Publicat la:
August 14, 2023
… Astfel, omenirea se scufundă în dureri, nedreptăţi, falimente, lipsuri, idolatrii (Rom. 1/18-32), pentru că nu-L iubeşte pe Acela din care luăm (ca de apucat!) toate comorile cunoaşterii, priceperii, înţelepciunii, dragostei, biruinţei şi învăţăturii Dumnezeieşti. Căci nu poate un om firesc (în care nu locuieşte nimic dumnezeiesc- Rom.cap. 7), să-l iubească nici măcar pe aproapele său, (1 Ioan 4/20) dacă nu se naşte din nou, din sămânţa Iubirii Duhovniceşti, care iradiază pentru fiecare – mireasma darurilor din 1 Cor. cap. 12 şi Roada Duhului din Gal. 5/22. Degeaba citim şi îl „cunoaştem” pe Iisus (F.A.19/15), căci şi demonii îl cunosc şi se cutremură, dar nu se umplu cu Gândirea Lui, nu trăiesc învăţătura Lui, nu devin Una cu El şi cu Evanghelia Lui, nu conlucrează cu El, ca Şef, nu se pocăiesc; Iisus a sângerat şi l-a biruit pe satan, pentru a locui integru în omul înnoit, drept CAP, nu coadă, pentru ca şi omul să rămână şi să trăiască în El, cum a trăit Iisus în lume, când Dumnezeirea a locuit în el- ca Acasă… Nu „maidanezii”, care „iubesc” păcatul, biruie lumea, ci acei care mustesc de Plinătatea Lui, fuzionaţi cu Duhul Sfânt cel integru şi suveran, „fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă,… Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în…” (Col. cap. 2 şi Ef. Cap. 1, etc)
Bumerangul marturisirii; ZIUA DOMNULUI VA VENI CA UN HOT NOAPTEA – 1 TES.5:2.; MEDITATII BIBLICE ZILNICE 11 IUNIE 2023; Poporule, în timp ce sabia se îndreaptă asupra ta, eu sun din trâmbiţă: POCĂIREA, căci … 2 Petru 3;9. Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui,… Judecata Potopului și restaurarea; Dumnezeu nu întârzie! Rezultatele răstignirii; Ai avut parte de pocainta si credinta adevarata? Poate un credincios să îşi piardă mântuirea? de Arend Remmers; PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU- Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului; Despre a da şi a lua cu împrumut? Citate Celebre despre Dumnezeu; Zac Poonen – AVERTIZĂRILE LUI DUMNEZEU împotriva mândriei; Teologul Paul Palencsar: Îndemnul jihadist al patriarhului (Kaghebist si miliardar) Kirill al Moscovei este anticreștin, chiar diavolesc; … Aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu; Ioel şi ziua Domnului; Când începe ziua Domnului?, de Dirk Schürmann… Gândul zilei: Ce semeni aceea vei și secera; Alin Lolos – Ce seamana omul, aceea va si secera; Studiu al epistolei catre Galateni; S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit; Bumerangul pacatului;Ce este… PREGĂTIŢI-VĂ să daţi socoteală!
Cre (ş) tini şi necreştini- putinişti de pretutindeni- POCĂIŢI-VĂ, cât nu este prea târziu! Voi, care sunteţi născători şi creatori de stalinişti, nazişti, putinişti şi alţi globalişti- “Pe Domnul îl răsplătiţi astfel!… (Deut. 32/6) Voi care… Împărățiile Babilonului, Medo-Persiei și Greciei azi; Capcane care aduc moartea sufletului: 4. Îndoiala – Florin Antonie; Zbuciumul unui lucrător controversat (Daniel Brânzei); Secretele unei vieţi liniştite-Zac poonen; Statele Unite în planul profetic din Daniel și Apocalipsa; Petru Lascău – Un final glorios; Nicu Butoi – Teologul si Grădinarul; Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO; Ascultă-L pe Isus | Richard Wurmbrand; Despre ce o vorbi (pseudo-mesianicul) Putin cu Dumnezeu?VLADIMIR PUSTAN – PREDICI NOI – POSTATE PE PAGINA FUNDATIEI CIRESARII; OSWALD CHAMBERS; BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU; Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse” și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina; (Sa nu confundam credinta, religia, popimea…) Jos Dumnezeu! Fără măhramă – Mila Domnului; Fără măhramă – Efectul Bumerangului; Despre cadere si despre primul pacat al omului; Căderea lui Adam şi păcatul originar; Nicu Butoi – Dumnezeu vorbește pe limba ta…
Mântuirea în Biserica Ortodoxă…Ce se intampla cand il cunosti cu adevarat pe Hristos cel Viu?Te cunoaște Isus și pe tine?De ce nu trebuie să ascultăm de Satana… Unirea in Hristos ne garanteaza Indumnezeirea… Cereti si vi se va da, Cautati si veti gasi, Bateti si vi se va deschide…Cum ne transformă Dumnezeu?! Eliberarea minţii…Mărturia marilor istorici români…De ce este comunismul ateist?Întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu…Împăcarea cu Dumnezeu…
(Noi ii cotizam si, prin ei, ne exterminam…) Opinie: Părinți, bunici la mâna șmenarilor și politicienilor;Statul (platit si de batranii din iadul romanesc…) ştia din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau ţipete, urlete, incidente şi miros pestilential; Asa se construieste burghezia neo-komunist de globalista… Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale; “Actoria nebunului prinde contur…” Medvedev amenință cu un atac nuclear: ”Nu ar exista altă opțiune”. De ce trebuie inamicii ”să se roage” pentru soldații ruși;Inainte ca Gog din Tara Magog sa devina cenusa, omenirea este invitata sa se pocaiasca …Furtuni puternice în Rusia. Zece persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite; Voltaire- (Desi Voltaire a fost închis în Bastilia în perioada 16 mai 1717 – 15 aprilie 1718 într-o celulă fără ferestre cu ziduri groase de zece metri. [20] ); Desi intr-una dintre numeroasele sale denunțări ale preoților din fiecare sectă religioasă, Voltaire îi descrie ca fiind aceia care „se ridică dintr-un pat incestuos, fabrică o sută de versiuni ale lui Dumnezeu, apoi mănâncă și beau pe Dumnezeu, apoi îl pisează și-l coboară pe Dumnezeu”. [132]; Printre altele a scris : „Mor adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, nu urându-mi dușmanii și detestând superstiția . ” Cu toate acestea, și-a revenit, iar în martie a văzut un spectacol al lui Irene , unde a fost tratat de public ca un erou care se întoarce. [44]; Pentru ca s-a pocait, nici loc de mormant nu i s-a gasit…Voltaire a scris asta: „A noastră [adică religia creștină] este cu siguranță cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume.” ( https://gaz.wiki/wiki/ro/Voltaire )…
Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există; Vacă nesfântă! Inginerii și clonele din China „Super Vaci”; Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; Nazistul Albert Speer a avertizat Occidentul cu privire la ascensiunea tehnocrației; Inventatorul tehnologiei ARNm a avertizat FDA că vaccinurile ar putea fi periculoase; Istoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrației; Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca un tren glonț; Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală; Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează; Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și au controlat răspunsul la COVID-19; Demolarea controlată a Europei; Un stat eșuat. Cum a ajuns o femeie să nască pe trotuarul din fața Spitalului Urziceni; Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc) Ce trebuie să știi despre azilele groazei. Toate drumurile duc la Gabriela Firea; Azilele Groazei și Dreptul Internațional al Drepturilor Omului. Responsabilitatea autorităților de a preveni acte de tortură și tratamente inumane ori degradante; (Satan, prin “Poporul Rus”Matrita ILIESCIANA-DEMONIANA ne-ai adus…)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă; Premisele instaurării comunismului – Vol. 1 (Set of:Stalin şi poporul rus…Vol. 1); (Gargara PeSeDala…) Vladimir Putin le transmite liderilor din Asia: Poporul rus este „mai unit ca niciodată”; Vladimir Putin și fascizarea poporului rus; Putin cel Groaznic și tradiția tiranilor de la Est: Pot rușii să trăiască fără dictatorul lor?
Viktor Orban îi ia apărarea prietenului Putin, după revolta Wagner: „Dacă cineva crede că ar putea cădea, atunci nu înțelege poporul rus”; Putin şi poporul rus – faţa televizată a nazismului rusesc; Putin afirmă că Zelenski este „o ruşine pentru poporul evreu” şi estimează că Ucraina nu va mai rezista mult; Cazul Ursu şi falimentul intelectual al magistraţilor români. Sau cum funcţionează justiţia selectivă în dictaturi; Să nu judeci? „Preoțimea nucleară”. Cum a ajuns Biserica Ortodoxă unul dintre gardienii securității Rusiei; Medic fals, descoperit în Cluj. Ce le făcea pacienților ajunși în cabinetul său; PACIENȚI BATJOCORIȚI LA SPITALUL JUDEȚEAN?! SALARII MĂRITE, CARACTERE NESCHIMBATE; CUTREMURĂTOR: 3 COPII ŞI UN TÂNĂR, DECEDAŢI ÎN AZILUL GROAZEI; (Lepra din mafia azilelor marsaluieste si peste batrani ! ) Focar de râie la „azilul groazei” din Mureș. Patronul şi alţi doi angajaţi, reţinuţi! Teoria dughinistă; (Abia dupa vreo 30 de ani a inteles ca toata clientele PeSeDista –care ne-a tocat banii ca sa faca medieri electorale pentru ciocan si secera a taiat frunze la caini !) Ciolacu a descoperit că există 50 de sporuri la stat și promite „prima reformă reală în sistemul bugetar”: Cei care merg la serviciu să joace Solitaire să caute în altă parte! Adăposturi și aziluri … Delirul Rusiei. Este posibilă trezirea post-Putin? Dupa ce au manipulat prostimea cu pixuri,faina,zahar si ulei,acum,tot ei –pricopsesc oamenii cu “pomeni” noi! Marea țeapă a ieftinirii alimentelor anunțată de Ciolacu: În supermarketuri nu s-a ieftinit nimic(decat pe hartii)! Noi suntem datori vanduti din burta mamei… WWF: 2 august, data la care umanitatea a folosit toate resursele pe care Pământul le generează pe parcursul întregului an;
(NEO- Pile,Cunostinte,Relatii…)O carieră frumoasă! Un funcţionar de la Poştă a ieşit la pensie după 50 de ani de concediu medical; (Pentru ca unde-i unu’ nu-i putere iar trandavia si hotia piere…)Olguţa Vasilescu: Firmele cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să aibă şi un pesedist care nu face nimic; (Dupa ce a mosit PeSeDizarea avutiei sindicale,fara sa pateasca nimic,a incercat sa fure si Soarele din…America ) Ciorbea, rămas pe drumuri în America! Nu-l acceptă nimeni pe Airbnb; Zelenski: Aceşti nebuni au nevoie ca piaţa alimentară globală să se prăbuşească.Cineva de la Moscova speră că ei vor putea negocia pentru ceva; Imperialismul rus ca ameninţare globală; Patronul azilului groazei din Mureș a înșelat, în trecut, penitenciarul la care lucra. Judecătorii l-au găsit vinovat. Ce a pățit… Rusia joacă la cacealma în comerțul cu grâu și îngrășăminte, dar are mâinile legate; Românii sunt în top când vine vorba de dat țepe. Un bărbat a rămas și fără apartament și fără bani. Cum s-a întâmplat asta? „Prostia se plătește”; Secvenţial: Topul ţepelor, fraudelor şi al escrocilor din istoria României până în present; Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii ’90); Top 8 mistere neelucidate de pe Pământ; Comunizarea Romaniei- Consilierii sovietici în sectoarele economice; Despre criza majoră și globală ce va veni; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (IV) Sclav la nivel înalt al elitelor, face dezvăluiri… Puterea vindecatoare a copacilor. Shinrin-yoku, metoda japoneza pentru o viata lunga si fericita (1); Metoda accidental; RECOMANDĂRI PRIVIND METODA „ACCIDENTUL”; Cum au ajuns doi tineri de la PNL și PSD, fără experiență în domeniu, vicepreședinți într-o instituție-cheie pentru viitorul României (Libertatea); Promisiuni putinale…) Von Der Leyen promite că „Putin și acoliții lui” vor fi trași la răspundere; Toți știau(TOTUL). Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov
.jpg)
(Noi ii cotizam si, prin ei, ne exterminam…) Opinie: Părinți, bunici la mâna șmenarilor și politicienilor;Statul (platit si de batranii din iadul romanesc…) ştia din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau ţipete, urlete, incidente şi miros pestilential; Asa se construieste burghezia neo-komunist de globalista… Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale; “Actoria nebunului prinde contur…” Medvedev amenință cu un atac nuclear: ”Nu ar exista altă opțiune”. De ce trebuie inamicii ”să se roage” pentru soldații ruși;Inainte ca Gog din Tara Magog sa devina cenusa, omenirea este invitata sa se pocaiasca …Furtuni puternice în Rusia. Zece persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite; Voltaire- (Desi Voltaire a fost închis în Bastilia în perioada 16 mai 1717 – 15 aprilie 1718 într-o celulă fără ferestre cu ziduri groase de zece metri. [20] ); Desi intr-una dintre numeroasele sale denunțări ale preoților din fiecare sectă religioasă, Voltaire îi descrie ca fiind aceia care „se ridică dintr-un pat incestuos, fabrică o sută de versiuni ale lui Dumnezeu, apoi mănâncă și beau pe Dumnezeu, apoi îl pisează și-l coboară pe Dumnezeu”. [132]; Printre altele a scris : „Mor adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, nu urându-mi dușmanii și detestând superstiția . ” Cu toate acestea, și-a revenit, iar în martie a văzut un spectacol al lui Irene , unde a fost tratat de public ca un erou care se întoarce. [44]; Pentru ca s-a pocait, nici loc de mormant nu i s-a gasit…Voltaire a scris asta: „A noastră [adică religia creștină] este cu siguranță cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume.” ( https://gaz.wiki/wiki/ro/Voltaire )…
Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există; Vacă nesfântă! Inginerii și clonele din China „Super Vaci”; Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; Nazistul Albert Speer a avertizat Occidentul cu privire la ascensiunea tehnocrației; Inventatorul tehnologiei ARNm a avertizat FDA că vaccinurile ar putea fi periculoase; Istoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrației; Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca un tren glonț; Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală; Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează; Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și au controlat răspunsul la COVID-19; Demolarea controlată a Europei; Un stat eșuat. Cum a ajuns o femeie să nască pe trotuarul din fața Spitalului Urziceni; Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc) Ce trebuie să știi despre azilele groazei. Toate drumurile duc la Gabriela Firea; Azilele Groazei și Dreptul Internațional al Drepturilor Omului. Responsabilitatea autorităților de a preveni acte de tortură și tratamente inumane ori degradante; (Satan, prin “Poporul Rus”Matrita ILIESCIANA-DEMONIANA ne-ai adus…)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă; Premisele instaurării comunismului – Vol. 1 (Set of:Stalin şi poporul rus…Vol. 1); (Gargara PeSeDala…) Vladimir Putin le transmite liderilor din Asia: Poporul rus este „mai unit ca niciodată”; Vladimir Putin și fascizarea poporului rus; Putin cel Groaznic și tradiția tiranilor de la Est: Pot rușii să trăiască fără dictatorul lor?
Viktor Orban îi ia apărarea prietenului Putin, după revolta Wagner: „Dacă cineva crede că ar putea cădea, atunci nu înțelege poporul rus”; Putin şi poporul rus – faţa televizată a nazismului rusesc; Putin afirmă că Zelenski este „o ruşine pentru poporul evreu” şi estimează că Ucraina nu va mai rezista mult; Cazul Ursu şi falimentul intelectual al magistraţilor români. Sau cum funcţionează justiţia selectivă în dictaturi; Să nu judeci? „Preoțimea nucleară”. Cum a ajuns Biserica Ortodoxă unul dintre gardienii securității Rusiei; Medic fals, descoperit în Cluj. Ce le făcea pacienților ajunși în cabinetul său; PACIENȚI BATJOCORIȚI LA SPITALUL JUDEȚEAN?! SALARII MĂRITE, CARACTERE NESCHIMBATE; CUTREMURĂTOR: 3 COPII ŞI UN TÂNĂR, DECEDAŢI ÎN AZILUL GROAZEI; (Lepra din mafia azilelor marsaluieste si peste batrani ! ) Focar de râie la „azilul groazei” din Mureș. Patronul şi alţi doi angajaţi, reţinuţi! Teoria dughinistă; (Abia dupa vreo 30 de ani a inteles ca toata clientele PeSeDista –care ne-a tocat banii ca sa faca medieri electorale pentru ciocan si secera a taiat frunze la caini !) Ciolacu a descoperit că există 50 de sporuri la stat și promite „prima reformă reală în sistemul bugetar”: Cei care merg la serviciu să joace Solitaire să caute în altă parte! Adăposturi și aziluri … Delirul Rusiei. Este posibilă trezirea post-Putin? Dupa ce au manipulat prostimea cu pixuri,faina,zahar si ulei,acum,tot ei –pricopsesc oamenii cu “pomeni” noi! Marea țeapă a ieftinirii alimentelor anunțată de Ciolacu: În supermarketuri nu s-a ieftinit nimic(decat pe hartii)! Noi suntem datori vanduti din burta mamei… WWF: 2 august, data la care umanitatea a folosit toate resursele pe care Pământul le generează pe parcursul întregului an;
(NEO- Pile,Cunostinte,Relatii…)O carieră frumoasă! Un funcţionar de la Poştă a ieşit la pensie după 50 de ani de concediu medical; (Pentru ca unde-i unu’ nu-i putere iar trandavia si hotia piere…)Olguţa Vasilescu: Firmele cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să aibă şi un pesedist care nu face nimic; (Dupa ce a mosit PeSeDizarea avutiei sindicale,fara sa pateasca nimic,a incercat sa fure si Soarele din…America ) Ciorbea, rămas pe drumuri în America! Nu-l acceptă nimeni pe Airbnb; Zelenski: Aceşti nebuni au nevoie ca piaţa alimentară globală să se prăbuşească.Cineva de la Moscova speră că ei vor putea negocia pentru ceva; Imperialismul rus ca ameninţare globală; Patronul azilului groazei din Mureș a înșelat, în trecut, penitenciarul la care lucra. Judecătorii l-au găsit vinovat. Ce a pățit… Rusia joacă la cacealma în comerțul cu grâu și îngrășăminte, dar are mâinile legate; Românii sunt în top când vine vorba de dat țepe. Un bărbat a rămas și fără apartament și fără bani. Cum s-a întâmplat asta? „Prostia se plătește”; Secvenţial: Topul ţepelor, fraudelor şi al escrocilor din istoria României până în present; Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii ’90); Top 8 mistere neelucidate de pe Pământ; Comunizarea Romaniei- Consilierii sovietici în sectoarele economice; Despre criza majoră și globală ce va veni; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (IV) Sclav la nivel înalt al elitelor, face dezvăluiri… Puterea vindecatoare a copacilor. Shinrin-yoku, metoda japoneza pentru o viata lunga si fericita (1); Metoda accidental; RECOMANDĂRI PRIVIND METODA „ACCIDENTUL”; Cum au ajuns doi tineri de la PNL și PSD, fără experiență în domeniu, vicepreședinți într-o instituție-cheie pentru viitorul României (Libertatea);(Promisiuni putinale…) Von Der Leyen promite că „Putin și acoliții lui” vor fi trași la răspundere; Toți știau(TOTUL). Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov
(Promisiuni putinale…) Von Der Leyen promite că „Putin și acoliții lui” vor fi trași la răspundere
Ccomunitatea internațională a deschis un nou birou la Haga pentru a investiga și a aduna probe pentru orice proces viitor.
„Nu vom lăsa nicio piatră neîntoarsă ca să-i tragem la răspundere pe Putin și pe acoliții săi”, a afirmat von der Leyen într-o declarație din 3 iulie, marcând deschiderea Centrului Internațional pentru urmărirea penală a crimelor de agresiune (ICPA). „Noul centru internațional de urmărire penală va juca un rol cheie pentru a ne asigura că făptașii sunt aduși în fața justiției”, a adăugat ea.
Noul centru, aflat în sediul agenției de justiție Eurojust a UE, include procurori din Ucraina, UE, Statele Unite și Curtea Penală Internațională (CPI), care se află, de asemenea, la Haga.
La CPI, Zelenski cere crearea unui tribunal special pentru crimele de război ale Rusiei în Ucraina
CPI a emis anterior mandate internaționale de arestare pe numele lui Putin, suspectat de crime de război, inclusiv de presupusa deportare a copiilor din Ucraina în Rusia. Noul centru încearcă să acopere unele lacune din jurisdicția CPI, care nu permite urmărirea penală a crimelor de agresiune – o acuzație cheie adusă Kremlinului în atacul său neprovocat din februarie 2022 asupra Ucrainei.
Agenția Eurojust a creat deja o bază de date pentru dovezi din războiul declanșat de Rusia privind crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
„Odată cu înființarea ICPA, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a asigura răspunderea deplină pentru crimele internaționale comise în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv pentru crima de agresiune”, a declarat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.
El a adăugat că ICPA este „un semnal clar pentru toată lumea că interzicerea utilizării forței continuă să fie fundamentul ordinii noastre internaționale bazate pe reguli și că cei care o încalcă vor fi trași la răspundere”.
Vorbind la deschiderea centrului, procurorul general al Ucrainei, Andri Kostin, a declarat că un tribunal special pentru a judeca conducerea Rusiei este acum „inevitabil”.
„Ne-am adunat aici pentru un moment cu adevărat istoric. Aș spune un moment care definește o epocă”, le-a declarat Kostin reporterilor.
Într-un interviu acordat înainte de deschiderea centrului, Kostin a spus că „avem nevoie de experți, avem nevoie de expertize, avem nevoie de expertize medico-legale, avem nevoie de informații suplimentare, inclusiv de informații din partea serviciilor de informații, pentru ca acest dosar să fie puternic, pentru că știm cu toții că crima de agresiune este crima a liderilor, a conducerii”.
Victima de la Bucea, un simbol al suferinței din Ucraina
Oficialii ucraineni au făcut presiuni pentru înființarea unui tribunal special de când au fost descoperiți civili asasinați în orașul Bucea, în aprilie 2022, după retragerea trupelor rusești. Rusia a negat că vizează civili, în ciuda dovezilor și a martorilor care susțin contrariul. De asemenea, și-a catalogat invazia drept o „operațiune militară specială” și interzice utilizarea cuvântului „război” în relatările din presa rusă.
https://moldova.europalibera.org/a/von-der-leyen-promite-ca-putin-si-pe-acolitii-lui-vor-fi-trasi-la-raspundere/32488334.html
Prefectul de Ilfov și Gabriela FireaFoto: Prefectura Ilfov
Toți știau (TOTUL). Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov
În 14 aprilie 2022, unul dintre proprietarii caselor în care, de-a lungul anilor, au funcționat centrele Cristinei Dumitra, cunoștință a prefectului de Ilfov, Simona Neculae, fost avocat, îi scrie acesteia pe whatsapp.
Știa că este prefectul județului, reprezentantul Guvernului în județ, precum și că soțul ei este angajat la Direcția de Asistență Socială Voluntari. „Era logic să-i scriu ei”, explică reporterilor CIM și BdB proprietarul casei.
Răspunsul primit l-a șocat.
(Poză anonimizată pentru protecția sursei.)
Înainte ca Simona Neculae să ocupe funcția de prefect, a fost timp de trei ani, din 2019 până în 2021, membru în consiliul de administrație al Trustului de Clădiri Metropolitane București S.A., una dintre multiplele companii municipale înființate de Gabriela Firea.
În paralel, soțul ei, Dănuț Marian Neculae, a fost directorul medical al Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Theodorescu – spital aflat în subordinea Consiliului General Municipal București-, iar mai apoi director general adjunct la Compania Municipală Medicală București – o altă societate înființată în timpul mandatului lui Firea.
În același an în care soția lui a devenit prefect, adică în 2022, Marian Neculae a început să lucreze ca inspector la Direcția de Asistență Socială Voluntari – una dintre instituțiile statului responsabilă să verifice condițiile din centrele pentru persoane cu dizabilități sau vârstnici. Mai mult, a început să profeseze ca medic la Societatea Medicala Vol SRL, companie finanțată de „instituția primarului” Florentin Pandele.
Funcțiile pe care familia Neculae le-au avut în instituțiile sau companiile subordonate cuplului de primari Firea-Pandele le-a adus un câștig de aproape 600.000 de lei.
Legăturile profesionale merg înapoi până prin anul 2012, când avocata Simona Neculae a apărat în instanță Ecovol S.A. – o altă societate în subordinea lui Florentin Pandele. În anul următor, ea a fost angajată de primarul din Voluntari pentru a-l scăpa de plata a 5.000 lei daune către un om de afaceri, conform avocatura.com.
Mai mult, în 2014, actuala prefectă Simona Neculae a fost și avocata Tudor Imob Media SRL, firmă în care au fost asociate atât Gabriela Firea însăși, cât și consiliera și prietena ei cea mai bună, Ligia Gheorghe, vicepreședinta asociației care deținea două dintre centrele investigate acum de DIICOT.
Prietenia pare însă chiar mai veche. La nunta primarului Pandele cu Gabriela Firea, lângă tortul-kitsch în formă de vapor, chiar lângă miri și nași (Gigi Becali și soția sa), semn că e un invitat de seamă, apare însăși Simona Neculae.
Susținerea pe care Simona Neculae o are pentru Gabriela Firea și Florentin Pandele nu e un secret. Pe pagina ei personală de Facebook are zeci de distribuiri și mesaje de apreciere față de cuplul de primari.
Chiar și după izbucnirea scandalului, prefecta s-a poziționat evident de partea Gabrielei Firea: în 9 iulie a distribuit mesajul ministrului Firea în care aceasta acuza că este o victimă a unei campanii de denigrare, cu mesajul: „Pentru toți care doresc să cunoască adevărul!”.
Reporterii CIM și BdB au contactat-o pe Simona Neculae pe whatsapp joi, 13 iulie. Am adresat o primă întrebare în scris, așa cum a solicitat. În loc de răspuns, am primit invitația de a transmite întrebarea nu pe whatsapp, ci pe adresa oficială de mail a prefecturii, cu promisiunea că vom avea răspuns în 24 de ore.
Am transmis pe email aceeași întrebare, precum și alte câteva, la ora 19.19 în aceeași zi.
Până la momentul publicării acestei știri, prefectul sau instituția sa nu au transmis răspunsurile cerute.
Sănătate publică a la Ilfov: DSP-ul care se încăpățâna să nu vadă nimic
Prima reclamație despre problemele din centrul Sf. Gabriel cel Viteaz a ajuns la Direcția de Sănătate Publică Ilfov (DSP Ilfov) pe 15 noiembrie 2021. Cam în aceeași perioadă în care vecinii au înaintat sesizări și la celelalte instituții publice care au susținut că nu știau despre neregulile din cămin.
„Am constatat că în demisolul clădirii sunt cazați un număr mare de minori cu dizabilități fizice și psihice. Demisolul nu este luminat și aerisit corespunzător și deseori se aud zgomote, țipete etc.”, au transmis atunci vecinii instituției subordonată Ministerului Sănătății.
Câteva zile mai târziu, mai mulți vecini înaintează încă o sesizare către DSP Ilfov. Luna următoare, asociația condusă de Ștefan Godei primește de la DSP o amendă simbolică de 1.000 lei pentru că „nu se poate face dovadă însușirii noțiunilor fundamentale de igienă” de către angajații centrului.
Business-ul continuă nestingherit, ba primește și autorizația sanitară
Cam tot atunci, vecinii primesc și un răspuns oficial, pe care apare antetul Ministerului Sănătății, semnat de directorul DSP Ilfov, Negulescu Teodor Gabriel – unul dintre primele capete care au căzut după ce a izbucnit scandalul „lagărelor” groazei. „În ceea ce privește îngrijirea și supravegherea acestora (n.red. beneficiarilor), nu s-au constatat neconformități”, susținea acesta.
În ciuda tuturor reclamațiilor, pe 13 decembrie 2021, centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz primește autorizație sanitară de funcționare.
La început de 2022, vecinii angajează un avocat și trimit două adrese stufoase, una în prima lună a anului și încă una în iunie, unde detaliază multiplele probleme pe care le-au observat de-a lungul timpului.
Menționează inclusiv faptul că în centru s-a răspândit o epidemie de râie, care nu este ținută sub supraveghere.
DSP revine și mai dă o amendă. De data asta de 3000 de lei, pentru „neefectuarea determinărilor de zgomot dispuse”. Asta e tot ce a găsit inspectorul DSP în centrul care, un an mai târziu, a ajuns să fie cunoscut drept „azilul groazei”.
Vecinii dau în judecată instituția coordonată de Ministerul Sănătății, care se apară în instanță și spune că „nici un beneficiar nu este decăzut din drepturi”.
Din nou, business-ul continuă nestingherit, deși, după cum reiese din referatul de arestare întocmit de procurorii DIICOT, beneficiarii erau puși să care găleți cu fecale prin centru, pentru că respectiva casă avea probleme mari cu instalația de canalizare.
Internele, varianta de Ilfov
După ce, în toamna anului 2021, vecinii văzuseră de nenumărate ori poliția venind la poarta centrului Sfântul Gabriel cel Viteaz care funcționa în casa de lângă ei, în 17 ianuarie scriu Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov o sesizare cuprinzând toate elementele identificate de ei cu privire la ce se întâmplă peste gard de curtea lor.
În adresa către polițiștii ilfoveni, vecinii scriu că din centru se aud „zgomote puternice care sugerează suferința și/sau agresivitatea persoanelor aflate acolo: țipete, urlete extrem de puternice”.
În plus, polițiștii sunt informați de tentative de evadare a beneficiarilor din centru, situație ce le provoacă vecinilor o stare de teamă și pericol, astfel că cer polițiștilor un control.
Urmează multiple reclamații la poliție. Una dintre ele, făcută de unul dintre vecinii la 112 în 25 aprilie 2022, acesta reclamând că beneficiarii din centru au aruncat cu un obiect în curte la el.
În 6 iunie, după o nouă cerere adresată poliției județene Ilfov, primesc și raportul de intervenție: polițiștii i-au pus în vedere unei femei care lucra în centru să-i supravegheze mai bine pe beneficiari, iar aceasta „și-a luat angajamentul că această situație nu se va mai întâmpla”.
Din adresa care însoțește respectivul proces-verbal rezultă că toate plângerile vecinilor au fost înaintate Poliției Voluntari.
Vecinii care tot reclamau nu știau atunci că unul dintre arestații din acest dosar, Ovidiu Dumitra, patronul din acte al „lagărului Cristinei”, fusese polițist chiar la IPJ Ilfov, iar soția lui și „creierul” afacerii, Cristina Dumitra, a avut în trecut o intersecție de afaceri cu boss-ul centrului de lângă ei, Ștefan Godei.
Și alții știau (TOTUL). Toți știau!
Petiții cu detalii despre dramele trăite de beneficiarii din centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz au mai fost transmise, în 2021 și 2022, și altor instituții. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Garda Națională de Mediu, Garda de Mediu Ilfov, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), toate au aflat despre problemele grave din centru din petițiile transmite de vecini (fiecare dintre aceste petiții subliniind, logic, aspectele ce țin de specificul fiecărei instituții sesizate).
Toate documentele care confirmă acest fapt sunt în posesia jurnaliștilor CIM și Buletin de București.
Toți au știut, dar nimeni nu a făcut nimic pentru acești oameni.
Așa a eșuat statul român la Ilfov.
https://www.investigatiimedia.ro/stiri/toti-stiau-episodul-4-guvernul-psd-pnl-varianta-de-ilfov
Cum au ajuns doi tineri de la PNL și PSD, fără experiență în domeniu, vicepreședinți într-o instituție-cheie pentru viitorul României (Libertatea)
Magda Prelipceanu
Achiziția corvetelor, scoasă din priză. Cum își acoperă România gaura navală din apărarea la Marea Neagră (Panorama) – Grăunțe pentru popor: cum dispar responsabilii politici din dosare (SpotMedia) – Povestea lui Gheboasă spusă de el însuși: „Aceste versuri nu sunt cele mai bune, dar eu nu mă duc la vreun festival să educ copiii / Înainte de-a apărea Gheboasă, era doar Gabi care murea de foame și nu își permitea nimic. A apărut Gheboasă, iar de atunci mă descurc” (G4Media)
„Partidul m-a răsplătit cu funcția, îi sunt recunoscător”. Cum au ajuns doi tineri de la PNL și PSD, fără experiență în domeniu, vicepreședinți într-o instituție-cheie pentru viitorul României (Libertatea)
Autoritatea pentru Digitalizarea României are doi vicepreședinți, ambii numiți pe criterii politice. Unul a fost propus de PNL, celălalt, de PSD.
În timp ce mulți tineri sunt respinși la angajare în mediul privat din cauza lipsei de experiență, carnetul de partid le asigură „norocoșilor” o avansare rapidă în instituțiile statului.
Cei doi norocosi sunt Maria Alexandra Chivu, care recunoaște, într-o declarație pentru Libertatea, că nu are „o vastă experiență” si despre Andrei Niculae. Născut în august 1999, liberalul este cel mai tânăr subsecretar de stat din Guvern, la doar 23 de ani. Spune că înainte de a fi numit în funcție se întreba cum de anumiți tineri pot ajunge în asemenea poziții. „Partidul m-a răsplătit cu funcția, îi sunt recunoscător pentru că mi-a dat șansa. Unii tineri au și noroc, iar eu cu siguranță am avut noroc, mulțumesc organizației”, au fost explicațiile oferite de Niculae.
Printre atribuțiile Autorității pentru Digitalizare se numără implementarea cloud-ului guvernamental, un jalon în PNRR.
Achizițiile pentru cloud-ul guvernamental depășesc 500 de milioane de euro.
Achiziția corvetelor, scoasă din priză. Cum își acoperă România gaura navală din apărarea la Marea Neagră (Panorama)
După patru ani de comă indusă, contractul achiziției celor patru nave de tip corvetă a fost scos din priză de către Armată. În tot acest timp, francezii de la Naval Group nu au reușit să-și asume semnarea contractului pe care l-au câștigat la licitație în 2019, în parteneriat cu Șantierul Naval de la Constanța, din motive niciodată spuse public, dar care au ajuns să fie un secret al lui Polichinelle: construcția acestui tip de nave nu era considerată viabilă la șantierul din Constanța, iar cu trecerea timpului, banii puși la bătaie de România nu prea mai acopereau costurile francezilor.
Eșecul înzestrării Forțelor Navale cu niște nave moderne, care să poată face și atac, și apărare, este cea mai lungă tergiversare a unui contract de înzestrare a Armatei, din istoria recentă (7 ani deja, la care se adaugă 3 ani pentru fabricarea propriu-zisă).
Contraamiralul în rezervă Sorin Learschi, fost comandant al Flotilei 56 de fregate, trage linie pentru Panorama și enunță problema simplu.
„Pericolul există permanent, important e să ai dotări care să îți permită să contracarezi acele amenințări. România este într-o situație aparte, cu litoralul la Marea Neagră. Nu ne gândim la cine știe ce portavioane sau submarine, dar un sistem defensiv și care să poată amenința un eventual inamic este necesar”.
Deci, doar corvetele nu fac sau desfac o forță navală, însă cu siguranță lipsa lor este un imens minus. Mai ales pentru o marină ca a României, care este forța cea mai văduvită de modernizări din toată armata, corvetele sunt doar cireașa de pe tort. E nevoie de multe altele.
Integrala pe pagina Panorama.
Grăunțe pentru popor: cum dispar responsabilii politici din dosare (SpotMedia)
Cu câteva zile înainte de 10 august și la cinci ani distanță de reprimarea abuzivă a protestului din Piața Victoriei, avem câteva trimiteri în judecată, dar niciuna dintre ele nu vizează oficialii politici care au dat jandarmilor autoritatea de a interveni violent.
La fel ca în cazul Ursu, pretenția Justiției e ca vinovați să fie considerați doar cei care au dat pumnii, nu și ordinele sau măcar voia…
Poporul, apatic după acești ultimi ani în care autoritățile politice au slăbit tot mai mult încrederea în dreptate și speranța socială, resurse esențiale pentru o societate care rezistă manipulărilor, diversiunilor și abuzurilor de putere, primește câteva grăunțe, un simulacru de dreptate socială, cam cum sunt și prețurile scăzute ale prim-ministrului Ciolacu.
În același timp, politicienii primesc un fel de cec în alb că responsabilitatea lor va fi trecută în contul celor care execută, un cec pe care îl vor folosi, mai ales că scenariul alegerilor care urmează anul viitor cuprinde un populism ridicat la cote generalizate și tendințe extremiste, pe care AUR le arată acum numai cu jumătate de chip, scrie jurnalista Magda Grădinaru pe pagina SpotMedia.
Povestea lui Gheboasă spusă de el însuși: „Aceste versuri nu sunt cele mai bune, dar eu nu mă duc la vreun festival să educ copiii / Înainte de-a apărea Gheboasă, era doar Gabi care murea de foame și nu își permitea nimic. A apărut Gheboasă, iar de atunci mă descurc” (G4Media)
Gabriel Gavriș, alias Gheboasă, cântărețul de trap contestat după prestația de la festivalul UNTOLD și amendat de autorități pentru versurile melodiilor, a declarat pentru G4Media.ro că nu e deranjat de valul de critici. La 21 de ani a ajuns să aibă milioane de următori pe YouTube și pe rețelele de socializare. „Nu îmi doresc să fiu niciun model, fac ce pot să trăiesc. Acum o duc bine, mă descurc, dar știu ce înseamnă să nu ai nimic, să nu ai pâine și nimic de mâncare”, spune Gabi. Născut în Târgoviște (cartier Șerpărie), a fost abandonat de mamă după naștere, în timp ce tatăl său era la pușcărie. Statul l-a luat și l-a ținut o vreme. Apoi, băiatul a ajuns în grija unor asistenți maternali.
Înainte să cânte cochetase și cu fotbalul. „Nu am fost rău deloc. Eu am făcut fotbal profesionist la Chindia. Muzica m-a ajutat, însă, cel mai mult. În 2020 m-am apucat, practic. Am pornit doar cu o poveste de viață. Am făcut un clip de 3 lei și mă știau doar vecinii. Piesa a ajuns în 3 luni la 1 milion de vizualizări pe YouTube. Apoi am făcut altele și am unele cu 15-16 milioane, de succes. Eram un no-name, acum mă urmăresc milioane de oameni. Am ajuns aici cu credința, eu cred în Dumnezeu și sunt convins că el m-a adus aici. Credința mea m-a adus, foamea și munca”.
În 3 ani de zile, adolescentul plecat din Șerpărie, Târgoviște, a ajuns pe scena UNTOLD, la unul dintre cel mai mari festivaluri din lume. Aici Gheboasă s-a ales cu un val de critici pe rețelele de socializare. Versurile obscene au fost indicele principal al acuzatorilor.
https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-158516-tineri-pnl-psd-fara-experienta-vicepresedinti-institutie-cheie
///////////////////////////////////////
RECOMANDĂRI PRIVIND METODA „ACCIDENTUL”
Polițiștii brăileni atrag atenția asupra prevenirii infracțiunilor săvârșite prin intermediul telefonului, punând accent în special pe modul de operare purtând denumirea accidentul.
Demersurile preventive sunt pentru a conștientiza populația, cu precădere persoanele vârstnice care sunt mai vulnerabile în faţa escrocilor, pe fondul limitărilor fizice aduse de vârstă (scăderea vederii şi a auzului, deplasarea cu dificultate), al accesului redus la mijloacele moderne de comunicare şi al faptului că singurătatea le face să intre mai uşor în contact cu necunoscuţii.
Un apel telefonic care anunţă implicarea unei rude mai tinere într-un accident rutier, le determină să acţioneze precipitat şi să-şi încredinţeze economiile de o viaţă unor persoane lipsite de scrupule, în încercarea de a-şi ajuta rudele.
Cum acţionează infractorii. Metoda „accidentul”
Victimele sunt contactate de obicei pe telefonul fix, de persoane care se recomandă a fi rude apropiate (fiu/fiică, nepot, ginere/noră) şi, sub pretextul că au fost implicate în accidente de circulaţie grave, soldate cu victime, solicită diferite sume de bani, necesare pentru despăgubirea victimelor accidentului, plata serviciilor medicale, onorariul avocatului sau pentru a scăpa de răspundere.
Uneori, pentru a fi mai convingători, infractorii dau la telefon o altă persoană, care se recomandă a fi poliţist, avocat sau procuror, îi explică persoanei apelate gravitatea situaţiei şi importanţa păstrării secretului cu privire la convorbirea telefonică şi îi dă informaţii referitoare la modul de transmitere a banilor (prin poştă, virament bancar, sisteme de transfer rapid sau prin diferiţi intermediari), fără a uita să ceară distrugerea tuturor documentelor referitoare la efectuarea transferurilor.
În situaţia în care persoana apelată susţine că nu deţine banii ceruţi, escrocii îi sugerează să se împrumute sau să scoată de la un bancomat, fiind uneori dispuşi chiar să scadă suma sau să accepte bunuri de valoare în locul banilor.
Nu de puţine ori, infractorii obţin iniţial cât mai multe informaţii despre potenţialele victime (nume, prenume, profesie, program de lucru, membri ai familiei), pe care le folosesc ulterior pentru a le câştiga acestora încrederea şi a le convinge că faptele relatate sunt reale.
Pentru prevenirea înşelăciunilor prin această metodă
– dacă aţi fost informat că o rudă a fost implicată într-un accident rutier şi vi se cer bani pentru a o ajuta în orice mod, nu vă lăsaţi influenţaţi de urgenţa pe care o invocă cel care vă solicită banii. Cereţi timp pentru a putea face rost de suma solicitată şi încercaţi să luaţi legătura cu respectiva rudă, sunând la numărul de telefon pe care comunicaţi de obicei cu aceasta; dacă nu reuşiţi, contactaţi o altă persoană din familie, sunaţi la poliţie sau la spital, pentru a verifica dacă veştile primite sunt adevărate;
– nu pronunţaţi, pe parcursul convorbirii, numele membrilor de familie; informaţia ar putea fi folosită de infractori pentru a vă convinge că veştile pe care vi le-au dat sunt adevărate;
– nu vă lăsaţi impresionaţi de „suferinţa” din vocea pretinsei rude care vă solicită ajutorul şi cereţi-i cât mai multe detalii, din care să vă puteţi convinge că este cine afirmă;
– înainte de a trimite sau înmâna unui necunoscut economiile dumneavoastră, consultaţi-vă cu o persoană de încredere sau sunaţi la poliţie!
https://www.cronicadebraila.ro/2023/03/02/recomandari-privind-metoda-accidentul/
////////////////////////////////////
Metoda accidentul
ÎNȘELĂCIUNE
Stire din Eveniment : METODA ACCIDENTUL încă face victime: o femeie de 78 de ani, păcălită. Suspecții, prinși cu ajutorul polițiștilor din Constanța
METODA ACCIDENTUL încă face victime: o femeie de 78 de ani, păcălită. Suspecții, prinși cu ajutorul polițiștilor din Constanța
Florentina BOZÎNTAN –
19 Decembrie 2022
Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au depistat în flagrant delict şi condus la cerc …
Stire din Eveniment : Escrocii nu se lasă. Metoda „Accidentul“ face ravagii și la Constanța
Escrocii nu se lasă. Metoda „Accidentul“ face ravagii și la Constanța
Isabel Andreea ANDRIEȘ –
16 Octombrie 2022
Ieri, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că tatăl său, de 82 de ani, a fost victima unei înșelăciuni prin me …
Stire din Eveniment : „Metoda accidentul” a lăsat o bătrână fără 75.000 de lei. Cum a convins-o bărbatul la telefon
„Metoda accidentul” a lăsat o bătrână fără 75.000 de lei. Cum a convins-o bărbatul la telefon
Isabel Andreea ANDRIEȘ –
13 Septembrie 2022
O clujeancă de 78 de ani a fost înşelată cu 75.000 de lei de un bărbat de 33 de ani, din Ialomiţa, prin metoda „Accidentul”, potrivit Antena3.roCu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ial …
POLITIA ROMANA
Stire din Eveniment : Poliţia Română, mesaj important către cetăţeni: ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI!
Poliţia Română, mesaj important către cetăţeni: ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI!
Alina DRACOPOL –
07 Septembrie 2022
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității avertizează cetățenii să își ia măsuri de prevenire astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”accidentul”.Specific acestui …
POLIȚIA CONSTANȚA
Stire din Eveniment : Metoda „Accidentul” încă face victime! Poliţia Constanţa: „Nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea”
Metoda „Accidentul” încă face victime! Poliţia Constanţa: „Nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea”
Alina DRACOPOL –
15 August 2022
Deşi s-a tot vorbit şi oamenii au fost informaţi şi preveniţi, se pare că escrocii nu s-au potolit, iar multe persoane încă devin victimele celebrei metode „Accidentul”.Astfel, Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire …
Stire din Eveniment : Constănţeni „falimentaţi” de falşi medici sau avocaţi! Poliţia Constanţa: „Nu mai credeţi poveşti lacrimogene. Sunaţi la 112!”
Constănţeni „falimentaţi” de falşi medici sau avocaţi! Poliţia Constanţa: „Nu mai credeţi poveşti lacrimogene. Sunaţi la 112!”
Alina DRACOPOL –
08 Iunie 2022
Un apel telefonic anunţă că o rudă apropiată a făcut accident. Este în stare gravă şi are nevoie de bani urgent. La celălalt capăt al telefonului se află, chipurile, un medic sau chiar un avocat, gata să sară în foc să r …
ÎNȘELĂCIUNE
Stire din Eveniment : O metodă de înșelăciune face ravagii printre constănțeni! Iată ce sfaturi are Poliția
O metodă de înșelăciune face ravagii printre constănțeni! Iată ce sfaturi are Poliția
Florentina BOZÎNTAN –
16 Februarie 2022
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat miercuri, 16 februarie, activități de informare și prevenire a faptelor de înșelăciune prin metoda accidentul – varianta COVID-19, în municipiul …
ÎNȘELĂCIUNE
Stire din Eveniment : Sfaturi pentru seniorii constănțeni: „Aveți grijă la metoda accidentul – varianta Covid”
Sfaturi pentru seniorii constănțeni: „Aveți grijă la metoda accidentul – varianta Covid”
Florentina BOZÎNTAN –
06 Februarie 2022
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, joi, 3 februarie, activități de informare și prevenire, astfel încât cetățenii să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda …
ÎNȘELĂCIUNE
Stire din Eveniment : Atenţie la „metoda accidentul”! Percheziţii într-un dosar de înşelăciune
Atenţie la „metoda accidentul”! Percheziţii într-un dosar de înşelăciune
Alina DRACOPOL –
31 Ianuarie 2022
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte efectuează, în această dimineaţă, patru percheziţii în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane bănuite de înşelăciune prin metoda „accidentul”, scrie Agerpres.” …
ÎNȘELĂCIUNE
Stire din Eveniment : Escrocii fac ravagii la Constanța prin metoda „accidentul”! Iată ce aveți de făcut pentru a nu ajunge victime!
Escrocii fac ravagii la Constanța prin metoda „accidentul”! Iată ce aveți de făcut pentru a nu ajunge victime!
Florentina BOZÎNTAN –
26 Ianuarie 2022
De la începutul anului, mai mulți constănțeni au reclamat polițiștilor că au fost apelați de persoane care au încercat – în unele cazuri au și reușit! – să îi păcălească prin metoda „accidentul”. Prin urmare, oamenii leg …
Stire din Eveniment : Metodă modernă de înșelătorie, la început de 2022. „Mamă, am nevoie urgentă de bani!”
Metodă modernă de înșelătorie, la început de 2022. „Mamă, am nevoie urgentă de bani!”
Florentina BOZÎNTAN –
05 Ianuarie 2022
O nouă înșelătorie a ajuns în atenția oamenilor legii, la începutul anului 2022. De fapt, este vorba despre o variantă modernizată a „metodei accidentul”, căreia i-au căzut victime în anii trecuți numeroși părinți și bun …
ESCROCHERIE
Stire din Eveniment : Percheziții la Constanța: escrocii dădeau țepe prin metoda „Accidentul”, în toată țara!
Percheziții la Constanța: escrocii dădeau țepe prin metoda „Accidentul”, în toată țara!
Florentina BOZÎNTAN –
10 Iulie 2021
Escrocheriile prin metoda „Accidentul” fac în continuare victime, în special în rândul bătrânilor. Iar asta în ciuda apelurilor repetate ale oamenilor legii de a nu se mai da crezare telefoanelor alarmante, primite în mi …
POLIȚIE
Stire din Eveniment : ESCROC prin METODA ACCIDENTUL, prins în flagrant de Poliție!
ESCROC prin METODA ACCIDENTUL, prins în flagrant de Poliție!
Florentina BOZÎNTAN –
13 Iunie 2021
Polițiștii din cadrul Secției 3 împreună cu cei ai Secției 2 Poliție au reușit prinderea în flagrant delict a unui bărbat, de 37 de ani, bănuit de comiterea unei înșelăciuni prin „metoda Accidentul”. Astfel, la data de 1 …
TELEFON
Stire din Eveniment : Aveți grijă la telefoanele din miez de noapte! Escrocii cu „metoda accidentul” caută victime
Aveți grijă la telefoanele din miez de noapte! Escrocii cu „metoda accidentul” caută victime
Florentina BOZÎNTAN –
13 Mai 2021
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, au desfășurat, miercuri, 12 mai, activități în scopul prevenirii faptelor de înșelăciune pri ………………………………………………………………………….
https://cugetliber.ro/metoda-accidentul
////////////////////////////////////
Puterea vindecatoare a copacilor. Shinrin-yoku, metoda japoneza pentru o viata lunga si fericita (1)
In japoneza, shinrin inseamna „padure”, iar yoku inseamna „baie”. Asa ca shinrin-yoku inseamna imbaierea in atmosfera padurii sau asimilarea padurii prin simturile noastre. Aici nu este vorba de exercitii fizice, drumetie sau jogging. Este vorba de a fi pur si simplu in natura, de a te conecta cu ea prin simturile vazului, auzului, mirosului, gustului, pipaitului” – Dr. Qing Li.
Am selectat o serie informatii pretioase din cartea Dr. Qing Li care este profesor asociat la Nippon Medical School din Tokyo si unul dintre cei mai apreciati experti din lume in shinrin-yoku. Dr. Qing Li demonstreaza in cartea sa „Padurea care vindeca – Shinrin-yoku – Metoda japoneza pentru o viata luna si fericita” ca imbaierea in padure reduce stresul, anxietatea, depresia, imbunatateste calitatea somnului, creste energia, creativitatea si concentrarea, intareste sistemul imuntar, amelioreaza sanatatea cardiovasculara si metabolica si produce efecte calmante pe plan psihologic.
La ce ajuta imbaierea in padure?
Peste tot, pe cuprinsul lumii, mai multi oameni traiesc la oras decat la tara. Oficial, din anul 2000 am devenit o specie urbana, iar pana in 2050, se estimeaza ca 75% din populatia lumii (aprox 9 miliarde) va locui la oras.
De asemenea, suntem tot mai mult o specie de interior. Conform Agentiei de Protectie a Mediului din Statele Unite, americanul de rand isi petrece 93% din timp in interior, din care 6% in masina. Asta face ca numai jumatate de zi pe saptamana sa fie petrecuta in aer liber. Europenii nu stau mai bine, petrecand 90% din timp in spatiu inchis.
Orasele sunt locuri minunate, pline de emotie, energie si oportunitati. Dar traiul intr-un oras este stresant, iar cu cat suntem mai stresati, cu atat ne imbolnavim mai tare. Organizatia Mondiala a Sanatatii numeste stresul epidemia secolului XXI, iar gasirea cailor de tinere in frau a stresulului este o provocare extrem de importanta pentru viitor.
Vestea buna este ca si timpul scurt petrecut in natura poate sa aiba impact asupra sanatii noastre. O baie in padure de doua ore te va ajuta sa te deconectezi de la tehnologie si sa incetinesti ritmul. Te va aduce in momentul prezent si te va destinde.
copac mana atingere pin padure
Photo by Paul Rysz on Unsplash
Cand te conectezi la natura cu toate cele cinci simturi, incepi sa profiti de multiplele beneficii pe care le ofera natura. Exista in prezent mai multe informatii care dovedesc ca shinrin-yoku (imbaierea in padure) poate:
– reduce tensiunea arteriala;
– diminua starea de stres si induce starea de relaxare;
– imbunatati santatea la nivel cardiovascular si metabolic;
– scadea glicemia;
– imbunatati concentrarea si memoria;
– inlatura depresia;
– imbunatati pregurile de durere;
– creste nivelul de energie;
– intari sistemul imunitar cu o cantitate mai mare de celule NK;
– mari productia de proteine anticancer;
– ajuta la slabit.
Imbaierea in padure intareste sistemul imunitar
Unul din beneficiile imbaierii in padure este ca te poate ajuta sa dormi mai bine si sa-ti dea o stare de spirit mai buna, rupand ciclul in care ne confruntam permanent cu probleme, sarcini, stari de nervozitate si alerta. O pauza in care te deconectezi de la ritmul nebun de zi cu zi si te conectezi cu padurea prin intermediul simturilor iti scade ritmul cardiac si tensiunea si iti imbunatateste metabolismul si functionarea ritmului cardiovascular. Si, cel mai important, poate sa-ti intareasca sistemul imunitar.
Este bine-cunoscut faptul ca sistemul imunitar joaca un rol important in lupta cu bacteriile, virusurile si tumorile. Se stie si ca stresul inhiba functia imunitara. Daca sistemul imunitar este inhibat, probabilitatea de a fi bolnav este mai mare; oamenii stresati devin in mod frecvent bolnavi.
Una din modalitatile de a testa sanatatea sistemului imuntar este analizarea activitatii celulelor NK. Acestea sunt un tip de linfocite si se mai numesc celule ucigase, deoarece pot ataca si ucide celulele nedorite, de exemplu cele infectate viral sau celulele tumorale.
In urma studiilor efectuate de autorul cartii, Dr. Qing Li, a descoperit ca activitatea si numarul celulelor NK a crescut semnificativ dupa imbaierea in padure si acest efect dureaza pana spre 30 de zile.
Rezulta astfel ca este suficient si sa faci o excursie de imbaiere in padure o data pe luna pentru a mentine un nivel ridicat al celulelor NK.
Puterea copacilor. Cum produc copacii aceste efecte?
Stim ca cele cinci simturi ale noastre joaca un rol crucial in efectele vindecatoare ale imbaierii in padure – vederea, sunetele, mirosurile, gustul si atingerea padurii, toate au un puternic impact asupra starii noastre de bine.
Dintre toate simturile, simtul mirosului are un rol principal. Oare respiratul in aromaterapia naturala a padurii – substantele chimice continute in plante si cunoscute ca fitoncide – este cel care asigura aceasta uriasa stimulare a sistemului imunitar?
Dar ce sunt fitoncidele? Pe langa concentratia mai mare de oxigen, aerul din padure este plin de fitoncide. Acestea sunt uleiuri naturale din plante si fac parte din sistemul de aparare al copacilor. Ei elibereaza fitoncide pentru a se apara de bacterii, insecte si ciuperci. Fitoncidele fac parte si din sistemul de comunicare al copacilor intre ei. Concentratia de fitoncide din aer depinde de temperatura si de alte schimbari care au loc pe parcursul anului. Cu cat este mai cald, cu atat sunt mai multe fitoncide in aer. Cea mai mare concentratie de fitoncide se inregistreaza in jurul temperaturii de treizeci de grade Celsius.
Copacii verzi tot timpul anului, precum pinul, cedrul, molidul si coniferele sunt cei mai mari producatori de fitoncide. Principalele elemente continute de fitoncide sunt terpenele – mirosul lor il simti cand practici shinring-yoku in padure. Cele mai importante terpene sunt:
D-limonen – care miroase a lamaie
Alfa-pinen – care are parfum proaspat de pin
Beta-pinen – miroase ca busuiocul sau mararul
Camfen – are miros de rasina, de terebentina
pin padure fitoncid
Deja se stie ca expunerea la uleiuri esentiale inlatura depresia si ajuta in anxietate, asa ca pentru Dr. Qing parea clar ca fitoncidele din aer trebuie sa fi avut un rol in faptul ca imbaierile din padure ne fac sa ne simtim mult mai bine si mai relaxati. Dar pentru ca nu existau cercetari cu privire la efectul fitoncidelor asupra functiei celulare NK, s-a hotarat sa testeze efectul fitoncidelor asupra functiei imunitare la oameni, imprastiind in camerele lor ulei de hinoki (ulei din frunza de Camaecyparis).
Rezultatele au aratat ca expunerea la fitoncide:
– a crescut semnificiativ numarul si activitatea celulelor NK si a intensificat activitatea proteinelor anticancer;
– a scazut seminificativ nivelurile hormonilor de stres;
– a crescut numarul orelor de somn;
– a scazut motivele de tensiune/anxietate, manie/ostilitate si oboseala.
Un exemplu privitor la puterea uleiurilor esentiale de a reduce stresul a fost aratat de doua infirmiere care lucrau la sectia de urgenta a Centrului Medical Universitar Vanderbilt. Ele si colegii lor prezentau deseori niveluri foarte inalte de stres si oboseala. Amandoua folosisera uleiurile esentiale acasa pentru gestionarea stresului si epuizarii si s-au intrebat care ar fi efectul daca ar imprastia uleiurile in toata sectia. S-a instituit un comitet de aprobare a studiului, care s-a asigurat ca experimentul respecta regulamentul spitalului si nu afecta in vreun fel standardul de ingrijire la care se asteptau pacientii. Rezultatele au aratat impactul urias pe care difuzarea uleiurilor esetinale il poate avea asupra unui loc de munca stresant. Inainte de folosirea uleiurilor esentiale, 41% din personal au raportat ca simteau foarte des stresul legat de munca. Dupa ce uleiurile au fost difuzate in sectie, procentul a scazut la 3%. Nivelurile de energie au crescut de la 33% la 77%. La sfarsitul studiului, 84% din personal au fost de acord ca difuzarea uleiurilor esentiale a contribuit la o atmosfera de lucru pozitiva.
„Imaginati-va ce posibilitati sunt daca uleiurile esentiale pot avea un astfel de impact asupra mediului de lucru, schimband chiar perceptia asupra nivelurilor de stres si energie ale cuiva” au spus infirmierele.
De ce nu incerci sa difuzezi acasa uleiurile preferate ca sa vezi ce efecte au? S-ar putea sa fii uimit/a. Care sunt cele mai potrivite difuzoare pentru camera, care sunt avantajele difuzoarelor profesionale, care sunt cele mai potrivite uleiuri esentiale si cum se face difuzarea vom povesti intr-un alt articol pe blog.
https://www.imker.ro/blog/puterea-vindecatoare-a-copacilor-shinrin-yoku.html
///////////////////////////////
Sclav la nivel înalt al elitelor, face dezvăluiri
Publicat de Teodosie Paraschiv
Lumea este condusă de o Elită satanică care slujește demonilor. Există numeroase dovezi și mărturii în acest sens. Guvernul mondial pe care vor să-l instituie Elitele satanice are ca scop supunerea întregii omeniri demonilor. Mare parte dintre aceste Elite sananice nici nu sunt oameni. Multe mărturii ne dezvăluie că membrii acesteia sunt reptilieni.
De ce vă prezint aceste informații? Ca să știți că suntem într-un război cu demonii, nu cu oamenii. Singura noastră scăpare este să ne schimbăm viața și să ne întoarcem la Dumnezeu.
Nathalie Augustina a fost un model de modă de renume mondial în anii 1980, care a fost controlată mental de CIA pentru a fi sclavă sexuală pentru cel mai înalt nivel al elitelor: familii regale, șefi de stat, comandanți ai armatei, celebrități de la Hollywood etc. a fost traficată către nume mari din industria filmelor și muzicii, precum și în locurile de top unde se adună conducătorii lumii, cum ar fi Davos. [2]
Ted Gunderson, fost agent FBI, vorvește despre răpirea copiilor din SUA și despre traficul de copii. El spune că sunt folosiți în orgii sexuale de către politicieni și nu numai, pentru traficul de organe și sacrificii satanice. [4]
După ce s-a eliberat din această rețea nefastă, Nathalie a fost ajutată de renumitul reporter Robin de Ruiter (care în 2008 a prezis cu exactitate pandemia din 2020 în detalii uimitoare) pentru a dezvălui aceste crime într-o carte. Robin a omis totuși informații cheie, care sunt prea periculoase pentru a fi dezvăluite public.
Într-un interviu video, Nathalie explică cum un număr mare de copii sunt adunați în camere spațioase, unde oficialii guvernamentali vin să-i violeze – atât băieți, cât și fete. Nathalie descrie, de asemenea, rețele vaste de tuneluri sub clădirile guvernamentale, unde au fost duși și ea și mulți alți copii, pentru a fi abuzați. Același lucru se întâmplă și în bazele militare și în alte locații.
Nathalie a spus în repetate rânduri că realitatea a ceea ce se întâmplă este încă mult mai rău decât ceea ce a dezvăluit ea. Dar ea a spus că nimeni nu este pregătit să audă astfel de informații, deoarece sunt prea înfiorătoare. Mărturia ei este confirmată de Agenția de Securitate Națională din SUA, care a început o operațiune în 2017 pentru a expune acest rău în fața publicului.
Ororile descrise de Nathalie Augustina sunt confirmate și de foști directori ai FBI, poliție, jandarmerie, militari, detectivi și alte victime supraviețuitoare din întreaga lume. Vezi raportul de dovezi.
Mai mult, David Sorensen este în legătură cu grupuri de foști detectivi de poliție și asistenți medicali care colaborează cu organizații internaționale pentru a documenta acest lucru și pentru a lua măsuri atunci când este momentul potrivit. Aceste operațiuni sunt executate cu mare atenție, deoarece mulți avertizori ai acestor crime au fost arestați sau asasinați.
Elitele și
tărâm spiritual întunecat
David Sorensen a avut mai multe conversații personale telefonice cu Nathalie, iar ea mi-a trimis scrisori cu detalii despre legătura spirituală a elitelor criminale, cu tărâmul întunecat. La scurt timp după ce mi-a trimis aceste scrisori, ea a dispărut fără urmă. Nimeni nu are habar ce sa întâmplat cu ea. S-a ascuns? A fost ucisă? E închisă? Nimeni nu știe. El ne împărtășește un fragment dintr-una dintre scrisorile ei mai jos, pentru că știe că acest rău trebuie să fie demascat umanității.
MĂRTUIREA MARTORULUI OCULAR
TRAFICAT LA CELE MAI ÎNALTE NIVELURI ALE ELITELOR SATANICE
„Cartea mea este doar o fracțiune din adevăr. Totul este mult mai rău. De fapt, am așteptat până când oamenii sunt suficient de trezi înainte de a spune totul.
Cunosc întreaga lume a familiilor principale de pedofili satanici. Cunosc și am fost folosită și violată de membrii familiilor conducătoare care se află deasupra Caselor Regale. Casa regală falsă olandeză are drept șef clanul Habsburg și Vaticanul. Familia Rothschild controlează financiar toți membrii regali. Fiecare casă regală trebuie să se închine în fața lor și să dea act de prezență atunci când este convocată.
Am fost adesea în Elveția în DAVOS și Lausanne și Zurich și Geneva. Întotdeauna în timpul întâlnirilor politice ale liderilor mondiali.
Se întâmplă mult mai multe pe pământ decât știi sau realizezi. De exemplu. Klaus Schwab este un Habsburg pur.
Familiile care conduc absolut se întâlnesc de 3 ori pe an în Davos, Elveția. Aceste adunări sunt închise și puternic securizate. Aici se întâlnesc familiile de dinozauri (reptilieni). Un anumit grup iese doar noaptea. Niciodată în timpul zilei. Lumina zilei este dăunătoare pentru ei. Nici ei nu sunt oameni normali. Ei trăiesc sute de ani, cel mai bătrân pe care l-am întâlnit avea 830 de ani. Ei nu mănâncă alimente ca oamenii. Nevoia lor medicală este sângele bebelușului, până la 25 de zile după nașterea copilului. Celălalt grup ia sânge pentru bebeluși și carne pentru bebeluși, nimic altceva decât atât.”
–-
O altă mărturie o avem din partea lui Ronald Bernard [1], fostul bancher care muta bani pentru elite, mi-a confirmat personal acest lucru. El a spus că a fost în contact direct cu unul dintre acei membri demonici ai elitelor bancare și a spus că această entitate are peste 2.000 de ani. „Sunt de la o altă frecvență”, mi-a spus Ronald.
Într-o zi, această entitate și-a pus mâna pe pieptul lui Ronald și întregul său corp a început să ardă puternic. Ronald știa că va muri dacă această mână îi rămânea pe piept. Acest lucru a fost făcut pentru a-l intimida.
Majoritatea oamenilor sunt înclinați să nege aceste realități spirituale, dar oricine are curajul să privească realitatea, va vedea cum acest lucru este prezent în fiecare cultură a lumii noastre și este descris în scrierile de-a lungul istoriei. Scripturile și literatura de spiritualitate vorbesc din belșug despre realitatea tărâmului spiritual întunecat. Ele arată că lupta supremă nu este doar împotriva oamenilor corupți, ci aceștia servesc tărâmurilor mai înalte ale răutății spirituale.
Vă recomand să vizionați și documentarul Out of Shadows. Documentarul ridică masca asupra modului în care mass-media mainstream și Hollywood-ul manipulează și controlează masele prin răspândirea propagandei în conținutul lor. Scopul realizatorilor este să trezim publicul larg, aruncând lumină asupra modului în care toți am fost mințiți și spălați creierul de un inamic ascuns cu o agendă sinistră.
Sursa: https://stopworldcontrol.com/abuse/
Bibliografie
[1] Ronald Bertrand, Amazing testimony from financial elite insider.
[2] Top fashion model reveals sexual abuse by governments.
[3] https://vimeo.com/406852155
[4] Ted Gunderson talks about missing children in the USA , child trafficking.
///////////////////////////////////////
Este noua ordine mondială o ordine satanică? (IV)
Publicat de Teodosie Paraschiv
ONU și Antihristul
Iezuiții, împreună cu sioniștii, se pregătesc să pună întreaga lume sub președenția Națiunilor Unite (ONU) sub conducerea unui singur om, antihristul, pe care îl vor pune în funcția de președinte al ONU. Deocamdată, cea mai înaltă poziție la ONU este funcția de „secretar general”. Locul președintelui ONU este vacant, ca să poată fi ales primul, dar și ultimul președinte.
Antihristul va fi ales președinte al ONU când va veni vremea pentru a fi propulsat ca guvernator al întregii lumi. Când națiunile lumii vor fi pregătite printr o criză multiplă de proporții pentru o formă unică mondială de guvernare, atunci va fi ales președintele Națiunilor Unite (ONU), stăpânul lumii.
Sfântul Lavrentie de Cernigov (1868 – 1950) spune așa:
„Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota.”
Apoi adăuga:
„Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul.”
Să ne mai mire spunele lui în aceste zile când ne pândește un război nuclear? Eu cred că ar trebui să fim înțelepți, cum spune Domnului nostru Iisus Hristos, și să cunoaștem semnele vremii. Asta ar trebui să ne îndemne să fim mai buni unii cu alții, să înțelegem vicleniile demonilor și să nu le mai facem jocul, dezbinându-ne între noi. De asemenea, să lăsăm viața lumească și să ne apropiem mai mult de Dumnzeu prin rugăciune, iertare și milostenie.
Antihristul va fi primul și ultimul președinte al Națiunilor Unite (ONU). Având în vedere că sioniștii sabatieni au pregătit oameni pentru toate pozițiile cheie – vor provoca o criză economică de mari proporții, fără precedent, așa încât Marea Depresiune economică din anii 1930 va fi surclasată ca un crash financiar foarte mic.
Prin această viitoare criză planetară, valoarea banilor din întreaga lume va coborî la zero și întregul sistem economic se va prăbuși. Acest lucru va duce la distrugerea economiilor tuturor țărilor, deoarece circulația banilor lichizi pentru economie este de aceeași valoare și importanță ca circulația sângelui în organismul uman.
Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi digitale (bani digitali) astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui.
După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore guvernarea unui salvator (antihristul) care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul pierderii propriei libertăţi a fiecarui cetățean. Această criză economică va crea un haos fără precedent. Din acest haos națiunile vor fi scoase la liman de un „salvator”, antihristul, care va apare ca un geniu la nivel planetar pentru a „salva” lumea.
Stareţul Tadei de la Vitovniţa spune că atunci
„când veți vedea criza economică că ia proporții în întreaga lume, atunci să stiți că arătarea în public a antihristului este aproape.”
Dar să nu ne pierdem nădejdea, ci să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca în marea Sa milă să ne îngăduie vreme de pocăință și să mai amâne aceste vremuri cumplite. Criza economică bate la ușă. A fost deja anunțată ca iminentă. Dar de noi depinde cât de aproape sunt vremurile când antihristul se va arăta public. Să ne întoarcem la Dumnezeu și El va amâna acele vremuri. Altfel, ele se vor împlini în timpul vieții noastre.
Vorbind despre vremurile de pe urmă, Sfântul Lavrentie de Cernigov spunea:
„Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru Antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.”
„Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului.”
Acum trăim asemenea vremuri când se construiesc biserici de zid și se lasă în paragnă biserica din sufletul credincioșilor. Cum? Oare cum așa? Oare nu se fac slujbe în biserici? Da, se fac, însă în același timp Biserica este subminată din interior prin ecumenism, promovarea politicilor new age-iste și a genocidului prin otrăvire cu așa zisele „vaccinuri”. Astăzi misiunea Bisericii este doar de formă. Îmi pare rău să o spun, dar acesta este adevărul. Tot ce se face este mai mult de fațadă. Ceea ce primează sunt banii, averile și slava. Privind în jurul meu, îmi dau seama că Sf. Lavrentie aveau mare dreptate. Și nu este singurul care atrag atenția asupra acestei stari de fapt.
Totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie, dar puțini sunt cei care pricep această „taină a fărădelegii”.
„Va fi război, continuă Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.”
Ce fel de război va fi, de vor dispare oamenii și animalele? Pare că va fi un război nuclear. Dar înainte de război Dumnezeu va îngădui tot felul de boli pentru oamenii cei slabi. „Pandemia” din zilele noastre este fabricată de oameni ce slujesc demonilor, însă este posibil ca în nebunia lor să folosească arme biologice de distrugere în masă. Una din aceste arme sunt așa zisele „vaccinuri”.
Întrebarea este, cum ne pregătim pentru acele vremuri? Ne mai gândim cum să ne salvăm averile sau să cum să lăsăm moștenire copiilor, sau ne gândim cum să dobândim viața veșnică și împărăția lui Dumnezeu?
Ne îngrijorăm ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca, sau căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui?
„În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atunci pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. n.). Vor fi nişte bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”
Gândiți-vă și voi, ce bombe vor fi atât de puternice să topească fierul și pietrele? Bombele nucleare și termonucleare.
Să revenim la ONU și liderul mondial. Robert Muller, fostul secretar general asistent al Naţiunilor Unite este astăzi o persoană influentă în domeniul spiritual înlăuntrul Naţiunilor Unite. El mai este numit şi „profetul speranţei” de la Naţiunile Unite. El a scris:
„Trebuie să înaintăm cât de repede posibil spre o guvernare mondială, o religie mondială, sub un singur lider mondial.” [2]
În cartea, „Conspiraţia Vărsătorului” de Marilyn Ferguson arată că, influenţa de frunte în această „trezire” spirituală new age-istă, a avut-o preotul iezuit Pierre Teilhard de Chardin.”
Să vedem ce a avut de zis Robert Muller despre acesta:
„Teilhard de Chardin a văzut întotdeauna Naţiunile Unite ca pe întruparea instituţională progresivă a filozofiei sale.”[3]
Robert Muller spune în continuare:
„Teilhard de Chardin l-a influenţat pe tovarăşul său, părintele de Breuvery, i-a inspirat pe colegii săi care au iniţiat un proces amplu de gândire globală pe termen lung la ONU, lucru care a afectat multe naţiuni şi oameni din toată lumea. Eu însumi am fost profund influenţat de Teilhard.”[4]
Robert Muller spune:
„Orice teilherdian va recunoaşte în aceasta transcedenţa spirituală pe care acesta a anunţat-o cu o aşa claritate ca fiind pasul următor în evoluţia noastră.” [5]
Deci, următorul pas va fi acela de la politică la cele spirituale.
Pierre Teilhard de Chardin era un preot francez iezuit, eugenicist şi marxist, un panteist, un evoluţionist – fiind implicat în falsul „Omului Piltdown” din 1912 – , umanist şi promotor al unei guvern mondial unic. El mai este cunoscut şi ca „tatăl New Age”.
„El a visat la o umanitate contopită cu „dumnezeu”, fiecare atingând propria dumnezeire la momentul punctului Omega. Această credinţă a inspirat pe mulţi dintre liderii New Age de astăzi.” [6]
Teilhard de Chardin este cunoscut pentru sinteza sa evoluţionistă, în care vorbeşte despre o unire a lumii minţii şi spiritului cu cea fizică. Această ideea îmi aduce aminte de afirmațiile repetate ale satanismului și neomarxistului Klaus Schwab despre unirea fizicului cu digitalul și biologicul, în a patra revoluție industrială, care nu schimbă ce faci, ci te schimbă pe tine.
Teilhard de Chardin spunea că:
„Nimeni nu poate nega că o rețea internă de legături (o rețea mondială) de afilieri economice și psihice este țesută cu o viteză din ce în ce mai mare, care ne învăluie și pătrunde constant mai adânc în fiecare dintre noi. Cu fiecare zi care trece, devine puțin mai imposibil să acționăm sau să gândim altfel decât în mod colectiv.”[7] [8]
În continuare, iată şi câteva din Chardin, pentru a aprofunda puţin învăţăturile sale care se constituie astăzi în spiritul filozofiei Naţiunilor Unite:
„E o lege a universului că, în toate lucrurile se află o existenţă precedentă. Înaintea fiecărei forme există o alta, mai puţin evoluată. Fiecare din noi evoluează spre dumnezeire.”
„Ce îmi propun să fac, e să îngustez prăpastia dintre panteism şi creştinism, să descopăr ceea ce s-ar putea numi sufletul creştin al panteismului sau aspectul panteist al creştinismului.”
”Pot fi salvat numai prin unirea cu universul:” (asta este filozofie panteistă şi budistă).
„Cred că, Mesia pe care-l aşteptăm fără nicio îndoială, este Christosul universal; adică Cristosul evoluţiei.”[9]
Aceasta este filozofia lui Teilhard de Chardin, şi după cum puteţi vedea nu este deloc biblică, şi mai mult, este de fapt o blasfemie. Iată ce mai spune el,
„O convergenţă generală a religiilor asupra unui Christos universal care-i satisface pe toţi, aceasta mi se pare singura convertire posibilă a lumii şi singura formă în care poate fi concepută o religie a viitorului.” [10]
„Hristosul universal” nu este Iisus Hristos din Noul Testament, ci Antihristul, Mesia noii ere, viitorul lider al guvernului mondial.
Să ne oprim aici, pentru moment, și să reținem câteva conexiuni. După cum putem constata din afirmațiile sale, Teilhard de Chardin a fost un apostol al spiritualității new age, numit de unii „tatăl New Age”, adică al noii ere. Filosofia sa a pe foarte mulți, inclusiv pe Robert Muller și gândire globală pe termen lung la ONU, lucru care a afectat multe naţiuni şi oameni din toată lumea.
Fără a exagera, pot spune că Teilhard de Chardin a promovat o spiritualitate satanică, care a influențat profund teologia catolică și nu numai.
Însă legăturile ONU cu ocultismul nu se opresc aici. Vom dezvolta subiectul în articolul următor din această serie.
Bibliografie
[1] Zosima Pascal, Sfârșitul omului, cules din Sfintele Scripturi, Editura Fotini, Galați, 2010, pp. 195-202.
[2] Dwight L. Kinman, The World’s Last Dictator, Woodburn, Oregon:Solid Rock Book, Inc. 1995, p. 81.
[3] Robert Muller, ed., The Desire to be Human: A Global Reconnaissance of Human Perspective in an Age of Transformation, Miranana, 1983, p. 304.
[4] Robert Muller, Most of All They Taught Me Happiness, Garden City, NY Image Book, 1985, pp. 116-117.
[5] Robert Muller, Most of All They Taught Me Happiness, Garden City, NY Image Book, 1985, pp. 164.
[6] Dave Hunt and T.A. McMahon, The Seduction of Christianity: Spiritual Discertment in the Last Days, Harvest House Publishers, 1985, p. 80.
[7] Pierre Teilhard de Chardin, The Formation of the internal Noosphere, 1947.
[8] https://fusionanomaly.net/pierreteilharddechardin.html
[9] Teilhard de Chardin: Christianity and Evolution,” SCP Journal (19:2/3), p. 56.
[10] Teilhard de Chardin, Christianity and Evolution, Collins, 1971, p.130
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/27/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-iv/
//////////////////////////////////////
Despre criza majoră și globală ce va veni
Publicat
de Teodosie Paraschiv
Ce este criza? „Criză” provine de la cuvântul grecesc „crisis” care înseamnă punct de cotitură.
Criza poate fi definită ca o situație serioasa sau un punct de cotitură generat de un pericol sau de o oportunitate (Hoff, 1995). Gerald Caplan spunea așa:
„criza apare când o persoană se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluție imediată și care pe moment pare de nedepășit.”
El mai spunea:
„O criză apare atunci când o persoană se confruntă ca un obstacol important în viață și care pare pentru un timp insurmontabil prin utilizarea metodelor obișnuite de rezolvare a problemelor” (Caplan, 1964).
Eu aș numi criza o acțiune de spargere și rupere, sau de disoluție și distrugere a unei ordini existente. Din această perspectivă, o criză majoră, pe mai multe planuri, sau pe toate planurile, înseamnă distrugerea ordinii actuale și apariția haosului. Criza, prin distrugerea ordinii, crează haos. Este nevoie de o criză pentru a ajunge la haos.
Este nevoie de criză? Unii spun că, da. Și unul dintre aceștia a fost David Rockefeller care spunea că
„tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.
Pentru a trece la o nouă ordine este nevoie de distrugerea vechii ordini. Însă pentru a distruge ordinea actuală este nevoie de ceea ce numim criză. O criză majoră. Criza duce la dezordine și la haos. Așadar, pentru a ajunge la o nouă ordine, mai întâi este nevoie de haos. Interesant acest cuvânt. Parcă l-am mai auzit undeva.
Acest cuvânt „haos” îmi aduce aminte de sintagma mult îndrăgită de masoneriei: ORDO AB CHAOS (ordine din haos). Dintre cei neinițiați, puțini sunt cei care înțeleg adevăratul sens al acestor cuvinte.
La ce se referă aceste cuvinte „ordine din haos”? Se referă la crearea unei noi ordini din haosul apărut în urma distrugerii vechii ordini. Așadar, criza majoră, care ne este pusă în față, are drept scop distrugerea actualei ordini.
De ce este nevoie de acest lucru? Pentru a putea trece la o nouă ordine, spun ei, „mai bună”, „mai echitabilă”.
Auzim vorbindu-se despre criză climatică, alimentară, de apă, energetică, politică, socială, identitară, religioasă și multe alte tipuri de crize. Problema este că cele mai multe din aceste așa zise crize sunt false. Sunt create artificial. Se încearcă declanșarea unor crize în mod artificial. Întrebarea este: ne afectează sau nu aceste „crize”?
Dacă ar fi să vorbim de „criza climatică” pare că nu ne afectează chiar atât de direct, întrucât acționează la nivelul deceniilor sau poate a secolelor. Însă când vorbim de o criză alimentară sau de apă, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. De asemenea, în cazul unei crize energetice. De ce? Îmaginați-vă o criză energetică, provocată de condițiile climatice sau de un atac cibernetic.
Dacă nu există alimentare cu energie, sau dacă infrastructura este distrusă, atunci toate sectoarele de activitate ale societății sunt paralizate. Fără energie nu poți să faci nimic. Nu mai există aprovizionare cu alimente și apă, transportul este paralizat, comerțul este paralizat, comunicațiile sunt paralizate, iar banii sunt blocați în conturi.
Cu alte cuvinte, printr-o criză energetică lumea, de la un capăt la altul, este aruncată într-un adevărat haos. Oamenii nu vor mai putea comunica, avertizările vor fi imposibile. Există pericolul ca această mare criză energetică să declanșeze în lanț multe alte crize, care vor duce cu adevărat la un haos, care va afecta în mod profund întreaga omenire. Vor apare, probabil, mari mase de oameni care vor migra dintr-un loc în altul, în căutarea unor condiții de viață mai bune. Oamenii se vor bate și se vor ucide, unii pe alții, pentru subzistență. Își vor distruge proprietățile și totul va fi un haos.
Acest haos este alimentat și lăsat deliberat să crească, pentru că servește scopurilor francmasoneriei și Ocultei satanice, care urmărește ca din haosul vechii ordini să instituie noua ordine mondială și un guvern mondial.
Acesta este scopul ascuns din spatele crizelor cu care tot suntem amenințați. Ele nu apar întâmplător, ci toate sunt provocate planificat. Războiul este provocat. Războiul din Ucraina, care este prezentat ca o cauză a crizei energetice și alimentare, sau a transporturilor, nu este decât un pretext.
O criză energetică o poți declanșa foarte ușor prin închiderea unor întrerupătoare. La fel și în cazul internetului. Nu este nevoie de un război, dar este nevoie de un pretext, ca să ai pe cine da vina, iar cei care declanșează aceste crize să poată rămâne în continuare în umbră.
Ideea este că omenirea trebuie determinată să accepte de bună voie să renunțe la libertate, în speranța că vor mai putea reveni la ceea ce a fost înainte de „pandemie”, în speranța că vor putea primi un pahar de apă și o bucată de pâine și în speranța că vor mai putea trăi un pic aici pe Pământ.
Când omul uită de viața veșnică și de Dumnezeu devine rob al acestei vieți și al demonilor care controlează lumea aceasta materială. De aceea, mai presus de orice este important să observăm că ne aflăm într-un război duhovnicesc, nu unul material, politic sau economic.
De ce o nouă ordine? De la ce ordine la ce ordine?
De la ordinea creștină la noua ordine luciferică. Dar aveți în minte mereu că satanismul întoarce totul pe dos.
Generalul Albert Pike, Marele Comandant, suveran pontif al francmasoneriei universale, dând instrucțiuni celor 23 de consilii supreme ale lumii.
„Ceea ce trebuie să spunem mulțimii este că ne închinăm unui zeu, dar este zeul pe care îl adorăm fără superstiție. Vouă, suverani mari inspectori generali, vă spunem acest lucru și puteți să le repetați fraților de gradele 32, 31 și 30 – religia masonică ar trebui să fie menținută, de către noi toți inițiați de grade înalte, în puritatea doctrinei luciferiene.”
„Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, oare Adonay (Dumnezeul creștinilor) ale cărui fapte dovedesc cruzime, perfidie și ura față de om, barbarie și repulsie față de știință, L-ar calomnia Adonay și preoții Săi?”
„Da, Lucifer este dumnezeu și, din păcate, Adonay este și Dumnezeu, căci legea veșnică este că nu există lumină fără umbră, nu există frumusețe fără urâțenie, nu există alb fără negru, căci absolutul nu poate exista decât ca doi zei. Întunericul fiind necesar pentru ca lumina să-i servească drept folie, așa cum piedestalul este necesar statuii, iar frâna locomotivei.”
„Astfel, doctrina satanismului este erezie, iar religia filozofică adevărată și pură este credința în Lucifer, egalul lui Adonay, dar Lucifer, zeul luminii și zeul binelui, se luptă pentru omenire împotriva lui Adonay, zeul întunericului și rău”
Din afirmațiile de mai sus putem observa că pentru masoni, Lucifer este zeul cel bun, iar Dumnezeul Bibliei, Adonay, este cel rău.
Noua ordine mondială pe care o promovează de peste 100 de ani teosofii, membrii organizațiilor oculte, vrăjitorii, ghicitorii, astrologii noii ere, iezuiții și papa, este o ordine luciferică.
Albert Pike în cartea sa „Morală și Dogmă” afirmă că „Masoneria este identică cu Misterele antice”, ceea ce înseamnă că toate învățăturile lor din toate cărțile lor sunt exact aceleași cu Misterele antice, păgâne și satanice! [p. 624, Învățături pentru gradul 28]
Leo Zagami, un fost illuminati convertit la sufism, ne confirmă faptul că cercurile New Age sunt influenţate de grupările satanice, AMORC, OTO, martinişti, rosicrucieni şi alte societăţi secrete. Ei cred că pot controla lumea prin ritualuri satanice. Printre multe alte lucruri afirmă că
„Noua ordine mondială foloseşte la implementarea fascismului la scară globală. Pentru atingerea acestui scop ei se folosesc de tehnologie, de alte modalităţi precum microcipurile, tehnologia de supraveghere şi aceasta pentru a controla toate aspectele vieţii noastre. În zilele noastre supravegherea video este generalizată şi astfel ajungem să nu mai dispunem de intimitate.”[1]
La conducerea illuminati, spune Leo Zagami, există spirite, entităţi demonice, care îi controlează pe aceşti oameni. Satanismul are legături cu serviciile de informaţii şi cu tehnologia pentru controlul populaţiei.
„Tehnologia spiritelor este ceva necunoscut populaţiei de rând, este o tehnologie metafizică, nu este fizică. … Elitele de frunte nu aparţin unui rit anume, deoarece aceştia sunt satanişti.”
Așadar, crizele despre care veți tot auzi în mass-media și la TV sunt doar pretexte care să justifice restrângerea libertăților personale și instituirea noii ordini mondiale satanice, adică anticreștine.
În acest context, ce putem face fiecare dintre noi?
În primul rând trebuie să conștientizați existența acestor planuri satanice, să înțelegeți că nu sunt de glumă. Elitele satanice care conduc lumea vom să ne predea demonilor și lui Lucifer, cel care răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Dacă dormim sau dacă ne temem, atunci planurile lor se vor împlini.
Ce trebuie să facem? Să acționăm și să spunem un nu hotărât acestor planuri. Să le demascăm și să ne opunem implementării lor. Cum? Cât se poate de pașnic. Prin refuz categoric.
Nu acceptați otrăvirea și injectarea cu nanotehnologie și ARNm! Nu vă cedați libertatea! Refuzați orice documente biometrice!
Iertați pe toți, rugați-vă mai mult și faceți milostenie din tot ceea ce vă prisosește.
Fiți uniți!
Bibliografie
[1] Leo Zagami despre controlul mondial, https://www.youtube.com/watch?v=QOHjitwMjjQ
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/28/despre-criza-majora-si-globala-ce-va-veni/
//////////////////////////////////////
Comunizarea Romaniei- Consilierii sovietici în sectoarele economice
După cel de-al doilea război mondial, Kremlinul a depus eforturi nu doar pentru subordonarea politică a ţărilor ocupate, dar şi pentru acapararea resurselor economice ale acestora, ceea ce s-a realizat prin societăţi mixte (aşa-numitele sovromuri în România), dar şi prin intermediul consilierilor pe probleme economice . În România au fost trimişi foarte mulţi consilieri, semnalaţi „în toate administraţiile esenţiale, de conducători şi specialişti în întreprinderile industriale” , dar şi în agricultură, la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră etc
Rolul lor a fost clar încă de la începuturile ocupaţiei sovietice. Chiar stabilizarea monetară din 1947 a fost realizată de către o comisie formată din comunişti români şi câţiva consilieri sovietici, între ei şi adjunctul ministrului de finanţe al URSS, Zlobin . Tot consilierii sovietici au jucat un rol major, hotărâtor, şi în implementarea unei alte reforme monetare, pe care Stalin i-a sugerat-o lui Gheorghiu-Dej în timpul unei întrevederi, în august 1951. Neiubindu-i pe truditorii pământului în general, Stalin a sugerat confiscarea economiilor ţăranilor români în interesul statului totalitar. În acest scop, liderul suprem de la Kremlin a trimis în România un grup de consilieri sovietici, în fruntea cărora se afla I.D. Zlobin . Aşa-numita „stabilizare” a fost realizată în 1952 . Considerentele politice ale acestui act au avut consecinţe şi la nivelele superioare ale comuniştilor români. Gheorghiu-Dej a fost mereu foarte atent cu aceşti consilieri, neratând ocazia de a-l acuza pe Vasile Luca de atitudine oportunistă de dreapta. În acelaşi timp, Luca a făcut greşeli „de parcurs”, fiind „negativist” cu aceiaşi consilieri, situaţie care a contribuit
Ion Şuţa, op. cit., p. 368; idem, Cooperarea Comandamentului Militar român cu partenerii de alianţă, în „Dosarele istoriei”, nr. 8/2001, p. 32.
Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., p. 405 (document din Rossiskii gosudarstvennai arhiv soţialnoi i politiceskii istorii, fond 3, opis 74, dosar 46, f. 66).
Florin Şperlea, Controlul Partidului Comunist asupra Armatei, în loc. cit., p. 228. Vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., pp. 411-412.
Jean-François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, traducere de Silvia Albişteanu şi Ana Zbarcea, Iaşi, Editura Polirom, 1998, pp. 76-78.
44 Gheorghe Gaston Marin, În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viaţă, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2000, p. 116.
45 AMAE, fond URSS (1951), Problema 20-212, nepaginat.
46 Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 1997, pp. 104-105; Gheorghe Gaston Marin, op. cit., p. 128; Robert Levy, op. cit., pp. 78-79, 81-82. Vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., p. 406 (document din Arhiv Prezidenţia Rossiskii Federaţii, fond 3, opis 66, dosar nr. 209, f. 78).
47 Robert Levy, op. cit., pp. 172-173; Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., pp. 406-408.
48 Robert Levy, op. cit., pp. 105-106.
la şubrezirea şi mai mult a poziţiei sale în partid49. Dej nu a ratat prilejul de a-l ataca în timpul întâlnirilor cu sovieticii şi pe Teohari Georgescu, un alt rival important 50.
Nu e lipsit de importanţă să menţionăm că primul plan cincinal românesc a fost aşternut pe hârtie în 1949 cu directa implicare a consilierilor sovietici 51.
Cu toate că procesul de colectivizare a agriculturii se dovedise un factor negativ în URSS, el a fost imitat şi în ţările est-europene după cel de-al doilea război mondial. România nu a făcut excepţie, colectivizarea demarând oficial prin Plenara Comitetului Central al PMR din 3-5 martie 1949. S-a constituit o Comisie agrară a cărei sarcină era constituirea şi supravegherea Gospodăriilor Agricole Colective model. Condusă de Ana Pauker, Comisia i-a mai avut ca membri pe ministrul Agriculturii, Vasile Vaida, pe Nicolae Ceauşescu şi Mircea Geoagiu, secretarii de stat de la Ministerul Agriculturii, şi pe veteranii comunişti Dumitru Petrescu şi Pavel Chirtoacă (Şeful Secţiei Agrare a CC al PMR). Însă în Comisie a intrat şi consilierul sovietic Veretnikov. Lui îi erau prezentate sintezele întocmite de autorităţile române cu privire la colectivizare52. Sfaturile lui Veretnikov se regăsesc disparate în stenogramele Secretariatului CC al PMR, toate dovedind o crasă neînţelegere a realităţilor agrare româneşti53. Veretnikov a fost implicat împreună cu un alt consilier sovietic, Ciumiciov, în punerea bazelor Comitetului de Stat pentru colectarea produselor agricole, discutat în şedinţa Secretariatului CC al PMR din 2 ianuarie 1950. Cu toate că nu erau „aşa familiarizaţi cu aceste chestiuni, nefiind specialitatea lor”, cei doi sovietici „şi-au făcut observaţiile” 54.
În anii următori erau semnalaţi în România şi alţi consilieri sovietici în problema colectivizării agriculturii. Într-o notă a Ministerului Agriculturii către Ministerul de Externe-Cabinet, din 26 martie 1951, erau amintiţi consilierii Bobovnicov Teodor Afanasovici, Devocikin Anatolie Gherasimovici şi Vşacov Alex Alexeievici. Nu lipseau aprecierile generale cu privire la consilierii sovietici, care „prin excepţionala lor pregătire profesională şi cu experienţa vastă în domeniul construcţiei agriculturii socialiste ne ajută efectiv în organizarea şi întărirea sectorului socialist din agricultură” 55.
Însă nu doar în agricultură erau întâlniţi consilierii sovietici, ci şi în industrie. Bunăoară, la Ministerul Industriei Alimentare se găseau patru consilieri la 4 aprilie 195156. Şi pe megaşantierele iniţiate de regimul comunist au fost prezenţi consilierii sovietici, spre exemplu la complexul hidroenergetic de la Bicaz, dar şi la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice. Asemenea celor din Securitate şi armată, şi aceşti consilieri se bucurau de privilegii importante 57.
Deţinând un loc aparte pe harta Gulagului românesc, Canalul Dunăre-Marea Neagră a cunoscut, la rândul său, prezenţa consilierilor sovietici. De fapt, ideea acestui şantier faraonic a fost sovietică, mai precis ea aparţinându-i lui Stalin. O brigadă de specialişti sovietici în canale, condusă de generalul Şapoşnicov, a sosit la Bucureşti în primăvara lui 1949. După revederea unor
49 Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., pp. 408-409; Robert Levy, op. cit., p. 173.
50 Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, op. cit., p. 411.
51 Iulian Stănescu, Gheorghe Apostol se confesează, în loc. cit., pp. 43-44; Robert Levy, op. cit., p. 87.
52 Robert Levy, op. cit., p. 86 şi p. 101; vezi şi Dan Cătănuş, Octavian Roske, Colectivizarea agriculturii în România. Dimensiunea politică, vol. I, 1949-1953, Bucureşti, INST, 2000, pp. 184-188 (document de la ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 59/1950, ff. 3-63).
53 Dan Cătănuş, Octavian Roske, op. cit., p. 120 (document de la ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 72/1949, ff. 4-6).
54 Ibidem, p. 128 (document de la ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 1/1950, ff. 6-13).
55 AMAE, fond URSS (1951), Problema 20-212, nepaginat.
56 Ioan Scurtu, op. cit., p. 13.
57 Gheorghe Gaston Marin, op. cit., p. 146; Ion Băncilă, Arc peste timpuri (1901-1999), Brăila, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2000, pp. 296, 306, 320.
studii mai vechi ale unor ingineri români, topometrii şi geologii sovietici au fixat traseul între Cernavodă şi Capul Midia. Gheorghiu-Dej, Posteucă şi Gaston Marin au plecat la Moscova împreună cu brigada de consilieri, au fost primiţi la Biroul Politic, de faţă fiind Stalin, Molotov, Beria, Kaganovici etc. După ce generalul Şapoşnicov a prezentat rezultatele studiului, membrii Politbiroului au aprobat proiectul 58. Lucrările propriu-zise au demarat la sfârşitul verii anului 1949, sub directa supraveghere a sovieticilor, evidenţiindu-se consilierii Şapoşnicov şi Vorobiov59. Un contract parafat la 30 martie 1950 şi convenţia suplimentară din 16 iunie 1950 au reprezentat baza legală a sosirii consilierilor sovietici la Canalul Dunăre-Marea Neagră. O notă a Ministerului român de Externe către Ambasada URSS la Bucureşti, din mai 1951, conţinea şi alte nume de consilieri sovietici la Canal: Ogorodnicov Nicolae Alexandrovici, Dudel Vadim Alexandrovici şi Boicova Evghenia Nicolaevna 60.
Consilierii sovietici în domeniul culturii
De prezenţa consilierilor sovietici nu a scăpat nici cultura română, aflată în plin proces de transformare pe linia realismului socialist, altfel spus de renunţare la modelul cultural occidental şi de adoptare a celui sovietic61. Deşi prezenţa consilierilor sovietici în vastul domeniu al culturii este dificil de reconstituit, avem totuşi cunoştinţă că ei puteau fi întâlniţi în literatură, artă, teatru, film etc62. Spre exemplu, la începutul anilor 1950, un pictor sovietic pe nume Grigorenco era consilier la Comitetului Artelor şi Culturii, controlând şi hotărând în diverse probleme, de la iniţiativa ridicării, în 1950, a unei gigantice statui a lui Stalin, în inima capitalei României, până la chestiuni legate de traficul de influenţă, comenzile de lucrări monumentale sau vernisaje 63.
Final de mandat: retragerea consilierilor sovietici
Într-o scrisoare expediată către CC al PMR, la 14 ianuarie 1957, CC al PCUS punea în discuţie problema consilierilor sovietici. Moscova constata că România avea în acel moment suficienţi specialişti, concluzia fiind că prezenţa permanentă a consilierilor sovietici „nu mai corespunde intereselor cauzei”. De aceea s-a propus desfiinţarea „instituţiei consilierilor şi micşorarea numărului specialiştilor sovietici” care activau în România. Conducerea de la Bucureşti a răspuns tocmai la 13 februarie 1957, mulţumind pentru sprijinul oferit de consilierii sovietici în economie, „construcţia de stat” şi pe linie militară. Ceea ce era mai important, numărul consilierilor avea să se reducă, conform înţelegerii dintre cele două partide64. Într-adevăr, în perioada următoare numărul consilierilor avea să scadă, după cum se constata în scrisoarea pe care CC al PCUS o adresa CC al PMR la 8 septembrie 1958. Cu acel prilej, sovieticii emiteau chiar ideea rechemării tuturor consilierilor existenţi în România, mai ales că se
58 Gheorghe Gaston Marin, op. cit., pp. 133-135.
59 Doina Jela, Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, pp. 30-31; vezi şi Dennis Deletant, The Repression of the Gheorghiu-Dej Era in the light of the Securitate Files, în „Occasional papers in Romanian Studies“, no. 2, Edyted by Rebecca Haynes, School of Slavonic and East European Studies, University of London, 1998, pp. 111-123, în special pp. 118-123; idem, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuştean, cu o prefaţă a autorului pentru ediţia în limba română, Iaşi, Editura Polirom, 2001, pp. 164-170.
60 AMAE, fond URSS (1951), Problema 20-212 (dosar nepaginat).
61 Magda Cârneci, Artele plastice în România. 1945-1989, Bucureşti, Editura Meridiane, 2000, p. 27; M. Niţescu, Sub zodia proletcultismului. O carte cu domiciliu forţat (1979-1995). Dialectica puterii. Eseu politologic, ediţie îngrijită de M. Ciurdariu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, pp. 83-84, 127 şi p. 137.
62 AMAE, fond URSS (1951), Problema 20-212, nepaginat.
63 Magda Cârneci, op. cit., p. 27.
64 Ioan Scurtu, op. cit., p. 14.
semnalau divergenţe între specialiştii români şi cei sovietici. Românii aveau să se declare de acord, răspunsul CC al PMR fiind trimis la 26 septembrie 195865. Totuşi, chemarea unor noi specialişti sovietici a continuat, chiar la 22 ianuarie 1959 Dej cerându-i lui Hruşciov, printr-o scrisoare, trimiterea a 5 specialişti militari, aceştia urmând să-şi desfăşoare activitatea pe lângă conducerea Ministerului Apărării 66.
De-a lungul primului său deceniu cât s-a aflat în fruntea PMR, Gheorghiu-Dej a dat destule dovezi de obedienţă faţă de liderii de la Kremlin. Spre sfârşitul anilor 1950 şi la începutul anilor 1960 el a început însă o politică de distanţare de Moscova. În mod deosebit după retragerea trupelor sovietice (1958), liderul de la Bucureşti a considerat că era momentul să scape în mod vizibil de sub tutela Kremlinului. S-au luat chiar măsuri de necrezut cu ceva timp înainte. În şedinţa Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 30 august 1963, Dej le-a amintit celor prezenţi controlul pe care îl exercitaseră agenţii şi consilierii sovietici în România la începuturile regimului comunist. Considerându-se stăpâni pe situaţie, comuniştii români nu mai erau dispuşi să asculte de ordinele Moscovei 67.
Conducerea de la Bucureşti a speculat starea de tensiune prilejuită de înlăturarea lui Nichita Sergheevici Hruşciov din fruntea URSS, la 14 octombrie 1964, şi înlocuirea sa cu Leonid Ilici Brejnev. La scurt timp după aceea, mai exact la 21 octombrie 1964, reprezentantul diplomatic al Uniunii Sovietice la Bucureşti a fost convocat la Dej, acesta informându-l că Biroul Politic al PMR a hotărât scoaterea Securităţii de sub controlul KGB. În acelaşi timp, Biroul Politic a dispus trecerea în rezervă a tuturor ofiţerilor acoperiţi ai poliţiei politice sovietice din Securitate şi DIE. Din acel moment, orice colaborare a KGB cu Securitatea şi DIE avea să se realizeze prin intermediul PMR. Moscova a reacţionat neîntârziat şi viguros, la 22 octombrie Vladimir Efimovici Semiciastnîi, şeful KGB, expediind o telegramă violentă lui Alexandru Drăghici, în care i-a amintit că România era sub umbrela protectoare a URSS, ba mai mult, proferând chiar ameninţări. Fostul consilier şef în România între 1949-1953, generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski, ajuns între timp în poziţia de şef al spionajului sovietic, a trimis la rândul său o telegramă în acelaşi sens lui Nicolae Doicaru, şeful DIE. În noiembrie 1964, Saharovski sosea la Bucureşti, urmat apoi de Semiciastnîi. Convorbirile au durat până spre sfârşitul lunii noiembrie 1964. În pofida reproşurilor repetate ale lui Saharovski („Noi am creat Securitatea şi DIE”), situaţia a rămas ireversibilă. La sfârşitul anului 1964, în Securitatea română (inclusiv DIE) nu se mai găseau ofiţeri sovietici acoperiţi sau neacoperiţi, iar subordonarea faţă de KGB încetase. Cu toate acestea, structura organizatorică şi activitatea principală (poliţia politică) nu s-au schimbat niciodată68, indiciu cât se poate de clar că, (şi) din acest punct de vedere, Moscova îşi atinsese scopul.
65 Ibidem, pp. 14-15.
66 Ibidem, pp. 15.
67 Petre Otu, Vin timpuri grele. În Biroul Politic, despre agentura sovietică, în „Magazin istoric“, nr. 7, iulie 1999, pp. 20-24.
68 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. II, pp. 108-110; idem, Moştenirea Kremlinului, pp. 253-254; vezi şi Cristian Troncotă, op. cit., p. 454.
Citeste si articolele:
„Linistea” dictaturii comuniste
Analiza dictaturii comuniste (XIX)
Analiza dictaturii comuniste (XVIII)
Analiza dictaturii comuniste (XVII)
Analiza dictaturii comuniste (XVI)
https://asapteadimensiune.ro/analiza-dictaturii-comuniste-xx.html
///////////////////////////////////
Top 8 mistere neelucidate de pe Pământ
Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel
https://pixabay.com/https://pixabay.com/
Vrei să știi care sunt unele dintre cele mai cunoscute mistere nerezolvate de pe planeta noastră? Iată următorul top fascinant.
Nu suntem atotștiutori, de aceea poți fi surprins să afli că există lucruri care nu și-au găsit explicații nici până în zilele noastre.
- Pietrele din Valea Morții, California
În statul California, din Statele Unite, există o depresiune deșertică ce poartă numele de „Valea Morții”. Acest nume înfricoșător nu este ales la întâmplare. Se spune că în această zonă s-au întâmplat tot felul de fenomene îngrijorătoare. Oamenii locului spun că au văzut bolovani sau pietre care pur și simplu.. se plimbă, pe distanțe destul de lungi.
Nu doar că se mișcă singure pietrele, dar se duc și în direcții diferite, la viteze mari. Încă nu s-au găsit explicații pentru aceste mișcări.
- Manuscrisul Voynich
Există o carte scrisă de mână, într-o limbă absout necunoscută și indescifrabilă. Totodată, pe lângă scrisul în sine, manuscrisul este plin de ilustrații cu plante care nu există nicăieri în lume. Această carte a fost creată tocmai în secolul XIV, însă nimeni nu a reușit să afle cine a făcut-o sau în ce scop.
Atât cercetători, cât și oameni de știință au analizat atent această carte, dar nu au reușit să îi descifreze tainele nici până azi.
- Semnalul WOW
Există instituții care se ocupă cu studierea și aflarea vieții extraterestre. În 1977, se spune că unul dintre observatoarele unei instituții, a fost depistat un semnal radio ce venea din spațiu, din constelația Săgetătorului.
Cercetătorul care a auzit acest semnal a fost șocat și a notat cuvântul WOW pe hârtia care a înregistrat datele. Semnalul părea să fie clar, artificial, dar nu a mai fost detectat niciodată, în ciuda numeroaselor încercări.
- Bâzâitul din Taos
În orașul Taos din New Mexico se aude constant un zumzet sau un bâzâit, care pare similar cu sunetul produs de un frigider. Locuitorii din acest oraș sunt obișnuiți cu zgomotul, care se aude în permanență. Însă, nimeni nu a reușit să afle de unde provine.
În 1997, statul american a trimis o echipă de cercetători să investigheze acest caz, dar fără vreun succes. Unii dintre oameni au speculat că există baze secrete subterane sau că se încearcă controlul minții, prin intermediul sunetelor.
- Artefactul din Municipiul Aiud
Există un mister și în țara noastră! Vorbim despre un obiect din aluminiu, asemănător cu un ciocan. A fost găsit în 1974 la doar 2 km de orașul Aiud, pe malul râului Mureș. Ce face acest obiect atât de misterios?
A fost găsit îngropat în apropierea unor oase de mastodont. Asta ar însemna că artefactul are o vechime de aproximativ 11.000 de ani! Însă, aluminiul nu a fost descoperit până în secolul XIX. Această discrepanță i-a făcut pe unii să creadă că obiectul din aluminiu vine de pe alte tărâmuri sau că aparține unor civilizații dispărute.
Misterul nu a fost rezolvat nici azi.
- Pietrele din Georgia
În 1979, în statul american Georgia, a fost ridicat un monument care nu se remarca prin ceva spectaculos. Însă, acest monument este diferit. Conține 10 porunci sau sfaturi despre cum să fie condusă lumea, ca să se ajungă la o societate perfectă.
Aceste pietre care fac parte din monument au fost numite „pietre îndrumătoare”. Poruncile sunt scrise în 8 limbi și includ fraze precum „Populația lumii nu ar trebui să depășească 500 de milioane de oameni” sau „Uniți umanitatea sub o singură limbă comună”.
Nimeni nu știe cine a construit monumentul și de ce. Sunt speculații care pornesc de la masonerie, până la extratereștrii.
- Stonhenge și Superhenge
Cu siguranță, ai auzit deja de Stonehenge-ul englez, o construcție bizară, care datează în urmă cu mai bine de 5000 de ani. Despre ea nu se știe aproape nimic. Cine a construit-o sau de ce.
În 2015, s-a făcut o descoperire uimitoare. La doar 3 km de această locație, îngropată sub pământ, se află o structură similară, de 15 ori mai mare. Constă în mai bine de o sută de stâlpi masivi din piatră, așezați în cerc, care formează un soi de arenă uriașă. Prezența lor a fost detectată cu aparate de specialitate.
- Gobekli Tepe
Se presupune că primele civilizații au apărut acum 5000 de ani, când au existat primele orașe sau așezări umane. Însă, Gobekli Tepe este o descoperire care dă peste cap toate informațiile pe care le avem. Această construcție are o vechime de aproximativ 15.000 de ani, fiind ridicată în Epoca de Piatră. Are aproximativ 300 de metri pătrați și a fost îngropată în pământ în mod intenționat.
Desigur, motivele rămân și în acest caz, necunoscute. Se presupune doar că este un fel de templu.
Vezi și: Descoperire fabuloasă! Arheologii cred că au găsit templul lui Poseidon în Grecia
https://www.astrosens.ro/top-8-mistere-neelucidate-de-pe-pamant_4880.html
////////////////////////////////
Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii ’90)
https://www.youtube.com/watch?v=IObbNuEbPz8
///////////////////////////////////////
Secvenţial: Topul ţepelor, fraudelor şi al escrocilor din istoria României până în present
În ediţia de duminică a emisiunii „Secvenţial” de la Antena 3, Adrian Ursu alcătuieşte, alături de invitaţii săi din platou, topul celor mai mari ţepe şi al celor mai cumplite înşelătorii din România anilor care au trecut.
Topul lui Adrian Ursu începe cu seria de privatizări dubioase ale unor companii importante din România, precum Uzina Tractorul Braşov sau a SC AUTOCAMIOANE Braşov, devalizarea băncilor Bancorex, prăbuşirea Dacia Felix sau a Băncii Columna, dar şi structurile de jocuri piramidale precum Caritas, Gerald, SAFI sau FNI.
Adrian Ursu nu uită să îi amintească, în categoria celor mai iscusiţi escroci pe Nati Meir, fostul parlamentar trimis în judecată în mai multe dosare pentru înşelăciune, şi Gheorghe Ştefănescu, „nasul” filierei Bachus, care “îndoia” vinul la scară mare cu apă şi pastile aduse din Occident şi-l vindea apoi poporului.
Pentru a afla mai multe despre astfel de înşelătorii din istoria României vezi înregistrarea integrală a emisiunii Secvenţial de la Antena 3.
https://www.antena3.ro/actualitate/media/secvential-topul-tepelor-fraudelor-si-al-escrocilor-din-istoria-romaniei-pana-in-prezent-186011.html
//////////////////////////////
Românii sunt în top când vine vorba de dat țepe. Un bărbat a rămas și fără apartament și fără bani. Cum s-a întâmplat asta? „Prostia se plătește”
Un bărbat din Făgăraș a luat o țeapă colosală în momentul în care a vrut să închrieze un apartament. A plătit chiria pentru o cheie care nu deschide nicio ușă. Acum a rămas și fără bani și fără locuință. Cum poate fi rezolvată situația?
Alina Costache
Românii sunt în top când vine vorba de dat țepe. Un bărbat a rămas și fără apartament și fără bani. Cum s-a întâmplat asta? „Prostia se plătește”
Cum arată prețul pentru chirie în celelalte orașe importante din țară?
Închirierea unui apartament se poate transforma într-o înșelătorie grosolană. Când vine vorba de a găsi metode prin care să faci bani rapid și fără efort, românii sunt cât se poate de talentați. Țepele sunt la ordinea zilei la noi în țară, iar poveștile pe cât de amuzante pot fi pentru internauți, pe atât de neplăcute sunt pentru victime. Metodele de înșelătorie sunt din ce în ce mai variate, iar oamenii cad cu ușurință în plasă. Acesta este și cazul unui bărbat din Făgăraș care a fost păcălit „ziua, la drumul mare”.
Tânărul își dorea să închirieze un apartament în orașul Făgăraș, dar în final, acesta a ajuns și fără bani și fără apartament. Concret, bărbatul, a văzut un anunț de închiriere online și a contactat proprietarul. În urma discuției telefonice cu acesta, bărbatul a fost de acord să semneze contractul și să plătească chiria, fără să viziteze și în realitate apartamentul care ar fi trebuit să îi fie locuință. Acesta s-a mulțumit să vadă apartamentul numai într-o filmare trimisă de așa-zisul proprietar.
Alte Articole
Studenta criminală a fost eliberată. Acum vine șocul. Ce s-a aflat despre ea în a doua zi de libertate. Prim-procurorul Matei Dima a rupt tăcerea
Studenta criminală a fost eliberată. Acum vine șocul. Ce s-a …
Ce a descoperit o româncă pe nota de plată pe care a primit-o …
Lovitură de teatru în lupta pentru averea regretatului artist …
Citește și: Zonele din București unde prețurile imobilelor au înghețat. Unde poți cumpăra un apartament vechi cu trei camere.
„Am fost înșelat la închirierea unui apartament.Eu stau în Făgăraș și am găsit pe OLX un apartament pe care am vrut să îl închiriez, am primit de la proprietar un video mai detaliat cu apartamentul. Mi-a plăcut, era la un preț bun și am zis că îl iau. Proprietarul locuia în Brașov, așa că pentru a lua cheia, face contractul și plăti pe prima lună de chirie am fost ieri în Brașov.
M-am văzut cu omul, am mers într-o pizzerie pentru a sta la o poveste și un suc, am completat și semnat contractul cu datele mele, în contract erau și datele lui, i-am dat banii pe prima luna de chirie și mi-a dat cheia, totul bine și frumos. Ajung înapoi în Făgăraș merg la bloc să mă duc în apartament și cheia nu merge, nicăieri, sun pe om, nimic, mesaj, nimic, sun de zeci de ori timp de 2 ore nimic, sun de pe alt număr nimic, am sunat iar azi și nimic.
Ce și cum credeți că se poate rezolva, ținând cont că am datele lui (posibil să fie false), contractul semnat, număr de telefon și ma gândesc că în Brașov se poate și vedea pe camere cât am stat la masă cu el?”, a scris acesta pe grupul de Facebook Avocatul online.
„Trebuia să vi se pară suspect că nu v-ați văzut și ați semnat actele la apartament.”
Comentariile nu au întârziat să apară. Internauții care au comentat la postarea bărbatului din Făgăraș au ironizat naivitatea de care acesta a dat dovadă. Iar pe de altă parte, au subliniat că în această situație, este foarte puțin probabil ca problema să mai rezolve. Cei mai mulți dintre ei a comentat despre cât de important este să mergi să vizionezi un apartament înainte să îl închiriezi, astfel încât să poți verifica veridicitatea pozelor, dar și că acesta oferă condițiile necesare pentru un trai decent.
„După părerea mea, ar trebui să mergeți cât mai repede în localul unde ați discutat și să-i rugați ce cei de acolo să vă dea filmările.”, a comentat unul dintre utilizatori la postarea bărbatului
„Prostia se plătește! Bine că ai plătit doar pe o lună! Și cu agențiile imobiliare poți lua plasă!”
„Un contract nu se semnează într-o pizzerie! Eventual și cu un martor!”
Se pare că această metodă nu este folosită numai de români. Conform unui internaut, chiar și în țările mai avansate se dau țepe de felul acesta.
„În Germania asta e o practică frecventă! Dacă el a ales pizzeria, slabe șanse să faceți lumină, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Aveți niște date, dar, cu siguranță, false. Rugați pe altcineva să îl contacteze pentru închiriere, în caz că mai există anunțul, și organizați un flagrant, deoarece nu cred că sunteți singura victimă.” , a scris un internaut.
Citește și: Țeapă de proporții la un hipermarket din Vaslui! Ce a descoperit un bărbat care a cumpărat un cofraj de ouă
Citește și…
VESTE BOMBĂ la PRO TV. Prezentatoarea stirilor, GRAVIDĂ la 46 de ani!
ANUNT: A fost reintrodusa armata in Romania. Cine sunt cei care vor face stagiul militar. S-a dat lege
Iluzia optică ce îi trimite pe toţi românii înapoi la şcoală. Numai geniile găsesc unde se află pisica ascunsă în imagine în mai puțin de 5 secunde
https://www.romaniatv.net/romanii-sunt-in-top-cand-vine-vorba-de-dat-tepe-un-barbat-a-ramas-si-fara-apartament-si-fara-bani-cum-s-a-intmplat-asta-prostia-se-plateste_7186421.html
///////////////////////////////////
Rusia joacă la cacealma în comerțul cu grâu și îngrășăminte, dar are mâinile legate
Det pe
Contributor
Cezar Gheorghe
………………………………………………
.
Vii, mă ataci la mine în casă, dar eu trebuie să te las să îți faci business-ul efectiv și să te ajut să obții sume de bani ce sprijină mașinăria ta infernală de război. Este extrem de ridicol ceea ce au propus și susținut rușii. Și da, este un lucru extrem de bun faptul că conducta a fost avariata și nu mai este utilizabilĂ.
În același timp, manipula piețele susținând că-și mută fabrica din Togliatti în portul din Novorrosysk, fabrică a cărui istoric ne dezvăluie alte malversațiuni și manipulări rusești. Efectiv în anii 2013-2014, au condamnat în contumacie un om de afaceri elvețian ce deținea combinatul și prin acuzații false i-au pus în spate o evaziune de 500 milioane de dolari. Astfel au obligat partea elvețiană să renunțe la proprietate. Ce a ajuns în posesia lui Ural Chem, nimeni altul decât domnul Mazepin, ce își introdusese beizadeaua în Formula 1, si controla în stilul mafiot rusesc cam tot ce se întâmplă acolo la echipă. Noroc că la începutul invaziei, această echipă, s-a descotorosit de banii murdari ai lui Mazepin și au scăpat de influența sa intrinsecă în valorile lumii democratice.
Revenind la mutarea fabricii în Novorossysk, trebuie spus cu subiect și predicat, că poate muta nu una ci o sută de fabrici, căci tot nu are ce face cu ele. Îngrășămintele sunt sub sancțiuni și nu pot fi expediate. Cum gândea propaganda rusă că toată lumea stă și înghite gogoșile lor? Cum ar fi transferat marfa? Teleportând volumele peste Bosfor și Dardanele? Căci acolo acționează regulile și ele conțin interzicerea tranzitului din cauza sancțiunilor. Deci nimic altceva decât o nouă mostră de dezinformare ruseasca ce a încercat să fie folosita că levier de negociere pentru operaționalizarea conductei de amoniac lichid din Togliatti-Chornormorsk. Și încă odată susțin că avarierea conductei este benefică pentru restul lumii.
Acordul cerealelor, un alt plan machiavelic și extrem de dubios de la bun început. Când au realizat că marfa ucraineană iese către destinații, au început să sugrume sistematic acest flux. Au început cu întârzieri atât la inspecție intrări cât și la inspecție ieșiri.
JCC – Joint Coordination Center de la Istanbul nu era altceva decât o formațiune de echipe mixte, formate din personal desemnat de ONU, Turcia și Rusia, ce inspecta la intrarea în Marea Neagră dinspre Bosfor toate navele ce aveau ca destinație, Odessa, Pivny și Chornomorsk. Le inspectau pentru “ a preveni” transferul către Ucraina pe această cale, de echipament militar și muniție. Identic la plecare, navele erau inspectate tot la Istanbul. Pentru ce oare? Căci ele efectiv aveau încărcături de mărfuri agricole. Dar manipulatorul rus dorea să știe ce, cât și unde merge acea marfă, precum și la ce preț este ea comercializată.
Și aici au început sugrumările lente. Rușii nu își făceau treaba, inspectând navele cu o lentoare evidentă, maximum 4-5 nave pe zi și cu un program de lucru ce se încheia la orele 15.00. În această situație Ucraina a început să resimtă o presiune enormă. Cum să poți performa dacă ești blocat cu timpi interminabili de așteptare? Se înregistrau între 50-60 de nave în așteptare la Bosfor iar costurile creșteau exponențial.
O navă ce așteaptă, generează costuri, armatorii percep sume între 15-25.000 dolari pe ziua de așteptare. Exact ca la orice serviciu, luăm taxiul ca reper, el taxează când staționează. În acest fel, cumulând costurile cu primele de război, adică costurile de asigurare ale navelor și a încărcăturilor, cu taxele de staționare, ajungem la un cumul de 48-52USD/tona de marfă ce ieșea prin Coridorul Cerealelor.
Rusia, știa că nu va mai continua acest acord. Rusia avea planul bine conturat. Dorea și dorește în continuare să fie cea ce hrănește sau înfometează lumea. Astfel că imediat după denunțarea acordului, Rusia a început distrugerea sistematică a infrastructurii portuare din Odessa și Chornomorsk prin bombardamente. Dorea efectiv să taie orice acces al Ucrainei la calea maritimă din Marea Neagră. Și au reușit. porturile nu mai pot fi utilizate în acest moment.
Iar apoi, au început să se focuseze pe artera principală a Ucrainei, cea care genera trafic de mărfuri înspre Constanța. Și anume: Reni și Izmail.
Cu o nerușinare și un cinism îngrozitor, au atacat portul Reni, un nod important de distribuție pentru mărfurile ucrainene. Și au reușit instaurarea terorii. Astăzi Reni și Izmail operează doar pe perioada zilei, cu precauții infinite, însă armatorii nu mai au apetit de risc în a trimite nave către aceste două locații. Deci fluxul este extrem de scăzut din punct de vedere al volumelor. Nu insist asupra faptului că atacul cu drone s-a desfășurat la 200 de metri de frontiera României, o frontieră NATO, un lucru de o gravitate extremă.
Apoi focusul Rusiei, s-a îndreptat, cum foarte bine am anticipat, asupra infrastructurii de interior a Ucrainei, încercând distrugerea sistematică spre a nu putea fi utilizate. Și pe rând silozul Nibulon a fost țintit precis și distrus 100% ca mai apoi un alt siloz de la Hola Prystin, din Kherson, ce tranzita 300.000 tone de mărfuri pe an spre porturile de apă adâncă din Marea Neagră, a fost distrus în totalitate.
Ucraina a ripostat, Ucraina a semănat îngrijorare în Moscova, la podul lui “Putin” cum este el denumit podul de peste strâmtoarea Kerci, dar nu este suficient pentru a opri valul rusesc ce distruge nemilos vieți omenești și puncte cheie din infrastructura ucraineană ce generează transferul mărfurilor agricole.
Iar Putin apare cu o nerușinare extremă, cu un tupeu și o aroganță formidabilă, încercând să arate că el este binevoitor și hrănește lumea pe gratis. Efectiv un comportament de om lipsit de orice urmă de umanitate. Cum poți tu să strângi lideri din Africa și să spui cu subiect și predicat următoarele:
“Războiul a scumpit grâul și din acest motiv voi distribui din profitul nostru către voi sub forma unor ajutoare, 6 loturi de marfă (grâu) de 25-50.000 tone, cu transport inclus către țările voastre. “
Această declarație, este cinică în primul rând. Să susții că prețul grâului a crescut din cauza războiului și distribui o parte din profit către 6 țări sărace este de-a dreptul sfidător.
Cine a pornit războiul ce a condus către creșterea prețului? Cred că Rusia.
Cine beneficiază de un preț mai ridicat al grâului? Cred că Rusia.
Să vii cu o nerușinare teribilă să spui că ești mărinimos și generos din această cauză, înseamnă că efectiv crezi că toată lumea din jur este idioată și imbecilă. Ucigașul rus își distribuie o parte din profitul obținut prin moarte și distrugere cu săracii lumii. Cât de cinic și lipsit de orice urmă de morală.
Putin nu vrea altceva decât să scoată în totalitate din joc Ucraina. Însă nici liderii africani nu sunt căzuți de pe alta planetă aici, ei au replicat: Lasă grâul, când termini războiul?
Pentru că ei sunt conștienți că vor fi dependenți de mărinimia tiranului rus, ce se va amesteca în treburile interne ale acestor țări. Și nu vor dependență de un singur furnizor, asta cu siguranță. Putin a răspuns în felul său nerușinat: pot să mă gândesc la aceasta opțiune, adică să oprească războiul. Firește că nu o va face, doar că trebuia să răspundă ceva.
Și acum să evaluăm Rusia. Ce poate și ce nu poate. Iar astăzi, aici, acum, vă spun că Rusia nu are opțiuni. Rusia trebuie să transfere 70 mil tone de grâu. Către : Africa, Orientul Mijlociu, Asia, Iran și alte destinații.
Orice întârziere a destinațiilor în ceea ce privește cererea, căci prețul este exacerbat cu circa 20-25USD/tonă, iar ele nu doresc să cumpere extrem de multă marfă în această condiție. Preferă sistemul comportamental de aprovizionare numit hand-to-mouth, adică câte puțin spre a-și satisface nevoia curentă, urmând a aștepta viitoare scăderi de preț. Căci grâul are în acest an o cotă de volum de circa 800 mil tone la nivel global vorbind de producție.
Mai mult decât atât, rubla rusească este devalorizată la nivel de 92 RU/1USD. Ceea ce înseamnă implicit o devalorizare a grâului rusesc în ansamblul de export. Iar sistemul de plăți nu funcționează. Rusia nu este cuplată la SWIFT. Va mixa ca și anul precedent prin plăci turnante precum India, Turcia, Qatar mai nou, însă cu costuri, căci nimic nu e degeaba. Nici măcar Pakistanul nu vrea marfă scumpă, au împins înapoi ofertele rusești spunând că sunt foarte ridicate din punct de vedere al prețului.
Iranul se știe, grâu contra drone, acolo este simplu. Mai nou Shoigu a fost în Coreea de Nord. Și acolo e simplu, grâu contra armament, China este duplicitară, dar vrea foloase.
Așa că Rusia nu are opțiuni. Trebuie să dea drumul grâului. Trebuie să cedeze prețul pentru a mișca volume. Căci timpul va trece inexorabil. Și orice zi în care nu vinde înseamnă probleme. În primul rând fermierii din Rusia trebuie să continue procesul de producție și au nevoie să încaseze. În al doilea rând din aceste încasări trebuiesc plătite cele necesare înființării culturilor de toamnă, semințe, îngrășăminte și produse pentru protecția culturilor. Ceea ce pune sub presiune maximă din nou procesul de vânzare. Degeaba au prag de 240-250USD pe tonă în paritatea FOB.
Cererea nu este susținută așa cum doresc ei, pentru că lumea nu dorește să mănânce scump. Degeaba subvenționează transportul, știm tehnica derizorie a Rusiei prin care vinde volume mari cu livrare FOB Novorossysk, Kavkaz, Taman, și Tuapse. Efectiv alimentează navele cumpărătorilor ce vin la încărcare și astfel scad costul logistic al acestora din urmă, ca să fie tentați să cumpere grâul rusesc.
Cine se preface? Rusia! Căci profitul nu mai există, este aruncat efectiv prin subvenționarea transportului. Nu este mai puțin adevărat, că marja obținută prin vânzarea volumului de 70 de milioane de tone de grâu poate fi acoperită prin 12 zile de vânzare de petrol rusesc. Însă la un final tot pierdere se numește dacă contabilizăm. Doar că se mută dinspre grâu spre petrol. Efectiv se păcălesc singuri, menținând artificial un preț scăzut dar contabilizează pierderea în alt sector.
Vom vedea pas cu pas cum cedează, vom vedea cum vor ceda în ceea ce privește prețul grâului. Nu au cum să reziste, nu au ce face cu grâul. El trebuie vândut. La fel că în cazul uleiului de floarea soarelui. Au nivel de recolta prognozat de 17 milioane de tone de semințe de floarea soarelui și un rest neprocesat de 2 milioane de tone din recolta precedenta.
Au scos brutal Ucraina din piețe. Au scos brutal Ucraina și din piață grâului și din piață uleiului de floarea soarelui. Însă fundamentele de volum copleșesc. Marfă multă, grâu și ulei de floarea soarelui și Cumpărători deciși să nu plătească mult, căci cu toții știu acest lucru: și anume, că marfă există și trebuie să fie vândută. Este doar o chestiune de timp, nu există stand-off, ci doar timp ce se va scurge implacabil în defavoarea Rusiei.
Ce faci tu Putin? Oferi mărinimos 150-300.000 tone din prada ta de război numită preț unor țări sărace africane?
Păi hai să oferim atunci o alternativă și sper, ca mesajul să ajungă la domnul Guterres, la doamna Ursula von der Leyn:
Putem și noi să facem asta, noi Uniunea Europeană aliată cu SUA și UK.
Putem să acomodăm grâul din Ucraina pe teritoriul României, să fie achitat de către statele membre ale UE, SUA și UK și să-l expediem către cele 6 tari prin Constanta.
Știi Putin cât ne ia?
O zi de operare în Constanța în regim operațional maxim. Și cu asta rezolvăm noi problema. Pe noi ne costă 12-15 USD/tonă să transferăm marfa către țările beneficiare la care adăugăm un preț maxim de 220 euro pentru valoarea mărfii încărcate în nave. Este un efort de 70 de milioane de USD, dar împărțit între UE,SUA , UK și poate o parte Ucraina, cred că merită. Merită să retezăm șantajul rusesc aplicat popoarelor sărace.
Solidaritatea este cea mai importantă în timpul Războiului. Nu contează pe cine ai în față, contează pe cine ai alături.
Iar Rusia și Putin merită o lecție pentru toată istoria însângerată pe care ne-au servit-o de sute de ani încoace.
Îți recomandăm
Rusia joacă la cacealma în comerțul cu grâu și îngrășăminte, dar are mâinile legate
Cezar Gheorghe
Contributor
/////////////////////////////////////
Patronul azilului groazei din Mureș a înșelat, în trecut, penitenciarul la care lucra. Judecătorii l-au găsit vinovat. Ce a pățit
De Răzvan Luțac
Ionuț Cosmin Păpuc, administrator al căminului Căsuța Lu’ Min din Bărdești, a fost trimis în judecată în 2017, după ce i-a ascuns angajatorului său, Penitenciarul Tg. Mureș, că are un apartament în oraș. Bărbatul lua bani de chirie de la Penitenciar, declarând că nu are unde să stea în localitate. A ajuns astfel să deconteze, între 2014-2015, peste 13.000 de lei de la stat. Funcționarul public cu statut special și-a recunoscut fapta, iar magistrații Judecătoriei Târgu Mureș l-au găsit vinovat,
Citeşte întreaga ştire: Patronul azilului groazei din Mureș a înșelat, în trecut, penitenciarul la care lucra. Judecătorii l-au găsit vinovat. Ce a pățit…………………………………………………………………………….Cont. aici https://www.libertatea.ro/stiri/patronul-azilului-groazei-din-mures-a-inselat-in-trecut-penitenciarul-la-care-lucra-judecatorii-l-au-gasit-vinovat-ce-pedeapsa-a-primit-4624212?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekday-820
//////////////////////////////////////
Imperialismul rus ca ameninţare globală
Ioan Stanomir
De la Oceanul Arctic până în Africa de Sud, trecând prin Baltica, Marea Neagră, Siria şi Sahel, Rusia duce un război declarat împotriva Occidentului pe care îl percepe drept inamic implacabil. Politica de confruntare a URSS devine politica oficială a Federaţiei Ruse. Războiul din Ucraina este doar o parte din acest tablou strategic. Tenacitatea criminală de care Rusia dă dovadă în Ucraina nu este un accident: în tentativa de constituire a unei ordini internaţionale întemeiate pe rapt, agresivitate şi piraterie, distrugerea Europei Centrale şi de Est rămâne un obiectiv central al imperialismului rus.
Ordinea internaţională şi domnia fărădelegii
Nimic nu este întâmplător în evoluţiile ultimelor zile. De la întâlnirea pe care Rusia a gazduit-o, adunând o parte dintre conducătorii Africii, până la lovitura de stat din Niger, piesele acestui puzzle rus pot fi observate, ca parte a unui desen coerent. Ceea ce Rusia intenţionează, prin blocarea acordului privind cerealele, ca şi prin sprijinul acordat celor ce preiau puterea în zona Sahelului, este crearea unei turbulenţe dramatice în relaţiile internaţionale, ca fundal pentru impunerea unui nou set de valori şi comportamente.
De la URSS Federaţia Rusă a preluat această ambiţie a implicării în zonele a ceea ce numim astăzi, corect politic, Sudul global. Educaţia istorică permite refacerea contextului definit de prezenţa URSS în Africa în anii de Război Rece. Rusia de acum merge pe urmele de ieri ale URSS. Africa de Sud este, în această ordine de idei, un caz de manual. Investiţia sovietică în sprijinirea ANC explică atitudinea pro-rusă a administraţiei de acum : memoria solidarităţii comuniste cântereşte, decisiv, în conturarea politicii sud – africane.
Cât despre zona Sahelului, ea este, o dată cu lovitura de stat din Niger, un teatru de operaţii al Rusiei. Steagurile ruse fluturate la Niamey marchează , simbolic, rolul Rusiei ca potenţial aliat al regimului anti- occidental. Armata de mercenari a lui Prigojin a fost şi este, în Africa, vârful de lance al Rusiei. Accesul la resursele minerale din Niger, eliminarea de pe teritoriul Nigerului a trupelor americane şi franceze, transformarea Sahelului în zonă de tranzit pentru imigraţia ilegală, iată câteva dintre ţintele subversiunii ruse.
La distanţa de Africa, în America Centrală şi de Sud, Federaţia Rusă este la fel de activă în cultivarea unei reţele de alianţe. Nicaragua, Cuba şi Venezuela sunt parte din blocul pro-rus. Cât despre Brazilia, ambiguitatea ei este deja evidentă, iar educaţia stângistă a preşedtelui Lula explică afinitatea, măcar parţială, cu Rusia şi interesele ei.
Armele de care Rusia se serveşte în acest război global sunt redutabile şi diverse: traficul de arme, loviturile de stat, cultivarea retoricii anti- coloniale, crearea unor condiţii de criză alimentară, facilitarea imigraţiei ilegale spre Europa şi în particular spre Polonia. Ipocrizia acestui imperiu al răului este hrănită de ambiţiile sale nelimitate. Cei ce atacă civili în Ucraina, cei care sunt stăpânii unui vast domeniu colonial au temeritatea de a se descrie ca apărători ai dreptului la auto-determinare al popoarelor africane. Ca şi în era sovietică, alianţa impotriva Occidentului se sprijină pe potenţialul de resentiment al aliaţilor din Sudul Global.
Federaţia Rusă este pregătită, după toate aparenţele, să lupte până la capăt în acest nou Război Rece. Ordinea internaţională pe care o schiţează Moscova o evocă pe aceea sovietică. Sclavia, arbitrariul, fărădelegea, crimele împotriva umanităţii,minciuna sunt parte din arhitectura acestui viitor. Alături de RP. Chineză, Federaţia Rusă este un stat revizionist, iată ceea ce trebuie reamintit, spre a lupta impotriva cântecului de sirenă al putinismului.
Războiul din Ucraina a generat un val seismic care se resimte, dincolo de graniţele Europei. Bătălia din vecinătatea noastră geografică imediată este o batălie pentru viitor. Libertatea naţiunilor noastre nu poate supravieţui în condiţiile unei hegemonii ruse. Războiul global al Rusiei este o ameninţare mortală pentru fosta Europă captivă.
Articole pe aceeasi tema
Rusia lui Putin şi paranoia imperială
Spirala prețuri-salarii: o amenințare reală pentru România?
Cealaltă revelație a lui Prigojin
Putin, Prigojin şi Rusia de astăzi
Dilema strategică a Kievului. De ce ucrainenii nu văd niciun rost să negocieze acum cu Rusia
https://www.contributors.ro/imperialismul-rus-ca-amenintare-globala/
/////////////////////////////////////
Zelenski: Aceşti nebuni au nevoie ca piaţa alimentară globală să se prăbuşească.Cineva de la Moscova speră că ei vor putea negocia pentru ceva
HotNews.ro
3
facebook_share_icon twitter_share_icon whatsapp_share_icon mail_share_icon
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că este foarte important ca lumea să nu se obişnuiască cu teroarea rusească şi că „Moscova duce o luptă pentru o catastrofă globală: aceşti nebuni au nevoie ca piaţa alimentară mondială să se prăbuşească”, scrie News.ro. „Cineva de la Moscova speră că ei vor putea negocia pentru ceva… Acestea sunt nişte speranţe foarte, foarte periculoase”, a adăugat Zelenski.
Volodimir Zelenski
Foto: Pool for Yomiuri / AP / Profimedia
Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul transmis miercuri seară, că în noaptea precedentă au fost lansate 37 de drone Shahed, unele fiind doborâte, însă nu toate. Din fericire, nu au fost oameni răniţi, a spus el, dar au existat lovituri în regiunile sudice – Odesa şi alte porturi.
ADVERTISEMENT
„Facem tot ce putem cu partenerii noştri pentru a spori livrările de sisteme de apărare antiaeriană. Este foarte important ca lumea să nu se obişnuiască cu această teroare rusească. Fiecare lovitură este o problemă comună. Nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru toţi din lume a căror stabilitate Rusia încearcă să o distrugă atacând porturile noastre şi infrastructura noastră. Acum, pentru statul rus, aceasta este o luptă nu doar împotriva libertăţii noastre, nu doar împotriva statului nostru. Moscova duce o luptă pentru o catastrofă globală: aceşti nebuni au nevoie ca piaţa alimentară mondială să se prăbuşească – ei au nevoie de crize ale preţurilor, de întreruperi ale livrărilor. Cineva la Moscova crede că pot face bani din asta… Cineva de la Moscova speră că ei vor putea negocia pentru ceva… Acestea sunt nişte speranţe foarte, foarte periculoase”, a susţinut el.
Volodimir Zelenski: „Regiunea Transcarpatia va deveni cu siguranţă unul dintre motoarele dezvoltării întregii Ucraine”
Zelenski a adăugat că a avut o întâlnire cu şefii tuturor misiunilor diplomatice ucrainene, în Transcarpatia, enumerând mai multe realizări pe plan diplomatic, între care şi recunoaşterea de către 17 state a Holodomorului ca genocid, de la începutul războiului pe scară largă.
„Acum sunt noi misiuni pentru diplomaţii ucraineni – să atragă producţia industriei de apărare în Ucraina… echipamente, artilerie, proiectile. Să extindă misiunile de antrenament pentru luptătorii noştri. Să asigure livrarea de F-16. Rachete cu rază lungă de acţiune pentru Ucraina. Şi întotdeauna – absolut întotdeauna – decizii politice în favoarea ţării noastre, a libertăţii noastre. (…) Lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană este o misiune pentru acest an. Pregătirea relaţiilor cu NATO este de asemenea o sarcină care trebuie îndeplinită de diplomaţii noştri”, a arătat preşedintele ucrainean.
El a menţionat că a avut loc şi o şedinţă la care s-a discutat despre situaţia de securitate şi socială din Transcarpatia, inclusiv despre relocarea companiilor şi crearea de noi locuri de muncă, facilităţi pentru reabilitarea luptătorilor.
Zelenski a vorbit şi despre dezvoltarea unui depozit de sare, care a început deja şi care poate asigura întregii Ucraine sarea de masă şi industrială.
„Transcarpatia va deveni cu siguranţă unul dintre motoarele dezvoltării întregii Ucraine, pentru creştere economică şi socială”, a arătat el.
Zelenski a menţionat că şi-a încheiat ziua cu o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii maghiare din Ucraina, la Bereg.
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26438851-video-zelenski-rusia-duce-lupta-pentru-catastrofa-globala-acesti-nebuni-nevoie-piata-alimentara-mondiala-prabuseasca-cineva-moscova-spera-vor-putea-negocia-pentru-ceva.htm
///////////////////////////////////
(Dupa ce a mosit PeSeDizarea avutiei sindicale,fara sa pateasca nimic,a incercat sa fure si Soarele din…America ) Ciorbea, rămas pe drumuri în America! Nu-l acceptă nimeni pe Airbnb
https://www.timesnewroman.ro/it-stiinta/victor-ciorbea-a-sarbatorit-alaturi-de-apropiati-30-de-ani-de-la-explozia-nucleara-de-la-cernobal/
https://www.timesnewroman.ro/politic/se-cauta-inlocuitor-pentru-victor-ciorbea-la-concurs-s-au-inscris-deja-42-de-specii/
Avocatul poporului a fost văzut într-o stație de autobuz Greyhound la ieșire din Milwakee Wisconsin, mâncând un sanviș cu brânză. Acesta a fost refuzat, conform poliției locale, de toate hotelurile din zonă dar și ce cei care-și închiriază apartmente prin AirBnB.
„Es el diablo, el Chupacapra, il malefico Cabron”, a declarat proprietara americană a pensiunii „Bosquito do Wisconsin”, senora Latinda Gonzales. „Nimeni de-aici nu are curaj să-l cazeze pe acest om, din cauza legendei lăsate de pawnee aici, că va veni un monstru cu ochii strâmbi care va fura soarele și va aduce apocalipsa. Doar Quetzarquilli înarmat cu sabia cu pene de Quetzelcoatl îl poate răpune, și noi încă nu am găsit acest artifact deși am trimis oameni în căutarea acestuia”, a declarat și șeriful din Wisconsin, Jamal Peters.
Proprietarii de pensiuni din zonă susțin că își dau seama când se apropie Ciorbea pentru că încep câinii să latre foarte tare de le sângerează gingiile de-a dreptul. „Și animalele din staul sunt neliniștite, vântul șuieră în surdină iar lupii încep să urle departe în munți. E vremea!”.
https://www.timesnewroman.ro/politic/ciorbea-ramas-pe-drumuri-in-america-nu-l-accepta-nimeni-pe-airbnb/
////////////////////////////////////
(Pentru ca unde-i unu’ nu-i putere iar trandavia ca si hotia piere…)Olguţa Vasilescu: Firmele cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să aibă şi un pesedist care nu face nimic
Conceput de minţi lucioase precum Darius Vâlcov şi Olguţa Vasilescu, programul de guvernare al PSD începe să îşi arate adevărata splendoare! Într-un comunicat de presă recent, ministrul Muncii a anunţat noi măsuri menite să reducă decalajul de performanţă dintre stat şi mediul privat.
Potrivit Olguţei Vasilescu, începând de la 1 martie, fiecare firmă cu peste 50 de angajaţi va fi obligată să aibă pe statul de plată cel puţin un pesedist care nu face nimic, iar dacă va angaja mai mulţi, ar putea beneficia chiar de reduceri de impozit.
„Ştiu că nu sună foarte frumos ce-o să spun, dar avem prea mulţi pesedişti care nu fac nimic la stat şi prea puţini în mediul privat”, a declarat ministrul Muncii. „Dacă fiecare firmă ar angaja cel puţin un văr oligofren al cuiva de la partid, povara asupra bugetului ar fi redusă considerabil.”
„Din păcate, oricât ar fi de profitabile, prea puţine companii particulare sunt dispuse să adopte un trântor incompetent doar fiindcă a împărţit şepci pentru domnul Dragnea în campanie. Singura soluţie care ne rămâne e să reglementăm acest lucru prin lege”, a încheiat Olguţa Vasilescu.
https://www.timesnewroman.ro/monden/olguta-vasilescu-firmele-cu-peste-50-de-angajati-vor-fi-obligate-sa-aiba-si-un-pesedist-care-nu-face-nimic/
///////////////////////////////////
(NEO- Pile,Cunostinte,Relatii…)O carieră frumoasă! Un funcţionar de la Poştă a ieşit la pensie după 50 de ani de concediu medical
Sărbătoare mare la Oficiul Poştal 40! Colegii l-au sărbătorit astăzi pe Robert Acrişor, unul dintre cei mai vechi funcţionari ai instituţiei, care a ieşit la pensie după o carieră fructuoasă de cinci decenii.
Din cei 51 de ani ca angajat al Poştei, Acrişor a petrecut mai bine de 50 în concediu medical, astfel încât unii dintre ceilalţi jucători de Solitaire au avut astăzi ocazia să-l şi cunoască. “E un om minunat, avem atâtea de învăţat de la el. Şi e atât de devotat cauzei noastre! Chiar dacă era în concediu medical de atâţia ani, venea în team-buildinguri şi la petreceri, ba chiar şi bea, deşi cu siguranţă lua medicamente!”, spune Geanina Ţ., factor poştal.
“Deşi n-a fost niciodată căsătorit şi soarta nu i-a dat copii, Robert Acrişor a beneficiat şi de nu mai puţin de şase concedii de maternitate, fiind un exemplu pentru noi toţi”, a declarat un director din cadrul PTTR, oferindu-i angajatului model cheia de aur a instituţiei.
https://www.timesnewroman.ro/life-death/o-cariera-frumoasa-un-functionar-de-la-posta-a-iesit-la-pensie-dupa-50-de-ani-de-concediu-medical/
////////////////////////////////////////////////
Noi suntem datori vanduti din burta mamei… WWF: 2 august, data la care umanitatea a folosit toate resursele pe care Pământul le generează pe parcursul întregului an
Astăzi, 2 august 2023, este Earth Overshoot Day, data la care umanitatea a folosit toate resursele biologice pe care Pământul le generează pe parcursul întregului an, transmite WWF România. Este momentul în care am epuizat, la nivel global, resursele produse de planetă pentru acest an. Ceea ce înseamnă că de-acum trăim “pe datorie”, din resursele alocate anilor ce vor urma, conform studiilor recent efectuate de către Global Footprint Network, în peste 180 de țări de pe întreg mapamondul.
În comparație cu anul 2022, anul acesta vine cu o veste relativ bună, Ziua Suprasolicitării Planetei s-a mutat cu 5 zile mai târziu. Însă, veștile bune se opresc aici. Progresul real este, de fapt, de numai o singură zi, celelalte patru zile sunt datorate îmbunătățirii modului de calcul al seturilor de date. Menținute și îmbunătățite independent de FoDaFo (Footprint Data Foundation) și de către Universitatea York, rapoartele National Footprint and Biocapacity Accounts oferă rezultate solide și transparente. Pentru fiecare ediție, rezultatele sunt recalculate din 1961 până în prezent pentru a asigura consistență și coerență în timp.
Cum se stabilește Earth Overshoot Day?
Earth Overshoot Day nu are o zi fixă, se calculează împărțind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să genereze în acel an), la amprenta ecologică a umanității (cererea umanității pentru acel an) și înmulțind cu 365, numărul de zile dintr-un an.
Amprenta ecologică a fiecărui oraș, stat sau națiune poate fi comparată cu biocapacitatea sa. Dacă cererea unei populații pentru bunuri ecologice depășește oferta, regiunea respectivă are un deficit ecologic. O regiune în deficit ecologic satisface cererea importând, lichidând propriile active ecologice (cum ar fi pescuitul excesiv) sau emițând dioxid de carbon în atmosferă. La nivel global, deficitul ecologic și depășirea sunt aceleași, deoarece nu există un import net de resurse către planetă.
https://economedia.ro/wwf-2-august-data-la-care-umanitatea-a-folosit-toate-resursele-pe-care-pamantul-le-genereaza-pe-parcursul-intregului-an.html
//////////////////////////////////////
Dupa ce au manipulat prostimea cu pixuri,faina,zahar si ulei,acum,tot ei –pricopsesc oamenii cu “pomeni” noi! Marea țeapă a ieftinirii alimentelor anunțată de Ciolacu: În supermarketuri nu s-a ieftinit nimic(decat pe hartii)!
De către Stirea Zilei
Marea ieftinire, doar pe hârtie! Asta este situația în mai multe lanțuri de supermarketuri! Datele arată că ieftinirile sunt extrem de mici, între câțiva bani și aproape 4 lei, în funcție de aliment. Jurnalistii Realitatea PLUS a studiat prețurile alimentelor de bază înainte și după plafonarea adaosului comercial.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că măsura privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, pe care marile lanţuri de magazine a început să o aplice de la 1 august, a scăzut deja preţurile cu 35% şi chiar 50%, adăugând că speră ca de luna viitoare să se ajungă la o inflaţie cu o singură cifră.
„Mă bucură faptul că marile lanţuri de magazine au început să aplice din 1 august reducerea preţurilor la alimentele de bază. Este o soluţie vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor şi am văzut deja preţuri scăzute cu 35% şi chiar 50% la unele produse”, a spus Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Pe de altă parte, echipa Realitatea Plus a a plecat în control în magazine, pentru a verifica veridicitatea afirmațiilor guvernanților. Ne-am notat prețurile practicate înainte de „marea ieftinire” și după, iar rezultatele au fost foarte grăitoare:
Marcel Ciolacu: Marile lanțuri de magazine aplică reducerea prețurilor la alimentele de bază. Am văzut prețuri scăzute cu 35-50%
MAGAZIN 1
Prețurile produselor înainte de plafonarea adaosului comercial
– făină albă – 4,43 de lei/kg
– ulei – 9,33 de lei/litru
– mălai – 4,30 de lei/kg
– lapte – între 7,50 de lei și 7,70 de lei/litru
– ouă – 12,99 de lei / 10 ouă
– telemea de vacă – 34 de lei/kg
– pâine – 4,99 de lei
– roșii – 4 lei/kg
– ardei kapia – 13 lei/kg
– ceafă de porc fără os – 34,99 de lei/kg
– piept de pui – 26,99 de lei/kg
– zahăr – 7 lei
Prețurile produselor după ieftinirea adaosului comercial
– făină albă – 3,49 de lei/kg
– ulei – 7,69 de lei/litru
– mălai – 4,29 de lei/kg
– lapte – marcă proprie 3,92 de lei/litru / între 7 și 9 lei/litru alte branduri
– ouă – 11 lei/10 ouă
– telemea de vacă – 32 de lei/kg
– pâine 1,59 de lei
– roșii – 4 lei/kg
– ardei kapia – 10,63 de lei/kg
– ceafă de porc fără os – 35,99 de lei/kg
– piept de pui – 35 de lie/kg
– zahăr – între 5,09 de lei și 7,95 de lei/kg
MAGAZIN 2
Prețurile produselor înainte de plafonarea adaosului comercial
– cartofi noi albi – 2,99 de lei
– făină albă – 5,45 de lei/kg
– ulei – 11,89 de lei/litru
– mălai – 4,29 de lei/kg
– lapte -între 8 și 10 lei/litru
– ouă – 12 lei/10 ouă
– telemea de vacă – 40 de lei/kg
– roșii – 7 lei/kg
– ardei kapia -12 lei/kg
– ceafă de porc fără os 37 de lei/kg
– piept de pui – 32 de lei/kg
– zahăr – între 5 și 7 lei/kg
Vouchere pentru alimente 2023 – Când vor fi virați pe card banii pentru următoarea tranșă de 250 de lei
Prețurile produselor după ieftinirea adaosului comercial
– cartofi noi albi – 1,40 de lei/kg
– făină albă – între 4 lei și 5,19 lei/kg
– ulei – 9,99 de lei/litru (marcă proprie) / între 6,99 de lei și 12,89 de lei/litru (alte branduri)
– mălai – 5,89 de lei/kg
– lapte – 6,76 de lei/litru
– ouă – 11,59 de lei/litru
– telemea de vacă – 39,99 de lei/kg
– roșii – 5,99 de lei/kg
– ardei kapia – 9,90 de lei/kg
– ceafă de porc fără os – 35,99 de lei/kg
– piept de pui – 31,89 de lei/kg
– zahăr – 2,49 de lei/kg (marcă proprie)
///////////////////////////////////
Delirul Rusiei. Este posibilă trezirea post-Putin?
Democrația și utopia imperialistă rusă sunt incompatibile. Una dintre ele va fi întotdeauna sacrificată în fața celeilalte.
Valentin Naumescu
DE ACELAȘI AUTOR
Banditul și tiranul. Rusia, fără soluții. Tragedia unui „popor-momâie”
Al Treilea Reich rusesc și Al Treilea Război Mondial
Războiul pe care toată lumea va pretinde că l-a câștigat. Cine va câștiga pacea?
Testul de solidaritate biunivocă a „Noii Generații”
Cum va prezida România sfârşitul Europei
Rusia nu este nici europeană, nici asiatică. Nu are nici calitățile occidentale, nici pe cele orientale. Nu s-a putut dezvolta nici prin modernitate și liberalism, precum Vestul, nici prin tradițiile milenare ale muncii asidue, disciplinei și supunerii, precum China vecină. Îi lipsesc atât instrumentele raționale, creative și stimulatoare ale inovării, izvorâte din cultivarea drepturilor și libertăților individuale, cât și cele umile, colective, ale conformării și învățării prin copiere. Nu zâmbește spre exterior, nici relaxat precum Occidentul, nici formal și instruit precum China.
Rusia nu este luminată de valorile libertății, democrației și statului de drept, de respectul pentru demnitatea și drepturile omului. A ratat întâlnirea cu modernitatea și nu a internalizat dezvoltarea economico-socială și avansul civilizației euroatlantice din ultimele două secole. Nu este însă nici împinsă înainte de ordinea, răbdarea, tenacitatea și planificarea eficientă a birocrației chineze. Cu ambele se învecinează geopolitic, pe cele două continente pe care le încalecă, dar nu preia niciuna dintre virtuțile, chiar dacă foarte diferite, ale celor doi poli de dezvoltare și influență ai lumii de astăzi. Din nefericire pentru ea și pentru țările din jur, nici nu are altele proprii, în afară de armele nucleare și oroarea pe care o stârnește. Trăiește în minciună și propagandă aiuritoare, în corupție, mistificare și închipuiri arogante, în mizerie și agresivitate criminală.
Rusia este doar mare, brutală și înapoiată. Atât. Un gigant cu picioare de lut, o benzinărie, cum bine spunea senatorul McCain, și o armată primitivă, o matahală debilă care se crede grandioasă, de care e bine să te ții departe și să te ferești la timp, pentru a nu te strivi, în cădere, sub greutatea ei. Retardului cronic al Rusiei i s-au adăugat în ultimii 20 de ani, printr-o continuă campanie de distorsionare a realității și manipulare a minților rușilor încă de mici, un puternic sentiment antioccidental, o dorință morbidă de revanșă istorică precum și iluzia măreției imperiale și purității ortodoxe, adică exact „tichia cu mărgăritare” care mai lipsea pe capul chel al regimului Putin.
Nu spun o noutate: niciodată în istorie nu a fost pașnic și civilizat despoticul Imperiu Rus, nici în versiunea sa țaristă, nici în cea sovietică. Și totuși, prăbușirea catastrofală a „lumii ruse” în secolul al XXI-lea, în oroarea, crimele și distopia ideologică de acum, sunt dincolo de cel mai negru scenariu pe care l-ar fi putut gândi cineva în decembrie 1999, la finalul epocii Elțîn. Retragerea forțată din funcție a unui președinte tragicomic, senil și alcoolic, în timpul căruia se făcuseră totuși câțiva pași de apropiere de Vest*, a oferit unui tânăr ofițer KGB șansa ascensiunii spre vârf. Trecut prin „spălătoria publică” a unei poziții de viceprimar la Sankt Petersburg, avansat rapid la Moscova, la Consiliul de Securitate, a fost apoi numit premier, tocmai pentru că părea modest și fără ambiții politice. Ne-am fi așteptat atunci, pe 1 ianuarie 2000, când noul președinte interimar prelua frâiele la Kremlin, la un amestec de nuanțe în parcursul viitor al Rusiei, nicidecum la întunecarea totală și avatarurile cumplite care au urmat.
De 23 de ani, Putin conduce Rusia, pas cu pas, spre războiul care îi poartă numele. A făcut-o prin minciuni, ipocrizie, propagandă grețoasă și crime, eliminând pe oricine i-a stat în cale sau a arătat public cine este el cu adevărat, înaintând spre dezastrul politic și societal pe care-l vedem în prezent. Naivitatea, comoditatea, lașitatea sau chiar interesarea financiară a unor lideri politici vest-europeni, regăsiți pe statele de plată ale companiilor rusești de petrol și gaz, au adormit vigilența Vestului față de Rusia lui Putin și au ignorat semnalele de alarmă venite din Europa Centrală și de Est. Faptul că „Rusia capitalistă” a creat câțiva oligarhi și o spoială de modernitate consumeristă în orașele mari nu înseamnă nimic. Sistemul de putere a crescut tumoral, corupt, violent și malformat, cu cercuri concentrice de siloviki și aparatciki îmbogățiți din afaceri cu statul și din prăduiala conturilor și proprietăților defunctei Uniuni Sovietice. Această avere ilicită a început ulterior să se reverse în lumea occidentală sub formă de „investiții și achiziții”, însoțite de toxinele și efectele perverse ale oricărei „afaceri” cu emanații ale capitalismului rusesc mafiot. Dar exportul de corupție și crimă nu a fost singura dimensiune a „contribuției Rusiei” la istoria secolului al XXI-lea.
Războiul lui Putin împotriva Occidentului și ordinii de securitate europene post-Război Rece a început în august 2008 prin invadarea Georgiei, la câteva luni după Summitul NATO de la București, în care s-a declarat că Ucraina și Georgia au, conform dorinței lor democratice și suverane, ușa Alianței deschisă. A fost „linia roșie” peste care Putin a vrut să arate că Occidentul nu mai poate trece, după ce aproape întreaga Europă de Est postcomunistă a dorit să adere și a fost integrată în NATO.
Războiul cu Ucraina a fost declanșat de Putin pe 20 februarie 2014, prin infiltrarea agenților fără însemne militare în Crimeea, anexarea ilegitimă a peninsulei și alimentarea războiului secesionist din Donbas, înghețat temporar prin fragilul și naivul Acord Minsk II din 2015, intermediat de Franța și Germania. Ceea ce vedem din 24 februarie 2022 este doar o nouă etapă, la scară mult mai mare, a Războiului lui Putin, început acum 15 ani. Iar delirul ideologic intern al Rusiei continuă pe toate canalele, încercând să justifice, măcar pentru publicul intern, dacă pentru cel lucid din exterior nu funcționează, invadarea Ucrainei, amenințările la adresa Republicii Moldova și a altor state europene democratice și întregul delir belicos extern al Moscovei, mergând până la discursul apocalipsei nucleare.
Cum s-ar putea sfârși delirul intern și extern al Rusiei și cum ar putea surveni o trezire a rușilor? În primul rând, trebuie spus că experiența „exorcizării” Germaniei naziste și a Japoniei militariste, ocupate de trupele americane după capitularea necondiționată din 1945 și devenite modele de succes ale democrației liberale de tip occidental, nu poate servi în cazul Rusiei. Războiul din Ucraina nu se va încheia prin capitularea niciunei armate, ci printr-un compromis/armistițiu intervenit la un moment dat, care va reflecta realitatea militară de pe teren. Acest acord nu se va produce curând și oricum se va întâmpla numai după ce Ucraina își va fi încercat șansa legitimă de a-și elibera toate teritoriile ocupate din 2014 încoace, deocamdată nu știm cu ce rezultate.
Marea necunoscută este cum va arăta Rusia post-Putin. Dacă va scăpa viu din acest război, actualul președinte va fi probabil forțat să plece din interior, ca și predecesorii săi Elțîn și Gorbaciov. Se va întâmpla la puțină vreme după încheierea războiului, indiferent care va fi rezultatul. Niciodată în istoria lor, rușii nu și-au schimbat în mod democratic conducătorul de la Kremlin. Nici următoarea preluare de ștafetă nu se va face prin pierderea alegerilor de către liderul în funcție. Cu sau fără teritorii obținute, Putin va trebui să plece după finalizarea războiului care îi poartă numele. Între paranteze fie spus, această „regulă moscovită” dură a succesiunii o știe și Putin. Din acest motiv, va face tot posibilul pentru a prelungi războiul sau negocierile politico-diplomatice ori pentru a îngheța conflictul și a nu semna un tratat de pace cu Ucraina, care să îl facă dintr-odată inutil. Dar răbdarea cercului de influență de la Moscova își are limitele ei. Iahturile și proprietățile trebuie recuperate, excursiile și cumpărăturile de lux trebuie reluate, iar copiii elitelor ruse trebuie să plece din nou la universități occidentale.
Sistemul de putere al Rusiei va realiza că, pentru ei și pentru familiile lor, va fi mai benefică schimbarea decât menținerea lui Putin. Normalizarea legăturilor economice și ridicarea sancțiunilor sunt imposibile cu Putin la Kremlin, acesta având un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională de la Haga. Este evident că Occidentul va condiționa ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei de predarea lui Putin către CPI. Susținerea acestuia va deveni o povară pentru toți oamenii regimului. Nu știm acum dacă „debarcarea” se va produce în 2024 sau în 2025, depinzând de cât de lung va fi războiul, dar se va produce.
Democrația și utopia imperialistă rusă sunt incompatibile. Una dintre ele va fi întotdeauna sacrificată în fața celeilalte. Dacă succesorul interimar de la Kremlin va fi presat de partide și de societatea civilă rusă (există oare așa ceva?) să lase un curs relativ liber politicii interne și alegerilor, atunci Rusia ar avea o mică șansă să se trezească din acest delir, așa cum a avut în 1989-1991 sub Gorbaciov și apoi sub Elțîn, până la începutul consolidării lui Putin. Aceea a fost o șansă ratată, pentru că Putin i-a păcălit pe mulți, și ruși, și occidentali, ani în șir.
De profilul acelui lider interimar de la momentul plecării lui Putin, adică premierul din 2024-2025, vor depinde multe. Ideal ar fi să fie suficient de puternic pentru a ține departe de putere exponenții liniei dure antioccidentale și extremiștii, suficient de moderat pentru a nu se lăsa prins în același delir ideologic imperialist, dar suficient de „slab” (în sensul de nedoritor de putere absolută și veșnică) pentru a nu-și propune să devină un nou dictator, permițând existența opoziției, respectiv alegeri libere și corecte. Dacă, după plecarea lui Putin, care nu va fi prin alegeri, rușii vor reuși cel puțin două schimbări democratice de putere politică internă, putem începe să sperăm. Un răspuns la întrebarea din titlu nu putem avea mai repede de zece ani. Șansele sunt mici, dar există. //
* Rusia fusese cooptată în G7 (care devenise, pentru câțiva ani, G8) și chiar în Consiliul NATO-Rusia, în urma Actului Fondator NATO-Rusia din 1997.
https://revista22.ro/opinii/valentin-naumescu/delirul-rusiei-este-posibila-trezirea-post-putin
//////////////////////////////////////////////////
Adăposturi și aziluri …
Dan Negrescu
Fără intenții cinice, constat că întregul circ politico-mediatic provocat de ceea ce se știa în fapt despre starea și funcționarea lăcașurilor pentru bătrâni, amintește de situația de acum mai bine de un deceniu când luați în vizor au fost câinii, patrupezi întâi, apoi bipezii.
Maidanezii capitalei în primul rând, numeroși într-adevăr, vinovați pentru fertilitatea lor debordantă au fost incluși în programul de sterilizare cu ajutorul unor dubioase organizații de tip „Cuțu, cuțu”, pe bani publici, rezultatul fiind cel puțin bizar căci de cât deveneau mai sterpi de atât fătau mai mult. Adăposturile au fost de asemenea verificate fără a se ajunge la vreun rezultat vizibil, tot pe bani din primării, deci publici. S-a instituit obligativitatea purtării botniței, de către patrupede desigur, ceea ce a dus la imagini hilare: bătrâni posesori de câini cu talie minoră, chiar minimă își plimbau colegii de apartament purtând botnițe imense (mici nu se găseau nici atunci) amintind prin nepotrivire de culesul viei din romanul lui Zaharia Stancu. Apoi caniniada națională a intrat în uitare.
Observăm că între adăposturile canine și unele aziluri pentru bătrâni nu sunt mari deosebiri; evident locatarii diferă. Totuși se remarcă unele informări cel puțin dubioase, de sorginte mediatică, izul fiind clar politic. Deloc întâmplător dacă în capitală s-a (re)descoperit un azil sordid, aproape instantaneu a apărut unul și în capitala culturală europeană. Probabil nici unul nu stă bine, evident, dar e limpede că ambele așezări au primari eiusdem societatis, deci ar putea fi „împușcați” doi iepuri dintr-o dată. În rest, ciudat dar „vorbim” furtunos însă imaginea e una și aceeași ca în timpul conflictului din Transnistria.
Dacă în cazul patrupedelor vagabonde nu s-a prea rezolvat nimic, anual continuând să moară câte un biped aflat la plimbare sau jogging, sau mai mulți, e tot mai evident că nici problema bătrânilor nu face excepție, existând chiar asemănări procedurale: după cum câinii au fost relocați dintr-un adăpost în altul tot așa și bătrânii au fost plimbați zi și noapte. Chiar dacă nu a existat vreun șef biped al departamentului canin, s-au cerut demisii și atunci; actualmente sunt ridicole cererile de demisii nu pentru că n-ar fi justificate, ci pentru că justițiarii clonțoși nu spun ce vor face în cazul că pun mâna pe posturile vacantate, fiind clar că asta își doresc, îndeplinind rolul opoziției.
Nefiind „de investigație”, nu pot să ofer decât câteva sugestii în favoarea bătrânilor. Cicero crede simplu: „Bătrânii au întâietate” în Despre îndatoriri. Tot el în frumoasa scriere Despre bătrânețe îndeamnă: „împotriva bătrâneții trebuie să luptăm ca și cum ar fi o boală”. De remarcat că dreptul roman obliga la îngrijirea bătrânilor, încă din Legea celor XII table pentru că „Bătrânețea în sine este un morb”. Bătrânii trebuie înțeleși întru căinarea lor căci „toată lumea dorește să ajungă la bătrânețe, dar când a ajuns se plânge de ea”. Cât despre egoismul senil trebuie să acceptăm că „nu este nimeni atât de bătrân încât să nu mai dorească o zi măcar din viață”. O vorbă îndeamnă să-ți cumperi bătrâni dacă nu ai (destui…). Deocamdată, la cele văzute, mai mult auzite de curând, s-ar zice complementar și realist „cine are prea mulți să-i extermine”.
Regretabilă posibila asociere dintre adăpost și azil. În final o ironie… etimologică: asylum înseamnă loc inviolabil, loc de refugiu.
https://www.lapunkt.ro/2023/07/adaposturi-si-aziluri/
////////////////////////////////////
(Abia dupa vreo 30 de ani a inteles ca toata clientele PeSeDista –care ne-a tocat banii ca sa faca medieri electorale pentru ciocan si secera a taiat frunze la caini !) Ciolacu a descoperit că există 50 de sporuri la stat și promite „prima reformă reală în sistemul bugetar”: Cei care merg la serviciu să joace Solitaire să caute în altă parte!
redactia.spotmediaro
REDACȚIA SPOTMEDIA.RO
02.08.2023, ora 11:03
Ciolacu a descoperit că există 50 de sporuri la stat și promite „prima reformă reală în sistemul bugetar”: Cei care merg la serviciu să joace Solitaire să caute în altă parte! (Video) Foto: Inquam Photos / George Călin
VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?
SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!
Premierul Marcel Ciolacu anunţă 50 de măsuri care vor fi luate prin ordonanţa fiscală care se pregăteşte acum şi despre care presa a aflat doar pe surse.
Cresc taxele și impozitele, dar încă nu e clar care. Două variante au ajuns în spațiul public și ambele arată că viața în România se va scumpi
”Vorbim de prima reformă reală în sistemul bugetar”, promite premierul, precizând că ”este foarte puţin probabil să ne încadrăm în deficitul asumat pentru anul acesta”.
Declarațiile vin după o întâlnire la Ministerul Finanțelor cu ministrul Marcel Boloș.
„Sunt foarte încrezător şi îmi asum această reformă în sistemul bugetar. Ea trebuia făcută de mult timp”, a adăugat premierul.
Situaţia economică este dificilă, dar nu vorbim totuşi de criză. Scopul este de a nu se pierde banii europeni.
„Am ajuns la un deficit de 9,2% după două guvernări nefericite. Sunt multe măsuri care se iau, și mi-aș fi dorit să fi fost luate din timp, de când existau elemente clare că va fi greu să ne încadrăm în deficitul asumat pentru acest an (…) Nu vorbim de recesiune economică sau criză (…) Vom reuși împreună să evităm suspendarea fondurilor europene”, a subliniat premierul.
Ciolacu i-a descoperit acum pe cei care s-au obişnuit la birou să joace Solitaire şi că există 50 de sporuri în sistemul bugetar.
„Cred cu tărie că toate măsurile propuse în acest moment de domnul ministru sunt corecte. Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri. Cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire să caute în altă parte acest mod de a munci.
Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen şi mă bucur că am un partener, actualul ministru al Finanţelor Publice, să ne asumăm aceste lucruri curajos şi să le explicăm românilor foarte clar (…) Sunt plafoane în privința sporurilor. Nu putem avea sporuri mai mari decât salariul de bază.”
Acum urmează miercuri o nouă întâlnire la Ministerul Finanțelor, unde se va discuta și pe OUG cu veniturile și despre rectificarea din septembrie, apoi ministrul Marcel Boloş va merge la Comisia Europeană ca să închidă negocierile pentru modificarea PNRR.
8/02/23: Declarații de presă la finalul întâlnirii de lucru cu ministrul Finanțelor
Citește și:
Ciolacu promite
Ciolacu promite că săptămâna viitoare vom ști ce modificări fiscale ne așteaptă. Zice că nu vor fi taxe noi, ci doar o „reașezare” a climatului concurențial
Taxele salariale
Taxele salariale din IT – o comparație cu țările din jur. ANIS: Impozitarea veniturilor peste 10.000 de lei ar afecta 80% dintre angajații din industrie
Florin Cîțu
Florin Cîțu, despre ordonanța cu noile taxe: E de un comunism feroce, nici Dragnea nu și-a permis astfel de măsuri, o declarație de război împotriva sectorului privat
Coaliția discută
Coaliția discută creșterea de taxe, mediul de afaceri avertizează ca „măsurile fiscale disperate” vor avea efect de bumerang
///////////////////////////////////
Teoria dughinistă
Alexandr Dughin şi ideologia ultraconservatoare a eurasianismului
Sub titlul „Destin eurasianist”, a apărut, de curînd, la Editura bucureşteană Mica Valahia un amplu volum de scrieri, semnate de controversatul teoretician ultraconservator rus, Alexandr Dughin. Traducătorul în limba română, Iurie Roşca din Moldova, este autorul unui text introductiv şi a unor comentarii empatice şi note explicative, în care îşi exprimă adeziunea la doctrina aşa numitului eurasianism dughinist.
Teoria dughinistă EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Teoria dughinistă
de Radio Europa Liberă
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Codul a fost copiat
<iframe src=”https://moldova.europalibera.org/embed/player/0/28465102.html?type=audio” frameborder=”0″ scrolling=”no” width=”100%” height=”144″ allowfullscreen></iframe>
Codul URL a fost copiat
Trimite pe Facebook
Trimite pe Twitter
https://moldova.europalibera.org/a/28465102.html
Nici o sursă media
0:002:32
0:00
Link direct
Player pop-out
Despre Alexandr Dughin s-a mai scris în ultimii ani în spaţiul lingvistic românesc; unele lucrări i-au fost şi traduse (Bazele Geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei, Editura Euroasiatica, Bucureşti, 2010), iar teoriile sale au stîrnit un ecou favorabil nu numai în rîndurile unor protocronişti (Ilie Bădescu, Tratat de Geopolitică, Editura Mica Valahie, vol. I-II, Bucureşti, 2004), ci şi în anumite cercuri naţionaliste şi ortodox-fundamentaliste din România.
În primul deceniu după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Alexandr Dughin (născut în 1962) a încercat să înlocuiască vechea ideologie leninistă cu ceva nou, descoperind aşa numitul naţional-bolşevism, concept propagat după primul război mondial de către germanul Ernst Niekisch (1889-1967). Împreună cu un alt exaltat naţionalist, Eduard Limonov, fusese dealtfel şi unul dintre cofondatorii Partidului Naţional-Bolşevic din Rusia. Ulterior, Dughin s-a distanţat de Limonov şi a înfiinţat în 2002 propria sa organizaţie antiliberală şi antioccidentală, Partidul Eurasia (transformat mai tîrziu în Mişcarea pentru Eurasia). Organizaţia este concepută în spiritul Noii Drepte din apusul european. Teoria eclectică a lui Dughin este un amestec de naţionalism slavofil cu religia ortodoxă, de exaltare a ţarismului şi stalinismului imperialist, ambalat în straiele unor concepte preluate din scrierile lui René Guénon, Julius Evola, Mircea Eliade, Corneliu Zelea Codreanu, Carl Schmitt, Arthur Moeller van den Bruck („Al Treilea Reich”, 1923), Oswald Spengler („Declinul Occidentului”, 1918), Alain de Benoist sau Armin Mohler („Revoluţia conservatoare în Germania. 1918-1932”, 1949; – fostul consilier al primului ministru bavarez, Franz Jose Strauß, a vizitat în mai 1968 România, iar Securitatea a suspectat delegaţia din care făcuse parte şi Mohler că ar fi avut sarcina de a „diminua” propagandistic vizita oficială a presedintelui francez de Gaulle, invitat de Ceauşescu – cf. ACNSAS, MFI 49713, vol. 1, ff. 50-53).
De remarcat este că Dughin îşi revendică gîndirea ideologică şi din scrierile conservator-ezoterice şi metafizice ale unui „filozof-aventurier român”, Jean Pârvulescu (1929-2010). Într-un eseu publicat în revista sa „Arktogaia“, intitulat „Steaua imperiului invizibil” (titlul fiind omonim cu un roman al lui Pârvulescu), Dughin expune indirect şi viziunea sa geopolitică asupra unui vast imperiu.
Schmittomania ultraconservatorilor şi tradiţionaliştilor
Volumul, apărut acum la Bucureşti, cuprinde principalele teze dughiniste – cea „de-a Patra Teorie Politică“ (tridimensională bazată pe elemente de teologie, etnosociologie şi geopolitică) – inspirată, în linii esenţiale, din modelul „spaţiului mare“ (Großraum), schiţat de Carl Schmitt (1888-1985). Teoriile „spaţiului mare“ ale lui Schmitt aveau în vedere crearea unui imperiu pan-european extins al cărui centru urma sa fie Germania. Aceste idei erau folosite ca justificare a expansionismului hitlerist şi cucerirea şi extinderea „spaţiului vital“ al rasei superioare (ariene, nordice, germane).
Cuprins de o adevărată schmittomanie (ca de altfel şi mulţi teoreticieni conservatori din vest şi est care-l consideră pe Carl Schmitt drept un filozof vizionar), Dughin reinterpretează, inversează şi adaptează teoriile modelului german la realităţile Rusiei. Astfel, Dughin defineşte „eurasianismul“ ca o cale de realizare a unui vast imperiu care integrează Rusia şi Europa. Centrul acestui imperiu se va afla într-o Rusie idealizată ca o vatră a tradiţionalismului creştin ortodox, descrisă ca un exponent al unei multipluralităţi globale în stare să stopeze ideologia occidentală, multiculturală, pro-americană şi liberală. „Iată“ , remarcă Dughin cu ironie, „de ce noi nu putem iubi Europa doar aşa ca pe nişte străini bolnavi incurabili, ca pe nişte leproşi, ca pe nişte ticăloşi, ca pe nişte criminali, ca pe nişte otrepe. O putem iubi, dar este vorba de o dragoste euroasianistă aparte. Suntem chemaţi să transferăm Occidentul în Orient“ (p. 212).
Dughinismul este un răspuns polemic şi o contrareacţie ideologică amalgamată la adresa liberalismului occidental postbelic, extins în urma mişcărilor anti-autoritare din 1968, cu similitudini evidente în teoriile Noii Drepte (a se vedea teoria „etnopluralismului” a francezului Alain de Benoist), în formulele programatice ale Frontului Naţional din Franţa şi în cele ale partidului Alternativa pentru Germania (AfD), în conceptul de „iliberalism” elaborat de Viktor Orbán în Ungaria sau în naţionalismul conspiraţionist al unor cercuri conservatoare, apropiate Partidului Lege şi Dreptate (PiS) din Polonia.
Respingerea ideilor Revoluţiei Franceze („o adevărată porcărie”), a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Iluminismului, a globalismului (considerat „regatul Antihristului”), liberalismului, postmodernismului şi a Statelor Unite („ţara răului absolut”) poate fi înfăptuită doar printr-un „război de gherilă”, extins şi-n „spaţiul virtual”. „Viitorul” din care trebuie să „dispară inevitabil” sistemul pluralist-liberal, imaginat de Dughin, „va deveni posibil dacă vom reuşi să distrugem lumea actuală” (p. 529).
Traducătorul şi comentatorul Iurie Roşca, contextualizînd dughinismul, încadrează Moldova în spaţiul (teoretic) eurasianist, considerînd actualul stat drept „o parodie sinistră a modelului occidental” în care acţionează „eurolatrii autohtoni, obsedaţi de mitul integrării europene şi al globalizării” (p. 381-382).
În ce măsură a influenţat teoria lui Dughin politica actuală a Kremlinului este un alt capitol, asupra căruia nu ne putem opri pentru că ar depăşi limitele impuse de această sumară prezentare a volumului „Destin eurasianist”.
*** Alexandr Dughin: Destin eurasianist. (Antologie). Traducerea din limba rusă, introducere şi comentarii de Iurie Roşca, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2017, 568 pp.
https://moldova.europalibera.org/a/28464988.html
///////////////////////////////////////////
(Lepra din mafia azilelor marsaluieste si peste batrani ! ) Focar de râie la „azilul groazei” din Mureș. Patronul şi alţi doi angajaţi, reţinuţi!
Focar de râie la azilul groazei din Mureș. Trei din cele 4 persoane preluate din căminul în care erau ținute în beci au scabie, o boală extrem de contagioasă. Printre ele se numără și fata malnutrită, care se află internată la Spitalul Universitar.
Cea de-a 5-a persoană care a ajuns în București, tot din Mureș, a fost transferată la Spitalul Universitar. Este vorba de o tânără de 22 de ani, despre care medicii spun că este malnutrită, iar starea acesteia este gravă.
Patronul şi administratorul, reţinuţi!
Trei persoane au fost reținute în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş, printre ei fiind patronul şi administratorul căminului. Patronul, administratorul azilului groazei din Mureş şi o a treia persoană angajată la penitenciarul Târgu Mureş au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Ce acuzaţii li se aduc? Inculpaţii au constituit un grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obţinerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor persoane vârstnice ori cu dizabilităţi, prin încasarea, sub paravanul unei asociaţii, a sumelor provenite de la DGASPC ori de la aparţinători.
Banii destinaţi îngrijirii bătrânilor au fost folosiţi, însă, în beneficiul membrilor grupării.
Ce suferinţe au îndurat bătrânii?
„Persoanele vârstnice ori cu dizabilităţi, internate în locaţiile gestionate de asociaţie, au fost supuse unor tratamente inumane şi degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică şi psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei.
La data de 27.07.2023, au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilităţi, aflate în subsolul unei clădiri aparţinând asociaţiei, cazate în condiţii improprii, printre materiale de construcţii, cu saltele aşezate direct pe podea. În aceeaşi clădire, într-o încăpere de aproximativ trei metri pătraţi, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică şi în imposibilitatea de a comunica.
Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spaţiile asociaţiei, majoritatea aflate în evidenţa DGASPC Maramureş şi Covasna”, anunţă DIICOT.
Cazul a fost descoperit de membrii organizaţiei Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind „azilele groazei” din Voluntari.
https://www.national.ro/justitie/focar-de-raie-la-azilul-groazei-din-mures-patronul-si-alti-doi-angajati-retinuti-799495.html
/////////////////////////////////////////////////
CUTREMURĂTOR: 3 COPII ŞI UN TÂNĂR, DECEDAŢI ÎN AZILUL GROAZEI
31 Iulie 2023
Mărturii cutremuratoare din interiorul DGASPC Maramureș!
Ionuț, Corina, Irina toți din Baia Mare și un tânăr din Vișeu au murit în Azilul Groazei din Mureș.
S-a intamplat acest lucru în 6 luni de la transferul din Maramureș lor în Târgu Mureș.
Ascultati aici……….. https://plustv.ro/stiri/actualitate/cutremurator-3-copii-si-un-tanar-decedati-in-azilul-groazei
/////////////////////////////////////////
PACIENȚI BATJOCORIȚI LA SPITALUL JUDEȚEAN?! SALARII MĂRITE, CARACTERE NESCHIMBATE
Redacția PresaSM a fost asaltată de mesaje venite din partea unor pacienți sau aparținători ai unor bolnavi internați în cadrul Spitalului Județean Satu Mare. Numitorul comun: toți se plâng de atitudinea unor angajați ai Spitalului Județean. Este de neînțeles acest lucru, în condițiile în care salariile asistenților medicali și a medicilor au crescut substanțial în ultimele luni.
Daniela S.: ”Asistentele râdeau și mă luau la mișto”
Daniela S., o viitoare mămică, a scris pe adresa redacției PresaSM, unde și-a povestit experiența pe care a avut-o la Spitalul Județean Satu Mare. Aceasta a precizat că a izbucnit în plâns după cum a fost tratată. În plus, a mai trimis și niște fotografii din interiorul unității spitalicești.
”Asistentele nu mă luau în seama, iar o colegă de salon i-a dat cred un …. și a fost tratată de 10 ori mai bine decât mine. Iar eu nu i-am dat nimic, se purta cu mine ca și cu un animal… Iar când mi s-a făcut internarea din motiv că mi s-a facut rău, că sunt însărcinată, mi-au extras 2 tuburi de sânge, iar fix în locul unde mi s-a tras sânge mi s-a băgat și branula, și a început să mi se facă rău. Asistentele râdeau și mă luau la mișto, zicându-mi că din 5 în 5 minute mi rău. Nu cred că așa ar trebui tratată o gravidă.. Sper să fiu luată în seamă”, a povestit Daniela S. pentru PresaSM.
Adela R.: Nici măcar un bună seara”
Adela R. este o altă tânără care a acuzat modul de relaționare a unor cadre medicale cu pacienții. Mai exact, modul de adresare flegmatic și expeditiv.
”Am mers cu dureri foarte mari în zona abdomenului. Când am intrat nici măcar un bună seara, doar ” Dezbracă-te”. După care au ajuns să mă întrebe dacă am iubit. Nu cred că conteaza chiar atât de mult… Efectiv nu îi intersează ce întâmplă și că uneori poate fi și grav”, a povestit Adela R.
Cu salarii mărite, dar cu aceleași apucături
Cadrele medicale s-au plâns, în ultimii ani, de salariile foarte mici, acuzând că lipsa ”chefului de muncă” ar fi pusă tocmai pe seama lefurilor. Anul acesta – mai exact în luna aprilie – salariile au crescut, dar se pare că la unii angajați ai Spitalului Județean tot nu le-a reapărut buna dispoziție.
Cu toate că cei din conducerea Consiliului Județean Satu Mare au făcut eforturi considerabile să asigure și fondurile necesare măririlor efectuate ”din pix” de Guvern, se pare că pentru unii medici și asistenți tot nu este de ajuns.
”Datorită modificărilor legislative, unele persoane implicate în actul medical beneficiază de o mărire de salariu considerabilă. Și aici mă refer la personalul medical. Măririle de salarii de bază, stabilite prin lege afectează medicii și asistenții medicali. Restul personalului auxiliar și personalul TESA nu beneficiază de măriri de salariu. (…)”, spunea președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, în aprilie 2018.
Nota redacției: Se pare că unele cadre medicale au, pur și simplu, o lehamite față de pacienți. Cu toate măririle semnificative de salarii din acest an. Conducerea medicală a Spitalului Județean a cerut înțelegere din partea jurnaliștilor în abordarea/relatarea unor ”probleme” de sistem. Dar astfel de atitudini sunt intolerabile! Refuzăm să fim complici – prin ”înțelegere” – cu astfel de persoane! O să ne facem datoria indiferent CINE se va supăra pe noi.
https://www.presasm.ro/foto-pacienti-batjocoriti-la-spitalul-judetean-salarii-marite-caractere-neschimbate/
///////////////////////////////////////
Medic fals, descoperit în Cluj. Ce le făcea pacienților ajunși în cabinetul său
Polițiștii au dezvăluit ce le făcea acesta pacienților care ajungeau în cabinetul său. Pseudospecialistul, în vârstă de 34 de ani, se promova în mediul online chiar dacă nu avea atestatele necesare. El ar fi fost ajutat de un alt bărbat și este acum cercetat penal pentru infracțiunile de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.
Ce le făcea medicul fals celor care intrau în cabinetul său
În urma unei percheziții ce a fost făcută marți la o locație situată în municipiul Cluj-Napoca, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descoperit substanțe folosite în cadrul intervențiilor estetice și seringi.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani efectua intervenții estetice fără să aibă atestatele necesare. Falsul medic era ajutat în activitatea lui de un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani. Pseudospecialistul a fost condus de oamenii legii la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru a fi continuate cercetările.
Oamenii legii fac demersurile necesare pentru a identifica persoanele cărora medicul fals din Cluj0napoca le-ar fi efectuat intervenții estetice, precum și pentru a stabili prejudiciile pe care le-ar fi cauzat.
Ce s-a întâmplat cu falșii medici Matteo Politi și Svetlana Serghei
Medicul fals din Cluj-Napoca n-a fost singura persoană care s-a promovat drept specialist în intervenții estetice în România, fără să aibă dreptul să facă acest lucru. În urmă cu ceva timp, au ieșit la iveală și cazurile Matteo Politi și Svetlana Serghei.
Svetlana Serghei sau „Dr. Lana”, așa cum se prezenta pe rețelele sociale, originară din Republica Moldova, obişnuia să dea vina pe pacientele ei atunci când acestea se plângeau de dureri în urma intervențiilor de microchirurgie estetică. Pseudospecialista le recomanda să ia analgezice sau să folosească unguente. Ea opera fără autorizaţie în două clinici de apartament din București.
La rândul lui, italianul Matteo Politi a lucrat ca medic fals de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România, deși are doar opt clase. Acestuia i s-a atribuit un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în ciuda faptului că nu avea dreptul de a practica această profesie.
În prezent, cei doi falși medici sunt așteptați în instanță în procesele în care au fost trimiși în judecată pentru înşelăciune. Matteo Politi a avut un termen de judecată pe 12 ianuarie, la Judecătoria Sectorului 1. Pentru Svetlana Serghei, primul termen pe fond a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie 2022, la Judecătoria Sectorului 2.
Atât dosarul lui Matteo Politi, cât și cel al Svetlanei Serghei, sunt la primele termene pe fond, după o lungă perioadă în care s-au aflat în procedura de cameră preliminară. În urmă cu un an, italianul care a practicat fără drept medicina cu numele fals Matthew Mode, era invitat constant la televiziuni și mergea la sala de forță și anunța că după proces își va deschide o clinică.
- ARTIST CELEBRU din Romania, CERSETOR pe strada! IMAGINILE sunt dezolante
- În sfârșit, a spus adevărul: Ce meserie are Laurette în Franța! Fosta lui Țiriac nu se mai ascunde: „E mai mult masaj”
- Ce s-a ales de primul soț al Andreei Marin. Unde a dispărut şi cu ce se ocupă acum: ‘Ne iubeam în continuare’
- Simona Halep pătește exact lucrul de care se temea Patrick Mouratoglou
Medic fals, descoperit în Cluj. Ce le făcea pacienților ajunși în cabinetul său
///////////////////////////////////////
„Preoțimea nucleară”. Cum a ajuns Biserica Ortodoxă unul dintre gardienii securității Rusiei
Andreea Pora
Armata și biserica sunt înfrățite în „ortodoxia nucleară”, un mit în care ortodoxismul este fundamentul spiritual al Rusiei, iar arma nucleară cel material.
„Ortodoxia nucleară rusă” constituie convingerea colectivă că pentru a-și păstra caracterul ortodox, Rusia trebuie să fie o putere nucleară, iar pentru a-și garanta statutul nuclear trebuie să fie cu adevărat ortodoxă.
Manevrele simulate cu rachete balistice Iskander cu capacitate nucleară au fost făcute miercuri de armata rusă în enclava Kaliningrad de la Marea Baltică, situată între Polonia și Lituania. Sunt un nou semnal pe care Kremlinul îl trimite Occidentului. Retorica nucleară s-a intensificat în ultima perioadă simultan cu propaganda tot mai agresivă a media controlată de stat.
Această retorică pare a avea un dublu scop, pe de o parte este folosită ca formă de descurajare a Occidentului, pe de alta, pentru a obișnui populația cu ideea unui posibil conflict nuclear cu Occidentul.
Doctrina militară rusă
Doctrina militară, lansată în 2014, prevede că Rusia poate utiliza urme nucleare nu doar ca răspuns la folosirea armelor nucleare de către o altă țară, dar și „în caz de agresiune împotriva Federației Ruse care implică utilizarea armelor convenționale atunci când însăși existența statului este în pericol „.
Așa cum arată o analiză a programelor televiziunilor de stat făcută de The Times, acestea promovează ideea că un război nuclear ar fi necesar și trebuie acceptat.
Cele două canale principale rusești își bombadează publicul, 16 ore pe zi, cu știri și programe despre „falsurile” occidentale privind invazia în Ucraina și cu talk-show-uri la care sunt invitați așa-ziși experți favorabili Kremlinului. Singura pauză, spune analiza, este pentru un scurt program de sănătate și un serial de teatru despre crearea bombei atomice.
„Personal, cred că cea mai realistă cale este cea a unui al Treilea Război Mondial, având în vedere cum suntem noi și liderul nostru, Vladimir Vladimirovici Putin (…) Ideea că totul se va termina cu o lovitură nucleară este cea mai probabilă. Mi-e groază, dar înțeleg ce ar însemna lucrul ăsta – noi vom merge în Rai, iar ei doar vor muri ca niște gândaci”, a spus șefa Russia Today, Margarita Simonian, la o emisiune de la postul Rossiya 1.
Dar propaganista Kremlinului nu a spus întâmplător aceste grozăvii- a citat chiar din idolul său, Vladimir Putin.
În octombrie 2018, la un forum internațional de politică, Putin a declarat șocând asistența: „Un agresor ar trebui să știe că răzbunarea este inevitabilă, că va fi anihilat. În timp ce noi am deveni victimele agresiunii lor și, ca martiri, vom merge în rai – ei vor sfârși morți”. Și a adăugat pentru a fi mai clar: „pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască”.
Nu a fost o metaforă, ci un credo. Rusia este îndreptățită să folosească arme nucleare, iar păcatul, dacă există, este iertat, deci, „martirii” ajung rai. Așa cred și teoriștii fundamentaliști islamici.
În 2016, Vladimir Putin îl primea la Kremlin pe ministrul de Externe de la acea vreme al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, devenit între timp președinte.
### VEZI ȘI… ###
Curentul pacifist, cu Germania în frunte, divizează unitatea occidentală
Putin și Kiril, simbioză în „ortodoxia nucleară”
Este însă mai mult de atât, așa cum spune Dmitry Adamsky în Russia Nuclear Ortodoxy. Religion, Politics and Strategy (Stanford University Press, 2019). În esență, „ortodoxia nucleară rusă” constituie convingerea colectivă că, pentru a-și păstra caracterul ortodox, Rusia trebuie să fie o putere nucleară, iar pentru a-și garanta statutul nuclear trebuie să fie cu adevărat ortodoxă. Este o simbioză, ortodoxismul este fundamentul spiritual, arma nucleară cel material.
Mitul „ortodoxiei nucleare” a apărut în primii ani tulburi de după destrămarea USRR, s-a consolidat în timp și a ajuns să fie propagat deschis de Vladimir Putin. Este acel Putin obsedat de salvarea valorilor tradiționale ale Rusiei în fața unui Occident anticreștin, materialist și decandent, după cum spuneau filosofii Ivan Ilyin și Nicolai Berdiaev, dar și în fața unui NATO care s-a întins peste ruinele fostului imperiu sovietic.
Ororile comise în Ucraina de armata lui Putin au ca fundament o ideologie.
### VEZI ȘI… ###
Cât fascism cuprinde doctrina lui Putin? Cine sunt filozofii și ideologii care îl influențează
În 2007, la conferința anuală de presă, Putin răspundea la întrebarea unui jurnalist: „Credința tradițională și scutul nuclear sunt cele două componente care întăresc statalitatea rusească și creează condițiile necesare pentru a asigura securitatea internă și externă”.
Iar Patriarhul Kiril, cel care astăzi sprijină atrocitățile din Ucraina și, după cum a spus Papa Francisc, a ajuns să fie „băiatul de altar al lui Putin”, susținea, în 1996, armele nucleare sunt paznicii Rusiei. „Armele nucleare sunt sprijinul nostru material. Ortodoxia este fundația noastră sprirituală”.
Președintele Vladimir Putin și Patriarhul Kirill justifică un eventual război nuclear. Moscova, 2017
Președintele Vladimir Putin și Patriarhul Kirill justifică un eventual război nuclear. Moscova, 2017
„Preoțimea nucleară”, gardian al securității Rusiei
Dmitry Adamsky arată că, începând cu dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, Biserica Ortodoxă Rusă s-a poziționat „ca unul dintre principalii gardieni ai potențialului nuclear al statului și, ca atare, își revendică rolul unuia dintre principalii garanți ai securității nucleare rusești.”
În faza „genezei”, Biserica Ortodoxă Rusă reînvie din cenușa colapsului sovietic aliindu-se cu o armată rusă defunctă și demoralizată. Șeful bisericii își prezintă instituția și armata ca „frați de arme”. Potrivit Patriarhului Kiril, Biserica s-ar dovedi a fi „cel mai puternic aliat al armatei atunci când a fost vorba de a-și justifica misiunea în ochii societății ruse”.
La început, biserica a colaborat cu armata, permițând militarilor să-și îndeplinească obligațiile religioase în timpul serviciului, dar în timp, pe măsură ce elita politică și religioasă a Rusiei s-au împletit, religia a pătruns mai tot adânc la toate nivelurile de comandă ale triadei nucleare- naval, aerian și terestru- și s-a poziționat ca un gardian al potențialului strategic al statului.
Astăzi, „preoția nucleară” s-a înrădăcinat la nivelurile tactice și operaționale ale forțelor nucleare rusești, spune Adamski.
Patriarhul Kirill (C) și ministrul rus al apărării Serghei Șoigu au acordat Ordinul Gloriei și Onoarei rangul I al Bisericii Ortodoxe Ruse, în timpul unei liturghii la Catedrala Învierea lui Hristos, Moscova, 13 iunie, 2021.
Patriarhul Kirill (C) și ministrul rus al apărării Serghei Șoigu au acordat Ordinul Gloriei și Onoarei rangul I al Bisericii Ortodoxe Ruse, în timpul unei liturghii la Catedrala Învierea lui Hristos, Moscova, 13 iunie, 2021.
De exemplu, în 2019, Centrul Federal Nuclear al Rusiei, Institutul All-Rusian de Fizică Experimentală (RFNC-VNIIEF, parte a Rosatom ), a lansat o licitație guvernamentală oarecum neobișnuită: caută un furnizor de icoane religioase cu imaginile Sfântului Serafim de Sarov și Sfântului Fedor Ușakov.
Între timp, o fundație privată, susținută de președintele Vladimir Putin și ministrul apărării Serghei Șoigu, a strâns fonduri pentru a construi o catedrală pentru Forțele Armate Ruse în Patriot Park. Artiștii creează o nouă icoană, în timp ce treptele bisericii vor fi făcute din echipament nazist topit capturat de Armata Roșie în al Doilea Război Mondial.
Catedrala Învierii lui Hristos, Catedrala Principală a Forțelor Armate Ruse, sfințită în orașul Kubinka. Catedrala și muzeul adiacent au fost construite în Patriot Park pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial.
Catedrala Învierii lui Hristos, Catedrala Principală a Forțelor Armate Ruse, sfințită în orașul Kubinka. Catedrala și muzeul adiacent au fost construite în Patriot Park pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe 26 februarie 2020, TASS, serviciul de televiziune rusesc, a raportat că un fragment din „Adevărata Cruce” urma să fie plasat la bordul capelei navei amirale a Flotei Ruse de la Marea Neagră. Acest lucru poate părea ciudat să plasezi o astfel de relicvă sacră la bordul unei nave de război. Dar nu si în Rusia.
Președintele Vladimir Putin l-a trimis pe generalul Valery Gerasimov să coordoneze campania din Donbas, care merge sub așteptări.
### VEZI ȘI… ###
Fierbere la Kremlin. Ce opțiuni are Putin până în 9 mai
Scopul: războaiele nucleare sunt juste și morale
Pentru forțele armate, ortodoxia nu este un discurs ecleziastic; mai degrabă, este un instrument pentru a inocula armata împotriva influenței occidentale. Astăzi, biserica este văzută ca un vehicul pentru a construi rezistența în cadrul forței armate, crescând moralul, coeziunea și simțul misiunii, pledând în același timp pentru valori conservatoare.
Cel mai clar exemplu al acestei gândiri este decizia Statului Major General din 2018 de a înființa Direcția Principală pentru Afaceri Politico-Militare (GVPU), numindu-l pe fostul șef al Districtului Militar de Vest, Andrei Kartapalov, ca prim-șef. Această organizație nou creată seamănă cu Direcția Militară-Politică Principală a Uniunii Sovietice (GlavPUR), care avea funcții similare în timpul comunismului, scrie warontherocks.
Din nou, sistemul pare să folosească biserica pentru a crea substitute pentru instituțiile pe care le-a avut cândva, pe baza unei ideologii politice care nu s-a pierdut cu totul.
Discursul despre războiul nuclear în termeni escatologici, poate fi un pericol. Populația poate ajunge să creadă că războaiele nucleare sunt morale, iar liderii ruși că sunt necesare, drepte și puțin costisitoare din punct de vedere politic.
Cineva convertit la „ortodoxia nucleară” are probabil mai multe șanse să se angajeze într-un război nuclear dacă crede că este o cauză justă, iar pentru lideri apăsarea butonului roșu este o decizie mai ușoară, spune Adamski.
Noua rachetă intercontinentală Sarmat a Rusiei.
Noua rachetă intercontinentală Sarmat a Rusiei.
Binecuvântarea nucleară
Binecuvântarea este o parte importantă a practicii publice a Bisericii Ortodoxe Ruse. Ea binecuvântează clădirile, oamenii și evenimentele, precum și soldații, tunurile, submarinele și armele nucleare. Actul este văzut ca unul spiritual, de protejare a țării. Patronul ortodox rus al armelor este Sf. Serafim.
În 2007 a avut loc o slujbă de sfințire a unor arme nucleare chiar în Catedrala Cristos Mântuitorul din Moscova. Iar în 2015 Patriarhul Kiril a binecuvântat noua rachetă nucleară „Satana”, spunând că arma este „necesară pentru păstrarea suveranității Rusiei”.
Practica a ridicat, totuși, probleme în rândul clerului. În 2019, Biserica Ortodoxă Rusă a dezbătut ideea renunțării la practica binecuvântării armelor de distrugere în masă, inclusiv a proiectilelor nucleare.
Preoți ucraineni se roagă în fața unei gropi comune din orașul Bucea care a fost ocupat de armata rusă. La Bucea rușii au comis atrocități de nedescris.
Preoți ucraineni se roagă în fața unei gropi comune din orașul Bucea care a fost ocupat de armata rusă. La Bucea rușii au comis atrocități de nedescris.
Episcopul de Tver, Savva Tutunov, a spus, citat de Reuters, că ar fi mai potrivită binecuvântarea celor ce luptă pentru apărarea țării și a armelor lor, decât a bombelor.
„Se poate vorbi despre binecuvântarea unui luptător în serviciu militar pentru apărarea patriei. La sfârșitul ritualului corespunzător, arma personală este de asemenea binecuvântată, tocmai pentru că este legată de persoana ce a primit binecuvântarea. Pe această idee, armele de distrugere în masă nu ar trebui sfințite”, a spus el.
Punctul de vedere al Episcopului Tutunov nu a fost împărtășit de toți. Pr. Vsevolod Chaplain, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Moscovei, a spus că arsenalul nuclear are nevoie de binecuvântare, inclusiv pentru protejarea Ortodoxiei. „Doar armele nucleare apără Rusia de la a fi înrobită de Occident”, a spus pr. Chaplin, citat de catholica.ro.
În februarie 2020, pe site-ul patriarhului Moscovei a apărut un document scris de o comisie bisericească care spunea că „binecuvântarea armelor militare nu se reflectă în tradiția Bisericii Ortodoxe și nu corespunde conținutului Ritului”, și că, în special, armele care ucid un „număr nedefinit de oameni” nu trebuie binecuvântate.
Mai mulți miliardari care s-au aflat în fruntea sau în conexiune cu Gazprom au murit de la începutul invaziei în Ucraina. Ei au avut acces la informații despre conturile cercului de apropiați ai lui Vladimir Putin.
### VEZI ȘI… ###
Oligarhii conectați la Gazprom mor pe capete. Ce știu despre Putin
https://romania.europalibera.org/a/preo%C8%9Bimea-nuclear%C4%83-gardianul-securit%C4%83%C8%9Bii-rusiei/31836025.html
////////////////////////////////////////////
Să nu judeci?
Mircea Toplean
Cele mai multe comandamente morale sunt menite să împiedice niște rele sociale concrete. De exemplu, condamnarea furtului protejează bunurile cuiva; condamnarea minciunii ferește o posibilă victimă de la a acționa în baza unor informații greșite; condamnarea ipocriziei împiedică simpatiile și asocierile false și așa mai departe. Comandamentul moral “să nu judeci” pare să fie singurul care nu vizează un rău direct și palpabil. Până la urmă de ce e atât de grav că cineva zice depre altcineva niște lucruri nu foarte măgulitoare? Unde e paguba? Poți să pui mâna pe ea? Nu. Și atunci de ce acest comandament a fost preocuparea prioritară a tuturor înțelepților de-a lungul timpului, devenind în zilele noastre aproape același lucru cu moralitatea?
În societatea tradițională, reperul absolut era Dumnezeu. Privită dinspre reperul ultim, orice judecată a omului era nu doar irelevantă, ci și vinovată. ( „Nu judecați, ca sa nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu masura cu care masurați, vi se va măsura.” – Matei 7, 1-2). În această privință, foarte convingător este episodul biblic în care Dumnezeu, înainte de a-i îndreptăți lui Iov pretenția de a primi o explicație pentru nenumăratele sale suferințe, îi adresează acestuia o serie de întrebări. Rolul acestor întrebări era acela de a-l forța pe Iov să-și vadă situația (și, implicit, judecata) din perspectiva Reperului Absolut, adică al Creatorului care a făcut lumea și toate făpturile ei.
Viața oricărui om e atât de complicată și de amestecată că e aproape imposibil, judecându-l, să nu-ți scape lucruri, să nu-l nedreptățești. “ Nu judeca pe nimeni”, zice un proverb indian”, până nu vei fi mers de două ori, până la lună și înapoi, în pantofii săi”. O recomandare imposibil de urmat, pentru că nu poți niciodată să trăiești ce trăiește altcineva, ceea ce ne face să credem că îndemnul acestui proverb este de fapt altul: să avem răbdare, să așteptăm să ne maturizăm devenind astfel mai capabili să relativizăm trăirile și părerile noastre, să avem o mai mare toleranță la necunoscut și chiar la paradox și, astfel, să ne temperăm treptat înclinația de a judeca prea rapid.
În fine, pe lângă cele două motive care ar trebui să ne facă să ponderăm tendința de a judeca (Reperul Ultim și imposibilitatea de a cunoaște cu adevărat și în întregime situația cuiva), psihologia, mai ales prin abordările sale psihodinamice, a mai adăugat un motiv: judecata, de foarte multe ori, este o proiecție. Nu este despre celălalt, ci depre noi și despre defectele și slăbiciunile noastre.
Am arătat mai sus cele trei motive mari și late pentru care, ni se spune, nu e bine să judecăm.
Acum aș vrea să spun câteva lucruri nu despre cel care judecă, ci despre cel care este judecat. Mai precis: de ce doare atât de tare când suntem judecați? Pentru că în joc este imaginea de sine.
Putem să ne gândim la imaginea de sine ca la totalitatea atributelor care ne descriu pe noi. Este un construct care face parte din identitatea noastră și formează un cadru interior care ne ajută să ne orientăm în lume și în propria viață, organizând-ne trăirile. Fără acest cadru, nimic nu poate fi trăit, simțit și gândit cu adevărat. Unul dintre cei mai importanți factori determinanți ai depresiei este pierderea. Nu, nu mă refer aici la pierderea dureroasă a cuiva apropiat, ci la un alt tip de pierdere, o pierdere umilitoare: pierderea stimei de sine. Nimeni nu poate trăi fără o minimă stimă de sine! Până să apară pandemia de covid și războiul din Ucraina, oamenii secolului XXI nu își puneau foarte acut problema supraviețuirii fizice, ci doar a de supraviețuirii psihice. Chiar și azi, după catastrofele numite, imaginea și stima de sine au rămas pentru omul modern probleme vitale.
Cu toate acestea, Leon Wieseltier scria acum câțiva ani că “It was a dark day in America when “judgmental” became a term of opprobrium.”( articolul aici). Ce ni se mai spune în articol e că trebuie să reînvățăm să gândim negativ. Negațiile susțin afirmațiile și pot aduce un avans în gândire: rafinamentul opiniei nu poate fi obținut decât “in spirit of criticism”. Discuțiile pozitive sunt “ the rhetoric of the status quo”. Așa că, încheie Wieseltier, „Long live negativity!“
Weiseltier pune accentul, deci, pe pierderea rafinamentului gândirii prin renunțarea la spiritul critic, dar eu cred că încă nici această pierdere nu e cel mai rău lucru. E o pierdere care ne sărăcește, dar încă nu ne debilitează; e ceva care poate frustra niște oameni obișnuiți cu gândirea, dar nu ne nevrozează.
Eu cred că răul cel mare începe când comandamentul “ să nu judeci” nu mai apără integritatea psihică, ci protejează patologii și interese; când a nu judeca nu mai protejează pe nimeni și nu mai ajută pe nimeni să se dezvolte sănătos și în acord cu sine, ci devine o armă cu ajutorul căreia îți astupi conștiința, dar mai ales îți lichidezi dușmanii. Astfel, comandamentul „să nu judeci” a părăsit morala și a intrat în arsenalul de război! Ce înseamnă asta? Că nu împiedică răul, ci îl creează. Faptul că ți se interzice să judeci are un efect paralizant (cum de altfel au toate armele care vin din zona morală).
O pretinsa daună morală a cuiva, pe care tu, din afară, oricum n-o poți evalua, e o bază suficientă pentru a formula o sentință fără posibilitatea disculpării.
Cum scria Rollo May în urmă cu mai bine de cinci decenii: consecințele condamnării agresivității în toate formele ei, inclusiv a gândirii critice, sunt mult mai grave: “ The opposite of aggression is not loving peace or consideration or friendship, but isolation, the state of no contact at all” (Power and Innocence, 1972).
Începem, așadar, cu respingerea criticilor, continuăm cu eliminarea tuturor comentariilor și sfârșim în izolare. Ăsta e motivul pentru care May recomandă, pentru a rămâne alerți și vii, ținerea dușmanilor aproape, considerând că “our enemy is as necessary for us as is our friends”.
