Putinolatria și putinoclastia ( sau despre toxinele   orto-kiriliei,iconariei/moasteriei-iconolatriei și, respectiv, iconoclastiei)= prostiei; (Drama Lacrimilor ROMANESTI NEADUNATE INCA…  ) MANA LUNGA A SECURITATII; MORTII NOSTRI VII DIN TEMNITE; ISTORIA LITERATURII DE DETENTIE LA ROMANI (I), PREFAŢĂ – O ISTORIE SALVATOARE; 4. MIRCEA VULCANESCU MI-A FACUT IMPRESIA UNUI SCHELET DE BISERICA ARSA; 5. ADDENDA: DOUA GLOANTE-N TRUP; (DE NEUITAT …Cine baga mana in foc, pentru a infirma – ca banii storsi din sudoarea tepuitilor nu au ajuns in pusculita PeSeDistilor multilateral de kaghebizanti?) Caritas, schema creată de…   ( “”INGROPATA “” în timpul lui Gheorghiu-Dej) Ioana Radu, artista care l-a făcut pe  Ceaușescu să se roage în genunchi ; (Prietenii absconse,dar instelate…) Afacerile familiei Bode: legătura neașteptată cu Elena Udrea. Aproape toți…„Sfatul” înfiorător al unui general iranian pentru… UBB despre doctoratul lui Bode: Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate; Mihail Bulgakov, Inimă de câine- Motto: ”Drama este că nu mai are inimă de câine, ci una de om”. (Mihail Bulgakov); Cu Noica : ‘‘Rugați-vă pentru fratele Alexandru’’, pentru om, pentru fratele Constantin și pentru noi;Experiențe carcerale în România Comunistă (vol. 1): rezistența spirituală în ,,mașina de măcinat oamenii’’ și efectele măcinișului în present; ,,Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răului’’ susțin Tzvetan Todorov și Boris Cyrulnik; 50 de curiozități despre lumea care ne înconjoară; 50 de curiozități despre lumea care ne înconjoară; Jurnaliștii Mafiei: Site-ul Lumea Justiției și oamenii lui Răzvan Savaliuc, anchetați la DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului ; 25 DE CURIOZITĂȚI DESPRE CĂRȚI PE CARE NU LE ȘTIAI… Orto-satanismul in sutana indeamna tinerii sa moara(desi asta nu scrie in Biblie),ca sa traiasca /hoteasca ei mult si bine… Patriarhul Kiril îi îndeamnă pe ruși să nu se teamă de moarte și să nu-i urască pe ucraineni,(ci sa-i omoare); Turnatorii Kaghebisti   (in sutana) gasesc pretexte ca sa linga scuipatul putinist… Cum s-au adunat din nou „patrioţii” români în spatele lui Putin şi Kiril; (Instigarea la omorul aproapelui nu este Biblic… )  Patriarhul Kiril cere mai multă implicare din partea preoţilor în războiul din Ucraina; Komunismul i-a desteptat pe prosti ,iar PeSeDismul  ia facut doctori  pe pornohoti si  etc … Fenomenul plagiatelor. Peste 80.000 de titluri de doctor acordate în România din 1990 și până azi. Anul cu cele mai multe doctorate; Primul ministru de Externe al Rusiei după căderea URSS spune că Vladimir Putin nu va folosi arme nucleare: „Este ca predecesorii săi sovietici”; Emilia Șercan în dialog cu Cristian Pătrășconiu; De ce consider comunismul mai periculos decât fascismul? Premiile Scriitorul Lunii / Scriitorul Anului… Liviu Ioan Stoiciu pentru împlinirea vârstei de 70 de ani și pentru apariția antologiei Stricarea frumuseții; (Hotia “salveaza ”,dar prosteste  Romania )Șapte miniștri ai Educației au fost acuzați sau dovediți ca fiind plagiatori, dintre cei 24 care au ocupat funcția după Revoluție; (Cand elevii sunt scoliti de niste “repetenti”…)Rezultatele la Titularizare 2022. Doar 43% dintre candidații cu note de trecere primesc și un loc de titular. Rata de promovare este 49%, 146 au luat nota 10… Invazia neomarxistă; Marxismul și Neomarxismul; Si astfel poate castiga Rusia ,care se foloseste,inclusiv  de preacurvii ,ca sa atotbiruiasca …

 

SOCIALISMUL FABIAN – De ce e important pentru ca un creștin să fie informat despre câteva aspecte concrete ce privesc această ideologie periculoasă și despre organizația sa ?EVANGHELIA SOCIALĂ, CONSILIUL BISERICILOR ȘI SOCIALISMUL FABIAN;  Oprah Winfrey, cre(ș)tinismul New Age și homosexualitatea ca „DAR” divin… Muzica New Age în biserică!de  Dan Bercian – Radio Unison Zalău…

 

 

   

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Muzica New Age în biserică!de  Dan Bercian – Radio Unison Zalău

 

Cu cât se apropie mai mult cea de a doua revenire a Domnului Isus Hristos pe pământ, cu atât nivelul luptei spirituale este tot mai ridicat iar înşelătoria este tot mai mare. Lupta este pe viaţă şi pe moarte şi cei ce nu sunt atenţi pot cădea cu uşurinţă în miile de capcane întinse de duşmanul nostru, adică de Satan.

 

Deşi ştiam şi am insistat aici de multe ori despre pericolul pe care îl reprezintă muzica aşa zis creştină, în urma unei scrisori primită de la o tânără, Cosmina, care este foarte atentă cu tot ceeea ce se întâmplă în jur, după ce şi ea la rândul ei a fost înşelată o vreme de această muzică, am constatat că subtilităţile vrăjmaşului sunt, cu adevărat, foarte fine şi uneori greu de identificat.

 

          Înţeleg mai mult câtă nevoie are credinciosul azi de plinătatea Duhului Sfânt. Înţeleg că fără această plinătate suntem expuşi şi de cele mai multe ori înşelaţi. Creştini tineri şi bătrâni sunt înşelaţi pentru că discernământ nu au decât cei plini de Duhul Sfânt şi care umblă pe calea pocăinţei în smerenie şi ascultare totală de Dumnezeu.

 

          Aspectul sesizat de Cosmina are de-a face cu muzica “creştină” şi cu o melodie care deja a prins rădăcini puternice şi este una dintre cele mai îndrăgite, în special de tineri. Melodia a fost promovată între creştinii din vest de un grup creştin numit “Selah” (dar nu doar de ei) şi se numeşte “You Raise Me Up” (“Tu mă ridici” sau “Tu mă înalţi”). 

          Această melodie a fost repede preluată de creştinii din România şi putem spune că a ajuns în top, mai ales între cei tineri.

 

       Ce nu am ştiut mulţi dintre noi este faptul că nu grupul “Selah” a compus această melodie ci a preluat-o de la un grup numit “Secret Garden”.

 

       “Secret Garden” este un duo format din violonista de origine irlandeză Fionnuala Sherry şi pianistul norvegian Rolf Lovland. Nu ar fi mare problemă că melodia a fost preluată şi nu este a grupului “Selah” ci problema mare este că “Secret Garden” este un grup care promovează muzica New Age, fiind unii dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi interpreţi ai acestui gen! Ei s-au făcut remarcaţi în anul 1995 când au câştigat concursul Eurovision cu melodia “Nocturne”.

 

Cea mai cunoscută realizare a lor este melodia despre care discutăm azi, “You Raise Me Up”, melodie compusă în anul 2002 şi cântată de atunci de sute de interpreţi şi în multe variante.

 

          Foarte pe scurt despre muzica New Age.

Muzica New Age este definită ca un gen care produce inspiraţie şi sentimente pozitive, o muzică care produce vindecare sufletului şi cu efecte benefice asupra trupului. Nu mijloacele prin care se exprimă sunt importante, genurile sunt foarte variate şi diverse, cât efectul şi atmosfera în care îl invită pe ascultător.

 

Este în strânsă legătură cu Yoga şi se prezintă pe sine ca o muzică care duce spre pace, spre vindecare prin meditaţie, spre relaxare, spre optimism. Are o strânsă legătură cu mediul înconjurător şi, în general, cu spiritualitatea New Age.

 

Melodiile au un caracter repetitiv, pentru a crea un sentiment hipnotic, de transă, şi cei ce promovează această muzică nu se sfiesc să afirme acest lucru. Piesele muzicale din acest gen şi care durează o jumătate de oră sau mai mult, nu sunt rare. Motivul este tocmai ca ascultătorul să poată fi conectat un timp cât mai îndelungat la “sursa de vindecare şi relaxare”. 

 

Aranjamentele vocale iniţial au fost rare în muzica New Age, de acea au şi fost şi sunt înşelaţi mulţi creştini care nu au putut să vadă ce se află în spatele orchestraţiei care îndeamnă spre meditaţie, dar în ultimul timp au devenit tot mai comune, în special când este vorba despre muzica tradiţională a indienilor americani, despre muzica tibetană sau care este inspirată din mitologie, aşa cum sunt legendele celtice.

 

Nu putem merge mai departe până nu spunem câteva cuvinte despre mişcarea New Age în general.

 

New Age este o mişcare globală, poate cea mai amplă dintre mişcările sociale contemporane.

 

Jon Block, sociolog la Kent State University din Ohio spunea următoarele despre această mişcare:

 

“Ideea forte din mişcarea New Age este aceea că pentru a avea o credinţă nu e nevoie să îmbrăţişezi total o singură religie, căci toate au elemente de adevăr universal. Prin urmare poţi lua câte ceva din fiecare religie şi să-ţi formezi un panteon de principii, pe care să-ţi construieşti propria religie personală. Mai mult: o dată fuzionate aceste elemente vor deveni valori cotidiene ale individului.”

  Deci, foarte pe scurt, putem spune că în religia New Age totul este un amalgam, un amestec care îl poate duce în confuzie pe cel care nu este atent. Aici orice credinţă este bună dacă te împlineşte, dacă îţi aduce vindecare şi pace. Accentul se pune pe armonie: între oameni şi între om şi natură. De fapt este umanism dus la extremă: orice îi face bine omului, aici pe pământ, este acceptat. 

 

S-ar putea ca New Age să nu deranjeze alte religii (ba chiar constatăm că fac casă foarte bună împreună) dar ea intră în conflict direct cu creştinismul.

 

În creştinism totul trebuie să se facă pentru gloria lui Dumnezeu. În creştinism credinciosului nu i se promite o viaţă fără greutăţi aici pe pământ, dimpotrivă. Întemeietorul creştinismului, Isus Hristos, a mers pe calea suferinţei şi aceasta este promisiunea şi pentru cei ce-L vor urma. Vindecarea în creştinism nu se face prin muzică şi relaxare ci prin suferinţă şi lepădare de sine, prin ascultare totală de Dumnezeu.

 

Apoi creştinismul intră în conflict cu religia New Age pentru că Isus Hristos, întemeietorul creştinismului, a aspus că El este singura cale către Dumnezeu iar în New Age căile sunt nenumărate.

 

În Ev. Ioan 14 cu 6 citim:

 

Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

 

Isus Hristos ori este un mincinos, şi sunt într-adevăr multe căi către Dumnezeu, ori El este Dumnezeu şi calea este doar una, adică Isus.

 

Evident că un creştin autentic crede că Isus Hristos este singura cale către Dumnezeu şi că nu sunt nici măcar două. Adică Hristos plus Biserica sau Hristos plus sfinţii. Fie că sunt două căi sau un milon de căi, înşelarea este aceeaşi. Singurul adevăr care îi poate aduce omului salvare este că Isus Hristos este singura cale către Dumnezeu.

 

Lucrările sufletești – shows (entertainment) din Biserici și Casele de spectacol cu “muzică creștină” – NU produc convertirea și consolidarea omului la creștinism, ci  duc la prăbușirea lui  spirituală!

 

Cu toate acestea învăţăturile New Age s-au infiltrat în grupările creştine şi mulţi creştini sunt înşelaţi. Evanghelia prosperităţii cu promisiunile ei de pace, fericire, bunăstare, sănătate, evanghelie care are atât de mare inflenţă azi între creştini este de sorginte New Age-istă, este o înşelătorie. O observ peste tot, chiar în comunităţile care se pretind a fi fundamentaliste, atunci când omul este îndemnat în a-L căuta pe Dumnezeu nu pentru ceea ce este El ci pentru ceea ce dă El. Am auzit pe mulţi spunând că vor să se alăture unei comunităţi de credincioşi pentru că în mijlocul lor au găsit pace, linişte, şi-au găsit serviciu sau au nevoie de vindecare trupească sau sufletească. Aceasta poate fi doar New Age!

 

Sigur că o întâlnire reală cu Dumnezeu duce la pace şi linişte sufletească, şi uneori chiar la vindecare trupească, dar aceasta nu se poate face decât prin pocăinţă şi prin ascultare deplină de Dumnezeu, prin cruce, iar crucea mulţi nu o cunosc şi nu vor să o cunoască, semn că nu L-au cunoscut nici pe Cel ce a purtat-o pentru noi, pe Isus Hristos.

 

Apoi New Age s-a infiltrat în viaţa credincioşilor prin muzică. Muzica este un atu deosebit de important al acestei mişcări. Pe lângă “Secret Garden” sunt multe alte nume cunoscute din muzica New Age, nume a căror muzică este foarte ascultată, chiar de creştini. Să amintim doar pe câţiva mai cunoscuţi: Vangelis, Mike Oldfield, Enya, Yanni.

 

Aşa cum am spus şi cu altă ocazie creştinismul a fost infestat cu muzica rock, aşa numitul “rock creştin”, chiar “heavy metal creştin”! Cum spunea cineva termenul de “muzică rock creştină” este un nonsens. Este ca şi cum ai spune “curvie creştină” sau “crimă creştină”. Nu poate exista aşa ceva. Deşi mulţi acceptă acest gen de muzică şi chiar cred că poate face bine lucrării creştine. 

Dar iată că diavolul a ştiut să ducă lucrurile pe o direcţie mult mai periculoasă, şi anume muzica ambientală, instrumentală, de relaxare. Despre care unii creştini spun că îi duce în cer. Poate în cel de-al doilea cer, acolo unde se pare că se află puterile întunericului care stăpânesc acest veac şi cu care creştinii au de luptat. Cu siguranţă nu îi duce în cel de-al treilea cer, acolo unde se află Dumnezeu şi sfinţii Lui îngeri. Nu îi poate duce decât în cerul în care ajung necredincioşii atunci când ascultă această muzică şi sunt deosebit de impresionaţi. Este absurd să ne gândim că o muzică de inspiraţie drăcească, chiar dacă sună frumos, te poate duce în prezenţa lui Dumnezeu!

 

Muzica “creştină” a devenit azi o junglă în care te aşteaptă, la fiecare pas, pericole de moarte. Şi nu puţini sunt cei ce-şi pierd viaţa. Am mai spus-o şi cu altă ocazie şi o spun din nou: puţine lucruri în Biserică fac atât de mult rău ca şi muzica. Muzica este răspunzătoare în mare parte de starea firească a celor ce se numesc credincioşi.

 

Întorcându-ne la subiectul nostru şi la melodia “You Raise Me Up”, tradusă în limba română prin “Tu mă ridici” sau”Tu mă înalţi”, dacă o veţi asculta cu atenţie veţi constata puterea şi impresia deosebită pe care o are asupra sufletului. De fapt această particularitate se poate observa în marea majoritate a cântărilor noi, moderne, creştine. Accentul se pune pe puterea de impresie pe care melodia, prin instrumentaţie, prin cuvinte sau mai nou, prin efectele vizuale, o are asupra sufletului. Niciodată nu a fost o aşa presiune asupra sufletului pentru că niciodată cel rău nu a avut la îndemână atât de multe instrumente, mijloace, ca şi acum pentru a atinge această parte a omului. 

Noi suntem trup, suflet şi duh şi întâlnirea lui Dumnezeu cu noi trebuie să se întâmple pe terenul duhului nostru. Şi aceasta se face cu mijloacele lui Dumnezeu, la cercetarea şi atingerea Duhului Sfânt. Duşmanul a reuşit ca să ne impresioneze la nivelul sufletului şi aşa să ne facă să credem că am intrat în legătură cu Dumenzeu.

 

Hitler şi mulţi alţi criminali fanatici se delectau ascultând muzică clasică şi sunt convins că aveau o impresie bună despre starea lor sufletească. Oamenii păcătoşi şi corupţi ai lumii sunt mari amatori de artă, de muzică, şi în momentele lor de extaz chiar cred că L-au atins pe Dumnezeu şi sunt în prezenţa Lui. De aceea religia New Age le convine şi le place. Orice îţi aduce o stare de exaltare este dumnezeiesc şi este, în final, o dovadă că Dumnezeu poate fi atins în felul acesta şi nu prin pocăinţă şi prin zdrobire de sine.

 

Dar acum această minciună a intrat, graţie mijloacelor moderne şi a nevegherii noastre, şi în adunările pocăiţilor. Vedetele creştine din ţară storc lacrimi de la tineri şi bătrâni deopotrivă cântând “Tu mă ridici”, o melodie New Age care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Oare la cine s-a gândit iniţial cel ce a compus versurile când a spus: “tu mă ridici”? Cine era cel care îl ridica şi din ce? În cel mai bun caz era un om sau poate dumnezeul veacului acestuia, căruia cei din mişcarea New Age îi aduc închinare, Lucifer.

Veţi spune că nu am ştiut, că noi la Dumnezeu ne-am gândit când am cântat! Şi ce dacă? Aşa vrea şi diavolul, să nu ştim şi să facem tot felul de lucruri care nu au de-a face cu Dumnezeu dar să I le atribuim Lui! 

 

Problema noastră, a creştinilor azi, este că ne permitem prea multe, avem o prea mare îngăduinţă faţă de multe lucruri. Şi n-ar trebui să fie aşa.

 

În primul capitol din epistola către Galateni apostolul Pavel scria aşa, la versetul 4:

 

“El (Isus) S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.”

 

Noi spunem că Domnul Isus a murit pentru ca noi să trăim veşnic. Orice om va trăi veşnic, fie în iad fie în rai. Dar, mai întâi, Domnul Isus s-a dat pentru ca să fim smulşi din acest veac rău, să nu mai avem de-a face cu acest veac rău atât timp cât mai trăim pe acest pământ. Să ne smulgă din grădina lui Lucifer, grădină în care creşte viguros şi copacul New Age, şi să ne planteze în grădina lui Dumnezeu. Să nu mai fim infectaţi de lucrurile lumii. Şi când spun lucrurile lumii nu spun doar păcate grave, ca şi curvia sau crima, ci orice lucru care are de-a face cu lumea celui rău! Şi muzica este unul dintre acestea. Pe lângă ea mai sunt multe, multe altele, care aparţin de lume şi sistemul ei şi creştinii le iubesc, semn că nu au fost smulşi din lume ci au rădăcini puternice în ea.

 

Am citit recent o carte despre martirii credinţei din fosta Uniune Sovietică. O carte cutremurătoare care arată ce înseamnă să fii creştin autentic.

 

Metodele prin care securitatea comunistă căuta să-i abată pe credincioşi de pe calea credinţei mi-au dat mult de gândit şi m-au făcut să-mi întăresc gândirea că Dumnezeu nu vrea să facem nici un compromis, nici măcar unul mic.

 

Liderilor şi credincioşilor de atunci li se promitea libertatea în schimbul trădării. Dar foarte mulţi nu vroiau să colaboreze cu torţionarii lor şi să-şi trădeze fraţii. Atunci tonul se îndulcea. Unui deţinut care nu vroia cu nici un preţ să participe la lecţiile de învăţământ politic din închisoare, preferând carcera, i s-a propus să meargă totuşi la lecţii cu promisiunea că nu va trebui să participe la ele, doar să fie acolo, putea să doarmă în timpul acela. Şi credinciosul a preferat carcera.

Un alt tânăr credincios aflat în armată şi care refuza orice activitate care era contrară învăţăturilor lui Dumnezeu, după multe persecuţii, a fost ispitit cu propunerea ca dacă va accepta doar o dată să meargă cu ceilalţi la cinematograf, doar o dată, va fi lăsat în pace şi nu va mai fi batjocorit. Şi el a refuzat categoric!

 

Şoapta lui Satan din grădin Edenului se repetă şi azi în multe feluri. Tinerii creştini, dar nu doar tinerii, îşi spurcă ochii prin ceea ce văd la televizor şi internet şi cred că Dumnezeu este cu ei. Cândva, în timpul persecuţiei comuniste, tinerii credincioşi spuneau: “Nici un fel de compromis, nici măcar o dată la cinematograf!” Azi tinerii creştini cresc cu cinematograful în casă şi cu căştile pe urechi. Muzica lumii le spurcă urechile şi le strică mintea şi, din nefericire, şi ceea ce ei numesc muzică creştină face la fel de mult rău, dacă nu chiar mai mult.

 

Vă rog să vă gândiţi la următorul aspect: Melodia “You Raise Me Up” a grupului “Secret Garden” a făcut istorie şi a cucerit zeci de milioane de oameni nenăscuţi din nou, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, pe Domnul Isus Hristos, oameni care trăiesc în păcat, după felul lumii acesteia. Aceşti oameni corupţi de păcat şi fără de Dumnezeu s-au delectat cu această melodie şi s-au închinat înaintea ei. Acum aceeaşi melodie, fără nici un fel de modificări, nici în text şi nici în instrumentaţie, a fost preluată de creştini. Ei au spus că atunci când o cântă se gândesc la Dumnezeu şi totul este în regulă. De fapt închinarea idolatră a continuat în rândul creştinilor. Ce place lumii place şi creştinilor! Ce aduce mângâiere celor ce-L detronează pe Isus Hristos din poziţia Lui de Singur şi Unic Mântuitor, de singură cale spre Dumnezeu, aduce mângâiere şi delectare şi satisfacţie sufletească şi celor ce spun că cred în Isus Hristos şi-L onorează! Câtă înşelare! Biblia ne îndeamnă să nu iubim lumea şi lucrurile ei, ori noi tocmai asta facem!

 

E trist, dar lucrările făcute de Duhul se restrâng nespus de mult, pentru că tot mai puţini slujitori sunt dispuşi să vegheze şi să nu lase apostazia în adunări şi în însăși viaţa lor. În schimb ei proliferează lucrările sufleteşti pe care oamenii le confundă cu cele duhovniceşti.

 

Lucrările sufleteşti se pot face prin priceperea omului şi prin abilităţile lui şi chiar prin intervenţia puterilor întunericului, dar cele duhovniceşti nu se pot face decât prin Duhul Sfânt, Duh care vine doar atunci când omul ascultă în totalitate de Dumnezeu şi se leapădă de sine, acceptă crucea în fiecare zi.

 

Rar mai vedem azi oameni purtând crucea lui Hristos, de aceea şi lucrările Lui azi sunt tot mai rare şi înşelătoria tot mai mare.

 

Nu mi-am închipuit niciodată că o melodie New Age va deveni un cântec iubit în adunările copiilor lui Dumnezeu. Doamne ai milă de noi!

 

***

 

Sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/muzica-new-age-in-biserica.html

 

 

https://armoniamagazineusa.com/2015/12/29/muzica-new-age-in-biserica/

 

///////////////////////////////////////

 

Oprah Winfrey, cre(ș)tinismul New Age și homosexualitatea ca „DAR” divin

Iată ce afirma în 2007 Evenimentul zilei despre imensa popularitate și  influență mondială a celebrei realizatoare de emisiuni TV, Oprah Winfrey (ajunsă azi miliardară în $ cu ajutorul industriei media) 

 

 

Imperiul numit  „O”

 

Nu exista nicio indoiala ca Oprah a schimbat cultura globala. Prin confesiunile televizate in care ofera detalii intime despre problemele sale de greutate, despre tumultul vietii sale amoroase, despre abuzurile sexuale pe care le-a suferit si prin faptul ca plange alaturi de invitati, Oprah a creat o noua forma media de comunicare, cunoscuta ca „discurs de relationare”, dupa cum sustine revista „Time”.

 

Oprah nu mai este de mult doar un show TV. Numele sau s-a transformat intr-un imperiu, o afacere autofinantata, intr-un club de carte care valoreaza un miliard de dolari, intr-o revista de succes, „O – The Oprah Magazine”. Cheia succesului sau o reprezinta influenta pe care o exercita asupra telespectatorilor si increderea pe care acestia i-o acorda.

 

Daca Oprah recomanda o carte, aceasta devine in scurt timp un bestseller, iar daca promoveaza o crema sau o bautura racoritoare, produsul se vinde rapid. Tot ea este cea care stabileste tendinte: de exemplu, comentariile sale de a nu consuma carne de vita au fost urmate de o scadere cu 10a a vanzarilor de profil, iar incercarea producatorilor din industria carnii de a o da pe Oprah in judecata a ramas fara succes.

 

Influentata de maltratarile pe care le-a suferit in copilarie, Oprah a initiat o campanie care sa interzica abuzurile impotriva copiilor. Actiunea s-a concretizat prin adoptarea „Legii Oprah” de fostul presedinte american Bill Clinton, un act ce prevede protectia nationala a copiilor.

 

 

 

http://www.evz.ro/femeia-care-conduce-lumea-dintr-un-studio-tv-458417.html

 

 

ARTICOLE APOLOGETICE DESPRE AGENDA NEW AGE A LUI OPRAH WINFREY:

Oprah Winfrey’s New Age “Christianity” and the Emperor’s New Clothes

http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=17043

 

 

 

Oprah Winfrey’s New Age “Christianity” (Part 2) – Neale Donald Walsch, “God,” and Hitler

http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=17094

 

 

 

1. D. Jakes, Rob Bell, and Steve Furtick Make it Onto Oprah’s New Age Super Soul 100 List of “Awakened Leaders”

http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=21737

 

 

https://apologeticindex.info/wpn/video/oprah-winfrey-crestinismul-new-age-si-homosexualitatea-ca-dar-divin/

 

////////////////////////////////////

 

EVANGHELIA SOCIALĂ, CONSILIUL BISERICILOR ȘI SOCIALISMUL FABIAN

sursa: http://www.thebereancall.org/content/social-gospel-councils-churches-and-fabian-socialism

 

Căteva mici detalii despre Socialismul Fabian și despre teologul “evanghelic” WALTER RAUSCHENBUSCH (1861-1918), considerat “tatăl evangheliei sociale”, detalii ce au fost compilate în acest mic articol folosind ca sursă principală articolul de apologetică evanghelică de la link-ul postat mai sus.

 

Walter Rauschenbusch a studiat teologia la universitatea americană, University of Rochester, și apoi a lucrat, din 1902, ca profesor de Istoria Bisericii la seminarul teologic american Rochester Theological Seminary. Acest seminar i-a oferit ulterior o platformă pentru scrierea și mai ales difuzarea cărților sale, cărți de genul: “Criticând Ordinea Sociala” și “O teologie pentru Evanghelia Socială”. Aceste cărți ale lui Walter Rauschenbusch erau îmbibate de ideologie socialistă și de ceea ce teologii numesc “critica înaltă a bibliei” (care e de fapt arta satanică a deconstrucționismului teologiei biblice sănătoase, care și-a propus demolarea versată a doctrinelor autentice ale Sfintei Scripturi) . Astfel, Walter Rauschenbusch, a reușit să creeze prin această malignă teologie ’’revoluționară”, o “evanghelie” mai “RELEVANTĂ” și mai “PLINĂ DE COMPASIUNE” pentru mulți.

Cu ajutorul ei, așa cum a firmat si dr. A. W. Beaven, fostul președinte al Consiliului Federal al Bisericilor din S.U.A, s-a produs “o schimbare atât de direcție cât și în accentele puse, care au fost urmate mai apoi de Protestantismul American”.

 

Coincidență, sau nu,… SIGUR nu!, amândouă instituțiile de învățământ superior teologic, menționate mai sus, unde a studiat și lucrat Walter Rauschenbusch, au fost fondate de nimeni altul decât faimosul John D. Rockefeller, care a fondat sute de instituții de învătământ, chiar si unele “creștine”.

 

Walter Rauschenbusch a introdus conceptul eretic care spune că Isus Cristos a fost unul  ”care NU ar fi venit ca să salveze păcătoșii din pacatele lor, ci unul care a avut o ‘pasiune socială’ pentru societate”. Walter Rauschenbusch și tovarășii săi au înființat “Frăția Împărăției” care a reunit lideri de biserici, care gândeau la fel ca și ei, sub o dorință socială comună de înfăptuire a ”Împărăției Lui Dumnezeu” aici și acum, în această lume, pe acest pământ.

 

Planul lor s-ar potrivi ca o mănusă cu năzuințele și strădaniile neoevanghelismului contemporan. Planul lor chema la reformă politică, unitate ecumenică, “Justiție Socială” și pace globală. Ca să-și justifice locul în (noua) teologie “creștină”, cuvinte biblice ca mântuire/răscumpărare și regenerare/naștere din nou, au fost redefinite ca să se potrivească agendei lor socialiste.

 

Nu vă sună foarte cunoscut termenii de mai sus? Lideri cu succes în biserici, folosesc azi aceeași strategie.  Pastorul neoevanghelic contemporan, Brian McLaren, este socotit liderul suprem, deși neîncoronat oficial, al curentului teologic neoliberal, postmodern, denumit “Biserica Emergentă”. Recenta sa carte,  intitulată “Mesajul secret al lui Isus”, denaturează învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, prin susținerea ideii nebiblice de Împărăție pământească, interreligioasă, a lui Dumnezeu. În același mod, Tony Campolo, alt lider de succes neoevanghelic, susține ideea perfecționării lumii terestre/pământești prin acțiune socială,  ridiculizând direct promisiunea clară a Bibliei referitoare la viața eternă:

 

„Evanghelia nu este… despre plăcinta din ceruri*  pe care o primești după ce mori… Este obligatoriu ca generația care se pare că are succes, care promite multe, să înțeleagă că Isus-ul biblic era dedicat realizării unei noi ordini sociale în această lume… De aceea, a deveni creștin, implică chemarea la acțiune socială”

 

plăcinta din ceruri*  – este o expresie englezească figurativă care desemnează răsplata viitoare după moarte, socotită ca fiind înlocuitoare ideii de răsplătire aici și acum, în viața aceasta pământească

 

În 1907 Walter Rauschenbusch s-a întâlnit cu liderii Socialiștilor Fabieni din Anglia, Sidney Webb și Beatrice Potter Webb. Spre deosebire de agitații revoluționari marxiști (care credeau că schimbarea societății spre progres trebuie făcută prin violență, prin revoluție armată), metodicii socialiști fabieni puneau accentul pe transformarea pașnică a societății pentru a atinge scopurile lor, transformare realizabilă prin propagandă și infiltrarea universităților, seminariilor, bisericilor, etc.

 

De-alungul anilor, această mișcare a socialiștilor fabieni a crescut și i-a inclus și pe: Bertrand Russell, H. G. Wells (care a scris cartea “Conspirația Deschisă. Planul de execuție pentru o revoluție mondială”), dramaturgul George Bernard Shaw, apoi Sinclair Lewis, pe lidera Societății TEOSOFICE, Annie Besant și pe liderul comunist Harry Dexter White care a lucrat cu ALGER HISS la înființarea O.N.U, sau U.N (in lb. engleză). Această ideologie a Socialismului Fabian s-a răspândit în națiunile din Vest (occident), datorită, în parte, bisericilor liberale care i-au predicat mesajul ca și cum ar fi fost suținut de autoritatea Lui Dumnezeu.

 

 

https://apologeticindex.info/wpn/ecumenism/evanghelia-sociala-consiliul-bisericilor-si-socialismul-fabian/

 

////////////////////////////////////////////

SOCIALISMUL FABIAN – De ce e important pentru ca un creștin să fie informat despre câteva aspecte concrete ce privesc această ideologie periculoasă și despre organizația sa ?

 

Societatea Fabian este o organizaţie britanică elitistă fondată în 1884, care are azi ample ramificații la nivel mondial, având același scop final, aceleași idealuri ca și organizatiile oculte mondiale ale Francmasoneriei și Iluminaților. De fapt ȚELURILE și SCOPURILE  fundamentale ale socialismului fabian se interpătrund și se identifică în așa mare proporție cu ale Masoneriei și Iluminaților, încât singura concluzie logică este că izvorăsc din aceeași SURSĂ spirituală ocultă, anticristică, fundamental contrară doctrinelor sfinte ale Creștinismului Biblic.

 

Societatea Fabian (strategia de a purta război a unui celebru general roman)                                              Denumirea Societății FABIAN a fost aleasă cu grijă de artizanii mișcării. Astfel denumirea de “Fabian” vine de la numele generalului roman din secolul al treilea î. Hr., Quintus Fabius Maximus, care l-a învins pe cartaginezul Hannibal. Acest general roman, datorită stilului său de a purta un război, a fost poreclit de romanii contemporani cu el, “Cunctator”, adică “Cel care amână”.  Fabienii au “descoperit” secretul strategiei acestui general: niciodată să nu înfrunţi direct inamicul în câmp deschis, ci înfrânge-l treptat, prin hărțuire continuă, epuizând inamicul prin mai multe bătălii mici, retrăgându-te după fiecare atac, chiar dacă e victorios. Fabius a fost un mare războinic aplicând simpla strategie a răbdării gradate. Ştia că nu poate înfrânge armatele puternice ale lui Hannibal într-o confruntare deschisă, directă, cu toată armata cartaginezului, pentru că avea mult mai puţini luptători ca el. Niciodată nu şi-a înfruntat direct inamicul.

 

Simbolul Societăţii Fabian: UN LUP ÎMBRĂCAT ÎN HAINĂ DE OAIE !

Emblema, simbolul lor, definește și strategia adoptată de Societatea Fabian. Aceasta decurge din înțelegerea biblică a simbolului/emblemei lor. Este vorba de infiltrarea lentă, graduală, pas cu pas, a sferelor societății cu ajutorul unor noi ideologii menite să deconstruiască vechile ideologii, credințe, principii, etc., pentru a realiza visul socialiștilor fabieni, TRANSFORMAREA GLOBALĂ A LUMII, pe cele trei coordonate: social, politic și religios. Ei trebuie să se mulţumească cu o serie de mici victorii, dar care însumate în timp, vor avea ca rezultat o mare victorie şi triumful absolut al socialismului, comunitarismului, globalismului. Este vorba de așa numita politică a pașilor mărunți !

Simbolul iniţial al societăţii era o broască ţestoasă, sugerând înaintarea înceată, greoaie a animalului, dar mai târziu l-au schimbat cu un lup îmbrăcat în piele de oaie, pe care George Bernard Shaw (membru de frunte al Societăţii Fabian), îl sugerase cu mult timp înainte, considerându-l un simbol mult mai potrivit pentru emblema Societăţii Fabian, decât o ţestoasă.

 

Pentru cei care nu prea știti mare lucru despre marele socialist fabian, care a jucat un rol important și în înființarea acestei societății, care a fost și laureat al premiului Nobel pentru literatura în 1925, scriitorul irlandez George Bernard Shaw, mare fan al lui Adolf Hitler și al politicii naziste de eugenie*, am sa vă dau doar un singur citat CARE-I CONTUREAZĂ FOARTE PRECIS INTENȚIILE SALE “SOCIALISTE”, precum și ale Societății Fabian în care era tare implicat:

 

„O parte a politicilor de eugenie ne-ar aduce/determina în final să utilizăm la scară largă camere destinate suprimării vieților. Un mare număr de oameni ar trebuii să fie EXTERMINAT pentru că IROSEȘTE TIMPUL altor oameni care trebuie să aibe grijă de ei”

sursa: George Bernard Shaw, Lecture to the Eugenics Education Society, Reported in The Daily Express, March 4, 1910.

 

*eugenie  – teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării pentru indivizii “nedotați” genetic, eliminarea fizică a indivizilor indezirabili d.p.d.v genetic,  etc.), folosită de rasiști și fasciști.

 

RICK WARREN, C.F.R, SOCIALISMUL FABIAN, O.N.U, MIȘCAREA NEW AGE ȘI  UTOPICUL LOR PLAN MONDIAL DE PACE                                                                                                                                                     Celebra familie de magnați occidentali, ROCKEFELLER, a pompat sume imense de bani pentru susținerea SOCIALISMULUI FABIAN și pentru înființarea in 1921, în S.U.A, a Consiliului pentru Relatii Externe (celebrul C.F.R). C.F.R s-a înființat cu ajutorul socialiștilor fabieni din Anglia. C.F.R nu este altceva decât o ramură a Societății Fabian din U.K.! C.F.R este o organizatie plină de masoni!

 

Un distins membru în C.F.R (Council on Foreign Relation/ Consiliul pentru Relatii Externe) este și mega-pastorul RICK WARREN, mogulul rețelei P.D.C (Biserici Conduse de Scop). Rick Warren, a devenit în timp un fel de  guru sau ”papa” a neoevanghelicilor (adică evanghelicilor neoliberali). Rețeaua sa influențează ideologic, pănă la ora actuală, la nivel mondial, un număr impresionant, de câteva sute de mii, de biserici neoevanghelice. El este de departe azi cel mai influent pastor neoevanghelic la nivel mondial, contribuind masiv, alături și de alții, la modificarea malignă treptată a escatologiei și soteriologiei Creștinismului neoprotestant ! Rick Warren predică un „har ieftin” care nu pune deloc accentul pe pocăință ca și condiție esențială a salvării/mântuirii, iar când a avut ocazia și-a manifestat public dezinteresul pentru studierea profețiilor biblice legate de vremurile din urmă, îndemnându-și indirect fanii să nu le studieze căci le-ar distrage atenție de la munca lor, plănuită de Isus pentru fiecare din ei. El a precizat, printr-o abilă, dar josnică, manipulare a textului Scripturii, că cei care studiază profețiile biblice nu sunt potriviți pentru împărăția lui Dumnezeu (http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=2569).

 

Rick Warren folosește în celebra sa carte, care a spart topul vânzărilor la nivel internațional, „Viața condusă de scopuri”, dar și  în cartea sa „Biserica condusă de scopuri” , și ea foarte populară,  o mare diversitate de traduceri ale Bibliei, unele serios problematice, căutând ca să obțină o susținere a ideii ce dorește  să o enunțe printr-un verset biblic. Dar cea mai utilizată versiune a Bibliei, folosită de Rick Warren, este The Message (Mesajul), o versiune postmodernă nouă, parafrazată, scrisă de Eugene Peterson, care este un promotor al Misticismului curentului neoliberal, denumit Biserica Emergentă ( http://www.lighthousetrailsresearch.com/themessage.htm ). Vă voi da doar două exemple a modul eronat, vădit intenționat, cum această versiune parafrazată, modifică textul biblic pentru al armoniza cu planurile politice globaliste, atât ale elitei  politice mondiale, dar și ale agendei internaționale a megamișcării oculte New Age (Noua Eră), cât și ale teologiei neoliberale tributară teologiei dominionului (dominion theology sau numită și kingdom now theology –Împărăția lui Dumnezeu aici și acum-).  În Ioan 3:17, versiunea The Message sună așa: „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să condamne/judece lumea, ci ca lumea prin el să fie făcută un loc mai bun„; în loc de varianta corectă „să fie mântuită/salvată prin El„. NO COMMENT !                                                                                                                                                                         Cel de al doilea exemplu este din Matei 24: 4-5, în loc de  varianta corectă: „Bagați de seamă să nu vă inșele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Si vor insela pe multi„, traducerea The Message, noua Biblie parafrazată, spune așa: „Fiți atenți/feriți-vă de înșelătorii care vorbesc despre venirea zilei judecății de apoi…”. Practic este exact pe dos ! În loc să avertizeze despre pericolul apostaziei și manipulării/înșelării religioase a vremurilor din urmă, făcută în numele Lui Isus, de care vorbea Domnul Isus aici, The Message avertizează împotriva adevăraților profeți, predicatori și apologeți care avertizează Biserica despre apostazia zilelor din urmă, în conformitate cu Scriptura.

 

Aici puteți observa afilierea  evidentă a lui Rick Warren la grupul elitist globalist, CFR: http://www.cfr.org/about/membership/roster.html?letter=W

 

Dar mare atentie, dragi frați și surori în Domnul Isus !, C.F.R este o ramură a Societății Fabian, fiind înființat in SUA in 1921 cu sprijinul financiar al familiei de magnați de talie mondială, Rockefeller.  Fostul prim-ministru al Angliei, Tony Blair, este și el un membru de vază azi al Societății Fabian, iar cooperarea politico-religioasă pentru promovarea agendei globalismului, dintre dânsul și megapastorul american Rick Warren, este foarte cunoscută. Despre acest aspect, cu ajutorul Domnului Isus, vom vorbi mai în detaliu în altă expunere.

 

Un alt amănunt, care merită amintit aici, este și faptul că planul globalist “evanghelic” P.A.C.E (P.E.A.C.E. Plan în lb. engleză), al lui Rick Warren, seamănă incredibil de bine cu planurile globaliste de PACE ale colosului ocult NEW AGE și ale O.N.U (U.N – în lb. engleza). De fapt e ACELAȘI lucru, doar că abilul și genialul demagog RICK WARREN camuflează în limbaj comun evanghelic, intențiile planului globalist de “pace și securitate” al O.N.U (U.N), care e aproape identic cu al colosului ocult NEW AGE, pentru a fi mai ușor “digerabil”/acceptat de bisericile creștine !!!

 

 

 

BIBLIOGRAFIE parțială:

 

The Fabian Window, Rick Warren, Tony Blair, and The Religious Trojan Horse By Brannon Howse                                              

http://old.worldviewweekend.com/worldview-times/article.php?articleid=8331

Cartea „Religious Trojan Horse” de Brannon Howse

http://www.worldviewweekend.com/products/books/religious-trojan-horse

Cartea „False Christ Coming – Does Anybody Care?” de Warren B. Smith

http://www.lighthousetrails.com/mm5/merchant.mvc?Screen=PROD&Store_Code=LTP&Product_Code=FCC&Category_Code=WS

Cartea „Deceived On Purpose” de Warren B. Smith

http://www.lighthousetrails.com/mm5/merchant.mvc?Screen=PROD&Store_Code=LTP&Product_Code=DP&Category_Code=WS

Cartea „A ‘Worderful’ Deception” de Warren B. Smith

http://www.lighthousetrails.com/mm5/merchant.mvc?Screen=PROD&Store_Code=LTP&Product_Code=AWD&Category_Code=WS

Cartea „New Age” de Lothar Gassmann

http://www.librariamaranatha.ro/new-age.html

Cartea „Since the Beginning. History of the World in Christian Perspective” de Jerry H. Combee și Kurt A. Grussendorf

http://www.goodreads.com/book/show/9798418-history-of-the-world-in-christian-perspective

Why Christians Should Not be Part of Freemasonry. Analysis of Ron Carlson’s Presentation “Freemasonry & the Masonic Lodge” and Masonic Attacks Against it

http://www.independentconservative.com/2008/08/31/why-christians-should-not-be-part-of-freemasonry/

 

 

 

https://apologeticindex.info/wpn/ecumenism/socialismul-fabian-de-ce-e-important-pentru-ca-un-crestin-sa-fie-informat-despre-cateva-aspecte-concrete-ce-privesc-aceasta-ideologie-periculoasa-si-despre-organizatia-sa/

 

////////////////////////////////////////////

 Si astfel poate castiga Rusia ,care se foloseste,inclusiv  de preacurvii ,ca sa atotbiruiasca …Efectele investigaţiilor jurnalistice în Ucraina: demisii pe bandă rulantă la Kiev, după dezvăluirile despre achiziţiile pentru armată

 

   

Mai mulţi funcţionari de rang înalt de la Kiev au demisionat după dezvăluirile făcute în presa ucraineană privind achiziţiile de produse alimentare pentru armata ucraineană la preţuri de două ori mai mari decât în magazine şi a generatoarelor de curent.

 

Printre oficialii care au demisionat se numără viceministrul apărării, Veaceslav Şapovalov, care era responsabil de sprijinul logistic pentru forţele armate, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale, Kirilo Timoşenko, şi procurorul general adjunct, Oleksi Simonenko.

 

Vasil Lozinski, adjunct al ministrului ucrainean al Infrastructurii, a fost demis şi arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri.Viceministrul ar fi primit banii pentru a facilita semnarea unor contracte de achiziţie la suprapreţ a unor echipamente şi utilaje, inclusiv generatoare de energie electrică.

 

Jurnaliștii ucraineni au publicat documente și un grafic în care acuză Ministerul Apărării din Ucraina, condus de Oleksiy Reznikov, că ar fi procurat produse alimentare pentru militarii aflaţi pe poziţii la un preţ de cel puţin două ori mai mare, în urma unui contract de achiziţie de 13,6 miliarde de grivne (aproximativ 360 milioane de dolari). Presupusele ilegalităţi apar într-o investigaţie realizată de publicația ucraineană ZN.ua, citată de Kiev Independent și filiala ucraineană a Radio Europa Liberă.

 

Ulterior, conducerea Ministerului Apărării de la Kiev a venit cu o reacţie în care a respins învinuirile.

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Marxismul și Neomarxismul

 

Ioana Deac

 

Ziua bună, dragi cititori!

 

Istoricul Nicolae Iorga ne spunea că ”istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se…” Pornind de la acest gând și copleșiți de babilonia actuală din toate domeniile, suntem îndemnați să mergem în trecut pentru a descoperi rădăcinile acestei dezordini, pentru a-i pricepe mai bine ideologia și consecintele și pentru a o identifica în prezent.

 

Ce este ”marxismul” și ”neomarxismul” și cum au influențat aceste doctrine societatea?

 

Marxismul clasic este o doctrină creată și dezvoltată de filosoful german Karl Marx pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Această ideologie desemnează o vastă gamă de idei și de noțiuni teoretice sau practici politice, aflate de multe ori în contradicție una cu alta. Diversele ”brațe” ale marxismului cuprind și doctrina partidelor socialiste înainte de anul 1914, precum și doctrina partidelor comuniste occidentale și mai ales doctrina partidului comunist rus. Luând modelul bolșevic, după anii 1940 au apărut numeroase regimuri similare în multe colțuri ale lumii, apelându-se la marxism ca bază intelectuală pentru linia politică.

 

 

Marxismul a văzut cauza nedreptăților sociale în legile naturii capitalului. Capitaliștii deveneau tot mai bogați iar proletarii tot mai săraci, ajungându-se la inevitabile lupte de clasa. La toate acestea se adăugau crizele economice care îi obligau pe capitaliști să recurgă la ajutorul statului, iar statul la banul public.

 

 

Pentru evitarea tuturor acestor dificultăți, marxismul nu a propus schimbarea clasei dominante ci transformarea tuturor membrilor societății în proletari. Marxiștii spuneau că acest egalitarism va face ca toate conflictele interne și externe să înceteze. Se ștergeau astfel diferentele dintre intern și extern, națiunea și statul ei dispăreau și rămânea doar ”internaționala comunistă”.

 

Marxismul s-a dovedit a fi o utopie falimentară, care a avut urmări catastrofale pentru economie și pentru conștiința oamenilor. Chiar dacă, într-o anumită măsură, etatizarea proprietății a dus la etatizarea gândirii, omul nu a încetat să-și dorească libertatea, intimitatea și proprietatea privată. Familia, formată din soț, soție și copii, uneori având gospodărie comună cu bunicii, a supraviețuit.

 

 

Pornind de la eșecurile marxismului clasic, neomarxismul vrea să ”corijeze” greșelile doctrinei inițiale, pentru a-i atinge obiectivele în alte moduri.

 

Neomarxiștii apar în peisaj îmbrăcați în costume mesianice, chemați să salveze lumea prin pedepsirea celor nesupuși și conducând-i către o societate ”promisă”, egalitară. Neomarxistii se bazează pe știință, care este obiectivă, și nu pe emoții sau raționamente subiective.

 

 

Marxismul a dorit proletarizarea societații prin colectivizarea ei. Neomarxismul dorește proletarizarea societății prin colectivizarea identității culturale și a gândirii.

 

Școala de la Frankfurt este reprezentativă pentru doctrina neomarxistă. În anul 1922 Felix Weil înființează această instituție, care a purtat la început numele de ”Institutul pentru Cercetări Sociale”. Școala avea scopul de a modela gândirea germanilor până în acel punct în care ei să accepte morala comunistă. Neputând distruge prin revoluție morala germană, școala își promovează intențiile îmbrăcându-le în forme filantropice. Ce nu poți face imediat prin forță, poți face în timp prin propagandă mediatică.

 

Premisele școlii erau: lupta dintre sexe, lupta dintre studenți și profesori, dintre defavorizați și privilegiați, dintre minoritate și majoritate, dintre săraci și bogați, dintre albi și negri, dintre heterosexuali și homosexuali. Tradiția trebuia distrusă pentru că este un mijloc de dominare, ierarhiile compromise pentru că sunt un mijloc de discriminare, iar intelectualii cu convingeri conservatoare trebuiau stigmatizați pentru că se opuneau progresului. Rețeta era simplă: hrănirea dușmăniei, desființarea diferenței, relativizarea oricărei însușiri esențiale omenești.

 

 

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, premisele școlii de la Frankfurt înfloresc în Germania, SUA și, ulterior, în multe părți ale lumii.

 

Egalizarea forțată a averilor susținută de marxiști avea un oarecare sens moral…dar relativizarea tuturor diferențelor (între părinți, între sexe, între bolnavi și sănătoși, între credincioși și necredincioși…etc.) conduce la o nemaîntâlnită dezordine și confuzie identitară generală.

 

Această ideologie devenită internațională urmărește ca omul să fie lipsit de identitate etno-culturală, familială și religioasă. Statul însuși dispare și apare globalizarea. Cetățeanul universal devine cetățeanul nimănui. Ținta predilectă este Dumnezeu, credința creștină, familia, națiunea, ereditatea, etnia, masculinitatea, heterosexualitatea, rasa albă.

 

 

Dragi cititori, vedem astăzi cât de profund și virulent este inserat în societate evantaiul de concepte marxiste și neomarxiste. Cine nu și-ar dori o lume în care să nu mai existe nedreptăți, discriminări și abuzuri? Dar ducând această dorință salutară până la absolutism, transformând-o într-o armă egalitaristă cu care se distrug toate ierarhiile, atunci rezultatul este grav. Distrugi o civilizație, distrugi conștiința, distrugi omul!

 

Vă îndemn și mă îndemn să învățăm din lecțiile trecutului și să fim vigilenți la capcanele ascunse ale unui viitor edenic iluzoriu.

 

Toate cele bune!

 

(Sorin Lavrig, Plaga neomarxistă)

 

 

https://www.graiulsalajului.ro/marxismul-si-neomarxismul-a-149494

 

//////////////////////////////////////////

 

Invazia neomarxistă

 

Ciprian Blidaru

de

Ciprian Blidaru

  

 

 

 

Păcatul lăcomiei e poate cel mai distructiv dintre toate, pentru că generează și alte vinovății,precum, hoția, minciuna, depravarea și nu înultimul rând, păcatul prostiei. E greu să te păzești de lăcomie când ai la dispoziție mijloacele de a-ți satisface până la regurgitarepoftele. 

 

Așa sunt beizadelele la nivelul vieții individuale, dar pofta nemăsurată de putere creează monștri la orice nivel. Putem vedea asta și în plan colectiv, observând lăcomia elitelor globaliste care au la dispoziție cea mai mare armată mediatică din istoria umanității, divizii uriașe cu o forță nucleară de propagandă. Pot mătura adevărul din calea lor cât ar da un click. Adevărul a fost întotdeauna silit să doarmă pe podele reci la periferia vieții și a societății, dar niciodată n-a fost atât de vulnerabil în fața monstrului tehnologic care șterge tot fără teamă de blestemul palimpsestului.

 

 

Lăcomia mediatică prin care se creează demoni și sfinți online, de către acești antreprenori de emoții tari nu mai are limite. Asta  se și dorește, de teama că dacă trece vremea emoției vine vremea judecății raționale, care trebuie întârziată cu orice preț. În acest sens, rețelele sunt încinse fără grija siguranței. Conform istoricului, Niall Ferguson, nu există rețele fără Turn, iar mai tot timpul în istorie, Turnul a folosit rețelele pentru a distruge un alt Turn.

 

O mostră din această minunată lume în continuă resetare o reprezintă  cenzurarea unor intelectuali sceptici sau de formație clasică europeană pe rețelele de socializare. Timp în care pe aceleași rețele sau pe altele, interlopi cu pușcărie la activ își numără banii sau își deapănă infracțiunile cu haz și glorie în aprobarea și like-urile prostimii care e dornică să le suplimenteze veniturile. Cămătarii pușcăriași au succes de librărie, beizadelele comunisteajunse la stadiul de golani bătrâni evocă cu mândrie delictele comise înainte și după 1989.Nimeni nu se sesizează, nimeni nu cenzurează, important e să nu intri în colimatorul corectitudinii politice, a agendei lgbtq, a rasismului inventat, în rest totul este permis în minunata lume nouă. 

 

 

Recent, guvernul spaniol a aprobat un decret regal în materie de educație pentru elevii cu vârste între 12 – 16 ani. Iată câteva din efectele acestei decizii. O serie de discipline importante precum fizica, matematica, limba engleză, trebuie să aibă inserții ale ideologiei de gen. Pe unde se vor strecura ele, prin ce acolade, paranteze, cum se  vor împăca cu epsilon despre care se spunea în ghicitorile profesorilor de matematici, că e mai mică decât p.. de furnică. Sau probabil epsilon va si simbolul transgenderismului, pentru a nu crea discriminare de gen. Evident că nu puteau lipsi de pe masa măcelarului, părțile cele mai cărnoase ale culturii umaniste, numai bune de tranșat, filozofia și istoria. Partea de filozofie clasică bazată pe logica aristotelică va fi îndepărtată, rămânând doar un soi de cultură civică inspirată de ideologia neomarxistă. 

 

Aici merită să ne oprim un pic și să-i privim în ochi pe maimuțoii neomarxiști care urlă și acum împotriva ciumei roșii. În perioada comunistă au existat la Facultatea de Filozofie, materiile, ”Socialism științific” și ”Marxism”, dar în rest, Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Hegel au fost lăsați la locul lor. Doar de aici putem trage concluzia că neomarxismul globalist este la ora aceasta cel mai periculos atac la adevăratele valori liberale și democratice, care sunt întemeiate pe principiile gândirii raționale, nu pe afecte și hormoni. De altfel, în planul curicular alguvernului spaniol se menționează ca recomandare în studiul principalelor discipline, introducerea dimensiunii afectiv – sexuale.

 

Istoria este la rândul ei masacrată, fiind interzise referirile la trecutul medieval al Spaniei și perioada colonială, care a fost și perioada de glorie. Totul limitându-se mai degrabă la o istorie contemporană și la tratarea trecutului glorios cultural – științific, fără de care progresul tehnologic de astăzi n-ar fi posibil, ca o epocăde întuneric a grotelor.  Asistăm astfel la ștergerea trecutului istoric sau la falsificarea lui. În ritmul acesta, generațiile care vor veni vor crede că sunt o nouă specie de maimuțe care a apărut recent. Într-un fel, vor avea dreptate să creadă asta.

 

Numărul groparilor neomarxiști care sunt pe poziție cu lopețile pentru a înmormânta fără cruce trecutul crește vertiginos. În cotidianul ”Le Monde” scriitoarea Geneviève Brisac e deranjată de conflictul din Ucraina pentru că acesta  „readuce vechile stereotipuri:” în speță cele de gen, desigur. „Bărbați curajoși, femei care plâng.” De asta sunt deranjați neomarxiștii, pentru că în războaie nu se mai vede genul X,proaspăt legiferat în America, prin urmare pentru respectiva autoare, „războaiele mătură progresul și ne duc înapoi în lumea de altădată”.

 

Aceste poziții editoriale oferă poate cheiaprincipală pentru a deschide seiful planului globalist. Societatea neomarxistă nu poate exista în condiții naturale, de aceea trebuie creată o lume artificială. Asta înseamnă marea resetare neomarxisto – globalistă, uciderea naturalului din om prin extragerea lui din contextul vieții reale în care omul își manifestă natura sa plenară, cu virtuțile și viciile unei ființe căzute în păcat. De aici și dușmănia de moarte pentru tot ce înseamnă dragostea de patrie, familia tradițională sau natura care te apropie mai mult de misterul divin decât de haosul virtual. Morala, gândirea profundă favorizează și ele manifestarea identității profunde a naturii umane. La rândul lor trebuie atacate, pentru că artificialul este indisolubil legat de superficial. Sunt bombardate mediatic fără încetare locurile în care tiparul naturii umane originare își lasă amprenta. Îndepărtarea omului de natură prin viețuirea în labirinturi urbane tehnologizate, lagăre vesele unde totul devine indistinct,asigură implicit și înstrăinarea omului de propria sa natură. Nu mai e clar cine e bărbat și cine e femeie, identitățile culturale se șterg. Un adevărat laborator urban de inginerie socială.

 

Dacă neomarxismul este arma cu care vrea să lupte Occidentul împotriva autocrațiilor orientale, înseamnă că secolul XXI nu va fi altceva decât teatrul luptelor între diferite forme de tiranie.

 

Citește și: Sânge și propagandă  

 

 

Ciprian Blidaru

Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche

 

https://romanialibera.ro/op-ed/opinii/invazia-neomarxista/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

(Cand elevii sunt scoliti de niste “repetenti”…)Rezultatele la Titularizare 2022. Doar 43% dintre candidații cu note de trecere primesc și un loc de titular. Rata de promovare este 49%, 146 au luat nota 10

 

Ministerul Educației a publicat rezultatele la probele scrise de la examenul de titularizare. Aproape jumătate dintre profesori au luat minimum 7, notă necesară promovării. Doar 20% au luat note sub 5. La proba de pe 13 iulie, din peste 31.000 de candidați înscriși s-au prezentat doar 86% și au ieșit din examen, fără să dea lucrările, alți 2.300. Adică 22% dintre candidați nu au mai susținut testarea, mulți invocând subiectele prea grele.

 

Candidații își pot afla rezultatele de pe platforma titularizare.edu.ro, unde sunt datele pe fiecare județ în parte.

 

Chiar dacă au reușit să ia note de trecere examenul de titularizare, 57% dintre profesorii cu note peste 7 nu vor putea să ocupe un post pe perioadă nedeterminată, adică să devină titulari. Asta pentru că sunt disponibile doar 5.163, iar numărul candidaților cu note peste 7 este 12.000.

 

Rezultatele sunt mai bune decât anul trecut, când au luat note de trecere doar 44% dintre candidați. Anul acesta rata de promovare a fost de 49%. 146 de candidați au luat nota maximă – 10.

 

33% dintre candidați au luat note între 5 și 7 și 20% au luat note sub 5. Cei care se simt nedreptățiți, pot depune contestații astăzi până la 21.00 și mâine până la ora 12.00, la centrele de examen sau online. Rezultatele finale sunt afișate pe 27 iulie.

 

Anul viitor, mai multe posturi titularizabile

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu i-a felicitat pe profesori și a promis că de anul viitor vor exista mai multe posturi pentru profesori. Planul inclus în pachetul noilor legi a educației este ca posturile să poată fi scoase la concurs și dacă au mai puține ore decât norma întreagă, adică 18.

 

„Dacă proiectele noilor legi vor fi adoptate, anul viitor estimăm că vor fi peste 10.000 posturi «titularizabile». Mai mult și mai important decât atât, noile mecanisme vor asigura creșterea calității proceselor de pregătire și a formarii inițiale și vor înlătura principiul actual «dacă vrei sa devii profesor, te descurci»!”, a declarat Cîmpeanu.

 

Topul județelor la titularizare. Clujul e primul

Cele mai bune rezultate le-au înregistrat profesorii din județele Cluj, Bistrița Năsăud, Bacău, București, Neamț, Argeș, Prahova și Dâmbovița, unde rata de promovare a fost peste 50%.

 

Județele la la polul opus, cu o promovabilitate sub 40% sunt Călărași, Giurgiu, Tulcea, Mehedinți.

 

Anul acesta au fost eliminați din examen 47 de candidați din suspiciune de fraudă sau altele și nu vor mai putea ocupa posturi didactice în 2022-2023.

 

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

 

 

https://scoala9.ro/rezultatele-la-titularizare-2022-doar-43-dintre-candidatii-cu-note-de-trecere/1335/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Hotia “salveaza ”,dar prosteste  Romania )Șapte miniștri ai Educației au fost acuzați sau dovediți ca fiind plagiatori, dintre cei 24 care au ocupat funcția după Revoluție

 

 

Dintre cei 24 de miniștri ai Educației, din 1990 și până azi, șapte au fost suspectați de plagiat. Dar lucrările celor mai mulți nu s-au analizat niciodată la masa specialiștilor în integritate academică, chiar dacă profesori din străinătate sau anchetele jurnalistei Emilia Șercan din PressOne dovedeau punct cu punct furtul intelectual.

 

de Medeea Stan, Adelina Mărăcine și Andreea Archip

 

Un singur ministru al Educației și-a dat demisia din cauza acuzațiilor de plagiat, cu puțin timp înainte să fie dovedit de Consiliul Național de Etică. Este vorba despre Ioan Mang. Apoi, în cazul lui Liviu Pop, jurnalista Emilia Șercan a mers până la a participa la ședința publică de susținere a tezei de doctor și acolo a demonstrat plagiatul, iar comisia a suspendat acordarea titlului. În restul celorlalți cinci care au fost acuzați că au copiat în diferite lucrări științifice nu s-a mai întâmplat nimic, nici măcar nu au fost retractate articolele.

 

Multe dintre articolele științifice și doctoratele foștilor miniștri sunt puse, în oglindă cu cele de unde au copiat, pe platforma plagiate.ro, un index online al lucrărilor suspectate de plagiat.

 

Singurul care și-a dat demisia

Ioan Mang a fost ministrul Educației doar opt zile, în mai 2012. Acesta abia și-a dat demisia în urma acuzațiilor de plagiat. Emil Boc, actualul primar al Clujului, atunci în Partidul Democrat Liberal, a fost primul care l-a acuzat public că ar fi plagiat într-unul dintre articolele lui științifice. 

 

Cunoscuta revistă britanică de știință Nature a publicat în aceeași lună un articol despre furtul intelectual al ministrului român, în contextul unui scandal la nivel național. Consiliul Național de Etică a stabilit, însă, abia în septembrie 2012 că Mang n-a citat sursele și a copiat fragmente integrale în trei articole de specialitate, arată raportul.

 

Sancțiunile propuse de Consiliu au fost următoarele: să primească un avertisment scris; să i se retragă articolele respective printr-o notă editorială și să îi fie suspendat 3 ani dreptul de înscriere la un concurs în învățământul superior.

 

În prezent, pe site-ul plagiate.ro pot fi găsite cinci fișe cu suspiciuni de plagiat care implică numele fostului ministru al Educației.

 

Ecaterina Andronescu, cosemnatara unei teze de doctorat plagiate

De patru ori ministru al Educației, Ecaterina Andronescu are în palmares, adunat, aproape șase ani la șefia instituției de pe strada General Berthelot din București. Primul mandat a fost între 2000 și 2003, al doilea, între decembrie 2008 și octombrie 2009 și apoi, în 2012, a mai ocupat timp de șase luni șefia Educației. Ultimul mandat l-a avut între noiembrie 2018 și august 2019. Atunci a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă după ce a declarat, în legătură cu crimele de la Caracal, că ea „a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți”.

 

În noiembrie 2012, mai mulți profesori străini din domeniul chimiei arătau, într-o analiză publicată de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, că Ecaterina Andronescu a plagiat o lucrare stiințifică. Este vorba despre teza de doctorat elaborată de Aurelia Cristina Nechifor și cosemnată de Andronescu, care a avut drept temă „Sinteza și aplicațiile particulelor feromagnetice și ale ferofluidelor”.

 

Articolul din cotidianul german a plecat de la o analiză a site-ului anti-plagiat Integru.org, portalul unei organizații academice românești, potrivit știrileprotv.ro. Ecaterina Andronescu ar fi copiat fraze întregi dintr-o lucrare scrisă în 2001 de un profesor olandez, conform sursei citate.

 

„Din punct de vedere științific avem în față un caz clar de plagiat. Sunt acolo toate elementele care arată asta. Au fost copiate fraze întregi si schimbate doar formulele chimice”, susținea atunci profesorul Philip Camp, doctor în chimie la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie.

 

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a respins atunci toate acuzațiile, printr-un comunicat de presă: „Este inacceptabilă asocierea celor două lucrări, precum și suspiciunea de plagiat pentru articole științifice, care au în comun doar exprimări în limba engleză specifice domeniului chimiei”.

 

Copy-paste la rectorat

Pavel Năstase, fost rector al Academiei de Studii Economice, a deținut funcția de ministru al Educației în perioada ianuarie – iunie 2017. Platforma România Curată a demonstrat că unul dintre articolele sale științifice, intitulat „System audit for university governance in Bucharest Academy of Economic Studies”, semnat împreună cu Ion Gh. Roșca și cu Florin Mihai, ar fi fost copiat în proporție de 51%. Au găsit practic 11 adrese web de unde ar fi fost preluate informații prin metoda copy-paste. Articolul nu a fost retractat, potrivit plagiate.ro. Când a fost audiat în minister pentru funcția de ministru, Pavel Năstase spunea: „Plagiatul este un efect. Noi trebuie să luăm măsuri ca să dispară plagiatul”.

 

Valentin Popa, la cârma Educației din ianuarie până în septembrie 2018, a fost acuzat că s-a autoplagiat în cel puțin trei articole de specialitate. Analiza acestora a fost făcută tot de jurnalista Emilia Șercan în PressOne. Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și conducător de doctorat din 2009, pentru a-și multiplica rezultatele științifice, acesta a republicat părți din articolele sale anterioare.

 

„Se comite un autoplagiat când un autor publică o lucrare (articol științific, studiu, capitol de carte sau chiar carte) de două sau de mai multe ori, fără a menționa că respectivul text a fost publicat anterior și fără a-l însoți de elementele de identificare ale jurnalului sau volumului în care a apărut prima dată”, a explicat atunci Emilia Șercan. Dovezile autoplagiatului sunt și pe plagiate.ro.

 

Emilia Șercan l-a împiedicat pe Liviu Pop să devină doctor

În 2018, jurnalista Emilia Șercan a participat la ședința publică de la Colegiul Național de Afaceri Interne (CNAI) al Academiei de Poliție, unde Liviu Pop, ministru al Educației în perioada mai – iulie 2012, și-a prezentat teza de doctorat. Jurnalista a susținut în fața comisiei că Pop a plagiat în lucrarea lui. În cele din urmă, comisia nu i-a acordat titlul de doctor, motivând astfel: „Suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat”. 

 

Într-un articol publicat ulterior în PressOne, Emilia Șercan a detaliat neregulile din teza de doctorat: de exemplu, în introducerea lucrării Pop ar fi inclus un paragraf copiat din revista „Capital”. De asemenea, ar fi tradus cuvânt cu cuvânt din limba engleză propoziții întregi fără să le marcheze cu ghilimele.

 

Mihai Hărdău a fost ministrul Educației între noiembrie 2005 și aprilie 2007. Și asupra lui planează bănuieli că ar fi plagiat într-o carte semnată cu alți doi autori, „Rezistența materialelor”, despre care presa a vorbit, însă, mult mai puțin. Două fișe de suspiciuni de plagiat pot fi accesate pe plagiate.ro.

 

Ministrul în funcție, despre cursul copiat: „Un simplu suport”

Sorin Cîmpeanu a avut primul mandat de ministru din decembrie 2014 în decembrie 2015. Acum este la al doilea mandat la Educație. Anul trecut membrii USR îi cereau public ministrului să-și publice teza de doctorat. La un an distanță, Cîmpeanu a publicat rezultatele analizei făcute doctoratului său care spune că lucrarea „respectă normele eticii universitare şi deontologiei cercetării”. Întrebat de ce a așteptat un an ca să spună rezultatele verificărilor, ministrul a răspuns: „Nu era momentul să mă laud cu un document laudativ.”

 

O lună mai târziu, în septembrie 2022, jurnalista Emilia Șercan a dovedit, într-o investigație PressOne, că acesta și-a însușit mai multe capitole, și anume 92 de pagini, dintr-un curs universitar semnat cu alți doi autori. Acesta și-ar fi asumat, așadar, munca celorlalți colegi. Cu privire la dezvăluirea din investigație, ministrul a declarat doar că el acum este de fapt ținta unui atac politic din partea celor care nu vor ca legile educației să-și continue traseul legislativ. „…nu sunt nicidecum manuale, cursuri universitare, nomografii, articole științifice, niște opere științifice, sunt un simplu suport, foarte necesar, foarte util în lucrul cu studenții, pe care îl asumă cadrul didactic ce lucrează în acel moment cu studenții. În colective de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină, aceste lucruri se partajează la nivelul colectivului”, s-a justificat ministrul.

 

 

 https://scoala9.ro/sapte-ministri-ai-educatiei-au-fost-acuzati-sau-dovediti-ca-fiind/1408/

 

 

/////////////////////////////////////////////

Premiile Scriitorul Lunii / Scriitorul Anului

***

România literară 

Juriul celei de-a cincea ediții a Premiilor Scriitorul lunii / Scriitorul anului, alcătuit din Gabriela Adameșteanu – președinte; Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon – membri, a ales, prin vot:

 

Scriitorul lunii februarie 2020: Liviu Ioan Stoiciu pentru împlinirea vârstei de 70 de ani și pentru apariția antologiei Stricarea frumuseții (Editura ROCART), ca laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

 

Premiile Scriitorul lunii / Scriitorul anului sunt un proiect al Uniunii Scriitorilor din România, sub egida Primăriei Municipiului Iași (primar: Mihai Chirica) și în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ (director: Adi Cristi).

 

Premiile se vor decerna la Iași, într-o Gală care va avea loc în perioada 5-7 noiembrie 2020.

 

https://romanialiterara.com/category/scriitorul-anului/

 

 

/////////////////////////////////////////

De ce consider comunismul mai periculos decât fascismul

(fiindca a intronat SATANISMUL)

 DE Nicolae Manolescu

România literară nr. 11/2022

Am pus mai demult unor intelectuali români dintr-o generație care o preceda pe a mea o întrebare care îmi stătea pe suflet: de ce, la un moment dat, în tinerețea lor, au ales comunismul și nu fascismul. Am primit același răspuns: fiindcă Hitler li s-a părut mai nociv decât Stalin. Cum de Gulag nu auziseră, Auschwitz li s-a părut o culme a barbariei în epoca modernă. N-am fost, evident, satisfăcut de răspuns, așa că le-am cerut să-mi explice de ce găseau că fascismul și, respectiv, comunismul erau singurele opțiuni și, cu atât mai puțin, de ce au reprezentat în ochii lor o alternativă. De ce, în definitiv, n-au ales democrația, într-o Românie în care extrema stângă nu guvernase niciodată, iar extrema dreaptă, doar cinci luni, între septembrie 1940 și ianuarie 1941, când legionarii se aflaseră la putere. Ce mi s-a părut ciudat este că niciunul nu recunoștea, nici măcar după ce trăiseră suficient timp în comunism ca să-și fi putut da seama de ororile lui, că opțiunea lor politică nu fusese, așa zicând, obligatorie. Am constatat eu însumi, nu o dată, că numeroși intelectuali, și nu neapărat din generația 1940, au gândit la fel. În teoria politică, lucrurile au stat la fel și în practica politică. Puțini sunt comentatorii care să nu vadă lucrurile în alb și negru. Cum democrația este, vorba lui Adam Michnik, gri, se înțelege de ce alternativa, fatală, aș zice, rămâne aceeași: fascism vs. comunism. Democrația este de obicei exclusă de la masa negocierilor.

 

Și încă: deși necontenit puse în alternativă, cele două opțiuni nu sunt decât rareori considerate a fi pe picior de egalitate. Atât teoreticienii fenomenului, cât și vorbitorii de rând „privilegiază“ în mod sistematic nocivitatea fascismului în raport cu aceea a comunismului. De câte ori n-am auzit sau citit că un individ e nazi sau că un guvern este fascist? Cu siguranță, de mult mai multe ori decât se vorbește de comunist. Iată exemplul cel mai recent: dacă nu e decât o imbecilitate ticăloasă solicitarea lui Putin de denazificare a Ucrainei, acuzațiile de fascism aduse de occidentali lui Putin țin, încă o dată, de tratamentul inegal al celor două opțiuni politice la care m-am referit: în definitiv, comportamentul liderului rus este unul tipic comunist și, încă, unul tipic sovietic. Remarcabilă sfiala atâtora de a spune lucrurilor pe nume! Concepția lui Putin n-are a face câtuși de puțin cu fascismul, dacă exceptăm caracterul agresiv al acțiunilor sale, caracter, de altfel, comun aproape tuturor dictatorilor. Nu sunt primul și, cu siguranță, nici ultimul care observă faptul că, dacă fascismul, ca și sinonimele lui, nazism sau hitlerism, nu se bazează, propriu vorbind, pe o ideologie, comunismul, în schimb, este de neconceput fără doctrina marxist-leninistă. Cu alte cuvinte, dacă naziștii spun ce au de gând să facă și fac exact ce spun, comuniștii își maschează intențiile printr-un limbaj înșelător, spunând contrariul a ce fac și făcând contrariul a ceea ce spun. Acest comportament corespunde perfect definiției pe care a dat-o Karl Marx în 1848 ideologiei, recurgând la comparația celebră cu negativul plăcii fotografice. Mai mult, după părerea lui, ideologia ar sluji prin excelență clasei conducătoare ca mod de manipulare a populației exploatate.

 

Împrejurările ne scutesc de a exemplifica ideologia tipic comunistă a lui Putin. Declarațiile lui și ale tovarășilor lui din săptămânile trecute sunt mai mult decât edificatoare. Totul începe de la cenzurarea vocabularului: cuvinte ca război sau invazie sunt interzise în presa și în media rusească. Există cuvinte înlocuitoare, cam ca nechezolul care înlocuia cafeaua pe vremea lui Ceaușescu: eliberare sau luptă pentru pace. Trupele rusești ar fi invadat Ucraina din rațiuni umanitare, pentru a le aduce locuitorilor pacea. O pacificare pe calea armelor! Unele expresii ne sunt știute din anii 1950. Ni le reamintește Rodica Zafiu în articolul ei din „Dilema veche“ (10-16 martie): URSS, bastionul păcii e, Stalin, genialul conducător al frontului păcii, lagărul păcii și altele, majoritatea, involuntar (inconștient?) oximoronice. Altele sunt doar eufemistice, precum operațiune militară specială în loc de război.

 

Comportamentul lingvistic al comuniștilor este, ca regulă generală, contradictoriu. Și nu constă doar în cuvinte sau expresii înlocuitoare. În discursul comunist tradițional, realitatea însăși este răsturnată. Într-un Editorial recent, observam totuși un lucru, și anume că minciuna discursului politic tradițional al comuniștilor nu e decât rareori sfruntată, existând grija pentru ca un grăunte de adevăr să nu lipsească. Nu de alta, dar pentru ca discursul să pară verosimil. În caz contrar, apare riscul de a nu convinge și, la li mită, de a nu reuși manipularea. Transformarea pe care o remarcăm acum în discursul Kremlinului constă în încălcarea flagrantă a vechii reguli sovietice a jocului politic, ceea ce conduce la neverosimilul majorității declarațiilor. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Nici chiar în stalinism. Poate doar, cine știe, în maoism. Aflăm, de pildă, că „Rusia n-a invadat niciodată o altă țară“. Sau că „n-a atacat Ucraina, nici altă țară“. Sau cum să luăm în serios, fie și pentru o clipă, afirmația conform căreia „ucrainenii s-au bombardat singuri ca să provoace Rusia“? Sau aceea că „ucrainenii au comis un genocid contra populației rusofone din Donbass“. Absurditatea fără seamăn a unor astfel de declarații ne pune în dificultate. Chiar dacă minciuna în stare pură are picioare scurte, efectele ei nu trebuie neglijate. Nu-i poți acuza pe toți putiniștii de prostie, mai ales că unii dintre ei, nume de rezonanță în spațiul public, numai proști nu sunt. Dar este evident că ei se fac vinovați de specularea unor principii sfinte, o speculă cu nimic mai bună decât aceea cu benzină sau cu alte bunuri materiale. Deși, din nefericire, nu la fel de profitabilă: a se vedea scăderea în sondaje a unui partid, căruia specula cu idei pro-Putin e departe de a-i fi adus beneficiile pe care i le-a adus propaganda anti-vaccinistă.

 

Sunt destui aceia care cred că generația mea e obsedată de anticomunism mai degrabă decât de antifascism pentru banalul motiv că a cunoscut comunismul pe propria piele, iar despre fascism a aflat la lecțiile de istorie. Îmi fac iluzia că vor înțelege totuși într-o bună (cu adevărat, bună) zi, de ce comunismul trebuie considerat mai periculos decât fascismul. Ceea ce nu înseamnă că fascismul n-a fost odios, doar că el a fost condamnat definitiv de istorie, spre deosebire de comunism, niciodată exclus, el, cu adevărat, din viața și din opinia publică. A supraviețuit, iată, URSS și celorlalte democrații populare din Europa, dar continuă să facă ravagii în China, în Coreea de Nord și, sub tot felul de porecle, în alte țări de pe glob. Pandemia fascistă a fost lichidată în realitatea social-politică a timpului nostru, chiar dacă nu și în mințile înfierbântate ale unora. Inter naționalismul comunist continuă a pândi ocaziile de a redeveni pandemic. Ce vă închipuiți că visează Putin, dacă nu refacerea glorioasei Uniuni Sovietice comuniste? Uitați-vă pe hartă și veți vedea ce imensă pată roșie ar așterne pe suprafața globului Rusia și China împreunate sub stindardul roșu comunist!

 

 

https://romanialiterara.com/2022/03/de-ce-consider-comunismul-mai-periculos-decat-fascismul/

 

 

////////////////////////////////

 

 

 

Emilia Șercan în dialog cu Cristian Pătrășconiu

România literară nr. 40

 

 

Emilia Șercan e jurnalist de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, cu peste 20 de ani de experiență în presă. De numele său se leagă, în ultimii ani, publicarea unei lungi serii de materiale de presă în care sunt dezvăluite mecanismele plagiatelor din mediile universitare, militare și ministeriale, precum și proporțiile unui fenomen cu adevărat scandalos din România ultimilor ani.

 

Emilia Șercan este, de asemenea, autoarea unei cărți – „Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nați”i (Editura Humanitas) – care demonstrează, cu argumente dintre cele mai puternice, cum „frauda intelectuală în lanț“ s-a inventat în România în „anii tranziției“.

 

Cristian Pătrășconiu: Accidente sau „boală“ de sistem plagiatele din mediile universitare de la noi?

 

Emilia Șercan: Categoric putem vorbi despre o „boală“ de sistem. În toți acești ani în care am investigat subiectul plagiatului în mediul academic am descoperit fisurile care au transformat impostura în fenomen. Și aș vrea să explic foarte pe scurt. Atunci când un plagiat trece de atenția comisiei de îndrumare,scapă de vigilența îndrumătorului de doctorat și mai ales de filtrul comisiei de referenți, atunci putem vorbi despre un accident. Însă când și comisia de îndrumare, și coordonatorul, și referenții sunt complici la acordarea unui doctorat care în mod evident este plagiat, atunci vorbim despre complicitate. Complicitățile de acest tip au devenit regula în foarte multe facultăți sau universități și ele au îmbolnăvit mediul academic atât de mult încât unele universități, cum e Academia de Poliție, sunt în prag de colaps instituțional, moral, etic.

 

De ce (se) plagiază? De unde pornirea aceasta de a fura (și) aici la o scară așa de mare? Cum se explică, în profunzime, acest fenomen de durată? Eu exclud o „genă a hoției“…

 

Eu aș vorbi mai degrabă despre o genă a compromisului, a imoralului și a aranjamentului. Cum spuneam mai devreme, cauza majoră o reprezintă degradarea mediului academic și complicitatea mediului academic cu impostura. De la un punct încolo, plagiatul, compilația și frauda au devenit regula în unele facultăți și în unele universități. Standardele au fost efectiv călcate în picioare de profesorii care au acceptat să ofere titluri de doctor unor nulități din punct de vedere intelectual. În ultimii ani am vorbit foarte mult despre plagiatori, dar prea puțin despre cei care au permis aceste plagiate. Doctoratele plagiate nu ar fi fost posibile dacă profesorii îndrumători și dacă referenții care au validat acele teze și-ar fi făcut treaba în mod onest .Însă ar fi putut, oare, un profesor care nu a făcut el însuși muncă de cercetare științifică să înțeleagă că este complice la fraudă, că un doctorat nu înseamnă o lucrare însăilată din paragrafe sau pagini, chiar zeci de pagini plagiate din aceeași sursă?

 

De ce o acceptanță, totuși, așa de mare pentru aceste – nu cred că greșesc formulând așa – hoții la propriu? De ce așa de multă îngăduință?

 

Îngăduința față de hoție s-a format în timp, în ani de zile. Această îngăduință a dus la formarea unor obișnuințe, a unor practici care, în timp, s-au generalizat. Spuneam mai devreme că plagiatul este o „boală“ de sistem. „Boala“ aceasta de sistem are mai multe cauze. Multe persoane care nu aveau nicio legătură vocațională, profesională, intelectuală, pedagogică, de educație, de parcurs, de competență, de instruire cu mediul academic au ajuns profesori universitari și mai apoi conducători de doctorat. Am multe exemple de genul acesta de la Academia de Poliție, de la Academia SRI sau de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I“, despre care am scris în ultimii ani. Persoane care înainte de 1989 au lucrat în Securitate sau care au fost ofițeri de armată – oameni cu o pregătire academică precară – au fost trași pe linie moartă prin anii ’90 sau chiar 2000 în aceste universități, unde au făcut prăpăd. Prin mâinile lor a trecut ceea ce ar fi trebuit să devină elita de intelligence și militară a țării, elită care acum constatăm că din punct de vedere academic a fost formată în spiritul imposturii, al fraudei și înșelăciunii. Ba chiar al furtului, pentru că plagiatul înseamnă furt. Lucrul acesta nu s-a petrecut numai în universitățile militare, s-a întâmplat aproximativ la aceleași dimensiuni și în universitățile civile, unde am remarcat o altă particularitate. Universitățile civile au fost puncte de interes pentru politicieni, care fie și-au dorit să devină profesori, fie și-au dorit doctorate. Iar universitățile civile, care aveau nevoie de susținere politică pentru a primi finanțare sau pentru diferite proiecte punctuale, s-au bazat pe acești politicieni închizând ochii în fața ignoranței, rudimentarului sau chiar a analfabetismului.

 

De ce (crezi că) tematica plagiatelor are o presă relativ semnificativă abia în ultimii ani? Fenomenul plagiatelor din mediile universitare au, nu am nici un dubiu, o tradiție mult mai mare…

 

Să știi că este extrem de greu să documentezi un plagiat. Eu am avut avantajul de a avea legătură cu mediul academic, de a fi făcut un doctorat pentru care am muncit enorm și de a ști care sunt toate regulile de concepere și redactare ale unei astfel de lucrări, dar și care sunt prevederile legale și cutumiare. Background-ul academic mă ajută să îmi dau seama relativ ușor că am de-a face cu o lucrare îndoielnică, însă de aici până la a demonstra un plagiat e foarte multă muncă.Și cred că mai este o explicație pentru care destul de puțini jurnaliști se înhamă la o astfel de muncă, iar acei jurnaliști provin mai ales din presa alternativă.Redacțiile, mai ales dacă vorbim despre presa mainstream, nu își permit să lase un ziarist să muncească câteva zile, câteva săptămâni sau câteva luni la un singur subiect. Presa care acoperă actualitatea vrea cantitate, iar lucrul acesta este oarecum de înțeles.

 

Temporizarea, iertarea, împăciuitorismul în materia plagiatelor sunt în favoarea unui învățământ de calitate sau împotriva lui?

 

Fără îndoială, plagiatele sapă, și sapă, și sapă la temelia întregului mediu academic. Sunt, dacă vrei, picătura chinezească care riscă să pună în pericol întreg sistemul universitar românesc, dar și tot ceea ce înseamnă sistem de educație. Toată lumea e de acord că aveam o problemă cu tezele de doctorat plagiate, însă toată lumea încearcă să o acopere, să o mușamalizeze într-un fel sau altul. Și când spun „toată lumea“ mă refer la conducerile universităților, la structurile de decizie din universități, la Ministerul Educației, și mai ales la ministrul Sorin Cîmpeanu. Ministrul Cîmpeanu propunea acum două luni un nou regulament de funcționare al CNATDCU prin care efectiv ar fi demolat orice posibilitate de a mai face verificări corecte ale unor plagiate. Acel proiect a fost oprit in exremis de președintele Klaus Iohannis în urma unei scrisori deschise semnate de peste 800 de profesori și reprezentanți ai societății civile. După acel eșec, ministrul Cîmpeanu a venit cu o altă propunere de ordin prin care universitățile vor fi obligate să-și verifice toate doctoratele din 1990 și până în 2016. În forma de acum a proiectului acesta arată ca o decizie prin care un hoț e obligat să-și ancheteze singur furtul. Tot la capitolul „toată lumea“ includ și CNATDCU, care cu toate progresele făcute din 2016 încoace,nu reușește să emită verdicte pentru tezele de doctorat ale unor persoane care ocupă diverse funcții de conducere: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, Mihai Tudose, fost premier și senator PSD, Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, Matei Dorel George, judecător la Curtea Militară de Apel sau Gabriel Vlase, șeful SIE.

 

Ai îndrăzni să faci un top 5 al celor mai scandaloase plagiate de la noi?

 

Da, sunt destule plagiate scandaloase. Pe primul loc îl pun pe rectorul Academiei de Poliție, David Ungureanu, care este conferențiar universitar și care are două teze de doctorat, una în Drept, cea de-a doua în Științe Militare, ambele plagiate. Pe locul doi, la egalitate, îi pun pe fostul premier Victor Ponta și pe fostul vicepremier Gabriel Oprea.Locul trei îi revine lui Robert Negoiță, care după ce a terminat liceul la 31 de ani a făcut două facultăți, două masterate și un doctorat plagiat integral, de la prima până la ultima frază, în nouă ani de zile. Locul patru i-l aloc procurorului CSM Codruț Olaru, care în timp ce făcea doctoratul sub îndrumarea lui Tudorel Toader, era procuror-șef al DIICOT. Pe locul cinci voi nominaliza nouă persoane care în 2016 făceau cerere de renunțare la titlul de doctor: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, Mihai Tudose, fost premier și senator PSD, Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării, Radu Stroe, fost ministru de Interne, Daniel Andrei Moldoveanu, fost șef al Comunității Naționale de Informații și fost consilier al președintelui Traian Băsescu, Romeo Raicu, fost deputat PDL, Adela Loredana Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea, Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea, și Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2 și bun prieten al lui Gabriel Oprea.

 

Dar un top 5 al marilor complici (fie ei oameni, luați individual, fie instituții)?

 

E provocator răspunsul la această întrebare. Pe locurile unu, doi, trei, patru și cinci îl pun pe ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care este cel mai feroce și abil apărător și complice al plagiatorilor. Și vreau să justific foarte pe scurt acest răspuns.La două săptămâni după ce a fost numit în decembrie 2014 ministru al Educației de către premierul Victor Ponta, Sorin Cîmpeanu a inițiat o ordonanță de urgență prin care era introdusă în Legea educației nr. 1/2011 posibilitatea de a renunța la titlul de doctor. Această prevedere a fost declarată neconstituțională în integralitatea ei de Curtea Constituțională. Ca președinte al Consiliului Național al Rectorilor, funcție pe care o deține din 2013, a încercat constant să pună frâne la procesul de verificare a plagiatelor de către CNATDCU, a promovat ideea de amnistiere a plagiatelor și chiar a promovat printre rectori ideea ca CNATDCU să nu se mai ocupe de verificarea tezelor de doctorat plagiate, iar analizarea să fie realizată de către universitățile care au girat plagiatele. Iar acum, în noul mandat de ministru pe care îl are din ianuarie, a încercat în mod concret, prin acel proiect de ordin blocat de președintele Iohannis, să îngreuneze verificarea plagiatelor de către CNATDCU, iar acum e pe cale să adopte ordinul de ministru prin care universitățile își vor verifica toate doctoratele acordate. Dincolo de aceste acțiuni concrete,discursul pro-plagiat și pro-plagiatori al lui Cîmpeanu și jocurile sale de culise sunt cele mai toxice.

 

E greu să scrii – și să publici – despre plagiatele din mediile universitare în România democratică (cel puțin formal!) a secolului al 21-lea?

 

Este foarte greu din foarte multe motive. În primul rând accesul la tezele de doctorat este foarte complicat, apoi, accesul la diverse resurse bibliografice pentru a putea descoperi unele plagiate este extrem de dificil.

 

Care e cea mai mare recompensă care ți s-a propus ca să nu mai scrii despre teme precum acestea? Ca să taci…

 

Au fost doar două astfel de situații în care cineva a îndrăznit să îmi facă diverse propuneri pentru a mă face să nu mai scriu, ambele venite dinspre Gabriel Oprea, dar nu în mod direct de la el, ci de la trimiși de-ai lui. Despre ambele situații am scris în cartea mea, Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nații, care a apărut în 2017 la Editura Humanitas. Prima propunere a fost să devin șefa Direcției de comunicare din UNPR, iar cea de-a doua a fost să fiu numită redactor-șef la cotidianul „România liberă“. La schimb, mi s-a cerut să nu mai scriu despre Gabriel Oprea, Florian Coldea și Neculai Onțanu. Nu numai că am refuzat ambele propuneri, dar am și scris despre toți trei după aceste episoade. În rest, au mai fost vreo două rugăminți de a nu scrie despre Bogdan Despescu, care au venit, culmea, de la colegi ziariști. Cred că am fost ferită de mai multe situații de tipul acesta pentru că nu am dezvoltat prietenii cu oameni politici, ca dovadă că cei care mi-au făcut propunerile venite de la Oprea, dar și rugămințile legate de Despescu au fost oameni de presă sau din zona de presă.

 

În ce fel de costuri putem converti aceste probleme ale plagiatelor – probleme deloc puține, deloc izolate? Cât ne costă, cu alte cuvinte, aceste furturi? Direct & indirect? Pe termen scurt & pe termen lung?

 

Costul plagiatului și al fraudei academice este enorm pentru România. În primul rând ne costă educația și structura morală șubredă a noastră, ca națiune, lucruri care, în final, se reflectă în constituția societății și a democrației din țara noastră. Apoi, ne costă vulnerabilizarea mediului academic, care e măcinat de impostură, rețele clientelare și nepotism pentru că sunt mulți profesori universitari care au doctorate plagiate,care predau și formează generații și care promovează mediocritatea, obediența și impostura.Ne costă calitatea extrem, extrem de slabă a cercetării românești, pe care o vedem reflectată în topurile internaționale. Evident, sunt și costurile financiare, banii care sunt înghițiți de proiecte de cercetare acordate pe criterii clientelare, dezvoltate prin rețele de interese care se autopromovează și care îi sufocă și îi marginalizează pe cercetătorii dedicați și talentați.

