Publicat la:
Septembrie 7, 2021
Oferta de primăvară Biocrop; Câteva amănunte ale unor culturi de legume înfiinţate, prin semănat, în primăvară; Oferta de POMI FRUCTIFERI, VIŢA DE VIE ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI ALTOIŢI pentru înfiinţarea de plantaţii comerciale şi gospodăreşti; Oferta staţiunilor, institutelor de cercetare şi Companiilor; Bayer şi Monsanto creează un lider global în agricultură/Producem mai mult şi mai eficient cu… etc
Religios ori Mântuit? Cum eşti? Mântuit prin har- C.H. Spurgeon… Examinează-ţi credinţa- de John F. MacArtur…Pastor John Piper-Ce se întâmplă atunci când mori? Zac POONEN-Trăind cum a trăit ISUS-Viaţa plină de Duh„Oricine spune că este creştintrebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”… Legea şi Harul lui Dumnezeu…Ne-a dăruit TOT …10 motive de a fi recunoscător pentru Biblia din care transpare Dumnezeu…Elementele de bază ale studiului biblic inductiv… Evanghelia harului… salbatic sau gresita intelegere a harului lui Dumnezeu …Remedii Divine…!”Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun” – (1 Tes. 5:21) !
De la URSS la UEE-nasc si masculii- DOCUMENT- Grupul PPE din Parlamentul European vrea să IMPUNĂ României căsătoriile homosexuale …Dupa ce a rezolvat dosarele Decembriadei-Mineriadei si ale altor gazari,au… pus cruce si toaletelor din fundul curtilor -Ana Birchall, lovitură pentru Stelian Ion: Ministrul demis al Justiției ar fi ținut intenționat ”la mapă” observațiile privind OUG Anghel Saligny…China susține că își menține arsenalul nuclear la un „minim necesar” pentru securitatea naţională…
Pastor John Piper-Ce se întâmplă atunci când mori?
„Toţi ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”
2 Corinteni 5:1-10
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. 2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, 3 negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. 4 Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. 6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, 7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 8 Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. 9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. 10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Dacă credeţi în teoria evoluţionistă, teorie care atrage şi fascinează minţile multor oameni contemporani, atunci înseamnă că, pentru voi, ceea ce vi se întâmplă când muriţi nu are mai multă importanţă decât ceea ce i se întâmplă unui pom atunci când moare. S-a terminat. Treci în nefiinţă. Nu simţi nimic, nu ştii nimic, nu conştientizezi nimic. Opinia dumneavoastră despre această serie de predici ar fi că e absurdă. Nu are nimic de a face cu realitatea – cu ceea ce se întâmplă.
Dar dacă găseşti scris pe tăbliţa inimii tale adevărul că există un Dumnezeu Creator şi că eşti creat ca să ai o relaţie cu El, că ceea ce te deosebeşte de balene, delfini şi cimpanzei nu sunt mutaţiile şi chimicalele, ci persoana în asemănarea lui Dumnezeu, atunci probabil că vei sta treaz în miez de noapte şi te vei gândi la veşnicie. Deoarece în Eclesiastul 3:11 ni se spune că „Dumnezeu a pus gândul veşniciei în inima omului.”
Şi dacă, la fel ca alte milioane de oameni, L-ai întâlnit pe Isus Cristos în paginile Bibliei şi ai fost convins că El merită încrederea ta, atunci nu trebuie să fii nesigur de ceea ce urmează după moarte. El ne-a spus multe pentru a ne încuraja şi a ne elibera de goliciunea teoriei evoluţioniste şi de frica de moarte.
Ceea ce am înţeles este că toţi credincioşii în Isus vor fi cu El atunci când vor muri. Versetul 8: „Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” Fiindcă pentru aceia dintre noi care se încred în Isus ca Mântuitor şi Domn „a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21) „…Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23)
În al doilea rând, am observat că există ceva mai mult decât părăsirea trupului nostru şi plecarea la Cristos. Este şi o înviere a trupului. Asta este ceea ce am înţeles săptămâna trecută: „Toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52) Cristos va veni şi va schimba trupul stării noastre smerite într-unul asemănător cu trupul Său glorios. (Filipeni 3:21) El nu spune că vom fi suflete fără trup pentru totdeauna. Va exista o înviere a morţilor.
Astăzi ne concentrăm atenţia asupra unui al treilea adevăr despre ceea ce se întâmplă atunci când credincioşii mor. Versetul asupra căruia ne centrăm atenţia în această dimineaţă este al zecelea: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Am să fac patru observaţii simple şi clare privitoare la această judecată. Apoi vom aborda problema următoare: de ce vor fi judecaţi şi creştinii dacă Isus Cristos a fost deja judecat pentru ei (Romani 5:8-9), iar acum nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Isus Cristos (Romani 8:1).
1. Toţi creştinii se vor înfăţişa înaintea lui Cristos ca judecător: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.” Nu doar cei necredincioşi, ci şi „noi.” Şi nu doar unii dintre noi, ci „toţi.”
2. Cristos va fi judecătorul nostru. Judecata este şi a lui Dumnezeu (Romani 14:10-12 – „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu…”), dar Dumnezeu „I-a dat [lui Cristos] putere să judece” (Ioan 5:27). Deci Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Tatăl sunt una în judecata Lor, dar Fiul este Cel care ne va sta înainte ca Judecător.
3. Judecata noastră va avea loc după ce vom muri. Aceasta se înţelege din text iar Evrei 9:27 clarifică: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” Nu avem nevoie să fim mai expliciţi decât atât. Să specificăm doar că înainte de a intra în starea finală de glorie cu trupurile noastre înviate, pe pământul cel nou, vom sta înaintea lui Cristos ca Judecător.
4. Când ne vom înfăţişa înaintea lui Cristos ca Judecător, vom fi judecaţi după faptele noastre din această viaţă. „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” Aceasta nu este o învăţătură separată în Noul Testament. Isus a spus în Matei 16:27 – „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Şi în ultimul capitol al Bibliei Isus spune: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12) Cu alte cuvinte, e important modul în care îţi trăieşti viaţa.
Acum întrebarea mai grea: de ce este important cum trăiesc? De ce faptele făcute în trup sunt o dovadă în această sală de judecată? Scopul acestei judecăţi este oare acela de a declara cine este pierdut şi cine este mântuit, potrivit cu faptele făcute în trup? Sau acela de a desemna măsura răsplăţii în viaţa viitoare conform cu faptele făcute în trup?
Eu cred că răspunsul Noului Testament le cuprinde pe ambele. Faptele îi vor dovedi pe cei care vor intra în viaţa viitoare dar vor şi arăta măsura răsplăţii lor în viaţa ce va veni. Vă voi arăta într-o clipă de ce cred asta. Acum vreau să mă opresc la cea mai mare problemă a creştinilor când vine vorba de aşa ceva. Pentru mulţi credincioşi, cele spuse mai sus par a fi în contradicţie cu mântuirea prin har şi prin credinţă. Efeseni 2:8-9 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Mântuirea nu este „prin fapte.” Asta înseamnă că faptele nu câştigă mântuirea. Faptele nu Îl fac dator pe Dumnezeu cu plata onorariului. Asta ar contrazice harul. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Mântuirea se distribuie prin har, fără plată, şi e primită prin credinţă, nu prin fapte.
Atunci, cum pot eu să spun că judecata credincioşilor nu va fi doar o declaraţie publică a măsurii răsplăţii în împărăţia lui Dumnezeu potrivit cu faptele noastre, ci şi o declaraţie publică a mântuirii noastre – a intrării noastre în împărăţie – conform faptelor noastre?
În câteva cuvinte, răspunsul ar fi că faptele vor fi dovada publică adusă înaintea curţii lui Cristos, care va confirma credinţa noastră ca fiind una autentică. Iar faptele noastre vor fi o dovadă publică, adusă ca să arate măsura variată a ascultării noastre în credinţă (Romani 12:3; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11). Altfel spus, mântuirea este prin credinţă şi răsplata este prin credinţă, însă dovada credinţei invizibile în sala de judecată a lui Cristos va fi o viaţă transformată. Faptele noastre nu sunt baza mântuirii noastre, ci dovada. Ele nu sunt fundamentul, ci proba.
Acum să vă arăt de ce cred asta.
Există o învăţătură atât în scrierile apostolului Pavel cât şi în cuvintele lui Isus, o învăţătură potrivit căreia credincioşii vor primi răsplată variată în funcţie de gradul exprimării credinţei lor în fapte de slujire, dragoste şi dreptate. De exemplu, în 1 Corinteni 3:8 Pavel spune: „Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” Iar în Efeseni 6:8 Pavel spune că robul „va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”
Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc pilda polilor din Luca 19:12-27. Isus compară plecarea Sa la cer şi întoarcerea Sa cu întâmplarea unui nobil care, înainte să plece de acasă, a dat câte un pol la zece servitori de ai săi, spunându-le să-l pună fiecare în negoţ, până la întoarcerea sa. Omul le-a cerut socoteală la întoarcerea sa. Unul dintre servitori a pus polul în negoţ şi a câştigat alţi zece. Nobilul îi răspunde că răsplata lui va fi autoritatea peste zece oraşe. Un altul a avut un câştig de cinci poli. Şi nobilul i-a dat ca răsplată stăpânirea a cinci oraşe. Altul a păstrat mina şi nu a făcut nimic cu ea. Acestuia nobilul i-a spus: „Te voi judeca după cuvintele tale.” Şi i-a luat singurul pol ce-l avea.
Ceea ce ne învaţă pilda este acelaşi lucru pe care ne învaţă şi Pavel: sunt diverse niveluri de răsplată în funcţie de credincioşia vieţilor noastre. Dar Pavel merge mai departe arătând că există o pierdere nu numai a răsplăţii, ci şi a veşniciei celor care pretind a fi credincioşi, dar care nu fac nimic să arate că preţuiesc darurile lui Dumnezeu şi că Îl iubesc. Acesta este cazul celui de-al treilea servitor, care nu a făcut nimic cu darul său. El nu numai că şi-a pierdut răsplata, dar şi-a pierdut şi viaţa. Isus spune în Matei 25:30 – „Iar pe robul acela netrebnic aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Aceasta ne conduce la al doilea scop al judecăţii. Primul scop al judecăţii era de a face o demonstraţie publică a diverselor niveluri de răsplată primite de creştini pentru practicarea credinţei lor în ascultare. Al doilea scop al judecăţii este să declare în mod deschis realitatea credinţei şi mântuirii poporului lui Dumnezeu prin dovada faptelor lor. Mântuirea se datorează credinţei. Mântuirea este arătată prin fapte. Când Pavel spune (în v.10) că noi „vom fi recompensaţi… după binele sau răul pe care-l vom fi făcut”, el nu spune că doar răsplata noastră va fi conform faptelor noastre ci şi mântuirea noastră.
De ce cred aceasta?
Există numeroase texte care se îndreaptă în această direcţie. Epistola lui Pavel către Romani 2:5-7 este unul dintre acestea şi se referă la „revelaţia dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” În versetele 6-8 spune: „[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui: va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce […] se împotrivesc adevărului…” Cu alte cuvinte, aşa cum spune textul nostru, judecata este „după faptele fiecăruia.” Dar aici problema este viaţa veşnică în antiteză cu mânia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel a expus de mai multe ori anumite fapte precizând că „cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:21; 1 Corinteni 6:9-10) Altfel zis, când aceste fapte sunt expuse la judecată ca mod de viaţă al unei persoane, ele vor fi dovada că credinţa lor este moartă; şi ei vor fi pierduţi. Aşa cum a spus Iacov în cartea sa, în capitolul 2, versetul 26: „…credinţa fără fapte este moartă.” Aşa va arăta la judecată.
Isus a expus lucrurile astfel (şi a folosit exact aceleaşi cuvinte pentru faptele bune şi rele, pe care le găsim aici în 2 Corinteni 5:10): „…vine ceasul, când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele; cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” Ioan 5:28-29 Cu alte cuvinte, modul în care ai trăit va demonstra dacă ai înviat pentru viaţă sau pentru a experimenta judecata ca şi condamnare.
Cu cinci versete mai sus, în Ioan 5:24, El spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele […] are viaţa veşnică.” A auzi şi a crede înseamnă să ai viaţa veşnică – prin har şi prin credinţă. Dar când această credinţă este reală – nu una moartă – viaţa se schimbă şi Isus poate spune, fără nicio reţinere: faptele acestei vieţi vor fi temeiul public al judecăţii la înviere. Fiindcă faptele noastre sunt dovada realităţii credinţei noastre. Şi credinţa în Cristos ne mântuieşte.
Să închei cu o ilustraţie care cred că va clarifica modul în care faptele au efect la Judecata de Apoi.
Amintiţi-vă istorisirea modului în care cele două femei prostituate au adus copilul în faţa regelui Solomon ca el să acţioneze ca judecător între ele. El a cerut să i se aducă o sabie şi copilul să fie tăiat în două. O jumătate să i se dea uneia dintre femei, iar a doua jumătate celeilalte. Adevărata mamă a strigat printre lacrimi: „O, domnul meu, dăruieşte-i ei copilul şi în niciun caz să nu îl omori.” Solomon a răspuns: „Daţi copilul acestei femei, căci ea este mama.”
Ce urmărea Solomon? El nu urmărea o lucrare prin care să câştige un copil. El dorea un act prin care să dovedească faptul că acel copil aparţinea prin naştere femeii. Acesta este modul în care priveşte Dumnezeu la faptele noastre. El nu aşteaptă fapte care să ne aducă scuze la judecată. El aşteaptă fapte care să dovedească faptul că noi suntem deja în graţia Sa. Însuşirea iertării noastre a fost sângele lui Isus, suficient o dată pentru totdeauna, ca să ne acopere toate păcatele. Şi mijloacele care ne aparţin sunt credinţa şi numai credinţa.
Copyright 1993 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Daniel Ilaş
Evanghelia harului… salbatic sau gresita intelegere a harului lui Dumnezeu
Resurse Creștine
Oridecate ori am citit Biblia, am vazut un Dumnezeu plin de har si de indurare. Plin de dragoste.
Dar!!
MAI INTAI am vazut un Dumnezeu manios, un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos si razbunator.Adica un Dumnezeu DREPT !
Dumnezeu este dragoste, dar MAI INTAI este dreptate.De fapt, chiar si in cresterea copiilor se poate vedea ca dragostea fara dreptate creste monstri !
De unde se trag aceste abordari dezechilibrate ale harului lui Dumnezeu?
De la Philip Yancey, Brennan Manning si multi altii?
De la „Tulburatoarele descoperiri ale harului”, „Evanghelia vagabonzilor” sau altele asemanatoare?
Mie personal imi plac acesti autori si altii pe aceeasi tema, dar pericolul este ca – poate fara intentia lor – se induce ideea unui „har salbatic”, ceva de genul „Indiferent ce faci, Domnul are har”.
Ceva de genul: „Esti homosexual? Traieste in continuare asa, ca Domnul are har.Nu vrem „sa te jignim” spunandu-ti ca „micutul” tau viciu te va duce IN IAD !!
(Unii si-au facut chiar biserica homosexualilor – asta suna ca si cum ai spune „Sfantul Dracula”)
Esti alcoolic, hot, mincinos, barfitor, curvar? Nici o problema, haru-i mare.Esti rau pur si simplu? Haru-i mare”
Apropo, nu stiu de ce am senzatia ca cei care se AUTOnumesc „fii ai luminii” sunt mai ticalosi si mai rai decat „fii intunerecului”.Incepand de la afaceri si pana la caracter sau morala, mi-e groaza sa am de-a face cu „de-ai nostri” – prefer filistenii, deoarece mi se par mai de cuvant, mai de caracter si chiar mai morali decat „ai nostri”.
Dar oare de unde vine aceasta libertate de a minti, de a insela, de fi rau pur si simplu??
Cred ca dintr-o intelegere gresita a harului lui Dumnezeu.
Eu cred ca in general bisericile sunt foarte inchistate si ofera foarte putin har prostituatelor, alcoolicilor, drogatilor sau vagabonzilor, adica celor despre care Domnul Isus spunea ca vor merge in rai inaintea multora dintre noi…
Stiu o Biserica in Suedia care a iesit pe strada, i-a strans pe drogati si pe alcoolici si face un program special pentru ei in fiecare sambata. Vin peste 150 de oameni ai strazii la aceste programe, iar exemplul lor a fost incurajat de primarie si copiat de alte biserici suedeze. Acesta este un model extraordinar de a arata harul lui Dumnezeu, intr-o tara care de curand a interzis predarea in scoli (indiferent daca sunt scoli particulare sau de stat) a creationismului. Doar maimutele au drepturi in Suedia, Dumnezeu nu mai are drepturi. Asta nu mai este democratie, ci mai degraba fascism sau nazism – sa interzici predarea creationismului in scoli !
Cred ca harul acesta salbatic este ca o contrabalansare la inchistarea din anii ’60.De fapt razboaiele mondiale au daramat o lume de cutume, de obiceiuri si ritualuri si au lasat un gol imens.
Ca o revolta la situatia de atunci, a aparut miscarea „hippie” a anilor ’60: „Make love, not war – faceti dragoste, nu razboi”
Apoi, ca o contrarevolta la miscarea hippie si la dezmatul sexual generalizat promovat de hippie, a aparut „conservatorismul salbatic” din unele biserici.Iar acum, ca o alta contrarevolta la acel „conservatorism salbatic” a aparut acest „har salbatic”.
Dar problema este ca toate sunt extreme, iar extremele nu sunt bune. Nici conservatorismul dus la extrem, nici harul impins pana la extrem.
Cred ca teologia aceasta a „harului salbatic” ne face sa nu mai avem frica de Dumnezeu, astfel incat vine omul acasa duminica seara de la biserica si se uita, fara nici o remuscare, la filme porno sau la pagini de internet cu xxx.
Sau merge cu colegii la dansuri, la o bere, la un vin, la orice, ca „sa-i evanghelizeze” sau ca sa le arate ca „la noi nu ne interzice nimeni nimic”.
La ortodocsi le rezolva popa problema – preotul mijloceste pentru pacatosi, iar la noi harul rezolva totul – „Domnul are har mult, asa ca putem pacatui, ca sa se inmulteasca harul…” spun unii fara intelepciune…
Eu cred ca harul este sa ne vedem ca Iov: „Doamne, mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa”.
Am har atunci cand ma pocaiesc, nu cand imi justific pacatele !!
Daca nu se tine cont de faptul ca Dumnezeu este in primul rand un „foc mistuitor”, si abia apoi dragoste deplina si desavarsita, atunci se ajunge la astfel de comportamente absolut aberante. Sunt pacate oribile, care se matura sub covor, in numele „harului”.
O fata dintr-o biserica, dintr-o familie importanta, a ramas insarcinata fara sa fie casatorita, cu un baiat din aceeasi biserica.
In loc sa fie indemnati sa se pocaiasca, mama fetei a sfatuit-o sa avorteze, iar pastorul i-a sfatuit sa taca din gura, ca sa nu se faca tulburare.Pana la urma s-au casatorit si au mai avut cativa copii, dar azi sunt divortati si distrusi, pentru ca nu le-a spus nimeni ca harul presupune mai intai POCAINTA !!
Nu putem pacatui mereu ca sa se inmulteasca harul, nici nu putem calca in picioare harul lui Dumnezeu.
„Caci daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti” (Evrei 10).
Inteleg si pozitia celor care sustin „harul salbatic” – este o revolta surda fatza de ipocrizia si fariseismul din unele biserici, de constrangerile religioase aberante, care nu au legatura cu Biblia si fatza de schizofrenia (schizofrenie = rupere, o lume proprie, rupta de realitate) unora.
DAR ORICE POZITIE DEZECHILIBRATA, IN ORICE DIRECTIE, PRODUCE DEZASTRE !!
Nu poti vorbi despre harul lui Dumnezeu fara sa vorbesti despre Apocalipsa, despre finalul acestei lumi.
Iar acest final nu este ABSOLUT deloc infasurat intr-un nimb roz, glorios si luminos, ci este dezastru, este RAZBUNAREA singelui martirilor, sunt catastrofe, razboi cu fiara, invinsi si INVINGATORI.
Cristos va invinge !!
Dar, ca sa invinga Cristos, trebuie sa aiba PE CINE SA INVINGA !!
Ca doar n-o sa lupte de Unul singur, din moment ce toata lumea a beneficiat de har, cum ar crede unii !Ci vor fi unii carora LI S-A OFERIT HARUL, dar l-au refuzat.
Aceia vor ajunge in iad!!
Da, da!! Pur si simplu in iad, in caz ca unii nu prea mai cred ca exista iad.
„Pai ce, tu ai arunca macar o pisica in foc? Nu o arunci, ca ai mila, la fel nici Dumnezeu nu arunca pe nimeni in iad”, zic altii, dar nu-si dau seama ca gresesc profund.
De fapt toti cei care sunt de partea Satanei vor ajunge in focul cel vesnic, impreuna cu cel pe care l-au slujit. Se duc singuri, fara sa-i arunce Dumnezeu sau altcineva.
Sa nu ne imbatam cu apa rece.Sa nu ne inselam singuri – este adevarat ca Dumnezeu ofera har oricui, DAR !! Dumnezeu nu se lasa batjocorit !!
Harul fara POCAINTA, NU EXISTA !!
Petru spune: „Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor, si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, în ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite.”
Doamne, Iti multumim ca suntem mantuiti prin har, prin credinta, si aceasta nu vine de la noi, ci este darul tau. Nu suntem mantuiti prin fapte.
Dar Iti multumim ca TOT TU ne ceri si ne ajuti sa facem fapte VREDNICE DE MANTUIREA NOASTRA, ne ajuti sa traim „frumos, ca in timpul zilei”.
Cand usa harului se va incuia, atunci va veni judecata viitoare.
Atunci „Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor.
Si ziceau muntilor si stancilor: „Cadeti peste noi si acoperiti-ne de Fatza Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?” (Apocalipsa 7).
Ioan Ciobota
Ne-a dăruit TOT…
Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos! Dumnezeiasca LUI putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celuice ne-a chemat prin slava și puterea LUI. .” 2 Petru 1:2-3.
Ne-a dăruit TOT, dar ce înseamnă TOT? Tot înseamnă TOT și nimic nu mai era să ne dăruiască, nimic nu a lăsat pus de o parte și noi să fim privați de vreun bine din acest TOT al lui Dumnezeu. În acest TOT nu este nimic rău, fiindcă sursa este Dumnezeu, iar El este DRAGOSTE, PACE și BUCURIE. Este ÎMPLINIRE! Toate aceste Dumnezeu le-a așezat în noi, în duhul nostru, la nașterea din nou, ne aparțin, dar de ce atâția ani de zile am fost privați de toate aceste binecuvântări cerești cum zice Pavel în Efeseni 1:3, cu care am fost binecuvântați, în Hristos, în Însuși viața LUI? Pentru că nu ne-au fost revelate, descoperite, fiindcă acestea se primesc prin credință și se trăiesc prin credință, iar Biserica a primit mântuirea prin credință, dar apoi a trăit prin vedere și dacă nu le-a văzut cu ochii a crezut ceace a văzut: păcate, boală, dependențe, legături și tulburare, certuri și dezbinări. Groapa-i destul de adâncă și ca să ieși din ea trebuie să dai năvală. Unii ”fiii” ai lui Dumnezeu sfârșesc prematur viața pentru că au învățat să primească toate aceste ca din voia lui Dumnezeu, deși Dumnezeu nu lucrează, nici nu este coplice cu cel rău, ca să-și lase copiii să-i zdrobească el. Nu, pedeapsa, disciplinarea lui Dumnezeu nu vine prin mâna celui rău. El, Dumnezeu știe cum să ne disciplineze și când El o face este o binecuvântare pentru noi. Pavel zice că toate aceste ne-au fost deja dăruite la cruce și ”fiii” Lui Dumnezeu le-au primit în Hristos, însă poți să fii păgubit de ele prin necunoașterea Cuvântului LUI. Poți să le primești și să te bucuri de ele până la o anumită limită, după cât din Cuvânt L-ai descoperit pe EL și cât de strânsă este relația Ta cu Dumnezeu, atârnă totul de relația cu Duhul Sfânt care este aici cu noi și este capabil să ni-L descopere pe Tatăl și pe Fiul, ca să putem crește oameni destoinici pentru lucrarea LUI. Petru zice că dumnezeiasca LUI putere ne-a dăruit TOT ce privește VIAȚA și EVLAVIA, prin cunoașterea Domnului, deci TOT și fizic și spiritual avem în Hristos Isus. Acei ”fiii” ai LUI care cred și vor să primească TOT ce El a rezolvat la cruce și ne-a dat nouă celor ce am acceptat lucrarea LUI terminată odată pentru totdeauna, sunt biruitori, sunt împliniți și plini de pasiune pentru Evanghelia care trebuie vestită în jurul nostru, ca oamenii să-L primească pe Hristos în viața lor. Deci cât din Cuvânt ai în tine, atât ÎL cunoști pe EL, iar dacă ai religie și tradiții Îl cunoști cum ea ți-L descopere, cunoști o mântuire ciuntită și deformată și TOT ce El ne-a dăruit nu folosim și nu ne bucurăm de harul și favoarea LUI.
Duhul Sfânt ni-L descopere pe Dumnezeu din Cuvântul Lui scris. Cuvântul și Duhul lucrează împreună cu noi și noi putem să primim revelație și descoperire pentru a trăi și a umbla prin Duhul aici și acum. Primim făgăduințele LUI Dumnezeu și ne facem părtași firii dumnezeiești, după ce firea veche este omorâtă și noi ajungem oameni liberi în Hristos. Apoi Petru ne arată câțiva pași de a crește în credință prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos. Aici ne cere silință. Ca să stai pe și în Cuvânt trebuie silință, fiindcă satan ne este împotrivă și luptă din răsputeri să pună piedici, în creșterea și în cunoașterea Cuvântului LUI.
Doamne Dumnezeule vrem să Te cunoaștem, vrem să ajungem să unim cu credința noastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați și apoi iubirea de toți oamenii. Le vrem din belșug aceste în viața noastră, ca să fim pasionați și roditori pentru Tine și să Te cunoaștem în profunzime, așa cum ești: Mare și Minunat, Domn al domnilor și Rege al regilor. Amin!
10 motive de a fi recunoscător pentru Biblia din care transpare Dumnezeu
1. Biblia trezeşte credinţa, izvorul oricărei ascultări.
Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17)
2. Biblia eliberează de păcat.
Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:32)
3. Biblia eliberează de Satana.
Şi robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, să ajungă la cunoaşterea adevărului; şi venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi să-i facă voia. (2 Timotei 2:24-26)
4. Biblia sfinţeşte.
Sfinţiţi-i în adevăr, Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)
5. Biblia eliberează de corupţie şi autorizează evlavia.
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3-4)
6. Biblia slujeşte iubirea.
Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi în orice pricepere. (Filipeni 1:9)
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută. (1 Timotei 1:5)
7. Biblia mântuieşte.
Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:16)
De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. (Fapte 20:26-27)
[Cei ce sunt] pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să fie mântuiţi. (2 Tesaloniceni 2:10)
8. Biblia dă bucurie.
V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11)
9. Biblia îl revelează pe Dumnezeu
Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului. (1 Samuel 3:21)
10. Prin urmare, Biblia este temelia ca familia, viaţa şi slujirea mea să fie fericite, ca şi speranţa veşniciei cu Dumnezeu.
Detalii pe https://www.rcrwebsite.com/mantuire.htm
Examinează-ţi credinţa- de John F. MacArtur
Credinţa este inima creştinismului nostru. Îţi voi da un mic test care să te ajute să îţi examinezi credinţa. Cred că bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credinţă care nu îi mântuieşte. Iacov o numeşte „credinţă moartă”. 2Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Vrei cu adevărat să fii sigur de credinţa ta? Vrei să fii sigur că e reală? Te întrebi, privindu-te, dacă eşti cu adevărat creştin? Te întrebi dacă ţi-ai însuşit darul pe care îl dă Dumnezeu şi dacă ai crezut cu adevărat? Ce anume din viaţa ta te ajută să discerni dacă credinţa ta este reală? Care sunt semnele?
Mai întâi, haide să-ţi arăt câteva lucruri care nici nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare. Bine? Am să-ţi dau o listă de lucruri care nu dovedesc nimic. Poţi fi creştin sau nu şi totuşi să posezi aceste lucruri. Ele nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare, dar trebuie să le cunoşti pentru a nu fi înşelat.
LUCRURI CARE NICI NU CONFIRMĂ, NICI NU INFIRMĂ CREDINŢA MÂNTUITOARE
1. Moralitatea evidenţiată
La ce mă refer când spun aceasta? Ei bine, unii oameni sunt buni. Unii sunt foarte religioşi, ca de exemplu mormonii, care par a fi extrem de morali, sau catolicii, sau orice alt cult sau religie. Unii oameni sunt pur şi simplu buni, cinstiţi, demni de încredere în ceea ce fac, recunoscători, amabili şi au o moralitate exterioară vizibilă – adică exact lucrul pe care fariseii îl considerau drept atuul lor principal. Există oameni iubitori, unii chiar cu inima blândă. Dar despre a-L iubi şi a-L sluji pe Dumnezeu nu ştiu nimic şi nici nu simt nimic. Indiferent de ceea ce face sau lasă nefăcut acea persoană, ea nu Îl include pe Dumnezeu. Este cinstită în relaţia sa cu oricine exceptându-L pe Dumnezeu. Nu ar fura pe nimeni, doar pe Dumnezeu. Este mulţumitoare şi loială cu toată lumea, nu şi cu Dumnezeu. Nu vorbeşte dispreţuitor sau plin de reproş cu nimeni, doar cu Dumnezeu. Este în relaţii bune cu toată lumea, dar nu şi cu Dumnezeu. Seamănă foarte mult cu acel tânăr bogat care spune: „Toate aceste porunci le-am păzit încă din tinereţe; ce-mi lipseşte?” Aceasta este moralitatea vizibilă, dar nu înseamnă în mod necesar mântuire. Oamenii pot să-şi „cureţe” comportamentul prin reformare, mai degrabă decât prin regenerare.
2. Cunoştinţa intelectuală
Un al doilea lucru care nici nu dovedeşte, nici nu neagă credinţa adevărată, este cunoştinţa. Această cunoştinţă intelectuală nu este o dovadă a credinţei. Cunoştinţa adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar niciuna nu echivalează cu mântuirea. Vezi, poţi să cunoşti totul despre Dumnezeu şi poţi să cunoşti totul despre Isus – cine a fost El, faptul că a venit în această lume şi că a murit pe cruce, că a înviat şi că se va întoarce. Poţi chiar să cunoşti şi detalii din viaţa Lui. Poţi înţelege toate acestea şi, totuşi, să-I întorci spatele lui Cristos.
Autorul Epistolei către Evrei le scrie în capitolul 6 celor care, ştiind toate aceste lucruri, L-au refuzat pe Cristos. În capitolul 10 el spune: „Dacă nu crezi în ceea ce ştii că este adevărat, calci în picioare sângele lui Cristos.” Sunt mulţi oameni care cunosc Scriptura şi care au cunoştinţe, dar sunt destinaţi iadului! Niciodată nu vei fi mântuit fără cunoştinţă, dar cunoştinţa nu te mântuieşte neapărat.
3. Religiozitatea
Al treilea lucru este implicarea religioasă. Religiozitatea nu este o dovadă a adevăratei credinţe. După cum îi scria Pavel lui Timotei în 2Timotei 3:5, sunt oameni care au „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” O religie goală. Aminteşte-ţi de fecioarele din Matei 25 care aşteptau şi aşteptau venirea mirelui, care este Cristos. Au aşteptat şi au aşteptat, dar, în final, nu au putut intra cu mirele. Ele au avut de toate, afară de uleiul pentru lampă. Le lipsea ceea ce era mai important. Uleiul este emblematic pentru viaţa cea nouă, pentru Duhul Sfânt care vine să locuiască în om. Ele nu erau regenerate. Erau religioase, dar nu născute din nou. Poţi fi moral, poţi avea cunoştinţă, te poţi implica religios fără să ai credinţă reală.
4. Slujirea
Al patrulea lucru este slujirea. Balaam era profet. Saul din Tars credea că Îl slujeşte pe Dumnezeu omorând creştini. Iuda era predicator şi a fost apostol. Aminteşte-ţi ce a spus Domnul Isus în Matei 7: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.” Slujirea, activitatea, acestea nu sunt dovezi ale credinţei mântuitoare.
5. Conştienţa păcatului
Mulţi oameni au remuşcări în urma păcatului. Ascultă-mă cu atenţie, lumea este plină de oameni care sunt hăituiţi de vina păcatului. Acum cincisprezece ani, vorbind despre oamenii care mergeau la psiholog, am spus, lucru adevărat de altfel, după cum s-a dovedit din teste, că „majoritatea celor care merg la psiholog suferă de vină.”
S-au scris cărţi despre acest lucru. Îmi amintesc cum Clinica Menninger a difuzat o cantitate enormă de materiale despre acest fapt al suferinţei din cauza vinei. Ei bine, psihologii lumii nu au avut niciun remediu pentru vină, pentru că singurul remediu este Evanghelia.
Ce s-a întâmplat, însă, în aceşti cincisprezece ani este că azi nu mai găseşti oameni care să se simtă vinovaţi, pentru că am născocit o psihologie nouă, care elimină vina. Am învăţat să dăm vina pe alţii. Iar noua terapie este să facă omul complet iresponsabil pentru oricare ar fi vina pe care o simte şi să se elibereze de acea vină. Acest lucru se realizează făcând din mândrie, din împlinirea de sine, din preamărirea de sine, din gloria eului, din stima de sine cele mai mari virtuţi, toate acestea eliminând vina. Deci, am născocit o psihologie total neduhovnicească, nebiblică, necreştină, care a luat problema vinovăţiei şi a eliminat-o.
Ce se întâmplă acum în biserică este că, în loc ca predicatorul să predice „eliberarea de vină a păcătoşilor”, se aşteaptă de la el să predice respectul de sine unor oameni egocentrici. Întreaga atmosferă s-a schimbat, iar noi am deviat mesajul nostru, pentru că am îngăduit ca filozofiile zilei să creeze un nou fel de păcătos, care crede că nu simte vină. Cel mai important lucru pe care îl poţi predica unor păcătoşi este păcatul din viaţa lor, legea lui Dumnezeu pe care au încălcat-o şi iminenta judecată ce-i aşteaptă. Acest mesaj nu mai este, însă, popular, datorită acestei noi filozofii şi psihologii care au eliminat de mult timp vinovăţia.
Oamenii nu se mai simt vinovaţi, pentru că au învăţat că terapia le spune că pot da vina pe cineva care le-a făcut ceva. Şi nu contează care e persoana cu care vorbeşti. Dacă ajungi cu ea într-o situaţie de consiliere, în mod inevitabil îţi va spune: ‚Am fost abuzat! Sunt o victimă! Nu sunt responsabil de felul în care sunt!’ În felul acesta păcătosul scapă de vina păcatului şi de o confruntare directă cu Evanghelia. Îmi plăceau mai mult păcătoşii care se simţeau vinovaţi, erau mult mai uşor de abordat.
Există însă oameni care se simt vinovaţi din cauza păcatului. Felix a tremurat atunci când Pavel i-a predicat, dar a continuat să se închine idolilor săi. Duhul Sfânt îi convinge pe mulţi de păcat, neprihănire şi judecată, dar mulţi dintre cei convinşi nu răspund cu pocăinţă adevărată. Unii pot chiar să-şi mărturisească păcatul. Alţii pot să renunţe la păcat spunând: ‚Nu-mi mai place să trăiesc în acest fel, vreau să mă îndrept.’ Renunţă la calea lor, dar nu vin neapărat la credinţa mântuitoare. Aceasta este reformare, nu regenerare. În nicio măsură, convingerea despre păcat nu este o dovadă concludentă a credinţei adevărate. Crede-mă, şi demonii sunt convinşi de păcatul lor – de aceea tremură – dar nu sunt mântuiţi.
6. Siguranţa
Unii oameni spun: ‚Păi, trebuie că sunt creştin de vreme ce mă simt ca un creştin. Cred că sunt creştin.’ Gândeşte puţin! Dacă doar a gândi că eşti creştin te face să fii creştin, atunci nimeni nu ar putea fi înşelat, nu-i aşa? Pentru că imediat ce te-ai gândit că eşti creştin ai şi devenit unul. Deci n-ai putea fi înşelat. Principala ţintă a înşelăciunilor lui Satan este să-i facă să se creadă creştini pe aceia care nu sunt! Acesta-i scopul său. Mulţi oameni se simt siguri de mântuirea lor, dar nu sunt mântuiţi. Îţi spun că sunt milioane de mormoni, de martori ai lui Iehova sau adepţi ai ştiinţei creştine care cred că sunt în drum spre ceruri! Ei bine, nu sunt! Oamenii spun: ‚Dumnezeu n-o să mă condamne. Simt lucrul acesta. Sunt sigur de asta. Sunt în regulă.’ Aceasta nu înseamnă nimic în mod necesar.
7. Un moment al deciziei
Aud oameni spunând: ‚Păi ştiu că sunt creştin, pentru că îmi amintesc când am semnat fişa. Îmi amintesc când am spus o rugăciune. Îmi aduc aminte că am ieşit în faţă, în biserică. Ştiu exact unde mă aflam.’ Am auzit pe mulţi spunând: ‚Îmi amintesc exact unde eram când am făcut lucrul acesta.’ Chiar? Ascultă-mă, simplul fapt că îţi aminteşti un moment nu înseamnă că acel moment reprezintă ceva. Nu înseamnă că acea decizie este validă. Mântuirea nimănui nu este validată de un moment din trecut. Mulţi au spus rugăciuni, au ieşit în faţă în biserică, au semnat adeziuni, au fost botezaţi, au intrat în camere de rugăciune, s-au alăturat unei biserici şi n-au avut niciodată o credinţă mântuitoare. Acestea sunt, deci, câteva dintre nondovezi. Ele nu dovedesc nimic. Te întrebi atunci: ‚Ei bine, ce lucruri dovedesc credinţa mântuitoare?’ Am să-ţi dau repede o listă.