Compasiunea, credea tot Rollo May, ajută critica să rămână constructivă și să nu ajungă să fie resimțită ca o condamnare (“It gives us the basics for judging someone without condemning him”). Compasiunea ține oamenii împreună nu pentru că sunt toți grozavi și împliniți, ci pentru că toți, într-un fel sau altul, ne străduim să facem ceva, să tindem spre ceva, împlinind una și ratând alta, fiind, pe scurt, oameni. Compasiunea contribuie la formarea comunității și se naște din comunitate (“Compassion arises from the recognition of community”). Cu alte cuvinte, critica e posibilă în comunitate. Ne putem gândi, prin urmare, că intoleranța la critică pe care o vedem astăzi pretutindeni e nu doar o cauză a pierderii comunității, după cum spunea Rollo May, ci și un efect al ei. Un exemplu la îndemână sunt bulele de Facebook: orce critică este un atac venit din partea unui membru dintr-o bulă adversă. Dacă critica vine din propria bulă, autorul criticii e suspectat ca fiind un infiltrat al bulei adverse, sau un trădător. Asta pentru că bulele nu sunt comunități. În comunitate oamenii se cunosc mai bine între ei. Cunoscându-se mai bine, devin mai îngăduitori unii cu alții. Mai spun în închiere că compasiunea permite critica și se opune violenței: se opune violenței tocmai pentru că permite critica. Se critică oamenii care se cunosc și care, astfel, pot forma o comunitate.
https://www.contributors.ro/sa-nu-judeci/
////////////////////////////////////////////
Cazul Ursu şi falimentul intelectual al magistraţilor români. Sau cum funcţionează justiţia selectivă în dictaturi
Sorin Ionita
Urechea de tinichea a justiţiei române nu se dezminte: oamenii care n-au reuşit de atâţia ani de zile să producă public o motivaţie convingătoare pentru regimul lor special de pensionare, ci doar discuţii colaterale infantile şi argumente ilogice, enervând la culme întreaga societate şi delegitimând profesia ca atare, dau iar cu bâta în baltă. Cei trei judecători supremi din dosarul Ursu nu s-au putut abţine să-şi semnalizeze incultura istorică – iar într-un sens mai larg, chiar profesională – şi au redactat o motivare ofensatoare intelectual pentru cine e interesat chiar şi la nivel amator de viaţa publică în post-comunism. Partea tragică e că după toate semnele nici măcar nu-s rău intenţionaţi, ci pur şi simplu nu pot depăşi o anume mediocritate de grup datorată ochelarilor de cal cu care cresc de când sunt mici, în facultate şi pe băncile INM.
Sunt două planuri de analiză aici. Unul e strict cel care ţine de faptele indivizilor incriminaţi şi care se pare că “n-au putut fi dovedite”. E posibil, eu n-am informaţiile pentru a-mi face o părere pentru că, onest, n-am parcurs filă cu filă dosarul. S-a judecat prost, ori procurorii au instrumentat prost? Orice e posibil. Sau, poate, nu era din start realist ca pe legile actuale cei care patronau din partea Securităţii comuniste un sistem represiv şi dădeau Miliţiei sugestii discrete dar obligatorii să fie făcuţi responsabili legal, dacă n-au pus mâna direct la comiterea crimei ori n-au semnat acte “torturaţi-l pe ăla” (evident, nimeni nu făcea asta în anii ’80). Dacă o fi aşa, atunci mai curând către Parlament trebuie să arătăm cu degetul, pentru că în 30 de ani nu a făcut legi mai clare. (Şi să nu uităm că totuşi în cazul Ursu doi colonei de Miliţie şi un killer-borfaş au fost condamnaţi definitiv şi au plătit despăgubiri, deci nu e un dosar muşamalizat cum spun unii; făptaşii direcţi au fost pedepsiţi).
Dacă judecătorii supremi n-au găsit conexiunea cu cei aflaţi deasupra miliţienilor, asta e: şi în alte ţări au mai fost achitări de lideri politici sau din poliţia secretă. Problema mare apare însă la catastrofala motivare pe care a redactat-o completul, care e pe alăturea cu drumul şi trădează într-un plan mai general ignoranţa de care vorbeam. Mai precis, acele consideraţii privind contextul în care a trăit inginerul Ursu până a ajuns “infractor de drept comun” pentru deţinere de valută, faptă pentru care a fost ucis în custodia statului. Presupun că în mintea celor trei judecători toate detaliile astea le susţin soluţia de achitare; de fapt, e chiar pe dos.
Statul comunist român a preluat de la sovietici vechea cutumă de a legifera draconic, cu prevederi dure dar nerealiste şi greu de aplicat în practică, iar apoi de a tolera pe scară largă abaterea de la reguli, la care închideau ochii chiar membri importanţi ai sistemului, pentru că enforcement uniform oricum nu se putea face. Doar că atunci când punea ţinta pe cineva, dizident activ sau nefericit căzut în plasă folosit pentru a da din când în când un exemplu, statul poliţienesc de tip sovietic devenea nemilos şi aplica legile la sânge, brutal şi disproporţionat cu relevanţa socială a abaterii.
Acesta e mecanismul justiţiei selective (JS) utilizat pe scară largă în statele comuniste (sau alte dictaturi) pentru a crea în societate incertitudine, teamă difuză şi finalmente supunere fără mare efort şi cu consum mic de resurse. E de fapt un mecanism al puterii discreţionare. JS constituie o abatere sistematică şi planificată, nu întâmplătoare, de la principiile normale ale statului de drept – şi pică biblioteca pe noi cu câte articole şi cărţi s-au scris pe subiect (nu de jurişti români, fireşte, care se vede că au zero interes pentru asemenea teme de theory building). Cum ar spune azi inginerii de sistem, justiţia selectivă sub Ceauşescu era a feature, not a bug, şi de aceea nu poate fi tratată azi cu seriozitate de un magistrat ca formă legitimă de a face dreptate în epoca respectivă. Ea era parte componentă a sistemul de represiune: şi prin acţiune, şi prin non-acţiune.
Inginerul Ursu a avut ghinionul să pice fix într-o astfel de situaţie: luat de Securitate de acasă pentru că a scris ce nu trebuia în jurnal, i s-a căutat nod în papură cu alte chestii ne-politice ca să nu se vadă prost dosarul din afară şi a fost apoi pasat animalelor de la Miliţie ca să-i aranjeze ăia o mamă de bătaie. Fapta incriminată e că-i rămăsese prin buzunare de la nişte călătorii externe ceva valută de ordinul 40 mărci germane şi vreo 20 dolari, adică o chestie de râsul curcilor: la ora aia atât celor doi colonei de miliţie care au făcut puşcărie, cât şi celor doi ofiţeri securişti care nu vor face, le trecuse cu siguranţă prin mână mai multă valută decât au găsit la Ursu, ori se alimentau direct cu produse de contrabandă sau sifonate din magazinele speciale pentru turiştii străini, fără să mai pună ei mâna pe valută. Toţi nomenklaturiştii din comerţul exterior al lui Ceauşescu aveau acasă fişicurile de valută iar gaşca de beizadele vesele din jurul lui Nicu Ceauşescu zvârlea la vedere cu dolărei în chelneri la celebrele petreceri. Toată lumea care putea, călca legea asta din toate poziţiile, inclusiv agenţii statului, dar asta nu împiedica numitul stat să se zburlească brusc şi s-o aplice ridicol de disproporţionat, ca ciomag politic, atunci când avea nevoie să reprime pe careva.
Sistemul bine rodat al justiţiei selective comuniste reprezintă exact dovada pe care n-au găsit-o judecătorii supremi că cei doi securişti care l-au săltat pe Ursu pe un delict de opinie l-au băgat cu intenţie în malaxor, ştiind ce fac şi anticipând rezultatul: distrugerea ca om, profesional şi social, pentru a servi drept exemplu altora. Faptul că inginerul Ursu era foarte vizibil în societate, inclusiv în boema vremii, şi avusese privilegiul să călătorească în Vest, îl făcea exact victima perfectă pentru rolul ăsta exemplar: să se vadă că nici ăia favorizaţi de soartă la un moment dat nu-s de neatins iar partidul îţi ia totul înapoi dacă o faci pe nebunul. Ceea ce judecătorii de azi au considerat o circumstanţă pentru securişti (non-dizidenţa) e de fapt o agravantă, pentru că devoalează chiar sistemul ca intreg. Nici măcar nu trebuia să fii mare opozant al regimului ca să dispari absurd, iar cei care orchestrau chestia asta erau, normal securiştii. Moartea nu fusese cel mai probabil planificată de ei in acest caz, dar sunt responsabili de omor prin imprudenţă pentru că ştiau ce le poate pielea ălora de la Miliţie când l-au pasat cu indicaţia (tacită, evident) “băgaţi-l niţel la tocat ca să le dăm o lecţie intelectualilor cu gărgăuni în cap care scriu texte ostile”.
Nu pretind eu că, pe legile actuale, se poate face încadrare cu asta pentru a obţine o condamnare. Aici magistraţii cu ochelari de cal ştiu mai bine decât mine ce instrumente au drept sub nas şi pot utiliza sau nu. Dar spun că măcar acele pasaje explicative din motivare, care se referă la un caz izolat şi lipsa represiunii directe a “întregii populaţii active” (oare ce trebuia să fi fost România, Cambodgia lui Pol Pot?) puteau lipsi, iar în loc să fi avut din partea lor câteva reflecţii înţelepte despre sistemul de atunci, fără să-l mai compare nărod cu cel actual (“metodele sunt folosite şi azi”).
N-au avut temei legal să condamne? Ok, e trist, dar asta aş putea înţelege în caz că textele de lege nu-i ajută. Dar se puteau abţine cel puţin să calce în străchini dincolo de asta, cu atât mai mult cu cât au totuşi la îndemână instrumentul numit Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste (Raportul Tismăneanu). Ştiu, nu e un text de lege după care să condamni, dar e totuşi un document oficial votat în Parlamentul României, direct relevant pentru subiectul judecăţii şi care putea fi citat măcar pentru acel cadru atât de greşit interpretat.
Am zero pretenţii ca cineva din nobila profesie a magistraţilor să scrie vreodată ceva inteligent pe subiectul fundamental etico-politic al justiţiei de tranziţie (transitional justice): cum ne raportăm la o fostă dictatură şi cei care au servit-o, după ce ne-am democratizat? Pe cine putem ierta şi cine trebuie condamnat, deşi “a ascultat doar ordinele şi a lucrat cu legile în vigoare atunci”? Care e compromisul rezonabil, deşi inconfortabil moral, care trebuie făcut între victime şi călăi, atunci când ultimii au fost cu sutele de mii şi încă deţin pârghii de putere, ca să putem merge mai departe iar aceştia să nu blocheze procesul şi să provoace haos? Cum şi pe cine compensăm dintre victime şi la ce valoare?
Ai fi zis că după explozia facultăţilor de drept în ultimele decenii, de când avem literalmente mii de Prof. Univ. Dr., mulţi plătiţi de la buget, iar în bibliorafturi zeci de mii de teze în Drept, măcar un volum interesant cu asemenea analize s-ar putea produce şi în România, deoarece în alte părţi acesta e subiect-vedetă şi se poate. Însă e greu să aştepţi ceva de la o şcoală naţională de drept ai cărei reprezentanţi de top sunt căzuţi în stupoare că obiectele se încălzesc la soare şi apa curge la vale.
Articole pe aceeasi tema
Reacție a PEN România: Procesul pe dos al comunismului românesc. Cazul Gheorghe Ursu
Cazul Ursu : crimele împotriva umanităţii şi legalitatea socialistă. Despre semnificaţia unei sentinţe
Cazul Gheorghe Ursu. Cum să înțelegem uluitoarea conivența a unor magistrați din România cu foștii ofițeri de securitate?
Procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, un test pentru magistrații români
Nu e niciodată prea târziu pentru dreptate. Cazul Gheorghe Ursu
https://www.contributors.ro/cazul-ursu-si-falimentul-intelectual-al-magistratilor-romani-sau-cum-functioneaza-justitia-selectiva-in-dictaturi/
/////////////////////////////////////////
Putin afirmă că Zelenski este „o ruşine pentru poporul evreu” şi estimează că Ucraina nu va mai rezista mult
Vladimir Putin a vorbit vineri la Forumul economic de la Sankt Petersburg, considerat un fel de replică autohtonă a Forumului Economic Mondial de la Davos, şi, pentru a-şi justifica operaţiunea militară din Ucraina l-a calificat pe omologul său de la Kiev, Volodimir Zelenski, care are origini evreieşti, drept o „ruşine pentru poporul evreu”, acuzând din nou că ţara se află în mâinile neonaziştilor, relatează AFP şi Reuters.
„Am avut mulţi prieteni evrei încă din copilărie. Şi ei spun că Zelenski nu este evreu, ci o ruşine pentru poporul evreu. Nu este o glumă”, a declarat Vladimir Putin, al cărui discurs a fost transmis în direct de televiziunea rusă.
El l-a acuzat din nou pe preşedintele ucrainean că „îi acoperă pe acei nenorociţi de neonazişti” şi că îi tratează ca pe nişte eroi pe colaboratorii nazişti din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „De ce nu ne ascultă?”, a întrebat el retoric. „Suntem obligaţi să luptăm împotriva acestui lucru”, a afirmat Putin.
„Avem tot dreptul să considerăm că obiectivul de denazificare a Ucrainei este unul dintre obiectivele-cheie”, a adăugat el reluând acuzaţiile de presupus „genocid” asupra rusofonilor din Ucraina, invocate în momentul invadării ţării vecine.
Vorbind despre situaţia de pe front, Putin a spus că în curând Ucraina îşi va epuiza tot stocul propriu de armament şi va depinde exclusiv de livrările din străinătate, iar în aceste condiţii nu va mai putea rezista mult. „În curând, Ucraina va înceta cu totul să mai folosească propriile echipamente. Nu va mai rămâne nimic din el. Tot ceea ce folosesc în luptă este adus din afară. Nu poţi lupta mult timp aşa”, a spus Putin.
În ceea ce priveşte contraofensiva Ucrainei, Putin a continuat să susţină teza Moscovei că până acum se dovedeşte a fi un eşec. „Nu şi-au atins obiectivele în niciunul dintre sectoare. Cred că forţele armate ucrainene nu au nicio şansă aici”, a declarat liderul de la Kremlin.
https://www.news.ro/externe/putin-afirma-ca-zelenski-este-o-rusine-pentru-poporul-evreu-si-estimeaza-ca-ucraina-nu-va-mai-rezista-mult-1922400816002023061821229373
/////////////////////////////////////////////
Putin şi poporul rus – faţa televizată a nazismului rusesc
Moderatori slugarnici anunţă entuziaşti la început că poporul a inundat televiziunea cu mesaje şi că cele mai multe dintre ele încep cu „Mulţumim pentru Crimeea“. Este emisiunea anuală în care Vladimir Putin răspunde întrebărilor de la telespectatori, se transmite pe trei canale de televiziune şi pe trei de radio. Spectacolul televizat din 17 aprilie merită analizat atent – o traducere oficială găsiţi pe site-ul Kremlinului (eng. kremlin.ru/news/7034).
Simbioza între Putin şi poporul rus, întru glorie imperială, este o provocare încă subestimată. Nu se vor opri la Crimeea, nici măcar la Ucraina. Emisiunea nu este o dezbatere, ci un exerciţiu de adulaţie – doar pe alocuri s-a lăsat impresia de pluralism, pentru ca opoziţia şi intelectualii liberali să nască furia poporului. Moderatorii nu moderează, ci ling orgoliul şefului, publicul nu cere socoteală, ci îl laudă pe Führer, cerşindu-i mici favoruri. Se începe cu o vizită la Sevastopol, „oraş-erou“ – zice o moderatoare înfierbîntată. Acolo, mulţimea s-a adunat să-l salute pe conducător – „studenţi, pensionari, veterani, muncitori, doctori, reprezentanţi ai unităţilor de autoapărare“ – prezintă un alt moderator. Poporul, cum ar veni.
Întrebările sînt puse la modul „domnule preşedinte, unii zic…“, unii fiind occidentalii haini sau slugile lor din Rusia. Servit astfel de moderatori isterizaţi şi isterizanţi, Putin e calm şi calmant: sîntem puternici, staţi liniştiţi. Cînd nu sînt isterici, sînt linguşitori: domnule preşedinte, dar cum aţi luat decizia legată de Crimeea, ne-aţi făcut o surpriză… Putin zice că nu a fost plănuit, pur şi simplu ruşii de acolo erau în pericol să fie supuşi unui genocid şi atunci a fost nevoit să intervină. Totuşi, cum se măsoară pericolul de genocid, cîţi ruşi din Crimeea au păţit ceva înainte de a ajunge Putin la concluzia că trebuie salvaţi? – dacă vă trece chestia asta prin cap, aveţi instincte bune. Dar nu acolo, nu în spectacolul de slăvire a conducătorului. Un alt moderator ia cuvîntul şi începe aşa: „Aş zice că modul în care planul a fost executat a fost unic şi fără precedent în istorie.“
Nici mai mult, nici mai puţin decît unic în istorie – dar care plan, domnule, că tocmai a zis că nu fusese planificat? Da, Vladimir Putin observă scăparea: „Nu. Nu a fost planificat sau pregătit, a fost executat pe moment, dar a fost executat cu profesionalism, aici aveţi dreptate.“
Ai senzaţia aceea că pînă şi Putin însuşi e jenat, ca în bancul acela vechi cu Brejnev care stă întins pe plajă şi un cîine îl linge în locurile intime, la care el zice plictisit: „Ei, tovarăşi, exageraţi!“
Şi apoi începe fluviul de întrebări de la popor: domnule preşedinte, dar cum e cu salariile şi pensiile? Conducătorul le ia pe toate la rînd şi cu răbdare: pensiile din Crimeea vor fi dublate, să fie cît în Rusia, salariile – mărite. „Dar industria?“ întreabă alt entuziast. Şi industria, o refacem, sigur că da. Dar turismul? Normal, cum să nu. Are cifre, statistici – ori conducătorul ştie tot anuarul statistic pe dinafară, ori întrebările de la popor erau cunoscute dinainte. Cîteva zeci de minute continuă să inunde poporul cu daruri.
E veselie, e sărbătoare. La un moment dat, o moderatoare se plictiseşte de atmosfera asta cu Moş Crăciun şi aruncă o bombiţă – reproduc ca atare dialogul între doi moderatori şi Putin:
„Maria Sittel: Avem un mesaj de pe site: «Cine erau tinerii aceia, totuşi? Semănau cu nişte ruşi.»
Vladimir Putin: Care tineri?
M.S.: Acei tineri politicoşi.
Kirill Kleymenov: Acei «omuleţi verzi».
V.P.: (…) Bineînţeles, cadre din Rusia au asistat forţele de autoapărare din Crimeea. Au acţionat într-o manieră civilizată, dar decisă şi profesionistă.“
A doua zi, presa internaţională avea să reţină asta ca ştire: Putin recunoaşte că au fost militari ruşi în Crimeea, unele ziare au relatat greşit că i-ar fi numit „omuleţi verzi“. Nu el, ci moderatorul le-a zis aşa. Dar observaţi atmosfera de glumă, de voie bună. Oamenii ăştia se hăhăie. După ce Rusia a trimis în altă ţară oameni înarmaţi fără însemne militare (= terorişti, din punct de vedere al legii internaţionale), preşedintele ţării şi ziarişti de seamă, pe trei canale TV şi pe trei de radio, vorbesc despre asta la modul şi deschis, şi miştocăresc: omuleţii noştri verzi, hihi, profesionişti, au ajutat pe cei din Crimeea să prevină genocidul, hihi. Nu există fereală, nu există ruşine. Sîntem în logica „punem nişte morţi în uniformă germană şi zicem că Polonia a început războiul“. Va fi credibil? Nu. Dar ce pot să ne facă? E bine, e corect? Cui îi pasă? Sîntem şmecheri, facem ce vor muşchii noştri. Hihi.
Acelaşi moderator cu omuleţii verzi redevine serios: un telespectator îl ceartă pe Ianucovici că a fugit, ar fi trebuit să moară ca Allende din Chile. Apoi îl scrutează pe conducător: domnule preşedinte Putin, aţi lupta pînă la capăt pentru independenţa ţării noastre? Domnul preşedinte dă un răspuns lung şi complicat (adevărul e că tipul nu e briliant ca vorbitor, mai degrabă plictiseşte – are doar avantajul că pare sigur pe sine), îl apără pe Ianucovici (nu a fugit, s-a dus pînă la Doneţk, unde avea nişte treabă, şi fasciştii, pac, au luat Kievul) şi apoi zice ritos: ştiţi doar că am lucrat în KGB, am fost educat pentru loialitate absolută pentru popor şi ţară. Ferice de popor!
Un scriitor de frunte deplînge lipsa de patriotism a tineretului, ce e de făcut, domnule preşedinte?… Staţi fără teamă, avem noi grijă şi de tineri. Şi tot aşa o ţin.
Totuşi, există unii ruşi care par că nu sînt de acord. Ce facem cu ăştia? Ca să nu mai zică lumea că e dictatură în Rusia, există în studio nişte opozanţi. Moderatorii au o oarecare jenă să îi bage în discuţie. Introducerea e sfioasă, sună aşa: „Probabil că ştiţi că unii nu sînt de acord cu dumneavoastră şi vorbesc cu voce tare de pe anumite platforme, sînt agresivi, ba chiar cer ca să se tragă în soldaţii noştri sau publică liste cu oameni care să fie sancţionaţi de Statele Unite.“ Se simte furia crescîndă în vocea moderatorului. Se înţelege ideea: cum e posibil să existe asemenea oameni? Putin zice cu tristeţe: „E adevărat.“ Simţi aşa un oftat în public: Nzt-ntz-ntz! Tatyana Stolyarova, moderatoarea care stă lîngă cineva din opoziţie, îi va da cuvîntul, dar înainte ca trădătorii să poată vorbi, ţine să liniştească poporul: „Vreau să reamintesc că cei care au vorbit împotriva poziţiei Rusiei în Crimeea sînt o minoritate absolută. Se vede clar din sondaje. Totuşi, sînt oameni cu profil public, politicieni, muzicieni şi actori, vocile lor se aud. O avem cu noi pe Irina Hakamada. Care e opinia dvs.? Întrebarea este…“ Dar Putin intervine şi întrerupe întrebarea: „Ira, chiar eşti împotriva noastră în Crimeea? Cum ţi s-a pus această etichetă?“ Audienţa este încremenită. Hakamada a candidat împotriva lui Putin, la un moment dat, este o liberală şi a fost, odată, speranţa democraţiei în Rusia. Ce va spune acum? După o asemenea introducere, va fi contra anexării Crimeei? Mai ales că Putin a ajutat-o: e o etichetă, nu-i aşa, Ira, nu ai cum să fii împotrivă, nu-i aşa, Ira?
Ira răspunde: „Domnule Putin, nu e prima dată cînd sînt etichetată, nu vă fie teamă. (…) Rezidenţii din Crimeea au vrut mereu să fie parte din Rusia. Ce s-a întîmplat s-a întîmplat. În orice caz, sînteţi un învingător. Aţi condus o operaţiune uimitoare, fără să trageţi un singur foc. Vreau să vă felicit pentru onestitatea de a recunoaşte că «oamenii verzi» erau militari ruşi care i-au protejat pe ruşii de acolo într-o manieră paşnică. E important să spunem aceste lucruri în mod public, ca să nu existe speculaţii.“ Şi Ira continuă să pună o întrebare lungă şi complicată, în care avertizează că e pericol de război, că totul depinde de Putin şi de Statele Unite, şi că ar trebui găsit un compromis în Ucraina, pentru regionalizare, înainte de alegerile din 25 mai, şi apoi recunoaşterea acestor alegeri atît de Rusia, cît şi de Occident. Săraca Hakamada, mă uit la ea – fragilă, izolată în adunarea de adulatori. Prezentată de jurnalişti lingăi la modul: „Şefu’, există unii infami care vă critică, ia pune, fă, o întrebare, ai dracu’ de vipere ce sînteţi…“
Nu are curajul să-l critice pe Putin şi îl felicită amar, la modul „sînteţi un învingător“. Îl felicită (ironic?) că i-a recunoscut pe omuleţii verzi, fără hăhăieli, de data asta. Apoi trasează un plan de pace pentru Ucraina, de înţelegere. „Oameni simpli vor suferi, domnule preşedinte.“ Aproape îl imploră pe conducător să facă pace. Eşti învingător, ai Crimeea, poţi opri asta. Pentru asta a participat Hakamada la mascaradă? E curajoasă, sau face parte din scenariu, joacă rolul opoziţiei loiale a maiestăţii sale, ţarul? Ce ai vrut să faci, Ira? Pentru ce?
Putin răspunde cu dispreţ, dă lecţii. Ucrainenii să facă pace între ei, noi vrem să-i apărăm pe ruşii de acolo. Şi peste două fraze condescendente, aruncă bomba: apropo, tot estul Ucrainei e, de fapt, Noua Rusie – Doneţk, Harkov, Odesa erau ale noastre, ale ţarilor, le-au dat sovieticii ucrainenilor. Şi fraza asta va face ştire a doua zi. Practic, Putin a spus că logica din Crimeea se aplică acum la toată Ucraina de Est. Săraca Ira! I-a spus să se gîndească la oameni, i-a spus că e învingător, a mîngîiat orgoliul brutei, dar nu, mai e ceva de luat, vrea totul.
Spectacolul continuă aşa ore în şir. O realitate paralelă este aruncată în capul poporului rus. Transnistria, domnule preşedinte, ce facem cu oamenii noştri din Transnistria? Îi avertizează pe moldoveni şi pe ucraineni, aşa ceva e inacceptabil. Dacă nu aş şti ce e cu Transnistria, m-aş gîndi că o fi ceva, totuşi, la mijloc. Nu e nimic. Nu există blocadă asupra Transnistriei. Dar preşedintele Rusiei şi jurnaliştii săi îşi conving poporul, pe trei posturi TV şi trei de Radio, că ruşii din Transnistria sînt atacaţi şi bruscaţi. Dacă mîine va da ordin de invazie în Moldova, îl vor iubi şi pentru asta. Şeful Agenţiei de Stat de Ştiri zice că NATO sufocă Rusia ca o „tumoare canceroasă“. Ce e de făcut, domnule preşedinte? O să-i sufocăm şi noi pe toţi, de ce ţi-e frică? – răspunde conducătorul. Publicul aplaudă.
Întrebările curg de la oameni. Unii ies din delirul cu Crimeea, alţii întreabă, totuşi, de unde bani dacă băgăm atîta în Crimeea, vom mai avea bani pentru pensii? Putin e uşor iritat, tocmai le zisese că se gîndeşte dacă să facă pod peste strîmtoare, sau tunel pe sub mare, spre Crimeea. El e grandios, iar ei întreabă despre bani de pensii. Poate că poporul nu îl merită, totuşi? Nici o grijă, vom plăti pentru toate din fondul de rezervă, staţi liniştiţi. Deci aveţi şi Crimeea, şi băgaţi o grămadă de bani în ea, dar nu vă costă nimic. Şi poporul crede, poporul îl iubeşte. O fetiţă transmite un mesaj: aş vrea să donăm cu toţii bani pentru podul spre Crimeea, visez ca atunci cînd voi fi mare, să merg pe el. Publicul aplaudă, Putin zîmbeşte.
Şi totuşi, multe întrebări uită de Crimeea şi de măreţie. Ne trece o conductă de gaze pe lîngă sat, dar noi nu avem gaze. Sînt în scaun cu rotile, dar nu am casă. Conducătorul ascultă, empatic, dar şi plictisit. Tuturor le promite că-i rezolvă. Unii îşi încep întrebările la modul: „Bună ziua. Bineînţeles, vă mulţumesc pentru Crimeea. Vreau să vă întreb despre preţul la utilităţi…“ Poporul ăsta uită prea repede de Crimeea…
Spectacolul include şi numere cu papagali – nişte experţi de la Berlin, dintr-un club de discuţii cu Rusia, întreabă cum am putea face noi, europenii, să scăpăm de americani, care ne împiedică să ne înţelegem bine cu ruşii. Apoi Putin e anunţat că Edward Snowden are o întrebare – cum e cu interceptările în Rusia? –, la care conducătorul spune că în Rusia totul e legal, nu ca la americanii ăia abuzivi.
Delirul continuă ore bune. Adevărul trist e că lumea ştie puţin din ce se întîmplă, de fapt, în Rusia. Tot tratăm Rusia în logică de interese, sancţiuni, bugete, comerţ. E prea tîrziu: atmosfera din Rusia este de nazism timpuriu. „Sper să nu fiu nevoit să folosesc forţa în Ucraina“, zice Putin, şi publicul îl adoră. Lumea nu l-a luat în serios pe Hitler, deşi el a spus permanent ce vrea să facă – încă de cînd a scris Mein Kampf, totul era acolo, spaţiul vital în Est, exterminarea evreilor, cu detalii. Părea prea nebunesc ca să fie adevărat. Lumea a încercat să se acomodeze cu el, poporul său l-a iubit la început, pentru că îi mîngîia orgoliul şi îi oblojea frustrările. Nu e adevărat că Hitler a venit la putere prin alegeri (cine spune asta e semidoct), dar e adevărat că a fost imens de popular în anii de dinainte de război şi nu a mai organizat niciodată alegeri democratice (ca şi Putin). Hitler a pierdut, şi Germania a fost denazificată. URSS a pierdut, dar Rusia nu a fost niciodată schimbată în esenţa sa. Lucrurile sînt mai grave decît par, nu e despre Crimeea sau despre individul Putin. E despre un stat puternic şi frustrat, condus de un adversar al libertăţii, iubit de poporul său. Euro-asianismul, forma rusească de nazism, va fi duşmanul lumii libere în acest secol. Pregătiţi-vă!
sursa: dilemaveche.ro/Cristian GHINEA
https://timpul.md/articol/putin-si-poporul-rus-fata-televizata-a-nazismului-rusesc-58588.html
////////////////////////////////////////
Viktor Orban îi ia apărarea prietenului Putin, după revolta Wagner: „Dacă cineva crede că ar putea cădea, atunci nu înțelege poporul rus”
Scris de Sergiu Vlăgea
Viktor Orban îi ia apărarea prietenului Putin, după revolta Wagner: „Dacă cineva crede că ar putea cădea, atunci nu înțelege poporul rus”
Este bine-cunoscută relația, cel puțin de cordialitate, între liderul maghiar și cel de la Moscova. Revolta mercenarilor Wagner a oferit un nou prilej de a remarca acest aspect.
Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, a declarat că el consideră că revolta companiei militare private Wagner din Rusia este un eveniment lipsit de importanță, într-un interviu acordat ziarului Bild și citat de cotidianul ucrainean Pravda.
„Nu văd prea multă semnificație în acest eveniment”, a declarat Orbán, răspunzând la întrebările despre părerea sa cu privire la marșul luptătorilor Wagner ai lui Evgheni Prigojin spre Moscova, scrie g4media.ro.
Orban a precizat că serviciile speciale maghiare au informații despre ceea ce s-a întâmplat în Rusia și, în opinia lor, „nu este important”. El a precizat că nu consideră că președintele Putin este slăbit după evenimentele din acest weekend.
„Dacă acest lucru s-ar putea întâmpla, este un semn clar de slăbiciune. Dar dacă s-a întâmplat în 24 de ore, este un semn de putere… Știți, Putin este președintele Rusiei. Așa că, dacă cineva sugerează că ar putea cădea sau că ar putea fi înlocuit, atunci nu înțelege poporul rus și structurile de putere rusești”, a declarat Orbán.
Liderul de la Budapesta a adăugat că, în Rusia, totul funcționează diferit față de țările europene. Potrivit premierului ungar, Putin va rămâne președinte și în 2024.
„Rusia nu funcționează așa cum funcționăm noi. Structurile din Rusia sunt foarte stabile. Ele se bazează pe armată, servicii speciale și poliție, deci este o țară diferită, este o țară orientată spre armată”, a declarat șeful guvernului ungar.
Potrivit lui Orbán, marșul lui Prigojin spre Moscova nu va avea niciun efect asupra situației de pe câmpul de luptă din Ucraina.
Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, a mai susținut că Budapesta știa despre finalul „revoltei lui Prigojin” chiar înainte ca acesta să fie cunoscut public sâmbătă seara.
https://zcj.ro/externe/viktor-orban-ii-ia-apararea-prietenului-putin-dupa-revolta-wagner-daca-cineva-crede-ca-ar-putea-cadea-atunci-nu-intelege-poporul-rus–249824.html
//////////////////////////////////////
Putin cel Groaznic și tradiția tiranilor de la Est: Pot rușii să trăiască fără dictatorul lor?
La ce vă gândiți când auziți de „poliție politică”? La Securitatea din România, la Gestapo-ul nazist, la KGB-ul sovietic? Ultimul este activ și în prezent, întruchipat de Vladimir Putin (fost agent KGB) și de noul serviciu de informații rusesc, FSB.
Totalitarismul pe care-l vedem acționând tot mai brutal la Moscova, arestările, asasinatele sub forma unor morți misterioase și otrăvirile în interiorul, dar și în afara Rusiei în ultimii 30 de ani ne arată că FSB este doar un acronim nou, o rebranduire a KGB-ului.
Poate poporul rus să existe liber, fără o poliție politică, fără tiranie și represiune? Răspunsul optimist, pe care l-ar da poate și numeroși cetățeni ruși, ar fi „da”, însă istoria rusească parcă se încăpățânează în a distruge speranțele oamenilor. Nu știu alt stat care să se poată „mândri” cu faptul că a avut poliție politică în secolul al XVI-lea, deci cu aproape 400 de ani înainte să existe marii arhitecți ai totalitarismului, precum Lenin, Stalin sau Hitler. Ivan al IV-lea, cunoscut după porecla „cel Groaznic” și-a înființat propria gardă personală, parte din ea cu rol de poliție secretă, ce avea să masacreze zeci de mii de ruși în decursul existenței sale. Denumiți „oprichniki” (după regiunea țării controlată exclusiv de țar, „oprichnina”), membrii acestui ordin erau călăreți îmbrăcați în negru, despre care se spune că purtau capete de câine la gâtul cailor, aveau reguli stricte, propriul jurământ și se aflau mai presus de legea statului rus. Brutalitatea acestui ordin a atins cote atât de mari, încât după ce a fost dizolvat – tot de Ivan cel Groaznic –, a fost interzisă pronunțarea numelui lui în Rusia.
Evident că am condensat zeci de pagini de istorie într-un singur paragraf, însă am încercat să evidențiez un trecut de care poporul rus pare că nu poate scăpa nici astăzi, în al treilea deceniu al secolului XXI. În afară de eforturile câtorva lideri (Petru cel Mare și Mihail Gorbaciov de exemplu) de a integra statul rus în lumea occidentală, civilizată din Europa, istoria Rusiei înseamnă conducători autoritari, chiar tiranici, înseamnă controlul complet deținut de stat, înseamnă opresarea poporului rus, înseamnă poliție politică cu sute de ani înainte ca acest termen să fi fost măcar inventat. Până și filosoful Jean-Jacques Rousseau a zis în „Contractul social” că inițiativele de democratizare ale Rusiei de atunci au fost făcute prea devreme, înaintea „desăvârșirii” spiritului rusesc; nu îmi este clar ce înțelege Rousseau prin „spirit rusesc”, dar oare astăzi acesta este, în sfârșit, desăvârșit?
Circa 10.000 de persoane au fost arestate pentru că au protestat în Rusia împotriva invaziei Ucrainei, cuvântul „război” nu poate fi folosit pentru a descrie această „operațiune specială”, iar presa independentă și platformele de social media sunt de asemenea interzise. Înseamnă evenimentele din prezent sfârșitul tiraniei exercitate de la Kremlin de secole, sau o manifestare firească (scuzați-mi adjectivul cinic) a ceea ce poate însemna dictatura unui singur om în Rusia? Nimeni nu se poate hazarda într-o predicție, astfel încât doar timpul ne va arăta cine va câștiga în final: sărăcia, inflația, furia acumulată și potențiala distrugere a statului rus, sau această verigă neagră a ADN-ului rușilor, care se complace în tiranie și este incapabilă de a îmbrățișa libertatea.
////////////////////////////////////////
Vladimir Putin și fascizarea poporului rus
Vasile Botnaru
Punct și de la capăt, Vasile Botnaru și Vladimir Solonari
Există mereu discuții cu privire la un trecut imprevizibil și asta se referă la Rusia mai mult decât oricând. Și ea, și liderul ei fac totul pentru ca țara, într-adevăr, să devină absolut imprevizibilă pentru toată lumea atât în trecut, cât și în viitor. Despre asta discutăm cu Vladimir Solonari, compatriotul nostru și istoricul din Florida.
https://moldova.europalibera.org/a/31761206.html
Europa Liberă: Avem posibilitatea să discutăm cu Vladimir Solonari cu care practic suntem de aceeași vârstă, am urmărit același spectacol – prăbușirea Uniunii Sovietice despre care Vladimir Putin afirma că este „cea mai mare tragedie a secolului XX”.
Și astăzi, probabil mai mult ca niciodată, este important să vorbim cu un istoric adevărat despre ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri. Cum Vladimir Vladimirovici Putin, anturajul său, generalii săi impun prin mijloace militare Ucrainei viitorul acestei țări. Voi începe cu întrebarea: oare democrația bate în retragere? La un moment dat, Putin a spus că Rusia revendică o democrație suverană, acum și-a scos toate măștile și se comportă absolut nedemocratic, ca să utilizez niște eufemisme.
Vladimir Solonari: „Democrația în Rusia, desigur, a suferit eșec. Pierderea s-a produs cu mult timp în urmă. Mi-am făcut iluzii cu privire la faptul că Putin s-ar putea să nu fie o persoană într-atât de rea pe cât bănuiau unii încă de la începutul așa-zisei rocade. Și când a făcut cu atâta obrăznicie acea rocadă, revenind la putere după o pauză de patru ani, sub președintele Medvedev, a devenit clar că nu avea de gând să renunțe la putere, că nu va pleca niciodată de acolo. Și apoi, când a avut loc anexarea Crimeii, totul s-a transformat într-o adevărată catastrofă, s-a produs sfârșitul unei epoci întregi.
„Regimul lui Putin este o amenințare permanentă pentru întreaga omenire”
Desigur, nu mă așteptam la o invazie pe scară largă în Ucraina – asta e următoarea catastrofă, care prin proporții depășește cu mult catastrofa din 2014. Dar, în principiu, aceste evenimente sunt, desigur, interdependente. Ele indică asupra faptului că Putin a abandonat ideea de a integra Rusia în comunitatea mondială, de a juca conform unor reguli, că el a elaborat un fel de ideologie nouă, un soi de mitologie despre Rusia, despre rolul ei mesianic, despre propriul său rol mesianic în istoria Rusiei, despre eterna confruntare dintre Occident și Rusia, că imperiul rus trebuie restaurat și așa mai departe.
Vreau să menționez din nou că, la începutul anilor 2000, toate astea nu erau, în general, evidente. Putin a spus, de exemplu, că nu va exercita mai mult de două mandate prezidențiale, el afirmase că, dacă rămâi mai mult de două mandate prezidențiale, poți să înnebunești și, bineînțeles, acum vedem că el chiar a luat-o razna. Mi se pare că el însuși nu bănuia cât de departe își va împinge țara și lumea întreagă. Prin urmare, în principiu, prin 2012, și poate chiar mai devreme, democrația în Rusia a pierdut. A pierdut cu adevărat pentru o perioadă istorică de durată.”
### VEZI ȘI… ###
Ce a vrut sau ce mai vrea Putin în Ucraina?
Europa Liberă: Dar în lume? În Europa, în special?
Vladimir Solonari: „Iar în lume – nu, nu văd. Dimpotrivă, în America s-a produs o consolidare. Văd mișcarea Trump, trumpismul în cadrul Partidului Republican ca pe un fel de autoritarism, care înclină cumva spre un stereotip fascist. Mi se pare că autoritarismul din Partidul Republican a pierdut acum teren, pentru că Trump se lăuda de multă vreme că are o prietenie cu Putin, se lăuda cu simpatia sa pentru Putin. Și există analiști, publiciști din Partidul Republican, care au susținut acest punct de vedere. Cred că acum ei „își mănâncă propriile cuvinte”, dacă îmi permiteți să traduc direct din engleză. Adică trebuie să se dezică de propriile cuvinte, să le evite, să convingă publicul că, în realitate, nu au crezut așa ceva.
Observăm acest proces și în Europa, unde așa-zișii prieteni ai lui Putin din extrema dreaptă, în Franța, Italia, Germania, s-au dezis de el. S-a produs un fel de consolidare a stângii și a dreptei.
În America, acesta este un proces foarte interesant. Stânga pare să renunțe la revendicările sale cele mai radicale în materie de programe sociale și acceptă să susțină creșterea costurilor militare pentru a proteja democrația. În acest sens, are loc o consolidare a societăților democratice în fața unei amenințări.
Și mi se pare că pe termen lung… Apropo, Francis Fukuyama, politologul american, care a formulat acel concept deprimant, dezbătut pe larg la începutul anilor nouăzeci, despre sfârșitul istoriei, a spus recent că Putin, putinismul, invazia sa în Ucraina vor duce la o creștere a popularității ideilor democrației liberale. El afirmă că a crescut o întreagă generație care a uitat ororile totalitarismului, care s-a obișnuit cu ideea că există un fel de alternativă, mai ales de dreapta – un fel de alternativă populistă de tip fascist, un naționalism dur, etnic, rasial și că nu este nimic atât de rău în asta.
Joe Biden și Vladimir Putin
### VEZI ȘI… ###
Președintele Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”
De aceea au și scris despre Putin: ei bine, ce e în neregulă cu Putin? A făcut bine pentru Rusia, a realizat multe. Acum, însă, toată lumea este îngrozită de ceea ce se întâmplă. Și, în ochii celor care erau gata să uite cât de importantă este ordinea liberală, are loc o astfel de reabilitare a ordinii liberale.
Deci cred că, pe termen mediu, poate chiar pe termen lung, se va întâmpla exact opusul înfrângerii democrației. Democrația și prestigiul ei, sprijinul ei masiv în rândul populației vor crește la modul efectiv.”
Europa Liberă: Vladimir, ca istoric, nu sunteți oare insultat de nivelul discuției, dacă putem numi asta discuție, atunci când Vladimir Putin își ține discursul său istoric și apoi, în baza acestui speech de o oră și jumătate, acționează cu tancuri și rachete. Și mulți istorici au fost indignați în adevăratul sens al cuvântului, au lansat acea scrisoare, afirmând că a vorbi în derizoriu despre fascism, despre naționalism și, mai ales, a-i atașa această etichetă lui Zelenski, este, cel puțin dovada de ignoranță. Și folosesc iarăși un eufemism. Acum, ca istoric, V-ați gândit de ce poporul rus sau spațiul post-sovietic, a „înghițit” atât de ușor toate astea?
Vasile Botnaru
Vasile Botnaru
În perioada sovietică, atunci când mergeam la demonstrațiile de 1 Mai, era de la sine înțeles că păstram o aparență de carton. Umblam cu acele drapele, apoi aruncam pancartele – viața revenea în albia firească. Și la un moment dat, oamenii „au înghițit”, oamenii au început să-i înlocuiască pe acei veterani pe care îi idolatrizam, ei au devenit mai importanți decât Sorge însuși, Stierlitz a devenit mai important decât Sorge. Sau această actriță [Elena Drapeko], care în filmul „Și zorii aici sunt liniștiți” a jucat o femeie-soldat, a devenit mult mai importantă, acum ea își impune punctul de vedere. Sau chirurgul din Crimeea, care și-a agățat o panglică, el devine deja o întruchipare și așa mai departe. Ce s-a întâmplat cu acest popor și cum a putut fi băgată asta în mintea acestor oameni, care îl susțin pe Putin. Și nu putem nega că există o euforie în rândul oamenilor, ei sunt gata să-și strângă cureaua și să îndure aceste sancțiuni. Ce s-a întâmplat cu această lume?
Vladimir Solonari: „Aveți perfectă dreptate. Aș preciza doar că a avut loc fascizarea poporului rus – e trist, dar este adevărat. Trebuie să recunosc că profesia de istoric ajută la înțelegerea unor astfel de procese, pentru că știm că așa ceva s-a mai întâmplat. Exemplul cel mai evident este fascizarea germanilor, nazificarea germanilor, care a avut loc atât de repede, aproape imperceptibil. La urma urmei, Republica de la Weimar, care a precedat instaurarea regimului nazist, a fost una dintre cele mai progresiste, avansate, deschise, creative, productive, din punct de vedere cultural. Avea realizări enorme în teatru, în muzică, în literatură în acea perioadă, în diverse domenii ale artei. Viața culturală a Berlinului a fost incredibil de bogată. Și ce a venit în schimb? Un regim monstruos, înfiorător, primitiv, agresiv și asta s-a întâmplat foarte repede. Și germanii au înghițit foarte repede și au fost de acord cu noua ideologie.
Protest la Berlin împotriva războiului purtat de Vladimir Putin în Ucraina.
### VEZI ȘI… ###
„Inamicul se numeşte Putin, nu Puşkin”
Un alt exemplu este Italia fascistă, pe care o percepem adesea ca pe un fel de regim de operetă. Da, acest regim avea ceva de operetă, dar ceea ce au săvârțit în Etiopia a fost, pur și simplu, monstruos. Folosirea la scară largă a gazelor otrăvitoare în atacul asupra populației civile, represiunile monstruoase sunt, pur și simplu, peste imaginația unui om întreg la minte.
Bineînțeles, știm că și în România a existat un regim – nu tocmai fascist, ci mai degrabă radical naționalist și, bineînțeles, antisemit din plin, pătând pe mulți români cu sângele concetățenilor lor evrei și romi. Da, au fost și alte regimuri, în alte țări.
Am trăit și eu un fel de șoc, fiind în America și urmărind cum crește în turații mișcarea trumpistă. O spun din nou, fără umbră de îndoială că, în esență, e un fel de regim fascist. Dacă Trump ar fi reușit să-și consolideze puterea, aceasta era direcția. Că doar a și încercat să falsifice alegerile. Ei bine, pur și simplu, nu știm unde era să ajungă America. Așadar, astfel de lucruri se pot întâmpla. Asta nu e o justificare pentru poporul rus, care s-a lăsat cu ușurință atras de propaganda agresivă, primitivă, fascistă, care sprijină un lider dezgustător, înghite diverse momeli, tot felul de idei stupide și fără sens. Aș insista asupra exercițiilor putiniste în domeniul istoriografiei. El ne povestește că Ucraina este o structură artificială, care a fost creată de soviete, că nu ar fi trebuit să existe, că ar face parte din poporul rus. Cum este posibil ca genul acesta de absurdități să populeze mintea unui lider de stat, iar oamenii să-l asculte și să mai și încuviințeze?! E nebunie curată! Seamănă leit cu ideile rasiste pe care le împărtășea descreieratul de Hitler! Pe care Alfred Rosenberg le-a conturat în cartea sa «Mitul secolului XX», iar Goebbels le predica constant. Să luăm, de exemplu, ideea exprimată recent de Patrușev precum că «dacă nu am fi început această operațiune specială împotriva Ucrainei, atunci Ucraina ne-ar fi atacat». Or, acesta este exact același lucru pe care Hitler l-a spus cândva când a atacat Uniunea Sovietică: «Dacă nu aș fi atacat primul, m-ar fi atacat».
Iar invențiile despre denazificarea Ucrainei sunt doar o proiecție a propriului delir al lui Putin, sunt aberațiile lui Putin. El chiar crede că o grămadă de naziști stăpânește Ucraina, care asuprește poporul ucrainean și de care poporul ucrainean doar visează să scape. Cu siguranță, este o nebunie! Este la fel de dezaxată ca afirmația lui Hitler, care a început al Doilea Război Mondial, zicând că „evreii l-au dezlănțuit”. Spuneți-mi, cum au putut evreii să declanșeze Cel de-al Doilea Război Mondial?”
### VEZI ȘI… ###
Igor Boțan: Putin invocă dreptul umanitar pentru masacrul din Ucraina
Europa Liberă: Vladimir, unii reproșează Ucrainei că ar fi dat prilej. După care pretextul a fost folosit in crescendo în maniera lui Goebbels de către Rusia ?
Vladimir Solonari: „Ucraina nu a dat niciun motiv. Totul este absolut, absolut clar. Vedeți că lui Putin nu i-a plăcut deloc Maidanul. Trebuie să recunosc că nici mie nu prea mi-a plăcut Maidan, ei și ce? Ucraina este un stat suveran. Rusia a recunoscut suveranitatea Ucrainei și trebuie să o respecte. După acest Maidan au avut loc alegeri, a fost ales un președinte, apoi au avut loc alte alegeri, a fost ales un alt președinte. Oamenii au zis ce au avut de zis, gata! Despre ce mai discutăm? Nu e nimic de discutat aici. Nu exista niciun motiv.
Toate acestea sunt treburile interne ale Ucrainei. E bine, e rău, îi poți critica, poți să-ți exprimi preocupările și atât. Dar să încalci suveranitatea Ucrainei, să încalci promisiunea pe care ai făcut-o, cea de a respecta integritatea teritorială a Ucrainei. Păi, cine procedează așa? Un adevărat bandit. Nimic mai mult. Totul este absolut clar aici. Putin a încălcat dreptul internațional. A încălcat cel mai important principiu al dreptului internațional. Pacta sunt servanda / tratatele trebuie respectate – se prezumă că acestea trebuie respectate cu bună credință. Rusia a promis în schimbul renunțării Ucrainei la armele nucleare să-i respecte integritatea teritorială. Ce a făcut în realitate? Ea a anexat Crimeea, a susținut mișcările separatiste din estul Ucrainei, a intervenit în acest conflict într-un mod abuziv, iar acum a invadat și teritoriul restului Ucrainei. Deci despre ce vorbim?”
Europa Liberă: Când am pornit discuția…
Vladimir Solonari: „Și acum pedalează invenția că «Ucraina ar fi atacat». Cum, ce fel de aberații? Nici măcar nu trebuie să vorbim despre așa ceva. Totul este cât se poate de limpede.”
Europa Liberă: Ucrainei i se reproșează că ar glorifica mișcările naționaliste radicale, pe Stepan Bandera și așa mai departe. Poate fi considerat acesta un motiv pentru a interveni din exterior? Nici măcar ideologic?
Vladimir Solonari: „În primul rând, așa-numita „eroizare a lui Bandera” este exagerată din plin. Fără îndoială, această mișcare a avut multe laturi dezgustătoare, este adevărat. Dar nu a fost atât de univocă, cum o creionează propaganda lui Putin. Și al treilea lucru, cel mai important, care, în general, elimină orice îndoială. Nu ne place glorificarea lui Bandera. Bine, înțeleg, fără îndoială că nu place.
Dar cum rămâne cu eroizarea lui Stalin și reabilitarea stalinismului? Cine a vărsat mai mult sânge nevinovat Stalin sau Bandera? Este suficient să puneți această întrebare pentru ca răspunsul să fie evident – desigur, Stalin! De zeci, poate de sute de ori mai mult sânge nevinovat e pe mâinile lui Stalin. Urmând logica acuzatorilor Ucrainei, ar trebui ca și Rusia să fie supusă agresiunii din această cauză? Bine, nu îmi place ce se întâmplă în Rusia, dar dacă o țară ar ataca Rusia, aș vorbi la fel în sprijinul Rusiei, deoarece acum susțin Ucraina.”
Guvernatorul regiunii siberiene Ciukotka, Roman Abramovici, cu Putin la Kremlin, 27.05.2005.
### VEZI ȘI… ###
„Stalinizarea Rusiei”, naivitatea Papei și cei 7 oligarhi din Londongrad
Europa Liberă: Adică Rusia ar fi atunci pe tricoul dvs. Dar, plecând de la această problemă, vreau să Vă întreb cum să trasăm linia între naționalismul excesiv și cel firesc, sau cine ar trebui să facă delimitarea pentru a nu-l lăsa pe Putin să facă asta? Cine ar trebui să tragă granița dintre mișcarea națională, una firească, precum cea care a fost în Moldova după prăbușirea Uniunii Sovietice, și naționalismul radical? Care este acel pas sau care este formula chimică care transformă mișcarea de eliberare națională în naționalism deșănțat, într-o dreaptă frenetică care poate duce la dezastru?
Rădăcinile unui naționalism radical nu sunt deloc adânci în Ucraina. Cu siguranță că nu sunt adânci!
Vladimir Solonari: „Aici pare că schimbăm subiectul. Dacă începem să vorbim despre această problemă la nivel teoretic, atunci pare că ne îndepărtăm de problema războiului de astăzi din Ucraina. Pentru că nu este deloc treaba lui Putin să traseze această linie. Treaba lui Putin e să se ocupe de chestiunile rusești și să se asigure că poporul rus trăiește mai bine, că Rusia este respectată, că se integrează în comunitatea mondială. Iar trasarea unei linii între naționalism și mișcarea de eliberare nu este treaba lui Putin. Aceasta este afacerea ucrainenilor. Vă asigur că ucrainenii au făcut față acestei probleme. La urma urmei, Zelenski, un evreu, a câștigat ultimele alegeri. Și a câștigat peste tot, chiar și în satul natal al lui Stepan Bandera. Și dacă e așa, atunci despre ce vorbim? Asta înseamnă că rădăcinile unui naționalism radical nu sunt deloc adânci în Ucraina. Cu siguranță că nu sunt adânci! Și, desigur, atunci când Rusia se comportă cu Ucraina așa cum se comportă, atunci aceste rădăcini nu devin decât mult mai adânci, pentru că ura față de Rusia se răspândește acum în toată Ucraina, ceea ce este o mare tragedie.
Vladimir Solonari.
Vladimir Solonari.
Revenind la întrebarea teoretică despre cum să trasezi această linie. Este o întrebare serioasă, dar teoretic, răspunsul aici este evident că oamenii tind să fie respectați, să-și apere demnitatea și asta e un lucru normal. Este vorba de un instinct uman de bază, comun reprezentanților aceleiași specii biologice. Și în acest sens, simpla cerință a eticii de a trata pe altul așa cum vrei ca acesta să te trateze pe tine, asta este baza atitudinii noastre față de mișcările de eliberare. Dar atunci când o ideologie naționalistă pretinde că o anumită națiune este superioară alteia, în toate privințele, desconsiderând-o și dezumanizând-o, atunci apar problemele.
Urmăresc acum o mulțime de canale ucrainene, posturi TV, adresări. Zelenski, este absolut fără păcat în această privință, spune lucruri minunate, clare și de înțeles. Dar unii analiști încep să spună lucruri destul de dezgustătoare. Referitor la faptul că, de exemplu, rușii sunt o hoardă, că ei au fost întotdeauna Hoarda, niște mongoli etc. Cu siguranță, nu sunt de acord cu asta, dar în situația actuală, toate acestea au o semnificație absolut secundară, de grad terț, de gradul patru, ceva complet de fundal. Pentru că ce este în prim plan acum? Războiul. Invazia. Plecați din Ucraina. Întoarceți-le toate pământurile, plătiți-le despăgubirile, pocăiți-vă și acesta va fi începutul unei reveniri la normalitate.
Europa Liberă: Deci e un mesaj similar cu ceea ce a scris Ilia Ehrenburg în timpul războiului: «Dacă vezi un german, omoară-l».
Vladimir Solonari: „Se zice că Stalin însuși a dat un ordin pentru ziarul «Pravda», se pare, să-l condamne pe Ehrenburg pentru că a mers cumva prea departe. El ar fi zis «Hitlerii vin și pleacă, dar poporul german rămâne», or, până și Stalin a înțeles că nu era bine de făcut așa ceva. Dar să-l lăsăm pe Stalin.”
Europa Liberă: În acest context, observăm situația în care un astfel de antisemitism cotidian este răscolit din nămol și scos la suprafață. Lui Zelenski i se reproșează implicit că este evreu. Chiar și în registru pretins pozitiv, sublinierea apartenenței etnice apare mai curând ca un handicap. Chiar și la noi acum apar astfel de situații. Eu port pe cap diverse tichii exotice și drept urmare unii mă consideră evreu din această cauză. Și nimeni nu ar îndrăzni să spună pe stradă: „Uite, un evreu!” Dar mi s-a întâmplat totuși și mi se pare că un astfel de antisemitism ar putea cauza confruntări. Există un astfel de pericol, cum credeți?
### VEZI ȘI… ###
Putin nu trebuie să facă altceva decât să continue să dividă oamenii (Vadim Vasiliu/Libertatea)
Vladimir Solonari: „Pericolul antisemitismului, ca orice altă formă de xenofobie, în general, se menține constant. Din păcate, aceasta este, aparent, una dintre constantele noastre ca specie. Tendința noastră de a urî. Oamenii în general iubesc să urască.”
Europa Liberă: Dar atunci când ținta urii este un grup etnic este altă poveste. Mi se părea că am învățat lecția. A existat un proces de la Nürnberg. Pare să fie clar că nu se poate stigmatiza un grup etnic, o națiune. Și totuși asta revine cu regularitate.
Vladimir Solonari: „Vasile, asta nu dispare nicăieri, într-adevăr. Că a fost Nürnbergul, că nu a fost Nürnbergul. În Polonia se știe, de exemplu, câți au suferit, practic nu au mai rămas acolo. Iată, s-au întors acasă după Cel de-al Doilea Război Mondial, bunăoară, în orașul Kielce. Și acolo are loc un pogrom în 1946. La Kiev, au existat astfel de dispoziții, la Odessa, când evreii, practic distruși, unele rămășițe, s-au întors și au vrut să-și obțină proprietatea, la fel au apărut astfel de dispoziții. Cum este posibil acest lucru? Iată că devine posibil.
Da, și în America modernă observ asta. Nu există doar antisemitism, deși există și el, atacurile din sinagogi, exploziile și așa mai departe. Dar principala problemă este cea rasială, atitudinea față de populația de culoare, și nu numai față de afroamericani, toate aceste sentimente apar periodic și față de amerindieni. Și aceste manifestări sunt de asemenea terifiante. Pur și simplu, oribile. Nici măcar nu vreau să dau exemple concrete. Adică, această problemă există, este, parcă pulverizată în aer. Or, ideologia liberal-democrată oferă alternativa. Ea presupune să evaluăm fiecare persoană în mod individual, ca persoană luată în parte, indiferent de origine, de culoarea pielii, de etnie. Persoana e bună sau rea. Și e respectată. Nu i se atribuie apriori calități negative înainte să apară vreun motiv pentru asta. Toți sunt respectați în mod egal. Acest principiu este foarte simplu, dar este foarte greu de implementat în practică. Și oamenii alunecă constant în aceste stereotipuri, ură, lipsă de respect, zvonuri și așa mai departe. E oribil. De fapt, când te gândești la asta, pierzi respectul pentru rasa umană.”
Europa Liberă: Urmăriți de la distanță ce se întâmplă în Republica Moldova. Are această țară imunitate la așa ceva?
Vladimir Solonari: „Nu cred că există o astfel de imunitate în nicio societate. De exemplu, Franța este o țară cu tradiții republicane atât de profunde. Și, totodată, în timpul Celui de-al doilea Război Mondial, după înfrângere, regimul de la Vichy a comis o crimă împotriva evreilor. Acest lucru este acum bine cunoscut. Au deportat 20.000 de evrei străini, inclusiv 1.100 de copii. Și a făcut asta poliția franceză, guvernul francez. Este clar că gradul de sprijin public al acestui guvern este încă disputat – dacă a existat un sprijin masiv sau nu prea masiv. Dar per total este groaznic. Ce este deportarea? A fost deportare la moarte, în lagărele morții. Eu cred că nicio societate n-a reușit să capete imunitate. Dar, desigur, este posibil să se reducă acest pericol. Prin școală, prin mass-media, iată exemplul Germaniei. Germania, dintr-o țară foarte războinică, cu rădăcini lăuntrice de intoleranță și naționalism, a trecut printr-o perioadă de transformare foarte profundă după Cel de-al Doilea Război Mondial. Acum este, din multe puncte de vedere, cea mai respectată țară din lume. Țara cea mai admirată.”
Europa Liberă: Iar ceea ce faceți dvs., asta într-un final are…
Vladimir Solonari: „Cred că acest lucru se poate produce în Rusia, dar va fi un proces foarte lung. De fapt, nu Ucraina are nevoie de denazificare, ci Rusia are nevoie de denazificare. Ea ar trebui să scape de sindromul imperial, de această idee nebună că «trebuie să dominăm mereu pe cineva», că trebuie să conducă pe cineva, «dacă nu suntem un imperiu, nu putem exista deloc» etc.
Trebuie să existe o revizuire a valorilor. După părerea mea, cultura rusă este mult mai bogată, ea nu se limitează la neroada conștiință imperială, la naționalism. Ea conține o mulțime de lucruri, inclusiv un curent destul de liberal. Dar, din păcate, sub Putin acesta este cumva uitat, reprezentanții cei mai dezgustători ai culturii ruse sunt împinși în prim-plan. Putin l-a citat pe Ivan Ilin, iar Ivan Ilin este un adevărat fascist! Iată adevăratul fascist! A trăit în Elveția, în sărăcie, dar a aparținut pe deplin acestui curent al fascismului italian, a apreciat în mod special fascismul italian. Și Putin îl citează! El nu îl citează pe Berdeaev, care era liberal. Tolstoi este uitat cu pacifismul lui. Este necesară o revizuire a valorilor în cultura rusă. La fel ca în Germania, mișcarea să fie dinspre Nietzsche înapoi la Kant, spre, poate, cea mai frumoasă doctrină morală a acestuia care a fost creată vreodată.
Așa ceva ar trebui să se întâmple în Rusia, dar este un proces foarte profund, unul de lungă durată.
Acum problema numărul unu este să scape de Putin. Nu se va întâmpla nimic bun sub Putin. El este un maniac care mereu va distruge. Va distruge ucraineni, va distruge ruși. Și va continua să pompeze tot felul de idei cretine și incredibile în capul poporului rus. Până nu va fi schimbat acest regim, nu se va întâmpla nimic bun.”
Europa Liberă: Cel mai trist lucru este că el are susținători, acei oameni care mai întâi s-au uitat îngădjuitor la acel truc cu scufundările, când Putin a găsit cu ușurință două amfore antice, apoi isprava cu cocorii siberieni etc. Și apoi Altaiul, șamanismul…
Vladimir Solonari: „Tot felul de aberații.”
Europa Liberă: Și astfel pas cu pas el ajunge la discursul despre „Ucraina inexistentă”. Apoi Ziuganov intervine cu declarația că Ucraina ar fi urzit planuri războinice, că „pregăteau arme biologice împotriva slavilor”. Tot el spune că Ucraina „ar comercializa organe prelevate” de la soldați răniți. Și aici nu mai e loc de polemică pentru oameni cu scaun la cap.
Vladimir Solonari: „Imposibil, de acord. Asta e o prostie. Ei bine, știu asta din propria mea familie. Trebuie să recunosc, familia mea s-a scindat… Cei care locuiesc în Moldova ne ascultă…
Sunt ucrainean. Familia noastră este ucraineană pe ambele linii. Dar pe când locuiam la Chișinău, am fost crescut într-un mediu de limba rusă, în cultura rusă de tip sovietic. Acesta este fundamentul meu educațional, limba mea maternă este rusa. Dar familia noastră, toate rudele mele, toți sunt ucraineni. Toți! Iar cei care locuiesc în Moldova și ascultă televiziunea rusă, sunt, pur și simplu, putiniști, nici nu pot să vorbesc cu ei. Aceasta este tragedia mea. Am trăit până la o vârstă înaintată și acum nu pot comunica cu propria mamă? Am ajuns la asta. Și familia care locuiește în Ucraina, mă trezesc în fiecare dimineață și le scriu: „Ce mai faceți? Au bombardat?” Iată care e realitatea!”
Europa Liberă: Adică mai sunteți vii?
Vladimir Solonari: „Da, mai sunteți vii? Au bombardat? Iată. Căci i-au bombardat, nu au avut electricitate, apă și gaz. Iată că am ajuns la o asemenea catastrofă. Și din nou, revenind la istorie, aceasta este profesia mea, să am iertare că fac recurs mereu la istorie. Deci, cum au putut nemții să creadă?! La urma urmei, cine a fost Hitler? Un ratat!”
### VEZI ȘI… ###
Punct și de la capăt: „Nimeni nu știe cum se va termina totul”
Europa Liberă: Un pictor nerealizat.
Vladimir Solonari: „Inițial nu a fost acceptat. A trăit tot timpul din ajutoare de la stat, a dormit la Viena într-un azil pentru șomeri. A venit la München, a stat acolo fără treabă. Când a început războiul, s-a alăturat, pur și simplu, armatei germane, așa de parcă ar fi fost nazist, dar nu era solicitat. Când războiul s-a terminat, s-a întors din nou în nicăieri. Și s-a regăsit în rolul unui demagog. Și un astfel de idiot, un analfabet, care nu a învățat niciodată nimic, care nu știa nimic, era absolut convins de geniul său. Cum puteau nemții să-l urmeze? Cei cu studii și cei fără studii? Cum s-a alăturat partidului nazist filosoful Heidegger, cum a putut să-l sprijine pe Hitler? Or Heidegger este considerat una dintre cele mai luminate minți ale secolului al XX-lea. Ce nerozii, ce lucruri monstruoase s-au putut întâmpla în Germania.
Dar și ceea ce am urmărit în America în ultimii cinci ani a fost pentru mine un fel de șoc. Nu știu dacă ați remarcat sau nu, dar Trump pare o persoană complet fără educație. Și el nu o are, desigur. El nu poate construi o propoziție normală care ar fi formată din două rânduri. Nu e în stare!”
Europa Liberă: Dar la făcut bani se pricepe.
Vladimir Solonari: „Nu este cărturar! Dar a fost urmat de 43% din populație. Și unii dintre prietenii mei, cu care nu mai doresc să comunic. Aceasta este și tragedia mea personală. Am pierdut mulți prieteni, membri ai familiei, atât în Rusia, în Moldova, cât și aici. Dintr-o dată se dovedește că sunt trumpiști și susțin acea încercare de a prelua puterea pe 6 ianuarie anul trecut. Ei spun: „nu s-a întâmplat nimic groaznic”, „Nancy Pelosi ar fi trebuit să fie fost aruncată pe fereastră”. Când aud astfel de lucruri, spun: „Dragul meu, ești fascist, nu avem același drum cu tine, nu vreau să mai comunic cu tine”. Și acesta era prietenul meu! Cum oare se întâmplă astfel de lucruri? Lucruri groaznice, înțelegeți! Este un adevărat test de integritate!”
Orașul ucrainean Borodianka distrus de armata rusă
### VEZI ȘI… ###
Crimele de război: cazul Ucrainei
Europa Liberă: Am vrut să vă întreb despre preocupările dvs. Vă ascult des interviurile, unul dintre cele mai recente a fost cu Petru Clej. Faceți un inventar foarte meticulos, să am iertare pentru acest cuvânt, a tuturor victimelor care au fost în Moldova, evreii care au suferit în timpul Holocaustului. Am mare respect pentru o atitudine atât de sinceră față de victime, Yad Vashem etc. Credeți că poporul rus ar putea în cele din urmă să se îndepărteze de la aceste regimente de propagandă către o adevărată căutare a rădăcinilor lor, către ajutorarea oamenilor care sunt încă în viață, către identificarea pedantă a oamenilor, pentru a face ceva similar cu Yad Vashem, astfel încât numele lor să fie, pur și simplu, rostite. Poate că după acest război Rusia își va veni în fire?
Vladimir Solonari: „Ați menționat câteva chestiuni aici. Pot să comentez pas cu pas? Sau că trec direct la ultima întrebare?”
Europa Liberă: Cum doriți.
Vladimir Solonari: „Ați spus că fac un inventar, că reconstitui itinerarele victimelor. Desigur empatizez cu victimele atrocităților în cercetarea mea. Sunt de partea lor. Dar, în general, trebuie să recunosc că este lesne să fii de partea victimei. Oe eu îmi propun să înțeleg cum li se poate întâmpla oamenilor să devină călăi. Această abordare a fost formulată de marele istoric american Christopher Browning, în cartea sa despre crimele batalionului de poliție german din Polonia, el a scris că vrea să se pună în locul lor, în locul acestor călăi și să înțeleagă cum ar acționa, să înțeleagă de ce au procedat așa. Aceasta este perspectiva ce o aplic.
Ce știu chișinăuienii despre Holocaust?
Încerc să înțeleg, e ceea ce scriu în acest moment, ține de o întrebare – cum s-a putut întâmpla ca armata română, poliția să fi procedat așa cum au procedat. Dar nu numai ei, ci și polițiștii locali și cei ucraineni. Asta este perspectiva mea. Sunt lucruri destul de tulburătoare, destul de înfricoșătoare. Dar mi se pare că mă înarmează pentru a fi gata să înțeleg oamenii care se transformă în bestii. Fiecare dintre aceste brute poate fi considerat deja pierdut, dar națiunea nu este neapărat pierdută. Așa am făcut trecerea la întrebarea dvs despre șansele ca acest război să pună pe gânduri poporul Rusiei. Războiul în sine nu poate. Sunt pesimist în acest sens. Cred că nimic nu se va întâmpla în Rusia. Abia atunci când se va produce schimbarea regimului, când vor fi alungați toți acești propagandiști ai urii și ai războiului de la televizor și vor fi trimiși la închisoare, abia atunci poporul Rusiei s-ar putea trezi! Putin a fost declarat criminal de război de către senatul SUA, dar e numai părerea senatului american, deocamdată fără greutate juridică, e nevoie de un proces la Haga. Sper că aceasta se va întâmpla. Abia atunci oamenii vor fi puși în fața faptului împlinit: idolul lor, criminal de război, va ajunge la închisoare împreună cu cei care l-au ajutat, criminali de război și ei, aceste capete vorbitoare care seamănă ură. Alți oameni care vor avea acces la mass-media le vor povesti despre ce s-a întâmplat în realitate – iată când va începe trezirea. Cum vom ajunge la așa ceva, nu știu. Dar sunt absolut sigur că până când nu se va întâmpla acest lucru, Rusia este o țară fascistă.”
Europa Liberă: Adică căința din filmul lui Abuladze mai este posibilă?
Vladimir Solonari: „Dacă Rusia va exista, dacă se va păstra. Dacă pacea va persista, dacă nu va fi o catastrofă nucleară, se va întâmpla oricum. Nu există o altă cale. Când se va întâmpla acest lucru, în ce circumstanțe, nu știm. Din păcate, avem în fața ochilor exemplul a două țări care ar fi trebuit să-și schimbe regimurile cu mult timp în urmă, dar încă există într-o stare groaznică, acestea sunt Coreea de Nord și Cuba. Cu toții știm asta.
### VEZI ȘI… ###
Moștenirea duală nazistă și competiția pentru „Germania mai bună”
Coreea de Nord este o aberație, așa ceva nu ar trebui să existe! În realitate, la graniță se află Coreea de Sud, o țară prosperă, o economie prosperă și, în general, o democrație funcțională. Și Cuba, de ce ar trebui să sufere poporul cubanez sub un regim atât de incompetent, atât de idiot? Atâta timp! Totuși, totul este perpetuat. Cât timp va continua asta, nu știu. Este îngrozitor să crezi că Rusia ar putea ajunge într-o stare similară și ar putea amenința întreaga lume pentru mult timp de acum încolo.
Europa Liberă: Știți, ceea ce mă descurajează este tocmai faptul că sunteți istoric și pornind de la experiența omenirii nu puteți spune când va apare luminița în capătul tunelului. Atunci nu mai știu la cine să apelez, la chimiști, biologi, arheologi, cei din domeniul științelor exacte…
Vladimir Solonari: „La aceștia cu siguranță nu trebuie să vă adresați. Este așa o specialitate – politologia.”
Europa Liberă: Dar ea a murit pe 24 februarie, spun politologii …
Vladimir Solonari: „În calitate de istoric, sunt foarte fericit că lucrez cu trecutul. Când oamenii mă întreabă: ce crezi că se va întâmpla? Eu răspund că nu știu nimic despre viitor, am destule probleme cu trecutul. Sunt pregătit pentru orice scenariu. Noi, generația noastră, am trăit multe lucruri pe care nici nu ni le-am putut imagina că ar fi posibile, care mi s-au părut absolut incredibile. Să zicem prăbușirea URSS. Perestroika. Apoi, cum a decurs totul. Deși, știți, eram împotriva prăbușirii URSS. Și unul dintre motivele pentru care am fost împotrivă a fost că îmi era foarte frică de un război între Rusia și Ucraina. M-am bucurat foarte mult că a fost evitat în anii ’90.
Părea că riscul a fost depășit. Dar iată că s-a dovedit că nu. Ceea ce se întâmplă este dincolo de înțelegerea umană. Dar această experiență a noastră ne-a învățat că orice se poate întâmpla. Nu ar fi trebuit să fie așa încât întreaga lume, întreaga Rusie să depindă de starea de spirit a unui psihopat. El nu este în depline facultăți mintale. Ceea ce face nu este normal! Atunci când vorbește filozofic despre „denazificarea” Ucrainei, despre una și alta, el chiar crede în asta! Dar numai o persoană grav bolnavă poate crede în așa ceva.
Europa Liberă: Și lucrul cel mai trist e că oamenii din preajma lui nu îl pot opri.
Vladimir Solonari: „Acest lucru ne este bine cunoscut și nouă. Să zicem, în Germania a fost la fel. Și în Roma Antică? Sub Nero, era clar pentru toată lumea că Nero era nebun, a ucis pe toată lumea și multă vreme nu se putea face nimic cu el.”
Europa Liberă: Dar de atunci parcă am mai prins la minte…
Vladimir Solonari: „Nu prea sunt sigur.”
Europa Liberă: În concluzie, vreau să spun un singur lucru: ne dorim ca ceea ce vedem acum să devină trecut cât mai curând posibil, să devină subiectul cercetărilor dvs. ca istoric și noi să supraviețuim.
Vladimir Solonari: „Să dorim victorie Ucrainei și prăbușire regimului lui Putin. Pentru asta ar trebui să ne rugăm. Pentru că regimul lui Putin este o amenințare permanentă pentru întreaga omenire. Să fim conștienți de acest lucru. El nu este o persoană cu discernământ. Și nu avem absolut nicio garanție că nu va apăsa butonul. Doamne ferește. Să dea Dumnezeu să fie evitat acest lucru. Dar este un om absolut fără frâne. Iată de ce victoria Ucrainei este o prioritate pentru toată lumea.
Europa Liberă: Mulțumim mult. Și să dea Dumnezeu ca acel peisaj de fundal din spatele dvs. să rămână același, ca să nu fie ruine. Și fundalul meu, și al dvs. Mulțumesc mult și toate cele bune!
Vladimir Solonari: „Vă mulțumesc. Toate cele bune!”
Europa Liberă: A fost cu noi Vladimir Solonari, compatriotul nostru și istoricul din Florida, care studiază istoria pentru a înțelege ce viitor ne așteaptă. Pe curând!
https://moldova.europalibera.org/a/vladimir-putin-%C8%99i-fascizarea-poporului-rus/31761216.html
////////////////////////////////
(Gargara PeSeDala…) Vladimir Putin le transmite liderilor din Asia: Poporul rus este „mai unit ca niciodată”
04 iulie, 2023
Sabina Șancu
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la primul summit internațional după rebeliunea Wagner. El le-a transmis liderilor din Asia că Rusia este puternică în ciuda sancțiunilor economice și că poporul rus este unit.
Poporul este „mai unit ca niciodată”, a declarat Putin la reuniunea digitală a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).
„Cercurile politice și întreaga societate și-au demonstrat clar unitatea și simțul puternic de responsabilitate față de soarta patriei, prin răspunsul lor unit în fața încercării de rebeliune armată”, a precizat liderul Rusiei.
Rusia | Rebeliunea Wagner a durat o zi. Ce s-a întâmplat în Voronej și Rostov pe Don
El a mulțumit țărilor OCS pentru susținerea arătată regimului de la Kremlin.
Din OCS fac parte Rusia și alte șapte țări asiatice: China, India, Kazahstan, Kârgâzstan, Pakistan, Tajikistan și Uzbekistan. Niciunul dintre statele membre OCS nu s-a alăturat declarațiilor ONU care condamnă acțiunile Rusiei.
Participarea președintelui Putin la summit nu a avut doar o dimensiune politică, ci și una economică. El a susținut acordurile comerciale cu țările OCS în valutele locale, o modalitate de a ocoli sancțiunile internaționale.
„Rusia combate toate aceste sancțiuni, presiuni și provocări externe și continuă să se dezvolte mai bine ca niciodată”, a declarat Vladimir Putin.
Unilever mai are 3.000 de angajați în Rusia, iar profiturile au crescut. Peste 550 de companii internaționale încă operează în Rusia.
### VEZI ȘI… ###
Ucraina a adăugat Unilever pe lista de companii care sponsorizează Rusia în război
https://romania.europalibera.org/a/putin-summit-lideri-asia-poporul-rus-consolidat/32488762.html
//////////////////////////////////////////
Premisele instaurării comunismului – Vol. 1 (Set of:Stalin şi poporul rus…Vol. 1)
Autor(i): Gheorghe Onisoru
Editura: Corint
Descriere
Procesul de comunizare a României a urmat un model gândit până la ultimul detaliu la Kremlin, dar a avut și caracteristicile sale, izvorâte din particularitățile istoriei românești din prima parte a secolului XX. Abdicarea regelui Mihai I la sfârșitul lui 1947 și proclamarea Republicii Populare Române imediat după aceea nu pot fi înțelese fără studierea și analizarea celor peste două decenii de democrație interbelică și a perioadei tulbure a celui de-al Doilea Război Mondial.
În Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană, Gheorghe Onișoru prezintă succesiunea de regimuri politice – democratic bazat pe Constituția de la 1923, autoritar al regelui Carol al II-lea în baza Constituției de la 1938, statul național-legionar și dictatura antonesciană – care a condus, într-un final, la actul de la 23 august 1944 și la încheierea Convenției de Armistițiu câteva săptămâni mai târziu. În același timp, autorul explică împrejurările instalării guvernului Petru Groza, primul cabinet cu prezență comunistă semnificativă
//////////////////////////////////
(Satan, prin “Poporul Rus”Matrita ILIESCIANA-DEMONIANA ne-ai adus…)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă
Articol scris de:
Ruxandra Hurezean
Pe rețele sociale dar și în stradă, publicul nostru e împărțit în tabere aparent ireconciliabile. Cu un război la graniță și toate canalele media și social-media pline de informări și dezinformări, românii ca mai toți locuitorii Planetei supuși presiunii sunt și ei vulnerabili, memoria colectivă, rapelul la istoria trăită, joacă și ea un rol important. De ce ar putea fi românii mai mult sau mai puțin vulnerabili, mai creduli în fața propagandei ruse?
Într-o lucrare având ca temă de cercetare frica și folosirea ei de către propaganda comunist-sovietică, istoricul Dinu Gherman consideră că sentimentul fricii „a fost inoculat ȋn mentalul colectiv ȋn durata lungă a istoriei printr-o contagiune inter-generaţională, reuşind să creeze grile mentale de semnificare a realităţii care alterează notabil şi ȋn prezent atât comportamentele umane cât şi funcţionarea ȋn genere a societăţii, chiar dacă ameninţarea regimului comunist nu mai există ȋn mod real”.
De asemenea, mai spune istoricul, propaganda a reuşit să inculce „un reflex de condiţionare la patternuri originate ȋn sentimentul fricii, făcându-l adeseori pe individ incapabil să disjungă ȋntre informaţii ca atare (ştirile, de exemplu) şi propagandă, ori dezvoltând chiar o necesitate constantă de a i se “servi” şi de a “consuma” aceste patternuri informaţionale, cu efecte vizibile ȋn comportamentul social sau politic actual”.
Cum ne amintim de sovietici
„Soldaţii sovietici au intrat în oraş, cu nişte căruţe cu coviltir, cum văzusem înainte la ţigani. Majoritatea lor aveau feţe asiatice. În fruntea lor călare pe cai, un general şi o femeie, fără grade pe epoleţi”. Femeia de lângă generalul rus, despre care relata istoricul Şlomo Leibovici la intrarea armatei sovietice în Botoșani, era Ana Pauker””, consemna Cornel Simirgean într-o lucrare de cercetare istorică.
Este știut faptul că după 1944, România a fost sub ocupație militară sovietică, efectivele militare aflate pe teritoriul României având în primii ani aproximativ 145.000 de soldați sovietici. Ei au supravegheat, exploatat și controlat militar, economic și politic instaurarea comunismului în România.
Și deși oficial Armata Rusă a părăsit țara în 1958 în realitate aici au lăsat muniţii, carburanţi, şi alte feluri de obiecte de rezervă, cu depozitarea cărora România cheltuia anual sume însemnate. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de „specialişti militari”.
Violență, teamă, umilință
Populația și-o amintește ca pe o armată de ocupație, brutală, barbară, fără limite umane și nu ca pe una „eliberatoare” cum probabil că și-ar fi dorit. La fel reiese și din documente: „Un raport din martie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei precizează că în decurs de patru luni au fost înregistrate 189 de agresiuni ale Armatei Roșii doar împotriva militarilor români.
Majoritatea dintre aceste incidente s-au soldat cu morți și răniți după ce s-a deschis focul. Totodată, în septembrie și octombrie 1944 au avut loc 828 de devastări ale sediilor de stat, fiind jefuite 1.121 de depozite și 22.103 locuințe ale cetățenilor români. Și acestea sunt cifre menționate în rapoarte. Situația la nivelul general al țării era infinit mai gravă”, rezumă o publicație de specialitate situația de atunci.
Armata Română se pare că era și ea la capătul răbdării, pentru că un ordin din 30 septembrie 1944, al generalului Gheorghe Mihail, spunea următoarele:
„Armata, poliţia şi jandarmeria se vor opune cu ultima energie, la nevoie chiar recurgând la arme, în cazurile când ostaşi sovietici, izolaţi sau în grupuri, sau alţi indivizi care utilizând fraudulos uniforma sovietică vor încerca să ridice cu forţa sau să jefuiască bunurile Statului sau particulare”.
Satele în fața armatelor ruse. Oamenii
„Toate casele de pe lângă drum au fost „vizitate” de ruși și au fost deposedate de bunurile mai de preț. Casa și grădina „diacului bătrân” au fost „ocupate” de trupelor rusești pentru a-și instala aici bucătăria. Rușii au luat caii „diacului”, însă în cele din urmă caii au fost recuperați. Potrivit mărturiei Ioanii Diacului se întâmpla în toamna anului 1944”, consemnează Tia Sîrca într-un volum de mărturii „Fizeș-itinerarii afective”.
Bătrânul intervivat de Tia a murit de curând. El descria un sat cotropit, care privea înspăimântat cum tot avutul lor și așa puțin era confiscat de armata „eliberatoare”: „Rușii o mărs în ogradă și o căutat caii. O văzut că nu-s caii. I-o căutat pă teren. O venit acolo la noi și o luat: o iapă, una era știoapă un pic dă picior. Avem și un mânz mic. O dus caii la evrei, acolo erau o grămadă de ofițeri. Și aci la noi erau.
Aveau o bucată mare dă carne pă masă. Tăieu și mâncau. Aveau și șapte-opt animale pe care le tăieu și făceau mâncare. Pălincă aveu pă masă, erau morți dă beți. Făceau foc. Curetiul tăt ni l-o cules. La Petre Ioanii Pavelii s-o mai instalat, la secretaru, la toate casele de pe lângă drum.”
Tot el își amintea cum rușii, amatori de acool, dacă nu au găsit tărie în casele oamenilor, au tras în căzile pline cu prune:
„Aici nu aveau de unde să beie pălincă. Erau căzile plini cu prune. Au pușcat prin cadă și țâneau gamela și beieu mustul”.
„Aveam o groapă săpată în curte, în spatele casei, era ca un buncăr, dar e prea mult spus, mai degrabă o ascunzătoare sub pământ și acolo stăteam, acolo dormeam”, își amintește Valeria Mureșan, 82 de ani, dintr-un sat transilvănean. Rușii le-au luat găinile, le-au scos vaca din șură și au adăpostit caii lor acolo. Vaca a fătat în frig și vițelul a murit.
„Goleau cămările și ogrăzile de tot ce se putea mânca. Pe fetele mai mărișoare le căutau, tot întrebau de „barișna, barișna”. Târziu am înțeles ce însemna și de ce fugeau și tot satul le ascundea pe Irina, pe Marioara sau pe Liuca Marie. Ele erau codane și pe ele le vânau rușii”.
Citește și: Zelenski a cerut trupelor ruse din Ucraina să se predea
„Când au trecut pe la noi n-au mai găsit mare lucru”, își amintește Maria, 83 de ani, din Oltenia. „Eram singuri, copii mulți și doar cu mama, n-au prea avut ce să ne ia, eram sleiți de război. Doar niște funii cu ceapă și cu usturoi mai aveam, pe alea le-au luat. Pe fetele mari le ascundeam prin beciuri sau în pădure. Pentru ele rușii erau periculoși, cum se zvonea că mai vin niște trupe cum fugeau. Și în veceul din grădină se mai ascundeau, dacă nu aveau timp să ajungă în pădure.”
„Bunica îmi povestea că atunci când au trecut pe la ei, într-un sat de munte de pe Valea Jiului, rușii au fost primiți cu spaimă, cu groază. Aveau o fereastră micuță în zidul din spate al casei, dar destul cât să încapă prin ea și toate femeile casei săreau pe acolo și se ascundeau în glugile de coceni de pe câmp când se anunța că vin rușii”, își amintește Corina Meșteroiu.
Tot Corina spune acum, când războiul i-a obligat pe ucraineni să-și părăsească țara, că în și cel de-al doilea război mondial bunica ei a găzduit o ucraineancă refugiată în România. Femeia era gravidă și a născut în casa bunicii ei, la Curtișoara.
„Îmi povestea că a spălat-o, i-a schimbat hainele, le-a călcat și auzea cum pocneau păduchii sub cusăturile hainelor. I-a dat să mănânce și a ținut-o la ea și după ce a născut. Până când li s-a dat voie să plece înapoi în Ucraina. S-au urcat în trenuri și au plecat, apoi au auzit că trenurile ar fi fost bombardate. Așa își explica bunica și de ce femeia aceea de care se legase nu a mai dat niciodată vreun semn de viață.”
Închisoare pentru bancuri. Tăcerea
Potrivit documentelor, păstrate la Arhivele Naționale din județul Hunedoara unde se află mai multe dosare penale în care au fost anchetați opozanți ai regimului comunist de după 1945, citate de cotidianul Adevărul oamenii au ajuns în închisoare și pentru simplul fapt de a fi spus glume pe seama sovieticilor.
Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin.
„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie, o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi Țara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna.
Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunţătorul, mărturia lui fiind și ea consemnată la dosar.
În aceleași documente, autorul articolului din ziarul Adevărul găsește cazul preotului ortodox Nicu Solomon (46 de ani), din satul Voia, care a ajuns şi el în puşcărie în primăvara anului 1948, pentru că ar fi afirmat că „agenţii staliniştilor înşală oamenii cu raiul bolşevic, iar dacă oamenii votează soarele vor trebui la vară să facă 10 mătănii ca să poată mânca o prună din propriul lor pom, îndemnându-i să se ducă la vot sau să îşi anuleze votul, că nu va trece mult până ce anglo-americanii vor începe războiul care ne va scăpa de clica lui Stalin”.
Dar și Maria Herţa, Ioan Dobrean şi Viorica Cotârlea, trei tineri din Orăştie, au fost denunţaţi şi arestaţi apoi, pentru că ar fi spus „bancuri de prost gust” la adresa regimului comunist. Martorii afirmau că aceştia au declarat, în spitalul din localitate, că oricine va pleca din ţară nu va mai avea chef să revină dacă se uită la fotografia Anei Pauker.
Grigore Munteanu din comuna Bărbătești, Gorj, a spus și el o glumă la prăvălia din sat, cum că are acasă niște rațe care fac Makarenko-Makarenko, niște porumbei care cântă Truman-Truman și niște pisici care miaună: mi-e foame, mi-e foame.
Inofensiv, dar destul ca să-l denunțe prietenul lui care ascultase bancul și să fie arestat.
„L-au dus la securitate”, povestește fiul lui, medicul Cornel Munteanu „și acolo era șef unul care-l cunoștea pe tata. I-a dat drumul noaptea la trei, undeva lângă calea ferată, destul de departe de casă. Tata spunea că făcea câțiva pași și se uita în spate să vadă dacă nu cumva îl împușcă, dacă nu trag după el. Îi era teamă, pentru că ei ar fi putut să spună că a fugit din arest.”
Istoricul Dinu Gherman în lucrarea sa „Frica în memoria colectivă În România comunistă (1948-1965)” explică modul în care aparatul ideologic şi de propagandă al regimului comunist a constituit un mijloc represiv ȋn sine, arătând că „adevărata esenţă a ideologiei comuniste a fost violenţa și că propaganda comunistă a utilizat ȋn mod larg tehnici propagandistice care au folosit forţa destructivă a sentimentului fricii”.
Ȋn acelaşi timp, „pentru elitele comuniste – cei care aveau ca meserie fabricarea fricii, propaganda a servit drept suport motivaţional, complementar legislaţiei comuniste care a oferit suportul unei reprezentări a justiţiei şi un cadru legal de desfăşurare a activităţilor represive ȋn conformitate cu convenţiile ideologice ale vremii. Aidoma şi alături de organele de partid şi securitate, aparatul propagandistic a avut misiunea de a reifica frica şi de a o transforma ȋntr-o marfă livrată de regim supuşilor săi”.
Teroare și exploatare
Într-un raport CIA din 1954, citat ca sursă de ziarul Adevărul este prezentat controlul sovietic în România în perioada (1944-1958). „În general, se poate spune că în toate fazele vieţii şi producţiei din România, controlul sovietic este atât de strict, încât practic a transformat întreaga ţară într-o uzină imensă pentru folosinţa sovieticilor”, concluziona raportul CIA.
„Tot mai mult, trupele sovietice ocupă zonele strategice din România. Ele au posturi de comandă în Galaţi, Iaşi, Brăila şi Bucureşti”, arată o notă informativă a CIA, din 1954, citată de cotidianul amintit.
Cel mai mare depozit de petrol pe care Armata Sovietică îl avea în România era la Brăila, iar pe calea ferată dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, în vecinătatea localităţii Daeşti, se afla în construcţie un depozit subteran de combustibil.
„Hangare de avioane sunt construite acum la aerodromul de la Băicoi, lângă Câmpina, şi hangare subterane la Ianca, în regiunea Dunării, lângă frontiera cu Bulgaria. Vechiul aeroport civil de la Turnişor, lângă Sibiu, a fost mărit şi transformat într-un aerodrom militar.
Un centru de observaţie a fost amplasat pe Muntele Omu, în regiunea Sinaia, pentru a fi folosit de aviaţia sovietică. În apropiere se află o platformă pe care pot ateriza elicoptere.
Centrul este echipat cu aparate radio. Deşi în trecut locul era unul favorit pentru excursionişti, muntele a devenit un teritoriu interzis. O şcoală de piloţi funcţionează lângă Târguşor, în regiunea Prahovei”, se arăta în raportul CIA din 1954, preluat de sursa citată.
Citește și: Propaganda comunistă din filme. Efecte la zi. Cum o diminuăm
Tot acolo este publicată o notă informativă CIA din 1952 care se referă la uzinele Sadu. În ea se spune cum se purtau și ce făceau specialiştii sovietici la Uzina construită la începutul anilor ’40, în munţi, la ieşirea din Defileul Jiului (Gorj).
Ea producea în anii ’50 modele sovietice de pistoale, cu calibrul 7,62 mm, dar şi grenade şi diverse mecanisme explozibile. „Dau ture zilnic prin fabrică, pentru a supraveghea muncitorii, dar când le dau aşa-zisele indicaţii, întotdeauna zbiară la ei.
Programul lor zilnic începe dimineaţa la cantina uzinei, unde sfătuitorii sovietici se îmbată. Apoi inspectează diferite sectoare ale fabricii, după care se întorc la cantină pentru a continua să bea”. Fabrica avea circa 1.000 de angajaţi și era păzită de 120 de soldaţi înarmaţi, iar Securitatea din Târgu Jiu asigura protecţia acesteia.
Avatarurile memoriei
Ștei, 1952, într-o zi de toamnă. Oamenii au fost anunțați să-și strângă varza de pe câmp, pentru că vin rușii să pună blocuri acolo. La început n-au crezut, era greu să crezi o asemenea grozăvie. Apoi s-au dus să-și strângă varza, pentru că în gară începuseră să sosească trenurile cu scânduri. Nu era o glumă.
Urmând planurile de la Moscova, rușii au ridicat pe pământurile satului Ștei, din 1952 până în 1956 un oraș întreg cunoscut ca Doctor Petru Groza.
„Peste 300 de mii de tone de uraniu au încărcat și dus rușii de la mina de aici. Până în 58 când Dej le-a spus să plece, rușii luaseră deja cel mai bun și mai ușor de exploatat zăcământ de uraniu de suprafață, care era și de cea mai bună calitate”, povestește Iulian Balaj, fost inginer la mina de uraniu, acum primar al orașului redenumit Ștei.
Dar toată povestea acestui loc marcat de ocupația rusească, în reportajul „Mulți le duc dorul rușilor. Aici, la noi, n-a fost rău!”, realizat în această iarnă, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în fostul oraș sovietic din Munții Bihorului. Memoria locului, afectată de crizele repetate, de decăderea orașului după revoluție și de închiderea minelor, a suferit mutații alarmante care arată că desprinderea de trecut nu se poate face decât printr-o schimbare în bine.
Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.
Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHub, Report.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european.
//////////////////////////////////////////
(Prin cardasia dintre Satan si sutane imbricate in satane…)”Este un moment de cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Română”. Istoricul Oliver Jens Schmitt despre relația bisericii cu AUR și cu Rusia / Influența BOR în stat e la apogeu, dar scade în societate / AUR a fost identificat ca un factor de violență
CRISTIAN PANTAZI
Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, care a lansat în acest an cartea Cartea ”Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023”, a vorbit într-un interviu pentru G4Media despre ”momentul de cotitură” în care a ajuns Biserica Ortodoxă Română, confruntată atât cu încercările de influențare din Rusia, cât și cu încercarea AUR de a utiliza credința ca armă electorală.
”Este un moment de cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Română pentru că în ultimii ani s-a intensificat o încercare din partea Patriarhiei de a delimita credința ortodoxă, Biserica Ortodoxă, de ortodoxism văzut ca un fel de de erezie. Și dl. Bănescu, purtătorul pe cuvântul al Patriarhiei, a explicat deja din punct de vedere teoretic, dogmatic care este deosebirea dintre ortodoxie și ortodoxism ca fundamentalism ortodox. Și acum cred că partidul AUR, care întotdeauna a încercat să instrumentalizeze credință și biserica pentru scopuri în politice, a fost identificat și ca un factor de violență”, a spus istoricul Oliver Jens Schmitt.
El a vorbit în interviul pentru G4Media și despre relația BOR cu Biserica Ortodoxă din Rusia, dar și despre încercările patriarhului de a moderniza instituția după criticile dure ale societății față de reacția la incendiul din clubul Colectiv.
Carte de vizită Oliver Jens Schmitt: Predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe.
El a publicat volumul ”Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023” la Editura Humanitas, unde i-au mai apărut cărțile ”Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea Căpitanului“ (2018), ”România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie” (2018) și ”Balcanii în secolul XX: O istorie postimperială” (2022).
Interviul VIDEO:
Rep: Miercuri 10 mai a avut loc un protest violent instigat de partidul extremist AUR, iar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a condamnat public actele de violență. A mai existat un astfel de moment în 2022, despre care ați scris în cartea dvs. Ce semnificație are această poziționare a Patriarhului Daniel împotriva partidului extremist AUR?
Cred că este un moment de cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Română pentru că în ultimii ani s-a intensificat o încercare din partea Patriarhiei de a delimita credința ortodoxă, Biserica Ortodoxă, de ortodoxism văzut ca un fel de de erezie. Și dl. Bănescu, purtătorul pe cuvântul al Patriarhiei, a explicat deja din punct de vedere teoretic, dogmatic care este deosebirea dintre ortodoxie și ortodoxism ca fundamentalism ortodox. Și acum cred că partidul AUR, care întotdeauna a încercat să instrumentalizeze credință și biserica pentru scopuri în politice, a fost identificat și ca un factor de violență.
În trecutul Bisericii Ortodoxe Române, doar după asasinarea primului-ministru Ion Gheorghe Duca de către legionari, biserica încercat să se delimiteze de legionari, dar în cuvinte mult mai puțin clare decât astăzi.
Și de aceea aș spune că am am ajuns la un moment care ar putea să fie foarte pozitiv pentru Biserica Ortodoxă Română, pentru că se poate relua și o dezbatere importantă. E vorba despre legătura pozitivă între biserică și potențialul său de a face o contribuție esențială la dezvoltarea democrației în România, pe de o parte și de de o altă parte, identificarea foarte clară a extremei drepte ca o forță ne-creștină. Pentru că violența nu este creștină, glorificarea neamului nu este creștină, pentru că noi cu toții știm că nu un colectiv ci credinciosul că individual va fi mântuit.
Rep: Am văzut că este vorba doar de delimitarea Patriarhiei, nu este delimitarea întregului sinod al Bisericii Ortodoxe. Și dvs. ați scris pe larg în cartea dvs. despre aceste diferențe de poziționare între patriarh și alți ierarhi, care sunt pe cu totul altă lungime de unde decât Patriarhul. De unde vine această tensiune din interiorul bisericii?
De la Marea Unire din 1918 încoace, întotdeauna în Biserica Ortodoxă Română unită în care există patru tradiții regionale diferite – vechiul Regat, Ardeal, Bucovina, Basarabia – au existat întoteauna curente și grupuri de interese diferite. Și de aceea nu putem să spunem dacă vorbim despre biserica ortodoxă ca de o instituție monolitică. Nici o instituție nu este monolitică pentru că e vorba de oamenii care sunt activi – în acest caz slujitorii bisericii.
Rep: E o oglindă a societății…
E o oglindă a societății, adică e o instituție ca fiecare altă instituție de stat și asta a fost și grilă mea de lectură. Chiar și în perioadă interbelică, în timpul celui de doilea război mondial, chiar în perioada comunistă, la fel ca și astăzi, sunt curente diferite, interpretări diferite nu numai pe nivel personal, și politic. Sunt și idei, concepte diferite despre cum trebuie să fie o biserică.
Și avem de-a face cu o asemenea situație și astăzi. Deosebirea majoră este că acum au ieșit la iveală aceste opinii diferite, pentru că cel puțin după prăbușirea regimului ceaușist aceste diferențe interne au fost discutate în sânul bisericii și foarte rar mirenii sau oamenii care nu erau foarte apropiați de Biserică erau informați, lămuriți despre ceea ce se întâmplă în biserică.
Rep: Or, aceste diferențe de poziționare, aceste tensiuni au devenit publice. Ne vom întoarce la temă, dar aș vrea să ne explicați următorul lucru: ați scris că influența Bisericii Ortodoxe Române în stat, în politică, e la apogeu, dar influența BOR scade în societate. Cum explicați acest paradox?
Da, e foarte interesant, pentru că din punct de vedere constituțional, biserica a fost mult mai puternică în perioada interbelică. Constituția din anul 1923 a definit Biserica Ortodoxă Română drept biserică de stat. Dar în practică, biserica era atunci mult mai controlată de către stat, și era mult mai săracă decât astăzi.
După căderea comunismului, Biserica, deși întotdeauna a revendicat o poziție dominantă în Constituție, nu a obținut-o. Dar printr-o politică economică de mare succes, prin comercializarea chiar și a bisericii ca instituție și prin profesionalizarea muncii mediatice, biserica a obținut o mare vizibilitate. Și bineînțeles toți politicienii, chiar și post-comuniștii, chiar și Emil Constantinescu, aveau impresia că au nevoie de prezența bisericii pentru a legitima statul și elitele politice.
Rep: Și pentru voturi…
Da, bineînțeles și pentru voturi, deși nimeni nu a încercat să dovedească cât de mare este această putere de mobilizare a Bisericii. La referendumul despre familia tradițională a fost evident că dacă biserica singură împreună cu comunități neo-protestante trebuie să mobilizeze, nu a ajuns la cvorumul necesar.
Rep: Dar atunci noi am avut informații că Biserica Ortodoxă Română nu s-a implicat 100% în referendum. La nivelul unor înalți ierarhi, inclusiv la nivelul Patriarhului, a fost o reticență de a-și lipi complet imaginea de acest referendum. Aveți aceleași informații ca și noi că nu s-a implicat 100%?
Eu îmi pot baza opinia pe studiile sociologice și politologice care au fost efectuate după referendum, care probabil nu țin cont suficient de mecanismele și dinamicile interne ale bisericii și au perceput biserica ortodoxă română ca o entitate monolitică.
Dar trebuie să spun că cel puțin în ceea ce privește elita politică există o convingere a importanței Bisericii Ortodoxă la alegeri, adică e fel de dogmă politică că împotriva Bisericii nu se poate câștiga. Singura excepție fiind Traian Băsescu la începutul carierei sale, când a condus o politică chiar și impotriva unor interese ale Bisericii, dar la un moment dat și el a cedat, să spunem, când a fost organizat un referendum împotriva lui.
Rep: De ce spuneți că influența Bisericii scade în societate, deși ea este foarte mare la nivelul statului? Cum măsurați acest lucru?
Este de de fapt un fenomen care a început încă din comunism. Pe de o parte, există o mare loialitate generală în sondaje față de biserică, dar în ceea ce privește practicarea, adică acei credincioși care se duc regulat la biserică la biserică, diferențele față de celelalte țări europene nu sunt preia mare.
Există un mare decalaj între această identitate ortodoxă care apare în toate sondajele și participarea activă la viața religioasă.
După sfârșitul comunismului, problemele interne ale bisericii au ieșit la iveală, adică mulți români cunosc cazul Colectiv (reacția unor ierarhi ai BOR față de incendiu, criticată de societate – n.red.), problemele de etică morală ale unor ierarhi. Menționez numai cazul fostului episcop de la Huși, Corneliu Onilă. Trebuie să spun și țin să subliniez că aceste probleme nu sunt specifice pentru Biserica Ortodoxă Română. Biserica Catolică și alte biserici sunt confruntate cu probleme similare. Adică nu este ceva specific sau tipic pentru România, dar ele există.
Și e o biserică importantă confruntată cu o societate care în ultimii ani s-a schimbat radical prin individualizare, prin secularizare, prin procese pe care le putem observa și în alte părți. Mai ales tinerii își alcătuiesc și religii private din elemente diferite, puțină tradiție ortotoxă, puțin new age, puțin șamanism, un fel de spiritualitate care a fost privatizată.
Rep: Are legătură această scădere a influenței în societate și cu faptul că Biserica Ortodoxă Română nu și-a asumat totalmente trecutul, nu a făcut lustrație, așa cum ați scris în carte, nu și-a asumat sprijinul pentru legionari? A scăzut încrederea oamenilor?
Cred că numai parțial. Sunt și alte motive. Eu cred că majoritatea credincioșilor și a oamenilor în România nu se interesează prea mult de trecut, ci de prezent. În ultimii ani cunoaștem cu toții acest discurs: lipsa de activitate socială, lipsa de angajament pentru cei săraci, acest decalaj între proiecte mari de prestigiu precum Catedrala Mântuirii Neamului pe de-o parte, și lipsa de de spitale. Asta a jucat un rol foarte important. Cazul Colectiv a fost tipic.
Biserica a reacționat însă prin profesionalizarea muncii mediatice. E foarte prezentă și în ultimii ani biserica a încerca să-și schimbe și strategia, intensificând munca caritabilă și socială. Dar acesta este un fenomen recent și evident o reacție la așteptările din partea societății, care s-au schimbat în ultimii ani.
De aceea nu cred că e problema trecutului. E o problemă pentru fiecare instituție care un are un trecut complicat și chiar dureros și nu este gata să îl asume, dar pe de altă parte cred că pentru credincioși și în general pentru societatea românească problemele prezentului sunt mai importante.
Rep: Vorbeați de catedrală. Unii ierarhi sau apropiați ai Bisericii Ortodoxe susțin că era necesar un astfel de simbol al puterii tocmai pentru a o ajuta politic în relația foarte complicată cu Biserica Ortodoxă Rusă, care tot timpul a încercat să își extindă influența. Or, într-o instituție precum Biserica, simbolurile sunt foarte importante. România era una din puținele țări ortodoxe fără un astfel de simbol, susțin acești adepți ai bisericii. Sunteți de acord cu teza că era nevoie de un astfel de simbol?
Cred că biserica, mai ales în legătură cu Biserica Ortodoxă Rusă, are un alt avantaj foarte mare. Și nu este o clădire, ci o idee: tradiția ardeleană a participării mirenilor in viața bisericească. Adică modelul mitropolitului Andrei Șaguna, făuritorul Bisericii Ortodoxe Ardelene, un model care acum încă există ca un fel de moștenire în constituția bisericească.
Această biserică regională ortodoxă în Ardeal a cunoscut un sistem care a prevăzut alegeri libere pentru toate instituțiile interne ale bisericii cu o majoritate de două treimi a mirenilor.
Și acest sistem a iradiat până în Rusia. După prăbușirea sistemului țarist în 1917 în Rusia a izbucnit un val de reforme. Și ideologii intelectuali ruși au întrebat cum se poate democratiza o biserică ortodoxă, iar modelul exista deja și au discutat atunci despre modelul ardelean.
Și cred că acesta ar fi un răspuns mult mai puternic din partea Bisericii Ortodoxe Române. Bineînțeles, o catedrală este importantă, dar cred că în momentul de față avem nevoie de idei puternice și există această tradiție care poate cu siguranță fi și reactivată.
Rep: Am vorbit de Biserica Ortodoxă Rusă. Ați abordat pe larg în cartea dvs. influența pe care o are asupra unei părți a ierarhilor sau a preoților din din România. Cât de mare credeți că e această influență, cum o cuantificați?
E greu de cuantificat pentru că din ce știu eu nu există niciun studiu. Recent a fost făcut un studiu sociologic interesant despre rolul preoților în creșterea AUR, mai ales in diaspora. Acest studiu a evidențiat rolul preoților în succesul electoral al partidului AUR și a încercat și să ofere explicații.
În primul rând este frustrarea acestor preoți confruntați cu tot felul de elemente ale modernizării, adică secularizarea, individualizarea societății, pierderea importanței bisericii în viața publică. Și asta a stârnit această reacție. În diaspora, după eșecul partidului USR PLUS, oamenii și-au cautat o nouă orientare, nu numai politică, dar chiar și identitară, care a fost oferită de către acești preoți.
Pe de altă parte avem bineînțeles multe semne că există destul de mulți preoți care se simt alături de aceste curente, dar sunt și mulți alții care nu sunt alături și este imposibil de cuantificat în momentul de față.
Rep: Cum explicați totuși ieșirile foarte clare ale purtătorului de cuvânt al Patriarhiei și ale unor înalți ierarhi care critică extrem de clar invazia rusă în Ucraina și crimele făcute de Rusia în Ucraina? Cum se împacă aceste două curente de gândire?
Cred că cei care critică în mod foarte clar această invazie rusă au înțeles despre ce e vorba: un război intra-ortodox, o țară mare ortodoxă ca Rusia face un abuz groaznic asupra credinței creștine și moștenirii ortodoxe în general. Patriarhul Kiril, probabil un fost agent al KGB, a devenit un fel de propagandist de frunte al unui război anticreștin și antiortodox, trebuie să fim foarte clari.
Pe de o altă parte, există deja din 2016 încoace, adică după sinodul de la Creta, un fel de schismă între patriarhul ecumenic de la Constantinopol și patriarhul de la Moscova. Iar patriahul Kiril de la Moscova și-a revendicat, să spunem, o hegemonie asupra întregii lumi ortodoxe. Evident că Biserica Ortodoxă Română, care în privința numărului de credincioși e a treia biserică ortodoxă din lume, trebuie să se poziționeze.
Și există și o altă dimensiune care a fost tematizată de către acești intelectuali ortodocși apropiați de Biserica Ortodoxă Română, care recent au lansat un apel foarte important: integrarea României în sistemul euroatlantic și împăcarea, sau un fel de compromis ori de alianță între biserică și tradiția ortodoxă pe de o parte și lumea democratică pe de altă parte. Așa cum știți, există o teorie a unui politolog american foarte influent din anii 90, Samuel Huntington, după care ortodocșii nu au niciun potențial democratic, ceea ce nu este adevărat.
Ucrainienii, românii, grecii și bulgarii arată foarte clar că se poate combina ortodoxia și democrația. Dar e evident că există în România unii ierarhi sau oameni politici ce vor să fie apropiați de biserică, care vor să dirijeze sau să orienteze România spre est. Iar estul este astăzi este Moscova, un sistem autoritar, și de aceea iarăși e un momente de răscruce și de cotitură nu numai pentru pentru Biserica Ortodoxă Română, dar și pentru Ortodoxie în general.
Rep: Vedeți o tensiune în sinodul BOR între cei care se uită spre vest și cei care se uită spre est?
Dezbaterile interne ale sfântului Sinod nu sunt prea bine cunoscute, dar cunoaștem luările de poziție ale unor ierarhi.
Rep: Celebrarea paștelui ortodox odată cu cel catolic e o inițiativă a intelectualilor de care vorbeați. Cum credeți că se va poziționa Biserica Ortodoxă Română? Va fi un moment de cotitură pentru Biserica Ortodoxă?
A fost interesant că și un important ierarh, mitropolitul Ardealului, Andrei Andreicuț, a semnat această petiție și se vede că să se mișcă ceva în biserică. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Bănescu, a spus că trebuie că este în principiu deschis, dar este vorbă de e o decizie foarte importantă care trebuie discutată și la un sinod pan-ortodox despre care știm că este este pregătit ani de zile.
De fapt, în momentul de față avem în sânul Ortodoxiei în general un curent care este mai deschis spre alți creștini, ecumenic, și acest curent este sub conducerea patriarhului ecumenic de la Constantinopol. Cred că nu numai pentru Biserica Ortodoxă Română, ci și pentru celelalte biserici ortodoxe din statele UE a venit și o șansă foarte mare. Și intelectualii au explicat de ce este atât de important să sărbătorim Paștele împreună noi toți creștinii de pe acest continent în general, și pentru faptul că milioane de români trăiesc în țările în care Paștele este celebrat după calendarul gregorian.
Pe de altă parte e evident că întotdeauna sărbătorile mari creștine sunt legate de emoții foarte puternice, dar cred că dacă majoritatea bisericii este gata să însoțească un asemenea proces ar avea un dublu efect foarte pozitiv. Ar arăta că suntem cu toți creștini și că avem nevoie și pe acest continent de un nou discurs despre importanța credinței creștine, care stă la baza la baza culturii noastre.
Putem observa pretudindeni că extremiștii au umplut un gol identitar care a fost lăsat de elitele care sunt mai degrabă tehnocrate. Avem nevoie și de o temelie culturală puternică, dar și etico-morală a continentului nostru. Și cu siguranță toate bisericile trebuie să aibă ceva de spus și ar avea multe de spus în această privință. Eu o văd mai ales ca pe o șansă.
Rep: Ați documentat tensiunile din interiorul Bisericii Ortodoxe, tentativele de schismă. Credeți că pe această falie modernitate versus tradiționalism, Est versus Vest, e posibil să vedem o nouă tentativă de schismă în interiorul bisericii Bisericii Ortodoxe?
Sunt unii intelectuali care deja au început să vorbească despre așa ceva. Sper că nu va fi cazul. Bineînțeles și o minoritate poate să stârnească o situație de schismă. Dar cred că în primul rând trebuie reactivată această tradiție de dezbateri deschise, pentru că asta lipsește. Vedem că sunt niște controverse, uneori chiar și atacuri la nivel personal.
Dar toate aceste instituții moștenite din sistemul șagunian mai există pe hârtie. Și ele privesc și implicarea mirenilor. De aceea acest apel al intelectualilor a fost atât de important, pentru că a fost primul apel major din partea mirenilor apropiați de biserică, adică nu din partea unor intelectuali care critică Biserica pentru diferite motive, că ar fi agnostici sau nu ar susține în general credința sau biserica. Nu, acest apel vine de la oameni pentru care biserica este o valoare spirituală foarte importantă.
Există deja o tradiție în biserica ortodoxă română. E un avantaj foarte mare pentru că celelalte biserici ortodoxe – nici bulgară, nici greacă, nici rusă – nu au acest potențial. Dar acest potențial trebuie activat.
Rep: Ați scris în carte că dosarul de la Securitate al Patriarhului Daniel ar fi fost distrus în decembrie 1989. Puteți să explicați publicului la ce dosar vă referiți și care e sursa acestei informații?
Este o mare dezbatere. Ultimul istoric care a publicat despre această problemă a fost Mădălin Hodor și în cartea mea nu spun dacă e corect sau nu. Pur și simplu în această carte am încercat să culeg material despre dezbateri publice legate de biserica ortodoxă. Și bine înțeles după sfârșitul comunismului și mai ales după moartea patriarhului Teoctist, dezbaterea despre aceste dosare a fost foarte aprigă în spațiul public românesc. Din păcate în general aceste dosare nu sunt accesibile și circulă tot felul de zvonuri. Eu, ca istoric, nu pot să spun dacă aceste zvonuri sunt corecte sau nu, dar eu pot să le descriu ca fapt în spațiul public românesc.
Rep: Acestea au fost întrebările mele. Mai este vreun subiect pe care doriți să îl discutăm?
Cred că am atins inima problemei, și aceasta este dezbaterea mare. Există potențialul de a deschide un nou capitol, cel puțin în ceea ce privește dinamicile interne ale dezbaterii. Pentru că a existat o asemenea dezbatere încă din anii 20 ai secolului trecut, toți au discutat și a fost foarte interesant. Și protocoalele au fost publicate, și idei complet diferite în societate despre cum trebuie să fie o biserică.
Chiar și în Biserica Catolică există o astfel de dezbatere, acolo sunt tradiționaliștii care au devenit foarte foarte puternici sub Papa Benedict.
La bisericile protestante e altceva, pentru că toți preoții pastori sunt aleși. Eu sunt reformat. La noi biserica e foarte săracă, da – au casele biserici bineînțeles, dar noi alege la fiecare 4 an preoții care sunt teologi cu studii studii universitare. Și dacă nu ne place, nu sunt realeși. Transparența este foarte mare. Avem un sinod, dar este compus numai din mireni.
Rep: Și în România au reînceput discuțiile despre importanța Adunării Bisericești, cea care reunește clerul și mirenii și cât de cât de relevantă mai este.
Am văzut pe youtube câteva filmulețe de la ultima Adunare Bisericească. A fost ca la o fost adunare a Partidului Comunist, nici o dezbatere sau o farsă de dezbatere. Au publicat câteva poze în jurul unei mese, doi mireni și câțiva preoți și gata, asta a fost democrație. Pe de o altă parte, și de aceea am insistat, adunarea bisericească poate fi reactivată.
Imagine și montaj: Ovidiu Micsik – Inquam Photos / Transcript realizat cu ajutorul Vatis Tech
https://www.g4media.ro/este-un-moment-de-cotitura-in-istoria-bisericii-ortodoxe-romana-istoricul-oliver-jens-schmitt-despre-relatia-bisericii-cu-aur-si-cu-rusia-influenta-bor-in-stat-e-la-apogeu-dar-sc.html
///////////////////////////////////////////
Azilele Groazei și Dreptul Internațional al Drepturilor Omului. Responsabilitatea autorităților de a preveni acte de tortură și tratamente inumane ori degradante
Radu CORNEA
- Introducere
Pe data de 4 iulie, procurori aparținând Direcției de Investigare a Infrațiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), însoțiți de polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului General al Poliției Române, au descins la un număr de cămine de vârstnici private din Ilfov, aducând în atenția publică o realitate de un tragism greu de descris în cuvinte. Conform informațiilor disponibile la momentul scrierii acestui articol, în jur de 100 de vârstnici au fost supuși în repetate rânduri unor abuzuri fizice și psihice grave, ținuți în condiții de trai de-a dreptul mizere, înfometați și forțați să lucreze fără nicio plată la schimb[1]. O investigație jurnalistică a Buletinului de București indică faptul că aceste abuzuri ar fi avut loc începând deja cu anul 2018[2]. În zilele ulterioare descinderii inițiale a procurorilor DIICOT, a ieșit la lumină că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDCA), Direcția de Sănătate Publică Ilfov (DSP Ilfov) și Primăria Voluntari au fost înștiințate încă din anul 2021 în legătură cu situația persoanelor internate la aceste cămine[3], însă aceste instituții și agenții au eșuat în a acționa asupra acestor informații și/sau au ascuns ceea ce cunoșteau despre abuzuri[4]. Imaginea care se conturează este una sumbră: instituții și agenții publice nu au prevenit abuzurile la care au fost supuși bătrânii din „Azilele Groazei” deși aparent dețineau destule informații despre ele și atribuții care le-ar fi permis să le combată și să le prevină. Alarmant este faptul că din circmustanțele cazului actual reiese la o primă vedere că suferința prin care au trecut victimele acestor aziluri se ridică la rangul de tratament inuman ori degradant, iar posiblitatea de a le cataloga drept tortură nu pare nici ea departe de realitate. Tratementul inuman ori degradant și tortura sunt intersize în mod categoric de către dreptul internațional al drepturilor omului, iar interzicerea torturii reprezintă o normă peremptorie a dreptului internațional, superioară altor norme și de la care nicio derogare nu este posibiliă.[5]
Prin urmare, acest articol își propune să exploreze responsabilitatea autorităților publice de a preveni acte de tortură și de tratamente inumane ori degradante în cazul „Azilelor Groazei”. Această analiză se va derula în baza dreptului internațional al drepturilor omului, mai exact în cadrul Convenției europene a drepturilor omului (CEDO) și a Convenției împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (Convenția ONU împotriva torturii).
- CEDO și prevenirea actelor de tortură și a tratamentelor inumane ori degradante
Articolul 3 al Convenției europene a drepturilor omului este clar și concis: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”[6]. Deși adresat în primul rând statelor și organelor lor pentru a se asigura că populația nu este supusă la astfel de tehnici de către organele publice, articolul 3 conține și o obligație pozitivă pentru state de a se asigura că persoanele sub jurisdicția lor nu sunt torturate sau tratate inuman ori degradant de către părți sau entități private[7]. Astfel, un stat semnatar al CEDO nu poate fi găsit responsabil pentru acțiunile persoanelor private care au torturat sau tratat inuman ori degradant pe cineva, însă poate fi considerat responsabil în temeiul articolului 1 CEDO[8] pentru că a eșuat în a recunoaște „oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al prezentei Convenții”[9]. În cazul de față, entități private par într-adevăr responsabile de abuzurile suferite de către cei aproximativ 100 de vârstnici[10], ceea ce, împreună cu eșecul autorităților de a acționa împotriva lor, poate semnala posibilitatea de a trage autoritățile române la răspundere conform articolului 1 al Convenției europene a drepturilor omului, cu condiția ca criteriile adiționale pentru o astfel de răspundere să existe.
II.1. Existența actului de tortură sau a tratamentului inuman ori degradant
Primul criteriu care trebuie examinat este dacă abuzurile la care au fost supuși vârstnicii din azile se pot încadra definiției de tratament inuman ori degradant, sau dacă severitatea lor justifică încadrarea acestora la acte de tortură.[11]
Chiar dacă textul Convenției conține construcția „tratament inuman ori degradant”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) recunoaște că o persoană poate fi supusă unui tratament inuman și degradant fără ca cele două tipuri de tratament să se excludă reciproc[12]. Tratamentul inuman constă în cauzarea cu premeditare timp de ore întregi a rănilor fizice sau a suferinței psihice și fizice intense[13]. Tratamentul degradant descrie situațiile în care o persoană este umilită, demnitatea ei umană este minimalizată și diminuată, sau este forțată să trăiască sentimente de inferioritate, agonie și frică capabile de-ai înfrânge rezistența fizică ori morală[14]. Nu este necesar ca experiența prin care victima a trecut să fie produsul intenției făptașului de a o umili în mod specific[15] și ajunge ca victima să fie umilită în ochii proprii, nu în ochii altora[16]. Se observă astfel interacțiunea dintre cele două tipuri de tratamente, care au potențialul să capteze efectele diferite asupra victimei și care se pot influența unele pe altele (rezistența fizică și morală a unei persoane poate fi înfrântă prin umilirea demnității ei, de exemplu)[17]. În Jalloh c. Germaniei, CtEDO a afirmat că, pentru a fi acoperită de articolul 3 CEDO, maltratarea unei persoane necesită atingerea unui nivel minim de asprime[18]. Acest nivel minim nu este unul prestabilit, ci se construiește acordând atenție circumstanțelor situației de față, luând în calcul ”durata tratamentului, efectele sale fizice și mentale, și în anumite cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei”.[19]
În cazul „Azilelor Groazei”, un număr de stenograme, investigații jurnalistice și interviuri prezintă în detaliu aparent convingător că victimele din azile au fost supuse unor tratamente inumane și degradante. Se pare că bătrânii, unii dintre ei suferind de handicap, erau, inter alia, bătuți[20], jigniți și umiliți verbal[21], duși în pragul deshidratării și a foametei[22] și ținuți în aer liber fără haine și forțați să cerșească, inclusiv pe temperaturi scăzute.[23]
Referitor la posibilitatea tratamentelor inumane ori degradante de a se ridica la nivelul torturii, CtEDO privește actul de tortură ca semnificând „tratament inuman intenționat ce produce suferință serioasă și crudă”[24]. Important este că testul pentru seriozitate și cruzime este, la fel ca în cazul tratamentului inuman, bazat pe circumstanțele cazului de față și ia în calcul aceleași aspecte[25]. În Polonskiy c. Rusiei, CtEDO a refuzat să limiteze tortura la situații care implică doar urmări negative pe termen lung ale sănătății fizice sau răni fizice[26]. Intenția este și ea o parte cheie a identificării actului de tortură, în sensul că făptașul trebuie să intenționeze a se folosi de tortură pentru un scop anume[27], în cele mai multe cazuri pentru a provoca suferință sau a pedepsi, dar nu numai. De exemplu, în Polonsky c. Rusiei s-a intenționat a folosi tortura pentru a forța victima într-o stare de capitulare și supunere[28]. Un alt aspect al torturii este controlul asupra victimei. Conceptul de control se referă la relația dintre puterea făptașului de a se impune asupra victimei și lipsa capacității acesteia de a rezista, ceea ce îi oferă făptașului potențialul de a folosi orice grad de cruzime dorește, deoarece singurul lucru care îi îngrădește capacitatea de violență este propria forță fizică și psihică pe care o posedă.[29]
Vulnerabilitatea bătrânilor din azile datorită vârstei lor, izolării, înfometării, igienei inexistente, și în cazul unora, a handicapului de care suferă, înclină apreciabil balanța spre a considera tratamentul inuman la care au fost supuși ca fiind tortură. În plus, se pare că controlul angajaților acelor azile era aproape deplin asupra vârstnicilor, dovada fiind urmele de violență fizică și de umilință mentală malignă la care erau supuși aceștia din urmă, fără a se apăra sau împotrivi. În ciuda faptului că ancheta este de abia în stadiul inițial și informațiile publice sunt insuficiente pentru a stabili cu exactitate intenția celor care au participat la administrarea acestor tratamente inumane victimelor, o primă remarcă se poate face în legătură cu ceea ce reiese până acum din stenograme: victimele erau bătute și umilite pentru a fi forțate într-o stare de capitulare și supunere, trăind astfel cu frică de angajați și cu frică de a-și exprima orice neplăcere sau de a cere lucruri la care erau îndreptățiți, precum mâncare.
II.2 Responsabilitatea autorităților de a preveni acte de tortură și tratamente inumane ori degradante
În X și alții c. Bulgariei, CtEDO a enumerat obligațiile pozitive ale statelor în temeiul articolului 3 CEDO: obligația de a crea un cadru legislativ și normativ pentru protecție, obligația de a lua măsuri operaționale pentru a proteja persoane împotriva riscului de a fi victima unui tratament contrar articolului și obligația de a investiga în mod efectiv și eficace afirmații care visează posibile cazuri de asemenea tratamente[30]. O analiză a cadrului legislativ existent și a măsurilor operaționale preventive depășește scopul acestui articol; acesta se concentrează pe eșecul investigativ al autorităților publice.
Obligația autorităților de a investiga se declanșează imediat ce o plângere oficială este adusă în atenția lor sau dacă au fost informate în mod suficient de clar în legătură cu posibile situații de tortură sau maltratare[31]. În cazul de față, indicații clare în legătură cu o posibilă situație de maltratare a pacienților din azile se pot urmări până în toamna anului 2021, când vecini ai unui azil aparținând Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz înștiințează Primăria Voluntari despre faptul că azilul în care au văzut „în jur de 20 de persoane cu dizabilități și personal aferent” nu este conectat la canalizare și că acest lucru provoacă miros dezgustător[32]. Tot în toamna anului 2021, Direcția de Sănătate Publică Ilfov este atenționată că din incinta azilului se pot auzi „țipete și zgomote din interiorul centrului” și că au loc ”dese incidente pentru care sunt chemate poliția și SMURD-ul”[33]. În plus, Ministerul Muncii primește o plângere despre „țipete, gemete, zgomote de altercații” din subsolul azilului[34]. Ulterior, într-o inspecție DSP Ilfov se concluzionează că „în ceea ce privește îngrijirea și supravegherea acestora (beneficiarilor), nu s-au constat neconformități”[35]. În ianuarie 2022, Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov e înștiințat că din azil se pot auzi „zgomote puternice care sugerează suferința și/sau agresivitatea persoanelor aflate acolo: țipete, urlete extrem de puternice”[36]. Plângeri similare sunt trimise poliției din ianuarie până în iunie, cu rezultatul că doar un raport de intervenție este emis în care nu se menționează nimic despre starea bătrânillor[37]. Trei alte agenții și instituții atenționate în legătură cu ce se întâmplă în azil în 2021 și 2022 sunt: Garda Națională de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Ministerul Dezvoltării[38]. Este deci evident că prin dezinteresul și inactivitatea lor, autoritățile publice au eșuat în a investiga actele de tratament inuman și degradant semnalate de locuitorii din zona azilului și de societatea civilă, ceea ce, conform deciziilor CtEDO în M.S. c. Croației și Hovhannisyan c. Armeniei contravine responsabilității lor de a preveni acte de tortură și tratamente inumane ori degradante. Este adevărat că nu se poate susține că nu a existat nicio inspecție sau răspuns, însă inspecția DSP Ilfov și rapoartele poliției, care nu au semnalat în esență nimic ieșit din comun, puse față în față cu realitatea în care vârstnicii au fost găsiți cu râni adâncite până la os și mânjiți de fecale[39], mirosul atroce, foametea la care erau supuși, țipetele care se auzeau dinafara clădirii, silirea pacienților să stea fără haine în frig și să cerșească, nu par în niciun caz să satisfacă nivelul de diligență cerut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în M și alții c. Italiei și Bulgariei: „Standardele minime aplicabile, astfel cum sunt definite de jurisprudența Curții, includ cerințele ca […] autoritățile competente să acționeze cu diligență și promptitudine exemplare. În plus, ca o investigație să fie considerată eficientă, autoritățile trebuie să parcurgă toți pașii necesari pentru a asigura probele ce privesc incidentul, inclusiv, inter alia, o declarație detaliată privind acuzațiile din partea victimei presupuse, mărturii ale martorilor oculari, probe medico-legale, și, în cazuri adecvate, rapoarte medicale suplimentare.”[40]
III. Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
Articolul 1 al Convenției ONU împotriva torturii definește tortura ca fiind „orice act prin care se provoacă unei persoane, intenționat, durere sau suferință severă, fie fizică sau mentală, cu scopul de o obține de la aceasta, sau de la o terță persoană, informații sau o mărturisire, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis sau este suspectată că l-a comis, sau de a o intimida sau o constrânge […] sau pentru orice motiv bazat pe orice fel de discriminare, când asemenea durere sau suferință este provocată de un funcționar public sau de o alta persoană care acționează în calitate oficială, sau la instigarea sau cu consimțământul sau aprobarea acestuia.”[41] Articolul 16 cuprinde tratamentele inumane ori degradante, iar conform acestuia „fiecare stat parte se angajează să prevină, pe orice teritoriu aflat sub jurisdicția sa, alte acte de pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante ce nu constituie tortură […] atunci când asemenea acte sunt comise de către, sau la instigarea ori cu consimțământul sau acceptul unui funționar public sau al altei persoane care acționează în calitate oficială.”[42]
III.1 Părțile private, tortura și tratamentele inumane ori degradante
Potrivit Comentariului General Nr. 2 al Comitetului Împotriva Torturii (organismul creat sub Convenția ONU împotriva torturii pentru a facilita interpretarea și implementarea Convenției) indiferența și inacțiunea autorităților unui stat, la fel ca și eșecul acestora de a exercita nivelul de diligență cuvenit, în situații în care au motive rezonabile de a crede sau știu că acte de tortură ori tratament inuman sunt comise de părți private, echivalează cu consimțământul sau aprobarea actelor de tortură ori tratament inuman[43]. Raționamentul este că prin pasivitatea și indiferența lor, autoritățile publice practic permit și încurajează tortura sau tratamentul inuman în cauză[44]. În consecință, un stat semnatar al Convenției poate fi găsit responsabil pentru încălcarea articolului 2(1) al Convenției, articol ce necesită fiecare stat să „ia măsuri eficiente de natură legislativă, administrativă, judiciară, sau de altă natură, pentru a preveni acte de tortură pe orice teritoriu aflat sub jurisdicția sa”[45]. În cazul tratamentului inuman ori degradant, răspunderea statului este declanșată de articolul 16(1).
Noțiunea de tratament inuman sub Convenția ONU este similară celei sub CEDO, în sensul că tratamentul inuman înseamă provocarea de suferință sau durere gravă, fie ea fizică sau psihică. Tratamentul degradant înseamnă provocarea de suferință sau durere care duce la umilirea victimei[46]. O intenție de-a umili victima în mod specific din partea făptașului nu pare a fi necesară[47]. Tortura sub Convenția ONU se referă la orice formă de suferință sau durere severă cauzată în mod intenționat pentru a atinge un scop decris în articolul 1 al Convenției. Comitetul Împotriva Torturii nu se folosește de o definție rigidă a severității, preferând să țină cont de datele fiecărui caz și de faptul că sexul, condiția fizică și mentală, contextul maltratării, și vârsta diferă de la victimă la victimă.[48] Manfred Nowak observă că scopul torturii este esențial pentru a cataloga un tratament inuman drept tortură.[49] În ceea ce privește scopul tratamentului inuman suferit de vârstnicii din „Azilele Groazei”, informațiile disponibile nu sunt încă complet conclusive, însă s-ar putea ca acesta să fi fost aplicat pentru pedepsirea ori intimidarea/constrângerea victimelor[50], sau să fi fost bazat pe discriminarea lor. Nivelul de control necesar asupra victimelor e mai ridicat decât în cazul torturii sub CEDO, fiind nevoie de minim un control fizic asupra victimei[51]. Totuși, nu trebuie ca victima să se afle în detenție: ceea ce contează e lipsa de putere a victimei în încercarea ei de a rezista sau de a se opune[52]. Acest nivel de control poate fi mai ușor de demonstrat în cazul victimelor care suferă de handicap, ele fiind mai vulnerabile în fața manipulării fizice și mentale.
- Concluzie
Analizând cazul „Azilelor Groazei”, se poate concluziona că autoritățile publice au eșuat în a preveni, cel puțin, tratamentele inumane și degradante la care au fost supuși vârstnicii din azile. Îngrijorător este numărul ridicat de instituții și agenții care au fost contactate în legătură cu situația bătrânilor și care nu au acționat, ori au acționat într-un mod ineficient, luându-le practic partea persoanelor care au aplicat tratamentele inumane și degradante bătrânilor. Prin eșecul lor, aceste instituții și agenții le-au oferit impunitate absolută făptașilor care au transformat ultimii ani din viața victimelor în vârstă într-un adevărat iad. Din data de 5 noiembrie 2021, data notificării Primăriei Voluntari în legătură cu faptul că un azil în care au fost găsite ulterior unele dintre victime nu e conectat la canalizare[53] și care ar fi trebuit să trezească primele semne de întrebare în rândul funcționarilor publici, până pe 4 iulie 2023, data descinderii procurorilor DIICOT, s-au scurs 606 zile. Aceste 606 de zile de chin ar fi putut fi cu ușurință evitate dacă organele competente și-ar fi îndeplinit obligațiile atribuite prin lege și dacă funcționarii din cadrul lor nu ar fi ales pasivitatea și indiferența în timp ce bătrânii din azile erau privați de demnitate umană. „Azilele Groazei” indică o deficiență serioasă în protecția drepturilor omului și a statului de drept în România (de altfel membră în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului până în 2025), o protecție ce este subminată în continuare și prin faptul că mai mult de jumătate din hotărârile CtEDO nu sunt puse în practică[54].
[1] Alexandra Coșlea, ’Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plin de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală.”’ (Hotnews.ro, 4 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[2] Ovidiu Vanghele, Bianca Albu, ’Lagărele Cristinei’ (Buletin de București, 9 februarie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[3] ’Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini.’ (spotmedia.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[4] Ibid. A se vedea și ’Pandele știa situația din centrele de bătrâni: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei’ (spotmedia.ro, 10 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023 și Dora Vulcan, ’Demisiile din scandalul „azilelor groazei”. Acarul Păun a fost destituit, șefii se jură că n-au greșit și partidul îi crede.‘ (Europa Liberă România, 12 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[5] A se vedea Questions relating to the Obligation to Proescute or Extradite (Belgium v Senegal) (Judgment) [2012] ICJ Rep 422 [99] și Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (încheiată la 23 mai 1969) 1155 UNTS 331 art 53.
[6] Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) art 3.
[7] Z and Others v The United Kingdom App no 29392/95 (CtEDO, 10 mai 2001), para 73.
[8] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ’Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture’ (2022) 23.
[9] CEDO (n 6) art 1. Titlul I conține și articolul 3.
[10] Alexandru Mihăescu, ’Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale’ (G4media.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[11] Ireland v The United Kingdom App no 5310/71 (CtEDO, 20 martie 2018), para 167.
[12] Keenan v The United Kingdom App no 27229/95 (CtEDO, 3 aprilie 2001), para 116.
[13] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.
[14] Ibid.
[15] Peers v Greece App no 28524/95 (CtEDO, 19 aprilie 2001), para 74.
[16] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.
[17] Natasa Mavronicola, Torture, Inhumanity and Degradation under Article 3 of the ECHR: Absolute Rights and Absolute Wrongs (Hart Publishing 2021) 90.
[18] Jalloh v Germany App no 54810/00 (CtEDO, 11 iulie 2006), para 67.
[19] Svinarenko and Slyadnev v Russia App nos 32541/08 and 43441/08 (CtEDO, 17 iulie 2014), para 114.
[20] A se vedea stenogramele din referatul procurorilor DIICOT care conțin interceptări ale suspecților în –, ’Detalii șocante în dosarul azilurilor groazei. Stenograme: „Ăla cre’ că trebuie strâns de gât” / „I-am bătut p-ăștia de dimineață” (Digi24, 5 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.
[21] Ibid.
[22] ’„Javră ce ești.” Detalii incredibile despre tratamentele crunte la care erau supuși oamenii din azilele groazei din Ilfov – interceptări / Patru persoane arestate preventiv, 11, în arest la domiciliu’ (Hotnews.ro, 6 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.
[23] Ibid.
[24] Selmouni v France App no 25803/94 (CtEDO, 28 iulie 1999), para 100.
[25] Ibid.
[26] Mavronicola (n 17) 66-67.
[27] A se vedea Selmouni v France (n 24), para 98.
[28] Mavronicola (n 17) 69
[29] Ibid 72.
[30] X and Others v Bulgaria App no 22457/16 (CtEDO, 2 februarie 2021), para 178.
[31] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 27, 28.
[32] ’Statul știa din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau țipete, urlete, incidente și miros pestilențial” (Observator, 11 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.
[33] Ibid.
[34] Ibid.
[35] Ovidiu Vanghele și Bianca Albu, ’Toți știau. Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov (Buletin de București, 14 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.
[36] Ibid.
[37] Ibid.
[38] Ibid.
[39] n 22.
[40] M and Others v Italy and Bulgaria App no 40020/03 (CtEDO, 31 iulie 2012), para 100.
[41] Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (adoptată 10 decembrie 1984) 1465 UNTS 85 (Convenția împotriva torturii) art. 1.
[42] Ibid, art. 16.
[43] Committee Against Torture, ‘General Comment No. 2’ (24 ianuarie 2008) UN Doc CAT/C/GC/2 para 18.
[44] Ibid.
[45] Convenția împotriva torturii (n 41) art 2(1).
[46] Gerrit Zach, Moritz Birk, ’Article 16: Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 444.
[47] A se vedea raportul Raportorului Special ONU pentru tortură și tratamente cu cruzime, inumane ori degradante Manfred Nowak UNHRC, ’Report of the Special Rapporteur on torture, and other cruel, inhuman or degrading treatment or punishment’ (10 martie 2008) UN DOC A/HRC/7/3/Add.7 și cazurile în care acesta a concluzionat că există tratament degradant. De exemplu, detenția persoanelor pentru până la 61 de zile într-o celulă de închisoare din Indonezia ce sevește de fapt doar detențiilor pe termen-scurt; pagina 2.
[48] Gerrit Zach, ‘Article 1: Definition of Torture’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 50.
[49] Ibid 54.
[50] Bobi Neacșu, ’Stenograme DIICOT din ”azilele groazei”: Hainele bătrânilor, stropite cu insecticide împotriva păduchilor. Să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi?” (Libertatea.ro, 9 iulie 2023), accesat 17 iulie 2023.
[51] Zach (n 48) 56.
[52] Ibid.
[53] n 32.
[54] ’România are restanțe majore la implementarea deciziilor CEDO’ (Sinposis, 10 iulie 2023), accesat 17 iulie.
Radu Cornea
Student – Universitatea din Groningen
////////////////////////////////////////
(Toate grozaviile duc la … sora Gabrielei Firea, Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu,care era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc) Ce trebuie să știi despre azilele groazei. Toate drumurile duc la Gabriela Firea
Articol scris de Beatrice Ghiciov
Apar informații noi în cazul bătrânilor ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari și Afumați, cu răni până la os, înfometați, bătuți și ținuți în condiții greu de descris. Încrengăturile ajung până la apropiații ministrului Familiei, Gabriela Firea, care a și reacționat pe tema asta.
Pe scurt, sora Gabrielei Firea, Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată o anchetă a jurnaliștilor Centrului de Investigații Media și Buletin de București. La scurt timp după primele dezvăluiri privind aceste azile, încă din februarie, sora Gabrielei Firea s-a transferat la DGASPC Ilfov.
Mai mult, cea mai bună prietenă a Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe, era vicepreședinta unei Asociații care deținea unul dintre căminele groazei. Firea spune că prietena sa a demisionat încă de anul trecut, dar datele oficiale o contrazic pe Firea și, coincidență sau nu, informațiile publice arată că demisia a avut loc abia anul acesta, în februarie, la scurt timp după primele dezvăluiri din aceste azile de bătrâni. Primele dezvăluiri despre atrocitățile comise în aceste azile au avut loc în februarie, tot atunci procurorii s-au autosesizat și au început ancheta care săptămâna aceasta a culminat cu reținerea a 24 de suspecți: 4 sunt acum în arest preventiv, iar 11 în arest la domiciliu.
Ce mai spune Gabriela Firea? Că nu știe nimic despre aceste centre, chiar dacă două azile se află în orașul controlat de soțul dumneaei, vinovatii să plătească și, mai mult, se plânge că se încearcă intimidarea sa, compromiterea imaginii sale și chiar scoaterea din viața politică. Gabriela Firea spune că aceste informații apar în contextul în care vrea să candideze din nou la Primăria Bucureștiului.
Tot Gabriela Firea vorbește de falsuri în articole de presă – însă trebuie să precizăm: dezvăluirile din februarie privind aceste azile au dus la deschiderea dosarului penal de către procurori, iar săptămâna asta 4 suspecți au fost arestați preventiv, 11 au primit arest la domiciliu, iar alții control judiciar.
Între cei arestați preventiv se află și Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele de bătrâni și el un apropiat al Gabrielei Firea, care potrivit jurnaliștilor, a fost șofer la Primăria Capitalei în mandatul Gabrielei Firea. Tot Godei a fost și vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov. Arestat preventiv este și fratele lui Godei.
Ancheta și alte nereguli grave în instituțiile publice. Potrivit procurorilor, patronii căminelor știau când ar urma să fie controlați, astfel că aveau timp să ascundă neregulile.
Dar ce a mai decis Ministerul Muncii după această anchetă? A rupt protocolul cu Centrul de Resurse Juridice, ONG-ul care avea dreptul să facă vizite neanunțate în astfel de azile pentru a verifica dacă drepturile bătrânilor sunt respectate. Motivul invocat de ministerul condus de Marius Budăi: CRJ ar avea o colaborare mai bună cu presa decât cu instituțiile statului.
Ce face Guvernul acum? Premierul Ciolacu anunță controale în toate azilele de bătrâni din țară, dar acum urmează weekendul.
Încheiem cu un atac fără precedent al purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, atac indirect la adresa Gabriela Firea.
Vasile Bănescu publică un mesaj pe Facebook în care lasă de înțeles că abuzurile asupra vârstnicilor petrecute la azilele din preajma localități ilfovene Voluntari nu ar fi avut cum să nu fie cunoscute de un lider care locuiește acolo. Într-un mesaj intitulat „Banalizarea răului”, Vasile Bănescu spune ca a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.
///////////////////////////////////////
Un stat eșuat. Cum a ajuns o femeie să nască pe trotuarul din fața Spitalului Urziceni
Imagini cu o femeie care naşte pe trotuar, în faţa Spitalului Urzigeni, au fost publicate, luni, pe Facebook, fiind distribuite de peste o mie cinci sute de persoane. Femeia nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri.
autor
CRISTIAN ANTON,
DANIEL NIȚOIU
”În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI”, a scris, luni, pe Facebook, un bărbat care publica imagini în care se vede o femeie, întinsă pe caldarâm, în timp ce naşte, fiind asistată de două cadre medicale, potrivit News.
Întins pe trotuar, pe o pânză albastră, probabil sterilă, se vede şi un nou-născut, curăţat de către cadrele medicale cu ceea ce par a fi şerveţele.
La un moment dat, se aude plânsul copilului.
”A fost dată afară din spital!”
”Gata, bravo! Gata”, se aude vocea unei femei.
Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu.
”A fost dată afară din spital şi a născut în faţă spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a mai scris bărbatul.
Postarea acestuia a fost deja distribuită de peste 1.500 de ori, iar sute de persoane au cerut intervenţia autorităţilor, fiind invocat Ministerul Sănătăţii, dar şi ministrul Alexandru Rafila.
Ce spune managerul Spitalului Urziceni
Daniela Elena Ianus, managerul Spitalului Urziceni, a declarat pentru Știrile PRO TV că femeia gravidă s-a prezentat la Camera de Primiri Urgențe la ora 5 dimineața, adusă cu mașina de două rude.
”Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat plecat. La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia”, a afirmat managerul spitalului.
Primăria Urziceni oferă 20.000 de lei pe lună, dar niciun medic nu vine la secția de obstretică-ginecologie
La Spitalul Urziceni este acum o anchetă internă. În cursul zilei de luni vor sosi și reprezentanții DSP și Corpul de Control.
Pe pagina de internet a spitalului scrie că unitatea dispune de o secție de obstretică-ginecologie cu 23 de paturi. Primăria Urziceni susține însă că această secție a fost închisă și nu mai funcționează de mai bine de jumătate de an, pentru că nu mai au medici.
Municipalitatea spune că oferă salarii de 20.000 de lei pe lună, plus decontarea cheltuielilor de cazare sau cu carburanții, dar tot nu s-a găsit niciun medic interesat să vină.
//////////////////////////////////////////////
Demolarea controlată a Europei
POSTAT DE: RAÚL ILARGI MEIJER PRIN THE AUTOMATIC EARTH
Există zgomote tectonice în toată Europa și nu există încă un rezultat clar. Liderii și granițele se pot schimba. Cu toate acestea, este clar că există un plan orchestrat pentru a deconstrui ordinea mondială existentă pentru a se pregăti pentru „noul”, adică Marea Resetare a WEF, alias Tehnocrația. ⁃ TN Editor
Pe măsură ce citesc prin multitudinea de articole de știri zilnice despre Rusia, Ucraina, NATO și UE, devine din ce în ce mai greu să scapi de ideea că are loc o demolare controlată a continentului. Și că nici „liderii” săi, și cu siguranță nici oamenii săi, nu au niciun cuvânt de spus în acest sens. Tot ce primim de la acești „lideri” sunt puncte de discuție ale NATO sau ale Forumului Economic Mondial. Singura voce independentă este Victor Orban. Cine este fie redus la tăcere în mass-media occidentală, fie pictat ca fiind complet nebun.
Dar maghiarii lui Orban nu vor îngheța iarna care vine. Tocmai a semnat un nou acord de gaz cu Rusia. Principalul motiv pentru care toți ceilalți nu fac asta este, desigur, Operațiunea Militară Specială a Rusiei în Ucraina. Ceea ce este la fel de nebun ca și Orban și „total neprovocat”, spun presa occidentală. Noam Chomsky a rezumat cel mai bine: „Desigur că a fost provocat. Altfel, nu s-ar referi la asta tot timpul ca la o invazie neprovocată.”
Și nu, nu a fost doar Rusia/Ucraina, cu mult înainte ca Europa să-și strică deja economiile dincolo de recunoaștere – dacă ți-ar plăcea să te uiți sub capotă. Dar de ce să fie mai rău? Am un sentiment foarte puternic că acei „lideri” UE s-au înstrăinat mult prea mult de oamenii pe care pretind să îi servească și vor regreta. Deocamdată este evident printre fermieri, de exemplu, dar când oamenii încep să înghețe, vor dori să știe de ce. Și dacă nu primește niciun răspuns care să fie atât onest, cât și satisfăcător, mulți „lideri” îl vor primi pentru ei.
Întreaga criză energetică și alimentară este vândută ca „inevitabil”, dar nu este nimic de acest fel. Sunt rezultatul unor alegeri făcute la Bruxelles, Berlin, Amsterdam etc., despre care nimeni nu ți-a cerut părerea. Ceva ce am notat acum câteva zile:
Folosește Occidentul Ucraina ca scuză pentru a se sinucide economic în masă? Și, știți, îndepliniți unele obiective legate de WEF? De ce altfel ar întrerupe toate legăturile economice cu Moscova, într-un moment în care este evident că nu au surse alternative pentru mare parte din ceea ce importă din Rusia? Mai mult, de ce își propune o țară precum Olanda să își închidă 10,000 de ferme atunci când este clar că asta va exacerba crizele alimentare globale viitoare?
Dacă nu-ți place Putin, e în regulă, dar de ce ar trebui să sufere oamenii tăi din ceea ce îți place sau nu? Și, bineînțeles, vă puteți întreba dacă este o idee bună ca o țară de mărimea unui timbru poștal să fie numărul mondial. 2 exportator de alimente. Dar asta este. Și dacă încerci să schimbi asta făcând un 180º, tot pe o timbru poștal, este foarte evident că nu va merge bine. Și toți așa-zișii lideri știu asta. Dar tot o fac.
Prețurile la încălzire, la benzină, precum și la alimente, vor fi mult mai mari decât au fost deja, atenuate doar – poate- de faptul că tot mai puțini oameni își vor putea permite prețurile din ce în ce mai mari. Dar acum începe să pară că totul a fost scenariu. Deoarece „noi” am fi putut menține deschise canalele de comunicare cu Rusia, „noi” am fi putut negocia pentru pace în ultimele 6 luni. A nu face asta a fost o alegere deliberată. O alegere în care tu și eu, un alt „noi” – nu aveam nicio voce.
Olandezii ar fi putut negocia cu fermierii lor și ar fi putut rezolva încet problemele percepute cu oxizii de azot, menținând în același timp producția de alimente. Și am fi putut găsi o modalitate de a menține culturile rusești și ucrainene disponibile și pe piețele mondiale. Dar nu se simte deloc ca „noi” ne-am dorit asta.
Cineva a făcut o listă cu ceea ce UE nu va mai obține cu boicotul Rusiei: „gaz nat, pământuri rare, gaze inerte, potasiu, sulf, uraniu, paladiu, vanadiu, cobalt, cocs, titan, nichel, litiu, materiale plastice , sticlă, ceramică, produse farmaceutice, nave, cerneluri, avioane, polimeri, gaze medicale și industriale, inele de etanșare și membrane, transmisie de putere, uleiuri pentru transformatoare și lubrifiere, gaz neon pentru gravarea cu microcipuri etc., etc.”
Și asta nu este tot. Îngrăşământ!! De ce o fac, nu știu. VOR să-și omoare propriile economii? Nu are nici un sens. Și asta nu se va termina curând.
Desigur, Reuters încearcă să-l învinovăţească pe Putin. Dar nu el este cel care a introdus sancțiunile. S-a oferit să lase exporturile de gaze și petrol să continue.
Putin pariază că așezarea gazului de iarnă va da pace în Ucraina – în condițiile sale
Iernile reci au ajutat Moscova să-l învingă pe Napoleon și pe Hitler. Președintele Vladimir Putin pariază acum că prețurile vertiginoase ale energiei și posibilele penurii din această iarnă vor convinge Europa să înarmeze puternic Ucraina într-un armistițiu – în condițiile Rusiei. Aceasta, spun două surse ruse familiarizate cu gândirea Kremlinului, este singura cale către pace pe care o vede Moscova, având în vedere că Kievul spune că nu va negocia până când Rusia va părăsi toată Ucraina.
„Avem timp, putem aștepta”, a spus o sursă apropiată autorităților ruse, care a refuzat să fie numită pentru că nu sunt autorizate să vorbească cu presa. „Va fi o iarnă grea pentru europeni. Am putut vedea proteste, tulburări. Unii lideri europeni s-ar putea gândi de două ori să continue să sprijine Ucraina și să creadă că este timpul pentru un acord.”
Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, dorește ca europenii să fie niște mici creaturi ascultători și să primească pedeapsa pentru politicile elaborate de el și oamenii lui. Pentru că „noi” suntem sortiți să câștigăm. Domnul Borrell plănuiește să se descurce bine în această iarnă. Cu cea mai bună friptură pe care o pot cumpăra banii tăi, un vin adevărat fin, pentru a fi consumat în case, restaurante și birouri încălzite confortabil. O poză cu Marie Antoinette îmi apare în creier.
Europenii „obosiți” trebuie să „suporte consecințele” războiului din Ucraina, deoarece Putin va clipi în cele din urmă: Borrell din UE
Înaltul reprezentant al UE și șeful politicii externe, Josep Borrell, a făcut o evaluare surprinzător de clară a războiului din Ucraina și a poziției precare a Europei într-un interviu AFP publicat marți, admițând că președintele rus Vladimir Putin pariază pe ruperea unui răspuns unitar al UE pe fondul situației actuale de criză de creștere. prețurile și energia incertitudinii extreme s-au îndreptat către o iarnă lungă. Cuvintele lui Borrell păreau să fie aproape de a admite că tactica lui Putin funcționează la un anumit nivel, sau cel puțin, într-adevăr, va distruge hotărârea europeană pe termen scurt și lung, având în vedere că a ales cuvinte precum populațiile UE care trebuie să „suporte” durerea economică profundă. și criză energetică severă. El a citat „oboseala” europenilor, în timp ce a cerut conducerii, precum și oamenilor de rând să „suporte consecințele” cu hotărâre continuă.
Borrell a explicat pentru AFP că Putin vede „oboseala europenilor și reticența cetățenilor lor de a suporta consecințele sprijinului pentru Ucraina”. Dar Borrell a sugerat că Europa nu va da înapoi, indiferent de pârghia pe care o ar avea Moscova, în special când vine vorba de „armarea energiei” – și a cerut cetățenilor să continue să suporte costurile. Cine va clipi primul? … pare să fie subtextul aici. El a cerut: „Va trebui să suportăm, să împărțim costurile în interiorul UE”, a declarat Borrell pentru AFP, avertizând că menținerea celor 27 de state membre împreună este o sarcină care trebuie îndeplinită „zi de zi”.
Și totuși, așa cum au susținut în mod constant unii precum Viktor Orbán din Ungaria încă de la începutul invaziei din 24 februarie, este inevitabil ca unii să fie forțați să suporte „costurile” mult mai mult decât alții. Acest lucru este deja observat cu inițiative din Bruxelles, cum ar fi raționalizarea consumului de gaze, ceea ce a condus și la scenarii precum orașele germane și chiar reședințe care au obligația să stingă luminile sau resursele pentru perioade stabilite pe timp de noapte. „Mai multe dușuri reci” – li se spune și multora. Pe măsură ce trecem la colțul toamnei și intrăm în lunile mai friguroase, probabil că vom vedea doar mai multe titluri de genul acesta: „Orașele germane impun dușuri reci și sting luminile pe fondul crizei gazului rusesc”.
Vorbind despre Maria Antonieta. Emmanuel Macron este omulețul cu viziune mare. El prevede „Sfârșitul Abundenței”, un adevărat „punct de cotitură” în istorie. Și el este doar omul care te conduce prin asta. Îi voi da asta: are scriitori buni de discursuri. Dar scriitorii de discursuri nu țin oamenii de cald și hrăniți.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelereazăSistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează
Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și au controlat răspunsul la COVID-19Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și controlat…
Cei mai buni oficiali din domeniul sănătății din Europa spun că măștile nu sunt de ajutor pentru a învinge COVID-19Principalii oficiali din Europa din domeniul sănătății spun că măștile nu sunt utile în…
Decesele și rănile din mRNA Jab sunt în creștere în EuropaDecesele și rănile din mRNA Jab sunt în creștere în Europa
Cultul climei lovește Europa în timpul crizei energeticeCultul climei lovește Europa în timpul crizei energetice
Prințul Michael despre sinuciderea tehnocratică-reglementară din EuropaPrințul Michael despre sinuciderea tehnocratică-reglementară din Europa
Ecologiștii provoacă dezastre de mediu în EuropaEcologiștii provoacă dezastre de mediu în Europa
Mașini în Europa: urmărire GPS obligatorie, camere, limitatoare de vitezăMașini în Europa: urmărire GPS obligatorie, camere, viteză…
Patrick Wood
este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/demolarea-controlat%C4%83-a-Europei/
//////////////////////////////////////////////
Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și au controlat răspunsul la COVID-19
POSTAT DE: EXPUNEREA
Întâlnirile Bilderberg sunt locul în care narațiunile globale sunt create în privat și cu ușile închise. Acest studiu uriaș al consecințelor acelor întâlniri analizează activitățile ulterioare ale membrilor cu privire la COVID-19. TN recomandă descărcarea PDF-ului asociat. ⁃ TN Editor
Nu se știe dacă a avut loc o reuniune Bilderberg din 2021; site-ul web al grupului a declarat că „a trebuit anulat, din cauza restricțiilor de călătorie și întâlniri”.[1] Dintre cei 1861 de bilderbergeri în viață, peste 140, enumerați mai jos, au jucat un rol important în gestionarea evenimentului COVID-19: mulți dintre cei enumerați mai jos sunt, de asemenea, pe lista de Făptuitorii COVID-19 WEF.
Peste 150 de bilderbergeri (dintre cei 1861 care sunt încă în viață) au jucat un rol important în evenimentul COVID-19.
Mulți, poate cei mai mulți dintre cei de mai jos au fost activi în diferite roluri; această pagină încearcă să le enumere sub cele mai importante jucate. Membrii comitetului director (atât prezenti, cât și foștii) sunt subliniați.
O mulțime de dovezi sugerează că SARS-CoV2 nu a apărut în mod natural, ci a fost manipulat genetic de la un coronavirus natural de lilieci și posibil părți ale unor viruși suplimentari [2]. Membrii Bilderberg au făcut o muncă importantă în dezvoltarea tehnicii de editare a genelor CRISPR:
Bernard Cazeneuve – 2018 – În 2017, a participat la ceremonia de înființare a laboratorului BSL-4 de la Institutul de Virologie din Wuhan, împreună cu Yves Lévy, a cărui soție a interzis brusc vânzarea de hidroxiclorochină fără prescripție medicală în Franța în ianuarie 2020,[3] declarând-o „otrăvitoare” fără explicații.[4] [5]
Emmanuelle Charpentier – 2016 – a fost pionierul CRISPR ca instrument de editare a genomului (pentru care a fost co-laureat al unui premiu Nobel în 2020)
Sean Parker – 2010 – Miliardar care a fost primul care a obținut aprobarea NIH pentru un proces CRISPR [6]
Planificarea pandemiei
Mulți membri din Bilderberg au lucrat în mod repetat la Pandemic Planning; grupul a fost bine reprezentat la astfel de exerciții de cel puțin 20 de ani.[7] Cei cu cele mai evidente legături:
Gro Harlem Brundtland – 1982, 1983, a prezentat A Spreading Plague (exercițiul de planificare a pandemiei 2019) și a participat la Atlantic Storm și la exercițiul Preventing Global Catastrophic Biological Risks din februarie 2020
Avril Haines – 2017 – actor american Deep State care a participat la Evenimentul 201 și la exercițiile Preventing Global Catastrophic Biological Risks din februarie 2020. Director adjunct al CIA 2013-15, Director al Informațiilor Naționale din 2021
Sam Nunn – 1997, 1996 – Experiență îndelungată în planificarea unei pandemii, Operațiunea Iarna întunecată, Ciuma răspândită, exercițiul Preventing Global Catastrophic Biological Risks din februarie 2020
Judith Rodin – 2005 – În calitate de președinte al Fundației Rockefeller, a participat la exercițiul Lock Step care prevedea o pandemie ca mijloc prin care s-ar putea desfășura un guvern tehno-totalitar.
Grupuri operative
Vittorio Colao – 2018 – Lider al unui grup de lucru special care se va ocupa de „Faza 2” a Grupului operativ italian Covid
Christopher Liddell – 2017 – Membru al grupului de lucru Coronavirus de la Casa Albă a lui Trump
Matthew Pottinger – 2019 – Membru al grupului operativ Trump de la Casa Albă Coronavirus. Soția sa, Yen Pottinger, a explicat importanța distanțării sociale la mijlocul lunii martie 2020[8]
Kathleen Sebelius – 2008, 2007 – Membru al grupului de lucru Coronavirus de la Casa Albă a lui Biden [9] și membru al consiliului de administrație al Kaiser Family Foundation [10]
Jeffrey Zients – 2017 – A devenit coordonator de coronavirus la Casa Albă în 2021,[11] a anunțat în august a acelui an că „este timpul să impunem niște cerințe” în ceea ce privește loviturile COVID.[12]
Manipulatori
Mark Carney – 2019, 2018, 2012, 2011 – „acționând ca un consilier informal al primului ministru Justin Trudeau cu privire la răspunsul guvernului federal la pandemia de COVID-19”.[13]
Andrew Liveris – 2012 – Ex CEO Dow și membru al Consiliului de administrație al Citigroup, „Consilier special” al Comisiei de coordonare Australia/Națională COVID-19 [14]
Altele
Alte instituții semnificative au numit bilderbergeri în grupurile lor Covid sau pandemice:
Oliver Bäte – 2017 – Membru al Consiliului Consultativ Economic COVID-19 din Bavaria, care a făcut diverse declarații alarmiste despre virus, cum ar fi compararea acestuia cu un „impact mondial de meteorit” sau explozia unei centrale nucleare.[15]
Laurence Boone – 2015 – Un comisar al Comisiei Lancet pentru COVID-19[16] – În calitate de economist-șef al Forumului Economic Global, consiliere cu privire la răspunsul economic la COVID-19[17] [18]
Sylvia Burwell – 2018 – Copreședinte al „Grupului operativ independent pentru îmbunătățirea pregătirii pentru pandemie” al Consiliului pentru Relații Externe
Mitchell Daniels – 2012 – Membru al „Grupului de lucru independent pentru îmbunătățirea pregătirii pentru pandemie” al Consiliului pentru Relații Externe
Joe Kaeser – 2016,2015, 19 – Numit în Consiliul Consultativ Economic COVID-XNUMX din Bavaria (ca CEO Siemens) de Markus Söder
Paul Polman – 2012 – Membru al comisiei The Lancet COVID-19.[19]
Olli Rehn – 2007 – În calitate de guvernator al Băncii Finlandei, în 2021 a devenit președinte al comitetului director al Planului de ajutor pentru COVID-19 al FIFA.[20], publicat despre „Politica monetară în contextul emergent post-pandemic”[21]
Jeffrey Sachs – 1990 – A prezidat Lanţetăcomisia COVID-19.[22] [23]
Tidjane Thiam – 2019, 2013 – Unul dintre cei patru trimiși speciali COVID-19 ai Uniunii Africane [24]
Philip Zelikow – 2007, 2006 – Redactor al raportului Comisiei din 9 septembrie,[25] numit să conducă Grupul de planificare al Comisiei COVID al Universității din Virginia [26]
Schimbare sociala
„Răspunsul” la COVID-19 a fost un set radical de schimbări sociale impuse de fiat, având o justificare științifică minimă, dacă există. Au contrazis direct cele mai bune practici până în 2020.
Stefan Löfven – 2013 – În calitate de premier suedez, a gestionat măsurile suedeze Covid.[27]
Mary Ann Sieghart – 2001 – Prezentat Fallout la BBC Radio 4, un serial despre posibilele rezultate ale coronavirusului.[28] [29]
Blocări
Majoritatea statelor naționale au decretat ceea ce a fost numit „blocare”, adică o restricție drastică a libertății de mișcare. Acest lucru a fost în opoziție cu ghidul de bune practici din 2019 al OMS pentru pandemii, care a sfătuit în mod specific împotriva acestei practici. Începând cu vara anului 2021, există puține dovezi științifice că aceste măsuri au avut vreun impact măsurabil asupra răspândirii COVID-19, dar această afirmație rămâne parte a narațiunii oficiale despre COVID-19.
Alberto Alesina – 2018 – „Sunt de acord” în martie 2020 cu toate cele 3 puncte ale politicii de blocare a consensului Bilderberg, cu un grad ridicat de încredere.[30] A murit în mai 2020, la vârsta de 63 de ani.
Cathy Berx – 2018 – Guvernator al Anversului, care a supravegheat introducerea măsurilor de blocare și de oprire în Anvers în iulie 2020.[31]
Stefano Feltri – 2019 – jurnalist italian care a scris susținând narațiunea oficială, potrivit căreia blocajele erau „inevitabile”[32]
Demis Hassabis – 2018, 2016, 2015 – A participat la o întâlnire a SAGE care a promovat blocarea COVID în Regatul Unit.
Sauli Niinistö – 1997 – După cum președintele Finlandei a scris fără critici despre „necesitatea unor măsuri restrictive stricte, pe termen scurt…” și a fost la fel de necritic cu privire la necesitatea unei lansări rapide a „vaccinurilor”[33]
Bill Morneau – 2017, 2016 – în calitate de ministru canadian de finanțe în 2020 „a aprobat cheltuirea a aproape 200 de miliarde de dolari în ajutor federal într-un efort deliberat de a închide părți uriașe din societatea canadiană”[34]
Norbert Röttgen – 2014 – În calitate de președinte al CDU, a promovat blocajele germane de Covid [35]
Erna Solberg – 2011 – Premierul norvegian care a condus blocajele naționale. A direcționat miliarde de dolari către programele internaționale de vaccinare (GAVI etc.)
Scheme de concediu
György Surányi – 1999, 1997, 1996 – A scris un eseu lung în aprilie 2020, sugerând că guvernul maghiar plătește subvenții direcționate celor care își pierd locurile de muncă din cauza blocajelor.[36]
Digitalizarea
Carlo Ratti – 2014 – Arhitect care a publicat despre Reimaginarea Biroului [37]
Frans Timmermans – 2008 – Co-vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru O Europă potrivită pentru era digitală, vicepreședinte al Comisiei Europene, a profitat de multe ocazii pentru a opina despre „Ce lume ne dorim după COVID-19?”[38]
Margrethe Vestager – 2014 – Co-vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru O Europă potrivită pentru era digitală\
[….]
Controlul narațiunii
William Joseph Burns – 2016-2015 – Diplomat de carieră Director CIA din martie 2021, sa asigurat că Comunitatea de informații din SUA nu cunoaște originile COVID-19[47]
Regina Dugan – 2015 – DARPA, Facebook, Google, „Pandemia globală este Sputnikul generației noastre”, CEO Wellcome Trust
Henry Kissinger – 2019-2010, 2008-1994, 1992-1980, 1978, 1977, 1971, 1964, 1957 octombrie, 1957 februarie – politician profund Arch-Bilderberger, numeroase declarații publice influente despre COVID-19
Ivan Krastev – 2019 – A publicat diverse articole despre impactul social al COVID-19 din martie 2020[48] începând cu [49] și a scris Este mâine încă? Paradoxurile pandemiei
Charles Michel – 2018, 2016, 2015 – În calitate de președinte al Consiliului European, în decembrie 2020 a propus un tratat internațional privind pandemiile.[50]
George Soros – 2002, 2000, 1996, 1994, 1990 – The Good Club, influența BLM pentru a controla narațiunea în 2020[51]
Sidney Taurel – 2007 – Președinte Pearson, care „a implementat [a] noi principii de sănătate și siguranță” și „a lansat o comunitate online pentru ca oamenii noștri să se conecteze, să împărtășească povești și să se sprijine reciproc”,[52] scaun emerit al lui Eli Lilly care a produs bamlanivimab.[53]
Fareed Zakaria – 2005, 2003 – Jurnalist care a scris Zece lecții pentru o lume post-pandemică [54]
Academie
Senem Aydın-Düzgit – 2016 – Profesor de Relații Internaționale, a publicat mai multe lucrări despre COVID și guvernare, unele fiind în colaborare cu Fuat Keyman
Fuat Keyman – 2012 – Profesor de Relații Internaționale și Vicepreședinte la Universitatea Sabancı, a publicat mai multe lucrări despre COVID și guvernare, unele fiind în colaborare cu Senem Aydın-Düzgit
James Orbinksi – 2011 – A dezvoltat portalul de sănătate globală COVID-19. [55] De asemenea, au publicat diverse cercetări despre COVID-19 [56] [57]
Ole Petter Ottersen – 2011 – Prezentat în iulie 2020 Simpozion internațional despre idei noi în știința și etica vaccinurilor împotriva pandemiei de Covid-19,[58] cercetare publicată asupra Abordarea decalajelor de producție pentru vaccinuri în țările africane
Arild Underdal – 2004 – Editarea cercetărilor academice despre COVID-19[59] [60] [61]
James Vaupel – 2011 – A editat și a fost coautor de cercetare academică despre COVID-19,[62] pe subiecte precum numărul deceselor în Suedia după refuzul lor de a instiga blocări pe scară largă.[63] [64] [65]
Media mare
Nereportarea Bilderberg de către TV sau ziare dezvăluie că grupul deține un control considerabil asupra marilor mass-media, care a fost mobilizată pentru a susține narațiunea oficială.
Juan Luis Cebrián – 2018-2001, 1993, 1990-1987, 1985, 1983- Miliardar, mogul media, unul dintre cei mai influenți zece spanioli din Spania și America Latină timp de 44 de ani (din 1976 până în 2019).
Andrew Coyne – 2015 – cronicar canadian și împingător agresiv al narațiunii oficiale despre COVID. de exemplu, El a respins Marea Resetare ca o „teorie a conspirației”, iar în decembrie 2021 a titrat un articol Este cazul mandatelor de vaccinare ca și cazul legilor centurilor de siguranță? Nu, este mult, mult mai puternic [66]
Mathias Döpfner – 2019-2014, 2007-2005 – Miliardar, Editura Axel Springer/CEO
Felix Gutzwiller – 2013 – La televiziunea elvețiană în martie 2020, răspunzând la întrebările publice despre COVID-19 [67]
François Lenglet – 2017 – Editor francez care, în martie 2021, a numit pașapoartele pentru vaccin „cel mai bun instrument de recuperare disponibil” [68]
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Daune Vax: 26.6 milioane de răniți, 1.36 milioane de persoane cu handicap, 300 decese în exces, pierderi economice de 150 de miliarde de dolariDaune Vax: 26.6 milioane de răniți, 1.36 milioane de persoane cu handicap,…
Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelereazăSistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează
Procurorul general al lui Biden „armează” DoJ împotriva părinților disidenți ca răspuns la cererea Asociației Consiliului Național al ȘcolilorProcurorul general al lui Biden „armează” DoJ împotriva disidenței…
Demolarea controlată a EuropeiDemolarea controlată a Europei
Tragedie: sinuciderile covide în rândul copiilor depășesc decesele covideTragedie: sinuciderile covide în rândul copiilor depășesc decesele covide
Șoc: focuri de COVID pot ucide mai mulți oameni decât COVID însușiȘoc: împușcăturile COVID ar putea ucide mai mulți oameni decât COVID…
Rata mortalității COVID postvaccinate din Marea Britanie depășește decesele COVID nevaccinateRata mortalității după COVID-XNUMX din Marea Britanie depășește cele nevaccinate…
„Covid lung” îi afectează pe pacienții cu COVID-19 în aproximativ 30% din timp„Covid lung” îi afectează pe pacienții cu COVID-19 în aproximativ 30% din timp
ACȚIUNE
TWEET
PIN
ACȚIUNE
Precedentele mesajNext post
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
///////////////////////////////////////////
Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează
POSTAT DE: COREY LYNN PRIN COREY’S DIGS
Acesta este un articol de citit obligatoriu. Rusia este în război cu Ucraina, coșul pentru alimente și cereale al Europei. Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume. Alimentația este o problemă la nivel global și în SUA. Lanțul de aprovizionare pentru alimente se defectează în același timp. Este timpul să spunem nu controlului asupra alimentelor și să eliberăm fermierii să-și facă treaba testată de timp de a hrăni lumea. ⁃ TN Editor
„Cine controlează aprovizionarea cu alimente controlează oamenii; cine controlează energia poate controla continente întregi; cine controlează banii poate controla lumea.” – Henry Kissinger
Acest celebru citat al lui Henry Kissinger sună din ce în ce mai adevărat pe săptămână. Globaliștii controlează deja majoritatea banilor, se mișcă atât de rapid pentru a converti sistemul energetic în sisteme în care sunt investiți cu toții și au luat măsuri drastice pentru a controla industria alimentară, în timp ce o mare parte din aceasta este sub radar. Dacă controlează semințele, controlează alimentele, iar dacă controlează alimentele, pot folosi ID-ul digital pentru a controla accesul consumatorilor la alimente. În timp ce o serie de incendii distrug dintr-o dată fabricile de procesare a alimentelor, a cărnii și a îngrășămintelor, într-o perioadă în care fermierii suferă și problemele lanțului de aprovizionare apar, un întreg sistem de infrastructură alimentară trasabilă a fost deja construit în mai multe orașe și își face drum în întreaga lume. globul.
Imaginați-vă o zi în care piețele fermierilor nu mai există, nu puteți conduce la fermierul local pentru a cumpăra produse sau bucăți de carne și singura hrană care crește în afara globaliştilor, asigurată de agricultura verticală interioară și instalațiile pentru carne cultivată în laborator, se află în dvs. pervaz, grădină sau seră.
Industria agriculturii verticale de interior a fost evaluată la 5.5 miliarde de dolari în 2020 și se estimează că va ajunge la 19.86 miliarde de dolari până în 2026. Agricultura urbană de interior controlată de globalişti este viitorul alimentelor pe care le-au reimaginat și este deja în mii de magazine alimentare fără ca oamenii să-și dea seama. . În timp ce SUA este lider în această industrie, aceasta este o agendă globală cu fermele verticale care apar pe tot globul.
Pentru perspectivă, noua unitate Bowery Farming din Arlington, TX va putea deservi 16 milioane de oameni pe o rază de 200 de mile. Aceasta este doar una dintre zecile de companii agricole verticale cu facilități masive în toată țara, susținute de mari investitori.
AeroFarms, care deține cea mai mare unitate de agricultură verticală interioară din lume, a co-dezvoltat primul produs CRISPR-Cas9 modificat genetic, acum sute îl urmăresc, în timp ce National Geographic consideră că editarea genelor este următoarea revoluție alimentară. AeroFarms a lucrat, de asemenea, la un studiu sponsorizat de NIH pentru a produce proteine pentru loviturile Covid.
Universitatea din California dezvoltă un vaccin mARN pe bază de plante, în speranța că fermele pot cultiva capete de vaccin comestibile de salată verde.
Monsanto/Bayer creează semințe modificate genetic pentru companiile agricole verticale, în timp ce Bill Gates, Fundațiile Rockefeller și Ford și Banca Mondială controlează 10% din germoplasma mondială și dețin unele dintre cele mai mari bănci de semințe din lume. Bayer și BASF, doi dintre cei mai mari furnizori de semințe din lume, sunt ambele implicate în industria fermelor verticale.
USDA și FD au aprobat deja carnea cultivată în laborator, bovinele modificate genetic și îi finanțează pe globaliști să cerceteze și să dezvolte agricultura celulară, precum și cultivatorii de interior și companiile de genetică, în timp ce nu respectă reglementările pentru produsele modificate genetic.
Peste o duzină de fabrici majore de procesare a alimentelor și a cărnii au luat foc întâmplător în ultimele câteva luni.
Union Pacific impune reduceri de transport feroviar cu 20%, impactând CF Industries Holdings, cea mai mare companie de îngrășăminte din lume. Vanguard, BlackRock și State Street se întâmplă să fie principalii acționari ai Union Pacific, iar BlackRock și Vanguard sunt în primii 3 acționari ai CF Industries Holdings.
Prin cartografierea unora dintre cele mai mari ferme verticale (mai jos în acest raport), dezvăluie culturile, magazinele alimentare implicate, locațiile și miliardele care vin de investitorii și acționarii globaliști. Devine rapid evident că acesta este planul global de control al tuturor produselor – ingrediente care intră în toate produsele alimentare.
Cum au blocat asta în sub radar? Câteva puncte critice:
Industria alimentară este deja monopolizat de 10 companii, dintre care majoritatea includ Vanguard și BlackRock drept acționari de top. Ce se întâmplă când controlează toate semințele, produsele și carnea? Ce se întâmplă atunci când toate produsele și carnea sunt cultivate în unități securizate după o îmbinare genetică sau în interiorul unei plăci Petri, iar terenurile agricole devin latente din cauza reglementărilor excesive, a lipsei de provizii și a inflației fabricate?
în 2014, în timpul administrației Obama, congresul a înființat Foundation for Food and Agriculture Research Act (FFAR) prin Farm Bill, care a creat în cele din urmă o organizație non-profit în afara guvernului, cu o lansare de 200 de milioane de dolari din dolari contribuabililor și milioane suplimentare în sprijinul din partea Bill Gates așa cum se vede aici, și aici. Secretarul USDA Vilsack a anunțat crearea sa la 23 iulie 2014, afirmând că numiau un consiliu de administrație format din 15 membri, care includea, fără surpriză, directorul adjunct Dr. Robert Horsch al Fundației Bill & Melinda Gates și angajați de rang înalt de la Cargill și Institutul Aspen, printre alții. . Această nouă fundație ar „strânge resurse publice și private pentru a crește cercetarea științifică și tehnologică, inovarea și parteneriatele esențiale pentru stimularea economiei agricole a Americii”.
Aprilie 2, 2019, F.F.F.A.R. a anunțat au lansat Consorțiul Precision Indoor Plants (PIP), un parteneriat public-privat format din cultivatori de interior, crescători și companii de genetică inclusiv AeroFarms, BASF, Benson Hill Biosystems, Fluence Bioengineering, Green Venus, Japan Plant Factory și Priva. Al lor concentra este pe cinci culturi cheie: salată verde, roșii, căpșuni, coriandru și afine, cu scopul de a avansa în creștere rapidă și de a modifica substanțele chimice produse în plante care au impact asupra aromei, nutriției și medicamentelor.
Pe măsură ce Bill Gates cumpăra terenuri agricole, banii au început să se reverse în noul viitor al alimentelor – agricultura urbană verticală în interior, unde se pretinde că masele vor migra în cele din urmă. Potrivit Research And Markets, piața globală a agriculturii verticale a fost prețuit la 5.5 miliarde USD în 2020 și se estimează că va ajunge la 19.86 miliarde USD în 2026. Aceste facilități în creștere sunt de dimensiuni astronomice în măsura în care capacitatea lor de a deservi milioane de oameni. De exemplu, Bowery Farming este în proces de construire a celei mai noi unități „inteligente” din Arlington, chiar lângă Dallas, TX, care va putea deservi 16 milioane de oameni pe o rază de 200 de mile..
Bill Gates insistă că secetele și schimbările climatice ne distrug capacitatea de a cultiva și că viitorul va consta în mutarea populațiilor în orașe metropolitane unde este necesară agricultura verticală în interior pentru a hrăni oamenii. Dacă acesta este cazul, de ce a achiziționat 242,000 de acri de teren agricol în ultimul deceniu, investind simultan în agricultura verticală interioară? Cine poate să stea la masă cu produse sănătoase servite de Gates, în timp ce restul populației mănâncă produse modificate genetic din unități închise, livrate la magazinul lor local și accesate doar printr-un ID digital?
Între timp, Grupul Consultativ de Cercetare Agricolă Internațională (CGIAR) deține cele mai mari bănci private de semințe din lume, constând din 10% din germoplasma mondială de pe glob, care este controlată de Fundația Bill & Melinda Gates, Fundațiile Rockefeller și Ford și Banca Mondială, de conducere 768,576 accesări de semințe deturnate de fermieri.
Odată ce viitorul alimentelor prin agricultura verticală a prins rădăcini, de august 2020, Monsanto/Bayer și fondul suveran al Singapore Temasek a lansat o startup de 30 de milioane de dolari numită Unfold, care dezvoltă noi soiuri de semințe de legume adaptate fermelor verticale. Bayer a licențiat drepturile asupra germoplasmei de semințe din portofoliul lor de legume. Până în 2021, ei închiriate o clădire de cercetare de laborator de 12,000 de metri pătrați din Davis, California. Dar nu vă faceți griji, în loc să modifice genetic și să insereze o genă în lanțul de ADN, cum a funcționat Monsanto (achiziționat de Bayer în 2018), ei intenționează doar să taie o genă, modificându-i în continuare ADN-ul. Poate că acest lucru se poate face într-un mod eficient și benefic, dar în mâinile celor din spatele tuturor agendelor ONU pentru 2030, dă o pauză mare. OMG-urile reprezintă deja 75-80% din alimentele consumate de americani.
Există deja peste 100 de companii în zona Sacramento care lucrează la dezvoltarea semințelor, așa că nu ar trebui să fie surprinzător faptul că Universitatea din California este în curs de dezvoltare un vaccin mARN pe bază de plante, în speranța că fermele pot cultiva salată verde comestabilă pentru vaccin. Sună delicios de perfect. Ca și în cazul atâtor proiecte interesante ca acesta, Fundația Națională pentru Știință a acordat 500,000 USD pentru această bijuterie.
„Imaginați-vă că intrați în magazinul dumneavoastră local într-o zi friguroasă de ianuarie pentru a cumpăra salată verde proaspăt recoltată, busuioc parfumat, căpșuni dulci suculente și roșii roșii coapte – toate acestea au fost culese la o fermă locală cu doar câteva ore înainte de a ajunge.” Acel citat din USDA articol despre Agricultura verticală pentru viitor, publicat în octombrie 2021, sună atât de delicios de atrăgător și de convenabil, mai ales în așteptarea satisfacerii nevoilor a 9 miliarde de oameni până în 2050, nu-i așa?
Dar, da, există întotdeauna un „dar”, ce se va întâmpla cu fermierii atunci când aceste facilități de fermă verticală interioară astronomic enorme au preluat toate orașele majore, au încheiat contracte cu toate lanțurile mari de magazine alimentare și sunt finanțate de unele dintre aceleași globaliști miliardari care caută să controleze ființele umane prin fiecare industrie pentru a patra lor revoluție industrială? Este o preocupare legitimă. Adăugați „editare genetică”, „inteligentă”, „de urmărire” și „zero net” la producția acestor facilități și faptul că acestea continuă să avanseze cu viteză maximă în ceea ce privește codurile digitale și monedă și devine și mai îngrijorător .
Sigur, ideea agriculturii verticale în interior ar putea fi o cale grozavă pentru cei cu pământ puțin, pentru cei care trăiesc în climat mai aspre și pentru toți cei care doresc securitate alimentară în timp ce aceste agende împotriva umanității continuă să se dezvolte, dar nu ar avea mai mult sens pentru ca comunitățile să facă acest lucru pentru a-și satisface propriile nevoi, în loc să se bazeze pe un ID digital pentru a avea acces la o industrie alimentară controlată? Valoarea nutrițională a LED-ului față de soare elimină probabil o parte din nutrienții din produse, dar dacă se confruntă cu dificultăți în accesarea alimentelor sau dacă nu dorește alimente modificate genetic, ar putea fi o idee bună.
În timp ce acest lucru oferă o mulțime de explicații cu privire la demolarea intenționată absolută tuturor fermierilor noștri pe frontul semințelor, legumelor și produselor, oamenii ar trebui să fie, de asemenea, conștienți de ceea ce se întâmplă cu crescătorii de vite și planul globaliştilor de a prelua carnea. de asemenea industriei. Carne cultivată în laborator a fost deja aprobat de FDA și USDA pentru a avansa în SUA iar laboratoarele își umple cu nerăbdare vasele Petri pentru a face această minge să ruleze. De fapt, în septembrie 2021, USDA căuta comentarii cu privire la etichetarea produselor din carne și pasăre derivate din celule animale – într-un comunicatul de presă despre care nimeni nu a știut vreodată. Fabrica de carne cultivată în laborator Upside Foods doar a lansat în California, finanțat de Bill Gates, Temasek Holdings și alți 37 de investitori. Între timp, USDA este încă împingând pentru supravegherea prin RFID a bovinelor și pentru a face tot ce le stă în putință pentru a controla fermierii.
USDA și FDA sunt pe deplin de acord cu modificările genetice. Mai întâi a fost porci, atunci a fost somon, acum este bovine. Cine știe ce amestec se va muta din vasul Petri în farfuria ta, când se află aceiași indivizi în spatele fiecărei agende.
La 1 februarie 2016, Good Food Institute a fost lansat de Bruce Friedrich cu finanțare de la Bill & Melinda Gates Foundation, Open Philanthropy Project și Y Combinator, cu scopul de a „reimagina producția de carne”. În octombrie 2021, Institutul Good Food celebru Grantul USDA de 10 milioane de dolari pentru crearea primului Institut Național pentru Agricultură Celulară de la Universitatea Tufts, astfel încât să poată sprijini cercetătorii în carnea prelucrată.
Pentru a fi siguri că toate aceste obiective sunt blocate la locul lor și agenda ONU 2030 este atinsă, perturbând industria îngrășămintelor, lanțul de aprovizionare cu alimente și o serie de incendii întâmplătoare la fabricile de procesare a alimentelor cu siguranță ar ajuta la încheierea înțelegerii, nu-i așa? ?
De la începutul anului 2022, peste o duzină de fabrici importante de procesare a alimentelor și de îngrășăminte au incendiat, au explodat sau au fost lovite de un accident de avion în Arizona, Arkansas, California, Illinois, Indiana, Kansas, Louisiana, Maine, New Hampshire, Carolina de Nord, Oregon, Texas, Washington și Wisconsin. Nimic ciudat în asta. Pot fi găsite câteva articole despre aceste incendii aici, aici, și aici.
Unele dintre fabricile de procesare a alimentelor care au luat foc:
Azure Standard Foods
Bonanza Meat Co.
Moara de furaje Cargill-Nutrena
Deli Star
Carne de vită și porc din East Conway
General Mills
Unitatea de procesare de stat Gem din Idaho
JBS
Louis Dreyfus Company, cea mai mare fabrică de procesare a soiei și biodiesel din țară
Maid-Rite Steak Co.
Cămara de alimente Maricopa
Fabrica de cartofi McCrum
cuibări
Planta de îngrășăminte Nutrien Ag Solutions
Raw Farm, cel mai mare producator de lapte crud din tara
Rio Fresh
Shearer’s Foods
Smithfield Foods
Taylor Farms
Tyson
Carne de râu Wisconsin
În februarie, uzina de îngrășăminte Weaver din Winston-Salem a luat foc, ardere câteva sute de tone de azotat de amoniu într-o perioadă în care fermierii erau deja îngrijorați să obțină suficient îngrășământ din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare și a inflației. Deci, într-un efort de a înrăutăți lucrurile, fără nicio notificare prealabilă, pe 8 aprilie 2022, a început Union Pacific mandatarea Reduceri de transport feroviar cu 20%, impactând CF Industries Holdings, cea mai mare companie de îngrășăminte din lume. Vanguard, BlackRock și State Street se întâmplă să fie principalii acționari ai Union Pacific, iar BlackRock și Vanguard sunt în primii 3 acționari ai CF Industries Holdings, alături de T. Rowe Price Associates. Acest lucru va afecta direct zonele agricole cheie, cum ar fi Iowa, Illinois, Kansas, Nebraska, Texas și California. Acest lucru va afecta în cele din urmă aprovizionarea cu alimente și prețurile. CF Industries este doar una dintre cele 30 de companii care se confruntă cu aceste restricții.
Calea ferată națională canadiană (CN), care merge de la New Orleans prin Illinois, ramificându-se prin Michigan și Minnesota, până în Canada, susține pentru a ajuta piața îngrășămintelor să crească. Utilizează CN vreuna dintre aceste companii afectate? Întâmplător, Bill Gates deține cel mai mare pachet de acțiuni la CN.
Cu siguranță, Bill Gates și prietenii vor salva ziua prin Breakthrough Energy Ventures, prin care au investit masiv în alternative. îngrășăminte. Breakthrough Energy Coalition a fost lansată în 2015 și a enumerat inițial întregul grup de 28 implicați, care de atunci a fost redus la Bill Gates și menționarea ocazională a lui Jeff Bezos. Este important să înțelegem cât de mare este acest grup și cât de implicați s-au implicat în sectorul energetic. Corey’s Digs a acoperit acest grup într-un 2019 raportează implicând zeci de insule în care se infiltrau pentru a rula energie alternativă și a prelua turismul lor. Universitatea din California face parte din acest grup, precum și Jeff Bezos, George Soros, Richard Branson, Jack Ma, Mark Zuckerberg, Marc Benioff, Reid Hoffman, Tom Steyer, Meg Whitman și Nat Simons.
Bill Gates a explicat dragostea lui pentru îngrășământ în 2018 în timp ce se afla în Tanzania. Întâmplător, Alianța pentru o revoluție verde în Africa (AGRA) condusă de Gates și finanțată de Rockefeller a fost un eșec epic, cu un premier. raport de evaluare care a apărut pe 28 februarie 2022, după un efort de 15 ani cu pretenții îndrăznețe de a salva micii fermieri din Africa. Promisiunea lor falsă de „dublare a randamentelor și a veniturilor pentru 30 de milioane de gospodării agricole până în 2020” a fost eliminată de pe site-ul lor web în iunie 2020, după ce o evaluare a Universității Tufts a evidențiat puține dovezi de progres și, de fapt, a arătat o creștere cu 31% a foametei. Evaluatorii au afirmat că au existat multe deficiențe, iar datele de raportare și monitorizare ale AGRA au fost slabe. Chiar și guvernul german are în vedere să retragă fonduri de la AGRA pentru utilizarea pesticidelor, ceea ce este ironic pentru că Gates susține că trebuie să eliminăm pesticidele din SUA și să trecem la agricultura verticală în interior. Da, USAID își va continua sprijinul pentru AGRA, care a contribuit deja cu 90 de milioane de dolari contribuabililor până acum. Rezumat complet aici.
Una dintre cele mai mari realizări ale AGRA a fost participarea acestora la 72 de reforme ale politicii agricole din 11 țări africane, referitoare la semințe, îngrășăminte și acces la piață. Au fost create legi pentru a proteja drepturile de proprietate intelectuală pentru semințele „certificate”, deoarece au fost create sancțiuni pentru partajarea de semințe open-source. Imaginează-ți că ești fermier, gospodar sau grădinar și trebuie să împarți și să schimbi semințe pe piața neagră, ca să nu fii penalizat. Oricine crede că nu va încerca asta în SUA își bate joc de ei înșiși, mai ales că globaliștii dețin cele mai mari bănci private de semințe și investesc în cele mai mari companii comerciale de semințe. BASF, Corteva (fostă Dupont), Syngenta (parte a ChemChina) și Monsanto (acum Bayer) controlează aproximativ 50% din piața globală de semințe.
Pe 17 martie 2022 a fost o notificare publicat către Registrul federal al SUA, pentru a solicita comentarii până la 16 mai 2022 privind concurența și sistemul de proprietate intelectuală: semințe și alte intrări agricole. Nu uitați să citiți prin prisma lentilei potrivite atunci când examinați acest document, avizul care a derivat dintr-un ordin executiv semnat de Biden în iulie 2021 privind promovarea concurenței în economia americană.
Scopul lor final – fiecare ființă umană, fiecare bucată de hrană, resursă și produs de pe această planetă va fi urmărită și urmărită prin blockchain. Aceasta nu este o teorie – este scopul lor. În iulie 2021, FDA a lansat „Noua era a siguranței alimentare mai inteligente” care constă în utilizarea trasabilității bazate pe tehnologie pentru un sistem alimentar digital, urmăribil, de la fermă la farfurie folosind blockchain. A identitate digitală pentru a acorda acces la unități, a controla cheltuielile financiare și a urmări mișcările tuturor s-a desfășurat pe mai multe fronturi, inclusiv pasaport de identitate pentru vaccin. În cele din urmă, vor încerca să se îndrepte către un cip, deoarece va fi mai ușor cu biometria instalată peste tot.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Primul test al „Pașapoartelor de imunitate” care are loc astăziPrimul test al „Pașapoartelor de imunitate” care are loc astăzi
Non-Vaxxers nu vor avea loc în societatea „New Normal”Non-Vaxxers nu vor avea loc în societatea „New Normal”
Cel mai sigur lucru este să nu fii ademenit în Matrix în primul rândCel mai sigur lucru este să nu fii ademenit în Matrix în…
Companii uriașe de produse alimentare fac amploare pentru a crește insecte pentru hranăCompanii uriașe de produse alimentare fac amploare pentru a crește insecte pentru hrană
Iarna demografică: Fertilitatea masculină scade cu 62% la nivel mondial și încă se accelereazăIarna demografică: fertilitatea masculină scade cu 62% la nivel mondial și…
Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și au controlat răspunsul la COVID-19Cei 150 de membri Bilderberg care au influențat și controlat…
Agenda Rockefeller la locul de muncă: Marea resetare a sistemului alimentar din SUAAgenda Rockefeller la locul de muncă: Marea resetare a alimentelor din SUA…
Cum accelerează Marea Resetare în Tirania GlobalăCum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/sistemul-alimentar-controlat-este-%C3%AEn-vigoare-%C8%99i-se-accelereaz%C4%83/
/////////////////////////////////////
Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală
POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA
Din 1978, am declarat că obiectivul elitei globale este de a obține toate resursele lumii, fără a lăsa proprietate privată pentru nimeni altcineva. Când am descoperit tehnocrația istorică, era clar că acesta era mijlocul folosit pentru a face acest lucru. Astăzi, este evident în fața ta. Dacă vor avea succes, va reprezenta cel mai mare jaf din istoria lumii. ⁃ Editor TN
Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictumul că „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a tuturor
> Agenda WEF pentru 2030 face parte din ceea ce este acum promovat ca Marea Resetare
> De asemenea, o parte din Marea Resetare este trecerea de la capitalismul acționar la „capitalismul părților interesate”, despre care liderii mondiali susțin că vor oferi „echitate” pentru toți
> În realitate, capitalismul părților interesate distruge libertatea și mută puterea asupra națiunilor de la guverne alese la corporații private și alte „părți interesate” nealese, cum ar fi WEF
> Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Premisa de bază este aceea a unei stări de biosecuritate, în care „părțile interesate” nealese decid ce este cel mai bine pentru toată lumea
Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictonul ciudat de rău augur potrivit căruia „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a absolut totul.
Nimic nu îți va aparține de fapt. Toate articolele și resursele trebuie utilizate de către colectiv, în timp ce proprietatea efectivă este limitată la un strat superior al clasei sociale. Cum te va face fericit această iobăgie impusă?
Din nou, implicația nedeclarată este că lipsa de proprietate este o comoditate – doar îți fac viața mai ușoară. Închiriați o oală și apoi returnați-o. Nu aveți nevoie de spațiu de stocare! Imaginați-vă libertatea! Promit chiar comoditatea livrării automate a dronelor direct la ușa dvs.
Inteligența artificială – care vă sifonează datele despre fiecare aspect al existenței dvs. prin aproape fiecare piesă de tehnologie și aparat pe care o dețineți – vă va conduce viața, prezicându-vă fiecare dispoziție și dorință, satisfăcând fiecare capriciu. Ah, luxul de a nu fi nevoit să iau decizii!
Furt planificat sub acoperirea unei pandemii
Aceasta este mentalitatea pe care încearcă să o programeze în tine. Ca doar un exemplu, într-un anunț video de la jumătatea lunii noiembrie 2020, premierul canadian Justin Trudeau a spus:1
„Această pandemie a oferit o oportunitate de resetare. Aceasta este șansa noastră de a accelera eforturile noastre pre-pandemice de a ne reimagina sistemele economice care abordează de fapt provocările globale precum sărăcia extremă, inegalitatea și schimbările climatice. ”
Cu toate acestea, unii încep să-și dea seama că aceste narațiuni despre „reconstruirea mai bună” și „resetarea” economiei pentru a se asigura „echitatea” sunt capcane proverbiale ale șoarecilor. Odată ce muști brânza, vei fi blocat, tăiat de libertatea ta pentru totdeauna.
În videoclipul de mai sus, autorul Douglas Kruger explică de ce libertatea este imposibilă fără dreptul la proprietate privată. Elita tehnocratică nu vrea, desigur, să înțelegeți ramificațiile din lumea reală a ceea ce au planificat, motiv pentru care încearcă să vândă această idee diabolică ca ceva care va aduce beneficii societății și, în cele din urmă, va face viața corectă pentru toată lumea. Este o narațiune atractivă, dar o fantezie periculoasă de cumpărat. După cum sa menționat pe 16 noiembrie 2020, de către fișierul național:2
„… Trudeau a sugerat că virusul COVID-19 a oferit o„ oportunitate pentru o resetare… pentru a re-imagina sistemele economice ”. Aceasta a fost luată ca o aprobare a unui plan al Forumului Economic Mondial de concentrare a majorității proprietății private în mâinile mega-corporațiilor Big Tech.
Planul „Marea Resetare” implică o colaborare între guvernele naționale și organismele internaționale pentru a „reseta capitalismul” cu un stat transnațional integrat de asistență / supraveghere tehnocratică până în anul 2030 …
Corporațiile membre WEF și partenerii guvernamentali ar realiza „resetarea” prin utilizarea politicii economice pentru a desființa practic proprietatea individuală și pentru a concentra aproape toată averea în mâinile mega-corporațiilor internaționale.
Ideea ar fi să folosim statul bunăstării și economia gigantului pentru a înlocui status quo-ul economic al proprietății individuale cu unul în care majoritatea nevoilor individuale sunt închiriate în loc. ”
Aflați să recunoașteți minunatele resetări
Agenda 2030 a WEF face parte integrantă din ceea ce este acum promovat sub numele de The Great Reset,3 un plan care își are originea în ceva numit Global Redesign Initiative, elaborat de WEF în urma crizei economice din 2008. Site-ul web al Institutului transnațional descrie inițiativa drept „multi-stakeholderism” ca „o nouă formă de guvernanță globală”.4
Pe o notă laterală, pe măsură ce introduceam referința Institutului transnațional, am observat că adresa URL conținea cuvintele „termen de taxonomie ștergere de rezervă mai târziu”. Nu știu dacă asta înseamnă ceva, dar am arhivat5 pagina pentru orice eventualitate. Alți termeni și sloganuri care descriu diverse fațete ale acestei agende globale de preluare includ:
A patra revoluție industrială, care face parte din mișcarea transumanistă.6 În videoclipul de mai sus, fondatorul WEF, Klaus Schwab, descrie aceste planuri
Reveniți mai bine
Green New Deal
„Echitate”
Capitalismul părților interesate
În ultimele zile, am văzut o mulțime de lideri mondiali ieșiți în pas cu pas pentru a denunța capitalismul, spunând că avem nevoie de „capitalismul părților interesate”. Printre aceștia se numără și președintele Camerei, Nancy Pelosi, care, la 17 septembrie 2021, s-a pronunțat împotriva capitalismului la o întâlnire la Londra.7,8
„În America, capitalismul este sistemul nostru, este sistemul nostru economic, dar nu a servit economiei noastre așa cum ar trebui”, ea a spus. „Deci, ceea ce vrem să facem nu este să ne îndepărtăm de acest lucru, ci să îl îmbunătățim.
Nu puteți avea un sistem în care succesul unor izvorăște din exploatarea lucrătorilor și izvorăște din exploatarea mediului și a restului și trebuie să corectăm acest lucru. ”
Președintele Biden este primul președinte american care a îmbrățișat capitalismul părților interesate pe nume,9 și democrați de frunte, inclusiv vicepreședintele Kamala Harris și senatoarea Elizabeth Warren, au prezentat propuneri de politici care ar înscrie capitalismul părților interesate în lege.10
Ce este capitalismul părților interesate?
Dar ce este capitalismul părților interesate? Dacă este mai corect și îi face pe toți mai prosperi decât sistemul capitalist acționarist pe care îl avem în prezent, nu ar trebui să-l susținem cu toții? Problema este că modul în care este descris nu este modul în care funcționează de fapt în lumea reală. Sună grozav în teorie, dar rezultatul final nu va aduce beneficii unei persoane obișnuite.
După cum a raportat Ivan Wecke despre Democrația deschisă, într-un articol intitulat „Teoriile conspirației în afară, există ceva înșelător despre marea resetare”:11
„Setul de teorii ale conspirației din jurul Marii Resetări este nebulos și greu de identificat, dar împărțirea lor ne oferă ceva de genul acesta: Marea Resetare este planul elitei globale de a instaura o ordine mondială comunistă prin abolirea proprietății private în timp ce se utilizează COVID- 19 pentru a rezolva suprapopularea și înrobirea a ceea ce rămâne din omenire cu vaccinuri.
Intrigat … am decis să aflu despre ce se referă cu adevărat planul Great Reset al WEF. În centrul teoriilor conspirației sunt presupuse agende secrete și intenții rău intenționate.
Deși acestea pot lipsi din inițiativa Great Reset a WEF, ceea ce am găsit a fost ceva aproape la fel de sinistru ascunzându-se la vedere. De fapt, mai sinistru pentru că este real și se întâmplă acum. Și implică lucruri la fel de fundamentale ca hrana noastră, datele noastre și vaccinurile noastre.
Cuvintele magice sunt „capitalismul părților interesate”, un concept pe care președintele WEF, Klaus Schwab, îl bate de zeci de ani și care ocupă locul principal în planul Great Reset al WEF din iunie 2020.
Ideea este că capitalismul global ar trebui transformat astfel încât corporațiile să nu se mai concentreze exclusiv pe servirea acționarilor, ci să devină custodi ai societății prin crearea de valoare pentru clienți, furnizori, angajați, comunități și alte „părți interesate”.
Modul în care WEF vede că se realizează capitalismul părților interesate este printr-o serie de „parteneriate multi-părți interesate” care reunesc sectorul privat, guvernele și societatea civilă în toate domeniile guvernanței globale.
Ideea capitalismului părților interesate și a parteneriatelor multipartite ar putea părea caldă și neclară, până când vom săpa mai adânc și ne vom da seama că acest lucru înseamnă, de fapt, acordarea corporațiilor mai multă putere asupra societății și instituțiilor democratice mai puțin. ”
Capitalismul părților interesate crește puterea corporațiilor
Inițiativa Global Redesign, care a servit ca bază pentru Marea Resetare, a fost descrisă drept „cea mai cuprinzătoare propunere pentru reproiectarea guvernanței globale de la formularea Națiunilor Unite în timpul celui de-al doilea război mondial”.12 Deci, aceasta nu este o modificare mică. Este o revizuire completă a modului în care facem afaceri și guvernăm națiunile, nu numai în SUA, ci la nivel global.
În acest model cu mai multe părți interesate, guvernul este doar unul dintre părțile interesate dintre mulți. Alte părți interesate care ar trebui luate în considerare includ organizații neguvernamentale precum WEF însuși și corporații multinaționale. Cu alte cuvinte, acești alți actori vor avea un cuvânt de spus în modul în care sunt guvernate națiunile.
Observați că liderii mondiali vor sublinia faptul că părțile interesate includ mediul și lucrătorii. Adevărul este însă că nevoile și dorințele lucrătorilor și ale lumii naturale sunt cu greu în centrul acestui model. După cum a explicat Wecke:13
„În loc de corporații care deservesc multe părți interesate, în modelul multi-părți interesate de guvernanță globală, corporațiile sunt promovate să devină părți interesate oficiale în procesul de luare a deciziilor la nivel mondial, în timp ce guvernele sunt retrogradate ca fiind una dintre multele părți interesate.
În practică, corporațiile devin principalele părți interesate, în timp ce guvernele joacă un rol secundar, iar societatea civilă este în principal vitrina. ”
Capitalismul părților interesate este preluat de Stealth
Wecke subliniază că acest ecosistem cu mai multe părți interesate a fost deja implementat și se extinde cu fiecare zi care trece. Nu este ceva ce propun să pună în aplicare în viitor. În schimb, practic ne spun acum ce fac deja de ani de zile.
„Grupurile multi-părți interesate s-au răspândit în toate sectoarele sistemului de guvernanță global”, spune Wecke, menționând că există deja „mai mult de 45 de grupuri multi-părți globale care stabilesc standarde și stabilesc orientări și reguli într-o serie de domenii”.
Aceste grupuri, care nu au nicio responsabilitate democratică, sunt formate din mari corporații multinaționale, care recrutează persoane din interiorul guvernului, societății civile și instituțiilor de învățământ. Împreună, ei pretind că rezolvă tot felul de probleme care afectează societatea.
În esență, ei cred că știu ce este mai bine pentru toată lumea și, fără să fi fost aleși să vorbească și să acționeze în numele nostru, iau decizii unilaterale care vor dicta modul în care trăim, creștem și prosperăm.
Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o idee despre ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.
Ca doar un exemplu de „ecosistem” cu mai multe părți interesate care este deja în funcțiune este inițiativa COVAX, al cărei scop este de a accelera lansarea vaccinurilor COVID-19. Această inițiativă a fost creată de două grupuri cu mai multe părți interesate, GAVI și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei (CEPI), în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și finanțată de guverne.
GAVI și CEPI sunt ambele legate de WEF, Fundația Bill & Melinda Gates și o listă lungă de companii farmaceutice. După cum a menționat Wecki, în timp ce guvernele finanțează inițiativa COVAX, coalițiile centrate pe corporații (GAVI și CEPI) supraveghează și culeg profiturile din muncă.
Ni s-a dat deja o privire asupra problemei de bază cu acest sistem, care este că este în întregime bazată pe profit. În 2020, Africa de Sud și India au încercat să ridice normele de proprietate intelectuală privind tehnologiile vaccinului COVID-19 pentru a stimula producția în țările în curs de dezvoltare. GAVI, Gates însuși și industria medicamentelor s-au opus cu tărie, așa cum v-ați aștepta să facă.
De ce? Deoarece sănătatea publică nu este stimulentul sau motivația lor principală. Profitul este. Profitul este principalul lor interes și, ca „părți interesate” principale, interesele lor trebuie să fie puse în balanță cu interesele altor părți interesate, cum ar fi dorința și dorința oamenilor de a nu se îmbolnăvi și de a muri. Și ei bine, ei sunt în centrul structurii puterii, deci ghiciți a cui interes câștigă și va câștiga întotdeauna?
Capitalismul părților interesate va distruge libertatea
Wecke descrie multi-stakeholderismul ca „actualizarea multilateralismului de către WEF”, care este sistemul prin care națiunile lumii lucrează împreună în prezent. La bază se află Națiunile Unite.
Până în prezent, acest sistem este încă democratic, cel puțin teoretic, deoarece liderii aleși sunt cei adunați împreună pentru a lua decizii globale. Problema cu care ne confruntăm este că capitalismul părților interesate propus acum nu va aprofunda democrația, ci o va elimina cu totul.
Proiectarea sa pune în afara guvernelor și plasează părțile interesate nealese, în principal corporațiile transnaționale, în scaunul conducătorului auto, oferindu-le autoritatea supremă de a lua decizii pentru întreaga lume, ceea ce tocmai am început să experimentăm din ce în ce mai mult în timpul acestei pandemii. După cum a explicat Wecke:14
„Pe scurt, parteneriatele cu mai multe părți interesate sunt parteneriate public-privat pe scena globală. Și au implicații în lumea reală pentru modul în care sunt organizate sistemele noastre alimentare, cât de mare este tehnologia guvernată și modul în care sunt distribuite vaccinurile și medicamentele noastre ”.
De asemenea, dorim o resetare medicală
Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.
De exemplu, spitalele din SUA sunt instruite să folosească cele mai letale tratamente COVID imaginabile, iar medicii care sfidează îndrumarea și fac de fapt ceea ce este mai bun pentru pacienții lor au permisele medicale amenințate. Simpla vorbire despre tratamentele COVID eficiente va pune un bullseye pe spatele unui medic.
În țările de pretutindeni, oamenilor li se spune că împușcăturile COVID sunt singura cale de urmat, iar pașapoartele vaccinale – odată deranjate ca o teorie paranoică a conspirației – sunt în curs de implementare. Cine a luat aceste decizii? Nimeni nu admite sursa reală a acestor decizii, dar putem fi siguri că provin dintr-un hub central, condus de oameni pe care nimeni nu i-a votat vreodată la putere.
În întreaga lume, se joacă un joc mintal răsucit, unde liderii mondiali ne spun acum că pașapoartele de vaccin sunt „biletul nostru spre libertate”, ignorând complet faptul că libertatea noastră nu este și nu poate fi bazată pe alegerile noastre medicale. .