 

Există, ce crezi, o majoritate sau mai degrabă o minoritate – dar o minoritate cu acces la „butoanele de decizie“ – care se opune sancționării – așa cum se cuvine – a celor care au plagiat?

 

Sigur nu putem vorbi despre o minoritate. Probabil nici despre o majoritate, însă în mod categoric polii de influență și de decizie din mediul academic nu își doresc să se facă „arheologie“, așa cum s-a exprimat și ministrul Cîmpeanu. E drept că s-au făcut unele progrese în privința integrității academice în ultimii ani, însă mai degrabă vorbim despre progrese făcute pentru a avea ce raporta, însă dacă mergem acum prin marile universități, nu mă refer la cele de la periferia mediului academic, vom întâlni profesori care vor aduce argumente stupefiante care să justifice plagiatul. Lucrurile nu se vor schimba până nu se vor schimba mentalitățile, până când nu vom internaliza structural că plagiatul este greșit, că e un fapt condamnabil. Va dura generații ca această schimbare de mentalitate să se producă.

 

Unde apreciezi că e o tentație mai mare de a plagia – și o realitate a plagiatelor corespunzătoare acestor tentații: în instituțiile academice „de uniformă“ sau în cele, mult mai numeroase fără îndoială, care ies din acest specific, din această logică de funcționare?

 

Plagiatul este la fel de răspândit în toate universitățile. E adevărat că eu am scris mai mult despre universitățile militare pentru că acolo am găsit o combinație uluitoare de politicieni, cu oameni din servicii, justiție și aparatul guvernamental, însă lucrurile stau la fel de rău și în universitățile private. Dreptul e un domeniu în care s-a plagiat foarte mult, la fel și teologia, economia sau medicina. Totuși, ce e specific universităților militare este faptul că în spatele unui sistem ermetic, în care s-au construit reguli proprii, s-au dezvoltat adevărate rețele de plagiat care au funcționat nestingherite ani și ani de zile.

 

Există, în Uniunea Europeană, vreo altă țară care să se compare – în răul sistemic – cu România în această chestiune, a plagiatelor academice? Cu alte cuvinte –și aici, e altfel România?

 

Plagiatul în tezele de doctorat nu are granițe și e o problemă destul de răspândită în mediul academic de pretutindeni, însă sunt puține țări, din câte cunosc eu, unde magnitudinea să fie atât de mare. Spre deosebire de noi, în alte țări anticorpii universitari și instituționali funcționează. Mă gândesc la Germania, bunăoară. Acolo nu s-a ținut cont de funcția sau numele persoanei acuzate de plagiat pentru că acolo mecanismele de verificare și control funcționează, iar cei acuzați de plagiat au fost verificați la sânge, iar titlurile de doctor au fost retrase imediat. Iar în aceste țări mai există ceva: onoarea, care la noi le lipsește celor care ocupă funcții publice. În Germania sunt foarte mulți politicieni care au demisionat din funcțiile pe care le ocupau imediat după ce au fost acuzați de plagiat, un exemplu foarte mediatizat fiind cel al fostului ministru al Apărării Karl-Theodore zu Guttenberg.

 

Soluții raționale, realiste – la aceste probleme grave? Sunt aceste soluții și ușor „de implementat“, de pus în practică?

 

Sigur că da, există soluții, însă este nevoie, în primul rând, de voință politică, pentru că în România educația universitară funcționează într-un sistem centralizat de finanțare și control, iar apoi este nevoie de timp. Ca să poți rezolva o problemă trebuie să o conștientizezi și apoi trebuie să accepți că e nevoie să faci ceva pentru a o soluționa. Cum spuneam mai devreme, lucrurile se pot schimba dacă schimbăm mentalitățile, dacă mediul preuniversitar și cel universitar înțeleg că trebuie acționat. În România plagiatul nu apare brusc la doctorat. Reproducerea este mai degrabă regula în școala generală și liceu, unde profesorii de limba română încă le cer elevilor să memoreze zeci de pagini de comentarii ale unor opere. Acum, înțeleg că la multe alte materii profesorii le cer elevilor să facă diverse teme pentru care îi încurajează să folosească informații copiate de pe internet. Trebuie să înțelegem că ducem în spate un sistem de reproducere a unor opere sau a unor informații care a fost promovat zeci de ani și care trebuie să înceteze. Creativitatea și argumentul propriu trebuie stimulate, încurajate și apreciate. Abia atunci lucrurile se vor schimba. Iar un alt lucru care trebuie făcut este să conștientizăm că plagiatul și lipsa de integritate academică sunt probleme grave. Nu e suficient să ai cursuri de etică și integritate academică în universități dacă există materii la care copiatul și frauda la examene este regula, iar profesorii închid ochii și trec mai departe.

 

https://romanialiterara.com/2021/10/12455/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Primul ministru de Externe al Rusiei după căderea URSS spune că Vladimir Putin nu va folosi arme nucleare: „Este ca predecesorii săi sovietici”

Sebastian Jucan • HotNews.ro

 

Andrei Kozirev, primul ministru de Externe al Rusiei după destrămarea Uniunii Sovietice, afirmă că președintele Vladimir Putin nu va folosi arme nucleare în Ucraina, asemănându-se în privința amenințărilor în acest sens cu predecesorii săi sovietici.

 

 

Andrei Kozirev in 1992, la o intalnire de la Chisinau privind situatia din Transnistria, la care a participat si Adrian Nastase

Kozirev remarcă într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter că în prezent par să circule două justificări diametral opuse în privința motivelor pentru care Rusia nu ar trebui să fie înfrântă în Ucraina.

 

 

Prima ține de faptul că ea este prea puternică, fiind o superputere nucleară care va apela la arsenalul său de arme nucleare în cazul în care se confruntă cu o înfrângere iminentă. A doua se referă la faptul că, dimpotrivă, Rusia este un uriaș cu picioare de lut, un stat aproape eșuat care va degenera în haos în cazul unei înfrângeri, ceea ce ar lăsa arsenalul nuclear al țării în mâini incerte.

 

„Putin și clica sa, la fel ca predecesorii lor sovietici, sunt conștienți că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie purtat. Nu din cauza milioanelor de victime potențiale ale unui război nuclear, ci fiindcă ar pieri și ei. Ei aleargă după bani, putere și faimă, nu suicid”, afirmă Kozirev, care a fost ministru de Externe al Rusiei timp de 6 ani, între 1990 și 1996.

 

El subliniază că abilitatea și hotărârea Statelor Unite de a ține piept agresiunii rusești au acționat ca un descurajator strategic timp de peste 70 de ani.

 

 

Fostul șef al diplomației rusești spune că șantajul Moscovei „nu va avea limite”, în cazul unei victorii în Ucraina

În ceea ce privește amenințările repetate ale Moscovei legate de folosirea armelor nucleare, Kozirev spune că acestea sunt în linie cu așa-zisa idee de a „escalada pentru a dezescalada” un conflict, însă că ele au doar menirea de a speria Kievul și statele occidentale pentru a convinge Ucraina să capituleze.

 

„Dacă Ucraina și Occidentul se predau șantajul nu va avea limite. Dacă nu, Rusia se va confrunta cu un răspuns convențional copleșitor sau o șansă ridicată de a escalada către un nivel suicidar. Conștient de aceste riscuri, Kremlinul nu și-a pus în aplicare amenințările de a folosi armele nucleare pentru a împiedica sau să se răzbune pe livrările de arme occidentale destinate Ucrainei”, subliniază el.

 

Kozirev spune că Kremlinul s-ar putea simți presat să folosească arme nucleare doar ca un răspuns la o invazie care amenință însăși existența „regatului lui Putin”, cum prevede și doctrina nucleară a Rusiei, ce stipulează că arsenalul nuclear al țării poate fi folosit în cazul unei situații care amenință însăși existența statului rus.

 

 

Fostul diplomat rus afirmă de asemenea că Statele Unite și NATO ar trebui să sublinieze clar motivele pentru care ajută Kievul și ce înțeleg printr-o victorie a acestuia în războiul declanșat de Putin pe 24 februarie: restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei în granițele sale recunoscute prin tratatele internaționale.

 

„Această victorie n-ar fi nici de departe o amenințare existențială pentru Rusia sau Putin”, afirmă Kozirev, adăugând că, în pofida declarațiilor belicoase făcute de propagandiștii de la Moscova, Putin poate să renunțe fără probleme inclusiv la pretenția anexării teritoriilor ucrainene ocupate.

 

Andrei Kozirev susține că regimul lui Putin se va prăbuși într-o bună zi

Fostul șef al diplomației rusești afirmă că propagandiștii ruși vor schimba imediat placa, la indicațiile Kremlinului.

 

„Înfrângere? Care înfrângere? Putin a dat o lecție NATO: nu vă gândiți niciodată să atacați Rusia. În mod asemănător poate fi clamată și îndeplinirea obiectivelor pe care Putin le-a trasat la începutul invaziei: denazificarea, demilitarizarea și oprirea genocidului din Donbas au fost reușite”, explică Andrei Kozirev.

 

 

El spune că statul polițienesc pe care Putin l-a creat se va prăbuși într-o zi, lucru care ar putea deschide ușa unor reformatori. Însă el avertizează că există posibilitatea ca acest proces să fie unul de durată și că Putin sau regimul său să își mențină strânsoarea asupra puterii din Rusia pentru o perioadă lungă de timp, „transformând-o într-un fel de Coreea de Nord uriașă, o țară deprimată cu arme nucleare dependentă de China”.

 

Kozirev conchide prin a sublinia că dacă SUA și NATO nu vor lăsa Ucraina să cadă în acest război Rusia nu va îndrăzni în viitor să atace un vecin puternic protejat de Washington, la fel cum regimul lui Kim Jong Un nu are curaj să facă acest lucru.

 

Din poziția pe care a ocupat-o după destrămarea URSS Andrei Kozirev a negociat încheierea unor acorduri care au dus la rămânerea Crimeii în cadrul Ucrainei, dezarmarea nucleară a Kievului sau „înghețarea” conflictului din Transnistria.

 

Fostul ministru de Externe al Rusiei s-a mutat în Statele Unite în 2010, denunțând „sistemul autoritar, anti-occidental pe care domnul Putin l-a reimpus”. El locuiește la Miami din 2015.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26038905-primul-ministru-externe-rusiei-dupa-caderea-urss-spune-vladimir-putin-nu-folosi-arme-nucleare-este-predecesorii-sai-sovietici.htm

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Komunismul i-a desteptat pe prosti ,iar PeSeDismul  ia facut doctori  pe pornohoti si  etc … Fenomenul plagiatelor. Peste 80.000 de titluri de doctor acordate în România din 1990 și până azi. Anul cu cele mai multe doctorate

Iulia Roșca • HotNews.ro

​Din 1990 – an în care au fost acordate 331 de titluri de doctor, până în ianuarie 2022, au fost obținute în România puțin peste 80.000 de doctorate, recordul înregistrându-se în 2012, același an în care a fost descoperit plagiatul în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta. Numărul doctoratelor a scăzut apoi, ajungând la o medie de puțin peste 2000 de titluri acordate anual.

 

 

Academia SRI

 

În contextul celui mai recent scandal de plagiat în care este implicat premierul Nicolae Ciucă, HotNews.ro a solicitat Ministerului Educației o situație a titlurilor de doctor acordate în România post-decembristă.

 

 

Nicolae Ciucă este al treilea premier implicat într-un scandal de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit, într-un articol PressOne publicat marți, că generalul în rezervă a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. În timp ce Victor Ponta și-a pierdut definitiv titlul de doctor în drept, Mihai Tudose a încercat să renunțe la titlu, însă a pierdut în instanță.

 

Câte doctorate au fost acordate în România, pe ani și decenii

Dacă în anii 90 au fost acordate în total mai puțin de 10.000 de titluri de doctor – doar 331 în anul 1990, între 2010 și 2019 numărul a ajuns aproape de 40.000, potrivit datelor transmise HotNews.ro de Ministerul Educației.

 

Anii 90 – între 1990 și 1999: 9517 titluri

Anii 2000 – între 2000 și 2009: 28226

Anii 2010 – între 2010 și 2019: 37969

În 2019 au fost acordate 2359 titluri, în 2020 – 2052, iar anul trecut 2302. În 2022 până la acest moment au fost acordate 77 tiluri de doctor.

 

 

 

 

 

 

Vârful fenomenului doctoratelor – anul 2012

Numărul doctoratelor acordate a crescut începând cu finalul anilor 90. Numărul a depășit prima data 2000 de tiluri pe an în 1999 iar în 2012, acesta a depășit 6000 titluri. Mai exact, 6259 de titluri de doctor au fost acordate în 2012.

 

 

Cifrele au rămas ridicate și în următorii doi ani, însă începând cu anul 2015, numărul titlurilor acordate anual acesta a rămas în jurul a puțin peste 2000 de titluri.

 

De precizat că 2012 este anul scandalului de plagiat al lui Victor Ponta (acesta și-a pierdut ulterior titlul de doctor în drept), declanșat de dezvăluirile din revista Nature. În acest context au început să apară în universități soft-urile antiplagiat.

 

De ce acest trend descendent? Ne oferă o explicație profesorul universitar Mircea Dumitru, vicepreședinte al CNATDCU:

 

„Trendul descrescator se datorează în primul rând proceselor de evaluare mai riguroase la care sunt supuse tezele. Este mai ”greu” să finalizezi o teză care este evaluată mult mai atent și scrupulos. După cazul „Ponta”, regulile aplicate Școlilor Doctorale au devenit mai puternice”, a explicat Dumitru pentru HotNews.ro.

Potrivit unui articol cursdeguvernare.ro din 2016, chiar actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, afirma atunci că presiunea publică a dus la o filtrare mai atentă a acestor lucrări, de mai multe ori pe parcurs, pentru a se depista eventuale similitudini cu alte teze.

 

Obligativitatea verificării lucrărilor de doctorat prin folosirea unui soft anti-plagiat a fost introdusă în lege în 2016.

 

USR anunţă iniţiative legislative pentru descurajarea plagiatului. Una dintre propuneri – eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor

Mai mulţi parlamentari ai USR au anunţat în aceste zile că vor depune în perioada următoare trei iniţiative legislative menite să stopeze „flagelul” furtului intelectual.

 

Senatorii Simona Spătaru şi Ştefan Pălărie, precum şi deputatul Cristian Seidler au vorbit despre: anularea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, obligativitatea trimiterii lucrării de doctorat în format digital la Biblioteca Naţională, o mai mare transparenţă în funcţionarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), anularea posibilităţii ca un plagiator să renunţe la titlul de doctor în mod voluntar, potrivit Agerpres.

 

„Cele trei iniţiative sunt gândite de colegii de la USR PLUS să înceteze acest flagel al furtului intelectual, care este până la urmă o formă de hoţie. Suntem în perioada în care strângem semnături şi în cel mai scurt timp o să fie depuse toate cele trei modificări. Sigur în debutul primei sesiuni parlamentare vom avea în circuitul parlamentar legile de care vorbim”, a precizat Ştefan Pălărie.

Pălărie a menţionat că USR susţine modificarea Legii educaţiei naţionale, prevăzând sancţiuni drastice pentru şcolile doctorale care nu trimit exemplarul lucrării în format digital către Biblioteca Naţională.

 

Senatorul a criticat modul de funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). În opinia sa, există „zero transparenţă” în activitatea CNATDCU, deoarece nu se ştie când se întruneşte acest for sau care sunt verdictele sale.

 

Seidler a remarcat o „creştere exponenţială” a numărului de doctorate din România, mai ales în ultimii ani. El a atras atenţia şi asupra faptului că, de-a lungul timpului, legile salarizării „au încurajat acest fenomen”, prin faptul că s-au acordat bani suplimentari „pentru simpla deţinere de titlului de doctor”. Astfel, iniţial s-a acordat un spor de 15% din salariul de bază, iar din 2017 sporul a devenit 50% din salariul minim pe economie (adică 750 de lei pe lună, în prezent).

 

Deputatul a menţionat că există situaţii în care în vederea angajării este necesară deţinerea titlului ştiinţific de doctor, dar a opinat că „în acest caz nu se justifică plata suplimentară pentru deţinerea unei diplome fără de care nu s-au fi putut ocupa acel post”. În acest sens, a oferit exemplul unui şofer, care nu este plătit suplimentar pentru deţinerea permisului de conducere.

 

Totodată, Seidler consideră că deţinătorul unei diplome de doctorat nu ar trebui să beneficieze de sporuri nici în cazul în care titlul ştiinţific respectiv nu îi este necesar la locul de muncă, conform fişei postului.

 

Câte școli doctorale sunt în România – evaluarea făcută la 10 de ani de la intrarea în vigoare a Legii Educației

Pe 30 decembrie 2021, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii Educației, ministrul Sorin Cîmpeanu, anunța că au fost evaluate, cu componentă internațională, 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) – Academia Română, 47 de universități de stat și 2 universități particulare. Patru universități au renunțat la a mai solicita organizarea/ acreditarea studiilor universitare de doctorat, iar o universitate a decis evaluarea de către o agenție din străinătate.

 

Potrivit sursei citate, în cele 50 de IOSUD-uri au fost evaluate 189 de școli doctorale care gestionează 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD). Dintre acestea, în urma evaluării, s-a decis acreditarea condiționată (cu reevaluare la un an) pentru un număr de 35 de domenii de studii universitare de doctorat care funcționează în 16 IOSUD-uri.

 

Evaluarea pentru 363 de domenii de studii universitare de doctorat s-a finalizat cu menținerea acreditării – dintre acestea, 73 de domenii din 35 de IOSUD-uri au fost reacreditate conform metodologiei, cu condiția ca în termen de maximum 3 ani să îndeplinească toți indicatorii de calitate.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-25320765-fenomenul-plagiatelor-peste-80-000-titluri-doctor-acordate-romania-din-1990-pana-azi-anul-cele-mai-multe-doctorate.htm

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

(Instigarea la omorul aproapelui nu este Biblic… )  Patriarhul Kiril cere mai multă implicare din partea preoţilor în războiul din Ucraina

 

 

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, le-a cerut sâmbătă preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual, transmite EFE.

 

„Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat Kirill, citat de agenţia oficială RIA Novosti, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova.

 

Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a mulţumit doar să ceară ajutor material pentru participanţii la invazia Rusiei în Ucraina, ci le-a cerut preoţilor să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual soldaţilor.

 

„Ştiu că deja se face mult, dar cred că este insuficient. În plus, în spaţiul mediatic nu se menţionează cu frecvenţă ajutorul pe care Biserica Ortodoxă Rusă îl oferă celor care se află în Doneţk, Lugansk, în prima linie a frontului”, a spus el.

 

Patriarhul Kirill a reiterat că cei care merg pe front au nevoie în primul rând de ajutor spiritual.

 

„Nu li se pot spune formalităţi. Trebuie să ştii ce să-i spui persoanei care să o întărească atunci când se dă ordinul de atac. Un ordin fără de care nu poate exista victorie, când trebuie să te ridici şi să mergi să-ţi înfrunţi moartea. Asta fac băieţii noştri: se ridică din tranşee şi se duc la întâlnirea cu moartea, a afirmat el, citat de Agerpres.

 

 

 

(Instigarea la omorul aproapelui nu este Biblic!)  https://www.dcnews.ro/patriarhul-kiril-cere-mai-multa-implicare-din-partea-preotilor-in-razboiul-din-ucraina_902795.html

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Turnatorii Kaghebisti   (in sutana) gasesc pretexte ca sa linga scuipatul putinist… Cum s-au adunat din nou „patrioţii” români în spatele lui Putin şi Kiril

 

Editorial de Ino Ardelean

După ce erau cât pe-aci să invadeze Austria, drept pedeapsă pentru eşecul Shengen, urmaşii direcţi ai dacilor liberi duc acum o nouă „bătălie” pe viaţă şi pe moarte. Vizat de această dată este preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Motivul ar fi „maltratarea preoţilor români” din ţara vecină. În fruntea cohortelor de mari „patrioţi” porniţi la luptă, tot trei televiziuni patronate de foşti puşcăriaşi pentru fapte de corupţie şi un infractor fugit. Cred că am mai scris, dar nu ştiu cum se face, dar în România una din unităţile de măsură ale „patriotismului” este dimensiunea raptului. Sigur mai sunt şi alte unităţi de măsură a acestui gen de „patriotism”, precum anti-europenismul, „putinismul”, suveranismul etc.

 

Rând pe rând, au fost scoase iarăşi pe tarabă tot felul de personaje sulfuroase, cu discursuri vomitive, perfect ajustate punctajului de la Kremlin. De la naftalină a fost extras chiar şi Gheorghe Funar, cel degrabă vărsătoriu de vopsele tricolore de băncile din Cluj şi care a propus recent un referendum pentru schimbarea denumirii ţării din România în Geţia. „Epurare etnică”; „teroare”; „pogrom” (bine că nu holocaust); „Ucraina, stat terorist”, „Ucraina, stat nazist”; „Zelenski, dictator nazist”; „Nici Hitler n-a făcut aşa ceva” sunt doar câteva din narativele şi epitelele pe care le-am auzit în ultimele zile. Observaţi, ultimele sunt exact motivele invocate de Putin pentru atacarea Ucrainei!

 

Ce s-a întâmplat de fapt în Ucraina de-a învârtoşat în asemenea hal „patriotismul” unor semeni de-ai noştri? Într-adevăr Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a organizat mai multe razii în biserici şi mănăstiri, în care preoţii erau suspectaţi de acte subversive împotriva ţării.  Ce nu spun „patrioţii”, percheziţiile nu au vizat doar preoţi români, ci şi ruşi sau ucrainieni. Iar ce nu se spune, este că firul roşu care-i leagă pe toţi aceşti preoţi este subordonarea faţă de sceleratul patriarh Kiril, unul dintre cei mai agresivi promotori ai războiului declanşat de Putin.

 

Poate unii au uitat, dar Ucraina duce de aproape un an un eroic război de apărare în faţa unei armate criminale. Acolo mor oameni, femei, bătrâni, copii, în aplauzele lui Kiril. Cei care au scăpat stau în frig, întuneric, fără mâncare şi apă. Iar în orice război, „coloanele a cincea” ale adversarilor sunt căutate şi demantelate. Nu poţi să duci un război, când pe propriul teritoriu propagandiştii inamicului sunt lăsaţi în pace. E ordinea firească a oricărei confruntări armate. Chiar şi în timp de pace e discutabil acest aspect, darămite în vremuri de război. Iar preoţii vizaţi au făcut propagandă pentru Kiril şi Putin, în timpul raziilor fiind descoperite nenumărate dovezi în acest sens. În Ucraina nu este nici epurare etnică, nici maltratarea românilor, ci o formă absolut normală de apărare în faţa unei invazii demente.

 

De altfel, unul dintre aceşti preoţi prezentat de televiziunile infractorilor drept „martir al neamului”, un anume Longhin Jar, nu şi-a ascuns niciodată dragostea faţă de Moscova. Potrivit presei, anii trecuţi, acest individ a produs atacuri isterice şi la adresa BOR şi a Patriarhului Daniel, pe motiv că nu închină lui Kiril, iubitorul de criminali. Aceste lucruri sunt trecute cu vederea de „patrioţii” români care şi-au găsit acum un nou pretext pentru a se alinia în spatele lui Putin.

 

Şi ar mai fi o chestiuine aici. Se tot insistă pe faptul că în Ucraina ar fi 400 de mii de români. De fapt sunt 150 de mii, restul declarându-se moldovei. Şi insistă să fie denumiţi moldoveni, existând reportaje jurnalistice în acele comunităţi şi care confirmă acest lucru. Vrem, nu vrem, în Europa există un stat Moldova, din a cărei populaţie doar 7% se declară români ca naţionalitate. Ori a forţa „românizarea” unor oameni doar fiindcă vorbesc limba română – e drept unii poate bine decât „patrioţi” de-ai noştri precum Maria Grapini – vine în logica în care se poate spune şi că Anschluss-ul lui Hitler a fost o chestiune absolut normală, austriecii find vorbitori de limbă germană.

 

 

https://debanat.ro/2023/01/cum-s-au-adunat-din-nou-patriotii-romani-in-spatele-lui-putin-si-kiril_385662.html

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Orto-satanismul in sutana indeamna tinerii sa moara(desi asta nu scrie in Biblie),ca sa traiasca /hoteasca ei mult si bine… Patriarhul Kiril îi îndeamnă pe ruși să nu se teamă de moarte și să nu-i urască pe ucraineni

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, i-a îndemnat pe ruși să nu se teamă de moarte, după ce președintelui Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială a rezerviștilor pentru a lupta în Ucraina.

 

„Mergi cu curaj să-ți îndeplinești datoria militară. Și amintește-ți că, dacă îți dai viața pentru țara ta, vei fi cu Dumnezeu în Împărăția, slava și viața veșnică a Lui”, a spus Kirill miercuri, într-o predică ținută la Moscova, relatează Newsweek.

 

Kirill, care a justificat decizia lui Putin de a invada Ucraina în februarie pe motive spirituale și ideologice, a făcut aceste remarci la scurt timp după ce oficialii ruși au spus că până la 300.000 de rezerviști vor fi chemați să lupte.

 

 

### VEZI ȘI… ###

Cum sunt afectați moldovenii cu cetățenie rusă de mobilizarea lui Putin

Ordinul de mobilizare parțială a provocat proteste de stradă în multe orașe din Rusia, soldate cu reținerea a peste 1.000 de persoane. În câteva ore după publicarea decretului prezidențial, numărul rușilor care încercau să păsărească țara, pentru a evita mobilizarea, a crescut dramatic.

 

În predica sa de miercuri, Patriarhul Kiril a mai spus că o persoană „cu adevărat credincioasă” nu se teme de moarte.

 

Kiril i-a îndemnat totodată pe ruși să nu-i urască pe ucraineni, și să se roage pentru întărirea „sentimentelor frățești ale popoarelor Sfintei Rusii”, astfel încât „unitatea Bisericii, care este garanția păcii în vastitatea Rusiei, să devină și mai puternică”.

 

Patriarhul Kiril a susținut că creștinii ortodocși din Ucraina continuă să se roage pentru „pace în întinderile Rusiei istorice”.

 

Patriarhul a justificat conflictul încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina, ținând discursuri despre Rusia ca „putere iubitoare de pace” care nu se angajează în „aventuri militare”.

 

În iunie, el a susținut că Rusia este „atacată” de lumea întreagă, pentru că „vrea să fie altfel”, și asta provoacă „gelozie și invidie”.

 

 

 https://moldova.europalibera.org/a/patriarhul-kirill-%C3%AEi-%C3%AEndeamn%C4%83-pe-ru%C8%99i-s%C4%83-nu-se-team%C4%83-de-moarte-%C8%99i-s%C4%83-nu-i-urasc%C4%83-pe-ucraineni/32048217.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

25 DE CURIOZITĂȚI DESPRE CĂRȚI PE CARE NU LE ȘTIAI

 

 

Vrei să afli cele mai interesante informații despre cărți? Ai ajuns unde trebuie.

 

Cărțile oferă o evadare temporară din propria-ți poveste. Cred că este un lucru cert când spun că majoritatea oamenilor găsesc o imensă bucurie în a sta cu o carte în brațe la final de zi. Și nu numai.

 

Știai că în medie un om citește 12 cărți pe an? Da. Și eu am fost surprinsă atunci când am aflat această informație.

 

Conform indicelui NOP World Culture Score, India este țara care citește cel mai mult, depășind 10 ore pe săptămână. Thailanda și China sunt pe locul doi și trei, cu 9 ore, respectiv 8 ore pe săptămână, dedicate acestei activități.

 

După ore întregi de navigat pe căile cunoscute și mai puțin cunoscute ale Internetului, am realizat un top cu 25 de curiozități despre cărți, pe care te invit să-l citești mai jos:

 

Cuvântul “carte” a apărut pentru prima dată într-un manuscris aparținând lui Alfred cel Mare, regele anglo-saxon al regatului Wessex din 871 până în 899. Cărțile nu au căpătat denumirea de cărți decât după foarte mult timp.

 

 

 

Cel mai lung roman scris vreodată este “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Această capodoperă și-a câștigat locul în Cartea Recordurilor (Guinness Book of World Records), fiind formată din 13 volume, depășind un total de 1,3 milioane de cuvinte.

 

 

 

Cea mai mare carte din lume este Atlasul Klencke, care măsoară 1,75 metri înălțime și 1,90 metri lățime (atunci când este deschisă).

 

 

 

 

 

Autorul nuvelei Peter Pan, J. M. Barrie a dat drepturile de autor spitalului care-i poartă numele – J.M Barrie de pe strada Great Ormond, pentru care spitalul încă primește bani, chiar și astăzi. Acordarea drepturilor de autor acestui spital a ajutat la salvarea a numeroase vieți.

 

 

 

 

 

În secolul al XIII-lea, un călugăr a luat o carte veche scrisă de Arhimede (în secolul al X-lea), a șters conținutul și a scris peste ea rugăciuni. Oamenii de știință au stabilit că acesta a șters o carte care a pus bazele matematicii cu mii de ani înainte de Newton și Leibniz.

 

 

 

 

 

Virgina Woolf și-a scris toate cărțile stând în picioare.

 

 

 

 

 

Romanul Agathei Christie „Elefanții nu uită niciodată” dezvăluie semne ale apariției Alzheimerului autoarei, o cincime din vocabularul ei este pierdut, folosind preponderent cuvintele nespecifice, cum ar fi „lucru”. De asemenea, se poate observa și o scădere accentuată a „densității ideii”, ultima linie a romanului fiind „Poate că e bine să nu-mi mai amintesc.”.

 

 

 

Cea mai lungă frază care a fost tipărită vreodată în literatură îi aparține lui Victor Hugo. Aceasta apare în cel mai cunoscut roman al autorului, și anume “Mizerabilii”, având o lungime de 823 de cuvinte.

 

 

 

 

 

 

 

Cărțile obișnuiau să fie legate cu lanțuri, de rafturile bibliotecilor, pentru a preveni furtul.

 

 

 

 

 

Stephen King a aruncat manuscrisul inițial pentru „Carrie” la gunoi. Soția sa, Tabitha, după ce l-a găsit în gunoi și l-a citit, l-a convins să-l termine și să-l trimită editorului. Culmea este că acest romanul este cel care l-a făcut celebru.

 

 

 

 

 

Prima carte care a primit titlul de „bestseller” a fost “Fools Of Nature”, aparținând scriitoarei americane Alice Brown, în anul 1889.

 

 

 

 

 

Pentru a scrie un roman, un scriitor are nevoie de aproximativ 475 de ore, ținând cont de faptul că un roman de dimensiune medie conține aproximativ 90.000 de cuvinte, ceea ce înseamnă 189 de cuvinte pe oră.

 

 

 

Autorul operei “Stăpânul inelelor”, J. R. R. Tolkien a scris întreaga trilogie cu doar două degete! J. R. R. Tolkien a spus că procesul de scriere a trilogiei a fost epuizant, având peste 1.200 de pagini, modul în care a învățat să tasteze (cu doar două degete) luându-i mai mult timp.

 

 

 

Prima carte care a fost scrisă cu ajutorul mașinii de scris se numește “Aventurile lui Tom Sawyer”, scrisă de Mark Twain.

 

 

 

 

 

Cea mai scumpă carte din lume poartă numele de “Codex Leicester” si a fost scrisă de Leonardo Da Vinci. A fost achiziționată în anul 1994 de Bill Gates pentru 30,8 milioane de dolari. Dacă Bill Gates ar decide să vândă această carte astăzi, specialiștii spun că prețul ar fi dublu sau chiar triplu.

 

 

 

Există patru cărți legate în piele umană la Biblioteca Universității Harvard. Bibliopegia antropodermică poartă numele acestei practici din secolul al XVII – lea și constă în confecționarea de coperți din piele umană. Interesant este faptul că medicii obișnuiau să facă asta, existând de asemenea și mai multe cărți legate în pielea animalelor.

 

 

 

Top 3 cele mai citite cărți din lume sunt: ​​Biblia, Citate ale președintelui Mao Zedong și seria Harry Potter.Numărul total de cărți din seria Harry Potter, vândute în întreaga lume, depășește 500 de milioane, însemnând că există o carte Harry Potter pentru fiecare 17,5 oameni de pe pământ.

 

 

 

Prima carte tipărită la Oxford a fost un studiu despre Crezul Apostolilor. Pe prima pagină a cărții a fost scrisă greșit data, în loc de anul 1478 era trecut anul 1468.

 

 

 

 

 

Știai că frica de a rămâne fără material de citit se numește Abibliofobie?

 

 

 

 

 

Cea mai mică carte din lume se numește “Teeny Ted din Turnip Town” și face parte din Cartea Recordurilor. Cartea măsoară 100 micrometri pe 70 micrometri și are chiar și un număr ISBN: 978-1-894897-17-4.

 

 

 

Fostul președinte american Theodore Roosevelt obișnuia să citească o carte pe zi.

 

 

 

 

 

Unul din 5 adulți din întreaga lume nu poate citi sau scrie. Acest fapt este puțin trist deoarece, în Occident, învățământul este asigurat de stat.

 

 

 

Un studiu a descoperit că pentru o persoană care citește în mod regulat există de două ori și jumătate mai puține șanse de a fi diagnosticată cu Alzheimer. Acest fapt este uimitor și unul la care mulți oameni ar trebui să se gândească.

 

 

 

Există un cuvânt dedicat celor ce iubesc mirosul cărților vechi: bibliosmia. Destul de des, oamenii spun că preferă cărțile fizice, în detrimentul celor E-book, dar nu sunt capabili să ofere un motiv exact.

 

 

 

Când se publică o carte în Norvegia, guvernul cumpără 1,000 de exemplare, 1,500 dacă este o carte pentru copii, și le distribuie bibliotecilor din toată țara.

 

 

 

La fel cum cărțile sunt alcătuite din cuvinte și propoziții, așa suntem și noi: suma cărților pe care le-am citit. Poți asemăna cartea cu un străin sfios, care te abordează atunci când te aștepți mai puțin și se dovedește a fi un prieten de nădejde, pe care te poți baza mulți ani de acum încolo.

 

Dacă știi și alte curiozități care ar trebui adăugate pe listă, nu ezita să-mi spui. Și dacă te-au bucurat aceste informații interesante despre cărți, de ce să nu le împărtășești și prietenilor tăi, pe rețelele de socializare?😊

https://cartialtfel.ro/25-de-curiozitati-despre-carti-pe-care-nu-le-stiai/

//////////////////////////////////////////////

 

Jurnaliștii Mafiei: Site-ul Lumea Justiției și oamenii lui Răzvan Savaliuc, anchetați la DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului  

 

   Autor:   Ionut Muresan  

 

 

Jurnalistul Răzvan Savaliuc, proprietarul site-ului Lumea Justiției.   Răzvan Savaliuc

Jurnaliștii de la Lumea Justiției și firma care administrează publicația online – Jurindex Media SRL deținută de Răzvan Savaliuc   – sunt implicați într-o ancheta a procurorilor DNA pentru favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat, alături de alte persoane din mediul avocațial, au declarat pentru Ziare.com surse apropiate anchetei.Dosarul a fost deschis de DNA împotriva Jurindex Media SRL (ca persoană juridică), precum și împotriva jurnaliștilor Elena Dumitrache și George Tărâță, dar și a avocaților Victor Alexandru Todică și Roxana Daskalu, ambii din Baroul București.Infracțiunile cu privire la care procurorii DNA fac cercetări sunt următoarele:Constituirea unui grup infracţional organizat (art. 367 Cod penal)Favorizarea făptuitorului (art. 269 Cod penal)Abuzul în serviciu (art. 297 Cod penal) raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000Fals intelectual (art. 321 Cod penal)Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 Cod penal)Falsul În declarații (art. 326 Cod penal)În aceeași anchetă penală este vizată și fosta judecătoare Viorica Costiniu, al cărei soț, Florin Costiniu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte, după ce fusese trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru complicitate la infracțiuni de trafic de influență săvârșite alături de fostul senator PSD Cătălin Voicu.AdsDaca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!Viorica Costiniu și-a folosit funcția de „președinte de onoare” a Asociației Magistraților din România, pentru a-i ajuta pe cei de la Lumea Justiției să propage public, prin intermediul mai multor articole, informații necorespunzătoare adevărului, cu caracter defăimător pentru modul în care a fost soluționată de către judecătorul Alexandru Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București dosarul lui Șerban Pop, fost vicepreședinte al ANAF.AdsCum pun presiune pe judecători jurnaliștii MafieiȘerban Pop a fost trimis în judecată de DNA pentru o mită de 2,5 milioane de euro primită de la Sorin Ovidiu Vîntu, fiind condamnat în luna septembrie 2022 de către judecătorul Alexandru Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București la pedeapsa-record de 13 ani închisoare.După condamnare, deși dosarul se află în curs de judecare a apelului la Înalta Curte, jurnaliștii de la Lumea Justiției început să publice mai multe articole care conțineau informații necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a-l favoriza pe inculpatul Șerban Pop, creându-i o imagine falsă de „victimă” a procurorilor DNA și a judecătorului Alexandru Ciprian Ghiță.Iată titlurile a două dintre articolele de pe LuJu.ro care îl vizau pe judecător:„Condamnare după pofta europenilor – Ireal. Judecătorul CAB Ciprian Ghiță a motivat condamnarea la 13 ani de închisoare a fostului șef ANAF Șerban Pop pe necesitatea îndeplinirii MCV”„Motivarea care a șocat magistratura – Mesajul judecătoarei Viorica Costiniu, președinta de onoare a AMR, pentru judecătorul CAB Ciprian Ghiță”AdsNu este vorba de un derapaj punctual al jurnaliștilor de la Lumea Justiției și nici prima dată când aceștia îi „desființează” pe judecători:„Dorel nenorocește și la Militară – Tras pe linie moartă la Curtea Militară de Apel ca să nu mai distrugă destine la CA București, vestitul judecător George Dorel Matei a condamnat la 2 ani de închisoare un ofițer ISU, pentru culpa că și-a propus fratele la promovare”„Măcel Judiciar – Judecătoarea Manuela Orzață de la Tribunalul București a condus pe repede-înainte ultimul termen din procesul lui Mario Iorgulescu”„Condamnare în dosar făcut cu sprijinul SRI – Ex-primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost executat la Tribunalul București. Judecătoarea Cristina Maria Cristea i-a pus în cârca fostului edil 11 ani și 8 luni de închisoare pentru pretinse fapte de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani”AdsPublicația anti-justiție, finanțată la greu de inculpațiProcurorii DNA au descoperit că firma Jurindex Media SRL (care administrează site-ul Luju.ro) a încasat suma de 391.325 de lei de la PSD-ul condus de Liviu Dragnea.În plus, în perioada protestelor #Rezist, cea mai virulentă publicație împotriva reformelor din justiție (LuJu.ro), condusă de Răzvan Savaliuc, a fost plătită de grupul infracțional organizat al lui Marian Vanghelie cu 58.000 de euro, bani ce proveneau din surse publice, fraudate sistematic.În același timp cu urmărirea penală de la DNA, două instanţe civile – Judecătoria Pitești și Tribunalul Argeș – au dispus blocarea unor articole publicate de LuJu.ro pe care magistrații le-au considerat defăimătoare pentru următoarele considerente:„În privinţa aparenţei dreptului, în mod corect a reţinut prima instanţă că operaţiunea tehnică de blocare de la căutare prin motorul google prin folosirea cuvintelor cheie „Ghita Ciprian Alexandru, Ghita Ciprian, judecător Ghita Ciprian Alexandru, judecător Ghita Ciprian” a celor două articole publicate pe www.luju.ro, este de natură să stopeze informaţiile cu caracter defăimător, şi care se regăsesc, atât în cuprinsul titlurilor celor două articole, cât şi în conţinutul acestora, inducând cititorilor ideea că hotărârea judecătorească la care se referă cele două articole nu corespunde exigenţelor unei motivări legale şi temeinice, „aberanta soluţie de 13 ani închisoare”, aducând atingere prestigiului de care se bucură judecătorul care a pronunţat hotărârea, reclamantul din prezenta cauză.Fără a antama fondul cauzei, tribunalul observă că demersul reclamantului vizează încetarea prejudicierii drepturilor sale nepatrimoniale, care sunt ocrotite de lege, iar modificarea altgoritmului de căutarea în funcţie de cuvinte cheie este o operaţiune tehnică care poate suferi schimbări şi nu urmăreşte blocarea celor două articole, care se regăsesc pe pagina de web a luju.ro.Prin urmare, aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului.Reclamantul nu urmăreşte prin intermediul prezentului demers blocarea celor două articole, cum eronat susţin apelantele, întrucât Google este un motorul de căutate care prezintă utilizatorilor informaţiile într-o anumită ordine în funcţie de căutarea cerută, cum ar fi după cuvinte, iar încălcarea dreptului la libera exprimare poate să fie invocată doar de titularul acestui drept, aparenţa acestui drept nefiind în favoarea apelantelor”, se arată în motivarea Tribunalului Argeș, consultată de Ziare.com.AdsCe a susținut magistratul în acțiunea civilăJudecătorul Alexandru Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București arăta, în acțiunea depusă în instanță cu privire la site-ul Lumea Justiției, că jurnaliștii au depășit cu mult granițele libertății de exprimare atunci când i-au criticat motivarea condamnării lui Șerban Pop:„Din cuprinsul adresei nr. 498/P/2022 din 16.12.2022 a Direcției Naționale Anticorupție rezultă că s-a început urmărirea penală față de Tărâţă George, Elena Dumitrache şi Jurindex Media SRL, Viorica Costiniu, Google Bucharest SRL, Google Ireland Limited şi Google LLC, Todică Alexandru Victor, Roxana Daskalu şi societatea de avocaţi Grigorescu, Ştefanică şi asociaţii SPARL, persoane care au semnat, publicat și promovat pe motoarele de căutare Google articolele a căror blocare temporară la căutare a fost admisă în prezenta cauză.Odată ce în cauza nr. 498/P/2022 Direcția Națională Anticorupție a reținut că există probe că persoanele menționate au constituit un grup infracțional organizat și au publicat cele două articole în scop infracțional, aveți obligația să mențineți ordonanța președințială pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză prin care s-a dispus blocarea urgentă și temporară la căutare a celor două articole sus-menționate până la clarificarea aspectelor de fond penal și civil”, arată judecătorul în documentul citat.Motivarea condamnării lui Șerban Pop: „A acționat mai degrabă ca un mafiot”La vremea respectivă, imediat ce motivarea condamnării lui Șerban Pop la 13 ani de pușcărie a devenit publică, Ziare.com a arătat care au fost argumentele judecătorului Alexandru Ciprian Ghiță.Pronunțarea magistratului a produs dezolare în rândul inculpaților și al apărătorilor acestora, într-o vreme când toți se pregăteau de prescripție, urmare a deciziei CCR din 26 mai. Așadar, condamnarea lui Șerban Pop nu s-a înscris în trendul actual al Justiției.Judecătorul de la Curtea de Apel București a explicat în motivare de ce Șerban Pop nu scapă de răspunderea penală, arătând că au existat acte care au întrerupt cursul prescripției înainte de perioada 2018-2022, interval reținut de CCR ca fiind cel în care România nu a avut prevederi în acest sens.„Evaluând circumstanţele concrete ale faptei, care au importanţă pentru stabilirea genului şi cuantumului pedepsei, Curtea reține că în 2008 inculpatul (n.r. – Pop Șerban), în calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al activităților de inspecție fiscală, a pretins, în cursul mai multor întâlniri, de la martorul denunțător (n.r. – Vîntu Ovidiu Sorin), suma de 5.000.000 euro, din care a primit suma de 2.500.000 euro, în patru tranșe succesive – 500.000 euro, în data de 08.09.2008, 500.000 euro în data de 06.10.2008, 1.000.000 euro în data de 01.12.2008 si 500.000 euro în data de 23.12.2008 – în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu (…).Inculpatul (n.r. – Pop Șerban) a utilizat un mecanism elaborat de pretindere și primire a mitei, folosindu-se de intermediarii (…), dar și de firme offshore.La evaluarea gravităţii faptei de luare de mită deduse judecății în prezenta cauză, Curtea are în vedere persoana inculpatului și atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta comisă şi față de urmările acesteia.În ceea ce privește acest aspect, Curtea reține că, analizarea componentei cognitive (intelective) – capacitatea infractorului de a-şi reprezenta elementele infracţiunii – poate justifica ideea unei gradări a vinovăţiei spre maxim atunci când această reprezentare este clară şi certă.În ceea ce privește persoana inculpatului (n.r. – Pop Șerban), acesta are vârsta de 47 ani și are pregătire juridică superioară, fiind avocat în Baroului București. În aceste condiții, este evident că inculpatul (n.r. – Pop Șerban) a conștientizat perfect faptul că mijloace pe care le folosește în cadrul activității infracționale reprezentau mai degrabă forme de acțiune ale crimei organizate decât preocupări ale unui demnitar al Statului Roman, astfel cum era vicepreședintele ANAF”, notează judecătorul.Mai mult, funcțiile deținute de Șerban Pop de-a lungul carierei – consilier și șef de cabinet al ministrului de Finanțe la 27 de ani, apoi vicepreședinte al Fiscului la doar 34 de ani – au fost reținute de judecător ca fiind circumstanțe agravante pentru luarea de mită.„Aceste funcții obținute de inculpatul (n.r. – Pop Șerban) în zorii carierei profesionale nu l-au responsabilizat, ci dimpotrivă, l-au determinat să aleagă o viață profesională dublă, marcată de aparenta distanțare de afacerile private în care era implicat, concomitent exercitării funcției publice. (…)Martorul (…) consultant financiar specializat în înființarea de societăți off-shore, dar și persoană apropiată de inculpatul (n.r. – Pop Șerban), a arătat că, în intervalul 2003-2004, inculpatul i-a solicitat să se interpună prin intermediul societăților nerezidente pe care le deținea între persoana sa și afacerile pe care le avea în desfășurare.Prin acest mecanism, ce relevă un aplomb infracțional deosebit, inculpatul (n.r. – Pop Șerban) a avut posibilitatea să își controleze în continuare afacerile, fiind în același timp la adăpostul limitărilor cauzate de cerințele legale din România în cazul funcționarilor publici. (…)Comportamentul inculpatului (n.r. – Pop Șerban) după săvârşirea infracţiunii, în timpul procesului penal, a fost marcat de o atitudine nesinceră, de negare a săvârșirii faptei în ciuda evidenței probatoriului administrat. În plus, în plan procesual, inculpatul, prin avocații săi aleși, a dat dovadă de o evidentă dorință de tergiversare a soluționării prezentei cauze, dorință pentru realizarea căreia nu a precupețit niciun efort”, a mai arătat judecătorul.Șerban Pop, dat pe mâna DNA de SOV și de oamenii luiReamintim că Sorin Ovidiu Vîntu și unul dintre oamenii lui de bază, Zizi Anagnastopol, au „pus umărul” la trimiterea în judecată a fostului vicepreședinte al ANAF, Șerban Pop, în al doilea dosar penal, cel în care este acuzat de procurorii DNA că, pe vremea când era în funcție, ar fi cerut o mită de 5 milioane de euro, din care ar fi primit jumătate, pentru rambursări anticipate de TVA, aferente unei mega-tranzacții.Fostul sindicalist Liviu Luca – „omul de paie” al lui Sorin Ovidiu Vîntu în acționariatul PetromService (PSV) – a vorbit în instanță, miercuri, 27 iulie 2022, despre cum „tătucul FNI” i s-a lăudat că a dat mită la vârful Fiscului pentru o rambursare ilegală de TVA de aproape 230 de milioane de lei.Acesta este al doilea dosar penal al lui Șerban Pop, el fiind judecat și alături de Horia Simu pentru trafic de influență, în legătură cu închiderea Dosarului Cuprom de pe rolul DIICOT. În acest dosar era vizată și fosta șefă DIICOT, Alina Bica, dar aceasta a obținut achitarea la ÎCCJ. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Jurnaliștii Mafiei: Site-ul Lumea Justiției și oamenii lui Răzvan Savaliuc, anchetați la DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului

 

 

 

https://ziare.com/razvan-savaliuc/jurnalistii-mafiei-site-lumea-justitiei-ancheta-dna-grup-infractional-1784370?utm_source=adevarul.ro&utm_medium=cross_exit&utm_campaign=article

 

 

/////////////////////////////////////////////

50 de curiozități despre lumea care ne înconjoară

 

 

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor părea amuzante în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puține lucruri cunoaștem despre lumea care ne înconjoară.

 

Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți.

 

 

2. Aproximativ 90% din populația întregii planete locuiește în emisfera nordică.
3. Cimpanzeii și cotofenele sunt singurele animale care își pot recunoaște imaginea într-o oglindă.
4. Irlanda este singura țară europeană în care nu există șerpi.
5. În provincia Alberta din Canada au fost uciși absolut toți șoarecii. In prezent, este singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare.

 

6. Ochiul unui struț este mai mare decât creierul acestei păsări.
7. Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanță de până la 850 de kilometri.
8. Știți care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate îngera până la 30.000 de furnici…pe zi.

 

9. Cei mai tineri părinți din istorie (doi copii cu vârste de 8, respectiv 9 ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910.

 

 

 

10. Vreți să știți care este regiunea cu cea mai scăzută criminalitate? Încercați Quebec, Canada. Rata criminalității în această zonă este similară cu cea înregistrată într-un parc Disney World, aproape 0.
11. Pe suprafața unui corp uman trăiesc mai multe vietăți decât oameni pe întreaga planetă.

 

 

 

12. Bufnitele sunt singurele păsări care pot distinge culoarea albastră.
13. Deși nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decât este de Rio de Janeiro.
14. Lungimea unui elefant este egală, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decât un elefant adult.
15. Limba unui crocodil este imobilă. Ea este atașată de cerul gurii acestui animal.

 

16. Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învățat într-o zi.
17. Durata care îi ia unui fulg de zăpadă ca să ajungă de la nori până pe suprafața pământului? Cel puțin o oră…
18. Cei mai mari iubitori ai cărnii de porc sunt danezii. In Danemarca există de doua ori mai mulți porci decât întreaga populație umană a acestei țări.

 

19. Girafa este singurul animal care își poate introduce limba în ureche. Limba unei girafe adulte măsoară peste 50 de centimetri.
20. Biblioteca Universității din Indiana, SUA, se scufundă în fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datorează unei erori a constructorilor care au omis să calculeze și greutatea cărților care vor fi depozitate în uriașa clădire.

 

21. În prezent, pentru prima dată în istoria planetei, numărul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani îl depășește pe cel al copiilor cu vârsta sub 5 ani.
22. Una din cinci persoane de pe Terra trăiește cu mai puțin de 1$ pe zi.
23. O singura vaca poate produce într-un an mai mult lapte decât poate consuma un singur om… circa 200.000 de pahare pline cu lapte.
24. Știți câte emailuri se trimit zilnic în toată lumea? Peste 35 de miliarde…
25. Pentru fiecare tonă de pește prinsă în oceanele lumii, oamenii aruncă trei tone de gunoi în aceleași ape.
26. Cea mai mare caracatiță descoperită vreodată cântărea 4 tone. A fost vânată în anul 1878, în nordul Oceanului Atlantic.

 

27. Cea mai mare meduză observată vreodată avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se întindeau până la 36 de metri.
28. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri în fiecare an.
29. Rechinii sunt singurele animale despre care se știe că nu se pot îmbolnăvi de cancer.

 

30. La Paz, Bolivia, este orașul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Dată fiind altitudinea ridicată la care se află (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate susține un foc.
31. Tot în La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Și cu toate acestea, niciodată nu s-a înregistrat o temperatură de 0 grade. Situația este identică și în Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.
32. Absolut toți creveții se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.
33. Chiar și astăzi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

 

34. Numai marea piramida a lui Keops conține suficientă piatră încât să poată fi construit un zid înalt de 50 de centimetri care să înconjoare planeta la Ecuator.
35. Cel mai mare șarpe veninos din lume este Cobra Regală. Aceasta poate atinge lungimi de până la 5,5 metri.
36. Un cal adult poate consuma într-un an o cantitate de hrană ce depășește de 7 ori propria sa greutate.
37. Știți care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planetă? Răspunsul corect este…chinezii. 41% dintre chinezi mănâncă, cel puțin o dată pe săptămână la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

 

38. Există mai mulți oameni care învață limba engleză în China decât cei care o vorbesc oficial în Statele Unite (peste 300 de milioane).
39. Dacă vorbiți la telefonul mobil timp de o oră, numărul bacteriilor din urechea voastră va crește de cel puțin 700 de ori.
40. Circa 12 copii sunt oferiți zilnic, în maternități, altor mame decât cele naturale. Această statistică include toate țările lumii.
41. O femela de dihor poate muri dacă, odată intrată în călduri, nu își va găsi un partener mascul.

 

42. O persoana are în medie 1.460 de vise în fiecare an.
43. Un om, consumă, în medie, de-a lungul vieții, o cantitate de hrană egală cu greutatea a șase elefanți maturi.
44. În spațiu, astronauții nu pot plânge. In lipsa gravitației, lacrimile nu pot curge (nici flatulența nu este posibilă în stare de imponderabilitate).

 

45. În Bangladesh există o lege care permite autorităților să aresteze elevii cu vârste mai mari de 15 ani care copiază la examene.
46. Doar o singură persoană din 2 miliarde va atinge vârsta de 116 ani.
47. În fiecare an, mai mulți oameni sunt uciși de măgari decât în accidente aviatice.
48. În fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol și ulei sunt deversate în râuri și fluvii până în oceane. Cantitatea o depășește pe cea pierdută de petrolierul Exxon Valdez în anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se referă numai la Statele Unite ale Americii.

 

49. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, câștigă anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decât toți muncitorii din fabricile Nike, luați la un loc, din Malaezia.

 

50. În urmă cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu trăiau mai mult de 30 de ani.

 

 

https://studentus.md/lifestyle/25485/

 

/////////////////////////////////////////////

 

,,Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răului’’ susțin Tzvetan Todorov și Boris Cyrulnik

 

,,Acolo unde se înalță zorii Binelui, copiii și bătrânii pier, sângele curge’’, spune Vassili Grossman în ,,Viață și destin’’. În locul Binelui, Todorov preferând binele făcut de un om altuia, cum ar fi să ajuți victimele unui război fără să crezi sau să accepți că vreo cauză dreaptă legitimează uciderea. Dar binele făcut persoanelor apropiate nu este suficient. ,,Am petrecut la Auschwitz cei mai frumoși ani din viața mea’’, spunea Rudolf Höss, comandantul lagărului, când a fost supus expertizei psihiatrice în timpul Procesului de la Nürnberg. El continuă spunând că se înțelegea bine cu soția, având patru copii, prezentând poze cu căsuța și fericirea domestică, dar plângându-se cât de greu îi era cu meseria de a face să dispară zeci de mii de trupuri. Un individ se poate așadar comporta etic cu apropiații, dar nu este la fel cu evreii, țiganii, ,,inferiorii’’ buni doar pentru muncă. Aceasta fiind o morală perversă, după Boris Cyrulnik, evreu scăpat de arestările în masă din 1944. Ca băiat de nici 7 ani, micul Boris era considerat ein Stück, adică un lucru de nimic, de aruncat fără a se simți vreo vină.

 

În numele unei morale sau a Binelui s-au comis crime imorale, în numele umanității s-au produs crime împotriva umanității. Fiindcă toți marii criminali ai istoriei au fost animați de voința de a răspândi în lume Binele, unic și exclusiv. Hitler voia Binele pentru rasa ariană, pentru germanii aleși. Dictatorii comuniști au vrut să realizeze Binele eliminând clasele indezirabile, piedici pe calea realizării societății socialiste și comuniste: burghezii, culacii, chiaburii etc. La fel, fanaticii religioși precum jihadiștii urmează un Bine, vrând să impună necredincioșilor unicul Bine al unicului Dumnezeu adevărat. O problema a Binelui este că în ciuda brutalității lui, este o tendință în om de a se învăța cu el și de a se lăsa ispitit, amăgit, pervertit de el, încât chiar îl acceptă ca fiind un bine. Astfel, noile gardiene SS ajunse la Ravensbrück erau bulversate de atrocitățile din lagărul național-socialist. Însă după câteva zile, deveneau la fel de crude și producătoare de atrocități precum cele cu experiență.

 

 

Plecând de la experiențele celor din lagăre care căutau să-i înțeleagă pe gardieni fără a-i diaboliza, care căutau umanitatea din ei, la fel, cei doi autori susțin înțelegerea celui ispitit, amăgit și devenit ucenic al Binelui. Jihadiștii caută un sens global, integrându-se într-un proces colectiv și punându-se în slujba unei unice și singure doctrine adevărate. Aceasta în condițiile în care, după ce în anii ’60 tineretul francez era angajat în organizații catolice sau comuniste, acum el este angajat doar pentru bani și consum. Venind într-o civilizație ce-și deplânge decăderea, precum Franța sau Occidentul, rezumată la sensul economic al vieții, ce desigur este insuficient, jihadistul urmărește, chiar într-o variantă degenerată, să dobândească un alt sens.

 

Reacția jihadistului este și față de o civilizație care, după Todorov, posedă resorturi autoritare însoțind mesianismul politic al Occidentului. Dorința de a eradica încălcările drepturilor omului, de a alunga nedreptatea de pe Terra, de a instaura o nouă ordine mondială, cea Bună desigur, unde nu și-ar avea loc violențele și războaiele, este un proiect ce se intersectează cu utopiile totalitare, ce vroiau să facă o lume mai bună într-un paradis terestru. Uniformizarea și conformismul din Occident slujesc de multe ori mesianismului politic occidental ce intervine uneori fără măsură pentru a face o lume mai bună. Afganistanul, Irakul, Kosovo pot fi exemple de lume mai bună creată de mesianismul politic al Occidentului. Cât privește Binele public, pe care ni-l flutură pe sub nas guvernările, am văzut efectele în ultimii ani: de exemplu, o guvernare formată din ,,liberali’’ și useriști a votat concedierea angajaților care nu se supun Binelui public și nu se vaccinează cu serul salvator. S-au comparat gardurile despărțitoare din magazine cu regimurile segregaționiste și s-a spus că se exagerează prin aceste comparații. Oare așa să fie?

 

Oricum ar fi, rămâne valabil îndemnul vecinului nostru de la sud de Dunăre, credința umanistului sceptic Tzvetan Todorov: ,,Este posibilă rezistența la rău, fără a sucomba ispitei binelui’’.

 

scris de Cătălin Spătaru

 

Boris Cyrulnik, Tzvetan Todorov, Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răului, dialog moderat de Nicolas Truong, trad. Doina Jela, Editura Spandugino, București, 2018, pp. 7, 14-15, 17-18, 20-21, 24-25, 28-29, 32-33, 48-49

 

https://lumeninmundo.com/2022/12/30/ispita-binelui-este-mai-mult-mai-periculoasa-decat-ispita-raului-sustin-tzvetan-todorov-si-boris-cyrulnik/

 

/////////////////////////////////////////////

Experiențe carcerale în România Comunistă (vol. 1): rezistența spirituală în ,,mașina de măcinat oamenii’’ și efectele măcinișului în present

 

,,Da’ așa atmosferă ca la noi nu exista…Bună…Ce dracu’ o fi avut popa acela, eu nu pot să știu…O liniște și…cum să spui io? O atmosferă…ce nu exista…Și ne împărtășea în fiecare  zi, pe la zece așa. Și era o atmosferă extraordinar de bună…’’. Așa descrie Nicolae Munteanu atmosfera din celula 98 de la închisoarea comunistă din Gherla, unde era ,,moarte de om’’ în 1958.  Arestat și condamnat pentru ,,acte de teroare’’ pentru că la vârsta de 23 de ani, țăranul Nicolae Munteanu băgase teroarea în activiștii de partid, ce făceau propagandă într-un sat vrâncean, aruncând cu bolovani și pietre după ei. Pentru asemenea teroare avea să primească 15 ani de temniță grea fiind arestat de Securitate după tăierea porcului.

 

În iadul de la Gherla avea să-l cunoască pe călugărul Ioan Iovan, condamnat și de statul comunist și de Biserică pentru că atrăgea mulțimi la Mănăstirea Vladimirești din Tudor Vladimirescu, mulțimi pe care avea obiceiul ,,necanonic’’ să le împărtășească des și să facă cu ele spovedanii în grup. Ioan Iovan era cel care întreținea atmosfera extraordinară din celula 98, memorabilă pentru Neculai Munteanu după jumătate de secol. Neculai Munteanu, ce nu pare un credincios, înjurându-i pe gardieni, securiști și pe activiștii comuniști, dar apreciindu-i pe cei cu un comportament uman față de deținuți. 

 

,,Eliberarea’’

 

,,Să fim liberi! Și chiar dacă vom muri cu toți, va scrie istoria pe urma noastră că n-am vrut să fim comuniști’’, îi îndeamnă un învățător pe țărani să se răscoale în fața tancurilor sovietice și a colectivizării, a cotelor impuse de statul comunist. Ciobanul Nicolae Burlui participă la arestarea și închiderea unor activiști comuniști, la închiderea unui post de miliție și luarea armamentului, fiind arestat în 1950 și primind 22 de ani de închisoare.              

 

Eliberarea deținuților în 1964 prin decretul lui Dej a fost făcută după ce rezistența fusese îngenuncheată iar poporul bine dresat. Nicolae Burlui amintește cum la eliberarea prin decret sute de deținuți au strigat să trăiască Dej, doi îmbolnăvindu-se de ,,bucurie’’, unul dintre ei murind. Trebuie recunoscută tactica prin care regimul comunist și-a aservit și i-a făcut docili pe ,,bandiți’’, pe ,,dușmanii’’ regimului. De asemenea, cum teroarea a măcinat speranțele unor deținuți ce se vedeau morți precum cei cărora le făceau gropile și care se prăbușeau sub munca istovitoare, datorită chinurilor, bătăilor dintr-o viață teribil de grea. Iar când s-au văzut scoși din groapă prin decretul lui Dej, unii deținuți au izbucnit în urale la adresa regimului comunist sau precum cel ,,mort de bucuria eliberării’’ a rămas în locul de unde nu mai credea că va ieși. Închisoarea comunistă fiind locul unde ,,bandiții’’ erau băgați pentru că nu puteau fi împușcați toți, cum declara Dej la o plenară într-un text tipărit, citit de mine într-o încăpere din Memorialul Sighet.

 

Coliva și mâncarea morților

 

Arpacaș cu buze, urechi, copite de vită. Să fie atotprezentul arpacaș din care se face coliva un aliment neîntâmplător în meniul ,,bandiților’’? O ,,colivă’’ pe care și-o mănâncă ,,bandiții’’ înainte de moarte, gătită în batjocură, amestecată fiind cu resturi de la animale? Există două mărturii în acest volum cu deținuți ce mor în celule, iar colegii de celulă nu le declară moartea pentru a le mânca mâncarea: fiertura de arpacaș cu buze de vită sau fasole cu ciorha de vită (ciorha este ,,locul prin care fată vaca’’). Foamea perpetuă schimba meniul deținutului ce privea ca pe o mană cerească rădăcina de stuf proaspăt scoasă din pământ, numind-o ,,biscuite de baltă’’. Sau sfecla porcească înghețată producătoare de diaree.

 

Oricum mai bună decât meniul cu resturi stricate de la abator, cu burți nespălate de animale, ciorbă de murături stricate, turtoi cu motorină sau cu nisip, mazăre cu gărgărițe. Toate menținând o foame permanentă, slăbind trupuri de bărbați până la 40 de kilograme. Paul Andreescu, arestat la 19 ani, pentru că făcea parte dintr-o organizație antisovietică, suferind bătăi și înfometare, și-a arătat la procesul înscenat trupul de 40 de kilograme după ce pierduse peste 30 de kilograme în timpul anchetei și torturii.

 

Rezistența spirituală

 

În mod repetat, deținuții politici reamintesc cursurile ținute în celulele închisorilor comuniste: de la limbi străine și politică până la istorie, filosofie și teologie. Unii dintre cei care țineau cursurile fiind bătrâni în prag de moarte, ei încercând să dea mai departe din moștenirea spirituală a omului în puținul timp cât mai aveau. Având o credință puternică în tradiția spirituală, în cultura omului chiar sub tăvălugul distrugător al socialismului și comunismului, o credință că transmiterea tradiției spirituale nu este zadarnică și va fi o bază pentru om în suferință, în luptă și în preajma morții. Chiar și când se săpa și se căra pământ la dig se țineau cursuri de limbi străine. Pentru că mintea trebuie folosită împotriva distrugerii treptate a deținutului, contra măcinării minții deținutului prin chin, muncă istovitoare, frig și înfometare.

 

Deținuții inventivi scriau pe diferite materiale, iar Ioan Pop, condamnat la 18 ani de închisoare, pentru că i-a dat o palmă unui activist de partid, nu din cauze politice, susține că a luat examenul de admitere la facultate cu ce a învățat în timpul închisorii de la cursurile deținuților. La fel, și alți deținuți după eliberare s-au folosit de ce învățaseră în temniță.

 

Toate erau mizerabile, dar la închisoarea Mislea era alt aer, povestește deținuta Aurelia Cosma. Erau munți și o regiune frumoasă…fiind ,,tare-tare frumos acolo’’. Mizeria și durerea se pierdeau învăluite de frumusețea naturii, coborând din înălțimea munților și a cerului, către care se pierdeau vocile unui cor de popi deținuți, cântând cu înfocare dintru întunericul celulei, aprinzând inimile suferinzilor închiși, stârnind înjurăturile gardienilor.

 

Când lui Nistor Man, arestat la 19 ani, condamnat la 22 de ani detenție, i s-au dat jos lanțurile de la picioare, s-a simțit eliberat, simțea că zboară, că se înalță, în timp ce deținuții din celule i-au cântat ,,Ave Maria’’ și i-au recitat din Eminescu: ,,Rugămu-ne îndurărilor/Luceafărului mărilor’’…

 

Mihai Saftencu a căutat suportul în el însuși, în credința lui în om, acel om pe care comunismul a vrut să-l desființeze, să facă din el o bestie. Pentru el era esențială dominarea propriilor frici, a spaimelor față de dezastrul în care trăia: frig, foame, mizerie, bătăi, îmbolnăviri, deținuți ce se prăbușeau în jur, devenind apatici, disperați, loviți psihic și de familiile care le reproșau rezistența anticomunistă, învinovățându-i alături de puterea comunistă, cu soții care divorțau de cei întemnițați sau cazul unei soții, ce avea să-l părăsească pe un deținut politic, pentru a se căsători cu un securist.

 

La Târgșor a fost ,,o pregătire spirituală’’, spune Ovidiu Mircea Mureșean. Târgșor fiind închisoarea pentru elevi. ,,Era rugăciune, era meditație, erau discuții’’, era o atmosferă de înălțare sufletească, unii postind în plus față de mâncarea insuficientă, acest post fiind un ,,tonic spiritual extraordinar’’.

 

,,Neagra’’ și trecutul întunecat

 

Locotenentul Constantin Veleanu a fost condamnat la 8 ani muncă silnică pentru că a făcut activitate contrarevoluționară contra statului comunist spunând și râzând la bancuri despre sovietici. Veleanu povestește despre zilele la carceră, la izolare, o carceră de un metru pe unu jumate, fără pat, cu apă pe jos, cu șobolani mișunând…el spune că dacă i s-ar fi povestit și lui despre așa ceva, nu ar fi crezut. Incredibilul trăit de el ca deținut politic la izolarea numită ,,Neagra’’ este precum întunericul acoperind memoria, trecutul de necrezut. Probabil amintindu-și prin ce a trecut, deținutul politic din închisorile comuniste, nici lui nu-i mai vine să creadă că a trecut prin întunericul din Neagra cu șobolanii mișunându-i printre picioarele afundate în apă, cu hârdăul puțind, plin de fecale și urină într-o încăpere de un metru pe un metru jumătate. Pentru oamenii din prezent cu viața lor obișnuită și banală așa ceva este prea ieșit din comun încât deținutul încearcă să alunge îndoielile ascultătorului rememorării trecutului. Întunericul din Neagra este prea de speriat și de necrezut pentru mințile noastre orbite de prezentul cu lumina lui palidă. Dar întunericul uitat din închisorile comuniste, cuprinzând deținuții politici ce pleacă dintre noi unul câte unul în tăcere, întunericul precum cel din Neagra este și va fi mereu alături de existența noastră așteptând momentul pentru a o invada. Acel moment nu poate fi evitat spunând mereu istoriile deținuților politici precum într-o 1001 nopți ale suferinței lor, dar acestea ne pot pregăti pentru momentul invaziei întunericului.  

 

Efecte în prezent sau de ce ar trebui un politician sau un alegător să citească o asemenea carte

 

Există o lege ce interzice urmașilor deținuților politici să primească vreo indemnizație dacă părinții lor au fost fasciști/legionari, chiar dacă au luptat contra comunismului și nu l-au susținut ca securiștii, magistrații, care primesc pensii speciale grase în prezent. În acest volum cu interviuri luate foștilor deținuți politici, o parte au fost arestați când erau încă elevi minori pentru că participau la grupuri de discuții antisovietice, anticomuniste etc. Unii elevi arestați au avut și 13-14 ani și se aflau în grupuri numite de securiști: Frățiile de Cruce sau numite așa de organizatorii care le conduceau. Frățiile de Cruce erau pentru Garda de Fier cum era UTC-ul cu milioane de tineri români cu vârste de peste 14 ani pentru PCR-ul la fel de numeros (un fost utcist este actualul președinte al României). 

 

Unii dintre cei intervievați susțin că nici nu aveau habar că Frățiile de cruce erau în legătură cu legionarii: Nistor Man arestat la 19 ani, lipind afișe pentru țărăniști, făcând împreună cu elevii  parte dintr-o organizație numită Frăția de Cruce, organizație condusă de profesorul Aurel Vișovan, susține că a cunoscut Mișcarea Legionară abia în temnița comunistă; Petru Anton Codrea, arestat la 17 ani pentru că a protestat contra regimului comunist, împotriva alipirii Maramureșului la Ucraina subcarpatică, împotriva regimului sovietic, făcea parte dintr-o organizație anticomunistă, fără nume, apoi află că se numea Frăția de Cruce. El pomenește de Andreica Iosif ce avea 13 ani, arestat și el pentru că făcea parte din organizația pomenită; Gheorghe Burlacu, arestat la 17 ani pentru că făcea parte din Frăția de Cruce, declară că a avut puține cunoștințe legionare fiind atras de partea religioasă și patriotică, după ce a ieșit din închisoare a citit cartea șefului de cuib și a înțeles că educația primită în Frăția de Cruce era pentru a dezvolta caractere sincere, cinstite, active, devotate țării și religiei; Mihai Saftencu, arestat la 20 de ani, în timpul liceului a participat la 3 ședințe ale Frăției de Cruce, dar nu știa ce este FDC, nici ce înseamnă, apoi s-a trezit cu eticheta de pui de legionar, acuzând Securitatea de înscenarea, de a-l considera legionar. La fel, Gheorghe Mircioiu, luptător pe frontul antisovietic, susține că după ani de zile de când nu mai avusese contact cu Frăția de Cruce, a fost condamnat pentru că făcuse parte din Frăția de Cruce în timpul liceului, pentru a fi învinuit și condamnat mai mult.

 

Desigur că nu ne așteptăm ca un parlamentar absolvent de universitate particulară precum Silviu Vexler sau un fost prim-ministru (Florin Câțu) căruia i se împleticesc cuvintele în gură, să cunoască aceste probleme de interpretare a trecutului. Dar eu pot fi aproape sigur că un funcționar căruia i se va reclama că urmașul unui Mihai Saftencu este urmașul unui ,,frate de cruce legionar’’, acest funcționar îi va refuza aproape sigur urmașului orice indemnizație pentru a evita complicațiile și durerile de cap.

 

Furia și înjurătura

 

,,Mai sunt câțiva aci în Satu-Mare, securiști pe care i-am cunoscut…Mă salută, îi salut, dar nu m-o mai interesat. Treaba lor! Dă-i în pizda mă-sii’’, spune Victor Pop, condamnat la vârsta de 28 de ani la 25 de ani de închisoare pentru că organizația anticomunistă din care făcea parte a tăiat cablurile telefonice ale Securității.

 

În interviurile luate deținuților politici apar înjurături la adresa securiștilor, comuniștilor, statului comunist. O furie disperată și amuțită de istoria făcută de comuniști a mocnit în acești oameni zeci de ani amestecată cu durerea că au fost învinși, că poporul s-a predat luându-și carnete roșii cu milioanele, că unii români au turnat pentru câțiva lei, de multe ori fără presiunea Securității, că la fel după ’89 nu s-a schimbat mare lucru pentru ei.

 

Nagy Geza urăște comunismul, dar comunismul e format și susținut de oameni. El poate ierta doar individual. Pentru a se ierta totul trebuie cunoscut și arătat totul, toată mizeria provocată de oamenii regimului. Apoi, ce simt oamenii regimului, ce susțin ei cu privire la trecut?  Din păcate, cu puține excepții, oamenii regimului s-au iertat în tăcere și s-au autoapreciat ca făcându-și datoria față de patrie. Nagy Geza a făcut parte dintr-o organizație ce îi aștepta pe americani. Are regrete cu privire la trecut iar asupra resentimentelor așterne tăcerea, vorbind de ura împotriva comunismului.

 

Urâm comunismul pentru a nu-i urî pe oameni, pe cei apropiați ce l-au încarnat.  ,,Ne-am vândut sufletul’’ trădând prieteni, rude și oameni apropiați, nu din frică neapărat, ci din avantaje, spune Ioan Pop. În ciuda înjurăturilor, Gheorghe Burlacu crede că nici un deținut nu vrea să se răzbune și că îndemnul lui Mircea Vulcănescu: ,,să nu ne răzbunați’’, rămâne de bază pentru orice anticomunist întemnițat. 

 

Gardienii ,,buni’’

 

Atitudinea deținuților politici nu este doar una de a-i ponegri întrutotul pe toți cei care au sprijinit regimul comunist. Ei povestesc de gardieni, soldați, paznici, ce le-au acordat ajutorul, nu din viclenia arătată uneori de organele de securitate. Unii dintre cei care au acordat sprijin deținuților politici au avut de suferit și condamnări. Prin urmare, scuza că ,,am executat ordinele’’ este firavă, unii dintre gardieni și-au dat seama de ororile executate de români pentru a-i măcina pe semenii ,,anticomuniști’’ și au încercat să le acorde un sprijin, apreciat mai târziu de cei întemnițați.

 

Există o întâmplare cu un tren de deținuți izolați în vagoane de marfă pentru a nu fi văzuți. Trenul oprește la Tecuci, iar acolo un grup de bărbați și de femei aflaseră că trece un tren de deținuți și încep să țipe cerând să li se dea copiii înapoi, să știe ceva de ei, să îi vadă, să poată măcar să le scrie, să le trimită pachete… Prin urmare, erau informații ce se scurgeau din mașinăria socialisto-comunistă de măcinat oameni, probabil de la executanții ,,buni’’.  

 

Moartea mai onorabilă decât viața sau în postcomunism

 

România comunistă devenise în anii ’80 o mare închisoare unde cineva real sau imaginar te putea auzi și pedepsi. Sever Ursu, condamnat la vârsta de 20 de ani, declară că în perioada de după detenție i-a fost mai greu decât în temniță, mereu simțea că este urmărit, de multe ori era chemat la Securitate, îndeosebi în perioada premergătoare Revoluției.

 

În ’89, Aurelia Pop a căzut în genunchi și a mulțumit cerului fiindcă până atunci se simțea mereu urmărită, nedormind nici o noapte liniștită. De la Revoluție poate dormi liniștită: ,,trecutu-i trecut…nu mai poți să-l învii’’. Deși pare că orice carte despre trecut este o reînviere a lui, de fapt ce se spune acum despre trecut ,,e nimic’’ în comparație cu ce a fost:   

 

,,comuniștii ăștia au fost cei mare bandiți…Bine că s-au dus dracului…Ce se spune astăzi e nimic…’’ (Ioan Șt. Popa, student la filosofie, turnat de un vecin pentru că a spus vorbe antisovietice). Probabil că toți cei care au fost în mod activ anticomuniști ori s-au opus în vreun fel regimului s-au întrebat dacă s-a meritat.

 

Mihai Saftencu spune, dezamăgit de situația din prezent, că parcă acum îi pare rău că a supraviețuit, că moartea ar fi fost mai onorabilă decât viața…Cei pe care i-a cunoscut un răstimp în temnițele comuniste și au pierit, au pierit onorabil și nobil, parcă era mai bine așa, decât să supraviețuiești și să ajungi în prezentul nostru. În prezentul deplorabil învinșii istoriei rămân învinși, nedreptățiți și aproape uitați în prezent, neglijați printre filele cărților puțin citite sau în arhive prăfuite, cu toate acestea, chiar dacă o moarte eroică împotriva mașinăriei comuniste de măcinat oameni ar fi fost mai nobilă, eroul fără martor rămânea necunoscut și cu totul neînțeles. Ei, supraviețuitorii din acest volum, sunt martorii trecutului, rămânând degetul acuzator împotriva celui puternic care a făcut istoria, creând alternativa eroului, a luptătorului, a rezistentului, a celui izbăvit de nimicul și de iluzia vieții prin suferință și prin moarte.

 

scris de Cătălin Spătaru 

 

sursă:

 

IICCR, Cosmin Budeancă (coord.), Experiențe carcerale în România comunistă, Vol. 1, Editura Polirom, Iași, 2007, pp. 22-23, 54, 62, 73, 85-90, 93, 96-97, 128, 133-134, 148, 151-153, 155, 161, 166, 168-169, 185-187, 209, 211-214, 223, 227, 235, 258, 271-272, 276-277, 280, 287-288, 304, 312, 315, 323, 329-330, 333-334, 336, 353-356, 359-366

 

https://lumeninmundo.com/2022/12/23/experiente-carcerale-in-romania-comunista-vol-1-rezistenta-spirituala-in-masina-de-macinat-oamenii-si-efectele-macinisului-in-prezent/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cu Noica : ‘‘Rugați-vă pentru fratele Alexandru’’, pentru om, pentru fratele Constantin și pentru noi

 

 

Omul modern este Faustul lui Goethe biruitor asupra totului, dar care-și pierde conexiunea cu natura, cu lucrurile, cu semenii (nu facem filosofii ale comunicării, facultăți despre științe ale comunicării, rețele ale comunicării când conexiunea și comunicarea dintre noi este în criză perpetuă?).

 

Faust, eroul modern, nu are sălaș și nu știe ce vrea, fiind ispitit mereu de posibilitatea nesfârșită și goală, de o mulțime de spectre frumoase și fără conținut, de parteneri posibili în locul celor reali, de state posibile, precum cele totalitare, distrugându-le pe cele reale.

 

Diavolul în istorie, ca ispitire către posibilitatea goală, este statul ce nu se potrivește sufletelor, încercând clădirea unor suflete care nu se potrivesc oamenilor. Umanitatea nouă pe un pământ nou din Faust-ul lui Goethe se lovește de o opoziție, dar când diavolul îl anunță pe Faust, că a distrus totul, Faust simte oroarea (pp. 30-36). Acel ‚‚nu putem să-i împușcăm pe toți’’ al lui Dej, este oroarea, de care pomenește fratele Constantin în scrierea sa, legată de Faust și de dictator.

 

Ideologul vrea un stat posibil să devină real (p. 32), dar are nevoie de cei care se opun să dea mărturie (p. 36) pentru această realitate, să se reeduce, să devină ei realitatea statului despotic, dictatorial sau totalitar.

 

Rugați-vă pentru noi, capitaliști și comuniști, supuși deopotrivă idealului materialist!

 

Și comunismul și capitalismul sunt supuse idealului materialist. Dar la ce bună satisfacerea nevoilor noastre materiale, dacă nu-i adusă și fericirea cu aceasta? Urmându-l pe Goethe, la ce bună toată această risipă de la galaxii până la revoluții istorice și tehnologice, dacă ființa umană nu-i fericită?

 

Omul modern, capitalist sau comunist, are ceva din dama de companie, care cere să fie distrată, făcând nazuri că nu-i place șampania sau alte delicii devenite plictisitoare. Omul modern este imbecilul plictisit după zilele de muncă, urcându-se la volanul mașinii sale pentru a fugi de plictiseala, ce-l urmărește și-n vacanță (pp. 52-54). El este prea ignorant pentru a nu se raporta decât la idealul său materialist în viața sa modernă, postmodernă…Din închisoarea comunistă, fratele Constantin nu știe dacă cei lipsiți de cele mai elementare lucruri necesare vieții ar avea o mai bună întâlnire cu bucuria (p. 53). Dar bănuia cu siguranță răspunsul.

 

Rugați-vă pentru ca statul să nu funcționeze perfect!

 

El ar fi o pacoste pentru individ (p. 86). Statele totalitate, state ce se voiau perfecte, ce plănuiau un viitor perfect au fost o pacoste pentru individ. Dar să ne rugăm și ca statele să nu fie prea imperfecte, prea prost construite pentru că și ele devin o pacoste pentru individ. Discuțiile în ‚‚Academia’’ din închisoarea comunistă, soluția cu oamenii de elită, încercată a fi realizată în parte de Noica, după ieșirea din închisoare, ne arată că statul poate fi îmbunătățit prin străduințele indivizilor.

 

Rugați-vă să nu murim spiritual!

 

Să ne rugăm pentru a ști că am început deja să murim, că sfârșitul este aproape. ‚‚Regele moare’’, regele este fiecare dintre noi, și nu doar că murim fizic, ci murim spiritual, intrând într-o repetiție stricată, într-o inerție a vieții fără ieșire (pp. 100-101).

 

Rugați-vă pentru noi, oameni înstrăinați de sine, învingători și învinși, bogați și săraci, stăpâni și sclavi!

 

Înstrăinați de sine în munca necesară, urmărind doar satisfacerea nevoilor fizice și distracțiile facile, înstrăinați de sine prin posesia de bani și de bunuri materiale, simțindu-se zdrobiți și anihilați cei care nu au bani și bunuri, stăpâni și supuși, învingători și învinși, deopotrivă înstrăinați de sine, înstrăinați de natură și de semeni, (pp. 107-108), aceștia suntem noi. Alături de fratele Constantin și pentru el, cel desprins momentan de toate (p. 123), rugați-vă pentru noi!

 

Text scris de Cătălin Spătaru

 

Lotul-Noica-Pillatiiccrc

 

Rugați-vă pentru fratele Alexandru, căci victoria sa este pustie! Rugați-vă pentru fratele Alexandru, căci a triumfat în fața spiritului! Rugați-vă pentru fratele Alexandru, indiferent dacă este comunist sau capitalist, bărbat sau femeie, adult sau copil! Rugați-vă pentru cel ce a învins spiritul în numele idealului bunăstării materiale! Rugați-vă pentru nefericirea omului modern, căci au fost necesare crime și războaie pentru a obține această victorie! Rugați-vă pentru posibilul gol în fața realului! Rugați-vă pentru stat și sistem, pentru utopie și distopie, pentru omul care nu are ce face cu victoria sa!

 

Care este sensul unei victorii dacă aceasta nu poate fi împărțită cu cei din jur? Care este sensul unei victorii dacă, odată împărțită, nu aduce bucurie celor din jur? Victoria comunismului a fost o victorie a bogatului și nu a celui sărac, fiindcă bogatul își pierde doar bogăția, în timp ce săracul își pierde idealul de îmbogățire (p. 8). Dar cine este călău și cine este victimă? Călău este învingătorul, iar victima este reprezentată de toți cei care au primit victoria respectivă. Victime sunt muncitorii și intelectualii, gardienii și deținuții, cei aflați în libertate și cei ținuți în captivitate. Învingătorul este victima propriei sale victorii. Toți suntem victime! Victimele unui triumf pustiu! Căci, în esență, orice sistem totalitar funcționează în aceeași manieră: pustiirea omului, așa cum realizează și Alec după ce ascultă basmul inventat de Noica: „Ați vrut să spuneți același lucru, lecția pe care mi-o tot dați; să spuneți că aceia care taie izvoarele din viață ale oamenilor și le taie singuri lor înșile; că dacă cineva îți ia apa vieții și-o ia și sie; că aceștia care ne chinuiesc, comuniștii, nu trebuie urîți, ci plînși de milă, plînși de milă.” (p. 28).

 

Modernitatea este lumea lui Faust, căci omul modern se confruntă cu drama acestuia: lipsit de sens și de scop, cu victorii și instrumente nefolositoare. Modernitatea venerează posibilul și elimină realitatea, însă posibilul gol este victoria nimicului. Așadar, să ne rugăm pentru posibilul tehnologic și politic, pentru posibilul social și uman, pentru posibilul științific și pentru toate acele posibilități pe care omul modern le-a realizat (pp. 31–32). Cu toate posibilitățile sale, omul modern trăiește în haos – întreaga contemporaneitate împărtășește soarta deținuților din închisorile comuniste: lipsită de identitate, lipsită de adevăr, fără rude și ceruri, fără natură și zei, umanitatea modernă are doar „adevăruri locale” în singurătatea sa și în disperarea de a găsi exactitatea (pp. 57 – 58).

 

Noica vede două mari amenințări ale idealului uman: armata ideală și statul ideal. Armata ideală, capabilă de a implementa orice formă de delir, devine un blestem pentru umanitate. Statul ideal ar subjuga individul uman, căci s-ar poziționa înaintea acestuia, iar modalitatea sa perfectă de funcționare i-ar împiedica desăvârșirea. Totuși, ar putea exista o evadare a utopiei statului perfect: îngrădirea individului și eliberarea persoanei (pp. 86 – 87).

 

Rugați-vă pentru fratele Marx, care este un învingător pentru o clipă, la fel ca fratele Alexandru! Rugați-vă pentru sufletul său și pentru blestemele pe care le va primi din partea întregii lumi! Rugați-vă pentru el, sub blestemele rușilor, evreilor, comuniștilor, muncitorilor, naturii, zeilor și mașinilor! Rugați-vă pentru încercarea fratelui Marx de a îndeplini Binele (pp. 113 – 114).

 

Text scris de Radu Mihai. 

Ce curioase sunt întâlnirile astea în închisoare: nu stai lângă un om, stai lângă o viață. (p. 79).

 

Dilema vieții pare să devină laitmotivul acestei cărți, dar un subiect conturat dual, atât de simplu, la prima vedere, dar atât de complicat în profunzime, atât de aproape, dar, în același timp atât de departe de a fi înțeles. Cu fiecare pagină, cu fiecare gând și mai ales cu fiecare frază a lui Noica cititorul își construiește propriile sale dileme și întrebări, care de multe ori îl fac să recitească paragraful și să mediteze. Ideile lui Noica conclud la un palier destul de larg de subiecte analizate, precum meditația asupra sensului vieții, analiza închisorilor comuniste, povestiri despre libertate și idealism sau o critică asupra umanității. Rugați-vă pentru fratele Alexandru devine astfel o introspecție în istorie, în viață și în suflet. Frumusețea cărții derivă din multitudinea de gânduri inserate în puține pagini. Idei precum libertate, durere, ideal, tinerețe, călătorie, fugă, resemnare, abandon, pedeapsă devin cărămizi care construiesc un univers mult prea larg pentru mintea umană neinițiată în tainele vieții după cum ne indică Noica în citatul mai sus menționat.

 

Cartea este construită în jurul fratelui Alexandru. La început cititorul parcurge primele pagini așteptând apariția unui personaj complex, asemeni operelor beletristice. După câteva pagini, dilema se conturează din ce în ce mai puternic, din moment ce nu apare un așa-zis Alexandru care să salveze povestea și să contureze un fir narativ. Un cunoscător al operei lui Noica nu va porni niciodată de la această premiză, dar un cititor neinițiat în tainele filozofiei va avea întotdeauna această așteptare. Pe parcursul lucrării am înțeles faptul că fratele Alexandru ca personaj principal și mai ales ca ipostază salvatoare nu va apărea niciodată, fiindcă acesta reprezintă o instanță colectivă. Alexandru devine, astfel, fiecare om, fiecare amintire, fiecare ideal, conștiința lui Noica, cel care relatează fragmente de viață desprinse dintr-un timp opresiv scăldat în roșu sângeriu, comunismul românesc și un spațiu carceral, închisoarea. Despre Alexandru se poate spune că este conștiința umană salvatoare, acel set de idei și de speranțe care îl mențin vertical pe omul dedublat de idealuri și de propriile dorințe de către rigorile regimului comunist. Astfel, povestirile din închisoare nu se axează pe durerea și pe pedepsele crunte aplicate deținuților, ci pe omul cunoscut și dezgolit mental printr-o singură întâlnire. Nevoia comunicării apare frecvent în paginile sale. Pornind de la povestirea privind încercarea stabilirii unui cod comun de comunicare prin bătăile repetate în pereți, ale diferiților deținuți, până la dezideratul înființării unei Academii în închisoare care se axa pe cunoaștere și pe stabilirea unui nou sistem politic, idealist în esență, și finalizându-se cu micile povestioare șoptite în după-amiezele libere și în celule infecte, omul lui Noica este un zoon politikon aflat în căutarea logosului. Dar acest logos nu trebuie redus la nevoia standard de comunicare, ci la o comunicare elitistă, văzută ca rezistență în fața tăvălugului istoriei. Alexandru al lui Noica, privit din perspectiva conștiinței naratorului, se aseamănă cu personajul Oleg Kostoglotov al scriitorului și dizidentului rus Aleksandr Soljenițîn din Pavilionul Canceroșilor. Ambele instanțe narative proiectează conștiințe condamnate la damnare și la durere, dar conștiințe care se eliberează, tocmai prin experiența umană pe care o caută. În timp ce Alexandru caută fiecare poveste umană care i se dezvăluie, cunoașterea celui de lângă el, proiectându-se în diferite avatare pentru a rezista amenințării de a se degrada mental, celălalt caută nu numai povești, ci și încercarea de a-și crea o viață proprie, nouă, gândindu-se chiar să o ceară de soție pe doctorița Vera Gangart, manifestând o rezistență față de interdicția de a fi om, în morbidul pavilion al canceroșilor. 

Interdicția de a fi om, de a simți, de a fi liber, de a cuvânta, de a alege devine o temă predilectă lui Noica. Dilema umanității este polarizată astfel: viață – comunism; fericire, libertate – rigoare, control; alegeri – constrângeri. Cele două elemente ale binomului, devin, în acest fel, antitetice, ducând la disidență, în primul caz, respectiv la supunerea și degradarea conștiinței, în cel de-al doilea caz.