LUCRURI CARE DOVEDESC CREDINŢA MÂNTUITOARE
1. Dragostea pentru Dumnezeu
Asta era! Acum am atins inima problemei, pentru că Romani 8:7 spune: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu”. Necreştinul îl ofensează pe Dumnezeu, se răzvrăteşte înăuntrul lui împotriva lui Dumnezeu, dar persoana regenerată este orientată spre a-L iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi puterea sa. Desfătarea sa este măreţia Domnului, care este prima şi cea mai mare dintre iubirile unui suflet regenerat. Dumnezeu devine cea mai mare bucurie a lui. Pentru că veni vorba, este o mare diferenţă între dragostea pentru Dumnezeu şi acea atitudine egoistă care se concentrează doar asupra propriei fericiri; şi Îl priveşte pe Dumnezeu ca pe un mijloc de a o atinge, în loc de a avea ca scop glorificarea Lui. De fapt, Isus a spus: „Dacă vă iubiţi tatăl şi mama mai mult decât pe mine, nu sunteţi ucenicii mei” (Matei 10:37).
Îl iubeşti pe Dumnezeu? Iubeşti natura Lui, slava Lui, numele Lui, Împărăţia Lui, sfinţenia Lui? Iubeşti voia Lui? Suprema dragoste pentru Dumnezeu este o evidenţă decisivă a credinţei adevărate. Ţi-este inima înălţată, atunci când Îi cânţi laude, pentru că Îl iubeşti?
2. Pocăinţa de păcat
O dragoste adevărată pentru Dumnezeu trebuie să implice şi ură faţă de păcat. Este un fapt evident. Cine nu pricepe acest lucru? Dacă iubeşti pe cineva, presupun că dragostea ta înseamnă că doreşti binele acelei persoane, nu-i aşa? Dacă ţi-aş spune că îmi iubesc soţia dar nu prea mă interesează ce i se întâmplă, ai pune la îndoială dragostea mea. Pentru că dragostea adevărată caută ce este mai bine pentru obiectul ei. Deci, dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că trebuie să urăsc păcatul, pentru că păcatul Îl ofensează pe Dumnezeu. Păcatul aduce blasfemie lui Dumnezeu. Păcatul Îl blestemă pe Dumnezeu, caută să Îl distrugă pe Dumnezeu, lucrarea Lui şi Împărăţia Lui. Păcatul L-a ucis pe Fiul Său. Şi dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar tolerez păcatul, atunci ai toate motivele să te îndoieşti de dragostea mea. Nu pot să-L iubesc pe Dumnezeu fără să urăsc ceea ce are ca scop să-L distrugă. Adevărata pocăinţă implică mărturisirea şi întoarcerea de la păcat. Ar trebui să fiu îndurerat din cauza păcatului meu. Ar trebui să mă întreb: ‚Sunt eu, oare, profund convins de răutatea păcatului meu? Îl conştientizez eu la fel de rău şi de amar după cum este cu adevărat? Creşte convingerea mea despre păcat pe măsură ce înaintez în umblarea mea cu Cristos? Urăsc păcatul mai mult, pentru că este o ofensă la adresa Dumnezeului meu, pe care Îl iubesc, decât doar pentru că este devastator pentru sufletul meu? Mă îndurerează mai mult atunci când păcătuiesc decât atunci când sunt în necaz? Cu alte cuvinte, ce mă îndurerează mai mult, păcatul meu sau nenorocirea mea? Cum mi se par păcatele mele? Multe? Frecvente? Agravate? Sunt eu mai mult îndurerat de păcatele mele decât de ale altora? Acesta este semnul mântuirii. Adevărata credinţă, care mântuieşte, Îl iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte ceea ce urăşte Dumnezeu, adică păcatul.
3. Adevărata smerenie
Adevărata credinţă manifestă smerenie adevărată. Acest fapt este, în mod evident, subliniat în predica de pe munte. Cei săraci cu duhul, cei care sunt flămânzi şi însetaţi după neprihănire, aceia care, după cum se spune în Matei 18, sunt precum copiii, smeriţi şi dependenţi, aceia care se leapădă de sine şi îşi iau crucea ca să-L urmeze pe Cristos – Domnul îi primeşte pe aceia care vin cu un duh frânt şi plin de pocăinţă. Iacov spunea că „El dă har celor smeriţi.” Trebuie să venim înaintea Lui aşa cum a făcut-o fiul risipitor. Adu-ţi aminte ce a spus acesta în Luca 15, versetul 21: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Nu există mândrie în aceste cuvinte. Nu există aroganţa acumulării religioase sau a împlinirii spirituale, ci doar smerenie autentică.
4. Dedicarea în a-L glorifica pe Dumnezeu
Adevărata credinţă, cea care aduce mântuirea, este dovedită şi de dorinţa de a-L glorifica pe Dumnezeu. Orice am face, fie că mâncăm, fie că bem, suntem profund preocupaţi de gloria lui Dumnezeu. Facem ceea ce facem, pentru că vrem să-L glorificăm. O, bineînţeles, de multe ori eşuăm în a face aceste lucruri, dar viaţa noastră este îndreptată pe această direcţie de a-L iubi pe Dumnezeu, a urî păcatul, către smerenie adevărată şi lepădare de sine. Astfel, cunoscându-ne nevrednicia, să fim în totalitate devotaţi gloriei lui Dumnezeu.
5. Stăruinţa în rugăciune
Rugăciunea smerită, supusă şi plină de credinţă este un semn al mântuirii. Strigăm „Ava, Tată” pentru că Duhul Lui, care este în noi, ne îndeamnă să o facem.
Jonathan Edwards a ţinut odată o predică intitulată Ipocriţii sunt deficienţi în slujba rugăciunii secrete. Ipocriţii se pot ruga public, pentru că ceea ce urmăresc ei este să îi impresioneze pe cei din jur, dar sunt deficienţi când este vorba de rugăciunea secretă.
Un credincios adevărat are o viaţă de rugăciune personală, privată, în care caută comuniunea cu Dumnezeu.
6. Dragostea lipsită de egoism
Un alt semn al credinţei mântuitoare este dragostea neegoistă. Ioan spunea: „Dacă nu-ţi iubeşti aproapele, pe fratele tău, care este în nevoie, cum să credem că dragostea lui Dumnezeu locuieşte în tine?” Iar în 1Ioan 3 el spune: „Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti pe cei pe care El îi iubeşte. Şi Îl iubim pe El şi pe cei din jur ca răspuns la dragostea pe care El ne-a arătat-o.” Ioan 13 spune: „Prin aceasta va şti lumea că suntem ucenicii Lui, prin dragostea ce o avem unii pentru alţii.”
7. Separarea de lume
Pavel le-a spus corintenilor că noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul care este de la Dumnezeu. Ioan enunţă acelaşi lucru astfel: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Un credincios adevărat este separat de lume. Repet, noi eşuăm în aceste domenii, dar acestea sunt direcţia vieţii noastre. Nu suntem perfecţi. Nu am ajuns încă acolo, dar Îl iubim pe Dumnezeu şi vrem să Îl iubim mai mult. Urâm păcatul şi vrem să îl urâm mai mult. Avem o smerenie autentică şi o vrem amplificată. Suntem dedicaţi gloriei lui Dumnezeu. Avem o viaţă de rugăciune privată. Avem pentru cei din jur o dragoste care vine de la Dumnezeu şi vrem să fim separaţi de lumea aceasta.
8. Creşterea spirituală
Dacă eşti creştin adevărat, înseamnă ca eşti în creştere. Asta înseamnă că devii din ce în ce mai mult ca şi Cristos. Viaţa se dezvoltă. Dacă eşti viu, vei creşte. Nu există alternativă. Te vei îmbunătăţi! Vei spori! Vei creşte, pentru că Cel care a început această lucrare o va duce la bun sfârşit (Filipeni 1:6). Procesul va continua. Duhul te va purta de la un nivel al slavei la următorul. Priveşte-ţi, deci, viaţa. Vezi creştere spirituală? Sesizezi scăderea frecvenţei păcatului şi mărirea standardului de neprihănire şi umblare cu Dumnezeu?
9. Ascultarea
Viaţă de ascultare. „Toate mlădiţele în Mine vor aduce roadă”, spune Isus în Ioan 15. În Efeseni 2:10 Pavel spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Aceasta este ascultarea. Suntem mântuiţi pentru ascultarea credinţei. Priveşte la viaţa ta. Vezi toate aceste lucruri? Inclusiv dragostea neegoistă, separarea de lume, creşterea spirituală şi ascultarea? Dacă da, acestea sunt dovezi ale adevăratei credinţe mântuitoare.
Tradus şi adaptat de Răzvan Pop
Mântuit prin har- C.H. Spurgeon
Cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapidă, subită, doar prin harul lui Dumnezeu. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Cristos nu ar mijloci pentru el: „Scapă-l, Tată”. Mulţi dintre cei păcătoşi, care îl acceptă pe Cristos, îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat. John Bunyan a avut trei experienţe de neuitat în care Dumnezeu l-a scăpat de la moarte. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a-L accepta pe Cristos în viaţa lui. El vorbeşte despre aceste experienţe în ilustraţiile sale Har din plin. De multe ori astfel de scăpări de la moarte, care au loc în viaţa noastră, ţin să ne reamintească dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu şi durerea pe care am provocat-o. Oare nu ar trebui să ne reamintească Dumnezeu din când în când că-I aparţinem Lui? Nu ar trebui să credem că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuirea? (2Petru 3:15).
În timpul unei bătălii, un soldat a fost lovit de un glonţ exact în buzunarul de la haina militară. A rămas însă nevătămat din pricina unei monede aflate în buzunarul lovit de glonţ şi pe care scria DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri. Aceasta l-a determinat să citească o broşură pe care a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de acasă. În urma citirii acestei broşuri a devenit credincios.
Dragă prietene, eşti nemântuit? Ai avut şi tu astfel de experienţe asemănătoare? Atunci admiră şi adoră acest har, gratuit, al lui Dumnezeu şi roagă-te să te conducă la pocăinţă. Cauţi căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă. Ce frumos sună aceasta pentru aceia care nu-l merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul „har” are acelaşi înţeles ca şi cuvântul „gratis”. Rugăciunea lui Wickliffe a fost: „Doamne, mântuieşte-mă gratis”. Niciun fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura sau oferi mântuirea, ci doar Dumnezeu. El ţi-o oferă gratis, fără niciun fel de plată.
Harul îl primim prin credinţa în Isus Cristos. Oricine crede în El nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-I lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi de a trăi. Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării.
Elementele de bază ale studiului biblic inductiv
Studiul biblic atent şi devotat reprezintă cheia predicării expozitorii. Fiindcă Biblia estre Cuvântul lui Dumnezeu, ea trebuie tratată cu respect şi nu abordată (sau, prezentată) cu uşurinţă şi neseriozitate. Una dintre metodele eficiente de pregătire a unui studiu, sau a unei predici, se bazează pe regulile generale ale metodei inductive. Pentru ca puritatea Bibliei să fie păstrată, mesajul ei bine interpretat, omul lui Dumnezeu trebuie să se angajeze cu toate eforturile în efectuarea următorilor paşi ai studiului biblic inductiv.
Vreau de la bun început să neg orice originalitate a oricăror idei ale studiului biblic inductiv. Cu toate acestea sunt responsabil pentru alcătuirea şi ordonarea ideilor lor. Cu toţii suntem îndatoraţi mulţimii de creştini ce având o dragoste deosebită pentru Cuvântul lui Dumnezeu au dezvoltat şi conceput metode de studiu a Bibliei. Voi cita numele unora, însă dacă voi neglija pe alţii, să mi se ierte.
Responsabilitatea studiului biblic
Obiectiv: de la nişte „ageamii” ai studiului biblic la nişte creştini educaţi/informaţi biblic şi în stare să-i informeze şi pe alţii. Studiul biblic nu este responsabilitatea doar a celor ce eventual predică sau conduc biserica. Nu de multe ori mulţi ajung să devină dezinteresaţi de Biblie din cauză că nu pătrund înţelesul ei dincolo de cititul devoţional sau de programul ei de citire anuală. Biblia trebuie nu doar citită dar, mai ales, şi studiată!!
Faceţi cunoştinţă cu creştinul senzual!
Conform unei definiţii a dicţionarului, senzual înseamnă „extrem de susceptibil influenţării simţurilor”. Astfel creştinul senzual este „cel ce găseşte desfătare doar în obţinerea senzaţiei de plăcere”, etc. Creştinul senzual este cel ce trăieşte după simţurile sale, care depinde de satisfacerea lor şi care nu se călăuzeşte după înţelegerea sa a Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi convins să participe la servicii, să se închine, să studieze, să-şi formeze discipline spirituale, şi să slujească decât dacă „simte aşa”. Dacă nu are chef sau nu simte că ar vrea, nu face acele lucruri! Viaţa lui creştină este eficientă atâta vreme cât sentimentele sale sunt intense. Când cunoaşte o euforie spirituală, el este un uragan de activităţi pentru Dumnezeu. Când este deprimat, este un leneş spiritual. În permanenţă acesta caută experienţe noi şi proaspete ale lui Dumnezeu şi le foloseşte pentru a determina care este Cuvântul lui Dumnezeu. Simţămintele sale interioare devin testul final al adevărului.
Creştinul senzual nu are nevoie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu pentru că deja el este obişnuit să determine voia lui Dumnezeu după simţămintele sale. El nu doreşte să-l cunoască pe Dumnezeu, ci doreşte să-l experimenteze. Pentru el, credinţa ca a unui copil, ce trebuie arătată, reprezintă echivalentul ignoranţei. Crede că atunci când suntem îndemnaţi să avem o astfel de credinţă, înseamnă să avem o credinţă fără conţinut şi fără pricepere. El nu ştie că Biblia spune, „Fratilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari” (1 Cor.14:20), sau, „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunostinţă…” (1 Tes.4:13).
Creştinul senzual îşi continuă fericit viaţa spirituală până ce dau peste el necazurile şi încercările. Atunci nu mai este fericit şi cedează. De regulă, adoptă un fel de teologie sentimentală în care experienţa câştigă întâietate înaintea Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Legea supremă a creştinului senzual constă în evitarea cu orice preţ a simţămintelor neplăcute. Stabilitatea acestuia în relaţia cu Dumnezeu se poate obţine doar prin angajarea serioasă a minţii în studiul Cuvântului scris.
În timp ce creştinii se maturizează în înţelegerea doctrinei biblice ei devin mai stabili în gândirea şi experienţa lor care este modelată de neschimbătoarele principii biblice.
R.C. Sproul, „Knowing The Scriptures”
Călăuzire – Credincioşii nu vor fi dezorientaţi. Vor primi călăuzire. Ps.119:105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”
Maturitate – ştiu deja ce spune Biblia! Nu mai sunt copii aruncaţi încoace şi-n colo de orice vânt de învăţătură: Efes.4:14
Victorie – asaltaţi de duşman: „Este scris!”
Sfinţenie – Ps.119:9-11 „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău…Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! „
Vreau să studiez biblia dar nu ştiu cum! Acest studiu doreşte să răspundă unei astfel de întrebări prin a-i înzestra pe toţi creştinii cu elementele de bază ale metodei studiului biblic inductiv. De ce aceasta şi nu alta, vom vedea mai încolo.
Studiul biblic începe şi sfârşeşte cu rugăciunea, elementul nelipsit şi căruia îi vom acorda timpul cuvenit. Studiul biblic nu înseamnă doar a cunoaşte şi a stăpâni metode de cercetare a Scripturii, ci a le angaja într-adevăr cu toată seriozitatea în studiul personal al Bibliei, dar nu fără a neglija rugăciunea, singura care poate da viaţă efortului intelectual al celui ce cercetează Cuvântul.
În cuvintele lui E.M.Bounds:
„…O predică adevărată este un lucru ce are viaţă. Este un lucru viu. Ea creşte fiindcă omul creşte. Predica are putere fiindcă omul are putere. Sau, predica este sfântă fiindcă omul este sfânt. Predica este plină de ungere divină pentru că omul este plin de ungere divină. Omul ce propovăduieşte este omul care se roagă. Iar rugăciunea este arma cea mai puternică a predicatorului. Ea, forţa omnipotentă în sine, este cea care dă viaţă şi forţă la tot.
Predica adevărată se ţine în cămăruţa de rugăciune. Omul, omul lui Dumnezeu, acolo este format. Viaţa lui, cele mai profunde convingeri ale lui s-au născut în comuniunea lui tainică cu Dumnezeu. Agonia în lacrimi şi povara spiritului său, cele mai grele şi mai bune mesaje, i-au venit pe când era singur în prezenţa lui Dumnezeu. Omul este format de rugăciune. Rugăciunea, formează predicatorul. Pastorul, este format de rugăciune.
Amvonul zilelor noastre este slab la rugăciune. Mândria învăţăturii se opune umilinţei rugăciunii. Prea de multe ori, rugăciunea amvonului, este doar oficială – o performanţă săvârşită pentru rutina serviciului. Pentru amvonul modern, rugăciunea nu mai este forţa din viaţa lui Pavel sau din lucrarea lui. Orice predicator care nu face din rugăciune un factor primordial al lucrării sale şi al vieţii sale, este un slab slujitor al lucrării lui Dumnezeu şi prea neputincios să ducă mai departe cauza lui Dumnezeu, în această lume.”
Aceasta a fost rugăciunea sfinţilor din Vechiul Testament:
Psalmul 119:18 „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!”
Aceasta a fost rugăciunea apostolului Pavel pentru creştinii din Efes:
Efes.1:17, 18 „Si mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de inţelepciune si de descoperire, în cunoaşterea Lui, si să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi…”
„Studiază până la moarte şi roagă-te apoi să fi înviat.”
Depindem într-adevăr de Dumnezeu pentru iluminarea Cuvântului Său şi pentru descoperirea lui inimilor şi minţilor noastre. Nici un efort intelectual nu poate înlocui revelaţia, iar aceasta se primeşte prin a o cere şi prin a ne apropia de sursa ei, de Dumnezeu. Metodologia şi tehnicile, deşi având rolul lor, sunt inutile, dacă nu suntem învăţaţi de Dumnezeu!
Câteva metode recunoscute de studiu biblic
Ce este metoda inductivă? Scoate în evidenţă ceea ce textul spune.
Ce este metoda deductivă? Impune textului ce să spună. „Debutează” cu o premiză, adică, începe cu o concepţie formulată mai dinainte şi nu formulată în urma confruntării cu Scriptura.
Ce este metoda „trambulinei”? Împărtăşeşte o opinie şi se culeg versetele biblice care să o sprijine. Practic orice nerozie se poate spune aşa. Cu toate acestea, se pot împărtăşi idei foarte bune, dacă este respectat spiritul Scripturii.
Metoda „trambulinei”, a „rampei de lansare”. La urmă oamenii se întreabă, „despre ce a fost studiul?”, „a avut vreo temă?” „Este ea prezentă în textul de bază, de plecare?”. Vorbitorul se ridică în picioare anunţând în introducere ce va face cu textul, dar niciodată nu ajunge tema mult aşteptată!
Mulţi folosesc metoda („C şi D”) absolut superficială de citire a textului şi divagare. Adică, citesc textul, pleacă de la text, se depărtează de textul iniţial, şi nu se întorc niciodată la el. Aceasta este tehnica multora. În felul acesta se pun pe seama Bibliei tot felul de enormităţi care nu se pot deduce din textul de plecare.
Nu se presupune să o studiem, sau să o explicăm aşa! Biblia nu poate fi folosită ca o platformă pentru ideile noastre mai mult sau mai puţin inspirate, ca o carte care să sprijine crezurile noastre preconcepute, sau doctrinele particulare ale bisericii noastre (Danny Bond, numeşte această predicare, „predicarea cosmică”; „rachetă”!!??, în care se poate vorbi despre lucruri adevărate, aspecte biblice, dar care din păcate nu privesc textul ales. Nu asta este predicarea expozitivă bazată pe metoda inductivă!).
Dimpotrivă acestea trebuie deduse prin studiu atent inductiv şi noi trebuie să ne bazăm crezurile pe ea. Pe Biblie. A aborda Scriptura verset cu verset aşa cum a fost aşezată de autorul iniţial în pagină şi a urmări şirul ideilor transmise prin inspiraţie de Duhul, extrăgând din text ideea lui (la urma urmei, ideea lui Dumnezeu), ceea ce el spune, şi nu impunându-i ceea ce noi vrem să spună (aceasta nu se poate face decât cu mare lepădare de sine!). Toate concluziile noastre trebuie să decurgă din text, nu să fie introduse în text, fără ca acesta să le autorizeze. Ori faci/dai dreptate Scripturii, lăsând-o să se exprime, ori o nedreptăţeşti exprimându-te în locul ei!!
Această eroare este întâlnită şi la culte şi secte. Se numeşte „citare selectivă/preferenţială” deoarece se culeg texte biblice, ignorându-se contextul lor, şi se folosesc pentru a sprijini o anumită idee preconcepută, o negare a învăţăturii generale a Scripturilor.
În formularea teologiei cuiva să se înceapă de la scripturi
Este cel mai bine să se înceapă de la Scripturi şi din ele să se formuleze teologia cuiva. Lucrul acesta nu se poate sublinia îndeajuns! Prospeţimea materialului şi răsplata descoperirilor vor depăşi cu mult ceea ce se poate culege din studiul cărţilor de teologie. După ce cineva şi-a făcut studiul său al Bibliei, atunci cărţile de teologie pot deveni o excelentă sursă de întărire şi confirmare a celor crezute.
Predicarea expozitorie se poate rezuma în trei cuvinte de bază:
Predicarea expozitorie este inductivă. Lucru care înseamnă pur şi simplu că abordăm textul pentru a afla ce vrea să spună, lăsându-l să se exprime singur. (Cum facem asta?)
Este opusul metodei deductive, care vine la Scriptură cu o idee preconcepută şi o impune textului. O metodă deductivă poate fi uneori foarte valabilă (îndreptăţită), dar trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a fi siguri că pasajul într-adevăr sprijină ideea înainte de a se recurge la ea.
Predicarea expozitorie este exegetică. Cel ce predică expozitoriu trebuie să-şi facă datoria faţă de pasaj înainte să-l predice. Ceea ce înseamnă a urma cu atenţie principiile hermeneutice şi exegetice cuvenite. Un predicator ce predică expozitoriu ar trebui într-adevăr să fie cunoscut ca fiind unul ce „împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim.3:15).
Predicarea expozitorie este expozitivă. Abordează Cuvântul lui Dumnezeu în mod inductiv, îl studiază exegetic, apoi îl explică oamenilor prin expunere (expoziţional). Predicarea expoziţională va căuta să clarifice ceea ce este greu de înţeles într-un pasaj. Deschide Cuvântul şi-i expune sensurile mai puţin evidente şi aplicaţiile ce le conţine.
Observaţia
Observaţia reprezintă primul pas (pasul iniţial) în studiul biblic. Un interpret trebuie să evite ispita de a sări imediat la interpretarea elementelor specifice ale unui pasaj. Un autor pe nume, Traina, defineşte observaţia ca fiind
în esentă constiinciozitate…rostul general al observării pasajului este a a-l face pe cel ce-l studiază să fie atât de saturat cu detaliile unui pasaj încât acesta să fie pe deplin constient de existenta lor si de nevoia lor de explicatie. Observatia este mijlocul prin care datele unui pasaj devin parte a mentalitătii celui ce-l studiază. Furnizează materia primă pe care mintea să o folosească în procesul interpretational. (Traina, Bible Study, 31-32).
Caracteristicile de bază ale observării
Observaţia ar trebui să fie atentă – Observaţia include a deveni foarte conştient de termenii (cuvintele folosite) folosiţi într-un pasaj, de structura şi forma lui literară. Observarea ar trebui să fie atentă. Adică, să se facă cu atenţie!
Ilustratie: Eminentul William Osler si studentii săi de medicină
Sir William Osler, eminentul doctor a dorit foarte mult să le ofere tinerilor săi studenţi o lecţie privitoare la importanţa observării detaliilor în practica medicală. În timp ce sublinia această idee înaintea unui grup de studenţi, el a ridicat în mână o sticluţă spunând: „Această sticlă conţine o mostră pentru analiză. Testând-o este posibil să se determine boala de care suferă pacientul.” Acestea fiind spuse, şi-a muiat degetul în soluţia din sticluţă şi după aceea l-a pus în gură. Atunci el a continuat spunând: „Acum veţi trece sticla de la unul la altul şi fiecare să gustaţi conţinutul pentru a diagnostica boala”. Sticla a trecut pe la fiecare student, aceştia trebuind cu oroare să-şi înmoaie degetul în soluţie şi cu mare curaj să-i afle gustul. Când în cele din urmă sticla a ajuns înapoi la dr. Osler acesta a declarat: „Domnilor acum mă veţi înţelege ce vreau să spun când vorbesc despre importanta detaliilor. Dacă aţi fi fost atenţi aţi fi observat că mi-am înmuiat degetul arătător în soluţie, dar pe cel mijlociu în gură!” (Robert A.Traina, Bible Study, pag.32-33)
Observaţia trebuie de asemenea să fie sistematică – Observarea trebuie de asemenea să fie sistematică. Martin Luther a asemănat studiul său biblic cu culesul merelor spunând: „întâi, scutur tot copacul, pentru ca să cadă merele cele mai coapte. După aceea mă urc în copac şi scutur fiecare ramură, apoi fiecare creangă, şi în cele din urmă mă uit sub fiecare frunză”. (Citat în Mayhue, How to Interpret, pag. 49)
Observaţia ar trebui să fie insistentă – Deşi risc să mă repet, timpul prelungit în observaţie este obligatoriu pentru cel ce vrea să predice expozitoriu. El trebuie să reziste ispitei de a apela imediat la comentarii şi la alte unelte de studiu. Nimic nu poate înlocui observaţia făcută personal.
Ilustraţia: Studentul, peştele şi Agassiz
Cu mai mult de cincisprezece ani în urmă am păşit în laboratorul profesorului Agassiz anunţându-l că m-am înscris la şcoala lui de ştiinţe naturale pentru a studia biologia. El mi-a pus nişte întrebări cu privire la motivul înscrierii mele, cu privire la trecutul meu, m-a întrebat despre cum doream să-mi folosesc cunoştinţele ce le voi dobândi în clasa lui şi dacă aveam vreo ramură anume pe care doream să o studiez. La ultima i-am răspuns că doream să fiu bine instruit în toate domeniile zoologiei, dar mai târziu dorind să mă devotez îndeosebi studiului insectelor.
– „Când doreşti să începi?” m-a întrebat el de îndată.
– „Acum”, i-am răspuns şi eu grăbit.
Răspunsul acesta se pare că i-a plăcut mult deoarece cu un energic „foarte bine!” a cules de pe raft un borcan uriaş conţinând un specimen de peşte plutind în alcoolul îngălbenit de ani şi a spus: „Ia acest peşte, şi studiază-l. Noi îl numim Haemulon. Ia-l şi priveşte-l cu atenţie şi mai încolo o să-ţi pun întrebări cu privire la ce ai observat”.
Cu aceste spuse, m-a lăsat stând singur acolo cu borcanul în mână. Totuşi după o vreme profesorul a revenit oferindu-mi instrucţiuni precise privind îngrijirea mostrei încredinţate. „Nici un om nu este vrednic să se numească naturalist dacă nu ştie să păstreze mostrele pe care le studiază”.
Astfel, se presupunea ca eu să ţin peştele într-o tăviţă mică, din când în când să umezesc tăviţa cu alcoolul din borcan, asigurându-mă întotdeauna la urmă să pun dopul foarte bine. Acelea nu erau zilele dopurilor fixe de sticlă şi a elegantelor sticle fumurii de mostre. Toţi studenţii de atunci îşi amintesc uriaşele sticle mari fără gât cu un dop de plută izolat cu ceară, mâncat de insecte şi care îngăduia alcoolului să se prelingă pe lângă el. Entomologia era o ştiinţă mai sigură decât ihtiologia însă exemplul profesorului care fără ezitare şi-a băgat mâna până la fundul borcanului pentru a scoate peştele a fost molipsitor, şi deşi „alcoolul era foarte vechi şi avea un puternic miros de peşte” nu am îndrăznit să arăt nici o aversiune faţă de sacrele rămăşiţe ale peştelui tratând alcoolul drept apă pură. Cu toate acestea nu am putut ignora sentimentul trecător de dezamăgire încercat la privirea peştelui şi a faptului că nu mă vedeam un pasionat entomologist. Cei de acasă au fost de asemenea foarte puţin impresionaţi descoperind că nici o cantitate de apă de colonie nu putea să înlăture mireasma care mă însoţea ca o fantomă.
În zece minute am observat cam tot ceea ce putea fi observat la acel peşte şi am pornit în căutarea profesorului care din păcate părăsise clădirea muzeului. La întoarcerea mea acasă specimenul meu se uscase pe de-a întregul în tăviţa lui şi a trebuit să-l stropesc cu alcool în speranţa că va învia din starea lui ca de leşin, aşteptând nerăbdător revenirea acestuia la forma lui iniţială. Fără ca aceasta să se întâmple nu mi-a mai rămas decât să privesc în ochii goi ai tăcutului meu tovarăş. Astfel a trecut o jumătate de oră, apoi, o oră, şi încă o oră, iar peştele arăta tot mai jalnic. L-am întors pe partea cealaltă, apoi pe cealaltă, l-am privit îngrozit din faţă, de dedesubt, de deasupra, din dungă. Eram disperat şi după încă o oră am decis că este timpul pentru prânz. Cu mare uşurare l-am repus cu grijă în borcanul lui şi timp de o oră mi-am luat liber.
La întoarcerea mea, am aflat că profesorul Agassiz a trecut pe la muzeu dar acum era din nou plecat şi nu se întorcea decât după mai multe ore. Colegii mei erau de asemenea prea ocupaţi pentru a-i deranja cu convorbirile mele. Din nou, cu mare oroare am scos hidosul peştele din borcan şi disperat am reînceput din nou să-l privesc. Nu se presupunea să folosesc o lupă. Orice instrumente erau interzise. Am fost lăsat doar cu cele două mâini ale mele, cu ochii mei, şi cu peştele. Mi se părea un câmp de explorare extrem de limitat. La un moment dat i-am băgat degetul în gură pentru a vedea cât de ascuţiţi avea dinţii. După aceea, am început să-i număr solzi după ordinea diferită a şirurilor pe care le avea, până ce am simţit că totul devenea absurd. La urmă mi-a venit o idee strălucită. Voi desena peştele! Spre surpriza mea făcând acest lucru am început să descopăr alte trăsături ale nefericitei creaturi. Tocmai atunci s-a întors şi profesorul.
„Asta e bine”, a început el, „un creion este unul dintre cei mai buni ochi! Mă bucur de asemenea să văd că păstrezi exemplarul umed şi borcanul bine închis.” Pe lângă aceste cuvinte încurajatoare el a mai adăugat:
„Altfel, cum mai este (evident, peştele)?”
A ascultat cu atenţie scurta mea trecere în revistă a structurilor lui şi a părţilor cu nume încă necunoscute mie, arcadele, operculumul mobil, porii capului, branhiile, gura fără buze, ochii fără pleoape, coada bifurcată, trupul arcuit şi îndesat. Când am terminat, acesta părea să aştepte să continui şi într-adevăr cu un aer de dezamăgire a spus:
„Nu l-ai privit cu destulă atenţie” şi continuând profesorul spuse, „de ce nu ai văzut unele dintre cele mai evidente trăsături ale animalului, ce erau atât de clare înaintea ochilor tăi, ca şi bună ziua? Priveşte-l din nou! Uită-te la el cu şi mai mare atenţie!”
Acestea au fost cuvintele care m-au aruncat în disperare. Profesorul m-a uluit, m-a surprins şi m-a şocat. Mă săturasem de hidosul peşte! Însă mi-am reluat îndatorirea cu o mare hotărâre să-l satisfac pe meticulosul meu profesor. Astfel am ajuns să descopăr unul după altul lucruri noi, înţelegând cât de justificată a fost critica profesorului. După-amiaza aceea a trecut cu repeziciune când pe seară profesorul m-a întrebat din nou:
„Nu vezi, încă?”
„Nu”, am răspuns. „Sunt sigur că-mi scapă ceva, dar acum înţeleg cât de puţine am observat înainte”.
„Asta este foarte bine” a răspuns el mai încurajat, „dar nu o să te ascult acum. Acum pune-ţi peştele la loc şi du-te acasă. Poate mâine dimineaţă vei avea un răspuns mai bun. Te voi asculta înainte să studiezi peştele din nou”.
Lucrul acesta a fost absolut deconcertant. Nu numai că trebuia să mă gândesc peste noapte la peşte, studiindu-l în lipsă, la urma urmei un mod foarte straniu de obţinere a observaţiilor, dar în plus fără să-mi recapitulez descoperirile trebuia a doua zi să-mi prezint cu mare exactitate cunoştinţele. Ştiam că am o memorie slabă. Abătut am plecat în drum spre casă, pe lângă Râul Charles, complet absorbit de gânduri şi uluit de paradoxurile studiilor mele.
Primirea cordială de a doua zi dimineaţa a profesorului a fost foarte liniştitoare. Iată un om ce părea foarte nerăbdător să afle de la mine ceea ce cu siguranţă ştia mai bine.
„Vreţi să spuneţi că peştele are două părţi simetrice unde sunt aşezate organele sale?” am întrebat eu mirat. Complet satisfăcut profesorul a spus, „desigur, desigur!” răsplătind orele îndelungate de studiu din noaptea trecută. Astfel după ce profesorul a cuvântat cu mare entuziasm şi satisfacţie asupra importanţei acestei descoperiri, cum de altfel o făcea de fiecare dată, m-am aventurat să-l întreb ce va trebui să fac în continuare.
„Ooo, priveşte la peştele tău! Studiază-l încă odată”, a spus el şi m-a lăsat din nou să-mi văd de treabă. La mai puţin de o oră profesorul s-a întors şi a început să-mi asculte lista noilor mele descoperiri.
„E bine, e bine!” a repetat el, „însă asta nu-i totul. Continuă”. Astfel pentru încă trei zile foarte lungi el a continuat să aşeze peştele înaintea ochilor mei, interzicându-mi să mă uit la altceva, sau să folosesc vreun mijloc artificial de observaţie. „Priveşte-l, priveşte-l, priveşte-l” a răsunat ecoul repetatului său îndemn.
Aceasta a fost cea mai bună lecţie entomologică de care am avut vreodată parte. O lecţie a cărei influenţă şi-a întins ramificaţiile în fiecare domeniu al studiilor mele, o moştenire de o valoare inestimabilă pe care profesorul mi-a lăsat-o, după cum a lăsat-o multor altora, pe care nu o puteam cumpăra şi de care nici nu mă puteam despărţi.
La un an după această întâmplare ne amuzam desenând cu creta animale nefireşti pe tabla muzeului. Am desenat uriaşe stele de mare, broaşte încleştate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, viermi cu nouă capete, raci gigantici, ce stăteau ridicaţi în coadă şi purtau umbrele colorate, peşti groteşti având gurile deschise şi ochii mari. Imediat ce a venit, profesorul a privit la rându-i amuzat la experimentul nostru. S-a uitat la peşti. Concluzia lui seacă şi resemnată a spus totul:
„Haemuloni, toţi fără unul: haemuloni. Domnul …(şi a spus numele meu!) i-a desenat!” Într-adevăr, până astăzi, dacă încerc să desenez un peşte, nu pot schiţa decât haemuloni!!!
În cea de-a patra zi, un al doilea peşte din aceeaşi grupă a fost aşezat pe masă, alături de primul, i-ar eu am fost rugat să evidenţiez diferenţele şi asemănările dintre cei doi, după care a fost urmat de un altul, şi apoi de un altul, până ce întreaga lor familie s-a perindat înaintea ochilor noştri. O duzină de borcane cu formol ocupa masa şi rafturile din jurul nostru, mirosul devenise un parfum plăcut, şi chiar până azi vederea unui dop de plută lat de 6 inchi şi ros de viermi îmi trezeşte amintiri plăcute!
Atunci a fost recapitulată întreaga specie de haemuloni, şi fie că am fost angajaţi în disecarea unor organe interne sau ale unor părţi ale corpului lor, în pregătirea şi examinarea firavului schelet osos, sau în descrierea diverselor părţi, metoda lui Agassiz de observare a faptelor era întotdeauna însoţită de îndemnul insistent ca niciodată să nu ne mulţumim cu ce-am obţinut.
„Detaliile (datele tehnice; n.tr.) sunt stupide”, spunea el, „până ce nu sunt puse în legătură cu vreo lege generală (asociate unui principiu).” La sfârşitul a opt luni, mi-am părăsit aproape cu şovăire aceşti prieteni ai mei pentru a mă îndrepta spre insecte, însă ce-am dobândit prin această sugestivă experienţă a avut o valoare mai mare chiar şi decât toţi anii de cercetare a animalelor mele preferate.”1
Concluzie: Un mod similar de a cugeta îndelung şi stăruitor asupra Scripturii va produce rezultate bogate, va aduce roade ce vor rămâne pe veşnicie. Aceasta este ilustraţia pe care cineva ar trebui să o aibe în minte atunci când se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu. Firea noastră va exaspera, puterile ne vor lăsa şi din pricina păcatului miopia noastră spirituală va împiedica descoperirea detaliilor semnificative. Dar ştiind că însăşi viaţa veşnică depinde de felul în care tratăm şi cercetăm Scriptura, ar trebui să nu ezităm să ne angajăm în observare asemenea studentului de mai sus!
Întrebări ale observării. Ele privesc doar observarea faptelor, a persoanelor, a împrejurărilor, etc. Nu privesc însemnătatea lor. Aceea este treaba interpretării.
– cine este prezent?
– ce se întâmplă? ce s-a întâmplat?
– unde se petrec evenimentele descrise, cuvintele rostite, etc.?
– ce s-a spus în această împrejurare? etc.
Puneţi întrebările de felul, cine? ce? unde? când? Cum? Aceasta este munca de detectiv în care studentul Bibliei trebuie neapărat să se angajeze. Fiecare bun învăţător biblic ar trebui să aibe ceva din flerul şi meticulozitatea unui Shelrock Holmes!!
Interpretarea
După observarea în detaliu a părţilor variate ale pasajului, următorul pas constă în determinarea sensului lor. Acest proces este cunoscut sub numele de interpretare. Observarea răspunde întrebării, „ce spune pasajul?” însă interpretarea răspunde întrebării „ce înseamnă ce spune?” „ce vrea să însemne?”
Interpretarea cuvenită a unui pasaj se efectuează urmând regulile şi metodele „hermeneuticii” şi ale „exegezei” ce vor urma să fie discutate în capitolele următoare. În general, interpretarea se ocupă cu acoperirea lacunelor (golurilor) ce există între autorii biblici şi zilele noastre. Există cel puţin patru astfel de lacune:
1) Lacuna limbajului. Deoarece Biblia a fost scrisă iniţial în ebraică, aramaică sau greacă, pentru a o interpreta corect este necesar ca noi să înţelegem aceste limbi.(!!?) Spre norocul nostru există uneltele ajutătoare celor ce nu stăpânesc aceste limbi, nu au posibilitatea sau capacitatea de a le învăţa, dar care totuşi sunt chemaţi să studieze şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Numărul mic al acestora în limba română impune încă o condiţie: pentru a se putea folosi aceste lucrări trebuie să se cunoască măcar limba engleză!
