Experții au modificat ADN-ul uman pentru a ne ajuta să supraviețuim pe alte planete …Zelenski cere ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie anunţate înaintea unei eventuale invazii: Cu ce ne mai ajută după ce nu vom mai avea granițe? (Dupa cum era de asteptat-binevoitorii nu dorm in papuci…)Bill Gates ameninţă omenirea cu o altă pandemie, cu un nou virus! Cercetătorii Harvard spun că vaccinurile anti-COVID-19 ar putea altera permanent ADN-ul genomic uman; Întrebări parlamentare… Subiect: Tehnologiile de modificare a genomului: oportunități și riscuri; O zi din Gulag descrisă de Aleksandr Soljeniţîn: «O zi din viaţa lui Ivan Denisovici»; Recenzie –  O zi din lagărul Siberian; Recenzie – “Tratat de dezinformare” de Vladimir Volkoff; Cinci prozatori români, pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Literatură – istoric;  Fiecare câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură; „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului“; Altfel despre „rezistența prin cultură“. Trupa Phoenix;Herta Müller (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009), scriitoarea care nu s-a lăsat învinsă de regimul communist; De ce a divorțat Vladimir Putin de soția lui, Liudmila; Franţa, campioana mondială la premiile Nobel pentru Literatură; Vezi 10 cărți scrise de laureații Premiului Nobel pentru Literatură; „Bătrînul și Marea” de Ernest Hemingway. Recenzie; GLOBALIZAREA INSECURITĂȚII ȘI EUROPA DE EST; Avertisment sumbru de la specialiști: Urmează era foametei în România, pe fondul pandemiei; Ce urmează după coronavirus: pandemie de foamete? – Ziua în care americanii salvează Parisul; Recenzie – Robin Hood (2018) – Kingsman în altă eră; Recenzie – Avengers: Infinity War (2018) – Încoronarea cu succes a 10 ani de Marvel; Top 10 filme Marvel [MCU – Infinity Saga; 7 filme pe care să le (re)vezi de Paște în 2021 pe Netflix;

Tratamente naturiste pentru combaterea conjunctivitei;Scortisoara are beneficii incredibile pentru sanatate;Alimente care stimuleaza ficatul;Beneficiile ceaiului pentru sanatate; Care sunt efectele benefice ale consumului de suc din morcovi, mere si sfecla;Frunzele de dafin ajuta la scaderea glicemiei si a colesterolului; Alimente care te ajuta sa iti pastrezi diabetul sub control;Momente cand nu este recomandat sa consumi cafea;Ce poţi trata cu sunătoare. Planta are beneficii multiple;Tratamente naturiste pentru unghii ingalbenite…Cancerul bacterian (la viţa de vie); Aproape totul despre par si… FACTORI FAVORIZANȚI; BIOLOGIE SI EPIDEMIOLOGIE; TRATAMENTE; PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni

 

 

 

 

 Ignoranța garantează nelegiuirea, de  John Piper; Cum să identifici ignoranța biblică și imaturitatea spirituală la o persoană? Afganistan: Talibanii ucid toate persoanele care au biblia instalată pe telefon; Talibanii nostril; Pupătorii de moaşte şi ucigaşii de mama;Pentru ca suntem o tara bogata si sanatoasa…România este pe locul cinci în lume la “moaște sfinte”; Iosif Țon: Cum a intrat idolatria în creștinism prin moaște, icoane și închinare la sfinți? IOSIF TON – De ce noi nu suntem Ortodocsi; Ce face sau ce realizeaza botezul? Pe scurt despre cultul sfintilor; Capitolul 17:1-18; Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim; Despre Sfârşitul lumii, este el aproape ? FIARELE BIBLIEI ȘI POTIRUL MÂNIEI LUI DUMNEZEU; Revenirea lui Hristos; Cel mai MARE DUŞMAN AL POPORULUI LUI DUMNEZEU; Cunoaște-ți dușmanul … Există cărţi necanonice scrise de oamenii lui Dumnezeu? Mistere nedescifrate ale Bibliei până în present; Nazirit; Creştin din toată inima; ADN-ul nazireului – partea 1;

 

///////////////////////////////////////////////////////////

  

ADN-ul nazireului – partea 1

     Intimitate cu Dumnezeu     

 

„Nazireu: Să fii pus deoparte, curățat, creat ca să reflecți slava lui Dumnezeu, să te ridici deasupra normei și să ai autoritate peste națiuni.” – John Mulinde

 

Există momente în istorie când se deschide o ușă către o schimbare uriașă. În vidul creat de aceste deschideri au loc mari revoluții pentru bine sau pentru rău. În astfel de vremuri, bărbații și femeile cheie, și chiar generații întregi, riscă totul ca să devină elementul de bază al istoriei – acel punct central care determină modul în care se învârte ușa. În Scriptură, unii din acești oameni au fost nazirei.

 

În timpul celor mai întunecate ceasuri ale Israelului și în cele mai grele momente de declin moral, Dumnezeu a ridicat indivizi și grupuri de tineri, de femei și bărbați nazirei, pentru a estompa valul de apostazie. Nazireii au urcat pe scena națională ca o rezistență împotriva culturii, a imoralității sexuale și a idolatriei din acele zile. Acești oameni consacrați, prin stilul lor de viață și ungerea primită, i-au scos pe oameni din starea lor de confort și au confruntat situația religioasă de atunci. Toate acestea le-au făcut cu un zel arzător și pentru numele și slava lui Dumnezeu.

 

În mod repetat, atunci când Dumnezeu a început să reformeze un Israel apostat, jurământul de nazireat a intrat în joc. Acesta le-a acordat celor pe care Dumnezeu i-a chemat la aceasta, autoritatea de a judeca Israelul, de a critica pe marele preot căzut în apostazie și de a numi conducătorii națiunii. Astfel de oameni, ale căror vieți au constat din constrângeri autoimpuse de consacrare și care purtau un semn distinctiv la păr, au fost adesea găsiți în pustiu, mânați acolo de o țară necurățată, chemați să-și facă partea într-o nouă creație. În astfel de vremuri, bărbații care, în vremuri sfinte, ar fi fost în centrul națiunii lor, au ales să ducă o viață izolată sau un exil voluntar într-un loc îndepărtat.

 

Ori de câte ori a venit timpul ca Dumnezeu să creeze din nou, a început cu oameni care erau încă necurățați de un Egipt sau un Babilon și pe care îi aduna în pustie sub conducerea acestor oameni. Ținului Gosen, pustia Sinai… și Ierusalimul pustiit, fiecare a văzut pe Dumnezeu la lucru, restaurând ascultarea în poporul Lui sub conducerea unui om al lui Dumnezeu.

 

Niciun alt mesaj pe care l-am predicat nu a fost mai aprobat profetic și supranatural așa cum a fost chemarea nazireatului. Timp de 20 de ani, acesta a fost fundamentul pentru TheCall, în mod specific, și pentru marea mișcare de post și rugăciune. De ce? Pentru că generația de nazirei este o manifestare clară și vitală a armatei zorilor.

 

De fapt, recent am avut un vis în care am emis un nou apel la nazireat, doar că, de data aceasta, nu doar pentru tineri, ci și pentru bătrâni! În vis, o reporteră mai în vârstă de la CNN mi-a spus: „Îmi amintesc de „focul” de acum 20 de ani!” Apoi, femeia a început să strige: „Doamne, trimite focul din nou! Doamne, trimite focul!” Dumnezeu mi-a arătat că vrea să readune și să reconsidere, cu un simț nou al misiunii și scopului, generația adultă care a umblat cu El în mod constant timp de 20 – 30 de ani, sau chiar mai mult.

 

Cred că o întoarcere spre nazireat, născută din harul și dragostea cu gelozie a lui Dumnezeu față de noi, este singura speranță pentru o reîntoarcere la Dumnezeu în America și în toate națiunile pământului. A fost și trebuie să continue să fie solul pregătitor, chiar și precursorul, pentru cea mai mare trezire spirituală și cel mai mare seceriș pe care lumea l-a văzut vreodată. Frank Bartleman a fost un nazireu prototipic pentru Azusa, la fel cum Edwards, Finney și Wesley au fost părinții nazirei ai mișcărilor anterioare. Cine va trasa calea de nazireat pentru generația noastră? Istoria așteaptă un răspuns. Mereu și mereu, nazireii au devenit baza istoriei. Nazireii au prosperat și s-au înmulțit când națiunea s-a confruntat cu situații imposibile, pentru care singura speranță era intervenția divină. Chiar extrema unor astfel de vremuri a declanșat extrema consacrării lor.

 

Într-un context modern, nazireii sunt cei care profită de invitația din cer pentru a atinge cele mai înalte niveluri ale devotamentului personal. Viețile lor sunt pline de pasiune pentru asta. Nazireii din Vechiul Testament aveau părul lung, dar nu despre asta e vorba. Este vorba, mai degrabă, despre inimi cucernice! Nazireii suferă cu dragoste. S-ar putea ca unii să aibă chiar tatuaje, piercing, părul lung sau o îmbrăcăminte mai dezmățată. Nu îi desconsiderați.

 

Stilul lor de viață extracultural îi poate face pe oameni să se simtă inconfortabil, dar, într-un sens curat și simplu, aceștia nu au probleme secundare. Aceștia sunt dispuși să treacă dincolo de granițele inimii. Cât de mult poate sufletul să se abandoneze în mâinile lui Dumnezeu? Nazireii ne arată calea.

 

CELE TREI PĂRȚI ALE JURĂMÂNTULUI DRAGOSTEI ARZĂTOARE

 

Pentru susceptibilitatea noastră modernă, jurământul de nazireat poate părea ciudat. Aceștia nu și-au tuns părul, nu au băut vin, nici nu s-au pângărit în vreun fel. Jurământul lor era atât de extrem încât era, practic, interzis ca un nazireu să fie în prezența unui cadavru, sau chiar să participe la înmormântarea unui membru al familiei! Unii din cei mai radicali oameni din Scriptură, cum ar fi Samson, Samuel, Ioan Botezătorul, au fost nazirei toată viața lor.  Diferite simboluri, cum ar fi să nu-și taie părul și să nu guste nimic din rodul viței, erau semne ale devotamentului lor total. Acești oameni cu părul lung erau o rasă aparte și sfântă pentru Domnul.

 

Deși vreau ca mesajul acestei cărți să se răspândească la scară largă, genul de viață de post la care îi chem pe oameni este o invitație la extremă. Cum ar putea fi altfel? Dacă suntem cinstiți, mai degrabă, decât orbiți de „visul american” (speranța pentru prosperitate materială), trebuie să recunoaștem că zilele de normalitate au rămas de mult în urma noastră. Dacă trăim cu adevărat în zilele din urmă, pe marginea istoriei, atunci rutina „Bisericii” este în mod garantat aproape insuficientă pentru a opri plăgile răutății care străbate pământul. Ascultați-mă! Suntem destinați pentru ceva mai mult.

 

Ekklesia lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, nu este nimic mai puțin decât prezența întrupată a lui Hristos pe pământ. Însă, până când căile Lui nu vor deveni căile noastre, nu putem să manifestăm pe deplin puterea și planul Lui. Astfel, în măsura în care am ritualizat normalitatea și am idolatrizat mulțumirea de sine, „creștinismul normal” trebuie să revină la moștenirea lui primară și apostolică. Credința apostolilor a început ca o mișcare extremă în rândul evreilor; în Vechiul Testament, termenul dat extremiștilor era de nazireu.

 

1. EL (NAZIREUL) NU VA BEA VIN.

 

Nazireul trebuie „să se ferească de vin și de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri și să nu mănânce struguri proaspeţi, nici uscaţi. În tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui.” – Numeri 6:3-4

 

Evreii nu erau abstinenți. Cu moderație, consumul de vin era o plăcere legitimă, un simbol al bucuriei și sărbătorii. Strugurii, stafidele și vinul erau dulciurile societății evreiești, asemănătoare bomboanelor și înghețatei din societatea noastră. Fiecare s-a bucurat de aceste plăceri comune, date de Dumnezeu, dar nazireii nu puteau și nici nu voiau să se bucure de acestea. De ce? Răspunsul stă în jurământul de nazireat: Acești sfinți iubitori de Dumnezeu au lăsat de bună voie plăcerile legitime ale acestei vieți pentru a experimenta mai mult plăcerile supreme ale cunoașterii lui Dumnezeu.

 

Echivalentul acestui fapt din Noul Testament este versetul 18 din Efeseni 5: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Nazireii nu au căutat intoxicarea cu vinul pământesc, ci, mai degrabă, trebuiau să fie „sub influența” vinului nou al Duhului lui Dumnezeu, să fie posedați doar de Duhul Sfânt. Ioan Botezătorul a fost umplut de Duhul Sfânt încă de la naștere, iar acest fapt i-a permis să ducă o viață de consacrare în mediul dur din deșert, adesea postind și mâncând numai lăcuste și miere. Focul Duhului Sfânt care era în el i-a alimentat jurământul de nazireat și viața lui de post și rugăciune. Nu are rost să discutăm despre abținerea nazireilor, dacă nu înțelegem esența alegerii. Nu e vorba despre păcat – să bei vin și să mănânci din rodul viței nu era ceva păcătos, ci erau activități bune și legitime – este vorba despre încântare. Pentru cei religioși, abținerea nazireilor de la aceste plăceri putea să pară a fi legalism: „Nu atinge, nu gusta, nu mânca.” Pentru nazirei, în schimb, nu era vorba despre un legalism nefericit, ci despre dragoste. Ei trăiau pentru plăceri mai mari. Nazireii erau căutători de plăcere, dar cu înțelepciunea de a o căuta în cel mai satisfăcător loc, adică la Însuși Dumnezeu. Psalmistul descrie în felul următor: „…înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.” (Psalmul 16:11). Pavel i-a îndemnat pe credincioșii Noului Testament să se axeze pe lucrurile de sus, nu pe cele de jos (vedeți Coloseni 3:1-2). Nazireul era un om ceresc, în timp ce restul erau simpli oameni ai pământului. Pe măsură ce mesajul nazireatului a început să se răspândească prin cultura TheCall, L-am căutat pe Domnul pentru mai multă lumină și descoperire. Am visat că citesc din Numeri 6:2: „Când un bărbat sau o femeie (va dori) se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat, ca să se închine Domnului…” În vis, „va dori” a sărit de pe pagină ca un foc în inima mea. Într-o clipă, am știut că dorința nazireatului era, de fapt, rodul unei dorințe anterioare – dorința lui Dumnezeu și căutarea intensă a nazireatului. Cu alte cuvinte, dorința pentru Dumnezeu nu începe cu tine, ci, mai degrabă, faptul că El te caută pe tine este catalizatorul.

 

Un jurământ de nazireat este, de fapt, inițiat în inima lui Dumnezeu, la care răspunde numai un nazireu. Acest lucru este esențial. Dorința arzătoare a lui Dumnezeu pentru o relație personală cu noi depășește cu mult orice munte de dorință și zel pe care le putem gestiona. În vis, am început să strig: „Doamne, caută-mă cu tărie! Caută cu tărie pe copiii mei!” Apoi, m-am trezit cu același duh de mijlocire pe care l-am experimentat în vis.

 

Ce se întâmplase? Cred că Duhul Se ruga prin mine rugăciunile lui Isus, exprimându-Și dorința ca tinerii să-L iubească foarte mult și să-și dedice viețile în totalitate pentru El. Toate acestea trebuie să fie darul de bunăvoie al inimii. Dacă acest fapt este impus prin vinovăție și teamă, atunci este mai mult decât inutil – este dăunător sufletului, deoarece este o manifestare a legii și a necredinței! „…slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” (2 Corinteni 3:6)

 

Nu pot sublinia îndeajuns cum devine acest lucru muchia de cuțit a consacrării. În deceniile în care am lansat o provocare la nazireat pentru tinerii din America, am învățat că, deși majoritatea a înțeles, chemarea este, din nefericire, greșit interpretată de unii, fapt care poate să ducă la dezamăgire, istovire și înfrângere personală. Vreau să abordez acest subiect cu o claritate totală: Tu nu te străduiești ca să Îl ai pe Dumnezeu, pentru că El este deja al tău! Consacrarea ta nu poate schimba sau îmbunătăți dragostea ta față de Dumnezeu.

 

De exemplu, nu ești iubit mai mult atunci când postești, și nu poți fi iubit mai puțin atunci când nu postești. Dragostea Lui este supremă și completă, și nu are nimic de-a face cu nivelul tău de devotament față de El. În cele din urmă, orice efort pe care-l depui pentru o perioadă de nazireat sau pentru un stil de viață de nazireat, durează doar pentru că dragostea lui Dumnezeu este la lucru. Este lucrarea Lui, nu a noastră.

 

Ești tânăr și flămând după lucrurile spirituale? Ești dispus să îți controlezi poftele firii numai și numai de dragul de a fi în întregime al lui Dumnezeu? Dacă da, Dumnezeu te caută. Eu am adunat oameni ca tine de aproape 20 de ani. Asta nu este totul. Dumnezeu caută, de asemenea, părinți cu Duhul Sfânt care acceptă șansa de a se alătura foamei după Dumnezeu a unei alte generații, nu doar să plutească și să fie pensionari, jucând golf și sărbătorind.

 

În cel mai bun mod posibil, am oferit ambelor grupuri o chemare multigenerațională la adevărata foamete și trăirea consecventă.

 

O să vă dau permisiunea: Nu doar că Împărăția permite intensitate spirituală, dar o cere și plinătatea destinului. Radicalul este noul normal. Dacă nu, atunci nu mai avem nicio speranță. Bine ați venit în partea dură a postului și rugăciunii. Faceți ca acest lucru să conteze! Cei mai în vârstă se pot simți inconfortabil din cauza acestui gen de exprimare, dar am ales să cred că mulți se simt, de fapt, impulsionați de acest zel tânăr. Fiți reînnoiți!

 

Apoi, când inima reală a unui nazireu se înalță, nu îl opriți! Vai de națiunea noastră dacă vom suprima acești tăciuni tineri!

 

Când Duhul Sfânt inspiră și face ca o generație întreagă de tineri să spună: „Da, vom face lucruri extreme pentru Dumnezeu. Vom plăti prețul. Vom duce vieți sfinte, împotriva curentului acestei culturi”, nu îi opriți!

 

Profetul Amos a condamnat societatea din vremurile lui pentru că a refuzat să onoreze chemarea sfântă a acestor tineri extremiști. El i-a mustrat pe părinți pentru că nu au permis ca darul profetic să „explodeze” în aceștia:

 

„Am ridicat proroci dintre fiii voștri și nazirei dintre tinerii voștri. Nu este așa, copii ai lui Israel? – zice Domnul… Iar voi aţi dat nazireilor să bea vin, și prorocilor le-aţi poruncit: „Nu prorociţi!” Iată, vă voi stropși cum stropșește pământul carul încărcat cu snopi…” Amos 2:11-13

 

Acesta este un blestem care vine asupra unei națiuni atunci când tinerilor nazirei li se interzice să-și împlinească chemarea. Să interzici abandonarea sfântă pentru Dumnezeu înseamnă să încurajezi extremismul demonic. Totuși, există o altă cale. Iubiți-i. Îngrijiți-i. Strângeți-i împreună, apoi lăsați-i să plece. Problemele esențiale ale identității și îndrumării nu sunt lucruri mici pentru Dumnezeu. Vom discuta mai multe despre asta în capitolul 10, dar acum, vă rog să rețineți ce anume a inițiat postul lui Isus: proclamarea Tatălui Său: „Tu ești Fiul Meu preaiubit.” Sincronizarea este esențială. Isus a fost proclamat Fiu preaiubit înainte ca El să facă ceva demn de remarcat. Până atunci, El nu a făcut nicio minune, nici semne sau lucrări puternice. Tot ce a realizat a fost ca răspuns la certitudinea iubirii și aprobării Tatălui Său, și așa trebuie să fie și pentru noi.

 

Începeți cu siguranța iubirii; nu vă străduiți pentru asta prin post sau jurământul de nazireat. În adâncul ființei voastre faceți loc pentru lucrarea Duhului prin har, nu prin efortul firii, care este calea spre istovire. Nazireatul din Vechiul Testament este un fel de realitate mult mai minunată a existenței Noului Legământ. Aveți grijă să nu încercați să împliniți vechiul legământ după lege.

 

2. EL NU SE VA APROPIA DE UN MORT

 

În Numeri 6:6 citim: „În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, (nazireul) să nu se apropie de un mort…” A doua interzicere din jurământul de nazireat poate părea paradoxală la început. În condiții normale, ar fi important ca o persoană săși arate respectul prin înmormântarea unui membru decedat al familiei. Cu toate acestea, nazireul a fost constrâns de Dumnezeu să facă altfel.

 

Ce înseamnă asta? Trebuie să înțelegem nu doar funcția nazireilor, ci și locul lor în societate ca simbol. Nazireii au întruchipat în mod radical chemarea națiunii la curăție absolută. Nu era un lucru greșit să înmormântezi pe cel decedat, dar nazireul trebuia să se supună unei reguli mai înalte a vieții. Din moment ce moartea este consecința finală a păcatului din lume, aceștia nu trebuiau să ia parte, nici să aibă vreo legătură cu păcatul. Era nevoie ca ei să rămână nepătați.

 

Să aplicăm acest fapt în viețile noastre. Te atingi de vreun lucru care te determină să mori spiritual? Ferestrele de pornografie, de exemplu, ucid spiritual mii de credincioși. Un nazireu nu poate și nu trebuie să se atingă de ceva mort. Ești supus vreunei forme de presiune care te îndeamnă să faci vreun compromis? Sunt oare deschise porțile tale spre contaminarea din partea lumii divertismentului, a modei sau a falselor așteptări ale familiei și prietenilor – acele lucru care, în fiecare generație, caută să ducă sufletul nazireului în postura de om care cedează? Dacă accepți chemarea de a fi precum Samson, atunci trebuie să înveți din viața lui, pentru că hărțuirea din partea Dalilei poate fi găsită pretutindeni! Un nazireu urăște „până și cămașa mânjită de carne” (Iuda 23). El nu poate și nu va atinge lucruri pângărite.

 

Totodată, trebuie să înțelegem acest lucru în contextul Noului Legământ, deoarece chemarea nazireilor la o viață de har înseamnă mult mai mult decât simple interziceri exterioare. Deși dedicarea nazireilor nu este mai puțin extremă în Noul Testament, inima este motivată de dragoste, nu de lege. Noii nazirei, pe care Dumnezeu îi ridică, nu ar trebui să încerce să-și împlinească jurămintele în mod legalist, deoarece scopul nostru este consacrarea inimii, nu simpla împrejurare. Singurul mod de a atinge acest lucru este prin virtute și descoperirea lui Isus, Singurul Fiu al devotamentului, care trăiește și demonstrează o dedicare totală față de Tatăl prin noi și în noi!

 

Mike Bickle descrie în mod clar motivele principale ale nazireilor:

 

„Pericolul dedicării nazireului este să fie sfânt în afară, dar, în interior să aibă o inimă împietrită și fățarnică, ce se ascunde în spatele unei măști a neprihănirii și acțiunilor exterioare impresionante, care ascund un suflet nenorocit. Numai focul unei relații personale cu Dumnezeu și umplerea cu Duhul Sfânt, împreună cu mila și bucuria lui Dumnezeu, arătate neîncetat față de noi, chiar și atunci când eșuăm, ne pot izbăvi de inima fariseică. Nazireii care nu au o relație personală cu Domnul se confruntă și cu pericolul de a se vedea neprihăniți atunci când se bucură de devotamentul lor față de Domnul Isus și nu în Însuși Isus. La fel ca fariseul care l-a disprețuit pe vameș în Luca 18:9, ne vom admira propria noastră dedicare, în timp ce vom privi de sus spre ceilalți. Adesea îi judecăm pe ceilalți după acțiunile lor, în timp ce pe noi ne judecăm după intențiile noastre. Inima celor care se bucură de propriile lor puteri vor ajunge întruna din următoarele două capcane: fie vor fi aroganți pe baza a ceea ce vor realiza, așa cum a fost fariseul, fie se vor urî pe sine înșiși și se vor vedea nevrednici, la fel ca fiul risipitor. Numai acceptând cu smerenie harul lui Dumnezeu pentru noi vom putea evita aceste lucruri.”

 

Material extras din cartea „Postul lui Isus” de Lou Engle.

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu/9513-adn-ul-nazireului-partea-1

//////////////////////////////////////

 

Creştin din toată inima

1. M. Grant

https://comori.org/vechiul-testament/numeri/crestin-din-toata-inima/

Jurământul de nazireat  din vechime

 

Jurământul nazireului este un fapt remarcabil menţionat de Duhul lui Dumnezeu în Numeri 6 . Urmează exact după darea legii, totuşi principiul de bază al acestui jurământ este în contrast cu legea, pentru că acesta era un jurământ de devotament, în întregime benevol. Era vorba despre dedicarea unei persoane pentru Dumnezeu şi numai Dumnezeu ştie exact ce înseamna adevărata dedicarea pentru El. Ce presupunea acest jurămînt?

 

În primul rând, se cerea despărţire de rodul viţei. Acest lucru însemna abţinere de la lucruri legitime care îţi aduc plăcere.

 

În al doilea rând, trebuia ca cel care se dedica să nu îşi taie părul pe toata perioada jurământului. Aceasta implica ascultare deplină de Cuvântul lui Dumnezeu şi supunere faţă de autoritatea Lui.

 

În al treilea rând, interzicea orice contact cu vreun cadavru, semnificaţia fiind că cei care doresc să Îi fie plăcuţi lui Dumnezeu trebuie să evite orice asociere cu ceva care i-ar putea întina.

 

Oricum, fiind vorba despre un jurămînt, implica adoptarea unor principii ale legii şi anume, făcând acest jurământ, nazireul se obliga să respecte în totul condiţiile impuse. Aceasta contrastează cu harul, care nu cere, nici nu permite vreun jurământ, pentru că Domnul le-a înlăturat în Matei 5:33-37 . Totuşi Domnul Însuşi, nefiind literalmente un nazireu în vremea cât a umblat pe pământ, a împlinit desăvârşit semnificaţia spirituală a punerii deoparte a nazireatului. Viaţa Lui a fost o viaţă binecuvântată de consacrare perfectă faţă de Dumnezeu, de despărţire în sfinţenie faţă de orice rău şi de supunere deplină faţă de voia Tatălui Său. Vechiul Testament dă mărturie despre jurământul Său de a face voia lui Dumnezeu (Psalmul 40:7-8 ) iar El a împlinit această voie într-un mod desăvârşit.

 

Răscumpărat fiind prin sângele lui Hristos, copilul lui Dumnezeu nu este astăzi nicidecum sub lege. El are parte de libertatea vieţii eterne prin harul curat al lui Dumnezeu şi este binecuvântat cu orice binecuvântare spiriruală în locurile cereşti în Hristos. Totuşi, jurământul nazireului are evident aplicaţie pentru fiecare copil al lui Dumnezeu din această dispensaţie a harului în care trăim.

 

Deşi suntem avertizaţi împotriva practicii de a face jurăminte, totuşi, pentru că de bunăvoie L-am primit pe Hristos ca Mântuitor şi Domn, suntem sub autoritatea Sa absolută pentru totdeauna. Aceasta este valabil fie că înţelegem, fie că nu. Acceptându-L pe Acela în care s-a aratat deplin devotament faţă de Dumnezeu şi despărţire de rău, credinciosul acceptă de asemenea acel loc binecuvântat al separării împreună cu Domnul.

 

Aceasta este semnificaţia adevărului nou testamental al sfinţirii şi anume, a fi pus deoparte pentru Dumnezeu. Prin urmare, să nu acceptam noi cu bucurie responsabilităţile spirituale implicate de nazireat, adică: renunţare de sine, supunere reală faţă de Domnul şi despărţire de orice rău? După cum a spus Domnul nostru „pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr” (Ioan 17:19 ). Există oare altă cale mai simplă, dar în întregime sigură pentru cel credincios? Este adevărat că acesta este un standard înalt – cel al devotamentului complet faţă de Dumnezeu. Dar, când El S-a descoperit pe Sine în har de neegalat şi S-a dovedit vrednic de devotamentul nostru absolut, ar putea El să fie de acord ca noi să adoptăm un standard inferior? Dacă am face astfel, ar însemna pierdere pentru noi şi întristare pentru El.

 

Mulţi dintre cei mântuiţi poate nu realizează că acesta este standardul Scripturii, iar în astfel de cazuri cu siguranţă Dumnezeu nu le va cere ce ei nu au înţeles. Totuşi măsura binecuvântărilor lor va avea cu siguranţă de suferit. Încercări, necazuri şi greutăţi pe calea lor, nu vor fi un test prea dificil pentru ei, pentru că vor evita partea singurătăţii sfinţeniei practice; totuşi se vor priva de binecuvântările harului care răspunde acestor nevoi. Această singurătate a sfinţeniei practice este unul dintre privilegiile umblării cu Dumnezeu, prin care credinciosul poate să cunoască inima lui Dumnezeu. Să nu considerăm niciodată acesta o piedică pe calea spre binecuvântare sau o obiecţie reală pentru a umbla pe calea lui Dumnezeu.

 

Har, nu legalism

 

Este de o importanţă vitală să înţelegem că niciun principiu legalist nu trebuie să fie motivul care ne ţine pe calea lui Dumnezeu. Acelaşi har care mântuieşte este şi cel care dă şi dorinţa şi puterea pentru a umbla pe calea credinţei.

 

Totuşi, dacă nazireul încălca principiile punerii sale deoparte, zilele dinaintea acestei abateri erau pierdute (Numeri 6:12 ). Nu ne vorbeşte aceasta de faptul că devotamentul nostru pentru Dumnezeu trebuie să fie real, fără rezerve, cu hotărâre de inimă să dureze „toate zilele despărţirii sale” – adica până la sfârşitul zilelor noastre pe pământ? Cu alte cuvinte, putem numi devotament real pentru Dumnezeu ceva care se limitează doar la o anume perioadă de timp? Devotamentul lui Hristos a fost „până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8 ). Această hotărâre de inimă personală, neclintită, este răspunsul Noului Testament la jurământul descris în Vechiul Testament, însă va împlini mult mai mult decât a putut vreodată să împlinească un jurământ.

 

Devotamentul curat faţă de Hristos va rezista oricărui test. Se pune de fapt întrebarea dacă El este îndeajuns sau nu pentru noi. Dacă alţii ezită, să avem compasiune faţă de ei, dar să menţinem totuşi standardul Domnului nostru sfânt. Zilele nazireatului nostru se apropie de sfârşit. Nu vom regreta nicidecum această hotărâre fermă când Îl vom vedea faţă către faţă.

https://comori.org/vechiul-testament/numeri/crestin-din-toata-inima/

 

 

////////////////////////////////////////

Nazirit

 

Nazireul (în ebraică : נזיר, Nazir, care este „consacrat“, „separat“ [1] ) este, în Biblie , consacrarea unui evreu la Dumnezeu cu consecvent jurământ să urmeze niște rigide preceptele vieții; persoana consacrată se numește nazarit , dar și nazarit , nazirit , nazarit .

 

Obligațiile inerente acestui jurământ sunt ilustrate în Biblie, în Cartea Numerelor (6,1-21 [2] ) și în Cartea Judecătorilor (Iacov 13,1-14 [3] ): naziritul nu poate mânca necurat mâncare sau mâncare provenită din via .

 

 

Samson și Dalila , pictură de Pieter Paul Rubens , aproximativ 1609 – 1610 , National Gallery , Londra

Mai exact, cf. „Descrierea din Biblie” Acest jurământ nazirit cerea ca bărbatul sau femeia să respecte următoarele reguli:

 

Abțineți-vă de la vin , oțet de vin , struguri , stafide , lichioruri intoxicante , [4] oțet distilat din astfel de substanțe, [5] și de la consumul sau băutul oricărei substanțe care conține urme de struguri. [6]

Evitați să vă tăiați părul pe cap, dar lăsați firele de păr să crească. [7]

Nu deveniți necurați atingând cadavrele sau mormintele (prin urmare nu puteți participa la înmormântări sau intrați într-un cimitir ), chiar și a membrilor familiei și a rudelor apropiate. [8]

După ce a urmat aceste reguli pentru o anumită perioadă de timp (specificată la momentul votului individual), persoana sa scufundat într-un mikveh și a făcut trei ofrande : una ca ofrandă holocaustă ( olah , arsă pe altarul Templului ), o pereche de porumbei sau porumbei (unul ca jertfă pentru păcat și cealaltă ca holocaust) și un berbec tânăr ca jertfă de vinovăție ( shelamim ), precum și un coș cu pâine nedospită , grâu și libana, care a însoțit jertfa pace. Naziritul a executat apoi în fața unui preot ritul în care i s-a ras părul, care a fost apoi ars în același foc cu jertfa de împărtășanie ( Numeri 6:18 [9] ).

 

Unele personaje biblice, totuși, au fost nazireți pentru viață „din pântece” ( ab utero ), precum eroul Samson (Iac 13,2-7 [10] ), unul dintre judecătorii Israelului , căruia Dumnezeu i-a dat o forță supraomenească tocmai pentru ascultarea sa inițială și observarea jurământului de nazireu (13,1-16,31 [11] ).

 

În ebraica modernă, cuvântul „nazir” este folosit în mod obișnuit pentru călugări , atât creștini , cât și budisti – acest sens l-a înlocuit de fapt pe cel biblic original. Trebuie menționat, totuși, că tradiția „părului lung” este încă respectată odată cu utilizarea „ plății ” de către unii bărbați și băieți ai comunităților religioase evreiești ortodoxe , conform interpretării dispoziției biblice împotriva bărbieritului „colțuri” ( în cercuri ) ale capului cuiva. [12]

 

Index

1    Termenul de Nazir

2    Legile naziritului

2.1 Legile generale

2.1.1   Cum se votează

2.1.2   Tipuri de naziriti

2.1.3   Repetați naziritul

2.2 Devenirea unui nazireu

2.3 Să fii nazirit

2.3.1   Contextul social al simbolurilor

2.4 Încheiați perioada nazirită

3    Atitudini față de naziști

4    Naziritii din istorie

4.1 Jurămintele nazirite în Biblia ebraică

4.2 Jurămintele nazirite în perioada intertestamentară

4.3 Naziriti în Noul Testament

5    Descriere în Biblie

6    jurăminte nazarite moderne

6.1 Mișcări protestante

7    Rastafarianismul

8    Note

9    Bibliografie

10 articole înrudite

11 Legături externe

Termenul de Nazir

Termenul nāzîr este înrădăcinat în verbul care înseamnă „a separa”. [13] În sens negativ, Isaia 1: 4 [14] și Ezechiel 14: 5,7 [15] descriu păcătoșii literalmente ca „întorși și întorși” (adică înstrăinați de Dumnezeu). Mai des, rădăcina lingvistică denotă un sentiment de consacrare sau dedicare. Levitic 22: 2 [16] descrie donațiile care sunt sacre pentru Dumnezeu ca „separate, puse deoparte”. Rolul preoților este de a „separa poporul de propriile impurități” ( Levitic 15:31 [17] : „îi vei ține pe copiii lui Israel separat de ceea ce îi spurcă”). Cu mare ironie, profetul Osea denunță păcătoșenia poporului spunând că s-au separat sau „consacrați acelei infamii” în venerarea lui Baal, zeitatea canaanită ( Osea 9:10 [18] ). [13]

 

Cu toate acestea, mulți dintre termenii care derivă din nzr se referă la simboluri sau semne ale unei condiții speciale retrase, consacrate, care include părul, capul sau coafura, toate legate între ele. În Biblia ebraică , un nume comun derivat din rădăcină este nezer , termen care pare să însemne o „coroană” sau condiția de a deține un fel de regat. Amalekitul care pretinde că l-a ucis pe Saul când l-a rugat să-l facă să moară pentru că suferea de prea multe răni, îi aduce lui David , viitorul rege succesor, coroana lui Saul, nezerul său, ca dovadă a morții sale. Acest nezer este un simbol al omului care anterior era „distinct, rezervat” lui Dumnezeu (cf. și 2 Regi 11:12 [19] ; Cronici 23:11 [20] ; Proverbe 27:24 [21] ; Psalmi 89: 40,132 : 18 [22] ). Această condiție de a fi separat se aplică lui Iosif în limbajul formulic găsit în poeziile antice: vezi Geneza 49:26 [23] și Dueteronomy 33:16 [24] – ûlĕqodqōd nĕzîr `eḥāyw , literal„ pe capul celui care a fost separat de frații săi „(cf. și Plângeri 4: 7 [25] unde termenul poate înseamnă„ prinți ”sau regă: cei care sunt separați). Levitic 21:12 [26] se referă la condiția specială a preotului care este „înălțat mai presus de semenii săi” din cauza „consacrării care este asupra lui” prin „uleiul de ungere” turnat pe capul său. [13] Prin urmare, din nou, a fi distinct, sfânt și a avea o stare de consacrare specială are legătură cu capul. În mod similar, ceea ce pare a fi o anumită bijuterie tradusă adesea „diademă”, se numește nēzer și este purtat într-un fel de turban sau de coafură de către preot ( Exod 29: 6; 39: 30 [27] : „vei pune pe conduce turbanul și vei fixa diadema sacră peste turban „; cf. și Zaharia 9:16 [28] ). [13]

 

Samson nazirit, la fel ca ceilalți astfel desemnați în Biblia ebraică ( Tanakh ), este, de asemenea, unul separat, consacrat și dedicat într-un anumit sens, al cărui statut posedă în mod clar simbolismul legat de cap. În plus față de păr, există un complex de simboluri legate de nazirit care trebuie examinat în contexte culturale și biblico-literare. [13] În Judecătorii 13-16 [29] , starea lui Samson de nazireu este legată de abținerea mamei sale însărcinate de la produse fermentate de vin și de mâncare necurată, promisiunea lui Samson de a nu-i aduce niciodată lângă cap un aparat de ras, o promisiune pe care o ține până Intervenția Dalilei . Contextul biblic mai larg (de exemplu, Numerele 6: 3-4 [30] și Amos 2: 11-12 [31] ) indică faptul că abstinența de la vin în special face întotdeauna parte din ceea ce s-ar putea numi condiția rituală a nazireului, chiar dacă diferențele apar în interpretarea acestei condiții rituale, în special între numerele 6 [32] și alte referințe: vinul și părul fac parte dintr-un complex simbolic comun. [13]

 

Legile nazireului

Halakhah (Legea evreiască) are o bogată tradiție în legile nazireilor. Astfel de legi au fost înregistrate pentru prima dată pe Mishnah și Talmud în Tratatul Nazir . Au fost apoi codificate de Maimonide în lucrarea sa Mishneh Torah – Hafla’ah , Nazir . Din perspectiva iudaismului ortodox aceste legi nu sunt o curiozitate istorică, dar pot fi, de asemenea, practicate fluent. Cu toate acestea, din moment ce Templul Ierusalimului nu mai există pentru a finaliza jurământul, autoritățile rabinice sfătuiesc cu tărie să nu respecte respectarea naziritului, atât de mult încât nu există aproape nici o veste despre acesta. [33]

 

Legile generale

Ca vot

Toate legile voturilor în general se aplică și votului nazirit. La fel ca și în cazul altor jurăminte, un tată are capacitatea de a anula jurământul nazirit al fiicei sale tinere, iar un soț are capacitatea de a anula votul soției sale pentru prima dată când află despre el ( Numeri 30 [34] ). [35] La fel, toate legile referitoare la intenția și jurămintele condiționate se aplică și jurămintelor nazirite.

 

Tipuri de nazirit

În general, există trei tipuri de naziști:

 

Nazirita pentru o anumită perioadă

Nazirit permanent

Nazirit ca Samson…………………………………………………Cont AICI  https://koaha.org/wiki/Nazireato

……………………

 

 

///////////////////////////////////////

Mistere nedescifrate ale Bibliei până în prezent

 

Deși constituie o sursă de adevăruri spirituale infailibile pentru mai mult de un miliard de oameni, Biblia conține și multe enigme istorice care au rămas nedezlegate până în zilele noastre.

 

Numele plin de taine al lui Dumnezeu

Conform tradiţiei evreieşti, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere. El a fost scris „YHVH“ – această combinaţie de litere este menită să fie numele adevărat al lui Dumnezeu, însă nimeni nu ştie cum se pronunţă. Pronunţia corectă a dispărut din istorie şi tot ceea ce avem astăzi sunt doar presupuneri. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi Iahwe, Iahve sau Iehova.

 

Behemoth

În Biblie, în cartea lui Iov, se vorbeşte despre o creatură gigantică şi foarte puternică, numită Behemoth. Din descrierea ei, ştim că Behemoth este un animal terestru foarte mare. Însă în zilele noastre, nimeni nu are idee despre ce poate fi vorba. Unii cercetători au sugerat că acest animal ar putea fi un hipopotam, alţii au spus că ar fi un elefant sau chiar un dinozaur care a supravieţuit în timpurile biblice. Dar Behemoth rămâne în continuare un mister total.

 

Anul real de naştere al lui Iisus

Cele mai multe evenimente care sunt descrise de Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar naşterea lui Iisus nu face excepţie. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc primul recensământ. Ceea ce este imposibil, din datele istorice cunoscute până azi.

 

Deşi Quirinius a efectuat un recensământ în jurul anilor 6-7 d.Hr., acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul acestui recensământ, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre naşterea lui Iisus se contrazic reciproc.

 

 

Locul exact unde se află Arca lui Noe

Cel puțin din vremea lui Eusebiu (275-339 d.Hr.) şi până astăzi, căutarea rămăşițelor Arcei lui Noe a constituit un lucru fascinant pentru creştini, evrei şi musulmani.

 

Mulţi consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Deşi în Geneză se menţionează că Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovadă care să indice existenţa unui potop uriaş care să fi afectat vreodată această zonă.

 

Cărţile ce sunt lipsă din Biblie

Biblia este una dintre cărţile care conţin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. Dar ea a fost mult mai cuprinzătoare. Cel puţin 17 cărţi lipsesc din versiunea modernă a Bibliei şi nu se ştie nimic despre ce s-a petrecut cu acestea.

 

În unele capitole din Biblie se fac referiri la scrieri care lipsesc. Spre exemplu, în Cronici 29, sunt menționate „scrierile despre profetul Nathan şi Gad“ şi detalii despre domnia regelui David. Dar încercând să căutăm aceste capitole în Biblie, nu vom găsi nimic.

 

La fel este şi cu Cartea Războaielor Domnului, care ar conţine un ciclu de poeme. Nimeni nu ştie ce s-a petrecut cu aceste scrieri. La un moment dat în istorie, ele au fost pierdute sau cineva a decis să le scoată din Cartea Sfântă.

 

Citește și: Iisus, a Doua Venire: Prin clonarea Lui se încearcă păcălirea populației

 

 

Anii pierduţi ai vieţii lui Iisus

Viața nimănui nu a fost atât de analizată aşa cum a fost cea a lui Iisus. Aproape fiecare moment al existenţei lui Hristos a fost interpretat de către oamenii de ştiinţă. Cu toate acestea, rămân goluri uriaşe în cunoştinţele noastre despre ce a făcut Mântuitorul de la vârsta de 12 până la 30 de ani.

 

Nu se cunoaște cu certitudine ce a făcut el în timpul adolescenţei şi în primii ani din tinereţe. Lipsa de informaţii despre această perioadă din viaţa lui Iisus a făcut să apară sute de cărţi pe această temă, toate avansând diverse ipoteze.

 

Locul precis al crucificării lui Iisus

Noul Testament  apreciază Crucificarea lui Iisus drept evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Dar unde a avut loc acest eveniment remarcabil? Nu se ştie exact!

 

Biblia spune că Răstignirea a avut loc pe Golgota, unul dintre dealurile din afara Ierusalimului. Este unul dintre foarte puţinele detalii din cele patru Evanghelii care coincid. Învăţaţii contemporani consideră că Golgota ar putea fi zona denumită astăzi „Gordon’s Calvary“, ce a fost descoperită de britanicul Charles Gordon în apropiere de Ierusalim, la sfârşitul secolului al XIX.

 

Unde sunt situate Sodoma şi Gomora

Pentru păcatele locuitorilor lor, oraşele Sodoma şi Gomora au fost distruse „de pucioasa şi focul venite de la Domnul din cer“. În creștinism și iudaism, numele acestor oraşe au devenit sinonime cu păcatul, iar distrugerea lor, cu o manifestare proverbială a mâniei lui Dumnezeu.

Existența istorică a Sodomei şi a Gomorei, constituie încă un subiect de dispută între arheologi. Biblia indică faptul că acestea erau situate în apropierea Mării Moarte. Posibile locuri sunt siturile descoperite de Walter Rast (profesor în biologie la Texas State University) şi Thomas Schaub în 1973, incluzând şi Bab edh-Dhra, care a fost identificat de arheologul Paul Lapp. Alte aşezări posibile ar fi Numeira, es-Safi, Feifeh şi Khanazir.

 

Ce s-a petrecut cu triburile pierdute?

Cele „Zece triburi pierdute ale lui Israel“ se referă la vechile triburi care au dispărut la sfârşitul Epocii de Bronz, după ce Regatul lui Israel a fost distrus, robit, iar evreii au fost trimiși în exil. Acesta este un subiect care se bazează parțial pe fapte istorice autentice și documente şi parțial pe tradiția religioasă. Au existat anumite teorii bizare despre cine ar putea fi descendenții acestor triburi pierdute. Unele se referă la irlandezi, nativii americani, britanici, japonezi și chinezi.

 

Biblia conține mesaje codate

Pe lângă mesajul spiritual evident, textul Bibliei conține informații criptate despre orice eveniment care s-a produs în trecut sau care se va petrece în viitor.  Existența misteriosului cod al Bibliei a fost dovedită de dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experiți în teoria grupurilor. Studiul acestui cifru și rezultatele obținute au fost popularizate de cartea The Bible Code, scrisă de jurnalistul Michael Drosnin.

Metoda principală prin care mesajele au fost extrase este „secvența echidistantă de litere“, folosindu-se de obicei textul Bibliei ebraice.

 

Utilizarea şi publicarea „predicțiilor“ bazate pe codurile Bibliei au reuşit să atragă atenția mai ales după asasinarea prim-ministrului israelian Yithak Rabin, din anul 1995, ce fusese prevăzută de Eliyahu Rips. Jurnalistul Michael Drosnin îl avertizase pe premierul israelian cu un an înainte, în 1994, de posibilitatea acestui eveniment tragic.

 

Unde este Grădina Edenului?

Unii oameni cred că Grădina Edenului a existat în realitate, dar majoritatea teologilor consideră că povestea este doar strict simbolică. Totuși, Biblia ne dă anumite indicii despre locul unde s-ar fi găsit, ceea ce i-a determinat pe mulți să încerce să o descopere.

Există ipoteze care plasează Edenul la izvoarele râurilor Tigru şi Eufrat, în Irak, în Africa sau în Golful Persic. Locul unde s-a aflat Grădina Edenului rămâne, însă, şi astăzi un mister.

 

Cine a fost faraonul din timpul Exodului?

Capitolele de început ale Cărții Exodului descriu povestea înrobirii fiilor lui Israel în Egipt, plăgile prin care Dumnezeu a forțat eliberarea acestora şi scăparea evreilor prin traversarea Mării Roșii.

Faraonul care a domnit în Egiptul antic în acea vreme nu este numit, fiind menționat doar cu rangul său. Problema identității lui a fost subiectul mai multor speculaţii. Figura cel mai des menționată în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, dar nu există nicio dovadă scrisă sau arheologică în acest sens.

 

 

https://www.dcnews.ro/mistere-nedescifrate-ale-bibliei-pana-in-prezent_461545.html

//////////////////////////////////////

 

Există cărţi necanonice scrise de oamenii lui Dumnezeu?

 

 

Întrebare: În scrierile 1Cronici 29:29; 2Cornici 9:29, se vorbeşte de scrierile profetului Nathan, ce conţin detalii despre domnia regelui David, se găsesc acestea şi ce se ştie despre ele?

 

 

 

Răspuns: Pe parcursul istoriei lui Israel, şi a creştinilor, Dumnezeu a călăuzit pe servitorii Lui să scrie diferite cărţii, cum ar fi:

 

ü     Cartea războaielor lui Iehova (Numeri 21:14-15).

 

ü     Cartea dreptului (Iosua 10:12-13; 2Samuel 1:18).

 

ü     Cartea faptelor lui David (1Cronici 29:29; 2Cornici 9:29).

 

ü     Cartea faptelor lui Solomon (1Regi 11:41; 1Regi 12:15; 1Cronici 9:29).

 

ü     Cărţile profeţilor Şemaia şi Ido (2Cronici 12:15; 2Cronici 13:22).

 

ü     Cartea: Căntece de jale (2Cronici 35:25).

 

ü     Cronicile regilor lui Israel (1Regi 22:39).

 

ü     Cronicile regilor lui Iuda (1Regi 22:45).

 

ü     Cronicile regelui David (1Cronici 27:24).

 

ü     Cartea faptelor regilor lui Israel (2Cronici 33:18).

 

ü     Decretele lui David şi Solomon (2Cronici 35:4).

 

ü     Cartea faptelor lui Iosafat şi a cuvintelor lui Iehu (2Cronici 20:34).

 

ü     Faptele lui Ozia (2Cronici 26:22).

 

ü     Cartea lui Hozai (2Cronici 33:19).

 

ü     Epistola lui Pavel către Laodicieni (Coloseni 4:16).

 

Toate aceste cărţi nu se ridică la nivelul cărţilor Bibliei! De aceea Dumnezeu nu a îngăduit ca ele să se păstreze de-a lungul timpului. Chiar aceasta este dovada că ele nu fac parte din canonul bibliei căci „Cuvîntul lui Iehova durează pentru totdeauna“ (1Petru 1:25 NW).

 

Atât în trecut cât şi în prezent, există cărţi scrise de oamenii lui Dumnezeu, dar acestea nu au statutul de Scriptură.

 

Aşa cum există şi în prezent apostoli şi profeţi, ce slujesc generaţiei lor (comp. cu Apocalipsa 18:20), însă adunarea universală a lui Cristos este întemeiată doar pe cei 12 apostoli care au slujit şi slujesc toate generaţiile de creştini prin pilda lor şi prin scrierile Scripturilor Creştine (Efeseni 2:20-22; Apocalipsa 21:14).

 

Ei au primit Evanghelia (1Tesaloniceni 2:4), poruncile (Fapte 1:2), misterele Regatului (Matei 13:11), misterul corpului lui Cristos (Efeseni 3:5,Efeseni 1:6), şi alte învăţături, mistere şi revelaţii, care formează: credinţa sfinţilor care a fost dată o dată (atunci în primul secol) pentru totdeauna (Iuda 1:3).

 

Astfel în prezent noi înţelegem Scripturile prin Spiritul, nu le complectăm.

 

În mod asemănător, există o călăuzire pentru fiecare creştin, dar alta este călăuzirea pentru toată adunarea din toate generaţiile prin Biblie!

 

Astfel, una este scrierea acestor creştini, şi alta scrierea Bibliei pentru toţi, şi acceptată de toţi ca fiind de la Dumnezeu!

 

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/intrebari-si-raspunsuri/25-exista-carti-necanonice-scrise-de-oamenii-lui-dumnezeu

////////////////////////////////////////

 

Cunoaște-ți dușmanul, de Mihai Sârbu

 

”Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” /Efeseni 6:11-13/.

 

swordPlaneta Pământ este câmpul de bătălie între forțele răului și ale neprihănirii. Sunt nenumărate referiri în Biblie asupra acestui adevăr. Capitolul 4 din Matei și Luca, Iov (capitolul 1și 2), Daniel capitolul 10 și Apocalipsa conțin aprecieri clare asupra acestui subiect.  Viața unui creștin adevărat nu este ”la dolce vita” petrecută în hamacul nepăsării și al lipsei de preocupare. Dimpotrivă, un copil al lui Dumnezeu înțelege din start că pocăința înseamnă ”bătălie spirituală” pe care trebuie să o porți toată viața dar nu cu oamenii. Ea se duce pe un alt plan și cu dușmani invizibili. Când ai ieșit de sub autoritatea Diavolului prin pocăință și credință, el nu renunță ușor la tine. Va încerca să te aducă iarăși sub comanda lui și va folosi cele mai rafinate mijloace ca să te posede din nou. Dar nici Dumnezeu, noul tău Stăpân nu rămâne indiferent cu privire la persoana și viața ta cea nouă. Prin Cuvântul Lui, El dorește să te pună în gardă și să te pregătească pentru a nu fi surprins de atacurile Celui rău. Iată de ce punem accent pe rugăciune și post, părtășia sfinților și studierea Cuvântului ca unelte de luptă împotriva puterilor întunericului și a duhurilor din locurile cerești. Mai ales în contextul românesc în care reprezentanții puterilor întunericului se afișează la scenă deschisă prin vrăji, descântece, ghicitorii, blesteme, farmece, deochi, magie și alte forme de manifestare a acestor puteri. De aceea, haideți să mergem la Scriptură și să urmărim care sunt dușmanii sufletului și cum pot fi ei localizați? Apoi să vedem cum trebuie să procedăm ca să avem biruință asupra lor.

 

1. Dușmanul din tine /Eul/. Ființa umană are o structură trinitară (1 Tes. 5:23; Evrei 4:12): duh, suflet și trup, fiecare din aceste entități având un rol bine stabilit. Duhul reprezintă partea superioară a ființei umane prin care se ia legătura cu Dumnezeu. Romani 8:16 spune că ”Duhul adeverește împreună cu duhul nostru …” Prin el recepționăm mesajele de la Dumnezeu atunci când suntem ”pe recepție” și comunicăm pe aceiași ”lungime de undă.” El se manifestă prin conștiință, intuiție și comuniune. Sufletul este secțiunea de mijloc, între duh și trup. Are în structura lui rațiunea, sentimentul și voința. Trupul este diviziunea inferioară prin care ne raportăm la mediul înconjurător prin cele 5 simțuri: auz, văz, miros, gust și pipăit. (Se zice că există și al șaselea simț – bunul simț – dar că e pe cale de dispariție). Prin trup omul comunică cu exteriorul și firea lui cere ”ce văd ochii.” De exemplu: firea spune ”mi-e sete, vreau o bere;” duhul spune că Dumnezeu a făcut apa pentru a potoli setea; sufletul decide dacă ascultă de duh sau de trup. Alt exemplu: ochii văd nevasta altuia și firea o poftește; semnalul de Sus este că Dumnezeu a rezolvat problema sexului prin căsătorie cu o singură femeie toată viața; sufletul va decide de cine ascultă. Ești rănit de altul. Firea cere să-ți faci dreptate; duhul spune să-L lași pe Domnul să facă dreptate; sufletul va trebui să dea câștig de cauză unuia din cei doi. Ești obosit. Trupul spune să stai acasă și să nu mergi la biserică; duhul spune să nu părăsești adunarea, iar sufletul va decide cine are dreptate. Porți cu tine de la naștere și până la moarte un dușman care încercă să te chinuie 24/7. Cum să rezolvi problema cu firea? Foarte simplu! La Galateni 6:15 rețeta lui Dumnezeu este clară: ”umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” Se poate face asta deoarece ”Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” /Gal. 5:24/. Mai clar este mesajul din 1 Timotei 6:11 unde ți spune: ”fugi de aceste lucruri!” Dumnezeu Și-a făcut partea; ”mingea este în terenul tău.” Vezi ce faci cu ea deoarece nu te vei putea scuza în nici un fel în fața dreptății divine

 

2. Dușmanul din afară /Lumea/. Cuvântul ”lume” are mai multe sensuri. Există lume vizibilă și invizibilă; macrocosmos și microcosmos. Apoi avem de-a face cu lumea animală, vegetală și minerală. Există noțiunea de lume ca și rasă umană cu mai multe subdiviziuni.Avertizarea din 1 Ioan 2:15-17 este clară: ”Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” Când ni se cere să nu iubim lumea nu ni se cere să-i urâm pe oameni ca și indivizi, ci să nu acceptăm infrastructura lumii, concepția ei despre lume și viață, modul ei de trai. Cum se manifestă dușmanul din afară? În tiparele pe care le are lumea, ea vrea să ne înghesuie și pe noi. La egoism lumea-i zice personalitate; zgârcenia a numit-o cumpătare; lăcomia este spiritul de  economie, iar comoditatea este asociată cu nevoia de odihnă. Cât de șmecher este Diavolul. Așa de ușor îi prinde în plasă pe cei neatenți. Care este remediul împotriva influenței lumii? Să-L lași pe Dumnezeu să te modeleze și să stai în părtășie cu El în studiul Cuvântului și rugăciune cu post. Să-L întrebi zilnic ca și Pavel pe drumul Damascului: “Doamne, ce vrei să fac?” /F.A. 9:6/. Nu uita că ”lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” /v.17/.

 

3. Dușmanul din văzduh /Diavolul/. Numele lui în limba română înseamnă Adversarul. Este dușmanul binelui și făcătorul răului. În Biblie îl întâlnim sub diferite denumiri de peste 200 de ori: Domnul acestei lumi, Cel rău, Ispititorul, Mincinos și Tatăl minciunii, Șarpele cel vechi, Diavolul, Apolion, Belial, Beelzebul și altele. A fost creat ca arhanghel, unul din cele mai înalte ranguri în creația lui Dumnezeu. Nemulțumit de această poziție a aspirat la poziție de egalitate cu Dumnezeu și a intrat în conflict cu El. Intră în sfera umană în Geneza 3 când înșeală pe Eva și pe Adam. În Iov capitolul 1, Satan este acuzatorul oamenilor buni. În Matei 4, are curajul să-L ispitească pe Domnul Isus. La Matei 12, chinuie doi îndrăciți. În Marcu 4 fură Cuvântul din inima celui ce nu l-a păzit. Intră în Iuda la Ioan 12, iar în Luca 22 îl face pe Petru să se lepede. La fapte 5 îi convinge pe Anania și Safira să mintă. Îl împiedică pe Pavel și-l chinuie în 1 Tesaloniceni 2 și la 2 Corinteni 12. Finalul este la Apocalipsa 22 când este aruncat în iazul de foc. Cu ce vine la noi? Cu mândrie, ură, bârfă, lăcomie, invidie, egoism, duh de judecată. Vine chiar când stai cu Biblia în față la biserică. Nu vine cu crime, beții sau scandaluri. Nici cu gând de curvie sau pornografie. Se apropie cu lucruri nevinovate în aparență. Nu te face agentul lui sub nici o formă. România, ”țară creștină” de la Sfântul Andrei este a doua țară din lume care are facultate de parapsihologie, tocmai în locul unde Iulia Hașdeu făcea spiritism. Acolo se învață toate metodele folosite de Diavolul pentru a ataca Împărăția lui Dumnezeu. Agenții lui apar public pentru a-și prezenta ”marfa.” Cum să ne raportăm la el? Remediul este să luptăm și să nu fugim de pe terenul câștigat. Să ne impunem să ascultăm de Domnul. Apoi, să ne ferim de oamenii și de locurile care ne ispitesc. Să fim conștienți că nu putem să ne împotrivim prin noi înșine. Să cercetăm Scripturile și să luăm sabia Duhului. Să stăruim în rugăciune și post și să facem apel la sângele Domnului Isus și la protecția Lui. La Iacov 4:7 Cuvântul ne asigură:”Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi,” iar Petru continuă:”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă!”/1Petru 5:8-9/. Dumnezeu te vrea biruitor și pune la dispoziția ta întreg arsenalul Său spiritual. Rămâne să alegi cum vrei să trăiești: învingător sau învins; cap sau coadă; pe culme sau în vale. Alege să fii biruitor. Se poate chiar acum!

 

RUGĂCIUNE

 

Tată din Cer! Mulțumim frumos că ne-ai descoperit toate secretele pe care trebuie să le cunoaștem ca să fim biruitori asupra puterii întunericului. Te slăvim că ne Însoțești cu dreapta Ta biruitoare și ne asiguri protecția Ta divină. Cerem în continuare autoritatea Ta de Dumnezeu peste noi și casele noastre ca și peste sfinții din poporul Tău. Întinde-ți mila și îndurarea și peste cei nemântuiți și scapă-I de robia Celui Rău. Amin!

 

https://www.newliferomanianchurch.com/cunoaste-dusmanul/

 

///////////////////////////////////////

 

Cel mai MARE DUŞMAN AL POPORULUI LUI DUMNEZEU

 

Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă.” 04375″> 1 Petru 5:8, 9

 

R 5183 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 54-56)

 

Versiunea autorizată a Noului Testament foloseşte frecvent cuvântul diavol şi lasă impresia că sunt mulţi diavoli; dar acest gând nu este confirmat de Scripturi în general. În Noul Testament sunt traduse astfel două cuvinte greceşti, daimonion şi diabolos. Dintre aceste două cuvinte, primul ar trebui redat corect „demon”, iar al doilea „diavol”. Demonii sunt spiritele necurate, spiritele obişnuite, îngerii căzuţi; pe când Diavolul este Satan. Termenul Satan semnifică adversar, împotrivitor; pentru că Diavolul este împotrivitorul dreptăţii şi al lui Iehova.

 

Oricine nu reuşeşte să deosebească faptul că există un diavol este cu atât mai pasibil de a veni sub influenţa acestei mari fiinţe răuvoitoare, care este descrisă în Scripturi ca cel mai mare duşman al lui Dumnezeu, al oamenilor şi al dreptăţii. Sfântul Pavel vorbeşte despre „uneltirile Diavolului” şi avertizează Biserica de faptul că lupta ei este împotriva „duhurilor răutăţii în locurile cereşti” (Efeseni 6:11, 12). De asemenea el menţionează pe „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2), şi sugerează că ar fi de fapt imposibil să luptăm cu el; pentru că el este prea viclean, prea înţelept pentru noi.

 

În lume este exercitată în mod constant o influenţă rea care operează împotriva adevărului, dreptăţii şi purităţii, şi prin urmare operează împotriva lui Dumnezeu. Scripturile ne informează că această influenţă este exercitată de către Diavol, Satan, care a fost cândva un înger sfânt. Pentru că a permis mândriei şi ambiţiei să preia controlul asupra inimii sale, Satan a devenit un împotrivitor al lui Dumnezeu şi al dreptăţii. 1 Ioan 3:8; 1 Tim. 3:6; Isaia 14:12-14.

 

Chiar dacă omenirea nu-l poate vedea pe Satan, totuşi el o vede şi prin sugestii mintale poate câştiga controlul asupra lor. El are o varietate de moduri prin care îşi exercită influenţa. Cel mai puternic mod este prin agenţi umani folosind o persoană împotriva alteia. Metoda lui favorită de lucru este să pună întunericul ca lumină. Astfel face ca binele să pară rău, adevărul ca fals, şi ce este corect să apară ca incorect.

 

Sfântul Petru ne spune în textul nostru că Satan dă târcoale şi răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită. Leul are un mers foarte furişat. Pe labele picioarelor sunt perniţe moi care îi permit să se apropie foarte mult de pradă înainte de a-i fi recunoscută apropierea. Se spune că la acel punct, când este gata să sară asupra prăzii, fiara răcneşte atât de tare încât victima este paralizată de frică şi astfel este prinsă uşor.

 

Satan, adversarul Bisericii, este puternic, şi asemenea leului, vigilent şi deplin treaz. După cum declară apostolul Pavel, el foloseşte orice ocazie împotriva noastră. El stă în aşteptare, căutând să ne înghită. Chiar dacă este ager, totuşi el nu se apropie de noi cu un răcnet, ci se strecoară pe furiş asupra noastră într-un loc sau timp neaşteptat, ca să ne înghită, să ne biruie, să strivească viaţa noastră spirituală, şi în special să distrugă credinţa noastră în Dumnezeu. După cum cei ale căror urechi sunt antrenate să detecteze paşii leului îi vor auzi mişcarea, în timp ce acei care nu-i cunosc obiceiurile nu vor auzi sunetele cele mai slabe, tot aşa şi noi, cărora Domnul ne-a deschis urechile şi ne-a uns ochii cu alifia consacrării şi supunerii faţă de voia Domnului, putem fi iuţi în a recunoaşte apropierea vrăjmaşului nostru principal şi să ne împotrivim. Să stăm în picioare îmbrăcaţi cu toată armătura pe care o dă Cuvântul lui Dumnezeu şi în puterea Lui să mânuim Sabia Spiritului.

 

Sfântul Pavel ne arată că cele mai subtile atacuri ale Adversarului sunt de aşteptat prin mijloace umane. Satan lucrează în inimile copiilor neascultării; şi cu cât sunt mai onorabili şi cu cât sunt aceşti copii ai neascultării mai strâns identificaţi cu Domnul şi cu poporul Său, cu atât mai mare serviciu i-ar putea face Adversarului. Din acest motiv Satan se prezintă ca înger de lumină şi nu ca mesager al întunericului; pentru că ştie bine că eroarea şi păcatul vor fi respinse de copiii luminii. Efeseni 2:2; 2 Cor. 4:4; 11:14, 15; Efeseni 6:11, 12.

 

Satan utilizează diferite metode împotriva celor pe care îi caută şi îi cheamă Dumnezeu. Ca înger de lumină a făcut multă pagubă. Străduinţa sa constantă este de a duce pe poporul lui Dumnezeu în rătăcire de la Domnul şi de la legământul lor de sacrificiu. Deşi ştim că Dumnezeu poate proteja pe poporul Său ca Adversarul să nu-l atingă, totuşi providenţele Sale ne informează că nu aceasta este calea Sa. El permite ca Satan să câştige aparent o mare biruinţă asupra Domnului şi a poporului Său, dar în nici un caz această întrerupere aparentă nu afectează Planul Divin al veacurilor.

 

Nu vrem să spunem prin aceasta că Dumnezeu cooperează cu Satan şi cu lucrarea lui rea. Dumnezeu încearcă pe poporul Său, permiţând aceste condiţii care fac calea atât de îngustă, încât numai cei credincioşi vor merge cu perseverenţă până la sfârşit. Toţi ceilalţi mai devreme sau mai târziu vor cădea de pe cale.

 

METODA POTRIVITĂ DE ÎMPOTRIVIRE

 

Lupta creştinului este o luptă a credinţei. Declaraţia sf. Iacov, „Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7), nu înseamnă că trebuie să luptăm cu el pentru a-l înfrânge. Oricine gândeşte că poate lupta singur cu Satan trebuie cu siguranţă să aibă multă încredere în sine, sau altfel trebuie să-şi supraestimeze capacitatea proprie şi să o subestimeze pe cea a Adversarului. În orice luptă, sigur Satan va câştiga victoria.

 

Apostolul ne spune că răutatea, invidia, ura şi cearta sunt felul de lucruri pe care se sprijină Satan şi în care se străduieşte să ducă omenirea (Galateni 5:19-21; 1 Ioan 3:8). Metodele lui sunt înşelătoare. Sugestiile lui vin pe linia mândriei şi a încrederii în sine. Sugestia mintală, „Poţi face; eşti o persoană cu capacitate mare; nu-ţi fie frică; arată oamenilor cine eşti”, a dus pe mulţi la cădere.

 

Pentru a înşela pe copiii luminii, Satan se transformă într-un înger (mesager) de lumină; căci ştie bine că nu i-ar înşela dacă s-ar prezenta ca reprezentant al păcatului. Încă de la căderea lui Adam, Diavolul a căutat să prindă în cursă omenirea. În special în ultimele optsprezece secole, el s-a străduit să introducă eroarea în Biserică, pentru a produce creştini falşi — creştini care să fie o pagubă pentru cauza lui Cristos. Evident, el a avut de-a face cu formularea crezurilor creştinătăţii.

 

Poporul Domnului trebuie să se împotrivească Diavolului, nepermiţând argumentelor lui seducătoare să aibă greutate pentru noi. Noi avem cuvântul sigur al profeţiei şi instrucţiunile Domnului şi ale apostolilor Săi; şi dacă iubim Cuvântul Domnului, vom căuta să fim conduşi de acesta. „Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18.

 

Experienţa Domnului nostru în pustie oferă un bun exemplu de urmat pentru toţi din poporul Domnului. El n-a căutat să continue controversa, discuţia cu Adversarul; dar când I-a fost prezentat un gând râu, i S-a împotrivit prompt. Satan cunoştea bine Scripturile, din care a prezentat anumite părţi pentru a-L induce în eroare pe Domnul nostru ca să ia o cale greşită. Isus nu i-a spus Diavolului, „Voi ceda la argumentul tău numai pentru că ai citat o Scriptură”. Dimpotrivă, El S-a gândit imediat la principiul implicat şi i-a arătat Adversarului unde greşea. Când profeţiile n-au fost citate potrivit, Domnul nostru a făcut declaraţii clare în sensul acela.

 

Pentru noi este foarte bine să urmăm această cale. Dacă unul din poporul Domnului ar fi atras de Satan într-o discuţie despre un text scriptural, şi dacă el şi-ar aminti, sau un alt frate i-ar sugera un text care să fie un răspuns corect la punctul în discuţie, el ar trebui să decidă: „Scriptura care îmi spune să mă împotrivesc Diavolului”” este îndrumătorul potrivit pentru calea mea de acţiune. Nu mă voi opri să discut ceea ce nu înţeleg”. Astfel s-ar „împotrivi” şi în acelaşi timp ar mustra pe Adversar.

Cont. aici     https://adevarprezent.org/cel-mai-mare-dusman-al-poporului-lui-dumnezeu-vdm-20-3/

//////////////////////////////////////

 

Revenirea lui Hristos

Introducere

Pentru ca mulţi să înţeleagă mai bine această temă grea, dar importantă, a revenirii Domnului, m-am hotărât să scriu această lucrare. Sunt conştient că anumite puncte au fost atinse doar pe scurt şi nu au fost expuse detaliat. Dacă am vrea să le prezentăm în întregime, atunci ar trebui scrise multe cărţi. Cele peste 200 de texte biblice folosite, trebuie să-i dea cititorului posibilitatea să cerceteze personal mai departe în Sfânta Scriptură („ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” – Faptele Ap. 17:11) şi să fie călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în bogăţiile nepătrunse ale Cuvântului Său.

 

În timp ce scriam, două lucruri m-au umplut mereu de bucurie: primul, că Domnul mi-a acordat un mare privilegiu şi binecuvântarea de a putea să privesc atât de adânc în planul Său de mântuire; al doilea, că eu nu sunt dator niciunei direcţii de credinţă şi niciunei confesiuni religioase, putând astfel să prezint adevărurile curate şi nefalsificate ale Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod credincios şi în contextul corect. Având în vedere că Dumnezeu mi-a dat har să capăt o privire de ansamblu în gândurile Lui şi în planul Lui măreţ cu omenirea, eu pot să mărturisesc împreună cu psalmistul David: „Căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale” (Psalm 138:2) şi cu apostolul Pavel: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” (Rom. 11:33).

 

Unul dintre marii bărbaţi ai lui Dumnezeu, folosiţi după vremea apostolilor, a fost Ireneu, care a spus: „Celor care I-au fost plăcuţi, Dumnezeu le-a arătat, ca un arhitect, măreţul Său plan de mântuire”. Un autor de cântări a scris: „Fă-mă liniştit, Doamne, aceasta este ruga mea fierbinte, liniştit pentru a vedea minunile din Cuvântul Tău”. Cuvintele Domnului nostru mai sunt valabile şi astăzi: „ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” – acelora care sunt doritori să primească şi să fie învăţaţi prin Duhul.

 

Mă rog ca toţi cititorii să fie binecuvântaţi din punct de vedere spiritual şi să poată fi zidiţi în credinţa scumpă a gloriosului Cuvânt al lui Dumnezeu. Fiecare să cerceteze Scripturile ca să vadă dacă lucrurile sunt aşa. Această prezentare scurtă este destinată să fie doar o introducere. Restul este între dvs. şi Dumnezeu. Binecuvântatul Său Cuvânt să fie o binecuvântare pentru toţi aceia pe care El deja i-a binecuvântat.

 

Revenirea lui Hristos, diferitele Sale veniri şi evenimentele legate de acestea

Ca la toate temele biblice, găsim răspândite pretutindeni în Sfânta Scriptură, pasajele referitoare la revenirea lui Hristos. Acestea trebuie puse laolaltă cum se cuvine şi aşezate corect în contextul lor. Există, într-adevăr, mai multe veniri, dar numai o revenire, când El, Mirele ceresc, va fi întâmpinat în văzduh de Mireasa pământească (1 Tes. 4:13-18), pentru a o lua acasă, la ospăţul nunţii Mielului (Apoc. 19:1-10). El a făgăduit: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). Revenirea lui Hristos nu a fost amintită în aşa-zisul „crez apostolic”, despre care apostolii, desigur, nu ştiau nimic, pentru că acesta a fost formulat numai în sec. IV d.H. Despre o luare a credincioşilor autentici (sau „răpire”, ca să folosim cuvântul preferat de alţi comentatori), acest mare eveniment de la sfârşitul timpului de har pentru naţiuni, nu s-a pomenit nimic în acel crez. Se spune numai: „şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii”. Judecata finală, cunoscută şi ca „judecata de apoi”, va avea loc numai după Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20:11-15).

 

Erorile dogmatice despre această temă, care s-au strecurat deja în primele secole d.H. în vestirea biblică, se mai găsesc şi astăzi – poate într-o formă uşor schimbată – în biserici. Augustin (354-430), pe care unii istorici îl consideră unul dintre cei mai mari părinţi ai bisericii, a învăţat că naşterea din nou este prima înviere. Dar Pavel, pe care el îl preţuia, se străduia să ajungă la prima înviere ca ţelul cel mai înalt al său, deşi fusese deja născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt (Fil. 3:10-11). Pentru Augustin, Satana fusese deja legat şi biserica era deja în Împărăţia de o mie de ani. Puterea statului unită cu a bisericii a devenit cunoscută ca „statul lui Dumnezeu”.

 

Nu vom face referire la ceea ce au spus oamenii pe parcursul istoriei bisericii, ci vom prezenta punctul de vedere biblic. Deşi, într-un mod bizar, niciunul dintre apostoli nu s-a ocupat de la A la Z de subiectul revenirii lui Hristos, totuşi, sunt făcute multe referinţe la aceasta, în versete răspândite în întreaga Biblie şi acestea trebuie aşezate în locul de care aparţin. Credincioşii din zilele apostolilor aveau privilegiul de a auzi multe învăţături şi predici în original despre aceste subiecte. De exemplu, Pavel a putut să spună că el a vestit tot planul lui Dumnezeu (Faptele Ap. 20:27). S-ar părea că, în scrisorile lor către biserici, apostolii au considerat că aceste lucruri erau deja cunoscute. Ei doar au reamintit din când în când, ceea ce deja învăţaseră în diferitele adunări locale. Pentru a avea o imagine completă a acestui subiect, trebuie să căutăm locurile respective în întreaga Scriptură şi să le punem laolaltă într-un mod corect.

 

De la Evanghelia după Matei, până la sfârşitul Apocalipsei, găsim mereu afirmaţii despre diferitele veniri ale Domnului şi despre revenirea Lui. De aceea, trebuie să cercetăm cu atenţie ca să vedem despre ce venire este vorba în fiecare caz. Aceste referinţe biblice nu sunt aşezate într-o ordine cronologică.

 

Pentru a vedea cât de important este să înţelegem despre ce se vorbeşte, vom alege două pasaje biblice. Uneori acestea pot fi asemănătoare şi totuşi descriu evenimente total diferite. În Matei 25:1-10 ni se spune despre aceia care vor fi pregătiţi la venirea Mirelui şi vor merge împreună cu El la ospăţul de nuntă. În Luca 12:35-40, citim despre aceia care Îl aşteaptă pe Domnul lor, când El Se întoarce de la nuntă. Între aceste două evenimente este un interval de timp de ani de zile şi este vorba despre două veniri şi două grupuri total diferite, deşi în ambele cazuri sunt folosite cuvinte asemănătoare sau chiar identice: nuntă, candele, a fi pregătit, etc.

 

Fiecare venire a Domnului este în legătură cu diferite evenimente. Să ne gândim numai la cele peste 100 de prorocii vechi testamentare care s-au împlinit la prima venire a lui Hristos. În ceea ce priveşte Biserica nou testamentară, pentru ea sunt trei veniri: prima dată Domnul a venit ca Mântuitor, să-i răscumpere pe ai Săi; a doua oară El vine ca Mire, ca să îi ia acasă pe răscumpăraţii Săi (aceasta va fi revenirea Lui promisă); în al treilea rând, după ospăţul nunţii, El va veni cu ai Săi (Apoc. 19:11-16), ca să lupte cu toate forţele duşmanului, după care va instaura pe pământ Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20).

 

În această prezentare ne vom ocupa, în primul rând, de revenirea lui Hristos şi de luarea Bisericii Mirese, la a doua Sa venire. Atingerea acestui ţel înalt este dorinţa fiecărui răscumpărat. Toţi credincioşii adevăraţi au aşteptat să vadă ziua aceea, de când S-a înălţat Hristos la cer. Înainte de a pleca de la ai Săi, El a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2-3). El S-a referit de multe ori la acest eveniment măreţ.

 

În Matei 24, ucenicii I-au arătat Învăţătorului lor, frumosul templu. Spre surprinderea lor, răspunsul Lui a fost: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Mat. 24:2).

 

După aceea, ei I-au pus trei întrebări:

 

1). „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri?”

 

2). „Şi care va fi semnul venirii Tale”

 

3). „şi al sfârşitului veacului acestuia?”

 

Oricine citeşte cu atenţie capitolul, va constata că Isus a răspuns acestor trei întrebări. Cu privire la venirea Lui, El a spus: „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” (Mat. 24:27). Şi în alte locuri El S-a referit la aceasta:

 

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului” (Mat. 24:37).

 

„…şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Mat. 24:39).

 

„Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru” (Mat. 24:42).

 

„De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Mat. 24:44).

 

„Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa” (Mat. 25:10).

 

„Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).

 

În zilele apostolilor şi în creştinismul primar, în inimile celor ce crezuseră era o nădejde vie şi o aşteptare a revenirii lui Hristos. Despre această nedejde mărturisesc mai multe pasaje biblice. Vă rog, luaţi în considerare şi următoarele referinţe biblice, într-un duh de rugăciune:

 

„…ca să vină de la Domnul vremile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Ap. 3:20).

 

„Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:26).

 

„…v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare” (1 Tes. 1:9-10).

 

„Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?” (1 Tes. 2:19).

 

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tes. 4:16).

 

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tes. 5:23).

 

„Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor…” (2 Tes. 2:1).

 

„…să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1 Tim. 6:14-15).

 

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4:8).

 

„«Încă puţină, foarte puţină vreme» şi «Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi»” (Evrei 10:37).

 

„Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. …Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7-8).

 

„În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite…” (2 Pet. 1:16).

 

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui?»” (2 Pet. 3:3-4).

 

„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

 

„…tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Cor. 15:22-23).

 

Se va întâmpla în realitate

Numărul mare al textelor enumerate, ne arată importanţa acestui eveniment măreţ. Din păcate, la scurt timp după moartea apostolilor, s-au ridicat bărbaţi care au spiritualizat revenirea lui Isus Hristos şi aşa se întâmplă până în ziua de astăzi. Oamenii mor, duhurile însă nu: acestea îi iau sub stăpânirea lor pe alţii care sunt gata să răspândească învăţături false. Este bine cunoscută teoria organizaţiei care pretinde că Împărăţia lui Dumnezeu ar fi fost născută şi instaurată pe pământ în 1914. Învăţături asemănătoare, în legătură cu stabilirea anumitor date, au existat înainte şi mai există şi astăzi. Din nou este folosită şi este de actualitate expresia „parusia lui Hristos”. Adepţii acestei învăţături susţin că Hristos a venit deja şi că El este prezent ca Judecător. Revenirea lui Hristos este spiritualizată din nou şi cei care o fac vorbesc despre o „descoperire deosebită”, o „credinţă deosebită”, tot felul de lucruri „deosebite” care vor fi făcute de cunoscut numai unui grup special. De fiecare dată se pretinde acelaşi lucru. Se predică cu un mare entuziasm despre aceste lucruri şi oamenii nu observă că, în realitate, deviază de la adevăr şi că le-a fost furată fericita nădejde.

 

Asemenea pretenţii pot suna foarte evlavios, dar sunt false şi induc în eroare. Cuvântul grecesc „parusia” înseamnă „prezenţă”, dar presupune întotdeauna o venire personală. „Para-ousia” înseamnă „substanţă prezentă”. Dacă, de exemplu, preşedintele Statelor Unite intră în Casa Albă, atunci aceasta este parusia. Parusia nu este fantezie; o parusie reală presupune venirea vizibilă şi trupească a unei persoane. De aceea, nu există o parusie a lui Hristos, fără ca El să vină personal, trupeşte. O astfel de învăţătură este pur şi simplu o absurditate. Aşa cum prima Lui prezenţă sau „epifanie” (parusia de la prima Sa venire) a fost o realitate, tot o realitate va fi şi venirea Sa personală („parusia” sau prezenţă), în trup, la revenirea Lui. O învăţătură despre parusia lui Hristos, fără ca Hristos să Se arate personal, este lipsită de orice temelie raţională şi biblică.

 

Revenirea lui Isus Hristos şi evenimentele legate de aceasta, nu sunt o închipuire sau învăţătură, ci sunt realităţi. Pavel scrie: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi…” (1 Cor. 15:51). Fiecare poate să citească în Matei 17, de la vers. 2, ce înseamnă această schimbare sau transfigurare şi cum are loc: „El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina”. Ioan L-a văzut pe Domnul nostru pe insula Patmos, având aceeaşi înfăţişare: „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului” (Apoc. 1:12-18).

 

Transformarea implică faptul „ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Cor. 15:53). În această desăvârşire nu va exista îmbătrânire, ci tinereţe veşnică. În Iov 33:23-28 este exprimat gândul că noi vom fi schimbaţi, astfel încât vom fi iarăşi tineri. Acolo citim despre ispăşire şi mijlocitor („unul din miile acelea”). Apoi, în vers. 24 este descris preţul răscumpărării. În vers. 25 se spune că aleşii se întorc la zilele tinereţii lor, în vers. 26 că ei se vor ruga lui Dumnezeu şi El le va fi binevoitor. Da, noi vom fi readuşi la floarea tinereţii în trupul de înviere. Tranformarea se va petrece „…într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Cor. 15:52).

 

Acest eveniment măreţ nu este numai pentru cei care trăiesc atunci în Hristos, ci şi pentru toţi aceia care au plecat înaintea noastră cu această nădejde a slavei. Şi Iov îşi exprimă credinţa lui în înviere, astfel: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:25-26).

 

La revenirea Domnului nostru, cei adormiţi în Hristos vor primi un trup de înviere, după cum este scris: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15:42-44).

 

„Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tes. 4:14). Cine învaţă că Hristos a venit deja, să ne spună unde sunt cei adormiţi pe care i-a adus cu Sine. Apoi, o asemenea învăţătură acordă un avantaj celor vii, faţă de cei adormiţi şi contrazice afirmaţia clară a sfintei Scripturi: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1Tes. 4:15-17a).

 

Observaţi, Domnul nu coboară până pe pământ, ci biruitorii, aceia care au adormit în Hristos, vor învia mai întâi, iar cei vii în El vor fi transformaţi şi, împreună, vor fi luaţi să-L întâmpine pe Domnul în văzduh „…şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4:17b).

 

De-a lungul vremii harului, Domnul este prezent în Duhul, aşa cum a făgăduit. El este cu ai Săi şi, acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Lui, El este în mijlocul lor. În ziua Cincizecimii, El a venit în Duhul ca să locuiască în cei răscumpăraţi, după cum a promis (Ioan 14:18). „…El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Credincioşii adevăraţi sunt călători şi străini pe pământ, ei caută oraşul binecuvântat al cărui Constructor este Dumnezeu. În acelaşi timp, ei sunt deja „…împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19).