 

Fratele EU a biruit; și dacă-l amenință câte un NOI – câte un colectivism adevărat, mergând până la strania idee a lui Teilhard de Chardin că se va ajunge la asocierea conștiințelor în câte un creier superior – deocamdată fratele EU e marele beneficiar. Problema convingerii în ceea ce privește adoptarea unui sistem politic, eșuat și disfuncțional supune analizei două idei, convingerea ce vine din interiorul omului simplu sau o convingere impusă de majoritate, dictată din afara sistemului propriu de cugetare. (p. 52-53)

 

Aceeași dilemă este întâlnită și în cartea istoricului Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului care citează povestea vânzătorului de fructe a lui Milan Kundera. Acesta se întreba dacă vânzătorul de fructe, un ins fără o educație superioară, afișează pancarta Trăiască Partidul Comunist din convingere proprie sau ca semn al apartenenței la un grup. Alexandru se întreabă, doar într-o mică măsură dacă oamenii cred în totalitarism, fiindcă majoritatea întâlnirilor i-au demonstrat contrariul și fiindcă toate variantele sale, Alec, Matei, inginerul Goldstein, preotul din celulă, i-au demonstrat o vocație inimaginabilă a libertății.

 

La începutul lecturii lui Noica m-am întrebat dacă se va asemăna cu celelalte mărturii ale experienței comuniste din închisoare. După parcurgerea textului, realizez că Noica se înscrie în paradigma lecturilor originale despre subiect, a textelor prea puțin cunoscute publicului larg și astfel căzut într-o anonimitate destul de mare. Alexandru al lui Noica este un idealist, un individ liber, plin de bucuria vieții, conștiința care nu este îngenuncheată sau supusă de opresiune. Din carte lipsesc descrierile episoadelor traumatice ale închisorii. Comparat cu Gulagul scriitoarei Anne Apllenbaum sau cu Raportul final al lui Vladimir Tismăneanu, durerea pare să lipsească din carte. Afirmația de mai sus, devine periculoasă în acest context, fiindcă, la Noica lipsește durerea fizică, dar apare o durere sufletească mult mai greu de îndurat, anularea libertății de a gândi. Alexandru devine un disident, tocmai, pentru luxul și curajul de a expune în discursuri, în opere, în fiecare inițiativă, sau dacă este permis un limbaj poetic, în fiecare privire, în fiecare respirație și în fiecare unduire a glasului libertatea umană. Acest concept este descompus de-a lungul cărții în idei cheie precum bine, curaj, fericire, convingere. Fiecare poveste a personajelor sale devenind un mozaic care compun această serie, utopică în sine. Alec exprimă curajul de a trece din Berlinul de Est în cel de Vest, dar totuși de a se întoarce, călătorul din tren, pleacă din convingere și își asumă un trai nomad, Matei își caută fericirea în medii ferite de formalism și de îngrădire, iar deținuții din închisoare formează o academie și formulează o nouă ideologie a vieții în căutarea binelui. Toate poveștile sunt unite de frenetica căutare a libertății absolute, libertate văzută diferit de oameni, dar resimțită unanim, ca ideal.

 

Este sigur că în ceasul acesta câțiva oameni generoși din toată lumea intervin pentru libertatea celor în situația noastră din toate țările comuniste. Mi-i închipui invocând Carta O.N.U. – lui și Drepturile Omului, chiar dacă unii dintre noi, victimele, pretind ca mine ( cât de sincer?) că nu au drept la libertate. Umanitatea face credit individului. În fiecare individ ea vede o șansă umană, și poate tocmai de la noi, victimele timpului, speră ea astăzi o reacție umană mai adâncă. (p. 51).

 

Text scris de Manuela Măiță

 

trimiterile și citatele sunt din prima ediție:

 

Constantin Noica, Rugați-vă pentru fratele Alexandru, Humanitas, București, 1990

 

alte surse:

 

Applenbaum, Anne, Gulagul, O istorie, Humanitas, București, 2011.

 

Kundera, Milan, Un Occident Kidnappé ou la tragédie de l’Europe Centrale, în, Le Débat, 27 noiembrie 1983.

 

Sixsmith, Martin, Rusia. Un mileniu de istorie, Humanitas, București, 2011.

 

Soljenițîn, Alexandr, Pavilionul canceroșilor, Editura Univers, București, 2009.

 

Tismăneanu, Vladimir, Reinventing politics, Eastern Europe from Stalin to Havel, The Free Press, New York, 1992.

 

 

https://lumeninmundo.com/2019/10/02/cu-noica-rugati-va-pentru-fratele-alexandru-pentru-om-pentru-fratele-constantin-si-pentru-noi/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Mihail Bulgakov, Inimă de câine- Motto: ”Drama este că nu mai are inimă de câine, ci una de om”. (Mihail Bulgakov)

 

Nuvela face parte din proza fantastică a scriitorului rus Mihail Bulgakov și a fost scrisă în 1925, dar a fost publicată abia în anul 1987, în revista ,,Znamia”(Drapelul), întrucât această operă aborda un subiect neagreat de partidul din acea vreme, nuvela circulând prin anii 20’ clandestin. Prin ,,Inimă de câine’’ se proiectează o critică aspră la adresa comunismului și a dorinței comuniștilor de a crea ”omul nou”, concept prezent și în societatea românească înainte de Revoluția din 1989.

Nuvela debutează cu reflecțiile câinelui Șarik (apelativ rusesc pentru animalele patrupede), un dulău vagabond, flocos și lihnit de foame, care hoinărea pe străzile Moscovei. Câinele are norocul de a-l întâlni pe profesorul Filipp Filippovici, un om de știință care îl va atrage pe dulău cu un salam de cea mai bună calitate și îl va adăposti în locuința sa luxoasă pentru vremurile respective. Dar mâncarea bună, zgarda prețioasă și alte privilegii la care alți câini nici că ar putea visa, vor fi doar prefața pentru un experiment cât se poate de inimaginabil: mânat de ambiții științifice, profesorul se simte pregătit să efectueze un transplant de hipofiză și de gonade de la un om, lui Șarik, cu scopul de a proba o teorie a regenerării și a întineririi. Operația este una grea, dar a fost efectuată oarecum cu succes, deoarece câinele a rămas în viață, deși rezultatul nu a fost cel dorit, deoarece câinele nu va întineri, ci doar se va umaniza, o umanizare de joasă speță a societății. Șarik devine o adevărată pacoste la casa omului, capătă trăsături umane, dar are un comportament primitiv, fără prea multe cizelări, devenind chiar violent atât fizic, cât și verbal. La început acesta scotea doar fragmente de cuvinte auzite de prin colțurile străzilor pe unde obișnuia să hoinărească, iar încetul cu încetul a ajuns să gândească singur și să-și dorească o identitate proprie, ca orice cetățean. Profesorul se satură de comportamentul tot mai vulgar și mai violent al lui Șarikov, îl operează din nou și acesta se transformă iar în câine.

În timp ce citeam cartea, mă gândeam că trebuie să fie un adevăr ascuns al acestei nuvele, pe lângă critica adusă comunismului din acele vremuri în Rusia, așa că am început să mă documentez despre anul 1917 în Rusia și am aflat despre răsturnarea regimului țarist și instaurarea comunismului. Câinele om, Șarikov Poligraf Poligrafovici, așa cum susținea el că îl cheamă, reprezintă tipul revoluționarului pe dos: un proletar leneș, bețiv, lipsit de orice urmă a idealului care i-a dat viață. Ideile nobile ale profesorului se năruie, ca o reprezentare a contextului istoric al Rusiei revoluționare a anilor 20’ din secolul trecut. ,,Inimă de câine” a fost scrisă pentru ca oamenii să fie în măsură să evalueze pe deplin rezultatele revoluției și declinul societății proletare sovietice. La urma urmei, numai prin menținerea legăturii cu trecutul se poate construi un viitor mai favorabil.

 

Andriuc Călin, clasa a X-a

C.N. ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

UBB despre doctoratul lui Bode: Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate

de Redacția Jurnalul

    

Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a decis cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.

 

 

„Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informaţii cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, arată comunicatul instituţiei de învăţământ superior din Cluj-Napoca.

 

Potrivit acesteia, în lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei.

 

De asemenea, se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii, mai precizează reprezentanţii UBB, în comunicatul menţionat.

 

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) informase, în 24 noiembrie, că a reluat analiza tezei de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în urma apariţiei în spaţiul public a unor noi suspiciuni de plagiat.

 

Reprezentanţii universităţii au anunţat că vor fi cooptaţi în analiză şi experţi internaţionali independenţi, având în vedere interesul public faţă de acest caz.

 

„Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi”, se mai menţionează în comunicat.

 

Universitatea clujeană anunţa, pe 2 noiembrie, că a înaintat către CNATDCU şi Ministerul Educaţiei informarea referitoare la o primă hotărâre a Comisiei de Etică cu privire la teza de doctorat a lui Lucian Bode. UBB preciza atunci că nu s-a analizat valoarea conţinutului ştiinţific al lucrării, care nu face obiectul demersului de etică. În schimb, Hotărârea Comisiei de Etică a UBB a identificat „în mod clar” existenţa unor abateri etice şi a făcut recomandări interne şi pentru Lucian Bode, care însă nu-i pot fi impuse direct, nemaifiind în relaţii contractuale cu universitatea.

 

„Comisia de Etică a UBB nu are în atribuţii analiza păstrării sau retragerii titlului de doctor, demers care ţine de CNATDCU/ minister, prin analize proprii, motiv pentru care Comisia de Etică a UBB, depistând probleme etice, a făcut informarea către CNATDCU. Dacă se constată alte probleme etice, care nu sunt evidenţiate de softurile antiplagiat sau nu au fost identificate de analiza Comisiei, acestea pot fi semnalate oricând şi analizate suplimentar, în cadrul Comisiei de Etică a UBB şi/sau direct la CNATDCU”, a mai transmis UBB.

 

https://jurnalul.ro/stiri/observator/lucian-bode-plagiat-teza-doctorat-concluzie-sanctiuni-920810.html

 

//////////////////////////////////////////

 

 

„Sfatul” înfiorător al unui general iranian pentru Charlie Hebdo: „Nu uitați ce a pățit Salman Rushdie”

 

Sebastian Jucan • HotNews.ro

 

​Comandantul şef al Gărzii Revoluţionare din Iran, generalul Hossein Salami, a avertizat revista franceză de satiră Charlie Hebdo să nu uite ce i s-a întâmplat scriitorului Salman Rushdie, care a fost atacat la mai bine de 30 de ani după publicarea unui roman în care a „insultat islamul”, relatează EFE și Agerpres.

 

 

Generalul Hossein Salami

„Îi sfătuiesc pe francezi şi pe directorii revistei Charlie Hebdo să se uite ce-a păţit Salman Rushdie”, a declarat într-o ceremonie Salami, citat miercuri de agenţia semioficială Mehr.

 

 

În luna august a anului trecut scriitorul britanic de origine indiană a fost victima unui atac cu cuţitul la New York în urma căruia şi-a pierdut vederea la un ochi, pentru că „a atacat islamul” în romanul său „Versetele satanice”, publicat în 1989.

 

În 1989, ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini a emis o fatwa (decret religios) în care cerea asasinarea lui Rushdie şi a oricărei persoane implicate în publicarea cărţii, iar din acel moment scriitorul a fost nevoit să trăiască ascuns şi sub protecţia poliţiei.

 

Guvernul iranian a respins orice responsabilitate în atacul din august 2022 împotriva lui Rushdie, dar l-a acuzat pe însuşi scriitorul britanic de agresiune, pe motiv că „i-a insultat pe musulmani” cu romanul său.

 

 

Generalul iranian vorbește de răzbunarea „curajoasă” împotriva lui Rushdie

„După mulţi ani, un tânăr musulman s-a răzbunat în mod curajos pe Salman Rushdie şi nimeni nu l-a putut salva” pe scriitor, a declarat Salami, referindu-se la bărbatul care l-a atacat pe autor cu un cuţit în timp ce acesta se afla pe scenă, în timpul unei conferinţe organizate în orașul american.

 

„Nu vă jucaţi cu musulmanii”, a adăugat generalul iranian.

 

Charlie Hebdo a organizat la 8 decembrie un concurs de caricaturi înfăţişându-l pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, pentru „a-i susţine pe iranienii care luptă pentru libertatea lor”, o referire la protestele care zguduie această ţară din septembrie 2022, după moartea în arestul poliţiei a tinerei iraniene de etnie kurdă Mahsa Amini, reţinută pe motiv că nu-şi acoperise capul corespunzător cu vălul islamic obligatoriu.

 

 

Teheranul a condamnat concursul şi a dat asigurări că „nu acceptă sub nicio formă insultele împotriva valorilor islamice, religioase şi naţionale”.

 

Într-un prim răspuns la anunţul organizării de către Charlie Hebdo a concursului de caricaturi, Iranul a închis la 5 ianuarie cel mai vechi și prestigios centru cultural francez din țară, ca reacţie la „tăcerea” Parisului pe această temă.

 

În luna decembrie a anului trecut guvernul iranian anunțase de asemenea că a impus sancțiuni împotriva redacției revistei Charlie Hebdo.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-international-26014045-sfatul-infiorator-unui-general-iranian-pentru-charlie-hebdo-nu-uitati-patit-salman-rushdie.htm

 

////////////////////////////////////////////

 

 

(Prietenii absconse,dar instelate…) Afacerile familiei Bode: legătura neașteptată cu Elena Udrea. Aproape toți

 

https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-26018698-fanatik-afacerile-familiei-bode-legatura-neasteptata-elena-udrea-aproape-toti-partenerii-anchetati-pentru-evaziune-fiscala.htm

Afacerile familiei Bode: legătura neașteptată cu Elena Udrea. Aproape toți partenerii, anchetați pentru evaziune fiscală

fanatik.ro 

În afaceri, ca și în politică, este o lume mică. Atât de mică încât nevoia de prosperitate ajunge să aducă împreună oameni care, aparent, au foarte puține lucruri în comun.

 

 

Evaziune  

Despre ministrul Lucian Bode, care în prezent se confruntă cu acuzații destul de serioase de plagiat, puțină lume știe că, înainte să intre în politică, a lucrat în domeniul energetic….

 

///////////////////////////////////////////

 

   ( “”INGROPATA “” în timpul lui Gheorghiu-Dej) Ioana Radu, artista care l-a făcut pe  Ceaușescu să se roage în genunchi

 

Maria-Alexandra Mortu

 

Interzisă în timpul lui Gheorghiu-Dej, Ioana Radu și-a recăpătat simpatia comuniștilor în timpul lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul a îndrăgit-o atât de mult, încât a chemat-o să cânte la parastasul tatălui său și, mai târziu, i-a pus la dispoziție Boeingul prezidențial pentru a se întoarce din SUA.

 

Ioana Radu

Ioana Radu a început să cânte la cârciuma tatălui ei

 

Născută într-o familie ce avea să aibă patru copii – trei fete și un băiat –, Eugenia Braia, consacrată în cultura românească cu numele de Ioana Radu, a cunoscut încă din copilărie folclorul, muzica lăutărească și voia bună la cârciuma tatălui său din cartierul Sineasca din Craiova, amplasat strategic lângă cimitir. La câteva decenii distanță, artista avea să mărturisească într-un interviu: „Eu sunt cântăreață de folclor, asta am învățat la tata acasă și asta mi-a plăcut“. La cârciumioara în care se țineau toate pomenile, cele trei surori – Mia Braia, Ioana Radu și Elena Braia – au luat pentru prima dată contact cu publicul și i-a alinat amarul.

 

Vocea celei care avea să devină o consacrată cântăreață era mult prea puternică pentru micul cartier craiovean, iar stilul aparte a purtat-o în Capitală, unde reușește să se facă remarcată în cadrul unui concurs organizat de Societatea Română de Radiodifuziune la care participau 800 de candidați. Aici începe cariera cântăreței care primește numele de scenă Ioana Radu de la Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu.

 

Atât talentul înnăscut, cât și personalitatea puternică au ajutat-o să se facă repede remarcată și să fie de neignorat. Câteva decenii mai târziu, nepotul ei, jurnalistul Doru Constantin Braia, mărturisea pentru „Jurnalul Național“ cât de impresionat era de mătușa lui: „Era nonconformistă, prin excelenţă. Definiţia Ioanei Radu este: «Fii tu! Nu accepta teatralismele, surogatele, compromisurile». Ea respecta personalitatea oricărui om, că era gunoier sau profesor universitar sau academician, îi oferea aceeaşi reverenţă. Niciodată nu a trecut pe lângă un câmp fără să remarce spinarea încovoiată şi plină de sudoare a unui ţăran, aşa cum niciodată nu a prididit să nu lustruiască o carte a vreunui erudit român aflată în rafturile bibliotecii ei. Ioana avea o bibliotecă de cel puţin cinci mii de cărţi, cu siguranţă toate citite“.

 

 

„Complotul din Cișmigiu“

 

Adorată de publicul românesc și deja o prezență de nelipsit în restaurantele și grădinile vestite din Bucureștiul anilor ’50 – Potcoava, Princiar, Motanul Negru, Cina –, Ioana Radu reușește să le trezească antipatia comuniștilor, care îi interzic să mai apară în spectacole după un episod în care își apăra franc și fără echivoc principiile de româncă. Iubita artistă a cărei inconfundabilă voce i se auzise la radio este chemată la Societatea Română de Radiodifuziune alături de Maria Tănase, să înregistreze cântecul „Mărioară di la Gorj“, ce era jumătate în rusă, jumătate în română: „Foaie verde lin pelin/ Zboară păsărică lin/ Și du-i veste lui Stalin/ Că noi cu toții îl iubim…“. Însă, când a auzit astfel de versuri, cântăreața de romanțe și muzică lăutărească nu s-a putut abține și a reacționat vehement: „Ați înnebunit? Vreți să-i cântăm lui Stalin păsărica cu Mărioara noastră de la Gorj? Hai, Marie, să plecăm, că ăștia își bat joc de noi și de cântecele noastre!“.

 

Astfel, până în anul morții lui Stalin, 1953, i s-a interzis să mai cânte în spectacole, fapt care nu i-a oprit glasul nicicum. Vocea ei a continuat să răsune mai aproape de conducerea țării decât s-ar fi crezut. Mama lui Emil Bodnăraș, mâna dreaptă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care o adora pe cântăreață, o invita la petrecerile luxoase pe care le organiza în casa sa, iar apariția artistei trebuia să rămână secretul împărtășit doar de cei prezenți.

 

În aceeași perioadă, sora mai mare a artistei, Mia Braia, era o voce interzisă după ce participase la câteva întâlniri ale legionarilor, în timp ce fratele și tatăl ei erau prin pușcăriile anilor ’50, până la jumătatea anilor ’60, povestea Doru Constantin Braia: „Tatăl Ioanei Radu, bunicul meu, a fost arestat într-un așa-zis complot împotriva siguranței statului, el fiind cel mai tânăr membru al complotului la 74 de ani, un complot care se desfășura în parcul Cișmigiu la table și, bineînțeles, la vârsta lor comentau răsturnările vremii și așteptau și ei americanii“.

 

Un accident din timpul unui turneu avea să îi schimbe soarta cântăreței

În genunchi, la parastas

 

Pe frontul muzical, Ioana Radu câștigă din ce în ce mai mult teren, iar în ianuarie 1964, printr-un decret al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, solistei i se acordă titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice“. Un an mai târziu i se acordă medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, pentru bogata sa activitate de solistă de muzică populară și romanțe.

 

Mai târziu, când Nicolae Ceaușescu a ajuns la conducerea României, iar soarta țării s-a schimbat, Ioana Radu a devenit „obiectul unui cult“ pentru cuplul aflat la conducerea națiunii. Se pare că artista avea o influență atât de mare asupra dictatorului încât l-a făcut să se roage: „Într-un moment semnificativ al vieţii lui Ceauşescu, atunci când i-a murit tatăl, Andruţa Ceauşescu, şi care a fost înmormântat cu un sobor de preoţi la Scorniceşti, Ioana Radu a reuşit ceva unic, să oblige un întreg Comitet Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în genunchi, să pronunţe «Tatăl nostru»“, mai povestea Doru Braia. Artista fusese de fapt luată pe sus de Securitate de pe strada Timpului nr. 13 și dusă la Scornicești, acolo unde era parastasul organizat în urma înmormântării. Ajunsă acolo alături de nepotul ei, cântăreața, care suferise recent un accident ce îi crease un handicap pe viață și în urma căruia credința i-a devenit mai puternică, i-a și luat la întrebări pe cei prezenți: „M-aţi chemat să cânt la un parastas, şi nu poate să fie parastas pe lume fără «Tatăl nostru». Spusu-l-aţi până acum?“. La parastasul în memoria tatălui lui Ceaușescu erau prezenți, printre mulți alții, și Emil Bodnăraș – mâna dreaptă a lui Ceaușescu, Chivu Stoica și Corneliu Mănescu, care, la cererea Ioanei Radu, s-au așezat în genunchi și au început să se roage.

 

 

„Bună ureche ai, fata mea!“

 

Vocea îi răsuna pe marile scene, era adorată de publicul larg și de nomenclatură, dar și talentul ei trebuia „verificat“. Cum artiștii țării puteau performa doar dacă aveau atestat, și Ioana Radu se prezintă în fața unei comisii alcătuită din funcționarii Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice (O.S.T.A.), iar în urma așa-zisei verificări, iese din scenă în aplauzele asistenței. Episodul este povestit în volumul „Romanța unei vieți. Ioana Radu“, al scriitorului Harry Negrin, apropiat al artistei: „Dacă întrebați pe cei din sala asta, toți știu cine sunt și cum mă cheamă și tocmai dumneavoastră, om din conducerea breslei, nu știți?“. La o asemenea întrebare, răspunsul celor din sală a fost unul pe măsură, „s-au pornit râsetele, apoi tăcere, fiecare așteptând întrebarea a doua“, ce avea să stârnească un răspuns la înălțime: „Citiți notele?“. Ioana Radu, cu un bun-simț al oratoriei și umorului, a răspuns comisiei: „La ultimele concerte, unde am intervenit în orchestrații, Grigoraș Dinicu, maestru de necontestat, mi-a spus «Bună ureche ai, fata mea!». Și atunci m-am culcat pe o ureche. Iar dacă vreți să știți cum cânt, mă puteți asculta de trei ori pe săptămână la postul de Radiodifuziune“.

 

Chiar dacă artista era apreciată de regim, nu se dezicea de propriile credințe și convingeri: „Departe de a fi avut o mentalitatea socialistă, avea un comportament socialist pentru că nu accepta în niciun fel ceea ce nu este dobândit prin muncă. Condamna tertipurile“, potrivit nepotului ei. Acesta a povestit un episod în care, pasionată fiind de condus, Ioana Radu voia să protesteze împotriva sus-pușilor cumpărându-și o Dacie neagră, culoare care îi era rezervată doar familiei prezidențiale: „Mătuşa mea află că pe Calea Victoriei a trecut o Dacie neagră care o avea în dreapta pe Elena Ceauşescu. Cu toate că ea avea o maşină mult mai bună, un Fiat 125, i-a telefonat directorului Stroe al fabricilor Dacia şi i-a impus să-i procure şi ei tot o Dacie 1301 neagră, tot cu număr scurt, 2-B-101, fapt care s-a şi realizat în mai puţin de 48 de ore“.

 

 Citește și: PORTRET Cristian Vasile, trubadurul care a cucerit lumea cu-n tango. Adevărata poveste a legendarei Zaraza

 

Cum l-a certat cu bastonul pe Nicu Ceaușescu

 

Nelipsită de la marile festivaluri ale țării și de pe scenă, Ioana Radu participă în 1968 la Festivalul de la Mamaia, care în acel an a avut loc în Teatrul din Constanța din cauza condițiilor climatice. La eveniment venise și Nicușor Ceaușescu, alături de un grup de prieteni. Când l-a zărit în primele rânduri, într-o „ținută neconformă cu solemnitatea momentului“, artista a refuzat să cânte. „El era însoţit de câţiva prieteni, două rânduri ocupaseră, dar pentru că nimeni nu îndrăznea să-i evacueze din sală, bastonul ei a ieşit din culise şi pur şi simplu l-a somat pe Nicu Ceauşescu, care se ridicase să semnaleze şi să sublinieze calitatea lui genetică, l-a somat că îl va face de râs în faţa lumii, trăgându-l de urechi, dacă nu părăseşte incinta“, mai povestea Doru Braia, care la acea vârstă avea 17 ani.

 

 

Câțiva ani mai târziu, la jumătatea anilor ’80, când Ioana Radu ajunge peste Ocean, la sora ei Mia Braia stabilită în Statele Unite ale Americii, este la un pas să nu mai revină în România după ce securiștii îi confiscaseră casa, dar se întoarce nu atât din cauza insistențelor lui Ceaușescu, cât din cauza faptului că nu se înțelegea cu Mia, după cum povestea nepotul celor două surori care nu s-au înțeles prea bine de-a lungul vieții: „Ioana Radu, deja îngrădită de penuria ce se instaura în România, profită de prezența surorii ei, Mia, în America cu care reușește cu greu pentru câteva luni să se împace şi merge prima dată cu paşaport turistic peste Ocean. Cere azil politic. Află Nicolae Ceauşescu, disperat îi dă telefon la New York şi o imploră să revină. Replica ei firească: «Domnule (niciodată nu i-a spus tovarășe), unde să mă întorc? Casa mi-au luat-o securiştii, pensie nu am». Şi i-a spus să ia legătura cu ambasadorul Ionel Datcu pentru că va avea toate facilităţile să revină acasă“, Astfel, Ioana Radu s-a întors singură în țară cu Boeingul prezidențial, doar ea și stewardesele. În România găsește o casă renovată complet, cu ciment turnat în curte și primește și o pensie de merit.

 

 

„Noroc că m-am născut pe vremea imprimărilor, pe vremea discurilor“

În 1967, Ioana Radu s-a hotărât să părăsească scena românească, mai ales după ce, în urma accidentului suferit în 1961, îi era din ce în ce mai greu să se deplaseze. Astfel, mai întâi, le dă vestea prietenilor ei care, inițial, nu prea cred în vorbele ei: „Ziua în care Ioana ne-a spus nouă, prietenilor, că nu va mai cânta a fost un prilej de amuzament, de vorbe cu haz și de certitudini în îndoieli (ca să ne jucăm cu vorbele). Nimeni nu-i putea crede mărturisirea, atâta vreme cât glasul avea aceleași unduiri de violoncel și patosul exprimării căpătase o nuanță a vârstei și a suferinței abia alungate“, relatează Harry Negrin în volumul menționat.

 

 

Artista era hotărâtă să își ia adio de la marea scenă și de la publicul larg, astfel că i se aprobă trei spectacole în Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, pe care le pregătește cu mare atenție la detalii, voind să lase lumii o ultimă imagine memorabilă cu ea pe scenă. „Ca să dea o solemnitate acestei despărțiri, ea își făcuse toalete alese pentru scenele elegante și rodate în materie de teatru, din orașe cu tradiție artistică“.

 

A refuzat dorința bucureștenilor

 

Fiind ultimele concerte ale artistei, tot românul voia să ajungă să o vadă pe Ioana Radu cântând „acum ori niciodată“. Astfel că, deși inițial se anunțaseră câte un singur concert în orașele menționate, ulterior cererea pentru bilete a fost atât de mare încât artista ar fi urmat să susțină de fapt câte două prestații artistice. Însă atât de mulți oameni au vrut să o vadă, încât s-a hotărât ca spectacolele să aibă loc pe stadion: „O manifestație de simpatie care ar fi trebuit să îi înfrângă hotărârea despărțirii, dar Ioana era convinsă că frumusețea glasului se alterase, că zilele ce-i vin înainte vor fi grele, că în cinstea anilor de frumusețe nu se poate face altceva decât să meargă pe poteca resemnării“.

 

 Citește și: Jean Moscopol, artistul căruia comuniştii n-au reuşit să-i închidă gura: „Mi-e dor cumplit de România, dar nu mă mai pot întoarce“

Succesul spectacolelor de adio a fost atât de răsunător, încât și cei din Capitală voiau să îi audă glasul și „să o vadă pe viu“ – expresie folosită de artistă –, însă Ioana Radu a refuzat. Alinarea artistei a fost, așa cum avea să i-o mărturisească lui Harry Negrin, faptul că zestrea ei – romanțele culese din bătrâni, cele compuse special pentru ea, dar nu numai – nu se pierde: „Noroc că m-am născut pe vremea imprimărilor, pe vremea discurilor, pe vremea filmului, astfel zestrea mea s-ar fi risipit ca apa pe gârlă. (…) Acum rămâne totul: ce-i al meu, plus ce mai pune tehnica…“.

 

Ioana Radu

La câțiva ani după accident, Ioana Radu s-a retras de pe scenă.  

După retragerea de pe scenă, Ioana Radu avea să mai trăiască 23 de ani, până pe 18 septembrie 1990, perioadă în care a rămas cu romanța în suflet și i-a încurajat pe tinerii cântăreți să nu îi uite pe „cei vechi“ și romanțele din bătrâni.

 

Rapidistă până în ultima clipă

 

Pe lângă pasiunea pentru motociclism, celebra cântăreață de muzică populară era un fan înfocat al boxului și al fotbalului. Chiar dacă copilărise în Craiova, tatăl ei, Constantin Braia, fiind oltean, Ioana Radu era o rapidistă înfocată, crezând în echipa din Giulești până în ultima clipă, așa cum declara la împlinirea vârstei de 70 de ani: „Lumea o să râdă de mine pentru că susțin o echipă mică. Nu-i nimica. Și eu am fost mică și m-am făcut mare. Toată lumea crește“. De asemenea, despre iubirea alb-vișinie pe care a purtat-o în suflet toată viața aflăm și din volumul „Romanța unei vieți. Ioana Radu“, în care artista dezvăluie faptul că a făcut parte dintr-un comitet al clubului. Scriitorul Harry Negrin povestește cum Ioana Radu i-a arătat o medalie sportivă ce marca 60 de ani de existență a Clubului Sportiv Rapid: „Urmăresc activitatea clubului îndeaproape. Acum o duce mai greu, dar nu-i nimic. Își revine. Mulți am fost la viața noastră la ananghie și apoi… Suporterii nu-l părăsesc la clipele grele, și eu sunt suporter. Uite, de-aici, din baston, tot sunt cu băieții de peste pod. Când m-o ține pasul mă duc până acolo să-i văd luptând pe iarba verde… Să-i încurajez. Mă duc precis…“.

 

 

https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/ioana-radu-artista-care-l-a-facut-pe-ceausescu-sa-2236148.html

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

(DE NEUITAT …Cine baga mana in foc, pentru a infirma – ca banii storsi din sudoarea tepuitilor nu au ajuns in pusculita PeSeDistilor multilateral de kaghebizanti?) Caritas, schema creată de un contabil care a ţepuit o ţară întreagă. „Când este domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia“

 

Adina Vlad

Caritas a fost prima şi cea mai mare escrocherie cu care românii au fost ademeniţi după Revoluţie. Ioan Stoica, un contabil din Braşov, a promis că oricine va depune bani în conturile sale va primi, după trei luni, de opt ori mai mult. Au trecut 22 de ani de când Ioan Stoica a fost reţinut şi apoi condamnat pentru numai un an şi jumătate, deşi aproximativ 260.000 de români au fost păgubiţi cu zeci de milioane de dolari.

 

Schema de tip piramidal Caritas a funcţionat în România timp de doi ani, între aprilie 1992 şi august 1994. A atras milioane de deponenţi din toată ţara, care au investit sume uriaşe, peste 1.000 de miliarde de lei vechi (aproape un miliard de dolari). Considerată prima şi cea mai mare ţeapă naţională, bula Caritas s-a spart odată cu intrarea în faliment a SRL-ului, la 14 august 1994. La acel moment, datoriile Caritas se ridicau la 450 de milioane de dolari. 

 

Compania Caritas a fost înfiinţată de contabilul braşovean Ioan Stoica, în vârstă de 52 de ani, în aprilie 1992, ca SRL (societate cu răspundere limitată), având un capital de numai 100.000 de lei vechi (500 de dolari). La doar două luni de la înfiinţare, Caritas se mută la Cluj-Napoca. Iniţial, valoarea depozitelor era una mică (2.000-10.000 de lei), dar mai târziu valoarea depozitului iniţial minim a urcat la 20.000 de lei, în timp ce valoarea maximă era de 160.000 de lei. De asemenea, la început, doar clujenilor li s-a permis să participe la această schemă, iar din vara lui 1993, toţi cetăţenii români au putut participa la caritas. 

 

 

Ceea ce s-a dovedit o mare ţeapă naţională, Caritas avea ca scop declarat ajutarea românilor săraci să parcurgă mai uşor spre capitalism, promiţându-se sume de opt ori mai mari decât cele investite în numai trei luni de la depunere. 

 

Sprijinul lui Funar şi al „Mesagerului“

Această schemă piramidală a prosperat în bună măsură şi datorită sprijinului venit din partea Partidului Unităţii Naţionale (PUNR) şi din partea lui Gheorghe Funar, primar al municipiului Cluj-Napoca. În anii 1992-1993, Funar a acordat sprijin logistic şi l-a girat moral pe Ioan Stoica. Caritas a avut iniţial sediul chiar în sediul Prefecturii Cluj-Napoca, iar o vreme Funar l-a susţinut deschis pe Ioan Stoica, creatorul Caritas. Dar când au aparut primele semne că jocul piramidal se va sfârşi dezastruos, primarul s-a disociat rapid de Stoica.

 

Ziarul local „Mesagerul transilvan“ a jucat un rol decisiv în ascensiunea Caritas: în paginile sale erau publicate comunicatele lui Stoica, listele cu câştigători şi articole elogioase menite să risipească îndoiala oamenilor şi să atragă depunători. La apariţia Caritas, „Mesagerul“ încă era cotidianul Prefecturii, titulatură pe care o avea şi pe frontispiciu, iar primul sediu al Caritas a fost chiar în redacţia ziarului. „Înscrierile vor avea loc în la redacţia «Mesagerului transilvan» din cadrul Prefecturii”, anunţa un comunicat al Caritas din iunie 1992. Mai mult, Funar a plătit spaţiu publicitar în „Mesagerul transilvan“ pentru a fi publicată lista „câştigătorilor“, care ajunsese la 44 de pagini pe zi cu o lună înainte de prăbuşirea schemei. În toamna anului 1993, lista „câştigătorilor“ a inclus 22.000 de nume.

 

Dimensiunea schemei puse la cale de Ioan Stoica este încă necunoascută. Estimările variază între două şi opt milioane de deponenţi. Bancherul Dan Pascariu estima că între 35% şi 50% din gospodăriile din România au fost participante la acest sistem, în timp ce Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, estima circuitul financiar ajunsese la un moment dat să ruleze o treime din masa monetară a României. „The New York Times“ estima că schema lui Stoica a atras între unul şi cinci miliarde de dolari.

 

Guvernul a interzis schema piramidală abia după ce compania a intrat în faliment. Iar asta chiar dacă Executivul primise avertismente privind Caritas din mai multe surse, inclusiv de Serviciul Român de Informaţii (care scrisese într-un raport de la începutul anului 1993), dar şi de la economistul Daniel Dăianu, care a numit schema drept o fraudă. 

 

„Cifra de afaceri a Caritas va depăşi Produsul Intern Brut al României“

Primele semne ale căderii Caritas au apărut în toamna anului 1993, când tot mai multe ziare internaţionale au început să prezică eşecul acestei scheme piramidale. „Dacă «mecanismul Stoica» nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi Produsul Intern Brut al României”, scria „The Economist” în 1993, punând accent pe pasivitatea autorităţilor în faţa fenomenului Caritas. Presa internaţională atrăgea atenţia că „este cu neputinţă ca într-o ţară să existe atâţia bani gheaţă încât depunerile să se dubleze de la o lună la alta şi să ţină sistemul în viaţă. Niciun leu n-ar mai fi folosit pentru altceva şi orice activitate ar îngheţa“. Împotriva acestor scenarii, care începeau să fie vehiculate timid şi de o parte a presei din România, Ioan Stoica a mobilizat o armată de lăudători pe care îi finanţa cu sponsorizări generoase, de la scriitori şi ziarişti până la preoţi şi actori. 

 

 

Şi pentru a arăta că firma lui este din ce în ce mai prosperă, sub umbrela Caritas a fost deschis şi un supermarket, intitulat pompos „La Grand” şi situat în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. La inaugurare au participat toate oficialităţile oraşului, iar presa relata că magazinul a fost luat cu asalt de cetăţeni. Patronul Caritas a fost ovaţionat printre rafturile cu alimente: „Când este domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia“.

 

Ianuarie 1994 vine însă cu o veste-bombă, sau o minciună pentru a camufla iminenţa dezastrului: „plăţile câştigătorilor se suspendă întrucât casieria Caritasului a fost spartă de câţiva hoţi, paguba ridicându-se la circa 95 de milioane de lei“.

 

Un zvon se răspândeşte cu înfrigurare în Cluj-Napoca: „Caritasul se gată!“. La Bucureşti, Senatul ia în discuţie modificarea Codului Penal pentru interzicerea jocurilor de tip Caritas. Amendamentul este respins cu 39 de voturi pentru şi 59 împotrivă. Corneliu Vadim Tudor (senator PRM) s-a opus, motivând că interzicerea jocurilor piramidale ar da naştere unei revolte populare.

 

Totuşi, printr-un ordin al Prefecturii Bucureşti, Caritasul este interzis în Capitală şi în judeţul Ilfov. În semn de protest, Ioan Stoica opreşte din nou plăţile şi anunţă că vrea să intre în greva foamei, împreună cu 90% din angajaţii săi. „Sunt mâhnit, aproape distrus de aceste lucruri care se petrec cu firma Caritas de o lună de zile“, spune Stoica în ziarul de casă al Caritasului, „Mesagerul transilvan“.

 

În primăvara anului 1994 devenea tot mai clar că „minunea de la Cluj“ se sfârşise. Păgubiţii oscilau în a găsi vinovaţi pentru banii pierduţi: ba că Guvernul e de vină, ba că Stoica e un escroc. În mai 1994 Caritasul avea în registre sute de mii de depunători – oameni care giraseră cu locuinţele ca să se împrumute de bani pentru Caritas.

 

La 16 aprilie 1994, Ioan Stoica vorbea pentru prima dată despre posibila închidere a Caritasului. „Dacă se vrea ca circuitul să fie oprit, atunci ar fi normal să apară o lege în acest sens. Eu vă declar că sunt în măsură să închid circuitul în chip cât mai benefic pentru oameni. Pierderea libertăţii mele nu va rezolva absolut nimic“, spunea Stoica, încheind cu un aforism: „Curând, foarte curând, după Caritas se va plânge“. 19 mai 1994 este „data decesului“ Caritas. În acea zi a apărut în „Mesagerul transilvan“ articolul semnat de însuşi Ioan Stoica intitulat: „Caritas se închide“. Stoica spunea că toţi românii vor primi înapoi banii depuşi, dar nu a fost aşa.

 

 

Condamnare: un an şi jumătate

Ioan Stoica a fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august, când devenise evident că nimeni nu-şi va mai recupera banii. A fost ridicat de la Cluj şi dus la Bucureşti cu avionul, fără cătuşe la mâini, laolaltă cu ceilalţi pasageri ai unei curse de linie. Trecuse aproape un an de la momentul în care Caritas blocase plăţile şi, în tot acest timp, Stoica fusese lăsat în libertate şi oferise zeci de interviuri amăgitoare despre renaşterea jocului şi înapoierea banilor către depunători. Ioan Stoica a fost condamnat, în 1995, la şapte ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat la 14 iunie 1996. Ioan Stoica a refuzat după eliberare orice contact cu presa. În ultimii ani, presa locală a scris că Stoica trăieşte într-o mare sărăcie, a suferit trei infarcturi şi că s-a mutat într-un sat uitat de lume de pe lângă Dorohoi.

 

https://adevarul.ro/economie/caritas-schema-creata-de-un-contabil-care-a-1730836.html

 

 

///////////////////////////////

 

5. ADDENDA: DOUA GLOANTE-N TRUP

 

 

Îmi lansam volumul Caidul. Nuvelele adolescenţei în temniţele comuniste. În cuvântul adresat celor de faţă, mi-am pomenit, jenat, scurtimea detenţiei: patru ani, în perioada majoratului. Un domn smead, cu chip ascetizat de o suferinţă pe care n-o cunoşteam, cu ochi vii şi priviri rămase undeva mai în adânc, fără a-şi fi pierdut concentrarea observării, cu trăsături fine, ca arse de amărăciune, dar şi de îndârjire, cu maxilarul inferior ascuţit şi vag ieşit în afara liniei de profil a feţii, în semn de hotărâre, mă asculta cu pleoapele uşor umezite.

 

– Cine era bărbatul acela de la capătul primului rând? – am întrebat-o mai târziu pe profesoara Florica Raica, organizatoarea inimoasă şi energică a sărbătorii mele.

 

– Nu-l ştii? Un om care a trecut prin multe: secretarul general al organizaţiei muncitoreşti centrale a PNŢ-CD, domnul Victor Răducan.

 

Îmi doream să-l cunosc. Durerile, chiar când tac, îşi găsesc în mine o placă de rezonanţă pregătită să vibreze.

 

Aşa am început să-l însoţesc, de când era ţânc agăţat de bocceaua muicăi, trasă de cealaltă mână de către fratele lui mai mare, bejenită din plaiurile Gorjului, din pricina sărăciei. O ademenea Capitala. Aceasta avea să-i aducă femeii fără sprijin înălţarea unei case, dar şi invaliditatea pe viaţă a unuia dintre feciori: vremurile bune de odinioară năclăite de vremurile rele.

 

– În ’46, făceam parte din organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc, din comuna Voievodul Mihai, aşa cum se numea atunci actualul cartier Crângaşi – Giuleşti. Ţinea de sectorul condus de domnul Ion Marinache – azi infirm datorită puşcăriilor făcute – şi activam şi în cadrul organizaţiei muncitoreşti, împreună cu Ion Lambru, tot de la Griviţa, a început să-mi răspundă întrebărilor domnul Răducan.

 

Războiul sfârşit, tânărul îşi reluase serviciul la Atelierele CFR – Griviţa, secţia a III-a – Cazangerie. Tot la Căile Ferate era muncitoare şi mama sa.

 

– Exact acolo unde a izbucnit vulcanul bolşevic! – insistă dumnealui. Din nefericire! Muncitorii erau români adevăraţi; n-aveau vină! Educaţia patriotică şi religioasă o primeam la şcoală, prin Străjerie. Era o formare a sufletului, ce includea nobleţea noastră de români. Lucrătorii nu făceau politică.

 

Câştigându-şi existenţa cu braţele, conlocutorul meu s-a înscris şi la Politehnică, la “fără frecvenţă”, la Material Rulant. Fratele său urma cursurile a două facultăţi.

 

– Ţara era ocupată de trupele sovietice, reia istorisirea de unde a lăsat-o. Văzusem bine, din anii războiului, ce însemna comunismul. Şi poporul îşi dădea seama ce dezastru îl aştepta. Aveam nevoie de unitate naţională. A realizat-o Partidul Naţional Ţărănesc. Domnii Iuliu Maniu şi Ion Mihalache – îi pomeneşte cu reverenţa purtată lor când nu fuseseră încă daţi pradă morţii – au reuşit atunci să polarizeze aproape toată suflarea românească. Simţeam că era o datorie să mă înscriu în partidul condus de dumnealor. Suflul naţional al eforturilor acestor doi bărbaţi ajunsese şi în linia întâi, de unde revenisem. În organizaţia de tineret, am primit şi o răspundere: eram şef în comună. Activam şi în organizaţia muncitorească, după cum v-am mai spus.

 

Entuziastul aducea veşti prin ateliere, distribuia Dreptatea , risca, lupta pe faţă. Oamenii începuseră să se teamă: se formase guvernul Groza. Văzând comuniştii că Victor Răducan era tenace, că nu se speria cu una cu două, au încercat să-l atragă, îi făgăduiau marea cu sarea. Exista unul notoriu printre ei: Moş Bâgu, fost ilegalist; ajunsese preşedintele sindicatului. Mai era unul: Chivu Stoica – căra şpanul de la maşini, cu roaba; mai târziu a fost numit şeful depoului de locomotive; apoi. “mare conducător de republică” – în caracterizarea celui care-mi vorbeşte.

 

– Aşa-zisele sindicate muncitoreşti, formate o dată cu ivirea comuniştilor, au constituit cele dintâi unelte ale Securităţii. Vreau să se ştie că Securitatea n-ar fi izbândit, n-ar fi reuşit să afle tot ce se întâmpla în fabrici dacă nu existau aceste sindicate care adunau toate cozile de topor. Deoarece muncitorimea de la Griviţa reprezenta atunci o forţă, comuniştii s-au implicat aici cel mai mult. Subminau muncitorimea încă din ’33. Eram elev. Mă duceam şi eu să casc gura la ce pălăvrăgeau agitatorii. Însă n-au izbutit nimic decât atunci când au venit cu tancurile. În faţa forţei, cine mai putea să se opună?! Se ştie prea bine că, la încheierea Armistiţiului, comuniştii numărau sub o mie de membri. În schimb, îşi ziceau: “forţă conducătoare”! În realitate, şi-au crescut “forţa” cu aceia timoraţi, obligaţi să devină membrii Partidului Comunist.

 

Această timorare, această obligaţie, nu pot fi mai clar ilustrate decât o face în continuare istorisirea domnului Victor Răducan.

 

– A venit campania electorală din ’46. Formasem o puternică organizaţie de tineret în cartierul meu. Aveam în jur de cinci-şase sute de tineri în circumscripţie, de la Podul Grant, cartierul Crângaşi, până la capătul tramvaielor 11 şi 2, la Giuleşti-Sârbi. Campania se ducea greu. Nu e cum crede lumea. Nu aveam libertatea s-o facem; întocmai cu cea premergând alegerile din mai ’90. Luptam la fel de hărţuiţi ca acum.

 

– Atrăseserăţi în organizaţie şi colegi de la Atelierele Griviţa? – îl întrerup.

 

– O sută, o sută douăzeci. Îi voi cita pe doi dintre ei, care mai trăiesc încă. Mi-au fost de mare ajutor să-mi salveze viaţa.

 

Şi iată că vorbitorul a ajuns la criza maximă a zilelor sale:

 

– Pe data de 30 septembrie 1946, am hotărât, cu comitetul meu, să difuzăm manifeste şi să începem campania electorală. Ne era foarte dificil să tipărim manifeste. Le difuzam pe furiş. Comuniştii erau cu ochii pe noi. Însuşi domnul Maniu ne dăduse dispoziţie: “Nu riscaţi, pentru că riscaţi să vă pierdeţi viaţa”. Aşa şi era. Dovadă stă ceea ce mi s-a întâmplat mie. În seara aceleiaşi zile, am început să lipim manifestele, pe la orele 18, de la Podul Grant, pe Şoseaua Giuleşti înainte. Eram urmăriţi. Aproape în dreptul străzii unde locuiam, peste vreo două-trei ore – când începuse să se întunece, dar nu de tot -, m-am oprit în faţa unui gard foarte frumos, nou. Proprietarul era peneţist. Vorbisem cu el înainte. Îi cerusem asentimentul. După cum stabiliserăm, am scris personal cu vopsea: regele, patria, biserica maniu le va ap . Voiam să scriu: APĂRA. În momentul acela am fost secerat de gloanţe. N-am văzut cine a tras, pentru că eram cu spatele la stradă. Dar doi prieteni ai mei, despre care v-am pomenit, Bolboceanu şi cu Vasile Surcel, care se aflau lângă mine – ceilalţi erau împrăştiaţi şi lipeau manifeste pe alte garduri -, cei doi, va să zică, au văzut un jeep sovietic din care au coborât trei inşi. I-au recunoscut: era unul Gică Bârjac şi unul Ion Vartic. Făceau parte din garda personală a lui Gheorghiu-Dej. Lucrau la Griviţa. Deci mă cunoşteau din ateliere. Aceştia, demult, când au constatat că nu mă puteau capta, că nu voiam să-mi reneg credinţa, mi-au spus: “Tu n-o să mai trăieşti!” Ştiau limpede de pe atunci că urmăreau să mă distrugă. Au găsit acel prilej.

 

Un fior de gheaţă îmi străbate spinarea de-a lungul şirii. Lucrători, colegi de muncă, pot urî într-atâta un tânăr, pentru că are alt crez politic, încât să-l condamne la moarte, fără să li se fi acordat dreptul legal s-o facă, sfidând legile, nefiind pregătiţi pentru împărţirea dreptăţii nici cât negru sub unghie?! Mai mult, îl pot urî ei până la a-l executa măcelăreşte, cu sânge rece, după o urmărire îndelungată, pe parcursul căreia l-au văzut râzând, dând din braţe, conversând, grăbindu-se, împiedicându-se, strănutând, l-au văzut că era asemenea tuturor oamenilor de pe stradă, asemenea lor înşile, un biet muncitor sărac şi harnic, abia însurat, cu tot viitorul înainte?!. Anormalitatea lor proprie nu le-a sărit în ochi? Nu le-a strigat nici un glas în piept: “Opreşte-te! Ai înnebunit?! Întoarce arma spre gura ta şi năclăieşte-ţi-o, dacă de gustul sângelui ţi s-a năzărit!” Cum de este cu putinţă ceea ce au făcut ei? Ce dereglare psihică monstruoasă conduce o fiinţă umană la a accepta să devină călău? Mai ales călău al fraţilor săi, în numele unei puteri străine cotropitoare.

 

Aşadar, au coborât din jeep şi au tras.

 

– Sigur, când m-au ameninţat, n-am luat asta în considerare. Poate că m-a împiedicat elanul tineresc. Abia venisem din război: viaţa n-avea importanţă pentru mine. Mă angrenasem în această luptă împotriva comunismului şi socoteam că nimic nu era prea mult pentru idealul meu. Când am căzut, sincer să vă spun, n-am simţit durere. Am simţit un regret parcă, fiindcă n-am terminat ce aveam de scris acolo. Mai departe nu ştiu ce s-a petrecut.

 

I-au povestit prietenii.

 

– M-am trezit, după vreo zece-douăsprezece ore, la postul de jandarmi. Zăceam într-o sală, pe ciment. Durerile mă făceau să gem. Nu venea nimeni să-mi dea vreun ajutor. Au sosit acei doi tineri care fuseseră cu mine. Mi-au spus că ei mă luaseră-n spinare, cum eram – cu sângele şuvoi – şi mă aduseseră la postul de jandarmi.

 

– Nu se trăsese şi în ei?

 

– Eu am fost ţinta. Când s-a dezlănţuit focul, ei erau împrăştiaţi. Când şi-au dat seama că ăia coborau din maşină, fiecare a fugit cum a putut. Când am căzut, cei care au tras s-au năpustit în maşină. Şi-au zis că şi-au făcut datoria şi au plecat. M-au lăsat acolo.

 

După mult timp, au revenit prietenii săi şi, deşi riscau să fi fost identificaţi pe când îl ajutau, l-au dus la post. După zece-douăsprezece ceasuri, s-au reîntors aici. Constatând că nimeni nu mişcase un deget în favoarea rănitului, au insistat să fie chemată o maşină a Salvării. Au vociferat; au ameninţat să strige trecătorii de pe stradă, să le dezvăluie adevărul. În cele din urmă, a fost solicitată Salvarea. L-au condus pe domnul Răducan la spitalul Witing, al Căilor Ferate.

 

– Cum vă explicaţi că jandarmii nu şi-au făcut datoria de a vă salva de îndată ce le-aţi fost adus?

 

– Pur şi simplu o laşitate. Şi-au dat seama că nu era deloc sigur ceea ce urma să se petreacă în ţară. Totul era nebulos. Şi-au zis: “Dacă rămân comuniştii, noi ne pierdem pâinea”. Mai mult decât atât. Am aflat de la prieteni că, atunci când zăceam acolo, au venit şi cei care au tras. Au venit acolo să se justifice de ce au tras.

 

– Mai munceau cei doi criminali în acea perioadă?

 

– Nuuu! Erau scoşi din producţie. Cum aţi auzit, făceau parte din garda personală a lui Gheorghiu-Dej. Toate elementele acestea de bază erau scutite de muncă. De îndată ce s-au format sindicatele, îi scoseseră pe toţi din producţie. Conducerea sindicatelor era compusă din elemente neproductive.

 

De aceea ruptura definitivă a păturii conducătoare, ridicată peste noapte, de mediul muncitoresc din care provenea, dezinteresul ei faţă de muncă şi de lucrători, dispreţul faţă de traiul truditorilor din fabrici şi uzine, jaful sistematic la care au fost supuşi ţăranii şi populaţia fabricilor, de aceea brutalitatea ucigaşă a Securităţii şi Miliţiei, fiindcă ele erau selectate din indivizi declasaţi, puşi pe îmbogăţire ilegală. Orice muncitor serios, cu respect faţă de activitatea sa, cu dragoste faţă de producţia la care participa, le stătea ca un ghimpe în ochi, era târât în faţa secretarului local de partid, batjocorit, dat pe mâna uniformelor albastre şi a securiştilor, schingiuit, eliminat din turma celor obedienţi, zvârlit în temniţe, supus dezumanizării şi, în final, omorât.

 

Revenind la cei din sindicate, domnul Victor Răducan reia:

 

– N-aveau nimic comun cu producţia! Nu făceau altceva, decât să informeze. Erau oamenii Securităţii. Mai mult decât atât. La Teatrul Giuleşti era sediul Securităţii CFR-ului, dirijat de acel Bâgu Vasile. Deci toţi cei proveniţi din ramura Căilor Ferate erau căraţi întâi la Teatrul Giuleşti. Acolo erau chinuiţi; acolo erau maltrataţi; acolo erau bătuţi şi aşa mai departe. Probabil că şi eu aş fi avut aceeaşi soartă, dacă nu ajungeam la spital. Odată aici, medicii – cărora le sunt recunoscător – s-au arătat doctori cu adevărat. E vorba despre chirurgul Teodor Teodorini, un specialist foarte bun – a decedat acum doi-trei ani – şi dr. Arnăuţescu. Despre acesta se spune că l-ar fi îngrijit pe Gheorghiu-Dej în nu ştiu ce împrejurări. Totuşi, deşi comunist – era directorul spitalului -, a avut un gest de umanitate. Adică s-a purtat cum îi era datoria omeniei.

 

S-a constatat că pacientul fusese lovit de trei gloanţe. I-a fost extras acela din omoplatul drept, aflat mai la suprafaţă. Mai existau două: unul în coloana vertebrală şi altul în bazin. În legătură cu acestea, i s-a comunicat că. nu puteau fi scoase; posibilităţile tehnicii medicale de atunci nu reuşeau să se confrunte cu o operaţie atât de fină; pe de altă parte, pierderea sângelui timp de zece-douăsprezece ore îl făcea inapt de o operaţie de o astfel de anvergură.

 

A fost internat. Dar a venit un grup de comunişti de la Griviţa, alţii decât inşii care-l împuşcaseră, vreo patru-cinci canalii care au cerut medicilor să-l externeze pe dată.

 

– Adică, au cerut să fiu aruncat în stradă! Poate că medicii s-au opus. Însă n-au avut ce face. Probabil că li s-a spus că altă cale nu era. Comuniştii deveniseră o ameninţare pentru toată lumea. Dispuneau cum voiau.

 

Urmează o pauză de contemplare a decăderii în care lunecase România. Apoi:

 

– În situaţia în care mă aflam, am fost nevoit să mă duc acasă. Vă imaginaţi cu ce dureri. Dar acestea nu mai contau. Partidul Naţional Ţărănesc avea posibilităţi foarte restrânse de a mă ajuta, pentru că începuse prigoana membrilor noştri şi fiecare dintre ei îşi risca libertatea care, de altfel, arăta a nu mai fi.

 

A stat astfel până la 15 ianuarie 1947. Cinci luni de la comiterea agresiunii criminale. Abia atunci i s-a îngăduit o internare, nu mai lungă decât trei zile.

 

– Certificatul meu medical reprezintă un act de acuzare împotriva comunismului: gloanţele nu mai puteau fi scoase niciodată; le am şi acum în mine; de aia arăt cum arăt. Singura şansă de tratament mi-a dat-o PNŢ-ul, cu toate greutăţile întâmpinate. Domnul Ion Marinache se străduia, prin medicii noştri, să mă ajute cu medicamente. Era o doamnă dr. Ionescu: venea pe la miezul nopţii să-mi aducă cele necesare. Ziua nu mai îndrăznea nimeni să vină. Începuserăm să fim hărţuiţi în primăvara anului 1947, domnul Iuliu Maniu, care aflase despre cazul meu – căci imediat după împuşcarea mea s-a publicat în ziarul Dreptatea un articol intitulat “A căzut un erou” -, a cerut să mă vadă. Un grup de peneţişti m-a condus în strada Schitu Măgureanu, la domiciliul domnului Leucuţia. Ştiţi că domnul Maniu n-avea locuinţă, dormea pe unde apuca, vai de capul său.

 

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc l-a îmbrăţişat, l-a mângâiat şi i-a spus: “Eşti un erou, fătul meu.”

 

Domnul Victor Răducan plânge.

 

– Iertaţi-mă. Vă rog să mă iertaţi. de câte ori îmi amintesc clipa aceasta, nu mă pot opri. Pentru mine a fost o zi sfântă. aşa este. aşa o să rămână totdeauna. Când am fost la Sighetul Marmaţiei, în pelerinaj la locul calvarului lor, am îngenuncheat. Nu mă pot abţine. Eu nu sunt nimica. Un ilustru necunoscut. Să nu cumva să mă prezentaţi în culori. Am fost un nimeni. Doar domnul Maniu şi ceilalţi care au suferit cu adevărat.

 

Până în luna aprilie, până prin mai, n-a mai intrat în fabrică. Dacă a făcut-o, colegii de muncă l-au privit cu compătimire, dar erau înfricoşaţi.

 

– Sufleteşte erau alături de mine, îmi înţelegeau suferinţa, dar nu aveau tăria de a se manifesta.

 

La 1 iunie, a fost dat afară din serviciu. Începuseră comprimările. Deci comuniştii porniseră să-şi impună voinţa şi în instituţii.

 

– Organizaţia dumneavoastră de tineret s-a risipit atunci?

 

– Nu. Mai mult decât atât, am format, împreună cu Ermil Comăniţa, după trecerea în ilegalitate a partidului nostru, din iulie ’47, o nouă organizaţie a tineretului nostru naţional-ţărănesc, denumită “Organizaţia Regele Mihai I”, al cărei conducător a fost Ermil Comăniţa. Optzeci dintre membrii organizaţiei mele de tineret au intrat cu mine în temniţă! E foarte important să se ştie că muncitorii ceferişti, despre care v-am zis că iniţial nu aveau culoare politică, în pofida terorii la care v-am spus că eram supuşi atunci, şi-au asumat să acţioneze în continuare pentru ideea naţional-ţărănistă! Au devenit, din indiferenţi, nişte luptători şi nişte oameni de sacrificiu naţional-ţărănişti, pentru Ţara şi Regele lor! Chiar după cele petrecute cu mine, au avut tăria să intre în “Organizaţia Regele Mihai I”. Dar aceasta este o altă istorisire.

 

Adevărat. Lupta românilor pentru eliberarea de sub comunism, începând cu primele alegeri “libere”, nu a contenit nici o clipă şi nu s-a isprăvit. Cât de “libere” au fost acele alegeri, s-a văzut. Gustul “libertăţii” acelora din mai 1990 ne amărăşte buzele. Şi iată-ne încheind alte alegeri.

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

4. MIRCEA VULCANESCU MI-A FACUT IMPRESIA UNUI SCHELET DE BISERICA ARSA

 

În nici una dintre relatările publicate privitor la “reeducările” de la Piteşti, Gherla etc., nu am întâlnit mărturii directe care să dezvăluie naşterea “zâmbitoare” – e un fel de a vorbi – a celui mai cumplit fenomen din întreaga istorie a României. Domnul Aurel Obreja aduce o astfel de dovadă, din care se deduce că “reeducarea” ar fi putut fi direcţionată altfel, dacă cei care o dirijau nu se îndărătniceau s-o conducă neabătut spre a o transforma într-o măcelărire sistematică a deţinuţilor tineri. (E o impietate să se creadă că n-au suferit în focurile ei şi adulţi între două vârste, ca şi bătrâni, după cum vom vedea mai târziu, cu ajutorul aceluiaşi martor.)

 

Argumentul pe care mă întemeiez, când afirm aspectul omenos al acelei etape, este legat de faptul că, în atelierul de sculptură improvizat în lagărul de la Târgşor – un centru de opoziţie la “reeducări”, condus de cinci tineri, printre care şi vorbitorul -, în acel atelier, cu îngăduinţa şi cu ajutorul comandantului, ofiţer de formaţie veche, s-au născut şi nişte basoreliefuri reprezentând ocnaşi înlănţuiţi.

 

Sub masa din faţa mea – masa de lucru actuală -, îmi atrage privirile un butuc crăpat pe jumătate, învălătucit de penumbră. Tot ascultând cuvintele rostite de gazdă, ochii îmi fug mereu într-acolo, pupilele mi se încordează: rezidă forţă multă în acea bucată de lemn, o forţă magnetică ce nu-mi dă pace.

 

De când mă ştiu, am fost frate bun cu copacii. Dacă nu mă năşteam om, mi-aş fi dorit să fiu pom. Cu atât mai mult, în calitatea mea de amator de Frumos, carnea copacului sculptată îşi transmite vibraţia în propriu-mi trup, care preia pe dată ondulaţiile, concavităţile şi convexităţile imaginilor dăltuite în ea şi devine el însuşi sculptat cu fiinţe sau peisaje ce-mi prefac corpul în mulţime şi-n spaţiu. De multe ori, a mă lăsa să lunec în acest vis al metamorfozei este un mijloc de contopire cu Existentul, de înfrângere a limitelor individuale, de universalizare a persoanei. Aproape o trăire mistică.

 

Dar domnul Aurel Obreja a sesizat frământarea mea pe taburet şi i-a ghicit motivarea. Se ridică, se apleacă, înhaţă, înalţă între palme şi depune înainte-mi, pe tăblia altei mese, de care mă sprijin într-un cot, obiectul ce mă interesează.

 

Sunt ca un copil căruia i se astâmpără curiozitatea. Freamăt de o bucurie pe care socotesc că este indecent s-o manifestez în casa lacrimilor neplânse, unde am fost primit prin forţarea propriei modestii a locatarului ei. Numai că mă înşel asupra trăirilor bărbatului de alături. El însuşi, artist fiind, a rămas un copil care a trecut de maturitate (are şaizeci şi şase de ani şi arată de cincizeci). El însuşi resimte nevoia să surprindă efectul muncii sale, al visării lui “înlemnite”, asupra acelora pentru care se dăruieşte. Rămâne cu irisurile negre aţintite asupra globilor mei oculari, să-mi cântărească impresia.

 

Ca nori apăsători, mărunţi, pietroşi, loviturile dălţii apasă orizontul fortului Jilava, sculptat în fibra lemnoasă muşchiuloasă din faţa mea. Trei scene urcând anevoios din apele încremenite ale fostului trunchi cojit înfăţişează trei ipostaze ale camerei O, de la Secţia I, a condamnaţilor la moarte.

 

La vremea sosirii la Jilava, despre care abia mi-a vorbit, stagiu premergând expedierii la Târgşor, pe tânărul şi proaspătul judecat l-a năucit viziunea puşcăriaşilor agăţaţi de gratiile acelei încăperi, să vadă ce se petrecea în curtea subpământeană, câte patru-cinci victime cu obrajii supţi, livizi, năpădiţi de buruiana bărbilor neţesălate, ca de ierburi acvatice, chipuri disperate ale unor înalţi ofiţeri şi ale unor politicieni, ceasul vieţii cărora era plănuit să se oprească în curând.

 

Dintre acele figuri de neuitat, artistul a reţinut, sub apăsarea cuţitului în masa lemnului, un tânăr resemnat: şade cu mâinile atârnate între genunchii despărţiţi, legate între ele de lanţuri prinse cu cătuşe, după cum şi gleznele îi sunt înlănţuite. Sufocarea acestui interior unde un om îşi aşteaptă sfârşitul are un mijloc de eliberare: cavoul se încheie, în partea superioară, în arcadă. Această boltire aminteşte de bolţile cerului; e drept că evocă şi destinul, deci Fatum -ul, de Neînlăturatul. Însă suntem urmaşii Învăţătorului, de la care am deprins Nădejdea şi am aflat despre slobozia noastră. Această ştiinţă dobândită de la Creştinism schimbă ceva din tragicul impregnat în senzaţia bolţilor cereşti, la care a făcut aluzie mâna meşterului, le preschimbă – acele bolţi necruţătoare de piatră – într-o aspiraţie spre Înalt, o aspiraţie ce forţează Tăriile până le va perfora, îngăduind pătrunderea Dincolo. Aşadar, omul care supune lemnul cu fierul său ascuţit îmi dăruieşte nu doar cutremurarea în faţa morţii violente ce vine, ci şi nădejdea.

 

– Voiam să le scot din închisoare, să le trimit cu coletul acasă, îmi explică domnul Obreja despre basoreliefurile cu ocnaşi executate la Târgşor. N-am reuşit, deşi directorul mi-a aprobat. Însă ne vine un “reeducator”. Un bătrân, unul Antonescu, om simplist. Îl duceau de nas “reeducaţii”. Când discuta cu noi, era de acord cu noi. Când discuta cu ei, cădea de acord cu ei. “Moş Antonescu” – îi spuneam. N-a stat prea mult acolo, că izbutisem să-l convingem să fie împotriva “reeducării”.

 

Din alegerea acelui ins de către cei de la centru reiese nesiguranţa celor din Ministerul de Interne asupra căii de adoptat; ori lipsa unor angajaţi suficient de bestiali pentru a practica “reeducările” sub forma lor de “soluţie finală” – în sensul hitlerist -, aşa cum urmau curând să se manifeste; sau tatonările, ezitările cumsecădeniei românilor educaţi înainte de instaurarea regimului comunist.

 

Treptele organizării genocidului studenţesc sunt detaliate de povestitor. Domnia sa nu conştientizează însemnătatea şi ineditul revelaţiei din această etapă a istorisirii. Ele sunt prezentate în aspectul lor de joacă aparentă. Dar, oricât de superficială, această “joacă” e tot “mai la obiect”, se apropie tot mai tare de ceea ce se urmărea să devină, de ceea ce rămânea necunoscut întregii Românii, exceptând o bandă de câţiva indivizi din conducerea Securităţii, legaţi definitiv între ei prin planurile crimei.

 

Cronica scrisă a “reeducărilor” e completată acum cu date ce le-au lipsit excelentului monograf Dumitru Bacu şi inteligenţei sensibile la psihologia răului, cum se impune aceea a lui Virgil Ierunca. Datele incluse în paginile cărţii de faţă sunt furnizate de către un “reeducat” nereeducat şi surprind, în cadrul Târgşorului, preliminariile ce au precedat strigătul tragerii la sorţi a vieţii: “Jocurile sunt făcute!”, preliminarii realizate de numeroşii “reeducaţi” de la Suceava, conduşi de Stoian.

 

– La un moment dat, l-au schimbat pe “Moş Antonescu”. Vine un ţigan, Burada. Tânăr, ţiganul. A luat în primire. A văzut ce era de văzut pe acolo. Când soseşte la atelier şi dă de ce făcusem, busturile “marilor învăţători”, îmi spune: ” Eu te scot de la închisoare! Eu mă duc la Ministerul de Interne şi le zic că dumneata trebuie să ieşi afară, să lucrezi pentru popor şi pentru clasa muncitoare!”.

 

Unul dintre emisarii M.A.I. – “Moş Antonescu”, după cum constatăm – se lasă convins de dreptatea deţinuţilor. Al doilea – Burada – mai crede încă în dreptul său la o gândire independentă şi la a avea iniţiative. N-a bătut ceasul când românii să afle că personalitatea umană a fost abolită printr-un decret nescris. Nu sunt conştienţi că ei înşişi, de fapt, au şi dispărut din rândurile umanităţii, că ei înşişi, din făpturi omeneşti, au devenit rotiţe bune să le-nvârtească exclusiv şefii lor. Se lasă amăgiţi de aparenţa înşelătoare că mai umblă pe două picioare şi că mai au cap între umeri. Nu va trece mult timp şi li se va spulbera această amăgire a libertăţii în curs de dezagregare.

 

Lui Burada i-au căzut ochii asupra basoreliefurilor.

 

Şi privirile mele se îndreaptă, fără să le mai pot ţine locului, către butuc. În imaginea centrală, săpată în relief, un bărbat cu pomeţi laţi, cu oasele feţei croite robust; să tot aibă peste patruzeci de ani; gâtul îi este înconjurat de gulerul pulovărului. Strânge cu degetele puternice ale mâinii stângi o vergea de fier orizontală. Celălalt pumn îi e crispat pe partea din colţ a unei bare verticale. Pleoapele căzute i-ascund privirile fugite înlăuntru. Acolo se desfăşoară priveliştile slobode după care tânjeşte. Atitudinea personajului, care vrea cu orice preţ să vadă, dramatizează această strângere a pleoapelor şi conferă preţ nespus viziunilor interioare pe care i le bănuieşti.

 

Pe a treia faţă a fracţiunii cilindrice imperfecte, un bătrân, aidoma îndărătul gratiilor, cu barbă şi mustăţi de Ion Creangă. Şi-a supt buza inferioară, dus pe gânduri, sau i-a alunecat în sorbul gurii datorită faptului că a rămas fără dinţi în anchetă.

 

Lui Burada i-au căzut pupilele asupra basoreliefurilor. Elevul Obreja l-a păcălit: cică a imaginat înlănţuirea ceferiştilor din ’33. În artă sunt posibile multe interpretări plauzibile. “Bravo, domnule Obreja, bravo!” – “Îmi daţi voie să le scot de aici, să-mi fie amintire din lagăr?” – îşi infirma singur minciuna iniţială. “Cum nu?! Ai voie! Iar eu voi interveni să te scot şi pe dumneata de la închisoare!”

 

Numai că “reeducarea” celorlalţi şi-a împlinit scopul pentru care a fost înfăptuită. Demascarea aproapelui a intrat în acţiune. Grupul lor s-a năpustit asupra naivului Burada. I-a deschis ochii, l-a lămurit că sculptorul refuza să se “reeduce”, deci era un “reacţionar” periculos. Nega “spiritul progresist” al “reeducărilor”.

 

Coletul visat n-a mai ieşit niciodată pe porţile lagărului. Denunţul şi-a plinit menirea. Obreja a căzut printre cei izolaţi iarăşi, acei cinci băieţi denumiţi pompos “comandatura de la Târgşor împotriva reeducărilor”, dimpreună cu acoliţii lor, ceea ce sculptorul prevăzuse în discuţia cu inspectorii M.A.I., precedând crearea atelierului, când refuzase să părăsească “izolarea”, intuind că va fi rearuncat în ea de grupul de la Suceava şi de noii “reeducaţi”.

 

– Cu asentimentul “reeducaţilor”, douăzeci şi opt de elevi suntem trimişi, disciplinar, la Jilava.

 

Intervenind denunţul “omului nou”, steril, bun de gură, distrugător de valori, Aurel Obreja a fost aruncat în canalul cu lături al istoriei; nu i s-a dat nici o şansă de valorificare personală, după cum au fost frustraţi şi semenii săi de nişte obiecte de artă ce le erau destinate. Dimpotrivă, s-au făcut înspăimântătoare tentative de distrugere a sa spirituală şi biologică.

 

Răscrucea la care am întrerupt naraţiunea este vrednică de toată atenţia. Iată de ce: pedepsirea celor douăzeci şi opt are la origine acuzaţia “reeducaţilor”, nişte deţinuţi politici cărora Ministerul de Interne le-a dat suficientă putere asupra colegilor de suferinţă şi ideal, încât să le traseze acestora făgaşul suferinţelor ulterioare. Acea conducere s-a spălat pe mâini, asemenea lui Pilat din Pont. Spre deosebire de guvernatorul roman, ea însăşi a incitat la această ură conştientă dintre semeni, ca mijloc de cocoţare a unuia pe grumajii celuilalt, îngropat tot de el în tină. Colaborarea cu “politicul” este pentru moment în vigoare. E o penultimă treaptă coborâtoare către subordonarea ofiţerului faţă de deţinuţii deveniţi factor decizional, o subordonare aparentă, astfel ticluită încât să se şteargă urmele minţilor coordonatoare, ierarhizate de la nivelul de jos, unde este plasat “caraliul”, la acela al medicului penitenciarului, al ofiţerului politic, al comandantului, al conducerii însăşi a Ministerului de Interne. Aceştia se vor preface a nu auzi nimic, a nu vedea nimic, a nu pricepe nimic. De câte ori veneau în inspecţie şi un deţinut îndrăznea să raporteze cele suferite, îl pedepseau cumplit. Nu numai că au dat mână liberă psihopaţilor obsedaţi că răsplata urma să le fie eliberarea rapidă şi angajarea în cadrul Securităţii, dar chiar se puneau în slujba acestora, în secret, cu condiţia să le rămână ascunsă implicarea.

 

Avem timp să amănunţim acest carusel funebru în acelaşi pas în care l-a descoperit domnul Aurel Obreja însuşi. Pentru moment, vom revedea Jilava – şi ea transformată – cu ochii săi.

 

– Venise echipa comandantului Maromet, cu Ivănică, gardieni bătăuşi, te desfiinţau; cu înjurături, cu “Dumnezeii cui v-o făcut de bandiţi!.”. Ne-au băgat la 5 bis, celulă disciplinară; doar soseam cu patalama pentru aşa ceva! Acolo, o serie de ţărănişti, mă rog, ofiţeri şi, dintre ăştia din “stânga”, un comunist pe nume Vlădescu nu-mai-ştiu-cum, un ţigan de la Craiova care tot timpul se lăuda că el trebuia să fie în locul lui Gheorghiu-Dej, că era mai deştept decât ăla.

 

– De ce fusese arestat?

 

– A fost prins în timpul lui Antonescu şi, probabil supus la bătaie, n-a rezistat şi i-a turnat pe cei de la Tineretul Comunist. După 23 august, în loc să i se dea funcţie mare, l-au arestat ca trădător.

 

A intrat în conflict cu ei. Noii-veniţi i-au solicitat pe mai vechii locatari să le împărtăşească din cunoştinţele lor. S-a organizat un program de studiu, cu conferinţe şi cercuri pentru ocuparea timpului pierdut ce ar fi trebuit dedicat şcolii întrerupte. Vlădescu, dornic să vorbească şi el auditoriului, a fost împiedicat s-o facă, caracterul său urât stârnind repulsia tuturor.

 

– Asta dură până în toamna lui ’50, până pe data de 15 noiembrie. Uşa celulei se deschise. În Jilava era o teroare groaznică. În fiecare noapte se bătea, pentru timorare. Celulele erau ticsite. Se auzeau răcnetele oamenilor. Va să zică, se deschide uşa celulei şi apare un grup de vreo şapte-opt persoane. Nu-mi amintesc decât de câteva, dintre care Mircea Vulcănescu, Ion Nedelescu – el ţinea cronica judiciară la Universul -, profesorul Zahernic – făcea parte din Masonerie – şi încă alţii câţiva, un elev – Edy Tomescu. de restul nu-mi mai aduc aminte. M-a impresionat figura lui Mircea Vulcănescu. A intrat în pielea goală, numai cu izmenele pe el, c-aşa venise de la bătăi; şi amărât, Doamne. Era un tip înalt, slab; numai pielea şi osul erau pe acest om; numai ochii îi străluceau în cap. Un bărbat frumos a fost. Era chel acuma şi se vedea bunătatea pe figura lui. Însă chinuit şi de regimul pe care-l dusese la Aiud şi de bătăi, de la Reduit. Mi-a făcut impresia unui schelet de biserică arsă, din care n-a mai rămas decât conturul, scheletul de beton şi fier. S-a recomandat: “Mircea Vulcănescu”. Mi-am amintit de numele său. Nu ştiam cine era, ce personalitate era, decât din procesul “Marii Trădări” – cum îi spuneau ei, comuniştii. Mi-am amintit şi de acest Ion Nedelescu – şi el tare bătut -, deşi amândoi erau oameni slăbiţi şi bătrâni.

 

Nu chiar atât de bătrâni. Însă aceasta e credinţa tânărului când are de-a face cu cei mai în vârstă ca el.

 

– I-am primit, le-am făcut loc, aşa cum era regula, jos, pe beton, deşi camera era arhiplină (eram pedepsiţi cu geamul închis – şaizeci-şaptezeci de oameni.), şi Mircea Vulcănescu, aşa, sub teroare, a început să ne vorbească. Pe urmă am auzit eu cine era cu adevărat. Ne vorbea despre filosofie, de atitudinea lui la proces. Ce sentimente româneşti a avut acest om! Deşi a deţinut o funcţie de seamă în timpul lui Antonescu, a fost un mare patriot şi un om de o cultură fantastică, astfel cum rar am întâlnit în închisoare. N-au stat prea mult acolo, la noi. Au plecat. Şi pe data de 15 decembrie 1950, tot aşa s-a deschis uşa şi întreabă caraliul de un cetăţean Puiu Teodorescu. Era un ţărănist, profesor universitar; fusese mult timp în străinătate. Noi îl socoteam un fel de filfizon – mde, noi eram băieţi de la ţară, mai obişnuiţi cu suferinţa, cu foamea. N-avea Puiu Teodorescu păr decât un pic, pe aici, pe la spate. Şi nu voia să se tundă, pentru că avocatul, la proces, i-a cerut eliberarea, că era nevinovat. Acuma venise un miliţian, cu o maşină de tuns, să-i dea jos părul. Şi el i-a spus: “Domnule plutonier, eu nu mă tund, că mi s-a cerut punerea în libertate şi trebuie să mă eliberez”. – “Bine, .tu-ţi Dumnezeul mă-tii de bandit, lasă că te tunzi tu!” Şi nu mai durează nici o jumate de ceas, că uşa se deschide din nou şi intră Maromet cu un ciomag în mână şi cu o echipă de cel puţin zece în spatele lui, toţi cu ciomege, şi cetăţeanul cu maşina de tuns. Maromet, care era dicăit, zice: “Care eşti, mă, ăla care nu vrei să te tttu-tunzi.?! Tu-tu-tu-ţi Dumnezeul tttă-tău de bbba-bandit!” – “Eu, domnule director.” Şi zice: “Dddă-dă-te jos, mmmă!” – că era “la etaj”, pe prici. Omul încercă să coboare de acolo. Şi, când a lăsat primul picior pe priciul de jos, l-a prins de aici de la spate şi când l-a trântit pe ciment, a şi început bătaia. Doamne!. Sărea Maromet cu cizmele pe el! Îl loveau miliţienii! Noi am înlemnit. L-au bătut cred că o jumătate de ceas, până ce n-a mai putut zice nimica. S-a văitat, a răcnit şi s-a tras să se bage sub prici de durere. Şi, când n-a mai putut deschide gura, când a-ncetat, l-a prins de un picior: “Scoateţi-l şi du-du-ceţi-l la-la baie şi aruncaţi apă pe-pe el.” l-au înhăţat de un picior şi aşa l-au târât, cu capul pe betonul ăla, pân’ au ajuns acolo, la baie.

 

În multe rânduri am ascultat povestiri despre domnia neagră a lui Maromet peste Jilava, dar niciodată nu mi-a fost dat să aud un narator atât de direct, cu frază atât de economicoasă, de spontană, de simplă, dotată de plasticitate, atât de infuzată de retrăire.

 

– Şi, cu o bâtă în mână: “.tu-tu-vă-n Du-Du-Dumnezeii mmma-mamelor voastre, vă ommmorâm pe toţi!” Începe să ne întrebe, luând-o de sus: “Cu-cum te numeşti, mă?” – “Cutare.” – “Mai departe.” – “Maxim Virgil.” – “Dă-dă-dă-te jos, .ttu-tttu-ţi Dumnezeul mă-mă-mă-tii de bbbandit!” Şi când săream de acolo jos, dacă aveam ghinionul să cădem când aterizam, am fi păţit exact ca ceilalţi. Dar, fiind tineri, ne-am strecurat printre ei; am primit, desigur, destule lovituri şi cu ciomegele, şi cu cizmele, şi ne luau pe toţi la rând, până au ajuns la mine. Eram turnaţi de acest Vlădescu. Ne-au scos pe zece inşi, printre care un căpitan, erou al Armatei Române, Tărlungeanu Ion, decorat cu toate ordinele – şi cu “Mihai Viteazul”. Şi un evreu: Şainhorn Rubin. Ăsta lucrase la bucătărie. Probabil încercase să ia legătura cu deţinuţii de pe-acolo şi l-au băgat la “disciplinar”. Şi un maior, Ghiţulescu – făcuse parte din trupele de Securitate de intervenţie prin munţi. Evreul era foarte cumsecade. Mă împrietenisem cu el datorită faptului că stătuse la Ocnele Mari cu generalul Coroamă şi acesta mă întreţinea pe mine în liceu. Sigur că tremuram toţi, în cămaşă şi izmene, pe ciment, afară. “Ce ne fac? Ce ne fac?” – ne întrebam pe şoptitelea. Dă ordin Maromet să vină echipa. Au sosit vreo patruzeci de miliţieni. Metoda de bătaie era că se aşezau pe o parte şi pe alta şi trebuia să treci printre furcile caudine, cu parul să te lovească. Noi auziserăm de această metodă. Îţi puneai mâinile peste cap, să ţi-l aperi; şi fugeai printre ciomegele miliţienilor. Şi ăştia, care cum avea sufletul: unul te lovea în ţeastă, altul peste mâini, peste picioare; până te puneau jos, apoi te călcau cu cizmele. Şi, la un moment dat, ce au discutat ei, Maromet cu Ivănică, de au renunţat la asta, adică să ne ducă şi să ne aducă înapoi pe sub ciomegele alea. Şi ne bagă în celula 16. Îi spunea “neagră”. Într-adevăr, neagră era. La intrare, altă cămeruşcă. “Dezbrăcarea!” Ne-am dezbrăcat în pielea goală. Şi ne-au vârât înăuntru.

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

ISTORIA LITERATURII DE DETENTIE LA ROMANI (I), PREFAŢĂ – O ISTORIE SALVATOARE

 

Se cuvenea – dacă în această materie există o ordine firească a lucrurilor – ca prima istorie a literaturii române de detenţie să fie alcătuită şi publicată de un fost deţinut politic. Cronicarul nu trebuie, în mod necesar, să fie în acelaşi timp un martor, dar atunci când cercetarea sa istorică se conjugă cu mărturia unor experienţe trăite de el, cronica sa nu este doar o relatare dinafară, ci şi o descoperire dinăuntru. Astfel, Mihai Rădulescu nu este doar un explorator, ci şi un mărturisitor.

 

L-am întâlnit pentru întâia oară, cu mulţi ani în urmă, în camera nr. 36 din Reduitul Jilavei. Într-o scriere a sa a evocat cu atâta căldură simpatetică acea întâlnire a noastră, săptămânile petrecute împreună, încât recitindu-i paginile am regăsit brusc, cu o prospeţime nealterată, ca într-o oglindă dezaburită, imaginile noastre alăturate, în mijlocul unui spaţiu al penitenţei de-a buşilea, al ascensiunii lente pe un Carmel spiritual.

 

Într-o închisoare în care mai numeroşi erau cei vârstnici, în care multă vreme am fost – prin diferitele celule pe unde am fost azvârlit – cel mai tânăr, iată întâlneam câţiva ceva mai tineri decât mine, aduşi de valul stârnit şi la noi de Revoluţia din Ungaria. Printre aceştia, Mihai Rădulescu era, fără îndoială, mai deschis decât oricare la cele ale spiritului. Înzestrat, în acelaşi timp, cu darurile artistului, cu iscusinţa speculativă a cugetătorului dar şi cu haruri mai tainice duhovniceşti, manifesta acea stare admirabilă de continuă disponibilitate care e semnul celor chemaţi. De la jocurile verbului poetic (ne văd pe amândoi elaborând mintal – căci cum să scrii! – un sonet, ale cărui versuri erau compuse pe rând când de unul când de altul), prin prelungitele discuţii pe teme literare sau filosofice, până la rugăciunile rostite în comun, zilele detenţiei noastre erau pline. Era conjurată primejdia cea mare, poate singura adevărată ameninţare, aceea a sterilităţii, a morţii spiritului.

 

În acea “libertate”pe care ne-a adus-o ieşirea din universul carceral în spaţiul ceva mai larg al universului concentraţionar comunist, l-am regăsit pe Mihai Rădulescu. Cu trecerea anilor rămânea la fel de deschis şi de disponibil pentru tot ce rodeşte. Scrierile sale vădesc o mirabilă fertilitate. Ca şi la tânărul din Jilava de altădată, se unesc într-însul scriitorul, studiosul şi omul de credinţă şi fidelitate.

 

Iată-l de astă dată proiectând o vastă întreprindere şi pornind cu hotărâre la realizarea ei. Proiectul este acela al unei sume a literaturii române de detenţie. Folosesc cu bună ştiinţă cuvântul sumă: el implică explorarea tuturor universurilor concentraţionare, analiza tuturor experienţelor carcerale, întreaga istorie a literelor române. Fireşte, sinistra experienţă a detenţiei în lumea comunistă, care a dat naştere unei bogate literaturi memorialistice – producţie încă în plină expansiune -, se află în centrul, am putea spune de greutate, al construcţiei cercetătorului nostru. Dar o istorie a literaturii române de detenţie ar fi incompletă fără o întoarcere spre scrierile mai vechi ale unor autori ce se bucură de notorietate şi dispun de autoritate literară. De altfel, un studiu comparativ contribuie la o mai clară punere în valoare a particularităţilor unei anumite epoci. În acest caz, epoca totalitarismului comunist este cea care trebuie luminată din plin; necesitatea unor planuri de referinţă istorică este evidentă.

 

Deşi Mihai Rădulescu nu-şi propune o istorie a detenţiei, ci a literaturii detenţiei, prin metoda analitică aleasă de el faptele vor fi puse în lumină prin intermediul cercetării sale cel puţin în egală măsură cu discursul literar referitor la aceste fapte. Dar întrucât obiectul primordial al studiului său îl constituie textele literare, o interogaţie elementară străbate toate articulaţiile lucrării sale. Întrucât scrierile alcătuind “literatura”detenţiei corespund criteriilor literaturităţii? Sunt ele, oare, opere literare?

 

Scriitorul – poet, prozator, dramaturg – Mihai Rădulescu nu putea evita o asemenea întrebare. Şi el n-o evită în analiza şi comentariul diferitelor texte asupra cărora se apleacă. “Literatura de detenţie”nu este, pentru el, doar o culegere de documente, de mărturii, de amintiri; valoarea ei în conservarea memoriei se legitimează şi prin literaturitatea ei. Desigur, studiate îndeaproape, scrierile se revelează adeseori deficitare pe plan estetic. Conştient de aceste deficienţe, cercetătorul nostru pune cu fineţe în lumină reuşitele literare, fie şi parţiale, momentane, ale autorilor studiaţi de el. Uneori aceste “reuşite”sunt de-a dreptul involuntare, apărând chiar în pofida unei net afirmate voinţe de a nu face literatură.

 

Este apoi perfect justificată o observaţie pe care o face Mihai Rădulescu referitor la conjuncţia dintre oralitate şi scriitură în compoziţia literaturii  detenţiei. Oralitatea străbate, în maniera unui bas continuu, scrierile aparţinând acestei literaturi şi, îndeosebi, memorialisticii universului concentraţionar. Naraţiunea şi mărturisirea sunt, pe plan general antropologic, modalităţi ale vorbirii, ori chiar în regimul consemnării prin scris rămân în ele resturile unei oralităţi subiacente.

 

O altă teză interesantă care regizează comentariile din această lucrare este aceea a caracterizării memorialisticii detenţiei drept o specie a literaturii didactice. Teză ce se poate susţine, chiar dacă intenţionalitatea didactică este adeseori absentă din scrierile în cauză. Este însă cert că rememorarea, rechizitoriul, avertismentul, toate modalităţile care fac apel la conştiinţă, care vor să o trezească din inerţia somnului, le regăsim în această literatură. Ele, mai mult decât o pedanterie didacticistă, fac dintr-însa o literatură superlativ didactică. Pornind de la o asemenea constatare foarte pertinentă, dar justificându-se şi prin alte argumente, autorul Istoriei recurge la străvechea metodă a pildelor. Suma sa este un adevărat florilegiu de texte (dacă se poate folosi un asemenea termen evocând buchetul floral într-o asemenea materie în care domneşte – ca să folosesc o expresie biblică – urâciunea pustiirii). Comentariile din acest studiu se susţin din abundenţă prin exempla , alcătuind o adevărată antologie a literaturii de detenţie paralelă cu istoria ei. Autorii trataţi se dezvăluie uneori par eux-memes , prin selecţia fragmentelor semnificative din scrierile lor.

 

În acest prim tom din seria, care se anunţă bogată, a volumelor ce vor forma întreaga sa Istorie a literaturii de detenţie, Mihai Rădulescu coboară de la început în bolgia cea mai adâncă, în abisul universului concentraţionar, dând scrierilor dedicate “fenomenului reeducării”oribilul primat pe care-l merită. În această coborâre ad inferos , exploratorul se opreşte, într-o primă etapă, la jurnalul de lagăr al uneia dintre primele victime din lagărele comuniste: Onisifor Ghibu. La Caracal, în 1945, reeducarea celor internaţi îşi face primele exerciţii. Cu toate că nu există o măsură comună între ce s-a petrecut în acest lagăr şi reeducările ce se vor desfăşura, după câţiva ani, la Piteşti, Gherla, Târgu-Ocna, se pot observa deja începuturile acelei spălări a creierului care – cu mijloace incomparabil mai terifiante – se va desfăşura mai târziu. Efectele devastatoare ale acelui început de “reeducare”se pot observa însă chiar şi în cazul profesorului Onisifor Ghibu. Nu fără un sentiment tulburător citeşti rândurile unei ciorne a unui memoriu destinat Regelui, în care nefericitul întemniţat “strigă de profundis, din lagăr…”, pledând însă… pentru un univers concentraţionar: “Sunt pentru lagăre. Să fie duşi în lagăre şi reeducaţi, timp îndelungat, toţi paraziţii societăţii şi ai statului, care n-au muncit nimic, ci numai au speculat şi exploatat statul şi poporul… Eu m-aş angaja la o asemenea operă… Să nu se uite nici lagărele de femei…”. În comentariile la acest penibil apel la vindicta publică împotriva “îmbogăţiţilor”, a “speculanţilor”, a “nababilor”(sperăm că paginile acestea n-au ajuns, după eliberarea profesorului Ghibu din lagărul de la Caracal, în mâinile tânărului suveran) Mihai Rădulescu observă foarte judicios că ideea lagărelor ca “instituţii de reducare”împărtăşită tocmai de o victimă a acestor “institute”reprezintă un oribil triumf al “reeducatorilor”comunişti.