Trudeau, de exemplu, a declarat recent că pașapoartele de vaccin sunt „totul despre”, informându-vă că „dacă ați făcut lucrurile corecte, veți fi în siguranță” oriunde ați merge.15 Iar cei care refuză să facă „ceea ce trebuie”, ei bine, pur și simplu nu au dreptul la aceleași „libertăți”.
Este clar că contramăsurile bolii pe care le vedem în prezent pentru COVID-19 nu se vor termina cu COVID-19. Deja, președintele Biden a semnat un ordin executiv care adaugă rujeola pe lista bolilor pentru care o persoană poate fi pusă în carantină și / sau forțată să se autoizoleze „pentru a proteja sănătatea publică”.16
Din nou, ceea ce se construiește în jurul nostru este o stare de biosecuritate care va controla fiecare aspect al vieții noastre sub auspiciul „protejării sănătății publice”, fără să facă așa ceva. Este de netăgăduit că contramăsurile COVID au provocat mult mai multe distrugeri decât a făcut-o de fapt virusul, iar aceste contramăsuri continuă să distrugă vieți și să ucidă oamenii inutil, toate sub stindardul de a ne menține „în siguranță” împotriva bolilor.
Faptul că oamenii mor din cauza suicidului, a foamei, a problemelor medicale netratate și a leziunilor provocate de vaccin, nu contează. Ne protejează de COVID! Bineînțeles, asta va fi extins pentru a ne proteja de alte infecții du jour.
În concluzie, capitalismul părților interesate este în esență o formă de fascism global, în care națiunile sunt conduse nu doar de guverne alese, ci de corporații nealese în parteneriat cu guvernul. În ceea ce privește „echitatea”, nu mi-aș ține respirația pentru ca acest lucru să devină realitate. Echitatea despre care vorbesc este că toți suntem în aceeași poziție mizerabilă de a nu deține nimic și de a nu avea drepturi ale omului.
Surse și referințe
1, 2 Dosar Național 16 noiembrie 2020
3 Wakeup World 20 noiembrie 2021
4 Inițiativa Global Redesign a Institutului transnațional
5 Inițiativa globală de reproiectare a Institutului transnațional (arhivată)
6 Bazat pe Underground 14 iunie 2021
7 Twitter Nancy Pelosi 17 septembrie 2021
8 Business Insider 17 septembrie 2021
9 Just Capital 30 noiembrie 2020
10 Fast Company 15 decembrie 2020
11, 12, 13, 14 Open Democracy 16 august 2021
15 Twitter Rebel News 19 septembrie 2021
16 CNN 17 septembrie 2021
Articole pe aceeaşi temă:
Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouăNeofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouă
Cum vor băncile mari să-i forțeze pe americani să se resetezeCum vor băncile mari să-i forțeze pe americani să se reseteze
Descoperind marea resetare și războiul global irațional asupra carbonuluiDezvăluirea Marii Resetare și a Războiului Global irațional asupra…
„Marea resetare”: o defalcare a planului general al elitei globale„Marea resetare”: o defalcare a maestrului elitei globale…
Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca un tren glonțTehnocrația globală și „Marea Resetare” vine ca un…
Resetare minunată: Agenda tehnocrată va conduce societatea globală către supravegherea și controlul masivResetare excelentă: agenda tehnocraților pentru a conduce societatea globală…
Carnage economic: tirania medicală a trimis 8 milioane de americani în sărăcie din vara anului 2020
Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelereazăSistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează
https://ro.technocracy.news/modul-%C3%AEn-care-marea-resetare-se-accelereaz%C4%83-%C3%AEn-tiranie-global%C4%83/
//////////////////////////////////////////////
Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca un tren glonț
POSTAT DE: STEVEN GUINNESS
Această importantă recenzie a cărții de Steven Guinness (Marea Britanie) dezvăluie același limbaj vechi de „interdependență”, colaborare și cooperare, care a fost auzit de la Comisia Trilaterală în 1973. Scopul de atunci și acum este Dezvoltarea Durabilă, alias Tehnocrația, și va avea ca rezultat în cea mai mare apucare de resurse din istoria lumii. ⁃ Editor TN
La câteva săptămâni după ce Forumul Economic Mondial a lansat „Mare resetare„inițiativă, a fost urmată de lansarea unei noi cărți intitulată„Covid-19: Marea resetare’, scris de președintele executiv al WEF, Klaus Schwab, și directorul principal al rețelei globale de risc la instituție, Thierry Malleret.
După ce am citit cartea, am vrut să vă împărtășesc câteva gânduri inițiale cu privire la semnificația potențială a publicației.
Așa cum a fost atins în ultimul meu articol, există 5 planșe către Marea Resetare – economică, socială, geopolitică, de mediu și tehnologică – toate cărțile acoperă în detaliu. Dar vreau să mă concentrez în mare măsură pe concluzie, deoarece aici devin mai clare motivațiile și raționamentul autorului pentru susținerea unei Great Reset, în urma Covid-19.
Schwab și Malleret caracterizează direcția viitoare a lumii ca fiind „Era post-pandemică’, o frază care se repetă până la greață peste tot. În loc să o definească într-un anumit rezultat, autorii aleg în schimb să se întrebe dacă această nouă eră va fi marcată de o cooperare mai mult sau mai mică între națiuni. Se vor întoarce țările spre interior, rezultând creșterea naționalismului și protecționismului sau își vor sacrifica propriile interese pentru o mai mare interdependență?
Nici o predicție fermă nu este făcută în niciun fel, dar reușim să obținem un anumit nivel de perspectivă asupra modului de gândire al autorilor atunci când discută despre ceea ce numesc ei „direcția tendinței. ‘ Ei scriu că îngrijorările legate de mediu (în primul rând prin prisma schimbărilor climatice) și avansarea tehnologiei (integrantă în a patra revoluție industrială) au fost omniprezente cu mult înainte ca Covid-19 să intre în imagine. Cu implicațiile economice și de sănătate ale blocajelor acum înrădăcinate în societate, Schwab și Malleret susțin că îngrijorările stabilite de mult în rândul cetățenilorau fost dezvăluite pentru ca toți vedea’ și ‘amplificat’din cauza pandemiei. Cu alte cuvinte, dacă mințile nu erau concentrate asupra problemelor și amenințărilor cu care se confrunta lumea înainte de Covid-19, atunci cu siguranță sunt acum.
Și, deși direcția acestor tendințe asupra mediului și tehnologiei poate să nu se fi schimbat, odată cu apariția Covid-19,a devenit mult mai rapid. ‘ De aceea Schwab și Malleret consideră că aceste două probleme în specialîși vor forța drumul pe agenda politică’din cauza presiunii crescânde a publicului. O mișcare precum Rebeliunea Extincției este un exemplu. Un altul este creșterea rapidă a comunității Fintech, care îi determină pe oameni să pună la îndoială ce constituie banii ”în era digitală
În ceea ce privește situația în care vor merge lucrurile în viitor, sugestia este că tendințele actuale se îndreaptă spre o lume care va fi „mai puțin deschisă și mai puțin cooperantă decât înainte de pandemie
Efectiv, WEF a prezentat lumii două potențiale rezultate. Primul este că Marea Resetare poate fi realizată relativ pașnic, cu națiuni care acceptă obiectivele împinse de planificatorii globali. Al doilea rezultat, avertizează, ar fi mult mai perturbator și mai dăunător. S-ar întâmpla prin țări care nu reușesc să abordeze „relele adânc înrădăcinate ale economiilor și societăților„, care ar putea vedea o resetare”impuse de șocuri violente precum conflicte și chiar revoluții
Și, aparent, nu avem prea mult timp să ne decidem soarta. Ceea ce avem acum, potrivit autorilor, este „o fereastră rară și îngustă de oportunitate de a reflecta, re-imagina și reseta lumea noastră’. În cazul în care un ‘resetare corectă„trebuie realizat, poate avea loc numai printr-un nivel sporit de colaborare și cooperare între națiuni. După cum o văd Schwab și Malleret, alternativa este o lume înrădăcinată într-o perpetuă criză care ar duce în cele din urmă la dezintegrarea post-al doilea război mondial ”.ordinea globală bazată pe reguli’și un vid de putere global.
Prin urmare, există un risc foarte real ca lumea să devină „mai divizat, naționalist și mai predispus la conflicte decât este astăzi
Un lucru pe care autorii îl scriu dintr-o poziție de claritate este că lumea nu poate niciodată să revină la normal. Sau mai mult la obiect, să li se permită să revină la normal. Punctul lor de vedere este că, înainte ca Covid-19 să prindă, un „simțul rupt al normalității a predominat’. Acum situația este că virusulmarchează un punct fundamental de inflexiune în traiectoria noastră globală. ‘ Într-un spațiu foarte scurt de timpa mărit liniile de eroare care ne atacă economiile și societățile”.
Dacă nu era deja evident, atunci autorii confirmă în ultimele câteva pagini ale cărții că programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Durabilă a Agendei 2030 este împletit cu Marea Resetare. Acest lucru este evident atunci când studiați unitatea de informații strategice a WEF. Dezvoltarea durabilă și Marea Resetare merg mână în mână.
Pentru ca Agenda 2030 să fie implementată cu succes, Schwab și Malleret oferă o alternativă la posibilitatea ca țările să nu se reunească. Așa cum v-ați putea aștepta, se învârte în jurul colaborării și cooperării. În ochii lor nu se poate face altfel niciun progres. Covid-19 oferă posibilitatea de a „încorporează o mai mare egalitate socială și durabilitate în redresare’. Și, în mod crucial, acest lucru ar fisă accelereze mai degrabă decât să întârzie progresul către obiectivele de dezvoltare durabilă din 2030″.
Dar nu se încheie pur și simplu cu implementarea completă a Agendei 2030. Schwab și Malleret vor să meargă mai departe. Scopul lor este ca expunerea deschisă a punctelor slabe în cadrul infrastructurii globale existente ”ne poate obliga să acționăm mai repede prin înlocuirea instituțiilor, proceselor și regulilor eșuate cu altele noi care se potrivesc mai bine nevoilor actuale și viitoare. ‘ Pentru a transmite importanța acestei afirmații, autorii afirmă că numai aceasta este „esența Marii Resetări. Ceea ce par să caute este transformarea globală în care sistemele și epoca algoritmului au precedent asupra instituțiilor politice. Începem deja să vedem mișcări ale unor instituții globale importante, cum ar fi Comisia trilaterală, Organizația Mondială a Comerțului si Uniunea Europeană la ‘reforma’ și ‘întineri„atât munca lor, cât și calitatea de membru. Covid-19 a îndreptat, fără îndoială, mâna planificatorilor globali și căutarea lor de reformare.
Pe măsură ce a fost publicat „Covid-19: The Great Reset”, a fost însoțit de un articol scris de Schwab și Malleret. Numit,Moștenirea lui COVID-19: Acesta este modul de a obține dreptul de mare resetare”, au afirmat clar că nu numai că multe lucruri se vor schimba pentru totdeauna”cel mai grav din pandemie trebuie să vină ”:
Ne vom ocupa de consecințele sale de ani de zile și multe lucruri se vor schimba pentru totdeauna. A provocat (și va continua) o perturbare economică de proporții monumentale.
Într-adevăr, nicio industrie sau afacere nu va putea evita impactul schimbărilor viitoare. Fie se adaptează pentru a se potrivi cu agenda Great Reset (presupunând că au resursele pentru a face acest lucru), fie nu vor supraviețui. Potrivit lui Schwab și Malleret, „milioane de companii riscă să dispară„, în timp ce numai”câteva„De exemplu, monolitii corporativi, vor fi suficient de puternici pentru a rezista perturbării. Companiile mai mici și întreprinderile independente se confruntă cu ruina, deschizând ușa către o nouă eră de fuziuni și achiziții care va eroda în continuare alegerea și concurența consumatorilor.
Schwab și Malleret ne spun că cel mai grav din pandemie este încă să vină și, din punct de vedere economic, nu m-aș îndoi de ele. Dar să privim pentru o clipă aspectul sănătății. Acoperirea mediatică globală a Covid-19 a caracterizat-o ca un virus mortal care ucide cu impunitate și fără antidotul unui vaccin ar putea devora comunități întregi.
Poate surprinzător, autorii oferă o mică logică bazată pe fapte. Ei recunosc că Covid-19 este „una dintre cele mai puțin pandemice mortale din ultimii 2000 de ani„și cu excepția a ceva neprevăzut”consecințele virusului vor fi ușoare în comparație cu pandemiile anterioare. ‘ La momentul publicării cărții, 0.006% din populația globală ar fi murit din cauza Covid-19. Dar nici această cifră scăzută nu este cu totul precisă.
În Marea Britanie, de exemplu, modul în care a fost calculată rata mortalității a însemnat că persoanele care au fost diagnosticate cu virusul și apoi au cedat unui accident în termen de 28 de zile de la testare vor avea cauza decesului marcată ca Covid-19.
Pentru a cita profesorul Yoon Loke, de la Universitatea din East Anglia, și profesorul Carl Heneghan, de la Universitatea Oxford:
Oricine a testat COVID pozitiv, dar ulterior a murit la o dată ulterioară pentru orice cauză, va fi inclus în cifrele de deces PHV COVID.
Schwab și Malleret nu au putut fi mai clari când scriu că Covid-19 ‘nu constituie o amenințare existențială sau un șoc care își va lăsa amprenta asupra populației lumii de zeci de ani’. În starea actuală, gripa spaniolă și HIV / SIDA au o rată de mortalitate mai mare.
Nu a fost o răspândire incontrolabilă a Covid-19 care a determinat guvernele din întreaga lume să-și închidă economiile naționale, ci modelarea datelor a tehnocraților inexplicabili precum Neil Ferguson de la Imperial College din Londra care a prezis sute de mii de oameni cu riscul imediat de a muri. fără impunerea de restricții sociale, despre care acum știm că este o combinație de măsuri de distanțare socială și blocare.
Când Schwab și Malleret vorbesc despre Covid-19, lăsându-și amprenta asupra lumii, adevărul este că măsurile impuse în numele Covid-19 au provocat distrugerea economică pe scară largă, nu virusul în sine. Această distincție este una cu care, în special, rețelele principale refuză să se angajeze.
În rezumat, dacă vrem să credem pe autori pe cuvântul lor, atunci ei văd o creștere a naționalismului și a protecționismului din spatele Covid-19 ca un detriment pentru căutarea unei mari resetări. Mult râvnitele Obiective de Dezvoltare Durabilă ar putea fi chiar expuse riscului dacă națiunile se vor îndrepta spre interior. Directorul general al FMI a declarat că lumea are de ales între Marea Resetare sau Marea Inversare (Marea inversare fiind ‘mai multă sărăcie, mai multă fragmentare și mai puțin comerț’) Aș argumenta că există un alt mod de a-l privi.
În carte Schwab și Malleret descriu cum într-o lume interdependentă – care este exact genul de lume pe care planificatorii globali o susțin de cel puțin sfârșitul celui de-al doilea război mondial -riscurile se combină între ele, amplificându-și efectele reciproce și mărindu-le consecințele’. Când națiunile sunt interdependente,conectivitatea sistemică dintre riscuri, probleme, provocări determină viitorul. ‘ Este vechiul clișe al domino-urilor care cad. Odată ce se clatină, declanșează o reacție în lanț, care a fost evidențiată în 2008, când Lehman Brothers s-a prăbușit.
Scara schimbării pe care globaliștii o solicită prin vehiculul unei mari resetări, care, prin definiție, are o natură globală, va necesita, în opinia mea, implozia ordinii mondiale actuale pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale. Vechiul trebuie să facă loc noului. Și singura metodă pentru cum ar putea fi realizat acest lucru este prin recul crescut împotriva interdependenței. Crizele susținute oferă multe oportunități pentru planificatorii globali. Potențialul pentru alegeri contestate din SUA, un viitor Brexit fără acord și avertismente despre „nationalism vaccin’sunt trei eventualități care, dacă ar fi aduse la cunoștință, ar putea fi exploatate și utilizate pentru a avansa cauza unei mari resetări. Aș spune că, cu cât lumea apare mai mult din colaborare și cooperare, cu atât mai mulți oameni vor cere aceleași lucruri dacă devin din ce în ce mai disperați.
Autorii spun că există doar o fereastră îngustă de oportunitate pentru Marea Resetare. Să ținem cont însă că, până acum, doar instituțiile globale precum WEF promovează inițiativa, nu administrațiile naționale. Când începe să pătrundă în politică, atunci când știi că agenda avansează. Dar care vor fi condițiile economice și sociale atunci când Marea Resetare va deveni parte a conversației globale? Ceea ce am văzut până acum a fost suficient pentru a obliga oamenii să solicite schimbări la scară globală? A existat încă suficientă degradare și schimbare materială a nivelului de trai pentru ca cetățenii să implore instituțiile globale să ia măsuri? Aș argumenta că nu.
DejaSoluţii„precum Venitul de bază universal au fost susținute. Dar încă nu există o cerere larg răspândită de schimbare. Dar acel moment vine. Fie că este vorba de numele Agendei 2030 (aka Dezvoltare durabilă), The Green New Deal sau The Great Reset, aceasta ar însemna în mare parte același rezultat – subjugarea definitivă a suveranității naționale în care statul național este subordonat nivelului global guvernare.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Marea resetare și viitoare domnie tehnocratică a teroriiMarea resetare și viitoare domnie tehnocratică a terorii
Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouăNeofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouă
Resetare minunată: Agenda tehnocrată va conduce societatea globală către supravegherea și controlul masivResetare excelentă: agenda tehnocraților pentru a conduce societatea globală…
Descoperind marea resetare și războiul global irațional asupra carbonuluiDezvăluirea Marii Resetare și a Războiului Global irațional asupra…
Procesul susține că Open AI a furat „cantități masive de date cu caracter personal” pentru a instrui ChatGPTProcesul susține că IA deschisă a furat „cantități masive de informații personale…
„Marea resetare”: o defalcare a planului general al elitei globale„Marea resetare”: o defalcare a maestrului elitei globale…
Cum accelerează Marea Resetare în Tirania GlobalăCum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală
Mercola, Delingpole & Wood: tehnocrație și marea resetareMercola, Delingpole & Wood: tehnocrație și marea resetare
https://ro.technocracy.news/tehnocra%C8%9Bia-global%C4%83-%C8%99i-marea-resetare-vin-ca-un-tren-glon%C8%9B/
////////////////////////////////////////////
Istoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrației
POSTAT DE: BILL MUEHLENBERG PRIN CALDRON
Tehnocrația este un război împotriva umanității și a fost întotdeauna văzută astfel de critici precum CS Lewis. Îi place sau nu, Lewis a descris pe deplin viitorul încă din 1947. Tehnocrația a fost cea mai periculoasă memă a secolului al XX-lea și a devenit un pericol clar și prezent astăzi. ⁃ Editor TN
Un alt mare scriitor englez în aceeași perioadă care a discutat și despre aceste probleme a fost CS Lewis. Într-o serie de cărți și articole, el a avertizat cu privire la direcția în care ne îndreptăm, deoarece noile tehnologii, împreună cu statismul sporit, au scris „abolirea omului”.
Și acesta era titlul cărții sale din 1947. În el, el a spus acest lucru: „Ceea ce numim puterea omului asupra naturii se dovedește a fi puterea exercitată de unii oameni asupra altor oameni, cu natura ca instrument”. El a continuat, „Cucerirea naturii de către om, dacă visele unor planificatori științifici sunt realizate, înseamnă conducerea a câteva sute de oameni peste miliarde peste miliarde de oameni. Nu există și nu poate exista nici o creștere simplă a puterii de partea Omului. Fiecare nouă putere câștigată de om este, de asemenea, o putere asupra omului. ”
Și, bineînțeles, cel de-al treilea volum al său în trilogia sa spațială se referea la științe necinstite și tehnocrați neetici. Acea forță ascunsă (1946) a fost un avertisment clar cu privire la viitoarele distopii coercitive. Organizația malefică NICE este ticălosul din roman.
Institutul Național pentru Experimente Coordonate este o birocrație guvernamentală înființată pentru a ajuta omenirea – nu sunt toate? Desigur, nu face nimic de acest fel. Mai multe citate pot fi oferite aici. Unul subliniază modul în care eufemismele și subterfugiile sunt armele de alegere pentru acești tehnocrați:
Vrem să o scrieți – să o camuflați. Numai pentru prezent, desigur. Odată ce lucrurile vor începe, nu va trebui să ne deranjăm despre marea inimă a publicului britanic. Vom face marea inimă ceea ce vrem să fie. Dar între timp, face o diferență în modul în care sunt puse lucrurile. De exemplu, dacă s-ar fi șoptit chiar că NICE ar vrea ca puterile să experimenteze criminali, ai avea toate femeile în vârstă de ambele sexe susținute în brațe și plângând despre umanitate. Numiți-o reeducarea celor neadaptați și îi faceți pe toți să plângă cu încântare că era brutală a pedepsei retributive a ajuns în sfârșit la sfârșit. Ciudat este – cuvântul „experiment” este nepopular, dar nu cuvântul „experimental”. Nu trebuie să experimentați pe copii; dar oferiți-le copiilor dragi educație gratuită într-o școală experimentală atașată la NICE și totul este corect!
Și altul ne oferă o imagine mai largă a acestui război împotriva umanității:
Științele fizice, bune și inocente în sine, începuseră deja să fie deformate, fuseseră manevrate subtil într-o anumită direcție. Disperarea adevărului obiectiv fusese din ce în ce mai insinuată oamenilor de știință; indiferență față de
aceasta și o concentrare pe simpla putere, fuseseră rezultatul … Însăși experiențele camerei de disecare și ale laboratorului patologic creșteau convingerea că înăbușirea tuturor repugnanțelor adânci a fost prima esențială pentru progres.
Acest thriller important arată clar preocupările profunde pe care Lewis le avea cu privire la unde ne pot duce știința neetică și tehnocrația necontrolată. Iar viziunea sa despre o lume nouă și întunecată s-a dovedit cu siguranță a fi destul de precisă. Cu siguranță, Eugenia nu a dispărut odată cu experimentele naziste, dar este în viață și bine în Occident astăzi.
De fapt, nu a făcut decât să se înrăutățească. Când combinăm isteria condusă de mass-media și alarmismul despre lucruri precum clima și coroana cu acești miliardari – fie că sunt Schwab sau Soros sau Gates – care cred că știu ce este mai bine pentru noi simpli oameni, vedem romanele profetice care prind viață în moduri foarte reale și foarte înspăimântătoare.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
https://ro.technocracy.news/istoria-ne-a-avertizat-cu-privire-la-venirea-tiraniei-tehnocra%C8%9Bilor/
//////////////////////////////////////////
Inventatorul tehnologiei ARNm a avertizat FDA că vaccinurile ar putea fi periculoase
POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA
Dr. Robert Malone a inventat tehnologia de terapie genetică a ARNm și a avertizat FDA că vaccinurile sunt periculoase. FDA l-a ascultat? Nu. În schimb, el a fost cenzurat de Big Pharma și FDA a continuat cu autorizația de utilizare de urgență, care a dus la sute de mii de răniți.
Citiți acest articol întreg și ascultați cu atenție interviul video. ⁃ Editor TN
În videoclipul de mai sus, gazda podcast-ului DarkHorse, Bret Weinstein, doctor în biologie evolutivă, îl intervievează pe Dr. Robert Malone, inventatorul tehnologiei platformei de bază a vaccinului ARNm și ADN,1 și Steve Kirsch, un antreprenor care a cercetat reacții adverse la terapiile genetice COVID-19.
Îmi dau seama că acesta este un interviu absolut epic de trei ore, dar dacă ați apreciat vreodată ceea ce am predat, trebuie să citiți cu atenție acest articol.
Malone este omul de știință care a inventat de fapt tehnologia care face posibilă lovitura COVID și el varsă boabele asupra modului în care această introducere a fost compromisă etic pentru a face consimțământul informat absolut imposibil pentru o persoană obișnuită. Urmăriți interviul dacă programul dvs. vă permite, dar citiți cu atenție acest articol cu siguranță.
Kirsch a publicat recent articolul „Ar trebui să te vaccinezi?” în care revizuiește cum și de ce s-a răzgândit în legătură cu „vaccinurile” COVID-19. Asta după ce a primit ambele doze de împușcare Moderna, la fel ca și cele trei fiice ale sale.
Dacă dumneavoastră sau cineva pe care îl cunoașteți este echivoc în privința jabului COVID, atunci vă rog, pur și simplu TREBUIE să citiți articolul lui Kirsh, deoarece este în mod clar una dintre cele mai bune piese scrise pe acest subiect și oferă cealaltă parte a poveștii care nu este niciodată dată în mainstream mass-media. Amintiți-vă, fără dezvăluirea completă a riscului vaccinului, este imposibil să aveți consimțământul informat.2 Dacă citiți articolul lui Kirsch, veți obține, în detaliu, cealaltă parte pe care mass-media convențională refuză să o împărtășească. El scrie:
„Am aflat recent că aceste vaccinuri au ucis probabil peste 25,800 de americani (ceea ce am confirmat în 3 moduri diferite) și au dezactivat încă cel puțin 1,000,000. Și suntem abia la jumătatea drumului până la linia de sosire. Trebuie să întrerupem aceste vaccinuri ACUM înainte ca mai mulți oameni să fie uciși.
Pe baza a ceea ce știu acum despre beneficiile minuscule ale vaccinului (o reducere de aproximativ 0.3% a riscului absolut), efectele secundare (inclusiv decesul), ratele actuale de COVID și rata de succes a protocoalelor de tratament timpuriu, răspunsul pe care l-aș da astăzi oricui cerându-mi sfaturi dacă să iau vreunul dintre vaccinurile actuale ar fi „Spuneți NU”.
Vaccinurile actuale sunt deosebit de contraindicate dacă ați fost deja infectat cu COVID sau aveți sub 20 de ani. Pentru aceste persoane, aș spune „NU! NU! NU!’
În acest articol, voi explica ce am învățat de când am fost vaccinat, ceea ce mi-a schimbat total părerea. Veți afla cum funcționează aceste vaccinuri și comenzile rapide care au dus la greșelile care au fost făcute.
Veți înțelege de ce există atât de multe efecte secundare și de ce acestea sunt atât de variate și de ce apar de obicei în termen de 30 de zile de la vaccinare. Veți înțelege de ce copiii au probleme cu inima (pentru care nu există tratament) și își pierd temporar vederea și capacitatea de a vorbi. Veți înțelege de ce până la 3% poate fi grav dezactivat de vaccin. ”
Proteina Spike este o citotoxină bioactivă
După cum a explicat Malone, în urmă cu multe luni el a avertizat Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente că proteina spike – pe care „vaccinurile” COVID-19 le instruiesc celulele să o facă – ar putea fi periculoasă. FDA și-a respins îngrijorările, spunând că nu cred că proteina spike este biologic activă. În plus, producătorii de vaccinuri au proiectat în mod special injecțiile, astfel încât proteina vârf să se lipească și să nu plutească liber.
Ei bine, au greșit în ambele conturi. De atunci a fost bine stabilit că, într-adevăr, SARS-CoV-2 proteină spike devine gratuit și că este biologic activ și provoacă probleme grave. Este responsabil pentru cele mai severe efecte observate în COVID-19, cum ar fi tulburări de sângerare, cheaguri de sânge în tot corpul și probleme cardiace.
Acestea sunt aceleași probleme pe care le vedem acum la un număr uluitor de persoane care au primit una sau două fotografii cu „vaccin” COVID-19. Pentru informații mai detaliate despre modul în care proteina spike cauzează aceste probleme, vă rugăm să consultați interviu cu Stephanie Seneff, dr. și Judy Mikovits, dr.
Folosirea cuvântului vaccin nu este chiar adecvată aici și nu vreau să contribui la utilizarea greșită a acestui cuvânt. Aceste injecții nu sunt în mod clar vaccinuri. Nu funcționează ca niciun vaccin convențional anterior. După cum spune în interviu inventatorul real al vaccinurilor ARNm, sunt terapie genică. Așadar, vă rog să înțelegeți că atunci când spun vaccin sau vaccinare, chiar vorbesc despre terapia genică.
Proteina Spike se diseminează pe tot corpul
Într-un interviu recent3 împreună cu Alex Pierson, imunologul canadian și cercetătorul în vaccinuri Byram Bridle, dr., au discutat cercetări nevăzute anterior obținute de la agenția japoneză de reglementare printr-o cerere de act privind libertatea de informare.
Studiul a fost un studiu de biodistribuire realizat de Pfizer, care a arătat că ARNm din vaccin nu rămâne în și în jurul locului de vaccinare, ci este distribuit pe scară largă în organism, la fel ca și proteina spike.4
Aceasta este o problemă gravă, deoarece proteina spike este o toxină care se dovedește a provoca leziuni cardiovasculare și neurologice. Odată ajuns în circulația sângelui, proteina vârf se leagă de receptorii plachetari și de celulele care vă acoperă vasele de sânge. Când se întâmplă acest lucru, poate provoca aglomerarea trombocitelor, rezultând cheaguri de sânge și / sau poate provoca sângerări anormale. Am detaliat aceste și alte constatări în „Cercetător: „Am făcut o mare greșeală” la vaccinul COVID-19. „
Au fost tăiate colțuri periculoase
Proteina spike are, de asemenea, toxicitate asupra funcției de reproducere, iar datele de biodistribuire ale lui Pfizer arată că se acumulează în ovarele femeilor. Kirsch citează date care sugerează că rata avortului spontan în rândul femeilor care primesc „vaccinul” COVID în primele 20 de săptămâni de sarcină este de 82%.5 Rata normală este de 10%, deci nu este o creștere minoră. Kirsch scrie:6
„Este nedumeritor faptul că CDC spune că vaccinul este sigur pentru femeile însărcinate, atunci când este atât de clar că acest lucru nu este cazul. De exemplu, unul dintre prietenii familiei noastre este victima acestui lucru. A pierdut sarcina la 25 de săptămâni … A avut prima lovitură acum 7 săptămâni și a doua lovitură acum 4 săptămâni.
Bebelușul a avut sângerări severe ale creierului și alte desfigurări. Ginecologul ei nu mai văzuse niciodată așa ceva în viața ei. Au chemat un specialist care a spus că este probabil un defect genetic (deoarece toată lumea cumpără în povestea că vaccinul este sigur, este întotdeauna exclus ca o posibilă cauză).
Niciun raport VAERS. Niciun raport CDC. Cu toate acestea, medicii cu care am vorbit spun că este peste 99% sigur că a fost vaccinul. Familia nu vrea o autopsie de teamă că fiica lor va afla că este vaccinul. Acesta este un exemplu perfect al modului în care aceste efecte secundare oribile nu sunt niciodată raportate nicăieri. ”
În mod deranjant, pachetul de date privind biodistribuirea Pfizer relevă faptul că colțurile au fost tăiate în interesul vitezei, iar una dintre fațetele cercetării care au fost omise a fost toxicologia reproducerii. Cu toate acestea, în ciuda lipsei unei investigații inițiale de toxicologie reproductivă și a unui număr în creștere rapidă de rapoarte de avorturi spontane (care este probabil să fie un număr insuficient semnificativ), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor îndeamnă în continuare femeile gravide să se vaccineze. De ce este asta?
Există o suprimare intenționată a datelor VAERS?
Mai mult, după cum sa discutat în interviu, există dovezi că datele din sistemul de raportare a evenimentelor adverse la vaccin (VAERS) sunt manipulate, deoarece rapoartele care au fost depuse lipsesc acum. De ce au fost îndepărtați? Și fără consimțământul solicitanților?
Chiar și cu această manipulare, numărul deceselor raportate după vaccinarea împotriva COVID-19 este peste orice am văzut vreodată. Potrivit lui Kirsch, rata deceselor prin vaccinuri COVID-19 depășește cea a peste 70 de vaccinuri combinate în ultimii 30 de ani și este de aproximativ 500 de ori mai mortală decât vaccinul antigripal sezonier,7 care istoric a fost cel mai periculos.
Alte efecte grave sunt, de asemenea, în afara graficelor. De exemplu, datele israeliene arată că băieții și bărbații cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani care au fost vaccinați au o frecvență de 25 de ori mai mare decât miocardita (inflamația inimii) decât în mod normal.8 În plus, mulți tineri mor de fapt ca urmare a acestei miocardite.9
Malone subliniază că, în relectarea celei mai recente versiuni a Autorizației de utilizare de urgență (EUA) care guvernează aceste fotografii COVID, a descoperit că FDA a optat pentru a nu solicita colectarea și evaluarea strictă a datelor post-vaccinare, chiar dacă au avut latitudine pentru a face acest lucru.
După cum a remarcat Weinstein, aceasta este încă o altă anomalie care necesită un răspuns. De ce au optat pentru o astfel de captare de date laxă, deoarece fără aceasta, nu există nicio modalitate de a evalua siguranța acestor produse. Nu puteți identifica semnalele de pericol dacă nu aveți un proces pentru captarea datelor despre efecte și evaluarea tuturor acestora.
„Întreaga logică a EUA constă în faptul că înlocuiți captarea în timp real a informațiilor cheie pentru captarea prospectivă a informațiilor cheie” Explică Malone. „Dar pentru a face acest lucru, trebuie să obțineți informațiile și trebuie să fie riguroase”.
Alte anomalii
Mai mult, așa cum a menționat Weinstein, dacă eliberați un vaccin în caz de urgență – pentru că spuneți că există o urgență de sănătate fără precedent și nu există alte opțiuni, de aceea merită să vă asumați un risc mai mare decât cel normal – atunci tot nu l-ați da oamenilor care nu prezintă niciun risc sau un risc scăzut de boală în cauză.
Aceasta ar include copii, adolescenți și persoane sănătoase cu vârsta sub 40 de ani, la minimum. Copiii par imuni în mod natural împotriva COVID-1910 și s-a dovedit că nu sunt vectori de boală,11 iar persoanele sub 40 de ani au un raport de fatalitate la infecție de doar 0.01%.12 Asta înseamnă că șansele lor de supraviețuire sunt de 99.99%, ceea ce este la fel de bun pe cât devine.
Femeile însărcinate ar fi, de asemenea, excluse, deoarece sunt o categorie de risc ridicat pentru orice experimentare, iar oricine s-a recuperat de la COVID ar fi exclus, deoarece acum are imunitate naturală și nu are nevoie de niciun vaccin. De fapt, un studiu recent al Cleveland Clinic13,14 au descoperit că persoanele care au dat test pozitiv pentru SARS-CoV-2 cu cel puțin 42 de zile înainte de vaccinare nu au obținut niciun beneficiu suplimentar de la lovituri.
Cu toate acestea, toate aceste grupuri cu risc foarte scăzut sunt îndemnate și chiar stimulate în mod necorespunzător să se vaccineze, iar acesta este și un comportament anormal. O parte a analizei risc-beneficiu nu este doar riscul de rezultate grave și deces din cauza bolii, ci și disponibilitatea tratamentelor alternative și aici avem a treia anomalie masivă.
Am văzut o suprimare clară a informațiilor care arată că nu există doar una, ci mai multe remedii eficiente care ar putea reduce riscul de COVID-19 la un număr de cohorte până la aproape zero. Exemplele includ hidroxiclorochina și ivermectina, ambele fiind utilizate în siguranță de zeci de ani în multe milioane de oameni din întreaga lume.
Principiul precauției dictează că atâta timp cât un medicament sau o strategie de tratament nu dăunează, chiar dacă efectul pozitiv poate fi mic, ar trebui utilizat până când vor fi disponibile date mai bune sau tratamente mai bune. Aceasta este logica pe care au folosit-o cu măștile (chiar dacă datele nu au arătat în mod covârșitor niciun beneficiu statistic și există o serie de posibile daune).
Dar când vine vorba de hidroxiclorochină și ivermectină, acestea au suprimat utilizarea acestor medicamente, chiar dacă sunt extrem de sigure atunci când sunt utilizate în dozele adecvate și s-a dovedit că funcționează foarte bine în multe zeci de studii. După cum a menționat Kirsch în articolul său:15
„Medicamentele refolosite [cum ar fi hidroxiclorochina și ivermectina] sunt mai sigure și mai eficiente decât vaccinurile actuale. În general, tratamentul timpuriu cu un protocol eficient vă reduce riscul de a muri cu peste 100 de ori, deci în loc de 600,000 de decese, am avea mai puțin de 6,000 de decese. NOTĂ: Vaccinul a ucis deja peste 6,000 de persoane și este doar din vaccin (și nu ia în considerare niciun deces descoperit).
Medicii sunt, de asemenea, înghițiți și avertismentele lor suprimate și cenzurate. Dr. Charles Hoffe a administrat „vaccinul” Moderna COVID-19 la 900 dintre pacienții săi. Trei sunt acum cu handicap permanent și unul a murit. După ce i-a scris o scrisoare deschisă doctorului Bonnie Henry, ofițerul provincial de sănătate din Columbia Britanică, în care a declarat că „a fost destul de alarmat de rata ridicată a efectelor secundare grave din acest tratament nou”.16 privilegiile sale de spital au fost smulse.
Legile bioeticii sunt în mod clar încălcate
Într-un eseu din 30 mai 2021,17 Malone a analizat importanța consimțământului informat, concluzionând pe bună dreptate că cenzura o face astfel încât consimțământul informat pur și simplu nu poate fi dat. Consimțământul informat nu este doar o idee frumoasă sau un ideal. Este legea, atât la nivel național, cât și internațional. Pulsul actual al vaccinului încalcă, de asemenea, principiile bioetice în general.
„Ca fundal, vă rog să înțelegeți că sunt un specialist și avocat specializat în vaccinuri, precum și inventatorul original al tehnologiei platformei de bază pentru vaccinul ARNm (și vaccinul ADN). Dar am și o pregătire extinsă în bioetică de la Universitatea din Maryland, Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed și Școala de Medicină Harvard, iar dezvoltarea clinică avansată și afacerile de reglementare sunt competențe de bază pentru mine ”. Scrie Malone.
„De ce este necesar să suprimăm discuția și dezvăluirea completă a informațiilor referitoare la reactogenitatea mARN și riscurile de siguranță? Să analizăm riguros datele despre evenimentele adverse legate de vaccin. Există informații sau modele care pot fi găsite, cum ar fi descoperirea recentă a semnalelor de cardiomiopatie sau semnalele de reactivare a virusului latent?
Ar trebui să apelăm la cei mai buni experți în biostatistică și învățare automată pentru a examina aceste date, iar rezultatele ar trebui – nu trebuie – să fie puse la dispoziția publicului cu promptitudine. Vă rog să urmați și să luați un moment pentru a examina bioetica de bază a acestei situații cu mine …
Suprimarea informațiilor, discuțiile și cenzura directă cu privire la aceste vaccinuri actuale COVID, care se bazează pe tehnologiile de terapie genetică, aruncă o lumină proastă asupra întregii întreprinderi de vaccinare. Cred că publicul adult poate gestiona informații și discuții deschise. În plus, trebuie să dezvăluim pe deplin toate riscurile asociate acestor produse experimentale de cercetare.
În acest context, publicul adult este practic subiecte de cercetare cărora nu li se cere să semneze consimțământul informat din cauza renunțării la EUA. Dar asta nu înseamnă că nu merită dezvăluirea completă a riscurilor pe care cineva le-ar cere în mod normal într-un document de consimțământ informat pentru un studiu clinic.
Și acum unele autorități naționale solicită implementarea vaccinurilor EUA pentru adolescenți și tineri, care, prin definiție, nu sunt în măsură să ofere în mod direct consimțământul informat pentru a participa la cercetări clinice – scrise sau altfel.
Punctul cheie aici este că ceea ce se face prin suprimarea dezvăluirii și dezbaterii deschise cu privire la profilul evenimentelor adverse asociate cu aceste vaccinuri încalcă principiile bioetice fundamentale pentru cercetarea clinică. Acest lucru se întoarce la convenția de la Geneva și la declarația de la Helsinki.18 Trebuie să existe un consimțământ informat pentru experimentarea pe subiecți umani. ”
Experimentarea fără consimțământul informat adecvat încalcă, de asemenea, Codul de la Nürnberg,19 care descrie un set de principii etice de cercetare pentru experimentarea umană. Acest set de principii au fost dezvoltate pentru a se asigura că ororile medicale descoperite în timpul proceselor de la Nürnberg la sfârșitul celui de-al doilea război mondial nu vor mai avea loc niciodată.
Au fost traversate linii care nu trebuie niciodată trecute
În SUA avem și raportul Belmont,20 citat în eseul lui Malone, care explică principiile etice și liniile directoare pentru protecția subiecților umani de cercetare, acoperite de Codul SUA de reglementări federale 45 CFR 46 (subpartea A). Raportul Belmont descrie consimțământul informat astfel:
„Respectul față de persoane necesită ca subiecților, în măsura în care sunt capabili, să li se ofere posibilitatea de a alege ce li se va întâmpla sau nu. Această oportunitate este oferită atunci când sunt îndeplinite standarde adecvate pentru consimțământul informat.
În timp ce importanța consimțământului informat nu este pusă la îndoială, controversa prevalează asupra naturii și posibilității unui consimțământ informat. Cu toate acestea, există un acord pe scară largă conform căruia procesul de consimțământ poate fi analizat ca conținând trei elemente: informație, înțelegere și voluntariat. ”
Americanilor, într-adevăr, oamenii de pe întregul pământ, li se împiedică accesul liber și schimbul de informații despre aceste terapii genetice. Mai rău, suntem induși în eroare de verificatorii de fapt și de platformele Big Tech care interzic sau pun etichete de dezinformare pe oricine și orice le discută într-un mod critic sau întrebător. Aceeași cenzură împiedică și înțelegerea riscului.
În cele din urmă, guvernul și orice număr de părți interesate din vaccin încurajează companiile și școlile să facă aceste injecții experimentale obligatorii, ceea ce încalcă regula voluntarității. Întreprinderile guvernamentale și private creează, de asemenea, stimulente masive pentru a participa la acest experiment, inclusiv loterii de milioane de dolari și burse universitare complete. Nimic din toate acestea nu este etic sau chiar legal. După cum a remarcat Malone:21
„… întrucât aceste vaccinuri nu sunt încă autorizate pe piață (autorizate), constrângerea subiecților umani de a participa la experimentarea medicală este interzisă în mod specific. Prin urmare, politicile de sănătate publică care îndeplinesc criteriile general acceptate de constrângere pentru a participa la cercetarea clinică sunt interzise.
De exemplu, dacă aș propune un studiu clinic care să implice copii și să aduc participarea, oferind înghețată celor care doresc să participe, orice consiliu instituțional de siguranță pentru subiecți umani (IRB) din Statele Unite ar respinge acel protocol.
Dacă aș propune un protocol de cercetare clinică în care populația unei regiuni geografice ar pierde libertățile personale, cu excepția cazului în care 70% din populație ar participa la studiul meu, încă o dată, acel protocol ar fi respins de orice IRB din SUA pe baza constrângerii participării subiectului. Nu este permisă nicio constrângere pentru a participa la studiu.
În cercetarea clinică a subiectului uman, în majoritatea țărilor lumii aceasta este considerată o linie strălucitoare care nu poate fi traversată. Deci, acum ni se spune să renunțăm la această cerință fără să fie permisă nici măcar o discuție publică deschisă? În concluzie, sper că mă veți alătura; oprește-te pentru a lua un moment și ia în considerare pentru tine ce se întâmplă. Logica mi se pare clară.
1)Un produs medical fără licență desfășurat sub autorizație de utilizare de urgență (EUA) rămâne un produs experimental în curs de dezvoltare a cercetării clinice.
2)EUA autorizate de autoritățile naționale acordă, în principiu, un drept pe termen scurt de a administra produsul de cercetare subiecților umani fără consimțământul informat în scris.
3)Convenția de la Geneva, declarația de la Helsinki și întreaga structură care susține cercetarea etică a subiecților umani necesită ca subiecții de cercetare să fie pe deplin informați cu privire la riscuri și trebuie să consimtă la participare fără constrângere. ”
Din nou, dacă programul tău îți permite, sper sincer să îți faci timp să asculți interviul lui Weinstein cu Malone și Kirsch. Da, este foarte lung – aproximativ 3 ore și jumătate – dar toți sunt înțelepți în observațiile lor, ceea ce face ca o conversație să fie luminantă. Și nu uitați să citiți și să împărtășiți pe larg articolul lui Kirsch, „Ar trebui să vă vaccinați?”22
Centrul Național de Informare a Vaccinurilor (NVIC) a postat recent peste 50 de prezentări video de la cea de-a cincea Conferință publică internațională cu privire la vaccinare, care a avut loc online, în perioada 16-18 octombrie 2020, și le-a pus la dispoziția tuturor gratuit.
Tema conferinței a fost „Protejarea sănătății și autonomiei în secolul XXI” și a inclus medici, oameni de știință și alți profesioniști din domeniul sănătății, activiști în domeniul drepturilor omului, lideri ai comunității credincioase, avocați constituționali și drepturi civile, autori și părinți ai copiilor răniți din vaccin, vorbind despre știința vaccinului. , politică, lege și etică și boli infecțioase, inclusiv vaccinurile împotriva coronavirusului și COVID-21.
În decembrie 2020, o companie britanică a publicat informații false și înșelătoare despre NVIC și conferința sa, ceea ce a determinat NVIC să deschidă întreaga conferință pentru vizionare gratuită. Conferința are tot ce aveți nevoie pentru a vă educa și a vă proteja libertățile și libertățile personale în ceea ce privește sănătatea dumneavoastră.
Nu ratați această oportunitate incredibilă. Am fost vorbitor la această conferință împuternicitoare și vă îndemn să urmăriți aceste prezentări video înainte de a fi cenzurate și luate de elita tehnocratică.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Inventatorul vaccinului ARNm a fost îngrijorat de faptul că preocupările anti-Vaxxer vor fi validateInventatorul vaccinului ARNm este îngrijorat de faptul că îngrijorările anti-Vaxxer…
Grupul consultativ FDA pentru vaccinuri a votat 21-0 pentru a da injecții neaprobate de ARNm copiilor de până la șase luniGrupul consultativ FDA pentru vaccinuri a votat 21-0 pentru a acorda…
Istoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrațieiIstoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrației
Liderii avertizați: respectați tehnocrații de pe COVID sau mergeți la închisoareLiderii au avertizat: Ascultați-vă de tehnocrați cu privire la COVID sau mergeți la…
Flashback 2003: cercetătorul pionier avertizat împotriva „geoslaviei”Flashback 2003: cercetătorul pionier avertizat împotriva …
Ziua 1: Am fost avertizați despre tehnocrațieZiua 1: Am fost avertizați despre tehnocrație………………………….
https://ro.technocracy.news/inventatorul-tehnologiei-MRN-a-avertizat-FDA-c%C4%83-fotografiile-ar-putea-fi-periculoase/
/////////////////////////////////////////////
Nazistul Albert Speer a avertizat Occidentul cu privire la ascensiunea tehnocrației
POSTAT DE: WILL STOUTAMIRE PRIN AMERICAN THINKER
Relația nazistă cu tehnocrația a fost mult mai profundă decât s-a menționat aici, pe care am tratat-o în cele trei cărți ale mele despre Tehnocrația istorică. Tehnocrații nu au reprezentat niciodată ideologia politică precum stânga sau dreapta, ci mai degrabă au vrut să îndepărteze stratul politic al societății. Mulți tehnocrați au intrat în regimul nazist, precum și în epoca New Deal a lui FDR. ⁃ TN Editor
Termenul „tehnocrație” nu este nimic nou pentru lexicul nostru politic. Există de zeci de ani și este asociat în mod obișnuit cu regimurile totalitare de stânga care numesc „experți” tehnici elitiști pentru a gestiona sectoarele specializate ale armatei, economiei și altor sectoare civile ale regimului lor. Efectul unei tehnocrații este anularea dorinta a poporului.
Primul dintre astfel de regimuri moderne a fost probabil cel Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (alias Partidul Nazist). Ministrul Armamentului, Albert Speer, a fost printre cei mai buni și mai apreciați tehnocrați ai lui Hitler. În ultimii ani, rolul lui Speer a fost umbrit de agenți diabolici cu sânge mai evident pe mâini, precum Adolf Eichman, Rudolph Hess, Hermann Goering și alții.
Cu toate acestea, Speer a fost esențial pentru viziunea lui Hitler pentru Germania. El a prezentat planuri arhitecturale grandioase pentru capitala celui de-al Treilea Reich și a menținut cea mai mare parte a mașinii de armare germane în funcțiune, chiar dacă luminile s-au stins în jurul viziunii eșuate a lui Hitler despre o domnie de o mie de ani de putere fără opoziție. Nu era mai puțin diabolic decât semenii săi.
Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii s-au gândit și au dezbătut cum a fost posibil ca germanii, considerați printre cei mai cultivați și educați oameni din lume, să se alinieze agendei naziste. După război, Speer a oferit perspective care sunt și avertismente la aspirațiile tehnocratice ale democraților.
mage: Un eveniment la Speer’s Zeppelintribune, care arată cum au funcționat comunicarea în masă și imaginile. CC BY-SA 3.0 de.
Când Germania s-a predat, Speer a fost adus în vechiul oraș german Nürnberg, unde a fost judecat pentru crime împotriva umanității împreună cu alți douăzeci și patru. După multe deliberări între tribunal, el a fost condamnat la 20 de ani de închisoare la închisoarea Spandau din Berlin. A fost o condamnare palmă în comparație cu alți membri ai regimului care au fost judecați și au primit condamnări la moarte.
Când procesul lui Speer s-a apropiat de încheiere, mărturia sa finală a inclus informații care explicau modul în care regimul nazist a câștigat efectiv inimile și mințile majorității populației germane după declinul economic și cultural al națiunii după Primul Război Mondial. De asemenea, a emis un avertisment sever către națiunile democratice victorioase care construiau deja departamente birocratice mari, care erau supravegheate de proto-tehnocrații din vremea lor.
(Rețineți că America a avut un avans în acest proiect: în anii 1930, New Deal al lui Roosevelt a transformat guvernul federal american, adăugând aproape șaptezeci de birocrații megalitice la guvernul federal, transformând permanent sistemul de guvernare al Americii. Această transformare a început procesul de convingere a mulți americani bine intenționați că „cu cât guvernul este mai mare” și îmbrățișează mai bine birocrații americani, cu atât mai bine îmbrățișează birocrații americani, cu atât mai bine tehnologice. )
Speer a spus următoarele:
Dictatura lui Hitler a fost prima dictatură a unui stat industrial în această epocă a tehnologiei moderne, o dictatură care a folosit la perfecțiune instrumentele tehnologiei pentru a-și domina propriul popor…
Prin intermediul unor astfel de instrumente tehnologice precum sistemele de radio și de adresare publică, optzeci de milioane de persoane ar putea fi supuse voinței unui singur individ. Telefonul, teletipul și radioul au făcut posibilă transmiterea comenzilor de la cele mai înalte niveluri direct către organele cele mai inferioare, unde, din cauza înaltei lor autorități, erau executate necritic.
Astfel, multe birouri și echipe și-au primit comenzile rele în acest mod direct. Instrumentele tehnologice au făcut posibilă menținerea unei supravegheri strânse asupra tuturor cetățenilor și păstrarea operațiunilor criminale învăluite într-un grad ridicat de secret.
Pentru cei din afară, acest aparat de stat poate arăta ca încurcătura aparent sălbatică de cabluri dintr-o centrală telefonică; dar ca un asemenea schimb ar putea fi dirijat printr-o singura vointa. Dictaturile din trecut aveau nevoie de asistenți de înaltă calitate în rândurile inferioare ale conducerii, de asemenea, oameni care să gândească și să acționeze independent.
Sistemul autoritar din era tehnologiei se poate descurca fără astfel de oameni. Numai mijloacele de comunicare îi permit să mecanizeze munca conducerii inferioare. Astfel, se creează tipul de receptor necritic al comenzilor.
Speer a explicat că, în timp ce Hitler a fost primul care a folosit instrumentele de control autoritar pentru a duce la îndeplinire crimele regimului său, pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat după război, alte dictaturi tehnocratice ar reprezenta o amenințare și mai mare pentru umanitate:
Cu cât lumea devine mai tehnologică, cu atât pericolul este mai mare… În calitate de fost ministru responsabil cu o economie a armamentului foarte dezvoltată, este ultima mea datorie să afirm: Fiecare țară din lume poate fi dominată de tehnologie; dar într-o dictatură modernă acest lucru mi se pare inevitabil. Prin urmare, cu cât lumea devine mai tehnologică, cu atât mai esențială va fi cererea pentru libertatea individuală și conștientizarea de sine a ființei umane individuale ca o contrapoziție a tehnologiei.
În 2023, America este martoră la un guvern care invadează mereu, compus din tehnocrați nealeși și nerestricționați, care conduc din ce în ce mai mult sau, poate, ruinează viețile americanilor obișnuiți. Prin urmare, merită să luați o lecție de la unul dintre cele mai rele regimuri tehnocratice ale istoriei și de la arhitectul său principal.
Cuvintele lui Speers din mărturia sa finală ar trebui să liniștească orice cititor care favorizează o societate liberă. Vedem deja cum zecile de birocrații uriașe se răstoarnă în mod obișnuit peste drepturile constituționale ale americanilor, impunându-și voințele colective asupra oamenilor, fără a ține cont de guvernul nostru aparent reprezentativ.
Mai mult, această birocrație necinstită este aliată cu pânza de păianjen a lui Big Tech. Atât tehnologia mare, cât și Statul Adânc sunt compuse din facțiuni ideologice de stânga radicale care cred în dreptul lor absolut de a cenzura orice viziune sau opinie care este contrară unei narațiuni de extrema stângă. Nu e de mirare, așadar, că asistăm la un guvern, un corp de presă și o cultură comună înnebunită de virusul minții Marxist-Woke.
Marea întrebare este dacă au mai rămas destui americani iubitori de libertate pentru a învinge acest sistem de guvernare anti-libertate. La urma urmei, statul birocratic despre care a avertizat răul Speer s-a înrădăcinat deja cu succes în structura modului de viață american.
Este urgent ca americanii să înțeleagă că libertățile lor sunt ținute ostatice de elitele tehnocrate. Ei trebuie să înceapă imediat procesul de revendicare a drepturilor lor străvechi înainte de a fi prea târziu. Asta înseamnă folosirea tuturor mijloacelor legale posibile pentru a se opune guvernului și alianței tehnologice care lucrează pentru a submina voința Noi, Poporul, adevărații conducători ai Americii.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Declarația finală de la Nürnberg a nazistului Albert Speer despre tehnocrațieDeclarația finală de la Nürnberg a nazistului Albert Speer despre tehnocrație
Istoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrațieiIstoria ne-a avertizat despre venirea tiraniei tehnocrației
Ziua 1: Am fost avertizați despre tehnocrațieZiua 1: Am fost avertizați despre tehnocrație
Liderii avertizați: respectați tehnocrații de pe COVID sau mergeți la închisoareLiderii au avertizat: Ascultați-vă de tehnocrați cu privire la COVID sau mergeți la…
Inventatorul tehnologiei ARNm a avertizat FDA că fotografiile ar putea fi periculoaseInventatorul tehnologiei ARNm a avertizat FDA că injecțiile ar putea fi…
Flashback 2003: cercetătorul pionier avertizat împotriva „geoslaviei”Flashback 2003: cercetătorul pionier avertizat împotriva …
Profesorul din Oregon îi învinovățește pe „creștinii albi” pentru incendiile de pe coasta de vestProfesorul din Oregon dă vina pe „creștinii albi” pentru coasta de vest…
CHD abordează FCC pentru a bloca 5G „Wireless Wild West”CHD abordează FCC pentru a bloca 5G „Wireless Wild West”
https://ro.technocracy.news/nazist-Albert-Speer-a-avertizat-Occidentul-cu-privire-la-ascensiunea-tehnocra%C8%9Biei/
///////////////////////////////////////////
Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației
POSTAT DE: DR. GLENN GEHER
Datorită deja demografiei în toate țările occidentale, adăugarea de roboți sexuali în combinație garantează practic accelerarea tendinței și provocarea disfuncției relațiilor de pe tot planul. ⁃ TN Editor
Imaginați-vă acest lucru: un robot total realist de propriul design care este capabil să efectueze pe deplin orice sex act la care poți visa. Pare, miroase și sună incredibil de realist. Iar asigurarea dvs. sponsorizată de stat a plătit-o integral. De fapt, a fost liberă – prescrisă de medicul dumneavoastră pentru a vă ajuta statutul de oficial „disfuncțional din punct de vedere sexual”. Legislația federală recentă, susținută copleșitor de o majoritate masculină din Cameră și Senat, a făcut acest tip de prescripție medicală perfect legală.
Robin Robotul nu are niciodată dureri de cap. Nu devine niciodată o răceală. Nu respinge niciodată un avans. Este, poate, ciudat, frumos din multe privințe. Și, surprinzător, este chiar aparent inteligent și vrăjitoare.
Sigur, sună grozav la suprafață.
Și obțineți acest lucru: Potrivit psihologului clinic expert și al terapeutului sexual Dr. Marianne Brandon, ceea ce am descris mai sus este, de fapt, un posibil portret al viitorului nostru apropiat. Bine ați venit în noua lume.
Roboții de sex ca stimuli supranormali
La începutul acestei luni, am avut norocul să particip la un simpozion special despre înțelegerea sănătății mintale dintr-o perspectivă evolutivă. Acest eveniment, sponsorizat în mod oficial de către Aplicați Psihologie evolutivă Societate (AEPS) și afiliat la Societatea de Psihologie Evoluționară NorthEastern (NEEPS), a fost ochi pentru mulți savanți, practicieni și studenți prezenți. Și în timp ce toate discuțiile au fost provocatoare și antrenante, trebuie să spun că prezentarea doctorului Brandon a fost ceva de tip show-stopper.
Când vă gândiți la lucruri dintr-o perspectivă evolutivă, istoria tehnologiei umane devine în mare parte istoria dezvoltării stimulilor supranormali pentru profit.
În 1950s, renumitul biolog comportamental Niko Tinbergen a articulat ideea de stimulent supranormal. Un stimul supranormal este, în esență, o versiune exagerată, adesea creată de om a unui stimul la care organismele au evoluat pentru a răspunde în anumite moduri.
De exemplu, oamenii au evoluat preferințele gustului, astfel încât să dorească alimente bogate în grăsimi, deoarece strămoșii noștri au experimentat în mod regulat secetă și foamete. Un Big Mac este un produs creat de om care include o amplificare a alimentelor cu conținut ridicat de grăsimi, care ar fi depășit conținutul de grăsimi și calorii de aproape orice aliment care ar fi existat în condiții umane ancestrale. Big Mac este un stimul supernormal clasic.
Acelasi cu pornografie. Și jocuri video. Și atât de multe produse cosmetice care amplifică atributele fețelor și corpurilor care poartă linia de jos a succesului reproductiv al lui Darwin. Culoarea vibrantă a părului și luciul buzelor sunt stimuli supranormali.
Este important să observăm că stimulii supranormali pot fi înșelători. În lumea modernă a oamenilor, stimulii supranormali sunt în esență deturnatori. Sunt produse tehnologice create de oameni care deturnează psihologia noastră evoluată într-un mod care duce la beneficii emoționale și / sau fiziologice pe termen scurt. Cu toate acestea, având în vedere că aceste produse sunt, la sfârșitul zilei, în mod evolutiv nenatural, ele nu duc adesea la beneficii evolutive pe termen lung (cum ar fi conexiuni puternice cu alții și / sau câștiguri de reproducere pe termen lung), ceea ce privește de ce acești stimuli au evoluat în primul rând pentru a fi doriți de oameni. Putem numi asta ironie evolutivă.
În prezentarea sa, dr. Brandon a subliniat pe bună dreptate că roboții sexuali, când vor ajunge (și vor ajunge), vor fi ultimii în stimuli supranormali creați de oameni. Și aceasta ar putea fi o problemă.
Probleme potențiale asociate cu revoluția robotului sexual
Există o revoluție a robotului sexual la orizont? În câteva săptămâni, orașul Bruxelles va găzdui 4th Conferința internațională despre dragoste și sex cu roboți, deci îmi spuneți!
În prezentarea sa la simpozionul AEPS, dr. Brandon a făcut un caz puternic sugerând că roboții sexuali sunt cu adevărat în dezvoltare și pe drum. Poate într-un deceniu sau două.
Brandon a subliniat câteva probleme potențiale care ar putea să vină împreună cu roboții pentru plimbare. Toate aceste probleme au sens atunci când ne gândim la psihologia relației noastre evoluate. Unele dintre problemele potențiale pe care le-a subliniat sunt următoarele:
Bărbații, care sunt reprezentați în mod disproporționat ca consumatori de pornografie, vor fi probabil suprareprezentați ca consumatori de roboți sexuali.
În cadrul relațiilor angajate, interacțiunile sexuale, care se pare deja în declin național, sunt susceptibile să scadă în continuare în prevalență.
Intimitate în relații, care se bazează puternic atât pe cantitatea cât și pe calitatea interacțiunilor sexuale în cadrul parteneriatelor, este probabil să scadă și calitatea.
Prevalența de căsătorie iar natalitatea poate observa o scădere a numărului.
motivaţia pentru ca oamenii să lucreze la probleme de relație în cadrul parteneriatelor vor fi reduse în mod natural.
Pe scurt, apariția tehnologiei robotului sexual poate prevesti, în multe privințe, dispariția relațiilor intime în lumea modernă.
Citește povestea completă aici …
https://ro.technocracy.news/psihologie-ast%C4%83zi-robo%C8%9Bi-de-sex-%C8%99i-sf%C3%A2r%C8%99itul-civiliza%C8%9Biei/
//////////////////////////////////////////
Vacă nesfântă! Inginerii și clonele din China „Super Vaci”
POSTAT DE: RAHUL VERMA PRIN BUSINESS INSIDER INDIA
Oamenii de știință tehnocrați și transumani din China renunță la toate constrângerile etice și morale, deoarece sunt hotărâți să controleze atât viața, cât și natura. Clonarea animalelor este un precursor al clonării oamenilor, așa cum s-au lăudat deja. Între biologia sintetică, editarea transgenică și clonarea, populația mondială este în așteptarea unor rezultate neașteptate.⁃ Editor TN
China realizează un progres în clonare prin crearea a trei „super-vaci”.
Clonarea animalelor este utilizată în principal pentru îmbunătățirea calității și productivității animalelor, precum și pentru efectuarea cercetărilor în domeniul biotehnologiei.
Anterior, China a clonat diverse specii, inclusiv bovine, oi, porci, cai și chiar animale de companie.
Oamenii de știință chinezi au clonat cu succes trei vaci care pot produce o cantitate neobișnuit de mare de lapte, presa de stat raportate. Potrivit cercetătorilor, aceste vaci clonate sunt capabile să producă cu 50% mai mult lapte decât o vacă americană medie.
Oamenii de știință au prelevat probe de țesuturi de la vaci din întreaga China și au folosit ceea ce se numește metoda de transfer nuclear al celulelor somatice, care implică prelevarea nucleului dintr-o celulă a animalului care urmează să fie clonat și transferarea acestuia într-o celulă ou donată. Apoi embrionii au fost plasați în interiorul vacilor surogat.
Experimentul de clonare a început anul trecut la Universitatea Northwest de Știință și Tehnologie Agricolă și Silvică din Shaanxi, China. Cei trei viței, crescuți de oameni de știință, s-au născut în regiunea Ningxia în săptămânile premergătoare Anului Nou Lunar pe 23 ianuarie. Acești viței au fost clonați de la vaci foarte productive din rasa Holstein Friesian, originară din Țările de Jos. Potrivit presei de stat chineze, animalele alese sunt capabile să producă 18 tone de lapte pe an, ceea ce reprezintă de aproape 1.7 ori cantitatea de lapte pe care o produce o vaca medie din Statele Unite.
Jin Yaping, principalul om de știință, a numit asta o naștere a „super-vaci”. Mai mult, a spus el, această descoperire are o mare importanță pentru China de a concentra și păstra într-un mod fezabil din punct de vedere economic cele mai bune vaci din țară, iar „super-vacile” sunt eforturi de a revitaliza sectorul său agricol cu animale de reproducție.
Pentru vacile de lapte, China depinde în proporție de 70% de achizițiile de peste mări. Potrivit Global Times, China are aproximativ 6.6 milioane de vaci, cu toate acestea, doar aproximativ 5 din 10,000 de astfel de vite din China sunt foarte productive.
Potrivit lui Jin Yaping, această nouă metodă de clonare înseamnă că oamenii pot păstra genele acestor super-vaci în timp util, iar aceste vaci pot oferi o resursă excelentă pentru creșterea viitoare.
Mai mult, el a spus: „Folosirea tehnologiei de clonare singură nu va avea nicio semnificație economică, iar combinația dintre utilizarea tehnologiei de reproducere și utilizarea vacilor cu productivitate scăzută ca surogate ne-a permis să reproducem încă 20 de descendenți în comparație cu utilizarea clonării pentru o anumită perioadă de timp. .”
Clonarea în China – un schimbător de joc pentru industria agriculturii?
China a făcut progrese remarcabile în domeniul clonării animalelor în ultimii ani, folosind tehnici avansate pentru a clona diverse specie, inclusiv bovine, oi, porci și chiar animale de companie. Scopul clonării animalelor în China are mai multe fațete și variază de la îmbunătățirea calității și productivității animalelor până la efectuarea de cercetări științifice în domeniul biotehnologiei.
În ceea ce privește îmbunătățirea animalelor, clonarea animalelor are potențialul de a crește eficiența producției de alimente, precum și de a îmbunătăți calitatea și gustul cărnii și produselor lactate. Acest lucru a condus la creșterea investițiilor în domeniul clonării animalelor în China, deoarece țara caută să răspundă cererii tot mai mari de alimente din partea populației în creștere rapidă.
Citește povestea completă aici …
https://ro.technocracy.news/un-holy-cow-china-ingineri-%C8%99i-clone-super-vaci/
//////////////////////////////////////////
Pentru ca s-a pocait, nici loc de mormant nu i s-a gasit…Voltaire a scris asta: „A noastră [adică religia creștină] este cu siguranță cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume.” (https://gaz.wiki/wiki/ro/Voltaire )…Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există
TIHOMIR DIMITROV
Savanți creștini
1.
„În seara asta am avut o stare de meditație. Eram absorbit de contemplarea naturii; Am admirat imensitatea, mișcările, armonia acelor aștri infiniți.
Am admirat și mai mult Inteligența care dirijează aceste forțe uriașe. Mi-am spus: „Trebuie să fii orb ca să nu fii uimit de acest spectacol; trebuie să fii prost ca să nu-l recunoști pe Autor; trebuie să fii nebun ca să nu te închini Lui.” (Voltaire, așa cum este citat în Redman 1963, 187).
2.
„Mor, adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, neurându-mi dușmanii și detestând superstițiile.” (Voltaire, așa cum este citat în Parton 1884, 577).
3.
„Toată natura ne strigă că El există, că există o Inteligență Supremă, o putere imensă, o ordine admirabilă și toate ne învață dependența noastră”. (Voltaire, așa cum este citat în Parton 1884, 554).
4.
„Cred în Dumnezeu, nu Dumnezeul misticilor și al teologilor, ci în Dumnezeul naturii, marele geometru, arhitectul universului, principalul motor, inalterabil, transcendental, veșnic”. (Voltaire, așa cum este citat în Cragg 1970, 237).
Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 112, Tihomir Dimitrov
Traducător: Cristian Monea
https://facerealumii.ro/voltaire/
//////////////////////////////////////////
Voltaire
(Desi Voltaire a fost închis în Bastilia în perioada 16 mai 1717 – 15 aprilie 1718 într-o celulă fără ferestre cu ziduri groase de zece metri. [20] ); Desi intr-una dintre numeroasele sale denunțări ale preoților din fiecare sectă religioasă, Voltaire îi descrie ca fiind aceia care „se ridică dintr-un pat incestuos, fabrică o sută de versiuni ale lui Dumnezeu, apoi mănâncă și beau pe Dumnezeu, apoi îl pisează și-l coboară pe Dumnezeu”. [132]; Printre altele a scris : „Mor adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, nu urându-mi dușmanii și detestând superstiția . ” Cu toate acestea, și-a revenit, iar în martie a văzut un spectacol al lui Irene , unde a fost tratat de public ca un erou care se întoarce. [44]
François-Marie Arouet ( franceză: [fʁɑswa maʁi aʁwɛ] , 21 luna noiembrie anul 1694 – la 30 May anul 1778), cunoscut lui nom de plume Voltaire ( / v ɒ l t ɛər , v oʊ l – / ; [5] [6] [7] și SUA : / v ɔː l – / , [8] [9] franceză: [vɔltɛːʁ] ), a fost un scriitor, istoric și filosof francez iluminist , renumit pentru înțelepciunea sa, criticile sale față de creștinism- în special Biserica Romano-Catolică – precum și pledoaria sa pentru libertatea de exprimare , libertatea religiei și separarea bisericii de stat .
Voltaire a fost un scriitor versatil și prolific, producând lucrări în aproape orice formă literară, inclusiv piese de teatru , poezii, romane, eseuri, istorii și expoziții științifice . A scris peste 20.000 de scrisori și 2.000 de cărți și broșuri. [10] A fost unul dintre primii autori care au devenit renumiți și au avut succes comercial pe plan internațional. A fost un avocat franc al libertăților civile și a fost supus unui risc constant de legile stricte de cenzură ale monarhiei franceze catolice. Lui polemici witheringly satiriza intoleranța, dogma religioasă, iar instituțiile franceze din vremea sa.
Biografie
François-Marie Arouet s-a născut la Paris, cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui François Arouet (1649–1722), avocat care era funcționar minor al trezoreriei, și soția sa, Marie Marguerite Daumard ( c. 1660–1701 ), a cărei familie se afla pe cel mai scăzut rang al nobilimii franceze . [11] Unele speculații înconjoară data nașterii lui Voltaire, deoarece el a susținut că s-a născut la 20 februarie 1694 ca fiul nelegitim al unui nobil, Guérin de Rochebrune sau Roquebrune. [12] Doi dintre frații săi mai mari – Armand-François și Robert – au murit în copilărie, iar fratele său supraviețuitor Armand și sora Marguerite-Catherine au fost cu nouă și, respectiv, șapte ani mai în vârstă. [13]Poreclit „Zozo” de familie, Voltaire a fost botezat la 22 noiembrie 1694, alături de François de Castagnère, abate de Châteauneuf [ fr ] și Marie Daumard, soția vărului mamei sale, în picioare ca nași. [14] A fost educat de iezuiți la Collège Louis-le-Grand (1704–1711), unde i s-a predat latina , teologia și retorica ; [15] mai târziu în viață a devenit fluent în italiană, spaniolă și engleză. [16]
Când a părăsit școala, Voltaire a decis că vrea să fie scriitor, împotriva dorințelor tatălui său, care dorea ca el să devină avocat. [17] Voltaire, pretinzând că lucrează la Paris ca asistent al unui notar, și-a petrecut o mare parte din timp scriind poezie. Când tatăl său a aflat, l-a trimis pe Voltaire să studieze dreptul, de data aceasta la Caen , Normandia. Dar tânărul a continuat să scrie, producând eseuri și studii istorice. Spiritul lui Voltaire l-a făcut popular printre unele dintre familiile aristocratice cu care s-a amestecat. În 1713, tatăl său a obținut un loc de muncă pentru el ca secretar al noului ambasador francez în Olanda, marchizul de Châteauneuf [ fr ] , fratele nașului lui Voltaire. [18] LaHaga , Voltaire s-a îndrăgostit de o refugiată protestantă franceză pe nume Catherine Olympe Dunoyer (cunoscută sub numele de „Pimpette”). [18] Afacerea lor, considerată scandaloasă, a fost descoperită de de Châteauneuf, iar Voltaire a fost nevoit să se întoarcă în Franța până la sfârșitul anului. [19]
Voltaire a fost închis în Bastilia în perioada 16 mai 1717 – 15 aprilie 1718 într-o celulă fără ferestre cu ziduri groase de zece metri. [20]
Cea mai mare parte a vieții timpurii a lui Voltaire se învârtea în jurul Parisului. Încă de la început, Voltaire a avut probleme cu autoritățile pentru criticile guvernului. Drept urmare, a fost condamnat de două ori la închisoare și o dată la exil temporar în Anglia. Un verset satiric, în care Voltaire l-a acuzat pe regent de incest cu fiica sa, a dus la închisoarea de 11 luni în Bastilia . [21] Comédie-Française au convenit în ianuarie 1717 să pună în scenă piesa sa de debut, Oedipe , și – a deschis la mijlocul lunii noiembrie 1718, șapte luni după eliberarea sa. [22] Succesul imediat critic și financiar a stabilit reputația sa. [23] Atât Regentul, cât și RegeleGeorge I al Marii Britanii i-a prezentat lui Voltaire medalii ca semn al aprecierii lor. [24]
El a susținut în principal toleranța religioasă și libertatea de gândire. El a militat pentru eradicarea autorității preoțești și aristo-monarhice și a susținut o monarhie constituțională care protejează drepturile oamenilor. [25] [26]
Nume
Arouet a adoptat numele Voltaire în 1718, în urma încarcerării sale la Bastille. Originea sa este neclară. Este o anagramă a lui AROVET LI , ortografia latinizată a numelui său de familie, Arouet, și literele inițiale ale lui le jeune („tânărul”). [27] Conform unei tradiții familiale printre descendenții surorii sale, el era cunoscut sub numele de le petit volontaire („lucru mic determinat”) în copilărie și a înviat o variantă a numelui în viața sa de adult. [28] De asemenea , numele inversează silabele de Airvault , orașul natal al familiei sale în Poitou regiune. [29]
Richard Holmes [30] susține derivarea anagrammatică a numelui, dar adaugă că un scriitor precum Voltaire ar fi intenționat să transmită și conotații de viteză și îndrăzneală. Acestea provin din asocieri cu cuvinte precum voltige (acrobație pe trapez sau cal), volte-face (o învârtire pe punctul de a înfrunta dușmanii) și volatil (inițial, orice creatură înaripată). „Arouet” nu a fost un nume nobil potrivit pentru reputația sa în creștere, mai ales având în vedere rezonanța acestui nume cu à rouer („a fi bătut”) și roué (a débauché ).
Într-o scrisoare adresată lui Jean-Baptiste Rousseau în martie 1719, Voltaire încheie cerând că, dacă Rousseau dorește să-i trimită o scrisoare de întoarcere, o va face adresând-o domnului de Voltaire. Un postscript explică: ” J’ai été si malheureux sous le nom d’Arouet que j’en ai pris un autre surtout pour n’être plus confondu avec le poète Roi „, („Am fost atât de nefericit sub numele de Arouet încât Am luat altul, în primul rând pentru a înceta să fiu confundat cu poetul Roi. „) [31] Aceasta se referă probabil la Adenes le Roi, iar diftongul „oi” a fost atunci pronunțat ca „ouai” modern, deci asemănarea cu „Arouet” este clară și, prin urmare, ar fi putut face parte din raționamentul său. Se știe, de asemenea, că Voltaire a folosit cel puțin 178 de nume de stilou separate în timpul vieții sale. [32]
Ficțiune timpurie
Următoarea piesă a lui Voltaire, Artémire , situată în Macedonia antică, a fost deschisă la 15 februarie 1720. A fost un flop și doar fragmente din text supraviețuiesc. [33] În schimb, a apelat la un poem epic despre Henric al IV-lea al Franței pe care îl începuse la începutul anului 1717. [34] A refuzat licența de a publica, în august 1722 Voltaire s-a îndreptat spre nord pentru a găsi un editor în afara Franței. În călătorie, a fost însoțit de amanta sa, Marie-Marguerite de Rupelmonde, o tânără văduvă. [35]
La Bruxelles, Voltaire și Rousseau s-au întâlnit câteva zile, înainte ca Voltaire și amanta lui să continue spre nord. Un editor a fost în cele din urmă asigurat în Haga. [36] În Olanda, Voltaire a fost surprins și impresionat de deschiderea și toleranța societății olandeze. [37] La întoarcerea în Franța, și-a asigurat un al doilea editor la Rouen , care a fost de acord să publice clandestin La Henriade . [38] După recuperarea lui Voltaire de la o infecție cu variolă de o lună în noiembrie 1723, primele exemplare au fost introduse în contrabandă la Paris și distribuite. [39] În timp ce poezia a avut un succes instantaneu, noua piesă a lui Voltaire, Mariamne, a fost un eșec atunci când a fost deschisă pentru prima dată în martie 1724. [40] Refăcut puternic, s-a deschis la Comédie-Française în aprilie 1725 la o recepție mult îmbunătățită. [40] A fost printre distracțiile oferite la nunta lui Ludovic al XV-lea și Marie Leszczyńska în septembrie 1725. [40]
Marea Britanie
La începutul anului 1726, aristocratul chevalier de Rohan-Chabot l-a ironizat pe Voltaire cu privire la schimbarea numelui său, iar Voltaire a replicat că numele său va câștiga stima lumii, în timp ce de Rohan își va mângâia propriul. [41] Furiosul de Rohan a aranjat ca tâlharii să-l bată pe Voltaire câteva zile mai târziu. [42] Căutând o remediere, Voltaire l-a provocat pe de Rohan la duel, dar familia puternică de Rohan a aranjat ca Voltaire să fie arestat și închis fără proces în Bastilia la 17 aprilie 1726. [43] [44] Temându-se de închisoare pe durată nedeterminată, Voltaire a cerut să fie exilat în Anglia ca o pedeapsă alternativă, pe care autoritățile franceze au acceptat-o. [45]La 2 mai, a fost escortat de la Bastilia la Calais și s-a îmbarcat în Marea Britanie. [46]
Elémens de la philosophie de Neuton , 1738
În Anglia, Voltaire locuia în mare parte în Wandsworth , alături de cunoscuți, printre care Everard Fawkener . [47] Din decembrie 1727 până în iunie 1728 s-a cazat la Maiden Lane, Covent Garden , acum comemorată de o placă, pentru a fi mai aproape de editorul său britanic. [48] Voltaire a circulat prin întreaga societate engleză, întâlnindu-se pe Alexander Pope , John Gay , Jonathan Swift , Lady Mary Wortley Montagu , Sarah, ducesa de Marlborough și mulți alți membri ai nobilimii și regalității. [49] Exilul lui Voltaire în Marea Britanie i-a influențat foarte mult gândirea. A fost intrigat de cel al Marii Britaniimonarhie constituțională în contrast cu absolutismul francez și prin libertatea mai mare de exprimare și religie a țării. [50] A fost influențat de scriitorii vremii și și-a dezvoltat interesul pentru literatura engleză, în special pentru Shakespeare , care era încă puțin cunoscut în Europa continentală. [51] În ciuda faptului că a subliniat abaterile lui Shakespeare de la standardele neoclasice, Voltaire l-a văzut ca un exemplu pentru drama franceză, care, deși mai lustruită, nu avea acțiune pe scenă. Mai târziu, însă, pe măsură ce influența lui Shakespeare a început să crească în Franța, Voltaire a încercat să dea un exemplu contrar cu propriile sale piese, denunțând ceea ce el considera barbarile lui Shakespeare. Este posibil ca Voltaire să fi fost prezent la înmormântarea luiIsaac Newton , [a] și a cunoscut-o pe nepoata lui Newton, Catherine Conduitt . [48] În 1727, a publicat două eseuri în limba engleză, Upon the Civil Wars of France, Extracted from Curious Manuscripts și Upon Epic Poetry of the European Nations, de la Homer Down la Milton . [48]
După doi ani și jumătate în exil, Voltaire s-a întors în Franța, iar după câteva luni la Dieppe , autoritățile i-au permis să se întoarcă la Paris. [52] La o cină, matematicianul francez Charles Marie de La Condamine a propus să cumpere loteria organizată de guvernul francez pentru a-și achita datoriile, iar Voltaire s-a alăturat consorțiului, câștigând probabil un milion de lire . [53] El a investit banii în mod inteligent și pe această bază a reușit să convingă Curtea de Finanțe de comportamentul său responsabil, permițându-i să preia controlul asupra unui fond fiduciar moștenit de la tatăl său. Acum era indiscutabil bogat. [54] [55]
Succesul a urmat în 1732 cu piesa sa Zaïre , care, când a fost publicată în 1733, a dedicat-o lui Fawkener laudând libertatea și comerțul englez. [56] A publicat eseurile sale admirative despre guvernul britanic, literatura, religia și știința în Letters Concerning the English Nation (Londra, 1733). [57] În 1734, au fost publicate la Rouen sub numele de Lettres philosophiques , provocând un imens scandal. [58] [b] Publicate fără aprobarea cenzorului regal, eseurile au lăudat monarhia constituțională britanică ca fiind mai dezvoltată și mai respectuoasă pentru drepturile omului decât omologul său francez, în special în ceea ce privește toleranța religioasă. Cartea a fostars public și interzis, iar Voltaire a fost din nou obligat să fugă din Paris. [25]
Château de Cirey
În frontispiciul cărții lui Voltaire despre filosofia lui Newton, Émilie du Châtelet apare ca muza lui Voltaire, reflectând înțelegerile cerești ale lui Newton până la Voltaire. [59]
În 1733, Voltaire a întâlnit-o pe Émilie du Châtelet (marchiză du Châtelet), matematiciană și mama căsătorită a trei copii, care era 12 ani mai tânăr ca el și cu care urma să aibă o aventură timp de 16 ani. [60] Pentru a evita arestarea după publicarea Lettres , Voltaire s-a refugiat la castelul soțului ei de la Cirey, la granițele Champagne și Lorena . [61] Voltaire a plătit renovarea clădirii, [62] iar soțul lui Émilie stătea uneori la castel împreună cu soția și amantul ei. [63] Amatorii intelectuali au strâns în jur de 21.000 de cărți, un număr enorm pentru acea vreme. [64]Împreună, au studiat aceste cărți și au efectuat experimente științifice la Cirey, inclusiv o încercare de a determina natura focului. [65]
După ce a învățat din pericolele sale anterioare cu autoritățile, Voltaire și-a început obiceiul de a evita confruntarea deschisă cu autoritățile și de a nega orice responsabilitate incomodă. [66] A continuat să scrie piese de teatru, cum ar fi Mérope (sau La Mérope française ) și și-a început lungele cercetări în domeniul științei și istoriei. Din nou, o sursă principală de inspirație pentru Voltaire au fost anii exilului său britanic, timp în care fusese puternic influențat de operele lui Isaac Newton . Voltaire credea cu tărie în teoriile lui Newton; a efectuat experimente în optică la Cirey, [67]și a fost unul dintre promulgatorii faimoasei povești de inspirație a lui Newton din mărul care cădea, pe care îl aflase de la nepoata lui Newton din Londra și menționat pentru prima dată în scrisorile sale . [48]
Pastel de Maurice Quentin de La Tour , 1735
În toamna anului 1735, Voltaire a fost vizitat de Francesco Algarotti , care pregătea o carte despre Newton în limba italiană. [68] Inspirată parțial de vizită, marchiza a tradus principia latină a lui Newton în franceză, care a rămas versiunea definitivă franceză în secolul XXI. [25] Atât ea, cât și Voltaire erau curioși de filosofia lui Gottfried Leibniz , un contemporan și rival al lui Newton. În timp ce Voltaire a rămas un newtonian ferm, marchiza a adoptat anumite aspecte ale criticilor lui Leibniz. [25] [69] Cartea lui Voltaire Elements of the Philosophy of Newtona făcut ca marele om de știință să fie accesibil unui public mult mai mare, iar marchiza a scris o recenzie de sărbătoare în Journal des savants . [25] [70] Opera lui Voltaire a avut un rol esențial în aducerea acceptării generale a teoriilor optice și gravitaționale ale lui Newton în Franța, spre deosebire de teoriile lui Descartes . [25] [71]
Voltaire și marchiza au studiat, de asemenea, istoria, în special marii contribuabili la civilizație. Al doilea eseu al lui Voltaire în limba engleză fusese „Eseu despre războaiele civile din Franța”. A fost urmat de La Henriade , un poem epic despre regele francez Henri al IV-lea , glorificând încercarea sa de a pune capăt masacrelor catolico-protestante cu Edictul de la Nantes , care a stabilit toleranța religioasă. A urmat un roman istoric despre regele Carol al XII-lea al Suediei . Acestea, împreună cu Scrisorile sale despre engleză , marchează începutul criticii deschise a lui Voltaire asupra intoleranței și a religiilor consacrate. [ este necesară citarea ]Voltaire și marchiza au explorat, de asemenea, filosofia, în special întrebările metafizice referitoare la existența lui Dumnezeu și a sufletului. Voltaire și marchiza au analizat Biblia și au ajuns la concluzia că o mare parte din conținutul ei era dubios. [72] Opiniile critice ale lui Voltaire asupra religiei i-au dus la credința în separarea bisericii de stat și a libertății religioase, idei pe care le-a format după șederea sa în Anglia.
În august 1736, Frederic cel Mare , pe atunci prinț moștenitor al Prusiei și mare admirator al lui Voltaire, a inițiat o corespondență cu acesta. [73] În acel decembrie, Voltaire s-a mutat în Olanda timp de două luni și a făcut cunoștință cu oamenii de știință Herman Boerhaave și Gravesande . [74] De la mijlocul anului 1739 până la mijlocul anului 1740, Voltaire a locuit în mare parte la Bruxelles, la început cu marchiza, care a încercat fără succes să urmărească o cauză juridică familială în vârstă de 60 de ani, referitoare la proprietatea a două moșii din Limburg . [75]În iulie 1740, a călătorit la Haga în numele lui Frederick, în încercarea de a descuraja un editor dubios, van Duren, de la tipărirea fără permisiunea lui Anti-Machiavel a lui Frederick . [76] În septembrie, Voltaire și Frederick (acum King) s-au întâlnit pentru prima dată în castelul Moyland de lângă Cleves, iar în noiembrie Voltaire a fost oaspetele lui Frederick la Berlin timp de două săptămâni, [77] urmat de o întâlnire în septembrie 1742 la Aix-la- Chapelle . [78] Voltaire a fost trimis la curtea lui Frederick în 1743 de către guvernul francez ca trimis și spion pentru a evalua intențiile militare ale lui Frederick în războiul de succesiune austriac . [79]
Deși profund dedicată marchizei, Voltaire până în 1744 a găsit viață la castelul ei limitat. Într-o vizită la Paris în acel an, a găsit o nouă dragoste – nepoata sa. La început, atracția sa față de Marie Louise Mignot a fost în mod clar sexuală, dovadă fiind scrisorile sale către ea (descoperite doar în 1957). [80] [81] Mult mai târziu, au trăit împreună, probabil platonic, și au rămas împreună până la moartea lui Voltaire. Între timp, marchiza a luat și un iubit, marchizul de Saint-Lambert . [82]
Prusia
Die Tafelrunde de Adolph von Menzel : invitați ai lui Frederick cel Mare la Sanssouci , inclusiv membri ai Academiei de Științe din Prusia și Voltaire (al treilea din stânga)
După moartea marchizei la naștere în septembrie 1749, Voltaire s-a întors scurt la Paris și la mijlocul anului 1750 s-a mutat în Prusia la invitația lui Frederic cel Mare. [83] Regele prusac (cu permisiunea lui Ludovic al XV-lea) l-a făcut camarelan în gospodăria sa, l-a numit la Ordinul de merit și i-a acordat un salariu de 20.000 de lire franceze pe an. [84] Avea camere la Sanssouci și la Palatul Charlottenburg . [85] La început, viața i-a mers bine lui Voltaire [86], iar în 1751 a finalizat Micromégas, o bucată de ficțiune științifică care implică ambasadori de pe altă planetă care asistă la nebunii omenirii. [87] Cu toate acestea, relația sa cu Frederick a început să se deterioreze după ce a fost acuzat de furt și fals de către un finanțator evreu, Abraham Hirschel, care investise în obligațiuni guvernamentale săsești în numele lui Voltaire într-un moment în care Frederick era implicat în negocieri diplomatice sensibile. cu Saxonia . [88]
El a întâmpinat alte dificultăți: o ceartă cu Maupertuis , președintele Academiei de Științe din Berlin și fost rival pentru afecțiunile lui Émilie, a provocat Diatribe du docteur Akakia a lui Voltaire („Diatriba doctorului Akakia”), care a satirizat unele dintre teoriile lui Maupertuis și persecuțiile sale al unei cunoștințe reciproce, Johann Samuel König . Acest lucru l-a enervat foarte mult pe Frederick, care a ordonat arderea tuturor copiilor documentului . [89] La 1 ianuarie 1752, Voltaire s-a oferit să demisioneze din funcția de șambelan și să-i restituie însemnele Ordinului de merit; la început, Frederick a refuzat până când în cele din urmă i-a permis lui Voltaire să plece în martie. [90]Într-o călătorie lentă înapoi în Franța, Voltaire a stat la Leipzig și Gotha câte o lună fiecare și la Kassel două săptămâni, ajungând la Frankfurt pe 31 mai. A doua zi dimineață, a fost reținut la un han de agenții lui Frederick, care l-au ținut în oraș timp de peste trei săptămâni, în timp ce Voltaire și Frederick s-au certat prin scrisoare cu privire la întoarcerea unei cărți satirice de poezie pe care Frederick o împrumutase lui Voltaire. Marie Louise i s-a alăturat pe 9 iunie. Ea și unchiul ei au părăsit Frankfurtul în iulie, după ce se apărase de avansurile nedorite ale unuia dintre agenții lui Frederick, iar bagajele lui Voltaire fuseseră jefuite și luate obiecte valoroase. [91]
Încercările lui Voltaire de a-l denigra pe Frederick pentru acțiunile agenților săi de la Frankfurt au fost în mare parte nereușite, inclusiv Mémoires pour Servir à la Vie de M. de Voltaire, publicate postum. Cu toate acestea, corespondența dintre ei a continuat și, deși nu s-au mai întâlnit în persoană, după războiul de șapte ani s- au împăcat în mare măsură. [92]
Geneva și Ferney
Castelul lui Voltaire la Ferney , Franța
Progresul lent al lui Voltaire către Paris a continuat prin Mainz , Mannheim , Strasbourg și Colmar , [93] dar în ianuarie 1754 Ludovic al XV-lea i-a interzis Parisul, [94] și s-a întors spre Geneva , lângă care a cumpărat o proprietate mare ( Les Délices ) la începutul anului 1755. [95] Deși a fost primit în mod deschis la început, legea de la Geneva, care interzicea spectacolele de teatru, și publicarea The Maid of Orleans împotriva voinței sale i-au înrăutățit relația cu genevanii calviniști. [96] La sfârșitul anului 1758, a cumpărat o proprietate și mai mare la Ferney, pe partea franceză a frontierei franco-elvețiene . [97]
La începutul anului 1759, Voltaire a finalizat și publicat Candide, ou l’Optimisme ( Candid sau Optimism ). Această satiră a filozofiei lui Leibniz a determinismului optimist rămâne cea mai cunoscută operă a lui Voltaire. El va rămâne în Ferney pentru cei mai mulți dintre cei 20 de ani rămași din viața sa, distrați frecvent oaspeți distinși, cum ar fi James Boswell , Adam Smith , Giacomo Casanova și Edward Gibbon . [c] În 1764, a publicat una dintre cele mai cunoscute opere filozofice ale sale, Dictionnaire philosophique , o serie de articole în principal despre istoria creștină și dogme, dintre care câteva au fost scrise inițial la Berlin. [44]
Din 1762, ca o celebritate intelectuală de neegalat, a început să susțină indivizii persecutați pe nedrept, cel mai faimos negustorul huguenot Jean Calas . [44] Calas fusese torturat până la moarte în 1763, presupus pentru că își ucisese fiul cel mare pentru că voia să se convertească la catolicism. Bunurile sale au fost confiscate, iar cele două fiice ale sale au fost luate de la văduva sa și forțate în mănăstiri catolice. Voltaire, văzând acest lucru ca fiind un caz clar de persecuție religioasă, a reușit să anuleze condamnarea în 1765. [98]
Voltaire a fost inițiat în masonerie cu puțin peste o lună înainte de moartea sa. La 4 aprilie 1778, a participat la Loge des Neuf Sœurs din Paris și a devenit ucenic intrat francmason. Potrivit unor surse, „Benjamin Franklin … l-a îndemnat pe Voltaire să devină francmason; iar Voltaire a fost de acord, poate doar pentru a-i face plăcere lui Franklin”. [99] [100] [101] Cu toate acestea, Franklin era doar un vizitator la momentul inițierii Voltaire, cei doi s-au întâlnit doar cu o lună înainte de moartea lui Voltaire și interacțiunile lor unul cu celălalt au fost scurte. [102]
Casă din Paris unde a murit Voltaire
Moarte și înmormântare
Jean-Antoine Houdon, Voltaire , 1778, Galeria Națională de Artă
În februarie 1778, Voltaire s-a întors pentru prima dată în peste 25 de ani la Paris, printre alte motive pentru a vedea deschiderea ultimei sale tragedii, Irene . [103] Călătoria de cinci zile a fost prea mare pentru tânărul de 83 de ani și a crezut că era pe punctul de a muri pe 28 februarie, scriind „Mor adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, nu urându-mi dușmanii și detestând superstiția . ” Cu toate acestea, și-a revenit, iar în martie a văzut un spectacol al lui Irene , unde a fost tratat de public ca un erou care se întoarce. [44]
Curând s-a îmbolnăvit din nou și a murit la 30 mai 1778. Relatările patului său de moarte au fost numeroase și variate și nu a fost posibil să se stabilească detaliile a ceea ce s-a întâmplat cu precizie. Dușmanii săi au relatat că s-a pocăit și a acceptat ultimele rituri de la un preot catolic sau că a murit în agonie de trup și suflet, în timp ce adepții săi au spus despre sfidarea sa până la ultima sa suflare. [104] Conform unei povești din ultimele sale cuvinte, când preotul l-a îndemnat să se lepede de Satana, el a răspuns: „Nu este momentul să faci noi dușmani”. [105] Cu toate acestea, acest lucru pare să fi provenit dintr-o glumă într-un ziar din Massachusetts în 1856 și a fost atribuit lui Voltaire doar în anii 1970. [106]
Datorită binecunoscutelor sale critici față de Biserică, pe care refuzase să o retragă înainte de moartea sa, lui Voltaire i s-a refuzat o înmormântare creștină la Paris [107], dar prietenii și relațiile au reușit să-și îngroape trupul în secret la Abația Scellières din Champagne , unde fratele Mariei Louise era abate . [108] Inima și creierul lui au fost îmbălsămate separat. [109]
Mormântul lui Voltaire din Pantheonul din Paris
La 11 iulie 1791, Adunarea Națională a Franței , în ceea ce privește Voltaire ca un precursor al Revoluției Franceze , i-a adus rămășițele înapoi la Paris și au fost consacrate în Pantheon . [110] [d] Se estimează că un milion de oameni au participat la procesiune, care s-a întins pe tot Parisul. A existat o ceremonie elaborată, inclusiv muzică compusă pentru eveniment de André Grétry . [113]
Scrieri
Istorie
Voltaire a avut o influență enormă asupra dezvoltării istoriografiei prin demonstrația unor noi modalități noi de a privi trecutul. Guillaume de Syon susține:
Voltaire reformează istoriografia atât în termeni factuali, cât și în termeni analitici. Nu numai că a respins biografiile și relatările tradiționale care pretind munca forțelor supranaturale, dar a mers până acolo încât a sugerat că istoriografia anterioară era plină de dovezi falsificate și a necesitat noi investigații la sursă. O astfel de perspectivă nu era unică în sensul că spiritul științific cu care intelectualii din secolul al XVIII-lea se percepeau investit. O abordare raționalistă a fost cheia pentru rescrierea istoriei. [114]
Cele mai cunoscute istorii ale lui Voltaire sunt History of Charles XII (1731), The Age of Louis XIV (1751) și Essay on the Customs and the Spirit of the Nations (1756). El a rupt de la tradiția relatării evenimentelor diplomatice și militare și a subliniat obiceiurile, istoria socială și realizările în arte și științe. Eseu asupra vamal urmărit progresul civilizației mondiale într – un context universal, respingând atât naționalismul și cadrul creștin tradițional de referință. Influențat de Discursul lui Bossuet despre istoria universală(1682), el a fost primul savant care a încercat serios o istorie a lumii, eliminând cadrul teologic și subliniind economia, cultura și istoria politică. El a tratat Europa ca un întreg, mai degrabă decât o colecție de națiuni. El a fost primul care a subliniat datoria culturii medievale față de civilizația din Orientul Mijlociu, dar altfel a fost slab în Evul Mediu. Deși a avertizat în repetate rânduri împotriva prejudecății politice din partea istoricului, el nu a ratat multe ocazii de a expune intoleranța și fraudele bisericii de-a lungul veacurilor. Voltaire i-a sfătuit pe cercetători că orice lucru care contrazice cursul normal al naturii nu trebuie crezut. Deși a găsit răul în evidența istorică, a crezut cu fervoare rațiunea și extinderea alfabetizării ar duce la progres.
Voltaire explică viziunea sa asupra istoriografiei în articolul său despre „Istoria“ în Diderot Enciclopediei : „Unul cereri de istorici moderni mai multe detalii, fapte mai bine constatate, date precise, mai multă atenție la obiceiurile, legile, obiceiurile, comerț, finanțe, agricultură, populație. ” Istoricul lui Voltaire a impus valorile Iluminismului asupra trecutului, dar în același timp a ajutat la eliberarea istoriografiei de antiquarianism, eurocentrism, intoleranță religioasă și o concentrare asupra oamenilor mari, diplomație și război. [115] [116] Profesorul din Yale, Peter Gayspune că Voltaire a scris „o istorie foarte bună”, citând „îngrijorarea sa scrupuloasă pentru adevăruri”, „cernerea atentă a dovezilor”, „selecția inteligentă a ceea ce este important”, „sensul acut al dramei” și „înțelegerea faptului că un întreg civilizația este o unitate de studiu ”. [117]
Poezie
Încă de la o vârstă fragedă, Voltaire a manifestat un talent pentru a scrie versuri, iar prima sa lucrare publicată a fost poezia. A scris două poezii epice de lungă carte, inclusiv prima scrisă vreodată în franceză, Henriade și mai târziu, Maid of Orleans , pe lângă multe alte piese mai mici. [ este necesară citarea ]
Henriade a fost scris în imitație de Virgil , folosind Alexandrine cupletul reformat și făcut monotone pentru cititorii moderni , dar a fost un succes imens în 18 și începutul secolului al 19 – lea, cu șaizeci și cinci ediții și traduceri în mai multe limbi. Poemul epic l-a transformat pe regele francez Henric al IV-lea într-un erou național pentru încercările sale de a institui toleranța cu Edictul său de Nantes. La Pucelle , pe de altă parte, este un burlesc al legendei Ioanei de Arc .
Proză
Frontispiciul și prima pagină a unei traduceri timpurii în limba engleză de T. Smollett și colab. al lui Voltaire Candide , 1762
Multe dintre prozele și romantismele lui Voltaire , compuse de obicei sub formă de pamflete, au fost scrise ca polemici . Candide atacă pasivitatea inspirată de filozofia optimismului lui Leibniz prin repetarea frecventă a personajului Pangloss că circumstanțele sunt „ cele mai bune dintre toate lumile posibile ”. L’Homme aux quarante ecus ( Omul celor patruzeci de piese de argint ), abordează modurile sociale și politice ale vremii; Zadigși altele, formele primite de ortodoxie morală și metafizică; iar unele au fost scrise pentru a derida Biblia. În aceste lucrări, stilul ironic al lui Voltaire, lipsit de exagerări, este evident, în special reținerea și simplitatea tratamentului verbal. [118] Candidul în special este cel mai bun exemplu al stilului său. Voltaire are, de asemenea – în comun cu Jonathan Swift – distincția de a deschide calea ironiei filosofice a științifico-ficțiune, în special în Micromégas și în vineta „ Visul lui Platon ” (1756).
Voltaire la Sanssouci al lui Frederick cel Mare , de Pierre Charles Baquoy
În general, critica și scrierile sale variate arată un stil similar cu celelalte opere ale lui Voltaire. Aproape toate lucrările sale de fond, fie în versuri, fie în proză, sunt precedate de prefațe de un fel sau altul, care sunt modele ale tonului său caustic, dar conversațional. Într-o mare varietate de broșuri și scrieri nedescrise, el își arată abilitățile în jurnalism. În critica literară pură, lucrarea sa principală este Commentaire sur Corneille , deși a scris multe alte lucrări similare – uneori (ca în Viața și avizele lui Molière ) în mod independent și alteori ca parte a lui Siècles . [119]
Lucrările lui Voltaire, în special scrisorile sale private, îndeamnă cititorul frecvent: „ écrasez l’infâme ”, sau „zdrobește pe infamul”. [120] Expresia se referă la abuzurile contemporane de putere de către autoritățile regale și religioase, precum și la superstiția și intoleranța promovate de clerici. [121] El văzuse și simțise aceste efecte în exilații săi, în arderile cărților sale și în multe altele și în persecuția atroce a lui Jean Calas și a lui François-Jean de la Barre . [122] El a afirmat într-unul dintre cele mai faimoase citate ale sale că „Superstiția pune lumea întreagă în flăcări; filosofia le stinge”. [123]
Citatul Voltaire cel mai des citat este apocrif. I se atribuie incorect scrisul: „Dezaprob ceea ce spui tu, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”. Acestea nu au fost cuvintele sale, ci mai degrabă cele ale lui Evelyn Beatrice Hall , scrise sub pseudonimul SG Tallentyre în cartea sa biografică din 1906 The Friends of Voltaire . Hall intenționa să rezume în propriile sale cuvinte atitudinea lui Voltaire față de Claude Adrien Helvétius și controversata sa carte De l’esprit, dar expresia ei la prima persoană a fost confundată cu o citată reală din Voltaire. Interpretarea ei surprinde într-adevăr spiritul atitudinii lui Voltaire față de Helvetius; se spusese că rezumatul lui Hall a fost inspirat dintr-o citată găsită într-o scrisoare din 1770 din Voltaire către un stareț le Riche, în care se spune că „a detestat ceea ce scrieți, dar mi-aș da viața pentru a face posibil tu să continui să scrii. ” [124] Cu toate acestea, savanții cred că trebuie să fi existat din nou o interpretare greșită, întrucât scrisoarea nu pare să conțină niciun astfel de citat. [e]
Prima lucrare filosofică majoră a lui Voltaire în lupta sa împotriva ” l’infâme ” a fost Traité sur la tolérance ( Tratat de toleranță ), expunând afacerea Calas, alături de toleranța exercitată de alte credințe și în alte epoci (de exemplu, de către evrei , romanii, grecii și chinezii). Apoi, în Dictionnaire philosophique , care conține articole precum „Avraam”, „Geneza”, „Sinodul bisericesc”, el a scris despre ceea ce a perceput ca fiind originile umane ale dogmelor și credințelor, precum și despre comportamentul inuman al instituțiilor religioase și politice în vărsând sânge peste certurile sectelor concurente. Printre alte ținte, Voltaire a criticat politica colonială a Franței în America de Nord,respingând vastul teritoriu alNoua Franță ca „ câțiva acri de zăpadă ” („ quelques arpents de neige ”).
Scrisori
De asemenea, Voltaire s-a angajat într-o cantitate enormă de corespondență privată în timpul vieții sale, însumând peste 20.000 de scrisori. Ediția colectată a acestor scrisori a lui Theodore Besterman , finalizată abia în 1964, umple 102 volume. [125] Un istoric a numit scrisorile „o sărbătoare nu numai a inteligenței și a elocvenței, ci a prieteniei calde, a sentimentului uman și a gândului incisiv”. [126]
În corespondența lui Voltaire cu Ecaterina cea Mare, el a ironizat democrația. El a scris: „Aproape nimic mare nu s-a făcut vreodată în lume decât prin geniul și fermitatea unui singur om care combate prejudecățile mulțimii”. [127]
Puncte de vedere religioase
Libertatea religiilor
Concepte
Discriminarea religioasă Cenzura religioasă Separarea bisericii de stat Anticlericalism Rugăciunea școlară Preoți catolici în funcții publice Confesionalism Teocraţie
Religia de stat Stat secular Starea confesională Stat ateu
Statutul pe țări
Africa
Algeria Angola Benin Botswana Burkina Faso Burundi Camerun capul Verde Republica Centrafricană Ciad Comore RD Congo Egipt Mauritania Maroc Africa de Sud Sudan Tanzania
America de Nord și de Sud
Brazilia Canada Columbia Ecuador Guyana Panama Paraguay Statele Unite
Asia
Afganistan Armenia Azerbaidjan Bangladesh Bhutan Brunei Cambodgia China Cipru Cipru de Nord Georgia India Indonezia Japonia Kazahstan Laos Malaezia Maldive Mongolia Myanmar Nepal Coreea de Nord Pakistan Filipine Rusia Singapore Coreea de Sud Sri Lanka Taiwan Tadjikistan Tailanda Curcan Turkmenistan Uzbekistan Vietnam
Europa
Albania Andorra Armenia Austria Azerbaidjan Bielorusia Belgia Bulgaria Croaţia Cipru Cipru de Nord Franţa Georgia Germania Italia Muntenegru Macedonia de Nord Norvegia România Rusia Serbia Slovacia Slovenia Curcan Ucraina Regatul Unit
Orientul Mijlociu
Bahrain Egipt Iran Irak Israel Iordania Kuweit Liban Oman Teritoriile palestiniene Qatar Arabia Saudită Siria Emiratele Arabe Unite Yemen
Oceania
Australia
Persecutie religioasa
Religie tradițională africană Ateism Credința Baháʼí budism creştinism Sentiment anticreștin Anti-catolicism Anti-mormonism Martor anti-Iehova Sentiment ortodox anti-estic Sentiment ortodox anti-oriental Anti-protestantism Falun Gong Hinduismul ( Hindufobia ) islam Sunniți Shi’a Ahmadiyya Alevism Sufi Islamofobie Iudaism Antisemitismul religios Antisemitism Anti-iudaism Noi mișcări religioase Mișcare contracultă creștină Neopaganism Rastafari Zoroastrismul
Portalul religiei
vte
Voltaire la 70 de ani; gravură din ediția din 1843 a Dicționarului său filosofic
La fel ca alți gânditori chei ai iluminismului , Voltaire a fost un deist . [128] El a contestat ortodoxia întrebând: „Ce este credința? Este să cred ceea ce este evident? Nu. Este perfect evident în mintea mea că există o ființă necesară, eternă, supremă și inteligentă. Aceasta nu contează de credință, dar de rațiune „. [129] [130]
Într-un eseu din 1763, Voltaire a susținut tolerarea altor religii și etnii: „Nu necesită o mare artă sau o elocvență magnific antrenată, pentru a demonstra că creștinii ar trebui să se tolereze reciproc. Eu, totuși, merg mai departe: spun că ar trebui considerați toți oamenii ca frații noștri. Ce? Turcul fratele meu? Chinamanul fratele meu? Evreul? Siamul? Da, fără îndoială; nu suntem cu toții copii ai aceluiași tată și creaturi ale aceluiași Dumnezeu? ” [131]
Într-una dintre numeroasele sale denunțări ale preoților din fiecare sectă religioasă, Voltaire îi descrie ca fiind aceia care „se ridică dintr-un pat incestuos, fabrică o sută de versiuni ale lui Dumnezeu, apoi mănâncă și beau pe Dumnezeu, apoi îl pisează și-l coboară pe Dumnezeu”. [132]
creştinism
Istoricii au descris descrierea lui Voltaire a istoriei creștinismului drept „propagandistică”. [133] Dictionnaire philosophique al său este responsabil pentru mitul conform căruia Biserica primară a avut cincizeci de evanghelii înainte de a se stabili pe cele patru canonice standard, precum și pentru propagarea mitului conform căruia canonul Noului Testament a fost decis la Primul Sinod de la Niceea . Voltaire este parțial responsabil pentru atribuirea greșită a expresiei Credo quia absurdum către Părinții Bisericii . [134] Mai mult, deși moartea lui Hypatia a fost rezultatul găsirii ei în focurile încrucișate ale unei gloate în timpul unei dispute politice din secolul al IV-lea.Alexandria , Voltaire a promovat teoria conform căreia a fost dezbrăcată și ucisă de slujitorii episcopului Chiril al Alexandriei , concluzionând afirmând că „atunci când cineva găsește o femeie frumoasă complet goală, nu are scopul de a o masacra”. Voltaire a intenționat ca acest argument să întărească unul dintre tractele sale anti-catolice. [135] Într-o scrisoare adresată lui Frederic al II-lea , regele Prusiei, din 5 ianuarie 1767, el a scris despre creștinism:
La nôtre [religion] est sans contredit la plus ridicule, la plus absurde, și la plus sanguinaire qui ait jamais infecté le monde. [136]
„A noastră [adică religia creștină] este cu siguranță cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume. Majestatea voastră va face rasei umane un serviciu etern, extirpând această infamă superstiție, I să nu spun printre nebunii, care nu sunt demni de a fi luminați și care sunt apți pentru fiecare jug; spun printre oamenii cinstiți, printre oamenii care gândesc, printre cei care doresc să gândească … Singurul meu regret în a muri este că Nu vă pot ajuta în această nobilă întreprindere, cea mai bună și mai respectabilă pe care mintea umană o poate arăta „. [137] [138]
În La bible enfin expliquée , el a exprimat următoarea atitudine în ceea ce privește lectura citită a Bibliei:
Este caracteristic fanaticilor care citesc sfintele scripturi să-și spună: Dumnezeu a ucis, așa că trebuie să ucid; Avraam a mințit, Iacov a înșelat, Rahela a furat: așa că trebuie să fur, să amăgesc, să mint. Dar, nenorocit, nu ești nici Rahela, nici Iacov, nici Avraam, nici Dumnezeu; ești doar un nebun nebun, iar papii care interziceau citirea Bibliei erau extrem de înțelepți. [139]
Părerea lui Voltaire despre Biblie a fost mixtă. Deși influențat de lucrări sociniene precum Bibliotheca Fratrum Polonorum , atitudinea sceptică a lui Voltaire față de Biblie l-a separat de teologii unitari precum Fausto Sozzini sau chiar de scriitorii biblici-politici precum John Locke . [140] Declarațiile sale despre religie au dus și asupra lui la furia iezuiților și, în special, a lui Claude-Adrien Nonnotte . [141] [142] [143] [144] Acest lucru nu i-a împiedicat practica religioasă, deși a câștigat pentru el o reputație proastă în anumite cercuri religioase. Profundul creștin Wolfgang Amadeus Mozarti-a scris tatălui său în anul morții lui Voltaire, spunând: „Ticălosul Voltaire a lovit în sfârșit găleata …” [145] Mai târziu, Voltaire a fost considerat că l-a influențat pe Edward Gibbon susținând că creștinismul a contribuit la căderea Imperiul Roman în cartea sa Istoria declinului și căderii Imperiului Roman :
Pe măsură ce creștinismul avansează, dezastrele se lovesc de imperiul [roman] – artele, știința, literatura, decăderea – barbarismul și toate concomitentele sale revoltătoare sunt făcute să pară consecințele triumfului său decisiv – iar cititorul neprevăzut este condus, cu o dexteritate inegalabilă, către concluzia dorită – abominabilul manicheism al lui Candide și, de fapt, a tuturor producțiilor școlii istorice a lui Voltaire – și anume „că, în loc să fie o vizită milostivă, amelioratoare și benignă, religia creștinilor ar părea mai degrabă a fi o flagel trimis asupra omului de către autorul tuturor relelor „. [146]
Totuși, Voltaire a recunoscut și sacrificiul de sine al creștinilor. El a scris: „Poate că nu este nimic mai mare pe pământ decât sacrificiul tinereții și frumuseții, adesea de naștere înaltă, făcut de sexul blând pentru a lucra în spitale pentru ameliorarea mizeriei umane, a cărui vedere este atât de revoltătoare pentru delicatețea noastră. Oamenii separați de religia romană au imitat, dar imperfect atât de generoasă o caritate. ” [147] Totuși, potrivit lui Daniel-Rops , „ura față de religie a lui Voltaire a crescut odată cu trecerea anilor. Atacul, lansat la început împotriva clericalismului și a teocrației, s-a încheiat cu un asalt furios asupra Sfintei Scripturi, dogmele Bisericii și chiar asupra persoanei lui Isus Hristos Însuși, pe care [el] l-a descris acum ca pe un degenerat „. [148]Raționamentul lui Voltaire poate fi rezumat în binecunoscuta sa zicală: „ Cei care te pot face să crezi absurdități te pot face să comiți atrocități ”.
Iudaism
Potrivit rabinului ortodox Joseph Telushkin , cea mai semnificativă ostilitate iluministă împotriva iudaismului a fost găsită în Voltaire; [149] Treizeci din cele 118 articole din Dictionnaire philosophique s-au ocupat de evrei și le-au descris în mod constant negativ. [150] [151] De exemplu, în Voltaire’s A Philosophical Dictionary , el scria despre evrei: „Pe scurt, găsim în ei doar un popor ignorant și barbar, care a unit de mult cea mai sordidă avaritate cu cea mai detestabilă superstiție și cea mai invincibilă ură pentru fiecare popor de care sunt tolerați și îmbogățiți „. [152]
Pe de altă parte, Peter Gay , o autoritate contemporană în domeniul iluminismului, [149] subliniază, de asemenea, remarcile lui Voltaire (de exemplu, că evreii erau mai toleranți decât creștinii) în Traité sur la tolérance și presupun că „Voltaire a lovit evreii să lovească creștinismul ”. Orice antisemitism ar fi simțit Voltaire, sugerează Gay, derivat din experiența personală negativă. [153] Studiile mult mai detaliate ale lui Bertram Schwarzbach despre relațiile lui Voltaire cu evreii de-a lungul vieții sale au concluzionat că el era anti-biblic, nu antisemit. Remarcile sale asupra evreilor și „superstițiile” lor nu au fost în esență diferite de remarcile sale asupra creștinilor. [154]
Telușkin afirmă că Voltaire nu și-a limitat atacul la aspecte ale iudaismului pe care creștinismul le-a folosit ca temelie, precizând în repetate rânduri că îi disprețuia pe evrei. [149] Arthur Hertzberg susține că a doua sugestie a lui Gay este, de asemenea, de nesuportat, întrucât Voltaire însuși a negat validitatea acesteia atunci când a remarcat că „uitase de falimentele mult mai mari prin creștini”. [ este necesară o clarificare ] [155]
Unii autori leagă anti-iudaismul lui Voltaire de poligenismul său . Potrivit lui Joxe Azurmendi, acest anti-iudaism are o importanță relativă în filosofia istoriei lui Voltaire. Cu toate acestea, anti-iudaismul lui Voltaire influențează autori mai târziu precum Ernest Renan . [156] Deși Voltaire a avut un prieten evreu, Daniel de Fonseca , pe care l-a numit „singurul filosof al poporului său”. [157]
Potrivit istoricului Will Durant , Voltaire a condamnat inițial persecuția evreilor în mai multe rânduri, inclusiv în lucrarea sa Henriade . [158] După cum a afirmat Durant, Voltaire a lăudat simplitatea, sobrietatea, regularitatea și industria evreilor. Cu toate acestea, ulterior, Voltaire devenise puternic antisemit după câteva tranzacții financiare personale regretabile și certuri cu finanțatorii evrei. În Essai sur les moeurs, Voltaire îi denunțase pe vechii evrei folosind un limbaj puternic; un preot catolic protestase împotriva acestei cenzuri. Pasajele antisemite din Dictionnaire philosophique ale lui Voltaire au fost criticate de Issac Pintoîn 1762. Ulterior, Voltaire a fost de acord cu critica opiniilor sale antisemite și a declarat că a fost „greșit atribuind unei națiuni întregi viciile unor indivizi”; [159] a promis, de asemenea, să revizuiască pasajele inacceptabile pentru edițiile viitoare ale Dictionnaire philosophique , dar nu a reușit să facă acest lucru. [159]
islam
Opiniile lui Voltaire despre Islam au fost în general negative și a găsit cartea sa sfântă, Coranul , ignorând legile fizicii. [160] Într-o scrisoare din 1740 adresată lui Frederic al II-lea al Prusiei , Voltaire atribuie lui Mahomed o brutalitate care „cu siguranță nu este nimic pe care orice om poate să o scuze” și sugerează că urmărirea sa provine din superstiție ; Voltaire a continuat: „Dar ca un negustor de cămile să stârnească insurecția în satul său; că, în legătură cu niște adepți mizerabili, îi convinge că vorbește cu îngerul Gabriel; că se laudă că a fost dus în cer, unde a primit parțial această carte neinteligibilă, fiecare pagină a cărei frământare are bun simț; că, pentru a aduce un omagiu acestei cărți, el își livrează țara la fier și flacără; că taie gâtul taților și răpește fiicele; că dă învinsului alegerea religiei sau a morții sale: acest lucru este cu siguranță nimic pe care orice om nu îl poate scuza, cel puțin dacă nu s-a născut turc sau dacă superstiția nu a stins toată lumina naturală din el. ” [161]
În 1748, după ce a citit pe Henri de Boulainvilliers și George Sale , [162] a scris din nou despre Mohammed și Islam în „De l’Alcoran et de Mahomet” („Despre Coran și despre Mohammed”). În acest eseu, Voltaire a susținut că Mohammed era un „sublim șarlatan” [f] Bazându-se pe informații complementare din „Biblioteca orientală” a lui Herbelot , Voltaire, potrivit lui René Pomeau , a judecat Coranul, cu „contradicțiile, … absurditățile sale”. , … anacronisme „, a fi” rapsodie, fără legătură, fără ordine și fără artă „. [163] [164] [165] [166] Astfel el „a recunoscut de acum înainte”[166]că „dacă cartea lui a fost rea pentru vremurile noastre și pentru noi, a fost foarte bună pentru contemporanii săi și religia sa cu atât mai mult. Trebuie admis că a îndepărtat aproape toată Asia din idolatrie” și că „a fost dificil pentru o religie atât de simplă și de înțeleaptă, predată de un om care a fost învingător în mod constant, cu greu ar putea să nu domine o porțiune a pământului „. El a considerat că „legile sale civile sunt bune; dogma sa este admirabilă pe care o are în comun cu a noastră”, dar că „mijloacele sale sunt șocante; înșelăciune și crimă”. [167]
În Eseul său despre manierele și spiritul națiunilor (publicat în 1756), Voltaire se ocupă de istoria Europei dinaintea lui Carol cel Mare până în zorii epocii lui Ludovic al XIV-lea, și cea a coloniilor și a estului. În calitate de istoric, el a consacrat mai multe capitole Islamului, [168] [169] [170] Voltaire a evidențiat curțile și comportamentele arabe, turcești. [166] [171] [172] Aici l-a numit pe Mohammed „poet” și a declarat că nu era analfabet. [173] Ca „legislator”, el „a schimbat fața unei părți a Europei [și] a unei jumătăți a Asiei”. [174] [175] [176]În capitolul VI, Voltaire găsește similitudini între arabi și evrei antici, că amândoi continuau să alerge la luptă în numele lui Dumnezeu și împărtășeau o pasiune pentru pradă războiului. [177] Voltaire continuă că, „Este de crezut că Mohammed, la fel ca toți pasionații, lovit violent de ideile sale, le-a prezentat mai întâi cu bună credință, le-a întărit cu fantezie, s-a păcălit în a-i păcăli pe ceilalți și a susținut prin înșelăciunile necesare un doctrină pe care o considera bună. ” [178] [179] El compară astfel „geniul poporului arab” cu „geniul vechilor romani”. [180]
Potrivit lui Malise Ruthven , pe măsură ce Voltaire a aflat mai multe despre Islam, părerea sa despre credință a devenit mai pozitivă. [181] Ca rezultat, cartea sa, Fanatismul (Mohammad Profetul), l-a inspirat pe Goethe , care era atras de Islam, să scrie o dramă pe această temă, deși a completat doar poezia Mahomets-Gesang („Cântarea lui Mahomet”). [182]
Drama Mahomet
Articol principal: Mahomet (joc)
Tragedia Fanatismul sau Profetul Mahomet (în franceză: Le fanatisme, ou Mahomet le Prophete ) a fost scrisă în 1736 de Voltaire. Piesa este un studiu al fanatismului religios și al manipulării de sine . Personajul Muhammad ordonă uciderea criticilor săi. [183] Voltaire a descris piesa ca fiind „scrisă în opoziție cu fondatorul unei secte false și barbare”. [184]
Voltaire l-a descris pe Mahomed ca un „impostor”, un „fals profet”, un „fanatic” și un „ipocrit”. [185] [186] Apărând piesa, Voltaire a spus că „a încercat să arate în ea în ce excese oribile fanatismul, condus de un impostor, poate arunca mințile slabe”. [187] Când Voltaire i-a scris în 1742 lui César de Missy , el l-a descris pe Mohammed ca fiind înșelător. [188] [189]
În piesa sa, Mahomed a fost „orice truc poate inventa care este cel mai atroc și orice fanatism poate realiza ceea ce este cel mai îngrozitor. Mahomet aici nu este altceva decât Tartuffe cu armate la comanda sa”. [190] [191] După ce mai târziu a judecat că l-a făcut pe Mahomed în piesa sa „oarecum mai urât decât era în realitate”, [192] Voltaire susține că Muhammad a furat ideea unui înger care cântărește atât bărbați, cât și femei din zoroastrieni, care sunt adesea denumiți „ Magi ”. Voltaire continuă despre Islam, spunând:
Nimic nu este mai groaznic decât un popor care, neavând nimic de pierdut, luptă în spiritul unit al rapinei și al religiei. [193]
Într-o scrisoare din 1745 recomandând Papei Benedict al XIV-lea , Voltaire l-a descris pe Mahomed ca „fondatorul unei secte false și barbare” și „un fals profet”. Voltaire a scris: „Sfințenia voastră va ierta libertatea luată de unul dintre cei mai de jos credincioși, deși un admirator zelos al virtuții, de a supune conducătorului adevăratei religii această performanță, scrisă în opoziție cu fondatorul unui fals și barbar sect. Cui i-aș putea înscrie cu mai multă cuviință o satiră asupra cruzimii și erorilor unui fals profet, decât pentru vicarul și reprezentantul unui Dumnezeu al adevărului și al milei? ” [194] [195] Opinia sa a fost ușor modificată pentru Essai sur les Moeurs și l’Esprit des Nations , deși a rămas negativă.[132] [196][197] [198] În 1751, Voltaire și-a interpretatîncă o datăpiesa Mohamet , cu mare succes. [199]
hinduism
Comentând textele sacre ale hindușilor, Vedelor , Voltaire a observat:
Veda a fost cel mai prețios cadou pentru care Occidentul fusese îndatorat vreodată către Est. [200]
El îi considera pe hinduși ca „un popor liniștit și inocent, la fel de incapabil să rănească pe alții sau să se apere” [201] Voltaire era el însuși un susținător al drepturilor animalelor și era vegetarian. [202] El a folosit antichitatea hinduismului pentru a obține ceea ce a văzut ca o lovitură devastatoare a pretențiilor Bibliei și a recunoscut că tratamentul hindușilor față de animale a arătat o alternativă rușinoasă la imoralitatea imperialistilor europeni. [203]
Confucianismul
Viața și operele lui Confucius , de Prospero Intorcetta , 1687
Lucrările lui Confucius au fost traduse în limbile europene prin agenția misionarilor iezuiți aflați în China . [g] Matteo Ricci a fost printre primii care au raportat despre gândurile lui Confucius, iar tatăl Prospero Intorcetta a scris despre viața și operele lui Confucius în limba latină în 1687. [204]
Traducerile textelor confucianiste au influențat gânditorii europeni ai perioadei, [205] în special printre deiști și alte grupuri filosofice ale iluminismului care erau interesați de integrarea sistemului moral al lui Confucius în civilizația occidentală. [204] [206] Voltaire a fost, de asemenea, influențat de Confucius, văzând conceptul de raționalism confucianist ca o alternativă la dogma creștină. [207] El a lăudat etica și politica confuciană , prezentând ierarhia sociopolitică a Chinei ca model pentru Europa. [207]
Confucius nu are niciun interes pentru minciună; nu s-a prefăcut că este profet; nu a pretins nici o inspirație; nu a predat nicio religie nouă; nu a folosit deliruri; nu l-a lingușit pe împăratul sub care a trăit …
- Voltaire [207]
Odată cu traducerea textelor confucianiste din timpul Iluminismului , conceptul de meritocrație a ajuns la intelectualii din Occident, care l-au văzut ca o alternativă la vechiul regim tradițional al Europei. [208] Voltaire a scris favorabil despre această idee, susținând că chinezii au „perfecționat știința morală” și susținând un sistem economic și politic modelat după cel al chinezilor. [208]
Opinii despre rasă și sclavie
Voltaire a respins povestea biblică a lui Adam și Eva și a fost un poligenist care a speculat că fiecare rasă avea origini complet separate. [209] [210] Potrivit lui William Cohen, la fel ca majoritatea celorlalți poligeniști, Voltaire credea că, din cauza originilor lor diferite, negrii nu împărtășeau în totalitate umanitatea naturală a albilor. [211] Potrivit lui David Allen Harvey, Voltaire a invocat adesea diferențele rasiale ca mijloc de a ataca ortodoxia religioasă și relatarea biblică a creației. [212]
Cea mai faimoasă remarcă a sa despre sclavie se găsește în Candide , unde eroul este îngrozit să afle „la ce preț mâncăm zahăr în Europa” după ce a dat peste un sclav din Guyana Franceză care a fost mutilat pentru că a scăpat, care opinează că, dacă toți oamenii ființele au origini comune așa cum ne-a învățat Biblia, aceasta le face veri, concluzionând că „nimeni nu și-ar putea trata rudele mai îngrozitor”. În altă parte, el a scris caustic despre „albi și creștini [care] continuă să cumpere negri ieftin, pentru a-i vinde dragi în America”. Voltaire a fost acuzat că a susținut traficul de sclavi conform unei scrisori atribuite acestuia, [213] [214] [215]deși s-a sugerat că această scrisoare este o falsificare „întrucât nicio sursă satisfăcătoare nu atestă existența scrisorii”. [216]
În Dicționarul său filozofic , Voltaire susține criticile lui Montesquieu față de comerțul cu sclavi: „Montesquieu a fost aproape întotdeauna în eroare cu învățatul, pentru că nu a fost învățat, dar a avut aproape întotdeauna dreptate împotriva fanaticilor și a promotorilor sclaviei”. [217]
Zeev Sternhell susține că, în ciuda neajunsurilor sale, Voltaire a fost un precursor al pluralismului liberal în abordarea sa asupra istoriei și a culturilor non-europene. [218] Voltaire a scris: „I-am calomniat pe chinezi pentru că metafizica lor nu este aceeași cu a noastră … Această mare neînțelegere despre ritualurile chineze a apărut pentru că le-am judecat uzanțele după ale noastre, căci purtăm prejudecățile controversatei noastre spirit până la sfârșitul lumii „. [218] Vorbind despre Persia, el a condamnat „îndrăzneala ignorantă” și „credulitatea ignorantă” a Europei. Când scrie despre India, el declară: „Este timpul să renunțăm la obiceiul rușinos de a calomnia toate sectele și de a insulta toate națiunile!” [218] ÎnEssai sur les mœurs et l’esprit des nations , el a apărat integritatea nativilor americani și a scris favorabil despre Imperiul incaș. [219]
Apreciere și influență
Potrivit lui Victor Hugo : „A numi Voltaire înseamnă a caracteriza întregul secol al XVIII-lea”. [220] Goethe îl considera pe Voltaire ca fiind cea mai mare figură literară a timpurilor moderne și, probabil, din toate timpurile. [221] Potrivit lui Diderot , influența lui Voltaire s-ar extinde mult în viitor. [222] [h] Napoleon a comentat că până la vârsta de șaisprezece ani „ar fi luptat pentru Rousseau împotriva prietenilor lui Voltaire, astăzi este opusul … Cu cât citesc mai mult Voltaire cu atât îl iubesc mai mult. El este un om întotdeauna rezonabil, niciodată șarlatan, niciodată fanatic. ” [223] Frederic cel Marea comentat norocul său pentru că a trăit în epoca lui Voltaire și i-a corespondat de-a lungul domniei sale până la moartea lui Voltaire. [224] În Anglia, opiniile lui Voltaire l-au influențat pe Godwin , Paine , Mary Wollstonecraft , Bentham , Byron și Shelley . [221] Macaulay a luat act de teama că numele lui Voltaire a provocat-o în tirani și fanatici. [225] [i]
În Rusia, Ecaterina cea Mare citise Voltaire de șaisprezece ani înainte de a deveni împărăteasă în 1762. [224] [226] În octombrie 1763, a început o corespondență cu filosoful care a continuat până la moartea sa. Conținutul acestor scrisori a fost descris ca fiind asemănător cu un student care îi scrie profesorului. [227] La moartea lui Voltaire, împărăteasa și-a cumpărat biblioteca, care a fost apoi transportată și plasată în Schitul . [228] Alexander Herzen a remarcat că „Scrierile egoistului Voltaire au făcut mai mult pentru eliberare decât cele ale iubitorului Rousseau pentru frăție”. [229] În celebra sa scrisoare către NV Gogol ,Vissarion Belinsky a scris că Voltaire „a stins focurile fanatismului și ignoranței din Europa prin ridicol”. [230]
În Parisul natal, Voltaire a fost amintit ca apărătorul lui Jean Calas și al lui Pierre Sirven . [221] Deși campania lui Voltaire nu a reușit să asigure anularea execuției la Barre pentru blasfemie împotriva creștinismului, codul penal care a sancționat executarea a fost revizuit în timpul vieții lui Voltaire. [231] În 1764, Voltaire a intervenit cu succes și a asigurat eliberarea lui Claude Chamont, arestat pentru participarea la serviciile protestante . Când Comte de Lallya fost executat pentru trădare în 1766, Voltaire a scris un document de 300 de pagini în apărarea sa. Ulterior, în 1778, hotărârea împotriva lui Lally a fost anulată chiar înainte de moartea lui Voltaire. Ministrul protestant genevan Pomaret i-a spus odată lui Voltaire: „Pari să ataci creștinismul și totuși faci lucrarea unui creștin”. [232] Frederick cel Mare a remarcat semnificația unui filozof capabil să influențeze judecătorii să le schimbe deciziile nedrepte, comentând că numai aceasta este suficientă pentru a asigura proeminența lui Voltaire ca umanitar. [232]
Sub a treia republică franceză , anarhiștii și socialiștii invocau adesea scrierile lui Voltaire în luptele lor împotriva militarismului, a naționalismului și a Bisericii Catolice. [233] Secțiunea care condamna inutilitatea și imbecilitatea războiului din Dictionnaire philosophique a fost un favorit frecvent, la fel ca argumentele sale conform cărora națiunile pot crește doar în detrimentul altora. [234] În urma eliberării Franței de regimul de la Vichy în 1944, a 250-a aniversare a lui Voltaire a fost sărbătorită atât în Franța, cât și în Uniunea Sovietică, onorându-l ca „unul dintre cei mai temuți adversari” ai colaboratorilor naziști și cineva „al cărui nume simbolizează libertatea de gândire și ura față de prejudecăți, superstiții și nedreptate „.[235]
Jorge Luis Borges a afirmat că „a nu admira Voltaire este una dintre multele forme de prostie” și a inclus scurtele sale ficțiuni precum Micromégas în „Biblioteca Babel” și „O bibliotecă personală”. [236] Gustave Flaubert a crezut că Franța a greșit grav, urmând calea forjată de Voltaire în locul lui Rousseau. [237] Cei mai mulți arhitecți ai Americii moderne erau adepții punctelor de vedere ale lui Voltaire. [221] Potrivit lui Will Durant :
Italia a avut o Renaștere , iar Germania a avut o Reformă , dar Franța a avut Voltaire; a fost pentru țara sa atât Renașterea și Reforma, cât și jumătate din Revoluție . [220] El a fost primul și cel mai bun în timpul său în concepția și scrierea istoriei, în grația poeziei sale, în farmecul și inteligența prozei sale, în gama gândirii și influenței sale. Spiritul său s-a mișcat ca o flacără peste continent și secol și stârnește un milion de suflete în fiecare generație. [238]
Voltaire și Rousseau
Jean-Jacques Rousseau, contemporanul junior al lui Voltaire, a comentat cum cartea lui Voltaire Scrisori despre engleză a jucat un rol important în dezvoltarea sa intelectuală. [239] După ce a scris câteva opere literare și, de asemenea, ceva muzică, în decembrie 1745, Rousseau a scris o scrisoare prezentându-se lui Voltaire, care era până atunci cea mai proeminentă figură literară din Franța, la care Voltaire a răspuns cu un răspuns politicos. Ulterior, când Rousseau i-a trimis lui Voltaire o copie a cărții sale Discourse on Inequality , Voltaire a răspuns, remarcând dezacordul său cu opiniile exprimate în carte:
Nimeni nu a folosit vreodată atât de mult intelect pentru a convinge oamenii să fie fiare. Citindu-ți lucrarea, te cuprinde dorința de a merge pe patru picioare [ marcher à quatre pattes ]. Cu toate acestea, întrucât au trecut mai bine de șaizeci de ani de când am pierdut acel obicei, simt, din păcate, că îmi este imposibil să o reiau. [240]
Ulterior, Voltaire a comentat romanul romantic al lui Rousseau, Julie sau New Heloise .
Gata cu romantismul lui Jean-Jacques, dacă vă rog. L-am citit, spre mâhnirea mea, și ar fi al lui dacă aș avea timp să spun ce cred despre această carte prostească. [241]
Voltaire a spus că prima jumătate a lui Julie fusese scrisă într-un bordel și a doua jumătate într-un azil de nebuni. [242] În Lettres sur La Nouvelle Heloise , scris sub pseudonim, Voltaire a criticat greșelile gramaticale ale lui Rousseau:
Paris a recunoscut mâna lui Voltaire și l-a judecat pe patriarh ca fiind mușcat de gelozie. [241]
Revizuind cartea lui Rousseau Emile , Voltaire a respins-o ca „o hodgepoke a unei asistente umide prostești în patru volume, cu patruzeci de pagini împotriva creștinismului, dintre cele mai îndrăznețe cunoscute vreodată”. El și-a exprimat admirația pentru secțiunea intitulată Profesia credinței Vicarului Savoyard , numind-o „cincizeci de pagini bune … este regretabil că ar fi trebuit să fie scrise de … un astfel de șmecher”. [243] A continuat să prezică că Emile va fi uitat într-o lună. [242]
În 1764, Rousseau a publicat Lettres de la montagne despre religie și politică. În cea de-a cincea scrisoare, se întreba de ce Voltaire nu reușise să îmbibă consilierii geneveni, care îl întâlneau frecvent, „cu acel spirit de toleranță pe care îl predică fără încetare și de care are uneori nevoie”. Scrisoarea a continuat cu un discurs imaginar în vocea lui Voltaire, recunoscând autoria cărții eretice Predica celor Cincizeci , pe care adevăratul Voltaire o negase în mod repetat. [244]
În 1772, când un preot i-a trimis lui Rousseau o broșură în care denunța Voltaire, Rousseau a răspuns apărându-și rivalul:
El a spus și a făcut atât de multe lucruri bune încât ar trebui să tragem cortina peste neregulile sale. [244]
În 1778, când Voltaire a primit onoruri fără precedent la Théâtre-Français , [245] o cunoștință a lui Rousseau a ridiculizat evenimentul. Acest lucru a fost întâmpinat de o replică ascuțită de la Rousseau:
Cum îndrăznești să batjocorești onorurile aduse lui Voltaire în templul al cărui zeu este el și de preoții care de cincizeci de ani trăiesc din capodoperele sale? [246]
La 2 iulie 1778, Rousseau a murit la o lună după Voltaire. [247] În octombrie 1794, rămășițele lui Rousseau au fost mutate în Pantheon lângă rămășițele Voltaire. [248] [j]
Ludovic al XVI-lea , în timp ce era încarcerat în Templu , s-a plâns că Rousseau și Voltaire au „distrus Franța”. [249] [k]
Moştenire
Voltaire, de Jean-Antoine Houdon , 1778 ( Galeria Națională de Artă )
Voltaire a perceput burghezia franceză ca fiind prea mică și ineficientă, aristocrația ca fiind parazită și coruptă, oamenii de rând ca ignoranți și superstițioși și Biserica ca o forță statică și opresivă utilă doar ocazional ca o contrabalansare a rapacității regilor, deși prea des, chiar mai răpitor în sine. Voltaire nu avea încredere în democrație, pe care o vedea ca propagând idiotea maselor. [251] Voltaire a crezut multă vreme că numai un monarh iluminat ar putea aduce schimbări, având în vedere structurile sociale ale vremii și ratele extrem de ridicate de analfabetism și că era în interesul rațional al regelui să îmbunătățească educația și bunăstarea supușilor săi. Dar dezamăgirile și deziluziile sale cuFrederic cel Mare și-a schimbat oarecum filozofia și a născut în curând una dintre cele mai durabile lucrări ale sale, novela sa Candide, ou l’Optimisme ( Candide sau Optimism, 1759), care se încheie cu o nouă concluzie a liniștitului : la noi să ne cultivăm grădina „. Cele mai polemice și feroce atacuri ale sale împotriva intoleranței și persecuțiilor religioase au început într-adevăr să apară câțiva ani mai târziu. Candide a fost, de asemenea, ars, iar Voltaire a susținut în glumă că autorul real este un anumit „Demad” într-o scrisoare, unde a reafirmat principalele poziții polemice ale textului. [252]
El este amintit și onorat în Franța ca un polemist curajos care a luptat neobosit pentru drepturile civile (cum ar fi dreptul la un proces echitabil și libertatea religiei ) și care a denunțat ipocriziile și nedreptățile din vechiul regim . Ancien CU REGIM a implicat un echilibru nedrept de putere și taxe între cele trei Stărilor : clerici și nobili pe de o parte, de rând și clasa de mijloc, care au fost împovărați cu cele mai multe taxe, pe de altă parte. Avea în mod special admirație pentru etică și guvernare, așa cum este exemplificat de filosoful chinez Confucius . [253]
Voltaire este, de asemenea, cunoscut pentru numeroase aforisme memorabile, precum „ Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer ” („Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm”), cuprins într-o epistolă în versuri din 1768 , adresată autorului anonim al unei controversate lucrări despre Cei trei impostori . Dar departe de a fi remarca cinică pentru care este adesea luată, a fost menită ca o replică pentru adversarii atei precum d’Holbach , Grimm și alții. [254] El a avut detractorii săi printre colegii săi de mai târziu. Scriitorul victorian scoțian Thomas Carlyle a susținut că „Voltaire a citit istoria, nu cu ochiul unui văzător devotat sau chiar al criticilor,ci printr-o pereche de simple ochelari anticatolici. „[255]
Orașul Ferney, unde Voltaire a trăit ultimii 20 de ani de viață, a fost numit oficial Ferney-Voltaire în onoarea celui mai faimos rezident al său, în 1878. [256] Castelul său este un muzeu. Biblioteca lui Voltaire este păstrată intactă în Biblioteca Națională a Rusiei de la Sankt Petersburg . În Zurichul din 1916, grupul de teatru și spectacol care avea să devină mișcarea Dada avangardă timpurie și- a numit teatrul Cabaret Voltaire . Un grup de muzică industrială de la sfârșitul secolului XX a adoptat mai târziu același nume . Astronomii au conferit numele lui pe craterul Voltaire peDeimos și asteroidul 5676 Voltaire . [257]
Voltaire a fost, de asemenea, cunoscut pentru a fi un avocat al cafelei, deoarece a fost raportat că a băut-o de 50-72 de ori pe zi. S-a sugerat că cantități mari de cofeină i-au stimulat creativitatea. [258] Strănepoata sa a fost mama lui Pierre Teilhard de Chardin , un filosof catolic și preot iezuit. [259] [260] Cartea sa Candide a fost listată ca una dintre cele 100 de cărți cele mai influente scrise vreodată , de Martin Seymour-Smith .
În anii 1950, bibliograful și traducătorul Theodore Besterman a început să colecteze, să transcrie și să publice toate scrierile lui Voltaire. [261] A fondat Institutul și Muzeul Voltaire la Geneva, unde a început să publice volumele colectate din corespondența lui Voltaire. [261] La moartea sa, în 1976, și-a lăsat colecția la Universitatea din Oxford , unde Fundația Voltaire s-a înființat ca departament. [262] [263] Fundația a continuat să publice Opere complete ale lui Voltaire, o serie cronologică completă așteptată să se finalizeze în 2018 cu aproximativ 200 de volume, la cincizeci de ani de la începerea seriei. [263] [264] Publică, de asemenea, seria Oxford University Studies in Iluminism , începută de Bestermann ca Studii despre Voltaire și secolul al XVIII-lea , care a atins peste 500 de volume. [263]
Lucrări
Non-ficțiune
Scrisori asupra quakerilor (1727)
Scrisori referitoare la națiunea engleză (Londra, 1733) (versiunea franceză intitulată Lettres philosophiques sur les Anglais , Rouen, 1734), revizuită ca Scrisori asupra englezilor (circa 1778)
„ Le Mondain ” (1736)
Sept Discours en Vers sur l’Homme (1738)
Elementele filozofiei lui Sir Isaac Newton (1738; a doua ediție extinsă. 1745)
Dictionnaire philosophique (1752)
Predica celor Cincizeci (1759)
The Calas Affair: A Treatise on Tolerance (1762)
Traité sur la tolérance (1763)
Ce qui plaît aux dames (1764)
Idées républicaines (1765)
La Philosophie de l’histoire (1765)
Questions sur les Miracles (1765)
L’Ingénu (1767)
La Princesse de Babylone (1768)
Des singularités de la nature (1768)
Les Dialogues d’Evhémère (1777)
Istorie
Istoria lui Carol al XII-lea , regele Suediei (1731)
Epoca lui Ludovic al XIV-lea (1751)
Epoca lui Ludovic al XV-lea (1746–1752; publicată separat 1768)
Analele Imperiului – Charlemagne, AD 742 – Henry VII 1313 , Vol. I (1754)
Analele Imperiului – Ludovic de Bavaria, 1315 la Ferdinand II 1631 Vol. II (1754)
Eseu despre istoria universală, modurile și spiritul națiunilor (1756)
Istoria Imperiului Rus sub Petru cel Mare (Vol. I 1759; Vol. II 1763)
Novellas
The One-Eyed Street Porter, Cosi-sancta (1715)
Micromégas (1738)
The World as it Goes (1750)
Memnon (1750)
Bababec și fakirii (1750)
Timon (1755)
Visul lui Platon (1756)
Călătoriile Scarmentado (1756)
Cei doi consolați (1756)
Zadig , or, Destin (1757)
Candid , sau Optimism (1758)
Povestea unui brahman bun (1759)
Regele din Boutan (1761)
Orașul cașmirului (1760)
O aventură indiană (1764)
Albul și negrul (1764)
Jeannot și Colin (1764)
Judecătorii orbi ai culorilor (1766)
Prințesa Babilonului (1768)
Omul cu patruzeci de coroane (1768)
Scrisorile lui Amabed (1769)
Huron sau elevul naturii (1771)
Taurul alb (1772)
Un incident al memoriei (1773)
Istoria lui Jenni (1774)
Călătoriile rațiunii (1774)
Urechile lordului Chesterfield și capelanul Goudman (1775)
Joacă
Voltaire a scris între cincizeci și șaizeci de piese, inclusiv câteva neterminate. [265] Printre acestea se numără:
Œdipe (1718)
Artémire (1720)
Mariamne (1724)
Brutus (1730)
Éryphile (1732)
Zaïre (1732), inspirație pentru Zaira , operă de Vincenzo Bellini (1829)
Alzire, ou les Américains (1736), inspirație pentru Alzira , operă de Giuseppe Verdi (1845)
Zulima (1740) [266]
Mahomet (1741)
Mérope (1743)
La princesa de Navarra (1745)
Sémiramis (1748), inspirație pentru Semiramide , operă de Gioachino Rossini (1823)
Nanine (1749)
L’Orphelin de la Chine (1755) [253] [l]
Socrate (publicat în 1759)
La Femme qui a Raison (1759)
Tancrède (1760), inspirație pentru Tancredi , operă de Gioachino Rossini (1813)
Don Pèdre, roi de Castille (1774)
Sophonisbe (1774)……………………………………………………………………………….X
Cont. aici https://gaz.wiki/wiki/ro/Voltaire
//////////////////////////////////////////
Inainte ca Gog din Tara Magog sa devina cenusa, omenirea este invitata sa se pocaiasca …Furtuni puternice în Rusia. Zece persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite
Mai multe persoane au fost ucise în centrul Rusiei după ce vânturile puternice au cauzat prăbuşirea unor copaci, iar ploile abundente au provocat întreruperi ale alimentării cu electricitate în sute de localităţi.
autor
PAUL TECUCEANU
– Numărul victimelor a crescut la 10, potrivit ultimului bilanț al autorităților ruse, informează Agerpres, care citează Reuters.
Știrea inițială:
Conform Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, șapte dintre cele nouă victime, alături de alte 27 de persoane rănite, au fost raportate într-un camping amenajat lângă Lacul Ialcik din regiunea Mari-El, a precizat acelaşi minister, notează Reuters, citată de Agerpres.
Fotografii publicate de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă pe aplicaţia Telegram arată mai multe automobile şi corturi sever avariate şi strivite de copaci care s-au prăbuşit din cauza vânturilor.
CITEȘTE ȘI
De ce este susținută în continuare Rusia în lume, în ciuda războiului pe care l-a declanșat în Ucraina
Furtunile au provocat întreruperi ale alimentării cu electricitate în 520 de localităţi, au avariat acoperişurile de la 41 de clădiri rezidenţiale, precum şi şapte centre care furnizează servicii sociale în opt regiuni diferite, potrivit autorităţilor ruse.
Sursa: Agerpres
////////////////////////////////////////
Medvedev amenință cu un atac nuclear: ”Nu ar exista altă opțiune”. De ce trebuie inamicii ”să se roage” pentru soldații ruși
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat duminică cu un conflict nuclear, susţinând că un succes al contraofensivei ucrainene ar obliga Rusia să recurgă la armamentul atomic, transmite Reuters.
autor
CRISTIAN ANTON
Nu este prima dată când Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, ameninţă cu armele nucleare, menţionează agenţia citată.
De această dat, el a transmis un mesaj în acest sens pe conturile sale din reţelele sociale online.
CITEȘTE ȘI
dmitri medvedev
Medvedev amenință că Rusia va lovi centralele nucleare din Europa de Est
„Închipuiţi-vă că dacă (…) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global”, a scris Medvedev.
Noua doctrină militară rusă prevede folosirea armelor atomice și în cazul unui atac convențional
El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului.
Ucraina încearcă în prezent să recucerească teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia; Moscova consideră oficial că regiunile respective fac parte din Rusia.
https://stirileprotv.ro/stiri/international/medvedev-ameninta-cu-un-atac-nuclear-nu-ar-exista-alta-optiune-de-ce-trebuie-inamicii-sa-se-roage-pentru-soldatii-rusi.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie
/////////////////////////////////////////////
Asa se construieste burghezia neo-komunist de globalista… Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale
Vecinii unuia dintre azilele din Voluntari administrate de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut ”zeci de adrese la instituțiile abilitate să ia măsuri” încă din luna octombrie 2021, a declarat avocatul Silviu Munteanu, care spune că îi reprezintă pe acești vecini.
Instituțiile sesizate de vecinii sunt, potrivit avocatului, Primăria Voluntari, Direcția de Sănătate Publică Voluntari, Agenția Județeană de Plăți Sociale (AJPIS),Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi și compania EUROPAVOL, deținută de Primăria Voluntari și care administrează canalizarea din Voluntari.
El a arătat într-o postare pe rețelele sociale că dintre instituțiile sesizate, doar Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) a reacționat și, în noiembrie 2022, ar fi elaborat un ”raport corect”.
Avocatul a mai declarat că în martie 2023, Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz i-a dat în judecată pe veciniși a cerut daune morale de 3.000 de euro pe motiv că au comis un abuz de drept prin aceea că au făcut sesizări la instituțiile abilitate.
Postarea integrală
Inițial, am hotărât împreună cu clienții mei (vecinii unuia dintre centrele din Voluntari administrate de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz) să nu comentăm public aspectele referitoare la activitatea căminului respectiv. Cu toate acestea, am hotărât că sunt necesare câteva precizări suplimentare față de ceea ce au descoperit Ovidiu Vanghele și Bianca Albu de la Centrul de Investigatii Media și Buletin de București. Trebuie reținut de către toată lumea că au fost făcute zeci de adrese la instituțiile abilitate să ia măsuri în legătură cu activitatea acestei Asociații începând cu luna octombrie 2021. De asemenea, trebuie știut că la acest moment există la Curtea de Apel București un dosar care are ca obiect obligarea ANPDPD la revocarea licenței (provizorii la momentul introducerii cererii) Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz. Am făcut împreună cu colega mea Roberta Secuianu numeroase solicitări la Primăria Voluntari, la Direcția de Sănătate Publică Voluntari, la AJPIS și ANPDPD (instituțiile care au propus și emis autorizațiile acestei Asociații), la EUROPAVOL (companie care administrează canalizarea din Voluntari). Pentru toate aceste instituții a fost necesar să facem acțiuni în instanță pentru a fi obligate să răspundă la solicitările noastre sau să ia măsurile legale ce se impun. Dintre toate instituțiile cu atribuții de supraveghere/control a Asociației, ANPDPD este singura instituție care a întocmit un raport corect. Astfel, prin raportul întocmit în luna noiembrie se arată, printre altele, că în centrul din Voluntari există persoane bolnave de cancer cărora nu li se oferă medicamentația, că există persoane cu diabet care sunt hrănite cu biscuiți și ceai și, poate cel mai important, că decontările către DGASPC sunt formale. De asemenea, am formulat o acțiune împotriva proprietarului imobilului, a Euroapavol și a Asociației, pentru ca instanța să oblige proprietarul să se racordeze la rețeaua publică de canalizare, iar Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz să își înceteze activitatea. Cu toate acestea, în luna martie a acestui an, Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva clienților mei pentru ca aceștia din urmă să fie obligați să plătească Asociației daune morale în cuantum de 3000 de EURO. Din punctul de vedere al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz vecinii au comis un abuz de drept prin aceea că au făcut sesizări la instituțiile abilitate să ia măsuri……
Cu ocazia demersurilor efectuate am constatat numeroase probleme legislative ce necesită o remediere. Printre altele, cred că ar trebui remediate cu prioritate următoarele aspecte:
- Acordarea licențelor provizorii să nu se mai realizeze prin declarație pe propria răspundere. Este inadmisibil ca un astfel de centru să fie autorizat pentru o perioadă de 1 an doar pentru că reprezentantul legal al entității care solicită licența declară pe propria răspundere că îndeplinește criteriile de funcționare.
- Acordarea licenței provizorii să se realizeze doar cu efectuarea unui control prealabil și temeinic de către reprezentanții ANPDPD/AJPIS/DSP/UAT/etc.
- Acordarea licenței provizorii să nu se realizeze decât dacă entitatea care solicită licența are personalul calificat necesar pentru a desfășura astfel de activități.
- După acordarea licenței provizorii și până la acordarea licenței definitive să fie realizate în mod obligatoriu un număr minim de controale inopinate. La controalele respective ar trebui să participe cel puțin un medic.
- În situația în care serviciul medical de urgență este chemat la aceste centre, aceștia să întocmească un raport din care să rezulte dacă există urme de agresiune asupra pacientului pentru care au fost chemați. De asemenea, dacă sunt constatate urme de agresiune este necesară sesizarea poliției și a instituției care emite licența de funcționare.
- Decontarea cheltuielilor de către DGASPC să se realizeze pe baza unui raport întocmit de către Asociație și confirmat de către un reprezentant DGASPC. Sub acest aspect, un reprezentant DGASPC trebuie să se prezinte cel putin o data pe luna la centru pentru a discuta cu persoanele găzduite.
- În centrele autorizate să fie afișat în permanență un număr de telefon unic la care persoanele găzduite să poată face sesizări.
https://www.g4media.ro/avocat-vecinii-azilului-din-voluntari-al-asociatiei-sf-gabriel-cel-viteaz-au-facut-sesizari-la-institutii-inca-din-octombrie-2021-azilul-groazei-i-a-dat-in-judecata-pe-vecini-pentru-daune-morale.html
////////////////////////////////////////////
Statul (platit si de batranii din iadul romanesc…) ştia din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau ţipete, urlete, incidente şi miros pestilential
Azilele groazei. Primăria Voluntari, Ministerul Muncii (Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, Autoritatea Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi), Ministerul Sănătăţii (DSP Ilfov), Ministerul Afacerilor Interne (IPJ Ilfov, ISU), Ministerul Mediului (Garda de Mediu), precum şi alte instituţii ale statului au avut pe masă, cel târziu din data de 17 ianuarie 2022, detalii clare despre abuzurile la care erau supuşi victimele dintr-unul dintre cele trei cămine-lagăre din Ilfov, dezvăluie Centrul de Investigaţii Media.
De Redactia Observator
Lungul şir de instituţii ale statului care ştiau din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Ilfov şi nu au făcut nimic. Primăria Voluntari, dată în judecată de vecini
ANM a emis o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă în mai multe județe
Avocatul vecinilor centrului Sf. Gabriel cel Viteaz, Silviu Munteanu povesteşte, într-o postare pe Facebook, despre zecile de adrese la instituţiile abilitate să ia măsuri în legătură cu activitatea acestei asociaţii începând cu luna octombrie 2021, precizând că există la Curtea de Apel Bucureşti un dosar care are ca obiect obligarea ANPDPD la revocarea licenţei (provizorii la momentul introducerii cererii) Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz, relatează news.ro.
Tot el remarcă totuşi că ANPDP este singura instituţie care a întocmit un raport corect în legătură cu acest caz. Astfel, prin raportul întocmit în luna noiembrie se arată, printre altele, că în centrul din Voluntari există persoane bolnave de cancer cărora nu li se oferă medicamentaţia, că există persoane cu diabet care sunt hrănite cu biscuiţi şi ceai şi că decontările către DGASPC sunt formale.
Posibilă lipsă de îngrijire, posibile violenţe, precum şi posibile nereguli în autorizare şi funcţionare, toate au fost transmise, pe măsură ce au fost conştientizate, de vecinii oripilaţi şi deranjaţi, tuturor autorităţilor care aveau competenţă în rezolvarea acestor probleme. Centrul de Investigaţii Media (CIM) şi Buletin de Bucureşti (BdB) prezintă documentele în acest sens.
Cronologia sesizărilor făcute de vecinii azilelor groazei
PE ACELAŞI SUBIECT
Azilele groazei. Motivul pentru care 11 bătrâni au fost mutaţi dintr-un cămin din Pipera într-o casă fără curent şi apă din Tunari
Bătrâni chinuiți în azile fantomă. Într-un centru din Gorj, care funcţiona fără aviz, bolnavii au fost mutați prin spatele clădirii, feriți de ochii presei
Noi „azile ale groazei” descoperite în ţară. Cine sunt pacienţii care îşi trăiesc ultima parte a vieţii în mizerie: „Am două picioare rupte, am fost pompier”
Patru azile din Bucureşti şi un centru de îngrijire din Timişoara au fost închise. Ororile descoperite la controale de astăzi
În 12 octombrie 2021 – la o săptămână după ce aproape 30 de beneficiari aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Sector 3 sunt daţi spre îngrijire permanentă în proaspăt înfiinţatul centru din strada Ştefan cel Mare din Pipera, Voluntari, administrat de Asociaţia Sfântul Gabriel cel Vitea – deranjaţi pe mai multe planuri de vecinătatea cu recent înfiinţatul centru pentru persoane cu dizabilităţi, vecinii încep să petiţioneze instituţiile statului.
Prima astfel de intervenţie a fost destinată Primăriei Voluntari, oamenii întrebând dacă s-a schimbat destinaţia imobilului, arătând autorităţii locale că în casa de lângă ei au apărut „în jur de 20 de persoane cu dizabilităţi şi personal auxiliar aferent”. Aceeaşi petiţie este transmisă şi la Direcţia de Sănătate Publică Ilfov.
Două zile mai târziu şi la nouă zile de la sosirea în vecinătatea casei lor a primilor beneficiari ai Centrului Sfântul Gabriel cel Viteaz, aceiaşi vecini trimit o adresă către ANPDCA aceasta fiind prima adresă care vorbeşte despre posibile rele tratamente la care sunt supuşi beneficiarii din centru, relatează Centrul de Investigaţii Media.
În 5 noiembrie 2021, aceiaşi vecini semnalează Primăriei Voluntari, printr-o adresă transmisă prin email, disconfortul creat de faptul că vila în care funcţionează centrul nu este racordată la canalizare.
În 9 noiembrie 2021, la o lună şi câteva zile de când în casa din Pipera au apărut primii beneficiari, Asociaţia Sfântul Gabriel cel Viteaz cere Primăriei Voluntari schimbarea destinaţiei clădirii, din locuinţă în „cămin de îngrijire bătrâni”. Informaţia reiese dintr-un răspuns al DSP Ilfov transmis petiţionarilor în 8 decembrie 2021, după trimiterea mai multor adrese către instituţia sanitară.
În 10 noiembrie 2021, vecinii sesizează din nou DSP Ilfov, relatând că aud ţipete şi zgomote din interiorul centrului, precum şi dese incidente pentru care sunt chemate Poliţia şi SMURD-ul. Mai mult, vecinii se plâng că ar fi găsit recipiente cu pastile aruncate peste gard la ei în curte.
În 22 noiembrie 2021, Primăria Voluntari primeşte o nouă adresă. De data asta, din partea unui grup mai mare de cetăţeni care locuiesc în vecinătatea centrului. Cu toţii se plâng de acelaşi miros pestilenţial emanat de la improvizaţia de la canalizare. Aceeaşi adresă este transmisă şi Gărzii de Mediu, precum şi DSP Voluntari, căci petiţionarii se plâng şi că le-ar putea fi afectată sănătatea.
În 23 noiembrie 2021, vecinii scriu din nou Ministerului Muncii, căruia îi oferă şi mai multe detalii despre posibilele rele tratamente la adresa beneficiarilor din centru. Petiţionarii se plâng că personalul din centru este insuficient şi slab pregătit, că periodic vin ambulanţe şi că „din demisolul imobilului se aud ţipete, gemete, zgomote de altercaţii”.
”După sărbătorile din iarna lui 2021, în 17 ianuarie 2022, asistaţi deja de o casă de avocatură, vecinii deja disperaţi întocmesc o adresă-mamut pe care o trimit către toate instituţiile care, potrivit legii, ar fi trebuit să verifice tot ce se întâmplă în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz de peste gard de ei. În adresa către Primăria Voluntari, petiţionarii scriau explicit că, încă din toamna anului 2021, au sesizat existenţa unor zgomote puternice care sugerau suferinţa şi/sau agresivitatea persoanelor aflate în interiorul imobilului (ţipete, urlete extrem de puternice). Prin acelaşi document, solicitau informaţii despre autorizarea şi funcţionarea respectivului centru”, scrie Centrul de Investigaţii Media.
Vecinii au dat în judecată Primăria Voluntari
În 30 martie 2022, nemulţumiţi că nici acum nu au primit niciun răspuns de la instituţia condusă de Florentin Pandele, vecinii dau în judecată Primăria Voluntari. Ei solicită instanţei să oblige primăria să răspundă adresei din 17 ianuarie, cea în care informau Primăria şi că aud cu urechile lor eventualele rele tratamente faţă de beneficiarii centrului şi solicitau informaţii despre legalitatea înfiinţării şi funcţionării întreprinderii sociale de peste gardul lor.
„În cererea de chemare în judecată, reclamanţii vorbesc pe larg despre legăturile între familia Firea-Pandele şi persoane implicate direct în administrarea Centrului Sfântul Gabriel cel Viteaz (Ligia Gheorghe, videpreşedinte şi Ştefan Godei – preşedinte), precum şi persoane care ar fi trebuit să intervină în cazul relelor tratamente la care, considerau ei, ar fi fost supuşi beneficiarii centrului (Nela Vica Vrânceanu, sora Gabrielei Firea)”, conform CIM, care prezintă documente în acest sens.
În 9 iunie 2022, într-o întâmpinare depusă la dosarul cauzei (8056/3/2022), Primăria Voluntari, chiar sub sub semnătura acestuia, invocă lipsa calităţii procesuale, dar dă, totuşi, câteva detalii. În 9 martie 2023, Primăria Voluntari pierde procesul şi este obligată să răspundă întrebărilor vecinilor.
https://observatornews.ro/eveniment/statul-stia-din-2022-de-dezastrul-din-azilele-groazei-din-voluntari-vecinii-au-dat-in-judecata-primaria-reclamau-tipete-urlete-incidente-si-miros-pestilential-531391.html
//////////////////////////////////////
(Noi ii cotizam si, prin ei, ne exterminam…) Opinie: Părinți, bunici la mâna șmenarilor și politicienilor
George Arun
Opinie
Au fost miniștrii Firea, Budăi ori Rafila măcar o dată într-un cămin de bătrâni? Este o întrebare pe care nici Ciolacu, nici Iohannis nu le-au pus-o până acum.
Tineri arși de vii (Clubul Colectiv), prunci din incubatoare mistuiți de flăcări (maternitatea Giulești), adolescenți care își ostoiesc dramele prin consumul de droguri plătite cu banii pe care îi primesc de la părinții lor care lucrează în străinătate și pun euro lângă euro pentru a-și întreține copiii rămași la bunici ori la rude apropiate, pierzania la colțul străzii a tinerilor care nu au reușit să-și găsească un loc de muncă după ce au evadat din satele și comunele de baștină, toate acestea și multe altele reclamă o fărâmă de empatie, un sâmbure de preocupare din partea guvernanților din arealul politic dominat de interese personale, de impostură și demagogie în contul hidos al lui „Lasă-i să moară proști!“.
Niciodată, în cei 33 de ani de la executarea cuplului Ceaușescu, răspunsul politic la problemele grave ale României profunde nu a fost atât de absent ca în dictatura lui Dragnea și ulterior în comcubinajul contra naturii PSD-PNL.
Bătrânii legați de paturi, bătuți, înfometați, plini de escare și răni, năpădiți de ploșnițe, obligați să muncească, cerșind mâncare și bani, lipsiți de tratamentele medicale prescrise sunt victimele nu doar ale patronilor ticăloși ai azilelor din Voluntari și Afumați, ci și ale sistemului de protecție și asistență socială care sifonează zeci, dacă nu sute de milioane de euro din bugetul de stat.
Recurs la memorie
Ceea ce se petrecea în „azilele groazei“, cum le-a numit presa, ne aduce aminte de orfelinatele regimului Ceaușescu în care peste 100.000 de copii erau ținuți nemâncați, legați de paturi, îmbrăcați în zdrențe, plini de păduchi și spălați cu furtunul cu apă rece. Jumătate din copiii abandonați în maternități și depuși, ca o marfă, în ghetourile comuniste mureau după câțiva ani. Așa a arătat prima fotografie a României ieșite din comunism pe care presa internațională a livrat-o Occidentului.
După 33 de ani, aceeași fotografie a ororilor pe care de data aceasta le-au îndurat bătrânii din cele trei azile private din județul Ilfov oripilează societatea românească și opinia publică internațională. Cazurile nu sunt izolate. În februarie, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe cămine de bătrâni din Galați și Satu Mare, unde au găsit produse alimentare expirate și condiții de igienă precare. Amenzile aplicate au totalizat doar câteva mii de lei, în situația în care neregulile constatate de inspectorii ANPC puneau în pericol sănătatea bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități din azilele respective. O nouă legislație în domeniul stabilimentelor care țin de protecția socială ar trebui să pună pe primul plan o majorare usturătoare a amenzilor aplicate în cazurile de nerespectare a normelor impuse căminelor de bătrâni și caselor de copii.
Cazul „Colectiv“ revine în actualitate(a) uitarii
Potrivit anchetatorilor, „începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică“.
Dincolo de arestarea patronilor și administratorilor celor trei azile din Voluntari și Afumați, vinovățiile la nivel politic sunt ascunse sub preșul bicolor al guvernării PSD-PNL. Cazul „Colectiv“ revine în actualitatea dramatică a acestor zile și arată cu degetul mai mulți miniștri PSD care au atribuții în gestionarea problemelor grave cu care se confruntă sute de mii de români pentru care protecția socială e vânare de vânt.
Lacrimile de crocodil ale lui Marcel Ciolacu
Scriu acest text sub imperativul unui rechizitoriu jurnalistic al cărui subiect este răsfățul ingratitudinii, al indiferenței și demagogiei politicienilor care sunt implicați în cazul „azilelor groazei“. În România sunt aproape 870.000 de persoane cu dizabilități, din care aproape 80.000 sunt copii. Cele mai numeroase sunt persoanele încadrate în grad accentuat de handicap, dintre care o bună parte, cu precădere vârstnici, sunt internate de aparținători în cămine de bătrâni de stat sau private.
După ședința de guvern de vineri, premierul Marcel Ciolacu s-a arătat în fața presei consternat și năpădit de lacrimi de cocodil: „am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, așa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, oameni bolnavi și vulnerabili, care în loc să fie ajutați au fost, efectiv, torturați. Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă“.
Înțelegem de aici că Ciolacu a fost mult prea impresionat de stenogramele procurorilor de la DIICOT pentru a le parcurge până la capăt. E drept că premierul a cerut demiterea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi a Agenţiei judeţene Ilfov, dar nu a suflat nici un cuvânt despre culpa ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Gabriela Firea ori a ministrului Muncii și Solidarității Sociale Marius Budăi. Să aibă tăcerea lui Ciolacu vreo legătură cu carnetele PSD ale lui Firea și Budăi? Sau, în plus, cu insigna PSD a ministrului Sănătății Alexandru Rafila, care a declarat într-o conferință de presă după ședința de guvern că „ministerul Sănătăţii are atribuţii în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în toate aceste instituţii de îngrijire“ și că va cere un raport asupra controalelor pe care le-a efectuat Inspecția Sanitară de Stat în azilele groazei. De ce n-a făcut-o până acum? De ce trebuie să facă presa treaba inspectorilor care nu au catadicsit să raporteze corect superiorilor încălcările normelor de igienă din stabilimentele pentru bătrâni, pentru copiii din orfelinate ori pentru persoanele cu dizabilități?
Virusul șpăgii infectează și sistemul protecției sociale
Cel mai mediatizat personaj politic în legătură cu atrocitățile la care erau supuși bâtrânii și persoanele cu handicap din azilele din feuda primarului orașului Voluntari Florentin Pandele și din căminul din Afumați a fost și este și acum ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Gabriela Firea, care aruncă de pe acum buzduganul care să-i asigure la alegerile locale din 2024 șefia primăriei Capitalei: „Consider că este o luptă pentru Primăria Capitalei, că USR București dorește să îl mențină pe Nicușor Dan“, a spus Firea, pentru care a fost creat cu dedicație ministerul cu un nume pe cât de pompos, pe atât de rupt de realitatea României profunde.
Protectoarea familiei tradiționale și finanțatoarea din bani publici a Catedralei Mântuirii Neamului, cât timp a fost primar general, a declarat că în cazul în care se vor adeveri vinovăția sa și culpa soțului Florentin Pandele, care păstorește de 23 de ani orașul Voluntari, vor renunța la politică: „Îmi dau și eu demisia de la Minister, își dă și soțul meu demisia de la primărie și ieșim complet din viața publică. Deocamdată este un linșaj mediatic“.
Nu, doamna G. Firea, nu este un linșaj mediatic, ci rezultatul unor investigații jurnaliste de-a lungul mai multor luni, care au dezvăluit cum bătrânii fără apărare din azile au trecut prin chinuri greu de imaginat pentru că instituțiile din zona protecției sociale, din zona „familiei“, din zona „egalității de șanse“ de a muri de moarte bună nu și-au făcut datoria. E absurd să ne imaginăm că ministerul Familiei, ministerul Muncii ori ministerul Sănătății nu au știut de condițiile inumane în care trăiau bătrânii și persoanele cu dizabilități în azilele unor proprietari ticăloși.
Au fost miniștrii Firea, Budăi ori Rafila măcar o dată într-un cămin de bătrâni? Bag mâna-n foc că nu au fost. S-au mulțumit cu dosarele în care astfel de cămine arătau în poze ca hotelurile de cinci stele și cu procesele-verbale ale subordonaților care prezentau în roz condițiile din aceste cămine. Virusul șpăgii, doamna G. Firea, nu infectează doar sistemul de sănătate, ci și sistemul de asistență și protecție socială, care are o legătură ombilicală cu ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. E un nume prea pompos și, prin extensie, prea permisiv. Faceți o cerere la premierul Ciolacu să elimine tot balastul titulaturii și să rămână doar ministerul Familiei. E simplu: cu cât o denumire are mai multe cuvinte, cu atât transferul de la un cuvânt la altul golește de conținut o sarcină, un proiect, o strategie în slujba oamenilor.
George Arun
George Arun din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.
///////////////////////////////////////
Bumerangul marturisirii; ZIUA DOMNULUI VA VENI CA UN HOT NOAPTEA – 1 TES.5:2.; MEDITATII BIBLICE ZILNICE 11 IUNIE 2023; Poporule, în timp ce sabia se îndreaptă asupra ta, eu sun din trâmbiţă: POCĂIREA, căci … 2 Petru 3;9. Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui,… Judecata Potopului și restaurarea; Dumnezeu nu întârzie! Rezultatele răstignirii; Ai avut parte de pocainta si credinta adevarata? Poate un credincios să îşi piardă mântuirea? de Arend Remmers; PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU- Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului; Despre a da şi a lua cu împrumut? Citate Celebre despre Dumnezeu; Zac Poonen – AVERTIZĂRILE LUI DUMNEZEU împotriva mândriei; Teologul Paul Palencsar: Îndemnul jihadist al patriarhului (Kaghebist si miliardar) Kirill al Moscovei este anticreștin, chiar diavolesc; … Aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu; Ioel şi ziua Domnului; Când începe ziua Domnului?, de Dirk Schürmann… Gândul zilei: Ce semeni aceea vei și secera; Alin Lolos – Ce seamana omul, aceea va si secera; Studiu al epistolei catre Galateni; S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit; Bumerangul pacatului;Ce este… PREGĂTIŢI-VĂ să daţi socoteală!
Cre (ş) tini şi necreştini- putinişti de pretutindeni- POCĂIŢI-VĂ, cât nu este prea târziu! Voi, care sunteţi născători şi creatori de stalinişti, nazişti, putinişti şi alţi globalişti- “Pe Domnul îl răsplătiţi astfel!… (Deut. 32/6) Voi care… Împărățiile Babilonului, Medo-Persiei și Greciei azi; Capcane care aduc moartea sufletului: 4. Îndoiala – Florin Antonie; Zbuciumul unui lucrător controversat (Daniel Brânzei); Secretele unei vieţi liniştite-Zac poonen; Statele Unite în planul profetic din Daniel și Apocalipsa; Petru Lascău – Un final glorios; Nicu Butoi – Teologul si Grădinarul; Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO; Ascultă-L pe Isus | Richard Wurmbrand; Despre ce o vorbi (pseudo-mesianicul) Putin cu Dumnezeu?VLADIMIR PUSTAN – PREDICI NOI – POSTATE PE PAGINA FUNDATIEI CIRESARII; OSWALD CHAMBERS; BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU; Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse” și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina; (Sa nu confundam credinta, religia, popimea…) Jos Dumnezeu! Fără măhramă – Mila Domnului; Fără măhramă – Efectul Bumerangului; Despre cadere si despre primul pacat al omului; Căderea lui Adam şi păcatul originar; Nicu Butoi – Dumnezeu vorbește pe limba ta…
Nicu Butoi – Dumnezeu vorbește pe limba ta
////////////////////////////////
Căderea lui Adam şi păcatul originar
de către Editura Făclia
Traducere din limba engleză de
Dinu Moga
Filozofia modernă pune accent pe demnitatea şi abilitatea mintală a omenirii. Teoria aceasta îi flatează pe oameni făcându-i să creadă că sunt îndemânatici, inteligenţi şi înţelepţi. Astfel omul este încurajat să producă prin propriul lui efort dorinţa de a face binele, de a evita răul şi de a-şi face o bună reputaţie. Această teorie ne învaţă că nu este nimic rău în natura omenească.
Învăţătura Bibliei despre natura omului este complet diferită. Din Biblie învăţăm că la început Dumnezeu l-a făcut pe om pur, bun şi cu o natură nobilă. Când ne aducem aminte de acest lucru, ar trebui să ne umilim nu să ne mândrim. Astăzi este imposibil să spui că omenirea este întotdeauna pură, bună şi nobilă. Când Adam n-a ascultat pe Dumnezeu şi a mâncat din fructul care îi era interzis, el a pângărit întreaga omenire. Acum noi suntem corupţi şi incapabili să alegem binele.
Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului ca să-i testeze ascultarea. Dacă Adam ar fi ascultat, ar fi dovedit că el s-a supus în mod voit autorităţii lui Dumnezeu. Când Adam a mâncat din fructul oprit fapta lui n-a fost numai o mică ofensă. El a arătat că nu voia să-L recunoască pe Dumnezeu ca Stăpân al său.
Un întreg şir de gânduri rele a premers neascultarea lui Adam. Înşelând-o pe Eva, şarpele a determinat-o să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi pe urmă să nu-L asculte. Cauza principală a păcatului a fost neascultarea. Pavel ne spune că „prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi” (Rom. 5:19). Trebuie, de asemenea, să observăm că Adam s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, dispreţuind adevărul şi crezând o minciună.
Adam a adus un blestem peste toată creaţia. Păcatul lui a fost transferat la toţi urmaşii lui. Aceasta este doctrina corupţiei moştenite, care se mai numeşte şi păcatul originar. Natura noastră, care la început a fost creată pură şi bună, este acum coruptă. Suntem afectaţi de păcat chiar de la naşterea noastră. David a fost un om ca şi noi, dar el a scris: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Pslam 51:5). Înaintea lui Dumnezeu toţi suntem pătaţi de păcat, încă dinainte de a ne naşte. În Romani 5:12, Pavel face clar acest lucru: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toţi au păcătuit …”. Deci prin harul lui Cristos dreptatea şi viaţa ne sunt acordate din nou. Păcatul lui Adam s-a răspândit asupra întregii omeniri; dar mântuirea prin Cristos (prin imputarea dreptăţii) este dată întregii omenirii ca să asigure un remediu pentru păcat.
Să definim deci păcatul originar. Păcatul originar este moştenirea unei naturi corupte, care ne afectează fiecare parte a sufletului şi care atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu şi apoi ne face să comitem lucruri rele. Natura noastră este atât de coruptă de păcat, încât înaintea lui Dumnezeu suntem condamnaţi. Nu putem spune că noi suntem nevinovaţi şi că suntem condamnaţi pe baza unei greşeli făcută de un alt om. Corupţia păcatului este în noi. O dată ce în noi se găseşte păcat, noi merităm să fim pedepsiţi. Al treilea capitol din Romani ne dă informaţii clare despre păcatul originar.
Voinţa omului este roabă
Am învăţat că păcatul are putere asupra întregii omeniri, deci asupra fiecărui individ în parte. În cele ce urmează vom încerca să vedem dacă omul are într-adevăr libertate.
Există două pericole care trebuie evitate în această discuţie. În primul rând, nu trebuie să credem că omul şi-a pierdut orice putere de a face binele. Aceasta ne-ar da o scuză pentru păcatul leneviei. Ba mai rău, omul ar putea spune că nu are puterea să facă binele şi de aceea nu vede de ce ar mai trebui să încerce. A doua greşeală care trebuie evitată este să nu pretindem că posedăm nici măcar un gram de dreptate proprie. Dacă am spune că în noi există capacitatea de a face binele l-am jefui pe Dumnezeu de onoarea Sa şi ne-ar pîndi în pericolul de a comite păcatul mândriei.
Realitatea este că noi am pierdut orice fel de bunătate. Nevoia noastră este să cerem insistent de la Dumnezeu bunătatea pe care n-o avem în noi şi libertatea pe care am pierdut-o.
Filosofii spun că puterea raţiunii omului este suficientă pentru a-i guverna mintea şi prin urmare, acţiunile sale. Ei spun că voinţa poate fi ispitită de simţurile noastre, dar ea rămâne liberă să aleagă potrivit cu judecata noastră. Chiar şi unii scriitori creştini greşesc în această privinţă. Ei spun că voinţa este liberă, chiar dacă acceptă că este o libertate foarte limitată. Ei afirmă că omul alege de bună voie să facă răul, dar nu este forţat să facă acest lucru. Este adevărat, dar este o libertate foarte săracă dacă este numai o libertate de a face sau a nu face răul. În cazul acesta nu mai avem libertatea de a face binele.
Scriptura ne învaţă că omul alege binele numai când Duhul Sfânt îi dă această libertate. Noi trebuie să fim conştienţi despre puţinătatea propriei noastre bunătăţi şi să avem o opinie foarte înaltă despre bunătatea pe care ne-o poate da Dumnezeu. Gândul că noi avem propria noastră bunătate trebuie respins, pentru că acest gând vine de la diavolul. El este un mincinos, pentru că a spus lui Adam şi Evei: „Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
Multe versete din Biblie susţin ideea că noi n-avem o bunătate proprie şi de aceea trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. „Blestemat să fie omul care se încrede în om … şi îşi abate inima de la Domnul!” (Ieremia 17:5). „Nu de puterea calului se bucură El, nu-şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 147: 10-11). „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29).
Dumnezeu însă nu dă puterea Sa celor ce sunt mândri şi nerecunăscători. El aşteaptă să devenim conştienţi că avem nevoie să căpătăm putere de la El. Când însetăm după El, El ne va stâmpăra setea. „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat” (Isaia 44:3). Să nu credem niciodată că putem face singuri vreun bine. Trebuie să ne umilim şi să cerem Duhului lui Dumnezeu să ne ajute. Cineva l-a întrebat odată pe Augustim care este cerinţa cea mai importantă pentru a fi un adevărat credincios. Răspunsul lui a fost: „În primul rând, umilinţă; în al doilea rând, umilinţă; în al treilea rând, umilinţă”.
Când Adam a păcătuit şi prin păcatul lui a produs căderea întregii omeniriiî n păcat, omenirea întreagă a pierdut o parte din darurile lui Dumnezeu. Alte daruri au fost pângărite, dar nu pierdute. De exemplu, am pierdut puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, puterea de a ne iubi aproapele şi aspiraţia către sfinţenie şi dreptate. Am contaminat înzestrările unei minţi sănătoase şi dorinţa de a fi drepţi din punct de vedere moral.
Omul, desigur, nu şi-a pierdut puterea de a judeca. El poate înţelege, poate judeca şi poate cunoaşte diferenţa între bine şi rău. Dar există o diferenţă între înţelegerea lucrurilor care au de-a face cu viaţa noastră pe pământ şi înţelegerea lucrurilor cereşti. Putem cunoaştem lucrurile cereşti cu mintea noastră parţial coruptă. Nu putem însă folosi o minte coruptă pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, dreptatea Lui sau tainele împărăţiei cerului.
În lumea dimprejurul nostru există dovezi foarte solide că omul mai are capacitatea de a judeca. În primul rând, putem vedea că omul este o creatură sociabilă şi trăieşte în comunităţi. Fiecare om ştie că este nevoie să existe anumite legi după care trebuie condusă o societate. În al doilea rând, aproape fiecare om are anumite deprinderi, talente şi aptitudini. Acest fapt demonstrează că mintea omenească este înzestrată cu anumite talente puternice. Şi în al treilea rând, scriitorii au produs lucrări excelente care ne obligă să vedem în ele o gândire foarte capabilă.
Cu toate că s-ar putea ca aceşti oameni să nu-şi dea seama de acest adevăr, darurile pe care le au ei şi darurile pe care le avem şi noi sunt de la Duhul lui Dumnezeu. El este singura sursă a adevărului.
S-ar putea să ne întrebăm de câtă putere are nevoie raţiunea noastră ca să ne ajute să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi să înţelegem dragostea Sa părintească faţă de noi. Trebuie să răspundem că până şi cei mai înţelepţi oameni cunosc foarte, foarte puţin dacă Dumnezeu nu le luminează cunoaşterea. Lumina lor se aseamănă cu lumina pe care ar primi-o de la o lanternă în timpul unei nopţi întunecoase. Ei cunosc foarte puţin atributele lui Dumnezeu. Dar nu se pot folosi de necunoaşterea lor pentru a se scuza de lipsa lor de evlavie. Însă lumina pe care o au ei nu le este suficientă pentru a ajunge la adevăr.
Acest adevăr îl învăţăm atât din Biblie cât şi din observaţiile făcute asupra omenirii. Când Petru şi-a dat seama că Isus era Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu, Isus i-a răspuns: „Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 16:17). Psalmul 36:9, ne spune: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina”. Când Moise a mustrat poporul lui Israel pentru că acesta a uitat minunile lui Dumnezeu, el a zis: „Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri … minunile şi semnele acelea mari, dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi” (Deut. 29:2-4). Domnul vorbeşte prin Ieremia: „Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul” (Ieremia 24:7). Înseamnă deci că poporul n-a avut acea înţelepciune spirituală, dar Dumnezeu urma să le-o dea. Lucrul acesta este clar menţionat în Ioan 6:44: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis”.
Apostolul Pavel spune că toată înţelepciunea omenească este o nebunie (1 Cor. 1:18). Apoi acelaşi apostol spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate spiritual” (1 Cor. 2:14). Înţelegerea spirituală cu care suntem înzestraţi este darul spiritual al lui Dumnezeu. Acest lucru este arătat în rugăciunea lui Pavel: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui” (Efeseni 1:17). Pavel continuă cu afirmaţia: „Şi să vă lumineze ochii inimii” (Efeseni 1:18). Este deci un fapt adevărat că noi suntem orbi şi nu cunoaştem aproape nimic despre Dumnezeu dacă El nu ne luminează minţile.
Ne mai putem întreba dacă nu cumva omul are putinţa de a cunoaşte a standardele pe care Dumnezeu le doreşte pentru vieţile noastre. Da, noi putem cunoaşte binele şi răul. „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor” (Rom. 2:14,15). Dacă neamurile au legea scrisă în inimile lor, atunci este cert că aceştia au o cunoaştere despre bine şi rău. Propria lor conştiinţă este legea lor, dar aceasta nu le face prea mult bine. Ei pot deosebi binele de rău, dar când continuă să trăiască în păcat cunoaşterea lor îi fac responsabili şi conduce la dreapta lor condamnare.
Mintea omului nu are putere să facă binele. Ea nici măcar nu încearcă să facă binele. Când Pavel spunea că el dorea să facă binele, dar nu putea (Rom. 7:15), el vorbea în calitate de creştin. Omul firesc nu experimentează acest conflict lăuntric. El nici măcar nu doreşte să facă binele. Pavel spune că nici un lucru bun nu locuieşte în el, adică în carnea lui. Orice bunătate care acum este în el vine de la Dumnezeu şi nu de la el.
Numai omul născut din nou experimentează acest conflict lăuntric care este descris în Romani 7: 22-23: „Fiincă, după omul dinăuntru îmi place legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele”. Augustin a spus: „Mărturiseşte că orice lucru bun pe care îl ai în tine este de la Dumnezeu; orice lucru rău este de la tine. Nimic nu este al nostru, decât păcatul”.
Voinţa înrobită de păcat a omului poate fi eliberată numai prin har.
Isus a spus: „Ce este născut din fire este fire”. Aici cuvântul „fire” înseamnă „natura umană”. Pavel spune că mintea naturală este moarte, pentru că se împotriveşte lui Dumnezeu (Romani 8:6-7). Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu; de fapt, nu poate să se supună. Mintea firească luptă împotriva lui Dumnezeu cu toate puterile ei. Dacă aşa se manifestă firea pământească, atunci ea nu merită decât moartea.
Argumentul Domnului continuă. El ne spune că trebuie să ne naştem din nou. Şi „naşterea din nou” nu înseamnă numai o reînnoire a emoţiilor omului şi a dorinţelor carnale, ci şi o reînnoire a sufletului său. Lucrul acesta este arătat în Efeseni 4:22,23: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre”. Pasiunile păcătoase nu se nasc numai din dorinţe rele – ele vin din minte.
Să nu avem iluzia că mintea omenească este oarecum bună prin natura ei. Ieremia o condamnă cu aceste cuvinte: „Inima este nespus de înşelătoare şi din cale afară de rea”. Pavel preia din profeţi aceeaşi informaţie şi spune: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Romani 3:10-12).
Pavel explică foarte clar şi arătă că nu numai oamenii răi sunt nedrepţi. Nimeni nu are o dreptate a lui însuşi afară de dreptatea lui Cristos. Niciodată nu vom găsi adevărata bunătate în noi, chiar dacă viaţa omului suferă numai de câteva vicii .
Recunosc că au existat oameni care au încercat toată viaţa lor să facă binele. Lupta lor continuă de a face binele a fost o dovadă a unei anumite măsuri de puritate din viaţa lor. Aceşti oameni ne fac să credem că natura omenească nu este în întregime coruptă. În viaţa acestor oameni Domnul a împiedicat ca natura lor coruptă să se manifeste în afară. Asemenea virtuţi nu caracterizează în mod obişnuit natura omenească. Pe acestea le considerăm favoruri din partea lui Dumnezeu. Dar şi acestor oameni tot le lipseşte acel element principal al dreptăţii, pentru că datoria principală a omului este să vestească gloria lui Dumnezeu.
Voinţa omului este atât de puternic încătuşată de păcat, încât nu se poate îndrepta spre bine şi îi este şi mai greu să se alipească de bine. Voinţa omului este roabă păcatului. Dacă facem un singur pas spre Dumnezeu, aceasta se datorează în întregime harului lui Dumnezeu. Ieremia spune: „Întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce” (Ieremia 31:18). Totuşi omul mai are o voinţă. Când omenirea a căzut în păcat, omul a fost supus nevoii de a sluji păcatului. Omului nu i-a fost luată voinţa, dar aceasta s-a îmbolnăvit. Omenirea este dotată cu această capacitate numită voinţă. Voinţa de a face răul aparţine naturii noastre corupte. Voinţa de a face binele este dată prin harul lui Dumnezeu.
Voinţa omenirii şi-a pierdut libertatea şi este obligată să facă răul. Această afirmaţie poate fi greu de acceptat. Să facem însă deosebire între necesitate şi obligaţie. Să examinăm un exemplu. Toţi suntem de acord că natura lui Dumnezeu este să facă numai binele. Bunătatea Sa infinită face imposibil pentru El să comită răul. Totuşi Dumnezeu îşi înfrânează libertatea voinţei Sale de a face binele. În mod similar, deşi omul este supus păcatului nu-l obligă nimeni să păcătuiască. Oamenii păcătuiesc de bună voie. Mintea omului se întoarce nerăbdătoare spre păcat, nu pentru că omul este forţat în mod violent, ci datorită propriei sale voinţe.
Numai harul vindecă stricăciunea naturii umane. Harul lui Dumnezeu, când lucrează în noi, pune în noi dorinţa de dreptate. Apoi harul continuă şi întăreşte această dorinţă, aşa încât vom persevera până la sfârşit. Pavel scrie: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6). Dumnezeu schimbă voinţa noastră. Dumnezeu nu întăreşte o voinţă slabă, ci o schimbă. În următoarele texte, Biblia ne arată că voinţa umană este atât de neputinciosă, încât singura cale este ca ea să fie transformată de Dumnezeu: „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36: 26,27). Voinţa umană nu este desfiinţată, ci este înnoită, fiind schimbată din rău în bine. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13).
După ce voinţa umană este convertită numai prin puterea lui Dumnezeu, Dumnezeu continuă să lucreze binele în noi. Nici chiar acum noi nu contribuim la înfăptuirea lucrurilor bune, ci trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu ca El să lucreze prin noi. Tot ce este bun şi drept în voinţa omului aparţine lui Dumnezeu. „Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de mine pe veci … . Nu Mă voi opri să le fac binele şi voi pune teama de Mine în inimile lor, ca să nu se depărteze de mine”.
David şi Solomon şi-au dat seama că au nevoie de Dumnezeu ca să-i ajute să facă binele. „Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi şi să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui” (1 Împ. 8:58). David îi cere lui Dumnezeu: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psal. 51:10). David a înţeles că sfinţenia vine numai de la Dumnezeu.
Cristos ne-a dezvăluit acest adevăr şi mai clar: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi râmâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine” (Ioan 15:4). La fel de decisivă este concluzia lui Cristos: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).
Pavel a scris: „Căci Dumnezeu este acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea” (Filip. 2:13). Prima cauză a unei fapte bune este voinţa de a o face. A doua cauză presupune un efort eficient realizării acesteia. Autorul voinţei şi faptei noastre bune este Dumnezeu. Ori de câte ori pretindem că voinţa şi fapta sunt ale noastre, furăm de la Dumnezeu. Dumnezeu începe şi Dumnezeu sfârşeşte.
În experienţa convertirii, Dumnezeu nu acordă omului posibilitatea de a alege să asculte sau să nu asculte. Voinţa reînnoită este dată în urma alegerii lui Dumnezeu, nu în urma hotărârii omului de a o cere. Domnul, prin Duhul Său, direcţionează, frânge, potriveşte şi domneşte în inima noastră ca în Împărăţia Sa.
O dată ce am dovedit că nu depinde de om dacă acceptă sau respinge harul lui Dumnezeu, un alt adevăr iese la iveală din adevărul deja stabilit. După ce omul a fost ales de Dumnezeu, acesta va persevera în viaţa de credinţă. Această perseverare este darul lui Dumnezeu şi nu răsplata pentru meritul omului.
Metoda de lucru a harului nu este să-i ia omului voinţa, ci s-o schimbe dintr-o voinţă rea într-o voinţă bună, şi apoi s-o asiste, schimbând impulsurile omului ca acesta să asculte din inimă. Harul nu este dat tuturor oamenilor. Cei ce-l primesc nu-l primesc ca pe o răsplată pentru meritele sau faptele lor, ci ca pe o favoare gratuită. Voinţa omului nu obţine har prin libertate, ci libertate prin har.
Cum lucrează Dumnezeu în inimile oamenilor.
Voinţa umană se aseamănă puţin cu un cal. Îl poate avea ca şi călăreţ fie pe Dumnezeu, fie pe diavolul. Când Dumnezeu este călăreţul, El ne îndreaptă spre direcţia bună. Dacă diavolul este călăreţul, ne îndreptăm spre pierzare. Omul firesc nu este obligat, fără voia lui, să-l asculte pe diavolul, dar el este atât de orbit de înţelepciunea diavolului, încât din necesitate şi prin propria lui voinţă se supune şi ascultă de diavolul.
În cartea lui Iov ni se prezintă o anume acţiune care este şi fapta lui Dumnezeu, şi a diavolului, şi a oamenilor. Cum poate fi adevărat acest lucru? Ni se spune că nişte caldeeni i-au omorât lui Iov păstorii şi i-au furat oile. La baza acestei acţiuni au stat trei scopuri diferite. Domnul a vrut să încerce răbdarea lui Iov; Satana a urmărit să-l ruineze; iar caldeenii au vrut să se îmbogăţească prin jaf. Toate cele trei planuri s-au sincronizat. Domnul i-a permis Satanei să-l lovească pe Iov şi să-i folosească pe caldeeni ca instrumente ale Lui. Satan le-a înşelat minţile, deja corupte, ca să comită crima. Astfel caldeenii s-au grăbit să-şi ducă planul la îndeplinire făcându-se astfel vinovaţi.
Când citim în Biblie că Dumnezeu a împietrit inima celor răi, asemenea afirmaţie n-o explicăm spunând că Dumnezeu „a ştiut dinainte” cursul acţiunii lor şi de aceea a acţionat în consecinţă cu această cunoaştere, şi nici că El a „permis” un lucru contrar voinţei Sale. Explicaţia corectă are două părţi:
Omul de la care Dumnezeu ia lumina Sa rămâne în întuneric. Fără Duhul lui Dumnezeu inima omului este tare ca piatra. Deci este corect să spunem că Dumnezeu împietreşte inima omului.
Dumnezeu judecă folosindu-se de Satana. Satana este cel care controlează în mod indirect voinţa celor răi.
Când ne uităm împrejurul nostru este uşor să credem că omul îşi controlează destinul, dar Biblia ne spune că voinţa omului este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu i-a convins pe egipteni să dea poporului lui Israel bogăţiile lor cele mai preţioase înaintea ieşirii israeliţilor din Egipt (Exodul 12:35,36). Când le-a zis fiilor Lui: „Dumnezeul cel atotputenic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia” (Genesa 43:14), Iacov a ştiut că Dumnezeu este cel care schimbă gândirea oamenilor potrivit cu planul Său.
Răspunsuri la argunentele care susţin că omul are voinţă liberă
Oamenii spun că dacă omul păcătuieşte din necesitate, păcatul lui nu este cu adevărat păcat. Greşeala devine păcat numai dacă omul are voinţa liberă de a evita să păcătuiască.
Nu putem scuza păcatul spunând că el este necesar. Nici nu putem spune că păcatul poate fi evitat pentru că el este voluntar. Păcatul nu este scuzabil în primul rând pentru că ştim că voinţa omului este supusă păcatului, apoi din cauza stării în care a fost creată voinţa noastră, şi în mod deosebit pentru că voinţa noastră a fost coruptă. Adam s-a supus diavolului de bună voie şi de atunci încoace omenirea este încătuşată de păcat.
A doua parte a argumentului confundă voinţa cu libertatea. Am arătat deja că lucrurile pot fi făcute de bună voie de cei care nu au libertatea de a alege între bine şi rău.
Dacă omul nu poate alege binele sau răul oamenii spun că nu-i drept să-l pedepseşti sau să-l răsplăteşti.
Noi răspundem că este absolut drept ca Dumnezeu să pedepseasă păcatul de îndată ce păcătosul este de vină. El păcătuieşte de bună voie, aşa că nu contează dacă el păcătuieşte cu o minte liberă sau cu una robită. Cât priveşte răsplătirile, pe acestea noi le primim ca un rezultat al bunătăţii lui Dumnezeu; nu pentru că le merităm. Dacă ar fi să primim ce merităm, ar trebui să primim pedeapsa. Dar Dumnezeu revarsă peste noi – nu pedeapsa pe care o merităm – ci harul nemeritat.
Unii oameni spun că omul trebuie să aibă puterea să asculte pentru că altfel nu l-am mai putea îndemna sau avertiza în privinţa unor anumite lucruri.
Dar Cristos a fost cel care a spus: „Despărţiţi de mine nu puteţi face nimic”, şi totuşi El condamnă faptele rele şi ne îndeamnă la fapte bune. Pavel îi condamnă pe corinteni pentru lipsa lor de dragoste, şi totuşi se roagă cu înflăcărare ca Domnul să le dea dragoste.
Îndemnurile sunt întrebuinţate în două feluri: în primul rând, înaintea scaunului de judecată ele vor servi ca mărturii împotriva celor care le-au respins. Asemenea oameni vor fi obligaţi să accepte că vina pentru împietrirea lor este numai a lor. Dar, în al doilea rând, îndemnurile sunt de mare folos credincioşilor. Dumnezeu se foloseşte de Cuvântul Său ca să ne pregătească să primim harul de care avem nevoie ca să putem asculta îndemnurile Sale. Şi îndemnurile sunt, desigur, folositoare pentru a-l convinge pe om să se ferească de păcat. Ele ne încurajează să dorim ceea ce este bun, ne trezeşte din lenevie şi ne determină să urâm păcatul.
4.Unii argumentează că, sau Dumnezeu îşi bate joc de noi când cere de la noi sfinţenie şi ne interzice păcatul, sau noi avem puterea să dăm ceea ce ne cere El.
Această obişnuită eroare se naşte dintr-o totală necunoaştere a naturii legii. Scrierile lui Pavel spun clar că, deşi noi nu putem ţine legea, ea ne-a fost dată ca să ne convingă de păcat. „Legea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege”; „prin lege vine cunoaşterea deplină a păcatului”; „păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege”; „legea a venit ca să se înmulţească greşeala” (Galateni 3:19; Romani 3:20; 7:7; 5:20).
Oamenii nu sunt lipsiţi de simţuri, aşa cum sunt pietrele. A existat un scop pentru care Dumnezeu a dat legea Sa. Cel puţin oamenii neevlavioşi învaţă de la ea că Dumnezeu urăşte destrăbălările lor. Dar legea le este în mod sigur de mare ajutor când de la ea învaţă despre neputinţa lor de a trăi drept şi despre nevoia de a căuta adăpost în harul lui Dumnezeu. Augustin spunea următorul lucru: „Dumnezeu ne porunceşte să dăm ce nu putem da, ca să ştim ce să cerem”. Dumnezeu poate pretinde de la noi, care suntem ai Lui tot ce vrea, pentru că El ne dă ce ne porunceşte să dăm!
Unele versete din Biblie par să ne indice că omul are voinţă liberă: „căutaţi binele şi nu răul ca să trăiţi” (Amos 5:14); „Israele, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, nu vei mai rătăci” (Ieremia 4:1).
Înţelegerea corectă a acestor versete este că Dumnezeu lucrează cu dreptate atunci când le spune celor răi că nu vor avea parte de favoarea Sa până nu se vor depărta de căile lor rele. Dumnezeu are motive serioase să spună lucrul acesta chiar şi dacă o face numai ca să arate că este corect să-i excludă de la binecuvântările rezervate doar adevăraţilor închinători. Când la o poruncă Dumnezeu mai adaugă o promisiune, El face pentru ca prin dulceaţa acelei promisiuni să învioreze naturile noastre indolente.
Biblia spune că faptele noastre bune ne aparţin. Unii spun că dacă Dumnezeu acţionează prin noi ca să facem fapte bune, atunci faptele bune făcute de noi nu ne aparţin. Dar repet încă o dată că Dumnezeu nu lucrează cu omul ca şi cu piatra. Noi atribuim omului puteri naturale cu care aprobă sau respinge ceva, doreşte sau nu doreşte un lucru, cooperează sau se opune. El poate aproba deşertăciunea, poate respinge binele, are voinţa să facă răul, are voinţa să facă binele, se străduieşte să facă răul şi rezistă dreptăţii. Dar când voinţa omului este reînnoită este drept să spunem că el lucrează când Duhul Sfânt lucrează în el, pentru că voinţa sa este aceeaşi cu voinţa Duhului lui Dumnezeu.
Omul căzut trebuie să caute mântuirea în Cristos.
Fiinţa umană se găseşte într-o stare de corupţie care îi aduce numai ruşine până în momentul când este schimbată de Cristos, Mântuitorul. Deşi ştim că Dumnezeu este un Tată, conştiinţele noastre ne spun că noi nu suntem vrednici să fim fiii Lui. Putem însă deveni fiii Săi prin moartea lui Cristos. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Nimeni nu poate deveni fiul lui Dumnezeu fără o intervenţie din partea lui Cristos. „Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copiii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).
Prin întreg Vechiul Testament oamenii au fost învăţaţi să privească înainte la venirea lui Mesia, Cristosul. În clipa de faţă vom menţiona numai două referiri la Cristos: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14); „Voi pune peste ele un singur păstor şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor” (Ezechiel 34:23,24).
Cunoaşterea lui Dumnezeu care mântuieşte a fost dintotdeauna şi va fi numai prin Isus Cristos.
Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).
© Editura Făclia
Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii
https://www.faclia.ro/index.php?dispatch=pages.view&page_id=48
/////////////////////////////////////////////////
Despre cadere si despre primul pacat al omului
Următorul articol este o secțiune preluată si tradusă din comentariul lui Zacharias Ursinus asupra Catehismului de la Heidelberg.
Întrebarea 7: Şi atunci de unde provine această pervertire a naturii umane?
Răspuns: Din căderea şi neascultarea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, aflaţi în Paradis; prin cădere natura noastră a fost atât de pervertită, încât noi toţi suntem zămisliţi şi născuţi în păcat.
EXPUNERE
În primul rând aici trebuie sa tratăm căderea și primul păcat al omului; astfel, vom avea în vedere subiectul păcatului în general și în special păcatul originar.
DESPRE CĂDERE ȘI PRIMUL PĂCAT AL OMULUI
Referitor la aceasta, trebuie să analizăm:
- Care a fost păcatul primilor noștri părinți?
- Care a fost cauza lui?
III. Care au fost efectele lui?
- De ce a fost permis de Dumnezeu?
- Care a fost păcatul primilor noștri părinți?
Căderea sau primul păcat al omului constă în neascultarea primilor noștri părinți, Adam și Eva, în Paradis, sau faptul că au mâncat din fructul interzis: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Gen. 2:16, 17). Omul, la instigarea diavolului, a încălcat această poruncă a lui Dumnezeu; lucrul acesta fiind urmat de depravarea și nenorocirea noastră.
Dar oare culegerea unui măr este o ofensă atât de mare și scandaloasă? Este, într-adevăr, o ofensă foarte gravă, pentru că îi sunt asociate multe păcate îngrozitoare, precum:
- Mândria, ambiția și admirația sinelui. Omul, nesatisfăcut de vrednicia pe care o avea și de starea în care a fost pus, a dorit să fie la fel ca Dumnezeu. Aceasta a fost învinuirea adusă de Dumnezeu omului atunci când a spus: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Gen. 3:22)
- Necredința, pentru că L-a făcut pe Dumnezeu mincinos, care a spus: „vei muri negreșit”. Diavolul a negat lucrul acesta prin a spune: „Hotărât, că nu veți muri” și l-a acuzat pe Dumnezeu de invidie spunând: „dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen. 3:5). Adam l-a crezut mai degrabă pe diavol decât pe Dumnezeu și a mâncat din fructul interzis și nu a crezut că astfel vreo pedeapsă îl va ajunge din urmă. A nu-L crede pe Dumnezeu și a-l crede pe diavol, înseamnă a-L considera pe Dumnezeu ca nefiind, de fapt, Dumnezeu și a-L pune pe diavol în locul lui Dumnezeu. Aceasta a fost un păcat nespus de odios.
- Dispreț și neascultare față de Dumnezeu; care se vede din faptul că a mâncat din fruct contrar poruncii lui Dumnezeu.
- Nerecunoștință pentru binecuvântările primite. El a fost creat după chipul lui Dumnezeu și pentru a se bucura de viața veșnică, de la care și-a întors spatele, ascultând mai mult de diavol decât de Dumnezeu.
- Neomenie și lipsă de dragoste față de posteritate. Om nenorocit ce era! El nu s-a gândit că a primit aceste daruri pentru el și pentru urmașii săi și că prin păcat le-ar pierde, de asemenea, atât în ceea ce-l privește pe el, cât și posteritatea.
- Apostazie sau o despărțire vădită de Dumnezeu, oferindu-se diavolului pe care l-a ascultat mai degrabă decât pe Dumnezeu și pe care l-a așezat în locul Lui, separându-se astfel de Dumnezeu. El nu a cerut de la Dumnezeu acele lucruri pe care urma să le primească, ci, pe baza sfatului diavolului, el a dorit să fie egal cu Dumnezeu.
Așadar, căderea omului nu a fost ceva neglijabil, nici nu a constat dintr-o singură ofensă, ci a fost un păcat complex și oribil prin natura lui, pe baza căruia Dumnezeu l-a respins în mod drept, împreună cu toată posteritatea lui.
Pornind de la aceasta, putem da cu ușurință un răspuns obiecției: nici un judecător drept nu dă o pedeapsă mare unei greșeli mici. Dumnezeu este un judecător drept. Prin urmare, El nu trebuia să-i pedepsească atât de aspru pe părinții noștri pentru faptul că au mâncat un măr.
Răspuns. Totuși nu a fost o ofensă atât mică, după cum am arătat deja, ci un păcat foarte grav ce cuprindea mândrie, nerecunoștință, apostazie etc. Astfel, Dumnezeu pe bună dreptate dat, pe baza acestui act de neascultare, o pedeapsă aspră. Iar dacă se va obiecta în continuare că Dumnezeu ar fi trebuit să cruțe posteritatea lui Adam, după cum El Însuși a spus: „Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său” (Ezec. 18:20), noi am răspunde că lucrul acesta este adevărat doar în cazul în care fiul nu este părtaș la nelegiuirea tatălui său; dar noi toți suntem părtași ai păcatului lui Adam.
- Care au fost cauzele primului păcat?
Primul păcat al omului își are originea nu în Dumnezeu, ci a fost determinat de instigarea diavolului și voința liberă a omului. Diavolul l-a ispitit pe om să se despartă de Dumnezeu, iar omul, supunându-se acestei ispite, s-a despărțit de bunăvoie de Dumnezeu. Și chiar dacă Dumnezeu l-a lăsat pe om singur în această ispită, nu El este cauza căderii, a păcatului sau a distrugerii omului, deoarece în această abandonare El nu a plănuit și nici nu a săvârșit vreunul dintre aceste lucruri. El doar l-a pus pe om la încercare pentru a arăta faptul că este incapabil să facă sau să păstreze în vreo privință ceea ce este bun dacă nu este păzit și controlat de Duhul Sfânt, iar odată cu încercarea, Dumnezeu, în judecata lui dreaptă, a permis păcatul omului.
Înțelepciunea omului raționează și concluzionează altfel, așa cum este clar din obiecția pe care o auzim adesea: Cel care retrage în vremea ispitei acel har, fără de care nu este posibilă prevenirea căderii, este cauza căderii. Iar Dumnezeu a retras harul Său de la om în încercarea prin care a fost chemat să treacă, astfel încât omul nu putea face altceva, decât să cadă. Așadar, Dumnezeu a fost cauza căderii omului.
Răspuns: Judecata majoră este adevărată doar în cazul în care cel care oprește harul este obligat sa nu facă asta, a celui care îl ia de la omul care îl dorește și nu îl respinge în mod intenționat, totodată în cazul celui care îl reține din răutate. Dar judecata nu este adevărată în cazul celui care nu este obligat sa mențină harul oferit și care nu îl retrage de la omul care îl dorește, ci îl retrage doar de la omul care dorește lucrul acesta și care, pe propria răspundere, îl respinge. De asemenea, în cazul celui care nu retrage harul datorita invidei pe care o are față de neprihănirea și viața veșnică a omului, ci ca să-l încerce pe acela căruia i-a împărtășit harul Său Cel care părăsește astfel pe cineva, nu este cauza păcatului, deși acesta este o consecință imediată a acestui abandon și a retragerii harului. Iar pentru că Dumnezeu i-a retras omului harul, în vremea ispitei sale, nu în prima, ci în a doua manieră tocmai descrisă, el nu este cauza păcatului și a distrugerii omului, ci omul este vinovat pentru a respingerea intenționată a harului lui Dumnezeu.
