Ce măsuri luăm în caz de avort la capre/Rețeta longevității – laptele de capră; Tehnologia cresterii oilor,caprelor,tineretului…/Factori importanti in productia de lapte la capre / Principalele particularitati de reproductie la ovine / Cerinte nutritionale/Deficientele furajelor/ PRINCIPALELE RASE DE CAPRE DIN ROMANIA…. Sanatatea Podala etc

”Degetul lui Dumnezeu mi-a salvat viața!” Mărturii cutremurătoare de la Jilava, Salcia, Stoenești și Gherla. Doctorul Eustațiu Chițimia, fost deținut politic, dezvăluie fața nevăzută a lunii … A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner… INIMA OMULUI UN TEMPLU A LUI DUMNEZEU SAU UN ATELIER AL SATANEI

 

 

 

 

”Degetul lui Dumnezeu mi-a salvat viața!” Mărturii cutremurătoare de la Jilava, Salcia, Stoenești și Gherla. Doctorul Eustațiu Chițimia, fost deținut politic, dezvăluie fața nevăzută a lunii / Interviu eveniment

https://www.podul.ro/articol/15757/exclusiv-interviu-degetul-lui-dumnezeu-mi-a-salvat-viaa-mrturii-cutremurtoare-de-la-jilava-salcia-stoeneti-i-gherla-doctorul-eustaiu-chiimia-fost-deinut-politic-dezvluie-faa-nevzut-a-lunii-interviu-eveniment

Podul Memoriei

 Răzvan Gheorghe  

 

 

Protagonistul următorului interviu este domnul Eustațiu Chițimia (80 ani), doctor cardiolog, încă practicant, și fost deținut politic la Jilava, Salcia, Stoenești și Gherla, timp de 4 ani, până la decretul din ꞌ64.

 

Provenit dintr-o familie țărănească simplă, tânărul de odinioară avea să fie arestat în 1960, la numai 19 ani, din căminul Facultății de Medicină Veterinară din București, al cărei student era, securiștii punându-i în cârcă niște așa-zise declarații dușmănoase la adresa regimului, născocite cu largul concurs al unui turnător și a altor doi colegi de facultate. Total nevinovat, tânărul a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

 

 

 

”Vă mărturisesc că cel mai mare șoc pentru mine a fost faptul de a fi arestat, anchetat și condamnat la ani de închisoare pentru ceva ce nici măcar cu gândul n-am gândit. Așa am ajuns, total nevinovat, în pușcării și în lagăre. Curând, foarte curând aveam să aflu că nu eram nici pe departe un caz singular sau rarisim – cel puțin 80 % dintre deținuții politici pe care i-am întâlnit erau oameni nevinovați aruncați în spatele gratiilor, marea majoritate a celorlalți primind oricum niște sentințe disproporționate, exagerate în raport cu faptele lor reale. (…) Am văzut mulți colegi de închisoare și lagăr dezvoltând forme de schizofrenie pentru că au trecut prin mari nenorociri și nu puteau concepe că așa ceva li se întâmpla”, punctează Eustațiu Chițimia.

 

Mărturiile domnului doctor sunt relevante din mai multe puncte de vedere. Bunăoară, fiind arestat în debutul anilor ꞌ60, tânărul prinde pe viu destinderea ce până la urmă avea să ducă la decretul din ꞌ64 – de altfel, acesta este unicul motiv pentru care nu e snopit în bătaie la Securitatea Uranus, care cu doar puțin timp înainte fusese un veritabil abator uman unde se practicau cele mai abominabile forme de tortură, însă e amenințat și înjurat în permanență, fiind lovit puternic cu un dosar fabricat și cu ani grei de temniță și muncă silnică.

 

 

 

Destinderea decisă pe line politică, de ochii Occidentului, doar pentru că regimul genocidar își resemnifica rețetarul terorii, rămânând la fel de letal, se simțea și în pușcării sau lagăre, în sensul că gardienii nu te mai călcau în picioare, cum se întâmpla cu doar un an înainte, și nici nu mai erai bătut, decât rareori, dacă nu îți realizai normele de muncă, însă condițiile efective ale detenției erau la fel de criminale și umilitoare, mâncarea la fel de mizerabilă și de puțină, asistența medicală lipsind cu desăvârșire, în timp ce sancțiunile cu izloarea – trimiterea la ”Neagra” pentru 3, 7, 10 sau mai multe zile, la frig, foame și întuneric – rămăsese o pedeapsă predilectă peste tot în Gulagul românesc. Chiar și așa, tânărul avea să vadă, în lagărul de la Stoenești, un deținut bătut de gardieni cu o asemenea sălbăticie încât urinase sânge și intrase în comă. Astfel de episoade s-au tot întâmplat și la începutul anilor ꞌ60, însă nu mai reprezentau o dominantă.

 

În lagărul Salcia, Eustațiu Chițimia s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, la fel ca numeroși alți deținuți politici, trei murind cu zile până când administrația s-a dumirit de ce sufereau, deși boala va fi fost total previzibilă. A urmat o scurtă internare la spitalul din Constanța, pentru ca mai apoi, pe drumul de întoarcere în lagăr, tânărul să treacă printr-o cumpănă ce avea să-i schimbe diametral întreaga viață, plămădind de-a lungul anilor omul care a ajuns acum. Mai exact, îngrămădiți și închiși de milițieni în remorca acoperită a unui tractor, deținuții au fost cât pe ce să sfârșească înecați în Dunăre, în urma unui accident. Totul s-a petrecut în noaptea de Ajun a Crăciunului din 1960.   

 

 

 

”În acel moment am avut o tresărire fantastică, am simțit degetul lui Dumnezeu – vă dați seama, doar două-trei secunde au lipsit ca să sfârșim cu toții morți în Dunăre. Era iarnă, apele erau umflate, adânci, reci ca gheața, iar noi eram îngrămădiți ca niște sardine în conservă și închiși pe dinafară.

 

Ne transportau doi caralii, parcă mai speriați și mai zgribuliți ca deținuții. Vă dați seama că am fi putut să-i punem la pământ, să le luăm automatele, să-i împușcăm și să evadăm, însă nimănui nu i-a trecut prin cap așa ceva. Asta pentru că noi, deținuți și temniceri deopotrivă, văzuserăm moartea în fața ochilor și am simțit că doar pronia divină ne-a oprit de la catastrofa ce s-ar fi putut petrece peste numai două sau trei secunde. Așa ne-a salvat Dumnezeu viețile într-o noaptea de Ajun”, relatează fostul deținut. 

 

IMG_2774

(Fortul 13 Jilava / arhiva Podul.ro)

 

Printre multe alte chipuri ale detenției, domnul Eustațiu Chițimia îl evocă și pe cel al părintelui Vasilache Vasile, luminos prin excelență, dezvăluind o serie de aspecte foarte puțin cunoscute despre o discuție pe care monahul a purtat-o cu Petru Groza, miza comunistului fiind acapararea Mitropoliei Moldovei și promovarea lui Justinian Marina până în scaunul patriarhal, cum de altfel s-a și întâmplat, drumul fiind presărat cu cadavre. Părintele Vasilache Vasile avea să supraviețuiască temnițelor comuniste (nu însă și fratele său, arhimandritul Mitrofor Haralambie, martir al Gulagului), după Revoluție plecând în Statele Unite și devenind părinte arhimandrit mitrofor, vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America și Canada, dar și preot paroh la biserica Sfântul Nicolae din New York. A trecut la Domnul la 6 ianuarie 2003, ziua în care creștinii sărbătoresc botezul Mântuitorului.

 

”Dacă-i spui cuiva acum ce se întâmpla acolo și ce ai văzut îți zice ‹Hai, domꞌle, vezi-ți de treabă, nu a existat așa ceva!›. Oroarea și condițiile premeditat criminale din pușcăriile și lagărele comuniste sunt de neimaginat în zilele noastre, poate că ăsta-i și motivul pentru care au fost distruse sau sunt lăsate să se năruie, cum se întâmplă la Fortul 13 Jilava și la penitenciarul Râmnicu Sărat, de exemplu, pentru a relativiza hidoșenia genocidului săvârșit.

 

 

 

Dincolo de asta, toată lumea vorbește despre victimele efective ale Gulagului, despre foștii deținuți, dar cum rămâne cu numeroasele lor familii distruse?, cum rămâne cu lacrimile părinților noștri?, cu tot oceanul acesta de suferință? Sunt situații incomprehensibile pentru cei care au fost în afara fenomenului”, explică domnul Eustațiu Chițimia, nu fără durere în glas. 

 

Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul.

 

Răzvan Gheorghe: Bună ziua, domnule doctor. Vă mulțumesc pentru acordarea acestui interviu. Să începem, vă rog, cu o serie de repere personale.

 

Eustațiu Chițimia: Și eu vă mulțumesc pentru dialog. Provin dintr-o familie obișnuită de la țară. Tatăl meu a fost angajat al Căilor Ferate, la București Triaj, la tranzit, unde se compuneau trenurile de marfă ce plecau în țară. Maică-mea a fost toată viața agricultoare la munca câmpului, undeva în județul Mehedinți, în comuna Bala. Acolo aveam să fac primele patru clase, între 1947 și 1951, după care am urmat gimnaziul la Chitila, între ꞌ51-ꞌ54, fostul raion Grivița Roșie-București, actualmente localitate de sine stătătoare – pe-atunci gimnaziul se făcea trei ani. Ulterior am ajuns la Școala medie de băieți Nr. 1 din Oradea, în prezent Liceul ”Emanuil Gojdu” – neoficial, așa i se spunea încă de pe-atunci –, pe care l-am absolvit în 1957. Un an mai târziu, în ꞌ58, am intrat la Facultatea de Medicină Veterinară din București, unde aveau să-mi înceapă necazurile, iar în 1960, la 19 ani, am fost arestat de Securitate. Eram student în anul al II-lea. Arestarea s-a produs în căminul Facultății.

 

Răzvan Gheorghe: Care a fost motivul?        

 

Eustațiu Chițimia: Discuții dușmănoase la adresa conducerii statului… la adresa orânduirii comuniste în general, genul ăsta de fapte mi s-au pus în cârcă. Să vă spun cum s-a ajuns aici. În semestrul al doilea din anul I am avut ghinionul să fiu într-o cameră cu un informator care ne era coleg – mă refer la Valeriu Chirilă, originar din Ploiești, și el student în anul I, fiind însă mai mare de vârstă ca noi. N-aveam de unde să știm că era informator la Securitate. El a dat note informative despre discuțiile pe care le purtasem în acea cameră cu încă doi colegii.

 

Bănuiesc că totul mi s-a tras de la un anumit episod. La sfârșitul semestrului al doilea din anul I, fusesem convocat, alături de alți câțiva studenți, la o ședință cu un secretar de partid care se ocupa de învățământ pe vremea aceea. Întrucât intrasem pe primul loc în facultate, avusesem nota cea mai mare, mă numiseră responsabil cu învățământul pentru anul meu. La ședința aia am fost ridicat în picioare și pus să dau explicații în legătură cu cei 40 de restanțieri de la Biofizică, fusese jale la examen în anul ăla.

 

 

 

– Ce-i cu rezultatele astea atât de slabe? O să fie vai de voi la vară, că mai aveți cinci examene! Cum s-a ajuns în situația asta?

 

Și i-am răspuns:

 

– Nu vă supărați, dar nu avem timp să ne pregătim pentru examene. Suntem ocupați mereu. Avem prea multă activitate obștească.

 

În anii aceia, la Facultatea de Medicină Veterinară studenții aveau cursuri luni, marți și miercurea, de la 7.30 la 14.00, în timp ce după-amiezele erau programate trei ore de laborator de anatomie. Joi, vineri și sâmbătă aveam zile libere, dar, ți-ai găsit libertate, că de obicei joia ne duceau încolonați la așa-zisele munci voluntare, care de fapt erau obligatorii. La acestea se adăugau și numeroasele ședințe de UTM, că în vremea aceea se făcea îndoctrinare pentru colectivizare și nu exista săptămână lăsată de la Dumnezeu să n-ai o ședință care să îți mănânce ore din viață. Eram pur și simplu sufocați de obigații și de tot soiul de tâmpenii impuse pe line de partid, nu mai aveam timp pentru a ne pregăti temeinic examenele. Când mi-a auzit răspunsul, politrucul s-a ridicat și el în picioare, gesticulând întărâtat:

 

– Dar pe noi ne interesează foarte mult pregătirea dumneavoastră politică!

 

La care am ripostat, fără să stau pe gânduri:

 

– Domnule, eu am venit la facultate ca să învăț medicină veterinară, nu pregătire politică. Pe mine nu mă interesează absolut deloc politica.

 

– Cine nu e cu noi e împotriva noastră! – a tunat, încruntându-se.

 

 

 

– Domnule, eu nu spun că aș fi împotriva cuiva, spun doar că vreau să fiu lăsat să învăț…  

 

 

 

– Stai jos, n-ai înțeles nimic!, mi-a tăiat-o ofițerul politic. În primul rând ne interesează pregătirea voastră politică și abia apoi pregătirea profesională.

 

După ședință, colegii chiar m-au întrebat de ce m-am luat în bețe cu ăla, că era cât se poate de clar că nu aș fi putut ajunge la un rezultat pozitiv cu el. În fine, tot ce am făcut a fost să-i spun adevărul. Probabil că, după acest episod, am fost luat la ochi ca unul ce refuza să asculte ordinele de educare politică. Cred că în acel moment a fost activat colegul Valeriu Chirilă, care m-a urmărit și a dat note informative la Securitate despre mine.

 

Răzvan Gheorghe: Cum ați fost arestat?

 

Eustațiu Chițimia: S-a întâmplat în incinta Facultății de Medicină Veterinară, pe Splaiul Independenței 105. M-au arestat doi locotenenți tineri de Securitate. Cum se practica pe vremea aceea, m-a chemat secretarul, spunându-mi că doi domni voiau, vezi Doamne, să vorbească cu mine. Acolo am dat cu ochii de ăștia doi. M-au întrebat cum mă cheamă și mi-au pus în față ordinul de arestare. Asta se întâmpla pe la 7.30. Apoi m-au întrebat care era dulapul meu și au început să cotrobăie prin el. N-au găsit nimic incriminator, vă dați seama. Până și ei păreau surprinși, se așteptau să găsească măcar niște cărți interzise dacă nu manifeste.

 

– Hai cu noi, că poate s-o fi strecurat vreo greșeală, mi-a zis unul dintre ei.

 

Și m-au luat. Când mi-a fost arătat mandatul, eu m-am gândit că, de fapt, securiștii voiau să-l ancheteze din nou pe unchiul Severică și plănuiau să mă sperie pentru a scoate de la mine diverse informații referitoare la familie. În urmă cu niște ani, fratele lui tata de la Turnu Severin, care era preot, fusese arestat și condamnat la 4 ani de temniță grea pentru omisiune de denunț. Mai exact, a ajuns la închisoare pentru că nu i-a turnat la Securitate pe profesorul Dumitru Totir și pe muncitorul Dumitru Năsărâmbă, care coordonau o grupare anticomunistă în Mehedinți și care urmau să fie executați la zid. Unchiul Severică știa de activitatea lor și nu i-a denunțat. Curând însă, aveam să aflu că arestarea mea nu avea nici cea mai mică legătură cu vechea problemă a unchiului Severică, și evident că nici nu era o ”greșeală”, așa cum insinuaseră agenții trimiși să mă salte. Securiștii m-au acuzat că făcusem declarații dușmănoase și propagandă împotriva regimului de democrație populară.  

 

Răzvan Gheorghe: Unde ați fost anchetat? V-au bătut securiștii la interogatorii?

 

Eustațiu Chițimia: Ancheta s-a desfășurat la Securitatea Uranus. N-am fost bătut, n-am fost chinuit fizic, dar asta fiindcă ne aflam deja în ꞌ60, începuse destinderea ce avea să ducă la decretul din ꞌ64. Colonelul Gheorghe Enoiu era încă șeful anchetelor de la Uranus. Desigur, anchetatorii m-au amenințat și m-au înjurat de toate cele, de tratamentul ăsta nu scăpai. O țineau pe-a lor cu așa-zisele mele discuții dușmănoase. Bine, eu i-am spus-o și primului anchetator, care era un căpitan Dumitrescu:

 

 

 

– Colectivele voluntare nu vor da niciodată randamentul așteptat pentru că oamenii nu sunt lămuriți că asta-i calea cea mai potrivită, au tot soiul de alte probleme și nu vor lucra cu tragere de inimă.   

 

– De unde mă-ta știi tu asta?, a explodat securistul.

 

I-am explicat că citisem niște note de călătorie din Europa ale tovarășului academician Mihail Sadoveanu și că printre acestea se găseau și descrieri de la un soi de cooperativă zootehnică din Olanda, ori realitățile de acolo, lăudate de scriitor, nu coincideau deloc cu cele din țara noastră, fapt remarcat chiar de Sadoveanu. Când a auzit de tovarășul Sadoveanu, securistul nu a mai comentat nimic referitor la asta, m-a luat cu altele. 

 

Altădată m-a acuzat că, vezi Doamne, denigrasem Rusia, întrucât spusesem că sovieticii n-ar fi câștigat niciodată războiul fără ajutorul militar al americanilor. Tare s-a mai înfuriat atunci anchetatorul Emil Brânzan:

 

– Cine mă-ta ți-a spus ție așa ceva? 

 

Eu chiar citisem asta, mă documentasem. I-am explicat că se publicase în două volume corespondența lui Stalin cu Roosevelt și Churchill din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În primul volum, la pagina 67, începe telegrama de jale a lui Stalin către Roosevelt, în care se plângea că Hitler l-a atacat mișelește, deși exista un pact de neagresiune, și se plângea că armata sovietică nu era pregătită pentru un astfel de război pustiitor care va dura patru-cinci ani. În aceeași scrisoare, Stalin dădea asigurări că Germania putea fi învinsă, însă pentru asta Rusia avea nevoie de ajutoare substanțiale din partea Americii. Și la subsolul uneia din pagini era o mică propoziție pe care i-am redat-o întocmai anchetatorului: ”Ajutorul militar oferit URSS de către Statele Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial s-a ridicat la 11 miliarde de dolari”. 

 

– Domnule, nu cred că americanii le-au trimis petrol și grâu, ci armament și logistică militară, am completat.

 

Când a auzit asta a închis dosarul și m-a mâncat din ochi. Se vedea pe el că m-ar fi rupt cu bătaia. Norocul meu că nu-i căzusem în mâini cu un an sau doi înainte, când la Securitatea Uranus se bătea și se tortura abominabil, fără nici cea mai mică problemă.

 

Răzvan Gheorghe: Doar pe dumneavoastră v-au arestat dintre studenții aflați în acea cameră, cu prilejul ”discuțiilor dușmănoase”? V-au confruntat securiștii cu turnătorul?

 

Eustațiu Chițimia: În cameră ne-am aflat eu, turnătorul și alți doi colegi. Finalmente, doar eu am fost arestat, iar ceilalți doi colegi au fost forțați să fie martori ai acuzării, alături de informatorul Valeriu Chirilă. Fără toată această partitură, mincinoasă de la un capăt la altul, securiștii nu m-ar fi putut încondeia pentru simplul motiv că n-ar fi avut elementele necesare fabricării unui dosar. Cei doi colegi erau Mitroi Antim și Niță Florică. Antim a adus un almanah de pe vremea războiului, din ꞌ40, dacă nu mă-nșel, în care se arătau, mă rog, atrocitățile de pe front, și au mințit împreună că l-aș fi luat și l-aș fi citit de față cu ei, atrăgându-le atenția cu privire la o serie de aspecte.

 

– Bine le-au făcut comuniștilor!, aș fi comentat eu, potrivit aceluiași Mitroi, pe care securiștii l-au adus și l-au confruntat cu mine.

 

– Minți!, i-am strigat în față. Eu n-am pus mâna pe almanahul ăla. Tu și cu Valeriu Chirilă l-ați citit întreaga noapte. A doua zi l-ai luat și l-ai dus la sora ta. Eu nici măcar nu i-am văzut coperta!   

 

Atunci s-au supărat securiștii superiori, că era greu de brodit povestea, o știau mai bine ca mine, și l-au schimbat pe primul meu anchetator, pe căpitanul Dumitrescu. Următorul – Emil Brânzan – a ținut-o langa cu aceleași probleme până când mi-au fabricat dosarul mincinos.

 

Răzvan Gheorghe: Cum a fost procesul dumneavoastră?

 

Eustațiu Chițimia: Un circ de un penibil dureros și ieșit din comun. O mascaradă. Evident că nu a contat absolut nimic din cele spuse de mine. Totul se stabilise din penița securiștilor. Grotescul vine din faptul că oamenii aceia nu s-au gândit nicio clipă că distrugeau viața unui tânăr student care nu se făcuse vinovat de nici cea mai mică infracțiune, oricare. Nimeni nu avea nedumeriri, semne de întrebare, deși nimic nu era concludent în cazul meu. Procesul acesta a fost o absurditate de proporții. Asta era justiția populară, domnule, asta a fost ”dreptatea” comuniștilor.  Pe de altă parte, procesul meu s-a și tărăgănat aiurea, fiind nevoit să fiu adus cu duba de patru ori la Tribunalul Militar de pe strada Negru Vodă. Culmea ironiei, lipsea chiar turnătorul Valeriu Chirilă. Până nu l-au adus cu milițienii a patra oară, nu s-a terminat judecarea procesului.

 

Într-un final, am fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru atitudine dușmănoasă și discuții dușmănoase la adresa regimului de democrație populară – articolul 209, punctul 2, litera a. Vă mărturisesc că cel mai mare șoc pentru mine a fost faptul de a fi arestat, anchetat și condamnat la ani de închisoare pentru ceva ce nici măcar cu gândul n-am gândit. Așa am ajuns, total nevinovat, în pușcării și în lagăre. Curând, foarte curând aveam să aflu că nu eram nici pe departe un caz singular sau rarisim – cel puțin 80 % dintre deținuții politici pe care i-am întâlnit erau oameni nevinovați aruncați în spatele gratiilor, marea majoritate a celorlalți primind oricum niște sentințe disproporționate, exagerate în raport cu faptele lor reale.

 

IMG_2709

(Fortul 13 Jilava / arhiva Podul.ro)

 

Răzvan Gheorghe: Unde ați fost transferat după proces?

 

Eustațiu Chițimia : La Fortul 13 Jilava, unde am rămas până la 2 noiembrie 1960. Prima zi de închisoare mi-am petrecut-o într-o cameră de triere, de acolo urma să fim repartizați în diverse celule. Atmosfera a fost apăsătoare, întunecată, până când au început discuțiile. Spre norocul meu, în acea zi am stat în celulă și cu două persoane zic eu importante – erau mai mulți deținuți acolo, nu mai rețin câți, dar numai două chipuri mi-au rămas întipărite în memorie pentru totdeauna. În primul rând mă refer la profesorul Constantin Noica, aflat în celula aceeași în treacăt, la fel ca noi toți. ”Grupul Noica” fusese arestat în 1958. Vă dați seama, eram un mucos la vremea aceea, am ascultat și eu ce se vorbește. Domnul Noica arata bine, era optimist, distins și nu foarte slăbit. Prezența dânsului era o pată de lumină, de speranță. La un moment dat, ni sa adresat modulul general al celor mai tineri dintre noi, spunând că, dacă se va nimeri să stea în aceeași celulă, i-ar face plăcere să nu vorbească despre filosofie. Din păcate nu am avut norocul să fiu transferat în aceeași cameră cu domnul profesor.

 

A doua persoană la care fac referire era domnul Petru Morun , fost comisar de poliție la Odesa și posesor la unele informații interesante. Dânsul ne-a acaparat atenția tuturor, relatând o serie de aspecte mai puțin cunoscute referitoare la conjunctura detonării Comandamentului militar român de la Odesa, în 22 octombrie 1941, de la partizani sau militari sovietici din armata reglementată, explozie în care și-au pierdut viețile noastre nu mai puțin de 16 ofițeri români, printre care și generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orașului. La aceste pierderi s-au adăugat 46 de subofițeri și soldați, mai mulți civili și patru ofițeri de marină germani. Petru Morun zicea că, totuși, niște ucraineni din orașul i-au avertizat pe militarii români că într-o clădire era minată; i-au prevenit, fiindcă, vedeți dumneavoastră, mareșalul Ion Antonescuia respect pe oamenii de acolo, luând hotărârea să nu facă rechiziționări de clădiri speciale pentru instalarea Comandamentului. Drept urmare, Comandamentul a fost menținut în sediul fostului Comsomol. După ce au fost avertizați, militarii români au căutat ore-n șir minele, explozibilul, dar nu au găsit nimic, nici cea mai mică după, și sa considerat că semnalele de alarmă erau false. Aici sa comis o mare greșeală, puncta Petru Morun, întrucât Comandamentul a fost păstrat în clădirea fostului Comsomol, când ar fi trebuit schimbat degrabă locația, fără asumarea unor riscuri. Militarii români nu au găsit nimic, explică el, fiindcă explozibilul fusese foarte bine ascuns, în subsol, fiind zidit în spatele unor pereți. Așa sa produs o baie de sânge care ar putea fi evitată.   

 

Răzvan Gheorghe: Unde ați fost repartizat după această primă zi? Pe cine ați întâlnit în perioada petrecută la Jilava?

 

Eustațiu Chițimia: A doua zi am fost mutat pe Celular, la camera 24. Jilava e un  păienjeniș de hrube, de galerii. Intrarea în Celular s-a făcut în semiîntuneric, moment în care am avut senzația catacombelor Romei, închipuindu-mi că așa mergeau și primii creștini la slujbe, prin tuneluri boltite. Cu un an înainte, în ꞌ59, fusesem trimis la muncă voluntară la o fermă din Rărești, care ținea de Institutul Fundulea, unde îmi picase în mână ”Quo vadis”, roman pe care l-am devorat din scoarță-n scoarță, mai ales că pe-atunci nu-l găseai cu ușurință.

 

În noua celulă am întâlnit oameni cumsecade, responsabilul de cameră fiind preotul Mihai Buric de la Constanța, care fusese săltat de Securitate în octombrie 1959, după un arest mai vechi și alte probleme cu autoritățile comuniste. Acolo l-am revăzut și pe Vasile ”Lulu” Ionescu, fost director al Radiodifuziunii, în acea perioadă fiind condamnat pentru a doua oară – pe dânsul îl întâlnisem și în arestul Securității Uranus, unde am avut șansa să-l aud vorbind despre actul de la 23 august și despre multiplele sale implicații. Acestora se mai adăugau două persoane binevoitoare – un domn Rădulescu, fost simpatizant legionar, și un evreu, care se numea chiar Vasile Lascărși care, ironia sorții, a ajuns să fie agățat de Securitate într-un așa-zis complot legionar din București, pentru simplul motiv că frecventă aceeași femeie care se întâlnește și cu unul dintre legionari. Vă dați seama … să ajungi să faci ani de închisoare numai pentru așa ceva? E de neimaginat … un evreu să fie trecut la index, fiindcă a fost la aceeași femeie la care fuzionează și un legionar … Astăzi, dacă se raportează cu astfel de situații, spune asta că inventează, că bați câmpii.

 

În celulă se afla și părintele Bîrhală Panait de la Bârlad, o prezență relevantă, liniștitoare. Mai rețin chipurile a trei băieți adventiști din Teleorman, printre care Traian Crăcea, în compania cărora m-am simțit întotdeauna foarte bine, întrucât știau Biblia pe dinafară, ca mai toți adventiștii. Ajunseseră la închisoare pentru că ceruseră sâmbăta zi liberă și refuzaseră să facă armata. Pe cât a fost cu putință, mi-am petrecut timpul ascultând de la ei povestirea faptelor din Noul și Vechiul Testament. Visam cu ochii deschiși.

 

Începuseră anii 60ꞌ, perspectiva se modifica încet-încet, reprezentarea mascându-se sub diversele alte chipuri ale distrugerii. Gardienii nu te mai beau și nu te mai înjurau în permanență, așa cum se întâmplă nu cu foarte mult timp înainte, dar toate celelalte rămăseseră la fel. Regulamentul era draconic și se dădea în continuare sancțiuni cu Neagra pentru orice abatere. N-am fost brutalizat în perioada de la Jilava, însă condiții detenției s-au dovedit foarte grele, umilitoare pentru orice ființă umană, cu atât mai mult pentru numeroși nevinovați aruncați în spatele gratiilor, la frig și foame, fiind mâncarea era puțină și mizerabilă , nu te săturai niciodată. Celulele erau umede, friguroase, puțeau îngrozitor. Am rămas la Jilava până la data de 1 noiembrie, când am fost transferat în Balta Brăilei, la Salcia.

 

Răzvan Gheorghe: Cum a fost perioada petrecută în lagărul Salcia?

 

Eustațiu Chițimia: La Salcia am ajuns după o călătorie cu o barcă mare, călătorie care aproape că a ținut o noapte întreagă, după ce ne-au dus cu vagonul-dubă la Galați sau la Brăila, nu mai rețin exact. Ne îngrămădiseră pe toți în barca asta. Barcagiul era un tânăr de treabă, mare iubitor de romanțe și de cântece sud-americane, așa că ne-a cântat tot drumul. Avea o voce atât de frumoasă că până și caraliii îl ascultau cu gurile căscate.

 

În lagăr am făcut parte dintr-o brigadă de muncă ce însumează cam 60 de deținuți, aceasta fiind condusă de faimosul prim-brigadier Andreica , de loc de pe lângă Turnul Severin, o adevărată bestie, un om de nimic care face multă rău politicilor. Dacă veți citi memorialistic din Balta Brăilei îi veți găsi pe numele.

 

Norocul nostru a fost, din nou, această destindere despre care v-am vorbit și în cazul Jilavei. Să vă explic. La Salcia aveam obligația să săpăm 2,50 metri cubi și să cărăm pământul rezultat pe coama digului. Asta era norma pe care trebuia să o realizăm în echipe de câte doi – unul se înhăma la roabă cu ajutorul unei sârme groase, trăgând cât putea, în timp ce colegul o împingea din spate. Vă dați seama cum era prin nămoalele și mlaștinile alea, bolnavi și vlăguiți ca vai de noi? Norocul despre care vă vorbesc a fost că nu mai eram bătuți pentru neîndeplinrea normelor, așa cum se întâmpla zilnic în trecutul apropiat, când Salcia fusese un lagăr al morții și când destinderea de acum nici măcar nu putea fi închipuită.

 

Dar chiar și în condițiile astea, prim-brigadierul Andreica a făcut scandalul de pe lume când a văzut că eram prea slăbiți ca să ne realizăm normele. Mai mult, într-o seară ne-a raportat degrabă comandantului coloniei, lui Dumitrescu, sperând că totuși vom fi bătuți. De bătaie am scăpat, însă nici bine nu ne-a fost: în noaptea aia toată echipa noastră a fost băgată la izolare, într-o celulă de numai 3 metri pătrați, unde am fost îngrămădiți și nevoiți să stăm în picioare până dimineață, când a trebuit să mergem din nou la muncă. Măcar nu ne-au mai aruncat apă pe jos, așa cum se practica odinioară. Țin minte cât se poate de clar ce ne-a zis Dumitrescu, comandantul lagărului:

 

– Eu nu vă bat, dar șeful vostru de brigadă v-a reclamat că nu v-ați făcut norma. Trebuie să vă bag măcar o noapte la izolator, că dacă nu vă pedepsesc, nici alții nu își vor mai face normele.

 

Tare ne-am mai mirat când i-am auzit cuvintele, vă dați seama. Nu s-a răstit la noi și nici nu ne-a înjurat. Comandantul ăsta a avut o înțelegere logică, n-a fost ca Ioan Ficior, Iosif Koller sau Alexandru Vișinescu, ca să dau doar trei exemple din numeroase altele. Doar cu un an în urmă, atitudinea asta permisivă n-ar fi fost posibilă. De reținut însă că prim-brigadierul Andreica încă mai voia cafteli și sânge.

 

Mai mulți deținuți întâlniți la Salcia mi-au relatat un episod interesant despre comandantul Dumitrescu, episod ce, finalmente, ar putea explica atitudinea sa permisivă, dincolo de etapele destinderii ce avea să ducă la decretul din ꞌ64. Copilul lui făcuse apendicită acută și fusese salvat de la moarte de medicul deținut Constantin Trifan. Când și-a dat seama de situația în care se afla, Dumitrescu era pur și simplu disperat. Ar fi durat o eternitate să-și transporte copilul până la Constanța, Galați sau Brăila, cel mai probabil ar fi murit pe drum. Trifan i-a explicat că trebuia operat degrabă, dar în lagăr nu existau truse pentru așa ceva, infirmeria fiind o glumă tristă. Unica soluție a fost să ia niște cuțite mai de calitate de la cizmărie, că era un atelier în colonie, să le ascută foarte bine, să le fiarbă vreo 2 ore și să-l opereze pe copil cu ele, că altfel se prăpădea. Cei care asistaseră la tărășenia asta mi-au relatat că, atunci când i s-a pus pe picioare copilul, Dumitrescu i-a spus:

 

– Du-te și pupă mâna domnului doctor, că el te-a salvat de la moarte!  

 

Să precizăm că medicul Constantin Trifan a salvat viețile multor deținuți, în condițiile în care la infirmerie nu erau medicamente și nici cele mai elementare dotări. Era foarte iubit de colegii de suferință.  

 

Răzvan Gheorghe: Ați continuat muncile pe dig și după noaptea de la izolare. Le-ați făcut față?  

 

Eustațiu Chițimia: Le-am mai continuat o perioadă, ca vai de mine. Fiind mâncare proastă și puțină, muncile alea te zdrobeau cu totul. Dacă eu nu le făceam față, un tânăr, vă dați seama în ce hal se chinuiau cei bătrâni și bolnavi. Norocul meu a fost că m-am îmbolnăvit de febră tifoidă, așa am scăpat de calvarul digului. Vă dați seama… să ajungi să te bucuri că ai o boală gravă? Conducerea lagărului se alarmase că ne îmbolnăviserăm mulți dintr-odată, 80-100 de deținuți, dintre care trei au și murit până când s-a aflat ce aveam, deși era previzibil că urma să facem febră tifoidă. O vreme am stat în infirmeria lagărului, dar aici nu existau tratamente, așa că am fost transportați, spre bucuria tuturor, la spitalul din Constanța, unde se deschisese o secție specială de febră tifoidă pentru deținuți. La fiecare salon fuseseră postați milițieni cu pistoale, ca să nu evadăm sau mai știu eu ce.    

 

Febra tifoidă este o boală deosebit de severă. O săptămână întreagă avusesem 39-40 grade temperatura, frisoane, slăbisem ca vai de mine, nici nu mă puteam apropia de mâncare, că n-aveam pic de poftă, așa pățeau toți colegii bolnavi. De mâncare nu ne-am apropiat nici în primele zile petrecute la spital – ne-o aduceau, dar degeaba, că beam doar apă, și tare ne-a mai părut rău după aceea, că mâncarea de acolo era bună, nu ca aia din lagăr. Dar boala ne epuizase total, zăceam. În salonul în care am stat l-am cunoscut pe Alexandru ”Sandu” Mihalcea, pe care aveam să-l mai revăd de-a lungul detenției. La trei zile după ce am început tratamentul medicamentos, ne-au dispărut simptomele, dar tot eram foarte slăbiți. În alte câteva zile m-am întremat cât de cât. Pe 24 decembrie, în noaptea de Ajun a Crăciunului din 1960, ne-au externat și am fost trimiși din nou la Salcia. Se terminase cu mâncarea bună, cu medicamentele și căldura din salon, reveneam la calvarul detenției.

 

Pe drumul de întoarcere s-a întâmplat un incindent ce avea să aibă o colosală înrâurire asupra omului ce urma să devin, și încă o mai are, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut într-o noapte sfântă. De la spitalul din Constanța până la Hârșova ne-au dus cu o mașină sanitară de armată în care funcționa și un soi de etuvă. Apoi ne-au îngrămădit în remorca acoperită a unui tractor Utos 26 sau 27. Era frigul de pe lume. Ne hurducăiam deja de ceva timp, când, dintr-odată, ne-am trezit răsturnați unii peste alții, remorca a dat în niște hârtoape și am auzit urletele unui caraliu:

 

– Săriți că ne înecăm! Săriți că ne înecăm!

 

Era panică și beznă. Caraliii au descuiat ușa și ne-am bulucit afară, unii peste alții. M-a șocat când am văzut că tractorul ieșise de pe drum, o luase prin gropane și ajunsese la mai puțin de doi metri de apele umflate ale Dunării, care mugeau și se izbeau de maluri. În acel moment am avut o tresărire fantastică, am simțit degetul lui Dumnezeu – vă dați seama, doar două-trei secunde au lipsit ca să sfârșim cu toții morți în Dunăre. Era iarnă, apele erau umflate, adânci, reci ca gheața, iar noi eram îngrămădiți ca niște sardine în conservă și închiși pe dinafară.

 

Ne transportau doi caralii, parcă mai speriați și mai zgribuliți ca deținuții. Vă dați seama că am fi putut să-i punem la pământ, să le luăm automatele, să-i împușcăm și să evadăm, însă nimănui nu i-a trecut prin cap așa ceva. Asta pentru că noi, deținuți și temniceri deopotrivă, văzuserăm moartea în fața ochilor și am simțit că doar pronia divină ne-a oprit de la catastrofa ce s-ar fi putut petrece peste numai două sau trei secunde. Așa ne-a salvat Dumnezeu viețile într-o noaptea de Ajun. 

 

Curând am aflat și cauza accidentului – tractoarele alea de la începutul anilor ꞌ60 erau pe dinam, n-aveau lumini foarte bune, iar șoferul, obosit și cu siguranță nu întocmai priceput, rătăcise drumul, a dat prin hârtoape, prin boscheți, și a reușit să oprească abia în ultimul moment, când i se căscase Dunărea în față. Ne-am fi dus la fund ca un bolovan și nimeni nu ar fi aflat prea curând ce se întâmplase cu noi. Realizând toate astea, ne-am unit forțele și am tras tractorul la drum, ceea ce ne-a fost destul de greu, apoi am scos la liman și rulota, caraliii icnind și împingând cot la cot cu deținuții. Am ajuns cu chiu, cu vai, la Salcia, unde n-am mai stat mult, doar câteva ore. După întoarcere n-au mai murit deținuți de febră tifoidă. Se prăpădiseră aceia trei despre care v-am spus, și a mai fost unul, dar acesta a murit din pricina leptospirozei.  

 

Răzvan Gheorghe: Unde ați fost transferat de la Salcia?

 

Eustațiu Chițimia: În seara de 25 decembrie ne-au încolonat vreo opt sau zece și ne-au pus să mărșăluim 5-6 kilometri, până la lagărul Stoenești, care în perioada aia devenise colonie de distrofici și foști bolnavi de febră tifoidă. Am trecut prin satul Agaua și am ajuns la Stoenești în ziua de Crăciun a anului 1960.  

 

Aici am stat cu mai multe personalități, dar una dintre ele a însemnat enorm pentru mine și mi-a rămas întipărită în memorie pentru totdeauna: părintele arhimandrit Vasilache Vasile de la Mitropolia Iașului, care era condamnat încă din ꞌ59, la 8 ani de închisoare, urmând să fie eliberat în ꞌ64, la decret. Am avut patul chiar lângă domnia sa, într-un capăt al saivanului în care am fost băgați. Cu toții stăteam în niște saivane mărite pentru a încăpea trei rânduri de paturi – parter și două etaje. Eu aveam patul la ultimul nivel al celui din urmă rând de capătul saivanului. Comparativ cu Salcia, aici condițiile erau oarecum omenești, în sensul că, fiind convalescenți, mâncarea era ceva mai bună, iar timp de o lună am avut dreptul la un litru de lapte supliment. La Stoenești erau mulți tineri de vârsta mea, le-am regăsit și pe Sandu Mihalcea, care m-a ajutat cu limba franceză, iar cu un alt băiat învățam logica.

 

La venirea primăverii am fost scoși la muncile câmpului. Ne dădeau câte o sapă și ne duceau la prășit porumb, la prășit sfeclă, la recoltat, cam astea erau activitățile noastre. Brigada de distrofici era trimisă într-o parte, în timp ce brigada mea, de febră tifoidă, în altă parte, ni se indicau tarlalele și munceam ore-n șir, ne adaptam… Aveam grijă să nu tăiem firele de porumb și ce mai creștea pe acolo. Firește, în continuare eram nevoiți să realizăm diverse norme, dar nu ne băteau dacă nu reușeam, nu se mai făcea scandal, oricum arătam ca vai de noi.

 

La Stoenești aveam să văd însă și un deținut bătut cu atâta sălbăticie încât a fost o minune că a scăpat cu viață. Să vă spun ce s-a întâmplat. La masă ni se dădeau linguri și într-o zi a ieșit o lingură lipsă – fie a ascuns-o cineva, fie n-au numărat ei bine. Drept urmare s-a iscat o adevărată nebunie, au început percheziții peste tot. Până la urmă, luat prin surprindere, caraliii au găsit o coadă de lingură la un deținut mai vechi ca noi, care o transformase într-un fel de cuțit, frecând-o zile întregi de pietre și ciment. Nu era vorba despre lingura care abia dispăruse, era clar pentru oricine, că n-ar fi avut timp să o transforme în lamă, însă gardienii l-au acuzat că ar fi plănuit să-i omoare cu fierul ăla nenorocit, să-i înjunghie, deși bietul om îl folosea doar ca să își taie bucățica de pâine, avea și el tabietul ăsta. Degeaba le-a explicat, degeaba i-a rugat cu cerul și cu pământul să-l lase în pace, gardienii l-au bătut cu bestialitate, i-au cărat pumni și bastoane până când nu s-a mai sculat de jos, ulterior urinând sânge și intrând în comă. Nu mai rețin dacă doctorul Victor Gordan sau doctorul Steinhardt, care venise după el, l-a chemat pe felcerul ce răspundea de astfel de situații și i-a spus că deținutul murea acolo, că trebuia dus la un spital, și până la urmă l-au dus. Eu am fost trimis la infirmerie la Salcia și nu mai știu cum a revenit, dar am auzit că scăpase cu viață. Eram încă slăbit, în timpul verii făcusem niște recăderi, adică nitam-nisam, seara, când veneam de la muncă, mă trezeam cu temperatură 38-39 de grade. Nu mă vindecasem complat de febră tifoidă, mai rămăseseră niște cuiburi de microbi. Într-o seară, doctorul Steinhardt m-a suspectat că făcusem ceva ca să îmi crească temperatura – erau deținuți care încercau asta, cu scopul de a scăpa de muncă – și mi-a pus două termometre, rămânând lângă mine pentru a-și spulbera orice suspiciune. Văzând că aveam febră mare, mi-a făcut raport, m-a scos de la muncă și după alte câteva zile m-a trimis la infirmeria de la Salcia. Când aveai febră mare scăpai de muncă.

 

Răzvan Gheorghe: Interveniseră schimbări la Salcia în scurta dumneavoastră absență? Pe cine ați mai întâlnit acolo?

 

Eustațiu Chițimia: La Salcia apăruse un fel de gazetă de perete, dacă-i pot spune așa, un avizier în care ni se afișa de regulă ”Scânteia”, dar și alte tâmpenii propagandistice. Într-o zi am fost pur și simplu șocat să văd un articol despre vizita din toamnă a lui Gheorghiu-Dej la Adunarea Generală a ONU, unde, țineți-vă bine, fusese propus pentru funcția de președinte al Comisiei pentru drepturile omului! Ferească Dumnezeu!, mi-am spus, și m-a luat durerea de cap. Oamenii ăștia chiar nu știau ce se întâmpla în România? Nu știau că Gheorghiu-Dej era un criminal genocidar? Am rămas mască și m-am amărât teribil.

 

La Salcia am învățat logică împreună cu un băiat tare de treabă, un evreu isteț și săritor, Iancu Saul. Culmea ironiei, se îndrăgostise lulea de fata unui legionar, căreia îi scrisese numeroase scrisori. Prin ꞌ58-ꞌ59, tatăl fetei a fost arestat și, vă dați seama, veniți la percheziție, securiștii au găsit și epistolele alea. Printre declarații de dragoste, Iancu Saul făcuse și unele comentarii politice, mai mult în glumă, desigur, dar asta nu a contat absolut deloc în momentul în care agenții s-au prins că personajul malefic poreclit ”Gâdele” va fi fost, în realitate, o trimitere mascată la Gheorghiu-Dej. Așa că l-au umflat și l-au rupt cu bătaia ca să spună cine era ”Gâdele”.

 

– Cum ți-ai permis, bă, să scrii așa ceva despre tovarășul? 

 

– Domnule, eu am scris ”Gâdele”, nu Gheorghiu-Dej. Nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva…, spunea Iancu, ținând-o pe a lui în fața anchetatorului. 

 

– Nu se poate. Tu te-ai gândit la tovarășul!

 

– Nu. Dumneata faci presupuneri!

 

Pe chestia asta l-au bătut de l-au smintit, totul pentru niște scrisori. Iancu Saul avea să primească o condamnare de 10 ani, fiindcă a avut mult tupeu și s-a tot certat cu securiștii. Da, domꞌle, s-au răzbunat pe el distrugându-i viața.

 

În lagărul Salcia am cunoscut și un băiat simplu de la țară, să tot fi avut vreo 18 ani și nu mai mult de 6-7 clase, care lucrase în minele de plumb de la Baia Mare și fusese condamnat pentru că scrijelise niște svastici pe vagonete. Băiatul a recunoscut că el fusese autorul, dar era consternat de situația pe care o cauzase… nici măcar nu înțelegea ce era semnul pe care-l reprodusese. De altfel, la anchete le-a spus securiștilor că, doar cu o seară înainte, văzuse filmul ”Căderea Berlinului”, la cinematograf, și îi plăcuse forma deosebită a ”crucilor îmbârligate” de pe steagurile capturate ale diviziilor germane. În loc să ia în considerare că avea doar 18 ani și numai câteva clase primare, securiștii l-au încondeiat cu 6 ani de închisoare.  

 

O să vă mai dau un exemplu dramatic, fiindcă am văzut cu nemiluita. E vorba de un inginer, tot din Baia Mare, care avea poliomielită la ambele picioare. Omul acesta se chinuia cumplit, cumplit… viața lui devenise o durere permanentă. Avea săracul niște suporți rudimentari pentru braț și antebraț, cu care abia de se târa prin lagăr, icnind la fiecare mișcare. În ꞌ57-ꞌ58, după ce URSS lansase satelitul Sputnik 1, inginerul fusese condamnat pentru un simplu banc ce începuse să circule în perioada aia. După Sputnik 1, americanii lansaseră și ei un satelit, bancul fiind următorul:

 

– Ai auzit? A picat satelitul americanilor când a ajuns deasupra Moscovei!

 

– Hai mă, faci mișto de mine… De ce să pice?

 

– Păi s-a lovit de înalta știință sovietică! 

 

Neavând antecedente, inginerul a fost condamnat la 5 sau 6 ani de închisoare numai pentru bancul ăsta. Acum e de neînchipuit așa ceva… situația e de un absurd monstruos… Repet, dacă povestești cuiva enormitățile astea, zice că inventezi, dar asta-i pura realitate. Vieți și destine distruse, ani grei de pușcărie și chinuri doar pentru așa ceva. 

 

Cât am stat în infirmeria de la Salcia am primit îndrumare și vorbe înțelepte de la părintele Vasilache Vasile, arhimandrit și fost stareț la Mănăstirii Antim, pe care l-am mai invocat în această discuție. Am vorbit mult cu dânsul, mi-a relatat și motivul arestării sale. În ꞌ48, după suspecta moarte a lui Irineu Mihălcescu , retras din scaunul de Mitropolit al Moldovei în ꞌ47, la prezența autorităților comuniste, părintele Vasilache Vasile fusese chemat de Petru Groza la o discuție, în biroul acestuia, unde i s-a oferit sprijinul partidului pentru a fi numit în poziția de Mitropolit al Moldovei, condiția fiind aceea de a accepta și de a face tot ce i s-ar fi ordonat. I se oferea o funcție înaltă în schimbul abdicării totale și supunerii oarbe. Vasilache Vasile l-a lăsat pe Groza să își termine expunerea, l-a ascultat în liniște și-apoi l-a refuzat categoric. I-a spus că el nu putea sluji altcuiva decât lui Dumnezeu și l-a anunțat că face pasul în spate, regimul putând să susțină pe oricine altcineva credea de cuviință. Evident că atunci s-a făcut pârtie în fața lui Justinian Marina, care a fost promovat mitropolit la Iași și apoi, după moartea lui Nicodim Munteanu, fiind înscăunat în scaunul patriarhal. Refuzul despre care vă vorbesc, coroborat cu o constantă atitudine anticomunistă, a fost principal motiv pentru care părinții Vasilache Vasile și fratele său, arhimandritul Mitrofor Haralambie, au fost arestați de Securitate în ꞌ59, după ce se retrăseseră în Munții Neamțului, la Schitul Pocrov, unde duceau o viață de sihaștrii. Vasilache Vasile fusese condamnat la 8 ani de închisoare, iar Haralambie la 7, el urmând să moară în spatele gratiilor. Eram în pușcărie când sa auzit de moartea sa, vestea ne-a parvenit așa, din gură-n gură.

 

Cât despre moartea suspectă a lui Irineu Mihălcescu, s-a spus de multe ori că a fost otrăvit de comuniști, dar încă nu există proble concludente… nu a fost făcută o investigație în acest sens. Însă vă reamintesc că, recent, în urma unei anchete oficiale, Parchetul Militar a demonstrat fără urmă de tăgadă că episcopul Grigorie Leu al Hușilor a fost otrăvit, în 1949, probabil în cadrul unei întâlniri cu Petru Groza, urmele otrăvii fiind depistate în rămășițele sale pământești. Este foarte probabil să avem de-a face cu mai multe astfel de cazuri, întrucât crima reprezenta adevărată politică de stat a comuniștilor. Să sperăm că viitorul ne va aduce cât mai multe informații. 

 

Tot la Salcia am întâlnit un fost prim-secretar de la Turnu Severin, Bunică îl chema. În ꞌ56, pe fundalul Revoluției din Ungaria, șeful Securității Turnu Severin i-a pus în față o listă cu mai multe nume de foști deținuți politici din oraș și împrejurimi, bătând cu pumnul în masă și cerându-i să o avizeze imediat, respectivii urmând să fie arestați preventiv chiar în acea noapte. Prim-secretarul a refuzat, se temea, fiindcă nu primise nicio directivă pe linie de partid, și i-a cerut securistului un mic răgaz, până a doua zi dimineață, când intenționa să telefoneze la Comitetul Central și să ceară îndrumare. Dar securistul s-a înfuriat, a făcut tămbălăul de pe lume și i-a arestat oricum pe foștii deținuți, pentru ca mai apoi să aranjeze și arestarea prim-secretarului, pe motiv că ar fi pactizat cu tineretul contrarevoluționar prin refuzul de a-i semna lista. Fost comunist cu funcții babane, acest Bunică văzuse multe la viața lui și ne-a avertizat încă de atunci să avem mare grijă când vom fi eliberați, întrucât Securitatea ne va supraveghea și ne va pune turnători pe urme. După decretul din ꞌ64 urma să realizăm cu toții că ne spusese purul adevăr. România era o țară-lagăr. 

 

În fine, la Salcia mi-au menținut regimul de infirmerie și nu am mai fost nevoit să ies la muncă. Mâncarea a fost puțin mai bună și am avut condiții cât de cât omenești. La 1 noiembrie 1961, toți bolnavii de febră tifoidă din Baltă am fost luați și trimiși la închisoarea Gherla, unde am ajuns pe 3 noiembrie.

 

Răzvan Gheorghe: Cum a fost perioada petrecută la Gherla? Pe cine ați întâlnit acolo?

 

Eustațiu Chițimia: La Gherla am stat în Celular până la eliberarea din ꞌ64. Am fost băgat în camera 77, alături de majoritatea celor veniți de la Salcia și Stoenești, însă pe acolo au trecut mulți alți deținuți. L-am regăsit pe părintele Vasilache Vasile, care a continuat să mă îndrume sufletește, și am cunoscut o serie de eroi autentici ai Armatei Regale. Bunăoară, în camera 77 i-am întâlnit pe comandorul Tudor Greceanu, care a stat cu noi până la finalul detenției, și pe ofițerul Aurelian Gulan, revenit în țară abia în ꞌ55, după 11 ani și jumătate de lagăre rusești, printre care Vorkuta, la Nord de Cercul Polar, ulterior fiind acuzat de fapte imaginare și condamnat din nou, în ꞌ58, la 8 ani de temniță grea. Aveam patru generali în cameră, aflam cum s-a făcut istoria chiar de la cei care o trăiseră pe front: generalul Vătămanu, generalul Vâșcu, generalul Ion Marinescu – cel care condusese o divizie de vânători de munte, ginere al unui proprietar de mine din Munții Apuseni – și generalul Graur. Colonei erau vreo patru-cinci. Printre ei un locotenent-colonel de ispravă, care fusese decorat cu ordinul ”Mihai Viteazul” pe frontul de la Iași și care afirma cu tărie că spargerea frontului în Moldova a fost o trădare, invocând ordinele de retragere deloc convenabile primite de la generalul Mihail Racoviță, care până la urmă avea să piară în ꞌ54, la închisoarea Sighet. În camera 77 s-au purtat și multe discuții în contradictoriu privind actul de la 23 august, fiindcă vechile încleștări îi bântuiau pe toți acești oameni de arme. În perioada aceasta am stat și cu Gheorghe Gheorghiu, fost lucrător la ambasada României din Suedia, condamnat în legătură cu actul de la 23 august, cu Alupoaiei, preot de la Iași, și cu încă doi preoți, unul catolic, celălalt reformat. Eram o adunătură de ”contrarevoluționari”, așa ne numeau comuniștii.

 

Răzvan Gheorghe: Se apropia eliberarea, deși încă nu bănuiați asta. Ați lucrat în fabrica de la Gherla?

 

Eustațiu Chițimia: Nu. Am refuzat categoric asta. La un moment dat am fost chemat de gardianul Iosif Domokoș, notoriu pentru că odinioară îi snopea în bătaie pe deținuți, care m-a întrebat dacă nu voiam să ies la muncă în fabrică. I-am zis că nu, m-a întrebat de ce și i-am explicat că acolo erau norme pe care nu eram în stare să le realizez, motiv pentru care preferam să rămân cu regimul de celulă. La Gherla nu te mai băteau dacă nu îndeplineai normele, însă te băgau fără discuție la Neagra, la izolator, câte trei sau șapte zile, la foame și frig. Domokoș nu a mai insistat, m-a lăsat în celulă. Ajuns total nevinovat în spatele gratiilor, întotdeauna m-a deranjat teribil să muncesc pentru ei, pentru călăii noștri, să îmi rup mâinile și spatele pentru un regim care mi-a distrus viața. În pușcărie se știa prea bine că dacă erai condamnat la 10-15-20 de ani poate făcusei ceva, dar așa, cu o condamnare de doar 5 ani, era cât se poate de clar că fusesem nevinovat. Asta a fost realitatea, a trebuit să o suport și să merg mai departe. Am supraviețuit cu ajutorul lui Dumnezeu. La Neagra ajungeai și dacă erai prins că băteai Morse la perete. Se comunica deseori în Morse, așa ajungeau la noi informații din toată pușcăria.

 

Răzvan Gheorghe: Dumneavoastră ați fost băgat la Neagra în perioada detenției de la Gherla?

 

Eustațiu Chițimia: Da. Să vă relatez cum am ajuns acolo. În vara lui ꞌ61 ni s-a introdus în celulă un informator – Iuga Perianu-Bizanț, un tip din București pe care aveam să-l reîntâlnesc întâmplător și în libertate. Noi învățam zi de zi, așa ne petreceam cea mai mare parte a timpului. Comandorul Tudor Greceanu vorbea fluent limba franceză și ne ajuta să o deprindem cât de cât. Uitasem să vă spun că ceva franceză învățasem încă de la Stoenești, cu ajutorul poetului și omului de teatru Ion Omescu, cel care oragniza niște spectacole de îți țineai răsuflarea, timp în care până și caraliii se buluceau pe la ferestre. Vă spun, Ion Omescu făcea niște spectacole fabuloase, reușea să ne poarte, măcar pentru câteva minute, dincolo de gratii și sârme ghimpate.

 

Pentru lecțiile de franceză, la Gherla foloseam o anumită tehnică, aceasta fiind uzitată și prin alte închisori și lagăre. Procuram niște nailon, îl jupuiam de undeva, îl udam puțin, apoi îl dădeam cu săpun și îl lăsam la uscat, până când devenea ca o peliculă pe care puteam scrie cu un pai smuls dintr-o mătură sau cu o așchie. Cu ajutorul ”rechizitelor” amintite, obișnuiam să repetăm ce ne învăța comandorul Tudor Greceanu, de obicei după ce se dădea stingerea, după ora 22.00, când stăteam în locuri puțin sau deloc vizibile prin vizetă, scriind diverse cuvinte, conjugări sau expresii.   

 

Într-o zi, Iuga Perianu-Bizanțne-a turnat la gardieni că aveam îndeletniciri interzise de regulament. Când am revenit de la plimbarea aceea de 20 de minute, mai mulți dintre noi am fost opriți în fața celulei, dezbrăcați și controlați cu atenție. Voiau să ne găsească bucățelele de nailon, dar n-au reușit, le aveam foarte bine ascunse, băgate în șlițul de la pantaloni. Gardienii n-au sesizat, nu le-a trecut prin cap că poți îndesa ceva acolo. Cu toate că n-au găsit nimic, tot ne-au luat și ne-au băgat la izolare – la Neagra, cum îi spuneam noi – timp de 7 zile, unde stăteai nemâncat 3 zile, ți se dădea o mizerie de mâncare în cea de-a patra, urmând alte 3 zile de foame albastră. Acolo ți se dădea o cană cu apă pe zi, era umezeală, frig, întuneric deplin. Slavă Domnului că n-au mai aruncat cu apă pe jos, că pe atunci practica asta devenise mai rară, dar tot a fost cumplit. Am stat 7 zile la izolare din cauza turnătoriilor domnului Iuga Perianu-Bizanț. Ce să-i faci, domnule, se mai întâmplă și așa probleme.

 

La Gherla am avut și un prieten foarte bun, Nicolae ”Nichi” Comloșean, de loc din Tomnatic, care fusese condamnat pentru că i se dăduse aprobarea să primească cetățenia americană în timp ce activa în armată. Taică-său era cetățean american și Nichi se născuse în România, dar, fiind fiul unui american, primise și el cetățenia, până prin ꞌ49-ꞌ50, când învățătoarea îl făcuse pionier, fapt care l-a determinat pe ambasadorul SUA din anii aceia să i-o retragă. Ulterior Nichi a rămas în țară cu taică-său și a ajuns în armată. Știa engleza și germana, așa că l-au băgat la transmisiuni, că acolo aveau nevoie de oameni mai mobilați la cap decât media. De ceva vreme însă, la îndemnul tatălui, făcuse o solicitare către Ambasada SUA în vederea redobândirii cetățeniei. Era acasă, într-o permisie de 7-10 zile, când a primit o scrisoare de la Ambasadă în care era anunțat că i se aprobase cererea și că era așteptat oricând pentru a depune jurământul. Nichi nu s-a dus atunci, din diverse motive a mai amânat câteva zile, dar când a revenit la unitate l-au arestat direct de la intrare și l-au băgat la carceră. Firește că Securitatea aflase ce și cum… Era în relații foarte bune cu un locotenent din unitate, care l-a vizitat la carceră și l-a tot întrebat ce făcuse de a ajuns aici, se bătuse cu cineva, lovise vreun milițian? Din vorbă în vorbă, gândindu-se la ce se întâmplase în ultimele zile, Nichi și-a dat seama că motivul arestării și încarcerării sale era povestea cu recuperarea cetățeniei americane, fapt ce avea să i se confirme foarte curând, în anchetele Securității. Așa a ajuns să stea la pușcărie din ꞌ59 până la 6 ianuarie 1963, când a fost eliberat la presiunile Ambasadei SUA, că altfel ar fi rămas la zdup încă un an și ceva, până la decret.

 

Nichi Comloșean a fost primul care i-a înștiințat pe părinții mei că eram în viață și le-a povestit despre mine, acest lucru însemnând enorm pentru familie. Neștiind absolut nimic despre mine atâta amar de timp, tata scrisese la Comitetul Central, la începutul lui ꞌ62, de la secretariatul căruia i se răspunsese, succint, că trăiam și că îmi executam pedeapsa pe teritoriul României. Apoi, părinții nu au mai știut nimic de mine până în ꞌ63, când a fost eliberat Nichi, care nu i-a putut vizita atunci, pe loc, fiindcă era o iarnă grea, ninsese abundent erau mari probleme cu transportul, dar s-a dus acasă și le-a scris alor mei, ulterior întâlnindu-se și povestindu-le despre mine. Eu aveam să reapar în peisaj abia peste un an și ceva, în aprilie ꞌ64. 

 

Răzvan Gheorghe : Cum a fost eliberarea de la Gherla? Cum a fost întoarcerea acasă?

 

Eustațiu Chițimia: Prin ꞌ63 avusesem niște vise premonitorii. În unul din ele, o voce liniștitoare mi-a spus că până la 14 august 1964 vom fi cu toții liberi, fapt ce avea să se adeverească. În ultima perioadă începuse și la Gherla un soi de reeducare, dar nu violentă, așa cum fusese la Pitești și odinioară la Gherla, și nici de tipul reeducării de la Aiud, pentru că noi eram simpli contrarevoluționari, nu făcuserăm parte din organizații puternice. Așa că începuseră să ne pună săptămânal câte un film, printre care și unele despre realizările colectivizării lui Gheorghiu-Dej, și să ne dea cărți propagandistice, ziare. Deseori ni se aducea ”Făclia de Cluj” iar noi ceream ”România Liberă” sau altceva, în timp ce politrucii și gardienii râdeau pe bună dreptate, spunând că în toate ziarele sunt aceleași știri, lucru pe care aveam să-l constatăm și noi curând.

 

Ne-a șocat teribil vestea asasinării lui Kennedy. Am citit știrea într-un ziar adus chiar a doua zi după incident, la 23 noiembrie 1963. A fost ceva zguduitor pentru noi, toți deținuții am rămas încremeniți. Să-l ucizi pe președintele Statelor Unite ni se părea ceva înfiorător și chiar imposibil. Ne întrebam dacă va urma sau nu un război. 

 

La Gherla s-a mirosit că se întâmpla ceva abia în perioada 5-10 aprilie, după care au început eliberările. Țin minte că uneori erau scoși din celule și câte 10-35 deținuți în același timp, aproape că nu ne venea să credem. În ziua eliberării mele, după ce ne-au dat biletele de eliberare și foile de drum, grupul din care am făcut parte a fost dus până în gara comunei Iclod, ca să nu plecăm direct din gara de la Gherla și să ne vadă tot orașul. Noroc că eram cu un coleg ce muncise în fabrică și a avut să îmi dea 8 lei – deținuții care lucraseră primeau o sumă mică la eliberare –, acesta fiind prețul unui loc în acceleratul de București. Băiatul ăsta mi-a mai dat 1 leu și pentru tramvai, ca să ajung la Chitila, unde locuia pe atunci tatăl meu. Nu l-am găsit, plecase la casa lui părintească, la Câmpu Mare, în Comuna Bala, județul Mehedinți. L-am urmat, cu atât mai mult cu cât eram nevoit să ajung cât mai curând la Baia de Aramă, ca să fiu luat în evidență de Miliția în raionul căreia aveam domiciliul de reședință. Mi s-au cerut două fotografii, le-am făcut, le-am dus la secție și mi-au eliberat buletinul de identitate. Nu mi s-a mai spus instructajul care era nelipsit în cursul anilor trecuți: să nu spuneți nimic din ce ați văzut și pățit, că veți fi pedepsiți. Am fost scutit de treaba asta.

 

M-am dus la Turnu Severin, la fratele lui tata, care evident că nu m-a recunoscut, atât eram de schimbat. Am pornit împreună cu unchiul Severică spre satul părinților, ne-am dus cu autobuzul. Pe drum am întâlnit-o pe prima mea învățătoare, nici ea nu m-a recunoscut. Am ajuns acasă pe la 16.30, am crăpat poarta și i-am văzut pe mama și pe tata în curte. Sărmanii, nici ei nu m-au putut recunoaște până când n-am deschis gura și mi-au auzit glasul… Eram supt la față, chilug, mă maturizasem și pierdusem vreo 30 de kilograme.

 

Răzvan Gheorghe: Ulterior ați mai avut probleme cu Securitatea?

 

Eustațiu Chițimia: Evident, astea erau vremurile, nu se putea altfel. Pe la locurile de muncă am fost urmărit de turnători care au dat diverse note informative. Odată m-a chemat comandantul Securității de aici, un maior, și m-a întrebat dacă aduc și distribuiesc Biblii. Eram privit cu mari suspiciuni fiindcă nu m-am ferit niciodată să merg la biserică, participam la slujbe duminică de duminică, ducându-mă și cu un buchet de flori. Oamenii șușoteau, se mirau de comportamentul meu – cu alte cuvinte, uite-l și pe ăsta, abia a ieșit din pușcărie și se duce la biserică! Pe de altă parte, eu și ca doctor am avut și încă am aceeași teorie: am convingerea că cele mai multe boli și suferințe sunt urmările unor păcate. De aceea, pe lângă tratament corespunzător și sfaturi medicale, mi-am îndemnat întotdeauna pacienții să deschidă uneori Biblia și să mai treacă pe la o biserică din când în când, să se spovedească și să spună o rugăciune, fiindcă e important să fim împăcați cu Dumnezeu, ne vindecăm mai repede. Cum aveam cam 30 de turnători, că nici acum nu i-am aflat pe toți, unii dintre ei au dat note informative despre aspectele astea, așa am ajuns să fiu convocat la Securitate de comandat, un maior, și frecat la ridiche să termin cu Bibliile și cu ”propaganda religioasă”. Atunci i-am zis adevărul, fără pic de teamă:

 

– Domnule, eu am simțit degetul lui Dumnezeu. Ăsta sunt, nu pot și nici nu vreau să mă schimb.

 

I-am relaltat în câteva cuvinte incidentul de pe malul Dunării și m-a lăsat în pace o perioadă, însă eram supravegheat, o știam prea bine.

 

Vedeți dumneavoastră, din experiența detenției eu am rămas cu certitudinea existenței divinității. Relația cu Dumnezeu a fost esențială în anii de închisoare, și asta nu doar pentru mine, ci pentru cei mai mulți dintre deținuți. Mi-am analizat viața, m-am căit pentru greșelile pe care le făcusem față de unul sau altul și am recunoscut că există cineva acolo sus care îmi poartă de grijă.

 

La un moment dat am și fost avertizat că Securitatea continua să fie interesată de persoana mea. Soțul unei verișoare – nenea Aurel îi ziceam – fusese coleg de școală cu un maior de Securitate, Colțea, care era unul dintre responsabilii cu supravegherea pe zona Olteniei și care i-a atras atenția, ca între vechi amici, cu privire la pericolele ce mă pășteau. Pe scurt, fusese informat de la Securitatea București că mă număram printre persoanele ce trebuiau urmărite, motiv pentru care mă atenționa, prin intermediul rudei acesteia, să îmi văd de treabă și să am mare grijă la ce fac și ce vorbesc. Am aflat toate astea într-o seară, de față fiind și părinții mei.   

 

– Tu ține-ți gura și vezi-ți de treabă că nu realizezi nimic dacă îți bați cuie în talpă degeaba, m-a povățuit nenea Aurel.  

 

Și asta am și făcut, am stat cât am putut de potolit și am evitat să ies în evidență, cu excepția mersului la biserică, obicei la care nu am vrut să renunț.

 

Răzvan Gheorghe: Ați întâmpinat greutăți când v-ați înscris din nou la facultate?

 

Eustațiu Chițimia: Inițial am încercat să revin la Facultatea Veterinară, fiindcă făcusem deja aproape doi ani acolo, trecusem prin trei sesiuni și eram integralist. Am făcut o solicitare în sensul ăsta imediat după eliberare, în ꞌ64, sperând să pornesc degrabă în căutarea timpului pierdut, însă onoratul Minister al Învățământului Public nu a binevoit să îmi răspundă până în ꞌ65, după perioada examenelor de admitere, așa că am pierdut și anul ăla – una peste alta, nu mi s-a dat voie să revin la Facultatea Veterinară, dar eram anunțat că mi se permitea să dau admiterea la orice facultate, începând cu anul 1966. Probabil că răspunsul mi-a parvenit atât de greu fiindcă am ales să nu mint în caracterizarea aceea care se cerea, în cadrul căreia am recunoscut că fusesem condamnat politic, gândindu-mă că dacă mințeam și mă prindeau, m-ar fi exmatriculat și aș fi pierdut alți ani din viață fără să pot termina o facultate. În ꞌ66 m-am prezentat la Facultatea de Medicină din Timișoara, cu răspunsul de la Ministerul Învățământului Public în mână, am dat examenul de admitere, l-am luat, am urmat cursurile și am ajuns medic. Îmi dorisem asta de mic copil.

