Publicat la:
Decembrie 9, 2021
17 -Ioan – evanghelistul nesinoptic-Daniel Branzei; 18 – Cel Neprihănit Va Trăi Prin Credinţă Nu Prin Sentimente; 19 -Legea lui Hristos, de Charles Leiter; 20 – Dar noi ne lăudăm în Isus Hristos, Filipeni 3:3, de Bob Jennings; 21 – PUTEREA ÎNVIERII ÎN VIAȚA TA; 22 – O CREDINȚĂ CARE FACE FAȚĂ MOMENTELOR DE CRIZĂ ; 23 – Păziţi-vă de învăţătorii falşi; 24 – Ascultă glasul Domnului! 25 – Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament; 26 – Cele mai bune carti crestine, By Libraria Maranatha; 27 – Iertarea (Critica)— cea mai mare putere vindecătoare ; 28 – Matricea divină – Legătura dintre timp, spaţiu, miracole şi credinţă; 29 – Părinţii toxici; 30 – Corpul nu uită niciodată; 31 – Vindecare prin detoxificare (Medium Medical), de Anthony William; 32 – Cere şi ţi se va da; 33 – Conversaţii cu Dumnezeu; 34 – Nu recomand ( nimanui ) CARTEA Conversaţii cu Dumnezeu; 35 – Recenzie – „Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău”; 36 – Recenzie: „Instrumente mortale”; 37 – Perioada de timp actuală şi cea viitoare-Femeia şi fiara: un imperiu se reîntoarce; 38 – Balaurul şi cele două fiare; 39 – « Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima Fiara Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei »;40 – Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima Fiara; 41 – Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei; 42 – Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (V) – Negarea libertatii de constiinta; 43 -Originea Pacatului – De unde a venit Satana, semanatorul raului? 44 – Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana; 45 – Semne in lumea social-stiintifica; 46 – Cum reuşeşti să te laşi de păcat- 1 Petru 4.1-2, de James Butler Stoney; 47 -Cărările vechi sunt cele pe care ai fost odată şi pe care le-ai abandonat… Vladimir Pustan; 48 – CUM SĂ-L CUNOSC PE DUMNEZEU? 49- Îl cunoști pe Dumnezeu sau doar ai auzit de El? De Heather Crawford; 50- Diferenţa dintre a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a cunoaşte Biblia…
50- Diferenţa dintre a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a cunoaşte Biblia, de : Zac Poonen
Este mult mai uşor să cunoşti Biblia decât să-L cunoşti pe Dumnezeu întrucât, ca să cunoşti Biblia, nu eşti nevoit să plăteşti preţul; tot ce ai de făcut este să studiezi. Poţi fii imoral în viaţa personală şi întinat în gândire, şi totuşi să cunoşti foarte bine Biblia. Poţi fii un predicator recunoscut şi totuşi, în acelaşi timp, un mare iubitor de bani. Dar nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi imoral în viaţa personală. Nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi un iubitor de bani. Acest lucru este imposibil! Tocmai de aceea majoritatea predicatorilor apucă mai degrabă cărarea mai uşoară a cunoaşterii Bibliei, decât pe cea a cunoaşterii lui Dumnezeu.
Vreau să vă întreb: Sunteţi mulţumiţi doar să cunoaşteţi Biblia sau există în inimile voastre o sete arzătoare de a-L cunoaşte pe DOMNUL? Apostolul Pavel spunea în Filipeni 3:8-10 că dorinţa lui cea mai mare era să-L cunoască mai bine pe DOMNUL. El considera orice altceva drept gunoi, comparativ cu cunoaşterea DOMNULUI. Pentru această perlă de mare preţ, Pavel a renunţat la toate perlele lui. Secretul slujirii lui Pavel trebuie găsit, nu în anii pe care i-a petrecut studiind Biblia în seminarul lui Gamaliel, ci în propria lui cunoaştere a DOMNULUI.
Viaţa veşnică înseamnă să-L cunoşti în mod personal pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos (Ioan 17:3). Poate că noi am defini viaţa veşnică drept trăirea eternă în rai. Dar nu aşa a definit-o Isus. Viaţa veşnică nu are nimic de-a face cu mersul în rai sau cu scăparea de iad. Are de-a face cu cunoaşterea DOMNULUI. Să-L cunosc pe Dumnezeu îndeaproape şi personal a fost pasiunea vieţii mele şi povara inimii mele. Ştiu că slujirea mea poate avea autoritate Divină numai în măsura în care eu însumi Îl cunosc pe Dumnezeu în mod personal. Şi de aceea, în toate bisericile noastre, am căutat să-i conduc pe oameni la cunoaşterea lui Dumnezeu Însuşi.
Astăzi există mai multă cunoaştere Biblică decât oricând altcândva în istorie. Timp de aproape 1500 de ani după ziua de Rusalii, nu au fost accesibile nicăieri Biblii tipărite. Numai în ultimele două secole Bibliile au devenit atât de abundent accesibile. Astăzi avem foarte multe versiuni şi concordanţe şi îndrumătoare de studiu. Dar credeţi oare că toată această cunoaştere sporită a produs creştini mai sfinţi? Nu. Dacă doar cunoaşterea Bibliei ar putea produce sfinţenie, atunci ar trebui să-i avem pe cei mai evlavioşi oameni din istorie trăind în zilele noastre. Dar nu-i avem. Satan însuşi ar fi fost sfânt dacă numai cunoaşterea Bibliei ar fi putut produce sfinţenie căci nimeni nu cunoaşte Biblia atât de bine cât o cunoaşte el. Avem atât de multe seminarii în zilele noastre în care Biblia este predată miilor de studenţi. Dar se găsesc oare cei mai evlavioşi oameni din lume în acele seminarii? Nu. Astăzi, mulţi absolvenţi de seminar sunt mai răi decât păgânii.
În urmă cu câţiva ani, am întâlnit un absolvent al unuia dintre seminariile evanghelice de top din India, el însuşi fiind şef de promoţie. Mi-a spus că, după trei ani în acel seminar, starea lui spirituală era mai rea decât atunci când intrase la seminar. Ce îl învăţase atunci acel seminar? Îl învăţase lucruri despre Biblie şi despre creştinism. Satan însuşi ar fi putut absolvi un asemenea seminar ca şef de promoţie.
Ce i-a folosit acelui tânăr să înveţe Hermeneutica, ce au spus marii critici şi semnificaţia radăcinilor greceşti ale cuvintelor, dacă el nu biruise mânia, amărăciunea, gândurile desfrânate şi iubirea de bani? Cu certificatul tocmai obţinut el ar fi devenit curând pastorul unei biserici. Dar ce i-ar fi învăţat el pe oamenii din biserica lui ale căror probleme acute ar fi fost morale şi nu teologice? Nu ar fi fost în stare să-i ajute deloc, în niciuna din situaţiile lor. Iată cum este distrusă lucrarea lui Dumnezeu din toată lumea.
Numai dacă tu însuţi Îl cunoşti pe Dumnezeu vei fi capabil să-ţi conduci turma să-L cunoască la rândul ei. Dacă ai biruinţă asupra păcatului în propria ta viaţă vei fi capabil să-ţi conduci de asemenea şi turma la biruinţa asupra păcatului. Atunci şi ei vor fi echipaţi să meragă să-L slujească pe DOMNUL cu autoritate şi putere. Crezi că diavolul este impresionat de cunoaşterea Biblică sau de diplomele cuiva? Nicidecum. Satan se teme numai de bărbaţii sfinţi, smeriţi respectiv de femeile sfinte, smerite care-L cunosc pe Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne conducem fraţii mai tineri şi surorile mai tinere să-L cunoască pe Dumnezeu.
Traducerea în limba română: Maria Magdalena
https://romanian.cfcindia.com/wftw/the-difference-between-knowing-god-and-knowing-the-bible-4
49- Îl cunoști pe Dumnezeu sau doar ai auzit de El? deHeather Crawford
Dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, El poate părea distant și indiferent, sau chiar mânios și pretențios. Dar când începi să-L cunoști, vei experimenta că El are interes personal în tine – atât în încercările și biruințele zilei obișnuite. Este posibil să începi să-L cunoști pe Dumnezeu personal și să înveți să-I înțelegi gândurile și căile!
Am citit azi că în 2025, populația lumii va depăși 8 miliarde. E un număr impresionant! Încerc să mă imaginez într-o mulțime cu atâția oameni; bărbați, femei și copii de toate vârstele și cu toate tipurile de modă, culturi, religii și limbi.
Câți dintre acești 8 miliarde de oameni acordă mai mult de un gând Celui care i-a pus aici pe pământ?
Cine este Dumnezeu?
Atunci gândurile mele se îndreaptă către Creator, Dumnezeu, care singur ne-a format pe fiecare dintre noi. Mă întreb câți dintre acești 8 miliarde acordă mai mult de un gând trecător Celui care ne-a pus aici pe pământ? Cei mai mulți cred în existența unei puteri mai înalte și practică un fel de religie, dar este posibil să ai mai multă cunoștinț și credință că există undeva un creator care mi-a dat viață? Este posibil să-L cunoști pe Dumnezeu personal – să înveți să-I înțelegi gândurile și căile?
Pentru tine care doar ai auzit de Dumnezeu, El poate părea o ființă îndepărtată, indiferentă care nu acordă multă atenție vieții noastre de pe pământ, cu atât mai puțin vieții tale personale. Sau poate ți-L imaginezi ca un Dumnezeu mânios și pretențios care nu este niciodată mulțumit cu ființele umane pe care le-a creat.
Dar cei care apucă să-L cunoască pe Dumnezeu… primesc și tot ajutorul și puterea de care au nevoie pentru a face voia Creatorului lor.
Dar cei care apucă să-L cunoască pe Dumnezeu intim, experimentează că El are interes personal în ei. Ei experimentează prezența Lui, atât în ispitele cât și în biruințele din ziua obișnuită. Ei învață să privească situațiile zilnice prin ochii Lui și să simtă grija Lui pentru ei, chiar și în timpuri dificile. În părtășie cu Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu, ei află care este voia Lui în fiecare dintre aceste situații și alegeri la care sunt supuși. Și în această relație profundă cu Creatorul lor, ei primesc și tot ajutorul și puterea de care au nevoie pentru a face voia Creatorului lor. (Evrei 8:10-11)
Dacă nu-L pot vedea pe Dumnezeu, cum Îl pot atunci cunoaște?
Mai întâi de toate, trebuie să vreau să-L cunosc pe Dumnezeu.
Johan O. Smith, fondatorul Bisericii Creștine Brunstad, l-a încurajat o dată pe fratele său Aksel să petreacă timp cu Dumnezeu, „pentru că devii ca cel cu care petreci timpul.” Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru om, iar când citești și primești lumină prin Duhul Sfânt, înveți să-L cunoști pe Dumnezeu și căile Lui.
…devii ca cel cu care îți petreci timpul
Realizez că în puterea mea proprie, nu pot face voia lui Dumnezeu. În loc să vin cu eterna scuză „sunt doar un om”, trebuie să mă întorc spre Dumnezeu și să cer ajutor de la El. Trebuie să renunț la planurile și ideile mele și să mă întorc spre interior ca să-I ascult vocea Lui plăpândă.
Dacă sunt voitor să mă smeresc și să recunosc că am nevoie de ajutor, atunci Dumnezeu este mai mult decăt binevoitor să mă călăuzească și să mă conducă. Nu înseamnă că viața va fi simplă și fără încercări, dar în timp ce învăț să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine, învăț să văd situațiile așa cum Dumnezeu le vede. Văd cum El vrea să reacționez; văd cum El vrea să mă schimbe și să mă transforme prin aceste încercări și să-mi dea natură Dumnezeiască. (2 Petru 1:2-4) Încep să-L cunosc pe Dumnezeu devenind tot mai mult ca El!
Pedeapsa plină de dragoste a lui Dumnezeu
Dumnezeu ne permite să-L cunoaștem pe El și căile Lui prin pedeapsa lui care este plină de dragoste. Este scris că Domnul pedepsește pe orice fiu pe care-l iubește. (Evrei 12:6). Nu te simți bine când auzi acea voce din interior care îți amintește de ceva ce nu ai făcut conform voii lui Dumnezeu. Poate din neatenție am dat un răspuns mânios cuiva, iar, mai târziu, Dumnezeu prin Duhul Sfânt mi-a arătat cum am greșit și cum ar fi trebuit să fi făcut diferit.
…Un Dumnezeu Atotputernic este mereu acolo ca să-i întărească și să-i călăuzească la bucurie, pace și neprihănire, indiferent de ce apare în drumul lor
Dacă Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu și căile Lui, atnci văd că pedeapsa este bună pentru mine. Acceptând pedeapsa și acționând după ea, dreptatea proprie este distrusă și devin dependent de călăuzirea și ajutorul Duhului Sfânt în viața mea. Pedeapsa aduce „roada dătătoare de pace a neprihănirii celor ce au trecut prin şcoala ei.”
Cunoaște-L pe Dumnezeu!
De ce, atunci, din toate aceste miliarde de oameni, sunt atât de puțini care chiar au interes să-L cunoască pe Dumnezeu? Motivul este că toți cei care vor să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat trebuie să predea toate gândurile și ideile lor despre cum viața lor ar trebui să fie. Ei trebuie să aibă un interes viu de a căuta lucrurile din natura lor care nu sunt în armonie cu El și trebuie să sufere în fire (să spună „nu” naturii lor păcătoase, luându-și crucea în fiecare zi) pentru a birui. Dar în schimb, lor li se permite să-L cunoască pe Creator ca pe un Tată iubitor și un Dumnezeu Atotputernic care mereu este acolo să-i întărească și să-i conducă la bucurie, pace și neprihănire, indiferent de ce apare în drumul lor.
Aceasta este viața cea mai împlinitoare pe care o poate trăi o persoană.
https://www.google.com/search?q=CUM+S%C4%82-L+CUNOSC+PE+DUMNEZEU%3F&oq=CUM+S%C4%82-L+CUNOSC+PE+DUMNEZEU%3F&aqs=chrome..69i57.1930j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF-8
48 – CUM SĂ-L CUNOSC PE DUMNEZEU?
Dumnezeu dă pace când în jur e frică, îngrijorare, criză economică și coronavirus.
Cum să găsești pace în prag de criză mondială
În lumea în care trăim există o mulțime de motive de îngrijorare.
Frontierele sunt închise, rafturile din magazine se golesc, școlile, grădinițele, universitățile sunt închise. Pe mulți îi frământă întrebarea cum vor achita pentru apartament, mâncare și viață. Cum asta le va influența familia?
Astăzi ne confruntăm cu o pandemie. Pe măsură ce coronavirusul se răspândește în lumea întreagă, se interzic deplasările, se anulează evenimentele, se introduce carantină și se limitează contactele personale ale oamenilor. Pot merge la serviciu? La lecții? Cum să mă protejez pe mine și familia mea de boală?
Situațiile de acest fel – fie pandemia COVID-19, fie criza economică sau orice altceva – pot deveni un motiv de frică și îngrijorare. Această frică și îngrijorare ne pot face să cădem în una din cele două extreme. Prima extremă – fatalismul. Dăm mâinile în jos și spunem: „Fie ce-o fi. Când se va întâmpla, atunci și mă voi gândi, dar acum îmi voi continua viața și nu-mi voi face griji cu privire la modul în care aceste evenimente ar putea să afecteze viața mea și a celor din jur.”
Cealaltă extremă – controlul. Suntem paralizați de îngrijorare și ne consumăm toate eforturile, intelectuale și fizice, pentru analiza celui mai rău scenariu posibil. Respectiv, întrucât nu ne putem controla destinul, noi încercăm să controlăm tot ce putem, și chiar și ceea ce nu putem.
Cum să menții echilibrul între fatalism și control? Cum în timpul acestei crize globale să găsești pace și speranță în loc de frică și îngrijorare?
Viziunea voastră asupra vieții și morții vă determină reacția la ceea ce se întâmplă acum.
Modul în care vă descurcați cu frica și îngrijorarea depinde mult de ceea ce credeți despre viață și moarte.
Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci există motive de frică. La fiecare colț, de fiecare dată când trecem strada sau când dăm mâna cu cineva, ne poate aștepta sfârșitul. Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci fiecare secundă e importantă și trebuie ocolit orice pericol.
Biblia ne învață altceva. Din Biblie aflăm că viața noastră nu este doar o frântură scurtă, care azi este, iar mâine nu va fi. Biblia spune că omul a fost creat pentru veșnicie. Citim că Dumnezeu i-a creat pe oameni după chipul Său cu scopul ca să-L cunoaștem și să experimentăm dragostea Lui față de noi.
Din Biblie aflăm, de asemenea, că chiar dacă trupurile noastre au fost create pentru o perioadă scurtă de timp, sufletele noastre vor continua să trăiască pentru veșnicie. Aflăm că deciziile pe care le luăm în această viață sunt importante, că veșnicia este reală și că viața are consecințe.
Imaginea veșniciei descrisă în Biblie are două rezultate diferite. Primul constă în faptul că destinul și viitorul nostru depind de ceea ce facem. Oare am trăit o viață destul de bună? Oare am făcut destule fapte bune? Oare a corespuns viața noastră standardelor? Răspunsul la aceste întrebări va fi întotdeauna negativ. Pentru că singurul standard este însăși sfințenia lui Dumnezeu, adică desăvârșirea. Noi toți, indiferent de faptul cât de bine trăim, nu corespundem standardului de sfințenie desăvârșită al lui Dumnezeu. Și rezultatul acestor defecte, pe care Biblia le numește păcat, este moartea: moartea fizică în viața aceasta și despărțirea de Dumnezeu pentru totdeauna în veșnicie.
Iată de ce a venit Isus. Desăvârșitul Fiu al lui Dumnezeu a luat asupra Sa pedeapsa pentru defectele noastre, ca noi să putem căpăta iertare și experimenta dragostea lui Dumnezeu. În acest caz rezultatul este viața, libertatea și pacea, care vin odată cu conștientizarea faptului că Isus a plătit pentru consecințele păcatului nostru. Acum viitorul nostru este în siguranță, și nu doar pentru această scurtă viață fizică, dar și pentru întreaga veșnicie.
Înțelegerea faptului că deciziile luate în această viață ne influențează veșnicia nu ne permite să ne abandonăm fatalismului. Încrederea în viitor ne influențează prezentul și ne permite să căpătăm pace în condiții de incertitudine.
Cine, de fapt, ne conduce viața?
Există lucruri pe care le putem controla și lucruri pe care nu le putem controla.
Vă puteți spăla pe mâini și utiliza cele mai eficiente metode de evitare a contactului cu oamenii. Puteți întreprinde măsuri pentru a vă proteja pe dvs. și pe alții. Puteți aduna bani, îi puteți schimba în altă valută străină și îi puteți investi în ceva durabil.
Aceștia sunt niște pași foarte importanți și necesari. E ceea ce putem și ce trebuie să facem.
Dar nu puteți controla ceea ce s-a întâmplat deja. Nu puteți controla contactele pe care deja le-ați avut cu oamenii și nici ceea cu ce deja v-ați confruntat, ce deja s-a întâmplat. Vă puteți controla acțiunile voastre, dar nu și pe cele ale oamenilor din jur. Cu siguranță, nu puteți controla prețurile la combustibil, cursul valutar sau trecerea frontierelor de către oameni bolnavi.
Sunt atâtea lucruri pe care nu le putem controla.
Dar nu există nimic ce nu ar fi în controlul lui Dumnezeu.
Asta nu înseamnă că nu o să vă îmbolnăviți și nu o să contactați coronavirusul. Asta nu înseamnă că leul va crește așa cum vă doriți.
Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca Unul căruia nu Îi sunt indiferente detaliile vieții noastre. Ea Îl descrie pe Dumnezeu ca cunoscându-ne personal, îngrijindu-Se de noi și controlând absolut totul. Noi trăim într-o lume distrusă de păcat și, cu regret, consecințele păcatului rămân. Acceptarea iertării prin Isus ne dă încredere în viitor. Iar puterea Sa, pe care o experimentăm, și pacea lui Dumnezeu, care ține toate lucrurile în control, ne dau încredere în prezent, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.
Odată lumea noastră va deveni cu totul altfel
Dar Dumnezeu nu dorește ca noi să continuăm să trăim într-o lume distrusă. Acesta poate fi prezentul nostru, dar nu și viitorul nostru. Dumnezeu ne promite că în veșnicie ne așteaptă ceva mult mai bun.
Lume fără boli. Loc al siguranței și al stabilității. Pierderile și întristarea nu ne vor mai ajunge. Moartea nu va mai domni. Și Dumnezeu, pe care L-am cunoscut, ne va șterge orice lacrimă.
Aceasta este posibil doar dacă Isus cu adevărat a biruit moartea, murind și înviind. Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci există motive de frică. Dar dacă Biblia este veridică, atunci există o speranță, care trece dincolo de viața aceasta scurtă. Și dacă am primit iertarea dată de Isus, atunci putem privi cu pace și bucurie spre viitor, în pofida circumstanțelor actuale.
Această lume nu a fost creată pentru boli, moarte, tristețe și instabilitate. Noi am fost creați pentru veșnicie și speranță. Și prin Isus noi le putem câștiga.
sursă: newliferussia.ru
47 -Cărările vechi sunt cele pe care ai fost odată şi pe care le-ai abandonat… Vladimir Pustan
„Aşa vorbeşte Domnul? Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihna pentru sufletele voastre! Dar ei au răspuns: Nu vrem să umblăm pe ele!” Ieremia 6:16
Cărările vechi sunt cele pe care ai fost odată şi pe care le-ai abandonat. Mulţi nu le-au avut niciodată şi ei n-au la ce să se întoarcă. Pe cărările vechi o să vă regăsiţi şi alte lucruri părăsite: dragostea dintâi, pasiunea, jertfa, iar reîntâlnirea va fi frumoasă.
https://rodiagnusdei.wordpress.com/2014/06/11/cararile-vechi-sunt-cele-pe-care-ai-fost-odata-si-pe-care-le-ai-abandonat/
46 – Cum reuşeşti să te laşi de păcat- 1 Petru 4.1-2, de James Butler Stoney
© SoundWords, Online
Versete călăuzitoare: 1 Petru 4.1,2
1 Petru 4.1,2: Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
Cuprins
Ce este păcat?
Delimitarea între păcat şi nevoile naturale
Nimic bun în carne
Să ţii carnea în moarte
Păcate făcute inconştient
Să trăieşti în Duhul
Poftele
Ce înseamnă suferinţe în carne?
Felurile de comportare ale cărnii (firii pământeşti)
Gândurile rele
Ce este păcat?
Înainte să putem trata corect subiectul referitor la odihna faţă de păcat, trebuie mai întâi să înţelegem ce este păcat. Păcat este fărădelege. Păcat este acţiunea sau intenţia de a acţiona după voia mea proprie. „Pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului.” Păcatul a pătruns când Eva, contrar cuvântului lui Dumnezeu, a acţionat în concordanţă cu părerea şi voinţa ei proprie. Nu a fost aşa, că ea ar fi făcut ceva josnic din punct de vedere moral; şi aceasta nu diminuează cu nimic faptul că a fost un păcat, căci acţiunea Evei contribuia foarte mult la avantajul ei propriu şi o va înălţa în rangul în creaţie. Este important să se vadă că păcatul nu se limitează la aspectul imoral sau la ceva josnic. Este foarte simplu ceva contrar voii lui Dumnezeu, şi s-ar putea să fie păcate grave care din punctul de vedere omenesc par plăcute şi avantajoase. Saul din Tars a trăit cu conştiinţa foarte bună şi era fără cusur în ceea ce priveşte dreptatea care se primeşte prin Lege, şi cu toate acestea el era cel mai mare păcătos, căci cu tot prestigiul lui moral era contrar lui Dumnezeu în ce priveşte voinţa şi fapta.
Un gând prostesc este păcat. Ce nu este din credinţă, este păcat. Cu un cuvânt: „Fiindcă gândirea firii păcătoase [cărnii] este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate”; „Nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea”; „Gândirea cărnii este moarte”; „Cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu.” Deoarece în carne [firea pământească] nu este nimic care să fie bun, dacă i se permite să gândească sau să acţioneze, deja păcatul este prezent. De aceea este tot una, dacă este comportarea cea mai nobilă sau cea mai dăunătoare, ea este simplu independenţă de Dumnezeu şi în fond este o preferare a drumului propriu faţă de calea lui Dumnezeu. Şi realmente, deoarece nu poate exista decât o singură cale corectă, este clar că este păcat, dacă firea pământească [carnea] acţionează sau gândeşte pentru sine.
Delimitarea între păcat şi nevoile naturale
Desigur noi trebuie să diferenţiem între revendicările corpului cum ar fi foamea, frigul, etc. aşa cum Creatorul l-a creat pe om, şi dorinţele cărnii şi ale duhului, care sunt născociri ale omului. Dumnezeu a creat pe om sincer, dar el a căutat multe şiretlicuri. Când voinţa omului urmăreşte vreo idee de felul acesta, aceasta este păcat; căci cu toate că în sine însuşi ea poate să nu fie rea, totuşi faptul că ea este căutată sau savurată independent de Dumnezeu face din ea un păcat.
Nimic bun în carne
Dacă deci vedem că în carne de la cap până la picioare nu este nimic bun, cum vom putea noi atunci reuşi să renunţăm la păcat? Este evident că din carne nimic bun nu poate rezulta, căci în ea nu este nimic bun. Izvorul este stricat şi astfel singura cale de a curma cu păcatul, respectiv de a renunţa la el, este ca noi să supunem morţii păcatul în carne, aceasta înseamnă să lăsăm să devină realitate ceea ce în Scriptură este numit „mort faţă de păcat”. Punctul, la care eu trebuie să ajung mai întâi, este acela, că în carnea mea nu este nimic bun şi dacă ceva bun trebuie să vină din mine – ceva, care este plăcut lui Dumnezeu –, atunci acesta trebuie să vină din afara cărnii, şi anume de la Duhul lui Dumnezeu. Trupul cu o voinţă [proprie, independentă] în el, acesta este carnea; trupul fără o voinţă [proprie, independentă] în el, acesta este slujitorul lui Hristos.
Să ţii carnea în moarte
Cu ajutorul harului eu am primit prin Hristos iertarea păcatelor mele. Dar carnea ca principiu al păcatului este încă în mine, dar în unul căruia i s-a iertat. Primit în Hristos, cu o natură şi o viaţă nouă în El şi ca templu al Duhului Sfânt eu nu pot savura poziţia mea nouă, dacă nu renunţ la păcat. „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri”, şi cu toate acestea nu mă comport potrivit cu starea în care m-a aşezat harul, dacă nu sunt mort faţă de păcat. Mărimea harului Său mi-a fost arătată, pentru ca să nu păcătuiesc, aşa cum spune Ioan. „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi.” Nu este suficient pentru mine că eu doresc după sfinţirea adevărată sau ştiu că am o natură divină. Eu trebuie să ţin carnea în moarte. Eu trebuie să mă înarmez cu „acelaşi fel de gândire” – acesta este moartea –, „căci cel care a suferit în trup, a sfârşit-o cu păcatul” (1 Petru 4).
Nu este nici o cale pentru îmbunătăţirea cărnii, ea trebuie ţinută în moarte. Eu trebuie să învăţ în primul rând, că eu am fost răstignit cu Hristos. Ca să zicem aşa Dumnezeu a terminat prin judecată la cruce cu omul vechi, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui. De aceea eu sunt mort înaintea lui Dumnezeu. „Voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.3), dar eu sunt viu în Hristos, legea Duhului m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Cu toate acestea carnea este în mine şi ea pofteşte împotriva Duhului, şi cu toate acestea Duhul triumfă. Dacă umblu în Duhul, nu voi împlini poftele cărnii. Poftele sunt prezente, dar lor nu le este permis să se manifeste. Dacă ele n-ar fi prezente nu ar fi nici o luptă a poftelor şi nici un succes al Duhului. Cum ar putea fi succes, dacă nu ar fi adversar? Eu am fost acum aşezat în libertate – nu, eu sunt chemat să acţionez ca om liber –, să tratez carnea mea ca pe ceva faţă de care nu sunt dator. Şi nu numai aceasta, ci dacă eu trăiesc potrivit cărnii, eu voi muri, dar dacă prin Duhul omor acţiunile trupului, voi trăi.
Păcate făcute inconştient
Deci primul motiv pentru problema mare a multora este necunoaşterea cu privire la ce este păcat. Ei nu ştiu aceasta, şi astfel ei nu sunt în stare să-l recunoască [în viaţa lor], căci conştiinţa nu poate să se simtă afectată, dacă nu este nici o simţire cu privire la lipsa de sfinţenie. Cu toate acestea pot lua naştere pagube pentru suflet, cu toate că momentan el nu este conştient de motivul pentru aceste pagube. Citim: „Când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de cadavrul unei fiare sălbatice necurate …, el este totuşi necurat şi vinovat” (Leviticul 5.2).
Noi venim în contact cu unele lucruri necurate, şi cu toate că aceasta întristează pe Duhul Sfânt din noi, nu este nici o durere pentru conştiinţa noastră, deoarece noi nu avem nici o lumină în privinţa lor, şi astfel rămâne îndrăzneala noastră înaintea lui Dumnezeu, inima noastră nu ne condamnă (vezi 1 Ioan 3.20,21). Cineva poate suferi de un mare egoism sau să aibă contacte multe cu o persoană „moartă” şi el nu este conştient de aceasta. Dacă ar fi conştient şi cu toate acestea nu condamnă egoismul lui şi nu renunţă la el, aceasta ar însemna o conştiinţă rea şi orice părtăşie va fi întreruptă. Sunt numai păcate conştiente, de care conştiinţa poate lua act, dar ele sunt pagubele inconştiente ale sufletului, şi cu cât eşti mai spiritual cu atât eşti mai vigilent, ca să nu vii în contact cu păcatul.
Să trăieşti în Duhul
Aptitudinea de a vedea ce este păcatul este în funcţie de felul cum eu trăiesc în Duhul, şi la fel cunosc şi opusul. Cât de des s-a constat mai târziu că ceva era păcat, despre care atunci nu se ştia nimic.
Doi paşi importanţi
Primul pas spre adevărata cunoaştere este să te deteşti singur ca fiind total stricat şi incapabil să faci sau să cauţi ceva bun potrivit cu Dumnezeu.
Al doilea pas este apoi, atunci când am descoperit un păcat, să renunţ la el, suferind în carne.
Poftele
Pentru a clarifica puţin mai bine căile false pe care noi încercăm deseori să renunţăm la păcat, voi numi unele păcate speciale. Sunt două grupe de păcate: una, poftele, care trebuie omorâte, cealaltă, felul de comportare, la care trebuie să renunţăm. Lăcomia de exemplu este o poftă, şi anume este păcatul cel mai obişnuit şi deseori cel mai mult scuzat. O dorinţă necontrolată de a obţine ceva este slujire la idoli. Dacă un suflet este în această stare, a primit pofta, şi este păcat, cu toate că probabil dorinţa nici nu a fost împlinită sau a ajuns să fie exercitată.
Deci felul de a se lăsa de ele nu constă numai în a te ruga, chiar dacă o faci cu cea mai mare hotărâre, ca pofta să fie înlăturată. De asemenea nu este suficient să eviţi lucrurile sau situaţia care hrănesc pofta. Cu toate că noi nu putem aduce o astfel de problemă suficient de clar înaintea Domnului şi nu putem evita cu suficientă băgare de seamă orice loc şi orice împrejurare unde pofta este excitată – totuşi aceasta se poate perpetua de la an la an, fără să se renunţe cu adevărat la ea. Dimpotrivă, s-ar putea ca tocmai aceste exerciţii, cu toate că ele sunt destul de reale, ne dau măsura de eliberare, care linişteşte pentru moment conştiinţa, dar cu siguranţă va urma o poftă mult mai profundă. Nu este o renunţare la păcat. De asemenea nu este nicio biruinţă asupra păcatului numai prin credinţă. Dacă ar fi aşa, atunci în mine nu ar fi, aşa cum este îndreptăţirea prin credinţă, nici o experienţă a vieţii prin Duhul, nici o purtare cu noi, în trupul nostru, a omorârii lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru (2 Corinteni 4.10).
Păcatul trebuie declarat ca fiind o chestiune care nu poate fi permisă. Existenţa rădăcinilor lui, carnea, nu trebuie nici tolerată nici unanim recunoscută. Astfel ea nu este numai un păcat special, pe care îl resping, ci insist ca acest teren de cultură al tuturor păcatelor, carnea, trebuie să fie mort, aşa cum ea este moartă înaintea lui Dumnezeu cu privire la mine. Trebuie să fie suferinţe în carne, căci altfel nu va fi renunţare la păcat.
Ce înseamnă suferinţe în carne?
Dacă văd fructe şi mi se trezeşte pofta, dacă constat că aş putea lua din ele fără să fiu descoperit, atunci am păcătuit, chiar dacă nu am luat din ele; pofta a luat naştere. Dar dacă eu am un simţământ de durere în loc de satisfacţie, de îndată ce văd ce aş putea face, atunci eu sufăr în carne: am permis păcatului care este în ea.
Un lucru este de la sine clar: noi vom avea simţământul pentru întunericul sau păcătoşenia unei pofte numai atunci când am văzut ceva din contrastul mare faţă de natura desăvârşită care era în Hristos. [Aceasta înseamnă: dacă nu văd cât de sfânt este Hristos, nu va fi nici o îngrozire cu privire la păcătoşenia faptei mele sau a gândurilor mele. Însă cu cât mă preocup mai mult cu Hristos şi fiinţa Lui, cu atât mai mult îmi dau seama de starea mea de păcătoşenie şi cu atât mai mult mă îngrozesc de mine însumi. – remarca redacţiei] Natura Lui sfântă nu s-a lăsat sedusă nici măcar de oferta cea mai ademenitoare, la care El ca Om nu avea nici un drept; şi noi ştim că El Însuşi, cele la care El avea dreptul nu a vrut să le primească de la cineva, decât numai de la Dumnezeu, singurul care este bun. [Ce ispită mai mare, mai tentantă ar putea fi pentru un om, decât să i se ofere toate împărăţiile lumii? Mai mult nu se poate imagina. Însă această ispită nu a putut să atragă natura Domnului spre rău. Ce este „lucrul cel mai mic”? O bucată de pâine. Nici măcar aceasta nu era o ispitire la rău pentru Domnul, căci El a vrut chiar şi aceasta s-o primească numai de la Dumnezeu (vezi Luca 4). – remarca redacţiei.]
Felurile de comportare ale cărnii (firii pământeşti)
Urmează felurile de comportare ale cărnii. Nu este suficient să le condamnăm, atunci când ele se ridică, ci ele trebuie respinse, şi nu să le îmbunătăţim, pentru ca astfel în locul lor să se vadă harul lui Hristos.
Gândurile rele
În încheiere ceva referitor la gânduri, care fără îndoială sunt cele mai chinuitoare şi mai contagioase, deoarece ele sunt începutul oricărui rău. Căci orice ispită începe cu un gând. Dacă lui satan îi reuşeşte să ne atragă atenţia pentru propunerea lui, atunci terenul este pregătit pentru el ca să ne ajute să facem o acţiune rea. De aceea pofta trebuie mai întâi să se nască, înainte ca ea să devină păcat. Gândul loveşte ca un fulger, dar dacă noi am suferit în carne îl vom alunga, aşa cum alungăm o viespe. Dar dacă mă preocup cu gândul, atunci este păcat. Legăturile, cărţile, istorisirile şi împrejurările sunt înclinate să ofere duhului nostru gânduri specifice lor. De aceea este necesar să fim veghetori cu privire la toate aceste lucruri, căci nu are nici un rost să se spună, carnea trebuie ţinută în moarte, în timp ce noi îi slujim în felul acesta.
Tradus de la: Wie man es schafft von der Sünde zu lassen
Titlul original: „How to ceace from Sin“
din Ministry by James Butler Stoney, New Series, vol. 10, pag. 221–225.
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/1-petru-4-t86966.html?Languages=RO
45 – Semne in lumea social-stiintifica
Dan. 12:4 – Tu insa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea pana la vremea sfarsitului. Atunci multi o vor citi, si cunostinta va creste.
Iac. 5:1-4 – Ascultati acum voi, bogatilor! Plangeti si tanguiti-va, din pricina nenorocirilor care au sa vina peste voi. Bogatiile voastre au putrezit, si hainele voastre sunt roase de molii. Aurul si argintul vostru au ruginit; si rugina lor va fi o dovada impotriva voastra: ca focul are sa va manance carnea! V-ati strans comori in zilele din urma! Iata ca plata lucratorilor care v-au secerat campiile, si pe care le-ati oprit-o prin inselaciune, striga! Si strigatele seceratorilor au ajuns la urechile Domnului ostirilor.
Cartea lui Daniel sigilata Cuvintele si cartea despre care este vorba aici se refera la lucrurile care au fost descoperite lui Daniel in aceasta profetie. Aceste lucruri urmau sa fie ascunse si pecetluite pana la vremea sfarsitului, adica ele nu urmau sa fie intelese pana in acel timp. Timpului sfarsitului a inceput in 1798. Daca pana in acel timp cartea urma sa fie inchisa si sigilata, concluzia logica este ca in acel timp sau din acel punct cartea urma sa fie desigilata. Oamenii vor fi in stare s-o inteleaga si-si vor indrepta in mod deosebit atentia catre aceasta parte a cuvantului inspirat.
In ultima discutie dintre Gabriel si Daniel, ingerul i-a sugerat profetului ca semnificatia viziunii primite avea cea mai mare relevanta in asociere cu vremea sfarsitului. In Daniel 12,4, ingerul Gabriel mai oferea un indiciu al vremii sfarsitului: ”…atunci cunostinta va creste.” Daniel ne reaminteste ca aproape de sfarsitul timpului vom vedea oameni calatorind oriunde. Cresterea cunostintei in secolul al 20-lea este mai mare decat cunostinta din toate secolele precedente ale istoriei lumii. Numai era atomica ar fi de ajuns sa arate implinirea cuvintelor profetului. Dumnezeu a pregatit calea pentru a raspandi Evanghelia in toata lumea. Revolutiile industriale din ultimul secol au creat acele conditii dintre munca si capital care implinesc la litera profetia lui Iacov.
Aceasta previziune se refera la trei dimensiuni concrete ale ideii de cunostinta. Este vorba de cunostinta stiintifica (descoperiri si inventii la sfarsitul secolului XVIII: 1798 – iluminarea cu gaz; 1807 – vaporul; 1825 – calea ferată; 1837 – telegraful; 1839 – fotografia; 1846 – maşina de cusut; 1868 – maşina de scris; 1876 – telefonul; 1879 – căi ferate electrice; 1883 – motorul pe benzină; 1892 – automobilul; 1895 – razele X; 1903 – aeroplanul; etc.); cunostinta biblica (prin intermediul Societăţilor Biblice şi de Misiune care au luat fiinţă începând cu 1800, Scriptura a fost răspândită în lumea întreagă. Până la această dată, în lume nu existau mai mult de patru milioane de copii, însă la vremea sfârşitului, între 1800-1900, într-un timp record, peste un miliard de copii au fost răspândite); cunostinta profetica (este vorba de o creştere a înţelegerii profeţiilor lui Daniel, înţelegere care multă vreme a fost limitată. Aşa că după 1800, mulţi s-au orientat spre aceste profeţii, ca reper pentru viitorul apropiat si aceasta a condus la redesteptari religioase spectaculoase).
Cresterea cunostintei Aceasta trebuie sa se refere sau la cresterea cunostintei in general, la dezvoltarea arterelor si stiintelor sau la cresterea cunostintei fata de lucrurile descoperite lui Daniel, care au fost ascunse si sigilate pana la vremea sfarsitului. Aici, din nou oricare din aceste aplicatii isi gasesc implinirea cea mai completa. Priviti la minunatele realizari ale mintii omenesti, rivalizand cu cele mai fanteziste vise ale vrajitorilor care au fost realizate in ultima suta de ani. In acest timp a avut loc o mare inaintare in toate cunostintele stiintifice, un mai mare progres in privinta inlesnirilor si comoditatii, in tranzactiile rapide de afaceri intre oameni in circulatia ideilor si cuvintelor dintr-un loc in altul si chiar de pe un continent pe altul, decat a fost facut in 300 de ani anteriori.
Masini de strans recolta
Comparati metodele de strangere a recoltei din zilele noastre cu vechile metode manuale in zilele bunicilor nostri. Astazi o singura masina secera si strange, treiera si pune in saci cereale pentru a fi transportate la piata.
Vase de razboi moderne si mijloace de razboi mecanizate
In razboiul modern se folosesc vase de razboi blindate, submarine si avioane de lupta si bombardament nevisate macar la mijlocul secolului trecut. Tancurile si autocamioanele, tunurile motorizate si alte echipamente inlocuiesc animalele si berbecii de lupta din timpurile vechi.
Caile ferate
Prima locomotiva americana a fost fabricata in turnatoria West Point, New York si a intrat in functiune in1830. Inprezent imbunatatirile aduse au facut posibila deplasarea trenurilor cu viteze mai mari de 100 mile/ora.
Vapoare cu aburi
Dupa mai putin de 100 de ani de la introducerea vapoarelor cu aburi, cele mai mari nave de pasageri pot traversa Atlanticul in 4 zile si sa asigure tot confortul din cele mai luxoase hoteluri.
Televiziunea
Apoi a aparut ca o minune in 1896 – radioul. In 1921 aceasta descoperire s-a dezvoltat prin introducerea emisiunilor radiodifuzate. Acum televiziunea – transmisia fara fir a imaginilor si a sunetelor, transmiterea pe calea undelor a imaginilor in miscare este o realitate obisnuita in casa.
Automobilul
Cu numai cativa ani inainte automobilul era necunoscut. Acum intreaga populatie a SUA poate conduce la un moment dat, iar automobilele de cursa pot realiza viteze de mai mult de 300 de mile/ora. Autobuze uriase strabat continentele iar in marile orase autobuze cu doua etaje au inlocuit in cea mai mare parte vehiculele electrice.
Masina de scris
Primul model de masina de scris a fost scos pe piata in 1874. Acum masini rapide si silentioase pentru birou si portabile sunt adaptate fiecarui tip de scriere si de diagrama, devenind o componenta indispensabila pentru problemele de afaceri si pentru echipamentul de birou, pretutindeni.
Mijloace moderne de tiparit
Ce contrast intre presa manuala de tiparit a lui Benjamin Franklin si masina rotativa de mare viteza pentru tiparit capabila sa tipareasca literele de doua ori mai repede decat frecventa focurilor de mitraliera.
Aparatul de fotografiat
Prima fotografie a unui chip omenesc a fost facuta de profesorul John William Draper din New York in 1840 prin imbunatatirea metodei lui Draguerre, pionierul francez in domeniul fotografiei. Din 1924 prin intermediul unor lentile imbunatatite s-au putut efectua fotografii de la mari distante, pe mari suprafete si de la mari inaltimi din avion. S-au facut fotografii ale unor obiecte imposibil de vazut cu ochiul prin intermediul razelor X si a razelor infrarosii. Fotografia color a cunoscut un mare progres. Incepand din 1895 cinematograful a exercitat o puternica influenta in vietile a milioane de oameni. Cinematograful a fost perfectionat si a devenit destul de ieftin pentru accesul maselor.
Navigatia aeriana
Cucerirea atmosferei de catre om s-a realizat prin avion in 1903. Acesta a fost unul dintre cele mai remarcabile succese ale secolului. S-au infiintat curse regulate pentru pasageri si pentru serviciile postale intre America de Nord si America de Sud si transoceanice ca Europa si Orientul.
Telefonul
Primul patent pentru telefon a fost acordat lui Alexander Graham Bele in 1876. De atunci retelele complicate ale liniilor telefonice s-au raspandit in toate continentele apropiind pe toti oamenii.
Masini de cules litere
Acestea au realizat o revolutie in arta tiparirii. Prima masina mecanica de ales litere a fost patentata in Anglia in 1822 de Dr. William Church. De atunci au fost introduse multe tipuri insa cele mai utilizate sunt cele Linotip inventate de Mergenthaler in 1878 si Monotip inventate de Lanston in 1885.
Teleimprimatorul
Prin combaterea telegrafului cu masina de ales litere este acum posibil ca un operator aflat la o statie centrala sa actioneze prin telegraf o masina de ales litere aflata la orice distanta sau in mai multe locuri cu care este in legatura. Aceasta permite punerea stirilor sub tipar cu rapiditate crescuta de 50 pana la 100%.
Poduri suspendate
Primul pod suspendat de renume din SUA a fost construit in 1855 peste Fluviul Niagara. Podul Golden Gate peste intrarea in golful San Francisco, termina in 1937 cu un cost de 35 milioane de dolari, are cea mai larga deschidere din lume – 4200 de picioare. Realizari asemanatoare in constructia de poduri au fost atinse in toate tarile dezvoltate ale lumii.
In continuare prezentam o lista partiala a progreselor in cunostinta din timpul sfarsitului care a nceput in anul 1718. Iluminatul cu gaz 1798ș penita 1803ș chibriturile 1820; galvanoplastia 1837; masina de cusut 1841; anestezia cu eter si cu cloroform 1846, 1848; cablu transoceanic 1858; tunul Gatling 1861; vasul de razboi Monitor 1862; frane automate cu aer la trenuri 1872; seismograful 1880; turbine cu aburi 1883; razele X 1895; radiumul 1898; telefon transcontinental 1915.
Ce pleiada de minuni create intr-un singur secol! Cat de uimitoare sunt realizarile stiintifice ale zilelor noastre asupra carora isi concentreaza lumina toate aceste descoperiri! Privind din acest punct de vedere noi am ajuns cu adevarat secolul cresterii cunostintelor.
Spre onoarea crestinismului este de remarcat in ce tari si prin cine au fost facute aceste descoperiri care au imbunatatit atat de mult inlesnirile si confortul vietii. Acestea s-au facut in tarile crestine, prin barbati crestini. Acest progress nu s-a realizat in veacurile intunecate care ne-au oferit numai o denaturare a crestinismului sau printer pagani, care in ignoranta lor nu cunosc pe Dumnezeu; nici prin acei (din tarile crestine) care-L tagaduiesc. Intr-adevar acesta este spiritul egalitatii si libertatii individuale intiparit in Evanghelia lui Hristos predicata in toata curatia ei care elibereaza facultatile si madularele oamenilor, chemandu-i sa isi foloseasca in cel mai inalt grad toate capacitatile lor si facand posibil un astfel de veac de gandire si actiune libera in care sa poata fi realizate toate aceste minuni.
Cresterea cunoasterii Bibliei
Dar daca luam in discutie celalalt punct de vedere si ne referim la cresterea cunostintei cu privire la cunoasterea Bibliei noi putem privi la lumina minunata care a stralucit asupra Scripturilor in ultimii 150 de ani. Implinirea profetiei a fost descoperita in lumina istoriei.
Folosirea unui mai bun principiu de interpretare a dus la concluzia incontestabila ca sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Cu adevarat sigiliul a fost luat de pe carte si cunostinta cu privire la ce a descoperit Dumnezeu in Cuvantul Sau a crescut in chip minunat. Noi consideram ca si in aceasta privinta profetia s-a implinit , dar numai intr-un veac cu inlesniri nemaiintalnite ca cel in care traim a putut fi implinita. Faptul ca suntem in timpul sfarsitului este aratat in Apocalipsa 10,1-2 unde ingerul puternic este vazut coborand din cer cu o carte mica deschisa in mana sa. Atunci cartea acestei profetii nu va mai fi mult timp sigilata. Ea urma sa fie deschisa si inteleasa.
Toate aceste semne au culminat in perioada 1840-1844, cu asa numita Marea Miscare Adventa, o redesteptare interconfesionala din America de Nord care avea drept obiectiv, nici mai mult, nici mai putin, chiar intampinarea lui Isus Hristos care ar fi trebuit sa revina pe acest pamant pe data de 22 Octombrie 1844. La data aceea se incheia ultima perioada profetica, consemnata in profetia biblica. Ultimul reper temporal. Dupa aceea ar fi trebuit sa se intample marele eveniment. Ce s-a intamplat in 1844? Sau mai corect, de ce nu s-a intamplat?
Atunci cand vorbim de vremea sfarsitului trebuie sa luam in calcul o particularitate speciala a perioadelor eschatologice. De-a lungul istoriei biblice au existat momente cheie ale unui sfarsit local sau general care servesc drept tipologii pentru ultima vreme a sfarsitului. Chiar Hristos a oferit aceste exemple pentru o mai buna orientare pe terenul profetic al viitorului. In predica Sa de pe Muntele Maslinilor, El face apel la trei exemple: Noe, Lot si ucenicii. Mai concret, asa cum a fost pe vremea potopului, cu ocazia distrugerii Sodomei si Gomorei si cand Ierusalimul a fost ras de pe fata pamantului, tot asa va fi si la sfarsitul timpului. Adica a existat o perioada de timp (7 zile in timpul lui Noe, 1 zi in timpul lui Lot si 4 ani in timpul ucenicilor) inaintea sfarsitului propriu-zis. Acesta perioada se numeste vremea sfarsitului care anticipa momentul sfarsitului. Astfel ca dupa anul 1800 vorbim despre vremea sfarsitului. Insa au trecut de atunci peste 200 de ani iar momentul sfarsitului n-a venit.
Nu cumva acesta perioada este prea lunga pentru a fi identificata ca vreme a sfarsitului? Sau sunt cumva gresite calculele? Ori poate semnele sunt fortat interpretate? Ar putea exista o explicatie care sa nu anuleze toata aceasta structura, ba chiar sa confirme semnele si calculele, in ciuda acestei sincope a vremii?
La 1 Ianuarie 1900, viitorul suna bine. Economia era in plina ascensiune, legile mai drepte, conducatorii mai omenosi, muzica mai buna iar comertul infloritor. Cel putin asa se exprima un tanar senator de Ohio din vremea aceea. Adevarul era ca lumea era destul de optimista pe la 1900. Si asta in mare parte datorita asa numitei pax britanica, instaurata de Anglia imperiala in perioada 1815-1914. Avand suprematia maritima mondiala, abolind sclavia si starpind pirateria, imperiul britanic a reusit sa stapaneasca lumea timp de 100 de ani.
Raspandind peste tot sistemul postal universal, democratia parlamentara, tehnologia si unitatile de masura, Anglia a reusit sa tina in echilibru celelalte puteri regionale in asa fel incat pe la 1900 se putea circula liber peste tot, fara pasaport, China era deschisa misionarilor iar in Rusia era liniste. In ciuda acestui optimism, o doamna de 72 de ani, aflata in vizita in Australia, ii indemna pe credinciosii adventisti sa mearga urgent, peste tot, pentru a vesti Evanghelia. De ce? Nu doar oportunitatile acelui timp invita la aceasta misiune. Mai era ceva. “Curând va fi moarte şi distrugere, criminalitatea va spori şi vor avea loc mişcări primejdioase şi pline de cruzime împotriva bogaţilor care s-au considerat mai presus de cei săraci…(Oamenii) vor perfecţiona cea mai puternică maşină capabilă să rănească şi să omoare…(şi astfel nimeni) să nu se mai simtă în siguranţă în nici un loc.” (7)
Si intr-adevar, dupa 14 ani, izbucnea primul razboi mondial. Apoi revolutia bolsevica, al doilea razboi mondial, cortina de fier, razboiul rece iar restul e istorie…Ocazia fusese ratata. “Dacă după marea dezamăgire din 1844, adventiştii ar fi rămas statornici în credinţa lor şi ar fi mers uniţi pe căile deschise de providenţa lui Dumnezeu, Hristos ar fi venit mai de mult.” Ellen White a scris aceste cuvinte undeva inainte de 1900. Vremea sfarsitului nu trebuia sa dureze 200 de ani. Si iata-ne acum, inca aici, in prelungirea vremii sfarsitului, asteptand.
Doar atunci cand Evanghelia va fi proclamata la orice fiinta, va veni sfarsitul (Matei 24,14). Pentru asta e nevoie de conditiile necesare inceputului de secol XX, de ultima pax. Iar in prezent pe tabla de sah a lumii se fac miscari interesante si ireversibile. Ultimul imperiu incepe sa stapaneasca lumea si s-o configureze intr-un anumit fel. Lumea nu va mai fi aceeasi dar va fi pregatita pentru ultimul semn al sfarsitului.
http://www.jurnalul.ro/tehnica/topul-tehnologiilor-militare-care-au-schimbat-cursul-istoriei-587933.htm
Sursa: Daniel si Apocalipsa, capitolul Punctul Culminant al Istoriei Viitoare scrisa de Uriah Smith
https://andrerox.wordpress.com/2012/02/28/semne-in-lumea-social-stiintifica-2/
44 – Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana
Apoc. 12:1-4 – In cer s-a aratat un semn mare: o femeie invaluita in soare, cu luna sub picioare si cu o cununa de douasprezece stele pe cap. Ea era insarcinata, tipa in durerile nasterii si avea un mare chin ca sa nasca. In cer s-a mai aratat un alt semn: iata, s-a vazut un mare balaur rosu cu sapte capete, zece coarne si sapte cununi imparatesti pe capete. Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului si le arunca pe pamant. Balaurul a stat inaintea femeii, care statea sa nasca, pentru ca sa-i manance copilul, cand il va naste.
Apoc. 12:5-6 Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie. Si femeia a fugit in pustiu, intr-un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile.
Apoc. 12:7-10 Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei, dar n-au putut birui; si locul lor nu li s-a mai gasit in cer. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mantuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru si stapanirea Hristosului Lui; pentru ca parasul fratilor nostri, care zi si noaptea ii para inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
„În Apocalipsa, se întâlnesc și se încheie toate cărţile Bibliei. Aici este încheierea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire.” – Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 585 engl.
Apocalipsa 12 este probabil unul dintre cele mai cuprinzătoare capitole din întreaga Biblie—ducându-ne de la războiul din ceruri până la ultima generaţie de pe pământ. El ne descoperă că adevărata luptă se duce între Hristos şi Satana. În primele şase versete şi în ultimul ni se descoperă: (1) un război care începe în ceruri, (2) lupta dusă între biserică şi şarpe înainte de naşterea lui Hristos, (3) conflictul între Hristos şi Satana atunci când Isus era pe pământ, (4) atacul Satanei împotriva bisericii încă din primele zile ale existenţei ei şi până în Evul Mediu şi (5) atacul Satanei împotriva bisericii rămăşiţei în aceste zile de pe urmă.
Apocalipsa 12 slujeşte şi ca un capitol pivotal care separă partea istorică a Apocalipsei, capitolele 1-11, de partea ei escatologică, capitolele 13-22. Acest capitol cuprinzător serveşte nu numai ca o recapitulare a părţii istorice, ci aşează scena pentru a ne putea concentra asupra bisericii rămăşiţei în aceste evenimente ale zilelor de pe urmă, biruinţa finală a bisericii şi învingerea lui Satana şi a adepţilor săi, mia de ani, moartea a doua şi acel iaz de foc, iar în final pământul făcut nou.
O femeie simbolică: “În cer s-a arătat un semn mare” indică faptul că aici sunt folosite simboluri. Toate eforturile de a face să pară cum că această femeie o reprezintă pe Maria se prăbuşesc în faţa luminii desprinsă din realitatea că această femeie continuă să trăiască timp de 1260 de ani (12:6,14), apoi se şi luptă cu mânia lui Satana în zilele de pe urmă (12:17). De-a lungul Scripturii biserica este reprezentată simbolic de o femeie. Vezi Ieremia 6:2; Isaia 54:5,6; Osea 2:19, 20; Ioan 3:29; 2 Cor. 11:2; Apocalipsa 10:7-9. Chiar şi biserica apostaziată este simbolizată de o femeie. Vezi Apocalipsa 17.
Semn în cer: Unii cercetători rămân blocaţi în faţa faptului că această simbolică femeie reprezentând biserica este văzută “în cer”. În primul rând biserica este de origine cerească, şi prin credinţă ea “trăieşte în locurile cereşti”. Vezi Efes. 2:6; Col. 1:13. În al doilea rând biserica este o parte a marii familii a lui Dumnezeu, care include toate oştirile cereşti. Vezi Efes. 3:14,15; Evr. 12:22,23. În plus, atacul împotriva bisericii lui Dumnezeu începe în realitate în ceruri, nu pe pământ.
Învăluită în soare: Soarele este sursa de lumină şi deci este un simbol pentru Hristos ca “Soarele Neprihănirii”. Mal. 4:2; Ioan 8:12; 9:5. A fi “învăluit în soare” înseamnă a fi îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos. Ca creştini noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura luminii. Vezi Rom. 13:12,14; Gal. 3:27.
Temelia bisericii: În Apocalipsa descoperim cel puţin trei puteri—adică papalitatea, ateismul şi islamul—care ies din “fântâna Adâncului”—simbolizând faptul că ele nu sunt întemeiate pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. În contrast, adevărata biserică are luna sub picioare. Aici este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu, care este o reflectare a “Soarelui Neprihănirii”. Luna reprezintă permanenţa. Vezi Psalm 89:35-37. Adevărata biserică a stat de-a lungul veacurilor pe o temelie permanentă a lui Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Stânca veacurilor. Însă nu numai simpla cunoştinţă a făcut din adevărata biserică o biserică puternică. Aşa după cum luna reflectă soarele, cei adevăraţi şi credincioşi sunt împlinitorii Cuvântului lui Dumnezeu, nefiind destul numai să asculţi. Aici se observă dorinţa lor de a reflecta zilnic imaginea lui Hristos.
Cununa celor doisprezece stele: Din moment ce femeia reprezintă biserica din toate timpurile, cele douăsprezece stele simbolizează pe cei doisprezece patriarhi şi pe cei doisprezece apostoli. Lucrarea va fi sfârşită de către cei 144.000—douăsprezece grupe de câte 12.000.
Copilul de parte bărbătească: Acest copil, odrasla, robul nu este nimeni altcineva decât Isus Hristos. La vremea răstignirii Sale şi chiar şi după înălţarea Sa, Isus era încă numit “Robul Tău cel sfânt Isus” Fapte 4:27,30. Chiar de la căderea omului lumea a fost în aşteptarea lui Mesia. Vezi Gen. 3:15.
Balaurul roşu: Roşul este adesea folosit pentru a simboliza păcatul. Vezi Isaia 1:18. Balaurii din Scripturi sunt folosiţi pentru a simboliza puteri pustiitoare şi persecutoare.
Şapte capete: Şaptele este simbolul desăvârşirii şi de aceea reprezintă o totalitate. În Apocalipsa 17:9-12 ni se spune că aceste capete şi coarnele reprezintă împăraţi sau împărăţii. Balaurul cu şapte capete reprezintă acele puteri descrise în cărţile Daniel şi Apocalipsa pe care Satana le-a folosit pentru a duce la îndeplinire eforturile sale de a-i distruge pe cei neprihăniţi. Aşa cum vom vedea mai târziu cele şapte capete reprezintă: Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma, Papalitatea, Statele Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Zece coarne: Prima fiară din Apocalipsa 13 şi fiara de culoare stacojie din Apocalipsa 17 au de asemenea şapte capete şi zece coarne. Aici vedem strânsa legătură dintre Satana şi aceste puteri. “Coarnele” reprezintă de asemenea puteri politice în profeţia Bibliei, însă ele reprezintă nişte puteri mai mici decât cele şapte capete. Spre exemplu, cele “zece coarne” cu zece coroane ale primei fiare din Apocalipsa 13, reprezintă cele zece părţi ale Romei. Coroanele de pe aceste zece coarne indică faptul că vorbim aici despre zece naţiuni separate—fiecare având propria sa coroană.
Balaurul în expectativă: Satana a aşteptat timp de o mie de ani ca Fiul lui Dumnezeu să devină Fiul omului. Atunci când Hristos a fost născut Satana era pregătit pentru a-L distruge. Din moment ce Satana a folosit Roma ca un mijloc de a-L distruge pe Hristos-copil, înseamnă că balaurul reprezintă în plan secund Roma.
Balaurul văzut în cer: Simbolul marelui balaur roşu, asemeni femeii neprihănite este văzut “în cer”. Aici este un adevăr în primul rând pentru că războiul dus între Hristos şi Satana începe în ceruri. În al doilea rând, chiar dacă bătălia s-a relansat în mica noastră lume, războiul pe care îl ducem se poartă de fapt “în locurile cereşti”. Efes. 6:11-13.
Mai mult decât atât, Satana a fost aruncat din ceruri. Descoperim un dublu sens al adevărului. Primul, Satana şi demonii săi au trecut de limita propriei lor perioade de cercetare şi probă. Când a devenit evident faptul că ei nu mai pot fi determinaţi să se supună din nou deplin lui Dumnezeu, au fost aruncaţi afară din ceruri. Un al doilea sens se desprinde de la momentul răstignirii lui Hristos, când Satana s-a descoperit cu adevărat ceea ce este—un ucigaş. Timp de 4.000 de ani, de la Adam la răstignirea lui Hristos, Satana a camuflat adevăratele sale simţiri şi motive. Crucea i-a demascat aceste intenţii nelegiuite. De la acel moment mai departe lumile necăzute nu au mai fost orbite de căile înşelătoare ale lui Satana. A treia parte din stelele cerului: Dâra cozii balaurului reprezintă înşelăciunea care mătură o treime dintre îngeri. Ni se spune că mulţi îngeri au păcătuit, şi “nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa”. Vezi 2 Pet. 2:4; Iuda 6.
Cum a reuşit balaurul să înşele o treime dintre îngeri? În Isaia 9:15 citim că “proorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada”. Despre diavol găsim că este “un mincinos şi tatăl minciunii”. Prin minciuni şi falsităţi Satana a înşelat şi a atras o treime dintre îngeri.
Originea păcatului: Fărădelegea împotriva lui Dumnezeu, a guvernului Său, a Legii Sale, a început în ceruri. Cauza primară a păcatului este o taină. Cum se poate ca o fiinţă perfectă într-un mediu perfect să devină imperfectă? Este o taină. Ştim însă că temelia căderii lui Lucifer s-a numit lăcomie şi mândrie. Vezi Isaia 14:12-14; Ezec. 28:11-17.
Biruinţa şi sărbătorirea ei: Moartea lui Hristos de la cruce a pecetluit soarta Satanei. Victoriosul eveniment al morţii şi învierii lui Hristos au împiedicat accesul Satanei în faţa lui Dumnezeu ca acuzator al sfinţilor. Sărbătorirea a avut loc la momentul în care Isus l-a învins pe Satana la cruce.
Biruinţa noastră: Există biruinţă pentru fiinţele umane căzute prin sângele vărsat şi acoperitor al lui Hristos. Acceptând moartea Sa răscumpărătoare noi suntem îndreptăţiţi. Prin puterea sângelui care ne acoperă, aplicat vieţilor noastre de zi cu zi, noi putem să învingem ispitirile Satanei. Aceeaşi dragoste a sacrificiului de sine care L-a condus pe Isus la cruce trebuie să fie şi principiul nostru călăuzitor în viaţă. Dragostea noastră pentru Hristos trebuie să fie într-atât de puternică încât mai degrabă să murim decât să nu ascultăm de Mântuitorul nostru. Având o mărturie, împărtăşind această mărturie, noi rămânem puternici în Domnul.
Vai de Pământ: Învins fiind în orice bătălie dusă împotriva lui Hristos, Satana ştie că nu mai are nimic altceva de făcut decât să facă de acum război cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. Satana ştie că vremea lui se apropie de sfârşit, fiind scurtă. El ştie că într-o zi va fi distrus. La cruce el şi-a dat seama de consecinţele biruinţei lui Hristos de la cruce. Gândul privitor la soarta sa este acela care îl face să fie atât de furios. De aceea el vine cu o mare mânie pentru a distruge cât mai mulţi dintre membrii poporului lui Dumnezeu.
Biserica din pustie: Biserica creştină a fugit din faţa furiei lui Satana şi a găsit refugiul în pustie. Sub Roma păgână biserica a experimentat o persecuţie teribilă. Însă în timpul Romei papale biserica adevărată a fost nevoită efectiv să fugă în pustie. Perioada de timp a celor 1260 de ani menţionată în aceste versete reprezintă Evul Întunecat al supremaţiei Papalităţii dintre anii 538 şi 1798.
Pustia devine efectiv un refugiu pentru sfinţi, pentru că credinţa lor a fost atât de mult respinsă şi dispreţuită. Obstacolele şi opoziţia au fost atât de mari încât Dumnezeu a dat bisericii două aripi ca ale unui vultur pentru a putea fugi în pustie. Aici găsim o exprimare a marii nevoi a sfinţilor după o intervenţie divină. Dacă totul ar depinde numai de ei, atunci nu s-ar putea aştepta la nimic altceva decât exterminare. Dumnezeu a fost însă sprijinul lor. El i-a ţinut puternici în vremea “urâciunii pustiitorului”. Daniel 11:31.
Un puternic element de distrugere: “Apa” în profeţia Bibliei reprezintă mase de oameni. “Potopul/Revărsările” reprezintă armate de revoltaţi. Vezi Daniel 9:26; 11:22. O revărsare de ape violentă ar indica deci o forţă copleşitoare, distrugătoare. Vezi Psalmi 90:5; 124:4,5. Atunci când reformatorii au început să proclame cele două doctrine privitoare la neprihănirea prin credinţă şi demascarea Papalităţii ca antichristul din profeţia Bibliei, Vaticanul a tunat şi a fulgerat ca replică cu bule papale, armate, masacre şi inchizitori. Încă o dată Dumnezeu a deschis pământul pentru a oferi ajutor femeii. Sunt mai multe moduri prin care pământul putea ajuta pe femeia neprihănită împotriva potopului forţelor papale. În primul rând au fost pustiurile Europei. În al doilea rând, au fost puteri pământeşti care au început să fie de partea reformatorilor protestanţi. În cele din urmă a mai fost un alt pământ, Lumea Nouă—America.
Atacul final: La început diavolul a fost mâniat pe femeie pentru că el a fost învins la cruce. Ca rezultat sfinţii au învins ispitirile sale prin sângele Mielului, prin împărtăşirea mărturiei lor personale, prin dispoziţia lor de a muri pentru adevăr. În acest ultim verset ni se oferă două motive speciale din pricina cărora Satana urăşte biserica rămăşiţei, sau biserica lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pare evident faptul că aceste două caracteristici ale bisericii rămăşiţei împiedică încercările Satanei de a pune stăpânire pe întreaga lume. Aceste două caracteristici sunt două motive primare pentru succesul lor împotriva forţelor răului. Care sunt acest două caracteristici? Biblia spune “şi balaurul, mâniat pe femeie [biserica adevărată a lui Dumnezeu], s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei [cei care vor trăi în zilele de pe urmă], care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (12:17)
Este evident faptul că ultimul conflict se va da în jurul celor Zece Porunci. Un avantaj al rămăşiţei este acela că “ţin mărturia lui Isus.” În partea finală a cărţii ni se spune că “mărturia lui Isus este duhul proorociei.” Apocalipsa 19:10. Darul proorociei este unul dintre darurile Duhului care a fost pus în biserică pentru a aduce “desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Efes. 4:11,12. A avea duhul proorociei înseamnă mai mult decât a avea Biblia, căci până şi creştinii apostaziaţi au Biblia. Ceea ce este indicat aici este darul în sine manifestat în mijlocul poporului lui Dumnezeu, căci numai acest fapt i-ar putea aduce mânia balaurului.