Iată câteva dintre aceste cărţi. Întâi, cele din limba engleză:
– Vine’s Expository Dictionary of Biblical Words (OT şi NT)
– The New International Dictionary of New Testament Theology (pt. greacă), de Collin Brown
– Word Studies in The Greek New Testament, de Kenneth Wuest
– Strong’s Concordance
În limba română:
– Analiză Semantică a Unor Termeni din Noul Testament, de William Barclay
– Interliniar Grec-Român Epistola către Romani, Editura Agape
– Etc.
Sărăcia acestor lucrări în limba română pentru o ţară care pretinde o vechime de 2000 de ani de cunoaştere a Scripturilor şi susţinere a credinţei este inadmisibilă. Atât din partea celor de rit vechi bizantin, cât şi a celor aparţinând segmentului protestant sau neo-protestant. Majoritatea lucrărilor se găsesc în seminariile ortodoxe, dar din păcate accesul laicilor la acestea este foarte limitat.
Comentariile sunt de asemenea o sursă utilă de studii ale cuvintelor ambelor testamente. Cu toate acestea, nici un înlocuitor nu se compară cu a fi în stare să înţelegi limbile originale ale testamentelor.
„PC Study Bible 2.1B” dispune de o foarte rapidă unealtă de studiu a limbilor originale bazată pe textele „Nestle” şi „Textus Receptus”, numită „Interliniar Greek-English”.
2) Lacuna culturală. Cadrul cultural în care s-a scris fiecare parte a Bibliei este foarte diferit de cultura secolul în care noi trăim, sau de cultura zonei geografice în care locuim. De aceea pentru a interpreta cum se cuvinte fiecare parte a Bibliei trebuie înţeleasă cultura momentului scrierii pasajului. De exemplu, a înţelege Vechiul Testament este necesar a se cunoaşte cultura Iudaismului antic (străvechi) şi a culturii păgâne, exact aşa cum a înţelege cultura iudaică a primului secol este importantă în interpretarea evangheliilor. În acelaşi fel, cunoaşterea culturii elene şi romane a primului secol ne va ajuta în interpretarea epistolelor Noului Testament.
Câteva lucrări de referinţă în domeniul culturii biblice:
– The Life and Times of Jesus the Messiah, de Alfred Edersheim, o sursă redutabilă de umplere a golului culturii evreieşti din vremea lui Isus.
– The Daily Study Bible Series, de William Barclay, sursă, deşi uneori confuză teologic, plină de referinţe la cultura vremii lui Isus.
– Dicţionarul Biblic, al lui Halley, versiunea românească
– Enciclopedia Bibliei, editura Logos
– Dicţionarul Biblic, etc.
Deşi ne lipsesc încă multe lucrări utile studiului biblic, nouă românilor ni s-a făcut un mare favor traducându-se şi adaptându-se lucrările de mai sus. Nu se mai poate invoca lipsa uneltelor de studiu!
3) Lacuna geografică. A înţelege geografia pământurilor biblice este uneori un aspect esenţial în desluşirea sensului unui pasaj. De exemplu, în 1 Tes.1:8 Pavel scrie: „Într-adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea”
Dificultatea acestei afirmaţii constă în faptul că Pavel tocmai a părăsit Tesalonicul imediat după scrierea primei epistole către Tesaloniceni. Cum a putut mărturia credinţei lor să se răspândească atât de repede în împrejurimi şi mai ales pretutindeni? Astfel un studiu al geografiei regiunii respective revelează faptul că una dintre principalele rute ale Imperiului Roman, Calea Ignatiană, traversa tocmai prin Tesalonic. În felul acesta, călătorii ce treceau pe acolo au putut răspândi cu repeziciune în toată lumea mărturia credinţei tesalonicenilor.
Un bun atlas biblic ar fi:
– The Macmillan Bible Atlas
– Wycliffe Historical Geography of Bible Lands
– Atlasul Studentului Bibliei, de Tim Dowley
– Ghid Biblic al Studentului, de Tim Dowley
Apelând la astfel de lucrări cel ce studiază Biblia va putea înţelege expresii care nu sunt arhaice, ci mai degrabă geografice. Exemple:
Ioan 2:13 „Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim”.
Fapte 8:5 „Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos”
Cum a putut Isus să „se suie” în Ierusalim? Expresia nu exprimă deplasarea pe hartă de jos în sus, ci într-adevăr doar privind la o hartă vom ajunge să înţelegem că Ierusalimul este situat pe o colină, pe Mt. Moria, astfel noi putând să descifrăm expresia autorului ca însemnând deplasarea lui Isus în Ierusalim prin urcare. Acelaşi lucru este valabil şi-n cazul „coborârii” lui Filip în cetatea Samariei. Orice hartă fizică vă va arăta că regiunea Samariei se găseşte într-o depresiune.
Pe lângă tipărituri, hărţile digitale asociate unor programe computerizate de studiu a Scripturilor reprezintă o utilă şi foarte accesibilă sursă de umplere a golului geografic în procesul de interpretare biblică. Din păcate, calculatoarele nu sunt şi ele la fel de accesibile modestului student român al Bibliei. Cu toate acestea, cel interesat cred că va ştii în ce direcţie să-şi îndrepte investiţiile materiale şi nu va ezita să-şi procure cele mai bune mijloace.
4) Lacuna istorică. A cunoaşte cadrul istoric al unui pasaj ajută nespus de mult la înţelegerea lui. Un efort considerabil de cercetare depus în vederea aflării contextului istoric al unui pasaj adesea reprezintă principala lui cheie de interpretare. De exemplu, a înţelege fundalul relaţiei lui Pilat cu liderii evrei va contribui la înţelegerea motivului pentru care el a cedat cererii lor de a-l crucifica pe Isus, deşi la început l-a considerat nevinovat. Astfel prin câteva din legile sale Pilat deja îi antagonizase pe iudei iar aceştia îl spuseseră Cezarului. De aceea, Pilat s-a temut că o altă plângere din partea lor îi poate atrage dezavuarea din partea Împăratului. Nu s-a găsit pe poziţia de a le refuza pretenţia.
Câteva dintre lucrările de referinţă pentru completarea cadrului istoric al pasajelor biblice:
– The Zonderan Pictorial Encyclopedia of The Bible
– Baker Encyclopedia of the Bible, etc.
– Studiu al Noului Testament, de Merrill Tenney
– Studiu al Vechiului Testament, de Schultz
– Etc.
Întrebările interpretării
A interpreta înseamnă a determina sensul celor spuse, celor întâmplate, a celor poruncite, etc. Interpretarea este în general caracterizată de întrebări ca:
– de ce a scris (spus) autorul (Isus; Dumnezeu Tatăl) aceste lucruri?
– ce a vrut să spună?
– ce au însemnat aceste lucruri pentru cei ce le-au auzit pentru prima oară?
Aplicaţia
După „observare” şi „interpretare” urmează „aplicaţie”. Studiul biblic nu este complet până ce adevărul descoperit nu este aplicat situaţilor vieţii. Spurgeon obişnuia să spună că „studiul biblic nu începe până la aplicaţie”.
Aplicaţia răspunde întrebării, „În ce fel mă priveşte acest adevăr?” Ce-mi cere să fac?
Următoarele întrebări te vor ajuta să aplici adevărurile descoperite în studiul biblic.
1) Găsesc exemple de urmat?
2) Găsesc porunci de ascultat?
3) Găsesc greşeli ce trebuiesc evitate?
4) Găsesc păcate la care trebuie să renunţ?
5) Găsesc făgăduinţe/promisiuni în care să mă încred?
6) Descopăr ceva nou despre Dumnezeu?
7) Găsesc principii după care să trăiesc?
Temă:
Să se facă următorul exerciţiu de observare. Exerciţiul se intitulează,
„Ce crede Hristos despre biserică?”
În felul acesta să ne intitulăm prima temă. Până acum am tot auzit ce cred bisericile despre Hristos. Este vremea să auzim şi părerea Lui! Pentru aceasta să deschideţi Bibliile la cartea Apocalipsei de la cap.2 la cap.3, tot inclusiv şi citiţi cu mare atenţie. Rugaţi-vă şi citiţi! Rugaţi-vă şi citiţi din nou! Aplicaţi cu atenţie toate aspectele observării : atentă, insistentă, sistematică.
Iată cum vreau să arate exerciţiul vostru de observare a ceea ce Hristos crede despre Biserică:
– sub formă de tabel, pe coloane
– câte biserici sunt menţionate: numărul.
– Unde sunt situate, cetăţile? Numele.
– Care sunt delimitările în versete unde se vorbeşte despre ele?
– Cum este descris Domnul Isus Hristos?
– Ce spune Domnul despre ele?
– De bine?
– De rău?
– Care este judecata cu care le „ameninţă”?
– Ce le porunceşte?
– Ce le promite?
Întrebări suplimentare:
– Care sunt singurele biserici despre care Domnul nu are nimic rău de spus? Numiţi-le.
– Care sunt singurele biserici despre care Domnul nu are nimic bine de spus? Numiţi-le. Sau, numiţi-o!
– Ce oferă tuturor bisericilor, fără excepţie? Judecată, poruncă , etc. Ce?
Observaţie: în temă să se folosească terminologia (expresiile şi limbajul) biblic! Fără materiale ajutătoare, cărţi, comentarii. Numai cu Biblia! Oricum, exerciţiul este de asemenea natură încât trebuie folosită doar Biblia.
Atenţie:
Tabelul este deja completat de mine deşi nu vedeţi literele fiindcă am schimbat culoarea fonturilor în alb! Doresc să faceţi exerciţiul! Când l-aţi făcut, pentru a afla modul în care am completat eu tabelul, puteţi să selectaţi textul de pe coloane şi să alegeţi pentru font o culoare care să-l facă să se evidenţieze!
„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”
| BISERICA | DESCRIEREA DOMNULUI | DE BINE | DE RĂU | JUDECATA | PORUNCA | FĂGĂDUINŢA |
| 1) Efes(2:1-7) | Iată ce zice Cel ce tine cele şapte stele în mâna dreaptă, si Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur | Ştiu faptele tale, osteneala ta si răbdarea ta, si că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli…Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, si că n-ai obosit…urăşti faptele Nicolaitilor | Ţi-ai părăsit dragostea dintâi | voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui | Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, si întoarce-te la faptele tale dintâi. | îi voi da să mănânce din pomul vieţii |
| 2) Smirna(2:8-11) | Iată ce zice Cel dintâi si Cel de pe urmă, Cel ce a murit si a înviat | dar eşti bogat…necazul tău si sărăcia ta…batjocurile | Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi Fii credincios până la moarte | şi-ţi voi da cununa vieţii…nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte | ||
| 3)Pergam(2:12-17) | Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţita cu două tăişuri | Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, si n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi | Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, si să se dedea la curvie…ai câţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaitilor | Altfel, voi veni la tine curând, si Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele | Pocăieşte-te dar | Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, si-i voi da o piatră albă; si pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte |
| 4)Tiatira(2:18-29) | Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, si ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă…,,Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii si inima… | Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta si faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi | tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorocită, să înveţe si să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, si să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! | Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; si celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor…Voi lovi cu moartea pe copiii ei. | Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni! | …voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui…Celui ce va birui si celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fer, si le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatăl Meu. Si-i voi da luceafărul de dimineaţa. |
| 5)Sardes(3:1-6) | Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele şapte stele | Totuşi ai în Sardes câteva nume, cari nu şi-au mânjit hainele…fiindcă sunt vrednici | Ştiu faptele tale: că iţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort….n’am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu | Dacă nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei şti în care ceas voi veni peste tine | Veghează si întăreşte ce rămâne…Adu-ţi aminte dar cum ai primit si auzit! Tine, si pocăieşte-te! | Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb…Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, si voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu si înaintea îngerilor Lui |
| 6)Filadelfia(3:7-13) | Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide, si nimeni nu va închide, Cel ce închide, si nimeni nu va deschide | iată ţi-am pus înainte o uşa deschisă, pe care nimeni n’o poate închide, căci ai putină putere, si ai păzit Cuvântul Meu, si n’ai tăgăduit Numele Meu…ai păzit cuvântul răbdării Mele | Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa | Iată că iţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei…îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, si să ştie că te-am iubit Te voi păzi si Eu de ceasul încercării…îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, si nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim | ||
| 7)Laodicea(3:14-22) | Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu…Eu mustru si pedepsesc pe toţi aceia pe care-i îi iubesc. | că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Sunt bogat, m’am îmbogăţit, si nu duc lipsă de nimic”, si nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb si gol | Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. | te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; si haine albe, ca să te îmbraci cu ele, si să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; si doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, si să vezi. .. Fii plin de râvnă dar, si pocăieşte-te! | voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să sadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie |
Este un exerciţiu simplu! Dar util! Printr-o observaţie atentă veţi afla ce crede Hristos despre Biserică. Ascuţiţi-vă spiritul de observaţie pentru a avea toate datele la interpretare şi pentru a nu greşi.
Surse folosite:
„Rediscovering Expository Preaching”, de John F. MacArthur
1 „American Poems”, ediţia a treia, (Boston: Houghton, Osgood, 1879), pag. 450-454, la început publicată sub titlul „În laborator alături de Agassiz: de către un fost elev”), în publicaţia Every Sunday 16 (4 Aprilie 1874), pag. 360-370.
Cont. https://www.rcrwebsite.com/studii.htm
Legea şi Harul lui Dumnezeu
„Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” ( Ioan 1:16-17 )
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efes.2:8)
Un dar, pe care îl primesc, pentru că Dumnezeu este dragoste. În iubirea e care mi-o poartă, El priveşte la inima mea, şi are o dorinţă mistuitoare: Mă vrea cu gelozie pentru Sine. El doreşte ca să umblu smerit şi promite că voi primi un har şi mai mare, potrivit credinţei mele.
Harul lui dumnezeu capătă o valoare de nepreţuit în viaţa mea datorită Domnului Isus hristos; prin lucrareaw pe care a început-o în toate amănuntele care compun viaţa mea, prin tăria credinţei, ajutându-mă să-mi înving slăbiciunile care ţin de firea omenească şi clădind pe temelia credinţei statornice. Dumnezeu vrea ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
Răsfoind paginile Bibliei, citesc cu luare aminte cum dumnezeu a Şi-a arătat harul Său de-a lungul timpului. Prezenţa Harului Său s-a manifestat pe deplin în grădina edenului, în viaţa lui Avraam, a lui Iosif, a lui Noe…. şi în viaţa atâtor oameni dea-lungul istoriei… Poporul Israel a fost iubit de Dumnezeu, El fiind Acela care le-a promis că le va vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, abătându-şi mânia de la ei.
Isus Hristos Şi-a arătat harul Său faţă de tâlharul de pe cruce promiţându-i un loc în Paradis.
Dumnezeu nu poate să rămână indiferent la nevoile omului pe care El l-a creat. Dumnezeu suferă, plânge şi se bucură, asemenea unui tată iubitor. El nu oboseşte în a arăta omului calea cea bună de urmat, cale care duce al mântuire. El doreşte mântuirea mea, mântuirea oamenilor, El este Acela care ne socoteşte neprihănit, fără plată, prin Harul Său, prin răscumpărarea care este în jertfa Domnului Isus Hristos.
Lucrurile vechi din viaţa mea s-au dus, şi iată că toate lucrurile s-au făcut noi! Trăiesc o viaţă nouă, iar pentru aceasta meritul este al lui Dumnezeu. El domneşte în viaţa mea!
Ceea ce aşteaptă Tatăl de la mine este să mă apropiu cu deplină încredere de el, şi atunci voi căpăta îndurare şi voi găsi har, fiind ajutat la vreme de nevoie. El are grijă de mine, zi de zi, clipită de clipită!
A existat o perioadă în istoria zbuciumată a omenirii, când Dumnezeu a încheiat cu omul legământ, respectiv Dumnezeu a dat prin Moise Legea, arătând întregului popor Israel standardul după care El cere ca omul să-şi trăiască viaţa. Comportamentul oamenilor, firea lor nestatornică, păcatul în care se complăceau zi după zi, a demonstrate că acest nivel al cerinţelor lui Dumnezeu nu vor putea fi niciodată împlinite şi respectate de către om. Fapt trist, dar adevărat. Încă odată se dovedea faptul că fără Harul lui Dumnezeu, fiind sub Lege, nimeni nu ar putea fi mântuit.
Legea spunea clar: dacă asculţi primeşti binecuvântare, dacă nu asculţi ai parte de blestem. Nici un om nu a reuşit să ţină Legea. Din acest motiv, Dumnezeu a hotărât să reînnoiască legământul său cu omul.
Dumnezeu este Cel care mă învaţă că nu pot fi socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos. Eu pot trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu prin credinţa în Numele Aceluia care m-a răscumpărat, şi acest Nume este Isus Hristos Domnul!
Prin harul Său mă apropiu neîncetat de Dumnezeu, păşind pe calea deschisă de El către desăvârşire şi luptând în permanenţă cu păcatul şi firea pământească.
M-am întrebat, de fapt, ce a dorit Dumnezeu cu privire la darea Legii, scopul pentru care ea a fost dată? Cuvântul Sfânt, Biblia arată următoarele:
Dumnezeu a dorit să arate nivelul Lui de dreptate şi corectitudine:
“Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată Legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? (Deut.4:8)
Dumnezeu prin Lege îşi descoperă sfinţenia şi bunătatea:
“Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.” (Rom.7:12)
Legea identifică păcatul şi decoperă omului poziţia sa:
“Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Rom.7:7)
Legea ne duce la Domnul Isus Hristos:
“Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.” (Gal.3:24)
Mi-am pus toată încrederea şi nădejdea în mântuire, în mâinile lui Dumnezeu. Înţeleg că Harul este darul pe care îl primesc din dragoste de la El, prin îndurarea Lui manifestată faţă de mine. Căci de ce altă dovadă supremă de iubire aş mai putea cere de la Tatăl, decât ceea ce El a dat:
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan.3:16)
Dumnezeu are pentru mine un mesaj clar: El iubeşte lumea păcătoasă, respectiv oamenii care o compun, oferind ca modalitate de mântuire credinţa în Numele lui Isus Hristos Domnul, şi aşteaptă ca eu să cred şi să primesc mântuirea:
“Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihanirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Rom.10:10)
Îmi doresc să trăiesc şi să cres în Har. Pot, şi trebuie să reuşesc, rămânând ferm ancorat în cuvântul Lui, iubindu-mi aproapele, întinzând mâna celui căzut, neobosind în facerea binelui, crescând în relaţia mea cu Isus Hristos, având părtăşie în adunare şi încrezându-mă pe deplin în lucrarea lui Dumnezeu pentru viaţa mea!
Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu!
Naghi Iuliu
Zac POONEN – Traind cum a trait ISUS
Zac POONEN – Traind cum a trait ISUS
Disponibilă în limbile română şi engleză
Titlul cărţii în limba engleză este: Living As Jesus Lived,
postată pe pagina de WEB: http://www.cfcindia.com/
Drept de autor – Zac Poonen (1999)
Această carte este sub incidenţa dreptului de autor pentru a preveni abuzurile.
Este interzisă retipărirea sau traducerea acestei cărţi fără permisiunea scrisă a autorului.
Sunt permise totuşi descărcarea şi tipărirea acestui material
în condiţiile în care se va utiliza pentru distribuţia
GRATUITĂ, în condiţiile în care NU se vor face
MODIFICĂRI, în condiţiile în care vor fi menţionate
NUMELE ŞI ADRESA AUTORULUI
şi în condiţiile în care această notă de drept de autor
este inclusă în fiecare listare.
Pentru mai multe informaţii privind ediţia în limba română, vă rugăm să contactaţi:
Editura ALFA SOFTWARE Zalău, Judeţul Sălaj, ROMÂNIA
450098 – Zalău, Str. Simion Bărnuţiu, Nr. 1, Bl. A27, Parter
Telefon/Fax: +40-260-662.112 sau 612.777
E-mail: mail@harulzalau.ro
Web: harulzalau.ro
sau, direct autorul:
Zac POONEN
16 DaCosta Square,
Bangalore – 560084, India
Webpage: http://www.poonen.org/zac
sau
Christian Fellowship Centre
40 DaCosta Square
St. Thomas Town
Bangalore – 560084, Karnataka, India
Phone: +91-80-25477103, Fax: +91-80-41251291
Webpage: www.cfcindia.com
Textele biblice sunt scrise între ghilimele, cu caractere italice
şi sunt citate din versiunea Dumitru Cornilescu.
Celelalte citate biblice, care nu sunt scrise cu caractere italice,
sunt parafrazări contextuale utilizate de autor (Nota trad.).
Zac POONEN
Trăind cum a trăit ISUS
Viaţa plină de Duh
„Oricine spune că este creştin
trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”
CUPRINS
TRĂIND PRIN PUTEREA LUI DUMNEZEU
TRĂIND PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU
Capitolul 1
SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM
Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Hristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului, în care acesta căzuse. Întruparea lui Hristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.
Intenţia lui Dumnezeu, în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Hristos, este ca noi să putem fi readuşi în poziţia în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Hristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Hristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănarea cu Hristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Hristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Hristos, cu trăsături caracteristice total diferite faţă de cele ale lui Isus din Nazaret.
Isus, cel găsit în paginile Bibliei, este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr, până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a divinităţii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea, pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că „Dumnezeu nu poate fi ispitit” (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile); totuşi, Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta avea vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu cunoştea nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32); deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine Însuşi de privilegiile divinităţii.
„Cuvântul era Dumnezeu (…) şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Dacă vrem să ne ferim de erezie, atunci ambele adevăruri privitoare la Persoana lui Hristos trebuie să le credem în egală măsură: atât dumnezeirea, cât şi umanitatea Lui.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală divinităţii şi umanităţii lui Hristos atunci, în înţelegerea şi-n slujirea noastră, vom ajunge să credem într-un Hristos incomplet, adică într-un „alt Isus”, decât în Acela care este revelat în Scriptură. Pierderea cauzată va fi pe măsura erorii comise, atât pentru viaţa noastră creştină cât şi pentru slujirea noastră. Suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Hristos, ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm, ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvator, ci şi „Înainte mergător” al nostru (Evrei 6:20). El ne-a oferit un exemplu despre cum anume să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.
Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate celelalte resurse ale harului, pregătite de Dumnezeu, au menirea de a ne conduce la unicul scop final, şi anume, să putem fi potriviţi chipului Fiului Său. De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă din perspectiva ei corectă numai dacă este privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om: acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel: „Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (care reprezintă Oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate. „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (…) căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).
Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme, tot mai mult, în asemănarea cu Isus.
Astfel, vedem că atât Tatăl nostru, în ceruri, cât şi Duhul Sfânt, în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop: ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe Pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: „A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi – Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) „în toate lucrurile”, nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca „Urmează-Mă”, pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma pe el aşa cum şi el L-a urmat pe Hristos, ar fi devenit fără sens. În asemenea condiţii, viaţa lui Hristos ar fi una pe care am putea-o doar admira, dar niciodată n-am putea-o urma.
Slăvit să fie Dumnezeu, însă, că Hristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu mai este niciun motiv pentru care să nu putem „trăi şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).
Deoarece noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit ca om pe Pământ.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face cu bucurie şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23); însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu credincioşii de azi sunt neroditori, fiind fără putere în lupta împotriva păcatului şi împotriva lui Satan.
Când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), scuza pe care ne-o oferă Diavolul este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim, din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, ne aflăm într-o situaţie concretizată prin următoarele DOUĂ aspecte:
(1) Nu mai avem nicio scuză pentru a păcătui;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Astfel, rugăciunea lui Pavel este şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte, „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Hristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este Exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui, şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.
Capitolul 2
TRĂIND ÎN SMERENIE
Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume în minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, încât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt împrăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină între ele. În acelaşi timp, orice fărâmă de materie în acest Univers este compusă din atomi atât de mici, încât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc în interiorul lor. Cât de mare este Dumnezeul nostru!
Pentru ucenicul lui Isus Hristos, însă, măreţia lui Dumnezeu nu este văzută în primul rând în aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, în umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine Însuşi, să vină în trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui” a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: „o astfel de slavă, a cărei strălucire întrece cu mult strălucirea văzută în creaţie”.
Marele Împărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, într-un trup uman ca al nostru. El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi în toate privinţele.
Vedem gloria Domnului Isus într-un mod mult mai clar în umilinţa Lui, decât chiar în minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta e calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, înainte de toate, pentru ca noi să putem învăţa cum să umblăm pe ea în toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, în mod prioritar, în smerenia Lui.
Înainte ca să trăiască Isus această viaţă umană, pură şi plină de dragoste, pe Pământ, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani înainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un înger numit Lucifer care era desăvârşit în înţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se înalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat în creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat îndată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest Univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat, şi el, de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a-l elibera pe om de efectul acestui venin, Isus S-a smerit pe Sine.
Aşa cum păcatul îşi are originea în mândria lui Lucifer, tot aşa, răscumpărarea noastră îşi are originea în umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Hristos în măsura în care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.
Deja faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune mai mult de atât, şi anume, că şi după ce “a devenit om, S-a smerit” (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul înaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, “făcându-se asemenea fraţilor Săi, în toate lucrurile,” (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e o umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară în statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele de acest fel; însă, cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută în Isus Hristos!
Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia în care să se nască. Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, încât nici măcar nu şi-au putut permite să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales El? O iesle a vitelor, într-un staul umil!
Atenţie, la ceva şi mai mult de atât, şi anume, la linia genealogică pe care a ales-o Isus pentru Sine. În arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, în Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie în Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis David adulter. De ce a ales Isus să provină dintr-un arbore genealogic atât de ruşinos? Pentru a Se putea identifica în totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau cu neamul Lui.
Isus S-a identificat în întregime cu omul. El a crezut în egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor. Numai acela care se coboară sub alţii este în stare să îi ridice pe aceştia, şi în acest mod a venit Isus.
Duhul Sfânt ne transformă prin înnoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe, a lui Hristos, este semănată în gândurile noastre. În această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi în asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru în faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (în locul tainic al inimii noastre), în legătură cu noi înşine şi cu felul în care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici înaintea ochilor noştri, în gândurile pe care le avem cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să „privim pe alţii mai presus de noi înşine” (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm „cei mai neînsemnaţi dintre toţi sfinţii” (Efeseni 3:8).
Isus întotdeauna S-a văzut pe Sine Însuşi un om neînsemnat înaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El în toată plinătatea ei.
Deoarece Isus a luat această poziţie, a unui om neînsemnat înaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ceea ce Tatăl Său a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, de toate poruncile Lui.
„S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte” (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Isus S-a supus, timp de 30 de ani, unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru simplul fapt că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria; spre deosebire de ei, El a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Omului nu îi este uşor să fie supus faţă de aceia care îi sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă în acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede pe sine un om neînsemnat înaintea lui Dumnezeu nu are nicio dificultate în a se supune oricărui om pe care Dumnezeu îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, cea de dulgher, iar când a intrat în slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: „Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: „Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat şi nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi, cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.
Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. A trăit numai înaintea feţei Tatălui Său şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.
Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat din morţi pe fiica lui Iair, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Biografia vieţii lui Isus a fost făcută publică mult mai târziu, de către apostolii Săi, numai după ce Isus era deja plecat de pe acest Pământ.
Când a luat un lighean cu apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. Observând faptul că picioarele ucenicilor erau pline de praf, a luat imediat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva. El a văzut nevoia şi a făcut ceea ce trebuia.
Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei, ca egalul lor. Chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat să aibă părtăşie în rugăciune cu ucenicii Săi. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Îi era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care îl primise; de aceea a căutat părtăşia în rugăciune cu alţi oameni evlavioşi.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri, în recunoaşterea lipsei noastre de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Sale, Isus a continuat să coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, în jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil după această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus. Totuşi, El S-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Lui, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici nu i-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Sale de Fiu al lui Dumnezeu.
„Pumnul strâns” este un simbol care este specific rasei umane, semnificând atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei, în cazul în care este atacată.
Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis de bunăvoie palmele Sale pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propria Lui viaţă. Aceasta e, într-adevăr, o umilinţă adevărată; şi aceasta e adevărata „bărbăţie”, aşa cum a intenţionat-o Dumnezeu să fie.
Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină, trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.
Biblia spune că: “Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui … când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:20-23).
Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Numai Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul ocupă, prin această judecată, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om, pe Pământ, Isus a spus: „Eu nu judec pe nimeni” (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.
Isus S-a supus de bună voie morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I “L-a dat Tatăl” (Ioan 18:11).
„S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).
Acesta e adevăratul Isus al Scripturilor. Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-L pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; iar ucenicul nu e mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere şi până la moarte, a demonstrat faptul că „ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15).
„Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29). Umilinţa a fost principala virtute pe care Isus a cerut-o ucenicilor Săi să o înveţe de la El. Aceeaşi virtute trebuie s-o învăţăm de la El şi noi.
Capitolul 3
TRĂIND ÎN SFINŢENIE
Dumnezeu este Lumină şi Dragoste (1 Ioan 1:5; 4:8). El „locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii” (1 Timotei 6:16). Deoarece El este Sfânt, ne cheamă şi pe noi să fim sfinţi.
Sfinţenia, însă, pentru o fiinţă omenească, poate veni numai prin ispită. Adam a fost creat inocent, fără să cunoască nici chiar binele şi răul. Dumnezeu a vrut ca el să fie sfânt; şi pentru aceasta Dumnezeu l-a lăsat să fie încercat.
Pomul cunoştinţei binelui şi răului a fost creat de Însuşi Dumnezeu şi nu a fost rău în sine. Pomul exista într-o lume peste care Dumnezeu a pronunţat cuvintele: „Foarte bun” (Geneza 1:31). Pomul era foarte bun, pentru că i-a oferit lui Adam împrejurarea favorabilă de a fi sfânt, prin a se împotrivi ispitei.
Biblia spune: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite ispite” (Iacov 1:2) (vers. King James (nota trad.)), pentru că ispitele ne dau oportunitatea de a fi părtaşi la sfinţenia lui Dumnezeu (Evrei 12:10) şi de a deveni „desăvârşiţi şi întregi” (Iacov 1:4).
Când privim la sfinţenia lui Isus, noi nu privim la acea sfinţenie care era proprie, a Lui, şi pe care o avea ca Dumnezeu, pentru că această sfinţenie nu ar fi un exemplu pentru noi. Privim la El ca la Unul făcut „asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile” şi „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 2:17, 4:15).
Isus este „Înainte mergător” al nostru (Evrei 6:20), care a alergat aceeaşi cursă pe care o avem de parcurs şi noi, bătătorindu-ne calea pentru a-L urma, iar acum El ne spune: ”Urmează-Mă” (Ioan 12:26), şi uitându-ne ţintă la El, care a alergat pista înaintea noastră, şi noi putem alerga cu perseverenţă, fără să cădem de oboseală sau să ne pierdem inima (Evrei 12:1-4).
Isus a răbdat fiecare ispită care s-ar putea abate vreodată asupra unui om. El a fost ispitit: „în toate lucrurile, ca şi noi”. Această învăţătură ne este prezentată clar în Evrei 4:15, şi aceasta este încurajarea noastră. Isus n-a folosit niciodată vreo putere care să nu ne fie oferită şi nouă, astăzi, de Dumnezeu. El S-a confruntat cu ispita şi a biruit-o, ca om, prin tăria dată Lui de Tatăl Său, prin Duhul Sfânt.
Satan întotdeauna a spus omului că legile lui Dumnezeu sunt împovărătoare şi imposibile de împlinit. Isus a venit ca om, şi, prin viaţa Lui de ascultare desăvârşită, a dat în vileag această minciună a lui Satan. Dacă noi am avea vreo ispită de biruit, sau vreo poruncă de împlinit, cu care Isus să nu Se fi confruntat, numai atunci am avea o scuză pentru a păcătui. Însă, dacă Isus ar fi trăit acea viaţă desăvârşită fără slăbiciunea trupului nostru sau cu o putere care nu este disponibilă pentru noi, atunci viaţa Lui n-ar putea fi un exemplu pe care să-l putem urma şi nici n-ar fi o încurajare pentru noi, în momentele când suntem ispitiţi. Isus, însă, a demonstrat prin viaţa Lui trăită ca om, pe Pământ, că puterea pe care ne-o pune la dispoziţie Dumnezeu este suficientă pentru a satisface cerinţele Legii Lui, revelate în Cuvântul Său.
„Căci n-avem un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi” (Evrei 4:15). Viaţa fără păcat a lui Isus este demonstraţia făcută de Dumnezeu înaintea omenirii, că prin puterea Duhului Sfânt este posibil ca orice om să poată avea biruinţă deplină asupra păcatului şi să asculte cu bucurie de Dumnezeu. Dacă rămânem în El, PUTEM trăi „cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6).
Isus S-a confruntat cu toate ademenirile păcatului cu care ne confruntăm noi zilnic şi a fost trecut de Tatăl Său prin fiecare ispită care poate veni vreodată peste vreun om. Astfel El S-a calificat pentru a fi Conducătorul nostru şi Marele nostru Preot (Evrei 2:10,17,18; 5:7-9). În toate acele situaţii, El S-a lepădat de sine însuşi şi a răstignit dorinţele trupului care-L ademeneau să păcătuiască. În felul acesta, în mod constant, El „a pătimit în trup”.
Scriptura Îl prezintă ca pe Exemplul nostru: „Fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-I mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (1 Petru 4:1,2). Isus a demonstrat, prin viaţa Lui de ascultare „până la moarte”, că este un necaz incomparabil mai mic să suferi, orice s-ar întâmpla, decât acela de a nu-L asculta, chiar şi într-un singur punct, pe Dumnezeu.
Esenţa tuturor păcatelor într-o fiinţă umană se găseşte în înfăptuirea voinţei proprii, iar esenţa sfinţeniei se găseşte în lepădarea voinţei proprii şi în înfăptuirea voii lui Dumnezeu. Aşa a trăit Isus. El a spus: „Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis (…) ca să fac nu voia Mea, ci a Celui care M-a trimis (…) nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Ioan 5:30; 6:38; Matei 26:39).
Isus a oferit Tatălui Său voinţa Lui proprie, umană, ca pe o jertfă permanentă, chiar şi atunci când aceasta însemna suferinţă intensă. Ni se spune că „în zilele vieţii Sale pământeşti aducea rugăciuni şi cereri, cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).
Isus a avertizat în grădina Ghetsimani pe cei trei ucenici ai Săi că, din moment ce trupul omenesc era slab, ispita putea fi biruită numai prin veghere şi rugăciune (aceasta putea avea loc prin căutarea ajutorului lui Dumnezeu) (Matei 26:41). El Însuşi S-a rugat şi numai aşa a biruit.
Chiar înainte de a merge în Ghetsimani, Isus a spus ucenicilor Săi că în curând va veni ziua când şi ei vor putea face lucrările pe care le-a făcut El, pentru că Tatăl le va da Duhul Sfânt ca să le fie „Ajutor” (în original: paracletos (apărător, ajutor) nota trad.) (Ioan 14:12,16). Isus n-a venit pentru ca noi să devenim făcători de minuni, ci sfinţi. Lucrările Lui au fost lucrări ale sfinţeniei, lucrări ale ascultării de Tatăl şi acestea sunt lucrările despre care a promis El că şi noi, la rândul nostru, le vom putea face. El a făcut toate aceste lucrări ca un Om umplut cu Duhul Sfânt.
Când ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, ei au primit, la rândul lor, puterea să înfăptuiască lucrările ascultării pe care le făcuse Isus. În timpul vieţii lui Isus pe Pământ ei au primit puterea să vindece bolnavi, să învieze morţi, să cureţe leproşi şi să scoată demoni (Matei 10:8), dar n-au avut putere să biruie păcatul. Pentru aceasta, ei au trebuit să aştepte până când au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii.
Scopul umplerii cu Duhul este de a ne face capabili să facem „lucrările pe care le-a făcut Isus” sau, cu alte cuvinte, să facem „voia lui Dumnezeu” (vezi Ioan 4:34).
Aceasta este viaţa glorioasă pe care ne-o oferă Dumnezeu în Noul Legământ.
„Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, PENTRU CA porunca Legii să fie împlinită în noi care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:3-4).
Semnificaţia pentru noi a faptului că Isus S-a confruntat cu ispita şi a biruit-o constă în faptul că, prin aceasta, El a deschis o Cale pentru noi prin care Îl putem urma.
Calea pe care a deschis-o Isus este numită, în Evrei 10:19,20, „calea cea nouă şi vie”. Aici ni se spune că „avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”.
Slava lui Dumnezeu locuia în Locul Preasfânt al Templului. Acesta e locul înspre care Isus a deschis calea, pentru ca noi să-L urmăm, pentru a putea fi părtaşi la sfinţenia Lui. El este „Înainte mergătorul”, care a intrat prin perdeaua trupului înaintea tuturor (Evrei 6:20). Acum e rândul nostru să alergăm, uitându-ne la exemplul Lui (Evrei 12:1,2).
Noi nu trebuie să rupem perdeaua pentru că ea a fost ruptă deja, odată pentru totdeauna, de către Domnul nostru, dar trebuie să-L urmăm de-a lungul acestei căi, a perdelei rupte care este calea crucii, calea morţii pentru firea pământească şi pentru poftele ei.
Tocmai prin moartea firii pământeşti slava sfinţeniei lui Dumnezeu a fost văzută în viaţa lui Isus şi nu există vreo altă cale pentru noi. Dacă purtăm „omorârea Domnului Isus” în trupul nostru, atunci şi numai atunci, viaţa aceea curată şi sfântă a lui Isus va fi „arătată în trupul nostru” (2 Corinteni 4:10).
Duhul Sfânt din noi ne va călăuzi, cum L-a călăuzit pe Isus, întotdeauna de-a lungul căii crucii, aceasta fiind calea pe care vom putea fi părtaşi, din ce în ce mai mult, la sfinţenia Lui. Aşa a fost cu Isus Însuşi şi va fi aşa pentru toţi cei care străbat aceeaşi cale.
Isus a venit să ne facă părtaşi naturii divine, astfel încât aceeaşi viaţă care a fost în El să poată fi şi în noi. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:3,4).