 

Un asemena mecanism de bază, încercat cu mijloace rudimentare în lagărul de la Caracal, va fi complicat mai apoi, rafinat la extrem, la Piteşti şi în celalalte centre de reeducare. Analizele şi comentariile autorului vor viza, înainte de toate, extragerea – din textele studiate – a acestui mecanism al terorii, cu finalităţile urmărite, cu metodele aplicate, cu funestele personaje implicate, cu tragicul, pateticul şi absurdul său. Într-o ţesătură complexă, autorul acestei Istorii împleteşte căutarea adevărului istoric cu revelarea limitelor condiţiei umane; el recurge la o psihologie abisală dar şi la marea experienţă a moraliştilor creştini, a misticilor. Confruntând textele privind Reeducarea ale memorialiştilor ca şi ale eseiştilor, corectând erorile de amănunt ale unora, reliefând aporturile revelatoare, insistă îndeosebi asupra proceselor ontologice, asupra ipostazelor diverse ale fiinţei în situaţii-limită.

 

Acestea fiind preocupările autorului, este evident că Istoria aceasta a literaturii române de detenţie nu se limitează la expunera unor secvenţe istorice, nu rămâne doar la planul obişnuit al unei istorii literare. Ceea ce face interesul comentariilor lui Mihai Rădulescu este tocmai bogăţia consideraţiilor psihologice, morale, spiritual-religioase, diversitatea excursurilor ce depăşesc simpla interpretare a textelor. Astfel, prezintă un deosebit interes consideraţiile cu privire la cultura orală în puşcărie, în genere la particularităţile existenţei în penitenciarele comuniste. Istoricul şi criticul literar, sau mai simplu scriitorul şi omul de gust se manifestă la tot pasul prin caracterizarea valorilor literar-artistice; varietăţile stilistice ale scrierilor studiate sunt evidenţiate cu multă pricepere, specificităţile particulare fiecărui memorialist, eseist sau literat sunt clar definite. Autorul Istoriei are darul formulelor definitorii izbitoare. Astfel atunci când observă, în legătură cu cartea lui Dumitru Gh. Bordeianu, Mărturii din mlaştina disperării , că avem în această scriere o “pagină a unui posibil Paterical temniţelor româneşti”.

 

Această primă istorie a literaturii române de detenţie este scrisă nu numai în spiritul plin de gravitate al unui istoric-martor, ci şi în acela al unui gânditor ce reflectează la destinele naţiunii noastre atât de greu încercate în anii comunismului. Nu pot încheia rândurile acestea fără să citez o reflecţie a lui Mihai Rădulescu, din care înţelegem în ce sens ororile petrecute în cadrul reeducărilor nu rămân pentru el cantonate acolo, în trecutul în care s-au petrecut, ci continuă să ne afecteze conştiinţele, să ne determine faptele. Iată fraza: “…ne întrebăm dacă cele ce vedem petrecându-se în România, în anii neocomunismului succedând Revoluţiei din Decembrie 1989, nu constituie tot tribut plătit acelei nebunii colective induse de comunism în minţile noastre, pe un gol religios, cultural, etic, logic, educativ, absolut, ce a germinat o dezorientare naţională şi, ca urmare, o neputinţă a românului de a se regăsi, prin regăsirea valorilor tradiţionale, batjocorite şi urâte până ieri, ceea ce a condus la pieirea lor aparent definitivă”.

 

Întreprinderea de lungă respiraţie, solicitând un efort susţinut al istoricului cercetător dar şi o tensiune particulară a conştiinţei sale, vasta lucrare a lui Mihai Rădulescu urmăreşte regăsirea şi repunerea într-o lumină fertilă a acelor valori.

 

Este o întreprindere mântuitoare pe care se cuvine să o omagiem.

 

NICOLAE BALOTĂ                            

 

 

/////////////////////////////////////////////

MORTII NOSTRI VII DIN TEMNITE

 

MIHAI RADULESCU

 

*

 

Mortii nostri vii din temnite

 

Sonete

 

Motto

 

ORA CARE PLANGE

(din temnita La Santé)

 

Trec orele lungi si natange

Cum trece-ncet o-nmormantare

 

Vei plange ora care plange

– Fugare clipe, clipe stange -,

Ca piere ora ca oricare…

 

Talmacire de Mihai Radulescu din

GUILLAUME APOLLINAIRE

 

1.VIZITE ALE UNOR FOSTI DETINUTI POLITICI

 

Delia,

Ai plans de-atatea ori cand ascultai

Povesti din hrubele de-odinioara,

Impartasite-n casa noastra iara

De-un domn, de altul, palizi fosti cobai,

 

In gherla nationala sau polara,

Tot mai indepartata si tot mai

Parelnic rancezita-n mucegai,

Desi atat de noua si de clara.

 

Dar nu stii vizitele ce imi fac

Colegii de-au murit in puscarie.

In fiecare noapte ei invie;

 

De maini ma tin in oarba mea pustie

Si ma pazesc de sorbul demoniac:

Sub ghilotina eu; iar ei tot tac.

 

2. PENTRU CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,

ANTOLOGUL MONUMENTALEI LUCRARI

“POETI DUPA GRATII”

 

Ai triumfat la anii-ntelepciunii

Dand viata mortilor ce-au mangaiat

Cu lire nevazute-atat banat

Inmormantat sub pragul sfiiciunii.

 

Stransi din copilarie-n gherle unii,

Frumosu-abia aici l-au invatat.

Si s-au trezit zvarliti pe prici sau pat

De-o noua nastere; legati cu funii

 

Ombilicale au ramas de cer,

Nedeslusite pentru temnicer,

Si au cantat si au murit apoi.

 

De-atunci, osti fara numar, vin spre noi;

Sa nu-i uitam pe mortii vii si goi

In cartea-ti scrisi cu aur, ei ne cer.

 

3. MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN,

ACELA CARE A CARAT IN MEMORIE POEMELE

LUI CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,

SUB SOARELE LIBERTATII

 

Te cant, Justine, pentru ca ai scos

Din temnita poeme, -n mintea clara,

Si singurul tau trist dar sfant folos

Fu cand prin ele iar te condamnara,

 

La recluziunea aspra, seculara,

Cu alti tuberculosi tuberculos,

Intr-o arena cu figuri de ceara,

Gladiator iubirii de Hristos.

 

In boxa si poetul Dragodan;

In duplicat (ca viu sclipea in tine –

Din stupii tamplelor cu-albine-n vers).

 

A luat alti douazeci si cinci de ani –

Plus tot atat mai vechi -, sa ii decline

Alaturea-ti, Justine, -n Univers.

 

4. PENTRU VASILE TACU

“SARMAN POET NASCUT SUB TRISTE ZODII”

 

Seninatatea amara si domnia

Iti privegheaza stihu-n inchisoare,

Cum ruja din obraji si alba iia

Cinstesc decenta-n sate la fecioare.

 

Ti-ai tapetat celula cu sonete –

Altite-ornandu-ti anii mohorati -,

Cum si-umplu lazile de zestre fete

Si cuviinta strang flacaii cati.

 

Te intalnesti cu versu-n intuneric,

Orb, sa-l cioplesti contemporan homeric,

S-adaugi inca o podoaba mintii.

 

Trudesti la rucodelie ca sfintii,

Desavarsind un giuvaer himeric,

Sa lasi si tu obol, precum parintii.

 

5. MORTII MORTI

 

Tot mai din fum si tot mai stravezii

Sunt, Delia, mortii mei din inchisori;

Vorbind de ei, spun ca sunt tot mai vii,

Dar morti ii vad tot mai adeseori.

 

Zvelteti de ierbi marunte sau cicori,

De levantica si de papadiii,

Imi mai dau inca-nselatori fiori,

Crezand ca-s flori, veniti din noapte-n zi.

 

Dar ei sunt colb si iz de putregai.

Sunt oase, cateva, imbalosate.

Pierira cicatricele pe spate,

 

Iar ochii smulsi, absenti sunt mai dihai;

Ciuntite maini, picioare descarnate,

Abia de pot hrani azi cate-un scai.

 

6. PENTRU HORIA NITULESCU,

A CARUI PRIETENIE MI-A ALUNGAT CU RECITARI

MOARTEA

 

Cu-obrazul pergament acoperit de-o plaga,

Si gatul, carnea in amonte de la cot,

Cu sufletul prostit, ramas un jalnic ciot,

Deprins, pe dos, ca-n veac sa-mi tremure si raga,

 

Zaceam, impresurat de-al camerei boicot,

Tratat in cursu-a zeci de zile doar cu-o fraga

De polivitamine. Dar duioasa-ti saga,

Pe o corabie bizara, matelot

 

M-a angajat, sub carmuirea ta nebuna

Oceanul Iad al Poeziei impreuna

Sa-l masuram, rememorand al Ei tictac,

 

Indiferenta semenilor ce-o razbuna

Si viata-ti da in salt si-n berbeleac.

Te ascultam, taceam. De-am reinviat, tot tac.

 

7. METAMORFOZA

 

Esti mort; esti viu.

Sunt viu, sunt mort.

Tu n-ai sicriu,

Nici popii ort

 

N-ai dat. Eu port

Chip vinetiu

Drept pasaport,

Sa pot sa-nviu

 

Alature-ti.

Ma simt strain.

Inlatura-ti

 

Trup transmarin.

M-alatur, ti-

E sa ma-mbin.

 

8. INDOIT

 

Convietuiesc din cand in cand cu cel de-am fost;

Cu doua chipuri ma trezesc pe-aceeasi fata,

Ce-s simultane: unul cald si altu-ngheata:

Cu primul celuilalt incerc sa-i dau de rost.

 

Ma zmulg pe mine insumi dintr-un timp anost:

Sunt papusarul, dar sunt si a lui paiata;

Oricat de-abil ma simt, sa-i sprijin fata-n fata

In stare nu-s; si-mi par nebun, cand nu-mi par prost.

 

Sunt jude? Ma ascund tot eu la adapost,

Cand fapte bune-nvat, ce grabnic ma dezvata

Alt eu cu mutra muceda si malaiata –

Pe care (eu fiind) o stiu tot pe de rost.

 

Ah, dac-as vrea, ah, de-as putea sa scot harapnicul,

Sa ma desprind cat tine inca Timpul, grabnicul…

 

9. CEL DINTAI TURNATOR INTALNIT

 

Puteam sa nu-ntalnesc – adolescent poet –

Alt slujitor al muzelor, in puscarie?

Ce mangaiere sa-mi recite tocmai mie

Catrenul sau de-adio, susotit incet:

 

“Esti frumoasa ca o noapte care

Este-amanta hotilor de cai;

Dintii albi cum cade o ninsoare

De Craciun sau Sfantul Nicolai”…

 

Ii amanase incheierea sine diæ:

Zburase-amorul! El era acum ascet

Si sub betoane hohotea nemangaiet

Pe-a spaimelor de viitor caligrafie.

 

L-am invatat sa nu mai vanda scriitorii,

Cum hotarase-n subrezirea-i – ca sa scape.

Fagaduintele-i erau, vai!, iluzorii:

 

Eliberati, un nou mormant vru sa imi sape.

Il reinviu sa-l iert la cumpenele orii,

Cand carnea lui spre-Afund filtrata fu de ape.

 

10. ALT POET VANDUT

 

Ca o mumie ajunsese in anchetã,

Neverosimilã, sfioasa si urata.

Dar, cu noblete, spaima lui de bata,

In fata tinerilor, o tinea secreta.

 

Din amintirea crezurilor, mohorata,

Scotea sub soarele Jilavei din manseta

A eroismului defuncta silueta

Si a veleitatii inca vii, dar cata?

 

L-am intalnit in libertate. I-am sarit

La piept, cu frenezie. M-a respins usor:

S-ajunga la cenaclul M.A.I., grabit

 

Era, -mi incredinta. Eu, recunoscator,

Domnia de-a ma pune-n garda, am citit,

Asupra-nscaunarii sale-n iadul lor.

 

Postum regim, postuma glorie factice.

Poetul legionar murise comunist.

De lauda, ingenunchiat, satana Crist,

Au cine-ar sti in slava astazi sa-L ridice?

 

Nepoata sa primi garbaciul carierist

Si inclinarea ferma de a fi complice.

Emotionate, iscodirile peltice

Ma incercau de-i sunt pe plac panegirist.

 

Si n-am putut pe fata frica lui s-acuz.

Femeia sta Prostiei indoita roaba:

Minciuna ca e adevar, credea confuz,

 

Iar intr-ai sai, Poetu-l pretuia podoaba.

O trista victima a unui trist abuz,

Ce linistea din cioburi negre si-o injgheaba.

 

11. POETULUI ANDREI CIURUNGA,

STALP DE-A DREAPTA VIETII MELE, IN BALTA

 

Ursit ai fost de numele Andrei,

Mucenicit sa rabzi viata-ntreaga,

Ba tras in teapa pe al tau condei,

Ba smuls din drum de-a Timpului martoaga.

 

Iar Soarta, cand voia ca s-o mai dreaga,

Legandu-ti – de-un curmei un alt curmei –

O funie spanzuratorii draga,

Facea mereu la degete carcei.

 

Si iar in puscarie te trezeai,

La terciul de oftaturi si malai,

Sub gratia chioara si cu ziua ciunga.

 

Ca spune-i-as lui Dumnezeu din grai:

“Cum relele atatea le rabdai

La micul omul mare, – Andrei Ciurunga?…”

 

12. MOARTEA POETULUI

 

Epidemie: -a fost o gripa spaniola,

Ne-au dat o ceapa pe din doua, preventiv.

Noi, incapatanati, cu spirit subversiv,

Trageam de fiecare ceas nou la tombola.

 

Un singur necastigator fu agresiv:

Cu pumnii lui juca pe usa-o farandola,

Suna in noapte -a Gherlei vasta necropola –

Cerea un leac, cu bolmojeala de betiv.

 

Vizeta a muscat din spaima-ne tarziu:

“Ce-i, bosorogule, -ai capiat?!” – “Mi-e rau…” – “Atunci,

Te vindec eu!” il linisti un caraliu.

 

Gardianule, cu cizma -n capul lui arunci

Si azi, cand moastele i-s palid sidefiu.

Opreste-te, -asfinti demult D. Iov in munci…

 

13. AMINTIRILE MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN

 

Naiv si pur, destainuiesti, Justine,

Cum te ingretosa porunca data

Ca gurile ravnite de-orice fata

Sa-nghita-atunci fecale si urine.

 

Ce tineri erau cei batuti cu tine

Si mintea ce sordid li-era stricata,

Iar trupul ce-nvatase sa se zbata

Cum se-adancea-ntre urlet si suspine…

 

Justine, astazi stiut ca “Monseniore”,

Hristos fu rastignit pentru-omenire,

Neascultarea lui Adam din fire,

 

Dar pustii ce n-au cunoscut iubire

Cui daruit-au cruntele lor ore

Si ale mortii negre aurore?

 

14. REEDUCARILE PIERDUTE –

IN AMINTIREA LUI SERGIU MANDINESCU –

 

Cu cati creitari de sange ai putut plãti

Culorile ce le-ai primit din curcubeu,

Sa faci din ele ortul tau si ortul meu,

Luntrasului s-avem ce-i da, noi morti de vii?

 

Cu tandere de luna bunul Dumnezeu

In zale ca sicriele ne polei.

Te infasa in mantia-ti de poezii;

Eu uns sunt cu-al Fecioarelor Nebune seu.

 

C-am intarziat la Cina voastra de sub Bata

Si-Impartasania din fecale si urina

N-am luat cu Voi. Se razvratesc si lung suspina

 

Razmii si mii de mii de veci din veci-lumina

Din care palida mea viata-i izvorata,

Ca dusa-i – fara-a fi prin iaduri coborata.

 

15. PERSPECTIVA CORECTA

 

Uitat-am sa traiesc; sunt singur, lainic;

Astept sa treaca anii ce mi-au fost sortiti.

Eu nu i-am cunoscut pe Radu Gyr, pe Crainic,

Desi in gherle timpurii, cu pasi grabiti

 

M-am adancit, ca Iona-n tot atatia chiti,

Ca sa inviu cu ei de mana, in chip tainic,

Hristosi sa ii impun pe cei doi mari huliti,

Eu ramanand in umbra sa-i slavesc: doar crainic.

 

Dar nu i-am intalnit. Ma dumiresc acum

Ca nici macar sa-i inteleg deplin nu-s bun.

O, ce distanta-i intre varstele durerii!

 

Calauziti, cei doi, au fost de Alighieri;

Pe mine Sancho ma tragea de un perciun;

Si cred ca, daca-am suferit(!), imi fu postum.

In loc de incheiere

 

INSCRIPTIE PE

“TASSO INTEMNITAT” DE EUGENE DELACROIX

 

Poetu-n gherla, sleampat si bolnavicios,

Tot framantand un manuscris sub talpa, jos,

Priveste-n cumpeni, ingrozit, spre treapta-afunda

A paclelor in care mintea-i se cufunda.

 

Imbatatoare, hohotele-n puscarie

Gandirea catre straniu si absurd o-mbie;

Ii da tarcoale Indoiala, -l incolteste

Cumplita Spaima, mii de masti schimband hoteste.

 

In geniu-acesta-nchis in beciul duhnitor,

In tipete, scalambaieli, roind in zbor

Spectral, ce-i haituiesc auzul ingrozit,

 

In visatoru-acesta de orori trezit,

Pecetea-ti vad, tu, suflet cu visari umbrite,

Inabusit de zidul Lumii Pipaite.

 

Talmacire de Mihai Radulescu din

Charles Baudelaire

 

Mihai Radulescu

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Drama Lacrimilor ROMANESTI NEADUNATE INCA…      ) MANA LUNGA A SECURITATII

 

de Cicerone Ioniţoiu

 

Această – securitate – constituită după modelul sovietic, având ca scop reprimarea oricărei încercări de protest împotriva abuzurilor săvârşite de uneltele “fără neam şi Dumnezeu”, şcolite de consilierii sovietici, această oribilă maşină de zdrobit oameni, şi-a găsit sursa de existenţă din inventarea de procese, condamnând oameni nevinovaţi la muncă forţată, exploatându-i până la epuizarea fizică sau exterminare, după ce le confiscaseră toate bunurile lor şi ale familiilor acestora.

 

Nemulţumiţi de jaful săvârşit în ţară, acţiunea criminală au continuat-o şi asupra celor ce reuşiseră să emigreze, sau asupra celor ce refuzaseră să revină sub ocupaţia sovietică. Nu au scăpat de această urmărire nici “tovarăşii de drum” care, săturându-se de iadul pe care-l sprijiniseră să se instaureze, la prima ocazie, au reuşit să aleagă libertatea.

 

Metodele de pedepsire au fost multiple, fără niciun fel de remuşcări, ieşite din practica unui regim corupt, bazat pe furt şi crimă, pentru a îngrozi lumea şi a ascunde adevărul, după spusele lui Lenin:

 

“Amintiţi-vă că Marx ne-a învăţat că teoriile nu au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument… Să vă intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Ori, în aceste războaie, nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat. Cel care rezistă, va fi suprimat ca o tumoare malignă. Sângele este cel mai bun îngrăşământ oferit de natură…”

 

Obiectivul românesc l-a urmat pe cel bolşevic, pas cu pas şi pe plan intern, în România devenită o “gubernie” sovietică, şi pe plan extern, pe teritoriile imperialismului “putred”.

 

Conform schemei de organizare, contraspionajul şi Direcţia de Informaţii Externe, la început, au fost dirijate de Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi conduse de Serghei Nicolau, (fost Serghei Nikonov) basarabean venit din Franţa, ca să organizeze o reţea comunistă în slujba Moscovei, sarcină neîndeplinită deoarece a intrat pe perioada războiului, în temniţele de la Doftana şi Caransebeş.

 

Când Ana Pauker a luat Ministerul de Externe, l-a trimis sub acoperire diplomatică pe Solvan Viteanu în Elveţia ca să afle conturile românilor din băncile elveţiene, ca să-i poată forţa să predea valuta, regimului comunist. Elveţienii l-au descoperit şi condamnat. Drept represalii, şi românii au arestat pe elveţienii din România şi, după ce unul dintre ei – Matta,- a murit la MAI, pe ceilalţi elveţieni i-au expulzat în 1950.

 

Gustul după valută i-a făcut pe şcoliţii Moscovei să se aventureze în tot felul de “afaceri necinstite”, mergând la şantaje şi vânzări de fiinţe umane, ca pe sclavii de odinioară.

 

Voi arunca o privire succintă asupra capitolului de reuşite sau nereuşite şi a acţiunilor ce au dus la răniri şi pierderi de vieţi omeneşti, cauzate de acţiunile de bestialitate săvârşite de regimul comunist de la Bucureşti, asupra exilaţilor.

 

GRUPUL MILITARILOR DIN PARIS

 

Pe 25 Octombrie 1947, aviatorul Ioan Profir a reuşit, la bordul unui avion românesc, să părăsească România şi să aterizeze în Turcia, având ca însoţitor pe comandorul Mihai OPRAN, care colaborase cu Mihail Moruzov (şeful Serviciului Secret al Armatei). În timpul războiului a făcut parte din Serviciul de Informaţii al Statului Major al Aerului. Această evadare a fost aranjată de comandorul Stratilescu.

 

În toamna anului 1948 a ajuns la Paris, unde a înfiinţat un serviciu pentru depistarea infiltraţilor din ţările comuniste în mijlocul exilaţilor, bineînţeles, lucrând pentru Siguranţa franceză. Printre colaboratorii lui, s-au numărat: comandorul Mircea Pătru, Ion Eithel, Neagu Djuvara, Dumitru Popa, Constantin Maftei, Traian Stoicoiu, Ion Profir, Adrian Chintescu, Eugen Velicov, Teodor Bâzgă, Ion Popa, zis Iani, Ion Tomoroveanu şi alţii.

 

În Februarie 1949 reuşise să sosească în Franţa şi Siliu Crăciunaş, un inginer legionar care crease o reţea prin care a reuşit să scoată din ţară o mulţime de fruntaşi, printre care pe Romulus Boilă cu soţia, Sabin Manuilă cu soţia, Horaţiu Comaniciu, Virgil Nemoianu şi alţii. În 1949 a fost convins de Comitetul Naţional Român, condus de generalul Nicolae Rădescu, să se întoarcă în ţară pentru a organiza grupările de rezistenţă pentru care se pregăteau să fie trimişi paraşutişti. În ţară a fost arestat pe 18 Septembrie 1949. Anchetele Securităţii l-au condamnat şi vom vedea că l-au făcut să evadeze, trimiţându-l “întors”, exilului.

 

Pe cale legală şi cu paşaport ajunsese la Paris, în Martie 1948 şi Constanţa Olariu, căsătorită Mogoş, care se cuibărise la familia Boilă şi intrase în slujba lui Mihai Opran cu trup şi suflet.

 

“Întâmplător”, a evadat de la Aiud, deţinutul Mihai Tanţu, în 1949, şi a ajuns la Paris, în grupul militarilor, unde a desfăşurat activitate şi, instruit de Biroul 2 francez, a fost retrimis în ţară să înfiinţeze un serviciu de informaţii condus de inginerul Dumitru Secară şi să ia legătura cu fruntaşii politici prin intermediul Liei Popescu, soţia aviatorului Romeo Popescu. În 1950 a plecat şi, ajuns în ţară, a fost arestat ca şi cele două legături ce i se dăduseră de la Paris. Viaţa grea de la Paris o făcuse pe Constanţa Mogoş să-l convingă pe soţ să vină în Occident, dar acesta, refuzând, a continuat legăturile ca să-i trimită bijuteriile şi bani, că ea nu se mai întoarce în ţară. Sub acest pretext i s-a fixat o întâlnire la Berlin, unde un avocat, prieten al familiei, urma, în timpul festivalului din Germania, (1951) să-i înmâneze cele solicitate soţului. Atrasă în Berlinul răsăritean şi refuzând să facă jocul propus, a fost răpită pe 12 Iulie 1951 de comando-ul condus de maiorul Isidor Hollinger, ajutat de maiorul Boris Caranicolov, Virgil Georgescu şi Maria Bucicov, toţi, membri operativi ai Direcţiei de Spionaj. Ajunsă la Bucureşti, s-a apucat să scrie peste 7000 de pagini, dezvăluind toate şi despre toţi. Dar în primul rând a dat declaraţii în apărarea scriitorilor din slujba comunismului – Renaud Jouvenel şi André Wurmser, daţi în judecată de exilaţi, pentru deformarea mincinoasă a relatărilor din România.

 

Cu toate acestea, după ce au obţinut tot ce au vrut de la ea, Constanţei Olariu i s-au intentat 5 procese, condamnând-o la 8 ani şi după expirare, a ajuns cu domiciliu obligatoriu la Rubla, pe Bărăgan, până în 1964, când a ajuns la Bucureşti.

 

În 1980 era la Paris, ocolită şi agreată de câţiva deochiaţi care, după vorba lui Costel Mareş, aveau să ţină şedinţă într-o cabină telefonică.

 

Preotul Vasile Leu, confesor la spitalul Colentina din Bucureşti, a fugit în 1948 în Iugoslavia. Răpit de NKVD din Austria, a fost dus la Moscova în 1950 şi, după terminarea anchetei, l-au predat autorităţilor româneşti care, prin Sent. 2.417/20 Noiembrie 1954, l-au condamnat la moarte, pedeapsă ce i-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. S-a eliberat cu graţierea din 1964.

 

ATACUL LEGAŢIEI ROMÂNE DE LA BERNA

 

Acţiunea s-a produs în noaptea de 14/15 Februarie 1955, condusă de Ovidiu Beldeanu, ajutat de Dumitru Ochiul, Ion Chirilă şi Stan Codrescu. Acolo s-au găsit documente compromiţătoare pentru spionajul românesc, dovedindu-se că era şi centrul unde se adunau informaţiile despre exilaţi, trimiţându-se securităţii, la Bucureşti. Cu această ocazie a fost rănit “şoferul” Setu, care a murit la spital, a doua zi. Cei patru au fost condamnaţi şi, după eliberare, li s-au întins tot felul de curse pentru a fi răpiţi.

 

Acest proces a avut mare răsunet în lumea exilului, care a putut dovedi că oficiile diplomatice sunt cuiburi de spionaj.

 

* * *

 

În timpul anchetei celor patru, care executaseră atacul legaţiei de la Berna, la Bucureşti avea loc reorganizarea Direcţiei I de Informaţii Externe, prin înlocuirea lui Vasile Vâlcu, cu Mihai Gavriliuc, ca şef la Direcţiei, având ca ajutoare pe Aurel Moiş şi Nicolae Doicaru, preconizându-se măsuri tari împotriva emigraţiei. Aurel Moiş, cunoscutul călău al partizanilor bănăţeni, a fost trimis sub acoperire diplomatică, ca secretar şi apoi consilier al Ambasadei române din Berlinul răsăritean şi încredinţându-i-se misiunea de şef al rezidenţei de spionaj de acolo, dar şi cu mâna liberă de a acţiona şi în Berlinul occidental.

 

Celălalt adjunct era tot un călău care a lichidat partizanii din pădurile Babadag şi a condus tortura în anchetarea înscenării procesului zis al sabotării Canalului, din 1952.

 

Tot în această perioadă a fost numit şi Ion Mihai Pacepa ca şef al rezidenţei de spionaj de la Frankfurt pe Main.

 

Ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, a obţinut de la Gheorghiu Dej încorporarea Securităţii sub conducerea sa, imprimând instituţiilor de sub comandă, mai multă energie şi combativitate.

 

Sprijinit de Mihai Gavriliuc, i se dă lui Aurel Moiş conducerea serviciului Emigranţi din Direcţia de Informaţii Externe. Înscăunat la acest post, a chemat pe agentul Kehaioglu (pe numele de cod, “George”) şi l-a trimis în Turcia să-l invite pe renumitul istoric Aurel Decei la Berlin, propunându-i o frumoasă afacere. În acel an, el fusese ales vicepreşedinte al Societăţii Orientalistice engleze şi se bucura de un mare prestigiu internaţional. Dar Securitatea urmărea să-l pedepsească pentru că, în Ianuarie 1948, participase la devastarea sediului Consulatului român de la Istambul din cauza alungării regelui Mihai, pe 30 Decembrie 1947.

 

Aurel Decei a căzut în capcană şi a venit în Berlinul de Vest unde “George” l-a aşteptat cu o maşină luxoasă, cu ofiţerul Vasile Turcu pe post de şofer, care l-a dus în Berlinul răsăritean de unde Aurel Moiş îl va prelua şi-l va duce în ţară. După torturile din timpul anchetei, a fost condamnat în 1959 la moarte şi pe 25 Martie 1960 i se va comuta pedeapsa în muncă silnică pe viaţă, eliberându-se prin graţierea din 1964.

 

* * *

 

PROCESUL DIN CAPITALA ELVEŢIEI

 

Virgil Ierunca, despre procesul care a început pe 11 Iunie, scria:

 

“Procesul de la Berna este forma ironică pe care o iau nişte circumstanţe istorice pentru a se împotrivi destinului românesc. Dar destinul României reale – nicidecum al celei vremelnice, nicidecum al celei care trece azi prin purgatoriul Ruşinii – destinul României de ieri şi de mâine, e unul de glorie. Gloria lui e de a tolera suferinţa, de a deschide porţile de flăcări ale sacrificiului. Priviţi în straturile adânci, existenţiale ale neamului nostru, răscoliţi-i taina şi jarul şi veţi vedea că destinul românesc e însăşi expresia sacrificiului coborât în istoria noastră…

 

Privirile noastre se îndreaptă spre vinovaţii care acuză pentru a le spune – pur şi simplu – că în boxa lor noi vedem un altar, cât despre verdictul Procesului, el nu poate fi decât acesta: odată cu noaptea de Februarie a faptelor lor, eroii de la Berna au întors încă o filă de glorie – una unică – în cartea zilelor neamului.”

 

După executarea pedepselor, Ovidiu Beldeanu (4 ani), Stan Codrescu (3 ani şi 6 luni), Ion Chirilă (2 ani şi 6 luni), şi Dumitru Ochiu (1 an şi 4 luni), au fost luaţi în supravegherea Direcţiei de Informaţii Externe, care intenţiona să-i răpească, întinzându-le diferite curse.

 

De exemplu, când în vara anului 1958, Ion Chirilă s-a dus să se întâlnească cu un coleg la Viena, care venise din România, doamna Pichler, unde erau găzduiţi, a anunţat pe şeful oraşului, care lucra şi pentru Securitatea română, şi a scăpat ca printr-o minune. Plecând imediat spre München, unde domicilia, la Salzburg, unde schimba trenul, gara era plină de poliţişti şi a reuşit să treacă peste linia de demarcaţie, fără să fie reperat.

 

La München, când a ajuns, o nouă surpriză. Venise de la Paris un fost căpitan, C. Stoicănescu, ca să le propună, zicea el, acestor eroi fără frică, să formeze o echipă care să meargă în România să organizeze mişcarea de rezistenţă. Planul propus prevedea un traseu prin Grecia, Bulgaria şi trecerea Dunării cu barca, totul fiind aranjat ca un “ceasornic”. Bineînţeles, Ion Chirilă s-a opus categoric. Acest Stoicănescu mai fusese implicat (se poate citi şi infiltrat) în grupul militarilor de la Paris şi mai trimisese paraşutişti în România, de unde se întorsese numai Ilie Rada, restul fuseseră executaţi.

 

Până la urmă, Ovidiu Beldeanu a picat în cursa întinsă de acelaşi “George” din cazul lui Aurel Decei. Acest Kehaioglu i-a propus să meargă la Berlin, că are două firme şi un loc de experimentare pentru pistolul mitralieră fără pulbere, la care lucra Beldeanu. Deşi prietenii au insistat să nu se ducă, el a plecat pe 31 August 1958, după ce s-a spovedit la părintele Vasile Zăpârţan, care a fost ultimul ce a insistat să rămână. Până la aeroportul din München, a fost condus de Ion Chirilă şi de Luţoi, urmând să schimbe avionul la Frankfurt, pentru Berlinul de Vest. De la aeroport a plecat cu maşina în oraş, iar şoferul l-a trecut în Berlinul de Răsărit. Sesizând cursa în care a picat, Ovidiu Beldeanu a împuşcat pe şofer şi a sărit din maşină, angajându-se în luptă cu urmăritorii din securitatea germană. Un ofiţer est-german a fost grav rănit, iar Beldeanu, împuşcat în stomac. Dus la un spital şi operat, a fost salvat şi dus la Bucureşti, unde dosarul de trimitere în judecată a fost întocmit de căpitanul Constantin Cenuşe, din subordinea maiorului Gheorghe Enoiu, şeful anchetei. Condamnat la moarte, Ovidiu Beldeanu a fost executat în seara de 18 Februarie 1960, la Valea Piersicilor de la penitenciarul Jilava.

 

RĂPIREA LUI PUIU TRAIAN

 

Originar din Cobadin, fost primar la Constanţa de la 6 Septembrie 1940, a fugit în Germania după rebeliunea din 21-24 Ianuarie 1941 şi a fost apropiatul lui Horia Sima. După 1944, l-a numit secretarul Mişcării Legionare. Stabilit la Viena, unde deschisese un birou de intermedieri şi schimburi de locuinţe, se ocupa şi de reprezentarea intereselor românilor din capitala Austriei.

 

Fiind un element incomod, Mihai Gavriliuc l-a însărcinat pe Nicolae Doicaru (fost şi el legionar, în tinereţe) şi pe Aurel Moiş să se ocupe de aducerea lui în ţară. În acest scop, Moiş i-a înlesnit agentei cu numele de cod “Gelda”, (originară din România, stabilită la Berlin) să-şi închirieze un apartament la Viena. Sub pretextul unui schimb de locuinţă, l-au atras pe Puiu Traian în apartament, unde a fost imobilizat de Aurel Moiş, împreună cu Dumbravă, medicul Lerescu şi Vasile Angelescu, (fost anchetator în înscenarea procesului de sabotaj al Canalului) pe 28 Ianuarie 1958. După ce l-au drogat şi adormit, l-au suit în portbagajul special amenajat al unei maşini ce a plecat imediat spre Bucureşti, prin Ungaria, unde l-au schimbat într-o altă maşină adusă de Vasile Turcu şi condusă de şoferul Nicolaescu. Locuinţa lui Puiu Traian a fost spartă de un infractor internaţional care i-a luat toate actele şi le-a predat securiştilor români. La Bucureşti, după anchetare, Puiu Traian a fost condamnat la muncă silnică şi trimis la Aiud, de unde s-a eliberat reeducat în 1964 şi pus să scrie în “Glasul Patriei”.

 

* * *

 

Din scrisoarea mărturie a preotului Graţian Radu, trimisă Episcopului Valerian Trifa, pe 12. 04. 1975, se atrage atenţia asupra Dorinei Gabor de la Viena că, împreună cu soţul ei, “se află în serviciul Legaţiei române din capitala Austriei. Prin ea a dispărut, prin răpire, Puiu Traian. Eu am scăpat numai printr-o minune din cursa lor, în Noiembrie 1959, cursă pe care mi-o pregătiseră la ei în casă… Eu consider ca mi-am făcut datoria denunţând această viperă care, în casa ei, îmi batjocorea pe soţia Căpitanului şi pe Iridenta Moţa, că se făcuseră agente poliţiste în lagărul de la Caracal (1945)”.

 

* * *

 

Un alt caz de manipulare l-a constituit Vasile Coman, fost comisar legionar în poliţia de la Luduş, de unde a fugit în Germania, după rebeliunea din 1941. Acolo, la Rostock, a fost unul dintre cei mai feroci legionari ce a acţionat sub comanda lui Petraşcu. Venit în ţară după 1945, a fost făcut agent al siguranţei pe lângă Petraşcu şi a comunicat venirea curierului Dragoş Hoinic, trimis în 1948 de către Horia Sima. Nicolschi, pe baza acestei informaţii, a aranjat ca siguranţa ungară să-l aresteze şi, de acolo, l-a dus cu avionul la Bucureşti. Între timp, a pregătit Ordinul de arestare a fruntaşilor legionari din 15 Mai 1948. Dar comuniştii l-au arestat şi pe Vasile Coman, care a avut avantajul că n-a mai fost torturat, în schimb, folosit ca informator pe lângă căpeteniile din Aiud.

 

După eliberare, reeducat, i s-a dat drumul să plece în străinătate, cu misiunea de a omorî patru comandanţi legionari: Vasile Boldeanu, Ilie Gârneaţă, Constantin Papanace şi Horia Sima. A fost trimis în Elveţia, la un anume Văcaru, care avea o şcoală de dans şi acesta l-a trecut în sudul Franţei, unde s-a ocupat cu lucrul la un fel de fermă. A reuşit să-i avertizeze pe respectivii vizaţi şi s-a ascuns la Hamburg, lucrând ca spălător de vase într-un restaurant din port. Îmi spune că până în 1981 nu a luat legătura cu nimeni, la această dată a venit la Freiburg, în R.F.G., unde se aflau stabiliţi unii dintre camarazii cu care stătuse închis la Rostock: preotul Mitică Popa şi publicistul Petre Vălimăreanu. Era un om curios, poate marcat şi de teama de a nu fi executat programul pentru care a fost trimis. Dar totuşi s-a plasat pe linia prin care securitatea căuta să manipuleze exilul: preocuparea pentru salvarea Ardealului ameninţat de unguri. A scris o broşură “Contra propagandei maghiare”, la încheierea căreia scrie, ca un îndemn:

 

“Noi, toţi românii din Diaspora, trebuie să încheiem un legământ, să lăsăm toate celelalte preocupări, oricât de înălţătoare ar fi ele, din toate punctele de vedere, să le lăsăm deocamdată pe planul doi, să ne unim în cuget şi simţiri şi să închegăm un front de luptă pe care să-l opunem vrăjmaşilor noştri seculari”.

 

Era clar că era consemnul Bucureştiului de a lăsa la o parte problema arestărilor din ţară, a persecuţiilor, a demolărilor şi a Basarabiei şi Bucovinei de Nord (care fuseseră răpite şi populaţia, exterminată prin deportare) şi, într-un cuvânt, să nu ne preocupăm de drama celor de acasă. De fapt, în acest scop veneau trimişi din ţară, unii după alţii.

 

* * *

 

COEXISTENŢA PAŞNICĂ

 

Acest principiu era lansat după moartea lui Stalin, ca ruşii să se dezmeticească din încurcătura în care-i lăsase “farul” omenirii, Hrusciov urmărind, la adăpostul lui, să înfrâneze acţiunile agresive ale cercurilor “reacţionare” imperialiste, în timp ce Eisenhower şi John Foster Dulles au accentuat necesitatea păstrării frontului occidental unit, pentru susţinerea condiţiilor păcii. Dar aceasta însemna, pentru sovietici, câştigare de timp pentru creşterea influenţei partidelor comuniste în sânul lumii imperialiste, pentru creşterea procesului revoluţionar mondial. Pomana rusească după moartea călăului a constat în eliberarea a 9.626 de prizonieri germani.

 

Prin această deschidere spre occident au profitat şi ruşii şi românii, mai ales că primii fuseseră vizitaţi de Adenauer, iar la Bucureşti ajunsese vestea preluării puterii de către Charles de Gaulle în Franţa.

 

Moscova s-a grăbit să-şi mute centrul de coordonare al luptei invizibile la Berlin, unde a fost trimis căpitanul NKVD, Evgheni Runge, un tânăr de 30 de ani, foarte zelos.

 

Bucureştiul nu s-a lăsat mai prejos şi a trimis la Paris pe Mihail Caraman, tot de 30 de ani şi în acelaşi an, 1958.

 

Amândoi erau antenele înaintate ale războiului din umbră şi românul, tovărăşeşte, îl aproviziona cu “noutăţi” aflate prin reţeaua lui din cadrul NATO care avea sediul în Franţa, unde staţionau 26.000 soldaţi americani ce deserveau 14 baze şi 40 de depozite cu materiale strategice.

 

Totul mergea “perfect”, dar în Mai 1967, la conducerea NKVD-ului a ajuns Iuri Andropov care-şi propusese să restaureze instituţia, să revizuiască şi să schimbe structurile organizatorice.

 

Evgheni Runge, cu toate că ajunsese la gradul de lt. colonel şi era bine văzut de vechea conducere, şi-a văzut viitorul ameninţat. Şi-a adunat într-o valiză ce avea mai important şi, pe 10 Octombrie 1957, la ora 3:30, cu o maşină, a forţat intrarea pe pista aeroportului berlinez şi a ajuns la avionul cu motoarele în plin. Cum a pus piciorul împreună cu soţia şi copilul, acesta şi-a luat zborul peste Atlantic.

 

Peste două zile au început anchetele în RFG şi în acelaşi timp sângele a început să curgă, cinci, fie că s-au spânzurat, otrăvit sau împuşcat, au părăsit lumea invizibilă pentru care lucraseră, tot pentru una invizibilă, dar în linişte deplină. Ziarele anunţau cazuri de depresiune.

 

După 6 luni de anchetă, analizându-se situaţia din “mina” Evgheni Runge, s-a ajuns la concluzia că zece mii de agenţi lucrau pentru KGB în RFG şi foarte mulţi în Franţa, unii fiind manipulaţi fără să ştie.

 

După ce s-a informat la sursă, Simon Rotenstein, component al grupului venit de la Centrala Europeană a ajuns la concluzia că NATO era străbătut de un mare pericol. Şi după 15 zile, echipa s-a înapoiat pe bătrânul continent ameninţat, având în urechi cuvintele lui Evgheni Runge:

 

“Oamenii noştri sunt bine fixaţi în “mobilele” voastre din Franţa, cu dosarele voastre în mână şi nu au altceva de făcut decât să le transfere”.

 

Când condiţiile politice au permis, trei funcţionari francezi s-au dus, pe 20 Iunie 1970, să stea de vorbă cu rusul ce-şi câştigase libertatea şi, pe 2 Iulie 1970, s-au înapoiat cu ultimele cuvinte în urechi:

 

“…fiţi atenţi cu ambasada română de la Paris, riscaţi să vă ardeţi degetele. Prin mine treceau mesajele lor spre Moscova”.

 

Cei 12 ofiţeri de securitate români cu acoperire diplomatică, componenţi ai reţelei Caraman, au luat drumul Bucureştiului expulzaţi, iar cei 11 funcţionari francezi anchetaţi, anihilaţi, câţiva condamnaţi şi doar unul, colonelul Charles de Juquet, baron de la Salle d’Anfreville, care se întâlnise de câteva ori cu Ion Iacobescu, nu a mai suportat a doua anchetă şi s-a aruncat de la etajul 4, în ziua de 4 August 1970, la locuinţa lui din Ivry.

 

* * *

 

AFACEREA ION (IACOB) IACOBESCU

 

Integrat în reţeaua Mihai Caraman, Ion Iacob (securist la legaţia din Paris, cu acoperire diplomatică) a avut mai multe conflicte cu şeful său şi, până la urmă l-a detaşat la UNESCO din Paris, dar lucra în continuare la infiltrările din NATO.

 

Am văzut că Silviu Crăciunaş, după ce, bolnav de o bronşită, internat în spital din Moldova, (cine a văzut deţinut politic internat în spitale civile?) a fost făcut evadat şi a putut să stea ascuns încă trei ani în aşteptarea celor două mii de unităţi de penicilină din străinătate. După aceea a ajuns în Anglia unde a devenit membru activ în organizaţia lui Ion Raţiu.

 

După graţierea lui Leonard Kirschen, în 1960, şi stabilirea acestuia la Geneva ca corespondent la agenţia “Associated Press”, cunoscându-se tot în organizaţia lui Ion Raţiu, (al cărui membru activ a fost) legăturile între cei doi foşti deţinuţi politici au continuat şi de la el a aflat că un diplomat român lucrează pentru englezi. Bănuind că ar fi vorba de Ecobescu (ambasador la ONU în Elveţia) a trimis vestea Bucureştiului care a început să se intereseze. Prin relaţiile lui, aflând că se interesează de un diplomat, Ion Iacob a trimis soţia la legaţia engleză şi, în aceeaşi zi călduroasă de Iulie 1969, cu un avion, împreună cu soţia şi copilul, au aterizat în Anglia şi stabiliţi temporar în Scoţia.

 

Acum informaţiile din sursa – Evgheni Runge – şi cele ale lui Ion Iacob – au confirmat rolul Bucureştiului care lucra şi pentru stăpânul de la Moscova, dovedind pericolul ce păştea şi Franţa, chiar dacă se retrăsese din NATO.

 

Prin Sentinţa 346/1970, Tribunalul militar de la Bucureşti l-a condamnat la moarte pe Ion Iacob, care între timp ajunsese în SUA.

 

La Paris, ochii DST-ului (Direcţia Siguranţei Teritoriului) erau aţintiţi asupra imobilului situat pe strada Expoziţiei nr. 5, (sediul Ambasadei Române) iar feţele funcţionarilor deveniseră pământii. Unii şi-au făcut bagajele pentru Bucureşti.

 

Pe 4 August 1969, autorităţile belgiene, la ieşirea funcţionarilor de la sediul NATO, l-au oprit pe angajatul francez Francis Roussilhe pe care l-au găsit cu microfilme în servietă şi, după 4 zile de anchetă, a recunoscut că dăduse 12.000 de fişe şefului reţelei de la Paris. Tot în aceeaşi zi avea loc prima interogare la Paris a colonelului Charles de Jurquet care, după 2 ore a recunoscut că s-a întâlnit de câteva ori cu lt. colonelul Ion Iacob. A doua întâlnire n-a mai avut loc fiindcă se aruncase de la etajul 4.

 

Parisul era în legătură şi cu Washingtonul, unde şeful rezidenţei, colonelul Victor Dorobanţu, primea materiale de la Pierre Rocheron, (funcţionar la Ambasada Franţei în SUA) mutat din Franţa.

 

Pentru îndeplinirea sentinţei de condamnare a lui Iacobescu, Bucureştiul luase măsuri de executare. Nicolae Doicaru formase un grup sub comanda colonelului Ion Tănăsescu care trebuia să depisteze şi execute ordinul. Planul a fost aprobat, se zice, şi de Mihai Pacepa în Octombrie 1974. Depistarea s-a făcut uşor prin agentul “Felix”, românul Alexandru Scărlătescu, devenit cetăţean american sub numele de Kolman Fred, care avea legături strânse cu mafia americană. Dar între timp, Ion Iacob devenise cetăţean american şi situaţia se complica, deoarece pretenţiile băneşti ale mafiei erau prea mari, iar ambasadorul Americii la Bucureşti atrăsese atenţia la începutul anului 1975 asupra acţiunilor periculoase ce se întreprind pe teritoriul american, când România urmăreşte să obţină Clauza naţiunii celei mai favorizate.

 

Tot în această perioadă securitatea recrutase pe inginerul Constantin Răuţă, ca locotenent major în asigurarea electronică a reprezentanţelor diplomatice din străinătate. Pe 24 Noiembrie 1973 a ajuns la New York, în ajunul vizitei lui Ceauşescu, şi s-a dus imediat la poliţie şi a cerut azil politic. Prin Sent. 133/22 Septembrie 1974 a fost condamnat la moarte şi s-a recurs la aceeaşi sursă “Felix”, dar operaţiunea nu a putut fi executată din cauza preţului prea mare cerut de mafia “Cosa nostra”.

 

Nicolae Doicaru cu grupul lui operativ de pedepsire a emigranţilor, cu moartea sau cu răpirea, nu se astâmpăra.

 

În August 1974 a “perfecţionat” planul de răpire al inginerului Axente Tisan (născut pe 22 Noiembrie, la Simeria) funcţionar la Combinatul Chimic de la Arad şi, care împreună cu soţia şi copilul, au cerut azil politic în Austria, aflându-se în lagărul Traiskirchen, în aşteptarea rezolvării.

 

Doicaru l-a ales pe ofiţerul Mihai Gălăţeanu căruia i-a ordonat să seducă şi să se căsătorească cu nepoata lui Ion Iacobescu. În primul rând urma să răpească pe Axente Tisan şi apoi trimis în America să se ocupe de Ion Iacobescu.

 

Operaţiunea trebuia organizată şi supravegheată de Ion Mihai Pacepa şi Ion Tănăsescu cu grupul mafioţilor italieni.

 

Mihai Gălăţeanu a ajuns la Viena şi a cerut azil politic, fiind repartizat la Traiskirchen unde s-a împrietenit cu Axente Tisan.

 

Pe 18 Decembrie 1974, în sediul Agenţiei economice de sub conducerea lui Marin Ceauşescu, s-a întâlnit Ion Pacepa cu Mihai Gălăţeanu, Ion Tănăsescu, Victor Hostiuc şi mafiotul “Dinu”, pe numele real, Bruno Donis, căruia i s-au promis 20.000 dolari şi i s-a dat dublura cheilor de la maşina lui Tisan.

 

Răpirea urma să aibă loc în oraşul Viena în jurul orei 16 şi a rămas la faţa locului numai Victor Hostiuc.

 

Haralambie Dragu, şef operativ la Paris şi Roma, avansat general la 23 August 1974, a fost însărcinat de Nicolae Doicaru ca să aranjeze cu securitatea ungară din Budapesta asigurarea operaţiunii pe teritoriul Ungariei şi i s-a dat un colonel care să-l însoţească până la frontiera Austriei, de unde urma să preia “coletul”. La Oradea era pregătit colonelul Rizu ca să preia “coletul” mai departe.

 

La Györ aşteptau medicul colonel Marcel Popescu şi lt. colonelul Constantin Militaru care urmau să însoţească “coletul”.

 

După aranjarea planului la Agenţia Economică, Ion Pacepa a plecat cu echipa pentru recunoaşterea drumului pe care urma să se desfăşoare “operaţiunea”. Echipa a rămas să se descurce a doua zi, iar Ion Pacepa a luat avionul şi s-a dus la Budapesta unde s-a întâlnit cu Haralambie Dragu, asigurându-l că totul este aranjat şi l-a rugat să-l însoţească până la Szolnok de unde a luat trenul spre Bucureşti.

 

A doua zi, spre prânz, Ion Tănăsescu şi Mihai Gălăţeanu au trecut cu maşina în Ungaria, îndreptându-se spre Györ unde s-a afla Haralambie Dragu cu colonelul ungur şi medicul Popescu, în aşteptare “coletului”. Pe la orele 19, Ion Tănăsescu a fost întrebat la telefon de Ion Pacepa de soarta “coletului” şi acesta nu a putut să-l lămurească. În sfârşit, pe la ora 20 a sosit şi Victor Hostiuc cu mafiotul Bruno Donis, dar cu portbagajul maşinii Volvo, gol. Au explicat că s-au luptat cu Tisan şi n-au reuşit să-l răpună şi, de teamă ca să nu-i surprindă poliţia, au părăsit italienii locul.

 

În orice caz, a fost o manevră în această afacere şi nici nu se ştie dacă nepoata lui Ion Iacobescu şi-a mai văzut unchiul.

 

“LE COUP DE FORCE DE BUCAREST SUR L’EGLISE ROUMAIN DE PARIS”

 

Acesta este titlul unui articol din 10-11 Iunie 1972, publicat în ziarul francez “L’Aurore”, ce apare la Paris.

 

După ce episcopul refugiaţilor politici din Franţa, Teofil Ionescu, care canoniceşte era supus bisericii ruse din afara frontierelor, făcuse mai multe greşeli, s-a întâlnit cu patriarhul “roşu” al Bucureştiului şi a trimis o scrisoare enoriaşilor pe 23 Aprilie 1972, anunţându-i că “după ani de rătăcire, a revenit în sânul Bisericii Mame” adică se supunea regimului comunist, ceea ce însemna un act de trădare. Răspunsul enoriaşilor a fost prompt “că nici ei nu mai au nicio legătură cu el”, iar Mitropolitul Filaret de care aparţinuse canonic, l-a exclus din sânul Bisericii.

 

Mai mult, acest episcop rătăcitor – Teofil Ionescu – a hirotonit pe preotul caterisit al bisericii catolice – Gilles Germain Hardy – şi a încercat să-l introducă cu forţa în Biserica ortodoxă din Jean de Beauvais, înlocuindu-l pe preotul Vasile Boldeanu. În această acţiune era influenţat de un alt impostor – Constantin Virgil Gheorghiu – care declarase: “Cred că reîntoarcerea mea la o biserică care, chiar dacă este roşie, rămâne română, poate ajuta poporul meu”. Monica Lovinescu, după colaboarrea cu el, îl consideră că devenise cel mai important agent “taupe” (ascuns…) al securităţii, sub numele de cod “Ovidiu”. Pentru caracterul lui, exilaţii din biserica de la Paris îi strigaseră în timpul slujbei că “nu e vrednic să fie sfinţit ca preot”. Cu toate acestea, pentru ambasada comunistă, trădătorii fiind folositori, îl luaseră pe C.V.G. sub oblăduirea cuverturii roşii.

 

Această ambasadă, prin Constantin Flitan (1968-1977) s-a amestecat cu forţa în biserica exilului, ajutând cu forţe umane comandoul adus de la Bucureşti sub conducerea preotului Octavian Popescu de la biserica Sf. Elefterie. Ca o notă de decădere morală a acestui preot, menţionez că era finul lui Ion Mihalache, care-l cununase şi de care se desolidarizase.

 

Acum, în Iunie 1972, Teofil Ionescu îl instalase cu forţa pe Octavian Popescu într-o cameră din imobilul bisericii.

 

Consiliul parohial cu energicul Ion Miloaie l-au dat afară şi pe Teofil Ionescu şi pe Octavian Popescu. Ambasadorul C. Flitan a sprijinit acţiunea celor zece briganzi, dintre care 7-8 erau funcţionarii lui, în asaltul dat asupra bisericii pentru introducerea diavolilor în sutană.

 

A avut loc o luptă pentru apărarea bisericii, asemănătoare cu a plăieşilor de la Cetatea Neamţului. Eroine – de data aceasta – au fost FEMEILE, care s-au înlănţuit de gard, reuşind să-şi salveze biserica ameninţată de păgâni.

 

Au urmat procese în care s-a amestecat şi stânga franceză şi până la urmă, dreptatea exilului a triumfat.

 

Istoria se repetă, din nenorocire, când după anul 2000, aceeaşi biserică compromisă a Bucureştiului, prin agenţii ei, a impus un preot hoţ, condamnat de tribunalul din Vancouver, în persoana lui Constantin Târziu şi procesele continuă.

 

Aşa că titlul articolului din ziarul francez “L’Aurore” a confirmat asaltul asupra bisericii Exilului, de către agenţi ai securităţii, sub acoperire diplomatică.

 

* * *

 

Un alt caz în care securitatea a vărsat sânge, a fost al preotului Vasile Zăpârţan, originar din comuna Mica-Someş, plecat la studii teologice în 1940, la Roma, şi datorită instaurării forţelor diabolice în România, nu s-a mai întors şi a ajuns rectorul Misiunii greco-catolice din Germania, unde a desfăşurat o intensă activitate împotriva regimului comunist şi a sprijinit refugiaţii din lagărul de la Viena şi de la Zirndorf-Germania. Este cunoscut că s-a ocupat şi de cei ce urmau să fie paraşutaţi, dându-le unele adrese de persoane la care să apeleze.

 

Pentru activitatea lui intensă şi critica adusă regimului, Ceauşescu a reacţionat imediat: “Omoară-l fără milă”. Ordinul s-a executat şi, în drum spre Düsseldorf a murit într-un accident de maşină, împreună cu doi exilaţi români.

 

Directorul postului de radio “Europa Liberă”, cel mai autorizat şi apropiat de locul “accidentului” spune: “Monseniorul Zăpârţan însuşi a murit într-un accident de maşină despre care serviciul secret vest german a afirmat că a fost provocat de serviciul secret român”. Automobilul în care se găseau patru persoane, era condus de Monseniorul Zăpârţan. A murit atunci şi militantul anticomunist (Constantinescu) Leontiş şi o doamnă care ajuta pe refugiaţii români, indiferent de confesiunea religioasă.

 

După această crimă, Ion Gheorghe Maurer, care avea experienţa din legislaţia internaţională, a mers la Ceauşescu şi i-a spus:

 

“Nicule, ca un conducător suprem al României, tu poţi face orice. Bun sau rău. Dar un singur lucru să nu-l faci: nu da ordin de a omorî. Aceasta este o crimă de gradul întâi. Nu contează dacă cel care dă ordinul este cerşetor sau rege”.

 

* * *

 

Se mai vorbeşte că s-a mai vărsat sângele unui preot, anume Tănase, în America, dar mai multe date nu am.

 

* * *

 

Semnarea Acordului de la Helsinki nu a împiedicat ca Securitatea, din ordinul lui Ceauşescu şi prin Direcţia de Informaţii Externe, să continue vărsarea de sânge, după cum vom vedea.

 

* * *

 

DUPĂ HELSINKI, ACELAŞI JOC DUBLU

 

Am văzut că sub “coexistenţa paşnică” câştigul a fost tot de partea URSS-ului, căruia i s-au recunoscut terenurile furate cu ajutorul lui Hitler şi mai mult, şi-a instalat centrul de spionaj împotriva Europei occidentale, în Berlin.

 

Drepturile omului semnate la Helsinki au început să funcţioneze numai înr-un sens: să se protesteze pentru procomuniştii care nu puteau să-şi desfăşoare activitatea conform planului de export al revoluţiei marxiste.

 

Protestele emigraţiei din apus în favoarea celor sugrumaţi şi torturaţi în răsărit, nici nu erau luate în seamă, sau din când în când, se mai da drumul vreunuia.

 

În România, cu toate că deţinuţii politici fuseseră eliberaţi, ei intraseră în marea închisoare a ţării, transformată în temniţă înconjurată de sârmă ghimpată, de unde cetăţenii erau vânduţi ca şi sclavii, sau erau urmăriţi pas cu pas pentru a fi transformaţi în delatori şi trimitea oameni “şcoliţi” să-i ameninţe pe exilaţi, sau să-i şantajeze cu viaţa celor rămaşi ca sclavi în ţară. Mai mult, la indicaţia lui Brejnev, Ceauşescu s-a angajat să transforme terorismul internaţional într-un instrument al exportului comunismului, intrând în legături strânse cu Libia lui Gaddafi şi cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a lui Arafat, organizând pedepsirea emigranţilor români revoltaţi de teroarea exercitată în ţară.

 

Astfel, Ion Mihai Pacepa, după ce s-a desprins din sistemul represiv, scrie că a fost de faţă când Ceauşescu i-a ordonat generalului Nicolae Doicaru pedepsirea lui Emil Georgescu: “Nu-mi raporta că a fost omorât… am să aflu din presa occidentală”. Grăbit, şi-a stricat concediul, fugind să potolească minerii din Valea Jiului, însoţit de Nicolae Pleşită (prim adjunct al ministrului de interne). Acesta, după ce şi-a aranjat oamenii să-i hăituiască pe minerii neascultători, întors la Bucureşti, l-a chemat pe Paul Goma, pe 17 Noiembrie 1977 şi, în loc de rămas bun, l-a avertizat că dacă nu-şi ţine gura, “braţul lung al revoluţiei” îl va ajunge oriunde şi ca dovadă, i-a spus că un semn va primi de la el de cum va ajunge la Paris, accentuând:

 

“Noi nu te-am putut hali – să zicem că n-am vrut să ne mânjim. Dar noi suntem peste tot. Dacă te-am fi lichidat aici, pe loc, ar fi ieşit scandal, ori noi, în momentul de faţă, nu vrem scandal. Aşa că am decis să te dăm pe mâna exilului românesc, care o să te halească în doi timpi şi trei mişcări”.

 

Şi într-adevăr, după proverbul “gura păcătosului, adevăr grăieşte”, imediat au sărit pe el, Virgil Gheorghiu, (deci preoţi cu crucea-n frunte) urmat de cadre militare, precum Adrian Chintescu, I.V. Emilian, Ion Pantazi (proaspăt refugiat) şi alţii ca Theo, Solacolu, Lozovan…, fiindcă ordinul securităţii se execută.

 

Cum a ajuns la Paris, Paul Goma a auzit primul semn al lui Pleşiţă, că “telegrama a fost înmânată ” cu o zi înainte Monicăi. Telegrama a fost înmânată cu un an întârziere de când Ceauşescu ordonase lui Pacepa şi Doicaru: “Monica Lovinescu trebuie făcută să tacă. Nu omorâtă. N-am nevoie de nişte investigaţii franceze şi americane neplăcute… Eu vreau ca să devină un cadavru viu. Folosiţi mâna străină de lucru, ca să evităm bănuiala vreunui amestec”.

 

Până acum am văzut că în SUA, D.I.E. folosise mafia italiană din Cosa Nostra, în Germania şi Austria, făcuseră apel la mafia siciliană, iar acum, pentru Franţa, securistul Gherghe Şerbănescu, care făcea legătura între grupele teroriste ale Organizaţiei de Eliberare a Palestinei conduse de Arafat, a făcut apel la Hani Hassan – creierul mafiot al acestei organizaţii. Acesta a trimis trei agenţi, dintre care unul deghizat în poştaş, s-au prezentat pe 8 rue François Piton-75.019 – din Paris ca să înmâneze o telegramă. Când Monica Lovinescu a deschis uşa ca să primească “telegrama”, ceilalţi din spatele poştaşului, s-au repezit şi au bătut-o în mod bestial, încât a fost internată la spital. Când Paul Goma a ajuns la Paris, pe 24 Noiembrie 1977, s-a dus s-o viziteze la spital.

 

Ceauşescu l-a răsplătit pe Gheorghe Şerbănescu, înălţându-l la gradul de lt. colonel şi folosindu-l ca translator personal pentru limba arabă. În 1991, Ion Iliescu l-a numit ambasador în Kuweit.

 

* * *

 

Serviciile secrete române conduse, după semnarea Acordului de la Helsinki, de Cornel Rizu care se ocupa şi de lichidarea emigranţilor, primiseră ordinul că pot folosi şi alte metode pentru îndeplinirea misiunii, ca de exemplu, organizarea unui accident în vederea lichidării victimei şi aveau misiunea de a atrage spre colaborare, traficanţi sau terorişti străini. În timpul când în Franţa era ambasador Constantin Flitan, a fost recrutat şi azilat în România un anume “Sandu” care intrase în conflict cu Interpolul, înlesnindu-i-se să acţioneze pe teritoriul Franţei şi Germaniei. În perioada schimbării lui Constantin Flitan cu Cornel Mănescu, (1977-1982) a avut loc atacul asupra Monicăi Lovinescu.

 

Mai mult, mâna liberă a securităţii şi acoperirea diplomatică a acesteia a venit după declaraţia lui Ceauşescu după Conferinţa pentru respectarea drepturilor omului de la Viena, când Ceauşescu a declarat: – Semnez dar nu respect -. Nici nu se putea o sfidare mai mare a practicilor diplomatice internaţionale.

 

Operaţii de comando se petreceau şi pe teritoriul Germaniei de Vest, unde ambasador era Oancea şi în Italia unde, Nicolae Doicaru îl instalase pe ginerele lui, Ion Mărgineanu.

 

În toamna anului 1979, un refugiat politic – Ion Rusu – stabilit la Choisy-le-Roi, venit a doua oară în occident, povestea “în gura mare” că prima dată a ajuns la Roma şi s-a dus la colegul lui de clasă, Ion Mărgineanu, ca să-i ceară un sfat în legătură cu cererea de azil şi şansele pe care le are. Acesta, foarte amabil, i-a oferit o cafea şi… s-a trezit la Bucureşti în anchetă. A reuşit să scape şi cum spunea, să ne ferim de ambasadă, că toţi sunt securişti.

 

* * *

 

Aceeaşi tactică împotriva exilaţilor o foloseau şi celelalte ţări surori din imperiul răului. Exilul era îngrozit de cazul ziaristului Marcov, redactor la B.B.C. care, la Londra, fusese omorât cu un glonte otrăvit tras dintr-o umbrelă bulgărească, pe 7 Septembrie 1978.

 

* * *

 

Tot bulgarii, la comanda KGB-ului, au săvârşit pe 14 Mai 1981 şi atentatul împotriva Papei Ioan Paul al II-lea, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în faţa a 20.000 de pelerini.

 

* * *

 

Nici ungurii nu s-au lăsat mai prejos. După ce teroristul “Carlos” fusese găzduit în România, a trecut în Ungaria unde şi-a continuat instruirea în centrele de antrenament ale serviciului de informaţii externe maghiar.

 

* * *

 

Pe 28 Iulie 1978 s-a produs cutremurul “escrocheriei politice” a sistemului comunist român, prin dezertarea lui Ion Mihai Pacepa, arătând omenirii adevărata faţă a comunismului, lăsând numai sânge în urma lui.

 

Înainte de despărţirea de Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa spunea că Ceauşescu, întors de la Moscova, le-a povestit că Brejnev l-a dus să viziteze o expoziţie tehnologică echipată de mii de KGB-işti după reţetele furate imperialiştilor, spunându-i:

 

“În astfel de “cetăţi” tehnologice lucrează mai mult de 20.000 de ingineri şi tehnicieni. Cea mai mare parte dintre ei lucrează în bazele noastre nucleare şi cu toate că noi am putea din acest moment să distrugem occidentul de mai multe ori, prioritatea noastră este de a construi misile teleghidate capabile să lovească rachetele americane chiar înainte ca ele să fie lansate şi să paralizeze NATO înainte ca el să lovească primul şi să lovească cu precizie nu numai toate ţintele din Europa occidentală, dar şi Casa Albă, Wall Street şi industria Detroit-ului”.

 

Şi cu puţin timp înainte, generalul Zaharov, şeful serviciului sovietic de informaţii externe îi spusese lui Pacepa: “… Voi aveţi mai mulţi emigranţi şi o rază de acţiune mai mare pentru a recruta noi agenţi. Împreună şi numai împreună, noi putem schimba echilibrul de forţe militare şi să câştigăm o superioritate socialistă hotărâtoare. Şi numai împreună noi am putea face din spionajul tehnologic, una din operaţiunile cele mai eficace şi cele mai productive ale istoriei noastre”.

 

Dar Ceauşescu a hotărât ca această “prioritate” a vărsării sângelui, să înceapă în postul de radio “Europa liberă”, care îl deranja mai mult decât misilele, prezentându-l ca pe un dictator sângeros şi gângav, alături de o soaţă analfabetă, ahtiată după titluri academice, să fie continuată cu noi mijloace, pe lângă infiltrarea cu agenţi.

 

S-a recurs la ajutorul lui “Radu”, adică al iradierilor care au provocat cancer şi au murit fulgerător trei directori ai postului: Nöel Bernard, pe 23 Decembrie 1981, urmat de Mihai Cizmărescu, în Februarie 1983 şi Vlad Georgescu, pe 13 Noiembrie 1988. Tot din cadrul Europei libere au mai fost omorâţi: Cornel Chiriac, animatorul emisiunii “Metronom” (pe 5 Martie 1975) şi Emil Georgescu, pe 1 Februarie 1985.

 

* * *

 

Despre Franţa, Ion Mihai Pacepa precizează că, fiind sediul pentru UNESCO, toţi funcţionarii sau reprezentanţii români, fără excepţie, erau ofiţeri ai serviciului de spionaj român, beneficiind de acoperire diplomatică. Iar în cadrul ambasadei de la Paris, 70% erau ofiţeri de informaţii şi restul, agenţi. “În luna Iulie 1978, am primit personal ordinul de asasinare a lui Paul Goma, fără ca să fie implicat guvernul român. Iată pentru ce am decis să fug”. A mai precizat că ambasadele reprezintă cheia de boltă a spionajului comunist, având tot ce le trebuie să constituie un serviciu de spionaj şi are misiunea de a găsi noi agenţi.

 

După Conferinţa de la Madrid din Noiembrie 1980, trei români care combătuseră regimul represiv al lui Ceauşescu, au primit câte o carte cu material exploziv, pe 3 Februarie 1981.

 

Paul Goma a anunţat poliţia franceză care a încercat desfacerea coletului, când a fost rănit artificierul Prefecturii pariziene, anume Calisti.

 

Nicolae Penescu l-a desfăcut şi explozia l-a rănit la faţă şi mâini. Pe 3 Martie 1982 a murit Nicolae Penescu.

 

Şerban Orăscu a anunţat poliţia din Köln care a dezamorsat coletul fără probleme.

 

Între Aprilie şi Septembrie 1982 se montează de către D.S.T., prin agentul Haiducu, fost Vişan, Hirsch, otrăvirea lui Paul Goma şi răpirea lui Virgil Tănase pentru a face să eşueze vizita lui Mitterand în România, ca răspuns la cea făcută de Ceauşescu în Iulie 1980.

 

O CRIMĂ SĂVÂRŞITĂ ÎN AMBASADA DE LA PARIS

 

Presa din Elveţia din 2 Aprilie 1984 a anunţat moartea misterioasă a unui român – Nicolae Iosif – înjunghiat şi aruncat pe fereastră din Ambasada României de la Paris, pe trotuarul de pe rue Bosquet nr. 20 din arondismetul 7.

 

Presa franceză a relatat că respectiva persoană a fost denunţată de un coleg că vrea să ceară azil politic şi în fuga spre a sări pe fereastră, a fost ajuns de un criminal securist care l-a înjunghiat pe la spate şi împins pe fereastră, în ziua de duminică, 1 Aprilie 1984, în jurul orei 9:30.

 

Auzind ştirea la radio, am plecat imediat la faţa locului şi când am ajuns acolo, tocmai ieşiseră două persoane care l-au luat şi dus după colţ, în curtea ambasadei din 6 rue de l’Exposition, baricadând uşa. Precizez acest lucru pentru că, între timp, a sosit şi poliţia franceză care s-a dus la poartă unde a sunat şi a bătut în zadar. Nimeni nu a răspuns şi cu forţa nu se putea intra, deoarece era teritoriul românesc.

 

Preşedintele României, Emil Constantinescu a promis că se va ocupa să elucideze acest caz, dar n-a făcut-o, ca de altfel în nenumărate alte probleme.

 

* * *

 

În timpul săvârşiri acestei crime, ambasador la Paris era Dumitru Aninoiu, venit după plecarea lui Cornel Mănescu în 1982. El era ajutat în rele de unul, Badea, pe post de politruc subordonat rezistenţei din Franţa. Printre cei mai deochiaţi în ambasadă se mai găseau Mihalache, Mitran şi ataşatul de presă Georgescu, iar din partea exilaţilor care dădeau târcoale, erau o anume Cosmopol şi Titu Bărbulescu care se zbătea să-l impună pe securistul Virgil Cândea ca profesor la Sorbona. Protestele şi chiar manifestaţiile împotriva lui Aninoiu, acuzat de crimă contra lui Iosif Nicolae, au reuşit să-l înlocuiască în 1985 pe acesta, cu Gheorghe Tache (adjunct al ministrului Educaţiei şi Învăţământului).

 

* * *

 

În Franţa, în 1982, izbucneşte scandalul în legătură cu Vasile Paraschiv care după 4 ani de izolare, timp în care a fost crunt persecutat, a reuşit să vorbească la telefon cu Parisul. Neştiindu-se de mult timp de situaţia acestui muncitor curajos şi apropiindu-se vizita în România a Secretarului de Stat american – Alexander Haig, s-a încercat să se dovedească cum se respectă acordurile de la Helsinki. În acest scop, ziarul francez “Le Matin” a trimis în România pe Bernard Poulet să investigheze la faţa locului situaţia. În ziarul “Le Matin” din 15 Februarie 1982 s-a publicat păţania lui Bernard Poulet care, ajuns la Ploieşti, la a treia încercare de a-l contacta pe Vasile Paraschiv, a fost crunt bătut de două brute care l-au lăsat în nesimţire, plin de sânge şi desfigurat. Noaptea a fost internat la spital şi a doua zi au venit la faţa locului reprezentanţi ai ambasadei Franţei la Bucureşti.

 

Ştirea despre agresiunea de la Ploieşti a apărut în ziarul “Le Monde” din 16 Februarie 1982 şi chiar în presa din Marea Britanie, iar pe 18 Februarie, a avut loc la Paris o conferinţă de presă a lui Bernard Poulet, transmisă şi comentată la “Actualitatea românească” de Monica Lovinescu.

 

* * *

 

La acea dată, Centrul de Informaţii Externe era condus de bruta numită Nicolae Pleşiţă care, printre acţiunile întreprinse împotriva exilului după dezertarea lui Mihai Pacepa, l-a folosit şi pe teroristului Carlos într-un atentat împotriva “Europei libere”.

 

* * *

 

La Paris, după ce în 1980 soţia a primit un telefon că va fi omorâtă şi ea şi fata, am anunţat poliţia franceză să pună telefonul sub ascultare pentru depistarea agenţilor Bucureştiului. S-a continuat cu trimiterea lui Milhovan din America în drum spre Bucureşti, să-mi propună colaborarea ca să mă facă om cu bani.

 

Un altul, Adrian Chintescu, după ce a încercat să mă copleşească cu laude, în 1984, mi-a propus să facem un post de radio mai eficace decât Europa liberă, el putând să facă rost de un vapor pe care să instaleze aparatura necesară şi pe mine, împreună cu Remus Radina, să ne trimită în Marea Neagră de unde să transmitem spre România pentru a avea un impact mai puternic decât al celor de la München. După ce l-am privit insistent, i-am zis:

 

Bine, domnule căpitan, eşti din 1947 la Paris şi ai acceptat să te facă paravan şi “maior” Horia Sima la Paris pentru oamenii lui, în loc să te duci pe vapor, că te făcea “general” post mortem până acum, aşa cum a făcut pe paraşutişti.

 

Mi l-am făcut duşman. În 1986 i-a spus lui Nicolae Evolceanu că nu se lasă până nu mă dă afară din Franţa. Şi chiar m-a reclamat că de când am venit, am dezbinat exilul. Confirmarea a fost că m-a achemat D.S.T.-ul căruia i-am spus că sunt reclamat de Chintescu care este agentul Bucureştiului, lucrând cu agenţia de la Baden-Baden, din Germania. Mi-au spus că-mi cunosc foarte bine situaţia, dar de ce nu cer naturalizarea, pentru a fi liniştit. Am cerut-o şi în două luni am obţinut-o. Chintescu a murit într-un azil psihiatric din sudul Franţei.

 

* * *

 

O altă tentativă de răpire din Franţa s-a încercat de mai multe ori asupra lui Filip, băiatul lui Paul Goma.

 

* * *

 

Tot în 1984 am primit o scrisoare expediată din Franţa, dar când am deschis-o, am constatat că era scrisă din Craiova şi iscălită de unul, Raoul Volcinschi, care-mi spunea că mă cunoaşte din 1945, el fiind student la Academia Comercială, refugiat din Bucovina de Nord. Vag mi-am reamintit de numele lui, pe patru pagini îmi scria odiseea lui, că fusese condamnat la moarte şi, după eliberare, se stabilise la Craiova, dar sufletul lui este în Transilvania unde a fost profesor de marxism la Facultatea din Cluj. Îmi descria propaganda maghiară care urmăreşete alipirea Ardealului la Ungaria. În numele “prieteniei” vechi din P.N.Ţ. mă ruga să încep o acţiune pentru sprijinirea Transilvaniei ca pământ românesc, el oferindu-se să-mi trimită material documentar. Mai mult, îmi spunea că el vrea să înjghebeze o organizaţie anticomunistă şi ar fi bine dacă pot să-i trimit ceva armament. Şi, în încheiere, îmi trimitea o adresă pe care să-i scriu la Craiova, dar nu era pe numele lui, ci a unui “prieten” foarte bun. Era clar că scrisoarea venea după eşecul lui Milhovan care-mi fusese un an coleg de liceu. Şi acest Volcinschi îmi scria tot din Craiova, locul meu de naştere. Faptul că punea problema Transilvaniei şi a sprijinului cu armament, indica cu precizie sursa. După 1990 l-am întâlnit şi l-am întrebat ce voia să facă cu armamentul. A roşit. În 1997 l-am văzut consilier al lui Gavril Dejeu la Ministerul de Interne.

 

* * *

 

Pentru că suntem tot în Franţa, amintesc că securitatea iniţiase, prin Ion Pantazi, să facă un zis congres mondial iar pe participanţi să-i numeacă “senatori”.

 

Cu această ocazie, un asiduu colaborator al lui Pantazi era Nicolae Fulger, fost ofiţer, om lipsit de caracter, implicat în fel de fel de afaceri necinstite la Offenbach, în Germania. În drumurile pe care le făcea pentru recrutare de aderenţi, a ajuns şi la Paris unde l-a contactat pe Remus Radina. În discuţia pe care a avut-o, i-a propus lui Radina să facă o organizaţie teroristă. Deci, dacă nu se putuse organiza postul de radio din Marea Neagră, să se realizeze în schimb, organizaţia teroristă ca să se justifice activitatea Direcţiei de Informaţii Externe a securităţii. Şi de data aceasta au greşit adresa.

 

* * *

 

MOARTEA SUSPECTĂ A UNUI STUDENT ROMÂN

 

Ziarul “La Liberté” din Fribourg, Elveţia, pe 5-6 Septembrie, a publicat că “Florin Pătru, un student român în teologie, la Universitatea din Fribourg, a fost descoperit luni, 24 August, mort în interiorul curţii unei berării, căzut de la o înălţime de 15 metri, iar sacul de voiaj se găsea la peste o sută de metri, deschis. Pe 23 August participase la slujba de la Lausanne şi la ora 21 plecase cu trenul la Fribourg şi, după medicul legist, moartea a avut loc dimineaţa şi cadavrul a fost găsit la ora 14. Era în ultimul an de studii şi urma să se întoarcă în România şi să se preoţească. A fost dus la Bucureşti şi înmormântat. Cercetările continuă”.

 

O ALTĂ MOARTE ŞI MAI SUSPECTĂ ÎN SUA

 

Pe 27 Octombrie 1984, Ion Ovidiu Borcea, după ce a gustat din cafea, după masa de prânz, a aprins ţigara şi n-a apucat s-o ducă la gură şi a căzut de pe scaun şi mort a fost. Arestat la 13 ani, torturat prin anchete nenumărate, grevist în multe rânduri, trecut prin Râmnicu Sărat, s-a eliberat în 1964 şi, după ce, în 1979, obţinuse paşaport în urma intervenţiei lui Alexandru Bratu, i-a fost ridicat, fiind turnat de colegul lui de celulă, Cornel Velteanu. A mai trecut un an şi, la intervenţai Ministrului de Externe al Elveţiei, a ajuns în America. A fost ales preşedintele Consiliului Naţional Român din SUA, vicepreşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politici şi al P.N.Ţ.-ului. Securitatea i-a trimis o prietenă şi se căsătorise de curând. Când mi s-a comunicat, am spus să i se facă autopsia şi a doua zi am ajuns la New York şi l-am găsit îmbălsămat. Ne-a rămas să-l înmormântăm înfăşurat în tricolor. La mai puţin de un an, soţia sa a dispărut din New York. Numele lui Ion Ovidiu Borcea a rămas în Cartea de Aur iar figura sa, în muzeele de la Sighet şi Râmnicu Sărat.

 

* * *

 

UN SAVANT RĂPUS DE UN GLONŢ

 

Tot în Statele Unite se stabilise şi Ioan Petru Culianu, plecat de la Iaşi la 22 de ani şi ajuns la Chicago după ce-şi luase în 1975, diploma de doctor în istoria religiilor, la Milano. A continuat studiul cu Mircea Eliade, ca asistent universitar, iar din 1986, ca profesor. A fost un autor prolific, anunţându-i-se o carieră extraordinară, până în ziua de Sf. Constantin şi Elena din 1991, când un glonţ i-a pus capăt vieţii, la 41 de ani, chiar în sediul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Chicago.

 

* * *

 

Aceste câteva drame sunt extrase din noianul de informaţii adunate pentru volumul în curs de redactare, “Despre exilul românesc”, care va arăta drama românească extinsă dincolo de hotarele ţării, dovedind infiltraţiile şi crimele securităţii comise în ţările libere, un motiv în plus pentru deschiderea procesului penal al comunismului, plângere înregistrată din 31 Iulie 2006.

 

 

 

////////////////////////////////////////////

Putin și putinismul

by Françoise Thom, Adina Arvatu (trad.)

 

Cum să definim regimul putinist? Este oare vorba de un autoritarism camuflat sub aparențe democratice? Sau avem de-a face cu o formă deghizată de autocrație care se înscrie în continuitatea istoriei ruse? Ne aflăm mai degrabă în fața unei oligarhii mafiote care nu vrea decât să se îmbogățească? În ce fel și-a pus KGB-ul amprenta asupra Rusiei de astăzi? Oare regimul lui Putin se poate identifica în întregime cu stăpânul de la Kremlin? Îi va supraviețui? Care sunt rezervele sale de stabilitate? Din ce cauză opoziția rusă dă sentimentul că e slabă și dezbinată în fața unui regim ale cărui eșecuri sunt tot mai flagrante? Françoise Thom —una dintre cele mai cunoscute specialiste în istoria Uniunii Sovietice și a Rusiei postcomuniste — analizează politica externă a Rusiei pe baza evoluțiilor din politica sa internă. Astfel apare paradoxul acestei țări: afirmarea unei „civilizații ruse“ care întoarce spatele Occidentului ascunde pasiunea nihilistă a Kremlinului și influența ei nefastă în Rusia și în lume.

 

„Potrivit lui Françoise Thom, Rusia postsovietică este structurată, ca în timpul țarilor, de un vast „imperiu“ teritorial controlat de o putere centralizatoare și abuzivă, care confiscă arbitrar și sistematic… bogățiile acestei țări enorme, în beneficiul unei oligarhii supuse unui clan și conducătorului său, Vladimir Putin.“ ( Esprit )

 

„Trei obstacole fundamentale stau în calea înțelegerii fenomenului putinist. Primul ține de perceperea greșită a postcomunismului rus în termeni de «tranziție»; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democrația liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluție. A doua eroare de perspectivă e să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999‒2000 și că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elțin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992‒1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greșeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s-a născut prin conectarea societății postcomuniste arhaice la tendințe cât se poate de recente și foarte puțin înțelese, care acționează în societățile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.“ (FRANÇOISE THOM)

 

https://www.goodreads.com/ro/book/show/55847037-putin-i-putinismul

 

/////////////////////////

 

Putinolatria și putinoclastia ( sau despre toxinele iconariei/moasteriei-iconolatrie și, respectiv, iconoclastie)

 

 

Nicolae Manolescu

România literară nr. 12/2022

Fie-mi îngăduit să „implementez“ în vocabularul politic doi termeni, putinolatrie și respectiv putinoclastie, după modelul termenilor religioși iconolatrie și, respectiv, iconoclastie, însemnând adorație a icoanelor și, respectiv, interzicere a icoanelor. Am trebuință de ei pentru a defini întoarcerea cu 180˚ a atitudinii unor politicieni occidentali (rar, și români) față de Putin, ca urmare a invadării Ucrainei de către armata rusă. Într-un Editorial de acum câteva săptămâni, îmi puneam următoarea întrebare: ce vor spune politicienii occidentali apropiați, până nu demult, spiritual și material de liderul de la Kremlin, după ce acesta a ordonat invadarea Ucrainei. Cu alte cuvinte, voiam să știu dacă acest război fără sens îi va determina sau nu să-și schimbe atitudinea față de Putin. M-am oprit la trei dintre ei, personalități marcante în viața politică din Franța, candidați la președinția țării în alegerile din aprilie. E vorba de Jean-Luc Mélenchon, Marine Le Pen și Erik Zémmour. Să-i luăm pe rând.

 

Președinte al partidului radical La France insoumise, Mélenchon nu și-a ascuns niciodată simpatia politică față de Putin. A fost de trei ori la Moscova, prima oară, însoțindu-l pe președintele Mitterrand în 1988. Deși nu s-a întâlnit niciodată cu președinții ruși în funcție în momentul vizitelor, a rămas cu o bună impresie despre Rusia, ca atâția alții dintre intelectualii francezi, nu neapărat, toți, politicieni, din anii 1930. Așa se face că a devenit, de mai bine de un deceniu, un fan incondițional al lui Putin. Un putinolatru. Nu atât al omului, ca Zémmour, care se vede pe sine un „Putin francez“, cât al ideilor lui politice. În ianuarie 2022, când Putin mobilizase la granița Ucrainei 150.000 de soldați ruși, Mélenchon considera că „SUA sunt într-o poziție agresivă, nu Rusia“. Citez, ca și mai departe, din L´Obs, numărul din 3-9 martie. Luni 21 februarie, cînd Putin declara independența republicilor populare din Donbass, Mélenchon vorbea despre „riscul extinderii în Europa a dominației militare a SUA“. Și preciza: „Rusia nu va ataca (ne fera pas la guerre) Ucraina.“ Recunoaștem limbajul lui Putin, tout craché. Mai mult, se referea la opozanții lui Putin folosind cuvintele propagandei oficiale a Kremlinului. Când Parlamentul european adopta o rezoluție de susținere pentru campania anticorupție a lui Alexei Navalnîi, Mélenchon, deputat european, vota contra, declarând că Parlamentul de la Strasbourg oferă „un exemplu pefect de neocolonialism imperial european“, iar pe Navalnîi îl făcea „rasist și antisemit“. Pentru ca putinolatria să fie deplină, când celălalt opozant celebru al liderului rus era ucis sub ferestrele Kremlinului, Mélenchon îl numea un „simplu golan“ și un „liberal fanatic“. Toate acestea ar putea fi considerate istorie (numai bună de uitat), dacă Mélenchon n-ar fi declarat imediat după primele bombardamente asupra Ucrainei că găsește „inițiativa drept o pură violență și dovada unei voințe de putere nemăsurate“. Merge mai departe și nu doar declară cui mai vrea să-l asculte că Putin este un „autocrat rugos“, dar își pavoazează toate sediile partidului La France insoumise în galben și albastru, culorile steagului ucrainean, cum scrie același L´Obs. Curată putinolatrie!

 

Hebdomadarul francez observă că Marine Le Pen și Erik Zémmour fac aceeași volte face ca și Mélenchon, după 24 februarie. Marine Le Pen a fost dintotdeauna o mare admiratoare a lui Putin. A fost primită cu onoruri la Kremlin. N-a negat niciodată în mod categoric faptul de a fi fost sponsorizată de adoratul ei dictator. A avertizat în repetate rânduri NATO asupra riscurilor extinderii spre Est. Războiul a luat-o prin surprindere. Altfel spus, n-a prea avut încotro. A căzut din putinolatrie în putinoclastie. A găsit însă repede o explicație pentru răsucirea poziției ei cu 180˚: „M-am schimbat pentru că politica lui Vladimir Putin s-a schimbat și pentru că ea merge acum contra securității Franței.“ Nu sunt convins că acest din urmă argument nu este mai curând demagogic decât patriotic.

 

Extremist de dreapta și antisemit notoriu, Zémmour s-a visat dintotdeauna un „Putin francez“, dacă e să dăm crezare citării propriilor lui cuvinte de către L´Obs. Extremele se ating încă o dată. Au dreptate cei care, ca și mine, constată un număr semnificativ de similitudini între fascism și comunism. În ciuda acestui fapt, Zémmour n-are totuși cum să împărtășescă sloganul de ultimă oră al lui Putin cu denazificarea Ucrainei. Această bolnavă atracție-respingere față de doctrina, sau, mai degrabă, față de uzatele clișee ideologice scoase la iveală de Putin din groapa de gunoi a istoriei, îl pune pe artistul de divertisment care e Zémmour într-o situație politică delicată. Degeaba își închipuie că se va salva politic dacă îi recomandă lui Macron, cu gura lui mare, obișnuită cu ecoul unor săli pline, să se ducă la Kiev și la Moscova și să modereze negocierile între Rusia și Ucraina, ceea ce Macron a făcut fără să-l consulte. Ca și Marine Le Pen sau Mélenchon, n-a reușit, se pare, cu toată răsucirea de 180˚ din ultimele săptămâni, să facă uitată prețuirea de lungă durată pentru țarul de la Kremlin. Rămâne în ochii francezilor un iconolatru.

 

N-am informațiile necesare, dar gurile rele ale sondajelor de opinie îi arată pe toți trei alunecând pe toboganul electoral. Și când te gândești ce viguroasă ascensiune înregistra, de pildă, Zémmour, cu foarte puțin timp înainte de invadarea Ucrainei! Ironia politicii face ca putinolatria să se afle la originea compromiterii candidaturilor celor mai vajnici partizani ai lui.

 

https://romanialiterara.com/2022/04/putinolatria-si-putinoclastia/

 

//////////////////////////////////

 

 

 

 Daniel Balaş dă de pământ cu tradiţiile ortodoxe. Ce spune fostul preot despre parastase: „Nu ajută decât la şmecherie”; Răspuns pentru un saducheu al zilelor noastre; (Orice religie nascuta din minciuni,datini,idolatrii iconate moare pre propriatraditie…)„Nu vă e rușine, putregaiurilor bătrâne?!” Așa sună ultima convorbire între fostul preot Balaș și IPS Teodosie; Facă-se voia Ta- R.C. Sproul; Ce înseamnă „facă-se voia Ta”; 32 de Versete din Biblie despre voia lui Dumnezeu ; 50 curiozitati absolut incredibile despre corpul uman; Lipsa de vitalitate spiritual; Pribeag la răscruci de vremi, de Daniel Branzei; (Chiar daca chinezariile globaliste l-au omorat pe Daniel,Duhul Sfant l-a inviat,ca sa-l introneze in inima innoita- ca Sef, sa domneasca si,DIMPREUNA- sa rodeasca pentru noi…) Covid, atacul chinezesc; Chiar daca este geniala aceasta Doamna a Cantului…asata inseamna sa-l detronezi pe Satan si sa-l intronezi pe Duhul Adevarului; Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru,de  Prof. dr. Iosif Țon; Neomarxism în Biserica Evanghelică din Germania. Se concentrează pe LGBTQ, mediu, diversitate, migrație și climă. Amplu pelerinaj pentru ideologia de gen; Un altfel de Experiment Pitești: Experimentul Neomarxist; Noua Ordine Mondială = revoluţia teroristă neomarxistă (III); Întrebarea 1: De ce frângem pâinea? Frângerea pâinii, de E. A. Bremicker; Frângerea pâinii sau Neomarxismul „creştin” ? [Faptele Apostolilor 2.42, 46] ; Slava morală a Domnului Isus (19) Cum El a încercat şi mustrat pe oameni, de John Gifford Bellett; Eu nu am voie să te supăr, de  Jacob Gerrit Fijnvandraat; lie şi Elisei, 2 Împăraţi 2.9-15,de Hamilton Smith; Capitolul 7. Apostazia şi Antihristul, de Edward Dennett; Ce spune de fapt Biblia despre Anticrist? de KIM RIDDLEBARGER; Epoca lui Antihrist (Partea a IV-a): Cea de-a treia perioadă; Despre Anticrist !!!

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Despre Anticrist !!!