Satana a fost întotdeauna mâniat pe prooroci şi cei ce au ascultat de cuvintele proorocilor. Prin acest dar profetic Domnul Şi-a făcut cunoscută voia către poporul Său, demascând în acelaşi timp vicleniile diavolului. Este numai normal pentru Satana să urască un grup, o mişcare de creştini care:
Au o solie de sigilare pentru lume. Apoc. 7
Sunt ei înşişi sigilaţi de această solie. Apoc. 7
Au mâncat/asimilat cartea lui Daniel. Apoc. 10
Au măsurat templul lui Dumnezeu şi au înţeles lucrarea mijlocitoare a lui Isus din sanctuarul ceresc. Apoc. 11:1
Proclamă iminenta revenire a lui Hristos. Apoc. 10, 11
Păzesc poruncile lui Dumnezeu. Apoc. 12:17
Au mărturia lui Isus. Apoc. 12:17
Refuză să se închine fiarei cu riscul pedepselor civile. Apoc. 13:17
Refuză să se închine fiarei cu riscul morţii. Apoc. 13:15
Proclamă o Evanghelie veşnică. Apoc. 14:6
Se tem de Dumnezeu şi Îi aduc slavă. Apoc. 14:7
Proclamă faptul că a început judecata. Apoc. 14:7
Se închină Creatorului prin păzirea Sabatului zilei a şaptea. Apoc. 14:7
Proclamă faptul că Babilonul spiritual a căzut. Apoc. 14:8
Avertizează împotriva semnului fiarei. Apoc. 14:9
Avertizează împotriva închinării aduse fiarei. Apoc. 14:9
Avertizează împotriva închinării aduse icoanei fiarei. Apoc.14:9
Păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Apoc. 14:12
Cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă afară din Babilon. Apoc. 18:1-5
Vor prefera mai degrabă să fie omorâţi decât să se închine fiarei. Apoc. 20:4
Da, dragă cititorule, Satana urăşte rămăşiţa. Iar acest mare conflict dintre Hristos şi Satana, dintre adevăr şi minciună, dintre Legea lui Dumnezeu şi tradiţiile omeneşti—este cu mult mai mare decât ne imaginăm. Dar nu avem a ne teme de nimic, căci Isus deja l-a biruit pe Satana. Responsabilitatea noastră este aceea de a umbla împreună cu Dumnezeu şi de a împărtăşi “cuvântul mărturiei noastre”.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
https://andrerox.wordpress.com/2012/03/05/semne-in-cer-marea-lupta-dintre-hristos-si-satana/
43 -Originea Pacatului – De unde a venit Satana, semanatorul raului?
Pentru multe minti, originea pacatului si motivul existentei lui sunt un izvor de mare incurcatura. Ei vad lucrarea raului, cu urmarile lui grozave de vai si distrugere, si se intreaba cum pot exista toate acestea sub conducerea Aceluia care este nemarginit in intelepciune, putere si dragoste.
Este cu neputinta sa explicam originea pacatului pentru a da un motiv existentei. Cu toate acestea, se pot intelege suficient atat originea lui, cat si masurile luate cu privire la soarta finala a pacatului, masuri care descopera pe deplin dreptatea si mila lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu pacatul. Pacatul este un intrus, pentru a carui existenta nu se poate da nici o explicatie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza inseamna a-l apara. Daca s-ar putea gasi o scuza sau vreo cauza a existentei lui, ar inceta sa mai fie pacat. Unica definitie pe care o putem da pacatului este aceea pe care o gasim in Cuvantul lui Dumnezeu; el „este calcarea Legii“.
Contradictie intre dragostea lui Dumnezeu si mandrie
Legea iubirii fiind temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depindea de asentimentul lor desavarsit fata de marile principii ale dreptatii. Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste – un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere intr-o slujire silita si, ca urmare, da tuturor libertatea de vointa, ca sa-I aduca o slujire de bunavoie.
Dar a aparut cineva care a ales sa perverteasca aceasta libertate. Pacatul si-a avut originea in acela care, dupa Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu si care statea in cea mai inalta pozitie de putere si de slava printre locuitorii cerului. Inainte de cadere, Lucifer era primul dintre heruvimii ocrotitori, sfant si nepatat. Vezi Ezechiel 28, 12-15.
Lucifer ar fi putut ramane in gratia lui Dumnezeu, iubit si onorat de ostile ingeresti, punandu-si la lucru puterile nobile pentru a binecuvanta pe altii si a slavi pe Facatorul sau. Dar profetul spune: „Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta” (vers. 17). Putin cate putin, Lucifer a ajuns sa-si ingaduie dorinta dupa inaltare de sine. „Pentru ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu… Tu ziceai in inima ta: ‘Imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii… ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt’” (vers. 6; Is. 14,13.14). In loc sa caute sa faca pe Dumnezeu cel dintai in dragostea si slujirea creaturilor, nazuinta lui Lucifer a fost sa le castige slujirea si inchinarea pentru el. Si, ravnind la onoarea pe care Tatal cel vesnic o revarsase asupra Fiului Sau, acest print al ingerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos o putea intrebuinta.
Fiul lui Dumnezeu era recunoscut ca Suveran al Cerului, una cu Tatal in putere si in autoritate; Hristos participa in toate sfaturile lui Dumnezeu, pe cand lui Lucifer nu-i era ingaduit sa patrunda planurile divine. „De ce“, intreba acest inger puternic, „sa aiba Hristos suprematia? De ce este in felul acesta onorat mai mult decat Lucifer?“
Invaluit in mister
Satana fusese atat de mult onorat si toate faptele lui erau atat de invesmantate in taina, incat era greu sa se descopere ingerilor natura adevarata a lucrarii sale. Pana ce n-a ajuns la dezvoltarea deplina, pacatul n-a parut atat de rau precum era. Deoarece pana atunci nu avusese nici un loc in Universul lui Dumnezeu, fiintele sfinte nu aveau nici o idee cu privire la natura si la rautatea lui. Ele nu puteau vedea urmarile teribile care aveau sa se produca in urma lepadarii lui Dumnezeu. In procedeele Sale cu pacatul, Dumnezeu a folosit numai dreptatea si adevarul.
Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – lingusirea si amagirea. Satana punea pe seama Legii si guvernarii lui Dumnezeu discordia pe care actiunea lui o provocase in ceruri. Toate relele, spunea el, erau urmarea conducerii divine. El pretindea ca scopul lui era sa imbunatateasca lucrarile lui Dumnezeu. De aceea era necesar ca sa demonstreze natura pretentiilor sale si sa arate efectul schimbarilor propuse in Legea divina. Propria lui lucrare urma sa-l condamne. Satana pretinsese de la inceput ca nu se razvratise. Trebuia sa aiba timp sa se manifeste prin faptele sale rele. Universul intreg trebuia sa vada pe amagitor demascat.
Acelasi spirit
Acelasi spirit care s-a dat pe fata in razvratirea din cer inspira si razvratirea de pe pamant. Satana i-a amagit pe oameni in acelasi fel ca si pe ingeri. Satana l-a atras pe om in pacat prin aceeasi reprezentare falsa a caracterului lui Dumnezeu pe care o practicase in ceruri, facandu-L sa fie privit ca aspru si tiranic.
Si a reusit sa ajunga atat de departe, incat sa declare ca restrictiile nejustificate ale lui Dumnezeu au dus atat la caderea omului, cat si la razvratirea lui. Dumnezeu si-a aratat iubirea, dandu-L pe singurul Sau Fiu sa moara pentru neamul omenesc cazut. In ispasire s-a descoperit caracterul lui Dumnezeu. Argumentul cel puternic al crucii demonstreaza Universului intreg ca drumul pacatului, pe care Lucifer l-a ales, nu putea fi pus in nici un fel pe seama guvernarii lui Dumnezeu.
Mai mult decat mantuirea
Dar Hristos nu a venit pe pamant numai sa aduca la indeplinire mantuirea omului, sa sufere si sa moara. El a venit sa „preamareasca Legea“ si „mareata sa fie“. Nu numai pentru ca locuitorii acestui pamant sa priveasca Legea asa cum ar trebui privita, ci ca sa se demonstreze tuturor lumilor din Univers ca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat. Daca cerintele ei puteau fi date la o parte, atunci nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu sa-si dea viata ca ispasire pentru calcarea ei. Moartea Domnului Hristos demonstreaza lucrul acesta.
In aducerea la indeplinire a judecatii finale, se va vedea ca nu exista nici un motiv pentru existenta pacatului. Crucea de pe Calvar, in timp ce declara Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut Universului ca plata pacatului este moartea. In strigatul pe cruce al Mantuitorului „S-a sfarsit“, a batut clopotul de moarte al lui Satana. Lupta cea mare care durase atata vreme s-a hotarat atunci, iar eliminarea finala a raului a fost asigurata. Intregul Univers va fi martor cu privire la natura si la urmarile pacatului.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
42 – Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (V) – Negarea libertatii de constiinta
Demnitarii bisericii si ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrange toate clasele de oameni sa cinsteasca duminica. Lipsa autoritatii divine va fi inlocuita cu decretele prigonitoare. Coruptia politica distruge iubirea de dreptate si respectul pentru adevar; chiar si in America cea libera, conducatorii si legiuitorii, pentru a-si asigura favoarea publica, se vor supune cererii populare dupa o lege care sa impuna pazirea duminicii.
Libertatea de constiinta, care a costat o jertfa atat de mare, nu va mai fi respectata. In lupta care se apropie cu grabire vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12,17).
In contrast cu cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta Domnului Isus, ingerul al treilea indica o alta clasa. Impotriva erorilor lor este pronuntata o avertizare solemna si teribila: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa 14, 9.10). O interpretare corecta a simbolurilor intrebuintate este necesara pentru intelegerea acestui mesaj. Ce este reprezentat prin icoana, fiara si semnul ei ?
„Deci, daca biserica catolica reclama dreptul de intoleranta dogmatica cu privire la invatatura ei, este nedrept sa i se faca reprosuri din cauza exercitarii acestui drept… Ea priveste intoleranta dogmatica nu numai ca dreptul ei incontestabil, ci ca si o datorie sfanta… Potrivit cu Romani 8,11, autoritatile lumesti au dreptul sa pedepseasca crimele cele mai grave cu moartea; in consecinta, ereticii pot fi nu numai excomunicati, ci pe drept omorati.“ – The Catholic Encyclopedia, 1911 edition, Vol. 14, pages 766, 768.
Balaurul
Linia profetica in care se gasesc aceste simboluri incepe cu cap. 12 din Apocalipsa, cu balaurul care a incercat sa-l distruga pe Domnul Hristos la nasterea Sa. Se spune despre balaur ca este Satana (Apoc. 12, 9). El l-a indemnat pe Irod sa-L omoare pe Mantuitor. Dar agentul principal al lui Satana in razboiul sau impotriva Domnului Hristos si a poporului Sau in primele secole ale erei crestine a fost Imperiul Roman, in care paganismul era religia prevalenta. Asadar, Balaurul reprezinta in primul rand pe Satana, dar in al doilea rand este un simbol al Romei pagane.
Fiara asemanatoare unui leopard
In capitolul 13 (vers.1-10) este descrisa o alta fiara, „ca un leopard“, caruia balaurul i-a dat „puterea lui, tronul lui si o stapanire mare“. Acest simbol, asa cum au crezut majoritatea protestantilor, reprezinta papalitatea care a urmat puterii, tronului si autoritatii detinute odinioara de Imperiul Roman. Despre fiara care seamana cu un leopard este spus: „I s-a dat o gura care rostea lucruri mari si hule… Si-a deschis gura si a hulit impotriva lui Dumnezeu, Numele Sau si cortul Lui si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii, si sa-i biruiasca. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.“ (Apoc. 13, 6.7). Aceasta profetie, aproape identica cu descrierea cornului mic din Daniel 7, se refera fara discutie la papalitate.
„I s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.“ Iar profetul spune: „Am vazut unul din capetele ei ranit de moarte“. Si iarasi: „Cel care duce pe altii in robie trebuie sa mearga si el in robie“; „cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis de sabie“. Cele patruzeci si doua de luni sunt acelasi lucru ca o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, trei ani si jumatate, sau 1260 de zile din Daniel 7 – timpul in care puterea papala urma sa persecute pe poporul lui Dumnezeu. In capitolul precedent ni se spune ca aceasta perioada a inceput cu suprematia papala, anul 538 d.Hr., si s-a incheiat in anul 1798. La data aceasta, papa a fost facut prizonier de catre armata franceza, puterea papala primind rana de moarte. S-a implinit astfel prezicerea ca cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. (Apoc. 13, 10).
Libertatea de constiinta, care a costat un sacrificiu atat de mare, nu va mai fi respectata. Aceia care onoreaza Sabatul Bibliei vor fi denuntati ca dusmani ai legii si ai ordinii.
America in profetie
In momentul acesta este introdus un alt simbol. Profetul spune: „Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel“ (Apoc. 13,11). Atat aparitia acestei fiare, cat si modul in care s-a ridicat arata ca poporul pe care il reprezinta nu se aseamana cu acela reprezentat in simbolurile precedente. Marile imparatii care au stapanit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca niste fiare de prada, ridicandu-se atunci cand „cele patru vanturi ale cerului au suflat peste marea cea mare“ (Dan. 7,2). In Apocalipsa 17, un inger a explicat ca apele reprezinta „popoare, multimi, natiuni si limbi“ (Apoc. 17,15). Vanturile sunt un simbol al luptei. Cele patru vanturi ale cerului sufland pe marea cea mare reprezinta scenele teribile de lupta si revolutie prin care imparatiile au ajuns la putere.
Iesind din pamant
Dar fiara cu coarne ca de miel a fost vazuta „iesind din pamant“. In loc sa distruga alte puteri pentru a o intemeia pe a ei, natiunea reprezentata astfel trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte si sa se dezvolte treptat si pasnic. Deci, nu putea sa se ridice dintre popoarele in lupta si framantate, din Lumea Veche – acea mare tulburata de „popoare, multimi, natiuni si limbi“ –, ci trebuie cautata in continental apusean.
Care natiune din Lumea Noua crestea in anul 1798 in putere, avand perspectiva puterii si maretiei si atragand atentia lumii? Aplicatia simbolului nu admite nici o indoiala. O singura natiune si numai una implineste toate amanuntele acestei profetii, indicand fara gres spre Statele Unite ale Americii. Foarte adesea, ideile sau chiar exact cuvintele profetiei au fost folosite, fara sa fi fost alese, de barbatii remarcabili care au descris nasterea, ridicarea si cresterea acestei natiuni.
Fiara a fost vazuta ridicandu-se din pamant; si, dupa traducatori, cuvantul profetiei redat prin „iesind“ inseamna literal „a creste, a se inalta ca o planta“. Si, asa cum am vazut, natiunea trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte. Un scriitor renumit, descriind ridicarea Statelor Unite, vorbeste despre „taina iesirii ei din gol“ si spune: „Ca o samanta tacuta ne-am dezvoltat intr-un imperiu“ (G.A. Townsend, The New World Compared With the Old, p.462). O revista europeana din anul 1850 vorbea despre Statele Unite ca despre un imperiu minunat, care „se ridica“ „in tacerea pamantului, adaugand zilnic la puterea si mandria ei“ (The Dublin Nation).
Cele „doua coarne ca ale unui miel“ reprezinta bine caracterul Statelor Unite, asa cum este exprimat in cele doua principii fundamentale – republicanismul si protestantismul. Aceste principii sunt secretul puterii si prosperitatii natiunii Statelor Unite. Aceia care au gasit intai azil pe tarmurile Americii s-au bucurat ca ajunsesera intr-o tara libera, fara pretentiile arogante ale papalitatii si fara tirania guvernarii regelui. Ei s-au hotarat sa intemeieze o guvernare pe temelia solida a libertatii civile si religioase.
„Zidul de despartire intre biserica si stat este o metafora bazata o pe istorie rea, o metafora care s-a dovedit nefolositoare ca un ghid de judecata. Ar trebui sa fie pur si simplu abandonata.“ William Rehnquist, judecator la Curtea Suprema, Time, 9 decembrie 1991.
O hotarare recenta a Curtii Supreme ale Statelor Unite „declara ca, atunci cand drepturi religioase sunt in conflict cu necesitatea guvernului de a promulga reguli uniforme, curtea va lua parte guvernului.“ – Los Angeles Times, 18 aprilie 1990.
Vorbeste ca balaurul
Dar fiara cu coarne ca de miel „vorbea ca un balaur. Si folosea toata puterea fiarei dintai, dinaintea ei si a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai a carei rana de moarte fusese vindecata… si a spus celor care locuiesc pe pamant sa faca o icoana fiarei care fusese ranita cu sabia si traia“ (Apoc. 13,11-14).
Coarnele ca de miel si glasul de balaur, din punct de vedere simbolic, indica o contradictie flagranta dintre marturisirile si practicile natiunii reprezentate in felul acesta. Vorbirea acestei natiuni reprezinta actiunile puterilor ei legislative si juridice. Prin astfel de actiuni vor fi contrazise principiile liberale si pasnice pe care le pusese odinioara la temelia politicii ei.
Precizarea ca va vorbi „ca un balaur“ si va folosi „toata puterea fiarei dintai“ prezice clar dezvoltarea unui spirit de intoleranta si persecutie, pe care l-au dat pe fata natiunile reprezentate prin balaurul si prin fiara care semana cu un leopard. Iar declaratia ca fiara cu doua coarne „a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai“ arata ca autoritatea acestui popor urmeaza sa fie folosita pentru impunerea unei respectari care va constitui un act de omagiu fata de papalitate.
O astfel de actiune va fi direct contrara cu principiile acestei guvernari, geniului institutiilor lor libere, fata de marturisirile solemne si directe din Declaratia de Independenta si din Constitutie. Intemeietorii natiunii au cautat cu intelepciune sa vegheze impotriva folosirii puterii pamantesti din partea bisericii, care are ca urmare inevitabila intoleranta si persecutia. Constitutia prevede ca „Congresul nu poate da nici o lege care sa respecte stabilirea unei religii sau sa interzica exercitarea libera a ei“ si ca „nici o proba religioasa sa nu fie ceruta ca o calificare pentru un serviciu public in Statele Unite“. Numai printr-o violare flagranta a acestor garantii ale libertatii natiunii poate fi impusa o lege religioasa de catre autoritatea civila. De altfel, inconsecventa unei asemenea actiuni nu putea fi mai bine exprimata de cum o exprima simbolurile: o fiara care are coarne ca de miel – pretinzandu-se curata, amabila si nevinovata -, dar vorbeste ca un balaur.
Icoana fiarei
A spus celor care locuiesc pe pamant sa faca un chip fiarei.“ Aici este prezentata lamurit o forma de guvernare, in care puterea legislativa apartine poporului, o dovada izbitoare ca Statele Unite sunt natiunea aratata in profetie. Dar ce este „chipul fiarei“ si cum va fi realizat? Chipul este facut de fiara cu doua coarne si este un chip facut fiarei, adica pentru fiara. Mai este numit si chipul fiarei. Pentru a vedea cu ce se aseamana chipul si cum va fi realizat, trebuie sa studiem caracteristicile fiarei insasi – papalitatea.
Unirea bisericii cu statul
Atunci cand prima biserica a decazut, departandu-se de simplitatea Evangheliei, si a primit riturile si obiceiurile pagane, a pierdut spiritul si puterea lui Dumnezeu. Dar, pentru a stapani totusi constiintele oamenilor, a cautat sprijinul puterii pamantesti. Astfel a rezultat papalitatea, o biserica ce a subjugat chiar si puterea statului si a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, indeosebi pentru pedepsirea „ereziei“. Pentru ca Statele Unite sa faca un chip fiarei, puterea religioasa trebuie sa stapaneasca asupra guvernului civil, astfel incat insasi autoritatea statului sa fie folosita de biserica pentru a-si ajunge scopurile. Apostazia a fost aceea care a condus biserica primara sa caute ajutor la conducerea civila, si aceasta a pregatit calea pentru dezvoltarea papalitatii – a fiarei. In felul acesta, apostazia in biserica va pregati calea pentru chipul fiarei.
Istoria se repeta
Biblia spune ca, inainte de venirea Domnului, va exista o stare de decadere religioasa, asemanatoare cu aceea din primele veacuri. „Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“ (2 Tim. 3,1-5). „Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor“ (1 Tim. 4,1). Cand se va ajunge la aceasta stare de nelegiuire, vor urma aceleasi consecinte ca si in primele secole.
Formarea chipului fiarei
Atunci cand bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrina care le sunt comune, vor influenta statul pentru a impune decretele lor si pentru a sustine institutiile lor, atunci America protestanta va face un chip al ierarhiei Romei, iar aplicarea de pedepse civile asupra disidentilor va fi rezultatul inevitabil al acestor actiuni.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
41 – Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei
Apoc. 13:11-13: Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel si vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toata puterea fiarei dintai inaintea ei si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se inchine fiarei dintai, a carei rana de moarte fusese vindecata. Savarsea semne mari, pana acolo ca facea chiar sa se coboare foc din cer pe pamant in fata oamenilor.
Apoc. 13:14-15. Si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele pe care i se daduse sa le faca in fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei care avea rana de sabie, si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei.
Apoc. 13:16-18 Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.
Profeţia prezice că Statele Unite vor face ca întreaga lume să se închine Papalităţii prin acţiuni politice şi înşelăciune. Biblia spune: “[A doua fiară] săvârşea semne mai până acolo că făcea să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zi locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei [dintâi], care avea rană de sabie şi trăia.” Apocalipsa 13:13-14.
America protestantă va înşela lumea punând-o să facă “o icoană fiarei [dintâi]”, Papalitatea, prin intermediul miracolelor şi legislaţiei. A doua fiară va fi în stare să facă să “se coboare foc din cer”. Cu alte cuvinte Satana va fi în spatele unei mişcări religioase naţionale apostaziate din America ce-şi va exercita influenţa nu numai asupra politicii americane, ci şi asupra întregii lumi.
Apostolul Pavel ne-a avertizat spunând: “Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” 1 Tim. 4:1. Vor fi făcute minuni pentru a-i rătăci pe oameni de la calea adevărului. Vezi 2 Tes. 2:8-10. Toate aceste minuni înşelătoare vor fi făcute pentru a rătăci lumea în închinarea adusă primei fiare şi în realizarea uni icoane primei fiare.
“Icoana fiarei” este o icoană, o asemănare a Papalităţii. Ea va fi o imagine în oglindă a supremaţiei papale din perioada Evului Întunecat, atunci când biserica domina atât chestiunile civile, dar şi pe cele religioase. În timpul Evului Întunecat Biserica de la Roma a devenit coruptă depărtându-se de simplitatea şi puritatea Evangheliei, prin acceptarea în practicile sale şi înălţând credinţe şi obiceiuri din religiile păgâne. Făcând astfel ea a pierdut Duhul şi puterea lui Dumnezeu.
Pentru a câştiga controlul asupra conştiinţei oamenilor, ea a căutat sprijinul puterii seculare. Rezultatul a fost Papalitatea, o biserică ce a controlat statul angajându-l mai departe în promovarea propriilor ei interese.
În aceste ultime zile, când bisericile de frunte din Statele Unite, unindu-se asupra unor anumite puncte de doctrină, vor face presiuni asupra legiuitorilor de a impune credinţele lor şi de a susţine instituţiile lor, atunci America protestantă va fi făcut o icoană sau o asemănare Papalităţii, iar ameninţările pedepselor civile asupra disidenţilor vor rezulta inevitabil.
Pedeapsa pentru refuzul de a aduce închinare fiarei
Care este pedeapsa pentru cei care nu se vor închina fiarei şi icoanei ei? Biblia spune: “I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească [legislativ], şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte. Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” Apocalipsa 13:15-17.
Ce criză religioasă! Cei care nu se vor închina fiarei sau icoanei ei, sau care nu vor primi semnul fiarei, nu vor putea cumpăra sau vinde, şi în cele din urmă vor trebui să facă faţă unui decret de condamnare la moarte. “Icoana fiarei”, unirea bisericii cu statul, conduce la naşterea unei legislaţii religioase şi la o persecuţie religioasă.
Semnul fiarei
Ce se înţelege prin “semnul fiarei”? În primul rând “semnul fiarei” este semnul primei fiare, Papalitatea. Este deci un semn al stăpânirii papale. În al doilea rând “semnul fiarei” are de-a face cu “închinarea fiarei”. De aceea acest semn al stăpânirii papale are de-a face cu închinarea. În al treilea rând “semnul fiarei” are de-a face cu “icoana fiarei”, unirea dintre biserică şi stat. Ca atare primirea “semnului fiarei” începe atunci când statul va trece prin legislativ o serie de legi religioase care să oblige oamenii să se închine într-un anumit mod.
Ce declară Papalitatea a fi semnul puterii ei eclesiastice?
“Duminica este semnul stăpânirii noastre. … Biserica este deasupra Bibliei, şi această transferare este dovada acelui fapt.” The Catholic Record, September 1, 1923.
“Bineînţeles, Biserica Catolică pretinde că schimbarea [de la Sabat la Duminică] a fost lucrarea ei. Nu ar fi putut fi astfel, căci nimeni din acele zile nu ar fi visat să facă ceva în chestiuni spirituale şi religioase fără ea, şi lucrarea este semnul puterii ei eclesiastice şi al stăpânirii în chestiunile religioase.” The Catholic Mirror, September 23, 1893.
Are de-a face semnul stăpânirii papale cu închinarea? Da, într-adevăr! Are de-a face acest semn cu unirea bisericii cu statul? Cu siguranţă! O lege duminicală naţională în America va lovi exact împotriva libertăţii religiei. Va lovi de asemenea împotriva poruncii Sabatului găsită în Legea lui Dumnezeu. Vezi Exod. 20:8-11.
Ziua aproape uitată
Atunci când lumea noastră a ieşit din mâinile Creatorului era cu totul deosebită. Se puteau vedea dealuri şi câmpii, văi şi munţi. Peisajele erau împodobite cu flori care umpleau văzduhul cu parfumul lor plăcut, copacii maiestuoşi care se ridicau deasupra pământului erau cu mult mai mari şi mai splendizi decât cei de astăzi; împărăţia vegetaţiei era pur şi simplu magnific în varietatea ei de forme, culori şi mărimi.
Mai era apoi o împărăţie a regnului animal care cuprindea vietăţi de la furnică la elefant, de la leu la miel, de la peştele care înoată în apa mării la pasărea care umple văzduhul cu cântec. Toate aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut au fost desăvârşite—o expresie a gândurilor şi planurilor lui Dumnezeu.
Ca un memorial al lucrării Sale creative, Dumnezeu a întemeiat Sabatul zilei a şaptea. Biblia spune: “Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse, şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” Gen. 2:1-3.
Chiar din grădina Edenului Dumnezeu a prevăzut nevoia lui Adam şi a Evei de a lăsa deoparte propriile lor interese şi planuri într-o anumită zi a săptămânii, astfel încât ei să poată contempla mai pe deplin lucrarea Sa creată. Atât de importanta este păzirea Sabatului zilei a şaptea încât Dumnezeu a făcut din acest aspect o parte a celor Zece Porunci. “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Exod. 20:8-11.
De la vremea creaţiunii până la Hristos, oamenii lui Dumnezeu au păzit cu bucurie a patra poruncă privitoare la ziua de Sâmbătă, Sabatul zilei a şaptea. Hristos Însuşi “prin care au fost făcute toat lucrurile” (Col. 1:16), cu siguranţă că nu a uitat de Sabat. Biblia spune: “A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul Său în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească.” Luca 4:16. Ucenicii au continuat “obiceiul” şi exemplul lui Isus în păzirea Sabatului zilei a şaptea ca sfânt. Vezi Fapte 13:42-44.
Timp de secole majoritatea bisericilor creştine au păzit Sabatul zilei a şaptea. Abia în secolul IV găsim Biserica din Roma înlocuind Sabatul zilei a şaptea cu închinarea de Duminică. Aşa după cum notează un catehism catolic: “Noi păzim Duminica în locul Sâmbetei pentru că Biserica Catolică în Conciliul de la Laodicea (anul 364) a transferat solemnitatea de la Sabat la Duminică.” Peter Geirmann, The Convert’s Catechism, 50.
Biserica din Roma a învăţat cu claritate că transferarea de la Sabat la Duminică nu este bazată pe Biblie, afirmând: “Duminica este o instituţie catolică şi pretenţiile sale pentru păzirea ei poate fi apărată numai cu principiile catolice. … De la începutul la sfârşitul Scripturii nu se găseşte nici măcar un pasaj biblic care să garanteze transferul închinării publice săptămânale de la ultima la prima azi a săptămânii.” Catholic Press, Sydney, Australia, August, 1900.
Pentru a facilita convertirea păgânilor din Imperiul Roman la catolicism, Biserica din Roma a instituit ritualuri păgâne ca închinarea la soare, arderea de tămâie, icoane, sărbători, şi multe altele. Aşa cum notează istoria: “Biserica [din Roma] a făcut din Duminică o zi sfântă… în mare parte pentru că era sărbătoarea săptămânală a soarelui; pentru că era o politică creştină aceea de a prelua sărbătorile păgâne apreciate de oameni prin tradiţie, şi să le dea o semnificaţie creştină.” Arthur Weigall, The Paganism in Our Hristosianity, 1928, 145.
Când Biserica din Roma a înlocuit păzirea Duminicii, majoritatea celorlalte grupări creştine au continuat să păzească Sabatul zilei a şaptea. Chiar şi în secolul XI problema Sabatului a continuat să fie “subiectul unor aprige dispute între greci şi latini.” Neale, A History of the Holy Eastern Church, vol. 1, 731.
Însă astăzi Sabatul zilei a şaptea este ziua aproape uitată, chiar dacă în mai mult de o sută de limbi ale globului “Sâmbăta” este denumită “Sabat.” Spre exemplu: spaniolă/“Sabado”; rusă/“Subbata”; bulgară/“Shubbuta”; arabă/“As-Sabt”.
Totuşi există o veste bună! Peste tot în lume milioane de creştini din diferitele denominaţiuni creştine refac “spărtura” apărută în Legea lui Dumnezeu prin păzirea Sabatului zilei a şaptea. Vezi Isaia 58:12-14. Ei au ajuns să-şi dea seama că voia lui Dumnezeu pentru noi este aceea de a păzi toate poruncile Sale, inclusiv cea de-a patra referitoare la Sabatul zilei a şaptea. Vezi Evr. 10:16; Ioan 14:15; 1 Ioan 5:2,3.
Ultima chemare a Evangheliei către lume, descrisă simbolic de cei trei îngeri care zboară în mijlocul cerului, aduce laolaltă predicarea Evangheliei veşnice, sosirea ceasului judecăţii, închinarea adusă lui Dumnezeu ca fiind Creatorul nostru [prin păzirea Sabatului] şi avertizarea cu privire la închinarea adusă fiarei şi icoanei ei. Vezi Apocalipsa 14:6-12.
Această întreită solie care va ajunge la toţi oamenii înainte de a doua venire a lui Hristos ne învaţă să ne închinăm “Celui ce a făcut cerurile şi pământul, marea şi izvoarele apelor.” Apocalipsa 14:7. Descrie de asemenea biserica lui Dumnezeu a ultimelor zile sunt cei ce “păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14:12. Porunca ce ne învaţă despre închinarea adusă lui Dumnezeu ca şi Creatorul nostru este a patra poruncă, referitoare la Sabatul zilei a şaptea.
În mod tragic “închinarea adusă fiarei” este în directă opoziţie cu “închinarea adusă Celui ce a făcut cerurile şi pământul, marea şi izvoarele apelor.” Sfinţenia Duminicii, semnul stăpânirii papale, este în directă opoziţie cu Sabatul zilei a şaptea, semnul lui Dumnezeu. Problema de aici este mai mult decât o simplă chestiune privitoare la o zi diferită de închinare, în realitate este o problemă referitoare la stăpânire. De cine vom asculta?
Evident aceasta este o chestiune foarte importantă pentru Dumnezeu pentru că pedeapsa pentru închinarea adusă fiarei este condamnarea veşnică. Biblia spune: “Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe mână sau pe frunte, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Apocalipsa 14:9,10.
De notat acest foarte important aspect; nimeni nu a primit încă “semnul fiarei”. Nimeni nu va suferi mânia lui Dumnezeu atâta vreme cât nu a primit suficientă lumină pentru a putea lua o decizie informată referitoare la Sabatul Domnului şi Duminica papală. Unii nu au auzit niciodată de cerinţele celei de-a patra porunci. Şi totuşi, majoritatea poporului lui Dumnezeu se află în bisericile care păzesc ziua de Duminică. Însă în aceste ultime zile Dumnezeu cheamă pentru o reformaţiune finală. Apelul de a păzi ziua aproape uitată va fi aspectul central în reforma bisericilor catolică şi protestante, pentru că a fost porunca cea mai călcată în picioare în timpul erei creştine.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
https://andrerox.wordpress.com/2012/03/09/apocalipsa-13-lupta-pentru-inchinare-a-doua-fiara-icoana-fiarei-si-semnul-fiarei/
40 – Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima Fiara
Apoc. 13:1 Apoi am stat pe nisipul marii. Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu zece coarne si sapte capete; pe coarne avea zece cununi imparatesti, si pe capete avea nume de hula. Fiara pe care am vazut-o semana cu un leopard; avea labe ca de urs si gura ca o gura de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare. Unul din capetele ei parea ranit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecata. Si tot pamantul se mira dupa fiara.
Apoc.13:4-8. Si au inceput sa se inchine balaurului, pentru ca daduse puterea lui fiarei. Si au inceput sa se inchine fiarei, zicand: „Cine se poate asemana cu fiara si cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule. Si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni. Ea si-a deschis gura si a inceput sa rosteasca hule impotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca Numele, cortul si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruie. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam. Si toti locuitorii pamantului i se vor inchina, toti aceia al caror nume n-a fost scris, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului care a fost junghiat.
Scopul principal al capitolului 12 este acela de a ne aduce în capitolul 13 acolo unde are loc descrierea marelui conflict final. Prima putere identificată în profeţie este descrisă ca o fiară alcătuită dintr-un leu, un urs şi un leopard. În această profeţie vedem că întreaga lume se va închina acestei fiare. Iar aici este cheia problemei: oamenii vor alege să se închine creaturii mai degrabă decât Creatorului—vor alege să se închine omului în locul lui Dumnezeu. Controversa evidentă în vremurile de pe urmă este în domeniul închinării. Capitolele 13 şi 14 ne vor descoperi cu claritate problemele finale care sunt gata de a ieşi în scenă. Însă, nu uitaţi, aceia care se vor închina fiarei şi icoanei ei sunt pierduţi.
- De unde a văzut Ioan ridicându-se prima fiară? Ioan a văzut prima fiară ridicându-se din mare. Vezi Apocalipsa 13:1.
- Ce reprezintă apele în profeţia Bibliei? Mările reprezintă părţile foarte populate ale pământului. Spre exemplu: “… apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” Apocalipsa 17:15.
- De unde a văzut Daniel ridicându-se cele patru fiare? “Şi patru fiare mari au ieşit din mari, deosebite una de alta.” Daniel 7:3. Aceste patru fiare au reprezentat împărăţiile din Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Aceste împărăţii au ocupat partea populată a lumii vechi împreună cu mulţimile ei aglomerate. De aceea această primă fiară se va ridica de undeva din Euro-Asia.
- Care trei fiare au compus părţile caracteristice ale acestei prime fiare? “Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi o gură ca de leu.” Apocalipsa 13:2
- Unde mai găsim aceste trei fiare descrise? În Daniel capitolul şapte aceste trei fiare reprezentau Grecia, Medo-Persia şi Babilon. De notat că aceste trei fiare din Apocalipsa 13 sunt date în ordinea inversă decât cea din Daniel şapte. De ce?—Pentru că Daniel privea înainte în viitor (Babilon, Medo-Persia şi Grecia), şi Ioan privea înapoi în timp (Grecia, Medo-Persia şi Babilon).
- Chiar dacă aceste trei împărăţii au fost învinse militar, oare urmau să trăiască? “Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.” Daniel 7:12. Vieţile lor au fost prelungite de prima fiară asimilându-le credinţele şi obiceiurile păgâne. Fiara va adopta aceste perverse practici pentru a-şi atrage după sine adepţii.
- Câte capete are această fiară? Prima fiară are şapte capete. Vezi Apocalipsa 13:1. Capetele reprezintă împăraţi sau împărăţii în profeţia Bibliei. Spre exemplu: “Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şi şapte împăraţi.” Apocalipsa 17:9–10. Prima fiară nu reprezintă şapte împărăţii, ci ea este între şapte împărăţii. Aceste şapte capete reprezintă şapte puteri politice consecutive începând cu împărăţia Babilonului. Acestea sunt Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma, Papalitatea, Statele Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Totuşi, care dintre cele şapte capete este descris aici? Biblia spune: “Unul din capetele ei părea rănit de moarte.” (13:3). De notat că numai unul dintre capete este rănit. „Dar rana de moarte fusese vindecată şi tot pământul se mira după fiară (Papalitatea).” (13:3). În versetul 12 citim că lumea se va închina primei fiare (Papalitatea), “a cărei rană de moarte fusese vindecată.” Este evident că Papalitatea a primit rana de moarte în anul 1798. Este de asemenea evident că rana de moarte urma să se vindece, iar Papalitatea se va ridica din nou ca putere politică.
- Ce nume sunt scrise pe capetele fiarei? Nume de hulă sunt înscrise pe capetele acestei fiare. Vezi Apocalipsa 13:1. Papalitatea este puterea numită ”cornul cel mic” care este descrisă ca vorbind hule. Vezi Daniel 7:25.
- Câte coarne şi cununi avea această fiară pe cap? Prima fiară avea zece coarne şi şapte cununi. Vezi Apocalipsa 13:1. În Daniel capitolul 2 chipul avea zece degete la picioare, reprezentând cele zece împărţiri ale Romei. In Daniel capitolul şapte cea de-a patra fiară avea zece coarne. Aceste zece coarne de asemenea reprezentau cele zece împărţiri ale Romei. De aceea ne putem aştepta ca prima fiară să se ridice din Roma.
- Cine a dat fiarei puterea sa, scaunul de domnie, şi o mare stăpânire? Balaurul a dat fiarei puterea sa. Vezi Apocalipsa 13:2.
- Cine este balaurul? “Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana… a fost aruncat.” Apocalipsa 12:9. Satana a înşelat această putere pentru a face război împotriva bisericii adevărate a lui Dumnezeu. Tronul pe care l-a refuzat Hristos atunci când Satana L-a ispitit pe Isus în pustie a fost acceptat de prima fiară, Papalitatea.
“Cu multe secole în urmă, atunci când Roma, prin neglijarea împăraţilor apuseni a fost lăsată la mila hoardelor barbare, romanii s-au întors către un singur chip pentru ajutor şi protecţie, şi i-au cerut să conducă peste ei; şi astfel, … a început domnia temporală a papilor. Şi păşind cu umilinţă pe tronul cezarului, vicarul lui Hristos a luat sceptrul în faţa căruia trebuiau să se închine împăraţii şi domnitorii Europei timp de multe secole.” American Catholic Quarterly Review, April 1911.
“Biserica, cu umbra stăpânirii antice în urma sa, a fost singurul simbol rămas din Roma imperială; şi episcopul ei, papa, a fost singurul resort al cetăţii de la care se putea aştepta conducere şi protecţie. … Imperiul Roman în Europa urma să fie înlocuit de un imperiu spiritual—care a devenit şi temporal—al cărui domn stăpânitor era episcopul de la Roma.” Scherman, The Birth of France, 164.
“Din ruinele Romei politice a răsărit marele imperiu moral într-o ‘formă gigantică’ al Bisericii Romane.” A.C. Flick, The Rise of the Medieval Biserica, 1909, page 150. “Sub Imperiul Roman papii nu aveau puteri temporale. Însă atunci când Imperiul Roman s-a dezintegrat şi locul său a fost luat de un număr de împărăţii sălbatice şi barbare, Biserica Romano- Catolică a devenit nu numai independentă de state în chestiunile [problemele, afacerile, n.tr.] religioase, ci a şi dominat asemănător chestiunile seculare. … Bine organizata, unificata şi centralizata biserică, avându-l pe papa ca şi cap, a fost nu numai independentă în chestiunile eclesiastice, ci a controlat şi chestiunile civile.” Carl Conrad Eckhardt, The Papacy and World Affairs, The University of Chicago Press, 1937, 1.
- Ce fel de cuvinte ieşeau din gura fiarei? Rostea vorbe mari şi hule împotriva lui Dumnezeu. Vezi Apocalipsa 13:5–6. Cornul cel mic din Daniel capitolul şapte rostea de asemenea vorbe mari şi hule împotriva Dumnezeu. Vezi Daniel 7:25.
“Toate numele care în Scripturi sunt aplicate lui Hristos, prin virtutea faptului prin care este stabilit că El este deasupra bisericii, aceleaşi nume sunt aplicate papei.” Robert Bellarmine, On the Authority of the Councils, 1628 edition, chap. 17, 1, 266.
“Noi deţinem pe pământ locul Atotputernicului Dumnezeu.” Papa Leo XIII, Encyclical Letter of June 20, 1894.
Căci nu omul, ci Dumnezeu desparte pe acelea pe care pontiful roman (care exercită funcţiuni nu ale unui simplu om, ci ale adevăratului Dumnezeu), cântărind necesitatea sau beneficiul bisericilor le dizolvă, nu prin puterea omenească, ci mai degrabă divină stăpânire.” Decretals of Gregory IX, book 1, title 7, chapter 3, in Corpus Juris Canonici, 1555 edition, vol. 2, col. 203.
“Papa este supremul judecător al legii ţinutului…El este viceregent al lui Hristos, şi nu este doar preot pe veci, ci şi Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.” La Civilta Cattolica, March 1871.
Papa Bonifaciu VIII î anul 1294 a spus în bula sa sărbătorită Unam Sanctum, “Papa este de o aşa demnitate şi excelenţă încât el nu este un simplu om, ci ca Dumnezeu, şi vicar al lui Dumnezeu. Papa singur este numit prea sfânt, … monarh divin şi suprem împărat, şi împărat al împăraţilor. … Papa este de o aşa mare demnitate şi putere, încât el constituie unul şi acelaşi tribunal cu Hristos, astfel că orice face papa pare să vină din gura lui Dumnezeu. … Papa este ca Dumnezeu pe pământ.”
“Papa nu este o putere între oameni care să fie venerată ca oricare alta. Ci el este o putere cu totul divină. El este susţinătorul şi învăţătorul legii Domnului în întregul univers; el este supremul lider al naţiunilor, pentru a le călăuzi pe drumul salvării veşnice; el este tatăl comun şi păzitorul universal al întregii specii umane în numele lui Dumnezeu. Specia umană a fost desăvârşită în calităţile sale naturale de către o revelaţie divină şi de întruparea Cuvântului, şi a fost ridicată la un ordin supranatural, singurul în care poate să-şi găsească bunăstarea temporală şi eternă. Comorile revelaţiei, comorile harului supranatural pe pământ, au fost depozitate de Dumnezeu în mâinile unui singur om, care este singurul ordonator şi administrator al lor.
Lucrarea dătătoare de viaţă a întrupării divine, lucrarea înţelepciunii, dragostei, milei, este fără încetare continuată prin acţiunea neîncetată a unui singur om, ordinat la asta prin providenţă. Acest om este papa. Faptul este evident implicat prin desemnarea în sine, vicarul lui Hristos. Căci dacă el deţine locul lui Hristos pe pământ, asta înseamnă că el continuă lucrarea lui Hristos în lume, şi este faţă de noi ceea ce Hristos ar fi dacă ar fi aici jos, El Însuşi vizibil conducând Biserica.” Reverend William Arthur, The Pope, the Kings, and the People, vol. 1, 211.
- Cum i-a tratat această fiară pe sfinţii lui Dumnezeu? Prima fiară a făcut război cu sfinţii şi i-a persecutat. Vezi Apocalipsa 13:7. Cornul cel mic din Daniel 7 i-a persecutat de asemenea pe sfinţii lui Dumnezeu. Vezi Daniel 7:21.
Faptul că Biserica Romei a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie care a existat vreodată în omenire nu va fi pus la îndoială de nici un protestant care are cunoştinţă completă a istoriei.” William E. H. Lecky, History of the Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe, vol. 2, 35.
“Ştii că este interesul Sfântului Scaun şi al coroanei tale, deci fă o datorie din exterminarea husiţilor. Nu uita că aceste persoane necredincioase îndrăznesc să proclame principiile egalităţii; ei susţin că toţi creştinii sunt fraţi, şi că Dumnezeu nu a dat nici unui om privilegiat dreptul de a conduce naţiunile; ei susţin că Hristos a venit pe pământ pentru a aboli sclavia; ei cheamă poporul la libertate, adică la exterminarea împăraţilor şi a preoţilor! Cât mai este încă timp întoarceţi-vă forţele împotriva Boemiei; ardeţi, masacraţi, pustiiţi peste tot, căci nimic nu poate fi mai agreabil pentru Dumnezeu, sau mai folositor pentru cauza împăraţilor decât exterminarea husiţilor.” L. M. de Cormenin, The Public and Private History of the Popes of Rome, vol. 2, 116–117.
- Cât timp a domnit prima fiară? Prima fiară a domnit timp de 42 de luni profetice. Cornul cel mic din Daniel 7 a domnit timp de 1260 de zile profetice. Au condus o aceeaşi perioadă de timp.
“Recunoaşterea Sfântului Scaun ca cea mai înaltă stăpânire eclesiastică a rămas piatra unghiulară a politicii sale [a lui Justinian] în relaţia cu apusul.” G. Kruger, “Justinian I, Emperor of the East,” in The New Shaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, vol. 6, 286.
“Până în secolul al şaselea toţi papii sunt declaraţi sfinţi în martirologii. Vigilius (537-555) este primul dintr-o serie de papi ce nu mai poartă această titulatură, care de acum încolo este oferită rarisim. De la acest moment papii au fost tot mai mult implicaţi în afacerile lumeşti, fără să mai aparţină cu totul Bisericii; ei devin oameni de stat, şi apoi conducători de stat.” Charles Bemont and G. Monod, Medieval Europe from 395 to 1270, 120–121. (Este pe larg recunoscut faptul că domnia lui Vigilius a început în anul 538, anul în care atât de multă putere i-a fost dată Papalităţii de către Justinian. Predecesorul său, papa Silverius, nu a murit până în iunie 538).
Cele zece naţiuni ale Europei au fost formate în anul 476. Papalitatea şi-a început domnia ei în anul 538, împlinind profeţia că ea va apărea după formarea acestor state. Vezi Daniel 7:24. Ca atare ea s-a ridicat în anul 538, astfel domnia ei temporală terminându-se istoric la anul 1798. Să vedem ce s-a întâmplat în acel an:
“Atunci când în anul 1797 papa Pius VI a căzut grav bolnav, Napoleon a dat ordine ca în cazul morţii sale să nu mai fie ales nici un alt succesor în loc, succesiunea Papalităţii fiind astfel întreruptă. Însă papa şi-a revenit. Pacea fost curând încălcată: Berthier a intrat în Roma pe 10 februarie 1798 şi a proclamat (Roma ca fiind) republică. Vârstnicul pontif a refuzat să violeze jurământul său prin recunoaşterea ei, şi astfel a fost dus din temniţă în temniţă în Franţa. Lovit de oboseală şi dureri el a murit la 17 august 1799, în cetatea Valence din Franţa, la vârsta de 82 de ani. Nu este de mirare că jumătate din Europa a crezut că veto-ul lui Napoleon va fi respectat, şi că cu papa a murit Papalitatea.” Joseph Rickaby, The Modern Papacy Papalitatea este fără îndoială prima fiară din Apocalipsa 13. Este aceeaşi putere cu cornul cel mic din Daniel 7, care este evident Papalitatea.
- Ce urma să se întâmple cu prima fiară? Ea urma să primească o rană de moarte. Vezi Apocalipsa 13:3. În anul 1798, generalul lui Napoleon, Berthier, l-a arestat pe papa. Ca atare jumătate din Europa a crezut că de acum Papalitatea era moartă.
- Totuşi, ce urma să se întmple cu rana de moarte? Urma să fie vindecată. Vezi Apocalipsa 13:3. Nu trebuie uitat faptul că aceste “fiare” reprezintă puteri politice. Vezi Daniel 7:17. Ea a început ca o biserică—nu ca o putere politică. Ea a devenit o fiară-putere politică în anul 538. A încetat să mai fie o fiară-putere politică în anul 1798, atunci când a primit rana de moarte. Din anul 1798, ea a devenit din nou doar o biserică. Totuşi în anul 1929 şi-a recăpătat stăpânirea peste 108.7 acri ai Vaticanului semnând Tratatul Lateran. S-ar putea interpreta acest gest ca o vindecare a rănii, care îi va permite să devină din nou o fiară-putere politică. Însă, ceea ce vindecă cu adevărat rana astfel încât Papalitatea să-şi recapete supremaţia pierdută este a doua fiară din Apocalipsa 13.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
https://andrerox.wordpress.com/2012/03/06/apocalipsa-13-lupta-pentru-inchinare-prima-fiara/
39 – « Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima Fiara Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei »
Apoc. 13:11-13. Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel si vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toata puterea fiarei dintai inaintea ei si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se inchine fiarei dintai, a carei rana de moarte fusese vindecata. Savarsea semne mari, pana acolo ca facea chiar sa se coboare foc din cer pe pamant in fata oamenilor.
Apoc. 13:14-15. Si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele pe care i se daduse sa le faca in fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei care avea rana de sabie, si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei.
Apoc. 13:16-18 Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.
- Ce a mai văzut Ioan? Ioan a văzut o altă fiară. Vezi Apocalipsa 13:11.
- De unde a ieşit această fiară? A doua fiară s-a ridicat din pământ. Vezi Apocalipsa 13:11. Din moment ce marea reprezintă lumea veche cu mulţimile ei aglomerate, înseamnă că pământul reprezintă lumea nouă cu puţinii ei locuitori.
- Care sunt cele două semne de identificare ale celei de-a doua fiare? Are două coarne ca de miel, dar vorbeşte ca un balaur. Vezi Apocalipsa 13:11. Fiecare altă naţiune a fost descrisă ca o fiară feroce, din pricina intoleranţei atât în plan civil, dar şi religios. Totuşi această naţiune asemeni unui miel ocupă lumea nouă, oferind libertate civilă şi religioasă. De aceea are două coarne ca de miel.
- Cum urma să vorbească această fiară? Va vorbi ca un balaur. Vezi Apocalipsa 13:11. Spre sfârşit această naţiune va repudia marile ei principii ce garantau libertatea civilă şi religioasă. Va călca în picioare libertatea de conştiinţă înaintând legi împotriva Legii lui Dumnezeu. Nu uitaţi, această naţiune va arăta ca, sau se va da drept miel, dar va vorbi ca un “balaur.” Un “miel” în Biblie Îl reprezintă pe Hristos ca fiind “Mielul lui Dumnezeu”. Această naţiune este una care se mărturiseşte a fi “creştină”, dar care se va dovedi a vorbi ca un “balaur”.
- Câtă putere va fi în stare să exercite această a doua fiară? Tot atâta câta a avut Papalitatea în timpul Evului Întunecat. Vezi Apocalipsa 13:12.
Această a doua fiară este evident Statele Unite. Să analizăm următoarele aspecte: A fost un stat fondat în lumea nouă, zonă puţin populată. S-a ridicat într-o vreme în care prima fiară mergeaîn robie în anul 1798. Constituţia sa se bazează pe libertatea civilă şi religioasă. America este cea mai puternică naţiune care a existat vreodată în istoria lumii. Este foarte aproape la acest moment de a impune o legislaţie religioasă, lepădându-se astfel de gloria ei anterioară. Este o naţiune care se mărturiseşte a fi un “creştină”.
- Ce va face oamenilor? Ea va face ca tot pământul să se închine primei fiare şi icoanei ei, sau să primească semnul ei. Aceste acţiuni venite din partea Statelor Unite vor face ca rana de moarte a Papalităţii să fie pe deplin vindecată. Vezi Apocalipsa 13:12, 14–17.
Închinarea adusă fiarei
Biblia spune: “Ea [Statele Unite] lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei, şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi [Papalitatea], a cărei rană de moarte fusese vindecată [atunci când va reveni cu putere politică].” Apocalipsa 13:12.
A doua fiară “ făcea ca pământul … să se închine fiarei dintâi [Papalitatea]”. Legiuitorii din Statele Unite vor fi forţaţi să treacă prin vot o legislaţie religioasă. Această legislaţie va avea de-a face cu închinarea adusă primei fiare, Papalitatea. Dar cine oare din America bate palma cu Biserica din Roma pentru a face presiuni asupra legiuitorilor spre a trece prin vot o legislaţie religioasă?
Ralph Reed, fost director executiv al Coaliţiei Creştine spunea: “Viitorul politicilor americane rezidă în creşterea puterii evanghelicilor şi a aliaţilor lor romano-catolici. Dacă aceste două grupări, evanghelicii având votul alternativ în Sud, iar catolicii pe cel din Nord, pot coopera în anumite chestiuni şi pot sprijini candidaţi cu aceleaşi platforme, atunci ei pot determina rezultatul pentru aproape oricare alt set de alegeri ale naţiunii.” Ralph Reed, Politically Incorrect, 16.
Fostul ambasador american la Vatican, Melady, a afirmat: “Şi cred că, aşa cum evanghelicii au devenit votul de bază al partidului republican, catolicii sunt astăzi votul alternativ în politica americană. Orice candidat care câştigă votul catolic va fi în stare să guverneze America… Votul catolic conţine cheia viitorului Americii. Şi cred că dacă ei se pot uni, dacă catolicii se pot uni cu creştinii evanghelici, protestanţi, care împărtăşesc viziunile lor asupra sanctităţii vieţii omeneşti nevinovate, asupra nevoii libertăţii religioase, a liberului arbitru pentru şcoală şi valori de bun simţ, cred că dacă catolicii şi evanghelicii se pot uni atunci nu mai este nimeni care să candideze pentru vreun oraş sau stat în America şi care să nu poată fi ales, şi nu mai este nici o lege care să nu poată fi trecută atât prin Congres dar şi prin vreo cameră legislativă undeva în America. Aici este forţa motrice în electoratul de astăzi.” Quoted in G. Edward Reid, Duminica’s Coming!, 71.
Coaliţia între mulţi protestanţi evanghelici şi Biserica din Roma câştigă putere în cercurile politice americane. Dar oare va fi America în stare să “facă” astfel încât întreaga lume să se închine primei fiare, Papalitatea? Cât de puternice sunt în realitate atât Statele Unite, dar şi Papalitatea?
După căderea Uniunii Sovietice, Jim Hoagland a scris în Washington Post: “America va determina acum toate evenimentele globale majore.” Quoted in Clifford Goldstein, Day of the Dragon, 25.
Preşedintele George Bush a afirmat: “Este o idee măreaţă: o nouă ordine mondială, unde diverse naţiuni sunt strânse laolaltă pentru un scop comun. … Numai Statele Unite au atât reputaţia morală, dar şi mijloacele de a o susţine.” George Bush, State of the Union address, quoted in Los Angeles Times, February 18, 1991.
Un articol în revista Time numea Statele Unite ca fiind “singura superputere a lumii, fără nici un prospect ca undeva în viitorul apropiat vreo altă putere să rivalizeze cu Statele Unite.” Time, July 29, 1991, 13.
Fostul ambasador american la Vatican, Melady, a afirmat: “Cred că SUA, ca singura superputere a lumii, şi Sfântul Scaun, ca singura stăpânire mondială morală-politică, vor avea roluri importante de jucat în viitor. Acţiunile lor vor avea impact asupra vieţilor oamenilor din toate părţile globului.” Melady, quoted in G. Edward Reid, Duminica’s Coming!, 31.
Malachi Martin a scris: “Papa Ioan Paul II … insistă asupra faptului că oamenii nu au nici o speranţă demnă de încredere cu privire la crearea unui sistem geopolitic atâta vreme cât nu este bazat pe creştinismul romano-catolic.” Malachi Martin, The Keys of This Blood, 492.
Cele două superputeri ale lumii de astăzi sunt Statele Unite şi Vaticanul. Conform profeţiei aceste două superputeri vor ajunge la o stăpânire mondială chiar cu puţin timp înainte de a doua venire a lui Isus Hristos. Statele Unite este într-adevăr cea mai puternică naţiune din istoria lumii, cu o economie puternică şi diversificată, cu o forţă militară superioară.
Vaticanul este instituţia cea mai multirasială şi mai multiculturală din lume, pretinzând avea în custodie aproape a cincime din populaţia globului. Papa este cea mai populară figură internaţională care controlează o infrastructură mondială de şcoli, universităţi, biserici, spitale, biblioteci, ziare, reviste, case de editură, staţii de radio şi televiziune. Are o forţă lucrătoare de jumătate de milion de preoţi care supervizează mai bine de 200.000 de parohii. Banca Vatican
https://andrerox.wordpress.com/2012/03/08/apocalipsa-13-lupta-pentru-inchinare-a-doua-fiara/
38 – Balaurul şi cele două fiare
Victoria lui Mihail asupra balaurului pune capăt tuturor influenţelor şi acţiunilor lui satan în cer. Faptul că balaurul şi îngerii lui au fost aruncaţi pe pământ este un eveniment deosebit de important şi de serios. Domeniul de acţiune al lui satan este limitat prin aceasta pe pământ şi oamenii temători de Dumnezeu dintre iudei şi dintre naţiuni vor fi în mod deosebit ţinta urii lui ucigaşe. În afară de aceasta el va orbi popoarele şi va acoperi ţările cu întuneric, în care odinioară a strălucit luminoasă lumina mărturiei creştine. Cu toate că satan este un duh invizibil pentru ochiul omenesc, el va fi realmente şi personal pe pământ în ultima jumătate a săptămânii-an a lui Daniel. – În acest capitol ne sunt arătaţi cei doi slujitori ai lui cei mai importanţi, doi oameni, doi bărbaţi. Aceste unelte ale lui satan mai sunt numite şi fiare, sălbatice, animale periculoase*. Ca oameni sunt desigur răspunzători înaintea lui Dumnezeu, dar aici ei sunt văzuţi ca unelte ale lui satan, care le dă putere şi îi conduce. Satan este duhul stăpânitor, care va lucra în şi prin aceşti doi decăzuţi. Prima fiară va fi un om dintre naţiuni şi va acţiona brutal (versetele 1-10), cea de-a doua fiară va fi un iudeu, care va exercita o influenţă rafinată, inducătoare în eroare (versetele 11-18). Prin aceşti doi cei mai importanţi slujitori pe pământ ai lui satan va încerca el să nimicească pe Israel şi, deoarece el nu poate obţine acest ţel, el va urmări »rămăşiţa« lui (Apocalipsa 12:17 ). Mai târziu el va mâna pe oamenii orbiţi, înşelaţi de el, să se ridice la război împotriva lui Hristos Însuşi şi a oştirii Lui cereşti, ca să sufere o nimicire totală şi definitivă (Apocalipsa 19:19-21 ).
* Animalele sunt folosite în Cuvântul lui Dumnezeu ca simboluri pentru puteri sau împărăţii, dar expresia se foloseşte deseori pentru căpetenia unei împărăţii, deoarece domnitorul imprimă întregii împărăţii caracterul lui propriu. Expresia fiară (animal) se foloseşte deci alternativ, atât pentru o împărăţie cât şi pentru căpetenia ei.
Prima fiară
Reînfiinţarea imperiului roman
Apocalipsa 12:18 . – »Şi am stat pe nisipul mării.« Vizionarul Ioan a fost aşezat de fiecare dată pe un loc potrivit, de unde el putea să observe bine lucrurile care trebuiau să-i fie arătate. Astfel de locuri erau cerul (Apocalipsa 4:1 ), nisipul mării (Apocalipsa 12:18 ), pustia (Apocalipsa 17:3 ) şi muntele înalt (Apocalipsa 21:10 ); de aici el putea să privească nestingherit diversele viziuni.
»Nisipul mării«, pe care sta vizionarul, simbolizează mulţimea mare a oamenilor (Apocalipsa 20:8 ). Această expresie simbolică este folosită în general şi se foloseşte frecvent în literatură. Nisipul îndreaptă gândurile spre mulţimea numeroasă a omenirii şi marea agitată vorbeşte simbolic despre forţele nestăpânite, răzvrătite şi principiile care domină între ele. Mulţimea oamenilor sau „marea popoarelor” este văzută deci aici într-o stare de nelinişte şi revoluţie. În această împrejurare stătea vizionarul şi a văzut »ridicându-se din mare o fiară«.
Apocalipsa 13:1 – »Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe, şi pe capete, nume de hulă.« – Fără îndoială această fiară reprezintă vechiul Imperiu roman, care va reapare. Se va ridica în mod asemănător cu vechiul imperiu: »Şi patru fiare mari s-au ridicat din mare« (Daniel 7:3 ) şi ele s-au ridicat din marea agitată a popoarelor. Cele patru imperii vechi – cel babilonian, persan, grec şi roman – sunt prezentate atât prin metale (Daniel 2 ) cât şi prin fiare (Daniel 7 ) şi ele vor exista1 şi în timpul din urmă, când va veni Domnul. Primele trei puteri, lipsite de puterea lor deosebită, vor exista2 pur şi simplu în ultimul timp, însă cea de-a patra, împărăţia romană, va fi ca şi în trecut puterea stăpânitoare pe pământ. Roma a luat fiinţă la început dintr-o stare de revoluţie, haos şi anarhie. Cetatea a fost construită scurt timp înainte ca cele zece seminţii ale lui Israel să fie duse în captivitatea asiriană. Multele păreri şi legende în legătură cu naşterea Romei arată toate spre mărimea şi importanţa mare din viitor a acestui oraş. În Daniel 7:3,7 este anunţată ridicarea din trecut a imperiului roman şi în Apocalipsa 13:1 vizionarul vorbeşte despre reînfiinţarea lui viitoare. De mai mult de 15 secole imperiul roman nu mai există3, dar reînfiinţarea lui viitoare este neîndoielnică şi aceasta este văzută aici în Apocalipsa. Nu putem constata cu exactitate când va deveni vizibilă împărăţia romană. Ar fi posibil ca fiara să apară pe prim plan ca putere dominantă după prăbuşirea generală a tuturor regimurilor de guvernare din timpul celei de-a şasea judecăţi pricinuite prin ruperea peceţilor (Apocalipsa 6:12-17 ). Martirii, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 6:9-11 , vor fi omorâţi înainte să înceapă prigonirea prin fiară. Lor li se spune să aştepte până când şi fraţii lor, care vor fi omorâţi după ei, vor fi la ei. Din aceasta rezultă că în timpul judecăţilor pricinuite prin ruperea pecetelor fiara nu va fi încă un prigonitor al sfinţilor.
1 Vizionarul nu vorbeşte despre prăbuşirea imperiului roman şi despre faptul că de secole el nu mai există. El vedea reînfiinţarea lui viitoare.
2 Ţara caldeenilor aparţine Iracului de astăzi. Trăsăturile de caracter ale imperiului babilonian se văd însă în imperiul roman reinstaurat. După sentinţa lui Dumnezeu Babilonul nu va mai apărea ca putere mondială (Ieremia 51:60-64 ).
3 Roma a căzut în anul 476 după Hristos. Ultimul purtător al coroanei împărăteşti, un domnitor tânăr şi slab, a fost Romulus Augustus. Primul nume aminteşte de întemeietorul împărăţiei, cel de-al doilea de primul împărat.
Ridicarea fiarei din mare şi din adânc
Aici fiara este văzută cum apare pe scena pământului, ea »se ridică din mare«. Dar se mai spune despre ea că se ridică »din adânc« (Apocalipsa 11:7 ; 17:8 ). Împărăţia romană va reapărea în săptămâna a 70-a şi ultima săptămână a săptămânii-an a lui Daniel şi se va ridica cu precădere dintr-un haos social şi politic. În starea ei viitoare, definitivă, va arăta caracterul ei diabolic şi originea ei diabolică. Ridicarea ei din mare arată ivirea ei viitoare din stările dezorganizate de pe pământ, ridicarea din adânc arată starea ei sub puterea şi călăuzirea lui satan. Această ultimă stare a împărăţiei se va arăta după aruncarea lui satan pe pământ, cu care va începe Necazul cel mare. În timpul ultimilor trei ani şi jumătate ai existenţei lui, natura şi activitatea împărăţiei va lăsa să se recunoască clar caracterul satanic al ei.
Coarnele şi capetele fiarei
- »… având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe.« – Aici coarnele sunt amintite înainte de a fi amintite capetele. În Apocalipsa 12:3 şi Apocalipsa 17:3 ordinea este inversă. Motivul pentru care cele zece coarne sunt amintite înaintea capetelor este probabil acela, că fiara (împărăţia romană) va fi constituită la apariţia ei din zece imperii. De aceea atenţia este îndreptată asupra acestei caracteristici noi a împărăţiei, o caracteristică pe care nu a avut-o în vechime. Vizionarul a văzut şapte diademe pe capetele balaurului (Apocalipsa 12:3 ), aici el a văzut zece diademe pe coarnele fiarei. Cele zece coarne împodobite cu diademe sunt zece împăraţi (Apocalipsa 17:12 ). În curând aceste zece state din Europa de vest se vor vedea clar. Astăzi am face numai presupuneri, dacă am vrea să le denumim sau să le prezentăm graniţele. Însă ele se vor vedea clar, când Dumnezeu în previziunea Sa le va lăsa să se vadă. Împărăţia romană nu a avut niciodată în trecut această formă. Când s-a prăbuşit, dintr-un imperiu imens cu un domnitor puternic au luat naştere numeroase împărăţii şi state mici. Dar când se va reinstaura, în graniţele ei vor fi zece state. Cei zece împăraţi sau conducători de state vor fi atunci probabil obosiţi din cauza invidiei şi certurilor dintre ei; aceştia vot fi »într-un gând şi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei« (Apocalipsa 17:13 ). Atunci va fi numai un singur despot competent peste această împărăţie, »cornul mic« din Daniel 7 . Acest prinţ roman va face un legământ pentru o săptămână (şapte ani) cu naţiunea decăzută a iudeilor (Daniel 9:27 ), dar pe care »la jumătatea săptămânii« îl va rupe. La venirea Domnului cu putere şi cu judecată îşi va primi soarta definitivă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).
Nume de hulă
- »… şi pe capete, nume de hulă.« – Aceasta este o altă caracteristică mult mai rea a fiarei. S-ar putea ca împărăţia cu mărimea şi puterea ei uriaşă să impresioneze pe observatorul superficial, dar caracterul ei de hulă împotriva lui Dumnezeu, care era vizibil purtat »pe capetele« ei (care vor conduce fiara în timpul acţiunilor ei), ar trebui să îngrozească pe orice om care gândeşte. Cele şapte capete ale fiarei nu reprezintă succesiunea domnitorilor sau a formelor de guvernare, ca în Apocalipsa 17:10 , ci puterea de guvernare totală sau aproape nelimitată, cu care va fi dotată fiara în zilele din urmă; ele arată plinătatea puterii de guvernare exercitate cu inteligenţă (ca în Apocalipsa 12:3 ).
Pe aceste capete vor sta »nume de hulă«. După părăsirea mărturisirii creştine şi după decăderea de la Dumnezeu (2. Tesaloniceni 2:3 ) rezultatul va fi batjocura oficială a lui Dumnezeu. Fiara va provoca oficial pe Dumnezeu şi cu hotărâre va fi împotriva tuturor celor care Îi aparţin (Apocalipsa 13:6 ). Aceasta va fi o caracteristică clară a împărăţiei romane în ultima ei stare. Nu fără un motiv de înţeles ne-am fi aşteptat ca numele de hulă să fie mai degrabă pe capetele balaurului, dar ele sunt văzute pe capetele fiarei. Aceasta va apărea evident cu împotrivirea ei directă şi neruşinată faţă de Dumnezeu şi faţă de Unsul Său şi împotriva tuturor celor care »au în cer o casă«. Pluralul »nume de hulă« arată că în privinţa aceasta ne putem gândi la tot felul de forme de dezonorare ale lui Dumnezeu în ochii oamenilor.