 

Bine, probleme cu Securitatea am avut și în anii de facultate – niște colegi au dat note informative despre mine, fapt pe care l-am aflat după Revoluție, când mi-am putut consulta dosarul de la CNSAS. Și s-a mai întâmplat ceva – prin anul III am fost chemat fără să știu de ce la secretariatul facultății, unde m-am trezit pe cap cu un maior de Securitate, care m-a întrebat dacă nu cumva voiam să mă ”reabilitez”, îndemnându-mă să depun o cerere pentru rejudecarea procesului. I-am răspuns:

 

– Domnule, nu mă interesează. Știți la fel de bine ca mine că am fost total nevinovat, n-am avut manifeste și nimic altceva. Eu chiar nu mă consider vinovat față de țară. N-am nevoie de reabilitare. 

 

– Cum doriți. 

 

Securistul nu a mai notat nimic, și-a închis agenda, mi-a întors spatele și nu l-am mai văzut niciodată. Ultimul lucru pe care l-aș mai fi dorit era să fiu din nou ținut prin instanțe și pus în postura de a spune ce nu am făcut. Nu mai voiam să trec prin așa ceva. Este de noaptea minții să ajungi la pușcărie pentru ceva ce nici măcar nu ai gândit. Și asta a provocat șocuri, traume, domnule. Am văzut mulți colegi de închisoare și lagăr dezvoltând forme de schizofrenie pentru că au trecut prin mari nenorociri și nu puteau concepe că așa ceva li se întâmpla. Fără să vreau, am ajuns să văd fața nevăzută a lunii. Dacă-i spui cuiva acum ce se întâmpla acolo și ce ai văzut îți zice ”Hai, domꞌle, vezi-ți de treabă, nu a existat așa ceva!”. Oroarea și condițiile premeditat criminale din pușcăriile și lagărele comuniste sunt de neimaginat în zilele noastre, poate că ăsta-i și motivul pentru care au fost distruse sau sunt lăsate să se năruie, cum se întâmplă la Fortul 13 Jilava și la penitenciarul Râmnicu Sărat, de exemplu, pentru a relativiza hidoșenia genocidului săvârșit. Dincolo de asta, toată lumea vorbește despre victimele efective ale Gulagului, despre foștii deținuți, dar cum rămâne cu numeroasele lor familii distruse?, cu rămâne cu lacrimile părinților noștri?, cu tot oceanul acesta de suferință? Sunt situații incomprehensibile pentru cei care au fost în afara fenomenului.

 

În anul al IV-lea m-am căsătorit și așteptam să vină băiatul cel mare, iar în anul al V-lea m-am angajat. Mergeam la cursuri de la 8.00 până pe la 13.00-14.00 și apoi, până la 21.00, lucram la Secția de neurologie, care pe vremea aceea funcționa vis-a-vis de Institutul de Medicină. Eram asistent medical și primeam 900 lei, stăteam la observații, îi ajutam pe colegii de la tratamente, făceam injecții și așa mai departe. Într-o seară, trăgând o fugă până la muncă, deși nu era tura mea, am dat nas în nas, în capul scărilor, chiar cu maiorul care mă convocase în trecut la Securitate. Ieșise din biroul unei doamne doctor care, o bănuiam deja, îi dădea note informative. L-am salutat politicos și mi-am văzut de drum. N-avea ce să afle, nu vorbeam nimic important cu doctorița respectivă. Pe de altă parte, îmi îndeplineam întotdeauna responsabilitățile pe tură și-apoi, deși îmi cauzau un disconfort teribil, mă duceam și la activitățile obștești, la cules de porumb, la viță de vie. Vă dați seama că în timpul facultății a trebuit să fac în permanență echilibristică pe sârmă. Am fost cât am putut de corect în viață și așa am reușit să scap de alte probleme mari până la Revoluție. Potrivit unui referat din ꞌ89, care se află în dosarul meu de urmărire, securiștii mă filau în permanență, motivele fiind aceleași ca în anii ꞌ60: că mă duceam la biserică și că nu făceam propagandă partidului. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să scap de numeroasele piedici puse în cale și să fac tot ce am putut să fac până la vârsta asta. Experiența trăită e o una care nu poate fi dusă de orice om, că nu oricine e pregătit pentru așa ceva, pentru o cruce ca asta.

 

E esențial ca românii să înțeleagă dezastrul comunist în adevărata sa amploare și întunecime, pentru că numai astfel vor înțelege și de ce România a ajuns astăzi așa cum e. Recent, l-am auzit pe unul la televizor insistând că noi nu am fi trăit în comunism, nu domꞌle, ci în ”socialism multilateral dezvoltat”. Păi, care-i ”dezvoltarea” socialist-comunistă? În ꞌ89, Nicolae Ceaușescu recunoștea că datoriile și toate arieratele cauzate de măreața dezvoltare a agriculturilor, impusă prin colectivizare și prin celelalte tâmpenii, au fost în valoare de 127 miliarde lei. Asta a fost marea dezvoltare a agriculturii socialiste românești, domnule. Datorii gigantice și atâtea alte probleme care ne-au ruinat și ne-au distrus țara. Și în tot timpul asta, ți ți se băga pumnul în gură, nu avea voie să vorbești, să spui adevărat: Nu-i bine, opriți-vă! Nici măcar atât nu puteam spune: Greșești. Oprește-te omule!

 

…………………………………………………………………………………..

 

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 

@

Degetul lui Dumnezeu

 

„A venit la El un lepros, care s-a aruncat in genunchi inaintea Lui, Il ruga, si-I zicea: `Daca vrei, poti sa ma curatesti`.” (Marcu 1,40)

 

Leprosii erau proscrisii societatii. Exilati departe de orice contact omenesc, ei ii avertizau pe ceilalti ca se aflau prin apropiere cu strigatul de jale „Necurat! Necurat!”. Nu exista nini un tratament cunoscut, iar suferinzii erau ostracizaţi datorita naturii contagioase a bolii lor. Bucatile de tesuturi moarte starneau groaza pana si in cea mai curajoasa inima. Oamenii considerau aceasta boala atat de teribila ca fiind pedeapsa divina pentru pacat. Nimanui nu-i pasa de un lepros, pentru ca, aşa cum credeau ei, aceasta ar fi insemnat sa intre in conflict cu voia lui Dumnezeu. Leprosii se simteau parasiti atat de societate, cat si de Dumnezeu.

Lucrarea lui Isus in Galilea nu trecuse neobservata de numerosi leprosi care locuiau in tara. Multi credeau ca nu era cu putinta ca Isus sa ajunga pana la ei; unul singur s-a gandit ca, in ciuda imenselor piedici, ar trebui sa incerce sa intre in legatura cu Invatatorul. Nu mai exista nici un raport cu privire la vindecarea vreunui lepros inca de pe vremea cand Elisei il vindecase pe Naaman, cu opt secole inainte. Putea Isus – si ar fi fost El dispus – sa intervina impotriva presupusului blestem al lui Dumnezeu? Cum ar fi fost posibil sa ajunga atat de aproape de El, incat sa-L roage sa-l vindece? \

„Isus invata langa lac pe oamenii adunati in jurul Sau. Stand departe, leprosul prinde cateva cuvinte din gura Mantuitorului. Il vede punandu-Si mainile peste bolnavi… Vine mai aproape si tot mai aproape de multimea adunata acolo. Restrictiile care-i erau impuse, protectia oamenilor si teama cu care il privesc toti sunt uitate. El se gandeste numai la fericita speranta a vindecarii”. Multimea, zarindu-l in cele din urma, se traga apoi ingrozita. Cazand la picioarele lui Isus, el isi rosteşte rugamintea. Avea o mare credinta si o singura tinta, aceea de a se supune vointei Invatatorului!

Isus Si-a intins mana si l-a atins pe lepros. Imediat, omul a fost vindecat. Carnea lui s-a insanatosit, nervii au inceput sa simta, iar muschii au prins putere. Pielea aspra, solzoasa, caracteristica leprei, a disparut si o prospetime ca pielea unui copil sanatos i-a luat locul. Vindecarea leprosului ilustreaza lucrarea speciala a lui Isus de a-l curati pe pacatos de pacat.

 

@

Faceți cunoștință cu regele Faraon: conducătorul egiptean arogant

by Jack Zavada

 https://ro.eferrit.com/faceti-cunostinta-cu-regele-faraon-conducatorul-egiptean-arogant/

Învățați pe faraonul dumnezeiesc care se opunea lui Moise.

 

Numele faraonului care sa opus lui Moise in cartea lui Exodus este unul dintre subiectele cele mai dezbatete din biblica.

 

Mai mulți factori fac dificilă identificarea cu certitudine. Cercetătorii nu sunt de acord cu privire la data efectivă a evadării evreilor din Egipt, unii plasându-l la 1446 î.Hr., iar alții până în 1275 î.Hr. Prima dată ar fi fost în timpul domniei lui Amenhotep al II-lea, a doua dată în timpul domniei lui Rameses al II-lea.

 

Arheologii au minunat inițial numeroasele structuri construite în timpul domniei lui Rameses al II-lea. Cu toate acestea, după o inspecție ulterioară, ei au descoperit că ego-ul său era atât de mare încât avea numele inscripționat pe clădiri construite cu secole înainte de naștere și le-a luat credit pentru a le ridica pe toate.

 

Chiar și așa, Rameses a avut o poftă pentru construcție și a forțat populația evreiască să devină o hoardă a muncii sclavilor. Pictura în perete într-un mormânt de piatră din vestul Thebei arată că sclavii cu piele deschisă și cu piele închisă au făcut cărămizi. Lucrătorii cu lumină au fost evrei. O inscripție a timpului menționat „PR” trage pietre pentru o cetate. În hieroglife egiptene, „PR” însemna Semiti.

 

Din moment ce alți faraoni și regi păgâni sunt menționați în Biblie în nume, trebuie să ne întrebăm, de ce nu în Exodus? Un răspuns bun pare să fie că Moise a scris acea carte pentru a slăvi pe Dumnezeu, nu pentru un rege egoist care sa crezut divin.

 

 

Rameses și-ar fi răspândit numele peste tot în Egipt, dar nu a primit nici o publicitate în Biblie.

 

„Casa Mare” în egiptean

Titlul faraon înseamnă „o casă mare” în egiptean. Când au urcat pe tron, fiecare faraon avea cinci „nume mari”, dar oamenii foloseau acest titlu în loc, așa cum creștinii folosesc „DOMNUL” pentru Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos .

 

Faraon a avut putere absolută în Egipt. Pe lângă faptul că era comandant suprem al armatei și al marinei, el era, de asemenea, șefa principală a curții regale și a marelui preot al religiei țării. Faraon a fost considerat un zeu de către poporul său, reîncarnarea zeului egiptean Horus. Faptele lui Faraon și nemulțumirile erau hotărâri sacre, la fel ca legile zeilor egipteni.

 

O asemenea atitudine arogantă garanta o ciocnire între Faraon și Moise.

 

Exodul spune că Dumnezeu „a întărit inima lui Faraon”, dar Faraon a întărit prima inimă prin refuzul de a lăsa pe israeliții înrobiți. La urma urmei, ei erau muncitori liberi și erau „asiatici”, considerați inferiori de egiptenii rasiste.

 

Când Faraon a refuzat să se pocăiască după cele zece plăgi , Dumnezeu la pus în fața judecății care ar duce la libertatea lui Israel. În cele din urmă, după ce armata lui Faraon a fost înghițită în Marea Roșie , el și-a dat seama că propria lui pretenție de a fi un zeu și puterea zeilor egipteni a fost pur și simplu încrezătoare.

 

Trebuie remarcat faptul că a fost acceptată practica culturilor antice să-și sărbătorească victoriile militare în înregistrări și pe tablete, ci să nu scrie nicio constatare a înfrângerii lor.

 

Scepticii încearcă să înlăture plagile ca fenomene naturale, deoarece evenimente similare nu sunt neobișnuite, cum ar fi Nilul care se întoarce roșu sau lăcustele coborând pe Egipt.

 

Cu toate acestea, ei nu au nici o explicație pentru ultima ciumă, moartea primului-născut, care a început sărbătoarea evreiască a Paștelui , sărbătorită până în ziua de azi.

 

Realizările regelui Faraon

Faraonul care se opunea lui Moise a venit dintr-o lungă linie de regi care au transformat Egiptul în cea mai puternică națiune de pe pământ. Țara a excelat în medicină, inginerie, comerț, astronomie și forță militară. Folosind evreii ca sclavi, acest faraon a construit orașele magazinelor Rameses și Pithom.

 

Puterile lui Faraon

Faraonii trebuiau să fie conducători puternici pentru a guverna un astfel de imperiu mare. Fiecare rege a lucrat pentru conservarea și extinderea teritoriului Egiptului.

 

Slăbiciunile lui Faraon

Întreaga religie a Egiptului a fost construită pe zei și superstiții false. Când sa confruntat cu minunile Dumnezeului lui Moise, Faraon și-a închis mintea și inima, refuzând să-L recunoască pe Domnul ca pe Unul Dumnezeu Adevărat.

 

Lecții de viață

 

Ca mulți oameni de astăzi, Faraon a avut încredere în el însuși, mai degrabă decât pe Dumnezeu, care este cea mai comună formă de idolatrie. În mod deliberat împotriva lui Dumnezeu se termină întotdeauna în ruină, fie în această viață, fie în următoarea.

 

Oras natal

Memphis, Egipt.

 

Referințele la Regele Faraon din Biblie

Faraonii sunt menționați în aceste cărți ale Bibliei: Geneza , Exodul , Deuteronomul , 1 Samuel , 1 Împărați , 2 Împărați , Neemia, Psalmi , Cântarea Cântărilor, Isaia , Ieremia, Ezechiel , Fapte și Romani .

 

Ocupaţie

Regele și conducătorul religios al Egiptului.

 

Cuvinte cheie

Exodul 5: 2

Faraon a zis: ,, Cine este Domnul, ca să -L ascult și să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece. ” ( NIV )

 

Exodul 14:28

Apa curgea înapoi și acoperă carele și călăreții – întreaga armată a lui Faraon, care îi urmase pe israeliți în mare. Nici unul dintre aceștia nu a supraviețuit. (NIV)

 

surse

> www.experience-ancient-egypt.com

> www.biblearchaeology.org

> www.ancientworlds.net

> Dicționarul Biblic al noului Unger , RK Harrison, editor

> Holman dicționar biblic ilustrat , Trent C. Butler, redactor general

> Biblia ca istorie, Werner Keller

 

@

Poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii

Preot Iosif TRIFA, «Spre Canaan»

 

Suntem sub Muntele Sinai, unde li s-au dat israelitenilor tablele legii cu cele zece porunci. Suntem la locul unde Domnul Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul lui Israel. „Dacă veţi asculta glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei“, le-a zis Domnul (Ieşirea 19, 6).

Întrebarea este: au ţinut israelitenii acest legământ? Au ţinut cele zece porunci şi legământul? Hotărât că nu! Viţelul de aur, tablele sfărâmate, rânduielile necinstite, trimişii Domnului ucişi cu pietre, Hristos răstignit, Sfântul Duh întristat sunt martori despre aceasta.

Şi nici nu prea se putea să fie altcum, pentru că Legea era numai „cunoştinţa păcatului“. Legea era numai o arătare a lui Dumnezeu despre ce trebuie să fie omul. „Harul şi adevărul“ care „să plinească“ această lege şi să dea omului putere să ţină legea şi poruncile – urmau să vină mai târziu prin Iisus Hristos.

În felul ei, Legea era desăvârşită. Ea arăta păcatul în chip desăvârşit. Ea îl arăta pe om şi starea lui în chip desăvârşit. Ea arăta sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu în chip desăvârşit.

Dar Legea se oprea aici. Atât era hotarul ei rânduit de bunul Dumnezeu. Mai încolo, urma să lucreze Harul. Cealaltă parte, „plinirea Legii“, urma să vină prin Iisus Hristos.

Legea era şi este ca o oglindă desăvârşită trimisă din cer pe pământ să arate omului păcatul şi stricăciunea sufletească în care se află. Când stau în faţa unei oglinzi, oglinda îmi arată murdăria de pe obraz. Dar lumina face numai atât: îmi arată murdăria; dar nu o şterge.

Când ies pe întuneric cu o lumină în mână, lumina îmi arată piedicile şi gropile din calea mea, dar nu le urneşte din loc. Razele soarelui îmi arată praful din casă, dar nu mătură casa.

Legea era „lampa Celui Atotputernic“ (Iov 29, 3), care făcea lumină în viaţa omului, arătându-i păcatul şi murdăria.

Legea trebuia plinită în toate punctele ei. Şi, cum omul nu putea face aceasta, legea îl punea sub blestem. „Cine călca legea lui Moise era omorât fără milă“ (Evrei 10, 28). „Blestemat era tot cel ce nu împlinea toate cuvintele legii“ (Deut. 27, 26 şi Gal. 3, 10).

O stare nenorocită era aceasta. Era starea omului de la Romani capitolul 7, care se tânguia că cunoaşte binele şi vrea să-l facă, dar n-are putere (Rom. 7, 18-24).

Dar tocmai starea aceasta era o pregătire pentru lucrarea de mântuire, pe care a făcut-o Acela care a venit să „ne scoată“ de „sub blestemul legii“. „Blestemul legii“ l-a pregătit pe omul de la Romani capitolul 7 să strige: „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din o astfel de stare?“.

La acest hotar s-a ivit Harul ce ni s-a dat prin sângele Crucii de pe Golgota.

Sub Muntele Sinai – şi peste tot în Vechiul Testament – s-ar putea zice că „Dumnezeu este lege“. Dar sub dealul Golgotei „Dumnezeu este dragoste“ (I Ioan 4, 8). Şi aceasta este „plinirea legii“. Numai prin darul şi harul Crucii de pe Golgota pot rodi poruncile şi legămintele.

După tablele legii de sub Muntele Sinai a urmat viţelul de aur, a urmat moarte şi prăpăd mult în popor, până când israelitenii au ajuns la „şarpele de aramă“ care închipuia pe Iisus cel Răstignit. Numai acest „şarpe de aramă“ i-a putut izbăvi de moarte (Numeri 21, 8-9).

Am stăruit asupra acestor învăţături pentru că ele au cea mai mare însemnătate pentru mântuirea noastră. Mântuirea nu stă atât în „păzirea poruncilor“ Legii şi în oprelişti: să faci ceea şi ceea; să nu faci ceea şi ceea – ci mântuirea stă în a afla darul şi harul care ne dau putere să păzim poruncile. Iar acest dar şi har este Jertfa cea scumpă şi sfântă de pe Crucea Golgotei. Vom scrie puţin mai departe despre aceasta.

Acum vom spune numai atât: legământul şi poruncile de sub Muntele Sinai trebuie stropite cu legământul sângelui de pe muntele Golgotei, căci altcum nu putem scăpa din Egiptul păcatelor şi al pierii sufleteşti.

„Fără de Mine nu puteţi face nimic“ – zice Domnul Iisus (Ioan 15, 5). El este buciumul vieţii şi numai prin El putem rodi.

Fiule! Ostaşule! Cititorule! Nu uita că poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota!

Creştinismul nu stă atât din „porunci“ şi „oprelişti“, ci stă din darul şi puterea ce ni s-au dat şi ni se dau prin sângele vărsat pe crucea Golgotei. Cum spunea Apostolul Pavel. Creştinismul e dar, nu lege, căci altcum Darul (harul) n ar mai fi Dar şi Hristos a murit în zadar (Rom. 11, 6 şi Gal. 2, 21).

Trebuie să fim bine lămuriţi asupra acestui lucru, pentru că de aici purcede şi „duhul“.

Dacă creştinismul nostru de azi este aşa cum este: fără putere şi fără roadă, apoi cauza trebuie căutată tocmai aici. Creştinătatea noastră stă numai la hotarul dintre Noul şi Vechiul Testament, dintre Lege şi Har. N-a intrat încă în împărăţia cea tainică a harului şi darului ce ne-au venit prin sângele Crucii.

Marea majoritate a creştinilor de azi trăieşte în afară de „buciumul vieţii“ cel odrăslit prin sângele vărsat pe crucea Golgotei. De aici lipsa roadelor vieţii creştine.

În atâtea şi atâtea locuri mai stăruie încă şi azi predica şi morala lui „nu“. „Să nu faci ceea şi ceea… să faci ceea şi ceea“. Stăruie mai ales la noi această morală, în semn că suntem încă tot sub Muntele Sinai. N-am ajuns încă sub dealul Golgotei.

A căuta să te mântuieşti şi a căuta să-i mântuieşti şi pe alţii fără această altoire înseamnă a pretinde unor meri pădureţi să facă mere bune. A căuta şi a afla mântuirea înseamnă a-L căuta şi a-L afla pe Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui cea scumpă.

De sub Muntele Sinai să luăm învăţătură în special şi noi, ostaşii Domnului. Oastea Domnului este un legământ „să ţinem poruncile“ Evangheliei şi să trăim aşa cum cere Evanghelia. Dar acest legământ nu are nici o putere câtă vreme nu e stropit cu sângele Crucii de pe Golgota. N-are nici o putere câtă vreme nu e sigilat cu pecetea Golgotei.

Un frate ostaş mă sfătuia mai astă-vară să scriu toate opreliştile Oastei pentru cei ce vor să intre în Oaste. Foarte bine, iubite frate – i-am răspuns eu – dar puterea Oastei nu stă numai în oprelişti. Încă nici un beţiv sau altfel de pătimaş nu s-a îndreptat numai cu cele zece porunci. Puterea Oastei stă în a afla şi a-i ajuta şi pe alţii să afle izvorul puterii şi îndreptării: pe Iisus cel Răstignit.

În faţa celor ce vor să intre în Oaste – pe lângă oprelişti – să li-L punem mai ales şi mai întâi pe Iisus cel Răstignit. Să le spunem să-şi aplece mereu genunchii sub braţele Crucii. De „şapte ori în zi“ să se aplece sub braţele Crucii, strigând cu lacrimi: „Iisuse Doamne, eu sunt un prins în cursa lui Satan… eu sunt un legat în lanţul lui Satan… patimile cele rele m-au biruit cu totul… nu pot face nimic pentru izbăvirea mea… nu mai am nici o putere decât lacrimile mele şi suspinul meu: fie-Ţi milă de mine, Doamne… mântuieşte-mă, Doamne, din această pieire, căci Tu singur mă poţi mântui“…

Sub dealul Golgotei, acest „vom face tot“ se schimbă în „noi nu putem face nimic“. Fără darul şi harul Domnului, noi nu putem face nimic. „Fără de Mine, nu puteţi face nimic“ (Ioan 15, 5). Să răsune neîncetat în urechile noastre aceste cuvinte ale Domnului. Fără de El noi nu putem face nimic, decât păcate.

„Cel ce rămâne în Mine, acela aduce roadă multă“ (Ioan 15, 5).

Fiule! Ostaşule! Cititorule! Nu uita că toate poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota!

 

@

A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner

  https://www.soundwords.de/ro/a-purtat-hristos-pacatele-tuturor-oamenilor-a11038.html    

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

 

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

 

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

Cuprins

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Totalitatea conţine o submulţime

 

Înainte să ne preocupăm mai îndeaproape cu pasajul acesta, vrem să ţinem seama de un anumit aspect, care este de foarte mare ajutor şi despre care găsim un exemplu în acest pasaj.

 

Hristos a murit pentru toţi, deci noi spunem: El a murit pentru noi. „Noi” este o parte dintr-o grupă mai mare, care în pasajul acesta este numită „toţi”. „Noi” este o submulţime din „toţi”. Dacă eu spun: Hristos a murit pentru mine, aceasta însă nu înseamnă neapărat că El nu a murit pentru toţi. În cazul acesta Scriptura învaţă categoric, că El a murit pentru toţi. Moartea lui pentru (din cauza sau în favoarea) toţi stă în legătură cu aspectul ispăşirii făcute pentru lume:

 

1 Ioan 2.2: Şi El este ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

 

Însă de îndată ce este introdusă noţiunea păcat, trebuie să aibă loc o diferenţiere. În 1 Corinteni 15.3 citim:

 

1 Corinteni 15.3: Hristos a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre.

 

Însă prin aceasta nu vrea să se spună că Hristos a murit pentru păcatele lumii. Scriptura nu învaţă niciunde, că Hristos ar fi murit pentru păcatele fiecărui om sau că El ar fi purtat pe  trupul Său pe cruce păcatele fiecărui Om. Moartea pentru toţi nu este acelaşi lucru cu moartea pentru păcatele tuturor. Moartea lui Hristos pentru păcatele noastre  nu include, că Hristos ar fi murit pentru păcatele tuturor. Multe rătăciri iau naştere când se priveşte ceva ca parte a unui întreg mai mare şi acest întreg nici nu există în realitate. O comparaţie a textului din 1 Corinteni 15.3 cu 1 Ioan 2.2 este falsă, căci într-un loc (1 Corinteni 15.3) se vorbeşte despre o submulţime (cantitate parţială), în celălalt loc se vorbeşte de grupa mai mare (1 Ioan 2.2). Aceasta înseamnă, în Scriptură sunt locuri pentru ambele cazuri şi nu numai pentru unul din ambele cazuri [pentru submulţime (= păcatele noastre) şi pentru grupa mai mare generală (= lumea)].

 

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

 

 

Lumea   Numai credincioşii

Ispăşirea

 

„Ispăşire … pentru toată lumea” (1 Ioan 2.2)

 

Aceasta este general valabil, aşa că Dumnezeu poate spune: „Vino!”

 

Nu se spune că Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele lor.

 

Ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10; Evrei 2.17)

 

Ispăşire cu privire la Dumnezeu – Hristos a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcatele noastre; aceasta este caracteristic.

 

Suplinirea se referă la om; Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre.

 

Răscumpărarea[1]

 

CUMPĂRAREA

 

„… cumpără ogorul acela” (Matei 13.44)

 

„… tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat” (2 Petru 2.1)

 

Nu se spune că Hristos i-a răscumpărat prin sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„Adunarea lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28)

 

Preţul răscumpărării

 

CUMPĂRAREA

 

„Preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (1 Timotei 2.6)

 

SUPLINIREA

 

„Ca răscumpărare pentru [άντί = „în loc de”][2] mulţi” (Matei 20.28; Marcu 10.45)

 

Dreptatea lui Dumnezeu

 

„pentru toţi” (Romani 3.22)

 

Nu se spune că ea este peste toţi.

 

„… peste toţi cei care cred” (Romani 3.22)

Moartea lui Hristos

 

CUMPĂRAREA

 

„El a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (2 Corinteni 5.15).

 

Nu se spune că El a murit pentru păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”]  păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3)

 

Purtarea păcatelor

 

Nu se spune că El a purtat păcatele tuturor.

 

Nu se spune că El a purtat păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24)

 

„… a purtat păcatul multora” (Isaia 53.12)

 

Sângele lui Hristos

 

Nu se spune că El Şi-a vărsat sângele pentru toţi.

 

Nu se spune că El i-a spălat pe toţi în sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [πєρί = „cu privire la, din cauză”] mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [ύπέρ = „în favoarea”] mulţi” (Marcu 14.24).

 

„… ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).

 

Răscumpărarea

 

Nu se spune că toţi au fost răscumpăraţi prin sânge (sau într-un alt fel) 

SUPLINIREA

 

„în El avem [noi] răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7).

 

 

 

Dacă studiem cum vorbeşte Scriptura despre aceste lucruri, constatăm următoarele:

 

Niciunde nu se spune că Hristos a murit pentru păcatele tuturor. Deoarece Scriptura tace în privinţa aceasta, vrem să învăţăm din aceasta că Hristos nu a purtat păcatele tuturor pe cruce.

Din îngrădirea pe care o face Scriptura putem deduce următoarele: Pasajele care vorbesc despre faptul că Hristos a purtat păcatele, vorbesc numai despre păcatele multora, şi nu despre păcatele tuturor.

Chiar şi Isaia 53, unde este vorba despre iudei, este valabilă această îngrădire. Hristos nu a purtat păcatele tuturor iudeilor.

Din delimitarea făcută de Scriptură putem deduce că pasajele care vorbesc de faptul că Hristos Şi-a vărsat sângele, vorbesc numai despre mulţi şi nu despre toţi.

Foarte remarcabil este şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu a fost răscumpărată cu „sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28).

Există apoi diferenţa remarcabilă în ceea ce priveşte „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Această diferenţă confirmă faptul că noi putem vedea realmente suplinirea în noţiunea „în locul [άντί] multora” (Matei 20.28; Marcu 10.45), ceea ce nu este în cazul „preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”; 1 Timotei 2.6] toţi”.

Prin faptul că Hristos a murit pentru toţi, El a murit pentru noi; însă numai despre credincioşi se spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre.

Chiar şi cu privire la ispăşire se găseşte această completare: este ispăşire pentru lume şi este ispăşire pentru păcatele noastre.

Dreptatea lui Dumnezeu este „pentru toţi”, deoarece ispăşirea este pentru lume şi Hristos a murit pentru toţi; însă dreptatea lui Dumnezeu este „peste toţi cei care cred” – aceştia sunt numai aceia ale căror păcate Hristos le-a purtat ca Suplinitor, cei mulţi, pentru care a fost vărsat sângele Său (Romani 3.22).

Dacă ar exista un loc în Scriptură care ar spune că Hristos ar fi purtat păcatele tuturor, atunci acesta ar fi fost demult arătat. În Scriptură lipseşte o astfel de afirmaţie. Aceasta înseamnă: în locuri ca cel „preţ de răscumpărare pentru toţi” şi „El a murit pentru toţi” trebuie citit gândul că Hristos a purtat păcatele fiecărui om. Însă gândul acesta a fost numai fals interpretat în aceste texte; însă pentru acest gând fals nu este nici un loc din Scriptură.[3] Deoarece se doreşte citarea de locuri din Scriptură pentru acest gând, aceste pasaje din Scriptură sunt folosite abuziv, făcându-le să afirme ceva, care de fapt nu îl spun.

 

Romani 5.6,8 vorbeşte despre Hristos, care a murit pentru noi cei fără Dumnezeu (versetul 6), pe când noi eram încă păcătoşi. Desigur toţi oamenii sunt fără Dumnezeu şi păcătoşi; însă în aceste versete este vorba de o parte din oameni: despre noi credincioşii.

 

Noi trebuie să privim pe fratele nostru ca pe unul pentru care Hristos a murit (Romani 14.15). În 1 Corinteni 8.11 fratele nostru este privit ca unul „pentru care [sau: din pricina căruia] a murit Hristos”.

 

Alte locuri din Scriptură găsim în:

 

1 Tesaloniceni 5.10: „care a murit pentru noi”

Tit 2.14: „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”

Galateni 2.20: „care … S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”

Galateni 3.13: „făcându-Se blestem pentru noi”

Niciunul din aceste locuri nu arată că Hristos ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui om. În timp ce credinciosul admiră şi preţuieşte tot mai mult faptul că Hristos a murit pentru el, cel necredincios respinge această realitate. Însă cel credincios ştie că Hristos a purtat păcatele lui pe trupul Său pe lemn (1 Petru 2.24), da, chiar că El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5.21), ceea ce are a face cu păcatul în carne.

 

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

2 Corinteni 5.14,15: … dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

1. Darby s-a preocupat cu unele din aceste păreri false:

 

Ceea ce noi nu găsim în Scriptură este suplinirea pentru toţi. În marea zi a ispăşirii în jertfa pentru păcat a poporului erau două aspecte: sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor. Sorţul pentru Domnul era sacrificat, deoarece acesta corespundea Fiinţei desăvârşite a lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în Hristos şi Evanghelia este vestită în toată lumea. Sorţul pentru popor, ţapul pentru păcat, a purtat apoi pe capul său păcatele poporului. În acest ţap eu văd pe Hristos ca Suplinitor pentru poporul Său, şi în celălalt ţap [animalul sacrificat] văd ispăşire faţă de Dumnezeu. Desigur aceasta era valabil pentru aceia ale căror păcate au fost mărturisite. În Romani 3 citim despre dreptatea lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). Ea merge spre toţi şi este peste toţi cei care cred. Unii ar putea spune, că Hristos a purtat păcatele lumii, dar dacă este aşa, cum poate atunci Dumnezeu să învinuiască de acestea [păcatele oamenilor]? Nici El nu ar putea aceasta şi nici Scriptura nu spune niciodată aşa ceva. Calvinistul acceptă numai sângele pe scaunul harului, în realitate el tăgăduieşte ispăşirea. Găsim aici satisfacerea cu privire la glorificarea lui Dumnezeu, şi după aceea Evanghelia este vestită şi spune: „Vă rugăm, pentru Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20). Dar dacă apoi vine cineva, îi pot eu spune, că am ceva să-i comunic, şi anume că Hristos a purtat toate păcatele sale? Un evanghelist nu poate spune simplu: „Hristos a purtat toate păcatele tale.” Desigur Dumnezeu cunoaşte pe cei aleşi ai Lui, însă noi îi putem cunoaşte numai pe baza lucrărilor lor (Collected Writings 26:337).

 

Hristos a mărturisit toate păcatele poporului Său ca fiind ale Sale; El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe cruce (1 Petru 2.24). Sunt doi ţapi, dar este un singur Hristos. Cei doi ţapi reprezintă aspectul dublu al jertfei lui Hristos: aspectul orientat spre Dumnezeu şi aspectul, că Hristos a purtat păcatele noastre. Sângele este martorul că Hristos a înfăptuit totul, şi El nu a intrat fără sânge (Evrei 9.12). El este ispăşire pentru păcatele noastre, însă în acest aspect se adaugă lumea: El este ispăşire pentru lumea întreagă. El a făcut tot ce era necesar. Omul, chiar şi cel mai adânc căzut, îşi poate revendica acest sânge. De aceea Evanghelia vesteşte lumii: „Cine vrea, să vină”. În ceea ce priveşte acest aspect, putem probabil spune, că Hristos a murit pentru toţi şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi. El stă la dispoziţie ca jertfa pentru păcat desăvârşită, şi anume pentru fiecare care vrea să vină la El – El a gustat moartea pentru toţi oamenii (Collected Writings 27:319).

 

Drept urmare, au fost puse pe Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dacă ar fi aşa, atunci toţi ar fi mântuiţi sau lucrarea Sa (că El a purtat mânia[4] lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre) ar fi ineficace şi reversibilă. Întreaga argumentare a cărţii arată interpretarea greşită a Dr. Bonar cu privire la suplinire: transmiterea vinei şi păcatului de pe cel vinovat la o altă persoană; un act de suplinire al unei persoane pentru alta, comparabil cu plata unei datorii (aşa cum Dr. Bonar explică intuitiv); ispăşirea este dimpotrivă orientată spre Dumnezeu (Collected Writings 23:240).

 

[…] Scriptura dimpotrivă diferenţiază atent între ispăşire şi transmiterea vinei (suplinire), între sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor în marea zi a ispăşirii (Levitic 16). Deoarece păcatul a pătruns, gloria lui Dumnezeu a fost lezată şi de asemenea şi păcatele noastre. Sângele a fost dus ca ispăşire înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi păcatele oamenilor au fost puse prin suplinitorii lor pe capul ţapului pentru păcat. Ambele ţeluri au fost atinse: Dumnezeu a fost glorificat prin ceea ce era El, şi păcatele oamenilor au fost îndepărtate. Astfel S-a arătat Hristos la împlinirea timpului ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Persoanei Sale, însă în afară de aceasta El a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele multora (Collected Writings 23:265).

 

De necrezut, câte interpretări absurde ale Scripturi s-au făcut deja – chiar şi aceea, că toţi ar fi murit cu Hristos.[5]

 

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Am studiat deci numeroase diferenţe, pe care le face Scriptura, ca de exemplu, Hristos a murit pentru toţi. Însă niciunde nu citim, că El ar fi murit pentru păcatele tuturor; dimpotrivă citim, că El a murit pentru păcatele noastre. Deci ne întrebăm: Unde stă scris că sângele Său a fost vărsat pentru toţi? Desigur Scriptura este mai înţeleaptă decât noi în exprimarea ei. Preţul răscumpărării este pentru toţi şi Hristos a murit pentru toţi. Aceasta ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut că aceasta stă în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învaţă cu privire la cumpărarea prin Fiul Omului. Aceasta la rândul ei stă în legătură cu faptul că Hristos este ispăşire pentru lume (1 Ioan 2.2). Salvarea este însă altceva decât cumpărarea. Suntem conştienţi că numai credincioşii sunt salvaţi. Întrebare: Prin ce au fost ei salvaţi?

 

1 Petru 1.18,19: 18 … ştiind, că … aţi fost răscumpăraţi 19 … cu sângele preţios al lui Hristos.

 

 Efeseni 1.7: … în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţia harului Său.

 

În acest context trebuie amintite şi versetele următoare:

 

Apocalipsa 5.9: … ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie.

 

Apocalipsa 14.3,4: 3 … cei răscumpăraţi de pe pământ. 4 … Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

 

[Darby adaugă la locul din Apocalipsa 5.9 o adnotare în versiunea engleză a traducerii Bibliei: „sau răscumpărat, ca în capitolul 14.3,4”.]

 

Sângele se referă la moarte

 

În Scriptură găsim unele locuri, în care sângele se referă la moartea unui om, ca de exemplu: Matei 23.30,35; 27.6,25; Faptele apostolilor 5.28; 22.20; Apocalipsa 6.10; 18.24; 19.13. Când citim despre sângele lui Hristos, ştim că aceasta include gândul referitor la moartea Lui.

 

Nu se spune că sângele lui Hristos este pentru toţi

 

Dacă cercetăm folosirea cuvântului „sânge” în Noul Testament, găsim în mod remarcabil că el nu se foloseşte în acelaşi sens ca şi „a murit pentru toţi”. Niciunde în Biblie nu citim ceva de felul: „El Şi-a vărsat sângele pentru toţi”. Dacă nu se înţelege aceasta, nu este nici o bază să se spună că nu este nici o diferenţă. Cu o astfel de concepţie trecem cu vederea că Dumnezeu ne poate explica aceasta. Noi putem, fără a deveni dogmatici, să spunem cel puţin că I-a plăcut Duhului Sfânt, care ne-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, să aplice într-un fel moartea lui Hristos şi în alt fel sângele Lui.

 

Ştim că lucrarea de ispăşire de la cruce a constat din suferinţele ispăşitoare, din moartea Lui şi din vărsarea sângelui Lui.[6] Sângele, despre care vorbeşte Scriptura, este sângele care a curs împreună cu apa din coasta Domnului (Ioan 19.34; 1 Ioan 5.6). Credinţa vine în urma vestirii, vestirea însă este prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10.17). Credinţa cunoaşte deci numai sângele din coasta Domnului. Acesta este sângele ispăşirii, pe care Scriptura îl prezintă credinţei.

 

Noul legământ pentru Israel, când tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.26), se bazează pe sângele lui Hristos (Matei 26.28). Sângele lui Hristos este folosit în sens simbolic ca sângele pe care îl bea credinciosul (Ioan 6.53-56). Înseamnă aplicarea morţii Sale pe cruce; această moarte are întreaga valoare a suferinţelor ispăşitoare.

 

În Faptele apostolilor 20.28 găsim o expresie remarcabilă:

 

Faptele apostolilor 20.28: … Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu.

 

1. Darby s-a preocupat detaliat cu greutatea traducerii locului acesta corect şi cum se cuvine.

 

În ceea ce mă priveşte cred – şi totdeauna am crezut aşa –, că, corect trebuie să se spună: „Biserica lui Dumnezeu”. Dacă textul original în limba greacă este aici: dia tou idiou haimatos, atunci singura traducere corectă este: „Biserica lui Dumnezeu, pe care El a dobândit-o cu propriu Său sânge”, şi aşa citesc traducătorii englezi locul acesta.[7] Însă eu mărturisesc, că sunt de acord cu Athanasius: alegerea cuvântului potrivit nu corespunde analogiei şi veridicităţii Scripturii. Aceasta nu este o întrebare referitoare la dumnezeirea Domnului, ci este vorba de felul de exprimare corect, atunci când vorbim despre „sângele lui Dumnezeu”. Eu nu cred că o astfel de exprimare este conform Scripturii, şi în aceeaşi măsură resping titlul „mama lui Dumnezeu”. Eu sunt de părere că acestea sunt contrare gândurilor corecte şi divine şi îndepărtează de la dumnezeirea adevărată şi veşnică a preaslăvitului nostru Domn. El, Cel care era Dumnezeu, a avut o mamă, şi El, Cel care era Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele; eu nu cred că Scriptura vorbeşte, că Dumnezeu Şi-a vărsat sângele. Sunt convins că acest gând este fals şi nepotrivit, da, este profan. Ştiu însă bine, ce vrea cineva să spună prin aceasta, şi eu îl suport, deoarece expresia aceasta exprimă Dumnezeirea adevărată, absolută a Domnului nostru. Însă cu toate că eu niciodată nu am citit ceva de la Athanasius, eu am fost de aceeaşi părere ca el, atunci când am studiat locul acesta sub punctul de vedere că astfel de feluri de exprimare sunt contrare analogiei credinţei. În ceea ce priveşte traducerea expresiei dia tou idiou haimatos cu „prin sângele Propriului Său [Fiu]”, eu cred că aceasta este greceşte, şi anume în afara tuturor controverselor şi cu toate îndoielile şi reţinerile. Această expresie este folosită în Ioan 15.19, care se poate găsi în toate dicţionarele: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei” – to idion ephilei. Aceasta este fără îndoială o expresie greacă. Desigur se poate traduce [în Faptele Apostolilor 20.28] şi: „prin propriul Său sânge”. Însă întrebarea este, ce este corect. To idion înseamnă ceva care ne este foarte aproape; corespunde cuvântului „propriu”. De aceea se spune: „… nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu” (Romani 8.32). Dumnezeu a dobândit Biserica cu ceea ce Îi aparţinea Lui, cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat, cel mai iubit, cel mai de preţ. Acesta este un gând cum aici nu putea să fie mai potrivit şi mai frumos. În privinţa aceasta nu poate fi nici o îndoială. Singularul exprimă acest fapt aici după părerea mea mai mult decât pluralul, pentru care însă nu pot oferi nici o dovadă. În orice caz nu există nici o expresie mai potrivită şi, aşa cum îmi pare mie, nici mai expresivă. Dumnezeu a cumpărat Biserica cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat şi cel mai de preţ. Eu gândesc că puterea de expresie a acestor cuvinte este enormă, în mod deosebit în locul acesta, şi în afară de aceasta ea pare să fie mai puternică decât expresia care ar fi exprimat relaţia Domnului nostru preaslăvit cu Tatăl Său, oricât de importantă ar fi aceasta aici. Puterea frazei constă în cuvântul idion („propriu”), pentru mine o expresie cu conţinut profund (Collected Writing 34:107).

 

Gândul central este că Adunarea aparţine lui Dumnezeu prin sânge.

 

În continuare avem credinţa în sângele lui Hristos:

 

Romani 3.35: Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui.

 

Însă aceasta nu este totul. În Romani 5.9 citim:

 

Romani 5.9: … fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui.

 

Locul acesta leagă sângele cu îndreptăţirea, în care învierea este desigur inclusă (Romani 4.25). Să mai observăm şi felul cum îndreptăţirea şi răscumpărarea sunt legate între ele (Romani 3.24). Noi am fost răscumpăraţi cu sângele Său preţios (1 Petru 1.18,19), noi avem răscumpărarea prin sângele Său (Efeseni 1.7).

 

În afară de aceasta prin sângele lui Hristos am fost apropiaţi (Efeseni 2.13) şi avem pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Este sângele lui Hristos, care ne curăţă conştiinţa de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului celui viu (Evrei 9.14). Prin sângele lui Isus avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.19,20).

 

În Apocalipsa 1.5,6 vedem cum binecuvântările pe baza folosirii valorii morţii lui Hristos sunt legate cu sângele. Dacă odată s-a recunoscut această valoare, atunci eşti în posesia suplinirii.

 

Apocalipsa 1.5,6: A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

 

În final ar trebui să ţinem seama şi de următoarele: când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor noastre şi numeşte un aspect al lucrării lui Hristos, atunci aceasta stă întotdeauna în legătură cu sângele şi/sau cu răscumpărarea. Versetul din Efeseni 1.17, pe care l-am citat în paragraful anterior, ar trebui să-l legăm cu Coloseni 1.14. În afară de aceasta stă în Evrei 9.22: „… fără vărsare de sânge nu este iertare.” Însă acolo unde lucrarea lui Hristos nu este luată în posesiune, nici sângele lui Hristos nu este amintit.

 

Sângele – vărsat pentru mulţi

 

Când a fost instaurată masa Domnului, Domnul Isus spune în legătură cu paharul:

 

Matei 26.28: pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.

 

Marcu 14.24: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.

 

Aceste locuri din Scriptură arată că sângele a fost vărsat şi pentru aceia care nu aparţin noului legământ. Se spune însă: „pentru mulţi”, nu „pentru toţi”. Aici găsim o diferenţă faţă de preţul răscumpărării. Domnul foloseşte cuvintele „preţ de răscumpărare pentru mulţi”; însă la timpul respectiv El va mărturisi că El era „preţul de răscumpărare pentru toţi”. Însă în continuarea acestei afirmaţii nu se spune, că sângele Său S-a vărsat pentru toţi.

 

Cu privire la masa Domnului şi vărsarea sângelui pentru mulţi sunt probabil ajutătoare următoarele remarci ale lui Darby:

 

După aceea Domnul introduce Cina. Mai întâi El Se așează pe Sine în locul paştelui iudaic şi al vechiului legământ, şi apoi sângele noului legământ şi apoi sângele Lui vărsat pentru mulţi. De asemenea binecuvântările nu mai trebuiau să rămână limitate la poporul iudeu. Acesta este caracterul tipic al Cinei, care corespunde temei acestei Evanghelii (a lui Matei) [vezi şi Collected Writings 24:66,197]. Prezentarea făcută de Marcu corespunde în principal relatării lui Matei. Relatarea lui Luca dimpotrivă este mult mai personală şi ne arată sentimentele (desigur divine, dar şi) umane, pe care Domnul le avea faţă de ucenici. Însă toate evangheliile relatează despre sângele noului legământ sau despre noul legământ în sângele Său. În evanghelia după Matei găsim Masa Domnului în legătură cu gândul referitor la despărţire: că El va părăsi pe oameni şi chiar şi pe ucenicii Săi pe pământ. Începând de atunci El nu va mai bea din rodul viţei; numai Matei şi Marcu amintesc, că El îl va bea nou cu ei. Această masă era mărturia simplă şi frumoasă, că tot ce a fost înainte cu privire la om şi relaţia lui cu Dumnezeu va trebui să primească o bază absolut nouă.

 

Într-adevăr noul legământ nu era încă instaurat, însă sângele, pe care se bazează noul legământ, a fost deja vărsat şi putea acum să fie vestit. Prin aceasta s-a terminat cu iudaismul, aceasta înseamnă, relaţia omului conform cărnii cu Dumnezeu a ajuns la sfârşit. Tot ce avea ca bază o dreptate omenească era acum terminat. De asemenea şi orice legătură între Domnul, care a venit în carne, şi om s-a terminat. Trupul Său – însă ca trup mort – a fost dat în loc de aceasta ca şi carne. Aceasta mărturiseşte în două feluri despre faptul că pe de o parte începând de acum nu mai putea fi nici o legătură între omul în carne şi Dumnezeu. [Prin aceasta s-a încheiat termenul de încercare al primului om. După cruce s-a terminat cu faza de încercare a omului.] Pe de altă parte mărturiseşte despre faptul că a avut loc răscumpărarea, adevăratul Miel de paşte a fost jertfit. Mai înainte moartea era pentru om, acum el are viaţă prin moarte, prin moartea lui Hristos. Aici nu este vorba ca în evanghelia după Luca să se facă aceasta spre amintirea Lui, ci aici este scoasă în evidenţă în mod deosebit despărţirea de ucenicii Lui, care urma să aibă loc în curând. Într-adevăr El nu mănâncă şi nu bea împreună cu ei, însă le dă semnul morţii Sale, semnul răscumpărării desăvârşite prin moartea Sa. Moartea Lui, şi nu viaţa Lui, era partea lor cu El. Aceasta însemna o schimbare enormă şi deplină a tuturor  relaţiilor lor cu El. În afară de aceasta aceste relaţii au obţinut un caracter veşnic. Moartea era partea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ, şi partea lor cu El şi cu Dumnezeu s-a întemeiat pe această moarte.

 

Sângele a fost vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor, şi noul legământ este întemeiat pe aceasta. Întreaga epocă s-a schimbat prin aceasta; totul a fost întemeiat pentru veşnicie, şi chiar cu privire şi la om, cu privire la relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Legătura, care exista în momentul acesta, a fost total întreruptă, până când ea va fi înnoită sub o formă nouă în Împărăţia Tatălui Său. Această exprimare este specifică evangheliei după Matei, care vorbeşte despre Împărăţia cerească. Această Împărăţie cerească este partea mai sublimă şi cerească a Împărăţiei. [Viitoarea Împărăţie va consta întrucâtva din două sfere: din sfera pământeană, care este Împărăţia Fiului Omului, şi sfera cerească, care este Împărăţia Tatălui.] Găsim aceasta în evanghelia după Matei 13.41-43 în explicarea parabolei despre neghină şi sămânţa bună: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire … Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” Împărăţia Tatălui este locul sublim, unde ei vor fi în aceeaşi glorie ca şi Hristos Însuşi, „rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” (Efeseni 1.5); deci aici este „Tatăl Meu”, acolo „Tatăl lor”. Atunci Hristos va avea într-un mod nou minunat (vezi Collected Writings 25:21; Synopsys 3:139) iarăşi părtăşie cu ucenicii Săi şi ei cu El. Ce loc binecuvântat şi ce legătură binecuvântată! Domnul a renunţat la părtăşia cu ucenicii Săi, ca să înfăptuiască răscumpărarea lor, şi El doreşte cu ardoare, ca şi noi, să reînnoiască această părtăşie într-un loc mai bun şi mai frumos – o părtăşie aşa de reală şi de intimă, aşa cum ucenicii nu ar putea s-o aibă pe pământ. Nu este nimic mai frumos şi mai copleşitor decât această înştiinţare din partea Domnului, scurt înainte când a trebuit să-i părăsească. El a revelat inima Sa, dragostea Lui pentru noi. După aceia ei au cântat o cântare de laudă şi au pornit spre Muntele Măslinilor, unde El mergea de obicei (Collected Writings 24:197-199).

 

Este noul legământ în sângele Său, care S-a vărsat pentru mulţi. Prin aceasta este exclusiv sângele vărsat, care ne este prezentat la Cină. Sângele este martorul permanent pentru faptul că (în ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu în legământ) baza legământului este sângele Mijlocitorului, care s-a vărsat pentru mulţi. În afară de aceasta sângele este un semn al unităţii trupului [Remarca redacţiei: Noi nu putem vedea în sânge un semn al unităţii. El este mai degrabă baza pentru adevărul: „este un singur trup”. Numai despre pâine se spune, că ea simbolizează trupul], aşa că aceia, care iau parte, sunt un singur trup în Hristos, alcătuit din toţi sfinţii adevăraţi (Collected Writings 29:366).

 

Tradus de la: Trug Christus die Sünden aller Menschen?

 

Tradus: Ion Simionescu

 

 

 

Adnotare

 

[1]Ne amintim că tema „Cumpărare” a fost tratată în unul din capitolele anterioare. Prin moartea lui Hristos totul a fost cumpărat. Aceasta nu este acelaşi lucru cu răscumpărare.

 

[2]Expresia „pentru” înseamnă „în locul” (άντί) multora. Ea are foarte clar înţelesul de suplinire. Când se vorbeşte despre toţi, ca în 1 Timotei, se spune numai „în favoarea  tuturor” (W. Kelly, Lectures on the Day of Atonement).

 

[3]Am auzit, că singurul păcat pentru care omul ar fi judecat, ar fi acela că Hristos nu a fost primit ca Salvator. Aceasta ar însemna, că Hristos a purtat fiecare păcat al omului, cu o singură excepţie. Această idee decurge dintr-o gândire carnală. La marele tron alb necredincioşii vor fi judecaţi „fiecare după faptele lui” (Apocalipsa 20.13). De ce să aibă loc această judecată, dacă Hristos ar fi plătit la cruce pedeapsa şi a purtat pe trupul Său aceste păcate?

 

[4]

Darby scrie:

 

S-a afirmat deja că nu ar fi nici o potolire a mâniei lui Dumnezeu. Cuvintele ίλάσκεσθαι, ίλάσ τήροιυ, ίλάσμός au toate acelaşi înţeles. Ele descriu caracteristici şi însuşiri în Dumnezeu, care sunt necesare şi trebuie păstrate permanent, căci altfel El nu mai este Dumnezeu, aşa cum este (respectiv, atunci El nu mai este Dumnezeu). Sfinţenia Lui şi dreptatea Lui trebuie păstrate, dragostea Lui însă este nelimitată (Collected Writings 10:349; vezi şi 12:246)

 

Kelly remarcă:

 

În ceea ce priveşte litera, Noul Testament nu vorbeşte nici despre exercitarea mâniei la cruce şi nici despre o potolire a lui Dumnezeu. Şi înapoia acestui fapt este aceeaşi înţelepciune care evită aceste două noţiuni. Vrem însă să fim atenţi să nu tăgăduim nici pe una şi nici pe cealaltă, prin faptul că Dumnezeu a purtat grijă să nu se abuzeze de ele (The Bible Treasury 18:97, adnotare).

 

[5]

În privinţa aceasta J. N. Darby a remarcat:

 

Dacă oamenii ar înţelege gândurile lui Dumnezeu cu privire la expresia „… dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit”, atunci nu ar afirma astfel de lucruri absurde. Eu resping cu hotărâre ideea, că toţi au murit cu Hristos, şi nici nu trebuie să cunoşti limba greacă, ca să înţelegi gândurile lui Dumnezeu. O astfel de afirmaţie este foarte departe de ceea ce spune apostolul şi este în contradicţie cu versetul care urmează. Este vorba de faptul că oamenii trăiesc şi mor, la care „cei care trăiesc” nu vor rămâne în această stare. Despre aceasta mărturiseşte fraza care urmează: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc”, aceasta nu este totul. Timpul aorist ne dă un eveniment care a avut loc în trecut, însă nu spune că această realitate istorică este urmarea faptului că ai murit cu Hristos. De ce Hristos a coborât? El a făcut aceasta, deoarece noi toţi eram în groapă, şi apoi este vorba că unii trăiesc (nu toţi), şi dacă ei trăiesc, atunci să trăiască pentru Acela care a murit pentru ei şi a înviat (Collected Writings 26:336; vezi şi Notes an Comments 6:60).

 

[6]Apa, care a curs împreună cu sângele din coasta Domnului, are mare importanţă, însă nu este tema de aici. Păcatul ne face vinovaţi şi ne murdăreşte moral. Prin lucrarea de pe cruce Dumnezeu a putut acţiona cu ambele urmări ale păcatului: pentru vină era sângele şi pentru murdărirea morală era apa.

 

[7][De exemplu: King James Version, New James Version, Wycliffe New Testament, New International Version, English Standard Version, New American Standard Bible. Şi traduceri în limba germană au tradus asemănător, de exemplu Luther 1984 şi Schlachter 2000.]

@

Adevărata temelie a păcii

1. H. Mackintosh

 

https://comori.org/tanarul-crestin/adevarata-temelie-a-pacii/

“Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi” (Exod 12:13 ).

 

Sângele de pe uşiorii uşii asigura pacea lui Israel. Nu mai era nevoie de nimic altceva pentru a se bucura de o pace sigură, în privinţa îngerului nimicitor, decât aplicarea sângelui stropirii. Dumnezeu nu a adăugat nimic la sânge, pentru că nu mai era nevoie de nimic pentru a câştiga salvarea în faţa sabiei judecătorului. El nu a spus „Atunci când voi vedea sângele şi azimile nedospite, sau ierburile amare, atunci voi trece peste voi“. În nici un caz. Toate aceste lucruri îşi aveau locul lor stabilit, şi valoarea lor, dar nu puteau nicidecum să fie privite ca temelia păcii în prezenţa lui Dumnezeu.

 

Este extrem de necesar să ştim clar şi simplu ce constituie temelia păcii. Atât de multe lucruri sunt amestecate cu lucrarea lui Hristos, că sufletele sunt aruncate în întuneric şi nesiguranţă în ce prieveşte primirea lor înaintea lui Dumnezeu. Ei ştiu că nu există o altă cale pentru a fi mântuit decât sângele lui Hristos, dar şi diavolii ştiu aceasta, şi nu le foloseşte la nimic. Ceea ce este necesar este să ştim că suntem mântuiţi – mântuiţi etern, absolut şi desăvârşit. Nu există nimic de genul a fi parţial mântuit, şi parţial pierdut, parţial îndreptăţit şi parţial vinovat, parţial viu şi parţial mort, parţial născut din Dumnezeu şi parţial nu. Există doar două stări, şi trebuie să fim într-una sau în cealaltă dintre ele.

 

Israelitul nu era parţial adăpostit de sânge şi parţial expus sabiei nimicitorului. Ştia că este în siguranţă. Nu spera că este aşa; nu se ruga să fie adăpostit, ci era deja perfect în siguranţă. Şi de ce? Pentru că Dumnezeu spusese “Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi”. Israelitul se odihnea pur şi simplu pe mărturia lui Dumnezeu despre sângele vărsat. El pecetluia că Dumnezeu este adevărat (Ioan 3:33 ). Credea că Dumnezeu este credincios în ceea ce spune, şi aceasta îi dădea pace. Putea să îşi ia locul la masa pascală cu încredere, linişte şi siguranţă, ştiind că nimicitorul nu avea să îl atingă, pentru că o victimă fără cusur murise în locul său.

 

Dacă un israelit ar fi fost întrebat dacă se bucură de pace, care ar fi fost răspunsul său? Ar fi zis el: “Ştiu că nu există altă scăpare decât sângele mielului; şi ştiu că este o cale divină şi desăvârşită; şi mai mult, ştiu că sângele a fost vărsat şi stropit pe uşorii uşii mele; dar, cumva, nu sunt foarte liniştit. Nu sunt foarte sigur că sunt în siguranţă. Mă tem că nu preţuiesc sângele aşa cum ar trebui, că nu Îl iubesc pe Dumnezeul părinţilor mei aşa cum ar trebui”? Aşa ar fi sunat răspunsul său? Cu siguranţă nu. Şi totuşi, sute de creştini mărturisitori vorbesc astfel atunci când sunt întrebaţi dacă au pace. Ei pun gândurile lor despre sânge în locul sângelui însuşi, şi astfel fac mântuirea să depindă de ei la fel de mult cum ar fi fost dacă ar fi fost mântuiţi prin fapte.

 

Israelitul era salvat doar prin sânge, şi nu pe baza gândurilor sale despre acest sânge. Gândurile sale vor fi fost mai adânci, sau mai superficiale, dar nu aveau nimic de a face cu siguranţa sa. Nu era mântuit pe baza gândurilor sau a sentimentelor sale, ci pe baza sângelui. Dumnezeu nu spunea: “Când vei vedea sângele, voi trece peste voi”. Nu; ci “Când Eu voi vedea…”. Ceea ce îi dădea pace israelitului era faptul că ochiul lui Dumnezeu se odihnea asupra sângelui. Aceasta îi liniştea inima. Sângele era afară, iar israelitul înăuntru, astfel că el nu îl putea vedea; dar Dumnezeu îl vedea, şi aceasta era îndeajuns.

 

Aplicaţia acestora la chestiunea păcii păcătosului este foarte simplă. Hristos, după ce Şi-a vărsat sângele ca ispăşire perfectă pentru păcat, L-a dus în prezenţa lui Dumnezeu şi L-a stropit acolo; şi mărturia lui Dumnezeu îl asigură pe credincios că totul este rezolvat în ce îl priveşte.

 

Toate cerinţele dreptăţii au fost pe deplin împlinite; păcatul a fost în mod desăvârşit îndepărtat, astfel că şuvoiul nestăvilit al dragostei răscumpărătoare se poate revărsa din inima lui Dumnezeu, pe făgaşul pe care jertfa lui Hristos l-a deschis pentru el.

 

Duhul Sfânt dă mărturie despre acest adevăr. El aduce mereu înainte aprecierea lui Dumnezeu faţă de sângele lui Hristos. El îndreaptă ochiul păcătosului către lucrarea împlinită la cruce. El declară că totul a fost împlinit; că păcatul a fost îndepărtat, şi că dreptatea a fost adusă aproape – atât de aproape că este “pentru toţi cei care cred”. Ce cred? Cred ceea ce spune Dumnezeu, cred pentru că El o spune, şi nu pentru că ei o simt.

 

Însă noi suntem întodeauna înclinaţi spre a căuta ceva în noi ca fiind necesar pentru a constitui temelia păcii. Suntem capabili să privim lucrarea Duhului în noi ca fiind temelia păcii, mai degrabă decât lucrarea lui Hristos pentru noi. Aceasta este o greşeală. Ştim că lucrările Duhului lui Dumnezeu îşi au locul lor bine stabilit în creştinism, dar lucrarea Sa nu este niciodată prezentată ca fiind lucrul de care depinde pacea noastră. Duhul Sfânt nu a făcut pace; ci Hristos a făcut-o. Nu se spune că Duhul Sfânt ar fi pacea noastră, ci Hristos este. Dumnezeu nu a trimis să “vestim Evanghelia păcii” prin Duhul Sfânt, ci “prin Isus Hristos” (vezi Fapte 10:36 , 2:14, 17 , 1:20 ).

 

Duhul Sfânt Îl descoperă pe Hristos; El ne determină să Îl cunoaştem, să ne bucurăm şi să ne hrănim cu Hristos. El mărturiseşte despre Hristos; ia din cele ale lui Hristos şi ni le descoperă. El este puterea părtăşiei, pecetea, martorul, arvuna, ungerea. Pe scurt, lucrările Sale sunt esenţiale. Fără El, nu putem nici vedea, nici auzi, cunoaşte, simţi, experimenta, gusta nici arăta în exterior nimic din Hristos. Aceasta este clar, şi înţeles şi acceptat de orice creştin adevărat şi învăţat după Scriptură.

 

Însă, cu toate acestea, lucrarea Duhului nu este temelia păcii, deşi El ne ajută să ne bucurăm de pace. Nu El este temeiul nostru, deşi El ne descoperă temeiul şi ne face în stare să ne bucurăm de el. Duhul Sfânt încă lucrează în sufletul credinciosului: “mijloceşte cu suspine de nespus”. El lucrează pentru a ne face tot mai asemănători cu Domnul Isus Hristos. Ţinta Sa este să “prezinte pe orice om desăvârşit în Hristos”. El este Autorul oricărei dorinţe bune, a oricărui dor sfânt, al oricărei afecţiuni curate şi cereşti, al oricărei experienţe divine; dar lucrarea Sa în şi cu noi nu va fi desăvârşită până nu vom fi părăsit lumea în care trăim acum, şi nu ne vom fi luat locul cu Hristos în glorie. După cum, în cazul robului lui Avraam, lucrarea sa nu a fost împlinită decât când a prezentat-o pe Rebeca lui Isaac.

 

Nu tot aşa este cu lucrarea lui Hristos pentru noi. Aceasta este absolut şi pentru veşnicie desăvârşită. El a putut spune: “Am sfârşit lucrare pe care mi-ai dat-o să o fac” (Ioan 17:4 ). Şi din nou: “S-a sfârşit”. Binecuvântatul Duh Sfânt nu poate spune încă faptul că ar fi sfârşit lucrarea. El a lucrat cu răbdare şi credincioşie de-a lungul ultimilor 1800 de ani (articolul a fost scris acum aproape 200 de ani, n. tr.), ca şi Înlocuitorul divin, şi adevărat al lui Hristos pe pământ. El încă lucrează în mijlocul atâtor influenţe vrăjmaşe care înconjoară câmpul Său de lucru. El încă lucrează în inimile oamenilor lui Dumnezeu, pentru a-i creşte, practic şi în experienţă până la standardul divin. Dar El nu învaţă niciodată pe vreun suflet să se bazeze pe lucrarea Sa pentru pace în prezenţa sfinţeniei divine. Lucrarea Sa este să vorbească despre Isus. El nu vorbeşte despre Sine Însuşi, “Acela”, spune Hristos, “va primi din ce este al Meu şi vă va face cunoscut”. El poate prezenta doar lucrarea lui Hristos ca temelia stabilă pe care sufletul trebuie să se odihnească pentru veşnicie. Da, pe baza ispăşirii desăvârşite a lui Hristos El îşi poate face locuinţa şi poate lucra în cel credincios. “ În care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii”. Nicio putere sau energie a Duhului Sfânt nu a putut anula păcatul. Sângele a făcut aceasta. “Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat”.

 

Este extrem de important să facem diferenţa între lucrarea Duhului în noi, şi lucrarea lui Hristos pentru noi. Acolo unde acestea sunt confundate, rareori există pace în ce priveşte problema păcatului. Imaginea Paştelui ilustrează foarte simplu această diferenţă. Pacea israelitului nu se baza pe azimile nedospite sau pe ierburile amare, ci pe sânge. Nu era, în nici un caz, problema a ceea ce el credea despre sânge, ci a ceea ce Dumnezeu credea despre el. Aceasta dă o uşurare imensă şi mângâiere inimii. Dumnezeu a găsit o răscumpărare, şi El ne descoperă acea răscumpărare nouă, păcătoşilor, pentru ca noi să ne odihnim pe ea, pe baza autorităţii Cuvântului Său, şi prin harul Duhului Său. Şi deşi gândurile şi sentimentele noastre nu trebuie niciodată să uite valoarea infinită a acestei răscumpărări, cu toate acestea, în măsura în care Dumnezeu ne spune că El este perfect satisfăcut cu privire la păcatele noastre, putem şi noi să fim satisfăcuţi. Conştiinţa noastră poate să găsească odihnă temeinică acolo unde sfinţenia lui Dumnezeu se poate odihni.

 

Iubite cititor, dacă încă nu ai găsit pacea în Isus, te rugăm să te gândeşti foarte serios la aceasta. Vezi cât de simplu este temeiul pe care se poate odihni pacea ta. Dumnezeu este satisfăcut de lucrarea împlinită a lui Hristos – “s-a desfătat în el datorită dreptăţii lui”. Dreptatea nu este întemeiată pe sentimente sau experienţă, ci pe sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu; şi deci pacea ta nu depinde de sentimentele sau experienţele tale, ci de acelaşi sânge preţios care este de o eficacitate şi de o valoare de neschimbat înaintea lui Dumnezeu.

 

Atunci, ce rămâne pentru cel credincios? La ce este el chemat? Să ţină sărbătoarea fără aluat, îndepărtând orice este contrar cu curăţia sfântă a poziţiei sale înălţate. Este privilegiul său să se poată hrăni cu acel preţios Hristos al cărui sânge a anulat vinovăţia sa. Fiind sigur că sabia nimicitorului nu îl poate atinge, pentru că a căzut asupra lui Hristos în locul său, pentru el rămâne să sărbătorească în odihnă sfântă înăuntrul uşii stropite cu sânge, sub adăpostul desăvârşit pe care dragostea lui Dumnezeu l-a pus la dispoziţie prin sângele vărsat la cruce.

 

Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să conducă fiecare inimă care se îndoieşte şi se clatină să îşi găsească odihna în mărturia divină cuprinsă în aceste cuvinte: “EU VOI VEDEA SÂNGELE ŞI VOI TRECE PESTE VOI”.

 

 

@

PUTEREA SANGELUI LUI ISUS

 

 

Cu totii stim despre jertfa Domnului Isus, si ca noi suntem iertati de vina pacatelor noastre.Ce frumos…dar CATI dintre noi ,am stat sa meditam si sa cerem sa intelegem TAINA care este in aceast SANGE MINUNAT?

Multi ne rugam si repetam si mustram pe cel rau cu SANGELE Domnului, dar hai sa fim sinceri;

 

Oare STIM noi, REALIZAM noi, CREDEM noi in PUTEREA care-i in acest SANGE ???

Intr-o zi eram la bucatarie , faceam mancare, dar eram conectata in Duhul cu Domnul si vorbeam cu EL…Am simtit ca Domnul ma chiama la rugaciune la “altarul” meu…Doar ce m-am pus pe genunchi,si Duhul Domnului m-a pus ca sa mijlocesc cu lacrimi pt biserica Domnului ,care-i slaba,ranita, atacata,murdara…care NU-I lumina.Am inceput imediat sa ma pocaiesc in dreptul natiunii mele cat si a bisericii de pretutindeni(ca si Daniel)

 

Atunci Domnul m-ai aratat in vedenie multe persoane legate cu lanturi la maini si la picioare.Altii erau legati si la ochi,la gura si aveau niste dopuri foarte mari in urechi…Am vazut femei in diferite legaturi in disperare ,in intuneric, se zbateau caci vroiau sa fie libere…AM inceput mai tare sa plang si sa cer indurarea Domnului peste toti acestia.

Atunci Domnul mi-a vorbit cu durere;

“Pentru ca biserica Mea NU este lumina, sta in nepasare si-n traditie,de aceea cel rau ataca in intuneric si intinde curse si multi cad in ele.