Iarăși, oamenii care au o minte firească obiectează: cel care dorește ca cineva să fie ispitit în condițiile în care știe cu siguranță că va cădea dacă este ispitit, dorește ca cel care cade să păcătuiască. Dumnezeu a dorit ca omul să fie ispitit de diavol, știind că el cu siguranță va cădea; căci dacă nu ar fi dorit lucrul acesta, omul nu ar fi putut să fie ispitit. Așadar, Dumnezeu este cauza căderii.
Răspuns. Noi respingem judecata majoră, dacă este înțeleasă în sensul propriu; căci cel care dorește să fie ispitit cineva care poate cădea, cu scopul de a fi încercat și pentru manifestarea slăbiciunii creaturii, nu păcătuiește, acesta fiind sensul în care Dumnezeu a permis ispitirea omului. Dar diavolul, ispitind omul cu scopul ca el să păcătuiască și să-l separe de Dumnezeu, împreună cu omul, care deși avea voință liberă s-a supus ispitei contrare poruncii lui Dumnezeu, reprezintă cauza păcatului, despre care vom vorbi mai tarziu.
III. Care au fost efectele primului păcat?
Efectele primului păcat sunt:
- Supunerea la moarte și distrugerea chipului lui Dumnezeu în primii noștri părinți.
- Încărcarea posterității cu păcatul originar, lucru care include expunerea la moartea veșnică, depravarea și aversiunea întregii noastre naturi față de Dumnezeu.
- Toate păcatele efective care provin din păcatul originar; căci ceea ce este cauza unei cauze este totodată cauza efectului. Primul păcat este cauza păcatului originar, iar cel din urmă este cauza păcatelor efective.
- Toate relele felurite care cad asupra oamenilor ca pedepse pentru păcat. Așadar, primul păcat este cauza tuturor celorlalte păcate și a pedepselor care cad asupra fiilor oamenilor. Însă, dacă a pedepsi posteritatea pentru păcatele părinților este în concordanță cu dreptatea lui Dumnezeu, va fi explicat mai târziu, atunci când vom trata subiectul păcatului originar.
- De ce a permis Dumnezeu păcatul?
Dumnezeu a avea puterea de a-l păzi pe om de cădere, dacă ar fi voit să facă astfel, dar a permis ca omul să cadă, adică, El nu i-a dat harul de a se opune ispitei diavolului din următoarele motive: în primul rând, pentru ca să arate slăbiciunea creaturii atunci când este lăsată de una singură, nefiind păzită de Creatorul său în starea originară de neprihănire, iar în al doilea rând, ca prin aceasta Dumnezeu să-Și arate bunătatea, mila și harul în mântuirea prin Hristos a tuturor celor care cred și pentru a-și manifesta dreptatea și puterea prin pedepsirea celor răi și răzvrătiți datorită păcatelor lor, așa cum este scris: „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.” „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere” (Rom. 11: 32, 9:22).
Zaharia Ursinus (1534 – 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg.
https://www.evanghelicreformat.org/despre-cadere-si-despre-primul-pacat-al-omului
//////////////////////////////////
Nicu Butoi – Răspunsuri directe la întrebări dificile
////////////////////////////////////
Fără măhramă – Efectul Bumerangului
1:1 ♦ Încep prin a vă spune, ceea ce ştiţi deja, că eu sînt împotriva înregistrărilor video. Mulţi dintre voi cunosc motivul. Dar în seara asta constat că nu se poate altfel.
Cei de la primărie m-au asigurat că nu se va difuza nimic în masmedia.
Eu înţeleg că şi cei care n-au mai încăput înăuntru, trebuie să vadă afară.
Mulţumesc celor de la primărie pentru că ne-au pus la dispoziţie casa de cultură care se dovedeşte neîncăpătoare, măcar că-i atît de mare. Nici ei nu s-au aşteptat că o să vină atît de mulţi oameni.
Am înţeles că ecranul de afară a fost adus şi instalat cu trei ore înainte de începerea adunării. Tot atunci s-au adus şi băncile.
Poliţiştii vor fi toată noaptea în preajma noastră pentru a asigura liniştea publică şi pentru a supraveghea să nu iasă nimeni în stradă. Curtea laterală este suficientă.
1:2 ♦ Trebuie să vă dau cîteva amănunte. Atît primăria cît şi administraţia casei de cultură ne-au pus toate astea la dispoziţie în mod gratuit. Ei au înţeles ce urmează a se petrece aici, şi-au vrut să participe şi ei cu un gest umanitar. Domnul să-i răsplătească şi să-i binecuvînteze.
Dar iniţiatorii/organizatori nici măcar nu sînt din această localitate. Ei au ales zona asta, tocmai ca să nu fie cunoscuţi de nimeni. Ei vor să rămînă anonimi. Ei ar fi vrut să închirieze Sala Sporturilor din alt oraş, dar era prea scump. Şi-aşa au cheltuit destul numai cu pregătirea. Nu-i chiar uşor să organizezi aşa ceva. Gestul lor este deasemeni umanitar. Ei au închinat eforturile lor pentru Slava Domnului.
Atît ei, cît şi cei de la primărie, vor avea o comoară în cer. Domnul să-i binecuvînteze.
1:3 ♦ Pentru cei care nu se pot abţine să nu filmeze, sau să fotografieze, îi sfătuiesc să nu le facă publice, pentru că dacă o vor face, riscă să cadă în idolatrie, şi va fi vina lor. Eu nu trebuie să fiu idolul vostru. Voi trebuie să-L iubiţi pe Domnul, nu pe mine. Eu nu sînt vrednic ca voi să mă iubiţi, pentru că şi eu sînt doar un om, asemeni vouă.
Dacă Dumnezeu se foloseşte de mine în lucrările Lui supranaturale, nu este meritul meu. Este meritul Lui.
Unii dintre voi cunosc numele meu. Vă rog să nu-l popularizaţi din acelaşi motiv al idolatriei.
Nici măcar locul acesta de adunare nu trebuie să-l faceţi de cunoscut, pentru că vor veni unii să se închine la aceste ziduri, părîndu-le rău că n-au fost şi ei prezenţi în această seară.
Să nu faceţi din mine un sfînt. Nu oamenii mă sfinţesc pe mine.
1:4 ♦ Vedeţi, eu sînt nonconformist. Nu predic ca alţi predicatori. Eu am alt stil de a predica.
Parte dintre voi ştiu că eu predic ce nu s-a mai predicat, şi nu copiez pe nimeni.
De exemplu tema din seara asta este „Efectul Bumerangului”. Eu nu cred că a mai predicat cineva vreodată despre această temă.
Cei care practică metode oculte, ştiu despre ce-i vorba. Voi face o paralelă şi privitor la ei, la timpul potrivit.
Nicăieri în Biblie nu găseşti scris despre asemenea efect. Dar el există, şi se manifestă în toată Biblia.
Vă rog, ridicaţi-vă în picioare, să ne rugăm Domnului:
1:5 ♦ Scump Tată ceresc, care ai făcut pămîntul acesta, şi pe oamenii de pe el, Tu ştii pentru ce sîntem noi adunaţi aici. Cine i-a îndemnat pe oamenii de atunci, în număr atît de mare, să se prezinte la Iordan, ca să fie botezaţi de către Ioan Botezătorul, i-a îndemnat şi pe aceşti oameni ai vremii acesteia să se prezinte în acest loc de adunare, unde Tu să le vorbeşti ceea ce vrei Tu a le spune, şi unde ei aşteaptă vindecarea Ta, şi ca să Te cunoască pe Tine care eşti Acelaşi ieri, azi şi-n veci.
Eu sînt aici la dispoziţia Ta, Doamne, ca să te foloseşti de mine ca rob al Tău, prin care Tu să lucrezi, spre Slava şi în Numele Fiului Tău preaiubit, Domnul nostru Isus Hristos, amin.
1:6 ♦ Vom deschide Biblia la capitolul 22 din Apocalipsa, începînd de la versetul 12 pînă la 16.
,,Iată, Eu vin curînd; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul.
Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la Pomul Vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!
Afară sînt cîinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună.
Eu, Isus, am trimis pe Îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.
Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă,,
Puteţi să luaţi loc.
1:7 ♦ Am observat că s-a ţinut cont de rugămintea mea, astfel că în primele rînduri se află cei care au nevoie de serviciul de vindecare. Am înţeles că s-au împărţit şi biletele de ordine…
Totuşi vreau să invit aici lîngă mine, anticipat, bărbatul bolnav de Parkinson.
Undeva printre voi este un asemenea bolnav… Poate este timid…
Hai că nu mai este altul bolnav de Parkinson aici, în seara asta…
Ridică-te, şi vino aici…
Da… Vino singur… N-ai nevoie de însoţitor.
Priviţi cît de tare tremură, de zici că are Malarie.
De cînd tremuri aşa unchiule?… Din tinereţe, zice…
Vreau să se ridice în picioare cine-l mai cunoaşte… Cum, numai o persoană?… Aha… Mai sînt în curte… Iată-i că s-au ivit la uşa de la intrare… Sînteţi vre-o 15, cred.
Am vrut doar să arăt că nu este nici o înţelegere între mine şi el. Aici nu încape prefăcătoria, nici trucajele. Iar eu nu sînt iluzionist.
1:8 ♦ Hai să nu intrăm în amănunte ca să nu pierdem timpul. Vreau să nu-ţi faci iluzii deşarte. Eu te-am chemat aici ca să-ţi spun că-mi pare rău de situaţia în care te afli. Îmi imaginez că nici să duci lingura la gură nu poţi. Dar ştii ce-i mai grav? Faptul că tu ai venit pînă aici, de la cîteva sute de Km, în urma unor zvonuri că eu aş putea să te vindec. Şi tu chiar ai crezut. Dar au fost nişte zvonuri false, neadevărate.
Eu nu sînt medic, şi nici nu ştiu cum s-ar putea vindeca această boală. N-am nici cea mai vagă idee ce medicamente ai putea să iei. De m-ar bate cineva, şi tot n-aş şti să te vindec. Sînt atît de neputincios în a te salva…
Zvonurile astea duc lumea în rătăcire. Cine se bazează pe mine că l-aş putea vindeca de vre-o boală, nu va fi vindecat niciodată.
Eu cred că ai venit degeaba pînă aici, dacă mai continui să crezi zvonul acesta. Vei pleca acasă la fel de bolnav precum ai venit. Nu plînge, şi nu fi dezamăgit. Ai căzut şi tu în greşeala în care cad mulţi alţii.
Eu într-adevăr nu te pot ajuta cu nimic. Dar este Unul care, dacă crezi în EL, te poate vindeca negreşit.
1:9 ♦ Crezi tu că Domnul Isus poate să te vindece în această seară, fără ca tu să-L vezi?
El crede… Dar voi, toată adunarea credeţi?
[Credem… se aude mulţimea strigînd]
Nu uitaţi să vă abţineţi de la aplauze.
Boala asta este ceva fals care nu-i aparţine lui şi trebuie să dispară. Este o minciună care se manifestă ca şi cum ar fi adevărată.
Vino să-ţi strîng mîna… Dacă te atinge şi Domnul odată cu mine, eşti salvat; dacă nu, nu.
Ai tu credinţa că Domnul te poate atinge odată cu mine?… Zice că are…
Acum mîna ta este în mâna mea. Crezi tu că mîna ta se află şi în mîna Domnului?… el crede… Domnul fie lăudat.
Este scris în „Deuteronom 7:15” că Domnul depărtează de tine orice boală.
Domnul Isus te-a vindecat… Credinţa ta te-a mîntuit. Iată că nu mai tremuri.
Dă-I slavă Domnului, şi ca să-I dovedeşti credincioşia ta, te vei boteza în Numele lui Isus Hristos, în cel mai scurt timp.
Duhul cel rău nu se va mai întoarce la tine niciodată. Mergi în pace.
1:10 ♦ Îţi mulţumesc Doamne Isuse pentru începutul vindecărilor din această seară. Îţi mulţumesc pentru că Tu eşti nădejdea noastră. Fără Tine, noi n-am putea face nimic. Fără Tine, noi am fi la îndemîna vrăjmaşului ca să ne batjocorească. Tu eşti Savatorul nostru, Mîntuitorul nostru, Doctorul care nu prescrii medicamente. Îţi mulţumim Doamne că eşti prezent în mijlocul nostru, şi că n-au încetat semnele şi minunile tale.
2
2:1 ♦ Ca să nu ne prindă dimineaţa aici, am să trec direct la subiect.
Bumerangul este pentru copii, o jucărie pe cît de interesantă pe atît de periculoasă. De aceea nici nu recomand un asemenea joc.
Forma de „L” sau de echer dreptunghiular (fără a treia latură), şi lucrătura meşteşugită, îi asigură bumerangului posibilitatea de a reveni înapoi, exact la locul de unde a fost aruncat, cu aceeaşi viteză cu care a pornit. Sau poate căpăta o viteză mărită funcţie de condiţiile atmosferice.
Problema este că nu se întoarce pe acelaşi traseu. Traiectoria lui este asemănătoare conturului picăturii de apă în cădere liberă. Deci el face o buclă la un moment dat, tot aşa cum întoarce tramvaiul la capăt de linie.
Bumerangul se întoarce negreşit înapoi, dar nu cînd vrea cel care l-a aruncat. Întoarcerea lui este mai întotdeauna imprevizibilă. Aşa că dacă nu eşti atent, te poate lua prin surprindere, şi să te lovească rău de tot.
În unele ţări, jocul cu bumerangul este interzis prin lege, datorită periculozităţii pe care o prezintă. S-au întîmplat multe accidente cu astfel de jucărie.
2:2 ♦ Au fost contraziceri aprinse la tema efectului bumerangului, unii susţinînd existenţa lui doar în cadrul atmosferei terestre datorită frecării cu aerul, iar alţii, punîndul în practică şi în cosmos, unde lipseşte aerul, au observat că şi acolo bumerangul are acelaş efect de a se întoarce exact la locul de unde a fost lansat, după o anumită perioadă de timp.
Şi cu multă îndrăzneală, vin eu acuma, să vă spun că efectul bumerangului este valabil şi în interiorul Pămîntului, chiar dacă mă credeţi dus cu pluta, sau că-mi lipseşte vre-o doagă. Îmi asum riscul acesta pînă aduc argumente în acest sens. Precizez însă că mă refer doar la –efect–, nicidecum la bumerangul în sine.
Spuneam că efectul bumerangului este foarte periculos. Efectul lui este periculos, indiferent dacă te joci cu bumerangul sau cu altceva [şi nu eşti stăpîn pe situaţie].
2:3 ♦ Ne întoarcem acum la ultima parte a pasajului din Biblie pe care l-am citit la început.
,,Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David,, (Apocalipsa 22:16b).
Şi adăugăm:
,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul,,
,,Eu, Isus, am trimis pe Îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri,,
Auzi Cine, şi Ce este Domnul! Şi chiar EL adevereşte prin Îngerul Său.
Ca să fie EL prima literă, şi ultima, din Alfabetul Grecesc, presupune că celelalte litere cuprinse între acestea două sînt necesare ca să formeze un şir limitat de două capete ce marchează începutul şi sfîrşitul lor. EL este intotdeauna la început, tot aşa cum este şi la sfîrşit. Cum ştim ce a fost la început?
Deschidem la Ioan 1:1 şi citim; La început a fost Cuvîntul Cuvînt care s-a dovedit a fi chiar Dumnezeu. Şi iată că în „Apocalipsa 19:13”, aflăm că tot Acelaşi Cuvînt este şi la sfîrşit.
,,Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele lui este Cuvîntul lui Dumnezeu,,
2:4 ♦ Grîul se prezintă exact ca şi Domnul. El poate fi atît ~rădăcină~ cît şi ~sămînţă~. Dacă-l sameni în pămînt devine rădăcină, iar recolta va fi exact la fel cu ce ai semănat. Dar de la rădăcină pînă la sămînţă, mai este şi ~paiul/tulpina/trupul~ ca ceva intermediar.
Planta de grîu are între rădăcină şi spic, o tulpină cu 7 noduri de unde pornesc frunzele.
Fiţi atenţi un pic! Domnul este Rădăcina lui David, dar şi Sămînţa lui David. Despre Tulpină, Domnul nu zice nimic. Nu zice că tot EL ar fi şi Tulpina lui David.
Şi totuşi cineva trebuie să reprezinte Tulpina. Oare cine?
2:5 ♦ Cei care aţi fost prezenţi cînd am predicat „Pilda neghinei” ştiţi că Adam era un întreg, şi că Eva se afla la periferia acestui întreg, într-o coastă. Ea reprezenta periferia lui Adam, chiar dacă a fost extrasă din el.
Să ne imaginăm periferia lui Adam, înainte de a fi extrasă Eva.
Carcasa omului este ceva tubular-ovaloid. Dar ea trebuia folosită cumva, pentru că doar prin ea se putea face înmulţirea omului.
Omul, chiar de la început a fost făcut biodegradabil, adică supus putrezirii (ca potenţial), măcar că încă nu i se dăduse porunca înmulţirii.
Dumnezeu ştia toate fazele prin care trebuia să treacă omul făcut de EL, şi de aceea l-a făcut ca să putrezească atunci cînd prin izgonirea din Rai, urma să cadă în moarte.
2:6 ♦ Dacă n-ar fi fost prevăzută şi încercarea cu moartea, Dumnezeu l-ar fi făcut pe om invincibil, nemuritor, etern, din Aur, din cauciuc sau din oţel inoxidabil. Dar EL a ales să-l facă dintr-un material care nu foloseşte la nimic. Cel mai ordinar material.
Dar omul, făcut aşa, din cel mai prost material, era cea mai iubită creaţie.
Este scris că Domnul a zis: „Carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6:63 Matei 26:41).
Cînd duhul o părăseşte, carnea este bună doar de îngropat în pămînt, să putrezească.
Dumnezeu a ales să-l facă pe om din ţărînă neputincioasă, în mod special, ca să se întoarcă înapoi de unde a fost luat spre zidire. ,,Ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce,, (Geneza 3:19).
Ai văzut ce s-a întîmplat cu ţărîna? A fost extrasă din întregul numit Pămînt, ca să ia înfăţişare de om, un timp, apoi se reîntoarce înapoi de unde fusese luată. Se întoarce inapoi la locul de plecare, adică în acelaşi Pămînt. (Efectul bumerangului).
Să nu uităm; ţărîna se poate manifesta ca un om, dacă are Duh în ea.
2:7 ♦ Vă amintiţi că în predica „Pilda neghinei” am demonstrat că femeia este poartă de trecere a omului din lumea odihnei către lumea suferinţei, de la hambarul Luminii în lumea asta întunecată, numai şi numai pentru înmulţire. În sens invers, femeia nu te poate ajuta cu nimic.
Femeia a fost desprinsă de bărbat ca să-i fie un ajutor potrivit. Sămînţa omului trece prin ea, ca să iasă tot om, înzestrat cu acelaş fel de sămînţă.
2:8 ♦ Trecem acum din nou la grîu să vedem dacă cu el se întîmplă ceva asemănător.
Bobul de grîu căzut în întunericul din ţărînă nu s-ar inmulţi niciodată dacă periferia lui n-ar fi străpunsă, apărînd pericolul iminent de putrezire. Şi pentru ca să nu se piardă viaţa din bob, periferia lui suferă o transformare, la fel cum şi miezul devine altceva decît ceea ce era.
În timp ce cămaşa/periferia se alungeşte în sus, miezul capătă formă de rădăcină în jos.
Dezvoltarea lor este consecutivă fără a se desprinde una de alta. Dar nu mai are forma de bob. Are o altă formă care nu mai poate fi supusă legilor putrezirii definitive. O formă nerecunoscută de legile putrezirii.
2:9 ♦ Exact cum coroziunea nu mai poate recunoaşte oţelul inoxidabil.
Coroziunea atacă doar fierul ordinar. Vom spune că fierul este supus coroziunii.
Dacă fierului i se dă calitatea de a nu mai oxida, coroziunea există în continuare, dar devine neputincioasă. Nu mai are putere să-l atace, oricît s-ar strădui.
Din singurul grăunte de grîu, iată că au apărut două elemente ce colaborează perfect. Exact cum din singurul întreg ce era Adam, a apărut şi al doilea element în persoana Evei. Aşa că nu mai era un singur om, ci doi oameni ce formau acelaş trup. Şi continuăm cu grîul.
Carcasa/cămaşa/periferia, devenind tulpină, trece de la întuneric la suprafaţă unde dă din nou de lumină. Crescînd în sus, îşi pregăteşte frunzele [bucătăria plantei] pentru transformarea luminii în clorofilă, şi după al şaptelea nod pregăteşte spicul ca un mic depozit/adăpost pentru ceea ce urmează să se nască.
2:10 ♦ Rădăcina ţine planta pe verticală, asigurînd seva extrasă din pămînt, sevă care combinată cu clorofila, devine materie primă din care se ţese/zideşte noile forme de viaţă cu aceeaşi structură şi înfăţişare identică ca şi bobul semănat.
Viaţa din rădăcină, urcă prin ~paiul/trupul/tulpina~ plantei, fiind înzestrat cu cîte ceva de fiecare dată de cîte ori depăşeşte cîte un nod. Cînd a depăşit ultimul nod, deja este ca un copil în creştere. Dar viaţa din rădăcină urcă fragmentată prin tulpină. Fiecare fragment devine cîte un întreg, funcţie de cîte locuri au fost pregătite în spic.
Unde era bobul de grîu înainte de a ajunge în pămînt? Era afară, aşa cum fusese scos din hambar. S-a întors înapoi afară, măcar că a trebuit să mai treacă şi prin pămînt? S-a întors.
Efectul bumerangului este valabil şi în cazul grîului. Mai mult de atît, el a fost scos din hambar şi ajunge înapoi în acelaş hambar, prin acelaş –efect–, gata înmulţit.
2:11 ♦ Să vedem ce spune Pavel pe tema asta:
,,Nebun ce eşti! Ce sameni tu nu înviază, dacă nu moare mai întîi. Şi cînd sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte… fie de grîu, fie de altă sămînţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei,, (1Corinteni 15:36-38).
Şi trupul este înzestrat cu sămînţă de acelaş fel cu cea care a fost semănată. A venit sămînţa înapoi? A venit. Şi a venit printr-un trup asemănător cu acela pe care-l avusese înainte de a fi semănată. Fiecare bob semănat a devenit tulpină cu rădăcină şi rod (seminţe de acelaş fel).
Dacă şi ,,trupul este semănat în putrezire, el înviază în neputrezire,, (1Corinteni 15:42b).
2:12 ♦ Privind la grîu, sau la oricare altă plantă, în timpul secerişului se recoltează doar boabele, neavînd importanţă ce se întîmplă cu paiele.
Fiecare pai este trupul plantei. Fie că el este ars, îngropat, legat în baloţi, sau pătul pentru porci, etc. el reapare odată cu noua sămînţă. Fără asemenea trup, sămînţa nu are cum să apară.
Tot aşa se întîmplă şi cu omul. Trupul măcar că moare din diferite motive, şi este îngropat, sămînţa omului nu se pierde orice-ar fi. Îngerii vin să o recolteze de oriunde s-ar afla. Nici o sămînţă nu se pierde.
2:13 ♦ Sămînţa omului este sămînţă de Lumină, şi Dumnezeu Îşi înmulţeşte Lumina Lui (Psalm 97:11).
Îngerii sînt stăpîni pe recoltă. ,,Secerătorii sînt îngerii,, (Matei 13:39c). Ei sînt aceia care seceră/omoară trupurile ca să recolteze sămînţa.
Poate nu mă credeţi, dar eu mă bazez pe Cuvînt. Deschideţi Biblia la pag. 353, partea a doua, versetul 16, din 2Samuel 24 şi în 1Cronici 21:14-15 pagina 441.
2:14 ♦,,Pe cînd îngerul întindea mîna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit (I-a părut rău) de răul acela şi a zis îngerului care ucidea (nimicea) poporul: –Destul, trageţi mîna acum (înapoi). Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna (Ornan), Iebusitul,, iar la sfîrşitul versetului 15 (14) este scris că ,,din Dan pînă la Beer-Şeba au murit 70000 de oameni din popor,,… şi a fost numai un înger secerător. Ai văzut ce a făcut Îngerul? El şi-a dus mîna ca să ucidă poporul, şi şi-a retras-o înapoi la porunca Domnului. Acelaş efect al bumerangului.
Domnului I-a părut rău pentru uciderea poporului, un adevărat genocid, şi nu a făcut nimic spre a repara situaţia. Oare nu-i stătea Lui în putere să-i învieze din nou?
Aşa cum în Ezechiel 37:1-10, a putut să învieze un munte de oase uscate, cum n-ar fi putut învia pe cei proaspăt omorîţi? Dar nu, cei omorîţi erau ca nişte paie treierate după care urma recoltată sămînţa. O recoltă destul de satisfăcătoare. A fost suficientă sămînţă de dus la Hambar.
3
3:1 ♦ Să vedem acuma dacă Dumnezeu recoltează sămînţa înainte, sau după moartea trupului:
Urmăriţi în timp ce citesc, la pag. 438, partea a doua, versetul 11; şi la pagina 332, prima parte, versetul 12. Este un pasaj din discuţia lui Dumnezeu cu David.
,,Cînd ţi se vor împlini zilele, şi vei fi culcat cu părinţii tăi, voi ridica sămînţa ta după tine, care va ieşi din trupul tău,, (2Samuel 7 şi 1Cronici 17). Sămînţa a fost recoltată din mormînt.
Continuăm la pag. 1073 prima parte de la versetul 36 în jos:
,,Şi David… a murit, a fost îngropat lîngă părinţii săi, şi a văzut putrezirea. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea,, (Fapte 13:36-37).
Repede la pag.1093 Romani 1:3-4.
,,Ea priveşte pe Fiul Său născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,,
Deci 1Corinteni 15:42b, este confirmat. Trupul moare în putrezire, şi înviază în neputrezire. Intră în pămînt ca să aibă de unde ieşi iar, conform efectului bumerangului.
3:2 ♦ Dar n-am văzut încă cine-i tulpina dintre Rădăcina şi Sămînţa lui David.
Rădăcina fiind Tatăl, iar Sămînţa fiind rodul lui David (Urmaşul), vom înţelege că Domnul Isus Hristos era atît Tatăl lui David, cît şi Fiul lui David. Era şi înainte de existenţa lui David, dar şi după ce David a murit.
Tulpina, înseamnă că era chiar David.
,,Domnul a jurat lui David adevărul… –Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău,, (Psalm 132:11).
Dar David ca să poată îndeplini condiţia de trup complet (în cazul acesta), îi trebuia şi o nevastă extrasă din el, tot aşa cum şi lui Adam i-a trebuit o Evă extrasă din el însuşi.
Totuşi, Domnul Isus nu s-a născut din nici una din nevestele lui David. Înseamnă că David a mai avut o nevastă pe care n-a cunoscut-o niciodată, la distanţă de cîteva viacuri după ce murise el. Este vorba despre Maria ce era logodită cu Iosif din seminţia lui David (Matei 1:20 Luca 1:27).
3:3 ♦ În felul acesta constatăm că Dumnezeu este Unicat, indivizibil şi nu confecţionat din trei persoane.
Duhul Sfînt, înainte de a fi suflat către ucenici, era în Isus Hristos. Aşa am găsit în Ioan 20:22. ,,A suflat peste ei, şi le-a zis: –Luaţi Duh Sfînt,,
~EL era/este Duhul Sfînt~.
Dacă,,Dumnezeu e Lumină,, (1Ioan 1:5), şi Fiul este tot Lumină (Ioan 8:12), iar în jurul lui Pavel ,,a strălucit o Lumină din cer,, (Fapte 9:3), care s-a dovedit a fi Domnul Isus Hristos (v5), nu trebuie să înţelegem că sînt două Lumini diferite una de cealaltă.
De ce era Dumnezeu în Hristos? (2Cor.5:19). Pentru că în Hristos Îşi găsea EL toată plăcerea (Matei 17:5b), ca să împace lumea cu Sine.
3:4 ♦ Auzi unde era Dumnezeu. În omul Isus Hristos. În EL locuia trupeşte TOATĂ plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9). Ai auzit? TOATĂ, nu numai o parte, sau o treime din plinătatea lui Dumnezeu.
Dacă Cuvîntul era Dumnezeu (Ioan 1:1c), Acelaş Cuvînt ,,S-a făcut trup locuind printre noi,, (v14). Nicidecum alt Cuvînt.
,,Tot ce are Tatăl este al Meu,, (Ioan 16:15).
Cine are urechi de auzit, să audă.
Deci nu doar o treime din ce are Tatăl, ci tot.
Şi dacă -i ~ tot ~, ar însemna că Tatălui nu I-a mai rămas nimic.
,,Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl,, (Ioan 14:9b). Deci dacă vroiai să-L vezi pe Tatăl, priveai la Domnul Isus Hristos, împlinindu-ţi-se dorinţa ta.
3:5 ♦,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt,, (Matei 28:18b).
Aici la fel este vorba de ,,Toată puterea,, şi nu doar de o jumătate, sau de o treime din putere. Şi dacă-i toată puterea în posesia Domnului Isus, ar însemna ca Tatăl ar fi rămas fără un dram de putere?
Dacă Domnul Isus Hristos Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile (1Petru 3:22b), o mai fi rămas vre-o firimitură (din toate astea) Tatălui şi Duhului Sfînt?
,,Într-adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus,, (Evrei 2:8).
Iar am deviat de la tema noastră care este „Efectul bumerangului” …
Aţi văzut ce s-a-ntîmplat cu Parchinsonul de la unchiul vindecat? Unchiul nu s-a născut cu boala asta. Boala a venit la el de undeva, şi acum s-a întors înapoi, după ce l-a deranjat cîtva timp. Efectul bumerangului este valabil şi în cazul bolilor.
3:6 ♦ Lepra lui Naaman Sirianul era venită de la altcineva care a vrut să scape de ea. Nu era proprietatea lui Naaman, dar se manifesta în carnea acestuia, de o bună bucată de timp. Şi el a simţit îndemnul de a se prezenta la Elisei, care era omul lui Dumnezeu.
Amănuntele le găsiţi în „2Împăraţi 5:1-27”. Eu doar o să arăt ce ne interesează în seara asta.
Naaman a ajuns la Elisei, s-a scăldat de 7 ori în Iordan ,,şi carnea lui s-a făcut iarăş cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit,, (versetul 14b).
Sirianul văzîndu-se vindecat, vrea să-l răsplătească pe Elisei, dar este refuzat categoric.
3:7 ♦ În versetul „17”, Naaman îi zice lui Elisei: ,,Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pămînt cît pot duce doi catîri; căci robul tău nu mai vrea să aducă altor dumnezei nici ardere de tot nici jertfă, ci va aduce numai Domnului,,
De unde ştia el amănuntele astea despre Ghehazi, nu ştim.
(Şi continui cu partea a doua din versetul 18)
,,Să ierte Domnul pe robul tău, cînd mă voi închina în casa lui Rimon,,
Ce l-o fi îndemnat pe Naaman să facă referire la Ghehazi, robul lui Elisei? De unde atîta dărnicie şi compasiune faţă de el? Nici măcar nu-l cunoştea.
Este şi mai interesantă reacţia lui Ghehazi. Iată ce-şi zice el în versetul 20: ,,Stăpînul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n-a primit din mîna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi voi căpăta ceva de la el,, ceea ce a şi făcut.
Cu o minciună îl face pe Sirian să-i dea doi talanţi de argint, şi nişte haine. După aceea îl minte şi pe Elisei că n-ar fi fost nicăieri. Şi cum Elisei ştia ce făcuse slujitorul său, îl mustră, iar la final aruncă asupra lui următorul blestem: ,,Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămînţa ta pentru totdeauna,, blestem ce se împlineşte imediat:
,,Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada,, (versetul 27).
3:8 ♦ Vedeţi… Naaman, fără să-şi dea seama, simte nevoia de a se ruga Domnului, pentru ca Ghehazi să fie iertat, fără a cunoaşte vre-un motiv anume. Dar boala de care tocmai scăpase, plutea în aer, negăsindu-şi rostul. Lepra era în suspensie şi căuta să se întoarcă înapoi în zona de unde fusese lansată către Naaman.
Duhul de lepră l-a îndemnat pe Ghehazi să recurgă la înşelăciune, după care prin blestem să se poată reaşeza la locul ei fără a se mai dezlipi vre-odată.
3:9 ♦ Mă veţi întreba de ce locul ei era tocmai Ghehazi (slujitorul omului lui Dumnezeu).
Este destul de simplu. Lepra este întreţinută de un duh necurat. Fără asemenea duh necurat, lepra n-ar funcţiona. Cine avea un duh de lepră în el, nu se putea ca să nu fie măcinată carnea lui de asemenea boală. Şi nu-i o plăcere a avea lepră. De aceea mulţi bolnavi preferau să apeleze la tot felul de vraci şi vrăjitoare ca să scape de lepră. Dar cum slujitorii lui satan nu au darul vindecării, ei nu fac altceva decît că deplasează duhul respectiv de la un om la altul. Astfel că cel de la care a plecat boala, nu se mai simte rău, iar cel la care se instalează boala, nu se mai simte bine. Vrăjitorii fac doar nişte permutări. Veţi vedea ce se întîmplă şi cu vrăjitorii din cauza asta, un pic mai tîrziu, într-o altă predică.
3:10 ♦ Găsim scris în „Luca 11:24-26 şi în Matei 12:43-45”, următoarele: ,,Duhul necurat, cînd iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: -Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit; şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte 7 duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai aşa se va întîmpla şi cu acest neam viclean,,
Despre ce neam viclean o fi vorba? Despre Fariseii şi cărturarii care ceruseră un semn.
Drept răspuns EL le-a zis: –Un neam viclean şi preacurvar, cere un semn (versetele38-39).
3:11 ♦ Asta ne duce la concluzia că Ghehazi, înainte de a fi slujitorul lui Elisei [cînd încă nu-l cunoştea], ar fi fost bolnav de lepră, şi ar fi apelat la niscaiva vrăjitori ca să-l scape de ea. Posibil că a şi plătit din gros acel serviciu, deoarece i s-a părut incorect faptul ca Naaman să scape fără a plăti nimic. Dar Ghehazi nu avea de unde şti unde s-a mutat lepra de la el. Vrăjitorul nu i-a spus ce a făcut cu duhul acela de lepră. Dacă Ghehazi ar fi ştiut, n-ar mai fi dat ochii cu Naaman niciodată.
Deci boala a fost luată de la Ghehazi, lansată către Naaman pentru un timp, după care ea trebuia să se întoarcă înapoi, în conformitate cu efectul bumerangului, ceea ce s-a şi întîmplat.
Să nu aveţi impresia că vrăjitorii nu ştiu despre acest ~efect~ al bumerangului. Ei doar l-au lecuit pe Ghehazi pentru o scurtă perioadă de timp, ca să-şi primească plata, după care ei ştiau că boala se va întoarce, şi că nu va mai avea scăpare niciodată.
3:12 ♦ Mulţi se lasă înşelaţi, plătind bani grei pe la vrăjitori şi pe la doftoroaie de duzină, ca să se lecuiască de boli. Dar ei se simt lecuiţi un timp, pînă cînd boala se întoarce din nou, cu şi mai mare putere, poate şi sub altă formă, cu o altă denumire, ca să-i omoare de tot. Este foarte periculos acest mod de a gîndi.
3:13 ♦ Acum a sosit momentul ca să se prezinte, aici în faţa voastră, unul dintre bolnavii de aici din primele rînduri, fără a ţine cont de numărul de ordine. Cine se oferă ca voluntar, ca să nu se creadă că aş avea vre-o înţelegere cu el?… Hotărîţi voi cine să vină, dar să aibă o boală vizibilă… Hai, grăbiţi-vă ca să nu pierdem timpul!… Poate că dacă aş numi eu…
Iată că nu mai este cazul. Vine cineva de afară…
Pînă ajunge, trebuie să vă spun că am fost întrebat cum de se fac vindecări prin mine, dacă eu nici măcar n-aş avea Duhul Sfînt, şi nu-L chem în timpul predicii. Cine m-a întrebat, nu înţelegea cum de n-am stăruit niciodată după Duhul Sfînt, conform „Luca 11:13”.
De ce aş stărui după Ceva ce este deja în posesia mea? Eu sînt în posesia Duhului Sfînt pentru că aşa vrea EL, nicidecum în urma unei crereri stăruitoare.
Ce este Duhul Sfînt? Este Dumnezeu. Este Viaţa veşnică. Este acelaşi Domn Isus Hristos din toate timpurile, şi din veşnicii. Atîta doar că nu-I în trupul cu care a fost răstignit.
Bine că aţi ajuns… Luaţi loc pe scaune… şi aşteptaţi pînă termin…
3:14 ♦ Domnul Isus Hristos, în postura Lui de Duh Sfînt, poate locui în oricine este ales de EL, şi în care EL Îşi găseşte plăcerea.
Nu este meritul nimănui dacă are Duhul Sfînt.
Ca să ai Duhul Sfînt, Cineva trebuie să te boteze cu EL.
Cine botează cu Duh Sfînt? Am găsit în „Luca 3:16 ultimul aliniat, şi în Matei 3:11, tot ultimul aliniat”, că Domnul Isus Hristos botează cu Duh Sfînt.
Deci nu depinde de tine, sau de insistenţa cu care-L ceri. Depinde de Domnul dacă vrea şi dacă te găseşte vrednic ca să te boteze astfel.
3:15 ♦ Grăuncioarele de grîu au viaţa în ele, nu pentru că ar fi cerut insistent ca s-o aibă. Ele au viaţa pentru că aşa vrea Domnul.
Neghina, tocmai pentru că n-o are, de aceea o şi cere atît de insistent. Şi o capătă pe aceea care se revarsă în afară, dincolo de cămaşa grîului, doar ca să se manifeste ca şi cum ar fi vie, pentru scurt timp, măcar că trăieşte o viaţă falsă care nu va dăinui veşnic.
Deci ce fel de oameni stăruiesc după Duhul Sfînt? Numai aceia cărora le lipseşte. Ceilalţi care-L au, pentru ce trebuie să mai stăruie? Oamenii de tip Grîu au Duhul Sfînt din naştere; chiar mai devreme, din momentul zămislirii.
4
4:1 ♦ Mi-amintesc că aveam 16 ani, urmînd cursurile unei şcoli profesionale. În vacanţa de primăvară, care ţinea două săptămîni, am mers la bunici. Nu ştiam ce urma să-mi vadă ochii.
Bunicul meu nu se mai ţinea pe picioare, măcinat de o boală cruntă. Avea ciroză la ficat. Îi paralizase picioarele. Scuipa şi sînge. Se îmbolnăvise subit, in timp ce eu eram în trimestrul II. Şi nu mă anunţase nimeni, ca să nu-mi afecteze la cursuri.
Era bunicul meu, atît de drag mie.
4:2 ♦ Bunica era tare răutăcioasă. Şi am văzut o scenă oribilă. Cum bunicul era la pat de cine ştie cînd, bunica n-avea nici un interes să-l mai ridice, nici măcar să-l schimbe de haine. Şi el, aşa cum a putut, s-a străduit să cadă din pat, a mers tîrîş folosindu-se de mîini pînă la uşa de la verandă… se ţinea de clanţa uşii, ca să privească cum se manifesta primăvara afară.
Cînd am intrat eu pe poartă, în curte, am văzut cum bunica a venit din grădină, furioasă, şi atîta a lovit cu picioarele în el, pînă cînd el n-a mai putut a se ţine de clanţa uşii, căzînd într-un soi de leşin.
Nu m-am putut abţine, şi am prins-o pe bunica de mijloc cu atîta putere de i-a ieşit ochii din orbite. Am ridicat-o pe sus, şi-am aruncat-o peste gard în grădină. Din cauză că o strînsesem aşa tare, nu mai avea aer să respire. Dar izbitura a sperit-o destul de rău.
4:3 ♦ Venirea mea fusese o surpriză. Simţeam eu că ceva era în neregulă acolo.
Am hotărît să mă ocup eu de bunicul, care şi-aşa trăgea să moară. Eu îi făceam de mîncare, eu îl schimbam, eu îl scoteam afară, îl legănam cu scrînciobul pe care-l făcuse tot el sub nucul bătrîn din curte, pe cînd eram noi copii…
Din prima zi, bunicul meu, n-a mai scuipat sînge. A doua zi îl învăţam să meargă prin curte. A treia zi mergea singur ca un copil nesigur pe picioarele lui. După aceea a mers foarte bine, şi nici bolnav n-a mai fost, fără medicamente. Dar eu nu ştiam din ce cauză.
Duhul Sfînt, adică Domnul, lucra şi atunci prin mine, fără ca eu să-mi dau seama. Şi nu ştiam atunci ce ştiu acuma.
4:4 ♦ Aţi văzut cu toţii că au venit aici trei persoane, măcar că eu am chemat doar una.
Înţeleg că nu aveţi bilet de ordine, pentru că aţi venit de curînd, şi că doar fata are probleme. Voi sînteţi părinţii ei. Corect?… Este corect.
Nu vreau să-mi spuneţi nimic. Dacă Domnul vrea, îmi va da cîteva amănunte.
4:5 ♦ Ia să vedem… Fata are aproape 20 ani. Deşi este dzvoltată normal, aşa după cum pare la prima vedere, ea încă nu are discernămînt pentru vîrsta ei. Poartă ochelari din cauza strabismului. Mantia de pe ea, fără mîneci, acoperă ambele braţe tocmai pentru că mîna dreaptă este mai scurtă, cam jumătate faţă de stînga. Mai are dureri de spate pentru că două inele de la coloana vertebrală sînt deplasate de la locul lor. Nu aude suficient de bine şi nici nu poate vorbi cursiv.
Dacă nu este adevărat înseamnă că nu Domnul vorbeşte cu gura mea…
Auziţi că-i adevărat… Extraordinar! Mulţumesc Doamne Dumnezeule!
4:6 ♦ Eu sînt un om normal ca şi voi. Cum credeţi voi că eu aş putea s-o vindec, cînd voi aţi fost pe la atîţia doctori, chiar şi în străinătate?… Aha… Deci nu eu… Aşa mai merge. Şi voi credeţi că Domnul o va vindeca în seara asta, aici în adunare?… Nu vă îndoiţi absolut de loc?… De unde aveţi credinţa asta atît de mare?…
Auziţi ce spune, că fata a purtat atîta neputinţă în ea, tocmai pentru ca să se arate Slava Domnului în această seară… Dar voi mă uimiţi, măi oameni buni. Aşa au văzut ei scris în Biblie, şi ei asta cred.
În cazul acesta, da-ţi mantia deoparte ca să vadă toată lumea.
Priviţi diferenţa de lungime a braţelor. Se observă şi de afară?… Avem confirmarea.
4:7 ♦ Sincer să fiu, eu nu ştiu ce să fac acuma. Poate că-i bine să întreb adunarea…
Voi toţi credeţi că Domnul o va vindeca în faţa noastră, în seara aceasta?
(Credem, strigă adunarea)
Aşa să fie!
Doamne Isuse, noi ştim că eşti prezent aici, şi mie nu-mi rămîne decît să mă rog ţie ca să-mi arăţi ce să fac, şi cum să fac, ca Tu să lucrezi prin mine. Dacă tu nu-mi arăţi, eu nu ştiu încotro să apuc, nici cu ce să încep.
4:8 ♦ Pricep acuma, că trebuie să deschidem Biblia, la Ioan 11:4, şi citim: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea,,
Eu ştiu Doamne că Tu eşti trimis să cauţi oile pierdute ale casei lui Israel. Aşa am găsit scris în Matei 15:24. Şi mai ştiu că Fiul Omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut (Luca 19:10 Matei 18:11).
Fata asta este o oaie pierdută şi iată că Tu Doamne ai şi găsit-o în seara asta.
Noi ştim că Tu-ţi iubeşti oile Tale, şi le cunoşti. Tu eşti păstorul oilor Tale, şi Ţi-ai dat viaţa pentru ele (Ioan 10:11), şi prin ranele Tale, ele sînt tămăduite (Isaia 53:5 şi 1Petru 2:24). În felul acesta ştim că ,,sîntem mai mult decît biruitori prin Acela care ne-a iubit,, (Romani 8:37).
Toate acestea fiind amintite, mă folosesc de autoritatea pe care o am în Isus Hristos Domnul, de a lua atitudine împotriva tuturor duhurilor distorsionate, şi de a le aplica a doua jumătate din efectul bumerangului, ca o lege universal valabilă.
4:9 ♦ Acum mă adresez duhului ciung, peltic, surd şi încrucişat.
Îţi poruncesc în numele lui Isus Hristos cel răstignit şi înviat, să o părăseşti pe această fată, în linişte, fără să o sperii, în mod disciplinat, după cum îţi indic în continuare:
Ai parcurs prima jumătate din efectul bumerangului; cea de lansare. Acuma eşti în faza terminării buclei. Nu mai ai nici un drept de a mai rămîne în fata asta. Cunoşti calea de întoarcere. Te vei duce fără veste, să te reinstalezi în cel care te-a trimis aici, adică în cel care te-a desprins de la altă persoană ca să te trimită aici. Te vei manifesta în el cu putere însutit mai mare, ca să-i dai o lecţie, spre slava Domnului Isus Hrisos căruia îi eşti supus, conform 1Petru 3:22, amin.
Să ştiţi că acest duh a auzit, este foarte disciplinat, şi va executa întocmai.
4:10 ♦ Domnul este la lucru, şi n-avem voie să întîrziem.
În timp ce îmi voi pune mîinile în zona cervicală a fetei, voi să-i sprijiniţi braţul care urmează să crească, în aşa fel ca să vedem cu toţii.
Rog adunarea să nu se ridice în picioare, să păstreze liniştea şi să dea slavă Domnului.
Nu încercaţi să stîrniţi aplauze. Vă veţi minuna în tăcere.
4:11 ♦ În acelaşi Nume al Domnului Isus Hristos, poruncesc braţului drept al acestei fete, peste care mi-am pus mîinile, să crească progresiv şi să se dezvolte la acelaşi nivel cu cealaltă mînă, fără durere, în termen de maxim 7-8 minute, începînd din clipa aceasta.
Vă rog să şi cronometraţi în timp ce, iată că a pornit creşterea mîinii… Ţineţi şi cealaltă mînă ridicată la orizontală ca să se poată observa mai bine acest fenomen supranatural.
Aşteptăm ca să vedeţi că nu se vor depăşi minutele acordate… Puteţi să-i luaţi şi ochelarii de la ochi… N-o să mai aibă nevoie de ei… O batistă ca să-i ştergeţi lacrimile… Nu, nu plînge; este din cauza ajustării lor. S-au şi îndreptat. Duhul care-i ţinea distorsionaţi a părăsit-o. Nici spatele n-o mai doare… Mîna creşte, creşte… şi se dezvoltă normal, ca s-o ajungă din urmă pe cealaltă… mai este un pic… încă un pic… ia să vedem… Gata, este simetrie. Fata este perfect sănătoasă, are şi discernămînt… Poate să vorbească bine… Sînt permise îmbrăţişările, inclusiv lacrimile de bucurie…
4:12 ♦ Gata, gata… nu mă faceţi să mă supăr pe voi. Mulţumiţii Domnului, da-ţii slavă, rămîneţi tari în credinţă, şi ca să-L urmaţi pe EL, nu întîrziaţi a vă boteza în Numele Lui.
Mergeţi la locurile voastre, şi fiţi binecuvîntaţi cu pacea Domnului Isus, amin.
Iată că şi adunarea plînge… Mă consideră vinovat de ce s-a întîmplat aici. Doar nu vreţi să nu se mai însănătoşească nimeni… Desigur… A fost o glumă.
4:13 ♦ Mulţumiri fie aduse Domnului Isus, că s-a întors ca să fie Mîngîietor, prin acelaşi ~efect~ al bumerangului. Mulţumim Tatălui că L-a chemat pe Fiul Său pentru scurt timp, şi n-i L-a retrimis înapoi fără trupul de carne, ca să poată încăpea în noi ca Duh Sfînt, şi să împlinească ce a rămas scris în Ioan 14:12 după cum voi citi în continuare: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea,, ceea ce se şi vede. Domnul fie lăudat în veci, amin.
4:14 ♦ Ia să vedem dacă este adevărat ceea ce am zis acum:
Deschidem Biblia la Ioan, capitolul 14.
Ultimul aliniat din versetul 12: ,,pentru că Eu Mă duc la Tatăl,,
Versetul 16 (şi prima parte cu ultima parte din versetul 17): ,,Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi EL vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac, şi anume Duhul Adevărului… Dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi.
Este vorba de un alt Mîngîietor care de fapt este Duhul Adevărului…
Al Cui Duh? Al Adevărului.
Cine-I Adevărul? Este chiar Domnul Isus. Aşa am găsit scris în acest capitol la versetul 6: ,,Eu sînt Calea, ADEVĂRUL şi Viaţa,,
Deci Mîngîietorul este chiar Domnul Isus pentru că EL este Adevărul. Duhul lui Isus este Mîngîietorul, şi anume Duhul Sfînt.
Fiţi atenţi ce spune Domnul în versetul 3: ,,Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. După ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce, şi vă voi lua cu mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi,,
Versetul 18: ,,Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi,,
Versetul 26: ,,Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va trimite Tatăl, în numele Meu…,, Auzi în a Cui nume! În numele Domnului. Adică Duhul Sfînt are numele de Isus Hristos.
Versetul 28: ,,Aţi auzit ce v-am spus; Mă duc şi Mă voi întoarce la voi,,
Trecem la capitolul 16, versetul 7: ,,Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite,,
Tot la capitolul 16, versetul 28: ,,Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl,,
În Fapte 1:11 găsim scris: ,,Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaş fel cum L-aţi văzut mergînd la cer,,
4:15 ♦ Să recapitulăm: Domnul a venit să ridice păcatele lumii alese de EL.
De unde a venit? De la Tatăl. A zăbovit în lumea asta timp de 33 ani şi jumătate… Timp în care a făcut semne şi minuni, a fost răstignit, a murit şi a înviat… Apoi S-a înălţat la ceruri să se ducă unde? S-a dus tot la Tatăl, de unde venise.
A împlinit EL ~efectul~ bumerangului? A împlinit.
Şi noi am rămas văduviţi de păcate, fiind iertaţi. Legea nu mai are efect, nici putere, pentru că Cel care o dăduse a şi abrogat-o… ,,Isus Hristos este sfîrşitul Legii,, (Romani 10:4).
Cel care a lansat Legea în lume, a şi retras-o din lume, tot ca un ~efect~ de bumerang.
Dacă sîntem iertaţi de toate păcatele, cum să mai aibă Legea putere? Unde este iertare, legea nu mai are nici un rost. Şi unde nu este Lege, nu ai nici ce încălca (Romani 4:15).
4:16 ♦ Din momentul înălţării şi pînă la Rusalii au trecut 10 zile, şi Domnul a revenit pe post de Mîngîietor/Mijlocitor, făcînd naveta între ceruri şi pămînt, mijlocind la Tatăl pentru noi.
Chiar Tatăl zice: ,,Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele,, (Isaia 55:11).
Dumnezeu pomeneşte de întoarcerea Cuvîntului Său. Cine este Cuvîntul? Este Domnul Isus Hristos. Ce face EL? Se întoarce cu tot cu rod. Dar ca să se întoarcă, mai întîi trebuie să plece. Este ~efectul~ bumerangului? Este.
4:17 ♦ Ştim că Domnul este Viaţa (Ioan 11:25 şi 14:6). Şi Viaţa omului stă în sîngele din trupul lui (Leviticul 17:14).
Ce face sîngele? Este pompat de inimă ca să plece, să se încarce cu oxigen din plămîni şi cu substanţa hrănitoare din intestin, trece prin ţesuturi ca să le alimenteze, apoi se întoarce tot la inimă, ca să fie lansat din nou, repetînd de nenumărate ori ~efectul~ bumerangului, tot timpul cît omul trăieşte.
5
5:1 ♦ Iată că avem aici, pregătită o tablă ca la şcoală, aşa după cum am solicitat cînd mi s-a făcut invitaţia. Este şi cretă… Buuun!… Priviţi aici.
Să ne imaginăm că aici ar fi Soarele. Şi în jurul Soarelui, se roteşte Pămîntul, pe această elipsă. De ce nu se roteşte pe un cerc normal? Elipsa este un cerc turtit şi alungit. Un capăt din această alungire este mereu apropiat de Soare, iar celălalt capăt este mereu depărtat. În acest fel, Pămîntul are mişcare de depărtare şi de apropiere faţă de Soare. Acelaşi ~efect~ al bumerangului.
Ia să vedem dacă Luna are asemenea efect.
5:2 ♦ Nu ştiu la ce concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă şi cercetătorii astronomici, şi nici eu n-am studiat la şcoală mare lucru. De aceea am crezut că Luna se roteşte în jurul pămîntului, ca şi cum l-ar urmări în spirală. Şi mulţi dintre voi cred acelaşi lucru. Dar nu-i aşa. Într-o lună de zile, ştiţi voi de cîte ori se roteşte Luna în jurul Pămîntului?…
Ca să nu pierdem timpul, voi răspunde tot eu.
O singură rotaţie.
5:3 ♦ Iar rotaţie este numai în aparenţă, pentru că de fapt Luna, în urmărirea Pămîntului, are o mişcare pulsatorie.
Luna păşeşte peste Pămînt, ceva în genul acesta. Ajunge aici, unde aşteaptă ca o scurtă odihnă, trecerea Pămîntului înainte, după care iar să-l păşească, şi tot aşa…
Şi dacă Pămîntul face o rotaţie completă, în jurul Soarelui, într-un an de zile, Luna va păşi peste pămînt de 12 ori, în această perioadă.
Se vede acolo în spate, şi afară?… Bine.
5:4 ♦ Exact ca şi cum Pămîntul cu Luna s-ar afla într-o permanentă joacă. În timp ce Pămîntul are ritmul lui de mers pe orbită, cu o viteză constantă, Luna se comportă ca un copil căruia îi arde de joacă. Îşi face vînt din urmă, face un salt peste Pămînt, depăşindu-l, după care se aşează tuchiluş, aşteptînd să treacă Pămîntul peste ea. Şi iar rămîne în urmă. Dar îşi face din nou vînt, sare peste el, iar se aşează… şi tot aşa, Luna face 12 salturi/an peste Pămînt, timp în care şi Pămîntul trece pe deasupra Lunii tot de 12 ori.
5:5 ♦ Cei care studiază aştrii ceresti, nu cred că mă pot contrazice, măcar că la şcoala generală nu n-i s-a explicat suficient de clar nimic în acest sens. Şi nu eram preocupat de aşa ceva. La servici, mişcarea Lunii nici nu se aducea în discuţie. Nu-i domeniul meu de activitate.
Dar într-o noapte, Domnul mi-a arătat în vis, după care m-a şi trezit, ca să desenez pe hîrtie. Nu ştiam scopul urmărit, dar m-am supus îndemnului. Şi m-am întrebat ce rost are să ştiu eu care-i mişcarea Lunii. Dar acum îmi dau seama că totul se bazează în univers pe mişcarea pulsatorie. Cosmosul este plin de aşa numiţii ,,Pulsari,,
Inima din noi pulsează. Tot ce este viu, trebuie să aibă măcar un element care să pulseze.
Apele mărilor au flux şi reflux ca o miscare pulsatorie.
5:6 ♦ Dar să revenim la Biblie. Aţi văzut ce a făcut fiul risipitor? A plecat de acasă pentru a avea de unde să se întoarcă. (Luca 15:11-32).
Lazăr a trebuit să moară ca să intre în mormînt, după care a trebuit să şi iasă la fel de viu cum fusese înainte (deşi trecuse 4 zile, cunoscînd şi putrezirea).
Iona a trebuit să intre în fundul mării ca să aibă de unde apoi să iasă, după trei zile. Şi a fost atît de viu încît a putut striga pe străzile din Ninive, mesajul Domnului.
Cei trei tineri au fost obligaţi să intre în cuptorul mistuitor al lui Nebucadneţar, s-au plimbat pe acolo fără a simţi arşiţa focului, apoi au fost chemaţi iar afară, funcţionînd ca şi mai înainte, măcar că toţi se aşteptau ca să fie transformaţi în cenuşă (Daniel 3:1-30).
Lor l-i s-a aplicat acelaş efect al bumerangului.
5:7 ♦ Ce să mai vorbim de Moise; El a stat în mijlocul Focului mistuitor al vulcanului atît de activ, ce ieşea din muntele Sinai, 40 de zile, fără să mănînce, nici să bea apă, după care a ieşit de acolo viu şi nevătămat cu tablele legămîntului.
Efectul bumerangului pentru el a făcut o buclă de 40 zile prin mijlocul vulcanului. (Exodul 34:28 ~ 24:18 ~ Deuteronom 9:9).
Pare destul de ciudat, ilogic şi iraţional faptul de a ieşi viu şi nevătămat din acel furnal gigantic, de unde se revărsa lavă vulcanică incandescentă. Dar acolo nu era doar Focul mistuitor; era chiar Dumnezeu (vezi Deuteronom 4:24). El s-a dus l-a Domnul şi s-a-ntors în conformitate cu efectul bumerangului.
Trebuie să ne grăbim să nu ne prindă dimineaţa aici cu tot cu serviciul de vindecări. Căminul cultural mai are şi altceva în program. Mai trebuie făcut şi curăţenie…
Voi renunţa să mai scot pe cineva în faţă, ca să termin predica mai repede.
5:8 ♦ Dumnezeu i-a zis lui Adam: ,,Ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce,, (Geneza 3:19b). Deci omul se ridică din pămînt, face plimbări pe el, după care se întoarce înapoi tot în pămînt. Aşa că, vrem nu vrem, ~efectul~ bumerangului este valabil pentru fiecare din noi.
Avraam, Isaac şi Iacov au fost adăugaţi fiecare la poporul lui, inclusiv Moise şi Aaron(Geneza 25:8 ~ 35:29 ~ 49:29 Deuteronom 32:50). Adică partea materială s-a întors în pămînt, iar partea spirituală s-a adăugat la poporul căruia i-a dat naştere.
Trimiterea şi întoarcerea celor 70 de ucenici (Luca 10:1-24) este tot un efect de bumerang.
Vă rog să mă scuzaţi un moment…
5:9 ♦ Aţi văzut că a trebuit să discut cu unul dintre vizitatori. El mi-a zis că nu mai poate să rămînă decît cel mult o oră. Nu avea nevoie de o învoire sau de bilet de voie. Dar el nu a venit aici singur. Mai are un nepot de 19 ani, şi vrea să-l ia şi pe el. Ei sînt de la cîteva sute de Km distanţă. Mai are pe acolo nişte obligaţii. Problema este că ar dori un favor. Nepotul lui are un picior amputat mai sus de genunchi. El crede că se va putea face ceva în seara asta şi pentru nepot, mai devreme de a intra în serviciul de vindecări. Eu trebuie să întreb adunarea dacă este deacord cu favorul acesta… Mulţumesc… Dacă nimeni nu este împotrivă, să vină tînărul aici ca să-l vedem cu toţii. Poate merge cu proteza?… Poate… Se mai ajută şi de o cîrjă…
5:10 ♦ Gata… Aşezaţi-vă pe scaunele astea… ce-ai făcut de ai rămas fără picior?
Nu. Mai bine nu-mi spui nimic, să vedem dacă îmi descoperă Domnul… Piciorul stîng îl ai amputat de aproape trei ani în urmă. De la o înţepătură cu un cui ruginit, sau o sîrmă ruginită… Nu. Era un cui… Tu cărai un braţ de lemne pentru foc… Era iarnă… Şi erai la o mănăstire… Dar nu erai călugăr. N-ai depus jumătatea de jurămînt… Un timp ai vrut să devii călugăr, după aceea n-ai mai vrut.
Este corect?… Este.
Tu aprovizionai cu lemne chiliile celorlalţi călugări. Şi ai călcat pe o bucăţică de scîndurică ce era cu un cui pregătit special ca să calce cineva în el. Şi ai călcat tu. Ai scuturat piciorul, şi mai rău ai făcut. Toate ţesuturile din preajmă au fost zdrelite. Nu te-ai dus la medic ca să-ţi facă antitetanus. Ai crezut că te vindeci. Dar după înfecţie, piciorul s-a cangrenat… Iar cînd ai ajuns la spital, deja era prea tîrziu ca să se mai poată face ceva. Era strict necesar ca piciorul să fie amputat. Ai suferit mult din cauza asta. La vîrsta aceea să rămîi fără picior… Nu-i o plăcere, şi nici uşor.
5:11 ♦ Voi aţi venit aici cu speranţa reparării situaţiei. Dar aţi pus şi la îndoială, zicîndu-vă că dacă se rezolvă e bine, dacă nu, tot bine. Voi trebuie să vă hotărîţi. Dacă renunţaţi la îndoială, şi rămîneţi cu credinţa nestrămutată în puterea Domnului de a repara orice oaie din turma Sa, nu se poate să nu fie sorţi de izbîndă.
Credeţi voi că Domnul poate să aducă îndărăt piciorul pierdut?… Credeţi…
Dar adunarea crede?… Crede şi adunarea. Eu cred de asemenea.
Acuma, te rog să ridici pantalonul la ambele picioare… aşa, ca să vadă toată adunarea… Se vede şi afară?… Se vede… Deci piciorul stîng a fost înlocuit cu o proteză foarte scumpă… Ce zici, renunţi la ea?… Perfect. Dacă renunţi, să ştii că nici nu-ţi aparţine, măcar că ai cumpărat-o cu bani grei. Eşti dispus s-o arunci la gunoi acuma?… Şi n-o să-ţi pară rău?… Zice că nu. Demonteaz-o, şi unchiul tău s-o ia şi s-o ducă acum la coşul acela de gunoi.
Priviţi şi voi că nu le pare rău niciunuia.
Dacă arunci şi cîrja… Fiţi atenţi că o aruncă. Extraordinar.
Măi fraţilor, cu aşa ceva nu se glumeşte.
5:12 ♦Vreau doi voluntari să scoată coşul de gunoi afară, în stradă, ca să nu zăbovească pe aici…
Acuma că s-au întors şi voluntarii, vă mai întreb încă odată. Cei doi voluntari ştiu unde au dus proteza, dar voi nu ştiţi… Tot nu vă pare rău?… Dacă aţi rămas tari în credinţă, ridică-te aşa într-un picior… Ţine pantalonul ridicat, şi hai să-l ajutăm să facă uşor o piruetă, ca să vadă toţi că nu-i nici un truc. Încă o piruetă… şi încă una. Acuma rămîneţi amîndoi în picioare… Poţi să laşi pantalonul… Dar ţie îţi lipseşte un pantof… Nu mai spune… Aţi văzut şi voi?… Ei au venit cu celălalt pantof în sacoşă. Ei sînt siguri că Domnul rezolvă problema. Asta da credinţă.
Rămîne-ţi în picioare ca să fac o scurtă rugăciune.
5:13 ♦ Tată, eu sînt aici la dispoziţia Ta. Ia aminte la rugăciunea robului Tău. Eu nu ştiu dacă Tu voieşti, şi dacă l-ai găsit vrednic pe acest tînăr ca să-l repari. Dar Eu mă încred în Tine, şi ştiu că Slava Ta se va arăta şi în cazul acesta, ca să se ştie în vremea aceasta de sfîrşit al timpului, că eu sînt slujitorul Tău, şi că Tu eşti Dumnezeul meu. Şi dacă am căpătat trecere înaintea Ta, apleacă-Ţi urechea ca să auzi rugăciunea mea.
Aşa cum ai scos pe Moise şi pe Iosua, din focul mistuitor ca de furnal, din mijlocul vulcanului care scotea lavă incandescentă, întorcîndu-se la conducerea poporului (Exodul 24:13-18) după 40 de zile, tot aşa poţi să scoţi din focul crematorului şi piciorul acestui tînăr, pe care l-ai vindecat prin foc, şi să i-l aşezi înapoi la locul lui, în această seară, ca să-l vedem cu toţii, întreg şi nevătămat.
Dacă ai putut să-i scoţi pe cei trei tineri din cuptorul lui Nebucadneţar, vii şi nevătămaţi, Tu poţi şi acuma să faci acelaşi lucru, pentru că Tu eşti acelaş ieri, azi şi-n veci.
Fie ca să aplici efectului bumerangului şi partea a doua, astfel încît, dacă piciorul stîng a plecat de la acest tînăr, porunceşte-i Tu ca să se şi întoarcă.
Sînt aici ca să porunceşti cu gura mea, după care lucrarea Ta să fie împlinită. Eu î-Ţi mulţumesc Tată, în numele Domnului Isus Hristos, Mîntuitorul nostru.
Trebuie să vă amintesc că nu avem nevoie de aplauze, nimeni nu se ridică în picioare, nu ovaţionaţi… Minunaţi-vă în tăcere, şi da-ţii slavă Domnului în linişte.
5:14 ♦ Acum poruncesc piciorului pierdut al acestui tînăr, să se întoarcă din focul crematoriului, şi să se aşeze la locul lui, fără durere, chiar insesizabil, în termen de un minut. Porunca am dat-o în Numele Domnului Isus cel răstignit şi înviat, amin.
Aşteptăm un minut să vedem ce se întîmplă… Stai să-ţi pun şi pantoful stîng alături de celălalt… Priviţi pantalonul că este gol pe interior… iată că fac ce vreau cu el… dar acum îl las ca să se aşeze deasupra pantofului, ca şi cum ar avea şi picior înăuntru. Şi eu nu-i fac nimic. N-am nici baghetă, nici toiag, şi nici magician nu sînt. Iată, chiar mă întorc cu spatele ca să nu-l văd. Nici nu mă mai interesează…
Dar ce-i, ai venit să sari în sus pe aici? Îţi arde-a zburda şi de joacă? Ia uite ce genoflexiuni face… Dar opreşte-te acuma… Unde alergi? Hei! Întoarce-te înapoi, şi fii disciplinat. Vino aici din nou lîngă unchiul tău care plînge şi el de bucurie…
5:15 ♦ Gata, ridică-ţi pantalonii… Priviţi, priviţi semnele şi minunile Domnului nu au încetat.
Piciorul a revenit înapoi, măcar că a fost amputat, ars în focul crematoriului de la spital, şi nici n-a mai fost nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Priviţi! Nici semne nu sînt c-ar fi dispărut vre-odată. Mare este puterea lui Dumnezeu…
Eu nu ştiu ce se întîmplă, dar iarăşi plîng oamenii din adunare. Măi fraţilor, astea nu-s poveşti lacrimogene. Este realitate. Este Domnul care lucrează. Acelaş Domn Isus veşnic.
Dacă voi vreţi să mai rămîneţi înainte de a pleca, mergeţi la locurile voastre. Vă urez drum bun şi Domnul să vă călăuzească. Nu uitaţi să vă botezaţi în numele Domnlui Isus! Să nu spuneţi nimănui c-aş fi eu vindecătorul, pentru că ar fi o minciună. Eu nu fac vindecări. Domnul este singurul vindecător. Domnul să vă binecuvînteze!
5:16 ♦ Îţi mulţumesc Doamne Isuse pentru că te-ai făcut vizibil prin lucrările Tale, şi împlineşti ce a rămas scris în Ioan 14:12. Îţi mulţumesc că ai transformat cenuşa de la crematoriu din nou în picior funcţionabil, şi l-ai şi reaşezat la locul lui de unde fusese decupat. Tu ai demonstrat încă odată în plus că ~foc şi lumină sîntem~, (din foc şi din lumină sîntem desprinşi) şi tot în ~foc şi în lumină ne întoarcem. Ne-ai făcut Doamne să înţelegem şi să ştim că sîntem flăcările Tale şi lumina Ta, măcar că ne manifestăm ca oameni.
Îţi mulţumim Tată, şi te rugăm să ne descoperi toate tainele pe care avem dreptul să le cunoaştem, fiind mădulare ale Fiului Tău preaiubit, Domnul nostru Isus Hristos.
Ajută-ne Doamne să te lăudăm în mijlocul mulţimilor, ca să ştie toată creaţia Ta cine eşti Tu. Deschide-ne gurile Doamne ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în numele lui Isus. Amin.
6
6:1 ♦ Aţi văzut că Moise, măcar că a fost născut din femeie, el era alesul Domnului (Psalm 106:23) chiar dacă nu putea vorbi uşor. Vorba lui şi limba lui erau încurcate. Aşa este scris în Exodul 4:10. Dar Domnul i-a zis în versetul 11: ,,Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu Domnul?,,
Auzi Cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb. Chiar Domnul. Şi noi care judecăm că dacă un om este surd, mut, orb, handicapat şi neputincios, ar fi din alte cauze.
,,Cel care a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă? Cel ce pedepseşte neamurile, s-ar putea să nu pedepsească?,, (Psalm 94:9-10).
6:2 ♦ Acelaş Domn, măcar că-l face pe om surd, sădindui-o aşa surdă, tot EL poate să o şi repare ca să audă. Chiar dacă întocmeşte ochi orbi pentru un om, EL poate să-i repare ca să poată vedea cu ei. Şi ce dacă un om este mut? Domnul dacă vrea poate să-l facă a vorbi. Totul este la voia Lui. EL pedepseşte neamurile, şi tot EL le legă rănile (Psalm 147:3) şi-i mîngîie.
,,Nu vreau să cert in veci, zice Domnul, nici să ţin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut. M-am mîniat şi i-am lovit, M-am ascuns în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui. Şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mîngîia, pe el şi pe cei ce plîng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze… Da Eu îl voi tămădui,, (Isaia 57:16-19).
După cum vedeţi, astăzi se împlinesc aceste Cuvinte ale Domnului.
Tînărului căruia Domnul i-a luat piciorul, măcar că i l-a trecut şi prin foc făcîndu-l scrum, i l-a adus şi înapoi, ca şi cum nu s-a întîmplat nimic, chiar dacă el a suferit lipsa lui 3 ani de zile.
6:3 ♦ Moise a fost mistuit de flăcările uriaşe ale vulcanului. Scrumul trupului său amestecîndu-se cu lava incandescentă care se revărsa din vîrful muntelui. 40 de zile şi 40 de nopţi nu s-a mai ştiut nimic de el. Nimeni nu se mai aştepta ca el să mai poată fi recuperat vre-o dată. Dar el nu numai că a ieşit de acolo viu şi nevătămat, a adus cu el şi tablele legămîntului scrise cu Degetul Domnului. Şi aflăm că Degetul Domnului era chiar Moise (Exodul 8:19). Auzi cine era Moise. Era un mădular din trupul lui Dumnezeu care putea să intre în focul ca de furnal, şi putea să iasă de acolo viu şi nevătămat. Şi nu numai odată. Dumnezeu vorbea cu el gură către gură (Exodul 33:11 Numeri 12:8).
Voi dezvolta în altă predică, mai multe amănunte despre mădularele Domnului.
6:4 ♦ Dacă Dumnezeu este Un Foc Mistuitor (Deuteronom 4:24), şi Moise era Degetul Domnului, ca mădular al Aceluiaş Domn, înseamnă că şi Moise era o flacără din acel Foc Mistuitor, măcar că se manifesta ca un om. Dacă efectul bumerangului trecea prin acel Foc pentru el, nu era nici o nenorocire. Focul era mediul lui în care trăia chiar înainte de a se naşte ca om, ceea ce este valabil pentru toţi copiii lui Dumnezeu.
Nu mai putem amîna. Trebuie să încheiem repede predica şi să începem serviciul de vindecare. În timp ce voi aveţi o pauză de cîteva minute, eu vă voi spune ceva în încheiere.
Am să vă dau două exemple ca să vedeţi pe cine tămăduieşte Domnul.
6:5 ♦ Îndrăcitul care avea o legiune de demoni în el (Marcu 5:2-13 Luca 8:27-33), nici măcar nu ştia ce-i cu el. Era viu, dar nu scrie nicăieri că ar fi dorit izbăvirea de acei demoni, nici că ar fi avut credinţă, nici că ar fi cerut Domnului să-l elibereze, şi nici nu s-a găsit nimeni ca să creadă pentru el. Dar el a fost găsit vrednic de mîntuire fără credinţa personală, sau a altcuiva.
6:6 ♦ Nicăieri nu scrie că femeia gîrbovă ar fi cerut Domnului s-o dezlege de neputinţa ei, şi nici că ar fi crezut, şi nici altcineva nu s-a găsit ca să creadă pentru ea. ,,Isus a chemat-o şi i-a zis: –Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta,, (Luca 13:12). Şi aflăm că femeia aşa cum era ea, era o fiică de-a lui Avraam (versetul 16).
6:7 ♦ De ce am subliniat exemplele respective? Ca să nu înţelegeţi aşa cum se vehiculează destul de des, că numai dacă ai credinţă în Domnul poţi să fii mîntuit. Credinţa nu o ai de la tine putere. Credinţa este o însuşire, tot aşa cum este şi Înţelepciunea şi priceperea. Credinţa o ai dacă ţi-o dă Domnul. Dacă nu ţi-o dă, nu o ai. Şi aţi văzut în aceste exemple că măcar de-ai fi fiu sau fiică de-a lui Avraam nu eşti înzestrat cu credinţă neapărat.
6:8 ♦ Despre săracul Lazăr nu scrie nicăieri c-ar fi avut credinţă, dar el era mădular din sînul lui Avraam. Era mîna lui Avraam ce se manifesta ca un om sărac aici pe pămînt, iar după ce a murit ca un om, s-a întors înapoi acolo unde îi era locul, tot ca un efect de bumerang.
Aşa că, fie că ai credinţă sau nu ai, fie că cineva crede pentru tine sau nu crede, important este să fii moştenitor/mădular de-a lui Avraam, adică să fii sămînţă aleasă de Dumnezeu.
6:9 ♦ Grîul ajunge în hambar fie că vrea, fie că n-ar vrea. Dar neghina, măcar că creşte împreună cu grîul, şi se dezvoltă, şi-i mai frumoasă decît grîul, oricît s-ar strădui, nu va ajunge niciodată în hambar.
Acelaş lucru se întîmplă şi cu oamenii. N-au decît să fie ei şi cu stea în frunte, nu depinde neapărat de credinţa lor, sau de cît de frumos predică de la amvon, sau că-i un mare şi vestit teleevanghelist, dacă nu-i din viţă Impărătească tot degeaba. Nu va ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu niciodată.
6:10 ♦ Unii oameni au credinţă, dar nu în cine trebuie, măcar că strigă sus şi tare că ei cred în Isus. Ei sînt oameni de tip neghină care se manifestă ca şi cum ar fi vii, măcar că-s morţi din start. Precum neghina care-l şicanează pe grîu atît de mult, aceşti oameni trăiesc doar să-i încurce pe originalii copii ai Domnului. Dar oricît i-ar încurca şi i-ar înlătura ca să iasă ei la iveală, pe Domnul nu-L pot înşela niciodată. Doar aleşii Domnului vor fi mîntuiţi.
,,Credinţa a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna,, (Iuda 3). Dar printre sfinţii originali ,,s-au strecurat unii oameni scrişi de mult pentru osîndă,, (Iuda 4). ,,EL a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia,, (Iuda 6). ,,Ei sînt oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul,, (Iuda 19).
6:11 ♦ Spuneam chiar de la început că efectul bumerangului este valabil şi în interiorul pămîntului, şi că trebuie să aduc argumente în acest sens.
Domnul Isus a predicat duhurilor din închisoare din mijlocul pămîntului. EL a ajuns acolo în timp ce era crucificat pe dealul Căpăţînii la Golgota, şi se desfăşura tot ritualul cu înmormintarea Trupului. Cînd a luat o pauză, a venit să-Şi recupereze Trupul din mormînt, ascunzîndu-L. Apoi nu L-a împiedicat nimic sa se reîntoarca din nou în mijlocul pamîntului ca sa continuie proopovădiurea. Astfel că EL a vizitat centrul pămîntului de două ori pînă ce S-a arătat ucenicilor în Galilea. Un dublu efect al bumerangului.
,,EL a fost omorît în trup, dar a fost înviat în Duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare care fuseseră răzvrătite odinioară,, (1Petru 3:19).
6:12 ♦Ce a făcut Domnul cu Viaţa Lui? Şi-a dat-o şi a luat-o înapoi; ,,Tatăl Mă iubeşte pentru că-mi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau,, (Ioan 10:17). Acelaş efect de bumerang.
6:13 ♦ Hai să vedem în ce mod s-a făcut Înălţarea Domnului şi cum va fi revenirea Lui.
Mulţi credincioşi au o imagine falsă asupra acestui amănunt.
Este scris aşa: ,,Pe cînd se uitau ei la EL, S-a înălţat la cer, şi ~un nor~ L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd se suia EL, iată că l-i s-a arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: –Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, ~va veni în acelaş fel~ cum L-aţi văzut mergînd la cer,, (Fapte 1:9-11).
6:14 ♦ Ca să ştim cum S-a înălţat, noi trebuie să vedem cum este venirea Lui.
Găsim scris în Marcu 13:26. [Atunci se va vedea Fiul omului venind ~pe nori~ cu mare putere şi cu ~slavă~]. Deci ,,nu venind pe pămînt,, ci pe nori.
,,Iată că EL vine pe nori. Şi orice ochi ÎL va vedea,, (Apocalipsa 1:7).
,,Iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un Fiu al omului,, (Daniel 7:13).
,,Pe nori şedea Cineva care semăna cu un Fiu al omului,, (Apocalipsa 14:14).
,,Domnul vine într-un Foc,, (Isaia 66:15). EL însuşi este Foc mistuitor (Evrei 12:29).
,,Înfăţişarea Slavei Domnului era ca un Foc mistuitor,, (Exodul 24:17).
,,Cel ce a fost arătat în trup… a fost înălţat în Slavă,, (1Timotei 3:16).
6:15 ♦ Apostolul Pavel a văzut foarte bine cum a fost înălţat Domnul. Adică a fost înălţat în Slava Lui ce era un Foc mistuitor.
Înălţarea Domnului a fost asemănătoare venirii Lui. Şi cum venirea Lui este pe norii de foc al cerului, numai că EL S-a transformat în ~Foc mistuitor~ la episodul înălţării.
Ucenicii priveau Acel Foc mistuitor care se înălţa la ceruri.
Domnul Isus Hristos este Acelaş Dumnezeu Atotputernic din vechime. Şi ştiţi de ce?
Aţi văzut cum am început predica? Exact cum am început-o tot aşa o şi termin.
6:16 ♦Dacă Domnul Isus a zis în Apocalipsa 22:13 ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul,, putem observa că Dumnezeu din vechime a spus acelaş lucru:
,,Eu Domnul Cel dintîi şi Acelaş pînă-n cele din urmă viacuri,, (Isaia 41:4b).
,,Eu, Eu sînt Domnul, şi afară de Mine nu este nici un Mîntuitor,, (Isaia 43:12).
,,Eu sînt Cel dintîi şi cel de pe urmă, şi afară de Mine nu este alt Dumnezeu,, (Isaia 44:6b).
,,Ascultă-Mă Iacove! Şi tu Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sînt Cel dintîi, şi tot Eu sînt Cel din urmă,, (Isaia 48:12).
Domnul nostru Isus Hristos care este Dumnezeul veşnic, fie lăudat şi mărit în veci. Amin!
6:17 ♦Începem imediat serviciul de vindecare cu ajutorul Domnului, în ordinea biletelor de ordine. Acordaţi-mi doar 10 minute de pauză şi mie! Sper să nu încurcăm programul de dimineaţă. Eu cred că pînă la răsăritul soarelui vom pleca de aici, dacă este şi voia Domnului.
Efectul Bumerangului
//////////////////////////////////////////////////
Fără măhramă – Mila Domnului
Autor Valentin Trifan
1:1 ♦ Am citit de curînd două predici de pe internet. Una din ele are nişte comentarii foarte bune, la care nu mai am nimic de adăugat. Mă refer la predica intitulată „Iosif o imagine simbolica a Domnului Isus”, scrisă de Vasile Iancu.
Cealaltă la care nu s-a făcut nici un comentariu pînă acum, merită discutată, şi simt că trebuie să adaug ceva la ea. De aceea predica de azi am intitulat-o în aşa fel ca să se distingă, dar să fie şi în ton cu predica în discuţie.
Pentru că mai sînt şi alţi invitaţi înscrişi la cuvînt, voi încerca să fiu cît mai expeditiv, şi voi restrînge cît pot de mult tot ce am de spus, mai ales că la final sînt suficienţi bolnavi care aşteaptă programul de vindecare.
1:2 ♦ Într-adevăr mila lui Hristos a depăşit şi depăşeşte orice limită.
Domnul avea milă de cei suferinzi, fie că treceau ei pe lîngă EL, fie că EL ajungea pe la ei.
Unii suferinzi erau neputincioşi de a veni la EL, dar erau aduşi de către cei sănătoşi, aşa cum a fost adus slăbănogul. Pentru alţii care nu puteau nici să ajungă la EL, şi nici nu puteau fi aduşi, se găsea cîte un mijlocitor, ca în cazul sutaşului ce a mijlocit pentru robul său.
1:3 ♦ Am o nelămurire însă. De exemplu am observat ceva în aliniatul doi, din predica pe care am pus-o în discuţie. Citez:
„Cand la Fiul lui Dumnezeu a venit femeia pacatoasa, El n-a respins-o pe cea care cazuse in ispita curviei si care acum plangea cu lacrimi sincere si adevarate… duhul femeii dupa savarsirea pacatului s-a căit sincer“.
În Biblie (Ioan 8:3-11) nu scrie că femeia ar fi venit din proprie iniţiativă. Ea a fost adusă de către Cărturari şi Farisei, care susţineau că au prins-o în flagrant delict. Şi nu scrie acolo că ea ar fi plîns, deşi nu este exclus. Dar de unde ştie autorul predicii respective, că ea s-ar fi căit sincer după săvîrşirea păcatului? În Biblie nu se specifică.
1:4 ♦ În aliniatul patru a scris:
„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere“.
Hai să gîndim un pic!
Cîte porunci primise Adam şi Eva în Gădina Eden?
Eu am găsit doar două.
Prima este „Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul…“ (Geneza 1:28), iar a doua este „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei mânca din el, vei muri negresit“ (Geneza 2:16-17).
1:5 ♦ Problema este că dacă erau ascultători de una din porunci, ar fi devenit neascultători faţă de cealaltă.
Pentru înmulţire era necesară împreunarea, şi ei nu se împreunau, măcar că…
„Omul si nevasta lui erau amandoi goi, si nu le era rusine“ (Geneza 2:25) .
În felul acesta ei ar fi trăit veşnic fără să se înmulţească. Deci ar fi fost neascultători faţă de prima poruncă. Adică nu se înmulţeau. Şi Dumnezeu voia ca ei să se înmulţească.
1:6 ♦ Pentru ca să nu moară, ei nu trebuiau să guste din pomul cunoaşterii. Dar moartea era o consecinţă a cunoaşterii (atît a Binelui cît şi a răului). Şi ei pînă la amăgire au cunoscut doar Binele. Ca să moară, ei trebuiau să cunoască şi răul. Şi ce fel de pom era? Era pomul cunoaşterii Binelui şi răului.
Cine este Binele? Dumnezeu (Marcu 10:18).
Înseamnă că răul nu poate fi altcineva decît satan.
Deci ei ca să nu moară, n-ar fi trebuit să-l cunoască pe satan. Şi totuşi l-au cunoscut la episodul amăgirii. Şi nu l-au căutat ei pe satan, ca să-l cunoască. Ei n-au insistat în căutarea celui rău. Dar răul şi-a făcut apariţia prin şarpe.
1:7 ♦ Mai este un verset ce trebuie băgat în seamă.
„omul… se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup“ (Geneza 2:24).
Acest verset nu l-a rostit Adam, ci chiar Ziditorul (vezi Matei 19:4-6).
„Oare n-ati citit ca Ziditorul, dela inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca, si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal său si pe mama sa, si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup?” Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Marcu 10:6-9 Efeseni 5:31).
Deci după separare (adică după extragerea Evei din Adam), ce este scris? Ce anume a făcut Dumnezeu? I-a împreunat. Auzi Cine i-a împreunat! Chiar Dumnezeu.
Asta înseamnă că Adam şi Eva nu s-au împreunat de capul lor. Ei au fost îndemnaţi să se împreuneze; şi nu înseamnă neascultare.
1:8 ♦ Apostolul Pavel merge chiar mai departe zicînd:
„Nu stiti ca cine se lipeste de o curva, este un singur trup cu ea? Caci este zis: ♦ Cei doi se vor face un singur trup“ (1Cor.6:17) .
Deci stă scris că „omul se va lipi de nevasta sa. Şi ce a împreunat Dumnezeu…“ (Geneza 2:24 Matei 19:4-6)
Asta presupune că era prevăzută împreunarea (de către Dumnezeu), înainte de episodul amăgirii. Şi trebuia să se împlinească.
De ce era necesară împreunarea? Pentru înmulţire. Adică pentru împlinirea primei porunci, cea cu înmulţirea.
1:9 ♦ Pentru porunca a doua, Dumnezeu nu explică felul în care se va împlini. De ce? Pentru că ea nu trebuia să se împlinească. Adică nu trebuia să se împlinească prima parte a poruncii, cea cu interzicerea gustării din pomul cunoaşterii.
Doar consecinţa cunoaşterii trebuia împlinită.
Era o poruncă în favoarea lui satan. De aceea satan nici n-a fost blestemat după episodul amăgirii. El doar şi-a făcut datoria. El era pe postul amăgitorului.
1:10 ♦ Blestemul a căzut doar pe şarpe, care a fost modificat în totalitate, rămînînd fără picioare, nemaiputînd vorbi ca un om, şi i s-a schimbat modul de hrănire (Geneza 3:14).
Apoi a fost blestemat pămîntul, măcar că a fost din cauza lui Adam. Dar Adam nu a fost blestemat, şi nici Eva. De ce? Pentru că ei erau deja binecuvîntaţi. Este scris în Geneza 1:28.
„Dumnezeu i-a binecuvântat“.
Ei erau binecuvîntaţi în mod special, încă de la început, pentru înmulţire. Citiţi versetul întreg ca să vedeţi că înmulţirea omului făcea parte din această binecuvîntare. Deci nu era un blestem.
De ce am subliniat că nu era blestem? Pentru că cine-i blestemat urmează să fie nimicit. Aşa scrie în Psalm 37:22.
Ori Adam şi Eva trebuia doar să treacă prin moarte. Şi nu era nici o nenorocire. De ce? Pentru că este scris:
„Eu sunt Învierea si Viaţa. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trăi“ (Ioan.11:25).
1:11 ♦ Femeia doar trebuia să cunoască durerile naşterii. În felul acesta Dumnezeu a completat procedura de înmulţire a omului.
Că înmulţirea trebuia precedată de amăgire, şi că lumea trebuia să înţeleagă c-ar fi fost vorba de neascultare, este altă problemă. Împortant este că Dumnezeu a împlinit prima poruncă dată omului.
Şi ce dacă a împlinit-o folosindu-Se de satan? De aceea l-a creat, ca să se folosească şi de el. Şi satan este doar un înger supus Domnului.
Mulţi înţeleg că satan ar avea libertate de decizie în acţiunile sale. Nu este adevărat. Pînă nu capătă îndemn şi putere de la Dumnezeu, el nu poate să facă absolut nimic. El este doar o creaţie a lui Dumnezeu care execută numai ce vrea Dumnezeu. Nimic din propie iniţiativă.
Este scris în „1Petru 3:22“ că Dumnezeu… Şi-a supus îngerii, stapanirile si puterile. Rezultă că inclusiv satan este supus Domnului.
1:12 ♦ Dacă omul n-ar fi murit niciodată, doar ar fi trăit veşnic, şi nu s-ar fi înmulţit deloc. Ori Dumnezeu voia ca omul să se înmulţească. De aceea a dat poruncă de înmulţire începînd de la Adam, şi continuînd cu Noe, Avraam, Isaac, Iacov.
Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca omul să se înmulţească, nu l-ar fi lăsat pradă amăgirii ştiind prea bine consecinţa trecerii prin moarte. Omul fiind cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu, ar fi fost protejat, iar satan ar fi fost împiedicat să-i amăgească.
1:13 ♦ Este o întrebare la care aş vrea să răspundă cei care îi învinovăţesc pe Adam şi Eva de neascultare:
Dumnezeu fiind atoateştuitor, este imposibil ca să nu fi ştiut de episodul amăgirii înainte de a da cea de-a doua poruncă omului; de fapt chiar avea în plan episodul amăgirii. Oare nu-i putea preveni EL pe ei ca să nu se lase amăgiţi? Şi dacă tot voia să-i treacă prin proba amăgirii, i-ar fi înzestrat şi cu puterea de a o depăşi. Dar nu i-a prevenit, şi a ascuns de ei aceaastă probă.
Adam şi Eva nu trebuia să ştie prin ce urmau să treacă. Dar ei au fost destul de inteligenţi ca să împlinească porunca cea mai importantă, din cele două existente. Ei au dat ascultare primei porunci care era cea mai importantă. Dacă s-ar fi temut de trecerea prin moarte nu s-ar mai fi înmulţit niciodată. Ei au ştiut că moartea face parte din viaţa veşnică.
„Daca trăim, pentru Domnul trăim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, fie ca trăim, fie ca murim, noi sântem ai Domnului“ (Rom.14:8). Şi Domnul este Viaţa (Ioan 11:25 şi 14:6).
Aceste versete, împreună cu prima poruncă dată omului, îi exonerează pe Adam şi Eva de vinovăţie. Ei nu au nici o vină că noi trecem prin moarte şi ne înmulţim. Ei au executat ceea ce Dumnezeu avea în planul Său.
1:14 ♦ În predica „Pilda Neghinei“ am arătat în mod amănunţit ce se întîmplă cu grâul. Ce este grâul din hambar? Este doar pe post de sămânţă. Ce este Sămânţa? Aflăm din Biblie că:
„Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Luc.8:11).
Acolo în hambar, grâul nu s-ar înmulţi niciodată, ci doar ar exista.
Ca să se înmulţească, grâul trebuie scos afară din hambar şi semănat. Adică este scos de acolo de unde se odihnea, şi trimis acolo unde nu se mai poate odihni. Dar nu pleacă din proprie iniţiativă din hambar, ci este scos şi semănat în mod fortuit. Odată semănat, grâul va face tot ce are de făcut, funcţie de cum sună porunca lui Dumnezeu din ziua a trei-a a creaţiei.
„Sa dea pământul verdeaţă, iarba cu sămânţă, pomi roditori, cari să facă rod dupa soiul lor si cari sa aibă în ei sămânţa lor pe pământ“ (Geneza 1:11).
Dacă grâul, şi orice plantă, şi orice vieţuitoare execută întocmai porunca de înmulţire, omul de ce n-ar fi executat? Dacă citiţi în primul capitol din Biblie versetul 22, veţi vedea că peştii mărilor şi păsările uscatului şi ale cerului au primit porunca înmulţirii lor. Şi nu s-a găsit nimeni să le acuze c-ar fi fost neascultătoare săvîrşind un păcat, aşa cum se găsesc unii să-l acuze pe om de neascultare şi de păcat primordial.
1:15 ♦ Dacă Dumnezeu avea altceva în plan pregătit pentru om, Biblia n-ar fi ascuns asta. Şi dacă era să aleagă omul cu de la el putere, în conformitate cu Liberul Arbitru, ce anume ar fi trebuit să aleagă ca să fie pe placul Domnului?
Să zicem că Eva nu s-ar fi lăsat amăgită, şi nici Adam. Ei n-ar mai fi trecut prin moarte, dar nu se mai împlinea porunca înmulţirii omului.
În Eden era imposibilă înmulţirea, pentu că este scris:
„nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri“ (Marc.12:25 Mat.22:30).
Deci în Eden nu era posibil aşa ceva. De aceea Adam şi Eva au fost transferaţi în lumea aceasta unde este posibilă împreunarea, măcar că se mai trece şi prin moarte, dar se împlineşte porunca privitoare la înmulţire.
1:16 ♦ Se mai poate pune problema şi altfel. Dumnezeu fiind suveran, şi vrînd să înmulţească omul creat de EL, oare nu I s-ar fi ştirbit din suveranitate dacă cea mai iubită creaţie s-ar fi împotrivit poruncii Sale?
Să presupunem că amăgirea Evei ar fi fost un eşec pentru satan; unde eram noi acum? Rămîneam în gîndurile unui Dumnezeu neputincios de a-Şi împlini planurile Sale cu privire la înmulţirea lumii.
Şi se naşte o altă întrebare: Cum rămîne cu atotputernicia lui Dumnezeu? De ce n-a putut EL să-l înmulţească pe om aşa după cum Şi-a propus? Pentru că (vor spune unii), Eva era în posesia Liberului Arbitru, şi putea să-şi permită a zădărnici planurile lui Dumnezeu.
1:17 ♦ Alţii vor comenta că Dumnezeu ar fi găsit o altă cale prin care Dumnezeu l-ar fi înmulţit pe om. Eu sînt deacord că se putea găsi altă cale de înmulţire; dar dacă a ales calea asta, de ce să fie pus Dumnezeu în încurcătură de propria Sa creaţie? Ar mai fi fost EL suveran în cazul acesta? Nicidecum.
Pe de altă parte, Dumnezeu cînd i-a creat pe Adam şi Eva, le-a făcut şi mădularele specifice reproducerii, în mod special ca să se producă împreunarea. Din alte motive eu nu cred că le-o fi făcut.
Sau dacă tot ar fi vrut să-l păstreze pe om fără ca să moară şi implicit fără ca să se înmulţească, nici nu mai era nevoie s-o scoată pe Eva din Adam. Nu era nici o problemă dacă Eva continua să rămînă în continuare pe post de coastă în Adam.
Şi Adam era purtător de sămânţă umană. Pentru ce l-o fi înzestrat Dumnezeu pe bărbat cu asemenea sămânţă? Oare nu pentru înmulţire?
În condiţiile acestea afirmaţia din aliniatul patru, pe care o repet mai jos, nu-şi mai găseşte rostul. Priviţi din nou ce a scris:
„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere“.
1:18 ♦ Oare nu ducem noi în rătăcire pe cititori cu asemenea afirmaţii?
Poate c-ar trebui să medităm înainte de a scrie ceva neadevărat.
Se poate lua în calcul şi faptul că unii oameni vor să explice după puterea lor de înţelegere, sau după cum au fost îndoctrinaţi, luînd de bună şi o minciună pe care a auzit-o şi o proopovăduieşte mai departe.
Dar a sosit ceasul să mai cunoaştem şi adevărul.
1:19 ♦ Numai ca să vedeţi ce a fost în stare să scrie despre cea mai iubită creaţie a Domnului. Citez:
„creatia cerului decazuta-omul schimonosit in cel mai urât mod cu putinta de efectele pacatului“.
Oare de ce-l vede el pe om schimonosit şi decăzut? Cum să fie cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu schimonosită? Este o înjosire la adresa lui Dumnezeu. Adică avem un Dumnezeu incapabil de a crea pe om asemeni Lui, scăpîndu-l de sub control? Chiar e de mirare…
Eu îl văd pe om exact aşa cum vrea Dumnezeu ca să fie. Şi nu-i schimonosit de loc, nici decăzut.
Ce mă miră cel mai mult este că nimeni nu ia atitudine, ca să corecteze asemenea stil de predică.
1:20 ♦ Autorul mai adaugă ceva în aliniatul patru, foarte ciudat:
„Mantuitorul a ales crucea ca sa dea viata celor ce-l primesc ca Domn“.
Cu alte cuvinte este exact ca şi cum ar spune că dacă cineva nu-L primeşte ca Domn, Mântuitorul nu dă viaţa, măcar c-a ales crucea.
Asta dă de înţeles că ar depinde de om dacă vrea să fie mîntuit sau nu. Ca şi cum Creatorul ar fi la dispoziţia creaţiei Sale. Dacă creaţia ÎL acceptă, EL ar fi dator să-i ofere viaţa. Dacă creaţia nu-L acceptă, EL n-ar avea dreptul să se atingă de ea. Drept urmare creaţia Sa ar muri, fără ca EL să se aleagă cu vre-o satisfacţie.
Toate citatele din acea predică, pe care le-am amintit aici, conduc la ideea că Dumnezeu ar fi scăpat de sub control creaţia Sa, şi acum este pe margine înfrînt şi îngîndurat, stînd smerit şi aşteptînd doar pe acei care s-ar oferi voluntar să-L accepte.
Foarte trist că se mai predică astfel încît să se deformeze imaginea Domnului. De parcă Domnul ar fi iresponsabil şi incapabil să-Şi supună şi creaţia Sa. Oare s-au inversat rolurile? Adică Dumnezeu este supus creaţiei sale? Foarte interesant.
1:21 ♦ Şi dacă-i vorba de milă, Domnul zice:
„El va avea iaras mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre, si va arunca in fundul mării (uitării) toate pacatele lor. (Mica.7:19)
„Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fara mila, si nu Ma voi indura; chiar daca vor striga in gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.” (Ezec.8:18)
„Eu Ma indur de cine vreau sa Ma indur, si am mila de cine vreau sa am mila!” (Exod.33:19)
Toate aceste versete demonstrează că nu depinde de OM mila Domnului, ci depinde doar de Domnul. Înseamnă că Domnul nu are milă pentru cel căruia nu vrea să i-o acorde.
1:22 ♦ Ultimul paragraf din predică. Iată ce zice:
„El ne-a facut o promisiune, si anume aceea ca El nu ne va lasa singuri dupa ce va pleca in ceruri, ci ca va trimite un MANGAIETOR, DUHUL CEL SFANT, ca sa ne ajute in toate durerile noastre…“
Unele versete dau de înţeles şi aşa ceva. De exemplu:
„Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-l voi trimete“ (Ioan 16:7).
„Cand va veni Mangaietorul, pe care-l voi trimete dela Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede dela Tatal, El va marturisi despre Mine“ (Ioan 15:26).
„Si Eu voi ruga pe Tatal, si El vă va da un alt Mangâietor, care sa ramâna cu voi in veac; si anume, Duhul Adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentruca nu-l vede si nu-l cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi“ (Ioan 14:16-17).
1:23 ♦ Şi nu-mi propun aici să combat trinitarismul. Unii oameni trebuie să priceapă doar în acest mod trinitar. Este problema lor.
Dar ce facem cu versetele care dau de înţeles altfel? Nu le mai băgăm în seamă?
„EL însuş va veni, si vă va mântui“ (Isa.35:4).
„Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi“ (Ioan 14:18).
„Aţi auzit ca v-am spus: „Ma duc, si Ma voi intoarce la voi“ (v28).
„Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi“ (Ioan 14:3).
„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului“ (Matei 28:20).
1:24 ♦ Dacă Domnul este cu noi pînă la sfîrşit, în toate zilele, asta înseamnă că EL nu ne-a părăsit. Nu a venit altcineva în locul Lui. Chiar EL a venit. Eu am explicat destul de clar în predicile „Efectul Bumerangului“ „Tabla de Şah“ şi în „Pilda Smochinului“. Dealtfel chiar Domnul zice:
„Duhul Adevarului/Mangâietorul… ramane cu voi, si va fi in voi“ (Ioan 14:16-17).
„Eu sunt in voi“ (Ioan.14:20).
„Eu voi ramânea in voi“ (Ioan.15:4).
Cine rămâne în noi? Duhul Sfânt sau Isus Hristos? Eu cred că-I una şi aceeaşi persoană.
1:25 ♦ Şi apostolul Pavel deasemeni zice:
„Hristos in voi“ (Col.1:27). Cine să fie în noi? Auzi cine! Hristos.
Apostolul Pavel nu zice „Duhul Sfânt în voi”
Dar chiar şi în mod logic se poate vedea asta. Judecaţi şi voi!
Cine/Ce este Mângâietorul?
Este Duhul Sfânt (Ioan 14:26)
Este Duhul Adevărului (Ioan 15:26).
Al cui Duh? Al Adevărului.
Dar Cine-I Adevărul?
Isus Hristos este Adevărul (Ioan 14:6)
Deci Duhul Adevărului este de fapt Duhul Lui Hristos (Romani 8:9)
De ce? Pentru că Domnul este Duhul (2Cor.3:17)
1:26 ♦ concluzie: Duhul Sfânt/Mângâietorul este Isus Hristos.
COMENTARII
2009-08-23 – Preda Paul [] a scris
Mila Domnului nu este inţeleasă aproape deloc Domnule Predicator Tănase Scatiul… dacă an citit eu bine… Am citit „Frate” predica domniei voastre până pe la Satan care ziceţi domnia voastră că nu a fost blestemat de Dumnezeu…
Aş începe cu sfârşitul care mă doare rău de tot, adică şarpele care îmi vine să şi râd, dar să şi plâng în acelaş timp, căci Dumnezeu nu l-a blestemat retezându-i piciorele să se târască, ci este poetic spus, deoarece şarpele din acest pasaj poetic este nici mai mult nici mai puţin decât Sarpele cel vechi, Diavolul şi Satana stimabile predicator. … Si vă spun eu că a fost blestemat cu moartea Şarpele acesta…
Şi ca fapt divers, zice o poruncă, nu să nu curveşti şi tu odată că te duce ăl rău dacă tu nu vrei, ci să nu PREACURVEŞTI, adică să-ţi faci de cap precum femeea păcătoasă despre care aţi vorbit, şi conform Legii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, trebuia ucis şi cel care a curvit cu respectiva femee condamnată la moarte – cu pietre omorâtă… Aşadar prin intuiţie, credem că Domnul Iisus care ştia de la Tatăl gândurile oamenilor toţi, a scris pe pământ pe toţi cei care au avut-o pe această femee prinsă în adulter, iar ei au fugit de frică toţi, căci toţi o avuseseră,… amin, că mi-o fi şi mie cu atâtea explicaţii, bune zic eu pentru cunoaşterea în detaliu a Lucrurilor toate.
VĂ MULŢUMESC AZI 23 AUGUST 2009, ora 9:30. şi se prea poate să fie o predică nu un comentariu, aşa că voi selecte scrierea aceasta scrisă Laiv (direct), şi poate va fi citită ca prima mea predică la Resurse Creştine, amin.
2009-08-23 – Tănase Skatiu [] a scris
„Cercetati Scripturile!“ (Ioan 5:39).
Îmi pare rău că n-am specificat de la început că eu doar am anexat predica aici, fără să fiu autorul ei. Şi nu-i vina mea că nu-i place lui Preda Paul. Nici o predică nu îndeplineşte condiţiile de a împăca pe toţi oamenii. Chiar Domnul Isus Hristos cînd predica, era contestat de Farisei, de Saduchei, de Cărturari, de Preoţii cei mai de seamă, şi de Învăţătorii Legii. Dar noroadele erau încîntate de tot ce auzea din gura Domnului. ≈ Părerile sînt întotdeauna împărţite. Dar ar trebui să se ştie că satan era (şi este) doar un duh fără carne şi fără oase. Duhul lui satan era în şarpele cel vechi care a amăgit-o pe Eva. Şi într-adevăr satan nu a fost blestemat, ci doar partea materială de care s-a folosit, adică şarpele. La acel şarpe S-a adresat Dumnezeu cînd a zis: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă“ (Geneza 3:14).
Dacă Dumnezeu S-ar fi referit la satan, ar fi fost scris „Domnul Dumnezeu a zis lui satan“ tot aşa cum este scris „Domnul Dumnezeu a zis femeii“ şi „Domnul Dumnezeu a zis şarpelui“ dar nu este scris.
Pentru mine este foarte clar că satan nu a fost blestemat, deoarece el doar şi-a făcut datoria de amăgitor profesionist. Aceasta este rolul lui chiar din momentul creaţiei sale. Nici Adam nu a fost blestemat, ci din cauza lui a fost blestemat pămîntul. Nici femeia nu a fost blestemată, ci doar i s-a mărit suferinţa şi durerile la naştere de copii. Dacă se studiază versetele din „Geneza 14-18“ se poate vedea destul de clar faptul că doar şarpele şi pămîntul au fost blestemaţi. În rest Adam, Eva, şi satan, au scăpat neblestemaţi.
Mulţumesc cititorilor şi comentatorilor pentru osteneala lor, şi aş recomanda un studiu mai aprofundat înainte de a se lansa în discuţii contradictorii. Lipsa de documentaţie şi absenţa dovezilor Biblice, conduce mai întotdeauna la comentarii de calitate îndoielnică.
2009-08-23 – Roberto Sanchez [rochez@yahoo.es] a scris
Adevărul înainte de toate. Spre deosebire de Preda Paul care doar a citit o parte din predică, eu am fost prezent, auzind cu urechile mele şi văzând cu ochii mei la acea adunare. Predicatorul a explicat foarte bine şi pare destul de documentat. Sunt convins că nimeni nu-l poate contrazice cu argumente Biblice.
Despre femeia prinsă în preacurvie, Preda Paul comentează: ,,Aşadar prin intuiţie, credem că Domnul Iisus care ştia de la Tatăl gândurile oamenilor toţi, a scris pe pământ pe toţi cei care au avut-o pe această femee prinsă în adulter, iar ei au fugit de frică toţi, căci toţi o avuseseră,…”. Despre credinţă prin intuiţie n-am mai auzit. Unde-s dovezile?
2009-08-24 – vasi [] a scris
Pace. Am cerut responsabililor acestui site sa-mi stearga predica „mila LUI Hristos” fiti pe pace.
NOTA
Predica „Mila lui Hristos” intr-adevar a fost stearsa la cererea autorului, dar nicidecum pentru c-ar fi incomodat pe vre-o personalitate oarecare. Insa ea a fost pastrata de unii cititori care au socotit nimerit sa stie credinciosii ce fel de predici sunt agreate pe unele site-uri si lasate sa fie citite spre ratacirea lor.
Sigur ca se gasesc si predici de calitate pe site-urile crestine, dar daca altele sunt doar de umplutura, de imaginat cat de mult contribuie ele la dezorientarea celor insetati dupa Cuvantul Adevarat a lui Dumnezeu.
MILA LUI HRISTOS
Predica adaugata de vasi 08.08.2009
Isus Hristos a avut mila de toti cei suferinzi care au trecut pe langa El. Dumnezeu intrupat in om a simtit durerile celor bolnavi, inima lui a fost induiosata de cei flamazi, a saturat multimi de oameni din belsugul ceresc. Din cateva paini si cativa pestisori au mancat mii de persoane si au strans in cosuri faramiturile ce-au ramas.
Cand la Fiul lui Dumnezeu a venit femeia pacatoasa (Ioan 8:3-11), El n-a respins-o pe cea care cazuse in ispita curviei si care acum plangea cu lacrimi sincere si adevarate, El a fost bland si a avut mila de fiinta umana. Stia Isus ca carnea este neputincioasa insa duhul femeii dupa savarsirea pacatului s-a cait sincer vazandu-si neputinta in fata lui Satan.
Fiul lui Dumezeu nu a lasat sa ajunga in mormant fiica unei familii cu inima indurerata de pierderea unui copilas, nu iubea oare Isus nespus de mult copilasii si-i stangea la piept ca pe cele mai dragalase si inocente fiinte? Nu intamplator a spus Mantuitorul ca daca nu veti deveni ca niste copialasi cu niciun chip nu veti intra in imparatia cerurilor, un copil iubeste fara motiv, e curat si n-are ganduri trufase de mandrie.
Isus a avut mila ca niciun alt om care s-a nascut vreodata pe pamant prin provindenta lui Dumnezeu Tatal. A fost plin de compasiune fata de creatia cerului decazuta-omul schimonosit in cel mai urat mod cu putinta de efectele pacatului. De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere. Marit fie harul acesta negrait de scump pt omenire ca Mantuitorul a ales crucea ca sa dea viata celor ce-l primesc ca Domn. A avut mila de paraliticul coborat pe patul sau de zacere prin acoperisul casei unde propovaduia evanghelia mantuirii sufeltului. Oare nu purtam noi paralitici de acest fel, nu avem printre rude sau cunostinte sau prieteni cate o persoana paralizata de ani intregi de efectele indelungate ale pacatului care distruge omul ca si un vierme? Dumnezeu a daruit vindecare dintr-o data, intr-o singura saritura, bolnavii au putut sa stea in picioare inaintea fiului omului.
Isus Hristos a fost omul cu cea mai mare buntatea de pe fata pamantului care a trait vreodata. E drept ca nasterea lui s-a facut prin providenta divina caci era Dumnezeu ca sa dea vindecare si om deopotriva ca sa simta durerea leganului omenirii.
Insa El ne-a facut o promisiune, si anume aceea ca El nu ne va lasa singuri dupa ce va pleca in ceruri, ci ca va trimite un MANGAIETOR, DUHUL CEL SFANT, ca sa ne ajute in toate durerile noastre pe drumul cesteia spre cer
NOTA: Pentru protectia autorului, predica este reafisata dupa mai mult de un an de la stergera ei de pe un site crestin, si nu se divulga numele autorului, dupa cum nu se mentioneaza nici denumirea site-ului care o gazduise.
Autorul predicii, dupa cum se observa, este bineintentionat, numai ca nu este suficient de documentat. Totusi, cand este vorba de Cuvantul lui Dumnezeu nu avem voie sa predicam dupa ureche, din auzite de la altii.
Mila Domnului
///////////////////////////////////
(Sa nu confundam credinta, religia, popimea…)
Jos Dumnezeu!
Tudor Calin Zarojanu
A nu crede în Dumnezeu, în niciun fel de divinitate, mi se pare un drept fundamental, la fel ca dreptul de a trăi. Un drept asigurat – după părerea mea – chiar de către Dumnezeu.
Nu am nimic a reproşa ateilor, nici liber cugetătorilor, nu simt nevoia să-i dojenesc, să-i ironizez, să-i „aduc pe calea cea bună”, nici măcar nu-i compătimesc. E alegerea lor, e viaţa lor, e soarta lor.
Sunt uimit, în schimb, de încrâncenarea – renăscută recent pe Internet, în particular pe Facebook – celor care ţin să atace credinţa şi biserica.
Teoretic, majoritatea fac distincţie între una şi alta. Dar să vedem în ce fel: „Nu am nimic cu religia. E dreptul omului de a avea un prieten imaginar. Omul simplu, care nu poate să-și justifice existența prin propriile gânduri și fapte are nevoie să creadă într-o poveste simpatică care explică existența lui. Să nu aibă dubii și întrebări grele despre viață în timp ce mănâncă șaorma, că nu-i tihnește. Omul de jos, care muncește toată ziua, tace din gură și cară în cârcă paraziții sociali are nevoie să știe că o face cu un scop bun. Că dacă e destul de pios și muncitor o să zboare pe norișori în eternă relaxare în viața de apoi. E ok să muncești pentru alții acum, o să te odihnești după moarte. O să-ți primești atunci răsplata. Ce deștepți au fost băieții ăia care s-au gândit să convingă plebea că o să-și primească salariul după moarte”, scrie pe un site.
Aşadar, Dumnezeu e un prieten imaginar (cu asta ai spus esenţialul), credinciosul – spre deosebire de necredincios, se înţelege – nu poate să-şi justifice existenţa altfel decât printr-o forţă exterioară lui, e un mâncător de şaorma (şi ascultător de manele, nu?), pentru cine n-a înţeles până acum precizăm că e musai un „om de jos”, care „care muncește toată ziua” şi „tace din gură” – se deduce că ateii sunt oameni superiori, cu profesii şi discursuri elevate -, credinţa are drept efect îndobitocirea şi acceptarea condiţiei de sclav, sub promisiunea unei răsplate pe altă lume, care, orice om inteligent ştie asta, nu există.
În concluzie, „Nu am nimic cu religia”! O!, ba da, stimabile, ai foarte multe cu ea. În primul rând, ai NEVOIE să fie o farsă, „o frază de dânşii inventată, ca cu a ei putere să vă aplece-n jug” (înclin să cred că Eminescu a strecurat intenţionat cacofonia în discursul propagandistului proletar), altfel – uf!, n-o să-ţi placă asta… – nu poţi să-ţi justifici existenţa fără de Dumnezeu.
Aşa arată, aşadar, partea bună! Cea concesivă. Nu e de mirare că, trecând la partea rea, discursul părăseşte teritoriul ironiei şi intră vârtos pe cel al agresivităţii: „Dar biserica e o afacere. O șleahtă de paraziți sociali grași și bărboși care cântă pe nas și-și cumpără case și lanțuri la gât ca 50 Cent”.
Ignorând limbajul, să enumerăm aberaţiile:
– „paraziţi sociali”; preoţii primesc de la buget un salariu echivalent cu câteva vizite la domiciliu ale unui doctor (o să vedeţi de ce fac comparaţia asta); orice alţi bani sunt oferiţi voluntar de către o populaţie care se declară 85% creştin ortodoxă;
– „graşi şi bărboşi”; deci nu există preoţi slabi, iar a avea barbă e ridicol;
– „cântă pe nas” – deci nu vorbesc; cuvântul „predică” vă spune ceva? Dar „spovedanie”?;
– „îşi cumpără case” – deci a-ţi cumpăra o casă e imoral, ilegal şi, cum am văzut, îngraşă;
– „şi lanţuri la gât ca 50 Cent” – e ca şi când ai pune semnul egalităţii între tresele care fac parte din ţinuta militară şi nişte trese pe care un adolescent năuc şi le-a tatuat pe umeri.
Fenomenul nu se reduce însă la ifosele ţâfnoase ale unor cetăţeni care se ascund curajoşi sub protecţia anonimatului oferit de Internet. Avem şi intervenţii severe cu nume şi prenume. Astfel, un cunoscut şi valoros jurnalist scrie „Preoţii n-au salvat niciodată pe nimeni, însă toată lumea se roagă la ei şi le acordă încredere. Medicii, în schimb, salvează în fiecare zi mii de oameni, însă toată lumea îi injură”. Să inventariem şi aici adevărurile absolute:
– „Preoţii n-au salvat niciodată pe nimeni” – wow! Mie mi-ar tremura mâna înainte să scriu „Nu există în România niciun jurnalist care să nu urmărească un interes personal în ceea ce scrie”, deşi cred că aş fi mult mai aproape de adevăr. Dar viaţa mi-a demonstrat cu vârf şi îndesat că „niciodată”, „totdeauna”, „toţi” etc. sunt cuvinte pe care trebuie să le eviţi;
– „însă toată lumea se roagă la ei şi le acordă încredere” – păi, uite, parcă nu chiar toată lumea, nu?;
– „Medicii, în schimb (…), toată lumea îi injură” – probabil din cauza asta dă câteva sute de lei pe o vizită la domiciliu şi câteva mii de lei pe o operaţie, pentru că îi desconsideră pe medici.
Cuiul lui Pepelea, în ultima vreme, este – din nou – predarea religiei în şcoli. Felul în care e abordată problema, limbajul, sarcasmul, vitejia nu prea lasă loc îndoielii: nu e vorba despre poziţia unor oameni care – aşa cum declară unii (am văzut mai sus un exemplu sugestiv) – consideră credinţa drept un lucru normal, şi doar sunt nemulţumiţi că nu li se lasă libertatea să opteze (în numele copiilor). Nu. Ăsta e doar un pretext. În realitate, sunt oameni care refuză existenţa lui Dumnezeu. Lucru – repet – perfect acceptabil pentru mine. Numai că problema invocată de ei e falsă: frecventarea orelor de religie este, conform legii, opţională. A!, că legea – ca orice altă lege – uneori nu e respectată, că sunt profesori sau directori de şcoli care fac presiuni, asta e cu totul altceva şi cazurile respective trebuie denunţate ca atare, dar nu transformate în sentinţe generalizante de tipul „predarea religiei e o prostie”, „popii ne îndoctrinează copiii”, „manualele îi sperie pe copii” etc. În paranteză fie spus, oricui i se pare că Biserica Ortodoxă Română e inflexibilă, încremenită în proiect etc. îi recomand să urmărească emisiunile Trinitas TV sau „Universul credinţei” de la TVR1, să asculte o predică duminicală sau să stea de vorbă cu doi-trei preoţi. Nu neapărat despre religie, despre orice. Imaginea despre BOR este de multe ori una bazată pe prejudecăţi, inerţie, legende, şabloane de gândire, „se ştie că”. Încercaţi şi o să fiţi suprinşi.
Un caz separat este atitutinea celor care susţin că în principiu nu au nimic împotriva orelor de religie, numai că desfăşurarea acestora e greşită. În loc de îndoctrinare – spun ei – ar trebui să se prezinte, măcar pe scurt, cele mai importante religii, cu o scurtă istorie a lor.
Aici, lucrurile sunt mai nuanţate şi e mai mult de discutat. În primul rând, programa orelor de religie nu este una de îndoctrinare. Ea nu prevede în niciun fel ca elevii să fie forţaţi să creadă în Dumnezeu, să fie ameninţaţi cu iadul ori să înveţe ca papagalii nişte texte religioase. Dacă UNELE manuale sau UNII profesori fac asta, nu trebuie acceptat – aşa cum n-ar trebui acceptat nici să înveţe rezumate pe de rost la română sau formule matematice pe care nu le înţeleg, fenomene cu mult mai extinse decât îndoctrinarea religioasă, nu-i aşa? Dar parcă în domeniile astea n-am prea auzit voci de părinţi indignaţi.
Şi eu cred că şcoala ar trebui să ofere informaţii minimale despre istoria, specificul şi răspândirea religiilor. Cu atât mai mult cu cât fac parte dintr-o încă-minoritate (din păcate) de oameni care consideră scindarea bisericilor creştine o mare eroare, care trebuie şi poate fi reparată, iar existenţa credinţelor ne-creştine o privesc cu totală seninătate. Nu toleranţă (asta presupune superioritate dublată de condescendenţă), ci seninătate. Nu consider ortodoxia, de la care mă revendic, superioară niciunei religii, aşa cum nu consider româna mai frumoasă decât alte limbi. Dumnezeu e unic, dar e văzut diferit de oameni diferiţi. Atât. Restul e ritual, specific local, tradiţie, istorie, doctrină, orgolii.
Numai că n-aş vedea istoria religiilor separată de cultura generală. Şcoala – cel puţin de la clasa a V-a în sus – ar trebui să pună la dispoziţia elevilor noţiuni elementare de cultură generală din toate domeniile: literatură universală (nu doar scriitorii români şi cei ai limbilor străine învăţate ca materii separate), muzică, arte plastice, toate ştiinţele (de exemplu astronomia), religie, psihologie, sociologie, parapsihologie (da!), explorarea spaţiului cosmic, istoria sportului, exploratori, experimente şi performanţe diverse etc. Repet: noţiuni elementare. Tot ceea ce am scris mai sus încape într-o oră pe săptămână, timp de 8 ani.
Religia naţională, însă, este similară limbii materne şi are nevoie de o oră de sine stătătoare, în care scopul nu este acela de a comunica informaţii care ţin de cultura generală minimală. Scopul, ca şi la limba maternă, este acela de a cunoaşte cât mai bine una dintre dimensiunile în care te-ai născut. Nu după ureche, nu cu „este multe” şi „cartea care am citit-o”.
La ce folosesc orele de religie a spus-o Mihnea Măruţă atât de bine încât n-am de adăugat nimic: „Generaţiile născute după 1990 au recăpătat şansa de a afla, încă din copilărie, atât istoriile biblice, cât şi principalele noţiuni ale teologiei creştine. Aceste două categorii definesc mental nu doar România, ci întreaga Europă şi Americile. Ele constituie baza principalelor noastre mecanisme de gândire, a trimiterilor culturale şi a celor mai folosite exemple în viaţa de zi cu zi. A le cunoaşte de la sursă, încă din clasele primare, este un avantaj evident: e ca şi cum ţi-ai vedea şi descifra o bună parte din creier. (Reversul medaliei este vizibil într-o discuţie cu o persoană de educaţie medie crescută în comunism)”.
Ca experienţă personală, băiatul nostru cel mare, care e în clasa a IV-a, a avut numai de câştigat de pe urma orelor de religie şi, nu, nu l-a ameninţat nimeni că ajuge în iad dacă nu crede sau îi trage scara de sub picioare dacă face ceva rău.
Cei care consideră (inclusiv în numele copiilor lor) că religia nu face parte dintre dimensiunile în care s-au născut, au libertatea, dacă vor, inclusiv să strige „Jos Dumnezeu!” Cine ştie, poate că demersul lor o să aibă succes. Numai că, El fiind foarte sus, o să cam dureze…
https://www.contributors.ro/jos-dumnezeu/
//////////////////////////////////////
Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse” și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina
Acum mulți ani am lucrat pe tema Problema răului în gândirea rusă, iar mai târziu pe tema Escatologia în politica rusă. Erau teme de anii `90. Prin 2000 m-am rupt total de aceste domenii. Cărțile din acea epocă au ajuns undeva pe raftul de jos pe rândul din spate. E adevărat că mereu am tras cu ochiul spre subiect.
Recent am discutat mult pe subiectul: rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în configurarea arhitecturii regimului Putin și mai ales în ce privește rolul ei în problema militară și a războiului de ocupație dus de regim în Ucraina. A trebuit să redeschid uși închise și am încercat să clarific puțin situația. Să o luam pe rând.
Începuturi
Odată cu venirea la putere a regimului bolșevic, sovietic se încep faimoasele campanii antireligioase. Prima mare campanie s-a dus împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR), biserica majoritară a fostului Imperiu țarist pentru că ea reprezenta principalul dușman: era puternică, bine organizată, deținea multe proprietăți și avea o putere de influență enormă. După dizolvarea statului țarist ea rămăsese o instituție centrală. Primul mare val de represiune a fost îndreptat împotriva ei: i se iau proprietăți, sunt distruse biserici, o parte a clerului este trimis în pușcării, începe o campanie antireligioasă dură. Pe parcursul existenței statului sovietic au fost mai multe valuri: undeva cinci mari valuri de campanii antireligioase cu ținte diverse. De exemplu, în anii de după război campaniile cele mai dure erau duse împotriva cultelor protestante pentru că erau suspectate de relații cu Occidentul.
Amintim că în epoca în care începe Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), Stalin este nevoit să facă un pact cu BOR pentru a avea sprijinul ei în război. Primul discurs al lui Stalin la începutul războiului începe nu cu acel cunoscut cuvânt „Tovarăşi…”, ci cu „Frați și surori…”. Şi, încet-încet, relaţia BOR cu puterea sovietică își reintră în normalitate, Biserica ocupându-și locul la masa Puterii.
Starea de martiraj
Amintesc un element foarte important: teologia martirajului. Cum m-am ocupat ani de zile cu acest subiect și îmi este apropiat – am scris pe larg în Sectanții – și vin din aceste medii ale creștinilor prigoniți, pot spune că ”epoca stalinistă a fost ultima epocă de aur a creștinismului”. Știu: sună șocant. Dar explic: pentru că în epoca modernă e pentru prima oară când creștinismul este pus în fața unei alegeri radicale, de mare risc, în situație de martiraj: a fi creștin asumat și practicant devine riscant și chiar se plătește un preț imens, cu ani de pușcărie. Acest fenomen va duce paradoxal nu la laicizarea societății, ca în Vest, ci la un soi de păstrare a religiosului într-o formă mult mai consistentă, concentrată și intensă.
Deloc întâmplător că în anii `70 literatura religioasă e la mare căutare iar moda intelectuală devine una profund religioasă. Intelectualii citesc predominant teologie, filosofie conservatoare religioasă, Biblia ajunge la un preț imens pe piața neagră, iar mersul la biserică sau cercurile religioase devin fenomene de frondă și modă în mediul clasei de mijloc și intelectuali.
Finalul comunismului din URSS, încă în plină perestroika (1988), se termină cu serbarea oficială a 1000 de ani de la creștinarea Rusiei. Iar în ultimii trei ani ai comunismului URSS devine un adevărat Babel religios: toate cultele lumii erau pe străzile orașelor sovietice iar pe canalul TV central sovietic erau devorate programe de misticism. Țara ateismului, progresului, științei și rațiunii s-a dizolvat în plin misticism și religiozitate. Toată lumea credea în ceva, cu excepția comunismului.
Spre o nouă Religarhie
Fenomenul cel mai important în anii 90 este cel al dizolvării statului, instituțiilor statului, legilor și economiei. Criza imensă de legitimitate a satului și haosul economic a adus o violență socială fără precedent. În acest gol imens lăsat de stat, instituții, societate, economie vine BOR, dar și diverse culte, care să înlocuiască sau să ofere o alternativă. BOR, în mod special, devine un element central în noua configurație social-politică. Acest lucru se va simți mai ales odată cu instaurarea regimului Putin. Regimul Putin, în procesul său de reabilitare a statutului, economiei, societății aduce BOR în plin plan.
În 2009 a apărut un termen nou în limba rusă: religarhia. Religarhia este o combinaţie între religie şi oligarhie care face trimitere la o situație veche într-un context nou: amestecul ierarhiei BOR cu structurile Statului şi cu cele financiare. Religarhul este un înalt demnitar apropiat de elitele puterii şi economice care conduc Statul. Religarhia este diferită însă de formele politice cunoscute precum hierocraţia (Israelul antic) sau de teocrația medievală, când structurile religioase preluau rolul statului. În statele postcomuniste ortodoxe asistăm la un soi de relansare a tradiției bizantine adaptate unui nou context social, politic şi economic. În Rusia, fenomenul devine foarte vizibil în perioada lui Putin și mai ales odată cu alegerea noului Patriarh al Rusiei, Chiril (2009). Tandemul Putin – Chiril instituie această religarhie.
Ce este Ortodoxia nucleară?
Ortodoxia nucleară, sau Ortodoxie atomică, este o versiune a conceptului ”ideea rusă” potrivit căreia Ortodoxia – confesiunea care reprezintă Rusia – și scutul nuclear sunt cele două componente ale securității Rusiei. Ideea „Ortodoxiei nucleare” a devenit cunoscută pe scară largă după prezentarea proiectului „Doctrina rusă”, organizată de Mitropolitul Chiril la 20 august 2007 la Mănăstirea Danilov, unde autorii doctrinei propuneau „încrucișarea Ortodoxiei cu armele atomice”. Dar termenul nu a intrat în lexicul autorităților de la acea vreme și lucrările la proiect au fost oprite. Ideea nu a primit nici un sprijin oficial din partea BOR-ului. Vahtang Kipșidze, vicepreședinte al Departamentului Sinodal pentru Relații cu Societatea și Mass-media, a explicat: „opiniile pe care Biserica le are cu privire la arme sunt reflectate în Fundamentele Concepției Sociale, iar Biserica nu ar trebui să fie asociată cu diverse alte doctrine care apar printre experți și personalități publice”.
Problema sfințirii armelor de distrugere în masă rămâne una controversată pentru BOR. Există opinii polarizate: de la afirmația că Biserica nu ar trebui să binecuvânteze deloc armele, până la apărarea practicii de sfințire a oricărui tip de armă. În proiectul de document „Cu privire la practica sfințirii armelor în Biserica Ortodoxă Rusă”, elaborat de comisia pentru dreptul bisericesc, se propune limitarea la binecuvântarea și sfințirea armelor personalului militar, deoarece aceasta este asociată cu persoana căreia i se dă binecuvântarea și, din același motiv, nu ar trebui să fie „sfințite” armele de distrugere în masă și, în general, armele impersonale. În proiectul de document „Despre binecuvântarea creștinilor ortodocși pentru îndeplinirea serviciului militar „se menționează: „Nu se reflectă în tradiția Bisericii Ortodoxe și nu corespunde conținutului Chinului de binecuvântare a armelor militare în sine și, prin urmare, ar trebui exclusă din practica pastorală folosirea acestui rit pentru a „sfinți” orice varietăți de arme, a căror folosire ar putea duce la moartea unui număr incert de oameni, inclusiv arme de acțiune nediscriminatorie și arme de distrugere în masă”.
În concluzie: „Ortodoxia nucleară” de fapt este o tendință de clericalizare a politicii militare și externe rusești, utilizarea retoricii mesianice și îmbinarea dintre BOR și stat, ceea ce numeam Religarhie, în ultima parte a regimului Putin. Ba mai mult, BOR, a creat o nouă narațiune conform căreia armata rusă este concepută nu doar pentru a apăra patria laică, ”cetatea omului”, ci și pentru a salva omenirea: armele nucleare sunt redefinite nu doar ca arme de distrugere în masă, ci și ca un garant al păcii, fiind descrise în termenii religioși, evanghelici ca „arme ale păcii”. Alte aspecte semnificative ale „ortodoxiei nucleare” sunt „botezul trecutului sovietic” și alianța dintre „roșii și albi” în păstrarea statului rus ca protector al acestui patrimoniu spiritual și civilizațional crucial, care nu trebuie să dispară de pe fața pământului. Mai amintesc: Rusia a inaugurat acum doi ani cu toate onorurile Catedrala Armatei ruse, care ilustrează acțiunile militare din istoria acestei țări, inclusiv victoria asupra Germaniei naziste şi recenta anexare a Crimeii.
Rădăcinile Ortodoxiei nucleare rusești: geopolitică, Catehon și un nou iraționalism
O să încerc să fac un rezumat al unei conferințe a istoricului Viktor Șnirelman, doctor în istorie, cercetător principal la Institutul de Etnologie și Antropologie al Academiei de Științe a Rusiei și membru cu drepturi depline în Academia Europaea, despre modul în care doctrina creștină tradițională a unei forțe bune care încearcă să împiedice venirea lui Antihrist s-a transformat în ideea inevitabilității războiului nuclear, pe care o serie de politicieni ruși o susțin cu entuziasm și are rădăcini în gândirea religioasă rusă.
În cea de-a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni, întâlnim conceptul de Catehon. Catehon este considerat a fi opusul lui Antihrist: puterea care împiedică avansul lui Antihrist în lume, înainte de Apocalipsă. El este întruchiparea „puterii binelui”, a cărei misiune este de a împiedica venirea Apocalipsei și triumful răului pe pământ.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în mediul ortodox rus a apărut și a început să se răspândească credința că Catehon este strâns legat de Rusia. Mulți îl vedeau în țarul rus. Această perspectivă a fost schimbată de Revoluția din februarie 1917 când țarul Nicolae al II-lea a fost răsturnat și împușcat. Pentru credincioși, acesta era un semn că sfârșitul lumii era aproape: nu mai era nimeni care să salveze lumea de Antihrist. Cu toate acestea, din moment ce sfârșitul vremurilor nu a venit, înseamnă că Catehon este încă aici. În secolul XX, gânditorii ortodocși au ajuns la concluzia că rolul de „reținere”, ”întârziere” a fost jucat de Rusia însăși sau de poporul rus. Această idee a fost preluată de fundamentaliștii ortodocși ruși în ultimii treizeci de ani.
Astăzi piața rusă a ideilor are multe interpretări: unii susțin că poporul rus este ales pentru asta, alții consideră că este vorba de Biserică, în timp ce alții susțin că Catehonul este un concept politic și, prin urmare, nu poate fi decât un stat ortodox. Potrivit unor autori, chiar și un stat comunist poate îndeplini rolul lui Catehon – nu pentru că este comunist, ci pentru că este un stat.
În cadrul acestei polemici, funcția catehonului se deplasează de la spiritual la politic. Astfel apare noțiunea de „ortodoxie politică”, care a fost dezvoltată în mod deosebit la începutul anilor 2000 de către cunoscutul naționalist rus Egor Holmogorov. El a reproșat teologiei rusești contemporane că neglijează „escatologia politică”, ceea ce duce la o pierdere a sensului istoriei. El mai explică faptul că Rusia, ar fi țara sfârșitului lumii, unde toate evenimentele mondiale s-ar încheia, iar în cazul declinului său, lumea s-ar confrunta cu o apocalipsă inevitabilă.
Filozoful ortodox Arkadi Maler leagă conceptul de Catehon de puterea imperială și susține că „ultima împărăție” din Sfânta Scriptură trebuie înțeleasă nu ca fiind Imperiul Roman, ci că e vorba de succesorul său, Rusia – „a treia Romă”. Maler prezintă Biserica Ortodoxă Rusă ca fiind universală și declară că teritoriul său canonic este întreaga lume. Astfel, el susține misiunea imperială universală a Rusiei – de fapt, expansiunea teritorială în numele Ortodoxiei, care se presupune că are dreptul de a se opune „tainei fărădelegii” oriunde se manifestă. Expansiunea teritorială a Rusiei este o consecință a misiunii Catehonului, care justifică imperiul și politicile imperialiste pentru că sunt menite să se opună anomiei și anarhiei. Nu este vorba doar de un imperiu, ci de un imperiu ortodox cu legitimare religioasă.
În „Doctrina rusă” a național-patrioților, publicată în 2005, categoria Catehonului a căpătat o înfățișare definitiv seculară. Ea folosește în mod explicit termenul Catehon și explică că acesta ar trebui înțeles în termeni seculari. Potrivit autorilor documentului, misiunea istorică a Rusiei, ca și a Uniunii Sovietice, este aceea de a păstra echilibrul mondial. Ei susțin că, salvând Rusia, salvăm întreaga lume și își bazează raționamentul pe ideea unei „a treia Rome”.
Vorbind despre „decăderea Occidentului”, fundamentaliștii leagă „decăderea morală” a acestuia de faptul că Occidentul se află deja în mâinile lui Antihrist. Rusia, pe de altă parte, este ultimul bastion al Ortodoxiei, al valorilor adevărate și al moralității. În acest caz, politica occidentală față de Rusia se explică prin încercările lui Antihrist de a distruge Catehonul: sancțiunile nu sunt o pedeapsă pentru încălcarea normelor internaționale, ci dorința forțelor răului de a elimina ultimul obstacol în calea triumfului lui Antihrist.
Se pare că Rusia are „monopolul adevărului” și are dreptul de a acționa așa cum crede de cuviință, justificându-și acțiunile prin misiunea sa divină. Ideea sovietică a unei lupte între două sisteme antagoniste este înlocuită de un concept cu tentă religioasă de confruntare geopolitică între două civilizații antagoniste.
Aceste sentimente au depășit cu mult teoria, ne spune cercetătorul. Acestea au fost observate în timpul conflictului militar din Ucraina din 2014. În orașul Sloviansk, de unde provine rezistența din Donbass de exemplu, ieromonahul Viktor (Pivovarov) a vorbit cu milițienii, care au susținut că războiul este purtat cu stăpânirea satanică pentru distrugerea creștinismului adevărat – Ortodoxia. Se presupune că a fost declanșată de finanțiștii globali pentru a diviza lumea rusă și a aduce mai aproape împărăția lui Antihrist, care este împiedicată doar de Biserica Ortodoxă. În același timp, site-urile ortodoxe scriau despre războiul împotriva oligarhilor sataniști – dușmani ai creștinismului și ai Rusiei sfinte.
Acest discurs a primit un nou impuls atunci când Donald Trump a devenit președinte al SUA. Creștinii evanghelici au declarat atunci că America ține lumea departe de haos, ceea ce a provocat imediat un protest din partea fundamentaliștilor ortodocși ruși, care au subliniat că numai Rusia poate îndeplini această misiune ca stat ortodox și a treia Romă. Discursul descris este construit în jurul ideii unei confruntări inevitabile între civilizația binelui, Rusia, și civilizația răului, Occidentul modern. Ambele părți ale fundamentalismului religios vor monopol pe Catehon.
”Noul pas spre războiul nuclear, cel mai bun cadou posibil”
În ultimii ani, oficialii, autoritățile și jurnaliștii pro-Kremlin i-au obișnuit treptat pe ruși cu ideea de război și cu terminologia militară. Mai mult, inițial, jurnaliștii și experții militari au vorbit despre el în termeni abstracți, dar în 2017-2018, în special după discursul președintelui Putin în fața Adunării Federale din 1 martie 2018, a început o discuție despre războiul nuclear ca o perspectivă reală, cu calcule concrete privind țintele sale imediate, metodele de a le învinge și rezultatele acțiunilor militare. Discursul lui Putin de la Forumul Valdai din octombrie 2018 a dat un nou impuls în acest sens. Jurnalistul Leonid Mlecin a spus atunci că era ca și cum ne-am fi întors în anii 1930. Cu toate acestea, ne întoarcem probabil la o epocă și mai veche.
Aș mai aminti povestea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde Kremlinul încearcă să sublinieze că, în primul rând, Kievul este leagănul ortodoxiei rusești și că biserica sa se află de secole sub jurisdicția patriarhatului Moscovei, iar în al doilea rând, că Ucraina este astăzi în prima linie a celui de-al doilea Război Rece, declanșat de lovitura de stat armată de la Kiev, susținută de SUA. Kremlinul nu-și recunoaște propria vină în declanșarea războiului din Ucraina și dă vina pe americani. Cu alte cuvinte, toate acțiunile Rusiei par justificate, iar sancțiunile ar fi fost impuse pentru a se răzbuna pe agresor.
Pe 26 decembrie 2018, Putin i-a felicitat pe ruși pentru lansarea sistemului de rachete Avangard și a declarat că acesta este un cadou minunat pentru țară pentru Anul Nou. Cu alte cuvinte, noul pas spre războiul nuclear a fost, în opinia președintelui, cel mai bun cadou posibil. Acest lucru este destul de în concordanță cu declarația sa din octombrie 2018, potrivit căreia, în cazul unei agresiuni nucleare, fiind victime ale acesteia, rușii ar merge în rai. Este greu să nu vedem aici un element de gândire escatologică și o referire implicită la rolul de Catehon al Rusiei.
Cercetătoarea suedeză Maria Engström a emis ipoteza că ideologia oficială a autorităților ruse din ultimii ani se bazează, cel puțin parțial, pe doctrina apocaliptică, deși este prezentată în principal în termeni seculari. Ea a subliniat că antropologia neoconservatoare este centrată pe cetățeanul care nu trăiește prin rațiune, ci prin pasiuni și emoții. Ea a publicat acest articol în 2013, chiar înainte de evenimentele din 2014. Ea a subliniat că s-a inspirat din mai multe discursuri ale lui Putin, formulate în retorica Catehonului, dar a recunoscut că acesta nu a menționat nici măcar o dată termenul deși este foarte biblic.
Ortodoxia nucleară văzută dinspre Occident. Dmitry Adamsky, Russian Nuclear Orthodoxy
În Occident această temă a fost cel mai bine descrisă de Dmitry Adamsky în Russian Nuclear Orthodoxy (Stanford University Press, 2019). Fac o mică sinteză.
Primul lucru asupra căruia Adamsky atrage atenția este felul în care categoriile religioase sunt introduse în sfera politicii. Acest fenomen, potrivit autorului, este înrădăcinat adânc în clasa politico-militară rusă și crede că e o tendință pe termen lung. Autorul însă precizează, și cred că bine face: asocierea credinței și a politicii este „un tribut organizațional și personal ce ține de spiritul vremii”, iar atunci când vine vorba de chestiuni de fond, practici legate de strategie și de planificarea operațiunilor, religiozitatea și partea teologică nu contează. Adică specialiștii militari se conduc totuși de elementele științei militare, nu de imbolduri religioase.
A doua concluzie importantă sugerată de autor: el crede că Biserica Ortodoxă Rusă va deveni treptat un instrument de mobilizare socială în cadrul instituțiilor de securitate națională, precum și de reglementare calitativă și cantitativă a serviciului militar. În practică, crede el, acest lucru va duce la faptul că, în numirile în funcții, factorul „atașamentul față de religie” va juca un rol mult mai mare decât juca înainte. Iar pentru o Rusie multi-confesională se va dovedi, crede autorul, o bombă cu ceas.
O altă teză: rolul tot mai mare al BOR, potrivit lui Adamsky, poate duce la transformarea sa într-un instrument de influență pentru instituțiile birocratice care concurează pentru resurse în interiorul și în afara comunității strategice, mai ales atunci când aceste resurse sunt limitate. Altfel spus: susținătorii Patriarhiei Moscovei au mai multe șanse de a obține ceea ce își doresc decât oponenții acesteia, ceea ce poate duce la diverse alianțe foarte semnificative în ceea ce privește puterea și greutatea deciziilor.
A treia teză a autorului susține că o astfel de „teoretizare a culturii strategice rusești” va fi relevantă în cazul unor conflicte viitoare. Stratul de „preoți nucleari”, potrivit lui Adamsky, va fi mai puțin înclinat să limiteze conflictul și, dimpotrivă, se va alătura taberei susținătorilor escaladării acestuia. În acest sens, autorul consideră că, pe lângă componenta internațională, va exista și un factor politic intern în consolidarea Kremlinului ca centru de putere în Rusia: legitimarea bisericii este un instrument puternic în mâinile unui lider politic abil.
Aceste teze au un set de argumente și informații multiple și utile. Personal cred că trebuie ținut cont de această linie de argumentare: conține multe tendințe reale. Vedem mai ales acum în acest război. În același timp cred că structurile bisericești, birocratice, financiare, sociale cât și cele militare nu sunt omogene, au în interiorul lor centre de influență diferite și nu interacționează întotdeauna între ele lin și armonios, ci conflictual, concurențial, având diverse interese. Însă cartea și analiza oferită de Adamsky merită toată atenția și e de o actualitate mare.
Biserica Ortodoxă Rusă și războiul Regimului Putin
BOR și „puterea diavolului” sau cum a uitat Patriarhul Chiril de Evanghelie și a devenit un predicator al războiului fratricid, titrează o mare revistă de opoziție.
Biserica oficială nu a găsit puterea nu numai să condamne invazia Rusiei în Ucraina, ci și să spună lucrurilor pe nume: războiul este război, agresiunea este agresiune. Patriarhul Chiril a transmis un mesaj clar: este alături de Putin, nu de creștinii pe care-i ”păstorește”, care nu au așteptat de la el nici un cuvânt de adevăr sau un strop de ajutor, spune Serghei Ciapnin, jurnalist și activist religios. Preoți de frunte care au o mare vizibilitate – arhiepiscopii Andrei Tkaciov și Artemie Vladimirov, alături de mulți alți preoți și de Patriarh, au adoptat aceeași poziție: susținere necondiționată a regimului Putin și a războiului.
Predicile bisericești pro-război se conformează pe deplin liniilor directoare ale propagandei de stat și este, de fapt, o formă a acestei propagande. Invazia Ucrainei are loc sub sloganul salvării „lumii rusești”, care este amenințată de acele forțe care neagă valorile tradiționale și „organizează parade ale mândriei gay”. Mai mult, Patriarhul Chiril merge mai departe și își implică enoriașii într-o ”ruletă rusească” extrem de periculoasă, afirmând că „am intrat într-o luptă care are un sens metafizic, nu fizic”. Invazia Ucrainei are loc sub sloganul salvării „lumii rusești”, care este amenințată de acele forțe care neagă valorile tradiționale.
Cu toate acestea, în Biserica Ortodoxă se aud și voci în favoarea păcii și a încetării războiului fratricid, în timp ce preoții disidenți sunt judecați pentru „discreditarea forțelor armate”. Cel mai important protest a fost semnarea unui amplu document de mai mulți preoți, teologi și intelectuali apropiați ortodoxiei ruse, dar care sunt mai degrabă din afara Rusiei, care declară că această poziție și teologie a ”lumii ruse” este o erezie: Declarația despre învățătura ”lumea rusă”. O altă inițiativă vine din partea clerului din Rusia care vrea să condamne războiul: nu e un număr mare dar e important (aici). Va avea efect sau nu? Este doar un început? Sistemul se va fisura? Încă nu putem da un răspuns clar dar este un semnal de alarmă pentru Regimul Putin și un gram de speranță pentru pace.
Câteva concluzii
Scurtă descriere a țării Rusia pentru anul 2021. Populația Rusie în ianuarie 2021 era de 145,9 milioane de locuitori. Dintre aceștia, 53,6% sunt femei și 46,4% sunt bărbați; 74,9% din populația Rusiei trăiește în zonele urbane și 25,1% în zonele rurale. Internet. La începutul anului 2021, în Rusia existau 124 de milioane de utilizatori de internet. Din 2020 până în 2021, numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 6,0 milioane (+ 5,1%), iar nivelul de penetrare în Rusia este de 85,0%. Social media. În ianuarie 2021, în Rusia existau 99 de milioane de utilizatori de rețele de socializare, iar audiența rețelelor de socializare a crescut cu 4,8 milioane (+ 5,1%) în ultimul an. Important: Cifrele privind numărul de utilizatori de rețele sociale nu sunt corelate cu numărul de utilizatori unici de internet care sunt înregistrați pe rețelele sociale. În ianuarie 2021, în Rusia existau 228,6 milioane de dispozitive mobile cu acces la internet. Numărul de conexiuni mobile în raport cu populația totală a Rusiei a fost de 156,7%. Multe persoane au mai multe dispozitive mobile cu acces la internet, astfel încât numărul de conexiuni mobile poate depăși 100% din totalul populației (sursa).
Centru independent de studiu Levada ne dă niște date importante privind religiozitatea în Rusia pe anul 2017 (sursa).
Ortodoxia rămâne credința dominantă în Rusia. Marea majoritate a rușilor – 92-93% dintre cei intervievați tratează creștinii ortodocși cu respect și bunăvoință. Numărul celor care se consideră credincioși sau mai degrabă „oameni religioși” continuă să crească: în trei ani, această cifră a crescut de la 35% la 53%, în principal în detrimentul unei mase diluate de persoane care nu sunt prea „religioase” sau care ezită să își definească gradul de religiozitate: aproximativ jumătate – 44% dintre respondenți se descriu ca fiind „oarecum religioși”. Doar un mic procent dintre cei intervievați se consideră „foarte religioși” (9%); o treime dintre cei intervievați se consideră „nu prea religioși” (33%). Numărul ateilor și al necredincioșilor a scăzut brusc în ultimii trei ani, de la 26% la 13%.
73% dintre respondenți nu și-au schimbat regimul alimentar în timpul Postului Mare în 2017, 9% aveau de gând să „postească în ultima săptămână a Postului Mare”, 15% „postesc parțial” și doar 2% dintre cei chestionați „postesc complet”.
Doar 13% dintre ruși știu despre interzicerea Martorilor lui Iehova în Federația Rusă, iar 34% au auzit ceva, dar nu cunosc detaliile. Mai mult de 60%, de exemplu, spun că au o părere pozitivă despre protestanți; în același timp, aproape 80% dintre ruși aprobă interzicerea Martorilor lui Iehova, deși majoritatea covârșitoare știe că aceasta este o sectă creștină, una dintre varietățile protestantismului.
Nu mai mult de o treime dintre respondenți au susținut opinia că religia ar trebui să aibă o influență semnificativă asupra politicii de stat: 28% dintre ruși au fost de acord că biserica ar trebui să aibă o influență asupra procesului decizional al statului. 39% dintre ruși sunt mulțumiți de influența pe care o are biserica asupra statului în prezent. Numărul respondenților care consideră că influența bisericii asupra politicii este „insuficientă” este de 16%, iar aproximativ un sfert dintre respondenți cred că influența bisericii asupra politicii publice este prea mare (23%).
În Rusia, 49% dintre tineri se descriu ca fiind necredincioși. Doar 4% dintre tinerii ruși merg la biserică în mod regulat, iar 37% nu merg deloc. 14% dintre ruși se roagă în mod regulat, iar 46% nu s-au rugat niciodată.
Toate datele ne arată că populația pare a fi mai seculară, urbană și mai cuplată la modernitate decât vrea să ne transmită puterea. În același timp vedem că rolul BOR și al propagandei oficiale are o putere suficient de mare încât să poată construi o masă critică care să susțină regimul. Factorul religios, conservator, este important în această ”anatomie a puterii” însă nu este singurul și nu este suficient. Rămâne însă unul esențial în construcția regimului Putin.
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
https://www.romaniacurata.ro/ortodoxia-nucleara-teologia-lumii-ruse-si-rolul-bisericii-ortodoxe-ruse-in-razboiul-din-ucraina/
///////////////////////////////////
OSWALD CHAMBERS
BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU
Doamne, am hotărât înaintea Ta să mă dedic lucrării printre soldaţi; ia-mă şi călăuzeşte-mă în fiecare amănunt. Ştiu că vrei s-o faci, dar mă tem de judecata mea pripită.
O, Doamne, inundă-mă cu harul şi slava Ta, aşa încât revărsarea îmbelşugată a prezenţei tale să umple totul în toţi.
Doamne, fii pentru mine un loc cu râuri laigi, plin de viaţă şi activitate odihnitoare. Arată fiecăruia dintre noi mai multă dragoste şi blândeţe astăzi; mie de asemenea, pentru că atât de mulţi sunt direct influenţaţi de mine.
Doamne, fă ca bunătatea Ta să fie cunoscută de mine azi prin atingerile Tale pline de o reală putere şi foloseşte-mă, în atotputernicia Ta blândă, pentru scopurile Tale.
În legătură cu strângerea devoţională – te rog să faci din ea un timp de descoperire a Feţei Tale. Avem nevoie doar de Tine şi de bunăvoinţa şi frumuseţea Ta de nespus.
Cât de îngrijorată a fost mintea mea cu privire la viitor. Te laud că nu este întotdeauna aşa, ba chiar foarte rar este aşa. O, nu am nimic de care să mă ţin în afară de Tine! Păzeşte-mă de ofilire şi lenevire.
Doamne, simt că tânjesc să am sentimentul exterior al prezenţei Tale, fericita şi însutită Ta binecuvântare. Doamne, las în seama Ta această dorinţă, împlineşte-o cum socoteşti Tu mai bine.
Mintea mea este încă nehotărâtă cu privire la calea pe care trebuie s-apuc, Doamne; atât de multe au depăşit capacitatea mea de discernere în hotărârea asta. Nu e vorba că mă îndoiesc de Tine, dar totul este atât de acoperit.
Doamne, o pustiire neclară se pare că înconjoară viaţa mea, este ceva nebulos, nu pot să descriu. Nu am nici o îndoială cu privire la hotărârea mea, pentru că am făcut ce mi-ai arătat că trebuie să fac; totuşi, sentimentul de nesiguranţă rămâne. Atinge acest nor nebulos şi transformă-1 într-un firmament al frumuseţii şi formei ordonate.
Doamne, acum când începem „Mijlocirea pentru ţara noastră” la Rugăciunile de dimineaţă, cer ca Duhul Tău să ne călăuzească.
Doamne, Tu ştii că adesea este un timp ciudat de linişte şi inactivitate înainte să devină clară pentru mine calea ta; nimic nu se arată. O nevoie atât de mare pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.
Orizontul sufletului meu raportează, ca robul lui Die: „Nu este nimic” (1 Împăraţi 18:43). Orice ușşă a oportunității pare îhchisă. Ajută-mă să nu mă pripesc.
Cât de totală trebuie să fie agăţarea mea de Tine! Altfel, prin simplă superficialitate, mă veştejesc şi mă rătăcesc şi sunt doar neputincios. In dispoziţia mea de acum sunt înclinat să fac loc sentimentului că am ratat ţinta. Doamne, ocupă-Te de mintea şi perspectiva mea.
O, Doamne, mă îndrept spre Tine, să nu percep altceva decât pe Tine. Îndepărtează ceea ce este complicat şi bombastic şi impulsiv şi dă-mi harul să Te slujesc în linişte pe Tine.
Doamne, ieri am fost acceptat să lucrez în Taberele din deşert, în Egipt, şi Cuvântul Tău a venit în dimineaţa asta cu mare forţă – Trimis „înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El” (Luca 10:1).
Doamne, cât de mult Te slăvesc pentru acest Colegiu. Au fost patru ani de frumuseţe unică; acum renunţ la el încredinţat că fac asta ca răspuns la chemarea Ta.
Doamne, îndreaptă inimile noastre spre scopurile Tale. Atât de mulţi au ajuns la glorioasa, dar periculoasa stare a deschiderii faţă de Tine. Doamne, lucrează înăuntrul inimilor cu o mare revărsare a puterii Tale, în plinătatea vieţii aducătoare de îndreptare şi sănătate.
Doamne, pentru Colegiu mă rog: umple-1 azi cu prezenţa şi mântuirea Ta din sala cea mai de sus până la subsol. Binecuvântează cu vigoare şi cu forţă pe plan mental şi spiritual.
Doamne, „ce fel de om ar trebui să fiu eu”! Frumuseţea vieţii mele sub conducerea Ta este atât de minunată şi totuşi, descopăr că eu însumi sunt atât de lipsit de măririimie şi de bunăvoinţă. Doamne, ce voi spune?
Doamne, vino şi atinge toate vieţile noastre şi atmosfera Colegiului cu putere dătătoare de energie şi cu farmec.
Cât de mult am nevoie să Te văd lucrând cu măreţie şi tărie şi slavă! Noi toţi avem nevoie tocmai de acea atingere a Ta care face toate lucrurile noi şi minunate, opunându-se oricărei influenţe sau standard străine de Tine. Purifică-ne şi întăreşte-ne cu prezenţa Ta.
O, Doamne, asprimea, asprimea lipsit de mângâiere a subiectului meu de dimineaţă predat studenţilor [Ieremia]! Înmoaie adevărurile pentru ca noi să le înţelegem şi ţine-ne tari în Tine.
Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc pentru bucuria profundă şi vie cu care aştept a doua Ta venire! O, de aş afla har în ochii Tăi şi de m-aş purta mai vrednic de mântuirea Ta cea mare!
O, Doamne, îţi mulţumesc pentru plinătatea tonusului şi a sănătăţii pe care Tu ne-o dai în aceste zile. Continuă să faci aceasta, o, Doamne. Scapă-ne de toate emoţiile false, de sentimentalism şi tristeţe şi binecuvântează pe fiecare din noi azi cu vigoare şi bucurie.
O, Doamne, Te laud şi îţi mulţumesc pentru zilele acestei vacanţe – pentru măreţia acestei izolări aglomerate, întinderile mlăştinoase, aerul strălucitor, reconfortarea dată de natură şi dulcea întărire ce vine din învăţăturile duhovniceşti în timp ce stau deschis la harul Tău.
Doamne, în ultima vreme simt o nesiguranţă vagă ca şi cum m-ai conduce într-o zonă a adevărului în care încă nu am intrat, nici nu am descoperit-o. Doamne, ridică-mă până ce Te voi vedea pe Tine; ţine-mă până ce voi împlini scopul Tău.
Doamne, slăveşte-Te astăzi. Luminează această casă, trupul meu, cu slava Ta pentru ca prin toate ferestrele să poţi privi în afară neîmpiedicat şi strălucitor.
Doamne, adu-mă mai aproape, mai lângă Tine până când îţi voi fi din ce în ce mai folositor în lucrarea Ta.
Doamne, atinge-mă din nou în trup, suflet şi duh. Dacă hrana şi băutura mea stânjenesc căile Tale în şi prin mine, arată-mi aceasta şi ţine-mă să fiu al Tău, astfel ca fie că mănânc, fie că beau, fie că fac altceva, să fac totul pentru slava lui Dumnezeu (v. 1 Corinteni 10:31).
Doamne, când îmi amintesc de toată bunătatea Ta, de minunile Tale şi de harul Tău, pendulez între laudă şi teamă. O, Doamne, rugăciunea mea este ca tot ceea ce cauţi Tu în mine să fie împlinit în trăirea mea practica!
https://ioan17.org/2014/09/06/oswald-chambers-batand-la-usa-lui-dumnezeu-septembrie/
/////////////////////////////////////////
VLADIMIR PUSTAN – PREDICI NOI – POSTATE PE PAGINA FUNDATIEI CIRESARII
PREDICI NOI POSTATE
Predici diverse – Vladimir Pustan
Cum sa avem un an bun?
Ce este cina Domnului?
Inventarul vietii noastre
Povestea unui creion
Cu degetele in priza
La capat de stea
Numele mai presus de orice nume
Oamenii pe care Dumnezeu ii poate folosi
Ultima cina
Traind cu ce ramane
Arta de a reusi in viata
Inchinarea compromisa
Autoexaminarea
Pacatul care nu se iarta
Somnul de veci
Crestinismul lui Isus
Viata ca un examen
Multumesc, Doamne!
Lasati in urma
Puterea unui singur om
Si totusi ce e botezul in apa?
10714534_834997386562339_7965637968427229274_o
Predici tematice – Vladimir Pustan
PROBLEME DISCUTABILE
- Semne discutabile
- Si ce cap frumos rasare
- Cati copii sa avem
- Fecundarea in vitro
- Cand banii costa prea mult
OMUL CU FATA SPRE DUMNEZEU
- Babilon – noi in el, el nu in noi
- Cand visul devine realitate
- Cand crapa termometrul
- Icre negre, iarba verde, cer albastru
- Noaptea cand Iehova scrie pe ziduri
- Viata printre lei
- De ce nu ma tem de Vladimir Putin
- Antihristul
- Omul cu fata spre Dumnezeu
STRAINI IN TARA STRAINA
- Cine suntem noi?
- In focul incercarii
- Pe drum, cu frica de Domnul
- Tovarasi de drum
- Casa pe piatra
- Supunere in zile de rebeliune
- Vorbind cu altii despre tara de dincolo
- Spre cer, prin apa
- Traind ca si cum n-ar mai fi nici un maine
- Spre cer, prin foc
- Leul ce-ti poate frange aripile
Predici diverse – Vladimir Pustan
Mai de pret decat vrabiile
Lucruri imposibile
Credinta de vames
Ce vrea Isus
Foamea care satura
Om sarac, om foarte sarac
Ce va trebui sa fie biserica noastra in 2011
O seara de aduceri aminte si de hotarari
Bumerangurile Scripturii
Cand pierdem lucruri importante
Este timpul sa ne trezim din somn
Patru lucruri din iad de care biserica are nevoie
http://fundatie.ciresarii.ro/predici
https://ioan17.org/2014/09/07/vladimir-pustan-predici-noi-postate-pe-pagina-fundatiei-ciresarii/
/////////////////////////////////////////////////////////
Despre ce o vorbi (pseudo-mesianicul) Putin cu Dumnezeu?
Ilie Stoian Actualitate
Despre ce o vorbi Putin cu Dumnezeu? La ce s-o gândi el, criminalul absolut al acestor vremuri, când se află într-o biserică ori în fața unei icoane? Ce o fi în mintea lui în acele momente? Ce ar putea el să îi spună lui Iisus?
O avea curaj să i se adreseze sau doar se uită în jur, nervos că trebuie să mai suporte încă o dată corvoada prefăcătoriei? Gândește măcar că ar trebui să îngenuncheze în fața icoanei Mântuitorului, așteptându-și pedeapsa? Nu cred.
El care, întrupând blasfemia, se consideră dumnezeul lumii pe care vrea să o cucerească și, prin aceasta, să o aducă sub semnul negurii veșnice, el care se crede dumnezeul țării lui și al poporului pe care îl nenorocește cu fiecare spiră a filetului puterii pe care îl strânge din ce în ce mai tare în fiecare zi, schimonosind și mai mult chipul unei nații și așa schimonosită de firea-i calică, inumană și indiferentă la amarul și necazul altuia, pornită să calce în picioare țări și oameni, nu poate, nu are cum să privească spre Dumnezeu, spre Iisus ori spre Maica Domnului, pentru că el nu are conștiința păcatului.
Sunt sigur că ați băgat de seamă secvența plecării lui de la Kremlin spre cine știe unde, secvența aia în care apare de undeva de foarte, foarte de sus, în care mai apoi trece printr-un culoar lung, lung, care are pe pereți tablouri cu eroi ai Rusiei, eroi care, la fel ca pentru alți dictatori ajunși în iad, nu au altă menire decât să-i argumenteze drumul pe care el îl crede la fel de eroic, dar care nu este decât unul al ororilor, secvența aia în care coboară scara aceea uriașă ca și cum ar face un favor omenirii că i se arată la față, urcând apoi în limuzina care îl duce spre cine știe ce moment în care mai decide moartea unor mii de oameni, în care mai anunță niște crime, în care mai rostește alte și alte minciuni.
Nu-i așa că secvența asta care pare a fi regizată de un Serghei Eisenstein contemporan, dar care nu este gândită decât de un ratat Dan Puric moscovit, îl definește pe Putin ca pe un om bolnav căruia până și Dumnezeu îi pare mărunt, în comparație cu el, el, acela care, pentru a-și atinge idealul criminal, înfruntă o lume și căruia însuși Ivan cel Groaznic i se pare o frimitură a istoriei, de vreme ce monstrul din vechime se închidea ca un fricos în chilia mânăstirii autoflagelându-se în speranța iertării păcatelor!?
Ba parcă așa pare și nu are nimic, dar absolut nimic măreț în ea, pentru că nu este altceva decât o secvență bună de ilustrat o manea în care Putin, acest manelist al politicii mondiale care vede dușmani peste tot, cântând ”valoarea meaaaa, valoarea meaaaa!”,uită că Dumnezeu nu lovește cu palma, ci cu soarta, și uită că până la urmă fiecare își plătește păcatele, inclusiv sau mai ales el și poporul lui….
Despre ce o vorbi Putin cu Dumnezeu?
//////////////////////////////////////////
Ascultă-L pe Isus | Richard Wurmbrand
///////////////////////////////////////////
Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO
////////////////////////////////////////////////////////////////
Nicu Butoi – Teologul si Grădinarul
///////////////////////////////////////
Petru Lascău – Un final glorios
///////////////////////////////////////////////
Statele Unite în planul profetic din Daniel și Apocalipsa
Anastasia Filat
Probabil că mulți ați auzit afirmații cum că Statele Unite cumva se încadrează în profețiile biblice și că noi trăim în vremurile globalizării, care pregătește terenul pentru venirea la putere a antihristului. În general unii consideră cuvântul globalizare sinonim cu cuvântul „americanizare”. De ce Statele Unite? Argumente sunt foarte diferite: unele sunt pe de-a dreptul ridicole (leul este simbolul Marei Britanii, iar aripile de vultur – simbolul Statelor Unite, care s-a desprins de la Marea Britanie…).
Potrivit escatologiei Adventiste, degetele de lut și de fier a chipului din Daniel capitolul 2 reprezintă Statele Unite. Totul pornește de acolo că mulți privesc cartea Daniel ca și o istorie a omenirii și caută să vadă în ea toate puterile mondiale care au fost pe pământ. Totuși, cartea Daniel nu prezintă viitorul întregii omeniri, ci doar viitorul poporul Israel și în ea se regăsesc doar acele imperii care aveau să asuprească pe Israel până la restabilirea lui Israel ca și țară și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.
La Daniel capitolele 2 şi 7 ni se relatează că până la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu vor fi patru împărății care, vor asupri poporul Israel. Capitolul 2 ne spune clar că prima împărăţie este Babilonul (cuvintele sunt adresate împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului):
Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur! (Daniel 2:37-38)
La capitolul 8 ni se relatează că a doua şi a trea împărăţii sunt Medo-Perşii şi Grecii:
Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. (Daniel 8:20-21)
Iar capitolul 9:24-27 ne spune că antihristul (domnul care va veni şi va face un legământ trainic cu mulţi, iar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa de mâncare) se va ridica din poporul care avea să nimicească sfântul locaş şi sfânta cetate, după ce unsul avea să fie stârpit. Cei care au distrus sfântul locaş şi Ierusalimul după răstignirea Domnului Isus a fost armata romană în anul 70 după Hristos. Şi imperiul Roman a fost a patra împărăţie care a asuprit pe Israel (dacă începem socoteala de la Babilon).
După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr’un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.” (Daniel 9:26-27)
Din acest text vedem că urâciunea pustiirii, despre care a vorbit şi Domnul Isus la Matei 24:15, care urmează să oprească închinarea la Templu şi care se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu, se va ridica din poporul, care a distrus sfântul locaş și sfânta cetate, după stârpirea (răstignirea) unsului.
Deci, până la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu la a doua venire a Domnului Isus vor fi 4 împărății, care vor asupri pe Israel, începând cu Imperiul Babilonean:
- Babilon
- Medo-Persia
- Grecia
- Roma
Cum rămâne cu degetele de la picioare din Daniel capitolul 2? Potrivit textului de la Daniel 2 acești împărați, nu vor reprezenta o altă împărăție, ci ei se vor ridica din împărăția a patra (Roma) și vor încerca să se unească prin legături de căsătorie ca să restabilească acest imperiu:
Va fi o a patra împărăție, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă și rupe totul, și ea va sfărîma și va rupe totul, ca ferul care face totul bucăți. Și după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fer, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai așa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul. Și după cum degetele de la picioare erau parte de fer și parte de lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpîndă. Dacă ai văzut ferul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum ferul nu se poate uni cu lutul. Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție, care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui vecinic. (Daniel 2:40-44)
La fel și în profeția cu cele patru fiare din Daniel capitolul 7 ni se spune clar că, până la venirea Domnului Isus și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, pe pământ se vor ridica patru împărății și cei 10 împărați și antihristul (cornul mic) se vor ridica tot din a patra împărăție: ei vor reprezenta a patra împărăție (sistemele de guvernare vor fi diferite, dar va fi aceiași împărăție):
După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. (Daniel 7:7-8)
Iată tâlmăcirea care a primit-o Daniel cu privire la a patra împărăţie, care este imperiul Roman:
El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)
Cornul mic din Daniel 7 şi este antihristul sau fiara din Apocalipsa 13 şi 17, despre care se spune că i s-a dat putere mondială pentru 42 luni.
I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-i hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:5-7)
În concluzie putem face următoarele afirmații:
- Cei zece împărați se vor ridica din fostul Imperiu Roman și vor încerca să restabilească acest imperiu prin legături de căsătorie, lucru care nu le va reuși. Soluția va fi să dea toată puterea lor unui singur împărat, care și se va descoperi ca și antihrist:
Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n’au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au acelaș gînd, și dau fiarei puterea și stăpînirea lor. (Apocalipsa 17:12-13)
- Ordinea mondială o va stabili antihristul:
Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:7)
Nu încape îndoială că venirea Domnului Isus este aproape și lumea se orientează la o globalizare. Și condițiile pentru descoperirea antihristului sunt pe față. Dar el nu se va descoperi până nu va fi răpită Biserica:
Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui (a antihristului) se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. (2 Tesaloniceni 2:7-12)
Având aceasta în vedere, dacă încă nu ați intrat încă în legământ cu Dumnezeu și nu ați experimentat nașterea din nou, ca să fiți răpiți la cer înainte ca să se descopere antihristul, grăbiți-vă să o faceți, altfel s-ar putea întâmpla să credeți o minciună și să fiți osândiți la iazul care arde cu foc și cu pucioasă la judecata de apoi.
Dar dacă sunteți în legământ cu Dumnezeu și dacă ați experimentat nașterea din nou, nu vă lăsați amăgiți și tulburați de toate teoriile de conspirație care bântuie, ci așteptați venirea Domnului Isus, purtându-vă într-un chip vrednic de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu și mulțumind Domnului pentru ceea ce a făcut pentru noi:
Noi însă, frați prea iubiți de Domnul, trebuie să mulțămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos. Așa dar, fraților, rămîneți tari, și țineți învățăturile, pe cari le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. (2 Tesaloniceni 2:13-15)
Statele Unite în planul profetic din Daniel și Apocalipsa
/////////////////////////////////////////////
Secretele unei vieţi liniştite
///////////////////////////////////////////////////////
Zbuciumul unui lucrător controversat (Daniel Brânzei)
///////////////////////////////
Capcane care aduc moartea sufletului: 4. Îndoiala – Florin Antonie
////////////////////////////////////////////
Împărățiile Babilonului, Medo-Persiei și Greciei azi
\Anastasia Filat
Unul din cititorii acestui portal a comentat la artocolul ,,Împărăția de o mie de ani: evenimente premărgătoare,, următoarele:
D-voastră afimrați că din textul de la Daniel aflăm că în împărăția de o mie de ani vor intra primele trei împărății care aveau să asuprească pe Israel pe parcursul anilor: Babilonul, Medo-Persia și Grecia. ”
În primul rând, aceste imperii sunt oale si ulcele, vorba românului, demult. Si chiar dacă ar mai exista, ar face Dumnezeu astfel de lucruri pentru a răzbuna pe Israel? Și pe celelalte națiuni cine le mai razbună?
Este adevărat că Babilonul, Persia și Grecia au dispărut una după alta ca și imperii, dar nu și ca țări. Grecia există și în zilele noastre și și-a păstrat chiar și numele. Dar dacă nu găsim pe harta lumii moderne așa denumiri ca și Babilon sau Persia, aceasta nu înseamnă că ele nu mai există ca și țări. Persia, ca și denumire a dispărut de pe hartă doar în 1935 și aceasta pentru că a fost redenumită în ,,Iran,,. Cu toate acestea ,,din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia” cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian”” și înseamnă „teren de aur”.(Sursa: Wikipedia).
Babilonul sau țara Șinear (Geneza 11:1) este Irakul de astăzi. De altfel, Saddam Hussein se prezenta ca fiind urmașul direct a lui Nebucadnețar. Multe edificii restabilite de el erau însoțite de inscripția: ,,Aceast edificiu a fost zidit de Saddam Hussein, fiul lui Nebucadnețar, spre gloria Irakului.,, (sursa: Wikipedia în l. engleză). În timpul războiululi dintre Irak și Iran, Saddam Hussein a folosit orașul Babilon ca și un ajutor vizual pentru a le aminti irakienilor despre conflictul dintre Irak și Iran și despre ambițiile teritoriale ale Iranului. Iată ce a scris Paul Lewis în New York Times International în legătură cu aceasta: ,,Decizia președintelui Hussein de a reconstrui palatul lui Nebucadnețar în toiul războiului pe care aproape că îl pieduse a fost cea mai importantă piesă a campaniei de întărire a naționalismului irakian apelând la istorie… Campania domnului Hussein a slujit și unor scopuri mai subtile; aceasta justificând costisitorul război al Irakului împotriva Iranului ca o continuare a anticei dușmănii dintre Babilonia și Persia și îl prezintă pe Saddam Hussein ca successor al lui Nebucadnețar, cel mai putenic domnitor al Babilonului.,, (New York Times International, 19 aprilie, 1989, p. 4-Y). Hotărârea de a reconstrui Babilonul (orașul vechi) i-a obligat pe oameni să se concentreze aupra unei ere grandioase din istoria Irakului care a fost distrusă de același inamic (Persia – Iran) care amenința iarăși națiunea. Nu este o întâmplare faptul că Babilonul zidit de Saddam Hussein este Babilonul lui Nebucadnețar. Încă în 1986 Michael Dobbs, scriind în Washington Post, a observant că restaurarea Babilonului a devenit o preocupare politică (nu doar arheiologică): ,,Irakienii văd Babilonul puțin diferit (decât concptul biblic). Pentru guvernul irakian, Iperiul Babilonian este o sursă de mândrie națională și de inspirație pentru epuizantul război care durează de șase ani cu țara veciniă, Iran, inamicul ereditar al Irakului… Președintele Saddam Hussein a ordonat să nu se facă nici o economie, când este vorba despre restaurarea cetății la splendoarea ei de altădată.,, (Washington Post, 1 decembrie, 1986, p. A-11).
A doua întrebare a fost: de ce ar răzbuna Dumnezeu pe Israel și de ce nu ar răzbuna, atunci și pe celelalte Neamuri? Poporul Israel are o poziție deosebită decât toate celelalte popoare. Când Dumnezeu a încheiat cu Israel legământul Legii la muntele Sinai, le-a oferit evreilor o poziție specială între popoare:
,, Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. (Exod 19:4-6)
Și chiar dacă ei, ca și națiune, au călcat acest legământ, totuși, Dumnezeu nu i-a lepădat din pricina părinților lor Avraam, Isaac și Iacov, fiindcă Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale:
În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. (Romani 11:28-29)
Și Vechiul Testament inundă de profeții potrivit cărora la vremea sfârșitului Dumnezeu va întoarce pe Israel în țara pe care a promis-o lui Avraam, Isaac și Iacov.
În ce privește judecata Neamurilor pentru felul cum s-au purtat cu Israel, chiar dacă sunt multe texte biblice care confirmă lucrul acesta, voi aduce doar un singur text și anume Ioel capitolul 3, care vorbește despre Judecata Neamurilor în Ziua Domnului:
Căci iată că în zilele acelea şi în vremile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strînge pe toate neamurile, şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea. Au tras la sorţ pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, şi au vîndut fata pe vin, şi l-au băut. Ce aveţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile Filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă, sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru. Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele, şi le-aţi dus în templele voastre. Aţi vîndut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor. Iată că îi scol în locul în care i-aţi vîndut, şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru. Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde Sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit. Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie, toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică:,, Sînt tare! Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strîngeţi-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi! Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur. Puneţi mîna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sînt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! Vin grămezi- grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii. Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfînt. Ierusalimul însă va fi sfînt, şi nu vor mai trece străinii prin el. În vremea aceea, va picura must din munţi, şi va curge lapte din dealuri, toate pîraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi deasemenea din Casa Domnului, şi va uda valea Sitim. Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor. Dar Iuda va fi vecinic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam. Le voi răzbuna sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion.
Din acest text este clar că la vremea sfârșitului (Ziua Domnului) Dumnezeu va aduna Neamurile în jurul Ierusalimului și acolo le va judeca după felul cum s-au purtat cu Israel. Iar Israel va fi binecuvântat pentru totdeauna.
Împărățiile Babilonului, Medo-Persiei și Greciei azi
/////////////////////////////////////////
PREGĂTIŢI-VĂ să daţi socoteală! Cre (ş) tini şi necreştini- putinişti de pretutindeni- POCĂIŢI-VĂ, cât nu este prea târziu! Voi, care sunteţi născători şi creatori de stalinişti, nazişti, putinişti şi alţi globalişti- “Pe Domnul îl răsplătiţi astfel!… (Deut. 32/6) Voi care acaparaţi ţări şi popoare prin jaf! Martirizaţi oameni nevinovaţi, faceţi din noroade un gulag şi umbriţi inchiziţia! Aţi… „umplut măsura nelegiuirilor” (Daniel 8/23); V-aţi îmbătat din sângerarea pământului şi Cerului: “Treziţi-vă, beţivilor şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s -a luat mustul dela gură!… Boceşte-te, că fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!… Încingeţi-vă, preoţi şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci… Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul. Vai!… (Ioel 1/5-20) Dacă nu vă pocăiţi, pentru a-l lepăda pe satan (care v-a transformat inimile în toalete – Ieremia 17/9)… voi nivelaţi calea fiarei, a prorocului mincinos şi a „salvatorului” Anticrist… Dar pregătiţi-vă să recoltaţi rodul faptelor voastre „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii? Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina sâlniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei. Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într’un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare şi împotriva ta însuţi ai păcătuit. Căci piatra din mijlocul zidului strigă şi lemnul care leagă grinda îi răspunde. Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pământul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu şi desveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci sâlniciile făcute împotriva”… (Habacuc 2/6 b -17)
http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/de-ce-sa-consumam-ceapa/
//////////////////////////////////////////////
Ce este pocainta? (partea a II-a)
by Harabadji Ina
O altă pildă spusă de Domnul Isus este aceasta:
Odată, un om se cobora de la Ierusalim spre Ierihon. El a căzut între nişte tâlhari care l-au jefuit şi
l-au bătut atât de rău, că omul a căzut la pământ grav rănit. Din întâmplare, a trecut pe-acolo un
preot, care nu l-a ajutat. Apoi, un alt om religios, un levit, a trecut şi el pe-acolo. Dar nici acesta nu l-a ajutat. În sfârşit, a trecut pe-acolo şi un samaritean. El s-a aplecat spre cel căzut la pământ, i-a spălat şi i-a pansat rănile, l-a pus pe măgăruşul lui şi l-a dus la un han, unde s-a îngrijit personal de omul rănit. Apoi, când a plecat de-acolo cu treburi, a plătit pentru acest om ca să fie bine îngrijit.
Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Luca 10:27
Aicea Domnul nostru ne spune cele 4 margini ale pocaintei, cele 4 lucruri pe care trebuie sa le aiba o pocainta ca sa fie adevarata. Si spune Isus asa, ca cea mai mare porunca este ca trebuie sa-l iubim pe Dumnezeu.
Pocainta inseamna sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeu cu tot cugetul tau, cu toata inima ta, cu toata puterea ta, cu tot trupul tau. Pocainta inseamna sa-L iubesti pe Dumnezeu mai mult decit pe orice pe pamintul acesta. Pocainta inseamna sa-ti fie drag de Isus in fiecare zi.
Pocainta inseamna nu numai Duminica la biserica, ci si lunea la universitate, ci si martea la piata centrala. Pocainta inseamna sa stai cu parintii tai acasa intr-o atmosfera de pace. Pocainta inseamna sa fii cu Isus in fiecare zi, nu sa-L lasam la poarta bisericii, nu sa-L lasam la usa altarelor noastre si sa-I spunem Doamne noi o sa venim Duminica viitoare. Pocainta inseamna in fiecare zi cu Isus Hristos si atunci cind ne merge bine si atunci cind ne merge rau. Pocainta inseamna nu numai atunci cind reusim la facultate, ci si pe drumul spitalului si atunci cind trebuie sa vii de la cimitir ca ti-ai ingropat pe cineva drag.
Vorbeam odata cu un elev, si m-a intrebat cum puteti dumnevoastra sa mai credeti in toate basmele acestea despre Dumnezeu? La-ti vazut vre-o data pe Dumnezeu de credeti in El? L-am intrebat atuncea, daca crede in Mihai viteazul, a raspuns, da. De unde crezi, la-i vazut am spus eu, nu zice elevul, dar istoria spune. Atunci despre Dumnezeul meu spune Cartea sfinta Biblia.
Nu l-am vazut pe Dumnezeu dar atunci cind nu aveam piine in casa si am ridicat miinile spre cer Dumnezeu mi-a dat piine. Nu l-am vazut pe Dumezeu, dar atunci cind toti fratii mei erau bolnavi am ridicat miinile spre cer si Dumnezeu i-a vindecat. Nu l-am vazut pe Dumnezeu, dar cind am trecut prin cea mai rea depresie Dumnezeu a fost acolo si m-a ridicat. Nu l-am vazut pe Dumenzeu, dar in fiecare zi beau apa, nu l-am vazut pe Dumenzeu, dar in fiecare zi maninc piinea. Nu l-am vazut pe Dumnezeu, dar in fiecare zi ii simt rasuflarea, ii simt bucuria. Nu l-am vazut pe Dumnezeu, dar in fiecare zi El e cu mine. M-au parasit prietenii, dar El nu ma lasa niciodata. Nu-mi este frica de criza fiindca am un Dumnezeu mare.
Ce este pocainta? (partea a II-a)
///////////////////////////////////////
Bumerangul pacatului
by Harabadji Ina
Arunca-ti piinea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi. Eclesiastul 11:1
Ca sa puteti intelege mai bine mesajul urmatoarelor patru articole as vrea sa va eximplific cumva.
Pe poza este un obiect. Obiectul acesta este o arma, nu stiu daca ati bagat de seama, credca nu, se numeste bumerang. Este o arma din Australia pe care o folosesc aborigenii. Aceasta arma se arunca in aier cu un efect deosebit. Ea pluteste prin aier rotindu-se, dupa aceea se intoarce innapoi in mina celui care a aruncat-o chiar daca este de la distanta de 50-70 de metri. Viteza creste la intoarcere. Daca loveste pe cineva, normal ca ramiine jos, dar daca este un rateu se intoarce in mina celui ce la dat.
Astazi vreau sa va vorbesc despre acest bumerang, ca el deobicei este o figura de stil in viata noastra. Biblia ne vorbeste despre bumerang ca fiind actiunile care le faci astazi si au consecinte miine, peste o luna, un an sau mai multi asupra vietii tale. Exista bumeranguri explicite in Sfinta Scriptura si vreau sa va vorbesc despre ele.
Primul bumerang al Bibliei este bumerangul pacatului.
Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit, ce seamna omul aceea va secera. Galateni 6:7
Dupa cite am vazut eu, numai cei care ara faradelegea si seamna nelegiuirea, ii secera roadele. Iov 4:8
Pacatul promite la inceput totul, dar dupa aceea te loveste puternic. Raul iti zice fa aceset lucru, ca nu va fi nimic, arunca doar bumerangul, dar aceasta aruncare te va lovi pe tine. Uneori zicem ca pe noi ne loveste pacatul altuia, nici vorba pe noi ne loveste pacatul nostru si ne loveste rau de tot.
Cine seamana vint, culege furtuna Osea 8:7
Sa va dau o definitie cum e cu pacatul in viata noastra, printr-o imagine. Placile de azbest cu care oamenii si-au acoperit casele, cotetele si garajele atitea ani. Se faceau in 1900 in SUA. 30 de milioane de tone sau facut in America din 1900 incoace. Dupa 5 ani de pe placile de azbociment se desprinde un fel de particole minuscule, care odata inhalate in organis boala vegeteaza timp de 30 de ani, dar e sigura, cancerul. 30 de ani sta boala si germineaza intr-un om. Jumatate de milion de Americani au murit numai de boala aceasta.
Advertisements
REPORT THIS ADPRIVACY
Pacatul este ca si placa de azbest, il faci astazi, se desprind acele particole pe care le inhalezi si nu mori acum de el. Ca ne intrebam de multe ori, cum de mai traieste acela? Cum de-l mai lasa Dumnezeu? Cum de-l mai ingaduie? Ca doar a aruncat bumerangul, a dat cu el tare. El se intoarce, vine inapoi dupa un an, dupa 2, dupa 15, dupa 30 dupa 50 de ani. Si daca omul nu se pocaieste atunci si moare de lovitura aceea, se duce in iad.
Toata tehnica Diavolului este aici, dai astazi cu pacatul nu simti lovitura lui inapoi la moment, ci peste 10, 20, 30 de ani.
Bumerangul pacatului
///////////////////////////////////////////////////////////////
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////
S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit
Zilele trecute presa internationala a prezentat cazul unui baiat din Marea Britanie, care la varsta de 13 ani a facut un copil cu o fata de 15 ani. Dezbaterile publice au subliniat grotescul mediatizarii cazului, iresponsabilitatea parintilor celor doi tineri, nepasarea lumii medicale, care nu a intervenit pentru a intrerupe sarcina, sau decaderea morala a societatii contemporane. Interesant este faptul ca in dezbaterile mediatizate nu am auzit pe nimeni care sa analizeze cauzele acestui caz. Dezbaterile se ocupa doar de consecinte.
Pentru a vedea mai clar limitele unei asemenea abordari, dintre toate aspectele dezbaterilor publice in legatura cu acest caz, retinem astazi pozitia celor care deplang faptul ca nu a fost intrerupta sarcina. Privit doar prin lentila emotionala, cazul ar parea sa justifice pozitia celor care considera ca avortul este solutia ideala in cazurile sarcinilor nedorite, mai ales in cazul minorilor. Pentru a intelege implicatiile acestei argumentatii este important sa mergem direct la radacina lucrurilor. Care este originea acestei pozitii si incotro se indreapta ea?
Biblia afirma ca Dumnezeu a creat omul cu identitate sexuala (barbat si femeie) si a circumscris relatiile conjugale strict in cadrul legamantului de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie. Din perspectiva biblica, relatia conjugala este expresia unitatii fizice intre sotul si sotia care sunt dedicati sa traiasca impreuna in unitate spirituala, intelectuala si emotionala. Unirea fizica se realizeaza intre barbatul si femeia care si-au asumat responsabililtatea in toate aspectele vietii de familie. Copiii care se nasc in familie sunt un dar de la Dumnezeu si trebuie crescuti pentru slava lui Dumnezeu.
Caderea omului in pacat a afectat negativ nu doar viata spirituala, intelectuala si emotionala, ci si dimensiunea sexuala a rasei umane. Doua aspecte merita metionate aici:
- Separarea relatiei sexuale de legamantul de casatorie. In toate societatile care au cultivat o civilizatie bazata pe razvratirea fata de Dumnezeu a aparut o preocupare obsedanta si aberanta pentru sex. Sexul fara nici o limita este privit ca fiind esenta libertatii absolute a omului. Orice incercare de a circumscrie viata sexuala doar in cadrul legamantului de casatorie este considerata anacronica si oprimanta. Relatiile sexuale premaritale sau extramaritale reprezinta, in opinia sustinatorilor acestei teorii, o trasatura caracteristica a omului modern si emancipat. Cu toate ca omul modern nu vrea sa discute despre consecintele acestei conceptii, trebuie afirmat ca relatiile sexuale inafara legamantului de casatorie au consecinte serioase cum ar fi: degradarea vietii umane, traumele afective, bolile cu transmisiune sexuala, sarcinile nedorite, si divortul. In mod normal, ne-am astepta ca vazand consecintele faptelor lui, omul sa-si re-evalueze conceptia despre lume si viata si sa-si schimbe comportamentul. Adevarul este ca omul razvratit fata de Dumnezeu nu vrea sa-si schimbe viata, ci doar sa scape de consecinte. Asa s-a ajuns la dezvoltarea unei civilizatii care creaza si promoveaza modele si institutii care sa absolve omul de consecintele faptelor lui. Asa se explica faptul ca dezbaterile publice nu discuta despre pacatul relatiilor sexuale premaritale si extrameritale si despre faptul ca pacatele sexuale se regasesc tot mai frecvent si la copii. Societatea nu mai deplange pacatul, ci numai consecintele. la In acest punct ne indreptam spre al doilea aspect al analizei noastre.
- Separarea actului sexulual de consecintele nedorite. Pentru a-l ajuta pe om sa faca fata dezechilibrului emotional si mental si mai ales depresiilor care apar in urma promiscuitatilor sexuale, societatea contemporana a inventat si sustine retele nationale de consilieri, psihologi si psihiatri. In ciuda progresului inregistrat in domeniul psihologiei si psihiatriei, specialisti nu pot anula consecintele psiho-emotionale ale pacatului. Pentru a evita maladiile cu transmisiunea sexuala, societatea a elaborat teoria „sexului protejat”. Datorita faptului ca sexul protejat nu este chiar atat de „protejat”, tot mai multi oameni si in special tineri se aleg cu maladii cu transmisiune sexuala. Medicii specialisti in boli dermato-venerice nu mai pot face fata ritmului cu care aceste maladii se transmit. Pentru a evita sarcina nedorita, societatea promoveaza o multime de tehnici si produse anticonceptionale. Au aparut organizatii care promoveaza idea ca omul poate avea relatii sexuale fara risc de sarcina. Organizatiile care se ocupa cu planificarea familiala (Planned Parenthood) tin seminarii in scoli si alte institutii publice si apeleaza curent la mijloacele mediatice pentru a-i ajuta pe oameni sa aibe un comportament pacatos si iresponsabil si totusi sa scape de consecintele faptelor lor. Aceste organizatii, in loc sa discute despre moralitatea si responsabilitatea vietii sexuale, incurajeaza tinerii sa adopte un stil de viata pacatos. Prin urmare, tineri la varste din ce in ce mai fragede ajung sa fie activi din punct de vedere sexual. Daca totusi apare sarcina, clinicile care fac avort la cerere sunt acum la indemana tuturor. Asa s-a ajuns ca in zilele noastre pe glob sa fie ucisi anual milioane de copii nedoriti in numele libertatii oamenilor de a-si manifesta neangradit preferintele sexuale.
Cu toate ca societatea a inventat aceste mecanisme de sprijinire a omului razvratit, trebuie subliniat adevarul biblic: omul nu poate anula legile lui Dumnezeu, „Nu va inselati: Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera” (Galateni 6:7).
Asa dupa cum Turnul Babel nu a putut ajuta generatia de atunci sa scape de consecintele razvratirii lor, tot asa nici civilizatia de acum nu-i poate ajuta pe oameni sa anuleze legea semanatului si seceratului. Statisticile privind cresterea ingrijoratoare a divorturilor, a infractiunilor juvenile, a tulburarilor psiho-afective, a maladiilor cu transmisiune sexuala si a avorturilor reprezinta dovada clara ca Biblia ramane invalidabilă: ce seamana omul, aceea va secera.
In cazul pe care l-am mentionat, un baiat la 13 ani si o fata la 15 ani culeg roadele relatiei pacatoase, relatie incurajata de nebunia unei conceptii despre lume si viata care sfideaza planul lui Dumnezeu si standardele Lui morale pentru viata de familie. Intelepciunea oamenilor razvratiti arunca omenirea intr-o nebunie existentiala asemanatoarea cu cea din vremea potopului. Solutia la criza morala a societatii contemporane nu este descoperirea altor tehnici mai performante de a-l scapa pe om de consecintele faptelor lui, ci reintoarcerea la planul si standardele lui Dumnezeu pentru viata de familie.
Omul nu are nevoie de noi tehnici de management a crizelor pe care le genereaza razvratirea fata de Dumnezeu, ci de nasterea din nou oferita prin Isus Hristos si Duhul Sfant.
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori, ci isi gaseste placerea in Legea Domnului si zi si noapte cugeta la ea” (Ps. 1:1-3).
Pastor Paul Negrut
S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit
//////////////////////////////////////
Studiu al epistolei catre Galateni
by Claudiu Murtaza
Capitolul 6:6-10
Apostolul se apropie de finalul scrisorii sale, adresata fratilor din Galatia. Temele principale ale epistolei sale au fost deja prezentate, acum fiind vremea pentru ultimele indemnuri. La prima vedere acestea par a nu avea o legatura intre ele, dar pentru asta suntem indemnati de Domnul sa cercetam scripturile nu doar sa le citim. Exista ceva ce uneste fiecare indemn si gand exprimat de apostol in aceste versete. Pavel vorbeste aici despre marele principiu al semanatului si al seceratului care descrie ordinea si armonia intregii vieti, fie ca vorbim despre cea materiala sau spirituala.
Sa ne gandim putin la agricultura. Ce i-a spus Domnul lui Noe dupa potop in Geneza 8:22? Ca atata timp cat va fi pamantul, nu va inceta “semantul si seceratul”. Oricine doreste sa culeaga o recolta trebuie mai intai sa puna samanta in pamant. Recolta va fi determinata si de tipul de semanta pe care am semanat-o. Acest lucru este valabil in ceea ce priveste natura recoltei, calitatea ei si cantitatea. Cine seamana orz va secera orz, iar cine seamana porumb va secera porumb. Apoi o samanta de calitate asigura o recolta buna, dar o samanta slaba va da o recolta de aceeasi calitate cu ea. Deasemenea cine seamana din belsug se poate astepta sa si secere din belsug, 2 Corinteni 9:6. Asadar daca cineva doreste sa aiba parte de o recolta buna trebuie sa se asigure de trei lucruri: sa planteze samanta potrivita, sa fie de calitate si sa fie din belsug.
Acelasi principiu opereaza si in sfera morala si spirituala. Ceea ce seamana omul, aceea va si secera. Cel ce seamana palamida sa nu se astepte sa culeaga capsuni. Iov spune in 4:8 ca “cei ce ara faradelegea si seamana nelegiurea, ii vor secera roadele.” Osea ii avertizeza si el pe contemporanii sai in 8:7 cu referire la judecata viitoare, spunandu-le ca, “daca au semanat vant, vor secera furtuna.”Acest principiu ale semanatului si seceratului este o lege vesnica a lui Dumnezeu. Iar pentru a o face foarte clara, apostolul Pavel pune in acelasi pasaj un avertisment, “nu va inselati” si o proclamatie, “Dumnezeu nu se lasa batjocorit”.
Posibilitatea de a ne lasam inselati este mentionata in mai multe locuri in scriptura. Domnul Isus ne avertizeaza in Ioan 8:44, Marcu 13:5,6; Apostolul Ioan ne avertizeaza de aceasta posibilitate a inselarii in 2 Ioan 7, 1 Ioan 2:18-27 sau 4:1-6; Apostolul Pavel lanseaza la randul sau acelasi avertisment in Efeseni 5:6, 1 Corinteni 6:9, Galateni 6:3 sau 2 Tesaloniceni 2:3. In momentul in care Cristos Domnul si poate cei mai mari apostoli ai Sai ne dau in mod repetat acelasi avertisment inseamna ca pericolul este real si foarte aproape de noi. Putem fi foarte usor inselati daca nu suntem mereu cu bagare de seama, daca nu suntem treji, atenti si foarte vigilenti. Din pacate exemplele care comfirma acest adevar sunt prea multe ca sa le putem numara.
Sunt multi cei ce se lasa inselati in ceea ce priveste acest principiu al lui Dumnezeu, semanatul si seceratul. Multi care cred ca o sa secere in ceruri ce n-au semant pe pamant. Care cred ca pot sa aiba parte de comori in ceruri daca nu s-au preocupat sa le adune aici. Multi care cred ca pot arunca orice fel de samanta ca in cele din urma Dumnezeu tot le va da ceea ce le va da tuturor. Dar acest lucru este imposibil. De aceea Pavel adauga, “Dumnezeu nu se lasa batjocorit”. Nu il poti prosti pe Dumnezeu, nu poti dispretui voia Sa, si sa te inseli ca la final Dumnezeu iti va da recolta de binecuvantare. Noi ne putem insela, dar nu il putem insela pe Dumnezeu. Putem continua sa semanam ceea ce poftim noi, dar cand Dumnezeu va trimite ingerii Sai ca sa treiere aria, atunci vom culege ceea ce am semanat. Acum as vrea ca de la principiu sa trecem la aplicatii. Apostolul Pavel vede aplicarea acestui principiu al semanatului si seceratului in trei sfere ale existentei crestine:
1.In lucrare, vs.6. Cel ce primeste invatatura din cuvant trebuie sa ajute la sustinerea financiara a invatatorului sau. Si aici ajungem la o alta lupta pe care o dam cu noi insine in biserica astazi. Sa facem parte din binecuvantarea noastra materiala celor ce ne binecuvanteaza spiritual. De aceea este normal ca un slujitor in biserica sa se astepte sa fie sustinut finaciar de cei pe care ii slujeste prin cuvant. El seamana samanta buna a cuvantului lui Dumnezeu in viata celor ce il asculta si secera mijloacele necesare pentru a trai. Sunt destui care contesta lucrul acesta, cum contesta si alte adevaruri ale evangheliei. Dar Scriptura este si in acest caz cat se poate de clara. Ce le spune Domnul Isus in Luca 10:7 celor 70 pe care ii trimite sa vesteasca Imparatia lui Dumnezeu? “Vrednic este lucratorul de plata sa.”Ce spune Pavel despre el in
1 Corinteni 9:11? “Daca am semanat printre voi bunurile duhovnicesti, mare lucru este daca seceram de la voi bunurile materiale?” Ce spune apoi in 1 Corinteni 9:14? Ca insasi “Domnul a poruncit ca cei care vestesc evanghelia sa traiasca de pe urma evangheliei.”Dar principiul acesta poate fi aplicat corect sau gresit. Sa vorbim despre cum se poate face un abuz cu acest principiu al semantului in lucrare. Se poate face un abuz:
Din partea slujitorului. Luther a scos in evidenta aplicarea gresita a acestui principiu in biserica catolica care devenise putred de bogata prin faptul ca cereau oamenilor sa verse neincetat bani in contul ei. El a spus astfel: “prin darnicia excesiva a oamenilor lacomia slujitorilor bisericii creste.” Este aceeasi realitate pe care o vedem si in cealalta mare biserica traditionala a lumii, biserica ortodoxa. Dar acest principiu este folosit gresit uneori si in celelalte biserici. Nu sunt putini slujitorii din biserica care sunt impinsi catre lenevie in lucrare, sau care fac din slujirea la altar sau la amvon doar o slujba care sa le ofere o viata confortabila. Pavel se da pe el ca exmeplu si poate ca ar trebui sa il urmam mai multi dintre noi cei care slujim la altar si la amvon, de a cauta modalitati ca sa ne sustinem si singuri. In felul acesta am corecta impresia unora care considera ca toti intram in slujba evangheliei doar pentru avantajele pe care aceasta le ofera. Intrebarea care se pune este: se merita oare sa riscam sa ne compromitem misiunea pentru a cauta sa impacam constiinta slaba a unora?
Principiul enuntat de Scriptura este foarte clar. Slujitorul din biserica trebuie sa se elibereze de sub povara castigarii existentei pe plan material pentru a se putea dedica studiului si rugaciunii ca astfel sa isi poata hrani turma ce i-a fost incredintata. Cum ne putem proteja de un astfel de abuz? Cred ca staruind mai mult asupra pasajului din 1 Timotei 5:17-18. Stiu ca poate nu este un compliment sa compari un predicator cu un bou care treiera. Dar asa cum boul trudeste ca sa treiere, la fel slujitorul trudeste asupra cuvantului ca sa il inteleaga cum sa-l aplice si sa-i invete si pe altii sa faca la fel. Slujba predicarii este intr-un real declin in generatia noastra pentru ca este o munca la care nimeni nu mai vrea sa se inhame. Toti vor sa li se dea cuvantul, nu sa il ofere.
Dar mai exista un abuz care se face asupra acestui principiu descris de apostolul Pavel aici pentru noi. Nu doar slujitorul din biserica poate sa faca abuz de acest principiu. Si biserica poate sa faca lucrul acesta. Pentru ca isi platesc slujitorul, multi sunt inselati sa cada in pacatul leneviei, dar si in cel de a crede ca il pot controla pe pastor. Sunt biserici care se comporta ca adevarati tirani cu predicatorii lor, unele mergand atat de departe ca fac presiuni mari asupra lor cu privire la invatatura pe care sa o dea in biserica sustinand profetia lui Pavel din 2 Timotei 4:3-4. Nu este usor pentru un predicator daca are familie si copii de sustinut sa reziste in fata acestor presiuni constante care vin din partea bisericii. Daca slujitorul seamana cu credinciosie samanta buna a evangheliei oricat de neplacute ar fi pentru unii mesajele pe care le aud, el are dreptul sa isi secere de la ei roadele materiale necesare pentru existent sa. Dar adesea auzim de cazuri cand biserica ii reduce numarul de duminici pe care le are la amvon, sau ii reduce salariul, sau pur si simplu il concediaza pentru ca nu urmeaza dorintele lor in ceea ce priveste invatatura pe care o da in biserica. Pavel spune: “cine primeste invatatura din cuvant, sa faca parte din toate bunurile lui bune si celui ce-l invata.” Aceasta nu trebuie privita ca pe o plata, ci termenul folosit in limba greaca pentru “a face parte” este acelasi care face referire la partasia pe care crestinul o are cu Duhul Sfant. Sa iti sustii financiar pastorul care iti ofera hrana duhovniceasca este de fapt o partasie pe care o ai cu el in lucrare prin Duhul Sfant.
Al doilea aspect al experientei crestine in care se aplica acest principiu al semanatului si seceratului dupa cel al lucrarii, este:
2.In sfintenie, vs.8. Pavel se intoarce aici la tema carnii si a Duhului descrisa pe larg in Galateni 5:16-25. Aici viata crestina este descrisa ca un ogor in care Duhul si carnea sunt doua loturi in care putem semana seminte. De aceea este important nu doar ceea ce semanam, dar si unde o facem. Domnul Isus ne avertizeaza ca acela care nu aduna cu El, de fapt risipeste. Acesta este un principiu vital al sfinteniei care este adesea ignorat. Nici unul dintre noi nu suntem victime neajutorate ale temperamentului nostru sau al societatii in care traim asa cum multi pretind. Fiecare devenim asa cum alegem sa traim: prin Duhul sau prin fire. Suntem duhovnicesti sau lumesti. Pentru ca fiecare semanam prin Duhul sau prin fire. Cum se poate astepta cineva sa culeaga roada Duhului daca nu a semanat in ogorul Duhului si daca nu a adunat cu Domnul? Cat de adevarata este vechea zicala care zice: “Semeni un gand, culegi o fapta; semeni o fapta, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter. Toti suntem ceea ce am semanat: duhovnicesti sau lumesti.
3.Al treilea aspect unde este valabil principiul semanatului si seceratului este in binefacere, vs.9-10. Viata crestina presupune o munca activa, uneori obositoare si chiar epuizanta. De aceea Domnul le-a cerut tuturor sa cantareasca bine pretul de a-l urma pe El. La botez trebuie sa vina doar cel care este gata de inmormatare. Nici un om care este viu nu merge la groapa. Botezul este descris ca pe o moarte de apostolul Pavel in Romani 6. Daca nu esti mort fata de voia ta si fata de placerea pentru pacat atunci nu ai de ce sa faci pasul spre botez. Doar mortii sunt ingropati, nu cei vii. Nu putini sunt cei ce destul de repede dupa botezul lor isi pierd pasiunea si zelul si dintre ei destul de multi renunta. In aceste conditii apostolul ne da un stimulent. Daca nu vom cadea de oboseala, va veni si ziua cand vom secera. Fermierul are nevoie de determinare ca sa termine de semanat tot ogorul. Daca oboseste si seamana samanta doar pe jumatate din teren atunci si recolta va fi doar pe jumatate. Daca umbli cu Domnul si semeni cu El doar o perioada din viata ta, atunci nu te poti bucura de roadele seceratului. Dar daca nu cadem de oboseala, descurajare sau frustrare si semanam pana la capat atunci va veni si ziua binecuvantata a seceratului, Iacov 5:7-8. Problema noastra este ca uneori ne comportam exact ca niste copii. Noi dorim sa semanam si sa seceram in aceeasi zi, ceea ce este imposibil.
Binefacerea trebuie orientata in primul rand catre cei din casa credintei apoi extinsa catre cei din comunitatea in care traiesti. Sa faci binele are un inteles foarte larg. Cel mai mare bine pe care il poti face unui om este sa il inveti evanghelia. Dar putem sa mergem mai departe de atat. Putem sa facem binele aducand alinare, mangaiere, sustinere, ajutor celor care sunt intr-o anumita nevoie. Ce spune Domnul Isus in Ioan 4:35-38? Putem sa facem binele prin faptul ca ne luam in serios rolul de lumina si prin care ajutam la incetinirea procesului de degradare al societatii in care traim. Putem face aceasta lume sa aiba un alt gust si un alt miros prin trairea noastra. Putem incuraja oamenii sa priveasca si sa se gandeasca la ceea ce este bun, corect, drept, frumos si adevarat cand toate standardele moralitatii se prabusesc inaintea noastra. Rasplata acestor fapte bune nu este mantuirea, pentru ca aceasta este exclusiv darul lui Dumnezeu. Dar cel mai probabil ca rasplata va consta intr-o recunoastere mai mare in ceruri si binecuvantarea cu o slujba de o mai mare importanta in imparatia vesnica a lui Dumnezeu. Familia lui Dumnezeu trebuie sa aiba prioritate in slujirea noastra. Asa cum de altfel spune foarte limpede si Mantuitorul in Matei 12:46-50. Binefacerea incepe in familia lui Dumnezeu, dar nu se opreste acolo.
Asadar in concluzie am vazut ca principiul semanatului si al seceratului se deosebeste in trei domenii ale vietii crestine: in lucrare, in sfintenie si in binefacere. Samanta este cuvantul viu al lui Dumnezeu semanat de invatatori in mintile si in inimile ascultatorilor. Samanta poate fi semanata in ogorul firii pamantesti din noi sau in ogorul Duhului. Cel ce seamana in fire va secera din ogorul firii, putrezirea, iar cel ce seamana in Duhul va secera din ogorul Duhului, viata vesnica. Deasemenea prezenta samantei bune se vede prin binele pe care il facem incepand cu cei din casa credintei si continuand cu cei din comunitatea unde Dumnezeu ne-a chemat sa traim. Dorinta lui Dumnezeu este ca cel ce seamana cuvantul evangheliei, sa isi castige existenta din evanghelie. Iar cei ce se bucura de evanghelie sa faca parte din bunurile lor materiale celor ce ii hranesc spiritual prin evanghelie. Iar in toate aceste lucruri suntem avertizati ca Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Omul care crede ca poate face asta se inseala pentru ca in cele din urma toti vom secera ceea ce am semanat. De aceea fratilor rugaciunea mea este sa nu obosim si sa continuam sa staruim in lucrarea Domnului. Harul Domnului nostru Isus Cristos sa fie cu duhul nostru. Amin!
Studiu al epistolei catre Galateni
//////////////////////////////////////////
Alin Lolos – Ce seamana omul, aceea va si secera
Toate aceste genocide chiar si in acel club care a ars, s-au intamplat din cauza pacatului oamenilor si astfel Dumnezeu a aplicat ceea ce oamenii meritau pentru ca Dumnezeu a fost, este si va fi DREPT.
Intrebarea este de ce noi inca nu am murit, ca noi toti suntem la fel de pacatosi ca si cei care au murit?
Motivul este ca Dumnezeu ne-a dat har si mila, ne-a dat timp ca sa ne pocaim si sa venim la El ca sa traim pentru El.
2 Petru 3:9 “Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.”
Dumnezeu nu se lasa batjocorit. Sa nu credeti ca daca faceti ce vreti nu veti pati nimic. Ce semeni aia seceri, Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa fapta lui.
Intrebarea este urmatoarea: Avand in vedere ca Domnul da viata si El i-a viata omului cand vrea, te intreb, tu cum traiesti? Pana cand Dumnezeu iti va lua viata, cum traiesti? Pana cand Dumnezeu iti va lua viata, intelegi tu ca pana atunci tu trebuie sa te pocaiesti si sa crezi in Fiul Sau? Esti constient ca cea mai mare nevoie a ta este sa fii iertat de Dumnezeu?
Acesti oameni din predica, cu toate ca stiau legea clara a lui Dumnezeu, totusi au facut cum au vrut ei si uite ce consecinte au avut. Tu, daca stii clar ca trebuie sa te pocaiesti, intelegi tu ca daca nu te pocaiesti vei avea o consecinta grava? Dumnezeu zice clar sa te pocaiesti, de ce faci cum vrei tu? Romani 2:4 “Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?
- Dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu,
- care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
- Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea;
- si va da manie si urgie celor ce, din duh de galceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire.”
Sa nu te mire ca iti merge rau sau ca esti lovit, pentru ca daca nu esti dupa oranduielile Domnului si daca nu te lepezi de tine pocaindu-te, atunci vei secera dreptatea lui Dumnezeu care ramane peste tine.
2 Timotei 3:13 “Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi.”
Anania si Safira au vrut sa fie vazuti bine de oameni, dar nu cautau sa fie vazuti bine de Dumnezeu, de aceea au si murit pe loc, te intreb tu cauti pe Dumnezeu si asemanarea cu EL sau cauti luxul, si asemanarea cu lumea?