 

 

2 Tesaloniceni 2:1-12, SCC: „Vă rugăm însă, fraţilor, referitor la venirea Domnului nostru Iesus Christos şi strângerea noastră împreună cu El; să nu fiţi repede clătinaţi din minte; nici să fiţi înspăimântaţi; nici printr-un spirit, nici printr-o cuvântare, nici printr-o scrisoare ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului este aici. Să nu vă amăgească cineva în nici un fel; pentru că ziua nu va veni dacă nu are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii, fiul pierzării; cel împotrivându-se şi ridicându-se mai presus de orice este zis: „Dumnezeu”, sau de ce orice obiect al închinării; încât el se aşează în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu. Nu vă amintiţi că, fiind încă la voi, vă spuneam acestea? Şi acum ştiţi ce îl opreşte, pentru a fi el dezvăluit la timpul lui. Pentru că misterul nelegiuirii lucrează deja, dar numai până când cel oprind acum, are să fie luat din mijloc; şi atunci va fi dezvăluit cel nelegiuit, pe care Domnul Iesus îl va înlătura cu suflarea gurii Lui şi îl va desfiinţa cu  arătarea prezenţei Sale; pe cel a cărui prezenţă este potrivit lucrării lui Satan, în orice lucrare puternică şi semne şi miracole false; şi în orice amăgire a nedreptăţii pentru cei pieritori, pentru că nu au primit dragostea adevărului, pentru a fi ei salvaţi. Şi de aceea, Dumnezeu a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”.

 

 

 

Majoritatea oamenilor care spun că sunt creştini, declară că „Isus” poate veni la „noapte”, sau „mâine”, ei nu cunosc Cuvântul profetic, care explică că înainte de a veni Domnul: „are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii”! De aceea, mulţi sunt rătăciţi cu învăţături false, ca de pildă cu teoria potrivit căreia răpirea biserici are loc înainte de venirea lui anticrist şi înainte de necazul cel mare, ce întunceric!

 

Apostul Pavel prin inspiraţie divină precizează clar: „referitor la venirea Domnului nostru Iesus Christos şi strângerea noastră împreună cu El; să nu fiţi repede clătinaţi din minte; nici să fiţi înspăimântaţi; nici printr-un spirit, nici printr-o cuvântare, nici printr-o scrisoare ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului este aici. Să nu vă amăgească cineva în nici un fel; pentru că ziua nu va veni dacă nu are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii”.

 

Să vedem în continuare:

 

 

 

1. Ce este apostazia?

 

Termenul grecesc: „apostasía” vine din verbul „aphístemi” care înseamnă „a se îndepărta”. Substantivul are sensul de: lepădare, dezertare, abandonare, răzvrătire. Conducătorii religioşi de la Ierusalim l-au acuzat pe Pavel de apostazie (lepădare) faţă de legea mozaică (Faptele Apostolilor 21:21).

 

Pasajul din 2 Tesaloniceni 2:3, tradus de unii cu: „depărtarea” (N.T. Smirna 1857);  „răzvrătirea” (Noua Traducere Românească 2007), „lepădarea de credinţă” (versiunea D. Cornilescu), În versiunea: Scripturile Calea Creştină: „apostazia”.

 

Iar apostazia din 2Tesaloniceni cap. 2, este îndepărtarea oamenilor dintre naţiuni de Tatăl ceresc, pe care toţi Îl au în cunoştinţa lor, prin mărturia creaţiei (Romani 1:19-20,Romani 1:28), şi închinarea la anticrist (Apocalipsa 13:8), care se va ridica „mai presus de orice este zis: „Dumnezeu” !

 

Dar mai ales îndepărtarea evreilor de la Iehova, şi acceptarea lui Anticrist, ca Dumnezeu, deoarece  „el se aşează în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu”. Această aşezare în templu se referă la aşezarea lui în templul din Ierusalim reconstruit, prin care va înşela persoane din poporul Israel să creadă că el este Dumnwezeu. Evreii care nu au crezut adevărul predicat de Iehoşua (Iesus) când a fost pe pământ, vor fi înşelaţi de Anticirist!!!

 

 

 

2. Cine este omul nelegiuirii, fiul pierzării?

 

Aşa cum indică textul: „omul nelegiuirii” nu este „clerul creştinătăţii”, aşa cum intepretează martorii, nu este nici papa, nici un grup de oameni. Ci el este un om, descris ca fiind: „omul nelegiuirii, fiul pierzării”, similar aşa cum a fost descris Iuda Iscarioteanul în Ioan 17:12 SCC: „fiul pierzării”.

 

Satan prin acest om va încerca să imite lucrarea divină!!!

 

Dacă Tatăl ceresc a făcut prin Fiul Său: semne, minuni şi lucrări puternice (Faptele Apostolilor 2:22).

 

Satan face prin acest om (anticrist), semne, minuni şi lucrări de putere, dar false!!! – 2 Tesaloniceni 2:9.

 

Dacă Isus a fost înviat de Tatăl şi i-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ (Faptele Apostolilor 2:31-33; Matei 28:18).

 

Satan îl va învia pe anticrist (fiara cu şapte capete), şi îi va da toată puterea lui (Apocalipsa 13:2-3; Apocalipsa 17:8).

 

Regii păgâni sunt descrişi în Biblie ca fiare (Daniel 7:1-8), deoarece în spatele lor din punct de vedere spiritual erau demoni, fiare!!! Omul nelegiuirii sau Anticristul este descris ca fiară în Biblie (Apocalipsa cap. 13), ca cornul cel mic (Daniel 8:9), ca rege (Daniel 8:23), regele nordului (Daniel 11:21-45).

 

Deci în viitor, în necazul cel mare care va dura 42 de luni (cca. trei ani şi jumătate – Apocalipsa 13:5), lumea va fi condusă de acest om, această fiară, el devenind prin puterea satanei un lider mondial la care se vor închina toţi cu excepţia celor scrişi în cartea vieţii!!!

 

El va controla mulţimile de oameni prin: 1. viclenie şi intrigi (Daniel 11:21-23,Daniel 1:27); 2. linguşiri (Daniel 11:32); 3. semene, minuni şi lucrări de putere dar false (2 Tesaloniceni 2:9); 4. intimidare, printr-o mare putere de a se război (Apocalipsa 13:4); 5. pe cei ce nu va reuşi să-i seducă vor fi persecutaţi, unii chiar ucişi (Apocalipsa 13:7-10; Daniel 11:31-35).

 

Noi nu trebuie să confundăm diferiţi lucrători falşi, gen: papa, sau alţi lideri religioşi cu Anticristul ce va conduce lumea! Apostolul Ioan în prima sa epistolă, în 1 Ioan 2:18, face o diferenţă între anticrişti religioşi ce acţionau contra adevărului lui Christos, şi Anticrist ce urmează să vină, ce va conduce lumea: politic, economic, comercial şi nu doar religios!!!

 

1 Ioan 2:18, SCC: „Copilaşilor, este ora din urmă; şi, după cum aţi auzit că vine Antihristul, şi acum s-au făcut mulţi Antihrişti, de la aceasta cunoaştem că este ora din urmă”. Iată în timpul lui Ioan, când deja de zeci de ani a început zilele din urmă (Evrei 1:2) sau „ora din urmă”, unii oameni s-au abătut de la credinţa sfinţilor (Iuda 1:3), au ieşit din rândurile lor (v.29) şi au învăţat lucruri stricate, care erau contra lui Christos! Unul din ele era erezia că Fiul nu a fost carne, ci doar duh, ceea ce era echivalent cu a nega răscumpărarea, pe care Domnul Iesus a plătit-o cu propriul Său corp de carne! – 1 Ioan 4:1-3; Ioan 6:51.

 

În contrast cu aceşti anticrişti (eretici), ce acţionau în timpul apostolul Ioan, el vorbeşte despre viitor spunând: „că vine Antihristul”, în mod similar cu ceea ce Pavel a dezvăluit când a spus: „Pentru că misterul nelegiuirii lucrează deja”! Misterul nelegiuirii, lucra încă din timpul lui Pavel, doar că ea nu s-a dezvăluit public, lucrarea anticristică era şi atunci prin eretici, dar urma ca cel ce oprea dezvăluirea lui Anticrist să fie dat la o parte „şi atunci va fi dezvăluit cel nelegiuit”, atunci urma să fie dezvăluit nu doar misterul nelegiuirii care lucrează din primul secol d.C., ci omul nelegiuirii, sau „cel nelegiuit”!!!

 

Se ridică deci întrebarea:

 

 

 

3. Cine este cel care Îl opreşte pe anticrist ca să nu fie dezvăluit decât la timpul lui?

 

În primul secol cel care l-a oprit pe omul nelegiuirii în primă fază au fost apostolii, ei erau temelia adunării (Efeseni 2:20-22). Ei au combătut ereziile, ei au oprit misterul nelegiuirii să nu se dezvăluie (arate) atunci!

 

Ei au predicat pe Christosul Cel adevărat, Domnul a lucrat prin ei: semne, minuni şi lucrări de putere (Evrei 2:4). Ei au primit adevărata evanghelie (Galateni 1:11-12). Ei au trezit credincioşi din Israel la o închinare vie la adevăratul Dumnezeu: Iehova prin Fiul Său (Galateni 2:9; Iacob 1:1).

 

Ei erau lumina lumii şi sarea pământului (Matei 5:13-14).

 

Ei au detronat pe satan şi pe demoni (Luca 9:1-2; Luca 10:1-19).

 

Ei au condus ca regi şi preoţi din locurile cereşti (Apocalipsa 1:5-6; Efeseni 2:6).

 

          În viitor, ceea ce îl va opri pe anticrist să nu se dezvăluie decât la timpul lui, vor fi doi profeţi din Israel care vor fi un ultim obstacol ca Anticristul să nu se dezvăluie, ca să nu intre mai repede în templul din Ierusalim prezentându-se drept: „Dumnezeu”!!!

 

Lucrarea celor doi martori ai Domnului, va fi cu 42 de luni înainte de domnia lui Anticrist şi este descrisă în Apocalipsa 11:1-13.

 

Dar după aşa zisa „înviere” a lui Anticrist care iasă din abis (Apocalipsa 11:7), el omoară pe cei doi martori, atunci nimic nu îl va mai opri ca el să intre „în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu”, şi va înşela pe mulţi evrei şi nu numai, că el este Dumnezeu şi că merită închinare!!! 

 

 

 

4. Care este scopul pentru care Creatorul trimite lucrarea de rătăcire?

 

Scopul pentru care Adevăratul Dumnezeu Iehova, trimite lucrarea de înşelare a lui Anticrist, este descris în 2 Tesaloniceni 2:10-12, SCC „…pentru că nu au primit dragostea adevărului, pentru a fi ei salvaţi. Şi de aceea, Dumnezeu a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”. 

 

Inima oamenilor nu este la adevăr şi dreptate; ci, la cum să le meragă bine, cum să prospere fără Dumnezeu, cum să trăiască o viaţă fără Cuvântul adevărului, dar în prosperitate! Oamenii vor să fie salvaţi dar fără a asculta de legea divină!!!

 

Şi atunci pentru că inima lor nu este la Tatăl ceresc, El le trimite o lucrare de rătăcire, ce îi va testa, şi va împărţi oamenii în două tabere: cei ce se închină Lui şi fac voinţa Lui (Ioan 4:23-24; 1 Ioan 2:17). Şi cei ce se închină la satan, anticrist, imaginea fiarei şi acceptă modul de conducere al fiarei prin semnul fiarei şase sute şaizeci şi şase, toţi aceştia vor fi condamnaţi etern! – Apocalipsa 13:2-18; Apocalipsa 14:9-11.

 

Ce se poate spune despre tine care citeşti acest articol? În care tabără vei fi? Trăieşti adevărul chiar când acesta implică sacrificii din partea ta, urăşti nedreptatea, sau îţi place de ea când este în avantajul tău? Ai primit tu dragostea adevărului?

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/669-despre-anticrist

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Epoca lui Antihrist (Partea a IV-a): Cea de-a treia perioadă

 

(urmare din nr. trecut)

 

Odată ce va dobândi puterea mondială Antihrist își va schimba năprasnic purtarea. În locul atitudinii fățarnice și grijulii față de oameni și a bunăvoinței mincinoase față de vrăjmașii lui, se va întoarce spre prigonirea crâncenă a tuturor creștinilor credincioși care refuză să i se închine ca unui dumnezeu. El va „asupri pe sfinții Celui Preaînalt și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea” (Daniil 7, 5; Apoc. 12, 13-17; 13, 6-7). Slujba creștinească săvârșită de obște – Sfânta liturghie – va trebui să înceteze. Antihrist și adepții săi, scrie Beliaev, „vor nimici cărțile Sfintei Scripturi [1], îi vor urmări și-i vor chinui pe propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu și pe cei care iau parte la slujbele bisericii creștine. Vor pândi ca Euharistia să nu se mai săvârșească nicăieri. Cu toate acestea propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu nu va fi redusă la tăcere, iar dumnezeieștile slujbe nu vor conteni și Euharistia se va săvârși” [2], însă numai în locuri ascunse, precum în primele veacuri ale creștinismului și în Biserica din catacombe din Rusia de azi [3].

 

Antihrist va avea un ajutor neobosit pentru prigonirea creștinilor, precum și pentru silirea lor de a i se închina lui ca unui dumnezeu. Din pricina cruzimii și a neîndurării lui ajutorul lui Antihrist este numit în Sfânta Scriptură tot „fiară”. Sfântul Ioan Teologul scrie: „Și am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ… Și toată stăpânirea fiarei celei dintâi o pune în lucrare, înaintea ei, și face pământul și cei ce locuiesc pe el să se închine fiarei celei dintâi… Și îi înșeală pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, poruncind celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei… Și i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, încât să și grăiască chipul fiarei și să facă așa încât oricâți nu se vor închina chipului fiarei să fie omorâți” (Apoc. 13, 11-12, 14-15).

 

„Pentru Sfinții lui Dumnezeu încercarea va fi cumplită: răutatea, fățăria și minunile prigonitorului vor spori ca să-i înșele și să-i amăgească. Prigoanele și împiedicările meșteșugit scornite, cumpănite și învăluite cu vicleană ingeniozitate, precum și puterea nemăsurată a chinuitorului îi vor pune în situația cea mai grea, iar numărul lor mic va părea cu totul neînsemnat în fața întregii omeniri… disprețul tuturor, ura generală, clevetirea, asuprirea, moartea silnică vor fi soarta lor… Vrăjmașii lui Antihrist vor fi socotiți drept răzvrătiți, drept dușmani ai binelui și a ordinii sociale [teroriști], vor suferi atât prigoane ascunse, cât și fățișe, vor fi supuși caznelor și uciderilor…” – Sfântul Ignatie Briancianinov [4].

 

Cele dintâi ucideri le va săvârși Antihrist asupra acuzatorilor săi, Sfinții Prooroci Enoh și Ilie. „Și dacă vor sfârși mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî. Și stârvurile lor vor zăcea în ulița cetății celei mari, care duhovnicește se cheamă Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor [Ierusalim]. Și din popoare, din seminții, din limbi și din neamuri, vor privi la stârvurile lor zile trei și jumătate și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Și cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura de ei și se vor veseli, și vor trimite daruri unul altuia, pentru că acești doi prooroci i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ. Și după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și au stat pe picioarele lor și frică mare a căzut peste cei ce-i vedeau pe ei. Și au auzit glas mare din Cer zicându-le: Suiți-vă aici! Și s-au suit la Cer pe un nor și au privit la ei vrăjmașii lor. Și întru acel ceas s-a făcut cutremur mare și a zecea parte din cetate a căzut și au pierit în cutremur șapte mii de oameni, iar ceilalți s-au înfricoșat și au dat slavă Dumnezeului Cerului!” (Apoc. 11, 7-13).

 

Convertirea evreilor

 

Ca urmare a propovăduirii acestor doi Sfinți Prooroci, a minunatei lor învieri și a suirii al Cer, se va petrece un eveniment de seamă. Un număr însemnat de evrei se vor converti la Hristos. Fericitul Teofilact al Bulgeriei scrie în legătură cu aceasta așa: „Ilie va veni ca un Înaintemergător al celei de a Doua Veniri și-i va aduce la credința în Hristos pe toți evreii care se vor dovedi ascultători, călăuzindu-i cum ar veni, către moștenirea lor părintească pe cei ce căzuseră de la El” [5].

 

Această afirmație este întemeiată pe următoarele proorocii:

 

1. „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și înfricoșătoare; el va întoarce inima părinților către fii și inima fiilor către părinții lor, ca să nu vin și să lovesc țara cu blestem!” (Maleahi 3, 23).

 

1. „În vremea aceea rămășița lui Iuda și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lovit ci se vor sprijini, cu credință, pe Dumnezeu, Sfântul lui Israel. O rămășiță din Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel puternic” (Isaia 10, 10-21).

 

III. „Iar Isaia strigă pentru Israel: De va fi numărul fiilor lui Israel ca nisipul mării, rămășița se va mântui” (Romani 9, 27, cf. Isaia 10, 22).

 

1. „Atunci voi vărsa peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire și de rugăciune și își vor aținti privirile spre Mine, pe care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut și-L vor jeli ca pe cei întâi născut. În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului” (Zaharia 12, 10-11).

 

1. „Căci dacă tu [neam convertit] ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic și împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceștia [evreii care se vor converti], care sunt după fire, vor fi altoiți în însuși măslinul lor. Pentru că nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți taina aceasta, ca să nu vă socotiți pe voi înșivă înțelepți; că împietrirea s-a făcut din Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Rom. 11, 24-25).

 

Convertirea evreilor la Hristos îi va stârni lui Antihrist o ură turbată față de toți creștinii. Atunci vor fi făcuți să îndure „necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici va fi” (Mt. 24, 15-21), căci „s-a dat ei [fiarei] să facă război cu sfinții și să-i biruiască pe ei” (Apoc. 13, 7). Scăparea unei mici rămășițe a credincioșilor va depinde numai de scurtimea domniei lui Antihrist. „Și de nu s-ar fi scurtat zilele acelea n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta zilele acelea” (Mt. 24, 22). Cârmuirea mondială a lui Antihrist va dura trei ani și jumătate. „Și din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi și va începe urâciunea pustiirii, vor fi o mie două sute nouăzeci de zile” (Daniil 12, 11, cf. 12, 7). E același răstimp dat și în Apocalipsă pentru ocârmuirea lui Antihrist: „și s-a dat ei stăpânire să lucreze vreme de patruzeci și două de luni” (Apoc. 13, 5). Absolut nici o putere omenească nu va fi în stare să se ridice împotriva lui Antihrist. Numai Domnul Însuși, venind a doua oară întru toată slava Sa, îl va înfrânge. Arunci va veni În fricoșătoarea Judecată a lui Hristos și sfârșitul lumii (Mt. 24, 30-31; 25, 31-46; Apoc. 1, 7; 20, 11-15; 21, 1-8). „Și fiara a fost răpusă, și cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit pe cei care au primit semnul fiarei și pe cei care s-au închinat chipului ei. Vii au fost aruncați amândoi în iezerul cel de foc care ardea pucioasă. Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui Ce ședea pe cal…” (Apoc. 19, 20-21). „Și diavolul cel ce-i înșela pe ei a fost aruncat în iezerul cel de foc și de pucioasă, unde este fiara și proorocul cel mincinos și se vor munci ziua și noaptea în vecii vecilor” (Apoc. 20, 10).

 

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, precum și proorociile lui Daniil și ale Apostolului Pavel dezvăluie lumii că fiul pierzării nu va fi numai un lider politic, ci și proorocul unei noi religii, avându-se pe sine ca dumnezeu al ei și dându-se drept Dumnezeul întrupat care le-a fost făgăduit evreilor prin Proorocii din vechime. Biruința iudaismului va fi măreață, căci va fi impusă porunca de a ține sabatul evreiesc și de a urma legea iudaică. Nenumăratele secte, ca oile fără păstor se vor aduna în jurul lui Antihrist ca împrejurul propriului lor păstor, în templul reconstruit al lui Solomon din Ierusalim. Aici, auto intitulatul „Hristos” va primi închinare dumnezeiască, așezat pe tronul lui David. Totodată, Sfânta Sfintelor a creștinilor va fi închisă și în ea va fi așezat un idol al lui Antihrist – o statuie vie, vorbitoare. Aceasta a fost numită de către Proorocul Daniil „urâciunea pustiirii”. Din vremea aceea jertfa cea fără de sânge a Euharistiei va înceta pe pământ (Daniil 9, 27; 11, 31).

 

Citind cartea Apocalipsei (10, 1-7) [6], vedem un Înger strigând cu glas mare în ținuturile creștine, către cei care au apostaziat de la Biserica lui Hristos cea adevărată. Îngerul le amintește tuturor de Zidire și de Cel Care a zidit toate, Care S-a Întrupat și S-a sălășluit întru noi, a Cărui slavă a fost văzută, slavă a Fiului Celui Unul-Născut din Tatăl – Fiul Care S-a pogorât pe pământ, ca dintru a Sa plinătate toate să se împărtășească de har (Ioan 1, 14-16). Însă în vremea aceea oamenii se vor fi înturnat de la har și vor fi căzut deja în negrijă față de Sfintele Taine, și de bună voie vor fi atrași de așa-numitele semne ale hristosului – mincinos și ale proorocilor celor mincinoși. Când vor înceta prinoasele în Biserica de pe pământ, când toate aceste lucruri vor ajunge să se plinească, cea de-a Doua Venire a Domnului va urma fără preget. Domnul Însuși, în Sfânta Sa Evanghelie, ne îndeamnă să fim cu luare aminte: „Iar aceasta cunoașteți: că de ar ști stăpânul casei în care ceas furul va veni, ar priveghea și nu ar lăsa să-i spargă casa lui. Deci și voi fiți gata, că în ceasul carele nu gândiți Fiul Omului va veni! (Luca 12, 39-40). Cu adevărat, nimeni în vremea aceea nu va bănui că lumea se apropie de sfârșit, nici nu-și va închipui în care ceas va veni Fiul Omului – așadar omenirea va fi luată cu totul pe neașteptate. Nenorocirile pricinuite de cei doi trimiși ai lui Dumnezeu vor fi încetat, iar acești Prooroci care vădiseră păcatele omenirii vor fi luați de pe pământ la Cer (Apoc. 11, 12) – aceștia sunt Ilie și Enoh, socotiți de lume ca pricinuitori de mâhnire, cei care i-au mustrat cu asprime pe închinătorii lui Antihrist, avertizându-i pe cei care se veseleau de soarta lor sub stăpânirea fiului pierzării. Atunci progresul își va atinge apogeul, iar lupta împotriva feluritelor boli și maladii va atinge un nivel atât de avansat, încât va părea că însăși moartea va fi biruită curând. Atunci, fără de veste, „cupele urgiei” (Apoc. 16, 1) vor fi vărsate asupra închinătorilor lui Antihrist [7]; răni și plăgi îi vor face să sufere pe cei care poartă semnul fiarei, iar apele pământului se vor preschimba în sânge (Apoc. 16, 3-7). Unde vor fi atunci marii medici și oamenii de știință? Unde vor fi propovăduitorii materialismului? Nu se va găsi vreun ajutor nici în progres, nici în cărți și nici în medicină. Când în depărtarea omului de la Dumnezeu își va atinge hotarul cel mai de pe urmă, în vremea ocârmuirii fiului pierzării, plăgile ucigătoare vor cădea asupra adepților săi. Ale sodomiților celor de apoi [8], la fel de năpraznic cum a căzut pierzania asupra sodomiților celor dintâi. Evanghelia ne înainte-vestește: „precum a fost în zilele lui Lot: [sodomiții] mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a nimicit pe toți. Întru acest chip va fi în ziua în care fiul Omului se va arăta” (Luca 17, 28-30).

 

Sfârșitul lui Antihrist și al închinătorilor săi va fi cumplit. Citim în cartea Apocalipsei că în ziua cea mare a Domnului, Satana și Antihrist, dimpreună cu ajutătorul său, vor trimite draci să-i cheme pe toți împărații lumii la o mare bătălie (Apoc. 16, 12-14; 16). Când această mare oștire va fi adunată la Armaghedon, cea dea șaptea urgie a lui Dumnezeu se va vărsa peste pământ: o uriașă năpustire de fulgere, tunete și vuiete și un cutremur de proporții de neînchipuit – o așa mare zguduire încât insulele vor pieri, iar munții vor fi făcuți una cu pământul (Apoc. 16, 17-21). Într-o clipită toată trufia omului va fi spulberată și se va risipi – marile lui centre industriale, culturale, artistice și de învățământ, toate lucrurile cărora omul li s-a închinat în locul lui Dumnezeu. 

(Partea III | va urma)

 

Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.31

 

             https://vreaumantuire.wordpress.com/2010/03/14/epoca-lui-antihrist-partea-a-iv-a-cea-de-a-treia-perioada/

///////////////////////////////////

Ce spune de fapt Biblia despre Anticrist? de KIM RIDDLEBARGER

 

 

Nu cunosc un subiect teologic care să fie supus speculației mai mult decât doctrina despre Anticrist. Este, într-adevăr, un subiect fascinant atunci când privim la el în mod biblic, chiar separat de speculațiile bizare care se atașează lui. Interesul meu în escatologie a început o dată cu prima carte de teologie pe care am citit-o ca adolescent, anume Hal Lindsey – Codul Apocalipsei. Apoi mai era un domn care avea o emisiune la televizor numit Howard C. Estep, președinte al World Prophetic Ministry. Îmi amintesc, de asemenea, uitându-mă la un film numit Hoțul de la Miezul Nopții și ascultând balada care mă urmărea mereu „Mi-aș dori să fim cu toții gata” (en. I wish we’d all been ready), aveam coșmaruri privind la oamenii aceia cu o înfățișare înfricoșătoare care conduceau Ford-uri vechi și rulote, urmărindu-i pe creștinii lăsați la Răpire care refuzat semnul Fiarei. Cei mai tineri decât mine sunt sigur că sunt familiari cu seria de filme Lăsați în Urmă (en. Left Behind) în care un politician tânăr român numit Nicolae Carpathia ajunge deodată la putere peste Imperiul Roman (UE) și convinge Israelul să semneze un tratat de pace de șapte ani. La intrarea sa în templul reconstruit se autodeclară divin, îi provoacă pe evrei care apoi declanșează Armaghedonul. Deși cartea și filmul s-au vandut în milioane de copii, trebuie să ne întrebăm dacă lucrurile acestea chiar se găsesc în Biblie. Pe scurt, răspunsul este negativ.

 

Probabil, având împrejur toate aceste cărți și organizații, la fel ca mine și voi ați început să vă temeți nu numai de carduri, dar mai ales de a avea numărul 666 pe orice document din portofel. Îmi amintesc un pastor care a cumpărat un sac de îngrășămant care avea pe el numărul 666 – toată predica despre asta a fost. Mai exista și teama că un politician European sau American renumit va face pact cu Diavolul, primind astfel putere mai mare decât oricine, care va fi împotriva bisericii și îi va persecuta pe credincioși. Apoi începi să citești teologie protestantă istorică: reformatorii, Mărturisirea de la Westminster și alte documente, și începi să realizezi că aceștia, într-un singur glas, au afirmat că papalitatea este sămânța lui Anticrist. Intrebarea mea este dacă au greșit prin asta.

 

În continuarea acestui articol vom descoperi răspunsul la aceaste dileme.

 

Articole mai noi:

 

 

INTRODUCERE ÎN ISTORIA BISERICII

Jan 14, 2023

Este Biblia mitologie sau istorie?

ESTE BIBLIA MITOLOGIE SAU ISTORIE?

Jan 13, 2023

Biblia nu este singura carte pe care o avem de la Dumnezeu

BIBLIA NU ESTE SINGURA CARTE PE CARE O AVEM DE LA DUMNEZEU

Dec 2, 2022

În ciuda speculației care înconjoară acest subiect, consider că este o idee bună ca din când în când să ne reîntoarcem la origine și să analizăm împreună ce spune de fapt Biblia despre Anticrist – dușmanul sfârșitului veacului. În primul rând, vom privi la imaginea de ansamblu pe care ne-o oferă Scriptura, și apoi la trei categorii de informații din Noul Testament care se preocupă de această temă. Îl vom identifica pe el și semnul său misterios, care au produs multe speculații.

 

Eu disting două amenințări și trei tipuri de informații. Punctul meu de vedere este că biserica va suferi două tipuri de amenințări asociate cu Anticristul. Prima amenințare este internă – o serie de anticriști (plural) care ies din biserică și propagă o anumită erezie – negarea faptului că Iisus este Dumnezeu întrupat. Această amenințare a existat din vremea apostolilor sub forma unor erezii variate și va continua până Domnul nostru se va întoarce la sfârșitul veacului.

 

Cea de-a doua amenințare este externă și constă în manifestarea repetată a Fiarei pe parcursul istoriei, după cum vedem in cartea Apocalipsa, luând forma unei perecuții a bisericii sprijinite de stat. Este clar că în vremea Noului Testament fiara este Imperiul Roman și cultul imperial – închinarea la Cezar și la diverși zei în templele prezente în toate orașele romane și modul în care oamenii slujesc acest stat și liderul său, care este profetul fals. Din punctul meu de vedere, aceste două amenințări vor fi combinate într-o singură amenințare la sfârșitul veacurilor luând forma unui Anticrist, care va fi imediat înainte de întoarcerea Domnului nostru și va fi distrus de El la venirea lui. Așadar, apariția Anticristului este legată de o formă de erezie sprijinită de stat, asemănătoare cu ce era în Roma Antică, când împăratul se considera dumnezeu și își utiliza toată puterea militară și economică în încercarea de a constrânge voința creștinilor pentru a i se închina.

 

Apoi alături de amenințările menționate sunt trei categorii de informații în Noul Testament cu privire la doctrina despre Anticrist. Aceștia sunt anticriștii din epistolele lui Ioan – Omul Fărădelegii din 2 Tesaloniceni 2, precum și Fiara și Profetul Fals care apar în Apocalipsa. Majoritatea creștinilor presupun că aceste trei categorii se referă la același lucru, un Anticrist care va apărea la final. Această legătură însă trebuie să fie întemeiată și concretizată, nu doar presupusă. Oare cele trei tipuri de date ne oferă ceea ce B. B. Warfield descrie un colaj care compune o singură imagine, a unui anumit personaj? Warfield nu a fost de această părere. Nu de multe ori se întâmplă să nu fiu de acord cu B. B. Warfield, dar cu privire la acest subiect sunt de altă părere. Totuși, aceste categorii de informații trebuie dezvoltate în mod independent, deși încercăm să îmbinăm diverse teme pentru a forma un colaj format din acestea, oferit de autorii Bibliei. După cum am mai spus, consider că Anticristul va fi persecutorul suprem al bisericii lui Hristos și își va exercita conducerea și teroarea printr-o erezie sprijinită de stat.

 

Pe parcursul Apocalipsei Ioan descrie acest dușman ca un fel de trinitate falsă, o colaborare între Dragon – care este Satan, Fiara – care este statul și profetul fals – liderul acelui stat, care împreună poartă război împotriva lui Dumnezeu după ce dragonul este aruncat din cer (Apocalipsa 12). Și de vreme ce acest personaj este un Hristos fals, imitându-i lucrarea de răscumpărare, își va manifesta propria moarte, înviere și cea de-a doua venire. Fiara va seduce orașul – prostituata Babilon – pe care îl numește Cetatea Omului, acest oraș se află în contrast cu Cetatea lui Dumnezeu – Noul Ierusalim. Numărul său este 666, un număr de om, care indică faptul că fiara nu va putea niciodată să intre în odihna lui Dumnezeu, nici nu poate ajunge dumnezeu.

 

De asemenea, este important să remarcăm faptul că toate acestea au loc pe fondul unor evenimente cunoscute din Vechiul Testament: primul ziditor al Cetății Omului a fost Cain, urmat de Lameh și de Nimrod, apar apoi mari imperii și împărați care poartă război împotriva poporului lui Dumnezeu, precum Faraon din Egipt, Nebucadnețar, Imperiul Roman. Cu toții vor fi zdrobiți de Cel Îmbătrânit de Zile. Acel oraș din câmpiile Șinearului, Babilon, s-a dezvoltat pe parcursul istoriei răscumpărării (Apoc. 18) devenind cetatea cea mare. Mărturisirea creștină că Iisus este Domn este ofensa supremă la adresa Fiarei, deoarece Fiara dorește supunerea celor aflați sub autoritatea ei, iar ori de câte ori creștinii refuză să acorde omagiul pretins, lui și guvernului căruia îi slujește, vor plăti prețul. Vor fi consecințe economice – credincioșii vor fi împiedicați din a face comerț, a cumpăra și a vinde, unii vor plăti cu viețile lor.

 

Pavel numește acest personaj de la final Omul Păcatului sau al Fărădelegii (2 Tesaloniceni 2:1-12). Pavel ne spune că acest om va ieși din biserică – Templul lui Dumnezeu -, se va autodeclara egal cu Dumnezeu, va pretinde închinarea și va avea putere de la Satan pentru a face semne și minuni înșelătoare. Este foarte probabil să existe o conexiune între Omul Fărădelegii și Fiara pe care Ioan o vede ieșind din abis pentru a îndeplini porunca Dragonului (Apoc. 17:11 și 20:7-10). Asemenea Omului Fărădelegii a lui Pavel, Fiara dorește închinarea locuitorilor lumii și are putere de a face minuni și semne în scopul de a-i înșela pe cei care o slujesc. Iar numele folosit, Omul Fărădelegii, împreună cu faptul că o persoană va fi aruncată în lacul de foc, ne face să credem că un anumit om se va ridica la putere în final, împuternicit de Dragon. Deși puterea Anticristului este militară și economică, aceasta este în mod clar oferită lui de Dragon. El va fi un persecutor al poporului lui Dumnezeu asemenea lui Faraon, Nebucadnețar sau chiar Domițian. Va comite acte de hulă făcând ca blasfemiile lui Antioh Epifanes, Nero și Titus să fie nimic față de ce va face el. Personajele similare pe care le întâlnim în istoria răscumpărării ar trebui să ne ajute să ne pregătim să confruntăm viitorul, pentru că Dumnezeu nu doar că i-a distrus pe toți, dar Și-a eliberat poporul din ghearele lor. Tot așa Îl va distruge și pe Anticrist și va elibera biserica atunci când situația va deveni cea mai disperată. În momentul cel mai întunecat al istoriei, Hristos va veni în toată gloria pentru a judeca lumea, a-i învia pe cei morți și a înnoi toate lucrurile.

 

Având în minte această imagine de ansamblu să privim la trei categorii de dovezi pe care le găsim în Noul Testament. Așadar, va fi un Anticrist sau mai mulți anticriști? Termenul de Anticrist este folosit în două feluri: în sens restrâns, referindu-se la cei despre care vorbește Ioan în epistolele Sale, ei sunt manifestarea duhului lui Anticrist și sunt oameni care neagă faptul că Iisus a venit în trup. Să privim la cele patru texte care apar în epistolele lui Ioan pentru a vedea cum sunt descriși acești anticriști:

 

1 Ioan 2:18: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă”, Ioan consideră prezența anticriștilor care deja sunt ca semn că este sfârșitul veacurilor. Capitolul 2:22 „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” Observăm că aici este menționată o anumită erezie care era deja prezentă în biserica apostolică. În Ioan 4:3 citim: „şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”. 2 Ioan: „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul!” Așadar, atunci când privim la utilizarea restrânsă a cuvântului „anticrist” înțelegem că mulți anticriști au existat deja, și până la întoarcerea Domnului nostru aceștia vor continua să existe. În acest sens, anticristul este un dușman care a a fost în trecut, prezent și în viitor. Și după cum remarcă și B. B. Warfield, Ioan ne avertizează cu privire la acești anticriști nu pentru a ne satisface curiozitatea cu privire la date și vremuri, ci pentru a ne pregăti. Cum putem învinge duhul lui Anticrist? Prin adevărul Evangheliei, nu prin forță. Conform epistolelor lui Ioan mulți anticriști au fost prezenți în timpul bisericii apostolice, acesta era unul din semnele principale a faptului că biserica apostolică trăia vremurile de pe urmă, iar noi, de asemenea, trăim în aceiași perioadă finală a istoriei.

 

Pe parcursul epistolelor sale Ioan descrie acești anticriști în termenii ereziei sau apostaziei, indicând o amenințare internă care apare în biserică. Este posibil ca anticriștii să aibă legărtură cu avertismentul Domnului nostru despre hristoși falși, Matei 24, Marcu 13, Luca 21 și cu avertismentele lui Pavel despre învățătorii falși. Lămuririle pe care le face apostolul în 1 Timotei 4, 2 Timotei 3, unde enumeră toate semnele care însoțesc sfârșitul, apoi avertismentul lui Petru în a doua epistolă a sa, capitolul 2, ne vorbesc despre faptul că au existat anticriști de la început. Creștinii erau avertizați privitor la acești învățători, iar anticrist este oricine afirmă că Iisus nu este Dumnezeu întrupat. Așadar, duhul lui anticrist este deja prezent, dar este probababil legat – după cum citim în 2 Tesaloniceni despre taina fărădelegii care momentan este restânsă, deși este prezentă. Deși Anticristul de la final încă nu a venit, au venit mulți alți anticriști.

 

Folosirea mai largă a termenului de anticrist se referă la colajul care formează imaginea acestui dușman escatologic final, a acestei persoane care I se opune lui Dumneze, care persecută poporul lui Dumnezeu și care este distrus de Domnul nostru la cea de-a doua venire a Sa. Ioan vorbește despre faptul că va fi distrus prin foc (Apoc 19:20), este menționat în cea de-a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni, numit Omul Fărădelegii – un alt indiciu că este vorba despre un anumit om și este descris de Ioan în Apocalipsa 11:7, 20 ca Fiara care vinde din adânc, la final. Este în mod evident o parodie a lucrării lui Hristos, această fiară din Apocalipsa 11, 17 și 20 este manifestarea finală sau parousia celor două fiare care persecutau biserica în timpul în care Ioan primea acele viziuni (Apoc. 13). În cartea Apocalipsa este indicat faptul că cele două fiare – împărați romani – sunt tipologii ale acestui personaj care va veni la final.

 

Cum rămâne cu Omul Fărădelegii? Va fi o reconstruire a Templului de la Ierusalim? Sau este vorba de fapt despre biserică? Se face oare referire la papalitate? Să citim 2 Tesaloniceni 2:1-12:

 

1 Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,

2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. 3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, 4 potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? 6 Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.

7 Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. 8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase 10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

 

Conform acestui pasaj, Ziua Domnului nu a venit încă pentru că nu au avut loc două lucruri: marea apostazie și apariția acestui Om al Fărădelegii. Deși Pavel scrie această scrisoare înainte de 70 d. Hr, probabil în 51 sau 52, el nu se referă la evenimentele din 70 d. Hr, ci la vremea sfârșitului când, după cum scrie în versetul 8,  Omul fărădelegii va fi distrus de Hristos la a doua venire a Sa. Am auzit mai devreme că Apocalipsa 20 se referă la legarea lui Satan, care consider că este un pasaj paralel cu cel citat. Taina Fărădelegii este deja la lucru, dar e restrânsă, fapt care se aseamănă cu modul în care este descris Satan în primele versete din Apocalipsa 20. Atunci când vine apostazia, Omul Fărădelegii din Apocalipsa urmează să vină. Așadar, eliberarea acestei puteri care este restrânsă, duce la marea apostazie, la cea de-a doua venire a lui Hristos și Ziua Judecății, cele două evenimente par concomitente. Prin urmare, acest om rău împreună cu cei care Îl urmează vor fi judecați ducând istoria la final.

 

La ce se referă Pavel când spune că persoana aceasta se află în templu? Se referă la biserica de pe pământ atunci când va avea loc apostazia. Nu cred că se referă la Templul de la Ierusalim sau 70 d. Hr. (contrar perspectivei preteriste), sau la reconstruirea Templului (contrar dispensaționaliștilor și ai unor părinți ai bisericii care par să susțină lucrul acesta). Celelalte situații în care Pavel vorbește despre Templu, se referă la credincioșii care formează templul spiritual al lui Dumnezeu, care este Biserica. Aceasta ar fi o excepție, dacă nu e vorba despre biserică.

 

Ce facem în cazul papalității? Conform afirmațiilor lui Pavel de aici nu cred că se referă la papalitate, pentru ă nu se referă la mai mulți oameni sau o instituție, ci la un om care va fi distrus de Hristos la venirea Sa. Unii reformatori au susținut că de vreme ce papalitatea este o instituție a lui anticrist atunci fiecare papă este anticrist. Consider că Berkhoff are dreptate atunci când spune că sunt elemente specifice lui anticrist în papalitate și putem susține că papalitatea adesea a manifestat semne asemănătoare cu ceea ce descrie Pavel aici, iar alianța dintre Papă și Rege din secolul 16 și 17 poate servi ca indiciu referitor la arătarea acestui Om al Fărădelegii de la final.

 

Cum se leagă acest om al Fărădelegii de Fiara din Apocalipsa 13 și ce facem cu Nero? Ioan vorbește despre două fiare: o fiară care iese din mare și o fiară de pe pământ, el vorbește despre Imperiul Roman și cultul imperial.

 

Fiara de pe pământ, după cum a menționat Dr. Johnson este Imperiul Roman cu toată puterea sa economică și militară, o referință la cultul imperial din Roma, iar personajul cheie este, bineînțeles, Nero, sub conducerea căruia a început persecuția creștinilor. Nero reprezintă orice formă de răutate și nelegiuire. El nu doar i-a condamnat la moarte pe Pavel și Petru, dar s-a asigurat că mama sa va fi ucisă la căderea unui acoperiș al bărcii unde avea loc o petrecere;  și-a lovit soția însărcinată în burtă omorându-și nu numai copilul, dar și pe ea; avea un servitor care semăna cu soția lui pe care l-a obligat să devină eunuc, căsătorindu-se cu el. Tot ce făcea Nero era bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu și a ordinii stabilite în creație. El i-a acuzat pe creștini cu privire la marele incendiu din Roma, care a fost de fapt pornit de el pentru a curăța puțin teritoriul pentru noua construcție pe care o plănuia, dar care s-a răspândit în tot orașul, cauzând daune neașteptate. În cele din urmă Nero s-a sinucis și s-a răspândit un zvon că el de fapt nu era mort, că va reapărea pentru a se răzbuna pe dușmanii lui. Acest mit stă la baza discuției lui Ioan despre fiara care imită lucrarea lui Hristos de răscumpărare, moarte și parousia care va avea loc la final.

 

Fiara de pe pământ din versetele 11-18 consider că se referă la cultul imperial și preoții săi din Asia Minor din vremea în care lui Ioan îi este dată această serie de  viziuni pe care noi o numim Apocalipsa.  Personajul cheie al istoriei acestui cult imperial este Domițian care cred că este fiara care revine la viață și reapariția persecuțiilor în Asia Minor, în special Pergam și Smirna unde creștinii erau împiedicați să cumpere și să vândă. Cultul imperial și cei care îl sprijinau și îl promovau erau mai activi în Asia Minor decât în Roma, iar Domițian i-a persecutat sever pe creștini în Asia Minor, în special în anii în care Ioan primește această viziune.

 

Referința la orașul cu șapte coline – evident Roma – și la seria de conducători din timpul în care Ioan primește revelația, semnifică faptul că fiara este un dușman în prezent, care persecută biserica apostolică. Deși după cum am vazut mai înainte că preteriștii au dreptate atunci când subliniază afirmația lui Ioan despre faptul că vremea este aproape (Apoc 1:3) – ei recunosc faptul că Ioan scrie creștinilor care deja suferă persecuția romanilor -, totuși interpretarea preteristă nu poate fi admisă deoarece argumentele nu doar ne arată că această revelație a fost dată lui Ioan după anul 70 d. Hr., dar interpretarea preteristă a fiarei, a icoanei sale și a numărului său nu își găsește pe deplin împlinirea în Nero și evenimentele din anul 70, pentru că ambele arată înspre sfârșitul veacului. Ce putem spune cu certitudine este că în Apocalipsa 17:9-14 se menționează un personaj escatologic care e parte din această linie de împărați, un al optulea împărat care pare să apară în vremea sfârșitului.

 

Interpretările futuriste ale legăturii dintre Antichrist și Fiară din Apocalipsa 13 sunt de asemenea problematice pentru că Biblia vorbește despre faptul că Fiara și Antichristul sunt realități prezente erei apostolice. Aceste imagini nu pot fi împise undeva la final, ignorând contextul istoric al viziunii lui Ioan.

 

Dispensaționalismul, care susține că Anticristul va apărea în apropierea Răpirii, iar Necazul cel Mare este legat de așa numitul Tratat de Pace al Israelului, se clatină datorită lipsei de substanță biblică – nu sunt dovezi în sprijinul său -, se bazează pe o interpretare dubioasă a unor pasaje precum Daniel 9, totul fiind construit pe această fundație, astfel încât dacă o piesă este înlăturată, întreaga structură se dărâmă în ce privește învățătura despre Anticrist.

 

Vedem ca în 2 Tesaloniceni 2 că Pavel nu se referă la Templul din Ierusalim, ci la Biserică. Dacă interpretarea futuristă este adevărată înseamnă că creștinii din primul secol se înșelau, ei credeau că Ioan le scrie o scrisoare lor, când de fapt scrisoarea ni se adresează nouă, celor de la sfârșit. Vorbim despre fraude pioase atunci când unii critici vorbesc despre cărțile Vechiului Testament ca nefiind scrise de autorii care se presupune că le-ar fi scris, ci au fost scrise înainte de reforma care a avut loc în Israel, cartea Deuteronom ar fi, de exemplu, o fraudă pioasă. Cam asta par să susțină și dispensaționaliștii, faptul că acei creștini credeau că epistola le-a fost scrisă lor, dar de fapt, se adresează celor de la sfârșitul veacurilor. Cred că acesta este mod greșit de abordare a Scripturii.

 

Întrebarea de care trebuie să ne apropiem până la urmă este: Care este semnul fiarei? Semnul fiarei, după cum ne spune Ioan este numărul umanității, un număr despre care am putea spune că este perfect imperfect. Este legat de usurparea atributelor și prerogativelor divine, cei care iși iau semnul fiarei fac lucrul acesta în contextul slujirii statului și liderilor în așa fel încât aceștia fie își neagă mărturisirea credinței lor în Iisus, care este apostazie, sau a faptului că Iisus este Domn, respingând această mărturisire pentru o alta: Cezar este Domn. Numărul 666 poate într-adevăr să fie o referire la Nero, dar nu se limitează doar la el, mai ales dacă Apocalipsa a fost scrisă după anul 70 d. Hr. Semnul și numărul Său este un fenomen recurent și este legat de reapariția Fiarei care caută acea închinare și adorare care îi aparține doar Dumnezului Viu și Adevărat. Cu toate acestea, este mai important să înțelegem semnificația numărului, decât persoana la care se referă. Șapte este numărul desăvârșirii, iar șase reprezintă lipsa de perfecțiune, Fiara îl imită pe Hristos, dar întotdeauna eșuează, șase reprezintă umanitatea căzută, care muncește mereu, dar care niciodată nu intră în odihna de sabat. Iar trei de 6 indică faptul că Fiara, Dragonul, Satan, cea de-a doua Fiară și Profetul Mincinos imită Stânta Treime, dar niciodată Fiara nu se va putea ridica mai presus de umanitate.

 

In vremea în care Ioan folosește imaginea aceasta, sclavii erau însemnați de stăpânii lor, toți cei însemnați de fiară sunt slujitorii fiarei, aceștia renunță la Hristos în mod voit, spre pieirea lor. Dispensaționaliștii fac o greșeală prin faptul că se preocupă cu investigarea formelor de tehnologie pot fi folosite ca semn pe trup, dar se apropie mai mult de adevăr atunci când avertizează cu privire la un guvern care pretinde o formă de închinare care I se poate oferi doar lui Dumnezeu. Aceasta este întotdeauna o amenințare pentru creștini, așa că orice formă de economie dirijată poate deveni o religie falsă. Prin urmare, dificultatea va fi să rămânem patrioți, adică să ne iubim și să ne slujim țara și să nu cădem în extrema naționalismului, care este idea că voia lui Dumnezeu este orice face statul în care ne aflăm. Orice guvern care usurpă onoarea și autoritatea divină și insistă asupra închinării la stat sau la liderul său poate fi considerat ca fiind angajat în această practică. Avem două exemple destul de recente legate de aceasta, unul este svastica și salutul nazist al lui Hitler și împăratul Hirtohito din Japonia. Profetul fals înșeală popoarele pentru a sluji fiara, statul sau liderul său. Va fi un Anticrist viitor? Da. Multi anticriști au fost și vor fi, dar în opinia mea seria de anticriști cu care a avut de-a face biserica de la început va face loc unui Anticrist ultim, ereticul, înșelătorul ultim și persecutorul suprem al poporului lui Dumnezeu. Conform lui Pavel in 2 Tesaloniceni și a lui Ioan în Apocalipsa 20, duhul nelegiuirii și a lui Satan sunt deja la lucru, dar este restrâns de ceva, anume de predicarea Evangheliei. Atât Pavel, cât și Ioan au spus că acea restrângere va înceta imediat înainte de întoarcerea lui Hristos, perioadă în care va fi o manifestare finală a furiei și înșelăciunii satanice.

 

Faptul că astfel de imperii și națiuni anti-creștine împreună cu liderii lor satanici vin și pleacă înseamnă că multe încercări făcute de creștini pentru a identifica fiara și anticristul în trecut pot avea, de fapt, un merit. În vremea în care biserica romano-catolică avea putere politică, și unele armate ale popoarelor se aliau împotriva protestanților precum armata Franței, a Spaniei, a Italiei, pe bună dreptate protestanții identificau biserica Romano-Catolică și popoarele aliate ca Fiara, iar papalitatea ca sămânța lui Anticrist, dar predicarea Evangheliei a restrâns națiunile romano-catolice din a distruge bisericile care mărturiseau justificarea doar prin credință (sola fide), nefiind manifestarea finală a lui Anticrist. Cunoaștem că circumstanțele istorice se schimbă, în special în Europa, pentru că alianța dintre papă și prinț a fost înlocuită de democrațiile sociale.

 

Conform lui Ioan, Fiara și Prostituata Babilon, manifestarea finală, nu va fi o reînviere a lui Nero, ci o reînviere a Fiarei, iar dacă dorim să știm cum va fi, ne putem uita la cultul imperial al Romei, deja prezent pe paginile Noului Testament ,care lua viețile creștinilor și îi împiedica să vândă și să cumpere. Asta e ceea ce va face și fiara de la final, se va război cu sfinți și poporul lui Dumnezeu pentru că vor refuza să i se închine lui și icoanei sale. Dar fiara va fi distrusă de Miel, deoarece Mielul este deja biruitor, lucru de care ne asigură Ioan.

 

Consider că este important ca de fiecare dată când vorbim despre Anticrist să vorbim despre speranță, nu despre teamă. O lecție pe care trebuie să o învățăm este legată de stabilirea de date și identificarea anumitor persoane ca anticrist. Autorii Bibliei vorbesc adesea referitor la vremurile sfârșitului ca fiind un mister, Pavel spune lucrul acesta de doua ori: e nevoie de înțelepciune pentru a înțelege aceste lucruri. Și Ioan face asta de cel puțin două ori în cartea Apocalipsa. Așadar, am fost avertizați de autorii bibliei că acest fenomen este legat de o mare apostazie, dar este prevenit de un fel de restrângere divină. Așadar, numai Dumnezeu știe când se vor întâmpla aceste lucruri și de vreme ce Dumnezeu oferă creștinilor înțelepciune fără măsură, când ve veni vremea, vom cunoaște ce înseamnă toate profețiile, dar nu înainte. Când ne vom afla în acele vremuri nu ne vom strânge la o conferință spunând unii altora: „Crezi că acesta ar putea fi Anticristul?” Nici măcar nu ne vom pune această întrebare. De asemenea, trebuie să învățăm din propria tradiție. Au fost făcute multe eforturi zadarnice de către unii puritani sau chiar oameni ca Jonathan Edwards de a lega evenimente contemporane de profețiile biblice, a stabili date, – el credea că Domnul se va întoarce în 1866 -, sau a numi anticriști.

 

Istoricul de la Universitatea din Chicago, Bernard McGinn, care nu este prieten cu creștinii, dar expert în ce-l privește pe Anticrist, pe bună dreptate spune: „Nicio epocă din istoria creștinismului nu a fost lipsită de dovezi ingenioase cu privire la imanența venirii vremii sfârșitului” Cât de adevărat! In veme ce mulți dintre înaintașii noștri au avut dreptate atunci când au identificat diferite semne ale fiarei, pentru că într-o anumită măsură acestea erau prezente, totuși nu era timpul hotărât de Dumnezeu pentru ca Fiara să fie eliberată pentru a-și vărsa furia pentru ultima dată. Va fi un Anticrist final? Da, dar gred că trebuie să luăm aminte la sfatul foarte înțelept al lui Anthony Hoekema: „Concluzionăm faptul că semnul anticristului, la fel ca alte semne ale veacurilor este prezent pe tot parcursul istoriei bisericii. Putem chiar spune că fiecare perioadă va avea propria formă de activitate anticreștină. Dar ceea ce căutăm noi este intensificarea acestui semn la apariția lui Anticrist pe care Însuși Hristos îi va distruge la cea de-a doua venire a Sa.” De aceea este important să avem grija și deopotrivă să veghem permanent. Trebuie să ne concentrăm pe mijloacele prin care Dumnezeu restrânge nelegiuirea – Evanghelia – și nu trebuie să ne risipin energia pe speculații nefolositoare. Speranța noastră ca creștini nu stă în în puterea de a da pronosticuri, ci în victoria finală a Mielului. Precum Geerhardus Vos ne amintește: „(Profeția despre Anticrist) este parte din multele profeții ale căror cel mai bun și final exeget va fi împlinirea escatologică și față de care se cuvine ca sfinții să exercite un anumit fel de răbdare escatologică.”

 

Ideea de Anticrist în general și cea de apostazie în special ar trebui să ne fie un avertisment, deși poate nu acesta a fost scopul imediat a lui Pavel, pentru a nu privi cu ușurătate la progresul neîntrerup al cauzei lui Hristos pe parcursul tuturor veacurilor până la final. Înnoirea lumii nu depinde de ameliorarea graduală a situației, ci de interpunerea finală a lui Dumnezeu.

 

Noi nu tânjim după o utopie pământească în care Cetatea Omului devine Cetatea lui Dumnezeu. Prostituata Babilon nu poate fi purificată și refăcută. Nu așteptăm un mileniu pământesc în care lumea căzută este văruită pentru o vreme, cu natura umană păcătoasă încă prezentă sub furnirul strălucitor. Nu, ci  așteptăm același lucru pe care și Avraam l-a așteptat – o țară și o cetate cerească (Ev. 11Ș16). Căci așa cum Dumnezeu i-a promis lui Avraam, și acum pregătește toate lucrurile pentru poporul Său. Aceasta va deveni o realitate glorioasă atunci când Iisus Hristos se întoarce, nu înainte.

 

Noul Testament niciodată nu sugerează speranța că Babilonul (Cetatea Omului) va deveni Noul Ierusalim (Cetatea lui Dumnezeu). Vos are dreptate. Noul Testament ne învață că atunci când cea de-a șaptea trâmbiță va suna la întoarcerea Domnului nostru atunci „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Dragonul, fiara și profetul fals și toți cei care îi slujesc vor fi aruncați în lacul de foc, nemaifiind o amenințare pentru pacea și siguranța împărăției lui Dumnezeu. După cum spune Ioan: „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Marea promisiune va fi în sfâtșit realizată – Dumnezeu va locui în mijlocul nostru – și nu va mai fi nici un blestem, lacrimi, tristețe și durere, nici vreo rămășiță a prostituatei Babilon.

 

În loc să ne temem, să ne înspăimânte Anticristul și să ne îngrijorăm despre ultimele evenimente din Orientul mijlociu sau dacă numărul 666 apare pe eticheta vreunui produs din gospodărie, ar trebui să așteptăm cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos. Căci Satan și acoliții lui deja au fost invinși prin sângele și neprihănirea lui Hristos, deși pentru o vreme aceștia își vor face de cap, știu că vremea lor este scurtă. Referitor la soarta dușmanului nostru, Martin Luther exprimă cel mai bine: „Va fi doborât cu un singur cuvânt”. Amin. Doamne Iisuse vino în curând!

 

https://www.evanghelicreformat.org/ce-spune-de-fapt-biblia-despre-antihrist

 

////////////////////////////////////

Capitolul 7. Apostazia şi Antihristul, de Edward Dennett

 

În intervalul dintre răpirea sfinţilor şi apariţia lui Hristos, pământul va fi scena unora dintre cele mai groaznice evenimente pe care le-a văzut vreodată lumea. Printre acestea va fi apostazia – abandonarea deschisă a oricărei mărturii creştine, negarea atât a Tatălui cât şi a Fiului (1. Ioan 2:22 ) şi apariţia omului păcatului (Antihristul).

 

Apostolul Pavel ne-a dat cele mai precise şi mai clare învăţături cu privire la acest subiect. Falşi învăţători au căutat să tulbure gândurile credincioşilor tesaloniceni, afirmând că ziua Domnului a venit deja. Şi, ca să preîntâmpine această greşeală, el a scris: „Vă rugăm dar, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună la El, ca voi să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă,ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă acum. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii, care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându- se pe sine că este Dumnezeu“ (2. Tesaloniceni 2:1-4 ).

 

Suntem în mod limpede avertizaţi că „lepădarea de credinţă“ (apostazia) şi „omul păcatului“ vor fi văzuţi în intervalul dintre răpirea sfinţilor şi venirea Domnului, fiindcă apostolul îşi bazează îndemnul către aceşti credincioşi pe venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună la El. Strângerea lor împreună la Hristos a fost o demonstraţie a imposibilităţii ca ziua Domnului să fi venit deja. Întâi, pentru că nu erau încă strânşi creştinii la Domnul, ei trebuind să vină cu El; în al doilea rând, cel rău, care trebuia să fie judecat, nu apăruse încă, aşa că judecata nu putea să fie exercitată.

 

Apostolul ne arată că, până ca Adunarea să fie ridicată, această împlinire şi întrupare a răutăţii nu poate avea loc: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul său. Pentru că taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa prin arătarea venirii Sale“ (2. Tesaloniceni 2:6-8 ).

 

Apostazia

Aceasta a fost prevăzută şi prezisă din primele zile ale creştinismului. Domnul nostru Însuşi o arată în unele din parabole şi niciodată nu vorbeşte de răspândirea treptată a adevărului până când toată lumea va fi ajuns să-L mărturisească pe El ca Domn. Pe de altă parte, El compară Împărăţia cerurilor, cum este văzută în lume, cu „un aluat“ (aluatul în Scriptură are în general semnificaţia stricăciunii) „pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot“ (Matei 13:33 ; vezi şi parabola neghinei şi a grăuntelui de muştar în acelaşi capitol).

 

Apostolul Pavel le spune bătrânilor adunării din Efes: „Eu ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruţă turma; şi dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei“ (Fapte 20:29-30 ). Iar în cele două epistole către Timotei (1. Timotei 4 şi 2. Timotei 3 ) întâlnim descrieri specifice răului „timpurilor din urmă“. Ce poate fi mai direct şi mai accentuat decât aceasta? Sfinţii cărora li se scria erau preveniţi că taina fărădelegii lucra deja şi, deşi deocamdată împiedicată, când piedica nu va mai fi, se va ridica repede şi puternic, depăşind orice limite şi în final se va împlini în acea fiinţă înspăimântătoare care se va împotrivi şi se va înălţa mai presus de orice este numit Dumnezeu şi va cere să i se aducă închinarea care I se cuvine numai lui Dumnezeu.

 

Petru vorbeşte despre răul „zilelor din urmă“, de asemenea şi Iuda, în special în forma apostaziei. În Apocalipsa ne este dat să vedem forma ei finală în „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului“ (Apocalipsa 17:5 ). Ca să înţelegem bine aceasta, trebuie să ne amintim că, după ce sfinţii sunt luaţi, Adunarea în forma ei exterioară (mărturia creştină) va rămâne. Numai adevăraţii creştini vor fi luaţi sus ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Vor fi lăsaţi în urmă milioane de aşa-numiţi credincioşi. Şi, fără îndoială, această mărturie de faţadă va fi menţinută; şi bisericile şi capelele şi alte locuri unde creştinii de nume se întâlneau îşi vor continua serviciile lor religioase ca şi înainte. Clopotele vor suna şi adunările se vor ţine, chiar cu un număr mai mic, prin absenţa copiilor lui Dumnezeu. De asemenea se vor intona cântări, se vor face sau se vor repeta rugăciuni şi se vor rosti predici. Dar când Duhul lui Dumnezeu, Cel care împiedica desfăşurarea „tainei fărădelegii“ în Adunare, nu va mai fi, răul va fi fără frâu, iar inimile necredincioase în caracterul lor, care se dădeau înapoi ca să primească învăţături şi care desconsiderau autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele lui fundamentale, vor cădea în curând cu totul sub stăpânirea lui.

 

„Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nedreptate“ (2. Tesaloniceni 2:11-12 ). Aşa vor fi, treptat, pregătiţi să cadă sub influenţa şi puterea lui Antihrist şi deci să abandoneze cu desăvârşire chiar şi forma creştinismului. Şi nu este greu de remarcat că apostazia se va dezvolta sub cele trei forme în care omul a fost în relaţie cu Dumnezeu: firea (păcatul neînfrânat care se înalţă); iudaismul (cel care stă în templul lui Dumnezeu) şi creştinismul (cel căruia i se aplică termenul de apostazie în pasajul din 2. Tesaloniceni 2 ).

 

Ce perspectivă înspăimântătoare! Şi cât de trist este să observăm această „taină a fărădelegii“ lucrând atât de clar în ziua de azi, ridicându-şi curajos capul în amvoanele creştinătăţii şi proclamând nestânjenit doctrine care răstoarnă chiar temeliile adevărului descoperit, pregătind drumul, îndată ce Adunarea va fi luată, pentru venirea omului păcatului!

 

Antihristul

El este numit: „împărat“ (Daniel 11:36 ), „păstorul cel netrebnic“ (Zaharia 11:17 ), „omul păcatului“, „fiul pieirii“ (2. Tesalonicei 2:3), „Antihrist“ (1. Ioan 2 ; 2. Ioan 7 ), „fiara“ (Apocalipsa). Antihristul nu este o figură de stil folosită pentru a ilustra un principiu rău sau un sistem rău, ci indică o persoană reală. Oricine va face efortul să citească diferitele texte unde el este amintit va vedea aceasta imediat. Mai mult chiar, sunt motive să credem că el nu va fi dintre naţiuni, ci un evreu.

 

Astfel, Domnul nostru, fără a lăsa loc la îndoieli când Se referă la această încarnare a răului, spune: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi“ (Ioan 5:43 ); şi aceasta ar fi de neconceput dacă n-ar fi din neamul lor. Într-adevăr, el se va prezenta ca Mesia, în antagonism cu Hristos; în Daniel se spune că el „nu va ţine seama de dumnezeii părinţilor săi“ (Daniel 11:37 ), arătând clar descendenţa lui evreiască, la fel de bine ca şi caracterul lui apostat. Şi „se va înălţa şi se va mări mai presus de orice dumnezeu şi va rosti lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va reuşi, până când se va împlini mânia; pentru că ce este hotărât se va face“ (Daniel 11:36 ).

 

În Apocalipsa 13 avem descrise atât ridicarea lui, cât şi caracterul faptelor lui. După cum i s-a descoperit lui Daniel, şi prin el a fost anunţat Nebucadneţar, patru împărăţii vor fi până la sfârşit: cea a Babilonului, cea medo-persană şi cea greacă au apărut şi au trecut; a patra, simbolizată prin picioarele de fier şi labele picioarelor parte din fier şi parte din lut, este ultima: „o piatră s-a desprins, fără mâini, şi a lovit chipul peste picioarele lui de fier şi de lut şi le-a sfărâmat … Şi piatra care a lovit chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul“ (Daniel 2:34-35 ). Acesta este imperiul roman – întâi în energia lui primară şi în forţa irezistibilă, cum este înfăţişat sub simbolul fierului, apoi în forma lui finală, cele zece împărăţii, înfăţişate ca zece degete, unite într-o confederaţie sub un şef suprem. În Apocalipsa 13:1 , Ioan descrie întâi înălţarea puterii imperiului roman în forma lui finală: „Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne, zece diademe, şi pe capete, nume de hulă“ (Apocalipsa 13:1 ).

 

Marea ilustrează masa informă de oameni într-o stare tulbure a lumii: popoare în mare agitaţie, precum valurile fără odihnă ale adâncului. Şi din masa în anarhie şi confuzie se ridică o putere imperială. Fiara care apare astfel este caracterizată prin aceea că are şapte capete şi zece coarne, căreia „balaurul i-a dat puterea lui şi tronul lui şi autoritate mare“ (Apocalipsa 13:2 ), în aceeaşi măsură în care balaurul însuşi le avea atât de distinct în capitolul anterior (Apocalipsa 12:3 ).

 

Şi este de remarcat că acest transfer de caracteristici, care arată sursa puterii fiarei, urmează izgonirii lui Satan din cer (Apocalipsa 12:9 ). Cununile erau pe capetele balaurului, dar la fiară erau pe coarnele ei, ceea ce înseamnă că în imperiul roman avem exercitarea puterii ca o stare de fapt, în timp ce în cazul lui Satan avem principiul în sine, rădăcina faptului. Este o chestiune de sursă şi caracter, nu de istorie. Avem deci înaintea noastră forma finală a puterii naţiunilor, animată şi umplută de energia lui Satan şi posedând în ea toate trăsăturile care i-au marcat pe predecesorii ei (v. 2; Daniel 7:4-6 ).

 

Cele şapte capete reprezintă forme succesive ale puterii, care au existat, dar care acum sunt concentrate în fiară; cele zece coarne sunt împăraţi şi aceşti zece în final se vor uni sub un şef suprem. „Aici … cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin. Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara“ (Apocalipsa 17:9, 10, 12 ).

 

Va fi o asemenea demonstraţie de forţă cum lumea nu a mai văzut niciodată; şi, cum şi sursa şi energia sunt satanice, ea va fi îndreptată împotriva lui Dumnezeu şi a poporului Său: „Şi şi-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune; şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat“ (Apocalipsa 13:6-8 ). Va fi o vreme de împotrivire făţişă împotriva lui Dumnezeu şi de aceea va fi un necaz înspăimântător pentru sfinţi.

 

În legătură cu toate acestea se ridică o altă „fiară“; nu din mare, ca predecesoarea ei, ci din pământ, într-un timp când este o guvernare stabilită sub ordinele şi stăpânirea primei fiare. Acesta este Antihristul. El „avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur“ (v. 11). El este un imitator al lui Hristos, deşi este împotriva Lui; dar glasul îi descoperă adevăratul caracter. El acţionează ca un fel de reprezentant al primei fiare, exercitându-şi puterea şi făcând ca „pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată“ (Apocalipsa 13:12 ). El, mai mult, face minuni, sau aparente minuni, şi de aceea înşală pe locuitorii pământului, determinându-i să facă o icoană primei fiare şi să se închine ei. Şi cel mai eficace mijloc de a-şi atinge scopul este: „să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei. Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor; şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei“ (Apocalipsa 13:15-17 ).

 

Va fi astfel o trinitate înşelătoare, compusă din Satan, prima fiară şi profetul mincinos; şi obiectul strădaniilor lor va fi să-L excludă pe Dumnezeu de pe pământ şi să-I uzurpe locul în minţile oamenilor.

 

• prima fiară este puterea supremă seculară;

 

• cea de-a doua, Antihrist, acţionând sub prima, avându-şi domeniul în sfera religioasă;

 

• Satan este inspiratorul şi sursa de energie. Toate lucrările înşelăciunii şi activităţile mentale ale oamenilor, despărţite de Hristos, nu au decât un singur scop, fiindcă toate ţintesc şi se vor întrupa în împotrivitorul plin de ură faţă de Dumnezeu şi Hristosul Său. Apostolul Ioan îi previne pe credincioşii din zilele lui că spiritul lui Antihrist era deja răspândit (1. Ioan 4:3 ); şi de aceea este necesar, în special când necredinţa creşte mai îndrăzneaţă ca niciodată, să fim în gardă şi să cântărim bine aceste trăsături schiţate ale omului păcatului care va veni, pentru ca să fim feriţi, în harul Dumnezeului nostru, de orice asociere care, fiind sămânţă a lui Satan, este şi un semn de ostilitate faţă de Hristos.

 

În clipa de faţă este mai ales necesar să fim vigilenţi, pentru că sunt multe indicii că Satan este angajat din plin în strângerea şi antrenarea forţelor pentru conflictul viitor. Dar, ca întotdeauna, mişcările lui sunt subtile. El încă nu îndrăzneşte să mărturisească deschis împotrivirea faţă de Hristos; dar el poate influenţa şi influenţează minţile oamenilor împotriva doctrinelor fundamentale ale creştinismului; şi el îi foloseşte în acest scop pe cei care sunt învăţători recunoscuţi ai creştinismului.

 

Duşmanii noştri sunt cei din însăşi casa noastră! Dar atâta timp cât suntem strâns lipiţi de Cuvântul lui Dumnezeu – refuzând înţelepciunea şi raţionamentele omeneşti – şi căutăm să fim călăuziţi numai de Duhul Sfânt, vom scăpa din cursă şi vom fi ţinuţi credincioşi lui Hristos.

 

 Speranța binecuvântată

Capitolul 6. Restaurarea evreilor

Capitolul 8. Necazul cel mare

Capitolul 9. Arătarea lui Hristos

ÎNAINTE

Capitolul 8. Necazul cel mare

 ÎNAPOI

Capitolul 6. Restaurarea evreilor

 Ce cred eu despre acest articol?

https://comori.org/viata-de-credinta/speranta-binecuvantata/capitolul-7-apostazia-si-antihristul/

 

/////////////////////////

Imperiul fricii: Davos, butonul nuclear si pretextul climatic | cu Pastor Dr. Florin Antonie

https://www.youtube.com/watch?v=gNCEi291-rw

 

///////////////////////////////////////////

Ilie şi Elisei

2 Împăraţi 2.9-15

Hamilton Smith

© SoundWords, Online începând de la: 24.01.2020, Actualizat

 

      

Versete călăuzitoare: 2. Împăraţi 2.9-15

 

2. Împăraţi 2.9-15: Şi a fost aşa: după ce au trecut, Ilie a spus lui Elisei: „Cere ce să-ţi fac mai înainte de a fi răpit de la tine“. Şi Elisei a zis: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Şi el a zis: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi“. Şi a fost aşa: pe când mergeau ei încă şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc; şi i-au despărţit pe cei doi; şi Ilie s-a suit la ceruri într-un vârtej de vânt. Şi Elisei l-a văzut şi a strigat: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călăreţii lui!“ Şi nu l-a mai văzut. Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi. Şi a ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi s-a întors şi a stat pe malul Iordanului. Şi a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi a lovit apele şi a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit şi el apele şi ele s-au despărţit într-o parte şi într-alta. Şi Elisei a trecut. Şi fiii profeţilor care erau în faţa Ierihonului l-au văzut şi au zis: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei“. Şi au venit în întâmpinarea lui şi s-au plecat până la pământ înaintea lui.

Cuprins

Introducere

Legătura între Ilie şi Elisei

Elisei trebuia să-l reprezinte pe Ilie

Cele două aspecte

1) Isus este luat în glorie

2) Duhul Sfânt vine din glorie

Dacă vedem pe Isus în glorie

Adevărata poziţie a Adunării

Introducere

În acest pasaj avem două adevăruri mari, care caracterizează creştinismul. Ca şi creştini preţuim foarte mult crucea, care este baza juridică a tuturor binecuvântărilor noastre, şi apoi vorbim cu plăcere despre venirea Domnului. Toţi creştinii recunosc că Hristos a venit să moară, şi în general ei cred că El va reveni, ca să ne ia în glorie. Dar mai sunt şi alte două adevăruri mari, despre care nu se vorbeşte aşa de mult. Primul dintre ele este marea realitate, că Hristos Se află acum în glorie, şi al doilea, că Duhul Sfânt este pe pământ. Astăzi este un Om în glorie şi o Persoană divină pe pământ. Acestea sunt cele două adevăruri mari, care alcătuiesc caracterul creştinismului. Ele nu au fost prezente în epoca veche şi sub această formă nu vor fi în epoca care va veni. Aceste adevăruri caracterizează momentul actual, şi constituirea Adunării depinde de ele. Adunarea nu putea fi constituită înainte ca Hristos să intre în glorie şi Duhul Sfânt să fie venit pe pământ. Despre aceste două adevăruri doresc să vorbesc în această după-masă.

 

Dacă vorbim despre un Om în glorie, atunci nu vrem să uităm că Acesta – Domnul Isus – este o Persoană divină. Însă Ştefan vede pe Fiul Omului în glorie. Am citit acest pasaj din cartea împăraţilor, deoarece el ne dă o imagine a acestor adevăruri, şi Dumnezeu ne învaţă deseori prin imagini, aşa cum facem şi noi cu copiii noştri.

 

Legătura între Ilie şi Elisei

Profetul Ilie şi-a terminat viaţa. Marele eveniment de pe Carmel a trecut, şi el era în momentul să intre în cer într-un car de foc. Elisei trebuia să rămână. Un om a fost luat în cer şi un om a rămas pe pământ. Omul, care a fost lăsat pe pământ, trebuia să întruchipeze sau să prezinte pe cel care tocmai intrase în cer. Pentru ca Elisei să poată reprezenta pe Ilie, mai întâi era necesar ca inima lui să se lege cu a lui Ilie. În versetul 2 al capitolului citit ni se spune, că Elisei trebuia să părăsească pe Ilie. În versetul 4 Ilie spune acelaşi lucru lui Elisei, şi la fel şi în versetul 6. Aceste versete vorbesc despre o inimă cu afecţiune faţă de Ilie. Apoi găsim, că Elisei şi Ilie erau în părtăşie. În versetul 7 se spune: „Şi au mers amândoi”. La sfârşitul versetului 7 citim: „şi ei amândoi au stat lângă Iordan”, iar la sfârşitul versetului 8 citim: „au trecut amândoi pe uscat”. De trei ori se spune: „amândoi”. Aceasta arată desigur, că el era legat de Ilie şi era în părtăşie cu el. În versetul 11 se spune apoi: „Şi a fost aşa; pe când mergeau ei încă şi vorbeau …”. Aceasta vorbeşte despre comunicare. Avem astfel aici trei lucruri: sentimente, părtăşie şi comunicare.

 

Elisei trebuia să-l reprezinte pe Ilie

Ilie pleacă spre cer şi Elisei este lăsat în urmă pe pământ, pentru ca el să-l poată deci reprezenta pe Ilie. Însă pentru aceasta el trebuie să aibă duhul aceluia care a plecat în cer. Când Ilie a fost luat, mantaua lui a căzut pe pământ, şi Elisei şi-a rupt propriile haine. Eu cred că mantaua vorbeşte în sens spiritual despre caracterul persoanei cu care avem a face. Este ceea ce noi vedem la o persoană; şi ceea ce trebuia să se vadă la Elisei era caracterul şi însuşirile lui Ilie. De aceea citim la sfârşitul versetului 15: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei”. Aceasta au spus-o fiii profeţilor. Când aceştia au privit la Elisei, au văzut caracterul şi viaţa lui Ilie. Aceasta este o imagine despre ceea ce ar trebui să fie valabil despre tine şi despre mine. Domnul a atras inimile noastre la Sine, şi El a intrat în glorie şi ne-a lăsat aici, pentru ca noi să-L prezentăm şi să-L reprezentăm în lume. Noi suntem oameni pe pământ, care au primit viaţa Omului din cer şi acum ei trebuie s-o prezinte. Vai, cât de puţin corespundem noi acestui scop; dar noi nu vrem să minimalizăm adevărul, din cauză că noi corespundem aşa de puţin lui. Noi am fost lăsaţi aici, ca să prezentăm pe acel Om desăvârşit, care S-a înălţat la cer.

 

Cele două aspecte

Duhul Sfânt a coborât pe pământ de la Hristos din glorie, ca să locuiască în noi, pentru ca noi în puterea Duhului, asemenea lui Elisei, să privim la Omul desăvârşit din glorie. Şi în măsura în care noi privim în sus la Omul din glorie, vom deveni într-o măsură mică asemenea Lui. „Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, întocmai de Duhul Domnului.” (2. Corinteni 3.18).

 

1) Isus este luat în glorie

Să ne îndreptăm acum spre cartea Faptele apostolilor 1.8-9. Aici avem cele două mari realităţi, despre care am vorbit. Domnul Isus a vorbit pentru ultima dată ucenicilor Săi şi le spune, că ei vor primi putere, când Duhul Sfânt Se va fi coborât peste ei. Şi la sfârşitul versetului 9 citim că un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. Aici Domnul intră ca Om în glorie, de aceea în versetul 11 El este numit de îngeri cu numele pe care El l-a purtat ca Om: „acest Isus”. Avem astfel aici prima mare realitate: Isus este luat în glorie.

 

2) Duhul Sfânt vine din glorie

Dacă trecem acum la capitolul 2 al cărţii Faptele apostolilor, versetele 1-4, atunci găsim acolo a doua mare realitate: Duhul Sfânt coboară din glorie pe pământ. Ucenicii au fost umpluţi cu El, şi este formată Adunarea. La sfârşitul capitolului citim: „Iar Domnul adăuga în fiecare zi [Adunării] pe cei care erau mântuiţi” (Faptele apostolilor 2.47). Aceasta arată clar, că Adunarea era constituită deja în momentul acela.

 

Dacă vedem pe Isus în glorie

Ne îndreptăm acum spre Faptele apostolilor 7.2,54-60. Am citit aceste versete, ca să arăt, ce se petrece cu un om şi ce ia naştere în el, când el vede pe Isus în glorie. La începutul capitolului citim, că Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam; aceasta înseamnă, Dumnezeul gloriei Se arată unui om pe pământ. La sfârşitul capitolului ni se relatează că Ştefan priveşte în glorie şi vede acolo un Om în gloria lui Dumnezeu. Este ceva minunat, că Dumnezeul gloriei S-a arătat unui om pe pământ, dar nu era mult mai minunat că un om de pe pământ a văzut un Om în gloria lui Dumnezeu, într-un loc unde niciodată nu a fost vreun om? Ce înseamnă: Dumnezeul gloriei? Ce înţelegem noi prin glorie?

 

Gloria nu este simplu un loc aflat în lumină strălucitoare. Gloria înseamnă întotdeauna prezentarea a ceea ce caracterizează ceva. Citim în Cuvânt, că gloria unei femei este în părul ei lung. Aceasta diferenţiază femeia de bărbat. Gloria unui tânăr este puterea lui, spune Scriptura, şi în Proverbe se spune că gloria unui om bătrân sunt perii lui albi. Gloria este ceea ce este specific cuiva. Dumnezeul gloriei înseamnă drept urmare: Dumnezeu într-o sferă în care El este revelat pe deplin. Dacă în lumea aceasta privim în jurul nostru şi vedem palatele mari şi clădirile impunătoare, ele vorbesc despre gloria omului. Lumea aceasta revelează exclusiv gloria omului, dar ea nu prezintă dreptatea, dragostea şi gloria, care le găsim la Dumnezeu. Să presupunem că tu ai fi pe scena gloriei lui Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu este revelat pe deplin, aceasta ar fi o lume în care totul vorbeşte despre Dumnezeu. Dragostea şi sfinţenia ar fi la ele acasă, la fel viaţa şi orice binecuvântare. Când Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam, Dumnezeu a venit dintr-o lume în care totul vorbea despre Dumnezeu, şi aici El a chemat pe Avraam din lumea aceasta, pentru ca acesta să intre în lumea lui Dumnezeu. Deci când Dumnezeu gloriei Se arată unui om, aceasta înseamnă în cele din urmă că omul însuşi se va arăta în gloria lui Dumnezeu. În acest scop Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam.

 

Când Domnul Isus a intrat în glorie, vedem împlinit planul lui Dumnezeu pentru noi credincioşii. Acum este numai o întrebare de timp, că fiecare credincios va fi acolo. Acum noi încă nu am ajuns în această glorie. Noi suntem încă lăsaţi aici. De ce Dumnezeu nu ne-a luat la Sine, atunci când ne-am întors la El? Când tâlharul de pe cruce a venit la Hristos, acesta a intrat în aceeaşi zi în glorie. Domnul i-a zis: „Chiar astăzi!” Însă acesta nu este felul general de a proceda al Domnului. Noi suntem pentru un timp în lumea aceasta, şi am fost lăsaţi aici ca să reprezentăm pe pământ pe Hristos, Omul desăvârşit din glorie – în timpul absenţei Sale pe pământ. Vedem cum toate acestea sunt exprimate minunat în Ştefan. Ştefan era plin de Duhul Sfânt – care a venit din glorie – şi deoarece era plin de Duhul Sfânt, el privea ţintă spre cer. De aceea Duhul Sfânt este aici, ca să conducă inimile noastre acolo unde este Hristos. El nu este aici să ne facă oameni bogaţi, căci atunci toţi creştinii ar fi bogaţi, însă nu este aşa. De cele mai multe ori Evanghelia se vesteşte săracilor. S-ar putea ca Dumnezeu să-ţi dea reuşită în lumea aceasta, dacă este bine pentru tine, însă Duhul Sfânt a venit să lege inima noastră cu Hristos în glorie. Dacă am fi plini de Duhul Sfânt, atunci nu am privi în jurul nostru şi nici în noi, ci am privi ca Ştefan în sus. Am privi ţintă spre cer, nu numai din când în când. Duhul Sfânt desparte inimile noastre de pământ şi le leagă cu cerul, şi dacă privim în cer, vom vedea gloria lui Dumnezeu. Vom privi pe o scenă, pe care Dumnezeu este revelat deplin, unde totul este corespunzător Lui. Şi pe această scenă a gloriei vom vedea pe Isus ca Om la dreapta lui Dumnezeu, pe locul puterii, şi vom spune, aşa cum a spus Ştefan: „Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”.

 

Care a fost rezultatul faptului că Ştefan a văzut pe Fiul Omului în glorie? Rezultatul a fost: Ştefan a fost menţinut prin Omul aflat în glorie. Ştefan era un om sărman, slab pe pământ, înconjurat de vrăjmaşi, în împrejurările cele mai îngrozitoare, şi în acestea el este sprijinit de Hristos, care este în cer. Cu toate că el a fost scos din cetate şi era înconjurat de oameni care scrâşneau din dinţi şi aruncau cu pietre asupra lui, el este aşa de deplin sprijinit şi întărit, că el putea să se roage în pace pentru vrăjmaşii lui şi apoi a adormit liniştit ca un copil. Aici ne este arătat un om de pe pământ, care este sprijinit de Omul din cer. El nu a primit eliberare din împrejurările periculoase. În momentul acela Domnul nu face nimic vrăjmaşilor lui. El nu a oprit pietrele, dar El a făcut ceva mult mai mare, decât să-l elibereze din situaţii. El l-a sprijinit şi l-a întărit în ele. Când suntem în încercări dorim întotdeauna să fim scoşi din ele, şi Domnul este foarte bun, El face deseori aceasta. Însă uneori El lasă încercarea să continue, ca să arate că El ne poate păstra când trecem prin încercări.

 

Acesta este primul rezultat al faptului că privim pe Hristos în glorie. Al doilea rezultat este, că Omul din glorie este prezentat de un om de pe pământ. Căci noi vedem cât de minunat Ştefan se aseamănă cu Domnul său. Când Domnul Isus a atârnat pe cruce, El a rostit rugăciunea care mişcă inima: „Tată, iartă-i!”, şi Ştefan, care priveşte la Domnul său, se aseamănă cu El, spunând: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta”. Şi când Domnul Isus a murit, El Şi-a încredinţat duhul Tatălui. Şi în privinţa aceasta Ştefan este ca Stăpânul lui. El şi-a încredinţat duhul Domnului, spunând: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu”. Avem rezultatul faptului când un om de pe pământ priveşte la Omul din glorie. Omul de pe pământ este sprijinit de Omul din glorie, şi Omul din glorie este reprezentat în acest om de pe pământ. Vedem astfel într-o scenă minunată cele două adevăruri mari: Hristos în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ, şi eu gândesc că în aceasta vedem marea caracteristică a creştinismului. Hristos este văzut ca Om în glorie, Duhul Sfânt este privit ca Persoană divină pe pământ, credinciosul este privit ca fiind umplut cu Duhul Sfânt şi ca omul privind la Omul din glorie. Lumea este văzută în poporul Israel, care nu vrea să se căiască, care prigoneşte pe sfinţi (Adunarea), şi cerul este privit ca fiind deschis şi pregătit să primească duhul credinciosului, atunci când el adoarme. Acesta este un tablou minunat a ceea ce este creştinismul în adevăr.

 

Adevărata poziţie a Adunării

Şi acum încă un verset din Faptele apostolilor 9.31. În Ştefan am văzut un sfânt individual. Dar în versetul acesta avem întreaga Adunare, care umblă în teama de Domnul şi stă în mângâierea Duhului Sfânt, o Adunare alcătuită din oameni, cel mai mult din săracii lumii acesteia. Ei stăteau în afara religiei iudaice şi erau prigoniţi de lume, aşa că ei se aflau în afara religiei şi a lumii. Ei erau pe drumul spre cer, şi aveau pe Domnul gloriei la ei, căci ei umblau în frica Domnului şi erau înmulţiţi prin mângâierea Duhului Sfânt. Şi aici este din nou un tablou măreţ al creştinătăţii. Creştinii sunt o comunitate de oameni care au crucea înapoia lor şi gloria înaintea lor. Ei sunt pe drum spre glorie în părtăşie cu Persoane divine. Tot ce ei au, este Domnul în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ, şi ce le trebuie mai mult? Ce poate fi mai frumos decât o părtăşie de credincioşi în părtăşie cu Persoane divine! Să nu ne considerăm a fi numai o părtăşie de credincioşi, care sunt aici ca să facă cel mai bine, ce pot face. Noi suntem o părtăşie de credincioşi, şi o Persoană divină este cu noi pe pământ. Ce poate fi mai binecuvântat decât aceasta! Aceasta este poziţia în care noi am fost aduşi astăzi prin harul lui Dumnezeu. Am lăsat înapoia noastră marile sisteme ale oamenilor, nu avem regulamente de credinţă, nu avem organizaţii mari, care să ne menţină laolaltă, noi nu avem rânduieli referitoare la serviciile divine, însă avem ceva care este mai mare decât toate acestea. Căci noi avem pe Hristos în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ.

 

Sper ca noi să vedem tot mai mult ce chestiune măreaţă este creştinismul. Domnul să ne dea har, ca aceste adevăruri să devină realităţi practice pentru noi. În toate greutăţile avem pe Domnul, la care privim, şi pe Duhul Sfânt, care vrea să ne călăuzească. Diavolul este împotriva noastră, dar Persoane divine sunt pentru noi. S-ar putea să fie multe greutăţi, în care tu nu şti ce să faci, dar fi sigur, că nu este nici o greutate, în care Domnul să nu ştie ce este de făcut.

 

Tradus de la: Elia und Elisa

 

Titlul original: „Elia und Elisa“

din Der Dienst des Wortes, Anul 6, 1928, pag. 101–109;

după o prelegere ţinută în 8. Aprilie 1928 în Berlin.

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/ilie-si-elisei-a12175.html

 

////////////////////////////////////

 

Eu nu am voie să te supăr

Romani 14.13

Jacob Gerrit Fijnvandraat

© SoundWords, Online începând de la: 17.04.2021, Actualizat

      

Verset călăuzitor: Romani 14.13

 

 Romani 14.13: Să nu ne mai judecăm unii pe alţii; ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere.

 

Cuprins

Eu nu am voie să te supăr

A supăra – ce este aceasta?

Slabi şi tari

Cei care sunt afară

Eu nu am voie să te supăr

Ca şi credincios, în ceea ce priveşte viaţa mea practică am a face în primul rând cu relaţia mea cu Dumnezeu. Eu nu mai sunt un sclav sub un sistem al Legii, ci stau în libertate. Însă desigur aceasta nu înseamnă că pot să fac şi să nu fac ce vreau. Biblia spune că noi ar trebui să trăim în aşa fel ca să „fim plăcuţi” lui Dumnezeu (1. Tesaloniceni 4.1). Dumnezeu trebuie să privească cu bucurie la noi şi totodată să poată spune: Okay, fă în continuare aşa.

 

Însă în viaţă avem a face nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu cei care sunt creştini ca şi noi. Relaţia cu ei trebuie să fie marcată prin ceea ce Biblia numeşte „dragostea de fraţi” (1. Tesaloniceni 4.9). Dragostea faţă de Dumnezeu înseamnă şi că noi nu avem voie să facem nimic, de care Dumnezeu nu Se poate bucura. Dragostea de fraţi înseamnă şi că noi nu avem voie să facem nimic care să dăuneze fratelui nostru.

 

Cu privire la aceasta, noi nu avem voie, ca să zicem aşa, „să călcăm pe picioare” pe fraţii noştri sau pe surorile noastre. Noi trebuie să le acordăm libertate şi nu avem voie să le prescriem ce trebuie să facă sau să nu facă în viaţa lor particulară. Noi nu avem voie să le impunem stilul nostru de viaţă şi nici să le cerem să se adapteze în viaţa lor la dorinţele noastre. Aceasta înseamnă de exemplu că noi nu sunăm zilnic la cineva şi îi cerem o ceaşcă de cafea sau îl rugăm regulat să facă ceva pentru noi. Noi cunoaştem proverbul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Însă Domnul spune aceasta în sens mult mai pozitiv: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7.12).

 

A supăra – ce este aceasta?

Este însă vorba de mai mult. Noi nu avem voie să facem nici o pagubă fratelui nostru. Desigur nu vreau să spun că nu avem voie să-i spargem ferestrele sau să-i călcăm stratul cu flori. Nu, pe mine mă interesează faptul că noi nu avem voie să facem nici o pagubă spirituală fratelui nostru sau surorii noastre, prin aceea că ne folosim de libertatea noastră. Aceasta vrea să se spună când în Biblie se zice: „…ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere” (Romani 14.13).

 

Cu privire la punctul acesta sunt ici şi acolo unele înţelegeri greşite printre aceia care au crescut fiind obişnuiţi cu traducerea Elberfelder. Noi cunoaştem cuvântul „a supăra” în limbajul normal nu în înţelesul pe care îl are aici. Noi îl înţelegem în sensul că prin comportarea noastră facem pe cineva „să se supere”. Deci noi ar trebui – în măsura în care depinde de noi – să evităm aceasta, însă nu despre această „supărare” este vorba în Romani 14.13. Noua traducere Genfer redă mai bine textul acesta: „Luaţi seama să evitaţi tot ce ar putea pune un obstacol în calea lui şi l-ar putea duce la cădere.”