Dumnezeu nu ne-a promis să ne facă dintr-odată perfecţi, pe acest Pământ. Noi suntem aceia care trebuie să depunem mult efort pentru a fi desăvârşiţi, dar putem trăi în biruinţă asupra păcatelor de care suntem conştienţi.
Am văzut că Isus a fost ispitit ca şi noi. în toate lucrurile. Unele dintre cele mai puternice ispite sunt acelea care vin să atace viaţa interioară a gândurilor noastre. Aşa trebuie să fi fost şi în cazul lui Isus. Totuşi, El niciodată nu a păcătuit. Şi noi putem birui în toate gândurile noastre.
Vorbirea lui Isus a fost curată. Niciun cuvânt murdar nu I-a scăpat vreodată de pe buze şi nici vreo vorbă fără rost. El întotdeauna a spus adevărul, nu s-a găsit vreo înşelăciune în gura Lui. Nimeni nu ar fi putut vreodată să-L antreneze pe Isus într-o conversaţie despre cum să câştige tot mai mulţi bani (dincolo de nevoile persoanei în cauză). Într-adevăr, El nu a fost interesat de astfel de lucruri. Mintea Lui a fost ancorată în lucrurile de sus şi nu în lucrurile de pe Pământ. Fără îndoială, El a folosit lucruri materiale, dar nu le-a îndrăgit, nici nu a fost ataşat de vreunul dintre ele.
Sfinţenia lui Isus a fost lăuntrică; nu a fost o pioşenie exterioară, manifestată prin mâncare, îmbrăcăminte sau printr-o anumită asociere. El nu a fost ascet sau pustnic. El a trăit înconjurat de un climat cotidian, purtând hainele pe care le purtau cei din clasa Lui socială, mâncând şi bând normal (Luca 7:34), bucurându-Se de bunurile pe care le-a dat Dumnezeu omului ca să se bucure în această lume (1 Timotei 6:17). Totuşi, El niciodată nu a fost necumpătat în ce priveşte mâncarea, ci S-a disciplinat să nu-Şi folosească puterile miraculoase pentru a transforma pietrele în pâini, nici chiar după patruzeci de zile de post. El nu comunica doar cu oameni religioşi, ci chiar cu păcătoşii de cea mai joasă speţă şi rămânea integru. Sfinţenia Lui a fost în primul rând lăuntrică.
Nu numai păcatul a fost ceea ce evita Isus. El a renunţat şi la multe plăceri care ar fi fost legitime, dar care erau fie neroditoare, fie erau de aşa natură încât nu Şi le-ar fi putut permite fără a sacrifica o parte din lucrările Tatălui, pentru îndeplinirea cărora venise (1 Corinteni 6:12).
Sfinţenia lui Isus a fost rezultatul unei vieţi de cugetare la Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de doisprezece ani El cunoştea deja Cuvântul în profunzime, pentru că a cugetat stăruitor asupra Scripturilor, căutând lumina Duhului asupra Cuvântului. El cunoştea mai mult decât cărturarii, pentru că El căuta descoperirea Duhului. Isus nu a urmat o şcoală biblică. El a învăţat sub tutela Tatălui Său, la fel cum au făcut adevăraţii prooroci din Vechiul Testament – Moise, Ilie, Ieremia, Ioan Botezătorul, etc. Niciun profet veritabil din Biblie nu s-a format la vreo şcoală biblică. Să nu uităm acest lucru!
Isus a studiat Cuvântul iar apoi l-a şi împlinit. Astfel, Cuvântul a devenit o armă puternică în mâna Lui, nu numai în lupta împotriva lui Satan (Matei 4:1-11), dar şi în lucrarea Lui de predicare. El vorbea cu autoritate şi predicile Lui se împotriveau tradiţiilor populare din vremea Lui care au fost susţinute de cărturarii şi învăţaţii Legii.
El a demascat făţărnicia şi viaţa lumească a Fariseilor şi le-a spus că erau sortiţi Iadului, în ciuda fundamentalismului lor doctrinar (Matei 23:33). În acelaşi timp, El a dat pe faţă erorile doctrinare şi interpretările greşite ale Scripturii susţinute de saduchei (Matei 22:23-33).
Isus niciodată nu a căutat să fie popular în predicile Lui. Mai degrabă ar fi acceptat orice chin şi agonie decât să piardă vreo iotă din adevăr. El n-a crezut în sloganul “pace şi unitate cu orice preţ”. Chiar şi duşmanii Lui au recunoscut: „ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-ţi pese de nimeni” (Matei 22:16).
Sfinţenia lui Isus se mai vădea prin râvna Lui pentru curăţia Casei lui Dumnezeu (Ioan 2:14 şi urm.). Când a intrat în Templu şi i-a văzut pe oameni făcând bani în numele religiei, S-a aprins în El o mânie sfântă şi i-a alungat cu un bici.
Biblia ne porunceşte să ne mâniem, dar fără să păcătuim (Efeseni 4:26). Când soldaţii romani L-au bătut pe Isus şi L-au biciuit înaintea lui Pilat, El a primit toate acestea cu răbdare. El niciodată nu S-a mâniat când era vorba despre Persoana Lui. O astfel de mânie ar fi fost un păcat. Dar când era vorba de curăţia Casei lui Dumnezeu, totul era diferit. În acel caz, stăpânirea mâniei ar fi fost un păcat.
El a folosit biciul în acea zi fără Să-i pese că oamenii L-ar înţelege greşit, gândind că Şi-a pierdut controlul şi că a acţionat îndemnat de fire. El nu a trăit, în niciun caz, dependent de părerea oamenilor. El a venit să aducă sabia (Matei 10:34); şi a folosit-o fără cruţare. Această sabie tăia, rănea şi durea; în felul acesta se manifesta slava Tatălui.
Viaţa lui Isus a fost cea mai frumoasă, mai disciplinată şi mai plină de pace şi bucurie din câte a văzut lumea vreodată. Aceasta a fost datorită ascultării Sale depline de Cuvântul lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă la ordinea care este în Universul fizic. Stelele şi planetele se mişcă în ceruri într-o ordine aşa deplină încât putem să ne fixăm ceasul după ele, cu o precizie de milionimi de secundă. Precizia lor e aşa de mare, încât astronomii pot determina care va fi poziţia oricărei stele sau planete, la orice dată, în viitor. Care este secretul unei ordini atât de depline? Numai unul singur: ele ascultă cu exactitate de voia lui Dumnezeu, gravitând pe orbita şi cu viteza stabilite pentru ele de Creatorul lor. Oriunde există ascultare de Dumnezeu, acolo este perfecţiune şi frumuseţe, dar oriunde există neascultare de Dumnezeu, acolo este haos şi urâţenie.
Chiar şi stelele sunt o mărturie fără cuvinte a faptului că poruncile lui Dumnezeu sunt cele mai bune pentru noi şi că poruncile Lui nu sunt grele (împovărătoare).
Viaţa lui Isus a dovedit faptul că numai evlavia, manifestată în toate lucrurile, este de folos atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea viitoare (1 Timotei 4:8). Niciun om nu poate fi mai fericit, mai plin de pace şi mai mulţumit decât omul evlavios. „Frica de Domnul este un izvor de viaţă” (Proverbe 14:27), iar Isus a ascultat de porunca „să aibă întotdeauna frică de Dumnezeu” (Proverbe 23:17). Dumnezeu I-a ascultat rugăciunile datorită acestei frici evlavioase (Evrei 5:7). Cerul o fost întotdeauna deschis pentru Isus, deoarece El a trăit în frica de Dumnezeu. „Eu cinstesc pe Tatăl Meu” (Ioan 8:49), a spus El odată, şi a demonstrat prin viaţa Lui adevărul Cuvântului care spune: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10).
Rugăciunile lui Isus au fost ascultate, însă nu în mod automat, sau pentru faptul că era Fiul lui Dumnezeu, ci datorită fricii Lui evlavioase (Evrei 5:7). De asemenea, El a fost uns cu bucuria şi autoritatea Duhului Sfânt – „undelemn de bucurie” – nu în mod automat, sau datorită identităţii Lui de Fiu al lui Dumnezeu, ci pentru că a iubit neprihănirea şi a urât păcatul (Evrei 1:9). Dumnezeu Îşi poate asuma obligaţii numai faţă de un om care este curat din punct de vedere moral. Acesta e secretul autorităţii spirituale.
Totuşi, lumea religioasă din zilele lui Isus nu a împărtăşit viziunea lui Dumnezeu asupra sfinţeniei lui Isus. Sfinţenia lui Isus a provocat duşmănia lor, pentru că El le scotea în evidenţă păcatele, fără nici o frică (Ioan 7:7). Din această cauză, Isus a suferit din partea Evreilor religioşi ostilitate, respingere, ură, critică, excomunicare şi, în final, chiar omorârea – toate acestea din cauză că a predicat sfinţenia. El nu a fost crucificat pentru că a trăit o viaţă sfântă, ci pentru că prin predicile Sale le-a denunţat făţărnicia şi le-a expus păcatul; prin urmare, ei s-au hotărât să-L reducă la tăcere.
Isus a spus, „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, ca să nu i se vădească faptele” (Ioan 3:19,20).
Lumea religioasă “creştină” a zilelor noastre este exact la fel, iar ucenicul nu poate fi mai mare ca Domnul său. Umblarea în sfinţenie nu ne va aduce aclamaţiile creştinătăţii căldicele. „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi” – în orice ţară şi în orice vreme (2 Timotei 3:12); această prigonire va veni în primul rând de la lumea religioasă, ca în cazul lui Isus Însuşi.
Orice om care vrea să-L urmeze pe Domnul, trebuie să se oprească mai întâi şi să cântărească preţul, iar apoi „să iasă afară din tabără, la El, şi să sufere ocara Lui” (Evrei 13:13).
Capitolul 4
TRĂIND ÎN DRAGOSTE
Am văzut că Dumnezeu este deopotrivă Lumină şi Dragoste. Gloria lui Dumnezeu a fost văzută în Domnul Isus, plin de Lumină la fel cum este plin de Dragoste. Lumina şi Dragostea sunt inseparabile. Sfinţenia adevărată este plină de dragoste şi dragostea adevărată este cu desăvârşire pură. Ele sunt aici deosebite numai cu scopul de a fi înţelese de noi.
Dacă cineva pretinde că are Sfinţenie, dar nu manifestă dragostea divină atunci, ceea ce are nu este sfinţenie autentică ci „neprihănirea fariseilor”. Pe de altă parte, cei care pretind să aibă o dragoste mare pentru toată lumea, dar nu trăiesc în puritate şi neprihănire, sunt deasemenea înşelaţi, confundând sentimentalismul lor lipsit de substanţă cu dragostea divină.
Fariseii aveau o „neprihănire” împietrită şi uscată. Ei erau ca scheletele osoase – rigizi şi respingători. Ei deţineau ceva din adevăr, dar acesta era cu totul deformat şi disproporţionat.
Isus avea tot adevărul. El a susţinut fiecare iotă sau punctuleţ al legii lui Dumnezeu mai mult decât au făcut-o fariseii, dar El nu era numai oase. După cum oasele erau acoperite cu carne, aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie fiinţa umană – tot aşa Dragostea învăluie Lumina. El a vorbit adevărul dar l-a vorbit în dragoste (Efeseni 4 :15). Cuvintele Lui aveau autoritate dar ele erau, în acelaşi timp, pline de har (Luca 4:22,36).
Aceasta e ceea ce doreşte Duhul Sfânt să ne comunice şi să manifeste prin noi.
Dumnezeu ESTE Dragoste, nu numai pentru că acţionează cu iubire. El ESTE în cea mai adâncă esenţă a Sa DRAGOSTE. Gloria lui Dumnezeu, aşa cum este văzută în Isus, dezvăluie lucrul acesta cu claritate. Isus nu a săvârşit doar fapte ale iubirii, El S-a preocupat de „facerea binelui” (Fapte 10:38), iar aceasta se datora faptului că Dragostea lui Dumnezeu a inundat întreaga Lui fiinţă.
Dragostea îşi are originea, la fel ca sfinţenia şi umilinţa, în omul nostru dinlăuntru. Râurile de viaţă curg din adâncul fiinţei umplute de Duhul (Ioan 7:38,39). Gândurile şi atitudinile noastre (chiar şi cele care nu au fost niciodată exprimate) dau o mireasmă cuvintelor şi faptelor noastre, precum şi întregii noastre personalităţi, iar mireasma noastră poate fi uşor detectată de ceilalţi. Cuvintele şi faptele noastre de dragoste nu au niciun preţ dacă gândurile, atitudinile noastre pentru alţii, rămân egoiste şi critice. Dumnezeu doreşte adevărul „în adâncul fiinţei noastre” (Psalmi 51:6).
Isus a pus un mare preţ pe toate fiinţele umane şi, de aceea, a respectat fiecare om. Este uşor să respecţi pe cei evlavioşi şi pe cei cultivaţi sau pe cei inteligenţi. Putem chiar să credem că am atins mari înălţimi când iubim pe toţi ce cred ca şi noi în Hristos, dar gloria lui Dumnezeu a fost văzută în dragostea lui Hristos pentru toţi oamenii. Isus nu a dispreţuit pe nimeni pentru sărăcia, ignoranţa, urâţenia sau lipsa lui de cultură. El a declarat în mod specific că toată lumea şi tot ce-i aparţine ei nu este la fel de valoroasă ca un suflet uman (Marcu 8:36). Acesta e felul în care El l-a preţuit pe om; şi acesta e felul în care S-a bucurat de fiecare om. El a văzut oameni înşelaţi şi legaţi de Satan şi a dorit din toată inima să-i elibereze.
Atât de aprinsă a fost dorinţa după dragoste adevărată, încât El a fost dispus să plătească preţul deplin pentru a-i elibera pe oameni de sub autoritatea păcatului în vieţile lor. Deoarece El a fost gata să moară pentru oameni pentru a-i salva de păcatele lor, El a moştenit dreptul de a predica cu putere împotriva păcatului. Noi nu avem dreptul să predicăm împotriva păcatului dacă, fie nu am judecat acel păcat în firea noastră şi nu l-am biruit, fie nu suntem gata să murim (dacă este nevoie) pentru a-i salva pe ceilalţi de păcatul împotriva căruia am predicat. Aceasta e adevărata semnificaţie a expresiei „a vorbi adevărul în dragoste” (Efeseni 4:15).
Ceea ce produce roadă în alţii, pentru gloria lui Dumnezeu, este căldura dragostei din cuvintele pe care le rostim. Deşi este lumină din belşug la Polul Nord şi la Polul Sud, nimic nu creşte acolo din cauza lipsei de căldură.
Isus a văzut desluşit valoarea relativă a oamenilor şi lucrurilor materiale. El ştia că oamenii au fost făcuţi pentru a fi iubiţi iar lucrurile pentru a fi folosite. Din cauza influenţei pervertitoare a păcatului, această ordine a fost răsturnată în lume, astfel încât lucrurile sunt iubite iar oamenii folosiţi pentru propriile scopuri.
Isus a văzut că oamenii erau mult mai importanţi decât lucrurile. El a iubit oamenii atât de mult încât S-a identificat complet cu ei, şi i-a făcut să se simtă doriţi. El le-a împărtăşit poverile şi a avut cuvinte calde pentru cel asuprit şi cuvinte de încurajare pentru cei învinşi în bătăliile vieţii. El niciodată nu ar fi considerat vreo fiinţă umană nevrednică. Chiar dacă ar fi fost grosolani sau neciopliţi, El tot a văzut în ei oameni care aveau nevoie să fie răscumpăraţi.
Pe de altă parte, lucrurile n-au contat cu nimic pentru El. Lucrurile materiale n-au absolut nicio valoare, decât dacă sunt folosite pentru beneficiul altora. Ne putem imagina că, dacă un copil al vecinului a intrat în atelierul de tâmplărie al lui Isus şi I-a stricat una din sculele scumpe, asta nu L-a deranjat deloc pe Isus, deoarece băiatul era mult mai valoros şi mai important decât lucrul deteriorat. El a iubit oamenii, nu lucrurile; lucrurile erau pentru a-i ajuta pe oameni.
Duhul Sfânt ne înnoieşte mintea, astfel încât să putem „vedea lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu” (Coloseni 1:9).
Dumnezeu nu mai poate de bucurie pentru poporul Său (Ţefania 3:17), iar de când Isus a fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, El a împărtăşit bucuria Tatălui Său cu copiii Săi. Tot aşa va fi şi cu cei a căror minte a fost înnoită, încât vor privi oamenii din perspectiva lui Dumnezeu. Gândurile lui Isus despre ceilalţi erau întotdeauna şi pe deplin gânduri de iubire – niciodată gânduri critice pentru stângăcia şi imaturitatea lor. Astfel oamenii erau în stare să perceapă mireasma dulce a prezenţei Sale „şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere” (Marcu 12:37). Aceasta e dragostea cu care Dumnezeu inundă inimile noastre când suntem umpluţi de Duhul Sfânt (Romani 5:5).
Isus a fost întotdeauna mişcat de compasiune faţă de cei bolnavi, cei nevoiaşi, cei flămânzi, sau cei rătăciţi. El a transformat sărăcia lor în sărăcia Lui şi astfel era plin de putere pentru a-i mângâia. Putem să-i mângâiem pe alţii aflaţi în suferinţă numai în măsura în care ne-am identificat noi înşine cu acele suferinţe. Isus era sensibil la nevoile nerostite ale celorlalţi, deoarece El Şi-a folosit imaginaţia pentru a Se pune pe El însuşi în situaţia lor şi, astfel, a fost în stare să le înţeleagă problemele. El a fost foarte mâhnit odată, când a văzut că oamenii aveau inimile atât de împietrite încât nu mai aveau nicio compasiune pentru cei nevoiaşi (Marcu 3:5).
În relaţiile cu ceilalţi, Isus a murit în mod constant faţă de Sine. Niciodată nu a fost ofensat de orice I-ar fi făcut sau I-ar fi zis cineva; nici nu a fost vreodată ofensat de neputinţa altora de a face ceva pentru El, deoarece niciodată nu a avut aşteptări de la alţii. Nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească.
Deoarece Isus a purtat zilnic crucea, El nu a fost niciodată în conflict cu cineva, oricât de obraznic sau prost ar fi fost. Moleşeala unora nu l-a enervat niciodată. Nici neorânduiala, nici dezordinea, nici nepăsarea altora nu l-au făcut vreodată să Îşi piardă răbdarea. Omul desăvârşit poate cu uşurinţa să suporte un om imperfect. Numai oamenii imperfecţi găsesc imperfecţiunea altora intolerabilă! Răbdarea este una din manifestările cele mai măreţe ale dragostei noastre pentru alţii.
Urmăriţi gloria dragostei lui Isus în vorbirea Lui.
Isus nu i-a înjosit niciodată pe alţii şi nu a făcut remarci sau glume pe seama cuiva, prin care să rănească. El nu a făcut niciodată vreo afirmaţie subtilă care să jignească pe cineva. Niciodată nu a comentat neajunsurile ucenicilor Săi în spatele acestora. Este într-adevăr uimitor faptul că timp de trei ani El nu l-a expus pe Iuda înaintea celorlalţi unsprezece ucenici – nici chiar la ultima cină cei unsprezece nu au putut şti cu exactitate cine avea de gând să-L vândă pe Învăţătorul lor.
Isus şi-a folosit limba pentru a încuraja şi a sfătui pe alţii, astfel încât limba Lui a fost făcută un instrument al vieţii în mâna lui Dumnezeu. El Şi-a folosit limba pentru a rosti „cuvinte de mângâiere celor trudiţi” (Isaia 50:4), dar, de asemenea, ca o sabie care retează mândria şi trufia (Isaia 49:2).
Cât de încurajat se va fi simţit centurionul roman şi femeia siro-feniciană când L-au auzit pe Isus lăudându-le în public credinţa (Matei 8:10 ; 15:28), femeia păcătoasă care a fost lăudată pentru dragostea sa (Luca 7:47) şi Maria din Betania care a fost lăudată pentru jertfa sa (Marcu 14:6)! Aceştia cu siguranţa nu au uitat cuvintele lui Isus.
Ce întărit trebuie să fi fost Petru când Isus l-a asigurat că se va ruga pentru el (Luca 22:32); doar câteva cuvinte, dar ce încurajare şi îmbărbătare transmiteau ele!
Mulţi alţii trebuie să fi auzit de pe buzele lui Isus cuvinte care să le ridice duhul zdrobit, pentru că este scris in Isaia 50:4 că Isus ascultă zilnic vocea Tatălui pentru avea un cuvânt potrivit pentru sufletele trudite care I-au urmat paşii în fiecare zi.
Neprihănirea lui Isus nu era una care să-I dea o înfăţişare întunecată. Nu. El a fost uns cu „untdelemnul bucuriei” (Evrei 1:9). El a avut o bucurie abundentă în ajunul crucificării Sale, astfel încât a putut spune apostolilor Săi, „(…) ca bucuria Mea să rămână în voi” (Ioan 15:11). El mergea pretutindeni răspândind acea bucurie sufletelor lipsite de bucurie, întristate.
El a fost blând cu toată lumea, niciodată „nu a frânt o trestie ruptă şi nu a stins mucul fumegând” (Matei 12:20). El a văzut punctele bune în cel slab, în omul păcătos şi a sperat în ceea ce este mai bine pentru fiecare în parte. El a fost felul de om lângă care fiecare îşi doreşte să stea, pentru că El a fost înţelegător, bun şi blând. Doar cei mândri şi cei cu păcate ascunse L-au evitat.
Dragostea lui Isus nu a fost sentimentală. El a căutat binele cel mai înalt al celorlalţi, astfel încât nu a ezitat să ofere un cuvânt de povăţuire sau mustrare când a văzut că era nevoie de aşa ceva. El l-a mustrat pe Petru în încercarea sa de a-L întoarce de la a fi crucificat – şi asta în cuvinte dure precum „Înapoia Mea, Satano!” (Matei 16:23).
El i-a mustrat pe Iacov şi Ioan pentru că ţineau să fie pe locurile de onoare şi pentru că voiau să se răzbune pe samariteni (Matei 20:22,23; Luca 9:55). Deasemenea El i-a mustrat de şapte ori pe apostoli pentru necredinţă.
Lui Isus nu I-a fost niciodată teamă să vorbească adevărul, chiar dacă a fost dureros pentru unii, pentru că inima Lui era umplută de dragoste pentru ei. Lui nu îi păsa dacă reputaţia Sa de om bun s-ar fi pierdut vorbind cuvinte aspre. El i-a iubit pe alţii mai mult decât pe Sine Însuşi şi astfel a fost gata să-Şi sacrifice reputaţia pentru a-i ajuta pe oameni. Prin urmare El a vorbit adevărul cu fermitate, de teamă ca oamenii să nu fie pierduţi pe veci. Fericirea lor veşnică a contat pentru El mult mai mult decât opinia lor despre El.
Petru a descris lucrarea lui Isus ca „umblând să facă bine” (Fapte 10:38). Într-adevăr, la asta s-a rezumat viaţa Lui. El nu a fost doar un predicator bun, nici măcar nu a fost interesat în câştigarea de suflete. El a iubit omul în totalitate şi, oriunde S-a dus, a făcut bine atât sufletului cât şi trupului acestuia. Duşmanii Săi Îl luau peste picior spunându-i „un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Luca 7:34), dar El asta era de fapt: un prieten al celor mai dispreţuiţi oameni ai societăţii.
Nu este în natura lucrurilor ca un om să meargă din loc în loc, să facă binele şi să fie prietenul proscrişilor societăţii. Chiar când se face lucrul acesta, este făcut cu motive egoiste, centrate pe sine, pe când dragostea lui Isus pentru proscrişi şi pentru cei fără prieteni a fost pură şi dezinteresată.
Noi nu putem manifesta natura lui Hristos prin mijloace de rafinament cultural, ci doar murind pentru ceea ce este natural şi primind de la Duhul Sfânt ceea ce este divin.
Dragostea L-a făcut capabil pe Isus să-i slujească pe apropiaţii Săi cu bucurie şi chiar să înfăptuiască anumite lucrări considerate a fi muncă înjositoare – precum spălarea picioarelor lor. Aceasta nu a avut loc pentru a-i impresiona cu umilinţa Sa, ci a fost revărsarea normală a dragostei Sale către ei.
Bunătatea şi dragostea umană au, în mod invariabil, un motiv ulterior, ascuns, precum căutarea onoarei sau alte motive egoiste. Este greşit de la bun început. Doar dragostea divină nu este coruptă. Isus nu a făcut bine cu vreun gând ascuns de câştig personal. Bunătatea Sa era manifestarea naturii Tatălui Său care „Luminează deopotrivă peste cel rău şi peste cel bun şi trimite ploaia peste cel drept şi peste cel nedrept” (Matei 5:45).
Natura lui Dumnezeu este să facă bine şi să dea, să dea, să dea. Lucrul acesta este la fel de natural pentru El precum este pentru soare să strălucească. Aceasta a fost gloria manifestată în viaţa lui Isus. El a făcut bine în mod constant, i-a slujit pe alţii, i-a ajutat pe alţii şi a dat tot ce a putut altora.
Cuvintele din Ioan 13:29 indică ceea ce ucenicii văzuseră la Isus în legătură cu folosirea banilor în lucrarea Sa publică. Ei văzuseră că Isus folosea banii doar pentru două scopuri: să cumpere ceea ce era nevoie ŞI să dea săracilor.
Isus i-a învăţat pe ucenici că „este mai ferice să dai decât să primeşti” (Fapte 20:35) şi a demonstrat cu viaţa Sa că cea mai fericită şi mai binecuvântata viaţă pe care un om poate să o trăiască pe Pământul acesta este una trăită total pentru Dumnezeu şi pentru alţii, dându-Se pe Sine şi tot ce avea pentru binecuvântarea altora.
Isus a plâns şi S-a rugat pentru cei cărora le-a predicat. A plâns pentru Ierusalim, când acesta a respins Cuvântul lui Dumnezeu. El plânsese pentru ipocriţii din Templu înainte de a lua biciul şi a-i da afară (Luca 19:41,45). Doar cel care plânge are dreptul să ia biciul.
Niciun om de pe Pământ nu a avut vreodată vreo slujbă mai importantă de împlinit decât Isus. Niciun om nu a concentrat mai multă muncă folositoare în trei ani de lucrare publică. Într-adevăr, trebuie să fi fost ocupat zi şi noapte şi, minunea minunilor, El nu a angajat niciodată vreo secretară pentru a organiza accesul oamenilor la El. Când ucenicii Săi s-au comportat ca nişte secretare pentru El, El i-a mustrat (Marcu 10:13,15).
El a dat acces liber oamenilor de pretutindeni, cu toate că minunile înfăptuite de el le-a depăşit de departe pe cele ale oricărui om (ceea ce a făcut ca mulţi să-L caute pentru cererile lor în acele vremuri).
Rudele Lui au crezut că Îşi ieşise din minţi când accepta astfel de situaţii, neglijând până şi să mănânce, pentru a-şi face timp să lucreze pentru cei cu nevoi (Marcu 3:20,21).
Oamenii ştiau că se puteau apropia de Isus cu libertate, astfel încât Nicodim s-a simţit liber să-L viziteze pe Isus noaptea târziu, după ce Isus încheiase o zi foarte aglomerată cu predicatul. Nicodim era încredinţat că va fi bine primit. Isus a lăsat această impresie oamenilor – faptul că erau bineveniţi să se apropie de El pentru ajutor, zi şi noapte.
Bolnavii erau aduşi la El într-o zi după asfinţit – un mare număr – iar Isus Şi-a întins mâinile peste fiecare dintre ei (Luca 4:40). Aceasta trebuie să-I fi luat multe ore însă nu a încercat să scurteze, rugându-Se în masă pentru ei. Era interesat de fiecare în parte şi a vrut să dea atenţie fiecăruia. Chiar dacă prin asta urma să piardă cina sau mai multe ore de somn, nu conta pentru El.
Isus nu a considerat timpul Lui ca fiind pentru El Însuşi; El s-a dat pe Sine Însuşi în totalitate oamenilor. Oamenii în nevoi puteau să se hrănească din El, din timpul Său, din lucrurile Sale, din tot ce avea El (Isaia 58 :10). El era dispus să fie deranjat şi niciodată nu a fost supărat când acest lucru se întâmpla, sau când oamenii Îi invadau intimitatea.
Darurile măreţe şi supranaturale ale Duhului care se manifestau prin El au binecuvântat pe oameni, deoarece puterea lui Dumnezeu în El a fost „îmbrăcată” cu dragostea şi compasiunea lui Dumnezeu. Minuni neînsoţite de dragoste şi compasiune pot aduce moarte spirituală, asemenea unui cablu electric neizolat.
Dragostea şi grija lui Isus a cuprins şi rudele Sale trupeşti. El nu a îmbrăţişat ideea de „lucrare a Domnului” pe care fariseii o aveau, şi care îi încuraja pe oamenii implicaţi în „slujirea cu normă întreagă” să îi desconsidere pe părinţii lor nevoiaşi sub pretext că trebuie „să Îl iubească pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi” (Marcu 7:10-13). Pe cruce, în timp ce se stingea, Isus era suficient de preocupat de a-i asigura viitorul mamei Sale (Ioan 19 :25-27).
Isus a trăit pe deplin pentru Dumnezeu şi pentru alţii, încât chiar în timp ce se stingea Şi-a făcut timp să conducă un tâlhar la mântuire. Atârnând pe cruce, El nu se gândea la propriile Sale suferinţe şi la injuriile şi batjocura celorlalţi, ci era mult mai concentrat ca cei care L-au crucificat să aibă păcatele iertate (Luca 23:34) .
Isus a învins întotdeauna răul prin bine. Puhoiul batjocurilor celor din jur nu a putut înăbuşi focul dragostei Sale (Cântarea Cântărilor 8:7). Aceasta e dragostea pe care El ne-o dă prin Duhul Său, prin care putem să ne iubim unii pe alţii chiar aşa cum ne-a iubit El (Ioan 13 :34,35; Romani 5 :5). Prin aceeaşi dragoste vom manifesta şi natura divină.
Capitolul 5
TRĂIND ÎN DUHUL
De-a lungul ultimelor trei capitole am văzut modul în care a trăit Isus pe Pământ – în smerenie, în sfinţenie şi în dragoste.
În acest moment, pericolul este să credem că imitându-L pe Isus în aceste aspecte, vom deveni ca El. Însă, slava lui Dumnezeu se va manifesta prin noi, nu prin imitarea lui Isus, ci prin împărtăşirea noastră din natura divină.
Mulţi necreştini în istoria lumii, având o admiraţie pentru Isus, au încercat să-I imite umilinţa, curăţia şi dragostea şi au făcut, zic ei, o ”treabă destul de bună”, însă aceasta este ca un foc pictat, care nu încălzeşte.
Diamantele artificiale pot semăna atât de mult cu cristalele autentice, încât numai un expert poate să sesizeze diferenţa, dar ele sunt doar cioburi de sticlă, care nu merită comparaţia. Omul este un expert în imitaţii – chiar şi în domeniul imitării lui Isus.
Cum vom scăpa atunci de această cursă? Cum vom şti dacă nu doar Îl imităm pe Isus, ci suntem cu adevărat părtaşi naturii divine?
Există numai o singură cale, şi anume, permiţând Duhului Sfânt ca prin Cuvânt să descopere şi să separe în vieţile noastre ceea ce este sufletesc (în versiunea Cornilescu a Bibliei deseori sufletesc = firesc, nota trad.) de ceea ce este duhovnicesc (Evrei 4:17). Dacă nu facem distincţie între ceea ce este sufletesc şi ceea ce este duhovnicesc, putem să fim complet înşelaţi, fără măcar să conştientizăm aceasta.
Ceea ce trebuie să înţeleagă cu prioritate credincioşii zilelor noastre, este felul în care puterea minţii, a emoţiilor şi a voinţei lor pot împiedica lucrarea Duhului Sfânt. Acolo unde nu facem diferenţa între lucrarea sufletească şi cea duhovnicească, nu numai că putem să fim înşelaţi de însăşi inima noastră, dar chiar şi de duhuri rele, care falsifică (imită) lucrarea lui Dumnezeu.
Cei mai mulţi credincioşi sunt în totală necunoştinţă de cauză privind diferenţa dintre activitatea sufletească şi cea duhovnicească, pentru că ei nu au progresat în viaţa lor spirituală până la punctul de la care creşterea lor spirituală depinde, în continuare, de capacitatea lor de a deosebi ceea ce este sufletesc de ceea ce este duhovnicesc.
Un elev de clasa a noua s-ar putea să nu ştie ce diferenţă este între calculul diferenţial şi cel integral (şi probabil se gândeşte că amândouă sunt la fel), pentru că el nu a avansat destul de mult în studiile sale de matematică, până la punctul din care progresul, pe mai departe, depinde de diferenţa între aceste două forme de calcul.
Dacă eşti mulţumit să fii considerat un om integru, bun, blând şi milos faţă de oameni, atunci nu vei putea trece dincolo de a fi un creştin „sufletesc”, adică dincolo de a fi o simplă imitaţie a lui Isus.
Pavel împarte creştinii în trei categorii:
omul duhovnicesc (1 Corinteni 3:1);
omul sufletesc (în versiunea Cornilescu: firesc, nota trad.) (1 Corinteni 2:14); şi
omul lumesc (1 Corinteni 3:1).
Aceste trei categorii corespund triplei alcătuiri a fiinţei umane menţionate în 1 Tesaloniceni 5:23 – duh, suflet şi trup.
Când suntem conduşi de poftele trupului nostru, suntem oameni lumeşti, dar putem să învingem aceste pofte, şi încă să fim doar sufleteşti – conduşi, de acum, de dorinţele minţii şi ale emoţiilor noastre. Omul duhovnicesc este cel călăuzit de Duhul Sfânt, şi ale cărui suflet şi trup sunt sub controlul Duhului Sfânt.
Deşi omul sufletesc nu este neapărat „împotriva lui Dumnezeu”, aşa cum este omul lumesc (Romani 8:7), totuşi nu poate să primească sau să înţeleagă lucrurile duhovniceşti (1 Corinteni 2:14), căci pentru el sunt o nebunie. Chiar şi atunci când îi este înfăţişată deosebirea dintre suflet şi duh, aceasta îi va părea o absurditate şi o despicare a firului în patru, deoarece este un om firesc; el se simte mulţumit în această stare, pentru că şi-a stabilit deja o mărturie bună în faţa oamenilor. Cel care caută cinstirea din partea oamenilor nu poate depăşi starea de om sufletesc.
În zilele acestea în care Biserica creştină este înşelată din plin de o multitudine de voci şi manifestări, toate pretinzând a fi de la Dumnezeu, este crucial, mai mult ca oricând, să facem diferenţa dintre lucrările sufleteşti şi duhovniceşti, dacă vrem să fim protejaţi de planurile viclene ale celui rău.
„Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă” (1 Corinteni 15:45).
Noi, care am fost eliberaţi de sub autoritatea primului Adam şi trecuţi sub stăpânirea lui Hristos (ultimul Adam), trebuie să înţelegem ce înseamnă să nu mai trăim din firea sufletească, ci în Duhul.
Nu este destul ca partea lumească a firii noastre să fie redusă la inactivitate. Partea sufletească, chiar dacă mai puţin urâtă, e tot atât de periculoasă pentru creşterea noastră spirituală şi, ca atare, trebuie pusă şi ea la punct. Noi trebuie să căutăm să fim eliberaţi din ce în ce mai mult, în fiecare zi, nu numai de puterea păcatului, ci şi de lucrarea neobosită a firii sufleteşti.
Oamenii sufleteşti niciodată nu vor putea înţelege felul cum a vorbit Isus în anumite ocazii. Odată, când El a fost în mijlocul unei mulţimi, şi I s-a spus că rudeniile Lui doreau să-L întâlnească, Isus a arătat spre ucenicii Lui şi a spus că ei sunt rudele Lui cele mai apropiate (Matei 12:49-50).
Rudeniile Lui şi ceilalţi s-au gândit, probabil, că aceasta e o vorbă prea de tot, dar Isus nu a dorit să aibă nicio dependenţă firească de rudeniile lui.
Nici ucenicii Săi n-au putut înţelege, probabil, de ce Isus a trebuit să fie aşa de dur când l-a mustrat pe Petru, zicându-i: „Înapoia Mea, Satano”.
Oamenii sufleteşti niciodată nu pot face asemenea declaraţii, pentru că ei întotdeauna se întreabă ce vor gândi alţii despre ei.
Poate că noi am învins păcatele trupului, dar întrebarea care se ridică de-acum încolo este dacă, în căutarea noastră de a fi ca Isus, urmează să trăim prin resursele vieţii noastre umane, sufleteşti, sau prin puterea vieţii divine.
Vrem să fim desăvârşiţi prin aptitudinile noastre, sau prin Duhul Sfânt (Galateni 3:3)?
A fi sufletesc reprezintă o piedică pentru creşterea noastră spirituală. Când Petru a încercat să-L întoarcă pe Isus din drumul crucii, el a făcut aceasta din dragoste profundă, dar firească, pentru Hristos; Isus, însă, a identificat acest îndemn cu vocea Diavolului. El a spus lui Petru: „Gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu [duhovniceşti], ci gânduri de ale oamenilor [sufleteşti, fireşti]” (Matei 16:23). Creştinul sufletesc este unul al cărui mod de gândire este încă guvernat de „viaţa lui Adam”. Poate simţi o dragoste omenească intensă şi chiar o dorinţă de a fi neprihănit, dar acestea nu sunt de natură divină.
Când Dumnezeu a creat omul, El l-a făcut duh, suflet şi trup (1 Tesaloniceni 5:23). Omul a fost creat pentru a fi Templul lui Dumnezeu, iar în modelul Cortului Întâlnirii, pe care Dumnezeu l-a dat lui Moise, vedem aceeaşi triplă alcătuire – pentru că acest cort simboliza omul, ca locuinţă a lui Dumnezeu.
Cortul Întâlnirii a avut trei părţi. O parte a fost deschisă – curtea din afară – şi aceasta corespundea cu partea vizibilă a omului şi anume cu trupul lui. Celelalte două părţi – Locul Sfânt şi Locul Preasfânt – erau acoperite şi acestea corespundeau cu părţile invizibile ale omului, şi anume, cu sufletul, respectiv cu duhul lui.
Prezenţa lui Dumnezeu era în Locul Preasfânt. De acolo a vorbit cu omul. Când suntem născuţi din nou, cel făcut viu de către Duhul Sfânt este duhul nostru, prin faptul că El ne face una în duh cu Domnul (1 Corinteni 6:17) – la fel cum un soţ şi o soţie devin un singur trup. În această unire, intenţia lui Dumnezeu este ca prin Duhul Lui cel Sfânt să poată stăpâni, de-acum, peste sufletul nostru răscumpărat şi peste trupul nostru. Dacă înţelegem aceasta şi ne supunem lui Dumnezeu, conform cu scopul Lui pentru noi, putem deveni oameni duhovniceşti.