In Psalmul 1, ne spune clar ca sa nu ne ducem la sfatul celor rai. Te intreb, esti constient ca daca ignori acest mesaj vei trai in blestem si consecinta e mare?
Ioan 3:36 “Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.”
1Petru 4:17 “Caci suntem in clipa cand judecata sta sa inceapa de la Casa lui Dumnezeu. Si, daca incepe cu noi, care va fi sfarsitul celor ce nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?
- Si, daca cel neprihanit scapa cu greu, ce se va face cel nelegiuit si cel pacatos?
Crezi ca nimeni nu stie cum traiesti?
https://www.faracompromis.ro/alin-lolos-ce-seamana-omul-aceea-va-si-secera/
///////////////////////////////////////
Gândul zilei: Ce semeni aceea vei și secera
Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe.
Leviticul 19.19
Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ , unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat.
Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă?
„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8). Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.“ Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică.
Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).
Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric. (CALENDAR DOMNUL ESTE APROAPE , primit prin Email)
https://ioan11.wordpress.com/2014/05/27/gandul-zilei-ce-semeni-aceea-vei-si-secera/
///////////////////////////////////////////
Când începe ziua Domnului?, de Dirk Schürmann
© SoundWords, online seit: 05.01.2019, aktualisiert
În acest articol scurt se vor cerceta unele pasaje din Biblie care fac unele afirmaţii despre ceea ce trebuie să aibă loc înainte de ziua Domnului şi prin aceasta să determine perioada de timp în care începe această zi.
2 Tesaloniceni 2.3,4
2 Tesaloniceni 2.3,4: Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii, carte se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu.
Aceasta va avea loc la începutul celei de-a doua jumătăţi a celei de-a 70-a săptămână-an.
Cel puţin prima jumătate a celei de-a 70-a săptămână an a trecut.
Maleahi 4.5,6
Maleahi 4.5,6: Iată, Eu vi-l trimit pe profetul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare. Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor, ca nu cumva să vin şi să lovesc ţara cu blestem.
Această lucrare (a celor doi martori) se termină abia cu sfârşitul celei de-a 70-a săptămână-an (Apocalipsa 11.3): după a 70-a săptămână-an.
Apocalipsa 11.2
Apocalipsa 11.2: Şi curtea care este în afara templului las-o deoparte şi n-o măsura; pentru că a fost dată naţiunilor, şi vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
Conform acestui pasaj naţiunile au autoritate asupra Ierusalimului până la sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a celei 70-a săptămână-an. În ultima zi va fi o mare sărbătoare în Ierusalim, pentru că în sfârşit s-a reuşit să omoare pe cei doi martori. Deci nu se poate presupune că împăratul nordului a cucerit deja Ierusalimul în momentul acesta. Aceasta înseamnă, că acest atac va avea loc abia după aceea (probabil în timpul celei de-a 6-a judecată a potirelor). Atunci va fi încă timpul naţiunilor. („Şi vor cădea de tăişul sabiei şi vor fi duşi captivi printre toate naţiunile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni, până când se vor împlini timpurile naţiunilor”; Luca 21.24.) Cu siguranţă timpul acesta nu este încă timpul zilei Domnului.
După a 70-a săptămână-an + timpul (scurt) care se va scurge până la vărsarea celui de-al 6-lea potir al judecăţilor.
Faptele apostolilor 2.19,20
Faptele apostolilor 2.19,20: Şi voi face minuni sus în cer şi semne jos pe pământ, sânge şi foc şi negură de fum. Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi glorioasă.
Petru citează în ziua de Rusalii aceste versete din Ioel 2.18-32. În Matei 24.29-30 Domnul Isus ne spune când va avea loc aceasta: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare.” – „După necazul acelor zile” înseamnă după a doua jumătate a celei de-a 70-a săptămână-an. Este aproape de neimaginat că ultimele şapte plăgi, care vor avea loc după a 70-a săptămână-an, nu vor face parte din acest necaz.
După a 70-a săptămână-an + timpul (scurt) care va trece până la vărsarea celui de-al 7-lea potir al judecăţilor.
1 Corinteni 4.3
1 Corinteni 4.3: Dar pentru mine este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de judecata omului (lit. „de ziua”).
Acest verset vorbeşte în contrast cu 1 Corinteni 3.13 şi 4.5, unde găsim ziua Domnului, despre o zi a omului. După ce Domnul a fost răstignit, Moştenitorul viei a fost alungat afară şi omorât, a început ziua omului, care va atinge punctul culminant, când omul păcatului se va aşeza în templu şi se va lăsat adorat ca Dumnezeu. Această zi se va sfârşi abia atunci când Domnul Isus va prelua domnia. Şi aceasta va fi abia în Apocalipsa 19, când Cuvântul lui Dumnezeu – Domnul Isus – va veni din cer cu ai Săi:
după a 70-a săptămână-an + timpul (scurt) care va trece până la vărsarea celui de-al 7-lea potir al judecăţilor.
Zaharia 14.1-5
Zaharia 14.1-5: Iată, vine o zi a Domnului, şi prada ta va fi împărţită în mijlocul tău. „Şi voi aduna toate naţiunile la luptă împotriva Ierusalimului; şi cetatea va fi luată, şi casele vor fi jefuite, şi femeile batjocorite; şi jumătate din cetate va merge în captivitate şi rămăşiţa poporului nu va fi nimicită din cetate“. Şi Domnul va ieşi şi va lupta cu naţiunile acelea, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei. Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, spre răsărit. Şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre răsărit şi spre apus: – va fi o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud. „Şi voi veţi fugi prin valea munţilor Mei, pentru că valea munţilor se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. Şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.
Aceste versete ne arată diverse activităţi, care stau în legătură cu o zi pentru Domnul (de fapt nu este sută la sută sigur, dacă este vorba de ziua Domnului). Ele par să înceapă cu o judecată asupra Ierusalimului (desigur, prin împăratul nordului). Faptul că „picioarele Lui vor sta pe muntele Măslinilor” (Zaharia 14.4) arată că nu este vorba de început! Începutul este în Apocalipsa 19 şi este iniţiat cu arătarea ca a unui fulger de la răsărit până la apus. Deci Zaharia 14.4 are loc în această zi, care va dura o mie de ani:
Înainte de şederea pe muntele Măslinilor, după a 5-a judecată a potirelor (a 6-a judecată a potirelor vorbeşte despre atacul venit de la împăratul nordului, fiind posibil ca după a 7-a judecată a potirelor să fi cucerit Ierusalimul).
În ansamblu deci, aceste pasaje lasă să se presupună că ziua Domnului începe cu a 7-a judecată a potirelor, judecată care are loc după a 70-a săptămână-an.
Tradus de la: Wann beginnt der Tag des Herrn?
Traducere: Ion Simionescu
Download des Artikels Când începe ziua Domnului?
A4
Ohne Bibeltext
Fußnoten am Ende
In anderer Sprache
Wann beginnt der Tag des Herrn?
Weitere Artikel zur Bibelstelle 2. Thessalonicher 2 (16)
Weitere Artikel zur Bibelstelle Maleachi (5)
Weitere Artikel zur Bibelstelle Offenbarung 11 (5)
Weitere Artikel zur Bibelstelle Apostelgeschichte (5)
Weitere Artikel zur Bibelstelle 1. Korinther 4 (7)
Weitere Artikel zur Bibelstelle Sacharja 14 (6)
Weitere Artikel in der Kategorie Auslegungen (195)
Weitere Artikel des Autors Dirk Schürmann (47)
Weitere Artikel zum Stichwort Tag des Herrn (6)
Weitere Artikel zum Stichwort Dispensationalismus (50)
Permalink
https://www.soundwords.de/a11650.html
https://www.soundwords.de/cand-incepe-ziua-domnului-a11650.html
////////////////////////////////////
Ioel şi ziua Domnului
Recapitulare:
Profeţii biblici se împart în mai multe categorii…
Profeţi ai Vechiului Testament ce au scris şi care se împart în două grupuri:
Profeţii mari, în număr de 4: cărţile lui Isaia, Ieremia, Ezechiel, şi Daniel
Profeţii mici, în număr de 12: cărţile lui Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Habacuc, Ţefania, Naum, Hagai, Zaharia, şi Maleahi.
Însă Vechiul Testament ne mai indică că au fost şi profeţi ce nu au lăsat nici un fel de scrieri. Printre aceştia îi avem pe Ilie, Elisei, Natan, şi Gad. Chiar şi Ioan Botezătorul ca înaintaş al lui Isus face parte din această categorie, devreme ce el este considerat ultimul dintre profeţii Vechiului Testament.
Organizarea profeţilor după data slujbei lor şi a poporului căruia i s-au adresat. Următorul tabel ilustrează ordinea şi perioadele aproximative ale lucrării profeţilor ce au scris, „Israelul” reprezentând pe atunci regatul de nord, iar „Iuda”, regatul de sud:
Profetul A slujit (s-a adresat)
oamenilor din Între anii (perioada)
(în. de H.)
Obadia Edom 850–840
Ioel Iuda 835–796
Iona Ninive 784–774
Amos Israel 763–755
Osea Israel 755–710
Isaia Iuda 739–680
Mica Iuda 735–710
Naum Ninive 650–630
Ţefania Iuda 635–625
Ieremia Iuda 627–570
Habacuc Iuda 620–605
Daniel Babilon 605–536
Ezechiel Babilon 593–570
Hagai Iuda 520–505
Zaharia Iuda 520–470
Maleahi Iuda 437–417
Un alt mod de a organiza scrierile profetice este cel determinat de perioada robiilor Israelului şi Iudei (circa 722 şi circa 586 în. de H.):
Pre-exilic (deci, înainte de ducerea în robie) : Obadia, Ioel, Iona, Amos, Osea, Isaia, Mica, Naum, Ţefania, Ieremia, Habacuc
Din exil (din robie) : Daniel, Ezechiel
După exil : Hagai, Zaharia, Maleahi
De ce am studia profeţia în general? Fiindcă ea ne învaţă despre:
natura lui Dumnezeu
sfinţenia Lui
dreptatea Lui
neprihănirea şi îndurarea Lui (de multe ori, după anunţarea judecăţii iminente şi chemarea la pocăinţă a profeţilor, Dumnezeu îşi arată mila lui prin a se îndura şi a ierta pe cei se ce pocăiesc)
lucrările de judecată a lui Dumnezeu asupra neamurilor lumii; modul în care El le direcţionează destinele…
În urma studiului profeţiei beneficiem în relaţia noastră cu El de, mângâiere, încurajare şi speranţă asupra viitorului, ştiind că Dumnezeu este Cel ce stăpâneşte destinul popoarelor şi devenim conştienţi de promisiunile împărăţiei lui Dumnezeu de la sfârşitul istoriei umane.
De aceea, printre temele favorite ale profeţilor mai putem enumera:
sfinţenia lui Dumnezeu: El este singurul sfânt, absolut pur, drept, etc.
suveranitatea lui Dumnezeu: El stăpâneşte universul şi este mai presus de orice conducător de popoare, sau de împărăţii pământeşti.
Cuvântul lui este sigur — credincioşia lui Dumnezeu : El îşi duce la îndeplinire făgăduinţele, îşi ţine promisiunile. Omul se poate bizui pe ceea ce El a promis.
Grozăvia păcatului şi judecarea neîntârziată a lui — dreptatea lui D-zeu (la nişte oameni care tind să banalizeze şi să privească cu uşurinţă păcatele, profeţii pot fi o cură foarte eficace!): mesajul profeţilor în ce priveşte păcatul este limpede şi răspicat — Dumnezeu îl urăşte, nu-l suportă, nu-l trece cu vedere, nu-l scuză, şi-l va pedepsi negreşit. Cu toate acestea este dispus să ierte pe cei a căror inimă este frântă şi al căror duh este zdrobit de răutatea faptelor lor.
Închinarea în sfinţenie lui Dumnezeu — Lui Dumnezeu omul îi este dator să-i aducă jertfe curate dintr-o inimă sinceră, nu din religiozitate, sau ritualism, amestecând nelegiuirea cu jertfele!
Privind la ordonarea cărţilor profeţilor din Bibliile noastre vom realiza că acestea nu sunt aranjate în ordinea cronologică a scrierii lor.
Acoperirea cronologică a lucrării profeţilor în Israel începe din secolul al IX-lea în. de H. cu profeţii Obadia şi Ioel şi se întinde până în jurul secolului al V-lea în. de H., încheindu-se cu profetul Maleahi. Mărturia lor este neîntreruptă în această perioadă de timp şi conţine două aspecte:
o descriere continuă a condiţiilor morale, spirituale şi istorice din Israel şi Iudea, şi
mărturia profetică privitoare la viitorul poporului lui Dumnezeu, al neamurilor şi al împărăţiei mesianice.
În canonul alcătuit de evrei, Osea este primul dintre profeţii mici, principiul cronologic care pare să determine ordonarea lor fiind:
întâi, vin profeţii perioadei asiriene — de la Osea la Naum
urmează apoi, profeţii perioadei babiloniene — de la Habacuc la Ţefania.
Ordinea aceasta se încheie cu cei trei profeţi ai perioadei persane, perioadă ce a urmat exilului (Hagai, Zaharia şi Maleahi).
Ioel şi ziua Domnului
Introducere
În continuare la studiul cărţilor profetice ale Vechiului Testament astăzi ne vom pleca asupra cărţii profetului Ioel care urmează cronologic, după toate indiciile, cărţii profetului Obadia. Acesta este primul profet literar (deci care şi-a încondeiat profeţia) şi este datat în sec. al IX-lea î.H., mai precis prin anii 850-840.
Unii au numit această carte drept, „cea mai tulburătoare şi înspăimântătoare” dintre toate cărţile profeţilor mici. (R.A. Stewart) Ea se găseşte în Biblia noastră după cartea lui Osea şi înaintea celei a lui Amos.
Stilul literar al cărţii este clar, fluent şi de o calitate lirică deosebită. Descrierile sale sunt în acelaşi timp bogate dar şi concise, scurte dar pitoreşti.
Este de asemenea o carte scurtă, 3 capitole.
Drept introducere…
1 Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.
2 Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S’a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri?
3 Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!
4 Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil.
5 Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul dela gură!
6 Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu, şi măsele de leoaică.
7 Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!
8 Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!
9 Au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Domnului; preoţii, slujitorii Domnului, jălesc.
10 Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.
11 Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.
12 Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp, s-au uscat… Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!
13 Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.
14 Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.
15 ,,Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic…
Ce sunt aceste cuvinte şi ce vestesc? Despre ce nenorocire este vorba şi ce altă nenorocire şi mai mare prevesteşte ea?
Iată versete cheie care cred că evidenţiază mesajul principal al cărţii… apropierea unei zile a judecăţii…care este o urgie mai mare decât orice calamitate naturală ca o lovit vreodată Pământul!
12 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!
13 Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.
14 Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?
Autorul — cine este?
Numele profetului Ioel înseamnă „Iehova/Domnul este Dumnezeu”. În afara cărţii nu găsim nici un fel de informaţii privitoare la el, astfel nu se cunosc aspecte din viaţa lui, ca locul de naştere, sau ocupaţia. Ştim doar că este fiul lui Petuel (1:1), despre care de asemenea nu ştim nimic.
Probabil că provine din Iudea şi este un locuitor al Ierusalimului (1:9; 2:15-17,23,32; 3:1). Unii presupun că vine dintr-o familie de preoţi datorită menţiunilor templului din Ierusalim şi a cunoştinţelor pe care le dovedeşte că le are despre preoţie şi jertfe.
Presupunerea aceasta pare confirmată de mesajele de pocăinţă de la Dumnezeu pe care „îşi permite” să le adreseze preoţilor:
1:13-14 Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru. Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.
2:17 Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar, şi să zică: ,,Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n’o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ,,Unde este Dumnezeul lor?”
În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că posedă cunoştinţe şi despre agricultură ceea ce-l poate exclude de la a fi un levit.
Aplicaţie:
Este clar că Dumnezeu vrea ca cei ce sunt puşi în fruntea poporului în treburi religioase, să-l conducă prin exemplul personal. Dacă predică pocăinţa, ei trebuie să fie cei dintâi care să se pocăiască şi să promoveze pocăinţa în ţară. De asemenea, în vremuri de decadenţă morală şi de catastrofe naturale, liderii religioşi ai unui popor nu ar trebui să tune de sus la acesta să se pocăiască, ci să se pocăiască ei întâi, şi restul le vor urma exemplul!
1:8 Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!
În loc de a se bucura şi a se purta semeţ, liderii religioşi sunt îndemnaţi să se îmbrace în doliu pentru împietrirea şi indiferenţa neamului lor.
Ca şi slujitor al Domnului Dumnezeu, Ioel a accentuat rugăciunea, postul şi pocăinţa pentru abaterea mâniei lui Dumnezeu. Unii l-au supranumit „profetul penticostal” datorită referinţelor pe care le face cu privire la revărsarea Duhului Sfânt :
Ioel 2:28-29 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.
Petru citează exact acest pasaj atunci când „explică” noroadelor adunate fenomenul care s-a petrecut în Ziua Cincizecimii (Rusalii) în Ierusalim când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ucenici şi au început să vorbească în limbi şi să proorocească. (Fapte 2:16-21) Aceasta este de fapt singura menţiune Nou Testamentală a cărţii lui Ioel.
(vezi, conceptul de profeţie cu împlinire multiplă; în ziua Cincizecimii a avut loc doar o împlinire parţială, se spune)
Ocazia scrierii cărţii — de ce a scris ce-a scris?
Se pare că profeţia a fost prilejuită de invazia unui roi gigantic de lăcuste care au devorat practic totul în calea lor în ţară. Nu ştim exact când s-a petrecut, dar Ioel vede această urgie ca o ilustraţie a unei urgii mult mai mari care nu era de origine naturală, ci divină. Aceea este ziua judecăţii când Dumnezeu va face dreptate, pe unii judecând-i iar pe alţii răsplătindu-i. Deşi descrierile şi paralele făcute acelei zile sunt cumplite, cartea abundă şi în promisiuni de restaurare şi binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu.
Puţin despre lăcuste…
Nu ştiu dacă realizaţi, Dar lăcustele pot constitui o gravă catastrofă naturală.
Tenacitatea cu care devorează totul în cale şi voracitatea acestor mici animale este înspăimântătoare. De asemenea lăcustele sunt celebre pentru „modul lor de organizare şi înaintare”. Biblia ne vorbeşte adesea de ele:
Prov. 30:27 … lăcustele n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete; (în GRUP! sugereaza o organizare si disciplina perfectă)
Ioel 2:4-9 Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârăe ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă… Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.
Ştim că Egiptul a fost de asemenea lovit printr-un miracol cu urgia lăcustelor timp de patru zile şi că a fost una din judecăţile pe care Dumnezeu le-a trimis asupra lui pentru a elibera pe copiii lui Israel.
Exodul 10:14 Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.
105:34-35 El a zis, şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr, care au mâncat toată iarba din ţară, şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
Lăcustele — un semnal de alarmă!
Pe la mijlocul sec. al IX-lea î.H. profetul este martor la invazia norului de lăcuste ce a produs o devastare mai mare ca oricând. Lucrul acesta a constituit semnalul de alarmă pentru condiţia religioasă atât a Israelului cât şi a neamurilor care urmau să fie judecate cu o urgie şi mai mare: Ziua Domnului.
Cadrul istoric — este interesant! – cine era rege? ce condiţii economice şi sociale existau?
Sângeroasa Atalia:
Fiica lui Ahab şi Izabella, şi soţia lui Ioram, regele lui Iuda 2Împ 8:18 cine „a umblat în căile casei lui Ahab” 2 Cronici 21:6 numită „fiica” lui Omri 2 Împăraţi 8:26. Când soţul ei a murit şi fiul ei Ahazia, ea a rezolvat să ocupe locul vacant. Ea a omorât toţi copiii lui Ahazia în afară de Ioas, cel mai tânăr 2 Împăraţi 11:1,2 După o domnie de şase ani a fost omorâtă într-o răscoală 2 Împăraţi 11:20; 2 Cronici 21:6; 2 Cronici 22:10-12 23:15.
Copilul Ioas era rege în Iudea…
Se pare că lucrarea profetică a lui Ioel s-a desfăşurat pe vremea când în Israel era rege un copil pe nume Ioas, deci în jurul lui 835. Unchiul acestuia, Marele Preot Iehoiada este cel ce l-a protejat (2Regi 11) şi l-a ţinut ascuns. La aflarea veştii morţii lui Ahazia, Atalia regina mamă, fiica lui Ahab şi Izabela, şi-a omorât toţi nepoţii cu excepţia lui Ioas care a fost ascuns de mătuşa Ioşeba şi unchiul lui Iehoiada, marele preot, în interiorul templului timp de şase ani. După şase ani, cu ajutorul căpeteniilor gărzii palatului într-o zi hotărâtă l-au înfăţişat pe tânărul rege şi l-au încoronat la vârsta de şapte ani ca rege peste Iuda. Evenimentul a stârnit gelozia Ataliei ce a fost ucisă de gărzi la apariţia ei în templu.
Acum se pare că în timpul când a fost ascuns copilul rege a avut loc urgia lăcustelor şi seceta. De aceea, chemarea la pocăinţă a lui Ioel a fost adresată doar poporului şi preoţilor lui, fără să se facă nici o referire la împărat.
Tot pe vremea aceea se ştie că Tirul, Sidonul şi Filistia făceau incursiuni militare de jefuire în Iudea: 3:2.
Motivul scrierii cărţii — Ce a cauzat profeţia? De ce a fost scrisă?
Nu sunt menţionate nici un fel de păcate ale Iudeii. Nici măcar idolatria nu este menţionată. Se pare că singura explicaţie pentru chemarea categorică la pocăinţă pe care Dumnezeu o trimite prin profetul Ioel este indiferenţa şi împietrirea copiilor lui Dumnezeu pe care îi îndeamnă acum să-şi sfâşie inimile, nu hainele!
2:12-13 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.
De aceea, dezastrul natural al invaziei de lăcuste şi al secetei îi oferă lui Ioel o imagine a judecăţii lui Dumnezeu. La fel cum lăcustele au fost în momentul respectiv o judecată a lui Dumnezeu asupra păcatului Iudeii, judecata lui Dumnezeu a păcatului lumii în Ziua Domnului o va depăşi mult pe aceasta în magnitudine!
Mesajul de pocăinţă autentică care este cerută pentru ca Domnul să se îndure
2:13 Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.
Mulţi fac mare pompă exterioară religiei lor, dar aţi văzut ce-a spus Ioel inspirat de Domnul. Nu trebuie să facem declaraţii prea publice ale jurămintelor noastre de pocăinţă până ce nu suntem siguri de autenticitatea şi sinceritate inimilor noastre. Cunosc credincioşi care fie au mărturisit că regretă foarte mult ce au făcut rău, pentru ca după aceea nu numai că nu împlinesc ce n-au făcut înainte, ci şi încalcă ce făceau bine.
Ilustraţie: Nu mă gândesc la nimeni din biserica aceasta în acest moment, dar ştiu pe cineva care a ieşit în faţa unei adunări creştine declarând public că se căieşte pentru ca în scurt timp persoana respectivă să-i spună unui frate că s-a „hotărât să meargă până la capăt în păcatul ei”!?
Aceea persoană n-a făcut decât să-şi „sfâşie hainele” înaintea adunării, dar nu şi inima! Poate că a reuşit să le dea impresia că este zdrobită în inimă de păcatele ei, şi pe mulţi i-a păcălit emoţional, dar în realitate nu se poate spune despre ea că „şi-a sfâşiat inima”!
Ps. 34:18 Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
Ps. 51:17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
Problema interpretării
Una dintre ele se găseşte în cap.2. După ce în cap.1 este descrisă o devastatoare invazie a lăcustelor în cap.2 este prezisă o alta mult mai îngrozitoare. Problema se poate pune în felul următor: trebuie interpretată literar această urgie a lăcustelor din cap.2, alegoric, profetic, sau simbolic? Adică, în cap.2 Ioel descrie judecata lui Dumnezeu sub forma unei alte urgii provocate tot de lăcuste adevărate, sau lăcustele de fapt simbolizează o armată bine pregătită şi disciplinată care va invada Iudea dinspre nord?
Consideraţi limbajul folosit!
4 Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi.
5 Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârăe ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.
6 Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc.
7 Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui.
8 Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
9 Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.
10 Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.
11 Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi celce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?
De-a lungul vremurilor s-au sugerat trei interpretări diferite (este important să consultăm ce au spus alţii de vreme ce nu este sănătos să producem noi o interpretare inedită bazându-ne doar pe propriile speculaţii!).
Interpretarea alegorică
Aceasta a fost susţinută de părinţii Bisericii, de către rabinii evrei şi de către unii interpreţi din vremurile moderne.
Unul dintre aceştia, şi anume Pusey, susţine că Ioel se referă la mai mult decât o invazie literară de lăcuste şi doreşte să atragă atenţia asupra unei mari nenorociri care va veni de la Dumnezeu asupra naţiunii. De fapt folosind imaginea lăcustelor el se referă la patru mari judecăţi viitoare asupra Israelului. Acestea se identifică prin cele patru feluri diferite de lăcuste menţionate care fiecare simbolizează invazia unui duşman al Israelului: (1:4)
„Gazam” = Asiria (dar mai înseamnă, lăcusta care roade, sau rozătoare)
„Arbeh” = Babilon (dar mai înseamnă, lăcusta migratoare)
„Ielec” = Grecia (dar mai înseamnă, lăcusta care linge, sau târâtoare)
„Hasil” = Roma (dar mai înseamnă, lăcusta care devorează, sau mistuitoare)
Apoi, capitolele 2 şi 3 detailează aceste judecăţi asupra Israelului şi bisericii ce vor culmina prin venirea Antihristului la sfârşitul veacurilor.
Cu toate acestea, cel puţin tipurile de lăcuste din cap.1 pot fi înţelese literar devreme ce se pare că acestea există ori ca soiuri separate, ori reprezintă etapele de creştere ale uneia singure. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre cap.2 unde este clar că se folosesc revelatoare imagini simbolice pentru o judecată mai mare ce urmează să vină în viitor.
Argumente în favoarea interpretării literare a invaziei de lăcuste descrise în cap.2
* Nu de puţine ori lăcustele sunt folosite ca instrumente ale judecăţilor divine asupra păcatelor Israelului şi au fost adesea prezise (vezi, 1Regi 8:37).
* Descrierile lui Ioel sunt potrivite cu invaziile de lăcuste ce se petrec frecvent în această parte a lumii.
* Ele devorează în principal verdeaţa, lemnul şi coaja copacilor. Nu pot fi asociate cu uciderile, cu jefuirea cetăţilor, cu luarea de prizonieri, cum s-ar fi întâmplat dacă Ioel descria de fapt o invazie a Israelului de către o armată adevărată. Când se fac promisiunile de refacere, redare şi restaurare ele nu vorbesc despre refacerea oraşelor/cetăţilor, ci doar a recoltelor şi a pământului ţării.
* Lăcustele sunt descrise ca nişte cai, călăreţi, care de luptă, şi nu invers! Este astfel evident că lăcustele sunt comparate în devastare cu ordinea menţinută în marş de către o armată foarte organizată şi disciplinată. (vezi, Wehrmacht-ul nemţesc!). Nu era nevoie a se compara o armată cu imaginea unei armate!
Teodor Macavei
Următorea pagină
https://www.rcrwebsite.com/ioel.htm
(cont.) ……………………………………………………………………………………………..Concluzia metodei strict literare de interpretare
De aceea, calamitatea prezisă în cap.2, vers.1-11 consta într-o judecată de aceeaşi natură, dar mai severă decât prima. Ziua Domnului este într-adevăr aproape şi ea va fi prevestită de o invazie de lăcuste mult mai devastatoare şi distrugătoare decât cea deja cunoscută de Iuda în cap.1 conchide interpretarea strict literară.
Interpretarea profetică, sau apocaliptică
(să nu uităm ce înseamnă „apokalipsis” în greacă! Nu înseamnă catastrofic, ci revelator!)
Sper să nu viseze nimeni urât la noapte, dar unii adoptă interpretarea lor profetică şi apocaliptică.
O ilustraţie a zilei Domnului
Pentru unii, evenimentul istoric al urgiei este ceea ce i-a oferit lui Ioel imaginea judecăţii lui Dumnezeu. Invazia din cap.1 nu este decât izvorul de inspiraţie al Zilei Domnului lui Ioel în care o distrugere şi o devastare mult mai amplificată va fi cunoscută de toată lumea. În lumina acestei descoperiri, Iuda şi neamurile sunt chemate la o pocăinţă, la sfâşierea inimilor, nu a hainelor, la instituirea unui post şi o adunarea sfântă de sărbătoare!
Cap.2
12 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!
15 Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!”
16 Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii, şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui, şi mireasa din odaia ei!
În favoarea acestei interpretări sunt aduse următoarele argumente:
* Descrierile urgiei din cap.2 depăşesc cu mult efectul natural al unui invazii de lăcuste. Aceasta nu este însoţită de evenimente cataclismice universale, cum ar fi cutremurele, clătinarea puterilor cereşti, întunecarea soarelui şi a lunii, etc.!
2:10 Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.
Sau,
30 Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi de fum;
31 soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
Cu toate acestea urgia descrisă în cap.2 este mult prea îngrozitoare pentru a fi limitată la o invazie literară de lăcuste.
* În timp ce la invazia de lăcuste din cap.1 nu se pomeneşte nici o punere în pericol de vieţi omeneşti, la invazia din cap.2, asaltul se face asupra cetăţii, locuitorilor ei şi caselor oamenilor!
* Lăcustele din cap.1 pot fi ele într-adevăr simbolurile unei armate adevărate descrise în cap.2! Nu ar fi astfel greu de văzut că nu-i vorba deloc de lăcuste în cap.2.
* Invadatorii descrişi în cap.2 sunt numiţi literar „popor” (2:2,17), „oştire/armată” (2:11), „neamuri” (2:17), sau „vrăjmaşul de la miază-noapte” (2:20).
Ceva asemănător şi chiar mai greu de înţeles găsim în Apocalipsa 9:3-10:
3 Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
4 Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5 Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.
6 În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.
7 Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.
8 Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.
9 Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă.
10 Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
Aceste neamuri din 2:17 se spune că caută să pună stăpânire pe Iuda, „neamuri” care în cap.3 se spune i-au luat prizonieri pe evrei şi le-au deportat copii la greci. Pe acestea le putem uşor identifica ca fiind neamurile duşmane Israelului. (vezi, „Tirule, Sidonule, ţinuturile Filistenilor”)
Cap.3
1 Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,
2 voi strânge pe toate neamurile, şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
3 Au tras la sorţi pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, şi au vândut fata pe vin, şi l-au băut.
4 Ce vreţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile Filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă, sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
5 Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele, şi le-aţi dus în templele voastre.
6 Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.
Lăcustele încep să prindă chip de om!
Invazia este prevăzută să se petreacă dinspre nord, pe când lăcustele nu intră în Palestina din aceea direcţie.
Este greu să se spună că Domnul se compară în lucrări măreţe cu lăcustele!
2:20-21 Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miază-noapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit, şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav. Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!
Aici vrăjmaşul prinde personalitate. Este un „el” şi se spune despre el că s-a crezut „grozav”. Pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Să fie vorba de Antihrist? Să fie el „vrăjmaşul de la miază-noapte?” Unii au anticipat deja că acesta va un nordic!
„Nordul”, „miază-noapte” pare în Vechiul Testament un termen ce apare des în literatura biblică apocaliptică şi în aceste contexte întotdeauna se referă simbolic la duşmanii lui Israel. Ştiţi la ora actuală cine este un duşman ireconciliabil al Israelului? Siria, care se află la nord! La rândul lor, Asiria şi Babilonul au năvălit din nord. Aceste naţiuni nu doar că le-au fost vrăjmaşe în timpuri biblice, dar au rămas şi astăzi. Iraqul şi Siria sunt doi dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai Israelului!
Ieremia 1:14-15
,,Şi Domnul mi-a zis: ,Dela miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării. Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul; ele vor veni, şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur, şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda.
Ieremia 6:1 ,Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miază-noapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.
Ieremia 6:22 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că vine un popor din ţara de la miază-noapte, un neam mare se ridică de la marginile pământului.
Ezechiel 38:14-16
De aceea prooroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta, şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire! Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!”
Ce a venit împotriva lor din sud, israeliţii au nimicit! Începând de la ieşirea din Egipt, până la „războiul de şase zile” din 1967! Însă pentru a-i scăpa de ceea ce vine din nord asupra lor, intervine însăşi Domnul Dumnezeu!
Care este principala învăţătură a cărţii?
Tema teologică principală a cărţii — „Ziua Domnului”
Un alt motiv pentru care invazia lăcustelor este folosită pentru a prevesti Ziua Domnului, este datorită distrugerii complete pe care acestea o cauzează. Lăcustelor, nimic nu le scapă şi în urma trecerii lor nu rămâne nimic. Ceea ce era odată verde, devine un deşert pustiu, fără viaţă. În consecinţă, Ziua Domnului este o zi atât de cumplită încât nimeni nu-i scapă! Nimicirea pe care ea o aduce este desăvârşită şi priveşte pe toată lumea. Pustiirea pe care ea o aduce este completă.
„Ziua Domnului, ziua aceea mare şi înspăimântătoare” este o expresie des întâlnită în scrierile profeţilor. Apare menţionată de câteva zeci de ori, de vreo 20 de ori, de 8 autori biblici diferiţi.
Isaia a pomenit-o, Ezechiel, Ioel, Amos, Obadia, Ţefania, Zaharia şi Maleahi. În plus, tema ei este repetată de Luca, Pavel şi Petru.
2:10-12 ,,Intră în stânci, şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui!” Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat:
13:6-9 Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea toate mânile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte. Ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt roşi ca focul. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
5:18-20 ,,Vai de cei ce doresc ,ziua Domnului!’ Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întunerec şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs, şi care, când ajunge acasă, îşi reazamă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întunerec, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?
Ţefania 1:14-18 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte. Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, şi vor bâjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul! Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.
1Tesaloniceni 5:2 Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
2Petru 3:10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
Definiţie:
Termenul de „Ziua Domnului” nu priveşte neapărat o dată bine delimitată de timp, ci mai degrabă o perioadă generală de mânie şi judecată ce-i aparţine în exclusivitate Domnului. Este ziua în care îşi revelează caracterul Său, puterea, dreptatea şi sfinţenia Sa, provocând groaza vrăjmaşilor Săi. Ziua Domnului nu se referă întotdeauna la un singur eveniment de la sfârşitul veacurilor, ci uneori se manifestă în istorie prin diferitele invazii străine, dezastre naturale, sau războaie. Aceasta se va caracteriza prin întoarcerea lui Hristos şi prin curăţirea cerurilor şi pământului prin foc.
Există evident părereri împărţite printre teologi. Unii susţin că este o perioadă mai lungă de timp, alţii, un eveniment instantaneu în care Hristos se întoarce pe Pământ pentru a-i lua la El pe credincioşi şi pentru a-i judeca pe cei necredincioşi. Preocuparea noastră nu ar trebui să fie cu stabilirea momentului ei exact ci cu răspândirea Evangheliei şi proclamarea mesajului de iertare până va veni judecata!
Aşa cum se obişnuieşte în profeţia biblică, prin aceste (în lumina) evenimente istorice (cum ar fi cucerirea Babiloneană şi distrugerea Ierusalimului) se interpretează împlinirea viitoare de la sfârşitul vremurilor a Zilei Domnului.
Fenomene cataclismice la scară cosmică
Ziua Domnului este adesea asociată cu diverse fenomene cataclismice la scară cosmică, cutremure, nori care acoperă cerul, soarele şi luna, stâlpi de fum, tulburarea ordinii celeste. În ziua aceea, orice duşman al lui Dumnezeu va fi învins, iar mâniei lui Dumnezeu nu-i va mai putea sta nimeni împotrivă.
În acelaşi timp, Ziua Domnului conţine şi elemente pozitive. Cea de-a doua parte a Zilei Domnului în Ioel este descrisă în termenii speranţei şi ai biruinţei. Tot atunci va avea loc o revărsare a Duhului Sfânt peste orice făptură însoţită de manifestări profetice ieşite din comun (2:28,29), cât şi de binecuvântări fizice, recolte bogate, şi satisfacţie. Este o zi în care în timp ce necredincioşii sunt judecaţi, cei pocăiţi sunt binecuvântaţi şi răsplătiţi.
Ziua Domnului vine combinată cu binecuvântare pentru cel pocăit şi judecată pentru cel împietrit.
În Noul Testament această zi a Domnului suferă o mică modificare datorită venirii lui Hristos. Cu toate acestea îşi păstrează culorile întunecate fiind,
O zi a mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a Lui Dumnezeu
Rom.2:5-6 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Ziua cea mare a mâniei Lui
Apoc.6:16-17 Şi ziceau munţilor şi stâncilor: ,,Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”
Ziua cea mare
Iuda 6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri vecinice, în întunerec, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.
Ziua Lui Dumnezeu
2Petru 3:12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
Ziua de judecată şi de piere a celor nelegiuiţi
2Petru 3:7 Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.
…Aceea zi
Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Ziua aceea
1Tesaloniceni 5:4 Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.
2Timotei 4:8 De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
Ziua aceea mare şi strălucită
Fapte 2:20 soarele se va preface în întunerec, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
Ziua cea mare a Mielului
Apocalipsa 6:17 căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”
Denumirea care parcă dă impresia că este singura care contează din toată istoria omenirii! Într-adevăr este ziua când se va face răzbunarea, se va judeca drept, după dreptate…când strigătului de răzbunare i se va răspunde…
Apocalipsa 6:9-11
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ‘Până când Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.
Gândiţi-vă la toate nedreptăţile zilelor noastre şi la toate abuzurile pentru care nimeni nu este tras la răspundere şi pentru care unii se echivează de justiţia pământească!! Strigătul de răzbunare răsună asurzitor în curţile cerului, dar aceea este ziua când i se va răspunde de către Domnul Dumnezeu.
Este omul stăpân pe elementele naturii? Ştiu că pe vremea conducerii comuniste aceasta era o expresie foarte uzitată: „omul este stăpân asupra naturii”!?
Poate omul să se ferească de un cutremur, de un uragan, de furtuni, de dezastre naturale? Foarte puţini din lumea aceasta, prea puţini sunt într-adevăr la adăpost de asemenea fenomene naturale. Ce ne spune acest lucru? Omul nu controlează aproape deloc elementele naturii, cum ar putea să-l controleze pe Dumnezeu care face ce vrea?
Pentru cei ce se amăgesc crezând că nu există pericol pentru ei, la fel de surprinzător şi neaşteptat ca un nor de lăcuste, ca un cutremur de magnitudine uriaşă, ca un vânt violent, ca un incendiu, va veni Ziua Domnului peste ei.
Nimicirea edomiţilor… În ultimul nostru studiu al unui profet, am văzut în cartea lui Obadia cum a fost prezisă nimicirea completă a poporului Edomului ce poseda o fortăreaţă stâncoasă formidabilă. Istoria ne-a demonstrat cum ei au fost scoşi din crăpăturile muntelui şi izgoniţi apoi, şterşi de pe faţa pământului ca naţiune. Nu se va face la fel şi cu cei ce se cred la adăpost?
Care este adăpostul în care te încrezi?
religia ta
ţara ta, că-i puternică şi bogată
în alianţele ei
banii tăi
ştiinţa ta
înţelepciunea ta…
Ioel se foloseşte de o catastrofă naturală pentru a ilustra judecata mult mai aspră a lui Dumnezeu asupra păcatului, care încă urmează să vină.
2:11 Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?
În acelaşi fel oamenii ar trebui să privească la dezastre şi catastrofe şi să realizeze că acestea sunt nimic în comparaţie cu nenorocirea din Ziua Judecăţii, dacă între timp nu-l primesc pe Fiul. Domnul este stăpân peste natură şi îi foloseşte puterile pentru a atrage atenţia oamenilor asupra Sa.
Doctrina mântuirii este foarte clar enunţată:
2:32 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari-i va chema Domnul.
Punctul de cotitură al zilei Domnului şi a vremurilor sfârşitului este când Domnul va binecuvânta în loc de a judeca. Ioel ni-l descrie în felul următor:
2:18 Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui, şi S-a îndurat de poporul Său.
În continuare iată descrisă restaurarea Israelului aşa cum a prevăzut-o Ioel:
23 Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.
24 Ariile se vor umplea de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,
25 vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimes-o împotriva voastră.
26 Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!
27 Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.
De multe ori, Domnul ne restituie ceea ce au mâncat „lăcustele”! Nu întotdeauna, căci El este suveran.
Să nu ignorăm promisiunile de refacere şi restaurare pe care le face Domnul Israelului. De foarte multe ori Domnul redă ceea ce noi am risipit sau distrus în păcatele noastre. Anii pierduţi, familiile pierdute, prietenii pierduţi, uneori, dar fără să fie o regulă, chiar şi lucruri materiale pe care noi le-am risipit El ni le restituie. etc.
Despre restituirea pe care Dumnezeu o va face vorbeşte şi pasajul următor:
Matei 19
27 Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: ,,Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”
28 Isus le-a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
29 Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.
Mila şi răbdarea Lui Dumnezeu ies amplu în evidenţă în cartea lui Ioel.
Aş vrea să vedeţi că deşi Domnul pedepseşte aspru, El are totuşi milă
Întotdeauna El ne pedepseşte cu mai puţin decât o merită păcatele noastre… şi nu ne răsplăteşte potrivit nelegiuirilor noastre:
Ezra 9:13 După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre…
Psalm 103:10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
Oricât de mare pare pedeapsa primită în această viaţă ea nu este potrivită cu gravitatea călcărilor noastre de lege eternă a Sa. Deşi El face totul cu dreptate, totuşi nu ne „dă” pe meritele noastre. Pedepsele din această viaţă nu echivalează cu păcatele săvârşite pe durata ei.
V-aţi gândit vreodată la asta?
Vedeţi, după păcatul lui Adam, El nu a blestemat pământul ca să nu mai dea deloc roadă, ci doar ca acesta să n-o producă fără efortul istovitor al omului, iar pe acesta nu l-a ucis de îndată ce a păcătuit, ci doar l-a supus la trudă, suportându-l încă în preajmă! Nu este Dumnezeu milos? Răbdător? Îndurător cu omul? Să mai zică cineva!
Iar dacă tu nu vezi că este milos, răbdător şi îndurător, cine-i vinovat? El că nu-ţi arată, sau tu că nu caşti ochii să-i vezi mila peste tot în jurul tău?
Pe Adam deşi l-a izgonit din Rai, nu i-a interzis să mai privească înapoi ca să piardă orice speranţă de a se reîntoarce vreodată în el.
În ioel vedem:
mila lui Dumnezeu în a nu-l pedepsi pe om pe merit
mila lui Dumnezeu în a-i restitui ceea pierdut în urma păcatului
în acelaşi timp, judecata care stă să vină — Mânia Lui Dumnezeu
„Valea deciziei”
3:14 Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
Elemente demne de notat: îndemnuri practice demne de reţinut
Îndemnul de a transmite copiilor noştri judecăţile Domnului (1:3) – Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!
Era în aşa fel încât să nu fie uitat în epocile care urmau (v 3): „Spune copiilor tăi; lasă-i să ştie ce semne apăsătoare a mâniei lui Dumnezeu au fost asupra ta, ca ei să fie atenţionaţi, şi să înveţe să fie supuşi din lucrurile pe care tu le-ai suferit, pentru că sunt menite să-i atenţioneze şi pe ei. Da, lăsaţi copiii să spună copiilor lor, şi copii lor unei alte generaţii; lăsaţi să spună nu doar ca o întâmplare ciudată, care să fie un subiect de discuţie” (ca şi acele accidente neobişnuite scrise în almanahurile noastre), „dar lăsaţi-i să povestească să-i înveţe pe copiii lor să aibă o teamă evlavioasă faţă de Dumnezeu şi judecăţile sale, şi să tremure înaintea lui.”
Notă: Trebuie să transmitem posterităţii monumentul judecăţilor lui Dumnezeu la fel ca şi mila lui.(din comentariul lui Matthew Henry)
Chemarea adresată beţivilor de a se trezi în faţa nenorocirii măcar! (1:5) – Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul dela gură!
Păcătoşii sunt foarte indignaţi atunci când li se ia de la gură obiectul plăcerii lor. Şi totuşi este exact ceea ce Domnul Dumnezeu face. Îi face omului tot mai greu să-şi găsească plăcerea în altceva decât în Dumnezeu.
„Ei ar trebui să sufere din cauza acestei calamităţi. Ar trebui să-i atingă într-o parte sensibilă; noul vin care le plăcea aşa de mult ar fi trebui luat de la gura lor. Cu cât oamenii îşi caută fericirea în plăceri cu atât mai nefericiţi vor fi. Cei care beau apă nu duc grija vinului care s-a consumat; ei ar putea trăi la fel de bine şi fără el. Dar cei care beau vin vor plânge şi vor urla. Cu cât facem din desfătări un lucru necesar satisfacerii noastre cu atât ne vom expune necazului şi dezamăgirii”. (din comentariul lui Matthew Henry)
„Este de-nţeles că ei au fost lipsiţi de bun simţ şi au fost stupizi (proşti) potrivit cu dovada anterioară de nemulţumire a lui Dumnezeu; şi prin urmare aici ei sunt chemaţi să se deştepte şi să plângă. Acela care nu va fi tras afară din siguranţa lui de cuvântul lui Dumnezeu va fi tras afară de nuiaua lui; aceia care nu sunt uimiţi de judecăţi vor fi opriţi de ele.” (din comentariul lui Matthew Henry)
Cartea este foarte bine structurată. Impresionează prin organizare. Conţine trei teme bine delimitate.
primul capitol vorbeşte despre invazia lăcustelor
cel de-al doilea face trecerea de la istorica invazie a lăcustelor la viitoarea „invazie” a Zilei Domnului, la care adaugă o chemare la pocăinţă
în cel de-al treilea capitol, sunt descrise promisiunile extraordinare de restituire şi refacere pe care Dumnezeu le face, cât şi întărirea veşnică a împărăţiei lui Iuda.
Surse folosite:
„An Introduction To The Old Testament Prophets”, Hobart E. Freeman
„The MacArthur Study Bible”, New King James Version
Rugăciune: În dimineaţa aceasta, fie ca nici un alte nume să nu fie înălţat în mijlocul nostru, în afară de Numele Tău. Doamne, trăim în vremea când cei se se numesc cu Numele Tău le place să se laude cu alte nume. Fereşte-ne de idolatrie şi dă-ne un zel mai mare pentru gloria Ta!
Teodor Macavei
Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament
https://www.rcrwebsite.com/ioel2.htm
/////////////////////////////////////
… Aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu
Dacă, pentru noi, aşteptarea revenirii Domnului Isus pare interminabilă, la Dumnezeu timpul nu este o problemă:” Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8). Scriptura afirmă iar şi iar că sfârşitul este aproape, în Vechiul Testament numindu-l „ziua Domnului”, iar în Noul Testament, „venirea lui Hristos”.
Cum corectează apostolul Petru ideea că Dumnezeu „întârzie” să-Şi împlinească făgăduinţa înnoirii tuturor lucrurilor?
2 Petru 3:8-14
- Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.
- Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
- Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
- Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,
- aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
- Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
- De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
Daniel 2:34,35,44
- Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
- Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.
- Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.
Profeţiile temporale ne transmit clar ideea că există o limită până la care i se permite răului să continue şi până la care Dumnezeu aşteaptă. Ele ne spun, în linii mari, cum va pune Dumnezeu capăt răului şi suferinţei şi cum va readuce pământul la desăvârşirea lui de la început.
Felul în care înţelegem sfârşitul tuturor lucrurilor influenţează modul în care trăim aici şi acum (2 Petru 3:12). Dacă ne revoltăm la ideea că Dumnezeu va tulbura mica noastră lume, vom fi înclinaţi spre cinism şi ne vom alătura batjocoritorilor. Dar, dacă vedem sfârşitul ca pe intervenţia ultimă a unui Dumnezeu milos pentru a elimina corupţia şi abuzurile continue asupra drepturilor omului, atunci vom aştepta cu nerăbdare „ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (vers. 13).
Petru îşi exprimă din nou preocuparea pentru purtarea şi atitudinile noastre. El ne încurajează să ne „silim” să fim „fără prihană” şi „fără vină” (vers. 14). Fără fraza următoare, am putea crede că promovează o religie a faptelor, însă el adaugă: „… îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire”, confirmând cuvintele adresate de Pavel aceloraşi credincioşi (vers. 15).
Ţinta noastră este să fim fără prihană şi fără vină. Aşa era Iov, pentru că „se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). „Fără cusur” trebuia să fie animalul de jertfă (Exodul 12:5; Leviticul 1:3) şi „fără pată” a fost jertfa adusă de Isus (Evrei 9:14; 1 Petru 1:19). Aşa vom fi şi noi când El ne va înfăţişa înaintea Tatălui (1 Corinteni 1:8; Efeseni 5:27; Coloseni 1:22; 1 Tesaloniceni 3:13; 5:23).
Cum trăieşti cu această tensiune dintre „curând” şi „nu încă”, cu privire la a doua venire a Domnului Hristos?
/////////////////////////////////////////
Teologul Paul Palencsar: Îndemnul jihadist al patriarhului (Kaghebist si miliardar) Kirill al Moscovei este anticreștin, chiar diavolesc
Despre Patriarhul Kirill I a Moscovei, teologul român Paul Palencsar spune că „pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii” pentru sine și camarila din jurul său.
Despre Patriarhul Kirill I a Moscovei, teologul român Paul Palencsar spune că „pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii” pentru sine și camarila din jurul său.
Distribuie
Îndemnul mobilizator al Patriarhului Kirill I al Moscovei la moarte în războiul din Ucraina, pentru „spălarea de păcate” nu are nimic creștin, ci este mai degrabă unul „diavolesc” spune teologul Paul Palencsar într-un interviu acordat Europei Libere.
Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, le-a spus adepților săi că „jertfa în timpul îndeplinirii datoriilor tale militare spală toate păcatele”.
„Nu cred că poporul rus va înghiți până la capăt această manipulare, dovadă că deja rușii se cam trezesc. Din păcate, trezirea lor e târzie și expresie a lașității și nepăsării lor de până acum. Să sperăm că de acum înainte vor înțelege că cu Vladimir Putin la cârmă, întreaga Rusie este în pericol și viitorul lor al copiilor, al nepoților lor, de asemenea.”
Arhiepiscopul Teodosie la Ziua Marinei, 15 august 2022, în fața tribunei oficiale. În dreapta, ministrul de Interne, Lucian Bode.
### VEZI ȘI… ###
De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române?
Comentariile patriarhului în timpul predicii sale de duminică, 25 septembrie, au venit pe fondul protestelor la nivel național și al criticilor internaționale față de recentul anunț al Kremlinului de mobilizare masivă, numită „mobilizare parțială”, pentru refacerea forțelor rusești care luptă în Ucraina.
„Dacă nu privim chipul patriarhului Kirill când rostește aceste îndemnuri și doar îl auzim, avem sentimentul că ascultăm un mollah, un ayatollah de undeva din Iran (…), un terorist gen stat islamic care îi îndeamnă pe supuși, pe adepți să moară în numele unei cauze iluzorii care aduce până la urmă moartea tuturor, colapsul general”, spune Palencsar.
„Rusia a devenit o pușcărie. O țară cât un lagăr”
Cât valorează pentru societatea rusă mobilizarea făcută de Kirill o arată chiar exodul rușilor către granițele țării, spune Palencsar.
Dacă ar fi avut vreun ecou mobilizator îndemnul prelatului ortodox rus, atunci n-ar mai fi la granițele Rusiei atât de mulți oameni „care doresc efectiv să scape din ceea ce a devenit Rusia acum: o pușcărie, o țară cât un lagăr. De fapt, asta este Rusia lui Vladimir Putin acum”.
„În momentul în care războiul a ajuns la ușile rușilor „și nu mai e doar undeva departe și iese din televizorul rusului de rând și îl cheamă la încorporare, cred că atunci devin surzi, imuni la forme din acestea de manipulare fie ele venite chiar din partea capului Bisericii Ortodoxe a Rusiei”, este de părere teologul român.
La presiunea premierului ungar, Viktor Orban, patriarhul rus a fost retras de pe lista sancționaților din cel de al șaselea pachet al UE împotriva Rusiei
### VEZI ȘI… ###
Noi sancțiuni UE, aprobate numai după ce Patriarhul Kirill al Rusiei a fost retras de pe listă la insistența Ungariei
Despre Patriarhul Kirill spune că este „demisionar din punct de vedere moral”, pentru că nu se ridică la înălțimea misiunii sale: aceea de a reda celor robiți eliberarea, de a vorbi cu iubire de oameni.
„Pentru că niciodată Isus Hristos nu a îndemnat pe alții să moară pentru El, ci El însuși moare pentru întreaga omenire. Deci, îndemnul său, care trimite la moarte milioane de oameni, este cel puțin siderant. Cu totul ieșit din litera Evangheliei fără măcar un pic de spirit hristic (….) anticreștin total, chiar diavolesc. El nu mai are nimic nimic creștin”, a spus Paul Palencsar.
El spune că atunci când Kirill a renunțat la principiile evanghelice, nu a făcut decât să transforme Biserica Ortodoxă Rusă „într-o debara a statului pe care Vladimir Putin îl conduce în mod dictatorial și criminal.”
„O debara și politică și morală. Pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii, de care Patriarhul Kirill și camarila din jurul său au parte și beneficiază.”
Oficialii occidentali estimează că Rusia a suferit între 70.000 și 80.000 de victime de când a invadat Ucraina în februarie.
Oficialii ruși au spus că proiectul se va concentra pe rezerviști și va adăuga 300.000 de soldați pe frontul din Ucraina.
Despărțiri ale familiilor din Rusia în urma mobilizării ordonate de Vladimir Putin
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Despărțiri ale familiilor din Rusia în urma mobilizării ordonate de Vladimir Putin
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Codul a fost copiat
<iframe src=”https://romania.europalibera.org/embed/player/0/32052831.html?type=video” frameborder=”0″ scrolling=”no” width=”640″ height=”360″ allowfullscreen></iframe>
width
640
px Înălțime
360
px
Trimite pe Facebook
Trimite pe Twitter
Codul URL a fost copiat
https://romania.europalibera.org/a/32052831.html
Auto240p360p480p720p1080p
Nici o sursă media
0:001:18
0:00
Dar mass-media rusă a spus că adevărata țintă este de 1 milion de noi soldați, iar relatările presei și înregistrările video de pe rețelele de socializare arată că sunt înrolați bărbați fără experiență și care depășesc vârsta pentru recrutare, atrăgând inclusiv critici ale vocilor pro-Kremlin.
Kirill, un susținător proeminent al președintelui Vladimir Putin, a fost avertizat de Papa Francisc să nu devină „băiețelul de altar al lui Putin”, după ce a „binecuvântat” invadarea Ucrainei.
Kirill a susținut chiar că rușii au făcut o „faptă eroică” ucigând ucraineni.
„Știm că mulți mor astăzi pe câmpurile de luptă”, a spus Kirill la o biserică de lângă Moscova pe 25 septembrie, citat de RFE/RL.
„Biserica se roagă ca această bătălie să se încheie cât mai curând posibil, ca cât mai puțini frați să se ucidă unul pe altul în acest război fratricid”, a spus Kirill.
„Biserica realizează că dacă cineva, mânat de simțul datoriei și de nevoia de a-și onora jurământul, rămâne loial vocației sale și moare în timp ce își îndeplinește datoria militară, atunci, fără nicio îndoială, face o faptă care este egală cu sacrificiul”.
După ce Putin a anunțat mobilizarea militară pe 21 septembrie, Kirill a fost citat de presa de stat rusă spunând că „pericolul planează asupra poporului ucrainean”, susținând că forțele neidentificate încearcă să-i transforme din „parte a Rusiei sfinte unite într-un stat ostil Rusiei.”
După ce a blocat mai multe săptămâni aplicarea pachetului 6 de sancțiuni împotriva Rusiei, Viktor Orbán a cerut, la două zile de la aprobarea planului de șefii UE, ca șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, să fie scutit de ultima rundă de sancțiuni.
### VEZI ȘI… ###
Viktor Orbán vrea să-l salveze de sancțiunile UE pe patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse
Kirill vede invadarea Ucrainei de către Rusia ca ultimul bastion al luptei împotriva unui Occident decadent și susține că „Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni”.
Aproximativ 34% dintre credincioșii ortodocși din Ucraina se identifică cu principala Biserică Ortodoxă a Ucrainei, care în 2019 a fost recunoscută oficial ca separată de Patriarhia Moscovei de către șeful spiritual al creștinismului ortodox, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.
Aproximativ 14% din comunitatea ortodoxă a Ucrainei este membră a Bisericii Patriarhiei Moscovei din Ucraina, potrivit unui studiu din 2020.
„Nu l-am auzit pe acest patriarh Kirill să spună nimic de când a început acest război, pe 24 februarie 2022, nimic pentru a mângâia victimele din Ucraina pentru a opri această vărsare de sânge, pentru a fi alături de fiii săi duhovnicești din Ucraina”, spune Paul Palencsar.
Un patriarh care „a făcut pactul cu diavolul”
În urma invaziei Rusiei din februarie, aproximativ 400 de parohii ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina care au rămas loiale lui Kirill au rupt legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă din cauza poziției patriarhului față de invadarea Ucrainei.
„Nu numai că nu a reușit să condamne agresiunea militară a Rusiei, dar nu a reușit să găsească cuvinte pentru suferința poporului ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al bisericii, Arhiepiscopul Clement despre poziția lui Kirill în luna mai a acestui an.
Câteva zile mai târziu, Kirill a spus că înțelege decizia de a întrerupe legăturile pe fondul invaziei Moscovei, dar a susținut că „spiritele răului” încearcă să dezbine poporul ortodox din cele două țări.
Peste 150 de clerici ortodocși ruși au cerut oprirea războiului într-o scrisoare deschisă pe 1 martie. Kirill nu a fost printre cei care au semnat-o.
„În mod șocant Patriarhul Kirill îi îndeamnă pe fiii săi duhovnicești să se măcelărească. Și, după ce patriarhul acesta va fi murit și va fi istorie, el va rămâne în istorie ca un patriarh care a făcut pact cu diavolul, un patriarh care a acceptat crima ca mod de a fi până la urmă și crima începută de Vladimir Putin din interiorul Rusiei, nu de azi de ieri”, spune teologul român Paul Palencsar.
Armata și biserica sunt înfrățite în „ortodoxia nucleară”, un mit în care ortodoxismul este fundamentul spiritual al Rusiei, iar arma nucleară cel material.
### VEZI ȘI… ###
„Preoțimea nucleară”. Cum a ajuns Biserica Ortodoxă unul dintre gardienii securității Rusiei
Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva lui Kirill în iunie, ca parte a unui pachet care vizează pedepsirea Moscovei din cauza războiului din Ucraina.
Măsura a venit la scurt timp după ce UE a renunțat la o propunere similară de sancționare a lui Kirill în urma opoziției din partea Ungariei, un membru al blocului prietenos cu Rusia.
Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe la acea vreme, a spus în mai, când a fost întrebată despre posibilitatea de a-l sancționa pe Kirill că „nimeni nu este ferit de sancțiunile noastre”.
Dora Vulcan
Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.
https://romania.europalibera.org/a/patriarhul-kirill-moarte-pacate-ucraina/32052762.html
////////////////////////////////////////
Zac Poonen – AVERTIZĂRILE LUI DUMNEZEU împotriva mândriei
https://www.youtube.com/watch?v=6_OLbZRM9Bk&t=312s
//////////////////////////////
Citate Celebre despre Dumnezeu
A cerceta despre Dumnezeu pentru a descoperi, este lucru mântuitor. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
A cunoaște Esența Divină – acesta este cel mai înalt țel al sufletului trimis de Creator pe Pământ! (Pitagora)
A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde doar de om, deoarece Dumnezeu este pretutindeni. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
A fost întrebat avva Mios de un ostaș dacă primește Dumnezeu pocăința. – Spune-mi, iubitule, de ți se va rupe haina, o lepezi afară? – Nu, ci o cos și o port. – Deci, dar, dacă îți este milă de haină, lui Dumnezeu nu-I va fi milă de zidirea Sa?
A greși e omenește, a ierta e dumnezeiește. (Alexander Pope)
A iubi înseamnă a fi în comunicare cu celălalt și a descoperi în el scânteia lui Dumnezeu. (Paulo Coelho)
A iubi pe dușmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredința sau desfrânarea sau hoția, ci înseamnă a iubi pe hoț, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta întinează numele de om, ci pentru că sunt oameni și făpturi ale lui Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
A întrebat un frate pe Avva Pimen: De voi vedea greșala fratelui meu, bine este să o acopăr? Și i-a răspuns lui bătrânul: În orice ceas vom acoperi greșala fratelui nostru și Dumnezeu o acoperă pe a noastră, și în orice ceas o arătăm pe a fratelui și Dumnezeu o arată pe a noastră.
A întrebat un frate pe Avva Pimen: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbește pentru Dumnezeu, bine face; și cel ce tace pentru Dumnezeu, tot bine face.
A privi cu mintea la Dumnezeu 6.14
A sfinți numele lui Dumnezeu, înseamnă a deveni sfânt. 12.13
A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu. (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
A trăi fără Dumnezeu, nu este altceva decât o moarte mult mai reală decât cea biologică. 7.7
A-i iubi pe vrăjmași, înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
A-L cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii. A nu-L cunoaște pe Dumnezeu este începutul nebuniei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
A-și lua crucea înseamnă a se lepăda de lume, pentru Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
A-ți aduce aminte de Dumnezeu e mai necesar decât a respira. 6.5
A-ți aminti cu adevărat de Dumnezeu, înseamnă a-ți aminti de viață. A-L uita, înseamnă a muri. (Sfântul Teotim al Tomisului)
Acceptând ispita, Adam s-a rupt de Dumnezeu și a rămas numai la sine, și în el s-a infiltrat satana denaturând eul lui prin mândrie și provocând apoi ura, minciuna, crima și toate celelalte. 8.9
Aceasta este viața cea veșnică, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 12.8
Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5.35, 36)
Acest har este împărăția lui Dumnezeu. 2.8
Acolo unde ia sfârșit creatura, începe Ființa lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde în mod expres, este să ieși din tine însuți, în măsura în care ești creatură, și să-L lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în tine. (Meister Eckhart)
Adâncirea minții în Dumnezeu. 1.6
Adevărata cinstire pe care o acordăm Fiului lui Dumnezeu, ca și cea pe care o aducem lui Dumnezeu, ca părinte, constă mai ales într-o viață cinstită. (Origen)
Adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Am fost înzestrați cu puterea de judecată a minții ca să cunoaștem adevărul, iar adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu își va agonisi păcat. (Leviticul 24.15)
Apropie-te de cei drepți și prin ei te vei apropia de Dumnezeu. (Sfântul Isaac Sirul)
Aripile Soarelui dreptății sunt: pronia și judecata. 7.14
Arta nu este nimic altceva decât contemplarea lumii impregnate de har, luminată din interior. A revela prezența lui Dumnezeu îndărătul oricărui obiect, aceasta este funcția artei. (Hermann Hesse)
Ascultarea față de Dumnezeu este mormântul voinței și înviere a smereniei. (Sfântul Ioan Scărarul)
Asemănarea cu Dumnezeu stă în a fi drept și curat, cu pricepere. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Aşa cum mâncarea este necesară pentru viaţă, la fel şi rugăciunea este necesară pentru realizarea Adevărului Divin Suprem. (Yoga Swami, unul dintre cei mai mari yoghini şi înţelepţi ai vremurilor noastre)
Atât Adam și Eva, cât și Cain au fost blestemați de Dumnezeu, nu pentru păcat, ci pentru ocolirea mărturisirii, a căinței și a părerii de rău. (Sfinții Părinti)
Atâta timp cât trupul lucrează pentru patimi, sufletul nu-L cunoaște pe Dumnezeu. (Mitropolitul Filaret)
Atingerea de Dumnezeu este o trezire, trezire la sine, trezire la El. Nu există atingere de Dumnezeu în afara acestei treziri. Nu există Dumnezeu-pentru-mine în afara acestei treziri. (Henri Le Saux)
Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam. Și a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. (Facerea 2.21-23)
Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a răspuns: „Nu știu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?” Și a zis Domnul: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. (Facerea 4.9-11)
Atunci când cineva voiește să-și rânduiască viața după voia lui Dumnezeu, se bucură de atâta ajutor de Sus, încât i se împlinește tot ceea ce voiește. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13.43)
Atunci Faraon a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Greșit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru și înaintea voastră! Iertați-mi acum încă o dată greșeala mea și vă rugați Domnului Dumnezeului vostru să abată în orice chip de la mine prăpădul acesta!” Și ieșind de la Faraon, Moise s-a rugat lui Dumnezeu, și Domnul a stârnit vânt puternic de la apus și acesta a dus lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie și n-a rămas nici o lăcustă în tot pământul Egiptului. Dar Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și acesta n-a dat drumul fiilor lui Israel. (Ieșirea 10.16-20)
Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului și a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creștetul capului. Și a luat Iov un ciob ca să se scarpine și ședea pe gunoi, afară din oraș. Atunci nevasta lui a zis către el: „Te ții mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu și mori! Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele?” Și în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale. (Iov 2.7-10)
Atunci tot poporul, răspunzând într-un glas, a zis: „Toate câte a zis Domnul vom face și vom fi ascultători!” Și a dus Moise cuvintele poporului la Domnul. Iar Domnul a zis către Moise: „Iată voi veni la tine în stâlp de nor des, ca să audă poporul că Eu grăiesc cu tine, și să te creadă pururea„. Iar Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Zis-a Domnul către Moise: „Pogoară-te de grăiește poporului să se țină curat astăzi și mâine, și să-și spele hainele, ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai. Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui și să-i spui: Păziți-vă de a vă sui în munte și de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. (Ieșirea 19.8-12)
Atunci un nor a acoperit cortul adunării și locașul s-a umplut de slava Domnului; și Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprinsese pe acesta norul și slava Domnului umpluse locașul. În tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum, iar de nu se ridica norul, nici ei nu plecau la drum până nu se ridica; pentru că în tot timpul călătoriei, ziua stătea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, înaintea ochilor întregii case a lui Israel. (Ieșirea 40.34-38)
Au doară Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, zice Domnul, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu? (Ieremia 23.23)
Aurul și argintul fals sunt pagube pe care le poți îndura și un bărbat priceput ușor descoperă falsul. Dar dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său și dacă are viclenie în inima sa, acela e cel mai fals dintre muritorii făcuți de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este cel mai greu de cunoscut. (Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)
Avem nevoie să Îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot și agitație. (Maica Tereza)
Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos , adevărat și viu. El nu este nesimțitor ca idolii voștri, noi Aceluia ne închinăm. (Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, care au refuzat să-l urmeze pe împăratul Maximian și să aducă jertfă zeilor. Sfântul Vah a murit în urma bătăilor, iar Sfântului Serghie i s-a tăiat capul)
Avem Stăpân blând și iubitor de oameni și nu ne cere lucruri peste puterea noastră. Nici nu ne cere să ne abținem de la mâcăruri și să postim așa, de dragul postului, nici pentru asta să stăm nemâncați, ci ca să ne desprindem de lucrurile cele lumești și să folosim tot răgazul cu cele duhovnicești. Căci dacă ne-am rândui viața noastră cu mintea trează, dacă am întrebuința tot răgazul vieții noastre cu cele duhovnicești și am mânca atâta doar să fim în nevoie numai și am cheltui viața noastră în fapte bune, nici n-am mai avea nevoie de ajutorul pe care ni-l dă postul. Dar pentru că firea omenească este trândavă și se îndreaptă mai degrabă spre tihnă și plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un Tată iubitor a dat leacul postului, ca să ne desprindă și de plăceri și să ne și ducă de la grijile lumești la lucrarea celor duhovnicești. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Binele făcut la nevoie ți-l răsplătește înzecit Dumnezeu când nici nu gândești. (Mircea Eliade)
Binele nu este o simplă calitate etică sau aptitudine morală, ci un reflex al harului, o “rază arătătoare de Dumnezeu”, o lucrare îndumnezeitoare care vine în om din Binele ultim, suprem, care este Dumnezeu. (Calist Catafygiotul)
Biserica este antecamera Împărăției lui Dumnezeu. (Sfântul Nicolae Cabasila)
Boala este un mod de a te întâlni cu Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Boala poate fi un prilej de asceză, de apropiere de Dumnezeu. Este o transformare, o transfigurare chiar a urmării păcatului, care este boala, într-un instrument de curățire de patimi și de înțelegere a lui Dumnezeu. Răbdarea și încrederea în Dumnezeu pot fi calea către unirea cu Acesta. (Amma Sincletica)
Botezul lui Ioan era îndepărtarea de păcat. Botezul creștin este unire cu Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. (I Tesaloniceni 5.16-18)
Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu, înfăptuită de oameni. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Bunătatea tinereții este îngerească; cea a bătrâneții este dumnezeiască. (Carmen Sylva, poetă și prima regină a României)
Bunăvoința după putere este bine plăcută lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Ca să știi, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului. (I Timotei 3.15)
Ca să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să ieși din mintea ta. (Neale Donald Walsch)
Ca să-L întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru. (Paulo Coelho)
Calea providenței (+) și calea judecății (-) 7.14
Caută ceea ce este dumnezeiesc, iar ceea ce este omenesc va veni foarte ușor. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Caută-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni. (Sfântul Ioan Damaschin)
Că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine și Dumnezeu. (Avva Ammoi)
Că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus, precum este scris și în Psalmul al doilea: „Fiul Meu ești Tu; Eu astăzi Te-am născut”. (Faptele Apostolilor 13.33)
Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut”; și iarăși: „Eu Îi voi fi Lui Tată și El Îmi va fi Mie Fiu”? (Evrei 1.5)
Căci cunoaștem pe Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”. Și iarăși: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu. (Evrei 10.30, 31)
Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (I Corinteni 1.18)
Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii. (Evrei 4.12)
Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. (Romani 4.2)
Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3.16)
Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui și se poartă cu fiecare după purtarea lui. (Iov 34.11)
Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată, și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără de credință, și cetățile Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; (II Petru 2.4-6)
Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. (I Corinteni 15.9, 10)
Căci însăși existența lui Dumnezeu nu este câtuși de puțin combătută prin faptul că nu poate fi demonstrată, deoarece ea stă neclintită pe un teren mult mai sigur. Este vorba despre o chestiune de revelație. (Arthur Schopenhauer)
Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăși aceasta, că v-ați întristat după Dumnezeu, câtă sârguință v-a adus, ba încă și dezvinovățire și mâhnire și teamă și dorință și râvnă și ispășire! Întru totul ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acest lucru. (II Corinteni 7.10, 11)
Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre că am umblat în lume, și mai ales la voi, în sfințenie și în curăție dumnezeiască, nu în înțelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu. (II Corinteni 1.12)
Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Acești trei Una sunt. Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul și apa și sângele, și acești trei mărturisesc la fel. (I Ioan 5.7, 8)
Căutarea lui Dumnezeu 1.1
Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă. 1.4
Când citești Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să îți spui mereu: “Vorbește cu mine și despre mine.” (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
Când Dumnezeu vede strădania omului, îi dă harul Său. 9.8
Când ești în pace și nu ai altă luptă, atunci mai mult te smerește, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm și să fim dați la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputințele noastre, nu ne lasă să fim dați spre luptă, ca să nu pierim. (Avva Visarion)
Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțește rugăciunea, ca atunci când Îl uiți, Domnul să-Și aducă aminte de tine. (Sfântul Marcu Ascetul)
Când noi facem tot ceea ce trebuie făcut, Dumnezeu ne ajută cu prisosință. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ține sub o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta.” Numai când iubește pe Dumnezeu și pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăște pe semeni și când uită pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulțime de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferința, suportă cu greu boala și mulți dintre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii științifice care arată că omul credincios trece mai ușor prin greutățile vieții decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)
Când se va elibera mintea, se va înlătura tot ce e la mijloc între ea și Dumnezeu. (Sfântul Isaia Pustnicul)
Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe la mijloc. Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu. Și acestea zicând, Și-a dat duhul. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. (Luca 23.45-47)
Când spunem că Dumnezeu este iubire, spunem că El se comunică pe Sine la infinit. (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
Când te afli în lărgime să nu te bucuri și când te afli în necazuri să nu te întristezi și să nu le socotești pe acestea ca străine de calea lui Dumnezeu, căci pe calea Lui se umblă din veac și din neam în neam, prin cruce și moarte. (Sfântul Isaac Sirul)
Când vine Dumnezeu, pleacă răul. (Dionisie Areopagitul)
Cât asculți de Dumnezeu, atât ascultă și Dumnezeu de tine. (Părintele Arsenie Boca)
Ce poate face Dumnezeu cu puterea, face Maica Domnului cu rugăciunea. (Sfinții Părinți)
Ce se va întâmpla cu omul, când Dumnezeu își va întoarce pivirea Sa dreaptă asupra sufletului său și nu va găsi nimic bun într-însul? Aduceți-vă aminte ce-a pățit smochinul în care Domnul nu a găsit niciun fel de rod. (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Ce răsplată Îi vom da lui Dumnezeu, sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat El nouă? … Ne-a chemat când nu eram și a voit să venim de la neființă la ființă. (Sfântul Clement Romanul)
Ce-mi doresc eu mie, să-ți dea Dumnezeu ție. (O zicală din popor) Ce-mi dorești tu mie, să-ți dea Dumnezeu tot ție! (O completare făcută de părintele Constantin Galeriu)
Cel care Îl vede pe Dumnezeu în lucrările Sale și crede în El văzându-le, acela este cu adevărat bogat. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog și filosof elvețian)
Ceea ce are preț înainte lui Dumnezeu este frumusețea sfințeniei, un duh blând și liniștit. (Ellen G. White)
Cel blând pentru Dumnezeu este mai înțelept decât înțelepții și cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici pentru că poartă jugul lui Hristos. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cel care a primit de la Dumnezeu darul cuvântului și al învățăturii, spre a fi de folos semenilor săi, dar nu se folosește de el, pierde darul; și dimpotrivă, cel ce se sârguiește să fie de folos semenilor cu darul acesta, capătă și mai mult dar, după cum celălalt pierde și ce a primit. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cel care se roagă poate întâlni în experiența sa două tipuri de lumină: lumina propriei sale minți și lumina imaterială a lui Dumnezeu. 2.7
Cel care se silește să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipsă de răutate, iartă de șaptezeci de ori câte șapte, adică tot timpul vieții și în tot circuitul cosmic, pentru că aceasta înseamnă numărul șapte. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Cel care slujește lui Dumnezeu, cu bunăvoință va fi primit și rugăciunea lui până la nori va ajunge. Rugăciunea celui smerit va pătrunde norii și nu se va mângâia până nu va ajunge acolo. (Ecclesiasticul 35.17, 18)
Cel ce este cinstit și lăudat mai presus de vrednicie, mult se păgubește, iar cel ce nicidecum nu este cinstit de oameni, de sus va fi slăvit.(Avva Or)
Cel ce cunoaște adevărul nu se împotrivește necazurilor, care vin asupra lui. Căci știe că-l conduc pe om spre frica de Dumnezeu. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cel ce face binele și caută răsplată, nu slujește lui Dumnezeu, ci voii sala. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cel ce se înalță împotriva oamenilor, se va înălța și împotriva lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cel ce se roagă vorbește cu Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cel ce vrea să facă ceva și nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca și când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înțelegem atât cu privire la cele bune, cât și la cele rele. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cele două mâini ale lui Dumnezeu: Fiul si Duhul Sfânt. 5.17
Cele două piscuri ale neștiinței sunt: necredința în Dumnezeu și superstiția. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Cele patru etape: cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu, în Dumnezeu. (Vladimir Ghika)
Celebritatea este o latură a puterii și un privilegiu dat de Dumnezeu. (Constantin Cotimanis)
Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. (Apocalipsa 3.21, 22)
Cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voința Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. (Romani 1.10)
Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24.35, 36)
Chiar și un ateu are nevoie de Dumnezeu pentru a-L nega. (Miguel de Unamuno)
Ci propovăduim înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. (Romani 2.7-9)
Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu. (Sfântul Teoder Studitul)
Cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său. (I Ioan 4.21)
Cine nu cugetă decât pe jumătate, acela nu crede nici în Dumnezeu; dar cine cugetă corect, acela trebuie să creadă în Dumnezeu. (Isaac Newton)
Cine nu se minunează de Dumnezeu, nu L-a cunoscut de Dumnezeu. (Sfântul Isaac Sirul)
Cine poartă în sine pacea de la Dumnezeu, acela o va putea revărsa și asupra celor din jur. 11.4
Cine rabdă necazurile fără să se revolte, primește răsplata lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu. (Valeria Mahok)
Cele ce ți se întâmplă să le primești ca bune, știind că nimic nu se face fără Dumnezeu. (Din “Învățăturile celor 12 Apostoli”)
Cine se întâlnește cu Dumnezeu, acela rămâne copleșit de măreția lui Dumnezeu. Numai atunci când din simțire poți revărsa cuvântul: “Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de ajuns pentru lauda minunilor Tale”. Când ai această conștiință, când spui cuvântul acesta nu ca o rânduială, ca o formulă din rânduiala slujbelor, ci cu toată revărsarea de suflet, simți că Dumnezeu este mai presus de tine, că învierea este mai presus de lume, că tainele lui Dumnezeu sunt mai presus de cuget. Există posibilitatea să intuiești cu gândul lucruri pe care nu le poate cuprinde cuvântul, să intuiești cu sfințirea lucruri nu le poate exprima vorba. Sfântul Isaac Sirul vorbește, de pildă, despre o rugăciune când ți se taie cuvântul de pe buze, când nu mai poți spune nimic și rămâi copleșit de mărețiile lui Dumnezeu. (Părintele Teofil Pârâian, emisiunea Lumini pentru suflet din 03.05.2016)
Coborârea Fiului lui Dumnezeu este singurul leac al bolii noastre. Prin iconomie, singurul doctor înțelept al sufletelor noastre, primind în Sine pătimirile noastre, a vindecat boala tuturor. (Leonțiu de Bizanț, unul dintre marii scriitori bisericești)
Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. (Albert Einstein)
Compasiunea înseamnă să iubești cu inima lui Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Conștiința curată te face să fii cuvios față de Dumnezeu și drept față de oameni. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Conștiința este glasul lui Dumnezeu, care ne spune ce e bine și ce e rău în noi. (Părintele Arsenie Boca)
Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care îl păzește pe om. Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. (Părintele Paisie Olaru)
Conștiința este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre. (Sfântul Cadoc)
Conștiința este “pârâșul nostru”, care, “ne pârăște” de pe acum și, dacă ne împăcăm cu el, este bine. Iar împăcându-ne cu pârâșul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu. (Părintele Ilie Cleopa)
Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți, și dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. (I Ioan 2.1-3)
Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moștenirea, slava și odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, și chiar de ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuți de tristețe. 1.1
Credința e începutul care duce la înțelegere și deschide mintea spre primirea luminii dumnezeiești. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Credința este deci o vedere dincolo de vederea fizică, este o vedere a unei realități nevăzute, dar promise, făgăduite. Prin credință, proorocii au văzut mai dinainte și au binevestit taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. Prin credință, ei au prevăzut și prezis coborârea din slava cerească a Fiului lui Dumnezeu, care devine Fiul Omului prin întruparea Lui smerită din fecioară, răstignirea, moartea, învierea și înălțarea Lui la ceruri. Aici poate fi citat proorocul Isaia care a prevestit cu aproape 800 de ani înainte că “Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.” (Patriarhul Daniel, Isaia 7.14)
Credința în Dumnezeu 7.11
Credința în Dumnezeu, care face atât cât e cu putință pe om asemenea cu Dumnezeu, ia pe Dumnezeu ca dascăl potrivit, singurul care poate face ca omul să semene cu Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Creștini suntem și un Dumnezeu avem Care este în ceruri, pe Acela Îl cinstim, iar idolilor nu jertfim. (Sfinții Mucenici Dionisie Areopagitul și însoțitorii săi: Luchian episcopul; Rustic preotul și Elefterie diaconul. Pentru aceasta li s-au tăiat lor capetele.)
Creștinul n-are stăpânire asupra lui însuși, dar are timp liber pentru Dumnezeu. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Cu ajutorul lui Dumnezeu, să duceți până la capăt crucea căsătoriei. (Părintele Paisie Olaru)
Cu cât evoluează mai mult știința, cu atât mai mult credem în Dumnezeu. (Albert Einstein)
Cu cât mai grabnic vom muri, cu atât mai grabnic Îl vom vedea pe Dumnezeu. 11.13
Cu Dumnezeu nu trebuie să fii politicos; pur și simplu, varsă-ți inima ta în fața Lui. (Arhimandritul Sofronie Saharov)
Cu neputință este să împlinim poruncile lui Dumnezeu, fără de răbdare și fără rugăciune. (Sfântul Ioan Damaschin)
Cu siguranță Dumnezeu nu a creat ființa umană să trăiască o zi! Nu, nu, omul a fost creat pentru eternitate. (Abraham Lincoln)
Cu trupul, cu darul lui Dumnezeu mă simt curat, dar nu știți ce luptă lăuntrică am. (Mitropolitul Catechin, la spovedanie)
Cugetarea smerită nu e o osândire a noastră din partea conștiinței, ci cunoașterea harului lui Dumnezeu și a compătimirii Lui. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cunoașterea lui Dumnezeu 12.8
Cunoașterea lui Dumnezeu este rădăcina nemuririi și scopul sublim al vieții. 12.8
Cunoașterea lui Dumnezeu, fără rugăciune, nu este posibilă. 9.24
Cunoaștere, prudență, discernământ; acestea sunt adevăratele cerințe pe care trebuie să le adresăm lui Dumnezeu. Cunoaștere, prudență, discernământ; acestea sunt darurile de care avem nevoie și nu alte bunuri trecătoare. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – Că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. (II Corinteni 12.2-4)
Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca și tu să afli de la om, că omul poate ajunge Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Cuvântul rău asupra drepților este ars de harul lui Dumnezeu. 10.3
Cuvântul tăcerii se sprijină pe harul lui Dumnezeu. 7.5
Da, avem mulți savanți și oameni de știință, dar atât de ignoranți în realitățile divine; avem o mulțime de filosofi, dar atât de puțini oameni ai lui Dumnezeu, pentru care Hristos este totul și care pot să arate semenilor, drumul drept spre mântuire. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la creștinism în secolul trecut)
Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele? 5.18
Dacă cezarul, sau împăratul am zice noi, te-ar înrudi cu el, și te-ar ridica în rang, cine nu s-ar teme atunci de persoana ta? Iar acum, când ai devenit fiul lui Dumnezeu, nu ai respect față de tine și înalta ta valoare, călcând-o în picioare prin nesăbuitele tale îndemnuri dobitocești și prin atracțiile păcătoase? (Epictet)
Dacă Dumnezeu există, și eu cred, câștig viața veșnică, supunându-mă Bisericii. Dacă Dumnezeu nu există, nu am pierdut nimic. (Blaise Pascal)
Dacă înlăturăm întunericul din noi, vom vedea că Dumnezeu există. (Yoga Swami, unul dintre cei mai mari yoghini şi înţelepţi ai vremurilor noastre)
Dacă nu crezi în Dumnezeu, și nu există, nu ai pierdut nimic. Dacă nu crezi în Dumnezeu, și există, diavolul te-a luat! (Blaise Pascal)
Dacă Dumnezeu este iubire, cel care nu are iubire este lipsit de harul dumnezeiesc. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dacă Dumnezeu este totdeauna cu tine, de ce tu trăiești ca și când El ar fi departe de tine? (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră. (Proverb rusesc)
Dacă Dumnezeu ne-ar face nouă după faptele noastre, cu adevărat n-am mai fi. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața ta, atunci nu este pe locul care I se cuvine. (Părintele Teofil Pârâian)
Dacă Dumnezeu nu există, agnosticul pierde prea puțin crezând în el și câștigă la fel de puțin necrezând.
Dacă însă Dumnezeu există, agnosticul câștigă viața veșnică crezând în El și pierde un bine infinit dacă nu crede. (Pariul lui Blaise Pascal)
Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis. (Dostoievski)
Dacă Iisus nu este Dumnezeu, atunci eu nu mă pot îndumnezei. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Dacă iubești pe cei ce te dușmănesc, imiți după puterea ta pe Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dacă ne gândim că toate sunt rânduite cu socoteală și cu înțelepciune, mai trebuie să avem credința că nimic din tot ce se întâmplă nu are loc fără un motiv întemeiat și fără înțelepciunea legată de Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nisa)
Dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici atei. (G. K. Chesterton)
Dacă nu avem timp pentru Dumnezeu, nici Dumnezeu nu are veșnicie pentru noi. (Sfinții Părinti)
Dacă nu poți vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre ei. (Părintele Arsenie Boca)
Dacă oamenii ar ști ce mare lucru este a fi în harul lui Dumnezeu, nu s-ar înspăimânta de nicio suferință și ar suporta în liniște orice durere, deoarece harul este rodul răbdării. (Sfânta Roza de Lima, patroana Americii Latine, a statului Peru și a Insulelor Filipine)
Dacă oamenii ți-ar face dreptate, atunci Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti? (Părintele Arsenie Boca)
Dacă omul n-ar putea supraviețui după moartea trupească, evident totul ar fi zadarnic. În zadar i s-ar fi însoțit sufletul în nevoi și pasiuni trupești cu tot avântul lor. În zadar ar fi împiedicat trupul de mustrarea și desfrâul sufletului spre atingerea țelului final al înclinărilor și dorințelor, zadarnică activitatea rațiunii, zadarnică funcționarea minții, zadarnică înțelepciunea, dreptatea, practicarea oricărei virtuți, promulgarea și controlarea oricărei legi; cu un cuvânt, zadarnică ar fi tot ce poate fi măreț și frumos în viața oamenilor și pentru oameni. Ba, ceea ce ar fi și mai grav, însăși crearea omului și înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de niciun rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu și nici toate aceste daruri care provin de la El nu pot fi socotite zadarnice și fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veșnică a sufletului și prelungirea vieții trupești, precum și corolarul ei firesc, învierea. (Atenagora Atenianul, filosof creștin din secolul al doilea)
Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât întru Dumnezeu? Dacă omul este făcut pentru Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu? (Blaise Pascal)
Dacă știi să pui pe Dumnezeu în tot ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ți se petrece. (Vladimir Ghika)
Dacă te-ai lepădat de tine și te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai așa poate sufletul să ajungă la sine însuși, la el, cel adevărat, lepădându-se de sine și strămutându-se în Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca, 9.7)
Dacă tu, creștin fiind, nu vezi minunile lui Dumnezeu, înseamnă că nu ești creștin cu adevărat. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
Dacă voi vă temeți a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creștinii, să călcăm poruncii lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veșnice gătite celor ce se leapădă de El. (Sfântul Mucenic Proclu, chinuit, răstignit și săgetat)
Dacă vrei să te știe Dumnezeu, fii după putință necunoscut printre oameni. (Avva Teognost)
Dacă-și va aduce aminte omul de păcatele sale, Dumnezeu va lua de la el trândăvia. (Sfântul Ioan Scărarul)
Dar ia întinde mâna Ta și atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în față!” Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta”. Și Satan a pierit din fața lui Dumnezeu. (Iov 1.11, 12)
Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu. (Romani 14.10)
Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus. (Filipeni 3.14)
Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. (Ioan 4.23)
Darul vorbirii în limbi 1.2
Dă, Doamne, pâine celor flămânzi, și foame de Tine celor care au multă pâine. (Sfinții Părinți)
Dă-mi credință în Dumnezeu și voi înfrunta tancurile cu praștie și pietre. (Gavriil Stiharul)
Dă-mi, Doamne, să vorbesc ceea ce vrei să auzi de la mine. (Sfântul Ioan Scărarul)
De ce Dumnezeu, care este dragoste, îngăduie suferința și boala? 10.2
De aceea vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Dumnezeu: pocăiți-vă și vă întoarceți de la toate nelegiuirile voastre, ca necredința să nu vă fie piedică (Iezechiel 18.30)
De ai primit a fi creștin, sârguiește-te să te faci asemenea cu Dumnezeu, îmbracă-te în Hristos. (Sfântul Vasile cel Marte)
De asemenea și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile știe care este dorința Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinți. (Romani 8.26, 27)
De Dumnezeul meu nu mă voi lepăda, al lui Hristos am fost, sunt și voi fi, și idolilor nu voi jertfi, nici nu le voi pleca genunchiul meu. (Sfântul Mucenic Mina, înainte de a fi decapitat)
De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. (Matei 4.3, 4)
Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește. Îmi vei zice deci: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă? (Romani 9.18, 19)
Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. (Matei 6.31-33)
Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșealele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin! (Matei 6.9-13)
Descoperirea Împărăției lui Dumnezeu. 7.14
Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbești: despre Dumnezeu, până ce nu-ți întărești credința în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoști pe al tău; și despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Diavolul este un foarte bun contabil. Nu pierde nimic din catastiful lui, nu-i scapă niciun amănunt, însă
Diavolul nu poate să se apropie de om, sau să-i aducă ispite, dacă Dumnezeu nu îngăduie. (Sfântul Isaac Sirul)
Din cauza păcatului neascultării proto-părinților noștri, Adam si Eva, am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască. 4.12
Din momentul în care cunoști că ești păcătos, te-ai schimbat din vrăjmașul lui Dumnezeu, în prietenul lui Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca)
Din toate timpurile, diavolul a făcut tot ce i-a stat în putință, ca să pună minciuna în locul adevărului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Doamne, Dumnezeul meu, păzește-mă de limba mea! (Sfântul Sisoe cel Mare)
Doamne, nu Te-aș fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit! (Fericitul Augustin)
Dorința după Dumnezeu 3.5
Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc și sunt suficient de puternici încât să se căiască și cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiți cu răbdare, smerenie și recunoștință să îndure toată povara consecințelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi și pe aceștia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareți ruși de dinainte de venirea comunismului)
Dragostea către Dumnezeu înduplecă pe cel care se împărtășește de ea, să disprețuiască toată plăcerea trecătoare și toată osteneala și întristarea. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Dragostea de Dumnezeu este mișcarea cea mai firească a inimii. 9.19
Dragostea față de Dumnezeu și de aproapele se face cunoscută mai ales prin ascultare și prin împărtășirea cuvântului Domnului Iisus Hristos, dar și prin slujirea jertfelnică a aproapelui. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Dragostea pentru Dumnezeu trece prin aproapele. (Sfinții Părinți)
Dragostea, energie dumnezeiască. 5.6
Drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele nostru. (Sfinții Părinți)
Duh este Dumnezeu. 7.5
Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr. 5.7
Duhovnicul, colaboratorul lui Dumnezeu. 7.8
Duhul lui Dumnezeu 5.15
Duhurile raționale din cer sunt rânduite de Dumnezeu spre ajutorul nostru. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Dumnezeiasca Scriptură nu vorbește în zadar și la întâmplare, ci chiar o silabă, chiar un semn are ascuns în el comoara. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dumnezeu nu este un bun contabil. Registrelele Lui sunt pline de ștersături. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Dumnezeu 7.3, 12.11
Dumnezeu Treime 9.11, 12.7
Dumnezeu a coborât la noi, ne cere și nouă să ne ridicăm la El. 10.17
Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e așa, dar face lucruri și mai minunate: face sfinți din păcătoși. (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
Dumnezeu acolo toarnă darul evlaviei, unde găsește vase deșarte de grijile omenești. (Fericitul Augustin)
Dumnezeu admite astfel de piedici, pentru că prin ele credința noastră este pusă la încercare. 9.10
Dumnezeu altoiește mlădița care rămâne în El. 3.4
Dumnezeu când dă, dă ca un boier. El dă cu măsură plină, clătinată și cu vârf. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Dumnezeu controlează circumstanțele vieții noastre. 12.17
Dumnezeu dă daruri și unii chiar le multiplică…. Cred că sunt unul dintre ei! (Niccolò Paganini)
Dumnezeu dragoste este. 5.6
Dumnezeu e de infinite ori infinit mai presus de energiile tale. (Sfântul Grigorie Palama)
Dumnezeu este aproape neputincios în fața libertății omului. (Părintele Dumitru Stăniloae)
Dumnezeu este ascuns în porunci. 9.19
Dumnezeu este asemenea unui cer ale cărei margini nu sunt nicăieri și al cărui centru este pretutindeni. (Fericitul Augustin)
Dumnezeu este cel mai aspru pedepsitor al relelor. (Ovidius)
Dumnezeu este ființa virtuților. 9.19
Dumnezeu este iubire. 9.5
Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine. (Sfântul Marcul Ascetul)
Dumnezeu este îndelung-răbdător și mult-milostiv. 9.21
Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelung-răbdător și nu se mânie în fiecare zi. (Psalmi 7.11)
Dumnezeu este mai aproape de mine decât sunt eu însumi. 1.1
Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El este răzbunător, pentru daune – despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte – dătător de viață. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)
Dumnezeu este poetul perfect. (Robert Browning)
Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenționat. (Albert Einstein)
Dumnezeu este un adevăr universal. (Albert Einstein)
Dumnezeu face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoșilor. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Dumnezeu geometrizează prin intermediul sunetului. (Pitagora)
Dumnezeu iartă. Natura niciodată. (Carmen Sylva, poetă și prima regină a României)
Dumnezeu îi ajută întotdeauna pe cei ce se ajută singuri. (Benjamin Franklin)
Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Dumnezeu începe în fiecare dimineață. (O vorbă franțuzească)
Dumnezeu îngăduie durerea și suferința în timpul vieții. 7.14
Dumnezeu ne ajută, chiar dacă pe moment ni se pare că nu ascultă rugăciunile noastre. 6.12
Dumnezeu ne dă cinstire făcându-ne pe noi colaboratori ai Săi. (Sfântul Petru Damaschin)
Dumnezeu ne dă, însă trebuie să aibă și cui să dea. (Părintele Paisie Olaru)
Dumnezeu ne ia ca pe niște copii și ne arată într-o legănare iubirea Sa divină. (Părintele Dumitru Stăniloae)
Dumnezeu ne pedepsește, dorindu-ne tot binele. 5.18
Dumnezeu ne trimite darurile cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Dumnezeu ne vrea liberi în relația cu El. 1.11
Dumnezeu nu comunică la nivel de superficial cu omul, ci la nivelul adâncului, la rădăcină. Ori boala, oricare ar fi ea, nu distruge adâncul. (Episcopul ortodox Antonie Blum din Londra; formația lui de bază: medic.)
Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. 9.14
Dumnezeu nu ispitește, dar îngăduie ispita, fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim tăria credinței noastre și astfel să avem dreptul la răsplătire, căci ispitele ce se întâmplă drepților sunt pentru încercare și au și plată. (Sfântul Simeon al Tesalonicului)
Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor, și nici nemuritor. Dumnezeu l-a creat capabil și de una și de alta, în funcție de libera lui alegere. (Sfântul Teolit al Antiohiei)
Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o nouă viață. (Hermann Hesse)
Dumnezeu nu ne-a făcut numai ca pe niște oi sau ca pe niște vite, ca să pierim și să dispărem apoi fără urmă. (Atenagora Atenianul)
Dumnezeu nu pedepsește bogăția, ci neomenia. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu nu se face cunoscut prin știință. 1.1
Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute acele fapte. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu plătește fiecăruia după măsura credinței lui. 4.7
Dumnezeu poate decide dacă și când survine ispita. 12.17
Dumnezeu poate decide modul în care aceste circumstanțe ne afectează. 12.17
Dumnezeu s-a făcut totul pentru tine, așa că și tu fă-te totul pentru El. (Sfântul Ioan de Kronstadt)
Dumnezeu să-i răsplătească! 10.3
Dumnezeu se află de partea cealaltă a morții. 11.13
Dumnezeu se face cunoscut prin Duhul Sfânt. 1.1
Dumnezeu se odihnește în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)
Dumnezeu se revelează pe Sine în lumină, și ca lumină. 2.7
Dumnezeu și conștiința știu cele ascunse ale fiecăruia, deci prin aceasta să primim îndreptarea. (Sfântul Marcu Ascetul)
Dumnezeu ți-a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune “Mulțumesc?” (William George Ward)
Dumnezeu vorbește cu omul prin energiile Sale necreate, din care omul se împărtășește, și prin care-L cunoaște pe Dumnezeu. 8.15
Dumnezeu vrea să se folosească încă de sufletele alese, îi coboară pe treapta a doua și-i menține în har, pentru grija de frații lor mai slabi. 11.17
Dumnezeu, doctorul suprem. 4.12
Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-a dat viața și arta vindecării pentru a proteja și a o menține. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog și filosof elvețian)
Dumnezeu 7.3, 12.11
Dumnezeu Treime 9.11, 12.7
Dumnezeu a coborât la noi, ne cere și nouă să ne ridicăm la El. 10.17
Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e așa, dar face lucruri și mai minunate: face sfinți din păcătoși. (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
Dumnezeu acolo toarnă darul evlaviei, unde găsește vase deșarte de grijile omenești. (Fericitul Augustin)
Dumnezeu admite astfel de piedici, pentru că prin ele credința noastră este pusă la încercare. 9.10
Dumnezeu altoiește mlădița care rămâne în El. 3.4
Dumnezeu când dă, dă ca un boier. El dă cu măsură plină, clătinată și cu vârf. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Dumnezeu controlează circumstanțele vieții noastre. 12.17
Dumnezeu dă daruri și unii chiar le multiplică…. Cred că sunt unul dintre ei! (Niccolò Paganini)
Dumnezeu dragoste este. 5.6
Dumnezeu e de infinite ori infinit mai presus de energiile tale. (Sfântul Grigorie Palama)
Dumnezeu este aproape neputincios în fața libertății omului. (Părintele Dumitru Stăniloae)
Dumnezeu este ascuns în porunci. 9.19
Dumnezeu este asemenea unui cer ale cărei margini nu sunt nicăieri și al cărui centru este pretutindeni. (Fericitul Augustin)
Dumnezeu este cel mai aspru pedepsitor al relelor. (Ovidius)
Dumnezeu este ființa virtuților. 9.19
Dumnezeu este iubire. 9.5
Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine. (Sfântul Marcul Ascetul)
Dumnezeu este îndelung-răbdător și mult-milostiv. 9.21
Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelung-răbdător și nu se mânie în fiecare zi. (Psalmi 7.11)
Dumnezeu este mai aproape de mine decât sunt eu însumi. 1.1
Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El este răzbunător, pentru daune – despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte – dătător de viață. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)
Dumnezeu este poetul perfect. (Robert Browning)
Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenționat. (Albert Einstein)
Dumnezeu este un adevăr universal. (Albert Einstein)
Dumnezeu face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoșilor. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Dumnezeu geometrizează prin intermediul sunetului. (Pitagora)
Dumnezeu iartă. Natura niciodată. (Carmen Sylva, poetă și prima regină a României)
Dumnezeu îi ajută întotdeauna pe cei ce se ajută singuri. (Benjamin Franklin)
Dumnezeu începe în fiecare dimineață. (O vorbă franțuzească)
Dumnezeu îngăduie durerea și suferința în timpul vieții. 7.14
Dumnezeu ne ajută, chiar dacă pe moment ni se pare că nu ascultă rugăciunile noastre. 6.12
Dumnezeu ne dă cinstire făcându-ne pe noi colaboratori ai Săi. (Sfântul Petru Damaschin)
Dumnezeu ne dă, însă trebuie să aibă și cui să dea. (Părintele Paisie Olaru)
Dumnezeu ne ia ca pe niște copii și ne arată într-o legănare iubirea Sa divină. (Părintele Dumitru Stăniloae)
Dumnezeu ne pedepsește, dorindu-ne tot binele. 5.18
Dumnezeu ne trimite darurile cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Dumnezeu ne vrea liberi în relația cu El. 1.11
Dumnezeu nu comunică la nivel de superficial cu omul, ci la nivelul adâncului, la rădăcină. Ori boala, oricare ar fi ea, nu distruge adâncul. (Episcopul ortodox Antonie Blum din Londra; formația lui de bază: medic.)
Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. 9.14
Dumnezeu nu ispitește, dar îngăduie ispita, fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim tăria credinței noastre și astfel să avem dreptul la răsplătire, căci ispitele ce se întâmplă drepților sunt pentru încercare și au și plată. (Sfântul Simeon al Tesalonicului)
Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor, și nici nemuritor. Dumnezeu l-a creat capabil și de una și de alta, în funcție de libera lui alegere. (Sfântul Teolit al Antiohiei)
Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o nouă viață. (Hermann Hesse)
Dumnezeu nu ne-a făcut numai ca pe niște oi sau ca pe niște vite, ca să pierim și să dispărem apoi fără urmă. (Atenagora Atenianul)
Dumnezeu nu pedepsește bogăția, ci neomenia. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu nu se face cunoscut prin știință. 1.1
Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute acele fapte. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu plătește fiecăruia după măsura credinței lui. 4.7
Dumnezeu poate decide dacă și când survine ispita. 12.17
Dumnezeu poate decide modul în care aceste circumstanțe ne afectează. 12.17
Dumnezeu s-a făcut totul pentru tine, așa că și tu fă-te totul pentru El. (Sfântul Ioan de Kronstadt)
Dumnezeu să-i răsplătească! 10.3
Dumnezeu se află de partea cealaltă a morții. 11.13
Dumnezeu se face cunoscut prin Duhul Sfânt. 1.1
Dumnezeu se odihnește în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)
Dumnezeu se revelează pe Sine în lumină, și ca lumină. 2.7
Dumnezeu și conștiința știu cele ascunse ale fiecăruia, deci prin aceasta să primim îndreptarea. (Sfântul Marcu Ascetul)
Dumnezeu ți-a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune “Mulțumesc?” (William George Ward)
Dumnezeu vorbește cu omul prin energiile Sale necreate, din care omul se împărtășește, și prin care-L cunoaște pe Dumnezeu. 8.15
Dumnezeu vrea să se folosească încă de sufletele alese, îi coboară pe treapta a doua și-i menține în har, pentru grija de frații lor mai slabi. 11.17
Dumnezeu, doctorul suprem. 4.12
Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-a dat viața și arta vindecării pentru a proteja și a o menține. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog și filosof elvețian)
Dumnezeu dăruiește harul Său celor care se smeresc prin multe osteneli. (Sfântul Isaac Sirul)
Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinței umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferința. Dumnezeu a venit în lume să umple suferința umană de prezența Lui. (Paul Claudel)
Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să se facă purtător de duh. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viață și poporul Tău se va veseli de Tine. (Psalmi 84.6)
După aceea a zis Domnul către Moise: „Iată s-a apropiat clipa în care să mori; cheamă pe Iosua și stați la ușa cortului adunării, că Eu îi voi da povețe!” Și a venit Moise cu Iosua și au stat la ușa cortului adunării. Atunci S-a arătat Domnul în cort, în stâlp de nor, și stâlpul de nor a stat la ușa cortului adunării. Și a zis Domnul către Moise: „Iată, tu te vei odihni cu părinții tăi, iar poporul acesta se va scula și se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi și va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el; pentru aceasta se va aprinde mânia Mea asupra lui în ziua aceea și-i voi părăsi, Îmi voi ascunde fața de la ei și vor fi omorâți și-i vor ajunge mulțime de necazuri și greutăți și atunci Israel va zice: Aceste necazuri nu m-au ajuns ele oare pentru că nu este Domnul Dumnezeul meu în mijlocul meu? (Deutoronomul 31.14-17)
După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu și toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. Să iei cu tine din toate animalele curate câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească și parte femeiască. De asemenea și din păsările cerului să iei: din cele curate câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească și parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul. Căci peste șapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile și patruzeci de nopți și am să pierd de pe fața pământului toate făpturile câte am făcut”. (Facerea 7.1-4)
După aceasta Daniel s-a dus în casa lui și a dat de știre lui Anania, Misael și Azaria, prietenii lui, care este pricina, cerându-le să roage fierbinte milostivirea lui Dumnezeu din ceruri pentru această taină, ca să nu lase să piară Daniel și prietenii lui împreună cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. Atunci i s-a descoperit lui Daniel taina aceasta într-o vedenie de noapte. Și a preaslăvit Daniel pe Dumnezeul cerului. (Daniel 2.17-19)
După cum ne purtăm noi cu aproapele nostru, așa și Dumnezeu se poartă cu noi. (Sfântul Vasile cel Mare)
E mai bine să fii batjocorit de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit. (Sfântul Marcu Ascetul)
Einstein, încetează să-I mai spui lui Dumnezeu ce să facă! (Niels Bohr)
Energia divină, harul care izvorăște din Dumnezeu. 1.11
Este Cel care a murit în contul păcatelor noastre pentru a ne da viață veșnică. Același Om, Hristos, este Dumnezeu și suferă mereu. Oricine crede în El va avea viață veșnică. Cine se leapădă de El va fi în veci pedepsit. …. Am ales moartea pentru a trăi veșnic cu sfinții. (Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul, decapitat la anul 304)
Este imposibil să guvernezi lumea fără Dumnezeu și fără Biblie. (George Washington)
Etapele drumului către Dumnezeu: renunțarea la patimi, iluminarea, îndumnezeirea. 11.5
Eu cred că Dumnezeu este adevăratul nume și adevăratul izvor al inconștientului colectiv și de aceea este suprema autoritate morală din univers. (Stephen R. Covey)
Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru și psiholog elvețian)
Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, pentru că Îl iubesc pe El. (Sfântul Antonie cel Mare)
Eu nu mă tem de Dumnezeu, ci de mine păcătosul, ca să nu-L supăr pe El. (Sfinții Părinți)
Eu nu pot cinsti pe zeii voștri surzi și muți, închipuiți prin metale, piatră sau marmură și cinstesc pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care este Adevăratul și Atotputernicul Dumnezeu. (Sfântul Mucenic Donat diaconul, torturat și decapitat, anul 307)
Eu sunt lumina lumii 10.11
Eul nostru, încadrat în Dumnezeu. 8.9
Existența lui Dumnezeu nu se poate dovedi și e păcat să cauți s-o explici cuiva. Crezi numai … și afirmi. (Camil Petrescu)
Fără Dumnezeu nu există scop, valoare sau sens în lume. (Jean-Paul Sartre)
Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. (Petre Țuțea)
Fără Hristos nu-i posibil a-L cunoaște pe Dumnezeu. [Sfântul Irineu de Lugdunum (Lion), ucenicul Sfântului Sfințit Mucenic Policarp al Smirnei]
Fără voința omului, Dumnezeu nu face nimic, din respect față de liberul arbitru. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Fericirea nu ține de lumea aceasta. Fericirea e ceva care vine de la Dumnezeu, ca răsplată a încercărilor noastre de a fi alături de El. (Sfinții Părinți)
Fericit este acela care are un suflet curat și un trup nepângărit, pentru a le închina lui Dumnezeu. (Origen)
Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte. (Iacob 1.12-15)
Fericit este cel ce are o așa dragoste față de Dumnezeu, precum are cel îndrăgostit nebunește de iubita sa. (Teologul Olivier Clément)
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 11.18
Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”. Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: „Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?”. (Iacob 13.5, 6)
Fiecare iertare este o înălțare către Dumnezeu. 5.13
Fiecare om este unic. Nu te compara cu altcineva ca să nu intervii în planul lui Dumnezeu. (Baal Shem Tov)
Fiecare om poate să fie un mic creion, prin care Dumnezeu să poată scrie lumii o scrisoare de dragoste. (Maica Tereza de Calcuta)
Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie cu tine. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meșteșugul și de iscusința omului. (Faptele Apostolilor 17.29)
Filosofia este lucrul cel mai mare și mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El, iar sfinți sunt cu adevărat sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia. (Sfântul Justin Martirul și Filosoful)
Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este. (Matei 5.48)
Flecarii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. 9.12
Foc! Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, nu dumnezeul filosofilor și al înțelepților! ( Aceste cuvinte au fost scrise pe o bucată de hârtie, găsită cusută în căptușeala hainei lui Blaise Pascal, după moartea sa, și sună pentru noi ca un scurt testament)
Focul dumnezeiesc 4.14
Frica de Dumnezeu 4.4, 11.9
Frica de Dumnezeu duce la viață și ne îndestulăm fără să fim loviți de nenorocire. (Solomon 19.23)
Frica de Dumnezeu este o virtute, pentru că prin aceasta se poate mântui. 11.9
Frica de Dumnezeu se naște din credință. 7.12
Frica de Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu 9.9
Frica lui Dumnezeu 6.5
Frica ta de Dumnezeu nu-ți dă încredere și desăvârșirea căilor tale nu-ți dă nădejde? (Iov 4.6)
Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? (I Corinteni 6.18, 19)
Gândul la Dumnezeu 4.6
Gândul la Dumnezeu, o rugăciune la îndemâna fiecăruia. 4.9
Grija și spaima dispar atunci când omul crede din adâncul sufletului că Dumnezeu îl poate ajuta. 11.9
Grijile nu sunt altceva decât o deprindere mentală foarte dăunătoare, iar eu îmi pot schimba orice deprindere cu ajutorul lui Dumnezeu. (Norman Vincent Peale)
Harul lui Dumnezeu 9.8, 9.11, 9.22, 2.14
Harul lui Dumnezeu nu se dă pentru mulțimea ostenelilor, ci pentru smerenia care se naște din multă osteneală. (Sfântul Isaac Sirul)
Hristos este Dumnezeul tuturor. (Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, episcopul Iliriei, torturat și condamnat la moarte prin decapitare pentru că L-a propovăduit pe Hristos. Toate acestea s-au întâmplat în jurul anului 120)
Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete și fulgere și nor des pe Muntele Sinai și sunet de trâmbițe foarte puternic. Și s-a cutremurat tot poporul în tabără. Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și au stat la poalele muntelui. Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; și se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, și tot muntele se cutremura puternic. (Ieșirea 19.16-18)
Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise și-a zis: „Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuiește”. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: „Moise! Moise!”. Și el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” Și Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Apoi i-a zis iarăși: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” Și și-a acoperit Moise fața sa, că se temea să privească pe Dumnezeu. Zis-a Domnul către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt și strigarea lui de sub apăsători am auzit și durerea lui o știu. M–am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din tara aceasta și să-l duc într-un pământ roditor și larg, în țara unde curge miere și lapte, în ținutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor și al Iebuseilor. (Ieșirea 3.2-8)
Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27.45, 46)
Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc. (Luca 11.28)
Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l îndeplinesc. (Luca 8.21)
Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22)
Iar Ilie a zis: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia și sufletul meu!” A zis Domnul: „Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului! Că iată Domnul va trece; și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; după cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul„. (III Regi 19.10-12)
Iar mulțimile văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. (Matei 9.8)
Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul. (Luca 23.47, 48)
Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit de toți iudeii care locuiau în Damasc, venind la mine și stând alături, mi-a zis: Frate Saule, vezi iarăși! Și eu în ceasul acela l-am văzut. Iar el a zis: Dumnezeul părinților noștri te-a ales de mai înainte pe tine ca să cunoști voia Lui și să vezi pe Cel Drept și să auzi glas din gura Lui; că martor vei fi Lui, în fața tuturor oamenilor, despre cele ce ai văzut și auzit. Și acum de ce zăbovești? Sculându-te, botează-te și spală-ți păcatele, chemând numele Lui. (Faptele Apostolilor 22.12-16)
Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Și acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit. (Luca 17.15-19)
Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. (Luca 18.13)
Iată, se afla pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, și albicios, ca grindina pe pământ. Și văzând fiii lui Israel, au zis unii către alții: „Ce e asta?” Că nu știau ce e. Iar Moise le-a zis: „Aceasta e pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o mâncați. Iată ce a poruncit Domnul: Adunați fiecare cât să vă ajungă de mâncat; câte un omer de om, după numărul sufletelor voastre; fiecare câți are în cort, atâtea omere să adune!” (Ieșirea 16.14-16)
Iertarea sinceră și adevărată este un dar de la Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim și i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea? (Ioan 3.5-10)
Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului. (Ioan 1.47-51)
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14.6)
Inima oamenilor nu este decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul. (Dostoievski)
Intuiția este alfabetul lui Dumnezeu. (Paulo Coelho)
Ispitele ne trezesc din nepăsare, ne smeresc, ne sporesc virtutea, așa cum copacul scuturat de vânt își înfige rădăcinile mai adânc în pământ. Ispitele ne măresc dragostea de Dumnezeu, ne ajută să ne ispășim păcatele chiar din viața de acum. Ispitele sporesc fericirea noastră veșnică, așa cum prin cioplire și lustruire piatra nestemată capătă mai multă strălucire. (Sfinții Părinți)
Iubirea adevărată este iubirea față de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Iubirea aproapelui izvorăște din iubirea de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu se manifestă prin iubirea aproapelui. Fiecare să fie aproapele celuilalt. (Din învățăturile de la “Samarineanul Milostiv”)
Iubirea de Dumnezeu 9.19
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El. (Michelangelo)
Iubirea față de Dumnezeu (ca ceara). 5.3
Iubirea față de Dumnezeu, datoria cea mai sfântă a omului. 9.19
Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mult mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca)
Iubirea, porunca lui Dumnezeu. 8.5
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, căci prin ele am ajuns la mine însămi, la El, și am putut să dau la iveală opera mea. [Scriitoarea americană Helen Keller (1880-1968). Când avea 19 luni, a rămas fără auz și văz, în urma unei boli, pierzându-și apoi și capacitatea de a vorbi. Cinci ani mai târziu și-a început educația cu Anne Sullivan, care a învățat-o numele obiectelor prin apăsarea în palmă a alfabetului surdo-muților. În cele din urmă, Keller a învățat să citească și să scrie în alfabetul Braille. A scris mai multe cărți, printre care și Povestea vieții mele.]
Împacă-te cu tine însuți și vei fi în pace cu Dumnezeu și semenii tăi. (Sfinții Părinți)
Împăcându-se cu Dumnezeu, omul capătă sentimentul de iubire, iar frica dispare. 11.9
Împărăția cerurilor 3.6, 4.7, 6.1, 6.6, 6.7, 7.2, 9.24, 10.2, 4.12
Împărăția cerurilor se silește, și silitorii o răpesc pe ea. 3.4
Împărăția lui Dumnezeu 1.1, 1.3, 1.4, 2.9, 3.1, 3.5, 4.15, 5.17, 6.11, 7.17, 8.6, 9.8, 10.19, 11.6, 12.14
Împărăția lui Dumnezeu a devenit astăzi o necesitate științifică. Altfel, fără împărăția lui Dumnezeu ne scufundăm în nihilism. (Gânditorul francez René Girard)
Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. 2.3, 2.6, 5.5
Împărăția lui Dumnezeu nu se dobândește cu ușurință, însă puțin i se cere inimii omului pentru ea. 9.8
Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în fapte. (Sfinții Părinți)
Împărăția lui Dumnezeu ține mai mult de modul de a trăi decât de modul de a gândi. (Sfinții Părinți)
Împărăția lui Dumnezeu, mecanismul de funcționare 12.14
Împlinirea poruncilor ascunde o taină adâncă, dumnezeiască. 9.19
„În anul al șaptelea vei face iertare. Iertarea însă va fi aceasta: tot împrumutătorul, care dă împrumut aproapelui său, să ierte datoria și să n-o mai ceară de la aproapele său sau de la fratele său, că s-a vestit iertarea în cinstea Domnului Dumnezeului tău. De la cel de alt neam să ceri datoria; iar ce vei avea la fratele tău, să-i ierți. (Deutoronomul 15.1-3)
În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau și strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din țâțânele lor, iar templul s-a umplut de fum. (Isaia 6.1-4)
În ceea ce privește iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu riscă să fie oarbă. (Vladimir Ghika)
În credință ne întâlnim cu Dumnezeu și trăim cu El. Răsplata imediată a acestei trăiri este o bucurie sfântă, religioasă. E bucuria unui dor împlinit, bucuria vederii ființei cele dragi, bucuria negrăită a întâlnirii cu Dumnezeu. (Părintele Ilarion Felea)
În Dumnezeu ne găsim scăparea și fericirea. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)
În esență, frica este lipsa credinței în Dumnezeu. (Herbert Harris)
În fața lui Dumnezeu toți suntem la fel de deștepți, dar și la fel de proști. (Albert Einstein)
În fața lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul. (Petre Țuțea)
În multe medii a devenit nepotrivit, aproape obscen, să vorbești de Dumnezeu. (Teologul Olivier Clément)
În necazuri e ascunsă mila lui Dumnezeu. (Sfântul Marcu Ascetul)
În noi se află Lumina Naturii, și această Lumină este Dumnezeu. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog și filosof elvețian)
În popor se spune că nu există om care să nu aibă dușman. Pentru că dacă n-am avea dușmani, înseamnă că în noi n-ar străluci darurile lui Dumnezeu. Se spune în popor foarte simplu: În pomul fără de roade nu se aruncă cu pietre. (Episcopul vicar patriarhal Ambrozie Sinaitul)
În succese îl recunosc pe Dumnezeu, în eșecuri mă recunosc pe mine. (Gavriil Stiharul)
În sufletul nostru este ascunsă scara care duce la împărăția lui Dumnezeu. (Sfântul Isaac Sirul)
În sufletul uman este o transformare minunată pe care Dumnezeu Însuși o lucrează. (Harent)
În tăcere suntem inundați de energia lui Dumnezeu care ne ajută să facem toate lucrurile în bucurie. (Maica Tereza)
În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu, ci este dominată de un spirit de nemulțumire, euharistia bisericii, ca taină a recunoștinței față de Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul lumii, ne oferă pace sfântă și bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită și fierbinte. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea și bucuria sufletului, tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii, ca respirație a sufletului în prezența harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)
În veacurile fără de sfârșit, noi ne vom odihni în Dumnezeu și Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie Egipteanul)
În viața noastră nu trebuie să căutăm justificări sau motivări, ci trebuie să căutăm soluții și ajutor. Dacă facem ceea ce este bine, să-I mulțumim lui Dumnezeu, iar dacă nu reușim să facem binele, să-I cerem în schimb ajutorul. (Părintele Alexandru Barna)
În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, așa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare. (Ecclesiastul 7.14)
Înainte de a ne ridica de la rugăciune să înălțăm imnuri, așezând-o înaintea Stăpânului a toate. (Origen)
Înainte de a-ți ridica mâinile spre cer, trebuie să-ți ridici sufletul; și înainte de a-ți ridica ochii, ridică-ți gândul la Dumnezeu. (Origen)
Începe și sfârșește ziua cu Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu. 11.9
Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu și a-și întoarce inima sa de la Cel care l-a făcut. (Ecclesiasticul 10.11)
Îndepărtarea de Dumnezeu, o lucrare drăcească. 9.11
Îndumnezeirea omului 9.18
Înfrânarea, prin grija lui Dumnezeu. 8.10
Îngăduirea suferinței 10.2
Întâi știm că Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine; iar binele este cu neputință să fie crezut și săvârșit altfel decât în Hristos Iisus și Duhul Sfânt. (Sfântul Marcu Ascetul)
Întâiul și cel mai mare dar al lui Dumnezeu, puternica păzitoare a virtuților, adică smerenia, este rodul adevăratei filosofii. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Întâlnirea cu Dumnezeu 12.9
Întâmplarea dureroasă face pe înțelept să-și aducă aminte de Dumnezeu, și întristează pe măsura ei pe cel ce a uitat de Dumnezeu. (Sfântul Marcu Ascetul)
Întâmplare este pseudonimul lui Dumnezeu când nu vrea să semneze. (Anatole France)
Între oamenii buni și Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i unește. Am spus prietenie? E totuși un cuvânt destul de slab, mai potrivit ar fi termenul unire duhovnicească cu Dumnezeu, asemenea legăturii dintre soț și soție. La o așa unire sunt chemați toți oamenii, fiindcă așa cum zice Scriptura, suntem neam sfânt, neamul lui Dumnezeu și al Celui Preaînalt prin harul Lui. Dacă nu voim să pierdem acest dar, trebuie să-l păzim prin sfințenia vieții noastre. (Seneca)
Întristarea din cauza durerilor trupului este un ajutor de a păzi poruncile lui Dumnezeu. (Patericul)
Întristarea după Dumnezeu. 11.15
Întru Lumina Ta vom vedea lumină. 8.1
Întunericul absenței lui Dumnezeu. 2.7
Înțelept este numai cel ce L-a luat pe Dumnezeu drept călăuză pentru a cunoaște cuibul adevărului. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)
Înțelept este numai Dumnezeu. Ceilalți sunt înțelepți prin darul lui Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Înțeleptul prins de furtună pe drum se roagă lui Dumnezeu nu pentru a fi ferit de pericol, ci a fi izbăvit de frică. (Ralph Waldo Emerson)
Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. (Psalmi 142.10, 11)
Învață-te să vorbești mult cu tine însuți și cu Dumnezeu, iar cu oamenii, puțin. Cu cât vei vorbi mai puțin cu oamenii, cu atât vei vorbi mai mult cu Dumnezeu. (Mitropolitul Filaret)
Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. (Marcu 10.17, 18)
Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. (Matei 22.36-39)
Învierea morților din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere și osteneală din partea omului. (Sfântul Isaac Sirul)
Îți faci semnul crucii, să-l faci corect, nu repezit, schilodit, așa ca să nu se știe ce înseamnă, ci un semn al crucii adevărat, lent, mare, de la frunte la piept, de la un umăr la celălalt. Concentrează-te bine, adună-ți toate gândurile și întreaga ta persoană în acest semn. Simți cum te cuprinde în întregime? De ce? Este semnul Universului și este semnul mântuirii. Pe cruce, Domnul nostru Iisus Hristos i-a mântuit pe oameni. El îl sfințește pe om în întregime până la cea din urmă fibră a ființei sale. De aceea facem semnul crucii înainte de rugăciune, ca să ne ordoneze și să ne adune, să ne cuprindă gândurile și inima și voința în Dumnezeu. După rugăciune, ca să rămână în noi ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, ca să ne apere de primejdii. (Romano Guardini, 8.7)
Jertfa făcută în dragoste și credință, asemenea rugăciunii, este cea bine primită, aduce ajutorul lui Dumnezeu, ține la un loc casele, înmulțește roadele, apără de primejdie și ne apropie, o clipă mai devreme, de raiul în care ne-a vrut Dumnezeu. De aceea, atunci când vrem ajutorul lui Dumnezeu, se cuvine să ne străduim și noi mult mai mult, și prin efortul nostru, prin mâna noastră întinsă către Dumnezeu, să primim de la El ajutorul cel de Sus. Și cum putem face acest lucru? Uitându-ne cu atenție la cei din jur, făcând binele semenilor noștri și, cu siguranță, răsplata lui Dumnezeu nu se va lăsa așteptată. (Profesorul Alexandru Nemoianu)
Jertfa trebuie dăruită lui Dumnezeu, o, Paladie, ca un miros de bună mireasmă și ca o datorie, o petrecere sfântă și strălucirile unei vieți alese. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Judecata de apoi 10.11
Judecata s-o lași în seama lui Dumnezeu. 10.4
Judecătorul cel drept este numai Dumnezeu. 11.7
La bine nu poți respira de prieteni, la greu rămâi doar cu Dumnezeu! (Vladimir Ghika)
La capătul puterilor omenești începe puterea lui Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
La Dumnezeu ajungem printr-un anumit mod de viață, nu printr-un anume fel de a gândi. (Christos Yannars)
La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi. (Facerea 1.1-5)
La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. (Ioan 1.1, 2)
„La un moment dat, Dumnezeu a venit să mă caute, iar eu L-am primit. Am pus în paranteză tot ce știam despre religii și I-am încredințat existența mea. Am hotărât să devin creștin, dar creștin-ortodox, influențat de Lossky și de Părinți, pe care acesta îi preda cu o mare claritate“, mărturisea adesea Olivier Clément studenților, prietenilor sau jurnaliștilor, dar fără să omită trecutul său. (Ziarul Lumina din 23.12.2014)
Legea cunoștinței de Dumnezeu e sădită în noi. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Legea și proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăția lui Dumnezeu se binevestește și fiecare se silește spre ea. (Luca 16.16)
Legile naturii sunt doar gândurile matematice ale lui Dumnezeu. (Euclid)
Lepădarea de sine este lepădarea de sinea mea, care vrea să se substituie lui Dumnezeu. (Părintele Constantin Galeriu)
Lepădarea de sine înseamnă să te golești de tine și să te umpli de Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Lepădarea ta de credință te va pedepsi și răutatea ta te va mustra. Înțelege și vezi cât e de rău și de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău și de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor. (Ieremia 2.19)
Liniștea ține de o împăcare cu sine și cu Dumnezeu, iar acest pas, această liniște, este începutul curățirii. (Sfântul Vasile cel Mare)
Lipirea sufletului de Dumnezeu. 4.2
Lipsa mustrărilor de conștiință în tot ce facem, e semnul unei inimi învârtoșate, al unui obicei al omului de a se îndreptăți pe sine însuși și de a-l critica pe aproapele sau pe Dumnezeu. 9.14
Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvântează liturghia care urmează să se desfășoare. (Mitropolitul Bartolomeu Anania)
Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. (Matei 6.1, 2)
Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. (Efeseni 6.17, 18)
Lumea este o fereastră prin care Îl văd pe Dumnezeu și comunic cu El. 7.9
Lumina imaterială a lui Dumnezeu 2.7
Lumina, slava lui Dumnezeu 10.11
M-am făcut văzătorul unor realități, ce-mi depășeau înțelegerea. 12.1
Mai bine o mustrarea de la Dumnezeu, decât un compliment de la diavol. (Teodor Burnar)
Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care și-a pierdut speranța a pierdut totul. Și Iuda și Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-și viața, cel de al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranță, iar căința i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)
Marea asceză înseamnă a răbda bolile și a aduce cântări de mulțumire lui Dumnezeu. (Amma Sincletica)
Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul. (Galileo Galilei)
Mă bucur că sunt chemată la cununa muceniciei și mulțumesc lui Dumnezeu din toată inima că m-a învrednicit de un asemenea har. (Sfânta Muceniță Teodosia fecioara, torturată și apoi aruncată în mare, la anul 308)
Mă tem ca nu cumva, venind iarăși, să mă umilească Dumnezeul meu la voi și să plâng pe mulți care au păcătuit înainte și nu s-au pocăit de necurăția și de desfrânarea și de necumpătarea pe care le-au făcut. (II Corinteni 12.21)
Măsura iubirii lui Dumnezeu este să-L iubim fără măsură. (Sfântul Bernard Clairvaux)
Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
Mântuirea este, în același timp, și lucrarea lui Dumnezeu, dar și lucrarea noastră. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Menirea noastră pe pământ este să-L lăudăm pe Dumnezeu și să căutăm mântuirea. (Părintele Paisie Olaru)
Milostenia ajunge mai repede la Dumnezeu decât rugăciunea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mintea intuitivă este un dar de la Dumnezeu, iar mintea rațională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. (Albert Einstein)
Mintea la Dumnezeu 12.5
Mintea omului, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, este lumină, deci are în ea lumină. (Sfântul Grigorie Palama 2.7)
Moașele însă s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat și pe băieți să trăiască. Atunci a chemat regele Egiptului pe moașe și le-a zis: „pentru ce ați făcut așa și ați lăsat să trăiască și copiii de parte bărbătească?” Iar moașele au răspuns lui Faraon: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice și nasc până nu vin moașele la ele”. (Ieșirea 1.17-19)
Moartea este distanța care ne lipsește pentru a-L atinge pe Dumnezeu. 11.13
Moartea este un prieten, care ne șoptește cele despre Dumnezeu. 11.13
Moartea, despărțirea de Dumnezeu și întoarcerea la Dumnezeu. 11.13
Mulți filosofi și savanți au ajuns la convingerea că Dumnezeu există, dar n-au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. 1.1
Mulți oameni se declară credincioși, dar trăiesc ca și când Dumnezeu n-ar fi. 1.5
Natura conține în sine germenii divini. 7.9
Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic. (Dante Alighieri)
Natura este o stație de radio nelimitată, prin care Dumnezeu ne vorbește tot timpul, doar să alegem postul. (George Washington Carver)
Nădejdea în Dumnezeu e legată, în primul rând, de credință. 11.12
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție. (Cuviosul Ioanichie cel Mare)
Neprimirea rugăciunii 2.9, 6.12, 8.6
Nevoile, îngăduite de Dumnezeu pentru binele nostru. 5.18
Nicăieri în Noul Testament creștinismul nu este prezentat ca un cult sau ca o religie. Religia e necesară acolo unde e un zid despărțitor între Dumnezeu și om. Hristos, care este Dumnezeu și om, a dărâmat zidul dintre om și Dumnezeu. El a inaugurat o nouă viață, nu o nouă religie. (Teologul Alexander Schmemann)
Nici cele cuvenite lui Dumnezeu nu trebuie să le nesocotim pentru cele omenești și nu este necesar să fim nepăsători nici față de cele omenești pentru Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. (I Corinteni 6.10)
Nici întâmplarea nu-i în afara providenței dumnezeiești. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Nici vrăjmașul nu lucrează fără voia și îngăduința lui Dumnezeu, ci doar atât cât ne este de folos. 2.3
Nimeni nu ajunge la Dumnezeu decât ridicându-se prin jertfă. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)
Nimeni nu poate predica creștinismul, înainte de a deveni asemenea lui Hristos. Când voi, europenii, veți fi astfel, nu veți mai propovădui creștinismul, ci dragostea lui Dumnezeu, pe care ne-o descoperă Hristos. (Mahatma Ganhi)
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona. (Matei 6.24)
Nimic nu apropie și unește atât de mult pe om de Dumnezeu, ca lacrimile. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nimic nu e atât de mult în chipul dumnezeiesc, ca dumnezeiasca iubire. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Nimic nu e mai bun decât Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Nimic nu este mai puternic decât Biserica, o, omule! Oprește războiul împotriva Bisericii, pentru a nu-ți distruge puterile tale. Nu transpune acest război până în ceruri. Dacă te vei lupta cu un om, ori îl vei învinge, ori te va învinge. Dacă însă te lupți cu Biserica, îți va fi cu neputință să învingi, întrucât Dumnezeu este mai puternic decât toți. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nimic nu este mai sărac decât o minte care, fiind în afară de Dumnezeu, filosofează despre Dumnezeu. (Filocalia)
Nimic necurat nu intră în împărăția lui Dumnezeu. (Sfântul Isaac Sirul)
Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele. (Vladimir Ghika)
Nimic nu-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, ca facerea de bine. 6.11
Noi devenim cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, numai prin unirea cu Hristos, în Biserica Sa. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Noi socotim ca nebun cu adevărat pe cel care în loc de Dumnezeu are un idol neînsuflețit și se leapădă de Dumnezeul cel viu. (Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail, trei frați care veniseră din Persia la Calcedon unde se desfășura un mare praznic păgân, pe timpul împăratului Iulian Apostatul. Li s-au tăiat capetele, iar trupurile au fost arse.)
Nu datorită faptelor tale de dreptate ai cunoscut pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a cunoscut, datorită bunătății Lui. (Sfântul Vasile cel Mare)
Nu de la om trebuie să aștept fericirea, ci de la Dumnezeu. (Părintele Dan Popovici)
Nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoștința de Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)
Nu ești chiar atât de singur precum crezi. Cel puțin două persoane se interesează de tine: Dumnezeu și diavolul. (Gavriil Stiharul)
Nu există pace în afara lui Dumnezeu. Nu puteți găsi pace în lume. O puteți găsi numai în inima voastră, atunci când ea se deschide. (Paul Ferrni)
Nu există păcat care să-ntreacă milostivirea lui Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
Nu fii iubitor de sine, ci iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine, ci o vei găsi în ceilalți. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Nu fiți piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, precum și eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască. (I Corinteni 10.32)
Nu lăsa voia lui Dumnezeu, ca să înfăptuiești voia oamenilor. (Sfântul Antonie cel Mare)
Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. (Psalmi 50.12, 13)
Nu murim întâmplător, ultimul cuvânt nu-i aparține morții, ci lui Dumnezeu, autorul ei. 11.12
Nu poți cârmui o lume fără Dumnezeu, poți numai s-o astâmperi cu tunul. (Napoleon Bonaparte)
Nu poți să crezi în Dumnezeu și să nu postești. 7.11
Nu primește Dumnezeu rugăciunea celui care are părere de rău asupra fratelui. 2.9
Nu putem ajunge la Dumnezeu ocolind pe semenul nostru. (Sfinții Părinți)
Nu rațiunea revoltată față de Dumnezeu, ci rațiunea rugătoare, rațiunea smerită, singura care poate construi comuniunea sinceră și smerită, din iubire între oameni. (Sfântul Cuviosul Paisie de la Neamț)
Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. (Luca 12.6)
Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. (I Corinteni 6.9, 10)
Nu te deznădăjdui pentru că Dumnezeu este milostiv, dar nici nu fii fără grijă pentru că El este și drept. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu te tulbura în mijlocul ispitelor. Cine trimite prilejul pentru luptă, Acela va da și puterea pentru biruință. (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Nu trebuie să cheltuiești viața presupunând că Dumnezeu este în afara ta. 1.1
Nu trebuie să vă străduiți singuri, ci cereți și ajutorul de Sus. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu voi vinde pe Dumnezeul cel din tinerețile mele pentru o viață de încă puține zile. Pentru aceste vorbe bătrânul Achepsima, care avea peste 80 de ani, a fost bătut crunt și aruncat în temniță, unde a murit după trei ani de tortură. (Sfântul mucenic Achepsima, episcopul cetății Anisa, care a refuzat să se închine idolilor)
Nu-mi este frică de nimic decât de uitarea de Dumnezeu. (Părintele Miron Mihăilescu)
Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă. Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme, și mai cu seamă între om și Dumnezeu. (Liviu Rebreanu)
Numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, disprețuindu-i pe diavoli și netemându-ne deloc de ei. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Numai în situații deosebit de grele, dar și atunci numai cu învoirea lui Dumnezeu ca și în cazul lui Iov, ispitele îngăduite de Dumnezeu pot depăși cu puțin puterile noastre. Dar și în astfel de cazuri puterea binelui biruiește până la urmă, chiar dacă fizic nu ar părea evident, ca în cazul martirilor. (Părintele Teodor Bodogae)
Numai prin credință Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. 11.18
O conștiință curată ne face să avem frică de Dumnezeu și rușine de oameni. (Sfinții Părinți)
O picătură de înțelepciune, izvorâtă din frica de Dumnezeu, ne poate mântui. (Sfinții Părinți)
O rugăciune făcută fără atenție, înșirând doar cuvinte goale, e o batjocură la adresa lui Dumnezeu (Părintele Petroniu Tănase de la schitul Prodromul din muntele Athos)
O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! (Romani 11.33)
O, Doamne, de-am avea noi inima psalmistului și mintea lui Kepler, ca să Te contemplăm pe Tine! (Albert Einstein)
Oamenii au înălțat răutatea, spiritul de răzbunare la rang de sentiment legitim, de justiție, iar propria lor mârșăvie o atribuie lui Dumnezeu. (Lev Tolstoi)
Ochii minții întorși către Dumnezeu. 10.15
Ochiul privește cele văzute, iar mintea înțelege cele nevăzute. Căci mintea care iubește pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu și-a luminat mintea sa și vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Sfântul Antonie cel Mare)
Odihna sufletelor n-o găsiți în nimic altceva decât în sporul duhovnicesc și în desăvârșirea voastră, ca și în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Omul a fost creat pentru a se uni cu Dumnezeu. 8.15
Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezește ca dintr-o beție: întreaga lui viață i se pare o pierdere de timp. Dar omul necredincios face și vorbește lucruri vrednice de râs; dacă-i dai bani se bucură și dacă îl lauzi te slujește ca un catâr. De tânăr își părăsește casa în care s-a născut și pleacă de-și pierde frumusețea și cinstea printre străini. (Părintele Savatie Baștovoi)
Omul care este cu Dumnezeu, acela face numai bine și cu el este tot binele, în timp ce omul fără Dumnezeu face numai rău și cu el este tot răul. (Sfântul Dimitrie al Rostovului)
Omul este o făptură care a primit poruncă să devină Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Omul fără Dumnezeu este un simplu animal. (Sfinții Părinți)
Omul încearcă câte poate după voia sa; iar Dumnezeu le sfârșește după dreptate. (Sfântul Marcu Ascetul)
Omul nu este numai stăpân al lumii, ci este fiu al ei. El se naște din pământ și se întoarce în el. Acest fapt îl încarcă pe om cu o responsabilitate maximă. Îndumnezeirea omului este legată, iată, nu numai de relația cu semenii săi, ca persoane, ci ea se realizează în relație cu lumea, ca întreg. (Teologul catolic Thomas Friedrich)
Omul nu există decât dacă există Dumnezeu și nemurirea. (Dostoievski)
Omul sfătuiește pe aproapele precum știe; iar Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum acela a crezut. (Sfântul Marcu Ascetul)
Omul vanitos este laș în fața judecății oamenilor și arogant în fața judecății lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan Scărarul)
Omul, centrul și sinteza creației lui Dumnezeu. 6.3
Omul, chipul lui Dumnezeu. 8.4
Ori slujitor al lui Dumnezeu, ori slujitor al lui mamona. 1.4
Orice dar primit de la Dumnezeu se schimbă în rău, atunci când căutăm prin el, nu pe Dumnezeu, ci slava noastră. (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Orice iertare este un pas către Dumnezeu. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Orice lege naturală este legea lui Dumnezeu. (Isaac Newton)
Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru izbăvire de păcate, fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. (Sfântul Marcu Ascetul)
Pace în suflet nu poate avea omul care este veșnic nemulțumit de cele ce i se întâmplă în viață, ci numai acela care cu recunoștință mulțumește lui Dumnezeu pentru toate. (Nicolae Cabasila)
Pacea, dovada unei mari iubiri. 11.4
Pariați că Dumnezeu există. De câștigați, câștigați tot; de pierdeți, nu pierdeți nimic. (Blaise Pascal)
Patima este setea de Dumnezeu pervertită, întoarsă pe dos. (Sfinții Părinți)
Patimile nu-l pot birui pe acela care are frică de Dumnezeu. 6.5
Păcatul desparte și îndepărtează pe om de Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Păcatul Îl împiedică pe Dumnezeu să strălucească în inimile noastre. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Părintele duhovnicesc este medierea pe care Dumnezeu o alege și ne-o dăruiește, pentru a ne face să cunoaștem voința Sa. 9.22
Părintele duhovnicesc nu este decât un om, pe care Dumnezeu ți-l dăruiește pentru sfințenia ta. 9.22
Păstrează tăcerea, și tăcerea te va păstra lângă Dumnezeu. 9.12
Până la moarte luptă-te pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine. (Ecclesiasticul 4.30)
Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamnă a da înapoi. (Sfântul Bernard Clairvaux)
Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine mai păcătos, căci proorocul Isaia văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos și necurat pe sine. (Avva Matoi)
Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Pe Dumnezeu L-am cunoscut mai bine printre lacrimi. (Victor Hugo)
Pe Dumnezeu să-L slujim prin fapte, să-L lăudăm prin cuvânt și să-L cinstim cu gândul. (Evagrie Ponticul)
Pe slujitorul lui Hristos îl păzește, nu straja trupească, ci providența dumnezeiască. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)
Pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu. (Alfons de Liguori)
Pentru a ajunge la Dumnezeu, omul are nevoie de un îndrumător, de un părinte duhovnicesc. 7.8
Pentru a ne dovedi faptul că noi trebuie să primim cu mai multă plăcere îndrumările, decât să răspundem în grabă, Creatorul ne-a dat două urechi și numai o singură limbă. (Plutarh)
Pentru aceea a venit Iisus Hristos în lume, ca să cunoască și să înțeleagă omul cât de mult îl iubește Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
Pentru cel drept bucuria cea dumnezeiască și cerească este continuă. (Sfântul Vasile cel Mare)
Pentru oamenii credincioși, Dumnezeu se află la început, pentru oamenii de știință – la capătul considerațiilor lor. (Max Planck)
Pentru robii stomacului, pântecele este Dumnezeu sensibil. Prin lăcomie, omul aduce jertfă pântecelui și gurii sale, în loc să aducă jertfă curată lui Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Palama)
Peste toate stăpânește o ordine divină. 11.22
Pictura este nepoata Naturii. Este înrudită cu Dumnezeu. (Rembrandt)
Pocăința este o tocmeală cu Dumnezeu. Noi dăm păcatul și Dumnezeu dă iertarea. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Pocăința, singura cale de întoarcere la Dumnezeu. 11.6
Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. (I Petru 3.3, 4)
Postul dat de Dumnezeu lui Adam si Evei. 6.9
Postul este o purificare înainte de întâlnirea cu Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Postul trebuie ținut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilința inimii și curățirea de păcate. (Sfântul Ioan Casian)
Prăbușirea Imperiului Roman este o meritată pedeapsă a Cerului și o dovadă elocventă a guvernării lui Dumnezeu în lume. (Salvianus, scriitor bisericesc din veacul al cincilea)
Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. (Iacob 4.4)
Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noștri, dar e o greutate de aripi. (Vladimir Ghika)
Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. (Ioan 6.57, 58)
Precum soarele este pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Precum se topește ceara de foc, așa se topește duhul necurat de focul lui Dumnezeu. 6.5
Prefer să fiu în iad cu Dumnezeu decât în rai fără Dumnezeu. (Sfinții Părinți)
Prima cauză de prăbușire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit șarpe, iar prăbușirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbușiri el încă putea să se ridice și să vorbească cu oamenii în tovărășie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus și nici să meargă cu statura dreaptă, ci să se târască pe pământ umilit și să se hrănească din lucrarea viciilor pământești. La început era vrăjmaș ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe față ca fiind dușman primejdios, să nu mai poată face rău omului prin prietenii înșelătoare. (Sfântul Ioan Casian)
Primește împletirea celor bune și a celor rele, cu gând egal și Dumnezeu va netezi neegalitățile dintre lucruri. (Sfântul Marcu Ascetul)
Prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toți. Noi înșine, prin păcat, ne depărtăm de El. (Sfântul Vasile cel Mare)
Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. (Evrei 11.24-26)
Prin intermediul imaginației creatoare, mintea comunică direct cu Inteligența Universală.(Herbert Harris)
Prin iubire și credință se ispășește păcatul și prin frica de Dumnezeu te ferești de rele. (Solomon 16.6)
Prin iubirea de Dumnezeu putem pătrunde în veșnicie, în bucuria veșnică, în învierea veșnică. 11.19
Prin moarte ne-am despărțit de Dumnezeu (cu Adam), prin moarte ne întoarcem la Dumnezeu (cu Iisus Hristos). 11.13
Prin multe necazuri vi se cuvine tuturor a intra în împărăția cerurilor. 10.2
Prin porunci, Domnul face nepătimași pe cei care le împlinesc, iar prin dumnezeieștile dogme le dăruiește luminarea cunoștinței. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Pune față în față aceste două: postul, care apropie de Dumnezeu, și desfătarea, care îndepărtează de mântuire. (Sfântul Vasile cel Mare)
Puneți-vă în mâinile lui Dumnezeu și așteptați. 10.2
Puritatea inimii este cea mai importantă. Restul este muncă. Întregul univers este angrenat în lucrarea de adorare a lui Dumnezeu. (Yoga Swami, unul dintre cei mai mari yoghini şi înţelepţi ai vremurilor noastre)
Puțină știință duce la îndepărtarea de Dumnezeu. Multa stiință duce la apropierea de Dumnezeu. (Albert Einstein)
Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor cu Dumnezeu și cu semenii lor, iar iadul este suferința neîmplinirii sau durerea vidului spiritual din sufletul omului, pentru că nu a răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cât timp a trăit pe pământ. (Patriarhul Daniel)
Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu. (Confucius)
Raiul sau iadul încep din lumea aceasta în inima omului, potrivit relaţiei omului cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice, relaţii de credinţă şi iubire sau relaţii de necrediţă şi respingere a lui Dumnezeu. (Dostoievski)
Răul înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu. 12.17
Răutatea și de la Dumnezeu pe oameni i-a îndepărtat și pe unii de alții ne-a dezbinat. De aceea, cu toată osârdia să căutăm fapta cea bună, care și la Dumnezeu ne aduce și pe unii cu alții ne unește. (Avva Isidor)
Refuzul lui Dumnezeu, demonizare subtilă. 1.5
Relația omului cu Dumnezeu: Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr. 12.10
Religia este dialogul etern dintre omenire și Dumnezeu. (Franz Werfel)
Renunțarea la darurile lui Dumnezeu 1.10
Revelarea lui Dumnezeu 1.1, 1.2, 1.3, 2.7, 2.8, 9.21, 10.11, 12.9, 12.13
Roagă-te în mod regulat. În felul acesta tu vorbești cu Dumnezeu și Dumnezeu cu tine. (Sfântul Ciprian al Cartaginei)
Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, și vei vedea folosul rugăciunii tale și al citirii. (Sfântul Marcu Ascetul)
Roagă-te, și iubește-L pe Dumnezeu, ca să-L cunoști. 9.3
Rugăciunea care nu pornește din inimă se împrăștie înainte de-a ajunge la cer. Ea nu slăvește, ci insultă pe Acela Căruia se adresează. (Henri Lacordaire)
Rugăciunea constituie o înălțare a intelectului către Dumnezeu; ea este o conversație a intelectului cu Domnul. (Evagrie Ponticul)
Rugăciunea este lucrare nesfârșită, mai presus de orice artă sau știință. Prin rugăciune intrăm în legătură cu Ființa Cea fără de început, sau altfel spus, însăși viața lui Dumnezeu intră în noi prin acest canal. Rugăciunea este un act de înaltă înțelepciune, care întrece orice frumusețe și vrednicie. În rugăciune aflăm sfânta încântare a duhului nostru. (Arhimandritul Sofronie Saharov)
Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om. (Sfântul Grigorie Palama)
Rugăciunea este o adresare specială către Dumnezeu. 7.2
Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoială, frică, tristețe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversație. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)
Rugăciunea este vorbirea inimii cu Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)
Rugăciunea face pe om Biserică a lui Dumnezeu, dar și preot al Lui, căci și Hristos însuși se află în sufletul care se roagă împreună cu Duhul Sfânt, care se roagă cu suspine negrăite în noi sau se întipărește în eul nostru în rugăciune, pentru că biserica nu este numai locul unde se roagă omul, ci și locul unde se află Hristos. (Părintele Dumitru Stăniloae)
Rugăciunea nu înseamnă altceva decât să fii într-o relație de prietenie cu Dumnezeu. (Sfânta Tereza de Avila)
Rugăciunea Tatăl nostru 5.10, 12.12, 12.13, 12.14, 12.15, 12.16, 12.17
Rugăciunea utilizează gândurile, puterea mentală și inteligența creatoare de care dispunem împreună cu Inteligența Infinită a Spiritului Suprem. (Herbert Harris)
Rugăciunea, cel dintâi dar al lui Dumnezeu. 4.3
Rugăciunea, dialogul omului cu Dumnezeu. 4.10, 9.24
Rugăciunea, mâna întinsă pentru primirea darurilor lui Dumnezeu. 4.3
Rugăciunea, vorbirea minții noastre cu Dumnezeu. 8.6
Rușinarea de Dumnezeu 4.10
S-a suit deci Moise și Iosua în munte și un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai și l-a acoperit norul șase zile, iar în ziua a șaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Și s-a suit Moise pe munte și a intrat în mijlocul norului; și a stat Moise pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți. (Ieșirea 24.15-18)
Să aveți către Dumnezeu inimă de fiu, către aproapele inimă de mamă și către voi minte de judecător. (Părintele Ilie Cleopa)
Să dormim liniștiți somnul credinței și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. (Richard Wurmbrand)
Să izgonim invidia din sufletul nostru, ca să atragem asupra noastră bunăvoința lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Să mă apere Dumnezeu de prieteni; de dușmani pot să mă apăr și singur. (Voltaire)
Să ne aducem aminte necontenit de Dumnezeu, iar acest lucru se înfăptuiește mai ales prin rugăciune. (Sfântul Vasile cel Mare)
Să ne ațintim privirile la cei care slujesc în chip desăvârșit măreței slave a lui Dumnezeu. (Din Epistola către Corinteni a Sfântului Clement Romanul, episcopul Romei. Împăratul Traian a poruncit să fie aruncat în mare cu o ancoră de gât, pentru că a adus la Hristos pe mulți aristocrați romani și a refuzat să aducă jertfă zeilor. A fost contemporan cu Sfinții Apostoli. La vârsta de 24 de ani s-a decis să plece și să-și caute părinții și frații, care dispăruseră într-un naufragiu. Este momentul când îl întâlnește pe Sfântul Barnaba și pe frații săi, deveniți ucenicii Sfântului Petru. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu își va întâlni și părinții. Dintre toate operele puse sub numele Sfântului Clement, numai una este autentică și anume: Scrisoarea întâi către Corinteni. Este o operă care se păstrează în limba greacă, latină, siriacă și coptă.)
Să ne rânduim viața după voia lui Dumnezeu, pentru că numai așa ni se pot împlini dorințele, mai ales cele care țin de viața veșnică și de bucuria sufletească. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Să nu cumva să mijlociți și să fiu lipsit de bucuria de a fi mucenic. Sunt grâul lui Dumnezeu, lăsați-mă să fiu măcinat de dinții fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită lui Hristos. (Din Epistola către Romani a Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, ucenicul Sfinților Ioan Evanghelistul și Policarp al Smirnei. A scris 7 epistole, ce ne-au rămas de la el ca un testament al sfântului episcop și mucenic. A adus la Hristos pe Teofana și Drosida, soția și fiica împăratului Traian. Amândouă au fost martirizate la porunca împăratului. În calendarul creștin-ortodox sunt prăznuite pe 16 decembrie, respectiv 22 martie.)
Să nu îndepărtăm mintea de la Dumnezeu. 8.15
Să nu ne socotim mai mici pentru că nu facem minuni. N-am avea niciun câștig de-am face minuni, după cum nu pierdem nimic dacă nu facem, dacă ducem o viață virtuoasă. Dacă facem minuni, noi suntem datornicii lui Dumnezeu. Dacă însă ducem o viață virtuoasă, plină de fapte bune, atunci Dumnezeu ne este dator. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Scopul încercărilor, descoperirea în adâncul nostru a Împărăției lui Dumnezeu. 7.14
Scopul rugăciunii, unirea cu Dumnezeu. 5.6
Scopul tuturor oamenilor nu este altul decât acela de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin cuget curat și de a rămâne întru El. (Sfântul Grigorie Taumaturgul)
Scopul vieții este fericirea. (Platon) Și tot Platon spunea că “Fericirea este asemănarea cu Dumnezeu, atât cât este cu putință”.
Scopul vieții omului, îndumnezeirea. 5.14, 7.8
Se cuvine să te mărturisești fără rușinare, căci rușinarea pe care o înfrângi când te mărturisești îți aduce mărire și dar de la Dumnezeu. De ce te rușinezi păcătosule? Când ai făcut păcatul nu te-ai rușinat și acum când cauți să-l ușurezi, te rușinezi? Nu știi că rușinea aceasta este de la diavol care, când face păcatul, îți dă îndrăzneală și nerușinare, iar când îl mărturisești îți dă frică și rușinare? Deci să-ți mărturisești păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un duhovnic și jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meșteșugite ca să-ți împuținezi rușinea, căci să știi că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dumnezeu, ci încă și păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăși, după puțină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)
Secularismul este starea în care omul trăiește, ca și cum Dumnezeu nu ar exista. (Mircea Eliade)
Seninătatea este o ofrandă către Dumnezeu. (Carmen Sylva, poetă și prima regină a României)
Sfânta Cruce este măsura pașilor pe care-i facem noi spre veșnicia lui Dumnezeu. (Părintele Dumitru Păduraru)
Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu! Dacă în pântecele Fecioarei Maria ar fi fost numai un om, iar nu Fiul lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut fi vindecate, începând de pe vremea lui Hristos și până în zilele noastre, atâtea feluri de boli trupești și duhovnicești? Să fi fost oare niște nebuni toți cei care prin mila lui Dumnezeu avem azi înțelegerea și cunoașterea lui Dumnezeu? Că ne-a lipsit oare credința și dreptatea tocmai nouă, celor care prin darul lui Hristos am dobândit dreptatea și urmăm ei? (Origen)
Sfintele slujbe, călăuza spre Dumnezeu. 6.10
Sfintele sluijbe, raza de lumină prin care Dumnezeu coboară spre om. 6.10
Slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viața omului este vederea lui Dumnezeu. 5.17
Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creștini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâțea necredincioși rămân câți credincioși am aflat întâi. (Sfântul Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, ucenicul marelui scriitor bisericesc Origen)
Smerenia este cea care deschide poarta harului lui Dumnezeu. 8.1
Smerenia este însăși prezența lui Dumnezeu în om. (Sfinții Părinți)
Smerenia este lumina în care Îl putem vedea pe Dumnezeu. (Cuviosul Siluan Atonitul)
Smerenia, începutul îndumnezeirii. 5.14
Smerita-cugetare și frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune. (Avva Ioan Colov)
Soarele dreptății 5.3
Starea de prezență continuă a lui Dumnezeu. 4.9
Starea de veșnică deschidere spre Dumnezeu. 5.5
Străduiți-vă să fiți în același gând cu Dumnezeu. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Suferința ține de pedagogia lui Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Suferințele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înșine. (Sfântul Vasile cel Mare)
Sufletul bun, gândul curat și conștiința sănătoasă sunt cele mai bune jertfe care I se pot aduce lui Dumnezeu. (Minucius Felix)
Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o vitalitate lirică originară. (Soren Kierkegaard, filosof și teolog danez)
Sunteți în mâinile lui Dumnezeu, numai că dați din mâini și din picioare. 10.2
Șaptezeci de ani am de când slujesc lui Dumnezeu și acum să jertfesc idolilor? (Sfântul Artemon, torturat și decapitat)
Școala să fie cu credință, politica cu cinste, oastea cu dragoste de țară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu. (Episcopul Nicolae Velimirovici)
Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Facerea 1.27, 28)
Și acum Tu, Doamne Dumnezeul meu, ai pus pe robul Tău rege în locul lui David, tatăl meu; însă eu sunt foarte tânăr și nu știu să conduc. Și robul Tău este în mijlocul poporului Tău pe care l-ai ales, popor nesfârșit de mare, care din pricina mulțimii lui nu se poate nici socoti, nici număra. Dăruiește-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece poporul Tău și să deosebească ce este bine și ce este rău; căci cine poate să povățuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârșit de mare?” Și i-a plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta. Și a zis Dumnezeu: „Deoarece tu ai cerut aceasta și n-ai cerut viață lungă; n-ai cerut bogăție, n-ai cerut sufletele dușmanilor tăi, ci ai cerut înțelepciune, ca să știi să judeci, iată Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îți dau minte înțeleaptă și pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta și cum nici nu se va mai ridica după tine. Ba îți voi da și ceea ce tu n-ai cerut: bogăție și slavă, așa încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ție, în toate zilele tale. Și dacă vei umbla pe drumul Meu, ca să păzești legile Mele și poruncile Mele, cum a umblat tatăl tău David, îți voi înmulți și zilele tale”. (III Regi 3.7-14)
Și aduceau la El copii, ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Și, luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei. (Marcu 10.13-16)
Și binevestind cetății aceleia și făcând ucenici mulți, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credință și (arătându-le) că prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu. Și hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14.21-23)
Și când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc. (Luca 11.27, 28)
Și chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi. (Luca 9.1, 2)
Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. (Ioan 1.14)
Și Domnul a vorbit mai departe cu Iov și i-a zis: „Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?” Și Iov a răspuns Domnului zicând: „Dacă am fost ușuratic, ce răspuns să-ți mai dau? Voi pune mâna mea pe gura mea. Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori și nu voi lua-o iar de la început”. Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii și a zis: „Încinge-ți coapsele ca un viteaz și te voi întreba și Îmi vei da lămuriri. Poți tu cu adevărat să găsești cusur judecății Mele? Și Mă vei osândi pe Mine, ca să-ți faci dreptate? Este brațul tău ca brațul lui Dumnezeu? Și glasul tău este, oare, tunet, precum este glasul Lui? (Iov 40.1-9)
Și fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El. (Cartea înțelepciunii lui Solomon 3.5)
Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11.25-27)
Și îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Și mâncându-l viermii, a murit. (Faptele Apostolilor 12.23)
Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere. (Marcu 9.1)
Și Moise a zis: „Arată-mi slava Ta! ” Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta și pe cel ce va fi de miluit îl voi milui și cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura„. Apoi a adăugat: „Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască„. Și iarăși a zis Domnul: „Iată aici la Mine un loc: șezi pe stânca aceasta; când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până voi trece; iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea!” (Ieșirea 33.18-23)
Și nu numai atât, ci ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Romani 5.3-5)
Și răspunzând, Moise a zis: „Dar de nu mă vor crede și nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!”, ce să le spun?” Zis-a Domnul către el: „Ce ai în mână?” Și el a răspuns: „Un toiag!” „Aruncă-l jos!” îi zise Domnul. Și a aruncat Moise toiagul jos și s-a făcut toiagul șarpe și a fugit Moise de el. Și a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna și-l apucă de coadă!” Și și-a întins Moise mâna și l-a apucat de coadă și s-a făcut toiag în mâna lui. Apoi a zis Domnul: „Așa să faci înaintea lor, ca să te creadă că ți S-a arătat Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” (Ieșirea 4.1-5)
Și toate insulele pieriră și munții nu se mai aflară. Și grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste oameni. Și oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare. (Apocalipsa 16.20, 21)
Și tot poporul auzind, și vameșii s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. (Luca 7.29)
Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate. (Luca 5.26)
Și zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce. Și devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat. Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete. (Faptele Apostolilor 27.35-37)
Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie. (Marcu 1.15)
Taina iubirii lui Dumnezeu stă în taina iubirii pentru fratele tău. 8.4
Taina morții este o taină a iubirii lui Dumnezeu. 11.13
Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci din el este darul tău pentru Dumnezeu. (Leo Buscaglia)
Tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii… (Vladimir Ghika)
Timpul liber petrecut fără frica de Dumnezeu este dascăl de păcate pentru cei ce nu știu să folosească timpul. (Sfântul Vasile cel Mare)
Timpul lui Dumnezeu: timpul veșniciei, prezentul continuu. 4.6
Tot ce există se află în Dumnezeu și nimic nu poate nici să existe, nici să fie conceput fără Dumnezeu. (Baruch Spinoza)
Tot ce se întâmplă în lume nu vine de la Dumnezeu, dar nici nu se întâmplă fără știrea Lui. Căci Dumnezeu nu numai că nu împiedică puterile vrăjmașe și potrivnice în planurile lor, ci chiar le îngăduie în anumite timpuri, față de anumite persoane. (Origen, despre Sfântul și Dreptul Iov)
Tot ce se întâmplă în lume, deci și în viața noastră, are la origine trei cauze: Dumnezeu, diavolul și oamenii. (Sfântul Vasile cel Mare)
Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu. (o vorbă din bătrâni)
Totul este să muncești și să crezi în Dumnezeu. (Nichifor Cainic)
Toți au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu. Cei ce nu știu, mai amarnic decât cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine. Însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi este sete de Tine. Bolnavul se mângâie că râvnește sănătate, dar boala lui nu-i dă nicio șansă. În momentul în care Îl găsesc pe Hristos, toate își găsesc rezolvare. (Giovanni Papini)
Toți sunt scânteie din Dumnezeu, dar nu toți sunt conștienți de asta. (Yoga Swami)
Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu. (I Petru 2.16)
Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să intre în noi un pic de Dumnezeu. (Petre Țuțea)
Trebuie să pomenim pe Dumnezeu mai des decât respirația. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Trebuie să te constrângi, să te chinui, să nu-L iubești pe Dumnezeu. 9.19
Trebuie să-L primim pe Dumnezeu așa cum este El, iar neputința mea de a mă ridica la El, să nu-mi permită nicicând să vorbesc altfel despre Dumnezeu, de cum a făcut-o El. Neputința de a mă ridica la Dumnezeu, să nu-mi permită să-L cobor pe Dumnezeu. Ce altceva este secularizarea, dacă nu neputința de a-L înțelege pe Dumnezeu și pogorârea lui Dumnezeu între noi? Haideți să-L facem ca noi, doar, doar ne-o înțelege, doar, doar, o gândi ca noi și s-o mixa ca și noi și va înțelege lucrurile, așa cum înțelegem noi, și atunci viața noastră va fi foarte comodă și foarte normală. Nu voi mai avea mustrări de conștiință. Ori de câte ori, neputând să-L înțelegem pe Dumnezeu și făurindu-ne un alt dumnezeu decât Cel care, oricum există, nu vom manifesta decât atitudinea gadarenilor, stăpâni ai ținutului Gadara care, incomod fiindu-le Dumnezeu, L-au poftit să plece din ținutul lor. Nu avem decât ca, predându-ne Dumnezeului acestuia pe care-l avem și pe care-L citim în Sfintele Evangelii și auzim faptele și cuvintele Lui înțelepte, nu ne rămâne decât să ne predăm. Ce dacă gândește mai puțin convenabil mie. Ce dacă iubește altceva decât slăbiciunea din mine, umanul corupt și limitat din mine iubește. Ce dacă vede lucrurile atât de sublim. Trebuie să iubesc sublimul, și nu secularizarea, nu umanizarea omului de dragul meu, al celui slab, care nu pot să mă ridic la Dumnezeu. Să-L primim pe Dumnezeu așa cum este El, și chiar și atunci când lovește parcă în ceea ce iubim noi cu iubirea aceasta trecătoare. Să lăsăm totul de dragul iubirii celei viitoare, celei veșnice, care se îndreaptă către lucrurile cele spirituale pe care Hristos ar fi dorit să le spună gadarenilor, însă a fost împiedicat pentru că vorbea un alt limbaj decât vorbeau ei. Să ne împropriem, să ne însușim acest limbaj al lui Dumnezeu, și atunci nu va mai fi niciun conflict de interese între noi și Dumnezeu. Nu va mai fi niciun conflict moral între felul de a vedea noi lucrurile și felul în care Hristos le-a lăsat scrise în Sfânta Evanghelie. Să vorbim, să ne împropriem acest limbaj sfânt al lui Dumnezeu și apoi, atunci, între noi și El nu va mai fi decât armonie și comuniune și viață împreună veșnică. (Episcopul vicar patriarhal Sebastian Ilfoveanu)
Tronul dumnezeirii este mintea noastră, dar satana s-a furișat în inima și trupul nostru, ca pe propriul lui tron. 2.13
Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei deșarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbițarea nerușinată a propriilor osteneli, lauda de sine în inimă și urârea mustrării. Sfârșitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc și nădăjduirea în propria strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)
Trupul se află între stricăciune și nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici nestricăciune. Atunci când a fost dominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestricăciunii, a înclinat către țărâna pământului. Ca urmare, a fost dat morții de către Dumnezeu pentru a fi cumințit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. (Metodiu de Olimp, scriitor bisericesc din secolul al treilea)
Trupul trăiește dacă este locuit de suflet, iar sufletul dacă este locuit de Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca)
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. (Matei 6.6)
Ție să-ți slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis și toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău și totul a fost zidit și nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale! (Baruh 16.14)
Ținerea de minte a răului se dizolvă în aducerea aminte de frica lui Dumnezeu și de frica sfârșitului. (Sfântul Efrem Sirul)
Un fir de păr nu se mișcă fără voia lui Dumnezeu, dar lumea întreagă? 4.9
Un lucru nu impune Dumnezeu: Să-L iubim cu de-a sila, ci în libertate sacră. (Sfinții Părinți)
Un om împreună cu Dumnezeu este întotdeauna în majortitate. (John Knox)
Un om necredincios se ascunde de Dumnezeu. Un om credincios se ascunde în Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
Un om se consideră cu adevărat liber, atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Un om senin în fața morții este un om care are conștiința lui Dumnezeu. 11.9
Un singur lucru e de invidiat și de laudă, și anume binele cel netrecător. Acesta constă în a fi în cinste înaintea lui Dumnezeu, pe când bunurile omenești sunt nestatornice și mai înșelătoare decât visurile. (Sfântul Vasile cel Mare)
Unde este Dumnezeu acolo este și fiica Sa, răbdarea. (Tertulian)
Unde este smerenie este și Dumnezeu. 7.10
Unii monahi și-au zdrobit trupurile în asceză, dar, fiindcă nu au avut discernământ, s-au îndepărtat de Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)
Unirea cu Dumnezeu 1.10, 5.12
Universul este un gând al lui Dumnezeu. (Friedrich von Schiller)
Universul mă încurcă și nu pot gândi măcar, că ar putea exista ceasul fără un ceasornicar. (Voltaire)
Unuia i-a dat Dumnezeu lucrările de război, altuia dansul, altuia chitara și cântecul, dar fiecare are darul său de la Dumezeu, unul așa, iar altul într-altfel. (Homer)
Va veni vremea când fizicienii ne vor învăța să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)
Vederea lui Dumnezeu 8.1
Vederea lui Dumnezeu este împărtășirea din energiile necreate ale Lui. 8.15
Vei realiza Adevărul Divin Suprem doar atunci când vei înţelege că niciun atom nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu. (Yoga Swami, unul dintre cei mai mari yoghini şi înţelepţi ai vremurilor noastre)
Viața de familie, un mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu. 10.5
Viața e un dar al lui Dumnezeu dat nouă, oamenilor, pentru a ne curăți sufletele de păcat și a ne pregăti, prin Hristos, spre a primi viața veșnică. (Valeriu Gafencu)
Viața fiecărui om este un basm scris cu degetele lui Dumnezeu. (Hans Christian Andersen)
Viața în Dumnezeu 10.9
Viața și moartea mea depind de alții. Dacă l-am câștigat pe aproapele meu, l-am câștigat și pe Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)
Viziunea lui Blaise Pascal („ … Cum a ajuns însă matematicianul şi fizicianul Pascal la această concepţie? Răspunsul îl găsim în noaptea de 23 noiembrie 1654, când a avut „viziunea” ce i-a schimbat definitiv sensul existenţei. … Din acel moment, pe Pascal îl va interesa în mod esenţial creştinismul şi Dumnezeul creştin, nu Dumnezeul abstract al filozofilor.” …. „În urma unui accident suferit în 1654 pe podul de la Neuilly pe Sena, când caii, care trăgeau trăsura, au sărit şi trăsura a rămas agăţată de pod, dar mai ales în urma unei revelaţii de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotărât să ia calea credinţei, vizitând mănăstirea jansenită de lângă Paris.” Sursa citatelor: internet, biografia lui Blaise Pascal.)
Voința lui Dumnezeu devine voința omului. 6.14
Voința superioară (rațională) are ca scop pe Dumnezeu. 10.8
Vom vedea pe Dumnezeu așa cum este. 12.1
Vorbăria este dăunătoare, pentru că atunci când omul dorește ca el să vorbească, îi interzice lui Dumnezeu, Cel care este înăuntrul său, să vorbească. (Sfântul Vasile cel Mare)
Vuietul lui Dumnezeu este adiere de vânt lin. 6.10
Zis-a Avva Antonie: Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El, căci dragostea scoate afară frica.
Zis-a Avva Grigorie: De la creștin aceste trei lucruri le cere Dumnezeu: credința de la suflet, adevărul de la limbă și curățenia de la trup.
Zis-a Avva Moise: De nu se va uni fapta cu rugăciunea, în zadar se ostenește omul, iar puțină vreme este osteneala și de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu Cuvântul. Amin!
Zis-a Avva Sisoe: Orice fel de ispită va veni omului, să zică: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla lui, să zică: Din mila lui Dumnezeu este aceasta.
Zis-a Avva Teodor: Mulți din vremea aceasta au ales odihna, înainte de a le-o da lor Dumnezeu.
Zis-a un bătrân: În vremea când îți faci rugăciunea, înaintea lui Dumnezeu stai și cu însuși Dumnezeu vorbești.
Articol publicat in Dumnezeu si etichetat cu Abraham Lincoln, Albert Einstein, Alexander Pope, Alexander Schmemann, Alexandru Barna, Alexandru Nemoianu, Ambrozie al Mediolanului, Ambrozie de la Optina, Ambrozie Sinaitul, Anatole France, Anne Sullivan, Antonie cel Mare, Arsenie Boca, Arthur Schopenhauer, Atanasie cel Mare, Atenagora Atenianul, Baal Shem Tov, Barnaba, Bartolomeu Anania, Baruch Spinoza, Benjamin Franklin, Bernard Clairvaux, Blaise Pascal, Calist, Calist Catafygiotul, Camil Petrescu, Carl Gustav Jung, Carmen Sylva, Chiril al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Ciprian al Cartaginei, Clement Alexandrinul, Clement Romanul, Confucius, Constantin Cotimanis, Constantin Galeriu, Dan Popovici, Dante Alighieri, Dimitrie al Rostovului, Dionisie Areopagitul, Dostoievski, Dumitru Păduraru, Dumitru Stăniloae, Efrem Sirul, Elefterie, Ellen G. White, Epictet, episcopul Iliriei, Euclid, Evagrie Ponticul, Friedrich von Schiller, Galileo Galilei, Gavriil Stiharul, George Washington, George Washington Carver, Giovanni Papini, Grigorie de Nazians, Grigorie de Nisa, Grigorie Palama, Grigorie Taumaturgul, Hans Christian Andersen, Harent, Helen Keller, Henri Lacordaire, Henri Le Saux, Herbert Harris, Homer, Ignatie, Ignatie Teoforul, Ilarion Felea, Ilie Cleopa, Ioan Carpatinul, Ioan Casian, Ioan Colov, Ioan Damaschin, Ioan de Kronstadt, Ioan Gură de Aur, Ioan Scărarul, Ioanichie cel Mare, Iov, Isaac Newton, Isaac Sirul, Iuliu Veteranul, Jean-Paul Sartre, John Knox, Kepler, Leo Buscaglia, Lev Tolstoi, Liviu Rebreanu, Macarie Egipteanul, Maica Tereza de Calcuta, Marcu Ascetul, Max Planck, Maxim Mărturisitorul, Meister Eckhart, Michelangelo, Miguel de Unamuno, Mircea Eliade, Miron Mihăilescu, Moise, Napoleon Bonaparte, Niccolò Paganini, Nicodim Aghioritul, Nicolae Cabasila, Nicolae Steinhardt, Nicolae Velimirovici, Norman Vincent Peale, Olivier Clément, Origen, Paisie Olaru, Paracelsus, Patriarhul Daniel, Paul Claudel, Paulo Coelho, Petroniu Tănase, Petru Damaschin, Pitagora, Plutarh, Policarp al Smirnei, Ralph Waldo Emerson, Rembrandt, René Girard, Richard Wurmbrand, Robert Browning, Romano Guardini, Sadhu Sundar Singh, Salvianus, scriitor bisericesc, Sebastian Ilfoveanu, Seneca, Siluan Atonitul, Simeon al Tesalonicului, Simeon Noul Teolog, Sisoe cel Mare, Sofronie Saharov, Solomon, Soren Kierkegaard, Stephen R. Covey, Teodor Bodogae, Teodor Burnar, Teofan Zăvorâtul, Teofil Pârâian, Teolit al Antiohiei, Teotim al Tomisului, Tertulian, Thomas Friedrich, Tihon din Zadonsk, Valeria Mahok, Valeriu Gafencu, Vasile cel Mare, Victor Hugo, Vladimir Ghika, Voltaire, William George Ward, Yoga Swami.
Dumnezeu
///////////////////////////////////
Despre a da şi a lua cu împrumut ?
Detalii
Cuvânt înainte: Trăim timpuri când este la ordinea zilei a împrumuta, indiferent dacă de la persoane cunoscute de la diferite case de ajutor, sau din bănci. Trăim un timp în care cumpărăturile doar pe bază de buletin, sau scoaterea de bani prin card bancar, sunt acţiuni curente ale omului modern. Însă ce are de spus Biblia despre: a lua şi a da cu împrumut? Care sunt legile şi principiile lui Dumnezeu în acest sens?
Am structurat după cum urmează acest material:
Împrumutul în Vechiul Legământ
Împrumutul în Noul Legământ
Împrumutul în Vechiul Legământ:
A da bani sau lucruri cu împrumut:
La început, când Dumnezeu a încheiat creaţia fizică, toate erau foarte bune (Geneza 1:31). Lucrarea lui Dumnezeu era perfectă (Deuteronom 32:4). Oamenii urmau să trăiască într-un paradis unde nu aveau nevoie de legi în ce priveşte darea sau luarea cu împrumut. Nu era nevoie, deoarece toţi urmau să fie egali şi prosperi din punct de vedere economic, toate produsele şi roadele pământului erau la dispoziţia lor (Geneza 1:28; Geneza 2:16). Dacă Adam şi Eva nu ar fi păcătuit, nici un om ulterior trăind în paradis nu ar fi avut nevoie să i-a cu împrumut sau să dea la cineva ceva cu împrumut.
Însă o dată cu introducerea păcatului în lume, oamenii au devenit inegali, pământul a fost blestemat (Geneza 3:17-18), şi astfel prosperitatea materială a avut de suferit. Astfel unii oameni au început să ducă lipsă, iar alţii din cauza egoismului, înşelăciunii sau a altor factori, au început să se îmbogăţească, ceea ce a condus la dare şi luare cu împrumut. Biblia vorbeşte de ambele lucruri şi de a da şi de a lua cu împrumut (vezi Isaia 24:2). Chiar înainte de a apărea legea lui Moise a apărut: împrumutul, dobânda (camăta), garanţia (zălogul, amanetul, gajul, chezăşia). [Exod 3:22; Exod 11:2; Geneza 38:17-18].
Mai târziu a apărut legea lui Dumnezeu dată prin Moise omul lui Dumnezeu, în ea se prezintă primele legi şi prescripţii despre: împrumut, dobândă şi garanţii.
Împrumutul:
Biblia vorbeşte de tot felul de împrumuturi de la bani la obiecte, lucruri, alimente. În Neemia 5:11, se spune despre argintul, pâinea, vinul şi untdelemnul, pentru care le-au împrumutat anumiţi evrei. Biblia vorbeşte despre: unelte împrumutate (2 Regi 6:5), obiecte de uz casnic (2 Regi 4:3), etc.
Garanţia:
Astfel în lege se învăţa că oricine putea împrumuta de la altcineva conform cu Exod 22:25-27, NTR: „Dacă împrumuţi argint vreunuia din poporul Meu care este în nevoie, să nu te porţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri de la el dobândă. Dacă iei haina semenului tău drept garanţie, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui, căci este singura lui învelitoare, este mantaua cu care îşi înveleşte trupul. Altfel, cu ce se va culca? Dacă semenul tău strigă către Mine, Eu îl voi asculta, căci sunt milostiv”. Oricine putea cere împrumut, însă cel ce dădea împrumutul nu avea voie să se poarte ca un cămătar, nu avea voie să ceară fratelui său evreu dobândă, iar haina luată ca garanţie, trebuia returnată la apusul soarelui din milă faţă de fratele şi compatriotul lui.
În mod asemănător se spune la Deuteronom 24:10-11, (NTR): „Când veţi împrumuta cu ceva pe semenul vostru să nu intraţi în casa lui ca să luaţi lucrul stabilit drept garanţie. Să rămâneţi afară şi omul pe care l-aţi împrumutat să vă aducă afară lucrul stabilit drept garanţie. Dacă omul este sărac, să nu vă culcaţi acoperindu-vă cu lucrul luat drept garanţie de la el. La apusul soarelui să-i daţi înapoi garanţia ca să se culce în haina lui şi să vă binecuvânteze. Lucrul acesta este considerat drept de Domnul, Dumnezeul vostru”. Iar în v.17:„Să nu te atingi de dreptul străinului sau al orfanului şi să nu iei drept garanţie haina văduvei”. Iată ce însemna, ca fratele lui evreu să să ne scomporte ca un cămătar faţă de cel ce lua cu împrumut, şi anume: să nu intre în casa celui ce se împrumută, ca el (cel ce împrumuta) să i-a garanţia pentru împrumut, ceea ar fi umilitor şi ar semăna cu un stăpân, nu ar fi o egalitate, un respect reciproc. Dacă omul este sărac din iubire, milă şi compasiune, la apusul soarelui să-i returneze haina luată ca garanţie. Iar de haina văduvei care nu mai avea sprijin pe soţul ei nu avea voie să se atingă, când de bine reglectă legea lui Dumnezeu, caracterul lui, mila şi compasiunea Lui faţă de cei defavorizaţi în această lume!
Cei răi sunt descrişi ca îmbogăţindu-se prin lucrurile luate ca garanţii pentru împrumuturi (Habacuc 2:6-7), cei răi iau măgarul orfanului, vaca văduvei garanţie (Iov 24:3), i-au garanţie (zălog) tot ce are săracul (Iov 24:9), îi oprimă pe cei săraci nereturnându-le hainele la apusul soarelui (Amos 2:7-8).
În contrast cu cel rău, cel drept este descris ca Ezechiel 18:16: „nu asupreşte pe nimeni, nu reţine garanţia, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând şi îl îmbracă cu o haină pe cel gol”. El nu este ca cei răi care reţine garanţia săracului şi după apusul soarelui, ci el respectă, legea, el are milă.
În ce priveşte garanţia luată pentru împrumut în lege erau porunci clare „să nu iei drept garanţie pietrele de moară – nici piatra de jos, nici piatra de deasupra – deoarece e ca şi cum ai lua drept garanţie viaţa cuiva” (Deuteronom 24:6 NTR). Iată existau anumite lucruri ce nu putea fi luate ca garanţie, cum ar fi pietrele de moară prin care evreul îşi măcina făina pentru pâine. Aceste obiecte erau un simbol al vieţii, pâinea fiind un principal aliment pentru poporul Israel.
Chiar dacă împrumutul era permis în vechiul legământ, totuşi înţelepciunea Vechiului Testament, nu încuraja pe cineva la a se pune girant/garant pentru un împrumut, în Proverbe 22:25-26 (NTR), se spune: „Să nu fii printre oamenii care oferă garanţie sau care girează pentru datorii, căci, dacă nu ai cu ce să plăteşti, chiar patul tău va fi luat de sub tine!” Exista totdeauna pericolul de a pierde ce ai girat (Proverbe 20:16; Proverbe 27:13), omul prudent, înţelept ascultă de sfatul:„Să nu fii printre oamenii care oferă garanţie sau care girează pentru datorii”.
Dobânda:
Potrivit legii, un evreu nu avea voie să i-a dobândă sau vreun spor, avantaj de pe urma împrumutului, de la fratele lui israelit (Exod 22:25; Levitic 25:36-37), respectând această lege, arăta că se temea de Dumnezeu şi avea compasiune faţă de fratele lui, iar el nu ar fi fost în pierdere; ci Dumnezeu l-ar fi binecuvântat făcând astfel (Deuteronom 23:20). De la străini, adică de la cei ce nu erau din poporul lui Dumnezeu, din Israel, erau din alte popoare, puteau să ieie dobândă (camătă) conform cu Deuteronom 23:19-20.
Dumnezeu în repetate ori prin profeţi, prin Cuvântul Lui îi condamnă pe cei ce luau dobândă sau camătă de la fraţii lor (Proverbe 28:8; Ezechiel 18:13; Ezechiel 22:12; Neemia 5:1-13). Pe când cel drept este descris ca fiind un om care nu asupreşte, nu i-a dobândă (Psalmi 15:1-5; Ezechiel 18:8,Ezechiel 1:17).
Plata datoriilor:
Din Scripturi reiese că oamenii drepţi din vechiul legământ, au avut simţul răspunderii faţă de lucrurile împrumutate, ei nu au privit uşuratic sau cu lipsă de respect, lucrurile altuia, luate cu împrumut (1 Samuel 22:2; 2 Regi 6:5). Totdeauna cel drept şi-a plătit datoriile confom cu Psalmi 37:21. Cei drepţi considerau că sunt robii celui ce le-a dat cu împrumut până în momentul când îşi achitau datoria (Proverbe 22:7).
Neplata datoriilor:
În cazul în care nu se plăteau datoriile, cei care au împrumutat, putea vinde ca sclavi, pe datornici sau pe membrii familiei lor, unii care dădeau cu împrumut luau oameni ca sclavi (2 Regi 4:1). Potrivit legii lui Moise, un evreu nu avea voie să îi facă pe fraţii lor sclavi, ei puteau lua sclavi doar dintre neamuri, când un evreu devenea rob unuia dintre neamuri, exista totdeauna dreptul ca el să fie răscumpărat de rudele lui (Levitic 25:42-48; Neemia 5:1-13).
Biblia îi numeşte „rău”, pe cel ce nu-şi plăteşte datoriile, în Psalmi 37:21, se spune: „Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă”.
Iertarea datoriilor:
Dumnezeu în bunătatea lui, şi pentru a face un echilibru între bogaţi şi săraci, a dat o poruncă, ce trebuia împlinită tot la al şaptelea an: „La sfârşitul fiecăror şapte ani să acordaţi iertarea datoriilor. Şi iertarea datoriilor se va face astfel: orice proprietar care l-a împrumutat pe semenul său va trebui să anuleze împrumutul dat. Să nu pretindă semenului sau fratelui său să-i plătească, pentru că Domnul a instituit acest timp de iertare a datoriilor. Vei putea pretinde plata de la străin, dar datoria celui din poporul tău va trebui s-o anulezi. Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte mult” (Deuteronom 15:1-4 NTR). Care era scopul acestei porunci?„Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte mult”.
Iată ce minunat este Dumnezeu care le echilibrează pe toate, ca în poporul Lui să nu existe săraci! Dacă evreii ar fi ascultat de legea lui Dumnezeu s-ar fi întâmplat acest lucru, dar ei nu au ascultat (Neemia 9:26-10:31).
Cel drept împrumută:
În Psalmi 37:25-26 (NTR), se spune: „Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe nu am văzut vreun om drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea. El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut, iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare”. Iată cel drept este milos, el are compasiune, îndurare, bunătate şi mişcat de milă el dă cu împrumut.
A da cu împrumut semnul binecuvântării:
Atunci când cineva dă cu împrumut, asta indică că el are, că este prosper, că este binecuvântat. În legea lui Moise se arăta că dacă Israel va asculta de legea dată de Dumnezeu prin Moise, ei vor fi binecuvântaţi şi ei vor da cu împrumut multor popoare, nu vor lua cu împrumut.
Astfel în Deuteronom 15:6 (NTR), se spune: „Căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi”. În binecuvântările rostite de pe Muntele Garizim, la fel se promitea: „Domnul va face ca binecuvântarea să fie în hambarele tale şi peste toate lucrurile pe care vei pune mâna în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă. Domnul te va face un popor sfânt, aşa cum ţi-a promis, dacă vei păzi poruncile Lui şi vei umbla în căile Lui. Toate popoarele pământului vor vedea că Numele Domnului este chemat peste tine şi se vor teme de tine. Domnul te va copleşi cu bunătăţi – înmulţind rodul pântecelui tău, rodul animalelor tale şi al pământului tău – în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, a promis că ţi-o va da. El îţi va deschide cerul, vistieria Lui cea bună, pentru a-ţi da ploaie pe pământ la timp şi pentru a binecuvânta tot lucrul mâinilor tale. Vei împrumuta multe neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face cap, nu coadă; întotdeauna vei fi în frunte şi niciodată nu vei fi ultimul, dacă vei asculta de toate poruncile Domnului, Dumnezeul tău, pe care eu ţi le dau astăzi ca să le păzeşti şi să le împlineşti şi dacă nu te vei abate de la nici o poruncă pe care ţi-o dau astăzi, nici la dreapta şi nici la stânga, păzindu-te ca nu cumva să te duci după alţi dumnezei şi să le slujeşti” (Deuteronom 28:8-14 NTR).
A lua cu împrumut semnul blestemului:
Atunci când Israel nu a ascultat de Dumnezeu şi de legea Lui, el a ajuns să i-a cu împrumut, aşa cum de fapt a spus Dumnezeu în Deuteronom 28:43-45 (NTR): „Străinul care locuieşte în mijlocul tău se va ridica tot mai sus, deasupra ta, iar tu te vei coborî tot mai jos. El te va putea împrumuta, dar tu nu vei fi în stare să-l împrumuţi. El va fi cap, iar tu vei fi coadă. Toate aceste blesteme vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge din urmă, până te vor nimici, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile şi hotărârile pe care ţi le-a dat”.
Să vedem în continuare care este legea noului legământ în ce priveşte împrumutul?
Împrumutul în Noul Legământ:
A DA bani sau lucruri cu împrumut:
Creştinii sunt încurajaţi de Domnul să fie darnici, să deie cu împrumut, să ajute. În Matei 5:42 (NTR) se spune: „Celui ce-ţi cere, dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi”.
Iar în Luca 6:32-35: „Dar dacă iubiţi pe cei iubindu-vă, ce favoare vă este? Pentru că şi păcătoşii iubesc pe cei iubindu-i. Şi dacă faceţi bine la cei făcându-vă bine, ce favoare vă este? Şi păcătoşii fac aceasta. Şi dacă daţi împrumut de la care speraţi să vi-l luaţi, ce favoare vă este? Şi păcătoşii împrumută păcătoşilor, ca să ia înapoi tot atâtea. Voi deci, iubiţi pe duşmanii voştri, şi faceţi bine; şi împrumutaţi, nesperând nimic înapoi. Iar plata voastră va fi multă, şi veţi fii ai Preaînaltului.” (NTTF-2008).
Da, noi trebuie să dăm împrumut celor ce ne cer, chiar celor la care nu avem mari speranţe să mai primim înapoi. Noi trebuie să dăm şi să nu ne mai gândim la bani, şi să nu-i mai cerem, adică să nu mai sperăm că îi vom mai primi. Dacă cel la care i-am împrumutat ceva, vine cu banii sau cu obiectul înapoi, bine, dacă nu, noi vrem să fim liberi de: îngrijorări, frământări, ca de pildă: oare când o să-i primesc înapoi? Oare m-i se va mai dă înapoi? Şi alte frământări de care oamenii se îngrijorează, unii ajungând chiar să nu mai doarmă noaptea sau să-şi piardă pacea şi bucuria.
Iată, legea noului legământ ne spune să împrumutăm fără să mai sperăm să mai primim înapoi banii sau bunurile împrumutate, ba mai mult, să împrumutăm chiar celor care ştim mai dinainte că nu vom mai primi înapoi, ceea ce exclude evident cererea vreunei dobânzi. Astfel creştinii nu vor practica dobânda, camăta, nu vor face înţelegeri scrise, nu vor umbla prin tribunale să-şi recupereze banii, deoarece noi vrem să fim fii ai Celui Preaînalt care fac împrumuturi dar „nesperând nimic înapoi”, pentru că ei dau, fără să mai spere să-i mai primească înapoi, ei în inima lor sunt liberi faţă de acei bani sau lucruri, obiecte împrumutate ca şi cum le-ar dărui de tot. Dacă îi vor primi înapoi se vor bucura, uneori am şi uitat de sumele de bani date, iar când au venit înapoi, ma-m bucurat ca şi cum aş fi primit nişte bani pe care nu i-am avut niciodată, alteori bani au fost returnaţi la momentul opurtun, când chiar am avut nevoie de ei.
Dar chiar dacă nu vor fi returnaţi, Dumnezeu este cel care ne vă răsplăti, şi ne va da El din altă parte ce am împrumutat, căci promisiunea Lui este: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul şi El îi va răsplăti binefacerea.” (Proverbe 19:17).
În plus, dacă noi dăm călăuziţi de dragoste, vom demonstra iubirea necondiţionatăşi altruistă faţă de oameni şi încrederea neclintită într-un Dumnezeu Atotiubitor şi Atotputernic. Iar oamenii care vor proofita de bunătatea noastră, nu este problema noastră, este între ei şi Dumnezeu, iar Dumnezeu judecătorul tuturor prin Isus Cristos, vor pedepsi pe cei ce vor abuza de acest har al creştinilor, căci este cu neputinţă zice Scriptura ca să nu vină şi prilejuri de poticnire, şi Vrăşmaşul uneori ne va întrista prin oameni, ne va face să ne descurajăm şi să nu ne ridicăm la nivelul cerut de Domnul prin această lege. Dar noi dacă ne vom odihni în Domnul şi vom fi credincioşi poruncii Lui, El ne va binecuvânta, şi astfel vei „împrumuta multe neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face cap, nu coadă; întotdeauna vei fi în frunte şi niciodată nu vei fi ultimul, dacă vei asculta de toate poruncile Domnului, Dumnezeul tău”.
Legea noului legământ, în ce priveşte a pune banii în bancă?
Faptul că în noul legământ nu pretindem dobândă, nici zălog (garanţie), sau camătă sau vreun spor de la oameni pe care îi împrumutăm, implică acest lucru că este greşit să punem banii în bancă de unde primim dobândă regulat?
Este o situaţie diferită a pune economiile, bani în bancă, căci nu banca îţi cere să o împrumuţi; ci, tu pe baza ofertelor ei face un contract cu ea, în care ea îţi dă o cota parte din câştigurile ce le realizează cu banii tăi.
Este ca şi într-o afacere, în care tu pui o parte din abni, alţi parteneri pun alte părţi din suma necesară pentru a începe afacerea, iar la sfârşit este normal ca şi tu să ai cota parte după suma investită din câştigul afacerii. Punând bani la o bancă tu devii într-un fel partener cu banca la afaceriile ei, care orcum nu îţi dă tot ceea ce a câştigat cu banii tăi, dar nici când pierde nu-ţi dă nota de plată a pierderilor. Făcând un contract, cu ea este normal şi corect să-ţi iei dobânda la care ai dreptul prin contract. Chiar Domnul Isus, în timpul vieţi sale a făcut referire la bancheri, la oameni la care dacă le încredinţezi o sumă, după un timp pentru că ei lucrează cu banii tăi spre câştig, îţi va da o anumită dobândă. Astfel, în Matei 25:27 (NTR) El spune: „Atunci trebuia ca tu să-mi fi pus banii la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu!” Şi în Luca 19:23 (NTR), unde El a întrebat: „Atunci de ce n-ai pus banii la bancă, pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?”
A NU lua bani sau lucruri, cu împrumut:
În timp ce în vechiul legământ cu toate că nu era încurajat, era îngăduit totuşi să iei lucruri sau bani cu împrumut (Deuteronom 15:7-8; Deuteronom 24:10-17). Noul legământ, şi scrierile acestuia, pe noi creştinii, ne învaţă altceva, astfel în Romani 13:8, se spune clar: „Să nu datoraţi nimănui nimic”. Astfel se precizează clar şi fără echivoc, că un creştin nu este bine să ia cu împrumut, nici bani, nici alte lucruri, pentru că el doreşte să respecte acest principiu: „Să nu datoraţi nimănui nimic”, deci e vorba să nu datorăm: „nimănui”, dar se mai precizează şi că acest principiu se aplică la toate tipurile de împrumut, căci se spune să nu datorăm, „nimic”.
Unii ar putea obiecta: Nu a luat Domnul Isus cu împrumut măgăruşul pe care a intrat în Ierusalim (Matei 21:1-7)? Ba da la luat, însă sub ce lege era Domnul Isus, El s-a născut sub legea mozaică (Galateni 4:4), care îi permitea să i-a cu împrumut, lege desfinţată doar la mortea Lui (Efeseni 2:14-16; Coloseni 2:15-17).
Ba mai mult, legea de a nu lua cu împrumut, este întărită şi de 1 Tesaloniceni 4:11-12, unde se învaţă: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.” Sau cum redă NTR: „Daţi-vă toată silinţa să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de-ale voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit, ca să trăiţi aşa cum se cuvine faţă de cei din afară şi să nu depindeţi de nimeni”. Iată că suntem îndemnaţi să muncim noi şi să nu avem trebuinţă de nimeni, adică să nu apelăm la ajutorul nimănui, să fim independenţi faţă de oameni, dar nu faţă de Dumnezeu. Trebuinţa noastră, şi dependenţa noastră să fie doar de Dumnezeu (Proverbe 3:5-6; Isaia 64:4; Osea 12:6). Orice dependenţă de oameni, sau nevoia de a apela la ajutorul oamenilor (Mica 5:7), indică că Dumnezeu nu este suficient, sau că suntem nechibzuiţi dorind anumite lucruri pe care încă Dumnezeu nu doreşte să ni le dea. Sau poate nu avem suficientă credinţă, sau o relaţie corectă cu Dumnezeu, care a spus în Evrei 13:5-6: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” Eşti şi tu plin de încredere în Dumnezeu? Consideri că El prin Cristos este suficient pentru tine (comp. cu Coloseni 2:9-10). Dacă da, atunci vei înţelege că Dumnezeu ţie suficient, însă ca creştin, tu ai o datorie faţă de toţi oamenii, şi anume: iubirea, de aceea Biblia spune şi învaţă: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea”!
Tu trebuie să te achiţi de această singură datorie, şi nu îţi poţi permite dacă iubeşti să-ţi iei alta. De ce? Deoarece „noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea” (1 Timotei 6:7). Dar poate tu spui: ‘eu o să restitui lucrul împrumutat! Eu nu sunt ca cel rău care i-a cu împrumut şi nu mai restituie (Psalmi 37:21)!’ Poate că tu eşti cinstit şi vrei să restitui, însă nu uita că Biblia spune: „nu ştiţi ce va aduce ziua de mâne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.” (Iacob 4:13-14). Astfel oricând tu poţi muri, şi vei ajunge să se aplice în cazul tău cuvintele: „Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi…” (Psalmi 37:21).
Dar mai există şi alte motive pentru care este bine să nu iei cu împrumut nimic, de fapt oare câte prietenii s-au stricat, câte certuri, neînţelegeri, frustrări, deoarece cineva a împrumutat de la altcineva: cărţi, casete, CD-uri, reviste, scule, unelte, aparate electronice, etc. şi le adus: rupte, zgâriate, sparte, stricate, etc. Câte certuri, câte probleme, câtă mânie, câtă durere, care ar fi putut fi evitată dacă fiecare ar fi mulţumit cu ce avea (Evrei 13:5-6). De aceea, să ne mulţumim cu ce avem, ca să nu-l întristăm pe fratele nostru, căci chiar dacă noi suntem atenţi, poate altcineva din familia noastră să nu fie atent, şi să distrugă bunul fratelui nostru, de aceea şi noi să respectăm principiul şi ţinta noastră în credinţă: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.”
De fapt, Biblia ne învaţă, în Proverbe 22:7 (NTR): „Bogatul domneşte peste sărac şi cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut”. Dumnezeu doreşte ca poporul Lui să fie cap şi nu coadă, ca el să domnească (Romani 5:17) peste alţii, nu alţii peste el, în Deuteronom 15:6 (NTR), Dumnezeu îşi descoperă dorinţa Sa cu poporul pe pământ: „Căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi”. În momentul când iei cu împrumut, fie de la oameni fie din bănci, devi sclav, devii slujitorul celui ce ţi-a dat împrumutul, tu nu-L mai reprezinţi pe Domnul, tu nu mai domneşti împreună cu El din locurile cereşti, tu nu mai ai întâietatea, autoritatea, supremaţia spirituală deasupra neamurilor şi a îngerilor răi; ci, ei vor avea asupra ta, pe baza datoriei tale faţă de oamenii din lume care sunt copiii Diavolului. Biblia ne avertizeaă clar: „Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, deci, robi oamenilor.” (1 Corinteni 7:23). Noi am fost cumpăraţi cu preţul nespus de mare al sacrificiului Domnului Isus, Biblia spune: „pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – aţi fost răscumpăraţi din felul vostru de viaţă fără rost, moştenit de la strămoşii voştri, ci cu sângele preţios al lui Cristosi, ca al unui miel fără meteahnă şi fără pată”. Iubite cititor tu ai fost cumpărat de Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, a lua cu împrumut însemnă a te pune sub autoritatea altcuiva, a celui ce-ţi dă împrumutul, tu nu mai eşti domn cu El, despre tine nu se va putea spune: „Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi”; ci, tu vei fi rob oamenilor, întristând pe Dumnezeul care te-a cumpărat cu un preţ atât de mare!
Nici chiar a lua de la fraţi cu împrumut, căci prin asta arăţi că tu eşti dependent de oameni şi nu de Domnul Isus în care ai totul deplin (Coloseni 2:10).
Creştinii ar trebui să nu i-a nimic cu împrumut, deoarece dacă Dumnezeu vrea ca noi să facem o afacere, sau să cumpărăm un obiect casnic, ne va da El banii necesari la timpul potrivit. Noi trebuie să-L aşteptăm pe El, să ne dea resursele necesare, pentru o afacere sau pentru a cumpăra ceva, şi aşteptarea este o dovadă de răbdare, credinţă şi smerenie (Psalmi 37:4-7,Psalmi 1:25).
Un alt argument, este faptul că conform Bibliei, a da cu împrumut arată că viaţa ta este sub binecuvântare divină, care vine în urma ascultării de Dumnezeu; însă a lua cu împrumut arată că viaţa ta este sub blestem care vine în urma neascultării de Dumnezeu.
SEMNELE BLESTEMULUI Şi AL BINECUVÂNTĂRII:
Deuteronom 15:6: „Căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta, după cum i-a grăit şi vei da împrumut altor popoare, iar tu nu vei lua împrumut; şi ţi domni peste multe popoare, iar acelea nu vor domni peste tine.”
Deuteronom 28:12-13: „Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini.”
Deuteronom 28:43-46: „Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos; el îţi va da cu împrumut şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada. Toate blestemeleacestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit,pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui pe care ţi le-a dat. Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta.”
Dacă trăim după principiile lui Isus, daca trăim prin credinţă şi sub călăuzirea lui Dumnezeu, nu va fi nevoie sa luam bani sau altceva cu împrumut, căci El se va îngriji de noi, şi ne va da tot ce avem nevoie, dar nu ne-aparat când vrem noi; ci, când vrea El, şi când acel lucru este în armonie cu voinţa şi planul lui Dumnezeu pentru noi.
A lua cu împrumut va afecta mărturia creştină! Să ne închipuim că mergem să cerem cu împrumut bani de la o vecină, noi cu o zi înainte i-am spus despre Domnul nostru care ne-a răscumpărat şi care are grijă de noi în toate domeniile. Oare ce va zice? Ea ar putea zice ceva de genul: „Parcă spunea-i că Isus ăsta al vostru e minunat şi se îngrijeşte de voi? Cum de ceri împrumut?” (Şi exemplele pot continua.)
Astfel creştinul ce i-a cu împrumut este o proastă mărturie pentru Dumnezeu şi pentru Domnul Isus.
Poate cineva s-ar întreba: Atunci dacă ne cere cineva bani împrumut sau lucruri să nu-i dăm? Ca să nu-l facem să păcătuim? Nu, oamenii în general, nu cunosc aceste principii, de aceea noi trebuie să procedăm altfel. Domnul ne învaţă următoarele despre: ‘a da’ celui ce-ţi cere:
Matei 5:42 (BC): „Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.”
Luca 6:34-36 (BC): „Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv” .
În timp ce în vechiul legământ era îngăduit să iei bani sau bunuri cu împrumut, noul legământ, care este superior vechiului, şi este pentru noi creştinii, ne învaţă altceva: „Să nu datoraţi nimănui nimic”.
Astfel se precizată clar şi fără echivoc, că un creştin nu poate lua cu împrumut, nici bani, nici alte lucruri, pentru că el doreşte să respecte acest principiu: „Să nu datoraţi nimănui nimic”, deci e vorba să nu datorăm: „nimănui”, dar se mai precizează şi că acest principiu se aplică la toate tipurile de împrumut, căci se spune să nu datorăm, „nimic”.
În final, să nu uităm principiile care ar trebui să ne călăuzească în viaţa de creştin:
Romani 13:7: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.”
1 Timotei 6:7-8: „Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.”
1 Tesaloniceni 4:12: „Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.”
1 Corinteni 7:23: „Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, deci, robi oamenilor.”
https://www.caleacrestina.ro/index.php/ce-spune-biblia/34-despre-a-da-si-a-lua-cu-imprumut
////////////////////////////////
PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU- Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului.
Orice creștin a auzit multe despre puterea Cuvântului scris pe paginile Bibliei. Oare de ce nu sunt la fel de mulți cei care pot depune mărturie despre felul în care puterea Cuvântului Lui Dumnezeu a lucrat în viețile lor?
Prima condiție pentru ca puterea Cuvântului Scripturii să se manifeste în viața cuiva, este ca persoana să creadă că Biblia în integralitatea ei, este cu adevărat Cuvântul insuflat de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, oamenilor aleși de El.
Pavel scrie în a doua epistolă către Timotei:
2 Timotei 3:16-17 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
1 Tesaloniceni 2:13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
Domnul Isus spune clar că Scriptura nu poate fi desființată, confirmând originea ei Dumnezeiască:
Ioan 13:35 „Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată-”
2 Timotei 2:13 Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.
A doua condiție este dorința de a citi și a studia Biblia, nu pentru că așa ni s-a spus, ci pentru că dorim să înțelegem Cuvântul și să-l strângem în inima noastră, așa cum spunea psalmistul (Psalmii 119:11). Doar după ce știm ce spune Scriptura, vom putea trăi pe placul Domnului.
Ioan 14:21,23,24 „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” […] 23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. 24 Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.”
A treia condiție, care se aplică împlinirii tuturor promisiunilor Scripturii, este trăirea în ascultare de Dumnezeu și păstrarea unei inimi curate, plină de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni. În inima plină de dragoste, nu mai este loc pentru ură, răutate, păcat, amărăciune, neiertare, egoism. Zilnic ne luptăm să fim curați, pentru ca Domnul să-și poată găsi plăcerea în noi și să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt.
Să analizăm ce spune Biblia despre efectele Cuvântului Lui Dumnezeu în viața credinciosului.
– Cuvântul Lui Dumnezeu produce credință în inima noastră când îl primim. Nu putem crede în ceea ce nu știm că există sau că este adevărat. Trebuie să auzim vestea bună a Evangheliei, care ne arată cine este Isus și ce a făcut pentru noi, ca să putem alege să credem în El.
Romani 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.
Dacă ne este greu să credem că Dumnezeu poate și vrea să facă „ceva anume” pentru noi, Îl vom ruga pe Duhul Sfânt să ne arate care sunt versetele care vorbesc despre felul în care Domnul a împlinit în viața altora deja „acel ceva”. Apoi, vom medita asupra acestor versete zilnic, le vom rosti cu voce tare. Este un fapt recunoscut de psihologi că, mintea omului crede mai ușor și mai repede ceea ce se aude pe sine rostind, decât ce aude de la oricine altcineva.
Duhul Sfânt a venit ca „să ne conducă în tot adevărul” și să ne „descopere lucrurile ascunse ale Lui Dumnezeu”, deci este cel mai bun sfătuitor la care putem apela pentru a înțelege Scriptura (Ioan 14:26). Pentru a citi mai multe despre Duhul Sfânt, puteți vedea articolul „Cine este și ce face Duhul Sfânt”.
– Cuvântul Scripturii este sămânța care produce nașterea din nou, pentru mântuire.
Romani 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.
1 Petru 1:23 Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prinCuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
– Cuvântul Lui Dumnezeu este viață și aduce sănătate pentru tot trupul celui care îl găsește.
Proverbele 4:21-22 Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.
Psalmii 107:17-21 Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.
– Cuvântul Lui Dumnezeu ne face înțelepți și ne dă putere să trăim curat.
Psalmii 119:7,9,11 Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale […] Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău […] Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
Psalmii 119:98-101 Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău. „Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale.
- Cuvântul Domnului, ne luminează mintea pe măsură ce îl studiem.
Psalmii 19:8 Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
Psalmii 119:105,130 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea […] Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
– Scriptura are și rol de oglindă spirituală, prin care ne analizăm starea în care ne aflăm și aflăm ce trebuie să schimbăm sau să îmbunătățim.
Iacov 1:22 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
– Când ne găsim plăcerea în învățăturile Scripturii și le împlinim în viața noastră, vom prospera și vom fi binecuvântați.
Psalmii 1:2-3 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit.
Iosua 1:8 Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
– Cuvântul devine viu și lucrător în noi, atunci când îl credem și-l lăsăm să lucreze.
Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Prin studierea scripturii, vom reuși să facem diferența dintre ceea ce ține de suflet și ceea ce aparține duhului. Dumnezeu ne-a creat ca să fim conduși de duh, care să fie unit cu Duhul Sfânt. De când Adam și Eva au ales să fie conduși de suflet („pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții” – 1 Ioan 2:16), ignorând duhul prin care comunicau cu Dumnezeu, în grădina Edenului, omenirea este tot mai mult interesată și condusă de sentimentele, voința și gândurile proprii, ignorând vocea duhului. Isus Cristos a venit să se jertfească tocmai ca să redea șansa nașterii din nou în duh, prin Duhul Sfânt, pentru toți cei care îl dorim ca Domn în viețile noastre. Creștinul trăiește condus de Duhul. (Mai multe pe această temă, puteți citi în articolul „Dumnezeu nu ne părăsește” sau mai pe scurt, blog-ul „Voia Lui Dumnezeu pentru Omenire”).
1 Tesaloniceni 2:13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
Isaia 55:11 „tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”
– Cuvântul Scripturii ne aduce bucurie și încântare în inimă, atunci când ne hrănim cu el.
Ieremia 15:16 Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!”
– Cuvintele Bibliei, sunt duh și adevărata viață vine doar prin ele, dacă le credem.
Ioan 6:63 „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.”
– Cuvântul Lui Dumnezeu, ne sfințește și ne curăță.
Ioan 17:17 „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”
Ioan 15:3 „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.”
– Cuvântul Bibliei, este hrană pentru copiii Lui Dumnezeu.
Matei 4:4 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’”
– Prin Cuvântul Lui Dumnezeu ajungem să-L cunoaștem pe Isus și să devenim cu adevărat liberi.
Ioan 8:31,32 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
– Cuvântul Lui Dumnezeu este veșnic.
Isaia 40:8 Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.
Domnul Isus face aceeași afirmație când se adresa ucenicilor în legătură cu vremurile din urmă.
Matei 24:35 „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
Ce Dumnezeu minunat avem! Ne-a lăsat Cuvântul Său, ca să putem afla cum este El, să știm care este voia Sa, planul Său pentru omenire și pentru poporul Său, ce-i place și ce nu-i place.
Cuvântul Lui Dumnezeu conține tot ce avem nevoie să știm, este un ghid perfect pentru o viață curată și ne echipează cu tot ce avem nevoie ca să trăim pe placul Domnului.