 

Slabi şi tari

În lumea păgână de atunci un credincios putea avea cunoaşterea corectă, că un idol nu este nimic şi că în carnea animalelor de jertfă, care se vindea pe piaţă, nu era nimic rău. Din pricina conştiinţei lui el putea deci să mănânce liniştit carnea aceasta. [Aceasta nu este valabil pentru consumarea cărnii de jertfă ca parte a cultului păgân; vezi 1. Corinteni 10.14-22.] Şi dacă cineva critica această consumare, Pavel scrie: „Pentru că de ce să fie judecată libertatea mea de conştiinţa altuia? Dacă eu iau parte cu mulţumire, de ce sunt insultat pentru aceea pentru care eu mulţumesc?” (1. Corinteni 10.29-30). Deci Pavel nu a permis să i se îngrădească libertatea de către astfel de critici. Însă el atenţionează să nu fii un obstacol pentru iudei, greci sau pentru Adunarea lui Dumnezeu (1. Corinteni 10.32). În acest caz nu este vorba de „a nu supăra” şi nici de o critică din partea unuia care ştie mai bine. Nu, Pavel are în vedere pe credincioşii care sunt slabi în credinţă şi care prin exemplul altora ar putea să ajungă la cădere. Dacă de exemplu unul tare în credinţă mănâncă din carnea de jertfă în prezenţa unui astfel de frate slab, care din pricina conştiinţei lui nu are libertatea să consume carnea de jertfă, dar care prin exemplul fratelui „tare” conştiinţa lui ajunge să se clatine şi mănâncă carnea de jertfă, atunci fratele acesta „slab” păcătuieşte, deoarece el acţionează neîntemeiat pe credinţă. El îşi închide conştiinţa şi ajunge la cădere. Însă fratele „tare” este răspunzător pentru cauza acestei căderi.

 

Dacă nu mă îngrijesc de fratele meu slab, deoarece pentru mine însumi eu văd libertate de a consuma carnea de jertfă, eu acţionez într-adevăr corespunzător cunoaşterii mele, dar nu conform dragostei, şi aceasta este fals.

 

Încă o dată: Există o îngrădire a libertăţii mele în sensul că eu trebuie să încerc să evit să fac ceva care produce pagubă spirituală fratelui meu. Realmente această îngrădire este mai mult decât folosirea libertăţii mele în societate.

 

Exemplul consumării cărnii de jertfă joacă încă un rol în ţinuturile păgâne. În ţara noastră nu avem (încă) a face cu aşa ceva. Însă noi putem aplica aceasta la noi într-un alt domeniu. Dacă cineva crede că consumul de alcool este păcătuire, şi eu ştiu că el are o slăbiciune pentru aceasta, atunci eu nu am voie să-i ofer un pahar cu vin şi probabil în prezenţa lui trebuie să renunţ la vin.

 

Supărarea este inevitabilă; a supăra, în sensul de a-l face pe cineva să se supere, este inevitabil, numai dacă nu se face nimic. Conducătorii iudei s-au supărat că Domnul Isus a mâncat împreună cu vameşii şi păcătoşii (Luca 15.1). Însă aceasta nu L-a determinat pe Domnul să nu continue să aibă legătură cu aceşti oameni „pierduţi”.

 

Cum am spus: Noi ar trebui să încercăm să evităm supărarea fraţilor noştri şi surorilor noastre, însă critica lor nu are voie să ne reţină niciodată de la lucrarea noastră, despre care avem convingerea că Dumnezeu ne-a încredinţat-o şi nu este legată cu practici păcătoase. Aici este valabil principiul că fiecare lucrător este răspunzător stăpânului lui.

 

Dacă cineva ne critică, trebuie să încercăm întotdeauna să constatăm care este motivul lui, şi – dacă este posibil – să ţinem seama de critica lui, însă noi nu trebuie să permitem să ni se impună stilul de viaţă pe care să-l avem.

 

Cei care sunt afară

Ca să fiu complet, vreau să mai spun că în 1. Tesaloniceni 4.1-12 se vorbeşte nu numai despre relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu fraţii, ci şi cu aceia care sunt afară. Indicaţia este, ca noi să umblăm cuviincios faţă de ei.

 

Tradus de la: Ich darf dich nicht ärgern

 

Titlul original: „Ik mag jou niet ergeren“

din Bode van het heil in Christus, Anul 143, 2000/3, pag. 8–9,

şi pe www.jaapfijnvandraat.nl

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

https://www.soundwords.de/ro/eu-nu-am-voie-sa-te-supar-a13024.html

 

///////////////////////////////////////

Slava morală a Domnului Isus (19)

Cum El a încercat şi mustrat pe oameni, de John Gifford Bellett

 

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: Matei 9.28; 12.30; 15.10; 16.23; Luca 7.42

 

Matei 9.28: După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: ‚Credeţi că pot face lucrul acesta?’ Da, Doamne, i-au răspuns ei.

 

Matei 12.30: Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte.

 

Matei 15.10: Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ‚Ascultaţi şi înţelegeţi’.

 

Matei 16.23: Dar Isus S-a întors, şi a zis lui Petru: ‚Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.

 

Luca 7.42: Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?

 

Gloriile morale ale slujbei lui Hristos devin deosebit de vizibile când noi privim pe Domnul Isus în legătura Lui cu omul. Fără întrerupere El înviorează şi slujeşte omului în cele mai felurite suferinţe ale lui. În acelaşi timp El îi revelează mereu în modul cel mai clar că omul posedă o natură stricată, răzvrătită, depărtată de Dumnezeu. În afară de aceasta El îl pune la probă. Acest gând este puţin luat în considerare, de aceea este cu atât mai mult necesar să ne ocupăm mai îndeaproape cu aceasta. Când El învaţă pe oameni, Domnul îi pune totodată la probă, fie că este vorba de mulţimea poporului, ori de ucenicii Săi, o mulţime care caută ajutor sau duşmanii Săi, în funcţie de poziţia pe care ei o aveau faţă de El. În timp ce El mergea cu ucenicii Săi din loc în loc şi îi învăţa, El i-a trecut mereu prin exerciţii ale inimii şi conştiinţei.

 

Chiar şi pe mulţimea poporului care Îl urma, El a tratat-o în acelaşi fel. „Ascultaţi şi înţelegeţi!” (Matei 15.10), le-a strigat El, ca astfel să le verifice conştiinţa, în timp ce îi învăţa. Unora, care au venit cu bolile lor la El, le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” (Matei 9.28). Femeia canaaneancă este un exemplu remarcabil despre felul cum El pune la probă această clasă de persoane. În casa lui Simon, după ce El a spus întâmplarea cu omul care avea doi datornici, S-a adresat lui Simon cu întrebarea: „Care din ei îl va iubi mai mult?” (Luca 7.42). La fel El a pus la probă pe farisei, împotrivitorii Lui neobosiţi. Tocmai aceasta a dovedit deosebit de clar, că Acela cu care ei aveau a face era Hristos. Învăţăm din aceasta că El nu a pus pe toţi fariseii sub aceeaşi sentinţă, ci că El voia cu plăcere să-i conducă la pocăinţă.

 

În acelaşi fel procedează cu ucenicii Săi, când El trezeşte în ei judecata de sine. Noi învăţăm realmente ceva din învăţăturile Lui numai atunci când atât mintea noastră, cât şi inima şi conştiinţa noastră sunt puse la lucru. Şi acest fel în care Domnul Isus a procedat în fiecare caz în parte este cu siguranţă şi una din gloriile morale care caracteriza slujba lui Hristos.

 

Însă mai mult chiar. În slujba Sa faţă de om, Isus ocupă deseori poziţia unuia care mustră sau condamnă; şi aceasta aproape că nu poate fi altfel, după cum se vede actualmente între oameni; însă demn de admiraţie este felul în care El mustră. Dacă El stă înaintea fariseilor, al căror fel de gândire pământesc se ridica permanent împotriva Lui, atunci cuvintele Lui sunt severe, ca de exemplu: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea” (Matei 12.30). Dar dacă se adresează acelora care L-au primit şi Îl iubesc, dar care, ca să savureze părtăşia Sa deplină, au nevoie de o putere mai mare a credinţei şi de o măsură mai mare de lumină, atunci El foloseşte o cu totul altă vorbire; El spune: „Cine nu este împotriva voastră, este pentru voi” (Luca 9.50).

 

În evanghelia după Matei 20.20-28, unde este vorba de cei zece ucenici şi de cei doi fi ai lui Zebedei, care voiau să aibă un loc de cinste în Împărăţia Sa, El intervine de asemenea în acest caracter. Într-adevăr, El trebuia să mustre pe ucenici. Nu se putea altfel. Dar El atenuează dojana Lui cât se poate de mult, deoarece El S-a gândit la ce era bun şi frumos la ei! Ce cu totul alt loc ocupă El când ucenicii Săi revoltaţi doreau ca fraţii lor nicidecum să nu fie cruţaţi! El verifică cu răbdare toată problema şi „desparte ce este preţios de ce este fără valoare”.

 

Tot aşa Domnul Se adresează lui Ioan, mustrându-l, când ucenicii au interzis unuia, care nu voia să meargă împreună cu ei, să alunge demoni în Numele lui Isus. Însă în momentul acela inima lui Ioan a ajuns sub disciplinarea din partea Domnului. În lumina cuvintelor anterioare ale lui Isus (Luca 9.46-48), în care Domnul a mustrat înfumurarea şi grandomania lor, el a descoperit greşeala făcută şi a făcut aluzie la ea, cu toate că Domnul nu a amintit-o cu nici un cuvânt. Şi tocmai pentru că Ioan era conştient de greşeala lui şi acum a mărturisit-o sincer şi fără s-o înfrumuseţeze, Domnul i-a răspuns cu cea mai mare gingăşie (vezi Luca 9.49-50).

 

La Ioan Botezătorul găsim ceva asemănător. Isus îl mustră, dar cu câtă îndurare ţine seama de împrejurări! Ioan se afla atunci în închisoare. Cât de mult va ţine Domnul seama de aceasta! Şi cu toate acestea Ioan a trebuit să primească o mustrare, deoarece mesajul lui transmis Domnului conţinea un reproş. Dar cât de precaut îl corectează Domnul! El trimite lui Ioan un răspuns care putea fi deplin înţeles şi apreciat numai de Ioan. El lasă să i se spună: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” (Matei 11.6) Chiar şi ucenicii lui Ioan, care au adus mesajul Domnului lor, nu puteau să înţeleagă dimensiunea acestor cuvinte. Isus voia să-l dea pe faţă pe Ioan înaintea lui însuşi, şi nu înaintea ucenicilor săi sau înaintea lumii.

 

Cuvintele de mustrare, pe care Isus le-a adresat ucenicilor care mergeau spre Emaus, precum şi acelea pe care El le-a adresat lui Toma după înviere, au o frumuseţe deosebită.

 

Şi Petru este mustrat în evanghelia după Matei capitolele 16; 17; dar cât de diferită este forma mustrării în aceste două situaţii! Şi toate aceste diferenţe conţin o plinătate de frumuseţe. Oricum ar vorbi Isus, aspru sau blând, tăietor sau cruţând, ori tonul cuvintelor Sale de mustrare este aşa de gingaş, că ele nu sună mai mult decât un îndemn – ca de exemplu atunci când El îi spune lui Petru: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau impozite? De la fii lor sau de la străini?” – sau mustrarea se ridică pe o treaptă, că ea se aseamănă aproape cu o respingere, ca de exemplu când Petru a trebuit să audă: „Înapoia Mea, satano!” (Matei 16.23): totdeauna putem spune cu certitudine, că în toate nuanţele (în baza împrejurărilor care L-au determinat pe Domnul să vorbească) noi descoperim multe desăvârşiri. Toate aceste corecturi venite de la Domnul erau „ca un cercel de aur şi o podoabă de aur fin”, fie că „urechea” era „ascultătoare” sau nu (Proverbe 25.12). „Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu” (Psalmul 141.5). Aceasta este experienţa, pe care Domnul a lăsat pe ucenicii Săi s-o facă!

 

 

Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (19)

 

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

 

Traducere: Ion Simionesc

 

https://www.soundwords.de/ro/slava-morala-a-domnului-isus-19-a11194.html

 

//////////////////////////////////////////

 

Frângerea pâinii sau Neomarxismul „creştin” ? [Faptele Apostolilor 2.42, 46]

 

 

Florin

„Să nu treceţi peste ce este scris !” [1 Corinteni 4 : 6] În cadrul prezentului studiu ne vom referi la ce este scris despre frângerea pâinii în Faptele Apostolilor 2.42 şi 46.

 

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni … Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă”. (Faptele Apostolilor 2 : 42, 46)

 

Personal, în perioada 16 – 19 aprilie 2020 (când ne-am amintit de suferinţele, moartea şi Învierea Domnului Isus) am auzit trei păreri care erau diferite şi de biblie dar şi una de alta, despre cum ar trebui să fie luată Cina Domnului, la ora actuală (şi întrebarea legitimă pe care trebuie să ţi-o adresezi personal când auzi astfel de păreri este aceasta :

 

„Pe cine să crezi ? Care este norma, părerea 1, 2, 3, sau ce scrie în Biblie ?”)

 

Când unitatea de măsură numită „metru” nu mai este exactă (100 de cm) deoarece au apărut pe piaţă şi rulete la care „metrul” are ori 99 de cm ori 101 sau unele chiar 102 cm după care mă iau ?

 

După măsura veche (tradiţională / standard) sau după măsura nouă (a celor care spun că nu contează foarte mult ce scrie negru pe alb, ci important este ce înţelegi şi explici tu, din ceea ce vezi) ?

 

Dacă ar avea aceeaşi călăuzire ar folosi acelaşi etalon, deoarece Biblia a rămas aceeaşi, iar Duhul Sfânt care ne călăuzeşte spune acelaşi lucru tuturor creştinilor, de pretutindeni din lume, indiferent de epoca în care au trăit, trăiesc şi vor trăi !

 

Chiar faptul că există feluri diferite de a vedea acelaşi lucru, (care este scris negru pe alb în Biblie) ar trebui să ne dea de gândit, deoarece Dumnezeu este Unul !

 

Este interesant (şi dureros) de observat cum pătrunde între creştini un soi de neomarxism (care cere dărâmarea vechii orânduiri şi nu contează care este acea orânduire, nici nu contează pentru cei care gândesc astfel dacă ea este bună, trebuie demolat tot ce a fost), oameni care caută să reinventeze felul în care Biserica, de când este ea a făcut împărtăşirea cu Cina Domnului.

 

După două mii de ani, au apărut dintr-odată (cu ocazia virusului şi a stării de urgenţă) păreri diferite, căutând să readucă biserica la origini (adunări de case, ceea ce până la un anumit punct este chiar foarte bine).

 

Este greu de înţeles însă cum cei care îşi spun „creştini” (care prin definiţie sunt şi trebuie să rămână „urmaşi ai Domnului Isus” şi să facă exact ce a făcut EL) interpretează Cuvântul Lui Dumnezeu într-un mod voit eronat (şi nu voi reda aceste trei păreri greşite care nu au niciun fundament biblic, trei pe care le-am auzit … dar numai Domnul ştie câte vor fi fiind) !

 

Prima regulă a înţelegerii bibliei este să citim ce este scris, negru pe alb. Cei care distorsionează înţelegerea felului în care trebuie luată Cina Domnului nu au niciun pasaj Biblic în care să scrie negru pe alb că într-o locuinţă particulară (casă) primii creştini :

 

au frânt pâina şi

s-au împărtăşit şi cu rodul viţei (frângerea pâinii şi rodul viţei, adică 1+1=2, doar frângerea pâinii, fără rodul viţei arată aşa : 1+0=1).

Şi trebuie să accentuăm şi faptul că orice învăţătură biblică importantă are cel puţin două ocurenţe (este scrisă în cel puţin două locuri ; a se vedea I Petru 1 : 20 – 21).

 

Astfel de oameni când citesc în Faptele Apostolilor despre „frângerea pâinii” (2 : 42 şi 2 : 46) înţeleg că acolo în ambele versete se face referire la Cina Domnului … dar deşi în ambele versete scrie despre frângerea pâinii nu se specifică şi de rodul viţei !

 

În plus nici nu este folosit acelaşi verb în ambele versete, ci este gr. „klasei” (din „klao”, „a rupe, a fisura”, în Fapte 2 : 42 „frângerea pâinii”) iar în Fapte 2 : 46 („frângeau pâinea” este folosit gr. „klōntes”, „a sparge” / în bucăţi) care este drept că au ambele aceeaşi rădăcină („klao”), dar este clar că Luca a făcut o delimitare între Cina Domnului şi masa de seară, la care evreii foloseau tot o azimă!

 

Este normal că acasă mâncau (pâine) şi trebuie să ne reamintim că erau oameni care se mulţumeau şi cu pâine fără a avea pe masă altceva … (în rugăciunea „Tatăl nostru” se spune doar despre pâine ca mâncare de subzistenţă).

 

Unii argumentează că în istorie au fost asemenea cazuri, dar noi nu trecem peste ce este scris. Creştinismul s-a dezvoltat în contextul iudaic al primului secol, în care viaţa religioasă se desfăşura în sinagogă.

 

Acesta este fundamentul clădirii de cult (a „bisericii” cum greşit spunem noi, deoarece biserica sunt creştinii dintr-o anumită localitate).

 

De la început, Biserica primară a avut o locaţie („odaia de sus”, dintr-o casă care îi aparţinea familie lui Marcu, (a se vedea Fapte 1 : 13, 2 : 1 „Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei … În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc”.

 

(Dar putem citi şi Fapte 4 : 23, 12 : 12).

 

Cei care susţin altceva nu-şi pot dovedi părerile, folosind biblia ci doar interpretări ale ei. Aşa au luat fiinţă ereziile. Să dăm ca exemplu botezul copiilor mici.

 

Cei care îl practică spun că atunci când în Faptele Apostolilor 16 : 30 – 34 scrie despre „toată casa” temnicerului, este logic să înţelegem că avea şi copii mici (ei trec foarte uşor peste ce este scris şi înţeleg ce vor ei din pasajul biblic) !

 

Temnicerul i-a întrebat pe Pavel şi Sila :

 

„Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit ?” Pavel şi Sila i-au răspuns : „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

 

Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu”.

 

Trebuie menţionate câteva lucruri.

 

Aici avem o promisiune făcută unei familii. Dar la o evanghelizare, foarte rar toată familia crede în acelaşi timp.

Pavel şi Sila nu au făcut în acest pasaj biblic o promisiune care să fie valabilă pentru orice familie din lume care la un moment dat va auzi Evanghelia !

A fost un Har special pentru familia temnicerului, har de care nu au parte toate familiile de pe pământ !

Dar să revenim la ce ne interesează. Unde scrie clar în acest pasaj biblic că în familie erau şi copii mici (bebeluşi) ? Nu găsim scris şi totuşi alţi credincioşi „îi văd clar” în acest pasaj biblic şi de aceea practică botezul copiilor mici !

 

Cam aşa este şi cu frângerea pâinii ca act de cult pe care unii credincioşi o văd în Fapte 2 : 46 … deşi nu este vorba nici măcar pe departe de aşa ceva !

 

Dumnezeu să ne binecuvânteze cu ungerea Duhului Sfânt şi cu Harul de a trăi o viaţă în sfinţenie, pentru a ajunge în Cer !

https://www.cezareea.ro/frangerea-painii-sau-neomarxismul-crestin-faptele-apostolilor-2-42-46/

//////////////////////////////////////

Întrebarea 1: De ce frângem pâinea?

1. A. Bremicker

Întrebarea 1: De ce frângem pâinea?

 

Dacă privim la practica multor creştini, această întrebare se naşte de la sine. De fapt, de ce frângem pâinea? De obicei, această întrebare şi-o pune acela care nu a făcut-o încă sau acela care o face deja de mult timp. Unele lucruri se perindă prin viaţa noastră de creştin fără ca noi să ne întrebăm de ce le facem sau măcar să le conştientizăm. De aceea, este de folos să cugetăm cu atenţie şi cu Biblia deschisă, de ce frângem pâinea duminică de duminică.

 

La întrebarea “de ce” găsim mai multe răspunsuri:

 

Primul răspuns: un îndemn

 

Noi frângem pâinea, pentru că Domnul şi Mântuitorul nostru ne îndeamnă şi apelează la noi să o facem. Acest răspuns încălzeşte inima noastră pentru El. Noaptea în care a dat Cina ucenicilor Săi şi le-a spus: “să faceţi aceasta în amintirea Mea” coincide cu aceea în care a fost trădat şi vândut într-un mod atât de ruşinos. Dacă urmărim textul din Luca 22 vedem că Cel care rostea aceste cuvinte era un Mântuitor în viaţă. Iar dacă privim textul din 1. Corinteni 11 atunci era un înviat, Fiul Omului trăind şi fiind glorificat în cer, Cel care dădea apostolului Pavel o descoperire deosebită şi repeta de fapt ce a spus ucenicilor în acea seară. Pavel n-a auzit acestea de la apostoli, nici nu le-a auzit de la alţii, ci lucrul acesta era atât de important încât Însuşi Domnul, ca Biruitorul înviat de pe Golgota i-a făcut o descoperire specială.

 

Să ne imaginăm scena din camera de sus: Domnul Isus stă la masă împreună cu ucenicii Săi. Înaintea Sa stă lucrarea pe care urma s-o împlinească. Toate suferinţele, care au legătură cu aceasta, Îi sunt cunoscute. Ştie că momentul când Îşi va da viaţa este foarte aproape. Atunci ia pâinea, multumeşte, o frânge şi o dă ucenicilor, rostind cuvintele: “acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi”. Ce dragoste exprimă Mântuitorul prin cuvintele Sale, iar dovada acestei dragoste avea s-o facă pe cruce. Apoi adaugă cuvinte de o profundă însemnătate; de fapt, El exprimă dorinţa inimii Lui: “faceţi aceasta în amintirea Mea”. Nu ar fi aşa de parcă ar vrea să spună: “Vedeţi ce dragoste am faţă de voi ? Sunt gata să-mi dau chiar viaţa pentru voi”? Nu este acesta un apel la dragostea ucenicilor Săi, când le spune: ”faceţi aceasta în amintirea Mea”? Nu este oare o bucurie să-I dăm un răspuns la dragostea Sa? Oare nu este aceasta o moştenire sfântă lăsată de El? Oare nu vrem să-I facem această bucurie şi să frângem pâinea în amintirea Sa?

 

Odată, au venit zece leproşi la Domnul Isus cu rugămintea să fie vindecaţi. Toţi zece au fost vindecaţi, dar numai unul singur s-a întors la binefăcătorul Său, i-a căzut la picioare şi I-a mulţumit pentru binefacere. Cât de mult S-a bucurat Domnul Isus! Dar nu se simte o undă de dezamăgire şi tristeţe în întrebarea Domnului: „Oare n-au fost curăţiţi toţi zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt”? Cărui grup îi aparţinem, tu şi eu? Celor nouă care au fost mulţumiţi că au fost răscumpăraţi şi iertaţi sau acelui unul singur, care nu s-a mulţumit doar cu atât, ci a dorit să-şi arate recunoştinţa faţă de Mântuitorul Său? Întrebarea Domnului rămâne încă deschisă: Dar unde sunt cei nouă?

 

Unii desemnează cuvintele Domnului ca fiind o poruncă, pe care ar trebui s-o împlinim. Alţii văd în îndemnul Domnului “faceţi aceasta în amintirea Mea” o ultimă dorinţă a Sa. De aceea se şi spune, să împlinim ultima dorinţă a Domnului. Ambele expresii (porunca şi dorinţa) par că nu reflectă întru totul adevăratul sens. Pe de o parte, aici nu avem de a face cu un stăpânitor, care dă porunci sau legi, ci Îl avem în faţă pe Mântuitorul care era pe cale să-Şi dea viaţa. Pe de altă parte – rămâne sub semnul întrebării dacă într-adevăr poate fi vorba de ultima dorinţă dinaintea morţii Sale, întrucât termenul de “dorinţă” este mult prea slab (irelevant), deoarece dorinţa nu condiţionează la a face ceva; adică o dorinţă poate fi împlinită sau refuzată. Cu siguranţă, Domnul n-a vrut să se înţeleagă aşa. Este vorba de un apel (un îndemn), şi, fără îndoială, Domnul aşteaptă să împlinim acest îndemn al Lui – dar nu cu forţă sau sub presiune, ci dintr-o dragoste de bunăvoie faţă de El. Dacă inimile noastre bat pentru El, atunci nici nu putem altfel decât să-i dăm ascultare îndemnului Său.

 

Al doilea răspuns: comuniune cu Domnul

 

Prin frângerea pâinii dorim să arătăm, că avem părtăşie cu Cel răstignit. Pavel le scrie corintenilor: “Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?”( 10:16 ). Este adevărat că părtăşia noastră cu El se bazează pe sângele Său vărsat şi pe trupul pe care l-a dat. Dar la fel de adevărat este – şi mie mi se pare că acesta este gândul primordial aici – că la frângerea pâinii noi mărturisim şi dăm o dovadă clară şi vizibilă că suntem uniţi cu El, deci că avem părtăşie cu El. Când bem din pahar şi mâncăm din pâine, exprimăm faptul că avem părtăşie cu sângele Său (paharul) şi cu trupul Său (pâinea). Putem spune că aici pe pământ ne facem una cu un Hristos care a murit. Fără îndoială că pentru El este o bucurie deosebită, când aici pe acest pământ, unde a stat crucea Sa, găseşte din aceia cărora nu le este ruşine să-şi arate pe faţă părtăşia cu El.

 

Este important să înţelegem că prin faptul că mâncăm din pâine şi bem din pahar exprimăm părtăşia noastră cu El, dar prin acţiunea în sine nu suntem aduşi în părtăşie cu El. Pavel scrie în 1. Corinteni 1:9 “Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la comuniune cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru”. Fiecare care a făcut uz într-un mod personal de lucrarea Domnului Isus, este chemat de Dumnezeu în această comuniune. Frângerea pâinii nu are de a face într-un mod direct cu aceasta. Deci prin frângerea pâinii nu suntem aduşi în părtăşie, dar dăm o mărturie publică despre ea atunci când suntem împreună la Masa Domnului ca să vestim moartea Sa.

 

Al treilea răspuns: comuniune între noi

 

Prin frângerea pâinii exprimăm că toţi credincioşii de pe faţa pământului sunt în părtăşie şi formează o unitate. Iar acest gând este tot în strânsă legatură cu Masa Domnului. Pavel scrie: “Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.”( 10:17 ). Pentru noi este o bucurie deosebită să exprimăm această unitate. Domnul Isus venise să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Chiar dacă această unitate a copiilor lui Dumnezeu – prin necredincioşia şi vina noastră – astăzi nu mai este văzută, ea totuşi există în ochii lui Dumnezeu şi noi avem o ocazie unică să o mărturisim, dacă vestim împreună moartea Domnului la Masa Sa după principiile Bibliei. Pâinea nu vorbeşte numai despre trupul pe care l-a dat în moarte, ci şi despre unitatea copiilor lui Dumnezeu. Împreună formăm acest un singur trup care este simbolizat prin pâine.

 

Prin faptul că mâncăm din această pâine mărturisim ceea ce suntem şi anume că suntem una. Este o realitate voită de Dumnezeu, ca adunarea să formeze acest unic trup ( 4:4 ). Noi nu trebuie să făurim această unitate, căci ea există. Când Duhul Sfânt s-a coborât pe acest pământ, în ziua de Rusalii, n-a luat în posesie numai pe fiecare credincios în parte, al cărui trup este astăzi locuinţa Duhului Sfânt (vezi 6:19 ), ci a venit ca să şi locuiască în Adunarea (care este formată din toţi cei născuţi din nou de pe pământ) ( 3:16 ; 2:22 ). Ziua Cincizecimii devine astfel momentul de naştere a Adunării: “Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, într-un singur trup” ( 12:13 ). Unitatea, pe care o exprimăm prin frângerea pâinii, este tocmai rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Noi nu producem această unitate, ci o mărturisim la Masa Domnului şi ne străduim s-o păzim în legătura păcii ( 4:3 ).

 

De fapt, această unitate îi cuprinde pe toţi credincioşii, care la un moment dat sunt în viaţă pe acest pământ. Desigur că nu este posibil ca toţi credincioşii de pe întregul pământ să se adune împreună ca această unitate să devină vizibilă. De aceea, această unitate este exprimată local, atunci când adunarea se adună într-un loc geografic bine localizat ca să frângă pâinea. De aceea, Pavel le scrie corintenilor despre aceasta: “iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte” ( 12:27 ); asta înseamnă: adunarea locală (de atunci din Corint) este expresia întregii adunări de pe pământ. A înţelege acest lucru este foarte important şi de însemnătate practică atunci când este vorba ca hotărârea unei adunări locale să fie recunoscută în alte adunări. O adunare acţionează întotdeauna şi în numele celorlalte adunări. De aceea, hotărârile care sunt luate de o adunare care este strânsă în numele Domnului Isus, vor fi recunoscute în toată lumea.

 

Deci părtăşia noastră nu este numai verticală, aceasta înseamnă în sus cu Domnul nostru, ci şi orizontală, aceasta însemnând între noi. Suntem aduşi într-o deplină părtăşie unii cu alţii. Este o mare bucurie şi, în acelaşi timp, un mare privilegiu, să mărturisim această părtăşie la Masa Domnului, dar în acelaşi timp este legată şi de o mare responsabilitate. Dacă dorim să exprimăm această unitate, putem să o facem numai dacă mergem în unitate pe calea noastră unii cu alţii şi în acelaşi timp, dacă şi recunoaştem această unitate într-un mod practic. Dacă dorim să exprimăm această unitate la frângerea pâinii înseamnă că nu putem să frângem pâinea cu orice credincios. Nu putem să pendulăm încoace şi încolo între diferite grupări creştine care nu sunt în deplină părtăşie între ele şi care nu se strâng pe temeiul unităţii unui singur trup; este vorba despre aceia care nu înţeleg strângerea lor laolaltă ca fiind o expresie a unităţii întregii adunări de pe pământ.

 

Al patrulea răspuns: de ce frângem pâinea?

 

Noi frângem pâinea ca prin a mânca şi a bea să vestim moartea Domnului. Acest gând este în strânsă legătură cu Cina Domnului, aşa cum este prezentată în 1. Corinteni 11 . Pavel scrie acolo “pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El”( 11:26 ). Deci noi ne strângem laolaltă şi ca să vestim moartea Domnului. Acesta este un mare privilegiu care îi dă întregii strângeri laolaltă, pe lângă bucuria inimii, şi un caracter solemn. Este vorba despre moartea Mântuitorului nostru pe cruce pe care a suferit-o din cauza păcatelor noastre. Noi nu vestim prima dată biruinţa şi învierea Sa (deşi nu putem despărţi acestea de lucrarea de pe cruce), ci ne gândim la moartea Sa, iar prin a mânca din pâine şi a bea din pahar Îi vestim moartea. Într-o lume care nu-L doreşte, Domnul găseşte din aceia – chiar dacă sunt puţini – care în acest fel se gândesc la El.

 

Acum se pune întrebarea: “Cui îi vestim, de fapt, moartea Domnului?”. Sunt ferm convins că în primul rând o facem înaintea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru. Apoi o facem şi înaintea îngerilor, iar, în cele din urmă, şi înaintea oamenilor; de aici putem extrage următorul gând preţios. În strângerile noastre laolaltă ne amintim că pe acest pământ ne gândim la Domnul nostru, dar într-un mod nedesăvârşit, pe când în cer o vom face într-un mod desăvârşit, în slavă şi în putere. Acest lucru este adevărat.

 

Şi totuşi în strângerile noastre laolaltă pentru frângerea pâinii, există ceva care durează numai atâta timp cât suntem pe acest pământ şi anume faptul că o facem înaintea ochilor lumii acesteia care nici atunci nu a vrut să-L aibă şi nici astăzi nu vrea să audă de El. Când vom fi ajuns la ţintă şi la tron îl vom înconjura pe Domnul nostru şi atunci Îi vom aduce pe veci mulţumire şi adorare. Atunci o vom face, fiind înconjuraţi de îngerii Săi, dar acum o facem în mijlocul duşmanilor Săi, în mijlocul unor oameni care Îl neagă. Dumnezeu priveşte din cer pe pământ. El vede motivaţiile omului. El le vede pe făpturile Sale care în marea lor majoritate trec indiferente şi reci faţă de lucrarea Fiului Său. Apoi îi vede pe unii care se adună în mijlocul lumii ca să se preocupe cu Golgota. Ei sunt tot timpul interesaţi de ce s-a întâmplat acolo şi îşi ridică ochii în adorare spre Mielul lui Dumnezeu care a fost înjunghiat acolo. Ne putem noi imagina ce înseamnă aceasta pentru Dumnezeu? Noi suntem aşa de mult interesaţi de ce folos ne poate aduce nouă aceasta, dar să ne întoarcem privirile de la noi şi să ne gândim ce semnificaţie are pentru Dumnezeu faptul că oamenii sunt preocupaţi cu ce este important pentru El. Cu câtă plăcere a privit Dumnezeu la Golgota! Cât de mult a fost El glorificat acolo! Şi acum El se bucură când găseşte oameni ca tine şi ca mine care îşi îndreaptă întregul lor interes spre Golgota şi care, prin frângerea pâinii, vestesc moartea Domnului.

 

Concluzii

 

La întrebarea „De ce?” am găsit patru răspunsuri:

 

Este o dorinţă a Domnului nostru, înaintea suferinţelor şi a morţii pe care avea să le sufere, pe care a adresat-o ucenicilor Săi. De aceea pentru noi este o bucurie ca să împlinim acest îndemn.

 

Prin frângerea pâinii exprimăm că avem părtăşie cu Domnul nostru şi că suntem uniţi cu El, cel răstignit.

 

Prin frângerea pâinii exprimăm că avem părtăşie unii cu alţii. Împreună cu toţi cei născuţi din nou de pe pământ formăm un singur trup.

 

Noi vestim moartea Domnului în şi înaintea lumii care atunci nu L-a vrut şi care, şi astăzi, încă Îl refuză.

 

 

 

https://comori.org/adunarea-biserica/intrebarea-1-de-ce-frangem-painea

 

 

////////////////////////////////////////

Frângerea pâinii, de E. A. Bremicker

 

 

 

Pe lângă botez, frângerea pâinii este deci a doua acţiune vizibilă, pe care noi, cei credincioşi, o cunoaştem. Credincioşii se adună, potrivit învăţăturii Noului Testament, să mănânce împreună din pâine şi să bea din paharul cu vin. În creştinătate, frângerea pâinii este numită „cină”. Această expresie îşi are originea în faptul că momentul în care Domnul Isus a introdus cina era seara ( 26:20 ) şi, desigur, primii creştini au frânt pâinea seara (Fapte 20:11 ). Noul Testament numeşte aceasta „Mâncarea Domnului” sau „Masa Domnului” în sensul întâlnit în limba română „ servesc masa” sau „ să servim masa” (vezi Fapte 2:42 ; 20:7 (n.tr.) Strâns legat de acest sens este şi gândul despre „Masa Domnului” (vezi 10:21 ).

 

Nu este un mijloc pentru mântuire

 

Ca să evităm din capul locului o înţelegere greşită şi care este foarte mult răspândită, dorim să subliniem cu toată hotărârea că a mânca din pâine şi a bea din pahar nu reprezintă un mijloc de a primi mântuirea; asta înseamnă că nu este un sacrament*. Frângerea pâinii în sine nu are niciun efect, adică nu se produce nicio schimbare în acela care ia parte la această acţiune. Frângerea pâinii nu este ceva mistic, ceva tainic si nici nu schimbă lăuntrul omului cu ceva. Desigur, în acţiunea în sine este inclusă o importanţă spirituală deosebită, la care am dori să cugetăm puţin, dar repet: Biblia nu ne învaţă nicăieri că prin frângerea pâinii s-ar produce vreo schimbare în om.

 

*sacrament – nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele şapte taine bisericeşti

 

Ca argument pentru asemenea gânduri eronate ar putea fi cuvintele Domnului Isus din Ioan 6 . Acolo El spune iudeilor: „Adevărat vă spun, dacă nu veţi mânca deci carnea Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă deci carnea Mea şi bea sângele Meu are viaţă eternă” (Ioan 6:53-54 ). Contextul arată foarte clar că în acest loc nu este vorba despre Cina Domnului (care nu era încă instituită). Faptul că Domnul aminteşte aici de carnea Sa şi de sângele Său nu înseamnă deloc că se referă la cină. Nu! Expresia Domnului din Ioan 6 vrea să spună că noi, oamenii, trebuie să facem uz într-un mod personal de lucrarea Sa (sângele Său vărsat, viaţa pe care Şi-a dat-o în moarte), pe care urma s-o împlinească. „Să mănânci carnea Sa” şi „să bei sângele Său” înseamnă, în primul rând, să primeşti viaţa veşnică şi apoi să hrăneşti această viaţă.

 

De asemenea, expresia folosită de Domnul în Matei 26:28 când a instituit cina, ar putea fi înţeleasă greşit. El spune: „Beţi toţi din el; pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”. Dacă citim cu atenţie, devine clar că nu prin faptul că bem din pahar primim iertarea pacatelor, ci prin ceea ce reprezintă paharul: adică sângele Mântuitorului. Numai credinţa în sângele vărsat al Mântuitorului pe cruce lucrează o schimbare lăuntrică în om şi îi aduce iertarea păcatelor, mântuire, pace şi siguranţă veşnică. Acest gând este în deplină concordanţă cu învăţăturile pe care ni le dă Noul Testament şi în celelalte locuri.

 

Frângerea pâinii în Noul Testament

 

Cugetările noastre despre botez se potrivesc foarte bine şi în ceea ce priveşte adevărul despre frângerea pâinii. Evangheliile ne arată instituirea cinei, Cartea Faptele apostolilor ne spune cum primii creştini se adunau pentru frângerea pâinii, iar în 1 Corinteni găsim explicată învăţătura referitoare la această acţiune:

 

1) Găsim instituirea cinei în evanghelii – dată de Însuşi Domnul Isus. Primele trei evanghelii vorbesc numai despre aceasta. A treia, Evanghelia după Luca face diferenţa foarte clară între Paşte şi Cina Domnului. Este evident că Dumnezeu vrea să ne transmită ceva foarte important, de vreme ce faptul că Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut a dat cina ucenicilor Săi este reţinut în trei evanghelii.

 

2) Faptele Apostolilor ne arată că primii creştini se strângeau pentru a frânge pâinea. Deja în capitolul 2 scriitorul constată că ucenicii „stăruiau” (v.42) şi că o făceau zilnic (v.46). Mai târziu, devenise obicei faptul că ei luau cina în fiecare întâia zi a săptămânii (vezi Fapte 20:7 ).

 

3) În 1 Corinteni apostolul Pavel, condus de Duhul Sfânt, le explică celor din Corint ce profunzime spirituală stă în spatele acestei simple acţiuni. Este de remarcat că tocmai în această epistolă se vorbeşte despre frângerea pâinii. Tot aici este vorba despre ordinea în cadrul unei adunări locale, despre viaţa noastră comună ca credincioşi, aşa cum ne-a aşezat Dumnezeu împreună (vezi 1:2 ). Frângerea pâinii nu are de-a face – ca botezul – cu umblarea noastră personală cu Domnul Isus, ci este strâns legată de calea noastră comună.

 

Înainte de a adânci aceste gânduri, doresc să citez câteva locuri din Scriptură, care sunt foarte importante în abordarea subiectului nostru:

 

1. a) Luca 22:19-20 : Şi, luând pâine, mulţumind, a frânt şi le-a dat, spunând: “Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; faceţi aceasta în amintirea Mea! Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: Acest* pahar este noul legământ în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”

 

1. b) Fapt. 2:42: Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

 

1. c) 10:14-22 : De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie. Vorbesc ca unora cu judecată*: judecaţi voi ce spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine. Uitaţi-vă la Israelul după carne: cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul? Deci ce spun eu? Că ceea ce este jertfit unui idol este ceva? Sau că un idol este ceva? Dar ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa demonilor. Sau Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?

 

1. d) 11:20-30 : Când voi vă adunaţi deci în acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că fiecare, mâncând, îşi ia mai înainte propria cină, şi unul este flămând, iar altul se îmbată. Nu aveţi deci case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Adunarea lui Dumnezeu şi faceţi de ruşine pe cei care nu au? Ce să vă spun? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El. Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Pentru că cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi îşi bea judecata, dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm.

 

(* Explicaţie: în Luca 22 şi în 1. Corinteni 11 sângele este văzut în legătură cu noul legământ. Aceasta nu înseamnă că noul legământ s-a încheiat cu credincioşii din timpul harului. Din Ieremia 31 , 31 ştim că acest nou legământ va fi încheiat în viitor (în împărăţia milenară) cu casa lui Israel. Dumnezeu nu s-a unit cu noi printr-un legământ, ci creştinii Îl cunosc pe El ca Tată, iar sângele vărsat pe cruce este şi temelie pentru legământul cel nou încheiat cu Israel. Dar binecuvântările noului legământ sunt şi binecuvântările noastre. Noi savurăm încă de pe acum rezultatele noului legământ ( 3:6 ). De aceea, Domnul Isus aminteşte de noul legământ atunci când le dă paharul.)

 

Două laturi diferite

 

Cu siguranţă, Pavel a avut un scop bine definit atunci când a vorbit de două ori despre frângerea pâinii. Dacă vom compara aceste două texte, vom constata că, deşi vorbesc despre acelaşi lucru, totuşi îl prezintă din două prisme (puncte de vedere) diferite. 1. Corinteni 10 vorbeşte despre Masa Domnului, iar 1. Corinteni 11 vorbeşte despre Cina Domnului. În ambele locuri este vorba despre frângerea pâinii, dar Duhul Sfânt doreşte să ne prezinte două laturi pe care noi – fără să le despărţim – totuşi trebuie să le diferenţiem cu atenţie.

 

Ambele laturi vorbesc despre privilegii şi binecuvântări, dar în acelaşi timp amândouă vorbesc şi despre responsabilitate. Masa este, în scriptură, o imagine a părtăşiei (a comuniunii). La o masă sunt mai mulţi adunaţi şi împart între ei, de exemplu, o mâncare. Acest lucru ne este prezentat în 1. Corinteni 10 . Aici este vorba despre părtăşie. În calitate de credincioşi, care luăm parte la frângerea pâinii, avem părtăşie cu Domnul nostru, dar avem părtăşie şi între noi. Acesta este unul din marile privilegii şi binecuvântări pe care le putem avea ca creştini. Avem părtăşie unii cu alţii şi acest lucru îl exprimăm practic când suntem adunaţi în jurul Mesei Domnului pentru a frânge pâinea.

 

Cina Domnului ne vorbeşte tot despre binecuvântările noastre, dar scoate în evidenţă binecuvântările personale. Este o binecuvântare personală pe calea noastră comună că putem mânca din pâine şi bea din pahar. Cine face aceasta îşi aminteşte de moartea Domnului şi vesteşte moartea Sa. O face în amintirea Sa.

 

Paralel cu binecuvântarea copiilor Săi, Dumnezeu le prezintă şi responsabilitatea pe care o au şi care se află în legătură cu binecuvântarea. Acest principiu este întâlnit deseori în Biblie şi îl găsim şi aici. Ambele texte din 1. Corinteni 10 şi 11 ne prezintă, pe lângă binecuvântări, şi responsabilitatea noastră. Acest lucru este sugerat prin apelativul „Domnul”. Nu este nici Masa lui Hristos, nici Cina lui Hristos, ci este Masa şi Cina Domnului. Când ne preocupăm cu frângerea pâinii, atunci nu ne oprim numai la binecuvântări, (deşi şi ele sunt minunate), ci recunoaştem foarte clar că Dumnezeu le leagă de responsabilitate.

 

Această responsabilitate are – la fel ca şi privilegiul de a lua parte la frângerea pâinii – două laturi. În 1. Corinteni 10 este vorba despre părtăşie, unde toţi credincioşii formează împreună un singur trup. Aici se pune întrebarea: Cu cine frângem noi pâinea? Răspunsul la această întrebare nu este lăsat la bunul plac al fiecăruia în parte, ci este vorba despre o responsabilitate comună. În 1. Corinteni 11 este prezentată partea personală, iar aici se pune întrebarea: În ce chip şi în ce fel mănânc pâinea? Binecuvântarea personală este condiţionată de responsabilitatea personală. De aceea Pavel le cere corintenilor în acest capitol : “să se cerceteze dar omul pe sine”.

 

Concluzii

 

Frângerea pâinii are două laturi, pe care nu trebuie să le despărţim una de cealaltă, ci trebuie să le diferenţiem:

 

– partea comună potrivit textului din 1. Corinteni 10 ; (Masa Domnului): împreună avem dorinţa să exprimăm ceea ce suntem şi anume una. Aceasta o facem prin faptul că frângem pâinea. Avem părtăşie unii cu alţii. Iar de acest privilegiu (de a putea lua parte la Masa Lui) este strâns legată o responsabilitate; este vorba despre responsabilitatea comună. Astfel, ne întrebăm: cu cine putem să frângem pâinea?

 

– partea personală potrivit textului din 1. Corinteni 11 (Cina Domnului): orice credincios, în mod personal, simte nevoia să se gândească la moartea Domnului. O face împreună cu alţii şi se bucură de acest lucru, iar de acest privilegiu personal este legată responabilitatea personală, acest lucru referindu-se la în ce fel şi în ce chip o fac, vrednic sau nevrednic.

 

Desigur, în ambele cazuri este vorba despre calea noastră comună, iar aici există şi binecuvântări personale şi binecuvântări comune, iar de acestea se leagă şi o responsabilitate personală şi una comună.

 

Pâinea şi vinul

 

Cina Domnului este compusă din două elemente, pâinea si vinul. Aşa a dat-o Domnul Isus ucenicilor Săi şi tot aşa o regăsim şi în 1. Corinteni 11 . Cele două elemente sunt simboluri, dar ele au o importanţă profundă. Ce înseamnă acestea, ne explică Însuşi Domnul Isus:

 

1. a) pâinea: “Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi”( 22:19 ). Pâinea vorbeşte deci despre trupul Domnului Isus care a fost dat la moarte. El a fost gata să sufere moartea în locul nostru. La acest lucru ne gândim când frângem pâinea.

 

1. b) vinul: „Acest pahar este noul legământ* în sângele Meu, care se varsă pentru voi” ( 22:20 ). Paharul ne aminteşte de sângele Domnului Isus, care s-a vărsat pe crucea de pe Golgota. Este sângele ispăşirii, sângele prin care au fost spălate toate păcatele noastre şi prin care avem pace cu Dumnezeu. În Vechiul Testament era valabil principiul: “În sânge este viaţă”; deci şi paharul cu vin ne aminteşte tot de moartea Domnului.

 

În 1. Corinteni 10 şi 11 ne este explicat înţelesul acestor simboluri. În învăţăturile despre Masa Domnului din capitolul 10 mai sunt amintite şi alte înţelesuri pe care le are pâinea. Ea nu ne aminteşte numai de trupul Domnului dat la moarte, ci, în acelaşi timp, ne arată şi roadele minunate ale lucrării de pe cruce şi anume că acum toţi credincioşii formează o unitate minunată. Credincioşii sunt “o pâine”, şi Hristos este Capul proslăvit. “Pentru că noi cei mulţi suntem o singură pâine” ( 10:17 ).

 

Reţinem deci că pâinea şi vinul sunt doar simboluri. Ele nu se schimbă când sunt consumate şi nici nu-l schimbă pe acela care le consumă. Când Domnul spune “acesta este trupul Meu” şi “acest pahar este noul legământ în sângele Meu”, atunci pâinea nu devine trupul Său şi nici vinul nu devine sângele Său, ci pâinea simbolizează trupul, iar vinul simbolizează sângele Său.

 

Masa Domnului

 

Aş dori să mai adaug ceva referitor la expresia “Masa Domnului” care apare în Noul Testament numai în 1. Corinteni 10 . Desigur că această expresie nu are nimic de a face cu obiectul de mobilier (chiar dacă din motive practice pâinea şi paharul se află pe o masă), ci este vorba despre principii care au legătură cu faptul că noi savurăm privilegii comune şi dorim să corespundem responsabilităţii noastre comune.

 

Acest lucru îl putem clarifica printr-un exemplu din viaţa cotidiană. În orice familie în care sunt şi copii există câteva “reguli” de care trebuie să ţină cont fiecare atunci când se află la masă. De exemplu: există regula ca înainte şi după masă să se spună câte o rugăciune, sau ca, după masă, să se citească din Biblie sau din calendar; sau copiii să rămână la masă până când toţi au terminat de mâncat etc. Aceste principii sunt şi rămân întotdeauna valabile, indiferent de locul unde se serveşte masa: în bucătărie, în sufragerie sau în grădină. Chiar dacă sunt şi musafiri prezenţi şi este necesar ca mâncarea să se servească la mai multe mese, principiile (regulile) casei rămân neschimbate. Transferând aceste imagini asupra subiectului nostru (“Masa Domnului”), vom observa că există principii (reguli) care au aceeaşi valabilitate în orice loc unde credincioşii sunt adunaţi pentru a frânge pâinea.

 

Revenim la exemplul de mai sus şi ne întrebăm cine este cel care hotărăşte în familie regulile de la masă? Cu siguranţă, putem spune că tată sau stăpânul casei este cel care le stabileşte. Niciun musafir n-ar îndrăzni să încalce aceste reguli sau să introducă altele noi. Acum ne putem pune întrebarea: Cine hotărăşte regulile la “Masa Domnului”? Răspunsul este simplu: Însuşi Domnul. Nu noi hotărâm ce principii sunt valabile la Masa Domnului, ci însuşi Domnul, iar aceste principii le găsim în Cuvântul Său.

 

Concluzii

 

Domnul Isus a instituit Cina. Pâinea şi vinul sunt semne ale morţii Sale şi ne amintesc de trupul Său, pe care l-a dat la moarte, precum şi de sângele Său. Frângerea pâinii are două aspecte principale. Pe de o parte, vestim moartea Sa (aspectul personal), iar pe de altă parte, exprimăm părtăşia cu El, dar şi părtăşia între cei credincioşi (aspectul comun).

 

Ambele aspecte cuprind atât privilegii cât şi responsabilităţi.

 

În continuare am dori să analizăm aceste principii, iar abordarea pe care o vom face va fi sub forma a şapte întrebări ca să înţelegem mai bine ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre caracterul frângerii pâinii, precum şi felul şi sensul strângerii laolaltă pentru frângerea pâinii.

https://comori.org/adunarea-biserica/frangerea-painii/

 

////////////////////\\\

 

 

Noua Ordine Mondială = revoluţia teroristă neomarxistă (III)

 

GEORGE COANDĂ

 

Ei nu au făcut altceva decât să sesizeze răul din schimbarea de paradigmă, în “mersul lumii”, “mizeriile istoriei” şi o evidentă endemizare a frustrărilor şi alienărilor societăţii occidentale capitaliste de la economie la cultură. Însă stăruinţele şcolii frankfurtiene de recitire critică – aşa cum a produs Louis Althusser -, de reinterpretare a filosofiei, şi acelei politice, şi acelei economice a lui Karl Marx au fost insidios confiscate de cercurile, mai mult sau mai puţin oculte, ale establishment- ului financiar-bancar şi ale corporatismului multinaţional, existând între acestea o ţesătură osmotic sinergică de interese pentru acumularea, sans frontieres, de profit fabulos în detrimentul naţiunilor şi alcătuirilor lor statale. Nu contează ideologiile şi formele de exprimare societală (apropo de regimuri politice, fie de stânga, fie de dreapta, dictatoriale sau nu), acestea nefiind decât experimente, pe termen mai lung sau mai scurt, pe care establishmentele întrunite, le aduc pe lume iar lumea (naţiunile) este atât de pervers instrumentată încât este convinsă că mai ales răsturnările revoluţionare – ea este autoarea “pe proprie răspundere” (credulitate păguboasă) a schimbării. Scopul: internaţionalizarea obţinerii acelui fabulos profit, naţiunea/statul naţional fiind, totuşi, un obstacol în calea ofensivei Noii Ordini Mondiale/globalizarea. Era nevoie de o păcăleală “teoretică şi practică”, de o filosofie socio-politică, deci, or neomarxismul “Şcolii de la Frankfurt” venea mănuşă, sloganul “Proletari din toate ţările, uniţivă !” fiind reşapat în acele ordine de “corectitudine politică” (political correctness) izvorâte din “marxismul cultural”, tot de sorginte internaţionalistă: “Naţiuni, uniţi-vă/metisaţi-vă şi dispăreţi!”, “Minorităţi, supuneţi/sfidaţi majoritatea!” şi “Globalizarea fie religia în numele profitului corporatismului multinaţional!”. Şi, iată, fără niciun dubiu, apariţia şi operaţionalizarea revoluţiilor teroriste neomarxiste (fronturi/uniuni de salvare naţională, portocalii, “occupy”, “primăvara arabă”, “black lives matter”, ale “steagului curcubeu”/LGBT şi care vor mai urma cu premeditare) ţinta finală fiind crearea unei monstruoase lumi orwellian cyborgizată de big brotherii apocalipsului globalizator neomarxist. Se aude, însă, strigătul de revoltă întru supravieţuire, reidentificare şi reafirmare al naţiunilor. Sfârşitul istoriei omenirii nu va veni chiar dacă chipurile lumii se schimbă. Este o logică stare de devenire. Istoria are instrumentele/salvgardatoarele ei resetări. Nu vă pierdeţi niciodată speranţa!

 

https://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–noua-ordine-mondiala-revolutia-terorista-neomarxista-iii,55142.html

 

///////////////////////////////////////////

 

Un altfel de Experiment Pitești: Experimentul Neomarxist

 

 

România este supusă de șapte ani, cu toată forța, experimentului Neomarxist, care este un altfel de Expriment Pitești.

 

În ce constă de fapt Experimentul Neomarxist, și care este simitudinea lui, până la identificare, cu Experimentul Pitești?

 

Reeducarea

 

Reeducarea la nivel național, de data asta.

 

De șapte ani, o întreagă țară, un întreg popor și națiunea română sunt atacate cu o forță de nebănuit pentru a fi Reeducate, in cele mai adânci resorturi ale fibrei românești.

 

A început cu:

 

1) Falsificarea Istoriei în școli,

 

cu diminuarea lecțiilor de Istorie, cu ștergerea eroilor din cărțile de istorie simultan cu lipsa totală de interes manifestată de autorități față de comemorarea unor evenimente importante ale națiunii și poporului român:

 

Felul execrabil în care Iohannis și statul român au tratat anul 2018 – 100 de ani de la Marea Unire -, lipsa oficialilor de la majoritatea evenimentelor de comemorare a istoriei, alături de Falsificarea Istoriei și Diminuarea Importanței Poporului sunt parte a

 

Deconstructivismului sau Procesului de Reeducare.

 

2) Educația LGBT,

 

despre care acum șase-șapte ani nici nu știam că există, a devenit prioritatea guvernanților, de la mitingurile LGBT aprobate și încurajate pe bandă rulantă, până la Forțarea educației LGBT de la Grădiniță, Școală și Universitate .

 

V-am prevenit demult asupra acestui pericol: Copiii dumneavoastră vor fi încurajați să se masturbeze și să aibă relații sexuale cu cei de același sex din momentul în care lucrul acesta va fi fizic posibil, fie că va fi la șapte, opt sau zece ani. Practic, conform Freudomarxismului, până la vârsta de zece-doisprezece ani copiii ar trebui să aibă experiențe sexuale cu alți copii de același sex. Să nu îmi spuneți că nu ați observat lucrul acesta în școli, scăderea drastică a vârstei la care copiii încep sexul, undeva la 10-12 ani, pentru că asta înseamnă că nu vă uitați în jurul dumneavoastră. Faceți un experiment și întrebați-vă copilul/nepotul/nepoțica dacă lucrul acesta este real în școala lor. O să fiți șocați.

 

Aceasta face parte din planul Reeducării LGBT, alături de încurajarea consumului de „iarbă” și droguri în școli, de care nimeni nu vorbește. Școlile din România au devenit raiul vânzării și consumului de stupefiante.

 

3) Dărâmarea Creștinismului și înlocuirea lui cu Ateismul.

 

E un fenomen evident, și s-a manifestat cu toată forța și atunci când le-a fost interzis românilor să între în Biserică de Paște. Chiar dacă nu au mai avut curajul să repete nemernicia, guvernanții continuă cu lupta de dărâmare a Creștinismului, prezentându-i pe creștini ca fiind retrograzi, învechiți și arhaici

 

E drept că aici manipularea este totală, pentru că au fost create forțe politice care, de exemplu, spun că a te vaccina echivalează cu a-ți vinde sufletul, sau că patriotismul înseamnă antivaccinism(?!), argumente care sunt induse și create chiar de cei care sunt parte a fenomenului de Reeducare. Despre asta o să mai vorbesc.

 

4) Răsturnarea tuturor valorilor și tradițiilor, înlocuirea lor cu o lume falsă, artificială, de cele mai multe ori digitală, dar nu numai.

 

Bineînțeles că Deconstructivismul și Reeducarea au multe alte forme, dar specificul românesc – și nu numai – are câteva particularități, ceea ce îl aseamănă – și depășește – Fenomenul Pitești.

 

Reeducarea prin Moarte

 

A început cu Asasinatul de la Colectiv, unde a fost inventat termenul „Corupția Ucide”.

 

Era prima dată după anii 50 când Moartea ( provocată) făcea din nou parte din fenomenul Reeducării. Așa a putut Iohannis să-l aducă pe Cioloș și Neomarxiștii USR la putere, așa a reușit să asmută o mare parte a populației împotriva politicienilor care trebuiau înlocuiți cu Neomarxiști.

 

O întreagă clasă de politicieni a fost rasă și băgată în pușcării, locul ei fiind luat de Neomarxiști, pe față. Inclusiv Mișcarea Naționalistă de apărare a fost preluată de Neomarxiști, George Simion și ai lui fiind parte importantă a procesului de Reeducare. Așa cum am spus, Mișcarea Neomarxistă din România își are rădăcinile în Globalism și în Mișcarea Generată de Soroș la Roșia Montană. George Simion, ca și mulți alții, au fost Creați de ONG-urile Soroșiste care au generat Mișcările de la „Roșia Montană”.

 

Mai țineți minte cum loveau în asfalt cu sticluțele de plastic?

 

„- Uniți, Salvăm, Roșia Montană!”?

 

apoi

 

„- Uniți, Salvăm, toată România!”?

 

( USR)

 

apoi

 

„Cine nu sare ia închisoare!”?

 

(Neomarxiștii și PNL-iștii în frunte cu Ludovic Orbán)

 

„Corupția Ucide!”?

 

Fenomenul manipulator este de o complexitate extrem de mare, dar și extrem de dur.

 

Cei cinci/șase sute de români morți pe zi de Covid nu sunt deloc întâmplător.

 

În acest moment știm clar că Miniștrii Neomarxiști care au condus Ministerul Sănătății împreună cu Arafat intenționat nu au aprovizionat spitalele cu medicamente, aparatură și oxigen pentru ca în toamnă să moară minimum cinci/șase sute de oameni pe zi, majoritatea oameni în vârstă, dar nu numai.

 

Este asasinată o întreagă generație de bunici, deloc întâmplător fix aceia care erau repere morale și creștine pentru urmași.

 

– Ați observat un fenomen?

 

– Ne-am obișnuit cu numărul zilnic al morților!

 

Că sunt 400, 500, 600, bunicii noștri morți au devenit un număr.

 

Mor oamenii ca în Război, dar pe noi ne preocupă mai mult faptul că nu putem intra în Mall sau la restaurant. Ruptura între Generația tânâră și Seniori s-a produs.

 

Nu mai interesează pe nimeni câți au murit. Mai important este să urle politicienii că libertatea lor e furată, dar mai ales interesează cine va fi Prim-Ministru și cum va fi Guvernul.

 

Stați liniștiți, că nu v-ați schimbat, nu v-ați înrăit peste noapte. Manipularea – parte a Reeducării – este atât de puternică, încât așteptați cu sufletul la gură să vedeți dacă va fi Guvern cu PSD sau cu USR.

 

Ca să vă răspundeți la această întrebare, trebuie să răspundeți la o alta:

 

– A știut sau nu Câțu de Asasinatul în Masă pe care l-au pus la cale Neomarxiștii care au condus Ministerul Sănătății?

 

Dacă a știut este la fel de Criminal ca ei, iar dacă nu a știut este la fel de grav, pentru că era Prim-Ministru.

 

Faptul că azi Opțiunea principală a lui Câțu este de a face un Guvern din nou cu Neomarxiștii lui Cioloș, ne face să credem că a știut și este parte a planului de Reeducare Neomarxistă.

 

Rămâne de văzut ce va face PNL, care poate fi destructurat de Neomarxiștii de la USR dacă se aliază din nou cu ei, sau dacă pornește războiul cu Criminalii Neomarxiști.

 

Gelu Vișan

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Neomarxism în Biserica Evanghelică din Germania. Se concentrează pe LGBTQ, mediu, diversitate, migrație și climă. Amplu pelerinaj pentru ideologia de gen

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Însăși instituția care ar trebui să întărească identitatea creștină a societății germane a devenit cel mai mare adversar al ei atunci când vine vorba de Biserica Evanghelică Germană (EKD).

 

Cu puternice ideologii neo-marxiste, fără a ține seama de declinul rapid al propriilor membri, a devenit una dintre cele mai proeminente forțe motrice ale islamizării Germaniei, nu numai prin sprijinul său ideologic și politic neclintit pentru migrația în masă, ci și prin finanțarea directă a bărcilor de salvare a migranților în Marea Mediterană.

 

Cel mai recent element progresist pe care conducerea EKD nu a putut rezista să-l apere este politica de identitate LGBTQ. Într-un buletin informativ adresat credincioșilor rămași aproape de cultul protestant, conducerea bisericii a anunțat un pelerinaj intitulat „Mergeți pentru dreptatea de gen”. Președintele Consiliului EKD, președintele Annette Kurschus, face apel la acțiuni „curajoase” la începutul noului an, sugerând că sprijinul pentru cauza LGBTQ în Germania, deși nu a fost obligatoriu, a fost considerat un act de sfidare.

 

„Pot deschide uși, pot ieși în stradă, pot fi alături de cei neiubiți, pot contracara țipetele de ură”, afirmă apelul către membrii bisericii. Totuși, nu este inclusă nicio explicație despre numele străzii din Germania unde a auzit președintele Kurschus „țipete de ură” față de identitatea gen. Cu toate acestea, ea solicită mai multă egalitate de gen în toate domeniile societății și vrea mitinguri pentru „departamentele de gen și organismele de egalitate” în bisericile regionale ale EKD.

 

În cadrul EKD, toate centrele regionale trebuie să aibă departament de gen. Membrii ar trebui să participe la nu mai puțin de nouă pelerinaje la nivel național. Inițiatoarea este prima doamnă Elke Büdenbender, soția președintelui Frank-Walter Steinmeier, care va oferi binecuvântarea pentru pelerinaj.

 

Pagina web Go for Gender Justice a bisericii cere „depășirea devalorizării și a violenței, recunoașterea diversității și distribuirea echitabilă a muncii, a puterii și a influenței”, dar nu îi adună nicăieri pe credincioși să ajute victimele pandemiei de coronavirus, să aibă grijă de bătrâni sau să-i ajute pe cei care îngheață în case din cauza costurilor ridicate ale tranziției ecologice a Germaniei.

 

În schimb, mesajul de Anul Nou al EKD este că „drepturile omului se aplică indiferent de gen și identitate sexuală”. Doar pentru ca manifestul lor să se distingă oarecum de campaniile altor ONG-uri seculariste pentru drepturile omului, pe site-ul lor web, aceștia numesc misoginia un păcat și afirmă că suntem chemați de Dumnezeu să ne pocăim pentru „relele făcute oamenilor queer…”

 

Jurnalistul Josef Kraus a remarcat în articolul său pentru Tichys Einblick că trebuie să existe îngrijorări pentru o „biserică” care, în timpul uneia dintre cele mai mari crize de sănătate ale vremurilor noastre, nu face nimic care să semene cu caritatea creștină. Mulți oameni bolnavi, suferinzi și singuri care plâng sunt lăsați în cea mai mare parte singuri.

 

De asemenea, Kraus subliniază că liderii bisericii au capitulat în fața dictaturilor și restricțiilor de libertate promovate de politicieni, chiar și interzicerii slujbelor bisericești, fără a le pune vreodată la îndoială. El numește EKD „un ONG deținut de guvern, finanțat din impozite cu generozitate, moralizator și politizator”. El îl acuză pe liderul său că s-a supus ideologiei de gen, uitând în același timp că ideologia de gen este de fapt doar „marxism cultural roz” care aparent militează pentru diversitate, dar în realitate își propune să niveleze toate diferențele dintre indivizi și grupuri.

 

De asemenea, Kraus subliniază că Biserica Evanghelică Germană a început în ultimii ani să semene cu o sectă finanțată de stat și, prin urmare, statutul lor de instituție care nu plătește taxe ar trebui revizuit.

 

Este aproape un sacrilegiu faptul că conducerea EKD instrumentalizează concepte creștine antice, cum ar fi „pelerinajul”, pentru ceea ce este o agendă marxistă din ce în ce mai secularistă. Pelerinajul a însemnat întotdeauna o călătorie spirituală către Hristos, nu un marș în sprijinul cauzelor la modă promovate de autoritățile seculariste. Pasajul biblic pe care Annette Kurschus îl alege pentru campania ei de pelerinaj de gen este „Cel ce vine la Mine, nu va fi izgonit niciodată afară” (Ioan 6, 37). Nu este clar dacă versetul Evangheliei a fost tăiat în jumătate de dragul conciziei sau pentru că întreaga propoziție este problematică pentru EDK. Desigur, întregul verset spune „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară”, ceea ce, desigur, ar încălca directiva de vorbire neutră din punct de vedere al genului a Bisericii germane.

 

În 2017, EKD a pierdut până la 390.000 din membrii săi, în comparație cu 268.000 câți a pierdut Biserica Catolică. Sigur, reprezentanții instituției sunt în concordanță cu propaganda guvernului care dă vina pe demografia Germaniei. Fiind unul dintre cei mai mari susținători financiari ai bărcilor ONG-urilor germane de contrabandă de migranți, ei sunt cu siguranță pe drumul cel bun pentru a schimba demografia țării, dar milioanele de migranți economici din țările predominant musulmane nu vor face nimic pentru stranele goale din bisericile protestante din Germania, notează Remix News.

 

https://m.ziuanews.ro/externe/neomarxism-n-biserica-evanghelic-din-germania-se-concentreaz-pe-lgbtq-mediu-diversitate-migra-ie-i-clim-amplu-pelerinaj-pentru-ideologia-de-gen-1568026

 

///////////////////////////////////////

Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru,de  Prof. dr. Iosif Țon

 

 

Marx, un monstru? De ce? Care e motivul pentru care ideile lui sunt atât de periculoase? Află semnificația din spatele statuii lui Marx, oferită de chinezi orașului Trier, din Germania, locul unde s-a născut Karl Marx. 

Află mai multe despre creștinism, ateism, alte religii și filosofii: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii

 

1. r. Fostul președinte al Comisiei Europene, menționat în videoclip, e Jean-Claude Juncker.

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii/14651-primejdia-neomarxismului-1-celebrarea-nasterii-unui-monstru-prof-dr-iosif-ton

/////////////////////////////////////////

 

Chiar daca este geniala aceasta Doamna a Cantului…asata inseamna sa-l detronezi pe Satan si sa-l intronezi pe Duhul Adevarului

 https://www.youtube.com/watch?v=cMs9HUpv_UU

 

//////////////////////////////////////

 

(Chiar daca chinezariile globaliste l-au omorat pe Daniel,Duhul Sfant l-a inviat,ca sa-l introneze in inima innoita- ca Sef, sa domneasca si,DIMPREUNA- sa rodeasca pentru noi…) Covid, atacul chinezesc

Frate Daniel este adevărat că ați avut o „răpire sufletească“ sau că ați fost „dincolo“ când ați fost în spital cu Covid ?

 

Cam așa ceva. S-a petrecut în Ianuarie 2021 și iată cum. Am scris atunci câteva însemnări care-mi prind acum foarte bine.

 

Covid, necovid, dar eu am murit de câteva ori!

Mă scufundam în întunericul unui puț fără fund, un fel de ascensor spre adâncuri, mai jos, mai adânc, din ce în ce mai spre negura neființei …

 

Ochii îmi erau din ce în ce mai grei și mai inutili, întorși acum spre înăuntru.

 

Dintr-o dată, deasupra s-au străluminat trei siluete îmbrăcate în uniforme albastre. Purtau măști și deasupra niște viziere aproape circulare. Nu li se vedeau fețele, puteau fi ceva roboți sau ființe extraterestre …

 

2.

 

Nu există Covid! Există doar o boală ciudată. Câțiva medici hiperactivi ne tot îndeamnă să ne apărăm și întărim mecanismul de imunizare împotriva acestei ciudate boli pe care nimeni nu pare să o înțeleagă.

 

Când apar cazuri grave, valuri veritabile de infectări, aceeași medici sar de la o resursă la alta, disperați să reducă numărul celor grav incapacitați și vai, morți. O tragedie.

 

3.

 

În ciuda tuturor tratamentelor preventive, Daniela a fost dusă la spital marți, iar eu miercuri seara, spre Joi. Sâmbătă dimineața de dinainte, după nopți cu sufocări, m-am dus la Daniela să-i spun direct: “Du-mă la spital”.

 

N-am apucat. A vorbit ea prima și mi-a zis: “Du-mă la spital”, iar eu n-am mai zis nimic. Pe mine m-a dus Marius, ginerele nostru seara. După două triajuri superficiale și doua radiografii greșite ne-au trimis acasă fără tratament. Era sâmbătă seara târziu; 2 Ianuarie 2021.

 

Miercuri seara mi s-a blocat respirația aproape total. L-au sunat pe Dr. Dan Buda și el a cerut să mă vadă pe telefon. Eram albastru. “Dan, eu mor”, am bâiguit.

 

“Chemați repede Salvarea!”

 

Mi-au pus pe traseu oxigen. Respiram foarte greu. La spital, cel care m-a dus înăuntru de la Salvare era român. “Frate Branzai, ce-i rău?” Nu puteam vorbi, iar el o fi crezut că nu-l recunosc. “Știți eu cu fata lui Burtea …” Ar fi trebuit să știu mai clar, dar atunci nu știam.

 

A stat preț de câteva secunde, suficient să-mi arate cu mâna spre o cameră: “Acolo a murit deunăzi Nicu Păulescu.”

 

“Îl știam de-o viață, am zis eu: “Și ce om grozav a fost Păulescu!”

 

“Eu vă las acum și plec, că am pe altcineva.” Și s-a dus lăsându-mă cu imaginea locului unde a murit Nicu. Începuse dintr-o dată să miroasă urât acolo.

 

A urmat o radiografie și confirmarea că amândoi plâmânii mei au ieșit complet albi. Eram grav. Respirația era blocată chiar și atunci când o presau cu mult peste parametrii admiși de oxigen. M-au lăsat suspendat în limbo și nici până azi nu știu cine m-a salvat blocând calea mea spre teribilele saloane de intubarea pe ventilator.

 

Plecaseră toți, dar cu mine nu știau să mă mai ducă la un etaj de sus s-au să mă lase acolo la demisol. Doctorul de sector s-a aplecat peste mine și mi-a spus: “Va trebui să te pun pe respirator. Mâine vom încerca sa te scoatem, dar sunt șanse mici. Cu cine să vorbim mâine dacă te lăsăm pe aparat sau nu?”

 

Daniela era deja internată. Eu murisem pe jumătate ca Păulescu. Am îngânat cu ochii închiși: “Cu fata mea”!

 

Fără altă precizare. În inima mea pe fiecare din ele le cheamă ”fata mea”.

 

4.

 

Eram singur pe targa mecanică și așteptam. În inima mea plecasem însă. Nu venea însă nimeni să mă ia. Dumnezeu nu are doar oameni cu lacrimi, ci și cu mâini și picioare. Nebănuit de mine, se dădea o luptă încrâncenată. Unii observaseră numele meu românesc și întrebaseră alți români din spital. Alți români de afară căutau tocmai omul cu numele acela.

 

Rezultatul a fost că m-au scos de la demisolul de respiratoare și m-au mutat sus, la cei cu șanse foarte mici de tratament. Eram deja rece la toate acestea. Plămânii mei mă trăgeau spre inconștiența celor care se sufocă. Teribilă experiență.

 

5.

 

În prima lui vizită printre paturi, șeful departamentului a spus ca să-l aud și eu: “Pe ăsta de ce l-ați mai adus? Nici cu aparat nu rezistă până dimineața. E ca și mort”.

 

6.

 

Nu știu dacă alții s-au târguit cu Dumnezeu ca David (ce câștigi? te poate lăuda locuința morților?” sau au bocit ca Ezechia (Isaia 38:10). Mi-au murit 3 colegi anul acesta. I-am avut in spital pe prietenii mei din Suceava: Daniel Grigoriciuc și Catalin Miron… Le-am ascultat mărturiile …

 

Eu am fost luat prea repede ca să am reacție. Eram resemnat și năucit. Știu că m-am rugat și am cerut să stau de vorbă cu fiecare. Am început cu Tatăl:

 

“Tatăl meu, tăticul meu, tu le-ai făcut pe toate, dar n-ai nevoie de niciunul. Le dai o formă, un scop, o lucrare și apoi le scoți din ființă. E ceasul meu? Accept cu plăcere. Dacă este însă o explicație și vrei să vorbești cu mine în glas auzit! Spune ceva. Te ascult. “

 

Am trecut apoi la Fiul și i-am spus: “Ești Mirele meu și nu-mi vei face niciodată ceva rău. E vremea mea? Mă iei acasă?”

 

Am trecut apoi la Duhul Sfânt: “Tu ești cu noi pe pământ și noi suntem în tine. Ne-ai născut la viață. Ne-ai spălat, ne-ai înnoit. Ne-ai dat darurile vieții noi ca să facem lucrarea ta. S-a terminat pentru mine?”

 

Întuneric și tăcere. O tăcere caldă și o îmbrățișare binevoitoare. Și atunci am mai murit odată. Nu mai aveam aer.

 

7.

 

Au trecut câteva zile și am fost așezat într-un salon cu Daniela, soția mea. Ne târam amândoi neputințele. Știu că n-o vedeam și nu-mi putea vorbi. Eram doar două trupuri triste și suferinde.

 

Între-una din nopți am auzit-o pe asistenta strigând ca apucată la mine: “Respiră! Respiră!” (Breath! Breath!)

 

Mă sculasem ca omul noaptea să facă pipi la urinalul de plastic și pornisem toate aparatele. Înghețasem cu plămânii blocați. Eram fără suflu și femeia îmi țipa să nu mor. M-am pierdut de tot. Mi s-au dezlegat legăturile intestinelor și am făcut peste tot pe jos. Mă clătinam ca un om fără aer. Pierdusem masca de oxigen și intrasem în șoc. Muream, dar peste toate muream de data asta și de rușine. “Respiră, respiră!” Eu stam ca prostul cu ochii în pământ. Daniela mi-a spus că striga și ea, dar eu nu știu nimic. Până la urmă, asistenta mătăhăloasă s-a aruncat asupra mea, a scos o injecție de plastic și mi-a înfipt-o. M-am liniștit. Nu m-am mai zbătut după aer. M-am simțit îmbrățișat de ceva cald și bine. Dacă asta înseamnă să mori e tare bine așa…

8.

 

Doctorii spun să nu vorbim nimic despre stările astea. Mintea n-a rezistat la șocuri și rămânem cu tulburări. Este ca după un maraton. Singurul lucru ce trebuie să-l faci este să te odihnești, să te odihnești și să taci.

 

În asfixieri, mintea intră uneori într-o stare de vrie. Aș fi putut scrie zeci de cărți în fracțiuni de secundă. Alteori mintea îngheață, devine imobilă, obsedată cu ceva, dictatorială, obsedant de încăpățânată. Am fost și așa și așa. Luptând nopțile, amestecând zilele …

 

Și halucinațiile, halucinațiile alea despre care nu voi avea curajul să vorbesc vreodată … Tot timpul este cineva! Umbre de aici. Umbre de dincolo. Umbre bine definite. Umbre parcă fără forme. Șoapte, mereu șoapte, din stânga, din dreapta, din spate, din față, de pretutindeni, de nicăieri. Fata mea cea mare, Christina, imi promite un aparat care să mascheze zgomotele de spital. Bineînțeles că îl refuz imediat. În spital, zgomotele sunt semne de viață! Liniștea, tăcerea este mult mai înfricoșătoare.

 

Ești întotdeauna cu ele, dar nu le poți fi spectator. Trebuie să ieși la patrulare pe puntea dintre cele două lumi.

 

9.  

 

În cea mai neagră prăbușire ne-au vizitat cei trei mascați. Ne priveau de sus, dar mi-era imposibil să-i recunosc din cauza măștilor. Erau trei tineri pentecostali care lucrau la spital. Intraseră în costumele lor de protecție. Mă știau bine și glumeau. S-a prezentat fiecare. Pe unii îi știusem de mult. Pe altul îl cunoșteam pentru că venea vinerea seara după cărți și studii. “Eu mai mult după fete și m-ați pus pe fugă…”

 

Gavriloni Dan, Cornell Coca și Toth Christian.  

A fost seara care a oprit căderea în gaura neagră fără fund. Cu asemenea aliați aveam șanse de scăpare. Au stat până ce au scos teama din întunecimea mea. La plecare i-am pus să-mi promită o viitoare poză fără mască. “Dacă voi sunteți aceea înseamnă că eu sunt tare bătrân …”

 

Mi-au promis ca vor fi pe prima bancă atunci când mă voi întoarce la biserica plină să predic. Asta, o știau și ei, nu va fi prea curând, nu va fi prea curând. Atacul acesta este menit să mai rămână cu noi o vreme.

 

10.

 

Dintre cei trei musafiri, Christian Toth, cel mai tânâr este și cel mai afectat. Ultima lună a adus un val de infecții noi, iar cazurile de la spital au sărit de la 15 la peste 200, cu perspectiva peste 250. Mulți sunt din bisericile noastre. Mulți sunt dincolo de posibilitatea de ajutor, iar el nu mai e sigur că de asta și-a ales meseria în viață. Se simte ca un doctor condamnat să participe la înmormântări în cimitir. Sâmbătă și duminică I-a cerut Domnului măcar două victorii, două nume ale căror parametrii să nu mai scadă periculos, numele celor din familia Branzai.

 

Domnul e bun. I-a dat cel puțin încă unul. Pe fratele Crâsneanu, care în ciuda vârstei de 71 de ani și a doi plămâni prăbușiți a scăpat de spital și este acum acasă.

 

Doamna doctor Naomi Buda a lansat și ea o chemare la credință. Cere public nimic mai puțin decât o izbăvire de proporții biblice.

 

11.

 

Sunt încă în spital. Uneori e bine, alteori intru iar în panică. Am murit de prea multe ori ca să fie altfel. Doctorul mi-a spus: “Nu scrie! Nu-ți va face bine. Te târăști înapoi. Nu vor înțelege. Boala asta e tare grea și păcătoasă. La unii rămân sechele toată viața … Pe fișa ta scrie acum și cardiac. Bine-ar fi să fie doar ceva temporar”. Amin.

 

Azi mă învăța cineva că mintea noastra este mică, dar teribil de puternică, cu o extraordinară cameră de amplificare. Dacă îi aducem aminte de ceva, ea crede că acum se întâmplă! Când o umplem cu o amintire rea ia foc de parcă totul s-ar petrece instantaneu. Atunci se instaurează “panica” paralizantă! Trebuie să o păcălim și să ne gândim la ceva foarte frumos din memorie și ea crede că și aceea se întâmplă acum.

Va trebui să umblăm la sertarele cu amintiri frumoase, la ziua celei mai mari bucurii, la nașterea unui copil, la ceva trăit frumos cu Dumnezeu. Cred că de aceea scria David așa de mulți psalmi și se regăsea în ei mai târziu. Cheia panicii s-ar putea să fie în mâna noastră și noi nu știm s-o folosim.

 

12.

 

Fuiorul puternic al profețiilor

 

Ieri noapte n-am dormit deloc. Fără motiv. Lumea interioară nu depinde decât rar de lumea de afară. Mi-am adus aminte însă de o funie de aur, de o sfoară a labirintului și vreau să duc răsturnarea asta a mea până la capăt. Poate că este un capăt bun și o voi scoate spre lumină.

 

Pavel îi aduce aminte lui Timotei despre fuiorul trainic al profețiilor

 

“Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună” – 1 Timotei 1:18

 

Profețiile sunt din titan! Cine ar fi angajat un tânăr slab ca Timotei în lucrarea creștină? Care a fost secretul reușitelor lui? Răspunsul: O profeție!

 

 

De câteva ori mi s-a întâmplat să vină la mine persoane care au avut vedenii pentru mine. Nu vi le pot spune pe toate, dar am să consemnez aici câteva:

 

Pe când Christina ( pe atunci singurul nostru copil) avea cam doi anișori, medicii au diagnosticat-o cu o boală rară. Ceva cu ,,purpura“, dar nu mai știu precis cum îi spunea. I se umflaseră picioarele și apăreau mici erupții de sânge pe piele. Totul urca din ce în ce mai sus pe piciorușe. Medicii ne-au spus că boala n-are leac și au băgat-o în spital pentru studiu, iar pe noi ne-au pus să semnăm că dăm voie multor doctori care nu mai văzuseră așa ceva să vină s-o vadă. Daniela a rămas cu ea în salon, iar eu am plecat cu mașina spre un complex de apartamente unde locuiau câteva familii de români. Eram dărâmat. Așteptasem să avem copil cam cinci ani după nuntă. A venit ca un semn ceresc atunci când nu ne mai așteptam. Fusese concepută în România, trecuse în burtica mamei prin Italia și se născuse în Detroit, Michigan, pe 28 Decembrie 1982. Nu-i de mirare că ne lipisem tare mult de ea și o vedeam acum cum ne scapă printre degete. Se juca în pătuț, râdea și nu înțelegea de ce nu o luăm să plecăm acasă. Pe drum, am pornit involuntar ștergătoarele de parbriz. Mi-am dat seamă însă că nu plouă. Nu vedeam din cauza lacrimilor.

 

Când am ajuns, ne-am adunat la familia lui Viorica și Doru Grădinaru mai multe persoane și ne-am rugat pentru Christina. N-am să uit niciodată oamenii aceia și rugăciunile acelea. După un timp, sora Pașaboc, una din cele cu care ne rugasem împreună, a dispărut dintre noi. N-am știut unde s-a dus și nici n-am dat importanță faptului. Am continuat să mă las mângâiat de mângăierile celor ce mă iubeau.

Sora a revenit însă cam după zece minute. Era foarte bucuroasă, cu ochii lucind și cu vocea foarte sigură. În mână strângea la piept o Biblie. ,,Fiți liniștiți că totul se va termina cu bine! M-am dus să mă rog singură și să-L întreb pe Domnul ce va fi. Am avut o vedenie și Domnul mi-a spus că fetița se va face bine.“

 

Bineînțeles că n-am fost prea baptist ca să mă agaț disperat, ca unul care se îneacă, de paiul acelei vedenii. A doua zi am plecat înapoi la spital. Doctorii ne spuseseră că boala va urca treptat din ce în ce mai sus, va afecta rinichii, apoi ficatul și când va ajunge la plămâni și inimă … se va termina totul.

 

Am găsit-o pe Daniela jucându-se cu Christina. Medicii o priveau grijulii și mirați. Erupțile se ridicaseră într-adevăr pe piciorușe, dar nu depășiseră nivelul rinichilor, de parcă cineva le-a blocat acolo. ,,Sunt șanse“ ne-au spus ei, dar este mult prea devreme să ne pronunțăm. Nu știm încă …“

Ei nu știau …, dar eu știam deja. Aflasem din ,,altă parte“. Nu cred că mai trebuie să vă spun că sora Pașaboc și familia ei au rămas pentru noi ceva scump și drag, ca un far care ne-a luminat într-o noapte cu o furtună teribilă și ne-a condus cu bine în portul speranței.

 

 

Pe 11 Iulie 2018, în zile când analizele mele medicale îi îndemnase pe mulți la rugăciuni de mijlocire, Daniel Mangeac, gazda și prietenul meu din Idaho, el însuși un foarte bun păstor de suflete, mi-a spus să-l sun pe Joe care are să-mi comunice o vedenie din partea Domnului:

 

,,Nu vă cunosc personal, dar ne-am rugat în grupul nostru de aici pentru dumneavoastră. A doua zi, așa cum stăteam la servici în fața mașinii la care lucram am avut o vedenie cu dumneavoastră. V-am văzut fața. Aveți părul negru și purtați ochelari. Aveați și o barbă neagră, care s-ar putea să nu fie reală, ci doar un semn de înțelepciune. V-am văzut urcând pe costa unui munte. L-am întrebat pe Domnul ce înseamnă lucrul acela. El mi-a spus că muntele simbolizează ascensiunea dumneavoastră spirituală și o încercare prin care veți trece. Faptul că erați doar pe la jumătatea urcării înseamnă că veți mai trăi, că sunteți doar pe la jumătate și nu s-a sfârșit. Cum vă priveam, barba s-a făcut din neagră în gri, semn că veți crește în înțelepciune. Și încă ceva, mi s-a spus să postiți trei zile ca să aveți biruință.“

 

(Păstrez pentru voi poza mea cu barbă din spitalul zilelor acestea)

 

 

Anul acesta am pierdut luptei cu acest flagel trei păstori colegi de promoție: Mihuț Mihai, Morar Aron, Lăpugeanu Alexandru, plus cel mai îndrăgit dintre profesori, Vasile Alexandru Taloș. Colegii se întreabă dacă este rândul meu. Viitorul imediat va arăta decizia Domnului. Încă toate alternativele sunt posibile.

 

Nu sunt singurul trecut prin experiența aceasta. Am mulțumirea că mi-am găsit tovarășii de drum, iar mărturiile noastre îi pot pregăti și pe alții. Iată primele reacții:

 

Marian Birda commented

 

Dragă frate Daniel,

Am urmărit cu mare interes evoluția dvs în ce privește sănătatea ,ca unul care am trecut și eu prin ce treceți voi ca familie, știu cât e de greu….

Acum, prețuim cât de mult contează să respiri o gură de aer normal, deși când am fost sănătoși am respirat normal , gândind că e o normalitate să respiri….dar normalitate aceasta o face Domnul in fiecare zi pentru noi.

Cred cu siguranță că după ce veți ieși din spital ( noi cei care ne rugăm pentru dvs, credem cu toată convingerea că veți ieși), cred că veți prețui altfel normalitate de a respira .

Mă rog pentru toate zilele pe care le vei respira pe acest pământ, să fie cu impact și folos, cum de altfel au fost și până acum… GBY brother!

 

Un spital cât o predică

Sunt la spitalul Șt. Jude din apropierea casei. Motivele sunt Covid și o pneumonie din care se poate muri foarte repede

 

Nu acesta este subiectul, ci St. Jude.

 

Doctoral ne-a recomandat sa nu vorbim, sa nu scriem. Minted sufocatilor o ia razna si vorbesti prostii. Nici acesta nu este subiectul. Am mai facut-o.

 

Vreau sa spun ceva după ce m-am gândit doua zile.

Oare de ce numai catolicii au St. Jude (“sfântul Iuda) ?

 

Numele Jude sau “Iuda”, laudă în limba română, a apărut in competiția dintre doua neveste pentru inima bărbatului lor, Iacob

 

Dumnezeu a văzut ca Iacob iubea pe Rahela și i-a dat copii … lui Lea.

 

Primul a fost Rubén, ca un strigat de biruință: “Iată fiu!”

 

A apărut apoi Simeon … Degeaba!

 

A aparut Levi: de data aceasta sufletul lui se va lipi de mine…

 

Dar Iacov iubea pe Rebecca.

 

Când a pus armele jos in conflictul omenesc cu rivala, Lea i-a dat celui de al patrulea un nume legat de mulțumire fata de Dumnezeu: “Iuda”, voi lauda pe Domnul.

 

A fost una din cele 12 seminții, cea a lui David, cea regală!

 

A fost suficient însă un singur nebun, un singur netrebnic să strice pentru noi acest nume: Iuda Iscarioteanul care L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu. Nici un roman nu și- ar mai numi azi copilul … Iuda!

 

Doar catolicii!!

 

La spitalul St. Jude.

 

Este singura teologie care are tăria și subtilitatea de a sublinia capacitatea răscumpărătoare a lui Isus, El însuși … din Iuda, iudeu.

 

Numai Isus poate scoate, in ciuda existentei unui Iscarioteanul, numele acesta din istorie, sa-l spele bine și să-l ridice pe culmile împărăției mesianice viitoare.

 

David va fi din Iuda.

 

Isus Christos va fi din Iuda.

 

Sfințenia va fi iar marca celor cu numele Iuda!!!

Acum mergeți și spune-ți aceasta și tuturor Evanghelicilor.

 

Le-o trimit eu, cel internat, cu viitor sau nu, la St. Jude.

 

P.S. – Ora pro nobis. Am mai multă nevoie ca oricând. Dacă voi trece cu bine am sa încerc un articol reportaj de pe puntea dintre doua lumi. Grozav!!!

Rugaciuni pentru Daniel Brânzei  

 

Spitalul St. Jude aduna la secția Infecții Respiratorii pacienții de la o serie de alte spitale mai mici din vale. Sunt oamani care n-au fost tratați bine s-au au intrat prea tarziu în tratament. Ieri și azi noapte câțiva au murit.

 

Eu sunt încă aici.

 

N-am dormit mult. Am căutat și eu lămuriri. Cred că au fost si sunt rugaciunile credintei.

 

Acum cateva mii de ani, un bărbat infertil riscand să ajungă un pom tomnatic uscat fără rod, și-a trăit criza lui existențială. Dumnezeu l-a scos atunci afară în noapte și i-a arătat mulțimea stelelor de pe cer: “Așa va fi sămânța ta. Ca nisipul marii care nu se numară va fi sămânța ta!”

Avraam a ajuns acolo “tatăl tuturor credincioșilor” și oricine are credința adevărată va merge “în sânul lui Avraam!”

Zilele acestea, mulți oameni s-au sculat să se roage. Dacă ar fi facut-o în numele cultului căruia îi aparțin sau a culturii specifice cultului lor, la nivelul gardurilor denominaționale care ne despart, Dumnezeu nu i-ar fi băgat în seamă. Au facut-o însa la nivelul nalt al credinței. A fost o mișcare a credinței fiilor lui Avraam!