 

De aceea ,BISERICA MEA ,zice Domnul,RIDICA-TE, TREZESTE-TE,caci am PLATIT pt tine cel mai SCUMP PRET, PRET DE SANGE, AL FIULUI MEU PREAIUBIT.NU exista nici un pacat, nici o putere demonica, nici o boala sau neputinta ,care sa nu se supuna PUTERII SANGELUI varsat pentru voi…

SANGELE MEU ,SPALA ORICE PACAT

CURATESTE ORICE VINA, ORICE CONDAMNARE,

VINDECA ORICE BOALA,

SFINTESTE, RASCUMPARA PE CEL MAI MARE PACATOS,

ADUCE PACE SI IMPACARE CU TATAL,

SANGELE MEU A FOST SI VA RAMANE PUTEREA CARE L-A INFRANT PE CEL RAU PT TOTDEAUNA,

PRIN SANGELE MEU AVETI INTRARE LIBERA IN LOCUL PREA SFANT, IN PREZENTA DUMNEZEIRII…

 

Cand cel rau aude de Numele Meu Isus,el vede SANGELE Meu curat ,care l-a INFRANT pt todeauna si care i-a luat toata puterea.

Sangele meu ii rupe toate drepturile, caci NU exista NICI un pacat prea mare sau prea multe, ca Sangele Meu sa nu le ierte.

Multi pier, sunt in confuzie sau in condamnare caci NU CUNOSC PUTEREA SANGELUI MEU.

VESTESTITI PUTEREA SANGELUI MEU ,care va aduce multa, multa BIRUINTA.

 

Atunci Domnul mi-a aratat mizeriile ,pacatele intregii lumi…oh! e groaznic ceea ce am simtit si greu de explicat…apasare, greutate sufocanta, murdarie,durere, etc.

Atunci l-am intrebat;

“Cum Doamne este posibil,ca un suflet atat de pacatos ,de murdar,avand o inima atat de conrupta si plina de ura, manie, mandrie, rautate, si tot felul de mizerii, cum poate sa fie CURATIT si sa devina MAI albi decat zapada ?Ce mare putere trebuie sa fie ascunsa in SANGELE TAU! Multumim Doamne Isuse, caci Tu ai sange Dumnezeesc si numai tu ne poti salva si ierta”…

 

V-ati gandit vreodata mai profund, CATA PUTERE ESTE IN SANGELE DOMNULUI NOSTRU ISUS ???

Haideti sa cerem duhul de revelatie ca sa putem intelege si crede, ca sa avem parte de bucuria acestei binecuvantari in fiecare zi.

O ,slava Domnului! Ce PUTERE ne este la indemana, si ce HAR, HAR NEMERITAT am primit.GLORIE DOMNULUI !

 

„TE IUBESC, TE IUBESC DOAMNE ISUSE MULT, MULT ,CEL MAI MULT, CACI ACUM INTELEG MAI MULT CA ORICAND CAT M-AI IUBIT SI CE PUTERNIC ESTE SANGELE TAU SI DRAGOSTEA TA PT NOI…”

De aceea de cand ne sculam sa declaram puterea Sangelui Isus peste noi si familiile noastre , peste bisericile noastre, peste tot ce facem.

ESTE MARE PUTERE IN SANGELE DE LA GOLGOTA.

Sa-l laudam neancetat si sa ne incredem in El.

 

@

CE SPUNE BIBLIA DESPRE GHICITORIE, VRĂJITORIE ȘI SPIRITISM – IOAN MARINI

https://oasteadomnului.info/ce-spune-biblia-despre-ghicitorie-vrajitorie-si-spiritism-ioan-marini/

 

 

Căutând să imite în totul lucrarea lui Dumnezeu pentru a tulbura lumea și a o îndepărta de la Adevăr, adesori diavolul insuflă pe anumiți oameni pe care îi stăpânește, cu diferite  preziceri și ghicitori, prezentate sub înfățișarea unor adevărate profeții.

 

În vremea veche, popoarele păgâne care trăiau în întuneric, idolatrie și păcat, erau cu totul sub stăpânirea puterilor satanice. Vrăjitorii, ghicitorii, cititorii în stele, sau cei ce chemau duhurile morților, erau foarte numeroși iar poporul de la mic la mare îi prețuiau ca pe niște proroci și aleși. Înainte ca poporul Israel să vină în legătură cu aceste popoare, a fost înștiințat de Dumnezeu să nu împrumute nimic de la aceste neamuri, cu atât mai mult să nu se ia după credințele lor deșarte și drăcești pe care aceia le au; cum sunt vrăjitoria și ghicirea! Vom da mai jos câteva din poruncile Bibliei în legătură cu aceste lucruri satanice.

 

Faptul că asemenea rătăciri păgânești și diavolești se ivesc din nou în vremurile noastre din ce în ce mai des, își găsește tâlmăcirea în însăși starea de păcat a omenirii. Păcatul este înaintemergătorul rătăcirilor și înșelăciunilor diavolului, care la rândul lor, netezesc drumul pentru ivirea marelui înșelător care este Antihristul. De altfel, Biblia arată lămurit că la sfârșitul acestui veac „… unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhurile înșelătoare și de învățăturile dracilor ” ( II Timotei 4,1). Mulțimea curentelor satanic în frunte cu spiritismul, ghicitoriile și falsele minuni și vedenii înșelătoare, sunt dovezi lămurite ale lucrării celui rău, care vrea să înșele pe oameni și, dacă s-ar putea, chiar și pe cei aleși.

 

Puterile rele, demonii au dovedit cu lesnicioasă putință de a cunoaște lucrurile pe care noi nu le putem vedea – fiindcă sunt duhuri – ei pot comunica oamenilor sau femeilor pe care-i stăpânesc, lucruri care te miră (vârsta cuiva, numele, meseria, etc.) pot chiar spune unele lucruri dinainte (care însă nu se împlinesc totdeauna, fiindcă sunt ghicitorii și nu descoperiri cerești). Se pot prezenta și răspunde la chemarea celor ce cheamă morții, imitând glasul și scrisul și nălucind chiar făptura celui chemat. Diavolul se poate preface chiar și în înger de lumină.

 

Că cineva ghicește în palmă, în ghioc, în pravilă, sau din Biblie, că ghicește treaz ori în somn, tot înșelăciune diavolească este. Chiar dacă unii se roagă înainte de a chema duhurile ori înainte de a adormi și a proroci din Biblie, ori a descoperi păcatele altora, sau a vedea cine știe ce vedenii, tot înșelăciunea ispititorului este.

 

Tot ce ține de ghicire și prezicere pe cale de ghicire, apoi vrăjitoria și spiritismul este lucrare diavolească.

 

Dăm mai jos câteva din locurile SfinteiScripturi care arată ce sunt aceste lucrări în fața lui Dumnezeu și primejdia în care se găsesc toți cei ce umblă în asemenea lucruri.

 

La Deuteronom 18, 7-14, scrie: „După ce vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să aibe meșteșugul de ghicitor, de ghicitor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător; nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele și de ghicitori;  dar ție, Domnul Dumnezeul tău, nu-ți îngăduie lucrul acesta.“

 

La Levitic 19, 25-31 citim: „Să nu ghiciți după vârcolaci, nici după nori. Să nu văduceți la ceice cheamă duhurile morților,  nici la vrăjitori; să nu-i întrebați, ca să nu vă spurcați cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

 

La II Împărați 17, 1-23, e arătat că Israel a fost dus în robie din pricina căderii în păcat, între altele, și în vrăjitorie: „În al noulea an al lui Osea, împăratul Asiriei… a dus pe Israel în robie… Lucrul acesta s-a întâmplat, pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului… au urmat obiceiurile neamurilor… cu lucruri care nu sunt bune și au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul… Au idoli și Astartee – au făcut viței turnați… s-au dedat la ghicire și vrăjitorii.”

 

La II Împărați 21. 1-18 și II Cronici 33,6 scrie despre Manase, împăratul lui Iuda:

 

„Manase… a făcut ce este rău înaintea Domnului după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel… Între altele se îndeletnicea cu ghicirea și vrăjitoria și a ținut la el oamenii care chemau duhurile și ghiceau viitorul“… și întreg poporul a mers după el. Din cauza aceasta a venit pedeapsa Domnului.

 

La I Cronici 10,13scriedespre Saul: „Saul a murit fiindcă s-a făcut vinovat de fărădelege față de Domnul al cărui cuvânt nu l-a păzit; și pentru că a întrebat și a cerut sfatul celor ce cheamă morții.”

 

La Exod 22,18 și Levitic 20,27 e arătată pedeapsa pentru ghicitorie înVechiul Testament: „Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască… dacă un om sau o femeie are duhul unui mort sau se îndeletnicește cu ghicirea, să fie pedepsiți cu moartea.”

 

La Maleahi 3 cu 5 Domnul spune: „Mă voi apropia de voi ca să mărturisesc împotriva descântătorilor și preacurvarilor… Și veți vedea atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și dintre cel ce nu-i slujește… ” (Maleahi 3,18)

 

În Noul Testament e arătat, ca un rod al pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu, ca urmare a propovăduirii Evangheliei și faptul  lăsării de vrăjitorii. Astfel, la Faptele Apostolilor 19, 19 e scris: „Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți.”

 

În epistola către Galateni 5, 19-21, între faptele firii pământești este arătată și vrăjitoria. Cei ce fac asemenea lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. În Apocalipsa 9, 21, între oamenii potrivnici lui Dumnezeu, care nu vor să se pocăiască nici după pedepsele venite asupra lor, sunt pomeniți și cei ce au făcut vrăjitorii. În capitolul 21, 8 și 22, 15 e arătată pedeapsa ce o vor lua păcătoșii nepocăiți, între care și vrăjitorii. Ei sunt „…afară în iazul cu foc”.

 

Cei care au căzut în păcatul  „ghicitorilor”, de orice fel, în „vrăjitorie”, în „spiritism”, ori vedenii și minuni înșelătoare de care-i plină lumea, cei care s-au încrezut în asemenea lucruri, să caute să se desfacă îndată de asemenea rătăciri primejdioase și de suflet pierzătoare. Să se pocăiască de păcatele acestea și să se întoarcă la Dumnezeu… Cei care n-au cunoscut adâncimile Satanei, să ia seama să nu cadă în rătăcire.

 

Copilașilor, păziți-vă!

 

Ioan Marini, Ziarul „Familia Creştina”, anul 1942, nr. 1, pag 3

 

@

 

Diavolul vrea să te înghită. Fii atent! ( ebr. Satan, gr. Satanas – înseamnă adversar)

https://paginacrestina.wordpress.com/diavolul-vrea-sa-te-inghita/

 

 

1 Petru 5:8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

Cine este satana ?

Ezechiel 28:11-19 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!”

 

– Satana a fost o căpetenie a îngerilor, un heruvim ocrotitor, care a avut parte de slava lui Dumnezeu, era în slujba lui Dumnezeu, fără vină în căile lui, desăvârșit în frumusețe și plin de înțelepciune

– Satana din momentul căderii, a devenit un răzvrătit, un îngâmfat plin de mândrie, el inițiază răul, este alungat din prezența lui Dumnezeu și nu mai este iertare decât condamnare pentru el

– Împreună cu el, satan a atras a treia parte dintre îngerii lui Dumnezeu care au devenit demoni, răzvrătiți ca și diavolul, ei au pornit un război împotriva lui Dumnezeu Dumnezeu în care au fost învinși

Apocalipsa 12:3-4 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.

Apocalipsa 12:7-11 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

 

Cum încearcă satana să ne înghită sau să ne mănânce de vii?

1. Îndemnându-ne să nu ascultăm de Dumnezeu

Geneza 3:1-5 Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

2. Îndemnându-ne la păcat, ispitindu-ne la păcat

– Hamartia (Ancient Greek: ἁμαρτία) is a missing the mark, failure, fault, or error.

1 Ioan 3:8 Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Știind că ai păcătuit, el te leagă cu păcatul și te desparte de Dumnezeu, omorându-te spiritual. Știind că ai păcătuit de fapt el te face să-ți schimbi prioritățile și de fapt Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea nu mai este prioritatea ta.

Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

3. Ne pârăște înaintea lui Dumnezeu, este acuzatorul

Iov 1:6 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 8 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” 9 Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 12 Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.

4. Ne induce în eroare printr-o evanghelie falsă și prin lumea care o conduce

Matei 4:5-7 Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”

Galateni 1:8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Matei 4:8-9 Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”

5. Ne fură Cuvântul din inima

Matei 13:19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.

 

Ce trebuie să facem ca să nu fim înghițiți sau mâncați de vii?

1. Să rămânem în Hristos, prin El vom birui

Apocalipsa 5:5 Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

1 Ioan 5:5 Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Diavolul a fost înfrânt și condamnat, noi suntem biruitori rămânând în Isus Hristos

Isaia 14:12-15 Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!

2. Să ne împotrivim diavolului, tari în credință.

Iacov 4:7 Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.

1 Petru 5:9 Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.

3. Să dăm la o parte păcatul

Evrei 12:1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.

4. Să cunoaștem bine Cuvântul Scripturii și să-L aplicăm la viața noastră, îmbrăcându-ne astfel cu armătura lui Dumnezeu

Psalmii 119:9 Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.

Psalmii 119:11 Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui,ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

5. Să trăim o viață de ascultare și nu una de răzvrătire

– Ascultare față de Dumnezeu

– Ascultare față de părinti

Deuteronomul 5:16 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii fericit în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Deuteronomul 27:16 „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său și pe mama sa!” – Și tot poporul să răspundă: „Amin!”

– Ascultare față de Biserică și slujitorii săi

Luca 10:16 Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; și cine vă nesocotește pe voi, pe Mine Mă nesocotește; iar cine Mă nesocotește pe Mine nesocotește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

– Ascultare și exemplu în societate

Coloseni 3:22 Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pamântești; nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii care vă temeți de Domnul.

Matei 5:44 Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,

 

Simion Ioanăș

 

@

CELE ȘAPTE TURNURI ALE SATANEI: UNDE SUNT – VEDERE ALTERNATIVĂ

https://ro.greatplainsparanormal.com/6482551-the-seven-towers-of-satan-where-they-are-alternative-view

 

Există un astfel de concept: geografia sacră. Ea studiază nu doar obiecte geografice, ci și locuri de putere, care pot avea atât energie pozitivă, cât și energie negativă. Planeta noastră este un organism complex cu mai multe straturi și fiecare strat are o anumită încărcare energetică. În locurile de deplasări ale scoarței terestre, craterele vulcanice antice, defectele tectonice, ghețarii sau căderile corpurilor cerești, forțele straturilor profunde ies din nivelul lor și afectează ceea ce se întâmplă la suprafață.

 

 

 

CERCETARE DE RENÉ GUÉNON

Filosoful francez Rene Guénon s-a ocupat de subiectul punctelor de descoperire ale energiei negative, așa-numitele „turnuri ale Satanei”. La un moment dat s-a convertit la islam și a început să se specializeze în domeniul metafizicii estice, în principal în sudul Eurasiei. La vârsta de 44 de ani, s-a mutat în Egipt și acolo s-a căsătorit cu o femeie care provenea din clanul Fatimei, fiica profetului Muhammad.

 

Guénon căuta o tradiție religioasă primordială (originală), pe care, în opinia sa, omenirea o distorsionase foarte mult în cursul procesului istoric. Filosoful francez a studiat în mod deosebit îndeaproape vechiul sistem religios egiptean, fiind sigur că este unul dintre cele mai vechi sau, mai degrabă, împrumutat de la una dintre pre-religii. În plus, Guénon a fost inițiat în complexitățile sufismului, o mișcare ezoterică musulmană.

 

Conform informațiilor colectate de Guenon, există șapte „turnuri ale lui Satana” pe planetă – șapte centre cu energie negativă puternică. Se spune că tocmai în aceste locuri au căzut din cer cei șapte îngeri căzuți. Apropo, din punctul de vedere al geologiei, ar trebui să existe doar găuri în scoarța terestră. Se crede că, cu ajutorul energiei acestor descoperiri, se poate contacta cu spiritele lumii interlope și stăpâni forța întunecată, care poate da putere asupra lumii. Al Treilea Reich căuta în mod activ astfel de zone. Mulți ezotericiști sunt convinși că același scop este urmărit de organizații precum, de exemplu, masonicul.

 

 

 

Guénon scrie despre localizarea acestor obiecte metafizice:

 

„Acestea sunt situate sub forma unui arc care înconjoară Europa la o anumită distanță: o parte din aceasta se află în regiunea Nigerului, despre care deja în vremea vechilor egipteni s-a spus că cei mai teribili vrăjitori au venit de acolo; al doilea – în Sudan, într-o regiune muntoasă locuită de „licantropi” (vârcolaci) în număr de aproximativ 20.000 de oameni (știam aici martori oculari ai acestui fenomen); al treilea și al patrulea sunt în Asia Mică – unul în Siria, celălalt în Mesopotamia; al cincilea – în Turkestan; iar ultimele două ar trebui să fie situate și mai la nord, mai aproape de Ural sau în partea de vest a Siberiei, dar trebuie să recunosc că până acum nu am putut afla locația lor geografică exactă.”

 

Video promotional:

 

Cel mai probabil, numărul șapte apare, deoarece are un sens sacru, dar, în general, ar trebui să existe mai multe astfel de zone pe planetă. Și nu faptul că toți sunt satanici. Dar, din moment ce sursele disponibile lui Guénon au vorbit despre șapte specifice, vom încerca mai întâi să determinăm localizarea lor.

 

 

 

UNDE SUNT „TURNURILE LUI SATANA”

Primele două: zone din Niger și Sudan. Teritoriul Nigerului este compus din roci vulcanice precambriene, în multe locuri ieșind la suprafață. Acum aproximativ 10 mii de ani – înainte de secarea Saharei, civilizația Kiffiană a înflorit aici – una dintre cele mai vechi culturi foarte dezvoltate de oameni înalți. Există depozite de fier, uraniu și petrol pe teritoriul Nigerului.

 

Sudanul găzduiește, de asemenea, una dintre cele mai vechi civilizații, Meroe. Locuitorii săi erau înrudiți cu egiptenii. Țara se află în Nilul superior și are acces la Marea Roșie, astfel încât civilizația Meroe poseda abilitățile de navigație. Aici, pe cel mai vechi platou înălțat, se află aflorimente ale straturilor arheneene, în care există depozite de aur. Există și câmpuri petroliere în Sudan. Întregul teritoriu este supus unor schimbări geologice puternice, deoarece este situat pe un defect tectonic glisant – o ruptură.

 

 

 

În ceea ce privește rupturile: acest fenomen se caracterizează prin deplasarea blocurilor și topirea scoarței terestre, ca urmare, câmpuri de magmă gigantice care pot fierbe mii de ani ies la suprafață – acesta este un panou de manta. Teritoriile Finlandei și Norvegiei sunt compuse din pene antice imense, cu multe cratere mici. Pe lacul Saimaa din Finlanda, unele dintre craterele sunt situate pe insule, uneori adâncimea lor atinge 80 de metri, iar acestea sunt locuri tangibile de putere, unde înțelepții din est nu aveau acces. Dar finlandezii au fost întotdeauna considerați un popor cu abilități magice extraordinare.

 

Al treilea „turn al Satanei” este Siria. Defectul somalez trece prin teritoriul său (care apoi trece prin Italia, Germania și Olanda). Conform concluziilor lui L.N. Gumilyov, legendarul Shambhala este tocmai Siria. Cel mai vechi masiv vulcanic El Druz este situat aici. În vremurile străvechi, aceste țărmuri erau locuite de fenicieni – un popor misterios de navigatori care aveau colonii în toată Marea Mediterană, dar navigau în jurul Africii și poate chiar mai departe.

 

 

 

Al patrulea „turn”: Mesopotamia, Sumer – Irakul actual. Se învecinează cu Siria. Un alt ținut al celor mai vechi civilizații care au trăit aici în perioada neolitică. Arheologii găsesc în această zonă temple de antichitate de neconceput, cu sculpturi și fresce ciudate, care au o pronunțată părtinire demonică. Legenda sumeriană a lui Ghilgameș a servit ca bază pentru scrierea Bibliei. Este adevărat, autorul Bibliei a introdus în mod deliberat sau din greșeală unele denaturări în textul original. Oamenii războinici ai asirienilor și apoi ai perșilor au trăit pe acest pământ. Legendarul Babilon cu turnul său neterminat se află aici. În acest oraș, Alexandru cel Mare a murit la vârsta de 32 de ani.

 

Al cincilea „turn al Satanei”: Turkestan. Acest concept a inclus republicile asiatice ale URSS. Aceasta este o zonă dens populată, cu excepția munților, așa că apelăm la alpiniști pentru informații. Vârful Pobeda (7439 metri, cel mai înalt punct al Tien Shan) este unul dintre cei mai letali munți de pe planetă. Nu a existat un singur sezon în care ascensiunile nu au fost însoțite de moartea oamenilor. Dacă într-un an nu a murit nimeni, atunci nimeni nu s-a mai ridicat. Alpiniștii au căzut unul câte unul și în pachete întregi, majoritatea nu au fost găsite.

 

 

 

Crestele Tien Shan sunt compuse din roci sedimentare, metamorfice și magmatice din paleozoic și precambrian: în timpul formării planetei, acestea au fost fundul mării. Aproape de vârful vârfului Pobeda există o formațiune naturală extrem de ciudată, pe care alpiniștii o numesc „Obelisc”. Are forma unui con, cu creșteri și dungi, silueta sa întunecată iese în evidență pe fundalul zăpezii. Judecând după contururi, este posibil ca acestea să fie rămășițele unui crater sau al unui gheizer de noroi subacvatic. În general, el face o impresie infernală. Și multe incidente tragice au avut loc în imediata apropiere a acestuia.

 

Al șaselea și al șaptelea turn al lui Satana. Potrivit lui Guenon, acestea sunt situate „mai aproape de Ural sau în partea de vest a Siberiei”.

 

Geologul, arheologul și scriitorul rus Ivan Efremov are mai multe povești despre misterele Siberiei și Altai. Printre acestea se numără „Lacul Spiritelor” despre un lac ciudat cu o suprafață sclipitoare, care aduce moartea rapidă tuturor celor care se regăsesc pe țărmurile sale. Ulterior, s-a dovedit că anomalia acestui obiect natural a fost că în lac a existat mercur în loc de apă. Acest depozit a început să fie utilizat pentru nevoile industriei. Este probabil că se află în zona uneia dintre găurile din scoarța terestră.

 

 

 

Credem că are sens să explorăm zona lacului Baikal, care, la fel ca Sudanul și Siria, este locul unei defecțiuni. Există multe locuri misterioase asociate legendelor antice și apariția marilor popoare. Scrierea runică Orkhon a apărut pe lacul Baikal, unul dintre exemplele sale este mormântul marelui erou turc Kyul-Tegin, care și-a început cariera ca strateg de succes și lider militar la vârsta de 16 ani. Câteva secole mai târziu, aceste rune au fost aduse în Scandinavia practic neschimbate de zeul Odin, Asul suprem.

 

Prin urmare, pare logic să căutăm obiecte de putere nu numai în puncte greu accesibile de pe Pământ, ci și în Europa însăși.

 

OBIECTE DE PUTERE CREATE DE OAMENI ȘI FIINȚE VII

Când au fost înființate mănăstirile, marele sfânt al Rusiei, Sergiu de Radonej, a rătăcit mult timp prin păduri, până a găsit o zonă geomagnetică pozitivă. A simțit-o. Într-un loc fertil, Sergius a curățat o bucată de pământ și a construit prima colibă ​​și capelă, adăugând propriile sale puteri de lumină naturală. Apoi au venit frații la el și a fost creată o nouă mănăstire.

 

 

 

Puțină lume știe că Antoine de Saint-Exupery a fost nu doar pilot și autor al Micului prinț, ci și un esoterist foarte capabil. El vorbește despre tehnica generării de obiecte de putere în Cetatea sa în două volume:

 

Să presupunem că există o bucată de piatră într-un deșert stâncos. Acesta servește drept adăpost de soare pentru animalele mici care îl satură cu energia nivelului lor. Caravanele trec și marchează această piatră ca o piatră de hotar pe drumul lor: o caută din timp cu ochii, pentru ei înseamnă etapa trecută a unei cărări dificile. Și la un moment dat, piatra acumulează atât de multe dintre aceste impulsuri de energie mică, încât ea însăși începe să le dea. Dacă o persoană cu sensibilitate sporită este în apropiere, va acorda atenție acestui lucru și piatra poate deveni un obiect de închinare, va acumula și mai multă energie și va începe să influențeze mediul.

 

În același mod, pietrele de altar, pe care se făceau sacrificii sângeroase, au devenit obiecte de putere întunecată. Aceste pietre au fost dedicate anumitor zei, au apelat la ei pentru ajutor în caz de atacuri inamice și le-au cerut să-și direcționeze puterea distructivă către inamic.

 

 

 

Desigur, existau specialiști – preoți: o persoană nepregătită, la contactul cu dincolo, ar putea intra în necazuri, să facă rău, în primul rând pe sine și pe urmașii săi. Până în prezent, șamanii siberieni dezaprobă extrem de neinițiații care fac dansuri etnice cu tamburine. Ei susțin că răutatea poate fi cauzată de utilizarea necorespunzătoare a unui instrument magic.

 

@

 

Pornografia – Adâncimile Satanei

 

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2013/11/20/pornografia-adancimile-satanei/

…pornografia deschide o oportunitate de a pacatui fara nici o opreliste. Toti au acces rapid si oricand.

Adancimile Satanei au de a face cu siguranta, cu pornografia. Orice desfrau este pacat. Orice forma de imoralitate, curvie, preacurvie ii despart pe oameni de Dumnezeu si-i expun la osanda vesnica, dar pornografia este mai mult decat orice. Este adancimea cea mai mare, adancul cel mai adanc, pentru ca este si accesibila tuturor, indiferent de varsta sau sex si are si consecinte mai dramatice decat orice alta desfranare.

Copii, care nu au trebuit niciodata, nici macar sa se gandeasca la aceste adancimi ale Satanei, care ar fi trebuit sa se joace cu papusile  sau cu galetuta de nisip, ajung sa fie familiarizati cu lucruri la care nici adultii nu ar fi trebuit sa aiba acces. Iar cei batrani, care ar trebui sa dea un sfat bun celor mai tineri, sau sa aiba grija de nepoti si sa-i fereasca de murdariile lumii ajung si ei sa-si petreaca noptile desfranandu-se in fata televizorului sau computerului.

Photo credit heckyeahlizzysteadstine.tumblr.com

Psalmul 119:37 Abate-mi ochii dela vederea lucrurilor deşarte,

înviorează-mă în calea Ta!

 

Dan Bercian: Lumea in care traim – Pornografia

 

Exista intre noi o anumita pudoare gresit inteleasa, atunci cand citeam Scripturile sau cand folosim un limbaj religios. Ne ferim de anumite cuvinte si le evitam, considerand ca nu sunt potrivite unui limbaj bisericesc. Si cu siguranta, trebuie sa avem mare grija pentru ca Dumnezeu spune ca vom da socoteala de fiecare cuvant nefolositor pe care l-am rostit. Ceea ce spunem cu gura noastra ne va afecta atat pe noi, cat si pe cei de langa noi. Poate ca niciodata, asa ca in vremurile in care traim, oamenii nu au mai folosit un limbaj atat de murdar si atat de vulgar, iar consecintele vor fi vesnice. Dar, ceea ce vreau eu sa spun este ca un crestin nu trebuie sa se fereasca sa-i spuna pacatului pe nume si sa acuze pacatul, folosind termeni, pe care cei din jur sa-i inteleaga. Uneori, din cauza acelei false pudori, de care aminteam, vorbim despre pacat atat de voalat, incat, multi nici nu inteleg despre ce e vorba. In felul acesta, nu le suntem oamenilor de prea mare ajutor.

 

Daca citim cu atentie Scripturile, vedem ca scriitorii inspirati de Duhul Sfant le-au spus lucrurilor pe nume. Pacatul a fost numit cu termenii cei mai clari cu putinta, in asa fel ca sa nu fie nici un dubiu. Spre exemplificare, multe pasaje de felul acesta putem cita din Scripturi. Dar, ne oprim astazi doar la doua astfel de pasaje. Tot capitolul 16 din cartea Ezechiel vine in sprijinul acestei afirmatii, ca Dumnezeu a spus lucrurilor pe nume, folosind uneori cuvinte grele. Din tot capitolul citesc doar 3 versete, specificand ca Dumnezeu acuza poporul Sau, Israelul din vremea vechiului legamant, de faptul ca s-a inchinat altor dumnezei. De la vers. 32-

 

32 Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!

33 Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.

34 Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decît altele.`

 

Sa citim si un pasaj din noul legamant. Este vorba despre epistola lui Pavel catre Galateni, capitolul 5:19-

 

19 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,

20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

 

Pavel pune in capul listei de pacate, a celor practici care-i vor desparti pe oameni de Dumnezeu: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea- toate practici care au de a face cu imoralitatea, cu pacatele sexuale atat de prezente astazi. Probabil ca in original, aceste formulari care descriu starea de pacat sunt si mai puternice, mai expresive. Una dintre directiile princ are cel rau a lucrat pentru a-i aduce pe oameni in confuzie si a-i tine acolo a fost sa indulceasca termenii; a-i face, de fapt, sa nu mai spuna ceea ce trebuie sa spuna. Asa ca in gradina Edenului, el vine si azi si spune, Nu este chiar asa. Nu este atat de grav. Astfel ca, ori pacatului nu i se mai spune pe nume, ori termenul este deja uzat si nu mai au relevanta pentru ca ne-am obisnuit prea mult cu el, folosindu-l cu prea multa ingaduinta si toleranta. Cand presedintele Barack Obama a introdus o lege prin care intentiona sa-i protejeze pe cei din serviciile militare ale Statelor Unite ale Americii, de o alta orientare sexuala, decat cea normala, s-a folosit fraza, deja celebra, ‘Don’t ask, Don’t tell’. Adica, ‘Nu intreba. Nu spune.’ Nu vorbi despre orientarea ta sexuala, iar tu nu intreba pe cel de langa tine, in legatura cu aceasta.

 

Toleranta mult propovaduita astazi merge pe aceeasi directie a evitarii adevarului, mai precis a negarii adevarului si a tacerii in privinta lui. A nu vorbi de ceea ce ar putea sa-i ofenseze pe cei de langa noi a devenit deja o lege. Asa cum spuneam, Biblia, Dumnezeu nu procedeaza in felul acesta pentru ca numai adevarul, oricat ar fi el de dur si de trist, poate sa-i fie omului pacatos de folos. Un om aflat in starea de pacat nu are sansa iertarii lui Dumnezeu  pana cand nu-si cunoaste starea rea si pana cand nu vine la Dumnezeu sa-si ceara iertare, sa se pocaiasca, dupa cum spune Scriptura.

 

Ori, azi s-a ajuns in acea situatie ca pacatului sa nu i se mai spuna pe nume, din diferite motive. In lume, asa cum am spus, pentru ca Satan vrea sa-i tina pe oameni in ignoranta si-n intuneric, facandu-i sa creada ca aceasta cale este normala in biserica, pentru ca am acceptat cu prea multa usurinta modelul prezentat de lume, sau asa cum spuneam, dintr-o falsa rusine si sfiala, sfiala care am apreciat-o ca fiind bun simt si evlavie.

 

Exista azi un pacat despre care Biblia nu vorbeste in termenii moderni, pentru ca in acea vreme, acest pacat nu exista in acea forma in care exista acum. Este acelasi pacat vechi, dar care a imbracat haine noi si care azi face mai multe victime ca si orice alt pacat- chiar si in ceea ce numim adunarea copiilor lui Dumnezeu. Este vorba despre pornografie. Sunt convins ca daca Pavel ar trai azi si si-ar scrie epistolele lui catre biserici, ar striga in gura mare si ar spune, Feriti-va de pornografie. El a vorbit despre aceasta, dar in alti termeni. Asa cum am citat din epistola lui catre Galateni, el spunea clar ca preacurvarii, curvarii, desfranatii nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu pentru ca ei traiesc in pacat. Iar cei ce traiesc in pacat, dupa cum afirma si ap. Ioan, nu sunt nascuti din Dumnezeu ci sunt de la diavolul. 1 Ioan 3:8-9.

 

Pornografia este forma máxima de desfranare si cand ma gandesc la acest pacat imi aduc aminte de adancimile Satanei- expresie folosita de Domnul Isus in cartea Apocalipsa, atunci cand descrie bisericile din Tiatira. Este vorba acolo despre o femeie care isi zicea proorocita si care a invatat poporul  sa se dedea la desfranare. Adancimile Satanei au de a face cu siguranta, cu pornografia. Orice desfrau este pacat. Orice forma de imoralitate, curvie, preacurvie ii despart pe oameni de Dumnezeu si-i expun la osanda vesnica, dar pornografia este mai mult decat orice. Este adancimea cea mai mare, adancul cel mai adanc, pentru ca este si accesibila tuturor, indiferent de varsta sau sex si are si consecinte mai dramatice decat orice alta desfranare.

 

Ca sa pacatuiasca prin desfranare, curvie sau preacurvie, un om- barbat sau femeie; trebuia sa planifice acest lucru, apoi sa gaseasca un mediu potrivit, departe de ochii celorlalti. Si chiar daca si-ar fi dorit, nu o putea face oricand. Dar pornografia deschide o oportunitate de a pacatui fara nici o opreliste. Toti au acces rapid si oricand. Si copii si oameni in varsta, si barbati si femei, si pastori si preoti, de orice conditie sociala si oricand isi doresc, la orice ora din noapte sau din zi. Practic, nu mai exista nici o bariera. In felul acesta, consumul de pornografie, statisticile o dovedesc, incepe la varste atat de mici, incat, pare ca nici nu ne vine sa credem. Copii, care nu au trebuit niciodata, nici macar sa se gandeasca la aceste adancimi ale Satanei, care ar fi trebuit sa se joace cu papusile  sau cu galetuta de nisip, ajung sa fie familiarizati cu lucruri la care nici adultii nu ar fi trebuit sa aiba acces. Iar cei batrani, care ar trebui sa dea un sfat bun celor mai tineri, sau sa aiba grija de nepoti si sa-i fereasca de murdariile lumii ajung si ei sa-si petreaca noptile desfranandu-se in fata televizorului sau computerului.

 

Ispita vine si pacatul infasoara cu usurinta si pentru ca nu vorbim despre rau, considerand ca daca bagam capul in nisip, nimic nu se intampla, si ceea ce este foarte trist, este ca acest pacat se intampla in adunarile lui Dumnezeu. Cunosc multe cazuri de tineri, peste tot in tara, care traiesc in acest pacat, care au ajuns dependenti de pornografie, care ar vrea sa nu mai consume, dar nu se pot opri. Au ajuns aici, din mare parte, din curiozitate, din accident, navigand pe internet. Dar, si pentru ca cineva nu le-a spus; nu i-a avertizat despre pericol si nu a vegheat asupra lor. Un parinte, care azi isi lasa copilul fara discernamant, singur in fata computerului, care ii faciliteaza copilului sa aiba in camera lui acces la internet si sa se poata uita la tot ce vrea este un inconstient.

 

Dar, nu doar computerul este problema, ci si telefonul mobil prin care copilul, mai nou, are acces nelimitat la internet. Se ajunge, iata, intr-o situatie care pare fara iesire. Exact ceea ce si-a dorit diavolul. Scriam in editorialul precedent despre faptul ca azi nu mai avem tineri crestini dedicati, asa cum erau alta data. O cauza este si pornografia. Din discutiile care le-am avut cu diverse persoane, care au fost implicate in pornografie, am aflat ca doar o singura vizionare a unui astfel de material, face ca gandurile acelei persoane  sa fie mereu asaltate de imagini murdare pe care le-a vazut si prezenta acestor ganduri sa persiste ani in sir. Sa nu mai vorbesc, daca au fost doua, astfel de vizionari, sau daca au fost si mai multe, de obicei dupa 2-3 vizionari se instaleaza dependenta , iar dupa un timp apar si problemele: anxietate, lipsa de viata, depresii, ganduri de suicid, probleme psihice care duc chiar la pierderea facultatilor mintale si la stapaniri demonice. Cum sa mai fie cineva dedicat lui Dumnezeu in aceste conditii? De fapt, o astfel de persoana, nici macar nu-i mai apartine lui Dumnezeu, chiar daca continua sa frecventeze o biserica. O vreme se ascunde de ceilalti si pozeaza ca si cum totul ar fi bine. Dar in timp, regresul lui in cele spirituale este tot mai vizibil, in final ajungand la moarte spirituala si uneori chiar fizica.

 

Am observat dealungul timpului ca anumite organisme internationale, guvernele tarilor fac eforturi mari pentru a introduce internetul in fiecare colt al lumii. Evident ca scopul declarat este spre binele omenirii si accesul la informatie. O doamna, cu functie importanta in Europa Unita a fost in vizita in Romania si s-a declarat nemultumita de faptul ca multi Romani nu au acces la internet. Aceasta a fost in urma cu cativa ani. Azi, cred ca ar fi multumita, deoarece am aflat ca in Romania exista retele care difuzeaza internet la capacitati mult sporite, chiar fata de tari mai dezvoltate. M-am intrebat, chiar de atunci, care este scopul in spatele dorintei a acestei doamne cu pricina? Dar, azi inteleg mai bine. Nu stiu cati tineri din Romania au beneficiat cu adevarat de informatiile pe internet, dar stiu sigur ca cei mai multi au ajuns consumatori de pornografie. Ispita cu care vine diavolul, chiar la parintii crestini, este ca daca copilul lor nu va avea acces la internet, atunci nu va putea tine pasul cu scoala; ceea ce este o mare minciuna. Internetul nu ajuta tinerii la scoala, ma refer in special de cei pana la liceu, dar, chiar si dupa aceea, nici o,1 %.

 

Ii ajuta, in schimb, sa cunoasca adancimile Satanei. Am cunoscut o familie de crestini care au sapte copii. In casa lor nu exista nici televizor, nici computer si nici internet. Stiu ce veti spune: Ca sunt fanatici si extremisti. Si ca in casa lor este ca la inchisoare. Dar, rar mi-a fost dat sa simt o prezenta atat de placuta intr-o casa si o atmosfera care sa te faca sa te simti confortabil si copiii din acea familie sunt printre cei mai buni la scoala, cu rezultate dintre cele mai bune. Cu acei copii te poti intelege. Poti relationa cu ei; sunt bine crescuti si amabili, ceea ce nu prea mai gasesti azi. Am fost si in case in care copiii au fost crescuti cu televizorul si internetul sunt irascibili, obraznici, inculti, retrasi. Nu sunt ei de vina, cat parintii lor.

 

Citeam ca cea mai mare rata de raspandire o au azi bolile de natura psihica. Au o rata de crestere, chiar mai mare decat a cancerului. Violenta din filme, sexualitatea si pornografia sunt cauze majore si principale in raspandirea bolilor de natura mintala. Si dupa cate se vede, va fi si mai rau. Domnul Isus avertiza impotriva pacatului curviei si a preacurviei care se poate savarsi doar privind. El spunea ca daca cineva a privit la o femeie si a poftit-o in inima lui, a si savarsit pacatul. Atunci nu exista posibilitatea vizionarii de pornografie. Acum exista si oricine are acces la aceasta. Trist este ca acest pacat este si in adunari, la tineri si batrani, la slujitori chiar si nu la putini. Cred ca trebuie sa vorbim despre acest mare rau, pentru a-i avertiza pe cei ce nu stiu la ce se expun. Orice pacat duce la consecinte grave, daca nu se rezolva. Dar, pornografia are un potential mai distructiv, datorita faptului ca cel ce ajunge sa consume pornografie si doar limitat, ajunge sa fie bantuit de ganduri murdare si stari de confuzie si chiar posesiuni demonice de care sa nu mai poata scapa niciodata. Pentru ca rusinea nu-l va lasa sa marturiseasca, se va ascunde in framantarile gandurilor lui murdare si a temerilor lui, intrand tot mai adanc in acele lucruri care il vor lega si ii vor fura si ultimul strop de putere si speranta. Acuzele din partea dusmanului ii pot da lovitura finala. Si totul a inceput cu o joaca, cu o gluma, cu o imagine care ar fi trebuit respinsa. Marele om al lui Dumnezeu, Iov, spunea ca a facut un legamant cu ochii lui si nu si-ar fi oprit privirea supra unei fecioare. Iov 31:1. Umbalnd prin lumea aceasta este tot mai greu sa nu vedem cu ochii, lucruri, pe care nu ar trebui sa le vedem si pe care chiar nu vrem sa le vedem. Dar, ceea ce putem face este sa nu ne oprim ochii asupra acestor lucruri. Daca nu zabovim asupra lor, ba chiar ne indepartam privirea cat mai repede de ele si privim la Isus Hristos, asa cum ne indeamna si ap. Pavel, atunci vom fi feriti si ocrotiti.

 

Pornografia, asa ca televiziunea, asa ca alte mijloace vizuale, tocmai asta face. Ii indeamna pe oameni ca sa-si opreasca privirile. Ba, chiar sa priveasca cu nesat si dorinta lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le vada niciodata. Dar psalmistul scria in Psalmul 119:37,  Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor desarte, invioreaza-ma in calea Ta. Iar, ap. Pavel scria credinciosilor, Fugiti de curvie. Orice alt pacat pe care face omul este un pacat savarsit in afara din trup. Dar, cine curveste, pacatuieste impotriva trupului sau. Nu stiti ca trupul vostru este templul Duhului Sfant, care locuieste in voi si pe care l-ati primit de la Dumnezeu. Si ca voi nu sunteti ai vostri, ca a fost rascumparati cu un pret.  Proslaviti deci, pe Dumnezeu, in trupul si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. 

 

Dan Bercian – VIDEO by Daniel Husi

 

@

 

Petru şi Iuda: doi oameni în vremuri de criză

https://predicipredici.wordpress.com/2012/04/12/petru-si-iuda-doi-oameni-in-vremuri-de-criza/

 

 

1.În vremuri de criză se vede cel mai bine cine eşti.

Iată două caractere diametral opuse. Iată doi oameni care într-o situaţie de criză au reacţionat total diferit. Iată două personaje aparţinând a două lumi paralele, dar care pentru câţiva ani au părut a fi la fel. Petru şi Iuda: doi ucenici ai lui Isus, care mai bine de trei ani s-au comportat aproximativ la fel, dar până la urmă unul s-a dovedit a fi fiul lui Dumnezeu iar celălalt fiul Diavolului. În vremuri obijnuite, doar Domnul a cunoscut diferenţa radicală de natură dintre ei, însă în criză această diferenţă a fost dată pe faţă înaintea tuturor.

Criza este cadrul cel mai potrivit în care lucrurile ascunse sunt scoase la lumină. Când floarea este zdrobită, ea nu poate emana decât parfum, dar când gunoiul este zgândărit prezenţa lui se face imediat simţită. În criză, ,,carnavalul religios” ia sfârşit şi începe să se arate adevărata spiritualitate. În criză, măştile purtate multă vreme cu atâta grijă, sunt date la o parte, lăsând să iasă la lumină lucruri ascunse care până atunci au fost cunoscute doar de către Domnul. În criză Dumnezeu scoate la lumină, în public, neprihănirea unora şi nebunia altora. Aşa că, fii lui Dumnezeu n-au nici un motiv să se teamă de crize. Criza reprezintă o problemă doar pentru Iuda, pentru că acolo i se îneacă toate corăbiile. Pentru Petru criza nu este altceva decât o trambulină spre o dimensiune superioară a vieţii.

Aşa stând lucrurile, înseamnă că ar trebui să ne temem mai mult de vremurile liniştite decât de crize. În vremurile de linişte ni se formează caracterul, care poate fi ca al lui Petru sau ca al lui Iuda, şi care poate fi mascat foarte bine, ani de zile, sub straie bisericeşti. În criză nu facem altceva decât să lăsăm jos masca şi să ne arătăm adevărata faţă. În criză ne arătăm adevăratul certificat de identitate. Criza nu îl înrăieşte pe om, ci doar îl demască. În Proverbe 24: 10 Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,,Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” Necazul nu îl secătuieşte pe om de putere, ci doar arată că n-a avut-o niciodată. Cât despre Petru şi Iuda, amândoi au ajuns în grea încercare, însă în criză unul s-a întărit iar altul a murit, deoarece unul era ucenic iar celălalt drac.

2.Pentru criză te pregăteşti în vremurile paşnice.

Aici se potriveşte foarte bine zicala din popor, cum că: ,,porcul nu se îngraşă în ajun”. În criză eşti exact ceea ce ai cultivat în vremurile paşnice. Iarna mănânci doar ceea ce ai adunat toată vara. Fratele Emil Bartoş afirma că în momentele de criză faci ceea ce şti să faci cel mai bine, adică lucrurile pe care le-ai practicat cel mai des, fie pe faţă, fie în ascuns. Dacă cel mai bine mă pricep la înjurături, în criză voi înjura. Dacă sunt specialist în a striga, în criză aceasta voi face. Dacă ani de zile am cultivat în viaţa mea minciuna, ura, şi răutatea, chiar dacă m-am controlat foarte bine până atunci, în criză acestea vor ieşi la iveală. Dacă mă pricem cel mai bine să mă rog, atunci în criză mă voi ruga. Câteodată suntem şocaţi să vedem, manifestându-se în mod demonic, nişte oameni pe care o viaţă întreagă i-am ştiut icoane bisericeşti, numai bune de pus pe perete. Adevărul este că niciodată n-au fost aşa, ci doar că în criză s-au legitimat în mod corect. Domnul Isus în grădina Gheţimani s-a rugat, deoarece aceasta ştia cel mai bine să facă.

Pentru criză te pregăteşti în vremurile paşnice. În criză, Petru s-a pocăit deoarece s-a deprins cu acest obicei cu mult timp înainte. Pe El îl găsim pocăindu-se încă din Luca 5:8 când a spus Domnului Isus: „Doamne, pleacă de la mine, căci Sunt un om păcătos.” Despre Iuda nu găsim scris să se fi pocăit vreodată. Cine se pocăieşte în vremurile bune se pocăieşte şi în situaţii de criză. Cine nu se obijnuieşte cu pocăinţa în vremurile bune, în crize se va pierde pentru totdeauna. Petru a fost reabilitat deoarece în vremurile bune s-a deprins cu sinceritatea, chiar dacă mai dădea uneori şi cu bâta în baltă, pe când Iuda, diplomat desăvârşit, în exterior chiar mai echilibrat decât Petru, când a fost demascat n-a avut puterea să-şi asume adevărata identitate şi să se pocăiască. Petru s-a deprins în timp, cu un anumit gen de obiceiuri, pe când Iuda cu altele. Petru era obijnuit să fie mereu lângă Domnul, pe când Iuda s-a obijnuit să stoarcă bani din orice lucru. Acestea sunt lucrurile care le-au marcat soarta diferită a celor doi în săptămâna mare. De fapt modul în care te comporţi într-o situaţie de criză contează puţin, pe lângă importanţa comportamentului din ani de zile, înaintea apariţiei crizei respective. Acesta trage mult mai greu la cântar, decât anumite strategii improvizate pe moment.

3.O cădere de moment nu anulează ceea ce ai fost o viaţă întreagă.

Nimeni nu poate să spună că Iuda ar fi păcătuit mai grav decât Petru. Amândoi L-au vândut pe Domnul Isus. Iuda L-a vândut pentru bani, iar Petru pentru a-şi scăpa propria piele. Amândoi erau la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp, cu şanse egale şi la iertare. Diferenţa dintre ei a fost dată de altceva. Iuda avea deja un obicei să-L vândă pe Isus pentru bani. El şi-a format acest obicei oridecâte ori băga mâna în pungă şi lua din banii grupului. Pe când Petru şi-a format un altfel de obicei. El dorea ca totdeauna să fie cât mai aproape de Domnul Isus. Astfel a ajuns să facă parte chiar din grupul intim al Domnului Isus. Chiar dacă în viaţa lui a apărut un moment de criză, când datorită fricii de moarte, s-a lepădat de Domnul Isus, acesta n-a putut anula experienţele sale cu Domnul, trăite de-a lungul anilor. Cât despre Iuda, dacă în timp i-a intrat în cap ideea că nu-i atât de mare păcat să pună mâna pe ceva ce nu-i aparţine, a putut lua cu mai mare uşurinţă decizia să-L vândă şi pe Domnul Isus.

Da întradevăr, copilul lui Dumnezeu poate fi pedepsit pentru o greşală de moment, săvârşită din neveghere, dar aceasta nu-l poate duce în rătăcire, nici la distrugere totală ca şi pe Iuda. Moise a fost pedepsit de către Dumnezeu pentru ieşirea lui necontrolată de la apele Meriba, dar această greşală nu i-a anulat mântuirea şi dreptul de a rămâne până astăzi unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei. Pe când copiii lui Israel, care o viaţă întreagă au ţinut-o doar în cârtiri şi nemulţumiri, au pierdut totul.

O cădere de moment nu anulează ceea ce ai fost o viaţă întreagă. Acest adevăr este o mare încurajare pentru cei care s-au silit o viaţă întreagă să-I fie plăcuţi Domnului, dar într-un moment de criză au dat-o în bară. Ei au putere să se ridice, şi chiar dacă vor primi o anumită pedeapsă, rămân în picioare şi merg mai departe.

În concluzie:

Iată doi oameni care o bună bucată de vreme s-au asemănat mult între ei, la fel ca grâul şi neghina. Era o vreme în care încă nu se ştia care dintre ei va ţine predica de la rusalii, care va vindeca ologul de a templu, nici care va scrie mai multe epistole. Lucrurile aveau să se lămurească în timp. Noi însă nu mai avem nici un dubiu în privinţa lor.

Astăzi personajele s-au schimbat. Este rândul nostru să ne asemănăm între noi. Toţi vorbim despre Dumnezeu, ne rugăm, cântăm, predicăm, şi aşa mai departe. Marea întrebare este următoarea: Ce se va spune despre mine şi despre tine peste douăzeci, cincizeci, o sută de ani, sau la judecată? Cu care din aceşti doi vom fi identificaţi?

@

O credință puternică pentru vremuri grele

 

    Este de prisos să încerc a vă convinge de faptul că trăim vremuri grele. O realitate atât de evidentă nu necesită argumentare. N-o să vă tulbur cu vorbe despre criza sanitară, criza politică, criza economică nici măcar despre criza morală. Despre toate acestea, cunoașteți suficient de la știri, din discuțiile cu oamenii, cât și din confruntarea cu viața reală.

 

   Însă vreau să va spun: Cristos rămâne același și în vremurile grele, ca și în vremurile bune. El se descurcă la fel de bine, și în unele și în altele. Singura problemă este următoarea: Oare credința noastră în El este la fel de puternică, în vremurile grele ca și în vremurile bune? De fapt, vremurile grele reprezintă adevăratul test al credinței. Cât ne încredem în Dumnezeu în vremuri de: boală, crize financiare, accidente, nedreptăți sociale, persecuții, pierderi de orice natură, atâta credință avem. Credința afișată în vremurile bune, posibil să fie falsă, deoarece încă n-a fost testată. Pe când credința care rezistă în mijlocul încercărilor este sută la sută autentică.  Dar cum poate fi întărită credința? Despre aceasta vom discuta în mesajul de față. Așadar titlul mesajului este: O CREDINȚĂ PUTERNICĂ PENTRU VREMURI GRELE.

 

   Ca text biblic am ales Ioan 11 din două motive: În primul rând, moartea unui membru al familiei se încadrează perfect în categoria denumită: ,,vremuri grele”. În al doilea rând, în acest text aflăm că preocuparea de bază a Domnului Isus a fost formarea și întărirea credinței Mariei, Martei cât și a ucenicilor. Iată câteva versete care argumentează acest adevăr: ,,mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți” ,,Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” ,,Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” (15, 25-27, 42)

 

   Aș dori să ne ațintim, încă odată, privirile asupra lui Cristos, spre a redescoperi ceva din dragostea, puterea cât și planurile Sale cu privire la noi. Acest fapt ne va consolida credința, ajutându-ne să ieșim biruitori chiar și din vremurile cele mai grele. De fapt, n-am să vă spun nici o noutate. Cristos este același ieri azi și-n veci. Doar credința noastră trebuie să se înnoiască.

 

   Așadar: Patru adevăruri despre Cristos, spre întărirea credinței noastre în El, pentru vremuri grele.

 

1. Cristos are o atitudine de SOLIDARITATE față de frații Săi, care trec prin vremuri grele.

 

   Ioan 11 conține cel mai scurt verset din biblie, format din numai două cuvinte, dar care ne dezvăluie ceva din misterul adâncimii inimii Mântuitorului. Cred că nu-i puțin lucru să ști că atunci când plângi și Domnul Isus plânge alături de tine.

 

   Priviți scena întâlnirii cu Maria și Marta. Iată-L pe Isus apropiindu-se de Betania, împreună cu ucenicii Săi, cu pași gravi ca ai unei persoane care pășește pe un pământ sacru, ce a fost martor al unei adânci suferințe: suferința Mariei și Martei. Iată-le și pe cele două surori ieșindu-I în întâmpinare, la un anumit interval de timp una față de cealaltă, cu lacrimi de durere în ochi și adresându-I-se folosind aceeași frazeologie sub forma unui fin reproș: ,,Doamne dacă ai fi fost aici n-ar fi murit fratele meu.” (Ioan 11:21, 32) 

 

   Cu siguranță sufletele lor erau copleșite de o adâncă durere. Moartea lui Lazăr le brăzdase răni adânci în suflet. Numai cei care au trecut prin situații similare pot să-și imagineze tot trusoul de oboseală, speranțe spulberate, durere a despărțirii pe care pierderea cuiva drag îl implică.

 

   În fața unor inimi frânte Cristos nu poate rămâne indiferent. El înțelege cel mai bine suferința deoarece a avut cel mai mult parte de ea. Isaia ni-L înfățișează ca: ,,om al durerii și obișnuit cu suferința”. Isus nu era un ins care tăifăsuia râzând zgomotos, întreținându-Se cu mulțimile pe la tot felul de petreceri și picnicuri cu frigărui. El era mai degrabă un personaj sobru, puțin trist dar nu acru, ducând o viață austeră, încărcat cu durerile celor din jur, pe ale Sale socotindu-le nevrednice de a fi luate în seamă. Tăria Sa de spirit L-a ajutat să-Și controleze foarte bine aceste emoții, fiind surprins de puține ori plângând, ceea ce face ca aceste momente să fie cu atât mai speciale.

 

   Isus plângea. Iată un amănunt care nu poate scăpa din vedere. Se știe că lacrimile reprezintă o revărsare în afară a unor stări sufletești, care ating un asemenea nivel de încordare încât nu mai pot fi ținute sub control.

 

   Ei bine, compasiunea Domnului Isus față de suferințele Mariei și Martei a fost atât de puternică, încât n-a mai putut fi încătușată în propriul Său suflet, ci s-a revărsat în afară, printr-un șuvoi de lacrimi.

 

   Vremurile grele devin mai ușoare atunci când ști că Isus este atât de solidar cu tine, încât nu-Și mai poate stăpâni lacrimile.

 

2. Cristos are totdeauna o SOLUȚIE la problemele fraților Săi, care trec prin vremuri grele.

 

   ,,Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav.” Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era” ,,Atunci, Isus le-a spus pe fată: „Lazăr a murit. Și mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar acum, haidem să mergem la el.” (v3,6,14,15)

 

   Trebuie să subliniem două aspecte în legătură cu soluția lui Dumnezeu pentru vremurile grele:

 

   În primul rând, soluția divină pentru vremurile grele apare în MOMENTUL pe care El îl consideră cel mai potrivit, nu atunci când noi ne-am dori lucrul acesta. Izbăvirea intervine totdeauna la timpul Lui, nu la timpul nostru.

 

   Acest fapt ne creează mari dificultăți în viața practică, punându-ne credința la grea încercare. Uneori îi reproșăm Domnului Isus la fel ca Maria și Marta: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (v21,32) Alteori săvârșim fapte nesăbuite la fel ca împăratul Saul, care văzând că Samuel întârzie să apară, iar filistenii sunt pregătiți să pornească războiul împotriva lui, a adus singur arderea de tot, pângărind lucrurile sfinte. Când vreo promisiune a lui Dumnezeu întârzie să se împlinească, ne vin idei în a forța mâna Domnului, apelând la soluții firești ca Avraam care a căutat să obțină fiul promis prin Agar. Aș putea să ofer și un exemplu practic: Un tânăr ajunge la vârsta căsătoriei. Cere de la Domnul un partener de viață. El întârzie să îi răspundă, deoarece încă n-a sosit timpul Lui. În final tânărul își pierde răbdarea și se căsătorește cu o persoană nepotrivită, urmând să tragă consecințele neascultării sau să sfârșească în divorț. Cunoașteți cazuri de felul acesta? Am putea oferi astfel de exemple din toate domeniile vieții.  Dacă privim cu sinceritate la noi înșine, va trebui să recunoaștem că de atâtea ori am cârtit, am murmurat, ne-am răzvrătit rostind tot felul de cuvinte necuviincioase la adresa lui Dumnezeu și asta numai pentru că El n-a percutat în momentul în care noi I-am solicitat ajutorul.

 

  La acest punct al discuției trebuie să subliniem un adevăr esențial: TIMPUL LUI DUMNEZEU TOTDEAUNA ESTE MAI POTRIVIT DECÂT TIMPUL NOSTRU. 

 

Trebuie să avem încredere în cuvântul Scripturii care zice: ,,Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.” (Eclesiastul 3:11)

 

   În al doilea rând, soluția divină pentru vremurile grele apare în MODUL pe care El îl consideră cel mai potrivit, nu în modul pe care l-am aștepta noi.

 

   Maria și Marta au cerut de la Domnul o vindecare, pe când El le-a oferit o înviere. Vindecarea unui bolnav ar fi putut trece drept un fapt obijduit pe care, în anumite circumstanțe favorabile, și altcineva ar fi putut să-l facă. În schimb învierea unui mort de patru zile, în trupul căruia s-au pornit deja atâtea procese chimice ireversibile de descompunere, este o acțiune pe care doar Creatorul poate să o facă. Dintr-o dată Maria, Marta cât și ucenicii s-au văzut așezați înaintea lui Dumnezeu Însuși infinit și neîngrădit în lucrările Sale de nici un fel de opreliște, fapt care le-a consolidat și întărit credința.

 

   Uneori este foarte posibil ca soluția divină să ne apară sub forma cuvintelor pe care le-a adresat și lui Pavel: ,,harul Meu îți este de ajuns” (2Corinteni 12:9) Dar trebuie să avem încredere că până și țepușul poate fi cea mai potrivită soluție într-o anumită împrejurare.

 

3. În al treilea rând, Cristos are un SCOP precis cu frații Săi, care trec prin vremuri grele.

 

   Vremurile grele nu vin peste noi la voia întâmplării, nici măcar din pricina oamenilor răi ci ca urmare a planului lui Dumnezeu. Noi nu suntem la îndemâna fatalității, nici a unor tirani care consideră că au drept de viață și de moarte asupra noastră. Noi suntem în mâna lui Cristos. Tot ce ni se întâmplă este planificat și îngăduit de El, chiar si vremurile grele. El le folosește înadins, cu scopul de a ni se descoperi pe Sine și de a ne întări credința. Dar să ne întoarcem la text.

 

   Iudeii care asistau la întâlnirea Domnului cu Maria și Marta, au observat lacrimile Mântuitorului. Însă din pricina neștiinței lor acestea li se păreau ridicole. De aceea discutând unii cu alții I-au reproșat următoarele: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” (Ioan 11:37) Mai pe înțelesul nostru, mesajul acestor cuvinte era următorul: ,,Dacă tot Te doare suferința acestor două femei, de ce nu ai curmat-o? Din câte știm ai fi avut putere s-o faci. Iar pentru că n-ai făcut-o ne cam îndoim de sinceritatea lacrimilor Tale. Pare mai degrabă un spectacol dezgustător.” Nu știm dacă iudeii bănuiau ceva în legătură cu întârzierea premeditată a Domnului Isus, fapt care i-ar fi intrigat și mai mult împotriva Lui. Domnul Isus a înțeles cruzimea gândurilor lor de aceea, după cum subliniază evanghelistul, S-a înfiorat încă odată în duhul Său, de data aceasta ca reacție la faptul că acțiunile Sale erau atât de puțin înțelese. 

 

   Aici descoperim unul din principalele motive pentru care cei mai mulți oameni refuză să creadă în Dumnezeu, preferând să adere la tot felul de concepții ateiste despre lume și viață. Ei zic: ,,Dacă Dumnezeu e real, dacă El este bun și atotputernic, de ce permite răului și suferinței să existe în lume?” Nu face obiectul acestui mesaj să răspundem la această întrebare, însă vreau să vă atenționez asupra unui ciudat paradox: Dacă pentru unii ,,suferința” este principala piedică în calea credinței, Dumnezeu a hotărât ca pentru alții, ,,suferința” să fie mediul cel mai propice de formare și purificare a acesteia. Aceasta din două motive: în primul rând, pentru că Dumnezeu are simțul umorului, iar în al doilea rând, datorită faptului că El are capacitatea de a schimba răul în bine. Iată ce citim în 1Patru 1:5-9: ,,Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru putină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.”

 

        Domnul Isus a permis suferinței să se atingă de Maria, Marta și Lazăr, deși ar fi putut-o înlătura, pentru că tocmai din cenușa ei avea să răsară strălucind și mai frumos credința.  Valoarea acesteia era atât de importantă, încât suferința neplăcută care a plăsmuit-o nu era vrednică de a fi luată în considerare.

 

4. În al patrulea rând, Cristos are o SPERANȚĂ pentru frații Săi, care trec prin vremuri grele.

 

   În punctul acesta trebuie să subliniez un adevăr extrem de important. După cum am citit în Petru, pentru a ajunge la o credință puternică și autentică trebuie să fim preocupați de ,,mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” nu doar de viața pământească. Numai atunci capătă sens, tot ceea ce am discutat până acum. Pentru cineva care se gândește doar la bani, prestigiu și sănătate fizică, această predică este o curată nebunie. Așa se explică numărul mic de oameni care cred în Isus. Ar crede cu toții în El dacă Acesta ar fi un mântuitor pământesc: un fel de ,,Caritas” al celor săraci, sau un fel de baghetă magică menită să împlinească orice fel de dorință. Păi nu se călcau în picioare unii pe alții în bisericile noastre, pe vremea când  tirurile cu ajutoare soseau unele după altele? Oare nu aleargă și astăzi gloatele sute de kilometri, acolo unde va să zică apare câte un vindecător vestit? Dar Domnul Isus a venit să mântuiască lumea de păcat nu să satisfacă toanele unor oameni firești, dornici să vadă minuni ca Irod,  sau să facă minuni ca Simon vrăjitorul. Pentru atragerea simpatiei publice Isus n-a folosit șantajul nici șarlatania. El nu și-a cumpărat susținătorii cu o porție de mititei, un kilogram de făină și unul de ulei, deși ar fi avut la dispoziție mai multe fonduri decât pot fi obținute de la ,,frații din America” sau de la Uniunea Europeană. Deși a făcut minuni pentru a-Și demonstra divinitatea, le-a îndreptat oamenilor mereu atenția spre viața veșnică, atunci când aceștia vedeau în El doar pâine, pești, sănătate sau eliberare de sub stăpânire romană. Nu afirm că astăzi Isus n-ar mai face minuni. Le vedem destul de frecvent, dacă avem ochii deschiși. Dar credința în Isus nu este o garanție a faptului că vom vedea și noi un Lazăr mort de patru zile ieșind din mormânt, dar este o garanție a faptului că vom fi înviați în ziua de apoi spre a nu mai muri niciodată. Lazăr deși a fost înviat din morți, avea să moară din nou și iarăși avea să fie jelit. Dar Lazăr va fi printre cei prezenți la învierea de apoi. Din Ioan 11 reiese faptul că acesta era lucrul cel mai important pentru Maria și Marta. Iată câteva cuvinte: ,,Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Știu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” (23-24) Aceasta este cea mai importantă înviere de la care n-avem voie să lipsim niciunul dintre noi.

 

Încheiere:

 

   Nu știu ce implică pentru fiecare dintre noi vremurile grele: Pierderea unui loc de muncă, despărțirea de un suflet drag, pierderea unor drepturi și libertăți, pierderea sănătății a vieții, sau alte pierderi pe care nici nu le putem bănui. Poate că deja treci prin vremuri grele. Scriptura ne atenționează că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Dar oare suntem noi pregătiți pentru acestea? Avem o credință reală și puternică? Nu uitați:

 

   Cristos este SOLIDAR cu noi în vremurile grele. Dar ca să putem percepe această solidaritate, trebuie să fim și noi solidari cu El în vremurile bune. Dacă suntem străini de El în viața de zi cu zi, tot ca străin Îl vom percepe și în vremurile grele și nu va fi cine să ne consoleze. Secretul experimentării dragostei lui Cristos constă într-o părtășie strânsă cu El.

 

   Cristos are totdeauna pentru noi o SOLUȚIE de salvare, în vremurile grele. Dar avem noi suficientă experiență în umblarea noastră cu El, încât să așteptăm în liniște TIMPUL Lui cât și TIPARUL Său de a lucra?

 

   Cristos are un SCOP cu suferința din viața noastră. Dar avem noi discernământul spiritual, așa încât să fim gata de a accepta focul de dragul strălucirii aurului?

 

   Cristos are o SPERANȚĂ pentru frații Săi care traversează necazurile vieții. Dar oare suntem noi focalizați cu privirea spre viața veșnică?

 

   Domnul să ne ajute la toate acestea spre slava Lui și mântuirea noastră. Amin.

 

@

Pornografia: cauze, efecte şi soluţii

 

Pornografia este unul din marile flageluri care atentează cu neruşinare asupra moralităţii creştine, în spiritul căreia am fost educaţi. Această molimă a invadat cu o repeziciune de neimaginat toate compartimentele vieţii omului. Pornografia reprezintă o serioasă ameninţare asupra stabilităţii familiei, bisericii şi a întregei societăţi, în care trăim. Fiind considerat un subiect tabu, în familie, biserică sau educaţie, datorită vulgarităţii şi mizeriei implicate, pornografia s-a folosit de această tăcere a celor care trebuia să dea alarma, şi s-a strecurat aproape pe nesimţite în casele, minţile şi inimile unei mari majorităţi a celor care poartă numele de creştini. Probabil că nici nu ne imaginăm cât de adânc a pătruns această ciumă în rândurile societăţii sau chiar a membrilor bisericilor noastre, însă rezultatele nu întârzie să apară. Este adevărat că toate ispitele care vin pe latura trupească sunt puternice, datorită forţei impulsului sexual, dar nu imposibil de biruit. Vestea bună este că păcatul pornografiei poate fi biruit. De aceea îndrăznesc să scriu ceea ce urmează. Vă propun deci să urmărim împreună: Cauze, efecte şi soluţii la problema pornografiei.

1.Cauze ale pornografiei.

Vidul existenţial cauzat de scoaterea lui Dumnezeu din viaţa omului, conduce la înlocuirea Acestuia cu depresii, violenţe, sau dependenţe de tot felul. Pornografia este unul din lucrurile cu care omul încearcă să-şi umple golul sufletului fără Dumnezeu. În ultimii câţiva zeci de ani, pornografia a cunoscut o dezvoltare şi extindere fără precedent. Există câţiva factori care au favorizat această dezvoltare, şi pe care îi vom aminti, pe scurt, în cele ce urmează:

1.1. Cultura modernă a dependenţelor.

Cultura modernă în care trăim este o cultură a dependenţelor. Oamenii s-au învăţat să depindă: fie de un tranchilizant, fie de un somnifer, de o pastilă, de o anumită substanţă, de o activitate, de jocuri de noroc, de mass-media, etc. Pornografia crează dependenţă. Ea activează în creierul uman, aceleaşi circuite neuronale, care sunt activate şi de heroină. Deci dependenţa de pornografie, este la fel de puternică ca şi dependenţa de cel mai puternic drog. Ba încă, unii specialişti spun că este mai uşor să te laşi de heroină, decât de pornografie.

1.2. Degradarea morală a societăţii nihiliste în care trăim.

Nihilismul este o filosofie despre lume şi viaţă care afirmă că existenţa umană nu are un scop obiectiv, că nu există adevăruri absolute, şi nici valori esenţiale. Nihiliştii nu cred într-un creator sau cârmuitor suprem, nici într-o moralitate sau etică adevărată. Prin urmare nu există păcat şi moralitate ci doar lucruri pe care le agreezi şi lucruri pe care nu le agreezi, lucruri care îţi fac bine şi lucruri care nu îţi fac bine. Totul este relativ şi interpretabil. Într-un asemenea context, şi pornografia nu este decât o chestiune de preferinţă, iar dependenţa de aceasta în cel mai bun caz o deviaţie de natură psihică, nicidecum un păcat. Aşadar nu ar trebui să ne mire dezvoltarea rapidă a acestei maladii.