 

La revenirea lui Hristos, toţi aceia care sunt rânduiţi să fie în slavă, indiferent că au adormit deja sau că mai sunt în viaţă, vor primi nemurirea prin puterea lui Dumnezeu de înviere şi vor fi ridicaţi ca să-L întâlnească în văzduh. Toţi aceia care, de la prima venire a lui Hristos până la revenirea Lui, au crezut Cuvântul lui Dumnezeu predicat în vremea lor şi l-au trăit, Îl vor întâlni pe Isus Hristos, care a fost pentru ei nădejdea slavei. Amin! Pavel se exprimă astfel: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4:8). În fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii (Apoc. 2+3), au existat întotdeauna oameni care au ascultat ceea ce a spus Bisericilor Duhul şi au crezut că revenirea Domnului va avea loc în generaţia lor. Ei foloseau cuvântul „Maranata” – Domnul vine – pentru că în inima lor era un dor fierbinte; ei se rugau din inimă: „Vino, Doamne Isuse!” Ei nu s-au înşelat, nici nu vor fi dezamăgiţi. Doar că au plecat înaintea noastră şi aşteaptă până când numărul celor ce vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, este deplin. Acum, chiar la sfârşit, are loc o armonie deplină a Mirelui-Cuvânt cu Mireasa-Cuvânt, astfel încât la final, Duhul şi Mireasa spun acelaşi lucru (Apoc. 22:17).

 

Aleşii din perioada Vechiului Testament au înviat împreună cu Hristos, conform Matei 27:51-53. „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evrei 11:39-40). Ei aşteaptă în Paradis până în ceasul când toţi vor vedea desăvârşirea. Atunci, aleşii din perioada Vechiului şi a Noului Testament vor lua parte la marele ospăţ din slavă. La aceasta s-a referit Domnul nostru, când a spus: „Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor” (Mat. 8:11).

 

Dorinţă împlinită

„De asemenea şi firea (creaţia) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. …Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru” (Rom. 8:19+23).

 

Conform Geneza 1:27, „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu…”. Aceasta a fost în trupul duhovnicesc. Mai târziu Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din pământ: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…” (Gen. 2:7). În acest trup de carne a avut loc căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu, care este Duh, a trebuit să devină om în Fiul, pentru a ne răscumpăra din acest trup de moarte şi pentru a ne readuce în starea de fii ai lui Dumnezeu, în părtăşie cu El. În cele din urmă, vom fi schimbaţi în chipul Lui, în trup duhovnicesc.

 

„Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29).

 

„Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15:47-49).

 

Cei care cred cu adevărat, au dorinţa să aibă parte de prima înviere, de transformarea trupului şi de răpirea de pe acest pământ în slavă.

 

„Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde” (Rom. 8:24). Prin lucrarea de răscumpărare împlinită pe crucea Golgotei o dată pentru totdeauna, noi suntem, de fapt, reaşezaţi în aceeaşi stare în care a fost omul înainte de căderea în păcat. Suntem răscumpăraţi în totalitate şi mai aşteptăm doar transformarea trupurilor noastre.

 

Pavel ardea de dor ca să aibă parte de această înviere privilegiată şi s-a exprimat astfel: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” (Fil. 3:10-11).

 

Aşa de sigur cum un trup pământesc este pus în mormânt, putem fi la fel de siguri că va fi înviat un trup duhovnicesc. Credincioşii adevăraţi care sunt în viaţă la revenirea lui Isus Hristos, vor fi transformaţi şi vor primi trupul de înviere. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

 

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit şi îngropat, a înviat trupeşte a treia zi. După aceea, în trupul de înviere, El a fost patruzeci de zile cu ucenicii Lui, învăţându-i lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a mâncat cu ei şi a avut părtăşie cu ei (Luca 24:36-49; Faptele Ap. 1:3). „El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer” (Luca 24:50-51). „…S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer»” (Faptele Ap. 1:9-11).

 

După cum am amintit deja, revenirea lui Isus Hristos nu va fi o fantezie religioasă, ci o realitate, un eveniment indiscutabil de la sfârşitul timpului de har, însoţit de semne vizibile. Ceea ce este scris în Luca 17:34-36 va fi o realitate amară pentru mulţi: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat”.

 

Strigătul

Conform 1 Tesaloniceni 4:16 la revenirea Domnului se vor întâmpla trei lucruri: 1) strigătul Lui va răsuna; 2) glasul arhanghelului va răsuna; 3) trâmbiţa lui Dumnezeu va răsuna. Toate acestea se vor întâmpla când Domnul va coborî din cer pentru a-i lua pe răscumpăraţi în slavă. Întâlnirea Miresei cu Mirele nu va avea loc pe pământ, ci în văzduh (1 Tes. 4:17).

 

În Ioan 11 putem citi despre strigătul Lui poruncitor. S-a întâmplat în timpul slujbei Lui pământeşti: „După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!» Şi mortul a ieşit” (vers. 43-44).

 

Când Domnul nostru murea, El a strigat cu glas tare şi „îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat” (Mat. 27:51-52).

 

În Ioan 5:25 El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia”.

 

Cuvântul Domnului nostru este o poruncă; este Cuvântul Celui Atotputernic. Orice spune El se întâmplă, ce porunceşte El, vine la existenţă. Cuvântul Său nu se întoarce niciodată gol, ci împlineşte întotdeauna scopul pentru care a fost trimis de El. De fapt, El ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale (Evrei 1:3). Cuvântul grecesc „strigăt” (keleusmati), din 1 Tesaloniceni 4:16, provine din limbajul militar şi indică o comandă. Aceasta răsună când Domnul începe să coboare din cer. Cuvântul „strigăt” mai este tradus şi ca un „strigăt poruncitor”. Prin acest strigăt poruncitor al Domnului vor fi treziţi cei adormiţi în Hristos. După aceea va avea loc transfomarea trupurilor celor vii în Hristos. Astfel se descoperă suveranitatea şi autoritatea Domnului domnilor, care are stăpânire şi peste cei vii şi peste cei morţi.

 

Evrei 12:26 este o mărturie puternică cu privire la atotputernicia Cuvântului Său vorbit: „…al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: «Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul»”.

 

În Matei 25 citim despre un strigăt la miezul nopţii, care răsună chiar înaintea venirii Mirelui: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” (sau: „Iată, mirele vine; ieşiţi să-l întâlniţi” în traducerea King James – n.tr.). Aici este vorba despre ultimul şi cel mai puternic strigăt de pe pământ, pentru a-i trezi pe cei adormiţi duhovniceşte, la vremea revenirii lui Hristos. Cei ce se trezesc, îşi curăţă candelele şi se pregătesc pentru venirea Mirelui. Acest strigăt le trezeşte atât pe fecioarele înţelepte cât şi pe cele nechibzuite. „Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele” (Mat. 25:7). Cele nechibzuite, desigur, vor porni şi ele să-L întâlnească pe Mire, dar vor constata că nu le ajunge untdelemnul şi de aceea ele nu pot intra la ospăţul de nuntă.

 

Cu o minte deschisă, trebuie să comparăm cuvântul „strigăt” din Matei 25:6, care în greacă semnifică strigătul de trezire a celor vii care dorm duhovniceşte, cu cuvântul „strigăt” din 1 Tesaloniceni 4:16. Se poate vedea foarte uşor că este vorba despre două cuvinte total diferite. „Strigătul” din Matei 25 semnifică necesitatea unui mesaj actual care se răspândeşte printre credincioşii de pe pământ, iar „strigătul” din 1 Tesaloniceni 4:16 va fi porunca Domnului, care coboară din cer, pentru a-i striga pe cei adormiţi în Hristos.

 

Fără nicio urmă de îndoială, strigătul din Matei 25 răsună astăzi. Este ultimul mesaj prin care credincioşii sunt treziţi înainte de revenirea lui Hristos. Ei aud Cuvântul vieţii şi primesc mana proaspătă – Cuvântul făgăduit pentru astăzi. Mesajul lui Dumnezeu este Cuvântul acestui ceas, în care sunt cuprinse toate făgăduinţele pentru timpul sfârşitului. Numai aceia care cred acum conform Scripturii şi astfel se pun de partea lui Dumnezeu, vor şi trăi împlinirea făgăduinţelor.

 

Despre mesagerul care a fost trimis înainte de prima venire a lui Hristos, este scris: „Un glas strigă: «Pregătiţi în pustie…»” (Isaia 40:3-6). Fiecare cititor al Bibliei ştie că acest Cuvânt profetic şi-a găsit împlinirea prin slujba lui Ioan Botezătorul. El a mărturisit despre sine: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Neteziţi calea Domnului!», cum a zis prorocul Isaia” (Ioan 1:23).

 

Acum, înaintea revenirii lui Isus Hristos, încă mai răsună mesajul Cuvântului descoperit, care a fost predicat prin ultimul mesager al ultimei epoci a Bisericii, Laodiceea (Apoc. 3:14-22). Strigătul răsună şi cei care iau seama se trezesc din somnul lor şi îşi curăţă candelele. Fecioarele înţelepte îşi umplu vasele cu untdelemn. Ele au ambele: Cuvântul şi Duhul. Ele recunosc că Dumnezeu îşi aduce acum la încheiere lucrarea Lui şi iau seama la mesajul actual, la Cuvântul profetic pentru timpul acesta. Astfel ele se pregătesc pentru ziua aceea minunată.

 

Ioan Botezătorul, care a fost premergătorul la prima venire a Domnului nostru, a spus: „Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29). În acelaşi fel trebuie să audă şi Mireasa acum, glasul Mirelui care este Cuvântul cu toate făgăduinţele pentru acest timp. Aşa cum la prima venire a lui Hristos a existat un mesaj profetic, tot aşa răsună şi astăzi, înainte de a doua venire a lui Hristos, un mesaj profetic. Acesta este strigătul care răsună acum – Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta, mesajul pentru timpul acesta, prin care sunt descoperite toate tainele ascunse în Cuvântul lui Dumnezeu, necesare Miresei.

 

Strigătul pentru trezirea celor adormiţi duhovniceşte, chemarea afară şi pregătirea, trebuie să aibă loc înaintea venirii Domnului. Apostolul Ioan, când era pe insula Patmos, a văzut Mireasa într-o viziune şi a scris: „Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit” (Apoc. 19:7).

 

Glasul unui arhanghel

Menţionarea glasului arhanghelului în 1 Timotei 4:16 are, de asemenea, o însemnătate deosebită. Îngerii sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14). La răpire, Răscumpărătorul îi ia pe răscumpăraţi în slavă, iar Satana, împreună cu toţi cei care-l urmează, vor fi aruncaţi jos. Aceasta va marca împlinirea a ceea ce a văzut, de asemenea, apostolul Ioan într-o viziune: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui” (Apoc. 12:7-9).

 

Răscumpărătorul nostru l-a biruit o dată pentru totdeauna pe Satana şi toate puterile rele. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15). El a învins moartea şi locuinţa morţilor (1 Cor. 15:54-57), a luat robia roabă (Efes. 4:8) şi a înviat biruitor a treia zi. „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apoc. 1:17-18).

 

Satana încă mai este pârâşul fraţilor. De aceea Hristos, Mijlocitorul Noului legământ, rămâne ca Marele Preot şi Avocat până când Biserica Mireasă este desăvârşită. În momentul în care numărul răscumpăraţilor este complet şi ei se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu „fără pată sau zbârcitură”, atunci Satana nu-i mai poate acuza. El va fi aruncat jos, atunci, împreună cu oştirea care-l urmează.

 

După cum am văzut în Apocalipsa 12:7-9, sarcina arhanghelului Mihail va fi aceea de a-şi înălţa glasul şi de a-i arăta duşmanului învins care-i sunt limitele. Tot Mihail este acela care s-a împotrivit diavolului pentru trupul lui Moise (Iuda 9). În final, el va fi acela care la timpul stabilit se va ridica şi va lupta pentru poporul Israel, după cum este scris: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău” (Dan. 12:1). Nu m-ar surprinde dacă el ar fi acela care îl va lega pe Satana şi-l va arunca în adânc înainte de Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20:1-3). Învăţătura care spune că arhanghelul Mihail ar fi Hristos, este absurdă. Adevărul este că Iahveh al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament, acelaşi Domn ieri, azi şi în veci. Mihail şi Gavril sunt şi în Noul Testament, ce au fost în Vechiul.

 

Nu mai este necesară o luptă între Biruitorul de pe Golgota şi duhurile biruite ale vrăjmaşului, care încă mai luptă în locurile cereşti (Efes. 6:10-12). „…şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui” (Evrei 10:13). La revenirea Sa, Mirele va fi preocupat doar de Mireasa Lui şi nu de altceva.

 

Când este vorba despre înştiinţări deosebite sau informaţii referitoare la planul de mântuire, îngerul Gavril este amintit deseori (Dan. 8:16; 9:21). Tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 1:19) şi apoi, Mariei, naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru (Luca 1:26). În lupta viitoare cu vrăjmaşul şi puterile lui, arhanghelul Mihail va ieşi biruitor.

 

La răpire vor lua parte numai aceia care fac parte din Mireasă, după cum este scris: „Cele care erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă” (Mat. 25:10). Satana nu poate intra pe uşă, pentru că Isus Hristos este uşa. El sare pe altă parte, căci este hoţul şi tâlharul (Ioan 10:1), dar va fi aruncat afară.

 

În Mat. 22 găsim descrierea ospăţului de nuntă şi a oaspeţilor prezenţi. „Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. «Prietene», i-a zis el, «cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară»” (vers. 11-13). Unii se poticnesc de cuvântul „prietene”, dar Isus l-a numit aşa şi pe trădătorul Lui, Iuda, în care a intrat Satana: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” (Mat. 26:50). Satana poate apărea îmbrăcat în alb, ca un înger al luminii (2 Cor. 11:14), dar el nu poate purta niciodată o haină de nuntă. Numai Mireasa va avea privilegiul să fie îmbrăcată „cu in subţire, strălucitor şi curat. (Inul subţire reprezintă faptele neprihănite ale sfinţilor)” (Apoc. 19:8).

 

Despre ceata biruitorilor se spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apoc. 12:11). Dacă noi Îl urmăm cu adevărat pe Isus Hristos, ca şi copii ascultători ai lui Dumnezeu, picioarele noastre vor călca pe urmele Lui. Astfel se împlineşte literalmente, prin noi, următorul verset: „În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim” (Rom. 14:7-8). Pavel şi toţi aceia care au murit cu Hristos, au putut să spună: „…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20). Nu este suficient doar să se predice, să se cânte sau să se vorbească despre aceasta, ci trebuie să devină o trăire reală în vieţile noastre, dacă dorim să intrăm în slava Sa.

 

Trâmbiţa

Trâmbiţa, care conform 1 Tesaloniceni 4:16, răsună la venirea Domnului, nu este una oarecare, ci este numită „trâmbiţa lui Dumnezeu”. În Vechiul Testament, la ocazii deosebite se obişnuia să se sune din trâmbiţă. Când Domnul a coborât pe muntele Sinai, poporul a văzut fulgere şi a auzit tunetele precum şi sunetul puternic al trâmbiţei (Exod 20:18). Anul de veselie, anul jubiliar – al cincizecilea an, când fiecare putea fi eliberat – era anunţat, de asemenea, în ziua ispăşirii cu sunetul trâmbiţei (Lev. 25:8-12).

 

Întotdeauna când citim în Sfânta Scriptură despre sunetul trâmbiţei, aveau loc evenimente neobişnuite. În legătură cu revenirea lui Isus Hristos se vorbeşte despre „trâmbiţa lui Dumnezeu”. În timpul acela Domnul Îşi încheie planul Său măreţ de răscumpărare pentru aleşii Lui. Hristos Se va întoarce în acelaşi fel cum S-a înălţat la cer. În Psalmul 47:5 este scris Cuvântul profetic: „Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei”. Când răsună trâmbiţa lui Dumnezeu, aleşii sunt chemaţi în slavă la marea sărbătoare. Pavel descrie cum şi unde va avea loc marele eveniment: „…într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna…” (1 Cor. 15:52).

 

Isus Hristos Se întoarce cu o poruncă puternică – un strigăt, însoţit de glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu. Cei aleşi, indiferent dacă au adormit deja sau mai trăiesc în timpul acela, vor fi luaţi înainte ca mânia lui Dumnezeu – judecăţile – să fie turnate în necazul cel mare. Imediat după acest eveniment important („răpirea Miresei”), care aparţine planului de mântuire, se va încheia timpul harului pentru naţiuni şi Dumnezeu Se va întoarce din nou spre poporul Său Israel – evreii (Rom. 11:25-27). Prorocul Isaia vorbeşte, de asemenea, despre marea trâmbiţă care va suna în acest timp deosebit (Isaia 27:13).

 

Revenirea Domnului se va petrece dintr-o dată, ca un fulger, într-o clipă. Atunci vor învia mai întâi morţii în Hristos, după care aceia care vor fi gata vor fi transformaţi fizic. Împreună vor fi luaţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh şi vor merge cu El în slavă. Aşa cum Enoh, al şaptelea după Adam, a fost mutat şi nu a mai fost găsit pe pământ, la fel acum, la sfârşitul celei de-a şaptea epoci (ultima) a Bisericii, cei care vor avea parte de răpire nu vor mai fi găsiţi pe pământ.

 

Condiţia

Pentru a atinge acest ţel suprem, trebuie îndeplinită o condiţie: „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom. 8:11). Aici nu este vorba despre o ungere pe care au primit-o milioane, ci despre o „locuire interioară”. Cuvântul „dacă”, din acest verset, este de o foarte mare însemnătate. Dacă puterea Duhului locuieşte în noi, învierea trupului muritor va avea loc, altfel nu se va întâmpla. Conform Cuvântului Domnului nostru, chiar înainte de a doua Sa venire, vor fi mulţi hristoşi mincinoşi, „unşi mincinoşi”, unii din ei chiar făcând mari semne şi minuni, prezentându-se pe ei şi aşa zisele lor slujbe unse, care de fapt îşi au rădăcina în învăţăturile prorocului mincinos (Mat. 7:21; Mat. 24). Cei ce-L numesc pe Isus Hristos, Domnul, trebuie să facă voia Tatălui ceresc.

 

Credinţa biblică este întotdeauna ancorată în făgăduinţele corespunzătoare, care ne sunt date în Cuvânt: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da»; de aceea şi «Amin», pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” („Căci toate promisiunile lui Dumnezeu, în El sunt «da» şi în El sunt «Amin», spre slava lui Dumnezeu, prin noi”, traducerea King James – n.tr.) – 2 Cor. 1:20. Credinţa adevărată vine din predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Acesta este cazul în ceea ce priveşte mântuirea, vindecarea şi toate celelalte făgăduinţe şi la fel este şi cu credinţa de răpire. Ea vine din mesajul actual al Cuvântului descoperit, în care se află aşteptarea şi nădejdea noastră. „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom. 5:5). „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

 

Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu lucrează întotdeauna împreună în cei răscumpăraţi. Duhul făgăduinţei vine peste cei care primesc Cuvântul făgăduinţei. Ungerea Duhului nu este suficientă – El trebuie să locuiască în noi ca Mângâietor. Duhul a rămas peste Hristos şi a locuit în El, Cel întâi născut, după ce a coborât peste El (Mat. 3:16). Prin aceasta a fost pretins trupul Său şi acelaşi lucru este valabil în cazul trupurilor noastre fireşti. Noi trebuie să avem dreptul de întâi născut şi cele dintâi roade ale Duhului (Rom. 8:23). „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor. 3:18).

 

Cine doreşte să trăiască transformarea acestui trup pământesc, trebuie să primească în sine puterea nemuritoare a lui Dumnezeu. La viaţa veşnică se ajunge printr-o naştere din nou reală şi primind pecetea Duhului Sfânt. „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efes. 1:13-14).

 

Transformarea acestui trup nu se va întâmpla din exterior spre interior, ci din interior spre exterior. Mai întâi, trebuie să fie înnoit sufletul nostru, în care vine să locuiască Duhul lui Dumnezeu. Apoi, în final, trupurile noastre muritoare vor fi schimbate prin Duhul Său care locuieşte în noi. Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu din noi, prin care va avea loc schimbarea.

 

Este o diferenţă foarte mare între ungerea Duhului, pe care o trăiesc mulţi şi pecetluirea prin Duhul pentru ziua răscumpărării noastre. De aceasta au parte numai aceia care vor trăi transformarea trupului.

 

Avraam a fost ales şi a devenit „părintele credinţei”. El a primit făgăduinţe, a crezut şi L-a ascultat pe Dumnezeu. Aceasta i s-a socotit ca neprihănire. După ce a crezut Cuvântul făgăduit, dat lui, fiind socotit neprihănit prin credinţă (Rom. 4), Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur.

 

Pecetluirea prin Duhul Sfânt poate fi trăită numai de aceia care sunt chemaţi afară ca Avraam. Ei primesc o tăiere împrejur în inimile lor şi sunt făcuţi părtaşi naturii divine – ei acceptă substanţa divină: Cuvântul făgăduinţei pentru timpul acesta şi, crezându-l, sunt socotiţi neprihăniţi. Isaac, fiul făgăduit al lui Avraam, a fost de fapt împlinirea făgăduinţei şi a devenit moştenitorul tuturor averilor părintelui său de credinţă. Pavel scrie în legătură cu astfel de credincioşi: „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei” (Gal. 4:28) „Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă” (Rom. 9:8). Cuvântul făgăduinţei (Rom. 9:6) şi Duhul făgăduinţei (Faptele Ap. 2:33) vor fi primite de aceia care sunt numiţi „copiii făgăduinţei”. Duhul înfierii ne face copii ai lui Dumnezeu şi cu aceasta şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos (Rom. 8:15-17).

 

Pe baza cunoştinţei Sale dinainte, Dumnezeu a putut să-i hotărască mai dinainte pe aceia care urmau să primească viaţă veşnică şi să-i rânduiască mai dinainte ca fii ai Săi (Efes. 1:5). Ei trebuie să fie asemenea chipului Fiului Său (Rom. 8:28-30).

 

Mulţi credincioşi trăiesc o ungere cu Duhul şi se pot lăuda cu lucruri mari, dar ei merg pe propriile lor căi şi nu sunt interesaţi să îşi aducă vieţile în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel de oameni rămân îngropaţi în părerile lor tradiţionale şi trec pe lângă făgăduinţele date Bisericii pentru această perioadă de timp. Prin aceasta ei depun mărturie că nu au parte de lucrarea finală pe care Dumnezeu este pe cale s-o realizeze. Numai aceia care cred Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta, pot umbla cu Dumnezeu. Pentru a-i fi plăcuţi Lui, noi trebuie să fim în armonie totală cu Cuvântul.

 

Pavel a fost apostolul care a scris despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu şi a subliniat foarte clar partea esenţială cu care are de-a face aceasta: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Isus a spus că Duhul adevărului va veni şi ne va călăuzi în tot adevărul şi ne va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 16:13). Cei care sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu şi care au primit Duhul Sfânt, vor crede şi vor asculta fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Lor le este dată avertizarea: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes. 4:30). Ei sunt singurii care vor asculta ce spune bisericilor Duhul. Oricine îşi urmează propriile gânduri şi închipuiri, nu va recunoaşte că Dumnezeu a avut şapte trimişi în perioada celor şapte epoci ale Bisericii; nici nu va recunoaşte că Dumnezeu Şi-a transmis mesajul Său bisericii prin îngerul corespunzător fiecărei epoci. Fiecare dintre cele şapte mesaje adresate celor şapte biserici (Apoc. 2+3) începe cu următoarele cuvinte: „Îngerului Bisericii… scrie-i” şi se încheie astfel: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

 

Numai ceata biruitorilor va lua parte la nuntă. Aceşti neprihăniţi vor lăuda în slava cerească: „«Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit! Şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.» (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apoc. 19:6b-9).

 

Planul de timp

Prorocul Daniel a fost lămurit în ceea ce priveşte planul de timp al lui Dumnezeu pentru Israel. Oricine înţelege diferitele perioade de timp despre care este vorba aici, va putea, de asemenea, să aşeze în ordine evenimentele care se petrec între răpire şi începutul Împărăţiei de o mie de ani. În Daniel 9:24-27 citim despre şaptezeci de „săptămâni”, care nu sunt săptămâni de zile, ci de ani, după cum a înţeles fiecare cititor al Bibliei. Din punct de vedere profetic, acestea sunt şaptezeci de săptămâni de ani şi după cum se poate vedea foarte clar din vers. 24, se referă numai la poporul lui Daniel, Israelul şi la sfânta cetate Ierusalim.

 

Sunt date trei limite de timp: mai întâi, şapte săptămâni de ani; în al doilea rând, şaizeci şi două săptămâni de ani; în al treilea rând, o săptămână de ani. Este fundamental să înţelegem corect aceasta, pentru că Hristos, Mesia, urma să fie ucis la sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni, care urmează celor şapte săptămâni descrise deja în vers. 26. În vers. 27 este scris: „El (domnitorul, Antihristul) va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”.  

 

Din momentul când a fost dată porunca pentru reconstruirea Ierusalimului (445 d.H.), până când Mesia a fost ucis (răstignit), au trecut exact şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni, adică exact 69 x 7 = 483 de ani. De îndată ce se va încheia timpul de har pentru naţiuni şi răpirea Bisericii-Mireasă va fi avut loc, Dumnezeu începe ultima săptămână de ani pentru Israel. Primii trei ani şi jumătate sunt pentru slujba celor doi martori, iar a doua parte este pentru necazul cel mare.

 

De îndată ce diavolul, balaurul cel bătrân, este aruncat din ceruri, Biblia spune: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:12). Evident că aici este vorba despre perioada scurtă de timp între răpirea Miresei şi începutul Împărăţiei de o mie de ani. În perioada aceasta, Satana îşi va vărsa mânia pe pământ prin Antihrist. Atunci el se va întrupa în vicarul lui, în cel Nelegiuit şi se va arăta cine este în realitate (2 Tes. 2:7-8). El nu a reuşit să-i înghită pe aleşi, Biserica Mireasă care a ajuns „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efes. 4:13). De aceea se vorbeşte în Apocalipsa 12 despre un „copil de parte bărbătească”. Balaurul cel mare (Satana), va fi furios pe Biserică – femeia care va rămâne în urmă, dar din care s-a născut copilul de parte bărbătească care „are să cârmuiască toate Neamurile cu un toiag de fier” (Apoc. 12:5). Această făgăduinţă de a cârmui toate naţiunile, nu se referă numai la Hristos, ci este una din cele şapte făgăduinţe date biruitorilor: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier…” (Apoc. 2:26-27).

 

În profeţia biblică, simbolul unei femei (soţii) este folosit în Vechiul Testament pentru Israel şi, de asemenea, pentru Biserică în Noul Testament. Apocalipsa vorbeşte despre două biserici diferite: Biserica lui Hristos şi cea a Antihristului. Biserica adevărată este arătată în Apocalipsa 12, iar biserica antihristă în cap. 17.

 

Ioan a văzut în Apocalipsa 12 o femeie învăluită în soare. Aceasta înseamnă că Biserica nou testamentară este învăluită cu Isus Hristos, Soarele neprihănirii. Luna de sub picioarele ei este temelia pe care stă ea: Cuvântul profetic ieşit în perioada Vechiului Testament. Aşa cum luna reflectează lumina soarelui, tot aşa este luminat Vechiul Testament de Soarele neprihănirii ca să ne arate împlinirea prorociilor sale în Noul Testament. Cununa cu douăsprezece stele pe care o poartă femeia, reprezintă învăţătura celor doisprezece apostoli, cu care este încununată Biserica nou testamentară (Faptele Ap. 2:42).

 

În fiecare epocă au existat cei chemaţi şi cei aleşi. Mulţimea biruitorilor este formată din cei aleşi. Biserica rămasă, este formată din cei chemaţi. Şi ei sunt curaţi şi sfinţi, de aceea Domnul nostru Se referă la ei ca fecioare în pilda din Matei 25, dar care sunt nechibzuite, în comparaţie cu fecioarele înţelepte care intră la nuntă.

 

Biserica rămasă în urmă nu cade în mâinile Satanei ci, precum Israelul în pustie, va fi hrănită într-un mod supranatural: „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile … Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui” (Apoc. 12:6+14). Chiar şi perioada exactă de timp de ocrotire şi hrănire ne este spusă: trei ani şi jumătate.

 

După aceasta vedem al treilea grup: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12:17). Este aceeaşi sămânţă, dar din altă categorie. Cei amintiţi aici nu pot fi decât cei 144.000 de israeliţi. Pentru ca toţi să ştie că în Cuvântul profetic o femeie reprezintă o biserică, vom discuta foarte scurt despre cei 144.000 despre care este scris: „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri…” (Apoc. 14:4). Aceasta înseamnă că ei nu vor aparţine niciodată de vreo biserică sau confesiune creştină, ci vor fi chemaţi şi pecetluiţi prin slujba celor doi proroci, după răpirea Bisericii Mirese, dar înaintea necazului celui mare şi a prigoanei (Apoc. 7:1-8).

 

Conform Apocalipsa 11, aceşti proroci îşi vor face slujba pe o perioadă de trei ani şi jumătate, prin care cei 144.000 din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, vor fi pecetluiţi (Apoc. 7:3-8). În vers. 3 se spune: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Aceasta înseamnă că nicio judecată a lui Dumnezeu nu poate să cadă, până când va fi încheiată pecetluirea celor 144.000. În perioada aceea se împlineşte prorocia dată prin Zaharia, că duhul de îndurare şi de rugăciune va fi turnat peste Israel, „şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge…” (Zah. 12:10-11).

 

Evreii nu L-au recunoscut pe Mesia al lor la prima Lui venire şi de aceea nu L-au primit (Ioan 1:11). Aşa cum Iosif din Vechiul Testament s-a făcut de cunoscut fraţilor săi numai la a doua lor vizită în Egipt (Faptele Ap. 7:13), când ei l-au recunoscut, la fel va fi cu Mesia, când El va veni a doua oară la evrei: ei vor privi la Acela pe care L-au străpuns. Iosif şi-a lăsat în palat mireasa pe care a luat-o dintre naţiuni şi i-a îndepărtat pe toţi atunci când s-a făcut de cunoscut fraţilor săi. „«Scoateţi afară pe toată lumea.» Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi” (Gen. 45:1).

 

La fel, Hristos a ales o Mireasă dintre naţiuni; El o va duce la ospăţul de nuntă, apoi o va lăsa în palatele cereşti, ca să Se întoarcă singur şi să Se facă de cunoscut fraţilor Săi, de îndată ce ei vor fi pecetluiţi. Aceasta va fi prima Sa venire după întoarcerea Lui şi răpire. Ioan L-a văzut pe Mântuitor ca Miel împreună cu cei 144.000 pe muntele Sionului (Apoc. 14). Muntele Sionului va fi atunci punctul central de unde lucrările puternice ale lui Dumnezeu vor fi cunoscute în toată lumea: „Şi, pe muntele acesta, înlătură mahrama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile” (Isaia 25:7).

 

În timpul acela Israelul va recunoaşte că legământul făcut de Dumnezeu cu ei a rămas valabil. Când Domnul Dumnezeu S-a coborât la darea Legii pe muntele Sinai, El S-a arătat în chipul vizibil al unui Înger. De aceea El este numit „Îngerul legământului” (Mal. 3:1). Ştefan s-a referit la Îngerul legământului, atunci când a vorbit despre Moise, în Faptele Apostolilor 7:38: „El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri…”.

 

După ce Domnul S-a făcut de cunoscut fraţilor Săi, evreii, El îşi va pretinde dreptul asupra pământului şi mării, conform Apocalipsa 10. Aceasta va fi a doua Sa venire după întoarcerea Lui şi răpirea Miresei în slavă. „Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc” (Apoc. 10:1). În Sfintele Scripturi, curcubeul este semnul legământului (Gen. 9:13-16). De fapt, în acel capitol apare de şapte ori cuvântul „legământ” şi de cinci ori se vorbeşte despre curcubeu ca semnul legământului.

 

Prorocul Ezechiel L-a văzut pe Domnul pe scaunul de domnie. El relatează: „…şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura” (Ezec. 1:27b-28). Aproape aceeaşi descriere se găseşte în Apocalipsa 4:2-3: „Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere”. Curcubeul de deasupra capului Îngerului puternic trebuie să facă clar faptul că noul legământ este valabil şi pentru Israel: „…Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele” (Rom. 11:27; Evrei 8:6-13).

 

„În mână ţinea o cărticică deschisă” (Apoc. 10:2). Aceasta arată foarte clar faptul că, în timpul acestei veniri, cartea care fusese pecetluită cu şapte peceţi, este deja deschisă (Apoc. 5). El Îşi pune acum piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ, apoi strigă „cu glas tare, cum răcneşte un leu”. Aici vedem schimbarea de la miel, care ne vorbeşte de răscumpărare, la leu, care Îl semnifică pe Împăratul.

 

La cei 144.000 de pecetluiţi, El vine mai întâi ca Răscumpărătorul-Miel: „…ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Apoc. 14:4). În aceeaşi legătură prorocul Osea scrie: „Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El Însuşi va răcni şi copiii vor alerga tremurând de la apus” (cap. 11:10). Cuvinte asemănătoare se găsesc în Amos: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim…” (cap. 1:2). „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel” (Ioel 3:16).

 

În Apocalipsa 5:5, Domnul nostru este descris tot ca leu: „Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”. Când Iacov l-a binecuvântat pe fiul său Iuda, el a vorbit prin inspiraţia Duhului cuvintele profetice: „Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo (Mesia) şi de El vor asculta popoarele” (Gen. 49:9-10).

 

„Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor” (Apoc. 10:3), nu înainte! Ori de câte ori vorbeşte Dumnezeu, este ca un glas de tunet. „Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său,… Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat…” (Iov 37:2-5). „Şi din cer s-a auzit un glas… Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet” (Ioan 12:28-29). Ceea ce au vorbit cele şapte tunete a fost pecetluit şi nu a fost scris. Prin urmare nu poate fi predicat, pentru că nu este o parte din Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Aceasta aparţine lucrării finale şi tainice a lui Dumnezeu, pentru timpul acela. Cu această ocazie îngerul acesta puternic Îşi ridică mâna dreaptă spre cer „… şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă” (Apoc. 10: 6).

 

Prorocul Daniel a văzut în vedenie acelaşi eveniment (cap. 12). El a întrebat cât timp va mai fi până la sfârşitul acestor minuni. Răspunsul a fost foarte clar: „Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme…” (vers. 7). Pe baza acestui text biblic, de la jurământ şi până la sfârşitul acestui sistem lumesc şi începutul Împărăţiei de o mie de ani mai sunt exact trei ani şi jumătate. Amin.

 

Să facem un scurt rezumat: cei doi proroci îşi vor exercita slujba lor timp de trei ani şi jumătate. În această perioadă nu le poate face nimeni ceva rău, căci ei au autoritate divină absolută: „…le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11:5-6). Descrierea slujbei lor ne aminteşte cu certitudine de cei doi proroci, Moise şi Ilie. Afirmaţia că Enoh ar fi unul din cei doi martori, nu se potriveşte în contextul acesta. Enoh a fost al şaptelea după Adam şi, de aceea, un simbol desăvârşit pentru cei vii din epoca a şaptea, care vor fi transformaţi şi luaţi sus, fără să guste moartea, la sfârşitul acestei epoci. Moise şi Ilie au coborât, de asemenea, pe muntele schimbării la faţă (Mat. 17). Amândoi sunt amintiţi cu numele în ultimele trei versete din Vechiul Testament (Mal. 4:4-6).

 

Ca rezultat al predicării şi prorociei celor doi martori, la sfârşitul slujbei lor, cei 144.000 de evrei sunt arătaţi ca pecetluiţi pe muntele Sionului. Domnul vine la ei şi Se descoperă ca Mesia, Mielul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, acei israeliţi (cei 144.000) devin deplin conştienţi de valabilitatea legământului nou testamentar. Ei recunosc cine este Antihristul, care rupe atunci legământul pe care l-a încheiat pentru şapte ani (Dan. 9:27). În acest moment începe necazul cel mare şi persecuţia: „…Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni… I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască” (Apoc. 13:5-7). Prorocul Daniel a prorocit despre sfinţii Celui Preaînalt: „…şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (cap. 7:25).

 

După ce vor fi ajuns la sfârşitul mărturiei lor, cei doi martori vor fi ucişi (Apoc. 11:7). În timpul acestei persecuţii îngrozitoare, cei 144.000 vor fi ucişi ca martiri, cum a fost spus mai dinainte în pecetea a cincea. Ei vor trebui să-şi dea viaţa ca fraţii lor care au plecat înaintea lor. Cu privire la aceasta trebuie să citim Apocalipsa 14:12: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Atunci se împlineşte Cuvântul: „Şi am auzit un glas din cer care zicea: «Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!» «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!»” (Apoc. 14:13).

 

Domnul nostru a prevestit risipirea poporului Israel între toate naţiunile. El ne-a informat, de asemenea, că îi va aduce înapoi în ţara făgăduită, de la marginile pământului. În această legătură putem citi: „…Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor” (Luca 21:24).

 

În pecetea a cincea (Apoc. 6:9-11), este vorba despre sufletele celor de sub altar, care au fost ucişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii pe care o ţinuseră. Aceşti martiri nu aveau mărturia lui Isus Hristos. Ei ţineau de Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu aveau descoperirea că Isus Hristos este Mesia. Ei nu L-au recunoscut. De aceea, grupul acesta este alcătuit din toţi evreii care au fost ucişi pentru simplul fapt că erau evrei, de-a lungul perioadei care a urmat primei veniri a lui Mesia. Pentru că nu au trăit mântuirea, ei strigă după răzbunare. Cei răscumpăraţi se vor ruga: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”. Aceştia din a cincea pecete, „strigau cu glas tare şi ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?»” Dumnezeu, Judecătorul cel drept, a dat fiecăruia din ei o haină albă „şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

 

Cuvântul „robi”, din acest context, nu are legătură cu epocile Bisericii nou testamentare dintre naţiuni. Noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Aceasta este relaţia noastră cu Tatăl nostru ceresc. În profeţia biblică, israeliţii sunt denumiţi „robi” şi „roabe”, nu „fii” şi „fiice”. Fără nicio îndoială că denumirea de „tovarăşi” se referă la cei 144.000, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 6:11, care sunt roada slujbei celor doi martori şi va trebui să treacă prin cei trei ani şi jumătate de necaz şi persecuţie a Antihristului.

 

Răzbunarea

„Îndată după acele zile de necaz «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei»” (Isaia 13:10; Ioel 2:31; Apoc. 6:12-17), „«stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.» Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă” (Mat. 24:29-30).

 

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare” (Luca 21:25-27).

 

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!” (Apoc. 1:7).

 

Noi am văzut deja că, după ce Domnul Se întoarce să-Şi ia Mireasa acasă în slavă, El vine şi Se descoperă ca Miel celor 144.000. După aceea, El Se arată ca Înger al legământului, conform Apocalipsa 10:1-6. La sfârşitul necazului celui mare, Hristos vine pentru a treia oară după revenirea Sa, ca să-l nimicească pe Antihrist, care este numit şi „nelegiuit”. Conform prezentării făcute de apostolul Pavel, este evident că Antihristul îşi va putea descoperi deplina putere numai după ce va fi luat din drumul lui Cel ce îl opreşte şi anume, Duhul Sfânt, care lucrează acum în Mireasă. Când Mireasa este transformată prin puterea Duhului Sfânt şi luată în slavă, „atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tes. 2:8). „…va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău (Antihristul)” (Isaia 11:4b).

 

Altă venire a Domnului este descrisă foarte precis în Apocalipsa 19:11-16. Domnul vine atunci pe un cal alb şi cei care sunt cu El, Îl urmează pe cai albi. Descrierea aceasta vorbeşte despre faptul că El intră în marea bătălie din timpul acela. El a fost numit „credincios şi adevărat” şi Numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”. El judecă şi Se luptă cu dreptate. „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu” (vers. 15). O descriere asemănătoare se află în Apocalipsa 14:17-20: „Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu” (vers. 19).

 

Despre această mare răzbunare finală găsim multe prorocii în Vechiul şi în Noul Testament:

 

„Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită!” (Isaia 59:17-18).

 

„Aşa vorbeşte Domnul: «Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei… Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ»” (Isaia 63:4+6).

 

„Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă, un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie şi limba Lui este ca un foc mistuitor;… Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină” (Isaia 30:27+30).

 

„Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!” (Isaia 26:20).

 

„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui” (Isaia 24:19-23).

 

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită! Vine sfârşitul, vine sfârşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit! … Vine vremea, se apropie ziua de necaz şi nu de bucurie pe munţi!” (Ezec. 7:5-7).

 

Judecata acelor puteri care încearcă să lupte împotriva Domnului Dumnezeu, va avea loc într-o singură zi. „«Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!» – Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon” (Apoc. 16:15-16). Venirea despre care se vorbeşte aici este, evident, în legătură cu marea bătălie de la Armaghedon. Ezechiel a descris cum va fi sfârşitul duşmanilor lui Dumnezeu: „Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el” (cap. 38:22). Zaharia 14:12-15 mărturiseşte, de asemenea, despre judecata care va lovi popoarele ce vor lupta în timpul acela împotriva Ierusalimului: „Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora”.

 

Despre marea biruinţă asupra Antihristului şi judecata finală a puterilor care luptă împotriva lui Dumnezeu se vorbeşte şi în 2 Tesaloniceni 1:7-8: „…la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos”. Aceasta cade în „ziua Domnului”, care va fi după ce se încheie timpul de har şi ziua mântuirii. Apostolii şi prorocii s-au referit la aceasta.

 

„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde…” (Mal. 4:1).

 

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Pet. 3:10).

 

Perioada de tranziţie

După ce Domnul Şi-a vărsat mânia peste duşmanii Săi, se va împlini ceea ce a vorbit El prin prorocul Zaharia: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor…” (cap. 14:4). Şi această venire este descrisă în detaliu. El nu vine singur, ci aceia care sunt cu El, I se alătură: „Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii, împreună cu El!” (vers. 5b). (Ospăţul de nuntă din slavă se va fi încheiat la vremea aceea). Această venire va avea loc chiar înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani.

 

Dar înainte de a se întâmpla aceasta, Domnul Îşi va institui judecata şi Îşi va pronunţa autoritatea la vremea aceea. „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apoc. 11:18).

 

Pentru că vestirea Evangheliei a fost atât de variată în diferitele epoci ale Bisericii, trebuie să se facă dreptate şi toţi cei răscumpăraţi trebuie să recunoască ceea ce este valabil cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Această judecată nu înseamnă condamnare, ci Domnul va pronunţa dreptatea divină.

 

În timpul acela se vor împlini următoarele versete, pentru cei deveniţi credincioşi în întreaga perioadă a Noului Testament: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10). „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: «Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu»” (Rom. 14:10-12).

 

Înainte ca grupul acesta neprihănit – sfinţii – să poată judeca împreună cu Judecătorul şi să domnească împreună cu Împăratul, trebuie ca ei înşişi să treacă prin această judecată şi să-şi primească fiecare cununa. Cununile vor fi date biruitorilor. Scriptura vorbeşte despre cununa bucuriei (1 Tes. 2:19 în traducerea Cornilescu: „cununa de slavă”; dar în traducerea King James, „cununa bucuriei” – n.tr.), cununa neprihănirii (2 Tim. 4:8), cununa de slavă (1 Pet. 5:4), cununa vieţii (Iacov 1:12; Apoc. 2:10), etc.

 

În Daniel 7:26 este scris: „Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna”. Aceasta corespunde cu Apocalipsa 20:4: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata”. Biruitorilor li s-a dat cea mai mare făgăduinţă: „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie” (Apoc. 3:21). În timpul Împărăţiei de o mie de ani, ei nu doar că vor domni împreună cu Hristos şi vor cârmui peste naţiuni (Apoc. 2:26-28), ci vor lua parte şi la judecată. Pavel scrie: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? … Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Cor. 6:2-3). În cartea lui Iuda noi citim despre prorocia lui Enoh, care a vorbit despre această venire deosebită a Domnului: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi…” (Iuda 14-15).

 

În Mat. 25:31-32 se face, de asemenea, referire la această venire: „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre”.  În prorocul Isaia 2:2-5 ne este descrisă, de asemenea, această judecată a popoarelor: „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare”. Aproape aceeaşi descriere se poate citi în Mica 4:1-5.

 

În ceea ce priveşte poporul Israel, este scris: „Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt», oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4:3). În timpul acela, când cei care au supravieţuit necazului celui mare şi persecuţiei, vor trebui să se înfăţişeze înaintea judecăţii, va fi o răsplată pentru toţi aceia care în timpul necazului şi-au dat viaţa din pricina mărturiei lui Isus Hristos: „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani” (Apoc. 20:4). Chiar dacă aceştia nu vor lua parte la ospăţul de nuntă al Mielului, vor fi şi ei în Împărăţia de o mie de ani. Ei vor fi înviaţi înainte de începutul domniei lui Hristos pe pământ şi astfel sunt socotiţi ca făcând parte din prima înviere. În această legătură trebuie să citim şi 2 Timotei 4:1: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii şi pentru arătarea şi împărăţia Sa”. Amin.

 

„Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20: 5-6).

 

În timpul acela se va împlini şi ceea ce a spus Domnul într-un jurământ: „Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine. «Numai în Domnul», Mi se va zice «locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui»” (Isaia 45:23-24).

 

Următoarele două texte biblice fac parte din aceeaşi legătură:

 

„Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:6).

 

„…pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Fil. 2:10-11).

 

Atunci se vor bucura toţi aceia care au crezut în Hristos. „…când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut” (2 Tes. 1:10).

 

Cu inimi mulţumitoare, răscumpăraţii care sunt prezenţi atunci, se vor alătura în laude celor douăzeci şi patru de bătrâni, celor patru făpturi vii şi îngerilor care sunt înaintea scaunului de domnie:

 

„«Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!» Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-au auzit zicând: «A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apoc. 5:12-13).

 

„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:8). Oricine a citit cu atenţie, a observat că, în acest verset, Domnul nu mai este numit Fiul omului, ci Dumnezeu Atotputernic. Prorocul Isaia a exprimat acest lucru cu următoarele cuvinte: „În ziua aceea vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9).

 

Împărăţia de o mie de ani

În timpul domniei de o mie de ani, Domnul va fi Împăratul universal, iar cei care au fost cu El la ospăţul de nuntă, vor domni împreună cu El pe pământ. Cei 144.000 care, la fel, fac parte din prima înviere, li se vor alătura (Apoc. 20:4-6). Atunci, numărul deplin dintre evrei va fi adăugat numărului deplin dintre naţiuni. Aceeaşi făgăduinţă dată Marelui Biruitor, care ne-a adus biruinţa prin moartea şi învierea Sa, după cum este scris în Psalmul 2:9, este dată şi biruitorilor: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier…” (Apoc. 2:26-27).

 

Mireasa se va afla în Ierusalimul nou, care este casa ei veşnică. Ea este identificată cu acesta, în Scripturi: „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apoc. 21:2). După nuntă, ea nu mai este numită Mireasă, ci „nevasta Mielului”. Chiar şi în această privinţă, Cuvântul este exact şi desăvârşit. „«Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!» Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu” (Apoc. 21:9b-10). Ierusalimul pământesc va fi umplut atunci de slava lui Dumnezeu, pentru că noul Ierusalim va coborî exact deasupra celui vechi: „Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost” (Isaia 4:5).

 

Aşa cum am amintit deja, noul Ierusalim va coborî, dar nu va atinge pământul. Va pluti peste cel vechi, iar lumina şi slava sa vor umplea întregul pământ curăţat prin foc. Măsurile Noului Ierusalim sunt date în Apocalipsa 21:16. Acesta va avea forma unei piramide care se va înălţa spre cer.

 

Credincioşii care I-au rămas fideli Domnului şi şi-au dat vieţile în timpul necazului celui mare, vor fi înviaţi împreună cu martirii evrei înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. „Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului” (Apoc. 15:2-3). Aici este vorba despre două grupuri: cei care cântă „cântarea lui Moise” (evreii) şi cei care cântă „cântarea Mielului” (credincioşii dintre naţiuni). Sunt credincioşii care nu vor accepta nici semnul, nici chipul fiarei şi nici nu vor primi numărul numelui ei.

 

La ospăţul nunţii Mielului vor lua parte numai biruitorii, dar în timpul Împărăţiei de o mie de ani vor fi prezenţi şi ceilalţi răscumpăraţi, chiar dacă se află într-o altă categorie: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-L slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui … şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7:14-15+17). Exprimarea folosită aici, că ei Îl vor sluji zi şi noapte, arată cu siguranţă că aici nu este vorba despre veşnicie, ci despre perioada de timp din Împărăţia de o mie de ani. Veşnicia nu are „zi” şi „noapte” şi nici o altă măsură de timp.

 

După cum am amintit deja, prin judecata de curăţare vor fi nimiciţi cei trufaşi, toţi nelegiuiţii şi toţi duşmanii lui Dumnezeu şi ai Israelului (Isaia 13:6-12). Ei vor fi ca miriştea şi ziua care vine îi va arde. Nu va mai rămâne decât cenuşă (Mal. 4:1+3). Unii nu au citit cu atenţie versetele referitoare la acest lucru şi de aceea ei cred că întreaga omenire, în afară de Mireasă şi cei 144.000, va fi nimicită, dar aceasta ar fi într-o contradicţie grosolană cu multe alte texte biblice. Aceia dintre naţiuni care vor rămâne după judecăţi şi după ultima bătălie, vor trăi mai departe pe pământ şi noi vom domni peste ei: „Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor” (Zah. 14:16). Cum ar putea ei să vină an de an, dacă nu ar trăi pe pământ în timpul Împărăţiei de o mie de ani?

 

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: ,Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!‘ Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.» Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: ,Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!‘»” (Zah. 8:20-23).

 

„…şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: «Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui»” (Isaia 2:2-3).

 

„În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui” (Isaia 11:10).

 

„«În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea» – zice Domnul. «Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură»” (Isaia 66:23-24).

 

„…este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei” (Mar. 9:47-48). Şi această expresie a Domnului nu are voie să fie interpretată arbitrar, ci trebuie ordonată conform Cuvântului profetic în legătura şi perioada de timp corespunzătoare.

 

În Isaia 65:20-25 ne este descrisă situaţia oamenilor care au mai rămas şi vor trăi atunci pe pământ. Lor li se vor naşte copii, vor construi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul, vor semăna şi vor recolta. Satana va fi legat în timpul acela şi de aceea nu va avea loc niciun rău. „Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână…” (Isaia 65:25). O descriere asemănătoare se găseşte în Isaia 11:6-9.

 

Pentru că aceste popoare rămase nu sunt întoarse la Dumnezeu – adică nu sunt născute din nou – printre ele poate să existe nesupunere, boală şi chiar moarte. „Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele…” (Zah. 14:17). „…Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:20).

 

Cu o claritate care ne copleşeşte sunt descrise lucrurile din Împărăţia de o mie de ani: încă mai este valabilă împărţirea în timp, care nu va mai exista în veşnicie. „Dar pe lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană şi frunzele lor, ca leac” (Ezec. 47:12).

 

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” (Apoc. 22:1-2).

 

În timpul domniei de o mie de ani, vedem Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, de care are parte întreaga creaţie (Rom. 8:18-22). Atunci se va împlini ceea ce au prevestit prorocii: „Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zah. 14:9).

 

„Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor” (Ezec. 37:27-28).

 

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21:3-4).

 

„…nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 25:8).

 

Sfârşitul timpului

Înainte de a doua înviere, de judecata de apoi şi de începerea veşniciei, are loc o ultimă dispută între Dumnezeu şi duşmanul Său împreună cu toţi însoţitorii lui: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării” (Apoc. 20:7-9). Acest eveniment are loc după domnia de o mie de ani, dar înainte de a doua înviere şi judecata de la scaunul alb de domnie. Se referă la naţiunile care trăiesc pe pământ în timpul Împărăţiei de o mie de ani, dar care niciodată nu au devenit o parte din măreţul plan al lui Dumnezeu cu omenirea. Dacă citim cu atenţie cap. 38 şi 39 din cartea prorocului Ezechiel, observăm paralele clare între cele două mari bătălii decisive: cea de la Armaghedon va avea loc chiar înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. Cealaltă („Gog şi Magog”) va avea loc imediat după trecerea celor o mie de ani. Există o mare asemănare între Ezechiel 39:17-20 şi Apocalipsa 19:17-21. De fapt, în ambele cazuri este vorba despre aceleaşi popoare care vor veni împotriva Ierusalimului, înainte şi după Împărăţia de o mie de ani. Atât timp cât Satana este legat, în timpul Împărăţiei de o mie de ani, totul este liniştit. În momentul în care el va fi dezlegat, influenţa lui va fi iarăşi asupra celor care nu sunt născuţi din nou.

 

„Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:9-10).

 

Înainte de a se scurge timpul în veşnicie, va avea loc judecata de apoi (finală), descrisă în Apocalipsa 20 de la vers. 11. Toţi oamenii care s-au născut în această lume şi au trăit pe pământ, vor învia şi vor trebui să se înfăţişeze înaintea Judecătorului veşnic. Atunci se vor deschide cărţile şi toţi vor fi judecaţi după faptele lor. Este un lucru foarte încurajator când citim că, la acea a doua înviere, va fi deschisă şi Cartea Vieţii. Vor mai fi atunci oameni ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii, deşi n-au fost găsite în Cartea Vieţii Mielului. Este aceeaşi carte, dar cuprinde două categorii diferite. Cartea Vieţii Mielului se referă la cei care au parte de prima înviere; Cartea Vieţii, la cei care trec în viaţa veşnică la a doua înviere. Cei găsiţi în Cartea Vieţii, sunt oameni care, atunci când au trăit pe pământ, cu siguranţă că au crezut în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal şi de aceea au primit viaţă veşnică. Ei nu au crezut făgăduinţele pentru timpul în care au trăit; poate că au fost ţinuţi în întuneric în diferite confesiuni religioase şi de aceea nu au putut să participe la ospăţul nunţii Mielului şi au pierdut domnia de o mie de ani cu Hristos. Dar toţi aceia care au crezut cu adevărat în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal vor intra în viaţa veşnică, căci este scris: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

 

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte, de asemenea, foarte clar despre soarta celorlalţi, care se vor înfăţişa la judecata de apoi: „Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20:15). Iazul de foc este „moartea a doua”. Scriptura este foarte clară în punctul acesta. „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (vers. 14). Acolo se află deja Satana, prorocul mincinos şi fiara. Despre durata chinului lor este scris: „Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. S-ar putea să dureze „ere” întregi. Dar cândva şi aceasta va avea un sfârşit şi în veşnicie nu se va mai auzi nimic despre ei. Din păcate, traducătorii Bibliei au redat de multe ori cuvântul grecesc „aion” cu „veşnic” sau „veşnicie” („etern” sau „eternitate”). Dar în realitate, cuvântul „aion” descrie o perioadă de timp nedefinită, nu veşnicia.

 

Deşi nimeni nu poate prevesti când se va întâmpla, va exista un moment, în viitor, când timpul va înceta. Timpul va fi desfiinţat, iar lucrurile care au fost de-a lungul „timpului” nu vor mai exista în veşnicie. Lucrurile care au avut un început va trebui să aibă şi un sfârşit. Ne-ar fi fost mai uşor să înţelegem această noţiune dificilă, dacă traducătorii Bibliei ar fi fost luminaţi de Dumnezeu asupra acestui subiect. Lucrurile care au legătură cu Dumnezeu şi care nu au început niciodată sunt veşnice şi vor exista în toată veşnicia. Lucrurile care au avut un început sau au fost create vor avea cândva un sfârşit. Şi în acest punct, cine este învăţat de Dumnezeu nu poate să greşească, indiferent dacă traducătorii Bibliei au ales cuvântul potrivit sau nu.

 

Amintiţi-vă că despre iazul de foc se spune că este „moartea a doua”. Prima moarte are loc atunci când sufletul părăseşte trupul. A doua moarte va avea loc când duhul de viaţă părăseşte sufletul şi se întoarce înapoi la Dumnezeu. Atunci se va împlini ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (Ezec. 18:4). În mod surprinzător, dar adevărat, nu există niciun loc în Sfintele Scripturi unde să se afirme că omul are un suflet nemuritor. Numai despre Dumnezeu, Cel veşnic, este scris: „…fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea…” (1 Tim. 6:15-16). Cu privire la acest adevăr, cei care-l cercetează şi sunt sinceri în inimile lor vor trebui să fie de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul şi Răscumpărătorul nostru a spus: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8:24). Moise a vorbit despre slujba pe care o va avea Hristos ca Fiul omului, „Prorocul” şi a spus: „Şi oricine (sau: „orice suflet” – în traducerea King James – n.tr.) nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului” (Deut. 18:15-19; Faptele Ap. 3:22-23).

 

Numai în El avem viaţă veşnică. Numai aceia care au primit viaţa Sa veşnică printr-o experienţă autentică a naşterii din nou, pot să trăiască veşnic. Viaţa veşnică este propria viaţă a lui Dumnezeu, care a fost descoperită în Hristos, pe pământ. Cum am spus, viaţa lui Dumnezeu nu a început niciodată şi de aceea nici nu poate să înceteze şi va fi în toată veşnicia. Citiţi cu atenţie următoarea afirmaţie: „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5:11-12).

 

Ar trebui accentuat faptul că nimeni nu va fi pierdut pentru că a fost născut în păcat şi a trăit în păcat. Problema păcatului a fost clarificată o dată pentru totdeauna, când Hristos a fost făcut păcat pentru noi, ca prin El noi să putem deveni neprihănirea lui Dumnezeu (Rom. 3:21-26). Numai aceia care nu cred că Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine, iertându-ne toate păcatele şi nelegiuirile şi primindu-ne ca fii şi fiice ale Sale, vor muri în păcatele lor (Ioan 8:24).

 

Credinţa adevărată în Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul, nu este o problemă religioasă, ci o parte din planul veşnic al lui Dumnezeu cu omenirea. Numai în El S-a descoperit Dumnezeu personal şi astfel a venit la noi viaţa veşnică. Aşadar, pentru cine doreşte să primească viaţa veşnică, este absolut esenţial să creadă în Hristos. „…pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:15). Cine nu crede în timpul vieţii sale, este deja osândit (Mar. 16:16). Aceia care rămân în păcatul necredinţei, se despart de Dumnezeu şi vor avea parte de moartea a doua. Cine vrea să fie cu Domnul pentru totdeauna, să nu încerce în felul lui şi prin fapte proprii, ci să recunoască puternica lucrare de răscumpărare realizată în Hristos şi să-şi găsească mântuirea veşnică şi odihna în Dumnezeu.

 

După judecata de apoi de la scaunul alb de domnie, Dumnezeu va crea cerurile noi şi pământul cel nou. Niciunul dintre cei care vor locui acolo, nu-şi va mai aminti de lucrurile trecute, din timpul vieţii lui (Isaia 65:17). Va fi glorioasa veşnicie, fără boală, suferinţă, durere, moarte şi lacrimi. Ferice de aceia care vor trăi veşnic în acea fericire a slavei! La sfârşit, se va fi meritat că I-am slujit Domnului în timpul acestei vieţi pământeşti. Cei care au această nădejde glorioasă, îi vor revedea pe toţi cei dragi care au plecat înaintea noastră. Ei se vor întâlni cu aceia care L-au iubit şi L-au ascultat pe Domnul şi care, de asemenea, s-au iubit între ei. Nu uitaţi, numai dragostea desăvârşită – dragostea lui Dumnezeu – va intra acolo. Cerurile noi şi pământul nou au fost făgăduite deja în Vechiul şi în Noul Testament şi vor veni la existenţă prin Cuvântul Domnului, după Împărăţia de o mie de ani şi după judecata de apoi de la scaunul alb de domnie, atunci când timpul se va revărsa în veşnicie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Cor. 2:9).

 

https://cespunescriptura.wordpress.com/revenirea-lui-hristos-diferitele-sale-veniri-si-evenimentele-legate-de-acestea/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

FIARELE BIBLIEI ȘI POTIRUL MÂNIEI LUI DUMNEZEU

 

 

„Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii își mușcau limbile de durere.” Apoc. 16:10

                                      

     

       

       Sunt bine cunoscute vedeniile proorocului Daniel despre „fiare”  şi cele ale apostolului Ioan din cartea Bibliei,  Apocalipsa. Cine sunt aceste fiare pe care le-au văzut proorocul Daniel şi apostolul Ioan în vedeniile lor, şi de ce este principal să cercetăm aceste lucruri acum?

     După un studiu atent al acestor vedenii, ne dăm uşor seama că ceea ce a văzut proorocul Daniel este foarte asemănător cu ceea ce a văzut apostolul Ioan cu sute de ani mai târziu, deci ţintesc spre aceleaşi întâmplări. Când proorocul Daniel cerea lămuriri pentru că nu înţelegea vedeniile, îngerul îi zice: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.” Daniel 8:19.  Un alt răspuns pe care îl primeşte este: „Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.” Daniel 10:14. Deci, este clar că vedeniile proorocului Daniel privesc pe poporul Domnului, deoarece poporul lui Daniel era şi poporul lui Dumnezeu şi privesc nişte timpuri îndepărtate de la data scrierii lor, adică vremea sfârşitului. Aşa cum s-a arătat în temele anterioare, în această vreme a sfârşitului, poporul Domnului nu este actualul popor Israel, ci este un popor format din „Iudei” tăiaţi împrejur în inimă (Romani 2:29), închinători ai lui IEHOVA, oameni de orice naţie de pe Pământ. Acesta este un prim motiv pentru care este bine să ne preocupe  acum această cercetare.

      Pentru că am amintit expresia „vremea sfârşitului”, trebuie să precizăm că prin această expresie noi NU înţelegem sfârşitul lumii, ci sfârşitul perioadei de robie a poporului lui Dumnezeu (Daniel 9:2), sfârşitul domniei lui Satana (Apocalipsa 20:2), sfârşitul înşelăciunii şi minciunii. În ciuda tuturor prezicerilor despre anul 2012 legate de  sfârşitul lumii, dimpotrivă, lumea de abia porneşte pe un făgaş bun, sub domnia Regelui Hristos.

      Un alt motiv pentru care aducem acum în discuţie această temă, este acela de a ne arăta poziţia faţă de îngerii care au primit cele şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, mai cu seamă îngerul al cincilea care a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei (Apocalipsa 15:7, 16:10). Să nu fim înţeleşi greşit, noi nu suntem nici unul din acei îngeri, doar ne arătăm acordul pentru acţiunea lor. Slăvit să fie IEHOVA, căci a sosit şi acest timp!

     Prima vedenie a proorocului Daniel despre „fiare” este descrisă în capitolul 7, apoi în capitolul 8 vede un berbec şi un ţap, ambii cu o înfăţişare anormală. Şi pe aceştia îi putem numi fiare. Fiare în vedeniile apostolului Ioan, găsim în capitolele 11:7,  12:3; 13; 17, etc. Unele traduceri ale Bibliei, precum cea din 1873 tradusă după textele originale, redau expresia „fiare” şi în Apocalipsa 4:7, iar traducerile mai noi le numesc „făpturi vii”. Desigur, între acestea şi celelalte, există o diferenţă majoră, ca şi între doi poli opuşi, deoarece făpturile vii slujesc lui IEHOVA, iar fiarele sunt adversarele Lui. Tot ce se spune despre fiarele din Apocalipsa vine în completarea celor din Profeţia lui Daniel şi invers. Dacă le supunem atenţiei reiese: fiecare fiară cu care se identifică şi ce face? În ce timp, cât timp şi împotriva cui lucrează?

     Să începem cu Apocalipsa 12:3: „În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.” Cine este acel „mare balaur roşu”? Este acesta însuşi Satana? Nu! Studiul ne îndrumă spre altcineva! Despre acest balaur mai ştim: „Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ.” Apocalipsa 12:4a. În cazul în care balaurul ar fi Satana, „a treia parte din stelele cerului” pe care le trăgea după el, nu pot fi decât îngeri corupţi de el. Luptă Satana împotriva lui însuşi? Nu se poate aşa ceva! Astfel nu poate dăinui! (vezi Matei 12:26). Dimpotrivă, Satana  dacă ar avea acceptul şi-ar lua „stelele” lui de pe pământ şi le-ar ridica la cer, făcându-le stele rătăcitoare (Iuda 13), nicidecum invers, adică să-i coboare din cer pe pământ. În versetul 9 al Apocalipsei capitolul 12, este arătat cum Mihail cu îngerii lui au aruncat pe pământ pe Satana împreună cu îngerii lui. Aici iar par lucrurile încurcate şi se pune întrebarea: Când a fost Satana aruncat din cer pe pământ? Când s-au întors cei 70 de ucenici şi Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” (Luca 10:18)? În anul 1914 sau altădată? Satana este un spirit nevăzut ochiului omenesc, un spirit rău dar şi foarte puternic. Un spirit stă unde vrea el, pe pământ sau în cer.  Au reuşit cei 70 de ucenici prin propovăduirea lor, oameni fiind, să-l doboare literal pe Satana din cer pe pământ? Cu siguranţă, nu! Pentru că tot Isus ne vorbeşte despre un soi de draci cărora ucenicii nu le puteau ţine piept: „Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17:21), cu atât mai greu era acelor ucenici să-l doboare pe însuşi Satana, căpetenia acelor draci.   Când Isus spune că a văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer a vorbit într-un mod simbolic. Pământul era plin de demoni (draci) şi înainte de a spune Isus acele cuvinte. Acei demoni când au fost aruncaţi pe Pământ, unde au plecat când au fost scoşi din oameni? Biblia ne dă mai multe exemple de aruncare a lui Satana din cer pe pământ, toate la timpuri diferite: Luca 10:18, Apocalipsa 8:10, 9:1, 12:12. Toate aceste versete au un înţeles simbolic. Ori de câte ori un credincios a învins un demon sau a rezistat ispitelor lui Satana, simbolic vorbind, Satana a fost aruncat jos. Astfel, când s-au întors plini de bucurie cei 70 de ucenici, Satana a fost aruncat jos. Când a sunat al treilea înger din trâmbiţă, adică a scos la iveală nişte adevăruri care arătau cât de „poluată” era apa adevărului pe care o bea poporul, Satana iarăşi a fost aruncat din cer. Pe urmă îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Acesta descoperă celor ce doresc să priceapă că nu poporul Domnului sunt „lăcustele”, ci cei simbolizaţi prin lăcuste luptă împotriva poporului, conduşi fiind de Abadon. Aici iar a căzut o „stea”  din cer pe pământ. Satana s-a folosit de un vicleşug pentru a înşela poporul Domnului. Acest vicleşug este numit „fiară” sau „balaur”. Acei oameni care nu şi-au pătat niciodată închinarea adusă lui IEHOVA, care nu s-au închinat nici „fiarei”, nici „icoanei ei”, pe drept sunt numiţi simbolic „cer”. Faţă de aceştia Satana este aruncat la pământ pentru totdeauna. Dar el nu renunţă şi luptă în continuare cu cei ce-i mai rămân, adică cu „pământul” şi „marea”. Prin temele acestei ediţii s-au dezbătut de mai multe ori aceşti termeni: „cer”, „pământ” şi „mare”. Considerăm că nu este cazul să revenim. Şi acel balaur a fost aruncat la pământ tot în acel sens figurat, pentru că cel simbolizat de acel balaur NU a fost niciodată în cerul literal şi nici nu va merge. Se vede că îi plăcea nespus de mult acea poziţie numită „cer”, pentru că atunci „când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.” Apocalipsa 12:13.  Ca şi  multele aruncări din cer ale lui Satana, şi aruncarea  din cer a acestui balaur a constat în faptul că el nu a mai avut putere (pentru a-i rătăci) asupra unor oameni numiţi în sens figurat „cer”,  care-i cunosc deja identitatea acelui balaur şi modul lui de acţiune. Faţă de aceştia, balaurul a terminat lupta, nu mai are izbândă căci îi cunosc planul. Balaurul mai poate păcăli doar pe cei numiţi tot în sens figurat „pământ şi mare”. Iată, acesta este alt motiv să credem că balaurul nu este Satana însuşi, pentru că Satana nu termină lupta împotriva celor credincioşi şi nu încetează până ce este „legat” pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:2), însă balaurul se mulţumeşte acum, să lupte doar cu „pământul şi marea”. Oricum nu are de ales, dacă ar continua lupta împotriva celor numiţi simbolic „cer”, ar avea mare pierdere şi o înfrângere înainte de vreme.

     Înainte să-i dezvăluim identitatea acestui „mare balaur roşu”, dorim să mai arătăm încă un motiv pentru care el nu poate fi Satana. Insistăm asupra acestor amănunte tocmai pentru a fi cât mai siguri de identitatea lui. Fiind vorba de o altă fiară, cea din Apocalipsa capitolul 13, se spune despre ea că: „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.” Apocalipsa 13:2b. Puterea lui şi o stăpânire mare, poate că era posibil să o dea Satana respectivei fiare, dar scaunul lui de domnie în nici un caz. Satana ţine la scaunul lui de domnie.  Doreşte chiar mai mult. Pentru că el a pornit în luptă cu Dumnezeul cel Atotputernic, nu cu oameni. Desigur va pierde. Dar observăm cum îşi cedează puterea unul altuia: balaurul dă puterea lui fiarei, fiara dă puterea ei fiarei a doua (Apoc.13:12), iar aceasta a doua fiară dă putere „icoanei fiarei”. Despre balaur ni se mai spune în capitolul 13:4a: „Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei.” Aici iarăşi este foarte principal să stabilim, cine sunt cei ce se închină balaurului şi fiarei? Pentru cine  s-a scris toată această interesantă descoperire şi cea a proorocului Daniel? S-a citat deja versetul, dar repetăm: „Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi…” iar Cartea Apocalipsa începe astfel: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimeţând prin îngerul Său la robul Său Ioan…” Apoc.1:1. Robii lui Dumnezeu şi ai lui Isus Hristos nu sunt toţi locuitorii pământului, ci doar aceia care-L recunosc ca Dumnezeul cel Atotputernic al cărui Nume este IEHOVA şi I se închină, şi recunosc jertfa lui Isus. Aici avem de a face cu un cerc mult mai restrâns dintre oameni, oameni numiţi de Dumnezeu: poporul Meu. Despre acest popor au vorbit proorocii Domnului, Isus şi apostolii, arătând toate stările, bune şi rele, prin care acest popor trebuia să treacă. În tema numărul unu al acestei ediţii am încercat să extragem mai multe versete care ne ajută la identificarea acestui popor de astăzi. Acest popor se identifică azi cu numele de „Martorii lui Iehova”. Despre acest popor a proorocit mai întâi proorocul Moise astfel: „Israel s-a îngrăşat, şi a asvârlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui…” Deuteronomul 32:15. Apoi, mânat de IEHOVA zice: „Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, şi de boli cumplite; Voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.”  Deuteronomul 32:24 . Dacă analizăm ceea ce au spus toţi proorocii Domnului IEHOVA, vedem că totul potriveşte cu lux de amănunte acestui popor şi nimănui altul, nici altei religii de pe faţa pământului decât religiei Martorilor lui Iehova. Dar nu putem spune că aceştia se închină lui Satana, după cum am citat versetul: „Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei.” Vorbind la dreptate, nici alte religii care nu cunosc atât de bine pe dreptul Dumnezeu IEHOVA, nu se închină direct lui Satana. În concluzie,  balaurul cel mare şi roşu nu este Satana. Rolul acelui mare balaur, cel mai bine îl joacă conducătorii religiei Martorii lui Iehova, adică acel pretins „sclav fidel şi prevăzător”. Acest lucru nu mai este o noutate. Tot mai mulţi oameni sinceri de pe întreaga faţă a pământului înţeleg acum corect cine este „poporul” şi „fiara” care-l stăpâneşte.  Încă din anul 2002, broşura „Secerătorul” tratează un subiect, „Fiara – unealta pedepsei”, teme ce se pot găsi pe site-ul: www.calesfanta.ro .  Chiar dacă în conţinutul  acelui subiect, „Fiara – unealta pedepsei”, unele mici amănunte nu se potrivesc cu descrierea Bibliei, totuşi, ne-a fost de mare folos şi îndestulătoare pentru a ne scoate de la întuneric la lumină. Astfel cunoaştem desluşit şi sigur că „fiarele” nu reprezintă în nici un caz Organizaţia Naţiunilor Unite, nici NATO, nici Uniunea Europeană şi nici alte puteri mondiale, forţe militare sau ţări. Aceste fiare au de a face strict cu poporul Domnului şi luptă din interiorul poporului împotriva închinării curate aduse lui IEHOVA şi împotriva adevărului.

     Când şi-a început acel mare balaur activitatea şi când şi-o termină? Despre începutul activităţii lui, Biblia nu arată exact, dar un lucru este sigur: acest balaur nu putea exista în poporul Domnului în perioada de belşug spiritual. În acea perioadă, care se termină în jurul anilor 1941, poporul aducea Domnului o închinare curată, adică se închina doar la IEHOVA. Poporul încă nu se închina „balaurului”. Cu siguranţă, acel balaur îşi face apariţia în a doua jumătate a secolului XX. Despre timpul în care balaurul îşi termină activitatea şi predă ştafeta „fiarei” care este descrisă în Apocalipsa 13: 1, ştim că este aproximativ în luna iunie 2008. Felul în care s-a calculat aceasta este arătat în tema nr. 18, „Voci în cer”. Recomandăm celor interesaţi să citească cu atenţie acele paragrafe.  Nu ştim cât a stat balaurul pe nisipul mării şi exact cât a durat până şi-a predat „scaunul lui de domnie” fiarei, deci nu putem da o marjă de eroare în acest sens. Aici, referitor la aceste date, cel mai bine ştiu cei ce se închină fiarei, cei ce petrec în compania „fiarei”. Trist este că numele celor ce se închină fiarei, nu este scris în „cartea vieţii Mielului”. (Apoc. 13:8). Totuşi, fără să cunoaştem amănunţit ce se întâmplă în conducerea Religiei Martorilor lui Iehova, bazându-ne doar pe ce arată Biblia, putem număra cele 42 de luni în care fiara capătă putere să lucreze (Apoc. 13:5), cu aproximaţie din Iunie 2008. Fie că luăm în calcul 42 de luni din actualul calendar sau 42 de luni după sistemul lunar, spre sfârşitul anului 2011 puterea dată acestei fiare, expiră!

       Un semn din partea Societăţii Watch Tower, că într-adevăr aşa stau lucrurile, adică balaurul a dat puterea lui fiarei, este cartea: „Să depunem „o mărturie temeinică” despre Regatul lui Dumnezeu”. Aceasta nu întârzie să apară în anul 2009. Multe paragrafe din această carte, precum: pagina 19, paragraful 22; pagina 71, paragraful 10; pagina 103, paragrafele 9 şi 10; pagina 105, paragrafele 15 şi 17, pagina 107, paragrafele 22 – 24; pagina 108, paragraful 3; pagina 111, paragraful 10, pagina 114, paragrafele 14 – 17, pagina 119, paragraful 5; pagina 123, paragrafele 19 şi 20; pagina 131, paragraful 18, pagina 167, paragraful 7; pagina 213, paragraful 9, etc, arată întocmai cum balaurul i-a dat putere fiarei, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Incredibil, câtă cinste şi onoare îşi aduce Corpul de guvernare al Societăţii Watch Tower! Dacă oamenii care compun acel corp de guvernare ar fi adevăraţi închinători ai lui IEHOVA, nu ar pretinde acea ascultare  celor 7000000 de Martori ai lui Iehova, ci dimpotrivă, i-ar îndruma să asculte de IEHOVA.

      Apocalipsa identifică această fiară cu cea „care avea rana de sabie şi trăia” (Apoc 13:3, 12, 14). Aici nu susţinem ceea ce este arătat în broşura „Secerătorul”. Nu credem că un „cap” al „fiarei”  a fost rănit de moarte în anul 1917. Pe atunci „fiara” nu exista şi nici „balaurul” încă nu-şi începea activitatea. Pe atunci, poporul Domnului era în plină perioadă de „belşug” spiritual. Fiindcă „balaurul” nu a mai avut izbândă în lupta lui, fiind aruncat la pământ, a dat puterea lui  şi scaunul său de domnie, „fiarei”. Altfel spus, prin vara anului 2008 , conducerea Societăţii Watch Tower s-a reorganizat. Balaurul avea 7 capete şi 10 coarne. La fel şi fiara. Spre deosebire de balaur care avea cununi împărăteşti pe capete, fiara avea cununile pe coarne, iar capetele purtau nume de hulă. Probabil, în aceasta a constat schimbarea din „balaur” în „fiară”. Dar broşura „Secerătorul”, prin tema numărul doi: „Fiara – unealta pedepsei”, care apare în luna Septembrie 2002, cu siguranţă a rănit de moarte un cap al acelui balaur descoperindu-i identitatea, astfel un cap al fiarei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. „Sabia” folosită aici, care a rănit unul din capetele fiarei, este aceeaşi pe care o foloseşte Domul Isus Hristos: „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea pe care le va cârmui cu un toiag din fier.”  Apocalipsa 19:15a. De fapt, din gură nu ies săbii şi nici cartuşe, dar ies cuvinte, cuvinte adevărate care distrug adăpostul minciunii. O astfel de sabie a lovit un cap al fiarei. Aici putem face foarte bine legătura cu versetul 7, din  Apocalipsa capitolul 11: „Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.” Iată  războiul care a rănit de moarte un cap al fiarei. Dar ea trăia şi s-a vindecat. „Cei doi martori”, au fost biruiţi şi omorâţi. Încă din prima temă am arătat cine sunt cei doi martori şi care este lucrarea lor înainte de a doua venire a lui Isus. A făcut cumva lucrarea „Ilie – Ioan Botezătorul” un compromis cu fiara, încât se spune că fiara îi va birui şi-i va omorî? NU! În nici un caz! Lucrarea celor „doi martori”, care de fapt este o singură lucrare care s-a făcut înainte de a doua venire a lui Isus, asemănătoare cu cea pe care a făcut-o proorocul Ilie şi apoi Ioan Botezătorul înainte de prima venire a lui Isus, de la începutul ei şi până la sfârşitul ei a îndrumat oamenii spre o închinare curată adusă lui IEHOVA. A fost o lucrare foarte necesară, clar amintită de prooroci (Maleahi 4:5), de Isus (Matei 17:11) şi de apostoli (Apoc.11:3), pentru că pe atunci, întocmai ca pe vremea proorocului Ilie, „poporul şchiopăta de ambele picioare”.  Amintim ori de câte ori avem ocazia, că acea lucrare „Ilie – Ioan” care a început în luna august 2002, se regăseşte în paginile broşurii „Secerătorul” şi pe site-ul: www.grupcaleasfanta.ro  şi oricine doreşte să cunoască starea în care se găsea poporul Domnului în zilele de pe urmă, să citească temele expuse pe acel site.  Cu adevărat, pe atunci „cei doi martori”, „Ilie – Ioan”, au pornit o luptă împotriva fiarei, a balaurului care robea greu poporul, dar nu a reuşit să-l distrugă definitiv  pentru că nu-i sosise timpul încă, doar i-a rănit un cap care pe urmă s-a vindecat. Deci, putem spune, aşa cum arată Biblia, că fiara i-a învins, apoi i-a omorât prin faptul că lucrarea lor nu-i mai făcea rău, putând să-şi transfere puterea  de la balaur fiarei, apoi fiarei cu două coarne ca de miel. Bătălia nu s-a încheiat! „Cei doi martori” nu rămân morţi pentru totdeauna! Timpul mult aşteptat de noi, ca aceştia să se ridice la viaţă (Apocalipsa 11:11), este foarte aproape, aproape că a sosit! Ultima parte a versetului 11 spune că: „o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut”. Desigur, noi nu aşteptăm cu frică să-i vedem vii pe „cei doi martori”. Noi aşteptăm cu bucurie şi nerăbdare aceasta. Altfel spus, noi aşteptăm nerăbdători ca tot ce au avut de spus „cei doi martori” să prindă iarăşi viaţă, adică oamenii sinceri care mai nădăjduiesc să aducă Tatălui IEHOVA o închinare curată, în duh şi adevăr, să studieze cu atenţie tot ce au avut de spus „cei doi martori”, astfel să priceapă tot mai mulţi starea jalnică în care se găseşte poporul, de ce a permis IEHOVA să fie poporul asuprit de fiare, cât durează asuprirea şi ce este de făcut în continuare. Dar despre acei oameni, care  se consideră parte a poporului lui Dumnezeu şi numiţi cu Numele Lui, oameni pe care i-a deranjat lucrarea celor „doi martori” pentru că le demasca fărădelegile şi falsul din învăţătură, despre aceştia nu se poate spune că aşteaptă cu bucurie „învierea” celor „doi martori”. Pe aceştia îi cuprinde o mare frică. Şi pe drept li se întâmplă aşa, deoarece Biblia nu le mai dă nici o şansă de izbândă. 

      În continuare, apostolul Ioan vede „ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.”  Apocalipsa 13:11, 12. Aici avem de a face cu un alt transfer de putere. De ce se întâmplă acesta? Pentru că „fiara dintâi”, adică corpul de guvernare al Societăţii Watch Tower, conducea în deplină siguranţă şi avea situaţia (deja agitată) sub control? Dimpotrivă, starea disperată şi neînţelegerile  între cei din conducerea Societăţii, neînţelegeri care  au început prin 2010 şi care nu se mai termină, au dus la această schimbare. Cine poate fi fiara care avea două coarne ca ale unui miel? Un răspuns găsim în Apocalipsa 19:20: „Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcea înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei.” Dacă observăm, aceasta a doua fiară „amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în faţa fiarei”(Apocalipsa 13:14), întocmai ca şi proorocul mincinos. Mai putem observa că această a doua fiară este condusă din umbră, deci nu conduce din propria-i iniţiativă, şi ambele fiare se folosesc de vicleşuguri pentru că se spune că: „amăgesc”. Aici se întâmplă ceea ce este arătat în Apocalipsa 17:8, adică „fiara era şi nu mai este, deşi este”(vezi traducerea după textele originale din 1873). Despre acest aspect s-a discutat într-o temă anterioară.  Starea „prosperă” în care se găseşte acum conducerea Societăţii se poate asemăna foarte bine cu  armata lui Faraon în timp ce trecea Marea Roşie. Să vedem descrierea: „În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra Egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tabăra Egiptenilor. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul.” Exodul 14:24, 25a. Dacă până nu demult, adică în primăvara acestui an, 2011, în conducerea Societăţii Watch Tower mai era câte ceva bun, ne referim aici la puţină închinare curată din partea unora, acum nu mai este nimic, pentru că aşa cum arată profeţia celor „70 de săptămâni”  (Daniel 9:24 – 27), „unsul” este stârpit, sau cum este arătat  în capitolul 12:7, „puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.” Acum, puterea poporului sfânt este într-adevăr zdrobită de tot. Pacea în popor se ţine doar cu amăgire, viclenie, minciună şi proorocie mincinoasă. Curând soseşte timpul în care „cei ce suspină şi gem din pricina urâciunilor care se săvârşesc acolo” (Ezechiel 9:4b), adică la „Ierusalim”, desigur Ierusalim în sens figurat spus, vor vorbi şi vor adeveri tot ce spunem noi acum. Chiar dacă actualii păstori ai poporului lui Dumnezeu, fac „chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor”, pentru a-i amăgi, „foc” uşor de găsit în revistele editate de Societatea Watch Tower în prezent,  adevărata stare a lor este descrisă de proorocul Zaharia astfel: „Căci iată că voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa decât copitele!” Zaharia 11:16   Mulţumiri fie aduse lui IEHOVA, că şi aceasta a doua fiară cu două coarne înşelătoare,  în aparenţă asemănătoare cu ale unui miel, cât şi prima, nu au putere asupra celor pe care Biblia îi numeşte simbolic „cer”! Ea amăgeşte doar pe „locuitorii pământului”.