 

Au fost mișcările credinței, faptele credinței. Dumnezeu nu rămâne indiferent la credință. Slava Lui pentru toate mișcările credintei de pe planeta aceasta!

 

Mulțumesc tuturor și fiecăruia care v-ați rugat pentru mine. Astazi sunt darul vostru de la Dumnezeu pentru credință.

 

Efectele infectării mele

 

 

Nu vreau sa sperii pe nimeni. Ce scriu este despre mine și prioritar pentru mine, ca o arhivă personală. S-ar prea putea ca alții să fie afectați altfel, cu efecte diferite. Știam ca infectarea se poate propaga la alte organe, uneori cu urmâri de durată.

 

Aseară, în salonul individal cu un pat de o singură persoană, mi s-a năzărit că cineva mi-a cerut insistent să-i dau parte din echipamentul cu tuburi și parte din acoperitoare pentru că îi este frig. Bineînțeles că i le-am dat. O “aparitie” dintre halucinațiile despre care nu vreau să vorbesc.

 

Domnul mi-a dat în compensație perioade de părtășie înaltă. Într-una m-a plimbat prin predica pe care vrea sa o rostesc după toate acestea. Nu mi-a spus-o ca în alte ocazii din trecut, ci m-a dus prin ea preț de cam peste o oră de somn adânc.

 

Sunt însă și semne bune că ne apropiem de un mal și deriva asta se va sfârși. Slavă Domnului.

 

Nu sunt singurul care trece pe aici. Mulțumesc celor care m-au mângâiat cu confirmările lor. Se pare că am luat o tulpină foarte virulentă și rapidă. Au prins-o totuși la timp. Pe câțiva medici i-a dat gata în cam trei zile.

 

Oamenii care ne slujesc aici sunt niște îngeri, adevărați oameni de sacrificiu. Una din asistente ne spunea acum trei zile: “Am făcut și eu o formă ușoară. Aș putea sta acasă. Cum s-o fac insă când aici e nevoie de mine?”

 

Un terapist mi-a povestit ieri cum a trecut cu mama lui de 92 de ani prin infecție. Fascinant, cu totul fascinant. Acum e bine.

 

Încă o noapte albă. În câteva minute va veni asistentul și vor urma doua ore de perfuzii cu antibiotice. Sunt necesare și binevenite.

 

Plămânii se curățesc bine. Nu voi fi pericol de contaminare pentru nimeni.

 

Mulțumesc celor ce mi-ați urat aer curat și oxigen din belșug. Va fi bine, va fi foarte bine. La Domnul este belșug de tot ce trebuie.

Acestea nu-s coincidențe! Sunt mesaje!  

 

Dumnezeu cunoaște lucrurile nu consecutiv, ci deodată pe toate, instantaneu!

 

E duminică și încerc izvorul învierii. Vreau să-mi reiau activitatea pe blog, când … ce să vezi? Nu de la mine, ci pentru mine?

 

Mulțumesc, Doamne, că nu m-ai uitat!

 

17 Ianuarie

 

Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău,căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei? (Daniel 6:20)

 

Găsim de multe ori în Scriptură expresia „Dumnezeul cel viu“, şi totuşi suntem atât de înclinaţi s-o uităm. Ştim că este scris „Dumnezeul cel viu“, dar în viaţa noastră de zi cu zi nu este nimic care să fie pierdut din vedere atât de des ca faptul că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu. Uităm că El este acelaşi şi azi, aşa cum era şi acum trei sau patru mii de ani, că El are aceeaşi putere suverană, şi că El copleşeşte cu aceeaşi dragoste plină de har pe cei care-L iubesc şi-L slujesc. Trecem cu vederea faptul că va face pentru noi acum ce a făcut cu mii de ani în urmă pentru alţii, pentru simplul motiv că El este neschimbatul, Dumnezeu viu. Ce motiv minunat să te încrezi în El, şi-n momentele cele mai grele din viaţă să nu pierzi deloc din vedere faptul că El este, şi va fi veşnic, Dumnezeul cel viu!Asigură-te că, dacă umbli cu El, priveşti la El, şi aştepţi ajutorul Lui, El nu te va dezamăgi niciodată. Un credincios bătrân care a umblat cu Domnul timp de 44 de ani a scris următoarele cuvinte ca o încurajare pentru tine: „Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată. Chiar şi-n cele mai mari dificultăţi, în cele mai grele încercări, şi-n cea mai adâncă sărăcie sau nevoie, El nu m-a dezamăgit niciodată.

 

Pentru că am fost împuternicit de harul lui Dumnezeu să mă-ncred în El, El a venit întotdeauna în ajutorul meu. Mă delectez vorbind bine despre Numele Lui“. (George Mueller)

 

Martin Luther, cugetând adânc şi având nevoie de puterea ascunsă într-o perioadă de primejdie şi frică din viaţa lui, a fost văzut trasând cu degetul pe masă cuvintele: „El e viu! El e viu!“ Aceasta este speranţa noastră pentru noi înşine, adevărul Lui şi umanitatea Lui. Oamenii vin şi pleacă. Lideri, învăţători şi filozofi vorbesc şi lucrează pentru un timp şi apoi cad în tăcere şi fără putere. Dar El rămâne. Ei mor, dar El trăieşte. Ei sunt lumini care strălucesc, dar se sting în cele din urmă. Dar El este adevărata Lumină din care ei îşi trag propria strălucire, iar El străluceşte veşnic. Alexander Maclaren

 

„Într-o zi am avut ocazia să-l cunosc pe Dr. John Douglas Adam“, scria Charles Gallaudet Trumbull. „Am aflat că el considera că cea mai mare comoară a lui spirituală este conştientizarea fermă a prezenţei permanente a Domnului Isus. Nimic nu l-a susţinut mai mult, spunea el, ca realizarea faptului că Domnul Isus era permanent cu el. Această conştientizare era complet independentă de sentimentele lui, de valoarea lui şi de înţelegerea felului în care Domnul Isus Îşi va demonstra prezenţa.Mai mult, el spunea că Hristos este centrul gândurilor lui. Ori de câte ori mintea lui se elibera de alte treburi, se întorcea la Hristos. Oricând era singur, şi indiferent unde s-ar fi aflat, el Îi vorbea cu glas tare lui Hristos, la fel de simplu şi de natural ca oricărui prieten uman. În felul acesta prezenţa Domnului Isus era foarte reală pentru el“.

Daniel Branzei – Și-a revenit?  

 

Este luni dimineață, după o altă noapte nesomnoasă. Incomparabil însă, mă simt mult mai bine. Boala asta știe să intre teatral și, sper eu, să plece cu discreție.

 

Mi-au schimbat și ceea ce mă alimentează cu amestecul oxigen aer cât și debitul propriu zis, verificând astfel calitatea plămânilor afectați de pneumonia virală. Merge spre bine.

 

Deci, și-a revenit?

 

 

Asta este toată temerea mea. Dacâ toată tevatura asta a fost doar ca să fiu ca înainte se va chema că a fost cam degeaba, o simplă dilatare de moment. Am trăit experiențe unice, atât în trup cât și în suflet. Dumnezeu m-a lăsat să mă apropii sau M-a tras spre Sine cum nu mi s-a părut posibil altădată

 

În dreptul meu, îl rog pe Dumnezeu să scrie ceva mai mult decât aceasta. Doresc să fiu mai altfel, în sensul de mai mult și mai bun ca altădată. Ajută-mă, Doamne, pentru că împreună cu duminica sfântă de ieri am intrat într-o săptămână … nouă!

 

Împreună cu toți bolnavii de acest atac masiv și debilitant v-a trebui să ne punem serios această întrebare: “Ne-am revenit? Doar atât?”

Noii teritorii: valea umbrelor morții  

 

Spre surprinderea tuturor (și ca să elibereze un pat necesar pentru un altul venit să-mi repete experiența) ieri au decis să eliberez spitalul.

 

Încerc să mă obișnuiesc. Am condiția cosmonautului care “revine”, “reintră”, se readaptează”.

 

Dintre cei trei mascați care mi-au oprit prăbușirea în valea umbrelor morții, Dan Gavriloni are votul lui Christian Toth și al lui Cornell Coca drept cel mai “tare”, un caracter de granit care te sprijină și te confruntă totodată. A venit generos, mult dincolo de limita orelor lui de serviciu să-mi ofere șansa unui dialog.

 

“Dan, vin de tare departe în teritoriul acestei văi a umbrelor morții. Este ceva unic. N-am mai fost pe aici”.

 

“Nu poți spune asta. Poți spune că acum știi că ai fost pe acolo. De fost ați mai fost cu siguranță. Eu am trecut pe lângă ea la o curbă luată cu motocicleta pe autostradă cu dublul de viteză legal. Am văzut moartea cu ochii. Am trecut îngrozit pe la marginea văii umbreor morții.

 

Și dumneavoastră ati mai trecut pe lângă accidente și ocazii mortale fără să știți. De data asta ați știut și ati trecut cu ochii deschiși larg și ați privit cu intensitate”.

 

Predicatorii lucrează cu cuvinte pe suflete. Oamenii aceștia din medicină lucrează cu mâinile goale, “direct pe inimi care plutesc între viață și moarte”, prin valea umbrelor morții. Zilnic. Cu fiecare. Personal. Ținându-l de mână pe fiecare .

 

M-am întors “acasă”? Atunci când sunt rânduite de Dumnezeu, incursiunile prin valea umbrelor morții ne apropie, dar nu ne lasă deocamdată niciodată “acasă”. Am mai descoperit doar un loc din care putem spune altfel: “Bună dimineața, Tatăl meu. Bunădimineața, Mirele meu. Bună dimineața, Duhule susținător de viață.“

 

Noi teritorii: cutele propriului suflet  

 

Vibrez încă la suferință cu frecvențe noi. M-am întors în mine la o frază în care mi-am înveșmântat inima altadată:

“Privit printr-o lacrimă, orice om care plânge este fratele meu”.

 

Am simțit zilele acestea balsamul de Galaad pe care mi l-a trimis Dumnezeu prin voi.

 

Mă simt progresiv mai bine. Alții încă n-au acces la izbăvire. Pentru ei (și mai ales pentru un tiz la care mă gândesc eu acuma), iată o doză de înțelepciune primită prin Richard Wurmbrand:

“Cele mai durabile impresii le fac cuvintele ascultate in vreme de adinca sensibilizare provocata de o suferinta sau de un necaz.

 

In Februarie 1992, dupa o calatorie in Pensilvania, m-am intors acasa cu o tulburare a vederii la ochiul sting. M-am grabit sa-mi vars necazul catre familia Wurmbrand si dinsul mi-a inlesnit o vizita la un specialist din Pakistan, convertit de curind la crestinism si botezat.

 

Inainte insa de a ajunge la doctor, fratele Richard mi-a spus:

 

“Baga de seama Brinzei, ca uneori o vedere prea buna ne impiedica sa vedem adevaratele frumuseti din viata

Eu am calatorit in peste 50 de tari, dar cele mai frumoase lucruri nu le-am vazut in tarile pe care le-am vizitat, ci inlauntrul meu.

Cauta sa vezi Imparatia lui Dumnezeu inauntrul tau si sa te bucuri de frumusetea ei si a Imparatului ei”.

In spaima care ma stapinea, la gindul ca sint pe cale sa-mi pierd vederea, imi venea sa-i raspund scurt si nepoliticos: “In veci amin!, dar sa stiti ca tot ma duc la doctor”.

 

Nu de predici aveam eu nevoie in ceasul acela!

 

Abea dupa ce am ramas singur am inteles talcul ascuns al cuvintelor lui.

 

Fratele Richard observase repede ca problema mea cea mare nu era la ochi, ci la inima

 

Panica mea dadea pe fata o lipsa de incredere in Domnul si o pierdere prea usoara a linistii pe care ar trebui sa ne-o dea credinta. Am inteles ca trebuie sa ma uit mai atent in mine insumi si sa-L las pe Imparatul meu sa faca ce vrea El in Imparatie.

Intr-adevar, uneori o vedere prea buna in afara ne fura de capacitatea de a vedea in launtrul nostru lucrurile minunate ale Domnului.

“Doamne, dă-mi ochi să văd frumusețea lucrării Tale în mine!”.

 

Hang on, Dan! Hang on!

 

A privi î nseamnă un lucru, a vedea înseamnă altul, a înțelege înseamnă un al treilea, a învăța din ceea ce ai ințeles înseamnă o treaptă mai sus, dar singurul lucru care contează în ultimă instanță este ceea ce faci, ca rezultat al învățăturilor pe care le-ai tras.

 

Suferințele, în cazul meu, răstoarnă brazde noi înlăuntrul ființei, descoperind și extinzând teritorii noi, destinate unor rodiri viitoare.

Puterea vindecătoare a muzicii

Fiecare cameră de spital are un televizor cu câteva canale. Ciudat, nu m-a interesat niciunul. Proximitatea morții simplifică foarte mult lucrurile, eliminându-le imediat pe cele ne esențiale. Singurul care a făcut excepție a fost unul numit CARE, prezentând 24 de ore imagini din natură pe fond muzical liniștitor. El mi-a amintit că aveam pe Youtube câteva locuri cu muzică vindecătoare de suflet. M-am „tratat“ în fiecare noapte, fără să mă mai mir de numărul foarte de oameni care făceau același lucru concomitent cu mine. Mii, zeci de mii, sute de mii, milioane. Scene din natură și sunete armonioase. O adevărată reprogramare a sufletului. Și câteva cuvinte pentru aducerea aminte …

https://www.youtube.com/results?search_query=nature+sounds+relaxing+music

https://youtu.be/ZR38JWEsSD0

Există un popor care trăiește și se întâlnește pe undele lungi ale nopților nedormite. Sunt părinți de copiii nou născuți, bolnavii singuratici ai spitalelor, incurabili romantici și etern răniții luptelor pierdute.

 

M-am întâlnit cu muzica lor care-i leagănă, care-i ține în brațe, care le alină sufletele hăituite.

 

Sunt milioane, pe toate meridianele lumii, din toate popoarele, existând într-o limbă universală a tânjitorilor după armoniile pierdute și regăsite iar, noapte de noapte, clipă alunecată lângă clipă, ca să facă loc Eternității. Ascultați-o și voi măcar din când în când …

Slujitori, slujitori, dar … ai cui?  

 

Nu mă întrebați de unde-mi vin aceste subiecte. Sunt în covalescență. Nu există nici un bolnav în stare să se înțeleagă pe sine.

 

Spre dimineața unei nopți mult mai liniștite mi-a bătut în geam geamănul unui pui de gând. I-am dat drumul înăuntru și, după ce s-a foit puțin să se cuibărească, și-a întins aripile mici pentru o discuție mare.

 

A început surprinzător cu una dintre expresiile unic desemnate pentru o activitate distinctă din biserică.

 

Cel ce o folosește în textul Evangheliei sale o cunoaște bine și știe despre ce vorbește. Ea este parte din destinul lui pe acest pământ.

 

Iată mai întâi textul, apoi “expresia” și, la final, o respectuoasă subordonare de sine.

 

“Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ţi le scriu în șir unele după altele, ca să poţi cunoaște astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai” (Luca :1-4).

Expresia unică este “slujitori ai Cuvântului”. Unii au ajuns slujitori ai cuvântului.

 

Semnificația ei acoperă smerenia celor ce slujesc într-un mod specific în adunarea sfinților. Ei nu slujesc oamenilor, nu sunt subordonați oamenilor, ci sunt, chiar așa cum li se spune, … “slujitori ai cuvântului”.

 

Ce prilegiu! Ce chemare înaltă? Să nu te faci rob oamenilor. Sa nu te integrezi degradant în grupuri de putere sau de interese financiare. Să nu fii slugă la căruță nimănui, nici măcar la cea a propriilor interese, ci să fii convins că ești pus deoparte într-o chemare deasupra firii: să fii un slujitor al Cuvântului.

 

Avem prea mulți politicieni la amvoanele, prea mulți manageri și oameni de afaceri, prea mulți curatori de clădiri și contabili de suflete. Eu însumi unul vinovat printre ei …

 

Și puiul de gând îmi trase o privire discretă cu coada ochiului, ca sa vadă dacă nu cumva m-am supărat …

 

Nici vorbă! Îi dădeam chiar dreptate cu toată inima. Situația era clară. Putea vedea oricine cu o inimă suficient de bună ca să audă geamătul unui început de gând.

 

Impasul este clar. Criza este prezentă. Tânguirea paralizantă nu slujește la nimic. Ceea ce se cere, ceea ce ne trebuie cu o disperată urgență sunt niște exemple de oameni care au redevenit sau vor să redevină rapid niște “slujitori ai Cuvântului”:

 

“Faceţi toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiţi fără prihană și curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciţi ca niște lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:14-16).

Cuvântul sus! Noi jos! În smerenie … slujindu-l!

 

Ținutul oglinzilor întoarse înăuntru  

 

 

Prizonieri ai reflexiilor personale

Există prăbușiri interioare, surpări lăuntrice care te lasă fără orizont, fără perspective. Tot ceea ce știi nu te mai poate ajuta pentru ca nu poți. Se lasă în jurul tău tărâmul negurilor. Preocuparea obsesivă se restrânge la sine însuși, exclusivistă, egoistă. Te scufunzi ca în niște nisipuri mișcătoare.

 

Un stres major, o boală, despărțirea tragica a unui divorț, moartea cuiva foarte drag, fortarea de a sta departe sau de a pleca departe

 

Singura ieșire de acolo este levitația credinței, supranaturala plutire “deasupra” evenimentului în sine. O lectie instilată inteligent în mine de tatăl meu:

 

“Dănuț, tu nu ești trupul acesata. nu-l mai băga atât în seamă. Tu ești un suflet viu! Trupul cu viata lui, tu cu viata ta cu Dumnezeu. Ridică-te și umblă cu sDumnezeu. Privește “peste evenimente”, nu prin ele. Majoritatea nu vor mai avea importanțâ peste, să zicem, 500 de mii de ani”

 

Vasile Branzai, un om de bun simț de la țară.

“Cum sunteți, nenea Vasile?”

 

“Am un cancer mic ce mă cam înghesuie. Dac-o ține tot așa îl las și plec. Nu-mi pun eu mintea cu el”.

 

În jarul acestor zile de conflict cu infecția dublei pneumonii, Dumnezeu ne-a ridicat credința prin rugul rugăciunilor fiilor credinței lui Avraam și prin surprinzătoare mesaje venite prin multi, dar din aceeaș inimă grijulie a Lui.

 

Pe 18 Ianuarie

 

Am primit sub firma unui îndemn imperativ un îndemn la ridicare oglinzilor întoarse tragic și trist înăuntru. Sub titlul “LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE MÂNGÂIE” a început levitatia latentă a credinței:

“Binecuvântat să fie Dumnezeu….Dumnezeul oricărei mângâieri. (2 Corinteni 1:3)

 

Când pierzi pe cineva drag treci printr-un proces al durerii fără margini. Și Dumnezeu te va mângâia și te va ajuta șă treci “peste”.

 

Domnul Isus a zis:”Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.”(Matei 5:4)

 

Plânsul este metoda sănătoasă prin care îți procesezi emoțiile, îți exprimi durerea și mergi mai departe. Vindecarea nu se produce peste noapte, ea se produce proporțional cu pierderea suferită. Numai pierderile mărunte se vindecă repede.

 

Zig Ziglar spune:”Cele mai lungi douăzeci de ore din viața mea au fost după decesul fiicei mele. În timp ce mă ocupam de pregătirile pentru înmormântare, am fost nevoit să ascult un agent de vânzări, care vorbea fără oprire, și care mi-a spus de treizeci de ori că nu este agent de vânzări. A trebui să plec din încăpere de două ori; pur și simplu, nu-i puteam face față. Cu o seară înainte, pe jumătate adormit mă gândeam că fiica mea se întreba când vine tatăl ei s-o ia.

 

În dimineața următoare am făcut o plimbare, rugându-mă și plângând întreaga zi. Când m-am întors, Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod foarte clar:

 

”Ea e bine. E cu Mine, și tu vei fi foarte bine. Eu sunt tot ce ai tu nevoie. Plimbă-te mai departe. Continuă să vorbești. Continuă să te rogi. Continuă să plângi.”

 

Durerea și pierdera nu pot fi rezolvate, dar sunt experiențe prin care trebuie să treci singur. Cel mai cunoscut Psalm din Scriptură spune așa:

 

Soarele va străluci din nou. ”Seara vine plânsul, iar dimineața veselia”(Psalmul 30:5). Bucuria ta se va întoarce-Dumnezeu îți promite! Așadar, lasă-L pe Dumnezeu să te mângâie!

 

”Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine.”(Psalmul 23:4).

 

Există o încrâncenare a celor care stau încăpățânati cu oglinzile întoarse înăuntru asemănătoare cu refuzul Rahelei de a se lăsa mângâiată. Dumnezeu este însă Domnul vieții, nu al blocajelor ei temporare.

“Sus inimă!”

 

“Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” (Psalmul 42:5).

Revelații în vreme de Covid

 

Al cui este pământul acesta? Mesaj din criza de Covid  

Cheile viitorului se află în evenimentele din trecut!

(La sugestia prietenului meu Nelu Chițescu și la dorința altora, prezint aici în scris ce am învățat din trăirile mele din spitalul St. Jude, în Ianuarie 2021)

 

Am intrat în spital cu un conflict în suflet. Împărțeam coșmarul acesta cu majoritatea locuitorilor acestei planetei. Formulat pe scurt, el era: „Dacă elitele acestei lumi au pus la cale un plan așa de perfect prin Covidul acesta încât nimeni și nimic nu li se mai poate opune, ce mai pot face eu?“

 

Mă apăsa greu o claustrofobie sub cerul liber, un sentiment de sufocare sub apăsarea unei entități nevăzute, ca un clopot uriaș care-mi întuneca cerul și care făcea ca visul libertății pentru care am venit în America să se transforme într-un coșmar colectiv pe care-l împărtășeam cu toți cei din jur.

 

1. Video cu dresorii de câini de pază a rațelor.

N-am găsit și nu există o poză mai grăitoare ca aceasta despre „păpușarii“ care fluieră și mănâncă semințe pe margine și câinii lor (politicienii, presa, sistemul medical, sistemul de educație, etc.) care ne limitează libertatea, punându-ne în țarcul ascultărilor noastre.

 

 

1. Certitudinea lui Luther

În cele mai apăsătoare momente din viața sa, când era urmărit să fie omorât de ierarhii de la Roma și când i se părea că Reforma este în pericol, Martin Luther a intrat în depresie. Singurul leac pentru momentele lui de panică era un exercițiu pe care-l făcea în fiecare seară înainte să se ducă la culcare. Martin Luther deschidea fereastra, ridica privirea spre cer și zicea:

 

„La urma urmei, Doamne, a cui este Biserica? A mea sau a Ta? La urma urmei al cui este pământul acesta? Al meu sau al Tău? Pentru că „al Tău este pământul cu tot ce este pe el, Te las pe tine să ai grijă de toate, iar eu … mă duc la culcare“.

 

Certitudinea aceasta ar trebui să ne liniștească și pe noi în momentele noastre de panică, dar nu întotdeauna putem să facem ce a făcut Luther …

 

Cum de am avut această vedenie? A fost ea doar o urmare temporară a medicamentelor luate în spital, asemenea celorlalte halucinații?

 

Există o mare deosebire între halucinații și vedenia aceasta. Mai mult de atât, trăiri asemănătoare am avut și la câteva luni după ieșirea din spital, când nu mai putea fi vorba despre efecte ale medicamentelor.

 

Îmi este imposibil să descriu în cuvinte multe din cele văzute și trăite intens în aceste experiențe. Suficient să spun că acum îl înțeleg mult mai bine pe cel ce a scris în Psalmi „pleacă cerurile, Doamne“ (Psalm 144:5), „A plecat cerurile şi S-a pogorât“ (Psalm 18:9). Nu putem să ne suim la Dumnezeu, dar El se poate milostivi să vină spre noi.

„A plecat cerurile şi S-a pogorât:

un nor gros era sub picioarele Lui.

Călărea pe un heruvim şi zbura,

venea plutind pe aripile vântului.“ (Psalmi 18:9-10).

 

O vedenie se petrece la intersecția dintre timp și eternitate, când Dumnezeu „coboară cerul“ și se apropie de sufletul nostru cu manifestări caracteristice lumii de dincolo. Una dintre ele este alunecarea înainte și înapoi pe axa timpului. Cum altfel ar fi „văzut“ Avraam ziua Domnului Isus ca să se bucure de ea: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8:56-58) și a privit Noul Ierusalim ca să nu-i mai trebuiască nici un fel de moștenire aici pe pământ (Evrei 11:13-16) ?

III. Vedenia cu lumea dinaintea potopului.

Spre mirarea mea, Dumnezeu m-a dus printr-o călătorie în timp tocmai pe vremea dinaintea potopului descris în Biblie în cartea Geneza la capitolele 6-8. Nu vă pot explica cum s-a produs aceasta. Pot doar să vă spun că s-a produs.

 

Scopul cu care m-a dus Dumnezeu acolo a fost să ascult dialogul dintre El și Noe. Ceea ce am văzut acolo m-a surprins din câteva puncte de vedere: durata vieții, populație, demonizare, progres și pervertire.

 

Un element care explică într-o oarecare măsură saltul rapid de civilizație de dinainte de potop a fost durata extrem de lungă a vieții celor de atunci. Cinci sute de ani, sașe sute de ani, șapte sute de ani, nouă sute de ani, au înlesnit acumularea unor cunoștințe enciclopedice. (Dacă și astăzi am trăi matusalemic, majoritatea dintre noi ar absolvi măcar o universitate și ar fi plină lumea de invențiile noastre!)

 

Aceeași durată lungă a vieții a dus rapid și la o explozie demografică. La o rată de 5-6 copii de familie (ceea ce este improbabil de puțin pentru oamenii de atunci), omenirea dinainte de potop ar fi putut avea între 5 sute de mii și 4 miliarde de oameni. Este o imagine la care ne gândim foarte puțin astăzi, fermecați cu poveștile științifice despre „comuna primitivă“.

 

Durata extrem de lungă a vieții și sănătatea întâilor oameni sunt subînțelese în dialogul dintre Dumnezeu și Cain, după ce acesta l-a ucis pe Abel:

 

„Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum, blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi mă va omorî”(Geneza 4:10-14).

Acel „oricine mă va omorî“ presupune existența unei mulțimi de alți descendenți ai lui Adam. De acolo și-a luat de altfel Cain și nevasta (Geneza 4:17).

 

Despre lumea de atunci citisem una din precizările apostolului Petru. În prima sa epistolă, el ne spune despre un fapt pe care n-avea de unde să-l știe dacă nu l-ar fi auzit chiar de la Domnul Cel înviat în cele 40 de zile în care a stat de vorbă cu ucenicii despre Împărăția lui Dumnezeu. Iată ce ne-a lăsat scris pescarul acesta fără studii superioare:

 

„Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt“ (1 Petru 3:18-20).

 

Planeta noastră este presărată cu vestigiile unei civilizații trecute ale cărei culmi sunt încă neatinse de lumea contemporană. Ele sunt cioburile unei civilizații dispărute.

 

 

Pietre „prelucrate“ cu o tehnologie necunoscută azi.

Piramidele din Egipt, construcțiile megalitice din Peru, precum și indiciile că în vechime oamenii au cunoscut zborul în atmosferă și legăturile dintre pământ și alte constelații din cosmos sunt inexplicabile pentru „varianta“ de lucru impusă de oamenii fără Dumnezeu. Ei sunt propagatorii unei evoluții liniare, progresive, a civilizațiilor. Ei au inventat evoluția de la orânduirea comunei primitive, la de la comuna primitivă la orânduirea sclavagistă, apoi la orânduirea capitalistă și dincolo de ea la utopica orânduire socialistă cu corolarul ei: orânduirea comunistă.

 

Biblia ne prezintă o cu totul altă realitate. Istoria omenirii a cunoscut evoluții spectaculoase, atingând ciclic culmi înalte urmate de evenimente catastrofale care a forțat întotdeauna o luare „de la început“. Apostolul Petru ne-a prevenit și de această „amnezie voluntară“ a locuitorilor pământului:

 

„Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă“ (2 Petru 3:5-6).

 

Sunt sigur că sunteți curioși să aflați ce am văzut acolo și cum a arătat această lumea ante-deluviană. Este suficient să vă spun că a fost ceva între oameni și demi-zei. „Fii lui Dumnezeu“ amintiți în Geneza 6 au adus omenirii cunoștințe la care altfel nu ar fi avut acces. Unele dintre acestea au supraviețuit dincoace de potop prin familia lui Noe. Aduceți-vă aminte că Iov dă dovadă de cunoștințe admirabile despre constelațiile cerești și interacțiunea dintre ele și ceea ce se întâmplă pe pământ:

 

„El a făcut Ursul-Mare, Luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi“ (Iov 9:9).

 

Pentru că am pomenit deja despre piramidele din Egipt, se cade să spunem și legătura lor astrologică cu constelația Orion (centura lui Orion). Felul în care au fost ele așezate respectă simetric exact felul în care apar pe cer cele trei stele mari din constelația celestă:

 

 

„Specialiștii“ în domeniu pretind că cele trei piramide așezate exact în mijlocul pământului (ca repartiție a masei uscatului) reprezintă „semnătura“ celor ce s-au coborât din această constelație ca să ajute populația lumii. Este foarte mult „supranatural“ în construcția piramidelor. Cea mare, supranumită convențional „a lui Keops sau Cufu) este aliniată spre Nord cu o eroare de numai 3/60 dintr-un grad geometric. (Un articol despre 15 detalii surprinzătoare ale acestei piramide puteți citi aici).

 

Cunoștiințele păstrate latent în omenirea de după potop n-au fost negate de Dumnezeu. Dimpotrivă! Iată ce spune Creatorul când îl pune pe Iov înainte cu minunile creației și cu providența Lui minunată pe pământ:

 

„Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei

sau să dezlegi frânghiile Orionului?

Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului

şi tu cârmuieşti Ursa-Mare cu puii ei?

Cunoşti tu legile cerului?

Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?“ (Iov 38:31-33).

 

Ultima afirmație, „îi orânduieşti stăpânirea pe pământ“ a fost luată ca premiză falsă pentru pseudo-știința astrologiei, cu horoscopul ei mincinos. Biblia nu prezintă un „determinism astral“, ci o responsabilitate personală totală.

 

Profetul Isaia citează și el din cunoștiințele pe care le aveau oamenii de atunci despre astronomie:

 

„Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina“ (Isaia 13:10).

 

Orionul, constelația după care au fost ridicate simetric cele trei mari piramide din Egipt este amintită și în cartea profetului Amos:

 

„El a făcut Cloşca-cu-Pui şi Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului: Domnul este Numele Lui“ (Amos 5:8).

 

Încuscrirea aceasta între îngeri căzuți și oameni a produs o civilizație cu un cod genetic alterat care a cauzat mutații în toată creația:

 

„Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ“ (Geneza 6:12).

 

Pervertită în legendă, realitatea de atunci este sâmburele de adevăr în jurul căruia s-a țesut legenda lui Prometeu, care a adus oamenilor focul ceresc și a fost apoi pus în lanțuri și pedepsit crunt pentru gestul său.

 

 

Astfel de rămășițe ale revelației primare se găsesc și la alte popoare care vorbesc despre un potop de ape.

 

În vatra străvechii Mesopotamii au fost găsite 18 tablete cu manuscrisul unei liste care amintește despre opt regi coborâți din cer care au domnit în cinci cetăți de pe pământ și au dispărut din cauza potopului. Cea mai veche tabletă este de acum 4000 de ani.

 

 

La urma urmei, nu numai grecii, dar toți ceilalți oameni din restul popoarelor lumii sunt urmași ai lui … Noe, fie prin Sem, fie prin Ham, fie prin Iafet și au păstrat revelația reziduală comună.

 

Același apostol Petru ne destăinuiește un alt crâmpei de revelație primit direct de la Isus Christos. Vorbind despre pedepsirea îngerilor „care și-au părăsit locuința“ și au produs o civilizație cu totul diferită de ce avea în vedere Dumnezeu, el zice:

 

„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).

Cartea Geneza ne spune despre această contaminare demonică-extraterestră care a produs urmași degenerați din punctul lui Dumnezeu de vedere, dar redutabili în planul civilizației de atunci:

 

„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii (nefilim) erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (Geneza 6:1-5).

 

Termenul „nefilim“, care apare în originalul acestor versete, este neclar. El derivă din familia verbului ebraic „nafal“ ( a cădea) și primește o explicație în Noul Testament, dată de unul din frații de corp ai lui Isus din Nazaret, Iuda:

 

„El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia (au căzut),ci și-au părăsit locuința“ (Iuda 6).

 

Din încrucișările fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor s-au născut „vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume“ („hagiborim“ în original). De ce nu ne dă Biblia nici un nume al acestor „oameni cu nume“? De ce nu-i întâlnim în niciuna din spițele de neam consemnate în cartea Genezei? Din faptul că Biblia nu-i pomenește este foarte clar despre ce fel de „vitejie“ au dat ei dovadă. Lumea de dinainte de potop era dominată de personalități excepționale, renumite pentru extraordinarele lor abilități, caracteristice unor ființe supranaturale. Au fost ființe demonice și Dumnezeu le-a trecut numele sub tăcere. Au fost „oameni cu nume“ în ierarhiile lumii, dar făpturi fără valoare în cântarul dumnezeirii. Influența lor asupra omenirii a făcut ca omul să cadă în depravare și răutate „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (Geneza 6:5).

 

Progresul tehnologic material extraordinar al civilizației de dinainte de potop, propulsat de folosirea unor forme de energie pe care nu le mai cunoaștem azi, a fost o încercare „de a reface raiul pe pământ“ fără implicarea lui Dumnezeu și de a face ca întruparea lui Mesia într-o omenire demonizată genetic să fie imposibilă. Satanah, vrăjmașul lui Dumnezeu, a urmărit și urmărește și azi să ofere universului priveliștea unei împărății paralele în care el să ofere oamenilor „fericirea interzisă de Dumnezeu“ ca urmare a nefericitului eveniment cu fructul oprit din grădina Edenului. Atunci și de atunci încoace, „șarpele cel vechi“ caută să-i convingă pe oameni că nu au nevoie de Dumnezeu pentru accesul la fericire și la împlinirea personală.

Istoricul grec Herodot scrie despre „Atlantida“, o insulă populată de un fel de semizei posesori ai unor cunoștințe superioare și care au produs o civilizație cu totul superioară.

 

N-am să vă obosesc descriind cum arăta lumea de atunci, când tot uscatul era la un loc și continentele nu existau (Geneza10:25; 1 Cronici 1:19). Nu acesta a fost scopul cu care m-a dus Dumnezeu acolo. Am fost dus ca să aud dialogul dintre Noe și Dumnezeu. El a fost cam așa:

 

Noe: „Toți și toate s-au pervertit, Doamne. Nu mai este nimic de făcut cu pământul acesta! Nu mai au nevoie de Tine. S-au făcut stăpâni peste pământ!“

 

Dumnezeu: „Noe, intră în corabie și așteaptă. Ai să vezi al cui este pământul și cine are ultimul cuvânt în ceea ce se întâmplă pe el“.

 

Apoi Dumnezeu poruncit îngerilor: „Destupați izvoarele adâncului și lăsați să cadă apa pe pământ!“

 

„În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ (Geneza 7:11-12).

 

Oamenii și demonii au crezut o vreme că pot face ce vor ei pe pământ. Un glumeț din România obișnuia să spună că „Dumnezeu a tras apa ca să curețe pământul de toate spurcăciunile de pe el“. Dumnezeu a demonstrat prin potop că pământul este al Lui și El are ultimul cuvânt în tot ceea ce se petrece pe el. Vinovații de atunci sunt legați acum în lanțuri și-și așteaptă cuvenita judecată.

1. Vedenia cu Turnul Babel

Cel de al doilea loc în care m-a purtat Dumnezeu a fost Turnul Babel din Câmpia Șinear, locul unei alte revolte a elitelor împotriva lui Dumnezeu.

 

Nu mai este un secret pentru nimeni că omenirea a avut odată o limbă comună. Până și un site liberal ca Yahoo News a publicat un studiu despre dovezi că omenirea a avut odată o limbă comună (aici). Fiecare națiune are același tipar lingvistic în care au fost turnate azi diferite variante de cuvinte. Aceasta face posibilă „traducerea“ unui text dintr-o limbă în alta.

 

Melancolia după încuscrirea cu îngerii căzuți, „care locuiesc în locurile cerești“ a erupt iarăși la numai câteva generații după Noe. Omenirea care era pe atunci o singură familie, cu o singură limbă și cu o viață comunală a coborât din podișul Munților Ararat în câmpia Șinear și și-au pus în gând să facă ceva care L-a pus pe Dumnezeu în mișcare și L-a determinat să intervină iar.

 

„Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo.

Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.

Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”

 

Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”

 

Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului“ (Geneza 11:1-9).

 

Cei din generația Turnului Babel au crezut și ei că pământul le aparține și pot să facă ce vor ei. Au uitat ce le-a făcut Dumnezeu celor de la potop!

 

Dumnezeu S-a coborât, spune textul și a dat un decret care funcționează încă și astăzi. Prin decizie divină, omenirea a fost pedepsită să trăiască fărămițată în națiuni, limbi și dialecte. Orice încercare de a unii omenirea într-o „Nouă Ordine Mondială“ a fost, este și va fi neputincioasă.

 

Chiar și dușmanii lui Dumnezeu respectă fără să vrea acest decret. Nu de mult, Franța seculară a decis să înlocuiască toate cuvintele anglosaxone din cibernetică ca să nu fie subordonată Americii. Așa se face că în Europa francofonă, în teoria computerelor avem „fișiere“, nu “directories“ și „imprimantă“ nu „printer“!

 

Încercarea de azi de desființare a națiunilor se va lovi mereu de acest obstacol al diferitelor limbi, iar unul din motivele pentru care nu va exista niciodată o nouă ordine mondială care să integreze toată populația planetei este acest decret dat de Dumnezeu la Turnul Babel. Se va vedea mereu și mereu că nu elitele lumii stăpânesc istoria, ci Dumnezeu. Fenomenul de la Cincizecime nu a dat creștinilor o nouă limbă comună, ci doar posibilitatea ucenicilor de a vorbi în limbile diferitelor popoare. În felul acesta cei peste care s-a pogorât atunci Duhul Sfânt au primit și „pașapoartele“ pentru destinația lor misionară. Cei care au vorbit în mod supranatural „sparta“ au trebuit apoi să plece în ținuturile locuite de spartani, cei care au vorbit egipteana au trebuit să plece spre Egipt, etc. pentru că Dumnezeu a vrut ca Evanghelia să fie auzită în toate limbile pământului. Glasul lui Dumnezeu nu poate fi redus la tăcere, oricât ar încerca valurile noi de persecuție din partea elitelor mondiale. Planeta aceasta este a lui Dumnezeu, nu a lor!

 

Singurul „imperiu“ pe care-l vor mai reuși oamenii fără Dumnezeu este cea de a patra „fiară“ din vedeniile profetului Daniel (, confirmat apoi profetic în acel al patrulea segment din trupul visat de Nebucadnețar. Imperiile din cartea profetului Daniel se numesc „fiare“ pentru că sunt animale nedomesticite, simptom al unei omeniri animalizate în despărțirea lor de Dumnezeul cel adevărat. Acest imperiu care va veni nu va avea strălucirea și slava primelor trei cunoscute deja în istorie ca imperiul Babilonian, imperiul medo-persan și imperiul grec, așa cum fierul nu are valoarea ayrului, argintului sau bronzului, dar va fi, datorită extraordinarelor avassuri ale tehnologiei militare mult mai distrugător ca toate dinainte. Iată cu suă descrierea din Biblie:

 

„Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. … După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne“ (Daniel 2:40; 7:7).

Singura împărăție globală din viitor va fi binecuvântata Împărăție a lui Isus Christos despre care vestim în fiecare an cu prilejul aniversării nașterii Fiului lui Dumnezeu pe pământ:

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui“ (Isaia 9:6).

 

„Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:30-33).

 

1. Vedenia cu Sodoma și Gomora

Dumnezeu m-a purtat apoi spre Sodoma și Gomora, teribil de decăzuta cetate de la sudul Mării Moarte. Știam deja din Biblie despre ce s-a petrecut acolo din Geneza 18 și 19.

 

„Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei” (Geneza 19:4).

 

„Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit“ (Ezechiel 16:49).

 

Am văzut că locuitorii de acolo nu doar homosexuali, căci aveau neveste și copii, dar erau pervertiți spre o amoralitate a sexului. Ei trăiau după un principiu propus acum în legislația europeană: „Amorul este liber! Este un drept al fiecărei persoane să-l exprime în felul ei caracteristic. Facem dragoste oricum, cu oricine și oriunde“. Biblia ține să precizeze: „oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa“.

 

Știam din Noul Testament că neprihănitul Lot își chinuia sufletul în Sodoma. În noaptea aceea, orice speranță de mai bine pe care o mai avusese s-a spulberat.

 

„Doamne, nu este ceva genetic, pentru că nu sunt doar unii dintre ei. Este ceva demonic, o atitudine depravată degradantă care a pus stăpânire pe ei și au ajuns să o socotească ceva normal! Nu vei mai putea face nimic cu ei, Lepra aceasta se va răspândi pe tot pământul!“

Dumnezeu i-a răspuns: „Stai numai și privește ce voi face, căci pe oamenii aceștia pe care-i vezi azi nu-i vei mai vedea niciodată. Pământul nu este al lor, ci al Meu! M-am coborât să văd ce se întâmplă după „zvonul venit până la Mine“ (Geneza 18:20-21).

 

Zona aceea nu are zăcăminte de păcură sau petrol. Focul care a mistuit Sodoma, Gomora și micile sate din împrejurimi nu poate fi explicat ca un fenomen natural. Focul a venit de la Domnul:

 

„Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar. Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ“ (Geneza 19:23-25).

 

Natura supranaturală a pedepsei este subliniată și prin porunca dată familiei lui Noe de a nu privi înapoi spre prăpădul căzut asupra cetății, iar transformarea nevestei lui Lot, care a călcat această interdicție, într-un stâlp de sare nu poate fi explicată prin nici un proces chimic natural.

 

Homosexualitatea și celelalte devieri sexuale nu pot fi considerate naturale sau genetice atâta timp cât gemeni monozigoți au apucat fiecare pe căi diferite, unul alegând să fie „gay“ în ciuda faptului că celălalt n-a simțit nici o atracție spre un asemenea soi de viață. Devierile sexuale sunt inspirate de „cel rău“ care a denaturat în multe alte feluri creația lui Dumnezeu, propunând oamenilor „căi alternative“ pentru împlinirea personală. Mulțimea celor readuși la normalitate odată cu întoarcerea la Dumnezeu dovedește din plin această realitate. Elitele lumii însă, mânate ca niște dobitoace din urmă de Satan caută nu să elibereze minoritățile, ci să impună majorității populației calea pervertirilor sexuale. Eforturile lor teribile se îndreaptă acum la impunerea învățăturii lor în populație încă de la nivelul grădiniței. Ca unii care dețin „punga“, elitele condiționează acum împrumutarea financiară a națiunilor în funcție de „eliberarea“ pervertirilor sexuale.

 

Focul Sodomei și Gomorei a fost doar o avanpremieră a marelui foc care va distruge la final planeta păcătoasă și va fi urmat de ceruri noi și „un pământ pe care va locui neprihănirea“.

+++

 

M-am mirat de ce Dumnezeu mi-a dat harul să văd tocmai aceste trei evenimente din istorie. La finalul vedeniilor mele, Dumnezeu mi-a atras atenția că acum „elitele mondiale ale Noii Ordini“ au scos de la naftalină exact cele trei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, acelea care au fost pedepsite în vechime.

 

1. Revenirea celor trei atacuri la suveranitatea lui Dumnezeu

Programul Noii Ordini este „Progres fără Dumnezeu + Un sat global fără națiuni diferite + Homosexualitate și pervertiri sexuale“.

 

“Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toţi.

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toţi.

Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului” (Luca 17:26-30).

 

Dumnezeu le-a pedepsit în trecut, le ține astăzi în frâu, dar le va da drumul la vremea sfârșitului. Înfruntarea nu este între Dumnezeu și oameni, ci între Dumnezeu și Satana:

 

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“ (Efeseni 2:1-3)

 

Dacă aceasta este vremea sfârșitului, mișcările de pervertire a omenirii pe care le face Satana se vor înteți, dar nu se vor dezlănțui total decât la ivirea lui Antichrist:

 

„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii[a], fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Și acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tesaloniceni 2:3-8).

 

Multă vreme am crezut și eu ca ceilalți că identitatea „celui ce o oprește acum și trebuie să-i fie luat din cale“ este Duhul Sfânt din viața Bisericii. Nu mai cred așa. Duhul Sfânt nu va pleca de pe pământ în vremea lui Antichrist, ci, din contră, va rămâne și va produce cea mai mare trezire spirituală din istorie, aducând în hambarul lui Dumnezeu mulțimea sfinților din Necazul cel Mare (Apocalipsa 7).

 

Cum ar putea o adunare de muritori să-i țină piept lui Satan? Epistola lui Iuda ne spune că cei care se bagă în conflict direct cu diavolul sunt „dobitoace fără mine“ (Iuda 10). Expresia este comună cu cea din 2 Petru 2:12:

 

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 10).

 

„Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor“ (2 Petru 2:10-13).

 

„Cel ce o oprește acum“ nu este Biserica. Uitați-vă ce a făcut Satan din Biserică de-a lungul istoriei. O analiză a textului grec original va arăta că acel „cel ce o oprește acum“ este de genul masculin în timp ce Biserica sau Duhul Sfânt sunt de genul feminin. Personalitatea care direcționează sensul istoriei este același luptător ceresc despre care ni s-a spus în cartea profetului Daniel.

 

„… pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea“ (Daniel 9:21-22).

 

„Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. … El mi-a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei. … Apoi mi-a zis: ,,Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!“ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.“ El mi-a zis: ,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail“ (Daniel 10:5-21).

Este clar că această personalitate contracarează eforturile Satanei de a zădărnicii planul lui Dumnezeu, cunoscând foarte bine viitorul. La vremea când a vorbit cu Daniel, împărăția Greciei nu se ridicase încă pe pământ!

 

Prioritatea evenimentelor din sferele văzduhului este subliniată printr-un eveniment devenit o metaforă pentru această realitate. Când Iosua se lupta în vale cu dușmanii poporului lui Dumnezeu, Moise, Aaron și Hur erau sus pe înălțime.

 

„Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci, Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec“ (Exod 17:8-11).

 

Biserica luptă acum pe pământ, asemenea lui Iosua în vale, dar biruința a fost decisă de ceea ce se întâmpla pe munte, în sferele înalte ale înfruntărilor cerești!

Apocalipsa ne spune că Duhul Sfânt va rămâne pe pământ, pecetluindu-i pe cei 144.000, călăuzindu-le mărturia și-i va împuternicii pe „cei doi martori“ să facă semne supranaturale pe pământ. Pentru mulți cititori grăbiți, Duhul Sfânt este marele anonim din cartea Apocalipsa!

 

Concluzia mea

Tulburările pe care le simțim pe pământ sunt numai efectele unei teribile încleștări de forțe din sferele cerești. Totul se întâmplă însă numai când vrea Dumnezeu și cum vrea Dumnezeu. Iată de ce nu mă mai întreb ce vor elitele ascunse ale omenirii de azi. Nu mă mai întreb nici măcar ce vrea Satana să facă. Singura mea curiozitate este ce vrea Dumnezeu să facă azi cu această lume. Ea este a Lui. În întregime a Lui, a Celui care are toată puterea în cer și pe pământ.

 

Tot ce se va întâmpla în fiecare secundă a viitorului tău apropiat sau îndepărtat este parte integrantă din planul Lui desăvârșit:

 

„Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Romani 8:27-28).

 

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu Potopul şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie“ (Psalmi 29:10).

 

„Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!“ (Daniel 4:17)

 

Dumnezeu înalță pe cine vrea și coboară. Orice s-ar întâmpla astăzi este în limitele planului perfect descris în Apocalipsa, când Mielul junghiat revine ca să ia în stăpânire Pământul și să instaureze pe el Împărăția Sa binecuvântată. Dacă Dumnezeu vrea să ridice acum China, o va face oricât i s-ar împotrivi America și Europa!

 

Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm;

noi, care chemăm Numele Tău,

vestim minunile Tale!

„Atunci când va veni vremea hotărâtă”, zice Domnul,

„voi judeca fără părtinire.

Poate să se cutremure pământul cu locuitorii lui,

căci Eu îi întăresc stâlpii.”

Eu zic celor ce se fălesc: „Nu vă făliţi!”

Şi celor răi: „Nu ridicaţi capul sus!”

Nu vă ridicaţi capul aşa de sus,

nu vorbiţi cu atâta trufie!

Căci nici de la răsărit, nici de la apus,

nici din pustie nu vine înălţarea.

Ci Dumnezeu este Cel ce judecă:

El coboară pe unul şi înalţă pe altul“ (Psalmi 75:1-7).

 

Nu suntem în mâinile unei „elite“ sau a unor demoni, ci în mâinile lui Dumnezeu, iar mâinile Lui poartă semnele cuielor din dragoste pentru noi. Slăvit să-I fie Numele și binecuvântată să-I fie lucrarea!

 

17. Covid, atacul chinezesc

 

//////////////////////////////////////////

 

Pribeag la răscruci de vremi, de Daniel Branzei

note autobiografice-

Introducere

 

,,Să nu crezi niciodată biografiile!“

 

Așa mi-a răspuns Richard Wurmbrand la dorința mea de a scrie ceva despre viața dânsului. Venisem cu hârtie și creion, îndemnat de un grup de prieteni din România.

 

,,Când sunt scrise de dușmani, ele sunt pline de minciuni dușmănoase. Când sunt scrise de prieteni, sunt pline de exagerări binevoitoare, iar când sunt autobiografii, ele sunt pline de fantezii. Fiecare suntem prizonieri ai iluziilor și ai viselor noastre nerealizate“.

 

Ce rost are atunci să mă mai apuc eu de scris? O fac pentru copiii și nepoții noștri, care au nevoie să știe de unde vin și care le sunt rădăcinile. Vreau să las în urmă mărturia oamenilor, a evenimentelor și a locurilor prin care Dumnezeu m-a făcut ceea ce sunt astăzi. Rezumând intența la câteva cuvinte, pot scrie: ,,Despre mine, despre noi, pentru voi!“

 

Cineva a reacționat curios la cea mai succintă prezentare pe care mi-am făcut-o pe Internet: ,,Evreu, creștin, român, american“. Sper ca ceea ce urmează să dezlege această taină.

 

Un jurnal sentimental este ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum. Vă invit să-l parcurgeți împreună cu mine. Pornim pe colinele blânde ale aducerii aminte …

 

Capitolele care urmează nu sunt scurte. Nu puteau fi! Sunt capitole de viață pe care le-am trăit. N-am fugit prin ele. Dacă vreți să le citiți, luați-vă timp suficient. Mi s-a spus că fiecare poate fi citită în aproximativ 30 de minute.

 

Înainte de a vă invita să citiți aceste note autobiografice, vreau să vă fac o destăinuire: Am deprins meșteșugul scrisului cu foarte mulți ani în urmă. Am fost sfătuit să o fac. Providențial, câțiva mi-au sugerat această îndeletnicire.

 

Învățătoarea mea din clasa a IV-a m-a îndemnat să scriu. Ea a fost prima care a făcut lucrul acesta. Doamna Ortansa m-a încurajat mult. „Tu ai un dar pe care nu-l au mulți oameni. Poți să scrii frumos, dar mai ales poți să scrii convingător; poți să-i faci și pe alții să simtă ceea ce simți tu, să vadă ceea ce vezi și tu, să dorească ceea ce dorești și tu“.

 

O altă profesoară de limba română mi-a repetat această observație prin clasa a VIII-a și mi-a atras atenția asupra altei direcții în care ar trebui să merg: „Scrii foarte bine, dar, ceea ce este rar, vorbești liber chiar mai bine decât te exprimi în scris. Ai talent oratoric. Este foarte rar ca cineva să scrie bine „extemporaneous“, dar și mai rar ca cineva să poată improviza în vorbire mai bine decât o face în scris.“

 

Pentru o vreme talentele acestea două ale mele m-au pus pe o cale greșită. Prin clasa a XI-a era cât pe-aci să fiu numit președintele organizației de UTC (Tinerii comuniști) din liceu. Însă, Dumnezeu a avut un alt plan și, cu doar câteva zile înainte de acel eveniment, casa noastră a fost înconjurată de poliție și de armată, părinții mei au fost amendați cu cinci mii de lei (o sumă care echivala cu remuneraţia unui salariat pe patru luni), alți oameni adulți cu câte o mie de lei, iar ceilalți au fost „prelucrați“ pe la școlile lor și sancționați pe măsură. Toate acestea pentru „marea vină“ a părinților mei de a organiza o întâlnire a tinerilor de la biserică la ei acasă, cu ocazia externării mele din spital. Sperau, mânați de dorința lor, că îmi va plăcea și mie, oaia neagră a familiei lor de credincioși baptiști, vreuna din cântările lor sau măcar vreuna din … fetele de la biserică. Însă, asta este o altă poveste…4 Samuel – chemare la ascultare

 

 

După întoarcerea mea la Dumnezeu, Allen Scarffe, un student din Anglia care făcea misiune creștină în România sub pretextul studiilor pentru un doctorat la Universitatea Ortodoxă, m-a luat deoparte într-o seară de plimbare cu tinerii de la Biserica Baptistă din cartierul Basarab prin parcul Herăstrău și m-a întrebat de-a dreptul: „Când te duci la Seminar?“ L-am privit relativ speriat și am bâiguit drept răspuns: „Nu m-am gândit niciodată …“

 

„Te vei duce“, mi-a spus el imperturbabil. „Dumnezeu te-a făcut pentru așa ceva“. Englezoii ăștia! Nici atunci și nici de atunci încoace n-am putut să-i înțeleg și să le accept exprimarea lapidară, rece și aparent distantă.

 

Când am ajuns în Los Angeles, sora Sabina Wurmbrand mi-a spus: „Scrie, Daniel. Ai talent și ar fi păcat să nu-l folosești. Nu mulți îl au. Ție ți s-a dat. Scrie, că ai început să scrii bine.“

 

Fratele Richard a ținut însă să mă avertizeze: „Era o dată un tânăr predicator care a venit să lucreze în zona unde era și un foarte bun și cunoscut păstor de Biserică. Tânărul avea un dar oratoric și mulțimile începuseră să se adune grămadă să-l asculte. Bătrânul păstor s-a dus la el și i-a spus: „Vorbești frumos, chiar foarte frumos. Mi se pare însă că le cam înflorești. Ce zici?“ Băiatul s-a scuzat și a spus: „Face parte din oratorie … este febra momentului …“

 

Bătrânul i-a spus: „Dacă vei continua așa, va fi doar o lucrare de suprafață. Dumnezeu nu te poate folosi așa. Începe să spui numai adevărul, niciodată mai mult sau mai puțin decât adevărul. Spune ceea ce trăiești tu, nu ceea ce ai auzit pe la alții sau ceea ce ți-ar place să fie.“

 

Tânărul l-a ascultat, dar s-a întâmplat ceva: mulțimile au început să scadă. Oamenii veneau mai puțin, iar predicile lui erau mai scurte, cu vorbirea poticnită și ponderată. Când tânărul predicator a intrat în criză, bătrânul l-a vizitat iarăși: „Este foarte bine. Acum te folosește Dumnezeu. Îl predici pe El și adevărul Lui. De-acum poți să te îngrijești să vorbești și frumos.“ Și așa a fost. (N-am știu atunci, dar am înțeles mai târziu că în ziua aceea aflasem o taină și am avut privilegiul să ascult un fragment de autobiografie spirituală).

 

Să scrii o carte este o dovadă de curaj. O astfel de îndeletnicire nu este nici ușoară, nici fără de răspundere. Există o diferență în analiza pe care o face un scriitor și analiza pe care o face un cititor. Cititorii văd CE este scris. Scriitorii văd CUM este scris și, mai ales, DE CE este scris. Ei știu că orice autor scrie pentru un anumit motiv, folosind o anumită metodă, vrând să transmită un anumit mesaj și urmărind să-și direcţioneze cititorii către un anumit mediu. Un autor își „compune“ opera. Un comentator i-o „descompune“ pentru a o înțelege mai bine. El dezasamblează ceea ce autorul a asamblat prin exprimarea de idei, folosirea de imagini şi stimularea emoţiilor şi gândirii cititorului.

 

Nu este suficient să ai ceva de spus, trebuie să știi și cum să spui. Am admirat întotdeauna abilitatea aceasta specială pe care o au mulți autori de carte. Am învățat eu însumi din procedeele lor. M-au impresionat, însă, cel mai mult oamenii prin care Dumnezeu ne-a dăruit Biblia. Faptul că au fost „inspirați“ în mod supranatural să scrie nu le-a distrus în nici un fel personalitatea sau stilul, preocuparea de a scrie bine ceva concis și convingător.

 

(Am scris prima dată ,,la cald“, ajungând în timp record la peste 60 de pagini. Apoi ,,providența“ m-a făcut să apăs greșit pe tastatură și am pierdut totul. A fost ca la școală când profesorul îți rupe nemulțumit foaia și te mai pune să o scrii o dată. Sper să fi făcut o treabă mai acceptabilă de data aceasta. Mă voi strădui să fiu mai atent la sfaturile … profesorului.)

 

Lectură plăcută și … cu folos.

 

Cuprins

 

Despre rădăcini

Prima răscruce – Un lăstar sălbăticit și o convertire neprobabilă

A doua răscruce – Chemarea la lucrarea creștină

A treia răscruce – Anii de Seminar – educație prin reacție

A treia răscruce – Iașul – un pod prea îndepărtat

A cincea răscruce – Păcăleală de 1 Aprilie – Un partener de cursă lungă

Pașcani – timpuri rele, oameni buni

Bacău – sacul și petecul

A șasea răscruce – Roma – în căutarea unei identități noi

A șaptea răscruce – America cu ,,A“ mare sau gusturi amare ?

A opta răscruce – California lui Pitt Popovici

,,Mai marii mei“ !

Păstorind o tranziție

Menoniții de la răscruce

Cu muzica la răscruce

Reîntregirea familiei

A noua răscruce – Covid, atacul chinezesc …

Pentru cei care doriți să urmăriți și alte peripeții, vă invit să citiți câteva din jurnalele mele de călătorii misionare. Dacă aveți răbdare, am să le adaug și pozele corespunzătoare din albume:

 

1. Jurnal de călătorie cu Petrică Lascău în URSS – 1989
2. Jurnal de România, imediat după Revoluție – 1990
3. Jurnal de călătorie în Moldova – 2008
4. Jurnal de călătorie în Moldova – 2010

 

5. Jurnal de călătorie în Moldova și Austria – 2012

 

6. Jurnal de călătorie în Australia – 2012

 

Introducere

 

////////////////////////////////////////

Lipsa de vitalitate spirituala

 

BY BARZILAIENDAN

 

 

„Eu am venit ca oile Mele să aibe viața și s-o aibe din belșug” – Ioan 10:10

 

Viața creștină este o viață de biruință și de belșug spiritual.  Dorința Domnului Isus este ca noi toți „să rămînem în El și să aducem multă roadă”   (Ioan 15:4-11).  O permanentă însuflețire pentru tot ceea ce este bun ar trebui să ne stăpînească în toate zilele noastre. (Filipeni 4:8)  O activitate cu sens și cu împliniri personale ne este promisă și în Psalmul 1: „El este ca un pom sădit lîngă un izvor de ape, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfîrșit” (Psalmi 1:3).  Bogăția lăuntrică se răsfrînge și în afara noastră producînd o atmosferă de veselie, de optimism și de laudă adresate Numelui lui Dumnezeu:  „Vorbiți întree voi cu psalmi, cu cîntări de laudă și cu cîntări duhovnicești și cîntați și aduceți din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

 

Adeseori însă, unii creștini trec prin perioade de „secetă spirituală”. Aceste sezoane de „uscăciune” vin pe neașteptate și îi cufundă pe cei credincioși într-o stare de apatie, de indiferență și uneori, chiar de împotrivire față de Dumnezeul mîntuirii lor. Care să fie cauza acestor „crize spirituale”?  Și ce trebuie să facă un credincios ajuns într-o astfel de „uscăciune spirituală”?

 

În studiul care urmează vă propunem discutarea acestor întrebări și soluționarea lor în ascultare de Cuvîntul Domnului. (restul aici)

 

 

https://barzilaiendan.com/2013/03/08/lipsa-de-vitalitate-spirituala/

 

 

 

https://barzilaiendan.com/2023/01/20/cine-l-a-asasinat-pe-kennedy-cine-l-a-demis-pe-nixon-cine-il-da-jos-acum-pe-biden-america-secreta/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

50 curiozitati absolut incredibile despre corpul uman

 

BY BARZILAIENDAN

 

 

Corpul uman, o masinarie perfecta care nu a incetat nici pana in prezent sa ii uimeasca pe oamenii de stiinta. Sunt poate cateva mii de aspecte nestiute sau mai putin cunoscute despre corpul uman. Yuppy a cules 50 de curiozitati despre corpul uman care, speram, vi se vor parea la fel de incredibile pe cat ni s-au parut si noua.

 

1. Daca toti cei 600 de muchi din care este format corpul uman s-ar incorda in acelasi timp si in aceeasi directie, o persoana ar putea ridica o greutate de 25 de tone.

 

2. Creierul uman este compus din 100 de miliarde de celule nervoase.

 

3. Acidul gastric pe care stomacul uman il elimina este atat de puternic incat ar putea dizolva pana si otelul. Nu ne autodigeram pentru ca suntem protejati de mucoase.

 

4. Cu toate acestea, stomacul trebuie sa-si refaca membrana mucoasa de protectie la fiecare 3 zile pentru a evita autodigerarea.

 

5. De-a lungul vietii, un om secreta pana la 25,000 de litri de saliva.

 

6. Stiti ce rol au degetele de la picioare? Chiar daca nu putem scrie sau ridica obiecte cu ele, joaca un rol important in sustinerea echilibrului atunci cand stam in picioare.

 

7. Creierul uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume.

 

8. Corpul uman elibereaza in 30 de minute suficienta energie cat sa incalzesti un litru de apa.

 

9. Stranutul iese din gura cu o viteza de peste 160 km/h.

 

10. Celulele care alcatuiesc corpul uman pot stoca de pana la 5 ori mai multa informatie decat cea cuprinsa in Enciclopedia Britanica.

 

11. Un singur barbat poate produce 10 milioane de spermatozoizi in fiecare zi, suficient sa repopuleze intreaga planeta in sase luni.

 

12. Cand o persoana moare, vazul este primul simt care dispare, iar auzul ultimul.

 

13. Corpul uman contine:

Suficient potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie

Destul zahar pentru a umple un borcan

Destula grasime pentru a face sapte bucati de sapun

Suficient fier pentru a face un cui

Destul sulf pentru a deparazita un caine

 

14. Cea mai mare celula din corpul uman este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul

 

15. In cazul in care, cantitatea de apa din corpul unui om va fi redusa cu 1%, acestuia ii se va face sete. Daca va fi redusa cu 10%, acesta va muri.

 

16. Potrivit Enciclopediei Britanice, femurul este mai tare decat betonul.

 

17. Rasul micsoreaza nivelul hormonilor stresului si intareste sistemul imunitar

 

18. Pentru ca nu are receptori ai durerii, creierul uman nu resimte durere.

 

19. Unghia care creste cel mai repede este cea de la degetul mijlociu.

 

20. Dupa o masa copioasa, auzul tau scade

 

21. Corpul uman utilizeaza 300 de muschi pentru a mentine corpul in pozitie dreapta.

 

22. Daca mesajul non-verbal il contrazice pe cel verbal, oamenii vor da crezare celui non-verbal, avand mai multa incredere in gesturi decat in cuvinte.

 

23. Doua kilograme din greutatea noastra este reprezentata de bacterii.

 

24. In corpul uman exista sufcient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri

 

25. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 ori in timpul vietii

 

26. Inima va continua sa bata si dupa ce este scoasa din corp. Daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa se contracte pentru o perioada.

 

27. Un om poate trai 40 de zile fara mancare, 6 zile fara apa si 6 minute fara oxigen.

 

28. Pentru a te incrunta folosesti 43 de muschi, dar pentru a zambi numai 17.

 

29. Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.

 

30. Suntem programati genetic sa traim 100 de ani. Alegerile nesanatoase si stilul de viata ne scurteaza insa foarte mult viata

 

31. Din punct de vedere fizic, o femeie poate naste 35 de copii de-a lungul vietii

 

32. Femeile care citesc romane erotice, sunt mai active sexual decat cele care nu accepta acest tip de literatura.

 

33. Majoritatea barbatilor petrec aproximativ 3.300 ore din viata pentru a se barbieri. Daca nu ar fi barbierita, barba ar ajunge la 9 metri intr-o viata.

 

34. In ureche exista pana la 4.000 de glande generatoare de ceara.

 

35. In primul an de viata, un nau nascut rapeste intre 400 si 750 de ore de somn din perioada de somn a parintilor

 

36. Pentru a simti gustul unui aliment, saliva trebuie sa il dizolve mai intai. Incercati numai.

 

37. Nu poti stranuta cu ochii deschisi

 

38. Media duratei unui vis profund la om este de 2-3 secunde.

 

39. Peste 70% din bolile existente se transmit prin secretiile din nasul sau gatul omului.

 

40. Personale inteligente au mai mult zinc si cupru in compozitia firului de par

 

41. La fel ca amprentele, buzele nu lasa urme identice.

 

42. Firul de par poate suporta o greutate de 3 kilograme

 

43. Zilnic aveam in jur de 70.000 de ganduri.

 

44. Vasele de sange din creierul uman masoara aproximativ 161.000 de km, suficient cat sa inconjoare Pamantul de patru ori.

 

45. Nu poti sforai si visa in acelasi timp.

 

46. O celula are nevoie de 60 de secunde pentru a realiza un circuit complet al corpului uman.

 

47. O persoana isi petrece 6 ani din viata visand.

 

48. Urechile pot distinge pana la 300.000 de tonalitati.

 

49. O persoana foloseste 200 din muschi atunci cand face un pas.

 

50. Inaltimea omului variaza in timpul zilei. Dimineata suntem cu un cm mai inalti decat seara. Acest lucru se intampla deoarece discurile intervertebrale se “taseaza” atunci cand stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.

 

 

https://barzilaiendan.com/2013/03/10/50-curiozitati-absolut-incredibile-despre-corpul-uman/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

32 de Versete din Biblie despre voia lui Dumnezeu

 

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, avem marele privilegiu de a fi călăuziți de Tatăl nostru ceresc omniscient și atotputernic, care cunoaște toate căile omului și este gata să ne învețe care este cea mai bună cale de urmat.

 

În Psalmul 32:8 există o promisiune puternică: „Eu zice Domnul te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”Nu avem cum să ne rătăcim dacă căutăm voia lui Dumnezeu la fiecare răscruce a vieții, avem nevoie doar de discernământ și de a fi călăuziți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în orice decizie pe care o avem de luat în viață.

 

 

Cunoașterea voinței lui Dumnezeu este indispensabilă pentru toți credincioșii și totul se bazează pe luarea deciziei de a dori să te schimbi, complet, apropiindu-te de El prin rugăciune, ca acea componentă semnificativă, care îți permite să asculți de Duhul lui Dumnezeu și să ți se dezvăluie tainele Bibliei, care îți va permite să cunoști poruncile, să știi cum să acționezi.

 

Să ne uităm la aceste versete biblice care ne vorbesc despre voia desăvârșită și plăcută a Domnului:

1) Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.” (Iosua 22:5)

 

2) Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui! (Psalmi 103:21)

 

 

3) vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. (Psalmi 40:8)

 

 

4) Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! (Psalmi 143:10)

 

 

5) ată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. (Matei 6:9-10)

 

6) S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Matei 26:42)

 

 

7) Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. (Ioan 7:17)

 

8) Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:40)

 

 

9) Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:12-13)

 

10) Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. (Ioan 9:31)

 

11) Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. (1 Ioan 5:14)

 

 

12) Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:17)

 

13) Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos! El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. (Galateni 1:3-4)

 

14) Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; (1 Tesaloniceni 4:3)

 

 

15) Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)

 

16) Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Romani 8:27)

 

17) „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14)

 

18) Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. (Luca 12:32)

 

19) Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are. (2 Corinteni 8:12)

 

20) El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. (Iacov 1:18)

 

21) Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5:16-18)

 

22) şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru. (Romani 15:32)

 

23) Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:15)

 

24) De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. (Efeseni 5:17)

 

25) Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. (Ioan 6:39)

 

26) Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. (Evrei 13:20-21)

 

27) Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. ( Matei 7:21)

 

28) Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbe 3:5-6)

 

29) Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” ( Marcu 3:35)

 

30) Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. (Efeseni 6:6)

 

31) zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42)

 

32) Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. (1 Petru 4:1-2)

 

Nu uitați să citiți Biblia și să meditați zilnic la ea, Cuvântul său este lampa care ne luminează calea Psalmul 119.105.

32 de Versete din Biblie despre voia lui Dumnezeu

 

/////////////////////////////////////

 

Ce înseamnă „facă-se voia Ta”   

 

 

Azi noapte am primit un mesaj din partea Domnului legat de ceea ce veţi citi în continuare. Deşi probabil că ştiţi de unde provine expresia de „facă-se voia Ta” (din rugăciunea Tatăl nostru, desigur…) şi aţi auzit diferite predici, interpretări, mesaje, devoţionale, etc., ceea ce veţi citi în continuare nu este doar ceva inedit, ci este ceea ce am înţeles din descoperirea primită.

 

Există o vorbă la americani, „my way or highway” (are şi rimă), care s-ar traduce prin „cum vreau eu, sau valea!”. Unii dintre noi suntem aşa. Am fost aşa. Poate vrem să fim altfel. Căutăm să fim individuali, să exprimăm ceea ce suntem, ceea ce am fost creaţi să fim, şi înţelegem că Dumnezeu este Creatorul nostru, al tuturor. Ceea ce nu ştiu şi nu înţeleg toţi din această lume este că El nu este şi Tatăl tuturor – pentru că acesta este statutul celor născuţi din nou, cărora li s-a dat dreptul să se numească copil de Dumnezeu (Ioan 1:12 – „Dar tuturor* celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”).

 

Aşadar, acest articol se adresează acelora dintre noi care îl numim pe Dumnezeu Tată, la care noi venim în rugăciune şi spunem – Tatăl nostru, care eşti în ceruri… (Matei 6:9).

 

Pentru că cererea „facă-se voia ta” este o solicitare de acţiune, o solicitare din partea noastră către Dumnezeu, următoarele cinci puncte de acţiune definesc în sine aplicaţia practică a chemării voii lui Dumnezeu ca aceasta să ia fiinţă în viaţa noastră.

 

Predare. Atunci când venim la Dumnezeu, indiferent de starea noastră, indiferent de ceea ce este în inima noastră, noi ne prezentăm înaintea Lui aşa cum suntem, ne predăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să „aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o slujbă duhovnicească din partea voastră! Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin reînnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:1-2 sublinierile din text îmi aparţin). Această transformare a minţii noastre se face prin a ne preda fiinţa noastră lui Dumnezeu – atunci El poate să îşi descopere voia Sa în noi.

 

Recunoaştere. Mai presus de a face pasul de apropiere, de predare şi de sfinţire personală, noi trebuie să recunoaştem cine este Dumnezeu şi El ne va direcţiona pe calea pe care trebuie să mergem: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta. Recunoaște-L în toate căile tale, iar El îți va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6, sublinierile din text îmi aparţin). A recunoaşte pe Dumnezeu este o acţiune prin credinţă, pe care El o răsplăteşte, „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El este și că îi răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Aici noi nu doar ne apropiem de Dumnezeu prin credinţă, cu încredere, dar şi recunoaştem că El este Dumnezeu, că nu este alt Dumnezeu în afară de El, şi aşa căutăm voia Lui. Dumnezeu nu se ascunde de cei care Îl caută cu inima sinceră şi El revelează voia Sa celor care îl recunosc ca Dumnezeu, ca Tată.

 

Înţelegere. În pasajul citat mai sus din Romani 12:1-2 am văzut că acţiunea următoare a reînnoirii minţii noastre are ca scop discernământul spiritual, acea înţelegere a voii lui Dumnezeu. Domnul Isus s-a confruntat în vremea Sa cu oameni ca noi, care nu înţelegeau cuvintele Sale. El le vorbea iudeilor despre importanţa rămânerii Cuvântului în ei, care produce schimbare, dar ei nu doreau să fie transformaţi, prin urmare El le spune, „De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.” (Ioan 8:43, sublinierile îmi aparţin). Domnul Isus ştia că pentru a putea înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, implicit voia lui Dumnezeu, este nevoie de ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scria corintenilor, „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege, pentru că ele sunt judecate duhovnicește.” (1 Corinteni 2:14). Pentru a putea face voia lui Dumnezeu şi ca aceasta să se întâmple în vieţile noastre, trebuie să avem înţelegere care vine prin Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne facă să înţelegem voia Lui şi ne va da pricepere în acest sens (2 Timotei 2:7 – Dumnezeu îţi va da pricepere în toate!).

 

Mărturisire. Nu este destul să cerem în gând ca voia lui Dumnezeu să se facă în viaţa noastră. Când cerem un lucru de la Dumnezeu ni se spune să credem că l-am şi primit şi îl vom avea (Marcu 11:24 – „De aceea vă spun ca toate lucrurile pe care le cereți atunci când vă rugați, să credeți că le-ați și primit, și ele vi se vor da.”) De aceea este important să declarăm cu gura noastră, cu vocea noastră ceea ce cerem. Cuvintele noastre au putere, şi cuvintele noastre trebuie să le audă şi cel rău! Declarăm şi mărturisim că voia lui Dumnezeu se va face în viaţa noastră, indiferent de circumstanţe, de vreme, de anotimp! Mărturisim că Împărăţia lui Dumnezeu a venit, este în mijlocul nostru – aşa cum este şi în rugăciunea Tatăl nostru – „vie împărăţia Ta…” (Matei 6:10). Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire – Romani 10:10 – una din multele binecuvântări pe care le are Dumnezeu pentru cei care se încred în Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn al lor personal. Mărturia gurii tale este de fapt proclamaţia pe care o faci cu privire la identitatea ta, la ceea ce este în tine.

 

Acceptare. Probabil că cel mai greu lucru pentru noi este acela de a accepta voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Dacă lucrul pe care îl are Dumnezeu pentru tine, care face parte din voia Sa, este un lucru care ţi se pare dificil de acceptat, va trebui să reiei paşii descrişi de la început. Când Dumnezeu te cheamă la ceva anume, El va confirma lucrul respectiv în viaţa ta. Atunci când tu accepţi voia Lui în viaţa ta, practic ai făcut ca voia Lui… să ia fiinţă în tine.

 

Predare

Recunoaştere

Inţelegere

Mărturisire

Acceptare

 

Aceste cuvinte definesc cel mai important lucru din viaţa oricărui credincios, PRIMA lui Dumnezeu (dacă aţi observat acrostihul de mai sus cu aceste cuvinte) pentru viaţa ta. Voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită. Când laşi ca voia lui Dumnezeu să se facă în viaţa ta, tu de fapt materializezi în fiinţa ta, prin fiinţa ta, în viitorul tău, în prezentul tău ceea ce Dumnezeu vrea pentru tine. De aceea vă îndemn, ca atunci când faceţi rugăciunea Tatăl nostru, să luaţi în considerare aceste cinci aspecte importante. A cere lui Dumnezeu ca voia Lui să se facă în viaţa noastră nu este o glumă, nici o joacă. Probabil că ştiaţi vorba aia, „ai grijă ce ceri, că s-ar putea să primeşti!” Şi dacă ceri ceva şi inima ta doreşte cu sinceritate şi cu ardoare acel lucru, cu certitudine că îl vei primi!

 

Cum vezi tu voia lui Dumnezeu împlinită în viaţa ta? Există alte aspecte pe care le poţi lua în considerare? Care ar fi paşii pe care să îi parcurgi ca să intri în planul şi voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta? Reflectaţi la aceste lucruri. Sper ca aceste cuvinte să fie o binecuvântare pentru voi. 

 

Notă: Dacă citaţi acest material în altă parte, rog să oferiţi sursa citării, adică acest blog şi să păstraţi toate link-urile din el. Mulţumesc!

 

https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/07/ce-inseamna-faca-se-voia-ta-pentru.html

///////////////////////////

 

 

 

 

Facă-se voia Ta- R.C. Sproul

Ne uităm la rugăciunea Tatăl Nostru cu dorinţa de a afla care sunt cererile pe care Isus le-a dat Bisericii ca model pe care să-l urmăm atunci când, în rugăciunile noastre, formulăm cereri. Ne aducem aminte că prima cerere pe care Isus a oferit-o ca model pentru rugăciunile noastre a fost: „Sfinţească-Se Numele Tău!”. Prioritatea pentru Isus în ceea ce priveşte rugăciunea a fost, înainte de toate, ca Numele lui Dumnezeu să fie considerat drept sfânt. A doua cerere, de care ne-am ocupat deja în două discuţii, este aceea în care Isus a spus că trebuie să ne rugăm ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină: „Vie împărăţia Ta, precum a venit deja în cer, aşa şi pe pământ.”

 

Cea de-a treia cerere este strâns relaţionată la primele două şi, într-un anume sens, decurge din acestea, aşa cum am menţionat mai devreme. A treia cerere a rugăciunii Tatăl Nostru este: „Facă-se voia Ta!”. Este un lucru interesant că Isus ne spune să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ, deoarece ideea că Isus ar fi sugerat un asemenea lucru sau i-ar fi dat Bisericii o asemenea poruncă pare aproape o erezie. Oare nu ştia Isus că voia lui Dumnezeu este făcută deja? Oare nu înţelegea Isus suveranitatea acestui Rege, suveranitate pentru care ne-a spus să ne rugăm?

Deşi, în calitate de creştini, noi credem în eficacitatea voii suverane a lui Dumnezeu, dacă este vreun concept scriptural cu privire la care există confuzie în minţile noastre, atunci acest concept se focalizează pe această idee, a voii lui Dumnezeu. Citim în Noul Testament, de exemplu, că Dumnezeu nu doreşte ca vreunul să piară şi cu toate acestea unii pier. Ne uităm la acest lucru şi vedem că el ridică tot felul de întrebări în minţile oamenilor. Atunci când examinez textul respectiv le aduc aminte oamenilor că în Noul Testament sunt cel puţin două cuvinte traduse prin termenul „voie”. Sunt cuvintele greceşti thelema şi boulema, care înseamnă „voie”. Mi-aş dori ca lucrurile să fie la fel de simple ca până aici însă, din nefericire, fiecare dintre aceşti termeni are diferite nuanţe de sens şi, prin urmare, nu-ţi poţi da seama întotdeauna, imediat ce te uiţi la un text din Noul Testament, ce vrea să spună exact prin voia lui Dumnezeu, deoarece există şapte sau opt sensuri diferite ale cuvântului „voie”, cu referire la Dumnezeu.

 

Voi prezenta cele mai familiare trei sensuri. Primul dintre ele este ceea ce numim voia suverană eficace a lui Dumnezeu. Atunci când Biblia vorbeşte despre voia lui Dumnezeu în acest sens, ea descrie acea voie prin care orice decretează Dumnezeu să se împlinească se împlineşte prin porunca Sa suverană. Atunci când Dumnezeu a dorit ca universul să fie creat şi a spus: „Să fie lumină!”, această expresie a puterii şi a voii Sale suverane a fost ascultată pe loc de către elemente – lumina a apărut. Atunci când Hristos a poruncit, prin voia Sa şi prin autoritatea Sa, ca Lazăr să iasă din mormânt şi să învie dintre cei morţi, această poruncă a fost eficace. A fost ascultată pe loc şi imediat. În felul acesta ne referim la voia suverană, decretivă şi eficace a lui Dumnezeu, în felul în care o prezintă Biblia; acea voie care se împlineşte pur şi simplu deoarece Dumnezeu a poruncit să se împlinească.

 

Însă mai este un sens în care Biblia vorbeşte despre voia lui Dumnezeu, sens care se referă la ceea ce am numi voia Sa normativă. Voia normativă, aşa cum o sugerează chiar termenul, se referă la Legea Lui, la poruncile Lui, la normele pe care El le emite pentru a reglementa comportamentul nostru. Voia lui Dumnezeu este să nu ai alt Dumnezeu în afară de El. Voia lui Dumnezeu este să-ţi cinsteşti tatăl şi mama. Voia lui Dumnezeu este să-ţi aduci aminte de Sabat şi să-l sfinţeşti. Aceasta este voia normativă a lui Dumnezeu. Acum, această voie poate fi călcată şi este călcată în fiecare zi. Noi, ca păcătoşi, nu ne supunem voii lui Dumnezeu.

 

A treia cea mai frecventă referire la voia lui Dumnezeu are de-a face cu dispoziţia sau înclinaţia fundamentală a lui Dumnezeu înspre oameni. Are de-a face cu ceea ce Îi face Lui plăcere. Biblia ne învaţă, de exemplu, că El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celor răi chiar dacă, în voia Sa suverană, El hotărăşte moartea păcătoşilor. Nu se distrează cu acest lucru, să spunem aşa.

 

Nu vreau să mai zăbovesc asupra acestui text pe care l-am menţionat ca exemplu: „Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre voi să piară”, însă este evident cum poate acest text să fie interpretat în mod diferit atunci când îi aplicăm aceste nuanţe diferite. Dacă ideea textului este aceea că Dumnezeu nu doreşte ca vreunul să piară, în sensul voii Lui suverane eficace, atunci, în mod evident, nici unul nu va pieri. Dacă ideea textului este aceea că El nu doreşte ca vreunul să piară, în sensul voii Lui normative, aceasta ar însemna simplu că Dumnezeu nu permite sau nu aprobă ca vreunul să piară. În cazul în care ei pier, atunci, pierind chiar, ei păcătuiesc. Or, cel de-al treilea sens este acela că lui Dumnezeu nu-I face plăcere sau nu se simte bine ştiind că nu toţi sunt mântuiţi. Acum, acestea sunt sensuri destul de diferite între ele.

Cred că un lucru şi mai complicat în înţelegerea acestui text este termenul „vreunul”. Părerea mea, ca o paranteză, este aceea că „vreunul” este crucial. Cred că în context, termenul „vreunul” se referă la cei aleşi şi la faptul că Dumnezeu nu doreşte, în sensul suveranităţii eficace, ca vreunul din poporul Său ales să piară şi nici unul nu va pieri. Însă aceasta este o altă problemă.

Vreau să spun simplu, în treacăt, că acest întreg concept al voii lui Dumnezeu este central înţelegerii noastre asupra vieţii creştine şi a Scripturilor. Importanţa lui se observă în textul nostru, deoarece pe primele locuri din lista de priorităţi ale rugăciunii Isus le spune celor din poporul Său că trebuie să se roage Tatălui: „Facă-se voia Ta!”. Cred că este clar că aici vrea să spună că noi trebuie să ne rugăm ca voia normativă a lui Dumnezeu să fie ascultată. Nu acesta este sensul în mod necesar – şi am să revin imediat asupra acestui lucru – însă, la o primă privire, sensul care pare cel mai plauzibil, la suprafaţă, este, simplu, acela că Isus spune că trebuie să ne rugăm ca poporul lui Dumnezeu să fie ascultător.

 

Aşa cum spuneam, nu acesta este sensul în mod necesar. Ar putea fi un fel de afirmaţie redundantă, „facă-se voia Ta” în sensul de „facă-se voia Ta suverană”, voie care în mod sigur se va face. Dacă a existat vreodată o rugăciune despre care am ştiut cu siguranţă că se va împlini, aceasta ar fi fost de genul: „facă-se voia Ta”, dat fiind, ştim că, în cele din urmă, voia lui Dumnezeu se va face. Iar ceea ce ar fi spus simplu Isus ar fi putut fi ceva de genul: „Vreau să vă aduceţi aminte, din nou, atunci când sunteţi pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cine este El, cine sunteţi voi şi a cărui voie va prevala. Şi cine este suveranul.” Am auzit mulţi creştini practicanţi spunându-mi că suveranitatea lui Dumnezeu este limitată de voinţa liberă a omului. Sper doar, şi am încrederea, că acei oameni care au spus acest lucru nu au meditat îndeajuns de profund la el. Deoarece se apropie în mod primejdios de blasfemie, dacă nu chiar trece graniţa înspre aceasta, pentru că îl face pe om suveran. O mai potrivită abordare a problemei este de genul: „Da, avem voinţă liberă, însă voinţa noastră liberă este întotdeauna şi în tot locul limitată de suveranitatea lui Dumnezeu.” Deoarece, atunci când apare un conflict, în ultimă instanţă, între voia mea şi voia Lui, care dintre acestea trebuie să predomine? Cine este suveran? Nu voia mea, ci voia Lui este suverană.

Astfel, se poate ca Isus să se fi gândit atunci să ne reamintească cine este suveran. Şi că El îşi clădeşte rugăciunea Tatăl Nostru pentru a putea face faţă atacurilor pelagianismului şi semi-pelagianismului (curente de gândire ce puneau accent pe bunătatea esenţială a naturii umane şi pe libertatea voinţei umane, n.tr.) şi atacurilor unei perspective exaltate asupra voinţei umane şi pentru a le reaminti oamenilor cine este suveran, atunci când sunt pe genunchi, şi pentru ca ei să recunoască din toată inima că Dumnezeu este suveran.

 

Însă nu cred că acesta este sensul. Este posibil să fie, însă eu nu cred lucrul acesta din următorul motiv. Pentru că la această expresie Isus adaugă clarificarea ca voia Lui să se facă pe pământ aşa cum se face în cer. Acest lucru sugerează, cel puţin, că există o discrepanţă între împlinirea oricărei voi a lui Dumnezeu despre care discutăm aici pe pământ şi împlinirea acestei voi în cer. Acum, voia suverană a lui Dumnezeu nu numai că este întotdeauna împlinită în cer; ea este de asemenea întotdeauna împlinită pe pământ. Prin urmare, de aceea eu nu cred că aici se referă la voia suverană a lui Dumnezeu. Eu cred că trebuie să se refere la voia normativă a lui Dumnezeu deoarece voia normativă a lui Dumnezeu este întotdeauna ascultată de îngeri şi de către credincioşii glorificaţi din cer. În cer nu există păcat. Nu există conflict între voia creaturilor ce sunt adunate în jurul prezenţei lui Dumnezeu în cer şi voia Lui sfântă. Deoarece toţi cei ce sunt în cer au fost aduşi într-o conformitate completă faţă de legea lui Dumnezeu. Iar ei se mândresc cu legea lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă de prima întrebare din catehism: „Care este ţelul suprem al omului? Ţelul suprem al omului este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu şi a se bucura de El pentru eternitate.” Atunci când am învăţat acest lucru, copil fiind, nu avea o prea mare logică pentru mine, însă am prins mesajul. Mi-am închipuit că a-L glorifica pe Dumnezeu însemna că trebuia să ascult de El. Că a-L glorifica pe Dumnezeu însemna că trebuia să fiu băiat cuminte. Că trebuia să fac ceea ce Dumnezeu dorea să fac, mai degrabă decât ceea ce doream eu să fac. Ceea ce m-a pus în încurcătură a fost faptul că nu am putut vedea rezultatul promis. Nu am putut înţelege cum ar fi putut rezulta vreo bucurie din ascultarea de Dumnezeu. Şi după ani de studiu al teologiei încă mă mai confrunt cu acest lucru şi tu deasemenea. Deoarece noi păcătuim, crezând că vom găsi bucurie în acel păcat. Găsim plăcere. Asta este ceea ce face păcatul atât de atractiv – că este atât de plăcut. Însă există o diferenţă între plăcere şi bucurie, o diferenţă ca de la cer la pământ. Iar ceea ce dorea să comunice învăţătura catehismului era legătura care există între bucurie şi glorificarea lui Dumnezeu. Astfel, scopul meu final, ţelul meu final, raţiunea existenţei mele este să-L glorific pe Dumnezeu. Există şi un premiu aici – acela că mă pot bucura de El pentru eternitate.

Vreau să afirm aici că cei care sunt adunaţi în prezenţa lui Dumnezeu în cer fac două lucruri. Primul, Îl glorifică pe Dumnezeu. Este interesant că stadiul final al sfinţirii noastre este descris în Noul Testament în limbajul glorificării. Anume că vom fi glorificaţi şi că noi, cei ce vom fi glorificaţi, vom fi glorificaţi într-o stare în care vom glorifica. Cei glorificaţi sunt cei care-L glorifică pe Dumnezeu în cer. Şi, împreună cu acea glorificare a lui Dumnezeu, în cer există o bucurie de nedescris, eternă şi continuă. Isus a spus: „Am venit ca bucuria voastră să fie deplină.” Unul dintre lucrurile pe care le iubesc vizavi de sărbătoarea Crăciunului este acela că unul dintre marile imnuri ale Bisericii, care este cântat uneori în timpul anului, în alte liturghii, ajunge în centrul atenţiei în timpul Crăciunului. Acest imn este Gloria in excelsis Deo sau Glorie lui Dumnezeu în locurile preaînalte.

Isus spune că voia lui Dumnezeu este făcută în cer. Nu este făcută aici. Oamenii nu caută gloria lui Dumnezeu. Ei nu caută Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Isus a spus că trebuie s-o căutăm mai întâi, iar toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra. Ei nu sfinţesc Numele lui Dumnezeu. Probabil de aceea nu există foarte multă bucurie astăzi pe planeta noastră. Astfel, Isus spune: „când vă rugaţi să spuneţi: Facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ.”