Filipeni 3:7-11 Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
În Cartea Evrei citim despre importanța mărturisirii Cuvântului, adică homología („mărturisire comună” în original, în limba greacă), termen care se referă la acordul colectiv al creștinilor asupra a ceea ce îi place sau ce urăște Dumnezeu și curajul de a proclama cu voce tare.
Evrei 4:14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.
Evrei 10:23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Cu alte cuvinte, când proclamăm versetele biblice, ne punem de acord cu ceea ce spune Dumnezeu, și ca urmare, beneficiile cuvântului insuflat de Dumnezeu vor deveni reale în viața noastră. Dumnezeu este credincios și împlinește promisiunile făcute. Pentru cine? Pentru toți cei care-L iubesc și trăiesc în ascultare de El.
URMĂTORUL ARTICOL……..
https://www.thetruthstandsforever.com/puterea-cuvacircntului-lui-dumnezeu.html
///////////////////////////////////
Poate un credincios să îşi piardă mântuirea?
Arend Remmers
Despre ce este vorba?
Întrebarea, dacă un credincios se poate pierde, a preocupat desigur pe fiecare creştin adevărat. Unii au ajuns prin aceasta în nevoi mari. Unii au ajuns să se îndoiască de sinceritatea întoarcerii lor la Dumnezeu, alţii s-au prăbuşit în îndoieli, atunci când, după întoarcerea lor la Dumnezeu, au făcut anumite păcate, iar alţii au început să se clatine după ce au citit anumite locuri din Biblie.
Există o învăţătură care spune că siguranţa mântuirii nu trebuie vestită, pentru că atunci cei credincioşi devin uşuratici faţă de păcat. De aceea trebuie spus cu insistenţă, că un credincios se poate pierde, dacă nu trăieşte în sfinţenie. Ca să se susţină această învăţătură, se citează diverse locuri din Biblie. Prin aceasta, mulţi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu sunt cuprinşi de frică şi groază, şi trăiesc permanent cu teama că se vor pierde.
De aceea dorim să ne ocupăm cu această temă, având ca bază Sfânta Scriptură. Numai ea poate da răspuns, pentru că numai ea arată calea spre mântuire prin credinţa în Mântuitorul Isus Hristos. În privinţa aceasta vrem să numim chiar de la început două principii, care sunt absolut necesare pentru înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu şi care ne pot păzi de concluzii false cu privire la tema noastră.
Primul principiu are caracter general pentru orice interpretare: o afirmaţie poate fi numai atunci corect interpretată, dacă se ţine seama de contextul în care stă. Cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă: trebuie să diferenţiem, de exemplu, dacă ceva este spus în Vechiul Testament sau în Noul Testament, dacă este spus iudeilor sau este spus creştinilor, dacă este spus celor necredincioşi sau este spus celor credincioşi, şi aşa mai departe. Multe contradicţii aparente din Biblie se clarifică de la sine, dacă versetul respectiv este citit şi interpretat în contextul lui.
Al doilea principiu, care este specific Bibliei, şi pe care, ce-i drept, Petru îl formulează cu privire la prorociile Vechiului Testament, dar are valabilitate generală pentru înţelegerea Sfintei Scripturi în întregime: „ştiind întâi aceasta, că nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează singură“ (2. Petru 1:20 ). Petru porneşte de la premisa că toate profeţiile – şi în sens larg, întreg Cuvântul lui Dumnezeu – este un tot unitar. De aceea un loc biblic nu trebuie interpretat fără să se ţină seama de alte locuri din Biblie, care se ocupă cu aceeaşi temă. Dacă nu se face aşa, atunci se ajunge la probleme mari.
Aceste două principii nu vrem să le pierdem din vedere în tratarea temei noastre. Dumnezeu Duhul Sfânt, care este „Autorul“ propriu-zis al Cuvântului lui Dumnezeu, nu se contrazice (a se vedea 1. Corinteni 2:13 ; 2. Timotei 3:16 ). Aceasta ne conduce la concluzia că un adevăr prezentat foarte clar în Biblie nu poate fi contrazis printr-un alt loc din Biblie, care probabil nu este uşor de explicat. Înainte de a răspunde la întrebarea dacă un creştin se poate pierde, este absolut necesar să ştim ce este un creştin adevărat.
Cine este creştin?
Aproape o treime din populaţia lumii mărturiseşte că aparţine creştinismului. Cei mai mulţi sunt membri ai bisericilor mari (acestea fiind biserica ortodoxă, biserica catolică şi biserica protestantă, cu diversele lor ramuri). Mulţi se consideră creştini, pentru că au fost botezaţi şi au crescut în biserică. Merg des, neregulat sau rar la biserică şi cred mai mult sau mai puţin ce li se vesteşte acolo. Sunt ei însă prin aceasta creştini adevăraţi, în sensul Bibliei? Răspunsul la această întrebare trebuie să fie un „Nu!“ categoric. Nu este suficient să fii membru al unei biserici sau al unei comunităţi de credinţă. Nu este suficient să crezi în existenţa unei „Fiinţe superioare“ sau în Dumnezeu. Pentru a fi mântuit pentru veşnicie este nevoie de mai mult.
Iacov spune clar şi fără echivoc, că pentru a fi mântuit nu este suficientă o credinţă oarecare: „Tu crezi că Dumnezeu este Unul singur. Bine faci; şi demonii cred, şi tremură!“ (Iacov 2:19 ). Demonii nu vor fi însă niciodată mântuiţi, aşa cum arată întrebarea demonizaţilor din Evanghelia după Matei 8:29 : „Ce avem noi a face cu Tine, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuieşti înainte de vreme?“ (a se compara cu Luca 8 .31). Demonii cred în existenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său, dar ei ştiu că vor merge în condamnarea veşnică. În afară de aceasta citim în Faptele Apostolilor 8 despre un om cu numele Simon, care de asemenea „a crezut şi, fiind botezat, stăruia să fie alături de Filip“; dar, mai târziu, când a venit Petru, acesta a trebuit să constate: „Argintul tău să fie împreună cu tine spre pieire… Tu n-ai parte, nici sorţi în lucrul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.“ O simplă aprobare a adevărului biblic nu este suficientă pentru mântuirea sufletului.
Numai acela este un creştin adevărat, care crede că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi că Domnul Isus este Mântuitorul lui care a murit pe cruce pentru el, şi prin aceasta a primit iertarea păcatelor şi viaţa veşnică (a se vedea Ioan 1:12, 13 ; Fapte 16:31 ; 1. Corinteni 15:1-4 ). Viaţa dăruită de Dumnezeu se va arăta printr-o umblare nouă, orientată după Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru a fi mântuit nu depinde de tăria sau intensitatea credinţei. Dacă ar depinde de aceasta, unii copii ai lui Dumnezeu ar putea să descurajeze, ceea ce din păcate nu rareori se întâmplă. Priveşti la tine însuţi şi te preocupi de propria ta credinţă, în loc să te încrezi în Domnul Isus şi în lucrarea pe care a făcut-o. Aceia care se preocupă prea mult cu ei înşişi nu vor fi copii ai lui Dumnezeu fericiţi. Siguranţa mântuirii noastre nu se bazează pe tăria credinţei noastre, ci pe valabilitatea totală a lucrării Domnului Isus în ochii lui Dumnezeu. Pentru aceasta avem un tablou clar în Vechiul Testament.
Când Dumnezeu a anunţat ultima din cele zece plăgi care au venit peste Egipt, moartea tuturor celor întâi-născuţi, El a rânduit mielul de paşte ca mijloc de salvare pentru poporul Său Israel. Fiecare familie trebuia să taie un miel şi cu sângele lui să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor. S-ar putea ca unii israeliţi să fi tremurat de frică în locuinţa lor şi să se fi îndoit că sângele va apăra cu adevărat familia lor. Însă Nimicitorul a trecut pe lângă toate casele, ale căror uşi au fost unse cu sângele mielului de paşte, căci Dumnezeu a zis: „Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi“ (Exod 12:13 ). Nu părerea oamenilor despre sânge şi eficacitatea acestuia a fost decisivă, ci sentinţa lui Dumnezeu. Din Noul Testament ştim că mielul de paşte indică spre Domnul Isus: „Pentru că şi paştele nostru, Hristos a fost jertfit“ (1. Corinteni 5:7 ). Toţi cei care prin credinţă se adăpostesc la Hristos, stau totdeauna sub apărarea sângelui Său. Credinţa noastră ar putea să fie slabă, însă Dumnezeu vede lucrarea înfăptuită de Fiul Său, iar pe noi făcuţi una cu El. Cine se simte slab în credinţă, se poate mângâia şi îmbărbăta prin Cuvânt: „nu va rupe o trestie frântă şi nu va stinge un fitil care fumegă“ (Matei 12:20 ). Tot aşa a fost şi cu tatăl fiului stăpânit de un duh mut, care a strigat la Domnul Isus: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“ (Marcu 9:24 ).
Vrem să ne ocupăm mai întâi cu subiectul cel mai important al mântuirii desăvârşite şi cu siguranţa mântuirii. Vom vedea cum îl judecă Cuvântul lui Dumnezeu pe om şi ce a făcut Dumnezeu, ca să-i dăruiască mântuirea veşnică. În ultima parte vom studia diverse locuri din Scriptură, care conduc prin neînţelegerea textului la nesiguranţă şi îndoială cu privire la mântuire.
Omul – un păcătos pierdut
Biblia ne arată că religiozitatea nu duce la ţintă. Epistola către Romani ne arată în mod deosebit aceasta. Aici ne este arătat (Romani 1:18-32 ), că Dumnezeu poate fi recunoscut în creaţie (versetul 20) ca fiind Creatorul, dar şi că mulţi oameni nu acceptă această cunoaştere. În loc să-L onoreze pe Dumnezeu-Creatorul, s-au îndepărtat de El, şi în felul acesta au devenit nebuni. Şi-au făcut idolii lor cu înfăţişare de oameni sau de animale şi se închină acestora, în loc să adore pe Dumnezeul adevărat (versetele 21-23). Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lăsat „pradă unei minţi nechibzuite“ şi în voia lor, ca astfel starea lor de păcătoşenie să devină mult mai vizibilă. Idolatria, care se întâlneşte foarte des la multe popoare chiar şi în zilele noastre, este potrivit afirmaţiilor Bibliei din 1. Corinteni 10:20 venerarea demonilor, adică a duhurilor satanice.
Nici aceia care sunt adepţii religiilor orientate spre filozofie nu sunt mai buni (Romani 2:1-16 ). Şi ei sunt de la natură păcătoşi pierduţi, care nu pot fi salvaţi prin religia lor. Conştiinţa lor îi acuză, ce-i drept, dar ea nu le poate arăta drumul spre mântuire.
Cel mai clar se vede aceasta la singura „religie“ instaurată de Dumnezeu, prezentată prin Legea dată pe muntele Sinai. Şi aici, ca şi la celelalte religii, este vorba de atingerea ţintei prin facerea sau renunţarea la anumite lucruri, adică respectarea poruncilor – aceasta, spre deosebire de celelalte religii, a fost dată de Dumnezeu Însuşi. În Levitic 18:5 se spune că împlinirea Legii înseamnă „viaţă“, iar în Deuteronom 6:25 că aduce „dreptate“ cu sine. Dar nici măcar prin Lege, aşa cum spune în Romani 2:17 până la capitolul 3:20, niciun om nu poate fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este în stare să respecte toate poruncile lui Dumnezeu. Aşa cum scrie Iacov, este suficientă călcarea unei singure porunci, ca să devii vinovat (Iacov 2:10 ), şi Domnul Isus a spus că simpla respectare de formă a poruncilor nu foloseşte la nimic, ci importantă este starea inimii (Matei 5:2 şi versetele următoare). Concluzia evidentă este: „Din faptele Legii, nicio făptură nu va fi îndreptăţită înaintea Lui (adică: înaintea lui Dumnezeu)“ (Romani 3:20 ).
Cum poate atunci un om să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu? Această întrebare a pus-o Iov acum aproape 4000 de ani (Iov 9:2 ). Pentru om nu există nicio posibilitate ca prin propria putere să vină la Dumnezeu şi să obţină pace cu El. Potrivit cu Sfânta Scriptură există o singură cale care duce la Dumnezeu, şi anume să crezi în Domnul Isus şi în lucrarea Lui de pe crucea de la Golgota. Dumnezeu L-a trimis pe pământ, ca prin El să putem primi împăcarea, iertarea, mântuirea, îndreptăţirea, viaţa veşnică şi un viitor minunat.
În opoziţie cu religia, Noul Testament ne arată că omul nu poate contribui cu nimic la mântuirea lui, ci că Dumnezeu a făcut totul pentru noi. De noi depinde să primim prin credinţă acest har.
Împăcarea
Toţi oamenii sunt de la natură păcătoşi, aşa cum ne învaţă Biblia. Ei urăsc gândul cu privire la un Dumnezeu sfânt, Căruia vor trebui să-i dea socoteală, şi în felul acesta au devenit duşmanii Lui (Romani 5:10 ). Asta nu înseamnă însă că Dumnezeu este duşmanul nostru. Nu, El ne-a iubit, cu toate că noi nu-L iubeam, şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre (Romani 5:8 ; 1. Ioan 4:10 ). Aşa cum duşmănia nu a plecat de la Dumnezeu, ci de la oameni, tot aşa rezultatul lucrării lui Hristos nu este o pace a lui Dumnezeu cu oamenii, ci „pace cu Dumnezeu“ pentru oameni, care se vesteşte acum tuturor prin Evanghelie (Efeseni 2:17 ). Şi prin ce primeşte omul pace cu Dumnezeu? Prin credinţa în lucrarea înfăptuită de Hristos la cruce. Numai prin aceasta, oamenii, care odinioară au fost duşmanii lui Dumnezeu, vor fi împăcaţi cu El (Coloseni 1:22 ). Totul a pornit de la Dumnezeu, „care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos şi ne-a dat slujba împăcării“ (2. Corinteni 5:18 ). Prin venirea lui Hristos, Dumnezeu S-a descoperit că este gata să împace pe oameni cu Sine, şi la cruce Hristos a împlinit pe deplin toate cerinţele sfinte şi drepte ale lui Dumnezeu cu privire la oamenii păcătoşi. De aceea există acum o „slujbă a împăcării“, prin care se vesteşte că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindu-le greşelile lor“ (2. Corinteni 5:19 ).
Din aceasta nu trebuie să tragem concluzia că Dumnezeu va împăca pe toţi oamenii cu Sine cândva. Dacă ar fi aşa, atunci următoarele cuvinte ale apostolului Pavel ar fi de prisos: „Vă rugăm, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ Acelaşi lucru se spune colosenilor: „Pentru că întregii plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El şi, prin El, să împace totul cu Sine“ (Coloseni 1:19, 20 ). Nu se spune „pe toţi oamenii“, ci „totul“ (adică: toate lucrurile). Prin aceasta se referă la creaţia nouă, în care vor fi ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea (2. Petru 3:13 ; Evrei 9:23 ). Faptul că substantivul „lucruri“ lipseşte în textul original nu schimbă cu nimic sensul, pentru că cuvântul „totul“ este de gen neutru şi de aceea nu se poate referi la persoane. „Totul“ este accentuat prin faptul că apostolul Pavel adaugă: „Şi pe voi … El v-a împăcat acum.“ În timp ce împăcarea tuturor lucrurilor urmează să aibă loc, toţi cei care stau pe fundamentul tare al credinţei în Domnul Isus pot să ştie că au fost deja împăcaţi cu Dumnezeu, deoarece Hristos a făcut „pace prin sângele crucii Lui“ (Coloseni 1:20-22 ). Această împăcare lucrată de Dumnezeu este sigură pe veci şi de nezdruncinat.
Iertarea
O altă consecinţă a lucrării lui Hristos este iertarea deplină a păcatelor celor ce cred în El. Prin comportarea noastră, noi toţi suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi nu ne putem elibera din această implicare în vinovăţie. Numai Dumnezeu ne poate împlini dorinţa după iertarea veşnică a vinei păcatelor noastre, şi El o face cu plăcere. Fiecare, care se recunoaşte vinovat şi crede în lucrarea Domnului Isus la crucea de pe Golgota, poate şti că Dumnezeu, pe baza acestei lucrări, i-a iertat toate păcatele (Coloseni 1:14 ; 2:13 ; 1. Ioan 2:12 ; a se compara cu Luca 5:21 ).
Iertarea, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, este desăvârşită, irevocabilă şi eternă. Ea este arătată simbolic deja în Vechiul Testament. Claritatea acestor versete este impresionantă.
În Psalmul 103:9 şi 12, David spune despre Dumnezeu: „El nu va mustra fără încetare, nici nu-Şi va ţine mânia pentru totdeauna. …cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.“ Ceea ce David nu a putut să ştie: în timp ce distanţa dintre polul nord şi polul sud al pământului este cunoscută, nu există nicio posibilitate să stabileşti distanţa dintre punctele cardinale răsărit şi apus! Este, ca să spunem aşa, infinită.
Împăratul Ezechia spune în cântarea sa de laudă din Isaia 38:17 : „ …ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele“, de unde niciodată nu vor mai apărea la orizont, iar prorocul Mica putea să exclame: „ …vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării“ (Mica 7:19 ).
În Isaia 1:18 se foloseşte un alt tablou: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roşii ca stacojiul, se vor face ca lâna.“
Ieremia vestea poporului Israel, că Domnul le va ierta vina şi nu-Şi va mai aminti de păcatele lor (Ieremia 31:34 ; a se compara cu capitolul 50:20).
S-ar putea ca cineva să obiecteze, că aceste locuri sunt din Vechiul Testament şi se referă la poporul Israel. Este adevărat, dar are oare Dumnezeu două feluri de măsuri pentru iertarea pe care o oferă? Sau altfel spus, este iertarea păcatelor la Israel în trecut, sau în viitor, mai desăvârşită decât a acelora care acum cred în lucrarea de mântuire a Domnului Isus? În privinţa aceasta nu este nici cel mai mic punct de referinţă în Biblie. Dimpotrivă, în Evrei 9:12 se spune că Hristos „a intrat odată pentru totdeauna“ în Locul prea sfânt ceresc, după ce a obţinut o răscumpărare eternă, iar în capitolul 10.14-18 se adaugă: jertfa Sa „desăvârşeşte pentru totdeauna“, şi: „unde este iertare de acestea (adică, de păcate), nu mai este jertfă pentru păcat“. Aceasta nu înseamnă altceva, decât că pentru păcatele care au fost odată iertate nu mai este necesară o altă jertfă. Afară de aceasta, în versetul 17 sunt folosite pentru timpul actual cuvintele deja citate din Ieremia 31:34 : „Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor.“ Toţi pot crede Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate greşi şi se pot baza că păcatele lor sunt pe deplin şi pentru totdeauna iertate, dacă acestea sunt mărturisite cu sinceritate şi cu pocăinţă reală înaintea Sa.
Ce este cu păcatele care nu au fost mărturisite?
Cu certitudine, nu există niciun om care, atunci când s-a întors la Dumnezeu, a mărturisit toate păcatele pe care le-a făcut. Acest fapt a făcut ca unii credincioşi să aibă probleme lăuntrice, căci prin aceasta s-au îndoit de faptul că Dumnezeu a acceptat mărturisirea lor cu privire la păcatele lor. Dar oare nu cunoaşte Dumnezeu slăbiciunea memoriei noastre şi nu ţine El seama de ea? De aceea nu este vorba de o mărturisire a păcatelor fără lacune, deplină, ci de sinceritatea ei. Un vameş, care s-a rugat odată lui Dumnezeu în templu, a rostit numai o propoziţie: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ (Luca 18:13 ). El a putut pleca fiind socotit drept, căci Domnul Isus, care a privit în inima lui, a văzut că aceste cuvinte au fost rostite cu sinceritate. Aceasta are valabilitate înaintea lui Dumnezeu. Când cineva mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu păcatele şi conştient ascunde anumite păcate, acela nu este sincer (a se compara cu Fapte 8:21 ). Cu siguranţă, nu există iertare pentru o astfel de mărturisire de formă a păcatelor. Dar dacă conştienţa că eşti un păcătos pierdut conduce la o mărturisire sinceră, atunci s-ar putea ca conştiinţa să nu-şi amintească toate nelegiuirile. Dar Dumnezeu iartă potrivit principiului Lui, prezentat în 1. Ioan 1:9 : „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate“ (a se compara şi cu Coloseni 2:13 ).
Păcate înfăptuite înainte şi după întoarcerea la Dumnezeu
Desăvârşirea iertării din partea lui Dumnezeu se dovedeşte atât în valabilitatea ei eternă, cât şi în caracterul ei complet. Nu numai păcatele care au fost înfăptuite înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu au fost iertate, ci şi acelea pe care le vom face în viitor. Atunci când Domnul Isus a murit pentru noi, asupra Lui stătea nu numai momentul întoarcerii noastre la Dumnezeu, ci toată viaţa noastră, cu toate păcatele ei, până în viitorul îndepărtat. Dacă El „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn“ (1. Petru 2:24 ), atunci nu se poate înţelege altceva, decât numai toate păcatele noastre, şi nu numai acelea pe care le-am făcut înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu. Oricine crede în El, se poate baza pe faptul că sângele lui Hristos curăţă orice păcat (1. Ioan 1:7 ).
De aceea „curăţirea de vechile păcate“ (2. Petru 1:9 ) nu se poate limita la păcatele dinaintea întoarcerii la Dumnezeu. Petru vorbeşte aici despre credincioşi care s-au întors la viaţa lor de odinioară şi prin aceasta arată că ei au uitat ce preţ a trebuit să plătească Hristos pentru curăţirea păcatelor lor şi cât de îngrozitoare sunt păcatele în ochii lui Dumnezeu, pe care ei înşişi le-au înfăptuit odinioară. În privinţa aceasta, a se compara cu „purtarea de mai înainte“ din Efeseni 4:22 . Un tânăr creştin sincer şi credincios se ruşinează de lucrurile pe care le-a făcut pe când era necredincios şi se va teme să cadă din nou în ele (Romani 6:21 ).
Aceste locuri din Biblie ne arată însă că nu este indiferent cum trăim după ce ne-am întors la Dumnezeu. Prin naşterea din nou am primit viaţa nouă, eternă şi o „natură nouă“, care cunoaşte numai o dorinţă: să facă voia lui Dumnezeu. În opoziţie cu aceasta este şi rămâne carnea, „natura veche“, incorigibil de rea. Din păcate, păcătuim prea deseori şi ca credincioşi, pentru că nu suntem suficient de vigilenţi, ca să condamnăm pornirile firii noastre.
Dacă am păcătuit în gândire, în vorbire sau prin fapte, mântuirea noastră eternă nu este pusă sub semnul întrebării, dar bucuria, binecuvântarea şi puterea părtăşiei noastre cu Domnul nostru şi cu Tatăl nostru sunt tulburate şi slăbite (a se compara cu Psalmul 32:3, 4 ). Dacă însă mărturisim aceste păcate, Dumnezeu este credincios faţă de Hristos şi drept faţă de noi, copiii Lui, atunci când ne iartă păcatele (1. Ioan 1:9 ). Prin această iertare se restabileşte bucuria pierdută şi savurarea părtăşiei cu Tatăl. Această iertare repetată a Tatălui faţă de copiii Săi trebuie să o diferenţiem de iertarea unică, eternă, pe care o primeşte de la Dumnezeu cel care s-a recunoscut ca păcătos pierdut şi a venit cu căinţă la Domnul Isus.
Dacă noi, ca creştini, nu ne mărturisim păcatele, atunci ajungem în starea tristă, descrisă de Petru, de orbire spirituală, cu vederea scurtă şi uituci (2. Petru 1:9 ). Dacă cineva spune cu indiferenţă: „Eu sunt mântuit şi nu mai pot merge în pierzare, de aceea nu este rău dacă păcătuiesc“, atunci există cu adevărat un motiv să te îndoieşti de sinceritatea unei astfel de „întoarceri la Dumnezeu“.
„Mântuit ca prin foc“
Pe de altă parte există o realitate de netăgăduit, că şi credincioşii adevăraţi pot cădea în păcate îngrozitoare. Un astfel de caz vedem în 1. Corinteni 5 . Adunarea din Corint a trebuit să excludă pe acest om din mijlocul ei, pe care Pavel nu îl mai numeşte „frate“, ci îl desemnează ca pe unul „numit frate“. Însă este evident că era vorba de un creştin adevărat! Pentru că altfel Pavel nu putea să scrie: „spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul să fie mântuit în ziua Domnului Isus“. Persoana respectivă s-a pocăit de fapta sa, şi de aceea adunarea trebuia să-i arate dragoste şi să o ierte (2. Corinteni 2:6-10 ).
Ce se întâmplă însă când un creştin trăieşte în păcat şi moare în păcat, fără să se reabiliteze? Un astfel de caz avem în 1. Corinteni 11:29-32 . În adunarea din Corint s-au comportat mulţi în chip nevrednic la Masa Domnului, pentru că nu s-au gândit că pâinea şi vinul sunt simboluri ale morţii Domnului. Mulţi dintre ei au atras judecata lui Dumnezeu asupra lor, din cauză că au mâncat şi au băut în chip nevrednic, şi s-au îmbolnăvit. Unii au murit chiar, deoarece ei L-au dezonorat pe Domnul aşa de mult, încât Domnul nu a mai vrut să-i lase pe pământ. Moartea lor însă nu are nimic a face cu condamnarea veşnică, aşa cum rezultă clar din partea a doua a versetului 32: „ …ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea.“ Oamenii lumii acesteia, care L-au respins pe Domnul Isus, merg în întâmpinarea unei judecăţi eterne, ei vor fi condamnaţi. Dar cine a fost mântuit, prin credinţa în Mântuitorul, nu va merge la judecată. Dar el trebuie să ştie că Domnul pedepseşte pe ai Săi, dacă ei nesocotesc voia Lui (a se compara cu 1. Petru 1:15 şi versetele următoare). Această pedeapsă poate merge până la moarte. Tot aşa este cu „păcatul spre moarte“ din 1. Ioan 5:16, 17 şi cazul cu Anania şi Safira în Fapte 5 . În toate aceste cazuri este vorba de o pedeapsă aspră a lui Dumnezeu pentru păcate care Îl dezonorează, fără ca prin aceasta mântuirea eternă să fie pusă la îndoială. Într-un astfel de caz, Dumnezeu spune totodată: „Nu vreau ca tu să Mă dezonorezi în continuare, de aceea te iau de pe pământ la Mine!“
Şi cuvintele din 1. Corinteni 3:15 : „va fi mântuit, dar aşa, ca prin foc“ nu doresc să semene îndoială, ca şi cum ar fi credincioşi care nu vor trece cu succes această „probă de foc“. Se spune chiar, că acela, a cărui lucrare va fi arsă, va fi mântuit! În această parte a epistolei este vorba de slujbă şi de construirea Casei lui Dumnezeu, a Adunării. Ca oameni, deseori nu putem să apreciem corect caracterul adevărat al unui slujitor al lui Hristos. Dar înaintea scaunului de judecată al lui Hristos vor fi aduse la lumină chiar şi lucrurile ascunse şi vor fi verificate şi apreciate în focul sfinţeniei lui Dumnezeu. „Dacă lucrarea pe care a zidit-o cineva deasupra va rămâne, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea cuiva va fi mistuită, el va suferi pierdere; însă el va fi mântuit, dar aşa, ca prin foc.“ Pavel se bucura de această zi, pentru că ştia că Domnul, Judecătorul cel drept, îi va da cununa dreptăţii (2. Timotei 4:8 ). Dar s-ar putea să fie şi aşa, că lucrarea cuiva nu are valabilitate înaintea ochilor Domnului. Acela va suferi pagubă, neprimind nicio plată din partea Domnului său. Nu este vorba de a fi sau a nu fi mântuit, ci de plata lui, ca slujitor al lui Hristos. Aceasta rezultă clar din cuvintele: „Însă el va fi mântuit.“
Răscumpărarea
Un creştin se poate bucura nu numai de împăcarea şi iertarea primită, ci şi de răscumpărarea prin care el este eliberat nu numai de judecata lui Dumnezeu, adică de condamnarea eternă, ci şi de purtarea lui păcătoasă de odinioară şi de toate fărădelegile (Tit 2:14 ; 1. Petru 1:18 ). Preţul răscumpărării l-a plătit Domnul Isus pentru noi, dându-Şi sângele şi prin aceasta viaţa Sa pentru mântuirea noastră. Nimeni nu se poate răscumpăra pe sine însuşi, şi nici pe un alt om. „Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să-i dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el, pentru că răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna“ (Psalmul 49:7, 8 )
Deja în Vechiul Testament citim despre preţul răscumpărării sau ispăşire pentru cineva, care era sub judecata lui Dumnezeu sau era tras la răspundere de către Dumnezeu. Astfel, „întâi-născuţi“ din Israel – ca suplinitori pentru toţi – trebuiau să fie „răscumpăraţi“; cineva care merita moartea, putea să plătească „preţul răscumpărării“ ca „ispăşire“ pentru viaţa sa, şi când se făcea numărătoarea poporului, fiecare israelit trebuia să dea Domnului o jumătate de siclu ca „preţ de răscumpărare pentru sufletul său“ (Exod 13:13 ; 21:30 ; 30:12 ). Când însă este vorba de eternitate, niciun om nu se poate mântui şi nici nu poate mântui pe un altul.
Numai Unul a fost în stare să facă aceasta: „Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi“ (1. Timotei 2:5, 6 ). Aşa cum în modelele Vechiului Testament Dumnezeu primea preţul răscumpărării, tot aşa Domnul Isus Şi-a jertfit lui Dumnezeu viaţa (Evrei 9:14 ), aşa cum a spus El mai dinainte în Evanghelia după Matei 20:28 : „După cum Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (a se compara şi cu Marcu 10:45 ). „Primitorul“ preţului răscumpărării este Dumnezeu. Din 1. Timotei 2 rezultă că preţul a fost aşa de mare, că este suficient pentru mântuirea tuturor oamenilor, iar din Matei 20 , dimpotrivă, că numai pentru aceia este valabil, care prin credinţă primesc mântuirea lucrată prin acest preţ.
Potrivit cu Evrei 9:12 , aceasta este „o răscumpărare eternă“. Ea nu poate fi revocată de nimeni şi prin nimic. Într-adevăr, noi aşteptăm „răscumpărarea trupului nostru“ şi „răscumpărarea posesiunii dobândite“, dar şi acestea nu depind de noi şi de credinţa noastră, ci sunt lucrarea lui Dumnezeu şi se vor împlini când va veni Domnul pentru răpire (Romani 8:23 ; Efeseni 1:14 ).
Îndreptăţirea
Un alt aspect al mântuirii este îndreptăţirea. Niciunde în Noul Testament ea nu este aşa de sistematic şi logic prezentată ca în Epistola către Romani. Aşa cum am văzut, această epistolă ne arată nu numai starea demnă de condamnare a omului, ci şi intervenţia de har a lui Dumnezeu în concordanţă cu Fiinţa Sa, care este dragoste, dar şi lumină. Dragostea Lui se descoperă păcătoşilor prin har nemeritat, dar lumina Sa se descoperă în dreptatea Sa incoruptibilă. Ochii lui Dumnezeu sunt prea curaţi, ca să privească răul (Habacuc 1:13 ). Dacă Dumnezeu ar arăta numai har, atunci dreptatea Lui ar avea de suferit, dacă ar fi numai drept, atunci toţi am pieri. În ambele cazuri Şi-ar nega Fiinţa Sa.
Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pe pământ (Galateni 4:4 ). Expresia „împlinirea timpului“ înseamnă că Dumnezeu a epuizat tot timpul şi toate mijloacele, pentru a arăta omului că nu există nicio posibilitate a unei îndreptăţiri de sine şi a mântuirii de păcatul în care a căzut prima pereche de oameni şi omenirea care a venit după ei. Dacă El ar fi venit mai devreme, cineva ar fi putut spune: „Nu am avut posibilitatea să arătăm că putem să facem mai bine!“ Acum nimeni nu mai poate îndrăzni să afirme aşa ceva. Istoria omenirii a dovedit contrariul.
Hristos în toată viaţa Sa a slujit lui Dumnezeu în chip desăvârşit şi fără păcat şi a făcut numai bine oamenilor. Şi cu toate acestea, El a fost urât de ei. Starea lor complet stricată s-a arătat prin aceea că ei au condamnat la moarte pe singurul Om fără păcat.
Momentul acesta al repudierii din partea păcătoşilor a fost prilejul pentru Dumnezeu, ca să-Şi descopere dreptatea. Hristos a purtat în cele trei ore de întuneric păcatele noastre în trupul Său pe lemn şi a luat asupra Sa pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcate (1. Petru 2:24 ; a se vedea Isaia 53:5 ). De aceea El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ (Matei 27:46 ) Când după aceste trei ore a murit, toate cerinţele pe care Dumnezeu le avea cu privire la oameni au fost împlinite pe deplin. Domnul Isus a plătit toată vina noastră prin faptul că Şi-a dat sângele Său şi viaţa Sa, mai mult chiar: prin aceasta a proslăvit pe Dumnezeu şi a putut exclama: „S-a sfârşit!“ (Ioan 17:4 ; 19:30 ).
Dumnezeu avea ca o obligaţie faţă de Fiul Său. De aceea El L-a înviat şi L-a ascuns de privirile oamenilor, înălţându-L la dreapta Sa şi glorificându-L acolo. Glorificarea lui Hristos a fost consecinţa îndreptăţită a faptului că El L-a proslăvit pe Dumnezeu şi Tatăl Său. De aceea Domnul Isus putea să spună că Duhul Sfânt va convinge lumea de dreptate, „pentru că Mă duc la Tatăl şi nu Mă mai vedeţi“ (Ioan 16:10 ).
Când un om este conştient de vinovăţia sa şi recunoaşte că merită să fie condamnat, îşi caută prin credinţă refugiul la Domnul Isus şi lucrarea Sa, atunci dreptatea lui Dumnezeu se arată faţă de cel păcătos (Romani 3:22, 26 ). El, Cel care în dreptatea Sa a judecat păcatele în Fiul Său şi în dreptatea Sa L-a înviat şi glorificat, lucrează şi acum cu dreptate, când nu respinge pe cel ce crede în Hristos, ci îl îndreptăţeşte (a se compara şi cu 1. Ioan 1:9 ).
Deci pentru acţiunile Sale, Dumnezeu are un fundament legitim. Este lucrarea lui Hristos prin care toate cerinţele Sale legitime au fost împlinite pe deplin. El acţionează totdeauna legitim – chiar şi faţă de păcătosul pierdut, care este îndreptăţit prin El. Această îndreptăţire nu înseamnă altceva decât a socoti drept, a achita. Hristos a purtat păcatele şi pedeapsa legitimă a lui Dumnezeu pentru păcate, şi Dumnezeul cel drept nu pedepseşte de două ori.
Toţi cei care au fost îndreptăţiţi prin credinţă au pace cu Dumnezeu (Romani 5:1 ). Această pace minunată nu este un sentiment trecător, ci se bazează pe valabilitatea eternă a lucrării lui Hristos şi pe îndreptăţirea păcătosului de către Dumnezeu, în baza acestei lucrări.
De aceea partea de învăţătură a Epistolei către Romani se încheie cu confirmarea siguranţei eterne şi a certitudinii celui mântuit. Pavel aminteşte în Romani 8:28-30 de sfatul etern al lui Dumnezeu (a se vedea secţiunea „Alegerea“) şi apoi pune diverse întrebări, al căror răspuns îl încununează cu: „Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nicio altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 8:38, 39 ). Nu confirmă în mod impresionant aceste cuvinte inspirate de Duhul Sfânt că cel mântuit este sigur pentru eternitate în mâna lui Dumnezeu? Numai o putere care este mai tare decât Dumnezeu ar putea să ne ia această siguranţă şi certitudine. Dar o astfel de putere nu există!
Alegerea
Ajungem la un alt punct important cu privire la tema „siguranţa mântuirii“. Lucrarea de mântuire a Domnului Isus de la crucea de pe Golgota nu este „reacţia“ lui Dumnezeu la păcat, ci îşi are originea într-un plan etern. În această hotărâre a lui Dumnezeu nu se exprimă numai atotştiinţa Aceluia care spune sfârşitul de la început (Isaia 46:10 ), ci şi voinţa Sa hotărâtă, de nezdruncinat (Fapte 2:23 ; Efeseni 1:11 ) şi după planul Său etern (Efeseni 3:11 ).
Hotărârea Sa este tot aşa de eternă ca şi El Însuşi, aşa cum putem deduce în acest context din felul de exprimare al Duhului Sfânt: „planul etern“ (Efeseni 3:11 ), „mai înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5 ), „mai înainte de veacuri“ (1. Corinteni 2:7 ), „mai înainte de timpurile veacurilor“ (2. Timotei 1:9 ), „mai înainte de timpurile eterne“ (Tit 1:2 ) şi „mai înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24 ; Efeseni 1:4 ; 1. Petru 1:20 ).
În eternitate, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a cunoscut pe fiecare în parte care va crede cândva în Fiul Său. În atotştiinţa Sa a cunoscut şi pe ceilalţi oameni, dar cunoaşterea mai dinainte despre care vorbeşte Biblia se referă la cei credincioşi. Potrivit cu Romani 8:29 , noi nu suntem numai „cunoscuţi mai dinainte“, ci am fost şi „rânduiţi mai dinainte să fim asemenea chipului Fiului Său“.
El a ştiut când ne vom naşte, ce fel de oameni născuţi în păcat vom fi, dar El a ştiut şi că noi ne vom pocăi şi vom crede în Fiul Său! Această cunoaştere mai dinainte a lui Dumnezeu a avut un scop precis, minunat, care corespundea hotărârii Sale şi intenţiei Sale.
Ales în Hristos
Cu această cunoaştere mai dinainte a lui Dumnezeu este legată alegerea tuturor acelora care cândva, uniţi cu Domnul Isus, Domnul şi Mântuitorul lor, în glorie vor savura o bucurie eternă în părtăşia cu Dumnezeu, Tatăl. Căci, aşa cum scrie Petru chiar de la începutul epistolei sale, alegerea noastră a avut loc după „preştiinţa lui Dumnezeu“ (1. Petru 1:2 ).
În epistola către Efeseni, în care sunt descrise binecuvântările personale şi comune ale celor ce cred în Domnul Isus, ni se spune că înainte de întemeierea lumii, noi am fost aleşi în Hristos, pe care Tatăl L-a iubit înainte de întemeierea lumii şi L-a cunoscut mai dinainte ca Miel de jertfă (Efeseni 1:4 ). Deci, binecuvântările noastre nu sunt numai rezultatul îndurării lui Dumnezeu faţă de păcătoşii pierduţi, ci se bazează pe o hotărâre pe care El a luat-o înainte de a exista lumea şi înainte să se fi născut vreunul din noi, sau să fi făcut un singur păcat. Originea şi ţinta acestei alegeri divine sunt deci în afara creaţiei.
Hotărârea eternă a lui Dumnezeu nu constă numai în cunoaşterea Sa mai dinainte şi în alegerea acelora care vor crede în Fiul Său, ci ea cuprinde şi rânduirea mai dinainte a lor, ca să aibă parte de o stare minunată, eternă. Dumnezeu a stabilit mai dinainte, în cel mai mic detaliu, tot ce depindea de acest lucru. Domnul Isus nu a fost numai crucificat, pentru că poporul Lui L-a respins şi pentru că Pilat, guvernatorul roman, L-a condamnat la moarte, ci pentru că mâna lui Dumnezeu şi hotărârea Lui a decis mai dinainte să fie aşa (Fapte 4:28 ).
Şi binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit din veşnicie în Hristos pentru ai Săi, dar care nu au fost cunoscute în timpurile dinainte de cruce, apostolul Pavel le numeşte în 1. Corinteni 2:7 „înţelepciunea lui Dumnezeu care este în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră“. Şi dacă ne gândim la noi, citim în Efeseni 1:11 , că am fost „rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale“.
Să nu trecem peste ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu
Prin faptul că se merge mai departe decât permite Cuvântul lui Dumnezeu, uneori cunoaşterea mai dinainte, alegerea şi hotărârea mai dinainte sunt puse într-un context greşit. Noi nu avem voie să mergem mai departe decât ne descoperă Cuvântul lui Dumnezeu. În el găsim afirmaţii minunate despre gândurile eterne ale lui Dumnezeu cu privire la aceia care vor fi cândva la El în glorie, dar niciun loc despre hotărârea mai dinainte spre condamnare a unor oameni! Toţi care merg în pierzare vor primi pedeapsa dreaptă pentru păcatele lor, dar nu pe baza unei hotărâri mai dinainte a lui Dumnezeu, ci „după faptele lor“ (Apocalipsa 20:11-15 ; a se compara şi cu Romani 9:22-24 ).
Pentru mintea omului natural pare să fie o contradicţie în aceasta, cu care nu se poate mulţumi. Dar pentru cei credincioşi, Cuvântul lui Dumnezeu dă în Isaia 55:8, 9 un răspuns simplu: „Pentru că gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre, căile Mele, zice Domnul. Pentru că aşa cum cerurile sunt mai înalte decât pământul, tot aşa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre, şi gândurile Mele decât gândurile voastre.“ Înţelepciunea lui Dumnezeu este mult mai înaltă decât cunoştinţa noastră slabă. Însă în Cuvântul Său, El ne lasă să privim în hotărârea Sa pe care a luat-o în eternitate înainte de crearea lumii cu privire la cei pe care El îi va mântui cândva. Dacă rămânem la aceasta, vom fi păziţi de acuzarea: „Cine eşti tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?“, adresată în Romani 9:20 acelora care nu acceptă suveranitatea lui Dumnezeu.
Siguranţă şi certitudine
Din tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre mântuire, rezultă siguranţa acelora care cred în Domnul Isus şi în lucrarea Sa. Dacă nu ar exista această siguranţă, nu am putea avea încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci afirmaţiile clare ale lui Dumnezeu cu privire la acţiunile Sale ar trebui puse la îndoială. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul descoperit, despre care Domnul Isus spune: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17 ).
Pentru consolidarea celor spuse până acum, vrem să studiem unele versete, care confirmă siguranţa eternă şi desăvârşită a celor mântuiţi.
Păstorul şi oile
În Ioan 10 , Fiul lui Dumnezeu Se prezintă ca Păstorul cel bun, care Îşi dă viaţa pentru oi, adică pentru oamenii care cred în El. În verstele 27-29, El spune despre ele: „Oile Mele aud glasul Meu, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.“ Să observăm că aceste cuvinte ale Domnului Isus nu conţin nicio condiţie, cerinţă sau atenţionare, ci constată simplu şapte lucruri de nezdruncinat:
- Ele aud glasul Păstorului cel bun, pentru că ele sunt proprietatea Lui.
- Păstorul cel bun cunoaşte oile Sale, care cred în El.
- Oile Îl urmează pe Păstorul cel bun, căci aceasta este potrivit cu natura lor nouă.
- El le dă viaţă eternă.
- Ele nu vor pieri niciodată, pentru că El nu le lasă.
- Nimeni nu le va smulge din mâna Sa. Nimeni nu le va putea smulge din mâna Tatălui.
Ultimele două puncte sunt uneori astfel explicate: nicio putere nu va putea să smulgă oile din mâna Păstorului cel bun şi din mâna Tatălui, dar ele însele pot să se „desprindă“. Nu ar fi aceasta mult mai rău decât unul care a fost salvat dintr-o casă în flăcări şi care se desprinde din mâinile salvatorului lui şi se aruncă din nou în flăcările nimicitoare? Mult mai interesant este că acela care „se desprinde“ din mâna Tatălui trebuie să aibă o putere mai mare decât El, aşa cum arată Romani 8:38, 39 . Acolo ni se spune că nicio creatură nu va putea să ne despartă vreodată de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus.
Hristos, viaţa noastră
În Coloseni 3:3 şi 4 se spune: „Viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi, împreună cu El, în glorie.“ Aşa cum arată acest verset, noi am fost nu numai făcuţi vii împreună cu Hristos, ci El Însuşi este viaţa noastră, şi El este inatacabil la dreapta lui Dumnezeu în cer. Viaţa noastră este ascunsă împreună cu El în Dumnezeu. În felul acesta, şi viaţa noastră în Hristos este inatacabilă. Dacă am pierde această viaţă, atunci şi El ar trebui să o piardă! Dacă noi ne vom pierde, atunci şi El ar trebui să Se piardă – ceea ce este de neimaginat!
Nicio condamnare
Pavel scrie în Romani 8:1 : „Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus.“ Prin credinţă, Hristos nu este numai în noi, ci şi noi suntem în El, adică de nedespărţit legaţi, totodată învăluiţi în desăvârşirea şi gloria Sa. Dacă pentru noi ar mai fi acum o condamnare, atunci ea ar trebui să-L lovească şi pe Hristos! Dar aceasta este imposibil. De aceea Pavel încheie capitolul prin cuvintele: „Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 8:38-39 ).
„Noi ştim“
În multe locuri din Noul Testament este vorba de o „cunoaştere“ prin credinţă. Cităm aici numai câteva din ele:
- Romani 8:28 : „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.“
- 2. Corinteni 4:14 : „Ştiind că Cel care L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi cu Isus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.“
- 2. Corinteni 5:1 : „Pentru că ştim că, dacă ar fi desfăcută casa noastră pământească a cortului acestuia, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri.“
- 1. Ioan 3:2 : „Ştim că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este.“
- 1. Ioan 5:19 : „Ştim că suntem din Dumnezeu.“
- 1. Ioan 5:20 : „Şi ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere, ca să Îl cunoaştem pe Cel adevărat.“
În mod clar nu se spune aici „credem“, ci „ştim“. La nivelul oamenilor este o diferenţă între „a crede“ şi „a şti“: „Credinţă nu înseamnă a şti“, se spune într-un proverb. Astăzi poţi crede ceva, iar mâine nu mai poţi crede, căci nu mai eşti aşa de convins de acel fapt. A şti înseamnă mai mult: se bazează pe fapte sau pe experienţă. În relaţia noastră cu Dumnezeu, „credinţa“ este o convingere de nezdruncinat, lucrată de Duhul lui Dumnezeu cu privire la realitatea mântuirii că în Cuvântul lui Dumnezeu ea este aşezată pe aceeaşi treaptă cu „a şti“. Aici totul este în siguranţă nu numai din partea lui Dumnezeu, ci şi noi, care credem, suntem ca cei ce ştiu şi de aceea trăim având siguranţă şi certitudine deplină.
Har şi responsabilitate
Când am vorbit despre mântuirea veşnic valabilă a celor pierduţi, ne-am ocupat cu harul lui Dumnezeu. Toţi cei ce cred în Domnul Isus, şi prin aceasta sunt îndreptăţiţi (Romani 5:1-2 ), stau în acest har etern al lui Dumnezeu şi nu se pot pierde. Cu această stare este în legătură o responsabilitate căreia niciunul, care se declară de partea lui Hristos, nu se poate sustrage. Toţi cei care Îl numesc Domnul lor au responsabilitatea să trăiască potrivit Cuvântului Său. Pentru viaţa nouă, divină, această responsabilitate nu este o povară, ci o bucurie.
Toţi cunoaştem din experienţă principiul general că orice relaţie, în care este pus un om, poartă cu sine o anumită responsabilitate. Ne putem gândi de exemplu la soţ şi soţie în căsnicie, părinţi şi copii în familie, şef şi angajaţi în viaţa profesională. Fiecare om, ca şi creatură, stă într-o anumită relaţie cu Dumnezeu, Creatorul, şi poartă în mod corespunzător o responsabilitate. Cea mai înaltă relaţie care există pentru un om, relaţia cu Dumnezeu a celor mântuiţi, este într-adevăr rezultatul harului lui Dumnezeu, dar ea poartă cu sine responsabilitatea de a te comporta aşa cum Dumnezeu aşteaptă de la aceia care se declară că sunt ai Lui. Aceasta este responsabilitatea creştină. Ea nu este un jug greu, care ne-a fost pus de Domnul nostru, ci un jug uşor de purtat şi sarcina este uşoară (a se vedea Matei 11:30 ). Gândul la dragostea Lui pentru noi ne va face uşor să-L iubim şi să ascultăm de Cuvântul Său: „Cine are poruncile Mele şi le ţine, acela este cel care Mă iubeşte“ (Ioan 14:21 ). Dragostea faţă de El ne poate păzi de superficialitate şi indiferenţă faţă de păcat.
Două laturi
Cele două laturi ale creştinismului ne sunt prezentate clar şi precis în 2. Timotei 2:19 : „Temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, având pecetea aceasta: «Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi» şi: «Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!»“
Prin „temelia tare a lui Dumnezeu“ nu se înţelege Hristos sau Adunarea (a se compara cu Matei 16:18 ; 1. Timotei 3:15 ), ci un principiu invariabil, care constituie baza relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii. Această „temelie a lui Dumnezeu“ stă neclintită, este de nezdruncinat, chiar dacă toate celelalte se prăbuşesc sau se destramă. „Temelia tare a lui Dumnezeu“ poartă o „pecete“, confirmarea irevocabilă, definitivă din partea Lui.
O latură – am putea spune, cea din partea Lui Dumnezeu – a pecetei conţine cuvintele: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.“ Aşa cum am văzut, toţi cei care cred în Fiul lui Dumnezeu au fost cunoscuţi de Dumnezeu mai dinainte, din eternitate, şi Fiul Său, Domnul Isus, cunoaşte toate oile Sale pe nume (Ioan 10:14, 27 ). În privinţa aceasta nu există loc pentru îndoială! Pentru oameni s-ar putea câteodată să fie greu, sau chiar imposibil, să aprecieze dacă cineva este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu. Este o mângâiere să ştii că Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi. Pe aceasta se poate baza oricine şi-a mărturisit cu sinceritate păcatele şi prin credinţă L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al său.
Chiar dacă în viaţa practică de credinţă se simte adeseori ca un „ratat“ – şi care creştin nu cunoaşte acest sentiment? -, rămâne realitatea valabilă, de neclintit: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“. Iacov scrie în epistola lui: „Toţi greşim deseori“ (Iacov 3:2 ). S-a îndoit el din pricina aceasta de mântuirea lui? Absolut, nu. El ştia că aparţine acelora care după voia lui Dumnezeu au fost „născuţi prin Cuvântul adevărului“, el făcea parte din „cele dintâi roade ale făpturilor Sale“ şi Duhul Sfânt locuia în el (Iacov 1:18 ; 4:5 ).
Pecetea divină mai are şi o altă inscripţie, şi anume: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!“ Aici este evident vorba de mărturisirea că Hristos este Domnul, care trebuie să se vadă prin cuvânt şi prin faptă. Pe lângă toată siguranţa pe care o are cel ce crede, el nu trebuie să uite că de mărturisirea apartenenţei lui la Hristos este legată o responsabilitate. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare, care se declară pentru El şi pentru Fiul Său, o conduită de viaţă în ascultare de Cuvântul Său. Fiecare creştin are datoria sfântă să se depărteze de nedreptate. „Nedreptate“ înseamnă aici orice comportare care este în contradicţie cu gândurile lui Dumnezeu. Un îndemn asemănător au primit şi credincioşii din Tesalonic: „Feriţi-vă de orice formă a răului!“
Niciun creştin nu-şi poate permite să trăiască în păcat şi să stea în leagănul unei pretinse siguranţe! Sfânta Scriptură ne învaţă pe de o parte despre roadele pozitive ale vieţii de credinţă, iar pe de altă parte atenţionează pe fiecare creştin cu privire la păcat. Prin aceasta este combătut reproşul, că cei credincioşi sunt tentaţi la indiferenţă cu privire la păcat, dacă li se vesteşte garanţia siguranţei mântuirii care nu se poate pierde.
Ne vom referi la câteva locuri din Scriptură. Iacov spune că credinţa şi faptele sunt strâns legate împreună: „Fraţii mei, ce folos dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte? … Aşa şi credinţa: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine“ (Iacov 2:14-17 ). Deci, dacă cineva spune că crede în Domnul Isus, atunci trebuie să dovedească aceasta prin viaţa lui. Şi Pavel arată legătura de nedespărţit dintre credinţă şi mărturisire: „Cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire“ (Romani 10:10 ) (o mărturisire de apartenenţă la Hristos fără credinţa premergătoare nu are nicio valoare – a se vedea în acest sens următorul capitol „Dacă…“). Şi de ce este aşa? Deoarece creştinul a primit prin credinţă viaţa nouă, divină, care nu poate rămâne ascunsă. Pavel concluzionează aceasta prin cuvintele: „Pentru că suntem lucrarea Sa (adică: a lui Dumnezeu), creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele“ (Efeseni 2:10 ). Potrivit Bibliei, nu există credinţă adevărată, care să nu se poată recunoaşte din fapte şi din cuvinte.
Încă o dată: cine spune că vestirea siguranţei mântuirii conduce la indiferenţă faţă de păcat, acela nu stă pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu! Noul Testament oferă siguranţă deplină fiecăruia care crede, totodată îl atenţionează cu privire la orice indiferenţă în gândire şi fapte. Nu vom găsi niciun singur loc din care să rezulte că un mântuit se poate pierde, dar nici unul care spune că un drum al păcatului conduce în cele din urmă la glorie!
Dacă credincioşii din Filipi erau îndemnaţi să ducă la bun sfârşit prin lucrare cu teamă şi tremur mântuirea lor (Filipeni 2:12 ), aceasta nu înseamnă că ei puteau contribui cu ceva la mântuirea sufletului lor. Am văzut că este imposibil, şi nici nu este necesar, pentru că Dumnezeu a făcut în chip desăvârşit totul în Hristos Isus pentru noi. Prin „mântuire“ se înţelege aici eliberarea şi salvarea din toate greutăţile şi ispitele la sfârşitul drumului nostru la venirea Domnului. Această ţintă trebuiau să o aibă filipenii înaintea ochilor. Acum, când Pavel nu mai era la ei şi într-un anumit sens trebuiau să se îngrijească singuri, li s-a amintit că erau permanent în pericol să cadă în păcat. Dar să nu se teamă că se vor pierde, nici de carnea care mai locuia în ei şi de activităţile ei. Pe de altă parte puteau şti: „Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere“ (Filipeni 2:13 ). Sunt cuvinte care dau curaj. Fiecare mântuit poate avea siguranţa: sunt posesiunea Domnului, păcatele mele au fost iertate, am viaţa eternă şi am primit Duhul Sfânt, iar Dumnezeu Se ocupă de mine. El este Izvorul de putere care mă face apt să corespund responsabilităţii mele de creştin şi să mă depărtez de nedreptate.
„Dacă…“
Prin aceasta am ajuns la punctul în care este necesar să studiem mai detaliat anumite locuri din Scriptură, care deseori sunt folosite ca „dovezi“ că un credincios se poate totuşi pierde, dacă nu stăruie în credinţă şi nu trăieşte aşa cum trebuie. Sunt acele propoziţii care conţin cuvântul „dacă“ din Noul Testament. Dar să ne amintim de cele spuse. Creştinul este privit în Noul Testament din două părţi: din punctul de vedere etern al lui Dumnezeu, mântuirea este sigură, dar autenticitatea mărturisirii că aparţii lui Hristos este verificată şi recunoscută prin felul de viaţă în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Vom explica numai unele fraze în care apare cuvântul „dacă“, ele fiind mai multe decât cele amintite.
Romani 8:13 : „Pentru că, dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri; dar, dacă trăiţi prin Duh, omorâţi faptele trupului şi veţi trăi.“ În epistola către Romani găsim desăvârşirea îndreptăţirii prin credinţă şi consecinţele ei minunate, veşnice şi sigure (a se vedea capitolul Îndreptăţirea). Cum putea atunci apostolul Pavel să scrie credincioşilor din Roma astfel de cuvinte? Tocmai pentru a le arăta că mântuirea depinde de umblarea noastră! Dar această concluzie este greşită. Un om mântuit a primit viaţa nouă, care este numită aici „Duh“, şi în afară de aceasta Duhul Sfânt ca Persoană locuieşte în el (versetele 9 şi 10). Aceasta îl face apt să aibă o umblare în viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aceasta este partea divină. Nu lipseşte nimic în privinţa aceasta.
Dar acum urmează partea omenească a responsabilităţii. Dacă cineva, care mărturiseşte că este creştin, „trăieşte potrivit cărnii“, adică se văd la el semnele caracteristice ale unui om care nu a fost născut din nou, Dumnezeu nu îi spune: „Nicio grijă! Tu vei ajunge la ţintă.“ Dimpotrivă, se spune: „Dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri!“ Sfârşitul unui drum potrivit cărnii nu este numai moartea trupului, ci „moartea a doua“, condamnarea eternă (a se vedea Apocalipsa 20:14 ). Niciunde nu găsim în Sfânta Scriptură că o viaţă în păcat sfârşeşte în glorie. Dumnezeu nu ne oferă numai har, ci El ne pune şi sub responsabilitate. Următorul exemplu ne va clarifica aceasta: un tată observă cum copilul lui se joacă neatent pe malul unui râu şi îl atenţionează: „Dacă vei cădea în apă, te vei îneca!“ Dar el nu-i spune că dacă va cădea în apă, va face totul ca să-l salveze!
Romani 8:17 : „ …moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă, în adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El.“ Nu este în versetul acesta glorificarea împreună cu Hristos în cer dependentă de suferinţele noastre pe pământ? Nu, ci aici ni se aduce aminte de principiul biblic, că prin suferinţe se merge la glorie (versetul 18; Fapte 14:22 ; 1. Petru 5:10 ). Nu numai unii, ci toţi cei mântuiţi vor fi glorificaţi odată cu Hristos în cer, dar drumul într-acolo duce prin suferinţe. Glorificarea viitoare a tuturor credincioşilor este aşa de sigură pentru Dumnezeu, încât Pavel putea să scrie mai târziu: „ …pe cei pe care i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat“ (versetul 30).
Coloseni 1:21-23 : „Şi pe voi, …acum dar v-a împăcat…, ca să vă prezinte sfinţi şi fără pată şi de neînvinuit înaintea Lui, dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă, întemeiaţi şi tari şi fără să vă lăsaţi abătuţi de la speranţa Evangheliei.“ Nu am putut contribui cu nimic pentru împăcare şi consecinţele ei, căci ea este lucrarea lui Dumnezeu (a se vedea capitolul Împăcarea). Dar în ultima parte a frazei suntem văzuţi ca oameni responsabili înaintea lui Dumnezeu, şi aşa să rămânem şi să nu ne lăsăm abătuţi de la speranţa Evangheliei. „Credinţa“ este aici adevărul mântuirii, cu alte cuvinte, ceea ce credem. Aceasta trebuie să ţinem strâns. Aici nu suntem somaţi cu privire la „căderea credincioşilor“, ci suntem îndemnaţi ca prin umblarea noastră să confirmăm că aparţinem lui Hristos (a se compara cu 1. Corinteni 15:2 ; Evrei 3:6, 14 ).
- Timotei 2 .11-13: „Vrednic de încredere este cuvântul: pentru că, dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună; dacă Îl tăgăduim, şi El ne va tăgădui; dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios, pentru că nu se poate tăgădui pe Sine Însuşi.“ În mai multe propoziţii care conţin cuvântul „dacă“ sunt spuse aici diferite lucruri. Primul „dacă“ se referă la două realităţi ale mântuirii, care nu au nimic a face cu umblarea noastră practică ca creştini. Oricine a murit prin credinţă împreună cu Hristos va trăi etern împreună cu El (a se compara cu Romani 6:5, 8 ). Al doilea „dacă“ arată (asemenea locului tratat anterior din Romani 8:17 ) perseverenţa inevitabilă cu privire la domnia noastră viitoare împreună cu Hristos. A treia propoziţie „dacă Îl tăgăduim“ este de fapt o atenţionare. Prin „a tăgădui“ nu se referă la o faptă unică, de care apoi te-ai căit cu sinceritate, ca de exemplu la Petru, care în rest a fost foarte credincios. Cine însă prin cuvintele şi purtarea lui lasă să se recunoască că nu mai are deloc a face cu Hristos, acela să ştie că şi Hristos îl va tăgădui. Aici este vorba de oameni necredincioşi, care niciodată nu au avut o legătură vie cu Domnul. Ultima propoziţie în care apare „dacă“ spune, dimpotrivă, că necredincioşia noastră nu-L va împiedica să ducă la bun sfârşit toate gândurile Lui de dragoste cu noi. Noi suntem într-adevăr dependenţi de El, dar El nu este dependent de noi!
Condiţia prezentată prin „dacă“ nu se referă la mântuire, ci totdeauna la comportarea noastră pe drumul spre glorie. Numai unul care este cu adevărat mântuit poate îndeplini condiţia, un necredincios, dimpotrivă, nu va putea, chiar dacă în exterior mărturiseşte că aparţine creştinismului. Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă pe de altă parte multe exemple, că un credincios care cade în păcat şi se căieşte, va fi reabilitat.
Mai există şi o altă grupă de propoziţii în care apare cuvântul „dacă“, care conţin mărturisirea pentru credinţă, fără ca la persoanele acelea să se poată recunoaşte viaţa divină. Prima epistolă a lui Ioan conţine mai multe constatări ca aceasta: „Dacă zicem că avem comuniune cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu practicăm adevărul“ (1. Ioan 1:6 ; a se compara cu versetele 8, 10; capitolul 4:20). În acelaşi sens este şi întrebarea pusă de Iacov: „Fraţii mei, ce folos dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte?“ (Iacov 2:14 ). Cei ce vorbesc astfel au numai o mărturisire de formă, care este în contradicţie cu felul lor de viaţă. O mărturisire evlavioasă de felul acesta nu are nicio valoare, ci conduce la pierzarea eternă.
„Păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă“
La citirea pasajului anterior s-ar putea ca un copil fricos al lui Dumnezeu să ajungă la concluzia: „Foarte des dau greş în viaţa mea de credinţă, cad mereu în aceleaşi păcate şi ispite, aşa că mă întreb dacă sunt cu adevărat mântuit.“
Am citat deja pe Iacov, care nu se îndoia de sinceritatea credinţei lui, cu toate că a trebuit să mărturisească: „Toţi greşim deseori.“ El a cunoscut mărturisirea păcatelor ca şi copil al lui Dumnezeu, iertarea Tatălui, şi a ştiut şi de harul Lui care vine în ajutor. Cu privire la această temă vrem să adăugăm şi alte locuri din Noul Testament care dau curaj.
Pavel le-a scris corintenilor: „ …aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos, care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos“ (1. Corinteni 1:7, 8 ). Domnul nu vrea să ne facă fricoşi. Dimpotrivă: El, Cel care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi, ne va întări până la sfârşit. El nu cere nimic de la noi, pentru care El nu ne dă totodată aptitudinea şi puterea, şi anume până la sfârşit. Fără El nu putem face nimic, dar El ne vine în ajutor în slăbiciunile noastre şi ne păzeşte, ca să fim fără vină în ziua când va veni în glorie pe pământ şi noi ne vom arăta împreună cu El (şi, desigur, şi la venirea Lui anterioară pentru răpire; 1. Tesaloniceni 5:24 ).
În mod asemănător se spune în Filipeni 1:6 : „fiind încredinţat chiar de aceasta, că Cel care a început în voi o lucrare bună o va sfârşi până în ziua lui Isus Hristos.“ Şi aici nu este vorba de statornicia noastră, ci de lucrarea lui Dumnezeu în sufletele noastre. El a început această lucrare prin naşterea din nou, şi tot El o va încheia. Chiar dacă în viaţa noastră de credinţă sunt slăbiciuni sau chiar păcate, El va sfârşi lucrarea Lui bună în noi!
Şi în 2. Tesaloniceni 3:3 suntem încurajaţi cu privire la Domnul nostru: „Dar credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de rău.“ Domnul Isus este vrednic de încredere şi statornic faţă de Tatăl Său, faţă de El Însuşi şi faţă de noi. Deseori, noi ne clătinăm şi suntem instabili, dar El ne va întări şi ne va păzi ca răul să nu ne biruiască (a se compara în privinţa aceasta şi cu Ioan 17:15 : „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău“; a se vedea şi 1. Petru 5:10 ).
Un alt loc din Scriptură care ne dă curaj este în 1. Petru 1:5 : „ …pentru voi, care sunteţi păziţi prin puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru o mântuire gata să fie descoperită în timpul din urmă.“ În versetul anterior este vorba de „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru noi“. Nu numai moştenirea noastră cerească viitoare este inatacabilă, ci şi noi înşine suntem păziţi prin puterea lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu nu se descoperă vizibil, ci în credinţa noastră. Dumnezeu nu dă la o parte toate greutăţile de pe drum, dar El ne dă putere, ca prin credinţă să le biruim, şi poartă de grijă, ca credinţa noastră să nu înceteze. Domnul Isus a zis lui Petru: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credinţa ta“ (Luca 22:32 ). El nu va permite, ca ispitele să fie mai mari decât puterea noastră spirituală, ci va purta de grijă, ca prin credinţă să le putem suporta (1. Corinteni 10:13 ). Pentru a fi complet trebuie să mai adăugăm că „mântuirea“ din 1. Petru 1:5 nu este acelaşi lucru cu mântuirea sufletului din versetul 9, pe care o posedăm deja acum, ci mântuirea definitivă şi deplină a trupului, sufletului şi duhului la răpirea credincioşilor (a se vedea Filipeni 3:20 şi următoarele versete; 1. Tesaloniceni 5:23 ).
În încheiere să amintim cuvintele din epistola lui Iuda (versetele 24 şi 25): „Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire şi să vă aşeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreţie, putere şi autoritate, mai înainte de orice veac, şi acum şi în toate veacurile! Amin.“ Iuda scrie în scrisoarea sa despre atacurile îngrozitoare ale duşmanului îndreptate asupra credincioşilor. Cu toate acestea, el nu se îndoieşte câtuşi de puţin de siguranţa lor eternă. Chiar din primul verset, el le aduce aminte că ei sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi în Isus Hristos. El încheie cu adorarea Aceluia care este apt şi gata să ne păzească în timpul vieţii noastre pământeşti de poticnire în credinţă şi să ne aşeze înaintea Sa în glorie cu mare bucurie în desăvârşirea eternă.
Nu ne arată aceste locuri, că cu toată slăbiciunea noastră, cu toată eşuarea noastră în viaţa de credinţă, nu trebuie să avem nicio îndoială cu privire la ajungerea la ţintă? Harul Dumnezeului nostru este aşa de mare, încât El ne-a dăruit nu numai mântuirea eternă, ci El ne întăreşte şi ne păzeşte pe drumul deseori greu spre ţinta cerească!
Concluzie
Din tot ce am constatat până acum cu privire la tema „siguranţa mântuirii“, rezultă două lucruri:
- În primul rând: Nu numai lucrarea de răscumpărare a lui Hristos, ci şi mântuirea păcătosului bazată pe această lucrare este absolut desăvârşită. Nimic şi nimeni nu poate să smulgă din mâna Sa pe cei ce sunt mântuiţi prin sângele lui Hristos.
- În al doilea rând: Oricine se declară că aparţine lui Hristos, adică oricine se numeşte creştin, stă sub responsabilitatea de a trăi corespunzător cu mărturisirea lui.
Un creştin credincios poate deci să se bazeze pe deplin pe faptul că prin credinţa lui în Hristos şi lucrarea Sa este în siguranţă eternă, dar Domnul Isus aşteaptă de la el o viaţă în concordanţă cu aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu nu spune niciunde că un creştin este liber să păcătuiască – dimpotrivă: dacă cineva afirmă aşa ceva, atunci trebuie să te îndoieşti de întoarcerea lui la Dumnezeu. După Sfânta Scriptură, drumul lui sfârşeşte în distrugerea eternă.
Ambele aspecte ale harului desăvârşit al lui Dumnezeu în mântuirea de păcate şi responsabilitatea personală în viaţa fiecăruia care se numeşte creştin nu trebuie niciodată să le despărţim unul de altul, dar trebuie să le diferenţiem. Le putem compara cu cele două şine paralele ale căii ferate: numai atunci când ambele sunt bine fixate, trenul poate să circule pe ele. Tot aşa, şi noi trebuie să lăsăm la locul lor cele două laturi ale harului şi responsabilităţii, dacă vrem să stăm pe fundamentul sigur al Sfintei Scripturi. Din păcate, mulţi copii iubiţi ai lui Dumnezeu nu văd lucrurile în felul acesta. Într-o oarecare măsură, ei despart „şina responsabilităţii“ de „şina harului“ şi ajung prin aceasta la concluzia că un mântuit s-ar putea să nu ajungă la ţintă şi să se piardă pentru totdeauna. Dar aceasta este imposibil.
Dar celelalte locuri din Biblie…?
După ce în prima parte am studiat mai întâi „linia harului“ şi apoi „linia responsabilităţii“, trecem acum la alte locuri din Biblie care creează multor copii ai lui Dumnezeu probleme mari şi chiar frică. Toate se referă la cea de-a doua „linie“ a responsabilităţii, adică la mărturisirea noastră. Vom studia aceste locuri pe rând, aşa cum se întâlnesc ele în Noul Testament.
„Dar dacă sarea îşi pierde gustul“ (Matei 5:13 )
„Voi sunteţi sarea pământului; dar, dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce va fi sărată? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi să fie călcată în picioare de oameni“ (a se compara cu Marcu 9:50 ; Luca 14:34 ).
Aceste cuvinte fac parte din predica de pe munte, în care Domnul Isus ca Împăratul făgăduit al lui Israel prezintă principiile Împărăţiei Sale. Cuvintele Sale au şi pentru noi mesaje importante, dar nu avem voie să le scoatem din contextul în care stau. În Matei 5:13 , Domnul Isus îi numeşte pe ucenicii Săi „sarea pământului“. Sarea este aici un tablou al influenţei sfinte şi de păstrare, care ar trebui să vină de la cei care mărturisesc că Îi aparţin şi Îl au ca Domn. Domnul Isus continuă: „Dar, dacă sarea îşi pierde gustul (sau: devine fără putere), nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi să fie călcată în picioare de oameni.“ În Antichitate, sarea nu a fost aşa de curată ca astăzi. Dacă era depozitată mult timp în condiţii nepotrivite, sarea de bucătărie putea să fie spălată, aşa că rămâneau numai părţile componente fără valoare, care erau aruncate afară şi călcate în picioare fără nicio atenţie. Aşa a fost călcat în picioare Ierusalimul de naţiuni, cetatea care a respins pe Împăratul ei (Luca 21:24 ), iar creştinătatea, care multe secole a posedat vestea bună a Evangheliei, va decădea de la Dumnezeu şi va fi judecată (2. Tesaloniceni 2:3 ; Apocalipsa 18:4-8 ).
Aşa cum arată contextul, aici nu este vorba dacă unul născut din nou poate sau nu poate să meargă în pierzare. Este vorba de responsabilitatea celor care se numesc ucenici ai lui Isus. Când Petru s-a lepădat de Domnul său, nu a fost o mărturie pentru El. S-a pierdut el din cauza aceasta? Despre creştinii cu numele din ultimele zile se spune însă că au „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea“ (2. Timotei 3:5 ). Despre acest fel de oameni este vorba aici.
„Niciodată nu v-am cunoscut“ (Matei 7:23 )
„Nu oricine Îmi zice «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! nu în Numele Tău am profeţit şi nu în Numele Tău am scos demoni şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări de putere?» Şi atunci le voi spune deschis: «Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii.»“
Şi Matei 7:21-23 face parte din predica de pe munte. Aici este vorba de oameni care mărturisesc pe Isus ca Domn al lor, dar care nu fac voia Tatălui care este în ceruri. Ei cunosc şi numesc Numele Domnului Isus, ei duc o viaţă religioasă şi sunt totuşi înşelaţi, sau chiar înşelători, care vor merge în pierzarea eternă. Dar, vor întreba probabil unii cititori ai Bibliei, pot astfel de oameni necredincioşi să profeţească, să alunge demoni şi să facă minuni în Numele Domnului Isus? Sau: pot oamenii, care în Numele lui Hristos fac lucruri mari, să meargă în pierzarea eternă?
Domnul Isus atenţionează deja în paragraful anterior cu privire la profeţii mincinoşi (Matei 7:15-20 ). Printre ucenicii Lui, cărora El le-a dat putere să alunge duhurile necurate, se afla şi trădătorul Iuda! Pavel atenţionează cu privire la „apostolii falşi, lucrători vicleni, prefăcându-se în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, pentru că însuşi satan se preface în înger al luminii. Nu este deci mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi potrivit lucrărilor lor“ (2. Corinteni 11:13-15 ). Puteri demonice sub mantaua creştină se găsesc şi astăzi (a se compara cu Matei 12:27 ; Fapte 19:13 şi versetele următoare).
Astfel de oameni vor auzi cândva la judecata finală înaintea marelui Tron alb cuvintele Domnului: „Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii!“ Printr-o mărturie falsă au simulat în viaţa lor o apropiere de Hristos, cu toate că lăuntric au stat departe de El. Atunci îşi vor primi pedeapsa dreaptă şi vor fi veşnic depărtaţi de El. Este foarte clar că nu este vorba de credincioşi care „au căzut“, ci numai de necredincioşi poate fi vorba. Căci altfel Domnul Isus ar fi trebuit să le spună: „V-am cunoscut cândva, dar acum nu vă mai cunosc!“ Dar nu, în opoziţie cu oile Sale, cu oamenii care Îi aparţin, El nu i-a cunoscut niciodată pe aceştia (a se compara cu Ioan 10:14 ). Sunt mărturisitori spiritual morţi, care nu posedă viaţa eternă.
Hula împotriva Duhului (Matei 12:31 )
„De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului nu va fi iertată oamenilor“ (a se compara cu Marcu 3:29 ; Luca 12:10 ).
Mulţi credincioşi ajung la frământări lăuntrice mari, pentru că ei cred că „au păcătuit împotriva Duhului Sfânt“. Dar nu este orice păcat împotriva lui Dumnezeu de asemenea un păcat împotriva Duhului Sfânt, împotriva Fiului şi a Tatălui? Anania şi Safira au minţit pe Duhul Sfânt şi pe Dumnezeu, dar au pierit ei din cauza aceasta (Fapte 5:3, 4 )? Aceasta ne arată cât este de important să rămâi exact la modul de exprimare a Sfintei Scripturi. În Matei 12:31 nu este vorba de un păcat împotriva Duhului Sfânt, ci de „hula împotriva Duhului“ (a se compara cu Marcu 3:29 ; Luca 12:10 ).
Acest păcat putea fi făcut numai în timpul când a fost Domnul Isus pe pământ. Fariseii Îl învinuiau pe El, Cel care scotea demonii prin Duhul lui Dumnezeu: „Acesta nu scoate demonii decât prin Beelzebul, căpetenia demonilor“ (Matei 12:24 ). Despre El, Cel pe care „Dumnezeu L-a uns cu Duh Sfânt şi cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El“ (Fapte 12:38 ), ziceau aceşti dispreţuitori că este în legământ cu diavolul! Era o hulă directă a Duhului Sfânt, care lucra în Fiul Omului. Era cea mai înaltă treaptă a repudierii Lui ca Mesia al lui Israel şi ducea la condamnarea eternă.
Hula împotriva Duhului nu poate fi extinsă la zilele noastre, căci niciun creştin nu este aşa de desăvârşit, încât stă totdeauna sub călăuzirea Duhului Sfânt. Chiar şi creştinii adevăraţi pot prin comportarea lor să dea prilejul de a huli, atunci când cad în păcat şi prin aceasta Numele lui Dumnezeu este dezonorat (a se vedea 2. Corinteni 6:3 ; 1. Timotei 6:1 ). Afirmaţii negative cu privire la unii creştini sau slujitori ai lui Hristos nu pot fi niciodată denumite ca hulă împotriva Duhului. Domnul Isus a fost, dimpotrivă, fără păcat. A-L învinui că are legătură cu diavolul a fost un păcat deosebit, care nu se poate extinde la alte cazuri, şi anume acela al „hulii împotriva Duhului“.
Aici nu este vorba de un păcat al unui credincios adevărat, ci de duşmani evidenţi ai lui Hristos, care nu voiau nicidecum să creadă în El. Aşa cum am văzut la omul din 1. Corinteni 5 , Dumnezeu poate ierta, şi va ierta chiar şi cel mai îngrozitor păcat al copiilor Săi, dacă ei se pocăiesc cu sinceritate de acel păcat. Din cauza păcatului, ei pot fi aspru pedepsiţi de El şi pot sta sub disciplinarea Adunării, dar şi în privinţa aceasta există făgăduinţa: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1. Ioan 1:9 ).
A răbda până la sfârşit (Matei 10:22 ; 24 .13)
În Evanghelia după Matei 10:22 şi 24:13, Domnul Isus spune ucenicilor Săi: „Dar cine va răbda până la sfârşit, acela va fi mântuit.“ Din aceste cuvinte se trage concluzia: cine nu va stărui în credinţă până la sfârşitul vieţii sale, va merge în pierzarea eternă. Dar aici nu este vorba de aceasta. Să ne aducem aminte de principiile pe care le-am numit la început cu privire la interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu: orice loc din Scriptură poate fi corect înţeles numai în contextul în care se află. Capitolele 24 şi 25 din Evanghelia după Matei conţin aşa-numita „predică cu privire la sfârşitul timpului“ a Domnului, în care El vorbeşte despre nimicirea Templului de la Ierusalim, care urma să aibă loc în curând (anul 70 după Hristos), despre viitorul poporului iudeu (capitolul 24:4-44), despre creştinătate (capitolul 24:45 – 25:30) şi despre naţiuni (capitolul 25:31-46).
Versetul de mai sus se referă la poporul iudeu în timpul necazului cel mare după răpirea credincioşilor. Deci, aici nu este vorba de creştini. În acele zile vor veni nu numai încercări generale, ci şi prigoniri directe ale iudeilor din afară şi ură între ei înşişi (versetele 9 şi 10). Vor veni profeţi falşi şi vor înşela pe mulţi, iar nelegiuirea se va răspândi aşa de mult, încât dragostea multora din popor se va răci (versetele 11-13). Domnul vorbeşte aici în mod evident – chiar dacă la modul cel mai general – de timpul lui antihrist, care va fi în ultimii trei ani şi jumătate ai acelei perioade. Dar acei iudei, care nu se vor lăsa influenţaţi de aceste grozăvii, ci în acest necaz vor fi credincioşi până la sfârşit, vor fi recunoscuţi la venirea Domnului ca popor al Lui (a se compara cu Romani 11:16 ; Apocalipsa 14:1-5 ). Cei care perseverează sunt deci iudeii credincioşi, în opoziţie cu cei „mulţi“, aceştia fiind iudeii necredincioşi, a căror dragoste este dictată de sentimente şi în cele din urmă se va răci, pentru că ei nici măcar nu au fost născuţi din nou. Mântuirea celor care rabdă va avea loc prin eliberarea lor la apariţia lui Hristos pe pământ. Asemănător este şi contextul din capitolul 10.22. Ambele locuri nu trebuie generalizate şi extinse la creştini.
Ucenici adevăraţi şi ucenici falşi (Ioan 6:66 ; 8:31 ; 15:2, 6 )
În Evanghelia după Ioan 6:66 se spune: „De atunci, mulţi dintre ucenicii Săi s-au întors şi nu mai umblau cu El.“ Aici trebuie să cunoaştem mai întâi ce se înţelege în limbaj biblic prin ucenici. „Ucenic“ nu înseamnă acelaşi lucru cu „copil al lui Dumnezeu“. Cuvântul grecesc mathetes înseamnă „elev, ucenic, discipol“. Prin sine însuşi nu spune nimic despre mântuirea sufletului, ci se referă la o umblare potrivită, care se recunoaşte în exterior. Ca urmare, pretutindeni în Noul Testament unde este vorba de ucenicie, stă în prim-plan umblarea practică, deci partea responsabilităţii noastre. „Astfel deci oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are, nu poate fi ucenic al Meu“ (Luca 14:33 ). Un ucenic adevărat este apt şi gata să facă aceasta, pentru că el posedă viaţa nouă; un ucenic fals, dimpotrivă, nu poate face aceasta pe o durată mai lungă.
De mai multe ori am văzut diferenţa dintre mărturisirea falsă şi cea adevărată. Un ucenic este unul care se declară urmaş al lui Hristos. După felul lui de viaţă se poate recunoaşte dacă el este un ucenic adevărat sau unul fals. În versetul amintit mai sus au fost aceia care nu mai voiau să umble împreună cu Domnul Isus şi s-au întors, ei erau ucenici falşi (a se vedea Ioan 6:64 ). Ei L-au urmat un timp, dar, când cerinţele Lui au devenit prea mari pentru ei, L-au părăsit. El a spus că numai cei care mănâncă carnea Lui şi beau sângele Lui, aceasta înseamnă că ei cred în lucrarea Lui de răscumpărare, au viaţa eternă (Ioan 6:54 ). Tocmai pe aceasta nu o aveau ei, şi în mod evident nici nu o voiau!
Astfel de situaţii sunt şi astăzi. Oamenii vin la orele de adunare şi un timp se conformă celor credincioşi, deoarece se simt într-un fel oarecare atraşi de aceştia. După un timp se retrag şi trebuie să te îndoieşti că „ucenicia“ lor a fost adevărată.
Când Domnul Isus a întrebat pe cei doisprezece apostoli: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“, Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6:67-69 ). Unsprezece dintre ei erau ucenici adevăraţi, căci ei credeau cu adevărat în El şi iubeau Cuvântul Lui. În Ioan 8:31 , Domnul Isus spune semnul caracteristic al unui ucenic adevărat: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei.“ O adevărată urmare a Domnului se arată în respectarea Cuvântului Său.
Şi mlădiţele din viţă în Evanghelia după Ioan 15 vorbesc despre ucenici, şi nu despre copiii lui Dumnezeu. Tema nu este viaţa eternă, invizibilă ca de exemplu în capitolul 10, la Păstor şi oi, ci rodul vizibil. De aceea în versetul 2 nu se spune: „orice mlădiţă în Mine care nu mai aduce rod“, ci: „ …nu aduce rod“, adică ea nu a adus niciodată rod şi de aceea este un tablou al unui ucenic fals, tot aşa ca şi persoana din versetul 6, care nu rămâne în Hristos. „Rămâne“ este aici expresia perceptibilă a unei legături de viaţă lăuntrică cu Fiul lui Dumnezeu. Când Ioan vorbeşte de legăturile noastre cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, el nu cunoaşte ceva trecător, ci o rămânere permanentă (a se compara cu Ioan 5:38 ; 6:56 ; 14:10,17 ; 1. Ioan 2:27 ; 3:15 etc.).
A fi tăiat (Romani 11:22 )
Cuvintele „nu te va cruţa nici pe tine“ şi „altfel, şi tu vei fi tăiat“ din Romani 11:20-22 au adus pe mulţi copii ai lui Dumnezeu în nesiguranţă. „Voi fi şi eu rupt din măslin, dacă nu stărui în credinţă?“, aşa s-au întrebat unii, fiind cuprinşi de frică. Dar şi la aceste cuvinte trebuie neapărat să se ţină seama de context. În Romani 9 – 11 , Dumnezeu ne oferă o privire în istoria şi viitorul poporului Israel în relaţiile lui cu creştinismul. În capitolul 11 este vorba, dacă Israel este lepădat de Dumnezeu pentru totdeauna sau nu, din cauză că L-a respins pe Hristos. Măslinul din versetele 16-24 este un tablou al purtătorului binecuvântărilor pe pământ, dat de Dumnezeu, şi care era răspunzător înaintea lui Dumnezeu, ale cărui rădăcini îşi au originea în Avraam (versetul 16; a se compara cu Geneza 12:2, 3 ). Avraam a primit de la Dumnezeu binecuvântări cu consecinţe mari şi este nu numai părintele trupesc al lui Israel, ci şi tatăl spiritual al tuturor credincioşilor din timpul nostru (a se compara cu capitolul 4.16). Ramurile de început ale acestui măslin au fost deci urmaşii lui Avraam, copiii lui Israel, însă numai până în momentul când L-au respins pe Domnul Isus ca Mesia al lor. Atunci au fost rupte şi în locul lor au fost altoite naţiunile convertite („măslinul sălbatic“) la creştinism. De aceea creştinismul este în timpul actual purtătorul binecuvântării.
Când însă după răpirea credincioşilor creştinătatea, care nu rămâne în bunătatea lui Dumnezeu, va cădea de la El (2. Tesaloniceni 2:3 ), El Îşi va relua relaţiile cu Israel. Atunci, ramurile sălbatice (creştinii cu numele) vor fi tăiate din cauza necredinţei lor, şi ramurile naturale (credincioşii iudei) vor fi altoite iarăşi în propriul măslin. Pronumele „tu“ şi „ei“ de aici nu sunt individuale, ci trebuie înţelese colectiv. Prin „ei“ se înţelege poporul Israel şi prin „tu“ se înţelege întreaga creştinătate. Nu fiecare om stă aici în prim-plan, ci istoria şi viitorul creştinismului şi al poporului Israel, dar ambii văzuţi în totalitatea lor. Creştinii de nume, care vor cădea de la Dumnezeu, sunt tot aşa de puţin credincioşi, ca şi iudeii care L-au repudiat pe Domnul Isus. Tăiaţi vor fi deci numai cei necredincioşi, niciodată cei credincioşi.
Pieirea celor slabi (1. Corinteni 8:11 )
„Şi cel slab, fratele pentru care a murit Hristos, va pieri prin cunoştinţa ta.“ Copiii lui Dumnezeu trebuie să trateze cu atenţie pe alţii şi să nu fie un prilej de poticnire pentru ei. Credincioşii din Corint nu au făcut aşa. Unii dintre ei au mers aşa de departe în libertatea lor închipuită, încât au luat parte la masa jertfelor oferite în templul idolilor. Nu au făcut-o din motive religioase, ci ca să mănânce o mâncare bună de carne. Un frate mai slab, în ochii căruia era păcat să intri într-un templu al idolilor, oricare ar fi fost motivul pentru a intra acolo, putea să fie influenţat prin aceasta să imite şi să se lase sedus de lucruri care erau împotriva conştiinţei lui, căci prin aceasta vedea o legătură cu slujba idolatră. Astfel, cunoştinţa fără dragoste duce la acţiuni lipsite de conştienţa responsabilităţii faţă de alţii, în mod deosebit faţă de credincioşii slabi. Aceştia sunt tentaţi să facă ceea ce ei consideră că este păcat.
Cu toate că formularea este aspră, aici nu este vorba dacă un copil al lui Dumnezeu se poate pierde, ci de seriozitatea responsabilităţii pe care o are cineva care face ca un credincios slab din punct de vedere spiritual să păcătuiască. Cine pune otravă în mâncarea altuia este un ucigaş, chiar dacă acela nu moare! Acesta este înţelesul cuvintelor: „Şi cel slab, fratele pentru care a murit Hristos, va pieri prin cunoştinţa ta“ (1. Corinteni 8:11 ). Aici nu se spune dacă Domnul va reabilita pe un astfel de credincios, pentru ca să nu slăbească responsabilitatea celuilalt.
Să fii dezaprobat (1. Corinteni 9:27 )
Cuvintele „ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu dezaprobat“ stau, ca şi punctul tratat anterior, într-un context (1. Corinteni 8:1 – 11:1 ) în care este vorba de folosirea corectă şi incorectă a privilegiilor pe care Dumnezeu le-a dat alor Săi. În loc să adreseze o mustrare directă corintenilor, Pavel se dă pe sine ca exemplu – aşa cum o face de multe ori. În opoziţie cu ei, care nu vor să vadă seriozitatea responsabilităţii lor, el a trăit în permanentă lepădare de sine, pentru ca să-şi menţină puterea spirituală şi s-o mărească. Nu s-a temut nicidecum că va merge în pierzare, ci a fost foarte sigur de mântuirea sa eternă, aşa cum dovedesc multe locuri din scrisorile sale (de exemplu Filipeni 1:21, 23 ; 2. Timotei 1:12 ).
Pe de altă parte ne putem gândi că cineva predică toată viaţa lui, dar cu toate acestea se va pierde pentru eternitate. Ceea ce Pavel prezintă aici în persoana sa este unitatea dintre har şi responsabilitate. Cine mărturiseşte că este mântuit prin har, are responsabilitatea să trăiască în mod corespunzător. Simpla mărturisire nu este suficientă; duce la pierzare eternă.
A crede în zadar (1. Corinteni 15:2, 14, 17 )
În adunarea din Corint s-au strecurat învăţători falşi, care negau cu hotărâre posibilitatea învierii. În 1. Corinteni 15 , Pavel tratează această învăţătură greşită. Credinţa creştină stă nu numai pe fundamentul morţii, ci şi pe al învierii lui Hristos. Cine neagă aceasta, nu poate fi un creştin în sensul Sfintei Scripturi. De aceea Pavel îi prezintă mai întâi pe martorii învierii Domnului (versetele 5-11). Începând cu versetul 12, el prezintă şapte consecinţe ale negării învierii. Aici se încadrează şi faptul că credinţa noastră este zadarnică sau fără valoare (versetele 14 şi 17). Aceasta înseamnă că numai sub premisa falsă că nu există înviere, şi prin aceasta nici învierea lui Hristos, credinţa noastră este zadarnică! Vedem că aici nu este vorba de o zadarnică luptă permanentă în credinţă, ci de consecinţele unei învăţături false.
Dacă nu există o înviere a morţilor, atunci, în primul rând, nici Hristos nu a înviat (versetul 13)! Dacă Hristos nu a înviat, atunci, în al doilea rând, predica este lipsită de conţinut şi, în mod corespunzător, în al treilea rând, şi credinţa acelora care au acceptat-o (versetul 14). Corintenii puteau constata în inimile lor şi în propria lor viaţă dacă au crezut într-o vestire fără valoare sau dacă prin aceasta au cunoscut puterea lui Dumnezeu (a se compara cu capitolul 2.5). În al patrulea rând, apostolii ar fi fost martori mincinoşi, dacă ar fi vestit învierea Domnului, cu toate că nu există înviere (versetul 15). În acest loc, Pavel repetă prima sa concluzie la afirmaţia celor care se îndoiesc că există o înviere a morţilor: atunci nu există nici învierea lui Hristos (versetul 16)! Dacă Hristos nu a înviat, atunci, în al cincilea rând, credinţa corintenilor era lipsită de sens şi fără niciun scop, şi ei nu aveau iertarea păcatelor (versetul 17). Dacă, cu toată credinţa în Domnul, nu există iertarea păcatelor, atunci, în al şaselea rând, toţi cei care au adormit, sunt pierduţi pentru eternitate (versetul 18)! A şaptea concluzie a lui Pavel este: „Dacă numai în viaţa aceasta avem speranţă în Hristos, suntem mai nenorociţi decât toţi oamenii“ (versetul 19).
Deci, dacă nu ar fi o înviere a morţilor, atunci creştinismul s-ar limita la viaţa înainte de moarte. Nu ar fi nicio iertare de păcat, nicio pace cu Dumnezeu şi nicio speranţă pentru eternitate – nu am avea nimic! Mergând după o iluzie deşartă, ne vom îndepărta de lume, iar la sfârşit nu vom avea nimic. Credinţa biblică în Domnul Isus ar fi cea mai mare înşelătorie. Ar fi cu adevărat o credinţă „zadarnică“, un nimic.
A cădea din har (Galateni 5:4 )
Expresia „aţi căzut din har“, care se întâlneşte numai în acest loc în Noul Testament, se foloseşte deseori ca dovadă că un creştin adevărat se poate pierde. Însă nu spune nicidecum că un credincios, prin înfăptuirea diverselor păcate, îşi poate pierde mântuirea eternă. Căderea din har înseamnă să treci din domeniul harului lui Dumnezeu în domeniul unde are valabilitate Legea (a se compara cu Romani 5:2 ; 1. Petru 5:12 ). Cine alege Legea de pe Sinai şi respectarea prescripţiilor ei ca fir călăuzitor pentru viaţa lui de credinţă, aşa cum au făcut destinatarii Epistolei către Galateni, acela părăseşte harul ca bază a relaţiilor sale cu Dumnezeu şi în felul acesta „a căzut din har“.
Şi aici vedem cât de important este pentru o înţelegere clară să se ţină seama de context. Credincioşii din Galatia stăteau în pericolul cel mai mare să se supună Legii iudaice, luând-o ca fir călăuzitor, după ce au fost mântuiţi prin credinţa în lucrarea lui Hristos. Pavel îi atenţionează foarte sever, dar cu puţin succes, pentru că cea mai mare parte a creştinătăţii consideră cele zece porunci firul călăuzitor ideal.
Apostazia (lepădarea de credinţă) (2. Tesaloniceni 2:3 ; 1. Timotei 4:1 )
Apostolul Pavel aminteşte în 2. Tesaloniceni 2:3 şi 4 că „această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii, care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu.“ Despre ce este vorba în aceste cuvinte care par foarte întunecate? Suntem aşezaţi în timpul de după răpirea credincioşilor. Tesalonicenii au fost puşi în încurcătură prin ştiri şi învăţături false. Li s-a spus că necazurile prin care treceau erau un semn că ziua îngrozitoare a Domnului a sosit (a se vedea Ioel 1:15 ). Pavel contrazice aceasta aici.
El le aminteşte tesalonicenilor că evenimentul pe care ei (şi totodată şi noi) trebuiau să-l aştepte era venirea Domnului Isus pentru răpirea credincioşilor („venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună cu El“; a se vedea versetul 1). Pentru împlinirea acestui eveniment nu trebuie să se împlinească mai înainte vreo profeţie. Domnul a spus: „Eu vin curând!“ (Apocalipsa 22:20 ). Ziua Domnului, care începe cu apariţia publică a lui Hristos în putere şi în glorie pentru judecată şi instaurarea Împărăţiei Sale de o mie de ani, va avea loc după aceea. Ea este precedată de un timp de necaz şi strâmtorare şi multe alte evenimente asemănătoare.
Când toţi credincioşii adevăraţi vor fi răpiţi de Domnul în Casa Tatălui, atunci va veni „lepădarea de credinţă“. Creştinătatea de nume rămasă pe pământ se va lepăda pe deplin de învăţătura Bibliei şi de Dumnezeu. Orice urmă de creştinism – în mod deosebit în Europa, ţinutul împărăţiei romane care va veni – se va şterge. Aceasta este lepădarea de credinţă despre care se aminteşte aici. Nu este nicidecum vorba de lepădarea de credinţă a credincioşilor, ci a oamenilor care au numai o formă de evlavie, dar nu sunt născuţi din nou. La iudei va fi asemănător, căci din mijlocul lor se va ridica omul păcatului, fiul pieirii, adică antihristul, care se va glorifica pe sine ca Dumnezeu şi va încheia o alianţă strânsă cu căpetenia imperiului roman, potrivit cu Apocalipsa 13:11-17 .
Lepădarea de credinţă, despre care este vorba în 1. Timotei 4:1 , va avea loc înainte de răpirea credincioşilor. Aici nu este vorba de o lepădare de credinţă generală, ci ea se referă numai la „unii“. Dar şi aceştia, care renunţă la credinţa lor, nu sunt copii ai lui Dumnezeu, ci oameni care „vor cădea de la credinţă“, adică se vor depărta de adevărul creştin, de credinţa creştină. În capitolul care urmează ne vom ocupa mai detaliat de această temă.
Naufragiere, lepădare de credinţă, abatere (1. Timotei 1:19 ; 4:1 ; 6:21 )
Diversele formulări din prima Epistolă către Timotei sunt citate ca dovezi pentru o posibilă lepădare de credinţă a credincioşilor. În capitolul 1 versetul 19 este vorba de „o credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii, lepădând-o, au naufragiat în ceea ce priveşte credinţa“, în capitolul 4 versetul 1 se spune că „în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credinţă“, şi în capitolul 6 versetul 21 Pavel constată că „unii s-au abătut în ceea ce priveşte credinţa“.
Aici este important să se ştie ce înseamnă cuvântul „credinţă“. În privinţa aceasta trebuie să diferenţiem două înţelesuri principale, care au o importanţă deosebită în Noul Testament. Credinţa este în primul rând convingerea de credinţă, încrederea personală în Dumnezeu. Exemple pentru aceasta găsim în mod deosebit în capitolul 11 din Epistola către Evrei, unde eroii credinţei din Vechiul Testament sunt caracterizaţi cu cuvintele: „prin credinţă“. În al doilea rând, credinţa este ceea ce noi credem, adevărul cu privire la mântuire, credinţa creştină. În limba greacă stă în aceste cazuri de cele mai multe ori articolul hotărât (credinţa), ca de exemplu în Iuda 20 : „zidindu-vă pe credinţa voastră preasfântă“ (a se compara şi cu Galateni 1:23 ; Coloseni 2:7 ).
În cele trei locuri citate din Epistola către Timotei este totdeauna vorba de al doilea înţeles. Oamenii despre care vorbeşte Pavel nu au aruncat peste bord credinţa lor personală, ci au renunţat parţial sau total la adevărul creştin. Dacă aceşti oameni sunt mântuiţi sau pierduţi, este o altă întrebare. „A naufragia“ nu este acelaşi lucru cu a pieri. Este rezultatul vizibil al unui stil de viaţă fără busolă. La fel este şi cu „depărtarea de credinţă“. Şi aici este vorba de ratare în ceea ce priveşte responsabilitatea practică, la care deseori se ridică întrebarea dacă o asemenea persoană este sau nu mântuită. Nu mântuirea, ci umblarea este aici tema. Responsabilitatea şi harul nu sunt niciodată amestecate în Sfânta Scriptură, aşa cum o facem noi deseori, spre paguba noastră.
„A cădea de la credinţă“ înseamnă, dimpotrivă, să te depărtezi de la tot adevărul creştin. Sunt oameni care au primit creştinismul ca pe o filozofie sau o ideologie, fără ca conştiinţa lor să fi venit în lumina lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte mărturisirea şi stilul lor de viaţă au ţinut în exterior la adevărul creştin, fără însă să se fi pocăit şi să fi crezut în lucrarea de mântuire a lui Hristos. Într-o zi se vor întoarce şi vor nega totul. Ei nu au fost niciodată copii ai lui Dumnezeu născuţi din nou, „pentru că, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu toţi sunt dintre noi“. Aşa socoteşte Ioan pe oamenii pe care el îi numeşte „antihrişti“ (1. Ioan 2:19 ). Deci, şi în acest caz, este vorba de cei care mărturisesc, dar sunt necredincioşi, care se depărtează de adevărul biblic, şi nu este vorba de copiii lui Dumnezeu.
Epistola către Evrei
Mulţi au probleme deosebite cu Epistola către Evrei. În mod deosebit, adepţii învăţăturii despre căderea credincioşilor de la credinţă se sprijină pe diferite versete din această epistolă. Ei nu ţin seama nici de caracterul acestei epistole, nici nu citesc exact textul şi nu-l interpretează corect. De aceea trebuie să ne ocupăm în mod deosebit cu aceste locuri. Pentru aceasta este necesară o scurtă prezentare a gândurilor acestei epistole.
Evreii erau, aşa cum spune şi numele lor, iudei din Palestina, care la început s-au întors cu miile la creştinism (Fapte 2:41 ; 4:4 ; 5:14 ; 21:20 ). La început, ei nu au rupt-o complet cu Legea şi templul din Ierusalim, aşa cum putem deduce în mod deosebit din Faptele Apostolilor. Printre aceştia erau şi mulţi participanţi inactivi, care erau foarte impresionaţi de noua învăţătură, dar care nu erau cu adevărat întorşi la Dumnezeu. Curând au început prigonirile din partea compatrioţilor lor necredincioşi (Fapte 8:1-3 ; 11:19 ; 12:1-3 ; 1. Tesaloniceni 2:14 ; Evrei 10:32-34 ; 12:4-11 ). Aceste prigoniri au fost unul din motivele principale pentru care evreii au devenit descurajaţi şi slabi (Evrei 5:11 ; 6:12 ). Unii dintre ei se gândeau să se întoarcă la iudaism, pentru că acum le mergea mai rău decât înainte!
De aceea, în această epistolă găsim aşa multe îndemnuri de a răbda şi de a păstra credinţa (Evrei 2:1 ; 3:6, 14 ; 6:11 ; 10:23, 35, 36 ; 13:7 ). Scriitorul le prezintă în repetate rânduri ce înseamnă dacă un iudeu mărturiseşte credinţa în Evanghelia lui Hristos şi cade de la această credinţă şi se întoarce la iudaism.
Pe de altă parte, credincioşii sunt de mai multe ori îmbărbătaţi (Evrei 6:9 ; 10:32-39 ). Faptul că aceste încurajări urmează după atenţionări arată că scriitorul nu se gândeşte la pierzarea celor credincioşi, ci apelează cu atenţionări şi îndemnuri la responsabilitatea celor care mărturisesc credinţa.
Evrei 2:1 : Alunecarea
„De aceea, trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca să nu alunecăm alături.“ Mai întâi este important să observăm că aici nu se adresează unei singure persoane (aşa cum este cazul celor mai multe locuri care se ocupă cu această temă), ci unei grupe de persoane („noi“, respectiv „voi“). Nu este vorba acum despre ceea ce este în inima fiecărui om în parte, ci numai că toţi „au auzit“ ceva, la care trebuie „să ia seama“, pentru „a nu aluneca“. Să ne amintim că printre iudeii care s-au întors sincer la Dumnezeu erau şi din aceia care nu erau mântuiţi. Dar aici nu se face nicio diferenţiere între ei, ci se adresează tuturor, pentru că prin mărturisirea lor toţi au aceeaşi responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Cine ţine seama de cele auzite, acela va fi păzit de alunecarea alături. Dar cine nu are viaţă din Dumnezeu, poate să alunece atunci când vine împotrivirea sau prigoana. Asupra acestor lucruri atenţionează acest verset. Faptul că aici se adresează credincioşilor adevăraţi este o simplă presupunere, pentru care textul nu oferă nicio bază de confirmare.
Evrei 3:12 ; 6:4-8 : Căderea
Nici locurile din Evrei 3:12 şi 6:4-8, care au creat greutăţi multor credincioşi, nu se referă la adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, ci la iudeii care mergeau împreună cu cei credincioşi, despre care am amintit deja. „Luaţi seama, fraţilor, ca nu cumva să fie în cineva dintre voi o inimă rea de necredinţă, ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3:12 ).
Cei necredincioşi care mergeau împreună cu adevăraţii credincioşi sunt comparaţi aici cu partea necredincioasă şi răzvrătită din poporul Israel în pustiu. Dacă sub presiunea prigoanei au renunţat la mărturisirea lor cu privire la apartenenţa lor la Isus, atunci ei s-au îndepărtat şi de Dumnezeu, căci prin faptele Legii nimeni nu poate fi îndreptăţit înaintea Lui (Romani 3:20 ). Numai la astfel de oameni se poate vorbi despre „o inimă rea de necredinţă“. Inima unui născut din nou, dimpotrivă, a fost curăţită de Dumnezeu prin credinţă (capitolul 3:12; a se vedea şi Fapte 15:9 ). „Depărtarea de la Dumnezeul cel viu“ este o întoarcere totală de la singurul Dumnezeu adevărat.
Tot aşa este în capitolul 6. Întoarcerea la religia iudaică, pentru a scăpa de greutăţi, este un drum rătăcit. Legea ca „îndrumător spre Hristos“ (Galateni 3:24 ) şi o parte din învăţăturile Domnului Isus din timpul vieţii Sale pe pământ, înainte de înfăptuirea lucrării de răscumpărare, sunt numite aici „Cuvântul începutului lui Hristos“. Ca bază a credinţei, ambele aparţin trecutului şi de aceea trebuie „lăsate“, adică lăsate în urmă. Lucrurile cunoscute iudeilor, cum ar fi pocăinţa de faptele moarte, credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre spălări şi despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata eternă, îşi au într-adevăr locul lor în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu constituie baza credinţei creştine, care ne prezintă pe Hristos şi lucrarea Sa desăvârşită de mântuire (versetele 1 şi 2). Primirea acestor lucruri prin credinţă este „spre maturitate“, şi a fost dorinţa scriitorului ca să continue să vorbească despre acestea (versetul 3).
În versetele 4 până la 6 sunt descrişi oamenii care au avut parte de toate binecuvântările creştinismului, dar care nu au fost născuţi din nou şi nu au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt. „Pentru că este imposibil ca cei odată luminaţi, şi care au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi ai Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul bun al lui Dumnezeu şi lucrările de putere ale veacului viitor, şi au căzut, să fie reînnoiţi, spre pocăinţă, răstignindu-L pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi dându-L batjocurii“ (Evrei 6:4-6 ).
Aceşti oameni au fost „luminaţi“, dar nu au devenit prin credinţă „lumină în Domnul“ şi „copii ai luminii“ (a se vedea Ioan 1:9 ; Efeseni 5:8 ). Au gustat pe Hristos cel proslăvit ca pe „darul ceresc“, dar n-au crezut în El şi în lucrarea Lui de mântuire şi totodată nu au mâncat carnea Lui şi nu au băut sângele Lui, ca să primească viaţa eternă (a se vedea Ioan 6:53 ). Ei „s-au făcut părtaşi ai Duhului Sfânt“, adică au fost martori oculari la lucrările Lui, fără ca personal să fie „născuţi din Duhul“ sau să-L fi primit ca pecete sau arvună (Ioan 3:6, 8 ; Efeseni 1:13 ). În sfârşit, „au gustat Cuvântul bun al lui Dumnezeu şi lucrările de putere ale veacului viitor“, dar nu citim nimic despre faptul că au luat în serios aceasta şi că au crezut Evanghelia (Matei 7:22 ; Marcu 4:14-20 )! Dacă, cu toate aceste experienţe bogate, care însă nu se pot pune pe aceeaşi treaptă cu naşterea din nou şi roadele ei, au renunţat la mărturisirea lui Hristos, ca să revină la iudaism, aceasta este întoarcere de la Dumnezeu. Pentru aceia care din religia iudaică a Legii au venit la creştinism şi au avut parte de binecuvântările Lui, fără ca să se pocăiască, şi apoi au căzut, pentru ei nu a mai fost nicio pocăinţă, niciun har. Împreună cu creştinismul au lepădat şi pe Hristos, şi, într-un anumit sens, L-au răstignit a doua oară. Avem aici de a face cu o situaţie istorică unică. Pentru aceşti oameni, care au considerat iudaismul bun şi pentru el au renunţat la creştinism, nu a mai existat un al „treilea“ drum spre mântuire.
Aceşti iudei care au căzut nu trebuie puşi pe aceeaşi treaptă cu creştinii care cad în păcat sau trăiesc în păcat, oricât de gravă ar fi această situaţie. Dacă un copil al lui Dumnezeu cade într-o greşeală sau se rătăceşte de la adevăr, atunci Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte cu totul altfel: „Fraţilor, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greşeală, voi, cei spirituali, îndreptaţi pe unul ca acesta cu duhul blândeţii“ (Galateni 6:1 ) şi: „Fraţii mei, dacă cineva dintre voi se va rătăci de la adevăr, şi cineva îl va întoarce, să ştie că cel care-l întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet din moarte şi va acoperi o mulţime de păcate“ (Iacov 5:19-20 ).
Evrei 10:26-31 : Păcătuirea voită
Şi versetele din Evrei 10:26-31 , aduse ca argumente pentru posibilitatea ca credincioşii să-şi piardă mântuirea, au acelaşi plan secund. În această epistolă, scriitorul atrage mereu atenţia asupra aceluiaşi pericol şi a consecinţelor lui eterne.
În capitolul 10 este vorba mai întâi de absentarea de la orele de strângere laolaltă a credincioşilor, deseori primul pas spre renunţarea completă la mărturisirea creştină (versetul 25). După aceea autorul continuă: „Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori. Cine a dispreţuit legea lui Moise moare fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori; de cât mai rea pedeapsă gândiţi că va fi socotit vrednic cel care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit necurat sângele legământului prin care a fost sfinţit şi L-a insultat pe Duhul harului?“
Aşa cum rezultă din menţionarea Legii de pe Sinai, şi aici se referă la iudeii care au mărturisit credinţa creştină. Un iudeu care a mărturisit că cunoaşte valoarea jertfei lui Hristos şi care apoi a renunţat la această mărturisire, nu putea să-şi mai găsească refugiul la nicio altă jertfă, iar jertfa lui Hristos nu se mai putea repeta. Pentru un astfel de om nu mai exista nicio altă jertfă, ci numai aşteptarea îngrozitoare a condamnării eterne. Un astfel de mărturisitor, care a cunoscut adevărul şi care apoi l-a părăsit, a preluat caracterul unui împotrivitor al lui Dumnezeu.
Dacă deja cel care încălca Legea lui Moise trebuia să moară fără milă, ce putea atunci să aştepte un iudeu, care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, a socotit necurat sângele legământului, prin care a fost sfinţit la exterior, adică a fost pus deoparte pentru Dumnezeu, şi a insultat pe Duhul harului? Aceasta era nu numai neascultare, oricât de rea ar fi ea, ci dispreţuirea harului lui Dumnezeu, care s-a arătat în Hristos, ca să mântuiască pe cei pierduţi. Respingerea jertfei lui Hristos era cădere de la creştinism şi aici este numită „păcătuire cu voia“. În Legea de pe Sinai stă pe aceeaşi treaptă cu păcătuirea „cu mână înălţată“. Pentru acest păcat nu exista, în opoziţie cu păcatul „din greşeală“, nicio jertfă şi nicio iertare (Levitic 5:15 ; Numeri 15:30 ).
Greutăţi deosebite oferă unor cititori ai Bibliei cuvintele: „Sângele legământului prin care a fost sfinţit“. Se argumentează că aici este totuşi vorba de credincioşi. Dar „sfinţit“ înseamnă totdeauna aceasta? „A sfinţi“ înseamnă în Biblie, în general, „a pune deoparte pentru Dumnezeu“. Sunt într-adevăr locuri în Scriptură în care „a sfinţi“ se referă la credincioşii adevăraţi, ca în 1. Corinteni 6:11 : „Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Dumnezeului nostru“ sau în 1. Petru 1:2 : „Aleşi după ştiinţa dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfinţirea Duhului…“
Deseori însă „a sfinţi“ înseamnă şi că cineva se pune deoparte pentru Dumnezeu numai în exterior. Cel mai bun exemplu în acest sens este 1. Corinteni 7:14 , unde un bărbat necredincios „este sfinţit“ prin soţia sa, care s-a pocăit. Prin aceasta, el nu este nicidecum mântuit, dar el a fost adus într-o relaţie şi într-un domeniu în care el la exterior este despărţit de lume şi unde poate să afle despre Cuvântul lui Dumnezeu dătător de viaţă. Copiii care se nasc într-o astfel de căsnicie sunt sfinţi de la naştere, cu toate că fiecare personal trebuie să se pocăiască.
Despre o astfel de sfinţire exterioară prin sângele legământului este vorba aici. Cine s-a adăpostit prin credinţă sub sângele lui Hristos, acela va fi sfinţit pentru eternitate pentru Dumnezeu, dar nu despre aceasta este vorba aici. Este vorba despre sânge ca pecete şi fundament al legământului celui nou cu poporul iudeu. Cine nesocoteşte acest sânge, adică îl dispreţuieşte, şi în afară de aceasta calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi insultă pe Duhul Sfânt („Duhul harului“), acela nu poate fi decât un necredincios.
Evrei 12:14 : Urmărirea sfinţeniei
„Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.“ Unii creştini deduc din acest verset solicitarea de a atinge o anumită treaptă, sau un anumit nivel de sfinţenie, pe care trebuie s-o atingi, pentru a ajunge la ţintă. Cu fiecare păcat înfăptuit se pierde sfinţenia şi trebuie mereu să o iei de la început. Aici nu este vorba de o stare de sfinţenie, ca în versetul 10, unde este vorba de natura lui Dumnezeu, ci de sfinţire sau actul de a fi sfinţit, adică de dăruirea practică lui Dumnezeu. Nici cel mai slab şi mai fricos copil al lui Dumnezeu nu trebuie să se lase cuprins de frică prin aceste atenţionări. Solicitarea la sfinţirea practică în viaţa de credinţă o găsim şi în alte locuri (1. Tesaloniceni 4:3 ; 1. Petru 1:15 ). Cine însă mărturiseşte că aparţine Domnului Isus, dar nu năzuieşte să se despartă de rău şi să se dăruiască lui Dumnezeu, acela trăieşte în contradicţie cu mărturisirea sa. De aceea atenţionarea: „ …fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.“
„Mântuit cu greu“ (1. Petru 4:18 )
„Şi, dacă cel drept este mântuit cu greu, unde se va arăta cel neevlavios şi păcătos?“ Greutatea acestui verset este mărită de faptul că unele traduceri redau cuvintele „cu greu“ prin „deabia“ sau „numai cu o anumită greutate“. Cuvântul grecesc molis, tradus în felul acesta, derivă din cuvântul molos care înseamnă „muncă, osteneală, luptă“. Unele traduceri ale Bibliei dau impresia că mântuirea este pe muchie de cuţit şi nu lipseşte mult ca un credincios să se poată pierde. Dar nu acesta este înţelesul acestei expresii. Ea vrea să ne spună că Dumnezeu Se osteneşte mult să ne ducă la ţintă pe noi, cei credincioşi. Dar El ne va aduce acolo, căci El nu-i părăseşte pe ai Săi. Mântuirea aici – ca de cele mai multe ori la Petru – nu este mântuirea sufletului, ci mântuirea desăvârşită a duhului, a sufletului şi a trupului, la venirea Domnului Isus.
Satan se foloseşte de toate puterile care-i stau la dispoziţie, ca să-i atace pe credincioşi, să le răpească puterea mărturiei şi bucuria mântuirii. Numai un lucru nu poate face: să-i smulgă din mâna lui Dumnezeu (Ioan 10:29 ; Romani 8:39 ). Dar cât de des reuşeşte să-i ducă la cădere pe copiii lui Dumnezeu! Atunci poate ca „acuzator al fraţilor“ să-i acuze înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:10 ; Zaharia 3:1-5 ). Dar Domnul Isus ca „Apărător al nostru la Tatăl“ intervine pentru noi şi ne reabilitează, atunci când am păcătuit (1. Ioan 2:1 ). Desigur, Tatăl trebuie deseori să ne pedepsească, dar toate slujesc spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Cât de mult Se osteneşte Dumnezeu cu ai Săi, până când îi duce sigur la ţintă! Aceasta se înţelege din cuvintele: „Dacă cel greu este mântuit cu greu (sau: cu osteneală)…“ Ele nu vor să semene îndoială, ci dimpotrivă scot în evidenţă siguranţa celor mântuiţi, cu toate greutăţile de pe cale!
Tăgăduind pe Stăpânul ( 2. Petru 2:1 )
„Dar au fost şi falşi profeţi în popor, după cum şi între voi vor fi falşi învăţători, care vor strecura erezii distrugătoare, tăgăduindu-L şi pe Stăpânul care i-a cumpărat, aducând asupra lor o grabnică pierzare.“ Pe baza acestui verset se afirmă că cineva, care a fost cumpărat prin Hristos, se poate pierde. Dar Sfânta Scriptură nu se contrazice! „Cumpărarea“, care în alte locuri se foloseşte absolut pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi (1. Corinteni 6:20 ; Apocalipsa 5:9 ), se referă aici la ispăşirea înfăptuită de Domnul Isus. Prin aceasta, El Şi-a cumpărat dreptul asupra întregii creaţii, inclusiv asupra oamenilor, dar aceasta nu înseamnă că toţi vor fi mântuiţi. Ce înseamnă „a cumpăra“ ne arată pilda comorii ascunse în ogor din Evanghelia după Matei 13:44 . Pentru a poseda „comoara“, care reprezintă pe toţi cei cu adevărat mântuiţi, negustorul cumpără „ogorul“, un tablou al lumii întregi. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că întreaga lume va fi mântuită!
De aceea Domnul Isus, în raport cu învăţătorii falşi amintiţi aici, nu este numit Domnul, ci „Stăpânul“, ceea ce face aluzie la autoritatea Sa absolută, şi nu la o relaţie de credinţă personală. În afară de aceasta vom căuta în zadar pronumele posesiv „lor“, aceasta înseamnă că ei nu au nicio relaţie personală cu El. El nu este „Domnul lor“ şi Mântuitorul, ci numai „Stăpânul“, şi în principiu El este aceasta pentru toţi oamenii.
Învăţătorii falşi, care sunt comparaţi cu profeţii falşi din poporul Israel, sunt fără nicio îndoială necredincioşii, care nu au nicio relaţie vie cu Hristos, dar care se numesc creştini şi se prezintă chiar ca învăţători. Dar în învăţătura lor Îl tăgăduiesc pe Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi prin aceasta arată că stau departe de El.
„Câinele s-a întors la vărsătura lui“ (2. Petru 2:20-22 )
„Pentru că, dacă, după ce au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos, încurcându-se din nou, sunt învinşi de acestea, starea lor din urmă este mai rea decât cea dintâi. Pentru că ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă dată lor. Dar li s-a întâmplat după proverbul adevărat: «Câinele s-a întors la vărsătura lui, iar scroafa spălată, la tăvălirea în noroi.»“ Aceste versete constituie sfârşitul unei secţiuni, anume a aceleia care începe cu atenţionarea cu privire la învăţătorii falşi. În versetele intermediare se vorbeşte despre lucruri îngrozitoare cu privire la comportarea lor. Este foarte clar că trebuie să fie vorba de necredincioşi, mai ales că se spune textual, că „Domnul ştie să-i salveze din încercare pe cei evlavioşi“ (versetul 9).
Şi în versetele din Epistola către Evrei, pe care le-am studiat deja, am văzut că este vorba de „cei care mărturisesc“ sau „participanţi“, care au avut într-adevăr parte de unele lucruri, dar care nu au fost pătrunşi de credinţa adevărată. Aici nu este altfel. Citim despre cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos şi cunoaşterea căii dreptăţii, dar niciun cuvânt că aceşti oameni s-au pocăit cu adevărat şi au crezut în Domnul Isus.
În afară de aceasta, în încheiere se folosesc două tablouri, ca să descrie întoarcerea la păcat, care au fost preluate din proverbele uzuale, dar care în contextul Cuvântului lui Dumnezeu conţin lucruri foarte importante. Petru nu vorbeşte aici despre „oi“, ca Domnul Isus în Evanghelia după Ioan 10 , ci despre „câine“ şi „scroafă“. Din Vechiul Testament şi din Noul Testament ştim că aceste animale erau necurate pentru Israel, şi în sens spiritual figurat au un înţeles negativ clar (a se vedea Levitic 11:7 ; Deuteronom 23:18 ; Matei 7:6 ; Filipeni 3:2 ; Apocalipsa 22:15 ). Ele sunt tablouri ale oamenilor necredincioşi. Aceştia au fost probabil un timp impresionaţi de practica şi învăţătura creştină, dar s-au întors de la ele. Cu toate că au văzut şi probabil au înţeles cât de îngrozitor este păcatul în ochii lui Dumnezeu, nu s-au pocăit, ci după un timp s-au dus înapoi, ca să fie pierduţi pentru totdeauna! De aceea cuvintele sunt severe, dar ele nu sunt valabile pentru copiii lui Dumnezeu care greşesc, ci sunt valabile pentru cei care participă împreună cu creştinii, dar care nu au credinţă adevărată.
„Păcat spre moarte“ (1. Ioan 5:16 )
„Dacă îl vede cineva pe fratele său făptuind un păcat care nu este spre moarte, să ceară, iar El îi va da viaţă, pentru cei care nu păcătuiesc spre moarte. Este un păcat spre moarte: despre acela nu spun să se roage.“ Deoarece în multe traduceri se spune: „Există un păcat spre moarte“, se crede că aici este vorba de un anumit păcat, care nu poate fi iertat, ci duce la pierzarea eternă. Aşa cum arată contextul, este vorba de rugăciunea frăţească de cerere pentru un creştin care a păcătuit şi din cauza aceasta este pedepsit de Dumnezeu (a se compara cu Iacov 5:15-16 ). Moartea despre care este vorba aici nu este condamnarea eternă, ci moartea trupului. Am văzut că mântuirea credincioşilor este sigură. Dar dacă un credincios păcătuieşte, Dumnezeu în sfinţenia şi dreptatea Sa poate să-l pedepsească, fără ca prin aceasta mântuirea lui eternă să fie câtuşi de puţin pusă la îndoială.
Două exemple din Noul Testament ne vor clarifica aceasta. În Corint erau mulţi „slabi şi bolnavi, şi mulţi au adormit“, adică au murit (1. Corinteni 11:30 ). Ei au dezonorat pe Dumnezeu atât de mult la Masa Domnului, încât El i-a chemat de pe pământ. În mod asemănător pare să se fi petrecut cu Anania şi Safira, care în timpul înfloritor de la început al Adunării au minţit public pe Dumnezeu şi pe Duhul Său Sfânt şi din cauza aceasta au murit pe loc (Fapte 5:1-11 ). În cazul credincioşilor din Corint se spune textual că în cazul bolilor şi cazurilor de moarte este vorba de o pedeapsă, pentru că nu s-au judecat pe ei înşişi. Au fost pedepsiţi de Dumnezeu, ca să nu fie condamnaţi odată cu lumea (1. Corinteni 11:32 ). Prin aceasta este foarte clar că este vorba de credincioşi adevăraţi. La Anania şi Safira, aceasta nu se spune aşa de clar, dar nu există niciun motiv să ne îndoim că şi ei au fost credincioşi.
Prin „păcatul spre moarte“ nu se înţelege un anumit păcat care nu poate fi iertat şi care duce la condamnarea eternă. În Corint era vorba de o atitudine de dezonorare la Masa Domnului, iar la Anania şi Safira de minciună. Dacă Ioan scrie că „există păcat spre moarte“, atunci în principiu poate fi vorba de orice păcat, care în anumite împrejurări, în care Dumnezeu este foarte mult dezonorat, poate să ducă la moartea trupului. Duhul Sfânt poate să-l ajute pe un creştin spiritual şi vigilent să recunoască un astfel de caz, în care nu trebuie să se facă rugăciune de cerere.
Faptul că Dumnezeu, Tatăl nostru, nu iartă copiilor Lui preaiubiţi anumite păcate, chiar şi atunci când au fost sincer mărturisite, este un gând pe care învăţătura Sfintei Scripturi îl contrazice total. Hula împotriva Duhului, care nu poate fi iertată, era un păcat al duşmanilor necredincioşi ai Domnului Isus (a se vedea Hula împotriva Duhului). Orice păcătos, care vine cu pocăinţă şi credinţă la Domnul Isus, primeşte iertarea eternă a tuturor păcatelor sale, şi fiecărui copil al lui Dumnezeu, care a păcătuit şi mărturiseşte aceasta, va primi deplină iertare din partea lui Dumnezeu Tatăl: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate“ (1. Ioan 1:9 ; a se vedea şi secţiunea Iertarea).
„Fii credincios până la moarte … Ţine cu tărie ceea ce ai“ (Apocalipsa 2:10 ; 3:11 )
Prin cuvintele din Apocalipsa 2:10 : „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii“ şi din capitolul 3:11: „Ţine cu tărie ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa“ s-au neliniştit multe suflete fricoase, căci din acestea au dedus că un creştin ar putea să-şi piardă mântuirea în Hristos. Dar se spune aceasta aici? O cunună este o răsplată, aşa cum arată şi alte locuri (2. Timotei 4:8 ; Iacov 1:12 ; 1. Petru 5:4 ). Ea arată recunoaşterea din partea Domnului pentru credincioşia în viaţa de credinţă şi în lucrarea pentru El. Este deci posibil ca să pierzi răsplata, dacă nu eşti credincios, dar aceasta este cu totul altceva decât pierderea vieţii eterne! Un credincios adevărat va fi mântuit, chiar dacă va fi „ca prin foc“ (a se vedea 1. Corinteni 3:15 ). Îndemnurile de a fi credincios şi de a ţine cu tărie nu sunt atenţionări cu privire la pierderea vieţii eterne, ci apeluri la responsabilitatea creştinilor, şi cununa este răsplata pe care o va primi acela care a ţinut seama de ele.
La studiul scrisorilor adresate celor şapte biserici nu trebuie să uităm că acestea nu se adresează fiecărui credincios în parte, ci se adresează întregii Adunări, care este reprezentată prin „îngerul Adunării“.
Cartea vieţii (Apocalipsa 3:5 )
„Învingătorul va fi îmbrăcat în veşminte albe şi nicidecum nu-i voi şterge numele din cartea vieţii…“ În acest verset din scrisoarea adresată Adunării din Sardes nu se face apel la întreaga Adunare, ci numai la „învingători“. Ei au parte de făgăduinţa, că numele lor nu va fi şters din cartea vieţii. Este corect ca din aceasta să tragi concluzia că un copil al lui Dumnezeu care nu învinge ar putea fi şters din cartea vieţii şi prin aceasta se poate pierde?
„Cartea vieţii“ se întâlneşte în Apocalipsa nu numai aici, ci şi în capitolul 13:8; 18:8; 20:12, 15 şi 21:27. Nu există niciun motiv să vedem în acestea mai multe cărţi diferite. În toate cazurile este vorba de unul şi acelaşi „registru“ divin, desăvârşit, în care nu sunt schimbări*. În ea sunt înregistraţi aleşii Domnului, care cred în El ca Mielul care a fost sacrificat, fie acum, fie în perioada de mântuire viitoare. Niciunde nu este vorba că cineva este efectiv şters din această carte. De aceea, concluzia scoasă din versetul de mai sus, că cineva ar putea fi totuşi şters, este falsă. Cine a fost odată înscris în această carte, acela rămâne pentru totdeauna înscris (a se compara cu Luca 10:20 ; Filipeni 4:3 ). Făgăduinţa Domnului Isus dată învingătorilor este o încurajare pentru toţi ai Săi, care ar putea fi „uitaţi“ de lume, niciodată însă nu vor putea fi şterşi din cartea vieţii!
*Este desigur clar că prin expresia „cartea vieţii“ este vorba de un mod de exprimare figurat, căci atotştiutorul Dumnezeu nu are nevoie de „cărţi“.
Dar sunt şi oameni care nu sunt înscrişi în cartea vieţii. Aceştia sunt aceia „care locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 3:10 ; 6:10 ; 8:13 ; 11:10 de două ori; 13:8, 14 de două ori; 17:2, 8), şi prin aceasta, în Apocalipsa, se referă totdeauna la cei necredincioşi, care în opoziţie cu cei credincioşi, care „îşi au cortul în cer“ (Apocalipsa 13:6 ), nu posedă o patrie cerească şi vor fi condamnaţi pentru totdeauna (Apocalipsa 13:8 ; 17:8 ; 10:15 ).
„Cartea vieţii“ din Noul Testament nu trebuie confundată cu diversele cărţi amintite în Vechiul Testament, ca de exemplu Cartea lui Dumnezeu (Exod 32:32-33 ; Psalmul 139:16 ) şi cartea vieţii (Psalmul 69:29 ). Aceste cărţi au a face cu Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, şi gândurile în legătură cu acestea nu pot fi transpuse la timpul din Noul Testament (a se vedea şi Isaia 4:3 ; Daniel 12:1 ). Evident, în această carte, sau în aceste cărţi, au fost înscrişi toţi aparţinătorii poporului pământesc al lui Dumnezeu, însă numai aceia vor rămâne înscrişi acolo, care au crezut realmente în Dumnezeul lui Israel. Aici a existat o „ştergere“. Dar în versetul citat din Apocalipsa 3:5 , Domnul Isus spune exact contrariul: „Nicidecum nu-i voi şterge numele din cartea vieţii“, tot aşa în Ioan 10:28 : „Şi nicidecum nu vor pieri niciodată.“
„Te voi vărsa din gura Mea“ (Apocalipsa 3:16 )
„Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea.“ Şi aici nu este vorba de o atenţionare din partea Domnului Isus adresată unui credincios, ci îngerului adunării din Laodiceea, care stă înaintea Lui ca reprezentant al întregii Adunării. Cele şapte adunări, ca „şapte sfeşnice“, reprezintă profetic diferite stări ale mărturiei creştinismului pe pământ, la sfârşitul cărora stă Laodiceea. Ele sunt apreciate în mod corespunzător ca „sfeşnic“ pentru Domnul Isus.
Fără a intra prea mult în detalii se poate spune că adunarea din Laodiceea dovedeşte o stare cunoscută din scrisoarea adresată adunării din Filadelfia, şi care acolo a fost lăudată, dar care aici este dispreţuită şi batjocorită. Acolo au păzit Cuvântul Domnului, nu au tăgăduit Numele Lui şi aşteptau venirea Lui. Acolo unde lipsesc aceste lucruri şi se preocupă numai cu sine însuşi şi cu bogăţia sa închipuită, în loc să se preocupe cu Domnul, există pericolul să cadă în starea îngrozitoare pe care ne-o prezintă aici Scriptura. Aici nu mai este mărturia adevărată pentru Domnul Isus şi de aceea El îi va vărsa din gura Lui ca pe ceva de care ai numai oroare şi scârbă.
Deci, aici nu este vorba de o judecată temporară (şi cu atât mai puţin de una eternă) a credincioşilor în particular, ci de condamnarea unei stări a mărturiei creştine colective pentru Domnul. Domnul nu varsă din gura Lui persoane, ci în felul acesta se desparte de mărturie ca atare. Credincioşii adevăraţi („învingătorii“), care se află în ea, primesc o făgăduinţă binecuvântată: „Învingătorului îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, după cum şi Eu am învins şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe tronul Său“ (versetul 21).
https://comori.org/diverse/poate-un-credincios-sa-isi-piarda-mantuirea/
////////////////////////////////
Ai avut parte de pocainta si credinta adevarata?
Am vazut in articolul precedent, Doar Evanghelia lui Hristos aduce mantuirea sufletului, ca pocainta si credinta sunt esentiale pentru ca orice om sa poata sa fie mantuit, nimeni nu poate ajunge in Imparatia lui Dumnezeu daca in viata lui nu au avut loc aceste 2 evenimente cruciale, daca nu s-a pocait de pacatele lui si daca nu a crezut in Domnul Isus.
Este totusi posibil ca un om sa aiba parte de experiente foarte asemanatoare pocaintei si credintei, dar care totusi sa nu fie pocainta si credinta adevarata, asta ar insemna ca acel om nu este mantuit. Biblia ne arata deosebiri clare intre pocainta si credinta falsa, pe de o parte, si pocainta si credinta adevarata, pe de alta parte.
Pocainta falsa
2 Corinteni 7.10: În adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainţa care duce la mantuire şi de care cineva nu se caieşte niciodata, pe cand intristarea lumii aduce moartea.
Pavel ne spune ca pocainta de la Dumnezeu este spre mantuire, iar aceasta pocainta se datoreaza unei intristari dupa voia lui Dumnezeu. Insa tot in acest pasaj, Pavel ne spune ca exista si o intristare a lumii, care lucreaza moarte. Aceasta intristare aduce o pocainta falsa, o pocainta care nu aduce mantuire, ci care duce la pierzare.
Ce este aceasta intristare a lumii? O mai putem numi si intristare lumeasca, o intristare izvorata dintr-o gandire omeneasca, egoista. Cateva caracteristici ale acestei pocaintei false ar fi urmatoarele:
Intristarea ta se datoreaza unor motive egoiste
Cand datorita Cuvantului citit sau auzit ai ajuns la concluzia ca ai pacatuit, te-ai intristat atunci cand ai inceput sa te gandesti care sunt urmarile pacatului tau, faptul ca: oamenii vor stii lucrurile pe care tu le-ai facut si vei fi facut de rusine, esti intristat de faptul ca vei fi pedepsit pentru pacatele tale, esti dezamagit de tine insuti, te credeai mai bun de atat, si nu iti place ca parerea buna pe care o aveai despre tine era falsa.
Vedem un exemplu foarte bun la Simon Vrajitorul: „Rugaţi-va voi Domnului pentru mine, ca sa nu mi se intample nimic din ce aţi zis.” Tot ce dorea Simon era sa nu i se intample lucrurile spuse de Petru.
Pocainta ta nu ti-a schimbat atitudinea fata de pacat
Ai avut aceasta experienta de pocainta, si ai decis sa iti reformezi viata din diverse motive (ca sa fi acceptat de cei din familia ta, care sunt toti crestini, sa fi acceptat de catre cei din Adunare, sa scapi de consecintele pacatului si de iad), insa toate aceste motive izvorasc dintr-o inima egoista, iubitoare de sine, iar daca izvorul este corupt, si ce iese din acel izvor va fi tot corupt.
Poate ca renunti pentru un timp la pacat, insa urmatoarele lucruri sunt adevarate in viata ta:
Ai renuntat doar la pacatele grosolane si vizibile, insa pacatele sinelui, interioare sunt prezente in tine ca un principiu de viata, si nici nu le observi poate (invidia, mandria, judecata, rautatea, neprihanirea de sine etc.)
Ai dorinta de a pacatui, natura ta este mereu atrasa de pacat, si tendinta ei este sa pacatuiasca in continuare, insa ce te opreste este frica pedepsei
In timpul acelei perioade de frica de iad si judecata, renunti la a mai face orice pacat, insa de indata ce scapi de acea frica, incepi sa te intorci din nou la ele
Nu exista nici o dorinta dupa sfintenia inimii, dupa asemanare cu Domnul Isus
Esti evlavios (a se citi pios) doar cand esti intr-o companie crestina, de indata ce parasesti mediul crestin, esti aproape la fel de asemanator cu cei din lume, ce te diferentiaza este faptul ca nu mai practici acele pacate grosolane (cateodata, nici acest lucru nu te diferentiaza de cei din cercul tau de prieteni din lume)
Asadar, aceasta pocainta nu ti-a schimbat parerea despre pacat, ca este urat, ca este ceva detestabil impotriva lui Dumnezeu si ca este un principiu vrajmas sfinteniei lui Dumnezeu.
Un exemplu potrivit este regele Saul:
Cand a sfarşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tau este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plans. Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decat mine, caci tu mi-ai facut bine, iar eu ţi-am facut rau.
Acesta a plans cand l-a vazut pe David, si a avut o aparenta smerenie (Tu eşti mai bun decat mine) si recunoastere a pacatului sau (iar eu ţi-am facut rau), insa aceste lucruri au fost temporare, deoarece stim ca pe urma Saul cauta din nou sa il omoare pe David.
Ai realizat ca ai pacatuit, insa nu ai cunoscut ca esti pacatos
Un om care a comis o crima si este descoperit, ii va parea rau ca a comis acea crima, deoarece va fi pedepsit, insa nu va vedea ca in adancul inimii lui el este un criminal, si nici nu il intereseaza asta, pe el il intereseaza doar ceea ce i-a adus condamnarea, si in cazul in care va fi eliberat dupa ce isi ispaseste sentinta, probabil ca el nu va mai comite crima, insa de frica de a nu fi pedepsit, nu pentru ca inima lui s-a schimbat.
In acelasi fel, un om care nu are o pocainta adevarata, va fi ingrijorat doar de pacatele lui (deoarece vor avea consecinte grave), insa nu este interesat deloc de faptul ca este pacatos, ca detine o natura pacatoasa, si ca gandirea lui este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, lui nu ii pare rau ca este pacatos, ci ii pare rau doar ca a pacatuit.
Daca ai citit aceste putine randuri si ai ajuns la concluzia ca aceasta este experienta ta, te indemn sa faci urmatoarele lucruri:
Nu trece cu vederea acest aspect, nu il nega, deoarece de el depinde destinul tau vesnic
Stai inaintea Domnului si inaintea Cuvantului Sau, si cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a te lumina
Daca in continuare observi ca asa sta situatia, nu incerca prin puterile tale sa iti creezi o pocainta autentica, nu spune ca de data aceasta vei face mai bine; vino la Isus si cere mila Lui, indurarea Lui, spune-I situatia ta, si roaga-L sa lucreze pocainta adevarata in viata ta, deoarece “pe cel ce vine la Mine (la Isus), nicidecum nu-l voi izgoni afara.”
Pocainta falsa izvoraste din motive egoiste, are la baza frica de pedeapsa, nu schimba atitudinea omului cu privire la pacat si cu privire la Dumnezeu, si aduce o reforma superficiala in viata omului.
Vazand toate acesta, nu este intentia si nici dorinta mea, ca scriind aceste lucruri, sa „intristez prin minciuni inima celui neprihanit, cand Dumnezeu Însusi nu l-a intristat” (Ezechiel 13.22), ci mai degraba sa arat prin Cuvantul Domnului care este calea adevarata catre mantuire, iar in cazul in care cineva nu s-ar gasi pe aceasta cale care duce la viata, sa vina la Dumnezeu si sa gaseasca mantuire.
Deoarece aceste putine randuri au potentialul sa fie folosite de anumiti crestini pentru a intra intr-o cercetare fara sfarsit asupra realitatii pocaintei lor, este nevoie sa mentionez anumite lucruri:
Daca cineva a avut parte de asemenea experiente si a vazut ca pocainta lui initiala (din momentul convertirii) s-ar incadra in unele din aceste puncte, asta nu inseamna neaparat ca nu a avut o pocainta biblica. Este posibil ca sa fi existat si aceste elemente ale pocaintei false, insa ele sa fi fost doar ceva incipient, ele fiind urmate de dovezi ale pocaintei biblice
Cel mai bun mod de a vedea daca pocainta ta a fost intr-adevar una biblica, nu este sa analizezi pocainta dintr-un anumit timp (poate atunci cand crezi tu ca ai fost convertit), ci sa privesti la intreg parcursul vietii tale, inclusiv la timpul prezent, si sa vezi daca pocainta ta este una biblica
Pocainta difera in intensitate de la o persoana la alta, astfel, o persoana care a trait cu totul in lume poate ca va experimenta ceva mai adanc decat cel care a trait in adunare de mic
Ultimul lucru, si poate cel mai important: nu compara convertirea ta (momentul pocaintei si al credintei) cu convertiri ale altor persoane. Dumnezeu lucreaza diferit si pe deasupra, noi toti suntem diferiti (ca temperament, ca intelect samd), tocmai de aceea convertirile pot fi atat de diferite intre ele. Cineva se poate afla sub convingere de pacat cateva zile, altul poate sa vada ca e pacatos si sa scape de convingerea de pacat (prin credinta) doar in cateva ore, altii mai putin, insa toti sunt mantuiti in acelasi mod (pocainta si credinta), in fiinta tuturora s-a produs nasterea din nou, si toti ajung sa urasca pacatul si sa iubeasca sfintenia, unii mai mult, altii mai putin
Lucrul de capatai este acela ca pocainta falsa va continua sa produca in viata celui care a experimentat-o urmarile mentionate mai sus, pe parcursul intregii lui vieti. Atitudinea lui fata de pacat va ramane aceeasi (pacatul este de dorit), nu va vedea sfintenia ca ceva esential pentru mantuire, nu va recunoaste niciodata ca este pacatos in natura lui, motivatia pentru care incearca sa traiasca o viata sfanta este frica de pedeapsa si teama de a nu fi descoperit.
Credinta falsa
Iacov 2.14: Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva sa spuna ca are credinţa, daca n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta sa-l mantuiasca?
2 Tesaloniceni 3.2: şi sa fim izbaviţi de oamenii nechibzuiţi şi rai, caci nu toţi au credinţa.
Ioan 8.31: Şi a zis iudeilor care crezusera in El: „Daca ramaneţi in cuvantul Meu, sunteţi in adevar ucenicii Mei;
Aceste 3 versete ne descopera 3 lucruri foarte importante cu privire la subiectul credinta, si anume: exista o credinta care nu duce la mantuire (Iacov 2.14), nu toti cei care marturisesc ca sunt crestini au credinta mantuitoare (despre care vorbeste Iuda in versetul 3), si credinta mantuitoare este urmata in mod automat de anumite schimbari in viata celui credincios (Ioan 8.31).
Intrebarea lui Iacov este „Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca?”, si raspunsul este evident, „Nu”, credinta care nu se concretizeaza in roade, prin fapte bune, este o credinta falsa care nu aduce mantuire. Daca exista o astfel de credinta, oare nu se cade sa ne incercam pe noi insine, pentru a vedea daca nu cumva credinta noastra este o credinta moarta?
Pavel face o afirmatie similara in 2 Tesaloniceni, si ne spune ca dintre toti cei care marturisesc ca sunt crestini, mai exact, nu toti au aceasta credinta adevarata care aduce mantuire.
Diferentele dintre credinta falsa si cea adevarata
Se ridica intrebarea, care este diferenta dintre cele doua? Exista diferente majore intre ele, si daca da, cum le putem distinge? Un raspuns la aceasta intrebare ar necesita mult mai mult spatiu decat ne permite articolul curent, insa in principal sunt 2 diferente majore: prima diferenta este interioara (si nu poate fi observata decat de persoana in cauza), iar a doua diferenta este exterioara (si poate fi observata de cei din jur).
Cu privire la diferentele interioare, credinta mantuitoare merge mai departe decat doar a crede adevarurile Scripturii, credinta mantuitoare este o incredere in Domnul Isus si lucrarea Lui, pentru mantuirea sufletului, pe cand credinta falsa se opreste doar la a crede adevarurile Scripturii, fara ca acestea sa afecteze profund fiinta omului, si fara ca ele sa aiba ca rezultat o incredere simpla, de copil, in Domnul Isus.
Vorbind de aspectele exterioare, credinta mantuitoare este in mod invariabil urmata de faptele credintei, iar credinta falsa nu aduce schimbari majore in viata celui care o are, ci numai o reforma exterioara, fara ca sa existe o schimbare radicala interioara. Acum, bineinteles ca cineva poate intreba: Unde tragi linia de demarcare, care sunt faptele care fac diferenta, si cum putem sa le judecam, noi care oricum suntem pacatosi si deschisi la greseli? Biblia este plina de “teste” prin care noi putem vedea daca a noastra credinta este adevarata sau nu, si in mod special 1 Ioan a fost scris cu acest scop in minte, ca sa vedem in ce stare ne aflam.
Inainte de a lua anumite decizii importante, sau inainte de a achizitiona ceva semnificativ, ne facem multe planuri si vrem sa fim siguri ca am facut alegerea potrivita, si totusi toate aceste lucruri sunt trecatoare; cu atat mai mult trebuie sa ne asiguram ca drumul nostru duce la cer, si ca in ziua cand Dumnezeu va descoperi gandurile inimii, nu vom fim gasiti printre cei care au avut doar o credinta moarta.
Ce groaza o sa ii apuce pe cei care toata viata lor au trait intr-o siguranta falsa, fara a se cerceta in lumina Scripturii, si care la final se vor afla printre cei necredinciosi; ei nu au realizat niciodata ca tot ce au avut a fost „o forma de evlavie, dar fara putere”, si ca „Evlavia lor este ca norul de dimineaţa şi ca roua care trece curand.” (Osea 6.4)
In Ioan 8.31, Domnul Isus se adreseaza celor care crezusera in El, si le spune care este dovada ca ei au crezut cu adevarat, si anume, continuarea in Cuvantul lui Dumnezeu. Intelegem pe baza acestei afirmatii faptul ca cel care nu continua in Cuvant (ascultare si supunere fata de Cuvant) nu are credinta adevarata. Este tragic faptul ca astazi sunt atatia crestini care marturisesc credinta, insa a caror viata este opusa principiilor Scripturii, sau a caror tendinta a vietii nu este spre ascultare si supunere fata de Cuvant.
Credinta este mai mult decat marturisire cu gura
Concluzia celor 3 versete mentionate mai sus este evidenta, si anume: marturisirea credintei (adica sa spui ca esti crestin si ca tu crezi Scriptura) nu este o dovada a mantuirii, si daca marturisirea credintei nu este urmata de faptele credintei, acea credinta este moarta si nu aduce mantuire.
Am vazut ca este posibil sa fi avut parte de o pocainta si credinsa falsa, Biblia ne invata ca exista asa ceva, si exista in Biblie si exemple de oameni care au avut acest fel de pocainta si credinsa.
Biblia, Cuvantul scris al lui Dumnezeu, alaturi de calauzirea Duhului Sfant, te poate ajuta sa vezi daca lucrurile pe care ai construit sunt de fapt de nisip, sa vezi daca ai intr-adevar pocainta si credinsa adevarata, pentru ca altfel drumul tau se indreapta cu pasi repezi spre pierzare.
http://www.vesnicia.ro/ai-avut-pocainta-credinta-adevarata/
https://ioan17.org/tag/pocainta/
///////////////////////////////
Rezultatele răstignirii
Crucea are un astfel de efect puternic, care poate aduce ajutor în fiecare zonă complicată și situație în viață, indiferent de cine suntem. Iată câteva posibilități extraordinare!
Elias Aslaksen
O viață de biruință!
Din păcate, nu mulți oameni cred într-o viață biruitoare, victorios. Mulți au încercat, dar ei l-au dat de mult timp până ca fiind absolut fără speranță. Ei nici măcar nu dau un gând mai, ceea ce nu este deloc surprinzător, atât timp cât acestea nu sunt conștienți de posibilitatea de a fi răstignit împreună cu Hristos și pe moarte în timp ce noi suntem încă în viață.
Este imposibil de a obține victoria asupra păcatului dacă nu suntem răstignit împreună cu Hristos. Nostru „omul cel vechi” – starea noastră de spirit, care a fost de acord cu păcatul și a servit păcatul în mod conștient – nu poate depăși, indiferent cât de mult încercăm să-l motiveze să-l și nu contează cât de evlavioase îl putem ajunge să apară, dar el poate fi răstignit sau scoate. Dacă noi nu credem că omul nostru cel vechi a fost răstignit, atunci o depășire, viață de biruință este imposibilă. Pe de altă parte, dacă noi credem că este răstignit, atunci este imposibil de păcat. Noi credem unul sau altul. Aceste două lucruri nu pot fi unite; ele nu pot coexista. În cazul în care crucificare este prezent, atunci păcatul este absent. Dar, dacă păcatul este prezent, atunci răstignirea nu fi avut loc.
Odihnește-te în Dumnezeu
Una dintre cele mai mari foarte lucrurile pe care le poate avea în această lume este odihnă în Dumnezeu – liniște și încredere în toate împrejurările, în toate furtunile vieții, în încercări și împotriviri, și în tot felul de situații neplăcute sau incomode. Acest lucru este destul de imposibil, fără a fi răstignit împreună cu Hristos. „Dar cei răi sunt ca marea tulburată, când nu se poate odihni, ale cărei ape aruncă noroi și murdărie. „Nu există nici o pace, zice Dumnezeul meu,” pentru cei răi. „” Isaia 57: 20-21.
Este „omul cel vechi”, care este atât de imposibil și agitat și care nu pot fi în stare de repaus. El este atât de nerăbdător pentru că el are atât de mult pentru a proteja și atât de mult este frica de a pierde. El este, de asemenea, plin de neîncredere și suspiciune. Pentru că omul cel vechi este condamnat la moarte, el este întotdeauna plină de frică și neliniște constantă.
Așa că, ne putem lăuda cu adevărat Dumnezeu pentru această soluție minunată și răscumpărare răstignit împreună cu Hristos! În cele din urmă, există odihnă, pace și securitate. Apoi intrăm în odihna în Dumnezeu – genul de odihnă care a permis lui Isus să doarmă în partea din spate a barca în timpul furtunii de pe Marea Galileii.
creștere spirituală personală
Creșterea spirituală este imposibilă în cazul în care carnea nu este răstignit. Dacă nu suntem răstignit împreună cu Hristos, suntem în carne și în condițiile legii. Atunci noi suntem robi ai legii, sclavi ai păcatului – dezvoltarea noastră vine într-un impas. Desigur, putem dezvolta în cunoașterea Bibliei și alte cunoștințe; putem învăța cum să facă un spectacol bun, cum să vorbească bine și de ai impresiona pe alții, dar creșterea noastră spirituală este complet inexistentă. doar păcătuim și primim iertarea, păcatul și pentru a primi iertare, la nesfârșit.
Este de la sine înțeles că, atâta timp cât omul cel vechi trăiește, vechile necazuri vor veni de timp și de timp din nou – exact opusul de creștere și dezvoltare. Numai atunci când ne-am văzut – prin credință – ca agățat pe cruce împreună cu Hristos, avem cu adevărat orice posibilitate de creștere spirituală.
Creștere în biserica Dumnezeului celui viu
Există un cântec care conține o expresie semnificativă, „Când carnea este pe cruce … atunci slava Sa și unicitatea Lui achiziționăm.” Și într-un alt cântec, „Ce binecuvântare să se întâlnească unul cu altul, când trupul a fost răstignit.” Atunci rezultatul este zidire și orice alt lucru bun. Apoi, relațiile personale, care sunt cel mai dificil lucru de toate, să devină cu adevărat binecuvântată între sfinți.
La fel ca un individ nu poate face nici un progres, fără a fi pe cruce, cu tot ceea ce este el însuși, nici nu poate biserica să crească împreună – creșterea organismului – cu excepția cazului în fiecare membru în parte este răstignit. Cu alte cuvinte, biserica Dumnezeului celui viu, trupul lui Hristos, constă numai din acele suflete care sunt și cei care devin răstignit împreună cu Hristos. Cei care nu sunt răstignit nu pot participa la creșterea organismului. Omul vechi uncrucified previne creșterea.
Un fragment din cartea „Am fost răstignit împreună cu Hristos”, scrisă de Elias Aslaksen, publicat pentru prima dată în limba norvegiană, în ianuarie 1937 prin „Skjulte Skatters Forlag.”
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag
https://crestinismactiv.ro/rezultatele-rastignirii-l
///////////////////////////////////////
Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi?
AUREL GHEORGHE
”Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” (2Petru 3:9-12)
Un mesaj de la Domnul care încearcă să dea răspunsul acestei profunde întrebări…
https://trezireazi.com/2017/07/20/ce-fel-de-oameni-ar-trebui-sa-fiti-voi/
//////////////////////////////////////
Dumnezeu nu întârzie!
In obișnuitul peisaj evanghelic, cam de când lumea, unul dintre personajele creștine care nu lipsește cam în nici o biserică este credinciosul pe care mie îmi place să îl numesc „întârziatul”. El are obiceiul de a întârzia la liturghie, parcă nu se simte în largul lui dacă nu ajunge cu cinci-zece minute (la unii chiar mai mult) după începere.
Nu vorbesc aici despre aceia cărora li s-a mai întâmplat uneori să întârzie, ci despre aceia care întârzie „din principiu”. Evident, motivele întârzierii variază de la caz la caz, nu încerc să spun că toți cei care obișnuiesc să facă asta ar trebui „băgați în aceeași oală” (spre exemplu, sunt oameni care întârzie pentru că ies de la locul de muncă la o anumită oră și nu pot ajunge în timp la Adunare – nu despre ei vorbesc, ba chiar astfel de oameni sunt de lăudat pentru efortul pe care îl fac).
Mă adresez aici cu privire la cei care ar putea, cu un efort minim, să ajungă la timp. Și ceea ce vreau să spun cu această ocazie e un lucru care ar trebui să motiveze astfel de persoane să își revizuiască atitudinea și să își schimbe obiceiul. Da, nu se vorbește în Biblie despre întârziatul la biserică, dar putem să deducem din câteva texte biblice care ar trebui să fie atitudinea noastră în ce privește punctualitatea.
Când citim despre lucrarea Domnului în lume, în favoarea oamenilor, observăm că El nu are obiceiul să întârzie, ci că lucrează mereu la timp. Apostolul Petru spune că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii” (2 Petru 3:9). Pe Habacuc îl anunță Dumnezeu că profeția primită are o vreme hotărâtă (Habacuc 2:3), iar autorul epistolei către Evrei ne vorbește despre punctualitatea lui Dumnezeu când spune că „Cel ce vine va veni și nu va zăbovi (întârzia)” (Evrei 10:37).
Cel mai bine se reflectă acest adevăr în venirea în lume a lui Hristos, care s-a realizat la timp, nu mai târziu decât trebuia: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…” (Galateni 4:4). Hristos a afirmat această punctualitate a lui Dumnezeu în realizarea planului său spunând că venind în lume „s-a împlinit vremea” (a venit timpul). Ba mai mult, chiar în desfășurarea unor evenimente în ceea ce Îl privea a căutat să se sincronizeze spunând în unele situații că nu e timpul potrivit: „nu Mi s-a împlinit încă vremea” (Ioan 7:8).
În esență, ceea ce vreau să surprind este ideea că Dumnezeul căruia ne închinăm (și Hristosul prin care ne închinăm) e unul al timpului potrivit, care nu întârzie niciodată și trebuie cinstit în același fel.
În acest punct ar trebui să ne întrebăm în ce măsură reflectă atitudinea noastră în închinarea comună acest adevăr. Închinarea ta și a mea în biserică nu se rezumă la rugăciune, cântare etc, ci include și unele aspecte care s-ar putea să le considerăm nu prea importante, precum punctualitatea.
Probabil că cineva ar întreba ceva de genul: „Dar nu e suficient că vin?” Aș vrea să ne aducem aminte că nu venim la liturghie în primul rând pentru a satisface un pastor/preot, familia, biserica, ci pentru a ne închina lui Dumnezeu în împărtășire frățească.
Reflectă obișnuința de a întârzia fără motiv respectul și închinarea de care Dumnezeu este vrednic?
Alex Ghiță, pentru Edictum Dei
Sursa Stiri crestine
https://www.misiuneagenesis.org/2021/09/dumnezeu-nu-intarzie/
////////////////////////////////////////
Judecata Potopului și restaurarea
Daniel Gherman
Istorisirea potopului zis „al lui Noe”, din Geneza 7-8, arată multe detalii despre felul în care Dumnezeu a hotărât și administrat această pedeapsă extremă pentru răutatea extremă a oamenilor din acel timp. De asemenea, vedem și în ce fel Dumnezeu a acordat omenirii o nouă șansă.
Aflăm iarăși că Noe era un om neprihănit, ni se dau detalii despre intrarea în corabie, despre închiderea ușii, despre durata ploii, despre retragerea apelor și a uscarea pământului, despre salvarea animalelor și a oamenilor, despre primele jertfe și despre noul legământ între Dumnezeu și oameni.
La fel va fi când va veni fiul omului
Matthew 24:34–39 BDC
Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri. *Mat. 16:28; Mat. 23:36; Mark 13:30; Luke 21:32
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. *Ps. 102:26; Isa. 51:6; Jer. 31:35, 36; Mat. 5:18; Mark 13:31; Luke 21:23; Heb. 1:11
Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. *Mark 13:32; Acts 1:7; 1Thes. 5:2; 2Pet. 3:10. **Zech. 14:7
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, *Gen. 6:3-5; Gen. 7:5; Luke 17:26; 1Pet. 3:20
şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
Mat 24:3
Noe a fost admis în mijlocul de scăpare prin credință:
Hebrews 11:7 BDC
Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. *Gen. 6:13, 22. **1Pet. 3:20. †Rom. 3:22; Rom. 4:13; Php. 3:9
Heb 11:
Neprihănirea ce o putem primi și noi este prin credință.
Toate celelalte suflete au mai primit o șansă să vadă ce puteau obține prin credință:
1 Peter 3:19–20 BDC
în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, *1Pet. 1:12; 1Pet. 4:6. **Isa. 42:7; Isa. 49:9; Isa. 61:1
care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. *Gen. 6:3, 5, 13. **Heb. 11:7. †Gen. 7:7; Gen. 8:18; 2Pet. 2:5
1 Pet
Cu toate acestea ne spune Domnul că nu i-a cruțat
2 Peter 2:4–6 BDC
Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; *Job 4:18; Jude 1:6. **John 8:44; 1John 3:8. †Luke 8:31; Rev. 20:2, 3
dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; *Gen. 7:1, 7, 23; Heb. 11:7; 1Pet. 3:20. **1Pet. 3:19. †2Pet. 3:6
dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, *Gen. 19:24; Deut. 29:23; Jude 1:7. **Num. 26:10
2
2 Peter 2:9 BDC
înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: *Ps. 34:17, 19; 1Cor. 10:13
2 Pet
Noi trăim tot timpul lângă binecuvântarea lui Dumnezeu și toate elementele naturii pot deveni și mijloace de judecată. Apa controlată dată viață, apa dezlănțuită devine potop fatal. Focul controlat aduce confort, bucurie, dar căldura necontrolată aduce secetă, pârjor, și focul necontrolat aduce distrugere totală.
Potopul a durat exact 365 de zile (un an solar), prezentate în forma a 354 zile (an lunar) plus 11 zile. A fost un an al pribegiei pe ape, un an de exil în pustiul apelor, un fel Exod, dintr-o lume a păcatului într-o lume nouă, a unei noi oportunități.
Genesis 8:1 BDC
Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. *Gen. 19:29; Exod. 2:24; 1Sam. 2:19. **Exod. 14:21
Uneori Domnul își aduce aminte mai repede: Avraam cu Lot
Genesis 19:29 BDC
Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. *Gen. 8:1; Gen. 18:23
Gen
Mai mult cu Noe 365 de zile
Și mai mult robia egipteană 300 de ani:
Exodus 2:24 BDC
Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. *Exod. 6:5. **Exod. 6:5; Ps. 105:8, 42; Ps. 106:45. †Gen. 15:14; Gen. 46:4
2 Peter 3:8–9 BDC
Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. *Ps. 90:4
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. *Hab. 2:3; Heb. 10:37. **Isa. 30:18; 1Pet. 3:20; 2Pet. 3:15. †Ezek. 18:23, 32; Ezek. 33:11. ††Rom. 2:4; 1Tim. 2:4
Descrierea potopului este urmărită cu atenție, după o schemă „în oglindă”:
7 zile anunțate până la potop (7:4)
7 zile așteptate (7:10)
40 zile de ploaie și inundații (7:17a)
150 zile de domnie a apelor (7:24)
150 zile de retragere a apelor (8:3)
40 zile de așteptare pe Ararat (8:6)
7 zile după trimiterea corbului și porumbelului (8:10)
7 zile după trimiterea porumbelului (8:12)
Au fost salvate toate animalele, dar mai multe din cele considerate curate: anume șapte perechi de fiecare, în vreme ce din cele necurate, doar câte o pereche. Salvarea bogăției lor genetice s-a făcut prin asigurarea supraviețuirii fiecărui soi de animale. Animalele de uscat și păsările – mari și mici au fost salvate în corabie, în vreme ce peștii și reptilele marine, evident au supraviețuit în oceane.
Animalele curate au avut o pondere mai mare față de cele necurat în arcă ca să vedem că Domnul face deosebirea între ce este curat și ceea ce este necurat.
Se pare că Noe și fii au stat separat, iar soția lui și nurorile au stat separat. La ieșirea din corabie, însă ei au ieșit din nou ca perechi, ca familii separate. Domnul a închis ușa corăbiei ca apa și furtuna să nu intre, și nici Noe și ai lui să nu vadă dezastrul de afară.
Schimbarea sorții începe cu îndurarea Domnului care „își aduce aminte” de Noe. Peste apele potopului, ca la creație, bate un vânt adus de Dumnezeu, in , asemenea Duhului Sfânt din .
Priceperea lui Noe, dar și relația lui bună de cooperare cu animalele s-a văzut în felul în care Noe a fost ajutat de un corb și de un porumbel, o pasăre neagră și o pasăre albă (posibil), o pasăre din categoria improprie mâncatului sau jertfei („necurată”) și o pasăre curată. Corbul zboară departe, dar se hrănește cu cadavre, pe când porumbelul zboară și el departe, dar știe să se întoarcă înapoi. Columbofilii știu bine lucrul acesta. Vestea bună a porumbelului (hayonah) care s-a întors cu o ramură de măslin, indică o anume asemănare cu salvarea dată de Dumnezeu prin Noe (Noah). Aici Moise face un joc de cuvinte, între Noe și yona (porumbel), care apare și în altă carte din Biblie, între profetul Iona, ca aducător de vești în Ninive, și yonah, porumbelul.
Din animalele curate Noe aduce o jertfă complexă, care este și de ispășire și de mulțumire. Biblia spune că Dumnezeu apreciază această închinare în mod deosebit și promite să nu mai adauge alt potop la blestemul din Geneza 3. Acceptarea jertfei lui Noe ne aduce aminte de acceptarea jertfei lui Abel, deci cu Noe omenirea era pe un drum bun. Noe, noul Adam, știa cum trebuie să fie închinarea adevărată.
În ce privește legământul Domnului, El arată că omul a rămas rău în pornirile sale, dar nu mai spune că este extrem de rău, așa cum a zis mai înainte, în Geneza 6. El spune că nu va mai urma altă catastrofă, ci anotimpurile și ciclurile zi-noapte, precum și activitățile de sozon ale oamenilor (semănat, seceriș, etc.), vor continua neîncetat „câte zile va avea pământul”. Expresia este aceeași cu cea folosită și pentru oameni. Aceasta înseamnă că, totuși, pământul va avea un sfârșit, cândva, că zilele lui sunt numărate.
O jertfă de bun miros Domnului este când ajuți pe lucrătorii Domnului:
Philippians 4:18 BDC
Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. *Php. 2:25. **Heb. 13:16. †2Cor. 9:12
Aplicatii:
De unde au venit apele la potop, 7:11-12? Unde s-au retras ele?
Cât de sus s-au înălțat apele? Cât de înalți erau munții atunci, 7:18-22?
Conform experienței lui Noe, care sunt caracteristicile unui bun început? Ce calități arată Noe în timpul acestei restaurări? De ce trebuie să țină seama închinarea adevărată?
În corabie animalele au urcat în perechi, dar oamenii s-au suit în două grupuri: Noe și fiii săi, soția lui Noe și nurorile ei (7:13, 8:18). Cum credeți că au folosit timpul în corabie? Ne spune ceva despre unitatea familiei și comunicare?
De ce a închis Dumnezeu ușa corăbiei, 7:16?
De ce i-a plăcut lui Dumnezeu jertfa lui Noe, ce importanță are pentru noi, 8:18-22?
https://sermons.logos.com/sermons/352232-judecata-potopului-si-restaurarea
////////////////////////////////////////////
Domnul nu întârzie
Posted Mihai Sârbu
“Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.“ (2Petru 3:9)
nuintarzieCuvântul făgăduință se explică prin: 1. promisiune statornică; 2. juruință; 3. angajament; (DEX). În termeni populari înseamnă “cuvântul de onoare” al unei persoane faţă de o altă persoană. Ce responsabilitate trebuie să ai ca să nu arunci vorbele în vânt! Când vine vorba de Dumnezeu şi de Cuvântul Său, acesta înseamnă infailibil, altfel spus: “Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur.” (DEX). Ce diferenţă! Oamenii fac promisiuni şi ca să convingă spun: “pe cuvânt de onoare” în timp ce la Dumnezeu totul este DA! Şi Amin! Mesajul de astăzi se referă din nou la “agenda zilei,” adică la revenirea Domnului Isus. Este un subiect fierbinte animat de evenimentele ce se petrec în lume sub ochii noştri. Este vorba de: Decizia Curţii Supreme a SUA privind redefinirea familiei; Hotărârea CEDO cu privire la drepturile homosexualilor şi lesbienelor; Inaugurarea la Detroit, MI a statuii Satanei şi a închinării la el precum şi de alte lucruri adiacente. Se pare că Dumnezeu a fost scos total din ecuaţia majorităţii oamenilor şi a deciziilor lor. Ei fac ce vor în timp ce Creatorul “tace.” Oare aşa să fie? Aşa a fost şi în perioada dintre Vechiul şi Noul Testament şi nu numai. Însă, ia aminte că în timp ce Dumnezeu se pare că tace, El de fapt pregăteşte cea mai mare biruinţă. Este absolut sigur că: “Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi “Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37) şi este la fel de adevărat că: “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii” (2Petru 3:9). El – care nu poate să mintă – Îşi va ţine Cuvântul până la sfârşit. Oare de ce? Pentru că:
- A conceput un plan. Plan care a fost început dar care trebuie dus la bun sfârşit. Întreaga lucrare a lui Dumnezeu se desfăşoară: “după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Ef.3:10-11), plan prin care: “a binevoit să ne descopere taina voii Sale” şi pe care L-a conceput: “ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.” (Ef.1:9-10). Ce clare sunt lucrurile! Proiectul veşnic al Creatorului se traduce în faptul că: “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). El include toate stările posibile: de la păcat la har; de la iad la rai; de la pierzare la mântuire; de la moarte veşnică la viaţă veşnică. E aproape imposibil să înţelegi de ce omul respinge cea mai generoasă ofertă de sub soare şi alege dezastrul şi chinul veşnic, însă la fel au procedat şi contemporanii Domnului Isus când: “au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei.” (Luca 7:30). Dar noi ştim deja că bătălia este câştigată anticipat. Dumnezeu proclamă cu tărie că:. “tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11). Alege astăzi viaţa veşnică, alegând planul lui Dumnezeu privind mântuirea şi salvarea ta oferite în dar prin Domnul Isus. Proiectul conceput de Creator se apropie de faza finală. Ascultă mărturia omului lui Dumnezeu care a găsit eliberare şi proclamă cu convingere: “Credinţa mea eu o zidesc / Pe Cuvântul sfânt şi ceresc. / Altceva trece ca spuma, / Hristos ca stâncă-n veci va sta. / Cine-n El se încrede / Pe nisip nu mai zideşte.” (# 264 – C.Ev.). Nu refuza mâna întinsă şi primeşte iertarea Lui! Este tot ce ai nevoie chiar acum.
- A făcut o promisiune. Domnul nu întârzie pentru că a promis că se va întoarce: “Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2-3). Câtă mângâiere la gândul acesta. Ca promisiunea să fie certă, Fiul lui Dumnezeu o repetă: “Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:18). Teologia revenirii Domnului Isus este foarte bine marcată în Noul Testament. Zeci de versete biblice vin să confirme acest adevăr. Scriitorul epistolei către evrei proclamă acest lucru când scrie că: “Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Este ca o telegramă de avertizare menită să trezească la realitate pe cei ce au aţipit în ce priveşte întâlnirea cu Domnul. Nu mai vorbim de Apocalipsa unde Apostolul iubirii repetă de mai multe ori mesajul Celui ce vine: “Eu vin curând!” (3:11, 22:7,12,20). Face asta, ca să nu mai existe nici un fel de îndoială cu privire la evenimentul cosmic al confruntării cu Cel Viu în vecii vecilor. Promisiunea este adevărată; Isus se întoarce! Ia aminte la mesaj: “Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea” (Apoc.1:7). Iar poetul creştin întăreşte Cuvântul spunând cu toată convingerea: “Mi-a spus Isus şi Mi-a promis / Prin al Său sfânt Cuvânt. / Se duce să-mi gătească loc / În Cer locaşul sfânt.” (# 603 – C.Ev.). Este sigur că vine! Ce faci tu: te cutremuri sau te bucuri?
- A plătit preţul. Am vrut iniţial să scriu “un preţ” dar m-am răzgândit pentru că fiind vorba de mântuirea omului nu există decât un singur termen: “preţul.” Iar preţul a fost cel suprem. Dumnezeu a avut un singur Fiu care Şi-a dat viaţa pentru noi fiind: “străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” (Isaia 53:5). Oare cât de mare a fost dezastrul generat de păcat că L-a determinat pe Dumnezeu la o decizie fără egal în univers: “a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Un Dumnezeu drept a trebuit să pedepsească păcatul. A pus în cântar omenirea vizavi de Singurul Lui Fiu şi a ales să rezolve dreptatea Lui prin dragostea Lui trimiţând în lumea noastră pe Domnul Isus: “să se nască şi să crească să ne mântuiască.” (Colind creştin). Iată de ce Dumnezeu: “are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.“ (2Petru 3:9). Fiindcă preţul plătit pentru răscumpărarea omului din păcat şi moarte a fost imens, Dumnezeu în dragostea Lui este interesat ca un număr cât mai mare de oameni să se pocăiască. El se uită şi în dreptul tău deoarece te iubeşte mult de tot şi te vrea în glorie împreună cu cei răscumpăraţi. Întrucât Dumnezeu nu putea face mai mult decât să dea pe Fiul Său la moarte pentru salvarea ta, rămâne în responsabilitatea ta să decizi ce vei face. Însă nu uita ce spune poetul: “Trăieşti o viaţă – viaţa ta / E una, numai una / Oricum ar fi, tu nu uita / Cum ţi-o trăieşti vei câştiga / Ori fericirea-n veci prin ea / Ori chin pe totdeauna.” (Traian Dorz – O om). Preţul a fost plătit în întregime. Mingea este în terenul tău. Dumnezeu încă mai are răbdare cu tine şi te invită să-ţi faci socotelile şi să răspunzi. Dar înainte de a o face, adu-ţi aminte că: “sus, la Golgota, pe cruce, / cu pieptul de-o lance străpuns, / la tainica vremii răscruce, / ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.” (Costache Ioanid – Dar sus la Golgota). Pocăieşte-te omule, oricine ai fi! Dar astăzi nu mâine.
RUGĂCIUNE
”Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!”(Ps.119:38)
https://www.newliferomanianchurch.com/domnul-nu-intarzie/
/////////////////////////////////////////
2 Petru 3;9. Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui,…
by john Fischer
2 Petru 3;9. Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.
Ap, Petru le scrie unor credinciosi care puneau la Indoiala venirea a doua oara a Domnului Hristos.Sau cel putin Intarzierea Lui.Pe vremea aceia ca si In zilele noastre se gasesc destui daca nu chiar cei mai multi care participa la strangerea celor rascumparati dar care pun la Indoiala Cuvantul lui Dumnezeu.Am Intalnit din acestia deaceia spun.Apoi, sunt unii care sustin ca Domnul Isus va veni si a treia oara. L-am Intrebat pe unul cum si dece a treia oara? Si el mi-a spus ca; odata vine pentru evrei si altadata pentru biserica.Cata ratacire dela Cuvantul lui Dumnezeu.Nu gasim decat prima data cand a Infaptuit mantuire si a doua oara cand se v-a Intalni cu cei rascumparati ai Lui pe norii Cerului. Iata ce Invataturi circula prin Adunari, Biserici.Petru a fost Indrumat de Duhul Sfant, sa spuna acestor sceptici ca;La Dumnezeu timpul nu e asa cum Il socotim noi aici pe pamant. In versetul 8 Petru le atrage atentia In privinta aceasta;8. Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi.
In decursul Istoriei Biserici sau gasit Intotdeauna si unii care se credeau ei ca cunosc, stiu mai mult decat Dumnezeu ne-a lasat scris spre cunoastere.Si azi gasesti printre credinciosi unii care se considera ei ca cunosc toate. Am Intalnit pe unii dintre acestia care se credeau ca stiu totul.Unul dintre acestia trebuia sa apostrifeze pe oricare frate care Incerca sa spuna din gandurile pe care le desprinde din citirea Cuvantului.Adica, daca nu era dupa gandirea acestuia care se credea a tot stiitor, trebuia ca Fratele sa taca.Este asta o atitudine de unul calauzit de Duhul lui Dumnezeu? Las pe fiecare In parte sa analizeze pentru el personal.Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, multe sunt fagaduintele Lui Dumnezeu aratate In Cuvantul Sau pentru cei rascumparati ai Lui. Una este aceasta pe care Ap, Petru o aduce Inaintea acelora din vremea lui dar si a noastra a celor de azi anume;Ca ce a fagaduit va si Implini. Ce a fagaduit El? Ca Domnul Isus va veni din nou sau v-a fi trimis de Tatal sa culeaga pe cei rascumparati ai Lui.
Advertisements
REPORT THIS ADPRIVACY
Iata ce garantie da Mantuitorul celor rascumparati ai lui;Ioan 14;3. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.v-a fi o vreme cand toate lucrurile se vor Incheia definitiv. Aceasta vroia Ap, Petru sa le faca cunoscut acestora care puneau la Indoiala venirea Mantuitorului.Domnul nu intarzie.Noua ca oameni ni se parea ca Intarzie. In vederea noastra sunt ani decand a fost scrisa Scriptura. Si iata zic ei ,ca nu a mai venit.Dar Petru este destul de explicit In privinta timpului care nu se compara la Dumnezeu cu ce gandim noi.Apoi, Cuvantul ne mai arata ca; Gandurile lui Dumnezeu nu sunt ganduri ca ale noastre.Isaia 55;8. “Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul.Si Isaia In versetul 9 aduce Inaintea lor o comparatie ca sa realizeze ei diferenta Intre gandirea lor dar si a unora dintre noi ca, gandirea noastra nu e ca a lui Dumnezeu. Personal nu I-mi pasa cand va veni Mantuitorul. Dece nu I-mi pasa? Pentruca sunt In asteptarea Intalniri cu Scumpul meu Mantuitor In orce clipa.
Sa vedem ce le spune Mantuitorul ucenicilor Lui;Marcu 13;35. Vegheati, dar, pentru ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cantarea cocosilor, sau dimineata. Cuvantul ne arata diferite situatii si In vechiul Testament dar si In Noul Testament cu privire la-Miezul nopti- Indraznesc sa spun ca este un timp cand poti fi luat prin suprindere.Si pilda celor zece Fecioare ne arata ca Mirele nu anunta venirea Lui.Matei 25;6. La miezul noptii, s-a auzit o strigare: “Iata mirele, iesiti-i in intampinare!” Domnul Isus va avea timpul Lui stabilit de Tatal Sau cand sa vina si sa culeaga pe ai lui, pe Mireasa.Am spus cu alta ocazie despre Mirele In cultura evreiasca cine decide timpul cand sa mearga sa-si ia Mireasa dupa ce a cunoscut-o si s-a logodit. Cuvantul ne vorbeste de aceasta logonda.Pavel e cel care o aduce In atentie aceasta logonda. 2 Corinteni 11;2.In continuare Petru spune;Domnul nu intarzie. Iata dece trebuie sa fie In asteptare toti cei care sunt logoditi cu El.
Personal spun ca nu sunt interesat cand v-a veni Mantuitorul. Intrebarea este; Cum vom fi noi cei care pretindem ca suntem parte din ai Lui, din Mireasa Lui?Suntem In asteptarea Mirelui?.Dumnezeu are un timp stabilit cand Ii v-a spune; Fiule, dute sa Iti iei pe cei pentru care ai platit pretul. Sau, I-mi place enorm acest nume de Mireasa Mirelui.Dece? Pentruca arata o intimitate speciala.Cantarea Cantarilor ne spune ceva despre aceasta intimitate.Indraznesc sa spun ca; Acestia care Ii arata Cuvantul cum cred unii.nu au credinta data de Dumnezeu ca dar. Ei se bazeaza sau folosesc credinta care nu se ocupa cu mantuirea. Spuneam cu alta ocazie ca este o credinta biologica cu care ne nastem. Pe aceasta o aduc acestia Inainte. ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, Partea aceasta a versetului produce printre cei ce se aduna la un loc confuzie.Ca adica, Dumnezeu doreste ca nici unul sa nu piara.Asa este, numai ca trebuie sa armonizam ceia ce citim aici cu restul pe care Cuvantulu ne aduce Inainte pe acest subiect anume;
Advertisements
REPORT THIS ADPRIVACY
Cine sunt cei care s-ar Incadra In acest cuvant, niciunul?Avem ceva spus de Insusi Domnul Isus cu privire la acest cuvant care face lumina In a Intelege. Ioan 18;9….”N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.” Opservam aici din nou acest cuvant, Niciunul.Si mai sunt locuri pe care le putem vedea In privinta acestui cuvant. Apoi un alt cuvant care creiaza confuzie la fel ca acesta este toti.Am scris cu alta ocazie despre acest cuvant toti cum trebuie Inteles. Sau cum Il Inteleg eu.Am sa dau numai locul care arata cu claritate.Fapte 13;48.Este bine sa citim cu atentie ca sa putem cat de cat sa intelegem ce vrea Dumnezeul nostru sa ne Invete. Apoi, sa ne debarasam de a citi Cuvantul cu idei preconcepute de alti. Sa nu fiu Inteles gresit. Nu spun ca nu e bine sa platim atentie si la ce spune un frate sau altul. Dar nu mai nainte de a trece ceia ce auzim sau citim prin ceia ce gasim In Cuvant. Cu alte cuvinte sa avem acoperire de Cuvant.Personal Inteleg din armonizarea Cuvantului citit, ca aceste cuvinte de fata -niciunul si toti- nu fac referire la Intreaga lume. sa nu piara,din cei pe care mi-ai dat Tu Tatal Meu. ci toti sa vina la pocainta.
Din nou, cine sunt acestia toti care Dumnezeu vrea sa vina la pocainta? Cei pe care Dumnezeu II directeaza catre Fiul Sau. Asa citim In,Ioan 6;44.Acest verset ne arata destul de clar ca nu e unul care sa vina la sursa de viata spuneam altadata la Domnul Isus fara ca Dumnezeu sa intervina.Trebuie citit cu atentie si Fratii care au o alta gandire sa o testeze cu acest verset;Ioan 6;44 Spuneam cu alta ocazie bazat pe Cuvantul scris care este da si amin ca;Daca Dumnezeu ar vrea si oamenii nu vor, atunci avem deaface cu un “dumnezeu” care nu e a tot puternic. Dumnezeul Scripruri este Suveran care Implineste toate atributele lui de Creiator.Stiu ca sunt unii care vantura ideeia de liber arbitru sau freewil. Cu alte cuvinte, daca Dumnezeu vrea si omul nu vrea atunci “dumnezeu” e neputincios. in fata omului.Am adus In atentie cu alta ocazie relatia Intre Stapan si Rob.Omul oricare ar fi el nu e liber.Spuneam ca,Cuvantul ne vorbeste de doua categori de robi. Unii care sunt robi ai pacatului,iar alti mantuiti care au trecut In posesia altui Stapan.Acestia se numesc;Robii ai lui Hristos.Dece, pentruca si Intrun caz si altul omul nu face ce vrea el.
John Balarie
Los Angeles California!
2 Petru 3;9. Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui,…
////////////////////////////////////////
Poporule, în timp ce sabia se îndreaptă asupra ta, eu sun din trâmbiţă: POCĂIREA, căci „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2Petru 3/9) Fiindcă ai auzit sunetul trâmbiţei şi nu te-ai trezit/spălat, prin botezul în moartea lui Iisuss (Rom. cap.6), nu te-ai născut din nou (Ioan, cap.3) şi… nu te-ai ferit, vei suferi toată veşnicia; Când zic celui rău: “Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul. SPUNE, dar, fiul omului, casei lui Israel: “Voi cu drept cuvânt ziceţi: “Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?” SPUNE-LE: “Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” Ezechiel, 33/8-11)- deci şi noi, toţi
https://informatii-agrorurale.ro/poporule-in-timp-ce-sabia-se-indreapta-asupra-ta-eu-sun-din-trambita-pocairea-caci-domnul-nu-intarzie-in-implinirea-fagaduintei-lui-cum-cred-unii-ci-are-o-indelunga-rabdare-pentru-voi-s/
////////////////////////////
MEDITATII BIBLICE ZILNICE 11 IUNIE 2023
June 11, 2023 by ioan17
DOMNUL ESTE APROAPE
11 IUNIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditat…/featured%C3%8E
Să faceți aceasta spre amintirea Mea.
1 Corinteni 11.24
Cina Domnului ne prezintă faptul că El nu este aici – noi vestim moartea Domnului până când El va veni – iar unul dintre motivele pentru care El nu Se află aici este că lumea L-a respins: „A fost pus în numărul celor fără de lege“. Numele Lui a fost șters din linia regală a lui David și înscris pe crucea Sa. Da, numele de Isus din Nazaret a fost pus laolaltă cu numele tâlharilor și al ucigașilor.
Noi vestim moartea Domnului până când El va veni din nou. La cina Sa, noi vestim faptul că suntem identificați cu Cel pe care lumea L-a răstignit; ne identificăm cu El fiindcă Îl iubim. El ne-a făcut ai Săi printr-o dragoste infinită, prin care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. Cât de repede uităm acest lucru! Dacă El ar apărea în mijlocul nostru și ne-ar arăta coasta și mâinile Sale străpunse, așa cum a făcut înaintea ucenicilor Săi, în ziua învierii, dragostea Lui ar fi fără îndoială o mare realitate pentru noi. Însă, din cauza instabilității noastre, faptul că nu-L vedem conduce la a nu ne preocupa cu El. Știind acest lucru, Domnul a instituit cina Sa, care trebuie să ne reamintească în mod constant de o dragoste care a fost mai tare decât moartea.
Astfel că, aflați la cina Sa, Îl urmărim cu gândurile în drumul Său până la Golgota. Îl vedem acolo atârnând pe cruce pentru noi, fără nicio lumină care să strălucească asupra Lui dinspre cer și fără niciun prieten care să-l mângâie dinspre pământ. Auzim strigătul Lui, pe care oamenii l-au luat în derâdere și la care cerul n-a dat niciun răspuns. Apoi, în cele din urmă, El moare. Prințul Vieții atârnă mort pe o cruce, pentru noi. Trupul Lui a fost dat acolo pentru noi și sângele Lui a fost vărsat acolo pentru noi. Despre aceasta vorbesc pâinea frântă și paharul de vin: Hristos, mort pentru noi. Avem nevoie de cina Sa pentru a-L avea mereu, pe El și dragostea Sa, proaspăt înaintea sufletelor noastre. Dacă ar fi aici, n-am avea nevoie de acest lucru; însă, fiindcă Domnul este absent, avem nevoie de el.
- T. Mawson
SĂMÂNȚA BUNĂ
11 IUNIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featuredÎ
Mare este taina evlaviei! … „Cel care S-a arătat în trup a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost vestit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.“
1 Timotei 3.16
Taina evlaviei
Centrul și conținutul învățăturii și practicii creștine este o Persoană: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Prin întruparea Lui, prin viața Lui trăită pe pământ și prin moartea Sa pe cruce, El ni L-a descoperit pe Dumnezeu. Ne-a arătat că Dumnezeu este dragoste și ne iubește atât de mult, încât nu vrea ca noi să mergem în pierzare. Pentru că Dumnezeu dorește să ne scape de pedeapsa veșnică, L-a trimis pe unicul Său Fiu pe pământ și L-a dat la moarte…………………………………………………………………………..Cont. aici … https://ioan17.org/2023/06/11/meditatii-biblice-zilnice-11-iunie-2023/
////////////////////////////////
ZIUA DOMNULUI VA VENI CA UN HOT NOAPTEA – 1 TES.5:2.
de Cezar Câmpeanu
*
SA NU UITAM:
– Ca venirea Domnului este foarte aproape;
– Ca venirea Domnului va avea loc intr-un moment cand oamenii nu se mai asteapta.
– Ca Dumnezeu nu este cuprins in timp si spatiu;
– Sa ne pregatim in vederea apropiatei reveniri a Domnului nostru;
– Dragostea si ascultarea fata de Dumnezeu si dragostea cu care suntem datori unii fata de altii;
– Ca in timpurile din urma, timpuri pe care le traim, vor veni invatatori mincinosi, prooroci mincinosi si Hristosi mincinosi, ca sa ne insele. Dar daca vom fi treji, nu vom fi inselati de nimeni;
– Ca “Domnul…doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta;”
– Ca Domnul doreste ca toti credinciosii sa fie una. Nu o unitate ecumenica, ci una in El. Noi suntem madularele, iar Hristos este Capul Trupului.
*
Sa nu uitam ca pentru Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi pentru oameni, si o zi ca o mie de ani (vezi Ps.90:4; 2 Petru3:8). Dumnezeu este dincolo de timp si spatiu pentru ca El le-a creat. Pentru Dumnezeu timpul nu este o problema, pentru noi da. Sa-L cautam pe Domnul cata vreme se poate gasi, sa-L chemam cata vreme este aproape. Sa dam navala sa intram pe usa mantuirii cat inca este deschisa. Acum este vremea potrivita, acum este ziua mantuirii. Maine poate fi prea tarziu. “Ziua Domnului va veni ca un hot…” Iata un adevar mare de care trebuie sa tinem seama. Si daca cineva nu vrea sa creada, tot nu va putea schimba lucrurile. Ceea ce trebuie sa se intample, se va intampla. Lumea pacatului nu va dainui in veci, ci ea va trebui sa treaca prin focul judecatilor dumnezeiesti. Ziua aceea grozava se apropie cu grabire. “In ziua aceea cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de marea caldura si pamantul cu tot ce este pe el va arde.”(2 Petru 3:10). Dar Biserica – Mireasa, sotia Mielului, nu va mai fi pe pamant, ci ea va fi rapita de Mirele Isus in cer. Iata ce scrie in Apocalipsa: “Fiindca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul incercarii (necazul cel mare) care are sa vina peste lumea intreaga, ca sa incerce pe locuitorii pamantului. Eu vin curand. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa.” (Apoc.3:10-11). Ceea ce este adevar de nezdruncinat, este faptul ca va fi o judecata, si ca ziua judecatii va veni ca un hot, noaptea. Ferice de cel care, prin credinta si pocainta, se pregateste, ca sa nu-l prinda ziua aceea infricosata in stare de pacat si nepasare. Cine se judeca acum, va scapa de judecata. Domnul Isus spunea: “Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”(Ioan 5:24). Iubitii mei, stiind ca toate lucrurile au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fim noi ? Apostolul Petru ne indeamna ca, printr-o putare sfanta si evlavioasa, sa asteptam si sa grabim in felul acesta venirea zilei lui Dumnezeu. Cine are urechi de auzit si inima de inteles, sa asculte ce zice Bisericii, Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Amin. Slavit sa fie Domnul !
ZIUA DOMNULUI VA VENI CA UN HOT NOAPTEA – 1 TES.5:2.
////////////////////////////
Bumerangul marturisirii
by Harabadji Ina in Omul si viata
Arunca-ti piinea pe ape si nu dupa multa vreme o vei gasi iarasi.
Aici merge vorba de piinea pe care o primim in fiecare duminca dimineata si seara, si miercuri seara la biserica. Dar aruncati-o de la voi n-o tineti in gura voastra, dati-o pe apa lumii acesteia ca sa auda si ei ce izvor ati primit voi de la biserica. Nu lasati piinea aceasta pe care o primiti voi ca lumea aceasta nu are ce minca dragilor daca nu le dam noi ce sa manince.
Lumea aceasta spune Domnul Isus nu are o foame de piine, nu are o sete de apa, ci are o foame de cuvintul lui Dumnezeu si dupa apa Duhului lui Dumnezeu. Aruncati aceasta piine nu taceti din gura. Noi nu putem sa stam plictisiti si sa asteptam ca Dumnzeu sa vina la oameni sa le vorbeasca ce a facut El pentru noi.Apostolul Pavel spune:
Eu am sadit, Apolo a udat si Dumnezeu a facut sa creasca 1 Corinteti 3:6
Trebuie ca sa plantezi Cuvintul lui Dumnezeu, sa-l uzi, si cum poti sa-l uzi mai bine daca nu cu lacrimile rugaciunii. Nu este saminta care sa creasca mai bine ca aceea care este semanata cu lacrami. Cind te rogi pentru casa ta, familia ta, rudele tale, prietenii tai, vrajmasii tai Dumnzeu va fi foarte atent la ce lacrima scoti din ochii tai, pentru ca El vrea ca saminta aceea tu s-o uzi.
Cei ce seamna cu lacrami Psalmul 126:6
Daca astazi ai spus cuiva despre Isus, daca astazi ai marturisit cuiva Evanghelia bumerangul acela se va intoarce innapoi si te vei bucura, daca nu vei apuca sa te bucuri tu, seva bucura cerul. Sa nu uitam ca il cunoastem si-l avem pe Isus in inima pentru ca altii au marturisit despre El. Sau rugat pentru noi, poate ei nu mai sunt dar bumerangul l-au aruncat. Parintii nostri care s-au rugat pentru noi poate la unii nu mai sunt, dar sau rugat si sau rugat cu lacrimi si se bucura de sus din ceruri.
Oamenii stiu ceea ce aud si aud ceea ce li se spune. Oamenii vor raspunde numai la ceea ce stiu, si noi trebuie sa le spunem despre Cuvintul lui Dumnezeu. Daca noi vom tacea nimeni nu va sti acest lucru. Cei care nu spun oamenilor despre Dumnezeu se aseamna cu niste pompieri care atunci cind arde casa cuiva stau undeva si joaca “carti”. Lumea asta arde, oamenii se duc spre Iad si noi nu putem sa tacem din gura, sa spunem ca nu ne pasa, ca sunt pastori, preoti sa le spuna ei. Nu trebuie sa tacem pentru ca daca tu te rogi pentru copiii altora Dumnezeu va avea multa grija de copiii tai. Si Dumnezeu va fi acela care va ciocani cu puterea Duhului sfint la urechea lor si se vor pocai.
Nu se poate ca atunci cind ai aruncat saminta Dumnezeu sa nu vina inapoi cu ea. Dumnezeu zice ca si de acolo de unde nu punem noi va secera, dar de unde noi plantam cu atit mai mult. Ne ingrijor ca nu o sa ne asculte, da nu-i treaba noastra, noi sa spunem.
Cuvintul meu nu se intoarce la Mine fara rod. Isaia 5:9
Cine ma marturiseste pe Mine, il voi marturisi si eu inaintea Tatalui din ceruri
In timp ce vorbesti tu cu cineva despre Isus Hristos, Isus Hristos se duce inaintea Tatalui si vorbeste cu El despre tine.
Bumerangul marturisirii
///////////////////////////////
… Astfel, omenirea se scufundă în dureri, nedreptăţi, falimente, lipsuri, idolatrii (Rom. 1/18-32), pentru că nu-L iubeşte pe Acela din care luăm (ca de apucat!) toate comorile cunoaşterii, priceperii, înţelepciunii, dragostei, biruinţei şi învăţăturii Dumnezeieşti. Căci nu poate un om firesc (în care nu locuieşte nimic dumnezeiesc- Rom.cap. 7), să-l iubească nici măcar pe aproapele său, (1 Ioan 4/20) dacă nu se naşte din nou, din sămânţa Iubirii Duhovniceşti, care iradiază pentru fiecare – mireasma darurilor din 1 Cor. cap. 12 şi Roada Duhului din Gal. 5/22. Degeaba citim şi îl „cunoaştem” pe Iisus (F.A.19/15), căci şi demonii îl cunosc şi se cutremură, dar nu se umplu cu Gândirea Lui, nu trăiesc învăţătura Lui, nu devin Una cu El şi cu Evanghelia Lui, nu conlucrează cu El, ca Şef, nu se pocăiesc; Iisus a sângerat şi l-a biruit pe satan, pentru a locui integru în omul înnoit, drept CAP, nu coadă, pentru ca şi omul să rămână şi să trăiască în El, cum a trăit Iisus în lume, când Dumnezeirea a locuit în el- ca Acasă… Nu „maidanezii”, care „iubesc” păcatul, biruie lumea, ci acei care mustesc de Plinătatea Lui, fuzionaţi cu Duhul Sfânt cel integru şi suveran, „fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă,… Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în…” (Col. cap. 2 şi Ef. Cap. 1, etc)
Te cunoaște Isus și pe tine? – Alexandru Fintoiu
La un moment dat Isus face o afirmație teribilă, „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor…”, după care urmează o descriere a celor care susțin că au făcut lucrări mari pentru Dumnezeu și nu sunt primiți. Dar noi ,care poate am făcut mult mai puțin?
Botezul, cina, stăruința, vindecarea, respectarea Sfintei Scripturi, ar putea arăta că ești pe calea cea bună dar nu sunt o garanție pentru intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Orice acte religioase, oricare fapte de binefacere, lucrurile frumoase pe care le faci, toate, pot zice despre tine că ai găsit Calea dar trebuie să mergi până la capăt pe ea în relație cu Dumnezeu.
Se spune de multe ori celor care nu știu Sfânta Scriptură, să-L cunoască pe Isus ca Mântuitor personal. Nu e rău, dar nu e doar atât. Sunt o mulțime de oameni religioși care Îl cunosc pe Hristos, știu despre El, știu ce poate face El, dar, merg mai departe pe calea lor și nu-L bagă în seamă cu toate că ei cunosc pe Hristos.
Dacă ne uităm la “prietenii” de pe Facebook, vom vedea că și ei cunosc fel de fel de lucruri despre noi, știu unde mergem, ce facem, ce ne place și ce nu, ce mâncăm, când dormim, dar asta nu înseamnă că avem o relație adevărată de prietenie.
Ei bine, ca să fii printre cei puțini cărora Isus să le facă invitația în Împărăție trebuie ca în primul rând, El să te cunoască pe tine. Tu Îl cunoști pe El, dar dacă El nu te cunoaște e degeaba. Lasă-ți inima deschisă pentru El. Relația cu Dumnezeu trebuie să existe la nivelul unui dialog, nu un monolog.
Dacă un străin bate la ușa ta și îți spune că te cunoaște, îți descrie despre tine, despre familie, despre copii, ce îți place și ce nu, dar totuși tu nu îl cunoști pe el, nu îl vei primi. Și tu poți știi multe lucruri din Scriptură despre Dumnezeu dar nu te ajută la nimic că doar știi. Hristos nu va deschide pentru că știi ci pentru că te cunoaște.
Într-o lume cu atâtea relații distruse, investește în relația cu Isus. Dacă relația cu El e reală și celelalte vor fi bune. Dacă nu merge cea cu El, ai timp să mergi pe genunchi și să-L rogi. El poate.
Se pune întrebarea, te cunoaște Isus și pe tine?
„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” – 1 Corinteni 2:2
Fiindcă în biserica din Corint existau dezbinări, certuri şi alte asemenea, findcă ei se declarau a fi ai diferiţilor apostoli, şi nu ai lui Cristos, sau se lăsau captivaţi de vorbirile elocvente ale unor oameni talentaţi la vorbire, dar care expuneau Evanghelia amestecată cu înţelepciune lumească, numai pentru a plăcea oamenilor, nu lui Dumnezeu, apostolul Pavel le scrie fraţilor ca să-i încurajeze spre corectare şi că desigur acestea erau semne de carnalitate şi nu veneau din înţelepciunea de sus. El voia ca nimic de felul acesta să nu se găsească printre ei, numai Cristos şi crucea Lui să le fie preocuparea, aşa cum spune despre sine însuşi, „…una fac” (Filip. 3:10, 13). Şi el voia ca ei să aibă nu doar o credinţă teoretică, nu numai să facă o declaraţie că Isus este Mesia, că El a murit şi a înviat, o declaraţie uşor de făcut, ci să fie pătrunşi de seminficaţia morţii şi învierii Lui, pătrunşi de felul Lui de viaţă, prin participare directă la suferinţele corpului Său, care este biserica (Colos. 1:24), murind zilnic faţă de sine, faţă de tot ce este lumesc, dar fiind vii pentru Dumnezeu, vii pentru dreptate şi adevăr. Aceasta ar însemna să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe El (Mat. 16:24). Condiţiile sunt aceleaşi şi astăzi, pentru toţi aceia care au făcut o declaraţie de adeziune la Cristos, de aceea să „privim ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:1, 2) şi aşa să alergăm alergarea care ne este pusă înainte, prin harul Său nespus de mare.
Îl cunoști cu adevărat pe Isus?
Îl cunoști pe Isus? Sigur ai auzit despre El, măcar pomenindu-se despre El. Fie la Crăciun, când sărbătorim nașterea Lui, fie la Paști când comemorăm moartea și învierea Lui.
Dar oare, ai stat vreodată să te întrebi cine este acest Isus? Ce a făcut El? Pentru ce este El atât de cunoscut și milioane de oameni Îl urmează?
Aș vrea să te invit să vezi, ce spune Biblia despre El și despre cum poți să ajungi să Îl cunoști la într-un mod personal, nu doar din spusele altora.
Cum poți avea o viață nouă alături de Isus?
-
Scopul lui Dumnezeu pentru tine este să ai viață deplină și pace:
Dumnezeu a creat omenirea pentru a reflecta imaginea Sa și pentru a avea o relație personală cu noi oamenii . Dorința Lui pentru noi este să avem viață și pace, acum și pentru totdeauna. “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Ioan 10:10b
-
Trebuie să recunoaștem că există o problemă: păcatul și separarea
Dumnezeu ne-a creat pentru a-l cunoaște, iubi și glorifica pe El. Când alegem să mergem pe calea noastră proprie, trăind o viață de neascultare, alegem să ne separăm de Dumnezeu, atât pentru viața asta cât și pentru cea viitoare. Biblia spune că toți, fără nici o excepție, suntem păcătoși:” Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Romani 3:23
Dar Dumnezeu este dragoste și are dragoste:
“ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Ioan 3:16
Dar să știi că Dumnezeu este și un Dumnezeu drept : “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. Romani 6:23
-
Nu putem să ne salvăm de unii singuri
Deoarece Dumnezeu este sfânt, El nu poate permite păcatului să ajungă în Cer. Mulți oameni încearcă să-și steargă păcatele prin propriile lor eforturi, acte caritabile, participarea la programe de biserică. Biblia spune :” Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. Proverbe 14:12
Cum poate intra un om păcătos în Cer, dacă Dumnezeu nu permite păcatului să ajungă acolo?
- Suntem salvați prin har, ca dar din partea lui Dumnezeu
Există o veste bună! În ciuda păcatelor noastre, stării noastre de păcătoșenie, Cineva a plătit prețul morții, pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu cu dragostea lui.
Acesta este Isus Cristos, fiul Dumnezeului viu!
El a plătit prețul suprem pentru păcatele noastre, prin moartea pe cruce și a înviat după trei zile, pentru a ne readuce în relație cu Dumnezeu, Tatăl nostru. Prin El putem fii siguri de viața veșnică și putem experimenta bucuria deplină a umblării cu El pe acest pământ trecător. El va fii pentru totdeauna împreună cu noi.
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Efeseni 2:8-9
“Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”. Romani 5:8
- Acceptă darul lui Dumnezeu prin credință :
Poți să faci un singur lucru : “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”. Romani 10:9
Vrei să îl accepți pe Isus Cristos, darul lui Dumnezeu, în viața ta?
“Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Efeseni 2:4-5
Dacă vrei să îl primești pe Isus în viața ta ca Domn peste viața ta, poți să te rogi următoarea rugăciune:
Doamne mărturisesc că am păcătuit împotriva Ta și te rog să mă ierți. Îmi pare rău că păcatul meu Te-a rănit pe Tine și pe alți oameni din viața mea. Știu că nu voi putea să-mi mântuiesc sufletul prin faptele mele bune, dar vin la Tine, crezând în ceea ce a făcut Isus Cristos, pentru mine pe cruce.
Cred că Tu mă iubești și că Isus a murit și a înviat ca eu să pot fii iertat și să ajung să te cunosc în mod personal.
Te rog să vii în viața mea și să fii Domn al vieții mele.
Îți mulțumesc că vei rămâne alături de mine toată viața și că voi putea petrece eternitatea alături de Tine în Cer.
În numele lui Isus m-am rugat,
Amin.
Ce rămâne acum de făcut?
La fel cum un bebeluș are nevoie de hrană și grijă pentru a crește la maturitate, la fel și un copil al lui Dumnezeu, născut din nou, are nevoie să crească spiritual. Iată ce poți să faci pentru a începe să crești în Cristos:
- Spune cuiva: Spune unui pastor sau unui prieten creștin despre decizia ta, pentru a putea să te ajute să crești și să îți desoperi darurile tale din partea lui Dumnezeu.
“Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos…” Efeseni 4:11-12 - Fii botezat : acesta este primul tău act de ascultare . “Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.” Faptele Apostolilor 10:48
- Alătură-te unei biserici: Biserica este locul, unde cei din familia lui Dumnezeu, se încurajează și se sprijină unii pe alții .” Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! ” Psalmul 133:1
- Roagă-te și citește Biblia zilnic: Dumnezeu îți comunică voia Lui pentru viața ta, prin Cuvântul Său și prin rugăciune. “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Psalmul 119:105
- Caută un mentor duhovnicesc : Un mentor te va învăța calea lui Dumnezeu și cum să trăiești o viața sfântă. ” Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. “Proverbe 13:20 .”Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. ” Filipeni 4:9
Ne-am bucura, dacă ai luat această decizie importantă, să fim alături de tine și să te putem susține spiritual. Dacă ai anumite întrebări, te rugăm să ne contactezi, prin rubrica de contact și îți vom răspunde cât mai repede posibil.
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Ce se intampla cand il cunosti cu adevarat pe Hristos cel Viu?
- Filipeni 3:10-11
- 1. Există în tine o dorinţă permanentă şi profundă de a-l cunoaşte pe El, v10-11.
Când ajungi să îl cunoşti cu adevărat pe Domnul Isus, se naşte în inima ta o dorinţă permanentă şi profundă de a-l cunoaşte mai mult şi mai mult. Şi această dorinţă nu poate fi stopată de nimeni şi nimic. Ea va continua şi în veşnicie. De ce este nevoie de veşnicie? Pt. a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus (Ioan 17:3). Cunoaşterea de care vorbeşte aici ap. Pavel, este o cunoaştere în relaţie, prin comuniune, prin experienţă, nu o cunoaştere doar informativă ci una experenţială şi transformativă. Când ajungi să îl cunoşti pe Domnul Isus cel viu, nu te mai saturi de cunoaşterea Lui şi vrei şi tot vrei să îl cunoşti.. Pavel când scrie aceste versete, trecuseră 30 de ani de când îl cunoştea personal pe Domnul Isus, şi îl cunoscuse bine, umblase cu Domnul Isus şi cu toate acestea îşi dorea să îl cunoască tot mai mult.
Ce este demn de observat aici, nu este numai faptul că Pavel îşi dorea să îl cunoască pe Domnul Isus Cel Viu, ci şi modul în care dorea să îl cunoască. Aici avem modul corect, complet de cunoaştere a Domnului Isus posibilă pt. un om. Sunt câteva detalii aici legate de modul în care Pavel dorea să îl cunoască pe Domnul Isus:
a. Cunoaşterea Persoanei Sale, v10. „Să-l cunosc pe El…”
Persoana Lui divină, minunată, caracterul Lui perfect. Măreţia Lui. Aceasta înseamnă cunoaşterea adevărată.
b. Cunoaşterea Puterii Învierii Sale, v10. „şi puterea Învierii Lui… „
Puterea învierii Domnului Isus este puterea infinită a lui Dumnezeu, puterea de readucere la viaţă a unui trup mort, este inexplicabilă şi imposibilă pt. mintea umană. Puterea învierii este una miraculoasă, este o minune, este dincolo de priceperea şi puterea noastră. Ap. Pavel îşi dorea să cunoască tot mai mult în duhul Lui puterea Învierii Domnului Isus, iar pt. biserica din Efes se ruga să cunoască această putere nemaipomenită a Lui Dumnezeu, Efeseni 1:17-
c. Cunoaşterea părtăşiei suferinţelor DIH, v10
Pavel doreşte să îl cunoască pe Domnul Isus, nu numai în puterea învierii şi şi în părtăşia suferinţelor Sale. Cum poţi cunoaşte cel mai bine suferinţa cuiva? În suferinţă. Şi Pavel când scria această epistolă, era în suferinţă, în lanţuri pentru Domnul Isus şi pt. Evanghelie. Dar Pavel nu îşi dorea ca suferinţele să se oprească, să înceteze, ci îşi dorea şi se ruga ca în suferinţa prin care trecea să îl cunoască pe Domnul Isus, şi să îl cunoască în părtăşia suferinţelor. Dragii mei, nu ştiu dacă plăcerile firii în care trăim, comfortul şi comoditatea vremii de acum sunt un mijloc eficient de cunoaştere a Domnul Isus, dar ştiu sigur că suferinţa pentru El, este un mijloc profund şi eficient de cunoaştere a Domnului Isus Cel viu.
d. Cunoaşterea în asemănarea cu moartea Lui, v10.
Pavel ar vrea să îl cunoască pe Hristos şi în moarte, nu numai în viaţă. Să îl cunoască murind pt. Hristos ca martir, într-o moarte asemănătoare cu a Lui. Binenţeles că Pavel ştie că moartea Domnului Isus este unică şi numai poate fi repetată. Moartea Domnului Isus a fost ispăşitoare şi substituţionară, adică a murit în locul tuturor păcătoşilor purtând păcatul lor. Pavel ştie că El nu moare în locul nimănui, pt. păcatul nimănui, dar vrea să moară şi este gata să moară pentru Hristos în asemănare cu moartea Lui, adică din dragoste pentru El, pt. adevăr.
e. Cunoaşterea perspectivei viitoare cu Hristos, v11.
Când îl cunoşti pe Hristos ai perspectiva veşniciei cu El prin înviere. Pavel vrea să ajungă cu orice chip la învierea din morţi a celor neprihăniţi, când şi El va înţelege pe deplin puterea învierii Lui. Cunoaşterea lui Hristos Cel Înviat îţi aduce perspectiva corectă asupra vieţii, că viaţa nu se încheie cu moartea, ci cu învierea şi veşnicia.
Detaliile acestea, sunt doar câteva din ele, fac cunoaşterea Domnului Isus Cel Viu, inepuizabilă, necesară fundamentală şi o dorinţă peramanentă a celor ce îl cunosc cu adevărat. Aici se impun câteva întrebări:Îl cunoşti tu cu adevărat pe Domnul Isus? Cât de mult îţi doreşti să îl cunoşti? Ce faci pt. a-l cunoaşte mai mult? De ce ai fi dispus pentru a-l cunoaşte mai mult pe Domnul Isus? Ai fi gata să suferi pt. a-L cunoaşte mai mult pe Domnul? Ai fi gata să citeşti mai mult Scriptura? Ai fi gata să vii mai dedicat la închinarea cu biserica Lui? Ai fi gata să asculţi mai atent predicile?
Realitatea rămâne următoarea: Când îl cunoşti cu adevărat pe Hristos Cel Viu, îţi doreşti să îl cunoşti tot mai mult şi mai bine pe El.
Câteva unelte folositoare
Într-o seară, când m-am întors la cămin, am găsit-o pe una dintre prietenele mele apropiate plângând în cameră. Ea mi-a spus: „Te-am căutat peste tot. Vreau să devin şi eu o creştină. Ce trebuie să fac?” Nu aveam nici cea mai vagă idee cu privire la ceea ce ar fi trebuit să îi spun. La rândul meu, eram creştină doar de şase luni. Astfel că i-am vorbit despre Iisus şi despre motivul pentru care eu eram aşa de bucuroasă să Îl cunosc. Dar de fapt nu mă gândisem niciodată să-i explic unei alte persoane cum îşi poate începe relaţia cu Dumnezeu. Oricum, nu ştiam ce să spun. Astfel că doar ne-am rugat împreună şi L-am rugat pe Iisus să vină în viaţa ei. În momentul respectiv, aceasta era tot ce puteam face mai bine.