       Cert este că nici această metodă, adică de a prelua puterea fiara cu două coarne ca de miel de la fiara cu şapte capete şi zece coarne, nu funcţionează. Aici corpul de guvernare se amăgeşte singur, bineînţeles, ca să se împlinească ce este scris: „Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie.” (Apoc. 13:10)  Spunem că se amăgeşte, pentru că aducându-şi aminte de timpul în care fiara primeşte putere de la balaur (Apoc. 13:4) şi tot pământul se mira după fiară zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine poate lupta cu ea?”, deci totul mergea foarte bine, ei nu ştiu că timpul ei expiră şi de acum orice măsuri ar lua totul merge la pierzare. Deci, doresc să revină la forma de guvernare iniţială, de aceea este scris: „Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.” Apoc. 13:14b. Bănuim că această decizie este acum aproape să o îndeplinească şi o vor face căci versetul 15 arată: „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei…” După cum arată Biblia, şi această acţiune a corpului de guvernare este în zadar, pentru că ei nu au ales să lupte împotriva unui om, ci împotriva lui Isus Hristos, Mielul. IEHOVA îi vede din ceruri şi râde de planurile lor, de aceea psalmistul David, inspirat fiind, a zis: „Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” –  Cel ce şede în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.” Psalmi 2:2 – 4.  Tot această acţiune mai este arătată şi în Apocalipsa 17:12. Iată, în loc de cele două coarne ca de miel, vor primi putere cele 10 coarne care vor domni împreună cu fiara un timp scurt, comparat fiind cu cele 42 de luni. În acest timp scurt, cele 10 coarne trebuie să pustiească „cetatea cea mare”, femeia care călărea pe fiară.

      Cine poate fi acea femeie îmbrăcată în purpură şi stacojiu? Despre această „femeie” ştim: că „şedea pe ape mari” care înseamnă „noroade, neamuri, gloate şi limbi”, că stătea şi pe 7 munţi,  că este „cetatea cea mare”, că pe frunte îi scria „Babilonul cel mare”, şi că avea stăpânire peste „împăraţii pământului”. Mai ştim că cele 7 capete ale fiarei sunt 7 împăraţi sau munţi, la fel şi cele 10 coarne sunt 10 împăraţi. Nu ne trebuie bătaie de cap să  vedem cât de bine se potrivesc toate reperele care ne sunt date, chiar Societăţii Watch Tower! Adică: este formată chiar literal din multe noroade, neamuri, gloate şi limbi, , chiar este o cetate mare, o organizaţie mondială, cele 7 capete şi cele 10 coarne sunt personaje principale în conducerea Societăţii,  iar învăţătura pe care o are, exclusă fiind aici „hrana de lapte” adică învăţăturile începătoare, totul este o mare încurcătură sau un „Babilon”. În acest „Babilon” a fost prins poporul Domnului multă vreme, 70 de ani. Mesajul clar al Bibliei, mesaj care NU mai suportă amânare, pe care noi îl repetăm ori de câte ori avem ocazia, este: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu…” Apoc. 18:4. Oricum am vrea să aplicăm creştinătăţii acest „Babilon”, nu se potriveşte, chiar dacă într-adevăr şi marea parte a învăţăturilor diferitelor religii este o mare încurcătură. Aşa cum este arătat în acest ultim verset citat, poporul Domnului trebuie să fie „captiv” în acel „Babilon”, de aceea mesajul este: „Ieşiţi!”. Nu se poate spune că poporul lui IEHOVA a fost vreodată captiv creştinătăţii, deci această aplicare este greşită.

      În ce priveşte numărul fiarei, 666, broşura „Secerătorul” îl descrie foarte clar. Am mai citat şi în alt număr (nr.8), dar revenim cu citat din Broşura „Secerătorul” nr.2: „ La pagina 109 a cărţii „Martorii lui IEHOVA – proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu”, în cel de-al doilea paragraf, stau scrise următoarele: „Începând de la 1 ianuarie 1976, toate activităţile Societăţii Watch Tower şi ale congregaţiilor martorilor lui Iehova de pe întregul pământ au trecut sub supravegherea a şase comitete administrative ale corpului de guvernare” – (iată primul şase). Apoi, citim în continuare: „În armonie cu această măsură, la 1 februarie 1976 a avut loc o modificare similară în toate filialele Societăţii”. – (acesta este cel de-al doilea şase). Apoi coborând la cea de-a treia treaptă, – congregaţia, – constatăm că există un comitet care se ocupă de toate problemele congregaţiei, format din şase membrii – (iată aşadar şi cel de-al treilea şase). Iată componenţa acestuia: 1 – prezident; 2 – secretar; 3 – contabil; 4 – supraveghetorul şcolii de minister; 5 – supraveghetorul serviciului de minister; 6 – responsabilul cu literatura. Toate acestea înglobate dau cifra 666!” – încheiat citatul. Şi în cartea: „Să depunem „o mărturie temeinică” despre Regatul lui Dumnezeu”, Societatea Watch Tower arată la pagina 110 forma organizatorică de 6 comitete. După felul în care ne este redat în traducerile de Biblii de care dispunem, există două moduri în care putem citi acest număr – 666. Adică un prim mod: şase sute şase zeci şi şase. La acest număr se pot face multe calcule matematice, înmulţiri, împărţiri şi resturi, coduri de bare, etc. dar acestea nu au nimic de a face cu adevăratul număr al fiarei. Un al doilea mod este cel arătat de fratele nostru în broşura „Secerătorul”, adică: şase, şase, şase. Într-adevăr, aşa cum arată versetul 18 din Apocalipsa capitolul 13, Dumnezeu i-a dat înţelepciune şi pricepere acelui frate, căci a calculat corect numărul fiarei. Înţelegerea corectă a acestui număr, 666, ne scuteşte de multă nelinişte şi frică, fiindcă vedem câtă agitaţie se face între cei ce nu înţeleg  cine este fiara şi acest număr al ei. Orice măsuri luate de autorităţile laice legate de coduri de bare, paşapoarte biometrice, coduri numerice, micro-cipuri şi altele de acest gen, îi pun pe jar pe cei ce nu înţeleg numărul fiarei. Oricine ar face o imitaţie a acestui număr pentru a duce oamenii în eroare, acesta se poate dovedi uşor că este un fals şi că nu este adevăratul număr al fiarei arătat în Cartea Bibliei, Apocalipsa. De aceea venim cu un îndemn către toţi oamenii, să se documenteze bine despre ce înseamnă acest număr, iar în ce privesc lucrurile „Cezarului”, lucruri moderne ca şi paşapoarte, cărţi de identitate sau alte micro-cipuri electronice, doar ştiinţa creşte, să dăm „Cezarului ce este al „Cezarului”, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

     Cei din poporul Domnului care au reuşit deja să iasă de sub „copita” robiei, au parte de „lumină”. Ei nu mai sunt în întuneric şi lumina este în continuă creştere. Orice minte sinceră, dornică să înţeleagă versete ale Bibliei care până nu demult erau un mister, va putea face uşor diferenţa între o interpretare dată „în întuneric” şi una dată „la lumină”. La fel, este uşor de ales între „o lumină mică” şi „o lumină mai mare”. Bineînţeles, doar dacă cercetăm putem înţelege. Aceşti oameni din poporul Domnului, deja liberi, înţeleg că cele patru fiare din vedenia proorocului Daniel din capitolul 7, nu sunt patru imperii mondiale, ci sunt puteri din interiorul poporului lui Dumnezeu, care vor robi poporul în zilele de pe urmă. Dumnezeu, de la început a dorit să arate prin proorocii Săi, prin ce urma să treacă poporul în zilele de pe urmă , la vremea sfârşitului. (vezi: Daniel 2:28; 8:17, 19, 26; 10:14; 11:35, 40; 12:4, 9). Repetăm, nu este vorba de „sfârşitul lumii”, ci de sfârşitul robiei poporului lui Dumnezeu, zilele de pe urmă ale domniei fiarei şi ale lui Satana şi sfârşitul lor. Poporul Domnului IEHOVA, de abia  are parte de un nou început care nu se va mai sfârşi niciodată. Dacă adunăm capetele şi coarnele celor patru fiare, obţinem 7 capete şi 10 coarne. Astfel, aceste patru fiare din profeţia lui Daniel capitolul 7, reprezintă foarte bine fiarele din Apocalipsa care încep cu un balaur cu 7 capete şi 10 coarne şi urmate succesiv de fiara cu 7 capete şi 10 coarne, apoi de fiara cu două coarne ca de miel şi în urmă de o icoană a fiarei dintâi.

     Berbecul din vedenia proorocului Daniel (capitolul 8), ne arată că peste poporul lui Dumnezeu, în vremurile de pe urmă se vor instala conducători  cărora cei din popor nu se puteau împotrivi. Nu IEHOVA i-a instalat pe cei simbolizaţi prin „berbece”, ci doar le-a permis. IEHOVA, prin Isus Hristos, dă altfel de reguli despre cei ce doresc să fie mai mari peste fraţi (Matei 20:26). Totuşi aceştia au un caracter bun, căci berbecului nici o fiară nu-i putea sta împotrivă. Într-adevăr, şi în timpul domniei „berbecului” cu cele două coarne ale lui, unele fiare au avut intenţii să preia conducerea, dar n-au izbutit până ce apare „ţapul”. Cele două coarne ale berbecului pot fi foarte bine reprezentate de primii doi preşedinţi ai Societăţii Watch Tower, Charles Russell şi Josep Rutherford. Cel din urmă fiind mult mai sever. Apoi cele patru coarne ale ţapului, care cresc din singurul corn frânt, pot fi următorii preşedinţi, Nathan Knorr, Frederic Franz, Milton Henschel, iar ultimul din care a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult este Corpul de Guvernare. 

 

 

                     TREZIŢI-VĂ! CEI CE RĂSPÂNDIŢI BROŞURA „TREZIŢI-VĂ”

 

 

      Acum este un timp de trezire mai mult decât oricând înainte. Facem un apel prin aceasta (un ultim apel – vezi Exodul 10:29), la toţi cei ce recunosc pe IEHOVA ca fiind Dumnezeul Cel viu, Cel drept şi adevărat, dar aceştia se mai închină „fiarei”: Treziţi-vă! La cine doriţi să vă închinaţi? Nu vedeţi că „împăratul” care stăpâneşte peste voi vă pune să vă închinaţi la dumnezei de „lemn” şi de „piatră” (Deuteronomul 28:36)? Întocmai ca şi Satana, Corpul de Guvernare cere de la voi închinarea pe care trebuie să o daţi lui IEHOVA! Acel Corp de Guvernare şi acel „sclav fidel şi prevăzător”, nu vă poate lungi viaţa nici măcar cu o secundă, darămite viaţă veşnică vă vor putea-o da? În nici un caz! Dar să fiţi şterşi din „cartea vieţii”, vă pot ajuta aceştia dacă continuaţi să vă închinaţi lor! 70 de ani v-au „jefuit” de bunuri materiale, dar nu le este de ajuns de întind acum mâna peste „Nil” şi  fac nedreptate? Oare acest comportament (neplata unei sume de bani la cumpărarea terenului în Ramapo – New York) aduce cinste şi slavă lui IEHOVA sau fac să-I fie Numele hulit şi ocărât? Atenţie! Tăcerea şi nepăsarea voastră vă face complice la această nedreptate!

      Toată aşa zisa „descoperire”, toate explicaţiile profetice nu-i corespund, sunt lipsite de logică, dovadă că nu IEHOVA vorbeşte acelui „sclav” ci sunt vorbe ieşite din pântecele lui.

      Treziţi-vă! şi vedeţi cine sunt adevăraţii voştri duşmani?! Noi care vă spunem adevărul sau cei la care aţi ajuns să vă închinaţi şi a căror vorbe le puneţi mai presus de IEHOVA şi de Biblie?

     Ieşiţi din „Babilon” cei ce doriţi să vă închinaţi doar lui IEHOVA!  De ce vreţi să fiţi părtaşi la toate pedepsele pe care IEHOVA le va aduce de acum peste el?

       Hristos este prezent! „Acum, deci, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!”  Psalmul 2:10 – 12.

   http://www.ce-spun-proorocii.com/fiare.html                    

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Despre Sfârşitul lumii, este el aproape ?

 

Detalii

Mulţi care se pretind că sunt ucenici ai Domnului Isus, nu cunosc Cuvintele Domnului, semnele şi profeţiile spuse de El cu privire la venirea Lui şi sfârşitul acestei epoci. Mulţi sunt duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin viclenia oamenilor şi prin lucrarea de rătăcire a celui rău.

 

Însă creştinii adevăraţi, nu sunt în întuneric, ca ziua aceea să îi prindă fără veste, după cum spune şi apostolul Pavel prin inspiraţie divină: „Iar despre timpuri şi vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, pentru că voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului aşa vine, ca un hoţ în noapte. Când spun: „Pace şi siguranţă!“, atunci deodată vine pieirea peste ei, ca durerea peste cea însărcinată; şi nicidecum nu vor scăpa. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca ziua să vă surprindă ca un hoţ”. – 1Tesaloniceni 5:1-4, GBV 2001.

 

Chiar dacă nu ştim „ziua”, doar Tatăl ceresc o ştie (Marcu 13:32), ea nu ne va surprinde! De ce? Pentru că Domnul ne-a dat semne clare prin care să distingem timpul sfârşitului!

 

Auzim de aşa zişi „creştini” care spun de pildă: „Domnul poate să vină şi la noapte sau mâine”! Ei vorbesc din necunoştinţă, ei nu cunosc învăţătura Domnului, ei nu au Duhul profetic, ceea ce îi descalifică ca ucenici ai Lui (comp. cu Apocalipsa 19:10). Dar discipolii Domnului, care au părtăşie cu Capul, ei ascultă cu fidelitate de El şi cercetează Cuvântul pentru a vedea timpurile şi împrejurările (comp. cu 2Petru 1:10-12), după cum este scris: „Şi noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceţi că luaţi aminte ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos, până se va ivi ziua şi va răsări steaua de dimineaţă în inimile voastre” – 2Petru 1:19 GBV 2001. Iată! Cuvântul profetic este o lumină care pe zi ce trece, străluceşte tot mai mult, Dumnezeu revarsă tot mai multă lumină din Cuvântul Lui slujitorilor Săi care i-au aminte la el!

 

Revenind la subiectul în discuţie, până la venirea Domnului mai sunt zeci de profeţii ce trebuie să se împlinească, cei ce spun: „Domnul poate să vină şi la noapte sau mâine”, sunt în ignoranţă de ele! Apoi, Învăţătorul Isus ne-a dat semne clare, prin care să distingem trei epoci finale, care vor culmina cu revenirea Sa, şi anume: 1) „zilelor din urmă”, 2) „începutul durerilor”, 3) „necazul cel mare”.

 

Mulţi confundă epoca: „Zilelor din urmă” cu „necazul cel mare”, alţii consideră că „începutul durerilor” este începutul „zilelor din urmă”! Prin urmare trebuie făcute câteva precizări pe baza Bibliei:

 

 

 

CARE ESTE PERIOADA ZILELOR DIN URMĂ?

 

Zilele din urmă au început în primul secol d.H. la botezul lui Isus (Evrei 1:2). Conform cu Fapte 2:1-21, unde este relatată turnarea Duhului Sfânt la Penticosta, apostolul Petru care citează din profetul Ioel 2:28-29, şi plasează această turnare a Duhului în „zilele de pe urmă” (Fapte 2:17 BCR).

 

Apostolul Pavel vorbeşte şi îi sfătuieşte pe creştini să aibă grijă căci ei trăiesc zilele din urmă (1Timotei 4:1-3; 2Timotei 3:1-5), toate aceste avertizări ar fi inutile dacă ei nu ar fi trăit în realitate zilele din urmă.

 

Zilele din urmă continuă şi în timpul nostru şi se vor finaliza în viitor, cu venirea Domnului Isus şi a sfârşitului epocii actuale, dar înainte de revenirea Domnului va avea loc: „începutul durerilor”, şi apoi „necazul cel mare”.

 

 

 

CE ARE LOC ÎN PERIOADA ÎNCEPUTUL DURERILOR?

 

Înainte de a veni sfârşitul, trebuie să se împlinească Cuvintele Domnului care le dă răspuns ucenicilor care L-au întrebat de semnul sfârşitului acestei epoci. El vorbeşte de două epoci în răspunsul Lui, de „începutul durerilor” şi de „necaz mare” (Matei 24:8,Matei 1:21).

 

În perioada numită de Domnul: „începutul durerilor”, sunt evenimente ce au loc înainte de apariţia: „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15), cu care începe necazul cel mare.

 

În Evanghelia după Matei 24:4-8, se referă la „începutul durerilor”, iar Matei 24:9-26, la necazul cel mare, iar Matei 24:27-31 la ziua revenirii Domnului Isus.

 

Începutul durerilor deschide calea nenorocirilor şi prevestesc epoca cea mai întunecată a omenirii: „necazul cel mare”, atunci când va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost şi nu va mai fi! (Matei 24:21).

 

Însă înainte de necazul cel mare, vor apărea diferite nenorociri pe pământ, descrise în Matei 24:4-8, Marcu 13:5-8; Luca 21:8-11; Apocalipsa 6:1-8.

 

Aceste nenorociri sunt: apariţia multor profeţi falşi, şi mesageri falşi care vin „în numele lui Isus”, chiar în ţările fost-comuniste, datorită unei libertăţi obţinute începând cu anul 1989, de galopul călăreţului de pe calul alb (Apocalipsa 6:2). Apoi vor fi războaie de proporţii reprezentate de calul roşu, când se va lua pacea de pe pământ, apoi foametea reprezentată de calul negru, şi epidemii, cutremure de pământ, moartea. Aceste nenorociri aduse de cei patru călăreţi apocaliptici, nu vor însemna decât „începutul durerilor” (Matei 24:4-8).

 

 

 

CE EVENIMENTE AU LOC ÎN: NECAZUL CEL MARE?

 

Perioada numită: „necazul cel mare” mai este numită şi „timpul sfârşitului”(comp. Daniel 12:11 cu Matei 24:15-21).

 

Expresia: „timpul sfârşitului”, apare în Daniel 8:17; Daniel 11:40; Daniel 12:4,Daniel 1:9, şi se referă la o perioadă scurtă înainte de sfârşitul acestui sistem de lucruri. Este vorba, conform Bibliei, de o perioadă de trei timpuri şi jumătate (Daniel 12:4,Daniel 1:7; Apocalipsa 1,Apocalipsa 1:14).

 

Aceea perioadă de 42 de luni, începe cu lupta din cer, când satan va fi aruncat din cer pe pământ, şi atunci încep vaiurile, căci va fi: „Vai de voi, pământ şi mare, pentru că diavolul a coborât la voi, cuprins de mânie mare, ştiind că are puţin timp”, atunci începe necazului cel mare (Apocalipsa 12:9-11), iar satan îi va da puterea unui om pe care Biblia îl numeşte cu numele: „anticrist” (1Ioan 2:18), el este descris sub forma unei fiare cu şapte capete şi zece coarne (Apocalipsa 13:1; Apocalipsa 17:7); ca om al fărădelegii, fiul pierzării (2Tesaloniceni 2:3), el va introduce un sistem ce va controla financiar, economic, religios şi politic, întreaga lume, el va introduce un semn, un număr: şase sute şaizeci şi şase (Apocalipsa 13:15-18). Ei vor face o singură religie universală, cea care se închină la Balaur şi la Fiară, cei ce nu vor accepta semnul:  „şase sute saizeci şi şase” , care va fi un semn de supunere faţă de Anticrist, vor fi prigoniţi, unii vor fi omorâţi (Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 13:6-7,Apocalipsa 1:15; Daniel 11:31-35; Daniel 12:7). El va avea putere pe pământ şi îi va supune pe toţi care nu sunt scrişi în cartea vieţii (Apocalipsa 13:1-8).

 

Necazul se va scurta brusc, şi se va opri la cei trei ani şi jumătate, permişi lui anticrist să conducă, deoarece Isus va veni pe norii cerului să-şi răpească mireasa, şi să-i pedepsească pe oamenii Diavolului (Apocalipsa 16:14-17; Matei 24:29-31; Matei 25:31-46), iar pe Satan şi îngerii lui îi va arunca în adânc (Apocalipsa 20:1-3). Astfel va avea loc ziua venirii Domnului, sau ziua sfârşitului epocii!

 

 

 

SFÂRŞITUL EPOCII

 

Sfârşitul epocii şi al lumii acesteia condusă de cel rău, are loc într-o zi numită: „ziua când Se va descoperi Fiul Omului” (Luca 17:30), „ziua Domnului nostru Isus Hristos” (1Corinteni 1:8; 1Corinteni 5:5; 2Corinteni 1:14); „ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6,Filipeni 1:10; Filipeni 2:16); „ziua Domnului” (1Tesaloniceni 5:2; 2Tesaloniceni 2:2); „ziua judecăţii” (1Ioan 4:17), „ziua cea mare a mâniei Lui”.

 

Ce evenimente au loc în această zi:

 

În primul rand se arată semnul venirii Fiului lui Dumnezeu! În Matei 24:29-30 (Noua Traducere Românească 2007), este scris: „Imediat după necazul acelor zile, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă”.

 

Când se va arăta în cer ‘semnul Fiului Omului’, răspunsul Bibliei: „Atunci”, adică când? Atunci când „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate”, prin urmare, ‘semnul Fiului Omului’, sunt aceste cataclisme cosmice, însoţitoare ale venirii Sale.

 

După ce se vor arăta aceste semene fizice în ziua venirii Lui, adunarea lui Cristos va fi răpită la cer (1Tesaloniceni 4:14-17), apoi Domnul va izbăvi pe Israel de duşmanii lui, şi ei vor fi restabiliţi în ţara lor (Romani 11:25-28; Isaia 44:1-4; Ezechiel 37:21-28; Amos 9:11-15). Iar cei răi, fiara dar şi cei care s-au închinat fiarei, şi au primit semnul de 666, pe frunte sau pe mâna dreptă, vor fi pedepsiţi în focul cel veşnic (Apocalipsa 14:10-11; Apocalipsa 19:20; Matei 24:46), iar satan şi îngerii lui vor fi aruncaţi în abis (Apocalipsa 20:1-3).

 

 

 

EŞTI PREGĂTIT PENTRU EVENIMENTELE CE URMEAZĂ SĂ AIBĂ LOC?

 

Galopul călăreţului de pe calul alb a început deja în anul 1989, inaugurând perioada numită de Domnul: „începutul durerilor”, această libertate resimţită în Europa, Asia şi chiar în Africa, când multe regimuri totalitare au căzut, va fi urmată de ceilalţi trei călăreţi descrişi în Apocalipsa 6:3-7. Domnul Isus ne-a avertizat: „Aşa şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Adevărat vă spun: Nicidecum nu va trece această generaţie, până nu vor avea loc toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece.” – Matei 24:33-34 GBV 2001. Iată generaţia care a văzut primul călăreţ al Apocalipsei că galopează, ea nu va trece „până nu vor avea loc toate acestea”, prezise de Domnul în Matei cap. 24! O generaţie conform Bibliei durează cca. 40 de ani (Numeri 32:13). Deci nu mai este mult până când şi celelalte profeţii se vor împlini. Dar vei fi tu iubite cititor pregătit? Vei rezista la nenorocirile ce vor veni? Vei rămâne loial Domnului sau te vei lepăda de El în necaz?

 

Domnul Isus a avertizat: „Şi vor fi semne în soare, şi în lună, şi în stele, şi pe pământ necaz al naţiunilor în nedumerire, auzind urletul mării şi al valurilor, oamenii murind de frică şi în aşteptarea celor care vin peste pământul locuit, pentru că puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind în nor cu putere şi cu glorie mare… Fiţi dar atenţi la voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să fie împovărate de mâncare şi de băutură şi de îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi pe neaşteptate. Pentru că ea va veni ca un laţ peste toţi cei care locuiesc pe faţa întregului pământ. Vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp, ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care vor avea loc şi să staţi înaintea Fiului Omului”. – Luca 21:25-36 GBV 2001.

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/ce-spune-biblia/58-despre-sfarsitul-lumii-este-el-aproape

 

///////////////////////////////////////

 

Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim

 

 

Pentru cei ce au răbdare să studieze și har să înțeleagă, Apocalipsa este marea simplificare a istoriei. Dumnezeu ne spune răspunde la întrebările: „cine“, „ce?“ și „de ce?“ pe care ni le-am pus când am parcurs Biblia. „Repetiția este mama învățăturii„ s-a spus. Repetiția poate fi însă și recapitularea care iluminează, rumegarea care transformă ceea ce am înghițit repede în hrana necesară pentru creștere.

 

Ce poate urma după acel: „S-a isprăvit!“ (Apoc. 16:17) rostit cu glas tare de Dumnezeu în Templul Său?  Urmează să ne urcăm puțin mai sus la o perspectivă profetică mai înaltă și să aruncăm o privire integratoare asupra istoriei lumii.

 

Aduceși-vă aminte de ceea ce am spus la începutul capitolului patru din Apocalipsa. Cine nu reușește să facă „slatul“ de la timpul secvențial, specific eperienței noastre, la timpul profetic nu va putea niciodată pătrunde plenar cartea Apocalipsei, cartea revelațiilor de dincolo. Cu capitolul 18, după ce am încheiat o suită istorică de secvențe cronologice, ne suim iar sus, în panorama timpului profetic. De pe peronul gării vedem doar cîte un vagon în trecerea trenului marfar prin fața ocjilor noștri, dar de sus, de pe un deal sau dintr-un avion, putem vedea toate vagoanele dintr-o dată, putem asocial în diferite grupe pe cele galbene și pe cele maro, putem numâra cîte cară bușteni și câte sunt cisterne cu petrol, etc. Perspectiva întregului ne înlesnește o mai înaltă înțelefgere a realității. Asta este ceea ce vom face începând cu Apocalipsa 17.

 

Capitolele 17, 18, 19 și 20 conțin deznodământul istoriei. Reluând această perioadă din perspectiva panoramei profetice, vom vedea cum judecă Dumnezeu întregul eșafodaj al împărăției lui Satan pe pământ. Apostolul Pavel ne scrie despre un imperativ al istoriei stabilit de logica planului lui Dumnezeu cu lumea:

 

„În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea“ (1 Cor. 15:24-26).

 

Pentru că Apocalipsa este cartea seriilor de șapte, vom grupa evenimentele din capitolele următoare în „șapte lucruri duse la pierzare“. Iată-le:

 

 

 

Cu răbdare, le vom lua pe fiecare și le vom analiza în contextul Scripturii. Cartea Geneza ne-a arătat Paradisul pierdut. Cu Apocalipsa mergem prin reparațiile necesare spre Paradisul regăsit. În capitolele următoare vom vedea cum „toți dușmanii lui Christos vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale“.

 

 

 

Spre viitorul conflictelor … de ieri!

Trebuie să stabilim mai întâi niște arătătoare profetice, niște semne indicatoare, niște marcatoare de traseu care să ne ghideze în călătoria noastră prin Biblie și prin istorie.

 

Omenirea a avut, are și va avea întotdeauna doar două alternative: să existe în ordinea stabilită de Dumnezeu sau ,,să-și facă de cap“, implementând propria ei idee de ordine. Biblia ne spune că oamenii optează de regulă pentru cea de a doua alternativă. Stăruind în greșeala lor din Eden, oamenii nu urmează calea lui Dumnezeu, ci ascultă mai mult de Satan. Aceasta a doua alternativă, luciferică în esența ei, urmărește să se ridice independent de prezența, planul și puterea lui Dumnezeu. Ea este numită generic în Scriptură „Babel“ și Babilon, oraș al răzvrătirii. Prin contrast, Dumnezeu a intervenit în istorie și a pus înaintea omenirii perspectiva revenirii în împărăția binecuvântată a ascultării și a părtășiei cu El. Cetatea aleasă de El s-a numit întotdeauna „Ierusalim“, orașul păcii.

 

Babilonul ilustrează urcarea luciferică a omului care vrea să ajungă asemenea lui Dumnezeu. Ierusalimul ilustrează coborârea lui Dumnezeu să locuiască prin har împreună cu oamenii. Babilonul clădește mereu același turn al uzurpării autorității lui Dumnezeu. Ierusalimul este inițiativa lui Dumnezeu care vrea să ne dea pacea împărăției Sale.

 

În Israel, aproape de Megiddo și privind către valea Armageddonului, se află un altar canaanit care datează din 2.700 î.Hr.

  

 

Un teolog american a schițat confruntarea dintre Babilon și Ierusalim într-un studiu extraordinar numit cu o parafrazare la titlul unei cărți de Charles Dickens: „Istoria celor două cetăți“.  Le vom vedea pe amândouă în ultimele capitole ale Apocalipsei. de data aceasta sub numele de Babilon și Ierusalim.

 

Există trei Babiloane istorice: Babilonul lui Nimrod zidit lângă turnul Babel, Babilonul de pe vremea exilului evreilor și acest „Babilon Mare“ profețit în cartea Apocalipsa.

 

Babilonul numărul unu! – Un rebel din naștere

În Geneza 10, printre descendenții lui Noe, există un individ cu numele „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:

 

„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”.

 

Există chiar și o zicere proverbială răspândită printre cei care i-au cunoscut faima:

 

„ … iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului”.

 

Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și, primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după potopul lui Noe. Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”!

 

Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:

 

„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).

 

 

Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar cronologic evenimentul este prima formare urbană a oamenilor de după potop.

 

Nimrod a fost liderul care i-a condus pe oamenii de după potop spre câmpia Șinear, unde au ridicat un turn și au întemeiat prima aglomerare umană din istorie. A fost o sfidare la adresa lui Dumnezeu care le-a poruncit după potop să se răspândească pe toată suprafața pământului.

 

„Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul“ (Gen. 9:1).

 

Să trecem acum la Geneza 11, pe care-l cunoaștem așa de bine că am ajuns să nu mai băgăm în seamă amănuntele lui semnificative. Iată primele două versete:

 

„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo”.

„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:1-4).

 

Acestă „declarație-program” este „cheia“ care ne poate ajuta să înțelegem ce înseamnă Babilonul în Biblie. Sub conducerea lui Nimrod, mulțimea aceea de oameni care s-au hotărât să întemeieze prima cetate de după potop urmărea un scop precis. Sunt trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:

 

1. Au vrut reintegrare în lumea spirituală cerească

 

„Un turn care să atingă cerul”

 

Așa cum bine a spus poetul englez John Milton trăim „În căutarea paradisului pierdut“. Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. În ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Geneza 11:9).

 

Profetul Isaia ne dă semnificația numelor străvechi și simbolurile lor:

 

„În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul)“ (Isaia 27:1).

 

Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De aici și până acolo! De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu după momentul căderii în păcat.

 

Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent „incapacitatea omenirii de atunci de a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau”. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic.

 

Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui. Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune și o altfel de incursiune de la pământ la cer este scris în versetul 6. Examinând situația creată, Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a înțeles că era vorba despre altceva și acest „altceva” ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:

 

„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).

 

Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală.

 

Nimrod și omenirea de atunci era nostalgică după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice” (vezi anexa „Fiii lui Dumnezeu” din Biblia cu explicații). Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea prin această alinață în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.

 

„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:

 

„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).

 

„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).

 

De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum fusese și alungarea din paradis și așezarea heruvinilor cu sabia înfocată care le-a blocat întoarcerea în rai (Geneza 3:24) și potopul de pe vremea lui Noe (Geneza 7). Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu și hotărârea Lui nestrămutată de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.

 

Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminată de morbul încuscririi demonice cu „fiii lui Dumnezeu nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa (Iuda 6)”. Ei s-au coborât ca să contamineze zestrea genetică și spirituală a omenirii pentru a bloca planul mesianic al întrupării lui Christos printr-o femeie. Tot restul populației lumii, împreună cu toate viețuitoarele au trebuit omorâte, pentru a da o șansă unui început necontaminat:

 

„Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

 

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.“

 

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen. 6:1-12).

 

Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de Potop.

 

1. Au vrut o semnificație deosebită de cea dată de Dumnezeu

 

„Și să ne facem un nume!”

 

În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire, lipsită de un reger definitoriu. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi.

 

A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.

 

Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație și să-i dea un „nume“:

 

„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).

 

Identitatea veritabilă se definește în funcție de „ceva“ sau de „cineva“. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:

 

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).

 

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).

 

Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: ,,Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Security Number” cu trei seturi de numere …

 

Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.

 

III. Au vrut puterea gloatei

 

„ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”

 

Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.

 

Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.

 

Babilonul este cel dintâi oraș zidit de oameni după pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care în nume, în porniri și în acțiuni a fost un „rebel” față de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mândrie. El și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.

 

Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume:

 

„Cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii.“

 

Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la Babel n-a fost revocat niciodată și, de atunci, omenirea nu s-a mai putut aduna din fărâmițarea Neamurilor.

 

Separată de Dumnezeu „mulțimea nu face putere”, ci face prostii. Înțelepciunea divină a socotit că este mai bine să o fărâmițeze în fragmentele naționale pe care le vom întâlni chiar și în marea unitate a Împărăției viitoare: „frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2).

 

Fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale în această cea dintâi cetate a omenirii care se ridica nesmerită după pedepsirea prin apele Potopului:

 

„Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui” (Gen. 8:21).

 

 

 

Babilonul numărul doi – temnița popoarelor

A doua apariție a Babilonului a fost prin 1972 odată cu apariția lui Hamurabi și a ținut până în 529, când a fost cucerit de Medo-persani. Supremația modială a Babilonului a durat deci cam 1.443 de ani. Mult, foarte mult, nemaiauzit de mult! Nu-i de mirare că în „chipul“ pe care l-a visat Nebucadnețar, Babilonul ocupă locul prioritar: capul de aur:

 

„Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur! “ (Daniel 2:37-38).

 

Babilonul al doilea a fost ridicat în aceeași regiune ca și Babilonul străvechi din cartea Genezei. Interesant, pe același mal al râului Eufrat, Nebucadnețar a ridicat un zigurat în șapte trepte, cea mai înaltă platformă, acoperită cu cărămidă de culoarea albastră, primind numele de „poartă a cerului“. 

Dincolo de extraordinara putere militară, Babilonul era renumit pentru „știința“ vrăjitorilor, cititorilor în stele, descântătorilor și a magilor (Dan. 2:2). Împăratul nu făcea mai nimic fără a se consulta cu ei. Aduceți-vă aminte că Daniel și cei trei prieteni ai săi au fost supuși la „teste“ de înțelepciune (Daniel 1:17-21). Babilonul și Egiptul au fost renunite pentru casta „preoților“ care erau sfetnicii puterii politice. Am putea spune că imperiile de atunci erau conduse de „satrapi“ cu puteri dictatoriale absolute, dar că acești satrapi se lăsau la rândul lor conduși de reprezentanții religioși ai cunoștințelor supranaturale. Împărații erau puterea naturală, iar preoții le adăugau accesul la puterea supranaturală.

 

Babilonul de pe Eufrat a funcționat ca o temniță a popoarelor, dominând totul, dar înlesnind în același timp progresul și bunăstarea tuturor. Dumnezeu a avut dreptate atunci când l-a desemnat drept „epoca de aur“ a istoriei. Și mai semnificativ însă pentru studiul nostru, când a căzut Ierusalimul evreii au fost duși în … Babilon. Nu în Susa, nu în Ninive și nu în Persepolis, ci în Babilon, ca să se respecte simetria profețiilro biblice despre „Istoria celor două cetăți.“

 

Babilonul de pe vremea robiei evreilor a căzut, dar multe din profețiile rostite atunci pentru el aveau în vedere căderea unui alt Babilon, păstrat pentru vremurile din urmă.

 

 

 

Dacă vreți să aflați când va fi pedepsit Babilonul astfel, căutați în Biblie descrierea unei zile ca aceasta. Căutați o zi în care Dumnezeu „va nimici pe toți păcătoșii” de pe pământ; una în care oamenii vor fi nimiciți în număr așa de mare că vor ajunge „mai rari decât aurul curat de Ofir”. Uitați-vă după o zi care se va preface în noapte, când cerurile (la plural) se vor clătina și pământul se va zgudui din temelia lui”. Dacă sunteți, cât de cât, familiarizați cu Biblia, veți găsi ceva despre această zi în cartea profetului Ioel (capitolele 2 și 3) și mai ales în cartea Apocalipsa (capitolele 6 la 19). Acolo se vorbește despre astfel de evenimente care se vor petrece pe pământ cu foarte puțin timp înainte de revenirea Domnului Isus în slavă.

 

Acele fragmente profetice rămase neîmplinite au accentul caracteristic evenimentelor din Apocalipsa:

 

„Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.  Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.

„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.

Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui….

 

Şi astfel, Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo şi stafiile se vor juca acolo. Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină şi zilele nu i se vor lungi” (Isaia 13:9-22).

 

În esență deci, Isaia ne spune că Dumnezeu va pedepsi Babilonul, dar nu numai cetatea, ci și regiunea întreagă unde se află. Această distrugere masivă se va petrece în „ziua Domnului”. Vor fi semne supranaturale în ceruri, distrugeri nemaintâlnite pe pământ, uriașe pierderi de vieți omenești, toate acestea ca o consecință a faptului că Dumnezeu vine ca să-i judece pe cei păcătoși.

 

„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe Muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui“ (Isaia 24:19-23).

 

Babilonul numărul trei: Babilonul cel Mare

Spre surprinderea noastră, Apocalipsa 17 ne vorbește despre o a treia apariție a Babilonului în istorie. Isaia și Ieremia au profețit despre Babilon înainte ca el să cadă. În Apocalipsa, Ioan profețește despre căderea celui de al treilea babilon mai înainte ca acesta să existe!

 

Suntem invitați de unul din cei șapte îngeri care purtau cele șapte potire să privim panoramic, în timp profetic, ultima formă de organizare a omenirii fără Dumnezeu. Va fi o „renaștere“ a dimensiunilor religioase și politice care au existat latent în toate veacurile.

 

„Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.“ (Apoc. 17:1-5). 

 

Există o asemănare și o deosebire între Babilonul din Apocalipsa 17 și cel din Apocalipsa 18. Femeia îmbrăcată în stacojiu reprezintă Babilonul religios, iar Babilonul din capitolul 18 este Babilonul politic, reprezentat printr-o cetate. Babilonul din capitolul 17 este devorat chiar de fiara care-l poartă, în timp ce Babilonul din capitolul 18 este distrus de Dumnezeu și bocit de sistemul politico-economic mondial.

 

În Apocalipsa 17:5, ne este prezentată o femeie care călărea pe o fiară. Pe frunte avea un nume, o taină: „Babilonul cel mare”. În capitolul 18, Dumnezeu descrie o putere economică mondială. Care este numele ei? Tot „Babilonul cel mare” (Apoc. 18:2).

 

În Vechiul Testament, Dumnezeu ne-a spus că Babilonul a fost locul în care a început răul pe fața pământului după potop. După aceasta, Babilonul lui Nebucadnețar a distrus Ierusalimul și i-a dus în robie pe evrei. Prin profeții Isaia și Ieremia, Dumnezeu spune: „Am să pedepsesc Babilonul pentru tot răul pe care l-a făcut și am să reașez poporul Meu în legămintele făgăduințelor sfinte”.

 

Acum, în Apocalipsa 17 și 18, Dumnezeu reia aceste două teme și ne spune: „Știți ceva? Vreau să vă spun ce am să-i fac Babilonului, cetății care va fi iarăși mare și tare la vremea sfârșitului. Babilonul va fi o cetate foarte bogată, cu influență puternică asupra întregii lumi. În plus, reputația ei va fi că i-a chinuit și persecutat pe copiii Mei. Am să nimicesc Babilonul cu desăvârșire.”

 

În Apocalipsa 17, numirea „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului” identifică religia falsă dintotdeauna care va reapare în forma ei finală. Ea este deja numită o „religie a Epocii Noi“ și îi va fermeca pe toți locuitorii pământului. Sămânța ei este din răsadului străvechi al religiilor păgâne. Prin numirea „Babilonul cel mare“ suntem anunțați că lumea va reveni la simbolurile mitologiei și se va uni într-o închinare despre care apostolul Pavel scrie că a fost, este și va fi o formă demonică de dominare a societății:

 

„Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor“ (1 Cor. 10:19-21).

 

„Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor (1 Cor. 4:1-2).

 

Babilonul numărul trei nu există încă, dar semnele apariției lui sunt inconfundabile. Vă semnalizez doar câteva dintre ele.

 

Ca o inconștientă și involuntară confirmare a profețiilor din Apocalipsa, „Europa Unită“ a reactivat nostalgia unei noi ordini mondiale care seamănă suspect cu cea propusă de Nimrod în Babilonul numărul unu și de Nebucadnețar în Babilonul numărul doi. Simbolic și semnificativ „Europa unită“ și-a ales drept „efigie“ o imagine în care o femeie (Europa mitologică) este călare pe un taur (Zeus întrupat) și a publicat-o până și pe timbrele poștale.

 

poland-1-zloty-one-stamp-souvenir-sheetpicture_slovenia-221t-europa-and-the-bull-stampPicture Zeus Europa BullPicture_dutch-school-(17)-europa-and-the-bull 

„Femeia sezând pe o fiară de culoare stacojie“ este religia falsă pe care le-a oferit-o Satan oamenilor încă de la începutul istoriei, iar „fiara“ este puterea politică pe care a călărit-o mereu.

 

Obrăznicia Europei unite merge însă dincolo de coincidențele întâmplătoare și alege deliberat simbolul biblic al Babilonului numărul unu! Pentru sediul puterii europene le-a fost comandată arhitecților o clădire care să semene întocmai cu un tablou făcut de un pictor celebru pentru Turnului Babel:

Europa lui Antichrist se prevestește acum și prin arhitectură. Există chiar și un viitor prevestit printr-un ou care germinează în pântecele Europei din care se va naște Noua Ordine Mondială.

  

Europa se grăbește. În lume se propovăduiește o „nouă ordine mondială“ în termenii unui „sat global“ în care să locuim toți. Babilonul numărul trei este în construcție. Ce va fi cu el? Să citim ce ne spune capitolul 17 din Apocalipsa.

 

Este evident că ni se prezintă o formă de spiritualitate păgână care „călărește“ adică are autoritate, asupra unui sistem mondial politic.

 

Identitatea Babilonului religios

Unii cred că „Babilonul religios“ este religia catolică. Nu împărtășesc această convingere din două motive.

 

În Apocalipsa 17 ni se vorbește despre o religie cu care au curvit împărații pământului. Aceasta include toată istoria omenirii, iar catolicismul nu se califică pentru această definiție.

 

„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!“ (Apoc. 17:2).

 

Al doilea motiv este că Babilonul religios va fi religia lui Antichrist, fără nici o asemănare cu creștinismul. Ea va apare așa cum precizează apostolul Pavel „după lepădarea de credință“. Apostazii locale și parțiale au mai fost dar, va exista o apostazie totală și definitivă, în care orice urmă de creștinism adevărat va fi înlăturat:

 

„ … să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu“ (2 Tesal. 2:2-4).

 

Asta nu înseamnă că nu există elemente de păgânism străvechi în catolicism. Dimpotrivă!

 

Și în catolicism și în ortodoxie au fost integrate forme păgâne. Ne apropiem după înalțarea Domnului de sărbătoarea Rusaliilor. Câți dintre creștini știu că aceasta este o numire păgână? Unii cântă chiar în ignoranță: „Doamne, mai vrem un Rusalii!“

 

În realitate, cultele tradiționale au preluat din mitologia populară, „Rusaliile”, și nu pe baza poruncii divine!

 

Cel mai probabil, cuvântul „Rusalii” derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriţi, pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi romanilor, care au denumit rusalka „dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

 

De ce? Căci atunci are o mare putere spiritul acvatic al morții  care a ucis prin înecare mii de oamenii și care vor fi eliberați doar la învierea morților. Și alte expresii din lirica ortodoxă sunt împrumuturi de la pâgâni: „zorior de ziuă“ tot de acolo vine. Alte practici păgâne sunt colacul, ramurile de salcie înflorită din cultul sărbătorilor de primăvară, cultul morților, rugăciunea pentru morți, pomana și coliva, botezarea casei și așa mai departe.

 

Biserica catolică este creștinism plus tradiții păgâne occidentale. Biserica ortodoxă răsăriteană înseamnă creștinism plus tradiții păgâne din răsătitul Europei.

 

Revenind la Biserica catolică, în cea mai adâncă decădere a ei, Biserica catolică a ajuns într-adevăr să se comporte ca o religie păgână, dar n-a fost și nu este o religie păgână. În ea au pătruns însă, ca în toate celelalte religii, elementele unei „proto-religii” cu originea, ați ghicit, în … Babilon.

 

Iată ce ne spune John Walvoord, în comentariul său asupra cărții Apocalipsa:

 

„Mulți scriitori notează faptul că multe ritualuri păgâne, necurate ale Babilonului s-au strecurat în biserica primară, iar mai târziu au fost încorporate în Romano-Catolicism (și Ortodoxie), de care Protestantismul s-a separat în Evul Mediu.

 

Texte străvechi din surse extrabiblice indică faptul că soția lui Nimrod, cel care a întemeiat cetatea Babilon, a devenit conducătoarea unei mișcări mistice numite „misterele babiloniene”, care constau în ritualuri religioase secrete. Femeia aceasta, cunoscută sub numele de Semiramis, a ajus mare preoteasă idolatră. Se spune că ea ar fi născut un fiu pe care l-ar fi conceput în chip miraculos.

 

Acest fiu, numit Tamuz, a fost considerat salvatorul poporului său, un fel de precursor fals al lui Mesia, presupus a fi împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Eva:

 

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15).

 

Elementele acestei legende babiloniene au fost încorporate în ritualurile religioase din câteva din marile religii ale lumii. Imaginea mamei, regină a cerului, ținând un fiu în brațe este întâlnită în toată lumea antică și a fost introdusă în practici cu semnificația curățirii de păcat. Cu toate că ritualurile practicate în falsa religie a Babilonului erau mult diferite de la o cetate la alta, aproape în fiecare loc exista un ordin de preoți care se închinau mamei și copilului, practicau stropirea cu apă sfântă și au înfințat un ordin al fecioarelor care să practice prostituția religioasă. Despre Tamuz, fiul, se spune că a fost ucis de o fiară sălbatică și apoi a fost readus la viață, ceea ce, evident, este o imitație satanică care anticipează învierea lui Christos.

  

Religia Babilonului nu este descrisă expres în Biblie, dar avem referințe clare la conflictul dintre adevărata credință și această pseudoreligie. Profetul Ezechiel s-a ridicat să protesteze din partea lui Dumnezeu față de ceremonia bocirii lui Tamuz:

 

„Și mi-a zis: „Vei mai vedea și alte urâciuni mari, pe care le săvârșesc ei!” Și m-a dus la intrarea porții Casei Domnului dinspre miază-noapte și iată că acolo stăteau niște femei care plângeau pe Tamuz” (Ezechiel 8:13-14).

 

Ieremia condamnă practica păgână a facerii de turte în cinstea împărătesei cerului și de a arde tămâie în cinstea ei:

 

„Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinții aprind focul, și femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie” (Ieremia 7:17-18).

 

„Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire! Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete…” ÎDe altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, și-i aducem jertfe de băutură?” …

 

Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Voi și nevestele voastre ați mărturisit cu gurile voastre și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: „Vrem să împlinim juruințele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură!” (Ieremia 44:17-19,25).

 

Pentru cei care privesc cu atenție, închinarea către Baal, foarte răspândită la popoarele Canaanului, a fost o altă formă a aceleași religii a misterelor originară în babilon. Baal este echivalentul perfect al lui Tamuz. Mai toate religiile antice conțin elementele „Tainelor” din religia babiloniană. Europa a fost fascinată de „Mitraism” o religie a acestor „taine” care a lăsat urme adânci în practicile și în ritualurile catolicismului și ortodoxiei.

 

Pe vremea bisericilor din primul secol, cultul misterelor Babilonului ajunsese și în Pergam, locul uneia din cele șapte biserici ale Asiei (Apocalipsa 2:12-17).

 

Probabil că mulți v-ați întrebat de ce episcopii și cardinalii catolici poartă pe cap acele turnuri asemănătoare cu niște capete de pește.

 

Ei bine, marii preoți ai cultului babilonian purtau pe cap coroane în formă de cap de pește, ca o recunoașterea lui Dagon, zeul pește. Acești mari preoți se numeau „păzitori ai podului”, adică ai pasajului de trecere dintre oameni și satan, titlu imprimat pe aceste coroane. Echivalentul roman al acestui titplu, „Pontifex Maximus”, a fost folosit de Cezar Augustus și de împărații romani de mai târziu, dar a fost adoptat și ca titlu al episcopului Romei. În primele secole de existența ale bisericii din Roma, confuzia a crescut la cote incredibile. S-a încercat combinarea unor elemente ale religiei misterelor din Babilon (Mitraismul) cu credința creștină. Rezultatul n-a fost încreștinarea păgânismului, cum s-a dorit, ci păgânizarea creștinismului, cum vedem astăzi. Confuzia amalganului de atunci este prezentă și astăzi. Apostazia, vizibilă astăzi în forma ei latentă, va înflori în forma ei finală în vremea acestei „superbiserici” care se pare că va înghiți toate formele religioase după răpirea adevăratei Biserici la cer.

 

„Babilonul cel mare” va fi ceea ce „turnul din Șinear” a fost încă de la început: o încercare de spiritualitate pervertită, un asalt ilicit al lumii cerești, prin mijloace contaminate de Satan și îngerii lui căzuți.

 

Curva cea mare reprezintă spiritualitatea pervertită a celor care, dorind să recâștige paradisul pierdut al cerului, sunt gata să facă pact cu orice forță supranaturală care le promite obținerea acestui deziderat.

 

Ultima religie a lumii nu va fi „catolicismul corupt”, ci religia Babilonului, un sincretism de religii foarte variate, toate încercări de a lua legătura cu ființe supranaturale „amabile” și gata să ne călăuzească pașii pe calea „îndumnezeirii”.

 

Catolicismul nu mai face astăzi mulți convertiți. Se înmulțesc însă cu grămada adepții a tot felul de religii prin care oamenii iau legătura cu „ființe extraterestre, cu entități angelice și cu reprezentanți ai unor civilizații care spun că veghează de mii de ani asupra noastră și ne dirijează evoluția”.

 

Iată mărturia uimitoare a unei prințese dintr-una din casele regale ale Europei:

 

„Prințesa Norvegiei, Martha Louise, a declarat că deține puteri supranaturale și că poate învăța oamenii cum să comunice cu îngerii, informează bbc.co.uâ. Fiica regelui Harald și a reginei Sonja a făcut acest anunț pe un site, unde a mai spus că intenționează să deschidă un nou centru de terapie alternativă. Prințesa, în vârstă de 35 de ani, a mai declarat că încă din copilărie putea să citească gândurile și sentimentele oamenilor și că a reușit să intre în contact cu îngerii prin intermediul cailor.

 

Martha Loise, care are pregătire de psihoterapeut, a mai spus că întotdeauna a fost interesată de tratamentele alternative. Cei care vor veni să studieze la centrul ei, vor învăța cum să „creeze miracole” în viața lor și cum să utilizeze puterile îngerilor lor. Prințesa descrie îngerii ca fiind „niște forțe care ne înconjoară, care ne dau resursele necesare și ne ajută în tot ceea ce facem pe parcursul vieții”.

 

„Totul s-a întâmplat pe vremea în care aveam grijă de cai. Atunci am reușit să vorbesc cu îngerii. De abia mai târziu am înțeles cât de important este pentru mine acest dar și vreau să îl împărtășesc și altor oameni”, a mai declarat Martha Loise.

 

Cursul prințesei se desfășoară pe o perioadă de trei ani și va costa 4150 de dolari pe an (HotNews.ro, S.B., 25 iulie 2007).

 

Catolicismul, oricât de corupt și greșit ar fi el, mai este încă o religie care-L proclamă pe Isus Christos ca Domn.

 

Apostazii mai mici sau mai mari, mai banale sau mai spectaculoase s-au petrecut în toate veacurile. Nu despre ele vorbește apostolul Pavel.

 

Soarta Babilonului religios

Este interesant că apostolul Ioan s-a mirat mult când a văzut-o pe femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martirilor (mucenicilor) lui Isus. Mirarea lui ilustrează mirarea noastră. Dumnezeu este însă gata să explice și să ne spună clar ce se va întâmpla cu ea:

 

„Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne“ (Apoc. 17:5-7).

 

Existența ei este legată de apariția „fiarei“ descrisă deja în Apocalipsa 11:7 și 13:1. Este teribila fiară a patra din viziunile profetului Daniel, „nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică“ pe care am identificat-o deja cu Imperiul Roman. Intrat într-o adormire după primele secole de creștinism. Prima fază a Imperiului roman a ținut aproximativ 1.000 de ani, din 753 î.Ch. până în 476 d.Ch.

 

După această aparentă moarte, Imperiul Roman revine în cea de a doua lui formă prin parafarea Europei Unite cu semnarea tratatului de la Maastricht în anul 1993. Semnatarii noii Constituții europene s-au grăbit să scoată din textul ei orice referinre la trecutul sau prezentul creștin al continentului. Era normal, această formă politică este insuflată de Satan însuși:

 

„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni (Apoc. 17:8-9).

 

Îngerul leagă reapariția fiarei de spațiul geografic al celor șapte coline (referință tradițională pentru Roma):

 

„Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va rămâne puţină vreme.  Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare“ (Apoc. 17:10-11).

 

Îngerul îi spune lui Ioan, care trăia întemnițat de prima formă a Imperiului Roman, că acest Imperiu va reveni în viitor sub forma unei confederații de zece unități administrative:

 

„Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara“ (Apoc. 17:12)

 

Peste ele îl vor întrona pe Antichristul obraznic care se va lupta pe față cu Dumnezeu:

 

„Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apoc. 17:13-14).

 

Înainte de a pieri în lupta cu Mielul, antichristul, fiara, Satan va face însă ceva: va distruge orice formă de religie pentru că se va declara pe sine drept Dumnezeu, atunci când va intra în Templul de la Ierusalim:

  

„Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc. 17:15-18).

 

Religiile idolatre vor fi înlăturate pentru a putea face loc cultului Satanei. Paradoxal, orgoliul Satanei va pune capăt tuturor formelor de religie păgâne. Măștile vor cădea și Satan va cere tuturor să i se închine pe față.

 

Capitolul următor, Apocalipsa 18, ne va arăta cum va distruge Isus Christos Babilonul politic al fiarei.

https://scripturile.wordpress.com/2020/02/14/apocalipsa-17-istoria-celor-doua-cetati-identificarea-personajelor-babilon-si-ierusalim/

////////////////////////////////////////

 

Capitolul Apocalipsa 17:1-18

 Walter Scott

 

Introducere

 

În şirul evenimentelor din capitolul 14 este anunţat al treilea eveniment, căderea Babilonului, şi judecata acestui sistem încărcat de vină are loc după vărsarea potirului al şaptelea. În Apocalipsa 14:8 se vorbeşte despre acelaşi eveniment şi acelaşi timp ca şi în Apocalipsa 16:19 . Din aceasta rezultă că evenimentele patru, cinci, şase şi şapte din capitolul 14 se ordonează în timp după vărsarea potirului al şaptelea. Ca ajutor pentru înţelegerea corectă a părţilor diferite şi viziunilor din această carte, aceasta este important. În capitolele 17 şi 18 sunt descoperite apoi caracterul Babilonului, ale acestei »mari curve«, relaţiile ei cu fiara şi cu împăraţii pământului în general precum şi detalii ale judecării ei. Să nu gândim, că evenimentele din aceste două capitole vor avea loc în timp după încheierea definitivă a judecăţilor pricinuite prin vărsarea potirului al şaptelea; comunicările de aici nu ne prezintă succesiunea cronologică. – Babilonul* ocupă un loc deosebit în istorie şi în Sfânta Scriptură apare des ca duşman al lui Dumnezeu şi ca cel care subjugă pe poporul Său. El este destinat în mod deosebit pentru judecată, şi de aceea era necesar să se dezvelească natura lui, relaţiile lui şi sfârşitul lui. De ce Babilonul va avea parte în mod deosebit de răzbunarea Domnului? Prin cine şi prin ce mijloace va avea loc judecata lui? Capitolele 17 şi 18 răspund la această întrebare şi altele, care se pun în mod natural în duhurile care cercetează. Deci comunicările din Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ; 17:1 până la Apocalipsa 19:4 constituie un întreg şi de aceea trebuie citite împreună.

 

* În Vechiul Testament găsim numele Babel. Babilon este forma greacă a acestui nume.

 

Capitolul 17 constă din două părţi. În prima parte este descrisă curva cea mare, aşa cum Ioan a văzut-o în viziunea lui (versetele 1-6). Partea a doua (versetele 7-18) este mult mai bogată în conţinut şi deosebit de interesantă, deoarece ea ne dă o privire de ansamblu minunată referitoare la istoria viitoare a fiarei, cu privire la legătura ei atât cu curva cât şi cu Mielul lui Dumnezeu. Că această curvă este Roma, rezultă clar din versetul 18. Această parte a profeţiei ar trebui cercetată atent şi cu rugăciune de către toţi cititorii scrierilor profetice.

 

Contrastul dintre curvă şi Mireasa Mielului

 

În orice privinţă aceste două femei stau în opoziţie mare una faţă de cealaltă. Curva stă sub influenţa lui Satan, Mireasa este supusă lui Hristos. Unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a arătat vizionarului uimit aceste două femei. Dar punctele de observaţie foarte diferite, la care a fost condus vizionarul în duhul, erau o pustie1 (Apocalipsa 17:3 ) şi un munte mare şi înalt2 (Apocalipsa 21:10 ). Marele Babilon vine de pe pământ, originea lui istorică este omenească (Geneza 11:1-9 ) şi evoluţia lui în timpul din urmă este satanică, aşa cum ne este arătat în cartea Apocalipsa. Noul Ierusalim (sau Mireasa, soţia Mielului) coboară din cer, patria ei, şi originea ei este de la Dumnezeu. Una este îmbrăcată şi împodobită de Satan (Apocalipsa 17:4 ), cealaltă de Dumnezeu (Apocalipsa 19:8 ; 21:2,11 ). Pierzarea veşnică va fi partea curvei, slava veşnică va fi soarta fericită a miresei.

 

1 O pustie este fără cărare şi fără surse de viaţă, un tablou al sărăciei spirituale absolute.

 

2 Un munte este măreţ şi stabil, un tablou al unei puteri stabile.

 

Descrierea curvei celei mari (versetele 1-6)

 

Femeia şi fiara

 

1. »Şi unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino aici; îţi voi arăta sentinţa curvei celei mari, care şade pe apele2 cele multe,« – Curva cea mare, care stă pe multe ape (vezi şi Ieremia 51:13 ), este văzută aici în primul rând. În explicaţia vedeniei (versetele 7-18) ni se spune ce înseamnă aceste multe ape (versetul 15): »Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi (de popoare) şi naţiuni şi limbi.« Adăugarea expresiei »mulţimi [de popoare]« în şirul celor patru noţiuni obişnuite, care includ în sine pe toţi locuitorii pământului, desemnează caracterul diversificat al acelora care sunt dominaţi de ea. Curva cea mare şade pe apele cele multe. Ea conduce şi domină naţiunile în sens religios, tot aşa cum fiara face în domeniul politic. Suita ei cuprinde aproape totul. Ea reprezintă simbolic un uriaş sistem religios. Femeia şi fiara personifică intenţii şi gânduri diferite. Femeia este sistemul religios, fiara este puterea statală. Falsificarea adevărului şi stricăciunea spirituală caracterizează Babilonul. Egoismul arogant, rebeliunea evidentă împotriva lui Dumnezeu şi violenţa sunt caracteristici clare ale fiarei. Stricăciunea, egoismul şi violenţa sunt active începând din primele zile ale omenirii decăzute; ele erau şi răul mare, care a umplut oamenii înainte de potop (Geneza 6:11-12 ). Aici în cartea Apocalipsa vedem desfăşurarea deplină a aceloraşi păcate. Falsificarea şi stricăciunea se îndreaptă în mod deosebit împotriva lui Dumnezeu, violenţa împotriva oamenilor. Primele sunt întruchipate în femeia desfrânată, care din cauza aceasta este numită curva cea mare şi mama curvelor; fiara acţionează cu duşmănie evidentă şi brutalitate, nimicind brutal pe oricine i se împotriveşte şi în cele din urmă temerar se ridică cu putere militară împotriva lui Hristos şi împotriva oştirilor Lui cereşti (Apocalipsa 19:19 ). Mai întâi fiara va nimici curva; după aceea, îmbătată de victorie, în beţia puterii şi delir va conduce oştirile ei împotriva Mielului şi oştirilor Lui de război. – Principiile Babilonului sunt active deja din zilele de demult, dar desfăşurarea lor cea mai mare va avea loc în viitor. Babilonul nu este numai sistemul2 papal, ci uniunea tuturor partidelor care poartă nume creştin, alcătuind un sistem uriaş al răului. Caracteristicile papalităţii din Evul mediu se recunosc fără îndoială în curva din cartea Apocalipsa. Curva cea mare nu este numai imitaţia lui Satan a Bisericii adevărate, ci şi asocierea tuturor mişcărilor anticreştine şi sectelor din timpul acela, unite şi conduse de Satan. Pretenţiile nejustificate ale curvei vor fi sprijinite un timp de puterea militară şi de prestigiul sistemului statal păcătos, aşa că influenţa ei se va putea extinde asupra întregii lumi cunoscute. Acest sistem gigantic al curviei spirituale este fără îndoială totodată capodopera lui Satan şi este dezgustător în ochii lui Dumnezeu.

 

1Articolul lipseşte în unele manuscrise. Mulţi învăţaţi recunoscuţi sunt însă de părerea, că aici pe drept trebuie să fie. Articolul hotărât este folosit în cartea Apocalipsa şi pentru a scoate în evidenţă anumite lucruri de importanţă deosebită. El arată exactitatea şi importanţa lucrului pe care îl însoţeşte: curcubeul, cele şapte tunete (Apocalipsa 10 ), fiara (Apocalipsa 11:7 ), cele două aripi ale vulturului cel mare (Apocalipsa 12:14 ). S-ar mai putea adăuga şi alte exemple. Folosirea articolului hotărât scoate în evidenţă lucruri care în mod obişnuit pot fi privite ca având importanţă minoră.

 

2 „Nu poate exista îndoială, că mulţi dintre cercetătorii cei mai importanţi ai Scripturii susţin şi învaţă, că profeţiile referitoare la Babilon din cartea Apocalipsa au fost date în aşa fel de Duhul Sfânt, că ele descriu biserica romană. Nu numai aceia care au trăit în timpul Reformei, ci şi urmaşii lor de la sfârşitul secolului şaisprezece şi începutul secolului şaptesprezece vestesc deschis aceeaşi învăţătură. Şi ea a fost în acest timp susţinută şi de aceia care erau cunoscuţi pentru luciditatea lor, pentru temperarea lor, de altruismul creştin şi cunoştinţe temeinice.” – În sensul acesta a scris un comentator. Este Roma păgână sau Roma papală caracterizată de trăsăturile caracteristice Babilonului? Desigur, Roma papală. În măsura în care Roma papală a falsificat adevărul, a prigonit pe sfinţii lui Dumnezeu, a ridicat pretenţii arogante şi de blasfemie, şi-a însuşit domnia peste toţi şi pe de altă parte şi-a însuşit duhul, principiile şi practicile »curvei cea mare«, ea prezintă în natura ei Babilonul din cartea Apocalipsa; dar, aşa cum am remarcat deja, Babilonul profetic este mai rău, mult mai rău decât a fost vreodată sistemul papal. Dezvoltarea deplină a răului în Babilon este încă de viitor.

 

Comportarea şi influenţa curvei celei mari

 

2. »cu care au curvit împăraţii pământului; şi cei care locuiesc pe pământ au fost îmbătaţi de vinul curviei ei”« – Împlinirea deplină a acestor cuvinte este încă în viitor, cu toate că în caracterul şi comportarea sistemului papal din zilele întunecate ale Evului Mediu se recunosc unele asemănări. Mai întâi curva face unele legături reprobabile cu împăraţii pământului, cu marii conducători politici din domeniul creştinătăţii, şi apoi îmbată cu vinul curviei ei pe »cei ce locuiesc pe pământ«, aceştia sunt mulţimea decăzuţilor creştini cu numele. Măsura păcatelor acestor mărturisitori creştini de odinioară va fi atunci plină. După ce s-au lepădat de Hristos, de chemarea cerească şi de toată credinţa creştină, se vor deda bucuriei de scurtă durată, care o oferă vinul curviei. Este cu adevărat îngrozitor să priveşti calea, caracterul şi soarta acelora care locuiesc pe pământ.

 

Curvia spirituală

 

Adulterul este păcatul deosebit de care a fost acuzat vechiul popor Israel din cauza idolatriei lui, deoarece ei erau văzuţi ca o femeie1 logodită cu Domnul (Ieremia 3:8,8,14 ; 31:32 ; Isaia 54:1 ): »Au comis adulter cu idolii lor« (Ezechiel 23:37 ). Din cauza aceasta a fost pusă în libertate sau divorţată2 (Isaia 50:1 ; Ieremia 3:8 ). Dar după planul şi harul lui Dumnezeu Israel va fi readus în legătura lui binecuvântată de odinioară, şi după aceea niciodată nu vor mai avea de suferit, cât va fi soarele şi luna (Ieremia 31:31-36 ).

 

1 Împărăteasa, soţia Împăratului, este cetatea Ierusalim (Psalm 45:9). Mireasa şi soţia Mielului este Biserica sau Adunarea (Apocalipsa 19:7 ; 21:9 ). Soţia Domnului este Israel (Ieremia 3:14 ; 31:32 ). Mama copilului de parte bărbătească este Israel sau, mai exact, Iuda (Apocalipsa 21:1,5 ; Romani 9:5 ).

 

2O femeie divorţată nu mai poate niciodată să fie o fecioară; drept urmare nu este Israel, ci Adunarea este Mireasa Mielului (2. Corinteni 11:2 ; Efeseni 5:32 ).

 

Curvia, relaţii nepermise, legături nepermise cu lumea vinovată, păcătoasă, aşa sună acuzarea serioasă a Babilonului. În această vorbire simbolică el este femeia stricată şi desfrânată, care prin desfătările ei de scurtă durată îmbrăţişează şi încătuşează pe toţi care stau sub influenţa ei, împăraţi şi supuşi, mari şi mici. Fastul şi strălucirea înşelătoare ale acestei femei lepădate impresionează oamenii din toate treptele sociale, dar ea îi va conduce pe toţi la stricăciune morală/spirituală, pe cei care ea îi poate lega cu lanţurile ei de aur şi beau din paharul ei. Acolo unde arta ei de convingere are succes şi este căutată protecţia ei, se pierde orice gând adevărat cu privire la Hristos şi despre Hristos.

 

Fiara pe care şade femeia

 

3. »Şi m-a dus în duh într-un pustiu; şi am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.« – Chiar dacă fiara nu este prima şi cea mai importantă figură din această viziune, ea joacă totuşi un rol important. În cuvintele: »am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie« se exprimă, că fiara va fi subordonată curvei. Ea arată o subordonare temeinică şi deplină a puterii statale. Este o realitate total neobişnuită, că puterea statală puternică, fără Dumnezeu, va sta sub domnia şi autoritatea femeii. Dar în viziune femeia nu stă numai pe ape multe, naţiunile şi popoarele pământului (versetul 1), ci şi pe fiară (versetul 3). Ea va domina pentru un timp fiara, care atunci la rândul ei va fi puterea politică dominantă asupra tuturor celorlalte puteri de pe pământ.

 

Această imagine ciudată a fost oferită vizionarului într-o pustie, într-un loc sumbru al pustiei şi singurătăţii. Ce izbitor este contrastul cu fastul femeii şi puterea fiarei! Fastul deosebit şi mărimea deosebită a celor două iau captive inimile oamenilor şi le ameţesc sufletele, dar pentru o rămăşiţă suferindă simplul fast exterior este asemenea unei pustii, deoarece ea nu poate găsi acolo pe Dumnezeu. El este numai ca o vâlvătaie mare, un spectacol măreţ înaintea prăbuşirii definitive.

 

Culoarea stacojie a fiarei arată domnia politică în lume cu slava şi mărimea ei. Fără îndoială fiara reprezintă imperiul roman reinstaurat, care atunci va sta sub conducerea satanică. Prin acesta va obţine şi femeia puterea ei exterioară şi va putea să-şi impună poruncile. În Apocalipsa 11:7 este amintită pentru prima dată nemijlocit fiara, ca ceva cunoscut.

 

3. »… plină de nume de hulă« – În Apocalipsa 13:1 au fost văzute nume de hulă pe cele şapte capete ale fiarei, care reprezintă dreptul de guvernare deplină a fiarei. Aici se spune că fiara însăşi este plină de nume de hulă. Aceasta înseamnă, că nu numai compartimentele de guvernare executivă ale împărăţiei vor rosti cuvinte multe şi variate de hulă, ci că împărăţia în sine însăşi, în toate părţile ei, va fi total stricată şi va fi caracterizată în toată fiinţa ei prin hule publice şi obraznice. Expresia »nume de hulă« indică exprimări şi forme multe şi diferite ale egoismului, împotrivirii şi răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu.

 

3. »… având şapte capete şi zece coarne.« – Cele şapte capete ale fiarei, care în Apocalipsa 13:1 reprezintă simbolic caracterul complet al dreptului ei de guvernare, înseamnă aici, potrivit cu explicaţia din versetul 10, formele succesive de guvernare.* – Coarnele reprezintă persoanele regale (versetul 12). În Apocalipsa 13:1 fiara are zece coarne şi şapte capete şi pe coarne zece diademe. În capitolul 17 nu se văd diademe nici pe capete şi nici pe coarne. Împăraţii din această viziune nu sunt în deplina posesiune a demnităţii lor regale. În explicaţia îngerului cu privire la fiara cu zece coarne citim: »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara« (versetul 12). Deci ei vor domni cu autoritate regală împreună cu fiara, cu »cornul mic« din Daniel 7:8-20 , care va fi domnul şi stăpânul lor. Deoarece guvernarea efectivă a acestor zece împăraţi va începe mai târziu, coarnele nu au aici nicio diademă.

 

* În versetul 10 prin „împăraţi” se înţelege efectiv forme de guvernare; vezi explicaţia la versetul 10 din această carte.

 

Strălucirea exterioară a femeii

 

4. »Şi femeia era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle.« – După ce ne-am ocupat cu fiara, cu sistemul statal, revenim la studiul femeii, a sistemului religios. Pentru un timp ea va câştiga o influenţă decisivă asupra puterii statale. Ea călăreşte pe fiară şi o conduce, ca să obţină propriile ei scopuri egoiste. Dintre cele două sisteme, sistemul religios este cel mai periculos. Fiara va huli în public şi va prigoni pe sfinţii care atunci vor interveni pentru drepturile lui Dumnezeu. Femeia, dimpotrivă, va apărea oamenilor ispititoare şi atrăgătoare. După ce ea a dobândit influenţa şi fastul curţilor şi palatelor, toată strălucirea bătătoare la ochi a lumii, ea va şedea ca împărăteasă şi prin viclenia ei şi linguşeala ei înşelătoare va câştiga inimile creştinilor de nume. Dumnezeu va fi atunci complet alungat din gândurile oamenilor.

 

Îmbrăcămintea ei din purpură şi stacojiu aminteşte că astfel de îmbrăcăminte aparţine caracteristicii deosebite a papilor şi cardinalilor. Podoaba lor din aur, pietre preţioase şi perle este una din semnele cele mai importante ale podoabei şi gloriei papale. Argintul nu este deloc amintit aici. În serviciile divine ale bisericii papale argintul a fost înlocuit cu aurul. Dar oricare ar fi asemănările dintre Babilon, femeie şi biserica romană, punctul esenţial este, că femeia este împodobită cu nimicurile şi găteala lumii. Ea se înconjoară cu ceea ce lumea consideră cel mai de valoare pentru ea, cu bogăţie materială, cu lucruri după care oamenii lumii acesteia aleargă în mod deosebit şi pentru care ei trăiesc şi lucrează.

 

4. »… având în mâna ei un pahar de aur, plin de urâciuni şi de necurăţiile curviei ei.« – Babilonul se înconjoară ca sistem religios cu un lux şi slavă exterioară care încătuşează inima firească şi fantezia omului şi îl orbeşte şi zăpăceşte. Dar mult mai rău este că femeia are un pahar de aur în mână. Paharul ademenitor este din aur, dar conţinutul lui descoperă adâncimea păcatului, în care ea a căzut. Ca animalul stacojiu, a cărui culoare se aseamănă foarte mult cu balaurul roşu (Apocalipsa 12:3 ), plin de nume (sau exprimări) de hulă, aşa este aici paharul femeii plin de urâciuni şi necurăţiile curviei ei. Cele două rele, ale idolatriei şi stricăciunii, vor caracteriza starea din urmă a bisericii cu numele de pe pământ. Cuvântul urâciuni se referă la idolatrie ( 23:13 ; Isaia 44:19 ; Ezechiel 16:36 ) şi cuvântul curvie se referă la stricăciunea ei mare (Apocalipsa 2:21 ; 9:21 ). Deci paharul ei este plin de păcate dezgustătoare. Culmea răului va fi atinsă. S-ar putea aştepta ca aceste lucruri să se întâlnească la păgâni, dar că creştinătatea, care acum încă mai este un domeniu al luminii, harului şi adevărului, va deveni atunci tocmai locul de clocit şi haznaua a tot ce este murdar şi dăunător în domeniul religios, aceasta este de mirare. Acest capitol ne arată însă cu cuvinte şi simboluri simple viitorul acestor ţări „creştine”. Acum Duhul Sfânt locuieşte în adevărata Biserică sau Adunare; atunci Satan va umple biserica falsă cu prezenţa sa şi cu lucrările lui rele. Mulţumim lui Dumnezeu pentru mărturia autentică a Domnului Isus, că Adunarea, pe care El o clădeşte, nu va pieri (Matei 16:18 ) şi că triumful ei final este asigurat (Efeseni 5:27 ).

 

Numele femeii şi mamei

 

5. »… şi pe fruntea ei avea scris un nume: „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului.”« – Aici se arată clar caracterul neruşinat al Babilonului. Ea îşi poartă numele în public, gravat de neşters pe fruntea ei, pentru ca toţi să-l poată citi şi să recunoască adevăratul caracter al acestui sistem hidos, această caricatură a Bisericii adevărate. Numele ei se compune din mai multe nume. Primul este „taină”. Acest cuvânt este folosit în general în Noul Testament pentru desemnarea adevărurilor revelate în Noul Testament, dar care au fost ascunse în timpul Vechiului Testament, deci erau o taină (Matei 13:11,35 ; Efeseni 3:2-9 ; Coloseni 1:26-27 ). Biserica sau Adunarea este supusă lui Hristos, Babilonul cel mare aparent nu este supus nimănui, dar stă sub influenţa lui Satan. El va smulge de partea lui domnia asupra naţiunilor, care se cuvine de fapt numai lui Hristos. El este realmente o taină. În loc să stea de partea lui Dumnezeu şi a adevărului, el va fi totodată întruchiparea rătăcirii şi a întregii ruşini şi a întregului rău. Al doilea nume este „Babilonul cel mare”. Babilonul va fi un sistem mare, uriaş, al răului spiritual. Vechiul Babel era mare şi rău, şi a subjugat pe poporul lui Dumnezeu; era aşa de rău, că soarta lui hotărâtă de Dumnezeu este irevocabilă (Ieremia 51:64 ). Cu toate acestea perechea lui din viitor, marele Babilon din cartea Apocalipsa, îl va întrece cu mult înaintea lui Dumnezeu în ce priveşte răul şi vina. În marele Babilon vedem toate influenţele şi evoluţiile rele, care au început deja în trecut să distrugă Biserica, unite într-un sistem uriaş. Prin aceasta se atinge punctul culminant al dezvoltării răului. Ultimele zile ale bisericii pe pământ vor fi cele mai rele zile ale ei. Adunarea constituită din toţi adevăraţii răscumpăraţi este lucrarea comună a Dumnezeirii, dar creştinătatea cu numele, moartă din punct de vedere spiritual, se va dovedi atunci ca fiind cel mai infam sistem de pe pământ. Numele „Babilonul cel mare” va fi cu adevărat denumirea cea mai potrivită pentru această femeie. Ea se va lăuda public cu ce este de fapt ruşinea şi păcatul ei. Cea de-a treia parte a numelui este: »Mama curvelor şi a urâciunilor pământului«. Urmaşii ei sunt numeroşi. Ea este mama, izvorul oricărui sistem religios, care caută să capete favoarea lumii. Idolatria sub orice formă şi înfăţişare, orice lucru seducător, toate sistemele, lucrurile, învăţăturile şi ţelurile, pe care Satan le foloseşte ca să îndepărteze pe oameni de Dumnezeu – aici se arată, că toate acestea îşi au originea în »Babilonul cel mare«. Caracteristicile morale ale Babilonului sunt totdeauna aceleaşi, neschimbate pe parcursul timpului. Aici ele sunt văzute în starea lor ultimă şi cea mai rea. Ea este mama a tot ce este oribil înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor lui Dumnezeu. Acestea sunt deci trăsăturile caracterului pe care femeia le poartă vizibil în public, aşa cum odinioară în unele locuri se obişnuia ca femeile curve să poarte scris pe frunte numele şi reputaţia lor. Chiar dacă adoratorii femeii, ameţiţi de mărimea şi luxul ei, nu vor recunoaşte adevăratul ei caracter – oamenii călăuziţi spiritual nu se vor lăsa înşelaţi.

 

Femeia îmbătată de sângele sfinţilor

 

6. »Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus. Şi, văzând-o, m-am minunat cu mare uimire.« – Ura puterilor păgâne împotriva urmaşilor şi martorilor lui Isus se poate înţelege, dar că femeia, biserica falsă a acestor timpuri, ea însăşi va vărsa sângele sfinţilor lui Dumnezeu, a fost pentru vizionar un motiv de mare uimire. Ea (de fapt sistemul, care deja în trecut a avut caracteristicile ei) a fost cea care şi-a imaginat cruzimile diabolice ale Evului Mediu. Puterea lumească este numai un instrument în mâinile femeii. Adevărata instigatoare, forţa motrice din spatele autorităţii statale, este curva. Pe poalele hainei ei se va vedea sângele vărsat cu răutate secole la rând. Babilonul va moşteni totodată vina tuturor celor care mai înainte au exercitat prigoane religioase (Apocalipsa 18:24 ; compară cu Matei 23:35 ). Niciodată ea nu şi-a condamnat cu adevărat trecutul. Istoria ei este destul de neagră şi sub multe aspecte pătată cu sânge, cu sângele acelora care aveau preţ pentru Dumnezeu şi pentru Hristos. Vizionarul s-a mirat de această înfăţişare îngrozitoare. El a văzut biserica falsă în toată stricăciunea ei. Însă cu siguranţă acolo va ajunge biserica cu numele. Nimic nu o va întrece în lux şi mărime, dar nici în stricăciune, cruzime şi idolatrie. »Şi văzând-o, m-am minunat cu mare uimire.« Cei care locuiesc pe pământ vor fi îmbătaţi de vinul ei (versetul 2), femeia însăşi de sânge. Peste amândoi, oamenii decăzuţi de la Dumnezeu şi femeia, va veni furtuna dezlănţuită a mâniei lui Dumnezeu.

 

Explicarea tainei femeii şi a fiarei (versetele 7-18)

 

Vestirea

 

7. »Şi îngerul mi-a zis: „Pentru ce te-ai minunat? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă, care are cele şapte capete şi cele zece coarne.”« – În Efeseni 5:23-32 învăţăm să cunoaştem taina despre Hristos şi Adunare, aici îngerul spune vizionarului, că el îi – şi prin el şi nouă – va explica taina femeii şi a fiarei.

 

Patru perioade ale istoriei fiarei

 

8. »Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi urmează să se ridice din Adânc şi să meargă la pieire; şi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor minuna văzând fiara că era, dar nu este, şi va veni.« – În acest verset este istoria celui mai mare imperiu din vechime rezumată în patru afirmaţii clare, care sunt foarte remarcabile din cauza scurtimii şi exactităţii lor. Două din aceste afirmaţii se referă la evenimente de viitor. Vizionarului i-a fost arătată femeia şi fiara. Femeia reprezintă puterea religioasă, fiara reprezintă puterea statală, ambele sunt rele, decăzute de la Dumnezeu. Femeia stătea în viziune pe înălţimea succesului ei, mândră, seducătoare şi setoasă de sânge. Culmea luxului şi puterii ei le va obţine puţin timp înainte de prăbuşirea ei. – Fiara stă în viziune pe punctul de a se ridica din Adânc şi prin aceasta să între în cea de-a treia perioadă a istoriei ei (la acest moment se referă explicaţia îngerului). Satan o va aduce din Adânc, din închisoarea demonilor – din domeniul în care domină întunericul absolut şi răutatea satanică.

 

La explicarea viziunii, îngerul se îndreaptă mai întâi de la femeie spre fiară. Ioan nu trebuia să se mai uimească de priveliştea îngrozitoare.

 

Secţiunea 1: Fiara »era«; imperiul roman a existat în forma sa ca imperiu al împăraţilor în timpul vizionarului Ioan şi a continuat să existe până la distrugerea lui în anul 476 după Hristos.

 

Secţiunea a 2-a: Fiara »nu mai este«; imperiul ca formaţiune statală nu mai există în prezent. Desigur mai există imperii sau state, care odinioară aparţineau imperiului roman, dar imperiul ca atare nu mai există. Europa modernă cu statele ei independente este rezultatul destrămării totale a imperiului nedivizat al cezarilor de odinioară. – Primele două secţiuni ale viziunii imperiului sunt realităţi din trecut, următoarele două secţiuni sunt de viitor. Ele ne sunt revelate numai prin cuvântul profetic al Sfintei Scripturi. Dumnezeu ridică totodată perdeaua şi noi vedem, că după multe secole imperiul va reapare înaintea ochilor oamenilor spre uimirea unei creştinătăţi decăzute.

 

Secţiunea a 3-a: fiara »urmează să se ridice din Adânc«. Satan va face ca întreg imperiu să se renască – potrivit planului lui Dumnezeu, lui îi este permis aceasta – ca apoi propriul lui caracter să-l atribuie imperiului. Ridicarea naturală a fiarei »din mare« (Apocalipsa 13:1 ) trebuie cu atenţie diferenţiată de ridicarea din Adânc, de apariţia în caracterul ei satanic la mijlocul celei de-a şaptea săptămână-an profetică şi prin aceasta în momentul când Satan va fi aruncat din cer (Apocalipsa 12:7-9 ). Vizionarul a văzut fiara în viziune, ca să zicem aşa, în ajunul acestei „ridicări”; tradus textual, locul acesta din Scriptură înseamnă: „… este pe punctul de a se ridica din Adânc”.

 

Secţiunea a 4-a: Fiara »va merge la pierzare«. Aceasta va fi ultima perioadă a istoriei ei. Roma a luat fiinţă în anul 753 înainte de Hristos prin multe frământări şi a rezistat multe furtuni politice, până a atins punctul culminant al înfloririi ei în timpul când Hristos umbla pe pământ. Relaţiile ei cu Domnul şi cu iudeii au fost punctele mari şi decisive din istoria imperiului roman. Fiara, prin reprezentantul ei Pilat, a răstignit pe Domnul Isus, după ce Pilat de trei ori a mărturisit nevinovăţia Domnului. Mai târziu sângele iudeilor a fost vărsat într-o aşa măsură, că milioane au murit în baia de sânge îngrozitoare a istoriei. Resturile nenorocite ale poporului au fost vândute ca sclavi sau împrăştiaţi peste tot pământul. Numărul iudeilor oferiţi spre vânzare a fost aşa de mare, că pieţele de sclavi au fost suprasaturate şi nu mai putea fi găsit nici un cumpărător. Dumnezeu nu uită această istorie, şi ceasul răzbunării Lui va veni. Fiara, căpetenia în persoană, domnitorul viitor al împărăţiei, va fi aruncat de viu în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ) şi imperiul aşa de puternic odinioară va cădea nimicirii definitive.