1.3. Dezvoltarea tehnicii şi infrastructurii într-un ritm fără precedent.

Dezvoltarea telefoniei, cinematografiei, televiziunii şi a internetului, au oferit pornografiei posibilităţi nelimitate de exprimare şi propagare. Aceste structuri nu sunt rele în sine. Dezvoltarea lor a deschis căi nelimitate şi de răspândire a Evangheliei, însă într-o societate bolnavă ele sunt folosite cu precădere înspre rău. De fapt fiecare persoană are posibilitatea să aleagă în slujba cui va pune aceste cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Mouseul şi telecomanda sunt în mâna noastră, şi fiecare ce caută aceea găseşte.

1.4. Manipularea maselor prin mass-media.

Mulţi specialişti, afirmă că mijloacele de informare în masă sunt şi mijloacele de manipulare în masă. Oamenii puternici din spatele camerelor de filmare, urmăresc nişte scopuri precise, şi vor să-şi ducă telespectatorii într-o direcţie dinainte stabilită. Există tehnici de manipulare a maselor prin mass-media. Este cunoscut faptul că promovarea erosului constituie o metodă foarte eficientă de manipulare, iar momeala este sexul. Această formă de manipulare aduce multe venituri celor care o folosesc. Pornografia, la ora actuală este una dintre cele mai puternice şi profitabile industrii. Folosindu-se de forţa impulsului sexual, oamenii preocupaţi doar de bani, nu se mai gândesc la ravagiile pe care le produce această murdară afacere, ci doar la câştigurile pe care le pot obţine de pe urma acesteia.

1.5. Curiozitatea.

Această cauză face ravagii în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Există o curiozitate de a cunoaşte înainte de vreme care este situaţia cu aceste lucruri din domeniul tabu-urilor. Curiozitatea este accentuată şi pe fondul tăcerii părinţilor, bisericii sau şcolii pe acest subiect. Este greşită metoda tăcerii absolute, în faţa copiilor, asupra subiectului sexualităţii, dar la fel de greşită este şi discutarea excesivă a lucrurilor, dincolo de puterea de percepţie potrivit cu o anumită vârstă. S-a constatat că deviaţiile comportamentale sexuale au apărut şi în cazul în care subiectul a fost ţinut sub cheie, dar şi în cazul în care copilului i s-au dat prea multe informaţii înainte de vreme.

2.Consecinţe ale pornografiei.

2.1. Îţi face trupul incapabil de a îndeplini voia lui Dumnezeu.

Pornografia îţi murdăreşte mintea, ochii, şi îţi robeşte voinţa. Îţi plantează adânc în minte imagini pe care nu le vei mai putea scoate de acolo ani de zile. Acestea te urmăresc când te aşezi pe genunchi pentru rugăciune, când pui mâna pe Biblie ca s-o citeşti şi când stai pe scaun, la predică, în cadrul închinării din biserică. Acest păcat te aruncă într-o confuzie spirituală şi emoţională din care este foarte dificil de ieşit. Treptat, pornografia te înstrăinează de Biblie, rugăciune, biserică şi în definitiv de Dumnezeu.

2.2. Te face vinovat de păcatul curviei cu privirea.

În predica de pe munte, Domnul Isus pune semnul egalităţii între curvia în gând şi curvia în faptă: ,,Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Mat.5:27-30)

2.3. Produce efectul de cascadă.

Te aruncă într-o goană după împlinire pe care niciodată nu o mai primeşti. Ce astăzi îţi produce plăcere mâine nu te mai satisface. Omul robit de pornografie are nevoie de stimulente din ce în ce mai puternice pentru a obţine plăcerea iniţială. Asta înseamnă că cel robit de pornografie se afundă din ce în ce mai mult în mocirla păcatului, cu fiecare imagine murdară pe care o acceptă în minte.

2.4. Crează în viaţa ta fortăreţe ale diavolului greu de cucerit.

Cu orice gând păcătos te deschizi pentru diavol. Fiecare imagine pornografică acceptată în minte, îi permite celui rău să mai zidească încă o cărămidă la cazemata din care te atacă pentru a te distruge definitiv şi despărţi de Dumnezeu.

2.5. Deschide uşa inimii şi pentru alte păcate.

De obicei, pornografia este păcatul care atrage după sine multe alte păcate. Pornografia merge mână în mână cu masturbarea. Curând acest păcat va afecta negativ relaţia cu alte persoane. În fiecare persoană de sex opus, vei vedea doar un obiect al plăcerii, nicidecum o persoană cu trăiri şi sentimente. Pornografia îl transformă pe cel robit într-un om posesiv, agresiv, egoist, individualist şi incapabil de relaţii profunde. Dependenţa de pornografie afectează negativ şi viaţa de cuplu. Cel afectat de acest păcat, dobândeşte înclinaţii spre perversiuni. El îşi va compara mereu partenerul de viaţă cu vedetele play boy pe care le vizionează, ceea ce va conduce la o nemulţumire permanentă faţă de aptitudinile şi performanţele fizice ale propriului partener. Dragostea va fi redusă doar la sex, plăcerea sexuală  va începe să depindă doar de stimulentele pornografice, iar violenţa împotriva femeilor va începe să crească.

2.6. Aduce blestemul lui Dumnezeu peste tine şi familia ta.

Nepăcăinţa şi stăruinţa în acest păcat aduce pedeapsa şi judecata lui Dumnezeu. Cel mai dureros este atunci când de pe urma păcatelor părinţilor încep să sufere copiii.

3. Soluţii la problema pornografiei.

3.1. Recunoaşte că pornografia este păcat.

Soluţia la orice păcat începe cu recunoaşterea acestuia. Trebuie să recunoaştem faptul că pornografia este un păcat îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Până când numim dependenţa de pornografie doar ca o deviaţie comportamentală sau o afecţiune de natură psihică nu avem nici o şansă să scăpăm de ea. Pornografia este păcat şi plata păcatului este moartea.

3.2. Recunoaşte că pornografia este o otravă pentru suflet.

Şi în pornografie ca şi în oricare alt păcat, există o plăcere de o clipă. Însă această plăcere încetează odată cu închiderea calculatorului, după care încep consecinţele devastatoare despre care deja am vorbit. Dacă ai în faţă un pahar cu apă, şi şti că în el există câteva picături de otravă, nu bei apa respectivă oricât de chinuitoare ar fi setea. Este evident faptul că trupul afectat de păcat, însetează după apa pornografiei, dar în ea există otravă de moarte, care îşi va face efectul imediat după ce o vom termina de băut. Domnul Isus vorbeşte despre o altă apă care are întradevăr capacitatea de a stâmpăra setea noastră: ,, Isus i-a răspuns: Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:13-14)

3.3. Cercetează tot ce spune Scriptura în legătură cu acest subiect.

Am amintit deja cuvintele Domnului Isus din predica de pe munte, în care pune semnul egalităţii între curvia în gând şi curvia în faptă: ,,Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Mat.5:27-30)

Din vechiul Testament învăţăm că descoperirea goliciunii celuilalt era pedepsită cu moartea. Experienţa lui David ne vorbeşte deasemenea despre pornografie. Chiar dacă el nu era conectat la internet, tot privirea trupului dezgolit al unei femei l-a dus la dezastru. În Efeseni 5:3 Pavel ne spune că: ,,Curvia sau orice altfel de necurăţie sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.” Asta presupune deja că aceste lucruri nu trebuie să fie nici văzute.

3.4.Caută eliberarea de duhul curviei.

Biblia vorbeşte despre duhuri de curvie. (Osea 5:4) Omul stăpânit de patima pornografiei, este sub influenţa demonică. Prin urmare soluţia trebuie căutată, nu la psihologi, ci la Dumnezeu. Trebuie să te încrezi în puterea lui Dumnezeu, nu în terapiile propuse de către nişte oameni păcătoşi. În Coloseni 2:15 Pavel spune că Domnul Isus: ,,A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”Doar El este cel care poate porunci Diavolului să plece din viaţa celui care se pocăieşte de păcat, şi noi în Mumele Lui.

3.5. Rupe orice legătură cu păcatul acesta.

Păcatul acesta nu se biruieşte treptat ci dintr-o dată. Fă legământ ferm cu ochii tăi la fel ca Iov. Închide calculatorul şi pleacă din faţa lui ori de câte ori simţi că vine ispita. Dacă simţi că nu poţi face lucrul acesta, instalează-ţi programe de filtrare a site-urilor pornografice sau deconectează-te o vreme de la internet. Aruncă din casa, telefonul sau calculatorul tău toate materialele pornografice. Fugi de ispită ca Iosif. Cu acest gen de păcate nu se stă la taclale ci de ele se fuge. Rupe orice relaţie cu persoane care constituie pentru tine un mediu care să te ducă la păcat.

3.6. Înlocuieşte vechile activităţi păcătoase cu altele noi.

Dedică-te sportului, cititului, muncii sau altor activităţi constructive care să le înlocuiască pe cele vechi. Caută un stil de viaţă sănătos cultivând în viaţa ta rugăciunea, postul, studierea Bibliei şi părtăşia cu biserica. Poartă-te aspru cu trupul tău şi ţine-l în stăpânire. Caută să creşti mereu în relaţia cu Dumnezeu.

3.7. La nevoie cere ajutor de la un consilier creştin.

Consilierul nu poate face nimic în locul tău, dar te poate îndruma şi asista în procesul de eliberare de acest păcat.

3.8. Sfat pentru părinţi.

Este foarte important ca părinţii să supravegheze activitatea de pe internet a copiilor lor. Televizorul sau calculatorul nu trebuie lăsate într-un loc în care copilul să fie singur. Instalează programe ,,parental control” de filtrare a site-urilor cu conţinut pornografic.

În concluzie:

Pornografia este un mare flagel al moralităţii timpurilor noastre. Ea are efecte devastatoare asupra relaţiei cu Dumnezeu, asupra minţii, trupului, familiei şi relaţiilor celui dependent de ea. Partea frumoasă este că pornografia poate fi învinsă. Dumnezeu ne-a pus toate resursele la dispoziţie pentru aceasta. Se cere doar dorinţă şi fermitate. Dumnezeu să păzească familiile, copiii şi tinerii noştri de acest păcat.

 

@

( Prin mijlocirea lui Hristos si cu puterea Duhului Sfant…) Fii un creștin învingător!

 

https://predicipredici.wordpress.com/2020/10/01/fii-un-crestin-invingator/

 

,,El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6)

 

Mesajul pe care îl am din partea Domnului, pentru fiecare dintre noi este următorul: FII UN CREȘTIN ÎNVINGĂTOR!

Chiar de la început, aș dori să ne lăsăm provocați de către Duhul Sfânt, cu următoarea întrebare foarte personală: Dacă ar fi să îți autoevaluezi creștinismul pe care îl practici, analizându-ți principalele domenii ale vieții, (caracter, familie, relații sociale, lucrare spirituală, etc) cum te-ai defini: Creștin învingător sau creștin înfrânt?

Poate că cineva va spune: Eu sunt un creștin învingător pentru că, am mereu zâmbetul pe față, o atitudine optimistă, nu mă dau bătut până nu obțin ceea ce îmi propun, iar pe deasupra o serie întreagă de realizări personale, mă recomandă drept un creștin învingător.

Dar ca să vedeți că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, iată o atenționare foarte serioasă, de care ar trebui să ținem cont fiecare: Există posibilitatea ca, după anumite standarde omenești să fi catalogat drept creștin învingător, și totuși Dumnezeu să spună: ,,ești un mare înfrânt”. Poate sunt învingător în mai toate duelurile verbale cu cei din jur, poate am ieșit învingător în lupta cu sărăcia sau cu o anumită boală cumplită. Poate am anumite diplome, medalii sau trofee cu care mă mândresc. Poate am reușit să-mi leg numele de unele din marile realizări ale Bisericii. Și cu toate acestea: Există posibilitatea ca Dumnezeu să-mi spună: ,,ești un mare înfrânt”.

Dar ce înseamnă creștin învingător? Dacă ar fi să folosim cuvintele lui Pavel din Efeseni 2: Creștin învingător înseamnă, ca dintr-un mort în păcatele tale să fi așezat cu Cristos în locurile cerești. Știu: este nevoie de explicarea acestor concepte teologice.

În Efeseni apostolul Pavel folosește de 5 ori expresia: ,,locurile cerești”. (1:3, 1:20, 2:6, 3:10, 6:12) A nu se confunda cu cerul în sensul de rai. În 1:3 ni se spune că am fost binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Cristos. În 1:20-21 și 3:10 ni se spune că ,,locurile cerești” reprezintă sediul tuturor ierarhiilor de autoritate și putere din univers, Domnul Isus fiind înălțat, ca urmare a biruinței Sale de la calvar, la rangul cel mai înalt, chiar la dreapta Tatălui, de unde conduce universul întreg. În 6:12 ni se spune că până și diavolul cu duhurile și puterile întunericului se află în locurile cerești, transformând această zonă într-un câmp de bătaie, unde biruitor este tot Cristos împreună cu aceia care se întăresc în El și în puterea Lui.

Prin urmare, potrivit contextului epistolei către Efeseni, învingător este creștinul care: ÎMPĂRĂȚEȘTE ACUM ÎMPREUNĂ CU CRISTOS, EXERCITÂND AUTORITATEA SAU PUTEREA LUI CRISTOS ÎMPREUNĂ CU CRISTOS.

Dar cum arată un astfel de creștin? În cele ce urmează, aș dori să privim, în Efeseni 2 la câteva caracteristici ale creștinului învingător.

Scopul acestui mesaj, este să ne ajute să ne facem o autoevaluare obiectivă a tipului de creștinism pe care îl practicăm, și să devenim cu adevărat niște creștini învingători.

1. Creștinul învingător domnește peste lumea întunericului.

Efeseni capitolul 2 începe prin a ne aduce aminte despre starea în care ne găseam, înainte să fi fost mântuiți: Morți în păcat, trăind după modelul lumii, robi ai diavolului, neascultători față de Dumnezeu, stăpâniți de tot felul de pofte rele, conduși de o gândire bolnavă, sub condamnarea lui Dumnezeu și mereu gata de ceartă. (v1-3)

De la v4-6 ni se spune că Dumnezeu, potrivit dragostei Sale nemărginite, ne-a schimbat radical condiția noastră spirituală, punându-ne să împărățim, împreună cu Cristos, peste lumea căreia cândva îi eram robi.

În consecință, creștinul învingător este creștinul învingător asupra păcatului, diavolului și asupra firii sale stricate. Creștin învingător înseamnă a fi mort față de păcat și viu față de Dumnezeu. (Romani 6:11-12)

Câteva întrebări aplicative: Eu mi le pun mie și fiecare vi le puneți în mod personal. Cât ești de mort când cineva te calcă sistematic pe bătătură, provocându-te la ceartă? Cât ești de mort într-o societate care, prin toate mijloacele, urmărește ațâțarea poftelor ochilor, trupului și lăudăroșiei? Cât ești de mort, când cineva îți face un rău, în dorința ta după răzbunare?

Continuând seria întrebărilor aplicative: Cât ești de viu pentru Dumnezeu? Cât ești de viu când este vorba despre închinare, cântare și rugăciune? Cât ești de viu în ce privește ascultarea Cuvântului și studiul Scripturii? Cât ești de viu când ești provocat la implicare în lucrarea lui Dumnezeu? Câtă dragoste, vitalitate sau energie se degajă din tine când este vorba de a-L sluji pe Domnul și pe frați?

Există o greșeală majoră pe care o fac mulți creștini, atunci când vine vorba despre mortificarea păcatului și despre a trăi o viață dinamică pentru Dumnezeu. Ei își trăiesc viața într-o așteptare continuă dar pasivă după o revărsare specială a harului divin, manifestată sub forma unei atingeri miraculoase, așa încât să producă, în sfârșit și în ei transformările mult dorite: respectiv dispariția oricărei atracții față de păcat și umplerea, așa dintr-o dată, cu o dragoste fierbinte pentru voia și lucrarea lui Dumnezeu. Iar pentru că acest miracol întârzie să apară ei își trăiesc viața creștină ca niște înfrânți, iar mulți ajung să moară tot ca niște înfrânți.

Dragilor, să nu uităm un lucru: Dumnezeu a făcut deja tot ce stă în dreptul Lui, pentru ca noi să putem avea o viață de învingător astăzi. Cristos a murit, a înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu mijlocind pentru noi, iar Duhul Sfânt a fost deja trimis în lume. Noi doar trebuie să credem, adică să ne încredem, în ceea ce avem deja în Cristos. Această încredere în Cristos nu este una pasivă ci una activă. Ea implică o luptă până la sânge împotriva păcatului, ( Evrei 12:4) o delimitare categorică și fermă de păgânătatea lumii și de poftele lumești ale trupului, (Tit 2:12) omorârea păcatului din noi, (Coloseni 3:5) considerându-ne prin credință morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, (Romani 6:11-12) și luptă împotriva diavolului și forțelor întunericului.

Ești un creștin învingător asupra păcatului din tine sau unul înfrânt?

În Proverbe 25:28 găsim scris că: ,,Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.” Iată o imagine cât se poate de plastică a înfrângerii. Dacă doriți și o imagine a învingătorului, o găsim tot în proverbe: ,,Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” (16:32)

2. Creștinul învingător umblă în faptele pregătite, mai dinainte, de către Dumnezeu, pentru el.

 

,,Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (2:10)

Când vorbim despre un învingător, automat ne referim la cineva care a făcut anumite fapte mărețe de eroism, superioare faptelor celor de lângă el și care l-au transformat într-un învingător.

Ce fapte de eroism, am putea face pentru Dumnezeu, spre a fi înscriși și noi în lista învingătorilor?

Răspunsul îl găsim în versetul 10: faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu, ca să umblăm în ele.

Domnul Isus este un învingător datorită faptului că a putut afirma următoarele cuvinte: ,,Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” (Ioan 17:4-5)

Ca să împlinim versetul 10 avem nevoie de 3 ingrediente: călăuzire, ascultare și predare.

Călăuzirea. Ne oferă răspuns la întrebarea: Care sunt faptele pregătite de către Dumnezeu pentru fiecare dintre noi? Călăuzirea este o chestiune personală și ține de umblarea noastră zilnică cu Dumnezeu. Dumnezeu ne călăuzește în urma rugăciunii. După cum Domnul Isus își începea fiecare zi de lucrare, în rugăciune, pentru a primi instrucțiuni de la Tatăl, la fel trebuie să facem și noi.

Ascultarea. Odată primite, din partea lui Dumnezeu, instrucțiunile pentru ziua în curs, noi trebuie să dăm dovadă de disponibilitate în a împlini ceea ce ni s-a cerut. Dumnezeu nu ne va călăuzi decât în măsura în care suntem dispuși să-L ascultăm.

Predarea. Potrivit cu Efeseni 2:10, Dumnezeu face lucrările. Noi doar umblăm în ele. Pentru ca noi să putem umbla în lucrările făcute de Dumnezeu, este nevoie de predare. ,,Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii.” (Romani 6:13)

Predarea este reală atunci când dobândim mentalitatea de ,,unealtă” în locul celei de ,,meșter”. Meșterul este Cristos. El își zidește Biserica. Noi suntem ,,lopata” sau ,,mistria” pe care El o folosește.

Nici o lopată nu dă lecții de zidărie meșterului, ci doar unii pocăiți. Nici o mistrie nu se laudă cu perfecțiunea finisajului, ci doar unii creștini.

Întrebări aplicative: Lucrarea pe care o faci este aceea pe care ți-a cerut-o Dumnezeu? Cât ești de disponibil când Dumnezeu te trimite undeva? Lucrează El prin tine? Ești unealtă predată în mâna lui?

Doar aceste fapte îndeplinesc criteriile de exigență divină spre a ne putea încadra în galeria învingătorilor. Faptele bune făcute după capul nostru, după cheful nostru și prin puterea noastră nu-L cinstesc nici pe Dumnezeu și nu ne avantajează nici pe noi.

3. Creștinul învingător se poartă cu o noblețe și demnitate specifică prinților cerului.

Fără intenția de a explora toată bogăția sensurilor teologice din a doua parte a capitolului 2 din Efeseni, vreau să mă opresc la un singur adevăr. Descriind starea noastră din trecut, apostolul Pavel, printre altele, folosește câteva cuvinte pe care vreau să le subliniez: ,,fără drept” ,,străini”, fără nădejde” ,,fără Dumnezeu în lume”. Iar după ce explorează ce am devenit prin Cristos, Pavel concluzionează: ,,nici străini”, ,,nici oaspeți”, ,,cetățeni cu sfinții” ,,oameni din casa lui Dumnezeu”.

Din aceste expresii, eu înțeleg că în Cristos, Dumnezeu ne-a recuperat până și demnitatea pierdută prin păcat. La fel ca și în cazul fiului risipitor, a aruncat de pe noi zdrențele rușinii și fricii, ca însemne ale josniciei și sclaviei, ne-a dat în schimb haina de prinț, încălțăminte de om liber, inel în deget ca simbol distinctiv al rangului social, îmbrățișare ca semn al dragostei părintești, și ospăț ca semn al acceptării pline de bucurie în familia Sa.

În concluzie:

Când înțelegi că Dumnezeu a făcut toate acestea, din dragoste pentru tine, cum ai mai putea să te comporți ca un înfrânt?

Singurul lucru care mai poate să ne înfrângă este propria decizie de a da cu piciorul în tot acest har și de a ne întoarce din nou la roșcovele păcatului. Dar oare se merită?

Care este păcatul care te-a înfrânt, în ultima vreme, așa încât Dumnezeu nu te poate folosi cu putere în lucrarea Sa și datorită căruia riști să pierzi totul? Ești dispus să te cercetezi și să te pocăiești!

Ești gata să-ți începi fiecare zi din viață cerând călăuzire din partea Domnului, cu privire la ceea ce ai de făcut? Ești dispus să asculți de El fără rezerve?

Ești dispus să te predai cu totul în mâna Domnului, pentru ca El să poată realiza prin tine lucrări miraculoase și eroice de învingător?

Dacă ești printre aceia care, asemenea fiului risipitor, încă își risipesc viața departe de Dumnezeu: N-ai vrea ca astăzi să-ți vii în fire și să te întorci la El? Este gata să-ți spele tot trecutul tău murdar. Este gata să-ți ofere demnitatea de prinț și de prințesă a universului. Astăzi se oprește în dreptul tău, chiar El, stăpânul universului. Îndrăznește… căci te cheamă.

RUGĂCIUNE:

Doamne, de atâtea ori ne-am purtat ca niște înfrânți deși în tine ne este garantată biruința.

De atâtea ori ne-am purtat ca niște sclavi deși în tine ne este garantată libertatea.

Atâția ani ne-am pierdut printre fleacuri și gunoaie, când tu ai pregătit pentru noi fapte de eroi.

De atâtea ori ne lăsăm copleșiți de frică, rușine, neîncredere, josnicie, când tu ne declari prinți ai universului.

Ne pocăim înaintea Ta. Ne predăm încă odată Ție. Ne punem toată încrederea în Tine. Declarăm prin credință biruința Ta peste slăbiciunile noastre. Mărturisim că prin Tine suntem mai mult decât biruitori.

 

@

CRISTOS ÎN IOAN:

Cristos: Pâinea Vieții

Cristos: Lumina lumii

Cristos: Ușa oilor

Cristos: Păstorul cel bun

Cristos: Învierea și Viața

O credință puternică pentru vremuri grele

Cristos: Învierea și viața

 https://predicipredici.wordpress.com/2020/09/16/cristos-invierea-si-viata/

 

 

,,Isus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

 

Ai avut, în ultima vreme, senzația că un anumit domeniu, din viața ta ,,miroase greu”? Există vreun păcat care te înfrânge mereu și ți-ai pierdut orice speranță de a-l mai birui? Ești robit de un anumit viciu care îți distruge tot ce-i sfânt în tine, relația cu Dumnezeu cât și cu semenii? Te înțelegi din ce în ce mai rău cu soțul, cu soția și ai senzația că până la falimentul căsătoriei tale este doar o chestiune de timp? Ți-ai pierdut scopul, motivația sau pasiunea de a trăi? Te simți inutil, fără chef și îți duci zilele doar în virtutea inerției și rutinei? Te simți ineficient în lucrarea lui Dumnezeu, ești descurajat și cochetezi cu gândul abandonului? Ești blazat, plictisit, dezamăgit și nu mai găsești nici o satisfacție și bucurie?

 

Poate că Duhul Sfânt deja îndreaptă degetul arătător spre una dintre rănile sufletului tău. Dar o face nu pentru că dorește să-ți mărească suferința, ci pentru că vrea să te vindece.

 

Am o veste extraordinară pentru tine: Cristos este Învierea și Viața. Cu siguranță că ști lucrul acesta. Dar este oare El Învierea și Viața ta? Este Cristos Învierea și Viața: peste gândirea și vorbirea ta, în lupta ta cu păcatul, în relațiile tale cu familia și cu semenii sau în îndeplinirea lucrării pe care o ai de făcut pentru Dumnezeu? Se vede amprenta învierii și vieții Sale peste fiecare domeniu sau aspect din viața ta? Doar atunci învierea și viața lui Cristos îți este de folos. Dacă răspunsul tău la această întrebare este negativ, înseamnă că încă nu te încrezi, așa cum trebuie, în Cristos.

 

În mesajul care urmează, aș dori să privim la minunea învierii lui Lazăr și să observăm ce transformări poate să producă Cristos, în viața celor care se încred pe deplin în El, ca Înviere și Viață.

 

Scopul acestui mesaj este să te motiveze să te încrezi pe deplin în El, pentru ca învierea și viața Sa, să devină învierea și viața ta.

 

M-am întrebat: De ce învierea și abia apoi viața? După logica mea, invers se potriveau mai bine. Dar am înțeles faptul că noi ne naștem morți, și întâi avem nevoie de înviere, apoi de viață.

 

Deci: Ce transformări produce Cristos în viața celui care se încrede în El, ca Înviere și Viață?

 

1. Dintr-un om legat într-un om liber.

 

Prima transformare pe care o produce Cristos în viața celui care face din El învierea și viața sa personală, este aceea că-i desface orice legătură și îl face un om liber: ,,Și mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu faţa înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l și lăsaţi-l să meargă.” (v44)

 

Moartea nu este altceva decât expresia legăturii și încătușării, la modul absolut. Fiecare robie, legătură sau dependență, nu este altceva decât încă un pas spre moarte, iar atunci când legăturile ating nivelul absolut, rezultatul se numește moarte.

 

Într-un sens, învierea poate fi definită ca ruperea tuturor legăturilor, iar viața, ca bucuria experimentării libertății. În Biblie: robia și moartea, libertatea și viața sunt termeni asociați, descriind aceleași categorii de realități.

 

Încrederea în Cristos ca Înviere și Viață, eliberează de orice robie: de bani, de materialism, de pofte trupești, de pornografie, de mânie și ceartă, de cuvinte murdare și distrugătoare, de goana după afirmare și apreciere.

 

Nu știu exact care este temnița în care diavolul caută să te țină încătușat pe tine, însă știu că dacă proclami prin credință , învierea și viața lui Cristos peste acel domeniu, predându-l Lui spre transformare, vei fi liber să te bucuri de viață din belșug, într-o umblare zilnică și fericită cu Dumnezeu.

 

2. Dintr-un om care ,,miroase greu” într-un om lângă care se poate locui.

 

În al doilea rând, credința în Cristos, ca Înviere și Viață, are un efect revoluționar asupra tuturor relațiilor noastre.

 

Oricât de mult și-ar fi dorit Maria și Marta să mai rămână cu Lazăr, au fost nevoite să se despartă de el, deoarece Lazăr a devenit o ,,entitate” lângă care nu se mai putea locui, iar ca simbol al radicalității acestei separări, au așezat între ei o piatră mare, care nu mai trebuia să fie dată la o parte niciodată.

 

Dar moartea fizică nu este decât ultimul stadiu, în ruperea relațiilor dintre oameni. Un om începe să ,,miroase greu” când devine egoist, când nu-l mai interesează de dorințele și sentimentele celor de lângă el și când începe să -și sacrifice semenii de dragul propriilor pofte. Un soț începe să ,,miroase greu” când de dragul unor pofte păcătoase își distruge soția și copiii. O soție începe să ,,miroase greu”, indiferent de deodorantul pe care îl folosește, când devine cicălitoare sau bârfitoare. Un băiat sau o fată încep să ,,miroase greu” când se lasă stăpâniți de poftele trupului. Un predicator începe să ,,miroase greu” când se scoate pe sine în evidență, și nu pe Cristos. O biserică începe să ,,miroase greu” când devine stăpânită de duhuri de dezbinare, de păcate, și nu de Duhul Sfânt.

 

Printre consecințele acestor realități dureroase putem aminti: familii dezbinate, copii nefericiți, relații rupte, partide, dezbinări, biserici lumificate și fără mărturie.

 

Dar Cristos este Învierea și Viața. Slăvit să fie Numele Său. El poate aduce din nou la viață tot ce noi am distrus prin păcat și neascultare.

 

Există în viața ta vreo relație care ,,miroase greu”? Nu te grăbi cu răspunsul. Caută să ți cont și de părerile celor de lângă tine. Ei știu mai bine cât ești de agreabil. De obicei, nimeni nu se simte deranjat de propriul miros neplăcut. Iată câteva întrebări de verificare: Soția sau copiii tăi se bucură când vi acasă sau și-ar dori să fi plecat din zori și până-n noapte? Cei din jurul tău îți duc dorul când lipsești din mijlocul lor sau respiră mai ușurați?

 

Dacă ai identificat relația sau relațiile care ,,miroase greu”, du-te cu ele înaintea lui Cristos și cere-i ca învierea și viața Sa să-și pună amprenta și asupra lor. Fii gata să te lași modelat de El și să-i accepți condițiile, deoare aceasta înseamnă încredere.

 

3. Dintr-un om care se agață de anumite speranțe viitoare, într-un om care trăiește în baza realităților prezente.

 

În al treilea rând, transformările vieții produse ca urmare a credinței în Cristos, ca Înviere și viață, sunt pentru aici și acum, nu doar pentru cândva în viitor.

 

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Știu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:23-25)

 

O religie care se ocupă doar de viitor și nu are nimic de oferit pentru prezent, este total inutilă, deoarece: ,,O nădejde amânată îmbolnăvește inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.” (Proverbe 13:12)

 

În textul citat, Domnul Isus îi explică Martei faptul că, învierea și viața Sa trebuie să aibă efecte prezente asupra celui ce crede nu doar viitoare. Asta nu înseamnă că toți credincioșii care mor mai repede decât am crede noi că este normal, înviază acum în trup, dar înseamnă faptul că învierea și viața lui Cristos le marchează la toți prezentul nu doar viitorul. La urma urmei, din perspectiva Domnului Isus, Lazăr doar a adormit.

 

Întrebarea esențială și personală este următoarea: Religia pe care o ai ți-a marcat și existența prezentă sau îți promite lucruri doar pentru o viață viitoare. Dacă Cristos nu-ți transformă viața prezentă, El n-are nimic să-ți ofere nici pentru viața viitoare.

 

Principiul biblic ce străbate toată Scriptura este următorul: Cele dintâi roade, pe care le avem deja în noi, reprezintă garanția secerișului viitor. (Romani 8:23-24) Viața veșnică începe aici. Dacă n-o ai acuma n-o vei avea niciodată.

 

4. Dintr-un om care trăiește sub semnul întâmplării sau fatalității, într-un om al cărui destin este inclus în planul desăvârșit al lui Dumnezeu.

 

În al patrulea rând, credința în Cristos ca Înviere și viață, te scoate din sfera de acțiune a soartei, ursitei sau fatalității și te include în planul bun, plăcut și desăvârșit al lui Dumnezeu.

 

,,…Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” (Ioan 11:4)

 

Cei care nu îl cunoscpe Cristos, își trăiesc viața sub semnul hazardului și al întâmplării oarbe. Fericirea sau nenorocirea lor atârnă de modul de aliniere al astrelor, de ghinionul de a le ieși în cale o pisică neagră, un om cu o găleată goală, sau de norocul de a întâlni pe stradă coșarul satului ori de a câștiga la loto.

-Pentru orice om care nu-L cunoaște pe Cristos, a muri la jumătatea zilelor înseamnă ghinion, neșansă, soartă nefericită. Pentru cel care se încrede în Cristos: Învierea și Viața, chiar și faptul de a muri înainte de vreme este o ocazie de a-L proslăvi pe Cristos. Practic scopul unui creștin trebuie să fie ca și al lui Pavel: de a-L proslăvi pe Cristos, fie prin moarte, fie prin viață. (Filipeni 1:20)

 

Dacă ești copleșit de tot felul de incertitudini, nesiguranțe, anxietăți, îngrijorări și frici, în ce privește ziua de mâine, frica de faliment sau frica de moarte, încrede-te în Cristos care atunci când te aduce la viață face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele tău. (Romani 8:28)

 

5. Dintr-un anonim într-o priveliște pentru lume.

 

În al cincilea rând, credința în Cristos, Învierea și Viața, te scoate din anonimat și te face o priveliște pentru lume.

 

Narațiunea din Ioan 11 începe cu expresia: ,,Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav.” (v1)

 

Când Cristos l-a întâlnit pe Lazăr acesta era un anonim; unul dintre mulți alții cu același nume, dar care nu avea nimic special față de ei. Însă după ce Isus s-a atins de el, Lazăr a devenit o priveliște pentru întreaga lume, o mărturie puternică despre lucrarea lui Cristos: ,,O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania și au venit acolo nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.” (Ioan 12:9,17)

 

Dintr-un anonim, făcut nu o celebritate ci o priveliște, o mărturie a lui Cristos. Când oamenii te văd, scopul nu este ca să te ovaționeze ci să creadă în Isus. (v1v17)

 

Întrebarea directă de cercetare este următoarea: Cum ești perceput de semenii în mijlocul cărora locuiești? Un oarecare Vasile sau Mihai dintre mulți alții cu același nume, sau o persoană unică, specială și diferită de toți ceilalți? Nu uitați cuvintele Domnului Isus: ,,Voi sunteţi lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:14) Dacă oamenii nu văd în noi învierea și viața lui Cristos, înseamnă că nu le avem.

 

În concluzie:

 

,,Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

 

Atunci și acolo, această întrebare a fost adresată Martei. Aici și acum, ne este adresată mie și ție.

 

Credința nu este doar o cunoaștere teologică a unei realități spirituale. Ea nu se limitează nici măcar la o consimțire sentimentală a acelei realități. Ci împreună cu acestea, credința este și o consacrare a voinței în fața acelei realități.

 

A crede în Cristos, Învierea și Viața, înseamnă a face din El învierea și viața ta, spre a fi făcut din rob un om liber, dintr-un om insuportabil celor din jur, într-o persoană agreabilă și binevoitoare, dintr-un om care trăiește în viitor într-un om care trăiește în prezent, dintr-un om supus întâmplării și fatalității, într-un om cu un destin bine conturat în planul lui Dumnezeu și dintr-un anonim într-un martor al lui Cristos.

 

Sunt acestea realități în viața ta? Dacă nu, atunci vino cu toată seriozitatea înaintea lui Cristos și fă din El învierea și viața ta. Vino la El cu orice legătură care te ține rob, cu orice relație care nu funcționează, cu prezentul tău mort și steril, cu nesiguranțele, îngrijorările și temerile tale cauzate de neâncrederea în planul divin cât și cu lipsa puterii de mărturie, în lume.

 

Cere-i lui Cristos ca învierea Sa să aducă la viață aceste domenii moarte din viața ta, iar viața Sa să le păstreze vii și dinamice în fiecare clipă, spre slava lui Dumnezeu.

 

 

@

Lupta spirituală

 https://predicipredici.wordpress.com/2012/09/14/lupta-spirituala/

,,Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,” (Efes.6:10-18)

Prin luptă spirituală, înţelegem bătăliile care se dau în locurile cereşti, între împărăţia diavolului şi Împărăţia lui Dumnezeu, pentru sufletele oamenilor. Lupta spirituală este cel mai important război al tuturor timpurilor. Există o serie întreagă de caracteristici ale războiului spiritual, care probează această afirmaţie. În cele ce urmează, aş dori să medităm puţin la câteva dintre ele.

1. Lupta spirituală are cea mai mare miză din univers.

În orice război, armatele aflate în conflict, se luptă pentru ceva. De cele mai multe ori ,,mărul discordiei”, este fie un petic de pământ, asupra căruia fiecare armată doreşte stăpânirea, fie anumite bogăţii, pe care fiecare parte combatantă, doreşte să pună mâna. De cele mai multe ori, miza unui război se rezumă la chestiuni materiale.

În războiul spiritual, miza este sufletul oamenilor, iar Scriptura ne spune că valoarea unui singur suflet, depăşeşte valoarea bogăţiilor întregei lumi. Prin urmare, lupta spirituală pentru câştigarea unui singur suflet, are o miză mai mare decât miza tuturor războaielor pământului la un loc. Armatele pământului ucid milioane de oameni, pentru câştigarea unor bogăţii trecătoare, pe când armata Domnului, este gata să renunţe la toate comorile pământului, pentru câştigarea unui singur suflet.

Este adevărat, că nu totdeauna avem simţul valorilor aşa cum Îl are Dumnezeu. Uneori ne vindem mamă, tată, fraţi, surori şi prieteni pentru câţiva amărâţi de bani. Este adevărat, că uneori diavolul cunoaşte mai bine miza luptei spirituale decât noi. El cunoaşte foarte bine valoarea unui suflet, şi de aceea este gata să investească toate comorile lumii pentru a-l câştiga. Dar un adevărat luptător din armata Domnului trebuie să cunoască şi să evalueze în mod corect miza luptei spirituale.

2. Lupta spirituală, mobilizează cele mai impresionante forţe.

În lupta spirituală sunt mobilizate nenumăratele legiuni de îngeri ale lui Dumnezeu. Doar pentru salvarea Domnului Isus din mâinile romanilor, Dumnezeu putea pune la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri: ,,Şi unul din cei ce erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Mat.26:53) O legiune romană număra şase mii de soldaţi, iar apariţia unui singur înger al Domnului culca toţi oamenii la pământ, iar fără nici un efort omora, într-o clipă, sute de mii dintre ei, atunci când izbucnea mânia lui Dumnezeu. În cartea Daniel, şi Apocalipsa întâlnim îngeri fără număr stând în jurul lui Dumnezeu, al Domnului Isus Cristos, şi aşteptând un singur semnal pentru a interveni.

Diavolul la rândul său, şi el şi-a mobilizat oştirea lui, formată din îngerii căzuţi. Biblia spune: ,,Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.” (Efes.6:12)

Aşadar războiul spiritual nu este unul regional, nici măcar mondial, ci unul cosmic. El implică lumea fizică văzută, cât şi lumea spirituală nevăzută.

3. Lupta spirituală are în dotare cele mai performante arme.

,,Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2Cor.10:4)

Biblia vorbeşte despre puterea Cuvântului pentru înfrângerea celui rău şi a îngerilor săi. În felul acesta, l-a biruit şi Domnul Isus pe Satan, atunci când a fost ispitit de către acesta în pustie. Cuvântul lui Dumnezeu este numit sabia Duhului, şi este prima armă de lovire a creştinului.

Deasemenea Biblia vorbeşte despre puterea rugăciunii. Rugăciunea este a doua armă de lovire a creştinului. De multe ori în Biblie, lupta creştinului este identificată cu lupta în rugăciune. Acest lucru este întâlnit şi în Coloseni, unde Pavel, când vorbeşte despre marea sa luptă pe care o duce pentru credincioşi, se referă la lupta în rugăciune. (Col.2:1-2) Dar nu orice fel de rugăciune poartă în ea secretul puterii lui Dumnezeu, ci doar aceea făcută după cerinţele lui Dumnezeu. De fapt, toate celelalte arme ale creştinului, din Efeseni şase, pot fi considerate drept condiţii ale rugăciunii ascultate: Adevărul, neprihănirea, râvna, credinţa, mântuirea şi Cuvântul sunt condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cel ce se roagă. El trebuie să trăiască în adevăr şi neprihănire. Pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu: ,,Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Ps.66:18) Dar rugăciunea ca să fie ascultată trebuie să fie motivată de râvna Evangheliei, adică să fie fierbinte, nu formală, nici de pe buze, ci din toată inima: ,,Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16) Rugăciunea trebuie făcută şi cu credinţă: ,,Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:15) Rugăciunea trebuie făcută de către cineva care poartă pe cap coiful mântuirii, spre a nu face parte în ziua judecăţii din trista categorie descrisă în Matei 7: ,,Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (22-23) Rugăciunea, deasemenea, trebuie să fie biblică. Dumnezeu ascultă decât acele rugăciuni care sunt după voia Sa, iar voia lui Dumnezeu ne este descoperită în Scripturi. Cei care se roagă în felul acesta vor cunoaşte puterea acestei arme spirituale, care pune în mişcare oştirile cereşti ale lui Dumnezeu, şi face să se învârtă roata istoriei. Printre aceşti oameni se numără: Ilie, Daniel, Pavel, etc, şi printre ei poţi să te numeri şi tu.

Biblia vorbeşte şi despre puterea postului. Există anumite soiuri de draci, care pot fi alungaţi doar prin rugăciunea unită cu postul.

Nu ne-ar ajunge timpul dacă am vorbi despre puterea tăcerii în faţa vorbelor rele, puterea smereniei în faţa mândriei, puterea adevărului în faţa minciunii, puterea bunătăţii în faţa răutăţii, puterea răbdării în faţa iuţimii şi aşa mai departe. Am experimentat din plin puterea acestor arme spirituale.

4. Lupta spirituală are cele mai mari şanse de biruinţă.

În orice război, indiferent cât de superioară ar fi o armată în faţa celeilalte, tot există posibilitatea unei răsturnări de situaţie, care să conducă la victoria armatei mai puţin cotate. Istoria a demonstrat cu prisosonţă lucrul acesta. Deci, în nici un război nu se poate merge la sigur, cu o singură excepţie: în războiul spiritual. Doar în războiul spiritual şansele victoriei sunt de 100%, evident cu respectarea condiţiilor şi armelor impuse. De aceea Pavel exclamă plin de bucurie: ,,Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Cor.15:57)

5. Lupta spirituală, oferă posibilitatea de recrutare a celui mai larg şi vast contingent.

În orice război, ca să poţi lupta, mai ales în trupele de elită, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii de vârstă, sex, capacitate fizică, intelectuală şi de pregătire specială, în diferite domenii. Doar în războiul spiritual pot să lupte deopotrivă: bărbaţi şi femei, bătrâni şi copii, genii şi retardaţi, uriaşi şi pitici, bogaţi şi săraci, pentru că războiul spiritual nu este împotriva cărnii şi sângelui şi nu se poartă prin puterea noastră. În rugăciune poate lupta şi alergătorul de cursă şi paraliticul, şi doctorul şi cel cu patru clase. În această luptă, fiecare are şanse mari de a se remarca prin acte de vitejie.

6. Lupta spirituală presupune şi cea mai severă disciplină militară.

Însăşi termenul ,,armată” ne vorbeşte despre disciplină, antrenament, reguli precise, program impus. Şansele de biruinţă ale unei armate cresc cu cât este mai disciplinată, mai organizată şi mai instruită.

La fel stau lucrurile şi în ce priveşte războiul spiritual. Pe vremea lui Ghedeon, o armată de patruzeci de mii de oameni este selectată, de către Dumnezeu Însuşi, pe criterii de disciplină, până la trei sute de luptători. Pe vremea lui Acan, păcatul unui singur om a atras înfrângerea militară a întregului Israel. Gândiţi-vă la indisciplinaţii feciori ai lui Sceva, care au încercat să braveze, imitându-l pe Pavel, în lupta de exorcizare, şi la bătaia care au ,,mâncat-o”. Gândiţi-vă la neputinţa ucenicilor de a scoate duhul necurat din copilul aflat la poalele muntelui schimbării la faţă, şi la cuvintele Domnului Isus: ,,Când au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I-a zis: Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece. O, neam necredincios şi pornit la rău! a răspuns Isus. Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine. Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: Noi de ce n-am putut să-l scoatem? Din pricina puţinei voastre credinţe le-a zis Isus. Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici colo şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.” (Mat.17:14-21)

7. Lupta spirituală este condusă de cel mai puternic şi mai înţelept conducător de oşti.

Domnul Isus, este Cel care conduce războiul spiritual. El a dat lovitura de graţie diavolului, prin moartea Sa pe cruce de la calvar, şi tot El conduce lupta spirituală până la sfârşit. Sub comanda Lui vom ieşi mai mult decât biruitori. El îşi zideşte Biserica, o apără de atacurile iadului, şi ne poartă totdeauna în carul Său de biruinţă: ,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat.16:18)….,,Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” (2Cor.2:14)

8. Lupta spirituală oferă cea mai selectă tovărăşie şi camaraderie.

Nimic nu se poate compara cu bucuria şi plăcerea de a lupta în compania ,,sfinţilor lui Dumnezeu”, oameni de care lumea nu este vrednică, şi pe care niciodată n-a fost capabilă să-i preţuiască îndeajuns. Este o deosebită încântare, să lupţi în rugăciune alături de vitejii Domnului, care atunci când se roagă fac iadul să tremure şi stârnesc panica în rândul demonilor. Vă mărturisesc, că am în biserică astfel de oameni, deci vă vorbesc din experienţă.

Este adevărat, că uneori avem de a face şi cu trădători, la fel ca Iuda, cu oameni care ne dezamăgesc când ne aşteptăm cel mai puţin. Dar dacă suntem sinceri, Dumnezeu îi dă pe faţă, la fel ca şi pe Iuda, şi ne conduce paşii spre adevăraţii luptători de elită ai cerului.

9. Lupta spirituală oferă cele mai neobijnuite experienţe.

N-am spus experienţe plăcute sau neplăcute, pentru că războiul spiritual le oferă pe ambele.

În lupta spirituală, şi mai ales în momentele de criză, am experimentat descoperiri şi călăuziri supranaturale, venite din partea lui Dumnezeu, prin Cuvânt, prin vise, proroci, sorţ, viziuni, oameni ai lui Dumnezeu şi prin diferite circumstanţe. Am trecut prin momente în care am experimentat în mod supranatural prezenţa slavei lui Dumnezeu, într-un mod asemănător cu al lui Isaia.

Dar tot în lupta spirituală, m-am confruntat în mod direct şi cu diavolul, prin anumite experienţe neaşteptate şi neobijnuite, însă cel mai minunat lucru, a fost experimentarea biruinţei asupra acestuia.

Dincolo de acest aspect mai neplăcut, implicarea, cu toată inima, în lupta spirituală, deschide perspectiva experimentării minunilor şi lucrărilor extraordinare ale lui Dumnezeu.

10. Lupta spirituală plăteşte cel mai bine.

În lupta spirituală se plăteşte cel mai bine. Pe lângă satisfacţia pe care o poate cunoaşte doar cel implicat în luptă, există răsplătiri pământeşti şi răsplătiri cereşti: ,,Isus a răspuns: Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Mc.10:29-30)

 

@

Ferice de cei cu inima curată

 

Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu.

Tema vederii lui Dumnezeu este una dintre cele mai minunate teme ale Scripturii. Acest subiect a captivat atenţia multor teologi, gânditori creştini, şi oameni ai lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Pe această temă s-au scris multe cărţi, s-au rostit multe predici, meditaţii, s-au compus multe versuri şi cântece creştine. Visul oricărui închinător adevărat este să-L vadă pe Dumnezeu. Dorul cel mai profund al oricărui creştin adevărat, este să stea faţă în faţă cu Creatorul, Mântuitorul şi Tatăl său. Mai ales într-o lume pervertită de Satan, în care oriunde îţi întorci privirea, vezi numai noroi şi cioburi ca urmare a păcatului, copilul lui Dumnezeu ştie că dacă există ceva în universul acesta ce merită văzut, atunci Acel ceva este Dumnezeu. În structura noastră lăuntrică este înscrisă această dorinţă arzătoare, dupăcum spune şi David în Psalmul 27:8: ,,Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!”

De fapt, aici avem un test major după care pot fi identificaţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Principala lor dorinţă, în viaţă, este să Îl vadă pe Dumnezeu. Inima lor bate la unison cu a psalmiştilor care şi-au exprimat dorul după Dumnezeu, atât de frumos: ,,Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa,… Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu, şi Sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte.” (Ps.63) ,,Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: Unde este Dumnezeul tău?” (Ps.42:1-3)

Dar vă rog să reţineţi un lucru foarte important: A-L căuta pe Dumnezeu nu înseamnă neapărat a căuta experienţe religioase. Există mulţi, aşa zişi creştini, a căror căutări se limitează la predicatori în vogă, spectacole religioase deosebite, clădiri moderne, confortabile şi ultra-dotate. Când se duc la adunare, aceştia trec pe lângă trei biserici şi se opresc la a patra, deoarece doar acolo dobândesc experienţele religioase care-i interesează, şi dacă nici acolo nu găsesc ceea ce caută, foarte curând se vor duce în lume. Este adevărat faptul că trăirea în prezenţa lui Dumnezeu, implică şi experienţe religioase deosebite, dar noi trebuie să-L căutăm pe El nu un anumit gen de experienţe, deoarece altfel, s-ar putea să-L pierdem pe El şi să ne rătăcim prin locurile alunecoase şi mlăştinoase ale experienţelor religioase.

Adevărul esenţial din această fericire este că pe Dumnezeu Îl pot vedea doar cei cu inima curată. De fapt primul lucru pe care l-a pângărit cel rău în Eden, a fost chiar inima omului. Acela a fost momentul în care faţa Domnului s-a ascuns în spatele zidului de păcat ridicat între om şi Dumnezeu, dupăcum spune Isaia: ,,nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!” (59:2)

În cele ce urmează, aş dori să vedem ce înseamnă inimă curată şi în ce sens cei cu inima curată, Îl vor vedea pe Dumnezeu.

1.Ce înseamnă o inimă curată?

În sens biblic, prin inimă se înţelege centrul personalităţii omului, cuprinzând: mintea (Lc.2:35), sentimentele (Ps.4:7) şi voinţa (2Cor.9:7). Inima este locul unde s-a produs stricăciunea fiinţei umane: mintea s-a întunecat (Rom.1:21), sentimentele au fost tulburate (Rom.1:24) iar voinţa a devenit roabă păcatului (Ef.2:1-3).

În Biblie inimă curată înseamnă trei lucruri, dupăcum urmează:

1.1.Inimă curată înseamnă o inimă întreagă predată Domnului. (Iacov4:8) : ,,Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!” (2Cron. 16:9) ,,Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” A-I da Domnului inima în întregime înseamnă a-i da mintea, sentimentele şi voinţa. A-I da lui Dumnezeu mintea înseamnă a împlini Psalmul 1:1-2: ,,Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” A-I da lui Dumnezeu sentimentele înseamnă a împlini cea mai mare poruncă: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Mat.22:37-39) A-i da lui Dumnezeu voinţa presupune ascultare, lucru mai important chiar decât jertfele şi arderile de tot: ,,Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” (1Sam.15:22)

Sunt unii creştini care Îl slujesc pe Dumnezeu doar cu mintea, alţii doar cu sentimentele, iar alţii cu câte puţin din fiecare. Dumnezeu nu acceptă jumătăţi de măsură.

1.2.Inimă curată înseamnă inimă sinceră. (1Petru1:22) ,,Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;”. Inimă curată înseamnă inimă fără ascunzişuri, fără vicleşug, fără prefăcătorie. Iată cum descrie psalmistul o inimă prefăcută: ,,Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.” (Ps.12:2) Oamenii cu adevărat sinceri sunt foarte rari, dar un om sincer este văzut şi apreciat de Domnul. Văzându-l pe Natanael Domnul Isus a exclamat: ,,Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.” (Ioan 1:47) Inimă curată înseamnă sinceritate în gândire, în dragoste şi în ascultare. Chiar şi noi oamenii, suferim mult în relaţii când constatăm că gândurile celor de lângă noi n-au fost sincere, că vorbele dulci şi sentimentele lor au fost mincinoase, iar acţiunile lor interesate. Cu cât mai mult este rănit Dumnezeu, de o inimă nesinceră. Noi oamenii, mai reuşim să ne păcălim unii pe alţii, dar Dumnezeu nu poate fi indus în eroare, deoarece înaintea Lui totul este gol şi descoperit.

1.3. Inimă curată înseamnă inimă fără păcat. Iată ce spune Domnul Isus despre inima omului: ,,Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, şi spurcă pe om.” (Mc.7:21-23) O inimă curată este o inimă golită de toate aceste lucruri. Schimbarea pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi, nu este una exterioară, de tip fariseic, ci una lăuntrică, de structură a esenţei naturii noastre.

În Ieremia 17:9 ni se spune că: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.” Lucrarea de transformare a inimii este a lui Dumnezeu. Iată cum este descrisă aceasta în Ezechiel: ,,Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (Ezechiel 36:25-28) Această lucrare este realizată de către Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în urma pocăinţei noastre. Duhul Sfânt ne iluminează mintea (Efes.1:17-18), ne eliberează voinţa din robie (Efes.2:1-5), şi ne dă capacitatea de a iubi (Rom.5:5). Dar datoria noastră este să ne păstrăm inima curată şi să o umplem cu lucrurile lui Dumnezeu: ,,Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Prov.4:23) ,,Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Ps.119:11)

2.Ce înseamnă că cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu?

Există cel puţin trei sensuri în care cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu.

2.1. Cei cu inima curată, Îl văd pe Dumnezeu, aici şi acum prin ochii credinţei: în Scripturi, în natură, în istorie, în părtăşia lor zilnică cu Dumnezeu, în adunarea celor neprihăniţi, în tot ce li se întâmplă în fiecare zi şi în fiecare clipă.

Creştinul adevărat umblă cu Dumnezeu, vorbeşte cu El, Îi aude glasul, vede slava Lui şi se bucură în fiecare zi de intimitatea sa cu Domnul. În această umblare permanentă cu Dumnezeu, constă farmecul vieţii de credinţă. Când umblăm cu Domnul, avem pace, bucurie, fericire, şi trăim acea viaţă din belşug despre care ne-a vorbit Domnul Isus. Frumuseţea acestei vieţi o pot cunoaşte doar cei care au trăit-o. De aceea zice psalmistul: ,,Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (34:8) Însă această viaţă minunată poate fi trăită doar de către un om cu inima curată: Un om cu inima întreagă predată Domnului, un om sincer cu sine cu Dumnezeu cu semenii, şi un om care nu tolerează păcatul sub nici o formă în viaţa sa. Cel care încearcă să slujească şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, cel care are o credinţă prefăcută şi cel care cochetează cu păcatul n-are nici o şansă să-L vadă pe Dumnezeu. Sunt atâţia oameni care au impresia că se află într-o relaţie extraordinară cu Dumnezeu, pentru simplul fapt că ei strigă: ,,Doamne, Doamne”, dar care în ziua judecăţii vor auzi amarele cuvinte: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Mat.7:23)

2.2.Mulţi dintre cei cu inima curată Îl văd pe Dumnezeu, aici pe pământ, prin vise, vedenii, teofanii, sau manifestări speciale ale slavei lui Dumnezeu.

Avraam, Iacov, Ghedeon, Moise, Iosua, Samuel, Ilie, Iov, Isaia, Daniel, Ştefan, Pavel, Ioan, sunt doar câţiva dintre cei cărora li s-a dat harul acesta. Deasemenea, mulţi oameni ai lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, şi chiar din zilele noastre, pot confirma că au avut întâlniri speciale cu Dumnezeu prin vise, vedenii, voce audibilă, teofanie sau manifestare specială a slavei lui Dumnezeu. La un anumit nivel, în special în momente de criză ale vieţii, fiecărui creştin adevărat, Dumnezeu i se arată într-un anumit fel, cu scopul de a-l îmbărbăta, încuraja, ridica sau zidi. Însă, aceste experienţe personale cu Dumnezeu nu sunt normative. Nu am dreptul să impun experienţa mea cu Dumnezeu, ca regulă pentru credinţa altora. Biserica din Corint a greşit la acest capitol, încercând să impună experienţa vorbirii în limbi, ca normativă în ce priveşte umplerea cu Duhul Sfânt. Creştinii din Corint spuneau că dacă nu ai vorbirea în limbi nu ai Duhul Sfânt. Biserica din Corint are urmaşii ei şi astăzi, care fac mult rău lucrării lui Dumnezeu. Personal cred în vorbirea în limbi. Deşi nu am umblat niciodată după acest dar, pot mărturisi că într-un moment de grea cumpănă în viaţă, la timpul personal de rugăciune, când aveam nevoie de o călăuzire specială din partea lui Dumnezeu, am auzit un glas care mi-a transmis un mesaj într-o altă limbă, după care am primit şi traducerea în româneşte. Mesajul acela m-a condus tot spre Scriptură, şi mi-a fost de mare ajutor în situaţia în care mă aflam. Dar a fost experienţa mea personală cu Dumnezeu, care m-a ajutat doar pe mine, şi pe care nu am nici un drept s-o impun şi altora, iar când mă ridic în faţa oamenilor, le predic Cuvântul lui Dumnezeu nu experienţele mele personale. Deasemenea, pot mărturisi că am experimentat slava lui Dumnezeu într-un mod asemănător cu al lui Isaia în templu, că Dumnezeu mi-a descoperit de mai multe ori anumite lucruri care aveau să se întâmple cu mine în viitor, şi care s-au petrecut întocmai, dar astfel de experienţe nu pot înlocui valoarea normativă a Scripturii şi nici nu pot deveni regulă pentru alţii. Experienţele sunt date de Dumnezeu, în special în momentele grele ale vieţii, când credinţa este greu încercată, cu scopul de a aduce un plus de îmbărbătare copilului lui Dumnezeu care îşi trăieşte viaţa călăuzit de Scripturi.

2.3.Cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu în ziua de apoi.

,,Prea iubiţilor, acum Suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan3:2) Moise când cere să vadă slava lui Dumnezeu, Dumnezeu îi răspunde că un om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu şi să trăiască. (Ex.33:20) Trupurile noastre şubrezite şi vlăguite de păcat, nu pot suporta atâta lumină şi strălucire divină. Dar vine ziua când: ,,El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”(Fil.3:21) Atunci vom putea să ne desfătăm pe deplin privind frumuseţea Domnului. Până atunci însă: ,, Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2Cor.3:18) sau: ,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.” (1Cor.3:12)

Cât despre cei care nu au inima curată: ,,Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apoc.21:8) ,,Afară Sunt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apoc.22:15)

În concluzie:

Suntem chemaţi fiecare dintre noi să facem un calcul matematic. Acest calcul presupune a răspunde la două întrebări:

1.Cât câştig dacă rămân mai departe cu păcatele pe care le am în inima mea? Câţi bani voi obţine în plus, cât confort, câte distracţii?

2.Cât pierd dacă rămân în continuare cu păcatele mele în inima mea? Pe Dumnezeu Îl pierd cu siguranţă, mântuirea o pierd sigur, viaţa veşnică o pierd cu certitudine.

Un bun matematician va şti să aleagă varianta cea mai profitabilă. ,,Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

 

@

Ce este păcatul? Este călcarea Legii lui Dumnezeu.

 

Este scris în Biblie: 1Ioan 3:4. “Oricine făptuieşte păcatul săvîrşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este călcarea legii” (Biblia Ortodoxă, Bucureşti 1968).

 

1Ioan 5:17. “Orice neleguire este păcat.”

 

Care este Legea lui Dumnezeu? El a scris-o pe table de piatră cu însuşi degetul Său.

 

Este scris în Biblie: Exodul 20:3-17.

 

1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

 

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc neleguirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

 

3. Să nu ei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

 

4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: deaceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

 

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

 

6. Să nu ucizi.

 

7. Să nu preacurveşti.

 

8. Să nu furi.

 

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

 

10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.”

 

Principiul de bază al Legii lui Dumnezeu este cuprins într-un singur cuvînt – iubire.

 

Este scris în Biblie: Matei 22:37-40. “Isus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” “Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi Proorocii.”

 

Păcatul porneşte din lăuntru, din inimă.

 

Este scris în Biblie: Marcu 7:20-23. “Apoi a continuat: “Ceacee iese din om – aceea îl întinează. Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, imoralitatea sexuală, furtul, omorul, adulterul, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, desfrâul, invidia, aroganţa şi nebunia. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om să fie necurat’.” (NT pe înţelesul tuturor).

 

Nimeni nu e mai bun decât altul – noi toţi păcătuim.

 

Este scris în Biblie: Romani 3:9-10. “Bine, bine, atunci suntem noi Evreii cu ceva mai buni decît alţii? Nu, cu nimic, căci am arătat deja că toţi oamenii, fără deosebire, evrei sau ne-evrei, sunt păcătoşi. După cum spun Scripturile: “Nimeni nu e bun – cât e lumea de mare nu găseşti un singur nevinovat” (NT pe înţelesul tuturor).

 

Fără Isus, consecinţa păcatului nostru e moartea.

 

Este scris în Biblie: Romani 6:23. “Findcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.” (NT pe înţelesul tuturor).

 

Ce pot face când nu ştiu sigur care sunt toate păcatele mele?

 

Este scris în Biblie: Psalmul 139:23-24. “Cercetează-mă Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!”

 

Mărturiseşte-ţi păcatul lui Dumnezeu şi primeşte iertarea.

 

Este scris în Biblie: 1Ioan 1:9. “Dăcă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice neleguire.”

 

Oare orice păcat este de ne iertat?

 

Este scris în Biblie: Luca 12:10. “Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfînt, nu i se va ierta.”

 

Spre a arăta renunţarea la păcat, noi trebuie să fim botezaţi.

 

Este scris în Biblie: Luca 3:3. “Atunci Ioan a pornit să cutreiere din loc în loc, pe ambele maluri ale râului Iordan, predicând oamenilor botezul spre a fi iertaţi de păcatele lor” (NT pe înţelesul tuturor).

 

Ce poţi face dacă îţi dai seama că eşti un păcătos fără speranţă?

 

1. Recunoaşte-ţi păcatul.

 

Este scris în Biblie: Psalmul 51:2-4. “Spală-mă cu desăvîrşire de neleguirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.

 

2. Cere iertare pentru păcatul tău.

 

Este scris în Biblie: Psalmul 51:7-12. “Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele, pe car le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate neleguirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!”

 

3. Crede că Dumnezeu te-a iertat cu adevărat şi încetează să te simţi vinovat.

 

Este scris în Biblie: Psalmul 32:1-6. “Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul neleguirea şi în duhul căruia nu este viclenie! Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. Deaceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.

 

@

„Ferice de cei cu inima curata…”

https://www.loribalogh.ro/2020/06/ferice-de-cei-cu-inima-curata/

„Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu”

 

( Matei 5, 8 )

 

O intrebare intre intrebari

 

     Oare cum ar arata viata noastra fara intrebari ? Dar fara raspunsuri ? Probabil ca ea ar fi foarte monotona, lipsita de frumusete si farmec, asemenea unui cer fara stele sau asemenea unei gradini fara flori.

 

In general, intrebarile oamenilor demonstreaza cat de larga este perspectiva lor, iar raspunsurile lor – cat de profunda este aceasta perspectiva. Biblia este plina de intrebari: unele la care s-a raspuns, altele la care nu s-a raspuns inca. Insa cel mai incurajator este faptul ca inainte de a se fi nascut orice intrebare, raspunsul exista deja. Trebuie doar sa-l cautam acolo unde poate fi gasit si sa-l asteptam, uneori cu rabdare.

 

Elisabeth Eliott facea o remarca pertinenta in acest sens: „Credinta nu elimina intrebarile. Ea doar stie cui sa le adreseze.” Ideea ca intrebarile sunt in conflict cu credinta veritabila este o prejudecata. Dimpotriva, studiind Scripturile, ajungem la concluzia ca pe Dumnezeu nu-L deranjeaza intrebarile. Doar daca ele sunt rostite cu reverenta si nu depasesc limitele bunului simt.

 

O astfel de intrebare existentiala il framanta si pe David: „Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?” ( Psalmul 15, 1 ) „Cine va putea sa se suie la muntele Domnului ? Cine se va ridica pana la locul Lui cel sfant ?” ( Psalmul 24, 3 ).

 

Rostind aceste intrebari nu doar in forul sau interior, ci si public, lasandu-le mostenire posteritatii, David ne vorbeste de fapt despre unul din cele mai inaltatoare si mai nobile idealuri ale rasei umane decazute: acela de a ajunge in preajma lui Dumnezeu, de a-L vedea pe Dumnezeu fatza catre fatza.

 

Nimic nu-l innobileaza mai mult pe om decat privilegiul de a trai in prezenta Creatorului sau. De aceea, idealul oricarei religii este acela ca omul credincios sa ajunga in final in prezenta nemijlocita a Divinitatii. El stie ca daca exista ceva in acest Univers care merita sa fie vazut, Acela este Creatorul Universului. Aceasta aspiratie este pusa de Insusi Dumnezeu in fiinta umana:

 

„Inima imi zice din partea Ta: „Cauta Fatza Mea !” Si Fatza Ta, Doamne, o caut” ( Psalmul 27, 8 ).

 

„Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule ! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu ?” ( Psalmul 42, 1.2 ).

 

     „Dumnezeule, Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut ! Imi inseteaza sufletul dupa Tine, imi tanjeste trupul dupa Tine, intr-un pamant sec, uscat si fara apa” ( Psalmul 63, 1 ).

 

Iar „gandul vesniciei”, de care aminteste eclesiastul ( vezi Eclesiastul 3, 11 ) si pe care Insusi Creatorul l-a asezat in fiinta umana, este un resort care ne atrage permanent catre El, motivandu-ne sa trecem peste greutatile vietii, pentru a ajunge in final in prezenta Sa nemijlocita. Vor atinge insa toti oamenii acest ideal ? Vor ajunge toti sa-L vada pe Dumnezeu si sa locuiasca in prezenta Sa ?

 

Universalistii lui Origene sustin ca, in final, toti oamenii vor fi mantuiti si vor locui cu Dumnezeu. Purgatoriul doctrinei catolice le da speranta si celor mai incorigibili pacatosi ca si ei vor ajunge in rai, dupa ce vor fi purificati prin suferintele la care sunt supusi in acel loc de tranzit. Legalistii cred ca si ei Il vor vedea pe Dumnezeu, chinuindu-se sa implineasca Legea Sa si colectionand merite care, cred ei, Il vor imbuna pe Dumnezeu.

 

Insa nici Biblia, in general, nici Fericirile, in special, nu ne vorbesc despre universalismul mantuirii, nici despre existenta unui Purgatoriu, nici despre posibilitatea colectionarii de merite in vederea obtinerii mantuirii. Dimpotriva, ni se vorbeste despre ceva care Il intereseaza in mod deosebit pe Dumnezeu: caracterul omului.

 

Nu, nu toti oamenii vor ajunge sa-L vada pe Dumnezeu fatza catre fatza si sa locuiasca cu El. Exista un „pasaport” pentru cer, iar Dumnezeu cere imperios ca pe el sa fie pusa „viza”: o inima curata.

 

 

 

Sub „presul” aparentelor

 

     In estul Indoneziei exista un colegiu numit Unklab, ridicat chiar in inima junglei, in munti. Este un loc minunat si plin de verdeata, fapt pentru care colegiul a fost supranumit „campusul verde”. Acolo exista cateva cladiri mari, al caror alb contrasteaza in mod placut cu verdele junglei. Insa ceea ce ii intriga pe vizitatori este albul gresiei, care, atunci cand ploua, scoate imediat in evidenta murdaria.

 

Daca oamenii care se ocupa de curatenie in campus ar fi intrebati de ce a fost preferat albul in locul altor culori care ar fi mascat murdaria, ei ar raspunde de parca ar fi de la sine inteles: „Asa putem vedea mai bine murdaria.” Si astfel, in fiecare zi, mai ales dupa o ploaie torentiala care murdareste podeaua in mod inevitabil, ei o curata pentru a fi intotdeauna de un alb imaculat.

 

Insa obiceiul acesta nu este intalnit si pe la alte „case”. Culoarea gresiei este aleasa in mod intentionat cu scopul de a ascunde, pe cat posibil, murdaria. Insa ceea ce fac oamenii in casele in care locuiesc nu este atat de grav in comparatie cu ceea ce se intampla pe plan spiritual. Caci, de cele mai multe ori, pentru a ne pastra o imagine cat mai favorabila inaintea lumii, incercam sa facem „curatenie” in exteriorul nostru, in faptele, cuvintele si gesturile noastre, dar ascunzand intreaga „murdarie” a caracterului nostru „sub pres”. Adica in inima.

 

Pe oamenii reusim adesea sa-i inselam cu privire la adevaratul nostru caracter, nu insa si pe Dumnezeu. El nu va fi niciodata pacalit de incercarile omului de a-si ascunde pacatosenia. Din cand in cand El ridica „presul” si ne arata mai intai noua, apoi, daca este necesar, le arata si altora ce se afla acolo. „Caci Domnul nu Se uita la ce se uita omul; omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul Se uita la inima” ( 1 Samuel 16, 7 ).

 

Iar atunci cand se uita la inima noastra, Dumnezeu are o dorinta pe care o gasim clar exprimata pe paginile Scripturii: sa gaseasca acolo o curatenie desavarsita.

 

 

 

Privire in interior

 

     Inainte de a intelege ce inseamna a avea o inima curata ( gr. „kardia katarizo” ), este necesar sa intelegem sensul biblic al cuvantului „inima”. Contrar conceptiei locuitorilor din Orientul Mijlociu si Grecia antica, care considerau intestinele si rarunchii ca fiind sediul sentimentelor, in mentalitatea iudaica inima era privita ca fiind sediul ratiunii, al gandurilor, al sentimentelor si al , adica al intregii personalitatii umane.