Ce ne spune Biblia cu privire cum ne putem începe relaţia cu Dumnezeu? Şi cum anume putem explica acest lucru unei alte persoane?
Iată o sugestie foarte simplu de urmat. Citeşte articolul de la următorul link: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu. Acest articol este o prezentare foarte clară a ceea ce Dumnezeu ne oferă şi cum poate cineva intra în comuniune cu Hristos.
Ai putea să tipăreşti articolul şi să i-l dai cuiva; sau chiar mai simplu, l-ai putea trimite unui prieten prim e-mail. Dar cel mai bine ar fi ca să te şi întâlneşti cu persoanele cărora vrei să le mărturiseşti – atunci când acestea sunt dispuse să te întâlnească – şi să le arăţi materialul respectiv. Efectiv milioane de oameni au fost conduşi înspre o relaţie cu Hristos prin simplul fapt că, la un moment dat, un creştin şi-a pus timp deoparte şi le-a citit articolul menţionat anterior. Atunci când prezinţi acest rezumat al Evangheliei unei persoane în mod direct, ai posibilitatea să răspunzi la întrebările care apar şi să subliniezi faptul că dorinţa ta este ca ei să înţeleagă lucrurile pe care le aud.
Ai putea să începi în felul următor: „Cu ceva vreme în urmă, am aflat cum anume pot avea o relaţie cu Dumnezeu; iar acum sunt foarte recunoscător pentru faptul că această relaţie a devenit realitate în viaţa mea. Aş avea următoarea întrebare: Ţi-a arătat vreodată cineva până acum modul în care poţi începe o relaţie personală cu Dumnezeu? Dacă nu, m-aş bucura să fac eu acest lucru! Se poate?” Iar apoi într-un mod cât mai natura şi simplu, citeşte articolul parcurgându-l în întregime.
Dacă doreşti să obţii copii în format mai mic ale acestei prezentări a Evangheliei, poţi comanda pe internet la următoarea adresă: Campus Crusade. Uneori dăruiesc această broşură persoanei cu care am vorbit, ca un fel de rezumat al conversaţiei avute. S-ar putea să spun ceva de genul: „Mulţi oameni şi-ar dori să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal, dacă ar şti cum. Am vrut să îţi las această broşură; dacă vreodată te vei hotărî să intri într-o relaţie personală cu Dumnezeu, lucrurile scrie aici îţi vor explica cum anume poţi începe.”
Textul din 1 Petru 3:15 îi îndeamnă pe creştini: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă…” Acesta este un verset deosebit de important, care descrie cum anume, cu ce atitudine, ar trebui să mărturisim altora despre Hristos. Fii gata şi dornic să le spui semenilor de ce eşti plin de speranţă, însă fă acest lucru cu delicateţe şi respect. Dacă îţi pun o întrebare la care nu ştii răspunsul, spune-le sincer că nu ştii, dar că te vei strădui să găseşti răspunsul la întrebarea respectivă. Le poţi totodată recomanda site-ul EveryStudent.ro. Conţinutul site-ului acoperă o mulţime de subiecte relevante pentru cei care L-au primit pe Hristos de curând.
Roagă-te lui Dumnezeu ca El să îţi îndrepte gândul spre acei oameni din jurul tău care Îl caută pe Hristos. Pe măsură ce El face acest lucru, roagă-te pentru persoanele respective pe nume; cere-I lui Dumnezeu să le dea o dorinţă tot mai puternică de a-L cunoaşte şi să călăuzească pe cineva care să meargă şi să le vestească Evanghelia. S-ar putea ca, la un moment dat, Dumnezeu să îţi ceară ţie să stai de vorbă cu persoanele pentru care te-ai rugat.
Atunci când intenţionezi să stai de vorbă cu cineva despre Dumnezeu, este foarte important ca în primul rând să stai de vorbă cu Dumnezeu. Aproprie-te de El în rugăciune: „Dumnezeule, mă rog ca Tu să vorbeşti prin mine, să faci ca prin mine să se vadă dragostea cu care Tu iubeşti acea persoană. Călăuzeşte-mă prin Duhul Tău. Mă încred în Tine, Doamne, că îmi vei da cuvintele potrivite.” (Adu-ţi aminte că te poţi ruga lui Dumnezeu şi fără să închizi ochii sau să vorbeşti cu voce tare – iar în situaţia la care ne referim, cred că este nimerit să procedezi astfel.)
Acum ai la îndemână o prezentare a Evangheliei şi te poţi folosi rezumatul respectiv. Acum ştii cum să te rogi şi să te odihneşti în dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. De asemenea, ai învăţat să te încrezi în faptul că Duhul Sfânt va vorbi prin tine. Iisus a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele…” (Matei 28:18-20). Vei fi deosebit de fericit să vezi modul în care Dumnezeu va lucra prin tine!
De ce nu trebuie să ascultăm de Satana
Era un început de ianuarie. Tocmai mă întorsesem acasă de la câteva conferinţe la care fusesem invitat ca vorbitor. În acea dimineaţă m-am trezit trist şi descurajat. Mintea mea era tulburată de gânduri, precum: „Viaţa mea s-a sfârşit. Deja mi-am trăit cei mai buni ani din viaţă. Lucrarea mea s-a sfârşit. Nu prea mai simt că Dumnezeu mă iubeşte.” De ce aveam asemenea gânduri? De unde veneau ele şi cum le puteam alunga? Către sfârşitul zilei eram din nou liniştit. Eram din nou încurajat în duhul meu şi plin de speranţă. Dar ce anume am cunoscut şi ce anume am făcut pentru ca acea schimbare să se producă? Acestea sunt lucrurile pe care doresc să le împărtăşesc în rândurile care urmează, pentru ca şi tu, la rândul tău, să poţi învinge teama sau descurajarea sau altă luptă spirituală care se abate asupra ta..
De-a lungul anilor mei de lucrare, am înţeles că există un duşman al sufletelor noastre. Nu-l vezi, dar el există şi stă la pândă. Textul din 1 Petru 5:8 spune: „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” Astfel, ne împotrivim lui rămânând tari şi încrezându-ne în ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său.
Cine este Satana?
Cine este, de fapt, Satana? El este cel pe care Scriptura îl numeşte „cel rău”. El nu este opusul lui Dumnezeu, ca şi cum Satana şi Dumnezeu s-ar afla la acelaşi nivel, dar în poli opuşi. Dumnezeu nu are rival, iar Fiinţa sa este deasupra oricărei alte existenţe. Satana nu este decât un înger care se află sub judecata lui Dumnezeu. El încearcă să aibă putere asupra creştinilor, dar Biblia spune că „Cel ce este în voi [în cei credincioşi], este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).
Cu toate acestea, Satana încearcă să îi descurajeze pe creştini. El ne ispiteşte să păcătuim şi încearcă să ne împiedice să-L credem pe Dumnezeu. El este vrăjmaşul nostru. Nu îl vedem, dar el există şi luptă împotriva noastră. Însuşi Iisus, în rugăciunea Sa, l-a rugat pe Tatăl să ne păzească de cel rău (Ioan 17:15).
În Biblie, sunt mai multe moduri în care se face referire la Satana: acuzatorul („pârâşul”), defăimătorul, tatăl minciunilor, ucigaşul, înşelătorul, vrăjmaşul. În Epistola sa către efeseni, apostolul Pavel scrie: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Este o realitate cu care noi suntem în conflict. În 2 Corinteni 2:11, apostolul Pavel afirmă că nu era în neştiinţă faţă de planurile celui rău. Prin urmare, nici noi nu ne putem permite să fim ignoranţi cu privire la aceste planuri.
De asemenea, nu trebuie să ne temem. Niciodată nu vei găsi încurajare, dacă îţi focalizezi atenţia asupra întunericului. Este adevărat, acest întuneric există. Dar îmi doresc ca tu să cunoşti biruinţa pe care o avem în Hristos, adevărul şi siguranţa ce ne sunt oferite.
Dar cum anume acţionează Satana? Ce face el? În primul rând, el urmăreşte să ne înşele, încercând să ne prezinte ceva drept adevăr, când de fapt este o minciună. Aceasta înseamnă înşelare. Dr. Neil Anderson (de la organizaţia „Freedom of Christ Ministries”) a făcut următoarea observaţie, foarte folositoare:
Biblia îl descrie pe Satana în trei moduri principale, numindu-l:
- ispititorul (Matei 4:3)
- pârâşul (acuzatorul) fraţilor (Apocalipsa 12:10)
- tatăl minciunilor (Ioan 8:44)
Dr. Anderson a făcut următoarea remarcă: „Dacă ar fi să te ispitesc, ţi-ai da seama de acest lucru. Dacă te-aş acuza, ai cunoaşte acest lucru. Dar dacă ar fi să te înşel, aş reuşi, pentru că nu ţi-ai da seama. Puterea Diavolului este în minciună. Dacă îndepărtezi minciuna, îndepărtezi însăşi puterea celui rău.”
Cum lupţi împotriva Diavolului?
Cum ne împotrivim minciunilor Satanei? Să privim la ceea ce spune Dumnezeu. Astfel, vor fi momente când te vei simţi nevrednic ca şi creştin, pentru că, de exemplu, nu ai petrecut timp în rugăciune cu Dumnezeu; sau vei simţi că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu într-o anumită privinţă şi te vei lupta cu gânduri, precum: „Dumnezeu trebuie să fie atât de dezamăgit de mine, încât se prea poate ca El să mă fi abandonat”. Dar oare ce spune Biblia cu privire la aceste lucruri? „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Iisus Hristos” (Filipeni 1:6). Un alt text, la fel de important, este Romani 8:1 – „Acum, deci, nu este nici o osândire [condamnare] pentru cei ce sunt în Hristos Isus…”
Sau este posibil să te macine următorul gând: „Dumnezeu nu mă iubeşte cu adevărat. Dacă Dumnezeu m-ar iubi, eu nu m-aş confrunta cu toate aceste probleme”. Acest raţionament ar putea părea justificat, dar oare ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Iisus a spus: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi…” (Ioan 15:9). Textul primei epistole a lui Ioan este foarte important pentru a înţelege ce anume înseamnă dragostea. „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi…” (1 Ioan 4:10). „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem” (1 Ioan 3:1).
S-ar putea de asemenea întâmpla să fii descurajat datorită unui păcat, iar Satana să te acuze în permanenţă, spunându-ţi că Dumnezeu nu te va ierta niciodată. Aceasta este o minciună. De unde ştim acest fapt? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).
Voi mai da încă un exemplu. Să presupunem că eşti atras de o anumită persoană, că se încheagă o relaţie, iar la un moment dat, această persoană îţi spune: „Nu ar fi nici o problemă să ne implicăm sexual în relaţia noastră, de vreme ce ne iubim atât de mult”. Dar ce anume spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la acest aspect? „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nepângărit…” (Evrei 13:4). „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 4:3-5).
Nu trebuie să îngăduim ca sentimentele noastre, propriile noastre gânduri sau minciunile pe care ni le şopteşte Satana să stabilească ce anume este adevărat. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu trece dincolo de ceea ce noi simţim, gândim sau vedem. Satana încearcă să întunece gândirea noastră, încearcă să ne facă să credem că Dumnezeu urmăreşte de fapt să ne priveze de ceva ce ni se cuvinte. Dar Dumnezeu Însuşi este Cel care ne-a creat şi care ne-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru noi. Atunci când te confrunţi cu minciunile Satanei, trebuie să cunoşti adevărul şi să stai lângă adevăr.
Pentru a fi eliberat de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie întâi să-l cunoşti. Scripturile ne spun să ne împotrivim Diavolului, „tari în credinţă” (1 Petru 5:9). Credinţa nu este un sentiment. Ea reprezintă o alegere prin care decidem să Îl luăm pe Dumnezeu pe cuvânt. Pentru a dobândi eliberare în lupta spirituală pe care o purtăm, luăm aceste gânduri, sentimente şi ispitiri şi le analizăm, întrebându-ne: „Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre toate acestea?” În Ioan 17 este prezentată rugăciunea prin care Iisus mijloceşte pentru ucenicii Săi. După ce se roagă „Te rog… să-i păzeşti de cel rău”, ştii cum Îşi continuă El rugăciunea? „Sfinţeşte-i prin Adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Anterior în evanghelie, Ioan îl prezintă pe Iisus spunând: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).
Am descoperit cât este de important să ştim că suntem în Hristos. Pavel le scrie credincioşilor din Efes: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos… să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:17-19). Dumnezeu locuieşte în noi şi ne dăruieşte astfel putere în trăirea credinţei.
Aşadar, atunci când ne dăm seama că suntem asaltaţi de gânduri rele referitoare la propria noastră persoană, la Dumnezeu sau la semeni, cum anume ne vom raporta la aceste gânduri? Textul din Efeseni 6:16 spune: „…luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău”. Acest text afirmă că putem stinge TOATE săgeţile arzătoare ale celui rău. Aceste săgeţi sunt acele gânduri care s-au abătut asupra noastră fără să ştim de unde au venit – asemeni unor săgeţi aprinse. Remarcaţi faptul că apostolul Pavel spune: „luaţi scutul credinţei”. Acest lucru ţine de ceea ce noi trebuie să facem. Nu ne putem permite să avem o atitudine pasivă în lupta spirituală. Iacov 4:7 spune: „Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi”. Trebuie să primim într-un mod activ ceea ce spune Dumnezeu prin Cuvântul Său. Dacă vei fi atacat cu o săgeată arzătoare, aceasta va ţinti mintea ta.
Te-ai gândit în vreo situaţie că nu ai avut cum să nu cedezi ispitei, ca şi cum diavolul ar fi încercat să te convingă că ispitei respective nu i se poate rezista? Un verset deosebit, asupra căruia îţi va fi de folos să meditezi în momentele de încercare, se găseşte în 1 Corinteni 10:13 şi îţi sugerez să îl înveţi pe de rost: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).
A robi gândurile
Diavolul nu ne poate citi gândurile, dar el poate sădi gânduri în minţile noastre. În 2 Corinteni 10:5, apostolul Pavel afirmă: „…orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. Atunci, care sunt gândurile pe care trebuie să le robim lui Hristos? Este vorba de acele gânduri care îţi vin în minte şi sunt în contradicţie cu ceea ce spune Dumnezeu despre tine, despre El Însuşi sau cu privire la alţi oameni.
Gândurile pot deveni acţiuni; acţiunile pot deveni obiceiuri. Şi totul porneşte de la un gând. Dumnezeu doreşte ca noi să ne încredem în Cuvântul Său mai mult decât ne încredem în sentimentele noastre sau în modul în care par a fi lucrurile la un moment dat. Valoarea de adevăr a Cuvântului lui Dumnezeu se ridică deasupra la orice eu aş putea gândi. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu se ridică deasupra a tot ceea ce eu simt şi deasupra a ceea ce nouă ni se pare ca fiind real şi adevărat. Biblia spune: „iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8); iar David, într-unul din psalmi, mărturiseşte: „Cuvântul Tău… este o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).
Iisus, pentru a sublinia cât este de important să asculţi şi să împlineşti ceea ce El spune, le-a dat ucenicilor o pildă: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă” (Matei 7:24-25). În cadrul unui discurs mai amplu, Iisus le spune ucenicilor: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:10-11).
Putem înfrunta orice situaţie, orice gând sau sentiment, îndreptându-ne privirea spre Cel care este Stânca noastră (Psalmul 18:46), Cel care ne iubeşte şi ne călăuzeşte în tot adevărul (Ioan 16:13). Probabil că Satana va încerca să te ispitească, să te descurajeze, să te înfrângă. Dar el este un mincinos, iar noi trebuie să confruntăm minciunile sale cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când vom lua într-un mod activ scutul credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu, atunci vom rămâne biruitori în Hristos.
„Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie,
Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea,
Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu,
Scutul meu de adăpost…”
(Psalmul 144:1-2)
„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme;
lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine.
Să lăudăm cu toţii Numele Lui!
Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns:
m-a izbăvit din toate temerile mele.
Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!
Ferice de omul care se încrede în El!
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană,
dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.”
(Psalmul 34: 1, 3-4, 8, 19)
„Frumos este să lăudăm pe Domnul,
şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte,
să vestim dimineaţa bunătatea Ta,
şi noaptea credincioşia Ta…”
(Psalmul 92:1-2)
Extras dintr-o carte scrisă de Ney Bailey şi publicată de WaterBrook Press, 2004. Toate drepturile rezervate. Nici o parte din acest material nu poate fi reprodusă sau transmisă în orice formă şi prin orice mijloace, fără o permisiune scrisă. Acest articol poate fi împărtăşit şi cu alte persoane, în condiţiile în care este însoţit de această notă de copyright.
Cum ne transformă Dumnezeu
Din când în când, cu toţii vedem în viaţa noastră domenii cu care ne luptăm, identificăm aspecte care am dori să fie diferite. Ar putea fi eşecuri morale sau deprinderi care ne-au făcut să descurajăm. Cum doreşte Dumnezeu să abordăm aceste domenii? Există cu adevărat o modalitate de a găsi libertatea şi schimbare adevărată? Da. Ceea ce am înţeles despre harul lui Dumnezeu mi-a dăruit o nouă perspectivă asupra vieţii mele. Şi cred că aceeaşi schimbare majoră se poate petrece şi în viaţa ta.
Când auzi cuvântul „har”, ce îţi vine în minte? Cred că cea mai bună definiţie pe care am găsit-o este cea a autorului Joseph Cooke: „Harul nu este nimic mai mult şi nimic mai puţin decât chipul pe care îl poartă dragostea când întâlneşte imperfecţiunea, slăbiciunea, greşeala, păcatul” (Joseph R. Cooke, Free For The Taking – The Life-Changing Power of Grace).
Ce este harul?
Harul este acea calitate din inima lui Dumnezeu care Îl determină să nu se poarte cu noi conform păcatelor noastre, sau să se răzbune împotriva noastră datorită imoralităţii noastre. Este credincioşia lui Dumnezeu faţă de noi, chiar şi atunci când noi nu suntem credincioşi. De fapt, este ceea ce dragostea trebuie să fie întotdeauna când întâlneşte antipatia, neputinţa, insuficienţa, nemeritatul şi condamnabilul. Dumnezeu doreşte să răspundă nevoii fără a face referire la merite. Este un favor nemeritat.
Harul lui Dumnezeu revarsă dragoste, blândeţe, favoare tuturor celor care se încred în El. Nu trebuie să-l dobândeşti. Pentru a putea avea harul lui Dumnezeu, trebuie ca între tine şi El să fie o relaţie de comuniune.
Majoritatea dintre noi avem nevoie de harul lui Dumnezeu când ne preocupă aspecte din viaţa noastră care ştim că sunt greşite – lucruri precum: decizii neînţelepte, deprinderi, comportament de care ne ruşinăm, domenii în care dorim ca Dumnezeu să ne schimbe, dar unde s-ar putea să ne fie teamă de condamnarea Sa. Dacă L-am primit pe Iisus în inimile noastre, am fost declaraţi ai Lui, iertaţi şi suntem acum sub harul Său. Este harul Său care ne eliberează şi ne schimbă. De aceea este foarte important să cunoaştem ce spune Scriptura despre harul lui Dumnezeu.
Cu toţii suntem conştienţi că înăuntrul nostru avem o parte bună şi o parte rea. Avem o parte pe care am dori să o vadă lumea – atunci când ne comportăm cel mai bine. Şi avem o parte pe care am dori mai degrabă să o ascundem – lucruri de care ne ruşinăm.
Trăim într-o cultură orientată înspre perfecţionare personală. Acordăm o mare parte din timpul şi energia noastră analizându-ne şi încercând să găsim soluţii prin care să facem ca partea rea să devină mai bună. Mergem la cumpărături sau ne concentrăm timpul, energia, banii pentru gimnastică, considerând că aici este partea mai rea, domeniul ce trebuie „perfecţionat”. Şi partea din viaţa noastră pe care nu o putem perfecţiona, sau nu am perfecţionat-o încă, încercăm să o ascundem.
Ascunzându-ne în ruşine
Ai fost vreodată într-o situaţie în care începi să cunoşti pe cineva, şi în gândul tău cel mai profund spui: „Sper că nu va afla acest lucru despre mine?” Sau îi spui unui prieten bun: „Te rog, nu spune aceasta nimănui despre mine.” Când ne începem relaţia cu Dumnezeu am putea gândi că El este ca noi. Credem că este posibil să ne ascundem părţile rele de El. Însă dacă încercăm să ascundem aspecte inacceptabile ale personalităţii noastre, putem pierde legătura cu adevăratul nostru sine şi totodată putem pierde legătura cu Dumnezeu.
Dumnezeu nu este ca noi. Căile Lui sunt diferite de căile noastre. El nu acceptă partea bună din noi, respingând-o însă pe cea rea. El ne vede ca un întreg. Nu ne vede ca având o personalitate împărţită. El spune: „Nu încerca să faci partea rea mai bună. Este imposibil de unul singur. Nu contează cât de bine poţi face aceasta, niciodată nu va fi suficient de bine, pentru că Eu sunt desăvârşit. Dă-mi Mie atât partea pună, cât şi pe cea rea, şi lasă-mă pe Mine să mă raportez la tine ca la o fiinţă unitară. ”
Cum putem experimenta harul lui Dumnezeu?
Este dificil să înţelegi harul fără să înţelegi legea. Noi vedem legea perfectă a lui Dumnezeu, poruncile Sale, cum doreşte El să trăim… şi dacă suntem oneşti, recunoaştem că nu ne ridicăm la standardul cerut de lege. Ce facem cu legea, cu poruncile lui Dumnezeu? Legea este ca o oglindă pentru noi. Când priveşti într-o oglindă poţi vedea chipul acoperit de noroi şi tu nu ştiai că era acolo. Oglinda nu ne poate scăpa de noroi, dar tu te bucuri cu adevărat că te-ai uitat în oglindă înainte ca să ieşi pe uşă. În acelaşi mod, legea lui Dumnezeu ne descoperă neajunsurile, păcatele, şi noi suntem mulţumitori să le vedem, pentru că astfel le putem aduce înaintea lui Dumnezeu, care se raportează la noi în termenii harului Său. Galateni 3:24 spune: „Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi drepţi prin credinţă.” Când venim la Hristos ştim că avem nevoie de un Salvator. Adevărul este că pentru întreaga noastră viaţă noi vom avea totdeauna nevoie de un Salvator.
Textul din Evrei 4:13-16 spune: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”
Umblaţi în adevăr şi umilinţă
Putem beneficia de harul divin atunci când venim la tronul harului în adevăr şi cu umilinţă. A nu veni înaintea lui Dumnezeu în adevăr înseamnă a încerca să ne ascundem şi să fugim de lumina divină.
Voi fi sinceră şi voi împărtăşi cu voi un aspect din viaţa mea pe care a trebuit să îl aduc înaintea Domnului, la tronul harului Său. Domeniul hranei a reprezentat pentru mine o provocare toată viaţa. Nu-mi amintesc să fi avut probleme cu greutatea la vârsta copilăriei, dar îmi amintesc că prin clasa a zecea le auzeam pe prietenele mele de la liceu (care cântăreau mai puţin decât mine) plângându-se de faptul că erau grase. Şi m-am gândit: „Dacă ele cred că sunt grase, iar eu cântăresc mai mult, înseamnă că eu sunt într-adevăr grasă!” Cred că în acel moment cântăream cam 54 de kilograme. Îmi amintesc că de atunci hrana a devenit o problemă constantă în viaţa mea. Iar când mă gândeam la ce nu ar trebui să mănânc, gândul în sine mă făcea să mănânc mai mult.
Mama îmi spunea adesea lucruri de genul: „Cred că hainele ar sta mai bine pe tine ai arăta mai bine în hainele tale dacă nu ai mânca aceasta. De ce nu încerci să slăbeşti?” M-a dus chiar la un medic nutriţionist. Când am plecat la colegiu, ştiind că nu ar trebui să mănânc anumite lucruri, cumpăram mâncarea şi apoi o ascundeam. Ascundeam în dulap batoane de ciocolată Hershey. Odată am ascuns o întreagă prăjitură sub pat. Iar dacă cineva îmi spunea nu ar trebui să mănânc aşa ceva, acest fapt mă făcea să doresc să mănânc de zece ori mai mult din lucrul ce îmi era interzis. Aveam două locuri aproape de campus de unde puteam cumpăra hamburger. Îmi amintesc că mergeam la unul şi comandam cheeseburger, cartofi prăjiţi şi o cola – şi le mâncam acolo. Apoi mă urcam în maşină şi mergeam la celălalt loc de unde puteam cumpăra hamburger şi comandam un alt cheeseburger, cartofi şi un shake. Îmi era jenă să iau aşa de multă mâncare din acelaşi loc, aşa că mergeam în două locuri diferite. Dacă nu aveam prea mult timp la dispoziţie mergeam într-un singur loc şi spuneam: „Să vedem. Eu aş vrea un cheeseburger, cartofi şi o cola.” Apoi spuneam: „Acum, oare el ce spunea că vroia? A, mi-am amintit, el dorea un hamburger, o cola şi cartofi.” Mă purtam ca şi cum aş fi comandat pentru două persoane. Apoi mergeam şi mâncam eu singură totul. Dar eram conştientă că mă ascunsesem şi că minţisem.
Eliberată de ascunzişuri
Când m-am întors la Hristos, El m-a acceptat aşa cum eram şi cu trecerea anilor s-a produs o vindecare treptată a aceste pofte excesive de mâncare. Înainte de convertire, mâncatul excesiv reprezenta o reală patimă, dar cu trecerea anilor Domnul a îndepărtat din viaţa mea, în cea mai marea parte, această problemă
Dar din când în când trebuie să lupt, în special cu gândurile mele. De exemplu, ştiam că voi vorbi în Keystone (Colorado) la o conferinţă importantă a persoanelor necăsătorite şi m-am gândit: „Trebui să slăbesc până merg la Keystone.” Aş fi putut încerca şi chiar aş fi reuşit. Aşa că am gândit: „Bine, voi începe lunea viitoare.” Şi timpul se apropia când trebuia să plec la conferinţă, iar eu încă doream să slăbesc cu aproximativ 5 kilograme. Cu cât încercam mai mult, cu atât realizam de fapt mai puţin. I-am mărturisit frământările mele unei prietene apropiate: „Ştii Kay, sunt într-adevăr descurajată din cauza greutăţii mele. Nu mă simt bine. Mi-ar plăcea să slăbesc măcar cu 5 kilograme înainte de a merge la Keystone.” I-am spus cât cântăream. Ea s-a uitat la mine si m-a întrebat: „Ney, crezi că te vor iubi mai mult la acea conferinţă dacă vei fi ceva mai slabă?” M-am tulburat şi am răspuns: „De fapt, cred că există ceva în mine care crede acest lucru.” Ea s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Ney, eu te preţuiesc aşa cum eşti. Nu îmi pasă de câte kilograme ai.” Am început să plâng. Prietena mea Kay mi-a arătat ce însemna harul; iar aceasta pentru că mă smerisem şi spusesem adevărul. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Am descoperit o nouă motivaţie lăuntrică, ceea ce m-a ajutat şi să pierd din greutate.
Ceea ce nu a făcut legea, a făcut harul. În Evrei 13:9 ni se spune: „ …căci este bine ca inima să fie întărită prin har.” Dumnezeu va face la fel pentru noi, dacă venim la El cu sinceritate.
Citiţi cu atenţie textul din Evanghelia lui Luca 18: 9-14, unde Iisus rosteşte următoarea pildă: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.» Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!» Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”
Umblaţi cu cinste şi credinţă
Dacă refuzăm să ne smerim şi să primim harul lui Dumnezeu, atunci nu poate exista o relaţie între noi şi El. Atunci când venim la Domnul şi îi spunem cât de repede ne prăbuşim în domeniile respective, atunci El ne va răspunde nevoilor noastre prin harul Său. Dumnezeu nu ne porunceşte să ne schimbăm singuri. În schimb, El ne cere să venim la El cu sinceritate şi credinţă, aruncând asupra Lui toate îngrijorările noastre (1 Petru 5:5-7).
Oamenii cei mai sănătoşi sunt oamenii care sunt conştienţi unde greşesc şi în loc să se dezvinovăţească, ei sunt capabili să rostească: „Doamne, ai milă de mine, sunt un păcătos.”
Fariseii încercau din greu să fie sfinţi, să păzească legea, dar motivaţia lor era să îi impresioneze pe ceilalţi. Iisus i-a numit „morminte văruite.” Ei arătau bine pe dinafară, dar înăuntrul lor erau morţi şi în inimile lor erau porniţi împotriva lui Iisus. De exemplu, ei au mers până la extremă în aplicarea legii „să nu faci nici un lucru în ziua de Sabat.” Atunci când Iisus a vindecat pe cineva în ziua de Sabat, fariseii, lipsiţi de orice compasiune, au condamnat gestul lui Iisus.
Uneori ne este mai uşor să avem o relaţie cu legea decât să avem o relaţie cu Domnul. Şi Satana ar prefera mai mult să ne îndreptăm atenţia asupra legii (poruncile lui Dumnezeu) decât să ne îndreptăm atenţia la Dumnezeu.
Dorim să avem parte de lucrarea harului lui Dumnezeu? Atunci trebuie să umblăm în adevăr şi în umilinţă. Apostolul Iacov, în epistola sa, spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (4:6).
Cu câţiva ani în urmă, la sfârşitul unui seminar, a venit la mine o femeie tânără. Faţa ei era întunecată şi părea foarte împovărată şi condamnată. În timp ce vorbeam, mi-am dat seama că Domnul Hristos era prezent în viaţa ei, dar avea un obicei de care se ruşina foarte mult. A încercat zadarnic, de nenumărate ori, să scape de acel obicei. Nu se putea împotrivi.
În ciuda tuturor eforturilor şi juruinţelor pe care şi le-a făcut, nu se putea desprinde de acel obicei. Iar atunci când ceda ispitei, se simţea îngrozitor şi se considera condamnată. I-am explicat că Satana iubeşte faptul că noi păcătuim şi el iubeşte să ne lovească amintindu-ne acest fapt şi iubeşte să ne condamne. Am întrebat-o dacă i-a spus Domnului vreodată această problemă. Ea a spus că nu. Îi era foarte ruşine de ceea ce făcea, astfel că niciodată nu a venit la Domnul cu problema ei.
[imagine] „……..” (1 Ioan 4:10)
I-am dat următorul sfat: „Data viitoare când se mai întâmplă acest lucru, în loc să stai izolată, în loc să te condamni, aş vrea să îţi foloseşti păcatul pentru a-ţi aminti de dragostea lui Dumnezeu.” I-am spus că următoarea dată când se va confrunta cu aceeaşi problemă, va trebui să o aducă explicit înaintea lui Dumnezeu, spunând ceva de genul: „Doamne, Îţi mulţumesc că Îţi aparţin. Îţi mulţumesc că mă iubeşti. Doamne, sângele lui Iisus Hristos mă curăţeşte de orice păcat. Îmi recunosc păcatul, dar nu pot face alt fel până nu mă învredniceşti Tu. Doamne, îmi încredinţez Ţie voinţa; mă dăruiesc Ţie şi Cuvântului Tău. Oare vei face Tu în mine şi prin mine prin puterea Duhului Tău ceea ce eu nu pot face pentru mine însumi?”
Ne-am rugat împreună şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru harul şi pacea Sa. Era foarte evident pentru mine faptul că ea dorea să se pocăiască de acest păcat şi aşa a fost. Câteva luni mai târziu am primit un bilet de la ea, pentru că o rugasem să îmi scrie despre starea ei. În scrisoarea ei, mi-a spus că a făcut ceea ce i-am spus să facă. Ea a spus: „Ney, sunt uimită de felul cum în aceste câteva luni tot ceea ce mă tulbura a fost diminuat mult, foarte mult comparativ cu ceea ce se întâmpla înainte.” A fost dominată de păcat, dar atunci era în afara harului. În momentul când s-a smerit înaintea Domnului şi înaintea mea şi a adus păcatul în lumina harului divin, Dumnezeu i-a ieşit în întâmpinar.
Crede şi vei primi
„Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” (Evrei 4:13). Textul din Romani 5:20 spune: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Harul lui Dumnezeu este prezent, dar noi trebui să credem pentru a-l primi. Trebuie să Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt, fiind convinşi că El este gata să ne facă dăruiască harul său. Cineva a spus că trebuie să îndeplinim în mod absolut o condiţie inevitabilă pentru ca harul să producă schimbe în viaţa noastră – trebuie să ne încredem în harul lui Dumnezeu. Ceea ce se cere din partea noastră este să răspundem lui Dumnezeu prin a ne încrede în El. Iar această încredere a noastră în El va declanşa lucrarea Sa de înnoire a vieţii noastre.
Dacă ştiu că Dumnezeu este pe deplin credincios, dragostea Sa este pe deplin reală, bunătatea Sa este de o sinceritate desăvârşită, şi că preocuparea Sa pentru mine înseamnă cu adevărat o viaţă din abundenţă, atunci am credinţa că El va lucra într-un mod care este în armonie cu natura Sa. El se va coborî în adâncul fiinţei mele, acolo unde locuiesc eu cu adevărat. Harul Său mă poate transforma. Această transformare poate atinge cele mai profunde forţe interioare ale inimii mele, dorinţele mele cele mai adânci, şi El mă poate face o persoana nouă. Acesta este lucrul cel mai important pe care Dumnezeu promite să ni-l ofere. El spune: „voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8:10). Prin harul Său, Dumnezeu va face în vieţile noastre ceea ce legile exterioare niciodată vor putea face.
Apostolul Pavel le scrie credincioşilor din Corint: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). Transformarea este un proces. Atunci când ne vom încrede în Dumnezeu şi vom crede promisiunile Cuvântului Său, El va avea libertatea de a lucra la transformarea inimilor şi minţilor noastre. Dar trebuie înţeles că această transformare nu apare imediat. Ea reprezintă mai degrabă un proces.
Lewis Sperry Chaffe a scris un studiu amplu despre har. La un moment dat, el face următoarea afirmaţie: „Mărturia copleşitoare a Cuvântului lui Dumnezeu este aceea că fiecare dimensiune a mântuirii, fiecare binecuvântare a harului divin în timp şi în eternitate este condiţionată doar de ceea ce este crezut.”
Dumnezeu ne transformă prin harul Său
Atunci cum putem avea parte de lucrarea harului lui Dumnezeu? Venim la Domnul cu slăbiciunile noastre, cu incapacitatea noastră, cu păcatul nostru şi cu eşecul nostru. Alegem să credem dragostea Sa şi capacitatea Sa de a ne schimba, atunci când noi ne odihnim în harul Său. Această alegere a credinţei noastre are drept rezultat creşterea noastră spirituală.
Apostolul Petru le adresează destinatarilor epistolei sale următorul îndemn: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (2 Petru 3:18).
În pilda Fiului risipitor din Luca 15, fiul risipitor a plecat de acasă, a risipit averea tatălui său, pentru ca în final să realizeze nevoia sa şi posibila bunătate a tatălui său (v.17-19). „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»” Fiul s-a umilit, s-a ridicat şi a plecat spre casă. Acolo a fost primit cu încredere de tatăl său, dar fratelui mai mare nu i-a displăcut atitudinea tatălui lor. Fratele mai mare, care l-a mustrat aspru pe tatăl său pentru că şi-a revărsat harul peste fiul risipitor, reprezintă legalismul. În spatele atitudinii fratelui mai mare era logica legii: nu a ţinut legea, nu merită harul tău. Dar tatăl continua să îşi iubească fiul risipitor indiferent de ceea ce făcuse acesta
Relaţia cu Dumnezeu este mult mai puternică decât legea. Satanei i-ar plăcea să ne ţină mai mult preocupaţi de lege, cufundaţi în legalism, aşa încât să ne simţim vinovaţi şi condamnaţi tot timpul. Dar Cuvântul Domnului spune în Romani 8:1 „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus.” Sub har noi avem mai mult decât propriile noastre resurse. Avem Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care ne împuterniceşte să facem voia Sa. Viaţa plină de Duhul înseamnă a fi conştient în fiecare clipă de realitatea harului Său. Viaţa plină de Duhul înseamnă să îmi recunosc vina când greşesc şi să vin mereu înaintea lui Dumnezeu cu greşelile mele. Creştem spiritual doar atunci când ne asumăm responsabilitatea păcatului nostru şi îi cerem lui Dumnezeu să ne schimbe.
Pe cruce, Iisus a murit pentru păcatele noastre, pentru răutatea noastră. Noi eram vinovaţi şi El a plătit vina păcatului nostru. Când ne mărturisim păcatele, noi identificăm lucrurile care sunt greşite în viaţa noastră – lucruri pentru care preţul iertării a fost deja plătit prin cruce. A fi un om al lui Dumnezeu înseamnă să rămâne umil şi sincer cu privire la păcatul tău şi a accepta harul divin şi lucrarea de creştere spirituală pe care el o realizează în noi.
John Powell a spus următoarele: „Credem că trebuie să ne schimbăm, să creştem şi să fim buni pentru ca să fim iubiţi. Dar mai degrabă suntem iubiţi şi primim harul Său ca să ne putem schimba, să putem creşte şi să fim mai buni.”
Singurul lucru care limitează vindecarea în viaţa noastră este dat de refuzul nostru de a ne deschide. Pentru a creşte trebuie să rămânem mereu lângă ceea ce este adevărat. Harul lui Dumnezeu ne dă libertatea de a sta înaintea lui Dumnezeu şi totodată de a sta faţă în faţă cu adevărul despre noi înşine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ştiind că suntem iubiţi şi acceptaţi de El pe deplin, El ne cheamă să venim la El cu tot ce avem, pentru a ne putea ajuta să trăim o viaţă de libertate (Ioan 8:32) şi abundenţă (Ioan 10:10).
Nu mai suntem condamnaţi
Îmi aduc aminte de o femeie tânără care a venit la mine pentru consiliere. Descriindu-şi starea, ea îmi spunea că stomacul îi era numai noduri, vina era copleşitoare, şi nu mai putea să doarmă. Era plină de condamnări, o frică şi o umilire incredibilă. Motivul pentru care se simţea astfel se datora faptului că era implicată în imoralitate. Ştia faptul că acea relaţie nu îi era îngăduită. Era prinsă ca într-o plasă, şi îi era teamă să spună cuiva pentru că se temea de o atitudine de respingere. Cu capul plecat, şi-a depănat întreaga istorie. Nu a ascuns nimic pentru că avea nevoie de ajutor. Era plină de remuşcări datorită păcatului ei. S-a căit şi în prezenţa mea şi-a mărturisit păcatul Domnului şi a primit iertarea şi harul Său. Mi-a spus mai târziu că atunci când a venit la mine era într-o închisoare emoţională lăuntrică. Şi ce a găsit când a venit, în loc de respingere a fost dragoste şi acceptare.
Câteva luni mai târziu am primit o scrisoare de la ea, în care spunea: „Lanţurile mele au căzut, uşa închisorii s-a deschis larg. Am înţeles ce înseamnă libertate şi prospeţime. Când am fost în prezenţa ta, eu nu am făcut nimic. Ceea ce mi s-a întâmplat s-a datorat ţie şi a ceea ce eşti tu. Mi-ai arătat dragostea care vine de la Dumnezeu, acceptarea şi iertarea păcatelor mele.” Îi cerusem atunci să fie responsabilă faţă de mine şi mai târziu mi-a spus că nu a perceput responsabilitatea ca o povară. Mai degrabă s-a simţit în siguranţă pentru că a continuat să dea socoteală faţă de persoana care i-a arătat har. A continuat să primească ajutor şi a început să-şi înţeleagă mai bine nevoile personale. A mărturisit că harul a devenit ceva mai mult decât un concept teologic atunci când l-a experimentat în viaţa ei.
Legea care este bună, sfântă şi perfectă i-a descoperit păcatul ca într-o oglindă. S-a umilit şi şi-a mărturisit vina. Şi-a spus adevărul sieşi, mie şi Domnului. Ea a experimentat lucrarea harului atunci când avea cea mai mare nevoie. Aducându-şi păcatul la lumină şi mărturisindu-l înaintea Domnului cu umilinţă şi sinceritate, ea a putut beneficia de harul Său şi a primit eliberarea pentru a putea creşte.
[imagine] Nu există nici o condamnare (Romani 8:1)
Gândeşte-te la propriile tale domenii unde te simţi condamnat sau te temi de respingere… unde simţi că eşti departe de a fi perfect. Avem nevoie să venim la Dumnezeu cu umilinţă şi în adevăr, aducând înaintea Lui acele lucruri în care ştim că ne îndepărtăm cu uşurinţă de legea Sa. Nu trebuie să ne ascundem. Nu trebuie să minţim. Nu trebuie să ne simţim condamnaţi.
„Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Iisus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1)
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:5-7)
„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Hristos …mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? …Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, …nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:31-39)
Acest articol este extras dintr-o carte publicată de WaterBrook Press © 2004 Ney Bailey. Toate drepturile rezervate. Nici o porţiune din acest material nu poate fi reprodusă sau transmisă, indiferent de formă sau mijloace, fără o permisiune scrisă. Este permisă trimisă trimiterea acestui articol şi altor persoane, însă doar dacă articolul este însoţit şi de această notă referitoare la drepturile de autor.
Ney Bailey este autorul lucrării Faith Is Not a Feeling (WaterBrook Press).
10 lucruri pe care le-a spus Iisus şi pe care creştinii le uită
În prezent, există trei mari tendinţe greşite în care se încadrează bisericile: egoismul, lipsa de viziune şi lipsa de compasiune faţă de oricine pătrunde pe uşa bisericii pentru prima dată. În opinia pastorului Joe McKeever, aceasta este consecinţa neascultării de poruncile date de Iisus, pe care creştinii le uită intenţionat.
Prima afirmaţie a lui Iisus care nu este respectată este „să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. Pastorul McKeever declară că această poruncă nu este respectată din cauza concepţiei eronate că religia este ceva privat, ce este doar între credincios şi Dumnezeu. Cu toate acestea, afirmaţia lui Iisus vine chiar sub forma unei porunci (Evanghelia după Matei, capitolul 22), prin urmare nu este ceva facultativ.
A doua poruncă pe care credincioşii nu o pun în practică este cea legată de hrănirea celor înfometaţi, îmbrăcarea celor săraci, vizitarea celor bolnavi sau în închisoare din Evanghelia după Matei, capitolul 25. Iisus Christos cere tuturor ccredincioşilor să facă asta, la fel cum a făcut-o şi El când a trăit pe Pământ. De aceea, oricând avem ocazia, este bine să avem grijă de cei sărmani.
Un al treilea aspect pe care îl uităm este că iubirea semenilor şi a lui Dumnezeu nu este o emoţie, ci o acţiune, relevată în versetul în care Domnul Iisus ne-a cerut să ne iubim duşmanii (Evanghelia după Luca, capitolul 6). Nimeni nu le poate comanda emoţiilor, dar acţiunea presupune rugăciune, binecuvântare, ajutor concret – toate fiind acţiuni voite, afirmă McKeever pentru Christian Post.
Un al patrulea aspect pe care uităm ca ni l-a spus Iisus este că trebuie să ne aşteptăm să fim trataţi rău (Ioan 16:2). De cele mai multe ori, creştinii aşteaptă să fie iubiţi şi apreciaţi, dar în schimb sunt priviţi cu ostilitate. Asemenea aşteptări, diferite de cele afirmate de Mântuitorul, denotă o înţelegere greşită a Bibliei, conchide pastorul.
Din ultimele două aspecte derivă şi iubirea duşmanilor. Din păcate, creştinii dau adeseori dovadă de o ostilitate ieşită din comun, faţă de cei care nu le împărtăşesc opiniile. Pastorul dă câteva exemple pe care le-a observat în reţelele sociale, unde comunicarea facilitează ascunderea în spatele unui avatar sau pseudonim.
De asemenea, creştinii uită şi de invitarea la masă a celor „săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi” (Evanghelia după Luca, capitolul 14). Chiar dacă în ochii societăţii, aceştia sunt „cetăţeni de calitatea a doua”, McKeever subliniază că aceştia sunt la fel de valoroşi ca oricine altcineva în ochii lui Dumnezeu şi că jertfa lui Iisus pe crucea Golgotei acoperă şi păcatele acestora.
Al şaptelea element despre care a vorbit Iisus şi pe care creştinii îl uită este faptul că El mântuieşte, iar ei sunt chemaţi să prezinte acest adevăr şi celor care nu îl cunosc. Chiar dacă îi ajută pe cei în nevoie, creştinii au o chemare mai înaltă: să ofere oamenilor o altă perspectivă şi anume posibilitatea de a fi mântuiţi.
În al optulea rând, creştinii uită că a-L urma pe Iisus presupune schimbare. Deşi este dificil să ieşi din inerţie şi din zona personală de confort, Dumnezeu ne îndeamnă să renunţăm la obiceiurile dăunătoare pentru a avea o viaţă autentică de credinţă.
Un alt lucru pe care creştinii îl desconsideră este scopul credinţei, care nu este ascultarea de legi şi de reguli, ci ascultarea de Dumnezeu. Legalismul conduce, între altele, la omiterea lucrurilor esenţiale, care fac parte din perspectiva mai largă a trăirii creştine.
Iar în ultimul, dar nu în cel din urmă rând, creştinii omit să citească Biblia, dar aleg să scoată din context anumite versete. Pericolul este acela că acestea pot fi folosite ca argumente, deşi în context ele înseamnă altceva şi creştinii le pot folosi şi înţelege greşit.
Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.
Ce liniştită măreţie,
ce cutremurătoare siguranţă,
ce părtăşie desăvârşită cuprinde această slăvită declaraţie a Domnului Iisus!…
Pe Atotputernicul Făcător şi Nemărginitul Dumnezeu,
Izvorul şi Viaţa tuturor celor văzute şi nevăzute, Eu Îl cunosc – a spus El. Adică: Eu L-am pătruns,
căci Eu vin de la El – adică din El –
fiindcă El M-a trimis, adică din El M-am exteriorizat…
Ce desăvârşită identificare cu Dumnezeu, adică identificare de Dumnezeu este aceasta!
Lumina unică – Dumnezeu. Pare Două. Dar numai pare Două. Fiindcă lucrarea mântuirii noastre o cerea… Însă ea a fost Una dintotdeauna şi pe totdeauna (Ioan 10, 30).
Ce altceva înseamnă cuvintele acestea: Cine crede în Mine crede în Cel ce M-a trimis pe Mine,
cine Mă vede pe Mine Îl vede pe El…
Cine Mă ascultă pe Mine Îl ascultă pe El…
Eu sunt în El şi El este în Mine, să credeţi aceasta (Ioan 12, 44-45; 14, 9-11).
Adică Eu sunt El, El este Eu – credeţi!
Chiar dacă acuma vi se pare cu neputinţă de înţeles cum se poate. Acesta este Adevărul pe care, ca să vă mân¬tuiţi, trebuie să-l credeţi.
De aceea Solia adusă de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeu veşnic (Isaia 9, 6),
cu nume nebănuit (Apoc. 2, 17)
şi cu stăpânire nemărginită (Rom. 14, 9),
este absolut şi întru totul adevărată,
iar cine se bizuieşte pe El poate fi temeinic zidit şi absolut sigur că stă în adevărul biruitor şi în siguranţa mântuitoare.
Acest lucru îi va da o evlavioasă smerenie şi o recunoscătoare iubire cu fapta şi cu ascultarea
pe toată calea vieţii, până la sfârşit,
în credinţa lui Hristos.
Doamne Iisuse, Marele nostru Dumnezeu, Una şi Unul cu Tatăl,
aplecându-ne înaintea Feţei Tale, ne închinăm Ţie şi Te slăvim cu recunoştinţă pentru Harul cel mare al Tatălui şi Dumnezeului nostru,
pe care, din nemărginita dragoste pentru noi, ai venit să ni-l aduci.
Credem din tot sufletul nostru în tot ce eşti şi în tot ce ne-ai spus
şi, primind din toată inima Solia Sfintei Tale Evanghelii, dorim să Te urmăm cu ascultare unică, după cum şi Tu eşti Una cu Tatăl (Ioan 17, 21).
Amin.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
Unirea in Hristos ne garanteaza Indumnezeirea
In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau, pe care L-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere, caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremilor, SPRE A-SI UNI IARASI INTR-UNUL, IN HRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant Efeseni 1: 7-10. Voi aveti totul deplin in El, care este Capul oricarei domnii si stapaniri. Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, DUMNEZEU V-A ADUS LA VIATA IMPREUNA CU EL, DUPA CE NE-A IERTAT TOATE GRESELILE Efeseni 2: 9,10,13. . Pe cand Fiului I-a zis: Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este in veci de veci, (in toate sau dealungul tuturor veacurilor) toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus de cat pe tovarasii Tai. Si caruia din ingeri I-a zis El vreodata: Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai asternut al picioarelor Tale? Evrei1: 8,9,13. Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: Ce este omul ca sa-Ti aduci aminte de el sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri, l-ai incununat cu slava si cu cinste, l-ai pus peste lucrarile mainilor Tale, TOATE LE-AI SUPUS SUB PICIOARELE LUI. In adevar, daca I-a supus toate, nu I-a lasat nimic nesupus. Totusi, acum, INCA NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE. Dar pe Acela care a fost facut pentru putina vreme mai prejos de cat ingerii, adica pe Isus, IL VEDEM INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE DIN PRICINA MORTII PE CARE A SUFERIT-O,pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, EL SA GUSTE MOARTEA PENTRU TOTI Evrei 2: 6-9.
Fiecare clipa, fiecare ora, fiecare zi, fiecare an si fiecare vreme ne descopera tot mai mult, tot mai limpede, tot mai clar maretul plan al lui Dumnezeu. Taina lui Hristos, nu a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in veacurile trecute, in vremile trecute, in anii trecuti, in felul cum a fost descoperita ACUM sfintilor apostoli si proroci ai lui Hristos, prin Duhul, scrie apostolul aproape 2000 de ani in urma. Duhul este acela care descopera lucrurile ascunse si acoperite ale lui Dumnezeu. Descoperirea tainelor Dumnezeiesti se face numai la vremea randuita si insemnata in planul lui Dumnezeu, adica planul veacurilor. Descoperirea tainelor lui Dumnezeu apartine strict numai de voia, hotararea si planul lui Dumnezeu. Nu putina insemnatate au cuvintele apostolului cand zice: Dumnezeu a binevoit sa ne descopere taina voii Sale. Vreau sa zic; taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar DESCOPERITA ACUM sfintilor Lui, carora Dumnezeu A VOIT sa le faca cunoscut care este bogatia slavei tainei acesteia intre Neamuri, si anume: Hristos in voi, nadejdea slavei. Sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei. Pe El Il propovaduim noi si sfatuim pe orice om si invatam pe orice om in toata intelepciunea, ca sa infatisem pe orice om, DESAVARSIT in Hristos Isus.
Taina voii lui Dumnezeu Tatal era ascunsa in Fiul Sau Isus Hristos. In Isus Hristos este asezata, este implinita si descoperita toata voia lui Dumnezeu. Nasterea, viata, crucea, moartea si invierea lui Isus, toate impreuna sunt taina voii lui Dumnezeu deplin implinita in Isus Hristos Fiul Sau.
Dumnezeu in planul si in intelepciunea Sa a randuit inca inainte de intemeierea lumii, NUMAI DOI FII: Unul fiu neascultator si al doilea Fiu ascultator. Primul fiu pamantesc si al doilea Fiu ceresc. Dumnezeu hotarase in planul Sau ca din pricina NEASCULTARII primului fiu, MOARTEA SA STAPANEASCA asupra intregului neam omenesc. Tot asa Dumnezeu hotarase in planul Sau ca din pricina ASCULTARII Fiului al doilea VIATA SA STAPANEASCA asupra intregului neam omenesc. In ambele cazuri Dumnezeu nu S-a consultat cu neamul omenesc, nu a luat in considerare vointa, parerea sau hotararea neamului omenesc acela pamantesc. Dupa cum toti oameni mor din pricina neascultarii lui Adam, tot asa, toti oamenii vor invia in viata neperitoare din pricina ascultarii lui Isus Hristos. Dupa cum toti oamenii au purtat chipul celui pamantesc tot asa, toti oamenii vor purta chipul Celui Ceresc. Dupa cum in Adam toti oamenii au fost randuiti mortii , inca inainte de nasterea lor, tot asa in Hristos, toti oamenii au fost randuitii vietii neperitoare, inca inainte de nasterea lor. Dupa cum in Adam toti oamenii au ajuns sub stapanirea mortii prin pacat, tot asa, in Hristos toti oamenii vor ajunge sub stapanirea vietii neperitoare prin credinta. In Adam toti oamenii au fost inchisi in neascultare, iar in Hristos toti oamenii primesc indurare si eliberare.Pentru ca, dupa cum pacatul A STAPANIT dand moartea, tot asa si harul SA STAPANEASCA dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica, prin Isus Hristos, Domnul nostru, scrie apostolul Pavel fratilor din Roma.
Apostolul fiind convins de puterea crucii lui Isus, foloseste timpul trecut cand scrie despre stapanirea pacatului: A STAPANIT, iar unde scrie despre stapanirea harului foloseste timpul prezent si viitor: SA STAPANEASCA. In masura descoperirii tainei lui Hristos, apostolul declara foarte clar faptul ca pacatul a stapanit, ca pacatul a fost o imparatie, pacatul a fost o stapanire foarte puternica asupra intregi omenirii. Dealungul acestei puternice stapanirii nu s-a gasit nici un om care sa se poata elibera el singur, de sub jugul de fier al acestei stapanirii. Oameni din toate generatiile, oameni din toate veacurile, oameni cu renume, oameni saraci si oameni bogati, oameni slabi si oameni tari, oameni prosti si oameni intelepti, cersitori si imparati, bolnavi si sanatosi, femeii si barbati, tineri si batrani nimeni, niciodata nu a fost gasit vrednic sa se elibereze de sub stapanirea pacatului si de sub robia mortii. Iata ce marturiseste Duhul Adevarului in privinta aceasta: Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu, toti oamenii fie Iudei, fie Greci, sunt sub pacat. Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu ieste nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu ieste nici unul care sa faca binele, nici unul macar. Aceasta era valabil si pentru ceice erau sub Lege, pentru ca orice gura sa fie astupata si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu. Dar Scriptura a inchis totul sub pacat, pentru ca fagaduinta sa fie data celor ce cred, prin credinta in Isus Hristos. Fiindca Dumnezeu a inchis pe TOTI OAMENII in neascultare,ca sa aiba indurare de toti.
De la caderea in neascultare a lui Adam si pana la moartea lui Isus, pacatul a stapanit cu neantrerupta putere peste toti oamenii, netanand in socoteala vointa, dorinta si parerea omului. Daca asa a fost sub stapanirea pacatului, daca toata puterea de impotrivire, daca toata productia faptelor bune nu au putut elibera omul de sub stapanirea si jugul greu al morti, cum este si cum va fi in continuare sub stapanirea harului lui Dumnezeu aducator de viata? Daca Dumnezeu a INCHIS TOTUL sub pacat, daca Dumnezeu a INCHIS pe toti oamenii in neascultare, si nici un om, nici o fiinta dealungul vremii umblarii in drumul neascultarii, nu sa putut elibera din inchisoarea neascultarii, ce este si cum va fi in continuare, unde prin credinta in Isus Hristos oamenii primesc fagaduinta indurari si sunt eliberati din inchisoarea neascultari? Cum ieste si cum va fi in continuare unde prin ASCULTAREA LUI HRISTOS, Dumnezeu a deschis usa INDURARII SI A HARULUI SAU pentru toti oamenii? Cine va fi gasit puternic indeajuns sa reziste si sa invinga jertfa si viata lui Hristos? Multi oameni din Imperiul Crestin se compoarta ca vrajmasi ai crucii lui Isus si ai Harului indurator a lui Dumnezeu. Ei pe afara arata ca niste mieii dar din interiorul lor vorbesc ca niste balauri. Ei nu sunt trimisii MIELULUI CEL JUNGHIAT, ei propovaduiesc cu placere si bucurie lucruri impotriva crucii lui Isus si a harului lui Dumnezeu.
Daca Suveranul Creator si Dumnezeu, in intelepciunea si in planul voii Sale S-a folosit de domnii, stapanirii si puterii pe toata vremea si pe tot timpul umblarii omului in drumul neascultarii, tot asa Induratorul parinte Se foloseste de Domnii, Stapanirii si Puteri pentru manifestarea reala a Indurarii Sale in drumul ascultarii lui Isus. Daca in vremea temporara a neascultarii, Dumnezeu S-a folosit de Diavolul ca domnitor sau ca print, S-a folosit de pacat ca stapanitor si S-a folosit de moarte ca putere, tot asa in vremea ascultarii Se foloseste de Isus Hristos ca Domn si Imparat, Se foloseste de Har ca stapanire si se foloseste de Duhul vietii neperitoare ca putere.
Potrivit Scripturilor drumul neascultarii lui Adam SA SFARSIT PE DEALUL GOLGOTA IN FATA CRUCII LUI ISUS, unde Diavolul A FOST NIMICIT PRIN ASCULTAREA PANA LA MOARTE A LUI ISUS. Unde PACATUL A FOST OPRIT, RIDICAT SI STERS DIN AMINTIRILE LUI DUMNEZEU ODATA SAU PRIMA DATA SI PENTRU TOTDEAUNA, PRIN HARUL SI JERTFIREA LUI ISUS. Unde MOARTEA A FOST INGHITITA DE VIATA PRIN INVIEREA LUI ISUS HRISTOS. Unde Adam, OMUL VECHI A FOST RASTIGNIT SI APOI A MURIT PRIN MOARTEA LUI ISUS Aleluia!
Apostolul Pavel fiind orbit si apoi luminat de puterea vietii vesnice a lui Hristos, intalnita prima data pe drumul ce duce la Damasc, este intors cu fata spre crucea lui Hristos si prin Duhul Sfant este invatat, potrivit harului lui Dumnezeu, invatatura mult timp sigilata, despre taina lui Hristos. Numai dupa schimbarea aceasta Apostolul aseaza lucrurile in scrierea sa fiecare la locul lor. Deaceea declara el: Dupa cum pacatul A STAPANIT, numai dupa ce Pavel experimenteaza personal taina crucii lui Isus se intoarce cu fata spre vremea neascultarii, vremea trecuta, toata vremea pana la crucea lui Isus, si apoi plin de uimire, complesit de vestea buna declara: Dupa cum pacatul A STAPANIT. Sunt deplin incredintat ca Apostolul sa asezat, sa vazut, sa recunoscut pe el insusi ca fiind parte din vremea aceea in care pacatul A STAPANIT. Iata ce marturiseste apostolul: Multumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a intarit, ca m-a socotit vrednic de incredere si m-a pus in slujba Lui, macar ca MAI INAINTE eram un hulitor, un prigonitor si batjocoritor. Dar AM CAPATAT INDURARE, pentru ca lucram din nestiinta, in necredinta! Caci eu sunt cel mai neansemnat dintre apostoli, nu sunt vrednic sa port numele de apostol, fiindca AM PRIGONIT Biserica lui Dumnezeu. Prin HARUL lui Dumnezeu SUNT CE SUNT. 1Timotei 1: 12,13, 1Corinteni 15: 9,10.Apostolul foloseste expresia MAI INAINTE, apostolul cu multa recunostinta, cu multa apreciere fata de harul indurator privind in vremea trecuta spune el: MAI INAINTE ERAM. Mai inainte de ce? Mai inainte de nimicirea lui Satan, mai inainte de iertarea pacatelor…. Mai inainte de harul si crucea lui Hristos. Dar am capatat indurare continua el. Indurarea aceasta nu a venit ca o rasplata, ca o recompensa pentru pacat, caci plata pacatului este moartea. Indurarea aceasta a venit in urma multor pacate ca un dar al harului lui Dumnezeu descoperit in ascultarea si jertfa lui Isus. Din cauza puteri Harului lui Dumnezeu fiecare om la randul cetei lui va face aceasta marturisire: MAI INAINTE ERAM… DAR ACUM AM CAPATAT INDURARE Aleluia!
Dragi si stimati prieteni, citind acestea cuvinte va rog pentru indurarea si puterea Imparatiei lui Hristos, opritiva pentru cateva momente si daca stiti sigur ca ati experimentat personal puterea harului si a crucii lui Hristos, aducetiva aminte de vremea trecuta, de vremea cand pacatul stapanea, puteti voi declara impreuna cu apostolul: MAI INAINTE ERAM? Sunt sigur ca privind din nou la vremea de acum, vremea ascultarii, vremea indurarii, vremea harului si a jertfei lui Hristos prin Duhul Sfant veti declara impreuna cu apostolul: Dar ACUM am capatat indurare, dar acum sub stapanirea harului, prin acest har indurator sunt ce sunt.
Ca niste ape linistite dar foarte adanci sunt cuvintele scrise de apostolul care zice: Dupa cum pacatul a stapanit dand moartea,TOT ASA si harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica, prin Isus Hristos Domnul nostru. Daca stapanirea pacatului a fost destul de puternica sa tina in robia mortii toata omenirea TOT ASA scrie apostolul si stapanirea harului va fi si este destul de puternica sa conduca TOATA OMENIREA in libertatea vietii vesnice prin jertfa lui Isus Hristos Aleluia!
Pentru toti impotrivitori jertfei si ai crucii lui Isus, pentru toti care inca nu au ajuns sa valorifice valoarea si puterea harului MACAR la valoarea si puterea pacatului ca sa poata declara ca si apostolul: TOT ASA, vreau foarte pe scurt sa arat ca tot apostolul Pavel vorbind de acelasi subiect declara cu multa indrasneala prin lumina Duhului urmatoarele cuvinte: Unde s-a inmultit pacatul, acolo harul sa inmultit si MAI MULT. Daca, deci prin gresala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, CU MULT MAI MULT cei ce primesc, in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel unul singur, care este Isus Hristos. Daca prin gresala unuia singur, cei multi au fost loviti cu moartea, apoi CU MULT MAI MULT harul lui Dumnezeu si darul pe care ni l-a facut harul acesta intr-un singur Om, adica in Isus Hristos, s-a dat DIN BELSUG celor multi.
Trebuie mentionat faptul ca apostolul foloseste expresia aceasta foarte importanta: A STAPANI, privind in concordanta Strong’s #936 vedem ca in limba Greaca se refera la stapanirea imparateasca, stapanirea regala. Asa dar daca pacatul a stapanit cu puterea deplina, a stapanit cu putere imparateasca, coborand in locuinta mortilor toata omenirea, TOT ASA, adica o stapanire generala, o stapanire totala, o stapanire universala, o stapanire imparateasca prin care sunt afectati toti oameni, toata omenirea va fi inaltata in libertatea vietii vesnice. Apoi Apostolul face o comparatie a modului si a felului de stapanire uimit de diferenta el exclama: CU MULT MAI MULT. Cat este ore CU MULT MAI MULT?
Si totusi cei ce inca nu au cazut in genunchi si cu fata la pamant in prezenta puterii si al farmecul slavei crucii Mielului cel junghiat declara in necunostinta si necredinta lor: Un diavol victorios care stapaneste pentru eternitate marea parte a omenirii, un pacat pe care sangele nevinovat al Milului lui Dumnezeu nu a putut sa-l stearga, o moarte care fiind eterna nu poate fi invinsa de viata daruita omenirii in dimineata invierii Fiului lui Dumnezeu si un om vechi care nu a putut fi rastignit impreuna cu Isus si care om trebuie reparat prin fapte de pocainta si faptele bune a Legi.
In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau. Sub stapanirea pacatului a fost un singur om gasit vinovat si toti oameni au fost condamnati la moarte, sub stapanirea harului este mult mai mult diferit: toti oamenii sunt gasiti vinovati, si pentru toate pacatele multe si murdare ale omenirii este UNA SINGURA HOTARARE DE IERTARE. Sub stapanirea pacatului fiecare om trebuia sa aduca un miel ca jertfa pentru pacat, si cel putin una data in fiecare an, sub stapanirea harului pentru pacatele tuturor oamenilor sa adus UNA SINGURA jertfa de iertare, una singura data pentru totdeauna. De aceea scrie apostolul: Numai in El avem noi, toti oamenii rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor. Iertarea pacatelor a tuturor oamenilor odata pentru totdeauna: Si aceasta sa facut asa din cauza, sau dupa bogatiile harului Sau.
Prin sangele Sau avem iertarea pacatelor. Aceasta ne adevereste ca iertarea pacatelor omenirii este facuta deja, da, a fost facuta atunci si acolo unde Mielul lui Dumnezeu a ridicat, a curatit si a sters pacatele lumii fiind rastignit pe cruce. De ce oare Mai Mari Imperiului Crestin se impotrivesc celor scrise si nu recunosc ca iertarea pacatelor omenirii sa facut atunci pe Golgota prin sangele lui Hristos, si in nestiinta lor declara ca numai unde oameni se caiesc, postesc, plang pentru pacatele lor, se roaga, se supun la anumite suferinti, viziteaza anumite locuri sfinte, numai atunci si numai dupa aceea poate ca vor dobandi mila si iertare pentru pacate? Tot ce a fost realizat in crucea lui Isus, adica in toata viata Lui, de la nasterea Sa in ieslea Betleemului si pana la moartea Sa pe cruce, este si continua sa fie materializat, este manifestat si indeplinit cu mare putere in fiecare fiinta omeneasca, in universul fizic si in universul spiritual PRIN VIATA NEMURITOARE A LUI HRISTOS ISUS FIUL TATALUI.
Cred eu ca dimineata invierii, a invierii lui Isus intr-o viata nemuritoare, este cel mai mare motiv de bucurie pentru toata creatiunea. In trupul Sau muritor, Isus S-a aratat omenirii in vederea pacatului, dar in trupul Sau nemuritor sa aratat omenirii in dimineata invierii, in vederea mantuirii adica in vederea VIETII VESNICE Aleluia! Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ci ca sa aduca mantuire celor ce-L asteapta Evrei 9: 28.
Dumnezeu Cel Atotputernic putea sa mantuiasca omenirea prin multe metode, pe mai multe cai de mantuire. Daca in dimineata invierii lui Isus, fiecare om era transformat si imbracat in nemurire odata cu momentul invierii din morti a lui Isus, atunci marea parte a omenirii nu stia cine si de ce a facut aceasta importanta schimbare in vietile lor. Nu aveau fericita ocazie sa stea fiecare personal in prezenta Mielului cel junghiat si sa primeasca cu multa bucurie darul lui Dumnezeu Tatal viata vesnica. Din cauza iubirii Sale Dumnezeu a ales metoda aceasta, da din cauza iubirii El a ales Calea aceasta adica pe Isus. Dumnezeu deasemenea putea sa trimita un Cuvant neantruchipat, un Cuvant gol de natura pamanteasca, si prin El prin acel Cuvant al Sau sa mantuiasca omenirea. Multe, multe metode avea Dumnezeu la dispozitia intelepciuni Sale, dar complesit, umplut de focul dragostei Sale pentru omenire, El allege Calea aceasta, El trimite Cuvantul guri Sale sa se intruchipeze, sa se desbrace de glorie si slava vietii si sa se imbrace cu natura trecatoare a omului pamantesc devenind FIUL OMULUI. El Isus chiar ca a intrat in randul semintiei neamului omenesc. El a devenit om facanduse partas la toate conditiile si nevoile omului pamantesc.
Tot ce Dumnezeu a daruit omenirii este asezat in Isus Hristos Fiul Sau, noi avem totul din plin in El. Dumnezeu putea sa schimbe starea noastra pamanteasca, a intregi omenirii in mai putin de o clipa. El printr-un Cuvant trimis, printr-un Cuvant rostit de gura Lui putea sa faca sa primim tot ce aveam noi nevoie pentru mantuirea noastra, totul aparea si se implinea in noi intr-un singur moment. Dar Dumnezeu in mareata Sa intelepciune in dragostea Sa pentru omenire S-a turnat El insusi in Fiul Sau, apoi ne-a trimis pe Fiul, si in Fiul avem totul si din plin Aleluia!
Totul in ce priveste mantuirea, neprihanirea si puterea vietii vesnice se gaseste in Isus Hristos Fiul Tatalui Ceresc. Motivul principal pentru care totul a fost asezat de Dumnezeu in Fiul Sau este ca sa venim la El, sa ne intalnim cu El, sa-l vedem pe El, sa-l cunoastem pe El, sa ne prezinte El pe Tatal si in final sa ne conduca El la Tatal. De aceea scrie apostolul adevaratele cuvinte cand zice: In El avem rascumparare, in sangele Lui iertarea pacatelor….in El avem viata si nemurirea, in El avem totul si din belsug. Trebuie amintit aici ca totul ce Dumnezeu a asezat in Isus Hristos este COMPLECT TERMINAT, ESTE PERFECT si nu este nevoie de nici o reparatie, nimic de adaugat, nimic de scos afara. Acum in Hristos Satan este nimicit, acum in Hristos pacatul este oprit, este ridicat si sters, acum in Hristos moartea a fost inghitita de viata neperitoare, acum in Hristos omul vechi a fost rastignit si a murit, este mort, acum in Hristos avem impacarea, adica impacarea celor doi (Israel si Neamurile) intr-un singur trup, si acesta unul singur trup adica trupul intregi omenirii a fost impacat cu Dumnezeu prin crucea lui Isus. Tot in El avem harul, neprihanirea, viata, unirea si implinirea tuturor fagaduintelor lui Dumnezeu, in El avem totul si din belsug.
Cu toate ca fiecare fiinta omeneasca are totul totului tot in Hristos Isus Fiul Tatalui Ceresc, are apropierea, are impacarea, are iertarea, are salvarea, neprihanirea si unirea… totusi daca nu aude, daca nu stie, daca nu crede, daca nu merge, daca nu se apropie, daca nu ajunge la Hristos, daca nu primeste toate acestea personal de la Hristos, NU ARE NIMIC, ESTE INCA GOL SI LIPSIT DE TOT CE DUMNEZEU I-A DARUIT IN HRISTOS ISUS DOMNUL, ESTE INCA SUB PACAT SI MOARTE. NIMENI SI NIMIC NU ARE DREPTUL SI AUTORITATEA SA IA DIN DARURILE LUI DUMNEZEU ASEZATE IN ISUS HRISTOS SI SA LE IMPARTA, SA LE DISTRIBUIE OMENIRII, FARA CA OMENIREA, FIECARE OM PERSONAL SA VINA LA HRISTOS. NU ESTE NICI O CALE DIN NOU ACASA LA TATAL NUMAI PRIN HRISTOS. Dumnezeu S-a ascuns in Fiul Sau si apoi a dat pe Fiul, apoi a trimis pe Fiul chiar pentru acest motiv: CA OMENIREA VENIND LA FIUL SA INTALNEASCA, SA GASEASCA, SA CUNOASCA SI SA GUSTE DRAGOSTEA TATALUI SI DARURILE SALE ASEZATE DIN BELSUG IN FIUL. ALELUIA!
Daca Dumnezeu nu era in dragoste cu lumea de oameni, ci vroia numai sa-I salveze din robia morti, atunci Dumnezeu avea la indemana multe, nenumarate metode de salvare fara sa trimita pe Fiul, Dragostea Sa. Sau chiar daca a trimis pe Fiul putea sa salveze omenirea odata cu invierea lui Isus din morti, toti oameni puteau fi adusi la viata in mai putin de o clipa. Erau adusi la viata nemuritoare toate familiile pamantului, fara sa se intalneasca, fara sa cunoasca pe Isus, si fara sa cunoasca pe Tatal si nici puterea harului Sau. Dar Dumnezeu nu era interesat numai sa salveze oameni de la moarte, El era interesat sa atraga pe toti oameni la Sine, sa aiba o relatie si o unire cu neamul omenesc, El vroia ca oameni Sa-l cunoasca si intorcanduse din nou acasa la Tatal, sa formeze o familie, o familie cu multi copii, deaceea mantuirea cu toate ca este terminata la Calvar prin cruce, se primeste practic totusi numai prin credinta si intalnirea personala cu Hristos.
Asa dar dragi cititori Mantuirea este NUMAI in Isus Hristos Mantuitorul Lumii. Mantuirea nu poate fi PRODUSA DE FAPTELE LEGI, mantuirea nu poate fi produsa de nici un obicei, de nici o traditie pamanteasca, de nici un om,de nici o institutie, organizatie sau societate omeneasca, de nici un system sau organizateie religioasa. Mantuirea si viata vesnica nu pot fi produse practic si firesc nici chiar de SFANTA SCRIPTURA, asa cum de fapt declara si Isus cand a zis: (voi) cercetati Scripturile, pentru ca (voi) socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti SA VENITI LA MINE ca sa aveti viata Ioan 5:39,40. Este foarte adevarat ca Mai Marii poporului Israel cercetau Scripturile socotind ca prin ele vor primi viata vesnica, dar tocmai Scripturile marturiseau ca viata vesnica nu putea fi produsa de ele, marturiseau cu putere ca viata vesnica era Isus Hristosul lui Dumnezeu. Si spunea Isus ca Mai Marii poporului au ramas in continuare sa cerceteze Scripturile in speranta ca prin ele vor dobandi viata vesnica, si au refuzat, s-au impotrivit lui Isus si NU AU MERS LA EL SA PRIMEASCA DE LA EL DARUL LUI DUMNEZEU, VIATA VESNICA. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu, si nu se poate cumpara, ea nu se poate castiga, ea nu se primeste in schimbul faptelor bune sau rele, ea nu se poate da in schimbul aurului, margaritarelor sau comorilor pamantesti. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu care nu se poate comercializa. Viata vesnica este daruita omenirii ca o dovada netagaduita a dragostei lui Dumnezeu pentru omenire, asezata in Fiul Sau Isus Hristos. Numai Isus Mielul lui Dumnezeu a fost gasit vrednic sa aiba si sa daruiasca, sa fie DADATORUL VIETII VESNICE. Biblia nu are autoritate sa produca mantuirea sau viata vesnica. Biblia vorbeste despre Isus si despre Tatal, Biblia trimite oameni la Isus, ca prin Isus Sa-l gaseasca pe Tatal. Numai in Isus Hristos locuieste plinatatea lui Dumnezeu. Numai Isus este Calea, Adevarul si Viata. Daca pentru diferite motive Biblia ar fi arsa, daca Biblia nu ar mai exista, daca ar fi generatii de oameni care nu au vazut si nu au auzit despre minunata carte Biblia nici odata, totusi mantuirea omenirii castigata la Calvar si puterea vietii vesnice ar continua fara nici o intarziere prin Duhul Sfant, si prin puterea vietii neperitoare a lui Hristos dupa cum scrie undeva: De aceea si poate sa mantuiasca in CHIP DESAVARSIT pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, PENTRU CA TRAIESTE PURURI (El este viu, El este viata vesnica) ca sa mijloceasca pentru ei.
Fiecare fiinta omeneasca trebuie sa vina personal la Isus si prin credinta sa primeasca personal tot ceia ce Dumnezeu cu iubire a asezat in Fiul Sau Isus Hristos. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal declara Isus in scrierea lui Ioan. Oameni nu pot veni la Isus numai fiecare la RANDUL CETEI LUI. Dumnezeu a hotarat in marea Sa intelepciune o anumita ordine, o anumita randuiala dupa care ordine fiecare fiinta omeneasca este programata sa vina la Isus primind prin credinta darul harului lui Dumnezeu viata neperitoare. Dupa cum in Adam din pricina neascultari lui, toata omenirea a fost randuita mortii, totusi fiecare om a murit numai la randul cetei lui, tot asa si in Hristos, din pricina harului lui Dumnezeu si din pricina ascultari lui Isus, toata omenirea este randuita prin decretul lui Dumnezeu (care este invierea lui Isus din morti), sa aiba parte de viata neperitoare, totusi fiecare om va mosteni viata neperitoare NUMAI LA RANDUL CETEI LUI. Daca uni oameni au fost randuiti de Dumnezeu, sa fie PRIMI pe lista vieti neperitoare numiti in Scriptura PRIMELE ROADE sau PARGA, aceasta nu inseamna ca ceata aceasta de oameni sunt SINGURI OAMENI randuiti sa primeasca viata vesnica. Ceata aceasta de oameni nu sunt SINGURI, ei sunt PRIMI PE LISTA VIETII VESNICE, ei sunt primele roade ale mantuirii si ale vietii vesnice. Iar ceilalti oameni carora inca nu le-a venit randul, raman in continuare sa traiasca sub puterea mortii si a pacatului, pana la vremea randuita de Dumnezeu si numai atunci, si numai in prezenta Fiului lui Dumnezeu fiecare personal prin credinta, va primi darul harului lui Dumnezeu asezat in Hristos Isus Domnul Vietii. Dovada cea mai mare, dovada netagaduita a lui Dumnezeu pe care a dat-o omenirii, unde a socotit vrednicia jertfei ascultarii lui Isus, destul de puternica sa nimiceasca pe Diavolul, indeajuns de curata sa stearga pacatul si neprihanita ca sa invinga moartea, este INVIEREA DIN MORTI A LUI ISUS.
Cu toate ca omenirea are toate acestea si toate altele neamintite in scrierea aceasta, complect terminate si din belsug in Isus Hristos, totusi fiecare persoana este si ramane in continuare tot sub robia mortii si sub stapanirea pacatului pana in ziua zilelor cand atras de Tatal, personal la randul cetei lui, in prezenta lui Hristos, va gusta darul lui Dumnezeu si puterea dragostei si a crucii lui Isus Aleluia!
Taina crucii lui Isus este ca si raul cu apa vietii, care curge de sub tronul Imparatiei lui Dumnezeu, si care in curgerea lui la vale devine tot mai mare, mai inbelsugat si daruieste viata ori unde ajunge. Felul in care Dumnezeu a hotarat sa mantuiasca omenirea este considerat de foarte multi oameni nu mai mult decat o nebunie. Nu se pot anula nici desconsidera zeci si sute de Scripturi, unele privind spre cruce, prevestind, preantampinand mareata dragoste Dumnezeiasca ascunsa in crucea lui Hristos, iar altele coborand de la Calvar, imprimate si umplute cu vestea buna a crucii lui Isus si vestea buna din dimineata invierii. Dupa ce Dumnezeu a declarat intreaga omenire NEPRIHANITA prin Isus Hristos, adica in pline drepturi pentru a primi viata vesnica, dupa ce Dumnezeu a declarat in fata intregului univers vrednicia jertfei lui Isus si deplina Lui biruinta asupra lui Satan, asupra pacatului, asupra morti si asupra Locuintei Mortilor, rastignirea si moartea omului vechi. Da dupa toate acestea deplin indeplinite in ascultarea lui Isus, pentru si de dragul omenirii, Dumnezeu porunceste cu autoritate ca toti oameni fiecare la randul cetei lui sa creada, sa primeasca si sa marturiseasca pe Fiul ca Domn si Dadatorul Vietii dupa cum zice Scriptura: Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, adica de vremea sub neascultarea lui Adam. Iar ACUM in Isus Hristos porunceste tuturor oamenilor de pretutindeni, sa se pocaiasca, pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti Fapte.A 17:30,31. Toate le-ai supus sub picioarele lui. In adevar, daca I-a supus toate, nu I-a lasat nimic nesupus. Totusi, acum, inca nu vedem ca toate ii sunt supuse. Dar pe Acela care a fost facut pentru putina vreme mai prejos decat ingerii, adica pe Isus, Il vedem INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE din pricina mortii pe care a suferit-o, pentru ca, PRIN HARUL lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru toti Evrei 2: 7-9.
Este foarte interesant felul de exprimare a scriitorului in scrierea sa catre fratii Evrei. Odata ce Isus si-a terminat cu bine misiunea Sa, odata ajuns in prezenta Tatalui in calitate de Miel junghiat, Dumnezeu Tatal L-a gasit vrednic si I-a pregatit un tron de domnie si o imparatie. Toate lucrurile I-au fost supuse sub picioarele Lui, si nu I-a lasat nimic nesupus. Totusi acum, inca NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE, scrie scriitorul foarte increzator in viitor. Dar ca sa ne asigure despre cele ce urmeaza, sa ne asigure ca toate lucrurile in final vor fi supuse lui Hristos, continua scriitorul unde zice: Dar Il vedem pe Isus INCUNUNAT cu slava si cu cinste din pricina mortii pe care a suferit-o. Din pricina mortii Sale la Calvar este incununat Isus cu slava si cu cinste, pentru ca prin harul lui Dumnezeu El a gustat moartea pentru TOTI OAMENI. Daca noi oameni NU VEDEM INCA ca toate lucrurile sunt supuse lui Isus, aceasta nu inseamna ca lucrurile nu au fost supuse lui Isus. Daca Scriptura si Duhul Sfant declara cu putere biruinta crucii lui Isus prin cuvinte ca acestea: Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, DUMNEZEU V-A ADUS LA VIATA IMPREUNA CU EL, dupa ce ne-a iertat toate greselile. A DESBRACAT domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce Coloseni 2: 13,15. EL NE-A MANTUIT, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru INDURAREA LUI, prin spalarea nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfant, pe care L-a varsat din belsug peste noi, PRIN ISUS HRISTOS, Mantuitorul nostru, pentru ca, ODATA SOCOTITI NEPRIHANITI PRIN HARUL LUI, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice Tit 3: 5-7. Puterea crucii lui Hristos si tot ceia ce sa intamplat si indeajuns indeplinit la Calvar va fi vestit, se va auzi, va fi crezut si deplin infaptuit pe toate meridianele lumii, in fiecare fiinta, in toate lucrurile si in intregul univers prin tronul si Imparatia Mielului lui Dumnezeu, prin puterea dragostei lui Dumnezeu si prin puterea jertfei Mielului Cel Junghiat potrivit celor declarate de Duhul Adevarului prin apostolul care zice: Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos, dar fiecare, la randul cetei lui. Hristos este cel dintai rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. In urma, va veni sfarsitul, si acum si aici pun aceasta intrebare: Cand va veni sfarsitul? Cred eu ca raspunsul corect este IN URMA, sau LA URMA. In cazul de fata cuvintele “in urma” se refera la ceia ce urmeaza, adica urmatorul va fi ceia ce este la urma, adica la capat, adica ultimul. In alte cuvinte apostolul scrie fratilor din Corint despre taina invierii in Hristos, unde fiecare om inviaza in Hristos NUMAI la randul cetei lui. Apoi apostolul mentioneaza aici trei diferite cete: 1) Hristos este cel dintai rod. 2) Apoi, la venirea Lui, ceice sunt ai lui Hristos. 3) In urma, adica dupa aceea, vor veni ultimi, adica cei de la urma. Iar cu acestia din urma va veni sfarsitul. Ce sfarsit va veni? Sfarsitul la ce? Sfarsitul cui? Cred eu ca se refera apostolul la SFARSITUL INVIERII OAMENILOR IN HRISTOS. Cand ultimul om din neamul omenesc va invia in final in Hristos primind prin credinta in El viata neperitoare, atunci si acolo va fi SFARSITUL IMPARATIEI LUI HRISTOS, cand El va da Imparatia in mainile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapanire si orice putere. Caci TREBUIE ca El sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii (pe toti si toate cele supuse Lui prin biruinta Calvarului) sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, in adevar, a pus totul sub picioarele Lui. Dar cand zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul. Si cand toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti Aleluia! 1Corinteni 15: 21-28. Pentru mai multe informatii despre Planul Veacurilor, va rog vizitati http://www.kingdomplan.net.
Cereti si vi se va da, Cautati si veti gasi, Bateti si vi se va deschide
Intr-o zi, Isus se ruga intr-un loc anumit. Cand a ispravit rugaciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: Doamne invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. El le-a zis: Cand va rugati, sa ziceti: tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua in fiecare zi, si ne iarta noua pacatele noastre, fiindca si noi iertam oricui ne este dator, si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Apoi le-a mai zis: Daca unul dintre voi are un prieten si se duce la el la miezul noptii si-I zice: Prietene, imprumuta-mi trei paini, caci a venit la mine de pe drum un prieten al meu si n-am ce-I pune inainte, si daca dinauntrul casei lui, prietenul acesta ii raspunde: Nu ma tulbura, acum usa este incuiata, copiii mei sunt cu mine in pat, nu pot sa ma scol sa-ti dau paini, va spun: chiar daca nu s-ar scula sa I le dea, pentru ca-I este prieten, totusi, macar pentru staruinta lui suparatoare, tot se va scula si-I va da tot ce-I trebuie. De aceea si Eu va spun: cereti si vise va da, cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide. Fiindca oricine cere capata, cine cauta gaseste, si celui ce bate I se deschide……Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va va da Duhul Sfant celor ce I-L cer! Luca11: 1-13.
Evanghelistul Luca descrie parca inceputul unei zile de lucru a lui Isus. Nu ma indoiesc de faptul ca Isus se ruga in locul acela ANUMIT destul de dimineata, poate odata cu venirea zorilor, poate chiar putin inainte de rasaritul soarelui. Dupa cum prin rasaritul soarelui incepea o noua zi, cred eu ca tot la fel, Isus se pregatea, se reamprospata prin rugaciune in prezenta slavei lui Dumnezeu, pentru a incepe o noua zi. Isus se rugase de unul singur in locul acela ANUMIT. Dupa terminarea rugaciuni se vede din cele scrise ca Isus a venit in mijlocul ucenicilor si unul din ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. Sunt sigur ca atat ucenici lui Ioan cat si ucenici lui Isus se rugau si stiau in felul lor diferite rugaciuni. Este foarte evident ca Ioan a invatat pe ucenici lui un nou fel de rugaciune. Ucenicii lui Isus devin gelosi si vor si ei sa invete un nou fel de rugaciune, probabil un fel de rugaciune mai bun si mai bogat decat aveau ucenici lui Ioan, vroiau competitie. Isus care umbla tot timpul in voia Tatalui, cunoaste ca a sosit timpul randuit in care sa indrepte inima ucenicilor spre destinul lor. Era un timp randuit in care ucenici sa priveasca, sa gandeasca, sa mediteze si sa aiba partasie cu Tatal in timpul rugaciuni lor. Cred ca Isus avea partasie cu Tatal in aceasta rugaciune, cred ca Isus putin mai de dimineata, atunci cand era in locul ANUMIT, staruia in rugaciune, cautand sa fie in voia Tatalui, in rugaciune El se unea, se impletea cu voia si planul lui Dumnezeu. Isus invata pe ucenici acest fel de rugaciune, o rugaciune care unea atat pe ucenici cu Isus dar si pe Isus cu Tatal. Altfel spus Isus invata pe ucenici rugaciunea Sa, da aceasta era dorinta si rugaciunea lui Isus in prezenta Tatalui. Cred deasemenea ca Isus invatase acest model de rugaciune prin Duhul Sfant a lui Dumnezeu. Cred ca Isus in timpul rugaciuni se zidea, se incuraja, se inconjura de jur imprejur cu dorinta, voia si planul lui Dumnezeu cu privire la omenirea pamantului. Isus in rugaciunea Sa proclama Numele, Imparatia si Voia Tatalui pe pamant, tot asa cum era desenata si infaptuita deja in sfera Spiritului, adica in sfera cereasca. Isus se atasa, se unea in voia Tatalui atunci cand prin Duhul zicea: Vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.
Imparatia Tatalui trebuia sa vina din lumea nevazuta, din cerul Duhului Dumnezeiesc, in lumea fizica in lumea pamanteasca, ca sa se implineasca cuvantul Scripturi care zice: Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit, am vazut slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal Ioan1: 14.
Da Imparatia Tatalui a venit in trupul pamantesc al lui Isus, pentruca cu privire la trupul Sau spune Scriptura ca voia lui Dumnezeu era pregatirea unui trup: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos, ci Mi-ai pregatit un trup…Atunci am zis: Iata-ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule! Prin aceasta VOIE am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o data pentru totdeauna. Mentionez caci rugaciunea aceasta nu este rugaciunea individului, ea este rugaciunea unui grup, rugaciunea unui popor si este rugaciunea noastra a intregi omenirii. Cuvintele NOSTRU,NOASTRA, si Noi adeveresc acest adevar. Rugaciunea aceasta a fost si este MODELUL rugaciunilor noastre, nu repetarea intocmai a cuvintelor rugaciuni este esentialul. Esentialul acestei rugaciuni este a recunoaste pe Dumnezeu ca Tata al nostru apoi sa devenim parte activa in venirea Imparatiei Sale si in inplinirea deplina a voii Sale cu privire la mantuirea omenirii.
Mantuirea omenirii este aratata in continuare in aceasta rugaciune si cuprinde: Painea vietii care da lumi viata, iertarea pacatelor si izbavirea de cel rau. Acesta trebuia sa fie modelul principal in toate rugaciunile ucenicilor. Isus continua sa le vorbeasca ucenicilor despre importanta acestui MODEL de rugaciune, unde le istoriseste o intamplare alegorica intre trei prieteni. Daca se intampla sa vina la tine, in casa ta un prieten al tau, un prieten flamand si oboist de lungul drum,un prieten al tau care vine la tine fara sa fii anuntat, si poate te gaseste nepregatit. Poate esti in aceasi stare ca prietenul tau, flamand si oboist. Poate ca ajunge la tine la un timp foarte nepotrivit din noapte. Poate ca dupa ce te deranjeaza pe tine si pe toti ai tai, la un timp din noapte asa tarziu, incepe sa-ti povesteasca greutatile intalnite in lungul drum si faptul ca este oboist si aproape fara de puteri, ca este flamand si insetat.
Daca esti cu adevarat un prieten al omului calator, daca te afecteaza conditia prietenului tau,daca consideri ca si el este creatura lui Dumnezeu,daca cu adevarat doresti si altora viata,daca cu adevarat este o bucurie pentru tine sa-ti imparti painea cu cel flamand, daca cu adevarat esti miscat cu mila fata de calatorul oboist in drumul greu si lung al pacatului si al nopti. Numai daca iubesti prietenul tau calatorul, numai miscat de flacara iubirii vei merge in miezul nopti, chiar in ora tarzie din noapte la un alt prieten al tau, la acel prieten al tau care stii sigur ca are paine indeajuns. Vei merge chiar daca locuieste putin mai departe de tine, vei merge chiar daca stii ca este un timp nepotrivit pentru oameni. Vei merge impotriva tuturor inconvinientelor pamantesti, vei merge daca doresti foarte mult viata prietenului tau. Vei merge si vei bate la usa incuiata chiar daca dinauntrul casei lui,prietenul tau iti va raspunde: Nu ma tulbura, acum usa este incuiata, copiii mei sunt cu mine in pat, nu pot sa ma scol sa-ti dau paini.
Isus continua povestirea lui unde zice: Va spun, chiar daca nu s-ar scula sa I le dea, pentru ca-I este prieten, totusi, macar pentru staruinta lui suparatoare, tot se va scula si-I va da tot ce-I trebuie.
Trebuie subliniat faptul ca prietenul de mijloc ajuns la prietenul lui din vecinatate, cere trei paini nu pentru el si familia lui, el este foarte interesant in conditia celui ce era un calator. Apoi tot omul acesta cere cele trei paini ca un imprumut, adica el vrea sa cheltuiasca cu mare bucurie pentru prietenul lui calatorul. Povestirea aceasta este total legata de rugaciunea aratata mai sus de Isus. Se vede ca omul acesta a inteles voia si venirea Imparatiei lui Dumnezeu in lumea pamanteasca. Se vede ca omul acesta era unit cu dorinta, voia si planul lui Dumnezeu pentru prietenul lui care era un calator oboist si flamand. Omul acesta impotriva tuturor inconvinietelor firii pamantesti apeleaza staruitor la celce avea paine din belsug, nu pentru el si casa lui, ci pentru prietenul sau care era flamand si oboist. Omul acesta dorea venirea Imparatiei lui Dumnezeu si in viata altora, el dorea mult ca voia Tatalui Ceresc sa fie implinita in fiinta altora, el dorea ca Painea Vietii sa fie data celor flamanzi si obositi. El bate la usa incuiata nu din cauza ca el are paine dar nu cat vor copii lui, el nu bate la usa incuiata pentru neajunsurile sale, pentru inbuibarile sale, pentru pretentiile firii sale pamantesti, pentru o a doua casa, pentru o a doua masina, pentu un servici si bani mai multi. El bate la usa incuiata pentru viata si foamea altora, el bate staruitor, el nu vrea sa plece fara un raspuns, prietenul sau calatorul este flamand, si flamand, adica fara paine de multa vreme. El este un mijlocitor, el proclama si in acela- si timp este un membru activ in largirea hotarelor Imparatiei lui Dumnezeu. Omul acesta este un om matur. El a invatat mai intai sa ceara, apoi el a urcat o treapta mai sus in puterea vietii si a invatat sa caute, iar acum el este omul care bate la usile incuiate si pentru bataia lui staruitoare usile se deschid si el primeste tot ce-I trebuie.
Pamanteste vorbind un nou nascut invata cum sa ceara, el cere tot timpul, el nu face nimic altceva el numai cere. Parinti lui sunt foarte multumiti, ei nu se supara cad copilul lor, noul lor nascut cere. Noul nascut invata repede viata de cerseala, ea nu este prea complicata, mai ales cand tot ce cere este numai pentru el si pretentiile lui. El nici odata nu cere pentru alti, el trebuie sa creasca sa se desvolte, deci este bine sa ceara totul pentru el. Dar daca copilul acesta se simte bine, se simte confortabil in lumea lui, daca el creste si se desvolta, daca el incepe sa umble si se bucura in diferite jocuri si se intrece la alergat cu alti copii. Daca deja este un bun student in scoala, dar cand vine acasa se aseaza in patul sau si fiind flamand si insetat, incepe sa planga si sa ceara cu speranta ca fie mama fie tatal vor veni sa-I dea sticluta cu lapte. Orice parinte intr-o situatia ca aceasta va face totul pentru a ajuta copilul sau sa se desprinda de lumea si starea de cerseala. Un lucru care era bun la vremea lui, care a produs multa bucurie parintilor, acum acela- si lucru a devenit o povoara si un motiv de ingrijorare pentru parintii acestui copil. Parinti lui acum se asteapta ca copilul lor va progresa in puterea vietii si va trece la urmatoarea treapta a vietii adica va cauta si va gasi.
Cata bucurie au parinti unui copil al lor care lasa in urma starea de nou nascut, starea de a cere si a primi, cand vad copilul lor ca acuma el cauta laptele in frigider, ca el acuma cauta cana in bucatarie, ca el acuma cauta lingurite si furculite in bucatarie si gasindu- le le aseaza pe masa nu numai pentru el dar chiar pentru toti ai casei. Cata binecuvantare au parinti care vad copilul lor ca incepe sa cunoasca randuiala casei, acel copil care nu demult era intr-o continua nevoie, depindea in totul de alti, era in starea de a cere, iar acum cand in familie apare un altul nou nascut, el cu bucurie la vreme potrivita cauta sticluta, cauta si gaseste laptele si apoi cu multa bucurie ajuta, hraneste noul nascut.
Nici aceasta stare de-a cauta si a gasi nu este pentru multa vreme. Daca acest copil care cauta in lucrurile si bunurile agonisite de parintii lui se desvolta si creste si devine un tanar voinic si plin de élan si deplina putere a vietii. Dar cu toate ca stie foarte bine ca numai prin munca zilnica a parintilor se umple frigiderul si magazia de alimente cu toate bunurile necesare, cu toate ca stie aceasta, el se simte foarte confortabil, se simte in siguranta sa mearga la magazia casei la bucataria casei, la garderoba casei, la pormoneul parintilor si acolo sa caute si sa gaseasca tot ce are nevoie. Starea aceasta a vietii de-a cauta si a gasi este foarte periculoasa pentru oricine ramane tot in aceasta stare dupa ce ia trecut vremea. Multi parinti devin victima copiilor lor, a copiilor care nu vor sa treaca la faza urmatoare a vietii aceea de a bate la usile incuiate a vietii si prin staruinta in bataia aceasta sa deschida barierele grele a vietii.
Da starea de cautare a tot ce este gata pregatit de alti, a cauta in munca si-n osteneala altora, cand trece de vremea ei devine mult mai periculoasa decat starea de cerseala a unui copil. Multi parinti sunt nevoiti sa apeleze la puterea legi la politie si tribunal pentru a convinge copii lor deveniti adulti sa mearga mai departe in treptele vietii deschizand usile inca nedeschise. Cata bucurie, cata satisfactie, este o adevarata rasplata a lui Dumnezeu pentru parinti care au crescut copii, si care vad copii lor ajunsi la ultima treapta a vieti aceea de-a conduce o familie, aceea de-a fi parinte, acolo unde ei agonisesc pentru alti unde acesti copii bat la usi inchise, usi pe care nu le-au mai intalnit inca, dar usi care fiind inchise se deschid ca printr-o minune in sarguinta si necontenita bataie a vietii mai ales acolo unde copii lor se folosesc de toate treptele vietii. Acum stie cum sa ceara, acum stie unde sa caute si acum bat cu staruinta la usile inchise si iata ca ele se deschid si ei primesc si gasesc tot ce au trebuinta Aleluia!
In putine cuvinte am aratat cum se desfasoara cele trei trepte in viata fireasca a oamenilor. Pozitia de a cere este pentru starea de copil, pozitia de a cauta este pentru starea de tanar iar pozitia de a bate este pentru starea de maturitate. Asemanator se aplica acestea trei pozitii sau trepte si in viata spirituala. Acestea trei trepte: a cere, a cauta si a bate se mai aseamana foarte mult cu treptele spirituale numite: credinta, nadejdea si dragostea. Ele se aseamana cu cele trei sarbatori mari din anul indurari adica Pastele, Rusalile si sarbatoarea Corturilor. La oricare sarbatoare ai ramas blocat nu mai ai sansa sa ajungi la ultima si cea mai mare sarbatoare a sfarsitului de an sarbatoarea Corturilor. Ele se mai aseamana cu cele trei puncte insemnate din viata de calatorie a lui Israel: iesirea din Egipt apoi Primirea Legi pe muntele Sinai si intrarea in tara promisa, tara Cananului.
Si aici tot la fel ori unde te-ai fi oprit, acolo ai fi ramas si nu aveai fericita ocazie sa intri in tara promisa. Sunt oameni care au fost scosi din Egipt cu bratul puternic a lui Dumnezeu, oameni care au fost salvati, primind botezul in apa, marturia credintei lor, dar care au ramas pe drumul intre Egipt si muntele Sinai ei au ramas ca tintuiti in invatatura salvari si considera ca nu este nevoie se experimenteze experienta muntelui Sinai, adica arvona mostenirii, botezul Duhului Sfant. Numai mila si harul lui Dumnezeu poate cauza o miscare din locul lor confortabil, altfel nu vor ajunge in tara promisa. Alti prin harul lui Dumnezeu au ajuns sa experimenteze puterea muntelui Sinai, prima roada a Duhului, sau arvuna mostenirii. Interesant ca si acestia au facut o multime de invataturi din aceasta binecuvantata experienta a vietii,cu care apoi s-au ingradit cu garduri de netrecut mai departe, sub numele diferitor denominatii. Oameni acestia deasemenea nu vor sa calatoreasca mai departe restul de drum, de la muntele Sinai la tara Canaanului.
Daca raman in continuare difiland in jurul muntelui Sinai (Rusalile) cand oare vor ajunge la ultimul si cel mai insemnat punct al calatoriei lui Israel adica intrarea in tara fagaduintelor lui Dumnezeu.
Atat cei ramasi la granita Egiptului, acei salvati, cat si acestia care difileaza in jurul muntelui Sinai, adica acestia botezati cu Duhul Sfant declara aproape acela- si lucru, ca un bun motiv pentru stationarea lor intr un singur loc intr-o anumita experienta, si spun ei: De aici, adica din locul stationari lor si pana la tara promisa vom merge pe calea aierului, adica vor fi rapiti. Adevarul insa este ca Israel nu a fost rapit de pe granita cu Egiptul, si nici de la muntele Sinai. Israel care era o umbra a lucrurilor viitoare, nu a fost rapit nici unde si nici cand. Israel a parcurs drumul din Egipt si pana in Canaan, pas cu pas experienta dupa experienta. Toti aceia care au ramas blocati in necredinta lor, in starea lor copilareasca, nu au intrat in tara promisa.
Starile si conditile acestea se mai aseamana cu Cortul Intalnirii, Cortul lui Moise.Cortul lui Moise a fost format din trei incaperi. Umblarea preotilor in acest Cort incepea intodeauna de la prima incapere, apoi cine nu a ramas blocat in invatatura primei incaperi numita Curtea de Afara, avea fericita ocazie sa experimenteze puterile incaperi a doua numita Locul Sfant. Deasemenea cine ramanea blocat in invatatura incaperi acesteia nu putea intra si experimenta puterea si slava ultimei si a celei mai glorioase incaperi care se afla la sfarsitul cortului si care nu mai avea o intrare spre o alta incapere, si se numea Locul Preasfant.
Isus cand vorbea despre lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu, modul de avansare, de desfasurare a Imparatiei spunea Ucenicilor: Ci voi veti primi o putere, cand Se va cobori Duhul Sfant peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului. Acum inchipuitiva ca ucenici odata stability in Ierusalim ramaneau blocati aici in invatatura si experienta Ierusalimului, cand oare mai ajungeau in toata Iudea. Sau daca ramaneau blocati in Iudea cand oare mai ajungeau in Samaria sau pana la marginile pamantului. De asemenea apostolul Pavel descrie foarte minunat cresterea si desvoltarea trupului lui Hristos adica Biserica unde gasim scris: Si El a dat pe unii apostoli, pe altii, proroci, pe altii evanghelisti, pe altii, pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei fiului lui Dumnezeu, la STAREA DE OM MARE, LA INALTIMEA STATURII PLINATATII LUI HRISTOS. Credinciosi adevarului, in dragoste, sa CRESTEM in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Iata si aici, oricine ramane blocat pe parcursul acestei cresteri nu va ajunge la final, la ultima treapta, care este maturitatea, starea de om mare, inaltimea staturii plinatati lui Hristos, sa ajungem la Cel ce este Capul adica sa ajungem in chipul lui Hristos. Efeseni 4: 11-15.
Dragi mei frati, surori, stimati ascultatori, daca inca nu ati ajuns la inaltimea staturii plinatati lui Hristos va rog participati activ impreuna cu mine, uitand ce este in urma noastra si sa ne aruncam cu deplina incredere spre ce este inaintea noastra, sa alergam spre tinta desavarsiri noastre care este Hristos Domnul nostru. Sa urcam toate treptele vietii privind intodeauna la Hristos. Sa lasam in urma adevarurile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele desavarsite, pentru ca oricine se hraneste numai cu lapte este un prunc, un nou nascut, si nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire. Hrana tare este pentru oameni mari, sa lepadam ce este copilaresc, dupa cum gasim scris: Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil, cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc. Denominatiile Crestine ori care ar fi ele, nu sunt finalul cresteri si alergari noastre, ele nu pot fi niciodata inlocuite cu destinatia noastra care este CHIPUL SI ASEMANAREA LUI HRISTOS ISUS
Fratilor va indemn in Numele lui Isus Hristos pentru dragostea si aratarea Imparatiei Sale, desbracativa de haina comoditati si de legaturile traditiilor si a peretilor despartitori a denominatiilor firi pamantesti, fugiti din starea de cerseala a ieului, lasati in urma voastra starea de NEVOIE, starea de a PRIMI. Pentru indurarea lui Dumnezeu lasati in urma cautarea lucrurilor agonisite si castigate de alti. Cautati si bateti la usile Imparatiei lui Dumnezeu si sa ne alaturam cu toti si sa se impleteasca rugaciunea noastra cu a lui Isus in prezenta lui Dumnezeu zicand: Tatal nostru care esti in ceruri Sfinteasca-se Numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant.
Paul Evdokimov – Iubirea nebună a lui Dumnezeu (note de lectură)
Traducere de Teodor Baconski, Editura Anastasia, București
I. IUBIREA NEBUNĂ A LUI DUMNEZEU ȘI MISTERUL TĂCERII SALE
1. REALITATEA ATEISMULUI
Civilizaţia actuală nu se întoarce defel împotriva lui Dumnezeu, dar alcătuieşte o umanitate “fără Dumnezeu”. Cum spun sociologii, “ateismul s-a masificat” fără să treacă prin vreo ruptură. Fiinţele trăiesc la suprafaţa lor însele, acolo unde, prin definiţie, Dumnezeu este absent, în zilele noastre a deveni ateu nu înseamnă a alege şi, cu atât mai puţin, a nega, ci a te lăsa condus, pentru a trăi în rînd cu lumea. Pentru omul obişnuit, a fi religios, indiferent sau ateu este, până la urmă, o chestiune de temperament, dacă nu chiar de opţiune politică.
2. INSUFICIENŢELE ATEISMULUI
Potrivit lui Pascal, ruptura echilibrului provine din “două excese: a exclude raţiunea, sau a nu admite decât raţiunea”, iar Chesterton notează, în „Sfera şi Crucea”, că “nebunul a pierdut totul, în afară de raţiune”.
După Simmel, moralismul legalist al lui Kant, adică eşecul eticii autonome, este cel care condiţionează amoralismul lui Nietzsche. Tot aşa, profunda amărăciune din ultimele lucrări ale lui Freud mărturiseşte prăbuşirea utopiei sale umaniste. În „Critica raţiunii dialectice”, Sartre declară: “Nu am ajuns la ceva, pentru că gîndirea mea nu mă lasă să construiesc nimic…”
3. INSUFICIENŢELE CREŞTINISMULUI ISTORIC
Orice ignorare a libertăţii de opţiune – acel compelle intrare, (obligă-i să intre) al Sfântului Augustin – justifică în mod fatal Inchiziţia şi politica sabiei. Uităm astfel cuvântul Sfântului loan Hrisostom: “Acela care ucide (sau forţează) un eretic comite un păcat de neiertat”. Acesta este “coşmarul Binelui silit”, şi orice Bine silit se transformă în Rău. Creştinismul oficial apare ca o religie a Legii şi a Pedepsei care se traduce prin interdicţii sau tabu-uri sociale. Expresiile sale dominatoare sînt denunţate de Freud sub denumirea “Tatălui sadic”. Regresiunea iudaizantă uită Treimea, respectiv paternitatea ei sacrificialăcare nu striveşte, ci dă naştere libertăţii; … teologia penitenţială, cea a interdicţiilor şi a iadului, adică religia “teroristă” – iată una dintre cauzele ateismului actual.
4. ATEISMUL: EXIGENŢA PURIFICĂRII CREDINŢEI
Timpul biblic întrerupe timpul ciclic al eternei reîntoarceri.
Numai că acum, în Hristos, întreaga istorie ia chipul unui exod centrat pe figura lui homo viator. Biserica în situaţie istorică este Biserica “diasporei”, comunitate eshatologică străbătînd cetatea terestră, în marş spre Împărăţie, adică spre propria plenitudine. Dacă lipseşti din lume e ca şi cum te-ai lipsi de credinţa evanghelică.
5. RĂSPUNSUL CREŞTIN
Teologie negativă şi Simbol
Crucea rămâne un scandal şi o nebunie şi trebuie primită ca expresie clară a adevărurilor de credinţă la nivelul istoriei.
Or, problema actuală nu e aceea a Fiinţei lui Dumnezeu şi nici măcar a existenţei Sale, ci tocmai aceea a prezenţei Sale fiinţiale în istoria umană.
Învierea nu mai are nici un sens în afara evenimentului istoric.
Credinţa şi dovezile
Dumnezeu nu este evident şi tăcerea este una din calităţile Sale, pentru că orice dovadă constrîngătoare ar viola conştiinţa umană.
Prin această tăcere, spune Nicolae Cabasilas, Dumnezeu îşi arată filantropia, manikos eros, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepătrunsul său respect faţă de libertatea umană.
Credinţa este răspunsul nostru la atitudinea kenotică (v. Filipeni 2, 7) a lui Dumnezeu. Pentru că omul poate să spună NU, DA-ul său se aşează în acelaşi registru cu DA-ul lui Dumnezeu. Şi, tot de aceea, Dumnezeu acceptă să fie refuzat, nerecunoscut, alungat sau evacuat din propria lui creaţie. Pe Cruce, Dumnezeu a ţinut partea omului împotriva lui Dumnezeu, sau cum spune Pėguy, “a fost de-al omului”. Nicolae Cabasilas o spune admirabil: “Dumnezeu se arată, dezvăluindu-Şi iubirea… Respins, el aşteaptă la uşă… Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ştergerii datoriei, decît iubirea”. Creştinul este un ins mizerabil, dar el ştie că există Cineva şi mai mizerabil, acest Cerşetor de iubire care stă la poarta inimii: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, eu voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Fiul vine pe pămînt pentru a se aşeza la “masa păcătoşilor”. Dragostea este jertfelnică pînă la moarte. Dumnezeu moare pentru ca omul să trăiască în El.
Credinţa este reciprocitatea care consimte şi afirmă: întîlnirea iubirii pogorîtoare a lui Dumnezeu cu iubirea ascendentă a omului.
Libertatea şi iadul
Biblia răspunde formulei atee “dacă Dumnezeu există omul nu este liber” prin afirmaţia: “dacă omul există, Dumnezeu nu mai este liber”. Iar dacă omul îi poate spune Nu lui Dumnezeu, Dumnezeu nu-i poate spune NU omului, căci – după Sfântul Pavel “în Dumnezeu toate sunt DA” (2 Corinteni l, 19). Este DA-ul Legămîntului pe care Hristos îl înnoieşte pe Cruce. Atunci, “sunt liber” vrea să spună: “Dumnezeu există”. Dumnezeu însuşi garantează libertatea îndoielii, pentru a nu violenta conştiinţele.
El se lasă cu bună ştiinţă ucis, pentru a le dărui ucigaşilor iertarea şi învierea.Omnipotenţa lui constă în locuirea libertăţii umane, cu preţul voalării propriei preştiinţe şi în scopul de a dialoga cu celălalt: Dumnezeu îl iubeşte pînă la această nemărginită patimă care aşteaptă un răspuns liber, ca şi crearea nesilită a unei comunităţi fiinţiale între Dumnezeu şi copilul Său. Adagiul patristic o spune: “Toate îi sunt cu putinţă lui Dumnezeu, afară de puterea de a-l sili pe om să-L iubească”. Omnipotenţa lui Dumnezeu îl face să devină Cruce de viaţă făcătoare, ca unic răspuns la procesul ateismului în faţa libertăţii şi a răului.
Or, pînă şi disperarea infernală este veştejită de Hristos care Şi-a asumat personal tăcerea lui Dumnezeu: “Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). La acest nivel se aşează exigenţa iadului care vine din libertatea omului de a-L iubi pe Dumnezeu.Tot ea zămisleşte iadul, căci se poate spune: “Să nu se facă voia Ta” şi Dumnezeu Însuşi nu are ce face în faţa unei asemenea dorinţe.
Concepţia “teroristă” şi “penitenciară” despre Dumnezeu se cere de urgenţă corectată.Nu mai poţi crede într-un Dumnezeu nemilos şi impasibil. Singurul mesaj care îl poate atinge pe ateul de azi este mesajul lui Hristos pogorîndu-se la iad.
Slăbiciunea unui Dumnezeu atotputernic
Pericopa din Filipeni (2, 6-11) este cheia de boltă în ceea ce priveşte adevărata înstrăinare a lui Dumnezeu faţă de El însuşi:“Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Omnipotenţa divină se “deşartă” de bună voie, renunţă la orice putere, dar mai ales la voinţa de putere.“Am venit ca să vă slujesc” exprimă o alteritate radicală în raport cu concepţiile omeneşti.Dumnezeu este cu mult mai mult decît Adevărul, pentru că prin întrupare El devine altul, golindu-Se de Sine. Omnipotenţa acelui manikos eros – “nebuneasca iubire” a lui Dumnezeu nu ajunge doar să distrugă răul şi moartea ci, mai mult, le asumă: “cu moartea pre moarte călcînd”.Lumina Sa ţîşneşte dintr-un Adevăr răstignit şi înviat.
Slab, desigur, dar nu în sensul omnipotenţei Sale formale, ci în acela al Iubirii de dragul căreia renunţă în mod liber la puterea Lui: această slăbiciune exprimă, pentru Nicolae Cabasilas, “iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om”
Misterul tăcerii
Tatăl grăieşte prin Fiul, prin Cuvânt. Acest Cuvânt nu copleşeşte, ci-şi mărturiseşte doar apropierea: “Iată, stau la uşă şi bat”
Sfântul Serafim tranşează dilema dintre viaţa activă şi cea contemplativă spunînd:“Găseşte-ţi pacea lăuntrică şi liniştea, iar mai apoi o mulţime de oameni se vor mântui alături de tine”
“Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”.
II. EXPERIENȚA MISTICĂ
Curăţirea ascetică se reduce astfel la clipa sublimă a unei totale dăruiri de sine. Asceţii sînt urmaşii direcţi ai martirilor pentru că, în cazul lor, acea clipă se prelungeşte, prin nevoinţă, toată viaţa. Crucea precede lumina fulgerătoare a Învierii.
1. OBIECTUL EXPERIENȚEI MISTICE
Răsăritul neagă radical posibilitatea de a contempla esenţa lui Dumnezeu, care este veşnic transcendentă.
Iar teologia catafatică, pozitivă, este “simbolică”, întrucît nu se aplică decît atributelor relevate, respectiv manifestărilor lui Dumnezeu în lume.
Cu cât Dumnezeu este mai prezent, cu atât este El mai misterios, mai ascuns, Însaşi natura Sa.“Întunericul strălucitor” este doar un mod de a-I exprima apropierea deopotrivă reală şi insesizabilă. A-L găsi pe Dumnezeu înseamnă a-L căuta, neîncetat… „Îl vezi pe Dumnezeu atunci cînd eşti nesfârşit dornic de El”. Dumnezeu este Cel veşnic cercetat: “El rămîne ascuns în plină epifanie”.
2. REALITATEA CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU
Dumnezeu “iese înainte” prin energiile Sale în care se implică total. “Energia” nu este o “parte” a lui Dumnezeu, ci este manifestarea lui Dumnezeu, în urma căreia esenţa lui “nemanifestată” nu este cu nimic diminuată. Acestea sînt cele două moduri de existenţă ale lui Dumnezeu: în El Însuşi şi în afară de El Însuşi. Ele nu afectează defel unitatea, indivizibilitatea şi simplitatea lui Dumnezeu, tot aşa cum deosebirea dintre ipostasuri şi fire nu îl compun. Comentînd textul de la Exod 3,14, Palama notează: “Dumnezeu nu a spus: «Eu nu sunt esenţă», ci: «Eu sunt Cel ce sunt»; El refuză astfel să identifice totalitatea Fiinţei cu esenţa – existenţa primează asupra esenţei”. Deşi este neparticipabil în esenţa Sa, Dumnezeu se poate manifesta prin fiinţa Sa Însăşi.
Tradiţia răsăriteană este deci determinată de distincţia fundamentală între esenţa lui Dumnezeu şi lucrările sau energiile Sale harice. Nu e vorba de vreo abstracţie, ci de realitatea însăşi a comuniunii dintre Dumnezeu şi om, ca şi de posibilitatea însăşi a experienţei mistice. Într-adevăr, omul nu poate participa la esenţa lui Dumnezeu (altminteri, ar fi Dumnezeu); pe de altă parte, orice comuniune cu un element creat (”graţia creată” întîlnită în catolicism, n.tr.) nu poate fi comuniunea cu Dumnezeu.
Omul intră în adevărata comuniune cu “lucrările” în care Dumnezeu este prezent şi, precum în misterul euharistic, acela care a primit o “lucrare” divină l-a primit pe Dumnezeu Însuşi. Comuniunea nu este nici substanţială (ca în panteism), nici ipostatică (ca în cazul unic al lui Hristos) ci energetică, iar Dumnezeu cu totul prezent în aceste energii/lucrări.
3. ÎNDUMNEZEIREA
Trebuie să subliniem legătura strînsă dintre teologie şi mistică, dintre itinerariul sacramental şi viaţă sufletească în Hristos. Regula de aur a întregii gîndiri patristice enunţă că “Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”; participînd la viaţa divină, “omul devine după har ceea ce Dumnezeu este prin fire”. După chipul pîinii şi al vinului, omul devine – prin lucrarea Duhului Sfînt -o părticică din natura îndumnezeită a lui Hristos. Euharistia, “sămînţă a nemuririi” şi putere a Învierii se uneşte cu natura umană pătrunsă şi transfigurată de energiile divine. S-ar putea spune că viaţa mistică este conştientizarea mereu mai deplină a vieţii sacramentale.
4. VIZIUNEA LUI DUMNEZEU
Pentru Sfântul Vasile, gnoza este înlocuită de comuniunea cu Dumnezeul Treimic, iar chemarea vizează “intimitatea cu Dumnezeu” sau “unirea din dragoste”.
Comuniunea cu energiile divine deschide infinitul de dincolo de cunoaştere. Sfântul Atanasie Sinaitul se referă la viziunea “faţă către faţă” (Matei 18, 10; I Corinteni 13, 12) amintindu-ne că textul spune:“persoană către persoană” nu “natură către natură”. Şi nu natura este cea care vede Natura, ci persoana este aceea care vede Persoana.
În icoanele lui Hristos se zugrăveşte ipostasul Cuvântului întrupat, iar nu natura sa divină sau umană. Este deci vorba de o comuniune cu Persoana lui Hristos în timpul căreia cele două naturi – cea creată şi cea necreată – se întrepătrund, în acest fel, cultul icoanelor anunţă deja viziunea lui Dumnezeu…. Vederea “faţă-către-faţă” este comuniunea cu Persoana lui Hristos.
Sinteza palamită încheie tradiţia patristică, depăşind dualismul dintre sensibil şi inteligibil, dintre simţuri şi intelect, dintre materie şi spirit. Transcendenţa divină presupune că Dumnezeu se descoperă omului întreg, fără să se poată vorbi de vreo viziune propriu-zis sensibilă sau intelectuală.
5. ROSTUL VIEŢII ASCETICE
Orice ascet începe prin a vedea propria sa realitate umană.“Cunoaşte-te pe tine însuţi”,căci “nimeni nu-l poate cunoaşte pe Dumnezeu dacă nu s-a cunoscut mai întîi pe el însuşi”. Cel care şi-a văzut păcatul este mai mare decât cel care i-a văzut pe îngeri”.
Erosul purificat trece prin deprecierea totală a spiritului şi posesiune egocentrică, transformîndu-se în iubire absolută: “intensitatea agapică” de care vorbea Sfântul Grigorie de Nyssa: “a-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a nu te sătura niciodată de dorirea Lui. Atunci cînd sufletul nu-şi mai este centru, trece printr-o deplină despuiere smerită, “gnoza devine dragoste unitivă”.
6. URCUŞUL MISTIC
Prin calea mistică, fiii lui Dumnezeu ating culmile libertăţii, care însă este structurată şi susţinută lăuntric de către trăirea dogmei prin Liturghia Sfintele Taine. Nu există mistică în afara Bisericii. Pe de altă parte, iubirea mistică nu poate fi “organizată”, iar viaţa mistică – domeniu al ascezei – nu se sprijină pe nici o tehnică.
Taumaturgia – fama miraculorum – este mai degrabă problema celui “psihic”, decît preocuparea insului înduhovnicit.
Răsăritul adoră Crucea nu ca pe un lemn al supliciului, ci ca pe arborele vieţii care înmugureşte iarăşi în centrul lumii. Semn de victorie, Crucea recapitulează lumea pe braţele sale şi sfărîmă porţile iadului. Este experienţa Celui Transfigurat şi Înviat care aduce sufletului o tresărire de bucurie pascală.
în orice ins botezat, Hristos este o prezenţă lăuntrică. Aceasta este experienţa antinomică a neantului şi a Absolutului; fără să suprime hiatusul ontologic, Dumnezeu îl umple prin prezenţa Sa. O fiinţă vine din neant şi trăieşte participînd la condiţiile vieţii divine: “Sunt om după fire, dar Dumnezeu după har”.
“Cînd cineva vede pe toţi oamenii buni şi nimeni nu-i pare necurat, atunci poate spune că e curat cu inima… dacă îl vezi pe fratele tău păcătuind, aruncă-i pe umeri mantia iubirii tale”. O asemenea dragoste este lucrătoare, fiindcă “preschimbă firea însăşi a lucrurilor”. Aici nu mai e vorba de trecerea de la patimi la înfrînare, sau de la păcat la har, ci de trecerea de la teamă la iubire: “Cel desăvîrşit refuză temerea, dispreţuieşte recompensele şi iubeşte din toată inima sa”.
III. OMUL NOU
1. EȘECUL UMANISMULUI ATEU
Filosoful Berdiaev constata în chip inatacabil că Dumnezeu şi copilul său – omul – sînt corelativi. “Acolo unde Dumnezeu e absent, nici omul nu există”, acesta ar fi bilanţul religiei omului.
Omul apare întotdeauna ca o fiinţă divizată, sfâşiată de pasiunile sale, neîmpăcată cu propriul destin, deci incapabilă să confere un sens morţii.Psalmistul o ştie prea bine şi se miră că Acela îşi aduce aminte de o creatură atît de mizerabilă. Nu există o a treia cale. În afara acestui Cineva divin, Heidegger vede cu profunzime solitudinea tragică a omului strivit de griji şi de moarte: Sein zum Tode, “viaţa-întru-moarte”. De aceea, după el, atunci când se depăşeşte pe sine, omul devine un “zeu neputincios”.
Masa strivitoare a descoperirilor îl face incapabil de a construi o ierarhie a valorilor, sau de a întrezări vreun sens. O nemaipomenită bogăţie de consum se însoţeşte cu o izbitoare sărăcie a sentimentului moral şi religios. Aflat în culmea bogăţiilor sale, omul nu mai ştie cum să se orienteze şi să se poarte. … Precum automobilul, nici un obiect nu are menirea de a fi păstrat, ci doar schimbat cu altul mai bun. Nimic nu mai durează. Se pune atunci întrebarea: pentru ce am toate aceste bunuri şi ce voi face cu ele? Îngrijorat, neliniştit, omul îşi pune întrebări; chiar şi pentru un ateu, ca Merleau-Ponty, “omul este condamnat la un sens” – ceea ce vrea să spună că demnitatea proprie îl obligă să găsească o viziune nouă, adică pe de-a-ntregul gândită.
2. MESAJUL EVANGHELIEI
“Eu, Lumină, am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămînă în întuneric” (loan 12, 46). Iar dacă Hristos pleacă din lume, El îşi lasă Cuvântul în miezul istoriei (loan 12, 48). Cuvînt al vieţii, El nu este o doctrină imobilă, ci locul viu al unei Prezenţe.
Dacă Vechiul Testament se îndrepta către Mesia, după Cincizecime, timpul eclezial este orientat către acele novissima parusiale purtîndu-l pe om către desăvîrşirea noii creaturi – o noutate reală, căci Dumnezeu Însuşi se face nou — ecce Homo, Om absolut – fiind urmat de toată lumea.
Nu e vorba de a “cârpi” sau de a “drege” omul vechi. Omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi, spune Sfântul Pavel (II Corinteni 4, 16). Metamorfoza palingeneziei este radicală: “Omule, ia seama la ce eşti! Priveşte-ţi regeasca demnitate!” exclamă Sfântul Grigorie de Nyssa.
3. SFINŢENIA, NOUA DIMENSIUNE A OMULUI
Sare a pămîntului şi lumină a lumii, sfinţii sunt farurile sau călăuzele omenirii. Aceşti martori, cînd strălucitori, cînd obscuri şi ascunşi, asumă deplin istoria.“Prieteni răniţi ai Mirelui”, martirii sînt “spicele de grâu secerate de regi pe care Domnul le-a pus în hambarele Împărăţiei”.
Înţelepciunea, puterea, sau chiar dragostea au analogii în viaţa umană, dar sfinţenia este prin excelenţă semnul alterităţii divine. “Tu solus Sanctus, numai Dumnezeu este sfânt” (Apocalipsa 15, 4). Pe de altă parte, porunca divină este foarte precisă: “Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt”; fiindcă este Sfântul absolut. Dumnezeu ne face sfinţi făcîndu-ne să participăm la sfinţenia Lui (Evrei 12, 20).
Aceasta este lucrarea ultimă a iubirii divine: “De acum nu vă mai numesc slugi […], ci v-am numit pe voi prieteni”
Prin taina Întrupării Dumnezeu transcende propria transcendenţă, iar umanitatea Sa îndumnezeită devine “consubstanţială”, imanentă şi accesibilă omului, plasîndu-l în “apropierea lui arzătoare”.
În Vechiul Testament, teofaniile marcau anumite zone privilegiate în care Dumnezeu se dezvăluia fulgerător; acelea erau nişte “locuri sfinte”, asemenea “rugului aprins” (Exod 3, 2). Dar, de la Cincizecime încoace, lumea întreagă este încredinţată sfinţilor pentru ca “rugul aprins” să capete dimensiuni universale. “Tot pămîntul este al Meu”, spune Domnul. Odinioară, omul auzea porunca: “Scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt” (Exod 3, 5); o porţiune de pămînt era sfinţită pentru că fusese atinsă de sfinţenia divină. O veche întruchipare iconică a Sfântului Ioan Botezătorul marchează trecerea într-o nouă ordine: icoana îl arată pe Înainte-mergător păşind peste haosul absolut al pămîntului murdărit de păcat, dar pe unde trece, solul se transformă din nou în paradis. Icoana vrea să spună: „Pământule, fă-te iarăşi curat, căci picioarele care te colindă sunt sfinte.”
Un sfânt, un om înnoit, desfide obişnuitul şi vetustul, aşa încît noutatea lui le pare multora scandal şi nebunie. Pentru praxisul marxist, un sfânt este un om inutil, căci la ce ar putea el servi? Ori, tocmai această “inutilitate”, mai exact acesta disponibilitate totală faţă de Transcendent este cea care pune, într-o lume amnezică, întrebările vieţii şi ale morţii. Un sfânt, chiar şi cel mai izolat şi ascuns, “îmbrăcând goliciunea pustiului”, poartă pe umerii săi tot greul pământului şi noaptea păcatului,protejând astfel lumea de mânia lui Dumnezeu. Atunci când lumea râde, lacrimile sfântului pogoară peste oameni milostivirea divină. Înainte de a muri, un pustnic a rostit rugăciunea din urmă ca pe un amin menit să pecetluiască slujirea: “Fie ca toţi să se mântuiască, iar pămîntul să cunoască izbăvirea…”. Intrând în “comuniunea păcatului”, sfinţii îi trag pe toţi păcătoşii către “comuniunea sfinţilor”.
4. MARTORUL
Cînd Hristos părăseşte această lume, ne lasă în schimb Biserica, ne lasă “trimisul” chemat să-i continue lucrarea mîntuitoare; atunci, El pronunţă aceste cuvinte pline de sensuri teribile: “Cel care primeşte pe Cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Vedem prea bine, destinul lumii, mântuirea sau pierzania ei, depind de atitudinea Bisericii, adică de atitudinea fiecărui creştin. Dacă lumea îl primeşte pe unul de-al nostru, ea intră în comuniune cu Cel ce ne-a trimis. Acest cuvânt te înfioară. Către ce măreţie, şi către ce prezenţă deschisă fiecărui om ne cheamă acest cuvânt pentru ca lumea să-l primească? Vom putea oare înţelege ce gest a făcut Pavel refuzând mîntuirea proprie de dragul mântuirii poporului său? Mărturia şi sfinţenia noastră sînt oare echivalente cu această dragoste mîntuitoare?
Răsunetul primenit al chemării şi mântuirea lumii rezidă în această bucurie limpede a iubirii dezinteresate, care se dăruieşte pe de-a-ntregul şi fără reţineri. Nu atât pragmaticul şi utilitarul “te iubesc pentru a te mântui”, ci declaraţia curată: “te mântuiesc pentru că te iubesc”. “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel care trăieşte în mine” (Sfântul Pavel, Galateni 2, 20). Predicile nu mai ajung: ceasul istoriei ne indică ora la care nu mai trebuie doar să vorbim despre Hristos, pentru că ni se cere să devenim una cu Hristos, transformîndu-ne în tot atîtea sedii ale prezenţei şi ale cuvântului Său.
5. UN SFÂNT DIN ZIUA DE AZI
Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.
Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.
Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!”– rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui.
6. SFÂNTUL ŞI NATURA LUMII
Suferinţa naturii nu este durerea unei agonii, ci aceea a unei naşteri.
Hristos a înlăturat cele trei bariere: a naturii sclerozate, a păcatului şi a morţii; El a preschimbat stavila în “trecere” pascală, “prefăcînd moartea în somn al privegherii şi trezindu-i pe cei vii”. Elementele naturale îşi păstrează aparenţa, dar sfinţenia opreşte ciclul lor steril, îndreptîndu-le către scopul pe care Dumnezeu l-a fixat fiecăreia dintre creaturile Sale.
7. SFÂNTUL PRINTRE OAMENI
…E vorba despre o atitudine de linişte cucernică, de smerenie, dar şi de tandreţe pasionată. Nişte asceţi atît de severi precum sfinţii Isaac Sirul şi loan Scărarul, spuneau că trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu aşa cum îţi iubeşti logodnica; E normal deci să te îndrăgosteşti de creaţia lui Dumnezeu să descifrezi sensul divin, dincolo de absurditatea aparentă a istoriei; e normal să te transformi în lumină, să fii revelaţie şi profeţie.
Minunat de existenţa lui Dumnezeu, omul nou este întrucâtva atins de nebunia despre care vorbeşte Sfântul Pavel, o stare concretizată în umorul “nebunilor pentru Hristos” – singurul capabil să dizolve apăsătoarea seriozitate a doctrinarilor. Dostoievski spunea că lumea riscă să piară nu din cauza războaielor, ci din plictiseală: diavolul iese din-tr-un căscat mare cît lumea…
Omul înnoit este, de asemenea, cel pe care credinţa îl eliberează de “marea spaimă a secolului al XX-lea”: teama de bombe, teama de cancer, frica de moarte. E un om a cărui credinţă este mereu un mod de a iubi lumea si de a-L urma pe Domnul până la pogorârea Iui în iad.
IV. STAREȚ ȘI PĂRINTE DUHOVNICESC
În rugăciunea Iui Iisus, „Avva, Părinte” (Marcu 14, 36) exprimă un grad de intimitate de neconceput pentru rugăciunea iudaică. Noul Testament descoperă iubirea Tatălui către Fiul, iubire care manifestă paternitatea Lui tuturor oamenilor. De aceea ne învaţă Mântuitorul să spunem “Tatăl nostru”.
…Dar pentru a fi ce este, – “doctore, vindecă-te mai întâi pe tine” – el trebuie să vindece disjuncţia dintre funcţia axiologică a inimii şi funcţia gnoseologică a intelectului. Isihasmulestecelcarerestabileşte, mai întîi de toate, integritatea fiinţei umane:„Fă în aşa fel încât spiritul sau inteligenţa (nous) să se coboare în inimă”. Inima străluminată de inteligenţă şi inteligenţa călăuzită de erosul divin se deschid către Duh, dovedind că“paternitatea spirituală” nu este o slujire doctrinară, ci una legată de fiinţă şi de existenţă.
“De vrei să fii desăvîrşit, fă din tine o flacără”, spunea avva losif care, atunci cînd se ridica şi întindea mâinile spre cer, părea să ţină în ele zece lumânări aprinse.
Depăşirea ascultării, care operează deplina înlocuire a voinţei proprii cu voinţa lui Dumnezeu, te conduce la esenţa paternităţii spirituale:singura ei raţiune de a fi este aceea de a converti sclavia în libertatea de care se bucură copiii lui Dumnezeu.
“Un părinte – spune avva Pimen – îţi pune sufletul în contact direct cu Dumnezeu” şi te sfătuieşte: „Nu porunci nicicînd, fii tuturora pildă, iar nu legiuitor”. Aici călătorim în Dumnezeu, şi nu printre reguli. În cazul unui părinte, totala jertfă de sine se explică prin teamade a nu ştirbi integritatea persoanei umane. Un tânăr căuta un stareţ pentru a se instrui pe drumul desăvârşirii, însă bătrânul nu scotea nici un cuvânt. Tânărul îl întreabă de ce tace. “Sunt eu vreun egumen ca să-ţi poruncesc? Nu-ţi voi cere nimic. Fă şi tu, dacă vrei, ceea ce mă vezi pe mine făcând”. De atunci, ucenicul a urmat în toate cele pe stareţ, căpătând simţul liniştirii şi al liberei ascultări.
El nu dă naştere propriului său fiu, ci unui copil al lui Dumnezeu matur şi liber. Amîndoi se înscriu împreună la şcoala adevărului. Ucenicul primeşte harisma trezviei duhovniceşti, iar părintele pe aceea de a fi organ al Duhului Sfânt.
sfatul spune ce e decisiv: nici o ascultare faţă de cele omeneşti, nici o idolatrizare a Părintelui, fie el chiar sfânt. …Adevărata ascultare răstigneşte voia proprie pentru a învia libertatea supremă: cea a sufletului care ascultă Duhul.
V. DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
1. MOARTEA
Cuvântul se împreunează cu natura “moartă” pentru a o vindeca şi pentru a-i da viaţă. “El a luat un trup muritor pentru ca, suferind El însuşi în acest trup, să-l nimicească pe Stăpânul morţii”. El “s-a apropiat de moarte cunoscând starea trupului neînsufleţit, pentru a da firii începătura învierii”. El “a distrus puterea mortalităţii”.
Dacă înţelepciunea platonică te învaţă arta de a muri, numai credinţa creştină îţi arată cum se moare întru înviere. Într-adevăr, moartea intervine în timp, situându-se aşadar în spatele nostru; înaintea noastră se află ceea ce am trăit deja prin Botez: “mica înviere” şi prin Euharistie: viaţa veşnică. “Cel ce ascultă cuvântul Meu […] are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (loan 5, 25 şi Coloseni 2, 12).
2. TRECEREA PURIFICATOARE ŞI AŞTEPTAREA CELOR CEREŞTI
Răsăritul nu vede purificarea postumă ca pe o pedeapsă de ispăşit, ci ca pe un destin asumat şi trăit integral, cu speranţa unei restaurări finale…. Nu e vorba de chinuri şi flăcări, ci de o lămurire a murdăriilor care desfigurează sufletul.
Acest urcuş eliberează de povara răului, iar sufletele purificate urcă dintr-un locaş în altul (Ambrozie spune: mansiones), dintr-o stare în alta, iniţiindu-se treptat în taina transcendenţei şi apropiindu-se de Tronul Mielului.
3. SFÂRŞITUL LUMII
“Chipul acestei lumi trece”, dar “cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Corinteni 7, 31; I loan 2, 17). Unele trec, altele rămân. Imaginea apocaliptică descrie focul care plămădeşte şi curăţă materia, dar aceasta este depăşirea unei limite. Un hiatus. “Ziua din urmă” nu devine un “ieri” şi nu va avea un “mâine”, fiindcă nu se însoţeşte cu celelalte zile. Mâna lui Dumnezeu preia cercul timpului fenomenal şi îl aşează pe. o orbită superioară. Această “zi” nu aparţine timpului istoric, ci doar îl opreşte; ea nu este înscrisă în calendarele noastre pentru că nu poate fi prevăzută. “Înaintea Domnului, o zi este ca o mie de ani” – ceea ce vrea să spună că unităţile de măsură, ca şi stările aferente lor, sunt incomparabile. Caracterul transcendent al sfârşitului face din el un obiect al revelaţiei şi al credinţei.
4. PARUSIA ŞI ÎNVIEREA
Învierea este o supra-revelaţie finală. Mîna lui Dumnezeu apucă prada şi o înalţă într-o dimensiune necunoscută. Se poate cel mult spune că spiritul regăseşte plenitudinea fiinţei umane: sufletul şi trupul se păstrează întru întregul unicităţii lor. Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte de “sigiliul”, de “amprenta” formei trupeşti care va face un chip recognoscibil, graţie puterilor sufleteşti. Trupul se va asemăna cu Trupul lui Hristos înviat, adică nu va mai avea greutate şi va fi transparent. Energia repulsivă, care face ca totul să fie opac şi impenetrabil, va fi înlocuită de energia pur atractivă, care asigură întrepătrunderea părţii şi a întregului.
5. NOŢIUNEA PATRISTICĂ DE MÎNTUIRE/VINDECARE
Pe Cruce, lisus a spus: “Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Numai bolnavul nu ştie ce face şi se comportă asemenea unui smintit care nu vede şi nu aude.
Expresia “credinţa ta te-a mântuit” este sinonimă cu: “credinţa ta te-a vindecat”. De aceea, taina mărturisirii este concepută ca un “spital”, iar Euharistia este – după Sfântul Ignatie – “leac al nemuririi”. Sinodul trulan (692) precizează: “Cei care au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi dezlega se vor purta ca nişte doctori pricepuţi să găsească leacul fiecărui pacient şi al erorii sale”, întrucât “păcatul este boala spiritului”. Mântuitorul Iisus este, în viziunea Părinţilor, “Dumnezeiescul doctor”, “izvorul sănătăţii”, şi Cel care spune: “N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi” (Luca 5, 31). Păcătosul este un bolnav care ignoră natura malignă a stării sale.Mântuirea lui ar putea veni din eliminarea germenului coruptiv şi din dezvăluirea luminii lui Hristos, care ar echivala cu o revenire la starea normativă a naturii, la starea de sănătate ontologică.
6. JUDECATA
Sfântul Pavel vorbeşte de capacitatea de a vedea “chipul descoperit” ca despre o pregustare a Judecăţii. Judecata de Apoi va fi însă vederea totală a omului deplin. Simone Weil observă cu profunzime: “Tatăl din ceruri nu judecă… Din El, făpturile se judecă pe ele însele”.De ce pentru marii mistici, judecata nu este ameninţarea unor pedepse,ci descoperirea lumii, adică a iubirii divine. Dumnezeu este veşnic egal cu El Însuşi, în Iubirea care Îl defineşte. “Păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască” spune Sfântul Isaac: din unghi subiectiv, aceeaşi iubire “devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”. După revelaţia de la sfârşitul timpurilor, Hristos nu va putea să nu fie iubit; însă indulgenţa şi golul din suflete îi vor face pe unii incapabili să răspundă iubirii lui Dumnezeu şi, de aici, vor urma suferinţele indescriptibile din iad.
Ori, pe Cruce, Hristos a despărţit păcatul de păcătos, a condamnat şi distrus puterea păcatului şi l l-a mântuit pe păcătos. Într-o asemenea lumină, noţiunea de judecată se spiritualizează, în sensul că ea nu mai operează o distincţie în afara omului, ci înlăuntrul acestuia, în acest caz, pînă şi “a doua moarte” nu se mai raportează la fiinţele umane, ci la elementele demonice pe care acestea le poartă.
7. POGORÎREA LA IAD
Slujba din Sâmbăta Mare spune: “Te-ai pogorât pe pământ spre a-l mântui pe Adam şi, negăsindu-l, Stăpâne, până la iad ai mers ca să-l cauţi”. Deci acolo va merge El să-l caute, încărcat de păcat şi de stigmatele Iubirii răstignite, plin de grija sacerdotală a Hristosului-Arhiereu pentru soarta celor aflaţi în iad.
Pentru Sfântul Ioan Hrisostom, Botezul nu este doar moarte şi înviere în Hristos, ci şi pogorîre la iad, împreună cu Hristos.Spre deosebire de Dante, căruia Peguy îi reproşa că vizitează infernul ca “turist”, orice om botezat coboară la iad pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, aceasta fiind, dealtfel, misiunea Bisericii. …În aşteptarea Sa, Dumnezeu renunţă la atotputernicie şi chiar la omniscienţă, asumându-Şi kenoza, prin chipul Mielului jertfit. Destinul Său printre oameni atârnă de liberatea acestora. El prevede răul, iar iubirea Sa este de aceea şi mai atentă, căci omul poate întemeia viaţa sau revolta acestui refuz.
8. IADUL
Concepţia obişnuită despre chinurile veşnice nu e decît o părere şcolărească, o simplistă teologie de natură “penitenţială”, care ignoră profunzimea textelor din loan 3, 17 şi 12, 47. Ceea ce nu se poate admite este faptul că alături de veşnicia Împărăţiei, Dumnezeu ar pregăti-o pe aceea a iadului, ceea ce ar fi, într-un anumit sens, un eşec al lui Dumnezeu şi o victorie parţială a răului.
Orice credincios ortodox care se apropie de Sfânta Masă mărturiseşte: “Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi”, ceea ce vrea să spună: “cel mai mare”, “singurul păcătos”. Sfîntul Isaac spune: “Cel care îşi vede păcatul este mai mare decît cel care învie din morţi”.
O asemenea viziune asupra propriei realităţi crude ne demonstrează că nu poţi vorbi despre iad decît atunci cînd el te priveşte personal. Atitudinea mea estelupta cu propriul meu infern, care mă pîndeşte dacă nu-i iubesc pe ceilalţi de dragul mîntuirii lor. Un om tare simplu îi mărturisea Sfîntului Antonie: “Toţi vor fi mîntuiţi, numai eu voi fi pedepsit”. La care Sfîntul Antonie a spus: “Iadul există într-adevăr, dar numai pentru mine…”.
Dacă reluăm formula Sfîntului Ambrozie: “Acelaşi om este deodată condamnat şi mîntuit”, putem spune că şi lumea în ansamblul ei este “deodată condamnată şi mîntuită”. Atunci s-ar putea ca iadul să-şi afle transcendenţa în însăşi chinurile sale. Acesta pare să fie sensul îndemnului pe care Hristos l-a făcut unui stareţ din zilele noastre, Siluan de la Muntele Athos: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui…”.
Orice botezat poartă în chip nevăzut stigmatele lui Hristos. “Iisus este o rană de care nu te mai vindeci”, a spus Ibn Arabi.Şi tocmai această rană, făcută de soarta celorlalţi, adînceşte suferinţa lui Hristos, “aflat în agonie pînă la sfîrşitul lumii”.
A-L urma pe Hristos înseamnă a te întruchipa după Hristosul Absolut, coborînd împreună cu El în fundul prăpastiei care este această lume. Iadul nu e decît autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent. Puterea de a-L refuza pe Dumnezeu este suprema libertate omenească, pe care Dumnezeu o vrea nelimitată. Dumnezeu nu poate obliga pe nici un ateu să-L iubească şi aceasta pare să fie – abia dacă îndrăznim să o spunem – infernul iubirii Sale dumnezeieşti,infernul creat de vederea omului înecat în noaptea singurătăţilor lui.
…Numai că Iuda duce în mînă, ca pe o taină mare, bucăţica de pîine rămasă de la Cina Domnului. Astfel, iadul cuprinde în sine un bob de lumină, ceea ce corespunde afirmaţiei: “Lumina străluceşte în întuneric”. Gestul lui Iisus indică misterul ultim al Bisericii: ea este mîna lui Iisus jertfindu-Şi Trupul şi Sîngele; chemarea se adresează tuturor, căci toţi stau sub puterea Prinţului acestei lumi.
Acesta e nivelul la care găsim exigenţa acelei libertăţi care ne exprimă libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu.Ea zămisleşte iadul, fiindcă poate spune, prin gura răzvrătiţilor: “să nu se facă voia Ta”, şi Dumnezeu însuşi nu poate schimba această spusă.Raţiunea inimii ne face să simţim că viziunea noastră despre Dumnezeu ar fi neliniştitoare dacă Dumnezeu nu Şi-ar iubi creatura pînă la a nu o pedepsi cu chinul despărţirii; tot aşa cum neliniştitor ar fi ca Dumnezeu să-1 mîntuiască pe cel iubit, atingîndu-i sau distrugîndu-i libertatea… Cînd Tatăl îşi trimite Fiul, El ştie că şi iadul îi aparţine şi că “porţile morţii” se prefac în “porţi ale vieţii”. Omul nu poate cădea în deznădejde, ci numai în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este niciodată deznădăjduit.
Porţile iadului au redevenit Poartă a Bisericii, deci a Împărăţiei. Nu se poate merge mai departe în simbolismul acestei sărbători. Într-adevăr, lumea în ansamblul ei este deopotrivă iad şi împărăţie a lui Dumnezeu, deopotrivă condamnată şi mântuită.
Dragostea Bisericii nu are graniţe: ea pune soarta răzvrătiţilor în mâinile Tatălui, iar aceste mâini sunt Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl a încredinţat Fiului Omului toată Judecata şi aceasta este “judecata judecăţii”, adică Judecata răstignită. Tatăl este Iubirea care răstigneşte, Fiul este Iubirea răstignită, Sfântul Duh este puterea de neînvins a Crucii.
VI. CULTURA ȘI CREDINȚA
I. DUMNEZEU ȘI OMUL
Dacă Dumnezeu-Cuvântul este acel Cuvânt pe care Tatăl îl adresează copilului Său — omul – înseamnă că există o anumită conformitate, o corespondenţă între logos-ul divin şi logos-ul uman; acesta este temeiul ontologic al oricărei cunoaşteri omeneşti. Legile naturii sunt fixate de către Arhitectul divin, întrucât Dumnezeu este Creatorul, Poet al Universului, omul I se aseamănă, fiind şi el, în felul lui, creator şi poet.
Sfântul Grigorie Palama precizează: “Dumnezeul transcendent, incomprehensibil şi indicibil acceptă ca inteligenţa noastră să participe la El”. Mai mult: “Omul se aseamănă cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu Se aseamănă cu omul”, afirmă Clement Alexandrinul. 38 Dumnezeu a modelat fiinţa umană privind, în oglinda înţelepciunii Sale, umanitatea celestă a lui Hristos (v. Coloseni l, 15; I Corinteni 15, 47; loan 3, 13). Aceasta este menită să unească “toate cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Efeseni l, 10) – o “taină… pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci” (I Corinteni 2, 7): omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu în vederea întrupării care este necesară ca ultimă treaptă a comuniunii dintre Dumnezeu şi om. Icoana Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu – Theotokos – (de tipul Eleuosa, Milostiva) care îl ţine pe pruncul lisus, exprimă perfect acest fapt. Dacă avem naşterea lui Dumnezeu în om (Nativitatea), avem şi naşterea omului în Dumnezeu, prin înălţare.
Antropologia patristică se situează la acest nivel divin; ea ne uluieşte prin formulele ei incisive, paradoxale, de o maximă îndrăzneală. E suficient să reiei, oarecum la întâmplare, câteva teze binecunoscute, dar mereu surprinzătoare: “Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu după har şi să participe la viaţa divină”. “Omul trebuie să reunească natura creată cu energia divină necreată”. “Sunt om după fire şi Dumnezeu după har”. “Cel care participă la lumina divină devine el însuşi, într-un fel, lumină”.
Atunci când omul spune “exist”, el traduce în termeni umani ceva din absolutitatea lui Dumnezeu, care spune: “Eu sunt Cel ce sunt”.
Omul spune: “Sunt imperfect”, iar Dumnezeu îi răspunde: “Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48). Omul spune: “Sunt praf şi pulbere”, iar Hristos îi zice: “Voi sînteţi prietenii Mei” (loan 15, 14)
adevărata tradiţie ne transmite tensiunea cu adevărat dialectică despre care vorbeşte atâta Sfântul Grigorie Palama: nu una sau alta dintre aceste ipostaze, ci ambele, în acelaşi timp.
Viziunea răsăriteană despre theosis nu este o soluţie logică, sau un concept, ci o soluţie de viaţă şi de har, soluţie antinomică precum toate harismele, fiindcă se reclamă de la antinomia divină însăşi.
Taina Iubirii sale transcende propria Lui absolutitate, îmbiindu-L spre starea de Părinte.
2. BISERICA ŞI LUMEA
Orice bine care violează şi forţează conştiinţele se converteşte în rău, şi aceasta este, după Berdiaev, “coşmarul binelui silit” în care libertatea umană (voită de Dumnezeu, cu preţul morţii Sale) este neglijată.
Istoria şi eshatologia se întrepătrund, există una întru cealaltă. Semnificaţia Cincizecimii şi a darurilor Duhului Sfânt, sensul universal, eshatologic şi parusial al epiclezei precizează – după formula Sfîntului Maxim – vocaţia fundamentală a creştinilor în această lume: “A uni natura creată (lumea) cu energia necreată a îndumnezeirii (purceasă ca dintr-un izvor viu înspre Biserică)”. În lume, Biserica măsoară timpul şi existenţa prin eshaton, denumire care desfide orice univers închis în propria sa imanenţă.
Nu există un dualism ontologic între Biserică şi lume, între sacru şi profan; acest dualism este unul etic: acela dintre “omul nou” şi “omul vechi”, dintre sacru, ca stare de răscumpărare, şi profan, ca stare demonică.Potrivit Părinţilor, omul este un microcosmos, dar Biserica este un macroanthropos.
A consacra lumea înseamnă a o trecedin stadiul demonic la acela de creatură conştientă de Dumnezeu.
Sensul Creaţiei este întruparea.Hristos reia şi desăvârşeşte, împlineşte ceea ce se încremenise din cauza păcatului originar şi îşi arată Dragostea mîntuitoare urmîndu-Şi riguros planul referitor la om, acest co-liturghisitor şi împreună-lucrător cu Dumnezeu.
Botezul aminteşte Epifania, când apele şi întreaga materie cosmică au fost binecuvântate. Celebrarea liturgică a sărbătoririi sfintei Cruci arată întregul univers sub acest semn — acela al lui Hristos Înviat şi redă lumii prima binecuvântare a lui Dumnezeu, reafirmată în momentul Înălţării, prin gestul Arhiereului Hristos: “Ridicându-Şi mîinile, i-a binecuvântat”. Consacrarea îi pune pe toţi oamenii în legătură cu Hristos: “Căci toate sunt ale voastre… iar voi sunteţi ai Iui Hristos” (I Corin-teni 3, 21, 23).
Părinţii i-au combătut pe gnostici, care dispreţuiau viaţa pămîntească. Dumnezeu nu este un Altul, radical separat de lume, ci Emmanuel, care se tâlcuieşte: “cu noi este Dumnezeu”; de aceea, “Făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 19). Cel care a primit botezul nu este deosebit de lume: el este pur şi simplu adevărul acestei lumi. Lumea devine un dar imperial de îndată ce orizontala îşi găseşte coordonata verticală.
3. DEMNITATEA OMULUI ŞI HARISMA CREATIVITĂŢII SALE
Dualitatea structurală spirit/trup face din om o fiinţă completă, aşezată în fruntea tuturor creaturilor. Diferenţa care îl avantajează pe om în raport cu îngerii constă în faptul că omul a fost creat după chipul Cuvântului întrupat; spiritul său se întrupează împânzind întreaga natură cu energiile creatoare şi “de viaţă făcătoare” ale Duhului Sfânt.
Vindecarea comportă un catharsis ascetic – curăţire a fiinţei de orice germene demonic – dar se desăvârşeşte printr-un catharsis ontologic: restaurarea formei iniţiale, refacerea chipului lui Dumnezeu şi veritabilă transfigurare a firii.
În sens biblic, creaţia este asemănătoare bobului de grâu care produce însutit şi încă pe atâta: “Tatăl Meu pînă acum lucrează; şi Eu lucrez”(loan 5, 17). Lumea a fost creată în timp, adică neîmplinită germinal, în scopul de a ridica de-a lungul istoriei profeţii şi “lucrătorii cei buni” şi de a perpetua conlucrarea dintre fapta divină şi fapta umană, până în Ziua când germenele va atinge maturitatea ultimă.
“În chip euharistie – spune Sfântul Maxim – dumnezeiescul Stăpân îi hrăneşte pe oameni cu gnoza scopurilor ultime ale acestei lumi”. Precum o imensă parabolă, lumea permite lectura Poeziei divine înscrisă în chiar firea ei. Imaginile din parabolele evanghelice, sau materia cosmică a Sfintelor Taine, nu sunt întâmplătoare. Până şi lucrurile cele mai simple corespund unui scop foarte precis. Totul este icoană, asemănare, participare la iconomia mântuirii, totul este imn şi cântec de slavă, “În sfârşit – scrie Paul Claudel –lucrurile nu mai sunt mobilierul unei închisori, ci al unui templu”.
4. AMBIGUITATEA ŞI DESTINUL CULTURII
Oricare popor se concentrează asupra unei misiuni istorice în sensul căreia desluşeşte — mai devreme sau mai târziu – planul lui Dumnezeu. Parabola talanţilor vorbeşte despre acest plan normativ supus libertăţii umane. Etica evanghelică este o etică a libertăţii şi a creaţiei: ea presupunematuritatea deplină proprie adultuluişi comportă – infinit mai mult decât orice poruncă a Legii –disciplină ascetică, constrângere consimţită şi risc.
Istoria nu este autonomă, căci toate evenimentele sale se referă la Cel Care are “întreaga putere în cer şi pe pământ”. Chiar şi un cuvânt precum: “Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului” (Matei 22, 21) nu are sens decât în lumina credinţei: Cezarul nu este Cezar decât în raport cu Dumnezeu! “Dacă Dumnezeu nu există mă mai pot numi căpitan?” – se întreabă un ofiţer din “Demonii” lui Dostoievski – căruia cineva voia să-i demonstreze că Dumnezeu nu există. Nimic din ce este istoric nu poate scăpa de pre-ştiinţa normativă menită să-l judece.Aceasta este “semnificaţia “crizelor” inerente oricărei civilizaţii şi care sunt judecăţi eshatologice, clipe providenţiale, irumperi ale transcendentului menite să atragă atenţia “celor care au urechi de auzit…”.
Orice dualism maniheic, orice monofizism care separă divinul de uman sunt condamnate prin formula succintă a Sinodului de la Calcedon: firea divină şi cea umană sunt unite neamestecat şi neîmpărţit.Această formulă determină cu mare precizie raporturile dintre Biserică şi lume, dintre Biserică şi istorie, dintre Biserică şi cultură
“Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”; această cale şi aceste cărări indică maturizarea omului în dinamismul plenitudinii sale.
…Teologia eshatologicănu are nici o legătură directă cu filosofia speculativă, întrucât presupune înălţarea gândirii pe propria ei cruce: “Cele ce… la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe EI” (I Corinteni 2, 9). O asemenea gândire te familiarizează cu această frumoasă definiţie a creştinilor: “Cei ce au iubit Parusia” (II Timotei 4, 8). 44
Pentru Dumnezeu, omul nu este niciodată un mijloc. Dacă existenţa omului presupune existenţa lui Dumnezeu, existenţa lui Dumnezeu presupune existenţa omului, în ochii lui Dumnezeu,persoana umană este valoarea absolută, omul fiind un “alter” şi un prieten de la care El aşteaptă răspunsul liber al iubirii şi al creativităţii. Soluţia este divino-umană, depinzând de coincidenţa celor două Plenitudini în Hristos. Iată de ce omul eshatologic nu rămâne într-o aşteptare pasivă,ci se consacră pregătirii lucrătoare şi fervente a Parusiei.Hristos vine “la ai Săi” (loan l, 11), ca Dumnezeu printre cei îndumnezeiţi.
Principiul culturii greco-romane este forma perfectă, gândită în limitele timpului finit şi care se opune infinitului, nelimitării, apocalipsului. Din cauza aversiunii ei faţă de moarte, cultura se opune eshatologiei şi se închide în durata timpului istoric. Or, “Chipul acestei lumi va trece”:iată un avertisment care ne cere să nu ne cioplim idoli, să nu ne facem iluzia unor paradisuri terestre, chiar de-ar fi să urmărim utopia identificării Bisericii, cu Împărăţia lui Dumnezeu. “Aşteptam Împărăţia şi ne-am pomenit cu Biserica”, spunea Loisy. Chipul Bisericii luptătoare trece şi el, asemenea lumii.
Atitudinea creştină faţă de lume nu poate niciodată fi o negaţie, fie ea ascetică sau eshatologică.Ea este mereu o afirmaţie, dar o afirmaţie eshatologică: o serie de depăşiri orientate spre un termen care, în loc să oblitereze, deschide ansamblul către o transcendenţă.
Dumnezeu a vrut ca Împărăţia Lui să nu fie accesibilă decât dacă treci prin haosul acestei lumi; transcendenţa nu este un corp străin transplantat în trupul lumii, ci revelaţia profunzimii ascunse a lumii însăşi. (Sfântul Serafim dăruieşte ucenicilor săi florile şi fructele crescute sub “cerul nou” care anticipează “lucrul în sine”, aşa precum sfântul manifestă “omul în sine”.)
Arta trebuie să aleagă între a trăi pentru a muri, sau a muri pentru a trăi. … Calea nu se va deschide decât prin botezul ex Spiritu Sancto care este moartea şi învierea artei: ea va renaşte ca artă epifanică, ca artă culminând în expresia iconică. … a desena, a sculpta, a cânta Numele lui Dumnezeu, ca pe un loc în care Dumnezeu se pogoară şi îşi face locaş. Nu este vorba de nişte puncte de vedere sau de nişte şcoli diferite: “Slava ochilor este aceea de a fi ochii porumbelului”; ea priveşte “înainte”, căci Hristos nu se află “în sus”, ci drept în faţă, aşteptând întâlnirea. Noutatea absolută se reîmprospătează în elementul eshatologic: “Ne amintim de ceea ce va să vină” spune Sfântul Grigorie de Nyssa, în acord cu anamneza euharistică.
…orice negare a lui Dumnezeu, orice idol nu există decât în funcţie de adevăratul şi singurul Absolut. Pentru Apus lumea este reală iar Dumnezeu este îndoielnic, ipotetic, ceea ce împinge spre producerea unor dovezi ale existenţei Sale.În Răsărit lumea este cea îndoielnică, iluzorie şi singurul argument al realităţii ei este existenţa auto-evidentă a lui Dumnezeu.
Evidenţa nu forţează voinţa, aşa cum harul nu o poate atinge decât în funcţie de libertate.Dacă sclavul rezistă surd la decretele unui tiran, alesul răspunde în mod liber atunci când Stăpânul îl pofteşte la ospăţ.
Cultura este şi ea o asemenea pătrundere în felul lui Dumnezeu de a privi lucrurile şi fiinţele, adică în raţiunea şi în forma transfigurată a făpturilor. Şi icoana face acest lucru, dar ea se situează dincolo de cultură – ca o “imagine călăuzitoare” spre vederea nemijlocită — fereastră deschisă către “Ziua a opta”.
Lumea îmbisericită este Rugul aprins din inima existenţei.
Dacă Hristos trimite Biserica în istorie, este pentru ca aceasta să facă – din diferitele ceasuri istorice – nişte locuri ale Prezenţei Sale: astfel, toată lumea trăieşte actualitatea divină în actualitatea umană.
Hristos ne cheamă să trecem de la întruchipările simbolice la realitatea explozivă a Evangheliei: El ne cere să ne prefacem într-un imn purtat de energia izbăvitoare a Sfântului Duh – energie despre care ne vorbeşte Apocalipsa şi pe care nimeni nu o va putea ignora.
5. CULTURA ŞI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
Sfântul Pavel spune: “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (I Corinteni 3, 9)
Precum orice om creat după chipul lui Dumnezeu este o icoană vie, tot astfel cultura pământească este icoana Împărăţiei cerurilor.
VII. LIBERTATE ȘI AUTORITATE
1. LIBERTATEA CA MISTER CENTRAL AL EXISTENŢEI
Sfântul Pavel ne îndeamnă continuu să ne păstrăm libertatea creştină şi să nu stingem sau întristăm Sfântul Duh, printr-o supunere oarbă.
este indubitabil că omul contemporan nu se gândeşte numai la Biserică; omul secularizat îl resimte pe Dumnezeu ca duşman al libertăţii. În dialectica hegeliano-marxistă avem raportul dintre Stăpîn şi sclav; Freud vorbeşte despre complexul “Tatălui sadic” care incită la “paricid”; pentru Nietzsche, Dumnezeu este “Spionul celest” a cărui privire stânjeneşte şi reifică. Ideea obişnuită despre omnipotenţa şi omniscienţa divină transformă istoria într-un teatru de păpuşi…Chiar dacă nu o justificăm, putem înţelege această reacţie întrucâtideea de Dumnezeu a suferit, de-a lungul istoriei, o înspăimântătoare deviere.
2. CONFLICTUL
Obositoarea opoziţie dintre “credinţă” şi “religie” – predicată de teologia secularizării şi a “morţii lui Dumnezeu” – anihilează tot ceea ce este pozitiv în Tradiţie, de la doctrina îndumnezeirii omului până la accentul pus pe “noua făptură”.Făptura este înnoită prin moartea şi învierea lui Hristos, care au schimbat regimul ontologic al fiinţei umane.Te poţi întreba dacă în cele două cazuri vorbim de acelaşi Dumnezeu, de aceeaşi Evanghelie, de acelaşi mister al Hristosului care slujeşte pătimind. Se produce astfel o periculoasămarxizare a conştiinţei creştine, care ajunge la alternativa: fidelitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, înţeleasă după bunul plac, sau respectarea dorinţelor omeneşti care inaugurează un milenarism de stânga, înrădăcinat mai degrabă în Vechiul Testament, decât în cel Nou…. Or, adevărata revoluţie nu poate veni decât de la metanoia evanghelică orientată către omul “Zilei a opta”– acel om pentru care “totul este nou”, căci “Hristos a aşternut toate cele sub semnul crucii Sale”.
…Strategia transcendentă a lui Dumnezeu, tradusă prin Evanghelie, nu promite nici o reuşită materială; în realitate, fiecare epocă istorică se încheie cu un eşec, dar toate aceste mari eşecuri sînt de fapt mari izbînzi, întrucît dezaxează istoria, conducând-o la marginea limitelor sale,către transcendenţa propriei transfigurări. Dat fiind că Hristos contestă această lume, Pogorârea Duhului Sfânt coboară peste lume energiile Lui mântuitoare. Hristos contestă moartea prin propria Sa moarte şi Se pogoară la iad pentru a ieşi de acolo ca dintr-un “palat de nuntă”.
3. PARADOXALA ATITUDINE A LUI DUMNEZEU, DUPĂ SFINŢII PĂRINŢI
Omul creat după chipul lui Dumnezeu intră într-o relaţie intimă cu misterul trinitar, pătrunzând înlăuntrul iubirii jertfelnice. Creaţia – capodoperă a Sfintei Treimi — implicărisculcaDumnezeusă-Şi limiteze sacrificial propria atotputernicie.
întrucât doreşte să întemeieze relaţia Sa cu omul pe o reciprocitate consimţită, Dumnezeu devine într-un anume fel vulnerabil şi “slab”. El renunţă la propria omnipotenţă, împarte cu omul pâinea suferinţei, pentru că doreşte să bea împreună cu el vinul bucuriei.
Dar,această “slăbiciune” este de fapt culmea atotputerniciei divine, care nu vrea să creeze un reflex pasiv, o marionetă supusă, ci o “făptură nouă”, liberă după chipul libertăţii dumnezeieşti, adică nelimitată şi capabilă să-L iubească pe Dumnezeu pentru El Însuşi, dar deopotrivă capabilă să-I opună un refuz. Iată de ce Dumnezeu nu Se manifestă prin tunete şi fulgere, ci printr-o discretă adiere lăuntrică asemănătoare cu aşteptarea, în taină, a unui prieten (I Regi 19, 11-13).
Potrivit marilor mistici, Dumnezeu este divinul cerşetor al iubirii, care aşteaptă la poarta inimii: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi “cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). “Dumnezeu – spune Sfântul Maxim – devine cerşetor datorită condescendenţei Sale pentru noi şi pătimeşte până la sfârşitul timpului, după măsura suferinţei fiecăruia dintre noi”.
Autoritatea lui Dumnezeunu rezultă dintr-un ordin care vine de sus, ci din lucrarea Lui tainică, exercitată nu atât asupra omului, cât înlăuntrul lui. “Dumnezeu – spune Sfântul Augustin – ne este mai intim decât ne suntem noi înşine”, căci transcende ilimitat tot ceea ce ne putem imagina despre El. “Eu sunt Cel ce sunt”, Incomparabilul şi Necuprinsul. Autoritatea Lui vine din adevărul radios al iubirii şi constituie o evidenţă pe care nici nu o poţi dovedi…
Fiul care tălmăceşte iubirea Tatălui, aducându-le oamenilor înfierea divină.
4. LIBERTATEA ŞI AUTORITATEA ÎN MERSUL ISTORIEI
Karl Jaspers explică acest fenomen printr-o analiză pătrunzătoare: “Noţiunea de autoritate provine dintr-o gîndire latină. Auctor este cel care susţine un lucru şi îl face să se dezvolte, să crească. Etimologic vorbind, auctorias este forţa de a susţine şi de a dezvolta”, deci forţa care veghează nu atât la apărarea, ci la creşterea unui lucru. Vedem aşadar că ea nu determină ascultarea, ci împlinirea.Lafay precizează: “Autoritatea este diferită de putere. Prima inspiră un sentiment de respect şi veneraţie, cealaltă un sentiment de frică.Autoritatea este legată de demnitate, puterea, de forţă”.
Părintele Laberthoniere merge mai departe: “Când autoritatea se supune oarecum celor care i se supun, legîndu-şi devenirea de soarta acestora şi urmărind împreună cu ei un scop comun, atunci ea devine libertate”.
Autoritatea – mai spune Părintele Laberthoniere – care este concepută doar ca putere impusă prin forţă sau viclenie devine inevitabil exterioară şi străină celui asupra căruia se exercită…
5. TRADIŢIA RĂSĂRITEANĂ
Într-o definiţie clasică, libertatea este facultatea de a alege. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă exact contrariul: nevoia de a alege, spune el, este o slăbiciune inerentă căderii în păcat. Adevărata libertate este avântul absolut care se orientează către Bine fără să aibă reţineri sau întrebări.
Dumnezeu nu alege. După chipul său, faptele sfântului depăşesc orice preferinţă. Ezitarea şi alegerea, căutarea directivelor autorităţii sunt specifice unei voinţe sfâşiate de dorinţe contradictorii care se izbesc neîncetat una de alta.Desăvârşirea constă în simplitatea unei fireşti convergenţe supranaturale între voinţa umană şi voinţa lui Dumnezeu.Ea nu se poate atinge decît prin depăşirea oricărui raport de exterioritate.
-
-
- 6. AUTORITATEA ESTE ADEVĂRUL CARE NE FACE LIBERI
-
Am putut deja observa că autoritateaconcepută ca o valoare exterioară îşi schimbă esenţa.
Tradiţia răsăriteană afirmă că Dumnezeu, Hristosul din Evanghelii, şi Biserica nu reprezintă o autoritate, dat fiind că autoritatea ne este totdeauna exterioară. Ori,acestea nu sunt autorităţi care înlănţuie, ci adevăruri care eliberează.
orice opoziţie între autoritate şi libertate se aşează pe un plan extra-eclezial, unde victoria uneia sau a alteia nu conduce deloc la libertatea lui Hristos. Teologia de şcoală este mereu ispitită de propriile ei măsuri: un episcop are măsura deplină, un preot, ceva mai puţin, iar un laic nici atâta; aici, harul lucrează, dincolo, lipseşte cu totul. Or,Duhul Sfânt suflă unde voieşte şi cine ar putea să-L măsoare?
“Legea (autoritatea) prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul (libertatea) au venit prin Iisus Hristos” (loan l, 17): “Dumnezeu nu dă harul cu măsură” (Ioan 3, 34).
Setea de libertate adevărată este setea de Duhul Sfânt care eliberează în chip deplin. …Aceasta este însăşi esenţa Bisericii: nu atât autoritate, cât sursă abundentă, har peste har, libertate adăugată libertăţii care elimină orice “obiectivare”, orice conflict, orice spaimă de sclav.
Căderea în păcat nu este decât pervertirea raporturilor interioare stabilite de Dumnezeu. Dar înainte de acesta, Şarpele a pervertit starea paradisiacă sugerând ideea falsă a unei oprelişti, deci a unei Legi înaintea căderii. Şarpele insinuează: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” (Geneza 3, 1). Ori, Dumnezeu spunea exact invers: “Din toţi pomii din rai poţi să mănînci” (Geneza 2, 16) arătând doar că urmările vor fi diferite. Dacă Sfântul Pavel spune “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Corinteni 6, 12), Şarpele ar spune: “Toate sunt interzise, dar toate sunt de folos”.În acest fel, Dumnezeu este transformat în Lege care interzice. Dar Dumnezeu nu spune: “Nu mânca din acel fruct pentru că altminteri vei muri”. Nu este un ordin, este prevestirea unui destin liber ales, în ambele sensuri.
în momentul ispitirii, omul şi-L reprezintă pe Dumnezeu ca pe o autoritate care emite ordine şi pretinde o supunere oarbă.Sugestia aceasta vine de la Satana, de la revolta originară împotriva unei autorităţi obiectivate, sărăcite şi pervertite, care nu mai reprezintă un adevăr eliberator.
De când omul L-a “obiectivat” pe Dumnezeuinstituind o distanţă, un spaţiu exterior, el se ascunde şi rătăceşte prin beznă, fabricându-şi o existenţă de prizonier. Iată de ce vine Hristos pentru a spune: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să propovăduiesc robilor dezrobirea… şi să slobozesc pe cei apăsaţi” (Luca 4, 19).
Sensul păcatului originar este transformarea lui Dumnezeu într-o autoritate exterioară, în Lege, fapt care conduce la transgresarea Legii divinizate situându-l pe om în afara lui Dumnezeu.
A trebuit să survină întruparea pentru ca omul să se regăsească înlăuntrul lui Dumnezeu. A trebuit ca Pruncul Iisus sa dezvăluie adevăratul chip al Tatălui, prin parabola fiului risipitor, în care autoritatea justiţiară nu este de partea părintelui, ci de aceea a fiului cel mare. Tatăl nu face decât să alerge în întâmpinarea copilului său.
“Lăsaţi morţii să-i îngroape pe morţi” înseamnă: îngropaţi autoritatea şi libertatea care au murit de aceeaşi boală. “Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi,ci care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 25-26).Cuvântul Sfântului Pavel (II Corinteni l, 24): “nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre” – exprimă de minune concepţia răsăriteană despre “autoritatea” episcopală.
În Noul Testament, “porunca nouă” înlocuieşte Legea mozaică şi instituie o relaţie reciprocă: “Cel ce mă iubeşte… pe acela îl voi iubi”. ...Totul este interiorizat: Legea şi Profeţii concentrându-se în porunca iubirii. Autoritatea conferită celor Doisprezece şi urmaşilor acestora se exercităîn interiorul comunităţii, niciodată deasupra ei. Identificarea dintre Biserică şi Hristos – Capul şi Trupul – invalidează orice autoritate umană asupra Poporului lui Dumnezeu, fiindcă o atare autoritate ar pune un om deasupra lui Hristos.
cum spune atât de bine Sfântul Simeon, sărbătoare a întîlnirii: “Te slăvesc pentru că, neamestecat şi neîmpărţit, Te-ai făcut un duh cu mine”. Focul dumnezeiesc cuprinde Creatorul şi făptura, înlătură orice distanţă şi orice obiectivare sau exteriorizare a autorităţii.
Printr-un asemenea răspuns, episcopul nu va mai fi văzut ca un şef, ca un patron cu putere de constrângere, ci ca un chip al Tatălui; iar un om însetat de libertate va fi tratat precum fiul rătăcitor care nu caută autoritatea, ci inima părintească.
…Potrivit formulei hristologice fundamentale de la Sinodul IV ecumenic, întrunit la Calcedon, firea umană şi cea divină s-au unit în Hristos în chip neamestecat şi neîmpărţit. Ori, dacă în teologie monofizismul divin devalorizează omenescul(mărturiseşte despre asta absenţa tragică a unei antropologii creştine),monofizismul uman decade, în schimb, în diferite forme de umanism, ajungând să izoleze, şi mai apoi să suprime divinitatea. …Creştinii de azi sunt eretici în viaţa lor şi fac o teologie de eunuci (”pot oamenii să vorbească despre zămislire?” – se întreba Sfîntul Atanasie); chiar atunci cînd este corectă, o asemenea teologie miroase a moarte.
Împărăţia lui Dumnezeu nu mai este decât o categorie etică sau “instrumentală” de propagandă, un element care încununează edificiul….
…Întruparea este înrudită cu veacul. Templul a devenit o vastă “companie de asigurări” pentru viaţa veşnică: un minimum de riscuri (pariul lui Pascal), o tehnică de consolare bazată pe nişte “trucuri” adaptate de la caz la caz. Credinţa creştină este prezentată ca o investiţie de viaţă sigură, iar Împărtăşania este oferită ca un fel de comprimat pe bază de eternitate. …prin pierderea sentimentului kierkegaardian care te face să te simţi la o mie de leghe sub mări, precum şi prin căutarea unor garanţii ale mântuirii, omul compromite în final mântuirea însăşi.
Optimismul bigot şi dulceag, golit de orice trăire tragică, este cel care a dus la pierzanie creştinismul istoric, în realitate Evanghelia este în mod funciar inadaptabilă şi explozivă; ea pretinde o metamorfoză, o metanoia care sfărâmă nu doar formele istorice, ci istoria însăşi.
Lumea a căzut, dar înălţimea de la care s-a prăbuşit nu mai există. Nu mai există vinovaţi, noţiunea de păcat este golită de orice sens, iar iertarea îşi pierde în mod tragic orice raţiune de a fi. Nimeni nu mai caută iertarea, pentru că toţi sunt nişte nefericite victime ale unui hazard care i-a aruncat în această viaţă: nu le rămâne decât să devină mereu mai nesimţitori, uitând de ei înşişi; sau să trăiască semeţ, în afara oricărui Logos; sau să încerce măcar refacerea tipului uman, prin epurarea oricărui rest de angoasă metafizică.
…Viaţa nu mai are taine: nu te mai poţi iniţia decât în domeniul tehnicilor. Cine mai îndrăzneşte să vorbească despre dragoste, în faţa unei tehnici sexuale impecabile? Ce mai poate să-i spună cuiva acel mysterium tremendum, acea intuiţie a “locului sfinţit” care însoţeşte sentimentul sacrului? Şi în ce termeni biologici poate vorbi omul modern despre Fecioara-Mamă?
Cum, în afara Căderii, misterul Răului rămâne insolubil, infinitul vicios al istoriei apare ca un defect pe suprafaţa netedă a unui neant în care nu se petrece nimic.
Germenele exploziv al Evangheliei revoluţionează şi răstoarnă înainte de orice nu atât structurile lumii, cât structurile spiritului omenesc. Accentul se mută de pe activism pe manifestarea lui Dumnezeu în om, pe venirea lui Hristos în sufletul creştinului: “Află-ţi pacea lăuntrică şi o mulţime de oameni se vor mântui pe lîngă tine”.
Credinţa adevărată
de Iosif Ţon
„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. „
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3
Societatea Misionară Română 1988
Cuprins:
Introducere
Tradiţia spune că cel ce a vestit creştinismul în Dacia a fost apostolul Andrei. Aceasta s-a putut întâmpla cam prin anii 50-60 după Cristos. Ce succes va fi avut Andrei pe meleagurile noastre? Câţi daci vor fi primit noua religie? Nimeni nu poate să ştie.
În anul 106, armatele romane ale lui Traian au cucerit Dacia şi au transformat-o în provincie romană. Este sigur că între soldaţii romani erau şi creştini. Prin aşezarea lor şi a coloniştilor romani în Dacia, a pătruns aici şi s-a încetăţenit religia creştină. Ca şi limba, religia creştină ne-a venit deci de la Roma. Şi timp de secole, chiar şi după retragerea armatelor romane în sudul Dunării, românii au rămas în sfera de influenţă a Romei. Religia românilor a luat forma romană, şi timp de multe secole creştinismul nostru a stat sub tutela Papei de la Roma.
Ştim noi, românii, lucrul acesta?
În secolul al IX-lea, românii se aflau încorporaţi în imperiul bulgar. O vreme, şi bulgarii au stat sub jurisdicţia Papei de la Roma. Iată însă că în anul 870, din motive geopolitice, bulgarii au hotărât să se rupă de Roma şi să se unească cu Constantinopolul. Astfel, ei au trecut de la catolicism la ortodoxie. Şi automat, ei le-au impus şi românilor ruperea relaţiilor cu Roma şi acceptarea ortodoxiei bizantine.
Cunoaştem noi, românii, faptele acestea? Şi ştim noi care au fost consecinţele ruperii noastre de Occident şi ale împingerii noastre forţate în bizantinism?
În anul 1701, românilor din Ardeal, cărora până atunci li se negaseră nu numai drepturi culturale şi politice, ci însuşi dreptul de a fi consideraţi naţiune, li s-a oferit să capete asemenea drepturi cu condiţia să treacă la religia catolică. Şi o bună parte dintre români s-au unit atunci cu Roma. Consecinţele au fost multe şi adânci. Cea mai cunoscută este aceea că românii transilvăneni au început să studieze la Viena şi la Roma, şi când au venit înapoi au iniţiat marea mişcare de trezire naţională numită „şcoala ardeleană” sau „şcoala latinească”.
Prin decretul semnat la 1 decembrie 1948, guvernul comunist român îi obliga pe cei un milion şi jumătate de români ardeleni catolici să se lepede de credinţa lor şi să devină din nou ortodocşi.
Apoi, regimul comunist a început o campanie furibundă de discreditare a tuturor religiilor şi de îndoctrinare a maselor cu necredinţa, cu concepţia ateistă despre lume şi viaţă. În cei 40 de ani de dictatură comunistă a crescut o generaţie de români care n-a mai avut nici o posibilitate să se informeze pe larg despre ceea ce cred diferitele culte creştine. Ei au învăţat numai ceea ce le dădea regimul: o imagine deformată, falsă a religiei în general şi a creştinismului în special.
Faptul pe care vrem să-l scoatem în evidenţă este că de mai bine de o mie de ani încoace românii nu au mai fost liberi să-şi aleagă ei înşişi crezul: lor li s-a impus un crez sau altul de către forţe străine, asupritoare.
În ultimele cinci secole, Europa de Apus a trecut prin enorme schimbări de concepţii. Renaşterea, reforma religioasă, iluminismul, romantismul, pozitivismul, existenţialismul sunt doar câteva dintre marile curente de gândire şi de crez care au animat viaţa culturală şi spirituală a Europei de Apus în aceste secole. Izolată în imperiul turcesc şi în cel austriac, România a fost doar superficial atinsă de marile căutări ale Europei din aceste secole. În secolul nostru, după scurta perioadă de libertate dintre cele două războaie mondiale, România a intrat în întunericul vieţii de „lagăr” comunist.
Dar nici o tiranie nu durează la infinit. Mai devreme sau mai târziu libertatea va veni şi pentru poporul român.
Când va veni ziua libertăţii, una dintre cele mai grele sarcini pentru neamul nostru va fi aceea de a-şi alege, în libertate, fără presiuni de nici un fel, concepţia despre lume şi viaţă, crezul ei, care să-i definească atât viaţa spirituală, cât şi cultura şi structura politică, economică şi socială.
Unii se vor grăbi să spună că românii sunt deja ortodocşi şi deci nu mai este nevoie de nici o alegere. Oare aşa stau lucrurile? Să privim realitatea în faţă. La cererea regimului comunist, la scurtă vreme după instalarea acestuia la putere, Biserica Ortodoxă a renunţat să mai facă educaţie religioasă copiilor. Singura educaţie făcută copiilor a fost cea ateistă în şcoli. Datorită acestei abdicări a Bisericii Ortodoxe, românii ortodocşi mai sunt ortodocşi numai prin apartenenţa formală la Biserica Ortodoxă. Ei însă nu-şi cunosc crezul. Ei nu ştiu ce este şi ce crede ortodoxia şi ataşamentul lor faţă de Biserica Ortodoxă este doar sentimental şi tradiţional.
Dar mai mult decât atât. Nu toţi românii sunt ortodocşi. Am amintit deja de un milion şi jumătate de români greco-catolici în Ardeal. Ei încă sunt legaţi – cel puţin sentimental – de Biserica Romei. Spun „cel puţin sentimental”, deoarece şi lor le lipseşte, ca şi ortodocşilor, educaţia în cele religioase.
Situaţia mai este complicată şi de faptul că de o sută şi ceva de ani încoace are loc o pătrundere tot mai mare între români a cultelor neoprotestante, în special a baptiştilor, a creştinilor după Evanghelie şi a penticostalilor. Acestea trei sunt culte creştine, acceptate ca atare în comunitatea creştină mondială, având milioane de aderenţi răspândiţi, practic, pe toate continentele. La noi, Biserica Ortodoxă a făcut eforturi imense să-i numească „secte”, negându-le astfel calitatea de culte creştine acceptate ca atare.
Aceste trei culte au în comun – printre altele – faptul că nu botează copii mici, ci lasă fiecărui individ dreptul de a-şi alege crezul. Numai după ce au ales ei înşişi să creadă în Isus, sunt botezaţi şi devin membri ai bisericii locale.
Astăzi, aceste trei culte împreună au peste o jumătate de milion de membri botezaţi. Dacă adăugăm la acest număr şi pe copiii lor (cel puţin tot atâţia câţi sunt cei deja botezaţi), putem vedea că avem de-a face cu un milion de români protestanţi.
La toţi aceştia trebuie să-i adăugăm pe aderenţii mişcării ortodoxe Oastea Domnului. Despre natura acestei mişcări veţi putea afla mai multe într-un capitol din această carte. Deşi conducătorii acestei mişcări se străduiesc să rămână în cadrul ortodoxiei, mişcarea Oastea Domnului, prin ceea ce predică, neagă o serie de dogme ale Bisericii Ortodoxe şi se apropie foarte mult de cultele protestante. Nimeni nu ştie câţi aderenţi are Oastea Domnului, căci ea este obligată să funcţioneze în ilegalitate. Când va veni însă libertatea, s-ar putea să fim martorii unei mari explozii de vitalitate a Oastei Domnului, în special în satele României.
Este limpede, aşadar, că neamul românesc nu mai este un monolit în ce priveşte religia. Când va veni libertatea, Biserica Ortodoxă va vedea cum toate aceste culte, greco-catolicii, baptiştii, creştinii după Evanghelie, penticostalii, Oastea Domnului şi încă multe altele vor concura cu ea la cucerirea gândirii şi a sufletului românilor.
Desigur, pe lângă aceste culte religioase, vor concura să cucerească gândirea şi sufletul românilor şi curentele de gândire de altă natură care vor fi libere să invadeze România: cultura mondenă, nihilistă, materialistă a Apusului, cultura muzicii rock şi a drogurilor, precum şi curentele mistice orientale, cum ar fi meditaţia transcendentală şi „mişcarea noii epoci” („new age movement”).
Ce vor alege românii? Şi ce consecinţe va avea această alegere asupra vieţii lor personale şi asupra vieţii naţiunii?
Cartea aceasta are ca scop să-i ajute pe români în această alegere. Ca să poţi alege, trebuie să ai cunoştinţe de bază referitoare la toate opţiunile. Ce este crezul ortodox? Ce este crezul catolic? Ce este crezul protestant? Cum s-au format ele? Ce consecinţe vor decurge pentru tine dacă alegi să fii ortodox, sau catolic, sau protestant? Cum ar fi o Românie catolică? Sau o Românie protestantă?
Tot ceea ce am inclus în această carte este menit să-l ajute pe cititorul român să se informeze în acest domeniu ai crezurilor şi astfel să poată face o alegere informată.
De-a lungul secolelor de amar ale istoriei noastre, alţii au ales pentru noi. Alţii ne-au ales chiar şi crezul. A venit vremea să cunoaştem pentru noi înşine şi să alegem pentru noi înşine. Aceasta este esenţa libertăţii.
CAPITOLUL 1
Întrebări fundamentale şi vitale
„Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?”
se întreba Mihail Eminescu agonizând în căutarea expresiei potrivite. Prin aceasta el ne lăsa să înţelegem că adevărul îi era cunoscut şi că dificultatea lui stătea numai în găsirea formei adevărate de comunicare. Chiar dacă ar părea prezumţios să-l contrazicem pe marele nostru poet naţional, trebuie să spunem că pentru omul modern ceea ce este greu de găsit nu este cuvântul ce exprimă adevărul, ci adevărul însuşi. Adevărul despre noi înşine, despre sensul şi rostul vieţii, despre natura lumii în care trăim, despre cosmos, despre destin sau despre lipsa unui destin. Cu alte cuvinte, cine sunt eu? Cum am ajuns să fiu ceea ce sunt? De ce exist? Unde merg de aici? Cine a făcut această lume şi cu ce scop? Sunt oare eu şi tot universul doar un produs al întâmplării oarbe, sau ne-a conceput şi ne-a creat Cineva? Şi dacă există acel Cineva, de ce se ascunde căutării mele? Şi cum pot eu să ştiu ce scop are cu mine şi cum pot să intru în legătură cu El?
Răspunsul corect la aceste întrebări este adevărul pe care îl caută omul, fiecare om. Adevărul despre noi înşine, despre lumea în care trăim şi despre direcţia destinului nostru.
De răspunsul la aceste întrebări fundamentale cu privire la existenţă depinde modul de viaţă pe care o vom trăi. Noi ne vom fixa obiectivele sau idealurile sau ţelurile în lumina a ceea ce considerăm a fi adevărul despre lume şi viaţă. În această lumină (sau întuneric!) vom decide dacă viaţa noastră va fi o goană după plăceri imediate, câştigate cu orice preţ, sau va fi o aspiraţie după idealuri înalte şi eterne. Chiar dacă noi nu ne dăm seama, ceea ce am acceptat că este adevărul despre lume şi viaţă ne determină toate acţiunile şi de asemenea tot caracterul.
În căutarea noastră după adevărul acesta atât de vital şi de determinant, este natural să ne adresăm diferitelor şcoli de gândire, să ne adresăm marilor gânditori, literaţi, poeţi, să ne adresăm diferitelor religii, să ne adresăm oricui ar putea să ne dea o cheie pentru dezlegarea misterului existenţei.
Şi aici începe nedumerirea noastră. Răspunsurile la întrebările noastre sunt atât de diferite şi atât de contradictorii încât ne aruncă în disperare. Cine are oare dreptate? Toţi cei ce vorbesc pe aceste teme, de la filozofi, la politicieni, la preoţi sau la alţi predicatori, sunt atât de siguri de ei înşişi, sunt atât de autoritari, atât de persuasivi încât, pentru moment, fiecare dintre ei ni se pare a spune adevărul şi, când îi ascultăm, suntem gata să le dăm crezare, să-i urmăm şi să ne clădim viaţa pe ceea ce ne spun ei. Apoi, când între noi şi ei se interpune o distanţă sau când ceea ce ne-au spus îşi pierde farmecul noutăţii, sau când ascultăm pe altcineva cu o altă învăţătură, ceea ce am crezut o vreme ni se pare amăgire, ne pierdem credinţa şi începem din nou căutarea.
Ca să complice şi mai mult lucrurile, pe lângă factorul raţional intră în joc şi factorul emotiv sau pasional. Adică, dorinţele noastre fizice, de confort, de lux, de sex, sau cele de rang, de prestigiu, de acceptare socială sunt de obicei atât de puternice încât satisfacerea lor ne face să uităm de principii, de argumente, de logică, de credinţă. Şi chiar dacă raţiunea ne spune că deasupra satisfacţiilor imediate există idealuri şi ţeluri eterne, pe acestea le ignorăm sau le negăm când este vorba să alegem între ele şi satisfacerea dorinţelor fizice. Cu alte cuvinte, impulsurile noastre animalice sunt mai puternice decât conceptele noastre raţionale sau religioase. Adeseori noi respingem orice concepte metafizice sau religioase nu pentru că ne-ar cere-o logica, ci fiindcă aceste concepte stau în calea satisfacerii imediate a imperioaselor dorinţe sexuale, sau de prestigiu, sau de orgoliu, sau de ambiţii, de ură sau de răzbunare. Noi deci nu suntem numai fiinţe raţionale, ci şi pasionale, şi pasiunile de cele mai multe ori ne obscurează raţiunea. Şi datorită acestui fapt, adeseori noi acceptăm o concepţie despre lume şi viaţă nu pentru că ea este raţională şi credibilă, ci fiindcă ne convine, deoarece ea este în acord cu pasiunile noastre. Sunt mulţi aceia care cred interpretarea seculară, desacralizată, ateistă a lumii nu fiindcă le-o impune logica, ci fiindcă le-o impun simţurile. Ei nu cred fiindcă e raţional, ci cred fiindcă le convine.
Pentru românii care au avut posibilitatea să iasă din România şi să călătorească în alte ţări, situaţia este şi mai complicată. Pe de o parte, în ţară au fost prizonierii unei singure ideologii, negativistă şi reducţionistă, de care abia au aşteptat să scape. Pe de altă parte, în ţările apusene în care au ajuns este o atât de mare varietate de opinii şi, mai ales, un atât de mare libertinaj şi o atât de mare goană după plăceri şi după satisfacţii imediate, încât o alegere clară şi o fixare într-o anumită direcţie bine precizată pare nu numai imposibilă, ci chiar indezirabilă. Omului i se pare că e mai bine să guste din toate, să le încerce pe toate. O fixare într-una dintre posibilităţi i se pare a fi o renunţare la libertate.
Situaţia mai este complicată încă de doi factori. Unul e acela că viaţa trebuie luată iarăşi de la capăt. Pentru a-şi face o „situaţie”, omul trebuie să lucreze din greu, şi aceasta îi reduce timpul pentru gândire, pentru cercetare şi pentru viaţă spirituală. Al doilea factor este lipsa de acceptare din partea societăţii în care a ajuns. Ţările apusene dezvoltă tot mai puternic antipatia faţă de mulţii (prea mulţii) străini care le vin în ţară. Puţini sunt românii care îşi vor găsi un mediu în care să fie realmente acceptaţi.
Cei mai mulţi îşi vor forma un mic ghetou al lor înşişi, străini în ţară străină. Ce să iei atunci şi ce să înveţi de la o societate care te respinge? Sunt foarte mulţi românii care dezvoltă o atitudine atât de critică faţă de ţara în care au ajuns, încât nu mai pot vedea nimic bun în naţiunea aceea. Ei rămân doar cu melancolica tânjire după tradiţiile româneşti lăsate în urmă, pe care acum ar vrea să le păstreze, dar neştiind exact de ce ar trebui ele păstrate.
Pe de altă parte, în Statele Unite, presiunea societăţii îl împinge pe român să uite ţara din care a plecat şi să se americanizeze. Geniul acestei ţări stă tocmai în capacitatea ei de a topi toate populaţiile ce intră în ea şi de a le forma într-o nouă naţiune, cea americană. Fenomenul este aşa de puternic, încât în decurs de o generaţie, copiii emigranţilor ruşi, germani, maghiari sau români sau de orice altă naţionalitate uită limba părinţilor şi sunt complet americanizaţi.
Aşadar, în anumite ţări suntem confruntaţi cu fenomenul de respingere, în altele, cu fenomenul de topire, de deznaţionalizare. Este natural atunci să începem să ne punem nişte întrebări capitale.
Cât să luăm de la alţii? Ce să luăm de la alţii? De ce să luăm aceste lucruri şi nu altele? Cât să păstrăm din propriile noastre tradiţii şi crezuri şi de ce să le păstrăm pe acestea şi nu pe altele? Iată întrebări pe care românii ajunşi în Apus trebuie să şi le pună. Iar mâine, când România va ieşi din noaptea actualei dictaturi despotice şi va reintra în circuitul de idei european şi mondial, acestea vor fi întrebări pe care vor trebui să şi le pună toţi românii.
Iată aşadar o mulţime de întrebări fundamentale şi vitale şi o mulţime de probleme şi de complicaţii. Care este răspunsul cel adevărat? Care este soluţia cea bună? Există oare posibilitatea de a găsi adevărul şi de a afla soluţia salvatoare?
Dacă n-am crede că există un adevăr şi o soluţie, nu ne-am fi apucat să scriem această carte. Noi nu împărtăşim părerea acelora care spun că este suficient să-i pui omului întrebările şi să-i defineşti problemele, căci atunci el va găsi singur răspunsul şi soluţia. Noi nu credem că omul trebuie să descopere el însuşi răspunsul, ci credem că adevărul îi este dat. De cine şi cum îi este dat şi care este acel adevăr, acestea fac substanţa unor capitole ulterioare din această carte.
Pentru a ajunge însă acolo, este nevoie încă de elaborare asupra problematicii. Este nevoie să arătăm, chiar şi în linii extrem de generalizatoare, cum a ajuns omenirea la diversitatea ei actuală şi să definim cât de cât criza de spiritualitate în care se află lumea noastră. Este necesar de asemenea să definim câteva dintre răspunsurile şi soluţiile care i se oferă omului astăzi. Abia astfel vom fi pregătiţi să înţelegem şi să acceptăm adevărul care ni se oferă.
CAPITOLUL 2
Eliberarea minţii
Nimănui nu-i place să i se spună că este rob, sau prizonier, sau victimă. Mândria omului e de aşa natură încât îl face să se prezinte ca liber chiar şi atunci când n-are cu ce-şi ascunde lanţurile sau cătuşele. Şi totuşi, noi toţi suntem prizonieri ai unor sisteme de gândire. Suntem robi ai unor concepţii care ne-au fost imprimate în minte din copilărie, fără voia noastră. Suntem victime ale unor procese de spălare a creierului şi de brutală şi insidioasă îndoctrinare.
Se cere inteligenţă, imaginaţie şi curaj ca să scapi dintr-o închisoare sau să fugi dintr-o ţară ajunsă sub despotism. Este însă mult, mult mai greu să te eliberezi de ideile care ţi-au fost imprimate sistematic în gândire şi care ţi-au devenit o a doua natură. Iată de ce găsim în Apus atâţia români care au fugit de despotismul de acasă şi astfel s-au eliberat fizic, dar care încă gândesc în categorii marxiste, care păstrează încă în mintea lor dacă nu toată concepţia marxistă despre lume şi viaţă, atunci multe elemente ale acestei concepţii.
Eliberarea de aceste concepţii devine dificilă chiar şi în Apus datorită faptului că şi aici ţări întregi, sau largi segmente ale acestor ţări au fost şi ele îndoctrinate cu elementele esenţiale ale concepţiei marxiste despre lume şi viaţă sau cu concepţii care au apărut în Europa înainte de marxism şi care au determinat apariţia marxismului şi au intrat în componenţa lui.
Ca ilustraţie a acestui fenomen, îmi aduc aminte de o după-masă în 1980 într-o cameră studenţească la Cambridge University, unde stăteam de vorbă cu Anatol Bukovski, acel curajos şi extrem de inteligent disident sovietic. Am fost şocat de ateismul lui şi i-am zis:
— Nu-ţi dai seama că ateismul tău este parte a marxismului pe care-l urăşti şi care ţi-a nenorocit ţara? De ce nu te eliberezi de el?
La care el mi-a răspuns candid:
— Ah, nu, ateismul nu a fost produs de marxism, ci l-a precedat. Şi aici, la Cambridge, profesorii mei care nu sunt marxişti sunt atei.
I-am atras atenţia asupra scrierilor lui Soljeniţîn, care a arătat în mai multe discursuri şi articole ale sale cum ateizarea Europei a fost doar un stadiu pregătitor pentru apariţia marxismului, care a adoptat acest ateism ca parte constituantă esenţială a sa; şi cum ateizarea intelectualităţii ruse în secolul al XIX-lea a fost factorul ideologic hotărâtor care a pregătit revoluţia bolşevică din 1917. Bukovski a refuzat pur şi simplu să accepte această evidenţă istorică. Iată deci un exemplu tipic de om care s-a eliberat fizic, dar nu s-a eliberat intelectual de robia marxistă. Şi nu s-a eliberat deoarece şi profesorii lui de la Cambridge erau robii acelei ideologii. Căci, deşi Bukovski îmi spunea că acei profesori nu sunt marxişti, se ştie că ei sunt „de stânga’’, ceea ce e un eufemism pentru aceeaşi ideologie, chiar dacă anumite nuanţe ale ei sunt îndulcite, pentru a fi făcute acceptabile. Şi chiar dacă n-ar fi nici măcar de stânga, rămâne o realitate faptul demonstrat de Soljeniţîn că ateismul lor este parte integrantă din pregătirea ideologică a Europei pentru nenorocirea ei modernă.
Iată un alt exemplu grăitor, în predica mea de la slujba evanghelică transmisă prin Europa Liberă în prima duminică a anului 1987, m-am ocupat de ceea ce Biblia numeşte „semnele vremurilor”. Am căutat să definesc momentul istoric actual şi am spus că ne aflăm la sfârşitul experimentului comunist. Comunismul ca sistem economic şi politic a venit cu promisiuni extraordinare de libertate, egalitate, frăţie şi belşug pentru întreaga societate. În loc de acestea, a produs dictatură, stat poliţist, brutală înăbuşire a libertăţilor individuale şi – în final – mizerie şi totală catastrofă economică. Am ajuns la momentul când chiar şi liderii sistemului au fost nevoiţi să recunoască acest lucru. Am spus, în predica mea, că de acum ajungem la epoca post-marxistă. Unde mergem de aici înainte? Cine ne dă formulele pentru o societate dreaptă şi eficientă? Şi de aici am trecut la câteva directive pe care ni le dă Biblia în această problemă şi i-am chemat mai ales pe tinerii români creştini să îndrăznească să caute în Biblie soluţii nu numai pentru salvarea individului, ci şi pentru salvarea naţiunii.
Ei bine, câteva luni mai târziu am stat de vorbă în America cu un tânăr pastor baptist venit în vizită din România. Unul dintre primele lucruri pe care a vrut să le discute cu mine au fost predicile mele transmise prin Radio Europa Liberă şi prin BBC, Londra. După ce mi-a spus cât de multă lume le ascultă în România şi cât de mulţi le apreciază, mi-a reproşat faptul că uneori „fac şi politică” în aceste predici. În special, mi-a comentat predica aceea despre „semnele vremurilor”. Am fost uluit când l-am auzit că spune:
— Eu nu cred că aveţi dreptate că ne aflăm într-o epocă post-marxistă. Căci societatea trebuie să meargă inevitabil de la primitivism la sclavagism, apoi la feudalism, apoi la capitalism, apoi la socialism şi apoi la comunism. Şi toată lumea va trebui să meargă spre comunism. Nu este altă cale.
Am rămas stupefiat. Iată un tânăr creştin, un predicator al Evangheliei, care – fără să-şi dea seama – este rob al concepţiei marxiste despre istorie. Dar oare puteam să-l condamn pentru aceasta? În şcoală el a trebuit să studieze „materialismul istoric” şi în toată viaţa lui n-a avut nici cel mai mic acces la vreo altă interpretare a istoriei. A trebuit să-i ţin o prelegere despre Arnold Toynbee cu a sa masivă A Study of History (Un studiu al istoriei), în care acest mare istoric analizează 27 de civilizaţii care sunt cunoscute istoriei, care s-au născut, s-au dezvoltat până la un maximum, apoi au decăzut i s-au stins, sau au pierit violent fiindcă îşi pierduseră vigoarea necesară pentru apărare şi supravieţuire. A trebuit apoi să-i arăt că numai câteva ţări din Europa au trecut prin stadiile descrise de marxism şi că nici într-un caz nu se poate dovedi că aceste stadii sunt inevitabile şi că toate societăţile trebuie să meargă necesarmente pe calea presupusă de marxism. Schema marxistă a inevitabilităţii mergerii spre comunism a tuturor societăţilor umane este pur şi simplu o născocire şi o minciună.
Faptul care rămâne însă şi pe care am vrut să-l scot în evidenţă este că mulţi dintre noi sunt încă prizonierii concepţiei marxiste despre lume şi viaţă, sunt – involuntar şi inconştient – robi ai unor noţiuni marxist-materialiste.
Există încă o serie întreagă de noţiuni care ne-au fost imprimate în gândire şi – datorită faptului că ele sunt susţinute şi de o mare parte a gânditorilor din Apus, în special a celor francezi – ele ne par sacrosante, şi le luăm totdeauna ca de la sine înţelese, fără să ne treacă măcar o dată prin gând că am putea, sau că ar trebui, să le contestăm valabilitatea. Voi semnala mai jos câteva dintre ele.
Să începem cu umanismul renaşterii, apărut şi dezvoltat în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Este adevărat că în Evul Mediu catolicismul a ţinut gândirea Europei în frâu şi că era necesară o descătuşare. Dar, în orice situaţie în care o societate este roabă a unei ideologii înăbuşitoare, important nu este numai să arunci peste bord acea ideologie: mult mai important este cu ce o înlocuieşti! Căci dacă respingi o anumită concepţie despre lume şi viaţă, în mod inevitabil vei îmbrăţişa alta. Dacă eşti fiinţă gânditoare, nu poţi trăi fără o concepţie despre lume şi viaţă.
Secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost secolele zbaterilor spre libertate de gândire şi secolele căutărilor unor noi interpretări ale lumii şi ale existenţei. Nu toate ţările din Europa au mers pe aceeaşi cale şi nu toate au îmbrăţişat aceleaşi soluţii. O comparaţie a căilor şi a soluţiilor adoptate şi apoi a consecinţelor adoptării uneia sau a alteia dintre soluţii va fi deosebit de instructivă pentru noi astăzi.
Să începem prin a ne reaminti că problema era creată de o Biserică ce devenise dictatorială şi totalitaristă şi, prin aceasta, în loc să fie motorul dezvoltării spirituale a indivizilor şi a naţiunilor, a devenit o frână în calea acestei dezvoltări. Reacţiile la această situaţie au fost, în mod fundamental, două. Prima reacţie a fost un atac total asupra religiei propovăduite de acea Biserică şi asupra religiei în general şi înlocuirea ei cu o concepţie ateistă despre lume şi viaţă, numită pe rând umanism, iluminism, raţionalism şi pozitivism, cale adoptată în special de Franţa. A doua reacţie a fost reformarea religiei, adică aruncarea peste bord a acelor forme ale religiei creştine care erau aberaţii omeneşti adăugate în cursul secolelor şi întoarcerea la creştinismul originar, biblic. Calea aceasta a fost urmată de Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca şi parţial de Olanda, Germania şi Elveţia.
Să privim puţin mai de aproape la natura şi la conţinutul celor două căi şi să privim apoi la consecinţele care au fost declanşate de o cale şi de cealaltă.
Trebuie să încep prin a face observaţia că noi, românii, am gravitat în sfera franceză şi dintotdeauna ne-a fost lăudată calea franceză, iar literatura marxistă a accentuat şi mai puternic ridicarea în slăvi a umanismului, a iluminismului, a revoluţiei franceze, a raţionalismului francez, a Comunei din Paris, care toate în final au pregătit apariţia marxismului şi a revoluţiei bolşevice. Calea urmată de ţările reformate nu ne-a fost descrisă niciodată în mare detaliu, şi majoritatea românilor n-au înţeles-o niciodată. De aceea, o contestare a valorii căii franceze şi o apologie a căii Reformei, aşa cum o vom face în paragrafele de mai jos, îi va suna cititorului român ca un lucru incredibil, sau ca un sacrilegiu. Spun „sacrilegiu” cu toate că acest cuvânt desemnează un atac asupra lucrurilor sfinte ale religiei. El se aplică totuşi şi aici, deoarece pentru cei crescuţi în cultura franceză şi apoi în cea marxistă, umanismul, iluminismul, revoluţia franceză, raţionalismul, pozitivismul şi Comuna din Paris sunt noţiuni sacrosante, şi a le contesta valoarea apare pentru ei ca un sacrilegiu.
Vom începe contestaţia noastră prin atacarea cuvântului „umanism”. Pe noi, românii, cuvântul acesta ne induce în eroare prin faptul că în mintea noastră el este identificat cu a fi „uman”, în sensul omeniei româneşti, adică al bunătăţii. Curentul umanist însă, în esenţa lui filozofică, nu are nimic de-a face cu omenia. Umanismul, ca o concepţie despre lume şi viaţă, este opusul teismului. Teismul este concepţia despre lume şi viaţă care pune în centrul său pe Dumnezeu (Teos). Iată esenţa acestei concepţii: Dumnezeu a creat lumea şi pe om şi Dumnezeu energizează, susţine şi conduce lumea, istoria şi pe om spre ţeluri precis definite încă dinainte de creaţie. Dumnezeu a revelat aceste planuri profeţilor, şi suma acestor revelaţii este adunată în Biblie. Apoi Dumnezeu S-a revelat pe Sine însuşi prin Fiul Său Isus Cristos, prin care a şi făcut ispăşirea păcatelor omenirii şi prin care i-a făcut omului acces la Dumnezeu.
Umanismul începe prin a respinge ideea de Dumnezeu, prin a-L exclude pe Dumnezeu din univers. Umanismul îl pune pe om în centrul universului. După umanism, omul este ceea ce are universul mai bun, iar raţiunea umană este autoritatea supremă în univers, împlinirea fizică şi intelectuală a omului, aici şi acum, în singura lui existenţă, este ţelul vieţii şi bunul suprem al vieţii. Umanismul, ca o concepţie despre lume şi viaţă, apărut în secolul al XVI-lea în Europa de Apus, este de fapt ateismul. Iată de ce atunci când prin 1930 s-a format în Statele Unite ale Americii societatea ateilor, ea şi-a dat numele The Humanist Society, şi iată de ce în America termenul de „humanism” astăzi este folosit în sensul de „ateism”!
În secolul al XVII-lea s-a dezvoltat în Franţa curentul iluminist, cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai săi fiind Diderot, Voltaire şi o pleiadă de alţi gânditori şi scriitori care au redactat Enciclopedia Franceză. Ei erau antireligioşi şi atei. Ei înşişi au numit „iluminare” debarasarea lor de religie şi adoptarea unei concepţii ateiste despre lume şi viaţă, şi de atunci încoace se transmite voit concepţia că a fi credincios în Dumnezeu înseamnă a fi bigot, a fi îngust la minte, iar a fi ateu înseamnă a-ţi fi luminat mintea.
Rezultatul direct al umanismului şi al iluminismului în Franţa a fost revoluţia franceză din anul 1789. Această revoluţie ne-a fost prezentată întotdeauna în culori strălucitoare, în ciuda măcelurilor pe care le-a declanşat, a pustiirii spirituale căreia i-a dat naştere şi a culminării ei în războaiele napoleoniene. Revoluţia franceză a fost direct şi violent antireligioasă, şi în anii ei de putere s-a încercat distrugerea creştinismului şi introducerea unei religii în care să fie slăvit numai omul. Interesant este că atât în cursul secolului umanismului, cât şi în iluminism şi în revoluţia franceză, ceea ce a fost ridicat la rang de valoare supremă a fost mitologia greco-romană, un păgânism care este interesat în zeificarea trupului uman, a nudităţii şi a plăcerilor senzuale. Arta sculpturală şi pictura acelor secole stau mărturie acestei concepţii.