Trăsăturile caracteristice ale împărăţiei romane
- – »Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« – Fiara, împărăţia romană, va uni în sine, pe lângă caracteristicile ei foarte deosebite şi caracteristicile esenţiale ale celor trei imperii mondiale dinaintea ei*. În Daniel 7 sunt descrise simbolic toate cele patru imperii mondiale. Acest capitol din cartea Daniel conţine o profeţie continuă. Ea cuprinde perioada de timp de la cucerirea lui Iuda şi a Ierusalimului şi până la domnia veşnică şi atotcuprinzătoare a Domnului, cu alte cuvinte, de la timpul de domnie al lui Nebucadneţar şi până la domnia Fiului Omului. Primele trei imperii mondiale sunt descrise numai pe scurt, cel al caldeenilor în versetul 4, cel al mezilor şi perşilor în versetul 5 şi cel al grecilor în versetul 6. Restul capitolului, începând cu versetul 7, este dedicat în principal studiului celei de-a patra fiare, care nu este numită cu numele, dar este descrisă în caracterul ei particular. La compararea lui Daniel 7 cu Apocalipsa 13:2 se observă că animalele sălbatice sunt numite în succesiune inversă. În Daniel 7 desfăşurarea istorică solicită ca leul, simbolul preferat al renumitului imperiu mondial babilonian, este numit pe primul loc. În Apocalipsa 13:2 , leopardul, sau al treilea imperiu mondial, pe primul loc. Pentru leopard (sau panteră) sunt tipice mişcările repezi şi salturile deodată, trăsături ce îl caracterizează şi pe Alexandru, grecul puternic. O domnie de groază, apăsătoare şi epuizantă, aşa cum o practicau perşii în provinciile cucerite (probabil cu excepţia Iudeii), este prezentată simbolic prin picioarele uni urs. După aceea se vorbeşte despre gura unui leu, un indiciu spre urletele lui, groaza pe care o provoca şi asupra cruzimii lui, cu care el îşi sfâşie prada. Aceste caracteristici ale naturii animale le vedem prezentate sintetizat aici şi personificate în împărăţia romană, care se vede şi în ce-a de-a patra fiară din Daniel .
* „Toate fiarele sălbatice şi puternice, care sunt prezentate succesiv în Daniel 7 pentru prezentarea diverselor imperii, sunt unite totodată aici într-un monstru. În aceasta se cuprinde un sens profund. Imperiul roman a unit în sine însuşi toate principiile îngrozitoare şi tiranice ale marilor imperii anterioare. De aceea simbolul combinat din acest verset este foarte potrivit, unind simbolurile celorlalte imperii în simbolul imperiului Romei şi în felul acesta unitatea cu forme multiple a Romei, puterea ei şi cruzimea ei, precum şi extinderea stăpânirii ei sunt prezentate impresionant ochiului” – „The Apocalypse” de Stuart.
Balaurul şi fiara
- – »Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« – Fiara, care uneşte în sine caracteristicile diferite şi însuşirile imperiilor mondiale anterioare şi va prelua domnia lor, va fi unealta potrivită pentru balaur, prin care el poate lucra. Fiara va moşteni deci nu numai domnia mondială, care a fost încredinţată odinioară lui Nebucadneţar, ci va exercita în lume şi cruzimea şi autoritatea brutală a balaurului, într-o oarecare măsură ca locţiitor al lui. Viclenia şi perfidia şarpelui se vor arăta în celelalte două fiare (Apocalipsa 13:11 ). Puterea satanică din Adânc, scaunul de domnie al lui satan în mijlocul unei lumi duşmane faţă de Dumnezeu şi o mare autoritate pe pământ se adaugă la tabloul îngrozitor prezentat aici. Domnul Isus a refuzat primirea din mâna lui satan a domniei asupra »tuturor împărăţiilor pământului« (Luca 4:5-8 ) – aici vedem pe cineva, care o va prelua. Balaurul aruncat din cer va da fiarei puterea sa şi scaunul său de domnie simbolic de pe pământ, care se va arăta atunci cu trăsăturile caracteristice corespunzătoare originii sale, ridicării sale »din Adânc« (Apocalipsa 17:8 ).
Caracterul satanic al împărăţiei romane şi activitatea fiarei marcată de acest caracter se vor arăta pe deplin în timpul de necaz care va veni, în cei trei ani şi jumătate, premergători venirii Domnului în slavă. După acest timp, la sfârşitul săptămânii a 70-a a lui Daniel, fiara şi colaboratorul ei la rău, cea de-a doua fiară sau anticristul, »vor merge la pierzare«, în iazul de foc. Cele două fiare din acest capitol sunt văzute la sfârşit ca doi oameni inspiraţi şi călăuziţi de diavolul. În ultimele zile de decădere aceste persoane principale îşi vor primi de vii soarta lor veşnică (Apocalipsa 19:20 ).
Moartea şi reapariţia fiarei
- – »Şi unul din capetele ei era ca înjunghiat de moarte şi rana ei de moarte fusese vindecată: şi tot pământul se minuna de fiară.« – Acest verset vorbeşte despre moartea şi reînvierea fiarei, deci despre sfârşitul statal şi reînfiinţarea împărăţiei romane. Evident capul înjunghiat este identificat cu fiara. Împărăţia romană în forma ei de imperiu a fost, ca să zicem aşa, »înjunghiată«; în anul 476 după Hristos a încetat să mai existe. Din timpul acela şi până astăzi imperiul de odinioară care stăpânea lumea este ca stat într-o stare de moarte. Dar Dumnezeu, potrivit cu previziunea Sa, va face să reapară împărăţia dintr-un cadru de patimi revoluţionare şi conflicte, »din mare« (versetul 1): »rana ei de moarte s-a vindecat«. Vizionarul a văzut aceasta ca un fapt împlinit, aşa cum arată şi versetul 1. Dar după ridicarea ei din mare, reapariţia ei ca stat în lume, la mijlocul săptămânii a 70-a va urma »ridicarea din adânc«, această apariţie în caracterul ei satanic. Ca o constituire statală pe pământ, fiara va exista deci înainte de jumătatea săptămânii. Aceasta rezultă şi din profeţie, că „principele” ei va încheia un legământ trainic cu iudeii decăzuţi pentru o (întreagă) săptămână de şapte ani (Daniel 9:27 ). Caracterul ei satanic (Apocalipsa 13:2 ; 17:8 ) se va arăta clar în a doua jumătate a acestei săptămâni profetice.
- – »Şi tot pământul se minuna de fiară.« – Fiara va apărea într-un fel şi cu o natură necunoscută până atunci, fără exemplu în istoria omenirii. Această putere omenească, care se va pune înaintea lui Dumnezeu cu energie satanică, echipată cu puterea şi autoritatea mondială a lui satan, va produce uimire pe întreg pământul. Tot pământul se va uimi de această înfăţişare. Nu vedem nici un motiv să îngrădim expresia »tot pământul«. Reînfiinţarea împărăţiei romane trebuie să aibă cea mai mare importanţă pentru toţi care sunt în sfera ei de influenţă şi pentru cei care trăiesc în afara acesteia. Autoritatea balaurului şi influenţa lui va trece peste graniţele celor zece imperii. Fiara, căreia satan îi dă puterea sa, va avea o influenţă dominantă asupra întregului pământ, chiar şi asupra ţinuturilor păgâne.
Închinarea adusă balaurului şi fiarei
- »Şi s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; şi s-au închinat fiarei, spunând: „Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« – Vedem din acest verset că Dumnezeu este pus deoparte şi în locul Lui a păşit balaurul. Nu Creatorul, ci satan va fi universal adorat. O mărturisire goală va fi fără valoare în zilele acelea rele. Într-un mediu devotat în totalitate lui satan numai o adevărată şi cunoscută relaţie cu Dumnezeu poate păzi de cădere. Numai aceia, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat (versetul 8), numai cei aleşi vor putea în timpul acela să se împotrivească triumfului aparent al lui satan. În ochii oamenilor balaurul va face ceea ce după părerea lor numai Dumnezeu poate face, şi anume, să dea fiarei cea mai mare autoritate pe pământ. De aceea ei se vor închina balaurului şi-i vor aduce adorare divină.
Dar şi fiara va fi adorată. Uimirii, provocate de reapariţia ei şi semnele supranaturale care vor urma după aceea în lume, îi urmează închinarea. Atât uimirea cât şi adorarea vor fi universal răspândite, şi această adorare în felul şi extinderea ei va depăşi tot ce a fost întreprins odinioară în Roma. Spiritismul, care a făcut mari progrese în ultimul timp, lucrează spre o anumită ţintă: adorarea diavolului. În Europa şi America s-a răspândit foarte mult adorarea adusă diavolului. Din 2. Tesaloniceni 2:3-12 ştim că omul păcatului (anticristul, sau fiara a doua din Apocalipsa 13 ) va fi de asemenea adorată. Ce provocare a lui Dumnezeu! Ce batjocură şi desfigurare a creştinismului! Nu Dumnezeul adevărat, Tatăl şi Fiul, vor fi adoraţi ci o trinitate diabolică, balaurul, fiara şi omul păcatului. Este aceasta ţinta spre care se îndreaptă aşa-numitele noastre ţări creştine? Adepţii „criticii înalte” fac sub influenţa lui satan tot ce este posibil ca să conducă creştinătatea la diavolul şi în privinţa aceasta fac progrese mari.
- »„Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« – Aceste cuvinte arată că puterea ei şi strategia ei de război sunt însuşirile impresionante care trezesc admiraţia din partea lumii şi prin aceasta omagierea, care i se cuvine după gândurile oamenilor, din cauza poziţiei ei înalte. Noi credem însă, că se vor face eforturi mai mari şi căpeteniei imperiului mondial reinstaurat i se va aduce onoare divină. În această direcţie se vor îndrepta eforturile celei de-a doua fiară (Apocalipsa 13:11-15 ).
Hulă, autoritate şi prigoană prin fiară
5-7 »Şi i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari şi hule; şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni. Şi i s-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune.«- Ţesut în această împletitură întunecată a răutăţii satanice şi aroganţei omeneşti este un fir de mângâiere pentru sfinţii lui Dumnezeu rămaşi, din timpul de acum şi din viitor, revenirea frecventă a cuvintelor »i s-a dat«. Şi înapoia fiarei stă puterea ascunsă, dar atotputernică a lui Dumnezeu. Satan nu are nicio putere care să nu-i fi fost dată. Toată puterea vine în cele din urmă de la Dumnezeu. Altceva este folosirea puterii împrumutate de către fiecare în parte şi de aceasta este fiecare răspunzător, chiar şi diavolul. Puterea, care odinioară a biciuit cu o furtună puternică Marea Galileii, ca să scufunde corabia, care purta cea mai preţioasă încărcătură, care a fost încărcată vreodată pe o corabie, pe Domnul Isus şi ucenicii Săi – această putere îşi avea originea în Persoana divină care dormea în partea dinapoi a corăbiei. Pentru un timp scurt i s-a dat lui satan autoritate asupra elementelor naturii, ca să ne arate, că puterea sa precum şi durata exercitării ei este supravegheată şi ţinută în frâu de Dumnezeu potrivit cu voia Sa şi cu plăcerea Sa (Marcu 4:35-41 ).
În mândria inimii ei fiara însăşi se va lăuda şi va huli pe Dumnezeu. Cine este el şi ce a făcut el va fi fără îndoială conţinutul »lucrurilor mari«, pe care el le va spune; dar sunt adăugate cuvintele semnificative »şi hule«. El va huli public pe Dumnezeu şi pe toţi ai Săi de pe pământ şi din cer şi-i va batjocori cu cuvinte, care nu sunt redate, dar cu siguranţă vor fi destul de aspre şi rele, ca manifestările unei inimii care a decăzut de la Dumnezeu şi este călăuzită de diavolul.
Încă o dată este redată durata acţiunii puterii satanice personificată în fiară pe pământ: »şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni«. Trebuie să ţinem seama că aici nu este vorba de durata de existenţă a fiarei sau a împărăţiei romane, ci este timpul activităţii ei sub puterea lui satan. Sunt patruzeci şi două de luni sau trei ani şi jumătate înainte de nimicirea definitivă a împărăţiei. În acest timp fiara va merge sub directa conducere a balaurului pe drumul ei de blasfemie şi violenţă. Întreaga durată a împărăţiei, de la ridicarea ei din mare (versetul 1) şi până la nimicirea ei de către Domnul la venirea Sa în slavă (Apocalipsa 19:19-21 ), cuprinde cel puţin întreaga ultimă săptămână-an a lui Daniel. Activitatea ei satanică de patruzeci şi două de luni va începe la mijlocul acestei a 70-a săptămână cu ridicarea ei (simbolică) din adânc.
În acest timp Dumnezeu şi Casa Lui şi locuitorii cerului, care »îşi au casa în cer«, vor fi subiectul hulelor satanice din gura fiarei. Vor fi rostite cuvinte obraznice şi rele. Nu ştim ce se va spune; putem însă fi siguri că ce este mai rău, ce poate deveni mai josnic prin ura insuflată de balaur împotriva lui Dumnezeu, va fi rostit public şi tare. În afară de aceasta hula va avea probabil caracterul dispreţului şi batjocurii în reprezentări simbolice ale lucrurilor divine. – Atunci şi sfinţii de pe pământ, care vor interveni pentru drepturile lui Dumnezeu şi vor fi împotriva balaurului şi a uneltelor lui executive, vor fi expuşi puterii şi bunului-plac al fiarei. Sfinţii acelor zile nu vor fi de felul celor şapte mii de martori ascunşi, ci vor fi de felul lui Ilie, îndrăzneţi şi fără compromisuri în mărturia lor. Fiarei i se va permite să urmărească sfinţii, să facă război împotriva lor şi »să-i biruiască«. În Apocalipsa 11:7-8 este descrisă o întâmplare asemănătoare, dar care este însă limitată la Ierusalim. „Autoritatea” dată fiarei se va extinde peste graniţele imperiului mondial viitor. Ea pare să fie neîngrădită în extinderea ei, deoarece ea se va extinde »peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune« (această subîmpărţire împătrită a întregii omeniri). În Apocalipsa 11:9 vedem ca exemplu oameni adunaţi la Ierusalim din toate părţile pământului, care se vor uni cu fiara în uciderea şi tratarea batjocoritoare a sfinţilor iudei. Deci şi în afara imperiului roman vor fi ţări şi popoare sub influenţa ei puternică şi vor sta sub autoritatea ei. Între fiară şi femeie, curva (Babilonul), va fi o legătură strânsă (Apocalipsa 17:3,7 ), dar vor fi şi alte naţiuni care vor avea legături exterioare cu fiara şi asupra cărora se va exercita autoritatea ei.
Adoratorii fiarei
- »Şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost înscris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.« – De mai multe ori am atras atenţia cu privire la înţelesul deosebit al expresiei »cei care locuiesc pe pământ«. Ea desemnează pe oamenii care conştient au respins chemarea cerească şi prin aceasta în mod practic au renunţat la creştinism. Ei sunt diferenţiaţi de »popoare şi seminţii şi limbi şi naţiuni« (Apocalipsa 11:9-10 ), care în general mai puţin au venit în contact cu mesajul divin. Toţi, care vor locui atunci pe pământ*, sunt prezentaţi aici în contrast cu aceia al căror nume stă scris în cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat. După acest cuvânt al Scripturii, toţi – cu excepţia celor aleşi – se vor închina fiarei. Însă spre aceşti aleşi, care au fost salvaţi prin sângele Mielului înjunghiat, în acele timpuri de suferinţă se vor îndrepta în mod deosebit interesele pline de înţelegere ale Domnului. Cartea vieţii, în care sunt scrise numele lor, Îi aparţine. În aceasta sunt scrise numele lor începând cu întemeierea lumii. De aceea nu poate avea loc nicio ştergere a acestei cărţi, în timp ce fără îndoială unele nume pot fi şterse din cartea sau registrele denominaţiunilor creştine (Apocalipsa 3:5 ). În ultima carte se vor găsi nume ale mărturisitorilor adevăraţi şi falşi, deoarece Dumnezeu ia cunoştinţă despre oricine care mărturiseşte că este creştin. Dar cartea vieţii Mielului poate conţine numai numele celor mântuiţi, deoarece acestea sunt notate de la începutul lumii, deci de când a început timpul. În Apocalipsa 17:8 se vorbeşte despre aceeaşi carte şi despre aceiaşi oameni, ca şi aici, cu toate că acolo nu se aminteşte Mielul. Fiara va birui pe sfinţi şi îi va omorî, dar partea care nu se pierde a martirilor este viaţa veşnică. Mielul i-a salvat prin moartea Sa şi prin aceasta a pus temelia pentru realitatea mângâietoare şi întăritoare, pe care El a revelat-o la timpul potrivit – realitatea, că numele lor sunt scrise în cartea Sa a vieţii. Copiii lui Dumnezeu, cei mântuiţi din timpul creştin, care mai durează şi astăzi, au fost dăruiţi cu binecuvântări duhovniceşti în Hristos, care au originea mult mai înainte decât binecuvântările aleşilor de aici şi a celor binecuvântaţi din Matei 25:34 . Noi am fost cunoscuţi mai dinainte, aleşi mai dinainte şi hotărâţi înainte de întemeierea lumii, deci înainte să existe timpul, din veşnicie (Efeseni 1:4-5 ; Romani 8:29 ). Să mai remarcăm că cei aleşi din Matei 24:22 sunt iudei temători de Dumnezeu, în timp ce în versetul nostru şi în Matei 25:34 sunt oameni din toată lumea.
* Aici trebuie înţeles sensul simbolic al cuvântului pământ.
Un apel şi o atenţionare
9-10 »Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« – Solicitarea, »Dacă are cineva urechi, să audă!« a rostit-o deseori Domnul nostru în lucrarea Lui pe pământ, chiar dacă cu mici diferenţe în construcţia cuvintelor (Matei 11:15 ; 13:9,43 ; Luca 8:8 şi alte locuri). Aceeaşi solicitare cu adaosul »ce zice Duhul Adunărilor« este conţinută în fiecare din cele şapte scrisori deschise (Apocalipsa 2 ; 3 ). Acest adaos nu s-ar potrivi aici, deoarece Adunările nu vor mai fi pe pământ în acele zile de judecată. Chemarea de a asculta este îndreptată spre înţelegerea spirituală, care prin aceasta va fi încercată, spre deosebire de auzirea naturală, pe care o are orice om sănătos.
După aceea se arată un principiu, care are valabilitate atât pentru fiară cât şi pentru sfinţii lui Dumnezeu, pentru prieteni şi pentru duşmani şi pentru toate timpurile. Oricât de puternic ar lucra harul şi puterea Duhului Sfânt în sfinţi şi oricât de îngrădită ar fi aplicarea acestui principiu, el rămâne valabil în sine. Care este adevărul deosebit, care este sfătuit aici cu aşa insistenţă? Este certitudinea dreptăţii de răsplătire, sau ca să vorbim cu cuvintele Sfintei Scripturi: »Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura« (Matei 7:2 ). Dacă cineva duce în captivitate, el însuşi va merge în captivitate; dacă cineva omoară şi el va trebui omorât. Ce cuvânt solemn şi cât de important şi de potrivit pentru sfinţii care vor avea atunci greu de suferit sub sceptrul de fier al fiarei! Ei nu trebuie să se opună. Armele lor nu sunt carnale, ci spirituale. »Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« Numai în felul acesta ei pot triumfa. Ei vor avea victorii morale şi spirituale din aceasta, nu victorii prin puteri şi autoritate exterioară. Privit în exterior, ei vor fi lipsiţi de ajutor şi situaţia lor va fi lipsită de speranţă, dar ei îşi vor găsi sursele de ajutor în Dumnezeu. Ei nu se vor închina fiarei, dar ei nu au voie nici să se împotrivească folosind forţa, căci atunci soarta lor va fi captivitatea şi moartea. Dar chiar dacă se va ajunge la aceasta – ei posedă o viaţă, pe care nici cea mai mare putere a duşmanului nu o va putea atinge. Numele lor sunt înscrise în cartea vieţii Mielului, şi nicio putere de pe pământ şi din iad nu le va putea şterge sau să le jefuiască partea lor veşnică, care se întemeiază pe moartea Mielului lui Dumnezeu.
Atât în Apocalipsa 13 , cât şi în Daniel 7 tema principală este împărăţia romană reinstaurată. În Apocalipsa 13 tema principală este însă caracterul general al acestei împărăţii, în timp ce în Daniel 7 se vede în mod deosebit capul personal al împărăţiei. Hulele şi prigoana din partea fiarei (Apocalipsa 13:5-7 ) sunt descrise aproape cu aceleaşi cuvinte ca şi vorbirea şi acţiunea »cornului mic« (Daniel 7:8,20,21,25 ). Atât prorocul Daniel cât şi vizionarul Ioan leagă natura împărăţiei cu capul ei personal, ultimul stăpânitor. Caracterul împărăţiei este întruchipat totodată în persoana acestui stăpânitor mare. Alte caracteristici ale fiarei şi legătura ei cu curva le găsim în capitolul 17 al cărţii Apocalipsa. Ele vor fi tratate la studiul acestui capitol. Denumirea de »fiară« este folosită în cartea Apocalipsa pentru împărăţia romană, marea putere statală din ultimele zile.
Fiara a doua (versetele 11-18)
Comparaţie între cele două fiare
Între cele două fiare* din acest capitol există o serie de diferenţe clare. Prima se ridică dintr-o stare de nelinişte, din marea popoarelor răscolită; cea de-a doua se ridică dintr-o stare relativ liniştită şi ordonată, cu un regim stabil, din pământ. Prima este o putere lumească, cea de-a doua este o putere religioasă. Prima fiară are zece coarne, cea de-a doua numai două. Cu influenţa ei rafinată, înşelătoare, nimicitoare de suflete, fiara a doua este cea mai periculoasă dintre aceste două unelte executive ale lui satan, dar prima fiară are o mai mare putere statală şi militară. Cea de-a doua fiară este clar subordonată primei fiare şi foloseşte puterile militare şi restul puterilor, ca să-şi atingă scopul: divinizarea primei fiare. Prima fiară vine dintre naţiuni, cea de-a doua dintre iudei. Şi în timp, fiara a doua apare după prima fiară. Cu privire la domeniile de activitate ale acestor două fiare sunt incertitudini majore la mulţi.
* Atragem încă o dată atenţia, că denumirea fiară, care în sine se foloseşte pentru o împărăţie sau pentru structura unei puteri politice, se foloseşte deseori şi pentru conducătorul acesteia sau pentru căpetenia ei. În cazul particular trebuie dedus din context, dacă este vorba de o împărăţie (sau de o putere) sau de deţinătorul puterii personale, deci despre un om.
Prima fiară va fi un sistem politic şi militar puternic, care va pieri sub judecăţile Domnului la venirea Sa. Cu toate că acest imperiu viitor va fi mai mic în extinderea lui decât împărăţia romană din trecut, autoritatea şi influenţa lui se va extinde peste toate părţile pământului devenite civilizate şi „creştine” şi prin aceasta asupra a numeroase naţiuni. Satan va da tronul său şi autoritatea sa acestei fiare. Domnul Isus a refuzat să primească această autoritate din mâna lui satan (Luca 4:6-7 ), dar ea Îi va fi dată de Tatăl Său (Psalmul 2:8 ). Fiara va fi puterea predominantă pe pământ, căreia nu va putea să i se împotrivească nici o altă putere.
Domeniul de stăpânire al fiarei a doua va fi Palestina. Puterea ei politică va dispărea repede, deoarece prima fiară, prin persoana conducătorului ei, se va amesteca în afacerile politice şi religioase ale iudeilor şi pentru ca să devină conducătorul propriu-zis al Palestinei pentru timpul din urmă. La începutul activităţii sale şi anticristul este văzut ca o fiară*, dar el va pierde domnia lumească şi la sfârşit va fi judecat ca fiind profetul mincinos. Puterea de domnie pe pământ va fi unită în prima fiară, care va rămâne stăpânitoare până la sfârşit şi ca stăpânitoare va fi judecată. Fiara a doua va deveni slujitoarea şi ajutorul primei fiare. Dar această a doua fiară va înşela şi va duce în rătăcire lumea. Ea îşi va îndrepta efortul să mâne în braţele lui satan pe iudei şi pe aceia care odinioară s-au numit creştini. Un semn caracteristic îngrozitor al acelor zile va fi acela că toţi vor fi aduşi în cea mai josnică sclavie sub domnia primei fiare. Atunci nu va mai fi nici un fel de libertate. Însă ambele fiare vor fi prinse în acelaşi timp în, sau, la Ierusalim, şi la venirea Domnului în putere ambele vor primi aceeaşi soartă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).
* Domnitorul împărăţiei romane reinstaurate şi anticristul sunt văzuţi şi denumiţi în acest capitol în mod just ca fiare, cu toate că ei sunt oameni naturali. Animalul de regulă îşi are ochii şi simţul îndreptat în jos, spre pământ. Omul creat după chipul lui Dumnezeu, prin alcătuirea corpului său şi prin mersul vertical, este capabil în mod normal să privească în sus. În această diferenţă naturală există o învăţătură spirituală. Gândirea şi năzuinţa omului fără Dumnezeu este îndreptată în jos, spre pământ şi spre cele pământeşti; în aceste caracteristici morale se aseamănă prin aceasta cu animalele. Omul după gândurile lui Dumnezeu dimpotrivă, îşi îndreaptă gândurile şi năzuinţa în sus, spre cer, spre Dumnezeu (2. Corinteni 3:18 ; Filipeni 3:14 ; Coloseni 3:1-2 ). În privinţa aceasta, conducătorii religioşi şi politici din acele timpuri viitoare sunt, în ceea ce priveşte starea lor spirituală şi morală, efectiv animale.
O imitare ruşinoasă a lui Hristos
- – »Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; şi avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur.« – Cine este această »o altă fiară«? Înfăţişarea ei »asemenea unui miel« arată imediat pe Mesia cel fals sau Hristosul fals. Ea are două coarne; adevăratul Miel a fost văzut cu şapte coarne. Cornul este un simbol al puterii exterioare, morale sau chiar împărăteşti. Noi gândim că cele două coarne ale fiarei reprezintă o imitare deformată a celor şapte coarne ale mielului (Apocalipsa 5:6 ). Mielul are puterea desăvârşită (şapte coarne), acest animal are o putere limitată. Cele două coarne arată o poziţie dublă ca împărat şi preot, pe care anticristul şi le va aroga şi cu care va simula. El va guverna ca împărat în Ierusalim (Daniel 11:36 ), dar cu toate acestea va fi subordonat marelui său conducător, prima fiară. Ca »profetul mincinos (fals)« (aşa este el denumit în Apocalipsa 16:13 ; 19:20 ; 20:10 ) va exercita o mare putere religioasă printre iudei şi în general printre popoarele numite creştine.
- »Vorbea ca un balaur.« – Cu toată aparenta asemănare exterioară cu Mielul şi cu toate că îşi va aroga o autoritate oficială, care nu i se cuvine, el va fi imediat demascat, când va vorbi. Vocea şi vorbirea balaurului îl trădează şi îl caracterizează ca slujitor al lui satan, care exercită puterea şi guvernarea politică. Stricăciunea morală, exterioară şi lăuntrică, a omului este marea ţintă a balaurului şi ca să obţină aceasta, el va fi cel mai bine susţinut de cei doi reprezentanţi importanţi ai lui, fiarele din acest capitol.
Roma şi Ierusalimul vor fi cele două centrale, de unde satan va exercita influenţa sa şi activităţile sale în Europa şi Palestina şi pe întreg pământul.
Fiara a doua ca slujitor al primei fiare
12-15 – »Şi ea exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei; şi face ca pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Şi îi înşală pe cei care locuiesc pe pământ din cauza semnelor care i s-a dat să le facă înaintea fiarei, spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« – Cea de-a doua fiară va fi o putere subordonată şi căpetenia ei regală va fi slujitorul activ al primei fiare. La prima privire se pare că din aceste versete rezultă că prima fiară este un sistem puţin activ şi că energia şi desfăşurarea de forţă se întâlneşte numai la fiara a doua, deoarece »exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei [deci, în prezenţa ei]«. Dar aceasta nu este aşa. Prima fiară este o uniune puternică de zece împăraţi, armonios uniţi într-o putere uriaşă (Apocalipsa 17:12-13 ) sub un domnitor, care se opune activ şi cutezător lui Dumnezeu, hulind şi prigonind. Anticristul, căpetenia celei de-a doua fiare, nu va avea nicio putere regală în afara Palestinei. De aceea el se va folosi de autoritatea primei fiare, a cărei putere şi prestigiu le va folosi pentru exercitarea intenţiilor lui diabolice. Acesta urmăreşte ca să conducă creştinătatea decăzută, să se plece în adorare înaintea împărăţiei romane reinstaurate şi a domnitorului ei. Cea de-a doua fiară nu va dispune de o putere militară proprie; pe aceasta o dă balaurul primei fiare. Însă cea de-a doua fiară va influenţa oamenii spiritual şi religios şi de aceea va fi cea mai rea dintre cele două. Anticristul va revendica pentru sine însuşi adorare divină şi se va aşeza în Templu, pe care naţiunea iudaică îl va reclădi atunci în stare de necredinţă. El însuşi se va înălţa peste orice autoritate omenească şi divină, în măsura în care îi este posibil, ca să ocupe* locul lui Dumnezeu. Aceasta va avea loc în Palestina. Acolo va guverna el, după ce şi-a instaurat tronul în Ierusalim şi tot acolo va lua Templul în totalitate în posesiunea sa şi se va prezenta ca fiind Dumnezeu. Această a doua fiară va avea prin aceasta putere religioasă şi lumească, dar puterea religioasă va sta pe prim plan. Cu totul altfel decât Hristos, care a venit în Numele Tatălui Său (Ioan 5:43 ), această persoană îngrozitoare va avea pretenţia că este Mesia al lui Israel, dar se va impune ca împărat şi ca proroc în mijlocul poporului, care va fi strâns atunci în necredinţă în ţară. Naţiunea iudaică (cu excepţia rămăşiţei temătoare de Dumnezeu), lovită prin judecată cu orbire, va recunoaşte aroganţa şi cerinţele anticristului, care va conduce atunci la decăderea totală de la Dumnezeul adevărat al iudeilor şi al creştinilor (1. Ioan 2:22 ). În interiorulgraniţelor ţării sfinte el va fi venerat în mod dezgustător ca Dumnezeu. În afara graniţelor Palestina, în restul ţinuturilor creştinătăţii, el va constrânge naţiunile şi popoarele să se închine primei fiare, »a cărei rană de moarte fusese vindecată.«
* Anticristul va fi adorat public, însă în mod ciudat el însuşi va adora un dumnezeu, pe care el însuşi şi l-a conceput, un dumnezeu, care până atunci nu a fost cunoscut în istoria lui Israel. Pe acest idol îl va copleşi cu glorificări (Daniel 11:38 ). „Împăratul”, care apare pe neaşteptate în istoria războaielor dintre stăpânitorii sirieni şi egipteni (Daniel 11 ) şi care are origine iudaică (Daniel 11:37 ), este fără îndoială falsul Mesia. El este acelaşi cu omul păcatului şi cel nelegiuit (2. Tesaloniceni 2:3,8 ), anticristul, la Ioan, prorocul fals (mincinos) din cartea Apocalipsa şi cealaltă fiară, cea de-a doua, din Apocalipsa 13 . El va cere în Palestina ca numai el să fie adorat şi în lumea largă va dirija adorarea spre marii lui tovarăşi de legământ, prima fiară şi balaurul.
- – »Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.« – Marile semne nu sunt prezentate în detaliu, dar un semn deosebit de remarcabil este numit concret: ea face să se coboare foc din cer, şi aceasta în public, »înaintea oamenilor« Este felul semnelor şi minunilor prin care în timpul lui Ilie s-au confirmat pretenţiile adevăratului Dumnezeu în opoziţie cu cele ale lui Baal (1. Împăraţi 18:38-39 ). Deci în acelaşi fel fiara a doua va susţine pretenţiile la adorare din partea tuturor a primei fiare, şi în mod asemănător fiara a doua va fi confirmată de satan însuşi (2. Tesaloniceni 2:9 ). Aceasta va avea loc atunci când Dumnezeu prin judecata de răsplătire va lăsa pradă creştinătatea vinovată, care de mult a renunţat deja la El; prin aceasta va începe judecata ei. Dumnezeu va trimite atunci creştinătăţii decăzute »o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă o minciună« (2. Tesaloniceni 2:11 ). Urmarea acestui fapt va fi că satan îşi va ocupa locul în mijlocul creştinătăţii mărturisitoare şi în felul acesta Dumnezeu va fi cu totul pus deoparte, aşa că va lua naştere ca rezultat îngrozitor adorarea diavolului în prezentarea lui triunitară. Acesta va fi deci sfârşitul civilizaţiei noastre celebre şi a progresului material şi moral. Este de ales între Dumnezeu şi creştinismul biblic, pe de o parte, şi diavol şi creştinătate, pe de altă parte. Realitatea vie este legată numai de prima; o simplă mărturisire creştină, care nu are o valoare adevărată şi care rămâne, conduce la a doua legătură.
Chipul fiarei
- – »… spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« – Solicitarea oficială »să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« este o altă înaintare în rău. Este remarcabil că la începutul supremaţiei păgâne oamenii sub ameninţarea cu moartea au fost constrânşi să se închine unui chip care reprezenta mărimea şi maiestatea primului imperiu mondial (Daniel 3 ). Scurt înainte de sfârşit stăpânirea păgână va repeta aceasta, aşa cum vedem aici. Cât de incorigibilă este natura umană! În Scriptură se face diferenţiere între pildă şi chip (tablou). Omul a încetat din punct de vedere moral să fie după asemănarea cu Dumnezeu (Geneza 1:26 ), dar şi despre omul decăzut se spune că el este făcut după chipul lui Dumnezeu şi are misiunea să exercite suplinitor funcţia de guvernare din partea lui Dumnezeu pe pământ (Geneza 9:6 ). Un chip (tablou) prezintă pe cineva, dar nu este neaparat identic cu el. Suntem convinşi că chipul fiarei va fi un chip real, impunător, care va fi înălţat în centrul creştinătăţii şi va sluji la adorarea fiarei. În câmpia Dura a fost ridicat un chip real, care a slujit la adorarea lui Nebucadneţar şi a împărăţiei sale.
Rana de moarte a fiarei este amintită de trei ori (versetele 3,12,14). La a treia prezentare se spune că rana a fost pricinuită de o sabie, ceea ce arată că sfârşitul de atunci al imperiului mondial nu a venit pe calea decăderii naturale, ci violent. Cetele germanilor din nord au strâmtorat împărăţia slăbită şi i-au pus capăt.
Adorarea chipului
- – »Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« – Anticristul nu va avea nici o putere în sine însuşi. De la sine nu putea să dea chipului nici putere şi nici viaţă reală sau chiar numai aparentă, dar el va acţiona sub puterea lui satan. Acesta este cel care va lucra prin cele două fiare. Chipului fiarei i se va da suflare, nu viaţă, căci viaţa o dă numai Dumnezeu. Chipul va fi făcut fiarei, va sluji onoarei şi glorificării ei. Va fi însă şi un chip al fiarei, deci o va prezenta în aşa fel, ca să atragă atenţia lumii asupra lui şi permanent să menţină treaz în mintea oamenilor gândul la fiară, prin aceea că el stă înaintea ochilor lor. Hengstenberg a remarcat în privinţa aceasta: „Nu se vorbeşte despre chipuri, ci despre un chip, însă după sens ne putem gândi la o mulţime de chipuri.” – Dacă acest chip va fi multiplicat şi va fi răspândit pe toată întinderea ţinutului creştinătăţii, nu putem spune cu certitudine*. Scopul este însă, fie că este vorba de un chip sau de mai multe, să facă lumea să cadă în adorare la picioarele fiarei. Chipului fiarei i se va da să şi vorbească. Conţinutul vorbirii lui îl vor afla numai cei care îl vor auzi. Însă moartea va fi cu certitudine partea tuturor celor care refuză să aducă onoare divină fiarei sau căpeteniei ei, »conducătorul [roman] care va veni« (Daniel 9:26 ). Aşa va înşela fiara a doua prin semne şi minuni supranaturale mulţimea decăzută şi vinovată a creştinătăţii, că nu numai se va pierde orice imaginaţie despre creştinismul adevărat, ci va fi practicată deschis şi fără ruşine o slujire la idoli în cea mai oribilă formă. Ce viitor stă înaintea „ţărilor creştine”!
* Astăzi ne putem imagina răspândirea chipului prin serviciile de ştiri şi reţelele de date.
Supunerea generală faţă de fiară
16-17 – »Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor; şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei.« – În acele zile îngrozitoare va fi subjugată orice gândire şi activitate personală. Va fi cerută cea mai adâncă şi deplină supunere, care a existat vreodată, sub tirania satanică – şi nimeni nu va îndrăzni să i se opună. Diferitele categorii de oameni care au fost numite cuprind în totalitatea lor pe toţi cei care trăiesc în zona de influenţă a fiarei. Nimeni, oricât de neînsemnată sau de înaltă va fi poziţia lui, nu se va putea sustrage. Nici bogaţii, nici săracii nu vor putea să-şi răscumpere sau să obţină prin implorare eliberarea de sub domnia de fier a fiarei. Cei liberi şi robii vor sta pe aceeaşi treaptă în absoluta subordonare faţă de fiară. Toţi, de la cei mai mici şi până la cei mai mari, vor fi în aceeaşi măsură sclavii ei. Cine se împotriveşte voinţei ei va fi jefuit de dreptul la viaţă, căci fiara va controla eficient orice activitate; cine se va împotrivi va trebui să privească moartea sigură. Un semn anumit, secret, va fi pus pe fiecare om, fie pe mâna lui dreaptă, ori pe frunte*. Numai martirii nu vor primi semnul. În credincioşie ei vor fi gata să-şi dea viaţa prin împotrivirea lor intransigentă faţă de aroganţa satanică. Semnul pe mână va marca omul ca sclav activ al fiarei, în timp ce semnul pe frunte va exprima recunoaşterea publică a sclaviei. În ambele cazuri trebuie însă să se recunoască supremaţia absolută a fiarei şi să i se aducă închinare. Odinioară se obişnuia să se ardă cu fierul roşu numele, sau un semn caracteristic, al stăpânului pe sclav. Cei pecetluiţi din cele 12 seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 7:3 ), cei păziţi din Iuda (Apocalipsa 14:1 ) şi sfinţii glorificaţi (Apocalipsa 22:4 ), vor fi însemnaţi public, pe frunţile lor, de Dumnezeu ca proprietate a Sa (vezi şi Ezechiel 9:4 ). Pavel purta pe trupul său semnele rănilor Domnului Isus (Galateni 6:17 ).
* În India, brahmenii poartă pe fruntea lor un semn spre onoarea „dumnezeului” căruia ei i se închină, prin care ei sunt uşor diferenţiaţi unul de altul.
Trebuie să ţinem foarte bine seama că Satan va da unitate şi putere acestui sistem statal şi social, fiarei. De aceea toţi trebuie să recunoască apartenenţa lor la acest sistem, dacă vor să nu fie pedepsiţi cu izgonire fără nicio cruţare. Nevoile vieţii zilnice, care se obţin prin activitate legitimă, nu vor mai fi obţinute de aceia care în credincioşie faţă de Dumnezeu şi în ţinerea strâns de adevăr vor refuza să urmeze fiara şi slujitorii şi complicii ei puternici şi vicleni, pe anticrist, suita ei. Proscrierea socială şi moartea vor fi partea necondiţionată a tuturor care rămân credincioşi lui Dumnezeu în această cea mai mare strâmtorare din istoria omenirii. Unificarea este deja acum la ordinea zilei; oamenii religioşi o cer, lumea politică o cere, bogăţia şi capitalul o cere, muncitorimea, muncitori învăţaţi şi neînvăţaţi o cer. Toţi depun eforturi spre marea ţintă: unirea satanică sub conducerea fiarei a tuturor grupărilor religioase şi a grupelor din rândul anticriştilor şi a tuturor direcţilor sociale şi politice. Din rândul maselor frământate ale popoarelor, din forţele nestăpânite, din revoluţii şi anarhii, care nu cunosc dreptul şi legea, din certurile şi luptele dintre capital şi muncitorime, din răsturnările de tronuri şi prăbuşirea statelor, va rezulta prin influenţa directă a lui satan o puternică putere statală. Ea va învinge tot ce îi stă în cale, sau vrea să-i împiedice înaintarea. Şi acestei puteri va trebui să i se supună toţi, fără nici o excepţie – sau vor plăti pedeapsa cu preţul vieţii lor.
Semnul, numele fiarei şi numărul numelui ei* nu sunt trei semne diferite. Numele fiarei nu ne este făcut cunoscut în Cuvântul lui Dumnezeu, şi tot aşa numele domnitorului, care va domni în Rusia în ultimul timp şi căruia îi este destinat să joace un rol important în relaţiile cu Israel (Ezechiel 38 ; 39 ). Nu vrem să afirmăm, că este imposibil să se cunoască numele fiarei. Fără îndoială, în privinţa aceasta Dumnezeu va da lumină şi înţelegere deplină sfinţilor care vor fi pe pământ în zilele acelea, căci pentru ei această cunoaştere va fi de mare importanţă şi chiar necesară, ca să recunoască adevăratul caracter al fiarei. De aceea să lăsăm aşa cum a lăsat Dumnezeu, până când El o va face clar, ceea ce cu siguranţă o va face; dacă nu nouă, atunci El va da totuşi claritate acelora, care vor putea să aibă cu adevărat foloase din ea. Partea acelora, care vor primi semnul fiarei, va fi pierzarea veşnică. Cuvintele, cu care este descrisă soarta lor îngrozitoare, vorbesc despre o groază fără precedent. Noi nu cunoaştem nimic în Cuvântul lui Dumnezeu, care să depăşească seriozitatea solemnă a comunicărilor cu privire la pierzarea totală, irevocabilă şi veşnică a discipolilor fiarei. Numai Dumnezeu putea s-o facă, şi El a făcut-o cu cuvinte care exprimă chinuri inexprimabile (Apocalipsa 14:9-11 ). Uşa speranţei va fi încuiată pentru fiară, pentru adepţii ei şi ajutoarele ei la rău, şi pentru numeroşii ei adoratori. Lepădarea lui Hristos de către creştinătate va fi urmată cu cea mai mare certitudine de primirea Hristosului fals sau a falsului Mesia, şi acest act concret al nebuniei şi vinovăţiei omului poate conduce, când el va fi înfăptuit, numai la ţinta finală – iazul de foc.
* 1. Un comentator a scris cu privire la numărul numelui fiarei: „Încercările diferite de a dezlega această enigmă renumită par să dovedească că cercetătorii sunt încă departe de a fi una. Weyland descopere numărul în expresia Caesar al romanilor, scris cu litere ebraice; Schmidt şi Vischer o găsesc în numele lui Nero, Pfleiderer în numele lui Nero Caesar şi Voelter în Traian Adrianus. Erbes, Spitta şi Zahn, care ca şi Irenaeus citesc în textul Scripturii numărul 616 în loc de 666, identifică fiara cu Caligula sub numele de Gaius Caesar, dar ei ajung la acest rezultat folosind litere greceşti în loc de litere evreieşti. După mai bine de optsprezece secole este încă foarte nesigur, dacă cineva are suficientă pricepere, ca să socotească numele fiarei.” 2. În limba greacă şi în limba ebraică literele sunt folosite şi ca numere (ca de exemplu la numerele romane); de aceea fiecare literă are în aceste limbi (şi în altele) şi o valoare numerică. Întreaga valoare numerică a unui cuvânt sau nume se poate calcula exact, adunând valorile numerice ale literelor. Asocierea inversă a unui cuvânt sau nume la un număr dat (care reprezintă o sumă) nu este posibilă să se facă univoc, dacă nu se ştie din câte litere şi care sunt literele din care se compune cuvântul. În scrierea greacă sau ebraică numele şi numărul numelui ar putea fi constituit din aceleaşi litere şi prin aceasta să arate la fel.
Numărul fiarei
- – »Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, pentru că este număr de om; şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.« – Mulţi comentatori şi-au oferit înţelepciunea şi priceperea lor şi în unele cazuri sau făcut cercetări mari, ca să clarifice întrebarea, ce vrea să se spună prin numărul 666.
În acest număr simbolic se ascunde înţelepciunea divină, şi fără înţelegere spirituală nu se poate dezveli taina lui. Fără îndoială înţelesul lui exact şi deplin va fi foarte clar înţelepţilor sau celor drepţi din timpul necazului care va veni în curând. Atunci puterea lui satan în legătură cu viclenia fiarei va face să fie atinsă cea mai înaltă treaptă a aroganţei şi păcătoşeniei omului şi el se va aşeza deschis în politica şi religia sa împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său. La o astfel de descoperire a omului se referă, vorbind la modul general, înţelesul spiritual al numărului 666. Acest înţeles va fi atunci foarte clar pentru sfinţii afectaţi direct, şi el va conduce la respingerea imediată a fiarei şi pretenţiilor ei, care în acel timp din urmă vor fi caracterizate de hule şi împotrivire faţă de Dumnezeu din partea slujitorilor politici ai lui satan.
Numărul 666 este »număr de om«; simplul număr 6 stă deja în legătură cu omul la crearea lui şi de asemenea şi în istoria lui. Omul a fost creat în ziua a şasea. Lui i-au fost hărăzite şase zile pentru a lucra. Robul evreu trebuia să slujească şase ani. Ogorul trebuia cultivat şase ani. La deschiderea pecetei a şasea asupra omenirii va veni o judecată îngrozitoare şi vastă. Aşa cum numărul şapte caracterizează ce este desăvârşit sau complet, numărul şase, care nu ajunge la numărul deplin, arată nedesăvârşirea şi truda omenească. Dar pe parcursul istoriei sale omul înaintează de la defecte la stări mai rele, până se descopere în duşmănie publică şi directă faţă de Dumnezeu. Când de aceea numărul şase apare dublu sau de mai multe ori, atunci aceasta înseamnă că însemnătatea simbolică şi morală a numărului şase simplu este accentuată mai puternic. Uriaşul Goliat şi fratele lui erau oameni de o mărime şi putere extraordinară şi duşmani deschişi ai lui Dumnezeu şi ai lui Israel. La amândoi se găseşte de mai multe ori numărul şase (1. Samuel 17:4-7 ; 2. Samuel 21:20-22 ; 1. Cronici 20:6 ).
În evoluţia omului, înaintarea lui în rău atinge punctul culminant în domnia fiarei, pe care o arată înţelesul funest al numărului 666 – de trei ori numărul 6. În mod evident există o legătură între primul şi ultimul imperiu mondial. În caracterul lor sunt identice, dar ultimul imperiu mondial va atinge cea mai rea dezvoltare. Chipul de aur, pe care l-a făcut Nebucadneţar pentru propria glorificare, era înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi (Daniel 3:1 ). Fără îndoială chipul din câmpia Dura avea scopul să strângă şi să unifice religiile numeroase şi diferite din interiorul puternicului imperiu babilonian. Sub ameninţarea cu o moarte îngrozitoare, oamenii trebuiau să se închine chipului de aur. Cu siguranţă putem vedea în Daniel 3 un indiciu cu privire la răul mult mai grav şi cu adevărat diabolic din Apocalipsa 13 . Ambele locuri din Scriptură ne prezintă un tablou trist al oamenilor care s-au aşezat şi se aşează peste dreptul uman şi peste Lege în mândrie, egoism şi independenţă arogantă faţă de Dumnezeu. Numărul 6 întreit, 666, vorbeşte despre dezvoltarea deplină şi cea mai înaltă a omului sub conducerea directă a lui satan, despre concentrarea dirijată de satan a puterii cetăţeneşti, religioase şi statale. Dumnezeu, Domnitorul suprem, va fi atunci total dat la o parte (în măsura în care aceasta este posibil oamenilor). Un om va ocupa locul Lui, şi aceasta nu în întunericul păgânismului, ci în Palestina şi în alte ţinuturi ale creştinătăţii! Omul nu poate să scape de această treaptă de dezvoltare a răului. Prin aceasta se ajunge la punctul culminant al nebuniei omeneşti, a mândriei omeneşti, a aroganţei omeneşti, şi a voinţei omeneşti neînfrânate. După înţelegerea noastră, acesta este înţelesul numărului 666*. El nu include nici o enigmă, care trebuie dezlegată de capete ingenioase, ci este o lecţie, pe care omul spiritual în zilele care vor veni şi deja acum trebuie s-o înţeleagă spre folosul lui.
* Numărul 6 întreit conduce şi la gândul următor: numărul 3 arată o mărturie completă; o stare de lucruri este considerată veridică pe baza mărturiei concordante a 3 martori (1. Ioan 5:7-8 ). Deoarece 6 este numărul nedesăvârşirii omeneşti, întreitul număr 6 (numărul 666, »număr de om«) înseamnă nedesăvârşirea totală şi incontestabilă a fiarei. Cu toată aroganţa ei, ea va fi caracterizată printr-o totală nedesăvârşire. În acest context este foarte remarcabil, că valoarea numerică în limba greacă a Numelui scris Isus este 888, deci un întreit 8. Numărul 8 arată un început nou. Ziua a 8-a este ziua 1 a unei săptămâni noi şi »ziua următoare după Sabat«; 8 este şi numărul noii creaţii şi al veşniciei. Deci numărul 888 arată, că Numele Domnului Isus – şi prin aceasta Persoana Sa şi lucrarea Sa – stă în legătură cu noua creaţie, care se întemeiează pe El (vezi Levitic 23:10,11,15,16 ; Ioan 20 ; 2. Corinteni 5:16,17 ).
Privire retrospectivă şi privire de ansamblu profetică
În prima parte a capitolului 11 (până la versetul 13), iudeii şi Ierusalimul stau pe prim plan, dar ei sunt supuşi naţiunilor. Restul capitolului arată cum locuitorii cerului privesc cu bucurie spre sfârşitul căilor lui Dumnezeu. În capitolul 12 vedem în lumina cerului sursele invizibile ale binelui şi răului, Copilul de parte bărbătească şi balaurul, apoi legăturile lui Israel cu cei doi, în mod deosebit în timpul ultimei jumătăţi a săptămânii-an a necazului cel mare care va veni. Satan aruncat din cer pe pământ împreună cu îngerii săi va încerca să se răzbune pe iudeii temători de Dumnezeu. El va prigoni pe sfinţii lui Dumnezeu dintre iudei şi dintre neamuri. Deoarece ştie că mai are puţin timp, îşi va urmări fără încetare şi cu mare energie şi mânie scopul. Este uimitor, cum se precipită evenimentele în timpul scurt de trei ani şi jumătate. Ceea ce în împrejurări normale şi prin activitatea influenţelor obişnuite asupra oamenilor a necesitat secole pentru a se ajunge la dezvoltare, atunci, sub conducerea iscusită a lui satan, se va realiza deosebit de repede. În privinţa aceasta trebuie să ne gândim, că multele obstacole, care acum sub previziunea lui Dumnezeu – printre altele şi existenţa actuală a puterii autorităţilor – reţin ultima şi deplina desfăşurare a răului, nu vor mai fi atunci. Adunarea va fi luată în cer, şi Duhul Sfânt va fi părăsit pământul. »Numai că acum este acela, cel care o reţine, până când El [Duhul Sfânt] va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit cel fărădelege« (2. Tesaloniceni 2:7,8 ). Acum există cele două obstacole esenţiale, »ce reţine« şi »cel care o reţine« – un lucru (Adunarea) şi o Persoană (Duhul Sfânt).
Vedem apoi în capitolul 13 cele două fiare, prin care satan îşi urmăreşte scopurile sale cu creştinătatea şi cu iudaismul stricat. Prima fiară este fără îndoială împărăţia romană, marele imperiu mondial, căruia satan îi va da tronul său şi autoritatea sa. Cea de-a doua fiară va acţiona în Palestina în sectorul religios cu putere aproape nelimitată, dar satan se va folosi de ajutorul ei şi în alte ţinuturi din afara ţării sfinte. Însă acolo el va lucra în subordonare faţă de puterile statale. Nu este de ajuns că slujirea la idoli a iudeilor în cele din urmă va întrece tot ce a avut loc în trecut (Matei 12:45 ), chiar şi chipul îngrozitor pe care îl prezintă aşa de plastic profetul captivităţii (Ezechiel 8 ) – ci şi creştinătatea trebuie umilită, să devină o mulţime stricată, odioasă de slujitori la idoli. Aceasta va obţine fiara a doua în prezenţa primei fiare, superioară în ceea ce priveşte puterea politică.
Duşmanii exteriori ai lui Israel din timpurile acelea nu sunt numiţi în cartea Apocalipsa. Conducătorul lor va fi asirianul sau împăratul nordului, duşmanul politic al naţiunii iudaice reînfiinţate fiind în stare de necredinţă. Împăratul sudului (Egiptul) va fi un aliat al primei fiare, dar un adversar al marelui său vecin din nord, asirianul. Acesta va fi la rândul lui un duşman înverşunat atât al împăratului anticreştin din ţara Israel (al fiarei a doua din capitolul 13), cât şi al împăratului sudului. Palestina, deoarece se află între cele două puteri duşmane, va fi ca şi în trecut câmpul lor de măcel. Trecutul (Daniel 11:1-35 ) şi viitorul (Daniel 11:36-45 ) acestor două puteri şi legăturile lor cu iudeii sunt o temă de studiu foarte interesantă. În cartea Daniel, capitolul 11 este o extindere a capitolului 8 cu multe detalii. Pentru a cunoaşte marii duşmani ai lui Israel din ultimele zile, trebuie citiţi prorocii Isaia, Mica şi în mod deosebit Daniel. Gog, domnitorul Rusiei, care stă peste şi înapoia împăratului nordului, va cădea de asemenea fără glorie împreună cu oştirile lui pe munţii lui Israel (Ezechiel 38 şi 39), după ce Domnul va fi nimicit pe asirian. Aceasta va avea loc după venirea Domnului şi efectuarea judecăţilor Lui, înainte ca apoi El să preia domnia în caracterul ei solomonic sau plin de pace şi să înceapă pe pământ mult doritul şi aşteptatul timp de binecuvântare de o mie de ani. Gog va fi conducătorul naţiunilor şi al popoarelor din nord-est în vrăjmăşia faţă de fiară, puterea din vest. În afară de aceasta Gog va fi un duşman al iudeilor, fiara dimpotrivă, va fi la început un prieten al naţiunii reinstaurate. Iudeii reîntorşi în ţară înainte de arătarea Domnului în putere vor fi motivul de ceartă şi vrăjmăşie dintre Gog şi fiară. Scopurile politice ale celor doi vor fi diferite şi de aceea vor ajunge să se certe. Evenimentele din Europa şi Asia lasă să se recunoască că naţiunile merg rapid în întâmpinarea controverselor finale. Fie ca sufletele noastre să fie păzite în pace!
https://comori.org/noul-testament/apocalipsa/apocalipsa/capitolul-131-18/
37 – Perioada de timp actuală şi cea viitoare (8)-Femeia şi fiara: un imperiu se reîntoarce, de Botschafter
© SoundWords, Online
(DETALII AICI : https://www.soundwords.de/ro/apocalipsa-17-t86998.html )
Versete călăuzitoare: Apocalipsa 17.8; 18.4; Daniel 7.23-27
Apocalipsa 17.8: Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.
Apocalipsa 18.4: Apoi am auzit din cer un glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!”
Daniel 7.23-27: El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri sfinţii Celui Preaînalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împăraţilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o Împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”
Cuprins
Fundalul istoric
Patru fiare = patru imperii mondiale
Fiara a patra
Ce este deci curva?
Ieşiţi din mijlocul ei
Marele înşelător
Fundalul istoric
După ce Dumnezeu în mânia Sa a dat poporului Israel un împărat, în mânia Lui l-a luat înapoi, cu toate că El a suportat cu mare răbdare rătăcirile acestui popor cu grumazul tare. De când păcatul lui Solomon a produs despărţirea celor zece seminţii şi idolatria lor, Dumnezeu i-a atenţionat mereu prin slujitorii Săi, profeţii. Dar când Israel nu s-a întors la Dumnezeul său, în cele din urmă el a fost dus în captivitate prin Salmanasar, împăratul Asiriei, şi niciodată nu s-a mai întors înapoi. Iuda a continuat să existe multe secole după aceea; dar când el a umblat pe căile lui Israel şi Ierusalim a făcut chiar lucruri mai grave decât sora lui Samaria, atunci mânia Domnului s-a aprins aşa de mult, că nu a mai fost nici un mijloc de ajutor. Şi Dumnezeu a permis împăratului caldeenilor să vină împotriva lor (2 Cronici 36), după ce el a distrus cetatea şi Templul a dus poporul în captivitate în Babilon. Astfel domnia universală, care ar fi rămas pentru totdeauna privilegiul lui Israel, dacă el ar fi umblat în căile Domnului, a trecut la naţiuni în persoana lui Nebucadneţar; aşa cum şi Daniel i-a spus acestuia: „Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur” (Daniel 2.37-38). Este adevărat, că după şaptezeci de ani Iuda s-a reîntors în ţara lui, a reclădit cetatea lui şi Templul lui; căci Unsul trebuia în harul Său să vină la ei. Dar lui Israel nu i-a fost redată puterea, şi nici nu îi va fi redată, până nu va veni Acela căruia Îi „aparţine Împărăţia”, Fiul lui David, Împăratul uns pe Sion, care va exercita judecată şi dreptate pe pământ şi va domni veşnic peste casa lui Iacov (Ezechiel 21.30-32; Ieremia 23.5-6). Până în momentul de faţă domnia aparţine naţiunilor; şi Cuvântul lui Dumnezeu numeşte timpul acesta „timpul naţiunilor” (Luca 21.24).
Patru fiare = patru imperii mondiale
Noi cunoaştem cele patru imperii mondiale, care sunt prezentate prin tabloul mare, pe care l-a văzut Nebucadneţar, şi prin cele patru fiare din Daniel (capitolul 2.7). Aceste imperii mondiale corespund tocmai timpului naţiunilor. Ştim că primele trei din aceste împărăţii – cea babiloniană, cea persană şi cea greacă – au avut sfârşit, după ce ele la timpul lor au împlinit planurile lui Dumnezeu. Cea de-a patra (împărăţia romană) a existat deja ; şi în timpul ei a venit Mântuitorul. Urmare prescripţiei căpeteniei acestei împărăţii, a Cezarului Augustus, Iosif şi Maria s-au dus la Betleem, cetatea lui David, ca acolo să se înscrie. Sub domnia unui alt Cezar al acestei împărăţii, Cezarul Tiberiu, s-a auzit pentru prima dată în ţinuturile Iudeii cuvântul: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor s-a apropiat.” Deoarece primele trei împărăţii au avut o durată scurtă, s-ar fi putut gândi, că şi cu această împărăţie va fi la fel, şi că apoi, după terminarea domniei naţiunilor, curând toate naţiunile de sub cer se vor supune Fiului Omului. Probabil aceasta era şi aşteptarea multora; dar Israel a respins pe Împăratul lui. El L-a predat chiar acestei împărăţii, prin aceea că L-a predat în mâinile reprezentantului împărăţiei, în mâinile lui Pilat. După aceea această împărăţie a devenit nuiaua lui Dumnezeu, ca să disciplineze poporul rebel. Când Hristos a fost nimicit, a venit poporul căpeteniei, care va veni, şi a distrus cetatea şi Locaşul sfânt.
Mai târziu această împărăţie a fost lăsată în seama ei însăşi, şi în timpul celei de-a şasea căpetenii, domnia cezarilor în Roma, ea a fost rănită de moarte de atacurile popoarelor din nord. Dar rana ei de moarte va trebui vindecată; şi tot pământul, uimit de aceasta, se va ataşa de ea (Apocalipsa 13.3). „Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni” (Apocalipsa 17.8).
Aproximativ în timpul răpirii Adunării, mădularele răspândite ale acestei a patra fiară se vor apropia unele de altele, şi ea se va ridica iarăşi, îngrozitoare, înspăimântătoare, înfiorătoare, ca să împlinească tot ce este scris. Această viziune a avut-o Ioan. „Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Apocalipsa 13.1-2).
Fiara a patra
Cu siguranţă aceasta este cea de-a patra fiară din Daniel, pe care o vedem aici reapărând, ca să piară sub loviturile Domnului la arătarea Sa minunată (Apocalipsa 19).
Ea vine din mare ca şi a lui Daniel (Daniel 7.23), aceasta înseamnă din valuri, din revoluţiile popoarelor. Despre curvă, care în continuare ne este prezentată ca şezând pe fiară, s-a spus că ea şade pe multe ape: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Apocalipsa 17.1,15).
În ea regăsim câte ceva din fiecare cele trei prime fiare din cartea Daniel. Ea are trupul unui leopard, picioarele unui urs şi gura unui leu. Se observă însă ordinea inversă ca la Daniel, şi fără îndoială de aceea, pentru că profetul a văzut această împărăţie în viitor; Ioan dimpotrivă, în trecut. Astfel cele patru fiare din Daniel sunt unite în fiara prezentată de Ioan, deoarece fiecare împărăţie a inclus în sine mai mult sau mai puţin din împărăţiile anterioare, şi deoarece împărăţia romană restaurată va uni în sine pe teritoriul ei vast dărâmăturile tuturor celorlalte împărăţii. Le vedem pe toate apărând la judecată. Când piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini sfărâmă chipul cu picioarele din lut şi fier, atunci deodată nu numai lutul şi fierul s-au sfărâmat, ci împreună cu ele şi arama, argintul şi aurul, „şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele” (Daniel 2.34-35,45; 7.11-12).
Fiara văzută de Ioan are „o gură, care rostea vorbe mari şi hulă” (Apocalipsa 13.5); cea a lui Daniel avea „o gură, care vorbea cu trufie” (Daniel 7.8,20).
Sfinţii au fost daţi un timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, aceasta înseamnă trei ani şi jumătate, în mâinile fiarei văzută de Daniel (Daniel 7.25). Fiarei văzută de Ioan i s-a dat autoritate timp de patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 13.5), deci aceeaşi durată.
Fiara văzută de Daniel are zece coarne, sau zece împăraţi, care se vor ridica din această împărăţie (Daniel 7.24), aşa cum şi picioarele chipului aveau zece degete. Şi fiara văzută de Ioan are de asemenea zece coarne, despre care în versetul 12 se spune: „Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, …”. Însă aceşti zece împăraţi nu au apărut încă; căci ei primesc autoritate timp de un ceas împreună cu fiara sălbatică, ca împăraţii, şi anume cu scopul de a distruge curva (Apocalipsa 17.12,17). Barbarii, care în secolul patru au devastat împărăţia romană, nu corespundeau nicidecum celor zece coarne, sau celor zece degete de la picioare. Cele zece coarne sunt zece împăraţi, care vor ieşi din însăşi această împărăţie, în timp ce acei barbari nu au venit din sânul împărăţiei romane, ci din nordul cel mai îndepărtat, ca să sfâşie această împărăţie şi să împartă între ei dărâmăturile ei. Cele zece coarne vin din capul al şaptelea, din rezultatul celorlalte capete anterioare şi corespund evident celor zece degete de la picioare, care vin din ambele picioare (nu numai dintr-un picior) al chipului. Însă până acum împărăţia romană niciodată nu a fost împărţită în zece împărăţii. Cine cunoaşte în zilele noastre zece împărăţii ale goţilor de vest, ale goţilor de răsărit, ale vandalilor, şi aşa mai departe, dacă cu adevărat au fost zece? Unii învăţaţi se străduiesc în camerele lor de studiu, să aducă împărăţiile barbarilor la acest număr zece, dar în felul acesta nu se împlinesc profeţiile. Când cele patru împărăţii au stăpânit peste Israel, chiar şi cel neştiutor era conştient dacă el avea ca stăpân pe babilonieni, pe perşi, pe greci sau pe romani. Tot aşa va fi când se va ridica fiara a patra cu cele zece coarne ale ei.
Fiara văzută de Ioan va fi arsă în foc, ca şi fiara văzută de Daniel (Apocalipsa 19; Daniel 7.11).
Dacă se ţine seama de aceste caracteristici, atunci vei fi convins că fiara văzută de Ioan este numai continuarea celei de-a patra împărăţie a lui Daniel, care rezumă pe toate celelalte – fiara a patra restabilită. Sunt însă adăugate anumite însuşiri, pentru a o descrie în starea ei nouă:
Ea are un caracter diabolic; „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Apocalipsa 13.2). Ea se va ridica din adânc şi va merge la pierzare (Apocalipsa 17.8). Dacă Ioan ne-o prezintă mai întâi ca ridicându-se din mare, ca şi la Daniel, când ea va apărea din nou se va ridica din adânc.
Ea are şapte capete sau căpetenii (Apocalipsa 17.9-10), care sunt şapte munţi, pe care şade femeia şi care pare să desemneze Roma. De asemenea sunt şi şapte împăraţi, cinci dintre ei erau căzuţi în timpul lui Ioan. Fără îndoială aceştia desemnează primele cinci forme de guvernare romane prezentate de istorici. Forma a şasea, cea a cezarilor, exista în timpul lui Ioan; şi când va apărea a şaptea în legătură cu cele zece împărăţii unite, atunci fiara însăşi va fi al optulea împărat.
Ceea ce ne oferă în mod deosebit această fiară sălbatică în starea ei nouă, este curva, care stă pe ea. Să observăm mai întâi aici că înfăţişarea acestei femei, care stă pe fiară (Apocalipsa 17), care este văzută de Ioan abia după fiara amintită în capitolul 13, nu urmează imediat în succesiunea timpului. Dimpotrivă noi credem, că ea aparţine între versetul 4 şi versetul 5 al capitolului 13, înainte să se vorbească despre gura, care rostea vorbe mari şi hulă (versetul 5); şi deci mai degrabă înaintea fiarei a doua, care are două coarne asemenea unui miel şi care vorbeşte ca un balaur (Apocalipsa 13.11). Aceasta ar putea apărea unora la prima vedere nejustificat; dar aceasta se explică, dacă ne amintim că profeţii procedează în felul acesta. Deseori succesiunea relatării lor nu este identică cu succesiunea în timp a evenimentelor pe care ei le-au văzut; ci după ce ei au văzut într-o viziune evenimentele, pe care ei trebuiau să le vestească, asemenea unei imagini de ansamblu, după aceea ei au avut viziuni noi care detaliază şi dezvoltă prima viziune de ansamblu, şi în care de asemenea se inserează multe imagini singulare. Aceasta se observă în mod deosebit la profetul Daniel.
Ce este deci curva?
Ce poate fi altceva decât principiul religios legat de autoritatea materială, ca religie de stat, care a atins în creştinătate nivelul cel mai înalt de stricăciune.
Adunarea, care a fost chemată să aştepte pe Mirele ei ca o mireasă curată şi fără cusur, nu are nimic a face cu puterile pământului, decât în trecerea ei prin statele lumii să dea cezarului ce este al cezarului şi să păstreze pentru Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu; şi să nu caute alt sprijin şi altă protecţie, decât numai la Capul ei ceresc. Sprijinită pe braţul Lui nevăzut şi cu ochii îndreptaţi spre cer, ea ar trebui să străbată pustia aceasta ca un străin. Însă curând ea a obosit în singurătatea ei, în modestia ei, în sărăcia ei şi în luptele permanente, care erau urmarea umblării ei prin credinţă. Ea a devenit pământească în sentimentele şi speranţele ei; şi curând i-a reuşit să cuprindă mulţimi de oameni. Şi după ce ea însăşi a devenit o putere a pământului, ea a dus tratative cu puterile. Ea a vândut acestora influenţa ei asupra conştiinţelor, pentru o poziţie recunoscută în lumea aceasta, în care Domnul ei nu a avut-o, pentru purpură şi stacojiu, cu care El a fost îmbrăcat numai spre batjocură. În cele din urmă a ajuns – cine ar fi putut crede aşa ceva! – să constituie o corporaţie împreună cu lumea, cu lumea despre care Isus a spus ucenicilor Săi: „Voi nu sunteţi din lume, căci Eu v-am ales din lume.” În loc să îndure prigoanele venite din partea lumii, ea însăşi s-a făcut prigonitoare a acelora care îşi supun conştiinţa numai lui Hristos şi nu vor să recunoască nici un alt cap, decât numai pe Hristos; ea s-a predat fiarei, şi aceasta a călcat-o în picioare, a sfâşiat-o, aşa că sângele ei a stropit fiara şi a murdărit-o. Ah, cu siguranţă, aceasta este o taină, aşa cum este şi unirea Adunării adevărate cu Hristos, al Cărui trup este ea – os din oasele Sale şi carne din carnea Sa –, o taină. Dar aceasta este taina evlaviei, aceea este însă taina răutăţii. Această taină a văzut-o Pavel deja conturându-se în timpul său şi finalizându-se cu omul păcatului.