 

Inima ca sediu al ratiunii apare in rugaciunea lui Solomon, rostita la Gabaon, la inceputul domniei sale: „Da dar robului Tau o inima priceputa, ca sa judece pe poporul Tau sa deosebeasca binele de rau. Caci cine ar putea sa judece pe poporul Tau, pe poporul aceasta asa de mare la numar ?” ( 1 Imparati 3, 9 ).

 

Inima ca sediu al gandurilor apare in invatatura Mantuitorului cu privire la lucrurile care il spurca pe om: „Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si spurca pe om” ( Marcu 7, 21-23: vezi si Luca 2, 35 ).

 

De asemenea, inima este descrisa in Biblie si ca fiind si un sediul al vietii afective, al sentimentelor. In Psalmul 4, considerat a fi o rugaciune de seara scrisa de David, acesta afirma: „Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea, decat au ei cand li se inmulteste rodul graului si al vinului” ( Psalmul 4, 7 ).

 

Si, in final, in viziunea Bibliei inima este si sediul vointei. Scriindu-le credinciosilor din Corint despre darnicia care trebuie sa-l caracterizeze pe un crestin autentic, apostolul Pavel ii indeamna: „Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui, nu cu parere de rau sau cu sila, caci „pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu” ( 2 Corinteni 9, 7 ).

 

Daca astfel stau lucrurile cu inima omului, ea fiind sediul vietii intelectuale, afective, volitive si spirituale, intelegem mai bine sensul indemnului pe care il gasim in Cartea Proverbelor: „Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii” ( Proverbe 4, 23 ).

 

Din nefericire, intr-un moment de neatentie si neveghere, primii nostri parinti au devenit vectorii prin care pacatul si-a facut intrarea triumfala in lumea noastra. Si de atunci, intregul interior al omului s-a intunecat: mintea, sentimentele si vointa.

 

Insa, daca pentru intunecarea inimii exista solutii ale harului lui Dumnezeu, exista totusi o situatie limita in care poate ajunge inima omului in care nici Dumnezeu nu mai poate interveni: atunci cand inima se impietreste. Iata constatarea atat de dureroasa pe care o face Insusi Fiul lui Dumnezeu in dreptul celor mai multi din contemporanii Sai: „Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec” ( Matei 13, 15 ).

 

De ce Creatorul nostru acorda o importanta atat de mare interiorului nostru ? De ce pe El nu-L intereseaza nici etichetele de pe hainele noastre, nici diplomele noastre, nici conturile noastre bancare, nici marcile masinilor sau telefoanelor noastre ?

 

Pentru ca inima este cea care confera valoare sau, dimpotriva, cea care devalorizeaza ceea ce se afla in exterior. Inima este cea care transforma motivatia in atitudine, atitudinea in ganduri, gandurile in cuvinte, cuvintele in fapte, faptele in obiceiuri, obiceiurile in caracter, iar caracterul in destin. Si pentru ca Dumnezeu doreste sa avem un destin vesnic si fericit, pe El Il intereseaza ce se intampla cu inima noastra.

 

 

 

Agonie si extaz

 

     Ideea de a se intalni fatza in fatza cu Dumnezeu ii ingrozeste pe cei mai multi oameni. Chiar daca nu au o educatie religioasa speciala si nu cunosc Scripturile, ceva din interiorul fiintei lor le spune ca o astfel de intalnire ar fi un dezastru pentru ei. Intuitia le spune ca nu sunt pregatiti sa stea in fatza unui Dumnezeu sfant si drept, ai carui ochi sunt atat de curati ca nu pot sa vada raul ( vezi Habacuc 1, 13 ).

 

Cu toate acestea, exista si oameni care tanjesc sa-L intalneasca si sa-L vada pe Dumnezeu. Si aceasta nu pentru ca ar fi desavarsiti, lipsiti de pacat, ci pentru simplul motiv ca si-au curatat inimile in sangele Mantuitorului, iar acum sunt pregatiti sa stea inaintea lui Dumnezeu.

 

De ce acesti oameni sunt numiti fericiti ? Doar pentru ca Il vor vedea pe Dumnezeu si, in felul acesta, vor atinge un ideal inalt pe care l-au urmarit in intreaga lor viata ? Desigur, si acesta va fi un motiv al fericirii lor viitoare. Insa exista si un alt motiv care tine de insasi esenta lucrurilor si care ii face fericiti pe acesti oameni chiar acum, in aceasta viata. Iar motivul se afla chiar in realitatea unei inimi curate.

 

Creatorul a randuit lumea noastra in asa fel ( si nu doar lumea noastra, ci intregul Univers ) incat fericirea sa poata fi gasita in cultivarea valorilor ceresti: dragostea, modestia, blandetea, mila, spiritul impaciuitor, rabdarea, curatia, etc. Asadar, un om cu inima curata este de doua ori fericit: el este fericit acum, stiind ca Dumnezeu il priveste cu placere datorita curatiei inimii sale, dar va fi fericit si in viitor, cand va avea privilegiul sa-L intalneasca si sa-L vada pe Dumnezeu in mod nemijlocit.

 

Ce inseamna a avea o inima curata ? Probabil ca definitia ei este una din cele mai complexe definitii posibile. O inima curata presupune, in primul rand, lipsa prefacatoriei, viclesugului si rautatii. Inima curata este o inima fara ascunzisuri, transparenta, care sta departe de pacat si care nu face rau aproapelui. Este o inima care are ganduri curate, sentimente curate si o vointa predata lui Dumnezeu. Este o inima sincera si deschisa, care nu se vinde pentru o bucata de paine in plus. Este o inima care este in intregime predata Domnului, o inima care iubeste. „Caci dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat” ( Romani 5, 5 ).

 

Si daca definitiile sunt teoretice si nu ne patrund prea mult in suflet, priviti in Scripturi la oameni care au avut o inima curata si urmati-le exemplul:

 

– Noe: „Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu” ( Geneza 6, 9 ).

 

– Iov: „Domnul a zis Satanei: „Ai vazut pe robul Meu Iov ? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” ( Iov 1, 8; 2, 3 ).

 

– David: „Domnul Si-a ales un om dupa inima Lui si Domnul a randuit sa fie capetenia poporului Sau” ( 1 Samuel 13. 14 ).

 

– Daniel: „Daniele, om prea iubit si scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi spune acum… Nu te teme de nimic, om prea iubit ! Pace tie ! Fii tare si cu inima !” ( Daniel 10, 11.19 ).

 

– Pavel: „Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele meu inaintea neamurilor” ( Fapte 9, 15 ).

 

– Simeon: „Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfanta si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mangaierea lui Israel si Duhul Sfant era peste el” ( Luca 2, 25 ).

 

     „Om neprihanit”, „curat la suflet”, „om dupa inima lui Dumnezeu”, „om prea iubit si scump”, „vas ales” – iata cateva din etichetele cerului puse pe caracterele unor oameni nascuti ca si noi, cu aceleasi inclinatii spre rau, pe acelasi pamant blestemat si purtand acelesi lupte sufletesti ca oricare dintre noi. „EKG”-urile lor spirituale arata insa ceva ce le este comun tuturor: toti au avut o inima curata.

 

 

 

A-L vedea pe Cel Nevazut

 

     Cum trebuie inteleasa promisiunea facuta oamenilor al caror „EKG” spiritual arata ca au o inima curata ? In ce sens Il vor vedea pe Dumnezeu si cand se va intampla acest lucru ?

 

Exista cel putin trei moduri in care un om Il poate „vedea” pe Dumnezeu. Doua dintre ele sunt posibile chiar de acum, din aceasta viata si in conditia umana decazuta in care inca ne aflam cu totii. Cea de-a treia, insa, nu va fi posibila decat dupa ce vom fi dezbracati de natura umana pacatoasa si vom fi imbracati cu natura umana proslavita, pregatita sa suporte slava lui Dumnezeu si a cerului.

 

Este cunoscut dialogul dintre Moise si Dumnezeu dupa darea legii pe Sinai si incidentul provocat de inchinarea poporului Israel inaintea vitelului de aur. Tulburat de acest incident si ingrijorat de faptul ca Dumnezeu ar putea sa lepede acest popor razvratit, Moise simte nevoia unei garantii din partea lui Dumnezeu ca acest lucru nu se va intampla. Moise tanjeste sa vada slava lui Dumnezeu, fapt care l-ar motiva sa-si continue misiunea in ciuda greutatilor inerente.

 

Iata de ce el se roaga Domnului: „Arata-mi slava Ta” ( Exodul 33, 18 ). Raspunsul Domnului il cunoastem: „Fatza nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca” ( Exodul 33, 20 ).

 

Raspunsul dat lui Moise este suficient pentru a intelege de ce in natura noastra decazuta nu-L putem intalni si vedea pe Dumnezeu fatza catre fatza. Dumnezeu ne refuza o astfel de descoperire din dragoste fatza de noi, ca sa ne protejeze de o pieire sigura.

 

Insa omul cu inima curata Il vede pe Dumnezeu in toate imprejurarile vietii prin ochii credintei. Il vede lucrand in viata sa, sta de vorba cu El prin rugaciune, meditatie si studiul Scripturii, se sfatuieste cu El cand se afla la rascruci de drumuri si, in functie de imprejurari, Ii simte mangaierea sau mustrarea. Pentru un astfel de om, nu vederea fizica ( cu ochii biologici ) este importanta, ci simtamantul prezentei Sale continue, aducatoare de pace, speranta si mantuire.

 

In anumite momente speciale si doar fatza de persoane alese de Dumnezeu, pot exista si descoperiri pasagere ale slavei divine: teofanii, vise, viziuni si diferite alte manifestari ale slavei lui Dumnezeu. De un astfel de har s-au bucurat multi oameni ai credintei din istoria biblica: Moise, Ghedeon, Stefan, Ilie, Ioan, Petru, Pavel s.a.

 

De regula, acestea nu sunt experiente colective, ci personale. De asemenea, ele nu sunt permanente, ci ocazionale. De aceea, astfel de experiente spirituale cu Dumnezeu nu pot fi impuse ca norma pentru alti crestini. In functie de situatie, rolul unor astfel de experiente spirituale este fie sa-l pregateasca pe om pentru o misiune speciala, fie sa-i descopere ceva foarte important pentru sine sau biserica.

 

Insa promisiunea de a-L vedea pe Dumnezeu cuprinsa in Fericiri se va implini plenar doar in ziua mantuirii. „Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea aceasta in el se curateste, dupa cum El este curat” ( 1 Ioan 3, 2.3 ).

 

Daca „acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos, atunci vom vedea fatza in fatza” ( 1 Corinteni 13, 12 ). Daca acum Il vedem pe Dumnezeu doar cu ochii credintei, atunci cei cu inima curata Il vor vedea cu ochii trupesti. Asemenea mult incercatului Iov, toti copiii lui Dumnezeu au aceasta speranta care nu inseala: „Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu . Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu” ( Iov 19, 26.27 )

 

La o astfel de credinta, izvorata dintr-o inima curata, Dumnezeu nu are decat un singur raspuns: promisiunea ca aceasta aspiratie a omului din toate timpurile se va implini curand: „Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. Ei vor vedea Fatza Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor” ( Apocalipsa 22, 1-3 ).

 

Insa pana la implinirea acestei promisiuni, avem si noi ceva de facut. Daca inima noastra este curata, trebuie sa o pastram curata. Cum ? Asa cum ne indeamna psalmistul: „Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta” ( Psalmul 119, 11 ).

 

Iar daca stim ca inima noastra nu este curata, sa mergem la Marele Medic si sa-I cerem un „transplant” de inima. Caci El Insusi a promis: „Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele” ( Ezechiel 36, 26.27 ).

 

Lori Balogh

 

@

INIMA OMULUI UN TEMPLU A LUI DUMNEZEU SAU UN ATELIER AL SATANEI

https://crestinul-azi.blogspot.com/p/inima-omului.html

Conține 10 tablouri (imagini ) in care s-ar putea sa te regasești si tu…

Această carte nu este nouă. Ea a apărut acum vreo 200 de ani pentru prima dată în Franţa şi a fost o mare binecuvântare pentru mii de suflete. Acuma o lăsăm să apară într-o formă nouă, revizuită, corespunzătoare Cuvântului lui Dumnezeu. Este o oglindă duhovnicească în care oamenii îşi pot vedea starea sufletească, la fel cum o vede Însuşi Dumnezeu. Sunt nenumăraţi aceia care în această cărticică îşi recunosc propria lor inimă şi prin pocăinţă şi credinţă în Cristos, au putut primi o altă inimă şi un alt Duh. La citirea acestei cărţi, aminteşte-ţi că reprezintă o oglindă în care te poţi vedea tu însuţi. Păgân, creştin, necredincios sau decăzut, îţi poţi vedea chipul, aşa cum te vede Dumnezeu. La Dumnezeu nu există o privire la faţa omului, EL priveşte inima.

Satan este tatăl minciunii, voievodul întunericului şi dumnezeul acestei lumi. El se îmbracă într-un înger al luminii şi duce în eroare prin aceasta multe suflete.  Toţi păcătoşii sunt duhovniceşte morţi şi orbi în faţa lui Dumnezeu, după mersul acestei lumi şi după voievodul care domneşte în văzduh, care în acest timp îşi are lucrarea în copii necredinţei (Efeseni 2:2). Dacă ochii lor nu se vor deschide pentru starea lor pierdută, atunci ei merg pe drumul osândirii. Cel care va spune că nu are păcate, se înşeală pe el însuşi (1 Ioan 1:8).

 

TABLOUL Nr. 1

INIMA PĂCĂTOSULUI

Acest tablou arată inima unui om din lume, ceea ce numeşte Biblia „păcătos”; asta înseamnă o inimă condusă de duhul lumii şi de dorinţele şi poftele cărnii. Ăsta este adevăratul tablou al inimii, aşa cum Dumnezeu îl vede. Ochii tulburaţi vorbesc de beţie, cum scrie în Proverbe 23:29-33:  Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii”Pe acest prim tablou, vezi inima omului locuită de diferite animale, care reprezintă multe păcate. Pentru că inima este locuinţa păcatelor noastre. .Isus Însuşi confirmă spunând: „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om“ (Marcu 7:21-23).

Păunul Fiecare admiră frumuseţea lui. Aici în inima omului reprezintă păcatul trufiei. Lucifer, un fost înger de lumină a lui Dumnezeu, a căzut prin mândria lui şi a devenit vrăşmaşul lui Dumnezeu, Satan (Isaia 14:9-17; Ezechiel 28:12-17). Mândria vine din adâncul iadului şi se manifestă în diferite feluri. Unii oameni sunt mândri de bogăţia lor, creşterea lor bună, înţel¬epciunea lor sau toaletele lor prin care îşi expun corpul lor fără ruşine. Alţii se împodobesc cu tot felul de podoabe cum scrie în Isaia 3:17-24. Alţii iarăşi se mândresc cu strămoşii lor, cu naţionalitatea lor, cultura lor, sportul lor, uită însă că în 1 Petru 5:5 scrie: „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Dumnezeu urăşte mândria şi trufia (Proverbe 8:13). „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii“ (Proverbe 16:18).

Ţapul Un animal rău mirositor, plin de poftă şi râvnire. El repre¬zintă desfrâul, curvia şi preacurvia. Aceste păcate întrece orice măsură în vremurile noastre moderne.. Acest duh modern al lumii, nu a cuprins numai bărbaţi şi femei, ci a pătruns şi în familia creştină, în şcoli şi cercuri studenţeşti. Şi anume, această sâmânţă a răului este semănată draconic şi rafinat prin cinematrografe, teatre şi literatură pornografică etc. Şi aceea ce Dumnezeu clar numeşte „păcat” este pur şi simplu „moralitate modernă”. Mii de oameni tineri îşi iau ca exemple pentru viaţa lor personaje din filme sau romane; o sfârşesc însă cu suferinţă, ruşine şi căinţă. Artişti şi artiste care duc o viaţă desfrânată sunt eroii şi eroinele generaţiei de astăzi. Localurile de dans sunt locuri de imoralitate. Însă adevăraţii eroi sfinţi cum îi arată Dumnezeu pe Iosif (Geneza 39:9) nu mai sunt luaţi ca exemplu. Chiar şi cel mai rău păgân din tribul Zulu, nu ezită a condamna la moarte curvarii, iar civilizaţia noastră, chiar de la eilar putea să înveţe ceva, căci în ziua judecăţii el ne va acuza. Dumnezeu ne spune, să nu ne jucăm cu desfrâul, ci să-l evităm. „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea?

Porcul El reprezintă aici beţia şi necumpătarea. Este un animal murdar care înghite tot ce găseşte în drumul său curat sau necurat. Aşa face şi o inimă păcătoasă. Ea primeşte tot ce e necurat, orice i se oferă, orice expresie atrăgătoare, orice gând rău, orice literatură sau tablou pornografic. Corpul ome¬nesc care e destinat a fi Templul Dumnezeului Viu, e murdărit cu hrană necurată, obiceuri proaste şi patimi. Fumatul stăpâneşte omenirea ca niciodată. Numai puterea lui Dumnezeu poate să elibereze aceste suflete robite de Satan. Oamenii religioşi niciodată nu şi-ar permite să fumeze într-o biserică în timpul serviciului divin; ar fi o profanare pentru Casa lui Dumnezeu. Ei nu se gândesc însă că-şi profanează trupul, care de fapt e Templul lui Dumnezeu.Noi mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca. Foamea poate fi potolită cu o hrană sănătoasă. Însă pofta nesătulă strigă mereu.Cei ce prepară băuturile tari şi cei ce le vând, sunt şi ei vinovaţi, pentru că Dumnezeu spune: „Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari“ (Isaia 5:22). „Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spu¬moasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea“ (Habacuc 2:15). Păcatele firii pământeşti ne sunt arătate în Galateni 5:19-21. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea.

Broasca ţestoasă Ea întruchipează lenevia, care amână cea ce trebuie făcut, de pe o zi pe alta, şi vrăjitoria. Căci necredinţa este un păcat al vrăjitoriei. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile“ (Proverbe 21:25-26).„ „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,.uci¬gaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22:15). „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vos¬tru“ (Levitic 19:31). Isus însă a apărut, pentru că prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavol şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2:14-15). Acest duh care te împinge să-ţi amâni legămintul de pe o zi pe alta, îţi întăreşte inima în aşa fel, încât devine atât de tare, ca şi carapacea broaştei ţestoase.

Leopardul este un animal fioros. El reprezintă ura, mânia, proasta dis¬poziţie care conduce des inima omenească şi duce de multe ori la violenţă. Tu poţi să încerci să-ţi stăpâneşti proasta dispoziţie, şi îţi poate reuşi, până când, într-o bună zi, iar îţi explodează ca o bombă în tine. Cel mai bun lucru este atunci să o recunoşti şi să-L rogi pe Isus să te elibereze de această mânie diavolească. „Acum nu vă întristaţi!” (Geneza 45:5).„Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău“ (Psalmul 37:8). „Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăşmăşie. de răutate, de clevetire“ (Coloseni 3:8).Sunt mulţi oameni care încearcă să-şi potolească mânia prin băutură şi fumat sau prin a se răzbuna. De aceea Isus ne va dărui pacea adevărată în inima noastră, pentru întotdeauna, dacă vrem această pace. Dumnezeu eli¬berează de mânie.

Şarpelea ademenit-o pe Eva în paradis. El a distrus cea mai frumoasă legătură de armonie cu Dumnezeu. Satana, îngerul cel căzut a fost cuprins de gelozie împotriva lui Adam şi Eva, când i-a văzut în armonie deplină cu Dumnezeu şi nu cu Lucifer. Din gelozie. Satan, s-a hotărât să distrugă minunata ar¬monie şi viaţa lor cu Dumnezeu, cea ce i-a şi reuşit. Aceeaşi gelozie drăcească şi acelaşi chef locuieşte în multe inimi, când văd pe alţii fericiţi şi mulţumiţi. „Gelozia este neînduple¬cată ca locuinţa morţilor” (Cântarea Cântărilor 8:6).

Broasca se hrăneşte cu pământ şi reprezintă dragostea pentru bani şi zgârcenia. „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). Un om zgârcit nu este pregătit să-şi deschidă mâna pentru săraci şi nenorociţi, el încearcă prin mijloace cinstite şi necinstite, să-şi adune bogăţiile acestei lumi, care însă vor fi distruse prin molii şi rugină. Isus a spus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii“ (Matei 6:19). „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră“ (Matei 6:21) Dragostea de bani şi zgârcenia merg de multe ori împreună cu dorinţa de onoare, putere, de exemplu puterea politică, adică puterea de a stăpini peste alţii, sau puterea banului pentru a asupri pe cei săraci. Şi puterea religioasă care îi face pe oameni să râvnească organizaţiile bisericeşti, şi nu pe Dumnezeu. Cei ce fac aceste lucruri, au tupeul să-i condamne pe sfinţii lui Dumnezeu, care Îl urmează pe Cristos, dar fără să aparţină vreunei biserici oarecare (Marcu 9:38).

34).Satana Satana – tatăl minciunii este născocitorul tuturor păca¬telor. El stăpâneşte inima. Isus spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr pentru că în el nu există adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44). O minciună nevinovată este la fel de rea ca una grosolană. Există minciuni pe care le spui, le scrii sau le faci. Un făţarnic este un mincinos pentru că se vinde pentru lucruri care nu există. Dumnezeu nu poate minţi. „Dacă zicem că avem părtăşie cu EL, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6).

Steaua arată conştiinţa din fiecare inimă de om. În acest prim tablou conştiinţa este neagră, rea şi probabil pe adormite din cauza repetatelor şi conştientelor păcate. Este orbită şi stricată în aşa fel încât numai poate judeca nici propriile acţiuni. Această conştiinţă rea are câteodată linişte, dar este foarte împrăştiată. Ea acuză acolo unde trebuia să se scuze şi se scuză acolo unde trebuia să acuze. Duhul însă spune: „În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţăr¬nicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor“ (1 Timotei 4:1-2). Conştiinţa rea este în aşa fel de parcă ar fi arsă cu un fier înroşit. Credinţa în Domnul Isus Cristos ne poate elibera de conştiinţa rea (Evrei 10:22).

Ochiul Domnului vede tot ce se întâmplă în inimă. Nimic nu scapă ochiului Său de foc. De aceea El vede şi toate gândurile ascunse şi toate inten¬ţiile inimii (În aceste tablouri achiul omului corespunde exact cu starea inimii lui).

Micile limbi de foc din jurul inimii reprezintă dragostea lui Dumnezeu, care înconjoară inima păcătosului. Este adevărat că Dumnezeu urăşte păcatul, dar El ne iubeşte şi El nu vrea moartea păcă¬tosului, ci să se pocăiască şi să trăiască. Isus a venit pentru a-i elibera pe păcătoşi. Bucurie mare este în cer, când un păcătos se căieşte. Micile limbi de foc vorbesc şi de sângele lui Isus Ghristos, care ne curăţă de toate păcatele. „Priveşte, acesta este Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii”.

Îngerul reprezintă vestitorul Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu do¬reşte să vorbească cu el care este descurajat de povara păcatului, pentru ca omul să se aplece şi să se căiască, apoi lumina şi dragostea lui Dumnezeu va putea pătrunde în inima lui.

Porumbelul este simbolul Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, care dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte păcatul. Porumbelul mai este şi simbolul dreptăţii şi a judecăţii. Duhul Sfânt se află aici în afara inimii omului. Nu poate locui în inimia unde mai locuieşte păca¬tul. Dacă acest tablou arată starea inimii tale, atunci nu mai rămâne altceva de făcut decât să strigi la Dumnezeu. Deschide¬-ţi inima şi lasă să pătrundă înăuntru lumina Cuvântului Său. „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”. Domnul vrea doar să te ajute şi să te salveze. El a promis să-ţi dea o inimă nouă, un duh nou.

TABLOUL Nr. 2

INIMA CONVINSĂ ŞI DESCHISĂ

 

 

 

 

Acest tablou reprezintă inima convinsă, care începe să-L caute pe Dumnezeu. Îngerul ţine sabia,      Cuvântul lui Dumnezeu, „care este viu şi lucrător, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri;   pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii“ (Evrei 4:12). „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”… „Moartea este răsplata păcatului”. „Necredincioşii şi păcătoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă“ (Apocalipsa 21:8).

Îngerul ţine în mâna cealaltă un craniu. El aminteşte păcătosului că toţi trebuie să moară. Corpul nostru pe care-l iubim atât de mult, pe care-l îmbrăcăm, îl hrănim, îl înfrumuseţăm şi îl îngrijim până la idolatrie, moare şi se prăpădeşte, este mâncat de viermi. Dar sufletul şi duhul nostru vor trăi veşnic şi vor apare într-o zi în faţa scaunului judecăţii lui Dumnezeu.

Vedem aici păcătosul care începe să asculte vestea lui Dumnezeu şi să-şi deschidă inima la iubirea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt începe să lumineze inima lui care a fost întunecată de păcat. Lumina lui Dumnezeu pătrunde în Templul Său şi goneşte toată întunecimea. Diferite animale care reprezintă păcatul sunt alungate. De aceea dragă cititorule, permite lui Isus care este Lumina Lumii să pătrundă în inima ta, pe care o va elibera de toată întunecimea, cum o arată tabloul. Isus spune: „Eu sunt Lumina Lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12).

 TABLOUL Nr. 3

 

INIMA PREGĂTITĂ PENTRU CĂINŢĂ

 

Acest tablou ne arată starea unui păcătos care într-adevăr se supune şi se căieşte. Îşi aminteşte de multele şi groaznicele păcate pe care le-a săvârşit şi pentru care Isus a murit pe cruce. Când vede crucea pe care îngerul Cuvântului lui Dumnezeu i-o descoperă, i se rupe inima şi se căieşte din tot sufletul pentru numeroasele lui păcate, de aceea inima lui este tulburată. Când sufletul pregătit de căinţă îşi imaginează marea dragoste a lui Dumnezeu care s-a descoperit în Isus Cristos, deodată această dragoste pătrunde în inima lui. El începe să-L înţeleagă pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume să îndepărteze păcatele, fiindcă El Însuşi a acceptat să moară în locul nostru pe lemnul blestemului. Într-adevăr Isus Cristos a fost biciuit, a fost încoronat cu spini, mâinile şi picioarele Lui au fost găurite de cuie, El a murit pe cruce pentru păcatele noastre, şi aceasta mâhneşte adânc pe păcătosul căit. Inima este pregătită pentru căinţă. Când el citeşte Cuvântul lui Dumnezeu, se vede ca într-o oglindă, şi tot mai mult îşi dă seama cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu, şi cât de mult a călcat sfaturile Lui. Este adine îndurerat, când se căleşte cu inima în timpul acela Isus se apropie de el. Dragostea şi pacea lui Dumnezeu îi umple inima, apoi începe să înţeleagă că: „Sângele lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu ne curăţeşte de orice păcat“ (1 Ioan 1:7). „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit“ (Psalm 34:19).

Lumina Duhului Sfânt umple inima care până acuma era pătată şi plină de întuneric. „De vor fi păcatele voastre roşii ca purpura, se vor face albe ca lâna“ (Isaia 1:18). „Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului, este viaţă şi pace“ (Romani 8:6). Inima este deci sigură că oricine crede în El, nu va pieri ci va avea viaţă veşnică (Ioan 3:16); „căci în EL avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogăţiile harului Său“ (Efeseni 1:7). În locul dorinţelor păcătoase, au luat loc faptele neprihănirii, dorinţa de a trăi numai pentru Dumnezeu şi de a-I sluji numai Lui „El, care ne-a iubit mai întâi”. Inima pregătită pentru căinţă în loc să iubească lumea, iubeşte pe Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu.

În acest tablou, animalele (păcatele) se află în afara inimii acestui om. Totuşi Satana nu şi-a părăsit bucuros locuinţa şi se uită mânios înapoi în speranţa că odată se va întoarce iarăşi acolo. De aceea Isus Cristos ne sfătuieşte să veghem şi să ne rugăm pentru a putea rezista diavolului, ca să plece de la noi.

 

 

TABLOUL Nr. 4

INIMA PĂCĂTOSULUI MÂNTUIT

 

Acest tablou arată pe păcătosul mântuit care a găsit pacea desăvârşită şi iertarea prin Mântuitorul nostru Isus Cristos. „Departe gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos în care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume“ (Galateni 6:14).

Isus a murit pe cruce pentru ca noi „fiind morţi faţă de păcat, să trăim pentru neprihănire“ (1 Petru 2:24). Eu însă spun: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti“ (Galateni 5:16). Iar în Galateni 5:25 ne spune: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul”. În acest tablou mai putem vedea şi stâlpul de care a fost legat Isus după ce a fost dezbrăcat. Mai departe putem vedea biciul şi nuielele cu care L-au bătut groaznic.

Există mulţi creştini, care sunt numai cu numele. Ei se roagă în biserică, iau cina, cântă cântece bisericeşti, iar în acelaşi timp răstignesc pe Mântuitorul tot mai mult prin răutatea lor. „Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamnei va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri…” (Matei 7:21-27). În acest tablou mai găsim şi punga lui luda, care L-a trădat pe stăpânul său pentru 30 de arginţi, deoarece dragostea de bani i-a cuprins inima şi i-a întunecat mintea. Lanterne şi lanţurile ne arată cum în noaptea aceea Isus a fost prins de soldaţi. Zarurile ne arată că soldaţii au tras la sorţi pentru hainele Lui, ceea ce-a împlinit Scriptura după cum spune profetul: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi“ (Matei 27:35). I-au luat lui Isus totul. L-au lepădat şi I-au spus: „Nu vrem ca acest om să domnească peste noi”.

Oamenii doresc toate binecuvântările lui Dumnezeu, soare şi ploaie, dar nu vor să se pună sub unica autoritate a lui Dumnezeu. Sunt oameni pentru care Dumnezeu există numai în timp de nevoi şi suferinţe.

 

TABLOUL Nr. 5

TEMPLUL LUI DUMNEZEU

 

În tabloul al 5-lea vedem inima curăţită şi vindecată în harul şi mila lui Dumnezeu a păcătosului mântuit. Într-adevăr, această inimă a devenit Templul lui Dumnezeu, Locuinţa lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt după făgăduinţa lui Isus. „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el“ (Ioan 14:23).

Această inimă este deci Templul lui Dumnezeu. Toate animalele au fost izgonite. În locul lor vedem acolo Duhul Sfânt, Duhul Adevărului. Acolo unde îşi avea locul faptele firii pâmânteşti, acum se arată roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia”. El este acum într-adevăr o mlădiţă în via Isus Cristos şi această mlădiţă aduce fructe. Secretul acestui produs de roade este râmânerea în Cristos şi în Cuvântul Lui (Ioan 15:1-10). Deoarece este plin de Duh Sfânt, are puterea să învingă firea pământească şi dorinţele ei, are puterea să răstignească pe omul cel vechi. Acum el nu mai trăieşte după gusturile lumii, ci el trăieşte în nădejdea căci: „credinţa este victoria care a învins lumea”. Acum el trăieşte în speranţa vie a venirii Domnului Isus Cristos. Trăieşte în şi prin dragostea lui Dumnezeu care este nesfârşită. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5:8).

În acest tablou vedem iarăşi că apare îngerul. Îngerii sunt fiinţele slujitoare pentru aceia de pe pământ care vor moşteni viaţa veşnică, sunt fiinţe cereşti care au porunca să se aşeze în jurul acelora care au frică de Dumnezeu (Psalmul 34:8; Psalmul 91; Daniel 6:22; Matei 2:13; Faptele apostolilor 5:19; 12:7-10).

Diavolul este vizibil şi în acest tablou. El stă aproape de inimă, stă la pândă şi aşteaptă momentul potrivit să se întoarcă iarăşi în locuinţa lui. De aceea apostolul ne îndeamnă: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“

 

TABLOUL Nr. 6

INIMA ÎNCERCATĂ ŞI ÎMPĂRŢITĂ

 

Tabloul şase este tristul tablou al unui decăzut. Unul din ochii lui este închis, căci i-a adormit conştiinţa în viaţa lui. Celălalt ochi se uită obraznic şi face curte lumii. Interiorul lui s-a întunecat şi în ochii lui suferinţele comune cu Cristos, abia de mai sunt vizibile. El este înconjurat de încercări cărora nu le opune rezistenţă, în loc să lupte împotriva lor. În loc să asculte de glasul lui Dumnezeu îşi apleacă urechea, la propunerile şi promisiunile şirete ale corupătorului. Este posibil ca inima împărţită să se mai ducă şi la biserică ca să-şi ascundă dragostea pentru lume cu o haină religioasă, în timp ce dragostea lui Dumnezeu se răceşte. Mintea lui este împărţită în mai multe păreri, începe să simpatizeze cu lumea şi totuşi susţine că iubeşte pe Dumnezeu. Steaua (conştiinţa lui) e tulbure. El nu-şi mai duce crucea bucuros pentru că i-a devenit o povară nedorită. Credinţa lui se clatină, încetează să mai fie în comuniune cu Dumnezeu, în rugăciune, iar poziţia inimii lui faţă de Dumnezeu este nepăsătoare şi laşă. El face tot mai mult loc ispititorului care stă la pândă lângă inima lui. Inima împărţită se bucură mai mult de societatea lumii decât în cercul adevăraţilor credincioşi.

Mândria – duhul păunului, încearcă să pătrundă în inimă. Inima împărţită probabil că a uitat cum a fost salvat prin har, a uitat cum a fost pe drumul mântuirii şi cum astăzi a devenit un sfânt mândru. Beţia bate la uşă şi vrea să intre. Aceasta se întâmplă deseori (foarte nevinovat). De exemplu: dacă inima împărţită se întâlneşte cu prieteni lumeşti la o petrecere şi acolo se ruşinează să fie ţinut ca un om cuminte, timid şi nesociabil, atunci diavolul îi şopteşte la ureche că această unică ocazie în viaţa lui socială, nu trebuie s-o piardă. Dorinţele cărnii se fac observate, începe să facă observaţii (judecăţi) cu două înţelesuri, vizitează locuri de plăceri şi se lasă convins de adversar că aşa e firea omenească – „a gusta nu e păcat”. Este adevărat că nu putem face nimic când păsările necurăţeniei şi ale gândurilor rele se rotesc deasupra capetelor noastre, dar noi suntem de judecat dacă le dăm voie să-şi facă cuib în inimile noastre şi să-şi efectueze lucrurile rele acolo. Dacă dăm diavolului degetul mic, nu se va linişti până nu va stăpâni toată mâna în aşa fel, încât să ne tragă în focul iadului şi sufletul şi duhul.

Omul care în acest al 6-lea tablou înţeapă inima cu un cuţit reprezintă un batjocoritor şi un adversar al creştinismului. Mulţi oameni de acest fel cu buzele lor batjocoritoare şi limbile lor mincinoase, rănesc şi găuresc inimile credincioşilor, iar inima impărţită nu poate rezista la asemenea atacuri. Credinciosul cu inima împărţită începe să aibă frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Frica de ce vor spune şi ce vor gândi oamenii despre el, rezultă sclavie şi îndepărtare de la Dumnezeu. Proasta dispoziţie şi mânia se descoperă când apar greutăţi şi dezamăgiri şi încerarcă să pătrundă în inimă. Respingătorul şarpe al geloziei apare când alţii sunt mai fericiţi şi au mai mult succes decât el. Dacă primeşte intrare în cea mai mică crăpătură a inimii, atunci uşa e deschisă pentru ură, mândrie şi pentru toate celelalte păcate.

 

6:11-18).

TABLOUL Nr. 7

INIMA DECĂZUTĂ ŞI ÎMPIETRITĂ

 

Acest tablou ne arată starea unui decăzut. Acest om a fost luminat, a gustat din harul lui Dumnezeu. A fost părtaş Duhului Sfânt, dar care s-a îndepărtat de calea cea bună. Tabloul mai arată şi starea unei persoane care nu s-a căit niciodată sau care nu s-a pocăit niciodată, cu toate că i s-a descoperit şi i s-a spus despre adevărul Evangheliei şi Vestea cea bună.

Un om care îşi împietreşte inima când Dumnezeu îl cheamă, devine tot mai rău, cu toate strădaniile lui de îmbunătăţire. Isus Însuşi a descris starea unui decăzut în Luca 11:24-26: „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ”Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit”. Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea ca cea dintâi”.

În 2 Petru 2:22 ni se spune: „Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: Câinele s-a întors la ce vărsare şi scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă”. Aceste locuri din Biblie arată clar starea inimii unui decăzut sau a unui suflet lipsit de căinţă. Păcatul, cu toată puterea lui de înşelătorie, s-a reîntors pentru a-şi face din nou cuib în această inimă să o stăpânească iarăşi. Chiar şi faţa acestui om este până la un anumit grad expresia inimii sale. Duhul Sfânt, acest blând porumbel, este silit să părăsească această inimă, căci Duhul Sfânt şi păcătosul nu pot trăi împreună. Inima nu poate fi în acelaşi timp Templul lui Dumnezeu şi locuinţa lui Satan. Îngerul, care simbolizează vestea cuvântului lui Dumnezeu, se îndepărtează şi el trist privind înapoi în speranţa că acest om se va mai pleca şi se va mai căi, cum a făcut-o fiul pierdut (Luca 15:16-18). „…

În acest tablou nu vedem nimic care exprimă o căinţă adâncă, adevărată. Acest om nu caută faţa lui Dumnezeu, iertarea la picioarele lui Isus. Această conştiinţă de om este tocită, adormită. Omul acesta are urechi, dar nu aude glasul stăruitor a lui Isus. El are ochi, dar nu poate să vadă adâncimea iadului care se deschide sub picioarele lui. Nici nu-i mai e ruşiae că persistă în păcat. Diavolul conduce în inima lui. El a pus stăpânire pe centrul inimi sale. S-ar putea ca acest om să mai aibă figura unui om religios, ca un mormânt văruit… „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca nişte morminte văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morţilor şi orice fel de necurăţenie“ (Matei 23:27).

Tatăl minciunii (diavolul) ia acum locul duhului adevărului. Fiecare animal, fiecare păcat este condus de un demon, de un duh necurat, care ţine în stăpânire inima. Deşi ar vrea să se elibereze de aceşti călăi „comuni”, ei îl ţin legat în lanţuri. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul Harului?” (Evrei 10:28-29). Citeşte şi 2 Petru 2:1-4.

TABLOUL Nr. 8

RĂSPLATA PĂCĂTOSULUI

 

Aici vedem decăzutul şi păcătosul apropiindu-se de moarte. El a amânat adevărata pocăinţă întotdeauna pe „mâine”. Corpul lui este acum plin de dureri şi sufletul lui plin de frica morţii care se apropie. Fantoma morţii vine pentru el la un timp nepotrivit. Înşelătoarele plăceri ale păcatului au pierit şi el se vede pus în faţa morţii ca răsplată a păcatului. Chinurile infernale îl stăpânesc, iar el recunoaşte că nu are nici o legătură cu Dumnezeu. În faza aceasta ar vrea să se roage, dar descoperă că nu mai poate veni în contact cu Dumnezeu, cu acel Dumnezeu pe care L-a tratat cu atâta indiferenţă. Prietenii lui de altă dată nu au curajul să se apropie de el şi cuvintele de consolare spuse fără rost nu-i sunt de nici un ajutor. Bogăţiile lui – probabil agonisite pe căi nedrepte – nu-i pot lungi viaţa, nici să-i salveze sufletul, şi nici nu-l liniştesc în lupta cu moartea. El simte imposibilitatea de a se întâlni cu Dumnezeu, deoarece diavolul îl împiedică.

Tot ceace el a iubit înainte sau pentru care el a trăit, acum i se pare că toate îşi bat joc de el. Chiar şi incomodul „paznic al sufletului” – pare că nu-l recunoaşte – nu-l poate ajuta. Decăzutul (păcătosul) începe să recunoască că: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31).

El a nădăjduit că într-o zi va ajunge în rânduială cu Dumnezeu, poate pe patul de moarte, dar acum trebuie să constate: Prea târziu!

Mii de persoane mor de o moarte violentă fără ca să mai poată căuta pe Dumnezeu pe patul de moarte. De aceea este necesar să-L căutăm pe Dumnezeu atâta timp cât se poate găsi. În tabloul nostru, păcătosul vede în locul harului, legea sfântă şi dreaptă a lui Dumnezeu care-l acuză. Mântuitorul, Eliberatorul şi Salvatorul refuzat de el, a devenit acum Judecătorul lui. Groaznic este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu şi la ultima judecată să auzi ultima Lui sentinţă „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27).

TABLOUL Nr. 9

INIMA BIRUITORULUI

 

Acest tablou arată un creştin care luptă victorios în focul examenelor şi a încercărilor. Încercat în toate felurile, el rămâne tare şi îndură totul până la sfârşit, având multe biruinţe prin Isus Cristos. „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Isus, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre“ (Evrei 12:1-2).

Satana şi întreaga lui bandă înconjoară inima credinciosului, dar încearcă fără succes pentru că nu-l poate abate de pe drumul cel drept. Mândria, dragostea de bani, duhul imoralităţii şi alte păcate sunt reprezentate aici. Păcatul se strecoară, luând forme diferite, aşezându-se de multe ori sub un alt chip şi nume.

Cu toate acestea, credinciosul care veghează simte păcatul chiar dacă se ascunde sub haina religiei, sau chiar dacă apare sub haina unui înger de lumină. Duhul Sfânt şi Cuvântul Adevărului îl călăuzesc pe credincios în tot adevărul. În tablou se vede un om dansând care ţine în mână un pahar de vin pentru a-l ispiti pe credincios adică pentru a-i arăta plăcerile iluzorii ale acestei lumi. Cu toate acestea, asupra credinciosului nu face nici o impresie, pentru că credinciosul a murit împreună cu Cristos, el este mort faţă de lume şi lumea faţă de el. Un alt om răneşte adânc inima credinciosului. Aici este vorba de aşa-zişii „credincioşi” care rănesc cu înşelătoriile, cu batjocurile şi ameninţările lor – ca duşmani ai lui Dumnezeu – inima adevăratului credincios.

Dar Slavă Domnului! Credinciosul este neclintit la tot ceea ce spun oamenii despre el, pentru că se ocupă numai cu ceea ce spune Dumnezeu. Credinciosul îşi aminteşte de cuvintele Domnului Isus: „Ferice va fi de voi, când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri“ (Matei 5:11-12).

Păcatul, carnea, egoismul, întreprinde tot ce poate să rupă sufletul de dragostea lui Dumnezeu. Dar în cazul acesta putem spune fericiţi şi cu încredere totală ca apostolul Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit“ (Romani 8:35-37).

Biruitorul a îmbrăcat toată armura Duhului, urmând pe Cristos (Efeseni 6:13-17): „De aceea luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar avind mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.

Steaua conştiinţei este luminată şi strălucitoare. Inima acestui om revarsă multă dragoste prin Duhul Sfânt care locuieşte în el. Îngerul lui Dumnezeu care este deasupra lui (Cuvântul lui Dumnezeu), îi aminteşte de făgăduinţele preţioase pentru acel care învinge şi duce totul până la capăt… „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte“ (Apocalipsa 2:11). „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 2:7). „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui“ (Apocalipsa 3:5).

Punga cu bani deschisă arată că acest credincios a dat şi bani pentru Dumnezeu. În loc să-şi adune bunuri pământeşti, el ajută săracii pe lângă jertfe făcute de bună voie. Bucata de pâine şi peştele reprezintă viaţa cumpătată a omului. El nu se corupe cu băuturi alcoolice. El nu-şi cheltuieşte banii fără rost, nu-şi corupe trupul, care este un templu a lui Dumnezeu, şi nu se ameţeşte nici cu tutun sau alte mijloace narcotice, ci se hrăneşte cu mâncare simplă şi sănătoasă. Inima lui a devenit un locaş de rugăciune. El participă conştiincios la slujbele lui Dumnezeu din adunarea sa, după timp şi împrejurări. El iubeşte rugăciunea, fie în cercul familiar sau în ascuns, căci el ştie că, credincioşii nu pot trăi fără rugăciunea comună cu Dumnezeu.

Cartea deschisă, Biblia, o citeşte şi o studiază în fiecare zi pentru a descoperi în ea înţelepciune şi putere, viaţă şi lumină, bogăţii necunoscute. Ea este „lampa picioarelor sale” şi o sabie care invinge pe duşman. Biblia este scumpă, căci în ea el găseşte pâinea vieţii pentru sufletul său, apa vieţii care potoleşte setea lui. O scăldătoare în care se poate spăla şi o oglindă în care se poate privi. Îi este drag să-şi ducă crucea, căci el ştie că fără cruce nu este cunună. Deoarece ştie că a înviat odată cu Isus Cristos la o nouă viaţă credinciosul caută lucrurile de sus, lucrurile veşnice, nevăzute. Este pregătit să întâlnească pe Dumnezeul lui şi se aseamănă cu un pom sădit lângă izvor care poartă fructe, ca o mlădiţă în via cea adevărată. Acest om nu se sperie de moarte pentru că plinătatea Duhului Sfânt şi dragostea lui Dumnezeu îi umplu inima. Ferice de cel ce poate spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa neprihănirii“ (2 Timotei 4:7-8).

 

TABLOUL Nr. 10

O MOARTE FERICITĂ

 

Isus a spus: „EU sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11:25-26). „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24).

Pe acela pe care sângele lui Isus Cristos l-a curăţit de toate păcatele şi care a fost călăuzit de Dumnezeu, care a trăit cu El – pe acela nu-l sperie moartea. Când îi bate ceasul morţii, se va duce cu bucurie aşa cum spune apostolul Pavel: „Aş dori să mă mut, să fiu împreună cu Cristos căci ar fi cu mult mai bine“ (Filipeni 1:23).

Nu există pe acest pământ o limbă potrivită să exprime splendoarea locurilor cereşti, pregătite pentru cei care merg pe urmele Domnului Isus. În locul scheletului morţii (moartea) vedem în acest ultim tablou, îngerul, mesagerul lui Dumnezeu. El aşteaptă ca să-l ridice la Dumnezeu pe păcătosul mântuit. Sufletul şi duhul sunt eliberate de cătuşele trupului muritor şi se înalţă spre Acela pe care L-a iubit sufletul şi pentru care a trăit. Spre slava veşnică i s-a deschis uşa pe care nu o poate închide nimeni. Dumnezeu îi pregăteşte o primire cu dragoste prin cuvintele Domnului şi Stăpânului său: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios din puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25:21).

Tu dar, acela care ai citit această oglindă a inimii, doreşti să dăruieşti inima celui pe care-L iubeşti? Dumnezeu să-ţi ajute! Căci în acest moment, El este cel mai aproape şi spune: „Fiule (fiica mea) dă-mi inima ta!” (Proverbe 23:26). Părăseşte păcatele tale şi ţine-te de dreptate „căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru“ (Romani 6:23).

 

@

 

 

@

 

Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta

 

 

Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

 

Daca ne uitam in Biblie la spusele Domnului Isus Hristos si la scrierile apostolilor, vedem niste liste de pacate pe care ei le insira, dar mereu si mereu in capul acestor liste, vedem ca sunt mentionate aceste doua pacate: curvia si preacurvia, iar despre acestea vreau sa vorbesc acum.

 

Familii intregi s-au destramat din cauza acestor lucruri si multi sunt inrobiti de pofta trupului, care se manifesta prin pornografie, curvie, preacurvie, autosatisfacere si tot felul de lucruri scarboase, pe care Dumnezeu le numeste uraciuni.

 

Multi sunt inrobiti de aceste vicii, iar unii chiar sustin ca aceste lucruri scarboase pe care Dumnezeu le pedepseste, sunt normale zic ei si fac parte din viata omului, dar e fals. Dumnezeu a lasat relatiile intime doar in casatorie sub autoritatea si protectia Lui, dar diavolul ii minte pe oameni ca mai inainte sa se casatoreasca, oamenii trebuie sa vada daca sunt compatibili si in acest domeniu si cei mai multi traiesc in curvie si mintiti sau inselandu-se singuri. Altii sunt atat de inrobiti de aceste pofte, ca inabusa adevarul si isi urmeaza instinctele dracesti si pamantesti pentru a-si realiza placerea care bineinteles, daca nu se intorc de la calea lor, ajung in pedeapsa lui Dumnezeu.

Dumnezeu spune clar in Evrei 13:4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

 

Vreau sa mentionez ca in spatele acestor vicii sunt demoni si duhuri necurate care influenteaza oamenii sau ii poseda in a urma destrabalarile lor.

Motivul pentru care oamenii nemantuiti nu pot sa iasa din aceste inrobiri, este pentru ca pe langa faptul ca nici nu isi doresc sa se lase de aceste spurcaciuni, pentru ca nu vad realitatea Bibliei, ei sunt incatusati si tinuti legati, rezultand ceea ce DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Ioan 8:34 „Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului”.

Toti cei care nu sunt mantuiti, sunt sclavi acestor lucruri: curviei, preacurviei, imaginilor indecente, filmelor si poftelor scarboase de care ne este si rusine sa le mentionam, asa cum Apostolul Pavel zice in Efeseni 5:11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.

12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

 

Daca ne uitam la televizor, ceea ce nu recomand, tot ceea ce vedem sunt reclame cu femei indecente, faze cu dorinte aprinse dupa trupurile altora si locuri unde se practica si se incurajeaza practicarea acestor nelegiuiri. Toti care se uita la filme sau emisiuni de divertisment, sunt intinati, supusi si subjugati acestor lucrari demonice.

Vreau sa vorbesc foarte clar, fie ca unii cred sau nu, in lume este aceasta lupta intre lumina si intuneric. Totul se rezuma la aceste lucruri. Unii traiesc in lumina si au fost scosi din sclavia si subjugarea pacatelor, iar altii, cei mai multi sunt inca acolo, legati de tot felul de vicii si pofte. Aceste dezlantuiri precum curvia si preacurvia, se extind cel mai mult seara, atunci cand in amurg tarziu, toti vor sa profite dupa trupul altuia. ( cluburi, puburi, filme, emisiuni, petreceri).

Vreau sa vorbesc clar ce inseamna aceste lucruri si care este prezentul si viitorul celor care practica aceste pacate:

Curvia = toti cei ce au intretinut sau intretin relatii intime inainte de casatorie.

Preacurvia = toti cei care sunt casatoriti si intretin relatii intime cu alte persoane care nu sunt partenerii lor de viata.

In aceste categorii intra si autosatisfacerea si homosexualitatea, care sunt pacate inaintea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

10. nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

 

Prezentul celor care le practica este ca ei sunt orbi, pentru ca nu vad pedeapsa lui Dumnezeu si nici nu le pasa, iar rezultatul lor este iadul vesnic al lui Dumnezeu, daca nu se pocaiesc si nu se intorc de la calea lor la voia DOMNULUI ISUS HRISTOS. Singurul mod in care omul poate iesi din aceste vicii demonice, este numai si numai prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS, printr-o pocainta reala si autentica inaintea lui Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS. Nimeni nu poate sa iasa din aceste lanturi demonice, decat doar prin ajutorul DOMNULUI ISUS HRISTOS.

Vreau sa mentionez ceva foarte clar si adevarat: toti cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, adica toti cei care sunt innointi de insusi Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS, nu mai practica aceste lucruri, ci sunt liberi si sfinti prin Sangele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Mentionez asta pentru ca multi se cred crestini, dar sunt inrobiti de aceste pacate si ei nu sunt adevaratii crestini sau ucenici ai DOMNULUI ISUS HRISTOS, ci doar aceia care sunt liberi de a nu mai practica aceste lucruri sunt adevaratii ucenici ai MANTUITORULUI, cei care sunt schimbati de EL. Deci numai prin HRISTOS DOMNUL omul poate sa devina liber cu adevarat.

 

Sustin ca am vorbit cu multi oameni si mai ales tineri care se cred crestini si sunt inca inrobiti de pornografie sau autosatisfacere, de curvie sau pornografie, ceea ce conform Bibliei, ei nu pot sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu, daca vor continua in aceste lucrari demonice. Omul nascut din nou, are biruinta asupra oricarui pacat. Priviti ce spune DOMNUL DUMNEZEU in 1 Ioan 5:4 …pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.

 

Dupa nasterea din nou, omul se lupta si poate aparent inca este biruit de unele obiceiuri, dar un lucru stim sigur conform Bibliei, ca omul nascut din nou, nu mai poate sa traiasca in vechile lui pacate si vicii, ci curand si repede el este liber de sub puterea pacatului, de sub puterea oricarei pofte, astfel in el regenerarea prin DUHUL SFANT isi face aparitia, facand omul sa traiasca liber de orice pacat. 1Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

 

Daca nu esti liber de orice pacat si de aceste pacate care le-am mentionat mai sus, daca nu le urasti si inca iti gasesti placerea in ele, atunci va trebui sa iti pui mari semne de intrebare daca cu adevarat esti al lui DUMNEZEU si nascut din nou prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Pentru ca toti cei schimbati de EL nu mai traiesc in pacat ca stil de viata, ci lupta impotriva pacatului.

 

Conform spuselor DOMNULUI ISUS HRISTOS preacurvia nu este doar atunci cand intretii relatii intime in afara casatoriei, ci si atunci cand te uiti la o femeie si o poftesti in inima ta. Matei 5:27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”

28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

 

Acum vedem ca problema omului este nu pentru ca nu se abtine de la aceste pacate, pentru ca nu se poate sa se lase de ele si nici nu vrea ca este inrobit, ci problema omului este interiorul lui, inima lui din care ies toate aceste lucruri. Marcu 6:21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22. furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

 

Numai printr-o interventie a DOMNULUI ISUS HRISTOS, este lucrarea exclusiv a Lui pentru a scoate inima rea si s-o inlocuiasca cu o inima noua, sensibila, numai asa omul poate sa fie schimbat si iertat si aceasta se realizeaza numai pe baza EVANGHELIEI, prin pocainta si credinta REALA in ISUS HRISTOS DOMNUL.

 

Toti cei care sustin ca s-au intalnit cu DOMNUL ISUS HRISTOS sau toti cei care zic ca au DUHUL SFANT si inca traiesc in aceste pacate: autosatisfacere, pornografie, curvie, preacurvie, pofte, homosexualitate si tot felul de lucruri demonice si firesti ca acestea, toti acestia mint sau se insala ca sunt crestini, pentru ca acolo unde este cu adevarat DOMNUL ISUS HRISTOS este Sfintenie. Nu va inselati…

Romani 1:26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;

27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

 

2 Corinteni 3:16 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.

17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertarea.

 

Una din practicile unor zisi crestini, este ca intra in relatii de prietenie unii cu altii inspre casatorie, in care ei se saruta, se ating si au in imaginatia lor si in subconstientul lor tot felul de lucruri intinate si pacate. Acestia nu pot trai in curatie, pentru ca Biblia spune clar, ca numai si numai dupa casatorie ai dreptul sa-ti atingi si sa-ti saruti jumatatea. Dar acestia pe langa faptul ca se injuga la un jug nepotrivit si aduc astfel pedeapsa lui Dumnezeu peste ei si nu binecuvantarea, pe langa faptul ca se impotrivesc adevarului, ei isi mai dau si scuze ca sa traiasca in felul acesta, iar altii sunt atat de prinsi in capcana ca nu vor sa se rupa unul de altul, dand scuza ca nu vor sa sufere. Vreau sa va zic clar si foarte serios, DOMNUL ISUS HRISTOS zice asa: Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.

Luca 14:33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.

Astfel relatiile inspre casatorie trebuie sa fie curate si in cinste, prin ascultare fata de Dumnezeu, altfel nu va mirati ca va certati, ca nu va intelegeti sau poate chiar va despartiti.

 

2Corinteni 6:17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

18. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

 

Acum daca ma intrebati, putem sa fim iertati si sa fim schimbati ? Mai este vreo sansa pentru noi ? Va zic clar ca este sansa, dar cei care zic ca au incercat sa se pocaiasca si nu reusesc, vreau sa va zic ca acestia nu vor sa se pocaiasca, ci folosesc aceasta scuza ca sa-L invinuiasca pe Dumnezeu, precum ei au incercat dar nu se poate, astfel dau scuza peste scuza, cand de fapt ei nu isi doresc cu adevarat schimbarea si trairea dupa voia lui Dumnezeu. Va zic, ca daca vreti iertarea si schimbarea autentica pe care Dumnezeu o da prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS, veti putea numai daca credeti cu adevarat in HRISTOS DOMNUL si in jertfa Lui de la cruce si daca va pocaiti. Altfel este imposibil si veti ramane robi ai acestor lucruri demonice care vor fi aruncate in iadul vesnic impreuna cu cei ce le practica. Celor care zic ca ei cred in HRISTOS, dar nu vor sa se pocaiasca, le zic ca DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Marcu 1:15 El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

 

Deci celor care zic ca ei cred in HRISTOS DOMNUL, dar nu se pocaiesc, le zic doua lucruri:

1. Voi vreti sa slujiti altui HRISTOS, nu Celui din Biblie si nu Celui ATOTPUTERNIC si SFANT, Creatorul tuturor lucrurilor care se vad si care nu se vad.
2. Va zic ca Acest HRISTOS ISUS care ne-a schimbat pe multi dintre noi si care ne-a scos din robia pacatelor, care ne-a iertat si ne-a innoit, EL este DOMN si MANTUITOR. Este Domn, pentru ca EL Stapaneste peste tot si daca nu ti-ai pus viata sub autoritatea Lui si nu asculti de cuvintele Lui, nu poti sa zici ca esti ucenicul Lui. Este MANTUITOR pentru ca EL SALVEAZA omul din pedeapsa vesnica si din inrobirile pacatelor, pedeapsa care este manifestata de Dreptatea si Judecata lui Dumnezeu impotriva pacatosului.

 

Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

 

Daca EL nu este pentru tine DOMN si MANTUITOR IN TERMENII BIBLIEI, nu esti iertat, inca esti mort in pacatele tale si daca nu te pocaiesti prin credinta in HRISTOS DOMNUL, tot ceea ce ramane pentru tine este asteptarea pronuntarii sentintei. Ori traiesti in lumina – ori in intuneric, ori esti liber de vicii si traiesti in voia lui Dumnezeu – ori esti rob al pacatelor si esti manat de duhuri necurate si intarituri demonice. Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

 

E HAR si Dumnezeu este Bun, veniti la EL si lasati-va de pacate, veniti si beti din HRISTOS DOMNUL, credeti in EL, credeti in ceea ce EL a platit la cruce, prin faptul ca EL a fost zdrobit de Dreptatea TATALUI CERESC, ca tu sa poti fi iertat, schimbat si sfintit prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS si inviat la o noua viata prin DUHUL SFANT, traind o viata cu adevarat in voia lui Dumnezeu.

Romani 2:4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

 

Pe langa faptul ca cei din lume traiesc sub stapanirea acestor pacate dracesti si pamantesti, firesti si in vrajmasie cu Dumnezeu, multi din cei care au fost expusi la EVANGHELIE inca traiesc trantiti, omorati de aceste nelegiuri si pofte. Acesti oameni au pus armele jos si se lasa calauziti de aceste vicii care duc la pedeapsa. Tot ce va pot zice este sa luptati si sa veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS cu adevarat si nu va inselati ca sunteti crestini, dar nici sa nu va inselati ca voi nu puteti iesi din aceasta stare, pentru ca puteti, daca multi dintre noi am putut, daca Pavel a zis in Filipeni 4:13 “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”, inseamna ca se poate, numai veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS si credeti in EL, pocati-va si nu va mai lasati tarati in poftele in care traiati altadata. 1 Petru 4:1 Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;

2. pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

 

Vreau sa vedeti clar, ceea ce Biblia spune despre aceste pacate:

2Petru 2:2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.

4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5. înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
6. mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
7. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
8. şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
9. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
10. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.

 

Vedem ca prin aceste pacate: curvia si preacurvia, poftele si dorintele pamantesti, poporul Israel a cazut rau si Dumnezeu i-a pedepsit amarnic:

1Corinteni 10:5 Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.

6. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
8. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
9. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
10. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
12. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

 

De ce zice ca “ cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” ? Pentru ca suntem slabi si supusi ispitelor, pentru ca avem trupuri nerascumparate, de aceea trebuie sa stam tari in DOMNUL ISUS HRISTOS si in INVATATURA SANATOASA, sa ne indemnam unii pe altii sa veghem si sa fim treji, sa ne purtam aspru cu trupurile noastre pentru ca sa putem sa le tinem in stapanire, fara sa ne dam scuze sau fara a carti, dar numai prin DUHUL SFANT, ca numai prin EL putem sa omoram faptele trupului. Coloseni 3:5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.

6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

 

Romani 8:12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.

13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

 

Un lucru stim clar conform Bibliei, ca toti cei care au fost schimbati de HRISTOS ISUS DOMNUL, nu se mai incurca cu treburile vietii si nu mai persista in pacatele pe care odinioara le practica, nu se potrivesc lumii, ci sunt innoiti dupa Chipul si Asemanarea DOMNULUI ISUS HRISTOS. Cei nascuti din DUHUL SFANT biruiesc si au biruinta asupra oricarui lucru si oricarei ispite si ei nu mai tanjesc dupa poftele trupului, ci dupa voia lui Dumnezeu, calauziti de DUHUL SFANT.

 

Inchei si va spun sa mergem la MIRELE NOSTRU ISUS HRISTOS, DOMNUL oricarei stapaniri, sa credem in EL, sa ne pocaim, pentru ca in EL si exclusiv numai prin EL avem curatarea noastra prin SANGELE LUI CEL SFANT de orice intinaciune a carnii, ca sa putem trai frumos ca in timpul zilei, asa cum PAVEL zicea, neintinati in mijlocul acestui neam ticalos in care noi cei schimbati si iertati de HRISTOS DOMNUL sa stralucim ca lumini vii pentru Imparatia lui Dumnezeu, tinand sus CUVANTUL EVANGHELIEI DOMNULUI ISUS HRISTOS.

Romani 13:12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

13. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
14. ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

 

Filipeni 2:15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,

16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

 

Pentru ca locuim intr-un popor cu buze si ganduri necurate, noi sa ne sfintim vietile si sa fim cu adevarat neintinati, stiind ca in Apocalipsa 19:27 scrie asa: “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.”

 

Domnul Isus Hristos sa ne ajute sa traim curati si sfinti, din EL, prin EL si pentru EL. A Lui sa fie Gloria, Slava, Cinstea, in vecii vecilor ! Amin.

 

Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

 

Efeseni 6:24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.

 

Alin Lolos

@

“Fiule, dă-mi inima ta…˝ Proverbele 23,26

https://damianion.wordpress.com/2018/03/19/fiule-da-mi-inima-ta%CB%9D-3/

 

Mircea Toma.jpgDintre tot ce putem da Domnului, un singur lucru Îl dorește: inima. Tot ce este pe pământ și în ceruri este al Lui, inclusiv trupul și inima (organul care ne bate în piept). Însă inima, ca expresie a omului dinlăuntru, a dorințelor și emoțiilor noastre, a gândirii și a voinței noastre, a conștiinței și afecțiunii noastre este ceea ce dorește Dumnezeu, și ea nu este a Lui pana nu I-o dam. Și, după cum un soț care-i dă soției totul, sau o soție care se dăruiește soțului pe deplin, dar nu-i dă inima partenerului său este ca și când nu i-ar da nimic, tot așa, a-I da lui Dumnezeu totul, dar nu inima, nu înseamnă prea mare lucru. Mai exact, nimic.

 

Nu-i așa că tu ești unul dintre cei ce dau multe sau fac multe pentru Dumnezeu? Apucă-te și cântărește și vei vedea câte se adună: ajuți pe săraci, dăruiești la biserică, ești binevoitor în a ajuta pe toți, spui Evanghelia ori de câte ori ai ocazia și altele asemenea… Dacă nu ar fi așa nu ai citi o revistă creștină și nu ai da câteva minute din prețiosul tău timp pentru a citi acest articol! Dar  inima, ai dat-o pe deplin și pentru totdeauna Domnului?

 

Este ciudat, când pui cap la cap învățătura Scripturii cu privire la inima omenească în starea ei neafectată de har și nașterea din nou, că Dumnezeu o dorește. Noi înșine ne-am lepăda de ea dacă am putea și dacă am vedea-o așa cum este în realitate. Dar nu o vedem, profetul Ieremia atrăgându-ne atenția asupra acestui paradox: inima este adevărul în privința noastră, este însăși esența făpturii noastre, dar din cauza corupției păcatului nu suntem în stare să discernem realitatea în privința propriului sine: ˝Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască?˝ – Ieremia 17,9. Așa că Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat și cunoscător a toate, a dat la o parte cortina dezvăluindu-ne: ˝Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia˝ – Marcu 7,21-22. Adică inima omenească, în starea ei naturală, este rea și foarte rea – lucru dovedit de faptele vieții noastre.

 

Uite așa am aflat de ce mulți oameni nu manifestă un interes real și susținut pentru Dumnezeu, deși sunt religioși și chiar pioși. Până la urmă, inima ce nu este a Domnului, își va dovedi caracterul murdar, întinzându-se ca mucegaiul peste orice realizări și eforturi bune. Nu că nu s-a vrut, nu că nu s-a încercat, nu că nu a fost multă jertfă și efort, dar inima târește omul acolo unde-i este comoara.

 

Același este răspunsul de ce așa de mulți copii care cresc în familii bune, sunt duși la biserică cu regularitate, li se acordă o educație atentă ajung la maturitate să-și ruineze viața prin alegeri și păcate devastatoare, nenorocindu-se și pe ei și pe aceia care i-au crescut.

 

Același este răspunsul pentru care mulți semeni de-ai noștri cunosc Evanghelia Domnului Isus, care s-ar putea că, din când în când vin la evenimente evanghelistice unde li se expune clar și provocator adevărul privind moartea și învierea Domnului Isus, nu devin ucenici ai Domnului.

 

Același este motivul pentru care ștergerea din registrul bisericii în care este trecut numele multora va fi făcut nu de pixul secretarului bisericii, ci prin ardere de către flăcările iadului.

 

O, și dacă ce este și ce face inima noastră ar avea repercusiuni numai asupra noastră înșine…  Parcă mintea nu poate pricepe vremurile în care trăim, cu atâtea focare de conlict și neînțelegere între oameni, cu boli fără tratament (vezi Ebola), cu știri despre copii crescuți în țări numite cândva creștine care acum se radicalizează la islam și merg să lupte în Siria sau Irak. Îmi spunea un păstor: ˝Dar cum să nu meargă să lupte aiurea când viața le-a fost devastată de părinții care mergeau la biserică în fiecare duminică, mărturiseau că sunt născuți din nou, dar au trăit în păcat și apoi au sfârșit în divorț; când au avut sub ochi atâtea exemple de așa ziși creștini care în afară de nume nu aveau nimic ce să-i diferențieze de lume? Radicalizarea și lupta le dau fundament și scop aducând ordine în haosul vieții˝. Din nefericire, ei au ales si merg pe o cale greșită pentru că, ceea ce au nevoie și Persoana după care tânjesc, este Dumnezeul Bibliei.

 

Întreaga istorie biblică este dovada căutării lui Dumnezeu după inima omenească. Înțelepciunea, personificată, îți adresează o chemare directă din partea lui Dumnezeu: ˝Acestea sunt cuvintele pe care Solomon le rostește în numele înțelepciunii, iar înțelepciunea nu este decât un alt nume pentru Domnul Isus Hristos care a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune pentru noi. Dacă vei întreba: Care este cea mai înaltă înțelepciune de pe acest pământ? vei vedea că este să crezi în Isus Hristos pe care Dumnezeu L-a trimis – să devii un urmaș și un ucenic al Său, să te încrezi în El și să-L imiți. Este Dumnezeu în Persoana Iubitului Său Fiu care spune fiecăruia dintre noi: Fiule, dă-mi inima ta˝  – Charles Spurgeon (http://www.biblebb.com/files/spurgeon/1995.htm).

 

Spre lauda și gloria Sa veșnică, dorința lui Dumnezeu este să-I dai inima ta, așa de ticăloasă sau neserioasă, așa de pătată de păcat, egoism și mândrie, pentru ca să o curățească în sângele Domnului Isus, să o sfințească și să o transforme. În aceasta constă puterea Evangheliei – ea aduce mântuire pentru orice om, indiferent de starea inimii sale. Ia cuvintele Scripturii, ˝Fiule, dă-mi inima ta˝ , nu numai ca o invitație din partea Sa, ci ca o poruncă adresată personal ție, clară și directă, care îți cere ascultare imediată. În loc să amâni, pune-te pe genunchi și dă-ți inima Domnului într-un act de pocăință prin credința în Hristos Isus și lucrarea făcută de El la cruce.

 

Dar poate că ești unul dintre cei care au făcut asta în urmă cu destui ani ca să nu-ți mai aduci aminte exact împrejurarea, și de atunci multe ți-a fost dat să trăiești. Scriptura îți vorbește și ție chemându-te să veghezi ca inima să-ți fie în totul a Domnului, dăruindu-I toată dragostea și afecțiunea, încrederea și slujirea în ascultare.