 

Uimirea cu privire la reapariţia fiarei

 

Când imperiul va apărea în ultimul său caracter satanic, el va fi tema unei uimiri generale, nu însă pentru cei răscumpăraţi ai Domnului. Ce stare va domni atunci! Din întunericul Adâncului, Satan va aduce o putere, pe care el a format-o şi pe care el o va conduce. În exterior ea va fi asemenea imperiului roman, în interior însă va avea însuşiri diabolice. Oamenii se vor uimi atunci şi vor adora atât pe Satan cât şi uneltele lui (Apocalipsa 13:4,12 ; 2. Tesaloniceni 2:4 ).

 

Dar numele aleşilor sunt scrise în cartea vieţii începând de la întemeierea lumii. Dumnezeu în previziunea Sa S-a gândit la aceste timpuri care vor veni şi a purtat pe deplin de grijă. Această carte a vieţii este aceeaşi carte ca şi în Apocalipsa 13:8 , numai că acolo se spune, că este cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat. Citim în Apocalipsa 3:5 despre o altă carte a vieţii, acolo însă este cartea mărturisirii creştine, care conţine pe mărturisitorii adevăraţi şi falşi; de aceea acolo unele nume sunt şterse, în timp ce celelalte rămân. Dar aici se vorbeşte despre cartea sau registrul vieţii; de aceea din aceasta nu se poate şterge nici un nume. Toţi cei din domeniul larg al creştinătăţii moarte spiritual în uimirea lor vor fi duşi în rătăcire prin reapariţia uimitoare a acestui imperiu – toţi, cu excepţia celor aleşi. Acest caracter adevărat al fiarei va deveni vizibil.

 

Taina fiarei

 

9-13 »Aici este mintea care are înţelepciune: cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin. Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire. Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara. Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« – Nu cunoaştem nici un alt subiect din domeniul revelaţiei biblice care preocupă aşa de mult pe oamenii cu puţină înţelegere şi care a dat naştere la o aşa mare mulţime de pure speculaţii, aşa cum este profeţia. Desigur, în tot ce se referă la viitor este necesară gândirea lucidă. Erudiţia omului este aproape inutilă în domeniul profeţiei. Înţelepciunea omenească, care deduce anumite fapte sau principii pe baza trecutului sau prezentului, nu aduce aici nici un câştig. Numai în Sfânta Scriptură se dezvăluie viitorul. Cele mai grave greşeli în interpretarea profeţiilor nu s-au făcut de către cei neştiutori, ci de oameni învăţaţi. Cu privire la orice cunoaştere referitoare la evenimentele viitoare noi suntem total dependenţi de învăţăturile Sfintei Scripturi. Numai Dumnezeu poate să dezvăluie viitorul (Isaia 41:21-23 ; 45:11 ; 46:10 ). De aceea cuvintele introductive au importanţă mare: »Aici este mintea care are înţelepciune«. Adevărata înţelepciune se supune exclusiv şi necondiţionat cuvântului profetic şi întreabă plină de respect: „Ce stă scris?” Cele două caracteristici marcante ale fiarei, care purta femeia, sunt cele şapte capete ale ei şi zece coarne (versetul 3 şi 7). Ele sunt şi elementele de bază în explicaţie. Mai întâi se vorbeşte despre capete. Pentru aceste »şapte capete« simbolice sunt date două înţelesuri diferite.

 

Roma şi papalitatea

 

9. »Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia.« – Acesta este primul înţeles. Cetatea de pe cele şapte coline – Roma* – este arătată aici ca reşedinţă şi punct central al influenţei şi autorităţii femeii, care domină teritorii îndepărtate ale lumii. Roma este oraşul unde papalitatea îşi are centrul mai mult de 1500 de ani şi unde a trăit un timp înfloritor. Acum papalitatea se reface încet din rănile primite, când în secolul 16 şi mai târziu i-a fost treptat, treptat luată puterea lumească. Dar puterea ei de viaţă este de admirat. Depune toate eforturile ca să readucă „în sânul bisericii” naţiunile Europei şi multe alte state. Că popoarele Europei moderne şi instruite vor sta din nou în mare măsură sub influenţa femeii, pare să rezulte clar din acest capitol. Efectele generale şi exterioare ale puternicei lucrări a Reformei dau înapoi, în timp ce acceptarea principiilor şi practicilor romane creşte permanent. Progresul permanent al influenţei papale în multe domenii ale vieţii politice, sociale şi religioase ar trebui să fie un semnal de alarmă. Cei mai mulţi protestanţi sunt total indiferenţi. Vechiul strigăt de război „plecaţi din Roma” nu mai poate astăzi să sperie oamenii; ei sunt, vorbind simbolic, adormiţi. „Critica înaltă”, prin afirmaţiile ei lipsite de credinţă şi distrugătoare, au subminat credinţa în adevărul şi seriozitatea Sfintei Scripturi, în timp ce eforturile creştinilor serioşi, de a îndigui fluviul rătăcirilor papale, au puţin succes, deoarece pe de o parte prin numărul mare de cercuri şi comuniuni devine imposibilă o acţiune comună, şi pe de altă parte indiferenţa faţă de lucrurile lui Dumnezeu a crescut foarte mult.

 

* „Cetatea celor şapte coline” este o denumire pentru oraşul Roma, care a fost deosebit de uzuală în mod deosebit în trecut. Era tot aşa de uzuală în limbajul zilnic al poporului ca şi în literatură. Wordsworth a scris: „Concordant poeţii Romei, pe parcursul mai multor secole, începând din timpul lui Ioan, denumesc Roma ca fiind cetatea celor şapte coline. Pe medaliile comemorative împărăteşti din timpul acela, care s-au păstrat, vedem Roma prezentată ca o femeie şezând pe şapte coline, exact aşa ca şi în cartea Apocalipsa.”

 

Istoria imperiului roman

 

10. »Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin.« – Aici este dat înţelesul al doilea al celor şapte capete. El ocupă acelaşi rang cu înţelesul legat de loc, care fără îndoială se referă la Roma. Prin expresia împăraţi trebuie înţelese diferitele forme de guvernare. Cele şapte capete ale fiarei reprezintă şapte forme de guvernare succesive, pe care le-a avut (şi le va mai avea) al patrulea imperiu mondial pe parcursul istoriei lui, de la înfiinţarea lui şi până la dispariţia lui.

 

»Cinci au căzut.« Aceste forme de guvernare de odinioară, care au căzut1, sunt împăraţi, consului, dictatori, decemviri2 şi tribuni (conducători militari).

 

1 Cuvântul căzut sau căzură desemnează prăbuşirea sau nimicirea unui sistem sau imperiu (Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ). Despre moartea unui domnitor nu se vorbeşte în felul acesta. Cuvântul împăraţi din versetul acesta desemnează deci forma de guvernare a autorităţii oficiale de la un moment dat. Şi despre cele patru fiare din Daniel 7 – simbolurile celor patru imperii mondiale – se spune că sunt patru împăraţi (Daniel 7:17 ). De aceea cuvântul împăraţi nu trebuie limitat în folosirea lui la persoane singulare încoronate. Contextul trebuie în orice caz să determine înţelesul.

 

2 Fiecare dintre cei zece magistraţi romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 şi 450 a. H.) un cod de legi („cele 12 table”).

 

»Unul este.« Acesta este al şaselea, a şasea formă de guvernare regală, ale cărei începuturi sunt cu Iulius Cezar şi în timpul lui Ioan prin împăratul Domiţian, care l-a exilat pe insula Patmos. Formele anterioare de guvernare au încetat să existe. Primul împărat, Augustus, a preluat puterea de la ele şi a început lunga serie de împăraţi. Cu această formă de guvernare s-a prăbuşit imperiul în anul 476 după Hristos.

 

»Celălalt nu a venit încă.« Între prăbuşirea imperiului şi reapariţia lui viitoare au trecut deja multe secole. »Iar când va veni, trebuie să rămână puţin.« Aceasta se spune despre a şaptea formă de guvernare. Aici se vorbeşte despre reinstaurarea într-o formă nouă a imperiului decăzut, aşa cum este descris în Apocalipsa 13:1 . Când imperiul va reapare, el va fi caracterizat pe de o parte printr-un drept de guvernare deplină, vastă, şi pe de altă parte prin hule. El va consta din zece imperii, fiecare având împăratul lui. Însă toţi aceşti împăraţi vor fi supuşi marelui domnitor al naţiunilor, care va conduce întreg imperiul şi va avea totul în mâna lui. Durata scurtă a acestei forme de guvernare deosebită este exprimată prin cuvinte clare. Starea neobişnuită a imperiului reinstaurat va dura »puţin«.

 

11. »Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire.« – Trăsăturile esenţiale ale puternicului imperiu roman rămân totdeauna aceleaşi. »Este un al optulea« şi continuă astfel şirul înaintaşilor lui. Vedem aici pasul următor după reapariţia exterioară a fiarei, potrivit cu Apocalipsa 13:1 . În ultimii trei ani şi jumătate înainte de venirea Domnului în putere şi slavă, fiara va fi stăpânită şi condusă în totalitate de Satan. Fiara, în starea ei ultimă şi cea mai rea, se va ridica din Adânc, spre deosebire de prima ei ridicare din trecut (Daniel 7:3 ) şi reapariţia ei viitoare (Apocalipsa 13:1 ). Atunci ea se va arăta deci sub o altă formă şi cu un caracter deosebit, aşa că pe drept se vorbeşte de un al optulea. Caracterul satanic, pe care imperiul îl va lua în starea lui ultimă, este prilejul acestei continuări.

 

»Şi este dintre cei şapte.« Anumite caracteristici ale fiarei se recunosc a fi identice în ultimele două forme de înfăţişare. Probabil forma de domnie a celor şapte capete va continua să existe, şi în alte aspecte al optulea va fi o continuare a celor şapte forme de guvernare. De aceea »este dintre cei şapte«, dar din cauza caracterului ei satanic este al optulea.

 

»… şi merge la pieire.« Observăm încă o dată, că atât împărăţia cât şi persoana domnitorului ei sunt denumite »fiara«. În Daniel 7:7,8 împărăţia şi domnitorul sunt văzute despărţite una de alta (fiara a patra şi cornul cel mic); aici se vorbeşte despre ambele la un loc. Împărăţia va pieri când ultimul ei domnitor mare şi neîngrădit, care redă întregii împărăţii caracterul lui propriu, va fi aruncat în iazul de foc. Această judecată asupra fiarei se va face după venirea Domnului în putere, ca să-Şi instaureze Împărăţia de o mie de ani, aşa cum se descrie detaliat în Apocalipsa 19:17-21 . Păsările cerului vor fi chemate la »marea masă a lui Dumnezeu«, ca să se sature cu carnea celor puternici, mari şi mici. Cei doi conducători mari, purtătorii puterii lumeşti şi religioase, vor fi aruncaţi de vii în iazul de foc, subordonaţii lor lor vor fi omorâţi, şi la fel oştirile lor. – Primele cinci forme de guvernare au căzut una după alta, cea de-a şasea a avut un sfârşit tragic; cea de-a şaptea va trece în a opta, care la venirea Domnului va fi înlăturată printr-o judecată îngrozitoare. Aceasta a opta formă de guvernare (sau al optulea „împărat”) este identificat cu fiara însăşi: »Şi fiara … ea este al optulea … şi merge la pieire.«

 

Cele zece coarne

 

12-13 »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara. Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« – După ce s-a explicat înţelesul celor şapte capete, se vorbeşte acum despre cele zece coarne. Aceste coarne reprezintă persoane regale. Cornul este în mod obişnuit un simbol al puterii (Apocalipsa 5:6 ; Plângerile lui Ieremia 2:3 ), dar aici se referă la deţinătorul puterii, la împăraţi. De aceea cele zece coarne reprezintă de asemenea zece împăraţi diferiţi cu împărăţiile lor. În opoziţie cu cele şapte capete, care urmează unul după altul, cele zece împărăţii vor exista în acelaşi timp. Cei zece împăraţi vor ajunge la putere împreună cu fiara. Împărăţiile lor nu vor fi independente una de alta. Ei »primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara«. Când fiara, împărăţia romană, va reapare pe pământ, ea va avea forma a zece împărăţii cu împăraţii sau domnitorii lor, dar care sunt uniţi într-un imperiu mare. Împărăţia nu a avut niciodată în istorie această formă. Timpul de guvernare al celor zece împăraţi va fi la fel de lung ca şi al fiarei. Ei vor ocupa de bună voie un loc de subordonare totală faţă de fiară: »Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« Fiara şi coarnele vor guverna astfel în acelaşi timp, însă coarnele se vor subordona necondiţionat voinţei fiarei. Aşa cum arată istoria, după prăbuşirea imperiului, în ţinutul lui au luat naştere imperii independente, însă profeţia arată aici, că în viitor fiara şi cele zece imperii vor exista împreună câţiva ani, în acelaşi timp.

 

Războiul cu Mielul este anunţat

 

14. »Aceştia vor lupta împotriva Mielului şi Mielul îi va învinge; pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor şi cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi.« – În acest verset sunt anunţate ultimele acţiuni duşmănoase ale fiarei şi aliaţilor ei. Lupta este descrisă pe scurt, dar complet, în Apocalipsa 19:19-21 . Îngerul aminteşte aici numai realitatea războiului din viitor, ocolind multe evenimente care trebuie să aibă loc mai înainte. Deci războiul nu a început încă, dar el este văzut mai dinainte. Despre felul cum se va termina nu există nici o îndoială: »Mielul îi va învinge.« Victoria este deja asigurată, înainte să înceapă lupta, căci Biruitorul puternic este Împăratul tuturor împăraţilor şi Domnul tuturor domnilor, care practică autoritatea. El este peste toţi. Toată autoritatea din cer şi de pe pământ I-a fost dată Lui (Matei 28:18 ). Ce nebuni şi îndrăzneţi sunt oamenii, şi conducătorii lor se sfătuiesc să intre pe câmpul de luptă în luptă cu Mielul lui Dumnezeu, care atunci va exercita public puterea Tronului lui Dumnezeu! Ce impresionantă este şi realitatea minunată, că Domnul Isus este atât Mielul cât şi puternicul Împărat al împăraţilor – blândeţea, gingăşia şi puterea absolută sunt unite în El (Apocalipsa 5:5,6 )!

 

14. »Cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi.« – Din oştirile de război cereşti fac parte toţi răscumpăraţii, care atunci vor fi în cer. În afară de Adunare vor fi şi alţi oameni mântuiţi în cer, în mod deosebit cei drepţi din timpurile Vechiului Testament (Evrei 12:23 ). Întreaga oştire a sfinţilor cereşti Îl va însoţi pe Domnul, când El Se va coborî din cerul deschis, ca să nimicească pe adversarii aliaţi, care se opun drepturilor Mielului (Iuda 14 ; Zaharia 14:5 ; Apocalipsa 19:14 ). La reîntoarcerea triumfătoare a Domnului, »toţi îngerii lui Dumnezeu« Îl vor însoţi, Îl vor adora şi vor mări gloria Sa (Matei 25:31 ; Evrei 1:6 ). Dar cuvintele folosite aici »cei care sunt cu El« trebuie să se limiteze numai la sfinţi. Îngerii vor lua parte la lupta din cer (Apocalipsa 12:7 ), dar numai sfinţii vor alcătui oştirea biruitoare a Mielului.

 

Toţi cei care iau parte la acest război şi sub un Conducător aşa de minunat, sunt denumiţi aici ca »chemaţi şi aleşi şi credincioşi« – chemaţi în timp (2. Timotei 1:9 ), aleşi în veşnicie (în măsura în care ei aparţin Adunării, Efeseni 1:4 ) şi dovediţi credincioşi în orice situaţie din viaţă, unii dintre ei chiar până în moarte (Matei 25:21-23 ; Apocalipsa 2:10 ). Cuvintele chemaţi şi aleşi şi credincioşi se pot întrebuinţa în unitatea lor numai cu privire la sfinţi.

 

Înţelesul expresiei »apele cele multe«

 

15. – »Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi.« – Observăm o diferenţă în folosirea cuvintelor: femeia şade pe fiară (versetul 3), curva şade pe multe ape (versetul 1). Deoarece aici ni se face cunoscut înţelesul expresiei »apele cele multe«, putem întrucâtva să ne dăm seama, ce influenţă uriaşă şi mondială va exercita atunci biserica decăzută. Atât popoarele foarte dezvoltate cât şi cele subdezvoltate şi naţiunile, chiar şi în mod deosebit din afara graniţelor imperiului roman, vor fi prinse în mreaja curvei şi luate captive. Ea va domni în măreţie, împodobită din plin cu slava lumii, dar fără simpatia discipolilor ei duşi în rătăcire. Ea va face paradă de ceva care nu corespunde realităţii. Ea nu are nici o inimă pentru Hristos, şi cu neruşinare afirmă că este mireasa Lui. Singurul ei scop este înălţarea de sine, dar conduce în pieire spirituală milioanele orbite, care au avantaje din partea ei şi savurează favoarea ei. Primul ei interes este aurul, ultimul interes este sufletul oamenilor; ordinea în Apocalipsa 18:12-13 este foarte remarcabilă. Aici este prezentată împărţirea în patru grupe a întregii omeniri, pentru a arăta influenţa mondială a curvei.

 

Nimicirea curvei

 

16-17 »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, aceştia o vor urî pe curvă şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc; pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« – Vedem aici o schimbare remarcabilă. Cei zece împăraţi se unesc cu fiara în ură împotriva curvei. Mai întâi cele zece coarne vor fi un gând cu fiara în susţinerea aroganţei şi pretenţiilor curvei, după aceea ei toţi vor acţiona în acelaşi gând, ca s-o nimicească. – Din aceasta rezultă evident că fiara şi împăraţii aliaţi vor exista încă după nimicirea Babilonului, deoarece ei (fiara şi coarnele) vor fi uneltele umane, care vor exercita răzbunarea Domnului faţă de acest sistem renegat, încărcat cu vină. Puterea lumii va fi atunci lăsată pentru un timp scurt, până când şi ea va fi nimicită de Însăşi mâna Domnului la venirea lui în putere (Apocalipsa 19:19-21 ).

 

Fastul şi puterea lumii durează totdeauna numai un timp – deseori scurt. Ele nu sunt altceva decât un vis trecător. Tot ce nu se bazează pe Dumnezeu, păleşte, se ofileşte şi piere. Şi Babilonul cel mare va fi prăbuşit, când va fi ajuns la punctul culminant al strălucirii, slavei şi mărimii lui. El va fi nimicit total şi definitiv. În răzbunarea dreaptă toţi cei care au fost părtaşi la păcatele lui vor fi uneltele active pentru răsturnarea lui şi luarea puterii lui asupra naţiunilor.

 

În judecata asupra curvei se pot recunoaşte cinci paşi sau etape. Mai întâi ea va fi urâtă. Partenerii şi susţinătorii ei de odinioară vor privi la ea cu dezgust şi oroare. În al doilea rând, ea va fi făcută pustiu. Va fi jefuită de tot fastul ei şi va fi complet pustiită (Apocalipsa 18:16,19 ). În al treilea rând, va fi dezbrăcată complet, deci hainele ei de purpură şi stacojiu îi vor fi dezbrăcate. Atunci ea va apare înainte ochilor tuturor în adevăratul ei caracter ca o femeie neruşinată şi repudiată (Ezechiel 23:29 ; Apocalipsa 3:18 ). Goliciunea şi ruşinea ei morală vor deveni vizibile tuturor. În al patrulea rând, îi vor mânca carnea. În aceasta există un anumit înţeles, căci în textul în limba greacă cuvântul carnea este la plural. Mulţimea comorilor ei, abundenţa bogăţiei ei şi toate, cu câte ea se lăuda, vor fi înghiţite de aceia care înainte erau adoratorii ei, dar care apoi au devenit duşmanii ei de moarte (compară cu Iacov 5:3 ; Psalm 27:2; Mica 3:2,3 ). În al cincilea rând, cei care o urăsc o vor arde în foc. Prin aceasta se face aluzie la nimicirea totală a acestui sistem. – Un mijloc pentru nimicirea vechii cetăţi Babel a fost apa (Ieremia 51:42,55,64 ). Viitorul (simbolic) oraş Babilon va fi ars în foc (Apocalipsa 18:8 ). Ambele, Babel şi Babilon, sunt condamnate la pustiire veşnică. Unul a căzut, celălalt îi va urma cu siguranţă.

 

Acţionarea puterilor politice în acelaşi gând

 

17. »Pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« – La nimicirea Babilonului, puterile politice îşi vor satisface răzbunarea lor asupra sistemului încărcat cu vină, sub al cărui jug vor sta până în momentul acela. Dar aici este ca şi cum ni s-ar oferi o privire înapoia perdelei şi noi putem vedea, că aceste puteri exercită de fapt voia lui Dumnezeu, oricare ar fi gândurile lor în această privinţă. Dumnezeu a hotărât pustiirea acestui sistem stricat, şi El va folosi, ca unelte executive, fiara şi împăraţii subordonaţi ei. »Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său.« Observăm deosebirea dintre inimile lor şi gândul Său. Potrivit dorinţei inimii lor ei vor face lucrarea de pustiire, dar fără să-şi dea seama vor acţiona potrivit gândului lui Dumnezeu şi vor împlini hotărârea Lui. Inimile şi gândurile puterilor lumii vor fi îndreptate în armonie spre această lucrare. Cu plăcere şi hotărâre fermă vor împlini misiunea, la care, fără ca ei să ştie, Dumnezeu i-a hotărât. Acesta pare să fie gândul din acest verset.

 

În afară de aceasta cei zece împăraţi vor da »împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« În aceasta se exprimă supunerea absolută faţă de fiară. Ei nu vor fi în stare să-şi menţină împărăţiile independente. De aceea se vor supune de bună voie fiarei, atât pe ei înşişi cât şi împărăţiile lor, care va fi domnul şi stăpânul lor, care le va lăsa numai o umbră din împărăţia lor. Puterea efectivă va fi în mâinile fiarei (Apocalipsa 13:2-7 ). Vedem în acest verset 17, că Dumnezeu Însuşi este cel care aduce împăraţii la atitudinea şi felul de acţionare descris în versetul 13. Toate mişcările sub puterile Europei din timpul Necazului cel mare, care va veni, vor conduce la împlinirea »Cuvântului lui Dumnezeu« profetic. Cei zece împăraţi, după nimicirea Babilonului, se vor supune pe deplin fiarei (versetele 13,17). Înainte vor pune puterea lor la dispoziţia femeii, după aceea se vor preda fiarei. Durata domniei fiarei în timpul necazului cel mare este totodată perioada de timp în care cele zece coarne sau împăraţi îşi vor exercita* autoritatea. Acesta va fi timpul înainte şi după căderea Babilonului; subordonarea totală a puterilor faţă de fiară va avea loc abia după înlăturarea sistemului religios şi va fi o consecinţă a acestui eveniment.

 

* Cuvintele »primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara« (versetul 12) înseamnă, că coarnele şi fiara vor domni în acelaşi timp.

 

Dumnezeu lucrează în ascuns, însă cu toate acestea efectiv şi realmente în toate schimbările politice ale timpului nostru. Omul de stat cu mintea ageră şi diplomatul iscusit sunt numai unelte în mâna Domnului. Ei înşişi nu ştiu aceasta. Egoismul lor şi ţelurile politice pot influenţa acţiunile lor, dar Dumnezeu lucrează şi prin aceasta neîncetat pentru a-Şi atinge ţinta. Ţinta Lui este, nu numai în cer, ci şi pe pământ să se desfăşoare slava Fiului Său şi să devină public vizibilă. Împăraţii şi oamenii de stat trebuie, chiar dacă ei se împotrivesc planului lui Dumnezeu, fără să-şi dea seama, să contribuie la împlinirea lui. Dumnezeu nu este indiferent, ci fără să fie văzut stă înapoia acţiunii oamenilor. Chiar şi atitudinea celor zece împăraţi din viitor faţă de Babilon şi faţă de fiară, faţă de puterile bisericeşti şi lumeşti, este condusă de Dumnezeu, şi toate trebuie să contribuie la împlinirea cuvintelor Lui.

 

Reşedinţa domniei femeii

 

18. »Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are împărăţia peste împăraţii pământului.« – Papalitatea stă într-o legătură indestructibilă cu oraşul Roma. Babilonul cel mare din viitor reprezintă ultima treaptă de evoluţie, starea pe deplin coaptă a sistemului papal. Reşedinţa lui este desigur Roma, unde a fost dintotdeauna. Acolo au fost învăţate învăţăturile batjocoritoare şi acolo s-au stabilit pretenţii, care înalţă pe om mai presus decât orice măsură cuvenită. În timpurile de decădere, care vor veni, rătăcirile papale se vor desfăşura şi mai mult. De aceea aici se vorbeşte despre oraşul Roma. Femeia este »cetatea cea mare«; dar prin aceasta nu se înţelege mulţimea caselor oraşului Roma, ci sistemul, care ca unealtă a lui Satan îşi va exercita de acolo, până la nimicirea lui, influenţa sa nimicitoare asupra popoarelor unei creştinătăţi decăzute. Ultimul verset al acestui capitol deosebit de interesant constată un adevăr simplu, dar important.

 

O privire de ansamblu a adevărurilor şi temelor prezentate în acest capitol este cu siguranţă de folos.

 

Privire retrospectivă asupra capitolului

 

Scopul nemijlocit al acestui capitol, şi al capitolului care urmează, este să completeze printr-o prezentare detaliată cele două comunicări anterioare, scurte, despre Babilon (Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ). Aici este redată o descriere completă a fiinţei şi soartei lui. Dar în afară de Babilon mai este tratat şi un alt obiect al judecăţii. Fiara, puterea statală duşmană, ocupă un loc nu neînsemnat în acest capitol. Deci cele două subiecte principale sunt Babilonul, ca sistem religios, şi fiara, ca autoritatea puterii statale, însă Babilonul are întâietatea. Fiara, care în alte locuri stă pe prim plan (capitolul 13), apare aici pe locul doi faţă de Babilon, curva.

 

Capitolul se împarte în două părţi. Prima parte conţine viziunea, care a fost arătată vizionarului (versetele 1-6), partea doua conţine explicarea celor întâmplate, făcută de unul din îngerii celor şapte potire (versetele 7-18). Observăm că explicaţia depăşeşte considerabil ce a fost văzut în viziune. Asemănător găsim şi în Daniel 2 şi Matei 13 ; şi acolo explicaţia conţine învăţături suplimentare celor arătate în vis, viziune sau pildă.

 

Îngerul a vorbit mai întâi despre curva cea mare, care este coaptă pentru judecată (versetul 1). Din cauza rătăcirii îngrozitoare şi foarte răspândite, a cărei întruchipare este ea, ea este numită »Babilonul cel mare«*. Ea este şi »curva cea mare«, din cauza sistemului ei îngrozitor de sfinţenie aparentă şi dorinţa arzătoare după sufletele şi trupurile oamenilor. În denumirea curvă se exprimă caracterul ei imoral (desigur în sens spiritual). Ea este numită şi simplu o femeie, deoarece în aceasta este un indiciu la poziţia de subordonare (1. Corinteni 11:3 ). Ea simulează că este supusă lui Hristos, aşa cum este în realitate şi cu bucurie Adunarea (Efeseni 5:23-25 ). În cazul acestei femei sunt însă afirmaţii fără conţinut şi neadevărate. În realitate n-o interesează Hristos. Ea nu vrea nicidecum să se supună conducerii Lui şi să-L aibă pe El ca şi Cap.

 

* Numele Babel sau Babilon înseamnă încurcătură (Geneza 11:9 ).

 

Ea stă pe »multe ape« (versetul 1). Aceste ape reprezintă simbolic marea mulţime a omenirii (versetul 15), pe care femeia a atras-o în vraja ei, ca în cele din urmă să-i ducă în pieirea veşnică. După aceea îngerul a vorbit despre împăraţi şi locuitorii pământului şi de relaţia lor cu curva (versetul 2). Aceste relaţii sunt mai strânse decât cele din versetul 1. Acolo se vorbeşte despre influenţa generală şi vastă a curvei, aici despre relaţiile directe cu ea. După înţelegerea noastră în primul verset este vorba de lumea întreagă, în al doilea numai de aceia care se numesc creştini sau sunt numiţi creştini. Împăraţii pământului nu sunt aceiaşi cu cei zece împăraţi din versetul 12. Aceştia din urmă sunt împăraţi din interiorul împărăţiei romane, în timp ce primii reprezintă pe conducătorii şi persoanele de conducere din creştinătate în general.

 

Apoi femeia este văzută »stând pe o fiară stacojie« (versetul 3). Este aceeaşi fiară, aceeaşi putere ca şi în Apocalipsa 13:1-8 . Vechea împărăţie romană, care de multe secole nu mai există, este văzută aici din nou în profeţie, îmbrăcată cu strălucirea şi domnia lumii, aşa cum lasă să se înţeleagă culoarea stacojie. Şi femeia era îmbrăcată în stacojiu, şi culoarea roşie ca focul a balaurului este asemenea acesteia (Apocalipsa 12:3 ). Cât de mare este dorinţa după strălucirea şi fastul lumii acesteia! Femeia şade pe fiară, un indiciu la faptul că puterea statală îi este supusă. Fiara, care a dat balaurului putere şi autoritate mondială, este numai slujitoarea şi unealta femeii. Pretenţiile ei arogante vor fi susţinute un timp de puterea lumii.

 

Ioan a văzut fiara »plină cu nume de hulă«. Oricât de stricată ar fi femeia, această formă impertinentă şi deschisă de nelegiuire nu se recunoaşte niciodată vinovată. Înşelătorie şi amăgire, stricăciune, acte de violenţă, mândrie, aroganţă şi păcate neruşinate de tot felul sunt atribuite ca povară sistemului bisericesc al Babilonului, curvei, dar fiara se face vinovată de hule şi tăgăduirea publică a lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Numele de hulă de pe capul fiarei (Apocalipsa 13:1 ) înseamnă că autoritatea executivă va purta această vină, dar aici vedem că întreaga structură statală este caracterizată de aceasta. Atunci va dispare orice teamă de Dumnezeu şi împărăţia în toate părţile ei va decădea total acestui păcat îngrozitor.

 

După aceea se spune despre fiară, că are »şapte capete şi zece coarne«, ceea ce se repetă în versetul 7. În mod asemănător este descrisă fiara în Apocalipsa 13:1 şi balaurul în Apocalipsa 12:3 . Balaurul are diademe pe capetele lui, nu pe coarnele lui. Dimpotrivă, în Apocalipsa 13:1 coarnele fiarei au diademe, şi pe capetele ei sunt nume (sau expresii clare, vizibile şi care se pot citi) de hulă. În capitolul 17 nu se văd diademe nici pe capetele şi nici pe coarnele fiarei. Prin aceasta este descris caracterul general al fiarei, acest cel mai important sprijinitor al sistemului religios fals şi stricat, care va domina împărăţia şi îşi va extinde influenţa asupra întregii creştinătăţi decăzute. La prima vedere pare ciudat, că fiara, căreia Satan îi va încredinţa aşa de generos puterea şi autoritatea sa, va fi atunci un sclav de bună voie la picioarele femeii, dar fastul ei strălucitor şi influenţa ei ademenitoare se aseamănă cu frânghiile de mătase, care vor încătuşa pentru un timp chiar şi căpetenia puternică a imperiului de scăunelul picioarelor tronului său.

 

După studiul fiarei, privirile sunt îndreptate din nou asupra femeii, care este îmbrăcată şi împodobită cu tot ce în lume are valoarea cea mai mare (versetul 4). Ea are şi un pahar de aur în mâna ei, dar acesta este »plin de urâciuni (idolatrie) şi de necurăţiile curviei ei«. Toţi cei care beau din paharul ei, şi vor fi milioane care vor bea, vor fi judecaţi în sens spiritual.

 

Numele ei întreit, care descoperă caracterul ei, stă scris vizibil pe fruntea ei (versetul 5). Prima parte, »taina«, înseamnă fără îndoială taina nedreptăţii. Partea a doua a numelui ei, »Babilonul cel mare«, vorbeşte despre pustiirea spirituală, pe care a provocat-o şi o provoacă această femeie. Ea a umplut creştinătatea cu mulţimea răului ei şi a dus-o într-o dezordine lipsită de speranţă. Partea a treia a numelui femeii arată caracterul ei cel mai rău: »Mama curvelor şi a urâciunilor pământului«. Orice sistem, care urmează căile femeii şi imită faptele ei, însuşindu-şi învăţăturile şi principiile ei şi preia forma ei de slujire lui Dumnezeu şi acum sau mai târziu se adaptează cu totul bisericii romane, trebuie privit ca urmaş al acesteia. Ea este mama sau originea oricărui sistem religios.

 

Sistemul simbolic reprezentat prin femeie este pătat nu numai de curvia sa, ci şi de sânge. »Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus« (versetul 6). Roma papală a întrecut chiar şi Roma păgână în ceea ce priveşte cruzimea şi vărsarea de sânge, şi deoarece prin posedarea Sfintei Scripturi a fost mai bine învăţată, vina ei este cu mult mai mare. Femeia a mărturisit că este mireasa lui Hristos, şi cu toate acestea a ucis intenţionat pe aceia care au fost salvaţi prin sângele Mielului. Probabil că biserica romană gândea, că prin uciderea sfinţilor va face o slujbă pentru Dumnezeu (Ioan 16:2 ), dar tocmai aceasta arată orbirea îngrozitoare, din cauza căreia a fost sortită judecăţii. Uimirea mare a vizionarului nu a fost provocată de prigonirile din partea fiarei (Apocalipsa 13:7 ), ci din partea femeii, pretinsa mireasă a lui Hristos, cu toate că deseori nu ea, ci fiara va ucide efectiv pe sfinţi. Femeia este însă puterea care stă înapoia acestor acţiuni.

 

În partea a doua a capitolului se explică »taina femeii şi a fiarei care o poartă« (versetul 7). Este o taină dublă, cea a femeii şi cea a fiarei. Într-un anumit sens este replica deformată a tainei nou testamentale dintre Hristos şi Adunare. Aici este mai întâi numită femeia, în Efeseni 5:32 stă pe drept Hristos pe primul loc.

 

Taina fiarei este explicată însă mai întâi, amintindu-se patru perioade diferite ale istoriei ei (versetul 8). Fiara »era«; într-o succesiune îndelungată de domnitori, fiara a existat ca un imperiu mare, stabil – »Nu este«; astăzi nu mai există acest imperiu. Desigur, ţările şi ţinuturile au rămas, care odinioară făceau parte din imperiu, dar imperiul ca atare şi-a găsit sfârşitul lipsit de glorie în anul 476 după Hristos. Vechiul imperiu mare şi renumit a încetat de mai multe secole să existe. – Dar »urmează să se ridice din Adânc«. Aici nu se vorbeşte de ridicarea efectivă a fiarei din mare (Apocalipsa 13:1 ), care acum este încă viitoare. Ridicarea din Adânc va avea loc după aceea, la mijlocul ultimei săptămână-an profetică. Imperiul reinstaurat va arăta atunci clar caracterul lui satanic. – În cele din urmă »va merge la pieire«. Aceasta este soarta definitivă şi veşnică a fiarei. Imperiul se va prăbuşi, şi domnitorul, capul personal al împărăţiei, va fi aruncat de viu în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ), împreună cu sprijinitorul lui la rău, profetul mincinos. Domnul şi conducătorul lor comun, diavolul, va trebui o mie de ani după aceea să-i urmeze în acelaşi loc de chin (Apocalipsa 20:10 ). Reapariţia fiarei va fi pentru toţi, cu excepţia celor aleşi, un prilej de uimire (versetul 8). De două ori se vorbeşte despre uimirea lumii vinovate şi dusă în rătăcire, şi de fiecare dată uimirea este provocată de reapariţia fiarei pe planul istoriei (Apocalipsa 13:3 ; 17:8 ).

 

»Cele şapte capete sunt şapte munţi« (versetul 9). Prin aceasta se înţeleg cele şapte coline, pe care este clădită Roma. Femeia şade pe fiară şi pe cei şapte munţi şi anume în Roma celor şapte coline. Roma este aşa de strâns legată de evoluţia şi existenţa sistemului papal, că o despărţire este imposibilă.

 

În afară de aceasta, cele şapte capete înseamnă totodată şapte forme de guvernare diferite şi succesive, care au existat şi vor exista în aşa-zisa „cetate veşnică”. Capetele sunt »şapte împăraţi«, din care cinci au căzut (versetul 10). Unii au văzut în cele cinci capete căzute, cele cinci imperii succesive; al Egiptului, al Asiriei, al Babelului (sau Babilonului), al Persiei şi al Greciei. Alţii se referă la primii împăraţi ai Romei; Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius şi Nero. Prima presupunere nu poate fi corectă, căci în această profeţie se vorbeşte numai de o fiară, deci de imperiul roman, care s-a făcut deosebit de vinovat prin condamnarea şi răstignirea Domnului Isus şi împrăştierea iudeilor. Tot aşa de puţin corectă poate fi a doua teorie, căci capetele reprezintă diverse forme de guvernare. Aceşti împăraţi ar putea fi denumiţi mai degrabă »coarne«, dar ei nu pot fi »capete«. Ei toţi alcătuiesc împreună un cap, o formă de guvernare, şi anume cea regală. După ce el a amintit cele cinci forme de stat şi de guvernare, îngerul continuă şi spune »unul este«. Prin aceasta se referă la forma împărătească care exista în timpul lui Ioan, în vorbirea simbolică capul al şaselea. O alta, a şaptea, urmează să vină. Ea va fi numai de scurtă durată şi va trece în a opta. Forma a opta, şi ultima, a împărăţiei este subiectul unor interese deosebite. Omul lui Satan şi împăratul este »al optulea«. Caracteristicile împărăţiei în ultima ei formă vor corespunde originii ei »din Adânc«. Această formă deosebită va fi pe drept numită a opta, dar ea este şi »dintre cei şapte« (versetul 11), pentru că – privit din exterior – forma a şaptea de guvernare va continua să existe. Ultimele două forme ale împărăţiei se vor deosebi între ele prin aceea, că fiara se va ridica odată »din mare« şi apoi »din Adânc«. În mod corespunzător se va schimba natura lăuntrică a împărăţiei, cu toate că în exterior probabil vor avea loc puţine schimbări. Dar judecata infailibilă a lui Dumnezeu va ajunge această putere vinovată, păcătoasă. De două ori se spune, că fiara va merge la pieire (versetul 8 şi 11).

 

În continuare este redat înţelesul celor zece coarne ale fiarei (versetul 12). Aceste coarne sunt zece împăraţi, care vor apărea în scenă numai în acelaşi timp şi împreună cu fiara; durata domniei fiarei este şi durata lor de guvernare. Tot gândul şi planul acestor zece împăraţi va fi îndreptat să se supună pe deplin voii fiarei şi să-i slujească (versetul 13).

 

După aceea urmează o privire mai dinainte asupra războiului cu Mielul (versetul 14). Fiara şi împăraţii aliaţi cu ea se vor ridica împreună cu oştirile lor împotriva Mielului în puterea Sa şi împotriva oştirii Lui – împotriva Aceluia care este Domnul şi Împăratul* tuturor. Este acelaşi război, care este descris impresionant în Apocalipsa 19:11-21 . În acest al 17-lea capitol este amintită, privită mai dinainte, ultima acţiune a fiarei şi a împăraţilor subordonaţi ei. În realitate aceasta va avea loc puţin timp mai târziu. Înainte de acest război final vor avea loc alte evenimente.

 

* În Apocalipsa 19:16 ordinea este inversă. Acolo El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, aici este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor.

 

Apele, pe care şade curva (versetul 1), reprezintă »popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi«. Prin aceasta se poate evalua influenţa ei spirituală actuală, care va depăşi cu mult graniţele ţărilor pământului profetic. Mulţimea omenirii, fie că trăiesc într-un stat cu reguli stabilite, sau nu, vor ajunge sub influenţa curvei. »Apele cele multele« (versetul 1) arată că suita fiarei va fi numeroasă.

În versetul 16 sunt văzute cele zece coarne, sau împăraţii, în activitate neobişnuită. Împreună cu fiara se vor îndrepta împotriva curvei, pe care au sprijinit-o până în momentul acela, şi o vor nimici. Ei o vor pustii şi îi vor lua bogăţia. Europa, cel puţin partea ei vestică, va fi pentru un timp ademenită de fastul orbitor şi înşelător al femeii, dar în cele din urmă vor rupe cătuşele şi o vor nimici. Activitatea împăraţilor şi a fiarei va fi determinată de sentimente de răzbunare, dar cu toate acestea este voia lui Dumnezeu, pe care ei o vor împlini fără să-şi dea seama (versetul 17). După aceea cei zece împăraţi vor fi liberi să predea fiarei toată autoritatea lor şi împărăţia lor, aşa că domnitorul împărăţiei va putea să umple scena profetică ca singurul deţinător al puterii, până când el însuşi va fi judecat de Domnul. Toate lucrurile se vor petrece, »până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu«. În versetele 16 şi 17 cele zece coarne şi cei zece împăraţi sunt în prim plan.

 

După aceea se arată legătura dintre sistemul roman, la a cărui părtăşie păcătoasă se numără câteva sute de milioane de suflete, şi oraşul Roma (versetul 18). Versetul conţine simpla constatare a unei realităţi cunoscute şi general recunoscute.

 

Făcând în încheiere această privire retrospectivă, dorim încă o dată să atragem atenţia la deosebirea dintre curvă şi Mireasa Mielului. Capitolele 17 şi 18 se ocupă cu curva, Mireasa este una din temele principale ale capitolului următor. În ambele cazuri se vorbeşte despre o femeie şi despre o cetate, dar în ce opoziţie stau ele una faţă de cealaltă!

 

În capitolul următor se vede partea lumească a femeii. Sistemul reprezentat prin Babilon este o unire a bogăţiei lumeşti cu aroganţa religioasă. Curvia femeii este unirea ei cu lumea, care este »duşmănie faţă de Dumnezeu« (Iacov 4:4 ).

 

Cineva a scris pe drept despre acest capitol: „În capitol, vizionarul se uimeşte la privirea strălucirii şi vinei femeii, în timp ce el în capitolul 18 descrie într-o vorbire deosebit de sublimă şi mişcătoare vaietele lumii cu privire la soarta ei.”

https://comori.org/noul-testament/apocalipsa/apocalipsa/capitolul-171-18/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Pe scurt despre cultul sfintilor

 

NOTĂ: Am scris acest scurt text ca răspuns la întrebarea unei vechi prietene evanghelice, pornind de la atitudinea refractară a unur evanghelici din jurul ei cu privire la ceea ce ea numea „închinarea la sfinți”.

 

Dragă A,

 

La solicitarea ta, iată, încerc să scriu câte ceva, foarte schematic, și fără a intra în prea multe detalii, în legătură, așa cum spui tu, cu „închinarea la sfinți”.

Mai întâi, o precizare terminologică extrem de importantă. Sub raport teologic, numai lui Dumnezeu i se cuvine inchinarea („latreia”, în limba greacă).

Când vorbim despre „cultul sfinților” (aceasta este expresia teologic corectă), ne referim la venerare („doulia”, în grecește), adică la respect profund, asemeni celui datorat de exemplu părinților, fie ei fizici sau spirituali, și chiar mai mult de atât.

 

Cultul sfinților, și practica asociată cu acesta, a rugăciunilor către sfinți sunt fundamentate pe conceptul teologic (prea puțin înțeles in protestantismul evanghelic) de „comuniune a sfinților”. El se referă la faptul că noi cei credincioși, care suntem acum în trup, suntem în strânsă comuniune cu cei care au plecat în veșnicie, și care, conform învățăturii lui Cristos, sunt vii, poate mai vii decât noi. Căci Yahweh, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, este „un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morți”. Iar dacă ei sunt vii, teoretic cel puțin, ne putem adresa lor, cerându-le să mijlocească pentru noi, exact așa cum ne solicităm unii altora ajutorul în rugăciune.

 

Desigur, în textul canonic al Scripturii nu există un exemplu în acest sens (există ânsă cel puțin unul în textele deuterocanonice, ori apocrife), și cu atât mai puțin nu există o poruncă. Așa fiind, din perspectivă strict biblică, cei care au rezerve față de această practică nu se află nici în păcat, nici în neascultare. În egală măsură însă, nu găsim în Scripturi nici implicit, nici explicit o poruncă împotriva acestei practici tradiționale. Ca atare, cei care sunt rezervață față de rugăciunile adresate sfinților ar trebui să se ferească de a judeca sau de a-i eticheta (de exemplu ca fiind idolatri) pe cei care îi venerează pe sfinți.

Precizez că „cultul sfinșilor” este prezent nu doar in catolicism și ortodoxie (unde avem de-a face cu o formă „hard” a acestuia), ci și în protestantismul magisterial, la anglicani (biserica mea), dar si la luterani, in forme mai „soft”, însă doar rareori la reformați, din pricina icoloclasmului strict al acestora și deloc la evanghelici, care au preluat de la calvini atitudinea față de acuste practici.

 

Desi distinctia dintre inchinare si venerare este, din punct de vedere teoretic, extrem de importanta in teologia ortodoxă, din pacate cei mai multi preoți nu-și educă enoriașii cu privire la aceasta, ceea ce dovedeste ca, în practica pastorală, ei nu dau prea mare importanta acestei distincții. Ori, conform teoriei, daca un crestin „se inchină” sfintilor (sau relicvelor acestora, ori icoanelor) în loc să le venereze, rezultatul este că au căzut în idolatrie. Banuiesc că preoții se bazează pe îngăduința și condescendența lui Dumnezeu, „slăbiciuni” pe care este evident că credincioșii evanghelici, în „mărinimia” lor ecumenică, nu prea le au față de catolici și ortodocși.

 

Așa cum reiese din cele de mai sus, această înțelegere a „cultului sfinților” are implicații, cu adăugirile de rigoare, și cu privire la „cultul relicvelor” și la „cultul icoanelor”. Dar despre acestea poate alta data.

 

https://danutm.wordpress.com/2019/12/16/pe-scurt-despre-cultul-sfintilor/

///////////////////////////////////////

 

Ce face sau ce realizeaza botezul?

Autor: Iosif Țon  

Dragă….

 

Mă bucur să aflu că ai decis să fii botezat.

 

Este extrem de important să ştii de ce faci ce faci. Pentru aceasta trebuie să înţelegi ce este botezul şi voi căuta să ţi-l explic în modul cel mai sumar cu putinţă.

 

Există două interpretări fundamental diferite ale botezului.

 

Prima începe cu întrebarea: „Ce face sau ce realizează botezul?” Vei observa că întrebarea însăşi presupune şi insinuează că botezul însuşi realizează ceva. Iar răspunsul care se dă la această întrebare este că botezul spală de păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam, care se spune – fără nici o bază scripturală – că se transmite ereditar) şi produce naşterea din nou (dogmă numită în englezeşte „baptismal regeneration”). Trebuie iarăşi să observi că teoria aceasta spune că botezul este un ritual magic (ritual care are putere in sine) care produce nişte lucruri miraculoase. Totul este ca preotul să ştie ce gesturi să facă şi ce cuvinte să spună şi ritualul devine astfel eficace. Din cauza investirii botezului cu efecte magice a fost uşor să se treacă de la botezul adulţilor la botezul copiilor mici (de vreme ce botezul însuşi realizează aceste lucruri, de ce să nu-l aplici de la începutul drumului vieţii?).

 

Noi nu găsim în Biblie învăţătura despre astfel de ritualuri magice. Intrând în profunzime în ceea ce scrie Biblia despre botez (şi despre Cina Domnului) ajungem să vedem că întrebarea pe care trebuie să o punem nu este „Ce realizează botezul (sau Cina Domnului)?”, ci „Ce trebuie să trăiesc eu când mă botez (sau când particip la Cina Domnului)?”

 

Botezul şi cina Domnului nu sunt ritualuri, ci sunt două acte de închinare. Şi Domnul Isus ne învaţă că cine I se închină lui Dumnezeu trebuie să i se închine „în duh şi în adevăr” (Ioan 4:23). Cu alte cuvinte, nu actul exterior de închinare face ceva, ci acel ceva trebuie să se întâmple în duhul omului, în lăuntrul sau interiorul lui, şi lucrul acela trebuie să se întâmple cu adevărat (să nu fie numai de formă).

 

Atunci, ce trebuie să trăiască în lăuntrul său, în spiritul său, cel ce se botează?

 

Prin botez, cel ce se botează face un act public, adică el spune publicului ceva şi ceea ce spune el sunt lucruri extraordinar de fundamentale şi de cruciale pentru viaţa lui, sau a ei.

 

Ce spune el/ea?

 

(1) Spune că a rupt-o cu Satan, că nu-i mai aparţine lui Satan şi că moare şi se înmormântează faţă de Satan. În primele secole, atunci când se botezau numai adulţii pe baza credinţei personale, cel ce se boteza rostea chiar o formulă de lepădare de Satan. Când s-a trecut la botezul copiilor mici (cândva prin secolul al IV-lea), fiindcă bebeluşul nu putea rosti formula de lepădare de Satan, l-au pus pe naş să o facă!

 

(2) Spune că L-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui/ei şi acum proclamă că este una cu Isus, că Isus este Domnul lui/ei. Este ca la o nuntă. Cu câtăva vreme înainte, băiatul a întrebat-o pe fată dacă vrea să fie soţia lui şi ea a acceptat. În inima lor, ei sunt deja unul al celuilalt. Dar lucrul acesta nu-i suficient. Trebuie să existe un ceremonial public prin care ei să fie declaraţi soţ şi soţie. Botezul este actul de cununie cu Isus!

 

Toate acestea le deducem din Evanghelii şi în special din Romani 6:1-11. Apostolul Petru (1 Petru 3:21) mai adaugă câteva lucruri despre botez:

 

(a) Botezul nu-ţi spală păcatele. Păcatele tale au fost deja spălate prin sângele Domnului Isus.

 

(b) Botezul este mărturia unui cuget curat, adică este mărturia publică a faptului că deja Domnul Isus ţi-a spălat păcatele. De aceea eşti îmbrăcat în haine albe!

 

(c) Botezul este o „icoană închipuitoare”, adică el exprimă ceva, el spune ceva publicului. Petru se referă acolo la corabia lui Noe. Intrând în corabie, cele opt persoane s-au separat de lumea coruptă, destinată pieirii, şi apoi au trecut prin apele potopului dincolo de ele şi au intrat într-o lume nouă. Trecând prin apa botezului, tu arăţi că ai ieşit din lumea păcătoasă şi ai trecut în familia lui Dumnezeu.

 

Toate acestea „le spui” tu când faci actul botezului. Botezul nu-ţi face ţie nimic. Botezul îţi dă ocazia să spui publicului minunile care s-au întâmplat deja cu tine. Şi spunându-le, le şi trăieşti mai profund:

 

Tu te desprinzi de orice drept de stăpânire a lui Satan asupra ta, mori şi te îngropi faţă de el şi te faci una printr-un act de cununie cu Domnul tău Isus Cristos, care ţi-a spălat păcatele şi ţi-a dat un cuget curat (o conştiinţă care nu mai poartă pe ea nici o urmă a faptelor trecutului!); tu treci din lume în familia lui Dumnezeu.

 

Tu le faci pe toate acestea în duh şi în adevăr: le faci cu toată fiinţa ta, le faci cu adevărat!

 

Pentru acestea a instituit Domnul Isus botezul: ca să trăieşti în tine aceste minuni ale harului lui Dumnezeu şi să le exprimi vizual ca să le ştie toată lumea.

 

Dumnezeu să te ajute să le faci reale şi adevărate în tine. Apoi exprimă-le cu toată încrederea, cu toată fiinţa şi cu toată bucuria.

 

Aici trebuie neapărat să-ţi spun un cuvânt despre Duhul Sfânt. Când tu ai început să ai mustrări de conştiinţă, Duhul Sfânt a fost acela care lucra în tine şi ţi-a dat convingerea de păcat (vezi Ioan 16:7-15). Când tu l-ai primit pe Domnul Isus în inimă, Duhul Sfânt a fost şi el acolo şi te-a născut din nou, te-a născut de sus, te-a născut din Duh (Ioan 3:1-5), te-a născut din Dumnezeu (Ioan 1:11-13). În tine locuiesc acum şi Domnul Isus şi Duhul Sfânt (vezi Efeseni 3:14-19). Domnul Isus şi Duhul Sfânt sunt cele două braţe cu care te-a îmbrăţişat Dumnezeu Tatăl şi te-a făcut copilul Lui. Tu ai intrat astfel în părtăşia Sfintei Treimi. Bucură-te în ea şi trăieşte în ea (1 Ioan 1:1-11).

 

Cu multă dragoste in Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt,

 

Iosif Ţon

 

https://www.resursecrestine.ro/predici/39966/ce-face-sau-ce-realizeaza-botezul

//////////////////////////////////////

 

IOSIF TON – De ce noi nu suntem Ortodocsi

Din vizita Doctorului Iosif Ton la Biserica Sion, in care a predicat Evanghelia si a impartasit o abordare sistematica de a dezvolta discipline spirituale in viata personala a credinciosului.

 

De ce noi nu suntem ortodocsi

Ma bucur ca suntem eu si sotia impreuna cu voi in seara aceasta si putem sa deschidem Cuvantul lui Dumnezeu. Pe mine, Dumnezeu m-a facut dascal. De cand am fost tinerel am inceput a fi profesor de Limba Romana si dupa aeceea, alte subiecte. Dar toata viata am fost in scoala, ori elev si student, ori dascal. Si in seara asta, pentru ca majoritatea sunteti tineri, o sa facem scoala.

 

Eu sunt constient cand vorbesc in diaspora romaneasca si imi place mult sa vorbesc, am fost in mai multe tari- am fost in Spania, de mai multe ori in Germania, am fost in Belgia si peste tot am romani din toata tara si din toate cultele. Si sunt constient ca invatatura care o dau se duce. In primul rand, am inteles, cam 10% din voi va veti face din Anglia tara voastra. Dar restul, va veti intoarce inapoi. Si va veti duce la bisericile voastre si veti spune ce ati invatat in Londra de la fratele Ton. Dar acuma, mai e ceva minune mare: ceea ce vorbesc eu in seara asta, maine e deja pe Youtube, pe Facebook, pe nu stiu cate [saituri]. Dar e minunea asta ca dintr-o data toata lumea il vede pe fratele Ton si aude ce-a vorbit in Londra. Asta e o mare, mare minune pe care o traim noi, care nu ne-am imaginat-o acum 20-30 de ani.

 

Iosif Ton la Europa Libera

  

 

Vreau sa stiti ca in 1981 am fost exilati din Romania. Adica, asta inseamna ca am fost chemat la Securitate si mi s-a dat 3 saptamani sa iau sotia si fetita. Plecam si [ni s-a spus ca] niciodata sa nu ne mai intoarcem in Romania. Am fost exilati in america, in loc sa fim exilati in Siberia. Imediat dupa ce am sosit acolo am fost contactat de la cei de la Radio Europa Libera pentru ca eu fusesem subiect al discutiilor lor. Am fost de mai multe ori arestat, am avut probleme cu Securitatea si de fiecare data, Europa Libera spunea ce se intampla cu Iosif Ton, Acuma, cand am ajuns dincolo, m-au contactat si mi-au spus: „N-ai vrea sa lucrezi cu noi?”

 

 

Photo credit www.clipa.com

 

Initial, mi-au dat 10 minute in fiecare duminica seara, dar dupa aceea mi-au dat 50 de minute in fiecare duminica dupa masa pentru un program de vestirea Evangheliei. Cum sa vorbesti Cuvantul lui Dumnezeu la o tara intreaga: ortodocsi, Crestini dupa Evanghelie, baptisti, penticostali, adventisti si toti sa te asculte cu placere? Asta era sarcina. Cei de la Europa Libera mi-au spus: „Fa un fel de catechizare a tarii.” Adica, sa le dai invataturile fundamentale ale religiei crestine. Si asa am nceput, cu sensibilitate pentru toate credintele. Si cred ca am reusit. Unul dintre lucrurile pe care le-am facut era ca atunci cand tratam un subiect era sa spun: „Ortodocsii cred asa, catolicii cred asa si Evanghelicii- care inseamna baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali- evanghelicii cred asa. Noua ani de zile am dus acel program.

 

De ce-s unii ortodocsi si de ce-s altii evanghelici

 

Acum, inteleg in seara aceasta ca avem mai multi prieteni ortodocsi. Vreau sa va spun de la inceput si asta nu numai pentru ortodocsi, ci si pentru tinerii evanghelici care ei nu stiu de ce-s ortodocsi unii si de ce-s altii evanghelici. Fiti, va rog, tare atenti. Cand a venit Domnul nostru Isus Hristos si a inceput sa predice Evanghelia, predica intr-o tara, tara evreilor, in care religia evreilor avea urmatoarele elemente de baza:

 

Totul se petrecea la Templu- intai de toate, totul se petrecea la Templu. Nu puteai sa-I aduci lui Dumnezeu inchinaredecat la Templu. Templu era centru vietii spirituale- Templul din Ierusalim.

La templu te intampinau preoti – Si preotii iti luau jertfa din mana, mielul care-l aduceai ca jertfa si ei il puneau pe altar. Ei spuneau lui Dumnezeu ce probleme ai. Tu nu te puteai duce singur, direct la Dumnezeu, decat prin preot.

Acolo era un altar pe care se aduceau jertfe – si nu te puteai duce la Dumnezeu decat aducandu-I o jertfa.

Statul – Acuma, mai era inca un element tare important: statul veghea ca toata lumea sa respecte toate randuielile. Atata iti trebuia, sa calci ziua Sabatului, ca statul punea mana pe tine si te pedepsea.

Fiti acum atenti. Domnul Isus, cand l-a intrebat o femeie din Samaria: „Doamne, voi evreii, ziceti ca Templul din Ierusalim e valabil. Noi, Samaritenii, avem templul nostru pe muntele Gherizim. Care-i mai bun?” Femeie, in curand, templele astea nu vor mai fi.”

 

 

Trupurile voastre sunt templul Duhului Sfant Photo credit hopeforpain.org

 

Schimbarile care le-a adus Domnul Isus:

 

Vremea templelor s-a incheiat. De-acum inainte, fiecare se va inchina in duh si in adevar. Si Pavel va scrie: Trupul vostru e templul Duhului Sfant. Fiecare om devine un Templu in care se instaleaza Duhul lui Dumnezeu.

A doua schimbare: nu vor mai fi preoti. Din moment ce nu va mai fi templu, nu va mai fi nici altar si nu vor mai fi nici preoti care sa-ti duca jertfa la altar si nu vor mai fi jertfe. Spune Isus: „Pentruca jertfa jertfelor sunt Eu. Eu sunt Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. eu ma jertfesc pentru voi. Si eu ma duc la Tatal cu propriul Meu sange pentru spalarea pacatelor voastre. eu voi fi Marele Preot, care mijlocesc la Tatal pentru voi.” Si apostolul Pavel, in 1 Timotei 2:5 spune: Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

Au disparut

 

templul

preotul

jertfa

altarul

pentru ca Domnul Isus devine Preotul si jertfa, in locul nostru. Astea-s schimbarile pe care le-a adus Domnul Isus. Si El a spus, „Acuma, invatatura Mea se va raspandi pe tot pamantul. Duceti-va,” ucenicii, „duceti Evanghelia la toate natiunile. Si cand se vor intoarce la Dumnezeu toate natiunile, atunci va veni sfarsitul. Dar,” a spus Domnul Isus, „daca pana acuma, statul evreu veghea ca toata lumea sa tina legea lui Moise, de-acuma, statul nu va mai avea niciun rol in religie, in relatia cu Dumnezeu. De-acum inainte, statele vor fi ostile credintei. Nimeni nu va mai veghea, sa impuna legea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa auda despre El si sa zica: ‘Daca asa e Dumnezeu, imi place si-L vreau sa fie Dumnezeul meu. Si vreau ca eu sa devin templul Lui. Si eu vreau sa devin copilul Lui. In libertate ma predau Lui, ca El sa ma nasca din nou, sa ma nasca din Dumnezeu- prin libera mea acceptiune, prin libera mea alegere.’” Toate astea, dragii mei, sunt schimbarile aduse de Domnul Isus Hristos.

 

Si inca ceva, Domnul Isus ne-a invatat ca daca El e Marele Preot, noi, fiecare dintre noi, devenim preoti. Scrie ap. Petru in 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, si in Apocalipsa 1 si Apocalipsa 5, Domnul Isus face din toti credinciosii preoti pentru Dumnezeu. De ce? Pentru ca acuma nu mai este mijlocitor, om intre noi si Dumnezeu. De acuma, e calea deschisa pentru fiecare dintre noi sa stabileasca o relatie personala cu Dumnezeu. Si pentru ca fiecare e liber sa intre in prezenta lui Dumnezeu, fiecare e preot. Asta, in teologie, se numeste: preotia tuturor credinciosilor. Astea sunt schimbarile facute de Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

 

In anul 250 Papa Ciprian readuce preotia Vechiului Testament in biserica

 

Pana aici, nimeni nu ma poate contesta, sa zica: „Nu-i asa.” Toate astea le gasiti in Noul Testament. Dar acuma, se intampla ceva ciudat. Se intampla asta si in bisericile evanghelice. Conducatorilor tare le place puterea. Si conducatorii, care ar trebui sa fie slujitorii celorlalti- asa spune Petru: voi slujiti turmei; nu stapaniti asupra ei.” Dar unii se fac stapani pe turma, ca asa-i omul, ii place sa acapareze puterea si sa domine el. Asta a fost tentatia de intotdeauna. Si asta s-a intamplat in crestinism, timp de 200 de ani, tot mai multa putere au acaparat, ceea ce se numeau prezbiterii. Noi zicem: batranii bisericii. Pana cand, la anul 250, Papa de la Roma, pe nume Ciprian, a zis: „Stai, d-le. Biserica trebuie sa aiba preoti.” Si a decis, cu autoritatea lui de papa, sa aduca preotia din Vechiul Testament in biserica, cu tot ce a vazut el din Vechiul Testament: haine lungi si negre, cadelnita, altar, tamaie. Dintr-o data, toate astea au fost transferate in biserica fara nicio baza in Biblie.

 

Urmatorul pas: biserica devine depozitul harului mantuitor

 

Acuma, daca ai introdus preoti, mergi un pas mai departe. Care-i restul preotilor? Ca trebuie sa le dai o slujba. Si s-a ajuns la urmatoarea formula. Dar, asta sa o tineti minte. Uite cum au zis ei. Domnul Isus, cand a murit pe cruce, ne-a castigat mantuirea, iertarea de pacate. Si ei au redus mantuirea la iertarea de pacate. Dar, mantuirea nu e numai atat. Vom vedea mai tarziu. Oricum, iertarea de pacate a fost depozitata in biserica si biserica devine depozitul harului mantuitor. Si preotul iti imparte mantuirea prin spovedanie, prin cuminecatura si prin alte liturghii sau slujbe, inclusiv liturghia pentru mort. Astea nu sunt in Biblie. Astea s-au introdus dupa anul 250. Faptul ca mantuirea castigata de Domnul Isus, iertarea de pacate ii depozitata in biserica, preotul, prin spovedanie, prin cuminecatura si alte liturghii, inclusiv liturghia pentru cei morti, iti imparte mantuirea.

 

Preotul lucreaza cu Dumnezeu pentru tine. Dintr-o data, perotul devine din nou mijlocitor intre om si Dumnezeu. Daca esti atent, in biserica ortodoxa niciodata nu ti se spuneL „Oameni buni, veniti la Domnul Isus.” Se zice: „Veniti la maica biserica. Atata trebuie sa faci tu, sa vii la maica biserica.” Ca maica biserica, prin preoti, iti imparte mantuirea. Biserica iti da mantuirea si biserica da mantuirea la intreg neamul. Si atunci, se cladeste la Bucuresti o mare catedrala cu numele „Catedrala Mantuirii Neamului”, ca sa spuna la toata lumea ca, neamul, il mantuieste sfanta biserica.

 

CITESTE articolul lui Iosif Ton la Romania Libera aici – http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/catedrala-mantuirii-neamului–cum-incurajeaza-biserica-ortodoxa-coruptia-in-poporul-roman

 

Eu am scris un articol pe tema asta, l-au publicat in Romania Libera. Cand l-a vazut cineva din guvern, inainte de a-l tipari, mi-a spus: „Domnul Ton, iti risti viata si iti dai seama ca poate sa-ti puna capat zilelor.” „Pai, d-le, asa mi-a spus si Ceausescu.”Si pentru ce vorbeam la Europa Libera, mi s-a transmis: „Fii atent, ca esti pe lista celor care trebuie lichidati.” Cand am primit vestea asta, in America, tocmai ma duceam undeva sa predic, in Phoenix, Arizona. La pastorul care m-a adus de la avion la biserica i-am spus: „Tocmai am primit vestea ca eu sunt pe lista celor care trebuie lichidati. Fii atent, daca auzi ceva impuscaturi, nu te speia, nu-s pentru tine, is pentru mine.” El a inghetat. Seara, la biserica, le-a spus fratilor: „Cu atata seninatate mi-a spus fratele Ton ca impuscaturile alea nu-s pentru mine, ci pentru el. eu am inghetat.” Si el radea. Stiti de ce [am ras]? Pentru ca eu am invatat de la Domnul Isus ca El a murit moartea mea. Eu nu mai mor. Cine crede in Mine a trecut din moarte la viata. Si cand un securist m-a amenintat ca ma impusca, am zambit: „D-le, nu intelegi. Cand ma impusti, ma trimiti la glorie. Pe mine nu ma sperii ca ma impusti. Ca prin aia, tu imi spui: Gata cu tine aici; te trimitem sus, la glorie.”

 

Revenim la punctul nostru de discutie. Prietenii mei ortodocsi de aici, eu sunt roman, profesor de cultura romaneasca. Am crescut, e adevarat ca eu am crescut intr-o familie de baptisti. Dar, fac parte din neamul romanesc. Ca profesor de limba romana, am fost profesor de cultura romaneasca. Insa, am incercat sa inteleg de ce noi nu suntem ortodocsi. Si ce v-am spus pana acuma e raspunsul. Si am scris doua carti pe tema asta: „Credinta Adevarata” si „Caderea in Ritual”. Deci, pentru tineri, daca vreti sa stiti, intr-un popor ortodox, noi cei care am decis ca nu suntem ortodocsi sau s-au decis parintii nostri si noi ne-am trezit ca suntem evanghelici, dar, de ce? De ce noi suntem altfel? Si ca profesor de cultura romaneasca am scris aceste doua carti.

 

Actualul ministru al culturii, Daniel Barbu, el a scris doua carti: „Firea Romanilor” si „Bizanti Contra Bizanti” in care el face analiza istorica a rolului Bizantului in ortodoxia romaneasca. El e Ministrul Culturii si e Greco-Catolic, dar are si un doctorat in Elvetia in Teologie Protestanta. A fost decan la stiinte politice la Bucuresti. Acuma, cred ca nu v-am instrainat prea tare pe prietenii mei ortodocsi. Dar, invatati de la mine ca putem dialoga; si eu am dialogat la Europa Libera 10 ani cu tot poporul roman. Si dupa ce m-am dus inapoi in Romania, oameni la cele mai inalte niveluri mi-au strans mana zicand: „Ai facut un lucru extraordinar la Europa Libera pentru noi toti.” Deci, se poate dialoga fara sa ne dam in cap si fara sa ne jignim.

 

 

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2014/11/20/iosif-ton-de-ce-noi-nu-suntem-ortodocsi/

 

///////////////////////////////////////

Iosif Țon: Cum a intrat idolatria în creștinism prin moaște, icoane și închinare la sfinți?

 

 

 

 

Esenţa Reformei religiei creştine, făcută în 1517 în Germania, a fost întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Toate practicile care nu se găsesc scrise în Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase din Biserică şi din practica creştinilor. Este semnificativ faptul că nu Martin Luther, ci poporul de rând, în absenţa Reformatorului, au scos din Biserici icoanele şi moaştele (osemintele, sau frânturi de oase ale „sfinţilor”). Ei le-au scos şi din casele lor şi astfel au pus capăt închinării la aceste obiecte.

 

Din moment ce au acceptat principiul fundamental Sola Scriptura (numai ceea ce scrie în Sfânta Scriptură) şi după ce au văzut că Sfânta Scriptură nu numai că nu porunceşte închinarea aceasta ci, dimpotrivă, condamnă orice închinare afară de închinarea lui Dumnezeu, credincioşii au făcut curăţenie atât în Biserici, cât şi în casele lor, aruncând afară icoanele şi osemintele sfinţilor.

 

Când şi cum a intrat în practica unor creştini închinarea la oasele unor morţi, practica rugăciunilor adresate unor oameni decedaţi şi închinarea la icoane?

 

Totul a început în oraşul Smirna, din Asia Mică, la câtăva vreme după anul 150 după Cristos.

 

Policarp, Episcopul Bisericii creştine din oraşul Smirna, era un bătrân respectabil, care în tinereţe fusese ucenic al apostolului Ioan. Când a început persecuţia, unii creştini au plecat spre alte locuri, unde nu era persecuţie. Policarp a refuzat să fugă de persecuţie. Totuşi, pentru a nu provoca direct autorităţile oraşului, s-a mutat la o fermă din apropierea oraşului. De acolo a fost arestat şi adus în oraş. I s-a cerut să se lepede de credinţă şi, desigur, a refuzat. A fost torturat şi în cele din urmă a fost ars pe rug. Creştinii din oraş i-au cules  oasele care au rămas din foc şi le-au înmormântat în cimitirul oraşului.

 

Pe vremea aceea, ziua morţii unui martir era considerată ziua lui de naştere cerească. La un an de la moartea lui Policarp, iubitului lor pastor, credincioşii din Smirna s-au adunat la cimitir, şi au făcut acolo Cina Domnului (Împărtăşania), mormântul lui considerându-l a fi altarul. Au repetat lucrul acesta şi în anii următori. În cele din urmă, s-au gândit că e greu să vină toţi la mormânt, au scos rămăşiţele lui din mormânt, le-au curăţat cu mare grijă şi le-au depus în altarul Bisericii, pentru ca fiecare Cină a Domnului să fie făcută peste rămăşiţele lui.

 

Vestea a ceea ce au făcut ei s-a răspândit şi tot mai multe biserici au făcut le fel: au cules cu evlavie rămăşiţele pământeşti ale martirului lor local şi le-au depozitat în Biserică.

 

Apoi au făcut un pas mai departe: Au considerat că martirul lor, fiind acum în prezenţa lui Dumnezeu şi fiind sfânt, are puterea să se roage pentru credincioşii din Biserica sau Bisericile lui şi deci au început să se roage lui, ca el să mijlocească la Dumnezeu pentru ei. În felul acesta s-a dezvoltat un adevărat cult al martirilor, adică a „sfinţilor”.  Iată care erau, pe la anul 400, practicile de venerare a sfinţilor martiri:

 

1. Numele martirului era înscris în catalogul sfinţilor şi era poruncită recunoaşterea lui publică.
2. Mijlocirea lui era cerută în rugăciunile publice ale Bisericii.
3. Se dedicau (închinau) Biserici lui Dumnezeu în numele lui.
4. Slujba divină şi euharistia erau celebrate în numele lui.
5. Se ţinea anual sărbătoarea (hramul) lui.
6. Să făceau tablouri sau picturi ale lui, cu o aureolă în jurul capului lui.
7. Rămăşiţele (relicvele, moaştele) lui erau puse în vase de argint sau de aur, erau plasate în altar şi erau cinstite în mod public.

 

Lucrurile acestea nu s-au întâmplat fără opoziţie. Astfel, un cleric  din Aquitania, pe nume Vigilantius, a contestat respectul acordat rămăşiţelor martirilor, afirmând că practicile legate de aceste relicve erau de origine păgână. Împotriva lui s-a ridicat vehement Ieronim, care la anul 404 l-a atacat vitriolic într-un tratat întitulat Contra Vigilantius. Ieronim avea în spatele lui autoritatea imperială şi intervenţia lui a pus capăt oricăror obiecţii la venerarea sfinţilor.

 

Ultimul pas în acest proces a fost că picturile de pe pereţii Bisericilor şi tablourile portabile ale sfinţilor au început să fie venerate.  Nici lucrul acesta nu s-a întâmplat fără opoziţie. Astfel, la anul 305, la Elvira, în sudul Spaniei, a avut loc un Sinod local la care s-au luat multe decizii care defineau credinţa şi practica creştină. Între acestea se găseşte articolul (canonul) 36 care spune că „s-a găsit potrivit ca imaginile să nu existe în biserici aşa încât ceea ce venerăm şi la ce ne închinăm să nu fie pictat pe pereţi.”

 

Decizia aceasta nu a fost luată în seamă şi bisericile au continuat să fie umplute de icoane. Dar tot timpul a continuat să existe şi opoziţie. Lucrul acesta reiese dintr-o scrisoare a patriarhului Ghermanus, scrisă cândva după anul 700 şi adresată la doi episcopi anti-icoane, în care se spune că „acum oraşe întregi şi o mulţime de oameni sunt într-o mare agitaţie din cauza acestei probleme” (adică închinarea la icoane).

 

În acea vreme ( adică după anul 700) dinspre răsărit veneau atacuri tot mai puternice ale arabilor convertiţi la noua religie a lui Mahomed. Aceştia aveau o anumită toleranţă faţă de creştini, dar ei erau foarte împotriva icoanelor. Creştinii care reuşeau să scape de sub dominaţia arabă şi să se refugieze în imperiul bizantin aduceau cu ei şi vestea atitudinii islamiştilor împotriva oricărei reprezentări în imagini a divinităţii.

 

Ajunşi la acest punct, trebuie să ne ocupăm de împăratul Bizanţului Leon al III-ea Isaurul (a domnit între anii 717-741). La câteva luni după urcarea lui la tron, arabii au asediat Constantinopolul, pe mare şi pe uscat. Asediul a durat un an de zile. Leon s-a dovedit a fi bun strateg şi i-a biruit pe arabi, salvând imperiul de avansul islamului. Leon a luat această biruinţă ca semn al ajutorului lui Dumnezeu. El era un om profund religios şi era foarte tulburat de fenomenul închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane. În anul 726 a avut loc o mare erupţie a unui vulcan pe insula Thera (Santorini), precum şi un cutremur devastator. Leon a luat evenimentele acestea ca un semn al mâniei lui Dumnezeu pentru idolatria închinării la moaşte şi la icoane. De aceea, în anul acela el a emis un decret prin care interzicea  această închinare şi poruncea scoaterea icoanelor şi a moaştelor din biserici. Opoziţia, extrem de vehementă, a venit de la Papa de la Roma şi din mânăstiri. Leon al III-lea n-a cedat şi a pornit la o acţiune sistematică de oprire a ceea ce el considera a fi idolatrie, scoţând icoanele şi moaştele din biserici. A închis multe mănăstiri şi i-a obligat pe călugări să se căsătorească.

 

Leon al III-lea  a imprimat credinţa lui împotriva icoanelor şi în fiul său, Constantin, care l-a urmat la tron sub numele de Constantin al V-lea (741-775) şi care a continuat politica iconoclastă a tatălui său cu şi mai mare violenţă. Nu numai atât. El a condamnat cultul Fecioarei Maria şi cultul sfinţilor, iar călugăria a considerat-o a fi contra naturii umane.

 

Pentru a da o bază teologică respingerii închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat un Sinod la care au participat 300 de episcopi în anul 754. Iată decretul pe care l-au formulat aceştia: „În temeiul cuvintelor din Sfânta Scriptură şi ale Sfinţilor Părinţi declarăm în unanimitate, în numele Sfintei Treimi, că va fi alungată, respinsă, îndepărtată şi anatemizată de Sfânta noastră Biserică, orice icoană, făcută din orice fel de material sau prin arta blestemată a picturii. Cel care, în viitor, va îndrăzni să-şi facă un asemenea obiect şi să-l venereze sau să-l aşeze într-o biserică sau într-o casă particulară sau să-l ţină ascuns, va fi, dacă este episcop sau diacon, destituit, dacă este călugăr sau laic va fi anatemizat şi va suporta rigoarea legilor ca duşman al lui Dumnezeu şi al doctrinelor transmise de Sfinţii Părinţi.”

 

Constantin al V-lea a fost urmat la tron de Leon al IV-lea Khazarul (775-780). Noul împărat s-a declarat şi el împotriva icoanelor, dar a fost foarte moderat în aplicarea acestei politici. Aceasta datorită soţiei lui, împărăteasa Irina, care era o pasionată adeptă a icoanelor.

 

La moartea lui Leon Khazarul, succesiunea la tron a avut-o fiul acestuia, Constantin al VI-lea, care era minor. Mama lui, Irina, preia conducerea statului. După ce îşi consolidează domnia, Împărăteasa Irina convoacă un nou Sinod, în anul 787, la Niceea (aproape de Constantinopol), Sinod care restaurează cultul icoanelor şi al sfinţilor. Acest Sinod este considerat, atât de ortodocşi cât şi de catolici, ca fiind al şaptelea Sinod ecumenic.

 

În anul 802,  are loc o lovitură de stat şi Împărăteasa Irina este înlăturată de la tron. Urmează o perioadă tulbure, de lupte mari între iconoclaşti şi iconoduli. În cele din urmă, tronul este preluat de Leon al V-lea Armeanul (813-820), care este un convins iconoclast. El convoacă un  nou Sinod la Constantinopol în 815, Sinod care anulează deciziile Sinodului de la Niceea şi reintroduce politica de distrugere a icoanelor.

 

Leon al V-lea este asasinat în anul 820 şi pe tron se instalează o nouă dinastie, cea Amoriană sau Frigiană, prin Mihail al II-lea (820-829), şi el un iconoclast pasionat. Tot aşa este şi fiul lui, Teofil,  care a domnit între 829-842. Soţia lui, însă, Împărăteasa Teodora era o pasionată închinătoare la icoane. Când soţul ei a murit, tronul i-a revenit fiului lui, Mihail al III-lea, care nu avea decât trei ani. Iarăşi, puterea imperială a fost preluată de mama lui, Împărăteasa Teodora.

 

Aceasta va convoca un nou Sinod la începutul anului 843, Sinod care va restaura închinarea la icoane. La încheiera acestui Sinod, la 11 martie 843, s-a ţinut o slujbă solemnă în biserica Sfânta Sofia, în care s-a celebrat în mod solemn reintroducerea cultului icoanelor.  Această reintroducere s-a dovedit a fi definitivă şi această dată este considerată „Duminica Ortodoxiei”, care se sărbătoreşte de atunci până astăzi în prima duminică din Postul Paştilor.

 

După această schiţă istorică, să ne uităm la problema închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane din punct de vedere biblic şi teologic. Toate trei vin sub o singură denumire: idolatrie. Ele sunt o încălcare a primei dintre cele zece porunci, care sună aşa:

 

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele care sunt mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20: 4-5).

 

Cartea Deuteronomul, care a fost scrisă de Moise la sfârşitul celor 40 de ani de călătorii prin pustie şi care conţine gândurile şi îndemnurile finale ale acestui mare prooroc şi legiuitor al lui Israel, ne dă aceste cuvinte ale lui Moise despre idolatrie:

 

„În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua aceea, când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui animal de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui animal care se târăşte pe pământ, sau trupul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului” (Deut.4:14-18).

 

Cel care, în timpul controversei născute din încercarea lui Leon al III-lea de a face să înceteze închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane, s-a ridicat să apere această închinare, a fost Ioan Damaschinul (a trăit între anii 675-749). El a scris trei cărţi împotriva iconoclaştilor şi în apărarea icoanelor.

 

Argumentele lui în favoarea închinării la icoane trebuie să fie cunoscute, deoarece ele sunt folosite în ortodoxie până în zilele noastre. Afirmaţia lui fundamentală este că poruncile care interziceau idolatria, date în Vechiul Testament, şi-au pierdut valabilitatea odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos. El argumentează că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în materie (în trup material), Acesta a sfinţit materia şi, prin  urmare, venerarea unor lucruri materiale nu mai este un păcat.

 

Argumentul acesta se spulberă când vedem cu câtă grijă argumentează apostolul Pavel (care scrie după întruparea Fiului) împotriva idolatriei:

 

„S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi păsări. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin” (Romani 1:22-25).

 

Să ne uităm cu atenţie la textul acesta deoarece apostolul Pavel ne explică aici întreaga problemă a închinării. El ne arată că esenţa idolatriei stă în faptul că oamenii se închină „făpturii” sau „creaturii,” în locul Creatorului. Aici nu e vorba de a „sfinţii” creaţia pentru ca apoi să ne putem închina ei. Aici e vorba de unul dintre cele mai importante principii pe care ni le dă Dumnezeu: Noi trebuie să ne închinăm Lui şi numai Lui. Nimic din toată creaţia nu-L poate înlocui şi nu-i este permis nici unui om să-L înlocuiască. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine. Un exemplu pe care ni-L dă apostolul Pavel în alte epistole este iubirea de avere. El o consideră ca fiind idolatrie, deoarece dragostea de avere ia locul lui Dumnezeu în dragostea noastră (Efeseni 5:5 şi Coloseni 3:5). Prin urmare, orice lucru creat, la ne închinăm, ia în inima noastră locul cuvenit numai Creatorului şi de aceea este o trădare a Creatorului şi o jignire adresată Creatorului.

 

Al doilea argument al lui Ioan Damaschinul  a fost acesta: Dacă pe vremea lui Moise a fost valabil că nimeni n-a văzut faţa lui Dumnezeu, prin întrupare, noi am văzut faţa lui Dumnezeu când am văzut faţa lui Cristos, şi prin urmare acum putem picta faţa Lui şi apoi ne putem închina feţei Lui pictate pe icoană.

 

Există un răspuns biblic şi la această teorie. În psalmii lui David ni se spune să căutăm Faţa lui Dumnezeu (de ex. Psalmul 27:8 şi 34:5) fiindcă „înaintea Feţei Lui sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la Dreapta Lui” (Psalmul 15:17). Este evident că aici „Faţa” lui Dumnezeu şi „Dreapta” lui Dumnezeu sunt termeni folosiţi metaforic şi ei înseamnă „Prezenţa” lui Dumnezeu.

 

Şi apostolul Pavel, în Noul Testament, deci după întruparea Fiului lui Dumnezeu, foloseşte cuvântul „Faţa” lui Cristos în mod metaforic, când scrie că Dumnezeu face să strălucească în inimile noastre „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Cristos”(2 Corinteni 4:6). Aici „Faţa” înseamnă „Persoana” lui Cristos. Şi astfel, noi privim „slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18).

 

Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie că acum putem picta faţa Lui Cristos şi să ne închinăm acestei picturi.

 

Trebuie să adăugăm că Ioan Damaschinul, asemenea multora din vremea lui, a făcut distincţie între închinare sau „adorare” şi „venerare”, sau proşternere, adică aplecare pentru cinstire în faţa cuiva. Această subtilă distincţie este cu totul străină de înţelegerea poporului şi de aceea închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este discutată fără să se facă această „subtilă” distincţie.

 

Toată discuţia despre închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane ar trebui să se spulbere datorită acestor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău se te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).