Curva poartă scris pe fruntea ei: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului!” Sub această imagine ne este ea prezentată (Apocalipsa 17.5,18); exact opusul Miresei, soţiei Mielului, care este „cetatea sfântă, Ierusalimul, care se coboară din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21.9-10 şi versetele următoare).
Este adevărat că aceasta aminteşte de părerea unora, care cred în readucerea la viaţă a Babilonului, ca să se împlinească ce s-a spus despre el, prin aceea că se pare că nu s-a împlinit totul. Însă noi ştim că Babilon sau Babel înseamnă încurcătură; şi care sistem a meritat mai mult acest nume decât acela cu care noi ne ocupăm aici? A existat vreodată o încurcătură de dimensiuni mai mari şi mai dezgustătoare? Adunarea lui Isus Hristos unită cu lumea, vrăjmaşul ei!
Dar când acest sistem ne este prezentat ca domnind peste popoare şi limbi (Apocalipsa 17.1,15), atunci Roma apare ca să fie totuşi centrul, când se spune că „cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia.” Dacă ne amintim că cea de-a patra împărăţie se va ridica atunci din nou, nu este atunci normal să gândeşti, că vechea lui capitală îşi va revendica însemnătatea ei politică şi religioasă de odinioară, va reocupa locul de odinioară şi va fi centrul acestui sistem în forma lui nouă? Ea va putea fi numită atunci Babilon, aşa cum Ierusalim a fost numit „Sodoma” şi „Egipt” (Deuteronomul 32.32; Isaia 1.10; Apocalipsa 11.8), şi aceasta cu atât mai mult cu cât picioarele de lut şi fier sunt continuarea capului de aur, aşa că într-un anumit sens Roma şi Babilon constituie o unitate.
Luxul curvei şi sângele, din care ea s-a îmbătat, par să caracterizeze într-adevăr mai mult papalitatea sau creştinătatea din trecut, decât creştinătatea în starea ei actuală şi viitoare. Dar în afară de aceasta, deoarece noi nu ştim ce poate deveni ea, trebuie să ne gândim că atunci când o adunare sau un popor apare la judecata lui Dumnezeu, pare să fie încărcată cu tot trecutul ei: „Voi dar umpleţi măsura părinţilor voştri!”, spune Isus iudeilor (Matei 23.32-36), „ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.” Conform acestei afirmaţii ea trebuie să apară încă odată sub cea de-a patra împărăţie restabilită, cu toate că curva nu este numai Roma papală, ci mai degrabă întreaga creştinătate răzvrătită, care constituie o parte mare a creştinătăţii, prezentată aici în însuşirile ei principale, în purpura ei, inul subţire şi sângele sfinţilor, din care s-a îmbătat. Probabil Domnul merge mult mai în urmă şi vede acest sistem al strivirii conştiinţei de către stat, pe toată durata lui în timpul naţiunilor, începând de la Nebucadneţar şi chipul lui de aur, [1] până la sfârşitul Romei decăzute.
Deoarece curva reprezintă acest sistem din ultimele zile, s-ar putea spune literalmente despre ea: „pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ” (Apocalipsa 18.24).
Ieşiţi din mijlocul ei
Sfârşitul curvei ne aminteşte de faptul că „cine scoate sabia, va muri de sabie”, şi că, „cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabia” (Matei 26.52; Apocalipsa 13.10). Curva a căutat sprijin şi protecţie la împăraţi, pentru ca apoi să îi domine şi ca prin ei să prigonească. Împăraţii, deveniţi obosiţi în cele din urmă, ca să fie uneltele ei docile, lasă să se reverse ura lor reţinută mult timp, o pustiesc şi o dezbracă, îi mănâncă carnea şi o ard în foc. „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 17.16-17; 18.5-6).
Învăţătura, care rezultă din toate acestea, este: „Ieşiţi din mijlocul ei [Babilon], poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18.4).
Noi suntem chemaţi să deosebim duhul Babilonului, acolo unde el lucrează, şi să ne ţinem departe de el, pentru ca sufletele noastre să nu sufere. Acest duh este însă amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu lucrurile lumii acesteia. De aceea să ne dăm toate silinţele să dăm fiecăruia ce i se cuvine: „Lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu şi cezarului, ce este al cezarului.” Să fim supuşi autorităţilor înalte: să dăm impozitul celui căruia i se cuvine impozitul, şi vama celui care i se cuvine vama. Să nu dispreţuim autorităţile şi maiestăţile, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ele, pentru ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea (1 Timotei 2.1-2). Dar totodată să ţinem minte că numai Isus este Capul Adunării Sale, Capul, din care „tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, …” (Efeseni 4.15-16; 5.29-30). El nu a transmis nimănui această autoritate şi această purtare de grijă; El nu a autorizat pe nimeni să-L înlocuiască în acestea, nici autorităţile şi nici pe cel mai neînsemnat supus al lor. Deoarece noi suntem mădulare ale acestui trup binecuvântat, să nu tăgăduim Capul nostru ceresc, prin aceea că noi acordăm altcuiva vreo autoritate în Adunare, în afară de El. Să nu tăgăduim Duhul Lui, prin aceea că alăturăm aceste forme moarte, prin care mulţimea oarbă a poporului crede că aduce lui Dumnezeu o slujbă plăcută. Dacă am devenit părtaşi Duhului Său, să căutăm pe toţi aceia din care Duhul Său a făcut pietre vii, şi împreună cu ei să alcătuim în Duhul această casă a lui Dumnezeu, în care noi ca preoţi sfinţi aducem lui Dumnezeu prin Isus Hristos jertfe plăcute. Cu un cuvânt, în ceea ce priveşte cele pământeşti şi cele omeneşti, să fim supuşi ai cezarului, să ascultăm de el în toate câte nu se împotrivesc voii lui Dumnezeu. Iar în ceea ce priveşte Adunarea, să nu recunoaştem nici un alt cap în afară de Hristos, şi nici o altă inspiraţie decât a Cuvântului Său şi a Duhului Său.
În istoria curvei voi creştinii, care vă osteniţi să strângeţi tot mai mult legăturile, care leagă biserica cu statul, sperând astfel să ridicaţi biserica aşa de mult, ca în sfârşit să aduceţi toate popoarele la sânul ei, puteţi recunoaşte rătăcirea voastră. Dar şi voi, fraţilor, care sunteţi foarte activi să rupeţi aceste legături, crezând că prin independenţa Adunării îi veţi reda viaţa ei de odinioară, şi voi puteţi recunoaşte aici imaginaţia voastră falsă. Cuvântul ne învaţă, că va veni timpul când popoarele şi împăraţii, obosiţi de aroganţa unei biserici curve şi de jugul unei forme făţarnice, pe care ea vrea să le-o impună, vor lepăda acest jug şi vor rupe aceste lanţuri; ei vor urî curva, o vor pustii şi o vor dezbrăca, îi vor mânca carnea şi o vor arde în foc. Vor face ei aceasta pentru a se supune lui Dumnezeu şi Hristosului Său? Nicidecum, ci pentru ca să dea puterea lor fiarei, care împreună cu împăraţii pământului şi oştirile lor va declara război Aceluia care se numeşte „Cuvântul lui Dumnezeu”. Este deci o lucrare inutilă epuizantă, dacă se vrea reformarea Babilonului şi pentru acest scop te amesteci în proiectele deşarte ale popoarelor şi ale împăraţilor. Nouă nu ne este încredinţat să facem tratative cu Babilonul, ci să ieşim afară din el. „Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Părăsiţi-l, şi haidem fiecare în ţara noastră” (Ieremia 51.51,9; Apocalipsa 18.4). Fiecare personal trebuie să iese din Babilon, ca să-L urmeze pe Domnul afară din tabără, şi să poarte ocara Lui. La aceasta ne cheamă Cuvântul.
Marele înşelător
Însă curva nu este evoluţia deplină a răului, încă nu este ultimul triumf al lui satan. Acest înger al întunericului nu a renunţat niciodată la atacurile lui viclene, pe care le-a arătat deja în Eden, ca să-l determine pe om să se aşeze în mod arogant în locul lui Dumnezeu. Gândul acesta, la a cărui realizare el a lucrat secole la rând şi în care inima plină de mândrie a omului i-a fost de ajutor, el îl va realiza în final. Şi pentru acest scop îşi va alege un om, în care el va uni toate darurile sale, pe care îl va echipa cu tot ce place cărnii şi prin care va putea să atragă la sine mulţimea popoarelor. Atunci el îl va oferi naţiunilor ca pe acela care în sfârşit va realiza fericirea pământească închipuită, după care ele aleargă deja demult; şi îl va oferi iudeilor ca Mesia, pe care ei îl aşteaptă. Atât unora cât şi altora ca ideal, în care omul se poate lăuda şi trebuie să i se închine. Dezonorarea lucrurilor sfinte, pe care femeia care stă pe fiară a făcut-o aşa de mult timp înaintea naţiunilor, ura înrădăcinată a iudeilor împotriva lui Isus din Nazaret, toate acestea unite cu mândria şi răutatea inimii omeneşti vor reuşi acestei uniuni diabolice. Aşa cum iudeii şi naţiunile s-au unit deja odată ca să răstignească şi să lepede pe Mântuitorul, pe care Dumnezeu li L-a trimis, tot aşa ei se vor uni încă o dată ca să primească pe omul, în care satan a intrat, şi să i se închine. Atunci se va împli ce spune un glas puternic din cer, când satan va fi aruncat din cer: „Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare” (Apocalipsa 12.12). Atunci pentru sfinţii, care vor fi atunci pe pământ, în mod deosebit pentru cei din Israel, va fi „un necaz mare, cum de la începutul lumii până acum nu a mai fost, şi nici nu va mai fi.” Atunci va fi şi secerişul, care este sfârşitul veacului, şi culesul strugurilor va fi pregătit; căci strugurii mlădiţelor pământului vor fi copţi, ca să fie aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu.
Să vedem acum dacă această prezentare de ansamblu corespunde învăţăturilor Cuvântului.
(Se continuă în nr. 9: Semnele caracteristice ale lui anticrist.)
Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (8)
Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/perioada-de-timp-actuala-si-cea-viitoare-8-a11001.html
36 – Recenzie: „Instrumente mortale” de Cassandra Clare
De către Tudoran Ana Maria
Am vrut cu ardoare, de multă vreme, să găsesc un roman în care să se îmbine perioada frumoasă a adolescenței, cu drame, iubiri și prietenii și fantasticul, lumea creatorilor magice. Iată că, într-un final, am găsit ce mi-am dorit, prin această serie de bestseller „Instrumente mortale”.
Seria „Instrumente mortale” cuprinde șase romane de gen fantasy și a fost lansată în Statele Unite, la 27 martie 2007. Astfel, din această serie scrisă de Cassandra Clare în New York Times fac parte următoarele volume:
- Instrumente Mortale. Orașul Oaselor;
- Instrumente Mortale. Orașul De Cenușă;
- Instrumente Mortale. Orașul De Sticlă;
- Instrumente Mortale. Orașul Îngerilor Căzuți;
- Instrumente Mortale. Orașul Sufletelor Pierdute;
- Instrumente Mortale. Orașul Focului Ceresc.
Fiecare dintre aceste volume are farmecul lui, fiecare prezintă aceeași poveste, dar, cu cât înaintezi în lectură, îți dai seama că și personajele au parte de niște schimbări majore, trec de pragul adolescenței și se maturizează. Astfel, ne este prezentată viața unei tinere de 15 ani, Clary Fray, care, fără să-și dea seama, dă nas în nas cu propriul destin. Împreună cu cel mai bun prieten al sau, Simon Lewis, merg să se distreze în cel mai popular club, Pandemonium.
În noaptea aceea, viața normală pe care o știa Clary se schimbă radical, când îi întâlnește pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni și de alte creaturi mistice, având astfel darul Vederii, un dar pe care ceilalți oameni nu-l aveau, cu ajutorul căruia putea vedea ființele mistice: zâne, vampiri, vârcolaci, demoni, magicieni și alte creaturi ce populează Lumea din Umbră. Acest dar a fost moștenit de la mama ei, un foarte cunoscut vânător de umbre, care i-a ascuns adevărul pentru a o proteja.
O concluzie pe care o putem extrage până acum este că, în orice moment, viața noastră se poate întoarce la 180 de grade, realitatea pe care o cunoaștem să fie greșită și că, uneori, persoanele în care avem cea mai mare încredere, care sunt cele mai apropiate ne pot răni, iar prin personajul principal care are puterea de a trece de toate acestea, autoarea ne arată că totul e posibil, condiția e să-ți dorești cu adevărat.
Revenind la personajul nostru, din acea noapte, singura dorință pe care o avea Clary era ca viața ei să revină la normal. Dar ce înseamnă normal când ești vânător de umbre, spintecător de demoni, mama ta se află într-o comă indusă prin magie, iar singura cale de a o elibera era găsirea Pocalului Mortal, unul dintre Instrumentele Mortale? Exact, nimic nu este normal în asta.
Însă găsirea lui însemna și găsirea sălbaticului vânător de umbre, Valentine, tatăl ei smintit care dorea doar moartea tuturor ființelor cu sânge demonic. Ca totul să fie complet, nici fratele său recent regăsit, Jace Lightwood, frumos și enervant, nu-i dădea pace, împreună cu superba Isabelle Lightwood și sumbrul frate mai mare, Alexander Lightwood.
Vânătorii de umbre sau nefilimii, cum li se mai spunea, erau înzestrați de îngeri cu peceți, tatuaje desenate pe piele cu ajutorul unei stele care le confereau multe puteri extraordinare. De la runa angelică pe care toți o aveau, până la, chiar, noi rune inventate de personajul nostru principal, Clary. Acestea arătau așa:
Orașul oaselor (Instrumente Mortale #1) · Cassandra Clare (recenzie)
De asemenea, vânătorii de umbre aveau și un loc pe care îl numeau „acasă”: Alicante. Un tărâm magic în care forțele întunecate nu puteau pătrunde. Aceștia aveau în mai multe orașe câte un Institut special pentru întâlniri sau antrenamente înainte de o luptă cu vreun demon sau un repudiat, locuitor a Lumii din Umbră.
Fiecare dintre personaje are ceva deosebit: Clary avea acest talent și era foarte inteligentă, Isabelle, pe lângă frumusețea de neegalat era o bună luptătoare și zdrobea atât inimile demonilor, cât și pe cele ale băieților, Jace, tipicul băiat blond cu ochi albaștri foarte protector și la fel de bun ca sora sa, Alexander, inteligent cu o inimă mare, dar pe care nu o arată atât de des și să nu-l uităm pe Luke, protectorul lui Clary și cel mai bun prieten al mamei acesteia care are un rol foarte important în viața adolescentei. Însă, personajul meu preferat al acestei serii este magnificul Magnus Bane.
Ca Înaltul vrăjitor din Brooklyn, Magnus avea multe de rezolvat și era un om foarte căutat. Acest personaj îmi însenina ziua cu umorul lui, iar, pe lângă acest lucru, mereu i-a ajutat pe nefilimi, în ciuda superiorității pe care o aveau față de el. M-a surprins plăcut faptul că Magnus ajunge să nutrească niște sentimente puternice pentru vânătorul de umbre, Alexander. Dar nu vă mai dau foarte multe detalii. Dacă v-am atras atenția cu acest personaj și sunteți curioși să-i cunoașteți câteva dintre aventuri, vă recomand să citiți și „Cronicile lui Magnus Bane”.
Acum că v-am introdus în lumea aceasta magică a vânătorilor de umbre, vă voi împărtăși câteva impresii personale după lectură:
Cum am început lectura?
Fiind pasionată de stilul fantasy, cartea m-a cucerit de la prima pagină. Felul în care sunt evidențiate toate detaliile, trăirile personajelor și aventurile de care au parte m-a ținut în priză și m-a făcut să termin toată seria de 6 romane în două săptămâni.
Ce mi-a plăcut mie la carte?
Într-un cuvânt: TOT. Felul în care este scrisă, mai ales cum sunt descrise luptele pe care le poartă tinerii vânători de umbre cu fel și fel de creaturi, demoni devastatori, care nu-i cruțau nici pe copiii vânătorilor, faptul că personajele trăiesc totul intens aflându-se în perioada adolescenței și cât de bine este conturată bariera dintre bine și rău m-a captivat complet.
Citate care m-au impresionat:
„-Ai fi putut avea orice altceva pe lumea asta, iar tu m-ai cerut pe mine.
-Dar eu nu vreau nimic altceva pe lume.”
Concluzionând, dacă aveți o sete de lectură imensă și adorați stilul fantasy condimentat cu drame și trăiri ale adolescenților, această carte este potrivită pentru voi.
35 – Recenzie – „Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău”
De către Avram Andreea-Ștefania
„Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău” este o carte străină contemporană, de la Editura Art. Face parte din categoria Musai, iar genul literar căruia îi aparține este beletristica. Autorul, Fredrik Backman, este editorialist, blogger și unul dintre cei mai populari scriitori suedezi contemporani. Romanul său de debut „Un bărbat pe nume Ove” a cunoscut un succes mondial, fiind una dintre cele mai vândute cărți ale vremurilor noastre. Cărțile sale au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi. Genurile pe care le abordează sunt ficțiunea, satira și umorul. Opera a fost lansată în august 2013 și însumează 496 de pagini. Modul în care este redactată face cititorul să fie antrenat în acțiune, să-și dorească continuarea lecturii, în ciuda volumului mare de conținut.
Acțiunea se petrece în jurul ideilor de diversitate a personalităților și temperamentelor, dar și a acceptării și a toleranței oamenilor, învățate încă din copilărie.
Din prefața cărții aflăm că acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încânta cititorii de toate vârstele.
„Elsa are șapte ani și o inteligență tăioasă și necruțătoare, care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul este bunica. Fost medic în zone de calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că «toți copiii au nevoie de supereroi», bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal. Scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii ei de bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt. ”
Ficțiunea din spatele acestei cărți stimulează chiar și imaginația celui invitat să o parcurgă. Poveștile pe care bunica le inventează sunt adevărate lecții de viață pentru cei care urmează să intre în lumea haotică a adulților.
„Trebuie să crezi. Așa zicea bunica mereu. Trebuie să crezi în ceva ca să poți înțelege poveștile. Nu să crezi în ceva bătut în cuie, dar să crezi în ceva, altfel n-ai decât s-o dai dracului de treabă.”
Mai mult decât atât, sunt ilustrate marile probleme pe care un copil le poate observa de-a lungul vieții și pe care le poate resimți drept eșecuri personale sau frici ce mai târziu duc la o formă severă de anxietate și izolare: divorțul părinților, lipsa atenției din partea mamei, bullying-ul din școală și răutatea prietenilor de aceeași vârstă, alcoolismul din familie, tulburările obsesiv-compulsive, sentimentele de inferioritate în preajma fratelui mai mic vitreg, etichetele pe care oamenii le aplică fără a-i cunoaște pe ceilalți, individualismul și aroganța vecinilor, dar și lipsa unui cămin călduros.
În fața acestor piedici, bunica Elsei este singura care reușește să îi inspire o doză de optimism, tratând cu umor toate dezamăgirile pe care cea mică le trăiește. Emoționant este faptul că fetița începe să dezvolte o gândire atât de matură și de înțeleaptă pentru vârsta ei în urma interacțiunii cu bunica sa, care încearcă să o distragă de la toate întâmplările negative, încât întrece atitudinile și mentalitățile adulților din preajma ei. Elsa învață că e în regulă să simți lucruri, să plângi, să suferi și să îți dorești dragoste și înțelegere. Inteligența sa emoțională uimește și atinge cititorul cu atâta ușurință…
,,Nu, nu toți monștrii arată ca niște monștrii. Căci unii poartă măști înăuntrul lor. ”
Personal, cartea „Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău” mi-a plăcut extrem de mult. M-a învățat să fiu mai atentă la nevoile oamenilor. Să am răbdarea de-ai asculta, de a-i îmbrățișa cu bune și rele. Am înțeles că în fiecare om există un copil, ca Elsa, care duce în spatele său experiențe dureroase și care are dreptul de a lăsa vulnerabilitatea și inocența să iasă la iveală. Finalul a fost cel care a transmis cel mai bine mesajul întregii întâmplări. M-a făcut să închid cartea cu lacrimi în ochi și să-mi promit că voi avea grijă de fiecare Elsa pe care o voi întâlni.
„Căci viața e complicată și în același timp, foarte simplă.”
https://www.pov21.ro/2020/07/18/recenzie-bunica-mi-a-spus-sa-ti-zic-ca-i-pare-rau/?gclid=EAIaIQobChMI8ZD73pPX9AIVg813Ch2B7QEvEAAYAiAAEgKha_D_BwE
34 – Nu recomand ( nimanui ) CARTEA Conversaţii cu Dumnezeu
Am cumparat-o dintr-un magazin de specialitate. Am fost foarte entuziasmat, auzisem numai lucruri bune despre ea. Foarte multi oameni care au citit-o spuneau ca le-a schimbat viata. Deci am zis ca trebuie sa o citesc fiind atras de partea spirituala si citind totodata si Biblia.
Dupa cateva pagini de citit am remarcat ca nu este in concordanta cu ceea ce stiam eu, dar am zis totusi sa nu ma pronunt asa devreme. Intr-un final am decis sa ma opresc din citit. Acum eram putin confuz. Nu stiam daca sa o returnez sau sa o arunc (cine citeste review-ul acesta poate o sa ma creada nebun). Cartea de fata are multe probleme.
Prima: Scriitorul nu crede in Isus Hristos(totusi este interesant faptul ca in Biblie acum 2000 ani se vorbeste despre antiHrist)
A doua: Scriitorul nu crede in Diavol sau existenta lui
A treia: In viziunea lui omul nu prea are nevoie de Dumnezeu, se pune accent pe transformarea omului intr-un mic dumnezeias
A patra: Viata dupa moarte nu exista, nici rasplata pentru binele sau raul facut pe pamant. Cartea vrea sa expuna un Dumnezeu iubitor si a toate iertator care nu pedepseste si caruia nu prea ii pasa de om. Dar ce se intampla atunci cand un om face numai rau pe pamantul acesta, unde este Dumnezeul pe care il promoveaza autorul? Unde este Dumnezeul cel drept? Unde este cel care rasplateste fiecaruia dupa faptele lui?
Acestea sunt problemele pe care le-am sesizat din cateva pagini pe care le-am citit. Nu ma astept sa inteleaga cineva sau sa fie de acord cu mine. Fiecare este liber sa creada ce vrea. Nu am scris review-ul acesta pentru a denigra cumva cartile autorului ci pur si simplu am vrut sa imi scriu parerea personala
DL Dinu Liviu Ionut 05 Mar 2019
N-ai inteles nimic din carte pentru ca nu ai citit pana la sfarsit. Pentru un om care merge saptamanal la biserica si este ultra-religios cartea este o blastfemie in sensul ca demonteaza prin logica partile rele ale credintei, indiferent care ar fi ea.
MC MIRON CORNEL VASILE 13 Aug 2019
Dinu Liviu Ionuț, cartea ESTE o blasfemie, nu numai pentru cine merge săptămânal la biserică și este ultracredincios, ca să te citez. Autorul nu este un teolog. Nu zic ortodox. Nu este teolog al niciunui cult. El a avut probleme grave în viață, din care a reușit să iasă! Meritul lui! Însă în cartea asta el își IMAGINEAZĂ o convorbire cu Dumnezeu! Dumnezeu nu îi răspunde. Nici nu ar face-o! Neale prezintă un Dumnezeu așa cum vrea el să arate Dumnezeu, așa cum vor alții să arate Dumnezeu și cărora nu le place Dumnezeu așa cum este El cu adevărat! Omul care a postat aici a judecat cartea, tu ai judecat omul. Credința nu are nimic rău în ea, oamenii manipulează oamenii!
BD Borzas Denisa 12 Apr 2020
Mulțumesc pt aceste sfaturi! Contează mult să lași un comentariu real! și eu am citit o carte de genul… Dar pur și simplu simți că o iei razna la ce informații găsești acolo!
AB Alina Barbu 22 Apr 2020
Nu recomand….. Sustin ceea ce scrie d- nul Popescu in comentariu.
G Gheorghe Elena 12 Aug 2020
Sustin opinia domnului Miron Cornel Vasile! Credinta nu are nimic rau in ea! Cartea este o proiectie a imaginii lui Dumnezeu, asa cum isi doreste autorul, sa fie si nu a imaginii reale si drepte a adevaratului Dumnezeu!
https://www.emag.ro/product-feedback/conversatii-cu-dumnezeu-vol-i-ii-iii-neale-donald-walsch-set-revizuit-9786066391054/pd/DVVRN3BBM/review/2157804
33 – Conversaţii cu Dumnezeu. Vol. 1, 2 şi 3
Un dialog neobişnuit Vol. 1+2+3
» Coperta Această iubire a lui Dumnezeu ne face să înţelegem că nu suntem singuri şi exemplifică, mai mult decât orice, vorbele spuse în Noul Testament (Ioan X, 30): „Cu toţii Una suntem”.
Autor: Neale Donald Walsch
Editura: For You
Conversaţia pe care Neale Donald Walsch o poartă cu Dumnezeu este inclusă în şase volume şi încă nu s-a terminat! Cele şase volume sunt: Conversaţii cu Dumnezeu, vol. I, II, III, Prietenie cu Dumnezeu, Comuniune cu Dumnezeu, Momente de graţie.
Din toate cărţile se revarsă asupra noastră, a cititorilor, o dragoste nelimitată şi necondiţionată cu care Dumnezeu ne învăluie în permanenţă. Această iubire a lui Dumnezeu ne face să înţelegem că nu suntem singuri şi exemplifică, mai mult decât orice, vorbele spuse în Noul Testament (Ioan X, 30): „Cu toţii Una suntem”.
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=3280
32 – Cere şi ţi se va da- Autori: Esther şi Jerry Hicks (Învăţăturile lui Abraham)
Învaţă să manifeşti Legea Atracţiei
Cere şi ţi se va da: Învaţă să manifeşti Legea Atracţiei
» Coperta Cere şi ţi se va da şi învăţăturile lui Abraham au fost cele care au inspirat filmul şi cartea Secretul şi cele care au deschis lumea către fascinanta lege a atracţiei.
Editura: Adevăr Divin
Descriere
„Cartea Cere şi ţi se va da conţine cele mai puternice învăţături de pe planeta noastră ce-ţi sunt de folos în vremurile noastre.”
Prof. Wayne W. Dyer, autorul cărţii bestseller Puterea intenţiei
„Aceasta este, pur şi simplu, una dintre cele mai valoroase cărţi pe care am citit-o vreodată. O viaţă întreagă se poate schimba în urma lecturii cărţii.”
„O apariţie editorială de excepţie.”
The Express
Această carte a devenit rapid best-seller la doar câteva săptămâni de la publicarea sa în Statele Unite. Cere şi ţi se va da şi învăţăturile lui Abraham au fost cele care au inspirit filmul şi cartea Secretul şi cele care au deschis lumea către fascinanta lege a atracţiei.Cartea este recunoscută de numeroşi lideri spirituali şi de dezvoltare personală drept una dintre cele mai importante cărţi ale momentului. Aceasta a schimbat în bine viaţa multor persoane de pe întreaga planetă.
Cele douăzecişidouă de modalităţi puternice prezentate în carte îţi vor schimba pozitiv experienţa de viaţă şi te vor ajuta să te transformi într-o persoană care este în mod deliberat creatorul magnific al propriei sale realităţi. Nu uita că: nu există nimic din ce nu poţi să fii, să faci sau să ai; eşti o Fiinţă binecuvântată care a venit în acest mediu fizic pentru a crea. Aşadar,
Esther şi Jerry HICKS produc şi prezintă minunatele învăţături Abraham-Hicks prin arta de a accepta manifestarea stării noastre fireşti de bine. Pot fi contactaţi pe website-ul: www.Abraham-Hicks.com.
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=3034
31 – Vindecare prin detoxificare (Medium Medical), de
Anthony William
» Coperta Planuri de vindecare pentru cei care suferă de anxietate, depresie, acnee, eczeme, boala Lyme, probleme digestive, ceaţă mentală, dezechilibre legate de greutatea corporală, migrene, balonare, vertij, psoriazis, chisturi, epuizare, sindromul chisturilor multiple ovariene (PCOS), fibroame, infecţii urinare, endometrioză şi boli autoimune
Editura: Adevăr Divin
Cure de detoxificare pentru diferite probleme de sănătate
Descoperă cauza reală a aproape 200 de simptome şi afecţiuni medicale şi cum te poţi folosi de cura de detoxificare 3:6:9 şi de celelalte cure de detoxificare prezentate în această carte, care îţi pot salva viaţa. Descoperă dozele de suplimentele alimentare recomandate, care te pot ajuta să te vindeci de:
Acnee
Afecţiuni ale glandei tiroide
Aglomerare bacteriană în intestinul subţire (SIBO)
Alzheimer şi demenţă
Anorexie şi bulimie
Anxietate
Balonare
Boala Lyme
Boli ale pielii
Boli autoimune
Cancer
Ceaţă mentală
Colesterol ridicat
Conjunctivită
Constipaţie
Creştere în greutate
Dependenţe
Depresie
Diaree
Diverticulită
Dureri de cap şi migrene
Dureri la nivelul încheieturilor
Eczeme şi psoriazis
Endometrioză
Epuizare
Fibroame
Fibromialgie
Glaucom
Herpes simplex
Hipertensiune
HPV
Infecţie cu streptococi în gât
Infecţii ale sinusurilor
Infecţii ale urechilor
Infecţii urinare
Infertilitate
Inflamaţii
Insomnie
Îmbătrânire
Mononucleoză
Oboseală
OCD (tulburare obsesiv-compulsivă)
Palpitaţii
Parkinson
Probleme ale glandelor suprarenale
Probleme hormonale
Puncte care plutesc prin faţa ochilor
Răceală şi gripă
Scleroză multiplă
Senzaţie inexplicabilă de foame
Simptome asociate cu menopauza
Simptome neurologice
Sindromul chisturilor multiple ovariene
Sindromul colonului iritabil
Subţierea şi căderea părului
Tulburări alimentare
Tumori şi chisturi
Vertij
Vezică urinară hiperactivă
Vinovăţie şi tristeţe
Zona zoster
„Anthony nu prezintă mode sau trenduri efemere legate de sănătate. Alimentele şi programele de detoxificare recomandate de el sunt simple şi delicioase şi, mai presus de toate, DAU REZULTATE! Dacă te-ai săturat să trăieşti cu dureri, epuizare, o stare de confuzie mentală, tulburări intestinale şi miriade de alte probleme neplăcute de sănătate, lasă totul deoparte şi începe să citeşti această carte (şi celelalte cărţi ale sale). Îţi vei putea restaura astfel rapid sănătatea, regăsindu-ţi speranţa.”
– Hilary Swank
Eşti convins că tu nu ai nevoie de detoxificare? Dacă da, mai gândeşte-te. În lumea în care trăim, otrăvurile şi agenţii patogeni care stau la baza bolilor cronice ne pun în pericol starea de sănătate încă de dinainte de a ne naşte, după care continuă să ne afecteze de-a lungul întregii vieţi.
Detoxificarea este un instrument esenţial care te ajută să te protejezi pe tine şi pe cei dragi, dar numai dacă o aplici în maniera corectă. Acesta este scopul cărţii de faţă. Anthony William, supranumit „Mediumul Medical”, a creat o resursă fără egal pentru detoxificarea de toate felurile, prin această carte plină de informaţii şi de revelaţii, începând cu deja faimoasa cură de detoxificare 3:6:9 şi terminând cu diferite protocoale pentru cele mai variate probleme de sănătate, între care: cura anti-microorganisme, cura de detoxificare de dimineaţă, cura de detoxificare bazată pe o alimentaţie mono şi cura de detoxificare pentru eliminarea metalelor grele din organism.
Dacă vei citi această carte, vei descoperi:
- Cum poţi alege cura de detoxificare cea mai potrivită pentru tine;
- Care sunt cauzele a aproape 200 de simptome şi afecţiuni medicale, plus un ghid al suplimentelor alimentare (inclusiv al dozelor recomandate) pe care le poţi adăuga la curele de detoxificare pe care le aplici;
- Peste 75 de reţete şi mostre de meniuri care te pot ajuta să aplici mai uşor curele de detoxificare recomandate de Mediumul Medical;
- Principii importante pe care trebuie sau nu să le aplici, inclusiv diferite modificări şi substituţii;
- Adevărul legat de anumite subiecte la modă, cum ar fi posturile intermitente, cele cu apă sau cu sucuri, fibrele alimentare, proteinele, alternanţa între acumularea şi reducerea forţată a caloriilor, numărarea macronutrienţilor şi microbiomul;
- Tot ce trebuie să ştii despre ouă, produsele lactate, gluten, ulei de peşte, oţetul de mere şi cafeină;
- O prezentare exhaustivă a toxinelor ascunse, alimentelor problematice, metalelor grele toxice, precum şi a detoxificării virale;
- Motivele fizice care fac ca procesul de detoxificare să fie uneori o experienţă emoţională intensă;
- O susţinere spirituală şi sufletească menită să îţi reamintească faptul că procesul de vindecare este posibil.
„Curele de detoxificare descrise în această carte corectează adevărata cauză a problemelor de sănătate cu care ne confruntăm, pe care niciunul din trendurile curente referitoare la sănătate şi la stilul de viaţă nu o va putea corecta vreodată”, scrie Anthony William.
„Tratează-te cu compasiune şi devino conştient de faptul că suferinţa ta nu ţi se datorează. Tu nu eşti vinovat de nimic. Dificultăţile cu care te confrunţi nu sunt din vina ta. Dacă vei lucra cu puternicele instrumente oferite de această carte pentru a te vindeca, tu vei putea obţine foarte multe realizări minunate, de la o oră la alta şi de la o zi la alta. Eu cred că tu te poţi vindeca.”
– Anthony William, Medium Medical
Anthony William, iniţiatorul mişcării globale a băutorilor de suc de ţelină şi autorul bestsellerurilor New York Times: Sucul de ţelină, Vindecarea ficatului, Vindecarea glandei tiroide, Alimente care îţi pot schimba viaţa în bine şi Medium Medical, s-a născut cu capacitatea unică de a conversa cu Spiritul Divin al Compasiunii (un spirit aflat pe un nivel foarte înalt de conştiinţă), care îi transmite informaţii uluitor de corecte legate de sănătate, ce depăşesc cu mult nivelul cunoaşterii din epoca noastră. Încă de la vârsta de patru ani, Anthony şi-a folosit harul pentru a „citi” afecţiunile medicale ale oamenilor şi pentru a le spune cum să îşi redobândească starea de sănătate. Precizia sa fără precedent şi rata succesului în vindecările sale i-au atras lui Anthony iubirea şi încrederea a mii de oameni din întreaga lume, inclusiv a multor vedete de cinema, de rock, a unor miliardari, sportivi renumiţi, autori de bestselleruri şi nenumăraţi alţi oameni din toate domeniile vieţii, care nu s-au putut vindeca decât după ce au primit recomandările sale şi ale Spiritului. Anthony le oferă, de asemenea, un ajutor nepreţuit multor medici care nu ştiu cum să rezolve altfel cazurile lor cele mai dificile.
Află mai multe informaţii pe site-ul www.medicalmedium.com
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=11713
30 – Corpul nu uită niciodată, de Bessel van der Kolk, Psihiatru
Cooperarea dintre creier, minte şi corp pentru vindecarea traumelor
Corpul nu uită niciodată: Cooperarea dintre creier, minte şi corp pentru vindecarea traumelor
» Coperta Prin această carte inspirată şi plină de observaţii clinice, combinate cu cercetările de ultimă oră ale neuroştiinţei, cu o analiză istorică, cu relatări din lumea artelor şi cu poveşti de viaţă personale, dr. van der Kolk a creat un ghid absolut şi plin de autoritate referitor la efectele traumelor, dar şi la modalităţile de recuperare.
Editura: Adevăr Divin
Această carte profund umană ne prezintă o perspectivă nouă şi profundă asupra cauzelor şi consecinţelor traumelor, oferind speranţă şi claritate tuturor celor afectaţi de devastările produse de ele. Traumele sunt considerate la ora actuală una din cele mai mari provocări pentru sănătatea publică din zilele noastre, nu doar din cauza efectelor lor bine documentate asupra veteranilor de război şi asupra victimelor accidentelor şi crimelor, ci şi din cauza violenţei sexuale şi familiale (adeseori ascunsă) şi a comunităţilor şi şcolilor devastate de abuzuri, neglijare şi dependenţă.
Bazându-se pe o experienţă în domeniul cercetării şi pe o experienţă clinică de mai bine de 30 de ani, Bessel van der Kolk dovedeşte că teroarea şi izolarea care caracterizează orice traumă remodelează literalmente creierul şi corpul. Noua viziune referitoare la instinctul de supravieţuire explică de ce experimentează oamenii traumatizaţi o stare de anxietate greu de înţeles, de indiferenţă sau de furie intolerabilă, şi în ce fel le afectează trauma capacitatea de concentrare, memoria, capacitatea de a-şi forma relaţii bazate pe încredere şi chiar de a se simţi acasă în propriul lor corp. Ei îşi pierd controlul asupra lor şi se simt frustraţi de eşecul terapiilor pe care le aplică, temându-se adeseori că sunt complet deterioraţi şi imposibil de „reparat”.
Cartea Corpul nu uită niciodată prezintă povestea inspirată a unui grup de terapeuţi şi de oameni de ştiinţă – împreună cu pacienţii lor curajoşi şi demni de toată admiraţia – care au încercat să integreze cele mai recente progrese în domeniul ştiinţei cerebrale, al studierii ataşamentelor şi al conştiinţei corporale, creând tratamente capabile să îi elibereze pe supravieţuitorii traumelor de tirania trecutului. Aceste noi modalităţi terapeutice activează neuroplasticitatea naturală a creierului, restructurând funcţiile perturbate şi reclădind pas cu pas capacitatea „de a şti ceea ce ştii şi de a simţi ceea ce simţi”. În plus, ele oferă experienţe care contracarează direct senzaţia de neajutorare şi de invizibilitate asociată cu trauma, ajutându-i pe pacienţi (adulţi şi copii în egală măsură) să îşi reasume capacitatea de a-şi gestiona corpul şi viaţa.
Cititorii acestei cărţi vor rămâne uimiţi de capacitatea de rezistenţă a omului şi de puterea relaţiilor noastre de a ne răni, dar şi de a ne vindeca, deopotrivă în intimitatea căminului nostru sau în cadrul comunităţii.
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=11240
29 – Părinţii toxici
» Coperta În acest ghid de dezvoltare personală, dr. Susan Forward descrie o sumedenie de studii de caz din practica ei privată, citându-şi adeseori clienţii – copii deveniţi adulţi ai unor părinţi toxici – pentru a te ajuta să te eliberezi de tiparele frustrante ale relaţiei tale cu părinţii, descoperind o lume nouă a încrederii în sine, puterii interioare şi independenţei emoţionale.
Autor: Susan Forward, dr. si Autor: Craig Buck
Editura: Adevăr Divin
- Preţ raft: 40.00 RON
- Reducere: 5%
- Preţ site: 38.00 RON *
Eşti copilul unor părinţi toxici?
Când erai copil…
- Ţi-au spus părinţii tăi adeseori că eşti rău sau că nu eşti bun de nimic?
- Au folosit ei durerea fizică pentru a te disciplina?
- A trebuit să ai grijă de ei din cauza problemelor lor?
- Ţi-a fost adeseori teamă de părinţii tăi?
- Ţi-au făcut aceştia vreodată ceva ce a trebuit să nu spui la nimeni?
Acum că ai ajuns adult…
- Continuă să te trateze părinţii tăi ca şi cum ai fi un copil?
- Experimentezi reacţii emoţionale sau fizice intense după ce îţi peteci timpul cu ei?
- Te controlează ei prin ameninţări sau vinovăţie? Te manipulează ei cu ajutorul banilor?
- Simţi că orice ai face, nu este niciodată de ajuns pentru părinţii tăi?
În acest ghid absolut remarcabil de dezvoltare personală, dr. Susan Forward descrie o sumedenie de studii de caz din practica ei privată, citându-şi adeseori clienţii – copii deveniţi adulţi ai unor părinţi toxici – pentru a te ajuta să te eliberezi de tiparele frustrante ale relaţiei tale cu părinţii, descoperind o lume nouă a încrederii în sine, puterii interioare şi independenţei emoţionale.
Cine sunt părinţii toxici?
Părinţii inadecvaţi: care se focalizează în permanenţă asupra propriilor lor probleme, transformându-şi copiii în nişte „mini-adulţi” care au grijă de ei.
Controlorii: care se folosesc de vinovăţie, manipulare şi chiar sprijin excesiv pentru a le dirija viaţa copiilor lor.
Alcoolicii: care sunt prinşi în capcana negării şi a stărilor lor emoţionale haotice, dependenţa lor nemailăsându-le suficient timp şi suficientă energie pentru nevoile copiilor lor.
Abuzatorii verbali: indiferent dacă sunt direct abuzivi sau doar sarcastici într-o manieră subtilă, aceştia îşi demoralizează copiii prin remarcile lor caustice, privându-i de încrederea lor în sine.
Abuzatorii fizici: incapabili să îşi controleze furia subconştientă profundă, aceştia dau adeseori vina pe copiii lor pentru propriul lor comportament imposibil de stăpânit.
Abuzatorii sexuali: indiferent dacă îşi abuzează direct copiii în plan sexual sau doar îi seduc subtil, aceştia sunt cei mai toxici dintre părinţi, care distrug însăşi esenţa copilăriei: inocenţa.
NU TU EŞTI VINOVAT PENTRU CEEA CE ŢI S-A ÎNTÂMPLAT CÂND ERAI COPIL. CEEA CE CONTEAZĂ ÎNSĂ ESTE CĂ POŢI FACE CEVA ACUM ÎN ACEASTĂ PRIVINŢĂ.
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=10951
28 – Matricea divină, de Gregg Braden- Legătura dintre timp, spaţiu, miracole şi credinţă
Editura: For You
- Preţ site: 28.50 RON *
Momentan indisponibil(ă)!
Ce ar însemna pentru tine să descoperi că puterea de a crea bucurie, de a vindeca suferința și de a aduce pacea în lume trăiește în interiorul tău? Cât de diferit ai trăi dacă ai ști să folosești această putere în fiecare zi a vieții tale?
Numeroase experimente revoluționare ne prezintă dovezi spectaculoase despre existența unei rețele de energie care leagă totul în viața și în lumea noastră: Matricea Divină. De la vindecarea corpului până la succesul în carieră, de la relațiile intime până la relațiile dintre națiuni, Matricea Divină reprezintă dovada că fiecare om ((PRIN NASTEREA DIN NOU )) are puterea de a comunica direct cu forța care leagă întreaga creație.
Cartea Matricea Divină îți prezintă toate aceste dovezi provenite din cercetări științifice de ultimă oră, dar și din înțelepciunea milenară. Alătură-te reputatului Gregg Braden în această călătorie extraordinară care leagă știința, spiritualitatea și minunile prin limbajul Matricei Divine!
„Matricea Divină este lumea noastră. În același timp, este și tot ce există în lumea noastră. Ea suntem noi și tot ce iubim, urâm, creăm și trăim ca experiență. În Matricea Divină, suntem sămânța miracolului – precum și miracolul însuși.
Cel mai important lucru e că relația noastră cu această esență cuantică ce ne conectează cu tot ce ne înconjoară ne reamintește că noi înșine suntem creatori. Prin urmare, putem să ne exprimăm cele mai profunde dorințe ce vizează vindecarea, prosperitatea, bucuria și pacea, care să cuprindă totul, de la corpul nostru și viața noastră până la relațiile noastre. Putem face acest lucru în mod conștient, la momentul și în maniera alese de noi.
Această carte este scrisă pentru aceia care doresc să-și trezească puterea dată de cele mai mari pasiuni și de cele mai profunde aspirații.“
- Gregg Braden
Oare miracolele pe care le vedem în lumea cuantică ne arată, de fapt, posibilităţile noastre cele mai măreţe, mai degrabă decât limitările de natură ştiinţifică? Oare vindecarea spontană a unei boli, conectarea instantanee cu toată lumea şi cu tot ce există şi chiar şi călătoria în timp să reprezinte adevărată noastră moştenire în acest univers?
Există un loc unde încep toate lucrurile, locul de energie pură care „este”, pur şi simplu. În acest incubator cuantic al realităţii, totul este posibil. În 1944, Max Planck, părintele teoriei cuantice, a şocat lumea, spunând că această „matrice” este locul în care îşi au începutul ADN-ul vieţii, naşterea stelelor şi tot ce se află între acestea. Descoperirile recente ne aduc dovezi dramatice că matricea lui Planck – Matricea Divină – este adevărată. Această verigă ce lipseşte din cunoaşterea noastră este cea care oferă recipientul ce conţine universul, puntea dintre imaginaţia şi realitatea noastră şi oglinda – în lumea noastră – a ceea ce creăm în contextul credinţelor noastre.
Pentru a dezlănţui puterea acestei matrice în vieţile noastre, trebuie să înţelegem cum funcţionează ea şi să vorbim limbă pe care ea o recunoaşte. Timp de peste douăzeci de ani, Gregg Braden, fost proiectant de sisteme de calculatoare în industria aerospaţială, a căutat să înţeleagă cum să facă tocmai acest lucru. De la mănăstirile îndepărtate ale Egiptului, cele din Peru şi Tibet, şi până la textele uitate, care au fost editate de biserică creştină timpurie, secretul Matricei Divine ne-a fost lăsat în limbajul codificat al celor mai de preţ tradiţii ale noastre, iar astăzi, el este validat de descoperirile ştiinţei.
În această carte, care spulberă orice paradigmă, Gregg ne împărtăşeşte ceea ce a aflat. Prin douăzeci de chei ale creaţiei conştiente, ni se arată cum să transpunem miracolele din imaginaţia noastră, în ceea ce este real în vieţile noastre. Prin explicaţii ştiinţifice uşor de înţeles şi poveşti bazate pe fapte reale, Gregg ne arată că suntem limitaţi doar de “credinţele” noastre – şi că ceea ce am crezut odată, este pe cale să se schimbe!
Caracteristici
Numărul de pagini: 320
Formatul în cm. (l x L): 13 x 20
I.S.B.N.: 978-606-639-390-4
Traducerea: Monica Vişan
Titlul original: The Divine Matrix. Bridging time, space, miracles and belief
Greutate: 0,320 kg.
A apărut în: 2021-
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2897
27 – Iertarea (Critica)— cea mai mare putere vindecătoare, de Gerald G. Jampolsky
» Coperta Cartea explică de ce atât de mulţi oameni consideră că este atât de greu să ierte şi de ce cramponarea de durerea provocată de ceilalţi reprezintă de fapt o decizie de a suferi.
Autor: Gerald G. Jampolsky
Editura: Adevăr Divin
- Preţ raft: 28.00 RON
Descriere
Cartea Iertarea: cea mai mare putere vindecătoare este scrisă într-un limbaj simplu şi accesibil. Ea explică de ce atât de mulţi oameni consideră că este atât de greu să ierte şi de ce cramponarea de durerea provocată de ceilalţi reprezintă de fapt o decizie de a suferi. Cartea analizează factorii care ne fac să refuzăm iertarea şi felul în care justifică mintea noastră acest lucru. În continuare, ea prezintă efectele secundare toxice ale incapacităţii de a ierta şi dezastrul pe care îl provoacă aceasta asupra corpului nostru şi în viaţa noastră. Dar mai presus de orice, cartea prezintă beneficiile incredibile ale acestui act simplu care este iertarea.
Autorul relatează numeroase întâmplări care au darul de a ne deschide inimile în faţa miracolelor care se pot petrece atunci când acceptăm faptul că nimeni nu merită să fie exclus de la iubirea noastră. De-a lungul cărţii sunt citate diferite aforisme care ne reamintesc de virtutea iertării şi care pot fi folosite ca afirmaţii pozitive. Repetate zilnic, ele ne pot ajuta să ne schimbăm radical viaţa, eliberându-ne de suferinţele trecutului dureros.
„Iubirea poate vindeca lumea, iar iertarea este catalizatorul care permite acest lucru. Cartea lui Gerald Jampolsky reprezintă o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de transformarea personală şi globală a acestei lumi”.
John Gray, autor al lucrării- BARBAŢII SUNT DE PE MARTE, FEMEILE SUNT DE PE VENUS
„Nu te limita doar să citeşti această carte. Inspiră şi expiră înţelepciunea ei în fiecare zi. Este o carte cu adevărat înălţătoare”.
Dr. Wayne W. Dyer, autor al lucrării- PUTEREA INTENŢIEI
„Lumea conflictuală în care trăim are astăzi mai multă nevoie de iertare ca oricând, căci fără iertare nu se poate vorbi de o vindecare autentică. Aşa cum explică pe larg Jampolsky, destinul nostru depinde adeseori de măsura în care ştim să iertăm”.
Larry Dossey, autor al lucrărilor- REINVENTAREA MEDICINII şi CUVINTE CARE VINDECĂ
„Jerry este un promotor al păcii. Opera lui de o viaţă referitoare la iertare reprezintă fundamentul atingerii stării de pace interioară, dar şi al păcii planetare. Această carte simplă, ilustrată cu numeroase poveşti inspirate şi capabile să îţi transforme viaţa, prezintă paşii concreţi prin care ne putem dezvolta capacitatea de a ierta. Dacă vom fi dispuşi să facem aceşti paşi, spiritul nostru va renaşte, desăvârşind miracolul vindecării”.
Joan Borysenko, autoarea lucrărilor- ŞAPTE CĂI CĂTRE DUMNEZEU şi CARTEA VIEŢII PENTRU FEMEI
Caracteristici
Numărul de pagini: 128
Formatul în cm. (l x L): 13 x 20
I.S.B.N.: 978-973-88591-8-0
Traducerea din limba engleză: Cristian Hanu
Titlul original: Forgiveness: The Greatest Healer of All
https://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2993
26 – Cele mai bune carti crestine, By Libraria Maranatha
- Cartea Cu Dumnezeu in subterana a fost scrisa de Richard Wurmbrand
Pe durata vietii sale, renumitul scriitor Richard Wurmbrand a suferit multe prigoniri de dragul lui Isus in perioada comunista, dar nu oricum ci a primit totul cu bucurie, considerand ca fiind o onoare sa poti rabda bajocura in numele Rascumparatorului. Pe paginile acestei carti autorul ne invita la o calatorie in trecut in locurile in care el a suferit, astfel Richard Wurmbrand relateaza anii petrecuti in inchisoare. Fara nicio incercare de a infrumuseta cele petrecute, cititorul este pus in fata unor imagini zguduitoare, dar care au fost cat se poate de reale. Iscusinta prin care autorul a stiut sa impleteasca frumosul si terifiantul atrage publicul si il mentine intr-o stare de nestapanita curiozitate cu privire la relatarile care urmeaza. Cartea nu insira doar cateva fapte istorice, ci alege sa prezinte frumosul renascut din mijlocul suferintei, autorul prezentand povestile unor persoane chinuite intalnite in inchisoare, dar care au ajuns sa experimenteze bucurii negraite intalnindu-l pe Isus.
- Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu este o carte cunoscuta in literatura crestina pentru cei tineri. Autorii crestini Eric si Leslie Ludy propun tinerilor un model de a stabili relatii cu perspectiva casatoriei, prin care se poate aduce lauda lui Dumnezeu. Dandu-i lui Dumnezeu oportunitatea de a fi Capitanul vasului care se indreapta spre viata de casnicie, tinerii nu vor putea niciodata sa se scufunde in timpul calatoriei. Punand bazele unei relationari corecte si lasand stiloul in mana lui Dumnezeu, tinerii pot sa descopere adevarata frumusete a unei relatii sanatoase in Hristos. Cartea prezinta parti din viata privata a autorilor, marturie care intareste tinerii care se confrunta cu aceleasi probleme. Daca lumea lasa un model in privinta stabilirii unei relatii intre baieti si fete, autorii Eric si Leslie Ludy isi propun prin cartea lor sa lase un model pentru tinerii care isi doresc sa ramana in Hristos si prin relatiile stabilite. Cartea invita cititorii la descoperirea unei noi perspective asupra adevaratei povesti de dragoste care nu poate sa fie dobandita decat printr-o abandonare in mana marelui Scriitor.
- Cartea Pledoarie pentru Creator scrisa de Lee Strobel prezinta cautarile unui ateu convins care prin cercetarile stiintei, drumul a luat o intorsatura si l-a descoperit pe Dumnezeu. Chiar daca stiinta a facut ca imaginea Creatorului sa fie irelevanta, Dumnezeu a deschis ochii ateilor pentru pentru a vedea frumusetea adevarata a Marelui Stapan. Ca urmare a cercetarilor sale autorul a ajuns la concluzia ca exista un Dumnezeu miraculos, care prin intelepciunea Lui a creat tot universul. Prin intermediul cartii, Lee Strobel aduce in fata cititorilor recentele descoperiri din domeniul fizicii si a constiintei umane, astrologiei, biologiei celulare, dovezi care sustin existenta unui Dumnezeu real. Este o carte incurajatoare care nu va lasa indiferenti, ci va indeamna sa descoperiti mai multe aspecte fascinante din maretia lui Dumnezeu.
- Cartea Crestismul de-a lungul secolelor este o carte adresata in special studentilor de la teologie pentru a-i ajuta sa inteleaga mai bine trecutul crestinatatii, dar totodata cartea este dedicata si celor care doresc sa aibe o viziune mai ampla despre fundamentul crestinismului. Autorul cartii, Earle Cairns combina intr-un mod placut aspectele pesimiste si optimiste ale istoriei, realizand o conbinatie realista a trecutului. Earle Cairns porneste de la ideea lansata de Augustin cum ca drumul istoriei porneste inspre si apoi dinspre cruce. Citind aceasta carte, cititorii vor putea sa inteleaga intr-un mod corect zestrea spirituala pe care toti au mostenit-o de la inaintasii din credinta. Printr-o analiza corecta a trecutului, cititorul va putea sa aiba o viziune reala asupra prezentului sau, datorita luminii din contextul trecutului.
- Cartea Crestinismul redus la esente este considerata una dintre capodoperele literaturii moderne si este scrisa de cunoscutul CS Lewis. Prin intermediul cartii sale, autorul prezinta cititorilor imaginea credintei fundamentale a crestinismului, prezentare prin care inspira pe fiecare cititor sa se intoarca la credinta vie si mantuitoare in Dumnezeu. Reducerea crestinismului la esente are in vedere existenta unui singur Dumnezeu, a unei singure credinte si a unui singur botez.
- Prin Cartea Degeaba canta cucuveaua, autorul Lucian Cristescu propune cititorilor un alt fel de abordare prin care clarifica neintelegerile despre soarta omului dupa moarte. Utilizand ca mod de expunere naratiunea, autorul prezinta fata realitatii si il invita pe cititor la o calatorie alaturi de personajele sale. In cartea aceasta, autorul trateaza si problema superstitiilor, care nu fac altceva decat sa insufle teama in sufletele oamenilor. Chiar daca autorul a ales sa prezinte in cartea si alte filozofii despre credinta in Dumnezeu, aceste inserari nu trebuie intelese altfel decat ca pe o paralela dintre bine si rau care intareste credinta adevarata. Misterul cantecului de cucuvea este analizat si demonstrat asa incat fiecare cititor sa inteleaga ca superstitia nu reprezinta realitatea, ci doar un aspect al traditiei. Cartea lui Lucian Cristescu este recomandata tuturor celor care mai au inca semne de intrebare legate de existenta unei vieti dincolo de moarte.
https://www.librariamaranatha.ro/blog/cele-mai-bune-carti-crestine
25 – Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament
În Deut.18 ne este spus chiar de la întemeierea instituţiei profetice a Israelului că va exista o distincţie (deosebire) clară între profeţia evreiască şi practicile curente ale vecinilor păgâni ai Israelului. Sper ca aprecierea noastră faţă de profeţii evrei să sporească pe măsură ce le studiem cărţile.
Deut.18
9 După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.
10 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
11 de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
12 Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.
13 Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.
14 Căci neamurile acelea pe cari le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.
Lista cuprinde multe din practicile zilelor noastre la formularea prognozelor viitorului prin care actualii spiritişti şi ocultişti caută să dezvăluie secretele lui Dumnezeu.
Formele actuale: spiritişti, mediumi, ghicitori, astrologi, hipnotişti, magicieni, sunt omologii moderni ai locuitorilor Canaanului şi ai ţărilor învecinate.
Profeţii biblici se împart în mai multe categorii…
Profeţi ai Vechiului Testament ce au scris şi care se împart în două grupuri:
- Profeţii mari, în număr de 4: cărţile lui Isaia, Ieremia, Ezechiel, şi Daniel
- Profeţii mici, în număr de 12: cărţile lui Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Habacuc, Ţefania, Naum, Hagai, Zaharia, şi Maleahi.
Însă Vechiul Testament ne mai indică că au fost şi profeţi ce nu au lăsat nici un fel de scrieri. Printre aceştia îi avem pe Enoh, Ilie, Elisei, Natan, şi Gad. Chiar şi Ioan Botezătorul ca înaintaş al lui Isus face parte din această categorie, devreme ce el este considerat ultimul dintre profeţii Vechiului Testament.
Organizarea profeţilor după data slujbei lor şi a poporului căruia i s-au adresat. Următorul tabel ilustrează ordinea şi perioadele aproximative ale lucrării profeţilor ce au scris, „Israelul” reprezentând pe atunci regatul de nord, iar „Iuda”, regatul de sud:
Profetul A slujit (s-a adresat)
oamenilor din Între anii (perioada)
(în. de H.)
Obadia Edom 850–840
Ioel Iuda 835–796
Iona Ninive 784–774
Amos Israel 763–755
Osea Israel 755–710
Isaia Iuda 739–680
Mica Iuda 735–710
Naum Ninive 650–630
Ţefania Iuda 635–625
Ieremia Iuda 627–570
Habacuc Iuda 620–605
Daniel Babilon 605–536
Ezechiel Babilon 593–570
Hagai Iuda 520–505
Zaharia Iuda 520–470
Maleahi Iuda 437–417
Un alt mod de a organiza scrierile profetice este cel determinat de perioada robiilor Israelului şi Iudei (circa 722 şi circa 586 în. de H.):
Pre-exilic (deci, înainte de ducerea în robie) : Obadia, Ioel, Iona, Amos, Osea, Isaia, Mica, Naum, Ţefania, Ieremia, Habacuc
Din exil (din robie) : Daniel, Ezechiel
După exil : Hagai, Zaharia, Maleahi
Merită privit şi la împăraţii ce au domnit în vremurile în care au slujit profeţi.
„400 de ani de tăcere”
Aşa cum s-a văzut din perioadele în care aceştia au vorbit, vremea profeţilor s-a încheiat cu aproximativ 400 de ani înainte de venirea lui Hristos. Nu a avut loc nici o declaraţie oficială care să marcheze sfârşitul erei profeţiei Vechiului Testament, însă treptat poporul evreu a ajuns să-şi dea seama că de o perioadă considerabilă de timp nu a mai apărut în mijlocul lui un profet adevărat al lui Dumnezeu (vezi in apocrife, 1Maccabei 9:27). Este vorba de cei 400 de ani de tăcere, urmaţi de venirea Mesiei ce a ridicat apostolii şi profeţii Noului Testament.
Dumnezeu ne-a vorbit în multe feluri, până la venirea lui Isus…
Când Dumnezeu a vrut să comunice un mesaj specific, nu a fost necesar pentru El să apară în persoană. El a vorbit prin cuvintele profeţilor. Omul lui Dumnezeu deschidea gura şi spunea: „Aşa vorbeşte Domnul”. Dumnezeu avea controlul minţii şi gurii acelui om. În fond, uneori studiind profeţii este Îl putem separa pe Dumnezeu de profetul care vorbeşte.
Însărcinarea lui Ieremia ca şi profet, este un alt exemplu:
Ieremia 1:9 Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: ,Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
De aceea, când Ieremia şi-a deschis gura, din ea i-au ieşit cuvintele lui Dumnezeu!
Ezechiel 3:10 El mi-a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun!
Originea instituţiei profetice din israel
Aceasta este descrisă de Moise în Deut.18. El nu a avut niciodată contact direct cu instituţiile religioase ale Canaanului. Moise a anunţat în acest pasaj întemeierea unui oficiu al profetului în Israel care îi va face cunoscut mesajul lui Dumnezeu. Acest oficiu urma să-şi găsească împlinirea definitivă în persoana lui Isus, Profetul prezis de Moise.
Ioan 4
19 ,,Doamne”, I-a zis femeia, ,,văd că eşti prooroc.
20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21 ,,Femeie”, i-a zis Isus, ,,crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la Iudei.
23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
25 ,,Ştiu”, i-a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
Ioan 4:39 Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: ,,Mi-a spus tot ce am făcut.”
Este ceea ce acel „profet” trebuia să facă. Să facă cunoscută voia lui Dumnezeu, cu desăvârşire!
Deuteronom 18:15,18 Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.
Aceasta este într-adevăr o imagine a lui Hristos, dar şi a profetului din Israel, până la venirea Lui.
În contrast cu metodele de aflare a viitorului şi a lucrurilor rezervate lui Dumnezeu, profetul adevărat nu recurge la ghicit, citit în stele, etc. (metodele păgâne ale practicilor oculte) pentru că Dumnezeul lui Israel declară aici că i le descoperi prin revelaţie.
Testul biblic pentru profet — cum trece un om proba biblică a originii divine a mesajului său? Trebuie să aibe o rată de 100% a împlinirii profeţiilor! Nu de 99,9 % ci de 100%!
Deuteronom 18
21 Poate că vei zice în inima ta: ,,Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?”
22 Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.
Nostradamus, un profet?
Momentul hotărâtor al profeţiilor lui Nostradamus de care depinde practic orice pretenţii de veridicitate a tuturor celorlalte predicţii ale sale a venit pe data de 1 iulie 1999.
Pe data de 1 iulie anul trecut, istoria şi-a pus definitiv amprenta asupra capacităţii profetice a celebrului Nostradamus!
Trăsăturile comune ale profeţilor falşi indicate de Vechiul Testament
Pretind a fi trimis de Dumnezeu
Ieremia 23:
17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: ,Domnul a zis: ,Veţi avea pace;’ şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: ,Nu vi se va întâmpla nici un rău.’
18 Cine a fost de faţă la sfatul Domnului ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit?
31 ,,Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.”
32 ,,Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimes Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.”
Nu sunt trimis sau însărcinaţi de Dumnezeu.
Ieremia 14:14
14 Dar Domnul mi-a răspuns: ,Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.
23:21 Eu n-am trimis pe proorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au proorocit.
23:21 ,,Trimete să spună tuturor celor din robie: ,Aşa vorbeşte Domnul despre Şemaia, Nehelamitul: ,Pentru că Şemaia vă prooroceşte, fără să-l fi trimis Eu, şi vă insuflă o încredere mincinoasă
Lacomi, de bani
Mica 3:11 Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: ,,Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!”
Înşelători
Matei 7:15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori.
Ezechiel 13:6 Vedeniile lor sunt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic: ,Aşa vorbeşte Domnul!’ măcar că Domnul nu i-a trimis; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor.
Beţi, vorbesc sub influenţa alcoolului
Isaia 28:7 Dar şi ei, se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi prooroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când proorocesc, se poticnesc când judecă.
Sunt imorali şi profani
Ieremia23:
11 Proorocii şi preoţii sunt stricaţi; ,,le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.”
14 Dar în proorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună; întăresc mâinile celor răi, aşa că nici unul nu se mai întoarce de la răutatea lui; toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului ca Gomora.”
Proorocesc după placul lor, sunt fără minte
Ezechiel 13
2 ,,Fiul omului, prooroceşte împotriva proorocilor lui Israel, care proorocesc, şi spune celor ce proorocesc după gustul inimii lor: ,Ascultaţi cuvântul Domnului!
3 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Vai de proorocii fără minte, cari umblă după duhul lor şi nu văd nimic!
Sunt comparaţi cu şacalii din pustie
Ezechiel 13:4 Proorocii tăi, Israele, sunt ca nişte şacali în mijlocul dărâmăturilor!
Sunt vânt
Ieremia 5:13 Proroocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!”
Proorocesc neadevăruri
Ieremia5:31 Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?
Ascund adevărata stare spirituală a poporului care îi atrage nenorocirea
Plângerile 2:14 Proorocii tăi ţi-au proorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut proorocii mincinoase şi înşelătoare.
Amăgiţi de spirite rele — cazul lui Ahab şi a celorlalţi care prooroceau pe placul împăratului
1Regi22
21 Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: ,Eu îl voi amăgi.’
22 Domnul i-a zis: ,Cum?’ ,Voi ieşi’, a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.’ Domnul a zis: Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!”
23 Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor proorocilor tăi cari sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”
Spun minciuni în Numele Domnului
Ieremia 14:14 Dar Domnul mi-a răspuns: ,Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimes, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.
Au vorbit/proorocit în numele unor dumnezei falşi
Ieremia 2:8 Preoţii n-au întrebat: ,Unde este Domnul?’ Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sunt de nici un ajutor.’
Pace, pace când nu este pace!
Ieremia 6:14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ,Pace! Pace!’ Şi totuşi nu este pace!
Ieremia 23
16 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.
17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: ,Domnul a zis: ,Veţi avea pace;’ şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: ,Nu vi se va întâmpla nici un rău.’
Ezechiel 13:10 Lucrurile acestea se vor întâmpla pentru că ei rătăcesc pe poporul Meu, zicând: ,Pace!’ când nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos.
Mica 3:5 ,,Aşa vorbeşte Domnul despre proorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
Practică adesea ghicirea şi magie neagră
Ieremia 14:14 Dar Domnul mi-a răspuns: ,Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.
Fapte 13:6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus
Pretind că au visat
Ieremia 23:28 Proorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu! ,Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul.”
32 ,,Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, cari le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.”
Adesea sunt amăgiţi de Dumnezeu, ca judecată.
Ezechiel 14:9 Dacă proorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe proorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu Israel.
Efectele proorocilor falşi asupra poporului
Conduc spre rătăcire
Ieremia 23:13 ,,În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, şi au rătăcit pe poporul Meu Israel!
Mica 3:5 ,,Aşa vorbeşte Domnul despre proorocii cari rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
Te fac să uiţi Numele Său
Ieremia 23:27 Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visurile pe cari le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal?
Sunt încurajaţi şi lăudaţi
Ieremia 5
30 ,,Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară.
31 Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?
Luca 6:26 Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!
Mica 2:11 Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni, şi ar zice: ,,Îţi voi prooroci despre vin, şi despre băuturi tari!” acela ar fi un prooroc pentru poporul acesta!
Modul de verificare şi determinare a profeţilor falşi
Deuteronom 13
1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,
2 şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: ,,Haidem după alţi dumnezei”, – dumnezei pe cari tu nu-i cunoşti, -,,şi să le slujim”!
3 să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
Deuteronom 18
21 Poate că vei zice în inima ta: ,,Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?”
22 Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.
1Ioan 4
1 Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
2 Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;
3 şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.
Judecăţi sunt pronunţate împotriva lor. Ieremia 8:1,2; 14:15; 28:16,17; 29:32.
Ezechiel 13:8 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că spuneţi lucruri înşelătoare, şi vedeniile voastre sunt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul, Dumnezeu’.
Ezechiel 13:9 ,Mâna Mea va fi împotriva proorocilor, ale căror vedenii sunt înşelătoare şi ale căror proorocii sunt mincinoase; ei nu vor rămâne în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
Ezechiel 13:16 S-a isprăvit cu proorocii lui Israel, care proorocesc asupra Ierusalimului, şi au vedenii de pace asupra lui, când nu este pace, zice Domnul Dumnezeu.’
Ho 9:7 Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun, sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiurilor şi răzvrătirilor tale.
Cu Biblia în mână şi nu cu ziarul vom fi foarte bine informaţi! Vedeţi, nu mă opun citirii ziarelor, dar fără a ştii ce spune Biblia despre istorie vei fi doar asemenea cârtiţei care ştie foarte bine ce se întâmplă pe movila ei, dar căreia îi lipseşte o imagine completă a câmpului!
1 John F. MacArthur, Jr., The MacArthur Study Bible, (Dallas: Word Publishing) 1997.
Teodor Macavei
https://www.rcrwebsite.com/introstudy2.htm
24 – Ascultă glasul Domnului!
”Țară, țară, țară, ascultă glasul Domnului”(Ieremia 22:29)
Aceste cuvinte rostite de profetul Ieremia sunt atât de actuale! Chiar putem spune că au un înțeles mai profund azi decât la vremea când au fost adresate casei împărătești a lui Iuda, căci în lumea în care trăim azi se îndreaptă spre noi atâtea voci că parcă nu mai ști la care să dai atenție. Este vocea culturii moderne, vocea instituțiilor de învățământ, vocea tineretului, vocea noi filozofii, vocea mass mediei cu toate nuanțele ei etc. Dar mai există și vocea profetului: ”Țară…ascultă glasul Domnului!” DE CARE VOCE VOM ASCULTA? Ieremia îndeamnă poporul din vremea lui să dea ascultare la glasul lui Dumnezeu. Dar acest îndemn e valabil pentru orice țară a lumii în care trăim. Dar mai mult: cuvântul acesta e direct și personal: Dan, Vasile, etc, etc ascultați glasul Domnului! Este valabil pentru orice biserică de pe mapamond. Ne gândim la tineretul bisericilor de azi și realizăm că, mai mult ca oricând, înspre ei se îndreaptă tot felul de voci; sunt bombardați cu tot felul de informații încât parcă sunt dezorientați. De cine să asculte? Cuvântul profetului li se adresează și lor: ascultați glasul Domnului! Nu vă vindeți pacea sufletului și mântuirea ascultând la vocea culturii sau vocea de la Hollywood. Ascultați ce spune Dumnezeu; toate celelalte voci vor să vă distrugă tinerețea și viitorul. În mijlocul culturii atee de azi există o voce cât se poate de perfidă și înșelătoare. Conform aceste voci creștinismul de azi rămâne în urmă, este depășit de rapiditatea evenimentelor și tehnologiei, este depășit de cultura societății în care trăim și ca atare are nevoie de un fel de reformă pentru a fi adus în pas noul val, cu noua realitate. Știți ce? Să nu ascultă de acest glas! El vine de la diavol și vrea să ne distrugă. Cine umblă cu Dumnezeu nu umblă în pasul rapid al lumii, ci umblă în pasul lui Dumnezeu și umblă călăuzit de Duhul Lui. Să nu uităm ce spune Scriptura: ”Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia…”(Romani 12:2)
Poate ne vom întreba de ce rostește profetul de trei ori cuvântul ”țară”? Nu era destul o singură dată? Țară, țară, țară…prfin repetarea cuvântului el dorea să accentueze importanța mesajului. Cunoaștem cu Însuși Mântuitorul folosește expresia ”Adevărat, adevărat vă spun…” de mai multe ori. Voia să spună ceva deosebit de important. În cuvintele lui Ieremia putem citi și o nuanță de mustrare pentru un popor care se abătea de căile Domnului. Foarte mulți nu mai doreau căile Domnului, ci ale lor.
În Evanghelia lui Luca, la 13:34, vedem cum Domnul Isus mustră cetatea Ierusalim: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci…” În repetarea Cuvântului vedem tonul de dojană pentru o cetate care era plină de tradiție și datini, care cunoștea cele mai mici detalii ale legii, dar nu-i păsa de mesajul ceresc adus de Făuritorul mântuirii noastre. La ei erau multe frunze, dar prea puțină roadă. O, de am asculta la glasul mustrării Mântuitorului! E o mustrare blândă, dar hotărâtă, fermă în același timp. Slujitori care de ani de zile ”slujesc” și ascultă mai mult de suporteri decât de glasul Lui. Tineri care apleacă urechea mai mult la vocea noii religii care vrea spiritualitate dar fără pocăință. Seminariști care nu vor să slujedască în biserici mici de la țară ci doar în biserici mari. Lista ar putea continua…. ați prins ideea. Vor da ei ascultare la mustrarea Mântuitorului? E un mare semn de întrebare aici. Să nu uităm că Domnul mustră pe cel pe care-i iubește. E spre binele lor.
Să poposim la trei motivații care l-au determinat pe Ieremia să aibă acest nobil îndemn pentru popor: ”Țară, țară, țară ascultă glasul Domnului!”
- În primul rând el a simțit responsabilitatea de a transmite nealterat mesajul primit de la Dumnezeu.
Este ușor și chiar plăcut să vorbești în fața unei audiențe ce ascultă cu atenție, în fața unei audiențe receptive, care e însetată după adevăruri adânci și care își află plăcerea în Legea Domnului. Dar pe vremea lui Ieremia situația era cu totul alta. Cuvântul lui Dumnezeu în loc să fie recepționat, asimilat era aruncat înapoi la vorbitor. Este interesant cum una din semnificațiile numelui ”Ieremia” este: ”Domnul aruncă” Dumnezeu s-a folosit de Ieremia, într-un fel se poate spune că l-a aruncat într-o luptă cu poporul lui. Dar ei au zis: ”Cuvântul vestit îl vom arunca înapoi și-L vom sfida pe Dumnezeu. Nu a fost ușor, dar lucrătorul autentic este acela care transmite mesajul divin nealterat indiferent de consecințe. Într-o împrejurare, Ieremia spune poporului că dacă afirmațiile lui sunt considerate vrednice de moarte, el este gata să accepte chiar moartea, dar înainte ca aceasta să se întâmple el trebuie să le facă de cunoscut tot ce Dumnezeu i-a dezvăluit. Au fost situații când în mijlocul urii și respingerii acest profet de care s-a folosit Stăpânul dorea să-și stingă pasiunea pentru lucrare, dar nu a reușit, căci flacăra a fost aprinsă de Însuși Dumnezeu. Câtă nevoie e și azi de asemenea lucrători pasionați!
- Din cuvintele lui realizăm că Ieremia nu era indiferent de soarta națiunii sale.
Destinul poporului era pe sufletul lui Ieremia. Lui îi păsa mult de soarta eterna a oamenilor din țara lui. El știa că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Era un popor binecuvântat dar avea și mari responsabilități. Poporul s-a depărtat mult de Dumnezeu. Atât de mult încât profetul spune direct: ”Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în țară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor; și poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la urmă?”(Ieremia 5:30-31) Ieremia a mai scris o carte numită ”Plângeri” De ce plângea profetul? Pentru că poporului nu-i mai păsa de glasul Domnului. Erau alte glasuri la care își plecau urechile. Glasuri perfide, glasuri înșelătoare. Dacă azi Ieremia ar trebui să scrie despre o națiune, despre o biserică ce ar scrie? Grozave lucruri se petrec, sau frumoase lucruri se petrec în țară? Ca români suntem familiari cu poezia lui Eminescu intitulată ”Ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie?”
”Ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie
La trecutu-ți mare, mare viitor.”
Frumoasă dorință pentru o țară! Numai că Eminescu nu a știut că nici România, nici o altă țară din lume nu poate avea viitor fără Dumnezeu. Și Ieremia are o dorință arzătoare pentru națiunea sa: ”Țară…ascultă glasul Domnului!” Numai atunci o națiune poate avea ”un viitor și o nădejde”(Ieremia 29:11)
- În aceste cuvinte vedem dorința aprinsă a profetului ca poporul să se întoarcă la căile Domnului.
Pe parcursul misiunii sale, Ieremia ajunge să se întrebe: ”Pentru ce nu se face vindecarea poporului Meu?”(Ieremia 8:28) El cunoștea bine răspunsul: erau alte voci de care ascultau. Era glasul păcatului, glasul plăcerilor și compromisului. Ascultarea de aceste voci te depărtează total de Dumnezeu. Și azi există aceste voci, dar cu siguranță că există mult mai multe ca pe vremea profetului. O nouă religie se conturează la orizont. Și această religie spune că nu contează ce crezi și în cine, atâta timp cât ești corect, bun și moral. Dar glasul Scripturii spune: ”Căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”(…decât numele ISUS)
ALTE GLASURI, ALTE IZVOARE. Aceasta era cauza decăderii și depărtării poporului de Dumnezeu. Aceasta este și azi cauza unui creștinism ieftin și confortabil unde dedicarea și sacrificiu încep să dispară. Să ne imaginăm că există niște izvoare cu apă rece, proaspătă și curate. Ele pot stâmpăra setea celor însetați. Dar, lângă acestea există niște oameni care sapă puțuri pentru apă dar nu prea găsesc apă proaspătă. Iar când, totuși, găsesc puțină apă aceasta se risipește în adâncime prin fisurile existente. Dacă se întâmplă să fie puțină apă în adâncimea puțului, aceasta este stătută și miroase astfel că nu poate fi băută. Acești oameni trudesc din greu, dar truda lor e zadarnică. Și culmea, lângă acele puțuri crăpate erau izvoarele cu apa atât de proaspătă! Dacă Ieremia ar fi întrebat pe unii din popor: ”ce credeți despre acei oameni?”, cu siguranță că ei ar fi început să râdă și să spună că acei oameni erau fără minte. Iar Ieremia le-ar fi răspuns: ”Nu râdeți, căci râdeți de voi înșivă.” Acesta era tabloul real al stării poporului din vremea profetului lacrimilor, ”Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-a parasit pe Mine, Izvorul apelor vii și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apă.”(Ieremia 2:13) De aceea se simțeau tot timpul goi și neîmpliniți.
ALTE GLASURI, ALTE IZVOARE. Așa a fost atunci, dar care e situația azi? De câte ori considerăm așa zisele valori ale lumii mai presus de valorile divine? De câte ori încercăm să ne săturăm sufletele cu ceva care e mai prejos decât mana sățioasă a Cuvântului? Înapoi la izvoarele și glasul Domnului” Aceasta este cheia izbânzii pe calea îngustă. Domnul Isus a spus: ”Oile mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” Oile Mele ascultă glasul Meu – a spus Păstorul cel bun – dar în cartea profetului Maleahi găsim scris: ”Dacă sunt Tată unde este cinstea care mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân unde este teama de Mine?”(Maleahi 1:6) Dacă spunem că Domnul este Păstorul nostru, ascultăm noi la glasul Lui? Sau de ce numim pe Domnul Pâinea vieții dacă neglijăm cu săptămânile, sau chiar cu lunile Cuvântul vieții? Profetul Ieremia îndeamnă poporul din vremea lui să se întoarcă la izvoarele și glasul Domnului. Îndemnul e valabil și azi. Este atât de important să distingem glasul Domnului, să-l recepționăm și să-l împlinim! Din perspectiva veșniciei sunt doar două zile: AZI și ZIUA ACEEA. Doar două glasuri vor fi auzite în ziua aceea. ”Duceți-vă de la Mine”(Matei 25:41) sau ”Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția.”(Matei 25:34) Care glas îl vom auzi în ziua aceea??
George Cornici
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/116183/asculta-glasul-domnului
23 – Păziţi-vă de învăţătorii falşi
Ca să să vă puteţi păzi de învățătorii mincinoși (Matei 7:15-16), trebuie mai întâi să-i identificaţi ca să știți cine sunt prooroci (învăţători) mincinoşi, fiindcă este scris:
„În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare,…” (2 Petru 2:1)
Prin ceea ce urmează nu se poate spune că studierea subiectului ar fi completă, deoarece, fără îndoială sunt şi alţi factori care să identifice în mod clar o persoană ca fiind un învăţător1 mincinos, adică fals (ex. un învăţător homosexual, sau un curvar, sau un pastor de sex feminin, 1 Timotei 2:11-14; 1 Cor. 14:34-37, 1 Cor. 6:9-10).
Dar, noi însă vom face prezentarea a şapte semne distincte din Scriptură. Oricare din aceste semne este o identificare a unui învăţător mincinos, astfel că dacă cel puţin unul din aceste semne este caracteristic vieţii unui om, acesta descrie clar un învăţător mincinos. Şi desigur să nu se înţeleagă că arătând numai unul din aceste semne, un om ar avea numai unul singur şi nu ar avea şi altele. Dar, pentru a face lucrurile simple şi pentru a ajuta în identificare, un semn este tot ce trebuie.
- Prin Învăţătură Falsă
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 1:9)
Din moment ce Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (adică Scripturile, Ioan 1:1, 14; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13), doctrina lui Hristos nu este doar învăţătura Lui ce o găsim în Matei, Marcu, Luca, şi Ioan, ci mai degrabă, învăţătura Sa este totalitatea Scripturii. Prin urmare, un învăţător poate fi găsit a fi adevărat sau mincinos, bazat pe simplul fapt de a stabili dacă el rămâne în limitele cuvântului lui Dumnezeu, sau nu (Ioan 8:47; 1 Tim 6:3-5; 2 Ioan 9).
Isus a zis:
Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Matei 7:15-20)
Care sunt roadele despre care vorbeşte Isus, prin care putem identifica proorocii mincinoşi? La Matei 7 nu ni se spune care sunt roadele, dar în Luca da.
Le-a spus şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo, tu nu vezi bîrna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaşte după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura. (Luca 6:39-45)
Deci, ce este „roada?” Roada este ceea ce iese din gură, adică cuvintele pe care le spune.
Acum, chiar dacă Isus vorbeşte în mod specific de prooroci mincinoşi în Matei 7:15-20, totuşi în Luca 6:39-45 vorbeşte în termeni mai generali („oameni”). Prin urmare, cuvintele lui Hristos cu privire la ai cunoaşte după roadele lor este aplicabilă atât proorocilor dar şi învăţătorilor şi păstorilor, sau chiar pentru oricine altcineva care îndrumă pe alţii. Puteţi să cunoaşteţi o persoană după ceea ce-i iese din gură (Proverbe 20:11). Totuşi, acest lucru este atât de des uitat.
Dacă învăţătura falsă a oamenilor foarte cunoscuţi şi respectaţi în comunitatea creştină este demascată, argumentele pe care le auzim sunt uimitoare. Astfel că oamenii, chiar de vor vedea doctrina falsă a celor arătaţi că sunt mincinoşi, totuşi ei vor spune: „Dar îl cunoşti tu pe acest om? Ai vorbit tu vreodată cu el? Ai petrecut tu ceva timp cu el?”
Dar, Isus nu a spus: „Îi veţi cunoaşte petrecând timp cu ei.”
Dacă ceea ce iese din gura lui este înşelăciune, adică… roada, deci pe această bază consistentă ştiţi că omul este mincinos! Este atât de simplu! Nu trebuie ca cineva să-l cunoască personal pe acel om. Dacă ar fi să urmărim o parte din nebuniile pe care le auzim, atunci nu am putea examina niciodată toate învăţăturile unui om (adică roadele lui) ca să ştim dacă el este un învăţător fals sau nu, pentru că noi nu l-am chemat mai întâi şi nu am avut o întâlnire cu el şi nici nu ne-am aşezat cu el la masă, ca într-adevăr să ajungem să-l cunoaştem. Iar, dacă am face astfel, nu am putea împlinii cuvintele lui Hristos care spun simplu: „… După roadele lor îi veţi cunoaşte.”
De obicei, oamenii par să creadă că roadele (sau roada bună) sunt marile slujiri, cum de exemplu sunt slujirile celor cunoscuţi: Billy Graham, sau James Dobson, sau John MacArthur, sau Chuck Swindoll, sau cei de la Promise Keepers,.2 Pentru ei, s-ar putea crede că roada ar fi toate masele de oameni care îi urmează, ca şi cum ar fi vorba de roade bune. Problema cu acest tip de gândire este că tocmai aceste lucruri (o lucrare mare, cu mulţi adepţi) îi expune ca fiind ceea ce sunt, adică, oameni nelegiuiţi (Iuda 14-15)!
În afară de Luca 6:26, tot astfel 2 Petru 2 spune:
Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)
În aceste zile din urmă (2 Timotei 3:1; 4:3; Luca 18:8), faptul că mulţi îi urmează pe aceşti învăţători mincinoşi, este un semn că sunt falşi, adică nu sunt adevăraţii învăţători. De fapt, chiar este scris că puţini sunt cei ce urmează adevărul (Matei 7:14). Dar despre cei mulţi, este spus că vor urma pe aceşti învăţători şi minciunile lor (2 Petru 2:2), astfel se face că şi unii şi alţii se găsesc pe calea lată care duce la pierzare (Matei 7:13-14), adică atât învăţătorii cât şi cei care-i urmează nu vor vedea pe Dumnezeu. Şi, chiar şi din acest context, unde se vorbește despre mulţi şi puţini, se poate vedea cine sunt cu adevărat „oamenii lui Dumnezeu” (2 Petru 2:1-2).
Avertismentul lui Isus din Matei 7:13-14, este pentru cei care se numesc „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5:13-14). Înştiinţarea aceasta este în contextul religiei corecte, după cum este exemplificat prin următoarele versete (Matei 7:15-27).
Astfel deci, cam cât de multă învăţătură falsă ar trebuii unui om, ca să poată fi numit un învăţător fals, adică mincinos? De fapt nu foarte multă.
1 Timotei 1:3 spune: „să nu înveţe pe alţii altă învăţătură.” Care este deci standardul? Ei bine, acesta este: „nici o altă învăţătură.” Şi, nicidecum nu este: „Ei bine, poţi fi greşit privitor la unele lucruri,” ca şi cum s-ar spune, puteţi continua în doctrină falsă. Nu, Scriptura nu spune un astfel de lucru.
La 1 Timotei 6:3 este zis:
Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase [Iar, de la Geneza la Apocalipsa, cuvintele sunt foarte sănătoase], ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, şi nu ştie nimic …
Deci, dacă cineva învaţă altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este o învăţătură falsă. Cei care au Duhul Sfânt în ei, ascultă cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 8:47). Ei vor fi de acord cu cuvintele sănătoase. Dar, cei care nu cunosc pe Dumnezeu, vor respinge aceasta (Ioan 8:47).
Acum, ce putem spune despre confruntare? Anume, despre care un om care are o oportunitate de a fi de acord cu cuvintele sănătoase? Dacă nu există alte semne că acel cineva ar fi un învăţător fals (cum ar fi cele menţionate mai jos), Scriptura oferă atât de multe instrucţiuni, dar şi un avertisment pentru a proteja pe credincios.
1 Timotei 5:19-21 oferă instrucţiuni despre modul în care să se confrunte un bătrân (prezbiter, pastor), care păcătuieşte. Păcatul fiind învăţăturile mincinoase; prin urmare, ar trebui să fie expus în public („în prezenţa tuturor,” 1 Timotei 5:20). Dacă omul este identificat ca fiind un învăţător fals, Isus chiar avertizează să nu fie confruntat în privat (Matei 7:3-6). Învăţătorii mincinoşi trebuiesc să fie trataţi (expuşi) cu public. Isus a făcut acest lucru în Matei 23, dar şi în Luca 11. Deci, dacă bănuiţi că cineva este un învăţător fals şi doriţi să-l confrunţi cu privire la învăţătura falsă, făceţi-o biblic. Făceţi-o public. Dacă el este un prezbiter care păcătuieşte, atunci el trebuie să fie confruntat”, în prezenţa tuturor” (adică public, în prezenţa adunării de credincioşi, 1 Timotei 3:15; 5:19-20). Dacă el se dovedeşte a fi un om care pur şi simplu a fost în eroare (cum a fost Petru, Galateni 2:11-21), atunci el va fi de acord cu cuvintele sănătoase (1 Timotei 6:3). Dar, dacă el se dovedeşte a fi de fapt un învăţător fals, nu va consimţi (1 Timotei 6:3-5) şi nici nu va primii mustrarea, aşa că, adevăratul credincios ar trebui să fugă de un astfel de om (Ioan 10:5; 1 Timotei 6:3-5; 2 Timotei 2:20-21). Nu mustra în privat, pe un pastor care învaţă doctrină falsă. Acest lucru este împotriva a ce este zis la 1 Timotei 5:19-20. Dar, dacă mustri în privat un pastor şi dacă el se dovedeşte a fi un învăţător fals, acesta s-ar putea întoarce și să te rupă în bucăţi (Matei 7:6).
2 Petru 2:1 vorbeşte despre erezii nimicitoare. Cum ai putea oare determina, ce este nimicitor şi ce nu? Desigur, aceasta ar fi simplu: „Orice este contrar Cuvântului lui Dumnezeu are potenţialul de a fi nimicitor, deoarece abate încrederea oamenilor de la Cuvântul lui Dumnezeu.”
Un exemplu, în Romani 14:1 Pavel spune să nu se dispute asupra lucrurilor îndoielnice. El dă ca exemplu consumul de carne. Pavel o spune clar, să nu vă apucaţi la vorbărie pentru acest lucru. Tu nu poţi susţine şi nici lupta pentru lucruri îndoielnice. Despre ce domeniu vorbeşte el? Acesta este de domeniul conştiinţei, deci este vorba de o convingere personală (Romani 14:22-23). Dacă este lăsat în domeniul conştiinţei personale, este un lucru îndoielnic. În acest caz nu trebuie să fie contestat (Romani 14:2-4). Dar, dacă cineva trece peste acest domeniu de convingere personală, atunci avem o problemă. Dacă cei „mincinoși” vor spune ceva ca: „Noi nu putem mânca carne. Nu putem fi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu dacă mâncăm carne…”, aceasta ar fi ca şi cum Biblia învaţă acest lucru. Aici, clar este diferit, fiindcă au plecat de la un lucru îndoielnic şi din ea au făcut o învățătură demonică (1 Timotei 4:1-5).
Această problemă, dacă este lăsată în sfera convingerilor personale este o chestiune îndoielnică, deci nu trebuie să fie contestată. Dar, dacă cu toate acestea, se învaţă ca pe o doctrină biblică, aceasta ar devenii erezie nimicitoare (1 Timotei 4:1-5), şi aici ar trebui să ne împotrivim şi să luptăm pentru adevăr (Iuda 3). [Pentru mai multe detalii, consultaţi Unitatea Sfinţilor.]
- Făcându-se apel la Tradiţie
Cont. pe https://sites.google.com/site/crestinadevarat/interpretarea-bibliei-ermeneutica
22 – O CREDINȚĂ CARE FACE FAȚĂ MOMENTELOR DE CRIZĂ
David Wilkerson (1931-2011)
Societatea noastră este disperată să găsească speranță și pace în aceste zile tulburate. Ei tânjesc să cunoască adevărul din Isaia 26:3: „Celui cu inima tare, Tu-i dai o pace perfectă; da, celui al cărui gând rămâne la Tine, fiindcă se încrede în Tine.” Ei vor putea vedea în copiii lui Dumnezeu o mărturie a asigurării și a grijii Sale.
Este interesant de observat cum lumea este atentă la credincioșii care fac față provocărilor. Ea așteaptă ca noi să cântăm un cântec în mijlocul celor mai grele vremuri. Vedem exemple despre aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 137 descrie captivitatea lui Israel printre babilonieni, când poporul lui Dumnezeu pierduse totul, inclusiv patria lor. Totuși, răpitorii lor voiau să audă cântece de victorie, pentru care erau cunoscuți israeliții.
„Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” ( Psalmul 137:1-3)
Israeliții erau renumiți pentru cântarea cântecelor de biruință, iar capturatorii lor insistau: „Cântați-ne! Am auzit despre marile cântece de victorie pe care i le oferiți lui Dumnezeu, cântați-le și pentru noi!” Unii ar putea sugera că această cerere a fost făcută în batjocură, dar cred că babilonienii au dorit sincer să audă o mărturie. Propria lor religie i-a lăsat goi, uscați și fără speranță.
Tot astfel, lumea cere astăzi un cântec al victoriei de la poporul lui Dumnezeu. Ceea ce vor cu adevărat să știe este: „Cum vei reacționa în această criză actuală? Am auzit că tu crezi că Dumnezeul tău este credincios și puternic, dar te încrezi în El în vremuri ca acestea? Rezistă credința ta într-adevăr în vremuri de criză?“
„Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.” (Psalmul 40:3) Tatăl tău tandru și iubitor, care este mișcat de sentimentele infirmităților tale, îți oferă un cântec, indiferent prin ce treci.
https://worldchallenge.org/ro/o-credin%C8%9B%C4%83-care-face-fa%C8%9B%C4%83-momentelor-de-criz%C4%83
21 – PUTEREA ÎNVIERII ÎN VIAȚA TA, de David Wilkerson (1931-2011)
Pavel și-a exprimat îngrijorarea față de biserica lui Isus Hristos atunci când s-a rugat: „Dumnezeu să vă dezvăluie nu doar măreția trecută a lui Hristos, ci și măreția Sa prezentă”. Iată rugăciunea sa specifică: „să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, … care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:18-19).
Avem un mare respect față de Isus care a umblat pe acest pământ, care a transformat apa în vin, a hrănit mulțimile și a vindecat pe cei bolnavi. Și credem că Isus ne poate ierta păcatele și ne poate ușura vinovăția. Credem că ne poate oferi pace și bucurie și chiar ne poate oferi viață veșnică. Dar prea puțini dintre noi Îl cunosc pe Isus ca fiind Dumnezeul lumii materiale în care trăim. De multe ori nu-L recunoaștem ca Domn pentru treburile noastre de zi cu zi, ca Dumnezeu al casei noastre, al copiilor și al căsătoriei noastre, al slujbei și al facturilor noastre.
Când Isus a fost chemat să-L vindece pe prietenul Său Lazăr, s-a confruntat cu o credință limitată. „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (Ioan 11:32). Pasajul continuă să ne arate că Maria și prietenii ei au avut credință doar până la moarte. „Unii dintre ei au spus: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” (11:37)
Nu este de mirare că există atât de multă agitație în viață la atât de mulți creștini. De ce atâta durere și jale? Pentru că nu credem că Isus poate învia ceea ce pare mort. Nu credem că are un plan dătător de viață pentru noi sau poate gândim că este prea târziu. Lucrurile s-au pierdut de prea mult timp.
Dragilor, Isus nu a fost niciodată mai dispus să-Și arate puterea de înviere decât este acum. Nu este suficient să-L iubești, să-L slujești și să-L adori pe Hristos doar până la deznădejde. De ce nu avem încredere în El când toată speranța a dispărut? Scriptura spune că ni s-a oferit aceeași viață energizantă, a învierii, care este în Hristos: „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” (Romani 8:11).
Duhul Sfânt locuiește în voi pentru a pune în evidență măreția prezentă a lui Hristos. Crede în El!
https://worldchallenge.org/ro/puterea-%C3%AEnvierii-%C3%AEn-via%C8%9Ba-ta
20 – Dar noi ne lăudăm în Isus Hristos, Filipeni 3:3, de Bob Jennings
Doriţi o definiţie simplă a unui creştin, a unui creştin adevărat? El este un om care se laudă, se făleşte şi se bucură în Isus Hristos. Lauda lui nu este nici ambiţia, nici munca, nici femeile, nici hobby-ul, nici casa, nici ieşirile la vânătoare. O doamnă în vârstă, oricând prindea ocazia, conducea discuţia la nepoţii ei. Aceea era lauda ei. Am cunoscut oameni care aveau colecţii de maşini, de instrumente, de vârfuri de săgeată, sau chiar de nasturi. Acestea erau lucrurile cu care ieşeau în evidenţă. Pentru unii poate fi o coafură mai ciudată, un articol de îmbrăcăminte, sau chiar sărăcia lor. Pentru unii este biserica lor sau slujirea lor. Oamenii trebuie să aibă ceva cu care să se laude, chiar dacă acel lucru este chiar păcatul lor, ruşinea lor, Filipeni 3:19.
Dar creştinii se laudă în Isus Hristos – persoana şi lucrarea Lui. Noi ne lăudăm cu existenţa Lui eternă, cu întruparea Lui umilă, cu viaţa Lui perfectă, cu minunile pe care le-a făcut, cu moartea Sa înlocuitoare, cu învierea Lui plină de putere, cu înălţarea Lui supremă, cu mijlocirea Sa eficace, cu domnia Lui suverană, cu a doua Sa venire şi cu dreapta Sa judecată. Noi ne lăudăm cu dragostea Lui incomparabilă, cu pacea Sa care întrece orice pricepere, cu mila Sa blândă, cu iertarea Lui incredibilă, cu măreaţa Lui mântuire, cu sfinţii Săi maiestuoşi, cu înţelepciunea Sa fără de margini şi cu nădejdea Sa binecuvântată. Natura creştinului îl face să se ferească de a se lăuda cu orice altceva decât cu crucea lui Hristos pe care vina păcatului său a fost îndepărtată, Galateni 6:14.
Creştinul a văzut că nu există nimic altceva vrednic cu care să se laude. Orice altceva e trecător, şubred, slab şi ţărână. Orice alt lucru este relativ, iar anul următor altcineva îl va face mai bine şi apoi va muri. Împăraţii mor. Imperiile se năruie şi sunt uitate. Dar Isus Hristos trăieşte şi împărăţeşte. În cele din urmă, toţi se vor înfăţişa înaintea Lui şi El va primi slava. Noi strigăm acest lucru de pe acoperişul caselor. Eşti mândru de Isus Hristos?
https://illbehonest.com/romana/dar-noi-ne-laudam-in-isus-hristos-filipeni-3-3-bob-jennings
19 -Legea lui Hristos, de Charles Leiter
Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl…căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. – Ioan 1:14, 17
Creştinismul este Hristos! Nu este un sistem filosofic sau o colecţie de adevăruri valabile veşnic, ci este relatarea felului cum Dumnezeu Însuşi a invadat această lume decăzută, în urmă cu două mii de ani, în Persoana glorioasă a lui Isus Hristos. “Cuvântul” veşnic care “era Dumnezeu” (Ioan 1:1) “S-a făcut trup şi a locuit printre noi” – vorbind aşa cum nimeni n-a vorbit până atunci (Ioan 7:46) şi făcând fapte care nu fuseseră niciodată făcute până atunci (Ioan 9:32; 15:24). În prezenţa gloriei Sale divine unice – “slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl…plin de har şi de adevăr” – apostolii au căzut cu faţa la pământ, copleşiţi de uimire şi adorare. Apoi ei au mers proclamând, nu filosofiile lor, ci slava Aceluia pe care ei Îl văzuseră şi auziseră: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; – deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1Ioan 1:1-3).
Odată cu venirea lui Isus Hristos în lume, asupra oamenilor a strălucit o lumină a revelaţiei atât de mare încât toate descoperirile anterioare par acum întunecate prin comparaţie cu aceasta. El este “Soarele care răsare din înălţimi” care ne-a “cercetat” (Luca 1:78). El este “adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1:9). El este Cuvântul ultim al lui Dumnezeu adresat omenirii (Evrei 1:1-2), “oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1:3). El este “chipul Dumnezeului celui nevăzut” (Colo-seni 1:15); a vedea pe El înseamnă a vedea pe Tatăl (Ioan 14:9). În El “locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). În El sunt ascunse “toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Co-loseni 2:3). El este ţelul spre care se îndreaptă întreaga istorie (Efe-seni 1:9-10; Coloseni 1:15-18).
În acest context al slavei lui Hristos care depăşeşte orice măsură, Ioan a scris cuvintele de mai sus: “Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Ioan nu voia să spună că în Legea lui Moise nu era har sau adevăr; nu, căci acestea erau. Dar în comparaţie cu plinătatea divină absolută (Ioan 1:14, 16) a harului şi adevărului care se găseau în Isus Hristos, harul şi adevărul Vechiului Testament pălesc într-atâta încât devin insignifiante. Este după cum Pavel spunea, “în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult“1 (2Corinteni 3:10). Faţă de Hristos, Moise este atât de mic precum ar fi o lumâna-re faţă de soare. Dacă vrem să înţelegem corect “legea lui Hristos”, trebuie să avem permanent în minte această realitate.
Ca şi creştinismul, legea lui Hristos este Hristos. Nu este un sistem de reguli pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu constă în adoptarea unui cod de comportament înţelept, după cum este situaţia în confucianism sau după cum sunt învăţăturile celor “8 paşi spre desăvârşire” din budism. Dimpotrivă, ea este Hristos Însuşi, în toată minunăţia umanităţii Sale perfecte şi divine, arătată atunci când El Îşi cheamă ucenicii să Îl urmeze (Matei 9:9) şi când le dă putere să facă aceasta lucrând în ei propria Sa viaţă înviată (Efeseni 3:20, vezi şi Efeseni 1:19-20; Filipeni 3:10). Chemarea înaltă a oricărui creştin constă în nimic mai puţin decât în a se “îmbrăca în Domnul Isus Hristos! (Romani 13:14)
Aşadar, această carte este o încercare de a arăta ceva din privilegiul de nespus al cunoaşterii şi umblării după Hristos Isus, Domnul nostru, în timp ce însăşi “viaţa lui Isus” se “arată în trupul nostru muritor” (2Corinteni 4:11). Capitolele acestei cărţi explorează ceea ce Biblia vrea să ne spună atunci când îi descrie pe creştini ca pe aceia care slujesc lui “Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7:6) şi ele caută să ne arate libertăţile uriaşe, alături de responsabilităţile măreţe care ne sunt date, ca unor fii maturi ai lui Dumnezeu.
Semnificaţia îndemnului de a “iubi după cum Hristos v-a iubit” este un ocean ale cărui adâncimi nici un creştin nu le va conştientiza vreodată în decursul vieţii pământeşti. Această carte îşi propune doar să ofere cititorului o înţelegere de bază asupra a ceea ce este legea lui Hristos şi să îndrepte pe credincioşi către viaţa vie a lui Hristos, care este singurul ce poate să le dea putere să “împli-nească” această lege. Aceia care aderă îndeaproape la anumite forme fie de “Teologie a Legămintelor” sau “Dispensaţionalism”, ori “Te-ologia Noului Legământ”, pot să considere anumite aspecte ale aces-tei cărţi drept dezamăgitoare. Cu toate acestea, speranţa mea este că toţi credincioşii adevăraţi vor auzi, pe paginile ei, vocea Păstorului lor chemându-i să Îl urmeze mai îndeaproape.
Pentru a ajuta pe cititori în întelegerea cursului ideilor, cartea a fost împărţită în trei secţiuni: Prima parte prezintă istoria răscum-părării de la Creaţie până la venirea lui Hristos; partea a doua pre-zintă înţelesul libertăţii creştinului în contextul Legii, iar partea a tre-ia se ocupă de legea lui Hristos. De-a lungul acestei cărţi, am inserat multe pasaje importante din Scriptură. Am luat în considerare, de asemenea, mai multe aspecte controversate, pe care le-am tratat în anexe pentru a nu umbri în vreun fel tema centrală a cărţii. Unii nu vor fi deloc de acord cu ideile prezentate în această carte. Dacă eşti printre aceştia, tot ce pot să fac este să te implor să studiezi anexele cu atenţie şi cu o minte deschisă înainte de a renunţa să mai citeşti această carte. În final, Biblia este cea care trebuie să guverneze teologia noa-stră, nu crezurile şi mărturisirile făcute de oameni, oricât de demne de luat în seamă sau de onorabile ar fi ele.
Când m-am apropiat de acest subiect pentru a-l trata, am fost în mod repetat conştient de faptul că nu sunt vrednic să mă ocup de o astfel de temă. Cum am putea să vorbim despre a “iubi după cum ne-a iubit Hristos” fără să ne plecăm capetele ruşinaţi de egoismul şi răceala pe care le descoperim atât de des în noi înşine? În lumina acestui lucru, nu putem decât să ne amintim de cuvintele lui Pavel: “Cine este destoinic pentru aceste lucruri?” (2Corinteni 2:16, Biblia Anania). Cât de mulţumitori putem fi pentru că, deşi nu suntem “în stare să gândim ceva ca venind de la noi“, şi totuşi “destoinicia noa-stră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa”! (2Corinteni 3:5-6)
Doamne, iată plângerea mea cea mare
Că dragostea mea este mică şi slabă;
Totuşi Te iubesc şi Te ador;
O, prin har Te iubesc mai mult!
William Cowper
Magna Gratia
18 – Cel Neprihănit Va Trăi Prin Credinţă Nu Prin Sentimente
de Don Johnson of Grace Baptist Church
Pe măsură ce umbli cu Dumnezeu, şi întrucât Domnul te-a chemat, El începe să te înconjoare tot mai mult cu El Însuşi. Şi fiecare descoperire pe care ţi-o dă cu privire la El te înfioară, te binecuvântează, te smereşte, te încântă, îţi dezvăluie măreţele întrebări ale universului, marile întrebări precum “De ce sunt aici? Încotro mă îndrept? Ce scop are viaţa mea?” La toate aceste întrebări minunate, începem să găsim răspunsuri şi înţelesuri temeinice, şi dacă acest lucru nu îţi provoacă o pasiune în inima ta, dacă nu te face să fi entuziasmat… Atunci ce altceva ne-ar putea entuziasma? A fost un timp în trecut când eram încântat de baseball, sau de fete, sau de sute de alte lucruri, şi eram entuziasmat la maxim de ele. Pot spune acum împreună cu cântecul, “tot ce sufletu-mi tresaltă e Isus”.
Şi păstrând această pasiune a ta… Cred că toţi trecem prin perioade dificile, toţi avem încercări şi ispitiri, şi de fapt acest lucru ne este necesar. Este necesar – de fapt, cu cât creşti mai mult în Domnul, Domnul va îngădui în viaţa ta perioade foarte specifice când El Îşi retrage prezenţa simţită; tu poate nu te vei simţi mântuit, poate nu vei simţi că eşti umplut cu Duhul Sfânt. Dar tu vrei să fii. Poate nu te simţi foarte aproape de Domnul, de fapt poate chiar te lupţi din greu, şi eşti copleşit de o grămadă de gânduri negre, şi de sentimente de descurajare în suflet, şi chiar nu te simţi capabil nici foarte entuziasmat. Şi te întrebi până şi dacă vei mai ieşi la liman. Dar chiar în această situaţie, Domnul, dacă El a început o lucrare bună în tine, El lucrează, chiar şi în situaţia asta. Să te instruiască, să te înveţe, să te facă să înţelegi că această viaţă nu este în primul rând o viaţă de sentimente, nu este o viaţă de pasiune, ci este o viaţă de credinţă.
Trebuie să credem şi să ne încredem. Şi uneori, trebuie să luăm acel verset care spune „aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă”. Uneori trebuie să luăm prin credinţă faptul că Hristos este în inimile noastre. Uneori nu simţim că Hristos este în inimile noastre, dar trebuie să luăm prin credinţă acest fapt pentru că Scriptura spune aşa, şi noi ştim ce am crezut. Şi că trebuie să luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărat.
Din nou spun, noi nu suntem supuşi sentimentelor, sentimentele noastre fluctuează, ele sunt supuse multor influenţe. Uneori tractul nostru gastrointestinal va afecta sentimentele noaste; diavolul însuşi va afecta sentimentele noastre; chiar şi învălmăşeala emoţională din jurul nostru va afecta sentimentele noastre. Şi sentimentele uneori pot fi cele mai fără de încredere, din experienţă. Dar noi credem Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Cuvântul Lui este întotdeauna statornic şi adevărat, şi credincios. Şi indiferent de ceea ce simţim noi, dacă avem credinţă şi ne încredem în ceea ce spune Dumnezeu, atunci nu vom cădea, nu vom da greş. “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” [Romani 1:17] Nu prin sentimente.
https://illbehonest.com/romana/traind-in-lume-dar-nu-ca-lumea-prin-puterea-dumnezeului-celui-viu-partea-1
17 -Ioan – evanghelistul nesinoptic-Daniel Branzei
Prefața autorului
Nu vă așteptați să auziți în această carte tonul profesorului rece și distant sau glasul plictisitor al exegetului care contabilizează minuțios cuvinte, expresii și versete. Am râvnit din totdeauna la o altă performanță: să scriu asemenea unui prieten care vrea să stea de vorbă cu voi. Vă invit deci la o incursiune unică în care timpul și eternitatea se întrețes ca să ne ofere o ieșire din impasul și angoasa existenței banale de fiecare zi spre una care are sens și valoare. Dacă veți reuși să-L găsiți pe Dumnezeu în viața Domnului Isus veți reuși să vă regăsiți pe voi înșivă în planul Său cel veșnic.
De ce am ales titlul „Un Paște mai profund“? Pentru că această carte este ecoul unui mesaj care mă urmărește de peste 50 de ani, de când m-am întâlnit prima dată cu Evanghelia lui Ioan. Pasionat de cunoaștere, am descoperit atunci atunci că Ioan este omul care mă poate învăța cel mai mult despre Dumnezeu. Pasionat de sens, am descoperit în cartea lui sensuri multistratificate, ca niște trepte care te pot coborî în propria ființă și te pot înălța spre ființa lui Dumnezeu.
Știu, evreii de atunci și frații lor de azi din toate neamurile aveau și au probleme mai ,,arzătoare la ordinea zilei“. Romanii apăsau pe națiunea lor și Europa de atunci nu le lăsa decât două alternative posibile: o totală supunere sau o totală anihilare. Mulți evrei plecaseră în bejenie într-o diasporă salvatoare care le promitea câștiguri economice masive! Dar cu ce preț?! Emigrarea rupea familiile și dezrădăcina tânăra generație. Mulți se întrebau dacă mai era posibil pentru națiunea lor să aibe un viitor viabil?
Sună familiar cu contextul românilor din ani 2.010-2.020? Atunci cartea aceasta vine la timp. Ce propune ea? Ne propune întâlnirea cu un ,,nebăgat în seamă“ care era și continuă să fie soluția lui Dumnezeu pentru toate problemele celor ce trăiesc pe pământ. Fusese trimis la oameni exact pentru o astfel de vreme și ei nu l-au băgat în seamă … Ce tragedie! Apostolul Petru, privind-o retrospectiv le sugerează evreilor că există ,,șansa a doua“:
,,Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi, pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. …
Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui. …
Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime. (Fapte 2:22-24; 3:13-21).
Cartea aceasta vorbește despre această ,,șansă“ pe care ne-o acordă astăzi Dumnezeu fiecăruia din noi, pentru că problema pe care a venit să o rezolve El este punctul cardinal al tuturor problemelor noastre.
Proaspăt întors cu fața spre Biblie după câțiva ani petrecuți între paginilor cărților de filosofie, am simțit imediat la Ioan ceea ce n-am simțit niciodată până atunci, o invitație la simplitate.
Ideile mari care și oamenii mari sunt simple. Când a vrut să dea sens vieții, Isus din Nazaret a dat ca exemplu un copil, nu un savant bătrân:
„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea” (Luca 18:16).
Fiecare copil se naște un geniu care poate pricepe toate lucrurile. Imaginația unui copil este curată și curioasă. Mintea lui este elestică putând cuprinde tot ceea ce există și convinși că totul se poate, că totul este cu putință. Pe la vărsta de 11 ani, școala și influența adulților stinge geniul copiilor, transformându-i în oameni plafonați și pesimiști, le frânge aripile zborului și-i condamnă să se tărască pe pământ ca niște deținuți cu ghiuleaua agâțată de picioare. „Bun venit!“ în lumea celor convinși că ,,nu se poate“. Tragedia aceasta a fost și este o piedică în înțelegerea adevărurilor lui Dumnezeu:
,,În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale! Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale! Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere“ (Matei 11:25-27).
Inteligența caută sofisticare, înțelepciunea umblă după simplitatea simplificărilor. Evanghelia lui Ioan se oferă tuturor, dar nu se dăruiește decât căutătorilor care pot trece dincolo de stratul superficial al aparențelor spre miezul adânc al lucrurilor.
Ioan ne obligă să fim „asemenea unui copilaș“. Folosind vocabularul unui puști de 12 ani, Ioan comunică adevăruri inaccesibile savanților, asemenea Domnului Isus care, la aceeași vârstă, îi uimea pe cei cu care sta de vorbă în Templu, „ascultându-i și punându-le întrebări“ (Luca 2:41-52).
„Un Paște mai profund“ este un nume care subliniază unicitatea „nesinopticului“ Ioan în contextul celorlalte trei evanghelii din Noul Testament.
Toate cele patru Evanghelii sunt alergări spre Paște. Ele trec repede și doar succint peste evenimentele nașterii și vieții Celui născut în Nazaret pentru a poposi apoi pe îndelete în săptămâna mare și cel mai amănunțit asupra ultimelor zile de Paște.
Matei acordă alergării spre Paște 24 de capitole din cele 28 ale Evangheliei lui. Marcu aleargă prin 10 capitole către săptămâna mare și apoi o descrie în ultimele 6 capitole.
Luca aleargă spre Paște în primele 18 capitole din cele 24 ale Evangheliei sale.
Ioan aleargă spre Paște în doar 11 din cele 21 de capitole ale Evangheliei lui. Este clar că, dintre toți, Ioan acordă Paștelor cea mai mare importanță. Relatarea lui este mai amănunțită și mai … profundă. Ioan reușește performanța de a ne da ,,Un Paște mai profund“ în limbajul simplu al inocenței. Evanghelia după Ioan a fost numită și Evanghelia Mielului pascal. Paștele este menționat în ea de aproximativ cincisprezece ori, mult mai mult decât în oricare dintre celelalte Evanghelii. De asemenea, doar în Evanghelia după Ioan este Domnul Isus declarat a fi Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.29,36). Chiar și pe cruce, în această Evanghelie, Îl vedem ca Miel – niciunul dintre oasele Lui nu a fost zdrobit, împlinindu-se astfel Scriptura (Ioan 19.32-36; Exod 12.46).
De ce ,,Un paște mai profund“? Pentru că ieșirea din Egipt a însemnat pentru evrei punctul de plecare al unei noi existențe, ancora unei perspective noi asupra vieții, posibilitatea pătrunderii într-un plan superior al împlinirilor profetice care au legat timpul de eternitate:
„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului“ (Exod 12:2).
„Paștele“ au reprezentat scoaterea poporului Israel din calendarul popoarelor pământului și ancorarea lui în calendarul împlinirilor mesianice. Aflat la intersecția dintre lumea aceasta și lumea superioară a cerului, poporul Israel a trebuit să se deprindă să folosească și „timpul secvențial“ și „timpul de revelație profetică“. În timpul secvențial, viața se măsoară în succesiunea de evenimente marcată de cadența, zi-noapte, zi-noapte, stabilită în primul capitol din Geneza. În timpul de revelație, evreii au primit informații din afara acestei cadențe, în domeniul nedefinit al eternității. Una din expresiile care marchează informațiile primite în acest fel este indefinitul ,,În ziua aceea …“ Orice concordanță decentă vă va arăta că profetul Isaia o folosește de nu mai puțin de 34 de ori în cartea sa (Isaia 2:11, 17, 20; etc.).
Biblia este plină de „ferestre“ prin care putem privi dincolo de timpul secvențial al istoriei spre panorama „timpului de revelație“, la spre perspectiva pe care o are Dumnezeu asupra lucrurilor. De fapt, toată Biblia este o astfel de ofertă.
De regulă, mediocritatea îi critică pe cei care vor să știe „ce a fost înainte de facerea lumii“, clasându-i drept oameni obraznici. Dumnezeu însă nu-i mustră. Pentru ei, El a plasat în textul revelat pasaje care oferă răspuns tocmai la această întrebare. Un curios suficient de copilăros și naiv a adunat aceste „ferestre“ și a observat că ele ne îndreaptă invariabil spre „mielul de Paște“.
Biblia spune: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti“ (Ieremia 33:3). Isus din Nazaret a venit ca să facă tocmai acest lucru:
„Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin proorocul, care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.»“ (Mat. 13:34-35)
Cifra șapte are o valoare semantică specială la evrei, simbolizând desăvârșirea, întregirea, starea de a fi complet. Există șapte ,,ferestre“ prin care putem privi profund spre eternitatea de dinaintea creației. Vi le semnalez aici cu observația că cea despre Paște se află chiar la numărul 4, adică exact la mijlocul septadei de revelație. Iată-le:
- Înțelepciunea cea tainică
„Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca, măcar că văd, să nu vadă, şi, măcar că aud, să nu înţeleagă. – Luca 8:102.
- O lume perfectă
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.“ – Mat. 25:34
- Dragostea lui Dumnezeu
„Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pecare Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ – Ioan 17:24
- Un destin ales
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care nil-a dat în Preaiubitul Lui.“ – Efes. 1:4-6
- Sângele lui Mesia
„ … căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint şi cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătatla sfârşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioşiîn Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.“ – 1 Petru 1:18-21
- Făgăduința vieții veșnice
„Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru“ – Tit 1:1-3
- Mielul junghiat
„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.“ – Apoc. 13:8
- Salvarea şi pierzarea veşnică
„Fiara, pe care ai văzut-o, … are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.“ – Apoc. 17:8
Prin înțelepciunea tainică revelată aflăm astfel că Dumnezeu a rezolvat deja problema acestei lumii decăzute în care trăim, motivat de dragostea perfectă care există în Sine și care a determinat înfierea noastră în familia Lui, prin răscumpărarea făcută în sângele Mielului, care a dăruit viața veșnică tuturor despre care Dumnezeu a știut din eternitate și pe care i-a scris deja în cartea vieții.
Capitolul I.
De ce am numit acest comentariu ,,Chemarea credinței“ ?
Această carte este o pledoarie pentru credință!
Mulți l-au etichetat pe Ioan ca „nesinoptic“, dar au uitat să ne mai și spună de ce este el ,,altfel“ decât ceilalți trei evangheliști. Iată de ce:
Exilat la Efes din cauza persecuție pornite de evrei împotriva creștinilor la Ierusalim, iar apoi exilat forțat de romani pe insula Patmos (acel exil al exilului), apostolul Ioan își scrie Evanghelia, epistolele și Apocalipsa ca pe niște invitații târzii făcute evreilor să creadă în lucrarea lui Isus Christos cel Înviat. Invitații tărzii pentru un popor întârziat … Este cam ceea ce ne trebuie și astăzi pentru cei ce știu ceva despre ceea ce s-a petrecut acum două mii de ani în ierusalim, dar n-au răspuns încă personal confruntării cu divinitatea lui Isus Christos.
Majoritatea comentatorilor acestei Evanghelii uită că Ioan a fost un evreu preocupat prioritar cu mântuirea evreilor. Ei ar trebui să recitească primul capitol din epistola lui Pavel către Galateni, unde găsim scris despre dualitatea lucrării cu Evanghelia. Petru, Iacov și Ioan au rămas să propovăduiască evreilor tăiați împrejur, iar Pavel a primit din partea lor mâna dreaptă de însoțire să plece spre Neamuri:
,, … căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuseşi din mine apostolul neamurilor“ (Gal. 1:8).
Dacă un evreu plecat spre Neamuri a fost totuși suficient de ,,evreu“ ca să simtă o mare întristare și să aibă ,,o durere necurmată în inimă“ pentru frații lui evrei (Pavel în Romani 9:2-3), vă dați seama ce durere trebuie să fi simțit pentru cei din Israel apostolul Ioan, cel care purta împreună cu Ioacov și petru responsabilitatea lucrării printre ei. Ioan este nesinoptic tocmai pentru că este preocupat în primul rând să retransmită invitația lui Dumnezeu unui popor care întârzia încăpățânat s-o primească. Intenția lui se vede limpede dacă reușești să treci peste stratul superficial al narațiunii și să pătrunzi în stratul profund al mesajului teologic transmis.
Schița după care și-a alcătuit Ioan evanghelia este simplă și ilustrează tocmai aceasta:
Proologul Evangheliei (1:1-18)
Cuprinde lansarea temelor care vor fi abordate apoi pe larg în Evanghelie: Isus lumina vieții eterne, Isus, Mesia lepădat de evrei, Isus, Marele Preot în slujba de ispășire, Isus-Logosul întrupat în Istorie, Isus chipul slavei divine.
- Secțiunea semnelor lui Mesia (1:19-12:50)
Ioan scrie că minunea de la nunta din Cana Galileii a fost ,,începutul semnelor Lui. El Și-a arătat slava Sa și ucenicii Lui au crezut în El“ (Ioan 2:11). În ciuda acestor ,,semne de identificare mesianică“, Ioan ne spune în capitolul 12 că evreii n-au crezut în El, așa cum fusese de altfel anticipat de Dumnezeu prin proorocul Isaia:
„Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El“ (Ioan 12:37-41).
- Secțiunea slavei (13:1-20:31)
Ea cuprinde patimile Fiului lui Dumnezeu și pregătirea pentru intrarea în promisiunile Noului Legământ. La finalul secțiunii semnelor, Ioan scrie că:
„Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei“ (Ioan 12:35-36).
Acest „s-a ascuns de ei“ marchează momentul în care Fiul lui Dumnezeu se ascunde de mulțimi și-Și adună lângă El doar micul grup de ucenici. Începând cu capitolul 13, Ioan ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu cum crește înaintea lor în dimensiunile lui cosmice, legând cerul cu pământul și prezentul cu eternitatea.
,,Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. … Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce …“ (Ioan 13:1, 3).
El își arată slava Sa plenar, vorbindu-le profetic despre lepădarea lui petru, despre plecarea Lui ,,acolo unde ei nu pot merge deocamdată“, despre pregătirea locașurilor cerești, despre revenirea Lui ca să-i ia și pe ei acolo, despre legătura organică care va exista între El și ei chiar și pe perioada despărțirii, despre prigonirile care vor veni asupra lor din partea lumii, despre lucrarea Duhului Sfânt care va veni asupra lor ca un Mângîietor și, înainte de a se despărți de ei, rostește acea rugăciune excepțională de Mare Preot din capitolul 17.
Continuă să-Și arate slava Sa chiar și atunci când aprozii trimiși de preoții cei mai de seamă vin să-L prindă în grădină (Ioan 18:6), chiar și atunci când este judecat de evreii și de Pilat și biruiește slăvit în lucrarea de ispășire pe care a venit să o facă la Calvar. Acel ,,S-a isprăvit!“ rostit în Ioan 19:16) este momentul în care Isus S-a făcut urzitorul Mântuirii noastre.
Capitolul 20 ni-L prezintă în slava învierii Lui, în aparițiile pentru ucenici și se încheie cu apelul lui Ioan ca toți cititorii lui să urmeze pilda lui Petru, a Magdalenie și a lui Toma și să „creadă“. Punctul apoteotic al acestei secțiuni este mărturia lui Toma, care nu este vorbit de rău de Ioan, cum susțin unii, ci propulsat la nivelul de model vrednic de urmat de toți oamenii. Concluzia mărturiei lui trebuie sp devină mărturisirea de credință a fiecăruia dintre noi: Drept răspuns, Toma i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu“ (Ioan 20:28).
Epilogul Evangheliei (21:1-25)
Un apendice pentru rezolvarea unor probleme care frământau viața bisericii din vremea lui Ioan: reabilitarea lui Petru și rezolvarea rivalității cu Ioan, precum și zvonul că Ioan, ultimul dintre apostoli, nu va muri până la revenirea Domnului Isus.
Așa cum o arată și numele, Evanghelia lui Ioan este deci o „veste bună“ despre lucrarea făcută printre oameni și pentru oameni de Fiul lui Dumnezeu. Aceeași preocupare pasionată a lui Ioan pentru a-i invita pe cei din neamul lui să creadă în Mesia-Isus Christos este evidentă și în prima lui epistolă:
„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuriavoastră să fie deplină“ (1 Ioan 1:1-4)
Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen” – „după Ioan”.
În amalgamul chipurilor din vedenia lui Ezechiel, Evangehlia lui Ioan este cea care-L înfățișează pe Domnul Isus ca „vultur“ venit din înaltul cerului.
ezekielfourfaces eagle_john
Cine este acest Ioan care-i invită pe cititorii lui la credință?
Despre familia lui Ioan știm destul de puțin. Ni se spune că Ioan a fost, împreună cu Iacov, fiul lui Zebedei și al Salomei (Mat. 4:21, 27:56; Marcu 15:40, 16:1). Familia aceasta nu er dintre cele mai sărace din Israel, pentru că ni se spune că avau oameni ,,care lucrau pe plată“ (Marcu 1:19-20). Ei locuiau în Capernaum și se ocupau cu pescuitul. Domnul Isus avea să-i poreclească mai târziu ,,fiii tunetului“, Boanerghes (Marcu 3:17), iar Dumnezeu avea să le rezerve un loc special între apostoli. Iacov a fost cel dintâi martir (Fapte 12:2), primul care a căzut ca victimă a persecuției din rândul celor doisprezece, iar Ioan a fost ultimul rămas în viață dintre apostoli. Numele sub care a preferat Ioan să fie identificat este ,,ucenicul pe care-l iubea Isus“ (Ioan 20:2).
Înainte de a deveni ucenic al lui Isus, Ioan a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul (Ioan 1:35-40). Ioan și Iacov s-au întâlnit pentru prima dată cu Domnul Isus pe malul mării, pe când îşi cârpeau mrejele (Matei 4:21; Marcu 1:19). Imaginea este o metaforă pentru misiunea pe care a primit-o Ioan de la Dumnezeu: să repare ,,mrejele“ Evangheliei rupte și murdare după atâta pescuit de suflete. În mod similar, plecat din Ierusalimm în altă țară, să persecute în autoritatea scrisorilor primite de la marele preot, Pavel avea să fie trimis de Dumnezeu până la capătul pământului (Spania) cu autoritatea scrisorilor primite prin inspirație divină.
Despre locul lui între autorii cărților Noului Testament, putem spune că Ioan a trăit mai mult ca toți ceilalți autori ai scrierilor Noului Testament, a văzut mai multe ca toți și a explicat mai mult decât ceilalți. Este singurul autor care a scris trei feluri de cărți: o evanghelie, trei epistole și Apocalipsa profetică.
După anii petrecuți ca presbiter al bisericii din Ierusalim, din cauza persecuției evreilor, Ioan s-a mutat în Efes. Activitatea sa a iritat autoritățile romane și a fost exilat un timp pe insula Patmos, unde a primit de la Dumnezeu ,,Apocalipsa“. Din Efes, Ioan a vegheat peste viața bisericilor din Asia Mică. În Patmos, îl apăsa greu grija pentru ele, așa că Dumnezeu a ținut să-l liniștească și i-a arătat că El (nu Ioan) este Cel care ține în mână cele șapte sfeșnice, adică exact cele șapte biserici pentru care suferea apostolul (Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea).
După exilul din Patmos, Ioan s-a întors în Efes și a scris Evanghelia sa ,,nesinoptică“. Apocalipsa și Evanghelia lui Ioan sunt scrise în afara granițelor Israelului, între ,,Neamurile“ nefamiliarizate cu limba vorbită de evrei. Așa se explică de ce și în Apocalipsa și în Evanghelia lui Ioan apar nu mai puțin de șapte locuri în care sunt date pentru ne-evrei clarificări și traduceri ale unor lucruri sau nume evreiești:
,,Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion” (Apocalipsa 9:11).
,,Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon“ (Apocalipsa 16:16).
,,În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare“ (Ioan 5:2).
,,Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte, „Gabata“ (Ioan 19:13).
[ Răstignirea ] Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota” (Ioan 19:17).
,,Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte“ (Ioan 19:20).
,,Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică „Învăţătorule!” (Ioan 20:16).
Din aluziile strecurate în text, Ioan presupune că cititorii lui sunt deja familiarizați cu conținutul celorlalte trei evanghelii. De exemplu, în Ioan 1:40, Andrei este numit ,,fratele lui Simon Petru“ deși Petru nu fusese încă menționat în narațiunea lui Ioan. Alt exemplu este Ioan 3:24 un găsim scris ,,Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță“, ceea ce presupune că cititorii știau despre întemnițarea botezătorului spre finalul vieții deși evanghelistul încă nu spusese nimic despre ea. Un alt exemplu este Ioan 4:44: ,,Căci El însuși spusese că un prooroc nu este prețuit în patria sa“. Acest ,,spusese“ este o trimitere directă la ceea ce a spus Domnul Isus, deși incidentul nu apare în evanghelia lui Ioan, ci în Matei 13:57, Marcu 6:4 și Luca 4:24. Tot așa, în Ioan 11:1-2, unde Ioan, vorbind despre învierea lui Lazăr, identifică Betania drept ,,satul Mariei și al Martei sora ei“ și continuă făcând o referire directă la un eveniment nemenționat de el, dar pomenit în alte două evanghelii sinoptice: ,,Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir și I-a șters picioarele cu părul ei, și Lazăr cel bolnav era fratele ei“. Este limpede că Ioan se așteaptă ca cititorii săi să știe despre acel eveniment menționat în Luca 10:38-41 și Marcu 14:3.
Tradiția ne spune că, la bătrânețe, Ioan era purtat pe brațe în mijlocul creștinilor din Efes și le repeta mereu esența mesajului creștin: ,,Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții“.
Capitolul II.
Cum trebuie parcursă această Evanghelie nesinoptică?
Evanghelistul Ioan este un ,,minimalist“, preocupat mereu să spună mult printr-o extraordinară economie de cuvinte. Vocabularul folosit de el este al unui copil de 12 ani, dar fiecare cuvânt al narațiunii lui capătă înțelesuri multiple, fiind încărcat cu sensuri diferite, sugestive, simbolice. Fraza lui Ioan este multistratificată, mustind de înțelesuri bogate, suprapuse, tainice. Fiecare cititor pătrunde doar atât cât îi îngăduie propria înțelepciune, care are și ea nevoie de iluminarea Duhului pentru a primi ,,lumina“.
Spre deosebire de ceilalţi trei Evanghelişti care s-au străduit să aştearnă pe hârtie viaţa Domnului Isus într-o ordine oarecum cronologică, Ioan porneşte în scrierea Evangheliei sale de la cu totul alte premize. Evangheliștii sinoptici redau evenimentele vieții Domnului Isus. Ioan scrie despre însemnătatea lor.
De exemplu, toți evangheliștii ne vorbesc despre minunea înmulțirii pâinilor, dar numai Ioan s-a preocupat să ne dea și predica ,,Eu sunt pâinea vieții“ rostită de Domnul Isus cu acea ocazie. Matei, Marcu și Luca ne dau viața Domnului Isus dintr-o perspectivă pământească. Ioan scrie dintr-o perspectiva cerească. În loc să ne spună ceva despre părinții Domnului Isus și împrejurările nașterii, în proologul din primul capitol, Ioan Îl prezintă pe Domnul Isus drept ,,Cuvântul etern și creator întrupat printre oameni“:
,,Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl (Ioan 1:14).
,,Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut“ (Ioan 1:9-10).
Deși are pasaje în care prezintă venirea Domnului Isus în contextul poporului evreu, ca pe o împlinire a profețiilor, textul lui Ioan prezintă lucrarea lui de mântuire ca pe o ofertă a cerului pentru toți oamenii din lume. De fapt, Ioan folosește mai mult ca toți ceilalți evangheliști termenul ,,lume“, ca în foarte cunoscutul pasaj al dialogului cu Nicodim:
,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El“ (Ioan 3:16-17).
La finalul lucrării pe care a venit să o facă, Ioan scrie iar despre perspetiva cerească a activității Lui:
,,Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13:1).
Tot perspectivei cerești a Evangheliei lui i se datorează faptul că scrierile lui Ioan cuprind cele mai ,,mari“ și mai lungi pasaje despre Duhul Sfânt și lucrarea Lui. Cine nu știe de pasajul despre lucrarea Mângâietorului din capitolul 16 din Evanghelia sa? Cine nu știe de pasajul pastoral apologetic despre călăuzirea Duhului Sfânt în viața credinciosului din 1 Ioan 2:26-29? Cine nu știe de emblematica încheiere a Apocalipsei care se suprapune armonios peste finalul întregului Nou Testament: ,,Și Duhul și Mireasa zic: ,,Vino!“ (Apoc. 22:17) ?
Evanghelia lui este gândită ca o necesară „completare” a celorlalte trei. Cu siguranţă că aţi remarcat faptul acesta. Primii Evanghelişti ne-au lăsat scris de unde a venit Isus, în ce sătuc a fost născut, care i-au fost părinţii, copilăria, peregrinările, peripeţiile, lucrările, moartea şi învierea, dar, concentrându-se preponderent asupra a ceea ce a făcut Domnul Isus, ei nu ne-au spus destul despre cine a fost de fapt El.
Supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungând să trăiască într-o epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Christos era contestată, Ioan s-a apucat să scrie căutând să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mântuirea: „şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31).
Acesta este punctul central în care Ioan se deosebeşte de ceilalţi Evanghelişti. Cei trei îl prezintă pe Isus, el merge mai departe şi-L interpretează pe Isus. Ei ni-L prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adânc şi ni-L arată aşa cum era pe dinăuntru. Cei trei subliniază „omenescul” din viaţa lui Isus, Ioan ne descopere „divinul” din fiinţa şi lucrările Lui. Sinopticii sunt concentraţi asupra faptelor, Ioan ne lămureşte doctrinele.
Pentru că este scrisă primordial ca o invitație adresată unui neam de întârziați și zăbavnici să creadă în Christos, Ioan și-a așezat materialul Evangheliei sale într-o structură cu straturi paralele și poate fi parcursă în patru feluri.
- Schița planului Cortului Întâlnirii
Evanghelia lui Ioan începe prin marea taină a întrupării lui Christos, Cuvântul care s-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Ea se centrează pe activitatea Domnului la Templu, urmărind calea Marelui Preot în ziua unică a Ispășirii. În acest plan secund, duhovnicesc al Evangheliei, Ioan face câteva lucruri extraordinare: el ne dă o nouă Geneză și un nou Exod, punând în lumină posibilitatea de a intra într-o realitate eternă nouă prin credința care ne identifică cu Isus Christos.
Evanghelia lui Ioan este și o rescriere a Exodului conținând marea luptă dată de Christos pentru scoaterea oamenirii din robia păcatului. Foarte interesant, Ioan nu este singurul care vorbește despre așa ceva. Expresia ,,exodul“ este folosită și de Luca pentru a descrie motivația suirii Domnului Isus la Ierusalim. Pe Muntele Schimbării la Față, Domnul Isus, Moise și Ilie discută tocmai despre așa ceva:
,,Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, care se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfârşitul (exodul) Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim“ (elegon tēn exodon autou hen emelen pleroun en Ierousalem) (Luca 9:29-31).
Privită prin această prismă, evanghelia lui Ioan este scrisă într-o simetrie simbolică cu elemente din cartea Exodul:
Isus este ,,Milelul lui Dumnezeu“ (Ioan 1:36) al cărui sânge salvator trebuie pus pe ușiorii ușii tuturor celor ce vor să scape de mânia divină (Exod 12:1-14).
Isus este ,,mana din cer“ (Ioan 6:22-59) dăruită evreilor ca să poată supraviețui în pustie (Exod. 16:13-35).
Isus este ,,Marea Roșie“ despicată pe Cruce de Dumnezeu. Prin sângele Lui avem izbăvirea (Exod. 14).
Isus este împlinirea superioară a Legii dată pe Sinai (Exod. 20:1-26; Ioan 1:16-18).
Isus este împlinirea profetică a tuturor elementelor din Cortul întâlnirii, așa cum am arătat deja când am prezentat evanghelia lui Ioan ca pe o incursiune a drumului marelui preot prin Cortul ridicat în pustie.
Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în CORTUL ÎNTÂLNIRII în marea zi a Ispășirii. Prin „iluminare” divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mântuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de întâlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Christos, a vrut să-şi „împace lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19).
tabernacle
Cei care au citit Evanghelia lui Ioan în limba greacă au rămas surprinşi şi încurcaţi de faptul că la începutul scrierii el proclamă:
„Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a LOCUIT printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).
Acolo unde în limba română este „a locuit”, în limba greacă este „a cortuluit”, termen imposibil de tradus în limba noastră pentru că nu există.
evanghelia-lui-ioan-1
Ceea ce a vrut să facă Ioan a fost să atragă atenţia cititorilor că viaţa Domnului Isus va fi prezentată ca o „dezlegare” a misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii: viaţa lui terestră va fi prezentată drept lucrare de Mare Preot străbătând mai întâi curtea de afară, apoi Sfânta cameră a Cortului şi pătrunzând în final în Sfânta Sfintelor, cu propriul Său sânge pe care-l va turna pe Capacul Ispăşirii.
evanghelia-lui-ioan-2
- Septada ,,minunilor-semne“ care ilustrează planul mântuirii
Prima parte a Evangheliei lui Ioan este ,,secțiunea semnelor“ (cap. 2-12). Întregul plan al mântuirii este așezat într-o succesiune de şapte miracole săvârşite de Domnul Isus. Evanghelistul ne avertizează că el nu a avut intenţia să scrie tot ceea ce ştie, ci că a „ales” anumite întâmplări ca să ne ajute „să credeţi că Isus este Christosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui”(Ioan 20:30-31).
1.- Schimbarea apei în vin (Ioan 2)
– „efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră” (25)
2.- Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4)
– „acceptarea prin credinţă” (4:50)
3.- Vindecarea ologului (Ioan 5)
– „un răspuns pozitiv la porunca divină” (5:8)
- – Înmulţirea pâinilor (Ioan 6)
– „săvârşirea mântuirii” (6:32-33)
5.- Umblarea pe mare (Ioan 6)
– „un ajutor dincolo de puterile umane” (6:21)
6.- Vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9)
– „vedere nouă într-o lume nouă” (9:3)
- – Învierea lui Lazăr (Ioan 11)
– „nemuritor prin Isus Christos” (11:25)
Primele trei sunt ilustraţii pentru condiţiile mântuirii, ultimele trei sunt consecinţele mântuirii în viaţa celui credincios, iar cea de a patra este cheia întregii misiuni a lui Christos, avărata ,,mană din cer“ venită să dea lumii viața.
Fiecare din aceste șapte minuni este urmată de o mică predică lămuritoare. Astfel:
Minunea primului ,,semn“ (semeion) din Ioan 2 este urmată de un pasaj care subliniază că oamenii n-au înțeles adevărata semnificație a ,,semnelor“ (discursul din Templu – Ioan 2:13-25) și că senzaționalismul semnelor n-a produs niciodată o adevărată credință (Ioan 2:23-25).
Minunea vindecării fiului unui slujbaș împărătesc (Ioan 5) este urmată de un discurs care explică identificarea Fiului cu tatăl în lucrările venite să le facă pe pământ (Ioan 5:17-47).
Minunea înmulțirii pâinilor din Ioan 6 este urmată de o predică despre ,,Pâinea vieții“ sau ,,mana venită de sus“ (Ioan 6:22-71).
Minunea vindecării orbului din naștere este urmată de discursul despre ,,Păstorul cel bun“ care subliniază deosebirea dintre El și orbii conducători religioși ai vremii (Ioan 10:1-39).
Minunea învierii lui Lazăr este urmată de un amplu pasaj care subliniază importanța morții Domnului Isus pentru a da viața veșnică celor ce vor crede în El (Ioan 11:47-12:50)
Mai există o a opta minune, ,,pescuirea minunată“ de după învierea Domnului Isus. Ea este începutul unui ciclu nou, dechis înspre vremea Bisericii.
- Septada declarațiilor despre divinitatea lui Isus din Nazaret.
Ioan mărturisește că urmărește două scopuri când scrie Evanghelia sa: să dovedească faptul că Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu și să-i ajute pe oameni să aibă viața veșnică prin credința în El:
,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).
Ioan își grupează argumentele pledoariei sale în trei grupe: (1) minunile pe care le-a făcut Isus, (2) cuvintele pe care le-a rostit Isus și (3) concluziile celor care i-au văzut minunile și i-au ascultat cuvintele.
Ioan citează șapte persoane care au ajuns la convingerea personală că Isus este Fiul lui Dumnezeu: Ioan Botezătorul (1:34), Natanael (1:49), Petru (6:69), un orb care a fost vindecat (9:35–38), Marta (11:27), Toma (20:28), și apostolul Ioan (20:31).
În câteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sunt”, „Iehova” prin care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cele șapte pasaje în care Ioan afirmă categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1; 5:25; 8:58; 10:30, 36; 14:9, 20:28.
- Septada metaforelor
Ca Dumnezeu întrupat, Isus Christos se prezintă pe Sine prin șapte expresii tipic-mesianice:
„Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6:35, 48),
„Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8:12; 9:5),
,,Eu sunt uşa“ (Ioan 10:7, 9),
„Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan 10:11, 14),
„Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25),
„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6),
„Eu sunt adevărata viţă” (Ioan 15:1-5).
Care este schița Evangheliei lui Ioan?
Ca un pedagog priceput, Ioan alternează explicațiiile cu exemplele, pățaniile cu predicile, arătând cum Isus din Nazaret a folosit evenimentele vieții pentru a vorbi despre ceea ce este dincolo de aparențele ei cotidiene.
- Întruparea Fiului, 1:1-18
- Prezentarea Fiului, 1:19-4:54
- De către Ioan Botezătorul, 1:19-34
- pentru ucenicii lui Ioan, 1:35-51
- La nunta din Cana, 2:1-11
- La Templu, 2:12-25
- pentru Nicodim, 3:1-21
- Încă o dată de Ioan Botezătorul, 3:22-36
- pentru femeia samariteancă, 4:1-42
- pentru un slujbaş împărătesc, 4:43-54
III. Confruntările Fiului, 5-12
- La un praznic în Ierusalim, 5:1-47
- Semnul supranatural, 5:1-9
- Reacţia formalismului, 5:10-18
- Cuvântarea, 5:19-47
- La un Paşte din Galileea, 6:1-71
- Semnul supranatural, 6:1-21
- Cuvântarea, 6:22-40
- Reacţia celor fireşti, 6:41-71
- La un praznic al corturilor, 7:1-10:21
- Controversa nr. 1: cuvântarea, 7:1-29
- Reacţia ascultătorilor, 7:30-36
- Controversa nr. 2: cuvântarea, 7:37-39
- Reacţia ascultătorilor, 7:40-53
- Controversa nr. 3: cuvântarea, 8:1-58
- Reacţia ascultătorilor, 8:59
- Controversa nr. 4: semnul supranatural, 9:1-12
- Reacţiile, 9:13-41
- Controversa nr. 5: cuvântarea, 10:1-18
- Reacţii împărţite, 10:19-20
- La praznicul înnoirii Templului, 10:22-42
- Cuvântarea, 10:22-30
- Refuzul şi acceptarea, 10:31-42
- La casa din Betania, 11:1-12:11
- Semnul supranatural, 11:1-44
- Reacţiile lor, 11:45-57
- Maria Îl unge cu mir, 12:1-8
- Reacţiile lor, 12:9-11
- La Ierusalim, 12:12-50
- Intrarea triumfală, 12:12-19
- Învăţăturile Lui, 12:20-50
- În şcoala Fiului, 13:1-16:33
- Despre iertare, 13:1-20
- Despre trădare şi trădător, 13:21-30
- Despre plecarea Lui, 13:31-38
- Despre cer, 14:1-14
- Despre Duhul Sfânt, 14:15-26
- Despre pacea lăuntrică, 14:27-31
- Despre rodnicie, 15:1-17
- Despre lume ca sistem, 15:18-16:6
- Despre misiunea Duhului Sfânt, 16:7-15
- Despre revenirea Lui, 16:16-33
- Mijlocirea Fiului, 17:1-26
- Răstignirea Fiului, 18:1-19:42
- Arestarea, 18:1-11
- Judecata, 18:12-19:15
- Înaintea lui Ana, 18:12-23
- Înaintea lui Caiafa, 18:24-27
- Înaintea lui Pilat, 18:28-19:16
- Răstignirea, 19:17-37
- Înmormântarea, 19:38-42
VII. Învierea Fiului, 20:1-21:25
- Mormântul gol, 20:1-10
- Arătările Domnului cel înviat, 20:11-21:25
- pentru Maria Magdalena, UUu20:11-18
- pentru ucenicii fără Toma, 20:19-25
- pentru ucenicii cu Toma, 20:26-31
- pentru şapte dintre ucenici, 21:1-14
- pentru Petru şi pentru ucenicul pe care-i iubea Isus, 21:25
VIII. Infinitatea Fiului, 21:25
Dacă vreți să urmăriți în mod special pledoaria lui Ioan pentru credință, vă propun un alt cuprins al cărții lui. Așa cum am spus deja, Matei, Marcu și Luca îl prezintă pe Isus. Ioan, nesinopticul (cel ce are un alt puct de vedere) este mai profund şi-L „interpretează“ pe Isus. Ei ni-L prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adânc şi ni-L arată aşa cum era pe dinăuntru. Cei trei subliniază „omenescul” din viaţa lui Isus, Ioan ne descopere „divinul” din fiinţa şi lucrările Lui. Sinopticii sunt concentraţi asupra faptelor, Ioan ne lămureşte doctrinele.
Din acest punct de vedere, conținutul cărții poate fi așezat în următorul cuprins:
Introducere:
Ioan ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu – 1:1-18
- Domnul Isus se prezintă pe Sine:
Ucenicilor – 1:19-2:12
Iudeilor – 2:13-3:36
Samaritenilor – 4:1-54
Conducătorilor iudeilor – 5:1-47
Mulțimilor – 6:1-71
- Domnul intră în conflict cu conducătorii iudeilor
despre Moise – 7:1-8:11
despre Avraam – 8:12-59
despre identitatea lui Mesia – 9:1-10:42
despre puterea Sa miraculoasă – 11:1-12:36
despre refuzul lor de a crede în El – 12:37-50
III. Domnul împlinește Paștele
Domnul discută noua ,,apostolie“ a ucenicilor – 13-16
Rugăciunea de Mare Preot – 17
Jertfirea de Paște – 18-19
Învierea care deschide o cale nouă prin trupul Lui – 2-11
Concluzie:
Infinitatea Fiului – 21:25
Capitolul III
Preambulul Evangheliei
Marile lucrări muzicale ale lumii au o parte introductivă în care compozitorul prezintă fragmentar temele principale. Așa este și în Evanghelia lui Ioan. Preambulul din capitolul întâi trebuie privit ca o prezentare a temelor majore abordate în restul Evangheliei. Ni se vorbește despre:
Isus ca lumina venită în întunericul acestei lumi, oferind viața cea adevărată
,,În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o“ (Ioan 1:4-5).
Isus ca trimis refuzat de poporul evreu
,,A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit“ (Ioan 1:11).
Isus ca Mare Preot împlinind slujba de ispășire de la Cortul Întâlnirii
,,Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit (,,cortuluit“ în original) printre noi, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1:14a).
Isus ca revelație a slavei divine
,,Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“ (Ioan 1:14b).
Tot în preambul apare însă și o temă greacă. Pentru că scrie în contextul Neamurilor din Efes, acest ,,preambul“ al Evangheliei lui Ioan trebuie citit, înțeles și analizat și în contextul copleșitor al filosofiei și culturii care domina toată lumea de atunci (unii spun ,,și de astăzi“). Când scrie că ,,Isus este LOGOSUL întrupat în istorie“, adică în lumea pe care El însuși a creat-o, Ioan intră în dispută cu gnosticii greci.
Pentru filosofii eleni, mai ales pentru Aristotel, existau trei reacții posibile omului în fața realității: ,,pathos“, ,,ethos“ și ,,logos“. Traduse în întrebuințarea lor de azi, aceste reacții pot fi la nivelul ,,entuziasmului puternic“, la nivelul ,,preferințelor sentimentale“ sau la nivelul ,,rațiunii calculate“. Spunem că un om vorbește cu patos atunci când suntem compleșiți de puterea și pasiunea discursului său. Spunem că suntem impresionați de lucruri care ne plac și le preferăm, doar pentru că ,,așa ne trage inima“, aranjându-ne prioritățile după o ,,etică“ a preferințelor personale. Și spunem că facem o alegere ,,rațională“, atunci când, trecând peste ceea ce am vrea sau peste ceea ce ne-ar place, acționăm corect ținând cont de toate argumentele unei anumite situații. Pentru greci, ,,Logosul“ dicta ,,logica alegerilor și acțiunilor raționale, obiective, drepte, valabile, indiferent dacă aceste atitudini și acțiuni ne plac sau nu, indiferent dacă ,,vrem sau nu“ în lumea preferințelor noastre. ,,Logosul“ este deci pentru greci suma tuturor argumentelor, fața adevărată a realității în care evoluăm. ,,Logosul“ produce ,,logica“ pe care realitatea o dictează acțiunilor necesare. Limbajul din preambul este și limbajul din încheierea evangheliei lui Ioan:
,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).
Folosirea termenului ,,Logosul“ în preambulul lui Ioan este deci o invitație să aflăm și să analizăm toate argumentele divinității lui Isus, pentru a putea lua în final o decizie ,,logică, ,,rațională“.
O abordare ,,idealistă“
Lumea antică a fost departe de ,,materialism“. Perceperea realității s-a făcut de pe platfoma ,,idealistă“. Ce este ea?
,,Idealismul este doctrina metafizică și epistemologică (teoria cunoașterii) conform căreia ideile sau gândurile constituie realitatea fundamentală. În esență, este orice filozofie care susține că singurul lucru cognoscibil este conştiinţa (sau conținutul conştiinţei), în timp ce niciodată nu putem fi siguri că materia sau ceva din lumea exterioară există cu adevărat. Astfel, singurele lucruri reale sunt entitățile mentale, nu lucrurile fizice (care există numai în sensul că acestea sunt percepute)“ –(http://bazelefilozofiei.blogspot.com).
Șocant și de speriat pentru unii este că oamenii de știință au ajuns astăzi să constate că lumea subatomică a materiei se sprijină pe realități nevăzute, nemateriale, posibil doar de cuantificat în formule matematice sau în forme de energie. ,,Universul“, spun ei, ,,s-ar putea să fie un uriaș simulator de realitate, asemănător unui atotcuprinzător joc de computer.“ Oricât ne-am împotrivii ideii, s-ar prea putea să existăm într-o ,,realitate virtuală inteligentă“ gândită de ,,altcineva“. Acceptând aceste ,,noi descoperiri“, știința modernă se întoarce să îngenuncheze alături de declarația autorului epistolei către Evrei:
,,Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd“ (Evrei 11:3).
Socrate, prin Platon, a introdus în gândirea umană ,,idealismul transcendental“, iar lumea primului secol creștin, în care a trăit apostolul Ioan, era dominată de această filosofie. Este evident că proologul evangheliei lui Ioan este un răspuns apologetic dat ideilor lui Socrate și Platon, probabil cei mai mari filosofi ai istoriei.
Ca să-l înțelegem ca atare se cuvine să descriem în câteva cuvinte universul lui Socrate. Vom reda aici ceea ce am scris și în comentariul la epistola apostolului Pavel către Coloseni. Marele apostol al Neamurilor a tratat și el pericolul îndepărtării de adevăr prin contaminarea cu filosofia greacă:
,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos“ (Gal. 2:8,20).
Idealismul filosofic propune alternativa unei cunoașteri (gnoză) posibile fără revelația Scripturilor, prin intuiție și iluminare personală.
,,Gnosticismul era o şcoală filosofică bazată pe o cunoaştere tainică („gnoza”) obţinută printr-un proces de iniţiere în urma căruia li se împărtăşeau discipolilor cunoştinţe despre starea lumii şi despre căile spre refacerea „unităţii şi armoniei cosmice primordiale”. Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de şapte sfere concentrice ale existenţei cu centrul în Dumnezeu. La mijloc era sfera prezenţei divine, după care se înşirau apoi sferele, din ce în ce mai inferioare, ale „domniilor, dregătoriilor, şi stăpînirilor cereşti”. Născut accidental în cea mai periferică sferă a existenţei, sfera materiei, omul era chemat să caute să se desprindă de ea şi să trăiască în spirit marea aventură a călătoriei prin „sferele cereşti” înspre „pleroma” sau locul plinătăţii dumnezeirii. Nu am găsit un grafic pentru descrierea de mai sus, așa că vă propun unul care răstoarnă ordinea descrisă, privind universul dintr-un punct egocentric, care are în centru experiența umană.
univers460x460-abcde
Formulată în termeni foarte apropiaţi creştinismului, această învăţătură a gnosticilor a făcut prăpăd în sânul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o văd ca pe o încercare tardivă, dar energică a Diavolului de a împiedica răspândirea mesajului curat al Evangheliei mântuitoare prin jertfa de la Calvar.“
Idealismul gnostic spune că lumea adevărată este aceea a ideilor. Ca metaforă, el o aseamănă cu lumea gândurilor. Ele stau în spatele tuturor acțiunilor trupului, dar rămân pururea invizibile și imposibil de cunoscut. Doi oameni pot sta unul lângă altul fără să ,,comunice“, la fel de străini unul de altul ca și când s-ar afla la mii de kilometrii distanță. Singura ,,punte de comunicare“ a gândurilor celor doi este puntea ,,cuvintelor“. Gândul necunoscut poate alege să se comunice pe sine către altul îmbrăcând calea cuvintelor. Sigur, spune Platon, cuvântul nu va reuși niciodată să exprime în mod absolut corect gândul care l-a produs, dar este o aproximare mulțumitoare. La fel a scris și Eminescu, influențat de lecțiile de filosofie luate în străinătate, în poezia adresată criticilor săi:
,,Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?“
În idealismul transcendental socratic, adevărul se coboară din ,,pleroma dumnezeirii“ către lumea noastră prin intermediul unor scări numite generic ,,logosuri“, cuvinte care ne fac cunoscute gândurile din lumea divină. Asemenea lui Tales din Milet și a lui Pitagora, Socrate este convins că matematică și geometria sunt astfel de ,,logosuri“ venite spre lumea noastră dezordonată din lumea armoniilor divine.
Bineînțeles că și muzica era considerată atunci, și mai este considerată și astăzi de unii, ca un ,,logos venit dintr-altă lume“. Nimeni nu se poate așeza la masă ca să scrie o ,,capodoperă“. Pentru așa ceva, spuneau anticii, trebuie ca cineva să fie ,,inspirat“.
Toți posesorii acestei ,,inspira divine“, fie că erau ei matematicieni, geometrii, compozitori sau filosofi erau decretați de societatea greacă idealistă drept ,,preoți“. Dacă am încerca să aducem rânduielile sociale din lumea antică în lumea contemporană ar trebui să spunem că mai toți profesorii universitari și oamenii de știință sunt astfel de ,,preoți“ ai inspirațiilor transcendentale.
De ce folosește apostolul Ioan așa de mult ,,logosul“ (Cuvântul) în proologul Evangheliei lui? Tocmai pentru a-L diferenția pe Isus Christos, în pericol de a fi integrat alături de toți ceilalți ,,oameni inspirați“ în panoplia de oameni providențiali ai istoriei, și de a-L așeza deasupra tuturor, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Fiul lui Dumnezeu, scrie Ioan, nu este unul din logos-uri, ci Logosul cu L mare, singurul care ne-a dus adevărul pur de la Dumnezeu. În textul lui Ioan, Isus Christos este Creatorul tuturor lucrurilor, întrupat în istorie ca să recupereze pentru Tatăl Său sufletele oamenilor creați de El:
,,Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut“ (Ioan 1:16-18).
Moise ne-a dat cuvintele Legii, dar ,,adevărul“ din spatele acelor cuvinte a venit la noi doar în persoana lui Isus Christos, Cel de o ființă cu Tatăl.
În Ioan 3:16 se află unul din termenii cel mai greu de tradus și de înțeles. Vorbind despre Sine, Domnul Isus se identifică prin expresia ,,singurul lui Fiu“. Bineînțeles că El știa ce spune, dar pentru noi este mai greu …
Cuvântul folosit în greacă este ,,monogenes“ (nu că Domnul Isus ar fi vorbit greaca, ci aramaica). El poate însemna și ,,singurul“, dar și ,,preaiubitul“ atunci când se referă la o odraslă a unui părinte. În vernacularul vremi, termenul era utilizat pentru a identifica pe cineva care era ,,singur la părinți“.
În teologie, expresia este corectă și subliniază relația unică pe care o are Isus Christos cu Tatăl. Noul testament spune că toți putem deveni fiii și fiicele lui Dumnezeu prin credință și naștere din nou, dar este clar că altfel stau lucrurile cu Isus Christos.
Toți și toate sunt creații ale lui Dumnezeu, în afara Fiului și a Duhului, care sunt deopotrivă și de o substanță cu tatăl. De-a lungul veacurilor, teologii au pus această realitate în crez prin formularea ,,născut, iar nu făcut“ atunci când vorbesc despre Isus Christos.
,,Monogenes“ mai apare în Evanghelia lui Ioan și în 1:14 și 18, unde citim:
,,Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“.
,,Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut“.
Îndrăgostit de unicitatea Fiului lui Dumnezeu, Ioan folosește ,,monogenes“ și în epistola sa, unde scrie:
,,Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (1 Ioan 4:9).
Ioan scrie ,,divin“, în serii de septade. Nu degeaba i-au zis cei din vechime ,,Ioan, divinul“. Descoperirea apocalipsului este scrisă în șapte rotiri a câte șapte, ca roatele lui Ezechiel care se învârtesc în mijlocul altor roate (Ezec. 1:16).
Primul capitol al Evangheliei lui Ioan este tot o prezentare a divinului. Bineînțeles că este făcută și ea tot într-o serie de șapte, o septadă inițiatică, ce va fi împlinită apoi prin confirmarea rotirilor din celelalte septade, ale minunilor, ale discursurilor, ale întâlnirilor, etc.
Cel dintotdeauna existent alături de Tatăl este prezentat la coborârea Lui printre noi ca:
- – Lumina (1:4-13)
- – Cuvântul (1:13-14)
- – Fiul lui Dumnezeu (1:15-18)
- – Mielul lui Dumnezeu (1:29-34)
- – Mesia (1:35-42)
- – Împăratul lui Israel (1:43-49)
- – Fiul omului (1:50-51).
Această din urmă titulatură, Fiu al omului, este una din autoidentificările favorite ale Domnului. Ea apare de 83 de ori în Evanghelii, de 13 ori (două septade incomplete) în Evanghelia lui Ioan. Titlul vorbește în același timp despre umanitatea și despre divinitatea lui Isus. Vedenia din cartea profetului Daniel (7:13) vorbise deja despre cineva ca un ,,fiu al omului“ într-un clar context mesianic. Nu este de mirare deci că Domnul a preluat acest titlu și l-a folosit întocmai când s-a mărturisit înaintea Marelui Preot:
,,Isus i-a răspuns:
– Este aşa cum spui. Dar vă spun că, de acum încolo, Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind pe norii cerului!“ (Mat. 26:64).
Ca Fiu al omului, Isus este ,,veriga lipsă“ dintre cer și pământ. Așa se explică apariția ei ca o însoțire cu textul străvechi în care ni se vorbește despre drama lui Iacov (Gen. 28).
,,Isus i-a răspuns:
– Crezi pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!
Apoi i-a zis:
– Adevărat, adevărat vă spun că veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului !“ (Ioan 1:50-51)
Fugar de acasă, urmărit cu moartea, plecat străin către rude străine, Iacov a ajuns un om ,,al nimănui“, singur sub imensitatea nopții din pustiu. Așa se credea el, dar nu era așa! Iacov era alesul lui Dumnezeu! Nevăzută de ochii deschiși ziua, dar vizibilă cu ochii închiși în somn, deasupra lui Iacov este plasată de Dumnezeu o scară pe care ,,îngerii se suiau și se coborau“. Preluând metafora vedeniei nocturne din Geneza, Christos îl anunță pe Natanael că El a venit ca să fie această ,,scară“ așezată ca punte între cer și pământ: ,,Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14:6).
Titulatura mesianică a acestui Fiu al omului era binecunoscută evreilor:
,,Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii. Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară. Mulţimea I-a răspuns:
– Noi am auzit din Lege că Christosul rămâne în veac; cum de spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat?! Cine este Acest Fiu al Omului?“ (Ioan 12:32-34).
Isus din Nazaret a folosit-o intenționat ca să demonstreze că este venit să împlinească tiparul profetic:
Fiul omului S-a coborât din cer – Ioan 1:51; 3:13; 6:62
Fiul omului trebuie să fie ,,ridicat“ și proslăvit, El își va da trupul și sângele pentru viața omenirii – Ioan 3:14; 6:53; 8:28; 12:23, 34; 13:31
Fiul omului va fi Judecătorul suprem – Ioan 5:27
Fiul omului este o autoidentificare a lui Isus – Ioan 6:27; 9:35
Textul ioanin va repeta apoi că Isus le-a adus aminte mereu omenilor că ,,a venit din cer“ și că va pleca iar acolo, ,,pentru că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce“ (Ioan 13:3).
În spațiul strâmt al primelor patru zile de activitate mesianică, Ioan Îl prezintă pe Cel întrupat într-o divină septadă venită pe pământ ca să fie puntea de legătură, veriga lipsă, dintre pământ și cer. Dumnezeu se coboară pentru ca omul să poată urca, refăcând astfel unitatea dintru-nceput a creației.
Ioan scrie o nouă Geneză!
Prologul Evangheliei lui Ioan debutează intenționat cu aceeași expresie ca și cartea Genezei: ,,La început …“ (Bereșit). Aceasta nu este o coincidență ci o ,,cheie“ care ne trimite să interpretăm cartea lui Ioan ca pe o suprapunere intenționată cu prima carte a Bibliei. Ca să înțelegem mesajul adânc transmis de apostol trebuie să pornim de la niște ,,presupoziții“ care stabilesc un teren comun de discuție cu niște termeni foarte bine lămuriți.
Evanghelia lui Ioan presupune că înțelegem întreaga creație de acum ca pe un uriaș Templu cosmic, în care Dumnezeu vine să aibă părtășie cu omenirea. Aceasta a fost cosmogonia evreilor din vremea primului secol în care a fost scrisă Evanghelia. Pentru ei, cele șapte etape ale creației reprezentau cele șapte etape necesare clădirii Templului, în care a venit să locuiască Creatorul:
,,Cortul Lui este în Salem şi locuinţa Lui, în Sion“ (Ps. 76:2).
,,Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion.” Ioel 3:21
,,Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul“ (Zaharia 2:10).
Evanghelia lui Ioan presupune că noi privim primele două cărți ale Bibliei, Geneza și Exodul, ca scenariul inițial pentru formarea omenirii și scoaterea ei din robie.
Evanghelia lui Ioan presupune că noi privim descrierea primelor șapte zile ale creației ca pe un tipar profetic după care se va desăvârși lucrarea lui Dumnezeu prin venirea ,,ultimului Adam“, Isus Christos.
Evanghelia lui Ioan presupune că în acest tipar există un început și un moment culminant. Ioan vestește un nou început prin venirea Domnului Isus în lume:
,,La început (bereșit) era Cuvântul … Și Cuvântul s-a făcut trup“ (Ioan 1:1, 14).
Momentul de apogeu al acțiunii este în Vinerea Mare, care corespunde cu cea de a șasea zi a creației, când reprezentantul autorității, văzând cum țărâna umană este amestecată cu sângele divin proclamă:
,,Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată Omul!” le-a zis Pilat!“ (Ioan 19:5).
Ca și Caiafa mai devreme, Pilat a spus atunci mult mai mult decât și-a dat seama pe moment, fiind, fără să știe, instrumentul autorității divine. ,,Iată omul!“ este prezentarea Omului cu ,,O“ mare, a ultimului Adam, ,,imaginea“ menită să fie întronată în Templul creației, ,,chipul și asemănarea Dumnezeului celui nevăzut“ , Cel venit să împlinească slujba ispășitoare de împăcare cu Dumnezeu și, în același timp, instrumentul prin care se va restaura domnia Lui pe pământ.
Evanghelia lui Ioan presupune că, în acest tipar al creației, în cea din urmă zi, când ,,întunerecul s-a năpustit asupra Lumini, dar n-a biruit-o“, strigătul ,,Tetelestai!“ (,,s-a isprăvit!“) rostit de Isus Christos pe cruce trebuie înțeles ca anunțarea finalului de ,,facere din nou“ a tuturor lucrurilor. A fost normal deci, respectând simetria cu narațiunea din Geneza, ca Fiul omului să se odihnească în ziua a șaptea de toată lucrarea Lui și să o petreacă în mormânt.
,,În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse“ (Geneza 2:2).
În ziua dintâi a noii săptămâni, Maria Magdalena a venit în ,,grădină“ („raiul“ de altădată) și a descoperit ,,creația cea nouă“, pe care Fiul S-a dus să o prezinte înaintea Tatălui:
„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” (Ioan 20:17).
Prin Isus Christos, Dumnezeu a dăruit omenirii o nouă Geneză, care va schimba realitatea lumii de acum într-una viitoare cu ceruri noi și un pământ nou, pe care va locui neprihănirea.
Râurile de apă care udau raiul din Geneza sunt curespondentul ,,apei vii“ care va aduce viața celor din noua creație. Nu este cazul aici să fim dogmatici, dar eu cred că nu ne putem pronunța categoric în ceea ce privește aceste lucruri. Este foarte neclar ce este realitate și ce este metaforă în limbajul biblic. În Geneza, grădina raiului dintâi dispare din realitatea geografică și este plasată de Dumnezeu într-un realm inaccesibil primilor oameni:
,,Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii“ (Gen. 3:24).
Dintre cele patru râuri care udau raiul doar numele a două sunt păstrate astăzi, Tigrul și Eufratul. Sunt ele ,,exact“ acelea dintru-început sau sunt doar două râuri obișnuite numite așa în amintirea râurilor inițiale? Numai Dumnezeu știe!
În descrierile lui Ioan din Apocalipsa apare iar un râu care udă Noul Ierusalim și-l fac roditor:
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei“ (Apoc. 21:1-2).
Evanghelia lui Ioan vorbește în termenii unei ,,ape vii“ oferită oamenilor pentru viața eternă:
,,Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: ,,Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” (Ioan 4:10)
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38).
Nu este ușor să spui ce este realitate și ce este metaforă. S-ar prea putea să vedem în final că realitatea de azi a fost doar o metaforă pentru realitatea eternă de mâine.
,,Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22:17)
Ioan își scrie evanghelia ca pe o nouă Geneză. El așează moartea lui Isus în inima noului Templu al creației cosmice, ca și ,,Chip“ vizibil în care omenirea își va recunoaște Creatorul. Jertfa de la Calvar este mesajul iubirii imense prin care Dumnezeu ne cheamă înapoi la Sine și ne împacă prin sângele vărsat pe capacul ispășiri din locul prea sfânt (Evrei 9:11-28)
Finalul capitolului doi, dincolo de ,,preambulul “ primului capitol, ni-L va prezenta apoi pe Isus drept Cel ce ne cunoaște deplin pe fiecare dintre noi. Ca răspuns la mirarea consătenilor și ucenicilor Lui care n-au priceput ,,semnul“ de la nunta din Cana și nici autoritatea binevenită a curățirii Templului, divinul evanghelist așează un comentariu editorial ca pe o aspră avertizare. Este felul lui Ioan de a ne spune: ,,Chiar dacă voi nu-L cunoașteți (sau nu-L recunoașteți), El vă cunoaște deplin pe fiecare dintre voi și știe, dincolo de superficialitatea aparentei voastre loialități, în cine poate și în cine nu se poate încrede:
,,Pe când Isus era în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Și n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om“ (Ioan 2:23-25).
Întrebarea care rămâne este: Poate să se încreadă El astăzi în mine și în tine?
Capitolul IV
Ioan 2 – Trei dovezi ale divinității lui Isus: vinul, biciul și … neîncrederea!
Cont . aici https://scripturile.wordpress.com/2013/01/18/ioan/
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
16 – MAFIA IMOBILIARĂ PATRONATĂ de oamenii de casă ai PSD!
Un bătrân a îmbogățit, la 15 ani distanță, două grupări penale cu legături în lumea politică. Așa începe investigația excepțională, scrisă ca o mini-nuvelă de secol 21, de Ana Poenariu și Ovidiu Vanghele publicată de RISE Project.ro. Merită citită cu prisosință.
Prima dată, omul a revendicat 9,8 hectare în Colentina și, pe acest teren, au făcut bani Nicu Gheară și Dumitru “Niro”, afaceriști controversați, ambii ridicați din lumea interlopă bucureșteană sub umbrela unui fost colonel de miliție care a murit brusc. Așa a apărut celebrul complex Europa, un paradis al crimei organizate.
După zece ani și multe legi schimbate, același bătrân uită că a primit terenul și-l cere din nou. Spune că a greșit o virgulă și vrea acum de zece ori mai mult, dar se îneacă în birocrație.
Intră pe fir Grupul de la Monaco, prin rechinii imobiliari Dragoș Dobrescu și Elan Schwartzenberg, care-i cumpără drepturile litigioase și conving autoritățile să retrocedeze a doua oară. Mai mult și mai bine.
Generalul Gabriel Oprea este unul dintre beneficiarii finali ai retrocedării în două acte: un teren a ajuns și la el pe semnătura colegului de partid, primarul Neculai Onțanu, arestat și judecat în acest dosar. Generalul însuși este cercetat de procurorii anticorupție.
Azi, partea lui Niro din bazarul Europa este sub sechestru. La fel și parcela lui Oprea.
Bătrânul de la baza imperiilor
CHIABURUL Pe bătrân îl chema Ioan Tudor Ionescu, a fost moștenitorul unei familii bogate și a murit acum 5 ani.
El și-a lăsat numele în acte, el este elementul comun.
Ionescu a fost urmașul unui chiabur cu proprietăți în satele de la marginea de est a Bucureștiului. Chiar și procurorii DNA, într-unul dintre referatele dosarului în care l-au arestat pe edilul Neculai Onțanu, au făcut o confuzie: au crezut că bătrânul a fost unul dintre descendenții lui Take Ionescu, politicianul antebelic. N-a fost așa însă. Bătrânul se trage dintr-un moșier a cărui avere, confiscată de comuniști, a devenit o mină de aur pentru rechinii imobiliari ai tranziției.
SECVENȚA 1 Imediat după Revoluție, bătrânul Ionescu revendică averea familiei. În vara lui 1992, este împroprietărit de comuna Dobroiești cu 9,8 hectare de teren în șoseaua Colentina, la numărul 456A. Haosul legislativ din domeniul retrocedărilor abia începea, iar cei care dădeau înapoi proprietățile naționalizate erau primarii de comune.
Se destrămau CAP-urile socialiste și existau doar procedurile unei legi de fond funciar din 1991. Oamenii erau reîmproprietăriți în baza unui simplu certificat de moștenitor și puteau primi maximum 10 hectare.
Ceea ce s-a și întâmplat la destrămarea CAP-ului Dobroiești, din comuna Colentina.
La scurt timp, pe cele 9,8 hectare primite de bătrânul moștenitor Ionescu în fosta moșie Fundeni a apărut un templu al banilor negri. Arhitecții: o grupare cu rădăcini vechi în lumea interlopă bucureșteană. Atunci s-a jucat primul act din tunul imobiliar cu explozie întârziată.
SECVENȚA 2 Nouă ani mai târziu a început actul secund.
În 2001, Ioan Tudor Ionescu își amintește din nou că fosta moșie Fundeni din fosta comună Colentina a fost a familiei lui.
Și pentru că Bucureștiul, în expansiunea sa, înghițise deja Colentina, omul merge la Prefectura Capitalei și cere despăgubiri pentru terenul pe care uitase că-l primise deja în 1992 și-l vânduse un an mai târziu.
Prefectura direcționează cererea la Primăria Capitalei, dar, pe traseu, dosarul se înfundă câțiva ani. Bătrânul intră într-un slalom birocratic.
Ca să-i zăpăcească pe funcționari, Ionescu cere inițial despăgubiri în valoare de 4 miliarde de lei vechi pentru o construcție aflată la numărul 458 pe șoseaua Colentina, dar și pentru terenul de 9,8 hectare din jurul ei. Adică fix ce primise nouă ani mai devreme.
Face apoi o serie de notificări în care își amintește fel de fel de detalii ale proprietății la care spune că avea dreptul și, după atâta chin birocratic, în 30 iunie 2003 își vinde drepturile litigioase către o grupare celebră de rechini imobiliari și iese din schemă.
Cu cinci zile înaintea tranzacției, pe 25 iunie 2003, bătrânul își amintise însă un detaliu esențial: actele, spune el, îi dau dreptul la mult mai mult teren. Nu 9,8 hectare, așa cum pretinsese până atunci, ci 66,45. De șapte ori mai mult.
Explicația vine un an și jumătate mai târziu, în iarna lui 2004, între cele două tururi ale alegerilor generale: o virgulă pusă greșit l-a făcut să ceară 9,8 hectare în loc de 98, cât ar fi avut, chipurile, părinții lui în Colentina.
Funcționarii pe care Băsescu i-a lăsat la Primăria Capitalei după ce a ajuns președinte nu au văzut nimic în neregulă în actele bătrânului Ionescu. Astfel, în perioada februarie-aprilie 2005, în numele bătrânului Ionescu, gulerele albe obțin aproape 30 de hectare de teren în Sectorul 2 al Capitalei. Pe semnătura primarului general interimar, Răzvan Murgeanu (PDL). Repartiția propriu-zisă a celor 30 de hectare a făcut-o primarul de sector, Neculai Onțanu (PSD).
Cu toate astea, gruparea care a preluat litigiul lui Ionescu n-a fost mulțumită. Și pentru că nu a primit cât teren a cerut, a dat în judecată Primăria Sectorului 2. Dar nu înainte de a găsi și expertiza exact terenurile libere din Sectorul 2 pe care le dorea în schimbul drepturilor bătrânului Ionescu.
În 15 mai 2007, judecătorii înregistrează plângerea în numele lui Ionescu. Nu a contat că Direcția Juridică a primăriei lui Onțanu a transmis la instanță o întâmpinare în care notifica faptul că Ionescu primise deja chiar mai mult pământ decât avea tatăl său în actele de la 1948. N-a cântărit nici faptul că subalternii lor au explicat, fără echivoc, și povestea virgulei de milioane. Edilul Neculai Onțanu și Toma Șutru, secretarul consiliului, au trecut peste toate argumentele și au mai retrocedat pe numele lui Ionescu, în iulie 2007, după doar trei termene, încă 9,6 hectare. Toate în zone de lux ale sectorului 2 precum Lacul Colentina, Grădina Icoanei, Lacul Tei sau Arena Națională. În acel moment, doar terenurile retrocedate pe malul lacului Colentina, de exemplu, valorau cel putin 10.000.000 euro.
Bătrânul Ionescu moare în 2011, la 83 de ani. Fiul său din Canada a renuțat complet la pretenții.
Dar cine sunt cei care s-au îmbogățit cu adevărat pe urma moștenitorului?
Gheară, “Niro” și băieții de la complexul Europa
Bătrânul Ionescu și-a vândut terenul de 9,8 hectare primit în 1992 cu patru milioane de lei, adică vreo 5000 de dolari la vremea aceea. L-au cumpărat un fost bișnițar din Ferentari în parteneriat cu un fost colonel de Miliție. Azi, valorează peste 20.000.000 euro.
Primul e Dumitru Nicolae zis “Niro”, pe atunci tânăr afacerist.
Niro era deja înșurubat în terenurile din Colentina ale fostului CAP Dobroiești după ce, în ianuarie 1992, înainte de retrocedarea masivă către Ionescu, apucase deja, la o licitație, să cumpere 9000 de metri pătrați plus clădirile aferente. Era exact licitația contestată de moștenitorul în drept.
Partenerul lui Niro a fost colonelul Constantin Salitră, ultimul șef al direcției Pașapoarte din cadrul Miliției comuniste. Niro descrie relația cu Salitră într-un interviu acordat în 2007 ziarului „România Liberă”: “Imediat după Revoluție, colonelul Salitră a deschis magazinul Europa (undeva lângă Gara de Nord) și m-a luat să coordonez activitatea economică. Mă considera ca un fiu, dar nu dorea să mă facă acționar și nici să-mi dea salariu. Îmi dădea doar bani cât să mănânc eu și ai mei”.
TEMPLUL EVAZIUNII Pe terenul cumpărat de la Ionescu, Salitră și Niro ridică un complex numit ca buticul de la Gara de Nord. Din acel moment, Europa devine un fel de stat în stat, în afara oricăror reguli fiscale.
După câțiva ani de la asocierea cu Niro, în 1995, Salitră moare într-un accident de mașină. Niro preia terenul, afacerea Europa și moștenește totodată și relația lui Salitră cu Nicu Gheară. De fapt, „mentorul” Salitră a fost cel care a adus împreună în afaceri cele două legende interlope din București: firma care administra încă din 1993 complexul Europa era deținută de Salitră în parteneriat cu Gheară.
“Prima afacere adevarată am făcut-o atunci când m-am asociat cu colonelul Salitră și s-a construit Europa. Eu aveam 30%, iar el 70%. După moartea lui Salitră, in 1995, terenul a ramas al meu, este al meu și acum, dar magazinele le-am închiriat pe întreaga durată de viață a construcției unor chinezi. Nu vreau să intru în conflict cu ceilalți administratori ai spațiilor de acolo. Este extrem de dificil să administrezi la comun, iar eu am preferat să mă retrag. După retragerea mea a intrat în complexul Europa Nicu Gheară, cel despre care s-a spus că a tocmit, ulterior, ucigași profesioniști ca să mă lichideze”, povestea Niro în același interviu din 2007.
Ridicat fără autorizație, complexul Europa a devenit în anii `90 locul preferat de cumpărături al românilor cu venituri sub medie, dar și poarta de aprovizionare pentru mii de mici comercianți care apoi revindeau mărfurile ieftine luate en-gros de aici.
Curând, halele de tarabe de aici au ajuns să adăpostească o comunitate impresionantă de chinezi, vietnamezi, arabi şi români specializați în evaziunea fiscală.
“Afacerea Europa a fost ilegală încă de la început. Toate construcţiile din interiorul complexului au fost ridicate fără autorizaţie. Fără aceasta nu se poate desfăşura nici o activitate comercială”, spunea, în 2007, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.
Chiar dacă ocupau construcţii ridicate ilegal, comercianţii din Europa au avut mereu apă, gaze şi curent electric, deşi, legal, acest lucru nu a fost niciodată posibil. Cel mai longeviv primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, avea atunci o explicaţie, deși nu lua măsuri în teren: “Toate aceste ilegalităţi au fost posibile şi cu concursul regiilor furnizoare de utilităţi care au aprobat, nu s-au sesizat sau nu au verificat această zonă, favorizând astfel infractorii şi fraudarea bugetului local”.
În 2006, autoritățile estimau că în complexul Europa evaziunea fiscală se ridică anual la peste 300 de milioane de euro. Cu toate că zona a tot fost periată de Garda Financiară, Poliţia Economică, serviciul de control al Primăriei sectorului 2, Pompierii sau Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, controalele s-au lăsat doar cu câteva amenzi şi ceva mărfuri confiscate. Intervențiile au consacrat un obicei al locului: cum apar autoritățile, se dă alarma, tarabagii trag instantaneu obloanele, pun lacătele pe grilaje și se evaporă.
De multe ori, pe frontul reglărilor de conturi, Europa a luat foc la propriu.
NIRO, GLORIE ȘI DECĂDERE Pe măsură ce anii au trecut, de la băiat de Ferentari, Niro și-a făcut prieteni în politică, a ajuns un obișnuit al avioanelor prezidențiale, a finanțat partide, a intrat în topul miliardarilor români, a ajuns în conducerea UNPR-ului lui Gabriel Oprea și s-a băgat în combinații mari pe bani publici. Una dintre acestea i-a adus și prima pedeapsă penală: Niro a fost condamnat în dosarul Microsoft, alături de Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan “Pinalti” și fostul ministru al Telecomunicațiilor, Gabriel Sandu.
Rămâne însă grupul său de afaceri, Niro Group, dar și relațiile la vârf în spațiul public. În portofoliul grupului său de firme se regăsesc câteva clădiri-emblemă din București și restaurante din Centrul Vechi.
Niro este secretarul Casei Româno-Chineze, asociație de prietenie. Liderul organizației este generalul Gabriel Oprea, iar printre membrii onorifici se numără Victor Ponta, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Teodor Meleșcanu, Ion Țiriac, dar și doi foști președinți de stat: Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Nici relațiile cu presa n-au fost neglijate. Niro l-a nășit pe Dan Andronic, patronul ziarului „Evenimentul Zilei”, și e prieten vechi cu Cristian Burci, mogulul de la Adevărul și Prima TV.
JUPÂNU’ DIN IBIZA Tot de acolo, din complexul Europa, s-a lansat și temutul Nicu Gheară.
Înainte de a muri, milițianul Salitră s-a asociat cu Nicu Gheară, influent în mediul interlop din Obor și Colentina. Fost fotbalist la Rapid București, Nicu Gheară trece, după Revoluție, la următorul nivel, dar continuă să cultive conexiunile din crima organizată. Și pentru el trambulina a fost complexul Europa, în care s-a trezit combinat cu Nicu Niro, după accidentul lui Salitră.
Gheară a administrat direct sau prin interpuși firma Euro Utimex care gestionează o parte din spațiile comerciale ale Complexului Europa. Firma a fost înființată în 1993, fiind deținută atunci de colonelul Salitră și aghiotanții lui Gheară, Florinel Jean Uțică și Daniel Nicolae Pepy. După moartea lui Salitră, Gheară a preluat afacerea la vedere.
Nicu Gheară a plecat din România în 2004, după ce numele i-a apărut într-un scandal cu prostituate și cocaină. De atunci își schimbă domiciliul în funcție de anotimpuri. Vara se pozează cu prietenii pe yachtul său ori în cluburile luxoase din Ibiza, Spania. Acolo își are cartierul general. Când vine zăpada se mută în vila din Kitzbuehl, una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din Austria.
În 2004, înainte să plece din țară, Gheară a sechestrat o echipă de filaj a unui serviciu secret care îl urmărea prin București. Mașina agenților a fost blocată și percheziționată de bodyguarzii lui Gheară în fața casei acestuia. După ce i-a prins, omul de afaceri a sunat la poliție și a chemat televiziunile.
În România a fost acuzat de fraudă, trafic de droguri, proxenetism și spălare de bani, dar nu a ajuns nici măcar o dată în fața unei instanțe de judecată.
Nicu Gheară a avut și are afaceri în România, Spania, Bulgaria, Serbia, Bulgaria, Elveția și Austria. Deține hoteluri pe litoral și în Deltă, vile de lux în Ibiza (Spania) și Kitzbuehl, dar și alte clădiri și terenuri în București. Este conectat și la fotbal, fiind prieten cu Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, cu Adrian Mutu sau Gigi Becali.
Drumurile celor doi Nicu, Niro și Gheară, s-au separat undeva la începutul anilor 2000, când au devenit rivali și au intrat în război. Miza? Supremația în complexul Europa. La sfârșit, Niro și-a ridicat un alt bazar, Dragonul Roșu, în spatele celui existent, aducând comerțul cu chinezării la rang de industrie.
Grupul de la Monaco îl moștenește pe bătrân
Rechinilor imobiliari care au cumpărat drepturile litigioase de la bătrânul Tudor Ionescu în iunie 2003 li se mai spune și “Grupul de la Monaco”, pentru că mulți dintre ei sunt milionari și rezidenți în micul principat alpin din sudul Franței. Acolo au proprietăți, își serbează cumetriile și își discută afacerile.
MILIONARUL FĂRĂ CHIP
Primii cărora moștenitorul Ionescu le-a cedat drepturile au fost Doru Nicorici și Cristian Ilaș, personaje care apar ca intermediari în mai multe afaceri imobiliare ale lui Dragoș Dobrescu – membru de bază al grupării, poreclit “milionarul fără chip”.
Locuiește pe Coasta de Azur și are afaceri în România și SUA. În 2014, Dobrescu a preluat o parte din acțiunile firmei Romprest, care oferă servicii de salubrizare, pază și protecție. Procurorii antimafia anchetează firma de anul trecut.
Pe măsură ce legea a schimbat competența în soluționarea cererilor de retrocedare de la o instituție la alta (prefectură, primăria generală, primăria de sector), drepturile litigioiase ale bătrânului Ionescu s-au plimbat și ele de la un proprietar la altul.
Înarmați cu drepturile litigioase, oamenii lui Dobrescu au primit în 2005 cele 30 de hectare de la primarul interimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu. Apoi, pentru restul intră în schemă Elan Schwartzenberg prin fratele său, Fabian. Îl cooptează și pe Cristi Borcea.
FRATELE SCHWARTZENBERG Printr-un contract de mandat, la 78 de ani, adică în 2006, Ionescu îi dă puteri depline lui Fabian Schwartzenberg pentru a recupera ultima tranșă de pământ. Actul semnat de cei doi îl indică pe Marian Jean Căpățână – un alt personaj pe care Dragoș Dobrescu îl bagă constant la înaintare în afacerile sale – drept viitor cumpărător după finalizarea retrocedării.
În numele moștenitorului Ionescu, Schwartzenberg este cel care dă în judecată Primăria lui Onțanu și câștigă ultimele zece hectare, în 2007, printr-un proces fulger.
Unul dintre aceste ultime loturi e chiar cel din Barbu Văcărescu 241, din care o parte a ajuns – via primarul Onțanu – la familia lui Gabriel Oprea. Acolo, pe malul Lacului Colentina, crește hotelul familiei.
SINDICATUL Grupul de la Monaco a adus împreună grei din economia și politica românească – Elan Schwartzenberg, Radu Mazăre, Bogdan Buzăianu, frații Păunescu, Puiu Popoviciu, Adriean Videanu, Bebe Ionescu, Dan Adamescu, Radu Dimofte, Rareș Mănescu, Sorin Blejnar și adjuctul său dispărut, Codruț Marta. Ei nu se întâlnesc însă doar pe Coasta de Azur, ci și în dosarele instrumentate de procurorii anticorupție.
Schwartzenberg și Mazăre apar împreună într-un dosar de mită, Popoviciu – retrocedări ilegale, Bebe Ionescu – în dosarul Bancherilor, Adamescu a corupt judecători etc.
Bătrânul moștenitor de la marginea Bucureștiului nu-i singura conexiune dintre grupările Monaco și Nicu Gheară. Contabilul angajat de Blejnar și Marta lucra simultan și în afacerile din zona Gheară.
Post scriptum
Majoritatea celor implicați în odiseea bătrânului Ionescu sunt astăzi fie la pușcărie, fie ascunși.
După o perioadă în arest preventiv, Neculai Onțanu este judecat pentru că a luat mită chiar bucata de teren care a ajuns la familia Oprea. Cu el a căzut și omul său de încredere, Toma Șutru, secretarul consiliului local Sectorul 2. Onțanu nu a putut fi contactat până la ora publicării.
Nicolae Dumitru zis „Niro” este condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni cu executare în dosarul Microsoft. Procurorii au pus sechestru pe partea lui din complexul Europa. Vor să recupereze 7,65 milioane de dolari.
Elan Schwartzenberg este arestat în lipsă și dat în urmărire internațională. Se ascunde în Israel.
Cristi Borcea, implicat și el în retrocedarea penală, este în pușcărie, condamnat în dosarul transferurilor din fotbal. Din închisoare, el ar fi denunțat implicarea lui Dobrescu și Onțanu în retrocedarea penală.
Dragoș Dobrescu ar fi, potrivit lui Borcea, beneficiarul final al retrocedării din care a rupt și Onțanu pentru Oprea. Deși este stabilit la Monaco, numele său apare din ce în ce mai des în scandaluri la București. Dobrescu l-a denunțat la rândul său pe primarul Onțanu la DNA pentru această afacere. Nu l-am putut contacta pe Dragoș Dobrescu.
Pe terenul de la care a pornit totul, cele 9,8 hectare din Colentina, fac și astăzi afaceri mii de chinezi, sub aceeași umbrelă ca acum 20 de ani. Complexul Europa încă produce pentru stăpânii Nicu Gheară și Niro.
Nicu Gheară este liber și trăiește viața în lux printre staruri de film, modă și sport la Ibiza, Kitzbuhel sau Los Angeles.
Văduva lui Constantin Salitră a vândut în 1999 terenul pe care îl obținuse în calitate de moștenitoare. Cumpărătorul: Nicu Gheară. Cele două fiice ale colonelului de miliție sunt încă proprietare în acte, dar reclamă că nu au putut niciodată să-și exercite drepturile. După 20 de ani de la accidentul în care a pierit Salitră, fostul său partener Nicu Niro a vorbit despre moartea lui în fața justiției. Audiat în dosarul Microsoft, Nicu Niro a povestit un episod în care Alexandru Bittner, unul dintre oamenii de afaceri cu acces direct la ex-premierul Adrian Năstase, i-ar fi cerut afacerea cu chinezii. Ca argument al puterii sale, Bittner i-ar fi spus că TIR-ul care a strivit mașina lui Salitră în 1995 fusese închiriat chiar de el.
Terenul care a ajuns la generalul Gabriel Oprea, nu și scheletul hotelului, a fost pus sub sechestru de procurori. Generalul e anchetat într-un dosar disjuns din cel al primarului Onțanu. Ambele, terenul și hotelul, sunt acum pe numele copiilor.Gabriel Oprea spune că nu știe nimic despre dubla retrocedare a terenului și că nu a discutat cu Niro, fostul său coleg de partid, pe subiect. Cât despre Dragoș Dobrescu: “L-am văzut o singură dată și am discutat ocazional! Nu despre acest subiect!”.
sursa si foto: http://www.comisarul.ro/
15 – Fiindca omul este cel mai valoros capital pentru sclavia moderna, politrucii din Romania au alungat tinerii, ca sa poata privati-fura totul…România, sursa de sclavi a Europei
De aici pornim! Aceasta şi nimic altceva trebuie să fie sursa şi punctul de plecare al oricărei discuţii despre democraţia şi capitalismul românesc, ca și despre binefacerile Uniunii Europene: România este cea mai mare sursă de sclavi a Europei.
Aceasta scrie în Global Slavery Index, un raport realizat de organizația australiană independentăWalk Free Foundation, organizație care încearcă să evalueze și să lupte împotriva fenomenului „sclaviei moderne” la nivel mondial. Ne-am putea cutremura și revolta, dacă între timp, același sistem politico-economico-social nu ar fi lucrat atât de profund și devastator, printre altele, și asupra sentimentelor noastre de solidaritate și unitate, de mândrie națională. Dacă nu reușim să facem aceste lucruri, măcar să discutăm subiectul cu adevărat, în contextul în care a devenit de actualitate, odată cu mult-discutatul caz de sclavie de la Berevoiești. Mâine îl vom uita oricum, odată ce mass-media ne va pune pe agenda de preocupări alte situații, cărora, la nevoie, le va căuta, de această dată, gravitatea și senzaționalul.
„Sclavii sunt persoane care sunt exploatate, dar nu pot să plece din cauza amenințărilor, a violenței, a forței sau a abuzului de putere folosite asupra lor. Tipurile de sclavi variază de la servitoare exploatate până la prostituate controlate de pești și fete forțate să se căsătorească cu bărbați cărora le sunt vândute pe viață.”
România alimentează astăzi UE nu numai cu resursele sale, nu numai cu rodul pământului cumpărat de europeni, nu numai cu profituri sustrase ilegal, nu numai cu forța de muncă cea mai ieftină, dar și cu sclavi, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că este vorba despre o adevărată sclavie, așa cum astăzi mulți dintre noi ne-o mai putem imagina doar în istorie, în Roma antică sau sudul Statelor Unite înainte de Războiul civil. Sclavia modernă este definită de Walk Free Foundation drept o situație în care „o persoană controlează sau deține altă persoană privând-o de libertatea sa ca individ prin frică, violență, forță sau abuz de putere în scopul de a o exploata”.
România este a doua țară în UE ca număr de sclavi care trăiesc între granițele sale (cu 80.200 de oameni), după Polonia (cu 181.100 de oameni), dar furnizează cei mai mulți sclavi pentru țările UE (1.243.400 de oameni aflați în această situație). O spun astăzi rapoartele internaţionale, nu și mass-media românească.
O mică parte a presei europene înfățișează această situație, cea românească însă păstrează această sarcină în întregime pentru UE și furnizează pentru public doar o adulație ce depășește limitele raționalului. BaPro TV abordează subiectul cel „tare” al sclaviei în UE, citează și comentează larg raportul amintit, dar „omite” să treacă în revistă măcar „aspectul” sclaviei românești în UE. Deşi aceasta, şi nimic altceva, este una dintre concluziile analizei asupra sclaviei referitoare la Europa, cealaltă fiind numărul cel mai mari de sclavi care vieţuiesc în Polonia. Autocenzura este o caracteristică stabilă a altui tip de sclavi ai UE, a sclavilor intelectuali din interior…
România, curva Europei
Nu, nu va fi vorba după acest titlu de atitudinea „demnitarilor români” față de mai-marii UE, de slugărnicia jenantă și supunerea necondiționată, pe care au putut-o sesiza la ei și cei mai puțin atenți sau inteligenți dintre noi. Va fi vorba la propriu despre curvie, și nu despre cea din Palatul Parlamentului sau Victoriei, ci despre cea de pe bulevardele europene.
În raportul amintit, numele țării noastre este menționat de nu mai puțin de 21 de ori. Contextele în care este menționată România le puteți judeca singuri, cu „mândrie”.
„Printre cazurile care au fost identificate de autoritățile UE, cea mai mare parte a victimelor traficului de ființe umane înregistrate au fost femei, aproximativ 80% dintre victime. Cetățenii români, în special femei, constituie cea mai mare parte a victimelor acestui trafic, multe devenind subiect al exploatării sexuale comerciale. Femeile și fetele românce sunt deseori recrutate de către cunoștințe, prieteni sau rude, câteodată cu violență.”
Cui datorăm această situație? Ne-o spune tot acest raport independent, după ce arată ce se întâmplă în țările vestice ale UE.
„Țările Europei de Vest au răspunsuri guvernamentale bine dezvoltate pentru sclavia modernă. Acestea reflectă o combinație între alocarea de resurse și voință politică care au determinat țările din regiune să adopte proceduri standard clare și să depună eforturi independente de monitorizare.”
După acest paragraf, în următorul se va vorbi din nou despre România, de această dată despre curvele Europei la un mod figurat, prin propria voință… politică.
„Unele dintre țările Europei sunt afectate mai mult decât altele de corupție și complicitate. De exemplu, complicitate în aplicarea legii, indulgenţa regulilor judiciare şi lipsa măsurilor de protecţie destinate victimelor în România continuă să contribuie la exploatarea populaţiei vulnerabile.”
Iar când este vorba despre ceea ce acest raport numeşte „populaţie vulnerabilă” în fața fenomenului de sclavie modernă, România se află pe locul fruntaş în UE, cu 39,26% din populaţie aflată într-un asemenea risc din punct de vedere al protecţiei civile şi politice, 25% – din punct de vedere al satisfacerii drepturilor sociale, economice şi de sănătate şi 31,83% – din punct de vedere al securităţii personale. Ar trebui, prin urmare, ca protecţia împotriva sclaviei moderne să fie o prioritate pentru orice guvernare în ţara noastră? Este nevoie de voinţă politică în România pentru combaterea traficului de fiinţe umane? Bineînţeles, mai mult decât în oricare altă ţară din UE. Unde se găseşte piedica pentru ca asemenea politici speciale să devină realitate, să fie aplicate pe măsura acestui flagel? O spune chiar acest raport: corupţia şi complicitatea!
O altă menționare a numelui ţării noastre dă măsura vinovăţiei autorităţilor româneşti, a inconştienţei criminale şi complicităţii tacite.
„În 2015, cetăţenii UE au reprezentat 65% din numărul victimelor identificate ale traficului de fiinţe umane. Potrivit raportului, 80% dintre victimele traficului sunt din România, urmată de Bulgaria, Lituania şi Slovacia.”
80% dintre victimele traficului sexual din UE sunt din România. O arată acest raport, pe care o „prestigioasă” televiziune din România, Pro TV, își propune să-l aprofundeze și să-l expună publicului său român. Totuși, asemenea date statistice și informații, sau concluzia care arată explicit că România este cea mai mare sursă de sclavi a UE, reușesc să-i scape…
sursa si foto: https://lupuldacicblogg.wordpress.com
14 – Genialul Pasteur – dezvaluiri tulburatoare despre vaccinuri
Înainte de a muri, Pasteur a lăsat familiei sale instrucţiuni precise, de a nu permite nimănui sa consulte, şi deci de a nu da publicităţii după moartea sa cele 10.000 de pagini cu notele de laborator scrise de el de-a lungul anilor. Abia în 1975, după moartea nepotului său, aceste note au fost în sfârşit făcute publice. Un istoric de la Universitatea Princeton, Profesorul Geison, a scris un studiu asupra notelor de laborator ale lui Pasteur, studiu care a fost pus la dispoziţia “The American Association for the Advancement of Science” din Boston în 1993.
Doctorul Geison concluziona astfel: „Pasteur a publicate foarte multe date frauduloase şi se face vinovat de un mare număr de „înşelăciuni ştiinţifice”, violând regulile medicinei, ştiinţei şi eticii profesionale.”
La fel ca şi Koch, Pasteur era foarte motivat finaciar. În cursa pentru vaccinul contra antrax, de exemplu, Pasteur nu a făcut nici un studiu pe animale, trecând direct la vaccinarea oamenilor; de asemenea, la ora actuală se ştie că Pasteur a furat formula vaccinului de la un coleg de breaslă, pe nume Toussain. Incapabil să dovedească furtul, Toussain, a făcut un şoc nervos, şi a murit câteva luni mai târziu.
Dar să mai aruncăm o dată o scurtă privire asupra respectabilului Domn Pasteur, şi punctual să mai spunem că:
– Pasteur nu a avut nici un fel de studii de medicină sau psihologie; el era doar chimist.
– Pasteur mai degrabă a creat o boală pe nume „hidrofobie” decât să fi găsit leacul pentru ea.
– Pasteur a iniţiat oribila practică a vivisecţiei cu experienţe dezgustătoare pe animale; sute de mii de animale au fost inutil omorâte în experimente atroce doar în numele „ştiinţei”, nu numai la Institutul Pasteur dar practic în tot „Imperiul medical” care experimenta cele mai elucubrante teorii în laboratoarele sale din întreaga lume, până în zilele noastre, din păcate.
– Pasteur a fost mai degrabă direct răspunzător de moartea a sute de persoane cărora li s-au administrat vaccinuri neverificate şi indirect răspunzător de moartea a mii de persoane cărora li s-au aplicat procedurile „pasteuriene”, decât să fi fost el însuşi un „salvator al omenirii”.
– Pasteur poate fi văzut astăzi mai degrabă ca un bun negustor, decât ca un savant, dacă este să ne gândim numai la nenumăratele rapoarte şi date falsificate, care nu aveau la urma urmei decât scopul de a vinde cu un bun profit propriile medicamente şi vaccinuri.
– Terapia pasteuriană administrată pentru o boală pe care de fapt nu o avea, l-a ucis pe Alexandru, regele Greciei.
– Pasteur nu a studiat şi cercetat cazuri concrete, persoane bolnave, ci a introdus şi practicat ideea inducerii bolii prin administrarea de material morbid (infectat) subiecţilor sănătoşi.
Robert Koch a fost concurentul şi contracandidatul lui Pasteur în cursa de descoperire a cauzei antraxului, precum şi a găsirii unui remediu contra acestuia. La vremea respectivă antraxul făcea ravagii în rîndul vitelor din Europa .
Ambele vaccinuri create atât de Pasteur cât şi de Koch contra antraxului au fost „erori colosale” care au costat viaţa a mii de animale din aproape toată Europa (mai ales Italia şi Germania), animale pe care s-au testat vaccinurile respective. Aici ar mai trebui spus că ambii, atât Pasteur cât şi Koch au făcut tot posibilul pentru a ascunde şi falsifica rezultatele acestor eşecuri.
Koch a trecut la creerea primului vaccin contra Tuberculozei, vaccin denumit Tuberculin. Din nefericire rata mortalităţii a fost cu mult mai mare în rândul acestor pacienţi vaccinaţi decât în rândul celor care nu fuseseră „fericiţi” de către Koch cu epocala sa descoperire. Tuberculin pur şi simplu nu funcţiona, ba chiar se pare că mai mult dăuna. În schimb lui Koch nu i-a dăunat deloc, ba chiar se pare că a funcţionat foarte bine înţelegerea pe care a făcut-o cu Guvernul Prusiei, care-i dădea dreptul unic de vânzare lui Koch în schimbul împărţirii pe din două a profitului realizat cu guvernul Prusiei.
Un merit nu i se poate nega însă lui Koch. A pus bazele unei foarte rentabile simbioze dintre medicină, politică şi marketing, simbioză care funcţionează în zilele noastre poate mai bine decât oricând înainte.
Iar tuberculoza? Din boala numărul 1 în America la începutul secolului XX, datorită condiţiilor de igienă şi salubritate din ce în ce mai bine puse la punct, şi a construirii de case moderne, cu multă lumină şi căldură, tuberculoza practic a dispărut, nemaireprezentând astăzi decât un pericol pentru ţările subdezvoltate. Deci nu vaccinul, ci igiena şi dezvoltarea tehnologică au învins tuberculoza.
Pasteur a fost decorat de către împăratul Franţei. Prin aceasta poziţia sa ca om de ştiinţă a fost puternic consolidată, deşi era doar un simplu chimist, şi nicidecum biolog, medic sau psiholog.
Desigur că la vremea respectivă existau foarte multe întrebări care-şi aşteptau răspunsu: ce este viaţa şi moartea, din ce cauză se alterează, fermentează sau intră în putrefacţie materiile organice, este ceva în aer sau în organism care produce aceste efecte, ce efecte pot avea substanţele chimice?
Pentru prima oară în istorie, aceste întrebări erau în centru atenţiei şi se căuta răspunsul la ele. Iar oportunişii şi indivizii lipsiţi de scrupule care vroiau să facă avere, au sezizat momentul prielnic, desigur. Unul dintre ei se numea Louis Pasteur! Iar politica nu se schimbă. Dacă se întrezăreşte posibilitatea unui câştig, atunci Pasteur este genial.
Cum se face oare că „descoperirile” nu se produc decât atunci când este un interes financiar în spate? Şi cum se face că atunci când o descoperire poate pune în pericol anumite interese, ea nu se mai…. descoperă. Nicola Tesla? Motorul cu apă? Energia gratuită (Zero Point Energy)? Există de mult , dar ……
„Dacă vaccinurile nu s-ar fi putut vinde în masă cu un foarte bun profit, teoria lui Pasteur ar fi căzut de mult în obscuritate şi uitare!” – E. Douglas Hume
https://www.rostirea.ro/news/genialul-pasteur-dezvaluiri-tulburatoare-despre-vaccinuri
13- Ce pensie specială mai are Dumitru Dragomir, după tăieri: „Păcat, erau buni! Acu mănânc «La Boschetărie»”
Dumitru Dragomir a dezvăluit în emisiunea Denisei Rifai, de la Kanal D, ce pensie i-a rămas, după tăierile din pensia specială.
„Un pic peste 120 de milioane de lei, mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia. Nici pe ăștia nu-i consum. Eu mănânc foarte puțin, nu beau, mă mai duc cu diverși tineri la o cafea sau cu Viorel Păunescu, ori la Adrian Thiess, «La Boschetărie», așa-i zice restaurantului, și mănânc gratis.
Stau pe șantier toată ziua, chiar și-n frig, afară, pe un scaun, dar ce bine e! Dacă mi-e frică de ceva, mi-e frică de sărăcie! Munceam de mic de când răsare soarele”, a declarat Dumitru Dragomir, conform sursei citate.
Conform sursei citate, Dragomir a lucrat la ansamblul rezidențial al familiei, care cuprinde 74 de apartamente, ce vor fi date în folosință în 2021, o investiție de 14 milioane de euro. Prețul per unitate? Nu mai puțin de 500.000 de euro!
Dragomir despre Becali: „Are un miliard de euro”
„Gigi Becali este un tip foarte deștept, care a reușit pe toate planurile. Rețineți ce vă spun, știu ce vorbesc. Chiar zilele trecute am fost la el la palat și am văzut cu ochii mei cum ajută lumea. Era coadă la el la intrare. Eu am văzut, cu ochii mei, cum i-a dat unui preot 2.000 de euro. Gigi este un om bun. Are bani mulți. Un miliard de euro, rețineți ce vă spun. Nu vorbesc prostii”, a declarat Dragomir la Pro X.
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/ce-pensie-speciala-mai-are-dumitru-dragomir-648801.html?utm_source=libertatea.ro&utm_medium=widget&utm_campaign=Libertatea-articol
12 – (Imbogatit din banii pacientilor) Medicul Irinel Popescu, trimis în judecată pentru că ar fi încercat să dea șpagă 100.000 de euro procurorilor DNA- De Bobi Neacșu
Irinel Popescu, director al Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, ar fi promis 100.000 de euro procurorilor DNA care-l urmăreau în alte dosare, pentru ca aceştia să ridice sechestrele şi să dispună soluţii de netrimitere în judecată, a transmis miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat. Procurorii DNA au anunțat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a medicului Irinel Popescu și al unui administrator al unei societăți comerciale care este acuzat de complicitate la dare de mită. În perioada decembrie 2017 – februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, învestite cu instrumentarea și soluționarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat. Inculpatul ar fi fost dispus să ofere anchetatorilor suma de bani menționată mai sus, pentru ca în cauzele respective să se dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce privește aplicarea unor măsuri asigurătorii) și în final soluții de netrimitere în judecată. Ulterior, cu toate aceste „încercări”, la data de 31 martie 2021, inculpatul Popescu Irinel a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, iar cei doi inculpaţi se află în stare de libertate. În luna martie, medicul Irinel Popescu, care s-a aflat la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate în 2009, a fost trimis în judecată de DNA alături de fostul preşedinte al CNA din perioada 2007-2009 Vasile Ciurchea, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Procurorii îi acuză că ar fi încheiat ilegal acte adiționale ce ar fi permis atribuirea unor contracte supraevaluate privind sistemul informatic al instituției, ceea ce ar fi produs CNAS un prejudiciu de peste 8 milioane de euro. Ei sunt acuzați că, în schimb, ar fi primit sume de bani fie în folos propriu, fie pentru anumite firme.
https://www.libertatea.ro/stiri/irinel-popescu-trimis-in-judecata-de-dna-pentru-dare-de-mita-a-promis-anchetatorilor-anticoruptie-100-000-de-euro-3874402
11- Concluzia după cercetarea a 80 de CV-uri de deputați: Stat capturat! Parlamentul impostorilor
Am trecut atent prin peste 80 de CV-uri de deputați de la PNL și PSD. O parte dintre ei sunt tineri sau au intrat de tineri în politica mare, deputați înainte de 30 de ani. Nu am găsit încă un singur CV acceptabil. CV-urile tinerilor PNL și PSD sunt sinistre. Celelalte sunt, în zdrobitoarea lor majoritate, niște mizerii. Care sunt argumentele mele? Tinerii se nasc directori, rămân șefi în timpul facultății În multe dintre CV-urile “speranțelor politicii”, încă de pe băncile liceului, deputații și deputatele noastre par a fi fost directori sau manageri. În fapt, sunt firmele părinților sau ale rudelor, în general oameni implicați în “afaceri” care mai de care mai dubioase. Următorul pas este o bombă de facultate pe bani la Drept și apoi un master plătit la o facultate cât de cât acceptabilă. În timpul facultății au funcții pompoase de directori, directori generali și așa mai departe la firme care fie nu au nici un angajat, fie au un singur angajat și devin lideri politici la tineretul partidului și o poziție de consilier. O facultate nu echivalează cu un curs de vară la acea facultate! Mulți își trec în CV-uri universități bune ca și cum le-ar fi absolvit, în fapt au fost doar înscriși la ele sau au făcut niște cursuri de vară. O bună parte dintre ei își trec în CV faptul că au fost la cursuri de masterat sau doctorat. ADVERTISEMENT SCROLL DOWN TO CONTINUE Asta înseamnă nu că au un masterat sau un doctorat, ci că doar s-au înscris la aceste cursuri fără a trece vreodată pe acolo, pe același model ca al Elenei Udrea, care era masterandă la Teologie. Perioada de tranziție până ajung în Parlament este o vânătoare ilară de diplome, cursuri, funcții și titluri care de care mai pompoase, tâmpite sau dubioase. Sunt destule cazurile în care tinerele speranțe în timp ce sunt directori generali la firme private, consilieri locali, șefi de organizație locală de tineret, directori de ONG-uri și membri în diferite AGA mai fac și o facultate, cursuri de leadership și cel puțin un master. Toate în același timp. Liderul PSD Simonis: de la director de bar la director al Aeroportului Timișoara Alfred Simonis. Foto: HEPTA Șeful din Parlament al PSD, domnul Simonis, a trecut de la poziția de director la un bar, funcție pe care o deține din primul an de facultate, firmă cu zero angajați, la poziția de director la Aeroportul Timișoara. La nici 27 de ani. Singura lui calificare a fost liceul de sport și o bombă de universitate la Drept. Varga, PNL, ajunge în șapte consilii de administrație Înainte de a ajunge în Parlament la 30 de ani, domnul Glad Aurel Varga de la PNL înființează nouă ONG-uri toate finanțate de stat și este în șapte consilii de administrație. A absolvit o batjocură de universitate. Sunt o mulțime de CV-uri îngrozitoare, mai ales la PSD. Oameni cu funcții importante în Parlament care termină liceul în șase ani sau la seral, în jurul vârstei de 30 de ani, care fac facultăți super dubioase la peste 40 de ani și a căror întreagă carieră este legată de firme-fantomă cu datorii la stat și sinecuri publice sunt lideri social democrați. Ca să nu mai vorbim de legături directe cu fosta Securitate sau mafioți cunoscuți. Și, nu, nu sunt excepțiile CV-urile de felul ăsta, sunt regula. Opoziție pentru DNA-ul pădurilor de la senatorii cu afaceri cu lemne Familiile multora dintre deputații noștri sunt în funcții executive în tot felul de companii de stat cu legături cât se poate de evidente cu domeniul în care ei sau alte rude apropiate au afaceri de succes. Afaceri ale căror încasări au explodat exact la momentul când oamenii aceștia dețin funcții politice importante. Toți, dar toți cei pe care i-am descoperit a avea legături cu afacerile cu lemn s-au opus DNA-ului pădurilor. Legături cu interlopi și cu fosta Securitate Am trecut prin mai puțin de 20% din CV-urile din Parlament și am găsit deja doi deputați de la PSD care, după ce au lucrat la firme de pază cu legături foarte dubioase cu interlopi și fosta Securitate, au reușit să-și ia bacalaureatul cu mult după vârsta de 20 de ani. Apoi au trecut din sinecură în sinecură și au ajuns nu numai să ocupe funcții incredibile pentru care nu au nici o calificare, dar sunt și șefii unor federații de sport din România. Președintele Federației Române de Box, și secretarul PSD, domnul Cîtea, și viceliderul PSD Bontea sunt în această situație. Cum de ajung să-și facă masterate la SNSPA niște semidocți? Din toate CV-urile examinate până acum în detaliu, doar unul nu are cursuri dubioase. Majoritatea au terminat colegiul de diplome al lui Oprea. La PSD, masteratele sunt, în general, la fundația creată de Preacinstitul Adrian Severin. Ceea ce duhnește rău este că după tot felul de bombe de universități, unii dintre deputați fac masterate la SNSPA sau la alte universități care aparent sunt bune, deși deputații în cauză, în majoritatea lor, sunt, evident, niște semidocți. Niță, PSD, a terminat facultatea la 51 de ani La PNL, domnul Bălan, după ce a reușit să își ia bacalaureatul la 28 de ani, în acest moment are 12 diplome universitare și postuniversitare și este doctor în Management. Toate diplomele sunt de la universități foarte dubioase implicate în scandalul diplomelor false. Domnul Niță, de la PSD, termină și el o bombă de facultate la 51 de ani. Mai avem un fost ministru PSD care a făcut într-un an opt certificări organizate de ministere în toate domeniile imaginabile. Ministru care, deși nu are mai mult de 5.000 de euro în conturi și cu datorii mari la bancă, are 325.000 de euro la un prieten viceprimar. Firma tatălui domniei sale depinde de contractele de la primărie. Viceprimarul PSD a împrumutat și el vreo 600.000 de euro după ce a primit împrumutul de la domnul acum deputat la ProRomânia și candidat la Primăria Constanța, domnul Titus Dobre. De ce tac SRI și președintele Iohannis Sunt foarte multe întrebări groaznic de incomode legate de cum am ajuns aici. Cum SRI, probabil cel mai bine plătită instituție a statului, tace? Cât de tâmpite sau corupte sunt serviciile noastre de informații și cum e posibil să continuăm să acceptăm nivelul ăsta de impostură? Cum poate SRI să susțină că apără Constituția și siguranța națională, când elitele noastre politice sunt nu doar lipsite de competență, ci șantajabile prin tot trecutul lor “academic” și profesional? Și ce nesiguranță națională mai mare există decât aceea ca oamenii din frunte să fie escroci, avansând prin sisteme corupte, care se autogenerează? Cum e posibil ca președintele României, cel cu România Educată și normală, să nu zică nimic în condițiile în care mai toate CV-urile PSD-iste sunt sinistre și o mare parte a celor de la PNL sunt fraude evidente? Cum e posibil ca niște agramați, prostovani să termine masterate la SNSPA sau la Facultatea de Sociologie? Cum e posibil ca niște oameni care au o slujbă de minimum opt ore pe zi în Parlament și mai fac lucruri care în mod normal le ocupă tot restul timpului rămas reușesc să-și ia doctorate? Cum e posibil ca Parlamentul să investigheze toate cretinitățile posibile, dar nu impostura asta clară care este în văzul tuturor? De ce presa nu scrie nimic despre unii dintre ei? Posibile răspunsuri într-un articol viitor. În fiecare zi pe website-ul “Nu tot ei” nutotei.ro public câte un CV
https://www.libertatea.ro/opinii/valeriu-nicolae-80-cv-uri-deputati-stat-capturat-impostori-3095845?utm_source=facebook&fbclid=IwAR3inm8kDfwvG0TAjCjDI-7GQX0pNwz-ydkKTwBQj7tUAgMG-Idh2YauyYQ
10- Regretabila moarte a domnului Ivan Ilici
by Paul Catalin
Regretabila moarte a domnului Ivan IliciPrima scriere a lui Tolstoi pe care am citit-o a fost Anna Karenina. Și nu m-a dat pe spate. Nu zic că nu mi-a plăcut, a fost o lectură incitantă pe alocuri dar nu m-a făcut curios să întorc foile și altor romane d-ale dumnealui. Drept dovadă “Război și pace” zace de ani buni în bibliotecă și nu mi-am făcut curaj nici măcar să șterg praful de pe grosele volume. Totuși într-o bună zi mi-a căzut în mână “Moartea lui Ivan Ilici” și după ce am judecat din prisma subțirimii nuvelei că o pot citi lejer într-o jumătate de oră, m-am hotărât să aflu destinul lui Ivan Ilici.
Ivan Ilici moare
„Moartea lui Ivan Ilici” nu este vreo nuvelă care să te țină cu sufletul la gură. Știi tot ce se întâmplă încă de la primele rânduri. Ivan Ilici moare. Mare brânză! – ați putea spune. De fapt chiar e mare branză. Fiindcă Tolstoi nu insereaza nimic senzațional în nuvela sa. Nu se întâmplă nimic fantastic. Nu apar omuleți verzi care să asuprească lumea și supereroi care să o salveze. Nu vine nimeni cu un medicament minune care să îl vindece pe Ivan Ilici. Nu se întâmplă nimic din toate acestea și totuși cele câteva zeci de pagini alcătuiesc una dintre cele mai profunde și răscolitoare nuvele din câte au fost scrise vreodată.
Viața și moartea lui Ivan Ilici
Tolstoi prezintă moartea lui Ivan Ilici – un magistrat de la Curtea de Apel în vârstă de 45 de ani, în cel mai simplu mod cu putință. Și în cel mai realist mod, aș putea adăuga. În primele capitole ale nuvelei scriitorul rus ne face o scurtă trecere în revistă a vieții lui Ivan Ilici și ni-l prezintă pe acesta încă din copilărie. Prezentarea e una scurtă, dar de efect. În acest mod aflăm că Ivan Ilici a făcut parte din categoria oamenilor respectabili, a fost un copil cuminte și un magistrat dedicat meseriei. S-a însurat cu Praskovia Feodorovna pentru că nu avea suficiente motive să nu o facă și apoi și-a canalizat toată energia pentru a obține o slujbă mai bine plătită.
Așa că la vestea morții lui Ivan Ilici, primul gând al fiecărui domn prezent în cabinet se îndreaptă spre urmarea pe care acest eveniment o putea avea prin mutarea pe alt post sau prin avansarea lui personală ori a cunoscuților săi.
Moartea lui Ivan Ilici este privită din două perspective diferite – cea a lui Ivan Ilici și cea a familiei și cunoscuților săi. Astfel colegii de serviciu, imediat după aflarea veștii că Ivan Ilici s-a făcut oale și ulcele, încep să-și frece mâinile de bucurie la gândul că se vor putea fi promovați în locul răposatului. Iar Praskovia Feodorovna, proaspăta văduva a lui Ilici, se gândește cum să obțină cât mai mulți bani în urma decesului soțului ei.
Caius este un om, oamenii sunt muritori, deci Caius este muritor – i se păruse toată viașa corect numai în privința lui Caius, nu și a lui. Existase un Caius, adică un om în general, și raționamentul era cât se poate de întemeiat. Dar el nu era nici Caius, nici om în general, el fusese dintotdeauna o ființă deosebită, cu totul deosebită de ceilalți; fusese Vanea cu maman și papa, cu Mitea și Volodea, cu jucării, cu vizitiu și dădacă, apoi cu Katenka, cu toate bucuriile, amărăciunile și încântările copilăriei, adolescenței și tinereței. Simțise oare Caius mirosul acelei mingi de piele în dungi, care-i plăcea atât de mult lui Vanea?
O nuvelă ce trebuie recitită mereu
Dar cele mai tulburătoare rânduri sunt de departe cele care redau suferința și frământările lui Ivan Ilici. Tolstoi a scris atât de bine această nuvelă și a zugrăvit atât de natural zbuciumul interior al bietului Ivan Ilici încît anumite paragrafe le-am citit de zeci de ori. Mi le-am notat și apoi le-am recitit. Și probabil voi reciti Moartea lui Ivan Ilici până voi reuși să memorez întreaga carte pe de rost. Fiindcă aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață cu frazele lui Tolstoi în minte și înainte de orice faptă sau decizie importantă să realizez că moartea lui Ivan Ilici nu e o dramă, nu e ceva singular ci e procesul natural ce ne așteaptă pe toți.
Suferința morală consta în faptul că în noaptea trecută, privind la chipul blând, toropit de somn, cu pomeții ieșiți în afară al lui Gherasim, pe Ivan Ilici îl fulgerase gândul că, într-adevăr, toată viața lui, viața conștientă, nu fusese ceea ce ar fi trebuit să fie. Îi trecuse prin minte că ceea ce i se păruse o aberație, adică gândul că nu își trăise viața cum ar fi trebuit, s-ar putea să fie un adevăr.
http://blogdecititori.ro/regretabila-moarte-domnului-ivan-ilici/
9 – Aldous Huxley și Minunata lume nouă. Din mila Domnului Nostru Ford!
by Paul Catalin
Aldous Huxley și Minunata lume nouă. Din mila Domnului Nostru Ford!Prin facultate am citit primele utopii. De Thomas Morus, Tommaso Campanella și, bineînțeles, Platon. Am fost obligat pentru că, în caz contrar, șansele de a promova în anul următor erau destul de mici. Partea ciudată e că mi-au plăcut. După ceva timp am citit “O mie nouă sute optzeci și patru”, de George Orwell și astfel mi-am descoperit pasiuniea pentru distopii. Am continuat cu „Ferma animalelor”, tot de Orwell; „Eseu despre orbire” și „Peștera”, de Jose Saramago; „Cruciada Copiilor”, de Florina Ilis (e un fel de distopie, oarecum). Iar de curând am citit și „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley.
Aldous Huxley și George Orwell au fost contemporani, însă „1984” și „Minunata lume nouă” sunt foarte diferite, chiar opuse. E și de înțeles fiindcă Huxley și-a publicat opera în 1931, când în Europa era liniște și pace, în vreme ce romanul lui Orwell a apărut în vremuri mult mai tulburi, prin 1948.
Dacă în „1984” avem de-a face cu un regim al terorii, fiecare mișcare fiind atent supravegheată de Fratele cel Mare, în „Minunata lume nouă” oamenii sunt proști și fericiți. Acțiunea se petrece în anul 632 al erei Ford. Da, este vorba despre Henry Ford, cel cu mașinile, în lumea creată de Huxley industriașul american fiind ridicat la rangul de Dumnezeu. Până și crucea creștină a fost înlocuită cu un “T” – de la celebrul model de Ford.
Cum este organizată lumea
Pe Pământ există un singur stat – Statele Unite ale Lumii, deviza acestui fiind Comunitate, Identitate, Stabilitate. Oamenii sunt împărțiți în clase sociale: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon, cei din Alfa fiind, bineînețeles, superiori. Nimeni nu poate avansa la o clasă superioară fiindcă acestea le sunt atribuite oamenilor înainte de a se naște. E impropriu spus “naște” fiindcă bebelușii sunt fabricate pe cale artificială în Centrul de Incubație și Condiționare. Oamenilor le este interzis să se îndrăgostească, să se căsătorească și să aibă copii. Acest aspect pare să nu-i deranjeze însă prea tare fiindcă impulsul sexual nu este înăbușit, așa cum e cazul în “1984”, ci, dimpotrivă, jocurile erotice sunt intens promovate, chiar și în cazul copiilor.
Pentru că lumea noastră nu mai e aceeași ca a lui Othello. Nu poți face automobilele populare fără oțel – și nu poți face tragedii fără instabilitate socială. Dar acum lumea e stabilă. Oamenii sunt fericiți, capătă ceea ce vor și nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriți; trăiesc în siguranță; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioși, nu le pasă de patimi și de bătrânețe; n-au mame și tați care să-i necăjească și să-i sâcâie; n-au soți ori copii, ori iubiți și iubite care să le stârnească sentimente puternice; sunt condiționați în așa fel încât practic nu pot să se poarte decât așa cum trebuie. Și dacă ceva nu e în regulă, au la dispoziție soma.
Ideea de bază a societății imaginate de Huxley e uniformizarea indivizilor în funcție de clasele sociale. Nu se insistă pe particularirăți, oamenilor nu li se cere niciun efort intelectual, toate cărțile au fost interzise, nimeni nu se ocupă cu literatura sau filosofia, dezvoltarea industriei fiind principala preocupare.
Până când, în cele din urmă, mintea copilului se contopește cu aceste sugestii și suma sugestiilor formează mintea copilului. Și nu numai mintea copilului. Și mintea adultului – pentru toată viața. Mintea care judecă, și dorește, și decide – alcătuită din aceste sugestii. Dar toate aceste sugestii sunt sugestiile noastre.
Personajul principal al romanului e Bernard, un mascul alfa care, din cauza unui accident pe banda de producție, are fizicul unui individ inferior. Fiind diferit față de ceilalți și negăsindu-și locul nicăieri, Bernard începe să-și pună tot felul de întrebări și devine atras de ideea unei călătorii în Rezervație și în acest scop se întovărășește cu Lina Crowne, o femeie pentru care Bernard simțea o oarecare atracție. De menționat că Rezervația este singurul loc în care mai puteau fi găsiți oameni normali ce se iubeau și își creșteau copii singuri. Aceștia erau însă atenți supravegheați și nu aveau nicio posibilitate de a comunica cu lumea exterioară. În rezervație Bernard îl întâlnește pe Sălbatic – un bărbat născut de o Beta exilată, pasionat de Shakespeare – pe care îl ia cu el pentru a-l prezenta colegilor. Iar de aici, bineînțeles, tot felul de aventuri și ciocniri de obiceiuri și mentalități.
Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.
http://blogdecititori.ro/aldous-huxley-minunata-lume-noua/
8- Creaţia lumii – dialog la Geneva între teologi si oameni de ştiinţă
Câțiva dintre cei mai importanți oameni de știință din Europa au lansat o dezbatere publică despre originea Universului la care au invitat mai mulți filosofi și teologi.
Evenimentul, care se desfășoară la Geneva, în Elveția, este descris de organizatori drept o încercare de a găsi „puncte comune” între religie și știință cu privire la cum a apărut Universul. Dezbaterea se va axa pe teoria Big Bang-ului.
Conferința este organizată de către CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), ca urmare a descoperirii bosonului Higgs („particula lui Dumnezeu”).
Rolf Heuer, director al CERN, a explicat că identificarea bosonului Higgs a furnizat o „mai bună înțelegere a momentelor de după Big Bang”.
Primul vorbitor în cadrul conferinței a fost Andrew Pinsent, director de cercetare la Centrul pentru Știință și Religie „Ian Ramsey” de la Universitatea Oxford. El a declarat că știința riscă „să transforme societatea într-o mașină” dacă nu întreține un dialog cu religia și filosofia. „Știința în izolare este grozavă pentru producerea de lucruri, dar nu e prea bună în producerea de idei”, a declarat el pentru BBC.
Co-organizatorul Gary Wilton, reprezentant al Bisericii Anglicane în UE, a declarat că particula Higgs „a născut o mulțime de întrebări [despre originea Universului] la care oamenii de știință nu pot răspunde singuri”.
Organizatorii se așteaptă la o serie de dezacorduri pe parcursul evenimentului. De exemplu, unul dintre invitați, profesorul John Lennox de la Universitatea Oxford, i-a criticat deschis în trecut pe oamenii de știință atei. Recent, el a atacat declarația lui savantului Stephen Hawking, potrivit căruia Dumnezeu nu era necesar pentru apariția Universului.
„Este pentru prima dată când CERN a invitat teologi și filosofi la o dezbatere. Până la final am putea găsi noi moduri de a ne înțelege propriile poziții”, a conchis Wilton. (cf. BBC)
Din culise, se aude cum că Vaticanul finanţează puternic cercetările de la CERN. Cică, dacă se demonstrează că se poate crea materie din nimic, înseamnă că într-adevăr Dumnezeu S-a retras, lăsându-l pe vicarul lui, papa, să conducă universul. Câtă imaginaţie! Şi câtă nebunie! Dar, să o luăm doar ca o glumă…
https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/280/crea%C5%A3ia-lumii-%E2%80%93-dialog-la-geneva-%C3%AEntre-teologi-si-oameni-de-%C5%9Ftiin%C5%A3%C4%83
7- BIG-BANGUL BIBLIC
Ieromonah Gheorghe Ghelasie
Se încearcă găsirea Originii Actului Creaţiei. Ştiinţa a căutat un mod al ei propriu de concepere. Religia susţine o Revelaţie Divină în acest sens. Cosmogoniile antice sunt şi primele metafizici şi chiar primele explicări ştiinţifice, chiar dacă limbajul este mitizat. Toate susţin un fapt de bază: – Big-bangul, explozia Creaţiei. Noţiunea de „explozie” este foarte sugestivă. Indiferent de origine, Creaţia este o „explozie, o apariţie a unui act de o putere excepţională”. A exploda înseamnă „spargerea unei tensiuni interne”.
Să vedem cum este big-bangul Biblic. „La început a fost CUVÂNTUL… şi DUMNEZEU era CUVÂNTUL… şi prin EL toate s-au făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).
„La început, DUMNEZEU a făcut Cerul şi Pământul. Şi pământul era netocmit şi gol şi întuneric era deasupra Adâncului şi DUHUL Lui DUMNEZEU se purta deasupra APELOR”.
Şi a ZIS DUMNEZEU: „Să fie LUMINĂ” (Facere l, 1-3).
Din aceste relatări de Revelaţie reiese că ACTUL îl face CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU. CUVÂNTUL „explodează” în afară. Explozia CUVÂNTULUI este în dublă modalitate, ca Cer şi Pământ, care sunt ca formă iniţială într-o „masă ne-diferenţiată de APĂ primordială”.
„Şi a ZIS DUMNEZEU: să fie o Tărie prin mijlocul Apelor şi să se despartă Ape de Ape… Tăria a numit-o Cer… şi să adune Apele cele de sub Cer la un loc şi să se arate Uscatul, pe care l-a numit Pământ…” (Facere 1, 6-10).
Şi în continuare, cele Şase Zile ale creaţiei. Zilele încep cu LUMINA.
„LUMINA a numit-o DUMNEZEU ZI… Ziua Întâi” ( Facere l, 5). LUMINA-Zi este Originea apoi a Soarelui. „Şi a ZIS DUMNEZEU: să fie Luminători pe Tăria Cerului, ca să Lumineze pe Pământ…” (Facere l, 14).
„Şi a făcut DUMNEZEU Animalele şi toate Fiinţele Vii…” (Facere 1, 21).
„Şi a făcut DUMNEZEU pe Om după CHIPUL şi Asemănarea Sa… l-a făcut Bărbat şi Femeie” (Facere l, 26-27).
FIUL FIINŢIAL al Lui DUMNEZEU, ca Prinos-Dar faţă de TATĂL, Creează şi un Chip de Creaţie. „PĂRINTE, iată şi un Chip de Creaţie, căruia Dăruieşte-i Fiinţă, Tu, FIINŢA în Sine. Este un Chip în care EU, FIUL Tău, Mă Întrupez, făcându-Mă şi un Fiu de Creaţie, în CHIPUL Meu de FIU Tu Cel necuprins putând să «încapi»”.
Astfel, Creaţia este în esenţă Chip de Fiu, cu Paternitatea în absoluta PATERNITATE DUMNEZEU TATĂL. Noi suntem în Filiaţia FIULUI-CUVÂNTULUI Lui DUMNEZEU. Natura noastră de Creaţie este deci Natură specifică de Fiu-Copil. Freud şi Jung s-au zbătut mult până a găsi „Arhetipul” Naturii de creaţie, pe care până la urmă l-au tot ocolit, ca să-l facă „un produs al dobândirilor instinctuale”. Ei pornesc de la „substanţa naturii” a lui Spinoza, în ipoteza că se „auto-modelează”. După ce Model se modelează, n-au putut să spună. Recunosc şi ei că este un „Model Metafizic necunoscut” în sine. Noi, ca Psihanaliză Creştină, ştim că MODELUL în sine al Naturii Create este MODELUL de FIU.
FIUL este numit şi CUVÂNTUL. Iată esenţa Substanţei Naturii Create, Fiu-Cuvânt de Creaţie. Şi noi, ca Psihanaliză Creştină, pornim de la Psihismul Copilului. Zicem plastic, Big-bangul Creaţiei este „explozia Naturii Copilului”. Toată Creaţia este un Arhemodel de Copil de Creaţie, care apoi îşi va desfăşura „natura sa specifică”. Arhemodelul de Copil este esenţa şi originea tuturor Chipurilor, de Bărbat, de Femeie, de Comunicabilitate, de Paternitate şi Maternitate.
Toate Chipurile de Creaţie sunt în POTENŢA Chipului de Fiu-Copil. Sesizaţi bine distincţia de Fiu şi de Copil, care sunt însăşi Natura Substanţei lor Fiinţiale. Fiul este în PATERNITATEA TATĂLUI şi Copilul este în Arhemodelul FIULUI. FIUL este un ALT Centru de PERSONALITATE al CONŞTIINŢEI TATĂLUI. FIUL este ASEMĂNAREA TATĂLUI. Copilul este Asemănarea Fiului, de aceea Copilul este Fiul Tatălui în Creştere de Conştiinţă.
Freud şi Jung văd „natura instinctuală” într-o tindere de „satisfacere” de sine, care astfel produce „structurarea zisului psihism de dobândire”. Ca Psihanaliză Creştină, nu există întâi „inconştientul instinctual”, care apoi se „modelează”, ci este deja preexistenţa Arhemodelului-Conştiinţa de Fiu, care se desfăşoară prin Copil-Noul Fiu, în Creaţie. Arhemodelul de FIU se face Noi Fii şi acest Nou este Modelul de Copil.
Modelul de Copil este CONŞTIINŢA de FIU într-un Nou Centru de Personalizare, ca Nou Fiu. De aceea Copilul REMEMOREAZĂ Natura de FIU şi se face Nou Fiu. Şi Natura de FIU este REMEMORAREA NATURII de TATĂL, SUPRACONŞTIINŢA CONŞTIINŢEI de FIU. Ontogeneza şi filogeneza, despre care se vorbeşte adesea, aici îşi au originea. Aşa, noi, ca Psihanaliză Creştină, pornim de la această Natură Substanţială de FIU în ARHEMODELUL PATERNITĂŢII. Centrul de Personalitate al Copilului este Conştiinţa de Fiu în raportare faţă de SUPRACONŞTIINŢA PATERNITĂŢII. Freud recunoaşte că psihismul Copilului de ambele sexe în primii ani este axat pe afecţiunea faţă de Tatăl, mai mult decât faţă de Mamă. Copilul este A-sexuat şi dincolo de sex, Centrul de Personalitateindividualitate fiind Conştiinţa în Sine a Paternităţii. Datorită „moştenirii păcatului adamic”, Copilul are totodată „rememorarea individualităţii sex”, care adesea „rivalizează” chiar din primele luni de la naştere.
De aceea noi numim plastic Big-bangul Creaţiei ca Big-bangul PSIHISMULUI CONŞTIINŢEI de FIU faţă de SUPRACONŞTIINŢA PATERNITĂŢII.
FIUL-LOGOSUL DUMNEZEIESC Creează Lumea ca „Big-bang de Creaţie”, al CONŞTIINŢEI Sale de FIU faţă de TATĂL DUMNEZEU. Baza Lumii Create sunt LOGHII-Arhemodelele-Paradigmele PSIHISMULUI acestei CONŞTIINŢE.
Jung nu a putut găsi „originea arhetipurilor în sine”, declarându-le „metafizice”. Noi le identificăm în Metafizica CONŞTIINŢEI de FIU, care este Metafizica SUPRACONŞTIINŢEI PATERNITĂŢII.
Sursa: Lumea Credinței – În căutarea unei psihanalize creştine / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti: Platytera, 2014
https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2795/big-bangul-biblic
6 -Particula lui Dumnezeu există. Dar Dumnezeu!?
Ioan Cişmileanu
Universul este format din corpuri şi particule care au masă, dar fizica încă nu a demonstrat de unde vine această masă, cine o creează. Noi ştim Cine: Dumnezeu a creat lumea din nimic. Da, dar astăzi, spre deosebire de trecut, oamenii de ştiinţă sunt, în majoritate, necredincioşi. Aşa cum un credincios Îl imită pe Dumnezeu Mântuitorul, Cel ce S-a făcut Om (pentru ca omul să poată deveni dumnezeu), un savant încearcă să Îl imite pe Dumnezeu Creatorul, Cel ce l-a făcut pe om şi a făcut lumea. Dar uită că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, iar universul spre a-i sluji pe calea mântuirii, a dobândirii asemănării cu Dumnezeu. De aceea, toate descoperirile ştiintifice sunt folosite în primul rând pentru a crea arme. Suntem o societate bazată în primul rând pe ştiinţă, nu pe morală. Dar acest lucru nu s-ar întâmpla dacă creştinii L-ar urma (imita) pe Mântuitorului mai cu râvnă. Râvna cunoaşterii ştiinţifice (născută din curiozitatea savanţilor, dar şi din interesul companiilor) este mult mai mare decât râvna pentru o educaţie morală şi religioasă (născută din dragostea creştinilor, dar şi din interesul statului şi al Bisericii ca instituţie). Aşadar, vina nu e atât a savanţilor, a căror râvnă de cunoaştere e dată tot de Dumnezeu, ci a creştinilor, a căror dragoste de aproapele şi de Dumnezeu nu a aprins lumea şi nici pe aceşti savanţi atei. Ba din contra, creştinii s-au rupt de Biserica adevărată, ortodoxă, iar ortodocşii se urăsc între ei, atât ca Biserici (rusă, greacă, sârbă, română etc.), cât şi ca fraţi, încât aproape că nu-i mai poţi numi fraţi întru Hristos şi mădulare ale aceluiaşi Trup.
Teoretic, savanţii rezolvaseră problema: Bosonul Higgs este particula care dă masă oricărei substanţe. El are o masă de circa 126 GeV(Giga-electronvolți), fiind de 133 de ori mai greu decât protonul. Sunt şi particule, ca fotonii, de exemplu, din care este compusă lumină, care nu au masă (de repaus), ci doar energie. Dacă însă toate particulele ar fi fără masă, ele ar călători prin cosmos cu viteza luminii, fără a fi capabile de a se uni pentru a forma atomi, care alcătuiesc tot ceea ce cunoaştem din Univers, de la oameni la planete.
Tot teoria spune că există un câmp Higgs, care este prezent pretutindeni în univers, iar în acest câmp există aceste particule, bosonii Higgs. Celelalte particule, adică tot ce există în univers, atrag bosonii Higgs într-o măsură mai mare sau mai mică şi, din acest motiv, unele particule au o masă mai mare şi altele mai mică (o explicaţie mai exactă este că acest câmp este un câmp scalar – nu vectorial, cum e câmpul magnetic -, deci nu are direcţionalitate, el înzestrând particulele cu masă prin frânarea lor). Astfel, bosonii aceştia modelează tot ceea ce ne înconjoară, masa fiind principalul element care diferenţiază un element chimic de altul şi care asigură existenţa întregului Univers, generând gravitaţia care ţine totul în mişcare. Şi de aici şi denumirea de “particula lui Dumnezeu” (de curând, cercetătorii de la CERN au anunţat că, 99%, bosonul Biggs sau „particula lui Dumnezeu” există).
Dacă acest câmp Higgs ar putea fi controlat, atunci:
– orice corp ar putea fi transformat în energie, transportat in alt loc (cu viteza luminii sau chiar instantaneu) şi apoi retransformat în corpul iniţial (ca în Star Trek sau… ca în vieţile sfinţilor!);
– s-ar putea creşte sau scade gravitaţia (sau mări şi micşora masa unui corp), putând astfel călători cu viteză chiar mai mare decât viteza luminii, iar călătoria în timp ar deveni şi ea posibilă;
– s-ar putea produce ceva din nimic, inclusiv spaţiu şi timp;
– s-ar putea descoperi dimensiuni suplimentare şi universuri paralele.
– deşi nu explică unde este şi ce este acea materie întunecată (care reprezintă 95% din materia universului!), este totuşi un prim pas înainte în această direcţie (aşa cum mecanica lui Newton a fost doar un început şi doar mecanica cuantică şi teoria relativităţii au explicat totul).
Numai că, pentru a fi controlat acest câmp, cel puţin la nivelul actual, ar trebui să foloseşti o temperatură de miliarde de miliarde de grade.
Datorită acestor concluzii teoretice, acceleratorul de particule CERN de la Geneva a fost numit şi „Maşina Genezei”, maşina care ar reproduce la o scară miniaturală momentul creării universului (Big Bang – Marea Explozie). De fapt, nu chiar acel moment, ci o fracţiune de secundă după Big Bang. În 2014 însă, când acceleratorul va funcţiona la capacitate maximă (dublă faţă de cea de până acum), se vor recrea condiţiile din Univers la numai 10 la puterea minus 20 de secunde (10-20 sec) de la Big Bang. Cu cât se ajunge mai aproape de momentul Marii Explozii, cu atât savanţii vor fi mai aproape de realizarea teoriei unitare a câmpurilor. Aceasta deoarece, în momentul creării universului a existat o forţă fundamentală unică (şi, respectiv, un câmp unic), care s-a împărţit în cele 4 forţe fundamentale: forţa tare (care ţine împreună protonii şi neutronii), forţa slabă (ce duce la dezintegrarea radioactivă), forţa electromagnetică şi forţa gravitaţională.
Odată cunoscută această forţă unică, prin ea se poate cunoaşte totul. Tot pomul cunoaşterii, toate fructele binelui şi răului vor fi cunoscute. Responsabilitatea omului va fi maximă, dar moralitatea lui va fi minimă. Urmarea nu e greu de ghicit. Şi totuşi omul nu face nimic în acest sens! Şi ce-ar putea face un biet animal politic!? Paza poporului a fost însă lăsată de Dumnezeu îngerilor Bisericilor, ierarhilor. Dar şi tuturor preoţilor, călugărilor şi chiar mirenilor. Spuneam mai sus că râvna credincioşilor pentru educaţie moral-religioasă e mult mai mică decât râvna ateilor pentru cunoaştere. Dar şi râvna creştinilor pentru a zidi sufletele oamenilor este mult mai mică decât râvna lor pentru a construi biserici şi mănăstiri. De s-ar dubla peste noapte numărul bisericilor şi mănăstirilor şi tot nu ar fi de ajuns, dar dacă nu se investeşte şi în zidirea sufletelor, vor cânta cucuvelele în bisericile şi mănăstirile poleite cu aur.
Desigur, ştiinţele exacte vor să explice crearea lumii fără Dumnezeu şi promovează teoria evoluţionistă. Dar oricum, Dumnezeu nu ar putea fi introdus în formule şi ecuaţii şi nici Newton, deşi credincios, nu ar fi putut-o face! Şi atunci, am putea spune că această curiozitate a omului este o poftă şi o necesitate, care trebuie satisfăcute, dar la care trebuie să ţinem şi post! Industriile poluante trebuie reduse, crearea de arme ar trebui interzisă. În general, orice descoperire, orice cunoaştere omenească este un fruct al pomului cunoaşterii binelui şi răului, un fruct ce poate hrăni, dar poate şi otrăvi, aşa cum cu un cuţit poţi tăia pâine, dar poţi tăia şi oameni. Trebuie să ne străduim (şi să ne educăm) să folosim fructele cunoaşterii numai pentru a face bine. Dar şi mai bine ar fi dacă ne-am strădui să-L cunoaştem în primul rând pe Dumnezeu şi prin El (prin iluminare), creaţia Lui.
Citeste si: De acelasi autor:
Creaţia lumii – dialog la Geneva între teologi si oameni de ştiinţă
BIG-BANGUL BIBLIC
Adevărul vă va face liberi
https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/249/particula-lui-dumnezeu-exist%C4%83-dar-dumnezeu
5- Zece lucruri de știut despre „particula lui Dumnezeu”;de Cătălina Curceanu
De la teoria care l-a prezis acum aproape 50 de ani, bosonul Higgs, așa numita „particulă a lui Dumnezeu”, a reprezentat prada cea mai dorită de cercetătorii care lucrează în domeniul fizicii particulelor elementare. Experimentele de la acceleratorul de la Geneva, CMS și ATLAS, sunt pe urmele sale, în speranța de a reuși să o „captureze” până la sfârșitul lui 2012. Vă prezentăm în acest articol o listă cu zece lucruri de știut despre bosonul Higgs.
Lumea fizicii așteaptă cu sufletul la gură să pună mâna pe „particula lui Dumnezeu”. Există însă și sceptici – cei care susțin că această particulă nu există. Iată pe scurt de ce descoperirea empirică a bosonului Higgs este așa de râvnită:
■ Existența sa a fost prezisă în 1964, de către fizicianul scoțian Peter Higgs. Acest boson este expresia a unui mecanism, mecanismul Higgs, prin care toate particulele obțin masa pe care o au.
■ Bosonul Higgs ar fi un semnal clar al faptului că oamenii de știință au înțeles procesul care generează masa particulelor elementare, fără de care nu ar exista Universul așa cum îl știm.
■ Ar fi mai corect să denumim bosonul Higgs „particula Dumnezeu” (și nu „particula LUI Dumnezeu”), acesta fiind expresia mecanismului universal care generează masa tuturor particulelor elementare în cadrul Modelului Standard al fizicii particulelor elementare.
■ Fără descoperirea experimentală a bosonului Higgs, Modelul Standard nu se poate considera pe deplin înțeles și confirmat. Până la ora actuală, această particulă s-a ascuns extrem de bine, comportându-se ca un fel de „nălucă misterioasă” pe care nu am reușit s-o „prindem”.
■ Vânătoarea bosonului Higgs are loc în prezent la Geneva, la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC), care are o circumferință de 27 de kilometri și care a fost construit cu scopul de a descoperi această particulă. Două experimente, CMS și ATLAS, sunt pe urmele sale.
■ Înainte de construirea acceleratorului LHC, tot la Geneva a funcționat un alt accelerator, Large Electron Positron Collider (LEP), axat pe căutarea bosonul Higgs. Nu a fost descoperit, se știe, dar nu s-a reușit totuși stabilirea unei limite inferioare a masei acestei particule (114.4 GeV/c2).
■ Experimente în căutarea acestui boson au fost efectuate și în Statele Unite, la Fermilab, la acceleratorul Tevatron, care au permis eliminarea unor regiuni de masă unde particula s-ar putea găsi.
■ Semnale ale posibilei existențe ale bosonului Higgs au fost măsurate la LHC în 2011; până la sfârșitul lui 2012 se va avea certitudinea dacă ceea ce părea a fi bosonul Higgs este într-adevăr această particulă sau nu.
■ Există teorii, alternative Modelului Standard, în care bosonul Higgs nu este necesar. Deci, potrivit acestor teorii, ATLAS și CMS nu vor măsura niciun semnal legat de această particulă.
■ La LHC s-ar putea însă să fie descoperiți mai mulți bosoni Higgs. Această situație, extrem de interesantă, ar demonstra că există un model ce depășește Modelul Standard, cum ar fi Modelul Supersimetric (sau altele).
Pe lângă căutarea bosonului Higgs, experimentele de la LHC vânează și alte tipuri de particule, cum ar fi particulele supersimetrice, ce ar putea constitui materia întunecată – unul din misterele fizicii moderne. S-ar putea descoperi, chiar dacă probabilitatea este foarte mică, semnale ale existenței extradimensiunilor, ceea ce ar iniția o nouă eră în fizică. 2012 va fi cu siguranță un an extrem de important pentru vânătorii bosonului Higgs. Și nu doar pentru ei, deoarece orice nouă descoperire are, mai devreme sau mai târziu, un impact asupra societății.
http://accentmontreal.com/zece-lucruri-de-stiut-despre-particula-lui-dumnezeu/
4- Particula lui Dumnezeu ascunde Geneza și Apocalipsa
Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară, CERN, a fost înfiinţată în anul 1954, în urma eforturilor a 12 ţări. CERN găzduieşte cel mai mare accelerator de particule din lume, care ocupa o suprafața de peste 17 km.
Primul accelerator de particule a fost construit în anul 1960, cu scopul de a cerceta ceea ce oamenii de știința o numeau Particula lui Dumnezeu, o particulă care ar putea furniza informații despre formarea Universului.
Particulă a fost descoperită în anul 2013 și a primit denumirea de Bosonul Higgs. Cercetătorii CERN au descoperit că imediat după nașterea acestei particule, ia naștere universul curcubeu.
Din ultimele date pe care le dețin oamenii de știința, Universul este format din trei straturi de materie. Primul este format din materie. Al doilea este format din anti-materie care nu este detectabilă cu ochiul liber. Al treilea strat este format din materia întunecata.
Materia întunecata nu emana lumina și exista în Univers sub două forme, materia întunecata rece, care este formată din particule care nu interacţionează între ele și materia întunecata fierbinte, formată din particule care se mișca haotic și despre care se presupune că s-au format imediat după Big Bang. Se spune că materia întunecata formează găurile negre și vidul cosmic.
În una dintre ultimele lucrări ale lui Stephen Hawkins, intitulată Starmus, acesta a lansat un avertisment destul de serios cu privire la Particula lui Dumnezeu care ar putea fi într-o bună zi, responsabilă de distrugerea întregului Univers.
Hawking şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la experimentele realizate la CERN. Fizicianul declara că oamenii de știința se joacă cu forţe pe care nu le înțeleg, iar deschiderea unei porți către o altă lume este un lucru iresponsabil.
Hawking declara că o gaură neagră cu dimensiunea unui vârf de ac ar putea consuma o planetă precum Pământul.
Odată creată, o gaură neagră va crește continuu, până când va înghiți o planetă. Crearea unei găuri negre va permite observarea unui univers paralel aflat într-o dimensiune superioară.
https://uzp.org.ro/16182/particula-lui-dumnezeu-ascunde-geneza-si-apocalipsa/
3- De la „particula dată dracului” la „particula lui Dumnezeu”, DE RĂZVAN CHIRUȚĂ
„Pentru a explica mecanismul Higgs în termeni pe care un politician i-ar putea înțelege, era nevoie de o analogie simplă. (…) Bosonul Higgs e asemănător unui zvon rostit în șoaptă care își face drum prim «câmpul» activiștilor de partid. Când aceștia se adună în grupuri pentru a auzi zvonul, se formează o «particulă» localizată, care se propagă apoi prin cameră”. Aceasta este doar una dintre explicațiile pe care Jim Baggott, fizician și scriitor britanic, le oferă în volumul lui, Higgs. Inventarea și descoperirea particulei lui Dumnezeu, de curând apărut la Editura Humanitas.
Cartea popularizează o „particulă VIP” a fizicii, despre care, însă, se cunosc foarte puține, chiar și în rândul cercetătorilor. Baggot a fost recent la București, unde am stat de vorbă despre importanța bosonului descoperit în 2012, despre legătura dintre filosofie și fizică, dar și despre răul pe care îl poate face filmul Interstellar.
Ați vorbit la lansare despre costurile științei și despre faptul că, în secolul XXI, oamenii încă se întreabă de ce se cheltuie bani pentru cercetare. De ce este nevoie de astfel de justificări?
Asemenea discuții vor exista mereu și cred că e normal să fie așa. Orice cheltuială publică trebuie explicată celor care o plătesc. E o greșeală să iei taxele cetățenilor și să nu explici ce faci cu banii. Guvernele care fac asta nu rezistă mult. Dar, dacă ne raportăm la tot ce se întâmplă greșit cu această lume și ne întrebăm de ce e nevoie să cheltuim miliarde de dolari pentru a fi descoperit bosomul Higgs, aceasta e o întrebare diferită. Aici e vorba pur și simplu de acel instinct al omului care vrea să știe. Desigur, sunt probleme concrete care trebuie rezolvate și pentru care sperăm că există bani, cum e criza migranților acum. Dar avem și această curiozitate și vrem să descoperim mai mult despre noi, chiar dacă s-ar putea să nu existe aplicații practice la aceste descoperiri. Deocamdată, nu putem proiecta nicio mașină Higgs, care să transforme modul cum trăim.
Care sunt motivele pentru care bosomul Higgs este atât de popular, în comparație cu multe alte descoperiri ale fizicii?
Cred că a avut un bun PR, iar apariția acestui termen, „particula lui Dumnezeu”, a contribuit la vânzarea ideii. A fost un termen introdus de un fizician american, Leon Lederman, care a publicat o carte la începutul anilor 1990, intitulată chiar așa, Particula lui Dumnezeu. Dacă universul e răspunsul, care e întrebarea? A explicat în prefața acelei cărți de ce a numit astfel bosonul: pentru că editorul nu l-a lăsat să-l numească „particula dată dracului” (goddamn particle). Iar asta era în sine o declarație a importanței unice a acestei particule. S-au investit mulți bani în ceva numit Super-Accelerator Supraconductor, despre care am scris în carte, proiect care a fost în cele din urmă anulat de Congresul american, după ce se cheltuiseră circa două miliarde de dolari pentru a se construi o groapă de 23 de kilometri în Texas. Marketingul bun ajută la creșterea vizibilității acestei particule. Dar, dincolo de cum ar fi fost numită, ar fi existat oricum un interes pentru această particulă, datorită naturii sale fundamentale. Este particula care dovedește existența câmpului cuantic, responsabil pentru o masă elementară a particulei. Este un moment profund, de la grecii antici până astăzi, în istoria înțelegerii modului cum sunt construite substanțele materiale. Se poate contura o direcție: sapi tot mai adânc și mai adânc în atom, în nucleu, apoi în protoni și în neutroni. Și așa putem înțelege cum au ajuns lucrurile să fie așa cum le vedem azi.
Acceleratorul de particule de la CERN…
Ați scris chiar la începutul cărții că denumirea de „particula lui Dumnezeu” nu e o expresie pe placul fizicienilor.
Pentru că, în principiu, supralicitează importanța acestei particule și oferă, probabil, o idee greșită despre ceea ce face această particulă. În știință, orice aluzie la teologie tinde să fie incomodă pentru unii oameni de știință. Dar, chiar bosonul este important și descoperirea lui este importantă, câmpul cuantic pentru care bosonul este o particulă reprezentativă este adevărata descoperire. Este un aspect unic al naturii, despre care nu aveam nicio dovadă până acum. Descoperirea bosonului a fost importantă, pentru că a dovedit existența câmpului Higgs. Fără acest câmp, noi nu am fi aici, nu am avea masă și toate celelalte lucruri bune. Cu toate acestea, singurul lucru pentru care fizicienilor nu le place termenul este pentru că supralicitează importanța sa.
Ați publicat această carte la doar două luni după descoperirea bosonului Higgs, în 2012. Deși un necunoscător ar spune că ați avut noroc să beneficiați de un astfel de moment, de fapt nu v-ați bazat pe noroc. Spuneți că ați scris volumul din timp, iar apoi ați așteptat. Cum de ați fost atât de sigur că particula va fi totuși descoperită, după o căutare de 48 de ani?
Am simțit, în primul rând, că această descoperire va avea loc în curând. Credeam asta. Iar încrederea mea venea din faptul că mecanismul Higgs a fost introdus în 1964, apoi a fost folosit de Steven Weinberg ca să explice de ce particulele W și Z sunt atât de grele. Acestea sunt particulele care poartă forța slabă. Fotonul e fără masă, poartă forța electromagnetică, toată lumina e formată din particule fără masă, care oscilează. Dar particulele W și Z sunt cu atât mai grele și mecanismul, câmpul Higgs, explică de ce. Weinberg a fost capabil să folosească mecanismul pentru a prezice masa particulelor W și Z, descoperite în 1990. Așa încât, dincolo de existența potențială a altor explicații pentru masa celor două particule, acesta a fost, de departe, argumentul cel mai convingător pentru faptul că acest câmp Higgs trebuie să fie acolo. Era doar o chestiune de timp până să avem un accelerator cu energie suficient de mare, care să ne permită să demonstrăm că așa stau lucrurile. Așa că eram încrezător că va fi descoperit, se mai punea doar întrebarea când.
„Fără acest câmp, noi nu am fi aici, nu am avea masă și toate celelalte lucruri bune.”
Sunteți doctor în chimie fizică, cercetător și profesor universitar. Când ați decis că trebuie să deveniți scriitor care să popularizeze știința?
Mi-am dorit dintotdeauna să fiu scriitor, iar când eram elev mi-am dorit chiar să fiu jurnalist. Dar am pornit până la urmă pe un drum diferit, am devenit om de știință, am predat la universitate și am ales, după câțiva ani, să fac ceva complet diferit. Am ieșit din universitate și am intrat în afaceri.
Lucrul ăsta mi se pare surprinzător.
Așa s-a întâmplat. Asta era situția politică din Marea Britanie și am avut sentimentul că răsplata financiară pentru oamenii de știință din zona academică nu era la fel de mare pe cât ar fi trebuit să fie. M-am gândit, așadar, că mi-ar fi mai bine să lucrez în zona de afaceri, dar am vrut să găsesc o cale de a păstra știința în viața mea. Așa că am început să scriu articole pentru reviste de știință populare, precum New Scientist, apoi am început să scriu cărți. Acum caut să mă îndrept spre o poziție în care slujba mea cu jumătate de normă ca scriitor să devină cea cu normă întreagă. Sper să pot face asta în câțiva ani.
Sunteți cunoscut ca autor de cărți cu subiecte la granița dintre știință, filosofie și istoria științei, Care este legătura între filosofie și fizică?
Lucrez acum la o carte care urmărește istoria înțelegerii noastre asupra naturii materiei, de la grecii antici până în prezent. De-a lungul istoriei, cei pe care noi îi vedem azi ca oameni de știință, au fost văzuți, de fapt, ca filosofi. Erau filosofi ai mecanicii, precum Isaac Newton. De asemenea, erau foarte religioși, Newton nu ezita să spună că Dumnezeu a desenat toate lucrurile din jurul nostru, iar misiunea noastră este doar de a descoperi ce reprezintă acest desen. E interesant că un contemporan al lui Newton a fost René Descartes, un filosof bine cunoscut. Un prieten al meu, filosof al științei la New York, a observat că îl numim pe Descartes un filosof clasic, iar pe Newton un filosof mecanic sau chiar om de știință. Asta deși Descartes a avut la rândul său contribuții în dezvoltarea mecanicii. Divergența dintre filosofie și știință este doar o chestiune de metodologie. Filosofia se bazează pe construcția unui bun argument logic, care deși reprezintă o abordare foarte științifică, nu se bazează pe dovezi. Contează mai mult puterea argumentului, a inteligenței și voinței tale, chiar a statutului pe care îl ai în comunitate. Dar știința este un pic mai în alb și negru. Trebuie să existe dovezi, informații, probe. Totuși, procesul prin care teoretizăm natura este foarte filosofic, există multă metafizică în fizica teoretică modernă.
François Englert (stânga) și Peter Higgs, la CERN, în 2012. Un an mai târziu, cei doi au primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirea teoretică a bosonului. Foto: CERN
Am constatat că îi ironizați pe fizicienii teoreticieni.
Un pic, da, din cauza situației în care ne aflăm în prezent. Am scris o carte care a fost publicată acum câțiva ani, numită Adio realității, prin care încerc să demonstrez că fizicieni sunt într-o poziție unică, deoarece cercetările lor ne arată din ce e făcut universul, de unde vine, din ce sunt făcute lucrurile din jur. De-a lungul istoriei, fizicienii au avut întotdeauna un fel de abordare filosofică. Fizicienii teoreticieni sunt într-o poziție unică, pentru că pot pune marile întrebări și pot scrie despre ele, iar asta înseamnă și că pot specula despre marile întrebări într-un mod care nu e întotdeauna științific. Și am sentimentul că au pierdut contactul un pic cu menirea științei, care înseamnă probe. Iar critica mea se referă la pretenția lor, că ceea ce fac e tot știință. Pentru că există un pericol aici: publicul care nu este conștient de subtilitățile științei vede o carte despre teoria corzilor și crede că e adevărată. Doar că teoria nu e adevărată, e doar o ipoteză și nu are același statut cu teoria cuantelor sau cu teoria relativității. Eu cred că e greșit, pentru că poate duce la pierderea credibilității oamenilor de știință.
De altfel, pentru același motiv ați intrat într-un conflict cu fanii filmelor SF moderne. Ați criticat modul cum este folosită știința în astfel de pelicule cu multe efecte speciale. De ce v-a deranjat atât de mult această zonă?
Să luăm ca exemplu Interstellar, filmul care vorbește despre abilitatea de a călători în timp prin ceva numit „multivers”. Regizorul a declarat că a vrut să facă un film corect din punct de vedere științific, care să fie despre fizica actuală, dar acestea sunt ipoteze, care se bazează pe teoria corzilor și chiar pe teoria M, care nici nu e măcar o teorie, care se referă la cele 11 dimensiuni ascunse. E distractiv, dar nu e știință.
Dar de ce e important să fie știință?
Pentru că sunt prezentate ca știință. Eu nu am o problemă să fie prezentate ca ipoteze științifice, dar în goana după promovarea unor astfel de lucruri, se pierd detalii și tinerii care sunt influențați de astfel de filme ca Interstellar vor să devină fizicieni, ca apoi să descopere că pentru a avea ocazia să lucreze la teorii precum teoria M trebuie să învețe tot felul de chestii neinteresante. Mi-e teamă că oamenilor li se transmite o imagine greșită. Nu mă aștept ca aceste lucruri să se schimbe, dar trebuie să fie și o voce care din când în când să atragă atenția. Vreau să fiu tipul de la petreceri care nu crede în nimic, care contestă tot, cel care strică farmecul petrecerii.
Foto main: simulare a bosonului Higgs. Sursa: CERN
https://www.scena9.ro/article/jim-baggott
2- Cel mai sumbru episod al alianței Antonescu-Hitler: masacrul evreilor din Odessa
Interviu cu istoricul Martin Kitchen. Cât de importantă a fost România pentru Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cartea lui Martin Kitchen: O istorie a Germaniei moderne
Martin Kitchen, 85 de ani, descrie într-un interviu pentru DW cât de păguboasă a fost pentru România alianța cu Germania lui Hitler, încă de la începutul ei. Istoricul britanic, care a scris mai mult de 20 de cărți despre istoria politică, economică și militară a Germaniei, vorbește în interviu despre miturile politice care mai supraveițuiesc si astăzi în Germania, despre credibilitatea documentelor care provin de la polițiile politice ale dictaturilor, indiferent dacă este vorba despre Gestapo, Stasi sau Securitate.
Potrivit lui Martin Kitchen, care a predat istoria la Cambridge, iar acum este profesor emerit la Simon Fraser University în Canada, după reunificare, Germania a fost nevoită să fie foarte atentă în relațiile internaționale iar „trasarea propriilor sfere de influență ar fi fost o greșeală dezastruoasă”. Recent, a apărut în limba română, la Editura Humanitas, una dintre cele mai importante lucrări ale istoricului, O istorie a Germaniei moderne de la 1800 până în prezent.
Sabina Fati: Credeți că există o linie roșie în istoria Germaniei, care să scoată la iveală o formă de continuitate?
Martin Kitchen: Faptul că a existat ceva unic și distinctiv în dezvoltarea istorică a Germaniei părea, la prima vedere, o explicație plauzibilă a motivului pentru care țara „scriitorilor și gânditorilor” (Dichter und Denker), țara lui Goethe și a lui Kant, ar fi putut duce la dictatura cruntă a celui de-al Treilea Reich. Au fost diferențe majore în structura socială a Germaniei, în mentalitățile și cultura ei, față de alte state europene? A susținut Germania cele mai înalte idealuri ale culturii, așa cum spunea odată Thomas Mann, în vreme ce restul a reprezentat noțiunea de banalitate a civilizației? A călătorit Germania de-a lungul unei unice căi (Sonderweg) de la Luther la Hitler? Abia în anii 1980, teza Sonderweg a fost atacată serios de către istorici, care au subliniat că dezvoltarea societății în Germania a fost fundamental similară cu cea din alte state europene, pornind de la transformarea unei societăți agrare într-una capitalist-industrială. Acest argument a fost întărit de dezvoltarea unei societăți democratice admirabile în Germania de Vest din 1945, care a arătat că există și o lungă tradiție a democrației în istoria Germaniei, fără de care un astfel de stat nu ar fi putut fi posibil.
Sabina Fati: Când și de ce a luat-o Germania pe un drum greșit pe parcursul istoriei ei?
Martin Kitchen: În istorie, căutarea punctelor de inflexiune nu este un exercițiu care să ne ajute prea mult. Punctele critice pot apărea, dar fără să se producă nicio cotitură reală, cum e cazul tulburărilor din Germania anului 1848. Inflexiunile pot fi corectate. Sunt situații în care deciziile greșite au dus la consecințe nefericite. Limitarea reformelor liberale după 1815 și zdrobirea eforturilor liberale în 1848 sunt astfel de exemple. Umilirea Franței de catre Bismark, în 1871, a avut consecințe fatale. Faptul că Imperiul German a fost dominat de o Prusie militarizată și ultraconservatoare a fost o gravă greșeală structurală. Izolarea Rusiei în vremea lui Bismarck și garanția necondiționată acordată de Germania Austro-Ungariei au făcut ca Germania să devină principala cauză a izbucnirii Primului Război Mondial, în ciuda recentelor eforturi care susțin că nu acesta a fost cazul. În plus, nimic din toate acestea nu a făcut Germania Nazistă inevitabilă. Nu forțele copleșitoare ale unei dezvotări istorice, de neoprit, l-au adus pe Hitler la putere, ci o clică mică, dar influentă.
Sabina Fati: Există încă multe mituri care continuă să fie folosite în istoria modernă a Germaniei. Care vi se par cele mai periculoase?
Martin Kitchen: Miturile sunt, prin definiție, deosebite de fapte și, prin urmare, trebuie expuse. În Germania de după război au existat mai multe astfel de născociri care au fost destul de atractive. Unul din mituri pornea de la faptul că istoria Germaniei a început din nou de la zero, în 1945, cu Stunde Null (ora zero, este o sintagmă referitoare la 8 mai 1945, la miezul nopții, când a fost marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și începutul unei noi perioade a Germaniei ne-naziste- n. red). A urmat o altă fabulă, a „Minunii economice”. Acest lucru a dat o expresie mitică realizărilor remarcabile ale Germaniei de Vest, începând din nou după distrugerea devastatoare din timpul războiului, redobândindu-și astfel poziția de putere industrială de frunte în Europa. Un alt mit – „Miracolul de la Berna” – a dat Germaniei un sentiment reînnoit de identitate și mândrie națională atunci când echipa Germaniei de Vest, a lui Sepp Herberger, a învins „Magii Magici” cu 3-2 în finala Cupei Mondiale din 1954. Miturile Germaniei de Est includeau credința că acesta era un „stat al muncitorilor și al fermierilor”, că țara fusese eliberată de Uniunea Sovietică și că erau moștenitori ai tradiției „luptei antifasciste”. Întrebarea dificilă rămâne deschisă în ceea ce privește nu numai cum să distingem miturile și sloganurile politice, ci și dacă acestea dăunează sau sunt utile.
Sabina Fati: În recenta dvs carte, O istorie a Germaniei moderne de la 1800 până în prezent, ați scris că germanii din Est și cei din Vest au standarde morale diferite. Cât de important este rolul fostului regim comunist în evaluarea acestor diferențe?
Martin Kitchen: Germania de Est s-a bazat, teoretic, pe Materialismul Istoric (HISTOMAT) și Materialismul Dialectic (DIAMAT), ambele fiind teorii marxiste ale dezvoltării istorice, economice și sociale. Morala consta, atunci, în acționarea în conformitate cu astfel de forțe, un concept atât de vag încât să fie deschis tuturor interpretărilor diferite. În schimb, Germania de Vest a trebuit să depășească distrugerea morală a Germaniei naziste și să revină la etica tradițională, occidentală, întărită în primii ani ai Republicii de la Bonn de bisericile creștine și de un sentiment de rușine și vinovăție pentru trecutul recent.
Sabina Fati: Majoritatea liderilor fostei Republici Democrate Germane nu au fost pedepsiți pentru răul pe care l-au făcut. Cum și de ce credeți că a fost posibil acest lucru, într-o țară care a experimentat, totuși, procese împotriva naziștilor?
Martin Kitchen: Procesele împotriva criminalilor de război naziști au fost conduse de Puterile Aliate. Urmările ulterioare, atât în Germania de Vest, cât și în cea de Est, au fost scandalos de laxe, în ciuda eforturilor eroice ale unor oameni precum Fritz Bauer. Într-un sistem juridic plin de foști naziști, multe crime oribile au rămas nepedepsite. O astfel de situație îngrozitoare a fost ascunsă cu atenție în recentul roman „Cititorul”, de Bernhard Schlink, devenit repede best-seller. Germania de Vest a ales să urmeze exemplul dat de Comisia pentru adevăr și reconciliere a lui Nelson Mandela și doar câteva figuri importante au fost judecate și condamnate.
Sabina Fati: Cum vedeți dvs., ca istoric, situația colaboraționismului cu STASI? Pot fi luate de bune informările și, în general, informațiile Stasi din dosare? Cât de mult ne putem încrede în astfel de documente? În România, unii cercetători au în continuare de-a face cu această dilemă: câtă încredere pot avea într-un document al Securității?
Istoricul britanic Martin Kitchen
Istoricul britanic Martin Kitchen
Martin Kitchen: Stasi, Gestapo și Securitatea nu erau instituții interesate de ceea ce, într-un sistem juridic funcțional, ar fi considerat adevăr. Oamenii de acolo erau preocupați exclusiv de putere, dominație, control și frică. Istoricii sunt interesați de tipurile de acuzații, cine a fost vizat și de ce. O distincție interesantă între Gestapo și Stasi este că Gestapo a fost o operațiune foarte mică în comparație cu Stasi. Gestapo depindea de un număr mare de oameni care și-au denunțat concetățenii, în timp ce Stasi a angajat aproximativ 189.000 de personal neoficial (IM), pe lângă aproximativ 100.000 de funcționari permanenți. Gestapo a angajat doar 31.000 în ultimele etape ale războiului. Securitatea avea 11.000 de agenți și 500.000 de informatori.
Sabina Fati: Dincolo de războaie, ați putea să descrieți bunele relații dintre Rusia și Germania?
Martin Kitchen: Este o întrebare foarte complexă, la care e imposibil să dau un răspuns rapid. Relațiile postbelice dintre Rusia și Germania au fost afectate de împărțirea Germaniei și de expulzarea etnicilor germani din diferitele teritorii dominate de sovietici. Sub Doctrina Hallstein, Germania a refuzat să aibă relații diplomatice cu orice alt stat socialist în afară de Uniunea Sovietică. Acest lucru a fost ulterior relaxat sub Ostpolitik a lui Willy Brandt. Când Gorbaciov a refuzat să ajute guvernul est-german, regimul s-a prăbușit, zidul a căzut și Germania s-a reunit. Din 1991, relațiile dintre Germania și Rusia au fost relativ bune, deși nu fără anumite asperități și tensiuni. Cancelarul Gerhard Schröder a consolidat relațiile economice dintre cele două țări și a susținut finalizarea conductei North Stream, de care a profitat personal ulterior. Angela Markel a avut o abordare mai sceptică și a criticat istoricul drepturilor omului al lui Putin și anexarea Crimeei, deși și ea susține cooperarea economică și North Stream, în ciuda criticilor dure ale aliaților Germaniei.
Sabina Fati: Partea secretă a Pactului Ribbentrop-Molotov continuă să fie discutată si astăzi în țările din Europa de Est care au fost afectate de acesta. Au existat tendințe de a compensa acest trecut?
Martin Kitchen: Dezbaterea asupra pactului Ribbentrop-Molotov continuă în rândul istoricilor, uneori mergând chiar către teorii ale conspirației, care includ versiuni populare rusești, că Pactul ar fi făcut parte din planul lui Stalin pentru un război preventiv împotriva Germaniei. Aceste versiuni includ și ideea că Pactul ar fi fost rezultatul unui complot occidental, pentru a-l determina pe Hitler să fie împotriva Uniunii Sovietice sau că Barbarossa a fost o lovitura preventivă. Sunt convins că a fost vorba despre o căsătorie de conveniență și nu despre un pact și nici despre o alianță. Era un subiect tabu în Uniunea Sovietică. În Occident a fost folosit pentru a condamna atât comunismul, cât și național-socialismul, ca două fețe ale aceleiași monede. Astăzi este văzut în Rusia ca o măsură defensivă necesară. În altă parte, dezbaterea este nuanțată de diferențe ideologice, dar nu mai este o problemă puternic dezbătută într-un moment în care istoria diplomatică este în mare parte ignorată.
Sabina Fati: După prăbușirea regimurilor comuniste, credeți că Germania a explorat posibilitatea de a-și folosi sferele de influență?
Martin Kitchen: După reunificare, Germania a trebuit să calce foarte atent și să se concentreze asupra creării unui stat unificat. Țara era nerăbdătoare să acționeze în cadrul NATO și al Uniunii Europene și și-a dat seama că trasarea propriilor sfere de influență ar fi o greșeală dezastruoasă.
Sabina Fati: Ați scris în volumul dvs. recent apărut în România, O istorie a Germaniei moderne de la 1800 până în prezent, că, la 15 martie 1945, Speer a subliniat că războiul nu putea dura mai mult de patru până la opt săptămâni, din cauza pierderii surselor esențiale de materii prime, în special petrolul românesc, și a distrugerii rețelei de transport. Cât de importantă a fost România pentru Germania în cel de-al Doilea Război Mondial?
Martin Kitchen: Fără să știe de acordul secret dintre Molotov și Ribbentrop, prin care Germania și-a dat consimțământul ca Uniunea Sovietică să ocupe acele părți ale Basarabiei care au fost parte din Imperiul Rus din 1812, dar care fuseseră pierdute în 1919, guvernul român spera să rămână neutru atunci când Germania a invadat Polonia. În iulie 1940, România a fost forțată să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei Uniunii Sovietice. În august, din cauza presiunilor germane și italiene, România a pierdut Transilvania de Nord în fața Ungariei și, pe urmă, Dobrogea de Sud în fața Bulgariei, în septembrie. Cu toate acestea, dictatura fascistă a lui Antonescu care a preluat puterea în acea lună s-a alăturat puterilor Axei. Până în septembrie, 500.000 de soldați germani se aflau deja în România, iar SS a început să coopereze și să consolideze acțiunile antisemite ale Gărzii de Fier. Începând cu 22 iunie 1941, armata română, de aproximativ 690.000 de oameni, a acordat sprijin deplin germanilor, recâștigând teritoriile pierdute. România guverna atunci teritoriul sovietic dintre Nistru și Bug, o zonă cunoscută sub numele de Transnistria, care includea si Odessa. La mijlocul anului 1944, armata română număra 1.225.000 de oameni, luptând la Stalingrad și Caucaz. În plus, față de acordarea unui sprijin militar substanțial Germaniei, guvernul Antonescu a furnizat provizii vitale de petrol, produse industriale, cereale. România devenise o țintă pentru bombardierele aliate, culminând cu operațiunea „Valul Nimicitor” (Tidal Wave) din august 1943 împotriva câmpurilor petroliere din Ploiești. România s-a aflat, în curând, într-o situație disperată: nu putea suporta costurile războiului, iar germanii refuzau să plătească pentru mărfurile importate din România. Inflația era scăpată de sub control și Armata Roșie bătea cu furie la ușă. În august 1944, regele Mihai, sprijinit de mulți comuniști, a pus la dispoziția puterilor aliate restul de milioane de soldați români. România era acum ocupată de sovietici, în vreme ce „Acordul procentual” dintre Churchill și Stalin din octombrie 1944 a lăsat 90% din teritoriul românesc sub control sovietic. În plus, față de sprijinul militar și economic semnificativ acordat Germaniei naziste, autoritățile române împreună cu Sonderkommando Russland ucrainean-german și Selbstschutz, au cooperat pe deplin cu Einsatzkommando la uciderea a aproximativ 250.000 de evrei și 11.000 de romi (este vorba despre execuțiile care erau făcute de jandarmi români sau de către germanii localnici organizați în grupări paramilitare și plutoane de execuție. Etnicii germani din teritoriile ocupate erau coordonați de un așa-zis institut înființat special în acest scop. Această instituție a creat un comando însărcinat cu executarea evreilor, a partizanilor și comuniștilor – Sonderkommando Russland, pe scurt SkR, subordonat direct lui Heinrich Himmler. SkR a luat locul Enisatzgruppe D, după ce unitatea de exterminare comandată de Otto Ohlendorf a părăsit Transnistria în toamna anului 1941. Din rândurile SkR au derivat alte unități de „autoapărare”, denumite Selbstschutz – N.red). Capturarea și ulterior masacrul evreilor din Odessa au fost probabil cel mai sumbru episod din această poveste îngrozitoare.
Sabina Fati: Sub regimul comunist, România și Republica Federală Germană au avut o relație interesantă, iar oficialii germani au refuzat pentru prima dată Doctrina Hallstein în favoarea României (Doctrina Hallstein prevedea că Germania de Vest nu va avea relaţii diplomatice cu statele care au recunoscut RDG). Credeți că acest compromis a avut loc din cauza minorității germane din Transilvania?
Martin Kitchen: Nicolae Ceaușescu, care a devenit secretar general al Partidului Comunist în 1965 și președinte al Consiliului de Stat în 1967, a învățat o lecție valoroasă de la Conferința de la Bandung din 1955, potrivit căreia există spațiu de manevră între Uniunea Sovietică și aliații occidentali. Astfel, el a criticat invazia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia în 1968, a curtat guvernele occidentale și a primit ajutor și asistență economică de la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. El a provocat mânia Moscovei stabilind relații diplomatice cu state precum Germania de Vest, China, Albania, Israel și chiar Chile în perioada Pinochet, toate acestea fiind state paria în ochii Moscovei. Ceaușescu a fost inițial un lider popular, iar țara era relativ prosperă și viața culturală oarecum mai liberă decât în multe țări comuniste. O vizită în China în 1971 l-a ispitit pe Ceaușescu să adopte un cult neo-stalinist al personalității. Dictatura Partidului Comunist a fost înăsprită și Securitatea a devenit un sinonim pentru cea mai vicioasă formă de poliție secretă. În ciuda condițiilor înrăutățite în mod constant, el a reușit să se mențină la putere până la implozia Europei de Est în 1989 și execuția sa în ziua de Crăciun.
- Nobel pentru „particula lui Dumnezeu”
Premiile Nobel pentru Fizică, ediţia 2013, au fost decernate marţi belgianului Francois Englert şi britanicului Peter Higgs, pentru cercetările lor legate de bosonul Higgs, o particulă elementară.
Cei doi fizicieni în vârstă de 80, respectiv 84 de ani, au fost recompensaţi pentru cercetările lor, legate de „descoperirea teoretică a unui mecanism care contribuie la înţelegerea originii masei particulelor subatomice, care a fost recent confirmat”, a anunţat într-un comunicat Comitetul Nobel.
Bosonul Higgs este considerat de fizicieni cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei, particula elementară care conferă masa ei altor particule, potrivit teoriei denumite „a modelului standard”. Bosonul Higgs explică de ce anumite particule au o masă şi nu alta, şi în consecinţă de ce universul există în forma pe care o cunoaştem. „Fără acest boson noi nu am exista”, a constatat Comitetul Nobel în comunicatul menţionat.
Cei doi fizicieni şi-au început separat cercetările legate de subiect. Francois Englert a fost primul, asistat de compatriotul său Robert Brout, decedat cu doi ani în urmă. Cei doi au fost urmaţi la scurt timp de Peter Higgs. Acesta a fost primul care a scris, în 1964, că doar o nouă particulă ar putea explica anomaliile constatate în privinţa masei particulelor.
În iulie 2012, organizaţia europeană pentru cercetări nucleare, Cern, a anunţat că a descoperit probabil faimosul boson Higgs, supranumit „particula lui Dumnezeu”, confirmând teoria fizicienilor premiaţi acum.
…EPILOG -IPS Teodosie, noi declaraţii … Nu există nişte prospecte precise, nu există o asumare … Medicina nu mai are logică. E ipoteză, nu mai e ştiinţă/ Cei bolnavi, injectati – mor
IPS Teodosie, noi declaraţii controversate despre vaccinul anti-COVID: Nu există nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin/ Medicina nu mai are logică. E ipoteză, nu mai e ştiinţă/ Cei bolnavi care se vaccinează mor
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teodosie, face noi declaraţii controversate despre vaccinul împotriva COVID-19, afirmând că nu ar exista nişte prospecte precise şi o asumare a producătorilor acestor vaccinuri. El consideră că în această perioadă „medicina nu mai are logică”, a devenit o ipoteză şi nu mai este ştiinţă. ÎPS susţine că persoanele care au COVID şi se vaccinează mor.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, joi, în cadrul emisiunii Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă vaccinul anti-COVID este „lepădare, este pecetea sau Antihristul”.
„Nu putem spune că este pecetea, dar nu ştim prea multe despre vaccin. De aceea, mulţi sunt îndoielnici, nu putem să îi silim să nu fie îndoielnici. Sigur că nu există nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin. Vaccinurile clasice pe care noi le-am făcut erau asumate, acesta este experimental, nu este asumat, a produs atâtea neajunsuri. Pentru că este o obligaţie, tot ce este obligat nu este de la Dumnezeu, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. De aceea, orice om îşi pune întrebarea cum să facem ceva inconştienţi? Bine este să fim conştienţi când facem ceva”, a afirmat IPS Teodosie.
El a susţinut că nici producătorii vaccinului nu şi-l asumă.
„Nici medicul nu îţi poate tălmăci cât este de precis, cât este de folositor, nici ei pentru că, dacă producătorii vaccinului nu şi-l asumă, toţi care se vaccinează dau o semnătură prin care şi-l asumă, dar şi-l asumă orbeşte şi atunci cine ne orbeşte pe noi? Satana ne orbeşte. De aceea, mulţi spun că este pecetea datorită modului cum este tratat acest vaccin, ca o obligaţie, o normă de vaccinare. Trebuie ca oamenii să aibă discernământ, să fie în cunoştinţă de cauză şi atunci nu ştim nici dacă este pecetea, nici dacă este pecetea. Oricum, nu e pecetea lui Antihrist, că Antihrist nu a venit”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.
El a declarat că pandemia s-a răspândit şi în ţările cu populaţie majoritară vaccinată.
„Iată cât de mult s-a răspândit, avem dovada, în ţările cu vaccinare de 80 şi ceva la sută s-au îmbolnăvit cei vaccinaţi consistent”, a amintit IPS Teodosie.
Realizatorul emisiunii, preotul Eugen Tănăsescu, care este şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, s-a întrebat de ce autorităţile mai cer certificatul verde.
„La ce îmi cere certificatul verde? Dacă mă vaccinez, mă vaccinez pentru mine”, a precizat preotul Eugen Tănăsescu.
Arhiepiscopul Tomisului a continuat şi a menţionat că medicina nu mai are logică în această perioadă.
„Singura perioadă în care medicina nu mai are logică. A fost acaparată de administraţie, de politic. Nu mai are logică. În ce fel de medicină să ne încredem? Nu mai este ştiinţă. Unde e ştiinţa? Ştiinţa reală nu se contrazice. E o ipoteză, nu mai este ştiinţă. Când ceva este ipotetic, nu poţi să crezi în ceva ipotetic. Ştiinţa vine cu date precise, cu experienţe, cu clarificări”, a mai declarat IPS Teodosie.
Tănăsescu a intervenit şi a completat, arătând că vaccinaţii transmit boala şi de aceea nu consideră util certificatul verde.
„Vaccinaţii transmit boala. Poţi să te vaccinezi dacă vrei pentru sănătatea ta, dar nu are legătură cu accesul în instituţii. Testul e mai relevant, acolo se vede clar că nu ai fost infectat, dar dacă eşti vaccinat poţi să umbli infectat bine mersi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a mai afirmat că oamenii au fost trimişi în turmă să se vaccineze, precizând că a văzut o mare imoralitate în această măsură.
„Se vorbeşte despre cal sau catâr care nu pricep şi nu pot să meargă unde îi trimiţi dacă nu îi dirijezi cu zăbală şi cu frâu. Iată aşa au fost oamenii, trimişi în turmă să se vaccineze, fără să fie testaţi, că, dacă deja sunt bolnavi şi se vaccinează, mor. Am văzut o mare imoralitate în această măsură, o lipsă de grijă faţă de semeni. De aceea, sunt mărturii, oameni care s-au tratat într-un val precedent în nişte localităţi din Constanţa. Niciunul nu a murit dintre cei care s-au tratat. Cei care s-au vaccinat au şi murit. De ce numai cei ce s-au vaccinat au murit, iar cei care nu s-au vaccinat nu au murit. Pentru că au fost, s-au dus precum calul şi catârul chemaţi de cineva, haideţi la vaccin. Şi mai ştiu cazuri din acestea”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.
El a susţinut că salută poziţia ministrului Sănătăţii care ar fi afirmat că nu mai este obligatoriu ca oamenii să se vaccineze pentru a intra în instituţii.
„Trebuie să fim mai circumspecţi, să avem grijă unii de alţii, să nu arătăm indiferenţă faţă de semeni, să nu repetăm nişte cuvinte impuse de autorităţi, fără discernământ, pentru că iată câte accidente se produc. Am salutat această poziţie a ministrului Sănătăţii care a spus că numai este obligatoriu să ne vaccinăm sau să intrăm într-o instituţie. Cer ca instituţiile din Constanţa, Primăria şi Prefectura să nu ne mai oblige să….”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Preotul Eugen Tănăsescu a intervenit şi a precizat că accesul în instituţii este hotărât de Guvern. El a continuat, afirmând că ideea ca vaccinarea să fie obligatorie în ţara noastră este o himeră.
„Înţeleg că doamna Von nu ştiu cum de la Uniunea Europeană tot zice că să fie obligatorie vaccinarea. Asta e un vis şi o himeră”, a afirmat preotul Eugen Tănăsescu. https://www.news.ro/social/ips-teodosie-declaratii-controversate-vaccinul-anti-covid-exista-niste-prospecte-precise-exista-asumare-celor-pun-acest-vaccin-medicina-logica-e-ipoteza-e-stiinta-cei-bolnavi-vaccineaza-mor-1922404709192021122020500050
Avortul salmonelic al oilor… cateva boli ale porumbeilor si…Productia de carne de oaie; Pregatirea si desfasurarea campaniei de fatari la ovine; Celuloza în hrana rumegătoarelor; Cine acorda atentia cuvenita etapelor hotărâtoare din viata unei vaci, obtine performanţa; Rase de oi pentru lana…
Avortul salmonelic al oilor…
Diagnosticul
Pentru confirmarea diagnosticului în laborator, se încearcă izolarea bacteriei în culturi şi evidenţierea germenului în frotiuri.Bacteria poate fi izolată cu uşurinţă din avortoni, organele interne ale mieilor morţi şi din placentă. În mod obişnuit se izolează S. abortus ovis (grup B) şi foarte rar alte salmonele.
Avortul salmonelic al oilor se asociază frecvent cu alte infecţii abortigene, cum ar fi avortul cu Chlamidia, Campylobacter sau Listeria. Pentru acest motiv este necesar să se execute, în toate cazurile, un diagnostic de laborator complex.
Boala este produsă de bacteria Salmonella abortus ovis (grup B). Ea se suspicionează atunci când apar avorturi la oile gestante şi îmbolnăviri la miei în primele 15 zile de viaţă.
Factori favorizanţi
Factori favorizanţi
Lipsa boxelor de fătare favorizează răspândirea infecţiei. În timpul avorturilor şi după avort, oile elimină, odată cu lichidele fetale, şi foarte multe bacterii. Transmiterea infecţiei în teritoriu se realizează prin introducerea de oi purtătoare şi eliminatoare de bacterii, sau prin berbeci de reproducţie, deşi avortul salmonelic al oilor nu este o boală cu transmitere sexuală.
Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi zooigienă necorespunzătoare (frig, umezeală, oboseală), iar evoluţia este endemică.
Semnele clinice
Principala manifestare a bolii este avortul în luna a IV-a de gestaţie. Avortul este precedat de unele semne generale, care constă în: febră, nelinişte, inapetenţă, scurgeri vaginale şi este urmat uneori de retenţii placentare şi metrite.
La mieii bolnavi se observă hipertermie, inapetenţă, dispnee, diaree, iar moartea survine în câteva zile.
Leziunile morfopatologice
La oi, la examenul necropsic, se constată: piometrite, infiltraţii edematoase subcutane, lichid sanguinolent în cavităţile interne, edem pulmonar, ficatul şi rinichii de consistenţă moale, distrofici.
La miei, apar exsudate în cavităţile interne, hemoragii pe seroase, inflamaţia mucoasei intestinale, splina mărită în volum, ficatul este distrofic.
Avortonii, prezintă edeme subcutane, exsudate în cavităţi, ficatul friabil, splina mărită, placenta infiltrată şi cu necroze în cotiledoane.
Profilaxia şi combaterea
Oile care au avortat se izolează şi se tratează cu antibiotice cu spectru larg. La restul oilor se pot administra, profilactic, antibiotice în furaje, sau vor fi tratate injectabil cu antibiotice cu acţiune prelungită. Mieii bolnavi se tratează şi ei cu antibiotice cu spectru larg.
Efectivul în care s-au semnalat avorturi va fi atent supravegheat. Se vor lua măsuri pentru izolarea oilor care au avortat, colectarea avortonilor şi învelitorilor, distrugerea lor, de preferat prin incinerare, şi dezinfecţia saivanului.
Profilaxia bolii se realizează prin măsuri generale, accentul punându-se pe asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă şi a raţiilor alimentare echilibrate.
Profilaxia specifică (imunoprofilaxia) se poate face cu un vaccin preparat dintr-o tulpină inactivată de S. abortus ovis (Salmovin). Se vaccinează s.c., oile în a doua şi a treia lună de gestaţie, cu 3 şi 5 ml de vaccin la interval de 21 zile.
ATENTIE
Avortul salmonelic al oilor este o boală infecţioasă, întâlnită în efectivele de ovine, în care poate să determine, în anumite situaţii, pierderi economice importante.
Tratament de iarnă la porumbei – Lotul de reproductie
Cunoaștem cu toții problema lipsei laboratoarelor pentru analize columbofile, fapt care îngreunează tratarea corectă a porumbeilor în țara noastra. Datorită acestui lucru vă recomandăm o schemă de tratament pentru perioada de iarnă care o să vă asigure de faptul că porumbeii dvs. intră în perioada de reproducție sănătoși și pregătiți.
1. GAMBAKOKZID – 5 g/ 2L apă-timp de 5 zile
2. GAMBAKOKZID + PAVIFAC drojdie de bere 20 g/ 1 kg de mâncare
3. GAMBAKOKZID – 5 g/ 2L apă
4. GAMBAKOKZID – 5 g/ 2L apă
5. GAMBAKOKZID – 5 g/ 2L apă
6. VITAMINE Gervit-W 10ml/ 2L apă + ENTROBAC 10 g/1 kg de mâncare
7. VITAMINE Gervit-W 10ml/ 2L apă + ENTROBAC 10 g/1 kg de mâncare
- GAMBAZIN – 5 g/ 2L de apă-timp de 7 zile
- GAMBAZIN
10.GAMBAZIN + PAVIFAC drojdie de bere 20g/ 1 kg de mâncare
11.GAMBAZIN + Krauter-mix o măsură/ 1 kg de mâncare
12.GAMBAZIN
13.GAMBAZIN + Gervit-W 10ml/ 2L apă+ ENTROBAC 10 g/1 kg de mâncare
14.GAMBAZIN + Gervit-W 10ml/ 2L apă + ENTROBAC 10 g/1 kg de mâncare
15.NIFURAMYCIN 5g/ 2,5L de apă + PAVIFAC drojdie de bere 20g/1 kg de mâncare
16.NIFURAMYCIN 5g/ 2,5L de apă + Krauter-mix o măsură/1 kg de mâncare
17.NIFURAMYCIN 5g/ 2,5L de apă
18.NIFURAMYCIN 5g/ 2,5L de apă
19.NIFURAMYCIN 5g/ 2,5L de apă
În cazul în care au existat probleme cu Chlamydia (Ornitoza), recomandăm continuarea tratamentului cu Gambazin înca 6 zile și suplimentare la 2 zile cuGERVIT-W + ENTROBAC
20. VITAMINE Gervit-W 10ml/ 2L apă + ENTROBAC 10 g/ 1 kg de mâncare
21. VITAMINE Gervit-W 10ml/ 2L apă + ENTROBAC 10 g/ 1 kg de mâncare
22. până în a 30-a zi (alegem una din variantele de mai jos)
31. Vaccinare contra Paramixovirozei – cu minim 3 săptămâni înainte de împerechere
Din ziua 22 până în ziua 31 când vaccinăm porumbeii, avem următoarele 3 variante:
1). TRICOGO 1lingură/ 1L de apă+ TOPFORM 2ml/1L pe zi
2). HERBISAN 15ml/ 2L de apă (pentru apox.40 de porumbei) + ELIXIER 15 ml/ 3 kg de mâncare
3). HEXENBIER 20 ml/ 1L de apă
Scopul acestei cure de 10 zile este de detoxifierea organismului, detoxifierea ficatului, creșterea imunității și activarea metabolismului.
Pentru informații și recomandări mă puteți contacta la nr. de telefon 0755 809,363 sau la adresa de e-mail: veterinar@columbovet.ro
Dr. Pop Cristina
Pregatirea si desfasurarea campaniei de fatari la ovine
Campania de fatari la ovine se desfasoara, in sistemul traditional, incepand cu ultima decada din ianuarie, luna februarie si prima decada a lunii martie, in functie de data introducerii berbecilor reproducatori in turmele cu oile stabilite pentru reproductie.
O etapa prioritara in tehnologia de crestere a ovinelor o constituie implementarea unor masuri specifice in domeniul reproductei (monta si obtinerea de miei prin fatari in campanii organizate), masuri care sa genereze obtinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura inlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, cat si venituri importante prin vanzarea de miei vii, carne de miel, precum si cresterea numerica a efectivului.
Pentru ca aceasta activitate sa se desfasoare in conditii optime si sa nu fie afectata starea de sanatate a oilor mame sau a mieilor, se recomanda crescatorilor de ovine sa asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, urmatoarele:
-
- Identificarea si inregistrarea in Baza Nationala de Date a ovinelor din exploatatie si a mieilor nou nascuti.
- Asigurarea cu personal corespunzator din punct de vedere numeric si al cunostintelor de bunastare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stapanirea ulterior a tehnicilor de mulgere si tundere a oilor.
- Adapostirea ovinelor in spatii corespunzatoare speciei si categoriei de varsta, care sa asigure in principal densitatea si zooigiena la parametrii normali (asternut curat, spatii dezinfectate si varuite).
- Suprafata totala de adapostire pentru toate animalele si dimensiunea grupului se determina in functie de varsta, marime si alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie sa permita suficienta libertate de miscare animalelor, respectiv de 1,5 m² / cap de oaie adulta si 0,35 m² / miel. Padocul in aer liber trebuie sa asigure o suprafata minima de 2,5 m² / cap de adult si de 0,5 m² / miel.
- Ovinele care nu sunt tinute in adaposturi inchise, trebuie sa li se asigure protectia necesara impotriva intemperiilor, contra animalelor de prada, accesul la apa si la hrana.
- Compartimentarea adapostului in functie de starea fiziologica a efectivului (oi gestante, oi in fatare, oi cu miei).
- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatura de 18 – 20 grade C, coeficientul de luminozitate 1:12 – 1:15, umiditatea sa fie cuprinsa intre 65-70% si improspatarea continua a aerului prin ventilatie naturala.
- Mentinerea in stare de igiena si functionare a echipamentelor din adaposturi, respectiv sistemele de iluminare, de incalzire si de ventilatie.
- Hrana administrata zilnic ovinelor trebuie sa fie echilibrata nutritiv, furnizata in conditii igienice, aditivata cu suplimente minerale adecvate, atunci cand este necesar si cu un aport mai mare pe baza de cereale in aceasta perioada.
- Sa se asigure un front de furajare care sa permita tuturor ovinelor sa se hraneasca simultan si sa aiba acces la o sursa de apa potabila de buna calitate.
- Protejarea surselor de apa si furaje pentru a nu fi supuse inghetului si evitarea administrarii de furaje (silozuri sau radacinoase) inghetate care pot provoca avorturi sau alte afectiuni grave.
- Mieii trebuie sa primeasca o cantitate suficienta de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, in decurs de 20-30 minute de la fatare. Hranirea cu lapte trebuie sa continue pentru cel putin primele opt saptamani de viata. Se recomanda, ca la sfarsitul primei saptamani de viata, mieii sa aiba acces treptat pana la intarcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate si la apa de calitate, la discretie.
- Inspectarea zilnica a efectivului de ovine acordandu-se o atentie speciala la aspectul corporal in ansamblu, la miscarile animalelor, la rumegare, la schimbarile de comportament, existenta unor diverse rani sau plagi si starea ongloanelor.
- Efectuarea coditului la oile fatatoare, inlaturarea invelitorilor fetale si a straturilor de asternut ud cu lichidele scurse in timpul fatarii, prevenind astfel raspandirea unor boli.
- Ovinele bolnave sau ranite trebuie sa fie izolate in adaposturi sau boxe speciale, cu asternut uscat si confortabil si sa fie consultate de un medic veterinar.
In toata aceasta perioada crescatorii de ovine si asociatiile profesionale trebuie sa colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar, pentru monitorizarea starii de sanatate a ovinelor, precum si pentru efectuarea actiunilor sanitare veterinare ce se impun.
Dr. Pentea Ioan
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din Judetul Sibiu
Organizarea fatarilor la oi
Monta oilor se efectueaza intr-o perioada relativa scurta (40-50 de zile), deci si fatarile vor fi grupate. Problema cea mai importanta care contribuie la buna desfasurare a acestora si la reducerea pierderilor o constituie organizarea din timp si temeinic a fatarilor. Masurile organizatorice, care se impun a fi luate, se refera la pregatirea adaposturilor si a oilor, la asigurarea inventarului si a materialelor necesare la instruirea personalului.
Adaposturile destinate pentru fatarea si cresterea mieilor sugari se pregatesc, de regula, cu 2-3 zile inainte de inceperea fatarilor si consta in compartimentarea acestora, efectuarea reparatiilor, a curatirii si dezinfectiei, completarea inventarului si improspatarea asternutului. Compartimentarea asternuturilor presupune amenajarea de boxe comune si individuale pentru fatare si, ulterior, amenajarea de boxe comune de dimensiuni variabile, pentru fiecare categorie de miei cu mamele lor: „cruzi” (pana la varsta de 10 zile), „mijlocasi” (intre 10 si 20 de zile) si „zburati” (peste varsta de 20 de zile), proveniti din fatari simple si separate, din fatari gemelare. Amplasarea boxelor pentru fatare se face intr-o incapere separata de restul saivanului (maternitate ), bine izolata termic (prevazuta cu tavan), in care sa se poata asigura o temperatura de 16-20⁰C si o umiditate relativa a aerului de circa 65%. In fiecare maternitate dintr-un saivan se recomanda amenajarea pentru fatare a 2-3 boxe comune (circa 25 oi/boxa, revenind 1,5-1,8m²/oaie) si a circa 20 de boxe individuale (1,2/0,85m²/boxa), asigurandu-se o capacitate de adapostire pentru maxim 5% din efectivul total de oi fatatoare.
In boxele comune de fatare, oile se tin cel putin 3 zile, sau pana ce mieii se pot hrani singuri, fara interventia ingrijitorilor, iar boxele individuale servesc in primul rand la izolarea mioarelor, in scopul obisnuirii lor cu alaptarea mieilor (timp de 1-2 zile) si a oilor care refuza sa-si alapteze mieii. In restul saivanului, se vor amenaja boxe comune pentru cele trei categorii de miei cu oile mame (pe masura procedurii fatarilor), se va asigura o temperatura de 8-12⁰C si se va acorda cea mai mare atentie mentinerii umiditatii aerului in limitele normale (maxim 75%) si evitarii curentilor. Practica a demonstrat ca pierderile, in proportii mari ridicate, la miei, coincid cu inregistrarea unui exces de umiditate in adaposturi, indiferent de temperatura aerului. De aceea, prevenirea acestei situatii, prin asigurarea unei bune ventilatii, este obligatorie. Boxele comune se construiesc din panouri mobile (un panou avand lungimea de 3-4 m si inaltimea de 1 m).
Pentru hranirea oilor se folosesc, in general, iesle-gratar, care pot constitui unul sau doi dintre peretii boxelor comune, sau care se introduc in boxe, asigurandu-se un front de furajare de 30-35 cm/oaie. Pentru miei se folosesc iesle-gratar si jgheaburi de dimensiuni mici, iar pentru asigurarea apei la ambele categorii de animale – adapatori fixe sau mobile. Asternutul se asigura din paie curate si uscate.
Pregatirea oilor se face cu 2-3 saptamani inainte de inceperea fatarilor, prin tunderea lanii de pe uger si din jur („codinire”), in scopul asigurarii unui supt igienic. La oile merinos se tunde si lana din jurul ochilor.
Datorita particularitatilor anatomice ale bazinului, oile fata usor, distociile si cazurile de retentie placentara fiind rare. Cu 1-2 zile inainte de fatare sau parturitie, abdomenul se lasa mult in jos, vulva se tumefiaza, iar ugerul se mareste si devine turgescent. In apropierea momentului fatarii, oaia cauta un loc retras, devine nelinistita, isi priveste flancurile, se culca si se ridica des. Oaia va fi introdusa in boxa de fatare cu 1-2 zile inainte. Expulzarea fetusului dureaza 30-40 minute, iar in caz de fatare gemelara, al doilea fetus este expulzat la 15-20 minute dupa primul. Placenta este expulzata in primele 3 ore dupa fatare, involutia uterului se termina in decurs de circa 30 de zile. Dupa expulzare, mielului i se acorda primele ingrijiri: se indeparteaza mucozitatile de pe cap, se degajeaza regiunea gurii si a narilor, se sectioneaza ombilicul la 4-5 cm de abdomen, daca acesta nu s-a rupt in timpul fatarii, si se tamponeaza cu tinctura de iod. In continuare, mielul este lasat 20-30 de minute sa fie lins de oaie, ceea ce echivaleaza cu un masaj care activeaza circulatia sangelui. Dupa trecerea timpului mentionat, se trece la pregatirea oii pentru prima alaptare, prin curatarea ugerului si mulgerea primelor jeturi de colostru.
Şchiopăturile la taurine si asocierea dintre producţia de lapte şi tulburările de locomoţie
Pentru ca nu acordam prea mare atentie schiopăturilor vă recomand să urmăriţi atent modul în care se deplasează vacile în fermă şi să interveniţi prompt şi eficient pentru tratarea şchiopăturilor, în special la vacile recordiste, la care aceste afecţiuni apar mai frecvent si produc efecte grave
În ultimele decenii, cercetătorii s-au axat mai mult pe relaţia dintre numărul de celule somatice din lapte şi producţia de lapte, elaborând metode eficiente de control al mastitelor. În schimb, prevenirea şchiopăturilor de diferite etiologii a fost neglijată, probabil din cauza asocierii mai dificile între şchiopături şi producţia de lapte comparativ cu asocierea producţiei de lapte cu numărul de celule somatice.
Din această cauză şi fermierii subestimează frecvenţa cu care se apar şchiopăturile în efectivele lor de vaci de lapte şi aproape niciodată nu au înregistrări referitoare la acestea.
Evaluarea gradului de şchiopătură
Cercetătorii menţionaţi anterior au efectuat studii pe un număr de 11.735 înregistrări de la 1.400 vaci, majoritatea din rasa Holstein-Friză, din şapte ferme din Marea Britanie.
Evaluarea gradului de şchiopătură s-a realizat folosind următoarea scală cu patru nivele: 0 = locomoţie bună, fără să şchiopăteze, calcă cu aceeaşi greutate pe toate cele patru membre, linia spinării este dreaptă; 1 = locomoţie imperfectă, nu şchiopătează, dar mersul are un ritm inegal, paşii sunt mai scurţi, nu se observă însă care sunt membrele afectate; 2 = locomoţie defectuoasă, şchiopătează, calcă inegal pe membre, se observă imediat membrul afectat, paşi scurţi, adesea linia spinării este arcuită; şi 3 = locomoţie defectuoasă severă, şchiopătează puternic, nu se poate ţine după vacile sănătoase sau un mers vioi al omului.
Rezultatele au arătat că, la nivelul fermei, prevalenţa şchiopăturilor (vaci cu scorul 2 şi 3) a fost de 62%, variind de la fermă la fermă între 48 şi 72%. Mai mult de 93% dintre vaci au avut scorul 2 sau 3 la cel puţin o vizită în fermă. Dintre vacile evaluate în luni consecutive, cca. 50% prezentau şchiopături cronice, 13% erau cazuri noi, 15% reprezentau cazuri vindecate şi 22% dintre vaci nu erau afectate de şchiopături.
Efectul şchiopăturilor asupra producţiei de lapte
Efectul şchiopăturilor vacilor asupra producţiei de lapte a acestora a fost observat abia după 4 luni de monitorizare. Astfel, vacile aflate la sfârşitul lactaţiei şi care au şchiopătat (scor 3) cu 4 luni înainte au pierdut câte 0,51 kg lapte/zi, cu 6 luni înainte au pierdut 0,66 kg lapte/zi şi cu 8 luni înainte au pierdut 1,55 kg lapte pe zi, comparativ cu vacile care nu şchiopătau în aceeaşi perioadă.
Acest lucru arată că fermierul nu are întotdeauna preocuparea să trateze cu urgenţă şchiopăturile care apar la vaci. De asemenea, vacile care au înregistrat cazuri severe de şchiopături în prima lună de lactaţie au produs cu 350 kg mai puţin lapte pe lactaţia normală (305 zile). Acest lucru poate fi evitat prin tratarea promptă şi eficientă a şchiopăturilor.
Interesant este faptul că producţia de lapte pe lactaţia normală a vacilor care au fost cel puţin o dată identificate ca fiind şchioape a fost semnificativ mai mare decât cea a vacilor care nu au fost niciodată şchioape. Acest fapt defineşte în mod clar şchiopăturile ca fiind o boală de producţie (tehnopatie) asociată cu producţii ridicate, care se observă cel mai adesea la vacile multipare.
În studiul menţionat, vacile care au avut cel puţin o dată şchiopătură severă (scor 3) au făcut parte dintr-o populaţie care producea cu cca. 330 kg de lapte mai mult decât vacile care nu au fost şchioape niciodată. Optzeci la sută din vacile cu şchiopături severe au avut cel puţin încă o dată şchiopătură de gradul 2, ceea ce se asociază cu o producţie de lapte mai mare cu 710 kg decât cea a vacilor care nu au fost şchioape niciodată.
Astfel, efectul net al şchiopăturilor non-persistente în perioada de început de lactaţie, la nivel de fermă, este acela că producţia de lapte pe lactaţia normală (305 zile) scade până la cea realizată de vacile care nu au fost niciodată şchioape, pierzându-se astfel beneficiul vacilor cu potenţial ridicat pentru producţia de lapte. Altfel spus, degeaba avem vaci cu potenţial ridicat din rasa Holstein-Friză, acestea nu vor putea performa la capacitatea potenţialului lor genetic dacă sunt şchioape.
Pentru ca pierderile economice cauzate de mamitele vacilor sunt deosebit de ridicate,sa le tratam
Prevalenţa lor depinde de mai mulţi factori dar, în general, variază între 5 şi 10% şi 50-60% din vacile lactante. La pierderile înregistrate de fermieri se adaugă pierderile mari înregistrate de procesatori, fără a mai pune la socoteală şi riscurile de îmbolnăvire a consumatorilor.
Căi de reducere a pierderilor
Reducerea pierderilor cauzate de mamitele infecţioase ale presupune:
- prevenirea, diagnosticul precoce şi tratamentul mamitelor subclinice care, din cauza incidenţei lor mai ridicate decât a celor clinic exprimate sunt şi cu mult mai păgubitoare;
• diagnosticul şi tratamentul medicamentos corect al mamitelor clinice.
Diagnosticarea precoce a mamitelor subclinice pare a fi cheia problemei, deoarece în această fază tratamentul are o maximă eficacitate. Din acest motiv, în ultimii 60-70 de ani, în diverse ţări din lume, au fost propuse un mare număr de teste de diagnostic, bazate pe diverse principii, corespunzător diverselor modificări pe care le suferă laptele mamitic.
Din păcate, progresele înregistrate în ultima perioadă în ceea ce priveşte modernizarea metodelor şi tehnicilor de diagnostic operativ al mamitelor vacilor, pot fi apreciate cel mult ca modeste…
Modificări ale laptelui mamitic şi teste de diagnostic
Enumerăm doar câteva categorii de modificări, mai importante, care denotă instalarea unei mamite infecţioase, şi care pot fi determinate cu ajutorul unor teste: prezenţa în secreţia lactată a unui mare număr de microorganisme patogene (peste 100.000/ml); creşterea numărului de celule somatice în lapte (peste 400.000/ml); creşterea procentului de neutrofile din totalul celulelor somatice (peste 25-30%); creşterea pH-ului laptelui (peste 7,2-7,3); creşterea concentraţiei clorurilor din lapte; creşterea conductibilităţii electrice a laptelui. În fapt, ultimele trei categorii de teste au la bază şi sunt influenţate de acelaşi fenomen: creşterea concentraţiei sărurilor în laptele mamitic.
Unul dintre ultimele teste lansate, respectiv determinarea conductibilităţii electrice a laptelui, se bazează pe însuşirea unor substanţe cu proprietăţi electrolitice, prezente în lapte (săruri, glucoză) de a conduce curentul electric între doi electrozi. Conductibilitatea, măsurată cu ajutorul unui aparat special, creşte în cazul laptelui mamitic, direct proporţional cu concentraţia acestora.
În acest test s-au pus mari speranţe, pentru că este foarte rapid, se execută cu un aparat portabil şi nu necesită reactivi dar, se pare, prezintă unele probleme privind specificitatea şi sensibilitatea. În momentul de faţă se experimentează şi utilizarea spectrofotometriei în aprecierea stării sanitare a laptelui, dar cercetările sunt încă la început.
Fiecare dintre testele existente se bazează exclusiv sau cu prioritate pe evidenţierea modificărilor pe care le suferă doar un anumit parametru: prezenţa microorganismelor, creşterea numărului total de celule somatice şi a procentului de neutrofile, creşterea concentraţiei unor săruri sau modificarea pH-ului.
Fiecare principiu şi fiecare test oferă anumite avantaje, dar prezintă şi unele dezavantaje, comparativ cu celelalte teste. Aceasta tocmai din cauza faptului că fiecare test este influenţat de un singur parametru sau cel mult doi, ori, în mamitele vacilor există mai mulţi parametri care variază simultan, după dinamici diferite şi necorelate, dependent de faza de evoluţie a infecţiei, de natura agentului etiologic, de circumstanţele ecologice particulare, de starea sanitară a efectivului şi a individului etc.
Corelaţia dintre rezultatele acestor teste este adesea aleatorie şi de aceea nici un test nu poate fi considerat perfect şi luat drept referinţă pentru celelalte teste; nici chiar examenul bacteriologic, ale cărui rezultate sunt relevante numai când sunt pozitive, şi nici chiar numărul crescut de celule somatice sau de neutrofile, care ar putea să trădeze într-adevăr o mamită evolutivă, dar tot aşa de bine ar putea să reflecte doar o fostă mamită, între timp vindecată spontan sau medicamentos.
O excepţie o face testul CMT (California Mastitis Test), care se bazează pe modificarea a doi parametri: creşterea numărului de celule somatice şi modificarea pH-ului laptelui, test care şi la ora actuală este recunoscut ca cel mai valoros dintre toate testele.
Identificarea unui sfert cu mamită subclinică se face atunci când se depistează o probă cu o valoare ce depăşeşte, în plus sau în minus, anumite limite situate în jurul mediei valorilor celorlalte sferturi, ale aceluiaşi animal.
Celuloza în hrana rumegătoarelor
Celuloza din hrană întreţine şi influenţează unele funcţii primare ale rumenului, şi anume regurgitarea şi rumegarea, însalivarea furajelor sau aciditatea rumenului.
Iată de ce un indicator al hranei pentru rumegătoare, care se cuantifică din ce în ce mai mult, este conţinutul acesteia în „fibră brută”, respectiv în „celuloză brută” (CB), denumire care se foloseşte preponderent la noi în ţară.Pentru intelegere,”traducem” citiva termini …
„Celuloză brută” constituie partea reziduală rezultată în urma solubilizării acide şi alcaline a componentelor pereţilor celulari ai nutreţurilor vegetale şi se constituie din celuloză, hemiceluloză, substanţe pectice şi din substanţe încrustante (lignină).
NDF-ul este forma prescurtată pentru Neutral Detergent Fibre, prin care Se determină totalul fibrelor insolubile din furaje şi din alimente, după tratarea acestora cu un „detergent neutru”. NDF-ul are în compoziţie celuloză, hemiceluloză şi lignina din nutreţ.
ADF-ul este forma prescurtată pentru Acid Detergent Fibre, prin care se stabileşte totalul fibrelor insolubile din furaje şi din alimente, după tratarea acestora cu un „detergent acid”. ADF-ul este format din celuloză şi din lignina dintr-un nutreţ.
Operând cu aceste noi categorii, ADF-ul se referă mai mult la digestibilitatea raţiilor, iar NDF-ul la ingesta de substanţă uscată, respectiv la gradul de încărcare al rumenului.
ADL-ul este forma prescurtată pentru Acid Detergent Lignin, prin care se stabileşte conţinutul în lignină al furajelor şi al alimentelor.
Lignina reprezintă cel mai important constituent nezaharidic al membranelor celulare din ţesuturi, a cărei pondere creşte pe măsura înaintării în vegetaţie a plantelor, ajungând chiar până la 9-11%. Lignina este un complex de substanţe nedigestibile, ceea ce explică reducerea digestibilităţii furajelor, îndeosebi la cele grosiere, la care încrustarea celulozei cu lignină este maximă
Cunoaşterea conţinutului în celuloză brută al raţiilor, în condiţiile reducerii proporţiei de nutreţuri voluminoase şi creşterii celor concentrate, este foarte importantă în prezent. Lipsa celulozei influenţează procentul de grăsime al laptelui şi poate genera boli metabolice, precum sunt acidoza ruminală, afecţiunile podale, displazia abomasală (deplasarea cheagului), abcesele hepatice şi, în general, afectează starea de sănătate a animalelor.
Proporţia CB în plantele furajere
Conţinutul în CB al furajelor variază foarte mult, valorile orientative în cazul diferitelor categorii fiind de: 1% la rădăcinoase; 5-8% la furajele verzi; la grăunţe: de la 2% pentru porumb până la 10-12% la ovăz; 5-10% la silozuri, 25-35% la fânuri şi cel mai mult la nutreţurile grosiere 35-42%.
Deoarece structura componentelor care însoţesc celuloza propriu-zisă, cea care formează CB, diferă mult de la un nutreţ la altul, având şi efecte nutritive diferite, nutriţioniştii au simţit nevoia să opereze si cu alte categorii celulozice. La noi în ţară, şi nu numai, recent, în tabelele de valoare nutritivă a furajelor au fost introduse coloane care stabilesc conţinutul celulozic exprimat în NDF, în ADF şi în ADL.
Cum menţinem starea de sănătate a animalelor si de performanţă – prin furajarea de sezon a taurinelor
Rentabilitatea solicită producţii medii la nivel de unitate de peste 25 litri lapte, adică peste 7600 litri într-o lactaţie normală (305 zile). Chiar şi necunoscând elemente de genetică şi calcule operaţionale din activitatea de ameliorare, oricine îşi poate da seama că, între potenţialul realizat la nivel de individ de 18.000 şi chiar 20.000 litri lapte (previzibil într-o unitate din judeţul Alba) şi cel menţionat anterior, diferenţa e mare şi deci, filozofic vorbind, „nu există atât bine cât loc ar avea”.
Realizarea condiţiilor de exprimare a potenţialului superior de producţie, după cum este binecunoscut, presupune în primul rând asigurarea unei diete (tip de furaj, raţie) cât mai nutritivă în relaţie cu necesităţile vitale şi de producţie, cu un consum voluntar cât mai ridicat şi, mai ales, uniform pe tot parcursul perioadei de lactaţie.
Orice disfuncţionalitate în lanţul alimentar, cu deosebire în cursul perioadei de lactaţie, influenţează negativ producţia, iar pierderea înregistrată este irecuperabilă. Unele disfuncţionalităţi, cauzate de un management defectuos, le putem numi accidentale şi, deci, posibil de evitat, în timp ce altele sunt legate de sezon şi, astfel, de neocolit.
Cele mai multe probleme legate de furajare apar la începutul primăverii şi continuă până în a doua parte a lunii mai, corespunzător momentului de după perioada de trecere la regimul de păşunat. Este perioada în care unii crescători sunt puşi la grea încercare. Unele sortimente din raţie se termină (fân, siloz, rădăcinoase, concentrate etc.), iar altele se diminuează, mai ales ca urmare a înlăturării din consum a celor depreciate în timpul păstrării.
Soluţia firească la care se apelează este de a schimba structura raţiilor furajere în funcţie de componentele existente şi de posibilităţile de aprovizionare din afara exploataţiei, cu scopul de a asigura continuitatea şi constanţa în furajare. Atenţie însă la dezechilibre şi la abateri faţă de norme (cantităţi şi sortimente), care pot genera uneori pierderi considerabile. Cât de mari? Nu se ştie. Nu sunt elaborate tehnologii pentru situaţii de criză, ci doar predicţii.
Ce soluţii stabilim pentru asigurarea unei diete nutritive în relaţie cu necesităţile vitale şi de producţie, cu un consum uniform pe tot parcursul perioadei de lactaţie
Cele mai frecvente scenarii la care apelează fermierii în astfel de situaţii sunt:
• creşterea cantităţii de concentrate peste limita satisfacerii cerinţelor energo-proteice, în cazul suplinirii fânului sau a furajelor suculente, de obicei parţiale, din structura raţiei;
• creşterea cantităţilor suculente, în principal, siloz în detrimental furajelor fibroase şi grosiere;
• creşterea cantităţilor de fân (aport ridicat de fibre), în situaţia crizei de siloz (suculente);
• un aport excesiv în furaje bogate în proteină (şrot de soia, floarea soarelui în asociaţie cu fânul de leguminoase), în idea contracarării efectului furajului însilozat, mai sărac în proteină.
Atenţie însă, în cazul primelor două scenarii, exagerările conduc de cele mai multe ori la acidoză. pH-ul din rumen scade şi se menţine la limita inferioară (5,5-5,6) faţă de plaja de oscilaţie 5-7, considerată normală. În primul scenariu, apar probleme datorită amidonului prezent în cereale, care este digerat la nivelul rumenului de bacterii care produc acizi graşi volatili, în principal acid lactic, şi care este de zece ori mai puternic decât orice acid produs în acest compartiment.
În consumul exagerat de siloz (peste norma maximă recomandată), fenomenul este asemănător, întrucât, în urma proceselor de fermentaţie din timpul însilozării, cantitatea de acid lactic ce se formează reprezintă 1,5-2% din masa totală de siloz (2/3 din totalul acizilor prezenţi într-un siloz de bună calitate). Cu toate că în rumen există anumite bacterii care utilizează acidul lactic, ele nu reuşesc suficient de repede să prevină acumularea acidului lactic în rumen, ceea ce conduce la scăderea ph-ului conţinutului ruminal.
Într-o asemenea situaţie, efectele simptomatice nu vor întârzia să apară: procent scăzut de grăsime din lapte, consum variabil de furaje, abcese hepatice, scăderea pH-ului la nivelul sângelui, ulceraţii la nivelul papilelor ruminale, fecale de consistenţă scăzută, scăderea producţiei de lapte.
În ceea ce priveşte ultimele două scenarii, datele furnizate de literatura de specialitate concordă cu observaţiile practice cu referire la raţiile furajere, şi anume:
– nivelul ridicat de fibre diminuează densitatea energetică, diminuând astfel ingesta (consumul) şi limitează producţia de lapte;
– nivelul prea scăzut de fibre (sub necesar), reduce producţia de grăsime din lapte, conduce la îngrăşare şi la incidente disfuncţionale digestive;
– în cazul proteinei, depăşirea cu peste 30% faţă de normă, conduce la scăderea fracţiilor cazeinice şi majorarea ureei din lapte, iar ingesta sub 20-25% faţă de cerinţe reduce conţinutul total în proteine şi fracţiunea cazeică din lapte, aceasta coagulându-se mai uşor la încălzire.
Înlăturarea efectelor negative
Efectele negative înregistrate conform scenariilor prezentate, pot fi cu uşurinţă prevenite, însă, odată apărute, este nevoie de pricepere, experienţă şi mai ales de intervenţie rapidă şi competentă.
Ingesta consecutivă a unui tain de siloz urmat de furaj concentrate, conduce la o acţiune conjugată de scădere puternică a pH-ului ruminal, depăşind capacitatea de tamponare a salivei. Se recomandă ca între cele două tainuri să se interpună unul de fibroase (fân). Cu toate acestea, atunci când se recurge la schimbarea structurii raţiilor furajere, trebuie să se ţină cont şi de atenţionările prezentate, convinşi fiind că roadele nu vor întârzia să apară, în urma eforturilor depuse pentru echilibrarea dietei sub raport energo-proteic cu furaje suculente, de volum, concentrate sau de altă natură, în limitele consemnate în literatura de specialitate, trecute prin filtrul propriilor observaţii.
Dintre nutreţuri, care în practică se consideră a fi suculente, se impune limitarea consumului de borhoturi de la fabricile de bere, care, deşi au un efect pronunţat lactogen, utilizate peste 2-3 kg/100 kg corp, favorizează formarea chiştilor ovarieni. Sunt de mare ajutor paleativele, cum ar fi utilizarea, în caz de acidoză ruminală subacută, a bicarbonatului de sodiu pentru tamponare sau drojdii ruminale specifice, care îmbunătăţesc condiţiile anaerobe la nivelul rumenului, favorizând dezvoltarea bacteriilor şi protozoarelor responsabile cu procesele de degradare a substraturilor celulozice.
Cine acorda atentia cuvenita etapelor hotărâtoare din viata unei vaci ,obtine performanţa
Fazale de capatii,sunt considerate in ultimele două săptămâni- înainte de fătare şi primele două săptămâni de după acest moment.Acestea sunt hotărâtoare pentru performanţa vacii, constituind perioada critică din viaţa ei.
În acest interval se hotărăşte nivelul producţiei de lapte pe care vaca o va realiza în lactaţia care urmează. Tot acum se conturează şi soarta animalului, privind starea de sănătate şi posibilitatea apariţiei bolilor de metabolism şi a retenţiei învelitorilor fetale.
De aceea, fermierul care doreşte vaci sănătoase şi înalt productive trebuie să acorde acestei perioade cea mai mare atenţie profesională.
În articolul din numărul trecut al revistei noastre am precizat măsurile care trebuie luate pentru vacile aflate în repaus mamar, cu precădere în cele două săptămâni dinaintea fătării. De această dată ne vom referi la primele două săptămâni de după acest moment.
Cum protejăm vacile după fătare?
- Grupaţi vacile care au fătat în ultimele două săptămâni pentru a le putea supraveghea şi pentru a le trata în mod special.
- Verificaţi zilnic temperatura fiecărei vaci, în primele 7-10 zile de la fătare. Dacă veţi constata că animalul are febră, atunci fiţi siguri că acesta suferă de o infecţie uterină care trebuie tratată urgent, de regulă, cu antibiotice. Solicitaţi veterinarului efectuarea unei antibiograme a scurgerilor uterine pentru a descoperi antibioticul la care sunt sensibili microbii care au provocat infecţia.
- Nu interveniţi în interiorul uterului vacii cu mâinile nespălate, nedezinfectate şi fără mănuşă. Faceţi acest lucru numai atunci când operaţia respectivă este strict necesară.
- Supravegheaţi, mai ales în timpul mulsului, pofta de mâncare a vacii, atitudinea ei faţă de mediul înconjurător, modificările asupra mersului, precum şi condiţia corporală (starea de întreţinere) a animalului. Supravegheaţi producţia de lapte pe care o dezvoltă, precum şi compoziţia laptelui în grăsime şi în proteine. Toate aceste amănunte ne arată starea normală sau anormală a organismului.
Producţia de lapte şi compoziţia laptelui în grăsime şi în proteine indică nu doar calitatea furajelor care compun raţia de hrană şi echilibrarea acesteia în principii nutritive, dar şi cantitatea de furaj ingerată de vacă în 24 de ore.
- Dacă vaca nu are poftă de mâncare, încurajaţi-o să mănânce, oferindu-i, la intervale scurte, cantităţi mari de furaj apetisant. Trebuie să aveţi grijă ca animalul să nu piardă din starea de îngrăşare mai mult de un punct din scala de apreciere a condiţiei corporale, notată pe un interval cuprins între 1 şi 5 puncte.
Urmăriţi viteza de scădere a greutăţii corporale pe parcursul primelor trei săptămâni de la fătare, descoperiţi cauzele acesteia şi luaţi măsuri pentru oprirea ei.
Remedii pentru bolile metabolice
În această perioadă sunt posibile o serie de boli metabolice, pentru remedierea cărora trebuie luate măsuri urgente. Aşadar, urmăriţi semnele caracteristice unor afecţiuni precum febra de lactaţie, acidoza, cetoza sau încărcarea grasă a ficatului, apoi efectuaţi următoarele operaţiuni:
- Administraţi intramuscular o doză de prostaglandină F2α pentru a urgenta normalizarea aparatului genital şi intrarea în călduri a vacii la termenul normal.
- Dacă vaca are febră de lactaţie (hipocalcemie) şi nu se mai poate ridica de jos, administraţi intravenos 500 ml de gluconat de calciu. Reveniţi cu o doză de 250 ml după 12-24 ore, dacă starea se menţine. Administraţi-i pe gură un tub de calciu, special pentru vaci, pe care îl găsiţi la orice farmacie veterinară.
- În cazul cetozei, administraţi dextroză intravenos şi vitaminele A+D+E cu antibiotic, mai ales dacă boala se manifestă cu febră. Adăugaţi, de asemenea, în mâncare propilen glicol, făină de lucernă, drojdie de bere, sare şi săruri de potasiu. Animalul trebuie să consume circa 20 litri de apă caldă, zilnic.
- Pierderea poftei de mâncare se poate remedia prin administrarea pe cale orală a aproximativ 45 de litri de soluţie electrolitică care conţine energie, tratament practicat de fermierii americani, sau un preparat numit preparatul Dairy Derench, produs Altech, dar si alte produse asemanatoare.
Porumbei voiajori: Boala sacului de aer (Infectia cu Mycoplasma)
Principalii doi agenti infectiosi ce provoaca infectii respiratorii la porumbei sunt Chlamydia si Mycoplasma. Ambii pot ifecta orice parte a aparatului respirator, dar exista localizari tipice: Chlamydia ataca mai mult caile respiratorii superioare si sinusurile, in timp ce Mycoplasma afecteaza sacii de aer si traheea. Mycoplasma inflameaza sacii de aer, impiedicandu-le functionarea normala. Porumbeii sever afectati de acest microrganism au o stare evident proasta si sunt reticiente la zbor. Toturi, la porumbeii ajunsi la varsta concursurile, boala poate avea o forma inselatoare, astfel incat sa nu fie nimic evident pentru crescator, la examinarea cu mana libera a pasarii. Semnele apar doar in timpul antrenamentelor, care in cazul moderate de infectie trebuie sa fie foarte dure, pentru ca sa fie vizibila o scadere a rezistentei la effort. In echipele afectate, doar odata cu prima cursa mai dura a sezonului sau o cursa de mare fond poate sa devina crescatorul suspicios in privinta existentei problemei. Din nefericire, pentru Mycoplasma, nu exista disponibila o analiza care sa se efectueze oe pasarea vie si care sa duca pa diagnosticarea bolii. Punerea diagnosticului presupunesacrificarea pasarii si examinarea la microscop a plamanilor si a sacilor de aer (aerieni) de catre un patolog aviar. Tipic pentru boala este numarul crescut de grupuri de leucocite (agragate limfoide) in caile respiratorii, care se formeaza ca raspuns la infectie.
Diagnostic
Mycoplasma este greu de detectat la porumbeii voiajori. Oricum, inregistrari tarzii, mai multe sosiri intarziate de cat de obicei si pierderi mai numeroase in zilele dificile pot sa trezeasca suspiciunea crescatorului. Boala este diagnosticata definitiv la autopsie, prin examinarea la microscop a tesuturilor de catre un patolog aviar. Simptomele aratate de porumbei, impreuna cu schimbarile petrecute in aspectul excrementelor (specifice stresului, precum nivele ridicate de E.coli si afta) sunt sugestive. O monstra din gusa poate releva nivelul ridicat de bacterii si prezenta celulelor inflamatorii numite heterofile. Sugestiv, de asemenea, este un raspuns bun la un tratament adecvat (cu Doxy-T).
Managementul in timpul competitiei
Daca problema este diagnostica in perioada de concursuri, se administreaza un tratament cu Doxy-T timp de 3-7 zile, urmat de altele de 2-3 zile in urmatoarele 1-3 saptamani, pana cand porumbeii si-au revenit. Aceasta medicatie tine boala sub control, in timp ce imunitatesa porumbeilor creste si forma revine treptat. Dupa tratament, este necesara o revenire gradata la antrenamente, constand din zbor in jurul crescatoriei si lansari scurte si apoi mai lungi, de-alungul mia multor saptamani, pe masura ce porumbeii se refac. Daca boala nu este diagnosticata la vreme, exista totusi pericolul deterioararii ireversibile a sacilor de aer si de aici compromiterea performantelor unui porumbel cu potential bun.
Cum se ghideaza porumbeii in timpul zborului
Cercetătorii au descoperit un grup de 53 de celule în creierul porumbeilor, care răspund la direcţia şi la puterea câmpului magnetic al Pământului, relatează revista Science,
Până acum, a existat o dezbatere aprinsă în lumea ştiinţifică în legătură cu modul în care păsările navighează prin aer. Aceşti „neuroni GPS” nou descoperiţi arată cum este reprezentată informaţia magnetică în creierele păsărilor. Totuşi, rămâne neelucidată modalitatea prin care păsările percep câmpul magnetic.
Fiecare neuron are un răspuns caracteristic la câmpul magnetic, dând naştere la o citire de tip busolă, tridimensională, pe axa nord-sud, dar şi pe direcţiile sus-jos.
Astfel, pasărea este ajutată să determine direcţia, la fel ca o busolă, dar şi să îşi poată aproxima poziţia.
Porumbei Voiajori – Imperecherea consangvina limitata
Daca crescatorul poseda porumbei valorosi si urmareste cresterea unei anumite rase, se poate ajunge la imperecheri consangvine frecvente. Urmarea: pierderea in greutate, lipsa dispozitiei de a cloci,infertilitate si dificultati de procreare. Numai mentinerea unor diverse linii sangvine poate pastra vigoarea speciei.
Ca ultim mijloc ramane uncrucisarea cu o pasare adecvata dintr-o rasa asemanatoare. Incrucisarea cu o pasare ce este complet straina de rasa respectiva poate avea efecte negative. Urmatoarea sarcina este ca vechile caracteristici pozitive ale rasei sa fie perpetuate. Acest lucru se poate realiza numai printr-o stricta selectie a pasarilor care vor fi imperecheate, accelerand astfel crearea unor exemplare mult mai bune.
Productia de carne de oaie
Cresterea la nivel mondial a productiei de carne de oaie este incetinita, conform celei mai recente evaluari facute de catre Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite. In prezent, populatia de ovine la nivel mondial se ridica la peste 1 miliard de capete, din care peste 19% se gasesc in Asia si Africa. Totusi cerintele fata de productia de carne de ovine este in continuare ridicata in Australia, Noua Zeelanda, Anglia, Argentina, tari cu traditie in producerea si consumul acestui produs.
In tari precum Anglia, Franta, SUA, Australia sau statele arabe, carnea de ovine este mai scumpa decat cea de pasare sau cea de bovina, datorita insusirilor gustative specifice si valorii nutritive superioare, ceea ce a dus la crearea unei traditii in preferinte. Din punct de vedere al preferintelor consumatorilor, tarile occidentale si cele transoceanice prefera carnea de tineret ingrasat, cele din sud-estul Europei – carnea de miel in lapte, iar majoritatea popoarelor orientale prefera carnea de ovine adulte ingrasate.
Principalele resurse biologice sunt reprezentate de mieii intarcati din toate rasele, surplusul de berbecuti disponibili pentru ingrasare si ovinele adulte reformate si reconditionate prin ingrasare timp de 35-40 de zile, in principal pe baza de concentrate. Carnea de miel crud de lapte provine de la miei de 45-55 de zile, in greutate vie de 12-14 kg din diferite rase. Carnea de miel de 100 de zile provine de la produsi in greutate de 20-25 kg, crescuti pe baza laptelui matern si a suplimentului de concentrate, iar carnea este calitativ mai buna si costul mai mic. Carnea de tineret ingrasat este cea mai solicitata, deoarece are o pondere mai mare de musculatura in carcasa si este de cea mai buna calitate. Ea provine de la berbecuti ingrasati in sistem industrial si sacrificati la 35-40 kg la varsta de 5-6 luni. Carnea de ovine adulte, provine de la animale in varsta, reformate si apoi ingrasate pe pasune si cu finisare de 30-40 de zile, in sistem industrial – la adapost, cu fan si concentrate. In aceasta categorie intra carnea ovinelor de 1-5 ani ingrasate in sistem industrial solicitate la export in tarile orientale.
Caracteristicile principale ale carnii de ovine se refera la culoare (rosu deschis la mieii cruzi; rosu-inchis la oile adulte), grasime (seul) ce imprima carnii suculenta si un gust bun, fibrilaj (grauntele muscular) – strans legat de consistenta, suculenta, fragezime, gust si miros.
In general ovinele de carne se caracterizeaza prin: cap scurt, larg; gat scurt si gros; torace descins-coborat, larg si convex; spinare si sale drepte si largi; crupa orizontala, lunga si larga; fesa descinsa, bombata; pieptul larg, descins; abdomenul usor bombat.
Rase de oi pentru lana
Rasele importate de oi pentru lana se pot clasifica in trei grupe: rase specializate de lana, rase mixte de lana-carne si rase de carne-lana, rase de lapte. Aceste rase se deosebesc intre ele atat in ceea ce priveste greutatea corporala, cat si insusirile lanii (cantitatea, finetea si lungimea).
La noi in tara, rasele autohtone de ovine cu productie buna de lana sunt Merinos de Palas si Tigaie. Mai multe infromatii despre rasele romanesti de ovine puteti afla aici.
Rasele cu lana fina
Rasa Merinos australian provine din merinosul spaniol. Un rol deosebit l-a avut selectia, precum si influenta conditiilor favorabile oilor cu lana existente in Australia. Prezinta conformatia caracteristica raselor cu lana fina, iar, in ceea ce priveste dezvoltarea corporala,exista trei tipuri: tipul fin cu o greutate de 38-40 kg la oi si 40-55 kg la berbeci, tipul mediu cu greutate de 48-50kg la oi si 55-60kg la berbeci si tipul robust cu greutatea de 55-60kg la oi si 65-80kg la berbeci. Conformatia corporala a acestei rase prezinta tendinta evidenta spre brevimorfism.
Oile din aceasta rasa sunt animale rustice, formate pentru pasune, rezistente la drumuri lungi, iar rasa produce lana fina, de calitate superioara, uniforma, lucioasa, la tipul fin 22-24 microni si la cel mediu de 23-26 microni.
Rasa Merinos sovietic s-a format prin incrucisarea oilor cu lana fina Mazaev cu Merinos Rambouillet si cu Merinos de Ascania. Conformatia corporala este caracteristica raselor cu lana fina, prezentand salba si cravate. Trunchiul este scurt, slab dezvoltat in largime, iar greutatea vie este de 40-50 kg la oi si 60-70 kg la berbeci. Productia de lana este 5-7kg la oi si de 10-12kg la berbeci. Finetea lanii este de 22-23 microni, lungimea 7-8 cm, avand un randament de 33-35%. Este o rasa tardiva si prezinta insusiri necorespunzatoare pentru productia de carne. S-a folosit pentru ameliorarea Merinosului transilvanean.
Rasa Merinos de Groznensk s-a format in fosta U.R.S.S. prin incrucisarea de absorbtie a Merinosului Mazaev cu Merinos australian. Prezinta conformatia caracteristica tipului cu lana fina, apropiata mult de Merinosul australian, greutatea corporala fiind de 45-50kg la oi si 65-80kg la berbeci. Productia de lana este de 6-8kg la oi si de 10-15 kg la berbeci. Precocitatea este moderata si poseda aptitudini slabe pentru carne. S-a folosit la incrucisari de infuzie, atat la Merinosul de Palas, cat si la cel transilvanean.
Rasele de lana-carne
Dintre rasele apartinand tipului morfoproductiv de lana-carne, s-au importat rase precum Merinosul de Stavropol si Merinosul Cucazian.
Rasa Merinos de Stavropol s-a format in Rusia, din incrucisarea Merinosului Novocaucazian cu Merinos australian. Prezinta insusiri caracteristice oilor de lana-carne: cap scurt, profil usor convex, coarne puternice la berbeci, oile fara coarne, gatul scurt, cu salba sau una-doua cravate. Trunchiul este lung, larg si adanc, membrele sunt scurte, iar jigourile dezvoltate. Greutatea este de 47-60kg la oi si de 80-100 kg la berbeci. Productia de lana este de 6-7kg la oi si 10-12 kg la berbeci, lungimea lanii este de 8-9cm, iar finetea acesteia este 22-24 microni. Rasa are o prolificitate de 120-130% si aptitudini bune pentru ingrasare. S-a folosit la ameliorarea Merinosului de Palas, iar in prezent se foloseste la incrucisari de infuzie cu Merionosul transilvanean.
Rasa Merinos caucazian s-a format in regiunea Stavropol din Merinosul Novocaucazian si cel de Ascania. Nuclee importante de Merinos caucazian si de Stavropol sunt crescute in rasa pura, iar berbecutii obtinuti sunt difuzati in fermele de productie.
Rasa Ile de France s-a format in Franta, din incrucisarea oilor Merinos cu berbecii Leicester. Are o conformatie caracteristica raselor de carne: nu prezinta coarne, greutatea oilor 60-70 kg, iar a berbecilor 90-100 Kg. Productia de lana este de 4-5 kg la oi si 7-9 kg la berbeci, cu finetea de 25-28 microni. Produc carne de calitate superioara si au o prolificitate de 134-148%. Se folosesc la incrucisari industriale.
Rasele de carne
Principalele rase specializate pentru carne s-au format in Anglia, cele mai cunoscute fiind Lincoln, Romney Marsh si Leicester.
Rasa Lincoln s-a format in comitatul Lincoln, din incrucisarea oilor locale cu rasa Laicester. Este o rasa cu greutate vie mare, oile cantarind 80-80kg, iar berbecii aproximativ 140kg, avand conformatia caracteristica tipului de carne. Productia de lana se ridica la 6-7 Kg la oi si circa 10 kg la berbeci, lana fiind lunga de 30-40cm, cu finetea de 37-45 microni, matasoasa si lucioasa. Productia de carne este buna, mieii ajung la varsta de 1 an sa aibe 90 kg. S-a folosit aceasta rasa foarte mult in Australia si Noua Zeelanda. La noi in tara s-a importat pentru incrucisari cu rasa tigaie si alte rase, pentru imbunatatirea productiei de lana.
Rasa Romney este una dintre cele mai apreciate rase de care, atat in Anglia cat si in alte tari. S-a format in sudul Angliei, din incrucisarea rasei Leicester cu rasa Lincoln. Greutatea oilor adulte este de 60-70kg, iar a berbecilor de 110-120kg. Productia de lana este 4-5 kg la femele si 6-7 kg la masculi.
Rasele de lapte
Rasa Friza s-a format in Germania, la perfectionarea ei contribuind conditiile deosebite de hranire si crestere in grupe mici de 10-15capete. Se caracterizeaza prin tip morfologic delicomorf, capul si membrele lungi si ugerul foarte bine dezvoltat. Greutatea oilor este de 50-60kg, iar a beberbecilor de 70-80kg. Productia de lapte in tara de origine se situeaza, in medie, la 400kg pe an. Este prolifica si fata in medie doi miei. Lana are o extindere redusa, capul acoperit numai cu jar (lana ajunge numai pana la ceafa), abdomenul si coada neacoperite cu lana, pe membre lana este extinsa pana deasupra genunchilor. Cantitatea de lana este mica, de 2 kg la oi si 3kg la berbeci, lungimea firului fiind de 10-12 cm, cu o finete de 38-40 microni.
Rasa Awassi s-a importat din Israel, fiind o rasa de lapte, cu coada groasa. Prezinta un format corporal trapezoidal, cap alungit, urechi lungi si aplecate, iar jarul este cafeniu. Greutatea corporala este de 60-70 kg la oi si la berbeci 100 kg. Oile au ugerul bine dezvoltat, dar lana produsa este de calitate inferioara. Productia de lapte este de 280kg cu 6% grasime. S-a importat la noi pentru ameliorarea productiei de lapte la rasa turcana.