 

Am copilărit la Hunedoara și-mi aduc aminte de toate zgomotele făcute de combinatul siderurgic pentru că locuiam aproape. Se folosea explozibil pentru a desprinde zgura ce a fost turnată lichidă în niște vagoane speciale și pe drum s-a întărit, așa că tocmai când nu te așteptai auzeai câte o bubuitură. Trenuri treceau cu regularitate ducând și aducând tot felul de produse. Periodic se dădea drumul la gazele rezultate în urma arderilor și, din cauza presiunii mari se auzea în tot orașul. Dar știți ceva?, după un timp mai realizam că toate acestea există doar atunci când aveam musafiri și ne spuneau dimineața că nu s-au odihnit prea bine din cauza zgomotelor combinatului. Tot așa, de ani poate răsună chemarea lui Dumnezeu pentru tine, și El o face acum din nou: ˝˝Fiule, dă-mi inima ta˝. Nu cumva te-ai obișnuit cu harul și nu mai auzi chemarea Domnului?

 

Pastor Mircea Toma

 

@

 

INIMA

Proverbe 4:23

 

“Pãzeste-ti inima mai mult decât orice, cãci din ea ies izvoarele vietii.”

 

 

 

Daca nu ne pazim izvorul inimii, acesta se va bloca, va deveni poluat si vietile noastre vor fi moarte; bucuria si desfatarea se pot transforma in durere si mahnire. Cand nu ingrijim de inimile noastre, atat noi cat si biserica pierdem din putere. Cum este starea inimii noastre asa este si starea bisericii. Dumnezeu nu doreste ca mai intai sa schimbe comportamentului omului, ci inima.

Importanta de a ne intelege inima.

1. PAZESTE-TI INIMA
2. VEGHEAZA-TI INIMA

 

1. Accent pus pe vegherea si pazirea inimii:

 

Inima este cea mai mareata posesiune a omului. Dintre toate comorile omului nici una nu intrece inima.

1. In Vechiul Testament cuvantul ,,veghe” este folosit pentru pazirea recoltelor in timp ce sunt plantate si crescute pentru seceris.

 

Ai grija de inima cum ai grija de hrana. Tine brazda dreapta asa incat sa scoti cat poti de mult de pe camp. Seamana cu grija. Seamana semintele bune: curatie, adevar, dragoste, bucurie … Nu lasasemintele amaraciunii, maniei, invidiei, pizmei, poftei … sa incolteasca in inima.

1. Cuvantul ,,veghe” este folosit de asemenea si in contextul militar.

 

Stai de paza asupra inimii, la fel cum un soldat sta de paza in fata dusmanului. Nu lasa pe nimeni sa-ti fure armele. Nu lasa pe nimeni sa-ti saboteze echipamentul.

2. VEGHEAZA ASUPRA INIMII TALE CU TOATA OSTENEALA

 

Fii foarte atent asupra inimii tale ca sa te asiguri ca nimic rau nu i se intampla.

Vegheaza asupra inimii mai mult decat veghezii asupra lucrurilor tale: casa, masina …

Cu siguranta ca inimile noastre sunt mult mai valoroase decat lucrurile.

3. PAZESTE-TI INIMA PPENTRU CA INIMA TA CONTINE IZVOARELE VIETII

 

1. Inima este izvorul vietii fizice.

 

Viata fizica depinde de inima. Omul este mereu sfatuit sa aibe grija de inima lui: grija de dieta, grija cu stresul, grija cu hrana nesanatoasa si ceea ce distruge inima si trupul omului …

Problemele de sanatate a inimii conduc spre moartea omului. Asa cum inima este cheia vietii fizice, de asemenea, ea este cheia vietii spirituale.

1. Inima este izvorul vietii spirituale.

 

Asa cum este nevoie de o inima fizica care sa pompeze sangele liber si curat, tot astfel omul are nevoie de o inima spirituala care trebuie sa fie curata si puternica. Omul trebuie sa-si protejeze inima de lucrurile care o ranesc: Teama, Manie, Mandria, Aroganta, Lipsa iertarii, Ambitie personala, Pofta …. Toate acestea sunt otrava pt inima si aduc moartea spirituala.

Pentru a curata si proteja inima este nevoie de: Marturisire, Curatire, Iertare, Smerenie, Puritate … Cu alte cuvinte lucrurile rele trebuie inlocuite cu cele bune in inima.

Trebuie sa pastram izvorul nostru, care este inima, curat asa incat vietile noastre sa fie pline de roada Duhului Sfant. Cum? Protejand inima in mod constant; Curatand inima in mod constant; Dand socoteala pt inima noastra in mod constant.

1. Inima omului este esenta a ceea ce este el.

 

Marcu 7:21-23 – Lucrurile acestea il fac pe om neacceptat in inchinarea lui inaintea Domnului. Cheia este inima!!!

Inaintea Domnului conteaza ceea ce este mai intai omul in interiorul sau.

 

 

1. CUNOASTE-TI INIMA
2. ASA CUM ESTE EA

 

1. Ieremia 17:9 – „Inima este nespus de înselãtoare si de deznãdãjduit de rea; cine poate s-o cunoascã?”

 

1. Exempul lui Iacov:

 

Iacov este personificarea inimii inselatoare. Iacov = “cel care inseala”. Cuvantul ebraic “Kob” = “calcai”. Iacov este cel care intinde mana si calca peste altul ca sa poata castiga.

1. Inimile nu sunt inselate, ci ele sunt cele care inseala:

 

Spunem inimii noastre cele mai mari secrete, cele mai profunde temeri, cele mai amenintatoare amintiri, cele mai rele dezamagiri. Ne incredem in inimile noastre pentru ca credem ca inimile noastre sunt mari consilieri, mari surse de intelepciune si discernamant. Insa inimile sunt niste Iacovi, cele care agata de calcaie, care induc in eroare si doboara. Ne spun ca avem dreptate cand tanjim dupa securitate financiara si ne tradeaza pentru bani. Ne spun ca avem dreptate cand intindem mana dupa putere. Ne spun ca avem dreptate cand ne concetram asupra cuvintelor dureroase rostite de altii si critica aspru in manie. Ne spun ca avem dreptate cand tinem dusmanie si traiesc pt a-si regla conturile. Ne spun ca avem dreptate cand avem ganduri mandre, cand credem ca suntem superiori altora si ne laudam cu realizarile noastre in locul gloriei lui Dumnezeu.

1. Inimile sunt bolnave si au nevoie de Dumnezeu.

 

Oamenii sunt orbiti de propriile inimi :

 

Nu sunt mandru     – nu este mandrie daca poti sa o faci.

Nu sunt ambitios    – eu vreau doar sa-L slujesc pe Dumnezeu.

Nu sunt desfranat   – sunt normal.

Nu e nimic rau cu mine – gresesti ! – Lasa-ma in pace!

2. INIMA ESTE INSELATOARE

 

1. In ce isi pune omul increderea va determina starea in care se gaseste inima lui.

 

1. Exemplul lui Slomon:

 

Daca-L iubim cu adevarat pe Dumnezeu nu pot fi exceptii ale compromisului – 1Imparati 3:3

1Imparati 11:1; 3-4 – exceptia lui Solomon a devenit regula.

Problema lui Solomon nu a fost una teologica, ci una a inimii.

1. Cand omul se increde in sine insusi, atunci va experimenta blestemul lui Dumnezeu.

 

Ieremia17:5 „ Asa vorbeste Domnul: blestemat sã fie omul care se încrede în om, care se sprijineste pe un muritor si îsi abate inima de la Domnul!  6 Cãci este ca un nenorocit în pustie, si nu vede venind fericirea; locuieste în locurile arse ale pustiei, într-un pãmânt sãrat si fãrã locuitori.”

1. Starea inimii este determinata de increderea inimii – Ieremia 17:7

 

1. Inima care se increde in Dumnezeu experimenteaza binecuvantarea – Ieremia 17:8

 

 

 

III.           DESCHIDE-TI INIMA FATA DE DUMNEZEU

Domnul le vede pe toate. El ne exploreaza inimile, luminand cu lumina Sa in orice loc intunecat, proband, examinand, investigand.

 

1. INVITANDU-L SA NE CERCETEZE ZILNIC

 

*Cum ar fi daca in fiecare zi ai fi controlat, cercetar la serviciu ? poate nu e prea placut …

 

1. Doar Dumnezeu cunoaste inima omului

 

Psalmul 139:23-24 ,,Cerceteazã-mã, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Încearcã-mã, si cunoaste-mi gândurile! Vezi dacã Sunt pe o cale rea, si du-mã pe calea vesniciei!”

 

Dumnezeu cerceteaza inima, El o cunoaste. Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti arate ce vede El in inima ta. Cum reactionam cand Dumnezeu vorbeste despre inima noastra? Poate uneori ne vorbesti prin altii despre inima noastra.

1. Exemple de impietrire a inimii – oameni carora nu le-a pasat de inima lor:

 

* Indiferent cate motive de incredere are, inima impietrita alege sa nu se increada.

 

Faraon = o inima rebela – Exod

Cananitii = o inima nepocaita – Iosua 11:20, 2:8-11.

Israelitii = o inima care refuza sa se increada in Dumnezeu – Psalmul 95:8.

Fariseii si Saducheii = o inima care respinge – Marcu 3:5

Ucenicii = o inima care rezista, se impotriveste – Marcu 6:52; 8:17, 33.

2. INVITANDU-L SA NE PAZEASCA INIMILE

 

Ne pazim inimile impotriva bolii inselatoare prin deschiderea inimilor fata de Dumnezeu care le cerceteaza.

Il invitam pe Domnul sa ne cerceteze zilnic inimile.

Doar Domnul ne poate pazi inimile.

 

/………………………………………………………………………………………….

@

 

 

@

Europarlamentar român: „România moare sub ochii noștri!”

https://www.rostirea.ro/news/europarlamentar-roman-romania-moare-sub-ochii-nostri

 

BY IOANAARDELEAN

 

”Marea problemă a României este moartea! România moare sub ochii noștri!” spune europarlamentarul Laurențiu Rebega, șocând publicul. De ce crede acesta că România, așa cum o știm, este pe ducă?Laurențiu Rebega: ”Din ce în ce mai mulți cetățeni ai României nu mai vor să trăiască în România și nu mai vor să audă de România. Această tendință este uriașă la nivelul populației de 16-30 de ani. Cifrele INS avertizează de mai mulți ani, dar la nivelul oamenilor obișnuiți situația este încă și mai gravă. România suferă o adevărată hemoragie. Am ajuns în top 20 mondial în ceea ce privește emigrația. În Europa, suntem pe locul patru în ceea ce privește cetățenii care locuiesc în străinătate, dar, dacă analizăm situația țărilor din fața noastră (Marea Britanie, Germania și Polonia), raportat la totalul populației și la motivele migrației, suntem de fapt pe locul întâi! Dacă ne referim la topul mondial, cu aceleași observații ca mai sus, suntem pe locul doi, după Siria. Dar în Siria este război!

 

Situația este mult mai dramatică decât o pot spune cuvintele și e total contrară cu aburelile roz-bonbon ale guvernanților de la București! Miezul problemei și cancerul României este lipsa speranței! Ni se spune că majoritatea celor plecați beneficiază de dreptul la liberă circulație și dreptul la muncă în Uniunea Europeană și că cea mai mare parte a celor plecați sunt migranți temporari aflați în Occident cu contracte de muncă pe perioade determinate. Statistic, s-ar putea să fie adevărat, dar statistica e acea disciplină cu care poți să demonstrezi orice! Realitatea este că toți acești oameni constată că este mult mai bine să muncești în Occident, nu doar pentru că ești mai bine plătit, ci și, mai ales, pentru că trăiești într-o societate care îți oferă speranță. O societate cu reguli care se respectă, o societate în care ești respectat ca om, o societate în care vezi un viitor pentru copiii tăi.

 

Mulți dintre cei din categoria de vârstă peste 45 de ani spun că se vor întoarce în țară. Dar toți spun că își doresc pentru copiii lor să învețe și să se stabilească în Occident. Acest lucru înseamnă pur și simplu că, peste douăzeci de ani, în România nu vor mai fi români!

 

Evident, speranța vine din perspectiva siguranței locului de muncă și a dezvoltării economice. Dacă nu se va reindustrializa, dacă nu se va eficientiza agricultura, dacă nu se va axa pe producție, România va muri! Trebuie să privim realitatea în față: România nu poate trăi numai din turism și servicii, iar o creștere economică bazată pe consum este falsă! și acum vă întreb: care sunt partidele politice care au forța morală de a pune marile resurse naturale ale României în slujba unei dezvoltări economice durabile? Cine are curajul să aducă înapoi în proprietatea românilor petrolul și gazele, cărbunele și aurul, pământul și pădurile? Cine are curajul să-i îndemne pe români să aibă copii și să-i crească pentru un viitor în România?” (Sursă citat: Stiripesurse.ro)

 

Întrebări la care cu siguranță nu vom putea găsi un răspuns la politicienii de astăzi sau la clasa politică în general. De altfel, partidele politice nu mai au credibilitate. Ele au devenit găști de interese mafiote, rețele de nepotisme construite prin trafic de influență și corupție. Partidele politice sunt atât de putrede, încât nu mai există soluții de vindecare pentru ele. Dacă mai putem face ceva este să le dăm la o parte pe toate prin crearea unui alt sistem social, de tip meritocratic! Altă soluție nu cred că există. În absența acesteia, din păcate, România va muri încet și sigur!

 

Daniel Roxin

 

sursa si foto:  http://www.cunoastelumea.ro

@

 

 

@

George Soros, Rețeaua Progresistă şi Amestecul Etnic Forțat

BY IOANAARDELEAN

 

George Soros – Voi investi 500 de milioane ca să fac migrația de neoprit

 

“Lumea a fost tulburată de o intensificare a migraţiei forţate. Zeci de milioane de oameni sunt în mişcare, fugind din ţările de origine în căutarea unei vieţi mai bune peste hotare.

 

Unii fug de războaie civile sau de un regim opresiv; alţii fug de sărăcia extremă, crezând în posibilitatea unui progres economic pentru ei şi familiile lor.

 

Eşecul nostru colectiv de a dezvolta şi implementa politici eficiente care să gestioneze acest flux sporit a contribuit mult la suferinţa umană şi la instabilitatea politică – atât în ţările din care oamenii fug, cât şi în ţările care acum îi gazduiesc, că vor sau nu.

 

Migranţii sunt obligaţi deseori să trăiască o viaţă disperată, în timp ce ţările gazdă nu reuşesc să obţină de la ei profitul pe care integrarea mai bună îl poate aduce.

 

Guvernele trebuie să joace rolul principal în abordarea acestei crize, creând şi susţinând o infrastructură fizică şi socială pentru migranţi şi refugiaţi.

 

Însă mobilizarea forţei sectorului privat este şi ea crucială.

 

Recunoscând aceste lucruri, administraţia Obama a lansat recent o “chemare la acţiune”, cerând companiilor din SUA să joace un rol mai consistent pentru a face faţă provocărilor migraţiei forţate. Astăzi, liderii sectorului privat se reunesc la Naţiunile Unite pentru a-şi asuma angajamente concrete care să ajute la rezolvarea acestei probleme.

 

Am decis să ofer 500 de milioane de dolari pentru investiţii care să răspunda necesităţilor migranţilor, refugiaţilor şi comunităţilor gazdă. Voi investi în startup-uri, companii, iniţiative cu impact social şi afaceri create de migranţi şi refugiaţi. Deşi preocuparea mea cea mai mare este să îi ajut pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa, voi căuta idei de investiţii de care să beneficieze imigranţii din întreaga lume.

 

Acest angajament de a investi va însoţi contribuţiile filantropice ale fundaţiilor mele în scopul abordării fenomenului migraţiei forţate, o problemă cu care ne confruntăm de decenii şi căreia i-am dedicat resurse financiare semnificative.

 

Vom face investiţii în sectoare diverse, printre care tehnologia digitală care pare să fie promiţătoare pentru a oferi soluţii problemelor cu care se confruntă populaţiile dislocate.

 

Progresele în acest domeniu îi pot ajuta pe oameni să aibă acces mai facil la serviciile guvernamentale, legale, financiare şi de sănătate.

 

Companiile private investesc deja milioane de dolari pentru a dezvolta servicii pentru comunităţile de non-migranţi.

 

De aceea banii circulă foarte repede astăzi dintr-un buzunar în altul, serviciile de livrare îşi găsesc clienţii folosind doar telefonul, iar un medic din America de Nord poate vedea un pacient din Africa în timp real. Extinderea acestor inovaţii şi personalizarea lor îi va ajuta pe migranţi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai.

 

Toate aceste investiţii pe care le facem vor fi deţinute de organizaţia mea nonprofit. Ele vor fi de succes, pentru că vreau să arăt cum capitalul privat poate juca un rol constructiv în ajutorarea imigranţilor şi cum tot profitul va merge către finanţarea programelor Fundaţiilor pentru o Societate Deschisa, inclusiv pentru programele de care beneficiază migranţii şi refugiaţii.

 

Suntem campioni ai societăţii civile de multă vreme şi ne vom asigura că investiţiile noastre vor asigura produse şi servicii care să fie cu adevărat folositoare pentru migranţi şi pentru comunităţile care îi găzduiesc.

 

Vom colabora îndeaproape cu organizaţii precum Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi cu International Rescue Committee pentru a stabili principiile după care vom face aceste investiţii. Scopul nostru este să profităm, spre binele public, de inovaţiile care nu pot fi oferite decât de sectorul privat.

 

Sper ca angajamentul meu să-i inspire şi pe alţi investitori, pentru a se alătura acestei misiuni”.

 

Nota Redacției:

 

Cum ne dăm seama că intenția lui Soros de “a-i ajuta pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa” are scopuri ascunse?

 

Simplu. Rețeaua Progresist NU susține crearea de tabere şi ulterior de orașe în zone protejate din propria țară a refugiaților.

 

Aceste zone protejate ar putea foarte bine să fie păzite de trupe ONU, să fie declarate “NoFly zones” pentru beligeranți şi să fie supravegheate aerian de avioane trimise de statele lumii să servească ca trupe ONU.

 

Erdogan a propus în repetate rânduri atât Statelor Unite cât şi Uniunii Europene crearea de astfel de zone şi a fost refuzat sistematic.

 

Respingerea acestei soluții de bun simț şi susținerea isterică a strămutării a milioane de oameni la mii de km depărtare de țara lor nu este altceva decât punerea la cale A UNUI AMESTEC ETNIC FORȚAT

 

sursa si foto:  http://www.fluierul.ro/

 

 

 

@

 

 

Ceremonie satanică la inaugurarea celui mai lung tunel din lume

BY IOANAARDELEAN

https://www.rostirea.ro/news/video-ceremonie-satanica-la-inaugurarea-celui-mai-lung-tunel-din-lume

Liderii europeni, inclusiv cancelarul german Angela Merkel, președintele francez François Hollande, premierul italian Matteo Renzi, premierul din Liechtenstein Adrian Hasler și cancelarul austriac Christian Kern au participat la inaugurarea celui mai lung tunel din lume, care parcurge o distanță de 57 km sub Alpii Elvețieni.

 

Evenimentul istoric a fost umbrit de ceremonia de deschidere, care a conținut elemente satanice și explicit sexuale.

 

Publicația creștină TruNews a prezentat prima știrea (link-ul trimite la un articol care conține un videoclip cu comentarii, istoricul proiectului tunelului și lista completă a liderilor politici participanți), și numeroase bloguri precum Vigilant Citizen au comentat de atunci spectacolul tulburător, care a costat 8,8 milioane de franci elvețieni (8 milioane de euro).

 

Spectacolul extravagant, desfășurat parțial în interior pentru demnitari și parțial afară, a inclus apariția și adorarea diavolului de către personaje sumar îmbrăcate, care s-au prosternat în repetate rânduri în fața lui. Personajul satanic cu cap de țap apare cu urlete oripilante și se aud țipete în sistemul audio. Personajul demonic simulează acte sexuale cu mai mulți dansatori bărbați și femei, dintre care mulți au un aspect androgin.

 

Pe un ecran mare, fața personajului satanic este afișată în mod clar demonic și un cerc de ochi care privește în afară generează o senzație stranie.

 

Prima călătorie a trenurilor prin tunel și ceremonia au marcat încheierea a 17 ani de lucrări, cu un cost de 12 miliarde franci elvețieni (11 miliarde de euro).

 

Mai jos este un videoclip cu întregul eveniment, în care ceremonia bizară începe aproape de final, la ora 6:00. Este disponibil, de asemenea, un rezumat video sub acesta.

 

AVERTISMENT: Scenele sunt extrem de tulburătoare și conțin imagini sexuale și satanice.

 

 

 

 

 

 

 

sursa si foto: http://www.culturavietii.ro

 

@

Chimistul Shane Ellison relatează adevărul despre fabricarea medicamentelor  

BY IOANAARDELEAN  

 

pastile-bani-ww

 

  

„Se pare că toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populaţia.

 

https://www.rostirea.ro/news/chimistul-shane-ellison-relateaza-adevarul-despre-fabricarea-medicamentelor-3

 

Sunt chimist. Îmi place abordarea ştiinţifică. Când am lucrat în industria farmaceutică – acolo m-am ciocnit cu respingerea completă a ştiinţei. În aceste companii farmaceutice , în interviuri de angajare, nu ezitau să spună următoarele:

 

„Tineţi minte că noi dezvoltăm medicamente pentru a înlătura simptome. Noi nu tratăm”.

 

Deci este un model de business care se bazează pe ideea de a oferi oamenilor medicamente toată viaţa. Ce este de făcut când se termină simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – a inventa maladii.

 

Dacă nu există simptome, atunci se termină clientela pentru vânzări şi rămâne doar să se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteţi inventa maladii fără sfârşit. Exista trei cuvinte de care se teme un psihiatru. Trei cuvinte: „Dovediţi acest lucru”.

 

Şi dacă medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi în nouă cazuri din zece, nu administraţi medicamentul. Acest lucru oferă pacientului puterea de a lua o decizie.

 

Fiind chimist, eram surprins – se fabrică medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depistează în toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocând aceleaşi efecte pentru care ele sunt concepute. Cum reuşesc companiile farmaceutice să le vândă? Cum le vând?

 

Companiile farmaceutice au departamente de marketing, giganţii farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur şi simplu, geniale. Trebuie doar să plătiţi profesioniştii – medicii, savanţii, psihiatrii – pentru rapoarte care indică că studiul a avut rezultate pozitive. Le plătiţi, cumpăraţi ştiinţa.

 

Cel puţin 125 de mii de persoane în fiecare an mor din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede că ar trebui să se cheltuiască mai mulţi bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalităţii. Nu! Companiile farmaceutice continuă să dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Să hipnotizeze oamenii.

 

Ii hipnotizaţi şi ii obişnuiţi cu medicamente, ii îndreptaţi la psihiatri, încât oamenii să înghită în linişte Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veţi primi o industrie de miliarde de dolari, care face o mulţime de oameni bolnavi şi care prosperă în urma acestui lucru.”

 

 

 

sursa si foto:  http://www.financiarul.ro

@

S.N. Lazarev – Cauze ale bolilor

BY IOANAARDELEAN

 

 

…cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook… și oriunde altundeva !

 

………………………………………………………………….

 

lazarevS.N. Lazarev este autorul a 25 de cărţi despre dezvoltarea căii spirituale a omului. De peste 20 de ani el cercetează legile Universului şi legătura dintre ele și sentimentele noastre, a stării noastre interioare cu ceea ce se întâmplă în jur. În această serie de lecţii, autorul vorbeşte despre aspectele principale ale sistemului său, despre cele mai importante observaţii şi concluzii pe care le-a făcut, despre principalele mijloace şi metode de depăşire a problemelor şi bolilor.

 

Aceste lecţii sunt destinate pentru toţi – pentru cei sănătoşi şi pentru cei bolnavi, pentru începători şi pentru cititorii mai avansaţi. În aceste lecţii, autorul răspunde la cele mai importante întrebări care reprezintă baza pentru înţelegerea legilor vieţii şi destinului omului.

 

De ce ne îmbolnăvim?

 

“Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău.

 

Supraconştiinţa ta, latura ta divină, Dumezeul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice.

 

Cănd starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul dragostei.

 

Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui.

 

Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficienta iubire de Dumnezeu. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin noi ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.

 

Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepţi pierderea umanului, să vezi în aceasta voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit.

 

Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt boala se datoreşte pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte.

 

Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfinei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă.

 

Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta.

Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi bolilor datorită coeficientului de imunitate care este foarte scăzut, De acea, oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul câtre Dumnezeu.

 

Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea.

 

Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm, să acumulăm iubire pentru Dumnezeu. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala.

 

Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizcă. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala.

Când omul încalcă Legile Supreme se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul său defensiv şi el devine o pradă uşoară pentru virusu, care îndeplineşte funcţiile unui program punitiv. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale.

 

Gandurile negative

 

“In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata in alimentatie a verdeturilor.

 

Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oameni reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestea sunt indreptate si in acelati timp, distrugerea prorpiilor structuri karmice.Cuvantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.

 

Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficeint sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostu e intr-atat de deformat incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritiatii sufletului si a trupului. In situatia actuala principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficeint sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri.

 

“Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic. Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea“Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate iar mie rabdare” se va asigura impotriva multor pacate.

 

Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. „Nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.

 

Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca iti mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-ti va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.

 

Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul deasemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv dar si cel mai politicos din lume.

 

Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferi; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.

 

Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si prin aceasta favorizati destramarea spiritului.”

 

S.N. Lazarev

 

sursa foto si video:  http://dincolo-de-limite.blogspot.ro

Sanatatea Podala – Calculul scorului mediu al pododermatitelor pe fermă şi a pierderilor economice ( calculaţie – EVALUAREA PIERDERILOR DATORATE SCĂDERII PRODUCŢIEI DE LAPTE IN CAZUL PODODERMATITELOR)- (IV)

 

Calculul scorului mediu al fermei (SPOD)

SPOD = [(1 * %S1) + (2 * %S2) + (3 * %S3) + (4 * %S4) + (%S5)]/100

Unde:

 

SPOD = scorul pododermatitei ca medie pe fermă funcţie de scorul individual şi procentul acestuia în efectiv

%Sx = procent de un anumit scor din efectiv

Calculul pierderilor individuale de lapte (PI)

PI (l/vaca /zi) = {[PMZ / (((%S1/100 * 1) + (%S2/100 * 1) + (%S3/100 * 0,949) + (%S4/100 * 0,832) + (%S5/100 * 0,64)))] – PMZ}

Unde:

PI = Pierderi individuale în cantitatea de lapte

PMZ = producţia medie zilnică

Pierderi de lapte în efectiv

PE (l / efectiv / zi) = PI * ME

Unde:

PE = pierderi în efectiv

ME = mărimea efectivului

Pierderi economice individuale

PEI ($ / vaca / zi) = (PI * pretul a 100 l lapte)/100

Pierderi economice in efectiv

PEE ($ / efectiv / zi) = PEI * ME

Pierderi economice lunare

PEL ($ / efectiv / luna) = PEE * 30

 

Pentru ca afecţiunile podale sunt datorate multor factori,prezentam citiva care pot genera afecţiuni podale

III

Ele pot include nutriţia, managementul hrănirii, comportamentul general, stress-ul, comfortul vacii şi frecvenţa ajustării (curăţării) copitelor. Afecţiunile podale sunt, deci o problemă multifactorială.

Nutriţia

Câteva aspecte din nutriţie pot reduce riscul problemelor podale. Acestea includ carbohidraţii, proteina, mineralele şi vitaminele. Formularea unor raţii optime pentru menţinerea sănătăţii picioarelor nu este întotdeauna suficientă. Nutriţia trebuie să ţină seama şi de alţi factori pentru a preveni transformarea problemelor podale individuale în probleme generale ale fermei.

Carbohidraţii. O provocare majoră a nutriţiei este lipsa de informaţii privind nivelul limită de la care apare acidoza datorită carbohidraţilor. Carbohidraţii reprezintă 70-80% din raţia vacilor de lapte. Nivelul şi disponibilitatea acestora în diferite raţii pot avea un impact substanţial în metabolismul ruminal. Aportul de carbohidraţi necesar pentru apariţia acidozelor, depinde de tipul de procesare a furajelor, perioada de adaptare, statutul nutriţional al vacii precum şi volumul şi frecvenţa administrării.

Vacile lactante, au nevoie de un aport minim de fibroase astfel încât ele să fie incluse în raţie minim 1,4% din greutatea vie a animalului. În majoritatea cazurilor, fibroasele nu trebuie să fie sub 40-45% din totalul de SU din raţie.

În general e bine să se facă evaluarea ingestei de fibre insolubile în soluţie de detergent neutru (NDF) din furajul fibros. Nivelul de fibre poate fi acceptabil la o vacă ce consumă 23 Kg SU şi nu este neapărat optimă la vacile ce consumă 19 Kg SU (a se vedea exemplul). Ingesta minimă de fibră ca procent din greutatea corporală poate fi, deci, 0,85-1,2.

EXEMPLU: La greutatea medie a vacii de 590 Kg, totalul de fibre din raţie este de 32% din SU. O vacă ce consumă 23 Kg SU, poate ingera 7,36 Kg de fibre totale, reprezentând 1,24% fibre totale din greutatea corporală. Aceeaşi vacă, dacă va consuma 19 Kg SU, va ingera 6,1 Kg fibre, reprezentând 1,03% din greutatea corporală.

Fracţiunea de carbohidraţi non-fibroşi (NFC) este digerată mai rapid decât fibrele. NFC în exces pot scădea digestibilitatea fibrelor, reducând producerea de acid acetic crescând producţia de acid lactic şi declanşând acidoza ruminală. În general, digestibilitatea NFC depinde de mărimea particulei de nutreţ concentrat din raţie, umiditate, metodă de procesare şi nivelul NFC din raţie. În funcţie de digestibilitatea fibrelor, se recomandă un procent de 30-40% din SU totală din raţie. În majoritatea, cazurilor, se consideră ideal un procent de NFC situat între 32 şi 38%.

Concentraţia de NFC din furaj poate fi calculată scăzând din 100 cenuşa (substanţele minerale), substanţele eter extractibile (grasimi), proteina brută şi fibrele libere de proteină conform formulei următoare:

NFC = 100 – [(NDF – FLP) + PB + G + SM]

Unde:

NFC = carbohidraţi non-fibroşi

NDF = fibră insolubilă în soluţie de detergent neutru

FLB = fibră liberă de proteină

PB = proteina brută

G = grăsime

SM = substanţe minerale

Utilizarea termenului de fibre libere de proteină este importantă pentru fibroasele şi şroturile încinse datorită faptului că fibra poate conţine cantităţi mari de proteină. Dacă nu se utilizează fibra liberă de proteină, proteina e scăzută de două ori în formulă. O dată de la PB şi o dată de la fibra legată de PB. Când se foloseşte pentru calcularea NFC următoarea formulă: NFC = 100 – (NDF + PB + G + SM), atunci NFC din raţie poate fi subestimat. Aceasta poate duce la o subestimare totală din raţie de circa 2-4%.

EXEMPLU: Semisilozul de lucernă conţine în SU: 19,6% PB, 48,8% NDF, 4,1% FLP, 2,9% G şi 9,3% SM.

Atunci NFC = 100 – [(NDF – FLP) + PB + G + SM ] = 100 – [(48,8 – 4,1) + 19,6 + 2,9 +9,3] = 23,5%

Şi NFC = 100 – [NDF + PB + G + SM ] = 100 – [48,8 + 19,6 + 2,9 +9,3] = 19,4%

Proteina. S-a sugerat că aportul proteinei din raţie poate influenţa incidenţa apariţiei afecţiunilor podale. Mai multe studii arată că procentul înalt de proteină degradabilă în rumen, e asociat cu afecţiunile podale. Oricum, rolul proteinei este încă neclar. Sunt disponibile foarte puţine informaţii asupra rolului care îl joacă proteinele în dezvoltarea pododermatitelor. Se presupune că reacţia alergică este determinată şi de câteva tipuri de proteine şi de asemenea, există o legătură între reacţia histaminică şi suplimentarea proteică în exces şi degradarea proteinei în rumen.

Microelementele. Cuprul este esenţial pentru producţia de corn. O deficienţă de cupru poate interfera cu sinteza cheratinei, inhibând dezvoltarea ţesutului din cutia de corn.

Zincul este esenţial pentru producerea cheratinei şi joacă un rol important în imunitate. Efectul zincului în afecţiunile podale este legat de cicatrizarea rănilor, refacerea ţesutului epitelial, duritatea cutiei de corn şi menţinerea integrităţii celulare.

Mulţi nutriţionişti formulează raţii cu nivele înalte ale microelementelor faţă de normal pentru a preveni problemele legate de stress-ul produs de creşterea producţiei de lapte sau de boală.

Vitaminele. Vitamina A, beta-carotenul, vitamina E, şi biotina trebuiesc luate în considerare atunci când se studiază factorii corelaţi cu apariţia problemelor podale la vaci.

Vitamina A este importantă pentru întreţinerea ţesuturilor epiteliale şi replicarea celulară.

Beta-carotenul joacă un rol puternic atât în reparaţia ţesutului epitelial cât şi în integritatea şi funcţia imunitară a acestuia.

Vitamina E e implicată în întreţinerea integrităţii celulare şi în procesul imunitar. Un rol major îl joacă şi ca antioxidant.

Biotina e asociată cu formarea cutiei de corn. Este foarte importantă în duritatea unghiilor. Dacă raţiile sunt bogate în concentrat, sinteza biotinei din rumen este redusă. Recomandările curente se referă la 20 mg/zi biotină la vaci în lactaţie şi 10 mg/zi pentru vacile înţărcate. Costurile sunt de aproximativ 6-8 cenţi/vacă/zi. Răspunsul la tratamentul cu biotină poate apărea după mai multe luni.

 

 

 

@@@

South Devon – rasa indigena engleza de carne

 

Rasa South Devon care dateaza din anii 1800, este una din cele mai mari bovine din Marea Britanie, renumita pentru temperamentul sau docil.Prin dimensiuni si conformatia carcasei, este o alternativa viabila raselor mari de pe continent. Vacile South Devon sunt mame foarte bune, au o productie considerabila de lapte si traiesc mult. Sunt rezistente, adaptabile, cu o foarte buna conversie a hranei. South Devon este renumita ca rasa atat pentru carne cat si pentru lapte, iar productiile de lapte reflecta acest lucru. Productia ridicata de lapte si instinctul matern dezvoltat asigura un procentaj ridicat de supravietuire a tineretului. Vaca fata pe parcursul a 15 ani. Cu asemenea longevitate, e nevoie de putine juninci pentru innoirea cirezii, multe fiind disponibile pentru vanzare ca animale de reproductie sau carcase de vita calitativ superioare.Taurul South Devon poate fi folosit ca animal de prasila, reusind ca produsii sai, fie rasa pura, fie metisi, sa aiba un spor de greutate apreciabil, maturizare timpurie si o conformatie a carcasei care este apreciata pe piata moderna. Taurii South Devon transmit viitoarei generatii o calitate superioara a carnii, aceasta fiind frageda si gustoasa, cu aspect marmorat, imbunatatind astfel calitatea carnii de vita rezultate.South Devon este cea mare dintre rasele de bovine indigene engleze si este bine cunoscută pentru calitatea carnii, a laptelui si a untului sau. Rasa se poate creste atat in sisteme intensive ca si extensive, sau intr-o cireada comerciala ori de rasa pura. Rasa South Devon consuma iarba, producand carcase de calitate superioara, cu carne marmorata / bine granulata. Greutate corporala medie adulta este de 1.250 kg la tauri, si de 675 kg la vaci.

 

 

@@

 

Recomandari privind producerea, procesarea si comercializarea carnii si a produselor derivate

 

Carnea provenita de la diferite specii de animale, pasari, specii de acvacultura, etc. constituie un aliment cu importanta deosebita pentru buna functionare a organismului uman, mai ales in contextul unei vieti normale, datorita continutului crescut de proteine de calitate superioara si de substante minerale, insa trebuie sa se tina cont de calitatea si cantitatiile consumate zilnic pentru a nu deveni un agent nociv pentru sanatatea consumatorilor.Producerea, procesarea si valorificarea carnii urmeaza un traseu bine definit incepand cu exploatatiile in care se cresc specii care asigura materia prima (carne rosie, carne alba) apoi unitatile de abatorizare, unitati de procesare (fabrici, carmangerii, macelarii) unitati de depozitare si in final unitati de distributie (magazine de specialitate, hale agroalimentare, hyper si supermarketuri).Activitatea acestor categorii de obiective este in permanenta sub control sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, urmarindu-se ca piata de desfacere locala, nationala si globala sa fie asigurata cu carne si produse din carne, salubre si de calitate, care sa nu puna in pericol sanatatea populatiei, insa pentru mentinerea responsabilitatii fata de consumatori, a operatorilor din unitatiile care produc, proceseaza, depoziteaza, transporta si comercializeaza astfel de produse, se impun si evaluari periodice complexe, prin care se urmareste:Verificarea asigurarii masurilor administrative din exploatatii, cu referire la, evidenta stricta a efectivelor, inregistrarea exploatatiei; identificarea si inregistrarea animalelor, tinerea registrului de exploatatie, contract cu specialisti din domeniu prin care sa se asigure tehnologia specifica, normele de biosecuritate, sanatate, igiena si bunastare animala,Sa se asigure sistemul de protectie sanitara la intrarea in zonele de receptie si procesare a materilor prime.Sa se asigure spatii frigorifice pe flux tehnologic, sau in functie de activitatea ce se desfasoara si sa se monitorizeze zilnic temperatura in spatiile respective.Sa se respecte normele de igiena, prin spalarea si dezinfectia, spatiilor de lucru, de depozitare, spatiile comerciale, a utilajelor, ustensilelor si a mijloacelor de transport.Sa se asigure transportul materiei prime si a produselor finite cu mijloace de transport amenajate si dotate corespunzator in functie de sortimentul de produs si distanta transportului.Sa se asigure conditii adecvate, menite sa previna degradarea si contaminarea produselor in functie de clasificarea acestora, respectiv:carnea proaspata – care reprezinta carnea care nu a fost supusa nici unui tratament in vederea conservarii, cu exceptia refrigerarii, congelarii, inclusiv carnea ambalata prin vacuumare sau in atmosfera controlata;carnea tocata – care reprezinta carnea dezosata care a fost supusa unei operatiuni de tocare si care contine mai putin de 1% sare;preparatele din carne (carne preparata) – care reprezinta carnea proaspata, inclusiv carnea care a fost sectionata in fragmente, careia i se adauga produse alimentare, condimente sau aditivi sau care a fost supusa unei prelucrari insuficiente pentru a modifica in esenta structura fibroasa a muschilor si a determina astfel disparitia caracteristicilor carnii proaspete;Sa se dovedeasca conditiile de trasabilitate a carnii si a produselor procesate, prin documente care sa ateste informatii despre traseul acestora de la producator pana la consumator.Sa ofere consumatorilor imformatii complecte prin respectarea prevederilor cu privire la etichetarea produselor de origine animala, in corelatie cu clasificarea lor si a aditivilor alimentari utilizati in compozitie, in special a carnii proaspete (specia de la care provine), a carnii tocate, carnii preparate, a produselor din carne.Sa se respecte prevederilor legale privind prezenta aditivilor alimentari, inscrisi pe eticheta produsului alimentar comercializat, in corelatie cu categoriile de produse alimentare specificate.Sa se respecte programul de autocontrol prin afluirea de probe de materii prime si produse finite, la laboratorul acreditat, pentru examinarea calitatii si salubritatii acestora.Sa se verifice starea de sanatate a personalului care prelucreaza si manipuleaza alimente.Sa se respecte legislatia privind gestionarea produselor retrase de la comercializare, motivat sanitar veterinar si tehnologic si care nu mai pot fi destinate consumului uman.Populatia, beneficiara de astfel de produse, are la dispozitie telefonul, Call-Center TEL VERDE: 0800.826.787(telefon gratuit pentru reclamatii privind siguranta alimentelor) pentru a sesiza neregulile constatate, urmand a se putea lua masuri in consecinta.

@@@@

Actorul Russell Crowe creste vaci pentru carne

 

Russell Crowe a fost nominalizat de trei ori pentru titlul de cel mai bun actor, iar in anul 2001 a castigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor in rol principal, pentru rolul sau din filmul Gladiatorul. Russell Crowe detine peste 700 de capete de bovine Negre Angus la ferma sa de 500 de acri din Nana Glen, Australia.Tot aici a construit o capela pentru nunta lui care a avut loc in anul 2003. Pentru Crowe, timpul petrecut la ferma este important pentru a ramane tot timp intr-o stare proaspata si vioaie. Ferma sa este o oaza totala, inconjurata de bogata flora si fauna nativa a Australiei.Crowe este vazut de obicei la ferma sa purtand clasica palarie muncitoreasca Akubra, in stil traditional australian cu borul larg care il apara de ploaie si de soare. El spune ca daca te lasi purtat de ritmul fermei incepi sa intelegi ritmurile vietii iar in mintea ta lucrurile incep sa se aseze si sa se clarifice de la sine.Interes tot mai mare in Romania pentru vacile de carne Fermierii romani au descoperit bovinele pentru carne, usor de crescut si la mare pret pe piata europeana iar din 2012, au venit si primele subventii,de 300 de euro pe cap de animal.Crescatorii romani incep sa se uite tot mai mult spre vacile de carne. Motivul: subventia de 300 de euro pe cap de animal pentru crescatorii din zonele defavorizate, dar si deficitul mare de carne pe piata europeana. Interesul pentru vacile de carne este tot mai mare in România, mai ales ca acestea ar putea sa constituie o sursa importanta de venituri pentru fermele mici care nu pot produce lapte de calitate, deci nu pot scoate profituri interesante de pe urma vacilor de lapteChiar daca preturile de achizitie a vacutelor de carne sunt ceva mai mari decat în cazul celor de lapte, cheltuielile de intretinere sunt mai reduse. Animalele nu sunt pretentioase la hrana si sunt tinute cea mai mare parte a anului la pasune. Pentru ca sunt rezistente la temperaturi de pana la -25 de grade Celsius, iarna pot fi adapostite si in adaposturi cu trei pereti ca la oi, nicidecum in grajduri moderne cum se intampla la vacile de lapte. Un avantaj este si ritmul de crestere a animalelor: un vitel, de exemplu, poate sa ajunga in 18-20 de luni la o greutate de 600-650 de kilograme.In luna martie a acestui an a fost infiintata si o asociatie a crescatorllor de bovine pentru carne. Organizatia are in prezent 40 de membri din 10 judete, care detin impreuna un efectiv de circa 2.000 de animale, dupa cum afirma Dumitru Grigorean, presedintele asociatieiAcesta sustine ca principalele avantaje ale raselor de bovine pentru carne sunt costurile mai mici cu intretinerea si forta de munca pentru cresterea animalelor, in conditiile in care si investitia este mult mai mica, mai ales ca nu este nevoie de grajduri moderne.In 2012, crescatorii din zonele defavorizate au primit pentru prima data un sprijin de 300 de euro pe cap de animal (vitel de opt luni). Presedintele asociatiei mai sustine ca producatorii locali ar putea sa profite in viitor si de pe urma deficitului de carne de vita de pe piata europeana (300.000 tone pe an). In plus, ar putea sa-si gaseasca loc si pe piata locala, unde aproximativ 80% din consum este asigurat din import.Crescatorii locali isi scot cheltuielile in general din vanzarea de taurasi la export, in general in Grecia si Spania, insa este cerere de animale de reproductie si pe piata interna.Pe piata, un tauras de 6-7 luni se vinde la un pret de circa 1.000 de euro si chiar cu 3.000 de euro la varsta de un an si jumatate. Un taur de prasila, in schimb poate costa si cateva zeci de mii de euro, iar o juninca gestanta intre 2.000 – 2.500 euro. Pentru ca in Romania nu se face diferenta intre carnea obisnuita de vita si cea provenita de la rasele de carne, crescatorii prefera sa vanda animalele in viu si mai putin sa le sacrifice.In afara, lucrurile stau cu totul altfel, un kilogram de carne dintr-o rasa exotica precum Wagyu poate sa ajunga si la cateva sute de euro.ASOCIATIA CRESCATORILOR DE BOVINE PENTRU CARNE DIN ROMANIA s-a infiintat in data de 18 Februarie 2012, in Judetul Suceava.

Date contact: Sediu: Com. Moara,Jud. Suceava, Romania.Telefon: 0762 632 476; 0743 089 001Email: asociatia@acbcr.rowww.acbcr.ro

 

@@@@@

Rasele de bovinelor care produc carnea „West Country Beef”/„West Country Beef” este denumirea IGP aplicata carnii de bovine din regiunea West Country din Regatul Unit.Bovinele sunt sacrificate in conformitate cu standardul Meat South West (MSW) sau cu standarde echivalente, in abatoare autorizate din regiunea West Country sau din afara ariei geografice. Toate animalele sunt crescute in conformitate cu inalte standarde recunoscute in domeniul creșterii și bunastarii animalelor, fapt ce furnizeaza garantii asupra sigurantei produsului.Alimentatia specifica bazata pe iarba imbunatateste compozitia chimica a muschiului de vită, precum si calitatile organoleptice ale carnii in comparație cu bovinele hranite cu furaje concentrate. Datorita acestui fapt, carnea capata un gust mai consistent, oferind o excelenta experienta alimentara. Textura marmorata in mod natural a carnii, datorata prezentei tesuturilor grase intramusculare adauga aroma si suculenta. Culoarea grasimii variaza de la alb la galben, insa alimentatia specifica ii confera in general o culoare crem. Culoarea carnii variaza de la roz la rosu-inchis, dupa maturare carnea avand culoarea rosu mai inchis.Finisarea bovinelor dureaza minimum 60 de zile. La majoritatea efectivelor finisarea este initiata chiar de catre animale, in mod natural, existand diferente in ceea ce priveste varsta sau greutatea, ca urmare a diferentelor intre rase (este ideala o greutate de finisare intre 200 si 500 kg in carcasa).Asociatia Meat South West estimeaza contributia totala a sectorului carnii rosii la economia regiunii West Country la 3 miliarde de lire sterline pe an si 28 000 de locuri de munca. Continuarea productiei de animale este esentiala pentru protejarea mediului si patrimoniului regiunii. Tocmai acest mediu special al regiunii se afla la baza caracteristicilor care se acumuleaza inerent in cadrul produsului „West Country Beef”, ca urmare a cresterii in regiune a animalelor din care se realizeaza produsul.Din punct de vedere istoric, rasele de bovine cele mai comune din regiune au fost South Devon si Ruby Red. Cu toate acestea, multe dintre rasele indigene si continentale se integreaza, de asemenea, foarte bine in peisajul regiunii si asigura rezultate bune datorita pasunilor din regiune. Prin urmare, West Country Beef poate fi produs din orice rasa de bovine. Diversitatea peisajelor permite existenta unei industrii stratificate a cresterii animalelor in cadrul limitelor regiunii. Zonele montane Exmoor, Dartmoor si Bodmin Moor asigura locurile de crestere si de pasunat pe timp de vara pentru efectivele traditionale de bovine, iar pasunile din regiunile de ses si de coasta, unde iarba creste in cea mai mare parte a anului, constituie zone ideale pentru etapa de finisare.

 

@@@@@@@

 

 

Interviu EXCLUSIV Regretatul fost deținut politic Emanoil Mihăilescu: Comuniștii au călcat pe CADAVRE de intelectuali în România. Genocidul roșu

 

Podul Memoriei

 Răzvan Gheorghe  

https://www.podul.ro/articol/4471/interviu-exclusiv-regretatul-fost-detinut-politic-emanoil-mihailescu-comunistii-au-calcat-pe-cadavre-de-intelectuali-in-romania-genocidul-rosu

Podul.ro publică un interviu-fluviu pe care regretatul fost deținut politic Emanoil Mihăilescu (plecat la Domnul miercuri, 26 februarie) l-a acordat autorului acestor rânduri, în vara lui 2013. Interviul face parte dintr-un amplu proiect editorial. (R.G.)

 

Arhitectul Emanoil Mihăilescu a fost membru al lotului ”Rugul Aprins”, grup arestat de Securitate în 1958, din care făceau parte piloni ai intelectualității și ai credinței ortodoxe, precum Daniil Sandu Tudor, Arsenie Papacioc, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu sau Vasile Voiculescu.

 

 

 

Noul val de arestări declanșat de dictatura comunistă în 1958 a avut o dublă menire strategică din perspectiva inițiatorilor săi: să frângă și ultima fărâmă de rezistență intelectuală și spirituală a celor care supraviețuiseră prigoanei bolșevice de la sfârșitul anilor ’40, respectiv începutul anilor ’50; și, în al doilea rând, să semene teroarea în rândul intelectualilor tineri, aceia care ar fi putut să se inspire din măreția morală a recenților martiri.

 

Pe atunci student la arhitectură, Emanoil Mihăilescu este, evident, un exemplu din cea de-a doua categorie. În raportul său, în baza căruia s-a deschis procesul tânărului arestat, locotenentul-anchetator Cenușă consemna că „banditul” se făcea vinovat de „intensă activitate contrarevoluționară”. În fapt, ceea ce făcuse viitorul deținut politic nu fusese decât să audieze, ce-i drept cu evlavie, prelegerile monahului Daniil Sandu Tudor, cel care predica, între altele, că „Iubirea faţă de aproapele este o revărsare şi semnul câştigării adevăratei iubiri de Dumnezeu”.

 

 

 

După un incredibil periplu, timp de cinci ani, prin mai multe temnițe comuniste (Jilava, Periprava, Salcia, Stoenești și Gherla), Emanoil Mihăilescu a fost eliberat în septembrie ’63, ”la termen” – în lagărul de afară, desigur. Între timp, în 1962, nestrămutatul Daniil fusese ucis cu bestialitate de gardienii de la Aiud. (Apollon Cristodulo)

 

Răzvan Gheorghe: Cum ați resimțit primii ani ai dictaturii comuniste?

 

Emanoil Mihăilescu: Eu mă număr printre cei care au trăit comunismul de la A la Z. I-am auzit propaganda mincinoasă, absurdă, în ’42-’44, și am văzut cum și-a instalat teroarea, asemeni unei caracatițe criminale. Țin minte nenorocirile pe care armata sovietică le-a săvârșit prin țară… Vedeți dumneavoastră, eu m-am născut în ’35 și, ca atare, pot să fac o comparație între nemernicii impuşi de bolşevici, în absolut toate domeniile şi compartimentele vieţii, şi burghezia de dinainte de război. În perioada interbelică, femeile erau elegante și frumoase, iar bărbații (mare parte dintre ei) se dovedeau adevărați gentlemani. Comunismul a spulberat totul, a nimicit lumea aceea frumoasă. Văzând cruda realitate, care era departe de ce ni se povestea despre Uniunea Sovietică, în fanteziile stângiste, am căpătat de tânăr o puternică aversiune față de limba rusă. De asemenea, n-am suportat niciodată defilările comuniste. Ne scoteau pe străzi, ca pe niște animale și ne țineau acolo, ore-n șir, obosiți și înfometați, până ne venea rândul să ne dăm în spectacol. Nu mai știam ce să fac ca s-o întind de la defilările ale cretine! Zilele de 1 mai, 23 august și 7 noiembrie erau groaznice. Bolşevicii ne munceau ca pe animale.

 

„De mic am fost sânge rău”

 

Chiar și la școală am avut probleme. Când erau sărbători muncitorești se lipeau afișe cu portretele „marilor dascăli” pe zidurile liceului. Eu am absolvit liceul bucureștean „Titu Maiorescu”, care acum poartă numele „Ion Luca Caragiale” – ca o paranteză, cred că bietul Caragiale ar râde în hohote dacă ar auzi că el a devenit liceu de informatică! Când vedeam mutrele bolşevicilor care rânjeau din afișe, mă puneam cu spatele la perete și găuream cu degetele ochii portretelor. Vă dați seama că urmau scandaluri, ameninţări, ședințe… De mic am fost sânge rău. Din copilărie, țin minte atmosfera minunată a sărbătorilor religioase, pe care obişnuiam să le serbăm în familie: cinele lungi și îmbelșugate, jocurile de cărți, dansurile, glumele și râsetele invitaților, discuţiile inteligente. Comunismul a adus o altă lume, o lume pestriță a terorii şi a nimicirii, o lume care nu mai avea nimic sfânt. Dispăruse atmosfera de la Capșa și de la Ateneu, doar ne avântam pe cele mai înalte culmi, către Epoca de Aur! Din zi în zi ne afundam într-o prăpastie fără fund…  O prăpastie a crimei şi a degenerării naţionale.

 

Răzvan Gheorghe: Ce impact social au avut marile valuri de arestări de la sfârşitul anilor ’40?

 

 

 

Emanoil Mihăilescu: În ’47, am resimțit plecarea Regelui ca pe o lovitură cumplită, la fel ca mulți dintre românii conștienți. Când au început valurile de arestări, am avut veri prin alianță – țărăniști sau liberali – care au fost trimiși la Canal. Cruzimea arestărilor şi a descinderilor securistice din ’49-’51 a fost fără precedent. Nici în Italia lui Mussolini n-au fost încarcerați elevi sau copii, așa cum a hotărât nenorocitul de Gheorghiu-Dej. Păi, cum să arestezi un puștani de 12 ani?! Ăluia îi tragi două palme și-l omori… Ceea ce s-a şi întâmplat, în numeroase cazuri. În realitate, s-au făcut arestări în toate liceele mari ale țării, după un plan prestabilit. Vă puteţi imagina teroarea stârnită de încarcerarea unor copii? Din clasa mea au fost arestaţi Dimi Lecca, fiu de boier moldovean din Bacău, Radu Miclescu, descendent din vechea familie a Micleștilor și Ion Varlam, care se înrudea cu generalul Radu Rosetti. Tot atunci au închis-o și pe Marion Cantacuzino.

 

„Și pe lumea cealaltă l-aș scuipa între ochi pe Gheorghiu-Dej”

 

Aceste acțiuni m-au scârbit profund. Regimul voia să înfricoșeze lumea, voia să stăm obedienți și să scandăm lozincile: „Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus”, „Gheorghiu-Dej luptător pentru pace și popor”, „Ana, Luca și cu Dej bagă spaima în burgheji”. Voi ține  minte aceste tâmpenii chiar și pe lumea cealaltă și, dacă o să-l întâlnesc acolo pe Gheorghiu-Dej, o să i le scuip între ochi. Nu Ceaușescu a fost cel mai mare criminal, el a găsit deja terenul curățat și a săvârșit crimele lui, suficiente. Însă Gheorghiu-Dej a fost o adevărată bestie. El a decis marile arestări și se poate „lăuda” în fața lui Dumnezeu cu nimicirea elitelor noastre.

 

Răzvan Gheorghe: În ce a constat prigoana pe care comuniștii au lansat-o împotriva cultelor religioase?

 

Emanoil Mihăilescu: Tot la sfârșitul anilor ’40, regimul a demarat operațiunea de lichidare a cultelor și a bisericilor. Cea dintâi s-a prăbușit Biserica Greco-Catolică – și chiar devreme, în perioada ’48-’49, când a fost desființată cu o brutalitate de neînchipuit. Urmarea? Toți episcopii au fost azvârliți la răcoare, laolaltă cu preoții de rând. Mulți au murit la Sighet, sau prin alte temnițe. Slujbele greco-catolice mai era încă oficiate, dar numai clandestin, de preoții îndrăzneți. La rândul ei, Biserica Ortodoxă și-a ocrotit cu mare grijă episcopii. Să nu vă imaginați că în pușcăriile comuniste a fost închis vreun episcop ortodox! Când ai burdihan, ceafă groasă și gușă triplă, nu te riști să le pierzi, așa, mâncând zeamă goală… În schimb, Securitatea i-a arestat degrabă pe toți acei preoți ortodocși care reprezentau exemple de credință și moralitate. Bunăoară, Mănăstirea Vladimirești a fost închisă prima, în ’55, când a fost arestat părintele duhovnic Ioan Iovan, dar și maica Veronica, împreună cu măicuțele legionare. Pe urmă a fost atacată Biserica Catolică, întrucât ţinea de Roma. Nu se putea ca într-un stat în care partidul era singurul deținător al adevărului – și ținea enorm la dogma lui de lemn –, bolşevicii să permită concurenţa unei dogme creştine. Asta ar fi reprezentat o gravă sfidare. „Duşmanii” trebuiau zdrobiţi. Lupta împotriva ortodoxiei și-a atins apogeul în ’59, când au fost închise mănăstirile. Atunci s-a dat decretul 411, care îi punea pe preoții ortodocși cu botul pe labe: erau ori supraveghiaţi și hăituiți, ori azvârliți la mititica. Lotul meu – „Rugul Aprins” – a fost „curățat” încă din ’58, pentru că era format din preoți cultivați, oameni cu har și cu spiritualitate care emana. În jurul lor se adunau intelectuali de seamă și atât de mulți studenți, încât securiștii ar fi putut înjgheba un lot uriaș dacă doreau. Dar ținta Securității au fost preoții bătrâni, modelele noastre. Distrugerea acestora a fost un scop în sine.

 

 

 

Răzvan Gheorghe: Cum ați ajuns să luați parte la întâlnirile „Rugului Aprins”?

 

 

 

Emanoil Mihăilescu: Din ’53, am urmat cursurile Facultății de Arhitectură, unde am avut norocul că fiu coleg cu George Văsâi, un băiat care ducea o viață spirituală profundă. Părinții îi dăduseră o educație aleasă și îl purtau în fiecare an pe la mănăstiri, unde se familiarizaseră cu viaţa monahală. La rându-i, George le-a cunoscut pe toate înaltele fețe bisericești ortodoxe. Tatăl lui era negustor și făcea danii. Dragul de George nu era numai un mistic, ci și un iscusit arhitect, care desena și picta foarte frumos. Împreună am organizat numeroase audiții de muzică clasică, în ’53-’54, chiar în incinta Facultății de Arhitectură. El își aducea plăcile – în special Haydn, Beethoven și Mozart –, iar eu veneam cu patefonul, pe care îl țineam în boxă. Eram coleg cu Marius Pop, un mare cunoscător de jazz care obișnuia să ne cânte la pian. În vremurile acelea negre, Facultatea de Arhitectură reușea încă să rămână o altă lume, o lume care își menținea frumusețea și delicatețea.

 

„Părintele Arsenie Papacioc era de o bunătate angelică”

 

Cu gruparea „Rugul Aprins” am luat contactul în vara lui ’56, când George m-a invitat într-o excursie. Așa am ajuns la Mănăstirea Slatina, ctitorirea lui Alexandru Lăpușneanu, unde l-am întâlnit pe părintele Arsenie Papacioc, un om hărăzit cu o privire pătrunzătoare. M-a impresionat extraordinar. Părintele era de o bunătate angelică! Cât am stat la Mănăstirea Slatina, am participat la toate slujbele. La miezul nopții, ne trezea un frate călugăr și ne chema la biserică, să luăm parte la slujba de noapte. Era minunată. Și acum mă emoționez când îmi amintesc flăcările lumânărilor care pâlpâiau ici-colo, în întunericul  de pretutindeni… 

 

„Starețul Daniil, cea mai luminoasă figură pe care am întâlnit-o”

 

După vreo zece zile, călugării ne-au oferit niște merinde din puținul lor și am plecat mai departe. Am ajuns la Schitul Rarău, acolo unde l-am cunoscut pe părintele Daniil, omul de care nu ne-am mai putut despărți. El a fost cea mai luminoasă figură pe care am întâlnit-o. Avea o fire contradictorie, în sensul că era un adept al disciplinei riguroase. Spunea: „Dumnezeu nu vă vrea căldicei. Dumnezeu vă vrea!” Duminica, bisericuța Schitului se umplea de țăranii care urcau muntele pentru a-i asculta cuvântul. Părintele ținea niște predici fascinante… îi curgeau lacrimile șiroaie când le vorbea oamenilor…  Diminețile le petreceam împreună, în fața cămăruței lui, care era plină, plină de cărți. Era un intelectual desăvârșit și discutam ore în șir literatură, filosofie și patristică. Deși ura „patria sovietică”, era îndrăgostit de misticii ruși – îl admira pe Nikolai Berdiaev – și discuțiile s-au dovedit întotdeauna captivante. Ne provoca permanent. După-amiezile îi ajutam pe călugări să strângă fânul, să-l întoarcă, iar serile mâncam laolaltă cu frații, la trapeză. A fost atât de frumos încât am uitat să mai plecăm. Facultatea începuse și la Rarău ningea deja, iar eu eram încălțat în ghete de baschet! Așa că ne-am întors la București și am căutat cu toții o modalitate de a ne motiva absențele. Pe vremea aceea era drastic cu absențele.

 

„Scria până și în altar”

 

Întâlnirea cu părintele Daniil a fost cea mai înălțătoare experiență din viaţa mea. El fusese directorul publicației „Credința”, ziar de spiritualitate care a militat atât împotriva nazismului, cât și a comunismului, pentru că părintele nu a înghițit niciodată totalitarismul, indiferent de măştile sale vremelnice. Provenea dintr-o familie bună, cu situație. Tatăl lui lucrase în cadrul Înaltei Curţi de Casație și de Justiție. În tinerețe, Daniil purta la subraț ultimele romane publicate și era considerat un dandy al Căii Victoriei. Citea permanent și avea mania de a scrie. Mai târziu, când a intrat în călugărie, scria până și în altar. Era un poet mistic, ca și medicul Vasile Voiculescu. Acest om fermecător – părintele Daniil – ne recomanda diverși preoți cu har, la care noi mergeam să ne spovedim.

 

Răzvan Gheorghe: Cu ce personalități ale „Rugului Aprins” ați mai intrat în contact?

 

 

 

Emanoil Mihăilescu: L-am întâlnit și pe Benedict Ghiuş, care era ocrotit de patriarhul Justinian Marina și hulit de Sinod. Era un cărturar fin – își luase doctoratul la Strasbourg și avea o figură delicată, occidentală. Emana grație. Să știți că, din punctul meu de vedere, patriarhul Justinian Marina a avut și un oarecare rol benefic. La un moment dat el s-a certat cu Gheorghiu-Dej și s-a retras la mănăstire, unde l-a oploșit pe Andrei Scrima, cel despre care Andrei Pleșu a scris că avea un aer occidental și distins. Mulțumită lui Justinian Marina o mulțime de prigoniți de marcă au fost oploșiți la Patriarhie. Acolo, la bibliotecă, l-am întâlnit pe Bartolomeu Anania, care scria poezii și piese de teatru în versuri. Era ocrotit, deși fusese în Frățiile de Cruce, iar patriarhul știa prea bine asta. Bartolomeu Anania era un meloman desăvârșit, care avea strânse legături cu toți marii dirijori. Un american îi adusese un magnetofon și el mergea la concerte, imprima muzică simfonică… Țin minte că avea o bibliotecă enormă, ale cărei rafturi erau pline cu benzi. Am fost la el cu mai mulți colegi și am ascultat colinde și muzică simfonică.

 

„Predicile părintelui Sofian Boghiu te atingeau în străfundul sufletului”

 

Alteori, ne duceam până la marginea Bucureștiului, la Mănăstirea Plumbuita, unde ne aștepta starețul Sofian Boghiu, un bătrân impresionant cu o barbă lungă și căruntă… Semăna cu un patriarh biblic. Urmase Școala de bele-arte, la fel ca Arsenie Boca, și fusese un iscusit pictor de biserici. Predicile starețului erau minunate, te atingeau până în străfundul sufletului… Din când în când, părintele Daniil cobora de la Rarău și venea la București, unde avea mulți prieteni. Cu astfel de ocazii ne continuam lecțiile de inițiere duhovnicească. Toate aberațiile care ni s-au imputat mai târziu, la proces – cum că am fi discutat posturile străine dușmănoase și am fi pus la cale conspirații împotriva regimului – sunt „floricele” ale Securității, sunt minciuni absolute. În realitate, noi ne ocupam cu niște chestiuni profunde… De exemplu, la Rarău, am discutat multă literatură, fiindcă Daniil era un desăvârșit cunoscător al cărților.

 

„BOR a uitat martiriul părintelui Daniil”

 

Părintele avea o personalitate complexă. A stat o perioadă pe muntele Athos, de unde s-a întors cu Rugăciunea Inimii. În anii în care a condus ziarul „Credința” avea o avionetă sport la bordul căreia făcea câte un tur, în fiecare dimineață, apoi își lua mașina și se ducea la redacție. Într-o bună zi avioneta s-a prăbușit, din pricina unei defecțiuni tehnice. Uluitor e că părintele a scăpat nevătămat… și-a mușcat puțin limba! Păi, cum vine asta, să cazi cu avionul – chiar de la 10-20 de metri – și doar să-ți muști limba?! Îl iubea Dumnezeu, ăsta-i purul adevărul… Am auzit că în timpul războiului, deoarece părintele Daniil a fost un ofițer de marină foarte sever, un subaltern – pe care-l pedepsise pentru indisciplină – a vrut să-l împuște! Dovadă că o forță invizibilă îl veghea, chiar în noaptea în care urma să aibă loc crima, părintele și-a mutat patul pe celălalt perete al cămăruței în care dormea. Finalmente, gestul acesta providențial i-a salvat viața, căci glonțul care îi era adresat și-a ratat ținta, iar Daniil și-a continuat destinul de apărător al credinței autentice. Avea să moară în închisoarea de la Aiud, în ’62, ca un martir de care Biserica Ortodoxă Română a uitat cu desăvârşire, deşi părintele Daniil şi-a dat viaţa pentru credință. Eu l-am văzut la zeghe și îmi amintesc cum vorbea cu torționarii. „Hai bă, popă, mai repede! Mișcă!”, îl hăituiau gardienii, care l-au bruscat și i-au aruncat ochelarii, dar el le răspundea cu demnitate: „Te rog să vorbești frumos cu mine. Puteam să-ți fiu bunic!”. Părintele Daniil i-a înfruntat întotdeauna, dom’le, până la moarte, chiar dacă Securitatea l-a chinuit şi i-a băgat un turnător în celulă. Cu toate acestea, Daniil a fost un om dârz, un exemplu din toate punctele de vedere.     

 

„Societatea comunistă defila spre victoria finală…”

 

 

 

Multe dintre întrunirile „Rugului Aprins” aveau loc în locuința lui Alexandru „Codin” Mironescu, care era profesor universitar de fizică și chimie, cu doctorat în Franța și Germania. George Văsâi ne anunța când se organizau întâlnirile. El i-a cunoscut pe toți acești mari preoți. Când eram în anul trei de facultate, părinții lui au divorțat, au vândut totul și i-au cumpărat un apartament micuț. Apoi – ca să vedeți ce oameni pătrunși de credință –, s-au retras la mănăstire: tatăl s-a dus la Slatina și mama la Văratec. Îl iubeam și îl stimam pe George pentru aura lui, pentru felul lui de a fi. La Rarău l-am cunoscut și pe Șerban Mironescu (n.n. – fiul lui Codin Mironescu), un băiat excepțional care studia greaca și latina. Păi, în ’56, avea nevoie partidul de greacă și de latină? De Platon, Aristotel, Sofocle, Tacit și Cicero? Societatea comunistă defila spre victoria finală…

 

Răzvan Gheorghe: Cum ați fost arestat?

 

Emanoil Mihăilescu: În vara lui ’58 am plecat pe munte, în Piatra Craiului, împreună cu niște foști colegi de liceu. La întoarcere, mi-am găsit tatăl disperat – tremura și era alb la față. Mi-a spus că mă căutase Securitatea și că agenții dăduseră buzna în casă chiar zilele trecute, după miezul nopții. I-au pus lanterna în ochi fratelui meu mai mic și l-au legitimat ca să se asigure că nu eram eu. Tata mi-a dat niște bani și m-a sfătuit să fug. Așa am ajuns la mare, la tabăra de corturi a Arhitecturii. La un moment dat, un coleg a intrat în cort și mi-a spus să ies pe plajă, fiindcă mă căuta un domn. Prima mea intenție a fost să smulg țărușii și să fug prin spatele cortului, dar, din fericire, am tras cu ochiul și am văzut că cel care mă căuta era fratele unei cumnate a tatălui meu. Omul lucra ca topograf şi venise, instruit de tata, să îmi aducă niște bani. Sărmanul fusese în marina regală, iar comuniștii îl dăduseră afară ca pe un măr stricat. Chiar și astăzi, când mă întâlnesc cu puținii martori ai întâmplării, ne amintim cum prima mea intenție a fost să o rup la fugă prin pânza cortului… Pe urmă, o perioadă m-am ascuns la țară.