 

Cât priveşte rugăciunea adresată sfinţilor, ca aceştia să mijlocească pentru noi, şi aceasta este spulberată dintr-o singură lovitură tot de apostolul Pavel care scrie: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu: Omul Isus Cristos” (1 Timotei 2:5). Dumnezeu nu este o Fiinţă distantă, retrasă în Sine şi inaccesibilă. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. El chiar s-a făcut una cu noi prin întruparea Fiului Său, prin care nu mai există nici un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. Isus este Cel ce ne aduce la unire cu Dumnezeu. Nu mai există nevoie de alţi intermediari. Domnul Isus Cristos ne este suficient fiindcă în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

 

Să ne întoarcem acum la Leon al III-lea Isaurul. Omul acesta era un creştin şi un credincios sincer, care a ajuns la convingerea că închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este idolatrie. El a vrut să cureţe creştinismul de această rătăcire. El a fost un mare Reformator al creştinismului, cu opt secole înainte de Reforma lui Martin Luther. Mişcarea de Reformă începută de el a primit adeziunea a sute de episcopi şi a fost aprobată de o mare parte a creştinismului. Ceea ce-i lipsea lui Leon al III-lea şi urmaşilor lui era Sfânta Scriptură, pe care oamenii din vremea lui Luther o aveau datorită invenţiei tiparului făcută de Gutemberg, care de îndată ce a făcut această invenţie a inaugurat-o tipărind Sfânta Scriptură în 1445. Şaptezeci de ani mai târziu, când a început Luther Reforma, Sfânta Scriptură, în limba latină, era deja în mâinile tuturor învăţaţilor din acea vreme. Cărţile Reformei, datorită tiparului, s-au răspândit şi ele ca fulgerul.

 

După 123 de ani, de la începutul Reformei lui Leon, în anul 843, aceasta a fost total înăbuşită şi ziua biruinţei moaştelor, sfinţilor şi icoanelor este declarată drept Duminica Ortodoxiei. În ziua aceasta a biruit întunericul şi a fost stinsă lumina Adevărului lui Dumnezeu.

 

În Europa de Apus acest întuneric a fost biruit prin Reforma lui Martin Luther, care a adus lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a produs civilizaţia modernă. Noi credem că această Reformă este necesară şi în România.

 

Textele din Scriptură împotriva închinării la orice lucruri create şi a închinării numai Creatorului sunt fără putinţă de negare.  Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a schimbat cu nimic această poruncă divină.  Domnul nostru Isus Cristos ne învaţă că cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu este să-L iubim pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Această poruncă nu lasă loc închinării la „altceva”. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine.

 

Când ne dăruim numai lui Dumnezeu, Lumina vine în noi, în familia noastră, în Biserica noastră şi în ţara noastră.

 

Sursa: Iosif Țon.ro

 

 

Sursa: Iosif Țon: Cum a intrat idolatria în creștinism prin moaște, icoane și închinare la sfinți?” – Stiri crestine

 

http://www.radioarmonia.ro/2018/10/18/iosif-ton-cum-a-intrat-idolatria-in-crestinism-prin-moaste-icoane-si-inchinare-la-sfinti/

 

//////////////////////////////////////

 

Pentru ca suntem o tara bogata si sanatoasa…România este pe locul cinci în lume la “moaște sfinte”

de Nistor Radu

 

România are 102 moaște sfinte și icoane făcătoare de minuni și 16 izvoare tămăduitoare. Din acest punct de vedere ne aflăm pe locul cinci în lume. Mai mult, în țara noastră sunt patru biserici care păstrează bucăți din crucea pe care a fost răstignit Iisus.

 

România este pe locul cinci în lume la “moaște sfinte” 1

 

Obiceiul păstrării moaștelor începe în primele secole ale erei creștine. Comunitățile care trăiau întru Cristos au observat, la acea vreme, că, în mod miraculous, unele cadavre ale creștinilor habotnici nu putrezeau, iar mumiile erau înzestrate cu puteri miraculoase, adică făceau minuni. Un bolnav, de exemplu, se putea vindeca doar la simpla atingere a moaștelor. Fenomenul, considerat mesaj divin, a condus, în timp, la comerțul cu moaște sfinte, foarte la modă în epoca medievală, în special în lumea ortodoxă.

 

Din secolul al XIV-lea domnitorii și boierii ctitori de biserici nu se mai mulțumesc să ridice construcția propriu-zisă, ci caută și cumpără moaște prin care să mărească prestigiul ctitoriei. Reprezentanții elitei societății se întreceau în snobism cu numărul de moaște pe care le posedă. Comerțul se făcea în special cu mănăstirile din Grecia. Există și moaște care au fost făcute cadou unor domnitori români cu diferite ocazii, ca de pildă moaștele Sfintei Paraschiva, primite ca donație în timpul domnitorului Vasile Lupu, ca recompensă pentru faptul că plătise datoriile către Imperiul Otoman. Fenomenul este mai puțin răspândit la catolici.

 

La această oră nici o biserică nu poate funcționa dacă nu are o bucățică, cât de mică, din corpul unui sfânt. Sacramentul se pune în piciorul mesei din altar. Moaștele propriu-zise  sunt închise în racle speciale și se pun, în general, în pronaosul bisericii.

 

Dacă mai demult spiritele sfinților erau invocate în special pentru motive de sănătate, lumea modernă are nevoi de succes la examene, noroc în afaceri, reușite în dragoste etc. S-au pus chiar și acatiste de mulțumire pentru reușite în contracte comerciale cu parteneri străini.

 

Nu se știe exact când și cum au ajuns în Țările Române câteva bucăți din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Cristos. Se presupune că evenimentul s-a petrecut în primele decenii ale secolului al XV-lea. După ce au trecut prin mai multe mâini, adică au fost vândute-cumpărate de mai multe ori, așchiile sfinte au ajuns în patru biserici, respectiv Biserica Sf. Vasile din București, Biserica 40 de Mucenici din Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Secu și Biserica Episcopiei din Slobozia. La Biserica Sf. Vasile de pildă, după atingerea raclei în care se află lemnul, numeroși credincioși s-au întors pentru a lăsa acatiste: reușiseră în ceea ce și-au dorit. Au existat chiar și cazuri de vindecare a unor boli grave.

 

Există și alte relatări despre vindecări miraculoase la Biserica Patriarhiei din București. Aici sunt moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, aduse din Bulgaria în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. O femeie care era bolnavă le-a relatat preoților de aici că, într-o noapte, l-a visat pe Sfântul Dimitrie cum o chema la el. A trecut timp de mai multe zile să se roage la racla cu oseminte și, în scurt timp, problemele de sănătate s-au rezolvat.

 

Chiar și în zilele noastre există cazuri de mumificări miraculoase ale unor preoți sau călugări decedați. Trupul preotului Ion Lăcătuș din Bucuerști a fost găsit intact, la sfârșitul anilor ’90, la 7 ani de la deces. Pentru a intra în rândul sfinților recunoscuți de Biserica Ortodoxă asemenea cazuri trebuie studiate de o comisie a Sfântului Sinod. Dacă din relatările celor ce l-au cunoscut va rezulta că preotul respectiv a trăit o viață plină de evlavie atunci se va trece la canonizarea lui și, implicit, la transformarea rămășițelor sale pământești în moaște.

 

În ceea ce privește icoanele, fețele bisericești susțin că, cel puțin teoretic, fiecare poate face minuni. Puterile lor se trag din faptul că sunt sfințite înainte de a intra în biserică. Unele au căpătat o aură de legendă datorită unor cazuri speciale relatate de credincioși. La aceste icoane se fac, în momentul diferitelor sărbători religioase, adevărate pelerinaje.

 

https://newsteam.ro/social/xromania-este-pelocul-cinci-lume-la-moaste-sfinte

 

 

////////////////////////////////////////

 

Pupătorii de moaşte şi ucigaşii de mamă

https://kmkz.ro/de-ras/sutinatori-psd-pupand-pancartele-partidului-ca-pe-sfintele-moaste-cine-pleaca-ultimul-din

 

Pupătorii de moaşte şi ucigaşii de mamă

– pentru oameni vii, dar și pentru stârvurile umblătoare –

 

Dumnezeu dă viaţă. Înfloreşte, gângureşte în prunci, înverzeşte pomii, mângâie merele în soare, înseninează cerul, se joacă cu gâzele, plouă cu lacrimi de viaţă peste câmpurile însetate, priveghează la nesomnul gravidelor, aşteaptă sfielnic rodirea înmiresmată de viaţă, hrăneşte puii de corb, suflă alene asupra mugurilor speriaţi căldura Duhului Sfânt. Dumnezeu îşi dă Fiul să moară pentru viaţa lumii, stăruie în încleştarea morţii şi o sfărâmă cu puterea iubirii Sale infinite. Dumnezeu este Viaţa.

Dimpotrivă creatura căzută, înverşunată în mizeria propriei nefiinţe rostită grandios, îngerul întunericului, îndepărtat de lumină şi pe care îl doare fiecare licărire a ei, este moarte. Aduce moartea, instaurează bolile, este artizanul durerilor, umple de stricăciune lumea, strecoară insidios gândurile de desfrânare care este ucidere de prunci, îndeamnă la violenţă, la revoluţie, la uciderea valorilor. Diavolul este magistrul morţii, artistul ratat într-o lume creată după chipul lui Dumnezeu pe care o schimonoseşte şi o condamnă la moarte. El omoară fiinţele, animalele, gândurile bune, ucide neprihănirea, sfărâmă gândul bun, stă cu ghearele pregătite să ia sufletele tinerilor înflăcăraţi de fiinţă. Diavolul înseamnă avort (uciderea copiilor veşnici), eutanasie (sinucidere şi condamnare eternă la iad), lene (ucidere a timpului), invidie( ucidere a valorilor), desfrânare (ucidere a iubirii şi a roadelor ei) magie (uciderea sufletului), violenţă, crimă, plăcere ucigaşă, viclenie, suferinţă, ură. Diavolul ucide.

Ei bine în acest război asimetric între Creatorul infinit în iubire dar care nu poate un singur lucru, şi acela de a fi rău, şi sluga infectă care sfărâmă darurile Tatălui, omul este teritoriu de război. Omul – cum spunea dumnezeiescul Pavel – „este privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor”. Privelişea asta, este de fapt punere în scenă, „theatron” în original. Omul este teatrul de război în care se decide biruinţa vieţii sau a morţii.

Fiecare generaţie de oameni este asaltată din toate părţile de bolgiile iadului pentru a fi pregătită de chinul cel veşnic. Flower power – curvie totală, rock şi boli venerice, ca să dau un singur exemplu.

Acum, pentru că diavolul îi are deja pe tinerii de azi la degetul cel mic prin internet (crime, pornografie, droguri, violenţă), simte că mai poate plusa la masa de joc. Trebuie să mai facă ceva. Trebuie să eradicheze credinţa din inima oamenilor. Şi un lucru care îl deranjează îngrozitor sunt sfintele moaşte, trupurile sfinţilor care au rămas neputrezite şi care înmiresmează cu har prin rugăciune inimile oamenilor. Moaştele sunt borne kilometrice spre cer, dovezi ale prezenţei lui Hristos în inima sfinţilor şi proorocii ale învierii trupurilor în ziua cea de apoi. Ele sunt o sfidare a diavolului, un cuţit înfipt în inima morţii.

 

Să ne înțelegem. O bucată de carne de animal sau de om, pute îngrozitor după câteva zile de la moarte. Ei bine, trupurile sfinţilor sunt înmiremate şi se păstrează sute de ani. De asta şi vin atâţia oameni la ele să se închine, căci sunt dovada palpabilă a lucrării Duhului Sfânt în trup şi în lume.

Aşa că – nu ştiu dacă aţi observat – dar sute de ştiri, articole, glume, poze, eseuri, imagini, ridiculizează moaştele şi pe închinătorii ei. Slugile dracului care pute îngrozitor cu tot iadul lui tremură de frica acestor potire de sfinţenie şi de har. „Babele închinătoare la moaşte, oase putrezite, canibalism”, orice trebuie spus numai să terminăm odată cu trupurile sfinţilor că ne termină împărăţia morţii.

Mă gândesc, măi „omule tâmpit” (ca să folosesc expresia Sf. Apostol Pavel din Galateni 3, 1), oare cum se simte bunică-ta în cer când tu spurci moaştele la care ea s-a închinat şi le-a sărutat cu sfinţenie toată viaţa? Cântăreţule idiot, cum se simte maică-ta care se închină cu lacrimi dimineaţa pentru sănătatea ta, când tu scoţi o melodie în care batjocoreşti sfintele moaşte? Jurnalistule prost, cum îţi permiţi să insulţi memoria binecuvântată a părinţilor tăi?

Cine eşti tu dacă ucizi în suflet şi în lume tot ceea ce mama ta a adorat? Toţi strămoşii tăi s-au cutremurat de sfială şi de rugăciune în faţa sfinţilor, iar tu spurci şi batjocoreşti mormintele sfinţilor şi ale strămoşilor tăi laolaltă. Toată stirpea ta de două mii de ani se închină la Dumnezeu şi cinsteşte sfinţii, iar tu iei în batjocură toată sfinţenia lor. Ucigaşi de mamă, mestecând guma morţii, cu ochii pironiţi în smartphone, pironiţi pe Hristos şi condamnaţi la durere veşnică pe străbunii voştri care stau aşteptând în zadar în pomelnice rugăciunea voastră.

Asta e – din păcate, adică din cauza lor – generaţia ucigaşilor de mamă cu tot ceea ce include ea.

Pr. Ioan Istrati

https://www.produsemanastiresti.ro/blog/articole-duhovnicesti/pupatorii-de-moaste-si-ucigasii-de-mama

///////////////////////////////////////

 

Talibanii noștri

 

By

IONUT IAMANDI

 

Trebuie să-mi mărturisesc tristețea în fața perenității a două tipuri de manifestări publice destul de agresive și de ofensatoare. Pe de o parte, există aleșii, cei umpluți de certitudini. Ei se simt egali doar cu cei pe care-i consideră plini de aceleași adevăruri de-a gata ca și ei; la ceilalți, rasa inferioară, se apleacă, suveran și condescendent, să-i învețe. Nu înțeleg, nu se lasă convinși? Vina-i a lor, încuiați îndărătnici ce sunt! Aleșii nu au niciodată îndoieli. Nu te înțelegi cu ei decât dacă ești de acord cu ei; iar dacă le-ai dat dreptate o dată, încep să îți vorbească doar în predici. Altfel nu poate apărea nicio punte comună de comunicare; practic, cu ei nu poți purta un dialog. Raportarea la ei e doar de la novice la inițiat. N-ai să-i auzi vreodată spunând „nu știu”. Doar ce spun ei este corect. Doar ei impun și interpretează tradiția, ba chiar pot susține, în unele situații, că doar ei știu ce vrea și cum gândește Șeful cel mare, Dumnezeu. Se cred permanent în cruciadă, îi amenință pe necredincioși, îi admonestează pe tineri și-i împarte pe oameni în drepți și păcătoși. Mai ales păcătoși, pe care îi condamnă și îi disprețuiesc.

 

De cealaltă parte, sunt talibanii de stânga, care ridiculizează orice act de credință. Pelerinii sunt pentru ei „pupători de oase”, botezul e ritual primitiv care pune în pericol viața copilului, bisericile sunt tot atâtea spitale lipsă. Exact ca pe vremea demascării dușmanilor poporului, pentru ei preoții sunt șarlatani care pun taxe pe credulitatea oamenilor. Și ei au certitudinile lor inflexibile: toate semnificațiile religioase sunt goale, nu trimit la nimic, n-au nicio valoare. Lasă că nu pot concepe ceva din ideea de transcendență, dar nici măcar nu cred că omul poate umple cu sens constructul religios pe care eventual și l-a creat singur în dibuirile lui. Cea mai mare enigmă pentru ei e poate propria lor bunică atunci când se închină – dar nu prea au timp să mediteze la asta pentru că trebuie să posteze pe facebook fotografia mașinii din care iese popa. Deși nu trăiesc sub imperativul adevărului revelat – scuza eternă a inflexibilității credincioșilor – vigoarea intransigenței lor e aceeași cu a credincioșilor.

 

Și unii, talibanii de stânga, și ceilalți, talibanii de dreapta, au însă lucruri în comun. În treacăt, le-am menționat deja. Pe de o parte e zelul misionar, urgența convertirii oilor rătăcite, repede schimbată în înfierare și jignire dacă subiecții opun rezistență; de cealaltă parte sunt convingerile inflexibile, rezultate din suspendarea gândirii ținută voluntar la distanță de îndoială. Primul izvorăște din cele din urmă, avântul misionar irepresiv din certitudinile însușite pe nemestecate. Poate din acest motiv, din cauza asemănării care îi leagă în mod indirect, talibanii nu se atacă în principal între ei, ci vizează mai cu seamă corpul social mare. Care, cu îndoielile lui, nu are decât să-i îndure și pe unii, și pe ceilalți.

 

 https://pallasathena.ro/talibanii-nostri/

///////////////////////////////////////

 

Afganistan: Talibanii ucid toate persoanele care au biblia instalată pe telefon

DE CĂTĂLIN VUȘCAN    

ARTICOLE RELAȚIONATE

Talibanii au proclamat „Emiratul islamic al Afganistanului” după plecarea președintelui și dezertarea unui număr mare de soldați din armata afgană Talibanii au proclamat „Emiratul islamic al Afganistanului” după plecarea președintelui și dezertarea unui număr mare de soldați din armata afgană

Donald Trump:  Donald Trump: „Este timpul ca Joe Biden să demisioneze în rușine pentru ceea ce a permis să se întâmple în Afganistan”

 

Talibanii ucid în Afganistan toate persoanele care au Biblia descărcată pe telefonul mobil, a denunțat o organizație creștină non-profit, potrivit Breitbart.

 

Talibanii, o organizație teroristă islamistă radicală, au preluat duminică conducerea țării după ce au înconjurat capitala țării, Kabul, determinându-l pe fostul președinte Ashraf Ghani să fugă. Talibanii au condus Afganistanul până în 2001, când Statele Unite au invadat țara.

 

Potrivit SAT-7, o organizație care difuzează programe creștine pentru bisericile și creștinii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, talibanii folosesc „spioni și informatori” pentru a persecuta minoritatea creștină din țară.

 

„Auzim din surse de încredere că talibanii cer telefoanele oamenilor, iar dacă găsesc o Biblie descărcată pe dispozitivul tău, te vor ucide imediat”, a declarat președintele SAT-7 America de Nord, Dr. Rex Rogers, pentru Religion News Service. „Este incredibil de periculos în acest moment pentru afgani să aibă ceva creștin pe telefoanele lor. Talibanii au spioni și informatori peste tot”.

 

Alte organizații creștine non-profit și ministere specializate în asistarea creștinilor persecutați din întreaga lume au tras și ele un semnal de alarmă, subliniind natura nemiloasă a conducerii talibane. Un contact creștin al unui partener al Release International a descris situația ca fiind „dezastruoasă” într-un raport publicat luni. Release International este o slujbă creștină care asistă, de asemenea, creștinii persecutați din întreaga lume. 

 

„Frații și surorile noastre în Hristos ne spun cât de speriați sunt. În zonele pe care talibanii le controlează acum, fetele nu au voie să meargă la școală, iar femeile nu au voie să iasă din casele lor fără un însoțitor de sex masculin”, a declarat Micah, un nume care i-a fost atribuit pentru a-i proteja identitatea.

 

Chiar și fără talibanii la putere, Afganistanul a fost al doilea cel mai periculos loc pentru creștini de a-și practica credința, după Coreea de Nord, potrivit versiunii 2021 a Open Doors’ World Watch List. Open Doors este o organizație non-profit care monitorizează persecuția creștinilor și ajută victimele acesteia https://www.activenews.ro/stiri/Afganistan-Talibanii-ucid-toate-persoanele-care-au-biblia-instalata-pe-telefon-168716

//////////////////////////////////////

 

Cum să identifici ignoranța biblică și imaturitatea spirituală la o persoană?

 

”De fapt, era normal ca voi să fiți deja învățătorii altora. Totuși, acum voi aveți din nou nevoie de cineva care să vă învețe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; și astfel, puteți să vă „hrăniți” doar cu „lapte”, nu și cu „hrană mai consistentă”” (Evrei 5:12, BVA)

 

Ceea ce urmează să împărtășesc cu voi în continuare nu este ceva amuzant. Voi acuza pe niște prieteni creștini de ignoranță spirituală.

 

Citeam recent manualul unei clase de colegiu legat de scrisul eficient… când am fost uimit de ceva. Autorii acestui manual (ambii profesori de colegiu) ofereau exemple de eseuri care au fost scrise de studenți și care apoi au fost supuse la o muncă intensivă de editate și îmbunătățire din partea profesorilor. Ei au arătat primul proiect, felul cum l-a criticat un profesor, al doilea articol și tot așa. Rezultatul final era format din niște exemple excelente și eficiente de comunicare. Adică… editarea și rescrierea unui material sunt dureroase. Însă editarea și rescrierea sunt necesare. Drept urmare vă dau exemplul acestui mic articol, la care a trebuit să lucrez câteva zile: șters, adăugat, schimbat, lipit material.

 

 

 

 

Editatul și apoi datul de note sunt o muncă grea pentru un învățător și uneori aceste gesturi sunt ofensive pentru un student. Cei care ”știu” arată la erorile din cei care studiază și sugerează idei de a se îmbunătății. Aceasta este de fapt educația de bază. O facem de la grădiniță în sus.

 

De ce ne speriem de erorile noastre din cadrul bisericii?

 

Când a fost ultima dată când ai auzit un învățător veteran sau un predicator care să enumere erorile de la prezentarea unui învățător de școală duminicală, sau la rugăciunile unui tânăr credincios, sau la mărturia unui tânăr luptător? Știu răspunsul: Nu ai văzut niciodată aceasta.

 

 

 

 

Nu prea se întâmplă așa ceva. Aceasta spre rușinea și regretul nostru etern.

 

Și totuși, ne numim persoane care facem ucenici. Și numim drept cheie a misiunii bisericii acțiunea de facere de ucenici.

 

Majoritatea bisericilor noastre și majoritatea predicatorilor fac o slujbă aleatorie și la plezneală din aceasta. Dacă e să fie cineva disciplinat în biserica obișnuită… aceasta se întâmplă doar pentru că ei încearcă să facă munca aia grea și nu pentru că pastorii și învățătorii sunt intenționați cu privire la aceasta.

 

 

 

 

Să nu fim satisfăcuți cu a nu prea știi Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Îmi pare rău că sunt negativ în această privință, însă vorbesc despre mine însumi. Și vorbesc și despre tine. Pentru că noi am umplut bisericile cu oameni care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și ne mulțumim cu aceasta.

 

Ignoranța biblică și imaturitatea spirituală au devenit de acum norma – ajută-ne Doamne!

 

Așa de mulți din bisericile noastre se gândesc că ei au o mărturie a nașterii din nou și că punctul lor de vedere poartă cu sine o greutate precum oricine altcineva. Pentru că ei sunt membrii de biserică și sunt într-o stare bună cu speranța legitimă a unui credincios al Cerului, ei se avântă în chestiuni greoaie anunțând felul cum ”adevărații creștini” ar trebui să se simtă și să acționeze, adesea denunțând pe cei care îndrăznesc să fie în dezacord cu ei. Ei votează pastorii și critică predicile și sunt adesea recrutați pentru roluri de conducere în cadrul congregației.

 

Și ne mai mirăm de starea bisericii din ziua de azi. 

Aceasta – ignoranța biblică și imaturitatea spirituală – a fost de fapt povara scriitorului cărții către Evrei (versetul citat la început). Dacă aceasta a fost o problemă în cadrul bisericii din secolul întâi… imaginați-vă cât de preocupat ar fi acel scriitor anonim astăzi! Problema ar fi multiplicată de N ori în cadrul culturii noastre.

 

Am fost la o întâlnire cu niște prieteni (să presupunem) care sunt creștini cu o mărturie de oameni născuți din nou (aceiași presupunere) dar care sună pentru restul lumii că ar fi niște păgâni. Ei devin ostili față de oricine este în dezacord cu ei, se limitează la a da nume, și trimit notițe cu rea intenție către cei care ar îndrăzni doar să provoace perspectivele și ideile lor. Eu personal am fost numit fudul, marxist, ignorant și liberal. Cât ține de cunoștința mea… personal nu sunt niciuna din toate acestea.

 

Dar de ce ar face ei așa ceva?

 

Răspuns scurt: Pentru că eu am spus ceva cu care ei nu sunt de acord.

 

Răspuns mai lung: Pentru că eu încerc să aduc credința creștină să susțină ceea ce se întâmplă azi în națiunea noastră. Societatea noastră este asediată de brutalitate și atitudini încăpățânate pe de-o parte, și proteste și manifestări pe de altă parte. 

Încearcă să fi vocea echilibrului mintal și o să fi pușcat de ambele părți. Ambele părți, din întâmplare, se numesc pe sine urmași ai lui Isus.

 

Mai mult de o persoană mi-a spus să nu mă bag în politică. Câțiva m-au acuzat de faptul că nu-mi cunosc propria istorie.

 

Aceștia sunt frații și surorile mele în Hristos.

 

Și astfel, am ajuns să fac acum munca aia grea de mustrare.

 

”O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.” (Proverbe 17:10)

 

Nu oricine poate primi mustrarea. Cei slabi și ignoranți o disprețuiesc. Nebunul o urăște și disprețuiește pe toți cei care încearcă să o enunțe.

 

”Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!” (Proverbe 3:11-12)

 

Nu oricine poate da mustrare.

 

Liderii spirituali sunt instruiți să mustre.

 

Instrucțiunile finale ale lui Pavel către Timotei includeau aceste cuvinte: ”predică Cuvântul; fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit; mustră, corectează, încurajează cu toată răbdarea și învățătura!” (2 Timotei 4:2, NTR, vedeți și 1 Timotei 5:20, Tit 1:13 și Tit 2:15).

 

Mustrarea este o funcție pastorală. Este una din funcțiile mai rare ale predicatorilor pentru un bun motiv. Nimănui nu îi place aceasta, iar cei care au nevoie de ea cel mai mult reacționează aspru împotriva ei. De multe ori un predicator a fost atacat pentru că a mustrat un membru al bisericii care nu suporta adevărul. Este o ocupație periculoasă. 

”Credincioase sunt rănile unui prieten, dar sărutările unui dușman sunt înșelătoare” (Proverbe 27:6, BTF).

 

Ceea ce urmează în continuare este încercarea mea de a mustra credincioșii care sunt ignoranți din punct de vedere biblic și imaturi din punct de vedere spiritual:

 

Despre cine vorbim acum? Două grupe. Ignoranții din punct de vedere biblic și imaturii spirituali va include creștinii bebeluși care nu au avut timp ”să crească în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:18). Nimeni nu începe viața fiind gata crescut. Totuși…

 

Cei care sunt ignoranți din punct de vedere spiritual îi includ și pe credincioșii mai vechi care au eșuat să crească pentru un motiv sau altul. Vedeți versetul de mai sus din Evrei 5:12.

 

Știu oamenii că ei sunt ignoranți din punct de vedere spiritual? Cei care sunt destinați pentru adevărata înțelepciune da, sunt cei despre care Scriptura spune că au ”înțelepciunea de sus” (Iacov 3:17).

 

Îndrăznește un pastor să spună oamenilor că ei sunt ignoranți din punct de vedere biblic și imaturi din punct de vedere spiritual? Doar atunci când îi dă undă verde Duhul Sfânt, cred eu. Dar probabil că mai este o modalitate. Poate că un învățător sau un pastor poate oferi oamenilor săi un exercițiu spre a-i ilumina.

 

Haideți să încercăm.

 

Iată un mic examen pe tema înțelegerii biblice sau a maturității spirituale. L-am întocmit din mers, cu asistența cucernică a Duhului Sfânt. Nu este o ordine neapărată în aceste întrebări.

 

10 întrebări care să ne ajute să măsurăm înțelegerea noastră biblică și maturitatea noastră în Domnul

 

1. Mustri vreodată un bătrân al bisericii?

 

Cei imaturi o fac. Și dacă o fac… au depășit linia.

 

”Să nu mustri cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată” (1 Timotei 5:1, NTLR). Dacă devine necesar să confrunți pe un credincios veteran cu eroarea sa, a o face cu respect și umilință îl onorează pe Domnul. S-ar putea să ne salveze și pe noi de la umilire atunci când bătrânul se întoarce și arată ceea ce am scăpat noi din Cuvântul lui Dumnezeu. Chestia asta mi s-a întâmplat și mie și a fost un moment de învățătură. Așa că v-o doresc și vouă. 

2. Ai auzit de ”numește-o și revendic-o”? Evanghelia prosperității? Acestea sunt bazate pe ignoranța biblică și spiritualitatea superficială.

 

Cartea lui Iov trasează cuiul prin această eroare. Doar că ignorantul biblic nu are timp să studieze 42 de capitole ale unei cărți din Vechiul Testament.

 

Pune-ți următoarea întrebare: Dacă toți ucenicii Domnului nu aveau altceva de făcut decât ”numește-o și revendic-o”, atunci de ce nu au făcut-o? Pe tot parcursul cărții Faptelor Apostolilor ei au suferit pentru credința lor în același fel cum au făcut-o credincioșii de atunci încoace. În 2 Corinteni 11 Pavel enumeră necaz după necaz – bătăi, întemnițări, naufragii – pe care el le-a experimentat în slujirea Domnului Isus. Dacă tot ceea ce avea el de făcut era ”să-și folosească credința” ca să iasă din necaz, de ce nu a făcut-o?

 

Este precum eroarea aceea care spune că ”dacă ai destulă credință, poți vindeca toate bolile și învia pe cei morți”. Arată-mi pe ucenicii din primul secol că făceau una din aceste lucruri. Nu au făcut-o. Cel mai bun răspuns pentru cei care predau o asemenea eroare este ”Du-te la spitalul local și fă-i bine pe toți. Du-te în cartiere nevoiașe și fă-i pe toți oamenii bogați”.

 

3. Ești conștient de faptul că Domnul a inversat câteva din instrucțiunile Sale către ucenici?

 

În pasajul din Matei 10, unde Domnul nostru își instruia ucenicii cu privire la misiunea care aveau să o facă ei, El le spune să nu ia bani pentru călătoria lor, nici schimb de haine, și nici o armă (Matei 10:9-10). Dar mai apoi, în Luca 22, El a spus, ”Acum, dimpotrivă: cine are vreo pungă (cu bani) sau traistă (cu alimente), să le ia! Iar cine nu are sabie, să își vândă haina și să își cumpere una!” (Luca 22:36, BVA).

 

Cei ignoranți spiritual vor cita în mod greșit primul pasaj pentru că ei nu-și cunosc Biblia.

 

4. Tu mai insiști că dacă e să fie rugăciunile autentice și acceptate ele trebuie să fie rostite ”în numele lui Isus”?

 

Cei imaturi dobândesc adesea un singur ”adevăr” și merg și se culcă pe o ureche cu el, folosindu-l să judece pe oricine altcineva și terorizează pe cei care nu se ridică la standardul lor.

 

Rugăciunea Tatăl Nostru nu conține această frază. Și ca să fim mai exacți, nici o rugăciune din Noul Testament nu folosește aceste cuvinte.

 

A te ruga în numele lui Isus este mai mult decât a pune accent pe aceste cuvinte la încheierea rugăciunilor noastre de parcă ar fi vreo formulă magică.

 

5. Tu crezi că oamenii merg în iad pentru că au comis un păcat? Nu spune oare Biblia că ”sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18:4)?

 

Dacă crezi aceasta atunci ar trebui să știi că Dumnezeu a anulat această lege. Iată cum începe pasajul din Romani 8. ”În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Romani 8:2). Iat-o. Dar ce să însemne aceste cuvinte?

 

Înseamnă că o lege ulterioară a anulat și a negat o lege anterioară. Acest lucru se întâmplă în cadrul jurisprudenței tot timpul. În anul 1919, al 18-lea Amendament al Constituției Statelor Unite scotea în afara legii producerea, vânzarea și transportul de lichioruri intoxicante. În 1933, cel de-al 21-lea Amendament a abrogat pe al 18-lea. Amendamentul al 18-lea este încă în manuale, dar a fost anulat.

 

Sau să luăm în considerare următorul lucru. Pentru decade la rând, statele schimbau taxele de votare înainte ca o persoană să fie eligibilă să voteze. Cu toate acestea, cel de-al 24-lea Amendament a scos în afara legii taxarea voturilor, făcând astfel nule și lipsite de valoare aceste legi statale.

 

Așadar, legea veche – ai păcătuit, mori – a fost înlocuită de una nouă: ”Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit”. Punct.

 

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta! Până la urmă noi toți eram păcătoși înainte de a veni la Hristos și noi nu am devenit brusc incapabili de a mai păcătui după aceea. ”Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână” (Psalmii 103:14). ”Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?” (Psalmii 130:3)

 

6. Știi ce să faci cu lista acelora din Apocalipsa 21:8 a acelora care merg în iad?

 

”Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în lacul care arde cu foc și sulf, care este moartea a doua.”

 

Nici eu nu știu.

 

Lasă loc în cadrul sistemului tău pentru taine, pentru Dumnezeu.

 

Și înainte ca cineva să mă acuze de ceva – de o grămadă de lucruri – dă-mi voie să indic faptul că Scriptura este clară asupra faptului că noi putem fi mântuiți de toate lucrurile de pe lista aceea. De altfel, vezi Psalmul 130:3 din nou, noi suntem cu toți păcătoși și nu este niciunul fără de păcat și suntem mântuiți prin harul Domnului Isus Hristos, altfel nimeni nu ar putea fi admis în Ceruri. Dar să revenim la punctul original:

 

Dacă trebuie să ai un răspuns pentru fiecare text dificil din Cuvântul lui Dumnezeu aceasta este un semn sigur al imaturității. Nimeni nu o face, deși mulți o revendică și insistă asupra acestora. Ajung la a produce interpretări sucite și explicații fanteziste. E atât de inutil. Cei maturi nu au probleme în a spune că ”Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu și că nimeni nu îl poate înțelege pe deplin”. Iar pentru cel imatur care cere un răspuns acum (!) precum un copil de patru ani, un răspuns bând din partea unui sfânt evlavios este în ordine.

 

7. Unde ne învață Biblia nevoia de flexibilitate?

 

Răspuns: În metafora Domnului despre vin nou în burdufuri noi (Matei 9:17; Marcu 2:22; Luca 5:37-39).

 

Burdufurile vechi sunt tari, casante și inflexibile. Vinul nou încă mai fermentează… încă se mai extinde, încă mai face bule și se ridică… și necesită containere care se extind și ele. Noul vin al Duhului Sfânt, noul vin al acestei evanghelii a Domnului Isus Hristos, necesită containere (ucenici!) care sunt deschiși, receptivi, voitori și, așadar, flexibili. Vedeți ce a spus Isus despre lucrarea Duhului Sfânt în Ioan 3:8.

 

Fariseii din zilele lui Isus erau rigizi și încăpățânați. Domnul nostru le-a zis, ”Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor. Nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre!” (Matei 23:13, NTR).

 

Trebuie să fie o mulțime de dat și o mulțime de luat în cadrul oamenilor Domnului. Familia Domnului va include oameni din multe fundaluri, la fiecare nivel de înțelegere și capabilitate, încât cei care sunt rigizi și încăpățânați vor fi năpasta bisericii.

 

8. Litera legii ucide. Crezi tu asta?

 

Ceva din interiorul credinciosului imatur vrea să se conformeze până la gradul N, să asculte litera legii și să ceară ca toți ceilalți să facă la fel. Și totuși, Scriptura ne avertizează cu privire la ea.

 

”Dumnezeu ne-a și făcut destoinici să fim slujitori ai unui Legământ nou, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viață.” (2 Corinteni 3:6, NTR, parafrazat de mine)

 

Legalismul este întotdeauna un pericol pentru copiii lui Dumnezeu. Cei tineri și cei imaturi sunt în mod special susceptibili la erorile sale.

 

9. Unele lucruri din Scriptură sunt greu de înțeles. Așa spune Biblia.

 

Iată cum pune 2 Petru 3:15-16 lucrurile: ”… așa cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată, căci așa face în toate scrisorile lui, când vorbește despre aceste lucruri. În ele sunt lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le interpretează greșit, ca și pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere.” (NTR)

 

Acest pasaj ar trebui să fie citit și absorbit pentru că a cunoaște acest lucru – și faptul că Scriptura spune acest lucru – ne va proteja de multe erori.

 

10. Un păcat este la fel ca toate celelalte, nu-i așa?

 

Greșit. Foarte greșit. Nici măcar pe aproape. Și totuși noi auzim acestea tot timpul. De parcă păcatul avortului este la fel precum un gând necurat. Ambele sunt greșite, însă consecințele sunt o separare de ani lumină.

 

Toate păcatele nu sunt egale. Toată ascultarea nu este egală.

 

Atunci când Domnul nostru îi mustra pe farisei în Matei 23, El indica faptul că anumite legi sunt mai grele decât altele. ”Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar neglijați cele mai importante lucruri din Lege: judecata, mila și credincioșia. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați” (Matei 23:23, NTR).

 

În încheiere, fraților, un test final.

 

Am postat pe Facebook o întrebare prin care am cerut oamenilor să răspundă la această propoziție: ”Noi descoperim tot ceea ce trebuie să știm despre credința ta creștină atunci când noi observăm felul cum tu – ce?” Răspunsurile au început să curgă cu sutele. Majoritatea au sugerat: felul cum îți iubești aproapele, cum îi tratezi pe alții, cum tratezi persecuția, cum acționezi, cum umbli și așa mai departe.

 

Văzând felul cum unii așa de repede își pierd religia și își arată repede culorile, răspunsul meu este următorul:

 

 Noi descoperim tot ceea ce trebuie să știm despre credința ta creștină atunci când observăm felul cum tu răspunzi la cei care sunt în dezacord total cu convingerile pe care le prețuiești.

 

Cineva a scris, ”Una din persoanele mele favorite din vechea biserică m-a scos de pe lista lui de prieteni de pe Facebook și mi-a făcut familia și fratele meu cu tot felul de nume datorită unei postări de acolo”. Apoi un prieten a comentat: ”Rețelele de socializare nu au făcut creștinilor nici o favoare în ceea ce privește mărturia lor și reputația bisericii în general ca preocupare”.

 

Ajută-ne, Doamne. Te rog să ne arăți când să ieșim de pe rețelele sociale și când să oferim un răspuns blând (Proverbe 15:1), când să ștergem ceea ce am scris, și când avem nevoie să ne maturizăm. Mulțumim Tată pentru prieteni credincioși care vor găsi modalități de a ne spune adevărul. De dragul lui Isus, în numele lui Isus și prin sângele lui Isus. Amin.

 

NOTĂ: Materialul de mai sus este o prelucrare personală după un articol scris pe 17 iunie 2020 de Joe McKeever  în site-ul CrossWalk.com, de unde a fost preluat. Joe a fost un ucenic al lui Isus Hristos pentru mai bine de 65 de ani, a predicat Evanghelia pentru mai bine de 55 de ani, și a scris și făcut caricaturi pentru publicații creștine pentru mai mult de 45 de ani. El scrie pe blogul său www.joemckeever.com. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să menționați că l-ați preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/07/cum-sa-identifici-ignoranta-biblica-si.html

///////////////////////////////////////

Ignoranța garantează nelegiuirea

Autor: John Piper 

 

Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

    „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne-a chemat prin slava și virtutea Lui” (2 Petru 1:3).

 

    Sunt uimit de puterea despre care zice Biblia că o are cunoaşterea. Gândiți-vă la 2 Petru 1:3: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne-a chemat prin slava și virtutea Lui.”

 

    În adevăratul sens al cuvântului, toată puterea lui Dumnezeu disponibilă pentru a trăi şi a fi evlavios vine prin cunoaștere! Uimitor! Câtă prioritate ar trebui să dăm doctrinei şi instruirii prin Scripturi! Sunt la mijloc viața şi evlavia. Nu înseamnă că cunoașterea garantează evlavia. Nu face asta. Dar se pare că ignoranța garantează nelegiuirea. Deoarece, Petru spune că divina putere care duce la evlavie vine prin cunoașterea lui Dumnezeu.

 

    Iată trei implicații, o avertizare şi o promisiune.

 

1. Citiți! Citiți! Citiți! Dar aveţi grijă să nu vă irosiţi timpul cu spuma teologiei. Citiţi cărți doctrinale bogate despre Cel ce „ne-a chemat prin slava și virtutea Lui.”

 

2. Meditați! Meditaţi! Lăsați-o mai moale. Luați-vă timp să vă gândiți la Biblie. Puneți întrebări. Tineţi un jurnal. Fiţi umil măcinaţi de a pune lucrurile cap la cap. Cele mai adânci rezultate vin ca urmare a încercării de a vedea rădăcina care unește două ramuri aparent antagonice.

 

3. Discutați. Discutați. Integraţi-vă într-un mic grup căruia îi pasă în mod pasional de adevăr. Nu un grup căruia îi place să vorbească şi să ridice probleme. Ci un grup care crede că există răspunsuri biblice la problemele biblice.

 

    Avertizare: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6). „Au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere”

(Romani 10:2).

 

    Promisiunea: „şi nu vor mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor” (Evrei 8:11-12).

 

https://www.resursecrestine.ro/editoriale/148027/ignoranta-garanteaza-nelegiuirea

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

O zi din Gulag descrisă de Aleksandr Soljeniţîn: «O zi din viaţa lui Ivan Denisovici»; Recenzie –  O zi din lagărul Siberian; Recenzie – “Tratat de dezinformare” de Vladimir Volkoff; Cinci prozatori români, pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Literatură – istoric;  Fiecare câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură; „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului“; Altfel despre „rezistența prin cultură“. Trupa Phoenix;

 

 

Herta Müller (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009), scriitoarea care nu s-a lăsat învinsă de regimul communist; De ce a divorțat Vladimir Putin de soția lui, Liudmila; Franţa, campioana mondială la premiile Nobel pentru Literatură; Vezi 10 cărți scrise de laureații Premiului Nobel pentru Literatură; „Bătrînul și Marea” de Ernest Hemingway. Recenzie; GLOBALIZAREA INSECURITĂȚII ȘI EUROPA DE EST; Avertisment sumbru de la specialiști: Urmează era foametei în România, pe fondul pandemiei; Ce urmează după coronavirus: pandemie de foamete? – Ziua în care americanii salvează Parisul; Recenzie – Robin Hood (2018) – Kingsman în altă eră; Recenzie – Avengers: Infinity War (2018) – Încoronarea cu succes a 10 ani de Marvel; Top 10 filme Marvel [MCU – Infinity Saga; 7 filme pe care să le (re)vezi de Paște în 2021 pe Netflix;

  

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

///////////////////////////////////////

 

7 filme pe care să le (re)vezi de Paște în 2021 pe Netflix

 

 

A mai trecut un an și ne aflăm deja la al doilea Paște pandemic. Probabil un motiv în plus pentru cei care își doresc să rămână în confortul și siguranța propriilor locuințe și să sărbătorească într-un mod tradițional: cu mese festive și relaxarea de după în fața televizorului.

 

2020 cu siguranță a fost un an greu pentru toate industriile, iar industria filmului nu a făcut excepție. Dar a continuat. Deși cinematografele au stat mai mult închise, iar bucuria de a trăi experiența completă a vizionării unui film s-a diminuat, platformele de streaming au înflorit și au preluat difuzarea unor filme pe care altă dată le puteai vedea doar la cinema în primele luni de la lansare.

 

Netflixul e frate cu românul de ceva vreme și mai ales într-o perioadă în care oamenii au fost forțați să stea mai mult în casă. Cum sărbătorile sunt o ocazie în plus să vezi un film în familie, am alcătuit o listă de câteva filme care pot fi văzute cu ocazia Paștilor și care sunt momentan disponibile pe Netflix. Ca și paranteză, filmele nu sunt cele mai recente, dar sunt alese pentru calitatea lor și diversificate în funcție de gusturi – și pot fi o opțiune bună pentru cei care până acum le-au ratat.

 

1. Crazy, Stupid, Love. (2011)

Dacă vrei să te destinzi cu o comedie de calitate, plină de actori carismatici și mult umor de situație, atunci “Crazy Stupid Love” e o alegere potrivită. Din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai bune filme ale lui Steve Carell și Ryan Gosling, care formează un duo savuros, alături de Emma Stone, care strălucește și ea. Relațiile de cuplu au avut dintotdeauna complicațiile lor – și cu atât mai mult căsniciile blazate în timp. Asta resimte și Cal, personajul lui Steve Carell, care se trezește părăsit subit de soție și lipsit de orice orizont. Până când intră în scenă Jacob (Ryan Gosling), bărbatul fatal dorit de toate femeile, care îl ia pe Cal sub propria aripă și îl introduce în lumea seducției.

 

Filmul cu siguranță este mai mult decât a-l vedea pe Ryan Gosling agățând femei și învățându-l pe Steve Carell să agațe la rândul lui, este și o mică lecție despre transformare personală, valori morale și familiale, toate exemplificate printr-o combinație perfectă de umor, candoare și un pic de dramă. Un film cald și amuzant, de care te poți bucura în orice formulă (cu familia, cu prietenii sau cu prietenul/prietena).

 

 

2. The Walk (2015)

Există oameni în istorie care au făcut lucruri cu adevărat impresionante. Îmi aduc aminte de senzațiile pe care le-am avut la ieșirea din cinematograf, după ce am văzut pentru prima dată “The Walk”, filmul biografic dedicat lui Philippe Petit, artistul funambul care în 1974 a plănuit ceva ce-ți provoacă amețeală numai imaginându-ți: să traverseze distanța dintre Turnurile Gemene de la World Trade Center, mergând neprotejat pe o sârmă agățată între cele două turnuri, la o înălțime de peste 400 de metri.

 

Povestea urmărește planul elaborat pe care Petit, interpretat de Joseph Gordon-Levitt, l-a pregătit împreună cu câțiva complici ai săi, pentru a da ceea ce el a numit “le coup” (lovitura). Deși începe lent, filmul crește treptat în tensiune și culminează, evident, cu actul artistic ilegal care a șocat New York-ul la acea vreme. Finalul nu este neapărat pentru cei slabi de inimă, dar cu siguranță este captivant din punct de vedere vizual și categoric merită o încercare de către cei care preferă o experiență cu ceva mai multă adrenalină.

 

 

3. Beverly Hills Cop (1984)

Noile generații care nu au avut încă ocazia să experimenteze era filmelor de acțiune-comedie din anii ’80-90 sau nostalgicii care vor să reintre în acea atmosferă au acum oportunitatea să dea play la “Polițistul din Beverly Hills”. Eddie Murphy cu siguranță nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este recunoscut ca unul dintre cei mai mari actori de comedie din toate timpurile, iar carisma sa pe ecran a fost mereu una specială. Trilogia “Beverly Hills Cop”, cu emblematicul său detectiv Axel Foley, a încântat publicul ani la rând și uite că după 25 de ani de la ultimul film, a fost anunțată deja producția pentru partea a 4-a.

 

Subiectul primei părți din serie este simplu și clasic: Eddie Murphy este un polițist din suburbiile Detroitului care se vede nevoit să investigheze o crimă în Beverly Hills, un oraș a cărui cultură îi este cu totul nouă. Modul în care se adaptează, naturalețea și stilul comic nonconformist fac din personajul lui o prezență absolut spumoasă. “Beverly Hills Cop” nu se dorește a fi un film profund sau sofisticat, dar excelează printr-un gen de umor care pare să fie prezent din ce în ce mai rar în filmele de astăzi.

 

 

4. Scent of a Woman (1992)

Rămânem în anii 90 pentru a vă propune un film de suflet, care a primit recunoaștere unanimă din partea criticilor și a publicului larg deopotrivă. “Parfum de femeie” este drama în care Al Pacino a strălucit de Oscar. Personajul său, Frank Slade, este un fost colonel, rămas orb în urma unui accident, care este vegheat pentru câteva zile de către un student în căutare de bani pentru a-și susține studiile (Chris O’Donnell). Izolat și respins de propria familie, Slade poartă povara singurătății și a neputinței, singurele pasiuni rămânând, după propriile-i cuvinte, femeile și Ferrari-ul. Relația specială care se formează între cei doi scoate la lumină rănile și îndoiala, dar și puterea de a le depăși.

 

“Scent of a Woman” este o poveste înduioșătoare despre demnitate, durere, acceptare și speranță. Filmul se desfășoară într-un ritm mai lent pe o durată de timp considerabilă (2 ore și jumătate) și s-ar putea să nu fie o opțiune pentru cei dornici de un popcorn movie. Dacă în schimb cauți ceva mai serios, cu mai mult accent dramatic și cu un mai puternic impact emoțional, acest film te va purta printr-o suită întreagă de stări, îți va smulge zâmbete și te va lăsa cu un mesaj deosebit la final.

 

 

5. The Man from U.N.C.L.E (2015)

Nu, nu este vorba de niciun unchi în acest film, iar numele probabil nu-l recomandă ca pe un film cu superspioni. Este în schimb o ecranizare modernă bazată pe un serial american cu spioni din anii ’60, la conceptul căruia a contribuit însuși Ian Fleming (creatorul lui James Bond). Aici nu-l avem pe Bond, dar îl avem pe Henry Cavill, care deși nu mai este Superman, intră în pielea unui personaj cel puțin la fel de interesant – un agent CIA iscusit, letal și seducător. De cealaltă parte, îl avem pe Armie Hammer, omologul său din KGB, între ei pe senzuala Alicia Vikander, iar ca bonus și pe Hugh Grant (a cărui prezență pur britanică mereu aduce o notă în plus de culoare).

 

Sub regia lui Guy Ritchie, al cărui stil regizoral îl veți observa și aici (deși parcă nu la fel de pronunțat ca în filmele care l-au consacrat), “The Man from U.N.C.L.E” este o alegere excelentă pentru filmul clasic de acțiune explozivă cu ritm susținut (cu plusul de umor britanic, marca Ritchie). Și dacă tot l-am pomenit pe Guy Ritchie și ești un fan al lui, poți vedea ca alternativă – dar una mai violentă – “The Gentlemen”, unul din filmele bune ale lui 2020, care este acum și pe Netflix.

 

 

6. The Founder (2016)

Ai stat vreodată să te gândești, în timp ce așteptai la coada de la Mc: “Oare cum a apărut McDonald’s?” Eu n-am făcut-o, recunosc, în schimb mi s-a oferit ocazia, grație Hollywood-ului, să aflu ce a existat în spatele celui mai celebru lanț de fast-food din lume. Despre asta e vorba în “The Founder”, care urmărește în principal povestea lui Ray Kroc (cu un nume parcă predestinat), un agent de vânzări care a transformat ideea afacerii locale a doi frați într-o uriașă franciză.

 

Kroc este interpretat de Michael Keaton, care încă o dată face un rol excelent și reușește să intre în pielea omului de afaceri rece, calculat și lipsit de scrupule, pregătit de orice fel de acțiune și compromis pentru a-și atinge scopul. Filmul urmărește perseverența remarcabilă a lui Ray Kroc, care l-a adus pe culmile succesului, dar în același timp îi surprinde și partea întunecată, caracterul de multe ori toxic și lipsit de etică – prețul pe care a trebuit să-l plătească pentru a-și impune voința într-o lume crudă a afacerilor. “The Founder” te poate lăsa cu un gust amar la final, dar cu siguranță merită încercat pentru performanța deosebită a lui Keaton și o regie pe măsură.

 

 

7. Moneyball (2011)

Închidem lista cu un alt film inspirat din realitate, de data asta din lumea sportului. Când zici “Brad Pitt”, te gândești la multe filme și multe roluri, dar poate că ultima ipostază în care ți-l imaginezi este antrenând o echipă de baseball. De fapt, o face atât de bine, încât în 2012 este nominalizat la Oscar pentru rolul său din “Moneyball”.

 

Filmele de sport se construiesc de regulă pe un tipar clasic: ai o echipă lipsită de unitate (de obicei cu câteva talente demotivate), apare un antrenor care pune echipa pe picioare, echipa trece printr-un moment psihologic critic, antrenorul ține acel speech motivațional și la final echipa triumfă în glorie. “Moneyball” are ceva din formula asta, dar se distinge printr-o poveste aparte și își păstrează elementul de originalitate. Brad Pitt este Billy Beane, managerul lui Oakland A’s, care în sezonul de baseball din 2002 a reușit o performanță incredibilă cu o echipă încropită pe un buget redus cu ajutorul statisticianului său, interpretat de Jonah Hill (care a primit și el o nominalizare la Oscar pentru rol).

 

Cu 6 nominalizări în total, “Moneyball” nu este doar un film de sport, ci și o poveste impresionantă despre pasiune, dedicare și integritate, iar Billy Beane – un model care a inspirat și a schimbat mentalitatea sportului profesionist american.

 

https://cinematopping.ro/recomandari/filme-paste-2021-netflix

 

//////////////////////////////////////

 

Top 10 filme Marvel [MCU – Infinity Saga]

 

 

Pentru Studiourile Marvel, anul 2008 a reprezentat renașterea din punct de vedere cinematografic. Proaspătul președinte ales Kevin Feige a venit cu îndrăznețul plan pe termen lung de a readuce pe ecran supereroii revistelor Marvel Comics într-un format modern și de a produce o serie de filme interconectate care să culmineze cu un final de poveste.

 

11 ani de producție și 23 de filme au încheiat un ciclu fabulos din universul MCU. Infinity Saga, cuprinzând primele 3 din cele 4 faze închipuite de Feige, este franciza care a redefinit popularitatea și succesul financiar la nivel de cinema, încasând un total de peste 22 de miliarde de dolari. Destul de cool, nu?

 

Topul de mai jos al celor mai bune 10 filme din cadrul francizei este, desigur, unul subiectiv. Cei care le-au bifat deja cu vizionarea pe toate cele 23 pot avea păreri diferite, dar pentru nou-veniți, lista poate să le creeze o perspectivă de ansamblu asupra universului și să le dea câteva direcții de start. Așa că fără să mai lungim mult preludiul, să trecem la ierarhie.

 

10. Black Panther (2018)

După apariția Panterei Negre în “Captain America: Civil War”, filmul de sine stătător cu noul rege al Wakandei era așteptat ca pâinea caldă. Marvel n-a dezamăgit și “Black Panther” a fost primit cu osanale de către publicul larg (în special de cel afro-american), dar și apreciat suficient de mult de către critici, încât să plece acasă cu 3 Oscaruri.

 

Acțiunea din film e plasată la scurt timp după evenimentele nefericite din “Civil War”, când prințul T’Challa își pierde tatăl în urma unui asasinat și este nevoit să preia frâiele regatului Wakandei. “Black Panther” se detașează de lumea răzbunătorilor și se focalizează pe Wakanda și pe încercările la care este supus T’Challa pentru a-și consolida poziția de lider și pentru a-și armoniza regatul.

 

 

9. Spider-Man: Far from Home (2019)

Spider-Man-ul lui Tom Holland a adus un aer proaspăt unuia dintre cei mai iubiți supereroi ai lui Stan Lee, după ce “Spider-Man: Homecoming” l-a reintrodus pe Peter Parker într-o etapă a vieții în care fusese deja mușcat de păianjen, ba chiar și dăduse o mână de ajutor în “Civil War”.

 

“Far from Home” este continuarea poveștii din “Homecoming”, dar și prima ocazie de a lua un puls general după ce universul a revenit la viață (la propriu), în urma evenimentelor din “Avengers: Endgame”. Peter este în continuare eroul prietenos al cartierului, dar cu ceva experiență în spate deja, motiv pentru care sarcinile și responsabilitățile sale iau amploare.

 

“Spider-Man: Far from Home” încheie faza a 3-a a MCU-ului, îmbinând clasica formulă Marvel de acțiune și umor, cu un plus de accent pe umorul adolescentin comparativ cu alte filme “mai serioase” din franciză și excelează la capitolul efecte speciale, oferind de câteva ori un adevărat spectacol vizual.

 

 

8. Thor: Ragnarok (2017)

Primind onorabila etichetă de răzbunător original (unul din cei 6), Thor a fost printre primii supereroi reintroduși de către Marvel și printre puținii cărora le-am putut observa evoluția pe parcursul unei trilogii. Dacă “Thor” (2011) și “Thor: The Dark World” (2013) nu prea au convins, “Ragnarok” a ridicat nivelul și a primit un rând de aplauze din partea fanilor.

 

“Thor: Ragnarok” este plasat în timp cu puțin înaintea invaziei lui Thanos și urmărește tentativa lui Thor de a opri… ei bine, Ragnarok-ul (care în mitologia nordică e un fel de sfârșit al lumii). În film, este vorba doar de sfârșitul Asgard-ului, care este pus în pericol de către Hella, sora mai mare și nemiloasă a lui Thor.

 

Anumite porțiuni din film sunt cu adevărat cosmopolite. Costumele, locațiile și coloristica ar putea trezi un deja-vu fanilor Star Wars. “Thor: Ragnarok” rămâne totuși ancorat în Universul Marvel, dar aduce un plus de diversitate și ambianță comparativ cu ce am fost obișnuiți până acum.

 

 

7. Doctor Strange (2016)

Unul dintre puținele filme de sine stătătoare dintr-o fază avansată care pot fi vizionate fără a fi nevoit să cunoști povești anexe din univers sau să fi văzut filme anterioare din MCU este “Doctor Strange”.

 

Benedict Cumberbatch reia rolul profesionistului arogant și superior, care-i desconsideră pe toți cei din jur (așa cum o făcea în “Sherlock Holmes”) și intră acum în pielea unui neurochirurg talentat și de succes.

 

În urma unui accident grav, Stephen Strange rămâne incapacitat fizic și pornește pe un drum spiritual de vindecare, menit să-i redea abilitatea de a profesa. Descoperă în schimb o cu totul altă lume, care îi redefinește perspectiva asupra vieții și îl angrenează în lupte mistice pentru salvarea vieților, de data asta la scară largă.

 

Pasionații de vrăjitori și magie, dar și cei care apreciază ideea realităților distorsionate, cum vezi prin “Inception”, vor fi probabil încântați și de acest film.

 

 

6. Iron Man (2008)

Filmul de la care a început totul. Studiourile Marvel își pun pentru prima dată amprenta în lumea cinematografică și inițiază drumul spre o popularitate fantastică și recorduri de încasări prin lansarea lui “Iron Man”, în 2008.

 

Pentru rolul lui Tony Stark, niciun alt actor probabil nu s-ar fi pliat mai bine decât Robert Downey Jr., a cărui carismă pe ecran a fost savurată de fani pe parcursul a nu mai puțin de 9 filme din cadrul seriei Infinity Saga.

 

“Iron Man” este filmul în care auzi pentru prima dată acordurile AC/DC, asociate cu geniul miliardar, playboy și filantrop. Nașterea lui Iron-Man are loc în deșerturile Afganistanului, unde Tony Stark este prins captiv și este nevoit să lupte pentru supraviețuire. Poate că filmului îi lipsește splendoarea vizuală și amalgamul de efecte speciale cu care Marvel ne-a obișnuit în ultima perioadă, în schimb reprezintă startul ideal al unui univers cinematic care a încântat iubitorii de supereroi mulți ani la rând.

 

 

5. Captain America: Civil War (2016)

Un punct de cotitură destul de important în contextul poveștii de ansamblu a răzbunătorilor a fost Războiul Civil, iscat în urma unui conflict de opinii al celor doi lideri emblematici: Captain America și Iron Man.

 

Exceptând faptul că implică o grămadă de personaje, motiv pentru care filmul a primit și denumirea neoficială de “Avengers 2.5”, “Civil War” se distinge și prin incluziunea aspectului politic și abordarea principiilor de etică. Evident că o să ai parte de o doză suficientă de bătăi care să-ți încânte privirea, în schimb partea interesantă a filmului constă în conflictul verbal și modul în care fiecare din părți își argumentează opiniile și viziunea.

 

Așa cum am menționat și mai sus, “Civil War” a reprezentat și rampa de lansare pentru câteva personaje noi, cum ar fi Black Panther sau Spider-Man, care mai târziu și-au dezvoltat propriile povești în filme dedicate.

 

 

4. Guardians of the Galaxy (2014)

După o serie de 9 filme MCU în care Marvel părea că ne-a obișnuit cu formula sa câștigătoare de acțiune îmbinată cu umor, apare un film care, deși încadrat în același gen, surprinde foarte plăcut cu o ambianță nouă și un aer proaspăt adus universului.

 

Cine s-ar fi gândit că un duo format dintr-un raton vorbitor și un copac mișcător poate deveni emblematic pentru un film a cărui intrigă este salvarea galaxiei? Marvel își extinde orizontul și mută de această dată acțiunea în spațiu, unde un grup de infractori formează într-un mod inedit o echipă care va privi mai departe de interesele personale și va lupta pentru combaterea răului.

 

“Guardians of the Galaxy” este ocazia perfectă de a lua o pauză de la aceleași fețe familiare reintroduse periodic de Marvel și te poartă într-o aventură plină de hohote de râs, într-o formulă nouă și revigorantă.

 

 

3. Captain America: The Winter Soldier (2014)

Alături de Iron Man, Captain America este probabil celălalt nume care va rămâne simbolic pentru tot ce a reprezentat Universul Marvel în memoria fanilor. Chris Evans și-a redefinit probabil cariera cu rolul lui Steve Rogers, eroul Americii imaculat din punct de vedere moral, care a luptat împotriva naziștilor pentru libertatea țării sale.

 

Primul film “Captain America” (“The First Avenger”) a fost decent, dar cu siguranță nu suficient de convingător pentru fani. Din fericire, inspirația producătorilor de a-i coopta pe frații Russo în echipă pentru partea a doua duce la realizarea unei continuări superbe a poveștii în “The Winter Soldier”.

 

Mai sobru, mai dinamic, mai exploziv și mai bine închegat, “Captain America: The Winter Soldier” este nu doar un excelent film de acțiune, ci și un thriller politic de spionaj, care poate fi savurat de orice împătimit al genului, fără a fi neapărat un fan al filmelor cu supereroi.

 

 

2. The Avengers (2012)

Nu exista probabil un mod mai grandios de a încheia ciclul introductiv al principalilor protagoniști din MCU, decât prin reuniunea lor în mult așteptatul “The Avengers”.

 

La vremea respectivă, criticii erau circumspecți în privința coagulării într-un singur film a unor caractere atât de puternice și contrastante, însă regizorul Joss Whedon a făcut o treabă de excepție și a răsplătit fanii Marvel cu un film care a înglobat tot ce-ți puteai dori.

 

“The Avengers” a excelat la toate capitolele, dar a ieșit în evidență prin umorul debordant creat de interacțiunile dintre personaje, dialogurile spumoase, replicile ironice, un răufăcător extrem de simpatic și momentele de referință (“Hulk, smash!”), care vor rămâne permanent în amintirea fanilor.

 

 

1. Avengers: Infinity War (2018)

Dacă “The Avengers” a marcat mult așteptatul crossover dintre supereroii care și-au unit forțele pentru o cauză nobilă, “Avengers: Infinity War” a făcut același lucru, dar la o scară și mai largă. Personal, mi-a fost greu să departajez calitativ cele două filme, pentru că ambele au avut atât de multe de oferit și au făcut-o atât de bine.

 

“Infinity War” reprezintă în schimb apogeul a 10 ani de filme Marvel, ale căror personaje pe care fanii au ajuns să le îndrăgească sunt puse acum împreună în fața provocării supreme și a unei concluzii epice. Și trebuie să recunosc, totul în acest film e de proporții epice (până și trailerul).

 

Thanos, titanul nebun care a orchestrat din umbră atâtea acte distructive în filmele premergătoare lui “Infinity War”, își face inevitabil apariția, cu misiunea de a pune capăt vieții a jumătate din ființele existente în univers. Însuși Thanos, prin excelența cu care a fost construit ca villain, face filmul unul special.

 

Dramatic, intens și cu un puternic impact vizual și emoțional, “Avengers: Infinity War” este bijuteria cinematică a lui Marvel care a redefinit standardul de succes pentru filmele cu supereroi.

 

 

https://cinematopping.ro/recomandari/top-10-filme-marvel-mcu-infinity-saga

///////////////////////////////////////

Recenzie – Spider-Man: No Way Home (2021) – Toate pânzele sus

https://cinematopping.ro/recomandari/top-10-filme-marvel-mcu-infinity-saga

 

Clasicele povești ale lui Peter Parker sunt deja istorie. Spider-Man-ul lui Tom Holland extinde universul atât de mult și duce narațiunea într-un context atât de fictiv, încât poate rivaliza ușor cu cele mai îndrăznețe filme Marvel din perspectiva posibilităților infinite.

 

Departe-s vremurile în care Omul-Păianjen era doar un prieten al cartierului, care ajuta bâtrâneii să-și salveze pisica din copac și ocazional înfrunta oameni de știință transformați în monștri. De când a fost pasat de către Sony lui Marvel, eroul copilăriei noastre și-a extins orizonturile, a dobândit noi dimensiuni și s-a angrenat în conflicte la o scară mult mai largă.

 

Dacă ai urmărit înlănțuirea de povești din Universul Marvel, cu siguranță știi că Spider-Man a dat o mână de ajutor în Războiul Civil al Răzbunătorilor, a fost părtaș la războiul împotriva lui Thanos și chiar a revenit dintre morți în urma restaurării ordinii în Univers, la finalul lui “Avengers: Endgame”. Pentru a înțelege intriga din “No Way Home” și a savura în general filmul, există un set de premise destul de stufos cu care ar trebui să fii la curent (tipic Marvel, nu?).

 

Spider-Man pelerina Doctor Strange

Peter făcând oficial cunoștință cu pelerina lui Doctor Strange în “Infinity War”

Acțiunea e declanșată de finalul evenimentelor din “Spider-Man: Far From Home”, unde perfidul Mysterio dezvăluie identitatea de sub mască a lui Spider-Man întregii lumi și îi pune în același timp în cârcă moartea sa. Presiunea publicității sufocante, de multe ori negative, acuzațiile de imoralitate și lipsa unei vieți de adolescent normale îl determină pe Peter să adopte măsuri radicale, apelând la “soluții magice” pentru a rezolva problema. Acesta se îndreaptă către noul său prieten, Doctor Strange, căruia îi propune să vrăjească întreaga planetă, pentru a uita cine este Spider-Man. Strange se lasă înduplecat, îi acceptă doleanța, dar vraja nu are loc cum trebuie și în loc de a produce uitare, perturbă realitatea și atrage un amalgam de forțe negative asupra lui Peter.

 

Doctor Strange vraja in Spider-Man No Way Home

Când nu-ți iese corect incantația

De aici, filmul introduce o serie de personaje, care vor aduce zâmbetul pe buze fanilor Spider-Man. Dacă ești unul dintre ei și îți dorești să fii surprins, atunci sincer ar trebui să eviți orice material informativ despre film (inclusiv această recenzie). În ziua de azi, conceptul de SPOILER deja se întinde pe mai multe nivele. Și asta în special din cauza trailerelor, care pot divulga mai mult decât ți-ai dori să vezi, ca preludiu. Textul de mai jos nu va dezvălui momente-cheie din acțiune, dar pornește de la premisa că ai vizionat deja oricare din trailerele lui “No Way Home”.

 

Spider-Man-ul nostalgiei

 

Grație disponibilității Universului Marvel de a ignora orice lege a fizicii clasice, avem plăcerea de a ne reîntâlni cu vechii rivali ai lui Spider-Man de pe vremea când supereroul era interpretat de Tobey Maguire sau Andrew Garfield, aduși de această dată în lumea lui Tom Holland printr-un transport magic din realități paralele. De altfel, tocmai datorită asocierii lui Sony cu Marvel în producția acestui film, putem revedea fețele ceva mai îmbătrânite ale lui Willem Dafoe, Alfred Molina sau Jamie Foxx, care își reiau rolurile malefice. Înainte de lansare, multă lume a fremătat și în ideea în care și-ar putea face apariția Maguire și Garfield înșiși, pentru un nou legendar crossover, marca Marvel. Dacă cei 2 au participat în vreun fel sau nu, vom lăsa asta în seama privitorului să afle.

 

În orice caz, “No Way Home” este presărat cu multe referințe din “Spider-Man”-urile anterioare. Dacă ești un proaspăt fan al creațiilor Marvel și nu ai prins era Sony, atunci este indicat să vezi, practic, cam toate cele 5 filme care au precedat Omul-Păianjen al lui Tom Holland. Altfel, acțiunea de aici va avea foarte puțin sens de la un anumit punct, întrucât îți va fi greu să înțelegi motivațiile “băieților răi”.

 

 

S-au întors tentaculele

Marvel și formula clasică

 

Din punct de vedere al realizării cinematografice, Studiourile Marvel deja nu mai surprind cu abordarea care le-a adus atâta succes în cadrul seriei Infinity Saga, dar cumva această formulă de acțiune combinată cu umor încă mai funcționează. Poate nu mai șochează, dar își face în continuare treaba. Și având în vedere faptul că “Spider-Man: No Way Home” este centrat totuși în jurul unor adolescenți, comedia are cu atât mai mult sens. Benedict Cumberbatch, în rolul noului tată protector, preluat de la Robert Downey Jr., mândru, sever și categoric, se încadrează foarte bine în peisaj, lăsând totuși în același timp generația nouă în lumina reflectoarelor.

 

Momentele dramatice sunt și ele acolo, uneori poate prea mult și un pic prea forțat. Filmul îți poate crea uneori senzația unei melodrame care încearcă să-ți atingă mai multe coarde sensibile deodată, dar în final percepția fiecăruia a unor astfel de momente este strict subiectivă și poate funcționa sau nu de la o persoană la alta.

 

Universul tot mai larg

 

Personal, cred că MCU și-a atins deja apogeul – calitativ, artistic și financiar – prin încheierea ciclului fabulos de povești care au culminat cu ultimele două filme Avengers. “Spider-Man: Far from Home” a fost primul care să ne arate că există viață după Thanos, iar “No Way Home” a continuat pe această linie, lăsând în continuare loc pentru mai mult (a se vedea numele următorului film “Doctor Strange”). De altfel, în Faza a 4-a (începută în acest an), Marvel a plusat cu o serie întreagă de povești și eroi noi (“Eternals”, “Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”), dar și cu introducerea mini-seriilor TV. Probabil va fi nevoie să fii la zi cu majoritatea, numai pentru a putea ține pasul cu viitoarele filme. Dacă Marvel va reuși să-și păstreze calitatea producțiilor și să-și țină captivată audiența în continuare, rămâne de văzut.

 

Pentru fanii Omului-Păianjen, “Spider-Man: No Way Home” cu siguranță merită bifat. La momentul scrierii prezentului articol, IMDB îi acordă filmului un scor uriaș, plasându-l în topul clasamentului all-time. Nu sunt convins că este cazul și că va rămâne așa. Cred, de altfel, că o bună parte din note se datorează sentimentului nostalgic pe care filmul l-a trezit probabil în foarte mulți oameni. Indiferent dacă ești sau nu unul dintre ei, ca fan al genului vei putea aprecia eforturile Marvel de a îmbina prezentul cu trecutul, într-un film care te va purta pe drumul amintirilor și înapoi.

 

 

///////////////////// //////////////////

Recenzie – Avengers: Infinity War (2018) – Încoronarea cu succes a 10 ani de Marvel

 

Toate drumurile duc la Thanos. Asta ar fi putut fi lejer deviza celor de la Marvel din momentul în care au lansat primul film din incredibila serie Infinity Saga și până în punctul în care toate poveștile derulate au ajuns să conveargă inevitabil către marea bătălie finală. 10 ani de producție și 18 filme care au purtat fanii francizei prin peripețiile supereroilor lor preferați culminează cu testul suprem – înfruntarea celei mai puternice ființe existente pentru salvarea Universului.

 

Anul 2007. Pe scena cinematografică mondială, studiourile Marvel se află practic în anonimat. Se dorește un proiect care să (re)aducă la viață eroii din revistele de benzi desenate Marvel Comics. Producătorul Kevin Feige este instituit ca președinte al Marvel Studios, iar un an mai târziu apare “Iron Man”, filmul care aduce un suflu cu totul nou acestui univers fictiv, grație colaborării excelente a regizorului Jon Favreau cu talentatul Robert Downey Jr.

 

Ceea ce lumea nu a conștientizat atunci a fost impactul uriaș pe care avea să-l producă viziunea lui Feige de a construi o poveste amplă, dezvăluită în timp, prin îmbinarea mai multor fire epice, care intersectate și puse cap la cap să creeze premisa pentru un deznodământ final. Ei bine, planul a fost materializat cu succes. Și în ce fel… În decursul celor 10 ani de la momentul lansării lui “Iron Man”, Marvel a creat o adevărată isterie la nivel mondial, prin abordarea sa inedită de a-și conecta filmele într-un crescendo care a ținut mereu fanii cu sufletul la gură.

 

De menționat din start că “Avengers: Infinity War” nu e un film pentru oricine și cu siguranță merită văzut în anumite condiții. Dacă ți-ai propus într-o seară să te destinzi la TV și ai ca opțiune filmul ăsta, dar tu n-ai nicio idee cine sunt Captain America, Tony Stark, Thor sau Thanos, atunci orientează-te către alt film. Chiar și dacă ești familiar cu numele și te-ar tenta un film cu supereroi, nu-ți recomand să te avânți la o vizionare decât dacă ești pus la punct cu tot contextul din spate. Și prin context, mă refer la a fi văzut deja majoritatea filmelor din MCU care preced “Infinity War”, pentru că ele reprezintă premisa pentru tot ceea ce urmează să se întâmple aici.

 

Temporal, acțiunea din film e plasată imediat după finalul evenimentelor din “Thor: Ragnarok”. De altfel, finii cunoscători au avut ocazia încă din scena de după generic a ultimului film “Thor” să observe detaliul care urma să prevestească potopul. Thanos s-a săturat. După zeci de filme în care și-a așteptat acoliții să-i furnizeze prețioasele bijuterii cerute (Pietrele Infinitului), individul mare și violet care își făcea apariția firav în precedentele filme Marvel a decis în sfârșit să-și ia soarta în propriile mâini (sau în propria mână, mai exact) și să confrunte personal gloata de supereroi – așa cum amenințător afirma și el încă de la finalul lui “Avengers: Age of Ultron”: “Fie, o voi face eu!”

 

Prima apariție a lui Thanos în MCU

Pe vremea când nu-l băga nimeni în seamă

Motivația lui Thanos este pe cât de simplă, pe atât de controversată. Într-un Univers care se pare că și-a consumat în mod ireversibil resursele naturale și care nu se mai poate autoîntreține prea mult timp în ritmul curent, singura soluție este decimarea a jumătate din totalul ființelor vii existente. Scurt și la obiect, nu? Cel puțin așa crede Thanos, supranumit și Titanul Nebun (de ce oare?). Și nu, nu este nevoit să facă asta doar cutreierând câte o planetă pe rând și măcelirându-i jumătate din populație. Există și o scurtătură: o mănușă specială, care dacă este purtătoarea celor 6 Pietre ale Infinitului, îi dă într-un mod extrem de convenabil ocazia purtătorului să eradicheze instant jumătate din ființele vii printr-o singură pocnitură a degetelor.

 

Thanos cu Infinity Gauntlet

Ce colier ar fi ieșit din ele…

Sincronizarea nici că poate fi mai nefastă pentru tabăra adversă. Celebrii răzbunători sunt acum dezbinați. Căpitanul și Tony Stark nu-și mai vorbesc după bătaia urâtă pe care au fost nevoiți să și-o aplice în “Civil War”. Mai mult de-atât, Rogers este total dispărut de pe radar, împreună cu cei care i-au rămas loiali. Thor nu o duce nici el prea bine, fiind nevoit să plutească prin spațiu după ce întreaga planetă i-a fost distrusă. Partea bună e că l-a recuperat pe Banner, iar un Hulk nu strică niciodată la casa omului. Ceva mai bine o duc Gardienii Galaxiei. Peter și compania au rămas uniți după ultima pățanie în care Peter a fost nevoit să-și ucidă maleficul tată. Pe Pământ, Doctor Strange împreună cu Wong protejează în continuare templul sacru și ține lumea departe de forțele mistice potrivnice, iar Pantera Neagră, regele Wakandei, domnește mai puternic ca niciodată pe plaiurile africane.

 

Scarlett Johansson (Black Widow) în Infinity War

Natasha reflectează la vremurile de odinioară

“Infinity War” le dă în sfârșit ocazia tuturor acestor supereroi să-și unească forțele pentru a combate un rău comun, iar fanilor mult așteptatul moment de crossover, în care Răzbunătorii și Gardienii Galaxiei își intersectează căile pentru prima dată. Miza, evident, este totul. Lupta se dă acum la scară largă, din moment ce soarta întregului Univers este în pericol. Iar Thanos este mai determinat ca oricând să-și îndeplinească menirea. Tot ce are de făcut este să colecteze 6 pietre, să-și pună mănușa și să pocnească din degete. Iar băieții buni vor fi obligați să-l oprească cu orice preț.

 

Pornire în treapta a III-a

 

Filmul ăsta m-a captivat încă din start. După primele 10 minute, eram deja impresionat de ce vedeam și atunci am știut că voi avea parte de 2 ore de răsfăț vizual. Începutul în forță dă tonul perfect pentru restul filmului. Citisem la un moment dat cum unii se plângeau că lui “Infinity War” îi lipsește intriga. Dar așa cum spuneam și mai devreme, intriga a fost sădită dinainte ca filmul să înceapă. Acum practic se culeg roadele. Iar regia nu pierde niciun moment, sare peste preludiul clasic și calcă de la început accelerația printr-o succesiune de scene care te vor lua pe nepregătite și te vor face să-ți spui “Ok, pare că treaba a devenit serioasă acum”.

 

Mai aspru, mai întunecat

 

Dacă ești obișnuit cu umorul tipic filmelor Marvel și atmosfera destinsă în care se petrec de obicei lucrurile, s-ar putea ca “Avengers: Infinity War” să-ți ofere o supriză. Joe și Anthony Russo, cei 2 frați care au primit unda verde pentru regizarea filmului după excelentele “Captain America: The Winter Soldier” și “Captain America: Civil War”, aduc un aer diferit de această dată, unul încărcat cu o doză mult mai mare de dramatism. Ce-i drept, și filmele anterior menționate au avut partea lor de seriozitate și gravitate, dar acum parcă senzația e diferită.

 

Eroii nu mai au prim planul, fiind expuși și vulnerabili. Se pune mai mult accent pe explorarea laturii lor umane, din moment ce o asemenea încercare le scoate la lumină slăbiciunile și îndoiala. Câteodată rămâi cu impresia unei stări de apăsare pe care nici măcar umorul sau replicile ironice ale lui Robert Downey Jr. nu o pot evapora. Nicio grijă însă, umorul încă este acolo. Poate nu la fel de abundent ca în alte filme Marvel, dar cu siguranță în continuare calitativ și presărat într-un mod neabuziv în scene în care își găsește excelent locul.

 

Villain-ul perfect

 

Ce deosebește cu adevărat “Infinity War” de predecesorii săi este faptul că, pentru prima dată, filmul este concentrat în jurul villain-ului. Pentru că “Infinity War” nu este despre Iron Man, Captain America sau Thor, ci despre Thanos. De altfel, aș spune că el este personajul principal al filmului, din moment ce totul se întâmplă în jurul și din cauza lui, iar Josh Brolin (cel care îl interpretează în spatele CGI-ului) ar trebui să apară în capul listei de distribuție a actorilor. Aș îndrăzni chiar să spun că Thanos e probabil cel mai bun lucru care s-a întâmplat acestui film.

 

Până la “Infinity War”, Thanos nu a fost nimic mai mult decât acel tip supradimensionat și purpuriu, proptit într-un jilț, mereu cu replici amenințătoare, dar neconcretizate, un fel de câine care latră, dar nu mușcă. De această dată, Thanos ia prim planul și se materializează complet. Este un antagonist interesant, complex, motivat și principial. În ciuda faptului că la bază este un psihopat pregătit de genocid, Thanos e atât de inteligent conturat, încât la un moment dat devii tentat să empatizezi cu el și să-i înțelegi corvoada. Imaginați-vă că teoria lui din film despre climat și suprapopulare a ajuns să fie dezbătută de studenți în prezentări prin școli. Ridicol sau nu, asta nu poate decât să evidențieze faptul că scenariștii și-au făcut excelent treaba și au dat lovitura cu probabil cel mai reușit răufăcător din universul Marvel.

 

Reuniunea protagoniștilor

 

Dacă Thanos e cel mai bun lucru care s-a întâmplat filmului, al doilea cel mai bun lucru au fost întâlnirile de gradul 0 dintre principalele echipe de supereroi (denumite în termeni de specialitate crossovers). Vă mai amintiți în primul “Avengers” cât de candidă a fost întâlnirea dintre Thor și Iron Man? Sau cât de mult se aveau la suflet Iron Man și Captain America? Cam pe aceeași idee se merge și acum. Caractere cu personalități puternice care dau nas în nas pentru prima dată sunt nevoite să-și lase orgoliile deoparte și să coopereze pentru un scop comun. Dar ar fi păcat să nu existe ceva tachinare la început, pentru că asta e ce lumea vrea să vadă, iar Marvel livrează încă o dată la înălțime, cu același umor specific și momente spumoase. Mi-e greu să nu subliniez din nou capacitatea remarcabilă a regizorilor și a scenariștilor de a îndesa atât de multe personaje într-un singur film și de a le calibra atât de bine prezențele, acțiunile și motivațiile, astfel încât nimic să nu pară forțat sau incoerent.

 

Tony Stark, Doctor Strange și Bruce Banner în Infinity War

Dream team

Splendoare vizuală

 

“Infinity War” menține standardul ridicat și la capitolul acțiune. Și spre norocul nostru, într-o lume în care nu există limite în privința a ce este posibil, imaginația scenariștilor și a echipei tehnice zburdă încă o dată și ne oferă un spectacol total de efecte speciale. CGI-ul este la cote înalte, iar componenta vizuală este deosebită. Se ține de cont de legile fizicii? Nu, evident. Ar trebui asta să ne deranjeze? Nicidecum. Într-un context în care soarta lumii este în mâna unor supereroi cu superputeri, vrei ca toți să-și maximizeze potențialul și să tăbăcească tot ce le stă în cale. Zei, semizei, titani, vrăjitori, creaturi mistice și super oameni o dau parte-n parte și își pun în valoare forța și gadget-urile într-o serie de scene explozive care pe alocuri îți vor umple sufletul de satifacție și la final te vor lăsa dornic de mai mult.

 

Așteptat cu nerăbdare de milioane de fani într-un moment de apogeu cinematic pentru Marvel, “Avengers: Infinity War” purta din fașă povara succeselor anterioare ale filmelor care i-au pavat calea și avea datoria nescrisă de a fructifica toți acești ani de preludiu și de a-și răsplăti audiența cu o concluzie epică. Frații Russo nu dezamăgesc și ne oferă cel mai bun film al lor și probabil cel mai bun film al francizei, un blockbuster plin de intensitate, acțiune și dramatism, care încheie cu excelență un ciclu de succes al producțiilor Marvel.

 

https://cinematopping.ro/recenzii/recenzie-avengers-infinity-war-2018-incoronarea-cu-succes-a-10-ani-de-marvel

//////////////////////////////////////

Recenzie – Robin Hood (2018) – Kingsman în altă eră

https://cinematopping.ro/recenzii/recenzie-robin-hood-2018-kingsman-in-alta-era

 

Vi-l mai aduceți aminte pe Kevin Costner când încă avea păr și făcea ravagii în rândul bandiților pădurii și în inimile domnișoarelor? Sau poate vă e mai proaspătă în memorie figura aspră a unui Robin Hood interpretat de Russel Crowe, într-o atmosferă mult mai dramatică. Sau cine știe, dacă vă plac clasicii, aveți perfect conturate în minte ciocul și mustăcioara lui Eroll Flynn, în ale sale aventuri din anii 30.

 

În vremurile noastre, accentul și șarmul lordului Loxley (englezul Taron Egerton care pare să continue ceva din partitura din Kingsman) dau o notă britanică unui film american în care Robin Hood este cu siguranță un pic altfel decât ceea ce am văzut în ecranizările anterioare. Un Robin tânăr, în permanentă mișcare, aflat mereu în mijlocul acțiunii alerte, acțiune cu multe derapaje de la povestea clasică. De altfel, încă de la început ești atenționat să uiți istoria, „povestea de culcare” cu eroul care a furat de la bogați și a dat la săraci.