 

Uneori sunt întristat când aud oameni, în zelul lor pentru rugăciune, în fervoarea lor, în eficacitatea lor, spunând, în acest zel, că nu ar trebui niciodată să ne rugăm: „Dacă este voia Ta.” În felul acesta, spun ei, ataşând aceste cuvinte, aceşti termeni condiţionali, la rugăciunile noastre, dăm oarecum o dovadă de necredinţă. Astăzi ni se spune că, în îndrăzneala credinţei, trebuie să ne rugăm specific, aşteptând un răspuns pozitiv la acea rugăciune. Să pretindem că am cunoaşte răspunsul la rugăciune înainte ca acesta să se întrevadă. Cred că ar trebui să fiu calm, liniştit şi sensibil în critica acestei păreri însă daţi-mi voie să spun, în treacăt, iubiţilor, că această părere este o nebunie. Nu pot să mă gândesc la altceva mai străin de învăţătura lui Hristos decât aceasta. Venim în prezenţa lui Dumnezeu cu îndrăzneală, însă niciodată cu aroganţă. Şi da, putem fi specifici şi să aşteptăm răspuns vizavi de acele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a promis în mod clar în Scriptură. Putem să-L chemăm pe Isus ca Mântuitor al nostru. Putem pretinde că avem siguranţa iertării, dacă ne-am mărturisit păcatele înaintea Lui, deoarece El a promis acest lucru în mod absolut. Însă dacă vreau să ştiu dacă voi primi o mărire de salariu sau dacă trebuie să mă mut într-un anume oraş sau să primesc o anumită slujbă, Dumnezeu nu a făcut promisiuni specifice vizavi de aceste lucruri. Sau dacă doresc să fiu vindecat de o anumită boală, Dumnezeu nu a făcut nici o promisiune absolută vizavi de aceasta, nicăieri în Scriptură şi, prin urmare, nu putem să fim specifici sau să avem vreo pretenţie. Deoarece, atunci când venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să ne apropiem reamintindu-ne cele două reguli: reamintindu-ne cine este El şi cine suntem noi. Reamintindu-ne că vorbim cu Regele, cu Cel Care este Suveran. Noi suntem creaturile. El este Creatorul. Iar când ne rugăm Lui, ne rugăm în mod politicos. Spunem: „Dacă doreşti, dacă binevoieşti.” În felul acesta venim înaintea lui Dumnezeu: „dacă este voia Ta.” Iar dacă obiectăm că, în principiu, este o manifestare de necredinţă sau de slabă credinţă să-I spui lui Dumnezeu: „Dacă este voia Ta”, atunci tocmai L-am defăimat chiar pe Domnul care ne-a învăţat rugăciunea Tatăl Nostru.

 

Deoarece, în momentele Sale de grea suferinţă, El S-a rugat vizavi de voia lui Dumnezeu. Citim despre acest lucru în Evanghelia după Luca, capitolul 22, începând cu versetul 39. Citim că, imediat după Cina cea de Taină:

 

„După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
41. Apoi S-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să se roage,
42. zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!”

Acum, imediat după această rugăciune, făcută în agonia lui Isus din Ghetsimani, în versiunea lui Luca are loc un eveniment extraordinar, aproape bizar. Apoi El spune, „facă-se nu voia Mea, ci a Ta!”,

citim în versetul 43 că: „Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să se roage şi mai fierbinte; sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.”

 

El a spus: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” şi primul lucru care s-a întâmplat a fost că un înger a venit să-L întărească. Îngerul, mesagerul lui Dumnezeu. Îngerul a venit cu răspunsul la cerere: „Bea paharul!” Isus nu a spus: „Nu vreau să fiu ascultător.” Isus nu a spus: „Refuz să Mă supun.” Isus a spus: „Tată, dacă este vreo altă cale … . Dacă este o altă posibilitate, aş prefera-o pe aceea. Ceea ce Mi-ai pus înainte este mult mai înfiorător decât Îmi pot imagina. Sunt pe cale de a suporta teribilile patimi şi sunt îngrozit. Însă dacă acesta este lucrul pe care Tu îl doreşti, aceasta voi face. Nu voia Mea, ci a Ta, pentru că voia Mea este să fac voia Ta. Aceasta, mai mult decât orice.”

Aceasta înseamnă să te rogi pentru voia lui Dumnezeu, prieteni. Nu pentru a primi ceea ce noi dorim, ci expresia supremă a credinţei este să te supui domniei lui Hristos. Suveranităţii lui Dumnezeu. În felul acesta, rugăciunea încrederii, adevărata rugăciune a credinţei, despre care vorbesc Scripturile, este rugăciunea care se încrede în Dumnezeu în ceea ce priveşte răspunsul, indiferent dacă este da sau nu. Nu este o problemă ce ţine de credinţă să pretinzi, ca un hoţ, ceva ce nu se cuvine să pretinzi. Ci, mai bine vii şi-I spui lui Dumnezeu care este dorinţa ta, Îi spui lui Dumnezeu ce este în inima ta, că te încrezi în El chiar dacă spune nu. Pentru că acesta este lucrul pe care Isus l-a făcut. Voia Ta să se facă.

 

Gânduri finale

Am menţionat că textul care urmează rugăciunii lui Isus, „Facă-se voia Ta” este extraordinar deoarece primul lucru care ni se spune este că îngerul a venit şi L-a întărit. Astfel, am crede că agonia sufletului Său a fost alinată, ameliorată prin prezenţa acelei făpturi cereşti trimisă să-L slujească şi să-L întărească. Însă după aceea ni se spune că, o dată cu venirea puterii adusă de înger, a venit şi o intensificare a agoniei lui Hristos. O intensficare atât de profundă încât de pe fruntea Sa a început să picure sudoare de sânge.

Jonathan Edwards a spus că această intensificare a agoniei (Edward speculează aici) s-a datorat faptului că, acum, El a realizat pe deplin care este voia lui Dumnezeu. De data aceasta, teama lui nu a mai fost aceea că va avea de băut paharul. Aceasta era teama cu care s-a înfăţişat prima oară. De data aceasta, teama Sa a fost aceea că nu va putea să bea paharul. Aceea că nu va fi în stare să împlinească totul cu credincioşie. Că nu va fi desăvârşit în ascultarea pe care o datorează voii lui Dumnezeu. Însă a fost. Şi a băut paharul până la ultima picătură. Şi, în acel moment, Isus nu ne-a dat cuvinte, pentru a ne arăta cum să ne rugăm. Ne-a dat viaţa Sa, ca un exemplu de rugăciune ca voia lui Dumnezeu să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ.

 

Tradus de Tiberiu Pop

 

https://www.rcrwebsite.com/willbedone.htm

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Facă-se …

 

Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. (Psalmii 40:8)

 

După rugăciunea umilinței și cea a speranței, vine cea a ascultării. Speranța în Împărăția lui Dumnezeu nu poate însemna să fugi de lumea prezentă, un pretext pentru a scăpa de responsabilitățile actuale. Această speranță este opusul unei relaxări. Este prima condiție a credincioșiei de zi cu zi. Pentru a face voia lui Dumnezeu pe pământ trebuie să știi care este voia lui Dumnezeu în ceruri. Cerul este împărăția pe care o așteptăm și o cerem, o lume în care se împlinește voia lui Dumnezeu. Acest fragment din „Tatăl nostru” poate fi formulat astfel: „Facă-se voia Ta astăzi pe pământ, cum se va face în ziua când vei veni în Împărăția Ta.” Ceea ce înseamnă că putem să începem să realizăm pe pământ o parte din cerul pe care îl așteptăm, ascultând de Dumnezeu ca și cum Împărăția Sa deja ar fi venit.

 

Ascultarea creștină anticipează Împărăția cerului; ea verifică autenticitatea speranței noastre. Împărăția, deși nu a venit încă, ne consacră în toate domeniile existenței noastre prezente, făcând din noi precursori ai unei lumi mai bune în mijlocul unei lumi dominate de dușman.

 

„Facă-se voia Ta.” I se dă adesea un sens pasiv acestei cereri, ca și cum voința divină s-ar limita la lucruri pe care trebuie să le suferim: boală, doliu, încercări. Mulți creștini au obiceiul de a repeta aceste cuvinte cu răbdare și resemnare, când trebuie să îndure un necaz care i-a lovit. Dar cererea are aici un sens activ și imperativ. Se aplică mai degrabă în dreptul a ceea ce facem sau ar trebui să facem, decât în dreptul a ceea ce suferim sau ni se întâmplă. Înseamnă: „Dă-mi puterea să fac voia Ta, fără să renunț pe parcursul evenimentelor.” În agonia din Ghetsimani, când Isus spune: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39), nu este pe cale să accepte cu supunere inevitabilul, nu se pune câtuși de puțin la dispoziția hazardului sau a sorții, ci Îi cere lui Dumnezeu să Îi descopere ce așteaptă de la El și să Îi dea puterea de a accepta voia Sa în deplină ascultare.

 

Isus Hristos a împlinit deja voia Tatălui. A fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. În ce ne privește, putem să Îi cerem lui Dumnezeu, prin credință, cu teamă și cutremur, ca ceea ce a împlinit El, credincioșia și ascultarea Sa, să fie cu adevărat ale noastre și în noi.

 

Să ne rugăm Domnului: „Doamne, facă-se voia Ta în viața mea!”

 

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

 

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

 

////////////////////////////////////////////

 

(Orice religie nascuta din minciuni,datini,idolatrii iconate- moare pre propriatraditie…„Nu vă e rușine, putregaiurilor bătrâne?!” Așa sună ultima convorbire între fostul preot Balaș și IPS Teodosie  

 

 

Fostul preot Daniel Balaș ne-a obișnuit cu declarațiile cât se poate de controversate și adesea jignitoare pe care le face la adresa preoților și superiorilor pe care i-a avut cât timp a urmat cursurile Seminarului Teologic. În cel mai recent videoclip, Balaș face publică ultima conversație telefonică pe care a avut-o cu fostul său superior, IPS Teodosie. În conversație, Daniel Balaș ”toarnă tot”, comentând ulterior pe baza a ceea ce IPS Teodosie i-a comunicat în timpul apelului.

 

„Nu sunt bandit și pervers. Aici bate o inimă de leu”

În cel mai nou videoclip postat de acesta, intitulat „Ultima mea conversație cu IPS Teodosie! Ascultați până la final să-l auziți ce-mi spune !”, Daniel Balaș face noi mărturisi în legătură cu ceea ce a însemnat pentru el să fie preot. Însă, de această dată, el face publică ultima conversație pe care a avut-o cu fostul său superior, IPS Teodosie. Această conversație este una telefonică, ce pare să aibă loc într-un club.

 

 

De altfel, răspopitul înregistrează convorbirea telefonică, care debutează cu replica fostului său șef, care îi spune: „Declarațiile tale au scandalizat Patriarhia și noi trebuie să luăm o măsură (…) nu avem încotro!”. În videoclip, Balaș comentează pe baza înregistrării, reluând informațiile pe care le spune de luni de zile ca să se disculpe: „Din 2017 până în 2022 eu nu am avut salariu în Arhiepiscopia Tomisului. Patriarhia niciodată nu s-a autosesizat în problemele pe care le-am avut în Seminarul Teologic sau la facultate. Patriarhia s-a autosesizat doar la niște adevăruri spuse împotriva ei, dar, așa cum o să vedeți pe parcursul clipului, eu nu am atacat Patriarhia ca și instituție, eu nu am atacat Arhiepiscopia ca și instituție, ci am vorbit despre trăirile mele.” Pe parcursul clipului, Daniel Balaș oferă tot felul de informații despre știrile mai puțin nobile apărute în presă despre șeful său, susținând apoi, puțin violent: „Da, mă, dar nu sunt bandit și pervers. Mi-am păstrat integritatea mea de bărbat pentru că aici bate o inimă de leu. Ați înțeles?”.

 

 

În continuare, Balaș face tot felul de mărturisi din ceea ce a trăit în Seminarul Teologic, dar cât timp a fost preot, iar șeful său îi spunea că trebuie să ierte tot și să „spună ce are de zis înăuntru și nu în afară”.

 

 

„Degeaba ai bani dacă nu ai relații”

Balaș reia discuția despre faptul că s-a chinuit mult din punct de vedere finaciar cât a fost preot: „Degeaba ai bani, dacă nu ai relații. Degeaba ai bani, dacă nu ești iubit de Dumnezeu. Degeaba ai doar bani”.

 

Balaș susține că șeful său l-a lăsat cu ochii în soare

În cele ce urmează, în conversația telefonică Balaș se plânge în continuare la IPS Teodosie, acesta din urmă spunându-i: „Eu sunt părintele tău, eu te-am spovedit. Orice durere ai, mi-o spui mie”. Pe baza acestor mărturisi, Balaș adaugă: „De câte ori nu v-am spus problemele lor și am așteptat ca prostul 4-5 ore pe acolo; îmi puneați o binecuvântare, îmi puneați mâna în cap și plecați.”

 

Cumva, fostul preot Balaș se autocontrazice; uneori afirmă că problema sunt foștii săi colegi și superiori din preoție, alteori susține că „nu vă judec. Eu am fost problema. De-aia am ieșit din sistem (…) Vă iert pe toți și vă arăt cine e mai puternic. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot. Voi m-ați făcut mai puternic”.

 

Afirmații similare în trecut, mai ales legate de bani

Cât timp urma cursurile Seminarului Teologic, Balaș a declarat că a investit în jur de 2.000 de euro pe an pentru mâncare, întrucât prețul pe lună la cantina era de 900 de lei, plus 2000 de euro cadourile sfinților profesori: „Încă 2.000 de euro m-au costat cadourile sfinților profesori. La Constanța nici nu vă pot spune de mâncare că nu puteai să o miroși sau să o guști. Am mâncat o dată și am zăcut o săptămână, am văzut moartea cu ochii.”

 

„Nu vă e rușine, putregaiurilor bătrâne?!” Așa sună ultima convorbire între fostul preot Balaș și IPS Teodosie.   

Răspopitul susține că a cheltuit în jur de 10.000 de euro pentru a absolvi liceul Teologic. La facultate, acesta susține că a cheltuit în mare în jur de 8.000 de euro pentru taxa de școlarizare, materiale, cărțile Sfinților Părinți…plagiate, și alte cele necesare, plus 2.000 de euro pentru licență: „Le cumperi cărțile Sfinților Părinți, care sunt plagiate, au dosare penale peste dosare penale. Ei sunt niște plagiator ieftini, și vin la noi și ne vând gogoși și ne bagă cărțile pe care ei nici măcar nu le-au citit, dacă vrem să trecem examenul.” Cu toate acestea, la sfârșitul fiecărui clip, Balaș susține că își iartă foștii colegi și superiori, asta după ce face declarații incendiare, controversate, și, cel mai adesea, jignitoare.

  

 

Precizări:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

https://www.replicaonline.ro/bdquo-nu-va-e-rusine-putregaiurilor-batrane-rdquo-asa-suna-ultima-convorbire-intre-fostul-preot-balas-si-ips-teodosie-video-537697

 

////////////////////////////////////////

 

 

Răspuns pentru un saducheu al zilelor noastre – Daniel Balaș

 

Prietene, nu are nimeni nimic cu tine, așa cum te victimizezi tu în videoclipurile pe care le faci. Dar nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce tu propovăduiești erezia reîncarnării, care este total altceva decât ceea ce au propovăduit Domnul Hristos, apostolii, proorocii și toți sfinții. Hai să vedem ce spune Biblia din care tu extragi doar ce-ți convine:

 

„Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.” – (Ioan 5, 28-29)

Vezi? Tu spui că nu este iad, că nu este înviere, dar Hristos spune că toți vor învia (același trup, același suflet), unii spre viața veșnică, iar unii spre osânda veșnică. De cine să ascultăm? Sufletul este nemuritor, acesta despărțindu-se de trup la moartea omului și întorcându-se la Dumnezeu care l-a dat.

Părintele Arsenie Boca expune foarte frumos acest drum al sufletului în cartea sa – “Cărarea Împărăției”:

 

 

„Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământești – (2 Corinteni 5, 1). De la Dumnezeu ieşim (1 Ioan 5, 19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea. Unii însă nu se mai întorc…”

Profetul Iezechiel, expune foarte clar învierea morților: „Proorocit-am deci cum mi se poruncise. şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele.

Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!” Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au, înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.” – (Iezechiel 37: 1-10)

Cum poți tu să spui tu că sufletul se reîncarnează?! În ce anume se reîncarnează? Asta e o nălucire a diavolului, prietene. Ca să nu mai credem în Înviere și să păcătuim în voie, pentru că oricum ne vom „transforma în altceva”. Dar ce spune apostolul Pavel în epistola întâi către Corinteni, capitolul 15, ai citit? Îți reamintesc eu:

12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13. Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.

 

 

17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.”

Reîncarnarea este teoria rătăcită potrivită căreia sufletul, după moartea trupească, intră în alt trup omenesc sau de animal și străbate astfel un ciclu nesfârșit de morți și renașteri. Dar uite ce spune Sfântul Paisie Aghioritul despre problema reîncarnării:

„Metempsihoza (n.n. reîncarnarea) le convine oamenilor, și mai ales ateilor și necredincioșilor. Este viclenia cea mai mare a diavolului. Diavolul îi ține într-o viață de păcat cu gândul că sufletul vine și revine în această lume.”Ei, dacă de data aceasta nu reușești – le spune diavolul – vei reveni în viață și vei reuși a doua oară.

Și dacă iarăși nu reușești, vei veni, vei reveni, vei evolua…”. De aceea unii ca aceștia și spun: „Nu-i nimic dacă fac și acest păcat”, și nu le pasă; trăiesc fără luare aminte, nu se pocăiesc. Vezi cum îi orbește diavolul și cum îi prinde în iad!

Nu am văzut o viclenie și o artă mai mare a diavolului ca aceasta, pentru ca să-i adune pe oameni în iad! Și dacă diavolul te prinde bine o dată, oare te va mai lăsa să te întorci înapoi?” – extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, lucrarea: “Nevoință Duhovnicească”

Am mai observat că vorbești deseori despre iubire, pace, bunătate și alte cele. Lucru bun, de altfel, însă binele fără Dumnezeu nu există. Căci exact asta vrea diavolul: binele fără Dumnezeu, fără Biserică, ci un bine închipuit, lumesc, binele umanist, bine care de fapt nu există.

Spuneai într-un videoclip recent de-al tău așa: „Eu când am avut dușmănie pe cineva l-am făcut de a vorbit singur noaptea în somn.” Mă întreb oare unde este dragostea, bunătatea și iertarea pe care le propovăduiești?

Mai spuneai în celelalte videoclipuri că de fapt curvia ar fi inventată de preoți ca să sperie oamenii și că nu e nimic în neregulă că doi oameni „se iubesc”.

Chiar tu ai mărturisit că ai avut o prietenă/iubită pe când erai la seminar cu care făceai asta și că te-a „speriat” un călugăr care ți-a spus că vei merge în iad dacă nu te vei pocăi de acest păcat.

Oare chiar te-a speriat? Sau ți-a expus adevărul fără perdea ca tu să-ți vii în fire? Crezi că preoții n-au de lucru acasă și se apucă ei să sperie oamenii, așa de nebuni prin Biserici? Dar hai să vedem încă odată ce spune Biblia, dacă pe preoți și pe călugări nu-i crezi:

„Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.” – (1 Corinteni 6, 18)

„Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.” – (Evrei 13, 4)

„Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” – (Galateni 5: 19-21)

„Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli” – (Coloseni 3, 5)

Apostolul Pavel expune cel mai clar în Scriptură problema căsătoriei și a feririi de desfrânare în 1 Corinteni, capitolul 7:

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispite

 

 

https://www.deinteres.ro/news/raspuns_pentru_un_saducheu_al_zilelor_noastre_daniel_balas/2022-10-27-9414

 

////////////////////////////////////////

 

 

Daniel Balaş dă de pământ cu tradiţiile ortodoxe. Ce spune fostul preot despre parastase: „Nu ajută decât la şmecherie”

 

Potrivit BZI.RO, fostul preot Daniel Balaş spune că ritualurile făcute după moartea unei persoane nu-i ajută cu absolut nimic sufletul. Într-un clip postat pe Facebook, fostul preot povesteşte ce s-a întâmplat pe vremea când era paroh în localitatea constănţeană Ivrinezu Mic.

 

„Am ajuns la cimitir, am crezut că e nunta: cearşaf alb pe mormânt, lumânări d-alea groase de ceară curată, podoabe, crucea împodobită cu zorzoane, zorzonele, lume multă pe la mormânt. Mi-am făcut acolo slujba parastasului, circ, vin spumant, am dat cu vinul ăla pe mormânt, îmi lăsase gura apă.

M-am dus acasă, în faţa porţii nişte boschetari rupţi de beţi: Parinte, ai cam întârziat, dacă mai stăteai mult, cred că muream de foame. Zic: Ei, aşa sunteţi morţi de beţi. N-are nimic, staţi aici la uşă că vine eu şi vă aduc de mâncare, dacă e vă şi mestec.

 

Am intrat în curte, mese peste mese, un meniu de nici restaurantele de lux nu au. Sfinţesc mâncarea că altfel ţi se duce pe beregata ailaltă mâncarea dacă nu o sfinţeşte popă. Apoi mă baga baba în casă că are mobilă de sfinţit: Dau mobila asta de pomană, părinte, pentru sufletul lui, costumele astea noi le dau de pomană la băieţii ăia de afara. Zic: La boschetarii ăia de la poartă?. Ei, părinte, sunt şi ei amarati.

 

Le-am dat cu tămâie, cu busuioc, ca să le meargă bine la boschetari, cred că ei erau fericiţi cu o damigeană de vin nu cu costumele scumpe de la baba.

Şi-mi întinde baba un prosop frumos, cred că avea şi fir de aur în el:

 

„Parinte, luaţi de-aici, deşi nu prea meritaţi, îs cam supărată pe dumneavoastră că aţi întârziat. Mi-a sărit muştarul. Zic: Ia fii atentă! Pentru ce toată fala asta aici? Pentru cine? Ai avut vreo relaţie bună, l-ai făcut pe moş să se simtă atât de bine cum îi faci pe boschetarii ăştia şi pe toate neamurile? Cred că moşu’ nu a văzut restaurant toată viaţa lui, dar ai fi fost în stare să faci parastasul la cel mai şmecher restaurant din Constanta. Toate astea pentru cine?

 

E doar fală şi mândrie. Astea nu ajuta decât la şmecherie. Doar la romani vezi, să te lauzi că ai dat tu mobilă, că ai dat haine. Că văd că chemi toată lumea ca să vadă ce mobila dai tu. Te plimbi cu costumele astea de 20 de minute pe-afară. Moşu’ a văzut haine noi cât timp a stat la matale în casă? Cât timp aţi fost împreună, i-ai cumpărat un costum din pensie, să se strângă toţi copiii, i-ai făcut vreo zi onomastică în toţi anii cât a trăit pe pământul ăsta cu toate neamurile?

 

Că văd că toţi s-au îngrămădit acum la masă. Sunt şi nepoţi, şi nepoţei. Şi aia care l-au înjurat în sat, şi aia care l-au bârfit, că au venit toţi la păpica acum. Stai liniştită că nu te iubeşte nimeni, iar matale eşti fericită că ai fala’.

 

‘Parinte, îmi stă inima’. ‘De mândrie nu îţi mai sta inima.

 

L-aţi înjurat toată viaţa, l-aţi băgat în pământ. Spune-mi şi mie, l-ai dus în vreo vacanţă? Ţi-ai permis toată viaţa, împreună cu copiii şi cu nepoţii, să-i luaţi, să-i faceţi ceva să fie fericit şi bucuros? Daţi acuma să vă ştie tot mapamondul’.

 

Şi între timp am pus mâna pe o sticlă de vin de pe masă. Şi întreb: ‘Nepotii şi copiii, care sunteţi aici?’ Şi un nepot de-acolo de la uşa zice: ‘Eu sunt nepot’. Bai, ia fii atent: I-ai luat vreun vin lu tac-tu mare de când eşti tu mic până acum, când ai venit pe la el, de ziua lui sau să-i dai un vin la oraş să se simtă bine?

 

Nu.‘A, dar acum daţi la boschetarii ăia de afară. Ia uite neamurile. Aţi venit, mă, să-i uraţi la mulţi ani cât timp a trăit, că văd că acum la cimitir plângeţi toţi să nu zică baba asta ceva?’ Niciunul nu mai zicea nimic în casă, m-au văzut aşa, zic taci din gură că iese cu bătaie.

 

Am ieşit afară, zic taci din gură că îi iau pe mâncăii ăştia care au venit toţi aici cu ‘Dumnezeu să-l ierte’.

 

Zic: Alo, ce faceţi aici? ‘Ce să facem, părinte, şi noi la masa’. ‘A, şi voi la masă. Dar, zic, cât timp a trăit nea Niculita aţi venit p-aici să-i uraţi La mulţi ani, aţi venit să-i aduceţi un tort, l-aţi chemat la masă, că poate v-o fi ajutat şi el?’ O linişte totală în curte, nu se mai auzea musca. Şi-aşa aş striga în gura mare pe la toate parastasele” povesteşte revoltat fostul preot Daniel Balaş.

https://www.deinteres.ro/news/raspuns_pentru_un_saducheu_al_zilelor_noastre_daniel_balas/2022-10-27-9414

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

/////////////////////////////

 

 

Alimentul care reduce riscul de producere al accidentului vascular cerebral;Recomandari medicale pentru perioade friguroase; Cauze ale albirii parului de care nu stiai; Alimente care previn bolile de plamani; Plante de ajutor în pancreatită; 6 simptome care anunţă boli digestive; Bautura care te scapa de boli de ficat si obezitate; Alimente care iti protejeaza ficatul; Alimente care combat virozele, balonarea sau uitarea; Salata care reduce tusea, intareste imunitatea si regleaza colesterolul; Cum procedam in cazul unei entorse; Tratament natural pentru durerea de cap; Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline; Reteta secreta prin care slabesti mai usor; Metoda simpla prin care reduci riscul de infarct si AVC; 4 modalitati naturale pentru albirea dintilor;Stai departe de aceste alimente daca ai tensiunea arteriala mare etc

Det. Aici  https://stiridinsanatate.com/alimente-care-iti-protejeaza-ficatul.php

 

    

 

  

/////////////////

 

Utilizarea excesiva a telefonului mobil provoaca cancer cerebral

 

Telefonul mobil provoaca cancer cerebral. Curtea de Casație din Italia tocmai a recunoscut o legătură între tumora cerebrală și utilizarea intensivă a telefonului mobil. Un adevărat soc pentru acest subiect foarte controversat!

 

 

Un senior executiv cu cancer la creier tocmai și-a câștigat cauza într-un proces împotriva jobului sau din Italia. Potrivit acestuia, tumora sa rezultă din utilizarea intensivă a telefonului său mobil, în contextul profesional, timp de 12 ani. 

Dezbatere reînviată

După ce a examinat argumentele științifice prezentate de urmărirea penală, instanța a validat cererea reclamantului. Cancerul cerebral al angajatului a fost recunoscut ca o boală profesională și el va primi acum o pensie de invaliditate.

 

Studiile de apărare care puneau în discuție o legătură între telefoanele mobile și cancerul creierului în timpul primului proces au fost respinse. Curtea de Casație a constatat că a existat un conflict de interese. Aceste studii sunt finanțate de companii.

 

Această decizie a instanței este un reper și va reînvia cu siguranță dezbaterea cu privire la efectele telefonului asupra creierului.

 

Telefonul mobil provoaca cancer cerebral

Deja în 2011, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), o agenție specializată a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a recunoscut utilizarea telefonului mobil ca fiind potențial cancerigen pentru om.

 

Ca măsură de precauție, trebuie urmate câteva gesturi bune. Este recomandat să evitați utilizarea telefonului în lifturi și vehicule (unde recepția este slabă) și când vă deplasați (comutarea repetată a antenelor cu releu), deoarece aceasta crește expunerea la unde. De asemenea, este recomandabil să acordați prioritate conversațiilor scurte, să folosiți căștile și să evitați să permiteți copiilor mici să folosească un telefon mobil.

 

//////////////

 

4 modalitati naturale pentru albirea dintilor

 

Cum albim dintii in mod natural? Dintii caracterizeaza un zambet frumos. Dintii nu sunt suficient de stralucitori? Vrei să le recâștigi albul magnific? În acest articol, va vom explica ce poti face.

 

 

Știm că dinții sunt acoperiți și protejați de două straturi: dentina, care este galbenă și smalțul, care este alb. Când smalțul este deteriorat, din cauza dietei prea acide sau din cauza periajului prea agresiv, dentina devine mai vizibilă și, prin urmare, dintele devine mai galben. 

Știm, de asemenea, că culoarea smalțului variază de la o persoană la alta, dar, în același timp, putem evita procesul de accelerare a îngălbenirii. Este foarte important să știți că aceste metode pot deteriora dinții. Așadar, nu abuza de ele, odată ce albul este recapatat, utilizați aceste amestecuri doar o dată pe lună!

 

Cum albim dintii in mod natural?

 

1: Spălați dinții cu bicarbonat

Una dintre cele mai bune rețete este bicarbonatul de sodiu și praful de croquinambourg, un derivat al drojdiei de bere. Cu această rețetă, puteți scăpa de petele care vă zăpăcesc dinții. Este un adevărat scrub dentar. Cum se folosește acest remediu? Îl poți folosi în fiecare zi, aplicându-l cu o periuță de dinți. Nu veți mai avea nevoie de pastă de dinți. Apoi, trebuie să clătiți dinții cu apă, ca de obicei.

 

2: Lamaie, un adevărat dușman al petelor

Lămâia este un adevărat dușman al dinților îngălbeniti și pătati. Lamaia ajută, de asemenea, la reducerea tartrului și la o respirație proaspătă și plăcută, datorită vitaminei C. Gingiile tale vor deveni mai puternice.

 

Cum să o folosești?

 

Tot ce trebuie să faceți este să vă spălați pe dinți cu suc de lămâie de două ori pe săptămână. Nu uitați să vă clătiți bine dinții.

 

3: Cărbune vegetal

Cărbunele este foarte cunoscut pentru că albeste dinții în mod natural.

 

Cum să-l folosești?

 

Poate fi folosit pur sau sub formă de pudră. Trebuie pus pe periuța de dinți, dar fiți atenți, fără a pune pasta de dinți pe ea. Puteți pune și croquinambourg. Această acțiune poate fi repetată de două ori pe săptămână.

 

4: Cum albim dintii in mod natural. Paste de dinți de casă

Este un preparat 100% natural.

 

Cum se face?

 

Puneți peria de dinți în lut verde sau în bicarbonat. Apoi adăugați două picături de ulei esențial de lămâie sau de mandarină. Ultimul pas este să vă spălați pe dinți și în cele din urmă trebuie să va faceți si o apă de gură cu infuzie de mentă.

 

////////////////////////////////////

 

Stai departe de aceste alimente daca ai tensiunea arteriala mare

 

 

Dacă tensiunea arterială este în mod constant mai mare sau fluctuează peste limitele normale, experții recomandă să rămâi departe de aceste alimente și să le excluzi cât mai mult posibil din dieta ta zilnică, deoarece acestea pot crește tensiunea arterială.

 

Tensiunea arterială este direct legată de alimentele pe care le consume. Dacă dieta ta zilnică este bogată în sare și grăsimi, este posibil ca tensiunea arterială să fie constant ridicată. Pentru a reduce acest risc, se recomandă să stai departe de alimentele grase și alimentele bogate în sare. La unele dintre ele ar putea fi greu de renunțat, dar încearcă să găsești alternative.

 

 

Suc și sosuri de rosii

Evident, de cele mai multe ori, aceste alimente te ajută să adaugi savoare și culoare alimentelor tale. Dezavantajul este că sucul și sosurile de roșii au un conținut ridicat de sare, ceea ce este foarte dăunător pentru persoanele cu probleme de tensiune arterială. Încercați să le înlocuiți cu roșii obișnuite sau mâncăruri gătite care nu implică utilizarea sosului de roșii. În aceeași categorie intră și ketchup-ul, un aliment care conține nu doar sare, ci și mulți conservanți.

 

Lapte gras și smântână

Aceste 2 alimente sunt bogate în grăsimi și nu sunt în întregime recomandate, mai ales dacă trebuie să ții o dietă pentru a te recupera după o boală. Încercați să le folosiți mai rar sau înlocuiți-le cu versiuni ale acestora care contin mai puține grăsimi. Trebuie avuta in special atentie atunci cand le cumparam de la producatori particularii. Nu vom sti cu siguranta cata grasime contin.

Acestea cresc colesterolul rău și cresc riscul de hipertensiune arterial care poate duce la boli de inimă și accident vascular cerebral.

 

 

Pizza și supele ambalate

Două produse care sunt ușor și rapid de preparat, dar potențial dăunătoare deoarece cresc imediat tensiunea arterial. Supele ambalate conțin și multă sare și mulți conservanți, așa că cel mai bine este să le evitați atunci cand sunteti hipertensivi. Când vine vorba de pizza congelată, nu numai că este bogată în sare, dar este și bogată în zahăr.

 

Mezelurile si conservele de carne

Dacă doriți să mențineți tensiunea arterială normală, evitați aceste alimente sărate si bogate în conservanți.

 

Dulciuri și produse de patiserie

Datorită conținutului ridicat de grăsimi, sare și zahăr, aceste alimente trebuie reduse din alimentația zilnică pentru a scadea riscul de hipertensiune arterială.

 

Schimbarea planului de masă sau a obiceiurilor alimentare nu este ușoară, dar este necesară, mai ales dacă ești predispus la anumite afecțiuni. Alimentele dăunătoare pot fi înlocuite cu alternative sigure, precum fructele, legumele și peștele, care sunt mai sănătoase și au mai multe beneficii. Tensiunea arterială crescută crește riscul de boli de inimă, atac de cord și accident vascular cerebral. Ai mare grijă ce mănânci, încearcă să gătești acasă, folosește ingrediente sigure și adaugă mai puțină sare sau zahăr

 

 

////////////////////////////////////////

 

Metoda simpla prin care reduci riscul de infarct si AVC

 

Care sunt beneficiile donarii de sange, cine poate dona si cine are contraindicatie aflam de la Dr. Doina Gosa, medic hematolog, directorul Centrului de Transfuzie Sanguina din Bucuresti.

 

 

In ce proportie reuseste Centrul de Transfuzie sa deserveasca spitalele care au nevoie de sange? Cand se vorbeste de un deficit de sange?

 

Noi asiguram spitalele cu sange in proportie de 60 – 70%, uneori si mai mult, insa cu ajutorul centrelor de transfuzie din jur: Pitesti, Ploiesti, Buzau, Slobozia, Galati etc. De regula, sufera bolnavii care au operatii programate si care se pot amana. Problema in Bucuresti este ca sunt foarte multe spitale, in jur de 60, iar centrul nostru este unul singur. Sigur, exista si situatii in care asiguram sangele in proportie de 100%, cum ar fi nevoia de masa eritrocitara si plasma, dar pacientilor cu Rh pozitiv. Probleme sunt cu trombocitele si cu sangele de grup si Rh negativ. De exemplu, tocmai avem o problema cu AB IV negativ, care este foarte rar, si noi avem 4 pacienti in 4 spitale cu nevoie de sange si trombocite de acest grup.

 

In ce scopuri este folosit sangele donat?

 

Sangele donat este folosit in transfuzii si in foarte multe situatii si boli: in toate anemiile acute si cronice, indiferent de etiologie; in interventiile chirurgicale laborioase care se soldeaza cu pierdere mare de sange (de exemplu, nicio operatie ortopedica nu se poate face fara suport transfuzional, indeosebi protezele, indiferent de ce articulatie necesita; transplantul de ficat, maduva, rinichi, plamani etc; suport in tratamentul cancerelor, indiferent unde sunt localizate sau de ce etiologie sunt; in accidentele de tot felul care se soldeaza cu politrauma, caz in care reprezinta urgenta majora; la toti pacientii care au afectiuni congenitale care se soldeaza cu anemie (talasemia, hemofilia etc.); in hemoragii acute de tot felul, inclusiv hemoragia la nastere. Uneori se intampla sa aiba nevoie si nou-nascutii.

 

Pentru ce interventii medicale sunt necesare cele mai mari cantitati de sange?

 

Cele mai mari cantitati de sange necesita transplantul, indiferent de ce organ este vorba, si tratamentul de suport al cancerului, care necesita uneori tratament timp de un an.

 

Romanii sunt in coada clasamentului european la donarea de sange. De ce ar fi nevoie pentru a convinge mai multe persoane sa doneze constant?

 

Da, romanii sunt in coada clasamentului european, nu stiu de ce. Presupun ca oamenii nu sunt educati sa ofere in mod altruist ceva fara sa primeasca altceva inapoi, cred ca nu avem constiinta intrajutorarii celui aflat in nevoie. In alte tari sunt foarte dezvoltate voluntariatele, la noi abia daca exista!

 

Care sunt beneficiile donarii de sange pentru organism si ce alte avantaje are un donator?

 

Donarea de sange are beneficii certe, cum ar fi: monitorizarea starii de sanatate; scaderea riscului de a face accident vascular cerebral si infarct de miocard; in cazul unei situatii de urgenta la care ar fi expus donatorul, acesta ar suporta mai usor o pierdere acuta de sange, fiind antrenat sa piarda sange; in plus, satisfactia de a salva o viata nu se compara cu nimic altceva. Nu in ultimul rand, sunt cele 7 tichete de masa, o zi libera la serviciu, reducerea pe transportul in comun pentru o luna sau bilete la teatru.

 

Ce reactii adverse are donarea de sange si cat de frecvente sunt?

 

Nu exista efecte adverse la donarea de sange, cu exceptia lipotimiei, care apare doar daca donatorului ii este foarte frica. Nu sunt foarte frecvente, in general apar in numar mai mare vara, pe canicula, si la donatorii aflati la prima donare.

 

Ce persoane au contraindicatie de a dona sange?

 

Donatorul de sange trebuie sa fie perfect sanatos, nu este permis sa doneze daca are o boala acuta sau cronica, deoarece pune in pericol atat viata pacientului, cat si pe a sa proprie, daca doneaza fiind bolnav.

 

Ce conditii esentiale trebuie sa indeplineasca o persoana care vrea sa devina donator?

 

Conditia esentiala este sa fie sanatos, sa aiba peste 50 de kg, intre 18 – 60 de ani, sa nu aiba tratamente stomatologice si tatuaje facute mai recent de 6 luni.

 

La ce intervale poate o persoana sa doneze sange?

 

O persoana poate dona sange la un interval de minim 2 luni, dar sa nu depaseasca 5 donari pe an barbatii si 4 donari femeile.

 

Cum trebuie sa se pregateasca o persoana care corespunde criteriilor de donator inainte de a i se lua sange?

 

Trebuie ca persoana sa manance un mic dejun obisnuit, sa se hidrateze, sa nu consume alcool cu 48 de ore inainte de donare si sa fie odihnita!

 

Unde pot dona sange persoanele care nu au un centru de transfuzie in apropierea localitatii de domiciliu?

 

Donarea se face la centrele de transfuzie, iar in Bucuresti, la Spitalul Universitar de Urgenta, la Spitalul de Urgenta Floreasca si la Institutul Clinic Fundeni.

 

 

 

//////////////////////////////////

Reteta secreta prin care slabesti mai usor

 

Te-ai hotărât să ţii dietă, însă nu vrei să renunţi la anumite grupe de alimente? O metodă sigură să topeşti kilogramele în plus este să mănânci mai puţin din anumite produse. Iată cum poţi să reduci porţiile şi numărul de calorii ca să slăbeşti fără să te înfometezi.

 

 

Atenţie la cantităţi!

Micşorarea porţiilor trebuie să fie sinonimă cu pierderea în greutate, nu cu înfometarea. Medicii ne sfătuiesc ca, dacă dorim să slăbim în acest fel, e nevoie ca în primul rând să fim atenţi nu atât la cantitatea generală de mâncare pusă pe farfurie, cât mai ales la cantităţile anumitor alimente. De exemplu, felia de carne să nu fie mai mare decât palma, iar din migdale, alune şi alte nuci să nu consumăm mai mult decât putem închide în mână atunci când strângem degetele. De asemenea, să folosim la masă farfurii normale, nu mari. 

Mănâncă la fiecare 2-3 ore

În timpul unei diete, e foarte important să nu simţim acut senzaţia de foame pe termen lung, pentru că ar putea fi primul pas spre renunţarea la cură. Până te obişnuieşti cu porţiile mai mici, e bine să mănânci mai des. Plănuieşte-ţi mesele la fiecare 2-3 ore şi pregăteşte-ţi tot ce vrei să mănânci. De exemplu, poţi lua micul dejun la ora 8:00, o gustare la 11:00, prânzul la 13:00, o altă gustare la 16:00 şi cina la ora 19:00. Iar dacă mai simţi nevoia să guşti ceva aproape de ora culcării, apelează la un măr.

 

Consumă proteine la fiecare masă

Cercetările au arătat în mod repetat că proteinele menţin senzaţia de saţietate mai mult timp decât carbohidraţii sau grăsimile. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să exagerezi cu aportul de proteine! Consumă la fiecare masă aproximativ 100 g din unul dintre următoarele alimente: ouă, lactate, carne slabă de pui sau curcan, peşte, fasole boabe, năut, linte, tofu.

 

Umple-ţi farfuria cu legume

Chiar dacă ştii că eşti la regim, să vezi doar o felie de carne sau de brânză în mijlocul farfuriei nu e deloc încurajator atunci când ţi-e foame. Alegând să mănânci doar 100 g de proteine şi să completezi restul farfuriei cu fasole verde, varză sau spanac te face să vezi în faţa ochilor un volum suficient de mare de mâncare, dar numărul de calorii va fi redus. Bogate în apă şi fibre, vegetalele fără amidon te ajută să te simţi sătul fără să te îngraşe. În plus, se recomandă şi introducerea în dietă a unei supe de legume, fie la masa de prânz, fie la cea de seară. Aşa, ai senzaţia că mănânci mai mult, dar, de fapt, aportul de hrană şi calorii este neglijabil.

 

Bea mai multă apă

Apa hidratează, ajută digestia şi contribuie la eliminarea deşeurilor din corp. În plus, are zero calorii. Bea 1 pahar cu apă dimineaţa, imediat după trezire, şi câte 1 pahar între mese.

 

Mic dejun:

 

2 felii subţiri de pâine integrală cu 100 g de brânză slabă (sau 100 g fasole bătută), 1 castravete crud, 1 ardei gras, 1 ridiche

 

SAU

 

1 smoothie preparat din: 150 g de iaurt grecesc sau lapte de migdale, 5-6 căpşuni, 1 mână de spanac

 

Gustare:

 

250 g ananas, kiwi sau mere

 

Prânz:

 

1 supă de legume

 

100 g de curcan, pregătit la abur şi 250 g de broccoli, peste care pui un praf de sare, 1 căţel de usturoi pisat şi 1-2 linguri de zeamă de lămâie

 

SAU

 

1 supă de legume

 

150 g de ciuperci la grătar umplute cu 150 g mozzarella

 

Gustare: 1 pumn de migdale, alune de pădure sau nuci (crude sau coapte fără ulei)

 

Cină

 

100 g de peşte fiert sau preparat la abur cu 350 g de fasole verde, asezonate cu lămâie şi, după gust, usturoi, cimbru sau alte condimente simple

 

SAU

 

100 g hummus, 1 roşie mare feliată, amestecată cu o jumătate de legătură de pătrunjel tocat şi zeamă de lămâie, 1 castravete murat, 1-2 lipii de graham

 

 

 

///////////////////

 

Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline

 

Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline. Unul dintre ingredientele principale din dieta mediteraneană este uleiul de măsline. Acest ulei este complementul ideal pentru a condimenta o salată excelentă și sănătoasă pentru prânz.

 

 

Dar uleiul de măsline nu este numai bun doar ca aliment. De exemplu, proprietățile sale emoliente și hidratante pentru pielea foarte uscată și roșie sunt bine cunoscute. În plus, este unul dintre ingredientele principale pentru compoziția hidratantelor naturale.

 

Multe femei au folosit acest ingredient într-un mod alternativ, dar în acest articol veți găsi utilizări inovatoare și economice.

 

Te-ai gândit vreodată să il folosești pentru a repara o ușă care scartaie sau pentru a lustrui mobilierul sau îndepărta machiajul? Iată cum se face totul în câțiva pași cu un singur ingredient pe care îl facem cu toții în bucătăria noastră.

 

Haideți să descoperim impreuna cele 8 utilizări alternative ale uleiului de măsline.

 

1) Scapati de vopseaua de pe maini

Când aveți puțin timp, vă dedicați renovării casei și mobilierului? Oamenii cărora le place să facă lucrurile acestea au adesea pete de vopsea pe mâini și păr. O adevărată problemă dacă încercați să le eliminați doar cu apă și săpun. Pentru a evita utilizarea solvenților chimici, cum ar fi turpentina, care este foarte agresivă pe piele, puteți utiliza ulei de măsline ștergând zona pătată cu un tampon de bumbac.

 

2) Utilizări surprinzătoare are uleiului de măsline. Ceara pentru mobilier

Praful este într-adevăr enervant, iar încălzirea pe timp de iarnă crește depozitele de praf si umezeala de pe mobilă. Așadar, pentru a vă asigura că nu utilizați substanțe chimice atât pentru mediu, cât și pentru dvs., uleiul de măsline va fi o alternativă bună pentru cerarea de mobilier din lemn. Pregătiți o soluție amestecând: ulei esențial de lămâie, oțet alb, apă și ulei de măsline pe care îl utilizați de obicei pentru alimente. Acest preparat de casă va face ca lemnul să strălucească imediat.

 

3) Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline. Reparați o balamală care scârțâie

Un alt sfat este să folosiți ulei de măsline pentru a elimina scârțâitul enervant al unei balamale. Comercial, puteți găsi lubrifianți pe bază de petrol extrem de toxici. Astfel, pentru a împiedica încăperea să fie plină de această substanță, puteți repara balamaua folosind o cantitate mică de ulei pe o cârpă care trebuie aplicată direct pe ușă.

 

4) Potrivit pentru pisici

Pisicile iși ling părul pentru a se curăța, dar acest lucru poate crea probleme intestinului lor. Uleiul de măsline este foarte util pentru ungerea intestinelor pisicilor. Pur și simplu amestecați o lingură de ulei in masa lor zilnică. Nu veți mai vedea vărsături de mingi de păr în casa dvs.

 

5) Utilizări surprinzătoare are uleiului de măsline. Soluție de îndepărtare a machiajului

Zona ochilor este cea mai delicată parte a feței și, în mod normal, produsele de îndepărtare a machiajului conțin agenți prea agresivi și chimici, nu foarte potriviți pentru pielea sensibilă. Așadar, dacă nu sunteți sigur de produsul folosit sau dacă doriți să fiți sigur că eliminați machiajul în mod natural, nu aveți nevoie decât de două picături de ulei de măsline.

 

6) Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline. Hidratant natural

Pielea facială trebuie menținută în fiecare zi pentru a preveni îmbătrânirea. De exemplu, după bărbierit, pentru a limita iritația pielii, trebuie să o hidratați. 4 picături de ulei de măsline vor înlocui un hidratant obișnuit.

 

7) Utilizări surprinzătoare ale uleiului de măsline. Uleiul de măsline curăță urechile

Studiile au indicat că uleiul de măsline este foarte util în îndepărtarea dopurilor de ceară de urechi. Dacă puneți ulei de măsline fierbinte în interiorul cavității, acesta va ajuta la îndepărtarea dopurilor de ceara din ureche, fără a folosi tampoanele periculoase de bumbac.

 

 

 

//////////////////////////

 

 

Tratament natural pentru durerea de cap

 

Cand te doare capul, de obicei, recurgi la un analgezic. Noi îti propunem un elixir care îti va fi de mare ajutor în cazul acestor simptome. În acelasi timp, va avea efecte benefice asupra întregului organism.

 

 

Ingrediente: 500 gr miere, 10 catei de usturoi, cateva boabe de piper. Taie cateii de usturoi în jumatate si pune-i într-un borcan, adauga mierea si piperul.Închide borcanul si lasa-l sa stea timp de cinci zile. Atunci cand te doare capul, ia o lingura de miere în care se va regasi si o bucatica de usturoi si un bob de piper. Acest elixir poate fi consumat chiar si atunci cand nu te doare capul. Ia o lingura dimineata pe stomacul gol, pentru a elimina bacteriile, a activa organele digestive si a regla tensiunea arteriala.

 

Desi cauzele migrenelor nu sunt înca întelese pe deplin, se pare ca un rol foarte important îl joaca factorii genetici si de mediu. Migrena poate fi cauzata de un dezechilibru chimic în creier (de exemplu al serotoninei, care ajuta la reglarea durerii în sistemul nervos). Cercetatorii înca studiaza rolul serotoninei în aparitia migrenelor. Daca ai un membru al familiei care sufera de migrene, ai sanse mai mari sa suferi si tu de aceasta afectiune. Migrenele pot începe la orice varsta, desi acestea apar de obicei în adolescenta. Migrena ajunge la apogeu în jurul varstei de 30 de ani si scade în intensitate odata cu trecerea timpului. Femeile sunt de trei ori mai predispuse sa sufere de migrene. În copilarie, baietii sunt mai predispusi la a avea dureri de cap, însa dupa perioada de pubertate, fetele devin mai afectate.

 

/////////////////////////////////////

 

Cum procedam in cazul unei entorse

 

Apare ca urmare a unei mişcări bruşte, ce forţează articulaţiile. Durerile date de entorsă sunt puternice şi membrul afectat se umflă, dar deciziile corecte luate în primele momente în care are loc accidentul pot fi esenţiale pentru recuperarea ulterioară.

 

 

Primul pas, imobilizează membrul lezat. Mână sau picior, indiferent care este zona afectată, trebuie bandajată într-o poziţie în care durerea nu se mai simte. Faci acest lucru prin blocarea prin bandaj, a articulaţiei afectate.

 

După ce s-a imobilizat partea traumatizata, se poate pune o atelă care impiedică mişcările la nivelul articulaţiilor. Bandajul de fixare se va face peste atelă. 

În situaţia în care traumatismul este la nivelul cotului sau al umărului, se poate folosi bandaj, sau un batic ori un fular, o faşă sau un cordon pentru menţinerea membrului într-o poziţie confortabilă.

 

Foloseşte pungi cu gheaţă. Durerile apărute ca urmare a entorsei sunt supărătoare, dar pot fi calmate dacă aplici gheaţă. Ajută atât la înlăturarea durerii cât şi la prevenirea tumefierii care poate surveni în urma acestui tip de traumatism. Ai grijă să nu pui punga cu gheaţă direct pe piele. Va trebui să o înveleşti într-un prosop subţire.

 

Mergi la doctor. Nu aştepta prea mult, mergi la doctor. Doar un specialist îţi poate pune diagnosticul corect şi poate lua decizia de tratament cea mai bună pentru situaţia ta. Poate fi nevoie doar de bandaje elastic care să suşină articulaţia, dar poate fi nevoie şi de bandaje gipsate, sau de intervenţie chirurgicală asupra membrului traumatizat, deci este foarte important să te vdă un medic.

 

Ţine cont şi de faptul că pentru o vindecare completă este nevoie de recuperare, adică nişte şedinţe cu un terapeut specializat care te va ajuta să-ţi recuperezi mobilitatea şi funcţionalitatea articulaţiei suferinde.

 

/////////////////////

 

Salata care reduce tusea, intareste imunitatea si regleaza colesterolul

 

Cu un continut caloric foarte mic, de doar 39 de calorii la 100 g, rucola este bogata în nutrienti care ajuta în tratarea si ameliorarea unei game variate de afectiuni, precum obezitatea, arteroscleroza, anemia sau cancerul. De preferat este sa se foloseasca sub forma de salate, negatita, care se va consuma obligatoriu la cel mult 15 minute de la preparare, pentru ca altfel îsi pierde din calitatile curative. De retinut este ca nu se va amesteca niciodata cu otetul, nici macar cel balsamic, preferandu-se în schimb sucul de lamaie sau limeta, proaspat stors. Otetul o opareste si o oxideaza, distrugandu-i rapid calitatile.

 

 

Printre beneficiile consumului de rucola, se numara faptul ca: mentine sanatatea sistemului osos, mareste masa osoasa, mineralizeaza oasele si reduce riscul de fracuturi fiind indicat persoanelor care sufera de osteoporoza; previne formarea chegurilor de sange; reduce tusea; stimuleaza imunitatea daca se consuma cate o salata de 3 ori pe saptamana, cel putin; îmbunatateste sanatatea ochilor si a pielii; previne cancerul de prostata, pe cel ovarian si cervical, datorita glucosinolatelor, substante din compozitia plantei care se transforma în organism în izotiocianati, care regleaza imunitatea si joaca un rol important în prevenirea cancerului ; previne infectiile; benefic pentru femeile însarcinate sau care vor sa ramana însarcinate; previne infectiile renale si intestinale, are efect antiinfectios; creste flexibilitatea vaselor de sange, recomandat în arteroscleroza; protejeaza împotriva bolilor de inima si a diabetului; regleaza nivelul colesterolului; previne si ajuta la tratarea arterosclerozei, a ischemiei cardiace si a accidentelor vasculare.

 

Se consuma cate o salata de 2 ori pe zi. Combate anemia, daca este consumata timp de o luna, combate obezitatea, ajuta în curele de slabire daca este consumata cu 15 minute înainte de fiecare masa într-o cantitate mai mare; relungeste senzatia de satietate; accelereaza metabolismul, fortand astfel organismul sa arda grasimile pentru a produce energie, îmbunatateste functiile metabolice; creste pofta de mancare; stimuleaza digestia; ajuta în curele de îngrasare daca este consumata în cantitati mici înainte de fiecare masa; detoxifiaza ficatul; elimina refluxul gastric reducand aciditatea din stomac; stimuleaza libidoul; previne cataracta si mentine sanatatea sistemului ocular; previne si trateaza deficientele de vitamina C .

 

În compozitia rucolei se regasesc vitaminele A, vitamine din complexul B, C, K, tiamina, riboflavina, niacina, piridoxina, magneziu, mangan, fier, potasiu, calciu, caroteni, clorofila, ulei volatil, fibre, fosfor, proteine, tiamina, riboflavina, cupru, zinc, acid folic, acid pantoteic, antioxidanti (precum luteina si beta-carotenul), zahar natural, carbohidrati, grasimi si sulforan (substanta care determina detoxifierea naturala a organismului si care are proprietati anticancerigene).

 

Puteti încerca urmatoarea reteta de salata: cateva frunze de salata verde taiata fasii, o mana de rucola, o mana de spanac, o legatura de patrunjel, una de marar, jumatate de ardei gras rosu, cateva rosii cherry, cateva masline, jumatate de avocado taiat cubulete, niste rondele de castravete, un pic de cas ras, o ceapa rosie. Faceti separat o vinegreta din 2-3 linguri de ulei de masline, suc de lamaie sau limeta proaspat stors, condimente dupa gust, sare, piper, ardei iute, putina miere de albine. Turnati peste salata amestecand usor. Puteti consuma salata simpla, sau alaturi de un cartof dulce copt, un ou fiert, peste sau piept de pui la gratar. De asemenea, puteti adauga în salata peste afumat, pentro o nota mai speciala.

 

//////////////////////////////////////////

Alimente care combat virozele, balonarea sau uitarea

 

Ciocolata neagra, cafeaua, bananele, fisticul, musetelul, rodia, somonul, luteina si faina integrala sunt adevarate medicamente pentru organism. Studiile recente au demonstrat ca fibrele solubile din cafea faciliteaza tractul intestinal. O ceasca de cafea la filtru contine 1 gram de fibre (mai mult chiar decat un pahar cu suc de portocale), cafeaua espresso contine 7 grame, iar cafeaua instant – 2 grame.

 

 

Chiar daca nu ai mancat mult sau nesanatos (exces de sare), poti sa te simti balonata. Cauza? Un nivel scazut de potasiu, mineral responsabil cu fluidizarea lichidelor din corp. Ca sa scapi de senzatia de balonare, incearca urmatoarea reteta: zdrobeste o banana intr-un bol si adauga iaurt de vanilie (alta sursa de potasiu).

 

Musetelul, sau romanita, si-a dovedit calitatile in calmarea crampelor menstruale. Se pare ca 5 cesti de ceai de musetel baute zilnic pot chiar stopa crampele si efectele dureaza pana la 2 saptamani dupa incetarea consumului de ceai. Daca te confrunti cu astfel de dureri luna de luna, incearca sa bei o ceasca pe zi, timp de 30 de zile.

 

Daca te simti epuizata si fara energie, fisticul te poate ajuta. Contine steroli, fibre, antioxidanti, grasimi bune si alti nutrienti care modifica in bine reactia organismului la stres. Atentie insa: fisticul nu e deloc sarac in calorii! Cantitatea recomandata e de 75 de grame pe zi. O idee ar fi sa presari cateva seminte de fistic peste cerealele de la micul dejun sau in salate.

 

Acizii Omega-3 din carnea de somon pot ridica nivelul serotoninei, responsabila cu buna dispozitie. Bine ar fi sa-ti faci obiceiul de a manca somon (sau alt peste gras – ton la conserva, halibut) o data pe saptamana. Important este sa eviti uleiul de soia si de floarea-soarelui, pentru ca sunt bogate in Omega-6, care distruge anumite calitati ale acidului Omega-3.

 

Se pare ca polifenolul din rodie are capacitatea de a ucide virusurile chiar in gura, adica inainte sa sa raspandeasca in organism. Ce trebuie sa faci? Bea cate un pahar de suc de rodii pe zi, mai ales in sezonul racelilor si al gripei. Daca ti se pare prea acru, indulceste-l cu suc de mere sau de pere. Rodia isi pierde calitatile doar in combinatie cu soia si produsele din soia.

 

Ciocolata neagra creste nivelul de energie, se stie. Specialistii sunt de parere ca o cana de cacao este la fel de eficienta, deoarece contine flavonols, un fel de antioxidant. Ciocolata si cacaoa provoaca dilatarea vaselor de sange din creier, deci o mai buna irigare a acestuia.

 

Daca ai probleme in a retine numele persoanelor cu care faci cunostinta sau in a-ti aminti ceva, faina integrala te poate ajuta, deoarece reduce zaharul din sange. Poti consuma pana la 3 portii de produse preparate din faina integrala pe zi: un sandvis cu paine integrala asigura cam 2 portii, iar a treia poate fi de un bol de cereale sau un castron cu floricele de porumb.

 

Semintele de dovleac contin o mare cantitate de magneziu, dar sunt de asemenea o sursa de fosfor, fier, zinc si potasiu si contin totodata vitamine din grupa B si vitamina K. Semintele de dovleac sunt recomandate in dieta pentru a avea un somn odihnitor si pentru prevenirea formarii calculilor renali si a osteoporozei.

 

////////////////////////////////

 

Alimente care iti protejeaza ficatul

 

 

 Ficatul este un organ foarte complex cu multe funcții. Îndeplinește o varietate de sarcini de bază, de la producerea de proteine, colesterol și bilă până la stocarea vitaminelor, mineralelor și carbohidraților.

 

De asemenea, neutralizează toxinele, alcoolul, drogurile și subprodusele naturale ale metabolismului.

 

Menținerea ficatului în stare bună este importantă pentru menținerea sănătății optime.

 

Cafea

Cafeaua este una dintre cele mai bune băuturi pentru sănătatea ficatului. Cercetările arată beneficiile consumului de cafea. Protejează organismul de bolile hepatice. De exemplu, studiile au arătat în mod repetat că consumul de cafea poate reduce riscul de ciroză sau leziuni hepatice permanente la persoanele cu boală hepatică cronică.

 

Consumul de cafea reduce riscul de cancer la ficat și are efecte pozitive asupra bolilor hepatice și a inflamației hepatice.

Cafeaua poate reduce, de asemenea, inflamația și crește nivelul de glutation Glutationul este un antioxidant care neutralizează radicalii liberi nocivi din organism.

 

Aceste beneficii par să provină din capacitatea cafelei de a preveni acumularea de grăsime și colagen, două semne distinctive majore ale bolilor hepatice. Cu toate acestea, beneficiile pentru sănătate ale cafelei sunt numeroase, dar cel mai mult beneficiază ficatul.

 

 

Ceaiul

Se crede că ceaiul este bun pentru sănătatea ta în general, dar cercetările sugerează că poate avea beneficii specifice pentru ficat.

Un studiu major realizat în Japonia a constatat că consumul a cel puțin 5 căni de ceai verde pe zi a fost asociat cu valori îmbunătățite ale markerilor de boli hepatice.

Un alt studiu a constatat că ceaiul verde bogat în antioxidanți a îmbunătățit nivelul enzimelor hepatice după ce a fost băut.

În plus, consumul de ceai verde poate reduce stresul oxidativ și reduce depozitele de grăsime în ficat. Persoanele care beau în mod regulat ceai verde au mai puține șanse de a dezvolta cancer la ficat. Cu toate acestea, înainte de a folosi ceaiul verde în cantități mari, trebuie cerut sfatul medicului. În unele boli hepatice, ceaiul verde nu este potrivit, deși în altele poate juca un rol extrem de benefic.

 

Grapefruit

S-a demonstrat că efectele protectoare produse de consumul de grapefruit reduc inflamația și protejează celulele.

Acest fruct conține antioxidanți care protejează în mod natural ficatul. Doi dintre cei mai importanți antioxidanți găsiți în grapefruit sunt reprezentați de naringenină și naringină.

 

 

Aceste două flavonoide ajută la protejarea ficatului de leziuni. De asemenea, studiile au arătat că pot reduce dezvoltarea fibrozei hepatice, o boală cauzată de inflamația cronică. Consumul de grepfrut poate îmbunătăți capacitatea ficatului de a metaboliza alcoolul și poate contracara unele dintre efectele negative cauzate de consumul de alcool.

 

Afine și merisoare

Afinele și merișoarele conțin antociani și antioxidanți care au mai multe beneficii pentru sănătate. Consumul acestor fructe poate proteja ficatul de boli și ajută la creșterea imunității.

Antioxidanții prezenți în aceste fructe pot încetini dezvoltarea leziunilor hepatice și a fibrozei. În plus, consumul de afine poate inhiba dezvoltarea celulelor care provoacă cancer la ficat.

 

Strugurii

Strugurii, în special strugurii negri și roze, conțin o varietate de compuși benefici pentru sănătatea ficatului. S-a demonstrat că resveratrolul, cel mai cunoscut compus din struguri, reduce inflamația și previne afectarea ficatului.

În plus, un studiu efectuat la persoane cu boală hepatică grasă non-alcoolică a arătat că consumul de extract de semințe de struguri a îmbunătățit funcția hepatică după 3 luni.

 

 

Fructul de cactus

Fructul de cactus, denumirea științifică Opuntia ficus-indica, a fost folosit de multă vreme în America Latină ca remediu pentru ulcerul stomacal, răni, oboseală și boli hepatice.

Studiile au arătat că extractul de fructe de cactus poate reduce efectele alcoolului, cum ar fi greața, durerile de cap și apatia. Aceste efecte s-au datorat unei reduceri a inflamației ficatului, care apare adesea după consumul de alcool.

 

Suc de sfeclă

Sucul de sfeclă este o sursă bună de nitrați și antioxidanți. Acestea pot ajuta la menținerea funcției inimii și ficatului și, de asemenea, pot reduce daunele cauzate de inflamație.

Sucul de sfeclă poate crește, de asemenea, nivelul enzimelor hepatice.

 

Legume crucifere

Legumele crucifere, cum ar fi varza de Bruxelles și broccoli, sunt cunoscute pentru conținutul lor ridicat de fibre și gustul distinctive. Aceste legume sunt, de asemenea, bogate în compuși benefici.

Consumul acestor legume crește nivelul enzimelor hepatice implicate în detoxifiere. În plus, legumele crucifere pot reduce stresul oxidativ și pot preveni insuficiența hepatică.

 

Nucile

Nucile sunt alimente bogate în grăsimi și nutrienți, inclusiv vitamina E, care joacă un rol important ca si antioxidant. Acest ingredient are mai multe beneficii pentru sănătate, în special pentru ficat și inimă.

Consumul de nuci poate crește nivelul enzimelor hepatice și poate reduce riscul de boli hepatice.

 

Peste gras

Peștele gras conține acizi grași omega-3, un tip de grăsime sănătoasă care poate reduce inflamația și poate reduce riscul de boli hepatice și de inimă. Grăsimea din acești pești influenteaza in mod benefic ficatul prin menținerea nivelurilor normale de enzime și combaterea inflamației ficatului

 

///////////////////////

Bautura care te scapa de boli de ficat si obezitate

 

Laptele de aur este o bautura miraculoasa pe care o puteti consuma seara si ale carei beneficii sunt extraordinare. Principalul ingredient din aceasta este turmericul.

 

Turmericul se foloseste in mod uzual la gatit in India, dar este in acelasi timp si unul dintre cele mai puternice antiinflamatoare care exista pe lume, multumita curcuminei pe care o contine.

 

 

Astfel, turmericul poate fi considerat un superaliment extrem de eficient, ale carui beneficii pentru sanatate sunt confirmate de nenumarate studii. El este folosit deseori pentru a condimenta diferite preparate, insa exista o reteta care face adevarate minuni pentru sanatate: laptele cu turmeric, miere si piper. Sfatul specialistilor in medicina Ayurvedica este sa consumi cat poti de des o cana din acest „lapte de aur”.

 

Beneficii pentru sanatate:

 

– Anti-inflamator, antioxidant, antiseptic,analgezic

– Creste imunitatea organismului

– Anti-cancerigen

– Ajuta la mentinerea nivelului colestorolului

– Imbunatateste sanatatea digestiei

– Detoxifiaza ficatul

– Regleaza metabolismul si ajuta la reglarea greutatii corporale

– Actioneaza impotriva presiunii sangvine ridicate

– Imbunatateste memoria si functiile creierului

– Este benefic in diverse afectiuni ale pielii

– Are efecte puternice in cazul dereglarilor nerologice

– Micsoreaza nivelul trigliceridelor

 

Aveti nevoie de o cana cu lapte de migdale sau cocos, 1 lingurita praf de curcuma (turmeric) si miere. Amestecati intr-o tigaie, la foc mic, laptele cu curcuma. Lichidul trebuie doar incalzit, nu fiert. Dupa omogenizare, stingeti focul si adaugati mierea si un praf de piper.

 

O cana cu lapte de aur acum, in sezonul rece, e mai mult decat binevenita pentru oricine. Pe langa toate beneficiile pentru sanatate aduse de turmeric, e si o bautura excelenta, reconfortanta, cu gust bun.

 

Fiecare isi poate personaliza cana de lapte cu turmeric dupa cum ii place, adaugandu-i aromele preferate: vanilie, scortisoara, anason, etc. sursa: clickpentrufemei.ro

 

///////////////////////////////////////////////

 

6 simptome care anunţă boli digestive

1

 

Oboseala sau disconfortul resimţit în partea dreaptă a abdomenului sunt simptome pe care cu toţii le-am avut la un moment dat în viaţă. Deşi par banale, uneori pot indica afecţiuni mult mai grave.

 

 

Pentru a şti când e cazul să vă îngrijoraţi, Dr. Elena Ciupercă a făcut un top al simptomelor care ridică semnale de alarmă şi ce anume trebuie să urmăriţi pentru a nu rata o boală gravă gastroenterologică.

 

1. Oboseala

Fiind unul dintre cele mai comune simptome pe care corpul uman le resimte, oboseala nu este, de cele mai multe ori, luată în calcul ca indiciu pentru o afecţiune mai gravă. Cu toate acestea, lipsa de energie şi motivaţie care caracterizează starea de oboseală poate indica afecţiuni gastroenterologice extrem de grave. Spre exemplu, oboseala accentuată este unul dintre primele simptome care apar în cazul unor afecţiuni precum bolile hepatice cronice sau anemia.

Bolile hepatice cronice adesea evolueaza ani de zile fără semne sau simptome care să atragă atenţia. Cele mai frecvente cauze sunt infecţiile virale cronice cu virusul hepatic B sau C, consumul de alcool şi încărcarea cu grăsime a ficatului denumită steatoza hepatică. Sunt şi alte cauze mai rare, metabolice, medicamentoase sau autoimune. Persoanele afectate pot resimţi oboseală sau un disconfort vag în partea dreaptă a abdomenului şi uneori probele hepatice efectuate în cadrul analizelor de rutină pot fi modificate. Din păcate, atunci când apar semne sau simptome specifice, aceste boli au ajuns deja într-un stadiu avansat, de ciroză hepatică; aceasta se poate complica cu hemoragie digestivă, cu mărire de volum a abdomenului prin acumularea de lichid sau prin simptome neurologice sau psihiatrice.

Anemia poate avea multiple cauze şi dacă se instalează progresiv o toleram bine mult timp. Poate semnifica pierdere de sange în prezenţa unui cancer digestiv, de aceea de multe ori prezenţa anemiei indică evaluare endoscopică digestivă, în special după vârsta de 40-45 de ani sau la bărbaţi.

 

 

 

2. Disconfort resimţit în partea dreaptă a abdomenului

Constipaţia sau indigestia pot fi de vină pentru disconfortul resimţit în partea dreaptă a abdomenului. Însă, acest tip de durere poate ascunde şi afecţiuni mult mai grave, precum cele urinare, ginecologice sau chiar boli sistemice. În cazul bolilor gastroenterologice, disconfortul resimţit în partea dreaptă a abdomenului poate fi un simptom pentru afectiunile colecistului (prezenta calculilor sau a tumorilor la acest nivel, inflamaţia colecistului); de asemenea poate fi prezent în sindromul de intestin iritabil şi în tumori ale colonului drept sau ale ficatului.

 

3. Mâncărimea pielii

Pruritul, cunoscut popular sub denumirea de mâncărime de piele, poate fi semnul unor alergii, probleme dermatologice, hepatice, tiroidiene sau oncologice. Acest simptom este, de cele mai multe ori, asociat cu anumite afecţiuni ale pielii. Cu toate acestea, pruritul este unul dintre simptomele care poate indica existenţa mai multor afectiuni ale ficatului şi căilor biliare, cum sunt colangita biliară primitivă şi colangita sclerozantă primitivă.

Colangita biliară primitivă este o boală autoimună care afectează căile biliare şi poate duce la boală hepatică avansată (ciroză hepatică cu complicaţiile ei). Apare de obicei la femeile de vârstă medie şi se tratează prin administrare de acid ursodeoxicolic, iar în formele avansate poate necesita transplant hepatic.

Colangita sclerozantă primitivă este tot o boală autoimună care afectează căile biliare, dar care apare mai frecvent la bărbaţii de vârstă medie şi se asociază adesea cu bolile inflamatorii intestinale. Tratamentul medicamentos disponibil are eficienţă redusă, în formele avansate necesită tratament endoscopic la nivelul căilor biliare sau transplant hepatic. Se poate complica cu calculi biliari, cancer de căi biliare şi cancer de colon.

 

4. Vărsături

Fie că sunt provocate de acţiunea bacteriilor sau a virusurilor, a medicamentelor sau tumorilor, vărsăturile se definesc prin expulzarea forţată a conţinutului stomacal, prin orificiul bucal şi chiar prin orificiile nazale.

Atunci când sunt însoţite de dureri intense ale abdomenului superior, vărsăturile pot indica şi prezenţa unei boli grave gastroenterologice, precum pancreatita acută.

Această afecţiune, reprezentând inflamatia acuta a pancreasului, se dezvoltă rapid şi poate chiar să pună în pericol viaţa pacientului. Aproximativ 8 din 10 cazuri de pancreatită au la bază alcoolismul cronic sau litiaza biliară (pietrele la vezica biliară), însă boala mai poate fi cauzată şi de administrarea unor medicamente cu potenţial toxic, de anumite traumatisme abdominale sau de factori ereditari.

 

5. Înghiţirea dificilă

În termeni medicali, senzaţia de înghiţire dificilă este cunoscută sub denumirea de disfagie. Acest simptom poate apărea ca urmare a unor leziuni structurale esofagiene, a unor anomalii congenitale sau a altor afectiuni digestive sau ale organelor invecinate (faringe, tiroida, mediastin). Una dintre bolile care se pot ascunde în spatele senzaţiei de înghiţire dificilă este achalazia, o tulburare funcţională a esofagului, din cauza căreia alimentele nu pot trece în stomac.

Această afecţiune apare, cu precădere, în rândul persoanelor între 30 şi 50 de ani. Din cauză că alimentele nu pot ajunge în stomac, acestea rămân blocate în esofag şi pot genera regurgitaţii şi arsuri în piept. Tocmai din acest motiv, o mare parte dintre pacienţi pot considera, la început, că suferă de reflux gastroesofagian.

Achalazia este totuşi, o boală rară, care afectează anual doar 1-2 persoane din 100.000 de locuitori.

O altă afecţiune gravă care se poate ascunde în spatele senzaţiei de înghiţire dificilă este cancerul de esofag, care apare mai frecvent la varste avansate.

 

6.Sânge în scaun

Rectoragia înseamnă eliminarea de sânge roşu la scaun. Este un simptom care generează adesea panică, însă la persoanele tinere poate fi legat în special de patologia ano-rectală de tipul bolii hemoroidale (caz în care sângerarea este relativ abundentă şi în episoade) sau de tipul fisurilor anale (de regulă sângerare mai redusă, cu durere locală importantă).

Sângerarea rectală poate să apară însă şi în bolile inflamatorii intestinale care afectează ultima porţiune a intestinului gros sau în cancerul cu această localizare. De aceea când persistă este imperios necesară o evaluare medicala de specialitate.

 

/////////////////////////////////////////

Plante de ajutor în pancreatită

1

 

Excesele culinare şi consumul generos de alcool pot declanşa crize dureroase de pancreatită. Până la vizita medicală, poţi calma disconfortul cu remedii din plante.

 

 

Alimentele greu digerabile şi alcoolul suprasolicită sistemul digestiv, încarcă ficatul şi inflamează pancreasul. Astfel, poate să apară pancreatita, afecţiune manifestată prin durere puternică în dreptul stomacului, în special la persoanele care se confruntă cu litiază biliară, cu exces de greutate sau la cele care au probleme cu alcoolul. Durerile abdominale violente îi determină pe cei în cauză să rămână nemişcaţi şi să solicite asistenţă medicală. Suplimentar crizelor de durere, pancreatita declanşează vărsături şi lipsa poftei de mâncare. Pot reduce intensitatea disconfortului plantele, din care se fac remedii eficiente, recomandate de fitoterapeuţi.

 

 

 

Ghimbiul şi ceaiul verde reduc disconfortul

Medicul Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă în apifitoterapie, recomandă 2 căni de ceai de ghimbir pe zi – 3-4 felii de rădăcină crudă se fierb câteva minute în 250 ml de apă – pentru ameliorarea stării de sănătate în caz de pancreatită. De asemenea, benefice în acest sens sunt ceaiurile asiatice – ceaiul oolong, ceaiul verde, ceaiul negru, ceaiul alb –, pentru că îmbunătăţesc digestia, sunt bogate în antioxidanţi, metabolizează grăsimile şi reduc nivelul colesterolului dăunător şi al trigliceridelor. Medicul fitoterapeut atrage atenţia asupra consumului de mâncare grea, cu multă grăsime animală şi alcool.

 

Obligeana diminuează durerea

Crizele de pancreas pot fi ameliorate cu ajutorul ceaiului din rădăcină de obligeană, plantă cu proprietăţi antispastice şi antiseptice dovedite. Infuzia de obligeană este un pansament gastric util în caz de pancreatită. O poţi prepara din 1 linguriţă de rădăcină uscată şi măcinată şi 1 cană cu apă fierbinte. Se amestecă şi se lasă la infuzat, cu capac, 15 minute. Sunt recomandate cure de câte 1 lună, cu 2 ceşti de infuzie de plantă pe zi. Deosebit de eficient este şi maceratul la rece de obligeană. Preparatul din 1 linguriţă de rădăcină uscată şi mărunţită, ţinută 8-12 ore în 250 ml apă rece, se încălzeşte uşor, se strecoară şi se bea câte 1 înghiţitură înainte şi după fiecare masă principală. În calmarea durerilor, se mai poate utiliza pulbere de obligeană, obţinută prin râşnirea rădăcinii. Se ia câte 1/2 de linguriţă de pulbere, de 4 ori pe zi, înainte de mese.

 

Anasonul stimulează activitatea pancreasului

De la anason se folosesc în scop terapeutic bulbul, frunzele, seminţele şi rădăcina. Anasonul deţine calităţi carminative, antispasmodice, stomahice şi care înmulţesc secreţiile pancreatice şi intestinale, datorită uleiului volatil din conţinut. Se recomandă câte 1 cană de infuzie pe zi, cu înghiţituri mici, obţinută din 1 linguriţă de fructe la 1 cană cu apă clocotită, care se lasă 5-7 minute la infuzat.

 

Anghinarea stimulează peristaltismul

Una dintre cele mai eficiente plante în menţinerea sănătăţii pancreasului, ficatului şi intestinelor este anghinarea. Medicii fitoterapeuţi spun că majoritatea plantelor amare sunt binevenite atât pentru ficat, cât şi pentru pancreas. Aceasta ajută la eliminarea toxinelor şi la stimularea peristaltismului – contracţiile făcute de stomac şi intestine pentru a mişca alimentele şi a le împinge de-a lungul sistemului digestiv. În caz de pancreatită, urmează o cură cu infuzie de anghinare (1 lingură la 250-300 ml de apă clocotită), câte 1 cană pe zi, băută în mai multe reprize, dintre care şi înainte de mesele principale.

 

Sfat: Poţi consuma anghinarea sub formă de salată, cu puţin oţet de mere, ulei de măsline şi sucul unei lămâi.

 

Armurariul detoxifică pancreasul

O altă plantă amară cu efecte deosebite pentru sănătatea pancreasului este armurariul. Acesta conţine silimarină, o substanţă care protejează ficatul şi pancreasul, având şi proprietăţi antitoxice. Adică este de ajutor în caz de toxiinfecţii alimentare şi în excese alimentare şi de alcool. Infuzia din armurariu, din 1 lingură de seminţe la 1 cană de apă clocotită, care se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară şi se bea de 2 ori pe zi.

///////////////////////////////////////////

 

Alimente care previn bolile de plamani

 

Conteaza foarte mult ce feluri de mancare alegi in fiecare zi. Dincolo de placerea gustului, preparatele pe care le savurezi sunt utile pentru a-ti proteja sanatatea si a reduce riscurile in ceea ce priveste inflamarea plamanilor. Daca inveti cum sa-ti constitui meniul zilnic vei avea probleme mult mai rar si vei preveni deficientele nutritionale care te expun actiunii nocive a virusilor sau microbilor. Iata ce alimente trebuie sa se regaseasca in farfuria ta pentru a neutraliza pleurezia:

 

 

1. Seminte de in. Exista doua tipuri de acizi grasi polinesaturati, Omega-3 si Omega-6, iar studiile realizate indica faptul ca organismul uman are nevoie de o cantitate egala din ambele. In cazul in care cantitatea de acizi grasi de tip Omega-6 este prea ridicata, pot fi declansate inflamatiile. „Meniurile obisnuite contin adesea prea multe grasimi Omega-6, care se regasesc in uleiurile rafinate si alimentele procesate. Semintele de in sunt o sursa excelenta de acizi grasi de tip Omega-3 si sunt utile pentru a combate inflamarea plamanilor prin restabilirea echilibrului necesar pentru functionarea optima a organismului. Le poti adauga la portia de cereale de la micul de jun, la salate, piureuri sau supe-crema”, recomanda dr. Asha Deveraux, pulmonolog din California, potrivit eva.ro.

 

2. Peste. „Este mult mai benefic sa mananci peste decat sa iei suplimente cu ulei de peste. Suplimentele consumate prin intermediul alimentelor sunt absorbite si prelucrate mai rapid de organism. Incearca sa consumi 3-4 portii de peste gras (somon, macrou, ton, hering) pe saptamana pentru a te simti mereu bine”, spune dr. Devereaux.

 

3. Nuci. Daca nu iti plac pestele si fructele de mare poti obtine doza necesara de acizi grasi de tip Omega-3 si din alte surse. „Contrar opiniei generale, nucile nu reprezinta echivalentul pestelui deoarece acizii grasi pe care-i contin trebuie sa treaca printr-un proces de conversie si numai o proportie redusa va fi transformata in grasimile specifice continute de peste. Cu toate acestea, nucile sunt in continuare utile pentru sanatatea plamanilor”, potrivit dr. Devereaux.

 

4. Citrice. Consumul unei cantitati ridicate de vitamina C va fortifica sistemul imunitar, ceea ce este foarte important pentru persoanele care au fost diagnosticat cu pleurezie. „Ca regula generala o raceala localizata mai sus de gat va cauza imediat probleme in zona de dedesubt, la plamani. In plus, 100mg de vitamina C consumate zilnic reduc riscul de cancer pulmonar cu 15%. Desi vitamina C poate proteja fumatorii impotriva inflamarii plamanilor, nu va reduce si celelalte efecte nocive ale tigarilor”, spune dr. Devereaux.

 

5. Ardei gras. Poate ca ti se pare ca numai citricele contin multa vitamina C, dar nu sunt unica optiune disponibila. Si ardeii grasi ar trebui sa faca parte din meniul tau, de multe ori asigurand o cantitate mai mare din acest antioxidant decat portocalele. Poti alege culori diferite, dar cei galbeni iti vor furniza doza cea mai ridicata, aproximativ de 5 ori necesarul zilnic intr-un singur ardei mare.

 

6. Lapte. Persoanele diagnosticate cu afectiuni pulmonare au un risc mai mare de carenta de vitamina D, iar aceasta deficienta va exacerba inflamarea plamanilor. „Pleurezia se poate agrava daca este asociata cu o lipsa de vitamina D. Din acest motiv trebuie sa te asiguri mereu ca nu consumi prea putin din acest nutrient, in special in sezonul rece. Cand nu ai cum sa stai afara din cauza temperaturilor scazute este esential sa bei lapte fortificat cu vitamina D si sa mananci peste gras”, explica dr. Devereaux.

 

7. Ceai verde. Organismul produce radicalii liberi in urma procesului de oxidare. O cantitate moderata de astfel de molecule este normala, dar daca se acumuleaza prea multi radicali liberi poate aparea stresul oxidativ, care provoaca agravarea inflamatiilor. Antioxidantii mentin radicalii liberi sub control, iar cercetarile au demonstrat ca polifenolii stopeaza procesul inflamator. Ceaiul verde contine o cantitate ridicata de polifenoli si poate bloca inflamarea plamanilor, protejandu-te simultan de cancerul pulmonar.

 

 

////////////////////////////////

 

Cauze ale albirii parului de care nu stiai

 

Aparitia parului alb nu este caracteristica unei anumite varste si de obicei este intampinata cu vizite mult mai dese la hairstylisti pentru a camufla noul aspect al podoabei capilare. Cauzele albirii parului sunt foarte variate si ai putea fi surprinsa de lucrurile care te pot expune acestui fenomen. Vopsitul sau decoloratul parului nu te vor face sa incaruntesti mai devreme si nici smulgerea unui fir alb nu va cauza aparitia a zece fire in acelasi loc. Iata care pot fi cauzele albirii parului:

 

 

1. Mama sau tatal tau au avut par alb devreme. Tendinta spre suvitele gri sau albe este o parte din mostenirea ta genetica. „Daca iti vopsesti parul de multi ani probabil vei fi surprinsa de cat de mult par alb ai daca il lasi sa creasca 3 luni fara sa-l colorezi. La fel ca si pierderea parului, albirea firelor se datoreaza si factorilor genetici, asa ca ar fi cazul sa afli cand le-au aparut primele fire de par albe mamei si tatalui tau”, explica dr. Doris Day, dermatolog de la Centrul Medical Langone din New York.

 

2. Ai putea avea o boala autonimuna. Alopecia areata este o boala autoimuna care poate provoca albirea parului. Potrivit specialistilor, persoanele care sufera de aceasta afectiune vor avea portiuni rotunde si netede pe pielea capului si ar putea sa piarda complet parul de pe cap sau de pe corp. „Acest lucru se intampla pentru ca sistemul imunitar ataca foliculii de par, cauzand caderea firelor. Cand vor creste la loc vor fi albe”, potrivit dr. Day. Aproximativ 7 milioane de persoane au aceasta afectiune, asa ca este indicat sa discuti cu un dermatolog daca observi caderea accentuata a parului sau rarirea firelor pe anumite zone.

 

3. Locuiesti intr-un mediu poluat. Substantele toxice din aer te pot face sa albesti mult mai repede decat in mod normal. Radicalii liberi si stresul oxidativ afecteaza negativ productia de melanina si accelereaza procesul de albire a parului. „Cu toate acestea, nu trebuie sa te ingrijorezi excesiv. Este vorba in primul rand de substantele care ajung la nivelul foliculilor pentru ca parul care creste deja nu mai poate fi afectat. Desi mediul inconjurator are o influenta asupra aspectului parului, alti factori precum stresul au un efect mult mai nociv”, spune dr. Day.

 

4. Esti foarte stresata. Exista numeroase dezbateri legate de legatura dintre stres si albirea prematura a parului. „Stresul va accelera influenta factorilor genetici. Acest lucru inseamna ca daca nu vei albi prea curand stresul nu va schimba acest lucru, dar daca albirea exista deja ca tendinta in genele tale stresul iti va face parul sa albeasca mai repede. Din acest motiv este esential sa te relaxezi si sa nu lasi grijile sau emotiile sa preia controlul”, recomanda dr. Day.

 

5. Esti expusa la fumul de tigara. Indiferent daca fumezi chiar tu sau cineva care locuieste in aceeasi casa cu tine, expunerea frecventa la fumul de tigara iti va afecta negativ culoarea parului. In urma studiilor realizate s-a constatat ca persoanele fumatoare sau cele care stau in apropierea celor care fumeaza au un risc de 2,5 ori mai mare de a albi de timpuriu. Acest lucru se datoreaza radicalilor liberi generati de fumul de tigara. Adauga frumusetea parului pe lista de motive pentru a renunta definitiv la tigari si pentru a evita fumatul pasiv.

 

6. Fluctuatiile hormonale. Este suficient sa te uiti la o poza de-a ta de acum zece ani ca sa observi ca parul nu arata la fel. Datorita hormonilor aspectul parului se poate schimba in timp, afectand densitatea si culoarea. „Acest proces incepe dupa varsta de 30 de ani. Inca nu s-a ajuns la un consens cu privire la modul in care estrogenul, progesteronul si cortizolul influenteaza albirea parului. In plus, exista si femei care au ajuns la menopauza, dar inca nu au niciun fir de par alb. Sunt necesare mai mult studii aprofundate, dar deocamdata este sigur ca aspectul si textura parului variaza la fel ca si hormonii”, spune dr. Day, potrivit eva.ro.

 

 

/////////////////////////////////////////

Recomandari medicale pentru perioade friguroase

 

Expunerea prelungita la frig poate cauza hipotermie, degeraturi, dar si probleme legate de starea psihica, precum somnolenta, pierderi de memorie, dificultati de vorbire, iar pe vreme friguroasa se pierde pana la 50% din caldura corpului prin extremitati”, avertizeaza medicii. In aceasta perioada cu temperaturi extrem de reduse, Directia de Sanatate Publica recomanda populatiei sa consume alimentebogate in proteine si grasimi nesaturate, fructe, legume sa evite consumul bauturilor alcoolice, deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig, iar in cazul in care este absolut necesara o astfel de deplasare se recomanda imbracamintea adecvata si folosirea obiectelor de vestimentatie specifice anotimpului de iarna (caciula, fular, manusi, incaltaminte de iarna, haine groase etc.).

 

 

De asemenea, persoanele varstnice, in special cele care sufera de afectiuni cardiace si respiratorii, sunt sfatuite sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute. Totodata, medicii recomanda acordarea unei atentii speciale copiilor si evitarea situatiilor in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, parintii fiind rugati sa evite transporturile pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator.

 

Alta recomandare venita din partea medicilor se refera la incalzirea corespunzatoare a locuintelor si a spatiilor inchise de locuit si evitarea utilizarii instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon, asigurarea unei bune aerisiri a locuintelor, cel putin o data pe zi, si atentie la supraincalzirea atmosferei din locuinta, pentru ca socul termic este mai mare atunci cand se intra in contact cu temperatura de afara.

 

 

Alimentul care reduce riscul de producere al accidentului vascular cerebral

1

 

Consumul unui singur ou pe zi reduce riscul de accident vascular cerebral cu pana la un sfert comparativ cu cei care le consuma rar, potrivit unui studiu recent, citati de Daily Mail. Aceiasi oameni de stiinta sustin ca cei care consuma aproximativ cinci oua pe saptamana au cu pana la 12% mai putine sanse sa sufere de boli de inima. Cercetatorii de la Peking University Health Science Centre si Oxford University au examinat conexiunea dintre consumul de oua, accidente vasculare cerebrale si boli cardiovasculare. Acestia au examinat obiceiurile dietetice a peste 400.000 de persoane sanatoase din China, cu varste curpinse între 30 si 79 de ani. La începutul studiului, 13,1% dintre participanti au afirmat ca mananca unou în fiecare zi, în timp ce 9,1% au declarat ca mananca rar sau deloc.

 

 

Noua ani mai tarziu, cercetatorii au descoperit ca au existat 83.977 de cazuri de boli cardiovasculare si 9.985 decese, cat si 5.103 de evenimente coronariene majore, cum ar fi atacurile de cord. Cei care au consumat cate un ou în fiecare zi au avut riscuri mai mici de boli cardiovasculare. Mai mult, au existat cu 26% mai putine sanse de accident vascular cerebral, 28% riscuri mai mici de moarte din cauza accidentelor vasculare cerebrale, cat si cu 18% mai putine sanse de moarte din cauza bolilor cardiovasculare în cazul persoanelor care consumau un ou pe zi.

 

În timp ce studiul a fost pur observational, acesta a sugerat ca ouale sunt o parte reprezentativa pentru o dieta echilibrata. „Studiul a descoperit ca exista o asociere între un nivel moderat al consumului de oua si o rata mai mica de eveniment cardiac”, a spus profesorul de la Universitatea din Peaking, Liming Li.Ouale sunt bogate în proteine, vitamine, minerale si acizi grasi esentiali, precum si în grasimi saturate.

 

 

 

 

 

//////////////////////////

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

                                                     

Oşteni de pretutindeni, inarmaţi-vă cu arsenalul Cristic (Ef.6/10-20) şi treceţi Marea pe valuri, spre Cananul Ceresc! Mâncaţi, cu plăcere, suferinţa pe Pâinea vieţii (Ioan,cap.6), să moară de ciudă satan, căruia Iisus i-a zdrobit capul şi, prin autoritatea lui, ne dă şi nouă putere să-l călcăm în picioare, până îi zdrobin şi coada (Rom.16/20) … Pentru că se globalizează martirajul, să ne bucurăm că ne vor jupui de vii, ne vor săra, ca să-i îmbărbătăm pe cei care fug de suferinţe; Nu fiţi degeaba pocăiţi! Bucuraţi-vă când treceţi ((î mpreună cu El)) prin dureri,necazuri, mai ales că suntem întrupaţi din păcat, ca să scăpăm de viclenii, minciuni, cârtiri, fardări şi de alte mizerii ale gunoierului cosmic, ( Gal.5/20), ca să fim, precum aurul greu încercat la foc, curăţit pentru Noul Ierusalim… Să ne uităm ţintă la Căpetenia Iisus (Evrei,cap.12), care nu s-a văicărit, nu s-a plâns nimănui pe culmile Suferinţei şi nu a abandonat din sanctuarul inimii Lui nici pe cei care l-au scuipat şi pironit…