 

„Mi-au pus ochelari de tablă și m-au dus la Malmaison”

 

În septembrie ’58 m-am întors la București. Începuse facultatea și eu nu voiam s-o pierd, ca un guguștiuc. Securiștii au venit și m-au arestat în ziua mare, chiar în parcul de lângă Arhitectură. Deoarece îmi lăsasem buletinul la bibliotecă, agenții m-au însoțit până acolo, fără să intre în clădire. Atunci m-a fulgerat ideea să fug, dar m-am temut că gestul meu ar fi atras represiuni asupra familiei și m-am hotărât să-i urmez liniștit. M-au urcat într-o mașină neagră, mi-au pus ochelari de tablă și m-au dus la Malmaison. Ancheta a început imediat. Către sfârșit, arestul s-a mutat în beciurile Securității din Calea Rahova. Eu am fost ultimul arestat din lotul „Rugul Aprins”, așa că îmi dădeau să citesc fragmente dintr-un dosar deja încheiat. Înaintea mea îl arestaseră pe scriitorul Vasile Voiculescu – el ar fi putut fi ridicat și în lotul „Noica”, deoarece era foarte cunoscut și acolo, numai că lotul „Noica” a venit mult mai târziu, iar torționarii l-au târât pe sărmanul Voiculescu, bătrân, bolnav şi muribund, să fie martor acolo.

 

Răzvan Gheorghe: Care au fost acuzațiile Securităţii?

 

Emanoil Mihăilescu: Principala acuzație era că am participat la reuniunile grupării cunoscute sub denumirea de „Rugul Aprins”. Spiritualitatea călugărilor îi zgândărea în permanenţă pe comuniști. Călugării „pătați” au fost azvârliți în pușcării, la foamete, frig, tortură şi moarte, iar ceilalți au fost siliți să presteze prin fabrici și uzine, ca să ridice nivelul de trai al clasei muncitoare. Anchetarea mea a durat cam o lună și, ca să mă dezechilibreze, îmi arătau fragmente din declarații și articole anticomuniste din „Credința”. Securiştii se comportau violent, animalic. Răcneau: „Ai intrat în facultate, banditule! Te-ai strecurat și ai furat locul ălora care meritau. Ai furat locu’ copiilor clasei muncitoare!” Ca să vedeți ce mentalitate absurdă, dementă… M-au bătut cu pumnii și cu palmele, dar nu m-au pus la „rangă” sau la „rotisor”, aşa cum au pătimit mulţi alţii. Din raţiuni strategice, eu jucam rolul unui tânăr ușor tâmpit, care nu prea înțelegea ce i se imputa. Tehnica anchetatorului era să te acuzi de unul singur. Mă întreba dacă am comentat posturile străine, dacă am vorbit despre Revoluția din Ungaria. Mă înjura încontinuu – „paștele mă-tii” și „dumnezeu’ mă-tii” erau cele mai frecvente injurii. Până într-o zi, când nu am mai putut răbda și i-am spus în faţă: „Vă rog să nu mă mai înjurați de mamă. Pentru mine mama e sfântă!”. Atunci a urmat cea mai cruntă bumbăceală din timpul anchetelor: m-au izbit cu pumnii, palmele și picioarele. La final, anchetatorul m-a anunțat că judecătorul îmi va da cinci ani de închisoare și m-a ameninţat că, dacă mai fac „pe nebunu’”, îmi va dubla personal pedeapsa.

 

Securitatea, răul absolut

 

Să ne-nțelegem: torționarii din închisori au avut rolul lor criminal, dar – să nu ne facem că uităm! – anchetatorii Securității au reprezentat adevăratul braț armat al partidului unic. Securitatea le „educa” pe toate aceste canalii analfabete, abrutizate, care deveneau peste noapte comandanți de penitenciare, gardieni şi paznici. I-a învățat pe acești cretinoizi aduși de la marginile societății că noi suntem „dușmanii poporului”, „bandiți” și „inamici ai clasei muncitoare”. Îi asmuțea în permanență, ca pe nişte dulăi proşti, dar violenţi şi sângeroşi. Ei erau oricum o șleahtă de haimanale fără căpătâi și carte, iar securiștii i-au dresat ca pe niște câini de pază. Dacă băteau și torturau un om până când îl omorau, ceea ce reprezenta o practică uzuală, torționarii nu aveau nicio problemă. Erau convinși că doctrina îi acoperea „moral”. Urmarea? Aceste bestii cu chip uman au crezut că pot să omoare sute de mii de oameni, având conștiința că au făcut „curățenie”, că au servit clasa muncitoare! Ei nu simt nici acum rușinea, pentru că niciodată nu au putut gândi altfel! În ochii acestor criminali analfabeţi, noi nu mai eram fiinţe umane, eram socotiți suboameni, „elemente subversive”, ”dușmani” și ”agenți ai imperialismului”.

 

Anchetatorii, cele mai mari bestii

 

Toată pușcăria am fost tratat așa: „Bă, banditule!”. Culmea e că tâmpiţii aveau și pretenția ca eu să le răspund: „Să trăiți!”. N-am făcut-o niciodată! Prima oară când am intrat la Malmaison, la cercetări, anchetatorul m-a dat afară din birou de câteva ori, fiindcă mă aducea caraliul, iar eu spuneam, simplu: „Bună ziua!” „Ieși în pizda mă-tii afară! Nu știi cum se intră într-un birou?!”, răcnea el. Am făcut pe nebunul și am refuzat permanent să le răspund cu „să trăiți”. Ar fi fost cea mai gravă umilință pentru mine. Păi, tu te comporți ca un nemernic și eu să îți răspund respectuos și să îți urez o viață lungă?! Chiar și mai târziu, când m-au trimis la Jilava, am refuzat în mod constant să le fac astfel de urări. M-au băgat la izolare și rosteam apelul simplu, fără formula finală: „Camera patru de izolare face apelul de dimineață cu un singur deținut.” Tâmpiţii se isterizau de fiecare dată când nu auzeau un „să trăiţi”. Doamne, cât de proşti şi de sălbatici erau! Totuşi, dacă se vrea cu adevărat, nu este greu să-i tragi la răspundere pe anchetatorii Securității. E foarte simplu. Iei dosarele din raft și le găsești numele. Cele mai mari bestii au fost acești anchetatori care au trimis oameni nevinovați la pușcărie, tortură și moarte. În cazul „Rugul Aprins”, securistul care conducea cercetările a fost un călău, Gheorghe Enoiu, poreclit „Măcelarul de la Interne”. Criminalul ăsta le spunea celorlalți ce să facă, cum să mai strângă șurubul și unde să insiste. Ca o paranteză, Enoiu a murit în 2010 și nu a mai dat socoteală în lumea aceasta, fiindcă Securitatea şi-a păstrat din plin influența şi după Revoluţie, când la putere au venit criptocomuniştii lui Ion Iliescu. Dar, să revenim. După anchetă, a urmat procesul ”Rugului Aprins”. Un simulacru de proces, o mascaradă dureroasă care mi-a întors stomacul pe dos. 

 

Răzvan Gheorghe: Cum s-a desfășurat?

 

Emanoil Mihăilescu: Am fost 16 condamnați, iar procesul s-a derulat în grabă, cu ușile închise. La un moment dat, procurorii ne-au spus: „Facem o pauză de cinci minute. Acum aveți dreptul să luați contact cu avocații”. Ce batjocură, dom’le! Ordinarii râdeau de nenorocirea noastră și mimau că ne respectau drepturile. Apoi ne-au citit acuzațiile – toate aberațiile scrise de securiști – și eu am fost condamnat la cinci ani de muncă silnică, așa cum mă anunțase anchetatorul care m-a caftit. Cu toții am primit muncă silnică, dar preoții au luat și ani grei de pușcărie. Verdictul era deja bătut în cuie, iar judecătorul acela ticălos nu era decât o altă curea de transmisie, un om de paie care trimitea oamenii la suferinţă, tortură şi moarte. Cu toții erau aduși acolo de decor și erau puși să mimeze actul de justiție. Nu ni s-a dat posibilitatea de a aduce martori în apărarea noastră, iar recursul s-a judecat fără noi. După proces am fost trimis la Jilava. Verdictul final l-am aflat chiar în celulă, de la un caraliu care m-a chemat la vizetă și m-a pus să semnez că am luat act de sentință. Atunci am avut un șoc extraordinar… Deși nu mă făceam vinovat de nimic, eram condamnat la cinci ani de temniță și muncă forțată! Cu toate acestea, vă mărturisesc că nu mi-am regretat niciodată anii de zeghe deoarece, în spatele gratiilor, am avut privilegiul să întâlnesc niște oameni minunați, care au reprezentat adevărate exemple pentru mine. Totodată, am păstrat mereu vie icoana părinților „Rugului Aprins”. I-am iubit și îi iubesc pe toți foștii mei camarazi de suferință… 

Răzvan Gheorghe: Povestiți-mi despre perioada petrecută la Jilava…

 

Emanoil Mihăilescu: Nu cred că a existat pe lume o pușcărie mai îngrozitoare. E sub pământ și e plină de igrasie, umezeală, mizerie… Acolo am stat şase luni. Am făcut și cinci zile de izolare groaznică. Un camarad mai bătrân voia să-și coasă ceva și m-a rugat să-i dau obiala mea ca să-și tragă niște ață. Îi era frică să o folosească pe a lui, așa că i-am oferit-o. Eram tânăr și nu m-am temut să risc. Caraliul care ne supraveghea prin ocheanul ușii – nici nu puteai să-l auzi, fiindcă purta papuci de pâslă – a dat buzna în celulă și ne-a luat la întrebări. Am înțeles că deținutul bătrân era înfricoșat și am recunoscut că obiala cu pricina este a mea. Mai întâi m-au scos la bătaie și apoi mi-au dat cinci zile de izolare. Norocul meu a fost că eram împreună cu alți deținuți, altfel aș fi murit acolo. Se întâmpla în februarie și era un ger îngrozitor. Stăteam îngrămădiți, ca animalele, dar tot ne clănțăneau dinții. Caraliii ne-au dat doar o amărâtă de rogojină, iar spațiul de detenție era un fost veceu, pe un coridor unde se făcea un curent extraordinar. Lângă noi se afla stativul în care fuseseră găurile de veceu. Ne acopeream cu aceeași pătură și ne întorceam toți odată, ca la comandă, din lipsă de spațiu și din pricina frigului înțepător. În celulă picura, iar pe jos, sub noi, se formaseră băltoci. Am ieșit de acolo atât de răcit, încât am crezut că n-o s-o mai duc mult… Apoi a venit o comisie care avea rolul să decidă ce deținuți sunt apți de muncă. La început ne-am făcut iluzii, gândind că ne va fi mai ușor în aer liber, într-un lagăr de muncă. Speranțele erau însă deșarte… Așa am aflat că, dacă de la celulă mai puteai să scapi cu viață, când te trimiteau în lagărele de muncă îți apărea un mare semn de întrebare deasupra creștetului.

 

Răzvan Gheorghe: Care a fost prima destinaţie?

 

Emanoil Mihăilescu: Lagărul de exterminare de la Periprava. Călătoriile de la o pușcărie la alta erau ceva infernal. Caraliii îți dădeau o feliuță de slănină și o bucățică de telemea, ambele cât se poate de sărate, numai că nu prea aveam apă, iar setea ne chinuia întregul drum. Pâinea aia neagră se rezuma la câteva firimituri. Trenul abia dacă se mișca, staționa ore-n șir prin halte, sub razele arzătoare ale soarelui. Nu aveai unde să-ți faci nevoile, nu existau medicamente. Ce mai, a fost teribil… Eram transportați ca niște animale! Într-un final, am ajuns la Tulcea, de unde ne-au suit pe un bac și ne-au dus în lagărul de exterminare Periprava. Șase luni am stat acolo. Trudeam în condiții cumplite – tăiam stuf la normă și lucram în agricultură –, supuși unor canicule insuportabile. Nădușeam prin toți porii și ni se formaseră cruste sărate pe spinări. Unii dintre soldații care ne păzeau erau mai cumsecade și ne permiteau să ne scoatem cămășile de zeghe. Dacă se îmbibau, se transformau în niște scoarțe pe care nu le mai puteam purta. La Periprava nu aveai unde să-ți speli zdrențele – în lagăr aveam o apă feruginoasă care nu făcea clăbuc în contact cu săpunul. Cât am stat eu acolo nu am văzut dacă exista o baie. Noi ne spălam chinuiți, într-o roabă. Eram siliți să beam apă direct din șanț, așa că trebuia să dăm mătasea broaștei la o parte. Alteori ne aduceau apă de la marginile Dunării. Vă imaginați că acolo se adunaseră toate mizeriile cărate de fluviu… Apa era împuțită și nici nu vedeam ce gâze mișunau prin ea, fiindcă aveam căni de aluminiu. Foarte mulți deținuți s-au îmbolnăvit de dizenterie. Aveai mare noroc dacă scăpai doar cu o diaree ușoară. Eu nu am văzut niciun doctor la Periprava, și nici medicamente. „Dormitoarele” erau mari, cu paturi pe două etaje. Căldura era sufocantă iar ferestrele zăvorâte. Țânțarii dădeau oricum buzna peste noi și nu ne lăsau să punem geană pe geană.

 

„Doamne cât de perverși erau…”

 

Hrana de toate zilele consta în niște zemuri fără gust, cartofi pe jumătate stricați și supă de gogonele putrede. La intervale îndelungate ne dădeau mâncarea acoperită cu un strat de grăsime în care pluteau jumări mari. Făceau asta premeditat, pentru a ne lichida. Dacă te lăcomeai și mâncai jumările alea nenorocite, ăla erai… Pe un stomac anemiat, să bagi bomba aia de grăsime însemna moarte. Doamne cât de perverși erau… Au murit foarte mulți deținuți la Periprava. Îi aruncau într-o căruță și nu știu pe ce coclauri îi îngropau. La început, haimanaua care era comandantul lagărului ne-a mințit că dacă vom munci și ne vom face normele vom avea voie să primim pachete și ne vom elibera mai repede. Cică o zi de muncă silnică făcea cât două de pușcărie. Bineînțeles că eu nu l-am crezut. În schimb, ce m-a uimit îngrozitor a fost naivitatea deținuților bătrâni. M-au dezamăgit teribil, fiindcă se lăsau păcăliți de aceste lichele. Mereu îmi puneam întrebarea: oare cum s-ar fi comportat tatăl meu în atare situații? Așa că i-am iertat și le-am înțeles teama de moarte. Se gândeau la familiile lăsate afară, la nevestele casnice și la copiii care nu mai aveau ce să mănânce…

 

Răzvan Gheorghe: Care sunt cele mai vii amintiri de la Periprava? 

 

Emanoil Mihăilescu: În pofida criminalului regim de detenție, la Periprava au fost două lucruri care m-au fermecat ireversibil. În primul rând, m-am îndrăgostit încă de la prima ”audiție” de clopotele de la Vâlcov. Când erau trase, duminica, glasul lor traversa Dunărea, pătrundea în lagăr și se plimba printre deținuți, ca o simfonie. Atunci mi se umplea sufletul de fericire, de parcă venea și Dumnezeu cu acele sunete de clopot. Ne îmbrățișau de peste ape și aveau o rezonanță cutremurătoare… În al doilea rând, mărturisesc că n-am mai văzut niciodată răsărituri și apusuri de soare mai frumoase ca acolo, la Periprava. Le admiram și rămâneam încremenit, cu ochii căscați de atâta uimire. Întregul cer părea cuprins de flăcări, iar norii – poleiți de o lumină neverosimilă – prindeau forme fantasmagorice. Acestea erau singurele lucruri frumoase. Toamna a fost cumplită. În Deltă sunt niște vânturi extraordinare, iar tot nisipul ăla fin plutea în aer. Aveam nisip între măsele, în urechi, în nas… intra peste tot. Simțeam că eram îngropați de vii, uşor-uşor. Din cauza nisipului omniprezent, întreaga atmosferă era gălbuie, bolnavă. După şase luni de teroare, m-am închinat Lui Dumnezeu când am plecat de acolo. Am fost norocos că am scăpat – la Periprava era comandant Ion Ficior, o bestie orgolioasă care își provoca plăcere izbind deținuții cu bulanul. Criminalul ăsta de Ficior ne spunea deseori: ”Bă, bandiților, voi nu ați venit aici să vă îngrășați, să vă îmbuibați, voi ați venit aici ca să intrați în pământ!”

 

Răzvan Gheorghe: Care a fost următoarea „haltă” a terorii?

 

Emanoil Mihăilescu: În toamna aceea galbenă, maladivă, ne-au luat cu bacul și ne-au dus la Salcia, o colonie de muncă vestită, cu un palmares impresionant de cadavre. Acolo ne dădeau tot apă din Dunăre și dormeam câte doi în pat, din lipsă de spațiu. Mâncarea era la fel de mizerabilă și condițiile de detenție erau realmente înfiorătoare. Ne scoteau cu arma în coaste să muncim la construirea digurilor, iar normele erau extrem de mari. Săpam și căram pământ cu roaba. Apoi, trebuia să mă cațăr până pe creasta digului, unde îmi răsturnam povara, pentru a-mi lua supliciul de la capăt. Norma zilnică era de peste trei metri cubi de pământ săpat și cărat (n. n. – dublă în comparație cu cea a unui muncitor profesionist). Paznicii veneau permanent și făceau măsurători, așa că începusem să mă specializez în trucarea măsurătorilor şi în prefabricarea de martori.

 

„Cădea în genunchi când împingea roaba…”

 

M-a impresionat enorm un avocat din Cluj, care lăsase acasă cinci copii. Dizenteria îl transformase într-un schelet viu. Se împleticea și cădea în genunchi de fiecare dată când împingea roaba. Nu se mai putea hrăni și elimina totul; avea ochii înfundați în orbite și buzele crăpate. Deși ajunsese un cadavru ambulant, sărmanul ieșea zilnic la muncă și nici măcar nu încerca să rămână în lagăr. Suferise îndelung și îi era frică de cafteală. Puteai să ai orice boală, dacă nu aveai temperatura de 38 de grade, nu te lăsa nimeni să stai ”pe cracă”. Te băteau cu bestialitate și te trimiteau la muncă. Pe avocatul acesta aveam să-l reîntâlnesc la Gherla, unde caraliii l-au înștiințat că nevasta intentase divorț. Atunci a clacat nervos, a început să plângă și să-și acuze soția. Noi l-am încurajat și i-am explicat că nu poate exista niciun bărbat care să își ia în sarcină să crească și să hrănească cinci copii străini. Femeia divorțase tocmai ca să-și apere copiii care riscau să fie dați afară din școli! Era dramatic să-l vezi pe bietul om cum se încăpățâna să creadă altceva…

 

Răzvan Gheorghe: Cum vă tratau gardienii de la Salcia?

 

Emanoil Mihăilescu: Cu toții erau de o brutalitate ieșită din comun… La Salcia am fost bătut în repetate rânduri, cu ciomegele de la hârdaie. Când te aduceau de la muncă, gardienii te controlau, chiar la intrarea în lagăr. Verificau dacă nu cumva ai fost prea gros îmbrăcat, ceea ce însemna că ai muncit prea puțin. Deși era un frig îngrozitor, nemernicii ne scoteau la sapă îmbrăcați doar cu flanele sau pulovere, ca să se asigure că dădeam tot ce puteam din noi. Că ne încălzim prin muncă… Unii deținuți își luau cearceafurile și le încrucișau pe spinare pentru a fi mai feriți. Eu mi-am cusut niște mâneci de flanea pe interiorul unui pardesiu din păr de cal – o zdreanță prin care vântul șuiera ca la el acasă. Gardianul mi-a descoperit improvizația, a smuls mânecile și le-a aruncat în grămada de lucruri confiscate. Apoi a urmat cea mai cruntă bătaie care mi-a fost administrată vreodată: m-au izbit fără milă cu ciomegele, pumnii și bocancii, de parcă aş fi omorât pe cineva. Atunci a fost prima și ultima oară când am văzut stele mari și verzi… Până atunci nici nu credeam că există… M-au lovit atât de puternic, încât mi-au spart căciula de piele. Într-un final, am leșinat acolo, în mijlocul lor. Bestialitatea gardienilor i-a îngrozit pe toți cei care își așteptau verificarea. În seara aceea, deținuții care lucrau la bucătărie mi-au trimis o gamelă plină cu mâncare. Dragii de ei…

 

Răzvan Gheorghe: Cum ați scăpat de la Salcia?

 

Emanoil Mihăilescu: La Salcia am stat un an. Până la urmă, din pricina zecilor de mii de șobolani, care colcăiau pretutindeni, cei mai mulți deținuți s-au îmbolnăvit de leptospiroză. De parcă asta nu era de ajuns, teroarea a culminat cu răbufnirea unei puternice epidemii de febră tifoidă. Ironia a făcut că ajunsesem să mă rog lui Dumnezeu să mă îmbolnăvesc, să ajung la spital și să mănânc și eu brânză și lapte, chestii normale… Dar, în schimb, Dumnezeu m-a apărat și m-a păstrat sănătos. Un doctor deținut m-a salvat de la Salcia, trecându-mă din camaraderie pe lista bolnavilor de febră tifoidă, care urmau să fie trimiși într-o altă temniță. Așa am ajuns la colonia de muncă Stoenești. Se poate spune că am avut noroc. Alții au fost trimiși în orezării și au fost forțați să muncească în mocirle pline de lipitori, sub vipiile neîndurătoare. M-a iubit Dumnezeu…

 

Răzvan Gheorghe: Ce s-a întâmplat la Stoenești?

 

Emanoil Mihăilescu: Acolo am fost surprins să găsesc o bibliotecă micuță, de care se îngrijea un oarecare Gheorghe Nide, care avea o soție blândă și cumsecade. Deși mă simpatiza și mă chema deseori să-l ajut la diverse treburi, el era o jigodie ordinară care se ocupa și cu pachetele. La Stoenești am reușit să-mi încropesc o colecție de mici chiștoace de creioane. Am făcut rost și de bucățele de hârtie, pe care le-am cusut și le-am transformat în mici carnețele rudimentare. Ceilalți deținuți glumeau pe seama mea, spunând că port o adevărată „bibliotecă” cu mine. Era interzis să posezi așa ceva, dar mi-am asumat cu patimă riscul. Tot la Stoenești am luat pentru prima oară contactul cu marii scriitori ruși, pe care i-am îndrăgit fără rețineri, fiindcă la școală, în urma reformei comuniste a învățământului, ne predaseră tot felul de porcării. În această colonie am rămas câteva luni, iar toamna m-au repartizat la Gherla.

 

Răzvan Gheorghe: V-ați luat și „biblioteca”?

 

Emanoil Mihăilescu: Da, n-aș fi putut să mă despart de ea! Din fericire am reușit să intru la Gherla cu întreaga mea „bibliotecă”, așa că eram căutat de toți băieții care aveau nevoie de condei și hârtie. Acolo am învățat italiana, iar aviatorul Tudor Greceanu mi-a fost profesor de franceză. Jucam șah cu piese făcute din pâine amestecată cu săpun ras și ne desenam caroiajul pe dosul mantiei albastre, de milițian, care avea mânecile dungate. Ca să nu ne ciondănim, obișnuiam să-i spun: „Domnule Greceanu – el făcuse deja ani grei de pușcărie, era bolnav de stomac și avea probleme cu picioarele – jucăm doar două partide, indiferent de rezultat…”.

 

Răzvan Gheorghe: De ce doar două partide?

 

Emanoil Mihăilescu: Pentru că, după toate atrocitățile la care fuseseră supuși, bieții oameni ajunseseră să se certe chiar și acolo, la pușcărie, din pricina unor simple jocuri… Or, domnul Greceanu era un om în vârstă, pe care îl prețuiam din tot sufletul, și nu mi-aș fi permis să mă cert cu el. Trăiam într-o lume mutată în spatele zăbrelelor, o lume cu toate problemele ei. O lume întunecată, aflată sub o continuă teroare…

 

Răzvan Gheorghe: Pe cine ați mai întâlnit la Gherla?

 

Emanoil Mihăilescu: Acolo am cunoscut oameni cu adevărat extraordinari. Printre mulți alții, i-am întâlnit pe Constantin Cesianu, pe generalii Voicu și Vătămanu, dar și pe Costi Brâncoveanu, ultimul din stirpea Brâncovenilor. El făcea pentru a doua oară pușcărie – era blând, slab și sfârșit… Mai târziu, după ce am fost eliberat, când am auzit la Europa Liberă că cel din urmă vlăstar brâncovenesc a murit, m-au bușit lacrimile…  Însă cel care s-a dăruit cu totul tineretului a fost Ion Omescu, unul dintre cei mai rafinați intelectuali pe care i-am întâlnit. Și el era închis pentru a doua oară. Fusese elevul regizoarei Marietta Sadova, cunoștea limbi străine și reprezenta o adevărată mină de aur pentru deținuții care stăteau cu el în baracă. Scriitorul și jurnalistul constănțean Alexandru Mihalcea a învățat atât de bine franceza cu Omescu încât, după eliberare, a făcut facultatea și a ajuns profesor de limba franceză.

 

Omescu, un lord englez

 

Ion Omescu scria povești minunate în limba engleză, iar textele lui circulau dintr-o baracă în alta. Când le citeai, parcă îți creșteau aripi și zburai printre gratii… Unele povești au fost „redactate” chiar pe pungile de plastic pe care eu le salvasem de la bibliotecarul din colonia Stoenești. Le ungeam cu apă amestecată cu săpun în care râcâiam și puțină tencuială de pe pereți. Până la urmă se forma o peliculă albă, un soi de pojghiță pe care se putea scrie cu un bețișor ascuțit. Finalmente, textele se citeau perfect. Omescu avea un comportament de aristrocrat și eu l-am asemuit întotdeauna cu un lord englez. Când îmi spunea: „Vă salut, domnule Mihăilescu!”, vă mărturisesc că mă emoționam de aveam  impresia că îmi cădeau nădragii de pe mine. Era un om fascinant, de o delicatețe ieșită din comun. Doar când îl vedeai simțeai nevoia de a i te adresa cu „domnule”. Vedeți dumneavoastră, există oameni luminoși care se impun prin modul lor de a se comporta, prin ceea ce transmit. La Gherla se organizau și diverse conferințe susținute de intelectuali, exista o viață culturală. De regulă aceste întruniri aveau loc duminica, ziua în care stăteam „pe cracă”. Cu toate acestea, au fost nenumărate duminici în care am fost mânați la munci grele… inumane… 

 

„Dimi a vrut să plaseze un exploziv în Piața Charles de Gaulle”

 

Un alt nebun frumos era Ion Varlam, căruia îi spuneam „Ionică”. Fusese arestat de tânăr, odată cu lotul ”Marion Cantacuzino”, pe vremea în care eram colegi de liceu la „Titu Maiorescu”.  Odată ajuns la Gherla l-am reîntâlnit și pe Dimi Lecca, tot fost coleg, elevul care a vrut să pună un exploziv artizanal sub o tribună ridicată în Piața Charles de Gaulle. Mai întâi a fost condamnat la moarte, apoi la pușcărie pe viață pentru ca, într-un final, să i se stabilească o pedeapsă de 25 de ani de carceră grea și muncă silnică. Tot la Gherla, gardienii m-au repartizat într-o brigadă care trebuia să sape niște șanțuri adânci pentru canalizarea închisorii. În scurta pauză de masă, îmi luam gamela și fugeam să mănânc împreună cu Dimi. Sărmanul se bucura din tot sufletul că pedeapsa mea se apropia de sfârșit, dar el nu mai credea că va scăpa cu viață din pușcărie, având în vedere anii grei de zeghe pe care trebuia să-i facă. Deja stătuse vreo 15 ani în spatele gratiilor. Era bolnav, iar lăturile alea ordinare îi distruseseră flora stomacală… După „marea amnistie” (decretul din 1964 n.n.), Dimi a plecat în Franța, unde a și murit. Eu am fost eliberat înaintea lui, așa că i-am contactat mama, o adevărată lady, pentru a o înștiința că băiatul ei trăiește. Dimi provenea dintr-o familie de francezi înnobilați, luați de ruși și oploșiți în Basarabia. La Gherla mi-am petrecut ultimii doi ani de detenție. Am fost arestat în septembrie ’58 și am ieșit în septembrie ’63. Cu alte cuvinte, mi-am făcut exact condamnarea de cinci ani.

 

Răzvan Gheorghe: Cum a fost ”în libertate”?

 

Emanoil Mihăilescu: După eliberare, am obosit încercând să îmi găsesc un loc de muncă. Anii de pușcărie mă urmăreau ca un stigmat… M-am dus de nenumărate ori la Brațele de Muncă și am dat probe ca proiectant și desenator tehnic. Totul a fost în van… Treceau câteva zile și mă anunțau că postul a fost blocat. Până la urmă, ajutorul a venit din partea unui fost coleg, Mihai Istrate, care lucra la Serviciul Cadre. Datorită lui am reușit să ajung la Proiect București. Îmi imaginez că șefilor de ateliere nu le era deloc ușor să aibă în subordine un fost deținut politic aflat permanent în vizorul Securității. Mai târziu, m-am dus și mi-am terminat facultatea, dar Arhitectura nu mai avea nimic din atmosfera aceea minunată, pe care eu am avut privilegiul de a o cunoaște cândva, înaintea anilor de zeghe. „Mulțumită” comunismului, lumea aceea cizelată dispăruse, iar facultatea era plină de mitocani și țoape. În schimb, regimul ne împroșca intens cu tot soiul de aberații și tâmpenii ideologice. Cine purta niște nădragi mai strâmți, sau își pieptăna părul într-o manieră mai interesantă, era catalogat drept „deviaționist” și „malagambist”, ceea ce putea atrage cel puțin o urecheala din partea milițienilor omniprezenți. La finalizarea studiilor, am primit repartiție în București, la IPCM, pe Calea Victoriei. Exista un securist al instituției, care venea pe acolo din când în când și îmi respingea cererile pe care le făceam pentru o amărâtă de excursie în străinătate. O excursie nevinovată, dom’le, de câteva zile – organizată ca la carte, prin intermediul Oficiului Național de Turism –, care urma să se desfășoare tot prin lagărul socialist al Uniunii Sovietice, unde altundeva?! Să nu vă închipuți că puteai visa să ajungi prin Hawai sau Jamaica…

 

„<Eliberarea> mă aruncase într-un alt lagăr, cu gratiile invizibile…”

 

Au fost zile în care m-am enervat la culme și l-am căutat pe securistul ăla nenorocit ca să-l întreb de ce îmi refuza în mod constant solicitările. I-am ciocănit de vreo două ori la ușa biroului, dar șmecherul nu prea venea la muncă, așa că nu l-am întâlnit niciodată. Nu i-am văzut chipul, dar i-am simțit din plin efectele. Apoi m-am scârbit și am lăsat-o baltă… Îmi era și jenă să mă mai duc până acolo. Dacă m-ar fi văzut alții, ar fi putut crede că eram vreun turnător, ceea ce m-ar fi deranjat îngrozitor, mai ales după câte pătimisem. Ce viață groaznică eram siliți să ducem în vremurile acelea de restriște și prigoană! „Eliberarea” mă aruncase într-un alt lagăr, cu gratiile invizibile… Pe toată durata dictaturii comuniste nu am fost lăsat să plec în nicio delegație. Chiar și pe la sfârșitul anilor ’80, în preajma Revoluției, șefii m-au înscris pe o listă ca să plec până în Bulgaria, pe motiv de documentare profesională. Urmarea? Ca prin minune, numele mi-a fost șters de pe listă! Pe de altă parte, Securitatea s-a îngrijit să nu fiu niciodată încadrat ca arhitect de gradul doi sau unu.

 

Răzvan Gheorghe: V-a mai interogat Securitatea după ieșirea din pușcărie?

 

Emanoil Mihăilescu: Era un securist care mă hărțuia în mod constant și îmi punea tot soiul de întrebări. Venea chiar la locul de muncă, suna la sonerie și mă chema la „socializare”. Era un tâmpit sinistru. Se încăpățâna să mă întrebe pe cine am mai văzut și cu cine am mai vorbit. Eu mă făceam că plouă și îi răspundeam că nu înțeleg la ce se referă. Odată nu m-am mai putut abține și i-am spus verde-n față: „Sunt convins că nu mă considerați un admirator al regimului, dar vă asigur că ceea ce nu îmi place mie nu vă place nici dumneavoastră!” Credeți că m-a întrebat vreodată ce nu îmi place?! L-aș fi întrebat dacă are rude care stau la coadă pentru un kilogram de mălai. Nemernicii ne transformaseră în niște bieți vânători de cozi. Când vedeai una, te repezeai acolo și abia pe urmă întrebai ce se dă… În rest, eram înnebunit după Europa Liberă.

 

Răzvan Gheorghe: Pe reprezentanții ”Rugului Aprins” i-ați mai întâlnit vreodată?

 

Emanoil Mihăilescu: După eliberare m-am mai întâlnit, ocazional, cu unii dintre exponenții „Rugului Aprins”. Mulți au murit acolo, în spatele gratiilor. Cei care au supraviețuit pușcăriilor erau slabi și bolnavi, așa că sărmanii s-au stins, bătrâni și suferinzi, în anii care au urmat amnistiei. Cu toții au fost supuși unor atrocități inimaginabile. Inițiatorul grupului – Daniil Sandu Tudor – a murit la Aiud. Un fost medic deținut, care se ocupa de tebeciștii de la Aiud, mi-a povestit că, într-o ultimă fază, bătrânul Vasile Voiculescu a fost cărat la dispensar într-o pătură. Scriitorul trecea prin chinuri groaznice și ajunsese o mână de oase. L-au eliberat și a murit la București, la puțin timp după aceea. Îmi amintesc și în ziua de astăzi anchetele alea blestemate din Calea Rahovei. În dosarul „Rugului Aprins” securiștii au avut nemernicia să-l acuze pe Vasile Voiculescu și pentru că fusese decorat cu „medalii imperialiste”, pentru serviciile pe care le-a adus patriei în timpul Primului Război Mondial! Cică era un dușman al clasei muncitoare… Doamne, ce jigodii absolute erau acești anchetatori ai Securităţii!

 

Răzvan Gheorghe: De ce România a fost singura țară din Europa unde, după sângele vărsat la Revoluție, au venit la putere criptocomuniștii?

 

Emanoil Mihăilescu: Fiindcă blestemul nostru a fost să nu aveam un Václav Havel sau un Lech Walesa. Lipsa unei astfel de personalități politice luminate, care ne-ar fi putut uni pe toți sub o singură flamură, învingătoare, este unul dintre motivele pentru care Revoluția a fost atât de cumplită și de sângeroasă. De ce am avut ghinionul acesta? Pentru că aici, în România, comunismul a fost mai al dracului decât în alte părți, iar elitele noastre au fost prigonite, sufocate sau asasinate pe capete. De exemplu, am citit că deși era încarcerat în Cehoslovacia, Havel avea hârtie și creion. I se permitea să scrie, dom’le! Păi, așa ceva era imposibil în România… Aici, comuniștii au călcat pe cadavre de intelectuali. Eu sunt ferm convins că dacă la noi ar fi existat oameni de statura lui Havel sau Walesa, istoria s-ar fi scris cu totul altfel. Pe de altă parte, am avut și marea neșansă să-l pierdem repede pe Seniorul Corneliu Coposu, omul care ar fi putut facilita o turnură pozitivă. Îmi amintesc bine climatul politic de după Revoluție, fiindcă m-am înscris în PNȚ pe data de 2 ianuarie 1990 și am participat la toate manifestațiile din Piața Universității.

 

Îngroparea moștenirii lăsate de Ogoranu și Arsenescu

 

Am privit cu toții neputincioși cum la putere a venit tovarășul Ion Iliescu, omul de care se temea până și tovarășul Nicolae Ceaușescu, pe motiv că era prieten la cataramă cu KGB-ul. Apoi, comuniștii au reușit să facă imposibilă consfințirea unei Legi a Lustrației. Tot după ’90 am avut privilegiul să o cunosc pe Elisabeta Rizea. Am constatat cu groază că îi era teamă să vorbească pentru că în satul ei era încă oprimată de autorități și de Securitate. Și când te gândești cât sânge nevinovat a curs la Revoluție…  E foarte trist că de atunci nu s-a schimbat mai nimic. Pe de altă parte, e oribil că după 24 de ani de pseudodemocrație în România nu este recunoscută și comemorată, la modul oficial, jertfa acelor tineri minunați care au pus mâna pe arme și s-au retras în munți pentru a lupta cu hidra bolșevică. De ce se vrea îngroparea exemplelor luminoase pe care ni le-au lăsat Ogoranu, Arsenescu și mulți alții? Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc.

 

Răzvan Gheorghe: Ce credeți despre procesele foștilor torționari comunişti?

 

Emanoil Mihăilescu: Deşi au început târziu, foarte târziu, motiv pentru care multe bestii au fost făcute scăpate, procesele torţionarilor reprezintă adevărate imperative categorice. Chiar dacă s-au scurs 24 de ani de la Revoluție, brutele acestea încă trăiesc printre noi. Crima nu se prescrie niciodată! Numai că astfel de procese nu trebuie făcute de televiziuni, ci de procurori. Atunci când și-a arogat meritul de a condamna comunismul, Traian Băsescu și-a bătut joc de toți românii responsabili! El a girat o simplă formalitate, care nu schimbă cu nimic trista realitate a prezentului. Păi, cum este posibil să recunoști că regimul comunist a fost unul criminal, fără să-i condamni asasinii? Este o absurditate de proporții…

 

Răzvan Gheorghe: Așadar, condamnarea comunismului a reprezentat o simplă formă fără fond?

 

Emanoil Mihăilescu: Să știți că, la acea vreme, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – regretatul Ticu Dumitrescu – a fost la Cotroceni, în audiență, chiar înainte ca șeful statului să alcătuiască simulacrul acela de comisie care s-a jucat de-a condamnarea nimănui. Dacă nu s-ar fi dus Ticu Dumitrescu și nu ar fi susținut acolo niște chestiuni clare, cine știe ce mai ieșea… Până la urmă, e limpede că s-a ales praful de condamnarea comunismului. Totul a fost o mare bătaie de joc. Pe cine încălzește niște vorbe goale, lipsite de orice sens și conținut?

 

Răzvan Gheorghe: De ce nu au luat poziție intelectualii României, atunci când Băsescu a compromis condamnarea comunismului?

 

Emanoil Mihăilescu: Pentru că din păcate pentru noi, intelectualii din ziua de astăzi nu se mai pot ridica la valorea acelora care au suferit atrocitățile comunismului. Marea tragedie a fost că adevăratele elite ale României s-au prăpădit în pușcărie, sau au fost condamnate la un anonimat asemănător morții. Și nici noi, ca popor, nu am știut să ne prețuim valorile care încă mai trăiau peste granițe. Ce s-ar fi întâmplat dacă Eugène Ionesco nu ar fi șters-o la Paris? Dacă Emil Cioran și Mircea Eliade nu rămâneau în străinătate? Vă spun eu: ar fi pierit în abominabilele pușcării comuniste. Din păcate, acești mari români nu au fost iubiți nici după Revoluție, când nimeni nu s-a deranjat să-i invite, măcar în vizită, în țara natală. Nu i-a chemat nimeni pe Cioran și pe Ionesco, dom’le! Unul dintre intelectualii vremurilor noi – mă refer la domnul Gabriel Liiceanu – le-a luat interviuri, dar a făcut-o mai mult pentru a se face remarcat și pentru a se asocia cu ei… Ulterior, intelectualii ăștia de „rit nou” ne-au arătat cam câtă voinicie aveau în ei… Și iată că am ajuns aici.

 

Răzvan Gheorghe: Mai sperați într-o adoptare a unei Legi a Recunoștinței care să reglementeze cât se poate de clar o minimă compensație morală pentru deținuții politici?

 

Emanoil Mihăilescu: Asociația Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR) s-a luptat atât pentru Legea 221, cât și pentru Legea 118, încă de pe vremea tovarăşului Ion Iliescu. După ce au făcut ani grei de zeghe, au suferit torturi crunte și le-au fost confiscate casele și pământurile, Statul Român refuză să le ofere o minimă compensație morală foștilor deținuți politici… Mai suntem în viață doar vreo 3500 (în prezent sunt mai puțini de 2000 – n.n.), bătrâni și slăbiți, iar politicienii de pe malurile Dâmboviței ne tratează cu o indiferență crasă. În ultimul an, actualul președinte al AFDPR – domnul Octav Bjoza – a depus un nou proiect legislativ la comisia juridică a Camerei Deputaților. Aceasta este camera decizională, fiindcă inițiativa noastră trecuse de Senat, acolo unde au fost decupate din text toate stipulările care prevedeau alocarea de despăgubiri și pentru urmașii foștilor deținuților politici. Păi cum, dom’le, copiii nu au avut de suferit după ce le-au fost încarcerați părinții? Cum rămâne cu soțiile care erau hăituite de Securitate și nu aveau cu ce să-și hrănească pruncii? Deși, inițial, aleșii neamului i-au promis domnului Octav Bjoza că vor analiza chestiunea și că vor urgenta trecerea de comisie, nimeni nu a mișcat un deget. Apoi a început vacanța parlamentară și deputații au zburat prin țări exotice. Ultima promisiune e că vor rezolva problema în următoarea sesiune parlamentară. Ani la rând ni s-a servit replica asta indolentă… La urma urmei, ce așteptări să mai ai de la niște politruci de cea mai joasă speță? Sunt niște impotenți ce nu s-a mai văzut! Halal clasă politică! Oare, românii care au fost deținuți politici nu reprezintă, la rândul lor, o minoritate importantă?

 

@

 

Ce măsuri luăm în caz de avort la capre/Rețeta longevității – laptele de capră; Tehnologia cresterii oilor,caprelor,tineretului…/Factori importanti in productia de lapte la capre / Principalele particularitati de reproductie la ovine / Cerinte nutritionale/Deficientele furajelor/ PRINCIPALELE RASE DE CAPRE DIN ROMANIA

Pierderile cauzate de avort, care nu trebuie să depăşească un procent de doi la sută din efectiv, sunt determinate de o serie de factori, precum: agenţii infecţioşi, stresul, deficienţele în hrănire, furajele toxice, tratamentele, parazitismul etc.

În cazul în care avortul se produce, vom colecta placenta şi/sau iedul, pe care le vom pune într-un sac de plastic şi le vom depozita la rece, fără a le congela.

Acestea, împreună cu proba de sânge se trimit în cel mai scurt timp la un laborator veterinar specializat, pentru a stabili diagnosticul. Întrucât agentul patogen este susceptibil de a avea potenţial zoonotic (cu transmitere la om), toate aceste acţiuni se desfăşoară în condiţii de igienă maximă.

Cel care manipulează probele biologice va purta mănuşi de cauciuc, iar după terminarea acţiunii, zona se dezinfectează. De asemenea, capra se izolează de restul turmei până la confirmarea diagnosticului.

Factorii avortului

Cauzele non-infecţioase cel mai des întâlnite sunt: alimentaţia dezechilibrată energetic şi proteic; tratamentele cu albendazol, cu lavamisol, cu steroizi, cu prostaglandine etc; parazitismul, acesta conducând la pierderile de sânge şi de proteine; stresul indus de îngheţ, de câini, de supraaglomerare etc; deficienţele în asigurarea unor minerale, precum sunt iodul, manganul şi cuprul (sursele de apă şi de hrană pot conţine în exces sulf, fier, zinc sau molibden, acestea reducând disponibilitatea absorbţiei cuprului).

Alţi factori de natură non-infecţioasă sunt generaţi de neasigurarea bulgărilor de sare pentru lins, de hrănirea cu plante care au acumulat substanţe toxice (nitraţi şi nitriţi) şi de suprafertilizarea în perioada vegetativă (fân de trifoi sau paie de ovăz, sorg, floarea soarelui etc.).

Cauzele infecţioase sunt reprezentate de:

• Chlamydia psittaci este agentul patogen care determină cele mai multe avorturi la capre după a 90-a zi de gestaţie, iar semnele clinice ale bolii sunt: pneumonia, cherato conjunctivita (conjunctivă de culoare roz), poliartritele şi febra.

Chlamydia se localizează în tractul intestinal, iar în timpul gestaţiei va afecta cotiledoanele placentei. Purtătorii de boală sunt porumbeii şi vrăbiile, însă un mare rol în transmiterea la animale îl au insectele, mai ales căpuşele.

După avort, capra reprezintă un potenţial focar de infecţie pe parcursul a cel puţin patru săptămâni, prin urmare, ea trebuie izolată. Transmiterea se poate face şi de la ţap, prin spermă. Este o boală zoonotică, deosebit de periculoasă.

• Febra Q, provocată de Coxiella burnetti, este tot o boală zoonotică, extrem de contagioasă. Femelele negestante nu prezintă întotdeauna semne clinice, iar când acestea există, ele se manifestă prin conjunctivită, tuse şi scurgeri nazale. La caprele gestante se manifestă prin: febră, anorexie (lipsa poftei de mâncare), depresii şi avort la sfârşitul gestaţiei.

După infecţie, animalele devin imune, însă agentul patogen se elimină prin secreţiile vaginale şi prin lapte. Boala se poate transmite prin inhalarea prafului contaminat, prin contact fizic cu animalele sau cu avortonii, dar şi prin montă, de la ţap. Păşunile contaminate pot fi, de asemenea, o sursă de infecţie pentru un număr mare de animale.

• Bruceloza produce avorturi în ultimele trei luni de gestaţie şi se poate transmite la om. Se manifestă prin: febră, depresii, diaree, mastite, şchiopături sau orhite/epididimite (la masculi). Agentul patogen (Brucella melitensis sau Brucella abortus) se elimină din organism prin lapte, urină şi prin fecale.

Un focar de infecţie îl reprezintă şi placenta sau scurgerile vaginale, chiar şi la 2-3 luni după avort. Iezii fătaţi pot fi purtători ai bolii. Transmiterea se poate face şi de la ţap, prin montă. Calea de intrare în organism poate fi nazo-faringiană sau direct, prin penetrarea pielii. Se recomandă vaccinarea.

• Leptospiroza, determinată de Leptospira interrogans, L. pomona, L. grippotyphosa, L. hordjo, L. sejroe şi L. haemorrhagiae, o întâlnim frecvent la bovine şi mai puţin la ovine şi la caprine. Se poate transmite şi la om.

Ca semne clinice pot fi observate stări de febră, anorexie, mucoase icterice, urină roşiatică, anemie şi manifestări nervoase. Tratamentul cu antibiotice este ineficient, însă rumegătoarele sunt rezistente şi se imunizează natural. Sursa de infecţie o reprezintă apa contaminată sau contactul cu urina animalelor purtătoare. {i în acest caz se recomandă vaccinarea.

• Salmoneloza este o boală zoonotică, produsă de Salmonella abortus-ovis, care provoacă avorturi la capre, de regulă în ultimele trei luni de gestaţie. Se manifestă prin: febră, diaree şi prin depresii. Sursele de infecţie sunt păsările, bovinele şi hrana contaminată. Calea de intrare în organism este cea orală.

Factorii predispozanţi sunt schimbările climatice, transporturile lungi, supraaglomerarea sau un sistem imunitar slăbit. Se recomandă vaccinarea de două ori/an.

• Toxoplasmoza este o zoonoză cu o mare putere de răspândire, produsă de protozorul numit Toxoplasma gondii. Semnele clinice sunt şterse, caprele comportându-se normal înainte de avort. Fetuşii sunt mumificaţi. După o invazie iniţială în intestinul subţire, organismul T. gondii ajunge în muşchi, în creier şi în ficat, prin sânge, unde parazitul rămâne închistat câteva luni sau pentru toată viaţa animalului.

Dacă în timpul invaziei iniţiale caprele sunt gestante, parazitul invadează placenta şi fetusul la aproximativ două săptămâni de la pătrunderea în corpul animalului. Un mare rol în transmitere îl au pisicile, care se infestează de la pasări sau de la rozătoare şi ulterior elimină oocite prin fecale, contaminând hrana sau apa consumată de capre.

• Listerioza este o boală transmisibilă la om, produsă de Listeria monocytogenes. La capre se manifestă prin: febră, septicemie, leziuni ale creierului (meningoencefalite), orbire, depresie şi avort în ultima perioadă de gestaţie. Agentul patogen se elimină prin lapte şi prin fecale.

În mod obişnuit, el se găseşte în sol, în apă, în siloz, în aşternut, în fecale şi în fân. Organismul se dezvoltă în condiţiile creşterii pH-ului (bazic), adesea după consumul de siloz. Iezii se pot contamina prin lapte.

• Campylobacteriozele sunt provocate de Campylobacter fetus sau C. jejuni, întâlnit mai mult la oi decât la capre. Ca semne, la peste 30 la sută dintre iezii avortaţi se pot observa necroze ale ficatului. Placenta este adesea edemaţiată şi se produce necroza cotiledoanelor. În unele cazuri poate să apară şi diareea. Specialiştii recomandă vaccinarea.

Rețeta longevității – laptele de capră

Blacknose Valais, cele mai frumoase oi din lume

Blacknose Valais este o rasa de oi din Elvetia, crescuta in special pentru carne, si care in Germania, se mai numesc Schwarznasenschaf Walliser.

Oamenii spun ca aceste oi sunt cele mai dragute animale de pe pamant alaturi de ursuletii Panda. Oile sunt crescute in special in regiunile muntoase ale Alpilor. Lana lor are o textura aspra, si este de culoare alba. Une manson negru de lana le acopera nasul, ochii si urechile care le da un aspect dragalas. Unele animale au, de asemenea, un mic smoc de lana neagra la picioare. Berbecii adulti au coarne, care in unele cazuri sunt plate sau in spirala.

Oile din rasa Blacknose Valais, au un club al fanilor pe Facebook, intitulat “Blacknose Sheep US FanClub”. Blacknose Valais, sunt cunoscute si crescute de mult. Se spune ca prima mentionare dateaza din anul 1400 î.Hr. Este o rasa care poate supravietui fara probleme in cele mai grele conditii in zonele montane stancoase. Fiecare oaie cantareste intre 80 si 100 kilograme, si produce circa 4 kilograme de lana pe an

Rasa de ovine Cotswold, apreciata timp de 5 secole

Rasa de ovine Cotswold, este o rasa uriasa de ovine, in care berbeci cantaresc 113-160 kg, si oile mature 90-113 kg. Oile au fata de culoare alba (exista o varietate cu fata neagra) si au lana marmorata, gri sau bronz. Au urechile ciute, patate cu negru si copitele negre.

Rasa Cotswold a fost descrisa timp de de 500 de ani, find reprezentata in pictura si in alte opere de arta, ajungand astfel foarte cunoscuta. Rasa de oi Cotswold a fost celebra, timp de secole, pentru urmatoare 9 trasaturi:carne foarte usoara si buna la gust; fibra de lana lunga cu luciu special; dispozitie materna puternica; lana stralucitoare cu bucle pentru tesaturi de lux; o rasa vigurasa si sanatoasa; o rasa docila si usor de intretinut; oile gestante cara fata usor; oi grele cu mult lapte ce ofera vigoare noilor nascuti; consum mic de furaje (fanuri si concentrate, aproape deloc)

Cotswold a jucat un rol important in istoria timpurie a agriculturii americane, desi astazi oile din aceasta rasa sunt destul de rare. Oile Cotswold au fost introduse pentru prima data in SUA de Christopher Dunn (in New York, langa Albany in 1832). Prin 1879 aceasta a fost cea mai populara rasa din America. In 1914 peste 760.000 de oi erau inregistrate, in cadrul asociatiei americane de ovine Cotswold. A fost o rasa foarte popular in Occident pana cand rasa Merinos a fost adusa din Australia.

Sanatatea ugerului la ovine si caprine

Sanatatea ugerului este un aspect foarte important in cresterea si productia de lapte de oaie si capra.

Boala ugerului este foarte costisitoare ca urmare a reducerii productiei de lapte si greutati intarcarii mielor si iezilor. Mastita este o inflamatie a glandei mamare (ugerului). Aceasta este cauzata de infectia glandei cu un agent patogen (bacterie). Cele mai frecvente bacteriile in cazurile de imbolnavire cu mastita includ Staphylococcus spp.., Streptococcus spp.., Pasteurella spp.. Virusurile pot provoca de asemena imbolnavirea ugerului.

Exista mai multe tipuri de mastita. Mastita acuta (clinica) este usor de recunoscut. Unul sau ambele jumatati ale ugerului sunt umflate, calde la atingere, si dureroase. Laptele nu poate arata normal. Mastita cronica nu este usor de detectat, dar afecteaza in mod negativ productia. Acesta este, probabil, forma cea mai costisitoare de mastita. Cazurile usoare de mastita clinica, de obicei raspund bine la tratament si este posibil sa salvam ugerul.Mastita este de obicei tratata cu antibiotice sistemice si intramamare. Din fericire, cele mai multe dintre bacteriile care cauzează mamite sunt sensibile la mai multe antibiotice. Un medicament anti-inflamator si oxitocina poate fi, de asemenea prescris. Aproape toate medicamentele folosite pentru tratarea mastitei la rumegatoare pot fi administrate numai cu recomandarea unui medic veterinar.

Exista multi factori ce predispun la mastita. Femele care alapteaza mai mai multi miei/iezi sau produc mai mult lapte sunt cele mai predispuse la infectii ale ugerului. De asemena cele in varsta, precum si femelele cu conformatie deficitara a ugerului au probabilitate mai mare sa faca mastita. De asemene procedurile de muls pot avea un impact mare asupra sanatatii ugerului si a numarului de celule somatice. Exista, de asemenea, o componenta genetica la mastita deoarece si conformatia ugerul este, o trasatura ereditare. Oricum femelele cu conformatie deficitara a glandei mamare ar trebui sa fie eliminate din turma.

Protejarea oilor si caprelor de parazitii intestinali pe timpul verii

Reducerea sarcinilor parazitare este o provocare pentru fiecare crescator de animale. Cu mici reparatii si masuri de organizare a pasunatului pe timpul verii putem implementa in fiecare ferma cele mai adecvate masuri sanitar veterinare.

In primul rand trebuie sa facem mici reparatii la sursele de apa, pentru a prevenii scurgerile din jurul jgheaburilor, unde concentratia de fecale de la ovine si caprine este mai ridicata. Combinatia intre umiditate si concentratia mare de fecale va avea ca rezultat cresterea luxurianta a vegetatie si inmultirea larvelor parazitare, care la randul lor vor fi ingerate de oi si capre.

Pe pasuni exista, de asemenea, si locuri joase umede mlastinoase contaminate cu larve parazite. Este indicat ca aceste zone sa fie protejate cu garduri care sa nu permita accesul animalelor.

Se vor evita pasunatul pe fostele tarcuri de animale care contin concentratii fecale care dupa ploi vor favorizata cresterea ierburilor ce permit larvelor parazite sa se inmulteasca si sa infecteze animalele.
Cerintele nutritionale si sensibilitatea la parazitii gastro-intestinali difera in fuctie de rasa si de varsta. Prin urmare, caprele si oile vor fi separate in grupe distincte pentru a fi intretinute mai usor pe pasune. Animalele gestante si cele care alapteaza sunt cele mai sensibile la infectiile gastro-intestinale.

Cauza principala a parazitismului intern este supraaglomerarea pasunii, si prin urmare, este cel important sa se potriveasca numarul animalelor de pe pasune cu suprafata si cantitatea de furaje.

Pasunati cu vaci si cai pe pasunile folosite de capre sau oi. Beneficiile vor fi multiple. Bovinele si cabalinele vor curata si vor ingera larvele si parazitii oilor si caprelor care vor muri in tractul gastro-intestinal al acestora. Caprele si oile vor oferii posibilitatea intretinerii pasunii si cresterea calitatii pentru satisfacerea cerintelor nutritionale. Caprele, oile, vacile si cai prefera sa consume specii diferite de plante conducand astfel la o buna utilizare a pasunilor.

Animalele (oile si caprele) achizitionate recent se vor tine o perioada in carantina si vor fi deparazitate. Prin deparatizare frecventa se va putea de asemnea depista animale bolnave. De regula 20 % din animalele din turma detin 80% din ouale parazite. Prin sacrificarea acestor animale creste rezistenta turmelor la paraziti si se reduce semnificativ contaminarea pasunilor.

Principalele boli infectioase care pot afecta ovinele si caprinele

Bolile infectioase de importanta majora care pot afecta ovinele si caprinele sunt antraxul, anaerobiozele, mamita gangrenoasa, agalaxia contagioasa si salmoneloza.

Antraxul (Dalac)

Este o boala care evolueaza acut, caracterizata prin tulburari grave circulatorii, digestive, urinare, urmate de moarte. Afecteaza in special ierbivorele, fiind transmisibila si la om.

Tratamentul este extrem de complex si de lunga durata. Prevenirea bolii prin vaccinare ramane cea mai eficienta solutie.

Anaerobiozele

Sunt 8 boli infectioase produse de Clostridium spp. (enterotoxiemia adultelor, nefropulpita enterotoxiemica, dizenterie bacilara la tineret, enterita hemoragica la miei si iezi, hepatita necrotica, edem malign, gangrena gazoasa si tetanosul), cu evolutie extrem de rapida si grava, provocand pierderi insemnate. Aceste bacterii pot afecta sistemul nervos, digestiv si renal, adesea cu sfarsit letal.

Tratamentul trebuie aplicat precoce, insa de cele mai multe ori este ineficient. Vaccinarea turmelor de oi si capre ofera rezultate optime.

Mamita gangrenoasa (Rasfugul negru)

Este o boala infectioasa, sporadica, ce afecteaza oile in lactatie, caracterizata prin tulburari generale, modificari calitative si cantitative ale laptelui, consecutiv gangrenei glandei mamare. Pronosticul este grav, intrucat 50% din cazuri sfarsesc prin moarte, iar cele care se vindeca devin neeconomice. Prevenirea prin vaccinare scade semnificativ sansele de aparitie a bolii.

Agalaxia contagioasa (Rasfugul alb)

Este o boala infectioasa extrem de contagioasa, specifica oilor si caprelor. Se caracterizeaza prin mamite, scaderea sau oprirea secretiei de lapte, artrite si cheratoconjunctivite.

Tratamentul este pagubos si cu eficienta scazuta. Prevenirea bolii prin vaccinare este cea mai eficienta varianta.

Salmoneloza

Este o boala infectioasa sporadicoenzootica. Cea mai grava forma de evolutie, la oi este forma avortigena. Avortul se produce obisnuit in luna a 4-a si a 5-a de gestatie. Uneori gestatia poate fi dusa la termen, dar mieii sunt neviabili si mor in primele 15 zile de viata

Scrapia la ovine

Scrapia este o boala specifica ovinelor si caprinelor si poate fidepistata la ovinele si caprinele in varsta peste 18 luni. Materialulde risc provenind de la ovine si caprine in varsta de peste 18 lunieste reprezentat de encefal, ganglioni, coloana vertebrala.

Este interzisa prelucrarea materialului de risc in fainuri proteice de origine animala. Consumul accidental al acestor fainuri de catre ovine si caprine constituie una din cauzele aparitiei acestei boli.

Scrapia nu trebuie confundata cu Encefalopatia Spongiforma Bovina (boala vacii nebune), fiind specifica numaiovinelor, caprinelor si muflonilor. Nu exista nici o dovada stiintifica ca scrapia ar putea prezenta un pericol pentru om,fapt unanim recunoscut, spre deosebire de Encefalopatia Spongiforma Bovina (boala vacii nebune) care poate fiincriminata in aparitia noii variante a bolii Creutzfeldt – Jacob’s la subiectii umani cu un anumit genotip.

Boala neurodegenerativa cunoscuta si sub denumirea de boala tremuratoare a oilor (scrapie, nevrita enzootica, poliencefalomielita naturala si fatala), scrapia afecteaza sistemul nervos central al caprinelor si ovinelor si semanifesta clinic prin depresiune, incoordonare in mers, prurit intens si moarte. Asociata cu prezenta unui agenttransmisibil nonconventional din grupul prionilor, boala este inclusa in familia afectiunilor neurologice cunoscute caencefalopatii spongiforme transmisibile.

Origini si surse

Cu toate ca izvoarele informative indica prezenta bolii in lume de mai bine de 200 de ani, scrapia a fost confirmataoficial in Romania, in anul 2002, de catre Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala (Serviciul LRN-EST). Produsade un agent infectios transmis indeosebi de la capra la ied sau de la oaie la miel, uneori intre animale mature, boalanu exclude transmisia intre oi si capre, placenta, lichidele fetale si alte tesuturi putand raspandi agentul infectios inexploatatii sau pe pasuni.

Deoarece agentul este raspandit indeosebi in timpul fatarii, trebuie urmarita si stopata ingurgitarea placentei de catrecapra sau oaie, dupa fatare. O alta cauza a aparitiei bolii poate fi determinata de consumul accidental al fainurilorproteice de origine animala, de catre micile rumegatoare. Ne referim aici la mineralele proteice de origine animala,suplimentele furajere contaminate, organe rezultate in urma prelucrarii cadavrelor, fainurile de carne, produsele sisubprodusele de la ovine, caprine sau bovine infectate.

Odata aparuta la un animal din efectivul unei turme, scrapia impune aplicarea imediata a masurilor de control sieradicare, masuri care nu vor ocoli niciunul dintre indivizii aflati in exploatatie. Pe de alta parte, chiar daca scrapia nureprezinta un real pericol pentru oameni, se impune prudenta in gestionarea bolii, datorita posibilitatii confirmate ainfectarii artificiale a oilor cu encefalopatia spongiforma bovina si a asemanarii simptomatologiei celor doua afectiuni.

Tablou clinic

Cazurile de animale afectate intr-o exploatatie sunt, in general, putine (frecvent, singulare). Cu toate ca varstaaparitiei nu poate fi un criteriu determinant, boala se manifesta indeosebi la indivizi in varsta de 2-5 ani, dar nu esteexclusa nici posibilitatea aparitiei bolii la animalele care nu au implinit un an sau cele care au trecut de 5 ani. Cazurilede scrapie sunt mai usor de identificat cand oile sau caprele sunt transportate inainte de fatare sau toamna la monta.

Perioada de incubatie este lunga (24-36) luni iar simptomatologia este polimorfa si poate fi prezentata in treifaze successive:

• • Faza de debut trece de obicei neobservata, se manifesta prin tulburari de comportament, indiferenta fata deturma iar uneori agresivitate (fata de caini) teama, tremor, urechi lasate.
  • Faza pruriginoasa se caracterizeaza prin prurit intens, localizat in special in regiunea dorso-lombara, scarpinari insistente de diferite obiecte (stalpi, garduri, iesle), pierdere excesiva de lana, muscatul membrelorsau a altor parti ale corpului.
  • Faza cerebeloasa se carcterizeaza prin tremuraturi fine ale capului, care se accentueaza in prezentastimulilor externi. Pe tot parcursul bolii apetitul si temperatura sunt modificate, cu timpul tulburarile nervoasese accentueaza, apar pareze si paralizii, incepand cu trenul posterioar spre cel anterior. In ultima fazaanimalul nu-si mai poate tine echilibrul cade in decubit, nu mai consuma hrana, devine cahectic si moare.

Profilaxie

Prevenirea se bazeaza pe evitarea introducerii bolii in efectivele de animale astfel:

• • carantina profilactica timp de 60 de zile a animalelor importate;
  • supraveghere clinica si prin examene de laborator a oilor si a caprelor in varsta de peste 18 luni ce prezintamodificari de comportament sau semene nervoase si nu raspund la nici un tratament aplicat timp de 15 zile dela debut;
  • controlul veterinar al exploatatiilor de animale, unitatilor de prelucrare si industrializare a produselor destinateconsumului uman precum si a unitatilor de prelucrare si ecarisare a deseurilor si a confiscatelor de abator;
  • interdictia importului de bubaline, ovine, caprine din tari sau zone unde evolueaza scrapia sau aceste boli au fost diagnosticate si declarate oficial in urma cu mai putin 7 ani;
  • interzicerea importului de furaje proteice de origine animala destinate furajarii bovinelor, ovinelor, caprinelor, indiferent de statusul epidemiologic al tarii;
  • examinarea unui numar suficient de probe pentru a demonstra indemnitatea efectivelor de animale din teritoriu;

Prevederile Regulamentului 999/2001 impun Romaniei testarea prin examene de laborator a unui anumit numar deovine si caprine sacrificate pentru consumul uman, pe probe de creier recoltate de la acestea. Probele trebuierecoltate exclusiv din abatoare, insa acelasi regulament impune testarea, prin examene de laborator, a unui anumitnumar de rumegatoare mici moarte sau suspecte, in varsta de peste 18 luni, din ferme sau gospodarii individuale.

Pentru ca autoritatea sanitara veterinara sa declare oficial o exploatatie de ovine si/sau caprine “libera descrapie” se impune ca, in tara sau zona in care este situata ferma, sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

• • boala sa fie notificata obligatoriu;
  • sa existe un sistem de supraveghere si monitorizare, in conformitate cu prevederile legislatiei specifice invigoare;
  • ovinele si caprinele cu semne clinice sa fie sacrificate, testate pentru diagnosticarea scrapiei, iar cele cu rezultate pozitive la testare sa fie obligatoriu eutanasiate si distruse;
  • sa existe confirmarea ca hranirea ovinelor si caprinelor cu faina de carne si oase sau grasimi provenite de la rumegatoare a fost interzisa si aplicata pe intreg teritoriul unde este amplasata exploatatia ce doreste a fi declarata “libera de scrapie”;
  • sa se aplice un sistem de declarare oficiala, sub supravegherea autoritatii sanitare veterinare locale.

Trebuie mentionat ca proprietarii primesc despagubiri pentru animalele sacrificate datorita unei forme de boalasuspicionate sau confirmate oficial.

Creste interesul pentru oaia de Camerun

Daca la rasa Merinos scade interesul, in saivanele ciobanilor s-ar putea impune, in perioada urmatoare oile de Camerun, care desi provin din Africa, sunt crescute in Europa de peste  30 de ani.

Oile de Camerun sunt usor de crescut, nu sunt pretentioase si se adapteaza foarte bine la clima din Romania. Ele se inmultesc in 2 ani de 3 ori si nu se mulg. Mieii de Camerun cresc repede, se inmultesc forte bine si au nevoie doar de putin furaj (un consum mai mic fata de oile romanesti). Deasemene, sunt rezistente la orice climat. Pot fi tinute pe pasune dar si pe stabulatie. Nu au nevoie de grajd, le trebuie doar un saivan. Carnea oilor de Camerun nu are mirosul de oi si are colesterol foarte redus, fiind o „carne dietetica”. Un alt lucru inedit, berbeci de oi de Camerun stau pe toată perioada anului cu femelele.

Deocamdata, sunt doar efective mici de oi Camerun in judetele Arad, Timis, Cluj, Sibiu, etc., mai mult crescute experimental sau sub forma de hobby

Despre avantajele cresterii caprelor

In tara noastra cresterea caprelor este cunoscuta din timpuri stravechi, fiind practicata mai mult de crescatorii de deal si de munte. Obiectivul cresterii l-a constituit productia de lapte si productia de piei si apoi producerea iezilor pentru carne.

Capra a fost si inca mai este considerata un animal stricator, greu de stapanit de catre crescatori. In conditiile cresterii fara o supraveghere atenta caprele pot provoca stricaciuni in plantatii si livezi; cresterea lor prezinta totusi importanta economica deosebita pentru unele zone datorita valorii produselor pe care le dau si unor particularitati biologice. Principala productie a caprelor este laptele, capra producand intr-o lactatie o cantitate de lapte de 10-12 ori mai mare decat greutatea vie, mai mult decat vaca, care in medie produce o cantitate de 6-7 ori mai mare decat greutatea vie.

Capra este mai rezistenta la unii agenti infectiosi, cum ar fi tuberculoza, avortul infectios, mamitele, etc. Din acest motiv laptele este mai igienic si poate fi consumat in forma cruda. In ceea ce priveste compozitia chimica laptele de capra este asemanator cu cel de vaca: 3,5-4 % grasime 3,2-3,4 % proteine si 4,4 % lactoza. Din el se prepara diferite branzeturi si unt. O particularitate a laptelui de capra este prezenta grasimii sub forma de globule foarte fine, fapt care ingreuneaza smantanirea, iar pe de alta parte favorizeaza procesul de asimilare. Dupa ingerare laptele de capra se coaguleaza sub forma de fulgi foarte fini, spre deosebire de cel de vaca care formeaza o masa compacta atacata uneori de sucurile digestive.

Laptele de capra se obtine de regula pentru autoconsum de la efective mici de capre cu productii relativ reduse. Aceste efective se gasesc in majoritatea cazurilor in ferme de dimensiuni mici localizate in regiuni sarace pe plan agricol.

Cresterea caprelor pentru productia de lapte se face mai ales pentru asigurarea cu lapte a familiilor cu venituri scazute, in orasele mici si in suburbiile marilor orase, unde nu exista suficiente furaje disponibile pentru intretinerea vacilor. O capra produce in medie 3-4 l /zi intr-o perioada de lactatie de 10 luni. Exista si animale cu productii superioare de 5-6 litri lapte /zi, productia cea mai mare de lapte a fost inregistrata in SUA si a fost obtinuta de o plus varianta a rasei TOGGENBURG care a produs in 365 de zile 2610 litri de lapte. Recordul productiei de grasime il detine o plus varianta a aceleiasi rase care a produs 92 de kg grasime in 305 zile. In ultimul timp, cresterea caprelor a devenit in unele tari o activitate productiva rentabila, productia de lapte si de branza de capra devenind specialitati apreciate de consumatori.

Tarile cu cele mai mari productii de lapte de capra sunt: India, Sudan, Bangladesh,Turcia si Franta. Este de remarcat ca faptul ca productia de lapte de capra este concentrata in unele tari in curs de dezvoltare dar si in unele tari dezvoltate din zona Marii Mediteraniene.