 

Taron Egerton este Robin Hood in 2018

Robin țintind o poveste englezească, spusă cu cuvinte hollywood-iene

Noua poveste începe cu un alt fel (și alt gen) de hoț, unul sexi și cu decolteul generos, prins de stăpânul calului pe care vrea să îl fure (evident, în scopuri umanitare). Întâmplător, și stăpânul (Robin) este tânăr și sexi (și îndrăgostit pe loc de ochii albaștri ai infractoarei), așa că între cei doi are loc un târg corect: el îi dă calul, ea își dezvăluie numele: Marian (Eve Hewson). Târg urmat de o intensă poveste de dragoste, curmată brusc de ordinul de chemare la luptă a lui Robin în cea de-a treia Cruciadă „pentru protejarea pământului și a oamenilor din Nottingham și din Anglia” (sună pompos și fals, nu?).

 

Marian din Robin Hood 2018

Marian, frumoasa hoață care a furat inima lui Robin

Întors după patru ani din Arabia, acolo unde a dus o luptă care nu îi aparținea și în care a supraviețuit numai datorită gândului că își va revedea iubita, Robin nu mai găsește acasă nimic din ceea ce lăsase în urmă: Nottingham-ul este vlăguit de-atâtea taxe și dări pentru susținerea războiului, proprietatea lordului Loxely – confiscată, iubita retrasă în zona minieră și cuplată cu liderul minerilor, Will Scarlet (Jamie Dornan), însăși existența lui Robin pare transferată de doi ani pe o listă a morților. Și totul din cauza șerifului (Ben Mendelsohn) avid de putere și a acoliților săi, luminatele fețe bisericești (luminate de reflexiile din metalul monedelor luate cu japca de la popor). Și care e cea mai dulce răzbunare? Să furi banii de la hoți. De aici începe spectacolul…

 

Seriful de Nottingham din Robin Hood 2018

Șeriful din Nottingham, capul tuturor răutăților

Așadar, filmul schimbă un pic personajele, iar celor clasice le îmbogățește în mod original CV-ul. Robin este atras în cursa răzbunării și pregătit de luptă de către Yahya/John (Jamie Foxx), fiul lui Umar, maurul care admiră curajul tânărului englez și care vrea să pună capăt războaielor care îi îmbogățesc și mai mult pe cei bogați, sărăcindu-i și distrugându-i pe cei nevoiași (inclusiv familia lui). Robin acționează în misiunile sale de prădare mai întâi solitar (fără vreo gașcă de haiduci), pentru ca apoi să conducă o adevărată rebeliune a minerilor. Marian este o revoluționară, șeriful este o victimă a abuzurilor la care a fost supus în trecut.

 

Jamie Foxx e Little John in Robin Hood 2018

John, antrenorul maur mai rapid decât săgeata

Neconvențional, filmul beneficiază de costumații inedite, care pe alocuri par haine de firmă, cu o croială și cu finisaje impecabile. Este chiar haios momentul în care lordul Robin desface vechiul sigiliu de ceară aplicat pe ordinul de recrutare în armată (ordin scris cu literele alea medievale încărcate, pictate cu cerneală), îmbrăcat într-o cămașă slim (altfel cum i-am vedea mușchii lucrați la sală, pardon la… nu se știe unde) mov, cu dungi verticale negre, cu nasturi (mascați) până jos și cu mânecile suflecate. Slăbiciunea pentru hainele de piele e evidentă, haine cu pielea fină, lucioasă, vopsită, cu cusături perfecte, pe alocuri futuriste, mereu curate, fie că le poartă șeriful (fanul unei ciudate culori gri deschis, ce e drept, asortate cu părul său grizonat), Marian sau hoțul Robin în luptele sale.

 

Taron Egerton – Robin Hood cu costum si masc

 

Decorurile frapează prin lipsa… pădurii. Dacă îl asociați până acum pe erou antrenându-se și atacând în pădure, luați-vă gândul de la așa ceva. Notthingham este un ținut minier, așa că abundă decorurile din piatră și lemn, cu clădiri dispuse pe mai multe nivele, cu multe poduri și pasaje, cât să asigure suficient spațiu pentru urmăririle demne de filmele polițiste. Nici nu ai cum să regăsești bătrânii codri englezești în film, atâta timp cât scenele au fost filmate prin Croația sau prin Ungaria, nicidecum pe pământ britanic.

 

Senzația de prezent plutește mereu în aer. Petrecerea dată în cinstea cardinalului se desfășoară sub semnul promiscuității și îți sar în ochi fețele bisericești sufocate de trupurile femeilor ușoare, costumate precum prostituatele sau, hai să zicem precum curtezanele din saloanele Veneției renascentiste ori ale Curții din Franța secolelor următoare. Jocurile de noroc, unde tronează zarurile și ruleta, te duc cu gândul la Las Vegas și te fac să îți pui întrebarea dacă nu cumva cazinourile au fost inventate în Anglia secolului al XII-lea (evident că nu, au apărut mult mai târziu).

 

Jocuri de noroc in Robin Hood 2018

Și Las Vegas-ul ar fi gelos pe petrecerile date în cinstea cardinalului

Ba, mai mult, și prezentul pare depășit. Imaginea unui Nottingham sărăcit de povara susținerii financiare a războaielor aduce cu decorul unui viitor apocaliptic din filmele SF. Probabil că, pe undeva, s-a dorit ideea de atemporalitate a poveștii…

 

Nottingham in flacari (Robin Hood 2018)

 

Unii internauți se atacă că nu e respectat adevărul istoric și că filmul e un talmeș-balmeș de epoci ori de idei din alte filme. Adevărul e că nu există o istorie oficială, pentru că vorbim aici despre un erou din folclorul englezesc, destul de bogat în tot soiul de variante în ceea ce privește apartenența personajului la o perioadă sau la un statut social, ca să nu mai vorbim de acțiunile și de oamenii pe care s-a sprijinit. În ceea ce privește amalgamul trecut-prezent-viitor sau clișeele din alte pelicule, probabil ca originalitatea filmului s-a bazat tocmai pe acest mixt inedit, care, într-adevăr, rămâne vizibil chiar și dincolo de dinamica permanentă a scenelor.

 

În fine, dacă e să alegi genul filmului, Robin Hood din 2018 este cu siguranță mai încadrabil în genul acțiune, decât aventură. IMDb-ul îl plasează și în zona thrillerului deși, sincer, nu prea te omoară suspansul, tensiunea sau teroarea. Poate și din cauză că povestea este arhicunoscută, spusă ea chiar și nuanțat, așa cum o face filmul nostru. De remarcat finalul care lasă locul unei continuări care, în mod ciudat, îți dă sentimentul că va fi ceva mai apropiată de povestea clasică.

 

///////////////////////////////////////

 

 Ziua în care americanii salvează Parisul-

Recenzie – Bastille Day / The Take (2016)  

 

“Bastille day” te poartă pe străzile unui Paris amenințat de atacuri teroriste, programate chiar de Ziua Națională a francezilor. Acțiunea într-un tempo ridicat, o doză de suspans și mai multe de umor, dar mai ales parteneriatul ad-hoc inedit dintre un hoț de buzunare și un agent CIA sunt ingredientele unei rețete cinematografice care îți trezește curiozitatea.

 

Filmul are premiera în cinematografele franceze pe 13 iulie, adică exact data în care începe să se deruleze povestea din film. Ironia sorții face ca lansarea să se producă chiar în ziua premergătoare masacrului real din Nisa (14 iulie 2016), când un radical franco-tunisian a spulberat cu un camion de 19 tone sute de oameni care sărbătoreau Ziua Bastiliei pe Promenade des Anglais.

 

Filmată în 2014, pelicula precede evenimentele sângeroase din anul 2015, din Paris, Franța: atacul armat terorist, de la sediul publicației franceze de satiră “Charlie Hebdo”, urmat, câteva luni mai târziu, de 7 atentate aproape simultane, soldate cu sute de morți și de răniți. Altfel spus, subiectul filmului nu își găsește inspirația în aceste întâmplări tragice. Dimpotrivă, acestea din urmă sunt cele care au provocat amânarea marii lui lansări până în aprilie 2016. Și dacă găsiți “Bastille day” și sub numele de “The Take” (inclusiv pe IMDB), este pentru că, după atacul real din 14 iulie 2016, filmul a fost lansat pe DVD, în Marea Britanie, sub acest nou titlu.

 

Din păcate, realitatea este mai șocantă decât ficțiunea, iar plasarea evenimentelor din “Bastille day” pe 14 iulie, ca și atentatul de la Nisa, din 2016, sper să fie mai degrabă ceva premonitoriu decât o sugestie macabră pentru un extremist dus cu capul (care ar fi putut viziona trailerul oficial, difuzat pe net încă din februarie sau chiar vedea filmul, proiectat în cinematografele din 24 de țări, începând cu aprilie). Scenariul filmului, oricum, se îndepărtează de masacrul “atacurilor teroriste” și se axează mai mult pe o cursă nebună de urmărire a băieților răi (sau mai degrabă pe o cursă de scăpare de băieții răi).

Paris, teatrul operațiunilor “teroriste” chiar de Ziua Bastiliei

Și cum “Bastille day” este un film de acțiune, condimentat cu multe faze de umor rezultate din chimia gen șoarece-pisică dintre protagoniști, să întoarcem și noi foaia și să intrăm în atmosfera lui.

 

Deci…. Când te afli în Piața Sfântul Petru și uiți de pioșenia de care ar fi trebuit să dai dovadă în fața bisericii Sacré-Coeur, pentru că ochii tăi sunt amanetați de o superbă femeie goală care îți defilează prin față, să nu te minunezi că ai rămas fără portofel, ceas sau telefon. Ce e drept, cu telefonul poți să rămâi în mână, asta dacă ai avut inspirația (și plăcerea) să filmezi cu el ispita. În mare, însă, cam asta pățești când stai gură-cască la spectacolul lasciv pus în scenă de un pungaș care știe să își distragă victimele în modul cel mai agreabil.

Când crezi că filmezi un spectacol gratis, dar “regizorul” îți ia banii fără să știi

Michael Mason (Richard Madden), personajul în cauză, este un hoț de buzunare simpatic, care “profesează” cu succes prin Paris. Un hoț care se respectă, acționează la comandă sau după bunul plac, așa că profită nu numai de oportunitățile pe care și le creează, ci și de cele care îi apar din senin. Ei, nu chiar din senin, pentru că omul, când nu fură sau nu își încasează banii pe mărfurile furate, mai filează prin jur până își găsește următoarea victimă.

 

Și o găsește într-o noapte, pe stradă, în timp ce își savurează (aparent) relaxat cafeaua și țigara, ca orice parizian care se respectă. Ea e Zoe (Charlotte Le Bon) și are profilul ideal pentru “prădătorul” nostru: agitată, confuză, dezorientată. Nu de alta, dar tocmai ratase misiunea pe care i-o încredințase iubitul și asta pentru că socoteala de acasă nu prea se potrivise cu cea din târg. Moment ideal pentru Michael să pună mâna pe geanta promițătoare a femeii. Dar nici chiar atât de promițătoare pe cât spera, pentru că în afară de telefonul mobil, lucrurile voluminoase și insignifiante găsite în ea nu par să îl tenteze pe hoțul nostru elegant. Și ce poate să facă decât să se debaraseze discret de ele, abandonându-le lângă o pubelă stradală și să își vadă de drum?

 

Drumul durează câțiva pași, pentru că din spatele lui… BUM!!! O explozie care pulverizează totul pe o arie de câțiva metri. Inclusiv viața a patru oameni. Și de aici începe acțiunea. Teroriștii amenință că vor îngenunchea Parisul în 36 de ore, adică taman în 14 iulie, când francezii sărbătoresc Căderea Bastiliei, ziua lor națională. Autoritățile ridică nivelul de alertă și și încep căutarea vinovaților. Cum camerele de luat vederi l-au imortalizat pe Michael la locul atentatului, pista de urmat este evidentă.

 

Numai că am uitat să vă spun că Michael este un american care își mutase zona de acțiune din țara natală într-o țară care i se potrivea ca o mănușă: una aglomerată, plină de turiști (cu atâtea ceasuri, telefoane și portofele la purtător…) și în care el nu avea cazier. Pretextul perfect pentru a intra în scenă (și) americanii de la CIA , ca să ridice ei primii “teroristul” compatriot, dar și pentru ca, mai apoi, să rezolve problemele francezilor cum numai ei știu să o facă atât de bine (așa cum o fac, dacă vor, în orice colț al globului pământesc). Colaborarea franco-americană stă însă sub semnul rezervei și al secretelor de ambele părți.

 

Problema este preluată de agentul Sean Briar (Isris Elba), un om de (prea multă) acțiune, retrogradat la munca de supraveghere într-o unitate a CIA din Paris. Considerat de superiorul lui din Irak inconștient, indisciplinat, iresponsabil și violent, după o misiune eșuată și soldată cu moartea informatorului său, Brian își primește porția de zeflemea de la șeful din Franța. Și asta pentru că Parisul nu e Bagdadul în care poți să tragi cu arma în dreapta și în stânga, că doar e “Orașul Luminilor”, în care arta respiră prin toți porii, iar liniștea nu e perturbată decât de vreo șansonetă cântată la un pahar de vin fin franțuzesc…

 

 

Briar, agentul de teren exilat într-un birou CIA din Paris

De la furtișagurile discrete ale lui Michael și ironiile încasate la birou de Briar, filmul e comutat pe modul dinamic, iar protagoniștii trec în tandem prin situații pe viață și pe moarte. În tandem pentru că de pe la minutul 40 nu se mai dezlipesc unul de altul. În rest, fiecare face ce știe mai bine. Idris Elba este excelent în rolul unui agent dezlănțuit, care rupe și sparge totul în cale, cu pumnii, cu picioarele sau cu ce mai apucă. Și, evident, trage bine cu arma, eliminând o mulțime de inamici. Toate așa, de unul singur…

 

Bastille Day Briar actiune

În acțiune, din orice poziție

Richard Madden trece de la rolul unui pierde-vară, al unui șmecheraș care te ușurează senin de bunuri pe stradă, la acela de țap ispășitor prins într-un complot la nivel înalt, o victimă spășită care se trezește (sau mai bine e trezit de Zoe) cu niscai probleme de conștiință și de asumare a responsabilităților. Evident, abilitățile lui sunt folosite în continuare, numai că acum sunt exersate pe băieții răi, rezolvând la fix ceea ce agentul Brian nu poate face cu forța.

 

Cei doi britanici fac echipă bună, iar personajele lor se completează reciproc: unul – un escroc mărunt, fără vreun scop în viață, celălalt – un agent dur și decis. Mason și Briar sunt inteligenți și buni în ceea ce fac, iar dialogurile dintre ei sunt savuroase. Britanici sunt și actorii care joacă rolul celorlalți americani din această coproducție internațională, ca și regizorul și co-scenaristul James Watkins (“Eden Lake”, “The Woman in Black”). Cum engleză vorbesc și americanii, și britanicii, nu prea e afectată autenticitatea filmului, mai ales că personajele franceze sunt interpretate chiar de actori francezi.

 

Hoțul Mason și agentul Briar, un duo inedit

“Bastille day” este (încă) un film din seria “americanii salvează lumea de răufăcători”, așa că dacă ești fanul subiectului, dă play pe el și nu vei fi dezamăgit. Păcat că experții de peste ocean nu l-au oprit și pe nebunul ăla de islamist din cursa lui macabră care a secerat sute de oameni nevinovați… Din perspectiva evenimentelor reale petrecute în Franța la data lansării lui (chiar dacă, până la urmă ele nu prea se pupă cu cele din film), “Bastille day” nu a fost chiar filmul potrivit, la locul potrivit. Și în niciun caz la momentul potrivit. Pentru cel din fotoliu, însă, e un film de urmărit oricând.

https://cinematopping.ro/recenzii/recenzie-bastille-day-the-take-2016-ziua-in-care-americanii-salveaza-parisul

//////////////////////////////////////

 

Ce urmează după coronavirus: pandemie de foamete?

Publicat de Răzvan Titu

 

 

Coronavirusul a făcut întreaga lume să vorbească despre măști de protecție, echipamente, vaccinuri, tratamente și aparatură medicală de terapie intensivă. Dar a distras atenția de la o nouă criză care pândește de după colț. Va urma o pandemie de foamete după cea de coronavirus?

 

La începutul lui martie, când pandemia de coronavirus a lovit lumea întreagă, prima reacție a oamenilor de pretutindeni a fost să facă provizii. Mai e nevoie să ne reamintim cozile interminabile, cărucioarele pline și rafturile devalizate? Treptat, lucrurile au intrat într-o normalitate, chiar dacă prețul unor produse a crescut simțitor. Ce va urma însă în viitorul apropiat, spre care experții privesc îngrijorați? Va fi o pandemie de foamete după cea de coronavirus?

 

Pandemia a schimbat radical felul în care ne aprovizionăm și ne facem cumpărăturile. Așa că nu ne mai surprinde când un lanț de magazine de haine vinde online și fructe și legume sau când un magazin online de jucării are în ofertă și… drojdie. Producătorii, retailerii și cumpărătorii au fost nevoiți să se adapteze rapid. Totuși, pe viitor, există incertitudini chiar și în țările dezvoltate și mari temeri în ceea ce privește țările sărace.

 

„Foamete de proporții biblice“

Din cauza pandemiei de coronavirus, lumea riscă o „foamete de proporții biblice“, a avertizat recent expertul ONU David Beasley, șeful Programului Alimentar Mondial. Anul trecut, numărul persoanelor afectate de foamete era de 135 de milioane, iar până la sfârșitul lui 2020 ar putea ajunge la 265 de milioane. „În paralel cu pandema Covid-19, suntem în pragul unei pandemii de foamete“, a spus el.

 

„Criza generată de coronavirus ar putea fi catastrofală pentru milioane de oameni a căror viață deja atârnă de un fir de ață“, a declarat și Arif Husain, economist în cadrul Programului Alimentar Mondial.

 

 

 

Cei mai expuși sunt locuitorii din țări afectate deja de alte conflicte, de criză economică și de schimbări climatice majore: Yemen, Republica Democrată Congo, Afganistan, Venezuela, Etiopia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Nigeria și Haiti.

 

Specialiștii în siguranța alimentară trag însă semnale de alarmă pentru multe alte țări, inclusiv România, din cauza secetei prelungite, 2020 anunțându-se cel mai secetos an din ultimul deceniu. Agricultura mondială va fi afectată de capriciile vremii, astfel că producția de cereale (grâu, orz) va fi puternic afectată.

 

În plus, modul în care se va realiza aprovizionarea supermarketurilor cu anumite produse va fi clar afectat de restricțiile impuse de fiecare țară în parte.

 

 

 

Dr. Ludivine Petetin, de la Cardiff University din Marea Britanie crede „problemele cu aprovizionarea ar putea să se agraveze în următoarele luni, ca urmare a schimbării politicilor de export din diverse țări“. Ea a dat drept exemplu Cambodgia și Vietnam, care interzic exporturile de orez, pentru a avea rezerve pentru propriii cetățeni. „Da, acum avem orez la rafturi, în magazine. Consecințele acestor restricții se vor vedea abia peste câteva luni: stocuri limitate și prețuri majorate“, a adăugat specialistul, citat de BBC News.

 

Același lucru este valabil și pentru fructele și legumele importate, ale căror prețuri vor crește în perioada următoare. Egipt, unul dintre cei mai mari producători de legume, a oprit exporturile. În India, fermierii sunt nevoiți să-și folosească recoltele uriașe pentru a hrăni animalele sau… să le transforme în compost. Iar asta pentru că zeci de tone de marfă nu pot fi încărcate în avioane cargo sau în containere, pe vase, și exportate în diverse colțuri ale lumii, din cauza restricțiilor de circulație. Acest lucru este calea sigură către scumpiri importante, în viitor.

 

 

 

În multe țări din Europa se văd deja problemele cauzate de lipsa forței de muncă, în contextul impunerii unor măsuri drastice de circulație. Chiar dacă în plină pandemie sute de români au riscat și au plecat la cules de sparanghel în Germania, alte câteva milioane de muncitori agricoli sezonieri din toată Europa nu și-au putut părăsi țara pentru a lucra în fermele din Spania, Italia, Germania și Franța. Iar recolte uriașe din fructe și legume de sezon, de la căpșuni la sparanghel, se irosesc.

 

Ce putem face pentru a evita foametea?

Unele state potente financiar ar putea achiziționa stocuri importante din diverse alimente odată cu relaxarea sau eliminarea restricțiilor, luând în calcul doar bunăstarea propriilor cetățeni. Aceasta nu este tocmai cea mai bună soluție, căci ar duce la o explozie a prețurilor, așa cum s-a întâmplat pe parcusul crizei economice din 2008, estimează experții. De aceea, cumpătarea e soluția.

 

Acolo unde producția locală este posibilă, salvarea ar putea veni de la micii producători și fermieri locali, de aceea este important să începem să facem cumpărături de la ei, a precizat Dr. Ludivine Petetin.

 

 

 

La nivel individual, cumpărăturile sustenabile și evitarea risipei alimentare sunt cele mai importante lucruri pe care le putem face. Orice aliment sau preparat poate fi transformat și nu trebuie aruncat dacă a stat cîteva zile în frigider. Iar în unele cazuri nu trebuie aruncat nici după ce a depășit termenul de garanție, căci multe alimente pot fi consumate în siguranță și după data de expirare.

 

Distanțarea socială și gătitul acasă au schimbat și ele mentalitatea oamenilor în aceste ultime 2 luni, așa că unele comportamente de consum, în special în ceea ce privește masa la restaurant, ar putea fi la rândul lor schimbate.

 

Acum este imposibil să concluzionăm cum va arăta „noul normal“. Dar, totodată, este în puterea noastră să aducem normalul cât mai repede înapoi.

https://sodelicious.ro/articole/ce-urmeaza-dupa-coronavirus-pandemie-de-foamete/

 

///////////////////////////////////////

 

Avertisment sumbru de la specialiști: Urmează era foametei în România, pe fondul pandemiei

 

 

Vin previziuni sumbre de la specialiști, care anunță o criză alimentară mondială, pe fondul pandemiei. Mai multe porturi din întreaga lume au fost blocate, din cauza focarelor COVID, iar containerele pline cu mărfuri stau blocate săptămâni în șir în porturi. Unele dintre ele conțin alimente extrem de perisabile.

  

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: Mihaela Ivancica

 

• Speak și Stefania se pregătesc de nuntă! Primele detalii despre marele eveniment și rochia de mireasă
• Și tu arunci zeama de la castraveții murați? Iată cum poți să o folosești și cât de multe beneficii aduce
• Ștefania i-a golit cardul lui Speak. Cum a reacționat artistul când a văzut câți bani a cheltuit iubita lui

„Criza containerelor”, aşa cum e numită, face ca mărfurile să ajungă greu și la prețuri mai mari, spun specialiștii.

 

De vină pentru această situație sunt și costurile de transport naval care au explodat de 3 ori în pandemie.

 

 

,,Au fost întârzieri din cauza pandemiei și din cauza valurilor de pandemie care vin. Toate lucrurile astea au dus la o întârziere globală de aprovizionare cu marfă’’, a explicat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Navigatorilor.

 

Și autoritățile de la noi avertizează că pot apărea creșteri colosale de prețuri. Blocajul apărut în lanțul de aprovizionare riscă să afecteze serios și Sărbătorile de Iarnă în acest an.

 

 

,,Transportul de mărfuri este într-o situațiedestul de grea, transportul este afectat din cauza valurilor de Covid, ceea ce s-a întâmplat în China și în restul lumii, practice sunt întârzieri foarte mari în lanțurile de aprovizionări, din cauza întârzierilor mari ale navelor care suferă în urma restricțiilor impuse de guvernele mondiale. O parte din aceste întârzieri se vor răsfrânge și asupra noastră’’, a mai precizat liderul Sindicatului Navigatorilor.

 

De exemplu, navele care transportă containere din China ajung la noi în țară cu întârzieri de câteva săptămâni, estimează specialiștii.

 

,,Costurile de transport a unui container, după statisticile europene, s-a triplat. Este o lipsă de containere în China și un plus de containere în vestul globului, iar congestia în porturi este destul de mare pentru descărcarea și, mai ales, expediția containerelor’’, a afirmat Florin Goidea, director general al Portului Constanța.

 

Pe lângă coronavirus, incendiile devastatoare din unele state, din ultima perioadă, au blocat tranzitul, ceea ce a provocat panică atât în rândul producătorilor, cât și al clienților. Producătorii plasează comenzi supradimensionate sau prea devreme, fapt care duce la adâncirea crizei. În același timp, și consumatorii, de teamă că vor rămâne fără provizii, își fac rezerve excesive.

 

 

 

https://www.realitatea.net/stiri/actual/avertisment-sumbru-de-la-specialisti-urmeaza-era-foametei-in-romania-pe-fondul-pandemiei_6172cd3475af3307183df772

 

 

///////////////////////////////////////

 

GLOBALIZAREA INSECURITĂȚII ȘI EUROPA DE EST

 

Globalizarea reprezintă un proces multidimensional care transformă rapid și în profunzime, printre altele, raporturile geostrategice existente, relațiile dintre state şi implicit aplicarea normelor de drept internațional dintre actorii statali și marile puteri. Acest fenomen dinamic, stimulat politic, generează modificări în structura și echilibrul de forțe dintre puteri, afectează, de cele mai multe ori, grav apărarea și securitatea națională, zonală și continentală, procesul de pace din întreaga lume. Având în vedere numărul focarelor de conflict și tendința de creștere a acestora, pe măsura accelerării ofensivei globale, putem afirma, fără a greși, că pe continentul european și în întreaga lume se înregistrează o agravare alarmantă a instabilității, insecurității, respectiv o tendință generală de globalizare a insecurității.

Insecuritatea este un rezultat al impunerii democrației, indiferent de mijloace, de răsturnare a guvernelor alese legitim și de schimbare a regimurilor politice.

 

Dacă momentul 11 septembrie 2001, ca ripostă a Statelor Unite, reprezintă debutul procesului globalizării insecurității, criza politică și confruntările militare din Ucraina vin să confirme, cel puțin pentru statele din estul Europei, că acest proces este unul în derulare. Se conturează o permanentizare a insecurității pe măsură ce Uniunea Europeană și NATO, prin mijloace politice, de forță și intimidare, avansează spre Est. Pe acest fond, procesul de pace se alterează, agresiunea armată și violența se amplifică, apar noi riscuri, amenințări și vulnerabilități.

 

Terorismul internațional ia forma terorismului de stat, mega-terorismul vizează, mai mult ca oricând, intimidarea cu folosirea și chiar posibila folosire a armelor nucleare și a altor tipuri de arme de nimicire în masă secrete și interzise prin tratate și convenții. Toate aceste amenințări implică o ripostă pe măsură, răspunsuri multidimensionale directe și indirecte, în funcție de factorii de risc. Asistăm chiar la o nouă escaladare a cursei înarmărilor, la o revenire la Războiul Rece, de această dată de pe alți parametrii ˝termici˝ și conflictuali. Însăși procesul de integrare a noi state membre în Uniunea Europeană cunoaște un recul. Republica Moldova pierde ocazia integrării, procesul fiind suspendat pentru următorii cinci ani. Situația alimentării insecurității din Ucraina nu va fi un fapt izolat și se va constitui într-un precedent pentru Est ca și în cazul Kosovo. Procesul de fragmentare teritorială, de regionalizare și federalizare nu se va opri la Ucraina. Destabilizarea zonei și alimentarea din umbră a unui focar de război va avea consecințe dezastruoase pentru ambele tabere beligerante. Există, de asemenea, pericolul extinderii ostilităților, atât spre est cât și spre vest, a degenerării conflictului armat într-o conflagrație mai mult decât zonală. O stare de insecuritate extinsă a țărilor nemembre UE, chiar un posibil colaps al Europei de Est, determină corelativ o destabilizare a zonei euro, fapt ce ar putea ridica mari întrebări despre viitorul deja nesigur al Uniunii Europene.

 

Deşi nu există o definiţie general valabilă a globalizării, în general, ca fenomen economic, acest proces se caracterizează chiar prin scopurile urmărite, respectiv desființarea barierelor în faţa fluxurilor internaţionale de bunuri, servicii, capital şi informaţii. În prezent, există o dezbatere aprinsă asupra amplitudinii şi duratei acestui proces. Unii specialişti, precum John Gray, afirmă că globalizarea reprezintă o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă şi ireversibilă. Alţii, precum Paul Hirst sau Graeme Thompson, susţin că amploarea globalizării este exagerat interpretată şi că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o accelerare a procesului de internaţionalizare a capitalismului şi a pieţei. În contrast cu aceste accepţiuni este cea care percepe acțiunea globalizatoare drept un al doilea val al procesului, în ansamblu, ce nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor sale şi al numărului de ţări implicate. Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluţionară” şi demonstrează că este „un proces cu mai multe fețe (și mai multe dedesubturi n.n.), cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii.” [1]

 

Sub toate aspectele ei, globalizarea poate fi înțeleasă din perspectiva a trei teorii principale: teoria sistemului mondial, teoria organizării politice mondiale şi teoria culturii mondiale. Conform teoriei sistemului mondial, globalizarea reprezintă un proces, finalizat în secolul XX, prin care sistemul capitalist a fost propagat pe glob. De vreme ce acest sistem mondial şi-a menţinut câteva dintre caracteristicile sale principale, de-a lungul secolelor, se poate afirma că globalizarea nu este un fenomen nou. La începutul secolului XXI, economia lumii capitaliste este în criză, se poate vorbi chiar de o criză globală. De aceea, conform celui mai important promotor al acestei teorii, Immanuel Wallerstein, actuala celebrare ideologică a aşa-numitei globalizări nu reprezintă altceva decât „cântecul de lebădă” al sistemului mondial. Explicaţia constă în faptul că, în secolul XX, sistemul mondial şi-a atins limitele geografice de expansiune, un fenomen hegemonic mascat, prin extinderea pieţelor capitaliste şi a sistemului de stat către toate regiunile lumii. De asemenea, a fost martorul consolidării Statelor Unite ca unică superputere imperialistă iar sistemul a rămas, în sine, polarizat. Această transformare este denumită de Wallerstein „perioadă de tranziţie”. Noile crize economice nu mai pot fi rezolvate prin exploatarea pieţelor, declinul economic va da naştere la conflicte, chiar în centrul sistemului, iar sistemul va ajunge la un punct critic. Atâta vreme cât această tranziţie haotică nu va conduce la configurarea unei lumi mai democratice, „globalizarea capitalistă” va dispărea.

 

În accepţiunea teoriei organizării politice mondiale, globalizarea se referă la ˝comprimarea˝ lumii şi consolidarea viziunii asupra acesteia ca un întreg. Promotorii acestei teorii consideră că, la sfârşitul secolului XX şi chiar mai devreme, globalizarea a transformat ordinea mondială într-o problemă. Fiecare trebuie să răspundă reflexiv situaţiei dificile derivate din noua ordine, ceea ce duce la crearea unor viziuni contradictorii asupra lumii, oferind motivaţia supremă pentru susţinerea unei anumite viziuni. Astfel, o lume globalizată este integrată dar nu va fi niciodată armonioasă, este un conglomerat unic, dar divers, un construct al viziunilor împărtăşite sau neîmpărtășite, dar obligatorii, predispus la fragmentare. Este evident faptul că definiţiile globalizării variază de la o regiune la alta, de la o perioadă de timp la alta şi, nu în ultimul rând, de la o ideologie la alta. Sensul conceptului în sine este un subiect al discuţiilor globale: se poate referi la un proces real sau doar la o modalitate de reprezentare facilă a lumii. Termenul nu este neutru; definiţiile evidenţiază diverse abordări ale schimbării globale în funcţie de ideologii. Totuşi, se poate afirma că, în general, globalizarea se referă la extinderea legăturilor globale, la organizarea vieţii la scară globală şi la dezvoltarea unei conştiinţe globale, destinată consolidării unei societăţi globale.

 

Din perspectiva teoriei culturii mondiale, globalizarea este creşterea şi adoptarea culturii mondiale. Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, s-a cristalizat o ordine mondială raţională, instituţională şi culturală, ce constă în modele aplicabile la nivel global, ce configurează state, organizaţii şi identităţi individuale.

Concepţiile despre progres, suveranitate, drepturi etc. au căpătat o mai mare autoritate, structurând acţiunile statelor şi indivizilor şi furnizând un cadru comun pentru disputele internaţionale. La sfârşitul secolului XX, cultura mondială s-a cristalizat drept element constitutiv al societăţii mondiale, un set de prescrieri universal valabile. Această cultură a devenit o moştenire comună, instituţionalizată peste tot pe glob şi sprijinită de multe grupări transnaţionale. Totuşi, ea nu întruneşte consensul general, astfel că implementarea modelelor globale nu va conduce la configurarea unei lumi omogene ci, dimpotrivă, va putea da naştere la conflicte. De exemplu, unii specialişti consideră că lumea reprezintă un ansamblu de comunităţi distincte şi subliniază importanţa deosebirilor existente, în timp ce alţii consideră că lumea se dezvoltă pe baza unui tipar unic, înglobând interesele umanităţii ca întreg. În această lume comprimată, compararea şi confruntarea viziunilor asupra sa poate conduce la izbucnirea unui conflict cultural, în care tradiţiile religioase joacă un rol cheie,

 

Indiferent de aspectele diferite ilustrate de cele trei teorii enunțate, există cel puțin un numitor comun, cel al unei puternice reacţii de rezistență firească la tendinţele de nivelare brutală și forțată, de ștergere a identităților naționale, de depersonalizare a indivizilor și colectivităților, a entităţilor civilizaţionale, ca şi atenţionări care se cer luate în seamă. Spre exemplu, Samuel P. Huntington, în celebra sa lucrare ˝Ciocnirea civilizaţiilor˝, atrage atenţia asupra faptului că entităţile civilizaţionale sunt realităţi care, în viitor, se pot înfrunta, pentru că ele se opun civilizaţiei occidentale care, în concepţia autorului, „a fost şi este încă agresivă.” Cu alte cuvinte, „strategia civilizaţiei occidentale, ca şi geopolitica ei, trebuie să se reformuleze în termeni civilizaţionali, renunţând la presiunile de altădată. Altfel, viitorul război va fi un război al civilizaţiilor.” [2]

 

Viitorul vizat de autor este un prezent al zilelor noastre. O asemenea politică și strategie globală, sancționate de Huntington, nasc artificial „granițe de sânge”. În accepțiunea autorului, conflictele locale, cum este cel prezent din Ucraina, riscă să se extindă, sunt cele care se produc de-a lungul faliilor dintre civilizaţii. „Cele mai periculoase conflicte culturale sunt cele care iau naştere de-a lungul liniilor de falie între civilizaţii”, conchide Samuel P. Huntington.

 

Orice studiu elementar privind problematica securității și insecurității trebuie să aibă în vedere, de la bun început, lămurirea unor concepte precum: amenințare, pericol, vulnerabilitate, risc, apărare.

Putem defini conceptul de amenințare ca reprezentând un pericol potențial, care are un autor, un scop, un obiectiv și o țintă.

Pericolul ar putea fi definit drept o caracteristică a unei acțiuni sau inacțiuni în scopul de a aduce prejudicii valorilor unei societăți, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul pericolului, sursa acțiunii, orientarea, obiectivele și efectele sunt probabile. Pericolul reprezintă o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave.

 

Amenințarea are indicatori concreți, reprezentând o declarare a unei intenții care poate fi agresivă. Din punct de vedere militar, analiza amenințării poate avea în vedere procesul de examinare a tuturor informațiilor disponibile referitoare la potențiale activități periculoase. Cu cât amenințarea este mai bine conturată, cu atât țintele și potențialul de apărare sunt mai bine evaluate. Natura specifică a amenințărilor, și amenințarea în sine, pot fi înțelese numai în relație cu caracterul particular al obiectului de referință. Domeniile în care pot fi studiate tipurile de amenințări sunt: politic, economic, social, militar, de mediu etc. În domeniul politic, amenințările sunt definite în termeni de suveranitate, independență și integritate teritorială. Obiectele de referință pot fi entități politice atât naționale cât și supranaționale. De exemplu, la nivel național, suveranitatea este amenințată de punerea la îndoială a recunoașterii, a legitimității sau autorității guvernării, iar la nivel supranațional, structurile și organizațiile internaționale sunt amenințate de situații care pot să submineze regulile, normele și chiar instituțiile ce le reglementează sau aplică. Un exemplu recent îl constituie criza de autoritate și legitimitate a guvernării din Ucraina. Pe 22 februarie președintele Viktor Ianukovici, ales democratic, este nevoit să fugă din țară fiind amenințat cu moartea, conform declarațiilor acestuia.

 

Vulnerabilitățile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora. În problema crizei politice din Ucraina, principala vulnerabilitate generatoare de conflict armat și insecuritate a fost și este legată de scorul foarte strâns, aproximativ egal, în privința opțiunii populației privind aderarea la Uniunea Vamală cu Rusia sau aderarea la Uniunea Europeană. Conform Institutului Internațional de Sociologie din Kiev (KMIS), 38% din populația Ucrainei se pronunță pentru Uniunea Vamală cu Rusia iar 37,8% dorește aderarea la Uniunea Europeană.

Constituie vulnerabilități pentru majoritatea țărilor din estul Europei, foste comuniste, următoarele:

persistența problemelor de natură economică, financiară și socială generate de întârzierea reformelor structurale;

accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a resurselor publice;

reacții ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică, de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului;

menținerea unor surse și cauze de potențiale conflicte sociale punctuale;

scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului;

menținerea unor disparități de dezvoltare între regiunile fiecărei țări în parte și între țările membre UE aflate la periferie, comparativ cu cele vestice aflate în centrul sistemului unional economic și politic.

 

Din acest ultim punct de vedere, opțiunea cetățenilor din Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană este hazardantă și nu ia în considerare situația critică economică a unor țări apropiate care au aderat mai devreme iar în prezent se confruntă cu și mai mari probleme din punct de vedere economic și social.

 

Amenințările pot fi analizate în raport cu factorii de risc. Pentru orice strategie de securitate a unei țări, factorii de risc pot fi considerați ca fiind acele elemente, situații sau condiții, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea țării, independența și suveranitatea statului.

 

Riscul reprezintă posibilitatea unui pericol, iar vulnerabilitatea drept rezultatul combinării riscurilor existente cu capacitatea de a face față situațiilor riscante interne sau externe. Riscul se concretizează în diferența dintre ˝așteptarea pozitivă˝ și ˝evenimentul negativ˝ ce se poate produce, avându-se în vedere probabilitatea apariției acestuia. Riscul este un rezultat al imposibilității de a cunoaștere cu certitudine a evenimentelor viitoare. Analiza de risc în privința securității naționale poate fi clasificată în funcție de domeniile și sfera de abordare. Caracteristicile care apropie conceptual amenințările de pericole, riscuri și vulnerabilități sunt în legătură cu:

• originea – care poate fi internă și externă;
• natura – care poate fi politică, economică, socială, militară, informațională, etc.;
• caracterul – care poate fi direct și indirect.

Deosebirile dintre conceptele analizate sunt date de genul proxim și diferența specifică care dezvăluie caracteristicile esențiale ale fiecăruia. Amenințările, pericolele, riscurile și vulnerabilitățile, la un loc sau numai o parte dintre ele, sunt conștientizate în mod diferit de către puterile lumii comparativ cu statele naționale lipsite de putere și apărare, chiar și atunci când sunt aflate în același areal geografic sau făcând parte din același sistem ideologic. Sensibilitățile generate de probleme istorice, de tradiții, de nivelul de dezvoltare economică, de putere militară, ambițiile hegemonice, interesele naționale fundamentale, calitatea de membru sau nu la o alianță militară funcțională dau percepției sensuri, nuanțe și particularități diferite. Privite în mod sistemic conceptele supuse analizei se află întotdeauna într-un raport bine determinat. Diferența de percepție reală a pericolelor, amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților dintre Ucraina și Rusia este diferită și contradictorie. Ucraina prezentă, având la conducere un guvern pro occidental, vede în Rusia un inamic potențial ce pune în pericol integritatea ei teritorială. Rusia se simte, de asemenea, amenințată de politica expansionistă a Statelor Unite având concursul diplomatic, motivat economic dar și politic, al Uniunii Europene. Dincolo de declarațiile pacifiste ale celor două părți, aflate în conflict, sunt ascunse tendințe agresive și nu sunt excluse acțiunile sau intervențiile belicoase. Uniunea Europeană solidară cu noul guvern al Ucrainei vizează o Europă lărgită până la Urali, nu numai geografic dar și politic. Rusia lui Putin adoptă, in extremis, o strategie și tactică ofensivă, ca cea mai bună formă de apărare, și reformează sistemul politic și militar cu scopul vădit al constituirii, indiferent de mijloace, a unei noi uniuni, cea a Eurasiei.

 

După anul 2009, criza globală a luat locul terorismului sub aspectul impactului asupra securității globale a Statelor Unite și a preocupării Administrației americane privind impactul direct. Astăzi, recunoaşte Zbigniew Brzezinski, securitatea Statelor Unite „nu mai este în mâinile Americii ”. [3] Lumea se confruntă cu dificultăţi serioase în depăşirea turbulenţelor provocate de colapsul financiar, în pofida măsurilor extraordinare de salvare financiară luate peste tot în lume. În acest context provocator, securitatea globală este, de asemenea, supusă unor teste extrem de severe. Actuala stare de insecuritate a expus, fără jumătăţi de ton, actuala forţă a globalizării şi, în acelaşi timp, face posibilă disoluţia puterii globale. Tranziţia de la o lume unipolară, bazată pe unicul ˝leadership˝, Statelor Unite ale Americii, către o lume bipolară, tripolară sau multipolară, pare să fi ajuns într-un punct fără întoarcere pe măsura agravării insecurității în Europa de Est. Momentul Ucraina reprezintă piatra de încercare, un moment hotărâtor care separă intențiile și presupusele strategii de acțiunile politice concrete. Se poate vorbi chiar de un concurs de împrejurări și de o cursă aprigă între protagoniști, care doresc să fructifice disoluția statului ucrainean. Situația din Ucraina nu este și nu va fi una favorabilă întăririi, dezvoltării și stabilității statului. Un stat slab, fără putere și posibilități de înarmare, lipsit de apărare și nevoit să ceară ajutor extern, poate reprezenta un deziderat comun pentru marile puteri, chiar aflate într-un conflict diplomatic și politic.

 

Statele slabe sunt definite drept acele state care nu au capacitatea de a furniza sau nu doresc să furnizeze datele politice fundamentale asociate statalităţii: securitate, instituţii politice legitime, management economic şi bunăstare socială. [4] Aceste state au devenit subiecte la modă, ce par a fi ˝stimulate˝ să se manifeste în relațiile internaționale începând cu a doua parte a anilor ’90, fiind privite ca o epidemie a sistemului internaţional, ale cărei simptome, născute prin combinarea unei largi varietăţi de factori, lăsate netratate, ar putea contribui la propagarea instabilităţii în mai multe zone ale lumii și, implicit, a Europei. Cel mai vehiculat scenariu este, în prezent, cel în care violenţele dintr-un stat slab ar lua amploare afectând şi statele vecine, iar comunitatea internaţională, implicit NATO, ar fi nevoite să intervină. Însă, experiența ˝intervențiilor umanitare˝ trecute, o sintagmă ce ține loc războiului nedeclarat și bombardamentelor strategice, a demonstrat cu prisos că aceste intervenții ale singurei superputeri recunoscute au crescut instabilitatea regională și globală iar consecințele au fost dintre cele mai dramatice. În Europa, acest scenariu a devenit realitate odată cu dezmembrarea Iugoslaviei, iar în prezent prinde contur, după același plan strategic, în Ucraina. Această țară est europeană, de origine slavă, este împinsă într-un război fratricid de secesiune, urmărindu-se federalizarea și enclavizarea regiunii după criterii ideologice și planuri politico-strategice. Nu mai este niciun secret că Maidanul a fost, în fapt dar nu și în drept, un Euromaidan, ce a început cu un val de proteste, demonstrații și tulburări civile în noaptea din 21 noiembrie 2013având ca locație Maidan Nezalezhnosti (“Piața Independenței”, din Kiev), unde a fost cerută, în principal, aderarea și integrarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Așa după cum evoluează evenimentele, Ucraina lasă impresia unui stat neguvernat și neguvernabil, ce întrunește aspectul dezolant al unui stat eșuat.

 

Pentru unele doctrine democrate din lumea contemporană, conceptual de ˝stat eșuat˝ ar reprezenta o formă de organizare politică lipsită de conţinut care nu este capabilă sau nu doreşte să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce-i revin ca stat naţional și „trebuie să-și piardă această calitate”. Doctrina ascunde, însă, scopul real, mult mai profund, și anume, extinderea fenomenului globalizării spre est, indiferent de mijloace, politice sau militare. În aceste circumstanțe, statele, în speță Ucraina, este ˝ajutată˝ să eșueze.

Paradoxul este legat, în principal, de infuzia de capital promisă și ajutorul financiar al Uniunii Europene, bani care nu sunt pentru statul ucrainean independent și care se returnează pe alte căi sau vor fi recuperați, ulterior, cu dobândă, ca urmare a politicii impuse de UE viitorului stat membru. Acest joc politic, al pașilor mărunți, ce presupune cedări succesive de suveranitate, va duce în final la pierderea definitivă a independenței și suveranității statului național unitar ucrainean.

Dintre caracteristicile statului eșuat enumerate de Robert Rotberg amintim:

„orientări educaţionale şi medicale degradate sau politici anti-educaționale și anti-sănătate ;

creşterea analfabetismului, promovarea ignoranței și lipsei de reacție civică, a renunțării și nepăsării în plan social;

scăderea severă a factorului demografic prin diminuarea condițiilor de trai, prăbușirea speranței de viață, abandonarea celor în vârstă, scăderea drastică a mijloacelor de subzistență, mărirea ratei mortalităţii infantile, încurajarea contracepției și a avortului etc;

creşterea sărăciei, șomajului, imposibilitatea de a realiza venituri pe măsura creșterii taxelor și impozitelor;

adâncirea prăpăstiei dintre bogaţi şi săraci, între cei puternici și cei slabi;

extinderea corupţiei și înlocuirea domniei legii cu domnia banului;

imposibilitatea de a controla puterea în afara limitelor capitalei

administrative şi pierderea de autoritate în fața administrațiilor regionale

sau locale;

mărirea ratei criminalităţii, a delicvenței și nesupunerii;

creşterea nivelului de insecuritate individuală, socială, națională, regională și globală.” [5]

Situația gravă a statelor eşuate este un rezultat al abandonului social, a colapsului ca strategie, a lipsei unor politici eficiente pe termen lung. Toate acestea, și nu numai, favorizează apariţia conflictelor. Conform lui Robert Rotberg, în statul eşuat se înregistrează un grad ridicat de tensiune internă, un conflict profund şi contestarea puterii de către diverse fracţiuni, forţele militare guvernamentale sunt puse faţă în faţă cu grupări înarmate conduse de unul sau mai mulţi pretendenţi la putere sau cu populația revoltată neînarmată ” [6] ( sau înarmată ca în cazul Ucrainei n.n.)

 

Aceste state favorizează instabilitatea regională și globală. Parteneriatul strategic Statele Unite – Uniunea Europeană, cu toate acestea, nu își pune problema analizei cost-beneficiu decât în primă fază, stimulând prin acțiuni subversive producerea eşecului și favorizarea intervenţiei post conflict.

 

În analiza sistemului relațiilor internaţionale actuale operează şi conceptul de colaps al statului cu trei premise de bază.

Prima se referă la prăbuşirea instituţională. William Zartman defineşte colapsul statului drept „o situaţie în care structura, autoritatea (puterea legitimă), legea şi ordinea politică au fost distruse şi trebuie să fie reconstruite într-o formă veche sau nouă. Dacă luăm în considerare această definiţie, colapsul statului ucrainean reprezintă, în primul rând, colapsul guvernului. În acest caz, atât cauza, cât şi remediul sunt legate, mai degrabă, de structurile socio-politice decât de stat în sine, iar intervenţia post-colaps se consideră esenţială și este făcută în interesul celor care intervin. Orice acțiune politică viitoare îndepărtează țara de independența ei.

Cea de-a doua premisă pe care se construieşte teoria referitoare la colapsul statului este aceea că prăbuşirea instituţională este, în general, legată de prăbuşirea societăţii, aspecte adesea privite ca două feţe ale aceleiaşi monede. Motivul principal este acela că, într-o societate slabă, există o instabilitate generală ce alimentează lipsurile instituţionale şi slăbeşte structurile guvernamentale. Este vorba aici despre existenţa unei fracturi în principiile bunei guvernări.

 

Cea de-a treia premisă este existenţa unei legături evidente între colapsul unui stat şi conflictul armat.” [7] În aceste cazuri, agenţii statali naţionali sunt incapabili să recâştige monopolul asupra mijloacelor forţei, iar bunăstarea şi securitatea sunt fragmentate gradual între un anumit număr de părţi conflictuale care încep să acţioneze pe cont propriu, așa după cum este atât de ușor de sesizat în prezent în Ucraina. Rezultatul imediat constă adesea în creşterea în amploare a violenţei armate şi în pierderea spaţiului teritorial, economic şi politic în favoarea actorilor nonstatali (rebeli) care se nasc din lipsa de legitimitate și autoritate provocate de guvernul colapsat. În viziunea lui Robert Dorff, expert în securitate internaţională la Institutul de Studii Strategice din Statele Unite, eşecul şi colapsul statului sunt părţi ale unui continuum în care un anumit stadiu al eşecului conduce automat la altul. În timp ce diferenţa dintre aceste stadii este, în principal, una de grad, punctul lor comun este acela că toate au origine comună, anume, prăbuşirea generală a corpului de reguli formale şi informale ce guvernează o societate, însoţită de dispariţia autorităţii formale sau a sursei sale.

Guvernarea este, în acelaşi timp, cauză şi consecinţă a eşecului în sfera economică şi a insecurităţii. Francis Fukuyama afirma că „lipsa capacităţii statului în ţările sărace a ajuns să bântuie lumea dezvoltată după sfârşitul Războiului Rece, în anii’90, colapsul sau slăbiciunea unor state provocând deja dezastre umanitare majore.” [8] Autorul enumeră, în acest sens, provincia Kosovo și statul Bosnia și Herțegovina, din Zona Balcanică a Europei de Est. Actualul conflict politic, economic și militar din Ucraina probează afirmațiile analiștilor în domeniu. Din punct de vedere geostrategic ne găsim într-o etapă distinctă de renaștere și revigorare a Războiului Rece, care ia forma conflictului clasic dintre Rusia și Statele Unite la care apare ca element de noutate Uniunea Europeană care este interesată de extinderea politică și economică spre est. Aceasta întreține conflictul ucrainean dar în același timp are o acțiune prudentă în relația diplomatică cu Rusia și una rezervată în relația cu Statele Unite. Interesele economice influențează în mod vădit acțiunea de politică externă a UE. Statul ucrainean, de curând investit cu putere și autoritate, la fel de precare, face dovada servituții, a slăbiciunii, eşecului și colapsului inevitabil. Ultimele trei caracteristici ale statului actual ucrainean sunt stabilite în funcţie de trei elemente inter-relaţionate, cuprinzând tocmai standardele occidentale de dezvoltare. Acestea sunt : guvernarea, economia şi securitatea. Capacitatea actorilor statali de a genera stabilitate zonală este strâns legată de măsura în care aceştia reuşesc să eficientizeze procesul de furnizare a procesului de securitate internă și în zona de influență din imediata apropiere a teritoriului suveran. Guvernul ucrainean este în prezent un generator de insecuritate și chiar alimentează și escaladează un conflict zonal ce poate avea consecințe dezastruoase pentru țările din Europa de Est și chiar pentru stabilitatea economică și politică a uniunii, a întregului proces de integrare și aderare de noi membrii.

 

Într-o lume globalizată, starea internă a statului are repercusiuni asupra rolului şi statutului acestuia la nivel internaţional. Performanţele interne şi externe ale statelor sunt monitorizate și ierarhizate în funcţie de „Indexul statelor eşuate” [9] elaborat de către experţii Fondului pentru Pace şi de indicatorii guvernării, elaboraţi de către specialiştii Băncii Mondiale, cei mai interesați de evoluția evenimentelor, a crizelor și conflictelor zonale. O astfel de analiză, de care nu este scutită nici Ucraina, trebuie să ţină seama, pe lângă situaţia internă prezentă a statului, de cele două dimensiuni ale prezenţei acestuia pe scena internaţională, anume statutul şi rolul. Statutul internaţional reprezintă poziţia pe care acel stat o ocupă în sistemul internaţional determinată de apartenenţa sa la diverse instituţii şi organizaţii internaţionale şi de puterea sa internaţională, incluzând aici toate dimensiunile specifice (economică, politică, militară, umană, culturală, tehnico-informaţională etc.). Această ierarhizare pornind de la „Indexul statelor eşuate” constituie una dintre cele mai sigure analize a vulnerabilităţii statelor suverane ce duce la conflict și în cele din urmă la colaps. Fondul pentru Pace propune 12 indicatori pentru analiza eşecului unui stat: „presiuni demografice; mişcări masive de refugiaţi sau persoane dislocate intern, ce creează urgenţe umanitare complexe; moşteniri ale unor grupări ce doreau răzbunare sau paranoia de grup; emigrare masivă a clasei medii şi a elitelor profesionale; dezvoltare inegală în cadrul diverselor grupuri sociale; declin economic sever; criminalizarea şi/sau pierderea legitimităţii statului; deteriorarea progresivă a serviciilor publice; suspendarea sau aplicarea arbitrară a statului de drept şi nerespectarea drepturilor omului; aparat de securitate ce operează ca stat în stat; crearea elitelor divizate; intervenţia altor state sau actori politici externi.” [10]

 

Ucraina joacă în aceste momente rolul de actor manipulat în configurarea viitoare a mediului de insecuritate europeană, dintr-o perspectivă strategică globală. De modul în care zona de influență a NATO și a UE avansează teritorial și politic spre est, vom puterea vorbi de o instabilitate și insecuritate și mai mare în viitor, această acțiune fiind percepută de Rusia drept o agresiune combinată de un real pericol pentru independența și suveranitatea acestei puteri în refacere de forță politică, economică și militară. Din păcate, în aceste zile, pe fondul unui terorism de stat nerecunoscut și neîncriminat, Ucraina alimentează o stare de insecuritate zonală ce tinde să se extindă la fel de periculos atât spre est cât și spre vest.

Puterea, în contextul relațiilor internaționale, poate fi definită drept capacitatea unui stat de a influenţa sau controla alte state iar Rusia deține o astfel de capacitate chiar și în relația cu Ucraina.

Sociologul german Max Weber a definit puterea ca şansa unui actor politic de a-şi impune voinţa sa altui actor politic. Secretarul de Stat al Administrației Americane în timpul președintelui Richard Nixon și Gerald Ford, Henry Kissinger, numeşte puterea drept „capacitatea unei entităţi de a-şi impune voinţa asupra alteia sau de a rezista presiunii exercitate de altă entitate”. [11] Rămâne de văzut dacă Ucraina va rezista presiunilor diplomatice și politice exercitate din Vest și în același timp celor economice și militare din Est sau se va prăbuși. Este evident că zona de instabilitate, vizată de cele două mari puteri, este un măr al discordiei globale ce alimentează insecuritatea Europei de Est și a întregului continent.

 

Referințe bibliografice

[1] Anthony, Giddens, Runaway World: How Globalization Is Reshaping Our

Lives, Profile Books, London, 1999, p.10.

[2] Samuel, P. Huntington, 1997, THE CLASH OF CIVILIZATIONS THE REMAKING OF WORLD ORDER, Simon & Schuster.

[3] Dan, Dungaciu, America la ora opțiunilor majore : dominație sau conducere globală ?, Revista Politica nr.45 din 16 dec.2004.

[4] Patrick, Stewart, Weak States and Global Threats: Fact or Fiction?, în „The Washington Quarterly”, No. 29:2, Spring 2006, p. 27-53.

[5] Robert I., Rotberg, Nation-State Failure: A Recurring Phenomenon?, NIC 2020 Project, 2003, p.3-4.

[6] Robert I., Rotberg, When States Fail: Causes and Consequences, Princeton University Press, 2003, p. 5.

[7] William, Zartman, Collapsed States: The Disintegration and Restoration of Legitimate Authority, Boulder, Lynne Rienner,1995.

[8] Francis, Fukuyama, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, Editura Antet, Bucureşti, 2004, p.6.

[9] Daniel, Kaufmann ; Kraay, Aart ; Mastruzzi, Massimo, Governance Matters Aggregate and Individual Governance Indicators 1996-2008, The Development Research Group Macroeconomics and Growth Team & World Bank Institute Global Governance Program, 2009.

[10] Alexandra, Sarcinschi, Rolul actorilor statali în configurarea mediului internațional de securitate, Editura UNAp., București,2010, p.12-17.

[11] Henry, Kissinger, Problems of National Strategy, A book of Readings, Ed.V, 1971, p. 3.

 

https://www.eurasia-rivista.com/globalizarea-insecuritatii-si-europa-de-est-nicolaie-manescu-global/

 

///////////////////////////////////////

 

 

„Bătrînul și Marea” de Ernest Hemingway. Recenzie

 

 

„Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește.”

Un bătrân pescar pe nume Santiago are ghinionul de a nu mai prinde pești timp de optzeci și patru de zile. Puștiul care îl însoțea mereu și căruia bătrânul îi împărtășea propria experiență este nevoit să se mute la o altă barcă. Bătrânul nu pare a fi resemnat, spunându-i puștiului că „optzeci și cinci e-un număr cu noroc” și pornește în larg, mult mai departe decât mergea de obicei.

Ziua a optzeci și cincea îi aduce o întâlnire cu un pește puternic care dorește să supraviețuiască poate la fel de mult precum dorește bătrânul Santiago să nu se mai întoarcă cu barca goală la mal.

Lupta bătrânului cu marlinul prins se transformă într-o luptă cu propriul destin, unde este loc de deznădejde, întrebându-se – „poate că n-ar fi trebuit să mă fac pescar”, de regret, spunându-și în repetate rânduri – „aș fi vrut să fie și puștiul cu mine”, de tristețe, amintindu-și de ziua în care a prins un marlin dintr-o pereche – „masculul sărea sus de tot în aer, chiar lângă barcă, vrând să vadă unde e femela”.

Citește un fragment din ”Bătrînul și Marea”.

Bătrânul îi vorbește peștelui, pradei sale, cu o doză de respect și admirație, numindu-l chiar frate. „Măi pește, măi, tu oricum o să trebuiască să mori. Chiar trebuie să mă ucizi și pe mine.”

Inedită este discuția bătrânului cu propriul său corp, care începe sa-i cedeze: Trageți, mâini! Țineți-vă bine, picioare! Rezistă, capule!

Un roman despre destin, eroism și izbândă.

Vezi mai multe cărți ale autorului Ernest Hemingway.

„Bătrînul și Marea”, apărut în anul 1952 este romanul care l-a dus pe culmea gloriei pe autorul Ernest Hemingway, obținând Premiului Pulitzer (1953) și Premiul Nobel pentru Literatură (1954).

Romanul a fost ecranizat în anul 1954 în regia John Struges și în 1990 în regia lui Jud Taylor. În 1999, filmul de desene animate ”The Old Man and The Sea” în regia lui Aleksandr Petrov a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film de desene animat.

 

Citate din carte:

„Majoritatea oamenilor n-au nici un pic de milă față de țestoase, pentru că inima unei țestoase mai bate încă multe ore după ce făptura a fost tăiată și măcelărită.

Dar bătrânul se gândea: „Și eu am o inimă din asta, iar mâinile și picioarele sunt la fel ca ale lor”.”

„Pe mare se credea că e o virtute să nu vorbești decât dacă e nevoie.”

„La un bărbat durerea nu contează.”

– Recenzie de Ion Bargan. Urmează-l pe goodreads / twitter!

https://bestsellermd.wordpress.com/2015/02/25/batrinul-si-marea-de-ernest-hemingway-recenzie/

 

///////////////////////////////////////

  

Vezi 10 cărți scrise de laureații Premiului Nobel pentru Literatură

 

Premiul Nobel pentru Literatură este acordat anual unui autor pentru întreaga sa operă. Academia Suedeză obișnuiește să menționeaze în motivație tema lucrărilor care a impresionat juriul, iar uneori chiar și titlul acestora. În continuare vă prezentăm 10 cărți care au impresionat juriul Nobel.

1. „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway

 Bătrînul și Marea [Copertă moale]

Un bătrân pescar pe nume Santiago are ghinionul de a nu mai prinde pești timp de optzeci și patru de zile. Bătrânul nu pare a fi resemnat, și pornește în larg și a optzeci și cincea zi îi aduce o întâlnire cu un pește puternic care dorește să supraviețuiască poate la fel de mult precum dorește bătrânul Santiago să nu se mai întoarcă cu barca goală la mal. Lupta bătrânului cu marlinul prins se transformă într-o luptă cu propriul destin.

Premiul Nobel pentru Literatură 1954

Motivația juriului Nobel:  Pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în „Bătrânul și marea” și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan.

Comandă romanul „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

2. „Eseu despre luciditate” de José Saramago

Eseu despre Luciditate (Top 10+) [Carte de Buzunar]

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să-și gestioneze și să-și rezolve crizele. Într-un oraș anonim, populat de personaje fără nume, izbucnește o boală îngrozitoare ce provoacă orbirea. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii își pierd, unul câte unul, vederea și barbaria se dezlănțuie.

 

Premiul Nobel pentru Literatură 1998

Motivația juriului Nobel: Prin parabolele sale susținute de imaginație, compasiune și ironie, ne dă posibilitatea continuă sa înțelegem o realitate iluzorie.

Comandă romanul „Eseu despre luciditate” de José Saramago pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

3. „Străinul” și „Ciuma” de Albert Camus

Străinul. Ciuma. Căderea. Exilul și Împărăția

Străinul descrie o crimă şi goliciunea omului în faţa unei situaţii absurde. Ciuma – o parabolă perfectă, complexă, a solidarătăţii umane în faţa nenorocirii. Căderea – un monolog absurd al unui individ care trăieşte fără speranţă. Exilul şi împărăţia – un univers în care graniţa dintre ficţiune şi realitate nu e vizibilă, ceea ce face cu atât mai atrăgătoare lectura…

Premiul Nobel pentru Literatură 1957

Motivația juriului Nobel: Pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră.

Comandă romanul „Străinul” de Albert Camus pe Libris.ro (Livrare în România) sau  Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

4. „Împăratul muștelor” de William Golding

Împăratul Muștelor

Un grup de copii scapă cu viața din catastrofa prăbușirii unui avion și încearcă să supraviețuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieții lor, o nouă robinsoniadă departe de adulți și de regulile acestora, se transformă într-un coșmar ucigător de vise: ura ia locul inocenței și crima se înstăpânește peste o lume care-și rătăcește busola.

Premiul Nobel pentru Literatură 1983

Motivația juriului Nobel: Pentru romanele sale care, cu perspicacitatea unei arte narative realiste dar purtând și amprenta diversității și universalității mitului, iluminează condiția umană din lumea de azi.”

Comandă romanul „Împăratul muștelor” de William Golding pe Libris.ro (Livrare în România) sau în format ebook, pe Bestseller.md.

5. „Dragostea în vremea holerei” de Gabriel García Márquez

Dragostea în Vremea Holerei. Ediţia 2014

În tinereţe, Florentino Ariza şi Fermina Daza trăiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viaţa îţi rezervă uneori surprize… La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viaţa lui s-a sfârşit. Deşi îşi găseşte echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri şi nu numai… (cele 622 de relaţii amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Aşa că, după 50 de ani, 9 luni şi 4 zile de despărţire, Florentino îşi reînnoieşte declaraţia de dragoste în faţa femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, şansa unui nou început?

Premiul Nobel pentru Literatură 1982

Motivația juriului Nobel: Pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent.

Comandă romanul „Dragostea în vremea holerei” de Gabriel García Márquez pe Libris.ro (Livrare în România).

6. „Șoareci și oameni” de John Steinbeck

Șoareci și Oameni

Personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent și inimos, și Lennie Small, un uriaș naiv, cu o forță incontrolabilă și o întârziere mentală ce îl face să semene cu un copil mare. Cei doi bărbați, a căror înduioșătoare relație de prietenie ajunge să semene a dependență, se angajează ca lucrători la o fermă. Ei au un vis, un ideal, să strângă bani pentru a-și cumpăra un loc al lor, unde să trăiască „din belșugu’ pământului”.

Premiul Nobel pentru Literatură 1962

Motivația juriului Nobel: Pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită.

Comandă romanul „Șoareci și oameni” de John Steinbeck pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

7. „Siddhartha” de Hermann Hesse

Siddhartha. Călătoria spre Soare-Răsare

Profesiune de credinţă individualistă, respingere a fiecărei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani şi de putere, elogiu al vieţii contemplative şi al peisajului unei Indii recreate cu măiestrie, Siddhartha este, în esenţă, un roman iniţiatic, devenit, de-a lungul timpului, text „sacru”.

Premiul Nobel pentru Literatură 1946

Motivația juriului Nobel: Pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului.

Comandă romanul „Siddhartha” de Hermann Hesse pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

8. „Doctor Jivago” de Boris Pasternak

Doctor Jivago (Top 10+) [Carte de Buzunar]

Publicat pentru prima dată în Italia, în 1957, în plină criză mondială, romanul Doctor Jivago e povestea vieții și a iubirilor unui medic în perioada Revoluției ruse. Părăsind Moscova pentru liniștea Munților Urali, unde speră să-și pună familia la adăpost, Jivago se trezește în plin conflict între albi și roșii. Dragostea lui pentru frumoasa și tandra Lara se consumă pe fundalul cruzimii și al talazurilor revoluției, o reprezentare surprinzătoare a unor vremuri memorabile.

Premiul Nobel pentru Literatură 1958

Motivația juriului Nobel: Pentru deosebită măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum și în domeniul marilor tradiții epice ruse.

Comandă romanul „Doctor Jivago” de Boris Pasternak pe Libris.ro (Livrare în România și Internațional).

9. „Dragă viață” de Alice Munro

Dragă Viață

Protagonistele cărţii lui Alice Munro, Dragă viaţă, sunt femei, locuitoare ale câte unui orăşel canadian de provincie. Acţiunea se petrece de multe ori – sau începe să se petreacă, pentru că de ea se întinde pe mulţi ani – în timpul războiului ori la scurt timp după.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Motivaţia juriului care a decis să-i acorde lui Munro Premiul Nobel pentru Literatură:„maestră a nuvelei contemporane”.

Comandă cartea „Dragă viață” de Alice Munro pe Libris.ro (Livrare în România).

10. „Să nu mă părășești” de Kazuo Ishiguro

 

Tragic, emoționant, tensionat și cu un final surprinzător, Să nu mă părăsești este unul dintre cele mai bune romane ale lui Ishiguro, nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award și Arthur C. Clarke Award și inclus pe lista celor mai bune cărți ale anului în The New York Times, Publishers Weekly și în numeroase alte reviste prestigioase.

Katie H. este educatoare. Slujba ei este aceea de a-i ajuta pe „copiii-clone” să creadă că, în instituția de la Hailsham, între vizionarile de scene erotice din filme și joacă, între colecțiile de reviste sau cărți și iazul cu rațe, ei vor uita adevăratul si unicul motiv al existenței lor, acela de a dona organe. În scurta lor viață, care se intinde preț de un număr limitat de „donații”, ei așteaptă plini de speranță ziua când vor avea parte de libertatea din spatele gardului de sârmă ghimpată și când vor înceta să mai fie simple some, corpuri cultivate pentru piese de schimb.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Motivaţia juriului care a decis să-i acorde lui Ishiguro Premiul Nobel pentru Literatură: „În romane cu mare putere emoţională, a dezvăluit abisul din spatele senzaţiei noastre iluzorii de conectare la lume.”

Comandă romanul „Să nu mă părășești” de Kazuo Ishiguro pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional).

 

 

Cine este autorul tău preferat care a luat Premiul Nobel pentru Literatură?

 

https://bestsellermd.wordpress.com/2018/07/18/vezi-10-carti-scrise-de-laureatii-premiului-nobel-pentru-literatura/

 

///////////////////////////////////////

Franţa, campioana mondială la premiile Nobel pentru Literatură

 

Cu Patrick Modiano, Franţa ajunge la cel de-al cincisprezecelea premiu Nobel pentru Literatură (1). Primul astfel de premiu îi fusese atribuit tot unui francez, Sully Prudhomme, în 1901. Şi, în momentul de faţă, Franţa este ţara care are cel mai mare număr de laureaţi.

 

Din cele 111 premii decernate din 1901 până acum, cele 15 franceze reprezintă 13,5% din totalul premiilor Nobel. Acest fapt face din naţiunea franceză cea mai recompensată naţiune, înaintea Statelor Unite (12 laureaţi), Marii Britanii (10), Germaniei şi Suediei (8 laureaţi fiecare).

 

Dintre cei 111 laureaţi, 16 scriu în franceză: din cei 15 de naţionalitate franceză, trebuie eliminat Frédéric Mistral, premiul   Nobel în 1904, care scria în limba occitană, şi adăugaţo Samuel Beckett (care scria în franceză şi engleză) şi belgianul Maurice Maeterlinck în 1911. Câteva variante ale acestor cifre pot exista, mai ales dacă luăm în calcul proza lui Mistral ca o variantă a limbii franceze şi pe cea a lui Gao Xingjian care a scris cel mai mult în chineză, cum este   cazul tuturor romanelor sale. Dar, în orice caz, limba engleză este de departe în frunte cu 27 de premianţi.

 

 1 Nobel refuzat: Jean-Paul Sartre

 

 Franţa se mai distige şi prin faptul că deţine singurul laureat care a refuzat premiul Nobel. După Legiunea de Onoare sau un post de profesor titular la Collège de France, autorul romanului „Greaţa” a refuzat premiul în 1964 fiindcă   «niciun om nu merită să fie consacrat pentru modul în care îşi câştigă pâinea». Un alt exemplu singular, tragic de această dată, este acela al lui Boris Pasternak. Când comitetul Nobel i-a decernat premiul în 1958, după publicarea romanului „Doctor Jivago”, el a fost constrâns să refuze pentru a scăpa de sancţiunile cu care puterea sovietică îl ameninţa pe scriitorul considerat pe atunci «agentul Occidentului capitalist».

 

 Lista celor 15 laureaţi francezi:

 

 Patrick Modiano (2014)

 

 Jean-Marie Le Clézio (2008)

 

 Gao Xingjian (2000), care scrie în limba mandarină (în special romanele) şi în franceză (unele dintre piesele sale)

 

 Claude Simon (1985)

 

 Jean-Paul Sartre (1964), a refuzat premiul

 

 Saint-John Perse (1960)

 

 Albert Camus (1957)

 

 François Mauriac (1952)

 

 André Gide (1947)

 

 Roger Martin du Gard (1937)

 

 Henri Bergson (1927)

 

 Anatole France (1921)

 

 Romain Rolland (1915)

 

 Frédéric Mistral (1904)

 

 Sully Prudhomme (1901)

 

 (1) Aici sunt enumerate cele 15 premii Nobel franceze, comitetul Nobel cifrând, în mod ciudat, doar premiile Nobel pentru cei «născuţi în Franţa», eliminându-i de pe listă pe Gao Xingjian (naturalizat în Franţa în 1998), pe Albert Camus (născut în Algeria), Claude Simon (născut în Madagascar) şi chiar pe Saint-John Perse, născut în Guadalupe…. Lucru care le permite astfel americanilor, cu douăsprezece titluri, să întreacă Franţa… (Sursa: Liberation, autor Florent Latrive)

 

Traducerea: Rodezia Costea

 

https://www.rador.ro/2014/10/14/franta-campioana-mondiala-la-premiile-nobel-pentru-literatura/

 

////////////////////////////////////////

 

De ce a divorțat Vladimir Putin de soția lui, Liudmila

 

Vladimir Putin știe să-ți țină viața personală departe de ochii presei. Liudmila apare doar în câteva fotografii, iar detalii despre soția liderului de la Kremlin au ieșit cu greu la iveală.

 

Tot ceea ce se știe până în prezent despre mariajul celor doi este că un prieten le-a făcut cunoștință în anii 80, s-au căsătorit de tineri, au împreună două fete, Maria și Katerina născute în 1984 și 1985, care au studiat la universități de prestigiu din lume, cu nume false din motive de securitate.

 

 

Vladimir Putin a fost în KGB

După ce a lucrat ca ofițer KGB în anii ’80, Putin și Liudmila, soția lui de atunci, s-au întors la Sankt Petersburg, iar Putin și-a început activitatea la guvern, moment în care viitorul lider rus a decis să-și țină soția departe de lumina reflectoarelor.

 

 

Conform Business Insider, Slava Zaitsev, un designer rus care îi croia ținutele Liudmilei pentru diverse ocazii, a declarat pentru Reuters în 2013: „Încă de pe atunci îmi spunea că nu-i place prea mult să călătorească și să se arate în public. Nu era pregătită pentru acest rol. Să fie soția unui președinte nu era ceea ce-și dorea…”.

 

 

În 2013, în timpul unei pauze a unei producții de la Kremlin a baletului „La Esmeralda’, cuplul și-a anunțat public divorțul. „Căsătoria noastră s-a încheiat din cauza faptului că abia ne vedem’, a spus Liudmila. “Vladimir este complet cufundat în munca sa. Fetele noastre au crescut… Și cu adevărat nu-mi place publicitatea.”

 

 

Liudmila a rămas fidelă declarației și s-a făcut în mare parte “nevăzută”. Mai apoi, zvonurile că ea s-a alăturat unei mănăstiri au circulat în presa rusă. Dar în 2016, s-a raportat că Liudmila s-a recăsătorit – de data aceasta cu un bărbat cu aproape 20 de ani mai tânăr decât ea, Artur Ocheretny.

 

Ocheretny este directorul Centrului nonprofit pentru Dezvoltarea Comunicării Interpersonale. De curând jurnaliștii au descoperit că Liudmila și cel de-al doilea soț au cumpărat o vilă în sud-vestul Franței și că noua lor casă valorează aprox. 7,46 milioane de dolari. Această achiziție ridică întrebări cu privire la averea misterioasă a lui Putin, despre care un fost consilier al guvernului rus a estimat-o în valoare de 70 de miliarde de dolari.

 

https://www.avantaje.ro/articol/de-ce-a-divortat-vladimir-putin-de-sotia-lui-liudmila

 

///////////////////////////////////////////

Herta Müller (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009), scriitoarea care nu s-a lăsat învinsă de regimul communist

 

Cine este Herta Müller? Una dintre cele mai apreciate scriitoare de origine română, s-a luptat toată viața cu regimul comunist, a emigrat în Germania, iar în anul 2009 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Andreea Toma 

Herta Müller este una dintre cele mai apreciate scriitoare de origine română, iar în anul 2009 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură.

 

S-a născut, în 1953, la Nițchidorf, în județul Timiș. Tatăl său a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS. După război își câștiga existența fiind șofer de camion. Iar după venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

 

 

Mama sa, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost ținută, timp de cinci ani, într-un lagăr de muncă forțată – fostul lagăr de la Novo-Gorlovka de pe teritoriul Ucrainei. Iar numele scriitoarei se leagă de acest episod. Mai precis de faptul că o femeie cu care mama sa se împrietenise în lagăr și care murise, avea numele Herta. Atunci, mama sa a promis că dacă va scăpa din acest lagăr de muncă și va avea o fetiță, îi va pune numele Herta.

 

Află povestea de viață a lui Alfred Nobel – de la invenția dinamitei, la dezvoltarea Premiului Nobel

 

A învățat limba germană literară când era la grădiniță și la școală, o limbă diferită de cea din satul său şvăbesc. Acolo, români erau doar polițistul și medicul, oameni cu care, mai ales dacă ești copilul, nu prea vrei să ai de a face. Ajunsă la liceu, Herta Muller nu știa prea bine limba română, așa că a trebuit să o învețe pe stradă, în viața de zi cu zi.

 

 

Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Despre această parte importantă din viața sa a vorbit și în 2009, la Stockholm, atunci când a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Atunci scriitoarea i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraș [la Timișoara] o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire” (sursă: Radio Europa Liberă).

 

După absolvirea studiilor de filologie germană şi română, Herta Muller a lucrat pentru scurt timp ca traducătoare într-o fabrică din Timișoara, de unde avea să fie concediată din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea.

 

Opoziția sa fața de regimul comunist i-a adus interzicerea să mai publice.

Un afront total care nu i-a adus extrem de multe probleme. De altfel, volumul său de debut, „Niederungen” – „Ținuturile joase”, care a apărut în 1982, s-a confruntat cu o cenzură puternică care i-a distrus, așa cum spune scriitoarea, întregul sens al manuscrisul. De aceea, la doar doi ani distanță, scriitoare reușește să își publice cartea în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă. Însă, această acțiune a atras o reacție extrem de dură din partea autorităților de la noi: i s-a interzis să mai publice.

 

Și nu doar cu cenzura s-a luptat scriitoarea. Din cauza crezurilor sale puternic anti comuniste, Müller a intrat și în vizorul Securității. Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securității că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține „orientări anti-statale”. Astfel, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu”(pseudonimul pe care îl luase Schleich) scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!” (sursă: halbjahresschrift). Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller (sursă: Hotnews). 

Începând cu 1982 i s-au permis trei vizite în Germania Federală, din care se reîntoarce în România. Însă, în umbra tuturor confruntărilor pe care le avea cu regimul asupritor de la noi, în februarie 1987 emigrează în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

 

Întrebată despre ce anume simte în legătură cu România, Muller spunea că nici nu o urăște, dar nici nu îi duce dorul:

 

“M-am îndepărtat de România pentru că așa a trebuit să fac. Când am plecat din România, trei ani a mai fost Ceaușescu și am primit amenințări cu moartea chiar și la Berlin. Nu am putut să vin aici, așa că m-am debarasat şi nici nu am avut ideea să sufăr de dor de casă. Am zis: «Ăștia m-au dat afară și atunci am trântit și eu ușa». A fost ceva reciproc”, mai declara scriitoarea la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, din 2014.

 

Herta Muller era recompensată în 2009 cu premiul Nobel pentru literatură, pentru ilustrarea „peisajului celor dezrădăcinați”, cu „concentrația poeziei și cu franchețea prozei”, temele abordate fiind opresiunea, dictatura și exilul trăite în timpul regimului comunist.

 

Vrei să citești și despre ceilalți români care au câștigat Premiul Nobel?

George Emil Palade (Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974), moldoveanul care a revoluționat biologia celulară

Ioan Moraru (Premiul Nobel pentru Pace în 1985), singurul român care a câștigat Premiul Nobel, trăind în România toată viața. Cum l-a primit Ceaușescu?

Elie Wiesel (Premiul Nobel pentru Pace în 1986), evreul de origine română care a supraviețuit Holocaustului și a uimit o lume întreagă

Stefan Hell (Premiul Nobel în domeniul Chimiei în anul 2014), românul dintr-o familie de șvabi din Arad care a revoluționat chimia mondială

https://life.ro/herta-muller-premiul-nobel-pentru-literatura-in-anul-2009-scriitoarea-care-nu-s-a-lasat-invinsa-de-regimul-comunist/

 

 

////////////////////////////////////////

 

Altfel despre „rezistența prin cultură“. Trupa Phoenix

 

Nr. 1096 Emanuel COPILAŞ  

Scriu acest text după torentul de reacții din social-media și din presă cu privire la un podcast la care am fost invitat să vorbesc recent, avînd ca temă „subculturile tineretului“ și muzica ascultată de aceşti tineri (hippie, rock, punk, disco, rave) – principala dimensiune identitară a unor astfel de grupuri –, la intersecția dintre ultimele decenii comuniste și tranziția postcomunistă. Dezbaterea era limitată, în general, la orașul Timișoara. Inevitabil, discuția a ajuns la formația Phoenix. Am afirmat, printre altele, că discrepanța dintre succesul uriaș al trupei în țară și eșecul ei fără drept de apel în străinătate, după celebra fugă din 1977, nu poate fi redusă doar la talent, la capacitatea de a specula anumite oportunități sau, pur și simplu, la neșansă. În plus, infrastructura pusă la dispoziție de către statul comunist a jucat un rol imens în popularizarea muzicii trupei.

 

 

Phoenix în anii 1972–73. De la stînga la dreapta: Nicolae Covaci, Valeriu Sepi,

Mircea Baniciu, Josef Kappl și Costin Petrescu.

 

Cum au ajuns membrii formației să se transforme, peste noapte, după emigrare, din niște semizei în niște simpli „boschetari“ – utilizat în sensul de persoane fără adăpost, nu de persoane cu moralitate laxă și vocație infracțională? Ultimul termen este abraziv și percutant, dar nu nepotrivit pentru un podcast. În plus, el se bazează pe o realitate indiscutabilă, pe care însuși liderul formației, Nicolae Covaci, o prezintă detaliat în volumele sale memorialistice: timp de cîteva luni bune după fuga din țară, Nicu Covaci & Co. au trăit într-un centru pentru persoane fără adăpost din Germania Federală și s‑au hrănit pe la diferite cantine publice sau, efectiv, cu sfeclă roșie și porumb, sustrase din diferite culturi agricole.

 

Faptul că succesul Phoenix se datorează, pe lîngă talentul individual, și rețelelor Uniunii Tineretului Comunist – care punea la dispoziția formațiilor atît săli de repetiție în regim gratuit și le asigura diferite turnee prin țară în așa-numitele case ale tineretului, cît şi mediatizare și popularizare – este indiscutabil. Dincolo de instrumentele personale și, parțial, de amplificatoare, această infrastructură materială este indispensabilă înțelegerii nivelului de popularitate la care au ajuns Phoenix în anii 1970. La fel de indiscutabile sînt restricțiile impuse de regimul comunist asupra culturii în general, cenzura și controlul la care erau supuși artiștii. La rîndul lor, aceș­tia căutau fie să se strecoare prin nișele politicilor culturale oficiale, fie să se  adapteze la ce­rințele acestora (versurile Phoenix despre haiduci, patrie, eroi naționali, lupta împotriva duș­manilor fiind emblematice în acest sens și reprezentînd mult mai mult decît o simplă simulare lipsită de convingere a unor coordonate culturale ale național-comunismului tîrziu, așa cum am argumentat în lucrarea Generația anului 2000. Cultură și subculturi ale tineretului în România socialistă. Studiu de caz: Timișoara, Editura Tritonic, 2019).

 

Rezultatul reprezintă un fel de cultură convergentă în care autoritățile căutau să canalizeze rebeliunea tineretului și a artiștilor reprezentativi ai acestuia pe coordonate cît mai inofensive și mai estetice cu putință, în timp ce tinerii, mai puțin plictisiți și debusolați decît se crede de obicei, coabitau de voie de nevoie cu regimul și utilizau infrastructura pusă la dispoziție de acesta pentru manifestările artistice și divertisment în general, ca să avanseze, în anumite limite, propria agendă culturală, inspirată, în principal, de formațiile pop și rock din Occident.

 

Aceste idei, exprimate şi în acel podcast, au condus la un torent de proteste. Am fost acuzat că glorific regimul comunist, că jignesc gratuit membrii formației, că nu înțeleg nimic din aspirațiile tineretului predecembrist – simpla utilizare a termenului de subcultură a fost percepută în mod peiorativ de către unii participanți la polemică – sau că am ceva cu reprezentanții locali ai subculturii rock. S-a adăugat acuza că facultatea din care fac parte ar fi o pepinieră de gîndire nedemocratică.

 

Acum, că toate acestea au trecut, mi-am propus să reflectez, la rece, cum se spune, la cauzele care au condus la această tensionată situație și la neînțelegerile care au făcut-o posibilă. Dincolo de uriașul proces de mitologizare și automitologizare a formației Phoenix, ideea de convergență între subculturile locale de tineret din perioada comunistă și regim a deranjat, cred, deoarece iese din tiparul comod al „rezistenței prin cultură“ vehiculat de către elitele culturale post­comuniste, tipar la care, din cîte se observă, încep să adere și foștii reprezentanți ai subculturilor de tineret din perioada comunistă, care au rămas, într-o anumită măsură, „pe poziții“.