Sufletul omului se compune din mintea lui (abilitatea raţională), emoţiile lui (abilitatea sentimentală) şi voinţa lui (abilitatea decizională). Omul nu poate lua legătura cu Dumnezeu prin nici una dintre aceste părţi ale sufletului său, la fel cum nu-L poate atinge pe Dumnezeu cu trupul lui fizic, deoarece Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24).
Aşa cum lumea materială poate fi atinsă numai cu trupul, la fel şi lumea spirituală poate fi atinsă numai prin intermediul duhului. Dacă nu facem distincţie între suflet şi duh, putem fi înşelaţi prin imitaţiile contrafăcute de Satan pe tărâmul sufletesc, care par a fi lucrări ale Duhului Sfânt.
Folosind doar sufletul nostru, noi nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu. Atunci când se pune problema cunoaşterii lui Dumnezeu, mintea ascuţită a unui om nu-i oferă nici un avantaj faţă de o minte slabă, deoarece abilităţile lui sufleteşti nu-l avantajează cu nimic în primirea lucrurilor spirituale, care sunt destinate duhului său. Duhul şi sufletul sunt complet diferite. Aşa că, încercarea cuiva de a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin sufletul lui, este la fel de absurdă ca şi încercarea de a vedea folosind urechea!
Gândiţi-vă cum studiem noi Scriptura. Când citim Cuvântul lui Dumnezeu folosim trupul (ochii) şi sufletul (mintea); însă, dacă Duhul Sfânt nu ne deschide ochii pentru a înţelege sensul acestui Cuvânt, duhul nostru poate fi încă la fel de întunecat ca miezul nopţii. Cunoaşterea Bibliei dovedeşte doar faptul că ai o minte bună – un suflet puternic. Duhul tău poate fi încă orb. Dumnezeu ascunde adevărul Său de aceia care sunt abili şi pricepuţi, şi îl descoperă celor smeriţi (Matei 11:25). Orbirea teologilor din vremea lui Isus este cea mai clară dovadă în acest sens (1 Corinteni 2:7,8).
Emoţiile sunt şi ele parte a sufletului nostru. Dumnezeu nu poate fi simţit prin emoţii. Exuberanţa emoţională nu este spiritualitate, ci doar freamătul sufletului. În viaţa unei persoane, în paralel cu această exaltare, poate exista păcatul cel mai profund; la fel cum şi o minte ascuţită poate coexista cu păcatul.
Pe muntele Carmel, profeţii lui Baal au fost exaltaţi emoţional, strigând, delirând şi dansând (1 Împăraţi 18:26-29), dar ei n-au fost duhovniceşti. Astfel de manifestări pot fi găsite şi în adunările creştine care au un nivel emoţional ridicat, dar n-au nimic de a face cu adevărata spiritualitate.
Iuda Iscarioteanul era, probabil, cel mai inteligent dintre ucenici, dar puterile lui sufleteşti nu l-au ajutat să cunoască adevărul lui Dumnezeu. Cărturarii din Ierusalim nu puteau înţelege ceea ce Simon Petru, cu toată lipsa lui de educaţie, înţelegea foarte bine prin descoperire divină (Matei 16:17).
Nu Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu prin puterea sufletului. Creştinul sufletesc este unul care încearcă, totuşi, să facă acest lucru.
Creştinul sufletesc poate părea smerit, dar el totdeauna este conştient de smerenia lui. Smerenia adevărată este inconştientă de ea însăşi. Creştinul sufletesc trebuie să facă un efort pentru a părea smerit, în timp ce adevărata smerenie este întotdeauna spontană şi fără efort, pentru că ea izvorăşte dinlăuntru.
Creştinul sufletesc poate să apară şi ca unul care are un zel pentru neprihănire. El poate lua biciul, scoţând afară oameni din adunare şi chiar să tune şi să fulgere împotriva păcatului, crezând despre sine însuşi că este profet, dar el caută lauda oamenilor pentru intervenţiile lui. El întotdeauna are un ochi îndreptat înspre părerile oamenilor. Pot exista şi alte soiuri de manifestări sufleteşti, mai subtile, în care un om poate spune: „Nu-mi pasă ce cred alţii despre mine”, dar faptul că vrea ca alţii să ştie că lui nu-i pasă de părerile lor, îi vădeşte caracterul sufletesc.
Creştinul sufletesc mai poate părea ca având o mare compasiune, dar aceasta va fi întotdeauna omenească şi imprudentă. De exemplu, un creştin sufletesc, căutând să fie iubitor, trimite în mod regulat ajutor material unui om nevoiaş care, de fapt, este un fiu risipitor ajuns sub disciplinarea lui Dumnezeu. Un astfel de ajutor va fi, în realitate, o reţinere a acelui om nevoiaş de la întoarcerea lui înspre Dumnezeu. Totuşi, creştinul sufletesc va simţi o satisfacţie, trimiţând acel ajutor, imaginându-şi că Îl slujeşte pe Dumnezeu. El nu îşi dă seama că, de fapt, prin ”acţiunile lui de caritate” împlineşte scopurile Diavolului.
Acestea sunt doar câteva din multitudinea de exemple posibile; însă, ar trebui să fie suficiente pentru a arăta nevoia noastră, disperată, de a deosebi activitatea sufletească de cea duhovnicească.
Roada sufletească poate arăta ca roada Duhului, şi mulţi au fost înşelaţi; şi noi putem fi înşelaţi, la rândul nostru.
Portocalele şi bananele de plastic au păcălit deja pe mulţi musafiri aşezaţi la ospeţe. Ele au doar un rol decorativ, neavând vreo valoare nutritivă. La fel stau lucrurile şi în cazul imitaţiilor sufleteşti ale virtuţilor lui Hristos.
Din tot ce am spus până acum nu trebuie trasă concluzia că sufletul nostru nu are niciun folos. Însuşi Dumnezeu a creat sufletul omului, şi El a hotărât un rol pentru el. Avem nevoie să folosim mintea şi emoţiile noastre, dar adevărata spiritualitate începe atât cu smerirea propriei noastre fiinţe „sub mâna tare a lui Dumnezeu” cât şi cu supunerea completă, înaintea lui Dumnezeu, a voinţei noastre (care este uşa înspre duhul nostru). În faţa acestei uşi, a voinţei noastre, stă Isus şi bate, cerând permisiunea să intre (Apocalipsa 3:20).
Când suntem de acord să spunem, cum a spus Isus pe când era în trup pe acest Pământ, „Să se facă nu voia mea, ci voia Ta” numai atunci putem să trăim cum a trăit Isus. Atunci Dumnezeu poate să conducă duhul nostru, iar sufletul nostru va deveni slujitorul Duhului lui Dumnezeu. Atunci şi trupul nostru va fi adus sub controlul Duhului Sfânt. Numai un astfel de om poate fi numit „un om duhovnicesc” sau „un om plin de Duhul”.
Convertirea, botezul în Duh şi manifestarea darurilor duhovniceşti nu îl fac spiritual pe un om, aşa cum ne este dovedit cu prisosinţă de exemplul creştinilor din Corint. Prin ei s-au manifestat toate darurile Duhului, totuşi erau legaţi de păcatele firii pământeşti şi se mândreau cu cunoştinţa lor la nivel intelectual şi cu exaltările lor emoţionale. Ei nu erau duhovniceşti.
Am văzut că în Cortul Întâlnirii prezenţa lui Dumnezeu a fost în Locul Preasfânt. Între Locul Preasfânt şi Locul Sfânt a fost întinsă o cortină (perdea) groasă. Aceasta ascundea strălucirea slavei lui Dumnezeu de Locul Sfânt. Perdeaua aceasta simboliza trupul (adică firea pământească) (Evrei 10:20). Numai când firea pământească este crucificată (perdeaua ruptă) atunci slava lui Dumnezeu poate străluci în toată personalitatea noastră (sufletul nostru).
Dacă parcurgem cu credincioşie această „cale nouă şi vie”, pe care Isus a deschis-o pentru noi prin trupul Său, atunci viaţa lui Dumnezeu va străluci prin personalitatea noastră şi se va fi manifesta prin noi tot mai mult şi mai mult.
Atunci Scriptura din Proverbe 4:18, care spune: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei”, va fi împlinită în noi.
Astfel Duhul Sfânt ne va transforma din slavă în slavă (2 Corinteni 3:18) până vom deveni întocmai ca Isus, în ziua în care El va reveni (1 Ioan 3:2).
Am văzut că Isus nu a dat curs niciodată voinţei Sale proprii. Cu alte cuvinte, El niciodată nu a trăit sub călăuzirea minţii sau emoţiilor proprii. El a trăit în Duh, şi sufletul Lui uman a fost subordonat Duhului Sfânt. Isus Şi-a folosit mintea şi emoţiile de multe ori, dar întotdeauna ca slujitori ai Duhului Sfânt, care a fost Domn în viaţa Lui. Astfel, slava lui Dumnezeu a strălucit nestânjenită prin El, în toată plinătatea ei.
Biblia ne învaţă că, în ziua în care Isus va reveni pe Pământ, toată lucrarea vieţii noastre va fi încercată prin foc (1 Corinteni 3:10-14). Încercarea focului va determina dacă lucrarea noastră a fost sufletească sau duhovnicească. Suntem îndemnaţi să construim cu aur, argint şi pietre scumpe care pot rezista focului, şi nu cu lemn, fân sau trestie, care vor fi transformate în cenuşă.
Ce înseamnă să construim cu aur, argint şi pietre scumpe?
Pasajul din Romani 11:36 ne dă răspunsul. Acolo ni se spune că toate lucrurile sunt „de la Dumnezeu, prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu”.
Toată creaţia, avându-şi originea în Dumnezeu, este menţinută prin puterea Lui şi are scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu. Satan şi omul, însă, au încălcat această lege.
Totuşi, numai ceea ce îşi are originea în Dumnezeu, este făcut prin puterea lui Dumnezeu, şi este făcut pentru slava lui Dumnezeu este veşnic. Toate celelalte vor pieri, fiind reduse la cenuşă prin focul judecăţii Scaunului de Judecată al lui Hristos.
Deci, ceea ce îşi are originea în sufletul omului (de la om), este făcut prin putere omenească, şi este făcut pentru slava omului, este lemn, fân şi trestie, chiar dacă este numită “lucrare creştină”!
Pe de altă parte, ceea ce provine din Dumnezeu, este făcut prin puterea Lui, şi pentru slava Lui, va fi găsit, în ziua judecăţii, aur, argint şi pietre scumpe.
Ziua finală a încercării nu va aprecia cantitatea lucrării noastre, ci calitatea ei. Materialul pe care l-am folosit va fi mai important decât mărimea construcţiei noastre. Originea, puterea şi motivul lucrărilor noastre vor fi incomparabil mai importante în ziua aceea decât cantitatea a ceea ce am făcut sau am sacrificat.
Isus este Exemplul nostru şi în ceea ce priveşte trăirea nu prin suflet, ci în Duhul. El niciodată nu a acţionat din proprie iniţiativă sau prin propriile abilităţi umane sau pentru slava Lui proprie. El a făcut, prin puterea şi pentru slava lui Dumnezeu, numai lucrările care îşi aveau originea în Dumnezeu.
El a spus în mod repetat ucenicilor Săi că „Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga”. Aceste cuvinte ale lui Isus, referitoare la a urî (sau a pierde) propria viaţă sufletească, sunt repetate de şapte ori în cele patru evanghelii (Matei 10:39; 16:25; Marcu 8:35; Luca 9:24; 14:26; 17:33; Ioan 12:25).
Desigur, din moment ce Duhul Sfânt a considerat necesar să repete de şapte ori acest principiu în cele patru evanghelii, aceasta trebuie să fie una dintre cele mai importante învăţături ale lui Isus. Totuşi, foarte puţini credincioşi au înţeles ceea ce a vrut Isus să înţelegem.
Cum putem face deosebire în viaţa noastră între ceea ce este sufletesc şi ceea ce este duhovnicesc? Răspunsul este: privind la Isus, la Cuvântul Viu, descoperit nouă prin Duhul Sfânt în Scriptură, care e Cuvântul Scris.
Trebuie să ne judecăm singuri – nu prin lumina propriului nostru suflet, ci prin lumina lui Dumnezeu (Psalmul 36:9) şi această lumină se găseşte în Isus (Ioan 8:12) şi în Cuvântul Lui Dumnezeu (Psalmul 119:105).
Isus, Cuvântul care S-a făcut trup, spune: „Învăţaţi din exemplul Meu (…) şi veţi găsi odihnă de la activităţile voastre sufleteşti” (Matei 11:29 – parafrazat).
Mai citim: „Cuvântul lui Dumnezeu desparte şi ne arată ceea ce este sufletesc şi ceea ce este duhovnicesc” (Evrei 4:12 – parafrazat).
Trebuie, deci, să căutăm insistent lumina oferită atât de Isus, Exemplul (Înainte-mergătorul) nostru, cât şi de Cuvântul lui Dumnezeu, Călăuza noastră. Desăvârşirea este găsită în viaţa pământească a lui Isus şi în Cuvântul lui Dumnezeu; deci, să ne uităm cu luare-aminte la acestea.
Capitolul 6
TRĂIND ÎN VOIA LUI DUMNEZEU
„Din El sunt toate lucrurile” (Romani 11:36)
Isus a spus că Împărăţia Cerurilor aparţine celor săraci în duh (Matei 5:3). El a mai spus că numai cei ce înfăptuiesc voia Tatălui vor intra în această Împărăţie (Matei 7:21). Împărăţia Cerului este veşnică şi acolo se va găsi numai ceea ce a fost făcut în voia lui Dumnezeu. Cei săraci în duh sunt cei care sunt conştienţi de insuficienţa lor umană şi care, din această cauză, se supun pe deplin voii lui Dumnezeu.
În acest sens, Isus a fost în permanenţă sărac în duh. El a trăit aşa cum a hotărât Dumnezeu ca omul să trăiască, adică, în dependenţă permanentă de Dumnezeu, refuzând să folosească în mod independent de Dumnezeu puterile minţii Lui. Gândiţi-vă la cuvintele Lui: „Fiul nu poate face nimic de la Sine (…) Eu nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu (…) n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis (…) căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc (…) Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 5:19,30; 8:28,42; 12:49; 14:10).
Isus niciodată nu acţiona doar pentru că vedea o nevoie. El vedea acea nevoie, era preocupat de ea, dar acţiona numai când Tatăl Său îi spunea să acţioneze.
El a aşteptat cel puţin patru mii de ani în Cer, în timp ce lumea zăcea într-o disperată nevoie de un Salvator, şi a venit pe Pământ numai atunci când L-a trimis Tatăl Său (Ioan 8:42). „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4:4). Dumnezeu a hotărât o vreme potrivită pentru toate lucrurile (Eclesiastul 3:1). Numai Dumnezeu ştie acea vreme, aşa că nu vom greşi căutând voia Tatălui în toate lucrurile aşa cum a făcut Isus.
Iar când Isus a venit pe Pământ, El nu a mers doar de jur-împrejur făcând ceea ce simţea că era bine. Deşi gândirea minţii Lui era complet pură, totuşi, niciodată nu a acţionat conform vreuneia dintre ideile bune care Îi veneau în minte. Nu! El Şi-a făcut mintea roabă ascultării de Duhul Sfânt.
Deşi El cunoştea în profunzime Scripturile, încă de la vârsta de doisprezece ani, totuşi, a petrecut următorii optsprezece ani ca dulgher, stând cu mama Lui, făcând mese, scaune şi alte produse din lemn. El avea chiar acel mesaj de care aveau nevoie omenii care mureau peste tot în jurul Lui; şi totuşi, nu a ieşit în slujirea publică de predicare. De ce? Pentru că timpul Tatălui Său nu a sosit încă.
Isus nu se temea să aştepte.
„Cel ce crede, nu se va grăbi” (Isaia 28:16).
Când a sosit momentul stabilit de Tatăl Său, El a ieşit din atelierul Lui de dulgherie şi a început să predice. De multe ori după aceea, în legătură cu anumite chemări la activitate, El spunea: „Nu mi-a venit încă ceasul” (Ioan 2:4; 7:6). Toate lucrurile în viaţa lui Isus au avut loc la timpul şi după voia Tatălui.
Nevoia omului, luată separat, nu constituia niciodată o chemare la acţiune pentru Isus, deoarece în caz contrar ar fi acţionat de la El însuşi – din sufletul Lui. Nevoia omului trebuia luată în considerare, dar cea care trebuia înfăptuită neapărat era voia lui Dumnezeu. Isus a făcut foarte clar acest principiu în Ioan 4:34,35.
Nevoia o vedem în (v. 35): „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş”.
Principiul de acţiune îl vedem în (v. 34): „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui”.
Isus nu a înfăptuit acele multe lucruri bune care au fost sugerate de prietenii Lui, deoarece ştia că ascultând de oameni, şi făcând ceea ce era aparent bun, El pierdea ceea ce era cel mai bun: ceea ce avea Tatăl Lui pentru El.
Odată, când oamenii L-au rugat stăruitor să rămână într-un anumit loc, El a spus că nu putea, pentru că a auzit vocea Tatălui Său chemându-L să meargă altundeva. Omeneşte vorbind, existau motive întemeiate pentru a rămâne acolo unde era, dat fiind faptul că reacţia pozitivă oamenilor la mesajul Lui a fost una ieşită din comun. Gândurile lui Dumnezeu, însă, nu sunt ca şi gândurile omului şi căile Lui nu sunt ca şi căile omului (Isaia 55:8). În acea dimineaţă, devreme, înainte de a-l auzi pe Petru şi pe ceilalţi cu sugestiile lor, Isus a ieşit singur, S-a rugat şi a auzit vocea Tatălui Său (Marcu 1:35-39). Isus nu a avut încredere în argumentarea omenească. El a ascultat de Cuvântul care spune: „nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:5,6). El S-a bizuit pe Tatăl Său în ce priveşte călăuzirea în orice situaţie.
Într-o profeţie referitoare la Domnul Isus, în Isaia 50:4, citim, „El Îmi trezeşte urechea, în fiecare dimineaţă, să ascult cum ascultă nişte ucenici”. Acesta era obiceiul lui Isus. El căuta toată ziua, începând cu zorii zilei, să audă vocea Tatălui Său, şi făcea exact ceea ce îi spunea Tatăl Lui să facă. El nu a avut şedinţe de consfătuire cu oameni pentru a lua decizii în legătură cu lucrurile de făcut, însă a avut întâlniri de rugăciune cu Tatăl Său. Creştinii sufleteşti planifică prin consfătuiri cu oamenii. Creştinii duhovniceşti aşteaptă pentru a auzi ceva din partea lui Dumnezeu.
Isus a trăit prin Tatăl Său (Ioan 6:57). Pentru Isus, Cuvântul lui Dumnezeu a fost mai important decât mâncarea (Matei 4:4). El trebuia să primească acest Cuvânt, direct de la Tatăl, de mai multe ori pe zi. Primind Cuvântul, El îl şi înfăptuia. Ascultarea a fost, de asemenea, mai importantă decât mâncarea Sa zilnică (Ioan 4:34). Isus a trăit în dependenţă de Tatăl. Atitudinea Lui de-a lungul întregii zile a fost: „Vorbeşte, Tată, căci Eu ascult”.
Gândiţi-vă la izgonirea schimbătorilor de bani din Templu. Cu siguranţă că au existat şi alte ocazii când Isus era în Templu, schimbătorii de bani erau şi ei acolo, şi El nu i-a izgonit. El a făcut-o numai când a fost călăuzit de Tatăl Său. Creştinul sufletesc ar fi izgonit schimbătorii de bani de fiecare dată sau niciodată; în schimb, cel care e călăuzit de Dumnezeu ştie când, unde şi cum să acţioneze.
Existau multe lucruri bune pe care Isus le-ar fi putut face, dar niciodată nu le-a făcut, fiindcă acestea erau în afara limitelor voii Tatălui Său pentru El. El a fost mereu ocupat cu lucrările care erau, în mod absolut, cele mai bune. Şi, de fapt, nici nu era nevoie de mai mult de atât. El nu a venit pe Pământ să facă lucruri bune, ci să împlinească voia Tatălui Său.
„Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” – i-a întrebat El pe Iosif şi Maria la vârsta de doisprezece ani (Luca 2:49). El era interesat doar de împlinirea acestor lucrări. Când a ajuns la sfârşitul celor treizeci şi trei de ani şi jumătate trăiţi pe Pământ, El a putut spune cu reală satisfacţie „Tată, am îndeplinit tot ce TU Mi-ai dat de făcut” (Ioan 17:4).
El nu a călătorit prin toată lumea, nu a scris nici o carte; cei care L-au urmat au fost puţini, existau încă multe nevoi neîmplinite în multe părţi ale lumii etc., etc., dar El a terminat lucrarea pe care Tatăl a hotărât-o pentru El. Aceasta, şi numai acesta, este ceea ce contează în definitiv.
Isus a fost un slujitor al Domnului Iehova, şi „ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui” (1 Corinteni 4:2). El Şi-a petrecut viaţa ascultând de Tatăl Său, îndeplinind toată voia Tatălui; astfel a putut evita golirea de esenţa relaţiei dintre El şi Tatăl Lui, datorită epuizării, şi frustrarea, datorită prea multor “ocupaţii”. El Şi-a dat la moarte interesele omeneşti. El nu a fost sufletesc. A fost duhovnicesc.
Isus a ales ca rugăciunea să fie o prioritate în viaţa lui. El se retrăgea adesea în pustie şi Se ruga (Luca 5:16). Odată a petrecut o noapte întreagă în rugăciune pentru a cunoaşte voia Tatălui cu privire la alegerea celor doisprezece ucenici (Luca 6:12,13). Creştinul sufletesc consideră timpul petrecut în aşteptarea răspunsului lui Dumnezeu ca pe un timp pierdut şi se roagă numai pentru a-şi linişti conştiinţa. El nu simte o nevoie disperată de rugăciune în viaţa lui, pentru că el se încrede în propriile aptitudini, însă omul duhovnicesc depinde în permanenţă de Dumnezeu în legătură cu toate lucrurile şi astfel se simte mereu condus, de nevoia lui stringentă, înspre rugăciune.
Isus a spus că „singurul lucru care este necesar” este să ascultăm Cuvântul Lui (Luca 10:42). Maria din Betania a fost un exemplu în acest sens. Marta, pe de altă parte, deşi ocupată cu slujirea altruistă, era neliniştită şi critică la adresa Mariei. În aceste două surori vedem contrastul dintre activitatea duhovnicească şi cea sufletească. Marta nu a făcut nici un păcat slujindu-L pe Domnul şi pe ucenicii Săi, însă a fost neliniştită şi a criticat-o pe Maria. Aceasta ilustrează clar slujirea sufletească. Creştinul sufletesc este neliniştit şi iritabil. El nu şi-a isprăvit „lucrările proprii”, şi nu a intrat în odihna lui Dumnezeu (Evrei 4:10). Intenţiile lui sunt bune, dar el nu a înţeles că lucrările propriului voluntariat, oricât de bune ar fi, sunt tot „haine mânjite” în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă sunt făcute după convertire (Isaia 64:6).
Oile bune ale lui Amalec (firea pământească) sunt la fel de inacceptabile înaintea lui Dumnezeu, ca oile rele (1 Samuel 15:3,9-19), dar argumentarea omenească nu poate înţelege acest adevăr. Pare stupid să înlături oile bune, când ele pot fi dăruite lui Dumnezeu, dar Dumnezeu cere ascultare, NU jertfă. „Ascultarea face mai mult decât jertfele” (1 Samuel 15:22), dar cum putem să ascultăm dacă nu auzim ceea ce are Dumnezeu să ne spună? Auzirea, deci, trebuie să existe înaintea împlinirii prin ascultare. De aceea a spus Isus că singurul lucru necesar era auzirea vocii Lui. Toate celelalte erau dependente de acesta.
Cei care „slujesc”, ca Marta, oricât de sinceri ar fi, în realitate se slujesc doar pe ei înşişi. Ei nu pot fi numiţi slujitori ai Domnului, pentru că un slujitor, înainte de a se apuca să slujească, aşteaptă să audă din partea stăpânului ceea ce are de făcut.
Dacă suntem goliţi de încrederea în propria noastră suficienţă, ne vom ruga la fel cum s-a rugat Solomon: „O, Doamne, Dumnezeul meu, dă robului Tău o inimă ascultătoare pentru a deosebi binele de rău” (1 Împăraţi 3:7,9). Isus ştia că trebuia să asculte de Tatăl Său, dacă voia să discearnă ceea ce era bun (în cel mai înalt sens) de ceea ce nu era bun, şi anume, să discearnă ceea ce era voia Tatălui Său de ceea ce nu era voia Lui.
Isus a văzut de multe ori pe cerşetorul olog la Poarta Frumoasa a Templului din Ierusalim, dar nu l-a vindecat pentru că nu avea călăuzire pentru aceasta din partea Tatălui Său. Mai târziu, după ce El s-a înălţat la Cer, Petru şi Ioan au slujit prin darul vindecării pentru acest om – la timpul perfect al Tatălui – şi, ca rezultat, mulţi oameni s-au întors la Domnul (Fapte 3:1-4:4). Acesta a fost momentul pe care l-a hotărât Tatăl pentru vindecarea acelui om, şi nu un alt moment, mai devreme. Dacă Isus ar fi vindecat pe acel om mai devreme, prin acesta ar fi încălcat voia Tatălui. El a ştiut că timpul Tatălui era desăvârşit, aşa că niciodată nu a făcut nimic în pripă.
Viaţa lui Isus era o viaţă de odihnă deplină. În cele 24 de ore ale unei zile, El avea destul timp la dispoziţie pentru a face voia Tatălui Său. Însă, dacă S-ar fi apucat să facă ceea ce I se părea a fi bine, atunci nu I-ar fi fost de-ajuns cele 24 de ore, şi ar fi ajuns în cele mai multe zile la stări de frământare. Isus se putea bucura de fiecare dată când era întrerupt, pentru că era conştient de faptul că un Tată suveran, în Cer, a planificat orarul Său zilnic; deci, niciodată nu se enerva când era întrerupt. Viaţa lui Isus va aduce odihnă desăvârşită şi în fiinţa noastră lăuntrică. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom lucra nimic, însă vom face numai ce este în planul Tatălui pentru viaţa noastră. Atunci vom fi mai dornici să împlinim voia Tatălui decât propriile noastre programe stabilite dinainte.
Creştinii sufleteşti sunt atât de încordaţi să-şi facă „propriile lucrări”, încât adesea ei sunt irascibili şi agitaţi. Unii din ei ajung, în cele din urmă, la căderi nervoase sau la handicapuri fizice.
Isus a fost complet ferit de orice cădere nervoasă, pentru că în omul Lui dinlăuntru era în odihnă deplină. El ne spune: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine (…) şi veţi găsi odihna pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). Aceasta e slava lui Isus pe care Duhul lui Dumnezeu ne-o arată în Cuvântul Său, pe care doreşte să o împartă cu noi şi să o manifeste prin noi.
Domnul este Păstorul nostru şi El Îşi paşte oile Lui la păşuni de odihnă. Oile nu îşi fac programul lor şi nu ele decid la care păşune să meargă. Ele doar îşi urmează Păstorul. Pentru a-L urma pe Păstor în felul acesta, trebuie să fim goliţi de încrederea în puterile proprii şi de încrederea în propria noastră suficienţă. Isus L-a urmat pe Tatăl Său cu blândeţe, dar creştinii sufleteşti nu vor să fie oi, şi de aceea sunt conduşi pe căi greşite de intelectul lor. Mintea noastră este un dar, minunat şi deosebit de folositor, din partea lui Dumnezeu, însă poate deveni cel mai periculos dintre toate darurile dacă ridicăm mintea la rangul de conducător în viaţa noastră.
Isus Şi-a învăţat ucenicii să se roage astfel: „Tată, voia Ta să se înfăptuiască pe Pământ, aşa cum e înfăptuită în Cer” (Matei 6:10). Cum e înfăptuită voia lui Dumnezeu în Cer? Acolo îngerii nu aleargă încolo şi-ncoace, încercând să facă ”ceva pentru Dumnezeu”. Dacă ei ar face aceasta, ar fi confuzie în Cer. Atunci ce fac ei? Aşteaptă în prezenţa lui Dumnezeu pentru a auzi porunca Lui, iar după aceea, fiecare din ei face exact ceea ce i s-a spus să facă. Ascultaţi cuvintele îngerului Gavril spuse lui Zaharia: „Eu sunt Gavril, care stau în prezenţa lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc” (Luca 1:19). Aceasta e poziţia pe care a luat-o şi Domnul Isus – aşteptând în prezenţa Tatălui, ascultând vocea Lui şi înfăptuind voia Lui.
Creştinii sufleteşti pot muncii din greu şi pot sacrifica mult, dar lumina veşniciei, care limpezeşte toate lucrurile, va scoate la iveală faptul că „s-au chinuit toată noaptea şi nu au prins nimic”; dar cei care şi-au luat crucea în fiecare zi, (lepădându-se de viaţa lor sufletească şi răstignind-o) şi au ascultat de Domnul, vor avea plasele pline cu peşti în ziua aceea (Ioan 21:1-6).
„Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62). „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul” (Coloseni 4:17).
„Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină” (Matei 15:13). Întrebarea nu este dacă răsadul este bun sau nu, ci întrebarea este cine l-a plantat. Numai Dumnezeu este Creatorul legitim al oricărui lucru. Biblia începe cu cuvintele, „La început Dumnezeu”. Aceste cuvinte trebuie să fie adevărate şi pentru toate acţiunile noastre: dacă vrem ca ele să dăinuiască pe veci, trebuie să-şi aibă originea în Dumnezeu şi nu în minţile noastre.
„Cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Toţi ceilalţi vor pieri, deci, să ne întrebăm pe noi înşine:
TRĂIESC ŞI LUCREZ EU ÎN VOIA LUI DUMNEZEU?
Capitolul 7
TRĂIND PRIN PUTEREA LUI DUMNEZEU
„Prin El sunt toate lucrurile” (Romani 11:36)
Adam a fost creat de Dumnezeu având puteri extraordinare în sufletul său. El a putut da un nume fiecărui animal şi fiecărei păsări pe care le-a creat Dumnezeu (Genesa 2:19). Pentru noi este greu să ţinem minte doar câteva din acele mii de nume. Adam a putut da un nume diferit fiecăreia dintre ele. Aceasta este doar un singur indiciu privitor la puterea sufletului lui Adam. Aceste puteri, pe care i le-a dat Dumnezeu, aveau menirea de a fi folosite în dependenţă de Dumnezeu; dar Adam a ales să le dezvolte independent de Dumnezeu şi, după această alegere tragică, în Eden, a început să trăiască prin sufletul lui.
Dacă vrem să deosebim activităţile sufleteşti de cele duhovniceşti, pentru a scăpa de inducerea în eroare prin imitaţiile lui Satan, trebuie să avem nişte noţiuni despre diferenţa dintre puterea Duhului Sfânt şi puterea sufletului.
Să luăm un domeniu unde această putere, a sufletului uman, este folosită pe scară largă în creştinătatea de azi, şi anume, domeniul vindecării.
Începând cu veacul al nouăsprezecelea ştiinţa a început să descopere câte ceva din puterile extraordinare ale minţii umane. Ştiinţa hipnozei a făcut mari progrese, astfel că e uimitor să vezi câte lucruri sunt posibile prin puterile mentale. Acum, principiile hipnotismului au ajuns să fie importate şi în creştinătate, sub eticheta de ”daruri ale Duhului Sfânt”.
Departe de noi să dispreţuim darurile autentice al Duhului, care întotdeauna vor conduce la zidirea Bisericii şi la slava lui Dumnezeu; dorim, însă, să demascăm falsurile care sunt, aparent, atât de asemănătoare cu ceea ce este autentic, dar care conduc la înălţarea personalităţilor umane şi la edificarea împărăţiilor şi imperiilor financiare ale acestora!
Mult, din ceea ce trece drept vindecare divină în zilele noastre, prin mâinile „vindecătorilor prin credinţă” (atât creştini cât şi necreştini), nu e nimic altceva decât folosirea acestor puteri ale minţii umane – determinând pacienţii să se autosugestioneze că sunt vindecaţi, chiar dacă simptomele sunt încă prezente. Din moment ce un procent foarte mare din bolile din zilele noastre sunt pe bază psihosomatică (adică afecţiunile fizice provin din dereglări la nivel mental sau emoţional), este adevărat că „gândirea pozitivă” şi o atitudine schimbată faţă de boala în sine produce de multe ori vindecare în trup, dar aceasta este doar un rezultat al funcţionării legilor naturale ale trupului şi ale minţii. Nu e deloc vindecare supranaturală.
Isus continuă să vindece oameni, în mod miraculos, şi în zilele noastre, dar nu prin astfel de trucuri psihologice. Oriunde se manifestă darul autentic de vindecare, acolo nu va fi nici o sforţare mentală pentru a crede – pentru că credinţa este darul lui Dumnezeu, şi este bazată pe promisiunile din Cuvântul Său, şi nu produsul ”gândirii pozitive”.
Practicând principiile hipnozei (chiar şi neintenţionat), oamenii pot exercita putere asupra altora intr-un mod în care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să o facă. Deseori, în cercuri creştine, această putere poate fi identificată, în mod greşit, cu puterea şi autoritatea Duhului Sfânt peste o persoană.
Există pericole serioase când cineva îşi dezvoltă, independent de Dumnezeu, puterile sufletului său. Dumnezeu ne-a dat aceste puteri pentru a le dărui Lui, ca El să le poată folosi.
Aşa a trăit Isus. El Şi-a dat la moarte viaţa sufletească, şi a refuzat să trăiască prin puterile sufletului Său uman. În loc de aceasta, El a trăit în dependenţă deplină de Tatăl Său şi a căutat tot timpul puterea Duhului Sfânt, atât pentru viaţa Lui cât şi pentru lucrarea Lui.
Am văzut deja că El se retrăgea adesea în pustie pentru a se ruga (Luca 5:16). În ultimele Lui zile, înainte de merge la cruce, Isus învăţa în Templu, ziua, iar pe timpul nopţii se retrăgea pe Muntele Măslinilor – fără îndoială: pentru a avea timp suficient pentru rugăciune şi pentru a nu fi deranjat de nimeni în timpul rugăciunii (Luca 21:37,38).
A trăi prin credinţă înseamnă să trăieşti într-o astfel de dependenţă continuă de Tatăl.
Numai ceea ce este făcut prin puterea lui Dumnezeu este veşnic. Toate celelalte vor pieri. Biblia compară pe omul care trăieşte în dependenţă de Dumnezeu cu un copac ale cărui rădăcini se alimentează din albia bogată a unui râu (Ieremia 17:5-8). Aşa a trăit Isus: ca om, S-a alimentat întotdeauna din resursele duhovniceşti ale Duhului Sfânt (Râul lui Dumnezeu).
Biruinţa lui Isus asupra ispitelor n-a fost prin fermitate omenească, ci prin faptul că Îşi trăgea puterea, clipă de clipă, din Tatăl. Calea auto-lepădării exemplificată şi învăţată de Isus nu este una în care sufletul încearcă să se stăpânească pe el însuşi. Nu. Aceasta ar fi budism şi yoga, şi ele sunt atât de diferite de învăţătura Scripturii cât este de diferit Pământul faţă de Cer.
Isus ne-a învăţat că noi, ca fiinţe omeneşti, nu avem puterea să trăim şi să slujim lui Dumnezeu aşa cum ar trebui. El spunea că noi suntem ca nişte crengi neajutorate care, pentru a putea aduce rod, sunt complet dependente de seva furnizată de trunchi. „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Aşadar, ceea ce reuşim să facem fără ajutorul Duhului Sfânt poate fi considerat ca fiind NIMIC.
Aici iese în evidenţă nevoia vitală de a fi „tot timpul plini de Duh” (Efeseni 5:18).
Isus Însuşi era umplut şi uns cu Duhul Sfânt (Luca 4:1,18) şi a trăit, şi a lucrat, pentru Tatăl Său în puterea Duhului, dar această trăire şi lucrare au fost posibile numai pentru faptul că, în calitate de om, El era sărac în duh.
Isus era conştient de slăbiciunea structurii umane, pe care o luase asupra Lui. De aceea El căuta mereu ocazii pentru a fi singur şi de a Se ruga. Cineva a spus că aşa cum turiştii, când intră într-o localitate, caută hotelurile bune şi obiectivele turistice importante de vizitat, aşa căuta Isus locurile singuratice unde se putea ruga.
El căuta putere să poată învinge ispita, răstignindu-Şi puterea sufletului. Nici un om n-a fost mai conştient de cumplita slăbiciune a firii pământeşti ca Isus, de aceea El căuta faţa Tatălui pentru ajutor, în rugăciune, într-o măsură în care nici un om n-a făcut-o. El S-a rugat cu „strigăte mari şi lacrimi” în zilele trupului Său pământesc. Ca rezultat, a fost întărit cu putere de la Tatăl, mai mult decât orice alt om. Astfel, Isus n-a păcătuit nici măcar odată şi n-a trăit niciodată alimentat de puterea sufletului Său (Evrei 4:15; 5:7-9).
Oare nu e plin de semnificaţie faptul că de douăzeci şi cinci de ori în Evanghelii, cuvintele „ruga” sau „rugăciune” sunt folosite în legătură cu Isus?
În aceasta consta secretul vieţii şi lucrării Lui.
Isus nu S-a rugat numai înaintea unui eveniment mare din viaţa Lui, ci şi după câteva din marile Lui realizări. După ce i-a hrănit pe cei cinci mii de oameni într-un mod miraculos, El S-a retras în munţi să se roage. Fără îndoială că aceasta a fost pentru a Se pune în gardă împotriva ispitelor de mândrie şi de automulţumire care veneau în legătură cu lucrarea săvârşită şi pentru a-Şi reînnoi tăria, aşteptând înaintea Tatălui Său (Isaia 40:31). De obicei, noi ne rugăm numai înaintea vreunei lucrări importante pe care o avem de făcut pentru Domnul, dar dacă am dezvolta obiceiul pe care-l avea Isus, de a aştepta înaintea Tatălui după ce am terminat lucrarea, noi am fi păziţi de mândrie şi astfel am fi echipaţi să facem lucrări şi mai mari pentru Domnul.
Cu cât viaţa lui Isus devenea mai ocupată, cu atât Se ruga mai mult. Au fost cazuri în care El n-a avut timp nici să mănânce sau să se odihnească (Marc. 3:20; 6:31,33,46), dar întotdeauna Şi-a făcut timp să se roage. El a ştiut când să doarmă şi când să se roage, fiindcă asculta de îndemnul Duhului.
Starea de a fi sărac în duh este o premisă obligatorie pentru eficacitatea rugăciunii. Rugăciunea este expresia neputinţei omeneşti şi, dacă vrem ca ea să fie plină de semnificaţie şi nu un simplu ritual, trebuie să existe o permanentă recunoaştere a insuficienţei resurselor noastre umane: atât în ce priveşte trăirea vieţii creştine, cât şi pentru slujirea lui Dumnezeu.
Isus căuta încontinuu puterea lui Dumnezeu în rugăciune şi nu a fost niciodată dezamăgit. În acest mod, prin rugăciune, El a avut realizări pe care nu le-ar fi putut avea în niciun alt mod.
Acela care are întărituri la nivelul încrederii în sine, atunci când va încerca să biruie păcatul, va continua să depindă de “braţul firii pământeşti”. O astfel de persoană, înainte ca să poată cunoaşte puterea lui Dumnezeu care dă biruinţa, trebuie să ajungă dezamăgită de propria sa putere. În acest scop, Dumnezeu îl lasă să fie înfrânt, în mod repetat, mereu şi mereu, până când ajunge la un „punct zero” şi îşi recunoaşte neputinţa. Atunci Dumnezeu revarsă peste el Duhul de îndurare şi îl conduce într-o viaţă de biruinţă, iar slava lui Dumnezeu începe să se manifeste prin viaţa lui.
Când devenim slabi, atunci suntem cu-adevărat tari (2 Cor.12:10).
Avram l-a procreat pe Ismael prin puterea tăriei lui naturale, dar Dumnezeu nu l-a acceptat pe Ismael şi i-a cerut lui Avram să-l izgonească. (Gen. 17:18-21, 21:10-14). La Scaunul de Judecată al lui Hristos, când vom prezenta eforturile noastre bine intenţionate, făcute prin abilităţile noastre omeneşti şi făcute fără să fi depins de Dumnezeu, El ne va spune şi nouă că sunt inacceptabile. Tot ce este lemn, fân şi trestie va fi redus la cenuşă.
Va rămâne numai ceea ce a fost făcut „prin Dumnezeu”.
Când Avram a ajuns în starea de impotenţă – când capacitatea lui naturală de procreaţie s-a dus – atunci a fost născut prin putere divină Isaac şi acest fiu a fost acceptat de Dumnezeu.
În ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, un singur Isaac valorează mai mult decât o mie de Ismaeli. Un gram de aur are valoare mai mare decât un kilogram de lemne, şi anume, după ce focul le-a încercat pe amândouă. Ceea ce este puţin, dar făcut în puterea Duhului Sfânt este mult mai valoros decât ceea ce este mult şi este făcut prin propria noastră tărie.
Lucrările noastre bune şi propriile noastre eforturi de a-L sluji pe Domnul vor fi întotdeauna cârpe murdare, atât înainte cât şi după convertire, însă acea neprihănire care este produsă prin credinţă şi acea slujire care a fost făcută în dependenţă de Duhul Sfânt vor constitui haina noastră de nuntă în ziua Nunţii Mielului (Apocalipsa 19:8). Câtă diferenţă între cârpe murdare şi un costum frumos de nuntă! Totul depinde de modul în care este trăită viaţa noastră: prin puterea propriului nostru suflet ori prin puterea lui Dumnezeu.
Isus a depins de puterea Duhului şi în slujirea Sa. El nu a cutezat să intre în slujirea de predicare fără să fie uns, mai întâi, de Duhul Sfânt. Timp de treizeci de ani trăise deja prin puterea Duhului, în sfinţenie desăvârşită, astfel încât Tatăl a putut declara solemn: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Totuşi a avut nevoie să fie uns de Duhul Sfânt pentru lucrare. S-a rugat să fie uns, şi a fost ascultat (Luca 3:21); şi pentru că a iubit neprihănirea şi a urât păcatul, mai mult decât oricare om care a trăit vreodată, El a fost uns mai mult decât oricare alt om (Evrei 1:9). Ca rezultat, prin slujirea Lui, oamenii au fost dezlegaţi din robia lui Satan. Acesta a fost scopul principal şi manifestarea primordială a ungerii (Vezi Luca 4:18 şi Fapte 10:38).
Lucrarea lui Dumnezeu nu se face prin talente şi abilităţi umane. De multe ori, după convertire, oamenii care sunt deosebit de talentaţi, în mod natural, gândesc că de-acum încolo îşi pot folosi puterile intelectuale şi emoţionale pentru a-i influenţa pe alţii pentru Dumnezeu.
Mulţi creştini chiar asociază greşit expresivitatea sugestivă, logica şi claritatea dicţiei lor, cu puterea Duhului Sfânt. Acestea, însă, sunt numai puterile sufletului şi, dacă se creează vreo dependenţă de aceste puteri, ele vor constitui o piedică în slujirea lui Dumnezeu. Lucrarea făcută prin puterea sufletului uman nu va putea fi niciodată veşnică. Va pieri, dacă nu în timp atunci la Scaunul de Judecată al lui Hristos.
Isus nu a depins de puterea elocvenţei sau a oratoriei emoţionante pentru a mişca oamenii înspre Dumnezeu. El ştia că orice lucrare făcută printr-o astfel de putere, specifică sufletului, ar fi atins numai sufletele celor ce-L ascultau şi nu i-ar fi ajutat deloc pe plan duhovnicesc. Din acelaşi motiv, El nu a folosit interludii muzicale de nici un gen pentru a atrage oamenii la Dumnezeu.
El nu s-a jucat cu simţămintele celor ce-L ascultau şi nu i-a ridicat într-o exaltare febrilă ca să obţină predarea lor în mâna lui Dumnezeu. De fapt, El n-a folosit nici acestea şi nici alte metode sufleteşti care sunt folosite astăzi pe scară largă de evanghelişti şi predicatori. El nu a folosit izbucnirile emoţionale şi patosul sufletesc pentru a-i influenţa pe oameni. Acestea sunt metodele politicienilor şi ale negustorilor, şi El n-a fost nici una dintre acestea două.
Ca Slujitorul lui Iehova, Isus a depins pe deplin de Duhul Sfânt în toate lucrările Lui. Rezultatul a fost că cei care L-au urmat au ajuns şi ei, la rândul lor, la o viaţă profundă, trăită în Dumnezeu.
Isus n-a folosit puterea sufletească pentru a-i manipula pe oameni ca ei să preia modul Lui de gândire. El nu a impus nimănui personalitatea Sa. El întotdeauna dădea altora libertatea de a-L respinge, dacă aceasta era alegerea lor. Lucrătorii creştini sufleteşti stăpânesc, cu personalitatea lor puternică, peste turma pe care o conduc şi peste colaboratorii lor. Oamenii care sunt sub dominaţia unor astfel de lideri sunt atât de copleşiţi, încât se simt obligaţi să se supună, să-i idolatrizeze şi să asculte de orice cuvânt al lor.
Un astfel de lider poate fi înconjurat de mulţimi de oameni, şi enoriaşii pot fi chiar uniţi, dar este numai o unitate a devotamentului faţă de lider. Astfel de lideri se pot chiar autoînşela, crezând că ceea ce au ei este puterea Duhului Sfânt, fiindcă ei nu pot deosebi sufletul de duh. Cei care îi urmează sunt şi ei înşelaţi, în mod similar, însă lumina limpede de la Scaunul de Judecată va descoperi faptul că totul a fost putere sufletească şi că aceasta a împiedicat lucrarea lui Dumnezeu.
Există lideri politici şi, de asemenea, alţi lideri necreştini, care au o asemenea carismă peste ei, încât pot să atragă mulţimi mari prin puterea personalităţii şi prin oratoria lor.
Isus nu a fost un astfel de lider şi niciun creştin nu ar trebui să fie aşa. Noi ar trebui să ne temem să folosim propria noastră putere sufletească, pentru că ea este o încălcare gravă a poruncii lui Dumnezeu pentru om şi nu poate fi decât o piedică în slujirea Lui.
Puterea sufletească poate fi în stare să producă schimbări de suprafaţă în alţii şi să determine o formă de cucernicie în ei, dar nu va exista consacrare adâncă în viaţa lor faţă de Dumnezeu şi nici biruinţă asupra păcatelor în viaţa lor particulară.
O lucrare cu-adevărat duhovnicească nu poate fi făcută niciodată prin puterea sufletului, ci numai prin puterea Duhului Sfânt. Isus a ştiut aceasta; aşa că Îşi răstignea încontinuu puterea sufletului. În felul acesta a putut face, într-un timp foarte scurt, o lucrare adâncă şi durabilă în cei ce L-au urmat.
El niciodată nu a impus altora personalitatea Sa, nu a dominat niciodată peste cineva şi niciodată n-a copleşit pe oameni prin limbajul folosit sau prin puterile Lui intelectuale. El n-a căutat să impresioneze pe oameni, ci să-i ajute.
Creştinii sufleteşti sunt mai interesaţi în a-i impresiona pe alţii decât să-i ajute. Liderii creştini sufleteşti nu pot zidi adevărata Biserică, pentru că ei strâng oameni la ei înşişi şi nu la Hristos, care este Capul Bisericii.
Cei care sunt tari în ce priveşte puterea lor sufletească trebuie să slujească Cuvântul cu frică şi cutremur (aşa cum a făcut Pavel – 1 Corinteni 2:1-5), ca nu cumva credinţa celor care îi ascultă să se sprijine pe înţelepciunea omenească a vorbitorului, în loc de puterea lui Dumnezeu.
Isus a rămas mereu conştient de slăbiciunea Lui umană. El a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine” (Ioan 5:19). De aici provenea viaţa Lui intensă de rugăciune. De aceea a putut Tatăl să facă toate lucrările Lui în Isus (Ioan 14:10).
O astfel de atitudine de dependenţă de Dumnezeu ne va păzi de greşeala de a folosi ceea ce Dumnezeu a interzis, şi ceea ce Isus a spus să urâm, adică viaţa noastră sufletească şi puterile ei. Atunci Duhul Sfânt va putea să manifeste slava Domnului prin noi.
Dacă trăim prin credinţă (în dependenţă de Domnul) şi lucrarea noastră este o lucrare a credinţei, atunci vom zidi într-adevăr cu aur, argint şi pietre scumpe; deci, să ne punem nouă înşine această a doua întrebare:
TRĂIESC şi LUCREZ EU PRIN PUTEREA LUI DUMNEZEU?
Capitolul 8
TRĂIND PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU
„Pentru El sunt toate lucrurile” (Rom. 11:36).
Dumnezeu este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, deci, aşa cum toate lucrurile care au o natură veşnică îşi au originea în El, ele îşi au şi împlinirea tot în El.
Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu pentru a-I aduce slavă. Aceasta nu e pentru că Dumnezeu doreşte în mod egoist laudele noastre. El este complet împlinit în Sine Însuşi şi nu depinde de nimic din ceea ce I-am putea noi dărui şi care ar putea adăuga ceva la împlinirea Lui. Când El ne cheamă să căutăm slava Lui, o face pentru că aceasta este calea înspre propriul nostru bine moral. Altfel, am fi nişte fiinţe egoiste şi nefericite.
A-L face pe El centrul vieţii noastre este o lege pe care Dumnezeu a implementat-o în creaţie. Această lege poate fi încălcată numai de creaturi morale care au o voinţă liberă. Creaţia neînsufleţită ascultă cu bucurie de Creatorul ei şi Îl glorifică, dar Adam nu s-a supus acestei legi, iar consecinţa o vedem în suferinţa omenirii.
În rugăciunea pe care Domnul îi învaţă pe ucenicii Săi, prima cerere este: „Sfinţească-se numele Tău”. Aceasta a fost prima năzuinţă în inima Domnului Isus. El S-a rugat: „Tată, proslăveşte Numele Tău” şi a ales calea crucii, întrucât aceasta era spre slava Tatălui (Ioan 12:27,28). Viaţa Domnului Isus a fost guvernată de o pasiune supremă, aceea de a vedea slava Tatălui.
Tot ce a făcut El, era pentru slava Tatălui. În viaţa Lui nu au existat compartimente separate pentru ceea ce era sacru şi pentru ceea ce era laic, ci totul era sfânt. A făcut taburete şi bănci din lemn pentru slava lui Dumnezeu, şi tot pentru slava lui Dumnezeu a predicat şi a vindecat bolnavii. Fiecare zi a fost la fel de sfântă pentru El; iar banii cheltuiţi pentru necesităţile vieţii erau la fel de sfinţi ca şi banii dăruiţi pentru lucrarea lui Dumnezeu sau cei dăruiţi pentru săraci.
Isus a trăit tot timpul în odihna desăvârşită a inimii, pentru că a căutat numai slava lui Dumnezeu şi L-a interesat numai aprobarea Tatălui Său. El a trăit înaintea feţei Tatălui Său şi nu I-a păsat de aprecierea sau laudele date de om.
„Cine vorbeşte de la sine, caută slava lui însuşi” a spus Isus în Ioan 7:18.
Creştinul sufletesc, oricât de mult ar părea, sau ar pretinde, a fi în căutarea slavei lui Dumnezeu, este interesat, de fapt, în adâncul inimii, de propria lui slavă. Isus, din contră, niciodată nu a căutat vreo slavă pentru Sine însuşi.
Ceea ce îşi are originea în deşteptăciunea omului şi este înfăptuit prin ingeniozitate şi talent omenesc va ajunge întotdeauna, în final, să glorifice omul. Ceea ce începe în suflet va glorifica numai creatura.
În erele veşniciei, însă, nu va fi nimic în Cer sau în Pământ, care să aducă onoare sau glorie vreunui om.
Tot ce va supravieţui timpului şi va intra pe portalul veşniciei va fi ceea ce a fost din Dumnezeu, prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu motivaţia din spatele unei acţiuni este ceea ce dă valoare şi merit acelei acţiuni.
Ceea ce facem este important, dar motivul pentru care facem acel lucru este şi mai important.
Am văzut că Isus aştepta înaintea Tatălui Său pentru a primi planul Lui, apoi mai aştepta înaintea Tatălui pentru a primi şi puterea de a duce la îndeplinire acel plan, astfel că El a înfăptuit toată voia Tatăl Său prin puterea lui Dumnezeu. Însă, aceasta nu era totul. Aşa cum am văzut în ultimul capitol, Isus mergea să se roage şi după ce aveau loc unele dintre cele mai mari realizări ale Sale – pentru a da slava pentru acele realizări Tatălui Său. El a oferit roada slujbei Lui ca jertfă Tatălui Său. El nici n-a căutat cinstea pentru El însuşi, nici nu Şi-a însuşit-o când i-a fost oferită (Ioan 5:41, 8:50). Când faima Numelui Său a crescut foarte mult, El S-a retras în munţi să-L glorifice pe Tatăl Său (Luca 5:15,16). El a fost determinat să nu lezeze în vreun fel acea slavă care se cuvenea Tatălui.
Rezultatul unei astfel de atitudini perseverente, a fost că la sfârşitul vieţii lui Isus de pe Pământ, El a putut spune cu sinceritate: „Eu Te-am proslăvit pe pământ” (Ioan 17:4).
El a venit pe Pământ pentru a-L glorifica pe Tatăl, ca om. Aceasta a fost năzuinţa Lui în fiecare zi. El s-a rugat cu toată responsabilitatea ca numai Tatăl să fie Cel slăvit, oricât L-ar costa pe El, iar în final a murit pentru ca Tatăl să fie apreciat, înălţat şi glorificat pe Pământ, aşa cum este în Cer.
Pavel spune că, în ziua încercării prin foc (1 Cor. 3:13), toţi vor şti răspunsul la întrebarea: „DE CE am făcut lucrarea Domnului” (1Cor. 4:5 – parafrazat). În ziua aceea, motivele vor fi date pe faţă şi vor fi examinate de Domnul.
Slujba sufletească înalţă ceea ce este EU şi atrage oamenii la noi înşine, în loc de a-i atrage la Dumnezeu. Mulţimea vine să ne asculte, e impresionată şi apoi revine pentru a ne asculta din nou; ne cinsteşte şi ne vorbeşte de bine. Însă, când plecăm de-acolo, ei cad înapoi în starea lor spirituală de dinainte, rămânând neschimbaţi după auzirea atâtor predici. Adevăratul test al lucrării unui slujitor este starea duhovnicească în care rămân oamenii care au fost slujiţi de el, după ce slujitorul însuşi este deja plecat din lumea aceasta. Atunci va reieşi natura slujirii lui şi se va şti: dacă a fost una sufletească sau una duhovnicească.
Orice lucrare care atrage oamenii la noi înşine se va dovedi a fi lemn, fân şi trestie în acea ultimă zi, pentru că a glorificat doar omul.
Lucrarea lui Isus a fost duhovnicească. Dovada este văzută în faptul că El a lăsat în urma Lui un număr de oameni (chiar dacă acest număr era mic), care, la rândul lor, au devenit şi ei duhovniceşti şi nu sufleteşti. Pentru a manifesta slava Sa, şi în acest sens, noi trebuie să călcăm pe urmele Lui.
Slujirea şi trăirea sufletească pregăteşte calea venirii şi acceptării pe plan internaţional a Antihristului – omul absolut sufletesc. El se va ridica peste toţi ceilalţi şi va atrage masele de oameni la el însuşi, chiar folosind puteri miraculoase în acest sens. (2 Tesaloniceni 2:3-10).
Prin urmare, atragerea atenţiei oamenilor asupra noastră înşine şi asupra lucrării noastre este esenţa duhului Antihristului. A avea putere asupra conştiinţei oamenilor, astfel încât noi să le spunem ce să facă şi unde să meargă, este ceva sufletesc. A da îndemnuri oamenilor este o faptă duhovnicească, dar a exercita control asupra lor este o activitate sufletească.
Isus n-a obligat pe niciunul din ucenicii Săi să facă ceva. El a respectat libertatea alegerii cu care Dumnezeu l-a învestit pe om.
Aşa că, El a fost Slujitorul tuturor oamenilor şi, în loc ca tot timpul să-i comande, le-a slujit.
Este foarte uşor să predici cu spiritul unui conducător şi a unui stăpân şi nu cu duhul unui slujitor (2 Cor. 4:5). Noi putem face uz de puterea sufletului nostru pentru a impune altora modul nostru de a vedea lucrurile. Aceasta va conduce oamenii într-o stare de robie faţă de noi.
O persoană care este plină de râvnă, dar ignorantă în ce priveşte vânjoasa lui putere sufletească, nici nu va realiza că de fapt cucereşte oameni pentru el însuşi, şi nu pentru Hristos. Lucrarea lui Dumnezeu nu este săvârşită prin putere sau autoritate umană ci prin Duhul Sfânt. Una dintre semnele care ne indică faptul că Duhul Sfânt este la lucru, e libertatea (2 Cor. 3:17) – libertate deplină, dată fiecărei persoane.
Gândiţi-vă cum se comportă un slujitor într-o casă. El slujeşte în linişte şi, după ce a făcut ceea ce era necesar, se retrage în bucătărie. El nu intră într-un mod ostentativ, ca şi când el ar fi cel sărbătorit, nici nu se apucă să le spună celor de la masă ce au de făcut. Câţi sunt dispuşi să slujească pe Domnul în felul acesta?
Cineva a spus odată că: „Există numai un singur lucru peste care un slujitor are dreptul să stăpânească, şi anume peste propria lui fire pământească. Numai în măsura în care poate să-şi stăpânească propria fire pământească poate să conducă pe alţii înainte, înspre o viaţă duhovnicească. Un slujitor duhovnicesc slujeşte numai prin puterea care îi este dată de Dumnezeu şi această putere îi este dată numai ca să ajute nevoilor altora. Dacă noi, totuşi, folosim această putere pentru a domina peste o persoană şi pentru a o forţa, în vreun fel, aceasta poate deveni descurajată şi poate să o ia, în final, pe propria ei cale. Treaba unui slujitor este să lucreze, în aşa fel, încât cei care sunt slujiţi de el să intre într-o legătură vie cu Dumnezeu, Care lucrează toate lucrurile – şi nu într-o legătură cu el însuşi (1 Cor. 12:6)”.
Isus a căutat slava lui Dumnezeu, într-un astfel de mod, încât El Însuşi era gata să pregătească şi să desăvârşească calea înaintea apostolilor Săi, pentru ca ei să facă, după plecarea Lui, ceva mai mare decât ceea ce a făcut El vreodată (Ioan 14:12). Această lucrare mai mare a fost, fără îndoială, zidirea Bisericii, în care membrii devin una, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 17:21-23). În timpul vieţii lui Isus pe Pământ nici măcar doi din ucenicii Săi n-au devenit una aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una. Fiecare dintre ei căuta propriile interese. După ziua Cincizecimii, însă, mulţi dintre ucenicii Lui au devenit una, aşa cum a dorit Isus. Aceasta a fost lucrarea aceea mai mare.
Isus a bătătorit calea pentru ca alţii să facă o lucrare mai mare. El a murit şi a pus temelia iar ucenicii Lui construiesc pe ea.
Nu a existat interes personal în Isus. Nu L-a deranjat dacă altcineva era avantajat prin ceea ce a făcut El, dacă în toate acestea Tatăl era Cel glorificat.
Această spiritualitate trebuie să ne însufleţească, dacă vrem să transmitem viaţă reală Bisericii, care este Trupul lui Hristos, şi să o zidim în vederea plinătăţii staturii lui Hristos.
Isus a trăit atât de deplin şi complet numai înaintea feţei Tatălui încât, după ce a înviat din morţi, nu S-a îngrijorat în legătură cu reabilitarea Lui înaintea celor care L-au judecat pe nedrept şi L-au crucificat.
În ochii lumii şi a liderilor evrei lucrarea lui Isus a fost un faliment total. Dacă Isus ar fi fost sufletesc, El ar fi avut ambiţia să Se întoarcă după învierea Lui şi să Se prezinte înaintea acelor lideri, pentru a-i uimi şi a Se justifica în faţa lor, dar El n-a făcut aceasta. După înviere S-a prezentat numai acelora care au crezut în El.
Momentul hotărât de Tatăl pentru reabilitarea lui Isus încă nu a venit – iar Isus a fost dispus să aştepte. Acel moment încă nu a venit nici acum.
Isus încă şi acum este înţeles greşit de lume şi cei mai mulţi oameni consideră viaţa Lui un faliment. El Şi-a început viaţa (ca om) în dezonoarea unei iesle pentru vite şi Şi-a terminat viaţa pământească cu o moarte umilitoare, pe cruce, între doi criminali de cea mai joasă speţă, şi în acea postură L-a văzut lumea pentru ultima oară.
Isus a fost gata să apară înaintea oamenilor ca unul care a falimentat, dacă Tatăl era glorificat prin aceasta. El nu a trăit sau slujit ca să fie admirat de oameni, şi, din această cauză, într-o zi, Tatăl Îi va dovedi dreptatea în faţa tuturor, cu mare slavă şi onoare; şi, în ziua aceea, orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul – dar chiar şi acest lucru se va face pentru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2:11).
Deci, a treia întrebare pe care trebuie să ne-o punem este:
TRĂIESC şi LUCREZ EU NUMAI PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU?
Capitolul 9
MIREASA LUI HRISTOS
În ultimele pagini ale Scripturii întâlnim rodul lucrării Duhului Sfânt – Mireasa lui Hristos. De asemenea întâlnim rezultatul lucrării false a lui Satan – curva.
Ioan spune, „Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, CETATEA SFÂNTĂ, NOUL IERUSALIM, gătită ca o MIREASĂ împodobită pentru bărbatul ei. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, AVÂND SLAVA LUI DUMNEZEU. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul” (Apocalipsa 21:2,10,11).
Înainte de a vedea această imagine cu privire la Mireasa lui Hristos, lui Ioan i-a fost dată o imagine a curvei – soţia adulteră spiritual, care pretinde că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar, de fapt, iubeşte lumea (Iacov. 4:4). Acesta e creştinismul fals, având o formă de evlavie (o doctrină corectă), dar fără putere (fără viaţă divină) (2 Timotei 3:5).
Ioan spune: „Şi am văzut o femeie, Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului. El a strigat cu glas tare, şi a zis: “A căzut, a căzut, Babilonul cel mare!”(…) când vor vedea fumul arderii ei (…) Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor” (Apocalipsa 17:3,5; 18:2,9; 19:3).
Contrastul este izbitor. Mireasa rezistă focului judecăţii, „luminând ca o piatră prea scumpă”, curva este redusă la cenuşă, „fumul ei” înălţându-se spre ceruri, deoarece era formată din lucruri pieritoare.
Ierusalim – Mireasa şi Babilon – curva sunt două sisteme: unul de la Dumnezeu, iar celălalt „lumesc, sufletesc şi drăcesc” (Iacov. 3:15).
Să ne uităm întâi la Babilon.
Babilonul îşi are originea la turnul Babel, care a fost construit conform planului omului, prin puterea omului şi pentru slava omului.
„Şi au zis unul către altul [DIN OM]:
‘Haidem! să ne zidim o cetate [PRIN OM]
şi să ne facem un nume [PENTRU OM]‘”
(Geneza 11:3,4).
Cu ani mai târziu, împăratul Nebucadneţar, având deja construit semeţul oraş al Babilonului, capitala măreţului său imperiu mondial, a privit într-o zi asupra oraşului şi a rostit cu un ton de înfumurare:
„Oare nu este acesta Babilonul cel mare,
pe care mi l-am zidit eu [DIN OM] (…)
prin puterea bogăţiei mele [PRIN OM] (…)
spre slava măreţiei mele [PENTRU OM]?” (Daniel 4:30).
Turnul din Babel a sfârşit-o în judecată. Mândria lui Nebucadneţar a adus asupra lui judecata imediată a lui Dumnezeu (Daniel 4:31-33). Sfârşitul tuturor lucrurilor născute din înţelepciunea şi puterea omului, şi pentru slava acestuia, va fi, de asemenea, judecata lui Dumnezeu. Tot ceea ce este înfăptuit prin putere firească va pieri, chiar dacă se numeşte “lucrare creştină”.
„Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel, POPOARELE [lucrătorii creştini ?] MUNCESC DEGEABA, şi NEAMURILE SE TRUDESC PENTRU FOC” (Ieremia 51:58).
Pe de altă parte, Ierusalimul este Cetatea lui Dumnezeu (Evrei 12:22). În Vechiul Testament, acesta este locul unde se afla Templul lui Dumnezeu. Ierusalimul, sălaşul lui Dumnezeu, îşi avea originea în Locaşul Sfânt, construit de Moise (Exod 25:8).
Locaşul Sfânt a fost construit întocmai după planul lui Dumnezeu:
„(…) întocmai cum îi poruncise Domnul” (Exod 40:16) [DIN DUMNEZEU].
A fost construit de oameni înzestraţi cu puterea lui Dumnezeu:
„Beţaleel (…) L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu (…)” (Exod 31:1-5) [PRIN DUMNEZEU].
A fost construit pentru gloria lui Dumnezeu:
„(…) slava Domnului a umplut cortul [Locaşul Sfânt].” (Exod 40:34) [PENTRU DUMNEZEU].
Ceea ce îşi are originea în Dumnezeu şi este înfăptuit prin puterea Divină, pentru gloria lui Dumnezeu Însuşi, va rămâne pentru totdeauna. Va rezista focului, strălucind ca o piatră scumpă, pentru că este construit din aur, argint şi pietre scumpe.
Comparând paginile de început ale Scripturii cu cele finale, găsim că cei doi pomi (pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi a răului) au produs, în vremurile sfârşitului, două sisteme – Ierusalimul şi Babilonul.
Ceea ce este cu adevărat născut din Duhul – din Dumnezeu, prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu – rămâne veşnic; pe când ceea ce a fost născut din fire – din om, prin om şi pentru om – va pieri.
Astăzi, noi trăim ce este scris între Geneza şi Apocalipsa. Chiar dacă ne dăm seama sau nu, suntem prinşi într-unul dintre aceste două sisteme: unul hotărât să Îl înalţe şi să Îl glorifice pe Dumnezeu, iar celălalt urmărind să îl glorifice şi să îl înalţe pe om; unul urmându-L pe Hristos, iar celălalt urmându-l pe Adam; unul trăind în Duhul, iar celălalt trăind după îndemnurile trupeşti şi sufleteşti.
Atât Isus cât şi Adam au auzit vocea lui Dumnezeu – diferenţa a constat doar în faptul că Unul a ascultat iar celălalt nu a ascultat. Aşa cum spune Isus, va fi la fel şi cu cei care Îi aud vocea: unul va asculta şi va zidi pe stâncă o casă de nezdruncinat pe vecie, pe când celălalt va auzi fără să dea ascultare şi, astfel, va zidi pe nisip o casă care este sortită pieirii (Matei 7:24-27).
Aceste două case, de care a vorbit Isus, sunt Ierusalimul şi Babilonul.
Există astăzi oameni care sunt justificaţi pe deplin, prin credinţă, şi intră în Noul Legământ, pecetluiţi fiind cu sângele lui Isus şi care Îl urmează pe Isus într-o viaţă de ascultare faţă de voia lui Dumnezeu (descrişi, în mod specific, în Matei 5-7), care zidesc pe stâncă şi au parte de Noul Ierusalim. Ca să descoperi dacă faci parte dintre ei, trebuie doar să citeşti Matei capitolele 5 până la 7.
În acelaşi timp, sunt alţii (formând, de departe, majoritatea) care aud cuvintele lui Isus din Matei 5 la 7, dar, având o înţelegere greşită despre justificare, credinţă şi har, trăiesc într-o falsă siguranţă, necăutând să dea ascultare cuvintelor lui Isus şi zidesc, astfel, pe nisip; ei fac parte din Babilon şi vor pieri pe vecie.
Ei se văd pe ei înşişi ”creştini”, deoarece Isus a spus că omul care zideşte pe nisip este unul care Îi aude vocea, deci aici nu este vorba de unul necredincios, ci de unul care citeşte Biblia şi merge la ”biserică”. Singura lui problemă e că nu este ascultător, de aceea nu poate fi părtaş la mântuirea veşnică, promisă tuturor celor care ascultă de Isus (Evrei 5:9). Credinţa lui nu a fost una reală, pentru că nu a avut fapte ale ascultării care să desăvârşească acea credinţă (Iacov 2:22,26).
Cei care se află sub stăpânirea lui Adam îşi urmează stăpânul, în neascultare de voia descoperită a lui Dumnezeu, dar sunt convinşi de Satan că “nu vor muri” (Geneza 3:4), pentru că pretind că L-au “acceptat pe Hristos”. Prin urmare, ei trăiesc într-o falsă siguranţă în Babilon.
În acelaşi timp, cei de sub stăpânirea lui Hristos sunt identificaţi prin faptul că “trăiesc cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6), în ascultare de voia lui Dumnezeu. Aceştia sunt fraţii si surorile lui Hristos (Matei 12:50) şi au parte de Noul Ierusalim.
În pilda spusă de Isus la finalul pasajului din Matei 5 la 7 este important să observăm că atât casa omului înţelept, cât şi cea a nebunului au rămas în picioare pentru un timp – după cum şi Babilonul şi Ierusalimul au rămas în picioare până astăzi – până când a venit ploaia şi s-au revărsat şuvoaiele. În timp ce nebunul s-a preocupat doar de partea vizibilă a casei (mărturia înaintea oamenilor), înţeleptul s-a concentrat, în primul rând, pe fundaţie (viaţa ascunsă a inimii înaintea Feţei lui Dumnezeu).
Când au venit şuvoaiele şi ploaia (judecata lui Dumnezeu), fundaţia a fost testată prima.
„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” (I Petru 4:17,18).
„Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut (“oricine păcătuieşte…nu L-a cunoscut” – 1 Ioan 3:6); depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:21-23).
Observaţi că vor fi mulţi care sunt creştini în mintea lor (numindu-L pe Isus “Doamne”) şi în simţirile lor (numindu-L pe Isus “Doamne, Doamne!”), dar care, totuşi, nu îşi supun voinţa lor pentru a face voia lui Dumnezeu. Domnul îi alungă ca nefiindu-I cunoscuţi Lui.
Trăsătura distinctivă a Ierusalimului este sfinţenia. Ierusalimul este numit „Cetatea SFÂNTĂ” (Apocalipsa 21:2). Pe de alta parte, Babilonul se impune prin măreţie. El este numit „cetatea cea MARE” (Apocalipsa 18:10). În Apocalipsa este numit „mare” de unsprezece ori.
Cei care trăiesc în sfinţenie adevărată, în ascultare de Dumnezeu şi s-au făcut părtaşi naturii de har a lui Hristos, prin credinţă, sunt zidiţi împreună în Ierusalim; pe când cei care caută măreţia aici pe Pământ (mărturia şi cinstirea oamenilor) sunt zidiţi în Babilon.
Timp de două mii de ani chemarea a fost făcută pentru poporul lui Dumnezeu: „Ieşiţi din mijlocul ei, [Babilon] POPORUL MEU, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).
Chemarea este cu atât mai stăruitoare astăzi, cu cât ne apropiem tot mai mult de sfârşitul vremurilor. Este regretabil, într-adevăr, că până şi copiii lui Dumnezeu se pot încurca cu Babilonul luând, astfel, parte la pedeapsa acestuia – dacă nu ţin seama de chemarea lui Dumnezeu, care este atât de limpede. Apartenenţa la o doctrină evanghelică sau luarea unei ”decizii pentru Hristos” nu va fi de folos nimănui în acea zi, dacă nu am trăit o viaţă în concordanţă cu adevărata doctrină, sau nu am făcut fapte ale ascultării care sunt semnele de identificare ale unei credinţe adevărate.
Cât de profundă a fost dorinţa lui Dumnezeu, când L-a făcut pe om după propria Lui asemănare, ca omul să fie părtaş naturii Sale divine şi să manifeste slava Lui!
Atunci când omul a căzut, cât de mare a fost preţul pe care Dumnezeu a fost dispus să-l plătească „trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3) ca prin aceasta să fie deschisă o cale, ca omul să poată fi înnoit şi readus la locul de unde a putut odinioară să îndeplinească scopul divin!
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt deopotrivă implicaţi în această lucrare de răscumpărare şi de transformare a omului. Deşi mulţi bărbaţi şi multe femei, în nebunia lor, nu vor răspunde cu ascultare lui Dumnezeu, totuşi, scopul divin va fi împlinit de o Rămăşiţă (de acei puţini care găsesc Calea Îngustă spre viaţă), care se supun lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o Isus şi prin care se va manifesta gloria lui Dumnezeu, nu numai aici, în timp, ci şi în vecii vecilor când Dumnezeu Îşi va arăta, prin ei, nespusa bogăţie a harului Său, la care au fost făcuţi părtaşi prin Isus Hristos.
A Lui să fie toată gloria, acum şi în vecii vecilor!
Cine are urechi de auzit, să audă.
…Remedii Divine…!
„Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun” – (1 Tes. 5:21) !!!
https://www.remediidivine.com/De-ce-uneori_Dumnezeu-Tace-3.html
O alta cauza, care depinde de noi, pentru care Dumnezeu nu ne vorbeste, este ca noi nu cautam mesajul Sau acolo unde El ni l-a dat…
https://www.remediidivine.com/De-ce-uneori_Dumnezeu-Tace-3.html
Dumnezeu ne-a vorbit raspicat prin Cuvant, atat prin cel scris (Sfanta Scriptura – adica Biblia), cat si prin cel intrupat (Mesia, adica Isus/Iisus Hristos/Cristos), si ne-a comunicat in amanunt tot ceea ce trebuie sa stim privitor atat la viata de acum cat si despre cea vesnica.
Ca si cand Cuvantul nu este suficient, multi oameni cer vise, semne si minuni, alte ‘mesaje’ suplimentare… Astfel, unii oameni dau fuga la alti oameni (vii sau morti, care de care mai dubiosi: prooroci mincinosi, ghicitori, vrajitori, moaste, etc.), cauta raspuns in diferite sisteme filozofice, etc.
La 2 Petru 1:3-4, ni se spune ca:
“Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte.”
“El ne-a dat fagaduintele Lui” , adica ne-a transmis Cuvantul Lui, in scopul de-a ne face “partasi firii dumnezeiesti”…, de-a ajunge asemenea Lui.
Unii credinciosi ar dori sa-L intalneasca pe Dumnezeu pentru a-I pune diverse intrebari, fara sa gandeasca la faptul ca de fiecare data ar putea fi intrebati la randu-le, de catre Domnul:
Cum, nu stii raspunsul la intrebarea cutare?! Este in Biblie!
Cand avem intrebari, si vrem ca Dumnezeu sa ne vorbeasca, sa cercetam mai intai cu atentie Cuvantul Sau, la care, in vremurile actuale, are acces oricine!
Exista insa si cauze ale tacerii lui Dumnezeu care nu depind de noi, ci sunt ‘ancorate’ in El… Tacerea Sa nu-si gaseste totdeauna explicatia in neatentia noastra sau pacatul nostru… Chiar si cei mai devotati credinciosi au avut perioade in viata cand au cerut Domnului calauzire, L-au rugat sa intervina in problemele ce-i dureau, dar au ramas fara raspuns, fara informatii ajutatoare…
Uneori, cauza pentru care Dumnezeu tace este ca El vrea sa lucreze in noi lucruri aparte, spre cioplirea si slefuirea noastra, spre binele nostru:
“Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”, ni se mentioneaza la Romani 8:28…!
De fapt, in vremurile in care Dumnezeu tace, pentru noi, copiii Lui, El ne creste, ne intareste, ne invata sa-L iubim si sa ne incredem in El fara limite!
Prin tacerea Lui , Dumnezeu ne creste!
Noi trebuie s-ajungem “la înãltimea staturii plinãtãtii lui Hristos” , precum suntem indemnati la Efeseni 4:13…
– Cum ne creste insa Dumnezeu prin tacerea Lui? – Exact la fel cum procedeaza parintii cu copiii lor…
Cum invata un parinte pe copilul sau sa umble? Il tine tot timpul in brate sau de mana? Copilul trebuie lasat din mana, nu-i asa?! Similar se procedeaza si la mersul pe bicicleta de exemplu…
Cum invata un copil sa se descurce in viata?! Invata prin acele situatii in care parintele i-a spus “descurca-te!”.
In privinta cresterii copiilor, exista ‘parinti buni’ si ‘parinti rai’…! Un parinte care-l asista pe copil in toate lucrurile, fara sa ii ceara micutului sa faca cel mai mic efort, ii distruge viata acestuia.
Un parinte bun insa isi creste copiii ‘independenti’, fortandu-i sa se implice in diferite actiuni, si sa ia decizii. Un astfel de parinte stie sa se dea la o parte si sa nu raspunda prompt plangerilor copilului, si il lasa sa invete sa se descurce… Astfel , tanarul este fortat sa decida, sa actioneze independent, s-aiba initiativa, sa-si asume riscuri, si sa sufere consecintele alegerilor lui.
Am vazut de ex. copii fara brate, dar care au ajuns sa se imbrace, sa manance, sa scrie, sa picteze, sa cante la instrumente sau sa croseteze cu picioarele, pentru ca parintii n-au sarit sa-i ajute cu/la orisice lucrare…
Noi ne-am nascut intr-o lume afectata de pacat, in care nu functioneaza diferite ‘organe’ spirituale, dar ele pot fi vitalizate si dezvoltate daca Dumnezeu ne trece prin incercari si suferinta.
Pentru maturizare, copiii au nevoie de ‘retragerea’ parintilor. Noi, credinciosii, suntem “copiii lui Dumnezeu”, iar El nu este un parinte rau, care sa impiedice cresterea si maturizarea noastra… Dimpotriva, El ne creaza conditii propice maturizarii noastre, in orisice ne este de folos.
2 Petru 1;3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia…
2 Petru 1;3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
Am citit undeva postat de o persoana acest verset. Si m-am gandit daca Intelege ce Inseamna viata si apoi evlavia. Ca multi altiii, trecem peste un verset sau altul dar fara sa Intelegem ce putem Invata din ele.In primul rand sa vedem ce este viata. Negresit nu e vorba de viata aceasta trecatore, vremelnica, de care omul oricare ar fi o protejaza cum stie mai bine. Dar In final tot plecam.Pentruca vesnicia nu este aici pe pamant.Este vorba de viata vesnica pe care o va trai orce fiinta umana. Cum adica si cei nemantuiti? Da, si cei nemantuiti.Sunt doua locuri unde omul oricare ar fi el is va petrece vesnicia. Cei mantuiti au partea lor in aceasta viata vesnica pe care Scriptura o arata de a fi Impreuna cu Domnul Hristos. Apoi, si cei ne mantuiti is vor petrece aceasta viata vesnica, in chin vesnic. Iata cum citim In; Matei 25; 41. Apoi va zice celor dela stînga Lui: «Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!Sunt doua destinatii.Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa.
Este vorba de trairea acestei vieti noi pe care o avem cei nascuti din nou in Domnul Hristos. Versetul este adresat celor rascumparati.Lor le-a fost daruit, data, aceasta putere ca sa poata trai aici o viata spre slava lui Dumnezeu.Coloseni 2;10. Voi aveţi totul deplin în El, Dumnezeu s-a Ingrijit sa nu duca lipsa Copiii Lui de nimic.Cu alte cuvinte, nu avem apsolut nici-o scuza sa nu ne putem Impotrivi pacatului, tentatilor orcare ar fi ele,cand avem totul si Inca deplin .care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.Cu alte cuvinte, nu este scuza pentru un Copil al lui Dumnezeu de felul cum traieste viata pe care a primit-o.Sunt cazuri cand se vede printre cei care se numesc crestin lucruri in vietile lor de neoranduiala.Daca lucrurile stau asa, atunci cum se Impaca acestia cu ce citim ca adica;Un credincios are totul deplin în El,Sau potrivit cu versetul de mai sus; ne-a dăruit tot.Adica, nu ducem lipsa de putere asupra pacatului,tentatiei,ispitei.Intrun cuvant,sa traim o viata fara compromis,
Dar si a tuturor poftelor care se gasesc in firea noastra veche.Aici trebuie de a lucra fiecare in viata lui. M-am oprit la viata, ca mijlocul de comuniune cu Dumnezeul nostru prin Domnul Hristos.Sunt unii care spun ei ca se pot adresa lui Dumnezeu. Da, o poti face atunci cand esti un copil al Lui. Si atunci, este o conditie pe care Cuvantul o arata. Anume, prin Domnul Hristos sau potrivit cu cuvintele Domnului Isus ;In numele Lui.Daca suntem adusi la viata de Dumnezeu atunci trebuie sa ne Incadram si in a doua parte pe care o desprindem din acest verset anume;Evlavia.Daca despre viata se spune ca am fost adusi Impreuna cu Domnul Hristos.Coloseni 3;1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos…..El, care este Domnul vieti,nu tot asa putem spune de Evlavie.Evlavia este o stare in Viata celui nascut din nou la care trebuie lucrat de noi Insine. Ce vreau sa spun cu asta? Poti fi adus la viata, dar sa nu traiesti o stare de om evlavios. Cred ca pot fi Inteles in ce afirmatie fac.Dumnezeu prin disciplina pe care o aplica,va face pe cel pecare l-a adus la viata sa Invete prin ce trece ce este Evlavia.
Nu stiu daca sunt multi care ar putea sa definitiveze definitia Evalaviei. Psalmistul aduce Evlavia In atentie in vietile celor credinciusi, sau cum Ii numeste el sfintii, care Ii faceau placere.Asa citim in;Psalmul 16:3. Sfinţii, cari sînt în ţară,oamenii evlavioşi, sînt toată plăcerea mea.Am spus cu alta ocazie despre Evlavie ceva mai pe larg.Daca luam seama la ce spune Psalmistul, vom sesiza ceva care se trece cu vederea. Anume, nu toti sfintii sau credinciosi au acesta stare de multumire in vietile lor Evlavia.Dece nu o au? Pentruca nu se Impaca cu voia lui Dumnezeu.Poti fi credincios, dar sa fi unul care nu te Impaci cu voia lui Dumnezeu In viata ta In toate circumstantele.Cu alte cuvinte, poti da dovada de un suflet rebelios, nemultumit inaintea lui Dumnezeu.Ca sa ma explic ce vreau sa spun, este necesar sa cunoastem ce spuneam mai sus;Definitia Evlaviei. Abia atunci vom vedea unde ne gasim in viata noastra de sfintenie. Psalmistul aduce prima data In atentie pe sfinti sau credinciosi. Apoi el aduce pe oamenii evalaviosi.
Personal Inteleg ca sfant daca esti, dar si evalavios, atunci te poti chema un credincios care Implinesti voia lui Dumnezeu.Iata dece spun ca nu toti credinciosi fac dovada In vietile lor ca sunt oameni evlaviosi.Am mai spus cum Inteleg definitia Evlaviei. O mai aduc Inca odata In atentie ca nu strica. Si cu dorinta de a ne vedea daca suntem evlaviosii. Definitia se Incadreaza In aceste cuvinte pe scurt. Primesti fara cartire, fara murmur tot ce Dumnezeu Ingaduie In viata.Dece? Pentruca, Dumnezeu este Tatal celui nascut din nou pe care l-a facut sfant. Si El doreste ca sa fim sfinti in toata purtarea noastra 1 Petru 1;15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfînt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.Si Imbracati cu Evlavia.Starea de om sfant este o stare in care te aseaza, te socoteste Insui Dumnezeu. Evlavia la randul ei,este o stare la care trebuie sfintii Insusi sa lucreze la ea. Cu alte cuvinte, trebuie sa ajungem sa Intelegem ca,Dumnezeu In toate Imprejurarile, ciecumstantele vieti, stie prin ce trecem si ne iubeste pentru-ca suntem Copii ai Lui.
Versetul continua;prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat. Intelegem ca este vorba de Domnul Hristos.Intr-o Imprejurare Mantuitorul spune aceste cuvinte;Ioan 15; 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi;…..Cu alte cuvinte,v-am chemat pentruca v-am ales mai Intai.Este o Intrebare pentru fiecare din noi anume;Cat Il cunoastem noi pe Domnul Isus?Cuvantul spune; slava şi puterea Lui, Iata ca, cei rascumparati nu au fost chemati oricum. Domnul Hristos s-a descoperit ucenicilor si nu numai lor, ci si tuturor rascumparatiolor Lui prin aceste doua calitati le-as numi;slava şi puterea.Slava Lui pe care spunea El Tatalui sa i-o de pe care a avut-o Inainte de a fi lumea. Ioan 17;5.Dumnezeu spune despre Fiul Sau aceste cuvinte;Matei 3;17. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“
Apoi, cand vine vorba despre putere Mantuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu are si aici ceva de spus;Matei 28; 18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt. Spuneam cu alta ocazie, dece In Cer si nu numai pe pamant?Versetu scoate In evidenta ca, prin aceasta daruire a Domnului Hristos, suntem Inzestrati cu tot ce este necesar sa ducem o viata de biruinta. Biruinta a supra firi vechi si negresit asupra pacatului. ne-a dăruit tot Ca Copii ai lui Dumnezeu, cand se Intampla o alunecare nu putem Invinui pe Domnul Hristos ca nu ne-a daruit tot. ne-a dăruit tot ceia ce este necesar sa fim biruitori.Sa ne Intoarcem din nou putin la aceste cuvinte; prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat.Aceasta cunoastere a Domnului Hristos ne apropie de El si El ne daruieste ceia ce avem nevoie de a duce asa cum am spus o viata de biruinta nu de Infranti.
Prin puterile noastre ca oameni, orcare am fi noi, suntem extrem de vulnerabili in fata celui rau, a pacatului, a tentatiilor firi pamantesti. Dar prin puterea daruita de El suntem mai mult decat biruitori.Iata ce citim;Romani 8;37. Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit.Care dintre noi cei care spunem ca suntem Copii ai lui Dumnezeu am putea sa aducem”Ïnvinuire¨ Domnului Isus?Atunci,cand cazi victima a pacatului, spunand ca nu ni s-a dat ceia ce era necesar ca sa putem birui.Celuice ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, Spuneam cu alta ocazie ca sunt unii care spun ca au venit ei la Domnul Hristos prin puterea lor.Acestia care sustin asa ceva nu se pot bucura de ceia ce a daruit Domnul Hristos.Cei rascumparati, au fost chemati, prin slava şi puterea Lui, Ramane sa traim o viata spre slava lui Dumnezeu prin aceasta slava si putere a Domnului Hristos.
Sa fim atenti la Evlavie. Despre Evlavie citim ca etse folositore nu numai aici in viata aceasta vremelnica, dar ca are nadejde, 1 Timotei 4;8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.Am adus In atentie versetul din acest Psalm; 16:3. In care ,personal vad ceva deosebit, anume;am spus ca poti fi sfant(credincios) prin lucrarea Domnului Hristos la Golgota, care inseamna ;pus deoparte pentru Dumnezeu.Dar poti sa fi si unul dintre cei care sunt nemultumiti cu situatiile vieti prin care trec. Cu alte cuvinte nu sunt evlaviosi sa primeasca dela Dumnezeu tot ce El Ingaduie in viata.Domnul sa ne ajute sa fim Sfinti dar si Evlaviosi, care se Impletesc una cu alta si ne fac placuti lui Dumnezeu prin Domnul Hristos.
John Balarie
Los Angeles California!
Religios ori Mântuit? Cum eşti?
Faptele Apostolilor 4:12.
„În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
De-a lungul anului celebrăm multe sărbători religioase. Observăm că omul firesc doreşte să fie religios şi, din când în când, face multe lucruri crezând că se închină lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că a fi religios nu e acelaşi lucru cu a fi mântuit. E foarte posibil să fii religios dar să n-ajungi în ceruri!
Textul nostru ne-nvaţă că nu este salvare sau mântuire în niciun alt nume decât în Numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu există niciun alt nume sub ceruri prin care putem fi mântuiţi. Ori eşti mântuit prin Isus Cristos, ori nu eşti mântuit, deci eşti pierdut!
Pur şi simplu. Fără nicio confuzie, fără nicio contradicţie. Sub ceruri putem găsi religie în multe nume, dar mântuire putem găsi numai într-unul singur: acela e Numele lui Isus Cristos.
Nici preoţii, nici proorocii, nici supunerea la autopedepse şi nici chiar rugăciunile nu te pot mântui, ci numai Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Nici serviciile religioase, nici faptele bune sau dărniciile, nici chiar lacrimile nu au puterea de a produce viaţa veşnică. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în 1Ioan 5:11, 12 că „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
În general oamenii acceptă să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de creştin, dar refuză să-L accepte în inimă pe Cristos.
Oamenii acceptă să lucreze pentru biserică, dar refuză să se identifice cu păcătosul vinovat care are nevoie de mântuire.
Oamenii acceptă să creadă in principiile morale ale Cuvântului lui Dumnezeu bazate pe cele zece porunci, dar refuză să creadă în lucrarea Fiului lui Dumnezeu care, prin moartea Sa, le-a salvat sufletul. De asemenea, îi vine greu omului să se odihnească în această credinţă.
RELIGIA este îmbunătăţirea naturii omului.
MÂNTUIREA este primirea naturii noi prin acceptarea lui Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor personal. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Ioan 1:12 că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
RELIGIA ne îmbracă în haina propriei noastre neprihăniri (dreptăţi) dar proorocul Isaia ne spune că neprihănirea noastră este ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu.
MÂNTUIREA ne îmbracă în neprihănirea perfectă a lui Cristos care (doar ea) ne poate face acceptabili în faţa lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Tit 3:5 că „El ne-a mântuit nu prin faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.”
RELIGIA este ceea ce face omul pentru Dumnezeu.
MÂNTUIREA este ceea ce face Dumnezeu pentru om.
Isaia 53:6 ne spune că: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”
RELIGIA spune: fac ceva cu mâna mea.
MÂNTUIREA spune: nu pot face nimic de unul singur.
Efeseni 2:8, 9 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiti, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
RELIGIA înseamnă a mă încrede în lucrul făcut de mine.
MÂNTUIREA înseamnă a mă încrede în lucrul făcut de Cristos pentru mine.
Evrei 10:10 afirmă că „prin această voie am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.”
RELIGIA depinde de purtarea mea.
MÂNTUIREA depinde de credinţa mea.
Faptele Apostolilor 16:31 spune: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
RELIGIA spune să ne purtăm cât se poate de bine.
MÂNTUIREA spune că trebuie să acceptăm darul perfect al lui Dumnezeu.
Romani 6:23 spune că „darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.”
RELIGIA depinde de suficienţa caracterului.
MÂNTUIREA depinde de Jertfa de pe Cruce.
1Corinteni 1:18 spune ca „propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
RELIGIA se străduieşte să aducă o jertfă.
MÂNTUIREA se încrede in Jertfa adusă.
Ioan 19:30 spune: „Când a luat Isus oţetul, a zis: S-a isprăvit! Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.”
RELIGIA se luptă să te facă desăvârşit.
MÂNTUIREA se reazămă pe o răscumpărare desăvârşită.
1Petru 1:18, 19 spune: „Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”
RELIGIA încearcă să ne aducă din întuneric la lumină.
MÂNTUIREA ne aduce din moarte la viaţă.
Ioan 5:24 spune că „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. ”
RELIGIA spune că trebuie să fim găsiţi în casa lui Dumnezeu.
MÂNTUIREA spune că trebuie „să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă…” Filipeni 3:9
E bine deci să ne amintim textul „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Faptele Apostolilor 4:12
Dragul meu prieten, eşti un om religios sau unul mântuit? Dacă eşti doar religios, atunci vei pierde raiul şi vei petrece eternitatea departe de Dumnezeu şi de Fiul Său, într-un loc de chin. Dacă eşti mântuit, ai făgăduinţa (promisiunea) vieţii veşnice cu Dumnezeu şi Fiul Său.
Seminte de legume pentru culturile de primavara- 2021 (2)
Oferta de seminte de legume din categorii biologice superioare, din soiuri romanesti, cu indici superiori de calitate, oferite spre vanzare, pentru campania de primavara , realizate de institutele si statiunile de cercetare-dezvoltare agricola romanesti.
Orice societate comerciala sau fermierii si producatorii agricoli interesati in achizitia de seminte, pentru infiintarea culturilor de primavara, pot apela direct la unitatile respective, la numerele de telefon prezentate la sfarsitul articolului.
|
Specia |
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|
Tomate |
ICDL Vidra |
Prebaza, baza, certificata |
Pontica 102, Viorica, Vipon |
|
Tomate |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Unibac |
|
Tomate |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Buzau, Chihlimbar, Darsirius Kristinica, Carolina |
|
Ardei |
ICDL Vidra |
Prebaza, baza, certificata |
Cornel, Asteroid 204, Vidra 9, Barsan |
|
Ardei |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Creola, Daciana, Ionel |
|
Ardei |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Galben superior, Buzau, Splendens, Jovial, Vladimir |
|
Ardei |
SCDL lernut |
Prebaza, baza |
Oranj |
|
Patlagele vinete |
ICDL Vidra |
Prebaza, certificata |
Luiza, Belona |
|
Patlagele vinete |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Dragaica, Zaraza |
|
Castraveti |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Slanic, Triumf |
|
Varza |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Silviana |
|
Varza |
SCDL Buzau |
Prebaza, certificata |
De Buzau |
|
Varza |
SCDL lernut |
Prebaza, baza, certificata |
Mocira, Poiana, Laredia |
|
Fasole de gradina |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Auria Bacaului, Verdana, Mileniu |
|
Fasole de gradina |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Menuet |
|
Fasole de gradina |
SCDL lernut |
Prebaza, baza, certificata |
De Madaraseni, Alina, Lechinta |
|
Mazare de gradina |
ICDL Vidra |
Prebaza, certificata |
Diana |
|
Mazare de gradina |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Getica |
|
Ceapa |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza |
Orizont |
|
Ceapa |
SCDL Buzau |
Prebaza, certificata |
De Buzau, Rubiniu |
|
Ceapa |
SCDL lernut |
Prebaza, baza, certificata |
Rosie de Aries |
|
Pepene galben si verde |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Briliant |
|
Pepene galben si verde |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Fondant, Dochita |
|
Porumb zaharat |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Dulce de Bacau |
|
Spanac |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Romanesc |
|
Salata |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Marlena |
|
Salata |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza, certificata |
Gratia |
|
Sfecla rosie |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza |
Rubiniu |
|
Cimbru |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Daria |
|
Cimbru |
SCDL Buzau |
Prebaza, baza |
Mircea |
|
Leustean |
SCDL Bacau |
Prebaza, baza, certificata |
Rarau |
|
Patrunjel frunze |
SCDL Buzau |
certificata |
Ory |
|
Gulie |
SCDL lernut |
Prebaza, baza, certificata |
Albastru de lernut |
|
Pastarnac |
SCDL lernut |
Baza, certificat |
Alb lung |
|
Ridichii |
SCDL lernut |
Prebaza, baza |
Rosie de lernut |
DATE DE CONTACT:
|
Unitatea de cercetare |
Telefon |
|
ICDL Vidra |
021/3612096 |
|
SCDL Bacau |
0234/544963 |
|
SCDL Buzau |
0238/722560 |
|
SCDL lernut |
0265/471407 |
Oferta de seminte SCDA Turda
Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Turda ofera seminte de grau, ovaz, orz, porumb, soia, mazare, trifoi si porumb zaharat pentru insamantarile de primavara
|
SPECIA |
CATEGORIA BIOLOGICA |
PRET DE LIVRARE FARA TVA lei/kg |
PRET DE LIVRARE cu TVA lei/kg. |
|
GRAU P-VARA Padureni |
Soi in conservare |
1,80 |
1,96 |
|
OVAZ Muresana |
B |
2,20 |
2,40 |
|
C1 |
2,00 |
2,18 |
|
|
ORZ P-VARA Daciana, Romanita |
B |
1,70 |
1,85 |
|
SOIA Felix, Onix, Cristina |
B |
4,50 |
4,91 |
|
C1 |
4,00 |
4,36 |
|
|
Consum conditionat |
2,30 |
2,51 |
|
|
MAZARE Profet |
C1 |
2,00 |
2,18 |
|
Consum |
1,00 |
1,09 |
|
|
TRIFOI Rotrif |
C1 |
20,00 |
21,80 |
|
PORUMB ZAHARAT Deliciul Verii |
CERTIFICATA |
70,00 |
76,30 |
|
PORUMB Turda 165,Turda 200,Turda Star |
CERTIFICATA |
8,00 |
8,72 |
|
PORUMB Turda 201 – stoc |
CERTIFICATA |
6,00 |
6,54 |
|
PORUMB Turda 332 – NOU (hibrid simplu) |
CERTIFICATA |
9,00 |
9,81 |
Pentru contractele de vanzare-cumparare achitate inainte de ridicare, se acorda un discount astfel:
|
Orzoaica |
Soia |
Porumb comercial |
|
|
|
La unitatile inregistrate in scopuri de TVA se aplica taxarea inversa – se achita pretul fara TVA (exceptie mazare).
Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati la numerele de telefon:
- 0264-311680 ; 0732-402220 ; economic@scdaturda.ro
- Persoana de legatura: ec. Ovidiu Chetan
Informatii referitoare la livrarea semintelor de la S.U.C.S., la numerele de telefon:
- 0264-312328 ; 0728-934193
- Persoana de legatura Dr. ing. Grigore Moldovan
SCDA Turda
Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Turda
-
Oferta de primavara Biocrop
Pentru culturi de primavara performante, Biocrop propune fermierilor seminte certificate cu genetica de import de generatie noua, testate si selectate astfel incat sa raspunda foarte bine la provocarile locale. Compania activeaza pe piata locala de agribusiness de 10 ani si comercializeaza produse caracterizate prin productivitate, stabilitate, plasticitate ecologica, toleranta genetica la boli, seceta si arsita.In campania de primavara , Biocrop are in portofoliu seminte certificate de floarea soarelui Clearfield, porumb, orzoaica, grau si lucerna. Informatii pe larg pot fi citite in Catalogul Biocrop.
FLOAREA SOARELUI
1. 13MS201 | semi-timpuriu | Clearfield
-
- Hibrid intensiv de ultima generatie
- Toleranta genetica fata de Orobanche spp. pana la rasa H (OR8)
- Toleranta genetica fata de Plasmopara (gena PL6)
- Productivitate sporita in conditii variate de clima si sol
2. DUET HO | semi-timpuriu | Clearfield
-
- Hibrid cu continut ridicat de acid oleic, de generatie noua
- Tolerant fata de mana florii soarelui (prezinta gena PL 6)
- Foarte buna stabilitate a productiilor in conditii pedoclimatice foarte variate
3. ARMADA | semi-tardiv | Clearfield
-
- Potential de productie foarte ridicat
- Foarte tolerant la conditiii de stres
- Pentru sistem de productie Clearfield
4. OLIVA HO | timpuriu | Clearfield
-
- Hibrid cu continut ridicat de acid oleic
- Rustic, robust; asigura un bun nivel productiv in conditii tehnologice scazute
- Foarte tolerant la conditii de stres
PORUMB
1. SY VESTAS | FAO 370 | dentat
-
- Hibrid intensiv semi-timpuriu cu bob dentat
- Productii ridicate, specifice unei grupe de maturitate superioare
- Foarte buna stabilitate a productiilor in conditii variate de clima si sol
- Bun caracter “stay green”
- Multiple intrebuintari: boabe, siloz, biomasa
2. ROBERTO | FAO 260 | sticlos
-
- Semolina: calitate excelenta pentru morarit
- Hibrid timpuriu, sticlos, pentru boabe si furaj de calitate
- Indice de plutire foarte bun
- Rezistenta la inclinare si frangere foarte buna
3. TORRANO | FAO 350 | dentat
-
- Potential ridicat de productie
- Stay green bun
- Multiple intrebuintari: boabe, siloz, biomasa
- Digestibilitate buna
4. ADORNO | FAO 290 | sticlos
-
- Semolina: calitate excelenta pentru morarit
- Compact si foarte omogen, stay green bun
- Indice de plutire foarte bun
- Rezistenta la inclinare si frangere foarte buna
GRAU DE PRIMAVARA
TRISO
-
- Calitate Elita: excelent pentru panificatie
- Potential de productie ridicat
- Continut proteic stabil
- Buna rezistenta la bolile specifice culturii
ORZOAICA DE PRIMAVARA
STEWARD
-
- Orz de primavara cu 2 randuri de boabe
- Potrivit atat pentru furaj, cat si pentru maltificare
- Foarte tolerant la bolile foliare specifice si seceta
- Rezistent la frangere si cadere
- Capacitate de infratire mare
- Tulpina rigida cu inradacinare putrernica
LUCERNA
DANIELA | semi-timpuriu
-
- Potential ridicat de productie
- Toleranta buna la seceta
- Rezistenta buna la Fusarium Oxysporum
- Foarte buna premergatoare pentru alte culturi
CEZARA | semi-timpuriu
-
- Toleranta foarte buna la seceta
- Rezistenta foarte buna la Fusarium Oxysporum
- Recomandat pentru cultura pura sau amestec
Oricare dintre produsele companiei pot fi comandate cu usurinta de fermieri prin intermediul aplicatiei BIOCROP, disponibila in App Store si Google Play.
-
- Link de download App Store https://goo.gl/1b81V2
- Link de download Google Play https://goo.gl/uyHeQo
Despre Biocrop
Companie romaneasca cu experienta de 10 ani pe piata locala de agribusiness, Biocrop comercializeaza pe intreg teritoriul Romaniei o gama diversa de seminte, soiuri si hibrizi (grau, orz, triticale, porumb, floarea soarelui, rapita si lucerna) caracterizate prin potential genetic pentru productii mari, rezistenta la principalii factori de stres, productivitate, stabilitate si plasticitate.
Semintele furnizate de Biocrop raspund foarte bine la provocarile pietei prin varietatea genetica pe care o inglobeaza si adaptabilitatea la conditiile agricole si pedoclimatice din Romania.
-
INCDA Fundulea adera la Alianta Industriei Semintelor din Romania
Cel mai mare Institut National de Cercetare Dezvoltare Agricola din Romania, INCDA Fundulea, va adera la Alianta Industriei Semintelor din Romania (AISR). INCDA Fundulea a acceptat invitatia AISR de a deveni membru onorific al Aliantei care, reprezinta in acest moment, aproximativ 70% din piata de seminte din tara noastra.
INCDA Fundulea va deveni cel de-al 13 membru al Aliantei si singurul Institut de cercetare agricola care sa adera la AISR. INCDA Fundulea aduce o experienta si expertiza bogata in sectorul semintelor certificate din Romania. AISR impreuna cu INCDA Fundulea va continua sa sustina si sa promoveze interesele sectorului semintelor din Romania prin diferitele proiecte al asociatiei, precum actiuni de informare si constientizare la nivelul fermierilor si al autoritatilor publice din domeniul agriculturii, mediului, sanatatii si economiei, cu scopul de a populariza beneficiile utilizarii semintelor certificate. Impreuna, Institutul Fundulea si AISR, isi propun sa apere drepturile privind proprietatea intelectuala specifica pe teritoriul Romaniei prin recunoasterea brevetelor si varietatilor de seminte inregistrate conform legislatiei comunitare si totodata si sa combata fenomenul contrafacerilor de samanta.
Institutul National de Cercetare Dezvoltare Agricola Fundulea este cea mai importanta unitate de cercetare agricola din Romania datorita rezultatelor foarte bune obtinute in diferitele sectoare ale cercetarii agricole privind cerealele, plantele tehnice si furajere, cat si datorita posibilitatii valorificarii acestor rezultate de catre fermieri romani.
Prin activitatea sustinuta se continua bogata traditie a cercetarilor in domeniul agricol romanesc, in scopul abordarii stiintifice si rezolvarii unor obiective prioritare si strategice pentru agricultura nationala.
Alianta Industriei Semintelor din Romania (AISR) a fost fondata in anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta vocea industriei de seminte din Romania si de a asigura un dialog deschis permanent cu toate asociatiile profesionale si patronale din agricultura romaneasca, precum si cu autoritatile in procesul de reglementare a semintelor certificate din tara noastra.
Oferta de seminte de legume si pentru culturile de primavara – SCDL Buzau
Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultura SCDL Buzau ofera spre vanzare seminte de ardei, castraveti, tomate, vinete, fasole, ceapa, varza si alte legume din categorii biologice superioare, din soiuri romanesti, pentru campania de primavara
|
Specia |
Soiul |
Cant. |
Pret* |
Cant. |
Pret* |
Cant. |
Pret* |
Cant. |
Pret* |
|
Ardei gogosar |
Splendens |
1 kg |
1300 |
5 g |
7 |
||||
|
Ardei gras |
Arum |
1 kg |
1300 |
5 g |
7 |
||||
|
Ardei gras |
Buzau 10 |
1 kg |
1300 |
5 g |
7 |
||||
|
Ardei gras |
Galben Superior |
1 kg |
1300 |
5 g |
7 |
||||
|
Ardei iute |
Jovial |
1 kg |
2500 |
2 g |
5 |
||||
|
Ardei iute |
Vladimir |
1 kg |
2500 |
2 g |
5 |
||||
|
Ardei lung |
Cosmin |
1 kg |
1300 |
5 g |
7 |
||||
|
Busuioc |
Aromat de Buzau |
1 kg |
500 |
5 g |
5 |
||||
|
Castravete amar |
Rodeo |
1 kg |
2000 |
5 g |
10 |
||||
|
Castraveti de camp |
Slanic |
1 kg |
150 |
100 g |
15 |
10 g |
1,50 |
||
|
Castraveti solar |
Triumf F1 (hibrid) |
1 kg |
2000 |
100 g |
200 |
5 g |
10 |
||
|
Ceapa alba |
De Buzau |
1 kg |
250 |
10 g |
3 |
||||
|
Ceapa rosie |
Rubiniu |
1 kg |
500 |
10 g |
6 |
||||
|
Cimbru |
Mircea |
1 kg |
500 |
5 g |
5 |
||||
|
Craite |
Nanuk |
1 kg |
1000 |
5 g |
6 |
||||
|
Dovlecel |
Hapy |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
10 g |
1,70 |
||
|
Fasole pitica |
Menuet |
1 kg |
50 |
100 g |
6 |
||||
|
Fasole urcatoare |
Maura 2000 |
1 kg |
100 |
100 g |
10 |
||||
|
Mazare |
Getica |
1 kg |
10 |
100 g |
1.5 |
||||
|
Patlagele vinete |
Zaraza |
1 kg |
200 |
5 g |
1,50 |
||||
|
Patlagele vinete |
Dragaica |
1 kg |
300 |
5 g |
2 |
||||
|
Patrunjel de frunze |
Ory |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
10 g |
1,65 |
||
|
Patrunjel de radacina |
Oltis |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
10 g |
1,65 |
||
|
Pepene galben |
Fondant |
1 kg |
200 |
100 g |
22 |
5 g |
1,30 |
||
|
Pepene verde |
Dochita |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
5 g |
1,05 |
||
|
Ridichi negre |
Iulia |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
||||
|
Salata |
Gratia |
1 kg |
150 |
100 g |
16,5 |
5 g |
1,7 |
||
|
Spanac |
Romanesc |
1 kg |
30 |
100 g |
3,5 |
||||
|
Tomate hibrid |
Siriana F1 |
1 kg |
20000 |
5 g |
100 |
2 g |
45 |
||
|
Tomate camp |
Buzau 22 |
1 kg |
800 |
100 g |
88 |
5 g |
4,60 |
||
|
Tomate camp |
Buzau 4 |
1 kg |
800 |
100 g |
88 |
5 g |
4,60 |
||
|
Tomate camp |
Buzau 47 |
1 kg |
800 |
100 g |
88 |
5 g |
4,60 |
||
|
Tomate camp |
Buzau 1600 |
1 kg |
1200 |
100 g |
132 |
5 g |
7 |
||
|
Tomate camp portocalii |
Chihlimbar |
1 kg |
800 |
100 g |
88 |
5 g |
4,60 |
||
|
Tomate camp |
Darsirius |
1 kg |
1000 |
100 g |
110 |
5 g |
5,80 |
||
|
Tomate camp |
Kristinica |
1 kg |
1000 |
100 g |
110 |
5 g |
5,80 |
||
|
Tomate cireasa |
Carisma |
1 kg |
3000 |
100 g |
330 |
2 g |
7 |
||
|
Tomate cireasa |
Coralina |
1 kg |
3000 |
100 g |
330 |
2 g |
7 |
||
|
Tomate cireasa |
Ema de Buzau |
1 kg |
3000 |
100 g |
330 |
2 g |
7 |
||
|
Tomate cireasa |
Sonia de Buzau |
1 kg |
3000 |
100 g |
330 |
2 g |
7 |
||
|
Telina de radacina |
Dacia |
1 kg |
500 |
5 g |
5 |
||||
|
Varza alba |
Buzoiana |
1 kg |
300 |
100 g |
55 |
10 g |
6 |
||
|
Varza alba |
De Buzau |
1 kg |
300 |
100 g |
55 |
10 g |
6 |
* Preturile contin TVA
-
- In limita stocurilor disponibile.
- La contracte si cantitati mai mari solicitate, se poate negocia un discount.
Semintele din aceasta oferta vor fi disponibile doar dupa conditionarea loturilor si obtinerea buletinelor de analiza de la Laboratorul Judetean de Seminte.
Contact:
Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau
Str. Mesteacanului, nr. 23, Buzau, jud, Buzau, cod 120024
Tel/fax: 0040 238/722 560; Tel: 0040 238/722 593
E-mail: scdl_buzau@yahoo.com
Web: www.scdlbuzau.ro
Silozul Carani, cel mai mare hub logistic din tara destinat produselor agricole se inaugureaza langa Timisoara
SIFI TM Agro inaugureaza la Carani cel mai mare hub logistic destinat produselor agricole din Romania, in urma unui program de investitii derulat in ultimii ani. Silozul Carani, situat strategic in una din cele mai importante zone agricole din tara, foarte aproape de Timisoara, dar si de Autostrada A1, are o capacitate de receptie/livrare de 5.000 tone zilnic si cu o capacitate totala de depozitare de 170.000 de tone.
Investitia beneficiaza, de asemenea, de o infrastructura feroviara, dispusa la linia electrificata ceea ce permite accesul la cel mai bun tarif de transport feroviar din zona de Vest. Intr-un an de zile, hub-ul logistic va deveni cel mai mare depozitar independent de cereale din Romania, cu un rulaj programat de peste 200.000 de tone.
„Siloz Carani dispune de o capacitate de receptie/livrare de 5.000 tone pe zi fiind dotat cu un laborator de analize certificat. Capacitatea totala de depozitare de 170.000 tone in celule metalice si din beton, dar si experienta vasta a personalului, precum si infrastructura feroviara constituie atuuri importante in ceea ce priveste serviciile oferite de Siloz Carani. Avem capacitatea de a incarca o garnitura de tren completa in 24 de ore, indiferent de conditiile atmosferice si de a asigura manevra vagoanelor prin partida proprie. Astazi, Siloz Carani este in plin proces de redefinire a rolului lui in piata de cereale din zona Banatului.
Noul mod de abordare a businessului de depozitare a cerealelor implica redefinirea tuturor proceselor interne adaugand experientei acumulate dimensiunea dialogului permanent cu clientii„, nuanteaza Dan Dolghin, Director General SIFI TM Agro.
Obiectivul investitorilor este de a transforma silozul din Carani intr-un hub agrobusiness prin reunirea, in acelasi spatiu, a tuturor functiilor implicate in domeniul tradingului de cereale: producatori, distribuitori, furnizori de materiale si servicii logistice si cumparatori de produse agricole.
Siloz Carani este rezultatul unui program ambitios de dezvoltare a afacerilor in domeniul agricol, investitorii apreciind ca potentialul agriculturii romanesti este considerabil. In prezent, investitiile continua pentru a aduce in Siloz Carani cele mai noi sisteme de gestionare a calitatii produselor, de procesare a cerealelor intrate in depozitare si de acordare a suportului logistic.
Oferta de pomi/arbusti fructiferi si decorativi
Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Constanta si Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Pitesti – Maracineni vinde material saditor (specii si soiuri de pomi si arbusti fructiferi/decorativi) pentru sezonul de plantare
Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Constanta
Pomi fructiferi
|
SPECIA |
PORTALTOIUL |
SOIUL |
|
Piersic |
Tomis 1 |
SPRINGCREST |
|
Piersic |
Tomis 1 |
RALUCA |
|
Piersic |
Tomis 1 |
CARDINAL |
|
Piersic |
Tomis 1 |
REDHAVEN |
|
Piersic |
Tomis 1 |
SOUTHLAND |
|
Piersic |
Tomis 1 |
CATHERINE SEL.1 |
|
Piersic |
Tomis 1 |
SUPERBA DE TOAMNA |
|
Piersic |
Tomis 1 |
FLORIN |
|
Piersic |
Tomis 1 |
FILIP |
|
Piersic |
Constanta 14 |
SPRINGCREST |
|
Piersic |
Constanta 14 |
REDHAVEN |
|
Nectarin |
Tomis 1 |
CORA |
|
Nectarin |
Tomis 1 |
COSTIN |
|
Nectarin |
Tomis 1 |
ROMAMER 2 |
|
Nectarin |
Constanta 14 |
ROMAMER 2 |
|
Cais |
Constanta 14 |
AURAS |
|
Cais |
Constanta 14 |
ELMAR |
|
Cais |
Constanta 14 |
AMIRAL |
|
Cais |
Constanta 14 |
MAMAIA |
|
Cais |
Constanta 14 |
TUDOR |
|
Cais |
Constanta 14 |
AUGUSTIN |
|
Cais |
Constanta 14 |
OLIMP |
|
Prun |
Constanta 14 |
CENTENAR |
|
Prun |
Constanta 14 |
STANLEY |
|
Mar |
M106 |
IDARED |
|
Mar |
M106 |
GOLDSPUR |
|
Mar |
M9 |
FLORINA |
|
Mar |
M9 |
ROMUS 3 |
|
Cires |
Mahaleb |
VAN |
|
Cires |
Mahaleb |
STELLA |
|
Cires |
Mahaleb |
GERMERSDORF |
|
Visin |
Mahaleb |
MOCANESTI |
|
Visin |
Mahaleb |
CRISANE |
|
Par |
Gutui tip A |
CURE |
|
Par |
Gutui tip A |
MONICA |
|
Par |
Gutui tip A |
UNTOASA HARDY |
|
Gutui |
marcote de gutui |
BERECZKI |
Arbusti fructiferi
|
Specia |
|
|
Zmeur |
Mur |
Material dendrologic
|
Denumirea |
|
Trandafiri |
|
Chamaecyparis pisifera ‘Plumosa’ |
|
Juniperus ‘Ellwooudii’ |
|
Juniperus horizontalis ‘Glauca’ |
|
Juniperus virginiana |
|
Thuja occidentalis (Gard viu) |
|
Thuja occidentalis ‘Globosa’ |
|
Thuja occidentalis ‘Pyramidalis’ |
|
Spiraea x vanhouttei |
|
Forsythia x intermedia |
|
Ligustrum ovalifolium |
|
Buxus sempervirens |
|
Evonymus japonicus |
|
Berberis thunbergii |
PRETURI
|
Pret lei/buc (TVA inclus) |
|
|
Material de plantare fructifer |
|
|
Piersic |
15 |
|
Nectarin |
15 |
|
Cais |
15 |
|
Prun |
15 |
|
Cires |
15 |
|
Visin |
15 |
|
Mar |
15 |
|
Par |
15 |
|
Gutui |
20 |
|
Arbusti fructiferi |
|
|
Zmeur |
7 |
|
Mur |
9 |
|
Trandafiri |
9 |
Relatii suplimentare: Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Constanta
Secretariat Tel. / Fax. : 0241-231187
Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Pitesti – Maracineni
Specii/soiuri de pomi fructiferi pentru primavara
|
Specia |
Soiul |
|
Prun Certificat / C5 |
Anna Spath |
|
Prun Certificat / C5 |
Andreea |
|
Prun Certificat / C5 |
Tul eu gras |
|
Prun Certificat / C5 |
D’ Agen |
|
Prun Certificat / Mirobolan Dwarf |
Anna Spath |
|
Prun Certificat / Mirobolan Dwarf |
D’ Agen |
|
Prun Certificat / BN4Kr |
Centenar |
|
Prun Certificat / BN4Kr |
Pescarus |
|
Prun Certificat / BN4Kr |
Agent |
|
Prun Certificat / BN4Kr |
Stanley |
|
Prun C.A.C / C5 |
Voiager |
|
Prun C.A.C / C5 |
Haganta |
|
Prun C.A.C / C5 |
Ceaceanska Lepotica |
|
Prun C.A.C / C5 |
Pitestean |
|
Prun C.A.C / C5 |
Carpatin |
|
Prun C.A.C / C5 |
Rivers timpuriu |
|
Prun C.A.C / C5 |
Romanta |
|
Prun C.A.C / C5 |
Hanita |
|
Prun C.A.C / Mirobolan Dwarf |
Record |
|
Prun C.A.C / BN4Kr |
Roman |
|
Mar/M 106 Baza |
Florina |
|
Mar/M 106 Baza |
Jonathan |
|
Mar/M 106 Baza |
Idared |
|
Mar/M 106 Baza |
Romus 3 |
|
Mar/M 106 Baza |
Goldspur |
|
Mar/M 106 Baza |
Starkrimson |
|
Mar/ M9 Certificat |
Idared |
|
Mar/ M9 Certificat |
Florina |
|
Mar/ M9 Certificat |
Jonathan |
|
Mar/ Ml06 Certificat |
Jonathan |
|
Mar/ Ml06 Certificat |
Idared |
|
Mar/ Ml06 Certificat |
Romus 3 |
|
Mar/ Ml06 Certificat |
Starkrimson |
|
Mar/M106 C.A.C |
Prima |
|
Mar/M106 C.A.C |
Generos |
|
Mar/ M9 C.A.C |
Gala |
|
Mar/ M9 C.A.C |
Goldrush |
|
Mar/ M9 C.A.C |
Red Idared |
|
Par / Gutui Tip A Certificat |
Monica |
|
Par / Gutui Tip A Certificat |
Cure |
|
Par / Gutui Tip A Certificat |
Williams alb |
|
Par / Gutui Tip A Certificat |
Williams rosu |
|
Par/BN70 C.A.C |
Carpica |
|
Par/BN70 C.A.C |
Daciana |
|
Par/BN70 C.A.C |
Argessis |
|
Par/BN70 Certificat |
Monica |
|
Par/BN70 Certificat |
Napoca |
|
Prun / Adaptabil Certificat |
Stanley |
|
Prun / Adaptabil Certificat |
Anna Spath |
|
Prun / Adaptabil Baza |
Stanley |
|
Prun / Adaptabil Baza |
Anna Spath |
|
Cires / I.P-C2 Certificat |
Stella |
|
Cires / I.P-C2 Certificat |
Germersdorf |
|
Cires / I.P-C2 Certificat |
Daria |
|
Cires / I.P-C2 Certificat |
Kordia |
|
Cires / I.P-C7 Certificat |
Rubin |
|
Cires / I.P-C5 Certificat |
Van |
|
Piersic / Adaptabil Baza |
Redhaven |
|
Nectarin / Adaptabil Baza |
Cora |
|
Piersic/Mirobolan Dwarf Certificat |
Cardinal |
|
Piersic/Mirobolan Dwarf Certificat |
Redhaven |
|
Nectarin/Mirobolan Dwarf C.A.C |
Costin |
|
Cais/Mirobolan Dwarf Certificat |
Mamaia |
|
Cais/ Adaptabil Baza |
Olimp |
|
Cais/Mirobolan Dwarf C.A.C |
Goldrich |
|
Cires / I.P-C4 C.A.C |
Amar de Marculesti |
|
Cires / I.P-C4 C.A.C |
Negru Amar |
|
Cires /Mahaleb C.A.C |
Stella |
|
Cires /Mahaleb C.A.C |
Van |
|
Cires /Mahaleb C.A.C |
Gennersdorf |
|
Cires /Mahaleb C.A.C |
Daria |
|
Visin / Mahaleb C.A.C |
Tarina |
|
Visin / Mahaleb C.A.C |
Shatenmorelle |
|
Visin /Cires salbatic C.A.C |
Shatenmorelle |
|
Visin /Cires salbatic C.A.C |
Tarina |
|
Cires / I.P-C4 C.A.C |
Rivan |
|
Cires / I.P-C2 Certificat |
Regina |
Mentionam faptul ca, sortimentul din tabelul de mai sus este disponibil pana la lichidarea stocului.
Doritorii sunt rugati sa se adreseze la Magazinul de prezentare si desfacere din comuna Maracineni, judet Arges (vis a vis de PECO LUKOIL)
Oferta de POMI FRUCTIFERI, VITA DE VIE SI ARBUSTI FRUCTIFERI ALTOITI pentru infiintarea de plantatii comerciale si gospodaresti
Pomi fructiferi altoiti si arbusti fructiferi
|
Unitatea de cercetare |
Specia |
Cantitatea (buc) |
| ICDP Maracineni | Pomi fructiferi: mar, par, prun, cires, cais, nectarin, piersic |
39250 |
| Arbusti fructiferi: capsun, catina, zmeur, coacaz negru |
418600 |
|
| SCDP Bistrita | mar, par, prun |
3715 |
| SCDP lasi | mar, par, gutui, cires, visin, cais, piersic, prun |
105900 |
| SCDP Baneasa | mar, par, piersic, nectarin, gutui |
3589 |
| SCDP Voinesti | mar, par, prun, cires, visin |
35430 |
| afin |
10000 |
|
| SCDP Constanta | mar, prun, piersic, nectarin, cais, cires, visin, migdal |
60200 |
| SCDP Tg. Jiu | mar, par, gutui, prun, cires |
10000 |
Vita de vie altoita, soiuri de vin si masa
|
Unitatea de cercetare |
Soiul |
Cantitatea (buc) |
| SCDVV Valea Calugareasca | Chardonnay, Risling Italian, Pinot noir si gri, Fetesca alba si neagra, Merlot, Cabernet Souvinion, Cardinal, Italia, Victoria |
42335 |
| SCDVV Murfatlar | Chardonnay, Pinot gris |
30734 |
| SCDVV Blaj | Muscat Ottonel, Feteasca regala, Risling italian, Muscat de Hamburg, Chasselas Dore |
51900 |
| SCDVV lasi | Francusa,Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Busuioaca de Bohotin, Aligote, Feteasca Alba si regala, Pinot gris |
42400 |
| SCDVV Bujoru | Muscat de Hamburg, Feteasca neagra si alba, Babeasca gri, Coarna neagra, Italia |
30975 |
| SCDVV Dragasani | Tamaioasa romaneasca, Negru de Dragasani, Cramposie selectionata, Victoria, |
28500 |
| SCDVV Minis | Cadarca 2000, Cabernet Sauvignon, Merlot, Victoria |
4425 |
DATE DE CONTACT:
|
Unitatea de cercetare |
Telefon |
| INCDA Fundulea | 0242/642080 ; 021/3154040 |
| SCDA Simnic | 0251/468159 ; 0785292188 |
| SCDA Teleorman | 0247/440750 |
| SCDA Marculesti | 0722645920 ; 0242/318293 |
| SCDA Valu lui Traian | 0241/231383 ; 0744377475 |
| SCDA Turda | 0264/311680 ; 0728934189 |
| SCDA Secuieni | 0233/745136 ; 0744923894 |
| SCDA Lovrin | 0256/381401 ; 0256/381405 |
| SCDA Livada | 0261/840001 |
| SCDA Suceava | 0230/523837; 0230/523846 |
| SCDA Braila | 0239/684744 ; 0724266223 |
| SCDA Tulcea | 0788744103 |
| CCDCES Perieni | 0747851081 |
| INCDCSZ Brasov | 0268/476795 ; 0758040448 |
| ICDP Maracineni | 0248/278066 |
| SCDP Bistrita | 0263/217895 |
| SCDP lasi | 0232/214810 |
| SCDP Baneasa | 021/2330613 |
| SCDP Voinesti | 0245/679123 |
| SCDP Constanta | 0241/231300 |
| SCDP Tg. Jiu | 0253/212471 |
| SCDVV Valea Calugareasca | 0244/401901 |
| SCDVV Murfatlar | 0241/234305 |
| SCDVV Blaj | 0258/711623 |
| SCDVV Iasi | 0232/276101 |
| SCDVV Bujoru007A | 0236/340640 |
| SCDVV Dragasani | 0250/810821 |
| SCDVV Minis | 0257/461426 |
Oferta de seminte pentru culturi de toamna
Statiunile SCDA Secuieni-Neamt, Turda, Valu lui Traian si Livada ofera spre vanzare, pentru culturile de toamna , seminte de grau, triticale, orz si orzoaica din categorii biologice superioare, din soiuri romanesti, cu indici superiori de calitate. Se acorda discounturi in functie de cantitatea de seminte cumparata.
Oferta de seminte pentru culturi de toamna – SCDA Secuieni – Neamt
|
Specia |
Soiul / Hibridul |
Categoria biologica |
Pret de livrare fara TVA (lei/kg) |
|
Grau |
Ariesan* |
Baza |
1.30 |
|
Ariesan** |
C1 |
1.20 |
|
|
Glosa*, Gruia* |
Baza |
1.30 |
|
|
Andrada*, Dropia* |
Baza |
1.30 |
|
|
Miranda*, Izvor* |
Baza |
1.30 |
|
|
Miranda**, Izvor** |
Baza |
1.20 |
|
|
Triticale |
Haiduc* |
Baza |
1.30 |
|
Haiduc** |
Baza |
1.20 |
|
|
Orz cu 6 randuri ** |
Dana |
Baza |
1.20 |
|
C1 |
1.00 |
||
|
Orz cu 2 randuri ** |
Andreea |
Baza |
1.20 |
*) Tratat cu fungicid (Lamardor 400FS + Peridiam Eco Red)
**) Netratat
Se acorda discounturi in functie de cantitatea de grau sau triticale cumparata, in baza unui contract de vanzare-cumparare, cu conditia achitarii integral a contravalorii semintei pana la ridicarea acesteia, astfel:
- – 5% pentru cantitatea de minim 10 tone;
- – 10% pentru cantitatea de minim 25 tone;
- – 15% pentru cantitatea de minim 50 tone.
Contact:
- Com. Secuieni str. Principala nr. 377, cod: 617415 jud. Neamt
- Tel: 0233-745136, fax: 0233-745137 (tel-cercetare: 0233 – 745057)
- E-mail : scdasec@scda.ro ; scdasec@yahoo.com;
- WEB : www.scda.ro
Oferta de seminte pentru culturi de toamna – SCDA Turda
|
SPECIA |
Categoria biologica |
Pret de livrare fara TVA |
TVA |
Pret final |
|
GRAU DE TOAMNA ARIESAN, DUMBRAVA, CODRU ANDRADA |
PBG I |
3,20 |
0,29 |
3,49 |
|
PBG II |
2,80 |
0,25 |
3,05 |
|
|
B |
1,40 |
0,13 |
1,53 |
|
|
C1 |
1,20 |
0,11 |
1,31 |
|
|
TRITICALE TOAMNA NEGOIU |
B |
1,50 |
0,14 |
1,64 |
|
C1 |
1,30 |
0,12 |
1,42 |
Valoarea ambalajului este inclusa in pret.
Comenzile vor putea fi onorate doar in limita stocului disponibil.
- Pentru cantitati cumparate de peste 10 to si achitate integral, se acorda un discount de 10%.
- Pentru cantitati cumparate de peste 20 to si achitate integral, se acorda un discount de 15%.
- Pentru cantitati cumparate de peste 45 to si achitate integral, se acorda un discount de 20%.
- Pentru cantitati cumparate de peste 75 to si achitate integral, se acorda un discount de 22%.
- Pentru cantitati cumparate de peste 100 to si achitate integral, se acorda un discount de 25%.
La unitatile inregistrate in scopuri de TVA, se aplica taxare inversa (achita pretul fara TVA) cf. OUG 16/2013. Pentru stocurile de seminte de grau din anul 2015 la categoria Baza pretul este de 1,3 lei/kg, iar pentru C1 pretul este de 1,2 lei/kg, pretul include TVA.
Contact:
- Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati la numerele de telefon: 0264-311680 ; 0732-402220. Persoana de legatura: ec. Ovidiu Chetan.
- Informatii referitoare la livrarea semintelor de la S.U.C.S., la numerele de telefon: 0264-312328 ; 0728-934193. Persoana de legatura Dr. ing. Grigore Moldovan.
Oferta de seminte pentru culturi de toamna – SCDA Valu lui Traian
| Samanta | Pret per KG fara TVA | Tratament | Ambalaj |
|---|---|---|---|
|
Grau Litera Baza |
1.20 |
Fungicid |
Sac 40Kg |
|
Grau Litera Baza |
1.40 |
Insectofungicid |
Sac 40Kg |
|
Grau Glosa Baza |
1.20 |
Fungicid |
Sac 40Kg |
|
Grau Glosa Baza |
1.40 |
Insectofungicid |
Sac 40Kg |
|
Orz Cardinal Baza |
1.30 |
Fungicid |
Sac 35Kg |
|
Orz Cardinal Baza |
1.50 |
Insectofungicid |
Sac 35Kg |
|
Orzoica Andreea Baza |
1.30 |
Fungicid |
Sac 35Kg |
|
Orzoica Andreea Baza |
1.50 |
Insectofungicid |
Sac 35Kg |
- Pentru societatile comerciale platitoare de TVA, la samanta de grau si orz se aplica taxare inversa conform cod fiscal art 331, alin 2, lit C.
- Semintele sunt insotite de CERTIFICAT DE CALITATE
- Transportul este asigurat de catre cumparator
Contact:
- Persoana de contact: Contabil Sef Ec. CHIRCIU Liviu, telefon 0744 547 386
Oferta de seminte pentru culturi de toamna – SCDA Livada
|
CULTURA |
Soiul |
Categoria biologica |
Pret de livrare Lei / kg |
TVA 9% |
Pret Final Lei/kg |
|
GRAU TOAMNA |
GLOSA |
B |
1,40 |
0,126 |
1,526 |
|
GRAU TOAMNA |
BOEMA Recolta 2015 |
B |
1,40 |
0,126 |
1,526 |
|
TRITICALE |
HAIDUC – Samanta netratata |
B |
1,25 |
0,112 |
1,362 |
|
TRITICALE |
HAIDUC – Samanta tratata pe baza de comanda ferma pt. cantitati mai mari de 10 to |
B |
1,35 |
0,121 |
1,471 |
|
ORZ |
AMETIST |
B |
1,20 |
0,108 |
1,308 |
|
ORZ |
DANA – Recolta 2014 (Germinatia = 93 %) |
B |
1,00 |
0,090 |
1,090 |
Contravaloarea sacului este inclusa in pret. Calitatea semintelor este garantata cu Certificat de calitate.
Cu plata la cumparare se acorda urmatoarele discounturi:
-
- 5 % pentru cantitati de 11 – 25 to
- 8% pentru cantitati de 26 – 50 to
- 10 % pentru cantitati mai mari de 50 to
Pentru cantitati mai mari se va intocmi contract de vanzare – cumparare. Conform Legii nr. 227 / 2015, se aplica taxare inversa la Grau, Orz si Triticale.
Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la nr. de telefon: 0261 840 001 (SCDA Livada) si 0730366122 (Director).
Culturile de legume infiintate, in luna martie,(daca vremea o ia razna,se pot semana mai devreme), prin semanat direct sunt: ceapa; morcovul; patrunjelul, pastarnacul, sfecla rosie, salata, spanacul, ridichea de luna, loboda, mararul. Prezentam in continuare cateva date privind semanatul acestor culturi:
Ceapa semanat direct
Data semanat: 5 – 30 martie;
Distanta intre randuri: 2 x 20 – 44 – 20 x 2 cm;
Distanta intre plante pe rand: 32, 5 -3,5 cm;
Densitate la semanat: 800 – 1000 mii pl./ha;
Adancimea: 2-3 cm;
Necesar samanta: 6 – 8,5 kg/ha;
Morcov
Data semanat: 1 – 25 martie;
Distanta intre randuri: 4 x 30 / 60 cm;
Distanta intre plante pe rand: 3 – 4 cm;
Densitate la semanat: 700 – 800 mii pl./ha;
Adancimea: 2-3 cm;
Necesar samanta: 4-6 kg/ha;
Patrunjel
Data semanat: 1-30 martie;
Distanta intre randuri: 4 x 30 / 60 cm;
Distanta intre plante pe rand: 3 – 4 cm;
Densitate la semanat: 700 – 800 mii pl/ha;
Adancimea: 2-3 cm;
Necesar samanta: 4,5 -5 kg/ha;
Pastarnac
Data semanat: 1 -25 martie;
Distanta intre randuri: 4 x 30 /60 cm;
Distanta intre plante pe rand: 5 -6 cm;
Densitate la semanat: 450 – 550 mii pl./ha
Adancimea: 2-3 cm;
Necesar samanta: 5-6 kg/ha;
Sfecla rosie
Data semanat: 20 martie -20 aprilie;
Distanta intre randuri: 3 x 40 /60 cm;
Distanta intre plante pe rand: 5-6 cm;
Densitate la semanat: 140 -150 mii pl./ha
Adancimea: 2 – 3 cm;
Necesar samanta: 12 -14 kg/ha;
Salatat semanat direct
Data semanat: 15 martie 1-iunie;
Distanta intre randuri: 2 x 20 – 40 – 2 x 20 /70 cm;
Distanta intre plante pe rand: 13 – 18 cm dupa rarit;
Densitate la recoltare; 130 -170 mii pl./ha
Adancimea: 2-3 cm;
Necesar samanta: 2-3 kg/ha;
Spanac
Data semanat: 1 martie -30 aprilie;
Distanta intre randuri: 2 x 20 – 40 – 2 x 20 / 70 cm;
Distanta intre plante pe rand: 4-6 cm;
Densitate la semanat: 450 – 600 mii pl/ha;
Adancimea: 2-3cm
Necesar samanta: 15-20 kg/ha;
Ridichi de luna
Data semanat: 10 martie -30 aprilie;
Distanta intre randuri: 3 x 40 / 70 cm;
Distanta intre plante pe rand: 8 -10 cm;
Densitate la semanat: 200 – 250 mii pl/ha;
Adancimea: 2,5 cm -3cm;
Necesar samanta: 10 -12 kg/ha;
Loboda
Data semanat: 10-30 martie;
Distanta intre randuri: 2 x 20 -40 -2 x 20 / 70 cm;
Distanta intre plante pe rand: 3, 5 -4 cm;
Densitate la semanat; 600- 750 mii pl/ha;
Adancimea: 1-1,5 cm;
Necesar samanta: 10 kg/ha;
Marar
Data semanat: 1 martie – 1aprilie;
Distanta intre randuri: 4 x 28 / 66 cm;
Distanta intre plante pe rand: 3 -3,5 cm;
Adancimea: 1,5 cm;
Densitate la semanat: 800 – 1000 mii pl/ha;
Necesar samanta: 6 kg/ha;
Seminte de grau de primavara (tone)
Oferta statiunilor si institutelor de cercetare agricola din Romania
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| SCDA Turda |
Soi in conservare – 30 |
Padureni |
||
Seminte de orzoaica de primavara (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| SCDA Turda |
– |
254 |
– |
Romanita, Daciana |
| SCDA Secuieni |
– |
20 |
40 |
Romanita |
| SCDA Simnic |
– |
15 |
– |
Daciana |
| SCDA Braila |
– |
30 |
– |
Romanita |
| SCDA Suceava |
– |
77 |
– |
Adina SV |
| SCDA Tulcea |
– |
– |
10 |
Maria |
Seminte de ovaz (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| SCDA Lovrin |
– |
– |
50 |
Lovrin |
| SCDA Turda |
25 |
– |
– |
Muresana |
| SCDA Simnic |
– |
– |
30 |
Somesan |
| SCDA Marculesti |
– |
– |
70 |
Mures |
Seminte de porumb (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Certificata |
Hibridul |
| ICDA Fundulea |
125 |
F376, Olt, Iezer |
| SCDA Simnic |
260 |
Olt, F376, Rapsodia |
| SCDA Secuieni |
65 |
Turda Star, Olt, F376 |
| SCDA Lovrin |
7 |
Andreea |
| SCDA Turda |
466 |
Turda Favorit, Turda Star, Turda 200, Turda 201, Turda 165, Turda 248 |
| SCDA Tulcea |
5 |
Fundulea 475 |
| SCDA Valu lui Traian |
73 |
Olt, Rapsodia |
| SCDA Marculesti |
120 |
Olt |
| SCDA Livada |
3 |
Turda Star |
| SCDA Perieni |
8 |
Paltin |
Seminte de floarea soarelui (tone)
|
Unitatea de cercetare |
certificata |
Hibridul |
| SCDA Simnic |
20 |
Performer |
| SCDA Secuieni |
8 |
Favorit |
| SCDA Teleorman |
10 |
Performer |
| SCDA Valu lui Traian |
1 |
Favorit |
Seminte de mazare (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Simnic |
– |
– |
45 |
Audit |
|
| SCDA Livada |
– |
5 |
– |
Magistra |
|
| SCDA Tulcea |
– |
– |
26 |
Profet |
|
Seminte de fasole (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| SCDA Secuieni |
2 |
– |
5 |
Delia |
Seminte de soia (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Turda |
– |
190 |
– |
Onix |
|
| SCDA Livada |
– |
18 |
16 |
Onix |
|
| SCDA Secuieni |
– |
300 |
– |
Onix, Eugen |
|
| SCDA Braila |
– |
14 |
– |
Onix |
|
| SCDA Perieni |
– |
21 |
– |
Onix |
|
Seminte de naut ( tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Teleorman |
– |
100 |
– |
Burnas |
|
Seminte de lucerna (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| INCDA Fundulea |
– |
1 |
– |
Roxana, Catinca, Madalina |
|
| SCDA Simnic |
– |
– |
10 |
Sandra, Madalina |
|
| CCDCES Perieni |
– |
1,3 |
0,8 |
Madalina |
|
Seminte de trifoi rosu (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Livada |
0,7 |
1,3 |
– |
Rotrif |
|
Seminte de iarba de sudan (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| SCDA Valu lui Traian |
– |
18 |
– |
Sabin |
| SCDA Marculesti |
– |
– |
26 |
Sabin |
Seminte de mei (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| INCDA Fundulea |
– |
– |
40 |
Marius |
|
| SCDA Lovrin |
– |
– |
8 |
Matador |
|
Seminte de mazariche de primavara (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Suceava |
Soi in conservare – 2,5 to |
De Suceava |
|||
Seminte de in (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
|||
|
prebaza |
baza |
certificata |
|||
| SCDA Livada |
0,3 |
– |
– |
Cosmin |
|
Seminte de cartof (tone)
|
Unitatea de cercetare |
Categoria biologica |
Soiul |
||
|
prebaza |
baza |
certificata |
||
| INCDCSZ Brasov |
– |
150 |
100 |
Cristian, Roclas |
| SCDA Suceava |
– |
25 |
100 |
Sante |
Ymens si Caussade Semences extind colaborarea in Ungaria, Bulgaria si Republica Moldova
Ymens, primul broker de cloud din Romania care ofera solutii dedicate de cloudsourcing organizatiilor private si publice, anunta extinderea solutiei CRM dezvoltata pentru Caussade Semences in Romania si pe pietele din Ungaria, Bulgaria si Republica Moldova. Sistemul CRM Caussade este prima solutie din portofoliul Ymens customizata pentru industria agricola si implementata cu succes in Romania in ultimii doi ani, facilitand managementul eficient al datelor provenite de la peste 20.000 de fermieri despre aproximativ 700 de plante hibride utlizate in agricultura.
La nivel mondial, piata de CRM este intr-o crestere continua, fiind estimat de Gartner ca va atinge o valoare de 36.5 miliarde de dolari pana in 2017. De asemenea, Gartner estimeaza ca pana in 2018, companiile care isi vor adapta site-urile comerciale de B2B cerintelor consumatorilor, vor inregistra cresteri ale cotei de piata si ale cifrei de afaceri cu pana la 25%.
„Cele mai recente studii de piata releva importanta tot mai mare pe care companiile o acorda relatiilor cu clientii, iar industria semintelor agricole, caracterizata de un potential mare de crestere si consolidare, se aliniaza acestei tendinte. Astfel, solutia implementata porneste de la dinamica traditionala furnizor-vanzator-client, tinand cont de toate aspectele care influenteaza deciziile in agricultura. Ymens CRM permite customizarea aplicatiei in functie de fluxurile si procesele de business ale unei companii, astfel incat sa acopere orice domeniu de activitate, atat in Romania, cat si la nivel international”, a declarat Alina Georgescu, Director de Vanzari Ymens.
Solutia Ymens CRM este o platforma extensibila care foloseste tehnologii Microsoft, luand in considerare nu doar aspecte care tin de activitatea de retail, ci si date privind repartitia loturilor de teren, date geografice, activitati sezoniere si procentele de folosire a semintelor. Rapoartele oferite de CRM-ul Ymens permit extrapolarea unor tendinte si tipare in ceea ce priveste planurile fermierilor pentru recoltele viitoare. Analiza acestora face posibila adaptarea serviciilor Cassaude in functie de rotatia recoltelor, schimbarile specifice fiecarui anotimp si particularitatile geografice. O astfel de solutie de tip cloud aduce, de asemenea, avantajul unor costuri operationale si de administrare reduse.
“La doi ani de la implementarea solutiei CRM Ymens pentru Caussade Semences in Romania, rezultatele obtinute aici ne-au determinat sa extindem utilizarea ei pe pietele din Ungaria, Bulgaria si Republica Moldova. Know-how-ul si solutiile tehnice se vor dovedi cu siguranta a fi un avantaj competitiv pentru compania noastra in aceste tari”, a declarat Iulia Cristea, Director Marketing Caussade Semences.
Ymens CRM pentru Cassaude poate fi integrata cu celelalte solutii existente in platforma companiei, oferind utilizatorilor acesteia informatii esentiale despre clienti si parteneri, in vederea asistarii in procesul de stabilire a deciziilor strategice.
Pentru informatii suplimentare, va rugam accesati www.ymens.ro.
Bayer si Monsanto creeaza un lider global in agricultura
Bayer si Monsanto au anuntat astazi ca au semnat un acord ferm de fuziune prin care Bayer va achizitiona Monsanto pentru 128 dolari pe actiune, in cadrul unei tranzactii facuta exclusiv cu bani lichizi. Consiliul Director al Monsanto, Consiliul de Administratie al Bayer si Consiliul de Supraveghere al Bayer au aprobat in unanimitate acordul.
Pe baza pretului la inchidere al actiunilor Monsanto din data de 9 mai 2016, cu o zi inainte de prima propunere scrisa a Bayer pentru Monsanto, oferta reprezinta o prima de 44% fata de acel pret.
„Suntem incantati sa anuntam fuziunea celor doua mari organizatii. Aceasta reprezinta un important pas inainte pentru divizia noastra Crop Science (Stiinta Culturilor) si consolideaza pozitia de lider a Bayer ca o companie inovatoare in domeniul Stiintelor Vietii la nivel mondial, cu pozitie dominanta in segmentele sale principale, oferind valoare substantiala actionarilor nostri, clientilor, angajatilor si societatii in general”, a declarat Werner Baumann, CEO al Bayer AG.
„Anuntul de astazi este o marturie pentru tot ceea ce am realizat si valoarea pe care am creat-o pentru actionarii nostri la Monsanto. Noi credem ca aceasta fuziune cu Bayer reprezinta valoarea cea mai convingatoare pentru actionarii nostri, cu cea mai mare certitudine, luand in considerare ca este o tranzactie facuta exclusiv cu bani lichizi”, a declarat Hugh Grant, Presedinte si CEO al Monsanto.
Aceasta tranzactie reuneste doua intreprinderi diferite, dar complementare. Afacerile combinate vor beneficia de leadership-ul Monsanto in domeniul Semintelor si Genomicii si platforma Climate Corporation, alaturi de paleta larga de produse Bayer pentru Protectia Culturilor, pentru o serie larga de indicatii si culturi in toate zonele geografice importante. Ca urmare, fermierii vor beneficia de o gama extinsa de solutii care sa raspunda nevoilor lor actuale si viitoare, inclusiv solutii imbunatatite in ceea ce priveste semintele si genomica, agricultura digitala si protectia culturilor.
De asemenea, fuziunea reuneste capabilitatile importante de inovatie ale ambelor companii si platformele tehnologice de cercetare si dezvoltare, cu un buget anual pro forma pentru Cercetare si Dezvoltare de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Pe termen mediu si lung, afacerile combinate vor fi in masura sa accelereze inovatia si sa ofere clientilor solutii imbunatatite si o suita de produse optimizate, bazate pe o perspectiva agronomica analitica, sustinuta de aplicatii de agricultura digitala. Se estimeaza ca acestea vor conduce la beneficii semnificative si de durata pentru agricultori: de la imbunatatirea aprovizionarii si gradul crescut de comoditate la un randament mai mare, o mai buna protectie a mediului si sustenabilitate.
„Agricultura se afla in centrul uneia dintre cele mai mari provocari ale timpului nostru: cum sa hraneasca inca 3 miliarde de oameni la nivel mondial pana in anul 2050 intr-un mod sustenabil din punct de vedere ecologic. A fost convingerea ambelor companii ca aceasta provocare necesita o noua abordare care sa integreze intr-un mod mai sistematic expertiza in domeniile Seminte, Genomica si Protectia Culturilor, inclusiv produse agricole biologice, cu un angajament profund pentru inovatie si practici de agricultura sustenabila”, a declarat Liam Condon, membru al Consiliului de Administratie al Bayer AG si sef al Diviziei Crop Science.
„Intram intr-o noua era in agricultura – una cu provocari semnificative, care necesita solutii noi, durabile si tehnologii care sa permita cultivatorilor sa produca mai mult cu mai putin. Aceasta fuziune cu Bayer va asigura exact acest lucru – un motor pentru inovatie care combina portofoliul de protectie a culturilor al Bayer cu semintele si genomica noastra de clasa mondiala si instrumentele din domeniul agriculturii digitale pentru a ajuta fermierii sa depaseasca obstacolele de maine. impreuna, Monsanto si Bayer se vor baza pe traditia noastra de care suntem mandri si pe istoricul nostru inovator in domeniul agriculturii, oferind o gama mai cuprinzatoare si mai larga de solutii pentru cultivatori”, a spus Grant.
Producem mai mult si mai eficient cu HubAgro
Pe un ecran special ce va fi amenajat la standul HubAgro, in cadrul expozitiei franceze SIMA 2020, de la Paris, se va demonstra ca este posibil sa produci mai mult si mai inteligent.
”Este posibil sa produci mai mult si mai bine”.
Standul HubAgro, prezinta in mod colectiv instrumente inovatoare, solutii specifice si cele mai bune practici, care sa permita fermierilor sa poata satisface cerintele pietei agricole si sa devina mai competitivi, luand in considerare protectia mediul inconjurator, calitatea si siguranta alimentara, precum si siguranta oamenilor.
Inovatiile celor 10 parteneri vor fi prezentate pe un ecran special creat, la standul HubAgro si se refera la: utilaje, instrumente de sprijinire a deciziilor, ghiduri tehnice, colectii de soiuri de plante, programe de cercetare, sisteme alternative de productie, etc.
Seminarul organizat de grupul HubAgro este dedicat factorilor de decizie politica agricola, actorilor economici si agricultorilor, pentru a promova activitatea partenerilor ce fac parte din structura economica si care contribuie la consolidarea valorilor pe lantul sectorului agricol.
Acest seminar pune accent special pe actiuni specifice, ce se axeaza pe trei domenii: agronomie, echipamente / robotica, agricultura digitala.
Cei 10 parteneri HubAgro sunt: Acta; ARVALIS; FN3PT; ITB; Terres Inovia; A.D.I.VALOR; Agrifaune; APCA; Irstea; UIPP.
China susține că își menține arsenalul nuclear la un „minim necesar” pentru securitatea naţională
Beijingul a respins marţi temerile exprimate în ajun de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, privind construirea unor noi silozuri pentru rachete de către China. Jens Stoltenberg s-a declarat îngrijorat că acest lucru ar putea accelera semnificativ capacităţile nucleare ale ţării asiatice. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, a declarat că Beijingul urmează o strategie nucleară defensivă şi îşi menţine armele nucleare la un „minim necesar pentru securitatea sa naţională”. De asemenea, China respectă o politică ce presupune a nu fi prima care utilizează arme nucleare în nicio circumstanţă, potrivit agenției dpa. China şi-a extins rapid arsenalul său nuclear, cu un număr suplimentar de focoase şi un sistem de livrare mai sofisticat şi acest lucru a fost făcut fără restricţii şi într-o manieră complet netransparentă, a spus Jens Stoltenberg într-o conferinţă privind controlul armamentului, organizată la Copenhaga. Potrivit Federaţiei oamenilor de ştiinţă americani (FAS), China are în jur de 350 de focoase nucleare, iar SUA şi Rusia câte 4.000. Wang a acuzat Alianţa Nord-Atlantică de utilizarea unor „duble standarde”, afirmând că dacă acestei organizaţii „îi pasă cu adevărat de controlul armelor, ar trebui să respingă mentalitatea caracteristică Războiului Rece şi să abandoneze această politică”. La finalul lunii iulie, FAS a publicat un nou studiu. Cu ajutorul imaginilor din satelit, FAS a descoperit o zonă întinsă la Hami, în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, unde sunt în construcţie silozuri pentru rachete nucleare. Cu numai câteva săptămâni înainte, cotidianul The Washington Post a relatat despre o nouă instalaţie pentru stocarea sau lansarea de rachete în provincia Gansu.
Citește mai mult: https://tomisnews.ro/china-sustine-ca-isi-mentine-arsenalul-nuclear-la-un-minim-necesar-pentru-securitatea-nationala/ | TOMIS NEWS
///////////
Dupa ce a rezolvat dosarele Decembriadei-Mineriadei si ale altor gazari,au… pus cruce si toaletelor din fundul curtilor –Ana Birchall, lovitură pentru Stelian Ion: Ministrul demis al Justiției ar fi ținut intenționat ”la mapă” observațiile privind OUG Anghel Saligny
INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEAFostul ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă, Ana Birchall, susține într-o postare pe pagina sa de Facebook că ministrul demis Stelian Ion ar fi ”ținut la mapă” observațiile de fond în privința OUG de adoptare a programului Anghel Saligny încă din 17 august, dar a refuzat să le trimită ministerului inițiator pentru a fi analizate.
”Domnule Stelian Ion daca se dovedeste ca avizul dat astazi pe OUG „Anghel Saligny” are aceleasi observatii de fond pe care le stiti si dvs. inca din 17 august aveti decenta sa va dati demisia din Parlament si va cereti scuzele pe care le datorati colegelor si colegilor din Directia de Avizare din MJ?
Va solicit sa ma contraziceti public, daca aveti curaj, si sa raspundeti, tot public, daca ati stiut sau nu , inca din data de 17 august, de observatiile directiei de avizare din MJ la proiectul OUG „Anghel Saligny”, venit in analiza la MJ in draft asa cum este practica in baza colaborarii loiale interministeriale?
De la URSS la UEE-nasc si masculii- DOCUMENT- Grupul PPE din Parlamentul European vrea să IMPUNĂ României căsătoriile homosexuale
Grupul Partidului Popular European, din care fac parte PNL, PMP și UDMR, vrea să oblige România să recunoască mariajele între persoane de același sex. Eurodeputata spaniolă Dolors Montserrat este raportor al unui proiect de rezoluție în acest sens, care figurează pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului European, de la Strasbourg, de luni, 13 septembrie. „Invită Comisia să ia măsuri concrete pentru a asigura libera circulație pentru toate familiile, inclusiv familiile curcubeu, în conformitate cu decizia Coman și Hamilton, care afirmă că termenul „soț” așa cum este utilizat în Directiva privind libera circulație este aplicabil și partenerilor de același sex; solicită Comisiei să examineze dacă Statele membre respectă hotărârea CJUE Coman & Hamilton și adoptă acțiuni în temeiul articolului 258 din TFUE împotriva celor care nu se conformează; face apel la Comisie să ia măsuri împotriva României pentru eșecul său continuu în a respectă această hotărâre, lipsa căilor de atac legale care a obligat reclamantul să recurgă la CEDO”, se arată în punctul 10 al proiectului de rezoluție. Proiectul de rezoluție inițiat de PPE „reamintește că legislația UE prevalează asupra oricărui tip de legislație națională, inclusiv asupra dispozițiilor constituționale și, prin urmare, statele membre nu pot, pentru a obstrucționa dreptul fundamental la libera circulație a persoanelor în interiorul UE, să invoce orice interdicție constituțională a căsătoriei între persoane de același sex sau protecția constituțională a „moralei” sau „Politici publice” care încalcă drepturile familiilor curcubeu care se mută pe teritoriul lor”. Rezoluțiile Parlamentului European nu au forță juridică, statele nefiind ținute să le respecte. Totuși, aceste documente sunt semnale politice importante atât pentru statele membre, cât și pentru Comisia Europeană.
Citește mai mult: https://tomisnews.ro/document-grupul-ppe-din-parlamentul-european-vrea-sa-impuna-romaniei-casatoriile-homosexuale/ | TOMIS NEWS
//////////////