Carnea de capra are valoare nutritiva asemanatoare cu cea de oaie, este mai apreciata de consumatorii de la noi din tara preparata sub forma de pastrama. Carnea de ied indeosebi este foarte gustoasa, frageda, suculenta si usor asimilabila.

Productia piloasa (parul, puful, lana) obtinuta de la rasele specializate (Angora, Kasmir) este foarte apreciata pentru fabricarea plusului, fetrului si a renumitelor saluri de kasmir. Pieile de capra au insusiri deosebite, sunt subtiri si dense, fiind mult folosite in industria incaltamintei, imbracamintei si a diferitelor produse de marochinarie (sevro).

Capra este un animal prolific si precoce. In conditii bune de hranire si intretinere poate da la o fatare 2-3 iezi si chiar 4. La varsta de 10-12 luni tineretul atinge greutatea optima de introducere la reproductie. Datorita mobilitatii lor deosebite caprele pasuneaza locurile abrupte si stancoase inccesibile altor specii consumand atat iarba cat si frunzele de arbusti.

In zonele cu configuratia specifica a terenurilor (dealuri, rape, versanti necultivati pe care cresc maracini sau alti arbusti) cresterea caprelor este foarte rentabila, ele putand fi scoase la pasune aproape tot anul. Gunoiul de capra reprezinta un ingrasamat natural deosebit de valoros avand o putere fertilizanta asemanatoare celui de ovine. De la o capra in 5 luni se poate recolta o cantitate de 400-500 kg de gunoi.

PRINCIPALELE RASE DE CAPRE DIN ROMANIA

In tara noastra se cresc in general efective primitive cu productii scazute din rasa locala Carpatina.

Rasa locala Carpatina

Se creste in toate regiunile tarii reprezentand 70-75 % din efectivul de capre din tara noastra. Greutatea corporala este de 30-40 kg la femele si 60-60 kg la masculi. Are corpul alungit, regiunile superioare inguste, crupa tesita, pieptul stramt, musculatura slab dezvoltata. Culorile frecvent intalnite sunt: neagra, alba, vanata, roscata, baltata. Cele mai multe capre au coarne. Productia medie de lapte este de 300 de litri/lactatie. Iezii la nastere au greutati de 2,5-5 kg .

Capra alba de Banat

S-a format prin incrucisarea caprelor locale carpatine cu rasa SAANEN si indeosebi cu rasa Alba nobila germana. Este raspandita nu numai in Banat ci si in Transilvania si in nordul Moldovei. Prezinta caracterele tipului morfoproductiv de lapte, are capul fin, un procent mic de indivizi prezentand coarne turtite in lateral si indrepatate inapoi. Trunchiul are forma de para, regiunile superioare ale trunchiului sunt inguste si cu musculatura slab dezvoltata. Membrele sunt subtiri, frecvent cu defecte de aplomb. Greutatea vie este asemanatoare cu a caprelor locale carpatine. Productia de lapte este in medie 400-500 l/lactatie, prolificitatea medie de 200-250%, iar greutatea vie a iezilor la nastere este de 2,5-2,6 kg.

Tehnologia cresterii mieilor sugari in fermele de ovine

Pierderile cele mai mari de miei datorita mortalitatii se produc in primele zile dupa nastere. Pentru prevenirea lor, se iau masuri optime de ingrijire. O atentie deosebita se va acorda primului supt si consumarii unor cantitati mari de colostru in primele sase ore de la fatare, supraveghind cu atentie mieii in acest sens. Daca nu este posibil consumul de colostru de la mamele lor, mieii sunt dati la alte oi „aplecatori” (oi –„doici”), care au fatat in acelasi timp.

Unii autori indica chiar mulgerea colostrului care prisoseste, pastrarea la frigider si administrarea lui dupa necesitati (orfanilor). In primele zile dupa fatare mieii sug din 2 in 2 ore in timpul zilei, iar dupa o luna sug de 3-4 ori pe zi. Mieii orfani sunt alaptati cu biberonul sau cu un alaptator folosind lapte de oaie, de capra sau de vaca proaspat sau fiert si racit la 37°-38°C sau substituent de lapte.

In primele zile consumul este de 0,4-0,6 kg lapte, ajungand la 1 kg la 7-8 saptamani. In aceasta perioada trebuie sa se realizeze sporuri medii zilnice de 200 -300 grame, revenind circa 4,5 kg lapte pentru 1 kg spor. Pentru o buna supraveghere, in primele saptamani de viata mieii cu oile mame se tin in boxe comune, pe grupe de varste. Mieii gemeni cu mamele lor si „orfanii” se intretin in boxe separate. Pe masura ce au loc fatari si mieii avanseaza in varsta se unifica doua grupe de aceeasi categorie ajungandu-se dupa o luna la turme de cate 200-300 de miei cu mamele lor, cand pot fi scosi pe cele mai bune pasuni din apropiere, daca sezonul de fatari permite acest lucru.

Indiferent de sistemul de crestere aplicat si de destinatie, incepand cu varsta de 7-8 zile se aplica hranirea suplimentara a mieilor cu un amestec concentrat si fan. Hranirea cu o singura categorie de furaj favorizeza dezvoltarea numai a unui anumit compartiment gastric. Cantitatile de furaje concentrate se maresc progresiv incepand cu 50 de grame pana la 200 de grame la varsta de 2 luni.

Furajele concentrate si fanul se administreaza in spatii amenajate special unde pot patrunde numai mieii. In conditiile cresterii mieilor la mame pana la varsta de 2-3 luni, o insemnatate deosebita are practicarea metodei cunoscuta sub denumirea de „cresterea separata a mieilor sugari”. Aceasta se aplica de la varsta de 18 zile si consta in faptul ca mieii se intretin separat de mame pe timpul zilei, cu care se intalnesc numai de 3-4 ori/zi la intervale egale pentru supt (uneori se tin separat si noaptea).

Aplicarea acestui procedeu este avantajos intrucat obliga mieii la un consum mai mare de hrana suplimentara iar oile fiind mai putin deranjate produc mai mult lapte. In aceasta situatie mieii inregistreaza sporuri mai mari in greutate, iar „criza de intarcare „este mai usor suportata. In acest caz, in fermele de productie, mieii se pot intarca timpuriu la 30-35 de zile aparand posibilitatea organizarii unui nou ciclu de reproductie la oi. In functie de sezon cresterea separata se poate practica cu foarte bune rezultate si la pasune daca aceasta este de calitate si in apropierea saivanelor.

Intarcarea mieilor

In ceea ce priveste intarcarea mieilor aceasta se face atunci cand dezvoltarea lor nu mai poate fi stanjenita de inlocuirea laptelui matern cu alte furaje. La stabilirea momentului optim se va lua in considerare scopul cresterii, rasa, individualitatea, sistemul de exploatre al oilor, etc. Astfel, durata alaptarii va fi mai lunga la mieii destinati reproductiei, la cei din rasele de carne si cu lana fina, in cazul sistemului extensiv de exploatare al oilor.

In prezent se practica 4 metode principale de intarcare: tardiva, timpurie, precoce, foarte precoce.

Intarcarea tardiva (traditionala) este metoda cea mai raspandita. Cercetari efectuate la noi in tara au ajuns la concluzia ca prelungirea duratei de alaptare pentru anumite limite nu se justifica. Mieii se intarca in 2-3 serii la intervale de 15 zile.

Intarcarea se face treptat intr-o perioada de 3-4 zile prin suprimarea progresiva a numarului de alaptari. In primele zile mieii sunt separati seara si sunt tinuti separat de mame peste noapte, iar dimineata oile se mulg. In zilele urmatoare mieii se lasa cu oile-mame cateva ore in timpul zilei, dar acestea se mulg seara, diminuandu-se in acest fel stresul de intarcare. Dupa separarea definitiva de mame, mieii se cantaresc, se examineza individual dezvoltarea corporala, starea de sanatate, etc si li se stabileste destinatia (animale pentru prasila proprie, pentru vanzare, pentru ingrasare).

Intarcarea timpurie se face la varsta de 30-35 de zile si greutate 11-13 kg sau la varsta de 50-55 zile, in functie de conditiile existente in ferme. In acest caz se inregistreaza rezultate bune cand oile au capacitate de alaptare ridicata, iar mieii sunt obisnuiti sa consume furaje combinate cu 18-20 Proteina si fan de buna calitate inca de la varsta de 6-7 zile. Aceasta metoda s-a extins in multe ferme din tara noastra, constituind o veriga importanta in actiunea de producere si ingrasare a mieilor in sistem intensiv si semiintensiv.

Intarcarea precoce si foarte precoce se face la 2-3 zile de la nastere, uneori chiar in prima zi si repectiv la 12-14 zile. Se bazeaza pe cresterea artificiala a mieilor cu substituenti de lapte pana la varsta de 30 de zile cand ei realizeza greutatea de 11-13 kg.

Intarcarea foarte precoce este considerata mai avantajoasa comparativ cu cea precoce intrucat mieii realizeza un ritm intens de crestere, fiind obisnuiti de timpuriu cu consumul de furaje solide in lipsa mamelor. Unii specialisti recomanda adaugarea de vitamine (vitamina A, vitaminD3) si antibiotice cu spectru larg de actiune (aureomicina, tetraciclina) pentru sporirea rezistentei organismului in ratia furajera.

Hranirea mieilor se face cu un substituent uscat de lapte care se dilueaza cu apa si se distribuie in alaptatoare simple sau automate, o data sau de trei ori pe zi, omogenizandu-se manual.

Substituentul lichid trebuie sa costituie o emulsie stabila, sa nu se altereze, sa fie consumat cu placere si sa asigure un spor ridicat in greutate. In acest scop un rol deosebit are grasimea, ale carei particule trebuie sa fie cat mai fine si mai bine omogenizate in substituentul lichid. In scopul mariririi stabilitatii emulsiei substituentul trebuie sa contina lecitina sau sucrogliceride, iar pentru evitarea coagularii particulelor de grasime punctul de topire al acestora trebuie sa fie scazut.

Nerespectarea tehnicii de preparare si administare a substituentilor atrage dupa sine diminuarea vitezei de crestere, tulbarari gastro-intestinale si chiar pierderi prin mortalitati cauzate de enterite colibacilare. De aceea orice substituent inainte de a fi administrat trebuie sa fie supus controlului de calitate prin efectuarea testelor biologice, organoleptice si de laborator.

In cresterea „artificiala” a mieilor cu substituenti de lapte, hrana lor trebuie sa fie asociata si cu furaje combinate si fan, deoarece admnistrarea acestora creeaza posibilitatea mentinerii unui mediu acid in rumen.

Conditii de producere si valorificare a laptelui de oaie

In judetul Sibiu, cresterea ovinelor reprezinta o traditie multiseculara, fiind activitatea de baza in special pentru zona Marginimii Sibiului, unde alaturi de cresterea acestei specii, se practica activitati traditionale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lana cu un pronuntat caracter specific local (branzeturi, specialitati din carne de oaie, articole de imbracaminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stanii, ateliere de cojocarie, confectionarea palariilor traditionale, ateliere pentru tesaturi, etc).

Avantajele economice (materiale si financiare) pe care le ofera aceasta specie de animale, a determinat ca in ultimii 20 ani dinamica efectivelor totale si de oi mame, existente in gospodariile populatiei sa aiba o evolutie constanta, cu unele cresteri naturale prin mentinerea in efectiv a mielutelor (pentru inlocuirea reformelor, sau a animalelor vandute, sacrificate, moarte, disparute, etc), fata de alte specii de animale care se cresc in judetul nostru (bovine, cabaline, porcine).

Astfel anual, efectivul, mediu, total de ovine se inregistrează in cifra de 555.000 capete din care 460.000 oi si mioare crescut in 4.055 exploatatii ale gospodariilor populatiei, ponderea cea mai mare o reprezinta gospodariile in care se cresc efective de ovine cuprinse intre 50 si 500 capete (62%), urmeaza exploatatiile cu ovine pana la 50 de capete, care reprezinta 25 %, iar exploataţiile in care se cresc peste 500 capete ovine reprezinta 13 % din numarul total de ovine. Din aceasta suma un procent de cca 20%, este concentrat in gospodariile din zona Marginimii Sibiului.

Datorita conditiilor geo-climaterice caracteristice judetului Sibiu, efectivele de ovine sunt crescute si exploatate in marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, in functie de intemperii) pe pajistile naturale respectiv pe 182.000 ha. de pasuni si fanete existente, pajisti situate in zonele de deal si munte, specifice reliefului judetului Sibiu, efective care sunt comasate in 688 de turme, cu un efectiv de ovine pe turma, diferentiat in functie de suprafata de teren pasunabil, categoria de animale, numarul de proprietari care participa la formarea turmei, de distanta fata de localitati si alte criterii care sunt stabilite de crescatorii din localitatea de origine a ovinelor.

O conditie esentiala pentru realizarea unui spor de efective si implicit de produse animaliere scontate, cantitativ si calitativ, o constituie starea de sanatate animalelor, conditie care constituie o preocupare importanta a serviciilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor in perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunastarea animalelor, asigurarea pietei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscuta si salubre, activittţi care se desfasoara in contextul unui larg cadru legislativ specific.

In baza responsabilitatiilor ce ii revin si pentru a asigura un sprijin concret si eficient crescatorilor de animale, conducerea D.S.V.S.A Sibiu isi propune in fiecare an actiuni cu referire la:

Asigurarea bazei umane si materiale necesare pentru efectuarea actiunilor sanitare veterinare de prevenire si combatere a bolilor la animale.

Implementerea legislatiei privind identificarea, inregistrarea si miscarea animalelor.

Supravegherea clinica a starii de sanatate a efectivelor, prin inspectii la exploatatiile comerciale si in exploatatiile nonprofesionale de la gospodariile populatiei.

Masuri de supraveghere a unor boli transmisibile, prin examinarea in laborator a probelor recoltate de la animale in acest scop.

Monitorizarea realizarii actiunilor sanitare veterinare si luarea masurilor corective.

Monitorizarea circulatiei animalelor, a produselor, a subproduselor de origine animala, a medicamentelor si a produselor biologice.

Despagubirea proprietarilor de animale in vederea lichidarii rapide a unor focare de boli transmisibile la animale.

Realizarea acestor acţiuni, care in principal sunt in interesul crescatorilor de animale, nu pot fi eficiente decat printr-o colaborare permanenta intre crescatorii de animale, asociatiile de profil si medicii veterinari, respectandu-se cu strictete legislatia din domeniu.

Anual conducerea D.S.V.S.A. Sibiu, prin medicii veterinari oficiali, verifica in teren situatia concreta la nivel de localitati si stani constituite, modul de producerea si valorificare a laptelui de oaie si a derivatelor rezultate prin procesare, motivat de necesitatea implementarii legislatiei specifice in aceasta activitate, avand in vedere si faptul ca produsele obtinute din laptele de oaie din judetul Sibiu sunt solicitate de multi consumatori in cadrul judetului, pe teritoriul national, in spatiul intracomunitar si la export.

Comform analizelor efectuate in ultimii ani, precum si din prognoza anului 2014, laptele de oaie, in judetul Sibiu, estimat la o productie totala de 144.000 hl, obtinut in perioada de lactatie de 150 de zile, se valorifica ca atare in stare proaspata sau este supus prelucrarii si valorificat ca telemea, cas, branza framantata, branza in burduf si alte sortimente specifice zonei, astfel:

• din 214 exploatatii (stani) care reprezinta 31% din totalul de stani, se livreaza lapte crud pentru prelucrare la unitati autorizate din judetul Sibiu si judetele limitrofe;

• din 263 stani (39%) laptele este prelucrat sub forma de telemea sau cas si predat la proprietarii ovinelor din stana respectiva, in cantitatile stabilite in functie de numarul de oi in participatie, produse din care cea mai mare cantitate a fost valorificata pe piata libera;

• in 68 stani (10 %) laptele este consumat de miei.

• 143 de stani (20%) sunt inregistrate la D.S.V.S.A Sibiu ca Centre de prelucrare lapte de oaie integrate in exploatatie, aprobate sa valorifice produsele obtinute la unitati si spatii autorizate sanitar veterinar pe teritoriul national.

In aceste conditii 39 % din productia de lapte de oaie se valorifica prelucrat in branzeturi, din exploatatii care nu sunt inregistrate sanitar veterinar la D.S.V.S.A. Sibiu, si produsele nu sunt supuse permanent controlului de specialitate.

Aceasta situatie este consecinta anumitor factori, cum sunt:

• conservatorismul unor crescatori de ovine de a-si mentine obiceiurile asa zise mostenite;

• nivelul diferit al consumului in zonele urbane si rurale;

• ponderea redusa a cantitatilor de lapte materie prima livrata unitatiilor de prelucrare autorizate / inregistrate legal;

• neutilizarea intregii capacitati productive de prelucrare a laptelui;

• valorificarea produselor din lapte de catre intermediari, care fac mijlocirea intre producatori si pietele din marile orase;

• practicarea unui sistem de preturi care defavorizeaza producatorii;

• lipsa fortei de munca calificate;

• lipsa organizarii profesionale a crescatorilor de ovine;

• lipsa de implicare a asociatiilor de profil, care nu au organizat centre de prelucrare a laptelui si de valorificare in cadrul asociatiei respective;

• abateri de la legislaţia din acest domeniu (Ordinul Presedintelui A.N.S.V.S.A.nr. 111 din 2008, complectat cu Ord. nr.13 / 2009);

Mentionam ca legislatia in vigoare sprijina crescatorii de ovine care doresc sa valorifice productia primara, sau produsele obtinute prin procesarea productiei primare, insa cu obligatia sa solicite D.S.V.S.A. Sibiu, document de inregistrare pentru vanzare cu amanuntul, document care stabileste: codul producatorului, produsele care se valorifica, cantitatea, locul de comercializare si aria de distributie.

Aceasta inregistrare este necesara pentru a se putea monitoriza si controla respectarea normelor si regulilor de igiena, trasabilitatea si siguranta alimentelor, de catre toti crescatorii de ovine din judetul nostru care produc, proceseaza, depoziteaza si comercializeaza lapte si produse din lapte de oaie, in scopul protejarii sanatatii publice.

In conditiile in care crescatorii de ovine din judetul nostru sunt inregistrati la D.S.V.S.A. Sibiu, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat in exploatatie sau independent si implicit pentru vanzare cu amanuntul, acestia pot sa comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unitatii autorizate, in piete agroalimentare de pe intreg teritoriul Romaniei, precum si cu ocazia expozitilor, targurilor sau alte manifestari organizate de diferite autoritati sau organizatii profesionale in cadrul legal.

Personalul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu monitorizeaza si verifica permanent acest segment de activitate urmarind, ca:

• Laptele, materie prima, fie obtinut de la animale sanatoase, in conditiile respectarii normelor de igiena. Producatorul sa detina: document de inregistrare sanitara veterinara pentru vanzare directa si sau vanzare cu amanuntul, eliberat de D.S.V.S.A Sibiu; certificat de producator eliberat de primaria din localitate vizat de asociatia profesionala si/sau medicul veterinar zonal; fisa de sanatate a animalelor vizat de medicul veterinar; carnet de sanatate a producatorului cu viza medicului uman.

• Sa respecte conditiile de igiena privind transportul, depozitarea si comercializarea acestor produse,

• Produsele sa nu fie falsificate sau sa prezinte modificari anormale ale aspectului /culorii, mirosului, gustului ori consistentei,

• Produsele sa nu fie contaminate cu diferite impuritati, sa nu fie transportate sau prezentate in ambalaje murdare, ori improprii pentru produsele respective;

• Sa ofere consumatorului date privind identitatea producatorului, sortimentul de produs, data obtinerii, valabilitatea, inscrise pe o eticheta atasata pe ambalaj, cutia de plastic sau putina pentru branzeturi.

Inspectorii D.S.V.S.A. Sibiu, vor controla respectarea normelor de producere si comercializare a produselor din lapte de oaie si vor aplica masuri corective in cazul constatarii unor abateri de la legislatia specifica.

Conducerea D.S.V.S.A. Sibiu, reprezentata prin Dr. Pentea Ioan – comunicator desemnat.

t.

Boala limbii albastre (Bluetongue)

Boala limbii albastre afecteaza in principal oile, vacile si caprele. Imediat ce contacteaza virusul, acestea nu se mai pot misca si nici sa manance. Slabesc mult si, pentru a nu se raspandi virusul, trebuie imediat sacrificate. Maladia limbii albastre nu prezinta nici un pericol pentru sanatatea oamenilor. Carnea si produsele lactate de la animalele bolnave pot fi consumate fara restrictii.
Boala a fost cunoscuta inca din a doua jumatate a secolului trecut, odata cu intensificarea cresterii oilor merinos in Africa de Sud. Ulterior, boala este semnalata in Cipru, Turcia, Israel, Portugalia, Spania, Pakistan, Australia, Bulgaria, Grecia, etc.

Boala limbii albastre sau febra catarala a oilor este o boala infectioasa intalnita cu precadere la oi, caracterizata prin inflamatia catarala sau ulcero-necrotica a mucoasei nazale, bucale si a bureletului coronanian.

Etiologie
Agentul cauzal este un virus din familia Reoviridae, transmis de insecte din genul Culicoides.

Caractere epidemiologice
In conditii naturale sunt receptive ovinele si mai putin caprinele si taurinele. Sursele de infectie sunt reprezentate de animalele bolnave sau cele trecute prin boala, precum si de insectele care s-au hranit cu sangele animalelor bolnave. In organismele animalelor trecute prin boala virusul persista pana la 4 luni.

Transmiterea se realizeaza de regula pe cale indirecta prin intermediul insectelor hematofage, transmiterea directa de la animal la animal jucand un rol neglijabil.

Boala are un caracter sezonier, este frecvent intalnita spre sfarsitul verii in regiunile ploioase si cu terenuri irigate, cand numarul insectelor hematofage este in crestere. Odata cu disparitia acestor insecte boala dispare, dar reapare in sezonul urmator datorita rezistentei mari a virusului la animalele trecute prin boala si in insecte.

Tablou clinic

Durata perioadei de incubatie este de 3-8 zile. Evolutia poate fi acuta, subacuta si avortata.

Forma acuta (maligna) evolueaza la inceputul enzootiei si se manifesta prin hipertermie, ce dureaza 2-3 zile, dispnee, stare depresiva si hipertermia mucoasei bucale si a pielii de pe fata, urechi si picioare. Limba este puternic tumefiata de culoare violacee, cianozata, de unde si denumirea „boala limbii albastre”.

Animalul tine gura intredeschisa, din care se scurge o saliva abundenta. Pe acest fond congestiv-inflamator, apar eroziuni cu diametrul de 2-4 mm pe buze, gingii, limba si pe papilele din cavitatea bucala; uneori pot sa apara si ulceratii si hemoragii. Mucoasa nazala este congestionata, iar din fosele nazale se scurge o secretie, la inceput seroasa care dupa cateva zile devine un jetaj mucopurulent.

Secretia se usuca in jurul narinelor, formeaza cruste iar respiratia devine accelerata, uneori chiar dispneica.

Zona coronara mai ales la nivelul membrelor posterioare este congestionata, hiperemiata, cu prezenta unor liziere violacee, hemoragice.

Oile bolnave prezinta adinamie, stau nemiscate, iar daca sunt fortate sa mearga o fac in genunchi si pe coate. In unele cazuri pot sa apara si pierderi ale lanii, pot aparea conjunctivite, cheratite, diaree frecvent sanguinolenta.

Se manifesta si prin fenomene nervoase: frisoane, stare de prostratie, iar moartea animalului se produce dupa 8-19 zile in 70-90% din cazuri.

Forma subacuta este forma cea mai obisnuita si mai frecventa. Are o evolutie exploziva si maligna, are aceleasi manifestari clinice ca in forma acuta, dureaza 2-3 saptamani si se termina prin vindecare sau moarte, rata mortalitatii fiind de 20-60%.

Forma avortata se caracterizeaza prin manifestari clinice discrete. Animalele prezinta indispozitie, oboseala, sunt febrile si au forme usoare de stomatita si rinita catarala. Boala dureaza cateva zile si animalul se vindeca spontan.

Diagnostic diferential se face fata de :

• • febra aftoasa ce produce leziuni veziculare in cavitarea bucala, pe uger si picioare
  • ectima contagioasa se intalneste la tineretul sugar si se caracterizeaza prin leziuni – papule pe buze, uger, picioare, cavitatea bucala
  • variola

Examenele de laborator, virusologice si histopatologice sunt edificatoare in stabilirea unui diagnostic corespunzator.

Importanta economica a bolii este deosebita datorita pierderilor mari pe care le produce: mortalitate si malformatii ale fetusilor, caderea lanii, incapacitatea fizica-productiva a oilor si mieilor afectati, posibilitatea transmiterii si la taurine, caprine, precum si cheltuieli cu imunizari si restrictii sanitar-veterinare

Factori importanti in productia de lapte la capre

In general, randamentul productiei de lapte se atinge la sase – noua saptamani de la debutul lactatiei, dar cresterea consumului de hrana va fi mult mai tarziu. Astfel, exista o perioada spre sfarsitul lactatiei timpurii – inceputul lactatiei de mijloc, in care animalul se afla intr-o stare de echilibru energetic negativ. Prin urmare, rezervele corpului – grasimile si proteinele – trebuie sa fie folosite pentru a compensa acest deficit de energie.

Aportul animalului in nutrienti nu va satisface cerintelele specifice organismului, pana cand productia de lapte nu va scade cu 60 – 80% din varful productiei. In prima luna de lactatie, caprele pot pierde mai mult de 2 kg de tesut adipos in fiecare saptamana pentru a sustine productia de lapte. In a doua luna pierderea medie saptamanala de tesut adipos este de aproximativ 1 kilogram.

Pentru a creste productivitatea caprelor, fermierii ar trebui sa acorde o atentie deosebita curbei de lactatie. Deoarece caprele cu productii mari directioneaza mai multi nutrienti pentru lapte, este important sa se monitorizeze starea corporala indeaproape pentru a se asigura ca rezervele corpului sunt completate in timpul lactatiei tarzii sau in perioada de repaus.

Dietele trebuie sa fie suficient de bogate in substante nutritive digerabile pentru a sprijini productia de lapte in crestere. Dieta din perioada lactatiei ar trebui sa contina 60-75% substante nutritive digerabile si 12 la 17% proteina bruta, in functie de stadiul de lactatie, nivelul de productie, si greutatea corporala. Un factor important este sursa de proteine, deoarece nu toate sunt complet degradate in rumen – de exemplu proteinele din peste, sange, pene, si glutenul de porumb – in comparatie cu cele care sunt degradate in mare parte de catre microbii rumenali – faina de soia si faina de seminte de bumbac. Mai mult decat atat, pentru utilizarea eficienta a dietelor bogate in proteina, care se degradeaza puternic in rumen, concentratia de energie digestibila a dietei trebuie sa fie destul de mare – cca. 60% concentrat si furaje de inalta calitate.

Nivelurile de energie si proteina digestibila din diete sunt de obicei crescute prin incorporarea unei cantitati mai mari de cereale si mai mici de furaj. O concentratie de energie digestibila in dieta poate duce la scaderea concentratiei de fibre alimentare sub cea necesara organismului. Nivelul minim recomandat de fibre este de 19 – 21%. Nivelul scazut de fibre poate conduce la scaderea procentului de grasime din lapte si la cresterea procentului de stocare a grasimilor in organism la momentul la care se doreste directionarea nutrientilor catre lapte. De aceea, este important de observat raportul dintre furajul concentrat (de exemplu, cereale, care sunt bine si rapid digerate) si furajele grosiere care sunt digerate mai putin si mai lent – si nu trebuie sa depaseasca raportul 60:40.

In plus fata de hranirea cu cereale, pentru a creste concentratia in energie digerabila, pot fi adaugate in dieta, ca alternativa, grasimi. Exista cel putin trei avantaje prin adaugarea grasimilor in dieta:

1. 1. se poate creste aportul total de energie si productia de lapte in lactatia timpurie;
   2. aceasta poate permite ca nivelul de cereale sa fie scazut, permitand includerea in dieta a furajelor fara sa se reduca concentratia de energie; si
   3. se poate imbunatati eficienta metabolica a lactatiei.

Cu toate acestea, grasimile nu trebuie incluse in dieta mai mult de 3 sau 4%, deoarece acestea pot reduce digestibilitatea fibrelor si pot reduce consumul de hrana. Nivelurile ridicate de grasimi reduc, de asemenea, absorbtia de Ca.

Caprele care sunt mari producatoare in lactatia timpurie pot necesita o cantitate mai mare de proteine fata de cat poate fi sintetizata de catre microbii rumenali din azotul neproteic si de sursele de proteine care sunt complet degradate in rumen. Sursele bogate in proteine, care trec din rumen fara a fi degradate de catre microorganismele rumenale sunt frecvent utilizate in dietele vacilor cu productii mari de lapte in lactatia timpurie. Furnizarea unei cantitati mari de aminoacizi in intestinul subtire va spori numarul de aminoacizi la nivelul glandei mamare, si, ca rezultat, sinteza de lapte este stimulata.

Fermierii asigura accesul caprelor mari producatoare de lapte la blocuri minerale pentru a asigura o nutritie adecvata. Dietele mixte complete trebuie sa contina cantitati adecvate de calciu si fosfor, de obicei, intr-un raport de 1,5: 1 (Ca:P). Este recomandat un nivel de 0,4% P in dieta totala. Deoarece continutul de sodiu in multe furaje este insuficient pentru a satisface nevoia la caprele de lapte, dieta trebuie sa contina adaos de sare, la un nivel de 0,5%.

SMD Animal Food va ofera o solutie simpla, ideala pentru a corecta deficientele de nutritie si pentru a asigura performanta productiva a animalului tanar si adult. Blocurile de lins pe baza de sare, minerale si vitamine asigura elementele nutritive necesare cresterii si dezvoltarii tineretului animal, prevenirea carentelor si imbolnavirilor, stimularea imunitatii, cresterea productivitatii, imbunatatirea ratei de valorificare a furajelor, etc.

Astfel, Mineral block, Selco Block, Calphos Block asigura mineralele, vitaminele si sarea necesare organismului animal in toate etapele fiziologice si de productie. Prin administrarea zilnica, produsul contribuie la prevenirea starilor carentiale manifestate prin: anemii, scaderea apetitului, scaderea greutatii corporale, reducerea productiei de lapte, scaderea calitatii lanii si a buclajului, tulburari de fertilitate. Prin mineralele componente, produsul ajuta la reducerea incidentelor unor boli precum: ataxia enzootica a mieilor, miodistrofia enzootica, encefalomalacia, hepatodistrofiile, etc.

De asemenea, Vitamolix este gama de produse cu un nivel ridicat de energie, bogat in vitamine si minerale la care s-au adaugat, de asemenea, proteine suplimentare si grasimi vegetale pentru a creste valoarea nutritiva.

Vitamolix Efecte

• • Imbunatatirea digestibilitatii furajelor, cu o valorificare eficienta a acestora.
  • Cresterea semnificativa a microflorei ruminale (bacterii prietenoase) cu un efect pozitiv asupra digestiei.
  • Protejarea PH rumenului, astfel incat previne acidoza acuta.
  • Creste productia de saliva ceea ce imbunatateste digestia la animale.
  • Imbunatateste apetitul animalelor
  • Creste productia de carne si lapte in mod semnificativ cu 12%, si stimuleaza cresterea animalelelor tinere.

SMD ANIMAL FOOD va propune o gama de produse naturale ce au la baza compusi naturali, organici („bio”) care nu contin aditivi artificiali, conservanti sau alte substante chimice, agenti de intarire, amestecare sau umplere.

Principalele particularitati de reproductie la ovine

Reproductia constituie principala functie si parghie de care depinde sporirea efectivelor si indirect productiile ovinelor.

Aceasta datorita faptului ca funcţia de reproductie dispune de o serie de particularitati biologice care printr-o eficienta valorificare a lor contribuie direct la satisfacerea imediata a cerintelor economice, respectiv ale pietei.

In conditiile actuale ale tendintei de generalizare a sistemului de exploatare intensiva a ovinelor, in scopul mai sus amintit, unul din obiectivele bio-economice deosebit de importante, il reprezinta transformarea caracterului de policiclicitate sezoniera in policiclicitate anuala, pentru a putea organiza fatari, comasate pe tot parcursul anului calendaristic. Al doilea obiectiv principal consta in sporirea fecunditatii si prolificitatii, folosind cele mal eficiente metode si tehnologii de intensivizare a acestei functii, care, in final, sa determine marirea asa-numitei „rate de reproductie”, indicele cel mai sintetic de apreciere a eficientei oricarei ferme de oi. Sub acest aspect, practic, se cere ca pana la varsta de 5 ani fiecare oaie sa produca 4 fatari cu 9 miei, din care 8 sa ajunga la intarcare.

Principalele particularitati de reproductie se refera la: maturitatea sexuala, durata ciclului si a vietii sexuale, policiclicitatea sezoniera, sincronizarea estrului. Maturitatea sexuala la ovine survine inaintea celei corporale, aceasta fiind conditionata de precocitatea rasei, individualitatea si conditiile de mediu intern si extern. Dupa varsta de 5-6 luni de viata, celulele sexuale ale tineretului femel sunt apte pentru fecundare, iar la masculi cu 1-2 luni mai devreme. De regula tineretul femei din rasele precoce se repartizea la monta la 8-10 luni, iar a celor tardive la 18 luni. Totusi, in conditii stimulative de hranire, tineretul femel chiar din rase tardive poate sa intre in circuitul economic cu un an mai devreme sub raport reproductiv, mai ales daca provine din fatari extratimpurii, dacă dezvoltarea lui corporala a inregistrat 2/3 din cea a animalului adult. De altfel, aceasta practica s-a aplicat cu bune rezultate in ultimii ani si in unele ferme din tara noastra la Merinosul de Palas si la Spanca. Realizarea unui spor zilnic de 120-150 g in conditii bune de hranire poate asigura inregistrarea unei greutati suplimentare de 38-40 kg la varsta de 10 luni si doci posibilitatea repartizarii tineretului femei la reproductie.

Durata ciclului sexual este de 17-18 zile cu limite cuprinse intre 16 si 21 zile, in functie de varsta si starea de intretinere. Fierare ciclu sexual parcurge cele 4 etape specifice: proestru (2-3 zile) in care mucoasa vaginala este usor congestionata, iar ovarul detine unul sau mai multi foliculi care sunt pe cale de maturare; estrul (1-2 zile), in care caldurile si dehiscenta foliculului are loc brusc; metestrul (8-10 zile) cand pe ovar se dezvolta corpul galben; diestrul (3 zile) in care corpul galben se atrofiaza, iar uterul involueaza in caz de nefecundare si anestrul, care poate fi sezonier sau de lactatie.

Estrul dureaza 24-36 ore, iar dehiscenta are loc spontan cu 12-14 ore inainte de incetarea caldurilor sau la 24-36 ore de la inceputul acestuia. In acest interval de timp, se impune efectuarea insamantarii naturale sau artificiale, deoarece dupa 7-8 ore de la ovulatie, estrul inceteaza. Depistarea oilor in calduri se face cu ajutorul berbecilor incercatori (1 la 60 oi).

In vederea reducerii sterilitatii si maririi fecunditatii si policiclicitatii, este necesara reinsamantarea oilor la un interval de 8-10 ore dat fiind ca viabilitatea ovulei este de numaicea 4 ore, iar capacitatea optima de fecundare a spermatozoidului 7-8 ore.

Repetarea ciclului sexual are loc in caz de nefecundare la cea 3 saptamani, iar dupa fatare mai devreme sau mai tarziu in functie de rasa, individualitate, stare de intretinere si nivelul de hranire. Astfel, la unele rase, un nou ciclu poate sa apara la 5-6 saptamani, iar la altele la 4-7 luni dupa fatare – bineinteles dupa involutia uterina. Acest fapt, permite organizarea unui nou ciclu reproductiv in cazul exploatarii ovinelor pentru productia de carne si a practicarii intarcarii timpurii a mieilor.

Practica a demonstrat ca in conditiile de stabulatie permanenta sau de intretinere mixta (obisnuita), lactatia nu se repercuteaza negativ si deci nici mulgerea oilor in continuare asupra activitatii reproductive daca hrana de bază a oilor o formeaza masa verde suficienta si de buna calitate.

Durata economica a vietii sexuale a oilor este de pana la varsta de 6-7 ani, fiind conditionata de starea de sanatate, de intretinere si in masura apreciabila de gradul de uzura al dentitiei. In cazul unor masculi valorosi din cadrul anumitor rase, ca de exemplu Karakul etc, durata poate fi prelungita peste limita mentionata daca reproducatorul inca isi transmite dominant insusirile lui valoroase (tipul de bucla, modelarea, luciului, uniformitatea buclajului etc).

Deficientele furajelor de campie in alimentatia oilor

Furajele de pe campie furnizeaza cantitati insuficiente de proteine, energie si fosfor. Aceste deficiente se agraveaza pe masura ce furajele se apropie de maturitate sau stagneaza in dezvoltare. Din acest motiv, se recomanda adaugarea fosforului in amestecul de sare mineralizata ceea ce imbunatateste semnificativ productivitatea.
Un aspect pe care trebuie sa il luam in seama este faptul ca oile parcurg distante mari si sunt expuse intemperiilor (ploi, scaderea temperaturilor, etc.), ceea ce duce la cresterea consumului energetic. In situatia in care nu se asigura necesarul energetic in furajare, animalul incepe sa slabeasca, are o productivitate scazuta, ajungandu-se la dezechilibre metabolice grave. Pentru a compensa pierderile de energie, un remediu excelent este melasa.

Atunci cand oile pasc pe campii uscate, sau sunt hranite cu furaje uscate, sunt indicate suplimentele de vitamina A. Adaugarea de 45 – 50 UI vitamina A/kg/zi, imbunatateste productivitatea in cazurile consumului prelungit (>2 luni) de furaje uscate sau degradate.

Avand in vedere aceste deficiente, trebuie sa se previna afectiunile nutritionale prin suplimentarea ratiilor cu vitamine, sare, minerale, energie, proteina. O solutie extrem de practica este utilizarea blocurilor minerale de lins, care sunt oferite la discretie. De asemenea, melasa imbogatita cu vitamine si minerale este un produs excelent care, administrat regulat, previne instalarea carentelor nutritive.

CALPHOS BLOCK este un supliment nutritiv sub forma de bloc mineral de lins, ce contine elemente minerale naturale, fiind dezvoltat special pentru nevoile animalelor gestante, sau aflate in perioada de lactatie. Datorita nivelului sau ridicat de calciu si fosfor, CALPHOS BLOCK este ideal si pentru tineretul animal aflat in procesul de dezvoltare.

Prin nivelul ridicat de calciu, fosfor, mangan, cobalt, iod si vitaminele A, D, E acesta previne hipocalcemia, osteomalacia, anestru, si problemele de fertilitate. Animalele care consuma „CALPHOS BLOCK„ in mod regulat nu vor consuma substante non-furajere, cum ar fi sol, piatra, os, pungi de plastic, panza etc.

VITAMOLIX este o melasa cu o formula ideala pentru rumegatoare. Vitamolix este recomandat in hrana animalelor deoarece:

• • satisface necesarul energetic dar si cel mineral, vitaminic si proteic.
  • toate ingredientele din compozitie sunt hranitoare si benefice pentru animale.
  • Vitamolix nu contine aditivi artifciali, conservanti sau alte substante chimice, agenti de intarire, amestecare sau umplere.

VITAMOLIX asigura:

• • Nivel ridicat de energie si continutul de nutrienti ce provin din melasa obtinuta din sfecla, uleiul vegetal si din proteine. Vitamolix asigura aportul energetic la animale si contribuie la cresterea consumului de furaje uscate. in acest fel, animalele pot beneficia in continuare de furaje uscate, datorita cresterii activitatii microflorei ruminale. Astfel va creste numarul si activitatea microflorei ruminale cu 15%. Aceasta conduce la o imbunatatire a digestiei cu peste 25%.
  • Nivel ridicat de proteine Bio-disponibile:
    • • Cantitate de cenusa bruta foarte mica (in jur de 25-30%), VITAMOLIX contine doar 25% cenusa bruta, ce provine din procesarea mineralelor. Prin urmare, toate celelalte componente sunt materiale digerabile organice.
      • Continut de vitamine, minerale chelatizate (organice).

Aceste suplimente nutritive sunt comercializate de catre SMD Animal Food, care va ofera o gama variata de produse naturale care mentin sanatatea in ferma dumneavoastra.

Cerinte nutritionale la oi: proteine, energie, apa

Un regim alimentar adecvat pentru o crestere si o productie optima a oilor trebuie sa includa apa, energie (carbohidrati si grasimi), proteine, minerale, si vitamine. In unele conditii poate fi nevoie de substante nutritive suplimentare.

Apa

Trebuie sa fie disponibila in orice moment o sursa de apa curata, proaspata, usor accesibila. Ca o cerinta minima, in cazul climei temperate, recomandarile sunt de 3,8 L de apa / zi pentru oi in cazul furajelor uscate in timpul iernii, 5,7 L / zi pentru oi ce alapteaza miei, si 1,9 L / zi pentru mieii la finisare. Pentru o buna productie, toate oile trebuie sa fie monitorizate zilnic sub aspectul disponibilitatii apei in toate conditiile meteorologice.

Energia

Pentru ca dieta, in cazul in care aceasta depinde de iarba si furaje care sunt fie rare fie de proasta calitate, este importanta furnizarea unui nivel adecvat de energie. Furajele de proasta calitate, chiar si in abundenta, nu pot furniza suficienta energie care sa fie disponibila pentru intretinere si productie.

Energia necesara oilor este mai mare in primele 8-10 saptamani de lactatie. Pentru ca, dupa aceasta perioada scade productia de lapte, iar mieii incep sa consume hrana, cerinta energetica la oaie se reduce. Cel mai simplu mod de a evalua nivelul de energie in ratie la oaie este acela de a efectua si inregistra stratul de grasime al corpului folosind un sistem obiectiv de notare de 1-5, in care 1 reprezinta extrem de subtire si 5 reprezinta strat maxim de grasime (extrem de obezi). Determinarea se face prin palparea zonei de grasime care acopera procesele spinoase si procesele transverse in regiunea lombara. Cele mai multe oi productive sanatoase vor avea un scor de 2-3,5. Oile cu un scor de 1-2 ar trebui sa fie examinate si hranite astfel incat sa atinga un scor mai mare, in timp ce cele cu un scor > 3,5 ar trebui sa fie hranite mai putin. Schimbarile de dieta ar trebui sa se faca lent, si ar trebui sa fie intotdeauna evitata reducerea brusca a consumului total de energie, in special incepand cu perioada de mijloc a gestatiei pana la sfarsitul acesteia.

Proteinele

Furajele de buna calitate si pasunea ofera, in general, proteine adecvate pentru oile adulte. Cu toate acestea, oile nu digera proteinele de calitate slaba la fel de eficient ca vitele, si exista situatii in care ar trebui sa fie hranite cu un supliment de proteine cu iarba si fan matur, sau pe perioada de iarna. Prin urmare, este nevoie de un minim de 7% proteine brute in dieta pentru intretinere la cele mai multe oi.

Cerintele de proteine depind de stadiul de productie (crestere, gestatie, lactatie, etc), si de prezenta anumitor boli (paraziti interni, afectiuni dentare, etc). Daca furajele disponibile nu pot furniza procentul de proteina bruta adecvat in dieta, atunci ar trebui sa fie hranite cu suplimente proteice , cum ar fi mese oleaginoase (faina din seminte de bumbac, faina de soia) sau suplimente comerciale mixte pentru a satisface cerintele nutritive. Nivelul proteic nu trebuie sa depaseasca, cerintele. Hranirea cu un exces de proteine poate fi benefica in cazul infestatiilor excesive cu paraziti interni, dar duce la cresterea costurilor de productie si poate duce la o incidenta mai mare a bolilor (de exemplu, stresul termic, balanopostitei).

Oile pot converti azotul neproteic (cum ar fi ureea, fosfatul de amoniu, si biuret) in proteina in rumen dar posibil mai putin eficient decat bovinele. Aceasta sursa de azot poate asigura cel putin o parte din azotul suplimentar necesar in dietele inalt energetice cu un raport azot:sulf de 10:1. In dietele de finisare la miel, includerea de lucerna si o sursa de glucide fermentabile sporesc utilizarea azotului.

SMD Animal Food va ofera o solutie simpla, ideala pentru a corecta deficientele de nutritie si pentru a asigura performanta productiva a animalului tanar si adult. Gama Vitamolix este formula ideala pentru rumegatoare. Vitamolix este recomandat in hrana animalelor pentru a satisface necesarul energetic si cel de minerale, vitamine si proteine.

Vitamolix Menthol

Acest produs este destinat animalelor adulte in vederea imbunatatirii functionarii sistemului respirator, contribuind la mentinerea sanatatii acestui aparat. De asemenea, asigura necesarul de energie.

Vitamolix Fly Control

Este imbunatatit cu magneziu pentru a satisface nevoile nutritionale ale animalelor in sezonul de primavara – vara si protejeaza animalele de tetania de primavara. Vitamolix Fly Control are o formula speciala anti insecte, formula care contribuie semnificativ la protejarea animalelor de infestatiile parazitare pentru care insectele sunt vectori.

Continut Vitamolix

• • Nivelul ridicat de energie si continutul de nutrienti: provin din melasa de sfecla, uleiul vegetal si din proteine. Vitamolix asigura aportul energetic la animale si contribuie la cresterea consumului de furaje uscate. In acest fel animalele vor beneficia in continuare de furaje uscate datorita cresterii activitatii microflorei ruminale: determina cresterea numarului si activitatii microflorei ruminale cu 15%. Aceasta conduce la o imbunatatire a digestiei cu peste 25%.
  • Nivel ridicat de proteine Bio-disponibile
  • Cantitatea de cenusa bruta foarte mica (in jur de 25-30%): Cantitatea de cenusa este cunoscuta sub numele de cenusa bruta atunci cand produsul este incalzit pana la 500 – 600 °C intr-un cuptor special. Vitamolix contine doar 25%, cenusa bruta, ce provine din procesarea mineralelor. Prin urmare, toate celelalte componente sunt materiale digerabile organice.
  • Continut de vitamine, minerale chelatizate (organice)

Program sanitar veterinar, profilactic pentru capre si oi

Schema de deparazitare si vaccinare la oi si capre

Deparazitarea ovinelor si a caprinelor

Se pot folosi produse separate pentru deparazitare interna si externa sau produse injectabile care au efect endectocid – adica actioneaza atat asupra endo-cat si ecto-parazitilor (ceea ce inseamna ca si asupra celor interni cat si a celor externi). Cei mai multi specialisti recomanda cea de-a doua categorie de produse, deoarece aceste produse pot actiona asupra tuturor sau numai asupra unora din parazitii interni. Parazitii interni care se incadreaza in categoria helmintilor (viermi) se impart in: nematode (viermi rotunzi), cestode (viermi plati) si trematode (viermi hepatici, lanceolati). Unele produse injectabile actioneaza numai asupra nematodelor si a ectoparazitilor. Altele actioneaza asupra nematodelor, trematodelor si ectoparazitilor. Iar cele mai capabile produse prind nematodele, cestodele, trematodele si ectoparazitii, adica majoritatea parazitilor interni si externi. Parazitii au cicluri evolutive diferite si de multe ori este nevoie de gazde intermediare pentru a se completa ciclul de viata al parazitului respectiv.

Vaccinarea ovinelor si a caprinelor

Din lista de vaccinuri obligatorii ce ar trebui facute in cadrul unui efectiv de oi sau capre dintr-o ferma fac parte:

• • vaccin contra clostridiozelor, pentru imunizarea activa impotriva enterotoxiemiilor anaerobe, distrofiilor renale, tetanosului, carbunelui emfizematos, edemului malign si impotriva metritelor clostridiene.
    • • • Vaccinarea animalelor gestante asigura transmiterea pasiva a imunitatii la iezi si miei impotriva dizenteriei anaerobe, distrofiilor renale si tetanosului, care pot persista timp de12 saptamani.
  • vaccin contra rabiei. Vaccinul asigura un nivel inalt de anticorpi dupa 3 saptamani de la administrare. Dupa aceasta perioada se pastreaza un nivel de anticorpi mai mult sau mai putin constant, dar suficient de ridicat pentru asigurarea protectiei.
    • • • Prima vaccinare antirabica este recomandata pentru ovine, caprine la varsta de 6 luni cu revaccinate la 1 an. Prima vaccinare poate fi aplicata la o varsta mai mica dar atunci trebuie repetata la varsta de 3 sau 6 luni.
  • vaccin contra agalaxiei contagioase, preventiv si de necesitate, in agalaxia contagioasa la oi si capre, vaccinarea efectuandu-se in adoua jumatate a gestatiei.
  • vaccin contra antraxului, pentru prevenirea antraxului la toate speciile receptive; de obicei vaccinarea se face primavara cu 14-21 zile inainte de scoaterea la pasune; se vaccineaza caprele ce au peste 2 luni.
  • vaccin antitetanic, folosit in prevenirea si combaterea tetanosului.

Un alt factor de risc il reprezinta paduchii. Tratamentul antiparazitar contra paduchilor se face o data la 6 luni (primavara si toamna) daca animalele nu intra in contact cu alte ovine si caprine la pasune, si o data la 3 luni daca este o poluare ectoparazitara intensa (animale cu scabie, de exemplu). S-a observat ca cele mai eficiente antiparazitare (interne si externe in acelasi timp) sunt cele injectabile. Majoritatea se injecteaza subcutanat, in doza de 1 ml per 50 de kg. Nu se recomanda injectarea in primele 2 luni de gestatie.

Pentru combaterea necrobacilozei (produsa de bacterii necrotice) se folosesc bai la picioare. Necrobaciloza se mai cheama si pododermatita infectioasa, iar popular i se mai spune si schiopul oilor. Se manifesta prin focare necrotice si purulente la nivelul ongloanelor. Pentru a inlatura pericolul de contactare a virusului e bine sa se faca o baie la picioare caprelor. Imbaierea pentru picioare se face cu o solutie de lapte de var cu sulfat de cupru 10 %. Solutia se prepara de fiecare fermier in parte astfel: se ia un sac de var hidratat si se adauga 10% sulfat de cupru, totul dizolvat in apa. Solutia se schimba dupa circa 15-20 de capre. E indicat ca fiecare capra sa stea cam 5 minute cu picioarele in solutie. Cu cat solutia penetreaza mai bine in toate structurile ongloanelor, cu atat mai profund se face dezinfectarea. Imbaierea nu dauneaza iezilor.

Perioada de administrare a vaccinurilor

De preferat – Intre 20 nov si 15 dec se vaccineaza impotriva a 8 anaerobioze (inclusiv Tetanosul) cu rapel dupa 4-6 saptamani (la animalele nevaccinate anterior) apoi anual.

Recomandat – Intre 15 dec si 15 ian, vaccinarea impotriva agalaxiei contagioase ovine (rasfugul alb), urmat de rapel dupa 15 zile la animalele nevaccinate anterior – 1ml/animal subcutanat indiferet de talia animalului.

Intre 01 ian si 15 ian se face vaccinarea impotriva mamitei gangrenoase (rasfugul negru) cu un vaccin impotriva ambelor forme de rasfug: agalaxia contagioasa si mamita gangrenoasa. Vaccinarea contra antraxului se face de obicei primavara, in aprilie (caprine peste 2 luni 0,1ml, ovine peste 2 luni 0,2ml, subcutanat).

Se poate incerca mutarea in toamna a vaccinarii, pentru a limita scaderea lactatiei postvaccinal. Optional se mai poate face si vaccinarea impotriva avortului salmonelic, mai ales in efectivele unde a evoluat boala.

Perioada de efectuare a deparazitarilor

La intrarea in stabulatie, toamna, in timpul gestatiei se face deparazitarea interna cu derivati de benzimidazoli.

La iesirea din stabulatie, dupa fatare, se administreaza solutii injectabile pe baza de avermectina.

Pe timpul pasunatului deparazitarea interna la oile si caprele adulte se face la nevoie, dictata de rezultatele examenului coproparazitologic, cu recomandarea ca intervalul dintre deparazitari succesive sa nu depaseasca 3 luni. In cazul aparitiei fasciolozei (galbeaza) se recomanda administrarea de produse pe baza de triclabendazol, singurul produs care are efect trematodocid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare a fasciolelor: oua, forma tanara, forma adulta. In cazul infestatiilor masive se recomanda repetarea dupa 48 de ore.

Deparazitarea externa la oi (tratamentul pentru raie) se poate face prin imbaiere. Tratamentul se face intre 15 mai si 15 iunie. In cazul imbaierilor se fac obligatoriu doua imbaieri la interval de 7 zile. Daca se face injectabil, tratamentul se poate face cu produse pe baza de ivermectina.

Reproductia caprinelor

Maturitatea sexuala la caprine se instaleaza la varsta de 6-7 luni la rasele perfectionate si la 7-8 luni la cele tardive. Cu toate acestea prima imperechere are loc in mod obisnuit la varsta de 15-18 luni, exceptie facand femelele cu o buna dezvoltare corporala si anume 75% din cele adulte ce pot fi montate mai devreme la 10-12 luni.
Masculii desi se pot monta la varsta de 7-8 luni nu se recomanda folosirea lor mai devreme de 16-18 luni.

Caldurile la caprine apar mai tot timpul anului dar mai intens in sezonul de toamna. Acestea dureaza 2-3 zile si se repeta in caz de nefecundare la 2-3 saptamani. Desi la caprine ovulatia se produce la circa 34-42 ore dupa declansarea estrului, totusi momentul optim de insamantare se considera la 12 ore de la aparitie tinand seama ca si capacitatea maxima de fecundare a spermatozoidului este in primele 13 ore de la ejaculare.

Caldurile se manifesta prin neliniste, lipsa poftei de mancare, frecvente zbierete si urinari, zburlirea parului, agitarea cozii, tumefierea vulvei si scurgerea unor secretii usor galbui, diminuarea cantitatii de lapte. La aparitia tapului capra se apropie de el.

Pentru obtinerea unor indici superiori de reproductive la capre si a unor vitalitati sporite a iezilor ca si in cazul ovinelor este necesara o pregatire corespunzatoare a reproducatorilor in vederea imperecherilor. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat caprele continua a se mulge si in perioada de gestatie. Pregatirea trebuie sa se efectueze cu circa 30 de zile inaintea sezonului de monta pe pasuni de buna calitate la care se mai adauga si un supliment de 200-300 grame concentrate in care sa predomine ovazul.

In sezonul de monta tapii se intretin separat in boxe individuale cu respectarea programului de plimbare de 2-3 ore /zi deoarece sunt nervosi si agresivi.

In cazul montei natural dirijate unui tap adult i se repartizeaza un numar de 50-60 femele si numai 20-30 in cazul impercherilor in libertate sau in harem pentru evitarea epuizarii. Avand in vedere gradul pronuntat de virilitate, tapii tineri pot desfasura activitate naturala de reproductie abia dupa varsta de 2 ani pana atunci repartizandu-le un numar de 25 de femele.

Particularitatile reproductive ale caprinelor permit organizarea in conditii imbunatatite de hranire si adapostire a doua fatari/an sau 3 la 2 ani. In primul caz montele se efectueaza in lunile noiembrie/decembrie si aprilie-mai. O astfel de esalonare a fatarilor asigura permanentizarea productiei de lapte si a carnii de ied pe piata aproape pe tot parcursul anului.

Insamantarile artificiale la caprine folosind aceeasi metodica si tehnologie ca si in cazul ovinelor s-au soldat cu bune rezultate ca si sincronizarea caldurilor in vederea obtinerii de fatari comasate in extrasezon si imperecherea timpurie la 7-8 luni a tineretului femel in greutate de 30-35 kg.

In mod obisnuit fecunditatea este de 97-99% iar prolificitatea de peste 140% in functie de particularitatile reproductive specific rasei si conditiilor de viata create.

Gestatia la capre este de 5 luni, perioada in care caprele se vor supraveghea indeaproape pentru a nu se impunge si lovi potrivit obiceiului lor evitandu-se provocarea de avorturi, rani, etc. Hranirea cu nutreturi nealterate si bogate in substante nutritive, ingrijirea si intretinerea in adaposturi corespunzatoare si interventia ingrijitorului la nevoie sunt conditii esentiale pentru obtinerea unei fertilitati ridicate si de produsi bine dezvoltati si cu vitalitate sporita. Cu circa 1 luna inainte de fatare este necesara intreruperea lactatiei pentru a pregati si stimula pe cea urmatoare deoarece in caz contrar productia de lapte dupa fatare nu va putea depasi pe cea dinaintea acesteia. Dupa instalarea repaosului mamar, caprelor li se administreaza o alimentatie stimulativa pana la circa 15-20 de zile inainte de fatare cand cantitatea de fibroase si de apa trebuie sa fie redusa.

Caprele care cu cateva zile inainte de fatare secreta lapte trebuie sa fie mulse pentru a preveni inflamarea glandei mamare.

Fatarea dureaza 2-3 ore dupa care placenta se elimina la un interval de 2-6 ore. Actul fatarii decurge relativ usor si se anunta prin neliniste, culcari repetate, ramanerea in urma turmei daca sunt la pasune, tumefierea vulvei si turgescenta glandei mamare. La circa 1 ora dupa expulzarea fatului caprei i se administreaza apa calduta pentru baut in care se introduce si o cantitate redusa de tarate. In urmatoarele 1-3 zile caprele se hranesc moderat apoi progresiv mai substantial cu nutreturi usor digestibile, din care nu trebuie sa lipsesca fanul de leguminoase sau masa verde proaspata (in functie de sezon) si amestecul de concentrate.

Dupa fatare majoritatea caprelor se mulg in special cele cu secretii si pentru prevenirea mamitelor.

Asociatia Judeteana a Crescatorilor Montani de Ovine Dealul Negru, o asociatie model la nivel national

Asociatia Judeteana a Crescatorilor Montani de Ovine ‘Dealul Negru’ se mentine ca una dintre cele mai performante asociatii de acest gen din tara, reusind ca prin rabdare si munca asidua sa inregistreze, an de an, rezultate remarcabile in domeniul oieritului, dar si sa contribuie la promovarea judetul Bistrita-Nasaud, prin intermediul unor produse traditionale prezentate la diverse targuri sau evenimente cu specific romanesc.

Prefectul Ioan Tintean considera ca Asociatia Judeteana a Crescatorilor de Ovine ‘Dealul Negru’ reprezinta, in momentul de fata, o asociatie model la nivel national, fiind formata dintr-o echipa de oameni harnici si uniti, care reusesc, de fiecare data, sa depaseasca blocajele de natura organizatorica, din dorinta de a invata lucruri noi si de a contribui la dezvoltarea acestui domeniu. De altfel, si primele cursuri pentru meseria de oier montan au fost sustinute in judetul Bistrita-Nasaud.

‘Ambitia acestor oameni de a construi si de a evolua constituie cu certitudine un model. Respectul fata de natura si traditie, manifestat simultan cu incercarea de a exploata cat mai eficient oportunitatile prezentului, contribuie in mod cert la cresterea nivelului de trai in zona montana. Incurajez demersurile initiate de aceasta asociatie si recomand intensificarea lor pe parcursul anului 2015’ a declarat Prefectul Ioan Tintean.

Ultimele evenimente nationale de amploare — targuri si expozitii — la care Asociatia Judeteana a Crescatorilor de Ovine ‘Dealul Negru’ a reprezentat judetul Bistrita-Nasaud, au avut loc in toamna anului 2014 la Brasov, respectiv Hateg, obtinand felicitari chiar din partea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

In perioada imediat urmatoare va avea loc sedinta Consiliului Director, la care vor fi invitati toti crescatorii de ovine din judet, in vederea consultarii pentru imbunatatirea activitatii asociatiei si, totodata, alegerea noii conduceri judetene.

Clasificarea raselor de capre

Caprele domestice existente in ziua de astazi provin din trei forme salbatice si anume: capra Bezoar, capra Prisca si capra Falconeri. Domesticirea caprelor s-a facut acum 7-8 mii de ani in doua centre: in sudul Europei si in sud-vestul Asiei. In urma domesticirii, ele au suferit modificari esentiale, morfologice si fiziologice: talia si greutatea vie s-au micsorat, au disparut coarnele la unele rase, s-a dezvoltat ugerul si s-a marit productia de lapte.

Clasificarea

Criteriile de clasificare a raselor de caprine sunt: zona geografica, aptitudinile productive si nivelul de ameliorare.

Din punct de vedere al aptitudinilor productive (criteriul cel mai frecvent folosit) rasele de caprine se clasifica in: rase de lapte si rase de puf-lana, la aceste productii se adauga si productiile apreciate de piei si de carne.

In functie de gradul de ameliorare caprinele se clasifica in:

• • rase primitive, neameliorate, foarte raspandite pe glob, avand productia de lapte de 200-500 l intr-o perioada de lactatie;
  • rase ameliorate;
  • rase perfectionate.

RASELE DE CAPRE DIN ROMANIA

In tara noastra se cresc in general rase primitive cu productii scazute din rasa locala Carpatina.

Rasa locala Carpatina

Se creste in toate regiunile tarii reprezentand 70-75% din efectivul de caprine din tara noastra. Se prezinta ca o populatie heterogena sub aspectul conformatiei, culorii si productiei. La aceasta heterogenitate au contribuit atat diferitele incrucisari nesistematice, cat si conditiile de hranire.

Greutatea corporala este de 30-40 kg la femele si 50-60 kg la masculi. Are corpul alungit, regiunile superioare inguste, crupa tesita, pieptul stramt, musculatura slab dezvoltata. Culorile frecvent intalnite sunt: neagra, alba, vanata, roscata, baltata. Cele mai multe capre au coarne. Productia medie de lapte este de 300 l pe lactatie, cu limita intre 100-800 l. Prolificitatea este de 130-140 % iar greutatea iezilor la nastere este de 2,5-5 kg.

Capra alba de Banat

S-a format prin incrucisarea caprelor locale carpatine cu rasa Saanen si, indeosebi, cu rasa Alba nobila germana. Este raspandita nu numai in Banat, ci si in Transilvania si in nordul Moldovei. Prezinta caracterele tipului morfoproductiv de lapte. Are capul fin, un procent mic de indivizi prezentand coarne turtite lateral si indreptate inapoi. Trunchiul are in general o forma para, regiunile superioare ale trunchiului sunt inguste si cu musculatura slab dezvoltata, iar membrele sunt subtiri, frecvent cu defecte de aplomb. Greutatea vie este asemanatoare cu a caprelor locale carpatine. Productia de lapte este in medie de 400-500 l, prolificitatea medie 200-250 %, iar greutatea vie a iezilor la nastere este de 2,5-2,6Kg.

RASELE DE CAPRE DIN ALTE TARI

Rase de lapte

Rasele de lapte perfectionate s-au format in Elvetia, Germania si Franta. Cele mai importante sunt: rasa Saanen, rasa Hasli, rasa Nobila alba Germana, rasa Montd’or si Malteza.

Rasa Saanen

S-a format in Elvetia in cantonul Berna si este cea mai renumita rasa de lapte din lume. Are corpul lung si suiet, inaltimea la greaban de 80-90 cm la masculi si 70-80 cm la femele, greutate vie fiind la 60-70 kg. Capul este fin relativ lung, iar 90% din animale nu au coarne. Gatul este lung si subtire, linia superioara aproape dreapta, crupa este tesita si musculatura slab dezvoltata. Toracele ingust si adanc, membrele sunt subtiri, lungi si unghii rezistente. Ugerul este globulos, foarte bine dezvoltat si prins de abdomen. Parul este scurt, lins si moale de culoare alba. Ambele sexe au barba, cu prepoderenta mai dezvoltata la masculi.

In tara de origine productia de lapte variaza intre 600-1000 lapte/lactatie, profilicitatea este de 2-3 iezi la fatare.

Rasa Hasli (Capra alpina)

S-a format tot in Elvetia. Este de culoarea caprioarei, pe spinare avand o culoare mai inchisa. Productia de lapte este de 400-600 l lapte/lactatie.

Rasa alba nobila germana

Provine prin incrucisarea de absorbtie a rasei albe din Germania cu rasa Saanen. Se aseamana mult cu aceasta atat ca exterior cat si ca productivitate.

Rase de lana

In ceea ce priveste rasele de lana, intalnim rasa de Angora raspandita in Asia Mica. Produce lana lunga 20-25 cm, semifina omogena cu luciu intens si rezistenta denumita mohair. Carnea obtinuta la aceata rasa este foarte gustoasa insa productia de lapte este mica 180-200 l/lactatie.

Rase de puf

Principalele rase din aceasta grupa sunt: rasa Kasmir din Podisul Tibet si rasa Pridon. Productia piloasa este folosita pentru producerea confectiilor fine.

Rase mixte

Rasa de Toggenburger

Rasa s-a format in Elvetia si poate fi considerata principala reprezentanta. Este de culoare bruna si prezinta doua brezaturi pe fata, late de 2-4 cm de la ochi la comisura buzelor. Are extremitatile membrelor albe. Productia de lapte este de 400-800 l/lactatie iar parul este lung de circa 20 cm.

Conditii pentru sacrificarea mieilor sau iezilor

Legislatia actuala prevede ca sacrificarea mieilor sau iezilor, cu exceptia celor sacrificati pentru consum in gospodarie, sa se poata realiza numai in abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor sau caprinelor, care dispun de echipamente si facilitati speciale pentru sacrificarea acestor animale, cu respectarea bunastarii animalelor, sau in centre de taiere temporare care vor fi autorizate sa functioneze pe o perioada determinata, sub controlul medicului veterinar repartizat.

Carnea si organele de miel sunt admise pentru consumul public numai daca sunt insotite de un certificat de sanatate publica veterinara eliberat de abatorul unde au fost sacrificate animalele si poarta marca de sanatate.

Carnea de miel sau ied — care provine din unitati autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare va fi marcata cu o marca de sanatate de forma ovala cu dimensiunile de 6,5/ 4,5 cm, avand inscriptionate urmatoarele:

• • in partea superioara ‘ROMANIA’ cu majuscule sau codul ISO al tarii ‘RO’
  • in centru numarul de autorizare acordat de ANSVSA
  • in partea inferioara abrevierea: CE cu majuscule

Carnea de miel sau ied — care provine din marcarea carnii de miel rezultate in urma sacrificarilor in spatiile amenajate temporar se realizeaza cu o marca de sanatate de forma rotunda cu diametrul de 3,5 cm, in interiorul careia este inscris indicativul judetului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeteana;

Spatiile temporare pentru sacrificarea mieilor isi vor desfasura activitatea pe o perioada determinata (30 martie — 12 aprilie).

Autoritatile locale (Consilii Locale, Primarii) care vor sa organizeze, in localitatile pe care le conduc, centre pentru sacrificarea mieilor, trebuie sa se adreseze Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judetene.

Spatiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie sa fie amenajate corespunzator: locuri special amenajate pentru sacrificarea animalelor, separate fizic de cumparatori, pentru a nu le produce disconfort; spatii special amenajate pentru cazarea animalelor si cu posibilitati de adapare si furajare a acestora; sistem de alimentare cu apa potabila si apa calda; facilitati de colectare si stocare in vederea dirijarii la unitati de ecarisare a sangelui si subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor; facilitati de colectare a materialelor cu risc specific, rezultate in urma sacrificarilor si de dirijare a acestora la unitati de incinerare.

Dirijarea subproduselor la unitatile de ecarisare intra in responsabilitatea primariei sau administratorului locului de sacrificare, pentru care va prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unitatii de transformare.

Carnea, provenita din sacrificarile efectuate in locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor, va fi comercializata direct consumatorului final, imediat dupa sacrificare, examinare si marcare.

Este interzisa organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor sau iezilor in zonele in care au fost impuse restrictii pe motive de sanatate a animalelor.

Mentionari

• • Sunt admise pentru sacrificare in vederea consumului public, numai animalele care sunt identificate conform legislatiei in vigoare, pentru care se cunoaste originea acestora, si statutul de sanatate al fermei sau al exploatatiei.
  • Starea de sanatate a mieilor si faptul ca provin din exploatatii unde nu evolueaza boli infectocontagioase, trebuie certificata de catre medicul veterinar.
  • Animalele identificate, insotite de certificatul de sanatate si formularul de miscare emise de catre medicul veterinar, se transporta spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sau inregistrate sanitar veterinar.
  • Este interzisa comercializarea produselor si a alimentelor de origine animala sau non-animala in spatii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau in sistem de vanzare stradal, in care nu pot fi asigurate o temperatura si o stare de igiena corespunzatoare.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda cetatenilor sa cumpere produse alimentare numai din spatii sau unitati inregistrate sau autorizate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.Aceasta inseamna ca, atat carnea, cat ti alte produse de origine animala sau non-animala au fost supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor si nu constituie un pericol pentru sanatatea publica.

Reamintim consumatorilor ca pot sesiza orice nereguli din domeniul sigurantei alimentelor la adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro , sau la numarul de telefon 0800 826 787, care functioneaza in regim de permanenta si este apelabil gratuit, din orice retea de telefonie.