 

Cred că „rezistența prin cultură“ este numai un simulacru pretențios de rezistență, care nu face decît să jignească memoria puținilor disidenți autentici; „rezistenţa prin cultură“ a netezit terenul pentru anticomunismul postcomunist sub celebra deviză „după război, mulți viteji se arată“. În același timp, „rezistența prin cultură“ a recuperat în mod direct poziționări intelectuale nedemocratice din perioada interbelică, văzută ca o altă epocă de aur.

 

În momentul de față, după trei decenii de postcomunism, are loc un proces de osmoză culturală: spre vechea dreaptă „păltinișană“ se orientează exponenți ai subculturilor de tineret din perioada comunistă ajunși la vîrste respectabile și care, trecîndu-și de cele mai multe ori sub tăcere originile muncitorești, caută un loc călduț lîngă elita culturală burgheză, mare admiratoare a vechii aristocrații și foarte înțelegătoare față de curentele dreptei radicale și extremiste din interbelic. În plus, există și mitul complementar al rockerilor care au făcut revoluția de la Timișoara – cînd, de fapt, majoritatea participanților au fost muncitori din fabricile locale, care au ieşit în stradă în noaptea de 15/16 decembrie şi în următoarele zile.

 

Dincolo de infrastructura din perioada comunistă care a contribuit foarte mult la succesul formației Phoenix și nu numai, să nu uităm că rock-ul, pentru că el este vorba, reprezintă un fenomen cultural urban. Într-o Românie rurală, cum era cea interbelică, în care însuși termenul de cultură muzicală, alături de obiceiul de a merge la concerte, nu exista, am mari îndoieli că acest gen de muzică ar fi devenit vreodată relevant. Urbanizînd România, regimul comunist a făcut posibilă receptarea acestui gen de muzică de către tineri urbanizați, studenți sau muncitori, care consumau acest nou produs cultural disociindu-se de un regim autoritar, care îi lăsa să se distreze și le facilita, în limitele ideologiei oficiale, accesul la mijloacele de divertisment, în speranța de a nu-i scăpa de sub control. Același lucru s-a întîmplat, evident în alt context, și în Occident, unde mișcarea hippie a fost percepută circumspect de către autoritățile preponderent conservatoare din Statele Unite și Marea Britanie, care s-au arătat deranjate de substratul subversiv al acesteia. Nu în ultimul rînd, anticapitalismul romantic al hippioților occidentali putea fi recuperat destul de facil de către autoritățile comuniste și transformat într-un culoar relativ generos de promovare pentru trupele locale de pop-rock.

 

Revenind la scandalul generat de acest podcast, pot înțelege foarte bine reacțiile critice emoționale ale celor care, tineri și rebeli înainte de 1989, aveau impresia că subminează regimul din interior prin muzica pe care o ascultau, sau a celor care au avut probleme cu fosta Securitate, chiar și a celor care au avut impresia că, prin amintita convergență dintre subculturi de tineret şi cultură oficială, aduceam în vreun fel laude regimului comunist – ceea ce este pur și simplu absurd.

 

Nu pot înțelege, sau mai bine zis nu pot trece cu vederea reacțiile celor care au căutat să denigreze facultatea din care fac parte afirmînd că ar fi plină de cadre didactice și studenți cu afinități nedemocratice. O asemenea inepție nu cred că are nevoie de comentarii lămuritoare. A „picta“ o universitate în culori ideologice exclusiviste este imposibil, stupid și contraproductiv. Nu și pentru o mînă de literați sau politologi anticomuniști erijați în mari somități democratice; pentur ei, înțelegerea problemelor social-politice trece, rareori, de o barieră estetică efectiv ermetizantă.

 

Iată ce putem găsi în arsenalul lor ideatic, pe lîngă tot felul de glumițe rasiste penibile: pentru ei, național-socialismul, alături de comunism, este o ideologie de stînga, deci tot ce este antidemocratic nu poate veni decît dinspre stînga; promotorii multiculturalismului corectitudinii politice, care. pentru ei, este, evident, de stînga,  ar fi transformat campusurile universitare americane în „adevărate lagăre de exterminare nazistă“ – o imbecilitate monstruoasă, care jignește profund memoria milioanelor de victime care realmente au murit sau au suferit în lagărele naziste; mișcarea hippie, în naivitatea ei, a pus bazele corectitudinii politice care subminează astăzi civilizația europeană; corectitudinea politică și stînga universitară erodează democrația românească și o orientează spre un național-comunism de factură ceaușistă. Se sparie gîndul, vorba Cronicarului. Pînă una alta, vituperațiile penibile împotriva ideilor progresiste de orice factură (și a corectitudinii politice, o ideologie mai mult liberală decît critică) au fost întreținute constant de către publicații și edituri centrale după 1989, care însă au promovat anumite persoane ce, azi, se identifică ideologic şi fac parte din AUR.

 

Nu aș vrea să închei fără a aminti că unii dintre protagoniștii acestor elucubrații și colportări m-au etichetat drept „discipol“ al „antisemitului“ Claude Karnoouh, din simplul motiv că am coordonat un volum omagial în jurul operei acestui interesant și incomod antropolog francez, care ne-a părăsit de curînd. Cine se va obosi să îl citească va constata că este un volum echilibrat și destul de critic chiar la adresa unor idei politice ale lui Karnoouh. „Sîntem prieteni, dar nu pe partea politică“, mi-a spus el de cîteva ori. Și avea perfectă dreptate. Ideile noastre se despărțeau în mai multe puncte decît se întîlneau. Poate că tocmai acesta este secretul unei prietenii intelectuale reușite. Că tot veni vorba, am coordonat un volum omagial și în onoarea fostului meu coordonator de doctorat, profesorul Michael Shafir și, recent, un volum care celebrează două secole de la apariția celei mai cunoscute lucrări de filozofie politică hegeliană, Filosofia dreptului sau elemente de drept natural și știință a statului. A cui discipol sînt, pînă la urmă? Claude Karnoouh a criticat dur politicile statului israelian în ceea ce privește respectarea drepturilor palestinienilor, așa cum a criticat politicile oricărui stat care nu își tratează în mod corespunzător categoriile sociale defavorizate. Nu văd cum l-ar transforma această poziționare într-un antisemit.

 

În ultimă instanță, chintesenţa acestor discuţii (fireşti) este ce fel de democraţie am propus în ultimii 32 de ani? Una mulată foarte bine după chipul și asemănarea acestor „democrați“ anticomuniști rinocerizați, care cred că e suficient să arunce în discuție niște mantre terminologice gen „progresist“, „stîngist“, „marxist“, „comunist“, „antisemit“ pentru ca „zgomotul“ acestora să îi scutească de efortul unor argumentări concrete a pozițiilor pe care se situează? O democrație în care ne ardem ostentativ carnetele de partid imediat după revoluție și proclamăm ritos, fără să știm că îl cităm pe Lenin, că „cine nu este cu noi este împotriva noastră“, după ce, cu cîteva luni înainte, plîngeam efectiv în genunchi în fața unui anumit secretar de partid local pentru a fi primiți în PCR? Una în care o anumită imagine schematică și elitistă despre cultură trebuie să țină de foame categoriilor sociale precare, rămase fără reprezentare politică după 1989 și utilizate pe post de convenabil țap ispășitor nostalgic pentru toate carențele majore ale democrației postcomuniste?

 

Ce-i de făcut? Aș începe cu ce nu ar mai trebui făcut sau cu ce idei nu ar mai trebui creditate ca fiind unicele democratice și respectabile, dar mă tem că acest text ar ajunge la proporții nerezonabile.

 

https://www.observatorcultural.ro/articol/altfel-despre-rezistenta-prin-cultura-trupa-phoenix/#comment-133072

 

///////////////////////////////////////

„Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului“

 

România participă la Bienala de Artă de la Veneţia cu un proiect realizat de Adina Pintilie Nr. 1097 Observator Cultural LA ZI  

Proiectul ce va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului“, a fost prezentat marți, 8 februarie 2022, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Institutului Cultural Român. Proiectul creat de Adina Pintilie și curatoriat de Cosmin Costinaș și Viktor Neumann a fost selectat în urma Concursului național organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român. La Pavilionul României din Giardini della Biennale va fi expusă o instalație audio-vizuală, ce va fi completată de o instalație VR găzduită de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, precum și de un program public ce se va desfășura pe parcursul Bienalei (23 aprilie – 27 noiembrie 2022).

 

Potrivit motivației juriului, „proiectul «Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului»/«You Are Another Me – A Cathedral of the Body» se remarcă atît prin impactul estetic al instalațiilor video potențate de imersivitatea spațiului expozițional, care deconstruiește privirea cinematică unidirecțională, cît și prin actualitatea temei, rigoarea conceptului curatorial și abordarea intersecțională a subiectului propus. Juriul a apreciat în unanimitate proiectul, îndeosebi pentru abordarea sa originală asupra poeticii și politicii intimității și pentru tematizarea politicilor corporalității, folosind arta ca instrument pentru a deschide un spațiu în care se poate materializa ideea unei comunități mai inclusive“.

 

În cadrul conferinței de presă, Attila Kim, Comisarul României pentru Bienala de Artă de la Veneția a declarat: „Continuînd seria artiștilor români de mare succes internațional, care au reprezentat România la ultimele ediții ale Bienalei de Artă de la Veneția, cu expoziții alternînd opere realizate nu numai în mediile clasice ale artei, cum sînt pictura și grafica, ci și prin instalații de artă sau performance, anul acesta vom prezenta o nouă față a artei contemporane românești, prin intermediul Adinei Pintilie. Artista propune o instalație video complexă în expoziția realizată în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Doresc să îi felicit pe toți participanții la concursul de selecție pentru proiectele prezentate, care au demonstrat încă o dată varietatea scenei românești de artă contemporană, creativitate și viziune curatorială, și nu în ultimul rând, profesionalism în management cultural“.

 

Proiectul „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului“ propune o experiență senzorială multimedia, născută din cercetarea artistică de lungă durată a Adinei Pintilie asupra intimității și corporalității. Ea marchează următoarea etapă a proiectului de cercetare multi-platformă asupra intimității inițiat de artistă în 2010 și lansat public în 2018 cu lungmetrajul Touch Me Not. Cîștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, filmul a fost prezentat de instituții prestigioase precum MOMA New York, ICA Londra, BOZAR Bruxelles și aclamat în întreaga lume pentru limbajul și estetica audio-vizuală deschizătoare de drumuri. Dezvoltată în colaborare cu artiști, instituții și comunități din întreaga Europă, cercetarea sa transdisciplinară generează un vast și impresionant material vizual, pe care artista îl explorează în limbaje și pe platforme diferite – instalație multimedia, performance interactiv, cinema, carte de artă și experiențe online.

 

Potrivit curatorilor Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, „propunerea artistei Adina Pintilie pentru Participarea României deschide un dialog estetic complex cu tema anunțată de curatoarea Cecilia Alemani pentru cea de-a 59-a ediție a Bienalei de la Veneția, având titlul The Milk of Dreams: o călătorie imaginară prin metamorfozele corpului și definițiile umanității. Pintilie reimaginează Pavilionul încărcat de istorie ca pe o „catedrală“ contemporană care celebrează corpul, diferențele și conexiunea umană. În spiritul vechiului salut mayaș „Tu ești un alt Eu“, „catedrala corpului“ își propune să creeze punți de comunicare și să transceandă dihotomiile care ne separă“. (din comunicatul de presă al ICR)

https://www.observatorcultural.ro/articol/tu-esti-un-alt-eu-o-catedrala-a-corpului/

 

///////////////////////////////////////

Fiecare câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură

 

Scriitorii dintr-o varietate de țări au câștigat premiul

 

Când inventatorul suedez Alfred Nobe a murit în 1896, el a prevăzut cinci premii în voința sa, inclusiv Premiul Nobel pentru Literatură . Onoarea se adresează scriitorilor care au produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o direcție ideală”. Familia lui Nobel, cu toate acestea, a luptat cu prevederile voinței, așa că cinci ani trecuseră înainte ca premiile să iasă din nou. Cu această listă, descoperiți scriitorii care au trăit până la idealurile lui Nobel din 1901 până în prezent.

 

1901-1910

 

Războinici corespondenți, inclusiv Rudyard Kipling, pe insula Glover

 

Corbis prin intermediul Getty Images / Getty Images

1901 – Sully Prudhomme (1837-1907)

Scriitor francez. Numele original Rene Francois Armand Prudhomme. Sully Prudhomme a câștigat primul Premiu Nobel pentru literatură în 1901 „în recunoașterea specială a compoziției sale poetice, care dă dovadă de idealism înalt, perfecțiune artistică și o combinație rară a calităților atât a inimii, cât și a intelectului”.

 

1902 – Creștin Matthias Theodor Mommsen (1817-1903)

Scriitor german-nordic. Christian Matthias Theodor Mommsen a fost numit „cel mai mare maestru viu al artei scrisului istoric, cu referire specială la opera sa monumentală, O istorie a Romei „, când a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1902.

 

1903 – Bjørnstjerne Martinus Bjørnson (1832-1910)

Scriitor norvegian. Bjørnstjerne Martinus Bjørnson a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1903 „ca un omagiu pentru poezia sa nobilă, magnifică și versatilă, care a fost întotdeauna distinsă atât de prospețimea inspirației sale, cât și de puritatea rară a spiritului său”.

 

1904 – Frédéric Mistral (1830-1914) și José Echegaray Y Eizaguirre (1832-1916)

Scriitor francez. Pe lângă numeroasele poezii scurte, Frédéric Mistral a scris patru versuri românești. De asemenea, a publicat un dicționar provensal și a scris memorii. El a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1904: „ca recunoaștere a originalității proaspete și a inspirației adevărate a producției sale poetice, care reflectă cu credință peisajul natural și spiritul nativ al poporului său și, în plus, munca sa semnificativă ca filolog provensal. „

 

Scriitor spaniol. José Echegaray Y Eizaguirre a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1904 „ca recunoaștere a numeroaselor și strălucitoare compoziții care, într-o manieră individuală și originală, au reînviat marile tradiții ale teatrului spaniol”.

 

1905 – Henryk Sienkiewicz (1846-1916)

Scriitor polonez. Henryk Sienkiewicz a primit premiul Nobel pentru literatură din 1905 „din cauza meritelor sale remarcabile ca scriitor epic”. Probabil cea mai largă lucrare translatată lui este Quo Vadis? (1896), un studiu al societății romane în timpul împăratului Nero .

 

1906 Giosu Carducci (1835-1907)

Scriitor italian. Profesor de literatură la Universitatea din Bologna din 1860 până în 1904, Giosuè Carducci a fost un învățat, editor, orator, critic și patriot. El a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1906, „nu numai în ceea ce privește învățarea sa profundă și cercetarea critică, ci mai degrabă un tribut adus energiei creative, prospețimii stilului și forței lirice care caracterizează capodoperele sale poetice”.

 

1907 – Rudyard Kipling (1865-1936)

Scriitor britanic. Rudyard Kipling a scris romane, poezii și povestiri scurte – în special în India și în Birmania (acum cunoscut sub numele de Myanmar). El a fost laureatul premiului Nobel pentru literatură din 1907, „având în vedere puterea de observare, originalitatea imaginației, virilitatea ideilor și talentul remarcabil pentru narațiune care caracterizează creațiile acestui cunoscut autor al lumii”.

 

 

1908 – Rudolf Christoph Eucken (1846-1926)

Scriitor german. Rudolf Christoph Eucken a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1908 „ca recunoaștere a căutării sale serioase a adevărului, a puterii sale pătrunzătoare a gândirii, a gamei sale largi de viziune și a căldurii și forței în prezentarea cu care, în numeroasele sale lucrări, a vindicat și dezvoltat o filozofie idealistă a vieții „.

 

1909 – Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf (1858-1940)

Scriitor suedez. Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf sa îndepărtat de realismul literar și a scris într-un mod romantic și imaginativ, evocând în mod viu viața țărănească și peisajul Suediei de Nord. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1909 „în aprecierea idealismului înalt, a imaginației vii și a percepției spirituale care caracterizează scrierile ei”.

 

1910 – Paul Johann Ludwig Heyse (1830-1914)

Scriitor german. Paul Johann Ludwig von Heyse a fost un romancier, poet și dramaturg german. El a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1910 „ca un tribut adus artei perfecte, permeată de idealism, pe care a demonstrat-o în timpul lungii cariere productive ca poet, dramaturg, scriitor și scriitor de scurte povestiri de renume mondial”.

 

1911-1920

 

Bengali Poet Rabindranath Tagore

Corbis prin intermediul Getty Images / Getty Images

1911 – Contele Maurice (Mooris) Polidore Marie Bernhard Maeterlinck (1862-1949)

Scriitor belgian. Maurice Maeterlinck și-a dezvoltat ideile extrem de mistice într-o serie de proză, printre care Le Trésor des umbles (1896), La Sagesse et la destinée (1898) și Le Temple enseveli 1902) [Templul Închis]. El a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1911 „în aprecierea activităților sale literare multilaterale și în special a operelor sale dramatice, care se disting printr-o bogăție de imaginație și printr-o fantezie poetică, care uneori dezvăluie o formă de zână poveste, o inspirație profundă, în timp ce într-un mod misterios ei apelează la propriile sentimente ale cititorilor și le stimulează imaginația „.  

1912 – Gerhart Johann Robert Hauptmann (1862-1946)

Scriitor german. Gerhart Johann Robert Hauptmann a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1912 „în primul rând ca recunoaștere a producției sale rodnice, variate și remarcabile în domeniul artei dramatice”.

 

1913 – Rabindranath Tagore (1861-1941)

Scriitor indian. Rabindranath Tagore a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1913 „din cauza versului său profund sensibil, proaspăt și frumos, prin care, cu pricepere desăvârșită, și-a făcut gândurile sale poetice, exprimate în propriile sale cuvinte în limba engleză, o parte a literaturii Vest.” În 1915, el a fost căpitanat de regele britanic George V. Tagore renunțat la cavalerul său în 1919, după masacrul de la Amritsar sau aproape 400 de demonstranți indieni.

 

1914 – Fondul special

Premiul a fost alocat Fondului Special din această secțiune a premiului.

 

1915 – Romain Rolland (1866-1944)

Scriitor francez. Cel mai faimos lucrare a lui Rolland este Jean Christophe, un roman parțial autobiografic, care ia câștigat și premiul Nobel pentru literatură din 1915. A primit, de asemenea, premiul „ca un omagiu adus idealismului înalt al producției sale literare și simpatiei și iubirii adevărului cu care a descris diferite tipuri de ființe umane”.

 

1916 – Carl Gustaf Verner von Heidenstam (1859-1940)

Scriitor suedez. A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1916 „ca recunoaștere a semnificației sale ca reprezentant lider al unei noi ere în literatura noastră”.

 

1917 – Karl Adolph Gjellerup și Henrik Pontoppidan

Scriitor danez. Gjellerup a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1917 „pentru poezia sa variată și bogată, inspirată de idealuri înalte”.

 

Scriitor danez. Pontoppidan a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1917 „pentru descrierile sale autentice despre viața actuală din Danemarca”.

 

1918 – Fondul special

Premiul a fost alocat Fondului Special din această secțiune a premiului.

 

1919 – Carl Friedrich Georg Spitteler (1845-1924)

Scriitor elvețian. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1919 „, în aprecierea deosebită a epocii sale olimpice de primăvară. „

 

1920 – Knut Pedersen Hamsun (1859-1952)

Scriitor norvegian. A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1920 „pentru lucrarea sa monumentală” Creșterea solului „.

 

 

1921-1930

 

Bernard Shaw la 90 de ani

Merlyn Severn / Getty Images

1921 – Anatol Franța (1844-1924)

Scriitor francez. Pseudonim pentru Jacques Anatole Francois Thibault. El este adesea considerat cel mai mare scriitor francez de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului al XX-lea. Premiul Premiului Nobel pentru literatură în 1921 „, ca recunoaștere a realizărilor sale literare strălucitoare, caracterizate printr-o noblețe de stil, o simpatie umană profundă, grație și un temperament galic adevărat”.

 

1922 – Jacinto Benavente (1866-1954)

Scriitor spaniol. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1922 „pentru modul fericit în care a continuat tradițiile illustrate ale drama spaniole.”

 

1923 – William Butler Yeats (1865-1939)

Scriitor irlandez. El a primit Premiul Nobel pentru literatură din 1923 „pentru poezia sa întotdeauna inspirată , care, într-o formă extrem de artistică, exprimă spiritul întregii națiuni”.

 

1924 – Wladyslaw Stanislaw Reymont (1868-1925) 

Scriitor polonez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1924 „pentru marele său epic național, ” Țăranii ” .

 

1925 – George Bernard Shaw (1856-1950)

Scriitor britanic irlandez. Acest scriitor născut în Irlanda este considerat cel mai important dramaturg britanic de la Shakespeare. El a fost dramaturg, eseist, activist politic, lector, romancier, filozof, evoluționist revoluționar și cel mai prolific scriitor de scrisori din istoria literară. A primit Premiul Nobel din 1925 „pentru opera sa, care este marcată atât de idealism cât și de omenire, satira sa stimulatoare fiind adesea infuzată cu o singură frumusețe poetică”.

 

1926 – Grazia Deledda (1871-1936)

Pseudonim pentru Grazia Madesani née Deledda

Scriitor italian. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1926 „pentru scrierile sale inspirate idealist care, cu claritate plastică, văd viața pe insula ei natală și cu profunzime și simpatie se ocupă de problemele umane în general”.

 

1927 – Henri Bergson (1859-1941)

Scriitor francez. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1927 „ca recunoaștere a ideilor sale bogate și vitalizante și a talentului strălucit cu care au fost prezentate”.

 

1928 – Sigrid Undset (1882-1949)

Scriitor norvegian. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1928 „pentru descrierile sale puternice despre viața nordică în Evul Mediu”.

 

1929 – Thomas Mann (1875-1955)

Scriitor german. Câștigător al Laureatului de la Nobel pentru Literatură din 1929 „, în special pentru marele său roman, Buddenbrooks , care a câștigat o recunoaștere constantă, ca fiind una dintre lucrările clasice ale literaturii contemporane”.

 

1930 – Sinclair Lewis (1885-1951)

Scriitor american. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1930 „pentru arta sa de a descrie și capacitatea sa de a crea, cu spirit și umor, noi tipuri de personaje”.

 

1931 – 1940

 

Doamna Roosevelt și Pearl S. Buck

 

Corbis prin intermediul Getty Images / Getty Images

1931 – Erik Axel Karlfeldt (1864-1931)

Scriitor suedez. A primit Premiul Nobel pentru munca sa poetică.

 

1932 – John Galsworthy (1867-1933)

Scriitor britanic . A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1932 „pentru distinsul său artă de narațiune care ia cea mai înaltă formă în The Forsyte Saga ” .

 

1933 – Ivan Alekseyevich Bunin (1870-1953)

Scriitor rusesc. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1933 „pentru arta strictă cu care a purtat tradițiile clasice ruse în scrierea prozei”.

 

1934 – Luigi Pirandello (1867-1936)

Scriitor italian. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1934 „pentru revigorarea îndrăzneață și ingenioasă a artei dramatice și pitorești”.

 

1935 – Fondul principal și Fondul special

Premiul a fost alocat Fondului Principal și Fondului Special al acestei secțiuni de premiu.

 

1936 – Eugene Gladstone O’Neill (1888-1953)

Scriitor american. Eugene (Gladstone) O’Neill a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1936, iar Premiile Pulitzer pentru patru dintre piesele sale: Dincolo de orizont (1920); Anna Christie (1922); Strange Interlude (1928); și Călătorie lungă în noapte (1957). A câștigat Premiul Nobel pentru Literatură „pentru puterea, onestitatea și emoțiile profunde ale operei sale dramatice, care încorporează un concept original de tragedie”.

 

1937 – Roger Martin du Gard (1881-1958)

Scriitor francez. A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1937 „pentru puterea și adevărul artistic cu care a reprezentat un conflict uman, precum și câteva aspecte fundamentale ale vieții contemporane în ciclul său roman Les Thibault „.

 

1938 – Pearl Buck (1892-1973)

Pseudonim pentru Pearl Walsh née Sydenstricker. Scriitor american. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1938 „pentru descrierile ei bogate și cu adevărat epice despre viața țărănească din China și pentru capodoperele sale biografice”.

 

1939 – Frans Eemil Sillanpää (1888-1964)

Scriitor finlandez. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1939 „pentru înțelegerea profundă a țărănimii țării sale și a artei deosebite cu care și-a prezentat modul lor de viață și relația cu Natura”.

  

1940

Premiul a fost alocat Fondului Principal și Fondului Special al acestei secțiuni de premiu.

 

1941 – 1950

 

Bettmann Arhiva / Getty Images

1941 Până în 1943

Premiul a fost alocat Fondului Principal și Fondului Special al acestei secțiuni de premiu.

 

1944 – Johannes Vilhelm Jensen (1873-1950)

Scriitor danez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1944 „pentru rară putere și fertilitate a imaginației sale poetice, cu care se combină o curiozitate intelectuală cu un domeniu larg și un stil îndrăzneț, proaspăt creator”.

 

1945 – Gabriela Mistral (1830-1914)

Pseudonim pentru Lucila Godoy Y Alcayaga. Scriitor chilian. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1945 „pentru poezia ei lirică, care, inspirată de emoții puternice, și-a făcut numele un simbol al aspirațiilor idealiste ale întregii lumi latino-americane”.

  

1946 – Hermann Hesse (1877-1962)

German-elvețian scriitor. Până în 1946, el a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru scrierile sale inspirate care, în timp ce cresc în îndrăzneală și penetrare, exemplifică idealurile umanitare clasice și calitățile înalte ale stilului”.

 

1947 – André Paul Guillaume Gide (1869-1951)

Scriitor francez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1947 „pentru scrierile sale cuprinzătoare și semnificative din punct de vedere artistic, în care problemele și condițiile umane au fost prezentate cu o iubire neînfricată a adevărului și o înțelegere psihologică dornică”.

 

1948 – Thomas Stearns Eliot (1888-1965)

Scriitor britanico-american. A primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1948 „pentru contribuția sa remarcabilă, pionieră la poezia actuală”.

 

1949 – William Faulkner (1897-1962)

Scriitor american . A primit premiul Nobel în literatură din 1949 „pentru contribuția sa puternică și artistică unică la romanul american modern”.

 

1950 – Earl (Bertrand Arthur William), Russell (1872-1970)

Scriitor britanic. A primit Nobelul în literatura din 1950 „ca recunoaștere a scrierilor sale variate și semnificative în care el promovează idealurile umanitare și libertatea de gândire”.

 

1951-1960

  

Bettmann Arhiva / Getty Images

Pär Fabian Lagerkvist (1891-1974)

Scriitor suedez. A primit Nobelul în literatură din 1951 „pentru vigoarea artistică și adevărata independență a minții cu care se străduiește în poezia sa să găsească răspunsuri la întrebările veșnice care se confruntă cu omenirea”.

 

1952 – François Mauriac (1885-1970)

Scriitor francez . A primit Nobelul în literatură în 1952 „pentru înțelegerea profundă a spiritului și pentru intensitatea artistică cu care a avut în romanele sale pătrunderea dramei vieții umane”.

 

1953 – Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1874-1965)

Scriitor britanic . A primit premiul Nobel în literatură din 1953 „pentru stăpânirea descrierii sale istorice și biografice, precum și pentru oratoriul strălucit în apărarea valorilor umane exaltate”.

 

1954 – Ernest Miller Hemingway (1899-1961)

Scriitor american. Brevetul a fost specialitatea lui. A primit Nobelul în literatură în 1954 „pentru stăpânirea artei de narațiune, cel mai recent demonstrat în The Old Man and the Sea și pentru influența pe care a exercitat-o ​​asupra stilului contemporan”

 

1955 – Halldór Kiljan Laxness (1902-1998)

Scriitor islandez. A primit premiul Nobel în literatură din 1955 „pentru puterea sa epică vii, care a reînnoit marea artă narativă a Islandei”.

 

1956 – Juan Ramón Jiménez Mantecón (1881-1958)

Scriitor spaniol. A primit premiul Nobel pentru literatură „pentru poezia sa lirică, care în limba spaniolă constituie un exemplu de înaltă spirit și puritate artistică”.

 

1957 – Albert Camus (1913-1960)

Scriitor francez. A fost un celebru existențialist și autor al „Ciumei” și „Străinul”. El a primit Premiul Nobel pentru literatură „pentru producția sa literară importantă, care, cu seriozitate clară, luminează problemele conștiinței umane în vremurile noastre”.

 

1958 – Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960)

Scriitor rusesc. A primit premiul Nobel pentru literatură „pentru realizarea sa importantă atât în ​​poezia lirică contemporană, cât și în domeniul marii tradiții epice rusești”. Autoritățile ruse l-au determinat să refuze acordarea premiului după ce a acceptat-o.

 

1959 – Salvatore Quasimodo (1901-1968)

A primit premiul Nobel pentru literatură „pentru poezia sa lirică, care, cu focul clasic, exprimă experiența tragică a vieții în vremurile noastre”. 

1960 – Saint-John Perse (1887-1975)

Scriitor francez. Pseudonim pentru Alexis Léger. A primit Nobelul în Literatură din 1960 „pentru zborul în creștere și imaginația evocatoare a poeziei sale care, într-un mod vizionar, reflectă condițiile din epoca noastră”.

 

1961-1970

 

Keystone / Getty Images

Ivo Andric (1892-1975)

A primit premiul Nobel pentru literatură din 1961 „pentru forța epică cu care a urmărit teme și a ilustrat destine umane trase din istoria țării sale”.

 

1962 – John Steinbeck (1902-1968)

Scriitor american . A primit premiul Nobel pentru literatură din 1962 „pentru scrierile sale realiste și imaginative, combinând în timp ce fac umor simpatic și o percepție socială dornică”.

 

1963 – Giorgos Seferis (1900-1971)

Scriitor grec. Pseudonim pentru Giorgos Seferiadis. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1963 „pentru scrisul său eminent, liric, inspirat de un sentiment profund pentru lumea elenă a culturii”

  

1964 – Jean-Paul Sartre (1905-1980)

Scriitor francez . Satre era un filosof, dramaturg, romancier și jurnalist politic, care a fost un exponent important al existențialismului. El a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1964 „pentru munca sa, care, bogată în idei și plină de spiritul libertății și căutarea adevărului, a exercitat o influență profundă asupra epocii noastre”.

 

1965 – Michail Aleksandrovici Sholokhov (1905-1984)

Scriitor rusesc. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1965 „pentru puterea și integritatea artistică cu care, în epica sa a Donului, a dat expresie unei faze istorice în viața poporului rus”

 

1966 – Shmuel Yosef Agnon (1888-1970) și Nelly Sachs (1891-1970)

Scriitor israelian. Agnon a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1966 „pentru arta narativă profund caracteristică cu motive din viața poporului evreu”.

 

Scriitor suedez. Sachs a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1966 „pentru scrierea ei lirică și dramatică remarcabilă, care interpretează destinul Israelului cu putere tare”.

 

1967 – Miguel Angel Asturias (1899-1974)

Scriitorul din Guatemala. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1967 „pentru realizarea sa literară plină de viață, adânc înrădăcinată în trăsăturile și tradițiile naționale ale popoarelor indiene din America Latină”.

 

1968 – Yasunari Kawabata (1899-1972)

Scriitor japonez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1968 „pentru măiestria sa narativă, care, cu mare sensibilitate, exprimă esența minții japoneze”.

 

1969 – Samuel Beckett (1906-1989)

Scriitor irlandez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1969 „pentru scrierea sa, care – în forme noi pentru roman și dramă – în lipsa omului modern dobândește înălțimea sa”.

 

1970 – Aleksandr Isaevich Soljenitsyn (1918-2008)

Scriitor rusesc. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1970 „pentru forța etică cu care a urmărit tradițiile indispensabile ale literaturii rusești”.

 

1971 până în 1980

  

Sam Falk  

Pablo Neruda (1904-1973)

Scriitor chilian . Pseudonimul pentru Neftali Ricardo Reyes Basoalto.

A primit premiul Nobel pentru literatură din 1971 „pentru o poezie care, prin acțiunea unei forțe elementare, aduce în viață destinul și visele continentului”.

 

1972 – Heinrich Böll (1917-1985)

Scriitor german. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1972 „pentru scrierea sa, care prin combinarea sa cu o perspectivă amplă asupra timpului său și o abilitate delicată în caracterizare a contribuit la reînnoirea literaturii germane”.

 

1973 – Patrick White (1912-1990)

Scriitor australian. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1973 „pentru o artă narativă epică și psihologică care a introdus un nou continent în literatură”.

 

1974 – Eyvind Johnson (1900-1976) și Harry Martinson (1904-1978)

Scriitor suedez. Johnson a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1974 „pentru o artă narativă, vizionând în țări și veacuri, în serviciul libertății”.

 

Scriitor suedez. Martinson a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1974 „pentru scrierile care capturează roua și reflectă cosmosul”.

 

1975 – Eugenio Montale (1896-1981)

Scriitor italian. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1975 „pentru poezia sa distinctivă, care, cu mare sensibilitate artistică, a interpretat valorile umane sub semnul unei perspective asupra vieții fără iluzii”.

 

1976 – Saul Bellow (1915-2005)

Scriitor american. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt combinate în lucrarea sa”.

 

1977 – Vicente Aleixandre (1898-1984)

Scriitor spaniol. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1977 „pentru o scriere poetică creativă care luminează starea omului în cosmos și în societatea actuală, reprezentând în același timp marea reînnoire a tradițiilor poeziei spaniole dintre războaie”.

 

1978 – Isaac Bashevis Singer (1904-1991)

Scriitor polonez-american. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1978 „pentru arta sa narativă pasională, care, cu rădăcini într-o tradiție culturală poloneză-evreiască, aduce condițiile umane universale la viață”. 

1979 – Odysseus Elytis (1911-1996)

Scriitor grec. Pseudonim pentru Odysseus Alepoudhelis. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1979 „pentru poezia sa, care, pe fundalul tradiției grecești, descrie cu puterea senzuală și cu claritate intelectuală lupta omului modern pentru libertate și creativitate”.

 

1980 – Czeslaw Milosz (1911-2004)

Scriitor polonez-american . A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1980 pentru a exprima „starea expusă a omului într-o lume a conflictelor severe”.

 

1981 până în 1990

 

Ulf Andersen Portrete Naguib Mahfouz

Ulf Andersen / Getty Images

Elias Canetti (1908-1994)

Scriitor bulgar-britanic. A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1981 „pentru scrierile marcate de o viziune largă, o bogăție de idei și de putere artistică”.

 

1982 – Gabriel García Márquez (1928-2014)

Scriitor columbian. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1982 „pentru romane și povestiri, în care fantasticele și realistele sunt combinate într-o lume bogată în imaginație, care reflectă viața și conflictele unui continent”.

  

1983 – William Golding (1911-1993)

Scriitor britanic . A primit premiul Nobel pentru literatură din 1983 „pentru romanele sale care, cu perspicuitatea artei narative realiste și diversitatea și universalitatea mitului, luminează condiția umană în lumea de azi”.

 

1984 – Jaroslav Seifert (1901-1986)

Scriitorul ceh. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1984 „pentru poezia sa, care este înzestrată cu prospețime, senzualitate și inventivitate bogată, oferă o imagine eliberatoare a spiritului și versatilității indemne de om”.

 

1985 – Claude Simon (1913-2005)

Scriitor francez . Claude Simon a primit Premiul Nobel pentru literatură din 1985 pentru combinarea „creației poetului și a pictorului cu o conștientizare aprofundată a timpului în descrierea condiției umane”.

 

1986 – Wole Soyinka (1934-)

Scriitor nigerian. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1986, „dramă de existență” din perspectiva culturală largă și cu tonuri poetice „.

 

1987 – Joseph Brodsky (1940-1996)

Scriitor ruso-american. A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1987 „pentru un autograf complet, imbold cu claritate de gândire și intensitate poetică”.

 

1988 – Naguib Mahfouz (1911-2006)

Scriitor egiptean . A primit premiul Nobel pentru literatură din 1988 „care, prin lucrări bogate în nuanță – acum clar vizibil realist, acum evocator de ambiguu – a format o artă narativă arabă care se aplică întregii omeniri”.

 

1989 – Camilo José Cela (1916-2002)

Scriitor spaniol. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1989 „pentru o proză bogată și intensă, care, cu compasiune restrânsă, formează o viziune provocatoare a vulnerabilității omului”.

 

1990 – Octavio Paz (1914-1998)

Scriitor mexican. Octavio Paz a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1990 „pentru scrierea pasională cu orizonturi largi, caracterizată prin inteligență senzuală și integritate umanistă”.

 

1991 până în 2000

  

WireImage 

Nadine Gordimer (1923-2014)

Scriitor sud-african. Nadine Gordimer a fost recunoscută pentru Premiul Nobel pentru Literatură din 1991 „prin scrisul său epic magnific … – în cuvintele lui Alfred Nobel – au fost de mare folos umanității”.

 

1992 – Derek Walcott (1930-)

Scriitorul Sfântului Lucian . Derek Walcott a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1992 „pentru un spectacol poetic de mare luminozitate, susținut de o viziune istorică, rezultatul unui angajament multicultural”.

 

1993 – Toni Morrison (1931-)

Scriitor american. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1993 pentru „romane caracterizate de forță vizionară și import poetic”, oferind „viață unui aspect esențial al realității americane”.

 

1994 – Kenzaburo Oe (1935-)

Scriitor japonez . A primit Premiul Nobel pentru literatură din 1994 „care, cu forță poetică, creează o lume imaginată, în care viața și mitul se contopesc pentru a forma o imagine disconfortă a situației umane de astăzi”.

 

1995 – Seamus Heaney (1939-2013)

Scriitor irlandez. A primit premiul Nobel pentru literatură din 1995 „pentru lucrări de frumusețe lirică și profunzime etică, care înalță miracolele de zi cu zi și trecutul viu”.

 

1996 – Wislawa Szymborska (1923-2012)

Scriitor polonez. Wislawa Szymborska a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1996 „pentru poezia care, cu precizie ironică, permite ca contextul istoric și biologic să vină la lumină în fragmente ale realității umane”.

 

1997 – Dario Fo (1926-)

Scriitor italian. Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1917 pentru că el este unul „care emulează jesterele Evului Mediu în autoritatea blastică și susținerea demnității celor îngroșați”.

 

1998 – José Saramago (1922-)

Scriitor portughez. José Saramago a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1998 pentru că este unul „care, cu parabole susținute de imaginație, compasiune și ironie, ne permit în mod continuu să reținem o realitate iluzorie”.

 

1999 – Günter Grass (1927-2015)

Scriitor german. Günter Grass a primit Premiul Nobel pentru Literatură din 1999, datorită „fabulelor sale fantezii negre [care] prezintă chipul uitat al istoriei”.

 

2000 – Gao Xingjian (1940-) 

Chinezo-francez scriitor. Gao Xingjian a primit Premiul Nobel pentru Literatura 2000 „pentru un val de valabilitate universală, înțelepciuni amare și ingeniozitate lingvistică, care a deschis noi căi pentru romanul și drama chinezești”.

 

2001 până în 2010

 

Corbis prin intermediul Getty Images / Getty Images

VS Naipaul (1932-)

Scriitor britanic. Domnul Sir Vidiadhar Surajprasad Naipaul a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2001 „pentru că a avut unitate perceptivă și nerăbdătoare, controlată în lucrări care ne obligă să vedem prezența unor istorii suprimate”.

 

Imre Kertész (1929-2016)

Scriitor maghiar. Imre Kertész a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2002 „pentru scris, care susține experiența fragilă a individului împotriva arbitrarității barbare a istoriei”.

 

2003 – JM Coetzee (1940-)

Scriitor sud-african. Premiul Nobel pentru literatură 2003 a fost acordat lui JM Coetzee, „care, în nenumărate vremuri, portretizează implicarea surprinzătoare a străinului”.

 

2004 – Elfriede Jelinek (1946-)

Scriitor austriac. Premiul Nobel pentru Literatură 2004 a fost acordat lui Elfriede Jelinek „pentru fluxul său muzical de voci și contra-voci în romane și piese care, cu un zel lingvistic extraordinar, dezvăluie absurditatea clișeelor ​​societății și puterea lor de a le subjuga”.

 

2005 – Harold Pinter (1930-2008)

 

Scriitor britanic . Premiul Nobel pentru literatură 2005 a fost acordat lui Harold Pinter „care, în piesele sale, descoperă prăpastia sub zgomotul zilnic și forțează intrarea în camerele închise ale opresiunii”.

 

2006 – Orhan Pamuk (1952-)

Scriitorul turc. Premiul Nobel pentru literatură 2006 a fost acordat lui Orhan Pamuk „care, în căutarea sufletului melancolic al orașului său natal, a descoperit noi simboluri pentru ciocnirea și intercalarea culturilor”. Lucrările sale au fost controversate (și interzise) în Turcia.

 

2007 – Doris Lessing (1919-2013)

Scriitor britanic (născut în Persia, acum Iran). Premiul Nobel pentru Literatură 2006 a fost acordat lui Doris Lessing pentru ceea ce Academia Suedeză a numit „scepticism, foc și putere vizionară”. Este probabil cea mai faimoasă pentru The Notebook de Aur , o lucrare seminală în literatura feministă.

 

2008 – JMG Le Clézio (1940-)

Scriitor francez. Premiul Nobel pentru literatură 2008 a fost acordat lui JMG Le Clézio ca „autor al unor noi plecări, aventuri poetice și ecstasy senzuale, explorator al omenirii dincolo de și sub civilizația dominantă”.

 

2009 – Herta Müller (1953-)

Scriitor german. Premiul Nobel pentru literatură 2009 a fost acordat lui Herta Müller, „care, cu concentrarea poeziei și a sincerității prozei, descrie peisajul descendenților”.

 

2010 – Mario Vargas Llosa (1936-)

Scriitor peruvian . Premiul Nobel pentru Literatură 2010 a fost acordat lui Mario Vargas Llosa „pentru cartografia sa de structuri de putere și imaginile sale tremurânde ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului”.

 

2011

 

 

Tomas Tranströmer (1931-2015)

Poetul suedez. Premiul Nobel pentru Literatură 2010 a fost distins cu Tomas Tranströmer ” deoarece, prin imaginile sale condensate, translucide, ne dă un nou acces la realitate. “

 

2012 – Mo Yan (1955-

Scriitor chinez. Premiul Nobel pentru Literatură 2012 a fost acordat lui Mo Yan „care, cu realism halucinant, îmbină povestile, istoria și contemporanul”.

 

2013 – Alice Munro (1931-)

Scriitor canadian . Premiul Nobel pentru Literatură 2013 a fost acordat lui Alice Munro „maestru al povestii contemporane contemporane”.

 

2014 – Patrick Modiano (1945-)

Scriitor francez. Premiul Nobel pentru Literatură 2014 a fost acordat lui Patrick Modiano „pentru arta memoriei cu care a evocat destinele umane cele mai de neatins și a descoperit lumea vieții ocupației”.

 

2015 – Svetlana Alexievici (1948-)

Scriitor ucraineano-belarus. Premiul Nobel pentru Literatură 2015 a fost acordat lui Svetlana Alexievich „pentru scrierile sale polifonice, un monument al suferinței și curajului în epoca noastră”.

 

 

https://ro.eferrit.com/fiecare-castigator-al-premiului-nobel-pentru-literatura/

 

///////////////////////////////////////

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Literatură – istoric

 

 

Premiul Nobel pentru Literatură este anunţat la 7 octombrie 2021 de Academia Suedeză (Svenska Akademien) din Stockholm.

 

Acest premiu răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

 

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

 

Dintre cei 117 laureaţi ai acestui premiu, 16 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi – în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson), potrivit www.nobelprize.org.

 

Două persoane au refuzat Premiul Nobel pentru Literatură: în 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă, scriitorul refuzând, în mod constant, toate onorurile oficiale care i-au fost acordate.

 

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul „Cartea junglei”, care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

 

Poeta americană Louise Glück a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2020, pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face ca existenţa individuală să fie universală”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

 

Scriitorul austriac Peter Handke a fost recompensat în 2019 ”pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane”, au precizat reprezentanţii instituţiei suedeze.

 

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost premiată în 2018 pentru „o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă”, potrivit Academiei Suedeze.

 

Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro „pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea”. 

La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”.

 

În 2015, scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre”, conform comunicatului dat publicităţii de Comitetul Nobel de la Stockholm.

 

Scriitorul chinez Mo Yan, care, „cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie şi actualitate”, a fost laureatul Premiul Nobel pentru Literatură în 2012.

 

Romancierul peruan Mario Vargas Llosa, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale”.

 

În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română, Herta Muller, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor”.

 

În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris, de-a lungul anilor, oameni de cultură, precum: Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008), Orhan Pamuk (2006), Harold Pinter (2005), Elfriede Jelinek (2004), Dario Fo (1997), Toni Morrison (1993), Nadine Gordimer (1991), Gabriel García Márquez (1982), Elias Canetti (1981), Eugenio Montale (1975), Pablo Neruda (1971), Samuel Beckett (1969), Nelly Sachs (1966), Albert Camus (1957), Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1953), Thomas Stearns Eliot (1948), Gabriela Mistral (1945), Pearl Buck (1938), Luigi Pirandello (1934), Sinclair Lewis (1930), Thomas Mann (1929), Anatole France (1921), Romain Rolland (1915), Rudyard Kipling (1907), Frédéric Mistral (1904). AGERPRES/(Documentare – Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 

 

Sursa foto: www.nytimes.com

 

 

 

Citiţi şi:

 

 

 

Nobel 2021: David Julius şi Ardem Patapoutian, câştigătorii premiului Nobel pentru medicină

 

 

 

Nobel 2021: Cinci detalii insolite despre aceste premii şi istoria lor

 

 

 

Nobel 2021: Laureaţii premiului pentru medicină din ultimii 10 ani

 

 

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină – istoric

 

 

 

Nobel 2021: Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi au câştigat premiul Nobel pentru fizică

 

 

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Fizică – istoric

 

 

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Chimie – istoric

 

 

 

Nobel 2021: Benjamin List şi David W.C. MacMillan, laureaţii premiului Nobel pentru chimie

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

 

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

 

https://www.agerpres.ro/documentare/2021/10/07/documentar-premiul-nobel-pentru-literatura-istoric–792033

 

////////////////////////////////////////

 

O personalitate pe zi: Aleksandr Soljeniţîn

 

La 13 decembrie 2000, scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn primea, în cadrul unei ceremonii la Ambasada Franţei de la Moscova, Marele Premiu al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice – Institutul Franţei, atribuit pentru „întreaga sa operă”, notează https://academiesciencesmoralesetpolitiques.fr/.

 

„Aleksandr Soljeniţîn este unul dintre eroii luptei pentru adevăr al secolului care se apropie de sfârşit. Autorul cărţilor ‘O zi în viaţa lui Ivan Denissovici’ şi ‘Arhipelagul Gulag’ a contribuit la prăbuşirea totalitarismului sovietic dezvăluindu-i toate atrocităţile. Istoricul, urmând acelaşi adevăr, a reluat în ciclul său de romane istorice, ‘Roata roşie’, adevărata istorie a Rusiei secolului al XX-lea”, se arată în continuare pe acelaşi site.

 

Aleksandr Isaievici Soljeniţîn s-a născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, în zona de nord a Caucazului. Tatăl său s-a înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial, care tocmai izbucnise. A devenit ofiţer de artilerie pe frontul german, a luptat pe întreaga perioadă a războiului şi a murit în vara anului 1918, cu şase luni înainte de a se naşte viitorul mare scriitor, potrivit www.nobelprize.org.

 

În 1924, s-a mutat în oraşul Rostov, pe Don, împreună cu mama sa. Îşi dorea să studieze literatura, însă nu avea posibilitatea de a pleca la Moscova. Astfel, s-a înscris la Universitatea din Rostov, unde a studiat matematica şi fizica, absolvind în 1941. Între 1939 şi 1941, pe lângă cursurile de matematică şi fizică, a studiat literatura prin corespondenţă la Universitatea de Stat din Moscova.

 

S-a înrolat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit căpitan de artilerie şi a fost decorat de două ori. A intrat alături de Armata Roşie în estul Prusiei în ianuarie 1945, devenind, astfel, martorul omorurilor şi distrugerilor sistematice. Poemul epic „Nopţi prusace”, pe care l-a scris mai târziu, a avut la bază acele experienţe.

 

La 9 februarie 1945, pe când se afla în Prusia Orientală, a fost arestat, fiindu-i interceptată corespondenţa în care critica regimul stalinist. Prima parte a sentinţei sale a petrecut-o în mai multe lagăre de muncă. Apoi, în 1946, a fost transferat „într-o închisoare specială”, unde oamenii de ştiinţă arestaţi erau puşi să facă muncă de cercetare în folosul sovieticilor. În 1950, a fost trimis la muncă în noile „lagăre speciale” în care erau închişi prizonierii politici. În localitatea Ekibastuz din Kazahstan, Aleksandr Soljeniţîn a fost miner şi zidar, perioadă care se regăseşte în volumul „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” (scris în 1959 şi publicat abia în 1962), notează acelaşi site.

 

După opt ani, în martie 1953, a fost trimis în exil în regiunea Kok-Terek din sudul Kazahstanului. Pe toată perioada exilului a predat matematica şi fizica la o şcoală primară. A continuat să scrie în secret. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Ryazan, unde a fost profesor de matematică.

 

 

 

După o perioadă în care cenzura politică a scăzut în intensitate, în 1962, pentru prima dată, i-a fost publicată, într-un periodic literar „Novîi Mir”, nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, care l-a adus în atenţia criticilor şi cititorilor din întreaga Uniune Sovietică şi, în curând, din întreaga lume.

 

Aleksandr Soljeniţîn a reuşit să publice, între 1963 şi 1966, doar patru volume. În cele din urmă toate lucrările i-au fost supuse cenzurii. În 1965, în urma unei percheziţii i-a fost confiscat manuscrisul „Primul cerc”, dar a reuşit să îl publice alături de „Pavilionul Canceroşilor”, în 1968, în Occident, fapt ce i-a întărit faima de oponent al politicilor guvernamentale sovietice.

 

I-a fost acordat în 1970, Premiul Nobel pentru Literatură „pentru forţa etică cu care a urmărit tradiţiile esenţiale ale literaturii ruse”, conform www.nobelprize.org. Acest fapt a fost denunţat de Uniunea Sovietică ca un act politic ostil. Scriitorul rus a refuzat să meargă la ceremonia de la Stockholm, de teamă că nu i se va permite să se reîntoarcă în ţară, discursul fiind citit de secretarul permanent al Academiei suedeze, Karl Ragnar Gierow. Patru ani mai târziu, în cadrul aceluiaşi banchet, Aleksandr Soljeniţîn şi-a susţinut discursul de primire a acestui premiu.

 

În 1973 a publicat, în Franţa, prima parte din romanul „Arhipelagul Gulag” (în care prezintă într-o manieră literar-istorică sistemul închisorilor şi lagărelor din Rusia din perioada 1917-1953). Cartea a cunoscut faima internaţională, însă a înfuriat autorităţile sovietice. Celelalte două volume au apărut în 1974 şi 1976. „Gulag”, devenit substantiv comun ca urmare a impactului cărţii scriitorului rus, reprezintă abrevierea sintagmei „Glavnoe Upravlenie Lagherei” – „Direcţia Principală a Lagărelor”), la alcătuirea căreia scriitorul lucrase intens şi în secret, în perioada 1958-1968.

 

Soljeniţîn a fost arestat, din nou, în 1974, acuzat de trădare şi trimis în exil. După o perioadă petrecută în Elveţia, s-a stabilit, în 1976, împreună cu familia, în SUA, la Cavendish, Vermont.

 

Prăbuşirea sistemului comunist în 1989 a determinat publicarea integrală, pentru prima oară, în 1990, a lucrării „Arhipelagul Gulag” şi în Uniunea Sovietică, iar preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov, i-a ridicat, prin decret prezidenţial, acuzaţia de trădare şi i-a redat cetăţenia sovietică. A revenit în ţară abia în vara lui 1994, punând astfel capăt exilului de 20 de ani. În acelaşi an a apărut volumul „Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX”, şi s-a întâlnit cu preşedintele Boris Elţîn.

 

Soljeniţîn a fost ales, în mai 1997, membru al Academiei Ruse de Ştiinţe. Totodată, a fost instituit Premiul „Aleksandr Soljeniţîn” pentru literatură.

 

În 2001-2002 a publicat documentarul istoric „Două secole împreună, 1795-1885, consacrat relaţiilor dintre evrei şi ruşi, care a atras noi ostilităţi şi le-a radicalizat pe cele mai vechi.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat, la 12 iunie 2007, Premiul de Stat pentru întreaga activitate în domeniul umanitar. Potrivit declaraţiei soţiei scriitorului, Natalia Soljeniţîna, Aleksandr Soljeniţîn, a considerat acest premiu „o expresie a aprecierii muncii sale de o viaţă”.

 

Aleksandr Soljeniţîn a murit la 3 august 2008, la domiciliul său din Moscova.

 

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură a fost decorat post-mortem, în 2008, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Distincţia a fost conferită pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se drept una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia avută la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale, conform

https://canord.presidency.ro/. AGERPRES/Documentare-Irina Andreea Cristea.

 

Cititi si:

 

https://m.rfi.ro/cultura-111791-pagina-de-istorie-soljenitin-capitan-armata-rosie-detiut-gulag

http://clujulcultural.ro/o-personalitate-pe-zi-aleksandr-soljenitin/

 

/////////////////////////////////////////////////////////

Cinci prozatori români, pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură

 

 

Cinci prozatori români au fost aleşi de juriul naţional pentru o nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură din acest an. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

La invitaţia Institutului Cultural Român, juriul responsabil cu nominalizarea unui scriitor român care să îndeplinească condiţiile impuse a fost compus din Ruxandra Cesereanu, Bogdan Creţu şi Radu Vancu.

 

Analizând producţia de proză din ultimele 18 luni, juriul a ales: Irina Georgescu Groza – „Exodul mieilor” (editura Nemira); Raluca Nagy – „Teo de la 16 la 18” (editura Nemira); Andreea Răsuceanu – „Vântul, duhul, suflarea” (editura Polirom); Oleg Serebrian – „Pe contrasens” (editura Cartier); Sebastian Sifft – „Copia carbon” (editura Humanitas).

 

Marţi, 15 februarie, va fi anunţat candidatul român la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

 

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, înfiinţat în 2009, urmăreşte să sprijine prozatoarele şi prozatorii în curs de afirmare („outstanding emerging fiction writers”), atrăgând atenţia deopotrivă asupra lor şi asupra diversităţii culturale a Uniunii.

 

În 2022, fiecare ţară din UE este invitată, până la data de 15 februarie, să nominalizeze un prozator sau o prozatoare emergent/ă. Juriul final (compus din şapte juraţi europeni, selectaţi de Consorţiul Premiului European pentru Literatură) va face publică lista scurtă a nominalizărilor naţionale la 1 martie. Laureatul/a va fi anunţat/ă în 21 aprilie.

 

Condiţiile eliminatorii impuse de regulament prevăd ca autoarea/autorul nominalizat/ă să fie cetăţean al ţării care-l nominalizează (sau rezident permanent); să aibă publicate minim două şi maxim patru cărţi de proză; să nu fie tradus/ă în mai mult de patru limbi; să nu fie angajat/ă în instituţii ale Uniunii Europene; să fi publicat o carte de proză în ultimele 18 luni, iar aceasta să fie cea mai recentă carte publicată.

 

https://clujulcultural.ro/cinci-prozatori-romani-pe-lista-scurta-pentru-o-nominalizare-la-premiul-uniunii-europene-pentru-literatura/

///////////////////////////////////////

 

Recenzie – “Tratat de dezinformare” de Vladimir Volkoff

 

Arma letală: dezinformarea

 

“Importantă nu este realitatea vieţii, ci ceea ce cred oamenii”, spune Muchielli, acest principiu fiind folosit de către dezinformatori de la calul Troian, considerat un mit al dezinformării şi până la apariţia internetului, perioada în care “ne înecăm în informaţie”. Deşi se consideră că societatea şi mentalitatea oamenilor a evoluat extrem de mult de la prima formă de dezinformare şi că ar trebui să nu cadă atât de uşor pradă manipulatorilor, dimpotrivă, oamenii sunt mult mai vulnerabili la aceste forme de intoxicare. Iar această vulnerabilitate creşte o dată cu scăderea gradului de cultură. Astfel, putem spune că “Tratat de dezinformare” este încă o carte de actualitate ce explică practicile de dezinformare existente şi în prezent.

 

Volkoff analizează în cartea sa felul în care se manifestă informaţia, ce implică aceasta, ajungând la concluzia că “informaţia nu conţine niciodată adevărul 100%”, “fiind o marfă denaturată.” Dezinformarea presupune manipularea opiniei publice (intoxicare) prin mijloace denaturate (propagandă), urmărind-se scopuri politice, interne sau externe. Însă dezinformarea merge până la a-l face pe cel care o săvârşeşte să devină el însuşi dezinformat. De-a lungul timpului, pentru ca procesul dezinformării să fie unul extrem de eficient au apărut numeroase cărţi care îi învaţă pe oameni cum să practice acest fenomen de manipulare a opiniei publice. Iar printre acestea s-a numărat şi “Arta războiului” scrisă de Sun Tzu unde “arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă”, adică prin dezinformare, discreditarea valorilor tradiţionale ce distrug identitatea unui popor. Astfel, dezinformatorii discreditatau tot ce mergea bine în ţara adversă, implicau conducătorii în acţiuni ilegale, răspândeau discordia, îi întărtau pe tineri contra bătrânilor, ridiculizau tradiţiile adversarilor.

 

Dezinformarea apare peste tot, chiar şi în sursele pe care le-am considera sigure în mod normal. O dată cu apariţia tiparului şi înbunatatirea mijloacelor de distribuţie a cărţilor, dezinformarea a câştigat teren. Vladimir Volkoff dă exemple de cărţi ce aveau drept principal scop dezinformarea opiniei publice. Printre aceste cărţi s-a numărat Marea Enciclopedie fiind numită şi Calul Troian al Revoluţiei Franceze; “Voltaire” de Remy Bijaoui; Tree of Hate de Phillipe W. Powell. Dar dezinformarea şi-a găsit loc şi în manualele de istorie a unor state, în dicţionare de sinonime sau în celebra depeşă din Ems. Tehnicile de comunicare în masă au evoluat şi au adus o dată cu ele amplificarea fenomenului de dezinformare. Astfel, radioul a avut şi el dezinformatorii săi precum Goebbels sau Sefton Delmer.

 

Dictaturile nu au fost nici ele lipsite de atingerea dezinformării, iar printre marii dictatori care au practicat dezinformarea se număra Lenin sau Stalin. Pentru Lenin singurul adevăr era absenţa oricărui adevăr iar sintagma “justiţie” era voinţa partidului. Stalin a mers până într-acolo încât şi-a falsificat propriile sale date şi a făcut ca dezinformarea să între în domeniul ştiinţei trecute şi prezente prin minciuni atât de sfruntate că acum ar provoca râsul oricărei persoane care le-ar afla.

 

Comuniştii au reuşit prin dezinformare să facă opinia publică să uite de terorile, falimentul economic sau cei 100 de milioane de morţi. Drept dovadă, şi astăzi unii oamenii vorbesc despre acea epoca cu bucurie, dorind să o retrăiască. De asemenea, dezinformarea a ajuns să fie practică chiar de către serviciile secrete precum departamentul A din KGB ce a întreprins numeroase operaţiuni de inducere în eroare precum operaţiunea von Auen, svastika, Tanzania, Neptun, Transferul, Soljeniţân, Boeing şi KKK. Însă în Occident manipularea a fost mult mai slabă fiind concentrată în operaţiuni precum Old Filed, Danielle-Siniavsky, Sukarno. Dezinformarea s-a impus şi în vorbirea cotidiană mergându-se pe principiul că  rationarea oamenilor poate fi deformată prin cuvintele potrivite. Astfel, s-a creat limba de lemn care nu urmarea să transmită ceva ci doar să provoace un anumit efect. Dar pentru obţinerea efectului dorit dezinformarea nu se practică oricum, ci trebuie să existe clientul, agentul, transmiţătorii şi ţinta dar şi anumite metode precum studiile de piaţă, suporturile, o temă care să fie tratată, cutiile de rezonanţă. Iar dacă aceasta reuşeşte întru-totul se ajunge la satanizare, maniheism sau psihoză.

 

Vladimir Volkoff arată numeroasele moduri prin care poate fi practicată dezinformarea, printre aceastea numărându-se negarea faptelor, inversarea lor, amestecul dintre adevăr şi minciună, camuflajul, interpretarea, generalizarea, ilustrarea. Se ajunge la logomachie sau lupta cu cuvintele prin care se încearcă înjosirea duşmanului.

 

Pe măsură ce tehnologia a evoluat putem vorbi de mijloace de dezinformare mai subtile, cărora la o prima vedere le-am fi acordat un gram de veridicitate. Astfel, apar numeroase imagini trucate cu efecte speciale sau filmări false, dar şi imaginile subliminale care nu pot fi percepute cu ochiul liber dar rămân în subconştient influenţând deciziile individului. S-au remarcat şi mesajele clandestine auditive transmise de anumite trupe de muzică care instigau la violenţă, sinucideri sau satanism.

 

Volkoff prezintă în cartea sa un adevărat studiu de dezinformare intitulat “Operaţiunea Bosnia”. Aceasta a fost pusă la cale de agenţia RuderFiin şi urmarea ca sârbii să fie văzuţi drept nazişti. S-a recurs la numeroase tertipuri împotriva sârbilor precum distrugeri, purificare etnică, lagăre, violuri, camere de gazare. Operaţiunea a dat naştere mai târziu la fasificarea istoriei, în manuale apărând numeroase informaţii eronate cu privire la sârbi.

 

Însă tehnologia a evoluat şi mai mult, ajungându-se la ceea ce se numeşte războiul informaţiilor, adică utilizarea ofensivă şi defensivă a informaţiilor şi a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţia. Prin intermediul acestor sisteme oamenii sunt manipulaţi să deţină informaţii deformate. Acest concept, este utilizat în scop militar dar şi cibernetic, internetul fiind astăzi la fel ca limba lui Esop, cel mai bun lucru din lume şi totodată cel mai rău, bazându-se mai puţin pe calitatea informaţiei.

 

Câştigând din ce în ce mai mult de pe urma celor care o practică, dezinformarea a devenit o modalitate de a trăi. Inclusiv presa, cea care ar trebui să ofere o informaţie exactă, completă, o transmite din în ce în ce mai mediocru.

 

Ce ar trebui să facem ? Volkoff spune că este necesar să ne formăm opinii proprii asupra subiectelor la care avem mai multe surse de informare, să practicăm spiritul de contradicţie, să depistăm simptomele unei campanii de dezinformare. Însă toate aceste lucruri ne sunt îngreunate întrucât am ajuns să trăim timpuri în care oamenii cumpără opinii gata fabricate iar adevărul este mereu tratat cu sperficialitate. Tot Volkoff precizează că informaţia ar trebui folosită cu veneraţie religioasă pentru a putea fi transmisă altuia. Şi probabil aici ar trebui să ajungem. Însă acest lucru, pare unul imposibil în societatea actuală. “Diagnosticarea bolii nu e totuna cu vindecarea ei, dar rareori o boală poate fi vindecată fără a-i stabili diagnosticul.” Rareori…adică niciodată, am fi să îndreptăţiţi să credem.

 

https://blogdescris.wordpress.com/category/recenzii/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Recenzie – “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Alexandr Soljeniţîn- O zi din lagărul siberian

 

 

Alexandr Soljeniţîn surprinde în doar 140 de pagini drama deţinuţilor ce trăiesc în lagărul siberian şi care se confruntă cu diverse experienţe dure. Soljeniţîn nu pune accent pe partea psihologică sau pe trăirile interioare ale individului, ci pe nevoile sale fizice precum foamea. Aceasta este mereu reamintită de către autor, timpul mesei devenind unul al evadării din lumea lagărului, fiind aşteptat în orice moment de către deţinut.

 

“O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” are drept personaj principal un simplu ţăran ce experimentează toate traumele lagărului prin raportare la tot ceea ce trăise el până atunci. Astfel, lagărul este văzut doar în cursul unei singure zile, care se desfăşoară de la 5 dimineaţă la 9 seara şi în care domină foamea, umilinţa şi cruzimea.

 

Ivan Denisovici este un “număr” oarecare, fictiv, dintre miile de deţinuţi, însă datele sale au la bază detalii autobiografice. Autorul, după ce a participat la război, în 1945, a fost arestat şi condamnat la 8 ani de lagăr pentru criticile formulate la adresa lui Stalin în scrisorile trimise pe front unui prieten. Aşadar, Ivan Denisovici nu este altul decât Alexandr Soljeniţîn într-o periodă traumatizantă a vieţii sale, experienţele personajului având la bază trăirile autorului.

 

Lagărul este dominat de o singură lege, legea “taigalei”. Pentru a trăi, deţinuţii, nu se bazează pe ceilalţi colegi sau pe infirmerie, ci sunt mereu cu ochii în patru.

 

Acţiunea începe la ora 5 dimineaţă, când se sună deşteptarea iar deţinuţii trebuie să se conformeze întocmai cu acest lucru. Însă, chiar în acea zi, Suhov avuse ghinionul de-a întârzia şi trebuia să plătească pentru acest lucru. În lagăr nu mai contează dacă eşti bine din punct de vedere fizic, atât timp cât îndeplineşti ordinele impuse. Iar în cazul în care nu le respecţi, te aşteaptă ceva şi mai crunt: carcera. Se spune că dacă un deţinut stă la carceră câteva zile, nu mai iese de acolo acelaşi om care era înainte, sau nu mai iese deloc.

 

În condiţiile aspre din lagăr deţinuţii se deosebesc de oamenii liberi prin faptul că încep să aprecieze toate lucrurile mărunte: o pereche de bocanci, nişte haine noi, sau cel mai important lucru, mâncarea. Soljeninţîn perciează faptul că “deţinutul din lagăr trăieşte pentru sine doar zece minute la micul dejun, cinci la prânz şi cinci la cină.” Astfel, întreaga viaţă a oamenilor din lagăr se concetrează asupra mâncării, a raţiei, aceştia punându-şi mereu întrebări dacă nu cumva comandanţii ajung să fure din porţia ce li se cuvinte. “În fiecare zi o priveşti (mâncarea) şi ca să îţi linişteşti sufletul spui: poate astăzi nu m-au înşelat prea tare, poate a mea-i întreagă.” Aşa face şi Suhov când îşi primeşte mâncarea, dar nu o termină imediat, ci, fiind cumpătat, se gândeşte şi la ziua următoare.

 

Omul în lagăr este “mai preţios decât aurul” însă nu el în sine contează atât de mult, caracterul sau modul în care se simte, ci numărătoarea, una care se face în fiecare zi sau poate chiar de mai multe ori pe zi şi de la care nu trebuie să lipsească nimeni. Iar dacă cineva îşi permite acest lucru, trebuie să suporte consecinţele.

 

Gândurile deţinuţilor niciodată nu sunt libere. Ele se întorc mereu la aceleaşi lucruri, la aceleaşi întrebări banale, precum cât va fi raţia, ce se va întâmpla cu căpitanul sau dacă vor primi pe cineva la infirmerie.

 

Suhov plecase de acasă la 23 iunie 1941. La început, nevasta să îi trimitea numeroase scrisori, informându-l de ceea ce se petrece cu familia sa, însă cu toate acestea lui Suhov îi era greu să înţelegea toate acele lucruri, de pildă cum oamenii pot trăi într-un loc şi munci într-altul. Primea chiar şi pachete, dar după un timp le-a refuzat categoric considerând că el nu trebuie să devină o povara pentru familia sa. Deşi se afla în lagăr, Ivan Denisovici nu îşi pierduse cinstea, omenia şi credea că “banii câştigaţi uşor nu au nici o valoare”.

 

După ce a scăpat de carcera promisă, Suhov a plecat, împreună cu brigada 104, spre locul unde aveau să lucreze intreagă zi în condiţii inumane. Brigada era organizată în aşa fel încât nu şefii îi zoresc pe deţinuţi ci deţinuţii se zoresc unul pe altul. Ori primesc toţi mâncarea ori niciunul.

 

Pe un ger de -30 de grade, deţinuţii sunt puşi să facă diverse munci precum săparea gropilor în pământul îngheţat, să care nisip sau să zidească. Nu există nici o posibilitate să se dezmorţească, poate doar mişcarea fizică. Timpul li se pare că trece repede când lucrează iar impresia asta o are şi Suhov. “Însă termenul nu trece deloc, nu se micşorează câtuşi de puţin.” Toţi trăiau fără să se întrebe din ce motiv se află acolo ci numai când vor ieşi. Potrivit celor scrise în dosar, Ivan Denisovici a fost dus în lagăr pentru trădare de patrie. A fost nevoit să recunoască aceste fapte, nu pentru că ar fi fost adevărate ci pentru că doar aşa mai avea o şansă să trăiască.

 

Pe şantier, adunaţi lângă un foc, brigada devine o adevărată familie. Deţinuţii povestesc întâmplări care le-au trăit înainte de a ajunge în acest loc sau nutresc sentimente de compasiune pentru ceilalţi. Şi aici masa e la fel “bogată” că într-o zi obişnuită, singurul aliment primit de deţinuţi fiind ovăzul. Şuhov îşi amintea că înainte dădea cailor să mănânce ovăz fără să se gândească vreodată că va ajunge să îşi chinuie sufletul pentru câteva boabe. “Astăzi a fost cum a fost, însă mâine ne vom satură. Cu gândul acesta se culcă deţinutul în ziua în care raţia e minimă.”

 

Sarcinile impuse sunt îndeplinite cu iscusinţă de către Suhov, care ajunge să zidească mai mult decât toţi ceilalţi iar pentru asta primeşte raţie dublă. Spre deosebire de ceilalţi, Ivan Denisovici îşi duce munca până la capăt chiar şi când se face adunarea brigăzilor, riscând să fie pedepsit pentru asta. Dacă la începtul zilei se simţea bolnav şi singurul lucru pe care ar fi vrut să îl facă era să stea în pat, acum, întreabă: “De ce naiba ziua de muncă e atât de scurtă? Abia te apuci şi hopa încetarea!”.

 

Soljeniţîn constată că nu toţi deţinuţii sunt oameni ignoranţi, ba chiar printre ei se află unii care ştiu foarte bine anumite meserii sau care dau dovadă de inteligenţă în diverse situaţii. De asemenea există şi prizonieri ce analizează şi îşi pun întrebări în legătură cu ceea ce se petrece în spaţiul înconjurător.

 

Tot timpul deţinuţilor este acela care se scurge când străbat distanţa până la lagăr, locul pe care ei, acum, îl numesc “acasă”. În drum spre acel “acasă” deţinuţii dau dovadă de spirit competitiv, luându-se la întrecere cu alte coloane de deţinuţi.

 

După o zi petrecută în ger, gândul deţinutului se opreşte la lingurile de mâncare. “Le aşteaptă aşa cum pământul aşteaptă ploia în verile secetoase.” Iar aceste linguri de “apă chioară legală” sunt pentru el mai preţioase decât libertatea ori viaţa însăşi. Această clipă scurtă pentru care deţinutul trăieşte – masa, reprezintă şi pentru Suhov un prilej de a-şi uita toate necazurile. Dar chiar şi pentru a avea parte de o cină consistentă trebuie să pui în aplicare un adevărat plan, să îl urmăreşti pe bucătar, să faci în aşa fel încât porţia mai bună să ajungă la tine.

 

În cele din urmă Ivan Denisovici adoarme mulţumit. A avut o zi bună. Nu a fost la carceră şi nici la “Orăşelul socialist”, la prânz şi la cină a mâncat porţie dublă, şeful de brigadă a scos un procentaj bun, a zidit peretele cu voie bună, nu i-au găsit lama ascunsă în mănuşă la percheziţie, a cumpărat tutun şi nu s-a îmbolnăvit mai grav. Asta a însemnat pentru Suhov o zi aproape fericită. Una din cele trei mii şase sute cincizeci şi şase petrecute în “iadul alb”.

https://blogdescris.wordpress.com/2014/11/23/recenzie-o-zi-din-viata-lui-ivan-denisovici-de-alexandr-soljenitin/

 

 

///////////////////////////////////////

O zi din Gulag descrisă de Aleksandr Soljeniţîn: «O zi din viaţa lui Ivan Denisovici»

 

Autor Ionuț Filipescu

 

 

Această carte a fost publicată, pentru prima dată, în al doilea număr al Revistei Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică, Novi Mir, în noiembrie 1962, după ce a primit acceptul cenzurii sovietice şi chiar a lui Hruşciov (este de la sine înţeles că mesajul antistalinist din opera lui Soljeniţîn îi convenea de minune noului lider de la Kremlin).

Ivan Denisovici Şuhov are 40 de ani şi a ispăşit deja 8 ani de Gulag – aproximativ aceeaşi perioadă petrecută de autor în Gulag (1945-1953) – având o pedeapsă standard, de 10 ani. Personajul principal, al cărui prenume fictiv autorul l-a folosit chiar în titlu, era doar Ş-854, deoarece comuniştii înlocuiau identitatea unică a oamenilor printr-un simplu număr, uşor de contabilizat şi de radiat.

 

Fiind înrolat în Armata Roşie, Ivan Denisovici Şuhov a luat parte la ruşinoasele episoade din prima etapă a războiului din răsărit, caracterizate în general prin retrageri şi înfrângeri catastrofale pentru Uniunea Sovietică. În februarie 1942, pe frontul de nord-vest toată armata lor a fost încercuită, din avioane nu li se arunca nimic de mâncare, de fapt, nici nu se vedeau avioane. Ajunseseră să râcâie copietele cailor morţi, să moaie pilitura aia de corn în apă şi s-o înghită. Nici muniţie n-aveau să tragă. Şi aşa, încetul cu încetul, îi prindeau nemţii prin păduri şi-i luau.[1]Însă Şuhov, după ce a fost capurat de nemţi, datorită dezorganizării şi numărului imens de prizonieri sovietici, a reuşit să scape şi să ajungă, din nou, la liniile sovietice, alături de alţi patru camarazi. Doi mitraliori sovietici au fost seceraţi pe loc, doar Ivan Denisovici şi încă un camarad reuşind să se strecoare. Fiind interogaţi, au mărturist, total neinspiraţi, că au căzut prizonieri la nemţi două zile, iar apoi au evadat.Dar au fost consideraţi spioni, moitv pentru care fiecare dintre ei a primit zece ani de lagăr.

 

Ziua unui deţinut al Gulagului începe la ora 5 dimineaţa, când deţinuţii sunt treziţi de semnalul deşteptării, lovirea unei şine de tren cu un ciocan. După trezire, se îmbrăcau în hainele pe care le primiseră din partea administraţiei lagărului – nefiind permise hainele civile-şi se îndreptau către sala de mese. Deţinuţii duceau adevărate lupte fizice pentru a avea acces până şi la acea fiertură sărăcăcioasă în care, în cel mai fericit caz, se afla un cartof îngheţat sau o urmă de peşte. Se leagănă omenetul, se calcă-n picioare pentru un blid de zeamă chioară ce li se cuvine pe drept (…) În general, seara, zeama e întotdeauna mult mai lungă decât dimineaţa:dimineaţa deţinutul trebuie hrănit mai bine, ca să muncească, iar seara adoarme el oricum[2].

 

Condiţiile de muncă erau deosebit de grele:temperatura foarte scăzută (ziua pe care o descrie Soljeniţîn este una geroasă – minus 27 de grade Celsius), alături de interzicerea suplimentării hainelor făceau ca deţinuţii să sufere de frig pe toată durata efectuării muncii. Un deţinut are dreptul la două cămăşi – una de piele, una deasupra, iar restul – jos! Dar uite că Volkovoi ăsta a răcnit, a dat nu ştiu ce ordin anume şi gardienii şi-au scos repede mănuşile, le-au poruncit deţinuţilor să-şi desfacă pufoaicele (în care fiecare şi-a pitit căldura din baracă), să-şi descheie cămăşile şi dă-i, şi pipăie cu degetele dacă nu cumva au tras pe ei vreo buleandră mai mult faţă de cele îngăduite[3].

 

Deţinuţii erau, în general, folosiţi la tot felul de obiective industriale sau construcţia de căi de transport (spre exemplu, canalul care leagă Marea Albă de Marea Baltică), fiind mână de lucru gratuită, dispensabilă, nepretenţioasă, organizată în echipe:Echipa din lagăr însă e în aşa fel gândită că nu şefii trebuie să-i împingă de la spate pe deţinuţi, ci chiar deţinuţii se împing unii pe alţii. Treaba-i cam aşa:ori toţi iau supliment, ori crapă toţi de foame. Adică tu, câine, nu vrei să lucrezi, iar eu să flămânzesc din pricina ta! Fă bine şi trage, ticălosule![4].În aceste condiţii, şeful de echipă, deţinut şi el, are un rol important:Într-un lagăr, şeful de echipă e totul:unul bun îţi dă a doua oară viaţă, unul afurisit te bagă între patru scânduri.[5]

 

Burta-i o ticăloasă, nu ţine minte binele făcut, a doua zi iar îţi cere[6].

Există şi o filosofie a celor mai importante evenimente plăcute din lagăr:mâncatul. De altfel, acest aspect domina gândul deţinutului aproape tot timpul căci foamea lui era atât de profundă, afecta atât de mult organismul încât punea stăpânire pe întreaga fiinţă şi, mai ales, asupra creierului. Lăsând la o parte somnul, în lagăr un deţinut nu trăieşte pentru el decât zece minute la masa de dimineaţa şi câte cinci minute la prânz şi cină. Zi de zi ciorba e aceeaşi-depindea de leguma cu care era aprovizionat lagărul pentru iarnă(…) Trebuie să mănânci cu gândul concentrat numai la mâncare, muşti câte o bucăţică şi dumicatul îl frămânţi cu limba şi-l sugi în gură şi simţi toată mirozna acestei pâini negre, cleioase[7].

 

Cei mai norocoşi erau cei care primeau pachete de acasă pentru că mâncarea şi tutunul nu aveau doar o valoare strict alimentară, ci mult mai mare, fiind adevărata monedă a lagărului. În intervalul temporar pe care îl foloseşte, Soljeniţîn reuşeşte să arate nivelul corupţiei generalizate care domnea în lagăr, dar şi stratificarea socială care pleacă de la primirea regulată a unui pachet de acasă (prin intermediul căruia se puteau obţine nenumărate privilegii care, în ultimă instanţă, puteau face diferenţa între viaţă şi moarte). Primirea pachetelor se făcea în mod arbitrar, gardianul care se ocupa de distribuirea acestora comportându-se urât cu deţinuţii, tocmai din acest motiv Şuhov înştiinţându-şi familia că nu doreşte să primească pachete. Stau la rând cu săculeţe, cu trăstuţa în mână. Dincolo de uşă (aici, în lagăr, Şuhov personal n-a primit niciodată pachet, dar ştie din auzite), îţi deschid lădiţa cu o toporişcă, gardianul scoate cu mâna lui tot ce-i acolo, cercetează. Rupe în două ce se poate rupe, ce nu, despică cu cuţitul, pipăie, deşartă în altă pungă. (…) Dacă-i vreo plăcintă sau altceva dulce mai deosebit sau vreun salam sau peşte – mai şi muşcă din ele. (Ferească sfântul să pomeneşti de dreptul tău – îţi găseşte el îndată nod în papură – ori cutare lucru cică-i interzis, ori altul nu-i regulamentar şi nu-ţi mai dă deloc pachetul. Iar acela care primeşte coletul trebuie să împartă în dreapta şi-n stânga, să dea şi să tot dea, de la gardian începând)[8].

 

Cu toate acestea, la finele unei asemenea zile, Şuhov era resemnat, fără a avea probleme de conştiinţă:A trecut o zi fără necazuri, aproape fericită. Asemenea zile în termenul de condamnare, de la cap la coadă, erau trei mii şase sute cincizeci şi trei. Trei zile mai mult din cauza anilor bisecţi[9].

 

În faţa acestei drame a milioanelor de victime ale Gulagului, pe care Soljeniţîn o descrie cu minuţiozitate, el pledează pentru recunoaşterea ororilor comunismului:Regimul din Rusia nu a putut supravieţui decât instaurând teroarea. Trebuie să înţelegem că vindecarea unui popor nu se poate înfăptui decât dacă fiecare îşi va asuma vina pe care o are[10].

 

 Bibliografie:                   

–                           Soljeniţîn, Aleksandr, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, traducere de Nina Grigorescu, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2013;

–                           Soljeniţîn, Aleksandr, interviu publicat în Der Speigel, iulie 2007.

 

[1]A. Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, Editura Humanitas Fiction, București, 2013, pp. 64-64.

[2]Ibidem, p. 136.

[3]Ibidem, p. 33.

[4]Ibidem, pp. 56-57.

[5]Ibidem, pp. 43.

[6]Ibidem, p. 137.

[7]Ibidem, p. 18.

[8]Ibidem, pp. 124-125.

[9]Ibidem, p. 161.

[10]A. Soljenițîn, interviu publicat în Der Speigel, iulie 2007.

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-zi-din-gulag-descrisa-de-aleksandr-soljenitin-o-zi-din-viata-lui-ivan-denisovici

///////////////////////////////////////

Zelenski cere ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie anunţate înaintea unei eventuale invazii: Cu ce ne mai ajută după ce nu vom mai avea granițe?

  de Ionescu Ioana

 

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că sancţiunile împotriva Rusiei ar trebui să fie anunţate înainte de o eventual atac contra Ucrainei.

 

El a subliniat că nu este de acord ca sancţiunile să apară după invadarea Ucrainei de către ruşi. “Nu avem nevoie de sancţiunile voastre după ce are loc bombardamentul şi după ce se va trage asupra ţării noastre sau după ce nu vom mai avea graniţe sau după ce nu vom mai avea economie… De ce am avea nevoie atunci de sancţiuni? Am avut o discuţie cu unul dintre liderii ţărilor importante, cu ceva timp în urmă, şi vorbeam despre politica legată de sancţiuni…

 

Aveam o viziune diferită despre cum ar trebui aplicate sancţiunile când atacul Rusiei se va întâmpla. Dacă întrebaţi: ‘Ce se poate face?, ei bine, se pot face multe. Vă putem da o listă. Cel mai important este să existe dorinţă. Dacă nici măcar nu poţi dezvălui ce ce i se va întâmpla cui dacă va începe războiul… mă îndoiesc că se va pune în aplicare după ce se va întâmpla”, a afirmat Zelenski.

 

Volodimir Zelenski a discutat cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, sâmbătă, despre situaţia de la frontiera Ucrainei cu Rusia şi despre masarea trupelor Rusiei la frontieră. Harris a discutat despre o reacţie comună transatlantică în cazul invadării Ucrainei de către Rusia şi a subliniat sancţiunile economice dure pregătite într-o astfel de eventualitate. Zelensky şi Harris au fost de acord în ceea ce priveşte importanţa diplomaţiei şi dezescaladării situaţiei. Întâlnirea a durat aproximativ 45 de minute.

 

Potrivit News.ro, Kamala Harris a afirmat sâmbătă că forţele NATO din Europa de Est vor fi întărite în cazul unui atac al Rusiei contra Ucrainei, ameninţând şi cu sancţiuni economice „severe şi rapide” contra Moscovei.

https://psnews.ro/zelenski-cere-ca-sanctiunile-impotriva-rusiei-sa-fie-anuntate-inaintea-unei-eventuale-invazii-cu-ce-ne-mai-ajuta-dupa-ce-nu-vom-mai-avea-granite-629129/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////

(Dupa cum era de asteptat-binevoitorii nu dorm in papuci…)Bill Gates ameninţă omenirea cu o altă pandemie, cu un nou virus!