Nu, revoluţia franceză nu a fost un fapt „pozitiv” şi glorios, aşa cum ne este ea prezentată, ci a fost o declanşare a urii, a violenţei, şi a spiritului de distrugere. Efectul ei final a fost totala desacralizare a naţiunii franceze. Şi aceasta, aşa cum ne-a arătat Mircea Eliade, nu a fost un câştig, ci o mare şi dezastruoasă pierdere. Ateismul în secolul .al XIX-lea a avansat sub numele de raţionalism şi de pozitivism, şi o ultimă consecinţă a fost o altă sângeroasă revoluţie, Comuna din Paris din 1873, care a fost preludiul revoluţiilor comuniste, cu toate nenorocirile pe care ni le-au adus ele şi pe care, din nefericire, le cunoaştem prea bine.
Oare aceasta era calea necesară pe care trebuiau să meargă inevitabil naţiunile? Dacă toate naţiunile europene ar fi mers pe această cale, am fi, probabil, forţaţi să răspundem afirmativ la această întrebare. Dar nu aşa stau lucrurile. O serie de alte naţiuni europene au urmat o altă cale. în loc să meargă spre respingerea religiei creştine, spre ateizare, care a dus apoi la revoluţii sângeroase şi nenorocitoare de indivizi şi de naţiuni, alte ţări au ales calea reformării religiei creştine.
Care a fost esenţa Reformei? Datorită faptului că Reforma nu a pătruns în nici una din ţările Europei de Răsărit, românii nu i-au înţeles niciodată esenţa şi valoarea. Când românii însă călătoresc în ţările care sunt rod al Reformei şi văd acolo ordinea, curăţenia şi spiritul de disciplină şi de cinste şi văd dezvoltarea şi belşugul acelor societăţi, le trebuie destul de multă vreme până să înţeleagă şi să admită că toate acele lucruri se datorează în mod direct religiei reformate. Esenţa Reformei este reîntoarcerea la Biblie şi acceptarea acesteia ca singura sursă de îndrumare spirituală şi de formare a unei concepţii despre lume şi viaţă.
Să luăm pentru exemplificarea reformei şi a efectelor ei cazul Angliei. Am văzut că în Franţa s-a trecut de la umanism la iluminism şi apoi, ca rezultat direct, la ferocitatea terorii revoluţiei franceze. În timpul acesta, Anglia trecea prin stadii de o natură cu totul diferită. Întâi a fost reforma făcută de Henric al VIII-lea şi consolidată de Elisabeta I. Înflorirea economică şi dezvoltarea Angliei ca forţă mondială în acea vreme (sec. al XVI-lea) sunt bine cunoscute. Secolul al XVII-lea a fost caracterizat printr-o adâncire a Reformei determinată de mişcarea puritană. Puritanii cereau o şi mai radicală reformă, adică o mai totală ataşare de Biblie şi o trăire în puritatea cerută de Biblie. În prima parte a secolului al XVIII-lea, când în Franţa a început să triumfe iluminismul ateu, o serie de gânditori englezi tindeau să ducă şi Anglia pe acea cale. Această tendinţă a fost însă înfrântă de mişcarea de renaştere spirituală provocată de marii predicatori John Wesley şi John Whitefield, cunoscută sub numele de Methodist Revival (trezirea spirituală sau renaşterea metodistă). Dacă reforma engleză din secolul al XVI-lea şi mişcarea puritană din secolul următor fuseseră pornite de sus în jos, de la teologi şi academici şi nobili spre mase, trezirea metodistă a atins direct masele populare şi a produs o reînnoire spirituală care astfel a afectat profund întreaga naţiune.
În istoriografia engleză se scoate în evidenţă faptul că acţiunea de înnoire spirituală biblică generată de metodism a produs şi a influenţat o serie de parlamentari britanici care au iniţiat şi introdus legi profund umanitare, ca abolirea sclaviei, îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor, şi mai târziu a dus la crearea de sindicate, de societăţi de binefacere, la crearea spitalelor etc. Toate aceste îmbunătăţiri ale vieţii sociale s-au produs din impulsul produs de întoarcerea la Biblie, dovedind astfel fără putinţă de tăgadă că revoluţia sângeroasă nu este necesară pentru introducerea de schimbări sociale radicale. Faptul acesta va deveni şi mai vizibil pentru oricine care şi-ar lua timp să studieze şi istoria celorlalte ţări ale Reformei: Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Germania, Finlanda, Elveţia.
Turistul român care poate călători prin Europa ar face descoperiri senzaţionale dacă ar vizita ţări protestante şi apoi ar trece din acestea spre cele catolice (Franţa, Spania, Italia). Diferenţa de ordine, curăţenie şi disciplină este de-a dreptul şocantă.
Un istoric şi gânditor american de origine cehă, Michael Novak, a scris recent o carte majoră intitulată The Spirit of The American Capitalism (Spiritul capitalismului american). Subliniez faptul că Novak este romano-catolic. El analizează însă istoria ultimelor cinci secole în Europa şi în cele două Americi (de Nord şi de Sud) şi arată cum protestantismul a declanşat spiritul creator al popoarelor şi a produs ţările cele mai bogate din lume. De asemenea el arată cum catolicismul a frânt dezvoltarea economică a unor ţări ca Spania, Portugalia şi ţările din America Latină, cu toate că resursele acestor ţări nu erau cu nimic mai prejos decât cele din ţările reformate. Celor ce vor să cerceteze subiectul acesta al religiei reformate ca factor decisiv în problema unor ţări extrem de productive şi a unor civilizaţii deosebit de avansate le recomand să citească această carte. În ea vor găsi bibliografie pentru un studiu comprehensiv al problemei.
Ceea ce vreau eu să realizez aici este să-l ajut pe cititorul român să îndrăznească să regândească o serie de concepte pe care le-a luat dintotdeauna ca pozitive: umanism, iluminism, revoluţia franceză, pozitivism, Comuna din Paris. Toate acestea au declanşat în final nenorocirea marxistă, revoluţia bolşevică şi înrobirea comunistă. Toate manualele de istorie scrise de marxişti ne stau mărturie, căci ele prezintă aceste noţiuni ca pozitive şi nu se sfiesc să prezinte aceste mişcări ca precursoare ale marxism-leninismului! Aceste concepţii şi aceste revoluţii nu erau necesare şi nu erau inevitabile pentru progresul social. Ţările reformate, care au ales o altă cale, şi astfel au progresat mult mai bine şi mult mai mult, ne dovedesc cu prisosinţă acest lucru.
Am spus însă că este greu ca omul să se elibereze de concepte pe care o viaţă întreagă le-a luat ca de la sine înţelese, ca adevăruri evidente şi absolute.
Se cere curaj şi multă înţelepciune pentru a îndrăzni să-ţi revizuieşti conceptele, să recunoşti că ai gândit greşit şi să începi totul de la capăt, adoptând noi concepte şi reclădindu-ţi eşafodajul gândirii pe noi baze, pe noi principii.
La un asemenea curaj şi la o asemenea înţelepciune îi chemăm noi pe români în aceste pagini de carte.
CAPITOLUL 3
Concepţia despre lume şi viaţă – factor determinant al naturii societăţii în care trăieşti
Marxismul a căutat să ne convingă că baza produce suprastructura, că, adică, ideile, concepţiile, legile, credinţele sunt produse de factori economici şi sociali. Realitatea este exact opusă. Ideile, concepţiile, credinţele care formează concepţia despre lume şi viaţă determină tipul de economie şi felul de societate pe care le creăm şi felul de viaţă pe care îl adoptăm ca indivizi. Am indicat deja în capitolul precedent că religia catolică a produs un anume tip de societate, Reforma a produs cu totul alt tip de societate, iar umanismul şi ateismul au produs o societate iarăşi radical diferită de celelalte. Şi modul de viaţă al indivizilor este diferit în societăţile acestea.
Este foarte important să înţelegem şi să ne însuşim această idee. De aceea o voi mai ilustra aici prin compararea sistemului de guvernământ american cu cel sovietic.
Vom merge înapoi la secolul al XVIII-lea. În acea vreme ţinuturile din America de Nord erau colonii engleze. O mare parte dintre puritanii englezi emigraseră în acele colonii. Paralel cu trezirea sau renaşterea spirituală produsă de metodişti în Anglia, în coloniile americane a avut loc marea trezire produsă de Jonathan Edwards şi întărită de John Whitefield, care a venit din Anglia în America.
Revitalizarea aceasta spirituală din America era de nuanţă puternic calvinistă, şi una dintre concepţiile de bază ale calvinismului a fost credinţa în totala depravare sau corupţie a caracterului uman, atât de totală încât numai intervenţia radicală a lui Dumnezeu cu harul Lui mântuitor îl poate salva pe om. Omul are nevoie de o recreare, şi aceasta o poate face numai Isus Cristos.
Ei bine, când s-a produs mişcarea de independenţă a coloniilor americane şi când delegaţii acestor colonii s-au întâlnit să discute noua formă de guvernământ a Statelor Unite, aceşti delegaţi erau formaţi la şcoala aceasta de gândire reformată, care credea în totala depravare a omului. Oamenii aceştia mai credeau şi că puterea corupe şi că puterea absolută corupe în mod absolut. Problema pe care şi-au pus-o deci aceşti oameni a fost următoarea: să nu creăm un sistem de guvernământ în care un om deţine toată puterea, căci el va deveni atunci un tiran, ci să creăm un sistem de aşa natură încât niciodată un om să nu poată acumula toate puterile în mâinile sale, să împărţim puterea în mai multe locuri sau la mai multe grupuri de oameni, în aşa fel încât fiecare grup să-l poată controla şi restrânge pe celălalt. Aşa s-a ajuns la divizarea puterii în trei: puterea legislativă (Camera Reprezentanţilor), puterea executivă (preşedintele şi guvernul), şi puterea juridică (Curtea Supremă).
De două sute de ani acest sistem funcţionează extrem de bine, şi este singura democraţie care a durat în aceeaşi formă două sute de ani în istorie. Să ţinem însă minte că acest sistem democratic bazat pe divizarea puterilor şi pe verificarea şi ţinerea în frâu sau echilibrarea puterilor una de către cealaltă s-a creat datorită concepţiei biblice despre natura coruptă a omului!
Tot în secolul al XVIII-lea, atât iluminismul francez cât şi, mai ales, romantismul au lansat ideea că omul de la natură este bun şi că numai societatea sau oraşul l-a corupt pe om. Dacă omul este descătuşat de societatea oprimatoare, dacă omul iese în natură, dacă este eliberat, omul revine automat la bunătatea lui naturală. Singurul lucru de care au nevoie oamenii pentru a redeveni buni este libertatea. Cât de „adevărată” este această teorie s-a putut vedea în anii revoluţiei franceze: oamenii care „s-au eliberat” au început apoi să se ucidă unii pe alţii în acei ani ai teroarei. Napoleon a pus capăt fratricidului, dar el n-a făcut altceva decât să îndrepte apoi masele spre cucerirea celorlalte ţări ale Europei în devastatoarele războaie napoleoniene.
Ideea bunătăţii naturale a omului a fost preluată de marxism. Ideea aceasta spune că într-o societate de oameni buni, celor mai buni dintre cei buni li se încredinţează puterea – absoluta putere – de a-i conduce pe toţi ceilalţi.
Când Lenin a preluat puterea, pe baza aceasta a bunătăţii naturale a omului, el a conceput un sistem de guvernământ în care un singur om să acumuleze absolut toate puterile. Şi rezultatul n-a întârziat să se arate, atât în teroarea lansată de Lenin însuşi, cât şi în teroarea stalinistă, apoi în cea maoistă şi în cea ceauşistă.
Când Mihail Gorbaciov stătea de vorbă cu preşedintele Reagan în Islanda, soţia lui, Raisa, a vizitat, printre altele, o biserică. Acolo ea a fost întrebată dacă crede în Dumnezeu. „Nu,” a răspuns ea, „eu nu cred în Dumnezeu, eu cred în bunătatea omului.” Noi cu toţii ştim astăzi la ce tragedii ne-a adus această credinţă în bunătatea omului. Dar ceea ce vreau să vedeţi este că o idee, care în aparenţă n-ar fi prea importantă, aceea a depravării sau bunătăţii naturale a omului, a dat naştere la sisteme de guvernământ radical diferite, cu consecinţe extraordinare pentru calitatea vieţii a sute de milioane de oameni!
Este, aşadar, absolut necesar să examinăm concepţia despre lume şi viaţă a românilor şi să vedem dacă nu cumva şi aici sunt necesare schimbări radicale. Lăsăm la o parte concepţia marxistă, care ne-a fost impusă prin brutală îndoctrinare. Sentimental nu ne leagă nimic de ea. Problema este doar cum să identificăm în gândirea noastră elementele marxiste care mai stăruie acolo şi să ne scăpăm de ele. Dar problema este: cu ce le înlocuim? Şi, în general, lepădându-ne de concepţia marxistă despre lume şi viaţă, la ce ne întoarcem? La spiritul francez totalmente desacralizat de astăzi? Sau la tradiţii româneşti mai vechi?
O posibilitate ar fi să ne întoarcem la catolicism. În anul 1701, o parte dintre românii din Ardeal au făcut această alegere. Atunci, unirea cu Roma le-a deschis românilor ardeleni calea spre şcolile apusene, în special cele de la Viena şi de la Roma. Tinerii care au studiat în Apus s-au întors apoi acasă şi au produs o renaştere a românilor, o repunere a lor în circuitul de idei european, o emancipare a lor până la actul final al unirii cu patria mamă în 1918.
Prin decretul din 1 decembrie 1948, regimul comunist i-a forţat pe cei un milion şi jumătate de români catolici să se întoarcă în Biserica Ortodoxă. Episcopii şi marea majoritate a preoţilor români greco-catolici au refuzat reunirea cu Biserica Ortodoxă şi au preferat lungi şi grei ani de închisoare. O mare parte dintre ei au murit ca martiri. Şi noi trebuie să ne plecăm cu respect în faţa martirajului lor pentru credinţă. Ei au fost cei mai curajoşi români într-o vreme când majoritatea românilor au plecat capetele şi s-au supus tuturor umilirilor şi compromisurilor de dragul supravieţuirii fizice.
Cu siguranţă, într-o Românie liberă de mâine, greco-catolicii vor trebui să fie liberi să-şi refacă cultul şi să-şi recapete bisericile şi şcolile. Ei vor avea încă de adus bogate contribuţii la viaţa intelectuală şi spirituală a naţiunii. Dar religia catolică în totalitatea ei nu s-a dovedit a fi cel mai bun mod de înţelegere a religiei creştine şi nici cel mai bun ferment pentru dezvoltarea vieţii spirituale a individului şi a naţiunii. Vom căuta să arătăm ceva mai târziu de ce stau lucrurile aşa. Înainte de aceasta însă trebuie să analizăm o altă alternativă care îi este oferită în mod natural şi evident poporului român, şi anume, ortodoxia.
Celor 17 milioane de români care, formal, aparţin de Biserica Ortodoxă li se spune mereu că această religie este „legea strămoşească” şi că a te lepăda de această „lege” este ca şi când te-ai lepăda de a fi român. Oameni de mare cultură, care ne impun mare respect, cum ar fi Lucian Blaga, ne spun uneori că ortodoxia a format sufletul românesc şi că, de aceea, românul care este român nu poate fi decât ortodox. Ni se spune că ortodoxia a definit şi a dat conţinut spiritului naţional şi că ortodoxia este păstrătoarea specificităţii româneşti şi, prin urmare, românii, pentru a fi credincioşi lor înşile, trebuie să rămână ortodocşi.
A contesta aceste noţiuni este desigur o acţiune delicată: ea pune în discuţie ceea ce au oamenii mai sfânt. Aceasta se poate vedea şi din faptul că mulţi români, deşi în concepţia lor sunt necredincioşi sau au doar o vagă înţelegere a credinţei ortodoxe, au totuşi un ataşament sentimental foarte puternic faţă de ceea ce este tradiţia românească şi faţă de „legea strămoşească”.
Şi totuşi, contestarea este absolut necesară. O impune studiul istoriei şi o impune studiul Bibliei.
Ceea ce-mi uşurează aici situaţia de contestator este faptul că această contestare au făcut-o înainte de mine cei mai mari istorici români şi unii dintre cei mai mari oameni de cultură ai neamului nostru. În capitolul următor veţi putea citi ceea ce au scris ei pe această temă.
CAPITOLUL 4
Mărturia marilor istorici români
În anul 1934 a apărut la Bucureşti o carte intitulată Legea strămoşească, văzută şi descrisă de istoricii români cei mai de seamă şi de profesorii de la facultăţile de teologie ortodoxă. Cartea a fost retipărită la Roma în anul 1968 şi apoi la München în anul 1985.
Autorul acestei cărţi, N.V. Pantea, nu face altceva decât să culeagă din toţi istoricii români cei mai mari referiri la religia românilor. Prin citate din aceşti istorici, el arată mai întâi că de la începuturile creştinării lor şi până în anul 870 românii au fost legaţi de creştinismul apusean, romano-catolic, şi prin aceasta au fost în sfera de cultură a Apusului. Prin urmare, dacă am fi exigenţi cu noi înşine şi cu adevărul, am spune că ,,legea strămoşească” a românilor a fost religia romano-catolică.
Formarea noastră ca neam şi dezvoltarea noastră spirituală şi culturală de două mii de ani încoace au fost determinate de evenimente istorice pe care nu noi le-am iniţiat, ci cărora le-am fost victime.
Unul dintre evenimentele istorice nenorocite care ne-au afectat în mod radical, dând o nouă structură gândirii şi trăirii noastre spirituale, a fost o cucerire străină (una dintre multele!), şi anume cucerirea bulgară. Stăpânirea bulgară a fost cea care ne-a obligat să ne schimbăm religia.
Bulgarii s-au creştinat în anul 864. După creştinare, ei au oscilat câţiva ani între Roma şi Bizanţ. În cele din urmă, în anul 870 ei au decis să se asocieze cu Bizanţul şi să accepte ritul ortodox. Câţiva ani mai târziu, au decis să introducă în biserici, în locul limbii greceşti, limba slavonă. Fiindcă românii se aflau sub stăpânirea imperiului bulgar, automat s-a introdus şi în bisericile lor ritul bizantin şi limba slavonă.
De aici încolo îi lăsăm pe istoricii români să ne vorbească despre modul în care au trecut românii în sfera bizantină şi-i lăsăm pe ei să aprecieze consecinţele acestei schimbări. Subliniem faptul că toţi istoricii pe care îi cităm au fost ortodocşi. Începem cu un citat din Xenopol.
“Întoarcerea Românilor dela Creştinismul roman la cel bulgar a fost datorită unei apăsări exterioare, căci nu exista nici un motiv care să fi făcut pe Români a lepăda o formă de religie pe care o înţelegeau, şi a lua pe una pentru care nu aveau nici o înţelegere… Ce motiv ar fi putut împinge însă pe Români a înlătura forma poporană a religiei lor şi a adopta una din care nu înţelegeau nici o singură vorbă? Dinaintea puterii însă şi a autorităţii trebuia să se plece acel supus şi îndată ce câţiva preoţi bulgari vor fi găsit o vieaţă uşoară şi mănoasă între Români, numărul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fără încetare, pentru a răspândi învăţătura lor între Români. Astfel în puţin timp, sprijinit pe braţul autorităţii seculare, pe care totdeauna clerul a ştiut să-l iee în ajutorul său, s’a lăţit şi întărit Creştinismul bulgăresc între Românii din Dacia Traiană”.
„Există o tradiţie la Români, care ne-a fost păstrată de Dimitrie Cantemir. Ea spune că: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine. Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone” [1].
„Legenda este de o mare importanţă. Se vede din ea că poporul moldovenesc pe timpul lui Cantemir, punea în legătură o ceartă între biserica latină care fusese mai înainte la el, şi acea slavonă, cu schimbarea alfabetului latin în acel cirilic”.
„Păstrarea acestei tradiţii, în o altă formă şi pe o altă cale, ne va lumina însă şi mai mult asupra adevăratului ei înţeles. În o carte tipărită la Buda în limba bulgară în 1844 întitulată Tarstvenica, în care se cuprind biografiile domnilor bulgari, autorul ei, raportându-se la nişte manuscripte vechi spune:
„S’au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea. După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s’a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.
„Paralela bulgară a legendei române este mai raţională. Ea spune anume că Asan ar fi scos limba latină din biserica română, pentru a îndepărta eresul roman şi a introdus limba bulgărească. Mai notăm şi că legenda bulgară urcă mai sus în timp înlocuirea Creştinismului latin la Români prin acel bulgar, punându-o pe timpul Asăneştilor”.
„Asemenea concordanţă deplină între două legende păstrate la popoarele române şi bulgare, cari ambele arată, că înainte de a fi limba bulgară în biserica română, era cea latină, dobândeşte o însemnătate mult mai mare decât s’ar cuveni a se da unor simple poveşti. Potriveala cea neaşteptată a două izvoare atât de deosebite, dar cari puteau fi atât de bine informate, deoarece se raportau la fapte petrecute între ambele popoare, dă acestor legende valoarea unor mărturii istorice, care nu pot fi trecute cu vederea. Putem deci privi ca un punct stabilit, acela că înainte de Creştinismul bulgar, fusese la Români unul de formă romană, cu limba latină ca limbă a predicării, încât se adevereşte şi astfel inferenţa trasă mai sus din cercetarea terminologiei bisericeşti. Mai departe ambele legende atribue schimbarea limbii liturghiei din latină în slavonă, unui act de autoritate: cea moldovenească lui Alexandru-cel-Bun, cea bulgărească lui Asan, împăratul Bulgarilor. Ambele legende conţin însă neexactităţi istorice. Astfel sinodul dela Florenţa s’a ţinut tocmai în 1437, când Alexandru-cel-Bun murise acum de patru ani; iar împăratul Asan care se răsculase contra Bizantinilor, numai de cuceriri nu avea timp la nordul Dunării. O singură dată trecu el peste Istru “în vecina Scitie”, nu însă cucerind, ci fugind bătut, înaintea împăratului Isaac Angelul. Apoi pe timpul lui Asan, 1185-1196, nici nu exista o Valahie la nordul Dunării, cu atât mai puţin două, ci numai o Scitie era cunoscută, încât se vede foarte lămurit caracterul legendar al ambelor arătări, adică tocmai îmbrăcarea unui adevăr în concepţii posterioare, contimporane cu naşterea acestor poveşti”.
„Desbrăcând îndoita legendă de partea cea adausă de neştiinţa poporului, rămâne ca miez al ei, faptul că înainte de Creştinismul bulgar era la Români Creştinismul roman, care tocmai fusese scos cu violenţă de către un împărat bulgar, ceea ce însă se petrecu mult înaintea lui Asan, pe timpul tocmai a regelui Bogor sau a urmaşului său Simion” [2].
Aceste evenimente istorice sunt consemnate şi de istoricul D. Onciul:
“În atârnare politică de statul Bulgar, Românii au urmat să fie şi în atârnare bisericească de acesta, aşa încât şi la ei s’a introdus limba slovenească în biserică, în locul celei latine dela început. Prin statul bulgar şi prin biserica bulgară, Românii din Dacia au fost despărţiţi definitiv de atingerea cu imperiul şi de lumea latină, rămânând supuşi mult timp influenţei slave. Stăpânirea bulgară în Dacia a fost desfiinţată prin Unguri; iar influenţa bisericii bulgare a continuat până la organizarea bisericii române în secolul al XIV-lea, după întemeierea principatelor” [3].
În altă parte, D. Onciul scrie:
„Pe atunci toată Dacia, afară de Moldova, era dependentă de imperiul bulgar, în această dependenţă Românii din Dacia au primit şi ei ritul slav, păstrat în biserica bulgară şi după restabilirea legăturilor cu Roma sub Simeon. Legăturile noastre cu biserica bulgară continuând şi după desfiinţarea imperiului bulgar (1018), ritul slav a prins rădăcini atât de adânci la noi, încât el se menţinu în biserica noastră până în secolul XVII-lea. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei” [4].
Încă un citat din D. Onciul referitor la aceleaşi evenimente:
„De imperiul lui Boris atârna aproape toată Dacia Traiană (Ţara Românească, Ardealul şi părţile răsăritene ale Ungariei), cu voievodate şi cnezate dependente de imperiul bulgar. Stăpânirea asupra acestor părţi (în formă de suzeranitate) până la cucerirea ungurească şi parte până la desfiinţarea imperiului (1018), adeverită prin mai multe mărturii şi indicii istorice, este netăgăduită, afară doar de cine nu vrea să înţeleagă istoria noastră…”
“În asemenea legături cu Bulgarii, Românii din Dacia, ca şi cei din dreapta Dunării din cuprinsul imperiului bulgar, au împărţit cu ei soarta în stat şi biserică. Prin Bulgari şi odată cu dânşii, noi am fost despărţiţi de biserica romană; dela dânşii am primit limba slavonă în biserică şi stat, care domină apoi vieaţa noastră intelectuală până în secolul XVII. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei”.
„Tradiţia noastră cu „Formos papa”, în a cărui vreme „pravoslavnicii Români s’au despărţit de Romani”, confirmă în mod surprinzător aceste deducţiuni din mărturiile istorice” [5].
Un alt istoric român, N. Dobrescu, scrie despre aceleaşi evenimente:
„E foarte remarcabil că asupra acestui fapt s’a păstrat la noi o tradiţiune bisericească, căci ea are ştire despre oarecari legături bisericeşti pe cari noi le-am fi avut cândva cu Formos papa, şi că noi atunci ne-am despărţit de latini, când acel Formos – cum zice tradiţiunea noastră, întorcând lucrurile pe dos – a trecut dela pravoslavie la latinie, în loc să zică: când noi (Românii) am trecut dela latinie adică dela ritul latin, care era până atunci în secolul al IX-lea, la noi în biserică, la pravoslavie, adică la ortodoxie adusă la noi de bulgari, cari ne stăpâneau politiceşte, căci prin ruptura cu Roma făcută în acest timp, limba latină era scoasă cu totul din biserica bulgară, iar resturile care se mai găseau au dispărut cu timpul. Românii fiind atunci dependenţi de stăpânirea bulgară a trebuit să dispară şi la noi liturghia latină din biserica noastră şi a fost înlocuită cu liturghia slavă introdusă în imperiul bulgar” [6].
Românii ajung la dependenţă canonică de biserica bulgărească. Xenopol scrie:
„Dacă Creştinismul la Români îmbracă forma bulgărească şi fu introdus la ei cu violenţă de către stăpânii lor, Bulgarii de peste Dunăre, este evident că ţările române, şi cu deosebire Transilvania, trebuiau să fie supuse canoniceşte unui scaun bulgăresc. Cu toate aceste în rândul episcopiilor bulgăreşti enumerate de împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul, după răsturnarea întâiului Imperiu Bulgăresc, în hrisovul prin care recunoaşte autocefalia metropoliei din Ohrida, nu se vede trecută nicio episcopie cu reşedinţa dincoace de Dunăre; dar împăratul adaugă în acest hrisov că lasă sub jurisdicţia Ohridei şi pe Valahii din toată Bulgaria, de al cărui scaun trebuiau să asculte cu toţii”.
„Se vede din această dispoziţie specială pentru Valahi, că pentru dânşii nu existau scaune episcopale deosebite, şi că ei ascultau, direct de patriarhia bulgărească” [7].
Xenopol adaugă mai departe:
„Rezumând cercetările de până aci asupra bisericii bulgăreşti la Românii din Dacia Traiană, încheiem: 1) că forma bulgară a Creştinismului s’a substituit în chip violent celei vechi romane; 2) că Românii fură menţinuţi sub autoritatea directă a patriarhului bulgăresc, fără a li se constitui nişte episcopi speciali, până după căderea imperiului întâiu bulgar şi trecerea ţărilor române sub altă stăpânire, când atunci apar şi episcopi români la nordul Dunării; 3) că din aceste legături vechi ale Românilor cu patriarhia bulgară, al cărei de pe urmă scaun fu Ohrida, se explică supunerea ierarhică a bisericilor române, constituite mai târziu, sub această patriarhie” [8].
Onciul confirmă aceste fapte:
„În dependenţă de imperiul bulgar Românii din nordul Dunării au primit organizaţia lor bisericească sub ierarhia bulgară, cu limba bisericească slavă, introdusă în Bulgaria (după 885) prin discipolii lui Ciril şi Metod, apostolii Slavilor. Şi după desfiinţarea imperiului bulgar, ei au continuat să fie sub arhiepiscopatul de Ohrida (ultima capitală a imperiului, cu scaunul episcopal) până la înfiinţarea mitropoliilor româneşti ale Ungrovlahiei (1359) şi Moldovei (1401)” [9].
Să vedem în continuare cum apreciază istoricii români intrarea românilor în sfera ortodoxiei slavone. Iată ce scrie Xenopol:
“Înrâurirea bisericii bulgăreşti asupra minţii şi desvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind, prin o urmare fatală, şi limba Statului şi aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedeca cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat. Atare predominare a bulgarismului la Români nu se poate asemăna cu aceea a limbii latine în biserica şi Statele apusene; căci aici, deşi o limbă străină slujea la început pentru transmiterea gândirilor, această limbă străină conţinea cheia unei comori întregi de idei înalte, de forme măiestre, de învăţături preţioase, cari pătrunseră încurând tocmai prin acest canal, minţile mulţimii, şi desţelenindu-le, le făcură destoinice pentru civilizare şi pentru spornica rodire de mai târziu a graiului naţional. Limba latină fu o şcoală pentru limbile poporane. La noi slavismul, tâmpit, orb şi lipsit de orice idee, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă niciun folos, îngroşind tot mereu întunerecul care-i cuprinsese minţile, în loc de a-l împrăştia. Limba slavonă înnăbuşi gândirea românească”.
„De aceea pe când în apusul Europei, întrebuinţarea limbii latine aduse şi efecte pozitive şi rodnice asupra cugetării omeneşti, la Români predominarea slavismului a distrus numai, fără a crea nimic, înrâurirea lui pozitivă, urmele lăsate de el în conştiinţa românească sunt aproape nule. Cuvintele slavone introduse prin biserică, sunt acele ce s’au prins mai slab de graiul poporului român, deci acele ce s’au deslipit mai uşor în timpurile mai nouă. Ele nu pătrunseră în organismul viu al limbii, nu se întrupară în ea, nici nu făcură cu ea o parte întregitoare. Suprapuse adeseori cuvintelor romanice, ele au fost aruncate departe de graiul poporului, îndată ce struna română atinsă de degetul regenerării, sbârnăi puternicul său sunet. Cu totul alta este înrâurirea directă slavonă, stabilită prin contactul dela popor la popor. Aici cuvintele împrumutate dela Slavi rămaseră contopite în limbă, astfel că astăzi ele sunt cu neputinţă de alungat din ea, fără a o sărăci, fără a rupe din arborele ei multe frunze grase, multe flori mirositoare. Aici vedem dimpotrivă o înrâurire firească, primită de bună voie şi plăcere, de limba şi simţul poporului. Dincolo una măestrită şi silită, suferită de graiul şi de mintea Românilor timp de veacuri întregi, dar pe care, la un timp dat, o scutură şi o respinse” [10].
Tot Xenopol scrie în alt loc:
„La niciun popor din Europa nu a fost mersul ideilor atât de împiedecat ca la acel al Românilor. Dela dispărerea Daciei în noianul năvălirilor barbare, când se stinse facla culturii care începuse a străluci în provincia romană până la timpurile ce ne ating mai de aproape, poporul român s’a svârcolit mai cu deosebire în mişcări fizice, iar cele intelectuale frământară mai puţin decât toate a lui fiinţă”.
„Poporul român moştenise dela Romani, elementul de căpetenie din care se zămislise, limba sa neolatină şi religia creştină, două pârghii de cultură, care îmbinate ar fi putut grăbi, îndată ce vremurile se mai liniştiră, reîndrumarea civilizaţiei. Timpurile furtunoase ale năvălirilor adusese însă, în afară de sălbătăcirea deprinderilor, provocată prin o stare bântuită şi neaşezată, şi întemeierea unei înrâuriri străine statornice şi trainice, care trebuia să dăuneze mult mai puternic spiritul român decât sdrobirea vieţii sale civilizate de altă dată. Dacă starea chaotică produsă prin prăbuşirea barbarilor asupra Daciei avusese de efect nimicirea vieţii culturale trăite de Daco-Romani în ţara lor, introducerea limbii slavone în biserica şi statul român împiedecă pentru secoli îndelungaţi reînnodarea firului cultural, rupt prin violenţa năvălirii”.
„Predominarea acestei limbi străine în forma principală de cultură a timpului, religia, începu îndată după căderea ţărilor nord-dunărene sub stăpânirea Bulgarilor, şi anume după ce acest popor însuşi primi ritul slavon, introdus de Metodiu şi Ciril mai întâiu în Moravia, şi apoi în biserica lui, cum am văzut-o aiurea, în timpul imperiului întâi al Bulgarilor, care dispare de pe scena lumii în anul 1081. Creştinismul roman fu suplantat cu violenţă prin acel bulgăresc, şi de atunci înainte exprimarea gândirii româneşti în chipul trainic al scrierii deveni slavonă. Limba latină în loc de a se menţinea în sfera închinării religioase, fu alungată cu totul din întrebuinţarea reflexivă a poporului român, şi el în loc de a-şi păstra comunitatea sa intelectuală cu popoarele latine ale Europei apusene din care făcea parte prin origina lui, intră în legătură prin forma cultului său, şi în curând prin aceea a întregei sale vieţi culturale, cu popoarele slavone. El se apropie încă şi mai mult de aceste, când la 1054 despărţindu-se biserica ortodoxă de cea catolică, Românii ca unii ce profesau creştinismul bulgar, luară şi ei parte cu ortodoxii contra creştinilor apuseni”.
„De atunci şi până la Matei Basarab şi Vasile Lupu, forma superioară, adică scrisă a gândirii româneşti se rosti în limba slavonă. Ca un munte zăcu această limbă străină pe întreaga comoară intelectuală a poporului român timp de aproape opt veacuri, înnăbuşind orice manifestare mai înaltă a cugetării, care chiar dacă s’ar fi putut ivi, nu putea să se desfăşure” [11].
„Aceasta predomină exclusiv în slujba bisericească şi în cancelariile domneşti; de aceea toate cărţile ce se întrebuinţau în biserică în veacurile al XIII-lea, XIV-lea, XV-lea şi cea mai mare parte din al XVI-lea sunt scrise în limba slavonă; toate documentele ce ne-au rămas din aceste vremuri sunt redactate în aceeaşi limbă” [12].
- Iorga este de aceeaşi părere cu privire la influenţa slavo-bulgară:
„Aceasta e cultura pe care o puteau da învăţaţii din Moldova şi Ţara-Românească: călugări după asemănarea celor din Serbia, ei ţineau cu îndărătnicie la singura carte legiuită şi plăcută lui Dumnezeu, cartea slavonă. Literatura românească nu putea porni dela dânşii, cari cântau pe bulgăreşte până şi isprăvile lui Ştefan-cel-Mare” [13].
Cu toată influenţa masivă şi îndelungată slavo-bulgară, românii au păstrat cu tenacitate terminologia creştină de bază din limba latină. Unii istorici înţeleg din aceasta că legătura spirituală a românilor în Roma a rămas neruptă. Iată ce scrie profesorul universitar D. Drăghicescu:
„Din punctul de vedere al culturii, biserica era temelia vieţii culturale a Românilor. Cum biserica română era în totul slavă, cultura noastră întreagă era slavă. Pe lângă cele 7-8 sute de cuvinte slavone ale graiului vorbit, întreaga limbă română scrisă era slavă, ca şi alfabetul cu care se scria. În documentele ţării, limba oficială, în lăuntru şi în afară a fost exclusiv, până la mijlocul veacului XVIII, cea slavă. Prin urmare biserica şi limba, singurele temelii ale vieţii culturale a Românilor, fură multă vreme slavoneşti”.
D-l Iorga arată cum limba slavă veche s’a introdus, mai întâi în biserică şi de acolo a trecut în stat, în documentele oficiale:
„Limba din biserică era, în timpul evului mediu, aceea a culturii generale şi statul la ivirea lui o împrumută pur şi simplu. Instruirea slavonă a învăţaţilor făcu că, în ocaziile din lăuntru, hrisoavele respective sunt scrise în slavoneşte. “Într-adevăr, zice dl Iorga, limba hrisoavelor româneşti, din secol. XVI, în general nu se deosebeşte întru nimic de documentele bulgare din acelaşi timp. Chiar ortografia hrisoavelor slave din Ţara Rom. în sec. XIV, este exact aceeaşi cu a Bulgariei. Formulele de cancelarie sunt aceleaşi; titulaturi, context şi datarea sunt în amândouă ţările aceleaşi, dela crucea cu care încep primele rânduri până la cerneala roşie, cu care sunt scrise caligrafic sub monograma artistic însemnată, totul este identic”.
„Este însă de ţinut în seamă, că în ce priveşte religia, partea ei de temelie, în chestiuni de dogmă, era de origină mai veche decât influenţa Slavilor. Astfel, cuvintele cari corespund ideilor celor mai temeinice ale credinţei sunt latine, cum, spre pildă Dumnezeu, cruce, botez, drac, înger, tâmplă, altar, creştin, păgân, biserică, etc.”.
„Dimpotrivă, trebue avut în vedere că termenii bisericeşti, împrumutaţi dela Slavi, însemnează lucruri de o valoare de a doua mână. Astfel de termeni avem: vlădică, moliftă, utrenie, cristelniţă, clopot, strană, tămâie, precista, stareţ, schimnic, mucenic, potcap, moaşte, spovedanie, capişte, sobor, prohod, propovăduire, pristavire, blagoslovenie, pogribanie, pravoslavnic, bogdaproste, sărăcusta, sărindar, moşchior, colac etc. Toţi aceşti termeni, după cum se vede foarte bine, privesc sau părţi de mică însemnătate din slujba dumnezeească, sau instrumente şi obiecte întrebuinţate în biserică, sau, în sfârşit, numiri particulare pentru unele stări duhovniceşti şi pentru ornamente şi haine bisericeşti, înrâurirea slavonă asupra bisericii române priveşte deci mai mult cultul formal, partea din afară a slujbei, şi o bună parte din organizarea vieţii culturale. Partea lăuntrică a credinţei pare a fi rămasă mai mult în afară de această înrâurire” [14].
De aceeaşi părere este şi istoricul I. Bogdan:
„Continuitatea creştinismului român o dovedeşte terminologia creştină de origine romană; aceasta n’ar exista astăzi în limba română, dacă Românii ar fi încetat vreodată să fie creştini. Aşadar nu creştinismul, ci biserica oficială creştină au luat-o Românii dela Bulgari. De altă parte însă ne-au rămas, prin înrâurirea limbii slave din biserica oficială, cuvinte ca: popă, molitvă, spovădanie, feştenie, blagoveştenie, strană, cădelniţă, tot termeni ce n’au nimic a face cu noţiunile abstracte ale creştinismului, ci se rapoartă numai la ritual şi sunt luaţi din ritualul vechiu bulgăresc al bisericii noastre” [15].
În secolele care au urmat căderii sub turci a Constantinopolului (1453), principatele române au devenit loc de refugiu pentru mulţi călugări şi ierarhi greci. Influenţa greacă a culminat în secolul al XVIII-lea, cu stăpânirea fanariotă din Principate. Să vedem în continuare cum apreciază istoricii români această influenţă asupra mentalităţii românilor.
Iată ce scrie istoricul Gh.M. Ionescu:
„Influenţa culturii greceşti la Români, nu poate fi comparată cu aceea pe care renaşterea italiană a produs-o asupra Franţei în secolul XVI, nici cu influenţa franceză produsă mai târziu asupra spiritului public românesc. Bizanţul căzuse din vechea-i splendoare de odinioară; scriitorii bizantini nu mai compuneau opere originale, ci acum se mărgineau mai mult a rezuma şi compila numai, după capo d’operele autorilor clasici. O civilizaţiune în decadenţă nu poate avea influenţa unei renaşteri. Românii deci, au primit limba şi influenţa culturii greceşti dela Byzantinii decăzuţi, numiti mai târziu şi „fanarioţi”.
„Este în deobşte cunoscut de ce înaltă consideraţiune s’au bucurat şi se bucură încă sfintele Locuri unde a trăit, predicat, murit şi înviat Mântuitorul din partea întregii creştinătăţi, şi cu atât mai mult cu cât „Sfintele Locuri” erau sub Turci. Românii, s’au deosebit de celelalte popoare prin faptul că în loc să considere de sfinte numai „Locurile”, ei au considerat de sfinţi şi pe călugării dela acele „Locuri” şi de prin împrejurimi”.
“În astfel de dispoziţiuni sufleteşti aflându-se Românii se închinau c’o deosebită pietate şi veneraţiune la orice faţă bisericească, care venea de pe acolo”.
„Patriarhiile Orientului ortodox fiind reduse de Turci la cea mai tristă stare, fac apel la Români pentru patronagiu şi milă şi domnitorii români „iubitori de călugări”… îi primesc cu dragoste şi le închină avutele lor mănăstiri. Dar urmaşii acelor miluiţi… în scurt timp din miluiţi, devin poruncitori în propria noastră casă; din prigoniţi prigonitori şi din protejaţi stăpâni adevăraţi şi ca consecinţă fatală ne grecizează biserica, societatea şi şcoala în elementele lor superioare. Astfel grecismul serveşte ca element disolvant, în contra limbii slavone care cade din biserica română, dar care se menţine cu încăpăţânare în cancelariile domneşti”.
„Pe când călugării greci cucereau ţările române pe calea religioasă, nimicind cărţile şi alungând pe de o parte limba slavonă, iar pe de altă împiedecând desvoltarea limbii româneşti prin introducerea limbii greceşti în biserică, elementul grecesc laic, cucereşte ţările pe calea economică, prin comerţ mai întâi, apoi, amicii pretendenţilor la tronurile române dobândind de timpuriu influenţa în stat, ajung prin căsătorii, să pună mâna pe moşiile boierilor, ajung să ocupe cele mai înalte dregătorii în ambele ţări surori, de multe ori în dauna boierilor pământeni”.
„Domnitorii români, prin cultura lor, prin legăturile lor de căsătorie, se grăbesc pe întrecute a atrage învăţaţi greci la curţile lor; fiind doritori de ştiinţa şi luminile greceşti, Domnitorii noştri au păţit ca şi fluturii care oscilează noaptea la lumina lumânării, dar care îşi ard aripele. Ei chiamă în mod inconştient pe greci în ţările lor şi aceasta are ca consecinţă, grecizarea societăţii înalte româneşti şi mai târziu domnia fanariotă”.
„Limba grecească fiind limba Orientului creştin, cu care Românii stăteau în cele mai strânse relaţiuni şi cum elementul grec atât bisericesc cât şi laic, devenise preponderant, Domnitorii români înfiinţează şcoli greceşti, care, fiind întreţinute cu cheltuiala Statului, ajung în scurt timp a fi ridicate la rangul de Academii”.
„Românii învăţând la şcoala grecească, adoptând moda curţii, care era şi ea grecească, stând în strânse legături de prietenie şi căsătorii, au adoptat pe lângă obiceiurile şi portul lor, felonia şi îngâmfarea grecească şi ajunseră a le fi ruşine cu numele de român. „Român e ţăranul, dar eu sunt boier moldovean” declamau cu mândrie elevii lui Cuculi şi Kiriac dela Academia din Iaşi”.
„Influenţa culturii greceşti în biserică a fost covârşitoare. Clerul superior s’a grecizat şi ca consecinţă fatală prin mitropolii, episcopii, prin bisericile mari şi mănăstirile închinate s’a citit, cântat şi predicat în greceşte şi rareori şi în româneşte; legile bisericeşti au fost consultate după autorii cei mai reputaţi, probă, numeroasele şi voluminoasele sintagme şi nomo-canoane de care s’au servit atât profesorii în Academie cât şi prin dicasterii”.
„Rangurile bisericeşti cum şi numele înseninătoare sunt imitate după cele ale bisericii din Constantinopol”.
“Încât priveşte despre moravuri, şcoala greacă a fost detestabilă; ele se resimt şi azi în biserica noastră deşi într’un mod mai ascuns”.
„Prin necontenitele căsătorii ce au avut loc între familiile româneşti şi cele greceşti, a intrat în masa atotmistuitoare românească, mult sânge grecesc, a distrus în parte caracterul românesc, s’a fasonat cugetarea, s’a schimbat sensibilitatea şi acestea se pot vedea şi astăzi în toate manifestaţiunile spiritului românesc, în elementele lui superioare, în politică ca şi în legislaţie, în concepţiunea administrativă ca şi în vieaţa socială, în şcoală ca şi în Biserică” [16].
- Drăghicescu scrie astfel despre influenţa nefastă a grecilor în ţările române:
„Se poate zice că nenorocirea grecească, care izbi aşa de crud şi adânc ţările noastre, nu fu decât o urmare firească, fatală a stăpânirii Turcilor în Europa. În deosebi, dela această dată ei se pripăşiră aci sub masca religiei uşor de purtat, şi cu care se putea înşela uşor spiritele simple ale Românilor. Patriarhul Nifon, la venirea lui în Muntenia, în timpul lui Radu al IV-lea, întăreşte şi mai mult înrâurirea grecească în biserică, mai ales dela suirea lui în scaunul Mitropoliei. Această înrâurire devine precumpănitoare sub Neagoe Basarab”.
„Călugării răsăriteni, zice Xenopol, venind din părţile mai apropiate, unde suferise Mântuitorul, erau priviţi nu ca oameni ci ca sfinţi de către bigota poporaţie a ţărilor române, care se simţea prea fericită, când putea să se despoaie în favoarea acelor obraze, ce ştiau aşa de bine să se folosească de prostia lumii. Fapt este că mănăstirile şi mai toate demnităţile bisericeşti fură înţesate cu Greci şi călugări greci, mai în tot cursul veacului XVI. în acest răstimp numai, vedem doi patriarhi greci stabilindu-se în ţară: pe Nifon deja amintit, lângă care trebue să adăugăm pe Pahomie, care „luând clerici şi mireni cu sine au mers în Valahia şi în Moldova, unde a fost primit cu toată evlavia de principi, de boieri şi de tot norodul acelui loc”.
“Într’un cuvânt se poate zice că dacă secolul al XVII este începutul predominării greceşti peste ţările române, întreg veacul al XVI este pregătirea acestei predomniri, pripăşirea şi revărsarea grecismului peste ţarina românească” [17].
Mai departe el adaugă:
„Cu un talent iscusit de insinuare, de care şi azi n’au încetat de a da dovezi, ei îşi făcură necontenit drum în corpul naţiunii româneşti, şi în curând familiile boierilor români fură înţesate de nurori şi de gineri greci. Ţarina mănoasă a strămoşilor noştri încăpu astfel, încetul cu încetul, pe mânile acestor năvălitori subţiri şi paşnici, după cum încă nici azi n’a încetat a face, graţie aceloraşi mijloace” [18].
Iată şi alte informaţii pe care ni le dă Drăghicescu:
„Cari fură însă purtările Grecilor aşezaţi în ţară? Nu putem răspunde mai bine decât citind hrisovul, dat către 1630, întâi de Leon Tomşa şi copiat aproape întocmai, 36 de ani mai târziu, de către Radu Leon, ceea ce dovedeşte că în tot acest răstimp purtarea Grecilor veniţi în ţară rămăsese aceeaşi. Acest hrisov dat de doi domni glăsueşte astfel: „Văzând atâta sărăcie şi pustiire a ţării, căutat-am Domnia mea şi cu tot sfatul ţării ca să aflăm de unde cad acele nevoi pe ţară, şi aflatu-s’a şi s’a adeverit că toate nevoile şi sărăcia încep dela Grecii străini, cari amestecă domniile şi vând ţara fără milă şi o precupeţesc pe carnete asuprite, şi dacă vin aici în ţară nu socotesc să umble după obiceiurile ţării ci strică toate lucrurile bune şi adaugă legi rele şi asupritoare, şi unele slujbe (dări) le-au mărit şi le-au ridicat fără seamă pe atâta greime ca să-şi plătească ei camătă lor. Încă şi multă altă înstrăinare a arătat către oamenii ţării, nesocotind pe niciun om de ţară, înstrăinând oamenii despre domnia mea, cu pisme şi cu năpăsti şi asuprind săracii fără milă şi arătând vrăjmăşie către toţi locuitorii ţării”.
“Într’un document a lui Matei Basarab, din 1639, se lămureşte foarte bine chipul nelegiuit cu care se înstrăinase cele mai mari şi mai frumoase mănăstiri ale Munteniei”.
„Domnul muntean vorbeşte în acest document de „mitropoliţii şi domnitorii ţării, oameni străini nouă, nu cu legea sfântă, ci cu neamul, limba şi cu năravurile cele rele, adică Grecii, cari spurcându-şi mânile lor cu ocărâtoarea mită, sub vicleana taină începuse a vinde şi a cârciumări sfintele mănăstiri ale ţării şi lavrele domneşti, a le supune metoace dajnice altor mănăstiri de prin ţara grecească şi dela Sveta Gora, făcându-le hrisoave de închinăciune fără de ştirea sfatului şi fără de voia soborului”.
„Iată, rezumate admirabil de cuprinzător din cuprinsul acestor două documente lăsate de Domnii români, sufletul şi purtarea Grecilor pripăşiţi în ţară, în veacul al XVI-lea şi XVII-lea”.
„Moştenirea cea mai simţitoare ce ne lăsară Grecii moderni, ale cărei urmări le suferim şi astăzi aşa de cu greu, sunt sărăcirea şi pustiirea ţării, despoierea şi înstrăinarea ogorului românesc, sărăcirea desăvârşită a populaţiilor româneşti din ambele ţări. Lăcomia fără margini a Grecilor sărăciţi din Fanar se năpusti pe avutul ţărilor române. În cel mai scurt timp ei cârciumăriră mănăstirile, monopolizară moşiile cele mai bogate din ţarina strămoşească şi despoiară cu totul pe vechii locuitori ai acestor ţarini. Către sfârşitul veacului al XVIII, ţările române se văzură aproape cu desăvârşire părăsite de vechii lor locuitori, cari trecură Carpaţii şi Dunărea, şi pe cari îi găsim, până azi, pe întreg malul Dunării dela Porţile-de-Fier până la Mare… Sărăcia, mizeria cu tot cortegiul lor de suferinţe şi boale, cari degradează pe om şi face să decadă şi să degenereze rasele, iată moştenirea cea tristă ce ne lăsară Grecii, moştenire a cărei plăgi fatale şi azi le mai simţim” [19].
Xenopol califică astfel valoarea culturii fanariote în ţările romane:
„De altfel această cultură a poporului grecesc trebuia să rămână stearpă şi fără rodire în sfera cugetării, decât doar în puţinele excepţiuni ce străbăteau mai departe către clasicism. Într’adevăr limba grecească modernă, aceea care mai ales se introducea prin şcoli şi se răspândea prin practică în ţările române era şi ea săracă în idei, afară decât în acele fără spor ale cunoştinţelor teologice. Aproape ca şi slavonismul ea întuneca mintea şi nu o desţălinea, şi avea asupra poporului român numai efect negativ, de a împiedeca prelucrarea propriei lui limbi, singura în care el putea răsădi, cultiva şi culege câmpul mănos al gândirii. Nu se poate câtuşi de puţin asemăna studiul limbii greceşti din ţările române cu al celor clasice din Apusul Europei. Aici limbile străine erau zemislitoare de idei, pe când limba grecească modernă în Muntenia şi Moldova învălea numai cu o pătură străină pustiul ce se lăţea peste orizontul lor intelectual. De aceea nu se observă nicăiri în ţările române efectele constatate în apusul Europei ca datorite studiului clasicităţii, şi mai ales productul său cel mai de seamă, spiritul de critică, fiindcă lipsea izvorul din care el ar fi putut să-şi iee obârşia. La răsturnarea regimului fanariot mintea poporului românesc era tot atât de înapoiată, cugetarea lui tot atât de neputincioasă ca şi la introducerea lui în ţările române; şi a trebuit culturii naţionale să înceapă iar dela primele elemente spre a-şi face cale către regiunile superioare”.
“În apusul Europei când au trecut popoarele dela limbile clasice la cultura naţională, capitalul de idei câştigat din cele dintâi fu numai turnat în formele acestei de pe urmă, şi mintea înainta mai departe; nu trebui să reînceapă din capăt a lega firul cunoştinţelor. La Români când dispăru cultura fanariotă nu rămase nimic pe urmele ei, şi poporul trebui iar să înceapă a sloveni încurcata carte a culturii, trebui să lucreze încet şi treptat la formarea ideilor sale, iar şcoalele ce le înfiinţa nu fură, ca în Apusul Europei, o continuare a universităţilor clasice, ci trebuiră să înceapă iarăşi cu clasele elementare”.
„Cele câteva excepţiuni de oameni învăţaţi, ce se întâlnesc şi în epoca Fanarioţilor, nu dovedesc nimic, întru cât talente s’au întâmplat totdeauna să se ivească în omenire” [20].
Să vedem acum ce spun E. Lovinescu şi alţi istorici români despre influenţa religiei ortodoxe asupra românilor. N.V. Pantea pune aceste citate sub titlul: „Legea slavo-bizantină ne-a ţinut în întunerec veacuri de-a-rândul”.
„1. Dacă tragice împrejurări istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multă vreme în atmosfera morală a vieţii răsăritene, – suflet roman în viguros trup iliro-trac, – noi am fi putut intra dela început, ca şi celelalte popoare latine, în orbita civilizaţiei apusene. Condiţiile istorice ne-au orientalizat însă; prin Slavii dela sudul Dunării, am primit formele spirituale ale civilizaţiei bizantine; începând încă din veacul XV, am suferit apoi, mai ales în păturile conducătoare, o moleşitoare influenţă turcească, dela îmbrăcămintea efeminată a şalvarilor, a anteriilor şi a işlicelor, până la concepţia fatalistă a unei vieţi pasive, ale cărei urme se mai văd încă în psihea populară; am cunoscut, în sfârşit, degradarea morală, viţiile, corupţia regimului fanariot; şi pentru a-şi forma o conştiinţă cetăţenească şi un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit până în pragul veacului trecut, acţiunea disolvantă a celor trei împărăţii vecine”.
„2. Cel mai activ ferment al orientalizării a fost însă ortodoxismul, într’o vreme, în care deosebirile dintre popoare se făceau mai mult prin religie decât prin rasă, el ne-a aruncat în primejdia contopirii în marea masă a Slavilor de sud şi apoi de est. în dosul crucii, spunea Cervantes, se ascunde diavolul; în dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legându-ne, sufleteşte, de o religie obscurantistă, înţepenită în tipicuri şi formalism, ortodoxismul ne-a impus o limbă liturgică şi un alfabet străin (gând latin exprimat în slove cu cerdacuri!), fără a ne ajuta la crearea unei culturi şi arte naţionale”.
„3. Ocupându-ne, deocamdată, numai cu probleme sociale, nu ne oprim aici decât în treacăt la problema ortodoxismului. Amintim doar că nu s’a pus în acelaşi sens numai la noi, ci şi aiurea. Nu fără interes se pot citi şi azi rândurile de acum un veac ale filosofului Ciaadaev asupra situaţiei poporului rus în cadrul religiei sale. Constatând că „Ruşii nu aparţin niciuneia dintre marile familii ale neamului omenesc; nu sunt nici din occident, nici din orient. Aşezaţi dincolo de timp, cultura universală n’a pătruns până la dânşii”, – Ciaadaev stărue asupra cauzei acestei tragedii istorice, asemănătoare celei a noastre: “În timp ce din sânul luptei dintre barbaria popoarelor nordului şi înalta gândire a religiei se ridica clădirea civilizaţiei moderne, ce făceam noi? Supunându-ne unei soarte funeste, noi ne îndreptam spre nemernicul Bizanţ, obiectul unui profund dispreţ al acestor popoare, ca să căutăm acolo codul moral ce trebuia să ne reglementeze educaţia”. Prin smulgerea din sânul catolicismului, în care se desăvârşea ciclul civilizaţiei moderne, a rezultat şi înstrăinarea de cea de a doua mişcare a culturii europene reprezentată prin Renaştere: „Aplecându’se asupra civilizaţiei păgâne, lumea creştină găsise formele frumosului ce-i lipseau încă. închişi în schisma noastră, nimic din ce se petrecea în Europa n’ajungea până la noi. N’aveam niciun rost în treburile lumii… în timp ce lumea se reclădea din temelie, nimic nu se înălţa la noi; rămâneam pitiţi în bordeele noastre de lemn şi de stuf. Destinele neamului omenesc nu se împlineau pentru noi”.
“Încheind apoi cu constatarea: „Creştini, rodul creştinismului nu s’a copt totuşi pentru noi” – el intra în linia afirmaţiei lui Eminescu că: „Toate popoarele care posedă o înaltă civilizaţie astăzi, dacă nu sunt, au fost mult timp măcar, catolice” [21].
„4. Nu uităm, de sigur, însemnătatea mănăstirilor ca focare culturale în epoca voievodală, această relativă cultură religioasă a fost însă străină prin limbă, cosmopolită prin tendinţă; nimic românesc n’a ieşit din umbra şi din liniştea primelor noastre locaşuri sfinte. O cultură nu se valorifică însă decât prin caracterul ei naţional. Pe când în occident, cu toată lupta împotriva liberei cugetări, catolicismul reprezenta un important factor de cultură şi reuşea, în toate domeniile artei, să se pună în spiritul timpului, ajutând pictura, sculptura, arhitectura să evolueze spre cele mai înalte forme de expresie artistică; în orient, ortodoxismul îşi mărginea activitatea culturală la copierea textelor religioase slavone, la schematismul picturii bizantine, reducea sculptura doar la ornamentele stilizate ale chenarelor uşilor şi ferestrelor, înghesuia muzica în tipic şi nazalizare greco-turcească şi nu lăsa să se dezvolte decât arhitectura bisericească prin unirea stilului bizantin cu oarecare inovaţii apusene”.
“Într’o epocă în care religia constituia singurul mediu de desvoltare a civilizaţiei, acţiunea culturală a ortodoxismului nu poate fi deci privită ca îndestulătoare”.
„De ar fi izbutit încercările, de altfel stăruitoare, ale catolicismului, soarta poporului nostru ar fi fost alta: revărsându-se asupra lui, cultura latină l-ar fi introdus, cu veacuri înainte, în procesul vieţii apusene şi l-ar fi smuls, dacă nu politiceşte, cel puţin sufleteşte, dintr’un mediu de disolvare morală, pe care tradiţionaliştii obişnuesc să ni-l prezinte ca pe mediul natural de formaţie a culturii şi sufletului românesc”.
„5. Insuficienţa calitativă a culturii mănăstireşti, mai ales sub raportul naţional, e cu atât mai făţişă cu cât putem constata la baza oricărui progres cultural prezenţa principiului generator al unei influenţe apusene”.
„Din veacul al X-lea, adică odată cu alcătuirea temeinică a bisericii bulgăreşti, ortodoxismul ne-a ţintuit în slavism; dela Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir şi până la Tudor Vladimirescu, adică mai mult de un veac şi jumătate, forma superioară a culturii româneşti a fost greacă. Devenind focare de propagandă religioasă, mănăstirile noastre îmbrăţişau întreg ortodoxismul, fără consideraţiuni naţionale. În condiţii atât de neprielnice, imboldul unei activităţi culturale româneşti nu ne putea veni decât din afară”.
„Catolicismul, după cum am spus, ne-ar fi introdus, de timpuriu, în sfera de influenţă a culturii latine şi, deci, în ritmul unei vieţi aproape universale… [22]. Contactul cultural al Moldovei cu Polonia, petrecerea fiilor de boieri în Polonia sau a boierilor înşişi mânaţi de bejenie, au avut o înrâurire incalculabilă asupra limbii, culturii şi chiar conştiinţei naţionale. Apariţia lui Grigore Ureche, şi a compilatorului său Simion Dascălul, a lui Miron şi Neculai Costin, a lui Ion Neculcea, şi, mai apoi, a lui Dimitrie Cantemir, unii purtaţi pe la şcolile Poloniei, mai toţi cunoscători ai limbii latine, conştienţi şi mândri de originea lor romană, unii erudiţi iar alţii de un însemnat talent literar, a făcut din Moldova veacului XVII-lea şi începutul veacului XVIII-lea, sub influenţa culturii apusene filtrată, prin catolica Polonie, adevăratul punct de plecare nu numai al unei culturi superioare ci şi al difuziunii limbii româneşti în besna ortodoxismului slavon şi grecesc. Căci influenţa polonă nu s’a mărginit să contribue la crearea unei istoriografii naţionale, ci a fost şi un principiu de răspândire a limbii române în organismul vieţii de stat” [23].
Sextil Puşcariu are aceeaşi opinie despre influenţa ortodoxiei la noi:
„Într’o vreme când orice mişcare culturală se reflecta prin biserică, ortodoxismul nostru a fost evenimentul cel mai grav în urmări pentru desvoltarea noastră culturală, căci el ne-a legat pentru veacuri întregi cu cultura Orientului, formând un zid despărţitor faţă de catolicismul vecinilor noştri din vest şi din nord, care ne-ar fi putut transmite cultura apuseană” [24].
N.V. Pantea trage în continuare o altă concluzie, şi anume, că: „Preoţimea şi biserica slavo-bizantină, străine şi chiar duşmane sufletului românesc, erau şi un instrument de slavizare şi grecizare”. El îşi argumentează această concluzie prin următoarele citate din istoricii români cei mai de seamă:
„1. Călugării şi preoţimea era incapabilă să dea neamului o regenerare morală şi culturală.” – Xenopol scrie: „Un document al acestui timp din 1649, conţine asupra purtării călugărilor triste destăinuiri. Spune Matei Basarab în această scrisoare românească trimisă „judeţului cu 12 prăgari şi vouă tuturor orăşenilor şi preoţilor şi diaconilor mănăstirii din satul Flămânzeşti, că au înţeles domnia mea cum purtaţi mănăstirea domniei mele şi călugării mei de val, cu cuvintele grele şi răle cum nu s’ar cădea, de-i măscăriţi şi le aruncaţi năpăşti că vă umblă cu femeile, de faceţi mănăstirea şi călugării de râs şi de mascara cum nu s’ar cădea”. Deşi evlaviosul domn ia sub scutul său pe călugării mănăstirii, spunând că „nicio răutate dela ei nu s’a văzut, ci-şi păzesc lucrul şi biserica cum se cade”, ameninţând pe toţi acei ce i-ar năpăstui că vor plăti cu capul calomniile lor, totuşi nouă ne vine greu a crede că orăşenii să se fi jăluit aşa Domnului, fără niciun cuvânt. Apoi cum s’ar fi putut reţinea călugării dela fapte imorale, când trăiau aşa de bine şi de resfăţat şi, după cum spune cronicarul raportat mai sus: „Când este omului bine sburdă hirea într’însul”. Şi călugării bine hrăniţi şi adăpaţi cu „adause de beutură” le venea a sburdă, şi de aceste ale lor sburdăciuni se plângeau orăşenii din Argeş”.
„Iată trista privelişte ce o înfăţişează biserica acestui timp. Cu o autoritate nemărginită asupra poporului, dânsa nu se folosea spre altceva din această poziţie covârşitoare decât spre căpătuirea membrilor ei şi spre câştigul bănesc mulţumindu-se a recita şi a psalmodia rugăciuni stereotipe, cele mai de multe ori în o limbă neînţeleasă; de altfel neîndeletnicindu’se de loc cu moralizarea poporului, menirea supremă a bisericii, ba din contră îmbiind pe oameni prin exemplul dat de organele ei la fapte şi vieaţă nemorale” [25].
- Iorga descrie un tablou tot atât de sumbru:
„Femei străine se vor mai fi rătăcit pe la mănăstiri – doar se plângeau în această privinţă orăşenii din Argeş, la 1649, către Domnie că părinţii din ctitoria lui Neagoe Basarab „umblă cu fămeile”, făcându-i astfel, – spune Matei Vodă cu durere, – „de râs şi de mascara”. În sfârşit, un misionar catolic de pe la 1680 putea să scrie, cel puţin despre Ţara-Românească: „Toate mănăstirile de călugări au Ţiganii lor, ale căror femei babe bătrâne, fete mari, copile, umblă slobod prin mănăstire, coc pane, fac bucate şi mătură în casă” [26].
La fel şi istoricul Papiu:
„…la sate erau o mulţime de preoţi cari aveau popia lor numai în legătură cu fiscul şi nu intrau poate niciodată în biserică, nepricepându-se ce să facă acolo. Cu atât mai mulţi erau diaconii titulari, cari nici nu purtau un veşmânt deosebit şi scoteau numai cartea de singhelie, destul de ieftin plătită, de câte ori un încasator obişnuit al dărilor cuteza să se apropie de persoana lor sfinţită. Avea astfel dreptate Matei al Mirelor, când, în sfaturile sale către Alexandru – Vodă Iliaş, el zugrăvea astfel pe preoţii noştri: „Preoţii nu ştiu să boteze pe copii, nici să liturghisească rugăciunile lui Dumnezeu; de cununie şi maslu când aud, se minunează şi pe celelalte taine mai nu le ştiu nici din nume; straşnic s’au sălbăticit, nu mai ştiu nimic, ci mâncă doar la colive ca dobitoacele. Şi, aşa cum se găsesc, buni ori răi, cum vor fi, dar, dacă se vor trece şi ei nu se vor găsi alţii, şi, de nu se va face şcoală ca să-i călăuzească, nu se va mai afla popă să boteze pe oameni”. (Papiu, Tesaur, I, pp. 370-1).
Şi iarăşi Iorga:
„Aici ar fi fost foarte mult de îndreptat, dar patriarhii şi Domnii n’aveau grija popimii de rând, şi n’au avut-o decât foarte târziu, sub Fanarioţi. Din partea lor, episcopii îşi strângeau veniturile, ei judecau pe preoţii cu vinovăţie canonică, putând să-i bată şi să-i închidă, şi se îngrijeau ca poporenii să nu treacă dela o parohie la alta, îngăduind globirea celor care-şi părăseau „biserica lor, unde le zac moşii şi părinţii şi feciorii”. Alte vederi şi alte planuri, – n’aveau” [27].
„2. Preoţimea şi biserica slavo-bizantină instrument de desnaţionalizare.” – Xenopol scrie: „Gândirea grecească se infiltra în sânul Românilor mai cu seamă pe cale religioasă, întru cât pe atunci religia era pârghia cea mai de seamă a culturii. Precum pentru limba slavonă, astfel şi pentru cea grecească, mănăstirile slujiră la început drept cuiburi de unde ea începu a prinde la putere. Ieşind după aceea din biserică, cunoştinţa ei începu a se răspândi şi în societate. Dascălii privaţi cari se introduceau prin casele boiereşti pentru a învăţa pe copii carte grecească, tot din mănăstiri ieşeau, pricină pentru care şi Cantemir ne spune că „Vasile Lupu a luat măsuri ca în toate mănăstirile cele mari să se primească monahi greci, care să înveţe pe fiii boierilor limba şi ştiinţa grecească” [28].
Iată opinia lui D. Drâghicescu:
„Soarta bisericii române a fost întocmai acea a neamului românesc. Cele mai mari şi însemnate înrâuriri pe care le-a suferit neamul nostru, nu numai că ele au atins biserica română, dar au venit, în cea mai mare parte, tocmai pe poarta şi pe căile bisericii. Înrâurirea slavă a pătruns sufletul nostru, mai ales prin biserică şi tot bisericii datorim noi îngenunchiarea ţărilor româneşti şi ţarinii strămoşilor de către călugării greci mai întâi şi de vânturătorii de ţară din uliţa Fanarului, mai apoi”.
„S’a zis şi se repetă foarte des că biserica, şi legea creştină ne-a scăpat neamul şi ţara de pieire. Iată un lucru afirmat de toţi şi prea puţin controlat. Cu tot atâta drept cuvânt se poate afirma că legea creştină, biserica noastră, duse neamul românesc, în mai multe rânduri, la marginea pierzării. Dacă priveşti lucrurile mai de aproape, de mirare este cum de am scăpat de prăpastia ce-a deschis de atâtea ori naţiunii noastre biserica creştină. Dacă legea creştină a făcut ceva ca să ne scape şi să ne păstreze, n’a fost de sigur în vederea lumii acesteia, ci, poate, pentru lumea cealaltă, pentru Împărăţia Cerurilor. În lumea pământeană, legea creştină putea să ne dea pradă slavismului dela chiar începutul înfiinţării noastre naţionale, după cum era s’o facă mai târziu, pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui al XIX-lea. Slavismul bulgar sau moscovit stătu gata, în două rânduri să ne înghită, mulţumită bisericii ortodoxe ce aveam comun cu el. Iar dreptcredincioşii din Levant şi din Fanar, îmbrăcaţi în odăjdii perfide, desbrăcară mănăstirile şi pe ţărani de ţarinile lor bogate. Dacă neamul nostru se păstră şi scăpă nu fu prin, ci peste biserică. A trebuit să fie o vitalitate fără seamăn, care, cu toată urgia istoriei noastre, ne-a mai putut păstra în fiinţă… Datorăm deci virtuţilor şi însuşirilor noastre sufleteşti admirabile, pe cari ni le lăsară moştenire părinţii noştri etnici Daco-Romani, că până acum nu ne-au înghiţit nici puhoiul barbar, nici oceanul slav, nici torentul turcesc, nici putreziciunea morală greco-fanariotă” [29].
- Erbiceanu spune despre nefasta influenţă grecească:
„Aprecierile literaţilor români asupra acestei influenţe au fost întotdeauna desavantajoase acelei înrâuriri, pentrucă ea tindea a zgudui din temelie datinile şi moravurile sociale, a schimba faţa poporului român, a-l desnaţionaliza. Dacă până la această înrâurire grecească noi Românii, mai ales cei din Moldova, stăm sub o altă influenţă, tot străină, adică sub cea slavă, acea influenţă nu era atât de dăunătoare ca cea greacă, pentrucă activitatea ei era mărginită numai la cultura limbii naţionale, atât în stat cât şi în biserică. Este un adevăr că, prin limba slavonă, noi n’am fi progresat în formarea limbii noastre mai de loc, pentrucă acea limbă era în formaţiune încă şi săracă pe atunci în literatura ei, nici se potrivea cu geniul limbii noastre neo-latine. De aci sărăcia şi lipsa de literatură naţională la noi până spre finele secolului XVII”.
„Cu totul deosebit ni se prezintă fenomenul influenţei greceşti, înrâurirea slavonă se mărginea numai la literatura noastră, cea grecească însă a străbătut toate ramurile de activitate ale neamului românesc, în administraţie, în justiţie, în armată, în conducerea destinelor ţărilor prin numirea de domnitori fanarioţi şi în fine cultura noastră în scoale, biserică şi stat”.
„Aceasta multiplă şi variată înrâurire s’a manifestat, timp aproape două secole (1640-1821) în toate instituţiile noastre naţionale, era mai cât pe ce să le schimbe fisionomia lor, să le distrugă şi apoi să le înlocuiască cu altele străine neamului, datinilor şi obiceiurilor noastre…”
„Ni s’au fost prefăcut în atâta timp caracterele în rău, ni se stricase obiceiurile vechi şi ni se demoralizase restul vieţii sociale. Chiar până în prezent întâmpinăm resturile acelei înrâuriri dăunătoare în societatea românească. Influenţa slavonă pe acele timpuri nu era cutropitoare pentru Români, ci cel mult îi ţinea pe loc în desvoltarea lor culturală. Nu tot aşa se poate zice şi despre înrâurirea greacă, pentrucă aceasta căuta a se infiltra în tot organismul nostru social, a ne schimba la faţă, a ne greciza chiar. Aci era pericolul pentru noi. Românul în ţara lui era ca un peregrin sau colon, dacă nu intra prin cuscrii, prin căsătorii, prin mijloace permise ori nepermise – în vederile domnitorilor fanarioţi” [30].
„Nu este de mirat dacă – după toate aceste – vedem că Dositei, patriarhul Ierusalimului, dete lui Atanasie (cel care făcu unirea cu Roma), când acesta fu sfinţit de episcop „o instrucţie foarte amănunţită, în tot ce priveşte pe un arhiereu ortodox în datoriile sale de arhipăstor”, – cum spune D.St. Meteş [31] sau „frumoase instrucţiuni şi învăţături”, cum spune Dr. I. Lupaş, [32] între cari instrucţiuni şi învăţături frumoase pentru „un arhiereu ortodox” se află şi aceasta, – pe care nu bucuros o pomeneşte de altcum istoriografia română ortodoxă oficială -: „Trebuie Arhieria Ta slujba bisericii adică, ohtaiul, mineele şi alte cărţi, ce se cântă duminecile şi sărbătorile şi slujba de toate zilele, să te nevoieşti cu de-a-dinsul să se citească toate pe limba slavonească sau câinească, iar nu româneşte sau în alt chip” [33].
Să încheiem aceste mărturii ale istoricilor şi ale oamenilor noştri de cultură din trecut cu un citat din Sextil Puşcariu, profesor universitar şi preşedintele „Frăţiei ortodoxe române – FOR”:
“Înainte de ce neamul românesc să poată deveni un popor, vecinii noştri slavi au ajuns la organizaţii puternice de stat şi la o înflorire culturală atât de remarcabilă, încât ne-au silit să ne desvoltăm în umbra lor, au dat direcţia pentru veacuri întregi nu numai vieţii noastre de stat, ci mai ales desvoltării noastre culturale. La Slavii de sud înşişi, cultura aceasta era de origine bizantină, astfel încât, mai târziu, când începe influenţa grecească în ţările române, numai haina externă se schimbă, dar fondul rămâne acelaşi. Legaţi dar de orient cu cătuşe puternice, întreaga epocă veche a literaturii noastre se caracterizează prin influenţa aceasta orientală, a cărei trăsătură principală era dependenţa manifestărilor culturale de biserică, în special de ortodoxism”.
„De câte ori în epoca aceasta putem constata o mişcare, sau măcar un început de mişcare cu urmări importante pentru desvoltarea literaturii noastre în direcţie naţională, fie că avem a face cu întâiele traduceri sau cu cele dintâi tipărituri româneşti, fie că vedem înflorind istoriografia noastră naţională, totdeauna descoperim la temelia ei o influenţă apuseană”.
„Şi tot unei influenţe din apus se datoreşte renaşterea cu care se începe, şi pentru literatura noastră, epoca nouă”.
„E ceva mai mult decât o sută de ani de când a început să se sape brazde adânci între aceste două răstimpuri, de când Dunărea a crescut parcă, formând un hotar firesc între noi şi orient şi ni s’au deschis tot mai largi porţile spre vestul luminat, prin care pătrundeau obiceiuri europene, literatură apuseană şi gustul pentru îndeletniciri artistice. Iar când prin aceleaşi porţi intrară, ca nişte apostoli, în aureola luminii intensive, acei câţiva bărbaţi venind dela Roma, care, pe lângă ştiinţă, aveau şi focul entuziasmului şi cuvântul cald care încinge, atunci au mijit şi pentru noi zorile vremilor noui”.
„Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu Clain şi tovarăşii lor au săvârşit minunea resurecţiunii poporului român şi au imprimat direcţia în care avea să se desvolte spiritul public în tot cursul deceniilor următoare. Ei spuneau, în definitiv, acelaşi lucru pe care-l mai spuseseră odată, cu un veac în urmă, cronicarii. Dar îl prezentau altfel, îl propovăduiau cu puterea sufletului lor convins că spun un lucru important, şi-l descopereau unor ascultători capabili să simtă fiorii mândriei naţionale la singura rostire a cuvântului Traian. Oricât de exagerată a fost direcţia aceasta „latinistă”, faptul în sine că prin ea a luat fiinţă sentimentul nostru naţional şi naţionalizarea tuturor aspiraţiilor, a culturii şi a literaturii noastre, dovedeşte că prin ea s’a atins o coardă existentă, şi cea mai puternică, a sufletului nostru, firea noastră romanică. Tot ce c romanic în sângele nostru, tot ce ne leagă de fraţii noştri din vestul Europei, fusese înnăbuşit în noi în curs de veacuri, legăturile care ne-ar fi fost fireşti fuseseră tăiate şi capetele lor înnodate cu orientul străin nouă prin sânge şi aspiraţiuni. Şi acum, deodată, rupându-se cătuşele, care, din cauza vechimii lor, nu mai păreau artificiale, a svâcnit iar avântul nostru înnăscut, de care devenirăm mândri” [34].
Pentru unii dintre români, legaţi afectiv şi puternic de Biserica Ortodoxă, nu este uşor să citească aceste pagini. Căci ele reprezintă o punere sub semnul întrebării a unor lucruri intime, imprimate în noi timp de o mie de ani, şi care – bune sau rele – fac astăzi parte din structura sufletească românească.
Este însă un act de mare caracter să ai curajul să-ţi analizezi propriile structuri, să te întrebi cum au ajuns ele să-ţi fie imprimate în suflet, în gândire şi în caracter şi să ai curajul să le schimbi dacă ajungi să constaţi că ele nu sunt cele mai bune cu putinţă.
Astăzi, după ce alte invazii, şi în special cea comunistă, au imprimat în noi alte categorii de gândire şi alte structuri psihice dezastruoase, am ajuns la un moment crucial al istoriei noastre când, atât ca indivizi cât şi ca naţiune, este absolut necesar să reapreciem tot ce s-a imprimat în noi şi să ne uităm la toate alternativele care există şi – în libertatea de alegere pe care ne-o dă însuşi Dumnezeu – să alegem acel crez care reprezintă Adevărul şi acele structuri conceptuale şi morale care duc spre adevărata înflorire şi împlinire atât personală cât şi ca naţiune.
Care sunt acestea?
Înainte de a răspunde la această întrebare, este necesar să vedem şi mai clar de ce este atât de importantă o concepţie adevărată despre lume şi viaţă. Marxiştii au înţeles legătura organică dintre concepţia despre lume şi viaţă pe de o parte, şi natura societăţii şi natura vieţii omului pe de alta, şi de aceea ei au făcut din ideologie o problemă de stat primordială. De ce au ales şi de ce au considerat ei ateismul ca fiind o concepţie despre lume şi viaţă absolut vitală comunismului? Răspunsul la această întrebare va scoate în evidenţă foarte puternic legătura generală dintre orice concepţie despre lume şi viaţă şi tipul de societate căreia îi dă ea naştere.
Note
-
- Cantemir,Descriptia Moldaviae, p. 152.
-
- Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, II. p. 115-119; D. Onciul, Originile principatelor române, Buc. 1899, p. 166.
-
- D. Onciul,Din Istoria României, 1914, p. 15.
-
- D. Onciul,Originile principatelor române, Buc. 1899, p. 140.
-
- D. Onciul,Papa Formosus în omagiu lui T. Maiorescu, Bucureşti 1903, l. c., p. 631.
-
- N. Dobrescu,Cursuri de Ist. bis. române, fasc. 12, p. 80-90.
-
- Xenopol,op. cit., II, p. 119.
-
- Xenopol,op. cit., II, p. 121-122.
-
- D. Onciul,Românii în Dacia Traiană, Bucureşti 1902, p. 36.
-
- Xenopol,op. cit., II, p. 122.
-
- Xenopol,op. cit., VI, p. 178-9.
-
- Xenopol,op. cit., VI, p. 184.
-
- N. Iorga,Istoria literaturii religioase a Românilor până la 1688, p. 15.
-
- D. Drăghicescu,Din Psihologia poporului român(Introducere), Bucureşti 1907, p. 223-225.
-
- Ioan Bogdan,Românii şi Bulgarii, Bucureşti 1895, p. 20-21.
-
- Gh.M. Ionescu,Influenţa culturii greceşti în Muntenia şi Moldova, Bucureşti 1900, p. 16, 18-19, 20-22.
-
- D. Drăghicescu,Din Psihologia poporului român, p. 313-314.
-
- D. Drăghicescu,op. cit., p. 315.
-
- D. Drăghicescu,op. cit., p. 321-322 şi 332-333.
-
- Xenopol,op. cit., X, p. 202-203.
-
- E. Lovinescu,Istoria civilizaţiei române moderne, I, p. 8-10.
-
- E. Lovinescu,op. cit., I, p. 12-14.
-
- E. Lovinescu,op. cit., I, p. 17.
-
- Sextil Puşcariu,Istoria literaturii române,Sibiu 1921, I. p. 13. Substragerile din text sunt ale autorului.
-
- Xenopol,op. cit., VIII, p. 173.
-
- N. Iorga,Istoria bis. rom., 1908, I, p. 273.
-
- N. Iorga,op. cit., I, p. 275-6.
-
- Xenopol,op. cit., VII, p. 238.
-
- D. Drăghicescu,op. cit., p. 357-8.
-
- Const. Erbiceanu, în prefaţă la Gh.M. Ionescu,Influenţa culturii greceşt,. Bucureşti 1900, p. 5-6.
-
- St. Meteş,Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a Românilor din Ardeal şi Ungaria,Arad 1918, p. 268.
-
- Dr. I. Lupaş,Istoria bisericească a Românilor ardeleni, Sibiu 1918. p. 112.
-
- St. Meteş, op. cit., p. 270. Publicate de T. Cipariu,Acte şi Fragmente, p. 240 urm.
- Sextil Puşcariu, op. cit., I, p. 1-2. – A se vedea şi Adamescu-Dragomirescu,Literatura română modernă.
CAPITOLUL 5
De ce este comunismul ateist?
Am arătat deja că secularizarea sau ateizarea gândirii intelectualităţii Europei a pregătit calea şi a dus la revoluţiile sângeroase care au devastat continentul nostru. Această afirmaţie este de o importanţă fundamentală. Noi nu avem aici spaţiul să o documentăm, dar cel ce vrea să facă pentru sine documentarea va găsi suficiente studii pentru a o face. Alexander Soljeniţîn a fost cel care a făcut această cercetare pentru Rusia şi el a arătat cum ateizarea intelectualităţii ruse în secolul al XIX-lea a fost pregătirea ideologică pentru revoluţia bolşevică [1].
Legătura logică dintre ateism şi revoluţia sângeroasă este simplă. Atâta timp cât oamenii cred într-un Dumnezeu care pedepseşte răul şi răsplăteşte binele, fie în viaţa de aici fie în viaţa de dincolo de moarte, aceşti oameni nu se vor ridica să facă o revoluţie violentă. Pe de o parte, ei se vor teme de pedeapsă. Pe de alta, atâta timp cât oamenii cred într-o viaţă după moarte, ei îşi pot permite să rabde aici, căci ei ştiu că mai au o şansă de bine „dincolo”. Abia când li se ia oamenilor frica de Dumnezeu şi speranţa într-o viaţă mai bună în eternitate, abia atunci ei nu se mai tem să ucidă şi abia atunci ajung să dorească binele imediat cu disperare şi cu orice preţ, chiar şi cu acela al uciderii a mii sau milioane de alţi oameni.
Este mai complicat însă să înţelegem de ce toate regimurile comuniste care au venit deja la putere sunt atât de intens preocupate să continue ateizarea societăţii şi ţintesc să ajungă la o societate completamente fără credinţă în Dumnezeu, fără religie. Dar, dacă e să ne eliberăm de ateism, trebuie neapărat să înţelegem de ce ateismul li se pare un element atât de important comuniştilor.
În anul 1973 eram la Bucureşti şi cineva mi-a aranjat o întrevedere cu Petru Beraru, unul dintre autorii de cărţi de combatere a creştinismului. Printre altele l-am întrebat: „Spuneţi-mi, care este raţiunea pentru acest uriaş efort de ateizare a ţării? A aflat oare partidul că nu există Dumnezeu şi pur şi simplu de dragul adevărului cheltuieşte atâţia bani şi atâta energie numai şi numai ca oamenii să ştie acest adevăr?” Expertul în „combatere” a râs ca de o glumă bună şi apoi a răspuns serios: „Nu, propaganda ateistă nu are nimic de-a face cu adevărul sau neadevărul existenţei lui Dumnezeu. Propaganda ateistă se face din motive politice”.
Într-un moment de sinceritate, acest agent al minciunii a spus un mare adevăr: că partidul comunist urmăreşte doar obiective politice prin propaganda sa ateistă. Care sunt acele obiective?
Vom înţelege obiectivele urmărite de partidul comunist dacă le vom vedea legate de natura societăţii pe care vor să o creeze comuniştii. Totul pleacă de la unul dintre cele mai de bază elemente ale societăţii, şi anume, forma de proprietate. Atâta timp cât societatea se bazează pe proprietatea particulară, guvernul sau oricare altă conducere a ţării nu simte necesitatea de a se amesteca prea mult în viaţa particulară a oamenilor, în gândirea lor şi în credinţele lor. Atâta timp cât cetăţenii acţionează în limitele legii şi îşi plătesc impozitele, conducerea ţării se simte satisfăcută.
Situaţia se schimbă radical în momentul în care întreaga economie este naţionalizată. Noua situaţie cere să se treacă de îndată la planificare centralizată. Odată ce se produce această schimbare fundamentală în societate, care constă din trecerea proprietăţii de la indivizi la stat, statul se vede nevoit să introducă o serie de noi măsuri care devin inevitabile. Întâi, dacă în timpul proprietăţii particulare fiecare agricultor şi fiecare proprietar de întreprindere era un factor de decizie, hotărând el însuşi ce să producă şi când şi cum şi cu cât să vândă şi cum să îmbunătăţească producţia etc., după naţionalizare procesul de decizie este luat de la toţi indivizii şi este urcat sus, la vârf, unde prin planificarea centralizată se decide totul pentru toţi indivizii.
În al doilea rând, dacă în timpul proprietăţii particulare statul nu avea nici un interes să ştie dacă un proprietar îşi face lucrul sau nu, după naţionalizare statul, care face planificarea pentru toată ţara, trebuie să se asigure că toată lumea execută planul făcut. Pentru aceasta statul dezvoltă un sistem de observare a întregii societăţi prin vasta reţea de securitate şi de informatori.
În al treilea rând, în timpul proprietăţii particulare oamenii nu trebuiau să fie împinşi de stat să meargă la lucru şi să fie supravegheaţi ca să lucreze bine, căci fiecare avea interesul să lucreze şi să producă cât mai mult şi de calitate cât mai bună. De îndată ce se face naţionalizarea proprietăţilor, interesul individului pentru muncă creatoare şi intensă dispare. De acum individul nu mai are decât interesul de a simula că lucrează şi de a obţine cât mai multe beneficii cu cât mai puţin efort.
Aici apare una dintre cele mai grele probleme care se pun unei conduceri comuniste: cum să motiveze indivizii să lucreze cu zel, cu pasiune, cu creativitate. Şi iată cum au raţionat conducătorii comunişti în această problemă. Ei au început cu întrebarea: „De ce nu vor să mai lucreze oamenii cu tragere de inimă din momentul în care proprietăţile sunt naţionalizate?” „Iată de ce, au răspuns tot ei. Fiindcă oamenii mai păstrează în ei mentalitatea burgheză care îi face să zică: dacă este al meu, lucrez; dacă nu este al meu, nu mai lucrez. Acest individualism burghez trebuie scos din gândirea oamenilor. De fapt, întreaga gândire a oamenilor trebuie schimbată. Trebuie să introducem un proces de reeducare a maselor, prin care să producem un om nou, cu un nou tip de gândire.”
Cei ce au trecut prin anii aceia teribili ai „reeducării” îşi mai aduc aminte de limbajul acesta. Să ne întrebăm acum: Ce fel de „om nou” necesită sistemul social în care statul este singurul proprietar şi în care economia este complet centralizată?
Putem răspunde repede la această întrebare dacă suntem de acord că sistemul acesta ar funcţiona perfect dacă ar putea îndeplini două condiţii: 1) să producă o planificare perfectă şi 2) să producă o societate în care toţi indivizii acceptă să fie executanţi perfecţi ai planificării perfecte. Noi, cei ce am avut nefericirea să trăim în acel sistem, ştim că planificarea este întotdeauna extrem de arbitrară şi departe de a răspunde adevăratelor nevoi ale societăţii. Şi mai ştim şi cât de mare este repulsia individului faţă de „plan”.
Această atitudine negativă şi ostilă a individului faţă de un plan străin lui este ceea ce vor să schimbe conducătorii comunişti. Problema lor este: cum? Cum să creeze o societate în care toţi indivizii abia aşteaptă să primească planul făcut la centru şi să pornească cu tot elanul şi cu toată puterea la îndeplinirea lui? Cum să creeze o societate în care toţi indivizii se încred în mod absolut în înţelepciunea partidului şi nu o pun niciodată sub semnul întrebării, ci execută întocmai şi la timp toate directivele conducerii?
Ce fel de mentalitate ar trebui să aibă indivizii ca să fie astfel de executanţi perfecţi ai ordinelor partidului? Ce fel de concepţie despre lume şi viaţă i-ar aduce pe oameni la o totală supunere faţă de partid şi la o absolută ascultare de poruncile acestuia?
Este evident că o concepţie despre lume şi viaţă care include credinţa într-un Dumnezeu care emite legi, principii şi reguli de viaţă nu poate produce oameni care să asculte total şi exclusiv de conducerea partidului. Cei ce cred în Dumnezeu îi acordă în primul rând lui Dumnezeu autoritate asupra lor şi numai în secundar acordă autoritate conducerii statului. Şi când spunem acest lucru ajungem să vedem care este motivul aversiunii partidului comunist faţă de credinţa în Dumnezeu: existenţa lui Dumnezeu presupune o divizare a ascultării individului. El va asculta întâi de Dumnezeu şi numai după aceea de conducerea partidului. Problema e că partidul comunist, cu sistemul lui de economie de stat şi central planificată, necesită o ascultare totală din partea tuturor indivizilor. Această ascultare totală de planificatorul de la centru este esenţa totalitarismului comunist. Totalitarismul – adică sistemul în care toţi indivizii trebuie să fie total supuşi statului, să fie executanţi fideli ai ordinelor acestuia, adică să fie roboţi ascultători – nu este impus dintr-o răutate a unei firi de dictator demonic, ci este impus de însăşi natura sistemului proprietăţii de stat şi al economiei central planificate.
Acum suntem pregătiţi să răspundem la întrebarea: Care sunt raţiunile politice pentru care partidul comunist cheltuieşte atâta energie pentru ateizarea societăţii?
Iată-le: Partidul comunist, introducând o economie central planificată, are nevoie de o societate în care toţi indivizii sunt supuşi orbeşte şi în exclusivitate partidului şi execută cu fidelitate ordinele acestuia. Partidul a ajuns la concluzia corectă că numai o mentalitate ateistă este dispusă spre o asemenea robotizare. Iată raţionamentul partidului comunist în această problemă: După ce le-am luat oamenilor proprietatea, este necesar să le mai luăm încă două elemente: credinţa în Dumnezeu şi credinţa într-un suflet nemuritor; căci atâta vreme cât vor crede în Dumnezeu, nu ne vor da nouă totală ascultare, şi atâta vreme cât cred într-un suflet nemuritor, vor avea încă speranţa în evadarea finală de sub stăpânirea noastră. Abia când oamenii nu mai văd un Dumnezeu deasupra noastră şi când viaţa lor este numai aici, în această lume, ei ajung să ne vadă pe noi, conducătorii statului, ca pe stăpânii absoluţi de care depinde totalmente existenţa lor şi tipul de viaţă pe care o vor duce. Aşadar, să-i convingem că lumea aceasta s-a creat singură, printr-un proces evolutiv, şi că omul este produsul acestui sistem evolutiv. Să-i convingem că viaţa este doar aici şi acum, că rostul vieţii nu este altul decât satisfacerea nevoilor, a dorinţelor acestui animal, fie ele dorinţe fizice, culturale sau artistice şi că singurii care le pot da mijloacele şi şansele de a-şi satisface aceste dorinţe suntem noi, conducerea partidului şi a statului. Când această mentalitate le va intra bine în cap, vor vedea că numai dacă ne ascultă pe noi, numai dacă acceptă să execute planificarea noastră, vor avea şansa de a-şi satisface necesităţile lor – satisfacere care este unicul scop al acestei unice existenţe.
Subliniem ceea ce trebuie înţeles şi reţinut: ateismul este răspândit şi impus de comunişti nu fiindcă el ar fi adevărat, ci fiindcă el este o concepţie despre lume şi viaţă care conduce la impunerea autorităţii absolute a partidului comunist asupra societăţii şi la transformarea oamenilor în roboţi aserviţi totalmente partidului.
Ateismul este o mentalitate a sclaviei. Iată de ce grecii antici, cu gândirea lor filozofică atât de profundă, au decis că nici o fiinţă care are suflet nemuritor nu poate fi sclavă a altcuiva, iar cei ce sunt sclavi au ajuns în această stare fiindcă ei nu au suflet nemuritor.
În acest context este bine să arătăm că trei sunt cerinţele fundamentale ale adevăratei libertăţi: proprietatea particulară, sufletul nemuritor şi un Dumnezeu binevoitor cu care sufletul nemuritor este în bune relaţii. Să vedem în ce sens acestea sunt condiţii ale libertăţii.
Este relativ simplu să vedem legătura dintre proprietatea particulară şi libertate. Cu cât un om posedă o mai mare proprietate, cu atât el îşi poate permite mai multe, poate realiza mai multe şi se poate bucura de mai multe în viaţă. Cu cât un om este mai liber să facă ce vrea cu proprietatea sa, cu atât el poate fi mai creator, şi cu atât se poate el dezvolta mai mult fizic, intelectual, cultural şi chiar şi spiritual.
Legătura dintre celelalte două elemente şi libertatea omului este mai complexă şi nu o vom putea înţelege pe deplin decât când vom înţelege care este adevărata credinţă în Dumnezeu şi care este destinul adevărat al omului. Abia atunci vom putea înţelege ce a spus Isus Cristos: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Evanghelia după Ioan 8:32).
Este timpul deci să căutăm răspuns la întrebarea: Care este adevărata concepţie despre lume şi viaţă, concepţie care va duce la crearea unui individ liber şi nobil şi la crearea unei societăţi drepte în care toţi indivizii să-şi poată împlini în libertate destinul?
Note
- Vezi Al. Soljeniţîn, Discurs la Universitatea Harvard, 1979, Discurs cu ocazia primirii Premiului Templeton, Londra, 1984, şi cartea „From Under the Rubble” (De sub moloz).
CAPITOLUL 6
Întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu
Călătoream odată în rapidul de la Bucureşti spre Iaşi, şi un student cu dulce accent moldovenesc a intrat în vorbă cu mine. După ce a aflat că sunt pastor baptist, m-a întrebat: „Care este diferenţa dintre crezul dumneavoastră şi credinţa noastră ortodoxă?” Mi-a plăcut înţelepciunea întrebării. Am înţeles că pe acest student ieşean nu-l interesau diferenţele de suprafaţă sau mărginaşe, ci diferenţele cu adevărat de esenţă. Şi am căutat să-i onorez întrebarea cu un răspuns cât mai exact şi mai comprehensiv. Ceea ce i-am spus atunci acelui tânăr moldovean vă voi spune aici în continuare.
Voi face întâi precizarea că între ortodoxie şi catolicism diferenţele de doctrină sunt minore şi, prin urmare, ceea ce voi spune despre diferenţa dintre protestantism şi ortodoxie se aplică şi ca diferenţă între protestantism şi catolicism.
Pentru a vedea diferenţele de esenţă între aceste religii trebuie să cunoaştem care sunt elementele esenţiale ale oricărei religii. Două sunt elementele absolut esenţiale sau definitorii ale oricărei religii, şi ele sunt definite de răspunsul la aceste două întrebări fundamentale: 1) Care este sursa de informare a acelei religii? şi 2) Care este soluţia propusă de acea religie pentru a restabili relaţia dintre om şi Dumnezeu?
Câteva remarci preliminare despre aceste două întrebări. Referitor la prima: Fiecare religie din lume are o sursă din care îşi trage crezul. Cele mai primitive au ca sursă de informare o tradiţie transmisă de la o generaţie la alta prin conducătorii religioşi ai tribului. Cele mai cultivate au ca sursă de informare o carte sacră sau mai multe cărţi sacre în care îşi păstrează şi din care îşi scot crezul. Pentru a vedea adevărata natură a unei religii, este normal să te referi la sursa primordială de informare a acelei religii, să-i vezi originea şi natura şi să-i judeci credibilitatea şi autenticitatea.
Referitor la a doua întrebare: Toate religiile lumii recunosc că între Dumnezeu şi om există o ruptură, există o separare, există o distanţă. Desigur, fiecare religie explică în felul ei modul în care s-a produs această ruptură şi a apărut această separare şi această distanţă. Important însă este că toate religiile intuiesc acest fapt esenţial al înstrăinării omului de Creatorul său. Şi toate religiile îşi stabilesc ca obiectiv principal readucerea omului la Dumnezeu sau restabilirea legăturii sau a relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Însuşi numele de religie exprimă acest lucru. În limba latină cuvântul religie îşi are originea în verbul re-ligo, re-ligare, care înseamnă „a lega din nou”. Strămoşii noştri latini ştiau că scopul religiei este să-l lege din nou pe om de Dumnezeu. Fiecare religie propune o anumită soluţie sau o anumită formulă pentru a depăşi prăpastia dintre om şi Dumnezeu şi pentru a-l repune pe om în relaţii bune cu Creatorul său. Cine vrea să cunoască esenţa unei anumite religii trebuie să meargă direct la această problemă, să vadă cum propune religia respectivă rezolvarea ei, deoarece aceasta formează inima religiei.
Prin urmare, sursa de informare a unei religii şi modul în care încearcă această religie să-l lege din nou pe om de Dumnezeu sunt cele două elemente care definesc esenţialmente orice religie. Vom vedea acum că tocmai în aceste două elemente esenţiale găsim diferenţa dintre religia creştină ortodoxă şi o religie creştină reformată, protestantă sau neoprotestantă.
La întrebarea „De unde vă trageţi crezul?”, ortodoxia răspunde: „Din Biblie şi din sfântă tradiţie”. La aceeaşi întrebare, religia reformata sau protestantă va răspunde: „Numai din Biblie”. Trebuie să ajungem să înţelegem enorma diferenţă dintre aceste două răspunsuri pentru a ne da seama apoi de importanţa alegerii pe care trebuie să o facem noi înşine, optând pentru unul sau pentru celălalt.
Pentru început, să facem o scurtă incursiune în istorie. Biblia, sau, cum i se mai spune, Sfânta Scriptură, are două părţi, Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament este alcătuit din 39 de cărţi, scrise de autori evrei într-o perioadă de o mie de ani, între cca 1450 şi 430 înainte de Cristos. Pe la 430-420 înainte de Cristos, cărturarul evreu Ezra a adunat toate aceste cărţi şi, într-un consens cu alţi cărturari evrei ai vremii, le-a consacrat ca Scriptura Sfântă. Aceasta conţinea tot ceea ce le-a vorbit Dumnezeu oamenilor, revelându-Se pe Sine Însuşi, planurile Sale cu oamenii şi legile şi principiile după care aşteaptă El să trăiască oamenii.
Este de importanţă vitală să ştim că Domnul nostru Isus Cristos Însuşi a recunoscut aceste cărţi ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu şi că El Însuşi le-a citat în repetate rânduri ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ba mai mult. În cele patru secole de la încheierea Vechiului Testament şi până la venirea Domnului nostru Isus Cristos, evreii au adăugat la scrierile sfinte tot felul de interpretări făcute de diferiţi rabini. Aceste interpretări rabinice ale Vechiului Testament au devenit „datina” sau „tradiţia” bătrânilor. Domnul nostru Isus Cristos a respins această datină sau tradiţie ca fiind ceva omenesc şi i-a învăţat pe urmaşii Săi să se ţină numai de ceea ce este Cuvântul lui Dumnezeu. Este bine să citim în Evanghelie şi să vedem cum le explică Isus oamenilor că tradiţia nu elucidează Cuvântul lui Dumnezeu, ci înlocuieşte Cuvântul lui Dumnezeu cu învăţături care le sunt mai convenabile oamenilor:
„Fariseii şi cărturarii L-au întrebat [pe Isus]: ‘Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina [tradiţia] bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?’ Isus le-a răspuns: ‘Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti”. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina [tradiţia] aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor şi faceţi multe alte lucruri de acestea’. El le-a mai zis: ‘Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina [tradiţia] voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe Tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea”. Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ‘Ori cu ce te-aş putea ajuta este corban, adică dat lui Dumnezeu, face bine’;” şi nu-L mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina [tradiţia] voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta’” (Evanghelia după Marcu 7:5-13).
O mică explicaţie este necesară aici. În primele cinci cărţi din Vechiul Testament, scrise de Moise, se dau legile lui Dumnezeu, printre care şi porunca de a-ţi cinsti părinţii. Cinstirea părinţilor însemna şi că erai obligat să le dai ajutor la bătrâneţe. Unii însă au căutat să fugă de această obligaţie, şi rabinii i-au ajutat introducând un foarte dibaci subterfugiu. Omul care nu voia să mai fie obligat să-şi ajute părinţii se ducea la Templu şi făcea acolo o declaraţie că îşi închină toată averea Templului. Acest act se numea „corban”. Desigur, această închinare nu era decât teoretică. Dar de acum omul le putea spune părinţilor săi că nu-i mai poate ajuta cu nimic, deoarece el nu mai are nimic, căci tot ce are este „corban”, adică dăruit Templului. Domnul nostru dă această acţiune ca exemplu de tradiţie umană care practic a desfiinţat porunca dată de Dumnezeu.
Aţi observat, sper, că Domnul Isus numeşte porunca din Vechiul Testament „porunca lui Dumnezeu” şi „Cuvântul lui Dumnezeu”, iar tot ceea ce s-a adăugat mai târziu la Vechiul Testament este numit de El „porunci omeneşti” şi „datina [tradiţia] voastră”.
Am văzut deci că există 39 de cărţi pe care Domnul nostru Isus Cristos le defineşte drept Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi există interpretări sau adaosuri omeneşti pe care Domnul nostru le numeşte tradiţii şi le respinge.
Istoria se va repeta în felul următor. Ucenicii Domnului Isus şi alţi urmaşi imediaţi ai Lui au scris cele 27 de cărţi care au fost adunate în Noul Testament. Ele cuprind învăţăturile date de Fiul lui Dumnezeu sau de apostoli pe baza a ceea ce au învăţat de la Isus şi sub directa inspiraţie a Duhului Sfânt şi deci şi acestea sunt Cuvântul lui Dumnezeu.
Vechiul şi Noul Testament constituie suma totală a revelaţiilor pe care a intenţionat Dumnezeu să le dea omenirii. Ele sunt Sfânta Scriptură, adică scrierile sfinte care conţin cuvânt de cuvânt Cuvintele lui Dumnezeu.
Orice citim în afara acestora sunt cuvinte ale oamenilor şi niciodată şi în nici un caz nu pot avea autoritatea divină pe care o au cuvintele din Biblie. Dar, ca şi în cazul Vechiului Testament, după alcătuirea Noului Testament oamenii au început să explice ceea ce scrie în acesta, să-l interpreteze în felul lor şi să-l aplice în felul lor. Aceste explicaţii, interpretări şi aplicaţii ulterioare, prin secolele imediat următoare, au alcătuit şi ele o nouă tradiţie, numită tradiţia sfinţilor părinţi sau tradiţia Bisericii, Biserica din Răsărit (ortodoxă) având un anume grup de oameni pe care îi consideră părinţi ai ei, iar cea din Apus (catolică) având alt grup de părinţi.
Să ne uităm acum cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în aceste secole când s-a dezvoltat ceea ce ortodoxia numeşte „sfântă tradiţie”. Vom lua câteva învăţături cuprinse mai întâi în Biblie – în Cuvântul lui Dumnezeu – şi apoi vom vedea ce s-a întâmplat cu ele în sfântă tradiţie.
Vom începe cu botezul. Actul acesta a fost poruncit de Însuşi Domnul nostru Isus Cristos, când le-a dat ucenicilor Săi marea trimitere în misiune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Evanghelia după Matei 28:19-20). În Evanghelia după Marcu, porunca aceasta este dezvoltată mai pe larg: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice persoană. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit” (Evanghelia după Marcu 16:15-16). Din aceste texte reiese clar că oamenii trebuie să audă Evanghelia, trebuie să o creadă şi apoi trebuie să accepte să fie botezaţi. Semnificaţiile botezului sunt multe, dar una dintre cele mai importante este aceea că cel ce acceptă Evanghelia acceptă de fapt că Isus Cristos este Domn şi Dumnezeu şi că Isus devine Stăpânul şi Domnul lui. Acest om recunoaşte că până acum stăpânul lui a fost Satan. El se leapădă de fostul stăpân şi, prin actul botezului – care este o scufundare completă în apă – el arată că moare şi este înmormântat faţă de vechiul stăpân, iar când este scos din apă, arată că de acum este viu pentru noul lui Stăpân şi Domn, Isus Cristos.
Din chiar semnificaţia botezului se poate vedea că el este un act al unui om matur care decide ceva pentru sine însuşi. Acela care aude Evanghelia şi o crede se botează. Aceasta nu este o acţiune care-i priveşte pe copiii nou-născuţi, ci pe adulţi. Aşa a fost înţeles botezul şi aşa a fost el practicat în primele secole. Ca să fim mai exacţi, primul botez al unui copil mic atestat clar de istorie a avut loc cam pe la anul 200 după Cristos.
Abia în secolul al treilea, când creştinismul a crescut ca un fenomen de mase şi când oamenii au simţit nevoia să-şi „creştineze” copiii cât mai repede, botezul copiilor mici a devenit o practică tot mai extinsă. Dar nu fără rezistenţă din partea unor teologi şi a unor biserici care vedeau că această practică merge contrar naturii botezului, aşa cum este el poruncit în Biblie. Dar dorinţa majorităţii a învins în cele mai multe locuri şi, în cele din urmă, botezul copiilor mici a fost acceptat şi dogmatizat. Şi astfel, Cuvântul lui Dumnezeu a fost pus deoparte şi a fost înscăunată datina omenească.
Să luăm o altă învăţătură biblică, aceea despre mijlocirea între om şi Dumnezeu. Domnul nostru Isus Cristos Însuşi a spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Evanghelia după Ioan 14:6). Şi Apostolul Pavel spune categoric: „Este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos” (Epistola întâi a lui Pavel către Timotei 2:5). Şi cu această învăţătură biblică s-a întâmplat ceva dramatic şi tragic în secolul al III-lea după Cristos. În secolul acesta s-au înteţit persecuţiile sângeroase împotriva creştinilor şi tot mai mulţi creştini au fost martirizaţi pentru credinţă. Cei ce răbdau cumplitele torturi şi apoi mureau ca martiri erau priviţi nu numai ca eroi, ci şi ca „sfinţi”. Acestor „sfinţi” au început să li se atribuie puteri tot mai mari, cum ar fi puterea de a ierta păcatele şi aceea de a mijloci la Dumnezeu pentru ceilalţi oameni. Aşa a început venerarea „sfinţilor” şi aşa au început rugăciunile adresate lor, şi în special rugăciunea ca ei să mijlocească la Dumnezeu pentru cei ce se roagă. Între aceşti „sfinţi” mijlocitori a fost introdusă treptat şi Maria, mama Domnului nostru Isus Cristos.
Departe de noi gândul să minimalizăm rolul şi rostul martirilor în biruinţa creştinismului, sau locul lor de cinste în Împărăţia lui Dumnezeu. Pretutindeni în Noul Testament, chemarea la suferinţă, la lepădare de sine şi la jertfă este însoţită de promisiunea unor mari răsplătiri şi a unei mari glorii în Împărăţia lui Dumnezeu – şi noi credem cu tărie în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea ce trebuie să respingem însă categoric este tocmai negarea Cuvântului lui Dumnezeu care ne spune categoric că numai Isus Cristos este mijlocitor la Dumnezeu şi nimeni altcineva. Oricât i-am iubi şi i-am respecta pe marii martiri creştini, noi nu le putem atribui funcţii care contrazic Sfânta Scriptură. Şi dacă înaintaşii noştri din secolul al III-lea şi al IV-lea le-au atribuit astfel de funcţii, noi trebuie să spunem că au greşit şi să ne întoarcem numai la ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură.
Închinarea la sfinţi contrazice de altfel o altă poruncă expresă şi categorică a lui Dumnezeu, care ne spune să nu ne închinăm nimănui altcuiva decât lui Dumnezeu Însuşi. Sfera discuţiei trebuie însă lărgită ca să cuprindă şi problema icoanelor sau a reprezentărilor grafice ale divinităţii. Iată ce spune Dumnezeu prin Cuvântul Său: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exodul 20:3-6).
Este cât se poate de clară porunca lui Dumnezeu, scrisă în Sfânta Scriptură, care interzice producerea oricărei “înfăţişări”, adică producerea oricărei „reprezentări” grafice şi sculpturale a divinităţii sau a altor fiinţe, din ceruri sau de pe pământ, pentru a te închina lor. Mai mult decât atât. Oamenii tind să se lege repede de anumite locuri, să se închine acolo şi să creadă că numai acolo este închinarea valabilă. Aşa era situaţia pe vremea Domnului nostru Isus Cristos, când iudeii ziceau că la Ierusalim trebuie să se închine oamenii, iar samaritenii spuneau că locul pentru închinăciune valabilă este pe muntele Gherazim de lângă Samaria. Citim în Evanghelia după Ioan că o femeie din Samaria a profitat de întâlnirea ei cu Isus la fântână şi L-a întrebat: „Doamne, văd că eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii”. Răspunsul pe care i-l dă Domnul Isus este absolut important pentru a înţelege natura lui Dumnezeu şi natura închinării lui Dumnezeu: „Femeie – i-a zis Isus – crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Evanghelia după Ioan 4:19-24).
Nu credem că textul din Exodul şi acesta din Evanghelie necesită comentare. Ele sunt clare şi directe atât în partea negativă, adică în interzicerea reprezentărilor grafice sau sculpturale pentru închinare, cât şi în partea pozitivă, adică în afirmaţia că, dat fiind faptul că Dumnezeu este un Spirit invizibil, deci nereprezentabil. Închinarea trebuie să fie o problemă spirituală, adică localizată în spiritul omului. Aceasta nu înseamnă, desigur, că oamenii nu se vor mai aduna laolaltă să se închine lui Dumnezeu împreună, ci înseamnă că închinarea lor nu este adresată unor obiecte exterioare sau unor locuri speciale, ci că închinarea lor este dăruită lui Dumnezeu, care este Spirit, şi este făcută în spiritele noastre: închinarea spiritului uman adresată Dumnezeului care este Spirit invizibil este închinare în adevăr.
Aşa a înţeles creştinismul din primele câteva secole să se închine. Pe la sfârşitul secolului al treilea însă, odată cu începutul venerării martirilor declaraţi sfinţi, a început şi colectarea obiectelor rămase de la aceşti creştini martirizaţi şi apoi colectarea rămăşiţelor lor pământeşti (oasele, numite „moaşte”), care au început să fie venerate, atribuindu-li-se puteri magice. Au mai trecut însă câteva secole până când a început să se introducă şi ideea pictării chipurilor acestor „sfinţi” şi introducerea lor în biserici. Având în vedere faptul că în Biblie exista o interdicţie atât de clară împotriva unor asemenea reprezentări grafice, rezistenţa împotriva icoanelor, din partea celor ce ţineau să rămână fideli Cuvântului lui Dumnezeu, nu putea să fie decât o problemă de viaţă şi de moarte. Aşa se face că pe tema icoanelor au izbucnit chiar războaie, care au durat, în Peninsula Balcanică, mai bine de o sută de ani (726-842 după Cristos). În cele din urmă, partida care era pentru icoane a biruit, şi de atunci bisericile, atât cele din Răsărit cât şi cele din Apus, au fost umplute de reprezentări grafice şi sculpturale, atât ale divinităţii cât şi ale diferiţilor sfinţi, iar oamenii nu încetează să li se închine.
Este adevărat că teologic se face distincţie între „venerare” şi „adorare” şi se spune că sfinţii sunt veneraţi şi numai Dumnezeu este adorat. De asemenea, teologii fac precizarea că trebuie venerat Sfântul reprezentat pe icoană, şi nu icoana însăşi. Dar este suficient să ne gândim la atâtea icoane „făcătoare de minuni”, ca să ne dăm seama că icoanei înseşi îi sunt atribuite puteri speciale.
Fenomenul pe care vrem noi să-l scoatem în evidenţă este această tendinţă omenească, manifestată în atâtea domenii şi de atâtea ori în istorie, de a lăsa la o parte Cuvântul lui Dumnezeu şi de a-l înlocui cu opinii omeneşti, cu reguli omeneşti, cu practici omeneşti. Aşa au făcut iudeii după încheierea Vechiului Testament şi aşa îi vedem pe creştini făcând după încheierea Noului Testament. Cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul iudeilor, în problema botezului, în problema mijlocirii sfinţilor şi în problema închinării la icoane, li se potrivesc totalmente şi creştinilor:
„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina [tradiţia] aşezată de oameni… Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina [tradiţia] voastră… Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina [tradiţia] voastră” (Evanghelia după Marcu 7:6-8, 9, 13).
Să ne reamintim că ceea ce discutăm acum este prima dintre cele două întrebări fundamentale în orice religie, şi anume, care este sursa din care ne extragem crezul. La această întrebare ortodoxia răspunde: din Sfânta Scriptură şi sfântă tradiţie. Acum ştim la ce se referă termenul „sfântă tradiţie”: la învăţături şi practici adăugate Bisericii creştine în aproximativ şapte secole după încheierea scrierii Noului Testament din Sfânta Scriptură. Aceste învăţături şi practici contrazic Sfânta Scriptură. Ele au fost adăugate cu toate acestea, într-o epocă în care cărţile se scriau cu mâna şi erau foarte rare, şi când puţini oameni ştiau să citească, nu era greu să se ignoreze Sfânta Scriptură şi să se introducă învăţături contrare ei.
Învăţăturile şi practicile contrare Sfintei Scripturi pe care le-am arătat mai sus nu sunt singurele. Mai târziu vom mai arăta şi altele. Ceea ce vrem acum să stabilim pentru cititorul nostru este distincţia dintre Scriptură şi tradiţie şi procesul prin care de regulă tradiţia înlocuieşte şi desfiinţează învăţătura Scripturii.
Reforma religiei creştine a început în Europa de Apus când o serie de oameni ca Jan Huss, Wycliffe, Martin Luther şi alţii s-au adâncit în studiul Sfintei Scripturi şi au descoperit cât de mult s-a abătut Biserica de la învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Ei au început Reforma chemând Biserica înapoi la Biblie. Lozinca cea dintâi a Reformei, aşa cum a fost ea formulată în limba latină de Martin Luther, a fost: Sola Scriptura, adică „Numai Scriptura”, prin aceasta arătând că se respinge tradiţia ca sursă cu autoritate pentru formularea crezului creştin.
Aşadar, esenţa Reformei creştinismului este respingerea tuturor adaosurilor omeneşti cuprinse în termenul „tradiţie” şi reîntoarcerea la Biblie ca singură sursă cu autoritate a crezului creştin, deoarece Biblia este singura care conţine în ea Cuvântul lui Dumnezeu. Tradiţia este învăţătura oamenilor. Şi chiar dacă noi îi respectăm pe marii autori creştini din primele secole, cum ar fi Tertullian, Origen, Ciprian, Grigore de Nazianz sau Augustin, nu trebuie să-i punem pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură. Învăţăturile lor, oricât ar fi ele de adânci şi de înţelepte, trebuie verificate şi comparate cu Sfânta Scriptură, şi ori de câte ori învăţăturile lor contrazic Sfânta Scriptură, trebuie să le respingem fără nici o reţinere. Creştinismul adevărat şi sănătos este acela care se bazează totalmente şi exclusiv pe învăţăturile directe şi clare ale Cuvântului lui Dumnezeu scris în Scriptură.
Credem că a sosit vremea ca şi românii să-şi pună această întrebare:
Care este sursa de informare a crezului nostru? Acceptăm noi că nişte oameni ar fi avut autoritatea de a formula crezul nostru sau ne ducem noi înşine direct la sursa divină, la Cuvântul lui Dumnezeu, şi ne extragem direct de acolo articolele de crez şi de trăire?
Am văzut cum adoptarea unui crez sau a altuia de către români a fost determinată de accidente ale istoriei. Am fost aşezaţi între popoare mai numeroase şi mai puternice decât noi, şi acestea ne-au impus un crez sau altul. Este un act de eliberare şi un semn de maturitate – atât individuală cât şi naţională – să avem curajul să ne revizuim crezul. Şi revizuirea începe cu problema izvorului de unde ne scoatem crezul. Cui îi dăm noi autoritatea să ne spună ce este sfânt şi adevărat? Unor oameni, oricât vor fi fost ei de înţelepţi sau de cuvioşi? Să nu uităm că am acceptat învăţătura acelor oameni şi nu a altora numai şi numai pentru că am fost cuceriţi de anumite imperii şi nu de altele. Noi nu am avut libertatea să studiem alternativa şi să decidem singuri.
Abia astăzi suntem chemaţi să facem noi o revizuire şi o alegere personală. Şi adevărata cale este întoarcerea la izvorul divin, la Cuvântul lui Dumnezeu. Sola Scriptura. Iată soluţia.
CAPITOLUL 7
Împăcarea cu Dumnezeu
Ajungem acum la a doua problemă esenţială a oricărei religii, şi anume, aceea a restabilirii legăturii dintre om şi Dumnezeu, a repunerii omului în contact cu Dumnezeu, a împăcării omului cu Dumnezeu.
Am arătat deja că este o intuiţie a omului de pretutindeni şi din toate epocile, că între el şi Dumnezeu s-a produs o separare, că există o înstrăinare, o distanţă, o prăpastie, o barieră între om şi Dumnezeu. Cum s-a produs această separare este o problemă pe care caută să o explice fiecare religie. Şi fiecare religie îşi asumă sarcina de a oferi o soluţie pentru a repara această tragedie, pentru a-l repune pe om în contact cu Dumnezeu şi pentru a restabili relaţii normale între om şi Dumnezeu.
Orice om care simte în sine aspiraţia după Dumnezeu şi care doreşte să-L „găsească” pe Dumnezeu, care doreşte să intre în contact cu Dumnezeu şi să stabilească o relaţie bună şi permanentă între sine şi Dumnezeu trebuie să se întrebe: cine îmi oferă soluţia cea adevărată la aceste aspiraţii şi dorinţe absolut vitale ale spiritului meu? Există enorm de multe religii, „mişcări”, „asociaţii” şi filozofii care îi promit astăzi omului adevărata soluţie a aspiraţiei lui către Dumnezeu. Nu vom putea nici măcar să le amintim aici pe toate, şi cu atât mai puţin să analizăm toate soluţiile pe care le propun ele. Ceea ce putem însă să facem este să le „clasăm” în câteva grupuri fundamentale. Există câteva tipuri de soluţii ale problemei apropierii de Dumnezeu, şi toate religiile se includ într-unul sau în altul dintre tipurile acestea.
Primul tip este cel „magic”: prin anumite formule, pe care le cunosc numai cei iniţiaţi, se crede că se poate ajunge la Dumnezeu, sau că Dumnezeu sau alte spirite pot fi obligate să-i împlinească omului dorinţele. Al doilea este tipul „ritualist”: prin anumite ritualuri şi daruri sau jertfe aduse lui Dumnezeu se speră ca acesta să fie împăciuit sau îmbunat, în aşa fel încât să le facă bine oamenilor. Al treilea este tipul „mistic”: prin anumite exerciţii spirituale, prin renunţări, abstinenţe şi purificări, prin meditaţie şi rugăciune intensă se caută ajungerea la Dumnezeu şi la contopirea cu Dumnezeu într-o experienţă de beatitudine.
Cele mai multe religii se includ într-unul sau altul dintre aceste trei tipuri. Unele dintre ele combină elemente din două sau din toate trei tipurile.
Ceea ce au în comun toate aceste trei tipuri de religie este că în toate trei soluţia pentru a ajunge la o relaţie bună cu Dumnezeu este ceva ce trebuie să facă omul. Omul întreprinde nişte acţiuni şi face anumite eforturi pentru a ajunge la Dumnezeu. Acţiunea pleacă de la om şi este făcută de om. Trebuie să arătăm că multe forme de creştinism se includ într-unul sau în altul dintre aceste trei tipuri de religie. Ceva mai târziu vom arăta că aşa este cazul.
Diferenţa fundamentală dintre aceste trei tipuri de religie şi religia creştină biblică stă în faptul că în aceasta din urmă acţiunea de împăcare a omului cu Dumnezeu şi de stabilire a unor relaţii bune între Dumnezeu şi om o iniţiază şi o întreprinde Dumnezeu Însuşi, nu omul. înainte de a explica această afirmaţie amintim că mulţi oameni zic că religiile se aseamănă cu drumuri care urcă pe diferiţi versanţi pe un munte: până la urmă, toate ajung la vârf. Tot aşa, până la urmă toate religiile ajung la Dumnezeu. Replica creştină la aceasta sună astfel: toate drumurile duc spre vârful muntelui, dar Dumnezeu e mult mai sus decât vârful muntelui; Dumnezeu este inaccesibil omului. Toate încercările omului de a ajunge la Dumnezeu se vor sfârşi în deziluzie. Este un singur drum adevărat: drumul pe care Dumnezeu Însuşi vine la om! În Cartea Proverbele, din Biblie, scrie că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Pildele sau proverbele lui Solomon 14:12). Diferenţa se poate vedea citând două versete, unul din Vechiul Testament, scris înainte de venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, şi celălalt din Noul Testament. În Vechiul Testament, îndemnul este: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55:6). În Noul Testament, Domnul nostru Isus Cristos, care este Dumnezeu devenit om, ne spune despre Sine Însuşi: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Evanghelia după Luca 19:10). Aceasta este esenţa Evangheliei (care înseamnă „vestea bună”): că Dumnezeu Însuşi, în persoana Fiului Său, a venit într-o misiune de salvare a omenirii pierdute. Şi acelaşi Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Evanghelia după Ioan 14:6).
Am spus deja că toate religiile intuiesc că între om şi Dumnezeu a avut loc o despărţire şi că astăzi între ei este o prăpastie sau o barieră. Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns la această situaţie? S-a ajuns aici deoarece Dumnezeu l-a creat pe om ca agent liber, care trebuie să decidă el însuşi dacă ascultă de Dumnezeu şi acceptă să trăiască sub autoritatea lui Dumnezeu sau dacă ascultă de altcineva (Diavolul sau Satan). Când omul a decis să asculte de Satan, automat el s-a separat de Dumnezeu şi a intrat sub autoritatea Diavolului.
Neascultarea de Dumnezeu se numeşte păcat. Orice acţiune care este o încălcare a unei porunci, sau îndrumări, sau chemări a lui Dumnezeu este păcat. Şi orice păcat – oricât ar părea el de mărunt – produce o separare de Dumnezeu şi devine o barieră care face imposibil accesul acelui om spre Dumnezeu. Iată cum explică acest lucru profetul Isaia: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte” (Isaia 59:1-2).
Problema deci între om şi Dumnezeu este aceea a păcatelor omului, care fac separarea şi zidul de despărţire între om şi Dumnezeu. Cum se poate rezolva această problemă? Există diferite încercări ale omului de a rezolva problema: prin jertfe de animale, prin care oamenii încearcă fie îmbunarea lui Dumnezeu, fie spălarea păcatelor prin sângele jertfei stropit peste oameni; sau prin fapte bune prin care oamenii speră că pot compensa relele făcute în aşa fel încât să-I devină acceptabili lui Dumnezeu. Aceste două căi sunt explicit arătate în Biblie ca fiind ineficace. Iată ce ni se spune despre jertfe:
„…se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi şi felurite spălări, până la o vreme de îndreptare… Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Epistola către evrei 9:9-10 şi 10:4).
Şi iată ce ni se spune referitor la încercarea unora de a se mântui prin fapte bune:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Epistola lui Pavel către efeseni 2:8-9).
Şi în altă parte:
„El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în dreptate, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Epistola lui Pavel către Tit 3:5).
Nu, omul nu se poate salva pe sine. Adică, el nu poate rezolva problema separării sale de Dumnezeu. Păcatul lui este o problemă prea gravă ca el însuşi să-i poată găsi o rezolvare.
De ce este păcatul o problemă atât de gravă? Este aşa deoarece păcatul omului, decizia lui de a alege să nu-L asculte pe Dumnezeu, a acţionat în patru sfere care acum îi sunt inaccesibile omului. În primul rând, păcatul omului a afectat justiţia lui Dumnezeu. Dumnezeu decretase că plata păcatului este moartea, şi acum justiţia lui Dumnezeu trebuie aplicată. Dumnezeu, ca judecător drept, ar deveni El Însuşi nedrept dacă ar lăsa nepedepsit păcatul. În al doilea rând, păcatul – fiind opţiunea omului de a asculta de Diavolul – i-a dat Diavolului autoritate asupra omului: omul nu-şi aparţine lui însuşi; atâta timp cât omul este sub păcat, păcatul lui este actul de proprietate al Diavolului asupra lui. În al treilea rând, păcatul l-a ucis spiritual pe om. Când Dumnezeu i-a zis omului că în ziua în care va păcătui va muri, Dumnezeu a spus un adevăr: în ziua aceea spiritul omului, care avea în el capacitatea de a comunica cu Dumnezeu, s-a atrofiat; omul este mort din punct de vedere spiritual. Şi un mort nu se poate ajuta pe sine. El nu-şi poate da viaţă. În al patrulea rând, păcatul a pus stăpânire pe om şi l-a făcut rob. Omul nu este liber să păcătuiască – el este un rob care execută; el trebuie să păcătuiască deoarece este rob al păcatului. Oricine care încearcă să se lase de anumite păcate constată cât de puternică îi este robia. Şi un rob nu este în măsură să se elibereze pe sine însuşi.
Datorită acestor consecinţe atât de complexe şi de vaste ale păcatului, numai Dumnezeu Însuşi poate rezolva această problemă. Şi exact la acest punct începe „Evanghelia”, care am spus deja că înseamnă „vestea bună”: vestea bună că Dumnezeu a luat iniţiativa şi a găsit modalitatea de rezolvare a problemei păcatului care-l separă pe om de Dumnezeu. Care este rezolvarea? Dumnezeu L-a trimis în această lume pe Fiul Său. Acesta S-a făcut om, S-a identificat cu omul, cu toţi oamenii, a luat asupra Lui Însuşi păcatele oamenilor şi a murit cu ele pe cruce. Murind încărcat de păcatele oamenilor şi pentru aceste păcate, şi în locul oamenilor care ar fi trebuit să-şi ispăşească astfel pedeapsa decretată de legea lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu a realizat anularea efectului păcatelor în toate cele patru sfere arătate înainte: întâi, a satisfăcut justiţia lui Dumnezeu murind în locul celor păcătoşi; în al doilea rând, a anulat dreptul Diavolului asupra oamenilor prin anularea păcatelor lor; în al treilea rând, prin învierea Lui din morţi, El dă viaţă nouă celor morţi în păcatele lor; în al patrulea rând, sângele Domnului Isus, vărsat pe cruce, dizolvă şi spală murdăria păcatelor de pe om, eliberându-l de robia sau de cătuşele păcatelor.
Acesta este conţinutul esenţial al lucrării de mântuire a omenirii realizată de Domnul nostru Isus Cristos. Şi acesta este conţinutul esenţial al Evangheliei, al veştii bune creştine.
Dar aici intervine un element extrem de esenţial, care trebuie să fie înţeles de fiecare dintre noi. Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe libere şi pe tot parcursul existenţei noastre El ne lasă această libertate de alegere. El i-a dat primului om libertatea de a-L asculta pe Dumnezeu sau pe Diavolul. Şi astăzi, după ce Fiul Său a murit ca să ispăşească păcatele neascultării noastre, demonstrând astfel cât de mult ne iubeşte, Dumnezeu încă ne respectă libertatea de alegere: El a făcut totul ca să ne poată reprimi la Sine şi să reînceapă în noi programul Său de formare a noastră pentru Împărăţia cerurilor, dar aşteaptă ca noi să alegem să primim oferta Lui sau să o respingem. Domnul Isus Însuşi ne spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Iar Evanghelistul Ioan ne spune că Isus „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi… din Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 1:11-13).
Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne face creştini cu forţa. Fiecare individ trebuie să fie liber să audă ce a făcut Dumnezeu pentru el şi ce-i oferă Dumnezeu; şi trebuie să fie liber să decidă pentru sine dacă primeşte oferta lui Dumnezeu sau nu. Iată de ce botezul copiilor mici, prin care aceştia sunt “încredinţaţi” fără voia lor, nu se potriveşte cu principiul lui Dumnezeu referitor la libera alegere a fiecărui individ. În bisericile neoprotestante, copiii mici sunt duşi la biserică şi sunt închinaţi (dedicaţi, dăruiţi, prezentaţi) lui Dumnezeu, şi pastorul împreună cu biserica îi binecuvântează, aşa cum se porunceşte în Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Numeri 6:22-27). Botezul este lăsat să aibă loc după ce copilul a crescut mare şi după ce el însuşi acceptă să primească pe Domnul Isus în viaţa lui proprie, ca Mântuitor şi ca Domn al lui personal.
Actul prin care omul înstrăinat de Dumnezeu este reabilitat, repus în relaţie corectă cu Dumnezeu, se numeşte mântuire sau salvare. Omul este mântuit de păcatele lui, este mântuit de mânia lui Dumnezeu, este mântuit de sub puterea Diavolului, este mântuit din robia păcatelor, este mântuit de perspectiva petrecerii eternităţii în iad. Mântuirea nu şi-o face omul, ci i-a făcut-o Dumnezeu prin moartea pe cruce a Fiului Său. Actul acesta este numit în Biblie „har”. Cuvântul „har” este un cuvânt grecesc. El înseamnă graţie, în sensul de graţiere. Mântuirea este un act de mărinimie al lui Dumnezeu, de îndurare, de inexprimabilă dragoste şi milă. Expresia Bibliei este: „Prin har aţi fost mântuiţi” (Epistola lui Pavel către efeseni 2:8).
Dar omul trebuie să aleagă şi să primească. Actul prin care omul primeşte mântuirea se numeşte credinţă. Evanghelistul Ioan spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui…” (Evanghelia după Ioan 1:12). Cei ce Îl primesc pe Isus printr-un act de credinţă sunt născuţi din nou, sunt născuţi din Dumnezeu şi astfel devin copii ai lui Dumnezeu.
Faptul mântuirii, al primirii în familia lui Dumnezeu, trebuie să fie o certitudine pentru tine aici şi acum. Este tragic să-i auzi chiar pe unii preoţi sau prelaţi mai înalţi spunând că nimeni nu poate şti dacă este mântuit sau nu până nu moare. Apostolul Pavel ne spune: „Prin har aţi fost mântuiţi” (Epistola lui Pavel către efeseni 2:8). Mântuirea, în sensul iertării de păcate şi al adoptării în familia lui Dumnezeu, este un act deja realizat. Tot astfel scrie şi apostolul Ioan: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu…” (Întâia epistolă sobornicească a lui Ioan 3:1-2).
Aici se vede clar cum faptul că am devenit copii ai lui Dumnezeu este o certitudine categorică. Această certitudine produce ceea ce noi numim „bucuria mântuirii”, bucuria că am fost salvaţi şi că acum îi aparţinem lui Dumnezeu.
Prin Isus Cristos am fost împăcaţi cu Dumnezeu. Acum nu mai suntem străini. Acum avem intrare liberă la Dumnezeu. Acum Dumnezeu a stabilit cu noi relaţiile pe care le-a dorit El dintotdeauna: relaţii dintre Tată şi fii. Acum suntem “în bune relaţii” cu Dumnezeu. Religia şi-a împlinit scopul: ne-a legat din nou,de Dumnezeu.
CAPITOLUL 8
Mântuirea în Biserica Ortodoxă
Am văzut în capitolul precedent ce ne spune Biblia despre împăcarea noastră cu Dumnezeu. Oare aceste lucruri ni le spune şi Biserica Ortodoxă? Am fi fericiţi dacă ar fi aşa. Dar lucrurile stau altfel. În secolele de formare a teologiei creştine, în special în secolele III – VII, s-au adăugat, cum am văzut deja, multe elemente străine de învăţătura Bibliei. Şi în problema împăcării cu Dumnezeu lucrurile au evoluat în direcţii care au reprezentat îndepărtări evidente de la Cuvântul lui Dumnezeu. Două au fost direcţiile pe care s-a dezvoltat învăţătura ortodoxă despre mântuire. Prima este învăţătura că mântuirea, iertarea de păcate, o acordă Biserica, prin preot. A doua este că mântuirea se obţine prin fapte bune, prin milostenii şi prin acte de penitenţă.
Să încercăm să le explicăm. Vom începe cu prima. Dogma ortodoxă spune că Dumnezeu a depozitat harul mântuitor în Biserică şi astfel Biserica este depozitara harului şi administratoarea harului. Aceasta însemnă, practic, că omul se duce la preot şi se spovedeşte, adică îşi spune păcatele, şi apoi preotul îi împarte harul iertării. Preotul tratează problema acelui om cu Dumnezeu. Preotul se interpune astfel între om şi Dumnezeu. Omul nu mai merge direct la Dumnezeu pentru iertare şi mântuire, ci merge la preot. Şi preotul, ca reprezentant al Bisericii, îi administrează acelui om har mântuitor. În loc de a cita din tratate de teologie ortodoxă pentru a arăta că aceasta este într-adevăr învăţătura ortodoxă, prefer să redau o discuţie pe această temă, pe care am avut-o prin 1973 la Bucureşti cu un înalt prelat şi teolog ortodox, deoarece această discuţie ilustrează mai plastic problema. Interlocutorul meu mi-a făcut reproşul că noi, neoprotestanţii, rupem din trupul neamului, sau furăm oile din turma ortodoxă, şi astfel stricăm unitatea neamului. Eu l-am întrebat:
— Dacă mă duc la un beţiv, care-şi ruinează viaţa lui şi a familiei lui prin beţie, şi-i vestesc Evanghelia, iar el o primeşte şi prin aceasta se eliberează de beţie, înseamnă oare că v-am furat un om care aparţinea Bisericii Ortodoxe?
— Da, mi-a răspuns el categoric. Omul acesta aparţinea Bisericii. Voi prin predicile voastre doar îi deschideţi apetitul pentru lumea spirituală, dar în final nu-i daţi nimic. Biserica îi dădea în final totul. Biserica îi vede de suflet acestui om. Voi să-l lăsaţi în pace.
N-am înţeles exact ce voia să spună prin aceasta, şi rapid am decis să duc lucrurile la extrem, ca să putem astfel defini ce vrem să spunem. I-am zis:
— Hai să-l lăsăm pe beţiv deocamdată deoparte. Ce zici, dacă merg la un ateu şi-i predic Evanghelia, iar el se întoarce la Dumnezeu, şi atunci fur o oaie din turma ortodoxă?
— Nu, mi-a răspuns teologul ortodox, dacă el este un ateu adevărat nu zic că furi de la noi. Dar, vezi, la noi nu există atei adevăraţi decât foarte puţini, chiar la vârf. Căci ceilalţi sunt atei de circumstanţă. Sunt atei din interes, ca să capete şi să-şi menţină o slujbă. Ei numai zic că sunt atei, dar în adâncul sufletului tot cred în Dumnezeu. Şi, dacă au fost botezaţi în Biserică atunci când au fost mici, şi dacă în cursul vieţii lor au fost de două-trei ori la biserică, pentru o cununie, pentru un botez etc., prin aceasta ei au dat mandat Bisericii să le vadă de suflet. Şi Biserica va rezolva problema sufletului lor. Tu să-i laşi în pace.
La acest dialog care revelează poziţia practică a Bisericii Ortodoxe în problema mântuirii individului, voi adăuga o altă relatare tot atât de revelatoare. Era prin 1970. Eram la Oxford, unde studiam teologia, şi – în cadrul schimburilor culturale de atunci – un teolog român a ţinut o prelegere de teologie ortodoxă în cadrul universităţii. Am ascultat-o şi eu, desigur, cu interes. La sfârşitul prelegerii, s-a dat loc la întrebări din sală. Şi cineva a întrebat:
— În România aveţi libertate să tipăriţi literatură creştină?
Eram foarte curios ce va răspunde acest reprezentant oficial de la Bucureşti la o întrebare atât de spinoasă. Spre surprinderea mea, răspunsul a venit cu o întorsătură de o deosebită semnificaţie teologică.
— În România noi tipărim cărţi teologice pentru preoţi, dar nu tipărim cărţi teologice pentru laici, căci nu este treaba laicilor să citească teologie. Preotul este cel ce trebuie să ştie cum se procedează în cele spirituale. Laicul se duce la preot, şi preotul îi rezolvă problemele sufleteşti.
În sală s-a produs rumoare. Căci cei mai mulţi auditori erau protestanţi, pentru care individul are intrare liberă directă, prin Isus Cristos, la Dumnezeu şi nu are nevoie de mijlocirea preotului. Şi a le spune unor protestanţi că individul nu trebuie să citească literatură religioasă, ci să lase pe seama preotului treburile sufletului său suna catastrofic.
Pentru a înţelege lucrurile şi mai în adânc, revin la prelatul de la Bucureşti. L-am întrebat care este reacţia lor la procesul de ateizare a ţării şi la atâtea restricţii impuse vieţii spirituale. Omul mi-a răspuns senin că atâta timp cât statul menţine Biserica Ortodoxă în structura ei esenţială, cu aparatul ei preoţesc în funcţie, Biserica administrează har naţiunii şi deci nu trebuie să ne îngrijoreze situaţia: Biserica mântuieşte naţiunea prin îndeplinirea slujbelor sacre.
S-ar putea răspunde că aceşti doi teologi ortodocşi români reprezintă oficialitatea actuală şi poziţia actuală a Bisericii Ortodoxe române atât de înfeudată regimului comunist de la Bucureşti şi că deci nu reprezintă adevărata teologie ortodoxă. Vom fi gata să recunoaştem că există o măsură de justificare într-o asemenea obiecţie, dar esenţialmente aceşti teologi redau poziţia fundamentală dogmatică a Bisericii Ortodoxe, şi anume că Biserica este cea care le administrează indivizilor mântuirea. Dogma zice că „nu există mântuire decât prin Biserică”.
Are oare această dogmă o bază în Biblie? Teologii ortodocşi îşi bazează crezul acesta pe trei texte din Evanghelii. Primul este în Evanghelia după Matei 16:19, unde Domnul nostru Isus Cristos îi spune lui Petru: “Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”. Al doilea este în Evanghelia după Matei 18:15-20, un text care se referă la rezolvarea de către Biserică a certurilor dintre fraţi, la care vom reveni să-l analizăm mai îndeaproape. Al treilea este în Evanghelia după Ioan 20:22-23, unde Isus Se arată apostolilor după înviere: „După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: ‘Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţinea vor fi ţinute’”. Teza Bisericii Ortodoxe este că cele spuse de Domnul Isus apostolilor s-au transmis apoi şi episcopilor şi preoţilor, care alcătuiesc aparatul Bisericii; şi atunci, spune teza ortodoxă, este evident că i se dă Bisericii autoritatea de a ierta oamenilor păcatele şi de a le deschide acestora cerul, iar Biserica realizează acest lucru prin preoţii ei.
Să vedem dacă aceasta este interpretarea corectă a acestor texte din Biblie. Un principiu fundamental de interpretare a textelor din Sfânta Scriptură este că niciodată un text nu trebuie luat singur. Fiecare text trebuie interpretat în lumina tuturor celorlalte părţi din Sfânta Scriptură. Să vedem deci ce ne spun alte texte din Biblie, care aruncă o lumină asupra acestor texte prin care Domnul Isus le dă autoritate apostolilor Lui să ierte păcatele.
Primul text explicativ este cel din Evanghelia după Matei 18:15-20. Aici Domnul Isus îi explică lui Petru cum trebuie să fie rezolvate de către Biserică conflictele dintre fraţi:
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.
Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”.
Să interpretăm exact ce spune Domnul Isus în acest text. Biserica este chemată să judece între doi membri ai ei care sunt în conflict. După ce Biserica decide care este vinovatul, ea trebuie să-i poruncească acestuia să repare ceea ce a stricat. Dacă acel membru al Bisericii nu ascultă de această dispoziţie a Bisericii, Biserica îl exclude din sânul ei şi prin aceasta “îl leagă”. Autoritatea pe care o dă Domnul nostru Bisericii este într-adevăr mare: ceea ce leagă Biserica aici rămâne legat în ceruri. Dar vă rog să observaţi că această instrucţiune nu se referă la mântuirea celor din afară, ci se referă la felul de viaţă al celor deja mântuiţi, al celor ce deja au devenit membri ai Bisericii. Observaţia aceasta este de importanţă vitală.
Faptul că aşa trebuie interpretată această autoritate dată de Domnul Isus Bisericii se vede din modul în care a aplicat-o însuşi apostolul Pavel. Lui i s-a ivit un caz grav în biserica din Corint, pe care el a întemeiat-o. S-a aflat că un membru al bisericii trăieşte în adulter cu soţia tatălui său (evident o nouă căsătorie a tatălui său). Apostolul Pavel aude acest lucru când este departe într-un alt oraş. Şi el scrie bisericii instrucţiuni ca să-l dea afară din biserică pe omul acesta. Această excludere va avea consecinţe pe plan spiritual, spune apostolul Pavel: când omul este exclus din biserică, el este „dat pe mâna lui Satan”, care îi va nimici trupul, dar totuşi spiritul acestui om va fi mântuit “în ziua Domnului Isus” (Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni 5:1-5). Omul care a fost astfel exclus din biserică şi-a dat seama că a păcătuit şi s-a pocăit de păcatul lui. În consecinţă, în a doua epistolă scrisă bisericii din Corint, apostolul Pavel le dă instrucţiuni să-l reprimească pe acest om în mijlocul lor: „…ca să nu-l lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi; căci noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui” (A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni 2:11). Apostolul, în mod evident, îi dă bisericii adunate în plenul ei dreptul de excludere sau de legare: “În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna lui Satan” (Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni 5:4-5); şi tot astfel, apostolul Pavel îi dă bisericii adunate în plen autoritatea de a-l ierta pe acest om după ce s-a pocăit: „Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Cristos” (A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni 2:10).
Vedem deci că şi în Evanghelia după Matei 18, în învăţătura Domnului Isus, şi în întâia şi în a doua epistolă a lui Pavel către Corinteni, în practica apostolului Pavel, legarea şi apoi iertarea de păcate este o problemă de disciplină bisericească, şi se referă la autoritatea Bisericii de a veghea ca membrii ei să ducă o viaţă morală curată. Din păcate, Biserica Ortodoxă nu exercită o asemenea funcţie, ci şi-a asumat o altă funcţie, şi anume aceea de a distribui har mântuitor oricui i-l cere. Această autoritate nu i-a fost dată Bisericii. Această autoritate o menţine direct Domnul Isus. Şi Domnul Isus ne este prezentat în Noul Testament cum se apropie de fiecare individ, bate la uşa inimii lui, şi-i oferă mântuirea. Şi fiecare individ trebuie să-I răspundă direct Domnului Isus şi să-L primească pe Isus în viaţa lui. Primindu-L pe Isus, omul primeşte mântuirea. Şi o primeşte de la Isus, nu de la Biserică. Este adevărat însă că atunci când un individ Îl primeşte pe Domnul Isus în viaţa lui, Domnul Isus îl încorporează pe acel om în Biserica Sa. Omul mântuit de Isus trebuie să facă parte din Biserica lui Isus, deoarece Biserica este Trupul Domnului Isus.
Mai trebuie explicat aici ceva deosebit de important, ceva ce merge la inima subiectului pe care-l discutăm aici şi la esenţa vieţii spirituale creştine: problema preotului şi a preoţiei. Ce este un preot? Ca să înţelegem esenţa preoţiei, trebuie să ne întoarcem înapoi la problema accesului omului la Dumnezeu. Am arătat cum toate religiile intuiesc faptul că accesul la Dumnezeu îi este barat omului. În foarte multe religii, accesul la Dumnezeu este rezervat unor persoane consacrate special pentru acest rol: preoţii. Aşa este cazul şi în Vechiul Testament, în religia pe care Dumnezeu i-a dat-o poporului Israel prin Moise, prin revelaţie specială.
În această religie numai preotul putea aduce jertfa lui Dumnezeu. Omul laic trebuia să-i aducă preotului animalul de jertfă şi să-i spună preotului cu ce scop vrea să-I ofere lui Dumnezeu acea jertfă; iar preotul era cel ce prezenta jertfa lui Dumnezeu. Altarul pentru jertfă era plasat chiar în faţa Templului propriu-zis. În Templu nu puteau să intre decât preoţii, şi chiar şi aceştia erau aleşi special pentru a intra în prima sală a Templului, pentru slujba de tămâiere. Templul era însă împărţit în două săli, printr-o perdea masivă şi groasă. Dincolo de perdea, în ultima sală a Templului era „Sfânta Sfintelor”, adică sanctuarul cel mai sacru, în care era simbolizată prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. În acel sanctuar avea dreptul să intre numai marele preot, o dată pe an, după ce făcea ritualuri speciale de curăţire.
Prin toate acestea se simboliza – li se indica oamenilor – că accesul la Dumnezeu nu este simplu, şi că nu le este deschis tuturor oamenilor. Numai preoţii puteau avea acces, până la un punct, şi numai marele preot avea acces până la Dumnezeu. Putem deci să spunem că preot este un om care are acces la Dumnezeu.
Să vedem acum ce se întâmplă în Noul Testament. Când Domnul nostru Isus Cristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre (care erau zidul sau perdeaua de despărţire între noi şi Dumnezeu), citim în Evanghelie că „Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două de sus până jos” (Evanghelia după Marcu 15:38; Evanghelia după Matei 27:51; Evanghelia după Luca 23:45). Era normal ca atunci când păcatele omenirii erau ispăşite pe cruce, perdeaua care simboliza în Templu aceste păcate să fie ruptă. Dar ce simboliza această rupere? Aşa cum perdeaua simboliza blocarea accesului nostru la Dumnezeu, ruperea perdelei simbolizează deschiderea drumului nostru la Dumnezeu. Acest fapt ne este explicat clar în Epistola către evrei: „Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot [Isus] pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată” (Epistola către evrei 10:19-22).
Pe crucea de la Calvar, trupul Domnului nostru a fost încărcat de păcatele noastre şi a fost frânt pentru noi. Prin frângerea aceasta, păcatele noastre au fost ispăşite, şi intrarea noastră sau accesul nostru la Dumnezeu a fost deschis. Pentru noi toţi. Adică pentru toţi cei ce-L primesc pe Isus Cristos ca să le fie Mântuitor şi Domn personal. Şi toţi aceştia, adunaţi laolaltă, alcătuiesc Trupul lui Cristos, care este Biserica.
Dar, fiindcă toţi credincioşii creştini care s-au unit cu Isus au acces la Dumnezeu, au intrare liberă la Dumnezeu – fapt care era o prerogativă a preotului – înseamnă că acum toţi sunt preoţi! Şi într-adevăr în Noul Testament ni se spune explicit şi fără echivoc că toţi creştinii sunt preoţi. Iată câteva texte revelatoare. Apostolul Petru le scrie unor credincioşi din Asia Mică şi iată ce le spune: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (Întâia epistolă sobornicească a lui Petru 2:9-10). Şi iată ce se spune în Apocalipsa despre toţi aceia care au fost mântuiţi prin sângele Domnului Isus: „A făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său” (Apocalipsa lui Ioan 1:6). Tot în această carte se spune mai pe larg ce a realizat Domnul nostru Isus Cristos: „Ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi de orice naţiune. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împăraţi pe pământ” (Apocalipsa lui Ioan 5:9-10).
Este semnificativ să vedem că nicăieri în Noul Testament nu se spune că Biserica creştină ar avea preoţi. Biserica creştină din Noul Testament are episcopi (cuvântul înseamnă „supraveghetori”), prezbiteri (cuvântul înseamnă „bătrâni”), păstori şi diaconi. Biserica nu are preoţi, deoarece ea este alcătuită din preoţi: toţi membrii Bisericii au acces direct la Dumnezeu prin Domnul Isus, şi deci toţi sunt preoţi.
Ajunşi la acest punct trebuie să semnalăm o anomalie în Biblia tipărită la Bucureşti de Biserica Ortodoxă în anul 1968. În cartea Faptele apostolilor, cap. 20, v. 17-38 ni se povesteşte cum apostolul Pavel se pregătea de o călătorie la Ierusalim, şi pentru aceasta a convocat o întâlnire la Milet cu prezbiterii bisericii din Efes. În traducerea ortodoxă însă, în Faptele 20:17 citim că apostolul Pavel i-a chemat acolo pe preoţii bisericii din Efes. L-am întrebat pe un înalt prelat al Bisericii Ortodoxe de la Bucureşti de ce şi-au luat libertatea de a schimba textul Sfintei Scripturi. Iată ce mi-a răspuns:
„Este adevărat că la data la care s-a scris cartea Faptele apostolilor slujitorii Bisericii se numeau prezbiteri. Dar mai târziu Biserica a găsit de bine că ei trebuie să fie numiţi preoţi: şi deci, chiar dacă la data aceea ei nu se numeau preoţi, pe baza deciziei de mai târziu a Bisericii, noi îi numim preoţi”.
Aici se vede şi mai clar cum tradiţia este pusă deasupra Sfintei Scripturi: pe baza unei decizii omeneşti, cuprinsă azi în tradiţie, se schimbă însuşi textul Sfintei Scripturi.
Schimbarea însă nu este numai de formă. Căci dacă Biserica are preoţi, deci oameni care singuri au acces la Dumnezeu, înseamnă că ceilalţi credincioşi nu au acces la Dumnezeu. Ei au nevoie de mijlocirea preotului ca să ajungă la Dumnezeu. Şi prin aceasta, clerului ortodox i se dă monopol asupra accesului la Dumnezeu şi, implicit, monopol asupra vieţii spirituale a poporului.
Când, prin această tradiţie, s-a creat o clasă specială de preoţi în Biserica creştină, s-au creat automat o serie de probleme. Una dintre ele este aceea că individul nu mai este încurajat să aibă o viaţă spirituală personală. El nu mai trebuie să citească pentru sine Sfânta Scriptură şi alte cărţi de viaţă spirituală. El trebuie doar să se ducă la preot şi să-şi mărturisească păcatele. Preotul ştie restul şi preotul face restul. Faptul că individul nu mai este încurajat să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu şi să se dezvolte astfel spiritual are consecinţe catastrofale pentru viaţa naţiunii. Poporul este ţinut în întuneric şi niciodată nu este stimulat la viaţă spirituală.
O altă consecinţă este aceea că, din moment ce preoţii administrează harul mântuitor, tentaţia comercializării acestui har este inevitabilă. Astfel s-a ajuns ca Biserica să aştepte ca individul să plătească pentru harul iertării. Culmea acestei comercializări a harului (care prin esenţa lui este gratuit!) a fost lansarea indulgenţelor care trebuiau cumpărate pentru iertarea păcatelor. Scandalul indulgenţelor a fost faptul imediat care l-a determinat pe Martin Luther să înceapă acţiunea de reformare a Bisericii.
O altă consecinţă este aceea că, dacă preotul poate să dea iertare pentru păcate, atunci individul poate duce o viaţă confortabilă în toate păcatele: singurul lucru de care trebuie să aibă grijă este să se ducă periodic la preot, să-şi mărturisească aceste păcate şi să dea un dar Bisericii. Biserica, prin preotul ei, are putere şi are grijă să-l absolve de toate păcatele. Situaţia aceasta nu încurajează o viaţă curată, o viaţă sfântă.
Lucrul acesta a fost sesizat de Biserică şi de aceea dogma mântuirii prin Biserică şi de către Biserică nu a fost difuzată oamenilor de rând, nu le-a fost predicată şi explicată. Ea este ţinută mai mult ca învăţătură pentru preoţi şi pentru aceia dintre indivizi care, dintr-un motiv sau altul, vor să aprofundeze dogmele Bisericii. Pentru ca oamenii să fie stimulaţi să trăiască o viaţă decentă, pentru oamenii de rând se predică o altă învăţătură referitor la calea mântuirii şi anume că omul este mântuit de păcatele sale prin fapte bune.
Mă voi referi din nou nu la tratate de teologie, ci la ceva mult mai explicit, la ceva văzut de toată lumea. Să facem o excursie la mănăstirile din Bucovina. Ctitorii acelor mănăstiri au avut o idee genială: să picteze pe pereţii exteriori ai bisericii elementele esenţiale ale credinţei creştine. Biserica era foarte mică. Puţini oameni puteau intra în ea. Dar curtea mănăstirii, din jurul bisericii, era foarte largă. Mii de oameni puteau intra acolo. Şi atunci, dacă pe zidurile exterioare ale bisericii erau pictate elementele esenţiale ale credinţei, un preot putea ieşi afară să le explice oamenilor picturile şi să-i facă astfel să-şi cunoască credinţa. Picturile erau mijloace vizuale de învăţământ public.
Să vedem cum exprimă acele picturi calea mântuirii, adică accesul omului la Dumnezeu şi, în final, intrarea omului în cer. Să intrăm pentru aceasta mai întâi la mănăstirea Suceviţa. Cum intrăm în curte, privirile ne sunt captivate de o pictură uriaşă cuprinsă pe tot peretele bisericii. Tabloul este menit să arate cum poate ajunge omul în cer. Acest tablou este cunoscut sub numele de „scara virtuţilor”, deoarece el înfăţişează o scară lungă care porneşte de pe pământ şi merge până în cer. Pe fiecare fus al scării stă scris un nume de virtute: cinste, adevăr, dreptate, milostenie, smerenie, blândeţe, facere de bine, răbdare, statornicie, înfrânare, cumpătare şi multe alte virtuţi. Pe scară se văd suflete ale unor oameni care tocmai au decedat şi care încep să urce spre cer. Dacă unui om i-a lipsit o anumită virtute, pentru sufletul lui lipseşte o treaptă în scară, şi când calcă acolo, sufletul calcă în gol şi se prăbuşeşte în adânc, în iad. Oare cine are toate virtuţile? Cine poate ajunge atunci în cer?
Este evident mesajul acestei picturi. Dacă vrei să ajungi în cer, trebuie să fii virtuos, să cauţi, să te străduieşti, să lupţi din răsputeri să ai toate virtuţile. Numai aşa te primeşte Dumnezeu. Intrarea la Dumnezeu este consecinţa strădaniei omului de cultivare a virtuţilor sale. Trebuie să spunem că tabloul, ca un stimulator la viaţă morală, este genial. Dar ca teologie creştină, el contrazice Sfânta Scriptură, care spune că omul nu este mântuit prin faptele sale, ci prin moartea Fiului lui Dumnezeu în locul său.
Să mergem apoi la Voroneţ, această perlă a mănăstirilor pictate din Bucovina, şi să privim capodopera ei cea mai de seamă: „Judecata de pe urmă”. Să privim şi să-i înţelegem teologia. Sufletul omului este pus pe un taler al balanţei, iar pe celălalt taler sunt puse faptele lui bune. Dacă faptele lui bune sunt suficient de multe şi de grele, ele vor apăsa balanţa şi îl vor ridica pe om la cer. Dacă faptele lui bune însă sunt puţine, balanţa se va înclina în jos, şi sufletul se va prăbuşi în iad, unde îl aşteaptă diavolii.
Nici într-o pictură nici în cealaltă, moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor de păcate şi pentru primirea lor la Dumnezeu nu îşi are locul.
Se va zice poate că acestea sunt reprezentări populare, pentru stimularea oamenilor la bine. Dar tocmai aceasta vrem noi să scoatem în evidenţă: ce anume a predicat Biserica Ortodoxă poporului nostru de-a lungul secolelor. Şi cele două picturi, de la Suceviţa şi Voroneţ, stau mărturie despre ceea ce a spus Biserica poporului.
Când eram pastor la Oradea, am asistat odată la o înmormântare făcută de un preot ortodox. Am vrut să aud ce spune el poporului în predica sa. Preotul a vorbit despre a fi om cumsecade, om de omenie. Apoi a început să explice cum faptele bune ale omului vor merge cu el dincolo, la judecata lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte bine, căci m-au şocat puternic aceste cuvinte ale preotului: „Când vom sta la judecata lui Dumnezeu, singurul nostru prieten care va sta lângă noi, vor fi faptele noastre bune”. Am fost şocat, deoarece eu am învăţat din Biblie că prietenul meu la judecată va fi Fiul lui Dumnezeu, „care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Epistola lui Pavel către galateni 2:20).
Am citat deja textele din Scriptură care spun explicit că nu suntem mântuiţi datorită faptelor noastre, şi le repet aici: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Epistola lui Pavel către efeseni 2:8-9). „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în dreptate, ci pentru îndurarea Lui…” (Epistola lui Pavel către Tit 3:5).
Aici s-ar putea să pună cineva întrebarea: Dacă nu suntem mântuiţi prin fapte bune, ci prin harul lui Dumnezeu, prin moartea lui Isus în locul nostru, atunci care mai este motivaţia pentru fapte bune? Am văzut că deşi Biserica Ortodoxă crede că mântuirea o distribuie Biserica, pentru a-i stimula la fapte bune ea le predică oamenilor că faptele bune îi vor ajuta să meargă în cer. Biserica simţea că este nevoie de o puternică stimulare pentru fapte bune şi nu a găsit altă formulă decât să facă din faptele bune condiţia mântuirii. Dar prin aceasta ea contrazice Sfânta Scriptură.
Ce zice oare Sfânta Scriptură însăşi pe această temă? Ea zice multe, şi dacă o citim cu atenţie găsim care sunt stimulentele pe care ni le dă Dumnezeu pentru a trăi o viaţă morală şi pentru a face fapte bune.
Întâi de toate, trebuie să vedem ordinea logică stabilită în Biblie. În Epistola lui Pavel către efeseni 2:9 ni s-a spus că nu suntem mântuiţi prin fapte, „ca să nu se laude nimeni”. Dar imediat apostolul Pavel adaugă: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (v. 10). Sensul cuvântului „pentru” este, în acest text, “în vederea”: am fost creaţi în Isus în vederea faptelor bune pe care Dumnezeu le-a planificat pentru ca noi să le realizăm în calitate de copii ai Lui.
Ordinea evenimentelor este aceasta: eu sunt om păcătos, Cristos a murit pentru mine, mie mi se comunică vestea aceasta bună, eu primesc pe Mântuitorul, Spiritul lui Dumnezeu mă naşte din nou şi mă face copil de Dumnezeu şi apoi încep să realizez faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu să fie obligaţia mea în viaţa de copil al Lui. Pentru a ilustra această ordine, uneori desenez pe tablă un pom cu rădăcini, tulpină şi ramuri. Scriu pe rădăcini „Fapte bune” şi pe ramuri „Mântuire” şi apoi zic: Acesta este desenul ortodox, care presupune că dacă pun la rădăcina pomului vieţii mele fapte bune, într-o zi voi recolta mântuire.
Dar acesta este un desen fals. Şi apoi desenez alături un alt pom şi pe acesta scriu pe rădăcini: „Jertfa Domnului Isus pentru mine şi credinţa mea în El”. Pe tulpină în sus scriu „Mântuire”, căci aceasta creşte din jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mine şi din faptul că eu L-am acceptat ca Mântuitor al meu personal. Apoi scriu pe ramuri: „Fapte bune”. Şi apoi explic că aceasta este ordinea naturală a lucrurilor: din jertfa Fiului lui Dumnezeu creşte mântuirea mea, şi roadele acestei mântuiri sunt faptele mele noi, fapte morale, fapte bune.
Cu alte cuvinte, eu nu fac fapte bune ca să fiu mântuit, ci fac fapte bune pentru că sunt mântuit. Sau, eu nu fac fapte bune ca să devin copil al lui Dumnezeu, ci fac fapte bune fiindcă am devenit copil al lui Dumnezeu: natura mea nouă, de copil al lui Dumnezeu, este cea care mă determină şi mă ajută să produc roadele pe care le aşteaptă Dumnezeu de la mine. Pentru clarificare, natura mea nouă este faptul că spiritul meu s-a unit cu Spiritul Sfânt şi acest Spirit Sfânt este cel ce mă conduce şi mă împuterniceşte să fac fapte bune.
După ce am stabilit ordinea naturală şi logică a evenimentelor vieţii spirituale, să vedem acum care este motivaţia pe care mi-o dă Biblia pentru a face faptele pe care mi le cere Dumnezeu.
Prima motivaţie este dragostea Lui, care stârneşte în mine spiritul de recunoştinţă. Apostolul Pavel spune că dragostea care L-a făcut pe Cristos să moară pentru păcatele sale “îl strânge”, sau îl „constrânge”, îi creează o obligaţie atât de mare, încât nu-i mai lasă nici o altă şansă, căci Isus „a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a ‘murit şi a înviat pentru ei” (A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni 5:14-15).
Pentru că am ajuns să-mi dau seama cât a făcut El pentru mine, acum eu doresc din toată fiinţa mea să trăiesc pentru El, pentru Cel ce a murit pentru mine şi acum stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru mine.
A doua motivaţie este foarte pe larg dezvoltată în Noul Testament şi însumată sub termenul general de răsplătire. Esenţa ei este aceasta. Dumnezeu nu m-a creat pentru viaţa de aici. El m-a creat pentru Împărăţia Cerurilor. În viaţa de aici El îmi formează caracterul şi îmi testează ascultarea şi credincioşia. El îmi dă aici sarcini, îmi cere să fac fapte bune, care implică renunţare la sine, disciplină şi jertfă.
Şi cu cât sunt mai ascultător de El, cu cât mă dovedesc mai fidel Lui şi mai demn de încredere, cu atât îmi va da poziţii mai mari şi mai glorioase în Împărăţia Cerurilor. Însuşi Domnul nostru Isus Cristos ne-a învăţat lucrurile acestea. El ne compară cu nişte robi cărora regele le-a încredinţat averile sale spre administrare. Când se va întoarce Regele, el va cerceta credincioşia fiecărui rob. Iată ce spune El că va face Regele cu robul credincios: „Ferice de robul acela pe care Stăpânul său, la venirea Lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune [îi va da autoritate sau stăpânire] peste toate averile Sale” (Evanghelia după Matei 24:46-47). Şi Domnul ne spune ce-i va zice El acelui om care a făcut tot ce i-a cerut Dumnezeu să facă: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Evanghelia după Matei 25:21).
Apostolul Pavel ne spune că „fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui”, căci „noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”, şi apoi continuă spunându-ne că lucrarea pe care am făcut-o noi pe pământ va fi pusă la proba focului: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea [care este Isus Cristos] rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, el îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni 3:8-15).
Prin urmare, este posibil să ajungi în cer datorită faptului că ai fost mântuit prin jertfa Domnului Isus, dar să constaţi că acolo tu nu ai nici o răsplată, adică ţie Dumnezeu nu-ţi spune că te va pune peste multe, nu-ţi va da poziţie de autoritate şi de glorie. Apostolul Pavel spune că „toţi [aceasta se referă la copiii lui Dumnezeu] trebuie să ne înfăţişăm înaintea Scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul pe care îl va fi făcut când trăia în trup”. Şi referitor la această judecată el adaugă că noi „cunoaştem deci frica de Domnul” şi spune că „de aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi” (A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni 5:10, 11, apoi 9). Iată deci motivaţia pentru fapte bune: de ele depinde poziţia noastră în Împărăţia Cerurilor, care va fi decisă la tronul de judecată al Domnului nostru Isus Cristos.
În concluzie: Intrarea noastră în ceruri se face pe baza lucrării Domnului Isus pe cruce pentru noi; poziţia noastră în ceruri se va decide pe baza lucrării noastre pentru Isus.
Să ne amintim şi de faptul că Domnul Isus ne-a învăţat să nu ne adunăm comori pe pământ, ci să ni le acumulăm în ceruri. Un lucru este să ştii că ai dreptul să intri în cer (aceasta este mântuirea); altul este să ştii ce comori vei obţine acolo (în termeni biblici aceasta este „moştenirea”). Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu, prin har, pe bază de credinţă. Moştenirea ne este dată ca răsplată pentru faptele noastre în calitate de copii ai lui Dumnezeu (vezi Epistola lui Pavel către coloseni 3:23-24 şi Epistola lui Pavel către romani 8:16-17).
Cine studiază cu atenţie şi ia în serios învăţătura Noului Testament despre Împărăţia Cerurilor şi despre locul nostru acolo, va căpăta extraordinare motivaţii pentru trăire în credincioşie faţă de Dumnezeu şi pentru fapte morale şi nobile.
Să rezumăm acest capitol dedicat învăţăturii ortodoxe despre mântuire. Pe lângă faptul că nu este conformă cu Sfânta Scriptură, această învăţătură are consecinţe dezastruoase pe plan individual şi pe plan social.
Învăţătura că Biserica îl mântuie pe om, îl face pe acesta să nu se mai preocupe de relaţia lui cu Dumnezeu şi să nu caute o relaţie personală cu Dumnezeu. Şi de vreme ce nu o face, viaţa lui spirituală este redusă, este practic atrofiată. În special introducerea conceptului de preot, ca om care ştie şi are autoritate să trateze cu Dumnezeu pentru ceilalţi oameni, se vede a fi ucigătoare pentru viaţa spirituală a individului. Am văzut că după Noul Testament fiecare creştin este un preot, adică are acces personal la Dumnezeu, prin unica mijlocire a lui Isus Cristos.
Când omul este aruncat singur înaintea lui Dumnezeu ca să-şi rezolve el însuşi problemele relaţiei lui cu Creatorul său, atunci omul este stimulat să citească pentru sine Sfânta Scriptură şi alte scrieri creştine, din care să înveţe cum să-şi cultive relaţia personală cu Dumnezeu. În acest proces de studiu, de meditaţie, de rugăciune, de părtăşie sau comuniune personală cu Dumnezeu, omul îşi cultivă spiritul şi se dezvoltă spiritual. Observaţi că protestanţii nu sunt împotriva citirii altor scrieri creştine pe lângă Biblie. Dimpotrivă, ei stimulează citirea cărţilor creştine din toate secolele, dar insistă că ele nu trebuie să fie puse pe picior de egalitate cu Biblia, ci trebuie întotdeauna să fie citite în lumina Bibliei. Şi tot ce contrazice Biblia trebuie să fie respins în mod categoric.
Aceasta este cea mai mare realizare a Reformei: individualizarea relaţiei cu Dumnezeu, punerea fiecărui individ în postura de a-şi dezvolta propria sa viaţă spirituală. Şi când o societate este formată din indivizi în bune relaţii cu Dumnezeu şi cu o bogată viaţă spirituală, întreaga societate clocoteşte de viaţă dumnezeiască.
Reforma a avut loc în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Ea a pornit prin Martin Luther în Germania şi, sub influenţa a ceea ce se întâmpla în Germania, s-a produs şi în Anglia şi în Elveţia. Din aceste trei ţări s-a răspândit în restul Europei de Apus. Formele noi de religie creştină au căpătat în fiecare ţară alt nume. Numele general este de religii protestante. La noi în ţară, s-a mai introdus şi distincţia între culte protestante şi culte neoprotestante. Este necesar deci să clarificăm denumirile acestea.
În Anglia, religia reformată a ajuns să fie numită religia anglicană. În Germania s-a numit religia luterană. În Elveţia, la Geneva, a trăit marele reformator Jean Calvin. Forma lui de religie, care s-a răspândit în Scoţia, în Olanda, în Ungaria şi în alte ţări, a ajuns să fie numită religia reformată. Toate aceste reforme au lăsat problema botezului neatinsă: ele au continuat să boteze copiii mici. Prin anul 1524 însă au apărut în Elveţia grupuri de reformatori care au decis că reforma trebuie adusă şi la domeniul botezului şi trebuie reintrodus botezul la maturitate, atunci când individul însuşi este capabil să decidă şi să aleagă pentru sine religia creştină. Deoarece toţi aceştia fuseseră botezaţi când au fost mici, şi deoarece ei au decis că ei înşişi trebuie să se boteze din nou, ei au primit numele de anabaptişti, ceea ce înseamnă rebotezaţi.
Anabaptiştii s-au răspândit rapid în Germania, în Olanda şi în alte ţări ale Europei. Ei au căpătat diferite nume. De exemplu, în Olanda au ajuns să fie numiţi menoniţi. În Germania au fost numiţi huteriţi. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, în Anglia a apărut o mişcare, în sânul anglicanismului, care cerea separarea Bisericii de stat. Oamenii aceştia, care cereau totala independenţă a bisericii locale, s-au numit separatişti. Ei au fost persecutaţi
În Anglia şi s-au refugiat în Olanda. Acolo au ajuns în contact cu menoniţii, şi de la ei au învăţat practica botezului adulţilor. Pe la 1608, un grup dintre ei s-a întors înapoi în Anglia şi acolo a format prima biserică baptistă (renunţând la prefixul „ana”, de la anabaptişti). De acolo, baptiştii s-au răspândit în America, în Europa şi pe toate celelalte continente.
Prin secolul al XIX-lea au apărut noi forme de protestantism, cum ar fi gruparea cunoscută în Anglia sub numele de Plymouth Brethren. Când aceştia s-au răspândit în România, începând de la 1900, ei şi-au luat numele de creştini după Evanghelie. La începutul secolului nostru au apărut apoi penticostalii. La noi în ţară, baptiştii, creştinii după Evanghelie şi penticostalii sunt cuprinşi sub denumirea de culte neoprotestante. Lor li se adaugă şi adventiştii, care sunt o încercare de unire a creştinismului cu unele practici iudaice, cum ar fi ţinerea sabatului (alegerea sâmbetei ca zi de odihnă în locul duminicii) şi acceptarea îndrumărilor cu privire la mâncăruri curate şi necurate din Legea lui Moise.
Unii baptişti nu sunt de acord cu faptul că sunt incluşi între neoprotestanţi, deoarece baptiştii au apărut odată cu celelalte mişcări protestante. Există totuşi anumite justificări pentru includerea lor între neoprotestanţi. Prima este faptul că ei au dus protestantismul mai departe decât ceilalţi protestanţi, prin introducerea botezului adulţilor şi prin separarea Bisericii de stat. A doua justificare este marea asemănare dintre creştinii după Evanghelie, penticostali, adventişti şi baptişti, atât în anumite doctrine, cât şi în forma de închinare, în modul de a predica Evanghelia şi în felul de viaţă deosebit de al altora. Aceste asemănări i-au făcut pe românii ortodocşi şi catolici să le dea la toţi un nume comun, acela de „pocăiţi”. Includerea baptiştilor între cultele neoprotestante este deci destul de normală.
CAPITOLUL 9
Revoluţie sau renaştere?
Momentul pe care îl trăim astăzi este sfârşit de epocă şi început de epocă. Este sfârşit de epocă deoarece experimentul marxist-comunist a ajuns la epuizare. Milioane de oameni au crezut că prin naţionalizarea mijloacelor de producţie şi prin economie centralizată se va ajunge la societatea ideală. Credinţa aceasta s-a dovedit a fi falsă. Sistemul economiei de stat, complet centralizată, a dus la crearea unui stat poliţienesc cu un control totalitar asupra vieţii şi a gândirii indivizilor, a dus la uciderea creativităţii şi a iniţiativei, a dus la crearea unei noi clase de stăpâni privilegiaţi, a dus la minciună şi corupţie şi, în final, a dus la dezastru economic total. În cadrul acestui proces s-a produs o îndoctrinare materialist-ateistă a populaţiei, o golire de crez, o golire de viaţă spirituală şi de principii morale.
Conducătorii Chinei au fost primii care au recunoscut că Marx nu a avut soluţii pentru societatea modernă. Acum şi Gorbaciov a recunoscut că sistemul nu merge. Indiferent cât de departe vrea să meargă Gorbaciov cu schimbările, indiferent dacă ierarhia de partid îl va lăsa să meargă departe sau nu şi indiferent de faptul că Gorbaciov insistă că el nu vrea să schimbe sistemul, ci doar să-l facă eficace, fapt este că prin ceea ce s-a recunoscut deja, practic s-a arătat clar că sistemul nu merge.
Întrebarea care rămâne este: Unde mergem de aici? Şi mai apare o întrebare: Dacă Marx n-a avut dreptate în cele economice şi sociale, trebuie oare să mai menţinem ca valabilă concepţia despre lume şi viaţă pe care ne-a dat-o el (completat de Engels şi de Lenin)?
La aceste întrebări, marea masă deja simte că răspunsul este o respingere categorică a sistemului economic-social marxist şi a concepţiei marxist-leniniste despre lume şi viaţă. Dar cu ce le înlocuim?
Scopul acestei cărţi nu este să analizeze opţiunile economico-sociale care ne stau în faţă. Scopul ei este doar să pună în discuţie problema concepţiei despre lume şi viaţă. Este clar că ne aflăm într-un moment istoric în care românii se întreabă şi trebuie să se întrebe care le va fi concepţia despre lume şi viaţă pe care îşi vor reclădi atât viaţa personală cât şi viaţa naţională.
Excursia noastră prin ideile şi prin concepţiile din ultimele cinci secole în Europa a fost menită să ne ajute să înţelegem care sunt concepţiile posibile şi care sunt consecinţele adoptării uneia sau a alteia dintre aceste concepţii.
Să ne întoarcem puţin înapoi la secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Când am discutat despre aceste secole, am amintit de umanism, dar nu şi de renaştere. Renaşterea a fost un curent de gândire – predominant în special în Italia şi Franţa – care a dat naştere umanismului. Renaşterea a fost curentul general, umanismul a fost produsul special, adică, concepţia nouă despre lume şi viaţă. Renaşterea a început prin punerea sub semnul întrebării a dogmelor Bisericii Catolice şi a continuat prin întoarcerea la antichitatea greco-romană: la filozofia, la arta, la literatura şi chiar şi la mitologia greco-romană. Personajele acestei mitologii şi legendele ei au devenit subiecte preferate ale picturii italiene şi franceze. Prin aceasta, modul de viaţă al păgânătăţii greco-romane este ridicat la rang de virtute şi este făcut nu numai acceptabil, ci chiar de râvnit pentru clasele culte şi avute ale Europei. Rezultatul final a fost o păgânizare a Europei în gândire şi în stilul de viaţă. Termenul de „umanism” dat filozofiei acestui proces era menit să facă totul acceptabil şi atractiv.
Am arătat că una dintre consecinţele directe ale acestui proces, dus la înflorire prin ateismul iluminismului francez, a fost seria de revoluţii sângeroase: revoluţia franceză, Comuna din Paris, revoluţia bolşevică. Toate tragediile prin care am trecut şi noi, românii, sunt consecinţe ale „renaşterii”, ale umanismului, ale iluminismului şi ale celorlalte curente de gândire reducţioniste şi nihiliste.
De data aceasta am pus între ghilimele termenul de renaştere (pe care, de asemenea, refuz să-l scriu cu literă mare, aşa cum se obişnuieşte), deoarece eu contest că aceasta ar fi fost adevărata renaştere. Adevărata renaştere au trăit-o ţările care au ales cealaltă cale, şi anume, reforma religiei creştine prin întoarcerea nu la păgânismul antic, ci la Sfânta Scriptură. Renaştere înseamnă naştere din nou. Termenul însuşi Îi aparţine Domnului nostru Isus Cristos. El i-a spus unui mare intelectual din vremea Sa: „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Evanghelia după Ioan 3:7). Şi Domnul nostru i-a explicat lui Nicodim că această naştere din nou se petrece când omul se întoarce la Dumnezeu. Aceasta este o naştere „de sus”, o naştere pe care o produce Spiritul lui Dumnezeu.
Cei care au respins Sfânta Scriptură şi au ales mitologia greco-romană au pretins că au produs prin aceasta o renaştere. Dacă urmărim bine prin istorie ce au produs ei, constatăm că ei n-au produs o naştere din nou, ci o întoarcere la barbarie.
Aceia care s-au întors la Sfânta Scriptură au trăit o naştere din nou. În ţările lor s-a produs o renaştere. Lor nu le-a trebuit o revoluţie sângeroasă ca să facă transformări pline de umanism (în sensul bun al cuvântului) în ţările lor. Ei au făcut aceste schimbări în mod natural, ca o urmare firească a transformărilor spirituale produse în vieţile lor prin întoarcerea la Dumnezeu.
Unii istorici pun în opoziţie renaşterea şi reforma. Teza mea este că reforma a produs adevărata renaştere. Şi atunci opoziţia nu este între renaştere şi reformă, ci între ateismul care produce revoluţie sângeroasă şi reforma spirituală care produce renaştere sau naştere din nou. Mai simplu, opoziţia este între revoluţie şi renaştere.
De ce are astăzi nevoie românul şi naţiunea română? De o nouă revoluţie? Sau de o adevărată naştere din nou? Să facem o paralelă între acestea două. Să ne uităm bine la ele, ca să ştim între ce trebuie să alegem.
| Revoluţie | Renaştere |
| 1. Scopul ei este ca noi să-i schimbăm pe alţii, să-i facem cum i-am vrea noi să fie. | 1. Scopul ei este să ne schimbe pe noi înşine. Noi acceptăm ca Dumnezeu să ne facă pe noi cum vrea El să fim. |
| 2. Porneşte din ură faţă de cei pe care-i credem responsabili de toate necazurile noastre şi sfârşeşte în violenţă şi în uciderea altora pentru ca noi să ne bucurăm de ce au ei. Ura este ucigătoare: după ce-i ucide pe alţii, ne va ucide şi pe noi înşine. | 2. Porneşte din dragoste faţă de toţi oamenii şi ne învaţă că noi trebuie să le slujim ca să-i recuperăm. Consideră că toţi oamenii sunt recuperabili.
Dragostea este creatoare: ne face să-i ridicăm pe alţii, şi prin aceasta ne ridică pe noi. |
| 3. Revoluţia este uşoară: ea-ţi cere să-i ucizi pe toţi cei ce-ţi stau în cale. | 3. Naşterea din nou este dificilă: ea-ţi cere să te jertfeşti pe tine însuti în slujba altora. |
| 4. Revoluţia îşi ucide în final propriii copii şi devastează întreaga naţiune. | 4. Naşterea din nou a unor indivizi duce la binele întregii societăţi. |
Lovitura cea mai devastatoare dată neamului românesc prin sistemul marxist-leninist-ceauşist nu a fost cea economică, ci cea morală. Neamul nostru a fost frânt în supunere abjectă şi, pentru a supravieţui, a fost silit să accepte minciuna şi corupţia ca stil de viaţă. Dacă-i va fi greu să se redreseze economic după ce întreaga ţară a fost ruinată, naţiunii noastre îi va fi şi mai greu să se refacă moral. Numai o naştere de sus, o adevărată renaştere, poate să o redreseze. Renaşterea neamului se poate face numai prin indivizi care acceptă naşterea din nou prin Isus Cristos. Sănătatea morală şi spirituală se capătă numai prin Acela care este izvorul moralei şi al spiritualităţii.
Pentru a vedea care este piedica în calea unei asemenea renaşteri, vă voi relata o altă întâmplare. Pe vremea când studiam la Oxford, am fost invitat să vorbesc unui grup de studenţi creştini la universitatea din Canterbury. După prelegere, doi studenţi au fost aduşi de o studentă credincioasă în camera de oaspeţi în care eram cazat. Ei voiau să stea de vorbă cu mine.
Era prin 1971, când maoismul era la modă, şi cei doi erau marxişti-maoişti. Le-am dat argumente despre existenţa lui Dumnezeu şi despre incapacitatea sistemului comunist de a rezolva problemele omului şi ale societăţii. Au ridicat multe obiecţii şi le-am clarificat rând pe rând. După toate, târziu după miezul nopţii, cel mai revoluţionar dintre ei a cedat şi a zis:
— Domnule, recunosc că ai argumente valabile. Dar totuşi eu nu pot crede.
La aceasta i-am dat imediat următoarea replică:
— Nu este adevărat că nu poţi crede. Adevărul este altul. Să-ţi explic. Tu eşti revoluţionar şi vrei să schimbi pe toată lumea prin violenţă, să-i faci pe toţi să devină ceea ce-i vrei tu. Dacă este adevărat ce zic eu, atunci tu trebuie să-L laşi pe Cristos să te schimbe pe tine. Şi aceasta înseamnă să scoată din viaţa ta lucruri care Lui nu-I plac, dar care ţie îţi sunt foarte dragi, şi să introducă în viaţa ta lucruri pe care tu nu le vrei. Şi fiindcă ştii ce schimbări radicale vrea să facă El în tine, totul în tine ţipă în spaimă şi nu-L primeşti. Dar tu nu vrei să recunoşti acest lucru, nici măcar faţă de tine însuţi. Şi de aceea mintea ta caută să justifice raţional poziţia ta. Astfel, tu nu spui că e împotriva intereselor tale actuale să-L primeşti pe Cristos, ci că nu poţi crede în El. Dar nu e adevărat că nu poţi crede. Adevărul este că tu nu vrei să crezi în El, fiindcă nu eşti gata să-L laşi pe El să te schimbe.
Cu aceasta au plecat. A doua zi dimineaţa, la micul dejun, fata credincioasă care i-a adus la mine a venit la masa mea şi mi-a povestit că seara, după ce au ieşit de la mine, mergând pe coridor, studentul revoluţionar s-a întors spre ea şi i-a spus:
— Omul acesta are dreptate. Eu nu vreau să cred în Dumnezeu.
Şi în neamul nostru sunt mulţi, foarte mulţi ca tânărul acesta. Refuzul lor de a crede în Sfânta Scriptură şi în Isus Cristos nu este de ordin intelectual, ci de ordin moral: ei nu vor să-L lase pe Cristos să le schimbe viaţa. Şi aşa.. ei rămân în moarte spirituală.
Numai când suficient de mulţi români vor accepta să creadă, vor alege să creadă în Isus Cristos şi se vor lăsa renăscuţi, numai atunci îşi vor câştiga ei înşişi sănătatea morală şi, prin ei, întreaga naţiune va fi refăcută.
CAPITOLUL 10
Fiecare generaţie alege pentru sine
Creştinismul este înainte de toate o problemă a fiecărui individ. Fiecare om trebuie să aleagă pentru sine. Aşa s-a răspândit creştinismul în primele secole: în mod individual, de la om la om. Abia când creştinii au devenit majoritari şi când împăratul a devenit creştin, creştinismul a fost impus întregii populaţii. Dar impunerea creştinismului este o contradicţie în termeni, deoarece creştinism înseamnă acceptarea de bunăvoie şi în libertate a ofertei pe care o face Dumnezeu prin Isus Cristos.
Cu atât mai contradictoriu este actul prin care, în anumite ţări, împăratul sau regele a devenit mai întâi creştin şi apoi el a decis ca tot poporul să fie „creştinat”, aceasta însemnând doar o ceremonie prin care toţi au fost stropiţi cu apă, ca simbol al botezului. Populaţia însă şi-a păstrat zeităţile, miturile şi practicile păgâne (zeităţilor dându-li-se nume de „sfinţi”, iar miturilor dându-li-se coloratură creştină).
Desigur că într-o concepţie în care Biserica dă har mântuitor naţiunii şi în care preoţii rezolvă relaţia oamenilor cu Dumnezeu, o asemenea „creştinare” este acceptabilă. Dar ea nu este veritabilă. Ea nu produce naşterea din nou a indivizilor, nu produce renaşterea lor spirituală şi morală.
Graba de a creştina o întreagă naţiune dintr-o dată nu este sănătoasă. Ea arată o neînţelegere a naturii creştinismului. Numai acolo unde Evanghelia este predicată în libertate, unde toţi oamenii au şansa să o audă curată şi nealterată şi unde oamenii o acceptă din convingere personală, creştinarea este veritabilă.
Mai mult decât atât. Nu se poate spune că dacă o naţiune în întregimea ei a acceptat creştinismul, toate generaţiile următoare vor fi automat creştine. Fiecare generaţie trebuie să fie confruntată din nou cu Evanghelia şi fiecare trebuie să se decidă pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. În creştinism – înţeles în esenţa lui – copiii nu pot să moştenească religia părinţilor. Părinţii trebuie, desigur, să-şi educe copiii în religia lor, să facă tot ce pot pentru a-i convinge pe copiii lor că religia lor este cea adevărată, dar alegerea trebuie să fie a copiilor când ajung la vârsta la care sunt capabili să aleagă.
În aceasta constă una dintre marile valori ale botezului adulţilor. Botezul copiilor mici creează iluzia că aceşti copii au fost creştinaţi. Botezul adulţilor accentuează faptul real că indivizii respectivi au ales pentru ei înşişi ca Isus să le fie Stăpân (Domn). Dar, desigur, botezul adulţilor creează un risc: riscul ca generaţia următoare să zică „nu” creştinismului. De aceea s-a spus că baptiştii se află întotdeauna la distanţă de o generaţie de extincţie. Dar riscul merită să fie luat. Abia atunci se asigură următoarei generaţii libertatea de a alege. Şi abia atunci creştinismul acelei generaţii este al ei înseşi şi este deci veritabil.
Faptul că fiecare generaţie alege pentru sine explică de ce există atâtea oscilaţii în dezvoltarea spirituală a unei naţiuni. Există generaţii care sunt foarte apropiate de Dumnezeu, dar de multe ori – datorită faptului că aceste generaţii n-au ştiut cum să-şi transmită copiilor credinţa şi experienţa spirituală – ele au fost urmate de epoci de declin spiritual.
Aceste oscilaţii şi alternări, şi mai ales perioadele de declin când creştinismul pare că a falimentat, că s-a stins, nu trebuie să ne facă să credem că creştinismul însuşi este falimentar sau că îi lipseşte vigoarea persistenţei. Dimpotrivă, ele trebuie să ne convingă cât de importantă este pentru Dumnezeu libertatea fiecărui individ, a fiecărei generaţii şi a fiecărei naţiuni să aleagă dacă acceptă oferta Lui sau dacă vor să meargă pe alte căi. Adeseori trebuie ca o generaţie întreagă sau mai multe generaţii să experimenteze pustiul trăirii fără Dumnezeu, pentru ca o nouă generaţie să „redescopere” adevărul Evangheliei şi să se întoarcă la viaţa adevărată în Isus Cristos.
Dar mai există un fenomen care trebuie semnalat. Alegerea pe care o face o generaţie şi viaţa pe care o trăieşte acea generaţie va afecta inevitabil, şi uneori profund, viaţa generaţiei viitoare şi uneori a multor generaţii de atunci înainte. Voi ilustra prin două alegeri cu influenţe seculare, una în Franţa şi cealaltă în Anglia şi în general în toate ţările europene.
În secolul al XVI-lea, când în multe ţări din Europa de Apus se opta pentru reforma religiei creştine, un mare segment din societatea franceză a pornit pe aceeaşi cale. Existau şanse ca protestantismul să câştige inima întregii Franţe. Dar catolicii francezi, în loc să lase ca argumentele teologice şi biblice să se dezbată în libertate şi poporul francez să fie liber să aleagă, au decis să aleagă calea violenţei şi, în noaptea Sfântului Bartolomeu din 23-24 august 1572, i-au măcelărit pe toţi protestanţii pe care i-au putut identifica şi găsi. Atunci Franţa şi-a ucis sufletul. De atunci s-a deschis calea ateismului, a păgânismului şi a tuturor revoluţiilor. O alegere a unei generaţii a influenţat – catastrofal – toate generaţiile de atunci încoace.
Să trecem acum în secolul al XIX-lea. Anglia se afla la apogeul măreţiei ei, puternică din punct de vedere economic, militar şi politic. În acelaşi timp, bisericile Angliei erau arhipline: 85-90% din populaţie mergea la biserică în fiecare duminică. Aceasta era situaţia şi în Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Germania. Cinstea acestor ţări era proverbială. Ea se datora, evident, vieţii spirituale intense a unei bune părţi a societăţii.
Dar către sfârşitul secolului s-a întâmplat ceva. Fenomenul nu a stârnit atunci panică. Rezultatele lui s-au văzut abia după primul război mondial: mersul la biserică a început să scadă vertiginos, lumea şi-a pierdut interesul pentru cele spirituale şi a început să fie interesată numai de prosperitatea materială. Fenomenul s-a adâncit după al doilea război mondial şi a ajuns la culme în anii 1960-1970. Mersul la biserică în ţările acestea a ajuns la 10%!
Vom căuta să arătăm ce s-a întâmplat de s-a ajuns la situaţia aceasta. Dar mai întâi vreau să vă semnalez consecinţele acestui declin al vieţii religioase. Pe măsură ce viaţa spirituală a scăzut, a decăzut şi moralitatea în aceste ţări. Acest lucru se vede în creşterea vertiginoasă a delincventei şi a criminalităţii; şi se vede mai ales în viaţa fără frâu a tineretului completamente desacralizat, interesat doar de sexul liber, de muzica rock şi pop, de droguri şi altele de felul acesta.
O vizită atentă la Londra sau la Liverpool sau la Manchester va convinge pe oricine de ceea ce spun. Când am fost la Stockholm în 1984, am vizitat o biserică din centrul oraşului. După slujba de duminică seara am urcat la etaj, unde li s-a servit un ceai participanţilor la slujbă. Mi-am pus servieta lângă un perete şi am început să stau de vorbă cu câţiva oameni. Cineva a venit alarmat şi mi-a spus să nu-mi las servieta nepăzită. Am exclamat uimit:
— Dar suntem în Suedia, în Stockholm, unde cinstea este proverbială! Omul a zâmbit trist şi jenat şi mi-a zis:
— Dumneata cunoşti Suedia din cărţi. Aşa a fost cândva, dar acum nu mai este aşa. Acum trebuie să te păzeşti şi aici căci te poate fura cineva la tot pasul.
Ce s-a întâmplat? Ce fenomen a declanşat în aceste ţări decăderea vieţii spirituale şi, cu aceasta, decăderea în atâtea alte domenii ale calităţii vieţii?
Am fost interesat de acest fenomen încă din perioada studiilor mele în Anglia şi am început să cercetez mişcarea ideilor şi a gândirii intelectualităţii din secolul al XIX-lea, ca să pot înţelege ce s-a întâmplat.
Mişcarea ateistă, atât de puternic înrădăcinată în Franţa, deşi şi-a găsit adepţi – unii chiar foarte celebri – şi în Anglia şi în Germania şi în celelalte ţări nordice, n-a devenit totuşi un fenomen al întregii intelectualităţi. În Germania a apărut în Feuerbach, ale cărui scrieri anticreştine au atras un oarecare număr de aderenţi (printre care şi tânărul Karl Marx). Dar acest curent nu putea cuprinde încă marea masă a intelectualităţii, deoarece, în cazul respingerii ideii unui Dumnezeu Creator, nu mai exista nici o explicaţie pentru felul cum a venit în fiinţă un univers atât de complex ca al nostru. Ateismul nu părea deloc credibil.
Aşa a fost situaţia până la apariţia lui Charles Darwin. Acesta a observat un fapt din natură, şi anume că animalele pot fi aşezate într-o ordine crescătoare, de la cel cu structura cea mai simplă până la cel mai complex. Şi de la acest fapt el a sărit la o deducţie: cele mai complexe animale s-au dezvoltat natural din cele mai simple. El nu avea absolut nici o dovadă că aşa s-au petrecut lucrurile. Dar ideea părea atât de fascinantă, atât de atrăgătoare, atât de credibilă, încât au sărit să o îmbrăţişeze unii dintre cei mai mari naturalişti ai vremii. Ideea evoluţiei naturale de la simplu la complex a fost apoi extinsă la plante şi la lumea anorganică: totul poate fi aranjat în ordine crescătoare; deci, s-a tras răsunătoarea concluzie că totul în univers s-a format de la sine, prin evoluţie.
Dintr-o dată a devenit posibilă o explicare a devenirii lumii pe cale „naturală”, fără necesitatea unui Creator. Ateismul devenea „ştiinţific”.
Teoria evoluţiei s-a extins în câteva decenii în toate cercurile intelectuale, a intrat în manualele şcolare ca un fapt „dovedit”, ca un fapt „ştiinţific”, ca singura explicaţie ştiinţifică a universului şi a vieţii de pe pământ. Întreaga lume ştiinţifică şi culturală a îmbrăţişat ideea că a fi ştiinţific, a fi modern, a fi om de cultură înseamnă a fi evoluţionist, înseamnă a crede că lumea s-a făcut de la sine prin dezvoltare naturală. Dumnezeu a devenit o idee demodată, inutilă, neştiinţifică.
În aceeaşi perioadă (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) s-a mai petrecut un fenomen, cu consecinţe tot atât de dramatice: a apărut liberalismul teologic. Bruno Bauer, profesor de teologie la Tubingen (prieten bun cu Karl Marx!), a lansat un atac feroce împotriva adevărului istoric al Bibliei. El şi apoi mulţi alţii după el au aplicat evoluţionismul la studiul religiei în general şi la studiul Bibliei şi al religiei creştine în special. Ei au emis teza că religia s-a dezvoltat de la simplu la complex, că ea a evoluat de la animism la mitologii şi de la acestea, mult mai târziu, s-a ajuns la monoteism. Biblia a fost disecată şi rearanjată în aşa fel încât să se poată dovedi că evreii nu au început cu monoteismul primit prin revelaţie divină, ci că au parcurs şi ei un drum evoluţionist ca toate celelalte popoare.
Liberalismul teologic, care reexplica Biblia ca o creaţie omenească, s-a extins vertiginos în lumea teologică apuseană. Ceea ce s-a produs prin această mişcare a fost pierderea credinţei că Biblia este o carte inspirată de Dumnezeu. Studenţii din seminarile teologice liberale au ajuns pastori şi, de la amvoane, ei au spus maselor ceea ce au învăţat în şcoală: că Biblia este o creaţie omenească şi că ea trebuie luată doar ca o carte bună de învăţături morale, dar că ea nu este istorică şi nu este realmente Cuvântul lui Dumnezeu.
Oriunde apărea la un amvon un asemenea predicator, oamenii părăseau biserica. Căci, dacă Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, de ce să mai pierzi timpul la biserică?
Liberalismul teologiei protestante germane, răspândit şi în celelalte ţări protestante, a făcut ca, generaţie după generaţie, în acest secol să se producă aproape o totală desacralizare a Europei protestante.
Cine a produs mentalitatea secolului al XX-lea în Europa? Reducând situaţia la limitele ei cele mai simple, putem spune următoarele. Darwin i-a convins pe intelectualii Europei că lumea s-a făcut singură şi că omul nu este altceva decât un animal puţin mai evoluat decât altele. Bruno Bauer i-a convins că Biblia este o simplă imaginaţie omenească. Freud i-a convins că omul nu este decât un complex de dorinţe sexuale. Şi Marx i-a convins că prin revoluţie violentă pot să ajungă să-şi satisfacă toate dorinţele. Acestea sunt coordonatele care au creat mentalitatea intelectualităţii europene de astăzi. Două menţiuni sunt necesare la acest punct. Prima este că faptul evoluţiei nu a putut fi dovedit nici până astăzi. Tot mai mulţi savanţi recunosc acest lucru. Dar, spunea unul dintre ei, „trebuie să menţinem teoria evoluţiei, deoarece altfel trebuie să ne întoarcem la credinţa într-un creator, şi aceasta este inacceptabilă din punct de vedere ştiinţific”. De ce este „inacceptabilă”? Deoarece intelectualitatea a fost atât de persistent condiţionată să creadă că ştiinţa trebuie să fie materialistă şi reducţionistă, încât îi este imposibil să gândească altfel.
A doua menţiune. De mai bine de o sută de ani se dă bătălia pentru Biblie. Teologii liberali nu şi-au putut dovedi tezele. Dimpotrivă, alţi teologi, de aceeaşi talie academică, au fost capabili să spulbere rând pe rând toate tezele liberale şi să menţină credibilitatea istoricităţii Bibliei. Este suficient să arătăm aici că teza principală a liberalilor şi a etnografilor secolului al XIX-lea, că religia s-a dezvoltat de la animism la politeism şi apoi la monoteism, a fost completamente dovedită a fi falsă. S-a dovedit că pretutindeni în lume popoarele au avut de la început credinţa într-un Dumnezeu suprem, creatorul lumii, şi că trecerea la politeism este pretutindeni o degenerare de la monoteismul originar.
Astăzi, tot mai mulţi filozofi, sociologi, oameni de ştiinţă şi alţi gânditori constată că secularizarea (ateizarea) şi desacralizarea omului şi a societăţii moderne a fost o tragedie şi înseamnă o imensă sărăcire a existenţei umane. Se aud tot mai multe voci care cheamă înapoi la Dumnezeu, la Biblie, la spiritualitate.
CAPITOLUL 11
Ce înseamnă spiritualitate?
Cuvântul „spiritualitate” s-a devalorizat prin folosire improprie. Astfel, este ciudat să-i auzi pe comuniştii români atei vorbind despre spiritualitate, căci nu poţi vorbi de spiritualitate dacă nu crezi în spirit. A spune că spectacolele „Cântarea României” sunt spiritualitate este ridicol. Iar a numi spiritualitate odele închinate familiei domnitoare este o tragedie.
Pentru a avea spiritualitate trebuie să ai spirit, şi acest spirit trebuie să-ţi fie viu şi să practici o comuniune şi comunicare directă şi personală cu Spiritul Divin. Aceasta este adevărata spiritualitate.
Am văzut că Biblia ne învaţă că omul, prin despărţirea de Dumnezeu, a murit spiritual. Spiritul lui s-a atrofiat. Capacitatea lui de a comunica cu Dumnezeu a fost distrusă. Această capacitate de a comunica cu Dumnezeu se numeşte „a avea viaţă”. Omul are nevoie să fie readus la viaţă sau, cu o altă expresie biblică, să fie născut din nou. Aceasta o poate face numai Dumnezeu. Şi Dumnezeu vrea să o facă cu fiecare individ. Dar omul trebuie să vrea acest lucru. Omul trebuie să accepte ca Dumnezeu să vină înapoi în viaţa lui. Şi când omul o face, Spiritul lui Dumnezeu se uneşte cu spiritul omului, şi aceasta înseamnă renaştere, reînviere, Viaţă din Dumnezeu. Din acel moment omul începe să aibă spiritualitate. De atunci încolo învaţă el să trăiască în comuniune cu Domnul Isus Cristos, care este viu, real şi personal. Aceasta este adevărata spiritualitate. Putem spune deci că spiritualitatea are un început şi că, apoi, ea se dezvoltă pe tot parcursul vieţii.
Fiecare dintre noi trebuie să aibă un moment când înţelege separarea lui de Dumnezeu, înţelege cine este Isus Cristos şi ce a făcut El pentru anularea acestei separări, şi când acceptă pentru sine însuşi lucrarea Domnului Isus şi Îl primeşte pe El ca Mântuitor şi ca Stăpân (Domn) al său personal. Dacă tu, cel ce citeşti acum aceste rânduri, n-ai făcut niciodată actul acesta, eşti invitat să-l faci chiar acum. Prin însuşi faptul că ai citit aceste explicaţii ale lucrării lui Dumnezeu pentru tine, Domnul Isus bate la inima ta şi Ţi se oferă.
Apleacă-ţi fiinţa înaintea Lui (dacă poţi, apleacă-ţi şi genunchii, în semn de respect şi închinăciune) şi spune-I aşa:
„Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, mă închin Ţie. Recunosc că am vrut să fiu independent şi să-mi trăiesc viaţa de capul meu. Recunosc că prin aceasta I-am adus un afront lui Dumnezeu. Recunosc că am păcătuit prin acest act fundamental de independenţă şi prin multe alte acte păcătoase. Recunosc că justiţia lui Dumnezeu avea dreptate să mă condamne la moarte.
Îţi mulţumesc Doamne Isuse că m-ai iubit atât de mult încât ai venit aici jos şi ai murit Tu în locul meu pe cruce, Îţi mulţumesc că ai ispăşit păcatele mele şi ai satisfăcut justiţia lui Dumnezeu pentru mine.
Acum Te rog frumos să vii în viaţa mea. Eu Te accept cu drag să fii Mântuitorul meu şi Stăpânul meu. Te rog spală-mă prin sângele Tău de toate necurăţiile mele. Te rog rupe prin sângele Tău toate cătuşele viciilor mele şi ale păcatelor care, prin obişnuinţă, mă stăpânesc şi mă înrobesc. Eu, prin puterea mea, nu mă pot lăsa de ele. Te rog dă-mi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să mă călăuzească şi să mă împuternicească să trăiesc de acum înainte după voia Ta.
Îţi mulţumesc, Doamne Isuse, că acum Tu eşti Mântuitorul meu şi Domnul meu. De acum înainte sunt al Tău. Îţi mulţumesc că acum eşti în mine şi că de acum încolo eşti unit cu mine şi sunt unit cu Tine.
Te rog acum învaţă-mă să trăiesc cu Tine şi pentru Tine. Te rog însoţeşte-mă în viaţă. Şi ajută-mă să nu mă ruşinez de Tine. Ajută-mă să Te mărturisesc şi altora şi astfel să recunosc public că eşti al meu şi că sunt al Tău.
Sunt fericit că acum sunt al Tău şi că sunt un copil al lui Dumnezeu. Slavă Ţie. Amin”.
Dacă tu te-ai rugat lucrurile acestea cu toată fiinţa ta, Domnul Isus îţi spune: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Evanghelia după Ioan 6:37); şi: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa lui Ioan 3:20). El te-a primit şi este în tine. Şi El te asigură: „Tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu… născuţi din Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 1:12-13). Şi de acum ai certitudinea că eşti copil al lui Dumnezeu: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!… Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu…” (Întâia epistolă sobornicească a lui Ioan 3:1-2).
Celor care L-au primit de curând pe Domnul Isus în viaţa lor, apostolul Petru le scrie: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care rămâne în veac… Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de invidie şi vorbire de rău şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul” (Întâia epistolă sobornicească a lui Petru 1:22-23 şi 2:1-3).
Laptele duhovnicesc despre care vorbeşte apostolul Petru este Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l găseşti în Biblie. Dacă nu ai o Biblie, fă-ţi rost imediat de una şi fă-ţi o regulă să citeşti din ea în fiecare zi.
Există două traduceri moderne ale Bibliei în limba română. Una este cea care se tipăreşte oficial la Bucureşti. Aceasta are un limbaj greoi, deoarece intenţionat păstrează întorsăturile de frază slavone, nefireşti limbii noastre şi deci este greu de urmărit şi de înţeles.
Cealaltă este traducerea făcută de Dumitru Cornilescu şi tipărită de „Societatea Biblică Britanică”. Dumitru Cornilescu a absolvit Seminarul Teologic Ortodox la Bucureşti în 1916. În acel an a devenit călugăr. Prinţesa Raluca Calimachi, dintr-o familie domnitoare fanariotă, l-a angajat pe Dumitru Cornilescu, cu aprobarea ierarhiei ortodoxe, să facă o nouă traducere a Bibliei. El a lucrat patru ani la această traducere, între 1916 şi 1920. Biblia tradusă de el s-a tipărit prima dată în 1921, la Bucureşti, cu aprobarea Sinodului ortodox. Ceva mai târziu însă, Biserica Ortodoxă şi-a schimbat atitudinea faţă de această traducere şi a respins-o ca fiind „protestantă”. Ea nu este altceva decât o traducere foarte fidelă originalului şi într-o limbă românească foarte simplă, foarte limpede. Noi îţi recomandăm să foloseşti această versiune, deoarece îţi vorbeşte mult mai clar, mai direct.
Începe cititul Bibliei cu Noul Testament. Citeşte un capitol sau două şi apoi opreşte-te, întreabă-te: Ce pot scoate de aici pentru mine personal? Ce-mi spun aceste capitole despre Dumnezeu, despre Domnul Isus şi despre Duhul Sfânt? Ce lucruri practice mi se poruncesc mie aici? Ce pot să învăţ de aici? Ce aspecte negative să elimin din viaţa mea? Ce lucruri pozitive să introduc de aici în practica vieţii mele?
După toate acestea, îngenunchează şi, pe baza celor înţelese din Biblie, roagă-te lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu ce ai învăţat şi roagă-L să te ajute să împlineşti aceste lucruri.
Această citire a Cuvântului, prin care îţi vorbeşte Dumnezeu ţie, şi această rugăciune prin care îi vorbeşti tu lui Dumnezeu formează ceea ce se numeşte părtăşie cu Dumnezeu sau comuniune cu Dumnezeu. Aceasta este esenţa vieţii spirituale. Vei creşte spiritual numai în măsura în care vei cultiva permanent şi perseverent părtăşia ta cu Dumnezeu.
Un alt element al vieţii spirituale este părtăşia cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Găseşte-ţi doi-trei cu care te poţi asocia într-un grup de studiu biblic şi rugăciune. Adunaţi-vă special pentru acest lucru, o dată pe săptămână. Citiţi împreună un text din Biblie. Discutaţi împreună cum înţelegeţi şi cum aplicaţi acel text. Întrebaţi-vă unii pe alţii care sunt problemele voastre spirituale, intelectuale sau practice. Apoi rugaţi-vă împreună. Ţineţi minte ce a spus Domnul Isus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20).
Caută apoi să citeşti cât mai multă literatură creştină, care îţi explică mai pe larg ceea ce găseşti în esenţă în Biblie. Cu cât citeşti mai mult literatură de acest fel, cu atât creşti mai mult spiritual.
Găseşte-ţi o biserică unde se vesteşte clar Cuvântul lui Dumnezeu şi ataşează-te ei. Creştinul nu este făcut să trăiască singur. Biserica este dată pentru a ne creşte spiritual (vezi Epistola lui Pavel către efeseni 4:11-16). Şi acolo trebuie să-ţi aduci şi tu contribuţia la creşterea altora. Cu cât îi vei ajuta mai mult pe alţii să crească spiritual, cu atât vei creşte tu mai mult spiritual.
CONTINUARE – http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/nelegiuirile-poporului-evreu-scos-din-cuptorul-faraonic-sunt-la-degetul-cel-micfata-de-pacatuirea-popoarelor-de-azi-crestini-ai-tuturor-noroadelor-nu-l-primesc-pe-isuss-n/