 

Vorbind vineri la Conferința anuală de securitate de la Munchen din Germania, miliardarul globalist Bill Gates a avertizat lumea că urmează o nouă pandemie. Hadley Gamble de la CNBC l-a întrebat pe Gates: „Cât de încrezător sunteţi că ne vom descurca mai bine cu următoarea pandemie globală?” Bill Gates a răspuns: „Ei bine, au fost mulți oameni după epidemia de ebola care au vorbit despre ceea ce trebuia făcut, iar în această pandemie, țările care au fost expuse la SARS-CoV-1 s-au numărat printre cele ce au luat măsuri excepţionale”.

În continuare, Gates a lăudat represiunea autoritară a Australiei împotriva cetăţenilor săi, ca un exemplu de urmat de alte națiuni. „Așadar, Australia este un exemplu excepțional. A reuşit să pună diagnostice, au executat politici de carantină și au o rată a mortalității într-o ligă diferită de cea a celorlalte țări bogate”. În ceea ce privește măsurile drastice și inumane ale Australiei pentru combaterea Covid, Gates a remarcat: „Toată lumea avea capacitatea de a face asta. Au mai puține aparate PCR decât alte țări bogate, au mai mulți călători care vin din China decât alte țări.”

Co-fondatorul Microsoft avertizează omenirea despre următoarea pandemie: „Vom avea o altă pandemie. Data viitoare va fi un agent patogen diferit”, a spus Gates prezentatorului CNBC. Însă, costurile de a fi pregătiţi pentru următoarea pandemie nu sunt foarte mari, faţă de costurile schimbărilor climatice. Potrivit lui Gates „capacitatea de supraveghere globală ar costa un miliard de dolari pe an”.

 

Întrebat dacă este sau nu posibil să se prevină următoarea pandemie, Gates s-a concentrat din nou pe Australia, spunând că dacă fiecare națiune ar face ceea ce a făcut această ţară, atunci nu ar mai fi existat pandemia. Practic, cu excepția cazului în care fiecare națiune de pe planetă devine un iad totalitar precum Australia, vom avea cu siguranță o altă pandemie globală, aşa ne spune Bill Gates. Aşadar, prin deducţie logică, pentru a nu mai avea pandemie, trebuie să suportăm regimuri totalitare!

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): cnbc.com

https://www.lovendal.ro/wp52/bill-gates-ameninta-omenirea-cu-o-alta-pandemie-cu-un-nou-virus/

////////////////////////////////////////////////////////////

Cercetătorii Harvard spun că vaccinurile anti-COVID-19 ar putea altera permanent ADN-ul genomic uman

 

În decembrie 2020, o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard și de la Institutul de Tehnologie de la Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology – MIT) a realizat un studiu care demonstrează că ARN-ul virusului SARS-CoV-2 poate fi transcris invers în celulele umane, aceste secvențe putând fi integrate în genomul uman. Descoperirea este de maximă importanță pentru lămurirea dilemei din mediile științifice, dacă există sau nu riscul ca ARN-ul mesager din noile vaccinuri anti-COVID să pătrundă în nucleul celulelor și să modifice ADN-ul.

 

Cum funcționează ARN-ul mesager în condiții normale? „Transcrie” informația genetică a unei catene de ADN, după care călătorește în afara nucleului până la citoplasmă, unde „traduce” citoplasmei instrucțiunile despre proteinele pe care trebuie să le producă, urmând apoi a se descomne. Spre deosebire de ARN-ul mesager natural, ARN-ul mesager sintetic al noilor vaccinuri este expediat direct în citoplasmă unde „traduce” instrucțiunile de producere a proteinei Spike.

 

Potrivit Agenției de Sănătate Publică a Statelor Unite (Centers for Disease Control and Prevention – CDC) și după cum afirmă[1] foarte mulți specialiști în noile vaccinuri, rolul ARN-ului mesager s-ar opri aici, în faza „traducerii”, fiind descompus imediat după ce a transmis informațiile, deci înainte de a avea timp să pătrundă în nucleu. Vaccinurile pe bază de ARN-mesager „nu afectează, nici nu interacționează în vreun fel cu ADN-ul”, afirmă oficialii CDC, pentru că, spun ei, ARNm „nu poate pătrunde în nucleul celulei, unde se află ADN-ul”. Așa este oare?

 

În decembrie 2020, un grup de oameni de știință de la Universitatea Harvard și de la Institutul de Tehnologie de la Massachesetts (MIT) au prezentat într-un studiu[2] preprint rezultatele unor investigații legate de posibilitatea ca ARN-ul noului Coronavirus să fie transcris invers de către organism. Cercetătorii își justifică demersul prin faptul că „au fost surprinși să vadă că un număr considerabil dintre cei ce s-au vindecat de COVID-19 au avut rezultate pozitive la testele PCR mult timp după vindecare”. Descoperirea-cheie este că ARN-ul virusului SARS-CoV-2 „poate fi transcris invers în celulele umane” și că „aceste secvențe de ADN se integrează în genomul celulei” (fenomen numit retro-integrare).

 

Într-o recenzie[3] a studiului amintit, Dr. Doug Corrigan, specialist în Biochimie și Biologie moleculară, observă că această descoperire este foarte importantă pentru modul în care funcționează vaccinurile pe bază de ARN-mesager, care, la fel ca virusul sălbatic, ar putea altera permanent ADN-ul genomic prin transcriere inversă. Fenomenul presupune că nu doar ADN-ul poate da instrucțiuni ARN-ului (transcriere), ci are loc și procesul invers, în care enzimele numite transcriptaze inverse convertesc ARN-ul în ADN (transcriere inversă), făcând ca ARN-ul să fie integrat în ADN.

 

Dovezile prezentate de cercetătorii de la Harvard-MIT arată că enzimele endogene de transcriptază inversă facilitează transcrierea inversă a ARN-urilor Coronavirusului și declanșează integrarea lor în genomul uman. Vestea nu este tocmai îmbucurătoare, pentru că integrarea genomului viral ar putea avea consecințe dramatice pentru celula gazdă, incluzând alterarea genelor, mutageneză inserțională și moarte celulară, potrivit unui studiu din 2012[4]. Studiul Harvard-MIT[5] avertizează că efectele acestui fenomen pot fi foarte serioase, conducând la „un răspuns imun mai sever, cum ar fi furtuna de citokine sau reacții autoimune”, de aceea, se arată în studiu, sunt necesare investigații clinice aprofundate.

 

Potrivit lui Doug Corrigan, rezultatele cercetării ridică întrebări importante. Cea mai arzătoare ține de timpul cât va rămâne în organism ARN-ul mesager sintetic și va determina producerea proteinei Spike. Lipsesc dovezile științifice care să confirme „că proteina Spike va fi exprimată doar o perioadă scurtă de timp (1-3 zile) după vaccinare, dat fiind că nu este elucidat cât timp va rămâne în organism ARN-ul mesager sintetic al vaccinurilor”, spune el. Mai mult, atrage atenția că ARN-ul mesager sintetic nu funcționează la fel ca ARN-ul mesager natural. După studii îndelungate, de zeci de ani, oamenii de știință au aflat cum să modifice chimic ARN-ul mesager pentru a-i crește stabilitatea și longevitatea. Astfel, ARN-ul sintetic „rămâne în celulă mai mult decât ARN-ul viral sau decât ARN-ul pe care celulele noastre îl produc în mod normal pentru producerea normală de proteine”. În plus, ARN-ul sintetic, fiind conceput pentru a fi mai eficient în procesul de „traducere”, poate face ca efectele negative să fie mai frecvente și mai pronunțate în comparație cu virusul natural.

 

Multe întrebări rămân fără răspuns. De pildă, ce procese va declanșa vaccinul la persoanele care au făcut COVID și au deja genomul modificat de ARN-ul virusului sălbatic? Oare vaccinul nu va declanșa un răspuns imun sever ca reacție la informația că virusul „a trecut pe acolo”? Cum va reacționa organismul celor vaccinați la interacțiunea cu virusul sălbatic? Toate acestea sunt întrebări care nu au primit încă răspunsuri definitive, pe care sperăm să le elucideze cercetările viitoare.

 

[1] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29326426/

 

[2] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33330870/

 

[3] https://sciencewithdrdoug.com/2020/11/27/will-an-rna-vaccine-permanently-alter-my-dna/. Vezi și https://childrenshealthdefense.org/defender/science-mrna-vaccines-alter-dna

 

[4] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7120651/

 

[5] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33330870/

https://www.imuno-medica.ro/noutati/Cercetatorii%C2%A0Harvard-spun-ca-vaccinurile-anti-COVID-19-ar-putea-altera-permanent-ADN-ul-genomic-uman-29

/////////////////////////////////////

Întrebări parlamentare… Subiect: Tehnologiile de modificare a genomului: oportunități și riscuri     

  

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000097/2016

adresată Comisiei

Articolul 128 din Regulamentul de procedură

Sylvie Goddyn, Mireille D’Ornano, Jean-François Jalkh, Dominique Martin, Dominique Bilde, Marie-Christine Arnautu, Bernard Monot, Steeve Briois, Jean-Luc Schaffhauser, Mylène Troszczynski, Marie-Christine Boutonnet, Marine Le Pen, Matteo Salvini, Mara Bizzotto, Mario Borghezio, Lorenzo Fontana, Stanisław Żółtek, în numele Grupului ENF

 

 Subiect: Tehnologiile de modificare a genomului: oportunități și riscuri  

Noile tehnologii de modificare genetică, precum CRISPR-Cas9 sau NgAgo, permit modificarea cu ușurință a ADN-ului (înlocuire, ștergere, adăugare de secvențe), chiar și uman, la costuri reduse. Aceste tehnologii sunt recunoscute drept „descoperirea secolului” de către cei mai mulți oameni de știință.

 

Deși aceste tehnologii pot fi de folos în domenii precum agricultura și sănătatea, creând noi oportunități de piață, ele ridică totodată importante probleme etice, de exemplu în restricționarea utilizării lor asupra oamenilor.

 

În decembrie 2015, la Washington, a avut loc un important congres privind modificarea genetică, ce a reunit oameni de știință din întreaga lume spre a dezbate aspecte de natură științifică, etică și administrativă ale cercetării în modificare genetică umană. Între timp, Suedia și Marea Britanie au autorizat experimentele pe embrioni umani modificați genetic.

 

În Statele Unite, o ciupercă rezistentă la oxidare realizată cu CRISPR a fost considerată de structurile administrative ca nereglementată. Porcii servesc și ca sursă de recoltare de organe umane.

 

Deși Comisia întârzie în a-și comunica poziția cu privire la sisteme deja depășite de modificare genetică, precum nucleaze „deget de zinc” (ZFN) și nucleaze cu efect de activatori ai transcripției, noile tehnici de modificare genetică își fac cu repeziciune apariția.

 

În acest context, intenționează Comisia să propună reglementarea produselor și a alimentelor obținute prin modificare genetică, produse în UE sau în afara acesteia? Intenționează Comisia să dezbată aspectele etice cu statele membre?

https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/O-8-2016-000097_RO.html

 

//////////////////////////////////////////////////////

Experții au modificat ADN-ul uman pentru a ne ajuta să supraviețuim pe alte planete

 

Dana Mihai  

Experții au modificat ADN-ul uman pentru a ne ajuta să supraviețuim pe alte planete

Experții au modificat ADN-ul uman pentru a ne ajuta să supraviețuim pe alte planete

Profesorul Chris Mason prezice că viitoarele colonii care vor ajunge pe Marte vor avea nevoie de ADN modificat pentru a-i ajuta să supraviețuiască în condițiilor dure ale Planetei Roșii.

 

 

 

Dacă oamenii vor coloniza într-o bună zi alte planete, va trebui să ne adaptăm corpurile pentru a face față condițiilor dure pe care le găsim pe aceste planete ciudate.

 

Și un om de știință al NASA a făcut deja primul pas pe acel drum.

 

Chris Mason, genetician la Universitatea Cornell din New York, care a fost investigatorul principal al „proiectului geamăn” al NASA pentru a măsura efectul pe care îl are călătoria spațială asupra corpului uman, a modificat deja genele umane experimentale pentru zborul spațial.

 

De ce unele lacuri înghețate se pot aprinde?

 

O parte a cercetărilor sale este despre: „Metagenomii pentru astronauții NASA pentru a stabili bazele moleculare și apărarea genetică care să permită călătoria pe termen lung a corpului uman pe alte planete.”, profesorul Mason a adăugat elemente ale ADN-ului din tardigradul practic, de neimaginat, pentru a crea o celulă hibridă supraomenească.

 

El a ales o anumită genă, numită Dsup, care protejează ADN-ul împotriva tipului de daune pe care astronauții îl suferă în călătoriile spațiale lungi.

 

„În laboratorul meu acum am integrat permanent Dsup într-un genom uman și o nouă linie celulară. Putem obține o reducere de până la 80% a daunelor ADN în comparație cu celulele nemodificate atunci când prindem radiații grele.”, a declarat Chris Mason.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Momente cand nu este recomandat sa consumi cafea

1

 

 

Consumul moderat de cafea inseamna maxim trei cani pe zi. Dar si acestea iti pot cauza mai multa neplacere decat placere daca:

 

Esti insarcinata. Consumul prea mare de cafea poate mari timpul pana cand ramai insarcinata si creste riscul de a pierde sarcina ori de a naste prematur. In timpul sarcinii, e bine sa eviti nu doar cafeina, ci si orice alta bautura care contine cafeina, pentru ca aceasta poate trece prin placenta, devenind un stimulent pentru fetus. Si in perioada alaptatului e riscant sa bei cafea, deoarece trece cu usurinta in lapte.

 

 

 

Fumezi. Persoanele care beau multa cafea sunt, de obicei, si fumatoare. Dar aceasta combinatie nu este dintre cele mai fericite. Pe de o parte, fumatul antreneaza scaderea nivelului de calciu din organism, pe de alta parte, consumul de cafea inlocuieste de multe ori consumul de lactate. Lipsa de claciu duce la afectiuni grave si la cresterea riscului de osteoporoza la femei. Asa ca nu uita sa bei cafeaua cu lapte sau, si mai bine, sa bei macar un pahar de lapte pe zi. Daca inlocuiesti total laptele cu cafeaua, e foarte posibil sa ai probleme cu oasele si calciul.

 

Nu te hidratezi suficient. Cafeaua are un puternic efect antidiuretic, consumul ei in exces ducand la deshidratarea organismului. Cu cat bei mai multa cafea si nu consumi alte lichide, cu atat risti sa te deshidratezi, iar efectul va fi unul de oboseala si lipsa de vlaga, nicidecum de energie. Ca sa nu te deshidratezi, e recomandat ca pentru fiecare cana de cafea pe care o consumi sa bei 4 pahare de apa.

 

Faci efort fizic.Sportivii nu isi imbunatatesc performantele daca beau cafea, releva un studiu publicat in revista Colegiului American de Cardiologie. Potrivit acestuia, doua cani de cafea nu influenteaza fluxul sangvin in stare de repaus, dar aceeasi doza, combinata cu efort fizic, reduce abilitatea corpului de a creste fluxul sangvin catre inima in timpul efortului.

 

///////////////////////////////////////

Alimente care te ajuta sa iti pastrezi diabetul sub control

2

 

 

Consumul regulat de spanac si de alte legume cu frunze verzi – ca varza, broccoli si laptucile – reduce riscul de diabet de tip 2, cea mai raspandita forma a bolii, informeaza AFP. Fiind vorba de un domeniu controversat, autorii studiului avertizeaza ca este nevoie de cercetari suplimentare pentru a fi confirmate concluziile la care au ajuns ei. O echipa de cercetatori de la Universitatea din Leicester, Marea Britanie, sub coordonarea lui Patrice Carter, a trecut in revista sase studii, din SUA, China si Finlanda, realizate pe 220.000 de persoane. 

Cercetarile vizau legatura dintre consumul de fructe si legume si aparitia diabetului de tip 2 la adulti. Potrivit studiului realizat in Marea Britanie, cei care mananca zilnic o portie suplimentara de circa 120 de grame

de legume cu frunze verzi – diverse tipuri de varza, spanac, laptuci – isi reduc riscurile de a dezvolta diabet de tipul 2 cu 14%. Diabetul de tip 2, cea mai frecventa forma de diabet (90% din cazuri), s-a raspandit rapid din tarile bogate in cele in curs de dezvoltare, odata cu propagarea pe plan mondial a obezitatii din cauza sedentarismului, dar si a alimentatiei cu continut ridicat de zahar si grasimi. Peste 220 de milioane de persoane din intreaga lume sufera de diabet de tipul 2. In 2005, aceasta boala a ucis peste un milion de persoane, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

 

Pe de alta parte, potrivit unui studiu facut in China pe soareci, un extract natural din plante – emodina – ar putea reduce impactul diabetului de tip 2 asupra oamenilor. Aceasta substanta inhiba enzima numita „11-beta-HSD1”, care favorizeaza rezistenta la insulina – hormonul care contribuie la extragerea zaharului din sange si stocarea lui in alta parte.

 

///////////////////////////////////////

 

Frunzele de dafin ajuta la scaderea glicemiei si a colesterolului

 

 

Folosite cel mai adesea drept condiment, frunzele de dafin au proprietati antiseptice, antivirale, cicatrizante si bactericide, avand numeroase aplicatii in medicina naturista. Frunzele de dafin contin grasimi, proteine, retinol, vitaminele A, C, piridoxina, niacina, zinc, fier, magneziu, calciu, potasiu si antioxidanti. Persoanele care au colesterolul, glicemia si trigliceridele crescute pot urma o cura de 30 de zile, timp in care se consuma 1-3 g de pulbere de foi de dafin zilnic.

 

 

 

impotriva durerilor reumatice se poate folosi uleiul de dafin, preparat astfel: 100g de frunze de dafin maruntite se adauga in 100ml alcool alimentar. Vasul se inchide ermetic si se lasa pentru 24 de ore. Dupa scurgerea celor 24 de ore se adauga un litru de ulei de masline, se inchide ermetic si se pastreaza la loc intunecat si rece pentru 4-6 saptamani, dupa care se strecoara si se poate folosi la masaj. Uleiul este eficient si in cazul oboselii si a spasmelor musculare. Infuzia de dafin se prepara din doua frunze la o cana de apa clocotita. Se foloseste pentru calmarea afectiunilor nervoase, orale, ale cailor respiratorii, racelii, gripei si a reumatismului. impotriva nevralgiilor se prepara o infuzie din 125g de frunze la un litru de apa clocotita. Cu aceasta infuzie se frectioneaza zona dureroasa sau se foloseste pentru comprese.

 

Printre alte beneficii ale foilor de dafin, se numara si faptul ca: este eficient impotriva plagilor, aftelor si abceselor dentare (se face gargara cu infuzie din foi de dafin); are rol de sedativ; diminueaza simptomele depresiei si ale anxietatii; are efect expectorant, scade febra si desfunda nasul, fiind indicat in bronsite, laringite, gripe, raceli, faringite, sinuzite; eficient in cazurile de dispepsie, balonare si gastro-enterite; previne aparitia cancerului, deoarece contine antioxidanti; quercitina, eugenol, catechine) care combat radicalii liberi; mentin sanatatea sistemului cardiovascular; accelereaza digestia, fiind recomandat dupa o masa copioasa; diminueaza durerile de cap, migrenele; previn fermentatiile din tubul digestiv, are efect de antiseptic intestinal; util in indigestii si balonari; regleaza menstruatia; ajuta organismul sa proceseze insulina mai eficient; amelioreaza infectiile urinare; grabeste vindecarea in caz de eruptii cutanate, acnee, eczeme, psoriazis, rani; trateaza infectiile fungice si bacteriene; mentin sanatatea pielii, daca sunt folosite la baie (infuzie turnata in apa din cada sau cateva picaturi de ulei de dafin); imbunatateste memoria; adjuvant in tratarea ulcerului gastric. previne si incetineste maladia Parkinson si boala Alzheimer; stimuleaza sistemul imunitar (o cana de decoct consumata pe parcursul unei zile). Consumate in cantitate mare, foile de dafin sunt toxice si pot induce voma, pot provoca sangerari si tulburari mentale.

//////////////////////////////////////

 

Care sunt efectele benefice ale consumului de suc din morcovi, mere si sfecla

 

 

Fara indoiala, una dintre cele mai bune modalitati de a furniza organismului o cantitate mare de nutrienti de la legume si fructe este prin combinarea lor intr-un suc. Sucul de fructe si legume este adesea mai eficient decat consumul de fructe si legume integrale, deoarece multi oameni nu reusesc sa atinga dozele zilnice recomandate. Bogatia de fibre rezultata din combinarea mai multor fructe si legume iti imbunatateste sanatatea sistemului digestiv. Sucurile naturale sunt, de asemenea, capabile sa reduca riscul de cancer, sa intareasca imunitatea, sa curete corpul si sa te ajute sa scapi de kilogramele in exces.

 

 

 

Prin combinarea acestor fructe si legume, vei obtine o sursa importanta de sanatate. Cu un continut ridicat de vitamina C si fibre, dar si de carbohidrati, merele sunt unul dintre cele mai sanatoase fructe. In plus, acestea nu contin colesterol sau grasimi si pot fi de mare ajutor daca vrei sa elimini excesul de greutate, sa imbunatatesti sanatatea oculara si sa cresti nivelul de energie.

 

Morcovii au un continut bogat de magneziu si seleniu, precum si de vitamina A, B, C, E si K. Acestia sunt cunoscuti si pentru puterea lor antioxidanta si capacitatea de a scadea riscul de cancer. Sfecla aduce un aport important de fibre, potasiu, fier, acid folic, calciu, vitamina A si C. Cand il incluzi in dieta ta zilnica, acest amestec de morcovi cu mere si sfecla poate face minuni pentru starea ta generala de sanatate. Iata cum il poti prepara!

 

Suc de morcovi cu mere si sfecla

 

Ingrediente: cantitati egale de sfecla tocata, morcovi si mere

 

Mod de preparare: Adauga toate ingredientele intr-un blender sau intr-un storcator si amesteca pana cand obtii o compozitie omogena. Apoi strecoara continutul si adauga-l intr-o sticla. Tine-l la frigider pana cand il bei pe tot, insa este recomandat sa iti faci proaspat in fiecare zi. Bea un pahar de suc dimineata, pe stomacul gol, de obicei cu o ora inainte de micul dejun. Mai bea un alt pahar de suc dupa-amiaza. Repeta procedeul in fiecare zi, pentru o perioada de 90 de zile, pentru beneficii optime aduse sanatatii.

 

Beneficiile pentru sanatate aduse de sucul de morcovi, mere si sfecla

 

Imbunatatirea vederii

 

Daca vei bea acest suc in mod regulat, vei ameliora problemele cu ochii uscati, rosii sau obositi.

 

Imbunatirea pielii

 

Puterea antiinflamatorie a acestui suc va elimina bacteriile si virusurile si, prin urmare, va ameliora alergiile si alte probleme ale pielii.

In plus, aceasta bautura va amana aparitia ridurilor si va spori elasticitatea pielii.

 

Imbunatatirea sanatatii inimii

 

Fitonutrientii din aceasta combinatie, inclusiv luteina, beta si alfa-carotenul, vor stimula sanatatea inimii. In plus, merele vor reduce nivelul de colesterol rau si vor echilibra tensiunea arteriala.

 

Perfect pentru sanatatea femeilor

 

Daca ai nevoie sa ameliorezi simptomelor sindromului premenstrual, crampele si durerile menstruale, acesta este unul dintre cele mai bune remedii naturale. De asemenea, va reduce oboseala comuna acestei perioade si va creste nivelul de fier. sursa: eva.ro

 

///////////////////////////////////////

Beneficiile ceaiului pentru sanatate

 

 

Ceaiul este o bautura cu multe virtuti pentru sanatate. Fie ca este rosu, negru sau verde, este una dintre cele mai consumate bauturi din lume. Dar ce o face atat de speciala?

 

Ceaiul verde si alb contine cele mai multe catechine (flavonoide), responsabile de numeroasele beneficii ale ceaiului asupra sanatatii:

 

neutralizeaza radicalii liberi

proprietati antiinflamatorii

proprietati antimicrobiene si antimutagene

ajutati la lupta impotriva obezitatii

 

 

 

Acestea se regasesc in majoritatea frunzelor proaspete. Cu toate acestea, in ceaiul negru, frunzele trebuie tratate astfel incat catechina (80%) sa fie oxidata. O ceasca de ceai infuzat este excelenta, relaxanta si virtuoasa pentru sanatatea dumneavoastra.

 

Cele 7 virtuti ale ceaiului pentru sanatate:

 

1. Inlatura depresia. Studiile arata ca cei care beau in mod regulat ceai verde, de exemplu, sunt mai putin susceptibili de a suferi de depresie.

 

2. Stimuleaza metabolismul. Mai ales datorita efectelor sale stimulative asupra metabolismului si reducerii continutului de grasimi stocate, ceaiul verde contribuie la scaderea in greutate. Un articol publicat in jurnalul international cu privire la obezitate arata ca consumul regulat de ceai verde sau suplimente de catechina contribuie la scaderea in greutate.

 

3. Reduce nivelul colesterolului. Un studiu publicat in Jurnalul American de Nutritie Medicala arata ca ceaiul verde scade semnificativ nivelul colesterolului „rau” (LDL).

 

4. Stimuleaza functiile renale. Ceaiul verde imbunatateste functia renala: un beneficiu deosebit de interesant pentru pacientii cu diabet zaharat.

 

5. Reduc tensiunea arteriala. Conform unui studiu publicat in Jurnalul European de Nutritie, ceaiul verde si catechinele pe care le contine au un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale ridicate datorita proprietatilor sale antihipertensive.

 

6. Ajuta digestia. Oamenii de stiinta orientali au descoperit ca ceaiul verde are efecte prebiotice asupra organismului si ajuta astfel intestinele.

 

7. Reduce nivelul de zahar din sange. Un experiment pe soareci a confirmat ca ceaiul verde reduce (la jumatate) nivelul zaharului din sange care insoteste frecvent mesele bogate in carbohidrati. Cat de mult ceai trebuie sa consumati pentru a obtine acest efect? 2 cesti! A.M.

 

///////////////////////////////////////

 

Alimente care stimuleaza ficatul

 

 

In prezent, suntem inconjurati de toxine si substante chimice din toate partile, indiferent daca este vorba despre alimentele pe care le mancam sau de aerul pe care il respiram. Aceste toxine ne imbolnavesc si ne fac susceptibili la durere, inflamatie si diferite boli. De aceea este esential sa iti detoxifiezi corpul din exterior, ajutand organele interne sa se curete, sa functioneze optim si sa elimine toxinele mai eficient.

 

 

 

Ficatul este organul principal cand vine vorba de eliminarea toxinelor din corpul nostru si, prin urmare, este cel mai frecvent atacat de substantele nocive. Desi ficatul nostru are un sistem propriu de detoxifiere si filtrare, toxinele in exces il pot supraincarca, rezultatele fiind reprezentate de diferite afectiuni. Printre rolurile pe care le indeplineste ficatul se numara si:

 

– curatarea sangelui;

– productia de bila necesara digestiei grasimilor;

– stocarea vitaminelor si fierului;

– convertirea zaharurilor in substante utilizabile;

– distrugerea celulelor rosii vechi din sange;

– descompunerea hemoglobinei, insulinei si hormonilor.

 

Acum, daca te intrebi ce alimente ar trebui sa consumi pentru a ajuta ficatul sa elimine toxinele repede, ar trebui sa stii ca ai mai multe optiuni disponibile. Iata cateva dintre acestea!

 

Varza. Este cunoscut faptul ca glucozinolatii din varza stimuleaza productia de substante care ajuta enzimele sa elimine toxinele din ficat.

 

Legume cu frunze verzi. Clorofila din aceste legume este capabila sa absoarba toxinele din organism si sa le elimine.

 

Curcuma. Aceasta este o planta perfecta pentru combatarea inflamatiei si pentru detoxifierea ficatului cand vine vorba de substantele periculoase.

 

Spanac. Aceasta leguma are un continut bogat de glutation, care este o substanta cunoscuta pentru faptul ca imbunatateste functia enzimelor de curatare din ficat.

 

Usturoi. Sulful din usturoi va spori functionarea enzimelor hepatice, iar in acest fel va ajuta la eliminarea tuturor deseurilor.

 

Ceai verde. Catechinele sunt antioxidanti puternici din ceaiul verde, care vor imbunatati functionarea ficatului.

 

Sparanghel. Aceasta leguma delicioasa este, de asemenea, un diuretic puternic, care este recomandat pentru ficat, dar si pentru rinichi.

 

Ulei de masline. Uleiurile organice presate la rece, nu doar uleiul de masline, ci si uleiul de canepa si uleiul de seminte de in, sunt o metoda excelenta pentru a reduce supraaglomerarea ficatului.

 

Nuci. Nucile au un continut bogat de glutation, acizi grasi omega-3 si aminoacidul arginina, toate aceste substante fiind extrem de benefice pentru bunastarea ficatului.

 

Reteta de smoothie pentru detoxifierea ficatului

 

Ingrediente: 1 mar fara cotor, feliat, 1/2 de lamaie, curatata, o felie de ghimbir, 1 lingura de seminte de chia, 1 cana de varza kale, 1 sfecla mica

 

Mod de preparare: Adauga toate ingredientele intr-un blender si paseaza pentru un minut sau doua. Odata ce obtii un amestec omogen, transfera continutul intr-un pahar si bea-l imediat. Pentru un efect optim, bea acest smoothie in fiecare zi. sursa: eva.ro

 

///////////////////////////////////////

 

 

Scortisoara are beneficii incredibile pentru sanatate

 

 

 

Este un condiment aprecial si un aliat in lupta cu kg in plus. Se potriveste de minune cu mierea de albine, un antibiotic natural. Exista doua tipuri de scortisoara:

 

Scortisoara de India (Cinnamonum tamala sau Cinnamonum zeylanicum) sau ceylon

 

Scortisoara de China (Cinnamonum cassia) sau cassia

 

 

 

Ambele tipuri de scortisoara au aceleasi efecte terapeutice. Scortisoara de China e mai greu tolerata de tubul digestiv, dar e un antibiotic si antifungic mai puternic. Efectele scortisoarei de India sunt mai tolerate de organism. Actioneaza puternic asupra sistemului nervos central si a psihicului. Separat, mierea si scortisoara au proprietati uimitoare. Ambele ingrediente contin: vitamine, substante minerale, zaharuri, enzime, acizi organici, antioxidanti. Scortisoara reduce grasimea corporala. Este indicata diabeticilor care trebuie sa consume 500 mg de scortisoara dizolvata in apa, timp de 12 saptamani. 3 grame de scortisoara pe zi imbunatatesc functiile insulinei. In plus, scortisoara scade apetitul si nevoia de dulce. Mirosul de scortisoara, vanilie, coaja de portocala si cafea inlatura nevoia de a rontai ceva. Scortisoara in ceai sau cafea diminueaza pofta de mancare. A.N.

//////////////////////////////////////

 

 Tratamente naturiste pentru combaterea conjunctivitei

 

 

Conjunctivita este o inflamatie a membranei fine care acopera albul ochilor si fata interna a pleoapelor, iar aparitia poate fi cauzata de o rana, o boala respiratorie sau o alergie. Deoarece conjunctivita este o boala care se transmite, trebuiesc urmate cateva reguli simple de igiena, precum: spalarea mainilor de cate ori este nevoie, folosirea strict separata a unui prosop curat si fata de perna, ochiul sanatos nu se va atinge cu mainile murdare sau obiecte personale, se vor purta ochelari de soare pentru protectia impotriva vantului, a prafului si a luminii puternice, se renunta la machiaj pana la vindecare, nu se folosesc produse cosmetice expirate sau imprumutate.

 

 

 

Pentru a ameliora simptomele si a grabi vindecarea, puteti incerca cateva dintre remediile urmatoare, cu acordul medicului, asigurandu-va ca medicatia alopata nu interactioneaza cu cea naturista: pleoapele se ung de 3-4 ori pe zi ulei de nuci, sau ulei de galbenele, de sulfina sau vitamina A gelatinoasa, pana la vindecarea completa; seara, inainte de culcare, se pun cate 2 picaturi de suc de aloe vera in fiecare ochi (benefic si in caz de blefarita, atrofie a nervului optic si tulburari ale cristalinului); se face o solutie de 20% propolis cu apa, se strecoara printr-un tifon si se pune cate o picatura in fiecare ochi, din 3 in 3 ore, mai putin noaptea.

 

Pentru comprese puteti folosi flori de galbenele, albastrele, silur, musetel, nalba mare, tei, coada-soricelului, isop, talpa-gastei, turtita-mare, petale de trandafir de dulceata, frunze de patlagina, pelin, salvie, sulfina, frunze de nuc, frunza de vita de vie. Infuzia pentru comprese se prepara din 3-4 linguri de planta la o cana de apa clocotita, care se lasa la infuzat timp de 15-20 de minute, dupa care se strecoara si se foloseste lichidul caldut. Compresele folosite trebuie sa fie sterile, si se lasa pe ochi timp de 15-30 de minute. Intern, pentru sporirea imunitatii puteti prepara o infuzie de silur (3 lingurite la 200 ml apa) pe care o consumati pe parcursul zilei sau o infuzie din frunze de coacaz negru (o lingurita la 250 ml apa clocotita), din care se beau 2 cani pe zi.

 

 

Cancerul bacterian (la viţa de vie); Aproape totul despre par si… FACTORI FAVORIZANȚI; BIOLOGIE SI EPIDEMIOLOGIE; TRATAMENTE; PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni

 

Aproape totul despre par Introducere pentru    profitabila cultura  a parului  Desi in Romania avem conditii foarte bune pentru cultura parului,putini sunt cei care investesc in plantatii de par.Cum in ultima vreme  au fost descoperite  calitati nebanuite ale acestor fructe,vom prezenta citeva elemente de referinta.Perele, aliment şi medicament,asigura o alimentaţie sănătoasă ,deoarece  fructele  conţin vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului, dar şi fibre şi substanţe antioxidante, care previn apariţia bolilor Studii recente au aratat, insa, ca perele se disting prin cateva calitati vindecatoare, rar intalnite la alte alimente, fiind exceptionale in tratarea afectiunilor renale, a bolilor cardiovasculare, precum si in intoxicatii si in bolile care apar pe fondul deficientelor imunitare. • Colita de putrefactie este eliminata intr-o saptamana cu urmatorul tratament: inaintea fiecareia dintre cele trei mese principale se consuma cate o jumatate de kilogram de pere proaspete. Regimul alimentar in aceasta perioada si 2 luni dupa tratament va fi exclusiv lacto-vegetarian, fara nici un fel de carne, fara oua, fara majoritatea lactatelor (se pot consuma doar unt, smantana de fermentatie si iaurt). • Anemia (inclusiv cea care apare la copii). Se consuma zilnic minimum un kilogram de pere, ca atare sau sub forma de nectar. Perele, pe langa faptul ca sunt destul de bogate in fier, stimuleaza hematopoeza, adica procesul de formare a globulelor rosii. • Infectii asociate cu febra, deficiente imunitare. Se face o cura de 1-2 saptamani cu nectar de pere, din care se consuma minimum un litru pe zi. Aceste fructe favorizeaza productia de celule cu rol imunitar, amelioreaza starile febrile, hranesc organismul, ajutandu-l sa lupte cu boala. • Hipertensiune, aritmie cardiaca, boli cardiovasculare in general. Studii recente au aratat ca un consum ridicat de polifenoli (substante organice prezente mai ales in fructe) din surse naturale este in stransa legatura cu un risc mult mai scazut de aparitie a bolilor cardiovasculare. • Litiaza renala (mai ales cu urati). Se consuma zilnic, vreme de 2-3 saptamani, cate 1-2 litri de suc de pere. Acest remediu nu numai ca dizolva si marunteste pietrele, ci si favorizeaza eliminarea lor prompta, prin marirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent stimulent al activitatii rinichilor, fiind folosite si in scop profilactic, impotriva litiazelor de orice fel.Mai adaugam si faptul ca printr-o cura de pere  se obtine  un balsam pentru sistemul digestiv, un depurativ si remineralizant(compot), diuretic si anti-reumatismal,sucul, Cura cu pere Consuma 50-70 g coaja de para inainte de micul dejun. Cu o ora inainte de masa de pranz consuma 150-200 g pulpa de para. Imediat dupa cina mananca o para de dimensiune medie si bea 100 ml apa minerala. Cura trebuie sa dureze cel putin 18 zile.   Cultura părului,(Pyrus sativa Lam)   Soiurile de păr cultivate în România Părul a fost  introdus în România de peste 400 ani, avind  în prezent  o mare varietate de soiuri și genotipuri, dar totuși, lista oficială de soiuri admise în cultură cuprinde doar  citeva zeci. Acestea  sunt grupate în soiuri de vară (11), soiuri de toamnă (12) și soiuri de iarnă (6). Soiuri de vară Bella de Giugno, soi cu origine italiană, productiv, viguros, precoce, cu ramifiocare de tin “spur”, rezistent la ger, secetă, mediu rezistent la boli. Fructul are o greutate medie în jur de 60-100g, este piriform, de culoare galben-verzui, pigmentat cu roz. Pulpa este alb-gălbuie, cu suculenţă medie, semifondantă. Se recoltează în prima jumătate a lunii iulie. Triumf, soi românesc creat în 1985, are vigoare mijlocie spre mare, este parţial autofertil, fructifică pe formaţiuni scurte şi lungi,intră repede pe rod, este foarte productiv rezistent la rapăn şi pătarea albă a frunzelor, incompatibil cu gutuiul. Fructul are o greutate medie în jur de 120-130g, este piriform, de culioare verde-gălbui, cu roşu pe partea însorită. Pulpa semifondantă. Perioada de recoltare: Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie. Daciana, soi românesc creat în anul 1989, are vigoare mijlocie, este parţial autofertil, cu tendinţă de partenocarpie, relativ precoce, are producții foarte mari de aproximativ 22-26 t/ha, este rezistent la ger, tip de fructificare standard, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-160g, este piriform-alungit, roşu-portocaliu. Pulpa este albă, fină, fondantă. Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie. Untoasă precoce Morettini, soi de provenieță italiană, cultivat la noi din anul 1958, este viguros, intră repede pe rod, are producții foarte mari, este rezistent la boli, sensibil la ger, , poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, piriform, galben-pai cu roşu pe partea însorită. Pulpa este albă, fină, fondantă, intens aromată. . Se recoltează în prima jumătate a lunii august. Argessis, soi românesc, are vigoare mijlocie, capacitate bună de ramificare semitardiv, rezistent la boli şi dăunători, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-140g, este piriform, de culoare verde-gălbui acoperit cu roşu-aprins peste 50% din suprafață. Pulpa are consistenţă medie, este suculentă, fondantă.  Se recoltează la jumătatea lunii august. Carpica, soi românesc, cu vigoare mijlocie, intră repede pe rod, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, este rezistent la ger, sensibil la secetă, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 140-160g, este piriform, de culoare galben-pai, acoperit cu rugină. Pulpa albă fondantă și aromată. Se recoltează în ultima decadă a lunii august. Timpurii de Dâmboviţa, soi românesc introdus în cultură în anul 1968, este viguros, intră târziu pe rod, înfloreşte semitârziu, are producții foarte mari, este rezistent la ger, incompatibil cu gutuiul. Fruct este mijlociu ca greutate, scurt piriform, de culoare galben-verzui, acoperit pe o suprafață de două treini cu roşu aprins. Pulpa este albă, suculentă și fondantă. Se recoltează la jumătatea lunii august. Favorita lui Clapp, soi american, cu vigoare mare, cu fructificare pe ramuri scurte, parţial autofertil, intră devreme pe rod, este productiv, rezistent la secetă şi ger, înflorire semitârzie, sensibil la afide. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este scurt piriform, de culoare verde-gălbui, cu roşu carmin dungat pe aproape toată suprafaţa. Pulpa este albă, foarte suculentă, fină, fondantă, intens aromată, gust dulce-vinuriu. Fruct bun pentru consum în stare proaspătă. Se recoltează la jumătatea lunii august. Getica, soi românesc, de vigoare submijlocie, intră pe rod ăn anul 3-4 de la plantare, are o producție medie de aproximativ 12-20 t/ha, fructificare de tip “spur”, sensibil la Psylla sp. . Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este piriform, uşor alungit, de culoare galben-pai, acoperit pe partea însorită cu rugină foarte slabă. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă. Recoltarea: Se recoltează la jumătatea lunii august. Napoca, soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare, fructifică pe ramuri scurte, este  parţial autofertil, intră repede pe rod, este productiv, rezistent la ger, poate fi altoip pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-150g, este piriform, de culoare galben-verzui, roşiatic pe partea însorită. Pulpă este fondantă. Se recoltează la sfârșitul lunii august. Williams, soi englezesc, introdus în România în anul 1900, este semiviguros, intră repede pe rod, are producții mari, este parţial autofertil, înfloreşte târziu. Este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, cu conturul neregulat, galben-pai, cu rugină la ambele capete, foarte bun pentru masă şi industrializare, cu pulpa albă, fondantă, fără sclereide, foarte suculentă, dulce-vinurie, puternic aromată. Se recoltează la sfârșitul lunii august. Soiuri de toamnă 12. Williams roşu – este o mutaţie a soiului Williams obţinută în SUA (1958). Este un soi semiviguros, intră repede pe rod, are producții destul de mari, este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul. Fructul are o greutate medie de aproximativ 180-200g, este piriform, colorat în roşu-intens pe toată suprafaţa. Pulpa este de calitate superioară, la fel ca la Williams. Se recoltează în prima decadă a lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 1-2 luni. Doina, soi românesc, semiviguros, cu fructificare standard, intră repede pe rod, productiv, rezistent la ger, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g, este scurt-piriform, de culoare galben-verzui acoperit cu roşu-vişiniu pe jumătate din suprafaţă. Pulpa este alb-verzuie, fondantă și suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile. Haydeea, soi românesc, semiviguros, intră repede pe rod, are o producție medie de aproximativ 27-33 kg/pom, este rezistent la ger şi boli, fructifică predominant pe ramuri de rod scurte. Fructul este mijlociu spre mare, scurt-piriform, fără cavitate pedunculară, de culoare galbenă, uşor rumenită. Pulpa este suculentă, dulce, plăcut acidulată, şi fin aromată. Soi destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. . Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile. Untoasă Hardy, soi francez cultivad din anul 1830, este viguros, cu trunchiul şi axul puternice, coroana îngust conică, capacitate redusă de ramificare, fructifică preponderent pe formaţiuni scurte, intră târziu pe rod, este sensibil la ger, produce mult şi constant. Poate fi altoit cu ușurință pe gutui. Fructul are o greutate medie de aprximativ 120-140g, este scurt conic, cu vârful larg, de culoare verde-gălbuie acoperit integral sau parţial cu rugină grosieră. Pulpa este albă, semifondantă, foarte suculentă, dulce vinurie. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile. Untoasă de Geoagiu, soi românesc, de vigoare mică-mijlocie, de tip spur, productiv, intră repede pe rod, este rezistent la boli, poate fi altoit pe gutui. are o greutate medie de aprximativ 200-220g, este conic, de culoare galben-verzui, uşor rumenit. Pulpa este fondantă, dulce acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile. Untoasă Bosc, soi de origine franțuzească, de vigoare mijlocie-mare, intră repede pe rod, nu poate fi altoit pe gutui,  înflorește târziu, este sensibil la ger, la Psylla sp. şi acarieni, este tolerant la rapăn. Fructul este mare, piriform cu zona pedunculară brusc alungită, formând un “gât” caracteristic lung şi gros. Culoarea este galben-verzuie, acoperită complet cu o rugină groasă, brun roşietică specifică. Pulpa este alb-gălbuie, foarte fină, fondantă, suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile. Higland, soi provenit din America, este viguros, foarte productiv, semiprecoce, cu înflorire semitimpurie, poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, conic, verde-gălbui. Pulpa este albă, densă și foarte suculentă. Recoltarea Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-80 zile. Aniversarea, soi românesc introdus în cultură în anul 1973, este viguros, cu producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, ramificare de tip spur, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200g, este piriform-alungit, de culoare galben-verzui, prevăzut cu rugină ca şi Untoasă Bosc. Pulpa este semifondantă, cu gust taninos, dar plăcut. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 40-60 zile. Conference, soi englezesc, de vigoare mijlocie, intră devreme pe rod, foarte productiv, rodește partenocarpic, are capacitate slabă de ramificare, poate fi altoit pe gutui, este rezistent la ger, sensibil la secetă şi brume. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui, uneori slab rumenit pe partea însorită şi cu o calotă de rugină în jurul caliciului. Pulpa este alb-gălbuie, suculentă, dulce, puţin acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi consumate în octombrie-noiembrie. Jeanne d’Arc, soi franţuzesc, fructificare de tip “spur”, semiviguros, productiv, înfloreşte târziu, rezistent la ger şi boli, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200-220g, este tronconic, de culoare verde-gălbui, cu pulpa albă, suculentă, slab acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-90 zile. Abatele Fetel, soi produs în Italia, este semiviguros, de tip spur, intră devreme pe rod, este productiv, dar inconstant, rezistent la boli, compatibilitate medie cu gutuiul, pretenţios la temperatură în perioada polenizării şi fecundării. Fructul este mare, piriform alungit, de culoare verde-gălbui, uşor rumenit pe partea însorită. Pulpa este de culoare albă, fermă, dar la maturitatea de consum devine fondantă, suculentă, aromată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile. Monica, soi românesc, semiviguros, intră pe rod în anul IV de la plantare, are o producție medie de aproximativ 15-30 t/ha, ramificare de tip “spur”, este mediu rezistent la atacul bolilor şi dăunătorilor. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g,  eset piriform, de culoare galbenă-verzuie, cu puncte şi pete de rugină dungat roşu-aprins pe partea însorită, cu conturul uşor neregulat. Pedunculul este scurt, gros şi prins în prelungirea axului fructului. Pulpa este fondantă, cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile. Soiuri de iarnă Curé, soi francez cultivat din anul 1760, este viguros, cu bună capacitate de ramificare, poate fi altoit pe gutui, produce mult dar inconstant, este  sensibil la rapăn şi ger,  soi triploid, fructifică în general partenocarpic. Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dungă de rugină longitudinală şi un şanţ discret. Epiderma este verde-gălbuie la maturitate. Pulpa este albă-gălbuie, densă, slab parfumată şi potrivit de dulce cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la începutul  lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  100-150 zile.   Passe Crassane, soi produs în Franța, cultivat încă din anul 1845, este foarte răspândit pe plan mondial. Este un soi de vigoare mijlocie spre mică, are capacitate bună de ramificare, este sensibil la condiţiile de mediu şi la atacul de Erwinia,  intră repede pe rod, are o producție moderată. Fructul este mare, sferic sau scurt piriform, de culoare galben-verzuie cu pete mari de rugină, cu pulpa fermă, dulce-vinurie, aromată, suculentă, recomandat pentru consum în stare proasdpătă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile. Contesa de Paris, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1908, este de vigoare mijlocie, întră târziu pe rod, este foarte productiv, înfloreşte timpuriu sau semitimpuriu, fiind afectat de brumele de primăvară, este sensibil la boli, compatibilitate slabă cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui cu puncte mici de rugină, cu pulpa albă, fondantă și suculentă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile. Olivier de Sèrres, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1851, este semiviguros, produce mult dar inconstant, înfloreşte semitârziu şi este sensibil la rapăn, poate fi altoit pe gutui. Fructul de mărime medie, maliform, cu epiderma galbenă-verzuie, pulpa de culoare alb-gălbuie, fermă, cu aromă distinctă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile. Republica, soi românesc, are vigoare mică, intră foarte repede pe rod, are producții mari, este de tip “spur”, înflorirea este semitimpurie, nu poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 240-260g, este maliform, cu cavitate pedunculară, cu epiderma de culoare verde-gălbuie cu pete de rugină. Pulpa este albă, fondantă, suculentă, aromată, dar cu sclereide în jurul casei seminale. Se recoltează la începutul lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile. Euras, soi românesc, are vigoare mijlocie, formează o coroană globuloasă, fructifică preponderent pe ramuri scurte, imun la rapăn, rezistent la Psylla sp. şi acarieni. Eset un soi productiv cu o cantitate medie de fructe de 20-25 t/ha. Greutatea medie a unui fruct este de aproximativ 120-140g, fructul este ovoidal cu cavitate pedunculară asimetrică, cu conturul neregulat, epiderma subţire, netedă, de culoare galbenă-verzui, cu puncte de rugină, uşor rumenit. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă, fără sclereide. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  180-200 zile.   Particularităţile de creştere şi fructificare ale părului Sistemul radicular este influenţat de portaltoi. În general părul dezvoltă un sistem radicular puternic mai ales când este altoit pe păr franc sau sălbatec ce depăşeşte de 1,5-2 ori volumul coroanei. În acest caz marea masă a rădăcinilor active se găsesc în stratul de sol cuprins între 20-100 cm pe solurile argilo-lutoase şi 50-150 cm pe solurile puternic podzolite. Rădăcinile principale cu creştere verticală pot pătrunde în sol până la 4-5 m adâncime. Când este altoit pe gutui, sistemul radicular al părului este mai redus, puternic ramificat, mai ales pe orizontală. Marea masă a rădăcinilor active situându-se în stratul de sol cuprins între 20 şi 40 cm ceea ce necesită în cele mai multe cazuri, mijloace de susţinere (spalieri, tutori) pe toată durata vieţii. Marea masă a rădăcinilor active se găsesc în primii 4 m2 din jurul trunchiului (Atkinson, 1980). Trunchiul părului în primii ani de viață este neted urmând ca pe parcurs să formeze un ritidom solzos care se exfoliază. Ramurile de schelet sunt lungi şi cresc sub un unghi mic de ramificare. Pomii formează în mod natural etaje. Unele soiuri (Williams, Passe Crassane), altoite pe gutui, au ramurile aşezate în spirală pe ax. După specificul de ramificare deosebim două categorii de soiuri: – soiuri cu ramificare slabă şi coroană rară: Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Untoasă Gifford; – soiuri cu ramificare puternică şi coroană bine garnisită: Curéy Williams. Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, cu vârful depărtat de ramură. Mugurii de rod sunt situaţi către vârful ramurilor lungi şi în vârful lăstarilor scurţi. Tipul de fructificare este o caracteristică de soi. Unele soiuri rodesc predominant pe formaţiuni lungi ca nueluşele, mlădiţele (Curé, Williams, Triumf, Carpica), altele pe formaţiuni scurte (Passe Crassane, Abatelè Fetel, Olivier de Serres, Păstrăvioare, Untoasă Hardy, Trivale, Napoca, Timpurii de Dâmboviţa). Înfloritul, polenizarea şi fecundarea.. Înflorirea durează 8-10 zile funcţie de temperatură şi umiditatea aerului. După epoca înfloritului se deosebesc: – soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Trivale, Bella di Giugno etc; – soiuri cu înflorire mijlocie: Aromată de Bistriţa, Curé, Untoasă Giffard, Republica; – soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Untoasă Bosc, Timpurii de Dâmboviţa etc; – soiuri cu înflorire târzie: Napoca, Jeanne d’Arc. După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor sortimentul de păr cuprinde: -soiuri autosterile: majoritatea soiurilor necesită obligatoriu polenizatori; – soiuri parţial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana; – soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno, Jeanne d’Arc. – soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana, Passe Crassane; – combinaţii intersterile: Bella di Giugno x Curé, Bella di Giugno x Republica, Bella di Giugno x Williams, Passe Crassane x Williams, Untoasă Giffard x Curé, Williams x Williams roşu. Frecvent se manifestă fenomenul de înflorire târzie (secundară) la 10-20 zile de la înflorirea normală, dar din aceste flori se formează fructe partenocarpice, mici, atipicee. Producția medie  pe hectar variază în limite largi de la  Acesta variază de la 7-8 t până  la 30 – 35 t. Durata de viaţă a pomilor este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui şi 40-60 ani în cazul altoirii pe păr franc. Polenizarea părului este entomofilă. Părul este în mare parte autosteril motiv pentru care înntr-o parcelă trebuie să existe 2-3 soiuri care să fie compatibile la înmulțire (tab. 1). Polenizatorii soiurilor de păr admise la înmulţire (G. Grădinariu, 2002) Soiul de polenizat Soiuri bune polenizatoare Trivale Argessis, Napoca, Williams, Republica Bella di Giugno Passe Crassane, Aromată de Bistriţa Daciana Williams, Argessis Untoasă precoce Morettini Passe Crassane, Untoasă Hardy Argessis Williams, Highland, Daciana, Trivale Carpica Williams, Passe Crassane Timpurii de Dâmboviţa Jeanne d’Arc, Republica Favorita lui Clapp Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Williams, Conference Napoca Jeanne d’Arc, Republica, Williams Williams B.C. şi Williams roşu Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Highland, Jeanne d’Arc, Passe Crassane Doina Untoasă Hardy, Williams, Untoasă de Geoagiu Untoasă Hardy Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp, Williams B.C., Passe Crassane, Conference, Williams roşu Untoasă de Geoagiu Napoca, Republica, Untoasă Hardy Untoasă Bosc Untoasă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams Highland Argessis, Williams, Conference, Passe Crassane Aniversarea Williams, Untoasă de Geoagiu Conference Untoasă Hardy, Highland, Williams, Favorita lui Clapp, Passe Crassane Abatele Fetel Favorita lui Clapp, Passe Crassane Jeanne d’Arc Williams roşu, Williams B.C., Passe Crassane Curé Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Napoca, Williams Passe Crassane Favorita lui Clapp, Highland, Republica, Conference Contesă de Paris Favorita lui Clapp, Republica Olivier de Serres Untoasă Bosc, Passe Crassane, Williams Republica Williams roşu, Williams B.C., Passe Crassane   Cerinţele părului faţă de factorii de mediu Cerenţele părului faţă de lumină Părul are cerinţe moderate față de lumină. Lumina insuficientă influenţiază negativ asupra metabolismului pomului, provocând creşteri slabe şi producţii mici cantitativ dar mai ales calitativ. O cantitate suficientă de lumină asigură obţinerea unor fructe de calitate, colorate, cu gust şi aromă plăcută fără sclereide cu valoare comercială ridicată. Din acest motiv se recomandă pantele cât mai însorite cu expoziție sudică sau Sud –Estică. Cerinţele părului faţă de temperatură Căldura este un factor limitativ în cultura părului. Specie de regiuni temperate, părul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale de 9,5-11ºC. Unele soiuri (Aromată de Bistriţa, Williams, Curé, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc.) se pot cultiva în zone cu temperaturi medii anuale de 8-8,5ºC. Temperatura medie în perioada de vegetaţie (aprilie – septembrie) trebuie să fie de 16-19ºC. Soiurile de vară au nevoie de 135 – 140 zile cu temperaturi medii pozitive pentru creşterea şi maturarea fructelor, iar cele de iarnă 165 – 185 de zile, ceea ce echivalează cu 2950º – 3250ºC. Pragul biologic al părului este de 7,5 – 8,0ºC, iar pentru rădăcini de 2,5ºC. “Necesarul de frig” pentru păr este destul de mare 1200 – 1500 ore de temperaturi scăzute (sub 7ºC) dar pozitive, pentru ieşirea mugurilor din starea de repaus şi desăvârşirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul Le Cont ( Pyrus Piraster x Pyrus serotina) cu cerinţe minime la frig şi cu o rezistenţă foarte mare la temperaturile ridicate din timpul perioadei de vegetaţie (45ºC). Cultura părului devine nesigură în zonele în care temperatura coboară sub  –26º … –28ºC. Florile părului rezistă până la –3,3ºC în fază de boboc, -2,2ºC când sunt complet deschise, fructele tinere până la –1,5ºC, iar cele mature până la –4,4ºC. În condiţiile unor primăveri răcoroase cu temperaturi de 1-2ºC florile leagă slab şi sunt afectate major de Pseudomonas syringae. Soiurile de păr nu se comportă asemănător faţă de temperaturile coborâte dar şi foarte ridicate, fenomenul nefiind lămurit. Rezistenţa la temperaturi scăzute sau ridicate este influenţată alături de factorul genetic, de condiţiile ecologice şi tehnologice. Cerinţele faţă de apă Pentru a creşte şi se dezvolta normal specia păr are nevoie de 650-750 mm precipitaţii anuale bine repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. În cazul când nu sunt realizate aceste condiţii se impune irigarea culturii până la asigurarea a 65-70% din capacitatea de câmp pentru apă a solului. Necesarul faţă de apă este influenţat în special de portaltoi. Astfel, părul altoit pe franc creşte şi fructifică normal în zonele colinare cu 600-800 mm precipitaţii anuale şi este rezistent la secetă, altoit pe gutui rezistă excesului temporar de umiditate dar e sensibil la secetă, iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia şi Pyrus betulifoliasuportă seceta excesivă. Nivelul apei freatice trebuie să se afle la o adâncime de 1-1,5 m în cazul părului altoit pe gutui, 2,0-2,5 m în cazul părului altoit pe franc. Umiditatea relativă este bine să se situeze în limitele a 70-80%. Insuficienţa apei din sol şi aer conduce la fructe mici, slab suculente, cu multe sclereide, iar excesul de apă favorizează atacul unor boli, iar fructele sunt slab aromate, au o capacitate mică de păstrare etc. În cloncluzie, apa este un factor limitativ în cultura părului, acesta suferind atât în situaţii de exces cât şi de deficit. Cerinţele faţă de sol Şi în acest caz portaltoiul este cel care imprimă pretenţiile pomului. Astfel, dacă părul franc este mai rustic şi cu pretenţii mai reduse faţă de sol gutuiul este mai exigent. În general, părul preferă soluri fertile, adânci, suficient de umede, cu reacţie neutră, caz în care dă producţii mari, cantitativ şi calitativ. Preferă solurile cu textură luto-nisipoasă până la luto-argiloasă şi mai puţin pe cele bălane uscate. Altoit pe gutui rezistă până la 8% calcar activ în sol, iar pe păr franc până la 12%. Reacţia solului trebuie să fie de 6,8-7,2, conţinutul în Na schimbabil de 5-12% iar cel de Al sub 8 ppm. În general zonele pomicole ale ţării noastre oferă condiţii bune de culturii părului. Particularităţi tehnologice ale părului Specificul producerii materialului săditor Producerea materialului săditor la păr nu ridică probleme deosebite. În câmpul I al şcolii de pomi portaltoii de păr franc, cresc lent dar uniform, asigurând un procent de prindere la altoire de 81-92 (Parnia şi colab. 1984). Puieţii de păr franc se altoiesc în iulie, deoarece circulaţia sevei încetează devreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativi proveniţi din puieţi produşi la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou dă rezultate mai bune, iar pomii formează un sistem radicular ramificat (Parnia şi colab. 1992). Gutuiul, ca portaltoi, are în pepinieră o creştere puternică, depăşind de multe ori grosimea de altoire. Deosebit de importantă în producerea materialului săditor la păr este afinitatea soiului cu portaltoiul care se manifestă sub două forme: Afinitatea de altoire – se referă la capacitatea soiurilor de a cuncreşte cu portaltoiul; Afinitatea de producţie – se referă la comportarea pomilor altoiţi în plantaţie, la capacitatea de producţie şi la longevitate. Există situaţii când pomii foarte bine prinşi la altoire şi dezvoltaţi normal după câţiva ani în livadă se usucă sau se dezbină de la punctul de altoire (Williams, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc). Pentru aceste soiuri precum şi altele care nu au afinitate cu gutuiul se foloseşte metoda de altoire cu intermediar, dar în această situaţie preţul de cost creşte şi de aceea, în practică se foloseşte destul de rar. Rezultate bune s-au obţinut prin microînmulţirea, “in vitro” a părului, dar în această situaţie se controlează mai greu vigoarea pomilor. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor La alegerea locului pentru înfiinţarea unei plantaţii de păr trebuie să se aibă în vedere cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici, cerinţe prezentate în subcapitolele anterioare. Pregătirea terenului se face prin efectuarea corectă a lucrărilor: desfundat, fertilizarea de bază, nivelarea; urmează lucrările propriu-zise ca: pichetatul, săpatul gropilor, repichetatul, alegerea materialului săditor şi plantarea pomilor. Este recomandată plantarea din toamnă datorită avantajelor pe care le prezintă: prinderea mai bună, cicatrizarea rănilor de pe rădăcini, pornirea în vegetaţie primăvara mai repede etc. Dacă se va planta primăvara acest lucru trebuie să se facă cât mai devreme posibil imediat ce terenul permite accesul. După cum s-a mai precizat, la păr există o gamă mare de soiuri şi portaltoi. Aceste două elemente corelate cu diverse forme de coroane şi fertilitatea solului conduc la înfiinţarea a diferite sisteme de plantaţii: Sistemul clasic – pentru aliniamente, terenuri cu pantă mare, sistem gospodăresc agropomicol etc. Distanţe de plantare: 6-7 x 5-6m; soiuri viguroase; portaltoi – păr franc; forme de conducere – piramidale. Sistemul semiintensiv – se vor înfiinţa în zonele colinare pe versanţi uniformi şi bine însoriţi, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile. Distanţe de plantare: 4 x 4m; 5 x 4m (555-625 pomi/ha) care asigură un volum de coroană de 5000-8000 m3/ha; soiuri de vigoare mijlocie sau mare altoite pe franc; formă de coroană: tufă, piramide. Sistemul intensiv – se va înfiinţa la baza pantelor sau pe terenuri terasate cu posibilităţi de irigare. Se utilizează soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie rezistente la factorii de stress. Distanţe de plantare: 3,5-4 x 2-3m asigurând densităţi de 833-1250 pomi/ha; forme de coroană palmete, fusul, palmeta liberă. Sistemul superintesiv – se înfiinţează pe terenuri plane sau cu panta foarte mică, ameliorate şi irigate pretabile la mecanizare. Se folosesc soiuri foarte precoce, de vigoare mică, de tip spur, altoite pe portaltoi de vigoare redusă (gutui). Distanţe de plantare 3,5-4 x 0,9-1,5m rezultând 1754-3174 pomi/ha asigurând un volum de coroană mai mic de 4000 m3/ha; forme de coroană: cordon vertical, ypsilon etc. Formarea coroanelor – este diferită funcţie de forma aleasă. Astfel, în cazul când se optează pentru o coroană piramidală, acesta se realizează în 3-4 ani prin alegerea şi dirijarea viitoarelor şarpante în paralel cu operaţii de formare a ramurilor de semischelet şi a celor de rod. În timpul formării coroanei, în scopul temperării dominanţei apicale, ramura de prelungire a axului se scurtează mai sever decât şarpanta, etajele superioare se formează numai după consolidarea celor inferioare, alungirea axului se substituie cu o ramură laterală de vigoare mai slabă, ramurile de prelungire se scurtează mai puternic decât cele laterale. În cazul soiurilor cu un unghi mic de ramificare, scoaterea ramurilor de prelungire ale şarpantelor se face la un mugure exterior, sau se scurtează prin transferarea creşterii lor pe ramuri exterioare. La soiurile cu ramificare slabă se impune o scurtare mai severă (Gh. Cimpoieş, 2000). Când pomii se conduc sub formă de palmetă se recomandă ca înclinarea şarpantelor să se amâne până la sfârşitul anului II, iar axul se ciupeşte la înălţimea de proiectare a etajului următor. Particularitatea aceasta se impune mai ales soiurilor care au tendinţa de a forma ax puternic şi ramificaţii slabe. În cazul când pomii se conduc ca fus subţire, pentru reglarea vigorii între ax şi şarpante, axul se substituie cu o ramură mai slabă, iar şarpantele mai viguroase se înclină mai puternic. Această formă este tot mai folosită în conducerea pomilor. Ea se realizează fără intervenţii prin tăieri până în anii 3-4 de vegetaţie. După aceea se intervine pentru corectarea coroanei pomilor, prin transfermarea axului şi a şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă, rărirea ramurilor de schelet rău plasate şi care îndesesc coroana. O altă formă de coroană pentru plantaţiile superintensive este cordonul vertical care se formează într-un timp relativ scurt, prin ciupirea lăstarilor în primele faze de creştere la 10-15cm. Pentru culturile intensive şi superintensive de păr mai prezintă interes formele de coroană: palmetă anticipată, Solen şi Tesa. Palmeta anticipată este recomandată pentru soiurile de păr care au capacitatea de a forma lăstari anticipaţi, Untoasă precoce Morettini, Williams ş.a. Formele de coroană Solen şi Tesa sunt indicate pentru soiurile cu ramificare bună, cu fructificare pe ramuri lungi, altoite pe gutui. Pentru grăbirea intrării pe rod, indeferent de coroana ce se proiectează, în tinereţea pomilor, nu se recomandă tăieri severe ci doar dirijări ale ramurilor, urmând ca după intrarea pe rod să se efectueze operaţii de definitivare a macrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate slabă de ramificare se recomandă ciupirea repetată a lăstarilor pentru a stimula ramificarea şi obţinerea unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprimă ramurile lacome sau concurente din partea superioară a coroanei pentru a determina o garnisire a părţii inferioare a scheletului. Pentru temperarea creşterilor la unele soiuri se pot face tratamente cu substanţe bioreglatoare (ex. Paclobutrazol). Tăierile de fructificare Habitusul pomului, rapiditatea intrării pe rod, cantitatea şi calitatea fructelor sunt influenţate în primul rând de soi şi portaltoi dar şi de tehnologia de cultură, în special de tăieri, prin care se realizează un echilibru între creştere şi fructificare, o bună iluminare, etc. Pentru majoritatea soiurilor de păr, în cazul unei tehnologii recomandate şi a unor condiţii ecologice normale, creşterile anuale în tinereţe sunt de 30-40 cm iar în plină producţie de 15-30 cm. Operaţiile de tăiere se vor realiza cu prudenţă pentru a nu diminua suprafaţa productivă şi vegetativă a pomilor. Având în vedere poziţia apicală a mugurilor de rod se va evita pe cât posibil scurtarea ramurilor folosindu-se mai mult rărirea celor necorespunzătoare ca poziţie sau desime. În cazul când ramurile de rod depăşesc ca număr pe cele vegetative acestea se vor rări până la realizarea unui echilibru între creştere şi fructificare. În general intensitatea tăierilor creşte cu vârsta pomilor, accentuându-se în perioada de intrare în declin. Pomii cu creşteri vegetative mai mici vor fi tăiaţi mai sever prin scurtare iar la cei cu creşteri vegetative mari se vor evita scurtările efectuându-se tăieri de rărire. Pomii care au fructificat mult şi au creşteri slabe vor fi tăiaţi mai sever. De asemenea, când apar semne de declin (creşteri anuale reduse 15-20 cm) se va proceda la scurtări pe lemn de 2 şi 3 ani, tăind deasupra unor formaţiuni fructifere şi simplificând vetrele de rod pentru a stimula procesul de creştere. Există multe soiuri de păr care manifestă o tendinţă de diferenţiere exagerată a mugurilor de rod. Normarea unei astfel de încărcături se va realiza  prin rărire cât şi prin scurtarea mlădiţelor şi nuieluşelor. Rărirea acestor ramuri se practică atunci când sunt prea dese şi supraîncarcă pomii cu rod iar scurtarea atunci când producţia este asigurată integral de către ţepuşe. În perioada de mare producţie, majoritatea soiurilor de păr şi în special cele cu fructificare de tip standard au ramurile de rod înserate pe ramuri de 2-3 ani care sub greutatea fructelor se arcuiesc. În zonele de curbură apar noi lăstari vegetativi şi apoi de rod iar porţiunea de ramură descendentă de regulă se usucă sau se degarniseşte complet. Pentru a evita acest fenomen, ramurile respective se vor scurta cu 1/2 din lungime sau de la punctul de curbură. Vor fi eliminaţi lăstarii lacomi şi ramurile cu creştere verticală dacă sunt de prisos. Înainte de începerea tăierilor pomul se analizează din punct de vedere al creşterilor anuale, gradul de încărcătură cu ramuri de rod, producţia din anul anterior, starea fitosanitară etc. Funcţie de aceste elemente se va stabili conduita de tăiere a fiecărui pom mergând chiar până la nivel de şarpantă sau subşarpantă. Tăierile de fructificare se execută atât în perioada de repaus cât şi în perioada de vegetaţie (“în verde”). Tăierea “în verde” se poate aplica la toate soiurile dar mai ales la cele de vară. Momentul aplicării acestor tăieri trebuie corect stabilit pentru a favoriza creşterile anuale, diferenţierea mai bună a mugurilor de rod, obţinerea de fructe de calitate. Aceste tăieri se vor efectua până la 10-15 august. Părul se pretează şi la tăierea mecanizată. Întreţinerea solului în plantaţiile de păr este una din verigile importante ale creşterii producţiei cantitativ şi calitativ. Alegerea unui anumit sistem de lucrare a solului se face  funcţie de cantitatea de precipitaţii din zona respectivă, repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul şi destinaţia producţiei etc. Ca sisteme de întreţinere a solului sunt recomandate: – ogorul lucrat pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual, pe terenuri plane sau cu pantă foarte mică, în plantaţii intensive sau superintensive. – culturi intercalate pentru zonele cu precipitaţii de 600-750 mm/an, în plantaţiile tinere, terenuri plane sau uşor înclinate, semiintensive sau intensive, în condiţia dublării necesarului de elemente nutritive şi apă. Se pot cultiva: cartofi, leguminoase, căpşun etc., în general plante cu talie mică. – benzile înierbate temporar, în zonele cu peste 750 mm precipitaţii anuale, pe terenurile în pantă până la 15%. – benzile înierbate în alernanţă cu ogorul lucrat. – ţelina permanentă -cu excepţia proiecţiei coroanei unde se va lucra şi fertiliza. Se recomandă pentru zonele umede (peste 800 mm) pe pante mai mari de 15%. – înierbarea intervalelor dintre rânduri şi cosirea repetată pentru mulcire. În acest fel se uşurează circulaţia maşinilor iar mulciul aduce un aport suplimentar de elemente minerale. Întreţinerea solului pe rândul de pomi se realizează prin 1-2 praşile manuale, completate cu administrarea de ierbicide (Roundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha, Funsilade 2 l/ha, Nabu 4-6 l/ha etc.). O importanţă deosebită la întreţinerea solului o reprezintă adâncimea de lucru care, pentru a nu distruge sistemul radicular activ, nu trebuuie să depăşească 10-12 cm în cazul când portaltoiul este gutui şi 15-18 cm în cazul portaltoiului franc. Fertilizarea plantaţiilor de păr se va face funcţie de fertilitatea naturală a solului, vârsta plantaţiei, densitatea, nivelul şi destinaţia producţiei etc. Pentru o producţie de 20 t/ha o plantaţie de păr cu 1000 pomi/ha consumă 33 kg N, 12 kg P2O5, 48 kg K şi 35 kg Ca, iar pentru o producţie de 40 t/ha aceeeaşi plantaţie consumă 114 kg N, 90 kg P2O5, 137 kg K2O, 80 kg CaO şi 15 kg MgO. (N. Branişte, P. Pârvu, 1986). Având în vedere aceste consumuri ele se vor suplini în procesul de fertilizare prin aplicarea de îngrăşăminte. Ca doze orientative recomandăm: Pentru plantaţiile tinere: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O. În plantaţiile pe rod: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O etc. O dată la 3-4 se fertilizează cu gunoi de grajd 30-40 t/ha iar în această situaţie dozele de îngrăşăminte chimice se înjumătăţesc sau pot lipsi. Pe solurile acide se aplică 5-6 t/ha amendamente calcaroase odată la 4-5 ani toamna. Epoci de administrare a îngrăşămintelor: gunoiul de grajd, cele cu fosfor, potasiu, amendamentele şi 1/3 din doza de azot se aplică toamna şi se încorporează; restul îngrăşămintelor azotoase se aplică primăvara înainte de pornirea ăn vegetaţie. Irigarea plantaţiilor de păr este o lucrare necesară în zonele cu precipitaţii sub 500 mm şi chiar 600 mm anual, în cazul când acestea sunt repartizate neuniform şi nu satisfac cerinţele speciei. De asemenea, este importantă irigarea plantaţiilor tinere în vederea unei bune porniri viguroase în vegetaţie. Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii necesare desfăşurării în condiţii optime a fiecărei fenofaze, cu evitarea influenţelor negative asupra creşterilor fructelor şi mai ales a calităţii acestora (la secetă se formează sclereide). Pentru aceasta se recomandă aplicarea, în funcţie de tipul de sol şi indicii hidrofizici ai acestuia, de vârsta plantaţiei etc., a 2-3 udări cu o normă de 300-500 m3/ha, mai ales în perioadele de mare consum ale pomilor (iulie-august). Perioadele cririce pentru apă ale părului sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3 săptămâni de la înflorit, după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare. Ca metode de irigare se poate folosi irigarea prin brazde în plantaţiile extensive şi prin microaspersiune în plantaţiile intensive şi superintensive. De asemenea, se poate folosi cu succes şi irigarea prin picurare. Normarea ramurilor de rod este necesară la specia păr datorită tendinţei anumitor soiuri de a se supraîncărca cu rod. Pentru ca fructele să fie de calitate bună, competitive, etc. pe lângă normarea producţiei prin tăieri corecte se impune şi o rărire a florilor sau fructelor. Pe lângă obiectivele precizate anterior aceste operaţii mai au şi rolul de a furniza şi o diferenţiere mai bună a mugurilor de rod şi implicit o diminuare a alternanţei de rodire. Rărirea se poate face chimic sau mecanic pentru flori, chimic, manual sau mecanic pentru fructe. Cea mai sigură şi eficientă metodă este cea chimică, efectuată prin stropiri cu substanţe bioactive la 2-3 săptămâni de la înflorirea deplină până când fructele au un diametru de 9-14 mm. P. Montali şi colab. (1984) au stabilit că sub influenţa regularexului (1000 ppm) la soiul Conference s-a intensificat căderea fiziologică a fructelor. La soiul Curé corectarea încărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a acidului naftalenacetic (NaNAA 8%) în concentraţii de 1000 ppm (Sabina Stan şi colab. 1984). Există substanţe biostimulatoare care stimulează legarea mai bună şi creşterea fructelor. La soiurile Williams şi Ducesa de Angouléme s-a îmbunătăţit calitatea fructelor prin tratamente cu AG3 şi 2.4.5T (Mustafa şi colab. 1982). Inhibarea creşterii şi favorizarea fructificării perilor tineri se poate realiza prin două tratamente cu Cicocel-Extra (CCC+CC), 2000 ml/100 l apă, primul aplicat în stadiul de trei frunze, următorul la 10-14 zile. Tratamentele se execută numai pomilor tineri, viguroşi, care nu au intrat încă pe rod (W. Pfammetter, 1994). Formarea fructelor partenocarpice la soiurile predispuse la acest fenomen (ex. Williams etc), poate fi stimulată prin efectuarea unor tratamente cu acid giberilic (AG3), 10g/100 l apă, 1500 l/ha soluţie la începutul înfloritului. De asemenea, prin tratamente cu biostimulatori poate fi diminuată şi căderea prematură a fructelor. Pentru toate aceste tratamente există şi substanţe romăneşti produse în special de Institutul de Chimie Cluj-Napoca şi de laboratorul BIOS din acelaşi oraş. Combaterea bolilor şi dăunătorilor Dintre bolile şi dăunătorii care produc pagube economice mai însemnate sunt: rapănul (produs de Venturia pirina sau Fusicladium pirinum), pătarea albă (Mycosphaerella sentina), rugina părului (Gymnosporangium sabinae), monilioza (Monilinia fructigena), cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens), arsura bacteriană (Erwinia amylovora), îngălbenirea nervurilor părului (Wien yellows-VVV), cancerul pustulos al perelor (Pear stony pit). Dintre dăunătorii cei mai periculoşi pentru păr menţionăm: Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), puricele părului (Psylla piricola), viermele fructelor (Cydia pomonella), gărgăriţa mugurilor (Anthonomus pyri) şi viespia părului (Haplocampa brevis). În ultimii ani, în mai multe zone din ţară, mai ales în plantaţiile comerciale, producţia de pere a fost compromisă parţial sau total de către puricele părului (Psylla piricola), aceasta şi datorită folosirii neraţionale a unor substanţe cu spectru larg de combatere care au distrus prădătorii naturali ai purecelui. Tratamentele recomandate în plantaţiile de păr sunt prezentate în tabelul 13.   Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile de păr pe rod Nr. crt Fenofaza Boli şi dăunători de combătut Pesticide folosite Observaţii 0 1 2 3 4 1. Repaus Vegetative -Coccidae -ouă de: acarieni, insecte defoliatoare, afide Oleoekalux 3 CE (1,5%) Oleocarbetox (3,0%) -se aplică după măsurările de igenă culturală şi agrotehnice; -se asigură o îmbăiere a pomului (temp.> 4-5oC) 2. 10-15% din muguri florali dezmuguriţi -purici meliferi(Psylla sp.) -gărgăriţa florilor (Anthonomus pomorums) Mitac CE (0,3%) Ekalux 25 EC (0,1%) -PED = 30 de adulţi la 100 de ramuri -rapăn (Venturia pirina) -focul bacterian (Erwinia amylovora) Turdacupral 50 PU (0,5%) Champion 50 WP (0,3%) -dacă a fost în anul precedent. 3. Apariţia butonilor florali –înălţimea inflorescenţelor -rapăn (Venturia pirina) -focul bacterian (Erwinia amylovora) -ouă hibernante de acarieini (Panonychus ulmi); afide etc. Turdacupral 50 PU (0,5%) Champion 50 WP (0,3%) US-1 92% (1,5%) -tratament obligatoriu pentru ambele boli -dacă există rezervă biologică 4. Răsfirarea inflorescenţei, până la deschiderea a 0,5% din totalul florilor -rapăn (Venturia pirina) -pătarea albă a frunzelor (Mycosphaerella sentina)  -pătarea brună a frunzelor(Diplocarpon soraweri) -focul bacterian (Erwinia amylovora) Turdacupral 50 PU (0,5%) Dithane M45 (0,2%) Champion 50 WP (0,3%) -tratament de siguranţă -insecte defoliatoare -insecte minatoare -psyllide Decis 2,5 EC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%); Fastac 10 EC (0,04%) -dacă există rezervă biologică 5. 15% din totalul florilor au început să-şi scuture petalele -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor -monilioză Rubigan 12 EC (0,04%); Folpan 50WP (0,2%); Merpan 50WP (0,2%) -tratament de siguranţă -viespea perelor (Haplocampa brevis) -psyllide -insecte minatoare -insecte defoliatoare etc. Sumi-Alpha 2,5 EC (0,04%); Mitac 20 EC (0,3%); Dimilin 25 WP (0,03%) -Consult 10 EC (0,05) -PED = prezenţa adulţilor pe capcane 6. Fructele au Æ de aproximativ 0,5 – 1 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor -monilioza Dithane M45 (0,2%); Folpan 50WP (0,2%) Merpan 50 WP (0,2%)   – viermele merelor (Cydia pomonella)G1T1; -insecte minatoare; -insecte defoliatoare etc. Diazol 60 EC (0,15%); Meotrin 20 EC (0,03%); Fastac 10 EC (0,04%); Fury 10 EC (0,075) 7. Fructele au Æ de 1,5 – 2 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor Delan 75 WP (0,075%); Bravo 500 SC (0,25%) Folpan 50 WP (0,2%)                             Continuare Tabelul 13. 0 1 2 3 4     -psyllide -viemele perelor (G1T2) -insecte minatoare -insecte defoliatoare etc. Mitac 20 EC (0,3%); Vertimec (0,1%); Sumi – Alpha 2,5 EC (0,03%); Sumithion 2,5 50 EC (0,1%) PED = 10% lăstari infestaţi PED = 2-5 fluturi/ capcană/săptămână 8. Fructele au Æ de 21,5 – 3 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor Shavit (0,2%) Dithane M 45 (0,2%); Folpan 50 W (0,2%)   -păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)G1T1 Ekalux S (0,1%) Pyrinex 48 EC (0,2%) PED = prezenţa dăunătorului -psyllide -afide Decis 2,5 EC (0,03%) PED = 15% lăstari infestaţi 9. Fructele au Æ de 3 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%)   -acarieni Mitac 20 EC (0,3%); Pennstyl 25 WP (0,05%) Demitan 200 SC (0,07%) PED = 4-5 forme mobile pe frunze -viermele perelor -păduchele din San José (G1T2) Decis 2,5 EC (0,05%); Ekalux S (0,1); Reldan 40 EC (0,15%) PED > 2-3% fructe atacate 10 Fructele au Æ de 4 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor Bravo 500 SC (0,25%); Dithane M 45 (0,2%)   -păduchele din San José G1T3 -insecte minatoare -insecte defoliatoare Actellic 50 EC (0,2) Ekalux S (0,1)   11 La 10-14 zile de la tratamentul 10 (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor -monilioză Merpan 50 WP (0,25%) Captadin 50 WP (0,25%)   -păduchele din San José G2T1 -insecte minatoare -insecte defoliatoare Decis 2,5 EC (0,05%) Reldan 40 EC (0,15%)   12 La 10-14 zile de la tratamentul 11 (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea timpului de pauză -păduchele din San José -insecte minatoare -insecte defoliatoare Pirinex 48 CE (0,2%); Reldan 40 EC (0,15%) Ekalux S (0,1%) -cu respectarea timpului de pauză 13 La 14 zile de la tratamentul 12 (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză Merpan 50 WP (0,25%); Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea timpului de pauză -păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)   14 După căderea frunzelor -boli de scoarţă şi lemn Zeamă bordeleză (0,75-1%) Turdacupral 50 PU (0,5%)   Recoltarea, păstrarea şi valorificarea fructelor Stabilirea momentului optim de recoltare a perelor constituie un element determinant pentru calitatea viitoare a fructelor, capacitatea de păstrare şi modul de valorificare. Soiurile de vară şi cele de toamnă se recoltează “mai în pârgă” adică cu 8-12 zile înainte de maturitatea de consum. Datele bibliografice (Millim K, 1981) arată că recoltarea perelor în vederea păstrării se face când se ating următorii parametri: – fructele îşi încetează creşterea în mărime; – culoarea de fond a pieliţei virează de la verde-spre verde gălbui; – amidonul a început să se hidrolizeze în zona camerei seminale pe o suprafaţă de 30-40%, funcţie de soi; – fermitatea pulpei scade (ex. Williams 6,8-8,0 kg f., Curé 6.5-7.3 kg f. etc.); – vârsta fructelor (numărul de zile de la înflorit la recoltare) caracteristică soiurilor şi zonei de cultură; ex. Favorita lui Clapp 107-110 zile, Williams 115-124 zile, Untoasă Bosc 135-137 zile, Curé 156-160 zile, Olivier de Sèrres 171-175 zile. La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar dacă se întârzie recoltarea, fructele devin sensibilie la manipulări şi transport. Păstrarea perelor este mai dificilă decât a merelor. Soiurile de vară se pot păstra în condiţii frigorifice 10-15 zile, iar cele de toamnă 30-40 zile. La temperaturi de – 1ºC … + 1ºC durata de păstrare a soiurilor de iarnă este de 150-200 zile. Păstrarea în condiţii frigorifice a perelor este diferită funcţie de soi sau grupe de soiuri. După scoaterea din celulele frigorifice perele vor fi supuse unui proces de postmaturare la temperatură de 16-18ºC timp de 3-5 zile, timp în care ajung la un maximum de însuşiri organoleptice. Valoarea comercială a fructelor depinde de calitatea acestora cât şi de modul cum sunt ambalate şi prezentate cumpărătorului. Modul de prezentare a perelor pentru comercializare este diferit funcţie de soi, cerinţe etc.

Prunele, miracole pentru sănătate! Află de ce e bine să le consumi 

  PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni