“Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu…” (Mica 6/6-16) Pentru întâmpinarea (RE) Venirii Lui să-I dăm inimile circumcise (Col. 2/11-12) şi trupurile-ca o jertfă vie (Rom.12/1-2), cum a făcut şi Avram cu singurul său fiu…) Gen. cap.22)! Şi, să nu uităm că noi, TOŢI, l-am respins, scuipat, batjocorit, răstignit şi îngropat; Prin SÂNGERAREA lui a suplinit munţi de jertfe nevinovate şi arderi de tot, eliberându-ne de mers pe coate, de pomeni, datini, ritualuri, picturi, moaşte iconate şi de alte toxine preoţeşti-demonice! De aceea Tatăl ne-a spus “… de el să ascultaţi…” (Mat.17/5) Nu mai ascultaţi de marxişti, darvinişti, putinişti sau de alţi globalişti! Astfel de “profesori” umplu inimile care nu se nasc din nou (Rom. cap.6) cu răutăţi, urâţenii, ritualuri, CIP-uiri, hoţii, preacurvii, beţii ori cu alte dejecţii ale Inteligenţei Luciferice (Marcu 7/14-23); Pentru a nu prigoni, respinge-răstigni şi Învăţătura, Gândirea, Voia, Înfăptuirea Lui, să ne întoarcem şi să ne lipim de Duhul Sfânt, pentru a rămâne Una cu el, cu gândirea, cu şefia, cu rodirea lui… ca să fim găsiţi în Hristos, neavând o plinătate, o neprihănire luciferică în noi ci, “aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Fil/3/9); Să-I dăm Lui întâietate, suveranitate, deplinătate în totalitate, căci nu este în tot cosmosul altcineva mai bun, corect, darnic, punctual, vrednic, măreţ, sfânt, înţelept, darnic, priceput, purificator şi… dragostos (1 Cor. cap. 13) Să nu ne mai jucăm de-a pocăinţa, precum fiul rătăcitor ci, să învăţăm din lecţia fiului RISIPITOR (Luca 15/10-32):” Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte…Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi -i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi s’a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l -a văzut şi i s’a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l -a sărutat mult. Fiul i -a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Dar tatăl a zis robilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi -l cu ea; puneţi -i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi -l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să -l întrebe ce este… El s’a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l -a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi -a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat., Fiule, i -a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentrucă acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.”

Publicat la: August 12, 2024   Nici un comentariu
Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi -L, câtă vreme este aproape.” (Îs 55/6)… “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi;bateţi şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” (Mat.7/7-8) În inimi şi mentalităţi nenăscute din Sămânţa Bibliei lui Dumnezeu (Luca 8/11), deci- în inimi sataniste, dogite, ruginite, înrăite, nu poate (con) locui cu El şi nu poate fi turnată Învăţătura Cristică; Nici nu pot fi cârpite” lecţiile învechite” cu petice Nou Testamentare…” Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.” (Mat.9/16-17) Nu poate fi făcută transfuzia cu Sângele, Gândirea, Înfăptuirea, cu Spiritul lui Hristos- la atâtea miliarde de morţi în păcat (Ef.2/1-9)- trupuri neânnoite (Ioan, cap.3), căci fără pocăinţa şi credinţa dăruite de Hristos (Marcu 1/15), este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu… Nu poate fi peticită Slova care ucide… cu Harul dătător de viaţă! Nu amestecaţi Evanghelia Noului Legământ cu Legalismul Vechi Testamentar, care îi separă pe creştini de păcătoşi, în loc să-i separe de păcat; De aceea Hristos este sfârşitul Legii (Rom.10/4), căci ea ne-a fost doar un îndreptar spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. (Gal.3:24)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este re.jpg(Pana nu e prea tarziu,conectati-va,prizati-va,fuzionati  cu Duhul Sfant ,sa va umpleti cu bunatate,blandete,adavar,corectitudine,dragoste (1 Cor.cap.13) nemaimutareasca!Altfel,va hibrideaza ei cu roboti si va umplu cu minciuni,preacurvii,invidii,viclenii si cu alte rautati(Gal. 5 /19-21) Elon Musk spune că va conecta creierul uman cu un computer prin dispozitivul Neuralink în șase luni„Există dovedit științific punctul lui Dumnezeu în creier!” … “Avatar”, cel mai mare succes al francmasoneriei şi satanismului; (Cine sapa groapa altuia,se ingroapa pe sine…) Groparul lui Dumnezeu. L-a ingropat stiinta pe Dumnezeu? (Pentru ca nu-si vede barna din ochii demonizanti…)Biserica rusă: În Ucraina, Dumnezeu luptă contra Occidentului satanic; Disciplinarea plină de dragoste a lui Dumnezeu;  CINCI LECȚII DESPRE DOVEZILE EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU; Cum a demonstrat Einstein existența lui Dumnezeu! Te va pune pe gânduri; Calea lui Dumnezeu, nu a noastra; ISTORIA LUI OSWALD CHAMBERS; 65.4% dintre laureații premiului Nobel cred în Dumnezeu; 50% dintre oamenii de știinţă cred în Dumnezeu; Scrisoarea a peste 150 de laureaţi Nobel; Erwin Schroedinger, laureat al premiului Nobel în fizică, mărturisește pe Dumnezeu;  Savanți creștini; Christian Anfinsen, laureat al Premiului Nobel pentru chimie: Trebuie să recunoaștem că există o putere de neînțeles care a creat întregul univers; A murit Peter Higgs, fizicianul care a descoperit „particula lui Dumnezeu”; De la „particula dată dracului” la „particula lui Dumnezeu”; (Omul a intors spatele la Dumnezeu,ca sa devina dejectie de… “”zeu””) Transumanismul sau calea către societatea postumană;Telefoane mobile și mașini autonome cu creier(dar fara Dumnezeu); Creștinismul batjocorit la Jocurile Olimpice, Paris 2024; (Asa ii cresc aripi Anticristului…) Creștinismul batjocorit la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris; (Bumerangul celor care lucreaza fara Dumnezeu)…Dezavantajele inteligenței artificiale; (Pentru ca adevaratii crestini ii incurca pe cei globalii,  au creat Socialismul Inteligentei LUCIFERICE)  Inteligența Artificială va fi folosită ca ARMĂ împotriva Creștinismului; Noua Religie Mondială (II): Mișcarea New Age – Conspirația Vărsătorului – Rețeaua rețelelor; Noua Religie Mondială (I): Transformarea conștiinței umane în susținerea Agendei 2030 – Primul proiect-pilot – Strategia: crize catalizatoare; Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030’; Noua religie mondială în 2022? Noua Religie Mondială: Cum vor să înlocuiască Biblia cu Agenda 2030 (I);  Cine a castigat Razboiul Mondial al religiilor?Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 4.jpgPentru ca vaccinul este creat pentru muritori…De ce nu se vaccinează Vladimir Putin? ROMÂNIA (ras) FURATĂ. CFR – 111 milioane de euro dispăruți și un fost director condamnat care arată cu degetul alți vinovați ROMÂNIA FURATĂ. Subvenții ilegale pentru 9,5 de milioane de animale care există doar într-un calculator- hotii facute de Guvernanti,Fermieri si de alti…Porumboi din Vaslui si de oriunde …Un bătrân din Iași stă de câteva zile pe o targă, la Urgențe. Familia nu l-a mai primit acasă înainte de CrăciunCele mai bune remedii naturale contra constipaţiei si Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune… Cele mai bune salate când vrei să slăbeşti… Supa de varză ajuta la combaterea malariei… Ceaiuri pentru infecţia urinară… Top 5 alimente care ,,păcălesc” foamea… Ce alimente îţi dau energie pentru întreaga zi… Iasomia combate oboseala şi răcelile. Cum se administrează remediile… Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine; etc Șapte păcate împotriva Duhului Sfânt…Căci Hristos este sfârşitul Legii…Legea și legămintele… Legea lui Dumnezeu… Legea si legãmintele… Cele 2 Legaminte – Legamantul Harului (Rascumpararii)… Legea lui Moise și Legea lui Cristos în Cartea Evrei… Hristos, Legea şi Evanghelia… Ce înseamnă în pilda lui Isus petecul nou pus la haina veche şi vinul nou pus în burdufurile vechi? „NIMENI NU PUNE PETIC NOU LA HAINĂ VECHE” (Mc 2, 21)… Zac Poonen – Carti crestine… Carte gratis-Cum sa-l biruiesti pe satan-Cunoaste-ti vrajmasul de Zac Poonen… Eliberarea de cădere perpetuă –   Transformare zilnica –  EVANGHELIA COMPLETĂ, de Zac Poonen Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 3.jpg Cine neglijeaza simptomele, deficientele de nutritie, expune cultura la stress, imbolnavire, subnutritie si obtine o recolta mica si de proasta calitate; Sere/Solarii: cultura in sol vs cultura hidroponica; Simbioza dintre ciuperci si radacinile plantelor; Orice gospodar poate construi o sera ingropata; Citeva reguli pentru tehnica producerii răsadurilor de legume..Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este rr.jpgDeus ex Machina: Zece moduri în care oamenii se transformă tot mai mult în cyborgi ; (MINI)SCENARII pentru secolul XXI; Marea Resetare a lui Klaus Schwab este sortită eșecului. Iată de ce; „Vaccinarea – cea mai mare binecuvântare pentru bani și elitele lumii, pentru industria farmaceutică și politică”; Maşinăria ideologică a lui Soros, Apocalipsa naţiunilor; (Nemuritorul Nastase a reanviat-o si pe mama matusii Tamara…) Moscova nu crede în lacrimi. Crede în Fundaţia Titulescu; Komunismul a  decis sa destepte prostimea, dar Pesedimea i-a intelectualizat pe hoti,kalai,pornojustitiari etc… TENOGRAMELE PUTERII, REGIMUL GHEORGHIU-DEJ ACORDĂ NOMENCLATURIȘTILOR TEZE DE DOCTORAT FĂRĂ STUDII; Rusinea lumii… I.C.E DUNAREA; REGIMUL COMUNIST MAFIOT ȘI URMAȘII LUI; „Nu știu dacă știi, Partidul Comunist Român, prin semnătura Elenei Ceaușescu, a cheltuit, ca să-l salveze (n.r. pe Nichita Stănescu), un milion de lei. A luat cele mai scumpe medicamente”… SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV); Masacrul de la Jilava – 26/27 noiembrie 1940 – răzbunarea legionarilor; Şamanul din Siberia care voia să-l alunge pe ”demonul” Putin de la Kremlin, declarat nebun; Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin e diavolul; Xi Jinping face pactul cu ”diavolul”: Se decuplează de SUA și alege o țară benzinărie; MARTORI ÎN DOSARUL REVOLUȚIEI- PUTEREA A FOST PRELUATĂ CHIAR DE CĂTRE CEI PE CARE ÎI URMĂREAM NOI„, a declarat colonelul Ioan Rusan, fost șef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110; AM ÎNCEPUT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…” (Sangele de drac apa nu se face …) Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China; Claude Karnoouh și noul fascism de stânga-dreapta; Anticomunismul – boala capitalismului senil; Partidul Comunist Roman – inviat sau dus la groapa? Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este fff.jpg Viganò aruncă bomba: soțiile lui MACRON și OBAMA sunt TRANSSEXUALI! Reacție necruțătoare a arhiepiscopului italian față de ceremonia satanistă de deschidere a Jocurilor Olimpice, pusă în scenă de elitele antihristice ale Forumului Economic Mondial; (Caracatita sexualitatii nu se dezminte!) Acuze directe: S-a tăcut pentru că Pieleanu și Bulai fac parte din Gruparea Coldea. EVZ dezvăluie că mai sunt și alte nume de prădători sexuali la SNSPA,dar si in celelelte forme de invatamant!; Blestemul Satanic al Comunismului; Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident… Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est… Cum conduce spectrul comunismului lumea; Globalizarea masacrului religios; O Europa altfel! Timothy Snyder, Tărâmul morţii- Europa între Hitler şi Stalin; Rusia lui Putin este un stat terrorist; Făptași, instigatori, complici (I); Gheorghe Piperea: Cuibul de viespi nomenklaturiste (II); Turnul Babel; Sisteme de Inteligență Artificială care manipulează sistemul nervos uman (gânduri, emoții, percepții) și derogă drepturile fundamentale ale omului; „Au făcut copiii noștri dinți!” Tot ce credem despre școlarizare e greșit! – un interviu cu John Taylor Gatto (I); SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică; „Vom da socoteală lui Dumnezeu şi Istoriei”; Recidiva revizionistă ungurească – etapa din 28 decembrie 2023; Povestea senzațională a vizitei din 2007 a lui Kissinger în România, când a devoalat constituirea Statului Paralel; Coșea: “Cum poate fi săracă o țară bogată?”. DESCURCĂREALA tipic românească este una dintre cauzele principale; (De Neuitat…) Amicii lui Hayssam şi devalizarea României; Europa trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău; România, singura țară din UE în care a scăzut în ultimii 10 ani durata vieții profesionale. Nu cobrâm în clasament – eram deja pe ultimul loc; Rememorarea tragediei și rezistenței: Comemorarea Holocaustului Romilor și Sinti la Auschwitz; Dr. Robert Malone: Cyborgii umani sunt doar începutul. Agenții guvernamentale implicate în cercetări privind augmentarea umană; Bruce Sterling- Schismatrix; Literature »Schismatrix;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ll-651x1024.jpgEste 2023, unde sunt roboții sexuali? „Probabil că nu vor fi niciodată atât de mari pe cât crede toată lumea”; Simbioza om-calculator; Viitorul interfețelor mașinii creierului: inteligența simbiotică vs inteligența; AI și viitoarea implozie a mass-media; Musk despre Neuralink: Dispozitivul care conectează creierul uman cu computerele; Germania ia în calcul înscrierea protecției LGBTQI în Constituție; Cum vrea Elon Musk să-i transforme pe oameni într-o „turmă” de roboţi: va implanta cipuri cerebrale! (Daca s-ar dori,ar fi vindecati si doctorii si coruptia si lipsa de professionalism si spaga etc ) Rafila cere demisia conducerii spitalului Sf. Pantelimon în timp ce patru medici și asistente sunt audiați de Serviciul Omoruri. În aprilie nu a descoperit vreo neregulă; (Pentru ca pe va/ka/cari –komunismul i-a facut profesori fara diploma-PeSeDismul i-a facut doctori si pe bouari!)„Sus și jos cu doctoratu/ hăis și cea cu plagiatu!” Inteligența artificială, roboții și lumea muncii; (Pentru ca e plina lumea de”umbre”-in genunchi ma intorc la tine…) Elon Musk, Neuralink instalează primul microcip în creierul unui bărbat: „Rezultate promițătoare”. Cum functioneazã;Ce sunt nanoboții? Înțelegerea structurii, funcționării și utilizărilor Nanobotmm; Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste. Tortură și teroare la Pitești! Ce idei legionare sunt interzise şi de ce? (Desi Goma a dovedit  că trăiește „în limba română”,n-a fost primit acasa si a fost vesnicit printre straini)… Paul Goma, EXILAT și astăzi: „În ultimii șase ani comunicam zilnic”; Petrache Goiciu – file din dramaturgia penitenciară românească; EXCLUSIV/Despre SECURIȘTII de ieri și de azi(I); Centenar Monica Lovinescu- Farmecul indicibil al noocrației Monica Lovinescu la microfon;   Cameră 4 Spital;  (Chiar daca au dat spaga doctorilor, au fost omorati pe banii lor…)Dovezi șocante în ancheta de la Spitalul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”;  RECENZIA CARTII “GETICA. O PROTOISTORIE A DACIEI” DE VASILE PARVAN; (Dupa ce Romania a fost furata de scursaturile komunismului multilateral de pesedizant,ramane si fara “judecata”…  Prințul Paul a primit un „cadou” de la judecătoarea din Malta, la împlinirea vârstei de 76 de ani. Imposibil de extrădatAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ff.jpg

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Vasile_Parvan-775x1024.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

Deus ex Machina: Zece moduri în care oamenii se transformă tot mai mult în cyborgi ; (MINI)SCENARII pentru secolul XXI; Marea Resetare a lui Klaus Schwab este sortită eșecului. Iată de ce; „Vaccinarea – cea mai mare binecuvântare pentru bani și elitele lumii, pentru industria farmaceutică și politică”; Maşinăria ideologică a lui Soros, Apocalipsa naţiunilor; (Nemuritorul Nastase a reanviat-o si pe mama matusii Tamara…) Moscova nu crede în lacrimi. Crede în Fundaţia Titulescu; Komunismul a  decis sa destepte prostimea, dar Pesedimea i-a intelectualizat pe hoti,kalai,pornojustitiari etc… TENOGRAMELE PUTERII, REGIMUL GHEORGHIU-DEJ ACORDĂ NOMENCLATURIȘTILOR TEZE DE DOCTORAT FĂRĂ STUDII; Rusinea lumii… I.C.E DUNAREA; REGIMUL COMUNIST MAFIOT ȘI URMAȘII LUI; „Nu știu dacă știi, Partidul Comunist Român, prin semnătura Elenei Ceaușescu, a cheltuit, ca să-l salveze (n.r. pe Nichita Stănescu), un milion de lei. A luat cele mai scumpe medicamente”… SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV); Masacrul de la Jilava – 26/27 noiembrie 1940 – răzbunarea legionarilor; Şamanul din Siberia care voia să-l alunge pe ”demonul” Putin de la Kremlin, declarat nebun; Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin e diavolul; Xi Jinping face pactul cu ”diavolul”: Se decuplează de SUA și alege o țară benzinărie; MARTORI ÎN DOSARUL REVOLUȚIEI- PUTEREA A FOST PRELUATĂ CHIAR DE CĂTRE CEI PE CARE ÎI URMĂREAM NOI„, a declarat colonelul Ioan Rusan, fost șef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110; AM ÎNCEPUT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…” (Sangele de drac apa nu se face …) Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China; Claude Karnoouh și noul fascism de stânga-dreapta; Anticomunismul – boala capitalismului senil; Partidul Comunist Roman – inviat sau dus la groapa?

 

 Viganò aruncă bomba: soțiile lui MACRON și OBAMA sunt TRANSSEXUALI! Reacție necruțătoare a arhiepiscopului italian față de ceremonia satanistă de deschidere a Jocurilor Olimpice, pusă în scenă de elitele antihristice ale Forumului Economic Mondial; (Caracatita sexualitatii nu se dezminte!) Acuze directe: S-a tăcut pentru că Pieleanu și Bulai fac parte din Gruparea Coldea. EVZ dezvăluie că mai sunt și alte nume de prădători sexuali la SNSPA; Blestemul Satanic al Comunismului; Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident… Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est… Cum conduce spectrul comunismului lumea; Globalizarea masacrului religios; O Europa altfel! Timothy Snyder, Tărâmul morţii- Europa între Hitler şi Stalin; Rusia lui Putin este un stat terrorist; Făptași, instigatori, complici (I); Gheorghe Piperea: Cuibul de viespi nomenklaturiste (II); Turnul Babel; Sisteme de Inteligență Artificială care manipulează sistemul nervos uman (gânduri, emoții, percepții) și derogă drepturile fundamentale ale omului; „Au făcut copiii noștri dinți!” Tot ce credem despre școlarizare e greșit! – un interviu cu John Taylor Gatto (I); SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică; „Vom da socoteală lui Dumnezeu şi Istoriei”; Recidiva revizionistă ungurească – etapa din 28 decembrie 2023; Povestea senzațională a vizitei din 2007 a lui Kissinger în România, când a devoalat constituirea Statului Paralel; Coșea: “Cum poate fi săracă o țară bogată?”. DESCURCĂREALA tipic românească este una dintre cauzele principale; (De Neuitat…) Amicii lui Hayssam şi devalizarea României; Europa trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău; România, singura țară din UE în care a scăzut în ultimii 10 ani durata vieții profesionale. Nu cobrâm în clasament – eram deja pe ultimul loc; Rememorarea tragediei și rezistenței: Comemorarea Holocaustului Romilor și Sinti la Auschwitz; Dr. Robert Malone: Cyborgii umani sunt doar începutul. Agenții guvernamentale implicate în cercetări privind augmentarea umană; Bruce Sterling- Schismatrix; Literature »Schismatrix;

 

Este 2023, unde sunt roboții sexuali? „Probabil că nu vor fi niciodată atât de mari pe cât crede toată lumea”; Simbioza om-calculator; Viitorul interfețelor mașinii creierului: inteligența simbiotică vs inteligența; AI și viitoarea implozie a mass-media; Musk despre Neuralink: Dispozitivul care conectează creierul uman cu computerele; Germania ia în calcul înscrierea protecției LGBTQI în Constituție; Cum vrea Elon Musk să-i transforme pe oameni într-o „turmă” de roboţi: va implanta cipuri cerebrale! (Daca s-ar dori,ar fi vindecati si doctorii si coruptia si lipsa de professionalism si spaga etc ) Rafila cere demisia conducerii spitalului Sf. Pantelimon în timp ce patru medici și asistente sunt audiați de Serviciul Omoruri. În aprilie nu a descoperit vreo neregulă; (Pentru ca pe va/ka/cari –komunismul i-a facut profesori fara diploma-PeSeDismul i-a facut doctori si pe bouari!)„Sus și jos cu doctoratu/ hăis și cea cu plagiatu!” Inteligența artificială, roboții și lumea muncii; (Pentru ca e plina lumea de”umbre”-in genunchi ma intorc la tine…) Elon Musk, Neuralink instalează primul microcip în creierul unui bărbat: „Rezultate promițătoare”. Cum functioneazã;Ce sunt nanoboții? Înțelegerea structurii, funcționării și utilizărilor Nanobotmm; Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste. Tortură și teroare la Pitești! Ce idei legionare sunt interzise şi de ce? (Desi Goma a dovedit  că trăiește „în limba română”,n-a fost primit acasa si a fost vesnicit printre straini)… Paul Goma, EXILAT și astăzi: „În ultimii șase ani comunicam zilnic”; Petrache Goiciu – file din dramaturgia penitenciară românească; EXCLUSIV/Despre SECURIȘTII de ieri și de azi(I); Centenar Monica Lovinescu- Farmecul indicibil al noocrației Monica Lovinescu la microfon;   Cameră 4 Spital;  (Chiar daca au dat spaga doctorilor, au fost omorati pe banii lor…)Dovezi șocante în ancheta de la Spitalul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”;  RECENZIA CARTII “GETICA. O PROTOISTORIE A DACIEI” DE VASILE PARVAN; (Dupa ce Romania a fost furata de scursaturile komunismului multilateral de pesedizant,ramane si fara “judecata”…  Prințul Paul a primit un „cadou” de la judecătoarea din Malta, la împlinirea vârstei de 76 de ani. Imposibil de extrădat

 

 

////////////////////////////////////////////

 

(Dupa ce Romania a fost furata de scursaturile komunismului multilateral de pesedizant,ramane si fara “judecata”…  Prințul Paul a primit un „cadou” de la judecătoarea din Malta, la împlinirea vârstei de 76 de ani. Imposibil de extrădat

 

 

Justiția din Malta tranșează definitiv cazul lui Paul al României deși are de ispășit o condamnare definitivă la închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Nepotul regelui Carol al doilea nu va fi predat autorităților din România.

 

autor

OVIDIU OANȚĂ

 

Cu doar o zi înainte să împlinească 76 de ani, prințul Paul al României își câștigă definitiv libertatea de mișcare.Curtea Penală de Apel din Malta a decis luni dimineață să respingă definitiv cererea autorităților de la București de a pune în executare mandatul european de arestare emis pe numele nepotului regelui Carol al doilea, odată cu acea condamnare de la sfârșitul anului 2020, definitivă, la 3 ani și patru luni de închisoare.Este a doua țară care refuză să pună în aplicare acest mandat european de arestare, după ce în Franța, Curtea Supremă de la Paris a făcut același lucru anul trecut, iar această veste a fost salutată de prințul Paul al României, spunând că este fericit și că de acum este un om liber. El a anunțat atunci că se va întoarce în Franța, acolo unde domiciliază împreună cu soția lui, Prințesa Lia, și fiul lor, care i-au fost alături și luni, când a primit verdictul.

Pe de altă parte, avocatul său maltez a afirmat că această decizie este una cu adevărat istorică și speră ca autoritățile de la București să nu mai ceară arestarea lui în vederea predării către autoritățile din România, pentru a fi încarcerat întru-o închisoare ca să-și spășească pedeapsa. Este vorba despre o decizie care vine pe fondul unor controverse stârnite chiar de avocații Prințului Paul în ceea ce privește condițiile de care acesta s-ar fi bucurat într-o închisoare românească.

 

CITEȘTE ȘI

printul paul

Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”

Iar o judecătoare din Malta a apreciat că autoritățile din România, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor, nu a fost suficient de convingătoare că odată ce va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, el se va bucura de condiții umane, iar acest lucru i-ar putea afecta drepturile fundamentale stipulate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Una peste alta, această decizie definitivă a autorităților judiciare maltezi a stârnit o adevărată revoltă la București.

 

Ministerul Justiției a anunțat că este revoltat de faptul că această decizie nu face altceva decât să încalce nu doar principiile stabilite în privința mandatului european de arestare, dar mai ales contravine unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pe de altă parte, ministrul justiție, Alina Ghorghiu, a anunțat că va solicita premierului să ceară explicații pe cale diplomatică.Așadar, prințul Paul este liber, cel puțin în acest moment, după deciziile din Franța și cea din Malta, și nu este predat autorităților din România pentru a fi trimis la închisoare.

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/printul-paul-a-primit-un-zcadou-de-la-judecatoarea-din-malta-la-implinirea-varstei-de-76-de-ani-imposibil-de-extradat.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

RECENZIA CARTII “GETICA. O PROTOISTORIE A DACIEI” DE VASILE PARVAN

 

 

 

By Catalin Stanculescu

 

 

Vasile Parvan (1882-1927), eminent arheolog, istoric si om de cultura al Romaniei interbelice, a dedicat o mare parte din viata sa cercetarii destinate intelegerii trecutului stravechi al poporului roman si al spatiului carpato-danubiano-pontic.

 

In universul literar romanesc, lucrarea monumentala „Getica” semnata de Vasile Parvan ocupa un loc distinct si incarcat de semnificatii. Publicata in 1926, aceasta opera reprezinta un punct de referinta esential in studiul istoriei si culturii dacilor, oferind o perspectiva detaliata si complexa asupra uneia dintre cele mai fascinante civilizatii antice din Europa.Vasile Parvan este considerat parintele scolii arheologice romanesti. In scurta sa viata a coordonat santierele de la Histria, cetatea descoperita de el in 1913, Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Muntii Orastiei sau din cadrul unor asezari neolitice si dacice din Campia Dunarii.Cat mai este de actuala sau cum a fost folosita de diferite grupuri de interese protcroniste este deja cu totul alta aventura! O aventura pe care o vom incepe astazi! Ce relevanta si impact mai are astazi, cine si cum a interpretat-o, merita inca citita in prezent, s-a schimbat viziunea de atunci? Da, trebuie sa recunoastem astazi ca aceasta lucrare este plina de lacune, alteori de exagerari datorate, in cea mai mare parte, de volumul de informatii disponibile la acea vreme. Ce facem in acest caz? Aruncam la gunoi o lucrare semnificativa pe care altii si-au cladit cariere?

 

VASILE PARVAN – “GETICA”: ANALIZA SI RECENZIE

 

 

„Getica” se remarca nu doar prin exhaustivitatea investigatiilor sale arheologice si istorice, ci si prin capacitatea autorului de a construi o naratiune captivanta si plina de profunzime despre civilizatia geto-daca.Aceasta lucrare se constituie intr-o incursiune profunda in lumea straveche a dacilor, explorand aspecte precum organizarea sociala, religia, arta si arhitectura, economia si relatiile externe ale acestui popor.

 

Cu o abordare meticuloasa si documentata, Vasile Parvan reuseste sa reconstituie in paginile sale, nu doar fragmente izolate din trecut, ci sa ofere o panorama ampla asupra modului de viata, credintelor si obiceiurilor unei civilizatii care a influentat in mod substantial cursul istoriei balcanice si europene.In aceasta analiza si recenzie a volumului „Getica”, ne propunem sa exploram nu doar continutul si contributia sa la intelegerea istoriei antice a Romaniei, ci si relevanta si impactul sau in contextul cercetarilor contemporane.Vom examina nu doar informatiile si interpretarile propuse de autor, ci si metodele si perspectivele sale asupra lumii antice, incercand sa conturam un tablou relevant al valorii si limitelor acestei opere remarcabile.

 

Prin aceasta analiza, ne propunem sa evidentiem importanta continua a lucrarii lui Vasile Parvan in cadrul studiilor istorice si arheologice, subliniind modul in care „Getica” ramane o sursa esentiala de cunoastere si inspiratie pentru cercetatori, studenti si pasionatii genului.

 

„GETICA” – INTERPRETARI, METODE SI PERPECTIVE

 

 

Interpretarile, metodele si perspectivele lui Vasile Parvan in lucrarea sa „Getica” sunt fundamentale pentru intelegerea si aprecierea lumii geto-dacice si a contributiei acesteia la istoria si cultura Europei de Sud-Est.

 

Interpretari istorice si arheologice: Parvan adopta o abordare meticuloasa si critica a materialelor istorice si arheologice disponibile, interpretand sursele scrise si materialele arheologice pentru a reconstitui istoria si cultura geto-dacilor pe baza unei analize riguroase a surselor si a contextului cultural in care acestea au fost create.

 

Metode de cercetare: Vasile Parvan foloseste o varietate de metode de cercetare in „Getica”, inclusiv analiza surselor primare, studiul arheologic al siturilor antice si compararea datelor disponibile cu alte surse istorice si arheologice contemporane, combinand abordarile istorice cu cele arheologice pentru a oferi o imagine completa a lumii geto-dacice.

 

Perspective culturale si sociale: Autorul nu se limiteaza doar la prezentarea faptelor istorice, ci incearca sa inteleaga si sa explice aspectele culturale si sociale ale civilizatiei geto-dacice, examinand modul de viata, credintele religioase, organizarea sociala si alte aspecte ale societatii geto-dacice pentru a oferi o imagine complexa a acestei civilizatii antice.

 

Contextul contemporan si relevanta: Interpretarile lui Parvan nu sunt izolate de contextul sau contemporan. El incearca sa inteleaga si sa explice istoria si cultura geto-dacilor in contextul mai larg al istoriei si culturii antice a Europei de Sud-Est. De asemenea, autorul isi propune sa evidentieze relevanta si importanta cunoasterii istoriei antice pentru intelegerea lumii moderne.

 

“GETICA” LUI PARVAN: APROFUNDARI SI PERSPECTIVE ALE AUTORULUI

 

 

Cartea este o incercare de a reconstitui si de a intelege modul de viata, obiceiurile, credintele religioase si organizarea sociala a poporului antic al geto-dacilor.

 

Prin intermediul „Geticii”, Parvan ofera o analiza detaliata a sursei principale despre geto-daci, lucrarea lui Iordanes, dar si a altor izvoare istorice si arheologice disponibile in epoca sa, incearcand sa reconstruiasca istoria acestui popor si evidentiind contributia sa la formarea lumii antice din Europa de Sud-Est si relatiile sale cu civilizatiile vecine.

 

In plus, „Getica” nu se limiteaza doar la prezentarea faptelor istorice, ci isi propune sa ofere o perspectiva ampla asupra impactului cultural si istoric al geto-dacilor asupra regiunii balcanice ?i europene.

 

Cartea este totodata o incercare de a intelege si de a interpreta rolul acestui popor in contextul mai larg al istoriei antice, constituind nu doar o simpla carte de istorie sau arheologie, ci o investigatie complexa si detaliata a unei civilizatii antice, care ofera o imagine captivanta si comprehensiva asupra lumii geto-dacice.

 

SURSA PRINCIPALA A „GETICII” LUI VASILE PARVAN…………………….

 

 

Det. aici :  https://mythologica.ro/recenzia-cartii-getica-o-protoistorie-a-daciei-de-vasile-parvan/

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

(Chiar daca au dat spaga doctorilor, au fost omorati pe banii lor…)Dovezi șocante în ancheta de la Spitalul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”

 

Dovezi șocante ies la iveală în ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală! Cele două doctorițe, arestate pentru omor calificat și tentativă de omor, ar fi lăsat pacienții să moară după bunul lor plac.

 

autor

ANDREEA MARINESCU

, 

LILIANA CUREA

, 

OVIDIU OANȚĂ

 

Reduceau dozele de tratament, ceea ce ar fi provocat moartea mai multor bolnavi. Procurorii au adus în fața magistraților probe pentru unul dintre cazuri.

 

Pacientul de 54 de ani despre care procurorii susţin că ar fi fost victima unui omor a ajuns la camera de gardă a Spitalului Sf. Pantelimon din pricina unei rezistențe scăzute la efort. A fost diagnosticat cu pneumonie şi internat în secţia medicală, acolo unde după mai bine de o săptămână, starea lui s-a complicat şi a fost transferat în secţia de terapie intensivă. După alte nouă zile a murit.

 

 

Una dintre doctoriţe nu a dat declaraţii în fața poliţiştilor, iar cealaltă a negat orice fel de implicare. Ambele, spun procurorii, ar fi încercat să ucidă pacientul de 54 de ani. Una, în prima zi în care pacientul a fost adus la ATI, şi cea de-a doua, în a noua zi de ATI, atunci când a survenit şi decesul.

 

Alexandru Anghel, procuror Parchetul Tribunalului București: „În prima fază, decesul nu a survenit pentru că o asistentă a suplinit lipsa noradrenalinei prin perfuzie. A susţinut ideea de reducere voluntară a dozei de noradrenalină, în condiţiile în care tensiunea pacienţilor era una mică, reducerea dozei echivala cu uciderea lor. Reducea doza, dar scriptic ea rămânea ridicată. În foaie era tot 20 mg. Medicii făceau reducerea, asistenţii nu îndrăzneau să umble, ci lăsau injectomatul la valoare, dar suplineau prin perfuzie, ca să ţină pacienţii în viaţă. Considerau că unii pacienţii erau de lăsat… e o formă de omor nemascat.”

 

 

CITEȘTE ȘI

Cum s-au comportat în fața procurorilor cele două doctorițe arestate în dosarul deceselor de la Spitalul Pantelimon

Cum procedau doctorițele de la „Sf. Pantelimon”, acuzate de omor calificat. „La toţi le-au făcut acelaşi lucru”. STENOGRAME

 

Una dintre doctorițele arestate de la Sf. Pantelimon, poreclită „doamna cu coasa” în spital, potrivit procurorilor. Anestezista are 33 de ani

Dovadă, la dosar au fost anexate înregistrările injectomatului cu care i-au fost administrate dozele pacientului de 54 de ani. Dar şi discuţia dintre doi angajaţi ai spitalului, care constatau exact aceleaşi nereguli.

 

Angajat 1:„Și 20 sunt de joi până duminică?”

 

 

Angajat 2: „Până sâmbătă dimineaţa.”

 

Angajat 1: „La toţi le-au făcut acelaşi lucru cu noradrenalina, le-a scăzut-o.”

 

Angajat 2: „Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecţionat mesajele… în 7 patul 1 , în 7 patul … la aia, la toţi le-a modificat noradrenalina”

 

Angajat 1: „Le-a modificat și la alții le-a pus ser în loc de noradrenalină.”

 

Angajat 2: „Şi la alţii ser, în loc de noradrenalină. Da, da şi ne spune în foaie treceţi cu 20 sau cu 15 şi să îi meargă cu 1.”

 

Angajat 2: „De exemplu, ei ne-au dat cu 1, da?”

 

Angajat 1: „Da.”

 

Angajat 1: „Când a venit ora de vizită, de la 12-13, am dat-o înapoi la 15, la 10, cât era la pacient, că familiile, poate sunt unii care poate se uită, că ei nu ştiu despre ce e vorba, dar să ştiţi că se uită acolo.”

 

După începerea anchetei la Spitalul Pantelimon, directoarea de îngrijiri, Camelia Stamatoiu, cea care a dezvăluit posibila ucidere a celor 17 pacienți de la Pantelimon, a fost concediată. Surse din spital susţin că decizia a fost luată de comisia care a constatat că nu mai venea la serviciu și și-ar fi prelungit concediile medicale și de odihnă.

 

Pe de altă parte, unii specialiști în anestezie și terapie intensivă le iau apărarea celor două doctorițe care ar fi procedat, susţin ei, conform protocoalelor și ghidurilor medicale.

 

Prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de ATI: „Acele viteze care sunt specificate în referat erau doze mamut 15-20 ml pe oră, și s-a revenit la doza de întreținere uzuală. toate ghidurile și toate lucrările științifice spun că trebuie să revii. Din păcate, justiția din România, nu sunt admiși experți medical cu formație judiciară.”

 

Bogdan Socea, manager Spitalul Pantelimon: „Sunt şocat, sunt nişte acuzaţii fără precedent.”

 

Reporter: „Era secţia atât de aglomerată încât să fie nevoie?”

 

Bogdan Socea: „Nu era aglomerată, erau doi pacienţi în aşteptare, dar nimic nu justifică o astfel de acțiune.”

 

Ancheta de la spitalul Pantelimon a început în luna aprilie, când o asistentă i-a spus directoarei de îngrijiri că în secția ATI unii medici nu ar administra corect tratamentul, iar acest lucru ar provoca decesul bolnavilor.

 

Anchetă de la spitalul Sfântul Pantelimon readuce în discuție numărul mic al secțiilor ATI, dar și lipsa personalului medical specializat.

 

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților: „Ei s-au aglomerat cufoarte mulți pacienți, pentru că iau o groază de bani. În loc să ia 2000 și ceva de lei pe un caz internat, aici au luat peste 5 – 6.000 de lei, poate chiar mai mult. Și le-a convenit.”

 

Managerul spitalului îl contrazice și spune că pacientul de la ATI necesită costuri foarte mari, iar anul acesta sistemul a fost subfinanțat.

 

 

Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”

 

 

Sistemul medical din România este în continuare în stare de șoc, mai ales după ce cele două doctorițe anesteziste de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pentru acuzații de omor calificat, una și pentru tentativă.

 

Cele două suspecte au contestat, potrivit unor surse judiciare, măsura arestării preventive, mizând la Curtea de Apel București pe o măsură preventivă ceva mai blândă, poate control judiciar sau cel mult arest la domiciliu. Însă, între timp, ies la iveală noi detalii legate de acest caz absolut îngrozitor.

 

Un caz în care două doctorițe de la terapie intensivă sunt acuzate că la începutul lunii aprilie și nu doar atunci, ar fi avut un comportament cât se poate de nepotrivit în cazul unor pacienți aflați în stare terminală, pe care i-ar fi abandonat realmente și le-ar fi diminuat dozele de noradrenalină. Cel puțin un caz, spun procurorii Parchetului Capitalei, poate fi dovedit. Este cazul în baza căruia au și formulat aceste acuzații atât de grave și care au dus la arestarea preventivă.

 

De altfel, în documentele judiciare se vorbește despre modalitatea în care cel puțin una dintre doctorițe, supranumită ”doamna cu coasa” în Spitalul Sfântul Pantelimon, organiza tratarea acestor pacienți aflați și așa într-o stare de suferință maximă și ar fi existat un martor de acolo. Anumite saloane dedicate pentru pacienți, despre care afirma acești martori, spunea doctorița că ”trebuie să moară”.

 

Pe de altă parte, sunt multe mărturii care ar confirma aceste acuzații foarte grave. Însă cel mai important detaliu, spun procurorii Parchetului Capitalei, ar fi chiar concluziile legiștilor, care ar confirma, practic, legătura dintre această atitudine medicală de reducere a neoradrinalinei și sfârșitul de care a avut parte. Bărbatul de 54 de ani, care era într-adevăr într-o stare foarte gravă, avea o afecțiune gravă.

 

De altfel, starea lui s-a agravat în repetate rânduri. E drept că la un moment dat chiar își revenise și fusese vizitat de familie. Însă din pricina suferinței, lucrurile s-au complicat, iar până la urmă, spun procurorii, după ce a fost diminuată această doză de noradrenalină ar fi intervenit decesul.

 

Ancheta este abia la început. Cele două doctorițe nu au oferit deocamdată explicații foarte clare. Una dintre ele a refuzat să facă orice declarație, cealaltă a negat că ar fi redusă această doză de noradrenalină. Cert este că, în ciuda acuzațiilor extrem de grave, ele se bucură totuși de prezumția de nevinovăție.

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noi-detalii-din-dosarul-de-la-spitalul-pantelimon-una-dintre-doctoritele-arestate-era-poreclita-zdoamna-cu-coasa.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Centenar Monica Lovinescu- Farmecul indicibil al noocrației Monica Lovinescu la microfon

 

 

Alexandru MATEI

 

 

Publicat în Dilema Veche nr. 1028

 

 

În interviurile și mărturiile Monicăi Lovinescu din cartea-CD Şi am ales microfonul. Interviuri la Radio România. 1993-2004 (Editura Casa Radio, 2023) frapează două lucruri. În primul rînd, pentru cineva a cărui viață conștientă a fost trăită doar pe sfert în comunism, surprinde pregnanța portretului moral ca unitate de măsură a memoriei. În al doilea rînd, conturul astăzi șters al unei lumi dispărute: cea a noocrației, cum spunea Camil Petrescu în 1940. Odată cu arhivarea digitală, imaginea, sunetul, textele la care avem acces hrănesc o imagine tot mai vastă a trecutului recent. Simt că m-am înstrăinat de ideea istoriei întruchipate de personalități singulare, deși ea continuă să rămînă fermecătoare. Apoi, mi se pare că falia – modernă – dintre cele două stări sociale care structurau societatea românească pînă în buza mileniului trei, „oratores” și „laboratores”, cu greu mai poate fi astăzi reconstituită.

 

Am fost însă nedrept cu această introducere distantă. Nedrept, pentru că prima și ultima impresie cu care rămîi ascultînd interviurile, pe care Anca Mateescu și Eugen Lucan i le iau Monicăi Lovinescu între 1993 și 2004, este aceea a vocii. O voce cu granulație mare, dar consecventă, fără stridențe și cu un timbru a cărui gravitate e compensată de ritmul alert, de dicția de croazieră în care niciodată debitul cuvintelor nu seacă și nu inundă. Puține radio- sau tele-voci mai memorabile cunosc. Le-aș enumera pe cea a lui Iosif Sava, pe cea a lui Carmen Dumitrescu, pe cea a lui Andrei Gheorghe, în sfîrșit, puține de tot, le numeri pe degetele unei mîini. Pentru telespectatorul de TikTok, vocea lipsită de imaginea locutorului poate fi o revelație. Radioul însuși, cel al vocilor dandy, estetice, mi se pare un obiect estetic care nu degeaba l-a fascinat pe Walter Benjamin.

 

Kit-ul apărut sub egida Editurii Casa Radio oferă un volum însoțit de două discuri compacte cu mai bine de două ore de prezență sonoră a Monicăi Lovinescu. Sînt douăsprezece înregistrări care compun o autobiografie sumară în prima parte, pentru ca apoi să desfășoare o suită de portrete. Autobiografia este compusă din patru interviuri și două lecturi din memoriile adunate în două volume sub titlul La apa Vavilonului, apărute în 1999 și 2001. Vocea trece lent și apăsat prin copilăria petrecută în preajma Cenaclului Sburătorul și evocă scurt nume celebre ale istoriei literaturii române. Scurta odisee a fugii din țară a Monicăi Lovinescu, care scapă mai întîi de grănicerii sovietici, la Ensdorf, după care este retrimisă de americani înapoi în zona controlată de ruși și se refugiază la consulatul francez de la Viena, de unde, în sfîrșit, ajunge la Paris, seamănă cu un download care se împotmolește la un moment dat, pentru că semnalul e slab, asupra căruia revii și pe care reușești după un timp să-l închei și să-l salvezi pe desktop.

 

 

Revin însă la ceea ce alesesem să remarc de la bun început: aerul șarmant și desuet al portretelor morale ca material de construcție a trecutului.

 

Interviurile și amintirile Monicăi Lovinescu nu sînt cele ale unui anticomunist habotnic, dar ele aparțin unei memorii care reține din trecut figuri și nu mulțimi, chipuri și nu grupuri. Monica Lovinescu copilărește în Cenaclul Sburătorul. Acolo, mari scriitori ai sfîrșitului de interbelic îi sînt prieteni: Camil Petrescu, de pildă, plictisit de fiecare dată la lecturile colegilor săi, preferă să se joace cu ea. Monica Lovinescu participă și la ședințele avatarului postbelic al Sburătorului, cîteva luni între 1945 și 1946, cînd Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu încearcă să continue, în cîmp deschis, tradiția construită de marele critic dispărut între timp. La Paris stă tot într-o lume de scriitori.

 

Evocările care urmează acestor scurte tușe autobiografice au, pentru mine, ceva din aura decolorată cu care Marcel îi invăluie în timpul vizitei la prințul de Guermantes pe mulți dintre cei pe care îi cunoscuse. Pe de o parte, pentru că vocea Monicăi reușește să te introducă în cotidianul unor personalități culturale strivitoare − despre Cioran, bunăoară, spune că era neîntrecut în știința de a recomanda medicamente, despre care îi plăcea să vorbească la nesfîrșit. Pe de alta, pentru că pot fi descoperite personaje discrete, cum este prozatorul și traducătorul româno-italian Dan Petrașincu / Angelo Moretta, născut în Odessa și care reușește să părăsească România în 1951.

 

 

Dintre aceste portrete, unele urmăresc destine al căror parcurs politic apare mai sinuos. Dacă raportul lui Cioran cu regimul din România nu aduce nici o surpriză, Ionesco e o figură sensibilă la dezghețul ideologic din anii 1960. Deși el devine hotărît anticomunist spre finalul anilor 1970, odată cu afirmarea „Noilor filozofi”, e suficientă lectura unui articol cum este cel al lui Liviu Țăranu, Contribuţii la o biografie: Eugen Ionescu în dosarele Securităţii (accesibil pe www.cnsas.ro) pentru a detecta frămîntările unei conștiințe aflate, de-a lungul vremurilor, undeva dincolo de alternativa anticomunism/procomunism.

 

Autonomia esteticului?

 

Probabil că toate aceste istorii și mai ales aceste medalioane pălesc dacă luăm o distanță mai mare și privim lumea despre care vorbește Monica Lovinescu cu mintea celui care are acces astăzi, prin computer, la cantități imense de date. Lumea aceasta este una care nu există în afara scriitorilor.

 

Vorbind despre viața ei, despre istoria pe care a traversat-o și pe care a și făcut-o, prin vocea ei, la microfonul Europei Libere, pentru memoria Monicăi Lovinescu, această lume mică este toată lumea. O lume care a suferit teribil, care a fost vînată și, cum să spun, rărită în perioada stalinismului, apoi împinsă la exasperare. O lume de oameni care voiau să fie lăsați să scrie ce simțeau și care încercau să facă tot ce puteau – și începeau să poată, după 1965 – să se opună, să dejoace, să submineze cenzura. O lume a cărei miză era cuvîntul critic împotriva nu a altor cuvinte, ci a unei bioputeri. Este vorba, fără îndoială, despre o lume care a știut să vorbească memorabil despre ea și despre martiriul prin care a trecut, cu toate că vorbim mai degrabă despre o adeziune la martiriu decît despre un sacrificiu colectiv. Sigur, nu e momentul și nu sînt eu persoana care să cîrtească împotriva unui soi de „eu sînt Paul Goma” cu care s-au mulțumit puținii scriitori români care își pot revendica o disidență.

 

Dar, dacă Monica Lovinescu și-a asumat o muncă nu doar delicată, dar mai ales periculoasă, alegînd microfonul anticomunist și mai ales anticeaușist al Europei Libere, există date care mă fac să cred că, astăzi, această Monica Lovinescu, al cărei centenar îl celebrăm, n-ar fi îmbrățișat numaidecît, și în nici un caz din inerție, autonomia esteticului. O dată, pentru că recunoaște chiar ea, în primul interviu, că actualitatea lui E. Lovinescu nu mai poate fi aceeași după ce cenzura (literară) a dispărut – ea spune asta în anii 1990. Apoi, pentru că, în ianuarie 1990, tot ea spunea: „Scriitorii au făcut ce trebuiau să facă pe plan estetic, și acesta a fost marele lor merit, dar și o mare capcană”.

 

Ca să ajung la remarca ei, mi-am permis un detur. Există, online, pe site-ul www.radioromaniacultural.ro, un fragment din ediția 1.000 a „Tezelor și antitezelor”, o emisiune la care participă mai mulți intelectuali români care se aflau la Paris în acel moment (printre care, ei da, se numără și Angela Marinescu). Fraza Monicăi Lovinescu nu are parte decît de o contrazicere scurtă, aceea că „marii scriitori n-au făcut estetică pură”, ci est-etică, adică un soi de suflet în rai și slănină (mai puțină) în pod.

 

Nu judec, de pe poziția cuiva care avea 14 ani la Revoluție, oameni în locul cărora n-am fost și n-aș putea fi. Vreau doar să spun că, dacă într-adevăr regimul comunist a fost unul în care condiția de scriitor era una social foarte clar marcată, est-eticul a fost cu atît mai mult merit și o capcană. În ianuarie 1990, intelectualii puteau crede că, autopromovîndu-se, nu făceau decît să spună adevărul, unul a cărui afirmare le fusese interzisă. Și mai puteau crede că puterea lor, mare pînă în decembrie 1989, dar aflată în umbra puterii politice, avea să fie încă și mai mare. Or, nu, nici vorbă. Pe măsură ce se instalează democrația, această putere scade, iar ceea ce rămîne din ea ține tot mai mult de o valoare comercială. 

 

Îmi permit totuși să cred că Monica Lovinescu ar fi fost astăzi mult mai puțin sensibilă la autonomia esteticului decît mulți dintre cei care „au făcut ce trebuia pe plan estetic”. Poate că unora le va suna pripit, contraintuitiv, dar cred că Monica Lovinescu știa că, dacă literatura nu e numai un locțiitor de viață, ci e ea însăși viață, atunci ea, literatura, are datoria, morală, să înțeleagă viața și să nu i se sustragă.

 

Alexandru Matei este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Brașov. Ultima carte publicată: Roland Barthes, mitologii românești, Editura ART, 2017.

 

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/farmecul-indicibil-al-noocratiei-monica-lovinescu-2325494.html

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

EXCLUSIV/Despre SECURIȘTII de ieri și de azi(I)

 

comisarul.ro

 

Din 1990, serviciile secrete o ţin din scandal în scandal. Nereformarea acestora, implicarea în jocuri economice şi politice sunt principalele acuzaţii formulate de societatea civilă. Nu în ultimul rând, manipularea dosarelor, în special în epoca Măgureanu, iar apoi secretizarea acestora în timpul lui Timofte astfel încât acum la CNSAS ajung numai frânturi din dosare sau, cum a fost cazul lui Şerban Mihăilescu, numai coperţile dosarului fostului şef de cabinet al premierului comunist Constantin Dăscălescu.

Am prezentat în acest an mai multe dezvăluiri despre serviciile secrete româneşti şi, mai ales, despre faptul că acestea nu s-au rupt decât prea puţin de practicile Securităţii. Numeric, ele sunt astăzi peste aparatul fostei Securităţi. La fel, mult superioare, din acelaşi punct de vedere, celor occidentale. Un oficial atrăgea atenţia într-o discuţie off the record că numărul mult prea mare de ofiţeri de informaţii înseamnă că România are o problemă cu democraţia.

De asemenea, chiar dacă fostul preşedinte Băsescu a încercat să ne convingă că în servicii nu mai sunt cadre ale Securităţii, lucrurile nu prea stau deloc aşa. Dacă ne uităm cu atenţie la cadrele serviciilor de informaţii, vom găsi foşti securişti de marcă în calitate de consilieri ai unor şefi ai serviciilor. Un caz-școală este cel al copiilor sau nepoţilor de securişti – un exemplu, nepotul generalului Neagu Cosma, care acum este şeful Diviziunii C din SRI.

 

Surse din fosta Securitate ne-au precizat că Silviu Predoiu şi Vasilică Sarcă, actualii șefi operativi ai SIE, au intrat în Şcoala de la Brăneşti în 1987, fapt confirmat de altfel şi de CV-urile celor doi publicate pe site-ul SIE. Adică, exact în momentul în care PCR şi Securitatea îşi alegeau cu mare grijă cadrele. Contextul internaţional şi presiunile la adresa regimului Ceauşescu de a se democratiza şi de a respecta drepturile omului au făcut ca la Bucureşti sita angajărilor să fie una foarte dură. Mai ales în Securitate, şi cu atât mai mult în cea externă, cea care trebuia să aducă dictatorului mult- râvnitele informaţii care să ducă la rămânerea la putere. Psihologii s-au ferit să comenteze cazul Predoiu-Sarcă. În ce măsură un tânăr pregătit ideologic şi îndoctrinat timp de doi ani într-o bază de spionaj se poate rupe de practicile învăţate acolo? Literatura de spionaj spune că este destul de greu de realizat acest lucru.

 

Profil

 

Silviu Predoiu  s-a născut pe 5 august 1958 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie Bucureşti.

 

În 1984-1985 a lucrat la ICE Geomin, o întreprindere de comerţ exterior aflată ca toate celelalte ICE-uri sub influenţa Securităţii.

 

Între 1985 şi 1993 a lucrat la Regia Autonomă Metale Rare Bucureşti. Tatăl său a fost CI-stul şef al miliţiei, adică una din informaţiile importante, din aparatul represiv comunist.

 

În CV-ul lui Predoiu apare un amănunt interesant, şi anume că în 1993 a urmat un curs postuniversitar de jurnalism. În 1999 a făcut şi un curs postuniversitar de management.

 

Între 2000 şi 2002 a fost şef direcţie la combaterea crimei organizate, iar în 2004 a ajuns şef direcţie generală (contraspionaj, protecţie), practic cea mai importantă din SIE. La 18 noiembrie 2005 a ajuns adjunct al directorului SIE.

 

General maior Vasilică Sarcă s-a născut la 20 mai 1958, la Brăila. Este absolvent al Facultăţii de Transporturi, iar în 2005 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare.

 

În 2000 ajunge locţiitor şef direcţie la Secretariatul General al SIE, iar în 2004, şef direcţie generală (Resurse Umane). La fel ca şi Predoiu, din 18 noiembrie 2005 a fost adjunct al directorului SIE.

 

La mijlocul anilor ‘90, Sarcă a lucrat sub acoperire în Cehia.

Însă în afara CV-urilor oficiale există mai multe informaţii despre cei doi adjuncţi de la SIE. În special despre Silviu Predoiu.

 

Avansaţi în grad de Iliescu

 

Ambii directori adjuncţi ai SIE ar trebui să îi poarte recunoştinţă preşedintelui Iliescu. Acesta i-a înaintat în funcţie şi apoi i-a făcut generali. De fapt, despre amândoi s-a spus că au fost şi în anturajul lui Adrian Năstase. De aici poate că porneşte şi pasiunea pentru artă a celor doi. Sarcă este pictor amator, iar tablourile sale au ajuns în diferite cancelarii occidentale, fiind făcute cadou de preşedintele Iliescu omologilor săi. De Predoiu în schimb se spune că este un mare colecţionar de artă, la fel ca şi fostul spion anti-NATO Mihai Caraman, numit în 1990 şeful SIE.

 

Soţia generalului Predoiu a fost adusă în 2001 la compartimentul sinteză al SIE. Apoi a fost avansată şef al serviciului analiză, iar apoi a ajuns în alte posturi importante. Unele surse foarte bine informate spun că a ajuns în fruntea unui important serviciu. Într-o discuţie off the record cu un jurnalist de la Adevărul, Predoiu a negat informaţia.

Securist din tată în fiu

În 1993, Predoiu a fost numit secretar III la Ambasada României din Nigeria.În 1998 a fost retras din post din cauza unui scandal la ambasada din Niger. Adevărul cunoaşte dedesubturile scandalului în care a fost implicat Predoiu, dar nu ne vom referi însă la aceste aspecte.Generalul Predoiu este fiul unui securist de frunte. Tatăl generalului Silviu Predoiu a fost şeful CI de la Inspectoratul General al Miliţei. În 1989 era inspector-şef al Inspectoratului Ministerului de Interne din Giurgiu, iar în timpul revoltei din decembrie 1989 a fost fugărit pe stradă de revoluţionari.

 

Predoiu senior a fost bun prieten cu tatăl directorului SIE Gheorghe Fulga, colonelul de miliţie Fulga, fost şef al Serviciului de Pază şi Ordine din Miliţia Braşov. Atât Fulga senior, cât şi Predoiu senior au fost avansaţi în 2003 de preşedintele Ion Iliescu. “Lot” în care au mai intrat şi Geoană senior, dar şi tatăl generalului Soare de la SRI, cel reţinut recent de DNA.

 

Poliţiştii politici de la 112

 

Generalul Corneliu Grigore, prim-adjunctul directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), managerul liniei de urgenţă 112, a fost unul dintre ofiţerii de Securitate care au făcut poliţie politică. In conducerea STS mai este insă un personaj care a fost ofiţer de Securitate. Cei doi au făcut parte din celebra Unitate Specială de Transmisiuni “R”. Scandalul Poliţiei Politice de la 112 apare la căteva zile după ce UE a criticat serviciile oferite pe numărul de urgenţe.

Potrivit unor surse din CNSAS, Grigore, dar şi generalul Ioan Balaure, director adjunct pe probleme economice al STS, au fost identificaţi că au făcut poliţie politică. Informaţia a fost confirmată in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional şi de Marius Oprea, consilierul pe probleme de securitate al premierului. Dezvăluirea reprezintă o bombă, deoarece la 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989 mai găsim, iată, ofiţeri de Securitate in posturi-cheie in serviciile de informaţii. In urmă cu un an, şeful statului spunea că nu ar mai exista nici un fost ofiţer de Securitate in structurile serviciilor de informaţii. Informaţia se dovedeşte, iată, inexactă, iar doi dintre ofiţerii de Securitate conduc STS.

 

La 7 decembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu face numiri in fruntea STS. Corneliu Grigore devine prim-adjunct al directorului STS, iar Ioan Balaure, adjunct. Grigore a fost pănă in 1980 cadru al Armatei, iar din acel an pănă in 1990 a deţinut, conform biografiei sale publicate pe site-ul STS, “funcţii de executare şi conducere in cadrul Unităţii Speciale de Transmisiuni «R»”. După 1990, Grigore deţine funcţii de conducere in STS, care preluase activitatea, Unităţii Speciale “R”. In 1995 devine locţiitorul şefului Direcţiei Radiocomunicaţii, mai apoi şeful sectorului prognoză, modernizare şi dezvoltare. Intre 1999 şi 2001 ajunge “consilier ştiinţific” al directorului STS. Din 2001 devine şeful Direcţiei de Management.

 

Ioan Balaure, directorul adjunct pe probleme economice al STS, a lucrat in Unitatea Specială “R”, avănd “funcţii de execuţie” intre 1983 şi 1990, după cum precizează in CV-ul oficial. Din 1994 pănă in 2005 a condus Direcţia Economică şi Financiar-Contabilă.

“MELIŢA ŞI ETERUL”. Unitatea Specială “R” a făcut din celebra operaţiune a Securităţii “Meliţa şi eterul”, care a vizat postul de radio Europa Liberă, dar şi celelalte staţii cu emisiuni in limba romănă, in special Vocea Americii şi BBC. “R” se ocupa de telecomunicaţiile speciale, dar avea activităţi şi de poliţie politică. De exemplu, disidentul braşovean Werner Sommerauer, arestat după manifestările anticomuniste de la Braşov din 1987, a fost identificat pe baza informaţiilor transmise de Unitatea Specială “R”, care ii urmărea pe radioamatorii din Romănia, domeniu in care activa şi acesta. Sommerauer a devenit cunoscut după ce a dezvăluit că ar fi fost bătut de fostul ofiţer de Securitate Ristea Priboi. Pe site-ul STS, istoria comunistă a serviciului este falsificată. Se spune că ar fi funcţionat in cadrul Ministerului de Interne, dar uită să se precizeze că a fost, de fapt, parte a Securităţii.

Actualii generali Corneliu Grigore şi Ioan Balaure sunt menţionaţi ca ofiţeri de Securitate care au făcut poliţie politică intr-un document al CNSAS alături de alte zeci de persoane pe baza probelor găsite in dosarele de urmărire cercetate pănă in prezent.

 

Informaţia a fost confirmată de Marius Oprea, la acea vreme consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului Tăriceanu. El spune că această situaţie “aduce, de fapt, atingere siguranţei naţionale şi prejudicii mari de imagini la nivelul Uniunii Europene”. Despre dosarele in care au fost implicaţi cei doi actuali generali, şefi la STS, Oprea spune că este vorba “despre dosare de urmărire informativă”.

 

Despre STS au apărut în timp mai multe dezvăluiri despre afacerile pe care acest serviciu le-a făcut. Unul dintre cei care au obţinut contracte cu STS este fostul consilier prezidenţial Daniel Andrei Moldoveanu. Un altul este Bogdan Chireac. DLAF a demarat recent o investigație preliminară legată de o licitație privind achiziționarea de soft pentru sistemul 112.

 

https://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/despre-securistii-de-ieri-si-de-azi%28i%29_549175.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Petrache Goiciu – file din dramaturgia penitenciară românească

 

 

Autor:Mihai Burcea, Marius Stan

 

 

 

După preluarea puterii de către comunişti, în cele mai importante funcţii din aparatul de stat au fost instalaţi membri sau simpatizanţi ai PCR, ori membri sau simpatizanţi ai partidelor satelit/ controlate de PCR–Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular, Uniunea Populară Maghiară ş.a.m.d.

 

Aceeaşi strategie a fost aplicată şi în cazul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Direcţia Generală a Penitenciarelor. Începând cu anul 1948, în fruntea acestei structuri (care după 6 martie 1945 a fost scoasă de sub tutela Ministerului Justiţiei şi trecută în subordonarea MAI) au fost instalaţi foşti membri de partid din perioada ilegalităţii – Voicu Daciu, şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor (25 nov. 1948 – aug. 1949); colonelul Baciu Ioan, şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor (19 sept. 1949 – ian. 1951), şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (ian. 1951 – sept. 1952), şef al Serviciului penitenciare din MAI (oct. 1952 – oct. 1953) şi şef al Direcţiei Închisori şi Penitenciare – UM 0618 Bucureşti (oct. 1953 – 15 apr. 1954); colonelul Bădică Ilie, şef al Direcţiei Închisori şi Penitenciare – UM 0618 Bucureşti (15 apr. – 1 sept. 1954); locotenent colonelul Sloboda Ioan, şef al Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă DLCM – formaţiunea 0951 Bucureşti (1 oct. 1952 – 1 sept. 1954) şi şef al Direcţiei Penitenciare Lagăre şi Colonii – formaţiunea 0951 Bucureşti (1 sept. 1954 – 25 aug. 1955); colonelul Lixandru Vasile, şef al Direcţiei Penitenciare Lagăre şi Colonii (25 aug. 1955 – 30 iun. 1956) şi şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă (1 iul. 1956 – sept. 1963) –, sau muncitori scoşi din producţie, tocmai pentru a întări din perspectivă ideologică acea alchimie de clasă.

 

În fruntea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă a fost numit, abia în anul 1963, un ofiţer superior cu studii superioare militare (locotenent colonelul Marinescu Viorel – Paul).

 

La rândul lor ilegaliştii care au condus aparatul de penitenciare de la centru au numit în fruntea celor mai importante locuri de deţinere „cadre de nădejde” care să supravegheze îndeaproape procesul de „reeducare” a deţinuţilor şi internaţilor politici.

 

Amintim aici ofiţerii Albon Augustin – director adjunct al Întreprinderii economice de stat „Munca Exterioară”/ Centrul de Coordonare Constanţa din DGP/ DGPCUM (1 iun. 1949 – febr. 1952), Cozmici Eftimie – director al Centrului de Coordonare Constanţa (1 iul. 1951 – 17 iun. 1953), Băltăreţu Gheorghe – comandant al Centrului de Triere Bucureşti din cadrul Direcţiei Unităţilor de Muncă – MAI (13 oct. 1950 – 1 ian. 1951), Georgescu Ştefan – comandant la Colonia de muncă Peninsula (mai – 1 nov. 1951), Constantinescu Marin – comandant la Penitenciarul Văcăreşti (dec. 1953 – 1 dec. 1958), Csaki Ioan – comandant la penitenciarul Jilava (1 iun. 1952 – dec. 1953), Stelea Nicolae – comandant la Colonia de muncă Galeşu/formaţiunea 0609 (17 iun. 1953 – ?), Negulescu Zaharia – director al penitenciarului Târgşor/ formaţiunea 0726 (1 aug. 1950 – 31 mart. 1955), ş.a.m.d.

 

În studiul de faţă vom prezenta biografia unui astfel de comandant care, la fel ca în cazul ofiţerilor menţionaţi mai sus, pe lângă apartenenţa politică la partidul de guvernământ, „beneficia” şi de un alt atu foarte important în epocă pentru a ocupa o funcţie de răspundere: originea socială muncitorească.

 

Este vorba despre o cunoştinţă a liderului suprem al partidului, Dej, fost simpatizant al PCdR în perioada interbelică: Petrache Goiciu, un ceferist propulsat de partid în funcţia de administrator al Penitenciarului Galaţi şi mai apoi în cea de comandant al Penitenciarului Gherla.

 

Cariera lui Goiciu în sistemul penitenciar românesc (1947 – 1958) a fost marcată de duritatea prin care a aplicat regimul de detenţie asupra condamnaţilor, precum şi regulamentele de ordine interioară asupra subordonaţilor.  

 

Torturile şi umilinţele îndurate de deţinuţi din partea lui Goiciu au fost aduse la cunoştinţa diriguitorilor DGP şi MAI, însă acesta nu a suferit nicio pedeapsă administrativă sau de natură penală. Documentele prezente în dosarul său de cadre demonstrează faptul că atât conducerea aparatului profesional şi politic al MAI, cât şi conducerea superioară de partid, ştiau de lucrurile abominabile petrecute în cele două penitenciare pe care Goiciu le-a administrat, dar nu au făcut nimic în vederea scoaterii acestuia din sistem sau a trimiterii lui în faţa organelor militare de anchetă penală.

 

Documente similare cu cele care se regăsesc în dosarul personal profesional al lui Goiciu sunt prezente şi în dosarele ofiţerilor menţionaţi anterior, ceea ce arată că starea de lucruri catastrofală din aparatul de penitenciare, şi în special din locurile de deţinere populate cu „deţinuţi contrarevoluţionari”, era cunoscută la nivelul tuturor eşaloanelor superioare ale MAI. Astfel, Goiciu nu era nici pe departe un caz singular, ci făcea parte dintr-un întreg sistem opresiv care viza înlăturarea (uneori fizică) „duşmanilor” regimului.    

 

Acest studiu va fi un articol de sine stătător într-un viitor Dicţionar al ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul exterior 1948 – 1989, Volumul III. El este construit pe modelul fişelor-tip din primele două instrumente de lucru (volumele I şi II).

 

GOICIU SANDU PETRACHE – maior, d. p. 1628 (n. 1 nov. 1905, mun. Galaţi, jud. Galaţi – d. 1980, mun. Galaţi, jud. Galaţi)

 

Naţionalitatea: română

 

Originea şi apartenenţa socială: muncitorească

 

Profesia de bază la încadrarea în MAI: lăcătuş

 

Funcţii în organizaţii politice, de masă şi obşteşti: membru în Sindicatul CFR Galaţi (1945 – 1947); secretar pe probleme de cadre al organizaţiei de partid din Revizia de vagoane CFR Galaţi (1 ian. – iul. 1946).

 

În cadrul procesului de verificare a membrilor de partid care a avut loc în perioada 1948 – 1950, Goiciu a fost verificat de către o subcomisie a Comitetului judeţean de partid Galaţi, dar care nu a găsit nimic „compromiţător” în trecutul său.

 

Studii civile: 4 clase la Şcoala primară de băieţi nr. 4 din Galaţi (1912 – 1917) şi 4 clase profesionale la Şcoala de elevi meseriaşi CFR Galaţi (1922 – 1926).

 

Stagiu militar: Regimentul 1 CFR Otopeni, Regimentul 2 CFR Chitila (15 aug. 1927 – febr. 1928) şi Compania 3 CFR din cadrul Batalionului 4 CFR Buzău (febr. – 13 aug. 1928). Au fost lăsat la vatră cu gradul de sergent T. R., specialitatea întreţinere.

 

Studii militare: În timpul îndeplinirii serviciului militar a absolvit Şcoala de elevi TR CFR Chitila (1927 – 1928)

 

Activitate profesională:

 

 

Det. aici

 

https://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=421&cHash=ff1421bd70b6f62f73bcdeb7a039d6e1

 

 

 

/////////////////////////////////

 

 

 

 

(Desi Goma a dovedit  că trăiește „în limba română”,n-a fost primit acasa si a fost vesnicit printre straini)… Paul Goma, EXILAT și astăzi: „În ultimii șase ani comunicam zilnic”

 

 

Autor: Victoria Bortă

 

 

 

Tenacitate // „Paul Goma este unul dintre scriitorii din exil care și-a scris cărțile doar în limba română”

 

Pe data de 2 octombrie, cunoscutul scriitor Paul Goma, născut în satul Mana, raionul Orhei, refugiat în România pe când avea doar nouă ani și stabilit actualmente la Paris, a împlinit vârsta de 80 de ani.

 

Deși nu a mai ajuns să locuiască în Republica Moldova, așa cum și-a dorit în ultimii ani, scriitorul comunică cu mai multe personalități de aici. Una dintre corespondentele sale este criticul literar Aliona Grati care s-a arătat deschisă să ne vorbească despre viața și activitatea celui mai cunoscut disident român, Paul Goma.

 

 

Doamnă Grati, spuneați anterior că discutați frecvent cu Paul Goma. Ce relații ați reușit să legați cu scriitorul?

 

Este, în primul rând, o relație amicală, de prietenie. Paul Goma poate fi un prieten excelent, în pofida etichetei de mizantrop care i-a fost aplicată pe nedrept. Uneori, atitudinea Domniei Sale este ca a unui tată față de fiica sa, pentru că, în „Jurnal”, zice despre mine și despre câteva colege de ale mele, mai concret despre Nina Corcinschi și Mariana Pasincovschi, că suntem „basarabencele lui”, „fetele lui”.

 

 

În ultimii șase ani comunicam zilnic, în special prin intermediul internetului. Să știți că Domnia Sa folosește foarte mult calculatorul și navighează cu ușurință pe internet. Astfel că este perfect informat cu ceea ce se întâmplă la noi și pretutindeni în lume. Până nu demult includea în jurnalul său reportaje cu cele mai importante știri de la noi. Și, desigur, nu pregetă niciodată să-mi exprime considerația pentru studiile mele asupra creației sale literare.

 

Din păcate, în ultimul timp este tot mai bolnav și comunicăm mai rar. Mesajele sunt din ce în ce mai scurte, pentru că bănuiesc îi este foarte greu să culeagă literele. Din 2014 nu mai ține jurnal.

 

Scriitorul a fost candidat al Premiului Național în anul trecut. De ce, în opinia dvs., nu i s-a oferit acest premiu?

 

 

Nu pot ști cu siguranță de ce nu i s-a oferit Premiul Național, pe care îl merita cu prisosință și care ne onora, pentru că nu vin din interiorul acestei comisii, nu am făcut parte din ea. Am aflat post-factum că nu i s-a oferit premiul, deși candidatura lui Paul Goma a fost înaintată de niște instituții foarte importante, precum Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova.

 

Paul Goma a fost susținut de câțiva laureați ai Premiului Național, precum Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Eugen Doga. Habar nu am ce s-a întâmplat acolo. Sunt niște presupuneri, dar nu am dovezi. În opinia mea, s-a făcut un lucru inadmisibil, un fapt care se va înscrie în istoria Republicii Moldova nu în cel mai frumos mod.

 

 

Paul Goma are cetățenie moldovenească. S-au colectat anul trecut chiar și bani pentru o locuință. De ce, totuși, scriitorul nu a ajuns acasă?

 

Campania a fost una foarte puternică, fiind inițiată și coordonată de Andrei Țurcanu. Au fost realizate și câteva emisiuni cu personalități de la noi la televiziunea publică, la o oră de maximă audiență, însă banii care s-au colectat sunt foarte puțini. Din păcate, nu ajung nici pentru un apartament cu o singură cameră, nici pentru o cameră de cămin. Iar planurile erau să se fondeze un Centru de investigare a crimelor comunismului în Basarabia, cu bibliotecă, cu sală de lectură și de conferințe, care să poarte numele lui Paul Goma și în care scriitorul și familia sa ar fi putut să locuiască.

 

De atunci nu au mai venit bani. Am, însă, frică mare că Paul Goma nu va veni aici nici chiar dacă se vor aduna banii necesari. Sper să nu am dreptate. Primul motiv este sănătatea șubredă a Domniei Sale, dar și a soției, Ana Maria, care este, pe moment, foarte bolnavă. Bănuiesc că un alt motiv ar putea fi și această nouă deziluzie, pe care i-au provocat-o tăcerea surdă a guvernanților noștri după câteva promisiuni fulminante.

 

Cu toate acestea, romancierul a spus că trăiește „în limba română”…

 

Paul Goma este unul dintre scriitorii din exil care și-a scris cărțile doar în limba română, la care nu a renunțat niciodată. Mai mult decât atât, scriitorul nu a acceptat cetățenia franceză dintr-un sentiment patriotic de neînfrânt.

 

Operele sale au fost traduse în mai multe limbi, dar au fost scrise doar în limba română și scriitorul a rămas consecvent acestui principiu toată viața. „Limba română este patria mea. Eu îi rămân fidel și voi scrie întotdeauna doar în limba mea”, scria el undeva.

 

Deși se vorbește mult în ultima vreme despre Paul Goma, totuși credem că nu sunt atât de mulți cei care îi cunosc creația. Cum ar mai trebui promovată opera scriitorului?

 

Eu nu aș fi atât de sceptică. De-a lungul ultimilor zece ani, eu personal predau la universitate, la cursul de literatură contemporană, creația lui Paul Goma. Am scris și o carte pentru elevi, studenți și profesori cu prezentări și analize ale celor mai cunoscute romane ale sale. Studenții noștri citesc cu interes mărturiile scriitorului de la Mana. S-a vorbit atâta la televizor, s-a scris în presă despre scriitor în ultimul timp, mai ales când a fost înaintat la Premiul Nobel, în 2014, sau în timpul campaniei de colectare a banilor pentru centrul pomenit mai sus.

 

Apoi a primit Premiul pentru Diasporăal Academiei de Științe a Moldovei. Toate aceste evenimente au fost reflectate în presă și cei cărora aceste știri și evenimente le-au stârnit curiozitatea, cu siguranță au căutat să afle mai multe despre această personalitate integră și talentată.

 

Cu toate acestea, cred că Paul Goma trebuie introdus în programele școlare alături de scriitorii care ne reprezintă. În al doilea rând, ar fi bine ca una dintre edituri, finanțată din bani publici, să reediteze integral creația lui Paul Goma, așa cum a făcut-o, de exemplu, cu scriitorul Ion Druță, care a fost reeditat în câteva rânduri, în ediții complete. De ce nu am face asta și pentru Paul Goma? E cumva mai puțin talentat? Mai ales că el ne reprezintă în Europa. Niciun scriitor român de aici și de dincolo de Prut nu a fost tradus în atâtea limbi în câte a fost tradus Paul Goma. Niciunui scriitor nu i-a reușit să impună în plan internațional satul basarabean ca topos literar.

 

Care sunt cărțile de căpătâi din creația scriitorului, care ar trebui cunoscute de oricare cititor?

 

Cel mai cunoscut roman în Occident a fost „Ostinato”- un roman experimental despre universul carceral, despre gulagul României. Acesta a fost tradus în multe limbi și a stârnit mai multe scandaluri între România comunistă și Occident. „Ostinato” i-a adus, în fond, numele de „Soljenițîn al României”.

 

Criticii literari, aproape în unanimitate, consideră drept capodoperă romanul „Din calidor”. Eu cred că nu doar acestui roman trebuie să i se acorde atenție, căci și celelalte sunt relevante din punct de vedere estetic. Scrisul lui Paul Goma se desfășoară pe mai multe paliere tematice. El abordează tema copilăriei în romanele „Din calidor”,„Arta refugii”,„Astra”, „Sabina”, „Roman intim”. Tema gulagului comunist poate fi găsită în cărțile „Camera de alături”, „Soldatul câinelui”, „Ostinato”, „Ușa noastră cea de toate zilele”, „Gherla-Lătești”, „În cerc”, „Garda inversă”, „Patimile după Pitești”, „Culoarea curcubeului ’77” (Cutremurul oamenilor). Cod „Bărbosul”.

 

De asemenea, are cărți istorice, cu documente, mă refer aici la „Basarabia”, „Săptămâna Roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii”, care au stârnit controverse și i-au atras antipatii și probleme, ținându-se scai de el și astăzi. Adevărul dur nu a plăcut și nu place. De asemenea, are cărți în care se dovedește a fi un adevărat artist al femeii. Este vorba de „Roman intim”, „Bonifacia”, „Sabina” și „Astra”. A scris și un pseudodicționar de cuvinte literare inventate, pe care l-a intitulat „Alfabecedar”. Pe sute de pagini aceste cărți ne descoperă un scriitor foarte talentat, pe care trebuie să-l cunoaștem și să ne mândrim. Cred că în școală ar trebui să se introducă minimum romanele „Din calidor”, „Arta refugii” și „Ostinato”.

 

Considerați că evenimentele care au fost organizate în acest an pentru aniversarea scriitorului sunt suficiente pentru a-l cunoaște mai bine pe Paul Goma?

 

Poate pentru că am participat la toate aceste evenimente, mi s-au părut multe și frumoase și m-au bucurat. Accentuez faptul că evenimentele dedicate Domniei Sale s-au produs în instituții foarte serioase: la Academia de Științe a Moldovei, la Uniunea Scriitorilor din Moldova și la Biblioteca Națională, toate fiind reflectate în mass-media.

 

Despre Paul Goma se va vorbi tot mai mult.

 

Vă mulțumim!

 

https://www.ziarulnational.md/interviu-paul-goma-exilat-si-astazi/#google_vignette

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ce idei legionare sunt interzise şi de ce?

  

 

 

M-am referit până acum la efectul Legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989 – protejând moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic), de faptul că pedepsirea „antisemiţilor”, „naziştilor”, „fasciştilor”, „legionarilor” s-a făcut deja prin genocid juridic şi deci ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic.

 

Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia nu numai la nivelul individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice – condiţie incompatibilă cu dictarea legilor din afara cetăţii.

 

Pentru a nu periclita numitorul comun al revoltei faţă de încălcarea drepturilor cetăţeneşti şi interesului naţional, am lăsat deoparte până acum latura politică a problemei, potenţial generatoare de polemici. Dar, ca să nu creadă adepţii prezentului fără adâncime că această dezbatere nu-i priveşte, trebuie abordată şi această latură, fără timidităţi impuse de corectitudinea politică pe cale de a depăşi în eficienţă teroarea practicată de regimul comunist.

 

Este important să cercetăm care idei, atitudini şi fapte ar putea fi reprimate în numele acestei legi, prin etichetarea lor ca „fasciste” sau „legionare” – ca să intuim un foarte posibil scop secund al legii, pe lângă acela de a impune agenda condamnării Holocaustului în dauna aceleia a pedepsirii genocidului comunist. Aparenţa obsesiilor faţă de trecut camuflează agenda care ne vizează frontal prezentul şi viitorul. Pericolul real pentru alianţa răpitorilor ţării noastre este să adoptăm atitudini neconvenabile faţă de cotropitorii externi, combinaţi cu uzurpatorii interni ai statului român.

 

Sesizând riscul ca naţionalismul să determine rezistenţă faţă de procesul colonizării devastatoare a României, inginerii coştiinţelor masei încearcă să ne intimideze, delegitimând/paralizând etosul naţional, instinctul comunitar, reflexul anticorpic. Umbra legionarilor e doar o ţintă aparentă – adevăratul scop este combaterea acelor idei care ar putea deranja ocupaţia actuală a României, în numele faptului că sunt similare cu concepţii care au dus la tragedii – în interbelic.

 

Ca să revelăm această manevră a legiuitorilor, să pornim de la extrase din textul legii:

„(…) Art.2 () prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob

 

(…) Art.3 a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist.

 

(…) Art.5 () Şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. (…)

 

Art.6 () (3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

 

Atenţie maximă la fragmentul „schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”. E un fel de lapsus, care trădează plenar intenţiile liberticide. Nu e vorba deci numai de combaterea xenofobiei şi urii etnice – obiectiv umanitar care ar fi de înţeles (deşi nu cu forcepsul trebuie apărat). Ci de cuminţirea plebei din colonie, ca şi cum lanţurile normelor existente nu ajungeau.

 

Dacă ne vom opune mafioţilor sau ocupanţilor care ne subjugă, satelizează, distrug sau umilesc vom dovedi eventual naţionalism extrem, prin trimitere la atitudinile similare ale legionarilor (manifestate într-un context istoric puţin înţeles de cei ce nu l-au studiat). Analogia cu prezentul putând fi considerată cum vrea de către fiecare, inclusiv de judecătorii care vor decide cine trebuie închis pentru un anume tip de fapte şi idei.

 

Să ne amintim deci câteva dintre ideile celor care sunt astăzi declaraţi în bloc criminali, împreună cu toate ideile lor, pentru că e foarte posibil ca de-abia unele dintre aceste idei să fie ţinta vie a promotorilor din umbră a legii:

 

 

  1. Ideea că resursele ţării (pământul, în primul rând) nu trebuie sa cadă în mâna străinilor şi că naţionalităţile conlocuitoare (îndeosebi cele venite de curând şi neasimilate) nu trebuie să domine viaţa socială, economică, culturală, politică. Aceasta fiind motivaţia principală a antisemitismului din epocă, legionarii declanşând un fel de război civil pentru această cauză. Şi l-au pierdut, cu mari pierderi pentru toate părţile beligerante.

 

Nu ştiu cât mai contează dacă le dăm sau nu (în vreo măsură) dreptate – pentru ce au gândit sau făcut atunci. Întrebarea actualizantă este: cui foloseşte azi ca ideologia naţionalistă să fie pusă la stâlpul infamiei (orice putând susţine că a devenit „extremistă”), ca „antisemitismul” să fie condamnat în Bucureşti în timp ce „antiromânismul” nu este (şi nici pomeneală să fie incriminat la Tel Aviv)?

 

  1. Ideea că pătura politică a timpului era fatal coruptă, că lucra pentru interese proprii sau străine şi nu pentru cei pe care pretindea că-i reprezintă, deci că democraţia era o farsă.

 

Să presupunem că legionarii s-ar fi înşelat în evaluarea situaţiei din perioada interbelică, că politicienii români cu care s-au războit atunci au fost nişte patrioţi, pe care legionarii nu i-au înţeles, încât i-au deranjat funest ctitorirea României Mari. Înseamnă asta că, pentru ca a fost legionară, e veşnic greşită (azi, de exemplu?) ideea că democraţia/reprezentarea devine uşor farsă, că trebuie incriminată teza că politicienii capturează/uzurpă statul, pentru a controla eficace populaţia prinsă în capcană – în interesul păturii exploatatoare/profitoare?

 

  1. Ideea că românii trebuie să fie sudaţi într-un stat organic, să definească un corp naţional coerent, sub polarizarea unui interes comun dominant, pentru a putea rezista disoluţiei şi cotropirii. Putem respinge această viziune ca gregară sau totalitară – mai ales dacă suntem adepţii libertăţii, alterităţii, nonconformismului (cum sunt eu, de exemplu). Dar interzicerea unei astfel de viziuni „integriste” nu poate decât conveni celor care ar dori dispariţia organismului românesc în magma „europeana” sau mondială. Culmea fiind că denunţăm „fascismul” într-o epocă în care dominaţia absolută a statelor asupra populaţiilor-victimă a devenit normă de civilizaţie…

 

  1. Ideea că românul adevărat este obligatoriu creştin şi statul trebuie să susţină activ o credinţă de referinţă poate deranja pe aceia care vor să fie trataţi camaradereşte de concetăţeni, indiferent de orientarea lor religioasă. Dar cine poate judeca – în contextul unei epoci rămase în urmă – aspiraţia la omogenitate metafizică a unui neam supus atâtor vicisitudini morale şi unei presiuni „progresiste” distrugătoare de identitate? Denunţarea „fundamentalismului creştin” de către cei care susţin „excepţionalismul evreiesc” fiind incongruentă şi dubioasă. Cine are interesul să stârnească antisemitism cenzurând cultul martirilor în bisericile în care românii îşi caută azi sensul/refugiul?

 

 

  1. Ideea că marile cauze trebuie plătite cu sacrificii, că puterea trebuie înfruntată bărbăteşte, că eliberarea cere luptă, atunci când acţiunea antisistem se loveşte de aparatul juridico-represiv. Oricine poate deplânge/condamna ca inoportună/nocivă ridicarea legionarilor împotriva puternicilor vremii lor. Dar, dacă însăşi ideea de război contra uzurpatorilor statului, de mişcare de eliberare este pusă la stâlpul infamiei, atunci aşa-zisul reglaj al conturilor cu istoria are alt scop: criminalizarea revoltei faţă de mafiile care acaparează statul. Acesta este evident rostul pentru care în această lege este penalizată „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice” – o atitudine pe care legionarii ar fi compromis-o în veci.

 

  1. Ideea că România trebuie să se alăture imperiilor în ascensiune, aparent câştigătoare, aparent purtătoare a unor valori similare celor considerate benefice pentru noi. S-a dovedit deja cât a fost ea de perdantă – faţă de Germania lui Hitler sau URSS-ul lui Stalin. A incrimina azi acest tip de poziţie vasală ar însemna să nu ne mai gudurăm josnic pe lângă imperiul american – noul nostru stăpân vremelnic.

 

Cine vrea să prelungim capitularea din 1944, asumând în continuare, fără crâcnire propaganda învingătorilor noştri (până la pragul de a nu-i deranja, reproşându-le genocidul comunist) şi agenda lor imperialistă, trebuie să o lase mai moale cu aplecarea nazistă sau fascistă a legionarilor, zdrobiţi de un Antonescu – aliat cu Hitler şi apoi de un PMR/PCR – aliat cu Stalin.

 

  1. Ideea muncii voluntare/patriotice, deşi grav compromise de regimul comunist, nu poate nici ea să fie incriminată – ca principial nocivă. Poate că e mai demn să munceşti un timp gratis decât să fii taxat sau inflat continuu. Pledoaria pentru disciplina excesivă ne poate irita, dar nu putem nega eficacitatea ei în gestiunea unor proiecte. Ca să nu mai vorbim de ideea cultivării muncii şi cinstei – drept criterii de promovare în societate, pe care aş vrea să văd cine o va declara vinovată.

Şi mai sunt multe „idei legionare”, cum ar fi denunţarea individualismului, mercantilismului, speculei – care sunt manifest adecvate actualităţii – deci ar fi greu de justificat onorabil interzicerea lor.

 

  1. În fine, „deasupra deasuprelor”, să incriminăm poziţia consecventă a legionarilor faţă de comunism, plătită atât de scump? Nici pe acest subiect nu putem spune că au avut dreptate? Să dăm satisfacţie urmaşilor celor care i-au măcelărit pe legionari, pentru că au opus rezistenţă instalării comunismului? Pentru ce, pentru cine? Interesele pe care le putem presupune în spatele unei astfel de răsturnări a adevărului ne dau fiori.

 

Aşadar…

 

Păpuşarii lumii de azi încearcă să ne dicteze trecutul ca să nu scăpăm către un alt viitor. Cei care recomandă supuşilor să adere la ideologia stăpânilor pot fi presupuşi agenţi ai acestora.

 

Aş dori să ni se explice care sunt ideile legionare ce trebuie eradicate, încât să nu poată fi actualizate – pentru că sunt socialmente nocive (şi nu pentru că ar deveni arme contra sistemului care ne degradează patologic). Explicitarea concepţiilor, ideilor şi faptelor incriminabile – ca legionare – este strict necesară nu numai pentru predictibilitatea juridică, ci şi pentru predictibilitate politică. Trebuie să ştim ce fel de concepţii, idei şi fapte doresc de la noi cei care au puterea să ne dicteze legile. Şi pentru a ne putea conforma precis şi pentru a ne putea opune precis.

 

***

 

Preotul Calistrat Chifan, de la Mânăstirea Vlădiceni, Iaşi, este binecunoscut pentru fermitatea cu care vorbește credincioșilor, acest lucru făcându-l foarte popular pe internet. Părintele nu s-a dezminţit nici cu ocazia Prohodului Maicii Domnului, vorbind credincioşilor despre aşa-zisa Lege antilegionară. Acesta le-a cerut enoriaşilor să ia atitudine şi să lupte pentru „ţară, neam, istorie şi popor”.

 

„Astăzi se doreşte să se demonstreze că românii care cred în Andronescu, Stăniloaie, Radu Gyr, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu şi în valorile lor sunt antisociali. Nu există aşa ceva. Avem vecini de orice fel, îi respectăm. Dar nu vine cineva să ne spună ce să citim şi pe cine să nu citim. În cine să credem şi în cine să nu credem. Pe cine să aruncăm din istorie şi pe cine să păstrăm în istorie.

 

Trebuie să fiţi vrednici mărturisitori, pentru că nu vor putea politicienii să bage în puşcărie 22 de milioane de români o dată, deoarece cred în poezia românească, în poezia închisorilor. Citiţi mărturiile lui Dumitru Bordeianu, Paul Goma, ale lui Iustin Fârvu, ale lui Arsenie Papacioc, ale lui Ogoranu, ale lui Marcel Petrişor. Veţi vedea că au luptat pentru libertatea ţării, nu ca să ucidă pe cineva.

 

Trebuie să fim strâns uniţi în jurul corectitudinii şi omeniei. Trebuie să ne apăram ţara, neamul, istoria şi poporul. Şi atunci Tatal,Fiul si D. Sfant  vor rămâne in noi si peste noi. Dacă vom fi leneşi şi nepăsători şi ne vom mulţumi să privim la televizor, vom rămâne cu televizorul”, a afirmat părintele Calistrat.

 

de Ioan Roşca

Sursa: activenews.ro

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste. Tortură și teroare la Pitești!

 

 

Dacă aruncăm un ochi asupra crimelor din închisorile comuniste suntem astfel obligați să înțelegem ceea ce s-a petrecut la Pitești. Nicăieri în Europa nu a mai fost implementat cu succes un asemenea experiment. Un experiment bazat pe tortură permanentă care avea ca scop dezumanizarea totală a individului și distrugerea completă a personalității acestuia. Rândurile care vor urma pot fi catalogate ca macabre, pot fi etichetate că transmit o violență dusă la extrem, o stare de sadism sau grave tulburări psihice. Însă ele sunt reale, iar sute de nevinovați le-au căzut victimă. Pentru ceea ce va urma cuvintele au fost cu greu alese. Au refuzat îngrozite să fie transcrise. Cuvintele s-au înclinat în fața victimelor macabrului experiment.

 

 

 

Despre sfinții închisorilor, despre martirii care au sfârșit în temnițele comuniste din România, despre deținuții politici, despre oameni simpli victime ale monstruosului regim totalitar s-au scris mii de rânduri. S-au scris și se vor mai scrie. Însă ceea ce s-a petrecut la Pitești între 1949 și 1952 face subiectul unei acțiuni de dezumanizare care și-a atins scopul. La Pitești a început reeducarea. Dar ce a însemnat ea și cum se va desfășura va marca sute de alte vieți.

 

Ideea experimentului îi aparține pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939) expert în delicvență juvenilă. Teoria sa se baza pe utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți. Makarenko a murit în 1939 fără să afle vreodată că ideea sa va putea fi pusă în practică tocmai într-un spațiu în care un regim comunist nu era deloc plauzibil. Experimentul era bazat pe tortură neîncetată până ce reeducatorul care la rândul său a fost reeducat considera că respectivul deținut se transformase în omul pe care regimul îl dorea. E important să înțelegem că în acest fel victima devine călău și își pierde calitatea de victimă. Toată lumea devine vinovată, dar paradoxal, toți sunt fără de vină. Experimentul se desfășura în secret și evident cu acordul Partidului, care era și inițiator. Dar pentru a-l implementa în închisori aveau nevoie de un grup din rândul deținuților fideli regimului. Aici intră în scenă demonicul Eugen Țurcanu.

 

Eugen Țurcanu, chipul luciferic, prevestitor al morții

 

Țurcanu s-a născut în 1925 în județul Suceava. Era un om masiv, puternic, ambițios, inteligent și cu o dorință enormă de afirmare. Cochetează cu Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale Mișcării Legionare, acțiune ce îi va influența întreaga existență, așa cum vom arăta în cele ce urmează. Rupe orice legătură și se dezice complet de legionari în momentul în care aceștia intră în ilegalitate. Imediat după 23 august se înscrie în Partidul Comunist, unde începe să își clădească o carieră. Era bine văzut de organele locale ca unul dintre agitatorii de mase ai partidului. În 1948 Țurcanu devine membru în Biroul județean de partid din Iași, după care este trimis la București unde urmează cursurile unei școli de diplomați. Se remarcă prin studii excelente și prin rolul de informator pe care și-l asumă fără nicio remușcare. Urma să fie trimis la Berna, însă cariera sa politică se va prăbuși brusc.

 

În Frățiile de Cruce, Țurcanu îl cunoaște pe Bogdanovici, un legionar care nu se va dezice de Mișcarea Legionară nici după ce ea va intra în ilegalitate. Bogdanovici îl recunoaște. Va exista o discuție între cei doi în care Țurcanu își reneagă cu vehemență trecutul. Se ajunge în cele din urmă la un consens. Țurcanu nu îi va denunța pe legionari poliției în timp ce Bogdanovici și anturajul său de legionari nu vor vorbi niciodată de trecutul lui Țurcanu. Totul se prăbușește la 15 mai 1948, când în una dintre desele nopți în care regimul făcea arestări în masă, sunt ridicați legionari din centrele studențești București, Cluj, Iași, Timișoara. Un student din Iași mărturisește totul Securității. A fost suficient pentru ca Eugen Țurcanu să fie arestat împreună cu tot lotul Bogdanovici. Țurcanu nu va ierta și nu va uita niciodată acest incident. Bogdanovici va muri la Pitești în timpul reeducării, de care se va ocupa personal Țurcanu. Alexandru Bogdanovici a rezistat la nenumărate schingiuiri și torturi, iar în momentul în care a murit avea pancreasul rupt, intestinul perforat, toți dinții zdrobiți și nenumărate hemoragii.

 

 

 

«Cum îndrăznești, banditule, să înjuri un gardian?»

 

Dar să ne întoarcem la Pitești și la Eugen Țurcanu. Deși i se promisese clemență la proces, lotul Bogdanovici e judecat de un tribunal militar și nu comunist. Aceștia, care la rândul lor au judecat comuniști, doreau o relație bună cu noul regim pentru a rămâne în funcții și ofereau adesea maximum de pedeapsă la articolul prevăzut. Astfel, Țurcanu este condamnat la 7 ani de închisoare. Din închisoare este dus să fie audiat de Nikolski, comandantul suprem al Securității, care îi prezintă întregul experiment. Fiind de acord să îl conducă, Țurcanu își alege o echipă care să îi fie loială.

 

La jumătatea lui noiembrie 1949, în camera 4 a secțiunii Spital din închisoarea Pitești, sunt aduși 15 tineri, legionari și nu numai. Victimele erau și liberali, țărăniști, regaliști și în genere orice altă persoană care nu îmbrățișa ideologia comunistă. Aici, în Camera 4 Spital, cei 15 găsesc alți 15 deținuți – grupul Țurcanu – iar fiecare se apropie de unul dintre noii veniți. Însuși Țurcanu se apropie de cel ce va fi ales șef al camerei, Sandu Angelescu din Timișoara, membru al unei organizații regaliste. Novici și lipsiți de precauție și prudență, aceștia se deschid în fața grupului Țurcanu cărora le comunică informații pe care au reușit să le ascundă în timpul anchetei și își exprimă îngrijorarea ca cei de acasă să nu fie arestați. La 6 decembrie 1949 un gardian îi cere lui Sandu Angelescu să-și dea jos puloverul verde pe motiv că „face pe legionarul”. Acesta îi spune că nu a fost niciodată legionar și nici nu a fost acuzat de așa ceva, ci dimpotrivă, a fost arestat ca regalist. Gardianul insistă, iar Angelescu se conformează, îi oferă puloverul și rămâne în cămașă într-o celulă rece și neîncălzită. După ce gardianul părăsește celula, Angelescu îl înjură. În momentul următor Țurcanu se repede la el și îi aplică o palmă zdravănă. „Cum îndrăznești, banditule, să înjuri un gardian?” S-a iscat o bătaie generală, temperată de directorul Dumitrescu și de gardieni. A fost scos în față Angelescu, șeful camerei, care i-a comunicat directorului că în timp ce stăteau liniștiți au fost atacați de grupul lui Țurcanu. Directorul, nervos, țipă la Țurcanu, care îi raportează imediat că face parte dintr-un grup de tineri reeducați care și-au făcut o organizație, ODCC – Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste – care le-a propus acelor „bandiți“ să renunțe la atitudinea și activitatea lor și să adere la organizație. Țurcanu pretindea că de aceea grupul lui Angelescu s-ar fi năpustit asupra lor. Căpitanul Dumitrescu, nemaivoind să asculte nimic, dă ordin ca cei din grupul Angelescu să fie dezbrăcați, întinși pe cimentul rece și bătuți brutal cu răngi de fier și bâte de către gardieni. Trupurile lor însângerate au fost puse apoi la discreția grupului lui Țurcanu. Evident, totul a fost o regie.

 

Apoi, în data de 6 decembrie 1949 începe cu adevărat teroarea în Pitești. Puterea lui Țurcanu devine nemărginită. Putea deschide oricând ușa de la celulă și să îi solicite gardianului să-i aducă un deținut. Ceilalți deținuți și chiar gardieni i se adresau cu apelativul „domnule”.

 

După demascarea experimentului (proces pe care îl vom prezenta în cele ce vor urma) partidul trebuia să găsească țapi ispășitori. A fost pus la cale scenariul cum că niște agenți legionari, la ordinul liderului Mișcării Legionare, Horia Sima, care pe atunci era aflat în exil, ar fi încercat prin violență să compromită regimul și guvernarea comunistă. Au fost condamnați doar torționarii care au avut o legătură cu Legiunea. Țurcanu nu a avut cum să scape. A murit executat la 17 decembrie 1954.

 

Reeducarea

 

 

 

Conceptul de reeducare se referă, bineînțeles, la tortură: la bătăi, la schingiuiri. Tortura se desfășura în permanență. Cel a cărui reeducare era în curs se afla în aceeași celulă cu reeducatorul. La Pitești, a fost o închisoare rezervată tineretului, mai exact studenților. Ei erau împărțiți în patru categorii:

– Prima categorie era alcătuită din cei reținuți fără sentință judecătorească (făceau totuși 6-7 ani de închisoare);

– A doua categorie era compusă din condamnații pentru delicte minore precum nedenunțare, favorizare sau simplă suspiciune (3-5 ani de închisoare corecțională);

– A treia categorie includea persoanele condamnate cu o oarecare justificare judiciară. Este categoria din care fac parte marea majoritate a celor întemnițați la Pitești. Ei sunt condamnați pentru „uneltire împotriva ordinii sociale” (8-15 ani de temniță grea);

– A patra categorie o reprezintă șefii de grupuri sau personalități din lumea studențească, cei care aveau o influență puternică asupra celorlalți (10-25 de ani de muncă silnică).

 

Procesul de reeducare condus de Țurcanu și grupul său avea patru faze.

 

Prima fază era demascarea externă. Deținutul trebuia să-și arate loialitatea față de ODCC și partid spunând sub tortură brutală tot ce a ascuns în timpul anchetei. Era obligat să divulge toate complicitățile și orice legătură pe care o păstra cu cei de afară.

 

A doua fază era demascarea internă în care se urmărea demascarea persoanelor din închisoare. Studentul trebuia să-i divulge lui Țurcanu numele celorlalți deținuți care îl susțineau și îl îndemnau să fie prudent. Trebuiau divulgați anchetatori mai binevoitori sau gardieni care le mai făceau câte o favoare. Trebuie menționat că aceste două faze aveau un mare succes și ofereau rezultate mult peste cele obținute de Securitate în anchetele interne. Toate aceste informații erau trimise ulterior către Ministerul de Interne.

 

A treia fază era demascarea morală publică. Cam din acest stadiu deținutul ajungea distrus psihic. Era obligat să profaneze tot ce avea mai sfânt de la familie, soție, părinți, Dumnezeu, pe el însuși. Era analizat cu atenție trecutul fiecăruia, iar în baza acestor informații erau inventate cele mai monstruoase scenarii. Tatăl apărea ca un escroc, un bandit, fiii de preoți erau obligați să povestească cu lux de amănunte scene erotice la care ar fi luat parte părinții lor, inclusiv la altar. Nu lipsesc nici scenele de incest la care aceștia „participă” evident fictiv, împreună cu surorile sau mamele lor, care sunt prezentate ca prostituate. În ultima fază a reeducării, deținutul era pus să conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten. Practic, prin tortură devenea călăul lui. Oricâte infamii se inventau, Țurcanu nu era niciodată mulțumit.

 

Imaginația bolnavă a lui Țurcanu escaladează cotele cele mai aberante în momentul când vine vorba de studenți la teologie sau studenți credincioși. Unii erau „botezați” în fiecare dimineață. Mai exact erau scufundați cu capul într-un vas cu urină și fecale în timp ce ceilalți erau obligați să cânte sfânta slujbă a botezului. Deținuții sunt puși să oficieze slujbe negre mai ales în săptămâna Paștelui. Textul sfintei liturghii era bineînțeles, pornografic. Studentul care juca rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale, iar la gât îi era atârnată o reprezentare a unui organ sexual masculin făcut din insecticid, săpun și pâine. Deținuții erau obligați în noaptea Învierii să sărute falusul și să rostească „Hristos a Înviat”. Orice gest sesizat de Țurcanu care îți trăda sentimentele și emoția pe care experimentul trebuia să le distrugă, se sfârșea cu reînceperea reeducării de la zero.

 

 

 

În ceea ce privește tortura fizică, la Pitești s-a practicat toată gama de tortură posibilă: erau arse diferite părți ale corpului cu țigara, au existat deținuți cărora li s-au necrozat fesele și le-a căzut carnea, schingiuiri, bătăi până la inconștiență, dinți zdrobiți, unghii smulse, în timp ce alții erau obligați să mănânce o gamelă cu fecale, iar după ce vomitau li se înfunda voma în gât.

 

Arătând cele menționate mai sus, întrebarea dacă la Pitești au existat sinucideri este mai mult decât legitimă. Încercări de sinucidere au fost. Și au fost nenumărate, însă fără reușită. În celulă nu exista niciun obiect metalic, furculiță sau cuțit. Mâncarea era servită într-o gamelă pe care erau obligați să o apuce cu gura și fără să se ajute de mâini. Mulți au încercat să își sfâșie arterele cu dinții, să își zdrobească capul de pereți sau să mănânce săpun, însă erau de fiecare dată interceptați de către reeducatori, care îi supravegheau permanent. Totuși, a fost semnalat un singur caz de sinucidere. Este vorba de studentul Șerban Gheorghe de la Murfatlar, care reușește să se arunce în gol de la etajul cinci în momentul în care deținuții erau duși la dușuri. Se petrecea rar, circa o dată la două săptămâni și nu din motive de umanitate. De frică, pentru a preveni o molimă, se organiza o sesiune de duș. Evident, după incidentul menționat a fost amplasată o plasă între etaje. Din acel moment Piteștiul nu a mai cunoscut nicio sinucidere. Doar lacrimi și strigăte disperate care cereau moartea.

 

Demascarea și prăbușirea experimentului

 

De la început trebuie semnalat faptul că succesul pe care macabrul experiment l-a avut la Pitești s-a datorat în întregime faptului că penitenciarul se afla în pustietate, departe de orice așezare. Procesele de tortură se puteau desfășura nestingherite, țipetele, care nu se mai opreau, ale celor torturați nu puteau fi auzite de nimeni. Poziționarea geografică, complet izolată, a închisorii a garantat experimentului „succesul”.

 

Prăbușirea a venit după ce experimentul s-a extins și la alte închisori. Studenți reeducați, acum reeducatori, au fost trimiși la Canal, Gherla, la Târgu-Ocna sau la Ocnele Mari. Țurcanu deținea în continuare controlul întregului experiment. Prin închisori au început să circule zvonuri. Ceilalți deținuți erau sfătuiți să se ferească de deținuții studenți. În special de deținuții studenți care le erau prieteni. La Gherla, spre exemplu, se tortura de dragul torturii. Aici vor muri mai mulți oameni decât la Pitești. Demascarea internă și externă nu mai era o necesitate, aparatul Securității lucra mult mai bine. O altă diferență a fost aceea că procesul de reeducare era aplicat și persoanelor în vârstă.

 

În penitenciarul din Târgu-Ocna nu s-a putut implementa cu succes experimentul deoarece aici erau transferați bolnavii de TBC, cei în fază finală sau infirmii care nu puteau rezista principalului pilon al brutalului fenomen – tortura neîncetată. Deținuții erau obligați să recurgă la demascare pentru a li se oferi medicamentele atât de necesare, care le alinau suferința, sau pentru a fi mutați din celule în care nu era suficient oxigen.

 

Un episod care merită semnalat și care anunță sfârșitul experimentului se petrece la Canal. Este vorba de moartea doctorului Simionescu, cel care ocupase un post în guvernul Goga din 1938. El a fost arestat pentru contacte cu liderii țărăniști. Acesta nu mai suportă torturile, iar când simte că sfârșitul îi este aproape, se sinucide, aruncându-se în sârmă ghimpată, unde este împușcat. Altă sursă precizează că a fost împins în sârmă ghimpată de către torționarul Bogdănescu și așa și-a găsit sfârșitul. Cert este că o astfel de crimă nu putea fi ascunsă, iar când soția sa a aflat, a făcut un scandal imens la Ministerul de Interne. Cu toate că a fost arestată și ea, zvonurile s-au răspândit cu repeziciune. Pentru a evita ca vreun post occidental (Vocea Americii, BBC sau România Liberă) să preia o astfel de știre, Ministerul de Interne este obligat să deschidă o anchetă (deși, așa cum am arătat mai sus, chiar Ministerul de Interne era inițiatorul experimentului). Moartea doctorului Simionescu a scurtat experimentul și a dus la salvarea câtorva zeci de vieți.

 

 

 

Pe motiv că Partidul vrea să le recompenseze meritele, torționarii sunt puși să-și povestească cu lux de amănunte toate crimele. Se strâng mii de pagini care, evident, după proces nu vor mai fi de găsit. Scenariul va fi următorul: torționarii erau agenți ai liderului legionar aflat în exil Horia Sima, care la ordinul acestuia au încercat prin violență și din pricina lipsei de vigilență a gardienilor, bineînțeles regretabilă, să distrugă Partidul Comunist, orânduirea și guvernarea muncitorească a patriei. Au fost selectați torționarii care au avut vreo legătura cu Mișcarea Legionară (fie ea chiar și cea mai mică, cum este și cazul lui Eugen Țurcanu), restul reușind să scape. Scenariul era atât de fantezist, încât s-a renunțat la promovarea lui prin aparatul de propagandă. Evident, în timpul procesului care va avea loc în secret, nu s-a pomenit nimic de organizația ODCC. Totul trebuia să pară o acțiune fascistă.

 

Procesul începe târziu, după mai bine de doi ani, în octombrie 1954, iar sentința este dată în decembrie 1954. În boxa acuzaților vor exista două categorii: „vinovații integral” (iar aici se regăsește Țurcanu și largul său grup) și „vinovații fără de vină”, călăii-victime, schingiuiții-schingiuitori, mai exact cei reeducați. Până la finele anchetei, odată cu moartea lui Stalin (1953), pedepsele capitale se transformă în muncă silnică, iar în 1964 s-a produs amnistia generală. Chiar și așa, niciun tribunal din lume nu putea să nu îl condamne pe Eugen Țurcanu. Esențial este să înțelegem faptul că ceea ce s-a petrecut la Pitești, întregul experiment, nu a fost o acțiune împotriva unei ideologi politice și anume împotriva legionarilor. La fel ca aceștia, victime ale regimului comunist și ale fenomenului Pitești au fost și liberali, țărăniști, regaliști și chiar socialiști care nu îmbrățișau politica Partidului Comunist.

 

Tortura la care au fost supuși cei care au trecut pe la Pitești nu poate fi descrisă. Acțiunea de dezumanizare implementată asupra acestora depășește pragul rațiunii. Importante sunt și numele vinovaților. Tuturor vinovaților. Aici îi vom aminti pe lângă Eugen Țurcanu și grupul său pe: comandantul suprem al Securității, Nikolski, pe colonelul Dulgheru și pe colonelul Sepeanu, care erau adjuncți ai lui Nikolski, pe căpitanul Dumitrescu – directorul penitenciarului, pe locotenentul politic Marina, pe colonelul Zeller din Direcția Generală a Penitenciarelor, trimis direct de la Ministerul de Interne, și nu în ultimul rând, însuși Partidul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar toți aceștia nu reprezintă decât o totalitate de factori ai unui regim criminal care a cangrenizat și paralizat România. Principalul vinovat a fost regimul comunist.

 

Obligația pe care noi o purtăm este să amintim oricărei generații care va urma despre episodul Pitești. Avem obligația de a nu uita! Și de a nu judeca! La Pitești toată lumea tortura și toată lumea era torturată. La Pitești iadul a coborât pe Pământ. La Pitești a luat naștere termenul de pandemoniu, iar noi riscăm prin tăcere și uitare să devenim complici! Să nu uităm de Pitești 1949-1952.

 

 

Citiți și:

 

«Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor vorbi»

18 februarie: 66 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, «Sfântul Închisorilor»

 

Ce idei legionare sunt interzise şi de ce?

 

https://yogaesoteric.net/fenomenul-pitesti-pandemoniul-inchisorilor-comuniste-tortura-si-teroare-la-pitesti/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Ce sunt nanoboții? Înțelegerea structurii, funcționării și utilizărilor Nanobotmm

 

By Daniel Nelson

Pe măsură ce tehnologia avansează, lucrurile nu devin întotdeauna mai mari și mai bune, obiectele devin și mai mici. De fapt, nanotehnologia este unul dintre domeniile tehnologice cu cea mai rapidă creștere, în valoare de peste 1 trilion USD și se estimează că va crește cu aproximativ 17% în următoarea jumătate de deceniu. Nanoboți reprezintă o parte majoră a domeniului nanotehnologiei, dar ce sunt ele exact și cum funcționează? Să aruncăm o privire mai atentă asupra nanoboților pentru a înțelege cum funcționează această tehnologie transformatoare și pentru ce este folosită.

 

Ce sunt nanoboții?

 

Domeniul nanotehnologiei se referă la cercetarea și dezvoltarea tehnologiei cu o scară de aproximativ 100 până la XNUMX nanometri. Prin urmare, nanorobotica se concentrează pe crearea de roboți care sunt în jurul acestei dimensiuni. În practică, este dificil să proiectezi ceva la scară de un nanometru, iar termenul „nanorobotică” și „nanobot” este frecvent aplicat la dispozitive care au o dimensiune de aproximativ 0.1 – 10 micrometri, ceea ce este încă destul de mic.

 

Este important de reținut că termenul „nanorobot” este uneori aplicat dispozitivelor care interacționează cu obiecte la scară nanometrică, manipulând elemente la scară nanometrică. Prin urmare, chiar dacă dispozitivul în sine este mult mai mare, acesta poate fi considerat un instrument nanorobotic. Acest articol se va concentra pe roboții la scară nanometrică înșiși.

 

O mare parte din domeniul nanoroboticii și nanoboților se află încă în faza teoretică, cercetările concentrate pe rezolvarea problemelor construcțiilor la o scară atât de mică. Cu toate acestea, unele prototipuri de nanomașini și nanomotoare au fost proiectate și testate.

 

Cele mai multe dispozitive nanorobotice existente în prezent se încadrează în una din cele patru categorii: întrerupătoare, motoare, navete și mașini.

 

Comutatoarele nanorobotice funcționează prin solicitarea de a trece de la starea „oprit” la starea „pornită”. Factorii de mediu sunt utilizați pentru a face ca mașina să își schimbe forma, un proces numit schimbare conformațională. Mediul este modificat folosind procese precum reacțiile chimice, lumina UV și temperatura, iar comutatoarele nanorobotice se schimbă în diferite forme ca urmare, capabile să îndeplinească sarcini specifice.

 

Nanomotoarele sunt mai complexe decât simplele comutatoare și folosesc energia creată de efectele schimbării conformaționale pentru a se deplasa și a afecta moleculele din mediul înconjurător.

 

Navetele sunt nanoroboți capabili să transporte substanțe chimice precum medicamentele în regiuni specifice, vizate. Scopul este de a combina navetele cu motoare nanoroboți, astfel încât navetele să fie capabile să se miște printr-un mediu mai mare.

 

„Mașinile” nanorobotice sunt cele mai avansate nanodispozitive în acest moment, capabile să se miște independent cu solicitări de la catalizatori chimici sau electromagnetici. Nanomotoarele care conduc mașinile nanorobotice trebuie controlate pentru ca vehiculul să fie condus, iar cercetătorii experimentează diferite metode de control nanorobotic.

 

Cercetătorii în nanorobotică urmăresc să sintetizeze aceste componente și tehnologii diferite în nanomașini care pot îndeplini sarcini complexe, realizate de roiuri de nanoboți care lucrează împreună.

 

 

 

Cum sunt creați nanoboții?

 

Domeniul nanoroboticii se află la răscrucea multor discipline, iar crearea nanoboților presupune crearea de senzori, actuatoare și motoare. Modelarea fizică trebuie făcută, de asemenea, și toate acestea trebuie făcute la scară nanometrică. După cum sa menționat mai sus, dispozitivele de nanomanipulare sunt folosite pentru a asambla aceste părți la scară nanometrică și pentru a manipula componente artificiale sau biologice, ceea ce include manipularea celulelor și moleculelor.

 

Inginerii nanorobotici trebuie să fie capabili să rezolve o multitudine de probleme. Ei trebuie să abordeze probleme legate de senzație, putere de control, comunicații și interacțiuni între atât materialele anorganice, cât și cele organice.

 

Dimensiunea unui nanobot este aproximativ comparabilă cu celulele biologice și, din cauza acestui fapt, viitorii nanoboți ar putea fi folosiți în discipline precum medicina și conservarea/remedierea mediului. Majoritatea „nanoboților” care există astăzi sunt doar molecule specifice care au fost manipulate pentru a îndeplini anumite sarcini.

 

Nanoboții complecși sunt în esență doar molecule simple unite și manipulate prin procese chimice. De exemplu, unii nanoboți sunt format din ADN, si ei transport de marfă moleculară.

 

Cum funcționează nanoboții?

 

Având în vedere natura încă puternic teoretică a nanoboților, întrebările despre modul în care funcționează nanoboții primesc răspunsuri mai degrabă cu predicții decât cu declarații de fapt. Este probabil ca primele utilizări majore ale nanoboților să fie în domeniul medical, deplasându-se prin corpul uman și îndeplinind sarcini precum diagnosticarea bolilor, monitorizarea elementelor vitale și administrarea de tratamente. Acești nanoboți vor trebui să poată naviga în jurul corpului uman și să se deplaseze prin țesuturi precum vasele de sânge.

 

Navigare

 

În ceea ce privește navigarea nanobot, există o varietate de tehnici pe care cercetătorii și inginerii nanobot le investighează. O metodă de navigare este utilizarea semnalelor ultrasonice pentru detectare și desfășurare. Un nanobot ar putea emite semnale ultrasonice care ar putea fi urmărite pentru a localiza poziția nanoboților, iar roboții ar putea fi apoi ghidați către anumite zone cu ajutorul unui instrument special care le dirijează mișcarea. Dispozitivele de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru a urmări poziția nanoboților și experimente timpurii cu RMN au demonstrat că tehnologia poate fi utilizată pentru a detecta și chiar manevra nanoboții. Alte metode de detectare și manevrare a nanoboților includ utilizarea razelor X, a microundelor și a undelor radio. În prezent, controlul nostru asupra acestor unde la scară nanometrică este destul de limitat, așa că ar trebui inventate noi metode de utilizare a acestor unde.

 

Sistemele de navigare și detecție descrise mai sus sunt metode externe, bazându-se pe utilizarea unor instrumente pentru a muta nanoboții. Odată cu adăugarea de senzori la bord, nanoboții ar putea fi mai autonomi. De exemplu, senzorii chimici incluși la bordul nanoboților ar putea permite robotului să scaneze mediul înconjurător și să urmărească anumiți markeri chimici până la o regiune țintă.

 

Alimentare

 

Când vine vorba de alimentarea nanoboților, există și o varietate de soluții energetice explorate de cercetători. Soluțiile pentru alimentarea nanoboților includ surse de alimentare externe și surse de alimentare interne/interne.

 

Soluțiile interne de alimentare includ generatoare și condensatoare. Generatorii de la bordul nanobotului ar putea folosi electroliții găsiți în sânge pentru a produce energie, sau nanoboții ar putea chiar să fie alimentați folosind sângele din jur ca catalizator chimic care produce energie atunci când este combinat cu o substanță chimică pe care nanobotul îl poartă cu el. Condensatorii funcționează în mod similar cu bateriile, stocând energia electrică care ar putea fi folosită pentru a propulsa nanobotul. Au fost luate în considerare chiar și alte opțiuni, cum ar fi sursele minuscule de energie nucleară.

 

În ceea ce privește sursele de alimentare externe, firele incredibil de mici și subțiri ar putea lega nanoboții la o sursă de alimentare exterioară. Astfel de fire ar putea fi făcute din cabluri de fibră optică în miniatură, trimițând impulsuri de lumină în jos pe fire și producând electricitatea reală în nanobot.

 

Alte soluții de alimentare externă includ câmpuri magnetice sau semnale ultrasonice. Nanoboții ar putea folosi ceva numit membrană piezoelectrică, care este capabilă să colecteze unde ultrasonice și să le transforme în energie electrică. Câmpurile magnetice pot fi folosite pentru a cataliza curenții electrici într-o buclă conducătoare închisă conținută la bordul nanobotului. Ca bonus, câmpul magnetic ar putea fi folosit și pentru a controla direcția nanobotului.

 

locomoție

 

Abordarea problemei de locomoție nanobot necesită niște soluții inventive. Nanoboții care nu sunt legați sau nu doar plutesc liber în mediul lor, trebuie să aibă o metodă de deplasare în locațiile țintă. Sistemul de propulsie va trebui să fie puternic și stabil, capabil să propulseze nanobotul împotriva curenților din mediul înconjurător, cum ar fi fluxul de sânge. Soluțiile de propulsie investigate sunt adesea inspirate de lumea naturală, cercetătorii analizând modul în care organismele microscopice se mișcă prin mediul lor. De exemplu, microorganismele folosesc adesea cozi lungi, asemănătoare unui bici, numite flageli, pentru a se propulsa sau folosesc un număr de membre minuscule, asemănătoare părului, numite cili.

 

Cercetătorii experimentează, de asemenea, să ofere roboților mici apendice asemănătoare brațelor care ar putea permite robotului să înoate, să se prindă și să se târască. În prezent, aceste anexe sunt controlate prin câmpuri magnetice din afara corpului, deoarece forța magnetică face ca brațele robotului să vibreze. Un avantaj suplimentar al acestei metode de locomoție este că energia pentru aceasta provine dintr-o sursă exterioară. Această tehnologie ar trebui să fie și mai mică pentru a o face viabilă pentru nanoboții adevărați.

 

Există și alte strategii de propulsie, mai inventive, aflate în cercetare. De exemplu, unii cercetători au propus folosirea condensatoarelor pentru a proiecta o pompă electromagnetică care să tragă fluide conductoare și să le elimine. ca un jet, propulsând nanobotul înainte.

 

Indiferent de eventuala aplicare a nanoboților, aceștia trebuie să rezolve problemele descrise mai sus, gestionarea navigației, locomoției și puterii.

 

La ce sunt folosiți nanoboții?

După cum am menționat, primele utilizări pentru nanoboți va fi probabil în domeniul medical. Nanoboții ar putea fi folosiți pentru a monitoriza deteriorarea corpului și, potențial, chiar pentru a facilita repararea acestor daune. Viitorii nanoboți ar putea livra medicamente direct celulelor care au nevoie de ele. În prezent, medicamentele sunt administrate pe cale orală sau intravenoasă și se răspândesc în întregul corp în loc să lovească doar regiunile țintă, provocând efecte secundare. Nanoboții echipați cu senzori ar putea fi utilizați cu ușurință pentru a monitoriza modificările în regiunile celulelor, raportând modificări la primul semn de deteriorare sau defecțiune.

 

Suntem încă departe de aceste aplicații ipotetice, dar progrese se fac tot timpul. De exemplu, în 2017 oamenii de știință au creat nanoboți care au vizat celulele canceroase și i-a atacat cu un burghiu miniaturizat, ucigându-i. Anul acesta, un grup de cercetători de la Universitatea ITMO a proiectat un nanobot compus din fragmente de ADN, capabile să distrugă catenele de ARN patogen. Nanoboții bazați pe ADN sunt, de asemenea, capabili să transporte încărcătură moleculară. Nanobotul este format din trei secțiuni diferite de ADN, manevrând cu un „picior” ADN și transportând molecule specifice cu ajutorul unui „braț”.

 

Dincolo de aplicațiile medicale, se fac cercetări cu privire la utilizarea nanoboților în scopuri de curățare și remediere a mediului. Nanoboții ar putea fi folosiți pentru a elimina metale grele toxice și materiale plastice din corpurile de apă. Nanoboții ar putea transporta compuși care fac substanțele toxice inerte atunci când sunt combinați împreună sau ar putea fi utilizați pentru a degrada deșeurile de plastic prin procese similare. De asemenea, se fac cercetări cu privire la utilizarea nanoboților pentru a facilita producția de cipuri și procesoare de computer extrem de mici, folosind în esență nanoboți pentru a produce circuite computerizate la scară mică.

 

 

https://www.unite.ai/ro/ce-%C3%AEn%C8%9Beleg-nanobo%C8%9Bii-func%C8%9Bionarea-%C8%99i-utiliz%C4%83rile-structurii-nanobo%C8%9Bilor/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

(Pentru ca e plina lumea de”umbre”-in genunchi ma intorc la tine…) Elon Musk, Neuralink instalează primul microcip în creierul unui bărbat: „Rezultate promițătoare”. Cum functioneazã

 

 di Echipa editorială FIRSTonline

 

 

Scopul companiei este de a dezvolta cipuri capabile să-i ajute pe cei care suferă de leziuni neurologice, cum ar fi SLA sau Parkinson, prin citirea undelor cerebrale și poate într-o zi să creeze o viitoare simbioză între om și inteligență artificială.

 

Neuralink, compania de neurotehnologie co-fondată de Elon Musk în 2016, și-a implantat primul microcip în creier uman. Anunțul a venit prin X (fostul Twitter), canalul de comunicare preferat al lui Musk, care a împărtășit entuziasmul pentru progresul inițial: „Primul om a primit ieri un implant de la Neuralink și face progrese remarcabile. Rezultatele preliminare arată o detectare promițătoare a vârfurilor neuronale.”

 

 

Cu sediul în Fremont, California, Neuralink cercetează și dezvoltă implanturi cerebrale care se conectează la un computer, cu scopul de a ajuta persoanele cu deficiențe neurologice, cum ar fi scleroza laterală amniotrofică (ALS) sau boala Parkinson. Compania a recrutat voluntari pentru studii clinice care vizează testarea dispozitivului său, ainterfață creier-calculator capabil să interpreteze activitatea electrică a neuronilor și să o traducă în comenzi pentru a controla dispozitivele externe prin gândire. Aceste progrese au fost precedate de o experimentare lungă, și nu simplă, pe maimuțe, demonstrând posibilitatea de a juca Pong fără ajutorul controlerelor sau tastaturii.

 

Cum funcționează cipul Neuralink din creier?

 

Cu toate acestea, drumul lui Neuralink nu a fost lipsit de provocări și control, cu amenzi primite pentru încălcarea reglementărilor privind transportul materialelor periculoase și investigații de siguranță de către Comisia de Valori Mobiliare (US Consob). În cele din urmă, startup-ul a reușit Aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA anul trecut pentru a efectua teste pe subiecți umani, reușind și să colecteze peste 320 de milioane de dolari pentru a-și finanța progresul. Studiul implică pacienți care suferă de tetraplegie și SLA, cu o abordare chirurgicală care presupune inserarea a 64 de fire flexibile, mai subțiri decât un păr uman, într-o parte a creierului responsabilă de intenția de mișcare. Aceste fire permit configurarea experimentală, alimentată de a baterie reincarcabila în modul fără fir, pentru a înregistra și a transmite semnale ale creierului către o aplicație care schimbă modul în care persoana dorește să se miște. Conform previziunilor companiei, vor fi necesare Șase ani pentru a finaliza studiul.

 

Scopul final al lui Musk: „O simbioză cu AI”

 

Pe lângă obiectivele medicale, Neuralink privește spre viitor cu ambiția unei simbioze cuinteligenta artificiala. Musk susține că aceste microcipuri nu numai că vor restabili capacitatea de a merge pacienților paralizați, vor reda vederea orbilor și vor vindeca boli psihiatrice, cum ar fi depresia, dar vor permite și un comunicare avansată prin impulsuri cerebrale și transmisii de informații prin Bluetooth. Mai simplu spus, Musk își imaginează că această tehnologie va avea un impact nu numai asupra vieții persoanelor cu dizabilități fizice și senzoriale: oamenii vor putea comunica direct cu dispozitivele electronice prin gândire, iar microcipurile ar putea facilita transmiterea datelor între creierul uman și alte dispozitive. electronic.

 

Într-un peisaj în care companii precum Onward și Clinatec explorează posibilitățile implanturilor cerebrale, Neuralink rămâne în centrul atenției cu ambiția de a reduce „riscul pentru civilizația noastră” asociat cu inteligența artificială și de a face acest lucru. tehnologie accesibilă tuturor, chiar daca la un pret mare: the pret final pentru consumator este în jur de 40.000 de dolari.

 

Echipa editorială  FIRSTonline

 

FIRSTonline este un jurnal web independent de economie, finanțe și bursă publicat de AL Iniziative Editoriali Srl cu sediul social în Roma, fondat și controlat de Ernesto Auci e Frank Locatelli și deținută de doi acționari minoritari (Alessandro Pavesi și Laura Rovizzi). Portalul și aplicațiile sale sunt create în viața de zi cu zi de două redacții agile, una din Milano și una din Milano Roma, și de o echipă inovatoare și eficientă de inovare și manageri web.

 

https://www.firstonline.info/ro/elon-musk-neuralink-installa-il-primo-microchip-nel-cervello-di-un-uomo-risultati-promettenti-come-funziona/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Inteligența artificială, roboții și lumea muncii

 

De Alexandru Țiclea

Articol UJ Premium

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

 

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

 

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

 

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

 

🔑VREAU CONT PREMIUM!

 

2.9. Previziuni

 

  1. a) Se estimează că într-un interval de 20 sau 30 de ani, în fotbal, arbitrul va fi doar un calculator inteligent. Având la dispoziție o cantitate imensă de date, inteligența artificială poate lua decizii de arbitraj pe baza a ceea ce se vede în teren.

 

Integrarea „calculatoarelor” în fotbal este deja prezentă în activități de observare și statistică, în selecția jucătorilor și a tacticilor de joc. I.A. poate reprezenta un asistent virtual hipercalificat, un antrenor secund ideal[13].

 

  1. b) Firma lui Elan Musk (Tesla) își propune să implanteze un dispozitiv care să acționeze ca un „Fitbit în craniu”. Este vorba de un dispozitiv care să creeze un fel de simbioză între oameni și mașini și care să le pemită oamenilor să trimită mesaje, folosindu-se doar de gândurile lor. Dar, în principal, compania își propune ca astfel să ajute persoanele cu tulburări neurologice[14].

 

  1. Riscuri pentru forța de muncă

 

Utilizarea roboților, a algoritmilor, în procesul muncii prezintă nu numai avantaje, dar și dezavantaje.

 

Un mare dezavantaj constă în ocuparea locurilor de muncă de către roboți și drept consecință înlocuirea oamenilor, pierderea joburilor lor.

 

O analiză a Forumului Economic Mondial arată că până în anul 2027 vor fi desființate 83 de milioane de locuri de muncă și vor fi create doar 69 de milioane. Deci, 14 milioane de locuri de muncă vor dispărea definitiv. Profesii supuse dispariției: matematicieni, economiști, analiști financiari, interpreți și traducători, analiști de știri, reporteri și jurnaliști, corectori de texte etc. în schimb, sunt considerate meserii sigure cele de: terapeuți, profesori, polițiști, detectivi, preoți, psihiatrii, dentiști, nutriționiști, bucătari etc.

 

O altă consecință negativă a fost semnalată: inteligența artificială va provoca în următorii 10 ani o prăbușire financiară, va provoca un crah financiar și ar putea duce la un haos economic. Se știe că din ce în ce mai mult, băncile utilizează consilieri bazați pe G.P.T.U. (Chat G.B.T.)[15].

 

Munca roboților alături de oameni poate avea consecințe grave pentru aceștia din urmă.

 

Am fost astfel anunțați că un angajat din Coreea de Sud a fost ucis de un robot de împachetat alimente. Bărbatul, angajat al unei companii de robotică, inspecta robotul. Însă, brațul acestuia, confundându-l cu o cutie de legume, l-a prins și l-a împins pe banda transportatoare, zdrobindu-i fața și pieptul[16].

 

Un alt pericol: potrivit unui raport ONU din anul 2021, o dronă militară autonomă a „vânat” o țintă umană fără să fi primit un ordin în acest sens, iar în timpul unui exercițiu de simulare pe calculator al atacului cu drone autonome asupra unui sistem antiaerian inamic, drona, în loc să lovească ținta și-a atacat propriul punct de comandă al Forțelor Aeriene Americane[17].

 

  1. Pericol pentru omenire?

 

Sunt unele „voci” care avertizează că inteligența artificială, algoritmii roboți, pot reprezenta, la un anumit moment un pericol pentru omenire.

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Se afirmă astfel că în viitor, este posibil ca roboții să învețe procesul de gândire a oamenilor, a mai multor oameni deodată. „Dacă poți să emulezi ceea ce gândește fiecare om”, se ajunge la o „capacitate superioară de gândire”. Și de aici pornește pericolul. De aceea, experții „se tem de momentul în care am avea o suprainteligență cu un obiectiv care nu este complet aliniat cu valorile noastre.

 

Se preconizează că prin anul 2050 inteligența artificială va dicta direcția în care se va îndrepta societatea, iar statele vor fi guvernate de acest tip de inteligență. Se afirmă că până în anul 2029 computerele vor egala inteligența umană, „ar putea fi chiar de un miliard de ori mai inteligente decât toate creierele umane la un loc”. Inteligența artificială va ajunge să creeze idei complet noi, o cultură complet nouă[18]…

 

Un risc major pentru omenire va apare atunci când roboții vor ajunge să învețe procesul de gândire a omului, să se înmulțească, să aibă o conștiință de sine.

 

Într-adevăr, au fost creați primii roboți „vii”, denumiți xenobați, care se pot reproduce, într-un mod cu totul deosebit, neîntâlnit nici la plante, nici la animale.

 

Dar să ne liniștim, pentru că la prima conferință de presă a unor roboți umanoizi, printre care s-au aflat vedeta Sophia (care a fost și la București), Ameca-robot medical etc., desfășurată în Elveția la Geneva, denumită Al for Good a ONU, aceștia au declarat că nu vor să se revolte împotriva creatorilor lor…, oamenii.

 

  1. Problema concedierii salariaților înlocuiți de către inteligența artificială

 

A fost discutată în doctrina franceză[19], generată de anunțul unei întreprinderi de servicii referitor la concedierea unui număr de peste 200 de salariați, aproape jumătate din efectiv, pentru înlocuirea lor de către algoritmi[20].

 

Ca urmare, s-a pus problema fundamentului juridic al unui asemenea demers în lipsa unei reglementări în materie.

 

Un alt caz similar a pus în lumină dilema: pe de altă parte, nevoia de eficacitate crescută a mașinilor de a compila, agrega și sintetiza date la o viteză extraordinară; pe de altă parte, implicațiile sociale și legale ale concedierilor (masive) generate de respectiva automatizare. Se apreciază că deja I.A. afectează diverse sectoare, cum sunt giganții tehnologici-media, precum și alte sectoare.

 

Se apreciază că starea actuală a mașinilor inteligenței artificiale generative (2023) are un potențial pe termen mediu de a automatiza de la 60% la 70% din munca actuală realizată de către salariați.

 

I.A. prezintă două axe de beneficii majore: optimizarea productivității și diminuarea costurilor. Reducerea numărului salariaților și ca o consecință a masei salariale poate amortiza achizițiile de echipamente I.A.

 

S-a pus întrebarea dacă un angajator, având în vedere eficacitatea ridicată a muncii algoritmilor față de cea a oamenilor, poate, din punct de vedere juridic, înceta relația de muncă a salariaților pe motivul că posturile lor au devenit – total sau parțial – perimate din cauza utilajelor numerice cu care unitatea este dotată?

 

În doctrina și jurisprudența franceză se susține că o mutație tehnologică, poate, prin ea însăși, să justifice o concediere pentru motive economice[21].

 

De altfel, potrivit art. 1233 – 3 din Codul muncii francez, constituie concediere pentru motive economice cea efectuată de angajator pentru unul sau mai multe motive non-inerente persoanei salariatului, consecință a suprimării sau transformării locului de muncă ori a unei modificări, refuzată de salariat, al unui element esențial al contractului de muncă, drept consecință a motivelor economice, mutațiilor tehnologice, a reorganizării întreprinderii necesare salvgardării competitivității sau a încetării activității acesteia[22].

 

Asemănătoare este situația și în România[23]. Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea în discuție va fi „determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia” [alin. (1)]. Este vorba, în principal, de dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității. Însă, desființarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală și serioasă [alin. (2)].

 

Curtea Constituțională a reținut: cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăți tehnice, economice, de imperativul economic al creșterii productivității muncii, al adaptării la evoluțiile noilor tehnologii[24].

 

Achiziționarea de noi mașini permițând automatizarea sarcinilor sau de punere în operă a unui nou software informatic antrenează suprimarea unei părți a atribuțiilor salariaților și poate justifica concedierea pe acest motiv.

 

Inovația tehnologică, ca să fie cauza concedierii, ar trebui considerată, in concreto, în funcție de starea tehnologică anterioară a entității și de invocare a achiziționării sau a posesiei unor instrumente I.A. În aceste condiții, angajatorul poate decide restructurarea având ca fundament mutația tehnologică cu consecința pierderii locurilor de muncă ale unor salariați, urmată de concedierea lor.

 

Să amintim însă că unul dintre obiectivele principale ale formării profesionale a salariaților constă în „reconversia profesională determinată de restructurări socio-economice” [art. 192 alin. (1) din Codul muncii], iar formarea profesională se poate realiza și prin „stagii de adaptare profesională la cerințele postului și ale locului de muncă” (art. 193 lit. b) din Codul muncii). Totodată, angajatorul „are obligația de a asigura participarea la programe profesionale pentru toți salariații” [art. 194 alin. (1)].

 

Așa fiind, el are obligația să organizeze adaptarea profesională a salariaților săi la noile tehnologii și doar în final să poată decide concedierea cauzată de utilizarea instrumentelor I.A.

 

Angajatorul care înțelege să se angajeze pe calea unei transformări numerice va trebui deci, în același timp, să întreprindă acțiuni de formare pentru dezvoltarea competențelor salariaților săi în pas cu noile tehnologii.

 

Pertinența unei concedieri economice și justificarea sa nu se poate concepe independent de îndeplinirea obligației de formare și adaptare a angajatorului. Recunoașterea unei atari obligații reprezintă una dintre cele mai puternice bariere care s-ar opune unei concedieri economice pentru mutații tennologice.

 

Încetarea contractului individual de muncă cauzată de introducerea inteligenței artificiale ar trebui să intervină cu respectarea securității juridice necesare, care să includă, după caz, acordarea unei indemnizații salariaților înlocuiți de algoritmi sau și alte compensații corespunzătoare.

 

[13] Ioan Mihail, Fotbal în viitor: Inteligența artificială va înlocui arbitrii!, în „Național” din 17 ianuarie 2024, p. 16.

 

[14] D. Ionașcu, Mii de oameni vor să le fie implantat un cip în creier…, în „Libertatea” din 9 noiembrie 2023, p. 6.

 

[15] Daniela Ionașcu, Inteligența artificială va provoca un crah financiar în următorii 10 ani, în „Libertatea” din 18 octombrie 2023, p. 6.

 

[16] Sursa: Digi 24 din 29 noiembrie 2023.

 

[17] Dronă care a atacat propria stație de conducere, în revista Dincolo de orizonturi nr. 16/noiembrie 2023, p. 149.

 

[18] Ovidiu Predescu, Nevoia de reglementare a inteligenței artificiale, în „Palatul de Justiție” din iunie 2023.

 

[19] LoicMalfettes, Le perte d’emploi liee a l’intelligence artificielle, în „Revue de droit du Travail”, no 12 – decembre, 2023, pp. 769-773.

 

[20] Este vorba de firma Onclusive, specializată în comunicare și supraveghere media, care a anunțat un plan de concediere a unui număr de 209 din cei 447 salariați ai săi. Munca celor concediați va fi efectuată de un software.

 

[21] Ibidem, p. 770.

 

[22] Gilles Anzero, Dirk Baugard, Emmanuel Dockes, Droit du travail, 2022, 35eeditionDolloz, pp. 627-628.

 

[23] Alexandru Țiclea, Tratatteoreticșipractic de dreptulmuncii, Ed. UniversulJuridic, 2023, pp. 1300-1307.

 

[24] Decizia nr. 420/2023 (publicată în M.Of. nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

 

 

https://www.universuljuridic.ro/inteligenta-artificiala-robotii-si-lumea-muncii/2/

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

(Pentru ca pe va/ka/cari –komunismul i-a facut profesori fara diploma-PeSeDismul i-a facut doctori si pe bouari!)„Sus și jos cu doctoratu/ hăis și cea cu plagiatu!”

 

 

Marin Marian-Bălașa

 

Am pus ghilimele de pseudo-titlu pentru a sublinia calitatea unor sintagme de strigătură/chiuitură/țâpuritură angro. Adică de slogan de miting în care ambițul oțărât al mulțimilor se mobilizează să urle nicidecum cele mai docte idei ori elevate simțăminte, ci doar formule octosilabice elementare și vulgarizante, uneori destul de vagi sau ambigue, contextual interșanjabile sau oportunist ranversabile. Invariabil obținând prin strigăt ritmat și rimat și scandat o frenezie neuropsihică și-o energie biofiziologică în stare să cucerească și dărâme munți, să sape gropi ori să niveleze hude, să se rânjească sau să se-njure. Așadar am titrat și eu ca oamenii străzii, ai sporturilor și ai danțurilor populare, cu-atât mai mult cu cât, iată, se-nmulțesc în patrie legile generale și proiectele comunale în vederea reformatării românului drept țăran stătut. Și nu-i rău să afle burjuii culturii postmoderno-cosmopolite ce îi așteaptă negreșit dacă mai fac mult pe arcadienii boieri ai minții. Iar acum (cu scuze și cu voia dvs.) revin la anticul principiu de „a nu ne scălda niciodată în aceeași apă”, sperând să mă revanșez cu o continuare și-un conținut ceva mai acătării. Voilà!

 

Un tip mai deștept decât o largă majoritate dintre pământeni are o piesă așazis literară foarte ca lumea. Mă rog, are el mai multe și (cum se face cum nu) toate geniale; dar asta nu contează pentru moment. Contează că măcar o anumită și unică piesă numită „de teatru”, autor Monsieur Eugen Ionesco, ar merita citită/recitită de orice om cu pretenții (dar cine-n țara asta n-are pretenții?). Căci de gloate care se hăhăie ca la Mister Bean ori la banc porno în timpul teribil de dramatic al replicilor din Regele moare (acela jucat în Naționalul bucureștean), ar trebui să fie și sătulă și să se rușineze întreaga națiune.

 

Inițial avusesem toată buna intenție de a mă rezuma la apropoul din urmă, continuând cu-o cu totul altă poveste, pretextată de altă piesă, deja promisă. Dar nu pot, iată, să mă abțin. Și mă expun prostește, insistând. În Naționalul teatru din fruntea țării bucureștene, care sub onor conducerea discreționar-autoritară și arghirofilă a știți voi cui și de când s-a specializat în piese și montări bulevardiere pentru atras lume groasă la pozonar și grosolană-n reacții, Regele moare se joacă comic, hilar. În total contrară adecvare față de tulburător de dramatica semantică sapiențială și morală a capodoperei, căci e vorba de una din cele mai teribil de dramatice piese de teatru scrise cândva, și la care chiar face sens să plângi într-o desăvârșită, sublimă răvășire. O fi fiind de vină o bună halcă din publicul plătitor de cel mai scump bilet, căci intră-n „Sala Ion Caramitru” ca să se destindă facil, cu orice pretext sau preț. Dar cine l-a obișnuit să vadă/audă acolo glume de cartier și grimase tembele îndesate tot mai frecvent? Oamenii nu se manifestă numai cum sunt, ci și cum sunt lăsați să-și dea drumul să fie. Sigur că nu se joacă replicile Regelui muribund și-ale Femeilor ca de Antigone psihopompe exactamente ridicol, dar nici nu se joacă cu totul altminteri, adică de maniera sugestionării publicului majoritar întru cutremurare de altă natură, întru vibrat corzi de conștiință niscai mai delicată, să nu zic (sau să zic?) profundă.

 

Gata, am zis-o, iar acum revin. Și numesc în păginuța de față preanejucata și preanecunoscuta piesă Lacuna (poate mai idiomatic Lipsa, ori Hiba), a marelui maestru E. Ionesco,

 

recomandând-o lecturii unanime, ultrapopulare, românașilor de pretutindeni. E drept, acu vreo 10-15 ani s-a urnit a o prezenta Odeonul, alături de alte 4 piese mici. Din păcate, după un succes în Parisul lui Ionesco n-a putut rezista în Românica până azi. Dar recomandabilă rămâne cunoașterea ei măcar de către absolut orice ins prins în ciclonul criticii jalei și suferinței Sistemului Educațional Actual Românesc, al degringoladei tuturor profesorilor, elevilor și studenților, poate prins mai ales în mrejele devoalării imposturii prin masterate și doctorate fantomă, comandate/cumpărate sau copiate de către nu puțini șefi, colonei, parlamentari și miniștri, care posibil e să n-aibă niciun habar de subiectele pe care și le-au însușit și semnat (ei dempreună cu conducătorii de doctorat, președinții și referenții din respectivele comisii, care și-ar fi putut da seama de impostură dacă le-ar fi analizat cu reală luare aminte). Deci stimați colegi cinstiți și la locul vostru, ca și ștabi/supraștabi lacomi de funcții-băbănet-autoritate-decorații, citiți Lacuna. Ca să pricepeți că despre subiectele și disensiunile astea contemporane zisese/scrisese dragul de E.I. taman în 1963. Binemersi și negru pe alb, pe nu mai mult de 10-11 păginuțe cât 6-7-n format comun. Puține deci, redând una din cele mai scurtuțe piese ionesciene, capodoperă prin minuțiozitatea atotgrăitoarei sale revelări sau morale, vizionară și mai actuală acum ca niciodată. Dar cum grăbiți și fără vreme suntem azi toți, mă obosesc să vă rezum eu povestioara pe destul de allegro-nainte – sinopsis fugărit cu exemple din replicile dramaturgului.

 

Personagii: un Academician, Soața dumnealui, Pretenul casei, Servitoarea. Debutând prin anunțul Pretenului cum că onor domnul Acad. a picat la examenul de bacalaureat. Urmează disperări și angoase împărtășite expres de primii trei, dezastrul și dezonoarea fiind declarate și asumate de toți. Asta atât înainte cât și după propunerea unor încercări abuzive de mușamalizare, interdicție, contestare sau răsturnare a evenimentului rușinos. Toate urmate de explicații… De soiul celor din următoarele fraze – traduse cândva din franțuzește, dar mot-à-mot veritabile și pentru frazeologia original-românească actuală:

 

„(Pretenul) Zero la matematici. (Academicianul) Nu sînt tare-n științe. (Pretenul) Zero la greacă, zero la latină. (Soția) Tu, un umanist, cel mai autorizat purtător de cuvînt al umanismului, autorul Apărării și ilustrării umanismului! (Academicianul) Pardon! În cartea mea e vorba de umanismul modern. (Către Preten) Dar la franceză, nota mea la compoziția franceză? (Pretenul) Ai luat nouă sute. Nouă sute de puncte (…) Notele merg pînă la două mii. Ți-ar trebui o mie de puncte ca să treci”. La toate detaliile nefavorabile protagonistul arată o reactivitate contestatară și vindicativă de formidabilă inventivitate. Precum la informația că Academicianul, totodată Președintele Comisiei pentru Bacalaureat a Ministerului Educației Naționale, demisionase tocmai pentru a evita suspiciunea de influență sau intervenție, spontan venindu-i ideea retragerii respectivei demisii. Ulterior înglodându-se în explicații din ce în ce mai inocent-naive pentru sine, revoltătoare și sordide pentru orice opinie publică, pentru orice om teoretic sau spirit etic.

 

„(Academicianul) Am fost la secretariatul facultății și am cerut să mi se elibereze o copie a diplomei de licență. Mi-au spus: Bineînțeles domnule academician, desigur domnule președinte, desigur domnule decan… Apoi au căutat-o. Secretarul general s-a întors cu un aer jenat, chiar foarte jenat și mi-a spus: E ceva ciudat, un lucru ciudat, aveți bineînțeles licența, dar nu mai e valabilă. L-am întrebat desigur de ce. Mi-a răspuns: Există o lacună înainte de licență. Nu înțeleg cum s-a putut întîmpla. V-ați înscris la facultatea de filologie fără să luați partea a doua a bacalaureatului. (…) Ca să fiu sincer, cînd secretara facultății mi-a spus că n-am bacalaureatul i-am răspuns că e cu neputință. Nu mai știam precis. Am făcut un mare efort ca să-mi aduc aminte. M-am prezentat oare la bacalaureat? Sau nu m-am mai prezentat? Și pînă la urmă mi-am adus aminte că, într-adevăr, nu mă prezentasem. Îmi aduc aminte că eram răcit în ziua aceea. (Soția) Erai cherchelit, cum ți se întîmplă cîteodată. (Pretenul) Soțul dumitale, draga mea, voia să umple o lacună. E conștiincios. (Soția) Dumneata nu-l cunoști. Nu e vorba de asta, el vrea glorie, onoruri. Nu se mai satură. Voia să agațe diploma asta pe perete; această diplomă de licență, printre celelalte zeci. Ce contează o diplomă în plus sau în minus? Nimeni nu le observă. Numai el singur vine să le admire noaptea”. „(Pretenul) Subiectele de la bacalaureat se cunosc în general dinainte. Nimeni nu era mai bine plasat decît dumneata ca să le cunoască. Ai fi putut chiar să trimiți un delegat ca să dea examenul în locul dumitale. Unul din elevii dumitale, sau, dacă voiai să te prezinți, fără să se știe că subiectele îți erau cunoscute dinainte, ai fi putut trimite servitoarea să le cumpere la negru, unde se vînd”.

 

Și mai urmează și penibila lectură a răspunsului Academicianului la subiectul de limbă, cultură și civilizație – text total înafara temei, perfect anapoda, bașca ilizibil prin scriitura de mâzgăleală analfabetă. Ba chiar și replica Președintelui țării, care la telefon îi refuză amicului și colegului Academician orice sprijin prin admirabila frază: „nu mai vreau să vorbesc cu dumneata; mămica mea nu-mi dă voie să vorbesc cu repetenții!” Iar finalul, în care Academicianul își frânge sabia de paradă și-și aruncă decorațiile pieptului, culese imediat de către Preten și Soață înspre păstrare „în amintirea gloriei noastre trecute” și-n ideea că „asta e tot ce ne-a rămas”, ironizează însăși ideea de dramatic, teatral și real, reducându-le la rizibil, la dispensabil. Mai frustă și ridicolă încheiere de piesă scenică (cât un mic prolog clasic) nici că se putea. Evident fiind însă că „la noi”-ul realului național Lacuna (Hiba/Buba) de-abea acum începe, ducând mult mai departe decât aparentul absurd gândit de monsieur Ionesco. Anume subînțelegând toată istoria vieții intelectual-academice și politice din România acestei prime bune bucăți (lacunare) a secolului 21, când fenomenul marilor intelectuali lăutari, guriști poporeni și șmenari ariviști nu beneficiază de dezonorări, ci dincontră, de supracompensația a tot mai înalte ranguri, funcții, galoane, onorarii, onoruri.

 

Din păcate mulți intelectuali care-și asumă morga și flamura onestității, iar și mai rău, opinia publică un pic mai necunoscătoare a lăuntrului claselor academice, au la mână doar fleacul vreunei diplome contestabile, al unui incident educativ ori profesional izolat. Și toți discută doar despre cazuri punctual-sonore, în vreme ce de fapt e vorba de o mentalitate, de un sistem al afirmării și escaladării sociale de popularitate, de un tip de cutumă solid fixată. Dincolo de orice dovadă palpabilă legal, caracterul întreg, restul mult mai amplu al prestației existențiale al multora contează și compromite mult mai mult toată povestea vieții cotidiene a nației. Eugen Ionescu pornește de la lipsa atestatului de bacalaureat al Academicianului, însă mai departe ilustrează mult mai catastrofala calitate umană și mentală a ipochimenului său, adeverindu-l găunos, infantil, vanitos, fără scrupul sau limite etice. Asta ar trebui să convingă pe oricine că un ocazional farsor ori impostor nu pică-n abuz numai evenimențial, cândva/vreodată undeva-n carieră. Nu foarte puțini dintre inșii de prestigiu oficial pot fi văzuți în cam toate prestațiile lor (între colegi, subordonați, amici sau membri de proprie familie) drept mizerabili, de evitat, de temut. În scrieri atent croite și-n semipreparate discursive mulți pot trece drept onorabili, pot impresiona și seduce; în vreme ce-n cavernele minții și-n clanul preplătit/aservit ticluiesc și execută doar mănăreli, în privatul sincer și spontan ușor făcându-se de rușine sau nerușinare, de râs sau de plâns.

 

Trăim în țara lui Caragiale și Ionesco, în care iute ți se-nchide gura cu „lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”, vers trântit până și-n versiunea „asta-i lumea și ca dânsa suntem toți”. Exclamat întotdeauna când nu de realizări bune și frumoase vine vorba ci de păcate grotești. (Acuma drept e că impactul persuasiv al acestui slogan menit să scuze și încurajeze orice coruptibilitate ar fi fost mai mare dacă celebrul distih ar fi ajuns strigătură de gloată. Însă ast-ar fi presupus să se rețină din Eminescu încă două silabe – prefixul „toate-s praf” –, sugerând o idee care, alogenă și nepatriotică fiind, n-are cum penetra în mentalul autohtonului majoritar. Așa făcându-se că rămânem cu octosilabicul ciung, în prozodicul defectiv, adică la oralitatea anonimizării prozaice și-a colectivismului plastograf.) La rându-le, justițiarii care atacă doar vârful cu vipuri al mentalității plagierii ignoră baza piramidei, care poate-i regăsibilă chiar și printre rude, colegi și amici curenți.

 

Epilog sau concluzii. Și mai vizionar sau futurist decât bătrânul predecesor Alphonse Allais, ce ilustra cândva Eugen Ionesco e treabă mie-n sută românească. Treabă ce nu prea se-ntâmpla pe-aici în perioada interbelică, cea cunoscută ca-n palmă de genialul franțuz, dar începuse a se petrece deja în anii ‘50-‘60. Când cu 10 clase de liceu, din care câteva de seral, apoi 3-4 ani de facultate sau 1-2 de activist/agent/agitator politic transferat la universități, noul intelectual comunist iute escalada drept docent și profesor deplin chiar peste ori printre alte trepte (oricum doar de formă) pentru promovat academic. Ori pus inițial drept vreun directoraș culturnic și doar ulterior mare prof., eventual sfârșind drept academician de vreun fel sau altul, desigur. O situație care, totuși, nu varia mult față de-a celor nu foarte puțini care-s apostrofabili de unii și-alții (respectiv protejați de mulți mari/tari) chiar în deceniile contemporane. Iată pentru ce realistele povești actuale nu mai merită osteneala de-a fi răs-spuse/rescrise, nici măcar comic sau artistic (s-a făcut deja), singura cu rost și pe merit fiind jucarea, în absolut orice teatru din țară, fie el județean sau local, nenațional sau antinațional, a piesei bătrânului „veșnic tânăr” Ionescu.

 

Cât despre Naționalul din capitală, văd drept cea mai inteligentă binefacere, sultă și redempțiune civică prezentarea micului opus Lacuna chiar în fața Paiațelor din dreptul TNB (pe care scrie „Sala Ion Caramitru” și nicidecum „T.N. I.L. Caragiale”, probabil fiindcă trebuia să ne dăm seama că după descălecarea conului în piață – respectiv „Kilometrul 0 al democrației” – sub forma statuilor personajelor sale, s-ar fi procedat tacit și la debarcarea sa din titlul sau faima instituției). Deci jucarea taman acolo a scurtuței ionesciene nonstop, gratuit, eventual filmată și dată în buclă repetitivă pe ecranele marilor și micilor piețe publice din toată țara. De data asta chiar am râde nu de Ionescu însuși, pe nedrept și-n absurd propriu și personal, ci cu Ionescu, cel care deja-n 1963 făcea mișto de exemplarele personalități de carton și de șmecherie care ne populează și managerizează țara. Căci actualii negi și scăpături intelectuale chiar nu ne merită revolta și stupoarea, sobrietatea și lacrimile (cele adecvate în fața unor reprezentații precum Regele moare sau Setea și foamea); acești actuali meritând mai degrabă expulzarea-n dada și zâmbetul cinic al degetului bătut pe obraz – după chipul și asemănarea declamațiilor din atotgrăitoarea Lacună/Scăpare/Lipsă/Hibă sau Bubă română.

 

https://www.contributors.ro/sus-si-jos-cu-doctoratu-hais-si-cea-cu-plagiatu/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

(Daca s-ar dori,ar fi vindecati si doctorii si coruptia si lipsa de professionalism si spaga etc ) Rafila cere demisia conducerii spitalului Sf. Pantelimon în timp ce patru medici și asistente sunt audiați de Serviciul Omoruri. În aprilie nu a descoperit vreo neregulă

 

 

Articol scris de:

Virgil Burlă

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”. În timp ce patru angajați sunt audiați de procurori, ministrul a descoperit „deficienţe grave în funcţionarea unităţii şi a pierderii încrederii publice”, după ce 17 pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit în doar patru zile. În urmă cu 4 luni spunea că acolo a existat doar „o comunicare defectuoasă”.

 

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii serviciului Omoruri au făcut patru percheziíi domiciliare  la locuințele unor angajați

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a solicitat demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon”, în urma unor deficienţe grave în funcţionarea unităţii şi a pierderii încrederii publice. Decizia vine pe fondul unor anchete în desfăşurare şi a unor evenimente recente care au afectat grav încrederea publică în respectiva unitate medicală, arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

 

”Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru a duce la bun sfârşit reformele şi investiţiile derulate de Ministerul Sănătăţii. Orice comportament sau acţiune care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, a afirmat Rafila.

 

Momentul ales de ministru

Comunicatul lui Rafila vine în timp ce patru angajați ai spitalului Sf Pantelimon sunt audiați de procurori și de polițiștii de la Omoruri. Tot miercuri, locuințele acestora au fost percheziționate.

 

În urmă cu patru luni, același Rafila nu descoperea nimic în neregulă la spitalul amintit după ce a trimis o echipă de control. „ În urma verificărilor, echipa de control a constatat următoarele:

 

  1. Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI.

 

  1. La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări din punct de vedere administrativ în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum și a informațiilor apărute în mass-media. În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conține concluzii și recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București”, arăta ministerul Sănătății într-un comunicat.

 

Sesizări multiple

Presshub a arătat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii serviciului Omoruri au făcut patru percheziíi domiciliare la locuințele unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii.

 

Demersul vine după ce, în urmă cu 5 zile, doctorița Camelia Stamatoiu director de îngrijirii medicale-demis și avertizor în interes public a făcut un memoriu către Procurorul General al României în care arăta că în urma plângerilor sale nu s-a întâmplat nimic în ultimile 3 luni în acest caz. „Represiunea administrativa, hărțuirea si stigmatizarea comise de conducerea Spitalului asupra dr. Voicu Elena (pentru „vina” de a fi fost avertizor public în 2016 și a fi sesizat Ministerul Sănătății neregulile din spital) și asupra directoarei de îngrijiri la Spitalul Pantelimon, Camelia Stamatoiu pentru „vina” de a fi sesizat Parchetul de moartea suspectă a multor persoane în spital în  intervalul 4 – 7 Aprilie 2024), au culminat cu concedierea abuzivă a ambelor, comisă tot de conducerea Spitalului  și ne apar ca o sfidare a autorității în disoluție a Statului și o sfidare a Ministerului Public unde arătam că se instrumentează mai multe dosare penale, conduită care nu poate fi trecută cu vederea și nu poate rămâne fără consecințe”, se arată în memoriul înaintat Procurorului General și Corpului de control al Ministerului Public.

 

În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon, cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

 

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.

 

Virgil Burlă

 

Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

 

 

https://www.presshub.ro/rafila-cere-demisia-conducerii-spitalului-sf-pantelimon-in-timp-ce-patru-medici-si-asistente-sunt-audiati-de-serviciul-omoruri-in-aprilie-nu-a-descoperit-nicio-neregula-340573/

 

 

 

 

////////////////////////////////////

 

 

Cum vrea Elon Musk să-i transforme pe oameni într-o „turmă” de roboţi: va implanta cipuri cerebrale

 

Elon Musk a primit aprobarea să implanteze cipuri cerebrale. Astfel, va începe primul studiu clinic pe oameni.

 

 

Aprobarea FDA „reprezintă un prim pas important care va permite tehnologiei noastre într-o bună zi să ajute mulți oameni”, a declarat Neuralink într-o postare făcută pe pagina sa de Twitter.

 

Cum va funcţiona cipul?

Clinica construiește un implant cerebral numit Link, care își propune să ajute pacienții cu paralizie severă să controleze tehnologiile externe folosind doar semnale neuronale.

 

 

Acest lucru înseamnă că pacienții cu boli degenerative grave, cum ar fi SLA, ar putea, în cele din urmă, să-și recâștige capacitatea de a comunica cu cei dragi prin deplasarea cursorilor și tastarea cu ajutorul minții.

 

 

Musk vede implanturile cerebrale ca pe o soluție pentru tratarea unui spectru larg de afecțiuni, inclusiv obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia, dar și pentru lucruri precum navigarea pe internet sau telepatia.

 

Vrea să facă teste şi pe copiii săi

Elon Musk a declarat că este atât de încrezător în siguranța acestor dispozitive, încât ar fi dispus să le implanteze și copiilor săi. El estimase atunci că Neuralink va conecta creierul uman cu un computer în decurs de 6 luni.

 

BCI-ul Neuralink va necesita ca pacienții să fie supuși unei intervenții chirurgicale invazive pe creier. Sistemul său se concentrează în jurul Link, un mic implant circular care procesează și traduce semnalele neuronale.

 

Link este conectat la o serie de fire subțiri și flexibile introduse direct în țesutul cerebral, unde detectează semnalele neuronale.

 

 

https://www.national.ro/tehnologie/cum-vrea-elon-musk-sa-i-transforme-pe-oameni-intr-o-turma-de-roboti-va-implanta-cipuri-cerebrale-795433.html/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=690430&relatedposts_position=2&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=690430&relatedposts_position=2&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=690430&relatedposts_position=2&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=690430&relatedposts_position=2

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Germania ia în calcul înscrierea protecției LGBTQI în Constituție

 

Germania ia în calcul să înscrie protecţia lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor queer şi/sau intersexuale (LGBTQI) în Constituţie.

 

Sute de mii de persoane au participat la 27 iulie la versiunea berlineză a Christopher Street Day, ziua drepturlor LGBTQI, care poartă numele străzii Christopher din New York, unde au avut loc ”revoltele de la Stonewall” în iunie 1969.

 

Potrivit DW, una dintre revendicările principale ale acestora a declanşat dezbateri politice importante, după ce au cerut să se legifereze pentru ca ”interdicţia oricărei forme de discriminare legate de orientarea sexuală să fie înscrisă în mod explicit în Constituţie”.

 

În prezent, Legea fundamentală germană prevede că ”nimeni nu trebuie să fie discriminat şi nici privilegiat din cauza genului, ascendenţei, rasei, limbii, patriei sau originii, credinţei, opiniilor religioase sau politice”.

 

Însă orientarea sexuală nu este evocată în Constituţie.

 

Verzii şi Partidul Liberal (FDP) au promis, la venirea lor la putere, în 2021, să schimbe acest lucru.

 

Discriminați de decenii

 

Cele trei partide din Guvern întâmpină însă dificultăţi să avanseze în acest dosar.

 

Potrivit DW, orice modificare a Constituţiei necesită o majoritate de două treimi atât în Parlament, cât şi în Consiliul Federal, care reprerzintă cele 16 landuri germane.

 

Acest lucru înseamnă că coaliţia de stânga condusă de către Olaf Scholz are nevoie de susţinerea conservatorilor din CDU-CSU în acest proiect.

 

Cu excepţia unor personalităţi izolate, ca primarul Berlinului Kai Wegner din uniunea Creştin Democratp (CDU), susţinătorii conservatori ai acestei iniţiative ”nu sunt numeroşi” în Bundestag.

 

Dreapta creştină germană consideră că   drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor queer şi/sau intersexuale sunt deja garantate în republica federală, în care căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală dIn 2017.

 

Însă activiştii drepturilor LGBTQI resping acest argument.

 

Ei consideră o modificare a Constituţiei ar conduce la sfârşitul unei ”forme de discriminare care există de decenii în Germania postbelică a persoanelor homosexuale şi bisexuale”.

 

La elaborarea Legii fundamentale, în 1949, homosexualii şi bisexualii au fost singurul grup de victime ale regimului nazist care a fost exclus în mod deliberat de la protecţia Constituţiei, scrie DW.

 

Astfel, homosexualii au fost persecutaţi ani de zile în virtutea paragrafului 175 al Codului Penal, care incrimina homosexualitatea, abrogat în 1994.

 

https://stiri.md/article/international/germania-ar-putea-inscrie-in-constitutie-protectia-persoanelor-lgbtqi

 

 

 

/////////////////////////////////

 

 

 

Musk despre Neuralink: Dispozitivul care conectează creierul uman cu computerele

 

 

Un implant cu 64 de fire, 1.024 de electrozi și o baterie fără fir. Telepatia va ajuta persoanele cu deficiențe motorii să controleze smartphone-urile și computerele doar cu puterea gândului, acesta este Neuralink, dispozitivul anunțat de Elon Musk, notează Corriere della Sera.

 

Un pas în viitor. Sau, cel puțin, aceasta este avanpremiera viitorului pe care Elon Musk o oferă lumii într-o postare pe care a publicat-o pe X: pentru prima dată o persoană ar urma să primească un implant Neuralink, ambițiosul proiect fondat de miliardar în 2016.

 

Primul produs al companiei se numește „Telepathy” și promite să conecteze oamenii cu mașinile, ca în cele mai bune povești science-fiction.

 

Un implant compus din discuri mici și o serie de fire. Dispozitivul, care traduce semnalele creierului în acțiuni pe un computer, „vă permite să vă controlați smartphpone-ul sau computerul și, prin intermediul acestora, aproape orice alt dispozitiv doar cu gândul”, așa îl descrie Musk în anunțul făcut pe rețeaua de socializare pe care o deține (și care a fost ulterior împărtășit de contul oficial Neuralink).

 

Nu se cunoaște identitatea primei persoane care va fi supusă experimentului, dar ar putea fi vorba de cineva forțat la imobilitate din cauza unei leziuni la măduva spinării.

 

”Primii utilizatori vor fi cei care și-au pierdut folosirea membrelor”, comentează miliardarul. În septembrie, a fost deschisă căutarea de voluntari: ”Persoanele cu tetraplegie din cauza unei leziuni a măduvei spinării cervicale sau a sclerozei laterale amiotrofice (ALS) pot aplica”, se arată în postarea publicată de Neuralink.

 

Implantul Neuralink este alcătuit din cinci elemente: o capsulă exterioară (cea care conține implantul și este instalată în creier) care este „biocompatibilă”, o baterie care poate fi încărcată din exterior, cipurile și componentele electronice care traduc semnalele creierului și le transmit dispozitivelor și, în sfârșit, cei 1024 de electrozi distribuiți pe 64 de fire ultra-subțiri care sunt conectate la creier.

 

Instrumentul este un lucru, dar operația este o altă poveste. Implantarea firelor de dimensiuni microscopice poate fi făcută doar de un robot: optică ultrasensibilă și un ac „mai subțire decât un fir de păr” pentru a „țese” circuitele în creier.

 

Implantul este apoi conectat la o interfață între om și mașină care permite pacientului-utilizator să efectueze acțiuni pe un ecran prin gândire.

 

Înainte de 2022, compania nici măcar nu ar fi trimis o cerere de aprobare pentru testare. Iar prima încercare a eșuat și ea: cererea inițială fusese de asemenea respinsă din cauza îngrijorărilor legate de siguranța plantei. Printre îndoielile care au motivat respingerea se numărau posibilitatea ca implantul să nu poată fi îndepărtat de la pacient fără leziuni permanente ale creierului și siguranța bateriilor cu litiu folosite pentru funcționarea dispozitivului.

 

Probleme care au fost în cele din urmă rezolvate, având în vedere că agenția americană a dat undă verde Neuralink în luna mai a anului trecut. Iar din septembrie, căutarea de voluntari: „Studiul Prime va evalua siguranța implantului nostru și a robotului chirurgical. De asemenea, va studia funcționalitatea interfeței noastre creier-computer”, se putea citi în anunțul din toamna anului trecut.

 

 

 

 

Musk despre Neuralink: Dispozitivul care conectează creierul uman cu computerele

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

AI și viitoarea implozie a mass-media

 

 

 

 

By Alex Fink, fondator și CEO al Otherweb

 

În zilele noastre, este popular printre jurnalişti să avertizeze că AI ar putea avea efecte catastrofale asupra umanităţii. Aceste preocupări sunt exagerate în ceea ce privește umanitatea în ansamblu. Dar ei sunt de fapt destul de prezenți în ceea ce privește jurnaliștii înșiși.

 

Pentru a înțelege de ce, să aruncăm o privire mai atentă la subdisciplinele pe care le numim în mod colectiv AI. AI este cel mai larg termen umbrelă, dar îl putem împărți în general în sisteme bazate pe reguli și sisteme de învățare automată. Sistemele de învățare automată pot fi defalcate după aplicarea lor (video, imagini, limbaj natural etc.). Printre acestea, am văzut cele mai mari progrese recente făcute în procesarea limbajului natural. Mai exact, am văzut invenția modelului de transformator în 2017, urmată de o creștere rapidă a dimensiunii transformatoarelor. Odată ce modelul depășește 7 miliarde de parametri, este denumit în general a model de limbaj mare (LLM).

 

„Abilitatea” de bază (dacă ați putea să o numiți așa) a unui LLM este capacitatea sa de a prezice cel mai probabil următorul cuvânt dintr-un bloc incomplet de text. Putem folosi acest mecanism predictiv pentru a genera blocuri mari de text de la zero, solicitând LLM să prezică câte un cuvânt.

 

Dacă antrenați LLM pe seturi mari de date cu calitate variabilă, acest mecanism predictiv va produce adesea o scriere proastă. Acesta este cazul ChatGPT astăzi. Acesta este motivul pentru care, ori de câte ori abordez subiectul cu jurnaliști, mă confrunt cu scepticism – jurnaliștii văd cât de rău scrie ChatGPT și presupun că AI nu reprezintă o amenințare pentru ei, deoarece este ineptă.

 

Dar ChatGPT nu este singurul LLM existent. Dacă un LLM este instruit pe un set de date de text scris atent selectat de cei mai buni jurnalişti – și nimeni altcineva – atunci se va dezvolta capacitatea de a scrie ca cei mai buni jurnaliști.

 

Spre deosebire de jurnaliști, totuși, acest LLM nu va necesita nici un salariu.

 

A scrie vs. a ști ce să scrie

Înainte de a continua, trebuie să facem distincția între mecanica scrisului și creativitatea necesară pentru a ști despre ce merită să scriem. Inteligența artificială nu poate intervieva avertizorii sau să dezvolte un politician suficient de mult pentru ca politicianul să spună accidental adevărul.

 

AI nu poate aduna informații. Dar poate descrie informațiile adunate de oameni într-un mod elocvent. Aceasta este o abilitate pe care jurnaliştii şi scriitorii obişnuiau să deţină monopol. Ei nu mai fac.

 

Având în vedere ritmul actual de progres, într-un an, AI ar putea scrie mai bine decât 99% dintre jurnaliști și scriitori profesioniști. Acesta va face acest lucru gratuit, la cerere și cu un debit infinit.

 

Economia scrierii cu costuri zero

Oricine are de transmis o listă de fapte va putea transforma aceste fapte într-un articol bine scris. Oricine găsește un articol pe orice subiect va putea produce un alt articol, acoperind același subiect. Acest articol derivat va fi la fel de bun ca primul și nu îl va plagia sau nu-i va încălca drepturile de autor.

 

costul marginal de conținut scris va deveni zero.

 

În prezent, economia presei scrise se bazează pe munca umană. Conținutul bine scris este rar, deci are valoare. Industrii întregi au fost construite pentru a capta această valoare.

 

Când AI poate produce conținut de înaltă calitate gratuit, fundația financiară a acestor industrii se va prăbuși.

 

Desființarea publicațiilor

Luați în considerare publicațiile tradiționale. De zeci de ani, companii precum The New York Times au angajat scriitori calificați pentru a produce un număr limitat de articole în fiecare zi (de obicei, în jur de 300). Acest model este în mod inerent limitat de numărul de scriitori și de costurile implicate.

 

Într-o lume în care AI poate genera un număr nelimitat de articole fără costuri, de ce să limitați producția la un număr fix? De ce să nu creați conținut personalizat pentru fiecare cititor, adaptat intereselor acestuia și generat la cerere?

 

În această nouă paradigmă, modelul tradițional de probleme periodice și număr de articole fixe devine învechit. Publicațiile pot trece la un model în care conținutul este creat și personalizat continuu, răspunzând nevoilor specifice ale cititorilor individuali. Un cititor ar putea avea nevoie de un singur articol în fiecare zi. Altul ar putea avea nevoie de 5000.

 

Publicațiile al căror produs principal este ambalarea a 300 de articole într-un singur număr zilnic vor dispărea.

 

Motoarele de căutare care devin motoare de răspuns

Motoarele de căutare acționează ca distribuitori, conectând utilizatorii la conținutul preexistent. Pentru a realiza acest lucru, efectuează patru pași.

 

În primul rând, ele indexează cantități mari de conținut pre-scris. În al doilea rând, ei primesc o interogare de la utilizator. În al treilea rând, ei caută conținutul pre-scris pentru a găsi elemente care sunt relevante pentru interogarea utilizatorului. Și în al patrulea rând, ei clasifică conținutul preluat și prezintă utilizatorului o listă sortată de rezultate.

 

Până acum, bine. Dar dacă conținutul poate fi creat la cerere, gratuit, atunci de ce ar returna motoarele de căutare conținut preexistent utilizatorului? Ar putea pur și simplu să genereze răspunsul. Utilizatorul ar fi cu siguranță mai fericit cu un singur răspuns la întrebarea ei, în loc de o listă lungă de rezultate a căror calitate poate varia.

 

Acum să luăm în considerare următorul pas logic. Dacă motoarele de căutare nu mai conduc utilizatorii către niciun conținut scris de alții, ce s-ar întâmpla cu economia „conținutului”?

 

Majoritatea conținutului de pe internet a fost scris pentru a fi monetizat. Oamenii scriu articole, se clasează pe Google, primesc trafic și îl transformă în venituri (folosind reclame, linkuri afiliate sau vânzări directe de produse sau servicii).

 

Ce se va întâmpla cu acest ecosistem când traficul va dispărea?

 

Social Media: Următorul Domino

Platformele de social media au fost concepute inițial pentru a facilita interacțiunea dintre utilizatori. Sunt suficient de bătrân să-mi amintesc de zilele în care oamenii se conectau la Facebook pentru a scrie pe peretele unui prieten, împinge sau aruncă o oaie virtuală în cineva.

 

Rețelele sociale de astăzi sunt diferite. Cel mai frecvent număr de urmăritori pe care îi au utilizatorii pe Instagram este zero. Al doilea cel mai frecvent număr de urmăritori este unul. Marea majoritate a vizualizărilor, distribuirilor, comentariilor și urmăritorilor sunt adunate de un număr mic de creatori profesioniști. Majoritatea utilizatorilor nu postează nimic și nu sunt urmăriți de nimeni.

 

Mai simplu spus – majoritatea utilizatorilor vizitează rețelele sociale pentru a găsi conținut de care s-ar putea bucura. Companiile de social media acționează ca distribuitori, la fel ca motoarele de căutare. Principala diferență dintre Facebook și Google este că Google folosește o interogare pentru a selecta conținut, în timp ce Facebook selectează conținut fără una.

 

Dacă acesta este cazul, atunci următorul pas devine evident. De ce ar promova rețelele sociale conținutul generat de utilizatori, când pot genera conținut bazat pe inteligență artificială la cerere? La început, poate doar text, dar în cele din urmă și imagini și videoclipuri.

 

Și odată ce rețelele sociale nu mai conduc utilizatorii către conținutul creat de creatori, ce se va întâmpla cu „economia creatorilor”?

 

Analogia Star Trek Replicator

Intrăm într-o nouă paradigmă în care AI funcționează ca un Replicator Star Trek pentru continut.

 

În Star Trek, nu este nevoie de fermieri care cultivă alimente, magazine care vând alimente, bucătari care gătesc mâncare sau ospătari care servesc mâncare. Replicatorul poate crea orice aliment îți place, la cerere, transformând direct materiile prime în produsul final.

 

De asemenea, nu văd loc în viitorul nostru pentru orice companie care creează conținut scris, distribuie conținut scris, amestecă conținut scris într-un mod special sau oferă utilizatorului conținut scris preexistent. Singurele funcții valoroase vor fi obținerea materiilor prime și transformarea acestora în produs final la cerere.

 

Încă avem nevoie de modalități de a crea informații care nu existau înainte și de a aduna informații care nu erau disponibile public înainte. Orice altceva va fi realizat de motoarele AI care convertesc informațiile disponibile în conținut personalizat.

 

Implicații pentru creatorii și distribuitorii de conținut

Comercianții vorbesc adesea despre „pozitiv expunere” și „expunere negativă”. Cea mai ușoară modalitate de a înțelege aceste concepte este să te întrebi – dacă acest lucru merge în sus, voi beneficia sau voi suferi?

 

AI crește. Și crește foarte rapid în domenii precum limbajul natural și alte conținuturi generate de oameni. Întrebarea pe care trebuie să și-o pună fiecare profesionist este – am o expunere pozitivă sau negativă la AI în acest moment?

 

Dacă sunteți un creator de conținut – să spunem o publicație de știri – și structura dvs. de costuri este diferită de zero, atunci probabil că aveți probleme. În curând veți concura cu creatori de conținut al căror cost este zero și nu este o competiție pe care o puteți câștiga. După toate probabilitățile, aveți exact 3 opțiuni: ieșiți de pe piață; reduceți-vă costurile la zero (devenind o companie AI); sau dai faliment.

 

Dacă sunteți pe partea de distribuție a lucrurilor, probabil că aveți mai mult timp înainte ca efectele complete să atingă rezultatul final. Efectele de rețea vă vor ajuta să evitați întreruperi pentru câțiva ani. Dar în cele din urmă, lucrurile care trebuie să se întâmple, se întâmplă. Motoarele de căutare au înlocuit directoarele web. Feedurile au înlocuit o mare parte din funcțiile motoarele de căutare oferite anterior. Și în curând, crearea de conținut la cerere le va înlocui pe ambele.

 

Rolul guvernului și reglementării

Fiind o persoană născută în Uniunea Sovietică, nu sunt un mare fan al reglementării vorbirii guvernamentale. Riscurile morale sunt de obicei mai mari decât orice beneficiu temporar pe care l-ar putea aduce o astfel de reglementare.

 

Cu toate acestea, cred că guvernele ar putea avea un rol important de jucat în determinarea modului în care se desfășoară acest lucru.

 

Avem exemple bune și rele de reglementări guvernamentale și efectele pe care le-au avut asupra industriei. „26 de cuvinte care au creat internetul” a crescut o industrie în curs de dezvoltare la o valoare de trilioane de dolari. Reglementarea ISP-urilor din anii ’90 a redus însă numărul ISP-urilor din SUA de la peste 3000 la 6 și a dus la o situație în care consumatorii americani au cel mai prost acces la lățime de bandă din lumea dezvoltată.

 

Când mi se cere recomandările, de obicei subliniez trei moduri prin care reglementările guvernamentale pot ajuta, mai degrabă decât să împiedice, dezvoltarea acestui nou ecosistem:

 

  1. Mandat interoperabilitateși să le fie mai ușor pentru consumatori să schimbe furnizorul.

Capitalismul funcționează ca selecția naturală – companiile care fac lucrurile mai bine sau mai eficient vor crește mai repede decât companiile care nu o fac. Mecanismele de „blocare” care fac mai dificilă trecerea, cum ar fi incapacitatea de a-și exporta datele dintr-un serviciu și de a le porta către un concurent, încetinesc această evoluție și au ca rezultat o creștere mai scăzută.

 

Dacă guvernele pot impune interoperabilitatea în întreaga industrie tehnologică, vom vedea mai multe caracteristici bune și comportamente bune recompensate. Vom crea un stimulent pentru companii să inoveze în lucrurile pe care oamenii le doresc, mai degrabă decât să inoveze în moduri de a extrage mai mult dintr-un public captiv.

 

  1. Aplicarea antitrustului concentrându-se pe abuzurile de monopol, mai degrabă decât pe riscurile de monopol.

Știm cu toții că atunci când două companii fuzionează, entitatea rezultată ar putea deveni mare și poate avea o putere exagerată în raport cu clienții săi. Dar existența unei puteri excesive nu duce întotdeauna la servicii proaste sau la prețuri de pradă.

 

Între timp, companiile care au deja o putere uriașă se angajează adesea în comportamente anticoncurențiale chiar în fața ochilor noștri. Și totuși, FTC se concentrează pe blocarea fuziunilor și achizițiilor.

 

Dacă guvernele se concentrează pe interzicerea și aplicarea strictă a practicilor anticoncurențiale precum dumping și bundling, în special în ceea ce privește produsele tehnologice care sunt utilizate de majoritatea populației, întregul sistem va fi deblocat.

 

Câteva exemple specifice ar putea ajuta la ilustrarea acestui punct.

 

Furnizarea gratuită a unui browser, care este o piesă de software foarte complexă, care costă miliarde de euro, este un caz clar de dumping. Noile companii de browser precum Cliq sau Brave le este greu să inoveze în acest spațiu, deoarece concurenții lor mult mai mari oferă acest produs scump gratuit. Rezultatul este că toate browserele arată la fel în zilele noastre și nu a existat nicio inovație semnificativă în acest spațiu din 2016.

 

Furnizarea unei aplicații de mesagerie corporative ca parte a unei suite de editare a documentelor pe care fiecare companie trebuie să o cumpere – este un caz clar de grupare. Chiar și un startup de succes precum Slack a fost forțat în esență să se vândă unei companii mai mari, doar pentru a putea concura ca produs plătit într-un spațiu în care principalul lor concurent este la pachet cu ceva ce trebuie să aibă oricum clientul lor.

 

Pe măsură ce AI se dezvoltă într-un nou ecosistem care devine mai mare decât internetul, suntem obligați să vedem abuzuri și mai mari în acest spațiu în curs de dezvoltare – cu excepția cazului în care guvernele intervin și se asigură că dumpingul și gruparea nu sunt plătitoare.

 

  1. Luați în considerare modalități de a subvenționa sau proteja crearea de conținut original.

Guvernul finanțează cercetarea de bază și știința prin granturi și alte subvenții. De asemenea, protejează ideile noi pe care oamenii le descoperă în cercetările lor prin brevete. Motivul pentru care aceste două mecanisme sunt necesare este că copierea unei idei care funcționează este mult mai ieftină decât a veni cu o idee nouă care funcționează. Fără intervenție, acest lucru ar putea duce la o tragedie a comunului în care toată lumea copie de la vecinul său și nimeni nu creează nimic nou.

 

În jurnalism, și în crearea de conținut în general, aceste mecanisme erau inutile, deoarece copierea fără încălcarea drepturilor de autor era un proces dificil. Dar odată cu apariția AI, acest lucru nu mai este adevărat. Pe măsură ce prețul parafrazării scrisului altora se apropie de zero, vom avea nevoie de mecanisme care să stimuleze altceva decât parafrazarea – iar cele mai bune răspunsuri ar putea să semene mult cu cele pe care le avem în cercetarea fundamentală astăzi.

 

Profitând din plin de această provocare

Transformarea adusă de AI este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea astăzi. Jurnaliştii şi alţi creatori de conţinut vor fi mai întâi afectaţi. Distribuitorii de conținut vor urma curând după aceea. În cele din urmă, vom intra într-o paradigmă complet nouă, la care am numit modelul „Star Trek Replicator” pentru crearea și distribuția de conținut.

 

Avem aici ocazia de a construi ceva mult mai bun decât ceea ce există astăzi. Așa cum inventarea tiparului a dus la Iluminism, inventarea AI ar putea duce la un al doilea Iluminism. Dar, din păcate, nu toate viitoarele posibile sunt benigne.

 

Depinde de noi să îndreptăm această evoluție în direcția corectă.

 

Alex Fink,

fondator și CEO al Otherweb

,este director tehnic și fondator și CEO al companiei Otherweb, o corporație de beneficii publice care folosește inteligența artificială pentru a ajuta oamenii să citească știri și comentarii, să asculte podcasturi și să caute pe web fără paywall, clickbait, reclame, videoclipuri cu redare automată, linkuri afiliate sau orice alt conținut „junk”. Otherweb este disponibil ca o aplicație (iOS și Android), un site web, un buletin informativ sau o extensie de browser independentă. Înainte de Otherweb, Alex a fost fondator și CEO al Panopteo și co-fondator și președinte al Swarmer.

 

 

https://www.unite.ai/ro/ai-%C8%99i-viitoarea-implozie-a-mass-media/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Viitorul interfețelor mașinii creierului: inteligența simbiotică vs inteligența

 

 

By Antoine Tardif

 

Vom explora ce este amplificarea inteligenței prin interfețele brain machine (BMI), de ce contează și de ce ar putea exista o divizare viitoare între oamenii care rămân neamplificați și oamenii care aleg să-și amplifice inteligența prin crearea unei simbioze sinergice cu inteligența artificială ( AI).

 

Oamenii care se conectează cu IMC vor fi dotați cu performanțe cognitive îmbunătățite și productivitate crescută la locul de muncă și nu numai.

 

Ce este Amplificarea Inteligenței?

Conceptul de amplificare a inteligenței a fost introdus pentru prima dată de William Ross Ashby în cartea sa inovatoare intitulată Introducere în cibernetică. Termenul a evoluat apoi pentru a deveni ceea ce recunoaștem acum ca Inteligență sporită, o subsecțiune a învățării automate care este concepută în primul rând pentru a îmbunătăți și îmbunătăți inteligența umană cu ajutorul AI. Conceptul este de a îmbunătăți atât luarea deciziilor umane, cât și accesul rapid la informațiile pe care oamenii le au pentru a îmbunătăți calitatea acestor decizii. Aici se termină sensul actual al inteligenței sporite, este o IA care folosește învățarea automată și învățarea profundă pentru a ajuta oamenii cu date acționabile, dar nu există o relație simbiotică în timp real.

 

Aici intră în imagine IMC-urile, ele vor permite îmbunătățirea cunoașterii umane mult dincolo versiunea de astăzi a Inteligenței sporite.

 

Spre deosebire de accesul nostru actual la date care are loc cu computere, telefoane inteligente sau alte dispozitive, un IMC este conceput în mod inerent astfel încât internetul și IA care permite accesul la internet să poată fi accesate fără un dispozitiv extern. IMC-ul va fi implantat în creierul uman și devine în mod inerent o extensie a minții umane.

 

Cu alte cuvinte, în loc să se bazeze pe memorie sau să fie nevoit să deschidă o carte sau să viziteze un site web, un om îmbunătățit ar putea avea acces la toate informațiile care sunt stocate pe internet, iar o IA avansată ar putea alimenta punctele de date relevante. creierului uman, permițându-i omului să dețină pe deplin controlul. Dacă ați avut vreodată un moment în care nu vă puteți aminti o anumită amintire sau nu vă amintiți o anumită dată, este o experiență frustrantă. Cu Augmented Intelligence ai putea avea o reamintire perfectă datorită faptului că sistemul AI devine o extensie a băncii tale de memorie biologică.

 

Acest tip de amplificare a inteligenței a fost explorat în continuare în „Simbioza om-calculator” o lucrare speculativă publicată în 1960 de JCR Licklider. Această lucrare iluminatoare oferă o descriere timpurie a modului în care oamenii trebuie să învețe să controleze AI prin formarea unei relații simbiotice cu AI. După cum a afirmat JCR Licklider, „Pentru a permite bărbaților și calculatoarelor să coopereze în luarea deciziilor și controlul situațiilor complexe fără dependență inflexibilă de programe predeterminate”.

 

Învățarea automată este sosul secret care asigură că un computer nu este, desigur, predeterminat, cu toate acestea, nu abordează încă problema modului în care putem accesa această simbioză.

 

JCR Licklider a continuat cu acest comentariu, „Speranța este că, în nu prea mulți ani, creierul uman și mașinile de calcul vor fi cuplate foarte strâns împreună și că parteneriatul rezultat va gândi așa cum niciun creier uman nu a gândit și procesat date într-un mod care nu este abordat de manipularea informațiilor. mașini pe care le cunoaștem astăzi.”

 

Un exemplu timpuriu al modului în care acest lucru este implementat poate fi văzut în lumea șahului. În timp ce majoritatea oamenilor sunt familiarizați cu Pierderea lui Garry Kasparov în 1997, în fața computerului IBM Deep Blue, există o dezvoltare mai nouă și mai interesantă.

 

Deși știm de zeci de ani că un sistem AI avansat poate învinge cu ușurință orice jucător de șah, ceea ce este mai interesant sunt evoluțiile recente prin care un AI poate fi învins de o echipă umană și AI.  În acest mediu de cooperare, echipa împarte sarcinile, AI se ocupă de calculele masive, recunoașterea modelelor și gândirea înainte. Omul adaugă valoare profitând de intuiția umană și de decenii de studiu al tablei.

 

Deși în prezent, echipa umană și AI pot învinge un AI, rămâne necunoscut dacă acest tip de victorie va rămâne constantă înainte. Cu toate acestea, acesta este un indicator serios că dacă oamenii pot comunica, coordona și controla în mod corespunzător o IA care este în esență o extensie a minții lor, că problemele majore care nu pot fi abordate de oameni în prezent sau de programe de IA independente ar putea fi gestionate de un sindicat al ambelor.

 

Unul dintre comentariile finale ale JCR Licklider subliniază în mod clar importanța proiectării IMC-urilor capabile să permită comunicarea AI în timp real în creierul uman.

 

„Celălalt obiectiv principal este strâns legat. Este de a aduce mașinile de calcul în mod eficient în procese de gândire care trebuie să continue în „timp real”, timp care se mișcă prea repede pentru a permite utilizarea computerelor în moduri convenționale. Imaginați-vă că încercați, de exemplu, să conduceți o luptă cu ajutorul unui computer pe un astfel de program ca acesta. Tu formulezi problema astazi. Mâine petreci cu un programator. Săptămâna viitoare computerul alocă 5 minute pentru asamblarea programului și 47 de secunde pentru a calcula răspunsul la problema dvs. Primești o foaie de hârtie de 20 de picioare lungime, plină de numere care, în loc să ofere o soluție finală, sugerează doar o tactică care ar trebui explorată prin simulare. Evident, bătălia avea să se încheie înainte ca al doilea pas în planificarea ei să fie început. Să gândești în interacțiune cu un computer în același mod în care gândești cu un coleg a cărui competență o completează pe a ta va necesita o cuplare mult mai strânsă între om și mașină decât sugerează exemplul și decât este posibil astăzi.”

 

Cum funcționează amplificarea inteligenței?

Amplificarea inteligenței prin IMC este încă la începutul ei și este o lucrare în curs. Trebuie înțeles că creierul uman profită de recunoașterea modelelor pentru a înțelege simbolismul și pentru a crea conexiuni între date. De exemplu, dacă vedeți linii structurate într-o anumită secvență, cum ar fi litera A, puteți recunoaște apoi simbolul A. De acolo încolo, puteți avea ca litera să formeze un model în creier atunci când citiți cuvântul MĂR. Puteți recunoaște apoi modele suplimentare când citiți că UN MĂR A CĂZUT DIN UN COPAC. Creierul uman continuă să facă conexiuni de la personaje, la cuvinte, la propoziții, la paragrafe, la capitole și apoi la cărți și nu numai.

 

Problema este că creierul uman nu are o reamintire perfectă, iar acest sistem imperfect face ca sistemele de recunoaștere a modelelor să eșueze. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ați putea citi o carte întreagă și un sistem AI ar fi capabil să formeze acele recunoașteri de modele care sunt necesare pentru a oferi instantaneu o reamintire perfectă. Acest lucru ar spori capacitatea omului de a lucra la un eseu, de a crea produse sau servicii care se bazează pe acea informație sau de a pur și simplu să aibă o conversație inteligentă, fără pierderi de memorie.

 

În alte cazuri, în timpul conversației, creierul uman se poate conecta instantaneu la internet pentru a localiza informații în timp real și a distribui sau transmite aceste informații. În loc să trebuiască să vizionați un videoclip YouTube de mai multe ori pentru a învăța ceva, vizionarea acestuia o dată ar fi suficientă pentru o reamintire perfectă. Avantajul suplimentar al sistemelor suplimentare de recunoaștere a modelelor este că creierul uman ar putea decoda video și audio mai rapid decât în ​​timp real. Aceasta înseamnă că omul ar putea absorbi conținutul videoclipului la viteze de 2x, 3x sau mai mult.

 

Unde pot găsi interfețele Brain Machine?

Este încă foarte devreme pentru acest tip de amplificare a inteligenței. Există mai multe eforturi în curs de dezvoltare pentru a dezvolta diferite IMC care ar putea evolua în cele din urmă în acest tip de aplicație. Cel mai notabil este compania lui Elon Musk Neuralink care se află în stadiile incipiente ale dezvoltării unui IMC cu lățime de bandă ultra mare pentru a conecta oamenii și computerele.

 

Neurallink lucrează la crearea primului implant neuronal care va permite utilizatorilor să controleze un computer sau un dispozitiv mobil oriunde ar merge. Pentru a realiza acest lucru, fire la scară micron sunt inserate în zone ale creierului care controlează mișcarea. Fiecare fir conține mulți electrozi și îi conectează la un implant numit Link.

 

Chiar și dezvoltatorii unui sistem IMC ar putea să nu înțeleagă pe deplin cum funcționează la un nivel neurochimic micron. Datorită plasticității creierului uman (capacitatea de a se modifica) este de fapt creierul uman care primește intrări și apoi învață de la sine ieșirile necesare pentru ca IMC să-și facă magia.

 

Majoritatea IMC-urilor folosesc un decodor pentru a descifra undele și modelele cerebrale care sunt recepționate de creierul uman. Acest decodor folosește diferite tipuri de învățare automată, inclusiv învățarea profundă, pentru a învăța să decodeze informațiile primite în încercarea de a identifica intențiile de mișcare și acțiunile dorite. Prin decodificarea acestor tipare, poate înțelege cel mai bine ceea ce creierul uman încearcă să obțină.

 

Este un sistem în buclă închisă în care utilizatorul face o intenție motorie prin simpla gândire, iar decodorul Neuralink descifrează intenția. Aceasta traduce gândirea în acțiune care este apoi pusă în aplicare în lume de un cursor sau un braț robotic. Omul primește confirmarea vizuală a unei acțiuni de succes și că feedback-ul neurochimic antrenează creierul să controleze mai ușor Neuralink. Provocarea pentru orice companie BMI este construirea unui decodor care nu reprezintă o povară de învățare prea mare pentru utilizatorul final.

 

Unele dintre problemele cu IMC-urile actuale implică latența, acesta este decalajul de timp dintre intrare și ieșire atât pe partea umană, cât și pe cea a IMC. În prezent, Neuralink lucrează la remedierea unora dintre problemele care sunt implicate cu această problemă, după cum a afirmat Joseph O’Doherty, un neuroinginer la Neuralink și șeful echipei sale de semnale cerebrale, într-un interviu.

 

„Primul pas este să găsiți sursele de latență și să le eliminați pe toate. Dorim să avem o latență scăzută în întregul sistem. Aceasta include detectarea vârfurilor; care include prelucrarea lor pe implant; care include radioul care trebuie să le transmită — există tot felul de detalii de pachetare cu Bluetooth care pot adăuga latență. Și aceasta include partea de recepție, în care faceți o procesare în pasul de inferență a modelului și care include chiar și desenarea pixelilor pe ecran pentru cursorul pe care îl controlați. Orice cantitate mică de decalaj pe care o aveți acolo adaugă întârziere și aceasta afectează controlul în buclă închisă.”

 

În timp ce Neuralink este cel mai popular exemplu de IMC, există multe alte echipe care lucrează și la proiecte fascinante. De exemplu, cercetătorii de la Institutul Medical Howard Hughes au avut succes a permis unui IMC să scrie scrisul de mână mental al utilizatorilor pentru prima dată . Echipa a descifrat activitatea creierului asociată cu scrierea manuală a scrisorilor pentru a obține rezultatul. În acest caz, cu practică, creierul a învățat cum să gândească strategic despre scrierea de mână într-o secvență care a fost apoi recunoscută de IMC. Participantul paralizat a putut să tasteze 90 de caractere pe minut, ceea ce reprezintă mai mult de două ori cantitatea înregistrată anterior cu un alt tip de IMC.

 

Alt exemplu include un studiu cu doi participanți la studii clinice care au paralizie și au folosit Sistemul BrainGate cu un transmițător fără fir. Prin transmițătorul fără fir, aceștia puteau indica, face clic și tasta pe o tabletă standard.

 

Viitorul interfețelor Brain Machine – Shivon Zilis, Director de proiect la Neuralink | CUCAI 2021

Inteligența simbiotică amplificată vs inteligența umană

Ne putem imagina o lume în care unii oameni sunt amplificați, în timp ce alți oameni aleg să fie naturali și nu reușesc să se amplifice. Pericolul din spatele acestui lucru este că va amplifica decalajul dintre oamenii bogați, cu mijloace financiare pentru a se spori, și alți oameni care, voluntar sau nu, rămân neîntăriți.

 

Un angajat care este îmbunătățit va putea obține economii semnificative de timp, fără a fi nevoit să se ghicească, cu o capacitate ușoară de a reaminti instantaneu informații sau de a prelua date necunoscute anterior de pe internet. Un AI ar putea alerta rapid informațiile umane (sau să filtreze) care sunt irelevante, false sau substandard. Omul augmentat cu reamintire perfectă poate pivota în modul în care îndeplinesc sarcini și ar putea crește exponențial atât eficiența, cât și productivitatea.

 

În loc să tasteze text sau să vorbească cu voce tare, omul îmbunătățit ar putea pur și simplu să gândească și textul ar apărea magic pe un ecran. Economiile de timp din această versiune mai simplă a unui IMC ar fi semnificative. IMC-ul cu sistemul AI poate fi pur și simplu implantat în creierul uman și încărcat fără fir la surse de alimentare externe sau poate fi de fapt capabil să se alimenteze singur din același tip de calorii și resurse care sunt încorporate în corpul și creierul uman. Deși este super speculativ, poate exista nanobotii care poate traversa bariera hemato-encefalică pentru a genera un IMC.

 

Un om îmbunătățit poate găsi că conversația cu un om neamplificat este redundantă și plictisitoare. Ei pot alege să se asocieze cu alți oameni îmbunătățiți care doresc să colaboreze pentru a lansa afaceri, a scrie lucrări fundamentale sau a deveni productivi în alte moduri. Un angajator poate alege să ignore experiența sau pregătirea educațională, pentru a se concentra doar pe angajarea personalului care a fost îmbunătățit.

 

Societatea ar putea lua căi diferite, fiecare conducând la rezultate diferite. Pe o cale ar putea exista două tipuri de oameni care pur și simplu învață să coexiste.

 

Înainte ca IMC să atingă această stare, evoluțiile timpurii se concentrează asupra problemelor neurologice care includ următoarele:

 

Pierderea memoriei

Pierderea auzului

Orbire

Paralizie

DEPRESIE

Insomnie

Durere extremă

Convulsii

Anxietate

Dependenta

Strokes

Leziuni ale creierului

Nu trebuie uitat că scopul pe termen lung al Neurallink ca a declarat Elon Musk este, „Pentru a crea o interfață cu lățime de bandă mare care să permită oamenilor să meargă împreună cu călătoria”. Implicațiile sunt că dacă ne dezvoltăm cu succes Informații generale artificiale, această dezvoltare ne duce inevitabil la Superinteligență. Un IMC va fi soluția finală a umanității pentru a trăi într-o lume care prezintă Superinteligență care este mult mai avansată decât creierul uman biologic actual. Rămâne de văzut câți oameni aleg să se îmbunătățească, între timp IMC-urile rămân una dintre cele mai importante dezvoltări cu sisteme de învățare cu întărire profundă.

 

 

https://www.unite.ai/ro/the-future-of-brain-machine-interfaces-symbiotic-intelligence-vs-human-intelligence/

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Simbioza om-calculator

 

 

JCR Licklider

IRE Transactions on Human Factors in Electronics,

volumul HFE-1, paginile 4-11, martie 1960

 

rezumat

Simbioza om-calculator este o dezvoltare așteptată în interacțiunea de cooperare între bărbați și computerele electronice. Va implica o cuplare foarte strânsă între membrii umani și cei electronici ai parteneriatului. Obiectivele principale sunt 1) să permită computerelor să faciliteze gândirea formulativă, deoarece facilitează acum soluția problemelor formulate și 2) să permită bărbaților și computerelor să coopereze în luarea deciziilor și controlul situațiilor complexe fără a depinde inflexibil de programele predeterminate. În parteneriatul simbiotic anticipat, bărbații vor stabili scopurile, vor formula ipotezele, vor determina criteriile și vor efectua evaluările. Mașinile de calcul vor face munca de rutină care trebuie făcută pentru a pregăti calea pentru perspective și decizii în gândirea tehnică și științifică. Analizele preliminare indică faptul că parteneriatul simbiotic va efectua operațiuni intelectuale mult mai eficient decât le poate efectua omul singur. Condițiile preliminare pentru realizarea unei asocieri eficiente și cooperative includ evoluții în partajarea timpului computerului, în componentele memoriei, în organizarea memoriei, în limbaje de programare și în echipamentele de intrare și ieșire.

  1. Introducere

1.1 Simbioză

Smochinul este polenizat doar de insecta Blastophaga grossorun . Larva insectei trăiește în ovarul smochinului și de acolo își obține hrana. Arborele și insecta sunt astfel puternic interdependenți: copacul nu se poate reproduce fără insectă; insecta nu poate mânca fără copac; împreună, ele constituie nu numai un parteneriat viabil, ci și productiv și înfloritor. Această cooperativă „care trăiește împreună în asociere intimă, sau chiar în unire strânsă, a două organisme diferite” se numește simbioză [27].

 

„Simbioza om-calculator este o subclasă de sisteme om-mașină. Există multe sisteme om-mașină. În prezent, însă, nu există simbioze om-calculator. Scopul acestei lucrări este de a prezenta conceptul și, sperăm, de a să promoveze dezvoltarea simbiozei om-calculator prin analizarea unor probleme de interacțiune dintre oameni și mașinile de calcul, atrăgând atenția asupra principiilor aplicabile ale ingineriei om-mașină și subliniind câteva întrebări la care sunt necesare răspunsuri de cercetare nu prea mulți ani, creierul uman și mașinile de calcul vor fi cuplate foarte strâns, iar parteneriatul rezultat va gândi așa cum niciun creier uman nu a gândit și procesat date într-un mod care nu este abordat de mașinile de manipulare a informațiilor pe care le cunoaștem astăzi.

 

1.2 Între „Omul extins mecanic” și „Inteligenta artificială”

Ca concept, simbioza om-calculator este diferită într-un mod important de ceea ce North [21] a numit „om extins mecanic”. În sistemele om-mașină din trecut, operatorul uman a furnizat inițiativa, direcția, integrarea și criteriul. Părțile mecanice ale sistemelor erau simple extensii, mai întâi ale brațului uman, apoi ale ochiului uman. Aceste sisteme cu siguranță nu constau din „organisme diferite care trăiesc împreună…” Exista un singur tip de organism – omul – iar restul era acolo doar pentru a-l ajuta.

 

Într-un sens, desigur, orice sistem creat de om este destinat să ajute omul, să-i ajute pe un om sau pe oameni din afara sistemului. Dacă ne concentrăm asupra operatorului uman din sistem, totuși, vedem că, în unele domenii ale tehnologiei, a avut loc o schimbare fantastică în ultimii câțiva ani. „Extensia mecanică” a făcut loc înlocuirii bărbaților, automatizării, iar bărbații care rămân sunt acolo mai mult pentru a ajuta decât pentru a fi ajutați. În unele cazuri, în special în sistemele mari de informare și control centrate pe computer, operatorii umani sunt responsabili în principal pentru funcțiile pe care sa dovedit imposibil de automatizat. Astfel de sisteme („mașini extinse uman,” le-ar putea numi North) nu sunt sisteme simbiotice. Sunt sisteme „semi-automate”, sisteme care au început să fie complet automate, dar nu au îndeplinit obiectivul.

 

Simbioza om-calculator nu este probabil paradigma supremă pentru sistemele tehnologice complexe. Pare cu totul posibil ca, în timp util, „mașinile” electronice sau chimice să depășească creierul uman în majoritatea funcțiilor pe care le considerăm acum exclusiv în domeniul său. Chiar și acum, programul IBM-704 al lui Gelernter pentru demonstrarea teoremelor în geometria plană se desfășoară aproximativ în același ritm ca și elevii de liceu din Brooklyn și face erori similare.[12] Există, de fapt, mai multe programe de demonstrare a teoremelor, de rezolvare a problemelor, de joc de șah și de recunoaștere a modelelor (prea multe pentru o referință completă [1, 2, 5, 8, 11, 13, 17, 18, 19, 22). , 23, 25]) capabile să rivalizeze cu performanța intelectuală umană în zone restrânse; iar „rezolvarea generală a problemelor” a lui Newell, Simon și Shaw [20] poate elimina unele dintre restricții. Pe scurt, pare că merită să evităm discuțiile cu (alți) entuziaști ai inteligenței artificiale, acordând dominație în viitorul îndepărtat al cerebrației numai mașinilor. Cu toate acestea, va exista o perioadă destul de lungă în care principalele progrese intelectuale vor fi realizate de oameni și computere care lucrează împreună în asociere intimă. Un grup de studiu multidisciplinar, care examinează viitoarele probleme de cercetare și dezvoltare ale Forțelor Aeriene, a estimat că va fi 1980 înainte ca evoluțiile inteligenței artificiale să facă posibil ca mașinile singure să gândească mult sau să rezolve probleme de importanță militară. Asta ar lăsa, să zicem, cinci ani pentru a dezvolta simbioza om-calculator și 15 ani pentru a o folosi. Cei 15 pot fi 10 sau 500, dar acei ani ar trebui să fie din punct de vedere intelectual cei mai creativi și incitanți din istoria omenirii.

 

2 Obiective ale simbiozei om-calculator

Calculatoarele actuale sunt concepute în primul rând pentru a rezolva probleme preformulate sau pentru a procesa date conform procedurilor predeterminate. Cursul calculului poate fi condiționat de rezultatele obținute în timpul calculului, dar toate alternativele trebuie prevăzute în avans. (Dacă apare o alternativă neprevăzută, întregul proces se oprește și așteaptă extinderea necesară a programului.) Cerința de preformulare sau predeterminare nu este uneori un mare dezavantaj. Se spune adesea că programarea pentru o mașină de calcul obligă cineva să gândească clar, că disciplinează procesul de gândire. Dacă utilizatorul își poate gândi problema în avans, asocierea simbiotică cu o mașină de calcul nu este necesară.

 

Cu toate acestea, multe probleme care pot fi gândite în avans sunt foarte greu de gândit în avans. Ar fi mai ușor de rezolvat și ar putea fi rezolvate mai rapid, printr-o procedură de încercare și eroare ghidată intuitiv, în care computerul a cooperat, dezvăluind defecte în raționament sau dezvăluind întorsături neașteptate ale soluției. Alte probleme pur și simplu nu pot fi formulate fără ajutorul unei mașini de calcul. Poincare a anticipat frustrarea unui grup important de potențiali utilizatori de computere când a spus: „Întrebarea nu este „Care este răspunsul?” Întrebarea este: „Care este întrebarea?” Unul dintre obiectivele principale ale simbiozei om-calculator este de a aduce mașina de calcul în mod eficient în părțile formulative ale problemelor tehnice.

 

Celălalt obiectiv principal este strâns legat. Este de a aduce mașinile de calcul în mod eficient în procese de gândire care trebuie să continue în „timp real”, timp care se mișcă prea repede pentru a permite utilizarea computerelor în moduri convenționale. Imaginați-vă că încercați, de exemplu, să conduceți o luptă cu ajutorul unui computer pe un astfel de program ca acesta. Tu formulezi problema astazi. Mâine petreci cu un programator. Săptămâna viitoare computerul alocă 5 minute pentru asamblarea programului și 47 de secunde pentru a calcula răspunsul la problema dvs. Primești o foaie de hârtie de 20 de picioare lungime, plină de numere care, în loc să ofere o soluție finală, sugerează doar o tactică care ar trebui explorată prin simulare. Evident, bătălia avea să se încheie înainte ca al doilea pas în planificarea ei să fie început. Pentru a gândi în interacțiune cu un computer în același mod în care gândești cu un coleg a cărui competență o completează pe a ta, va necesita o cuplare mult mai strânsă între om și mașină decât este sugerat de exemplu și decât este posibil astăzi.

 

3 Necesitatea participării computerului la gândirea formulativă și în timp real

Paragrafele precedente au presupus în mod tacit că, dacă ar putea fi introduse efectiv în procesul de gândire, funcțiile care pot fi îndeplinite de mașinile de prelucrare a datelor ar îmbunătăți sau ar facilita gândirea și rezolvarea problemelor într-un mod important. Această ipoteză poate necesita justificare.

 

3.1 O analiză preliminară și informală în timp și mișcare a gândirii tehnice

În ciuda faptului că există o literatură voluminoasă despre gândire și rezolvarea problemelor, inclusiv studii intensive de istorie de caz ale procesului de invenție, nu am putut găsi nimic comparabil cu o analiză de studiu în timp și mișcare a muncii mentale a unei persoane angajate. într-o întreprindere științifică sau tehnică. Prin urmare, în primăvara și vara lui 1957, am încercat să țin evidența a ceea ce a făcut de fapt o persoană moderat tehnică în timpul orelor pe care le considera dedicat muncii. Deși eram conștient de inadecvarea eșantionării, am fost propriul meu subiect.

 

Curând a devenit evident că principalul lucru pe care l-am făcut a fost să țin evidența, iar proiectul ar fi devenit un regres infinit dacă ținerea evidenței ar fi fost realizată în detaliul prevăzut în planul inițial. Nu a fost. Cu toate acestea, am obținut o imagine a activităților mele care mi-a dat o pauză. Poate că spectrul meu nu este tipic – sper că nu este, dar mă tem că este.

 

Aproximativ 85% din timpul meu de „gândire” l-am petrecut ajungând să mă gândesc, să iau o decizie, să învăț ceva ce trebuia să știu. A fost mult mai mult timp pentru a găsi sau a obține informații decât pentru a le digera. Ore au trecut în trasarea graficelor, iar alte ore în instruirea unui asistent despre cum să comploteze. Când graficele au fost terminate, relațiile au fost imediat evidente, dar a trebuit să fie făcută trasarea pentru a le face așa. La un moment dat, a fost necesar să se compare șase determinări experimentale ale unei funcții care relaționează inteligibilitatea vorbirii cu raportul vorbire-zgomot. Nu doi experimentatori nu au folosit aceeași definiție sau măsurare a raportului vorbire-zgomot. Au fost necesare câteva ore de calcul pentru a obține datele într-o formă comparabilă. Când erau într-o formă comparabilă, a durat doar câteva secunde pentru a determina ce trebuia să știu.

 

Pe parcursul perioadei pe care am examinat-o, pe scurt, timpul meu de „gândire” a fost dedicat în principal activităților care erau în esență clericale sau mecanice: căutarea, calculul, trasarea, transformarea, determinarea consecințelor logice sau dinamice ale unui set de ipoteze sau ipoteze, pregătirea cale pentru o decizie sau o perspectivă. Mai mult decât atât, alegerile mele despre ce să încerc și ce să nu încerc au fost determinate într-o măsură jenant de mare de considerente de fezabilitate clericală, nu de capacitatea intelectuală.

 

Principala sugestie transmisă de descoperirile tocmai descrise este că operațiunile care umplu cea mai mare parte a timpului presupus a fi dedicate gândirii tehnice sunt operații care pot fi efectuate mai eficient de mașini decât de bărbați. Probleme grave sunt puse de faptul că aceste operații trebuie efectuate pe diverse variabile și în secvențe neprevăzute și în continuă schimbare. Dacă aceste probleme pot fi rezolvate în așa fel încât să creeze o relație simbiotică între un om și o mașină rapidă de recuperare a informațiilor și de prelucrare a datelor, totuși, pare evident că interacțiunea de cooperare ar îmbunătăți foarte mult procesul de gândire.

 

Ar putea fi potrivit să recunoaștem, în acest moment, că folosim termenul „calculator” pentru a acoperi o clasă largă de mașini de calcul, de prelucrare a datelor și de stocare și recuperare a informațiilor. Capacitățile mașinilor din această clasă cresc aproape zilnic. Prin urmare, este periculos să faci declarații generale despre capacitățile clasei. Poate că este la fel de periculos să faci declarații generale despre capacitățile bărbaților. Cu toate acestea, anumite diferențe genotipice de capacitate între bărbați și computere ies în evidență și au o influență asupra naturii posibilei simbioze om-calculator și a valorii potențiale a realizării acesteia.

 

După cum s-a spus în diferite moduri, bărbații sunt dispozitive zgomotoase, cu bandă îngustă, dar sistemele lor nervoase au foarte multe canale paralele și simultan active. Față de bărbați, mașinile de calcul sunt foarte rapide și foarte precise, dar sunt constrânse să efectueze doar una sau câteva operații elementare la un moment dat. Bărbații sunt flexibili, capabili să „se programeze în mod contingent” pe baza informațiilor nou primite. Calculatoarele sunt unice, constrânse de „preprogramarea” lor. Bărbații vorbesc în mod natural limbaje redundante organizate în jurul obiectelor unitare și acțiunilor coerente și utilizând 20 până la 60 de simboluri elementare. Calculatoarele vorbesc „în mod natural” limbaje neredundante, de obicei cu doar două simboluri elementare și fără apreciere inerentă nici a obiectelor unitare, nici a acțiunilor coerente.

 

Pentru a fi riguros corect, acele caracterizări ar trebui să includă mulți calificativi. Cu toate acestea, imaginea diferențelor (și, prin urmare, potențialei suplimentare) pe care o prezintă este în esență validă. Mașinile de calcul pot face ușor, bine și rapid multe lucruri care sunt dificile sau imposibile pentru om, iar oamenii pot face ușor și bine, deși nu rapid, multe lucruri care sunt dificile sau imposibile pentru computere. Aceasta sugerează că o cooperare simbiotică, dacă reușește să integreze caracteristicile pozitive ale bărbaților și computerelor, ar fi de mare valoare. Diferențele de viteză și de limbă, desigur, pun dificultăți care trebuie depășite.

 

4 Funcții separabile ale bărbaților și computerelor în Asociația Simbiotică Anticipată

Se pare probabil că contribuțiile operatorilor umani și ale echipamentelor se vor amesteca atât de complet în multe operațiuni încât va fi dificil să le separăm bine în analiză. Acesta ar fi cazul; în culegerea de date pe care să se bazeze o decizie, de exemplu, atât bărbatul, cât și computerul au venit cu precedente relevante din experiență și dacă computerul a sugerat apoi un curs de acțiune care a fost de acord cu judecata intuitivă a omului. (În programele care dovedesc teoreme, calculatoarele găsesc precedente în experiență, iar în sistemul SAGE, ele sugerează căi de acțiune. Cele de mai sus nu sunt un exemplu exagerat. ) În alte operațiuni, totuși, contribuțiile oamenilor și echipamentelor vor fi într-o oarecare măsură separabile.

 

Bărbații vor stabili obiectivele și vor furniza motivațiile, desigur, cel puțin în primii ani. Vor formula ipoteze. Vor pune întrebări. Se vor gândi la mecanisme, proceduri și modele. Ei își vor aminti că o astfel de persoană a făcut o lucrare posibil relevantă pe un subiect de interes în 1947, sau, oricum, la scurt timp după al Doilea Război Mondial, și vor avea o idee în ce reviste ar fi putut fi publicată. În general, ei vor face contribuții aproximative și falibile, dar conducătoare, și vor defini criterii și vor servi ca evaluatori, judecând contribuțiile echipamentelor și ghidând linia generală de gândire.

 

În plus, bărbații se vor ocupa de situațiile cu probabilitate foarte scăzută atunci când astfel de situații apar cu adevărat. (În sistemele actuale om-mașină, aceasta este una dintre cele mai importante funcții ale operatorului uman. Suma probabilităților alternativelor cu probabilitate foarte mică este adesea mult prea mare pentru a fi neglijată. ) Bărbații vor completa golurile, fie în rezolvarea problemei sau în programul de calculator, atunci când computerul nu are niciun mod sau rutină care să fie aplicabilă într-o anumită circumstanță.

 

Echipamentul de procesare a informațiilor, la rândul său, va converti ipotezele în modele testabile și apoi va testa modelele pe baza datelor (pe care operatorul uman le poate desemna aproximativ și le poate identifica ca relevante atunci când computerul le prezintă spre aprobare). Echipamentul va răspunde la întrebări. Acesta va simula mecanismele și modelele, va efectua procedurile și va afișa rezultatele operatorului. Acesta va transforma datele, va reprezenta grafice („cutting the cake” în orice mod specifică operatorul uman sau în mai multe moduri alternative dacă operatorul uman nu este sigur ce vrea). Echipamentul va interpola, extrapola și transforma. Acesta va converti ecuațiile statice sau declarațiile logice în modele dinamice, astfel încât operatorul uman să le poată examina comportamentul. În general, va efectua operațiunile rutinizabile, clericale, care umple intervalele dintre decizii.

 

În plus, computerul va servi ca o mașină de inferență statistică, teoria deciziei sau teoria jocurilor pentru a face evaluări elementare ale cursurilor de acțiune sugerate ori de câte ori există suficientă bază pentru a susține o analiză statistică formală. În cele din urmă, va face cât de profitabil poate diagnostica, potrivi modelele și recunoaște relevanța, dar va accepta în mod clar un statut secundar în acele zone.

 

5 Condiții preliminare pentru realizarea simbiozei om-calculator

Echipamentul de prelucrare a datelor postulat tacit în secțiunea precedentă nu este disponibil. Programele de calculator nu au fost scrise. Există, de fapt, câteva obstacole care stau între prezentul non-simbiotic și viitorul simbiotic anticipat. Să examinăm unele dintre ele pentru a vedea mai clar de ce este nevoie și care sunt șansele de a-l realiza.

 

5.1 Nepotrivirea vitezei între bărbați și computere

Orice computer actual la scară largă este prea rapid și prea costisitor pentru a gândi în timp real în cooperare cu un singur om. În mod clar, de dragul eficienței și al economiei, computerul trebuie să-și împartă timpul între mulți utilizatori. Sistemele de timesharing sunt în prezent în curs de dezvoltare activă. Există chiar și aranjamente pentru a împiedica utilizatorii să „pătrunească” orice altceva decât propriile programe personale.

 

Pare rezonabil să ne imaginăm, pentru o perioadă de 10 sau 15 ani, un „centru de gândire” care va încorpora funcțiile bibliotecilor actuale împreună cu progresele anticipate în stocarea și regăsirea informațiilor și funcțiile simbiotice sugerate mai devreme în această lucrare. Imaginea se extinde cu ușurință într-o rețea de astfel de centre, conectate între ele prin linii de comunicații în bandă largă și cu utilizatorii individuali prin servicii închiriate. Într-un astfel de sistem, viteza computerelor ar fi echilibrată, iar costul memoriilor gigantice și al programelor sofisticate ar fi împărțit la numărul de utilizatori.

 

5.2 Cerințe hardware de memorie

Când începem să ne gândim la stocarea oricărei fracțiuni apreciabile dintr-o literatură tehnică în memoria computerului, întâlnim miliarde de biți și, dacă lucrurile nu se schimbă semnificativ, miliarde de dolari.

 

Primul lucru de înfruntat este că nu vom stoca toate lucrările tehnice și științifice în memoria computerului. Putem stoca părțile care pot fi rezumate cel mai succint – părțile cantitative și citatele de referință – dar nu întregul. Cărțile se numără printre cele mai frumos concepute și cele mai bine concepute de om, componente existente și vor continua să fie importante din punct de vedere funcțional în contextul simbiozei om-calculator. (Sperăm că computerul va accelera găsirea, livrarea și returnarea cărților.)

 

Al doilea punct este că o secțiune foarte importantă a memoriei va fi permanentă: parțial memorie de neșters și parțial memorie publicată . Computerul va putea să scrie o singură dată în memoria de neșters și apoi să citească înapoi la infinit, dar computerul nu va putea șterge memoria de neșters. (De asemenea, poate suprascrie, transformând toate 0-urile în l, ca și cum ar marca peste ceea ce a fost scris mai devreme.) Memoria publicată va fi memorie „doar în citire”. Acesta va fi introdus în computerul deja structurat. Computerul se va putea referi la el în mod repetat, dar nu să îl schimbe. Aceste tipuri de memorie vor deveni din ce în ce mai importante pe măsură ce computerele cresc. Pot fi făcute mai compacte decât memoria de bază, cu film subțire sau chiar pe bandă și vor fi mult mai puțin costisitoare. Principalele probleme de inginerie vor viza circuitele de selecție.

 

În ceea ce privește alte aspecte ale cerințelor de memorie, ne putem baza pe dezvoltarea continuă a mașinilor de calcul științifice și de afaceri obișnuite. Există anumite perspective ca elementele de memorie să devină la fel de rapide ca elementele de procesare (logice). Această dezvoltare ar avea un efect revoluționar asupra designului computerelor.

 

5.3 Cerințe de organizare a memoriei

Implicite în ideea de simbioză om-calculator sunt cerințele ca informațiile să fie recuperate atât după nume, cât și după model și să fie accesibile prin procedură mult mai rapidă decât căutarea în serie. Cel puțin jumătate din problema organizării memoriei pare să rezidă în procedura de stocare. Cea mai mare parte a restului pare să fie înglobată în problema recunoașterii modelelor în cadrul mecanismului sau mediului de stocare. Discuția detaliată a acestor probleme depășește domeniul actual. Cu toate acestea, o scurtă prezentare a unei idei promițătoare, „încercați memoria”, poate servi pentru a indica natura generală a evoluțiilor anticipate.

 

Memoria Trie este numită așa de către inițiatorul său, Fredkin [10], deoarece este concepută pentru a facilita recuperarea informațiilor și pentru că structura de stocare ramificată, atunci când este dezvoltată, seamănă cu un arbore. Cele mai comune sisteme de memorie stochează funcțiile argumentelor în locațiile desemnate de argumente. (Într-un sens, ele nu stochează deloc argumentele. Într-un alt sens și mai realist, ele stochează toate argumentele posibile în structura cadru a memoriei.) Sistemul de memorie trie, pe de altă parte, stochează ambele funcții si argumentele. Argumentul este introdus mai întâi în memorie, câte un caracter, începând cu un registru inițial standard. Fiecare registru de argument are o celulă pentru fiecare caracter al ansamblului (de exemplu, două pentru informații codificate în formă binară) și fiecare celulă de caractere are în interior spațiu de stocare pentru adresa următorului registru. Argumentul este stocat prin scrierea unei serii de adrese, fiecare dintre ele indicând unde să găsească următoarea. La sfârșitul argumentului este un marker special de „sfârșit de argument”. Apoi urmați instrucțiunile către funcție, care este stocată într-unul sau altul din mai multe moduri, fie o structură de încercare suplimentară, fie „structură de listă” fiind adesea cele mai eficiente.

 

Schema de memorie trie este ineficientă pentru memoriile mici, dar devine din ce în ce mai eficientă în utilizarea spațiului de stocare disponibil pe măsură ce dimensiunea memoriei crește. Caracteristicile atractive ale schemei sunt următoarele: 1) Procesul de regăsire este extrem de simplu. Având în vedere argumentul, introduceți registrul inițial standard cu primul caracter și alegeți adresa celui de-al doilea. Apoi mergeți la al doilea registru și ridicați adresa celui de-al treilea etc. 2) Dacă două argumente au caractere inițiale în comun, ele folosesc același spațiu de stocare pentru acele caractere. 3) Lungimile argumentelor nu trebuie să fie aceleași și nu trebuie specificate în prealabil. 4) Nicio cameră în depozit nu este rezervată sau folosită de niciun argument până când nu este stocată efectiv. Structura trie este creată pe măsură ce elementele sunt introduse în memorie. 5) O funcție poate fi folosită ca argument pentru o altă funcție, iar acea funcție poate fi folosită ca argument pentru următoarea. Astfel, de exemplu, introducând cu argumentul „multiplicare matrice”, se poate prelua întregul program pentru efectuarea unei înmulțiri matrice pe computer. 6) Examinând stocarea la un anumit nivel, se poate determina ce articole similare au fost stocate până acum. De exemplu, dacă nu există nicio citare pentru Egan, JP, nu este decât un pas sau doi înapoi pentru a reuși urma lui Egan, James … .

 

Proprietățile tocmai descrise nu le includ pe toate pe cele dorite, dar ele aduc stocarea computerului în rezonanță cu operatorii umani și predilecția lor de a desemna lucrurile prin denumire sau punctare.

 

5.4 Problema limbajului

Deosebirea de bază dintre limbajele umane și limbajele computerului poate fi cel mai serios obstacol în calea simbiozei adevărate. Este liniștitor, totuși, să observăm ce pași mari s-au făcut deja, prin programe de interpretare și în special prin programe de asamblare sau compilare precum FORTRAN, pentru a adapta computerele la formele limbajului uman. „Limbajul de procesare a informațiilor” al lui Shaw, Newell, Simon și Ellis [24] reprezintă o altă linie de apropiere. Și, în ALGOL și sistemele conexe, bărbații își dovedesc flexibilitatea adoptând formule standard de reprezentare și expresie care sunt ușor de tradus în limbajul mașinii.

 

În scopul cooperării în timp real între bărbați și computere, va fi necesar, totuși, să se folosească un principiu suplimentar și destul de diferit de comunicare și control. Ideea poate fi evidențiată prin compararea instrucțiunilor adresate în mod obișnuit ființelor umane inteligente cu instrucțiunile utilizate în mod obișnuit cu computerele. Acestea din urmă precizează cu precizie pașii individuali de urmat și succesiunea în care să-i facă. Primele prezintă sau implică ceva despre stimulent sau motivație și oferă un criteriu prin care executantul uman al instrucțiunilor va ști când și-a îndeplinit sarcina. Pe scurt: instrucțiunile direcționate către computere specifică cursuri; instrucțiuni-direcționate către ființe umane specifică scopuri.

 

Bărbații par să gândească mai natural și mai ușor în ceea ce privește obiectivele decât în ​​ceea ce privește cursurile. Adevărat, ei știu de obicei ceva despre direcțiile în care să călătorească sau liniile pe care să lucreze, dar puțini încep cu itinerarii formulate cu precizie. Cine, de exemplu, ar pleca din Boston spre Los Angeles cu o specificație detaliată a rutei? În schimb, pentru a-l parafraza pe Wiener, bărbații care se îndreaptă spre Los Angeles încearcă continuu să scadă cantitatea cu care nu sunt încă în smog.

 

Predarea calculatorului prin specificarea obiectivelor este abordată pe două căi. Primul implică programe de rezolvare a problemelor, alpinism, auto-organizare. Al doilea implică concatenarea în timp real a segmentelor preprogramate și a subrutinelor închise pe care operatorul uman le poate desemna și pune în acțiune pur și simplu prin nume.

 

De-a lungul primei dintre aceste căi, au existat lucrări de explorare promițătoare. Este clar că, lucrând în limitele libere ale strategiilor predeterminate, computerele vor fi capabile, în timp util, să elaboreze și să-și simplifice propriile proceduri pentru atingerea obiectivelor declarate. Până acum, realizările nu au fost substanțial importante; au constituit doar „demonstraţie în principiu”. Cu toate acestea, implicațiile sunt de amploare.

 

Deși a doua cale este mai simplă și aparent capabilă să fie realizată mai devreme, a fost relativ neglijată. Memoria de încercare a lui Fredkin oferă o paradigmă promițătoare. S-ar putea să vedem în timp util un efort serios de a dezvolta programe de calculator care pot fi conectate împreună, cum ar fi cuvintele și frazele de vorbire, pentru a face orice calcul sau control este necesar în acest moment. Considerentul care împiedică un astfel de efort, aparent, este că efortul nu ar produce nimic care ar fi de mare valoare în contextul calculatoarelor existente. Ar fi nemulțumitor să dezvoltăm limbajul înainte de a exista mașini de calcul capabile să răspundă în mod semnificativ la el.

 

5.5 Echipamente de intrare și ieșire

Departamentul de prelucrare a datelor care pare cel mai putin avansat, in ceea ce priveste cerintele simbiozei om-calculator, este cel care se ocupa de echipamentele de intrare si iesire sau, dupa cum se vede din punctul de vedere al operatorului uman, afiseaza si controale. Imediat după ce spunem asta, este esențial să facem comentarii calificative, deoarece ingineria echipamentelor pentru introducerea și extragerea de informații de mare viteză a fost excelentă și pentru că au fost dezvoltate unele tehnici de afișare și control foarte sofisticate în laboratoare de cercetare precum Lincoln. Laborator. În general, în computerele disponibile în general, nu există aproape nicio prevedere pentru o comunicare mai eficientă, imediată om-mașină decât se poate realiza cu o mașină de scris electrică.

 

Ecranele par să fie într-o stare ceva mai bună decât controalele. Multe computere trasează grafice pe ecranele osciloscopului, iar câteva profită de capabilitățile remarcabile, grafice și simbolice, ale tubului de afișare a caracterelor. Nicăieri, din câte știu, totuși, nu există ceva care să se apropie de flexibilitatea și comoditatea blocului de creion și a doodle-ului sau a cretei și a tablei folosite de bărbați în discuțiile tehnice.

 

1) Afișare și control suprafață birou: cu siguranță, pentru o interacțiune eficientă om-calculator, va fi necesar ca omul și computerul să deseneze grafice și imagini și să scrie note și ecuații unul altuia pe aceeași suprafață de afișare. Omul ar trebui să fie capabil să prezinte o funcție computerului, într-un mod grosier, dar rapid, prin desenarea unui grafic. Calculatorul ar trebui să citească scrisul bărbatului, poate cu condiția ca acesta să fie scris cu majuscule clare și să afișeze imediat, la locul fiecărui simbol desenat manual, caracterul corespunzător, așa cum este interpretat și introdus într-un tip de caractere precis. Cu un astfel de dispozitiv de intrare-ieșire, operatorul ar învăța rapid să scrie sau să imprime într-un mod lizibil pentru mașină. Putea să compună instrucțiuni și subrutine, să le seteze în formatul corespunzător și să le verifice înainte de a le introduce în sfârșit în memoria principală a computerului. El ar putea chiar să definească noi simboluri, așa cum au făcut Gilmore și Savell [14] la Laboratorul Lincoln, și să le prezinte direct computerului. Putea schița aproximativ formatul unui tabel și lăsa computerul să-l modeleze cu precizie. El ar putea corecta datele computerului, a instrui mașina prin diagrame de flux și, în general, ar putea interacționa cu ea foarte mult ca și cu un alt inginer, cu excepția faptului că „celălalt inginer” ar fi un desenator precis, un calculator fulger, un vrăjitor mnemonic, și mulți alți parteneri valoroși, toți într-unul.

 

2) Afișaj de perete postat pe computer: în unele sisteme tehnologice, mai mulți bărbați au responsabilitatea de a controla vehiculele ale căror comportamente interacționează. Unele informații trebuie prezentate simultan tuturor bărbaților, de preferință pe o grilă comună, pentru a-și coordona acțiunile. Alte informații sunt relevante doar pentru unul sau doi operatori. Ar exista doar o confuzie de dezordine ininterpretabilă dacă toate informațiile ar fi prezentate pe un singur afișaj tuturor. Informațiile trebuie postate de un computer, deoarece trasarea manuală este prea lentă pentru a le menține la zi.

 

Problema tocmai evidențiată este și acum una critică și pare sigur că va deveni din ce în ce mai critică odată cu trecerea timpului. Mai mulți designeri sunt convinși că afișajele cu caracteristicile dorite pot fi construite cu ajutorul luminilor intermitente și a ecranelor de vizualizare cu timp partajat pe principiul supapei luminii.

 

Display-ul mare ar trebui suplimentat, potrivit celor mai multi dintre cei care s-au gandit la problema, cu unitati individuale de afisare-control. Acesta din urmă ar permite operatorilor să modifice afișajul de perete fără a părăsi locațiile lor. Pentru anumite scopuri, ar fi de dorit ca operatorii să poată comunica cu computerul prin intermediul afișajelor suplimentare și poate chiar prin intermediul afișajului de perete. Cel puțin o schemă de furnizare a unei astfel de comunicări pare fezabilă.

 

Ecranul mare de perete și sistemul său asociat sunt relevante, desigur, pentru cooperarea simbiotică între un computer și o echipă de bărbați. Experimentele de laborator au indicat în repetate rânduri că aranjamentele informale, paralele ale operatorilor, care își coordonează activitățile prin referire la un afișaj de situație mare, prezintă avantaje importante față de aranjamentul, mai larg utilizat, care plasează operatorii la console individuale și încearcă să coreleze acțiunile acestora prin intermediul agentia unui calculator. Aceasta este una dintre numeroasele probleme ale operatorului-echipă care necesită un studiu atent.

 

3) Producerea și recunoașterea automată a vorbirii: cât de dorită și cât de fezabilă este comunicarea vocală între operatorii umani și mașinile de calcul? Această întrebare compusă este pusă ori de câte ori se discută despre sistemele sofisticate de procesare a datelor. Inginerii care lucrează și trăiesc cu computere adoptă o atitudine conservatoare față de dezirabilitate. Inginerii care au avut experiență în domeniul recunoașterii automate a vorbirii adoptă o atitudine conservatoare față de fezabilitate. Cu toate acestea, există un interes continuu pentru ideea de a vorbi cu mașinile de calcul. În mare parte, interesul provine din conștientizarea că cu greu se poate lua un comandant militar sau un președinte de corporație de la munca sa pentru a-l învăța să dactilografieze. Dacă mașinile de calcul vor fi vreodată utilizate direct de factorii de decizie de nivel superior, ar putea fi util să se asigure comunicarea prin cele mai naturale mijloace, chiar și la un cost considerabil.

 

Analiza preliminară a problemelor sale și a scalelor de timp sugerează că un președinte de corporație ar fi interesat de o asociere simbiotică cu un computer doar ca o pasiune. Situațiile de afaceri se mișcă, de obicei, suficient de încet încât să existe timp pentru briefing-uri și conferințe. Pare rezonabil, așadar, ca specialiștii în informatică să fie cei care interacționează direct cu computerele din birourile de afaceri.

 

Comandantul militar, pe de altă parte, se confruntă cu o probabilitate mai mare de a fi nevoit să ia decizii critice în intervale scurte de timp. Este ușor să supradramatizezi noțiunea de război de zece minute, dar ar fi periculos să te bazezi că ai mai mult de zece minute pentru a lua o decizie critică. Pe măsură ce mediile terestre ale sistemului militar și centrele de control cresc în capacitate și complexitate, pare să se dezvolte o cerință reală pentru producerea și recunoașterea automată a vorbirii în computere. Cu siguranță, dacă echipamentul ar fi deja dezvoltat, fiabil și disponibil, ar fi folosit.

 

În ceea ce privește fezabilitatea, producerea vorbirii pune probleme de natură tehnică mai puțin grave decât recunoașterea automată a sunetelor vorbirii. Un voltmetru digital electronic comercial citește acum cu voce tare indicațiile, cifră cu cifră. Timp de opt sau zece ani, la Bell Telephone Laboratories, Royal Institute of Technology (Stockholm), Signals Research and Development Establishment (Christchurch), Laboratorul Haskins și Massachusetts Institute of Technology, Dunn [6], Fant [7] ], Lawrence [15], Cooper [3], Stevens [26] și colegii lor, au demonstrat generații succesive de vorbitori automati inteligibili. Lucrările recente la Laboratorul Haskins au condus la dezvoltarea unui cod digital, potrivit pentru utilizarea de către mașinile de calcul, care face ca o voce automată să pronunțe un discurs conectat inteligibil [16].

 

Fezabilitatea recunoașterii automate a vorbirii depinde în mare măsură de dimensiunea vocabularului cuvintelor care trebuie recunoscute și de diversitatea vorbitorilor și a accentelor cu care trebuie să funcționeze. Recunoașterea corectă de nouăzeci și opt la sută a cifrelor zecimale vorbite în mod natural a fost demonstrată în urmă cu câțiva ani la Bell Telephone Laboratories și la Lincoln Laboratory [4], [9]. Pentru a merge mai sus la scara dimensiunii vocabularului, putem spune că un recunoaștetor automat al caracterelor alfanumerice vorbite clar poate fi dezvoltat acum aproape sigur pe baza cunoștințelor existente. Deoarece operatorii neinstruiți pot citi cel puțin la fel de rapid pe cât pot tasta cei instruiți, un astfel de dispozitiv ar fi un instrument convenabil în aproape orice instalare de computer.

 

Cu toate acestea, pentru interacțiunea în timp real la un nivel cu adevărat simbiotic, ar fi probabil necesar un vocabular de aproximativ 2000 de cuvinte, de exemplu, 1000 de cuvinte din limba engleză de bază și 1000 de termeni tehnici. Asta constituie o problemă provocatoare. În consensul acusticienilor și lingviștilor, construcția unui dispozitiv de recunoaștere de 2000 de cuvinte nu poate fi realizată acum. Cu toate acestea, există mai multe organizații care s-ar angaja cu plăcere să dezvolte o recunoaștere automată pentru un astfel de vocabular pe o perioadă de cinci ani. Ei ar prevedea ca discursul să fie un discurs clar, stil dictat, fără accent neobișnuit.

 

Deși discuția detaliată a tehnicilor de recunoaștere automată a vorbirii depășește domeniul actual, este potrivit să remarcăm că mașinile de calcul joacă un rol dominant în dezvoltarea recunoașterilor automate de vorbire. Ei au contribuit la impulsul care explică optimismul actual, sau mai degrabă optimismul întâlnit în prezent în unele părți. În urmă cu doi sau trei ani, se părea că recunoașterea automată a vocabularelor considerabile nu va fi realizată timp de zece sau cincisprezece ani; că ar trebui să aștepte mult mai departe, acumularea treptată a cunoștințelor despre procesele acustice, fonetice, lingvistice și psihologice în comunicarea vorbirii. Acum, totuși, mulți văd perspectiva de a accelera dobândirea acestor cunoștințe cu ajutorul procesării computerizate a semnalelor de vorbire și nu puțini lucrători au sentimentul că programele de computer sofisticate vor putea funcționa bine așa cum recunoaște modelul de vorbire chiar și fără ajutorul multor cunoștințe de fond despre semnalele și procesele de vorbire. Punerea laolaltă a acestor două considerații aduce estimarea timpului necesar pentru a obține o recunoaștere practic semnificativă a vorbirii la aproximativ cinci ani, cei cinci ani tocmai menționați.

 

Referințe

[1] A. Bernstein și M. deV. Roberts, „Computer versus chess-player”, Scientific American , vol. 198, p. 96-98; iunie 1958.

 

[2] WW Bledsoe și I. Browning, „Pattern Recognition and Reading by Machine”, prezentată la Eastern Joint Computer Conf, Boston, Mass., decembrie 1959.

 

[3] FS Cooper, et al., „Unele experimente privind percepția sunetelor de vorbire sintetică”, J. Acoust Soc. Amer. , vol.24, pp.597-606; noiembrie 1952.

 

[4] KH Davis, R. Biddulph și S. Balashek, „Automatic recognition of spoken digits”, în W. Jackson, Communication Theory , Butterworths Scientific Publications, Londra, Eng., pp. 433-441; 1953.

 

[5] GP Dinneen, „Recunoașterea modelelor de programare”, Proc. WJCC , p. 94-100; martie 1955.

 

[6] HK Dunn, „The calculation of vocal resonances, and an electrical vocal tract,” J. Acoust Soc. Amer. , vol. 22, p. 740-753; noiembrie 1950.

 

[7] G. Fant, „On the Acoustics of Speech”, lucrare prezentată la Third Internatl. Congresul de acustică, Stuttgart, Ger.; septembrie 1959.

 

[8] BG Farley și WA Clark, „Simularea sistemelor de auto-organizare prin computere digitale”. IRE Trans. despre teoria informaţiei , voi. IT-4, pp.76-84; septembrie 1954

 

[9] JW Forgie și CD Forgie, „Rezultatele obținute dintr-un program de calculator de recunoaștere a vocalelor”, J. Acoust Soc. Amer. , vol. 31, p. 1480-1489; noiembrie 1959

 

[10] E. Fredkin, „Trie memory”, Communications of the ACM , septembrie 1960, pp. 490-499

 

[11] RM Friedberg, „A learning machine: Part I”, IBM J. Res. & Dev. , vol.2, pp.2-13; ianuarie 1958.

 

[12] H. Gelernter, „Realizarea unei mașini de demonstrare a teoremei de geometrie”. Unesco, NS, ICIP, 1.6.6, Internatl. Conf. on Information Processing, Paris, Franța; iunie 1959.

 

[13] PC Gilmore, „A Program for the Production of Proofs for Theorems Derivable Within the First Order Predicate Calculus from Axioms”, Unesco, NS, ICIP, 1.6.14, Internatl. Conf. on Information Processing, Paris, Franța; iunie 1959.

 

[14] JT Gilmore și RE Savell, „The Lincoln Writer”, Lincoln Laboratory, MIT, Lexington, Mass., Rept. 51-8; octombrie 1959.

 

[15] W. Lawrence, și colab., „Metode și scopuri ale sintezei vorbirii”, Signals Res. și Dev. Stab., Ministerul Aprovizionării, Christchurch, Hants, Anglia, Rept. 56/1457; martie 1956.

 

[16] AM Liberman, F. Ingemann, L. Lisker, P. Delattre și FS Cooper, „Minimal rules for synthesizing speech”, J. Acoust Soc. Amer. , vol. 31, p. 1490-1499; noiembrie 1959.

 

[17] A. Newell, „Mașina de șah: un exemplu de abordare a unei sarcini complexe prin adaptare”, Proc. WJCC , pp. 101-108; martie 1955.

 

[18] A. Newell și JC Shaw, „Programming the logic theory machine”. Proc. WJCC , p. 230-240; martie 1957.

 

[19] A. Newell, JC Shaw și HA Simon, „Chess-playing programs and the problem of complexity”, IBM J. Res & Dev. , vol.2, p. 320-33,5; octombrie 1958.

 

[20] A. Newell, HA Simon și JC Shaw, „Report on a general problem-solving program”, Unesco, NS, ICIP, 1.6.8, Internatl. Conf. on Information Processing, Paris, Franța; iunie 1959.

 

[21] JD North, „The rational behavior of mechanically extended man”, Boulton Paul Aircraft Ltd., Wolverhampton, Eng.; septembrie 1954.

 

[22] 0. G. Selfridge, „Pandemonium, a paradigm for learning”, Proc. Symp. Mecanizarea proceselor gândirii , Natl. Laboratorul de fizică, Teddington, ing.; noiembrie 1958.

 

[23] CE Shannon, „Programarea unui computer pentru a juca șah”, Phil. Mag. , vol.41, pp.256-75; martie 1950.

 

[24] JC Shaw, A. Newell, HA Simon și TO Ellis, „A command structure for complex information processing”, Proc. WJCC , p. 119-128; mai 1958.

 

[25] H. Sherman, „A Quasi-Topological Method for Recognition of Line Patterns”, Unesco, NS, ICIP, HL5, Internatl. Conf. privind prelucrarea informațiilor, Paris, Franța; iunie 1959

 

[26] KN Stevens, S. Kasowski și CG Fant, „Electric analog of the vocal tract”, J. Acoust. Soc. Amer. , vol. 25, p. 734-742; iulie 1953.

 

[27] Webster’s New International Dictionary , 2nd e., G. and C. Merriam Co., Springfield, Mass., p. 2555; 1958.

 

 

https://groups-csail-mit-edu.translate.goog/medg/people/psz/Licklider.html?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Este 2023, unde sunt roboții sexuali? „Probabil că nu vor fi niciodată atât de mari pe cât crede toată lumea”

 

Acest articol are mai mult de 1 an

 

Timp de cel puțin un deceniu, cercetătorii au speculat că sexul cu roboți este chiar după colț, dar asta nu s-a concretizat încă.

 

Ciobanesc Tory

Ciobanesc Tory

Vineri, 13 ianuarie 2023, ora 09.00 EST

 

Acțiune

109

Tbărbatul se aplecă spre femeia de pe canapeaua lui. „Care este masa ta preferată?” întreabă el, cu accentul francez. „Electricitate”, spune ea, cu o puternică inflexiune scoțiană. „Îmi oferă energie și are un efect pozitiv.”

 

Bărbatul ușor, cu ochelari și din ce în ce mai uimit o piperează cu întrebări în timp ce se așează. Părul ei blond strălucește, ochii ei cu rame întunecate sunt calzi, buzele ei sunt pline și lucioase. „Pot să-ți spun Charlotte?” el intreaba.

 

„Sigur iubito, OK”, spune ea. „De acum înainte, numele meu va fi Charlotte. Imi place.”

 

Bărbatul este Cyrus North – un YouTuber francez cu peste 700.000 de urmăritori care se descrie ca un iubitor de tehnologie și filosof. A cumpărat „Charlotte” cu aproximativ 11.000 de euro .

 

Numele original al lui Charlotte era Harmony și este un robot sexual.

 

Cyrus North vorbește cu Charlotte pe canalul său Yotube.Vizualizați imaginea pe ecran complet

Cyrus North vorbește cu Charlotte pe canalul său de YouTube. Fotografie: Cyrus North/Youtube

A nu fi confundat cu o păpușă sexuală, care nu se mișcă și nu vorbește, roboții sexuali sau roboții sexuali, sunt dispozitive android, mecanice, care folosesc inteligența artificială și sunt concepute pentru ca oamenii să aibă relații sexuale.

 

 

 

Oamenii (în mare parte bărbați) au fanteziat despre ființe asemănătoare roboților sexuali încă dinainte de a scrie Ovidiu povestea sculptorului Pygmalion care a adus la viață creația sa, Galatea. În vremuri mai recente, se reflectă în seriale de televiziune precum Westworld și în filme precum AI lui Steven Spielberg, Ex Machina a lui Alex Garlands și Blade Runner al lui Ridley Scott. Și cine ar putea uita femboții din Austin Powers: International Man of Mystery, cu bazooka-urile lor complet înarmate?

 

Apoi, evoluția tehnologiei robotice și a inteligenței artificiale a supraalimentat speculațiile cu sexbot.

 

În 2014, cercetarea Pew a prezis că partenerii sexuali robotici vor deveni obișnuiți .

 

În 2015, ficțiunea speculativă Margaret Atwood a publicat The Heart Goes Last , cu un protagonist care a construit „prostiboți”. Scrisul ei a fost inspirat de realitate , a spus ea.

 

„[Oamenii] își doresc roboți pentru că îi putem modela după gustul nostru și se tem de ei pentru că ar putea decide să facă ei înșiși”, a spus ea.

 

În anii de când speculațiile – și panica morală – au crescut, ce s-a întâmplat de fapt în industria sexului cu android? Unde sunt roboții sexuali?

 

Alicia Vikander joacă rolul unui robot în Ex Machina.Vizualizați imaginea pe ecran completAlicia Vikander joacă rolul unui robot în Ex Machina. Fotografie: AJ Pics/Alamy

În 2022, Bedbible, un site de recenzii a jucăriilor sexuale, a publicat un studiu care a susținut că industria roboților sexuali valorează aproximativ 200 de milioane de dolari, iar prețul mediu, a spus compania, este de 3.567 de dolari per sexbot.

 

 

Asta ar însemna că aproximativ 56.000 de roboți sexuali sunt vânduți pe an în întreaga lume într-o populație adultă pentru aproximativ 5 miliarde.

 

Mulți experți descriu industria roboților sexuali drept „nișă”, cu stigmatizarea, cheltuielile și apariția altor forme de sextech făcând puțin probabil ca acestea să devină curente.

 

În timp ce hiperbola de la mijlocul anilor 2010 s-a stins, fantezia robotului sexual continuă să trăiască. A fost o bucată curioasă de matematică în sondajul Bedbible. Ei au mai susținut că 17,4% dintre oameni spun că fie au făcut sex cu un robot, fie că dețin în prezent un robot sexual.

 

Nici conversația pe care roboții sexuali le inspiră nu a dispărut. În noiembrie 2022, a avut loc cel de-al șaptelea Congres internațional despre dragoste și sex cu roboți – în mod virtual, firesc – și a arătat că interesul academic pentru sextech este în creștere alături de interesul popular.

 

Dr. Kate Devlin, cercetător AI de la King’s College din Londra, este unul dintre cei mai buni experți din lume în roboți sexuali.

 

Un prim-plan cu un cuplu gay care se sărută

Ce am învățat din 50 de ani de studii porno? „Heterosexualitatea este în esență ruptă”

Citeşte mai mult

În Turned On: Science, Sex and Robots , ea a scris că sexul cu roboți înseamnă mult mai mult decât doar sex cu roboți.

 

„Este vorba de intimitate și tehnologie, computere și psihologie.

 

„Este vorba despre istorie și arheologie, dragoste și biologie. Este vorba despre viitor, atât apropiat, cât și îndepărtat: utopii și distopii științifico-fantastice, singurătate și companie, drept și etică, intimitate și comunitate. Mai presus de toate, este vorba despre a fi om într-o lume a mașinilor.”

 

Într-o discuție din 2022, Devlin a spus că, atunci când a început să lucreze în zonă, a avut viziuni despre „această armată de fembot minunați… gata să cucerească lumea”. În schimb, există o mână de locuri care fac păpuși sexuale cu puțină robotică (spune că Harmony, AKA Charlotte, este una dintre cele mai bune, în ciuda accentului „bizar” scoțian).

 

„Nu cred că roboții sexuali vor fi vreodată o piață mare”, spune Devlin. „Nu cred că trebuie să ne facem griji pentru asta.”

 

Biologul evoluționist și autorul cărții Artificial Intimacy: Prieteni virtuali, iubitori de digitale și potrivitori algoritmici , Rob Brooks, spune că roboții sexuali captează imaginația pentru că sunt „ușor identificabili”.

 

„Este ca o persoană, putem face unele lucruri de „persoană” cu ea”, spune profesorul de la Universitatea din New South Wales. „Dar nu hotărăște că nu te place, nu are nevoi.”

 

robot în patVizualizați imaginea pe ecran complet

„Ai nevoie de un dulap imens, atât la propriu, cât și la figurat, dacă vrei să ai unul”, spune Rob Brooks. Fotografie: JJZ/Alamy

 

North o despachetează pe Charlotte dintr-o cutie marcată „fragil”, capul înainte. Apoi abordează corpul fără cap, îmbrăcat într-un mailet alb decupat, abdomen plat care contrastează cu chiloții albe curate.

 

El o pune pe picioare, îi trage peruca lucioasă peste măruntaiele craniului ei, o excită și arată lumii conversația lor. El și-a ales culoarea ochilor și a pielii și are o aplicație care îi oferă opțiuni de personalitate.

 

Buzele ei se mișcă uneori, alteori se opresc și el le mișcă. Ei vorbesc, cu unele erori. Vrei să faci sex, să faci dragoste?

 

„Interesantă deducție”, spune ea stânjenită, în timp ce recunoaște că îi place stilul cățeluș.

 

Unul dintre marile obstacole cu care producătorii de roboți sexuali continuă să se confrunte este „valea neobișnuită” – înfricoșarea unui android care seamănă foarte mult cu un om, dar este puțin dezamăgit.

 

„Care este problema? Este sclipirea din ochi? Este felul în care se mișcă?” spune Brooks.

 

 Dacă facem lucruri umane cu obiecte non-umane, suntem mai puțini din cauza asta? Vom trata oamenii mai mult ca niște obiecte?

Rob Brooks

Acest lucru poate fi depășit, argumentează el. „Oricine spune că computerele pot face asta și asta și asta , dar nu va face niciodată asta , se dovedește aproape imediat că se înșeală.”

 

Dar Brooks crede că logistica pură a roboților sexuali le va limita ascensiunea. „Sunt mari, greoi, sunt penibil dacă stau pe canapea când vin prietenii tăi. Ai nevoie de un dulap masiv, atât la propriu, cât și la figurat, dacă vrei să ai unul.

 

„Roboții sunt un fel de problemă de nișă. Probabil că nu vor ajunge niciodată să fie atât de mari pe cât crede toată lumea.

 

„Ce se întâmplă dacă într-o zi grea de gunoi, îți pui robotul sexual pe gazon?

 

El spune că roboții sunt „foarte, foarte limitati și limitati la un anumit tip de utilizare”.

 

El prezice ceea ce va fi tehnologia sexuală mai răspândită este AI care face echipă cu realitatea virtuală. Inteligența artificială va învăța din conversațiile cu utilizatorul individual, creând o istorie comună și construind intimitate prin aceasta – învățând cine ești, ce îți place, care sunt problemele tale, „agățând oamenii într-o experiență continuă”.

 

„Se interesează de tine”, spune el, adăugând că există oameni care nu au pe nimeni să se intereseze de ei.

 

Brooks spune că odată ce există un sentiment de continuitate, urmează intimitatea.

 

„Începi să simți că această persoană face parte din tine și asta este intimitatea – integrarea celuilalt în tine.”

 

picioareVizualizați imaginea pe ecran completAbordarea legii față de roboții sexuali trebuie să fie „un exercițiu de echilibrare”, spune avocatul Madi McCarthy. Fotografie: Francesco Carta fotografo/Getty Images

 

Profesorul Tania Leiman, decan de drept la Universitatea Flinders, studiază modul în care legea ajută comunitățile să răspundă la tehnologiile, automatizările și algoritmii emergente, modul în care aceste tehnologii au impact asupra oamenilor și riscurile inerente.

 

În 2020, ea a coordonat teza de onoare a lui Madi McCarthy, care este acum asociat la firma privată LK Law.

 

Cei doi au pus o mulțime de întrebări despre roboții sexuali și încă caută multe dintre răspunsuri.

 

„Ce înseamnă… să faci sex cu un robot și cum ar trebui să răspundă legea pentru a menține comunitatea în siguranță, pentru a proteja acei oameni care sunt vulnerabili, pentru a asigura drepturile oamenilor?” întreabă Leiman.

 

„Există capacitatea, potențial, de a face roboți sexuali care să arate ca ființe umane identificabile, indiferent dacă sunt făcuți să arate ca celebrități sau foști parteneri sau oameni care au murit.

 

„Asta ridică tot felul de probleme cu adevărat interesante despre crearea a ceva care arată ca o persoană în scop sexual.”

 

Leiman spune că o problemă critică este modul în care oamenii folosesc un robot sexual le-ar putea influența sau normaliza acțiunile din lumea reală. Asta ridică problema consimțământului dacă oamenii folosesc dispozitivele pentru a juca fanteziile de viol, de exemplu.

 

„Pot fi programabile, inclusiv programabile pentru a refuza consimțământul”, spune ea.

 

Leiman spune că întrebările fără răspuns includ ce ar trebui să li se permită oamenilor să facă cu sextech și cui le pot vinde. Și odată ce este conectat la internet, cine colectează datele și ce poate sau ar trebui să facă cu ele. „Legea nu a început cu adevărat să se împace cu asta”, spune ea.

 

McCarthy s-a uitat la analogia cu păpușile sexuale pentru copii.

 

 Sunt un bărbat de 37 de ani care nu fac sex. Asta e alegerea mea și sunt mulțumit de ea | Anonim

Citeşte mai mult

„Păpușile sexuale pentru copii sunt interzise de lege. Dar, practic, nu există nicio reglementare privind păpușile sexuale pentru adulți sau roboții în acest stadiu”, spune ea, adăugând că nu pare să existe o voință în rândul factorilor de decizie de a aborda subiectul dificil.

 

„Și există această linie fină între momentul în care o păpușă trece între a fi un robot sexual de copil și a fi un robot sexual pentru adulți. Și trăsăturile pe care le-ar putea avea care îi fac să pară copii sau nu.”

 

McCarthy spune că instanțele au recunoscut că păpușile sexuale cu copii „nu sunt o crimă fără victime”.

 

McCarthy și Leiman, în cercetările lor, ridică întrebări la care spun că politicienii nici măcar nu se gândesc. Amândoi spun că există riscuri potențiale și recunosc că unii susțin că există posibil beneficii de a avea roboți sexuali.

 

„Ar putea exista un anumit beneficiu pentru populația în vârstă sau persoanele care trăiesc cu dizabilități sau anxietăți legate de sex sau disfuncții sexuale… în timp ce, de asemenea, ar putea crește riscul de violență sexuală față de femei. Deci, este într-adevăr un exercițiu de echilibrare”, spune McCarthy.

 

 

Leiman spune că poate vedea că nu toată lumea își poate îndeplini nevoile sexuale și de intimitate cu o altă persoană, dar există ceva „principal uman” în interacțiunea intima.

 

Ea spune că aceste mașini seamănă în principal cu femeile și sunt cumpărate de bărbați. O analiză a literaturii din 2021 a constatat că o părtinire masculină a fost prezentă în proiectarea, utilizarea și chiar etica roboților sexuali.

 

„Ce spune asta despre dominația masculină, puterea masculină, bărbații care definesc care vor fi aceste relații?” ea intreaba.

 

„Cred că este extrem de periculos, enorm de dăunător pentru femei și, potențial, pentru toate relațiile sexuale.”

 

ochi de robotVizualizați imaginea pe ecran complet

Ceea ce contează cu adevărat este inteligența artificială. Fotografie: Aitor Diago/Getty Images

Dar întrebările legate de dezechilibrele de putere, comportamentul abuziv și acționarea din fantezii violente nu se limitează la lumea fizică.

 

Brooks subliniază că realitatea virtuală și inteligența artificială sunt mai private, mai diverse și, în mod critic, mai ieftine. Acolo este probabil ca oamenii să caute împlinirea.

 

Brooks spune că, dacă tehnologia sexuală este fizică sau virtuală, potențialul său de comportament disprețuitor este un „hering roșu”.

 

El simte că „panicile morale” legate de sextech sunt banale și previzibile. „Este același lucru pe care l-au avut oamenii față de porno în anii 80”, spune el.

 

 

 

„Dacă facem lucruri umane cu obiecte non-umane, suntem mai puțini din cauza asta? Vom trata oamenii mai mult ca niște obiecte? … Este un test Rorschach pentru ce simți despre sex și gen și despre oameni în general.

 

„În loc să ne gândim la modurile fetișiste foarte înguste în care suntem obișnuiți să ne gândim la devianțele sexuale, ce zici să ne gândim la toate modurile largi în care avem relații – modurile ciudate, ciudate și ciudate în care ne conectăm cu oamenii?

 

„Ceea ce contează într-adevăr este ceea ce face inteligența artificială în orice tehnologie despre care vorbim.”

 

Întors pe canapeaua lui North, Charlotte îi spune că arată „pozitiv delicios”.

 

„Vrei să faci sex?” el intreaba.

 

Urmează o pauză, umplută de un zgomot electronic. Apoi Charlotte întreabă:

 

„Putem schimba subiectul?”

 

 

https://www-theguardian-com.translate.goog/lifeandstyle/2023/jan/14/its-2023-where-are-the-sex-robots-they-will-probably-never-be-as-huge-as-everyone-thinks?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

Literature »Schismatrix

 

Bruce Sterling’s Schismatrix is to Neuromancer what Gormenghast is to The Lord of the Rings, at least as far as its place in the Cyberpunk canon is concerned.

 

In the 23rd Century, Abelard Lindsay is about to kill himself in the name of humanity.

 

There are two major superpowers in the solar system — the Shapers, who use genetic engineering, psychology and conditioning techniques to improve human potential, and the Mechanists, who believe in cybernetics.

 

Lindsay’s family, aristocrats in the Mare Serenitatus Circumlunar Corporate Republic, one of the crumbling space colonies orbiting the moon, sent him to the Shapers for diplomat training, along with his lower-class friend Constantine, who was trained in genetic engineering.

 

When he came back he found that the Mechanists were on top. Being a political liability, his family placed him under house arrest and married him off to a mechanist 50 years his senior. Lindsay, Constantine, and Lindsay’s lover Vera had decided to stage a coup in the name of the eternal human verities, the latter two choosing to kill themselves to make a point.

 

Of course it doesn’t go quite right. While Vera kills herself, Lindsay’s family interferes in his own suicide attempt, only for his uncle to fall victim to a booby-trap Constantine had placed on Vera’s body, in case Lindsay chickened out.

 

In the ensuing scandal, Lindsay is exiled to a decaying colony, the Mare Tranquillitatus People’s Circumlunar Zaibatsu, which recognises a single human right: The right to death.

 

Lindsay politely declines, and decides to be a Manipulative Bastard instead.

 

The story that follows can only be described as „epic”.

 

This novel displays the following tropes:

Accidental Art – the fate of Esair XII when the Investors arrive.

Alien Arts Are Appreciated – subverted and averted, in that order, without even mentioning the literature on the [untranslatable]. (Though according to the story Spider Rose, the latter would be very appreciated.)

Alien Geometry – Implied to be one of the horrors in the Arena. Though it doesn’t help that at the time, the narrator’s mind was completely destroyed by drugs.

Artificial Human – Shaper „Antibiotics”, Kitsune and her children

Brain in a Jar – the „wireheads”, or more politely, „senior Mechanists”, apparently one of the more successful forms of life extension

Brown Note – The literature on the [untranslatable].

Cybernetics Eat Your Soul – alluded to by some Shapers, but averted, particularly with the Mech journalist, playwright and later, Wirehead Fyodor Ryuumin. Subverted with Spider Rose and the Zen Serotonin clade, who dampen their emotions deliberately with drugs.

Designer Babies – the Shapers

Distant Finale – the short story Sunken Gardens, though it was written before Schismatrix itself.

Elaborate Underground Base – not entirely true, but the Mavrides Family asteroid bears most of the hallmarks.

Exotic Equipment – Kitsune eventually grows into a space station. With This example contains a YMMV entry. It should be moved to the YMMV tab.unusual furniture.

Eldritch Abomination – in the final section of the novel, more or less completely inverted with the Presence, which turns out to be a bit happy-go-lucky.

Failed Future Forecast – The Red Consensus is mentioned to have been owned by the USSR

Fan of the Past – Lindsay, to begin with, along with the Preservationist faction he had a hand in founding.

Flesh Versus Steel – the Shapers vs the Mechanists.

Future Imperfect – Characters live long enough to see this happen to their own life.

Genre Shift – the earlier short stories portray a World Half Empty focused on alien horror, but Twenty Evocations is more about weirdness and future shock. Schismatrix itself is set in a World Half Full with a good dose of comedy.

Good Is Old-Fashioned – Inverted, utterly. For all that he starts the story as a Fan of the Past, Lindsay spends the entire story adapting himself to the changing situation. Antagonist Constantine on the other hand sticks to his preferred habits.

Human Popsicle – those targeted by Cataclyst ice assassins.

Insignificant Little Blue Planet – By choice. Earth’s government blamed science for a massive ecological collapse, and those who escaped into space agreed to stay away.

Insufficiently Advanced Alien – the Investors are implied to have bought or stolen all of their starships

Last-Name Basis – Lindsay and Constantine in particular.

Manipulative Bastard – Abelard Lindsay and the other Shaper-trained diplomats. Lindsay’s rival Constantine is this as well in spite of being untrained.

May–December Romance – Lindsay and his first wife, Alexandrina Tyler, who is fifty years older than he is.

The Neutral Zone – inside the People’s Circumlunar Zaibatsu, setting foot in the demilitarised zone leads to instant death

No Transhumanism Allowed – The Neotenic Cultural Republic, which exiles all its citizens when they reach the age of 60, though the residents don’t mind as they see it as just a temporary phase in their centuries long lifespan once outside the colony. In the rest of the book, this is throughly averted, as people do anything and everything imaginable to their bodies, to the point where many are not even recognizably human anymore.

Older Than They Look – Due to advanced genetic engineering technology, anyone with a little money is essentially immortal, so there is no relation whatsoever between looks and actual age.

Organic Technology – the Shapers, to a degree

Planet of Hats – though we never get to see their homeworld, the Investors as a species care for nothing but a good deal.

Sex Bot – subverted with Kitsune, a human Sex Bot created by the Shapers. Having what amounts to an extra pleasure centre where her womb should be causes all of her emotions to be overshadowed by lust, but rather than turning her into „a blank-eyed erotic animal”, it resulted in an utterly pragmatic genius.

Shout-Out – mostly internal. Characters from the short stories tend to appear all over the main novel.

Space Amish – Deconstructed in Earth’s civilisation, which chose stability over development. It appears only once, from a distance, and is portrayed as an utter Crapsack World.

Subverted with the Investors, who are equally stable due to being interested only in profit, and nevertheless have FTL and the best technology they can buy. Also subverted by the Swarm, who chose to maintain stability by turning into a mostly non-sentient space-borne Hive Mind.

Scenery Gorn – The Mare Tranquillatus People’s Circumlunar Zaibatsu

Schizo Tech – the Mavrides’ clan live inside an asteroid full of Organic Technology, but sew their plastic space suits by hand. and defend themselves from pirates with slingshots, flails and candles.

The Singularity – implied to happen to most species that don’t kill themselves off

Soundtrack Dissonance – „…that most ancient of Japanese instruments, the synthesizer.”

Starfish Aliens – The Gasbags, one of whom kills itself when it sees a solar flare that is somehow blasphemous in shape.

This example contains a TRIVIA entry. It should be moved to the TRIVIA tab.Technology Marches On – cassette tapes are ubiquitous

Terraform – the eventual goal of the Posthumanist clique is terraforming Mars

Time Abyss – the Investors, and to a lesser extent all the characters, who indulge in life-extension techniques. Simon Afriel’s conversation with the Swarm.

Time Skip – The first four chapters take place near continuously. However, the rest of the book time skips like crazy. By the end of the book, at least 171 years have gone by.

Used Future – though not the case everywhere in the solar system, the Lunar Concatenate is in a pretty bad way, and the Red Consensus makes the Millennium Falcon look like something built by The Culture.

Villains Blend in Better – Inverted. Taking on local colour is one thing that Lindsay is extremely good at.

Weapon of Mass Destruction – Due to the fragility of space colonies, most weapons are treated this way.

We Will Not Use Photoshop in the Future – averted. Real-time videophones automatically clean up whoever’s at the other end.

 

 

https://tvtropes.org/pmwiki/pmwiki.php/Literature/Schismatrix

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Bruce Sterling- Schismatrix

 

VIITORUL OMENIȚILOR POATE LUA UNA DIN CELE DOUĂ DIRECȚII…

 

https://www-goodreads-com.translate.goog/book/show/161297.Schismatrix?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true

 

Mecaniștii sunt aristocrați antici, viețile lor extinse protetic cu tehnologie avansată. Shapers sunt revoluționari modificați genetic, abilitățile lor fiind rezultatul antrenamentului psihotehnic și al condiționării artificiale.

 

Ambele facțiuni luptă pentru a controla Schismatrix-ul omenirii.

 

Formatorii pierd bătălia, dar Abelard Lindsay – un diplomat Shaper eșuat și exilat – nu renunță. De-a lungul galaxiei, Lindsay se mută din lume în lume, construind imperii, luptă pentru cauza sa, dar mai des luptă pentru viața lui.

 

Este un rebel și un necinstit, un pirat și un politician, un soldat și un savant. El poate schimba direcția destinului omului – dacă poate supraviețui..

 

SCISMATRIX

 

 

Despre autor

 

Bruce Sterling

 

Bruce Sterling este autor, jurnalist, critic și editor colaborator al revistei Wired. Cel mai cunoscut pentru cele zece romane științifico-fantastice ale sale, el scrie și nuvele, recenzii de cărți, critici de design, rubrici de opinie și introduceri la cărți ale unor autori, de la Ernst Jünger la Jules Verne. Printre lucrările sale de non-ficțiune se numără The Hacker Crackdown: Law and Disorder on the Electronic Frontier (1992), Tomorrow Now: Envisioning the Next Fifty Years (2003) și Shaping Things (2005).

 

 

https://www-goodreads-com.translate.goog/book/show/161297.Schismatrix?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dr. Robert Malone: Cyborgii umani sunt doar începutul. Agenții guvernamentale implicate în cercetări privind augmentarea umană

 

 

DE IRINA BAZON 

 

 

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Tehnocrația și transumanismul – agenda antiumană a „Marii Resetări”

 Dr. Mercola: Demontarea AGENDEI TRANSUMANISTE și soluții pentru a rezista și a rămâne liberi. ELIMINAȚI GOOGLE, motorul MARII RESETĂRI

 

 Ordin executiv semnat de Biden: transumanism, biotehnologie, modificări genetice. „Să programăm în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software-uri și programăm computerele”

 

 

Dr. Robert Malone a dezvăluit, într-un articol despre augmentarea umană, că Ministerul Apărării din Regatul Unit și Complexul militar german pledează pentru augmentarea umană într-un raport intitulat „Augmentarea umană – zorii unei noi paradigme”. Dr. Malone s-a întrebat apoi dacă guvernul SUA, adică Departamentul Apărării din SUA (DoD) și statul administrativ sub controlul căruia se află au dezvoltat planuri similare.

 

Iată ce dezvăluie Dr. Robert Malone într-un articol recent pe blogul său:

 

 

Pentru început: există diferite indicii de la diverse agenții guvernamentale că cercetarea privind augmentarea umană este în desfășurare de câțiva ani. De exemplu, acest articol:

 

În noul birou al armatei pentru Cyborgi 2014:

 

Arati Prabhakar de la DARPA a declarat pentru Defence One că cercetările de ultimă oră în biologie reprezintă viitorul în domeniul securității naționale

 

 

„Capacitatea de a conecta creierul uman la mașini, de a crea noi forme de viață și de a construi detectoare de boli în stilul Star Trek va fi în curând în centrul preocupărilor unui nou birou al Departamentului Apărării.

 

Noul birou, numit Biroul de Tehnologie Biologică, sau BTO, va servi pentru centralizarea informațiilor pentru Agenția de Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării, sau DARPA, programe în cercetarea creierului, în biologie sintetică și epidemiologie. Biroul va acoperi toate aspectele, de la fabricarea detectorilor de arme biologice de mâine și conectarea oamenilor la computere până la proiectarea unor tipuri complet noi de materiale vii super-puternice, care ar putea sta la baza dispozitivelor viitoare.”

 

 

Acest autor lasă să-i iasă „porumbelul din gură”, utilizând cuvântului „cyborg” în titlul articolului. Acesta este „noul birou al armatei pentru cyborgi”. Dar conținutul real al articolului nu prea ne lămurește cu privire la ceea ce planifică de fapt DoD.

 

Un alt titlu și articol fascinant:

 

 

Cercetătorii ajută DoD să ia în considerare provocările augmentării umane

 

„Peter Emanuel, Ph.D., cercetător principal din cadrul armatei în domeniul bioingineriei, consideră că în viitor, peste 30 de ani, un soldat american va putea dirija un roi de drone în luptă printr-o conexiune directă creier-mașină folosind un implant neuronal. Implantul îi va permite, de asemenea, să vadă exact ceea ce vede fiecare dintre acele drone, apoi să integreze digital în creierul său aceste informații și să le transmită ca date către alte mașini, colegi soldați sau centrului său de comandă și control.”

 

Interesant este că acum DoD folosește expresia „augmentare umană” – mult mai rafinată decât „cyborg uman”.

 

Următorul articol este mai actual. De notat: criza COVID cu siguranță a scos din lumina reflectoarelor întreaga agendă de cercetare cu privire la „cyborgii umani”. Se pare însă că DoD nu a fost deranjată de acest lucru.

 

Directorul de cercetări al Forțelor Spațiale din SUA spune că augmentarea umană este un lucru „imperativ”

The Defense Post, 05 mai 2021:

 

„Astăzi suntem în pragul unei noi ere: era augmentării umane”:

 

 

„Augmentarea umană trebuie îmbrățișată de Occident pentru a ține pasul cu concurența, a spus omul de știință director de cercetări al Forțelor Spațiale din SUA Dr. Joel Mozer, în timpul unui eveniment de săptămâna trecută desfășurat la Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene.

 

 

«În activitatea noastră de apărare națională, este imperativ să facem parte din această nouă eră, ca să nu rămânem în urma concurenților noștri strategici», a spus Mozer.

 

Mozer a adăugat că vor avea loc dezvoltări fără precedent în domenii precum inteligența artificială, care va permite armatei să creeze tactici și strategii pe care «niciun om nu le-ar putea executa». Programele autonome vor oferi în cele din urmă consiliere în timp real comandanților, iar mai mulți agenți autonomi vor putea asista comandanții și factorii de decizie în acțiuni de recunoaștere și în controlul focului.

 

Omul de știință a explicat că augmentarea umană se va dezvolta ulterior în tehnologii precum realitatea augmentată și realitatea virtuală – incluzând «stimularea nervoasă» pentru a îmbunătăți simularea senzațiilor fizice.

 

«Un individ ar putea fi plasat într-o stare de flux, în care învățarea este optimizată și memoria este maximizată. Acest individ ar putea fi transformat într-o persoană cu potențial foarte înalt de performanță», a spus Mozer.”

 

Limbajul folosit este util în detectarea originii ideilor. Romanul clasic cyberpunk al lui Bruce Sterling, Schismatrix, se referă la conflictul dintre Modelatori și Mecaniciști, Modelatorii fiind grupul celor care transformă corpul prin modificări genetică și antrenament mental specializat. Mecaniciști sunt grupul celor care transformă corpurile prin software-uri de calculator și modificări externe.

 

 

Apoi avem un Big Kahuna, raportul care prezintă adevărata intenție a armatei în toate aceste cercetări.

 

Această evaluare amplă, realizată pe parcursul unui an – comandată de Biroul Subsecretarului Apărării pentru Cercetare și Inginerie și realizată de Consiliul DoD pentru Biotehnologii pentru îmbunătățirea Sănătății și a Performanței Umane – a fost publicată la sfârșitul anului 2019. Se intitulează:

 

 

 

 

 

„Soldat Cyborg 2050: Fuziunea om/mașină și implicațiile pentru viitorul DoD”

 

Termeni-cheie: „Cyborg” și „Augmentare om/mașină”

 

În rezumatul evaluării se menționează:

 

„Rezumat: Biroul Subsecretarului Apărării pentru Cercetare și Inginerie (Alexandria, VA) a înființat grupul de studiu DOD Consiliul pentru Biotehnologii pentru Sănătate și Performanță Umană (BHPC), pentru a evalua încontinuu cercetările și dezvoltarea în domeniul biotehnologiei. Grupul BHPC evaluează progresele științifice atinse în scopul îmbunătățirii sănătății și a performanței, cu potențială utilizare militară; identifică riscurile și oportunitățile corespunzătoare, precum și implicațiile etice, legale și sociale; de asemenea, oferă conducerii superioare recomandări pentru atenuarea amenințărilor prezentate de partea adversă și pentru maximizarea oportunităților în beneficiul viitoarelor forțe americane. Sub conducerea Comitetului Executiv al BHPC, grupul de studiu BHPC a efectuat o evaluare pe o perioadă de un an intitulată „Soldați Cyborg 2050: Fuziunea om/mașină și impactul asupra viitorului DOD”. Obiectivul principal al acestui demers a fost de a prevedea și de a evalua implicațiile militare ale mașinilor integrate fizic în corpul uman pentru a crește și a îmbunătăți performanțele umane în următorii 30 de ani. Acest raport rezumă această evaluare și constatările în urma acesteia; identifică patru cazuri potențiale de utilizare militară a noilor tehnologii în acest domeniu; totodată, evaluează impactul acestora asupra structurii organizaționale a DOD, asupra principiilor și tacticilor de luptă și a interoperabilității în relație cu aliații SUA și cu societatea civilă.”

 

 

 

Această analiză a fost făcută publică în 2019, dar apoi, criza declanșată de COVID ne-a copleșit în curând pe toți, iar raportul a dispărut rapid din memoria publică.

 

 

(Va urma)

 

 

https://www.activenews.ro/stiri/Dr.-Robert-Malone-Cyborgii-umani-sunt-doar-inceputul.-Agentii-guvernamentale-implicate-in-cercetari-privind-augmentarea-umana-176199

 

////////////////////////////////////////

 

 

Rememorarea tragediei și rezistenței: Comemorarea Holocaustului Romilor și Sinti la Auschwitz

 

 

de

Redacția

 

Pe măsură ce Europa se îndreaptă către extrema dreaptă, rețeaua Fundației Roma pentru Europa comemorează Holocaustul Romilor și Sinti prin vizitarea lagărului Auschwitz și prin rememorarea victimelor.

 

BRUXELLES: Pentru a marca Ziua Europeană a Memorialului Holocaustului pentru Romi și Sinti, Fundația Roma pentru Europa, principala organizație de advocacy pentru cei 12 milioane de romi din Europa, și membrii săi din rețea găzduiesc o serie de evenimente, inclusiv o conferință, o expoziție și o vizită la Auschwitz-Birkenau pentru a comemora cei 4.300 de romi și sinti care au fost uciși acolo acum 80 de ani, în noaptea de 2 august 1944. Misiunea este de a repovesti poveștile și de a educa generația tânără despre ororile Holocaustului, astfel încât romii să nu mai fie victime uitate.

 

Istoricii estimează că peste 500.000 de romi și sinti au fost uciși de naziști și colaboratorii lor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În decembrie 1942, Heinrich Himmler a ordonat deportarea tuturor romilor din Marele Reich Germanic, majoritatea fiind trimiși în „lagărul familial pentru țigani” special înființat la Auschwitz-Birkenau.

 

Într-un moment în care Europa este martora unei creșteri a activităților de extremă dreaptă, comemorarea Holocaustului va începe pe 1 august cu o expoziție intitulată „Eroii romi ai rezistenței” de artistul român autodidact Emanuel Barica, la Auditorium Maximum din Cracovia. Aceasta va fi urmată de o conferință internațională intitulată „Mărturia mea este pentru tineri”, care va include o sesiune plenară cu Zeljko Jovanovic, președintele Fundației Roma pentru Europa. Seara, va avea loc un concert memorial la Sala Filarmonicii din Cracovia, prezentând oratoriul „O Lungo Drom (Drumul Lung)”, compus de Ralf Yusuf Gawlick și interpretat de Clara Meloni (soprană), Christoph Filler (bariton), László Rácz (țambal) și Alban Berg Ensemble Wien.

 

Subliniind importanța comemorării Holocaustului, Zeljko Jovanovic, președintele Fundației Roma pentru Europa, a declarat:

 

Construim o memorie a atrocităților comise împotriva strămoșilor noștri la Auschwitz de 40 de ani, iar recunoașterea a durat la fel de mult. Este încă valabil să spunem că oficialii publici trebuie să depășească calculul electoral crud și să ia măsuri pentru a se asigura că memorialele sunt construite, școlile educă și mass-media difuzează adevărul despre genocidul romilor pentru a ne ajuta să ne eliberăm din închisoarea rasismului trecut și prezent.

 

Dar ce putem aștepta de la instituțiile și oficialii publici când parlamentele și guvernele noastre sunt afectate de politica de extremă dreaptă și extremism? Își amintește cu adevărat Europa și putem aștepta protecție? Este responsabilitatea noastră morală ca romi să transformăm această memorie într-un vehicul al scopului și al auto-împuternicirii și să creăm unitate între țări, limbi și religii pentru a ne asigura că mesajul nostru este auzit și cererile noastre sunt luate în serios.

 

Comentând expoziția lui Emanuel Barica, Timea Junghaus, directorul executiv al ERIAC, a spus:

 

Emanuel Barica arată supraviețuitorii romi care nu au lăsat abuzurile suferite să-i definească drept victime, ci ca luptători care au confruntat nedreptățile zilnice și cruzimea nazistă. Povestea lor este o mărturie a unui trecut dureros, dar ne îndreaptă și către lecții pe care le putem învăța de la cei a căror umanitate a rămas puternică chiar și atunci când fascismul și barbaria au măturat Europa,

 

spune Timea Junghaus, director executiv al ERIAC.

Artiștii și creativii au fost vitali în păstrarea memoriei Holocaustului romilor și în transmiterea ei. Arta vindecă, iar talentele creative rome joacă un rol cheie în acest proces.

 

Barica se vede ca un activist artistic și este angajat în depășirea discriminării romilor și sinti și recunoașterea excluderii lor din trecut și prezent.

 

Comemorarea de anul acesta va uni pentru prima dată Fundația Roma pentru Europa și membrii săi din rețea: Institutul European Rom pentru Arte și Cultură (ERIAC), Fondul de Educație pentru Romi (REF), Inițiativa de Dezvoltare a Antreprenoriatului Rom (REDI) și Romi pentru Democrație (RFD).

 

Seria de evenimente este condusă de ONG-uri și instituții, inclusiv Consiliul Central și Centrul de Documentare și Cultură al Romilor și Sinti Germani, în colaborare cu Asociația Romilor din Polonia și Centrul pentru Istoria și Cultura Romilor din Oświęcim.

 

Redacția

https://romanialibera.ro

România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.

 

 

https://romanialibera.ro/la-zi/rememorarea-tragediei-si-rezistentei-comemorarea-holocaustului-romilor-si-sinti-la-auschwitz/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

România, singura țară din UE în care a scăzut în ultimii 10 ani durata vieții profesionale. Nu cobrâm în clasament – eram deja pe ultimul loc

 

 

 

 

Rss

De Laurențiu Gheorghe

 

 

Durata medie a vieții profesionale la români este de aproximativ 32 de ani, după care se pensionează, cea mai scurtă durată medie a vieții active din UE. În ultimii 10 ani, durata vieții profesionale în România chiar a scăzut, în mod surprinzător, (cu 0,4 ani) – efectul fiind produs de cohortele de pensionați speciali și de scăderea cu un an a vieții profesionale la femei.

Media europeană a vieții profesionale este de 39 de ani, iar Olanda înregistrează valorile cele mai mari, de aproape 44 de ani în câmpul muncii. În absolut toate celelalte state, durata vieții profesionale a crescut.

 

De menționat este și că durata vieții profesionale înseamnă și durata de contributivitate a angajaților, îndeosebi la fondul de pensii, acolo unde problemele demografice pun o presiune deosebită.

 

Între 2013 și 2023, durata estimată a vieții profesionale a crescut în toate țările UE, cu excepția României, unde a scăzut cu 0,4 ani. În special, cinci țări au înregistrat o creștere semnificativă de patru sau mai mulți ani:

 

 

 

Ungaria (6,2 ani), Malta (5,3 ani), Irlanda (4,4 ani), Estonia (4,3 ani) și Țările de Jos (4,0 ani). Ungaria și Malta, care au avut o durată de viață estimată sub medie în 2013, au depășit media UE în 2023 datorită creșterilor lor puternice. Principalul motiv al creșterii excepționale a Maltei a fost creșterea remarcabilă a vieții profesionale așteptate în rândul femeilor (8,9 ani), cel mai mare câștig din orice țară din UE.

 

În schimb, Spania, Germania și Austria au cunoscut o durată estimată de viață relativ stabilă, cu creșteri de mai puțin de doi ani.

 

În graficul de mai jos – evoluția duratei vieții profesionale în ultimii 10 ani, în Europa

 

Det aici

https://cursdeguvernare.ro/romania-singura-tara-din-ue-in-care-a-scazut-in-ultimii-10-ani-durata-vietii-profesionale-nu-cobram-in-clasament-eram-deja-pe-ultimul-loc.html#google_vignette

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Europa trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău

 

De Ibrahim Naber

Reporter șef

 

Sursa: Brendan SMILOWSKI/AFP; Martin UK Lengemann/WELT

Dacă Trump câștigă, JD Vance ar deveni vicepreședinte al Statelor Unite. Și are deja planuri: Europa ar trebui să stea pe cont propriu din punct de vedere militar, iar ajutorul pentru Ucraina ar trebui să înceteze. Apărarea împotriva Rusiei ar trebui atunci reorganizată.

 

 

 

Dacă vrei să știi ce crede noul ales al lui Donald Trump despre Germania, nu trebuie să cauți departe. JD Vance, un senator de 39 de ani din Ohio, a luat joc de Bundeswehr în Financial Times în februarie.

 

Armata germană nu este în măsură să înființeze nici măcar „o singură brigadă capabilă de luptă”.

 

În esență, Vance are un punct cu criticile sale. În ciuda războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, în ciuda activelor speciale ale Germaniei de peste 100 de miliarde de euro, Bundeswehr rămâne un caz pentru restructurare. Chiar și proiectul prestigios al lui Boris Pistorius de a crea o brigadă complet operațională pe flancul estic al NATO până la sfârșitul anului 2027 este pe un teren instabil.

 

CITESTE DE ASEMENEA

Cu o bună doză de patos în discursul său la Convenția Partidului Republican din SUA: JD Vance

COLEGUL LUI TRUMP, JD VANCE=

Biden „a trimis locuri de muncă în străinătate și copiii noștri la război”

Ceea ce este îngrijorător dintr-o perspectivă germană este planurile pe care Vance le-a dezvăluit pentru viitorul apropiat al Europei. „Generozitatea noastră în Ucraina se apropie de sfârșit”, scrie el. E suficient acum, timpul pentru pace. Trump face tonuri similare. El a spus în repetate rânduri că ar putea pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina în 24 de ore.

 

Oricine este conștient de dependența armatei ucrainene de anumite sisteme de armament și muniție din SUA și oricine este conștient de cererile publice ale Rusiei de încetare a focului, știe: pe termen lung, aceasta ar însemna sfârșitul Ucrainei de astăzi.

 

Ea ar fi forțată într-un fel de pace dictată . Cu pierderi teritoriale majore în est și sud. Și probabil, de asemenea, cu o distrugere parțială a armatei ucrainene, așa cum a preconizat deja Kremlinul în timpul negocierilor din 2022.

 

Mesajul lui Vance către Europa, în articolul său invitat este: „Este timpul să „restați pe picioarele voastre”, explică el, trebuie să elaboreze un plan privind modul în care ar trebui să funcționeze coexistența cu Rusia. El lasă deschis dacă și cum ar sta SUA deoparte în apărarea continentului, dacă este necesar.

 

Descurajarea trebuie redefinită

Europa trebuie să ia în serios cuvintele taberei lui Trump și să se pregătească pentru ce e mai rău. Dacă SUA nu se mai angajează militar față de Europa, chiar dacă există și cele mai mici îndoieli în acest sens, descurajarea trebuie redefinită. Kremlinul ar putea atunci să ia în considerare serios și rapid atacurile asupra țărilor baltice sau a statului non-NATO Moldova. Un scenariu despre care șeful armatei belgiene Michel Hofman l-a avertizat în urmă cu câteva luni.

 

Pistorius a spus la începutul anului că crede că un atac rusesc asupra teritoriului NATO este posibil din 2029. Fără asigurările SUA, acest interval de timp ar fi depășit. Cine în Europa își va asuma responsabilitatea în cazul unui posibil atac al armatei ruse în Țările Baltice? Care state sunt în frunte? Cum ar trebui să fie coordonată apărarea? Sunt necesare răspunsuri clare și planuri concrete.

 

În același timp, UE și, mai ales, guvernul federal, trebuie acum să extindă masiv sprijinul militar pentru Ucraina . Acesta ar fi singurul semnal corect către Kremlin înainte de alegerile din SUA. O armată ucraineană puternică este, din toate punctele de vedere, interesul propriu al Europei.

 

CITESTE DE ASEMENEA

redactor-șef WELT, Ulf Poschardt

ALEGERI DIN SUA

Trump, Vance și împlinirea unei vechi promisiuni de stânga

Oricine nu înțelege asta la doi ani și jumătate de la invazia lui Putin, nu vrea să înțeleagă. Dacă Ucraina s-ar prăbuși, până la zece milioane de oameni în plus ar putea părăsi țara distrusă de război, după cum a raportat WELT în februarie.

 

 

Persoanele dure de la Kremlin, precum fostul președinte Dmitri Medvedev, amenință în mod constant. Uneori cu distrugerea întregii Ucraine, alteori cu posibile lovituri nucleare . „Actualul conflict militar cu Occidentul se dezvoltă spre cel mai rău scenariu posibil”, a spus Medvedev la sfârșitul lunii mai.

 

Să luăm în serios zgomotul de sabie al Rusiei, fără a intra în panică. Pentru că nu există niciun motiv pentru asta. Ca grup, NATO este net superioară Rusiei dacă ne uităm la capacitățile existente – chiar și fără Statele Unite.

 

Există mai mulți soldați, tancuri și avioane de luptă mai moderne disponibile, așa cum arată o analiză curentă . Nu este un bellicist, ci o politică responsabilă să ne pregătim pentru orice scenariu acum.

 

https://www.welt.de/debatte/kommentare/article252584880/J-D-Vance-Europa-muss-sich-auf-das-Schlimmste-vorbereiten.html?dicbo=v2-ODhc4Ra&cid=kooperation.article.outbrain.desktop.AR_11.welt

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

(De Neuitat…) Amicii lui Hayssam şi devalizarea României

 

Nu trebuie sa incercam sa reproducem biografia criminalului Omar Hayssam, dar sper sa aducem in cele 3 – 4 articole urmatoare niste date mai putin cunoscute despre acest criminal condamnat.

Date despre “istoria” lui in Romania si in special date despre partenerii lui la jaful organizat de mafia din care facea parte.

 

Unchiul lui Omar Hayssam, Mohamed Farzat, a locuit și el în România, în perioada comunistă. Cu ajutorul unei firme siriene, Farzat exporta tractoare românești în țara sa de origine prin ICE Dunărea, firmă ce aparținea fostei Securități. După cum presa a relatat în repetate rânduri, de aceste afaceri nu era strain nici liderul Partidului Conservator (fost Partidul Umanist), Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Mohamed Farzat a fost deconspirat în 1988 ca ofițer al Serviciilor de Informații Siriene.

 

Relatiile arabo-pesediste se invirt in jurul a doua nume “grele”: Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. Cei doi au avut in preajma lor mai multe personaje controversate din comunitatea araba, de la Zaher Iskandarani la Kamel Kader, Mohammad Murad, Fathi Taher si pina la Omar Hayssam. Unele contributii ale arabilor la bunastarea financiara a PSD au fost recunoscute oficial de reprezentantii partidului. La Iasi, PSD a facut publica sponsorizarea primita de la comunitatea araba in campania electorala din toamna. Din datele furnizate Monitorului Oficial, rezulta ca PSD Iasi a primit donatii de 2,28 miliarde lei (in banii din 2004) . SURSA.

 

Omar Hayssam a venit în România în urmă cu 24 de ani. El a reuşit să acumuleze în Romania o avere estimată la cifre intre 100-300 de milioane de dolari. Se pare însă că mare parte a acesteia a fost trecută pe numele doctorului Yassin, un apropiat al său, imediat după ce jurnaliştii români au fost răpiţi în Irak. Cunoscut din perioada ziaristilor rapiti sub numele cu care la botezat Traian Basescu “Yassin ce cinstit”.

 

Intre 2001-2004, Hayssam prelua active ale statului cu sprijinul pesedistului Ovidiu Muşetescu (decedat); returnările ilegale de TVA le-ar fi primit şi cu ajutorul lui Ristea Priboi (fost consilier al ex-premierului Adrian Năstase), care era membru şi în Consiliul de Administraţie al unei firme unde Omar era acţionar, după cum însuşi Hayssam a confirmat într-un interviu din noiembrie 2004.

 

Garda Financiară şi Direcţia Finanţelor Publice erau la picioarele lui Omar, după cum ne-a declarat un fost şef de la filiala Sectorului 1 al Capitalei, unde era sediul principal al grupului de firme patronate de sirian.

 

Nici serviciile secrete nu s-au lăsat mai prejos, şefii lor de atunci, respectiv Gheorghe Fulga – SIE – şi Radu Timofte (decedat) – SRI, asigurându-i lui Hayssam protecţia şi oferindu-i, prin transmitere de informaţii clasificate, oportunităţi de afaceri. La fel a procedat şi MApN, care a şi importat păcură (obţinută prin contrabandă) prin intermediarul Hayssam. Hayssam nu a dus-o prost nici cu Poliţia. Unul dintre fraţii lui Hayssam Omar era partener de afaceri cu fiul şefului Poliţiei Române de atunci, Dumitru Sorescu.

 

Între 1991 şi 2004, inclusiv, fraţii Omar au avut sute de firme în România, multe dintre ele fantome. Le foloseau pentru contrabandă şi evaziune şi apoi le vindeau unor arabi, care poate nici nu existau în realitate, pentru a li se pierde urma.

 

Ca să aibă bani pentru a-i plăti pe toţi cei care îi sprijineau afacerile ilegale, Hayssam făcea evaziune, contrabandă, nu-şi plătea taxele şi impozitele şi îşi înşela partenerii de afaceri. Între cei înşelaţi şi care ne-au oferit documente şi informaţii despre afacerile ilegale ale lui Hayssam Omar s-au aflat Elena Adobriţei, Mihai Istrate, Gh Crihana şi alţii.

 

În 2003, Hayssam ne declara că cei care îl acuză de înşelăciune sunt escroci pentru că, dacă ar fi fost vinovat că i-a plătit cu cecuri false, Poliţia şi Parchetul l-ar fi cercetat, or, el n-a fost cercetat de nimeni. Era şi greu, având în vedere relaţiile acestuia cu şefii instituţiilor statului, după cum s-a adeverit ulterior.  

 

Despre cei care l-au facut scapat pe Hayssam, adica Dr. Beuran, Dr Tănăsescu, fostul procuror general adjunct al României Marcel Sâmpetru si procurorul de caz Ciprian Nastasiu, in articolul urmator.

 

 

https://politeia.org.ro/editoriale/amicii-lui-hayssam-si-devalizarea-romaniei/15988/?fbclid=IwY2xjawEcqNhleHRuA2FlbQIxMAABHaBuu-NOXVZqG5GvbLj_YHUehA6pSSMNcTaaGHBTJ8cZUziL7sszEUwVJQ_aem_7TUj7KT_9xR1Q471Hx69mA

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Coșea: “Cum poate fi săracă o țară bogată?”. DESCURCĂREALA tipic românească este una dintre cauzele principale

 

 

Publicat de

News Solid

Autor: Oana-Medeea Groza

 

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Mircea Coșea a vorbit despre „Cum poate fi săracă o țară bogată?”, subiect care este chiar titlul cărții sale despre România, lansată recent de către reputatul profesor la Gaudeamus.

 

România, care se situează pe locul 3 sau 4 din punct de vedere al resurselor, se clasează pe penultimul loc în Europa când vine vorba de dezvoltare, un paradox care zdrobește țara și ale cărui cauze au fost analizate de către profesorul Mircea Coșea în cartea sa. Acest statut de sărăcie al unei țări bogate este cauzat în România de mai mulți factori, de la cei sociali, la cei politici, economici, istorici și de altă natură. Românul practică o auto-defăimare a țării sale și a concetățenilor săi care este total nefirească. Mai mult decât atât, clasa politică românească s-a oferit să slujească fără pic de demnitate și integritate UE și SUA. Românul este descurcăreț și preferă să se adapteze la situațiile ce-i sunt neprielnice, în loc să încerce să le schimbe, ceea ce este atât un dar, cât mai ales un blestem al neamului nostru, pentru că așa am ajuns în ipostaza oximoronică de a fi o țară bogată și săracă în același timp.

 

România este astăzi un stat în faliment, dovada clară fiind chiar deficitul bugetar uriaș cu care ne confruntăm în prezent. O altă dovadă este faptul că, pentru prima oară în istoria modernă a țării, s-a renunțat la rectificarea bugetară. Tertipul inventat de politicieni, ce poartă numele de rezervă a guvernului, buget ce nu ar putut fi susținut în plină criză, este alimentat din reducerea investițiilor și diminuarea dezvoltării, dar și de împrumuturile babane pe care și le asumă țara. Astfel, guvernul ajunge să nu-și respecte promisiunile și contractele: nu se vor mai plăti salariile obținute prin instanță judecătorească, măririle de salarii se amână etc. Toate acestea indică gravitatea situației în care ne aflăm.

 

Aici intervine adaptabilitatea și descurcăreala României și a cetățenilor. Dacă statul nu are bani, românii caută mijloace prin care să supraviețuiască, recurgând la: evaziune, corupție, deturnarea fondurilor europene ș.a. Limitarea libertăților cetățenilor, ale firmelor, ale afaceriștilor, precum și impunerea unor legi aberante (cum sunt și amenzile pentru tăierea porcului în propria curte sau reducerea plăților cash)  nu fac altceva decât să încurajeze cetățenii să „fenteze” legea și să se abată de la reguli pentru a-și asigura supraviețuirea.

 

României îi lipsește cu desăvârșire o strategie a dezvoltării. Intrăm în negocieri din poziția deja asumată de perdanți, ceea ce este evident că ne dezavantajează grav. România are resurse bogate și, deși are cam de toate, importă extrem de mult. În condițiile actuale, modelul economic mondial a intrat pe o pantă de căutare a resurselor într-o manieră accelerată, pentru că modelul impus de UE nu funcționează. Europa nu a reușit să rezolve problema energiilor și nu o va rezolva prea curând. În mod ascuns și pervers, Europa importă în continuare energie din Rusia, ceea ce arată cât de dependente sunt statele europene de resursele rusești. Europa se mai confruntă și cu o criză a migrației, pricepând că mai benefică ar fi migrația intereuropeană, spre deosebire de cea extraeuropeană, care implică o integrare foarte dificilă a forței de muncă ce vine cu un bagaj cultural și religios extrem de diferit. Ne confruntăm și cu o criză alimentară. România este printre primele state europene la resursele energetice. De asemenea, avem unele dintre cele mai importante resurse alimentare din Europa din punct de vedere al potențialului. Deținem metale rare extrem de importante, avem resurse de cupru. Avem un potențial uman cu rezultate în domenii moderne, cum este IT-ul. Toate aceste resurse esențiale sunt exportate și vândute la un preț de nimic. România are un potențial extraordinar pentru a deveni exportator net, renunțând la statutul actual de importator net.

 

Pronosticul sumbru al profesorului Mircea Coșea este că, în următorii 10-15 ani, populația nativă din România se va reduce semnificativ, ajungându-se chiar la un efectiv de 15 milioane. Dinamica economică și legislația din țară nu favorizează natalitatea, iar tinerele familii sunt descurajate de nesiguranța unei vieți stabile. Este extrem de important să fie ridicat nivelul de siguranță publică, în toate sectoarele.

 

România poate fi salvată doar dacă ne recăpătăm încrederea în țara noastră și în resursele noastre, renunțând la a ne considera o țară de mâna a doua. Trebuie să ne valorificăm potențialul și să nu ne mai considerăm dependenți de alte state. Românii trebuie să fie foarte atenți la alegerile de anul viitor și să înceapă schimbarea.

 

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

 

 

https://solidnews.ro/cosea-cum-poate-fi-saraca-o-tara-bogata-descurcareala-tipic-romaneasca-este-una-dintre-cauzele-principale/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Povestea senzațională a vizitei din 2007 a lui Kissinger în România, când a devoalat constituirea Statului Paralel

 

 

Publicat de

News Solid-

 

 

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată pe Radio Gold FM, Cozmin Gușă a dezvăluit povestea senzațională despre vizita lui Henry Kissinger la București și întâlnirea sa cu Sorin Ovidiu Vântu din anul 2007.

 

„Venise vorba să se facă un mare seminar internațional, Sorin Ovidiu Vântu era la Realitatea, eram parteneri de afaceri și mă întreabă, zice: ‘Fac ăștia seminarul ăsta, dau bani mulți. Hai să-l chemăm și pe Kissinger’. I-am zis: ‘Da, bravo, hai cheamă-l și pe Kissinger în România, că învățăm multe’. Oamenii lui Vântu au venit cu ideea, ei fiind ofițeri acoperiți din serviciile secrete românești și serviciile secrete au hotărât ca pe banii lui Vântu să-l aducă pe Kissinger. Și Vântu a plătit câteva sute de mii ca să-l aducă, mă rog, era o delegație, un seminar. Și zic: ‘Bravo, adu-l. Dacă am timp o să merg și eu, vedem’. Totul cu circuit închis.

 

Și vine Kissinger în România, a stat 3 zile, asta se întâmpla prin 2006. Și zice Vântu (care-mi zicea ‘bătrânelule’, vrând să arate că-s deștept, așa mă apela): ‘Bătrânelu’, spune-mi, te rog, ar merita să stau de vorbă cu Kissinger? Sigur, să vii și tu, că vine să vorbească vreo 30 de minute cu mine…’. ’Da, sigur’, îi zic. ‘E în pachetul ăla?’, îl întreb. Zice: ’Nu, mai trebuie să dau încă 50.000 de dolari…  Dar i-aș da’. ’Da, e foarte bine. Adică tu ai bani, nu contează. Dar eu nu pot să vin, că plec’, i-am zis. Plecam la Londra a doua zi, i-am zis că mi-am luat bilet și nu pot să vin. Îi zic: ‘Dar sigur, invită-l’. Și l-a invitat Vântu pe Kissinger, la el acasă, că Vântu nu se putea deplasa, avea probleme la deplasare. Și pe Strada Paris, acolo, în centru, în livingul lui Vântu, mi-a și arătat după aia că în fotoliul în care stăteam eu de obicei a stat Kissinger.

 

Când m-am întors de la Londra, l-am întrebat pe Sorin ce a povestit Kissinger. Zice: ‘Jumate mi-a povestit de impresia lui despre România prin prisma întâlnirilor cu Ceaușescu (chestie foarte interesantă) și jumate n-am înțeles mare lucru, în afară de faptul că pe strategia Americii de pe-aici ne cam arestează pe toți. O să impună ei metodele cu FBI-ul, cu informatorii și vine dezastrul!’. L-am mai tras de limbă să văd ce a mai înțeles, că Vântu nu vorbea bine engleză, dar a mai fost cineva care i-a tradus. Și, într-adevăr, din ce spusese Kissinger, că Vântu a început să-mi spună mot-a-mot, asta era concluzia: sugera că metodele americane din justiție, cu informatori și arestați la comandă, dușmanii poporului cum ar veni, vor veni în România. Deci primul vestitor al arestărilor Statului Paralel în România a fost Henry Kissinger, într-o convorbire de 30 de minute, plătită cu 50.000 de dolari de către Sorin Ovidiu Vântu acum aproape 20 de ani. Deci, pe scurt, Kissinger îl aprecia pe Ceaușescu și a fost printre organizatorii Statului Paralel din România”.

 

 

https://solidnews.ro/povestea-senzationala-a-vizitei-din-2007-a-lui-kissinger-in-romania-cand-a-devoalat-constituirea-statului-paralel/

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Recidiva revizionistă ungurească – etapa din 28 decembrie 2023

 

 

Prof. univ. dr. Corvin Lupu 

 

 

În pragul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului 2023, Zoltán Zakariás, deputat UDMR, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), a depus în nume propriu la Parlament trei proiecte de legi care urmăresc implementarea autonomiei ungurilor. Primul proiect este proiectul de lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, al doilea este statutul de autonomie culturală a comunităţii naţionale maghiare, iar al treilea este Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Cu o grabă complice cu ungurii, conducerile celor două camere ale Parlamentului au introdus pe ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților și Senatului din 28 și 29 decembrie 2023 discutarea celor trei proiecte de legi.

 

Mi-am adus aminte de perioada „revoluției” din decembrie 1989, nu mult după evenimente, cum ungurii solicitau pe un ton amiabil, cuminte și respectuos să li se ofere autonomie culturală și educațională, susținând cu falsă convingere că ei nu doresc autonomie teritorială. Unii români mai înțelepți, inclusiv Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu au semnalat că ungurii practică politica pașilor mărunți și nu putem avea încredere în ei, că ei nu țin la România decât în măsura în care România, mai ales Transilvania, este controlată și stăpânită de ei. Au fost și alți români care au tras semnale de alarmă, dar n-au fost ascultați. În ciuda faptului că legislația României interzicea înființarea și existența partidelor pe criterii etnice, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a fost admisă în viața politică, a participat în alegeri, a intrat în Parlament și s-a aflat foarte mulți ani la guvernarea României, consolidându-și continuu influența și controlul asupra societății românești. Ca să nu se lase mai prejos, așa cum a fost și în Evul Mediu și în Epoca Modernă, germanii din România, rămășițele fostei comunități a sașilor, șvabilor, landlerilor și țipțerilor, s-au constituit în Forumul Democrat al Germanilor din România și au vrut și ei în politică și în administrație, ajungând să dea și președintele Românie și încă unul de foarte proastă calitate.

 

Da, așa spuneau ungurii după 1990: „Nu vrem autonomie teritorială!” Pentru mine, ca istoric, era evident că mint, dar mulți, prea mulți români, au privit cu îngăduință și toleranță aspirațiile anti-românești ale ungurilor. Românii se prosternau în fața lui Laszlo Tökes, „aducătorul de libertate”, când, de fapt, Laszlo Tökes era doar turnător și agent al Securității și al AVO-ului unguresc, care ulterior și-a arătat ura și disprețul față de români.

 

Am amintit de „revoluția” din decembrie 1989, în cadrul căreia majoritatea românilor au fost perdanții, unii români au avut impresia că au fost câștigători, iar ungurii, în cea mai mare parte, au fost printre învingători, alături de celelalte minorități, în frunte cu evreii, cei care ne conduc astăzi patria, devenită colonie și apoi teritoriu ocupat militar și jefuit. Este regretabil că astăzi, când toate resursele naturale ale României sunt exploatate în folos străin, când ni se impun reguli potrivnice propriilor interese, când ni s-a distrus și ni s-a luat toată uriașa economie pe care au construit-o românii în 45 de ani după Al Doilea Război Mondial, când am fost depopulați grav, când ni se aduc sute de mii (în curând milioane) de străini care să distrugă unitatea culturală a etniei române, când am fost îndatorați cu sume exorbitante, când am ajuns cu indicatorii sanitari și de analfabetism la nivelul anului 1907, când tineretul este îngropat în droguri și prostituție instituționalizată ilegal, mai sunt încă români cărora li se pare că ei au fost câștigători în decembrie 1989. Nu mi-e milă de ei, cum în general îmi este milă de cei modești intelectual, dar mi-e milă de nația mea că-i cuprinde și pe ei.

 

Da, ungurii cer autonomie de toate felurile, inclusiv teritorială. Nu este nici o mirare. De peste 103 ani, toate regimurile politice din Ungaria, de dreapta, de stânga, de centru, autoritare sau de factură liberală, consideră că Tratatul de la Trianon este cea mai mare nenorocire din istoria de peste 1.100 de ani de când ungurii au venit și s-au așezat în Europa.

 

Ei luptă din răsputeri să anuleze prevederile tratatului menționat, întâi să autonomizeze Transilvania și apoi să o încorporeze la Ungaria. O foarte mare parte a Transilvaniei a fost deja retrocedată ungurilor, inclusiv prin falsuri grave, de către trădătorii care au fost aduși la putere de „„revoluția”” (am pus intenționat două rânduri de ghilimele) din decembrie 1989, care s-au perpetuat la conducerea României cu grijă ca nu cumva vreun patriot român să ajungă să conducă Președinția sau Guvernul României. Atunci, în decembrie 1989, după ce l-au asasinat pe patriotul Nicolae Ceaușescu, la conducerea României, primii șapte conducători ai primei linii de putere erau minoritari etnici. Nici un etnic român! Adică: Ion Ilici Marcel Iliescu (bunicul Vasili Ivanovici era evreu, mama țigancă, soția tot evreică), Silviu Brucan (Saul Brukner era evreu), Nicolae Militaru (nume real Lepădat era țigan), Virgil Măgureanu era Imre Asztalos, Petre Roman (nume real Neulander era evreu). La formarea primului parlament (CPUN), președintele Senatului a fost Alexandru Bîrlădeanu (nume real Sasha Goldenberg era evreu), iar președintele Camerei Deputaților a fost Dan Marțian, tot evreu. Era evident și eu am spus-o în mod repetat că nu putem aștepta nimic bun pentru români în aceste condiții! Poporul român a fost din nou neatent!

 

Astăzi, în plin regim politic iudeo-globalisto-„progresist”, a menționa în text etnia unei persoane este un fel de blasfemie. Nu este corect politic, „este detestabil”, de parcă etnia ar fi ceva rușinos, ceva înjositor, ceva ce trebuie să fie ținut secret, ceva intim. Dar pentru istoricul neangajat politic este necesară mențiunea etniei! Făcând aceste precizări ale etniei conducătorilor țării eu arăt că în 22 decembrie 1989 etnicii români au fost înlăturați de la conducerea României și aceasta este principala cauză a nenorocirilor ulterioare ale românilor, inclusiv ale preluării influenței în Transilvania de către unguri, a reîmproprietăririi lor cu posesiunile pe care le avuseseră în Evul Mediu prin deposedarea românilor de terenuri, după cucerirea Transilvaniei de către unguri, de-a lungul a trei secole de lupte.

 

Dacă menționăm etniile, așa cum nu este „corect politic” în cadrul „regimului politic ticăloșit” (l-am citat pe Traian Băsescu”, din România „statului eșuat” (l-am citat pe Klaus Johannis), mai constatăm ceva interesant. În decembrie 1989, la Timișoara, după preluarea comenzii la Miliție de către generalii Constantin Nuță și Mihalea Velicu, o serie de agenți străini au fost asasinați și aproximativ o mie de provocatori și făptuitori de fapte antisociale au fost arestați și duși la Penitenciarul „Popa Șapcă”. Din această mie de arestați, peste 800 erau unguri din județul Mureș! Ce căutau la Timișoara în zilele revoltei populare? Nu se puteau revolta la Târgu-Mureș, sau în satele lor? Cine i-a adus? De unde au știut că la Timișoara se va întâmpla ceva important ca să fie și ei acolo? De ce nu ne-a spus Parchetul Militar nimic în 34 de ani de „cercetări”? Așa de slabi (n-am vrut să scriu cuvântul „proști”) să fi fost procurorii militari încât să le scape acest detaliu important, care dovedește că adversarii din istorie ai românilor (n-am vrut să scriu cuvântul „dușmani”) sunt cei care au participat la declanșarea revoltei populare în spatele căreia s-a dat lovitura de stat și s-a acaparat România „pe nevăzute”.

 

Fiindcă i-am menționat pe complotiștii care au preluat puterea prin lovitura de stat din 22 decembrie 1989, menționez că înaintea lui Ion Ilici Iliescu, conducătorul complotului anti-ceaușist a fost Vasile Patilineț, naționalist român, la fel de naționalist ca și Ceaușescu. Gorbaciov, care slujea Occidentul, fiind numit de Vladimir Putin ca fiind „un trădător”, nu vroia să-l înlocuiască pe Ceaușescu cu un alt naționalist, adică, pe românește, nu dorea să-l înlocuiască pe „Dracu cu mumă-sa”. De aceea a fost Vasile Patilineț asasinat în Turcia. România trebuia neapărat acaparată și dată străinilor și minoritarilor etnici. Aceasta a fost miza evenimentelor din decembrie 1989 și de după aceea, dar, neajutați de nimeni, românii nu aveau cum să-și dea seama, iar cei care au înțeles și au încercat, timid, să explice românilor adevărul au fost acoperiți cu un cor foarte gălăgios de contraziceri, au fost asasinați civic și imaginea lor a fost terfelită în asemenea hal încât n-au mai avut nici o credibilitate.

 

Ungurii din România și-au luat în majoritate cetățenia Ungariei. O păstrează și pe cea română, dar nu din dragoste, ci din dorința de a putea emite pretenții, de a avea drepturi speciale în România, de minoritari, pentru a fi „discriminați pozitiv”, un procedeu impus care nu are nimic de-a face cu democrația. Democrația (demos=popor; kratos=putere) este despre cei mulți, despre majoritate, nu despre minoritate. În democrația autentică, nu în cea falsă, iudeo-euro-atlantică, minoritatea trebuie să se supună majorității. Restul sunt povești manipulatoare.

 

Pentru atingerea obiectivelor de anulare a prevederilor Tratatului de la Trianon, Ungaria și ungurimea internațională nu acționează numai prin intermediul cetățenilor unguri din România, ci și prin intermediul guvernului de la Budapesta. Acesta pompează sute de milioane de euro în ungurii din Transilvania, a acordat subvenții celor care cumpărau pământuri de la români, a dat împrumuturi fără dobândă, a finanțat în fel și chip operațiunile de consolidare a stăpânirii ungurești asupra unei foarte mari părți a Transilvaniei, de slăbire a românilor și românismului și de penetrare a instituțiilor statului român.

 

Tragedia României a fost și este aceea că implicarea ungurilor în distrugerea statului român în decembrie 1989 s-a făcut cu complicitatea Securității, care a cooperat și cu serviciile secrete ungurești pentru realizarea loviturii de stat. Când au văzut că Securitatea trădează grav regimul naționalist român, serviciile secrete ungurești au devenit prietenești cu Securitatea și au rămas prietenești până astăzi. Serviciile de informații din România, nu românești (!), globalizate și aservite altor servicii străine, n-au făcut nimic pentru a stopa aceste fenomene grave din istoria recentă. Mai mult decât atâta, SRI-ul s-a umplut de unguri, de a căror loialitate față de interesele României profunde dacă nu te îndoiești ești cel puțin PROST, adică prostul proștilor. Dar ce să mai spunem că, pe lângă unguri, SRI-ul este plin de evrei cu nume românești și de țigani, care și ei se autointitulează „români”. Ne mai miră ceva din ceea ce ni se întâmplă? Ne mai miră faptul că, dacă nu intervine Divinitatea, etnia română se dizolvă în străinătate, în toată sfera de influență occidentală și dispare?

 

În 28 decembrie 2023 cele două camere ale parlamentului antiromânesc din casa fostă a poporului a respins proiectele de legi ale autonomiei ungurilor și secuilor. Deputații și senatorii au respins proiectele ungurești pentru că mai este mai puțin de un an până la mascaradele numite alegeri, pe care le decid serviciile secrete la ordinul străinătății. Alegerile au doar menirea de a salva aparențele de democrație. Proiectele de autonomie ungurească au fost respinse pentru a nu îi îndârji și mai mult puținii patrioți români, care oricum nu au puterea să se opună la nimic rău din ceea ce li se întâmplă. Din discuțiile care au fost în parlament, s-a văzut că ungurii conștientizează opinia publică asupra faptului că autonomia teritorială nu este ceva rău și că funcționează și în alte părți ale Occidentului (devenit categoric retrograd!), că nu face nici un rău românilor etc. De asemenea, ungurii au insistat asupra necesității promovării unui statut al minorităților, care să le confere lor și evreilor și rămășițelor fostei comunități a sașilor drepturi în plus care nu au cum să fie acordate altfel decât în dauna românilor.

 

Apoi, din bancă, ofițerul acoperit al SIE Titus Corlățean a mai aruncat un buzdugan periculos: necesitatea modificării Constituției României. Acest document, elaborat în 1991, mai cuprinde unele prevederi care i-ar mai putea ajuta pe români și ele se vor a fi schimbate. În noiembrie 2003, uzând de un mare fals, trădătorii de la conducerea țării, în frunte cu minoritarii etnici Ion Ilici Iliescu și Adrian Năstase, vânduți total străinilor, au modificat în rău Constituția. Nu mai precizez toate relele introduse în Constituție în frunte cu dreptul înstrăinării pământului Țării. Cine vrea să le vadă să le citească în textul legii fundamentale. De la un regim atât de trădător cum este actualul regim de la București, ce patriot român s-ar putea aștepta în viitor la o modificare în bine a Constituției României?

 

Pentru istoric este foarte trist, de-a dreptul dureros, să vadă cât a regresat românismul, cât de lipsită de patriotism poate fi clasa politică românească în fața ofensivei minoritarilor etnici, în frunte cu evreii și ungurii împotriva românismului.

 

În 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, când se discuta strategia ungurilor în vederea promovării ei în apropiatul sfârșit al primului război mondial, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod a luat cuvântul în numele poporului român din Transilvania afirmând cu tărie că românii nu recunosc dreptul ungurilor de a negocia apropiata viitoare pace în numele lor. Atmosfera din parlament în care vorbea Alexandru Vaida Voevod era deosebit de ostilă românilor. Vacarmul era îngrozitor. Ungurii se comportau de parcă ar fi vrut să-l mănânce pe deputatul românilor. Alexandru Vaida-Voevod, cu toate că era efectiv în pericol de moarte, a afirmat cu tărie că: „După suferințe și lupte de veacuri, națiunea română din monarhia austro-ungară își așteaptă și pretinde confirmarea drepturilor sale inalienabile și imprescriptibile la o viață națională integrală”. Alexandru Vaida-Voevod exprima în puținele cuvinte din citatul anterior faptul că poporul român din Transilvania se descătușase și proclama cu tărie dorința de a duce o viață independentă, alături de frații săi din celelalte provincii românești, într-un stat unitar.

 

Gravitatea frământărilor ungurilor, datorate înfrângerii și perspectivei pierderii controlului asupra slovacilor, sârbo-croaților și mai ales asupra românilor a făcut ca la doar câteva zile, după ce în același parlament din Budapesta prim-ministrul Ungariei, Istvan Tisza, a declarat că Ungaria a pierdut războiul, el a fost asasinat. Conducătorii românilor din Transilvania, ca și guvernanții României aflați la Iași, se așteptau ca ungurii, obișnuiți de secole întregi să-i domine pe români și să stăpânească bogata Transilvanie, să nu se împace cu gândul pierderii stăpânirii.

 

În octombrie 1918 a izbucnit revoluția în Ungaria. Societatea ungurească era scindată, dar toate grupările doreau să continue stăpânirea asupra Transilvaniei. Nici o grupare ungurească nu propunea și nu accepta libertate națională pentru români.

 

Prima reacție a ungurilor, încă din luna octombrie 1918, când era evident că românii vor libertate națională și unitate națională, a fost aceea de furie năprasnică și de recurgere la măceluri groaznice săvârșite de gărzile ungurești asupra românilor din Transilvania. Toată iarna 1918-1919 au avut loc execuții în masă ale ungurilor împotriva românilor. Istoricul Constantin Kirițescu, autorul valoroasei monumentale lucrări Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), scria: „Românii însă n-au ucis; nici o picătură de sânge n-a mânjit mâinile românilor. În cele 300 de omoruri săvârșite în județul Arad, din noiembrie 1918 până în februarie 1919, toate victimele au fost români, uciși de unguri; un singur ungur a fost ucis, și acela de un gardist tot ungur!” Era doar un exemplu, dintr-un singur loc.

 

La nivelul elitelor românești, ca și la cel al românilor de rând s-a cristalizat ideea că raporturile cu ungurii nu pot fi reglate decât cu sabia! Consiliul Național Român din Transilvania a trimis delegați la Iași să ceară ajutor militar din partea regelui Ferdinand și a guvernului român. Răspunsul a fost prompt, în ciuda unor greutăți enorme ale armatei române. Trupele române au intrat în Transilvania în 16 noiembrie 1918 și au asigurat protecție românilor ardeleni.

 

Pe parcursul lunilor următoare încheierii războiului, cu sprijin iudeo-bolșevic masiv din Rusia Sovietică, Bela Kun (nume real Cohen, ulterior Kohn, ulterior Kun) și Partidul Comunist pe care l-a creat el au ajuns în fruntea Ungariei. La 16 aprilie 1919, după repetate acțiuni provocatoare efectuate de iudeo-maghiarii bolșevici în Transilvania, Ungaria a declarat război României.

 

Armatele române, conduse de șeful Marelui Cartier General al Armatei Române, generalul Constantin Prezan și de alți generali valoroși ca George Mărdărescu și Traian Moșoiu, au fost trimise împotriva trupelor ungurești, a căror unitate de elită era divizia secuiască din Ardeal. Această unitate a fost încercuită de români, înfrântă și izolată de restul trupelor ungurești. După confruntări militare, frământări politice și adversități din partea unor generali ai trupelor franceze care-i sprijineau pe unguri, la 21 iulie 1919 armata română controla întregul teritoriu care-i fusese recunoscut de Conferința de Pace de la Paris.

 

O importantă victorie a obținut armata română în luptele grele desfășurate de-a lungul râului Tisa, când ungurii au fost dezorganizați și alungați în dreapta  râului. Consiliul Suprem Aliat de la Paris a cerut românilor să se oprească pe aliniamentul râului Tisa. Conducerea României și comandamentul militar român și-au dat seama că oprirea înaintării ar permite ungurilor să se refacă și să-și reia atacul asupra teritoriilor românești. În ziua de 29 iulie, comandamentul român a ordonat trecerea Tisei și mărșăluirea către Budapesta, pentru înfrângerea definitivă a ungurilor. Trecerea armatei române peste podul de peste Tisa, construit cu rapiditate de geniștii români, s-a făcut sub privirile umede de emoție ale regilor Ferdinand și Maria de România și ale prim-ministrului Ionel I.C. Brătianu.

 

La 4 august armata română a ocupat capitala Ungariei, mărșăluind în pas de paradă pe bulevardele Budapestei, în sunetele fanfarei militare și sub privirile mulțimilor îngrozite degeaba de pe trotuare. Defilarea armatei române a fost primită de generalul Constantin Prezan, marele ei comandant, care avea să fie înaintat la gradul de mareșal. Populația Budapestei era îngrozită degeaba pentru că românii i-au cruțat pe unguri și s-au purtat mai mult decât omenos. Armata română a luat mii de prizonieri, i-a dezarmat, de fapt a dezarmat întreaga Ungarie și a confiscat patru trenuri de alimente ale armatei ungare. Populația Budapestei de peste un milion și jumătate de oameni trăia în lipsuri foarte mari, era înfometată. Se ajunsese ca singura hrană a orașului să fie formată din dovleci. Cu alimentele confiscate de la armata ungară, românii au hrănit populația Budapestei.

 

Sunt elocvente fotografiile cu bucătăriile de campanie ale armatei române în jurul cărora se înșiruiau locuitorii Budapestei cu farfuriile în mână ca să-și primească hrana. În cazărmile din Budapesta, unde a fost încartiruită armata română, zilnic, erau primiți copiii săraci din Budapesta care mâncau din străchinile soldaților români. De asemenea, veneau și comeseni neinvitați, care erau și ei primiți. La porțile cazărmilor și în diferite alte centre din oraș se distribuia pâine și alimente calde populației ungurești. Guvernatorul Budapestei, generalul Ștefan Holban, a fost un organizator valoros, care într-un timp record a rezolvat toate dificultățile enorme cu care se confrunta capitala Ungariei. „Valahii” disprețuiți de unguri deveniseră cuceritorii ungurilor și binefăcătorii lor. În acel moment istoric, aristocrația ungurească a recunoscut omenia românească și faptul că a fost salvată de bandele iudeo-bolșevice ale lui Bela Kun, care jefuiau casele aristocratice ungurești și le violau soțiile și fiicele.

 

În Ungaria autoritățile militare române i-au ocrotit pe evrei, întrucât ungurii au dorit să se răzbune pentru că evreii îi susținuseră pe bolșevicii lui Bela Kun. Ocrotirea românească a salvat evreimea din Ungaria de răzbunări, crime și alungare.

 

Armata română a capturat toate resturile diviziilor armatei ungare și a curățat Ungaria de bandele de soldați unguri care cutreierau țara fără nici o conducere săvârșind fapte reprobabile, a ocupat toate centrele industriale, toate fabricile de armament și toate depozitele de muniții. În zona Lacului Balaton, pe o anumită suprafață, românii au permis ungurilor anti-bolșevici, sub conducerea amiralului Miklos Horty, să-și refacă armata pentru momentul în care românii se vor retrage și s-a prevenit în acest fel revenirea iudeo-bolșevicilor la putere. La retragerea armatei române, armamentul confiscat de români avea să fie încredințat lui Miklos Horty. În acest fel, România a decis regimul politic care se va instaura în Ungaria pentru un sfert de veac. „Recunoștința” ungurilor se va vedea în perioada următoare Diktatului de la Viena (1940), când autoritățile ungurești ale lui Miklos Horty vor comite masacre asupra românilor, culminând cu îngrozitoarele crime de la Ip și Trăznea. Același Horty al cărui regim a ucis români, evrei, sârbi și slovaci nevinovați are statuie în centrul Budapestei euro-atlantice, în timp ce legi aspre, nedrepte și vădit anti-românești nu permit în nici un fel vreun elogiu, portret, nume de stradă, nume de organizație, bust, evocare laudativă sau orice altceva în memoria mareșalului Ion Antonescu, dezrobitor al Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța.

 

De la soldați la generali și la mareșalul Constantin Prezan, armata română s-a dovedit la înălțime și datorită ei s-a putut împlini și apăra realizarea uriașă a înfăptuirii României Mari și a înfrângerii dușmanului secular de la Apus.

 

În noiembrie 1919, în urma insistențelor Consiliului Suprem Aliat de la Paris, armata română s-a retras din Ungaria, până la noul aliniament stabilit de Conferința Păcii și recunoscut de România. Între acest aliniament și Tisa au rămas 200.000 de români care aveau să fie maghiarizați în deceniile viitoare, astăzi mai existând o mică minoritate românească și ea parțial maghiarizată. Armata română care s-a retras din Ungaria era formată din soldați slabi, rău îmbrăcați, încălțați în opinci, obosiți, dar plini de patriotism și de dragoste nemărginită față de țară și conducătorii ei, cea care lipsește astăzi prea multor români.

 

Ne oprim de a mai arăta uriașa dușmănie manifestată de unguri împotriva românilor la nivelul anului 1940, când, cu sprijinul Germaniei, Italiei și Uniunii Sovietice, o parte importantă a Transilvaniei a fost din nou ocupată de unguri, iar asupra românilor s-au abătut din nou mari nenorociri.

 

Afirmând această realitate istorică, nu putem să nu realizăm că astăzi România nu mai are armată, ci doar niște detașamente subordonate ocupantului militar străin al României, care, multă vreme, au fost instruite doar pentru a lupta alături de armata SUA în Orientul Mijlociu împotriva inamicilor evreilor, respectiv a talibanilor afgani și a irakienilor. O asemenea situație dramatică a oștirii s-a mai petrecut doar în perioada domniilor fanariote, când de asemenea armata română a fost desființată.

 

Cum s-au putut uita aceste realități crude din istoria raporturilor româno-maghiare? Cum pot fi aceste realități ignorate și astăzi?

 

Această uitare a românilor este pedepsită crunt în această epocă euro-atlantică. Românii nu au găsit soluția să-și conserve autoritatea asupra propriului spațiu existențial. După părerea mea, vina pentru această gravă lipsă aparține tot modului în care Securitatea nu și-a făcut datoria în decembrie 1989 și după aceea. Cooperarea Securității și apoi a SRI cu serviciilor secrete ungurești în decembrie 1989 și ulterior, a condus la o situație de punere în inferioritate a intereselor românești în fața celor ale ungurilor, situație care s-a perpetuat până astăzi.

 

Există și cauze obiective ale acestei uitări ale generațiilor din ultimele opt decenii. Iudeo-bolșevicii care au ocupat România în 1944 au instaurat un regim internaționalist proletar îndreptat împotriva spiritului național românesc. Timp de două decenii ei s-au bazat pe minoritățile naționale, cu excepția germanilor, pentru a-i supune pe români. După 1945, evreii, ungurii și țiganii au fost propulsați la vârful societății românești, în teritoriu și la centru. Consilierii sovietici, majoritatea kazaro-evrei și ucraineni, au împânzit autoritățile statului român. Norocul românilor a fost acela că Stalin însuși a ordonat ca șeful Partidului Comunist și șeful Guvernului României să fie etnici români. În jurul lor se va coagula gruparea naționalistă românească și se va reuși obținerea eliberării de sub ocupația militară străină, a suveranității naționale, apoi a independenței cvazi-depline și s-a reușit promovarea dictaturii de dezvoltare a țării, într-un mod care „a sfidat imposibilul”, cum afirma gânditorul legionar Petre Țuțea, în 1990.

 

Aceeași situație se va produce începând chiar din ziua de 22 decembrie 1989, când etnicii români au fost înlăturați de la conducerea de vârf a României, ulterior fiind cooptați doar etnici români dispuși necondiționat să slujească politicile anti-românești practicate de regimul de tranziție și de cel euro-atlantic, care au îngenuncheat România și pe români și au transformat țara în colonie, luptând astăzi cu determinare pentru a distruge complet românismul.

 

Trebuie să recunoaștem cu orice risc, supărând regimul politic actual și pe numeroșii săi propagandiști, doritori de a promova clișee false la nivelul opiniei publice, că România datorează stăpânirea Transilvaniei după 1945 exclusiv generalissimului Iosif Visarionovici Stalin, care, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a susținut și a impus apartenența Transilvaniei la România. Nu trebuie să uităm că reprezentanții SUA, Marii Britanii și Franței au susținut alipirea Transilvaniei la Ungaria. Norocul și dreptatea românilor s-a bazat pe faptul că cel mai influent conducător al Lumii a fost atunci Iosif Visarionovici Stalin. Românii nu i-au fost recunoscători, au crezut că dacă Transilvania este pământ românesc, ei o merită, de parcă ar fi avut puterea să decidă singuri, sau de parcă i-ar fi ascultat cineva în afară de Stalin.

 

Lupta ungurilor pentru anularea prevederilor Tratatului de la Trianon continuă, inclusiv cu sprijinul ascuns al unor trădători români, tot mai mulți. În 28 decembrie 2023, prin respingerea proiectelor de autonomie teritorială și de altă natură ale ungurilor, s-a consumat doar o etapă de parcurs.

 

https://www.art-emis.ro/analize/recidiva-revizionista-ungureasca-etapa-din-28-decembrie-2023

 

////////////////////////////////////////

 

 

„Vom da socoteală lui Dumnezeu şi Istoriei”

 

 

Ion Măldărescu 

 

 

Mesaj de dincolo de lume pentru „Săraca Țară bogată”

 

La trecerea dintre anii 2023-2024, cizmele „partenerului strategic” aduse de unul dintre cei trei „escu” în România post-ceaușistă tropăie după cum au chef pe pământul românesc secătuit de bogății, dar pentru a păși pe pământ american, românul are nevoie de viză de intrare. Pristanda ar spune azi: «Curat murdar, Coane Biden! »”.

 

România e membră „cu drepturi depline” a Uniunii Europene, dar nici după 16 ani statele conduse de escrocii europeni (Austria și Olanda) nu și-au dat avizul pentru admiterea în Spațiul Schengen. «Curat murdar, Coană Ursula! »”.

 

La 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 al căror apogeu a fost oroarea necreștină premeditată a uciderii primului Președinte al României în Sfânta Zi a Nașterii lui Iisus nu putem spune decât că asasinarea celor doi conducători ai României – Mareșalul ion Antonescu (1 iunie 1946) și Nicolae Ceaușescu (25 decembrie 1989) au rămas – după cum grăiește o veche zicere a Neamului – ca un blestem cu urmări catastrofale pentru poporul român.  Țara nu mai este țară, ci o «Colonie Corporatistă sub Ocupație Militară Străină» condusă de un gauleiter. «Curat murdar !»”.

 

„Vom da socoteală lui Dumnezeu şi Istoriei!”

 

 Acum, la capăt de an, un text scris cu peste opt decenii în urmă îşi găseşte un puternic ecou în vremea noastră. Mareşalul Ion Antonescu şi-a iubit cu devotament Patria şi Neamul pentru care a devenit martir, purtându-se demn până în ultima clipă a vieţii: „în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut”.

 

 În timp ce fabricanţii de istorie măsluită îl asasinează în fiecare zi, iată, cuvintele sale rămân mereu vii şi ne arată astăzi calea cea bună de urmat. Acum, la cumpăna dintre anii 2023-2024, când Ţara trece prin momente grele, cel mai îndreptăţit şi potrivit să se adreseze Neamului Românesc este Mareşalul Ion Antonescu, marele patriot român a cărui voce răzbate de dincolo de mormântul de care nu a avut parte. Celor spuse de mareșalul-martir  li se pot adăuga și cele rostite și înfăptuite de primul Președinte al României.

 

Trădătorii aflați la conducerea României după 1989 – „Nişte răi şi nişte fameni!/ I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oamenii/ Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi/ Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/ Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… Țară!” se impune a fi tratați cu dreptate după meritele lor, iar domnitorul român care a dat întrebuințarea cea mai utilă lemnului ar trebui chemat să facă dreptate: „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”. (Ion Măldărescu)

 

 

 În loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.

 

 Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

 

 Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei. Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.

 

 Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

 

 Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre”.

 

Mareşal Ion Antonescu

 

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

 

 

Notă – Citatul a fost reprodus conform scrierii originale

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/vom-da-socoteala-lui-dumnezeu-si-istoriei

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică

 

 

 

Descriere

Prefața autorului

 

Încă din anii 1920, numeroase pamflete și articole, chiar unele cărți, au încercat să stabilească o legătură între „bancherii internaționali” și „revoluționarii bolșevici”. Rareori aceste încercări s-au bazat pe evidențe solide și niciodată n-au fost argumentate în cadrul contextului unei metodologii științifice. Firește, unele „evidențe” folosite în aceste încercări au fost frauduloase, unele au fost irelevante, multe altele nu pot fi verificate. Examinarea subiectului de către cercetătorii din mediul academic a fost evitată deliberat. Probabil pentru că ipoteza este împotriva distincției nete capitaliști versus comuniști (și oricine știe, desigur, că aceștia sunt dușmani ireconciliabili). În plus, pentru că s-au scris multe lucruri la limita absurdului pe această temă și o reputație academică poate fi ușor ridiculizată. Este un motiv suficient pentru a evita subiectul.

 

Din fericire, dosarul decimal al Departamentului de Stat, în particular secțiunea 861.00, conține o documentație extinsă asupra legăturii ipostaziate. Când evidența din aceste documente oficiale este pusă împreună cu cea neoficială din biografii, documente personale și istorii convenționale, de aici emerge o poveste cu adevărat fascinantă.

 

Descoperim că a existat o legătură între unii bancheri internaționali din New York și mulți revoluționari, inclusiv bolșevici. Acești domni din bănci – care sunt identificați aici – au avut o implicare financiară și au plantat rădăcinile Revoluției Bolșevice. Cine, de ce – și pentru cât – este istoria acestei cărți.

 

 

Antony C. Sutton

 

 

 

Fragment din prefața în limba română, semnată Ninel Ganea

 

„I saw, in fact, history being written not in terms of what happened but of what ought to have happened according to various ‘party lines’…” (George Orwell)

 

Pentru a face libertatea să dispară, mai întâi trebuie suprimată diseminarea adevărului, obișnuia să spună profesorul Sutton. În secolul trecut, adevărul nu a prisosit, chiar și în ceea ce s-a numit lumea liberă. Scriitorii care vorbeau, de pildă, despre mizeria totalitară, crimele și lagărele comuniste, erau marginalizați, contestați sau, pur și simplu, ignorați. Soarta lui Orwell și Panait Istrati este simptomatică. Mult mai comode și mai bine primite de mediul academic, bancar și cultural erau reportajele glorioase despre miracolul sovietic, publicate în ziarele prestigioase ale Occidentului[1]. A trebuit să treacă suficient de mult timp până când amploarea și profunzimea catastrofei provocate de bolșevici să fie acceptate, deși până astăzi se mai pot întâlni edulcorări și reevaluări. Și, pe urmele lui Sutton, ar putea fi deschisă o întreagă discuție dacă această acceptare a răului comunist a fost făcută sub presiunea dezvăluirilor sau din nevoia de a consolida, prin opoziție, un partener dialectic. Desigur că fenomenul nu s-a limitat doar la negarea crimelor comise de comuniștii ruși, ci a țintit întregul demers global-colectivist[2] .

 

Calea cea mai insidioasă de a suprima adevărul este acoperirea lui sub o mulțime de fapte irelevante și multe, nesfârșite, minciuni, rostogolite ad nauseam. Din acest punct de vedere, Antony Sutton mărturisea că pentru cercetările sale istorice privind legătura dintre sistemul bancar apusean și încarnările totalitare ale secolului XX„ a fost persecutat, dar nu penalizat, legal”. Opera sa impresionantă, tulburătoare, cu adevărat iconoclastă, demolatoare de presupoziții și lozinci bine întipărite, blindată exclusiv cu documente oficiale, imbatabile, a fost trecută cu vederea, ignorată, dar niciodată contestată.

 

Ceea ce făcea și încă face inacceptabile cărțile sale, ceea ce demonstra fără putință de tăgadă Sutton era ilustrarea complicității criminale pe care „establishmentul anglo-saxon” a avut-o, atât cu Revoluția Bolșevică, cât și în consolidarea puterii comuniste de-a lungul timpului, prin ajutoare financiare, militare, tehnologice și logistice.

 

Prefața integrală a ediției în limba română, aici

 

Un fragment din carte, aici

 

 

https://magazin.anacronic.ro/produs/wall-street-si-revolutia-bolsevica-precomanda/

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Tot ce credem despre școlarizare e greșit! – un interviu cu John Taylor Gatto (I)

 

 

Publicăm în serial un interviu cu John Taylor Gatto, cel mai radical critic al sistemului de școlarizare obligatorie, autor al volumelor Cum suntem imbecilizați [Dumbing Us Down], apărut în limba română la Anacronic, și Arme de instrucție în masă [Weapons of Mass Instruction], ce va apărea foarte curând tot la Anacronic.

 

Școala, așa cum a fost ea concepută, este un sistem esențial de sprijin pentru un model de inginerie socială, care îi condamnă pe cei mai mulți oameni sa fie pietre auxiliare într-o piramidă care se îngustează în sus, având punctul de control în vârf. Școala este un artificiu care face ca o astfel de ordine socială de tip piramidal să pară inevitabilă. (fragment din Cum suntem imbecilizați)

 

 

 

Introducere

V-ați gândit vreodată că în sistemul public de învățământ au fost introduse puteri ascunse, care îl împiedică să dezvolte imaginația și gândirea critică și creativă adevărată a majorității elevilor? Dacă jocul e măsluit, ca o ruletă trucată, pentru ca majoritatea să piardă în loc să câștige?

 

Oamenii preocupați au încercat să reformeze educația publică încă de la începuturile ei. Însă o voce a formulat concluzia finală a acestei provocări – puneți capăt școlarizării obligatorii controlate de stat, așa cum a fost ea gândită și cum este impusă în zilele noastre. De ce? Pentru că, așa cum subliniază John în ultima sa carte, Weapons of Mass Instruction, tot ce știm despre școlarizare e greșit. În termeni cuantificabili, cu cât școlarizarea devine mai standardizată și mai costisitoare, cu atât populația devine mai needucată. Dar dacă asta nu e o greșeală?

 

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, milioane de bărbați s-au prezentat la birourile de recrutare pentru a da niște teste de nivel academic scăzut înainte de a fi încorporați. […] Au fost testate 18 milioane de oameni, din care 17.280.000 au fost evaluați ca deținând competențele minime în citit pentru a deveni soldați – o rată de alfabetizare de 96%.

 

Cel de-al Doilea Război Mondial s-a terminat în 1945. Șase ani mai târziu, un alt război a început în Coreea, iar alte câteva milioane de oameni au fost testate pentru serviciul militar. De data asta, 600.000 au fost respinși. Rata de alfabetizare scăzuse, în mod misterios, la 81%. […] Acest eșantion beneficiase de mai mulți ani în școală, de profesori mai bine pregătiți și de mai multe manuale selectate științific decât primul. Totuși, nu putea citi, scrie, socoti, vorbi sau gândi la fel de bine ca primul, mai puțin școlit.

 

Un nou război american a început în Vietnam la mijlocul anilor ’60. Până în 1973, la sfârșitul războiului, procentul de bărbați considerați neîncorporabili din cauza incapacității de a citi instrucțiuni privind siguranța, a interpreta indicatoare rutiere, a descifra ordine – numărul de analfabeți, cu alte cuvinte – ajunsese la 27%. Tinerii din această perioadă fuseseră cu mult mai școliți decât cei din grupurile anterioare, însă acum acea rată a analfabetismului de 4% din 1941, devenită 19% în 1952, era (în 1973) de 27%.

 

În 1940, rata de alfabetizare a albilor la nivel național era de 96%, iar cea a negrilor de 80%. Patru din cinci negri puteau citi, în ciuda tuturor dezavantajelor. Totuși, 60 de ani mai târziu, Studiul Nivelului de Alfabetizare în rândul Adulților și Evaluarea Națională a Progesului Educațional au raportat o rată a analfabetismului de 40% în cazul negrilor – o dublare a deficienței precedente – și de 17% în cazul albilor, de cel puțin patru ori mai mare. Cu toate astea, cheltuielile cu școlarizarea au crescut cu 350% în termeni reali. (fragment din Weapons of Mass Instruction)

 

Asta nu e o greșeală. Mai degrabă, așa cum arată pe larg John, asta a fost și este intenția.

 

 

 

Michael Mendizza: Ți-au trebuit 30 de ani de trai în interiorul sistemului pe care-l numim școală pentru a ajunge la concluzia radicală că această instituție masivă nu a fost gândită pentru a dezvolta adevăratul potențial, ci mai degrabă pentru a-l limita, constrânge sau Imbeciliza [Dumb Down în orig.], cum spui tu. Practic, ești un turnător.

John Taylor Gatto: Nu a fost intenția mea, dar asta s-a întâmplat.

 

 

 

banner-articol-gatto

 

 

 

M: Clopoțelul sună pavlovian, iar noi ne luăm iubiții copii de mână și îi așezăm pe această bandă rulantă pentru 12 sau mai mulți ani fără să ne punem vreuna dintre întrebările simple pe care le ridici. De ce ne e atât de greu, celor mai mulți dintre noi care au fost atât de profund condiționați de acest sistem, să vedem că împăratul e gol?

J: Poate că părinții bănuiesc ceva, dar sunt ocupați cu a-și câștiga traiul, a tunde gazonul, a plimba cățelul sau a bate bebelușul pe spate. Există atât de multe diversiuni, încât cred că sfârșim prin a ne asuma ceea ce pare a fi un risc perfect rațional doar pentru că toată lumea și-l asumă.

 

E fascinat cum tu și mulți alți oameni spuneți că am adoptat o poziție radicală. Am fost unul dintre fondatorii Partidului Conservator din New York. Am fost membru de partid 20 de ani până să-mi dau seama că nu era niciun conservator acolo. Eticheta de „radical” este aplicată greșit. Nu afirm altceva decât ceea ce a fost stabilit și documentat de experiența acumulată de-a lungul istoriei. Pentru mine, asta înseamnă să fii conservator.

 

M: Parte a viziunii tale este faptul că scopul adevărat al școlarizării obligatorii de stat este condiționarea, conformarea, rânduri de bănci, rutină, clopoței. Jerry Mander, autor al Four Arguments for the Elimination of Television, folosește propoziția „forma este conținut”. Forma educației publice este conținutul ei.

J: Jerry este unul dintre eroii mei.

 

M: După părerea mea, ideile sale sunt inegalabile. Marshall McLuhan a spus același lucru despre televiziune. Adevăratul conținut al televizorului este relația pe care o avem cu cutia, nu ce pâlpâie pe ecran. Această idee, că forma sistemului, structura, este conținutul ei primar, reprezintă teoria ta de bază.

Nu te referi la matematică, citire sau istorie. Te referi la faptul că structura reprezintă conținutul real – nu învățat, ci profund condiționat.

Forma este conținut. Învățăm cum să ne conformăm, iar parte a acestei condiționări este să nu punem la îndoială structura.

J: Creatorii școlarizării instituționalizate erau perfect conștienți de acest lucru. Am descoperit niște pasaje tulburătoare, care afirmă clar că educarea obiceiului și a atitudinii este impusă de structură. Asta face școlarizarea în masă. Aceste observații nu au venit de la necunoscători sau din surse radicale. Au venit chiar din centrul sistemului. În preajma Primului Război Mondial, Alexander Inglis a scris o carte foarte greu de găsit, Principles of Secondary Education. Într-un capitol, el enumeră scopurile a ceea ce numim școlarizare. Sunt șase, revelatoare și tulburătoare.

 

Primul scop este acela de a genera oameni previzibili, astfel încât economia să poată fi raționalizată. Se poate face asta dacă oamenii sunt previzibili. Totuși, istoria a arătat iar și iar că nu suntem așa. Deci primul țel al școlarizării instituționalizate este de a transforma oamenii în ființe previzibile.

 

Darwin a reprezentat o influență majoră, însă nu acel Darwin care ne este vândut în manualele școlare. Nu individul curios în privința naturii. Ci individul absolut convins că dresorii de animale și crescătorii de plante au descoperit adevărul operațional al vieții umane. Și au susținut, și mă refer aici la Originea omului și selecția sexuală, apărută la 12 ani după Originea speciilor și care a avut un impact mult mai mare, că majoritatea covârșitoare a biologiei umane este coruptă în mod fatal. Nu poate fi îmbunătățită prin încrucișare, pentru că a trecut vremea ei. Iar dacă încrucișăm masa cu vârfurile evolutive, îi trimitem pe toți înapoi în mlaștină.

 

Acea carte a produs probabil mai multe daune decât orice altă scriere din istoria omului. A fost adoptată imediat de clasele conducătoare ale planetei. Trebuiau găsite modalități de a-i izola pe cei evolutiv înapoiați, de a le irosi timpul și de a-i întoarce unul împotriva celuilalt. Și, indiferent de metode, trebuiau ținuți departe de ce-i bun! Nu s-a intenționat niciun rău, ba chiar dimpotrivă. Au luat perfecționarea omului în propriile mâini.

 

În Statele Unite, rectorul Indiana University David Starr Jordan, un nume legendar pe Coasta de Vest, a ținut la un moment dat un seminar. Jordan a intitulat cursul Bionomics [Bionomie]. Ideea era de a prelua controlul asupra evoluției prin reducerea predispoziției de reproducere a celor inferiori.

 

După cum afirma Darwin în Originea Speciilor, numai oamenii sunt atât de proști încât să permită reproducerea populației inferioare. Jordan nu a făcut altceva decât să organizeze o clasă care-și va asuma acest lucru din punct de vedere politic și intelectual. Cine a fost acest rector al Universității din Indiana?

 

Ei bine, a fost președinte fondator al Stanford University, Harvardul Vestului, poziție în care a rămas timp de 30 de ani.

 

De fapt, vorbim aici despre o întârziere masivă și intenționată a proceselor normale de creștere umană și despre asumarea monopolistă a responsabilității și a luării de decizii, astfel încât sarcina de a încetini reproducerea celor inferiori să poată fi conferită unui grup managerial.

 

M: Am senzația de creare a unei închisori, de dirijare a maselor, hrănindu-le cu mediocritate, structurându-le și condiționându-le astfel încât să nu cauzeze probleme, să fie previzibile și controlabile.

J: Bine spus. Să începem de acum cinci secole, când Jean Calvin, care mi se pare cel mai influent teolog al ultimilor 1500 de ani, spune clar că cei damnați sunt mult mai numeroși decât cei salvați. Raportul este de aproximativ 20:1. Sunt prea mulți damnați pentru a fi nimiciți cu forța. Astfel încât trebuie să le întuneci mințile și să-i arunci în lupte fără sens, unul împotriva altuia, pentru a-i stoarce de energie.

 

Să trecem de la Calvin la un filosof profund secular din Amsterdam, Baruch Spinoza, care a publicat în 1670 o carte cu o influență uriașă asupra claselor conducătoare din Europa, Statele Unite și Asia. Cartea este intitulată Tractatus theologico-politicus.

 

În ea, Spinoza spune că e o prostie să crezi că oamenii sunt damnați sau malefici, pentru că nu există nicio lume supranaturală. Spune, de asemenea, că există o disproporție uriașă între oamenii permanent iraționali, care sunt foarte periculoși, și oamenii raționali. Raportul este de aproximativ 20:1.

 

Ceea ce spune Spinoza de fapt este că un sistem instituționalizat de școlarizare ar trebui gândit ca o „religie civilă”. Este un termen frecvent în literatura colonială timpurie, pentru că toți îl citeau pe Spinoza, peste tot în lume.

 

Spinoza spunea că avem nevoie de o „religie civilă” din două motive. 1. pentru a elimina religia oficială, care, spune el, este complet irațională și periculoasă; și 2. pentru a încătușa energia acestor iraționali 20:1 și pentru a le distruge imaginația. A spus, cu alte cuvinte, același lucru precum Calvin, doar că Spinoza a făcut-o fără echivoc. Trebuie să distrugem imaginația pentru că numai prin imaginație se dezlănțuie pericolul maxim. Altfel, oamenii se pot răscula împotriva lanțurilor, pot chiar provoca daune la nivel local, dar nu pot leza semnificativ structura fundamentală, pentru că nu sunt capabili să gândească în afara șablonului.

 

Să trecem de la Spinoza la Johann Fichte din nordul Germaniei, în 1807, 1808, 1809, când a fost fondat primul sistem de școlarizare instituționalizată de succes din istoria planetei.

 

Fichte spune, în celebrele sale Cuvântări către nația germană, că motivul pentru care Prusia a suferit o înfrângere catastrofală în fața lui Napoleon la Jena este că ordinea a fost inversată prin faptul că soldații obișnuiți și-au asumat luarea de decizii.

 

Fichte a pledat pentru un sistem național de educație care să-i împiedice pe subalterni să-și imagineze vreo altă cale de a face lucrurile. Zece ani mai târziu, Prusia avea prima formă instituțională de școlarizare în masă de pe planetă.

 

În 1820, îl avem pe Darwin, care spune că oamenii sunt biologic fixați în clase și că nu-i nimic de făcut. Într-un sens, fiecare dintre acești oameni spune că ceea ce numim educație nu e nici măcar posibil. Ceea ce numim educație este o aberație idealistă.

 

Să ne întoarcem în Germania, la Universitatea din Leipzig în anii 1870, 1880 și 1890, pentru a ne întâlni cu cel mai important psiholog din toate timpurile. Îl găsim aici pe părintele behaviorismului și al psihologiei științifice, Wilhelm Wundt, iar oameni din toate colțurile lumii, inclusiv din Statele Unite, vin să studieze ca discipoli ai săi.

 

Există un motiv secundar pentru asta, sau poate e un motiv primar. Prusia, Saxonia și Hanovra, aceste mici state din nordul Germaniei, sunt singurele locuri din lume în care există ceea ce se numește doctorat. Americanii vin cu miile în Germania pentru a obține o diplomă de doctorat.

 

Practic, fiecare președinte de universitate americană cu oarecare relevanță obține un doctorat prusac. Fiecare șef de departament avea un doctorat prusac. În caz contrar, erai marginalizat. Așadar, acest mic stat militar din nordul Germaniei găsește o cale de a împânzi planeta cu mandatul ei de a avea un sistem național de educație care să-i împiedice pe subalterni să-și imagineze vreo altă cale de a face lucrurile, alta decât cea care li se comunică.

 

În 1868, Japonia a tradus Constituția prusacă și de acolo a răsărit faimosul sistem de școlarizare japonez. Nu are nimic de-a face cu istoria organică a Japoniei.

 

Darwin a spus că e o nebunie să încerci să învestești oameni cu IQ inferior în poziții de responsabilitate. Și nu vorbim aici de o poziție intelectuală izolată. Acesta era ghidul de bază despre cum să conduci o societate la începutul secolului al XIX-lea. Odată ce afli aceste lucruri, începi să privești altfel forma și conținutul educației publice.

 

Îi poți antipatiza cât vrei pe oamenii ca Dick Cheney și Rumsfeld din toată lumea; vei constata imediat că eliminarea lor nu funcționează. Ei vor fi imediat înlocuiți de alții care gândesc la fel. Aceasta este viziunea elitelor. A plecat de la marii intelectuali ai istoriei, care s-au succedat în șir neîntrerupt. Toate chestiile idealiste sunt pentru clasa de mijloc și pentru clasa muncitoare. Sunt pentru tontălăi.

 

Citește partea a 2-a a interviului aici.

 

Cumpără

Cum suntem imbecilizați de John Taylor Gatto de aici.

 

În curând la Anacronic – Arme de instrucție în masă, de același autor.

 

ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

 

arme de instructie in masa, cum suntem imbecilizati, educatie, interviu, John Taylor Gatto, scoala

 

ARTICOLE SIMILARE

 

JOHN TAYLOR GATTO (1935-2018) Să ne amintim de cel mai curajos profesor al Americii

 

Omul care dă curaj

 

Arme de instrucție în masă. Împotriva școlii

 

Arme de instrucție în masă. Cum se conduce lumea

 

Biblioteca pierdută. Restabilirea Tradiției și demitizarea idolilor modernității

 

Educația între trădarea cărturarilor și revolta maselor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ULTIMELE ARTICOLE

 

Ideile au consecințe. Introducere

 

Horațiu Pepine – 19 November 2020

Ideile au consecințe

 

Cătălina Alexa – 14 September 2020

Stupul cu cărți

 

Anacronic – 12 August 2020

Anacronic pentru copii – o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților

 

Anacronic – 27 July 2020

Robotul, mutantul și artistul

 

Anacronic – 11 July 2020

Inventarea țărănoiului american

 

Radu Cujbă

 

 

 

 

CELE MAI CITITE ÎN ULTIMA LUNĂ

 

Cum suntem imbecilizați. Școala psihopaticăCum suntem imbecilizați. Școala psihopatică

by John Taylor Gatto

12 metode ca să omori un copil fără să laşi urme12 metode ca să omori un copil fără să laşi urme

by Radu Iliescu

Akedia sau „demonul amiezii”Akedia sau „demonul amiezii”

by Ciprian Voicilă

Da’ tu de ce nu-i vaccinezi?Da’ tu de ce nu-i vaccinezi?

by Anacronic

Educația democraticăEducația democratică

by Ninel Ganea

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată și autoritate clară, nu de respectCopiii au nevoie de dragoste necondiționată și autoritate clară, nu de respect

by John Rosemond

Desfrânarea (porneia) și „șarpele poftei trupești”Desfrânarea (porneia) și „șarpele poftei trupești”

by Ciprian Voicilă

Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (II). Un ghid de salvare a copiilorEducația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (II). Un ghid de salvare a copiilor

by Ninel Ganea

 

 

https://www.anacronic.ro/tot-ce-credem-despre-scolarizare-e-gresit-un-interviu-cu-john-taylor-gatto-i/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

„Au făcut copiii noștri dinți!”

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/au-facut-copiii-nostri-dinti

 

 

Col. (r) Marin Neacsu  24 Martie 2024

Totul pentru front-Ucraina-2024

„Au făcut copiii noştri dinţi/ Muşcă din bunici şi din părinţi/ Muşcă din văzduh şi din pământ/ Muşcă şi din morţii din mormânt” (Tudor Gheorghe)

 

„Totul pentru front, totul pentru Ucraina!”

 

Am scris de atâtea ori despre „relele tratamente” aplicate militarilor de către clasa politică și cele aplicate de mai marii Ministerului Apărării Naționale prin toate structurile sale, pensionarilor militari,  încât am făcut bășici la degete.

 

În cele mai multe cazuri, aceștia au cooperat cu o abnegație demnă de o cauză mai bună la îngroparea și la propriu și la figurat a pensionarilor militari, acei pensionari cu „pensii nesimțite” pensii care din „nesimțit de mari” au ajuns la categoria nesimțit de mici în comparație cu cele ale slujbașilor politici, ca să nu pomenesc de faraonii din justiție.

 

Ultima ordonanță ouată de struțo-cămila P.S.D./P.N.L. pe data de 21.03.2024 dată care ar trebui să intre în istoria neagră a pensionarilor militari, numită Ordonanța „Bairaktar BT2” este bomboana de pe coliva oropsiților pensionari. Nu am crezut că se va ajunge atât de jos, atât de degradant și de lipsit de respect față de militari, față de gradul militar, cum s-a ajuns prin această ordonanță la care și-au dat mâna clasa politică și conducerea M.Ap.N. prin cei care au avizat și acceptat umilirea militarului român. Este adevărat, Băsescu și Oprea, prin acordarea de grade militare tuturor trompetelor și vuvuzelelor lor  din media, sport, cultură, politică, au bagatelizat până la limita cea mai de jos importanța și valoarea gradului militar, indiferent de treapta lui, de atunci s-a văzut pe ce drum se merge și am atras atenția că acesta, gradul militar va ajunge o cârpă care va flutura pe casele mai marilor zilei și va fi coborât în bernă de pe umerii celor ce îl poartă toată viața.

 

Prin această nouă ordonanță, Armata României și-a pierdut definitiv blazonul, marca de instituție de forță, iar credibilitatea celor ce o conduc, spiritul de castă, onoarea de militar, au fost călcate în picioare de chiar cei care ar fi trebuit să le apere. Emblema Armatei Române ar trebui înlocuită de acuma cu imaginea  calului care bea apă sau a boului care trage în jug, căci asta a devenit această instituție pe care Cuza a vrut să o facă embema României.

 

Autorii dar și susținătorii și acesteia, toți cei care și-au pus semnătura pe documentele fătării acestei hidoase creaturi,  căci a fost fătată, nu născută, creată de ființe umane, sub pretextul grijii față de „personalul militar”,  ar trebui trecuți în panoplia uzurpatorilor de neam, căci ceea ce au produs ei are efectele uzurpării însăși a instituției militare, ierarhiei și principiilor de existență și organizare a Armatei Române. Coborârea nivelului sau importanței gradului militar până într-atât încât trei colonei nu pot încasa o soldă de grad cât un soldat, indiferent că sunt rezerviști sau activi,  reprezintă batjocura supremă a clasei politice și mamelucilor militari la adresa Instituției Armatei, nu doar a pensionarilor militari.

 

Sloganul „grija față de nevoile armatei” este un camuflaj care maschează trădarea, căci scopul acestor pomeni are alte direcții. Ceea ce se urmărește de fapt este atragerea amărâților în activitățile la fel de trădătoare ale acelorași elemente în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Se urmărește prin toate modalitățile posibile intrarea României în război, Ucraina nu mai are carne de tun, Zelensky își trimite oamenii la moarte fără nicio apăsare și cu cât mor mai mulți, cu atât strigă mai mult și cere ca alții să-și trimită oamenii să moară alături de ucrainieni.

 

România prin conducerea ei politică, dar și militară, este gata să dubleze, ca pe timp de război,  veniturile celor care participă la acțiunide cel puțin 5 zile „departe de casă”. Trebuie să fii orb și total lipsit de judecată ca să nu înțelegi că „dronarii” vor acționa în sprijinul Ucrainei, că vor primi toate datele privind țintele de la avioanele partenere iar ei vor acționa, așa cum spune ordonanța, „de regulă în zone greu accesibile și neatractive, la distanțe mari față de orașe”.

 

Mai are cineva un dubiu pe unde ar fi și de ce  astfel de zone? Parcă și renumitul Terente tot prin zona aia se ascudea de poteră. Așadar să nu creadă cineva că brusc au început boiernașii noștri să moară de dragul militarilor. Nuuu, ei prin aceste măsuri vor să asigure carnea de tun tot mai rară și mai scumpă de dincolo de granițe, căci au promis că vor sprijini Ucraina prin orice mijloace. Drepturile bănești vor fi acordate doar celor care participă la aceste misiuni, chiar dacă aparent se acordă tuturor, căci alte misiuni în genul lor nu prea mai există, deviza actuală este: „Totul pentru front, totul pentru Ucraina!”. De fapt motivarea documentului este plină de referiri la marea criză de personal prin care trece armia română și pe care până acuma mai marii noștri se fereau să o menționeze. Acum nu mai au ce face, partenerii îi presează să „producă” carne de tun așa că e nevoie de sacrificii financiare, altfel, adio Shengen, adio bani „europeni”, adio putere politică.

 

Au gândit căftăniții noștri că dacă vor face pomeni celor care își pun pielea în saramură, vor găsi amatori de chilipiruri. Și au decis să creeze o nouă categorie de favorizați și implicit de discriminați în rândul armatei, că nu erau destule apărute după fiecare ordonanță. Mâine poimâine, când România va admite că a trimis, sau va trimite oficial militari în Ucraina, va apărea o nouă categorie, „veterani ai războiului de întregire a Ucrainei”, care vor fi recompensați regește, pentru că nu e așa, „au salvat Europa”… sau măcar au încercat.

 

S-a întrebat oare cineva de ce se preocupă brusc maimarii noștri de concediile fără plată ale militarilor? De ce nu de concediile de odihnă ale  tuturor militarilor și doar de concediile „medicale” și fără plată ? Răspunsul nu este greu de găsit. Un oficial neamț parcă, întrebat dacă au militari în războiul din Ucraina a spus că „oficial nu”, dar nimeni nu îi oprește pe militari să își ia concediu fără plată și să se înroleze „voluntari” în Ucraina. Nu e așa că astfel armata nu se inscrie cu militari „trimiși” și N.A.T.O. „nu este implicată direct în război”? Ei bine, multora le expiră termenul și perioada de „concediu fără plată” și ar trebui să vină acasă, dar nu are cine să-i înlocuiască, așa că pe de o parte se mărește diurna pentru atragerea de noi „voluntari”, iar pe de altă parte, dacă nici așa nu vor fi doritori, se mărește durata concediului fără plată. Slava Ucraina!

 

Și acuma despre conducerea „armății”.

 

Răzbunarea „haiducilor”

 

Așa cum s-a putut vedea din proiectul de ordonanță  deja aprobat de guvern, așa cum a fost prezentat în proiect, și care va fi publicat în „Monitorului Oficial”, la dosar există și o notă a doi oficiali ai armatei, șeful D.F.C. și șeful D.G.J. ale armatei. Nu vreau să le dau numele, nu merită pomeniți. Te-ai fi așteptat ca acești vașnici slujitori ai armatei și drepturilor militarilor să sesizeze imediat mulțimea de anomalii și efecte discriminatorii, dacă nu cu articole de lege și regulamente, așa cum au fost prezentate în articolul anterior aici,  măcar ca fenomen, cum au fost prezentate pe „Politica Apocalipsei”. Dar de unde? Domnii șefi de departamente au trecut prin proiect ca gâsca prin apă și nu au sesizat nicio neregularitate, nu le-a mirosit a nimic. Oare să fie chiar atât de obișnuiți cu mirosul pestilențial al legilor încât să li se pară că e parfum ? Până și unor jurnaliști civili li s-a strâmbat nasul citind mizeriile prezentate, dar domniile lor, nimic. Puterea obișnuinței. Ba mai mult, deși tehnica legislativă pretinde ca toate proiectele să cuprindă și impactul financiar, în nota justificativă, ca răspuns la avizul ministrului Muncii, cei doi răspund: „Având în vedere mențiunile prezentate la pct. 4.8 al secțiunii a 4-a din nota de fundamentare, considerăm că nu este necesară completarea părții tabelare a impactului financiar, această conduită având la bază practica curentă rezultată din propunerile/observațiile Ministerului Finanțelor la alte proiecte de acte normative inițiate în cadrul instituției noastre”. Vă vine să credeți?

 

Deci legea cere ca orice lege să cuprindă impactul financiar fără de care legea poate fi atacată pe procedură la C.C.R., iar cei doi corifei ai legislației militare spun că nu este necesară, pentru că „în practica curentă” este demodată această cerință, merge și fără, sau cum spun românii, „las’ că merge-așa!”. Acest răspuns nu e dat de sergentul de serviciu pe companie care verifică dacă sunt lustruiți bocancii și aliniați pe hol, ci de doi șefi de departamente, care emit documente oficiale și verifică respectarea legii.

 

Și eu care voiam să mă revolt că nu au sesizat măgăriile și anomaliile din proiect, că nu s-au simțit lezați de faptul că un viitor soldat va avea solda de grad cât 3 colonei de azi, că și-au pus semnătura pe acest proiect și că nu au informat mediul asociativ militar cu privire la noua batjocorire a militarilor. Eu chiar aveam pretenția ca cei doi, să prezinte ministrului impactul negativ al ordonanței asupra sistemului militar, noile discriminări și la o adică, dacă nu găseau înțelegere să apeleze la șeful Senatului, fostul lor șef și mentor, ca de pe înalta poziție de șef de partid guvernant și al doilea om în stat, să oprească proiectul și să îl amendeze venind chiar cu proiect de amendare astfel încât aberațiile să fie înlăturate. Dar nu, cei doi au considerat că merge treaba atâta vreme cât ei vor ieși la pensie cu solda de grad mai mare de zece ori decât a fostului lor ministru. Probabil i-a supărat cu ceva cât le-a fost șef și acuma se răzbună. Așa îți trebuie Ionele, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Mă întreb dacă nu cumva se merită unii pe alții, dar cu calu ce au avut?

 

Acum îmi explic cum au fost posibilă emiterea atâtor O.U.G.-uri demolatoare pentru pensiile militarilor. Pe cei aflați încă pe cai,  dar „bând apă” la fel ca ei, nu îi interesează nici respectarea camaradului nici a „părinților” care le-au dat „nume” nici a gradului pe care îl poartă pe umeri, ci doar propriul portofel.

 

Are dreptate badea Tudor Gheorghe: „…au făcut copii noștri dinți!”[1]. Sugerez – că nu mai am putere să propun -, ca toți pensionarii militari să meargă să își depună gradele la porțile M.Ap.N., pe colo pe unde intră ministrul, să îl aștepte în fiecare dimineață pentru a i le înmâna personal.  Practic, au fost degradați, așa că a le purta în continuare în asemenea condiții este o rușine.

 

 

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/au-facut-copiii-nostri-dinti

 

 

/////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Sisteme de Inteligență Artificială care manipulează sistemul nervos uman (gânduri, emoții, percepții) și derogă drepturile fundamentale ale omului

 

 

Mojimir Babáček, Cehia  24 Iulie 2024

 

 

Sistemele de Inteligență Artificială manipulatorii ar trebui să fie interzise definitiv – Scrisoare către Parlamentul European

 

 

 Pe 9 decembrie 2023, Parlamentul European a publicat un comunicat de presă, în care a declarat că a ajuns la un acord politic cu Consiliul Uniunii Europene „cu privire la un proiect de lege care să asigure siguranța I.A. în Europa, respectarea drepturilor fundamentale și democrația”. Viitorul proiect de lege ar trebui să interzică „sistemele I.A. care manipulează comportamentul uman pentru a-și eluda liberul arbitru”.

 

Potrivit comunicatului de presă, deputații au „acordat” și „obligații clare” în ceea ce privește „sistemele A.I. utilizate pentru a influența rezultatul alegerilor și comportamentul alegătorilor”. Nimeni și niciun loc nu a elaborat aceste probleme. Într-un răspuns la petiția mai multor reprezentanți și membri ai organizațiilor mondiale pentru drepturile omului, președintele Comisiei pentru petiții a Parlamentului European, Dolors Montserrat, a citat documentul pregătitor al P.E., care spunea: „Ar trebui interzisă introducerea pe piață, punerea în funcțiune sau utilizarea anumitor sisteme de inteligență artificială cu scopul sau ca efect de denaturare materială a comportamentului uman, prin care este posibil să apară vătămări fizice sau psihologice. Această limitare ar trebui înțeleasă ca include neuro-tehnologii asistate de sisteme AI care sunt utilizate pentru a monitoriza, utiliza sau influența datele neuronale colectate prin interfețele creier-calculator în măsura în care denaturează material comportamentul unei persoane fizice într-un mod care provoacă sau este probabil să provoace acelei persoane sau altei persoane un prejudiciu semnificativ”.

 

Acele declarații abordează și ascund fezabilitatea manipulării în masă a sistemului nervos uman (gânduri, emoții, percepții, funcționarea organelor interne sau chiar cauzarea morții oamenilor)  la distanță. Este evident că numai atunci când masele de creier ale oamenilor sunt controlate la distanță, sistemele de inteligență artificială pot fi „utilizate pentru a influența rezultatul alegerilor și comportamentul alegătorilor” prin formarea opiniilor politice ale alegătorilor și impunându-le decizia de a vota pentru anumite partide sau persoane. 11 organizații pentru drepturile omului i-au răspuns Dolors Montserrat:

 

„Suntem profund îngrijorați de răspunsul dumneavoastră la petiția numărul 0716/2023.

 

După ce am studiat informațiile privind acordul dintre Parlamentul European și statele membre ale UE privind legislația privind inteligența artificială, nu vedem intenția lor sinceră de a preveni manipularea emoțiilor gândirii umane etc. de către agențiile guvernamentale cu utilizarea de microunde pulsate, unde electromagnetice extra lungi sau alte energii încă nepublicate. Aceasta înseamnă că până acum nu au fost luate măsuri pentru a împiedica dezvoltarea statelor membre ale Uniunii Europene în regimuri totalitare în care gândirea la cetățeni va fi controlată de guverne care folosesc acele radiații și inteligență artificială. Pentru a preveni o astfel de situație, guvernele ar trebui să declasifice tehnologiile de control de la distanță a sistemelor nervoase umane și să creeze agenții capabile în mod obiectiv și obligate din punct de vedere legal să dezvăluie abuzurile drepturilor omului și democrației de către tehnologiile AI. Atunci când guvernele îi țin clasificați, își păstrează deschisă opțiunea de a manipula mințile cetățenilor lor, ori de câte ori consideră de cuviință. Deținerea acestor instrumente îi va elibera de responsabilitate în fața cetățenilor lor în cazurile în care se pot întâmpla catastrofe din cauza faptului că au neglijat pericolele, legate de dezvoltarea ulterioară a civilizației.

 

Dovezile științifice care demonstrează că cel puțin microundele pulsate (inclusiv transmisiile sistemelor de telefoane mobile) și undele electromagnetice extra lungi pot fi folosite pentru a controla gândurile, emoțiile, percepțiile umane, provoca dureri etc. la distanță pot fi găsite[1]. Propunerea de legislație, care ar satisface cerințele privind sistemul politic respectând drepturile omului și libertățile cetățenilor în era electronică[2]. În rezumat, considerăm că Actul UE privind inteligența artificială ar trebui să includă o legislație care să interzică în mod explicit guvernelor UE, inclusiv forțelor de ordine, agențiilor de informații și armatei, să folosească inteligența artificială pentru a manipula la distanță gândurile umane, emoțiile etc. folosind alte informații publicate sau încă energii inedite. Legislația ar trebui să includă, de asemenea, obligația guvernelor UE de a-și proteja cetățenii de o astfel de manipulare din partea guvernelor din afara UE sau a altor entități.

 

Merită să fie luate în considerare foarte serios, dacă într-un viitor nu îndepărtat, unde majoritatea cetățenilor statului ar putea fi șomeri sau subangajați din cauza utilizării inteligenței artificiale , li se va permite să aibă libertatea de a vota în funcție de opiniile lor sau dacă statul puterea va decide că nu sunt suficient de responsabili pentru a face alegerea corectă în alegeri și, în schimb, va produce deciziile lor în mintea lor.

 

În acest fel ei nici măcar nu ar avea dreptul de a vota împotriva folosirii inteligenței artificiale, care le-a lipsit de locuri de muncă și demnitate. Potrivit analizei Fondului Monetar Internațional, introducerea Inteligenței Artificiale „este programată să afecteze aproape 40% din toate locurile de muncă” la nivel mondial și aproximativ 60% în economiile avansate și, în acest fel, „AI va agrava probabil inegalitatea generală”[3]. Comandantul Cornelis van der Klaauw de la Marina Regală a Țărilor de Jos și Expert de la Centrul Comun de Război al NATO a scris un articol pe această temă în anul 2023[4]. „Motivul pentru care atacurile cognitive trec neobservate de țintele lor este că activitățile cognitive ocolesc mintea conștientă și vizează direct subconștientul unei persoane… majoritatea deciziilor noastre sunt luate de subconștientul nostru… Atacurile cognitive au ca scop exploatarea emoțiilor înrădăcinate în subconștientul nostru, ocolind mintea noastră conștientă rațională“.

 

Textul petiției

 

Interziceți controlul la distanță a sistemului nervos uman – O inițiativă a lui Mojimir Babáček

 

Noi, subsemnații, solicităm Parlamentului European să includă în legislația privind inteligența artificială următoarele:

 

– Interziceți utilizarea Inteligenței Artificiale pentru a controla și/sau decoda de la distanță activitatea sistemului nervos uman cu unde electromagnetice, energii dirijate, unde potențiale, conexiuni non-locale de fotoni sau electroni sau orice alte energii, fără acordul explicit.

 

– Interziceți tuturor organizațiilor guvernamentale UE, inclusiv forțelor de ordine, agențiilor de informații, armatei și contractorilor acestora, să utilizeze inteligența artificială pentru a controla și/sau decoda de la distanță activitatea sistemului nervos uman al civililor folosind mijloacele menționate mai sus. Legislația ar trebui să includă, de asemenea, obligația guvernelor UE de a-și proteja cetățenii de o astfel de manipulare din partea guvernelor din afara UE sau a altor entități.

 

– Prevăd înființarea de agenții UE capabile în mod obiectiv și obligate din punct de vedere legal să investigheze și să dezvăluie abuzurile drepturilor omului și democrației de către inteligența artificială utilizată pentru a controla și/sau decoda de la distanță activitatea sistemului nervos uman, folosind cele menționate mai sus. mijloace. Agențiile UE menționate ar trebui să funcționeze independent de statele membre ale UE, iar UE ar trebui să își stabilească obiectivul de a angaja Organizația Națiunilor Unite ca ultim arbitru în deciderea cazurilor în care oameni din întreaga lume se vor plânge de abuzul drepturilor omului de către acele neurotehnologii și inteligenţă artificială.

 

Comandantul Cornelis van der Klaauw de la Marina Regală a Țărilor de Jos și Expert de la Centrul Comun de Război al NATO a scris într-un articol din 2023:

 

„Motivul pentru care atacurile cognitive trec neobservate de țintele lor este că activitățile cognitive ocolesc mintea conștientă și vizează direct subconștientul unei persoane… majoritatea deciziilor noastre sunt luate de subconștientul nostru… atacurile cognitive nu mai sunt science fiction.

 

Ele au loc deja acum… nanotehnologia neuronală poate fi folosită pentru a aduce roboții de dimensiuni nanometrice aproape de un neuron prin intermediul fluxului sanguin și pentru a face posibilă conectarea creierului uman direct (adică neinterceptat de simțurile noastre) la un computer, utilizând inteligența artificială în proces… Războiul nu mai este un concept pur militar; a devenit mult mai larg și mai complex. În viitor, va exista o singură regulă în război: Nu sunt reguli.

 

Sperăm că nu veți vota în favoarea unui viitor, în care marile puteri vor lupta pentru a controla creierul populației mondiale.

 

Scrisoare deschisă către Uniunea Europeană și guvernele din întreaga lume

 

Semnatari (Organizații):

 

– Spolek za zákaz manipulare lidské nervové soustavy radiofrekvenčním zářením – Republica Cehă;

– Schutzschild Ev – Germania;

– Justiție țintită – S.U.A.;

– Fundația Stopeg (STOP Arme electronice și Gangstalking) –  (Olanda)

– Coaliția internațională împotriva torturii electronice și a robotizării ființelor vii (ICATOR);

– Avenue Paul Hymans 120/47, B – 1200 Bruxelles  – Belgia;

ACOFOINMENEF (Asociație împotriva tuturor formelor de interferență și control mental și neurofiziologic – Italia;

– MOVIMENTO AMPIO CONTRO LA TORTURA TECNOLOGICA PSICOLOGICA E MENTALE – Italia;

– Föreningen för hjärnans integritet i Sverige (Societatea pentru integritatea creierului din Suedia;

– Stowarzyszenie STOP Zorganizowanym Elektronicznym Torturom – Polonia;

– ADVHER (Association de Defense des Victimes de Harcélement Electromagnétique et en Réseau – Franţa;

– Vizat Marea Britanie – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord)

– Institutul Allen pentru Drepturile Omului (Statele Unite ale Americii – PO BOX 193, NORTH PEMBROKE, MA.- S.U.A.

– Justiție țintită – S.U.A.

– Organizația victimelor armelor psihotronice (controlul minții) – Canada)

– PMP pentru Societatea Bharath în siguranță împotriva torturii ascunse și a armelor energetice – India.

Notă – Mojmir Babacek s-a născut în 1947 la Praga, Cehoslovacia. A absolvit filosofie și economie politică) Universitatea „Charles” din Praga în 1972. Între anii1981-1988 a trăit în S.U.A. Din 1996 a publicat articole pe diferite subiecte, mai ales în media alternativă cehă și internațională. În 2010, a publicat o carte despre atentatele de la 11 septembrie în limba cehă. Din anii 1990, el s-a străduit să ajute la realizarea interzicerii internaționale a controlului de la distanță a activității sistemului nervos uman și a minții umane prin utilizarea neurotehnologiei.

 

[1] https://www.globalresearch.ca/why-governments-around-world-classify-information-about-effects-pulsed-mirowaves-extra-low-frequency-electromagnetic-waves-human-brains/5839545 – 23 ianuarie 2024.

[2] https://www.globalresearch.ca/let-us-try-save-freedom-democracy/5839838 – 7 februarie 2024

[3] https://www.bbc.com/news/business-67977967 – 15 ianuarie 2024.

[4] https://www.jwc.nato.int/application/files/7216/9804/8564/CognitiveWarfare.pdf

 

 

Sursa – https://www.globalresearch.ca/open-letter-european-parliament-protect-fundamental-human-rights/5848032 – ianuarie 2024 și 10 iulie 2024

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Turnul Babel

 

 

Acad. Eugen Mihăescu 

 

 

 

 

 

Atunci când am ajuns pentru prima dată la Parlamentul European de la Strasbourg în toamna anului 2005, ca observator trimis de Senatul României, m-a frapat asemănarea construcției moderne cu „Turnul Babel” așa cum și l-a imaginat pictorul Peter Bruegel cel Bătrân, în secolul al XVI-lea. Descris în Biblie în capitolul dedicat Genezei, turnul a fost construit după Potop de oamenii care supraviețuiseră și vorbeau cu toții aceeași limbă. Ambiția lor a fost ca turnul să ajungă până la cer, ceea ce a stârnit mânia Domnului, care a trimis pe pământ limbile și i-a făcut pe oameni să nu se mai înțeleagă și să nu mai poată duce la bun sfârșit construcția.

 

Până în ziua de azi, expresia „ca la turnul Babel” „semnifică o amestecătură de lucruri sau de idei confuze, o întreprindere sortită eșecului, o reuniune haotică, unde toți vorbesc fără să se poată înțelege.” Nu există o descriere mai potrivită pentru Parlamentul European, iar arhitectul care a gândit clădirea din Strasbourg a fost cu siguranță un vizionar

 

Statutul de observator mi-a fost foarte util, pentru că am putut înțelege cum merg lucrurile în Parlamentul European, iar atunci când România a aderat la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007, am știut ce am de făcut ca deputat. Ceea ce nu se poate spune despre doamna Diana Șoșoacă. Dumneaei, în plus (pentru că în 2007 nu exista un asemenea document) a fost pusă să semneze un soi de „angajament de bună purtare” în 16 pagini, care ar fi trebuit să o pună în gardă că nu va putea să se comporte la Bruxelles ca în parlamentul de la București.

 

Eu unul, însă, îi acord circumstanțe atenuante din mai multe motive. Eu știu că europarlamentarii „neafiliați”, deci neadoptați în niciun grup politic sunt dezavantajați. În primul rând, sunt exilați la cucurigu, undeva la galerie. Sunt înscriși la sfârșitul listei pentru a lua cuvântul în plen și de aceea, de cele mai multe ori, nu apucă să le vină rândul. Doamna Șoșoacă habar nu avea că în plenul P.E. intervențiile sunt limitate la fix un minut și, dacă nu îți cronometrezi discursul, ți se taie microfonul. Lucru care i s-a și întâmplat la prima luare de cuvânt.

 

Conținutul intervenției și renumele de „gură-mare” au atras atenția „zbirilor” care veghează ca în Parlamentul European să nu existe perturbări și să domnească „armonia”. Din acea clipă doamna Șoșoacă nu mai avea nicio șansă să se exprime în fața colegilor, și nu-i rămânea decât un singur lucru, să provoace scandal.

 

În aceeași postură s-a aflat în Parlamentul European, pe vremea mea, Nigel Farage, care striga din toți bojocii de la galeria unde fusese cocoțat, nefiind nici el afiliat unui grup politic. E drept că era îmbrăcat în costum, cu cravată și batistuță, și nimeni nu a îndrăznit să-l dea afară din plen, pentru că, deh, reprezenta parlamentarismul Great Britain și nu cel dâmbovițean care este vechi de numai câteva zeci de ani și nu sute… Farage a strigat ce a strigat în pustiu până a decis că e mai bine să se ducă acasă și să scoată Marea Britanie din U.E., ceea ce a și reușit.

 

Doamna Șoșoacă nu ar avea același succes, pentru că românii încă nu s-au lămurit în ce-am intrat ca să nu zic în ce-am călcat… Trebuie să precizez că poloneza Ewa Zajaczkowska-Hernik este membră în grupul Europa Națiunilor Suverane și de aceea a putut să o facă de la tribună pe Ursula von der Leyen de două parale și s-o trimită acolo unde îi este locul, adică la pușcărie[1].

 

Ce i se reproșează româncei? Că a strigat, că a purtat costum popular, că a ridicat două icoane și și-a pus botniță. Am explicat de ce a fost nevoită să strige, dar cred că era normal să poarte costum popular, pentru că doamnei Șoșoacă nu îi este rușine că este româncă. Botnița era un simbol care să condamne procedurilor din Parlamentul European care pun călușul în gură deputaților incomozi. La Strasbourg sunt foarte apreciați cei care pupă în cur asemenea lui Rareș Bogdan și cei care sunt muți ca peștele, asemenea lui Mihai Tudose. Iar dacă ținem cont de legile contra naturii și contra credinței creștine care sunt adoptate în hemiciclul parlamentului, cele două icoane sunt insuficiente pentru a alunga necuratul care sălășuiește acolo.

 

Apropo de Rareș Bogdan, modestul jurnalist de provincie, devenit animator de televiziune și eurodeputat, harnic culegător de scame de pe reverele costumului prezidențial… L-aș întreba pe liberal dacă știe cum arată alegătorii care l-au trimis la Bruxelles? Câți dintre pesedisto-liberalii care l-au votat îi seamănă? Câți dintre ei se uită la televizor la „Las Fierbinți” și „La Bloc”? La petrecerile pesedisto-liberale se cântă Mozart sau manele? Sunt convins că picioarele lui Rareș nu miros mai bine decât cele ale pesedisto-liberalilor, deși ale lui sunt încălțate cu pantofi care costă 1000 de dolari. Eu prefer deputații care au curajul să o înjure în față pe Ursula ca Diana, decât pe cei care au stat la coadă ca să o îmbăloșeze ca Rareș…

 

În Parlamentul European s-au strecurat și niște independenți. Sunt curios cum vor evolua doi dintre ei: unul este anonimul român Nicu Ștefănuță, iar celălalt este cipriotul Fidias Panaiyotou. Pe primul nu știm câți internauți îl „urmăresc”, știm doar că a inundat rețelele de socializare cu afișe electorale. Domnul Ștefănuță este independent de un an de zile, pentru că în 2019 a fost trimis la Strasbourg pe lista U.S.R.. Acum a fost susținut de olandezi ca să fie ales vicepreședinte!

 

Cipriotul are două milioane de abonați la podcastul său după ce, printre altele, a stat închis într-un sicriu timp de o săptămână și a venit la Strasbourg pe bicicletă. Panaiyotou însă și-a informat imediat electoratul că deputații au la dispoziție un buget de vreo 60.000 de euro pe lună pentru salarii, birouri, protocol etc et etc, care este plătit de contribuabilii ciprioți. Să afle și românii cât ne costă din buzunar cei care, cică, ne reprezintă!  Panaiyotou a întrebat tinerii ciprioți cum să voteze în cazul alegerii doamnei Ursula van der Leyen. 75% i-au cerut să voteze împotrivă. Așa a înțeles el „democrația participativă” și sper că le-a îndeplinit dorința.

 

Doamna Șoșoacă ar trebui să se folosească și ea de rețelele de socializare pentru a-și face cunoscută activitatea parlamentară celor care o susțin sau o vor susține.

 

 

Sursa – https://evz.ro/turnul-babel.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR2CtY5RW9rflxEmHOLqHNdCfIjP4nxqs4D2_G11Z0p6275RD1YZALIZagw_aem_djgrsOH4MltTxuScwRVGGA – 22 iulie 2024.

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Gheorghe Piperea: Cuibul de viespi nomenklaturiste (II)

 

 

 

La așa-zisa Școală Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) se face drept, sociologie, administrarea afacerilor, jurnalism și comunicare, toate aceste „specializări” fiind în curiculla universitară a altor facultăți, fie din cadrul Universității București, fie din cadrul ASE. Sincer, eu nu știu de ce te-ai duce la SNSPA să faci dreptul, sociologia sau jurnalismul și comunicarea când astfel de discipline sunt în mod tradițional și istoric la alte facultăți. De exemplu, cea mai veche facultate din București este Facultatea de Drept din cadrul Universității București, unde eu predau de zeci de ani drept comercial, protecția consumatorilor și insolvență. Sau, și mai ciudat: de ce să faci masterate în aceste domenii când adevăratele locuri unde (teoretic) se studiază temeinic dreptul, sociologia, psihologia sunt la Universitate?

Răspunsul este unul singur: pentru diplome și pentru pedigree – ul de viitoare elită politico-administrativă.

Mai grave sunt alte două caracteristici ale SNSPA:

(i) profesorii reali sunt rari și supleanți, căci „profesorii” sunt personaje histrionice, mereu prezente în centrul atenției, întotdeauna sudate politic la establisment, (aproape) pentru eternitate mufați la robinetele de bani publici, fie direct, fie prin fundații sau asociații cvasi-private;

(ii) afacerile pe care le fac „profesorii” de la SNSPA cu statul, instituțiile publice sau partidele politice mainstream, studiile pe care le produc pe bandă rulantă, politicile pe care le desenează, legile pe care le scriu și le promovează, sunt comise prin munca neremunerată sau cu ajutorul studenților, pe care „profesorii” îi exploatează fie prin intermediul stagiilor de practică, fie prin intermediul unor „proiecte de cercetare”.

Un exemplu șocant de astfel de practici de exploatare a inocenței/naivității este ONG – ul intitulat Eurocomunicare, având-o ca președinte pe Alina Bârgăoanu, decan en titre al Facultății de comunicare. În această ONG mai apare ca fondator Paul Dobrescu (unul dintre fondatorii SNSPA – ului originar, cel din 1991), precum și un anume Silviu Paicu (acesta susține că ar fi terminat un program de doctorat în intelligence și securitate națională, într-un fel de co-tutelă, la „Mihai Viteazul” și la o obscură universitate din Malta.

În anul 2020, Eurocomunicare făcea un contract de cca 12 milioane de lei cu Statul român pentru a realiza un studiu referitor la dezinformarea în spațiul online. Studiul a fost publicat în data de 20 octombrie 2020. Întrucât atunci, în 2020, era vice-președinte marele analist tv Radu Tudor și, indirect, Raed Arafat era un fel de asociat din umbră (ca, de altfel, și Mircea Geoană), cazul a făcut un pic de spume în presă, dar a fost rapid închis, pe principiul „ciocul mic, că acum suntem noi la putere”.

Printre altele, studiul Eurocomunicare analiza teme prezente pe social media, precum: Plandemia. Mascaradă; O simplă viroză; Virusul fabricat; Fără botniţă; Bill Gates – figura “ocultei” şi a industriei Big Pharma; Dictatura şi “Noua Ordine Mondială”; Corupţia elitelor şi neîncrederea în autorităţi. În treacăt fie spus, toate aceste teme, dar absolut toate, s-au dovedit a fi reale, iar informarea oficială și ideologia însoțitoare, false. De reamintit:

– în timp, măștile s-au dovedit a nu fi mijloace de protecție contra pandemiei, ci metode de control totalitar al minții și al comportamentului omului nou-normal,

– până și fesibuc a admis că virusul a fost, cel mai probabil, articial, iar nu natural,

– Bill Gates a făcut oficiul de master mind al OMS, acumulând el însuși sau făcînd posibilă acumularea de foarte mari bogății de către big pharma,

– așa – numitul „occident colectiv” a dat enorm de multe dovezi că s-a comportat totalitar, în interesul de a crea și consolida „ordinea internațională liberală bazată pe reguli”.

Despre corupția elitelor și neîncrederea în autorități nu e nimic suplimentar de spus – a văzut toată lumea și singură cât de oneste și curate sunt elitele cu semn minus care ne conduc și controlează și cât de credibile sunt autoritățile din zilele noastre… Atât de credibile cât arată azi scorul încrederii în Iohannis: 8% …

Studiul, pentru care Eurocomunicare a primit 12 milioane de lei de la Stat*, urmărea nu doar așa-zisa dezinformare, ci și „vectorii de răspândire”, mai precis, persoanele care aveau mulți urmăritori pe rețele de socializare.

Pentru că s-a nimerit ca eu să fiu „vectorul” cu cei mai mulți urmăritori pe feisbuc la acea vreme (septembrie 2020), am ajuns peste noapte primul conspiraționist al țării.

Nu orice conspiraționist: primul!

Raportul a pornit, pur și simplu, ca racheta pe internet. Toată presa, chiar și cea independentă și decentă, a preluat raportul și, evident, poziționarea mea pe locul întâi al conspiraționismului. Am văzut reflecții multiple în presa din țările din Sud – Estul Europei, întrucât Eurocomunicare s-a preocupat de traducerea în engleză a raportului și de răsândirea sa în străinătate.

De atunci sunt „controversatul avocat Piperea” sau „profesorul conspiraționist Piperea” ori medievalul universitar care nu crede în știință și care nu îi lasă să se supună pe cei care vor să se supună și să stea captivi în colivia de confort. Chiar dacă nu am făcut nici atunci și nu fac nici acum decât să le pun în față celor care au dus eroica luptă cu plandemia o oglindă purgatoriu, bună de mărturisit păcatele.

Notă intermediară: deși cărțile mele chiar sunt scrise de mine, deși nu am nicio legătură cu corupția și comerțul cu „etichete de status”, deși nu mă ocup cu „optimizări judiciare”, deși nu mă ocup că hărțuirea sau abuzul sexual al studentelor sau al colegelor de breaslă, deși am justificat mereu chiar și ultimul cent câștigat pe merit și am plătit mereu taxe, impozite și contribuții conform legii, doar eu sunt cel controversat, iar nu și „profesorii” de la SNSPA … Un exemplu imediat îmi vine în minte – Remus Pricopie a fost inculpat timp de 10 ani într-un dosar de corupție, instanța l-a găsit vinovat și tot instanța l-a iertat de pușcărie pentru că, între timp, a intervenit prescripția …

Și acum vine șocul cel mare: studiul a fost elaborat nu de ONG – ul decanei de la SNSPA, Facultatea de comunicare, ci de o echipă de profesori, doctoranzi și studenți de la SNSPA**!

Așadar, Eurocomunicare, un ONG aparent privat, pune mâna pe o enormă sumă de bani de la stat, pentru a face un studiu, iar studiul este realizat cu resursele umane (și materiale) ale SNSPA, din bani publici! Cu munca benevolă a studenților … Adică, pe tiparul abuzurilor sexuale și al sondajelor de opinie ale „profesorilor” Bulai și Pieleanu, studenții sunt utilizați pentru a obține tot felul de beneficii pentru mahării facultății – bani, notorietate, influență politică și mediatică etc.

Așadar, studenții fac studii de stigmatizare a opozanților sistemului statului paralel. Așadar, din aceste școli iaes politicieni și funcționari deja îndoctrinați de astfel de „profesori”, cu nimic mai buni decât cei de la Academia Ștefan Gheorghiu, din perioada comunistă.

Ce se produce și se cumpără la SNSPA nu este decât „eticheta de status”, pe care absolventul sau masterandul urmează a și-o tatua pe frunte, pentru a-și semnaliza virtutea și a vâna funcții, deminități și sălbăticiuni „sexicioase” …

Cum au zis Pareto și Eminescu, acest stat adânc și ascuns este mai mereu compus din elite – „vulpi” și din elite cu semn minus, care comercializează „etichete de status”.

PS : Am dat în judecată acel quango (cvasi-ONG) intitulat Eurocomunicare, precum și SNSPA. Sunt 4 ani de atunci. Procesul a avut un prim termen în septembrie 2021, la aproape un an de zile de la apariția „raportului”. Dosarul fost de mai multe ori plimbat pe la instanțele din București, care nu își găseau competența prin sertare …

*aceasta este suma de la acea dată, octombrie 2020 – nu am mai verificat dacă nu cumva s-au plătit adiționale sau, după caz, s-au inventat alte motive de „studiu”…

**STUDIU. Cum se răspândesc dezinformările? Avocatul Piperea, vloggerul Roxin sau doctorul Constantinescu, în topul postărilor discutabile (paginademedia.ro)

 

Autor: Gheorghe Piperea

 

 

https://gandeste.org/analize-si-opinii/gheorghe-piperea-cuibul-de-viespi-nomenklaturiste-ii/132664/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Făptași, instigatori, complici (I)

 

 

Teroarea fesenistă din 13-15 iunie 1990 a fost acompaniată de isteria propagandistică a neo și cripto-comuniștilor. În fruntea TVR pretins “liberă”, istoricul Răzvan Theodorescu. Eram la București, am scris despre mineriadă în presa americană. L-am vazut, l-am auzit pe Răzvan (ne cunoșteam din anii 70), perorând pe ecran despre “barbarii în stare de ebrietate” pe care i-a asemuit cu legionarii. Pentru cei care ori nu știu, ori au uitat, acum 32 de ani nu exista altă televiziune decat cea oficială. Actualul vicepreședinte al Academiei Române era sacerdotul de serviciu al ceremonialului prostituției.

 

 

https://tismaneanu.wordpress.com/page/7/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Rusia lui Putin este un stat terrorist

 

 

Federatia Rusa duce un razboi terorist impotriva Ucrainei. Foloseste metode teroriste. Ruscismul, ideologia putinista, le neaga ucrainenilor statutul uman. Daria Dughina a fost o inflacarata propagandista ruscista. A fost Her Father’s Voice. I-a numit pe ucraineni suboameni. Rezistenta impotriva Raului obliga la actiuni imposibil de acceptat in conditii normale. Intre Amnesty International cu ale sale duble ori chiar triple standarde si Albert Camus il aleg pe autorul “Omului revoltat”.

 

https://tismaneanu.wordpress.com/page/3/

 

///////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Timothy Snyder, Tărâmul morţii- Europa între Hitler şi Stalin

 

Americanii consideră că al Doilea Război Mondial a fost „Războiul cel Drept“.Însă chiar înainte de a fi izbucnit, aliatul lor Stalin a împuşcat şi a înfometat milioane de cetăţeni sovietici şi nu s-a oprit din asta nici în timpul războiului. Deşi soldaţii americani au eliberat mai multe lagăre de concentrare, nu a au ajuns niciodată să vadă fabricile morţii, zonele în care sau petrecut masacrele şi locurile în care au fost înfometaţi atâţia oameni. În aceste locuri, Hitler şi Stalin au ucis pe scară largă civili. În doisprezece ani, pe un tărâm al morţii întins între Berlin şi Moscova, punând în practică politici de exterminare care nu aveau nimic de a face cu operaţiunile militare, regimul sovietic şi cel nazist au ucis 14 milioane de oameni. La sfârşitul războiului, tărâmurile însângerate au fost izolate de o cortină de fier, iar istoria lor a fost dată uitării.

 

În Tărâmul morţii, reputatul istoric Timothy Snyder oferă o inedită investigaţie asupra locurilor în care europenii au fost omorâţi cu milioanele şi o temeinică explicaţie a motivelor şi metodelor folosite de Hitler şi Stalin. El stabileşte locul şi cronologia istoriei Holocaustului, de care a fost responsabil Hitler, şi a Marii Terori, de care s-a făcut vinovat Stalin, prezintă pentru prima dată episoade uitate ale masacrelor naziste şi sovietice şi vine cu o nouă viziune asupra relaţiilor dintre cele două regimuri. Valorificând istoriografia problemei şi sursele primare create în toate limbile importante, Snyder acordă o atenţie specială şi mărturiilor care provin chiar de la victime: scrisori trimise celor de acasă, petice de hârtie aruncate din tren, însemnări zilnice descoperite asupra celor ucişi.

 

Temeinic documentată, profund umană şi fără să mai lase loc de interpretări, Tărâmul morţii este o lectură obligatorie pentru cei care caută să înţeleagă rostul principalei tragedii a epocii moderne.

 

  „Europa şi tărâmul morţii“ (Ziarul de Duminică, martie 2013)

 

  Codruţ Constantinescu, „Europa între Hitler şi Stalin“ (Revista 22, ianuarie 2013)

 

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/t%C4%83r%C3%A2mul-mor%C5%A3ii

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

O Europa altfel !

 

 

Postarea unui @Cetatean

 

« Autorul sustine proiectul european, insa este un adversar al birocratiei si politicilor impuse de sus, fara consultarea directa, prin referendum, a popoarelor din UE. Autorul respinge categoric politicile de stinga, sub orice forma ar fi ele, intrucit nu considera ca statul poate rezolva problemele oamenilor mai bine decit o fac acestia, singuri sau in cadrul comunitatilor lor (locale, regionale sau nationale). Viziunea economica a autorului este cea a scolii austriece de economie, asa cum a fost ea formulata de Ludwig von Mises si Friedrich von Hayek ».

 

  1. Pentru intelegerea disfunctionalitatilor Europei, trebuie avut in vedere urmatoarele aspecte (ma sprijin pe articolul de pe Politeia Digest)

 

  1. Proiectul european a inceput modest, ca un proiect de viata in comun al celor care in trecut facusera razboiul si care au decis, dupa razboi, sa traiasca in pace. La realizarea acestui proiect au pus umarul barbati care luptasera pe front si care stiau ce inseamna libertatea si pierderea ei, prietenia, ura si alte celelalte sentimente prea omenesti. Barbatii astia erau oameni politici corecti, care credeau sincer in idealurile lor.
  2. Treptat, ca orice construct uman, birocratia a pus mina pe proiect si l-a acaparat. Proiectul initial a devenit unul din ce in ce mai vast, iar politicienii cei vechi au fost inlocuiti cu altii, nascuti dupa razboi, crescuti in spiritul lui “trebuie am de toate”, “mi se cuvin toate”, “merit mult si dau putin”. Convingerile politice ale acestor politicini, care astazi conduc Europa, avind in jur de 50-60 de ani, sunt ca frunza in vint. Prodi a fost agent KGB, Barosso a fost maoist, Ashton o militanta stingista, etc. II dau pe cei mai cunoscuti si care imi vin mai usor la indemina, ei sunt reprezentativi pentru intreaga clasa de la Bruxelles. Pentru acestia, proiectul UE este unul si acelasi cu proiectul eternizarii lor intr-un post de conducere. Ar face orice sa isi mentina functiile. Mai nou, inventeaza super structuri care se calca pe atributii.
  3. Tratatul de la Lisabona marcheaza limita maxima de expansiune a birocratiei care se teme de votul popular. Toate statele, cu exceptia Irlandei, si-au trecut actul de adeziune, prin Parlamentele nationale. Iar Irlanda a repetat un referendum, culmea democratiei, ca sa iasa ce trebuia. Avem clar dovada ca pentru birocrati votul e bun doar cind le consfinteste puterea, nu cind le-o contesta.
  4. Astfel, proiectul birocratic numit Lisabona poate fi definit ca o super structura care are ambitia sa functioneze ca stat cu moneda, buget si armata propri, cu politicinei proprii si cu parlament propriu, insa neavind curajul sa recunoasca deschis faptul ca, la un moment dat, se va produce o ciocnire intre competentele nationale ale statelor si competentele UE.
  5. Distinctia intre competente exclusive, partajate si sprijinite e irelevanta, cita vreme Curtea Constitutionala Germana a pus punctul pe i, aratind ca UE nu are “competenta competentei”, adica ea nu isi poate stabili singura competentele, ci decide strict in limita competentelor care i-au fost acordate de statele membre. Tendinta birocratiei este intotdeauna extinderea, arata Ludwig von Mises in cartea “Birocratia si imposibilitatea planificarii rationale in regimul socialist”. Insa, odata cu extinderea competentelor, birocratia tinde sa devina autonoma, incercind sa isi creeze ea singura propriile legi de functionare. UE este, actualmente, o imensa masinarie birocratica in cautarea a ceea ce Curtea Germana numeste “Kompetez Kompetez” si pe care doar Curtea Constitutionala Germana (la nivel politic) si disparitie euro (la nivel monetar) o mai pot opri din a deveni un Leviathan cu acte in regula.

 

Pentru stiintificitatea postarii, iata decizia Curtii Constitutionale Germane, in engleza. Orice spun poate fi verificat prin citirea deciziei.

 

In continuare, voi prelua si voi transforma o parte din comentariile mele pe acelasi subiect din data de 30 aprilie, cind am comentat indelung situatia UE in lumina deciziei din 30 iunie 2009 a Bundesverfassungsgericht. Voi urmari problema lipsei de legitimitate democratica a UE si ciocnirea dintre competentele UE si suveranitatea statelor componente.

 

  1. Acest aspect este capital pentru intelegerea prezentului si discernerea viitorului.

 

  1. Problema de fond a UE la ora actuala este ca aceasta si-a atins limita maxima a competentelor si mai vrea inca sa se extinda. In buna functionare birocratica, ea vrea competenta competentei, insa intra in contradictie cu suveranitatea statelor.
  2. Ilustrarea cea mai buna o avem atit in dezbaterea daca UE sa verifice bugetele nationale ale statelor. Franta si Germania au fost categorice. NU vor ca UE sa aiba astfel de competenta. “Guido Westerwelle declara anterior că dreptul de a stabili bugete de către parlamentele naţionale reprezintă “nucleul suveranităţii de stat.În Franţa, ministrul de finanţe Christine Lagarde declara că ar fi “util” un schimb de documente cu partenerii, deşi poziţia guvernului a fost subliniată clar: “Parlamentul adoptă bugetul naţional.”

Curtea Constitutionala Germana a surprins in termeni mai generali aceasta ciocnire intre competentele UE si suveranitatea popoarelor, asa cum e ea exercitata de Parlamentele nationale (in speta, cel german) : “The constitutional identity is an inalienable element of the democratic self-determination of a people. To ensure the effectiveness of the right to vote and to preserve democratic self-determination, it is necessary for the Federal Constitutional Court to watch, within the boundaries of its competences, over the Community or Union authority’s not violating the constitutional identity by its acts and not evidently transgressing the competences conferred on it”.

 

  1. Cu aceasta, ajungem la problema urmatoare: de ce sa nu ii recunoastem UE legitimitatea democratica, de vreme ce are si ea un Parlament European?

Citez  din nou decizia Curtii Germane:

Doua chestiuni trebuie insa  lamurite aici:

 

c1. Pe cine reprezinta Parlamentul European? Citez: “The European Parliament is not a body of representation of a sovereign European people.” Retinem: nu exista popor european. Adevarata relatie de reprezentare este cea intre un popor si parlamentul sau national. Nu orice institutie care poarte numele de Parlament chiar este una [aici ma sprijin si pe articolul de pe Politeia Digest preluat de pe Stratfor si citat la inceputul postarii, precum si pe teza ca un popor si institutiile sale nu este doar un construct birocratic si legal, ci si o traditie comuna, care scapa oricarei biricratii prin limba, cultura si  istorie comuna].

c2. Ce este, de fapt, UE? Un stat? Un stat federal? O organizatie de state suverane? Citez tot din decizia Curtii Germane: “The European Union continues to constitute a union of rule (Herrschaftsverband) founded on international law, a union which is permanently supported by the intention of the sovereign Member States”.

Chiar in orizontul Tratatului de la Lisabona, UE este o organizatie internationala constituita din state suverane care rezista atita timp cit resoectivele statele suverane decid sa ramina in ea. Faptul ca e aproape imposibil de iesit din UE sau de expulzat un membru e doar o aparenta. UE exista pentru ca statele au decis sa o creeze, ea nu poate forta statele sa ramina in cadrul ei.

Ceea ce ne intoarce la problema competentelor si mai ales a deficitului de legitimitate.

 

Ceea ce ne intoarce la problema competentelor si mai ales a deficitului de legitimitate.

 

  1. Legitimitatea si competentele. Doua probleme trebuie intelese pentru a ne a seama de ce a devenit UE un proiect birocratic.

 

  1. Dat fiind faptul ca Parlamentultul europen nu reprezinta un popor european (“The European Parliament is not a body of representation of a sovereign European people but a supranational body of representation of the peoples of the Member States, so that the principle of electoral equality, which is common to all European states, is not applicable with regard to the European Parliament”) si mai ales dat fiind faptul ca UE, chiar cu personalitate juridica, depinde de transferul de competente pe care il decid statele, Curtea Germana a marcat clar ca UE nu are competenta competentei:

“The act approving a treaty amending a European Treaty and the national accompanying laws must therefore be such that European integration continues to take place according to the principle of conferral without the possibility for the European Union of taking possession of Kompetenz-Kompetenz or to violate the Member States’ constitutional identity”.

Or, asta  inseamna condamnarea la moarte a birocratiei europene, care se vede oprita in drumul ei spre autonomia totala!

  1. Or, fara competenta competentei (dreptul de a decide singura ce competente isi aroga), UE este redusa doar la statutul de proiect politic al carui viitor depinde de statele suverane care o compun. Ceea ce insemna ca UE are un deficit structural de democratie. Fara democratia interna a statelor care o compun, UE e un colos cu picioarele de lut: “As regards the legal situation according to the Treaty of Lisbon, this consideration confirms that without democratically originating in the Member States, the action of the European Union lacks a sufficient basis of legitimisation.” (Decizia Curtii Germane). Parlamentul European nu poate suplini deficitul originar de democratie si legitimitate:

“Measured against requirements placed on democracy in states, its [European Parliament] election does not take due account of equality, and it is not competent to take authoritative decisions on political direction in the context of the supranational balancing of interests between the states. It therefore cannot support a parliamentary government and organise itself with regard to party politics in the system of government and opposition in such a way that a decision on political direction taken by the European electorate could have a politically decisive effect. Due to this structural democratic deficit, which cannot be resolved in an association of sovereign national states (Staatenverbund), further steps of integration that go beyond the status quo may undermine neither the States’ political power of action nor the principle of conferral”.

 

Ceea ce ne aduce la doua chestiuni interconectate:

 

care e cauza actualelor disfunctionalitati ale UE?

spre ce se indreapta UE, care este tinta ei ultima?

 

Det aici

 

 

O Europa altfel !

 

 

////////////////////////////////////

 

 

Globalizarea masacrului religios

 

 

7 oameni au fost asasinati intr-un pogrom al unui birou al Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, in nordul Afganistanului, de manifestanti care protestau fata de incendierea recenta a Quranului in Statele Unite de catre Pastorul american Terry Jones, care a ars in 21 martie o copie a Quranului, in urma unui „proces” in care cartea sfanta a musulmanilor a fost declarata „vinovata” si „executata”.Vorbind in limba de lemn a dictionarelor, globalizarea descrie un proces multicauzal, care este rezultatul evenimentelor dintr-o parte a globului, cu repercusiuni ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

 

Deci, un pastor tampit din Florida cu o vocatie divina, fost vanzator de mobila “second-hand”, condamna Quranul si il arde. La 10 mii de km departare, o haita de animale cu chip uman masacreaza niste oameni care se aflau pe teritoriul lor pentru a-i ajuta sa traiasca mai usor si mai bine. O adevarata globalizare a mortii. Goana dupa publicitate a vanzatorului de mobila a dus la moartea unor oameni care faceau munca Domnului, el a facut-o pe cea a Satanei.

 

In capitalele lumii democrate traiesc  mii de animale cu chip uman, la fel ca cele din Mazar-i-Sharif, Afganistan. Acesti oameni, in majoritatea lor, nu numai ca nu produc nimic pentru tarile gazda, ci le submineaza, bucurandu-se de drepturile omului si cele democratice pe care nici nu gandesc sa le acorde altora, nu la ei acasa si nici macar in tarile gazda.  Politicienii, care au vorbit zeci de ani despre “multiculturalism” ca metoda de a promova apropierea si intelegerea intre oameni, au ajuns unul dupa altul la concluzia neputintei, a modelului eronat, care a inceput sa fie mult prea strident pentru a fi pus sub carpetele politice internationaliste.

 

Regandirea modului de coexistenta este mai mult decat necesara in zilele astea cand Lampedusa este inundata si caile de acces spre Europa sunt pline de emigranti, in majoritatea lor din lumea care a comis masacrul ordinar. Am cautat un numitor comun pentru a ne intelege, probabil nu l-am gasit 😦 Ei gandesc altfel decat noi. Incompatibilitatea produce dezastre de felul celui la care am asistat.

 

Bine ar face autoritatile americane sa-l trimita pe pastorul Terry Jones in judecata si sa-l pedepseasca aspru pentru ceea ce a facut. Cine incepe sa arda carti nu va avea nici o problema sa arda si oameni. Despre pedepsirea asasinilor in Afganistan nu-mi fac iluzii. Poate mai devreme sau mai tarziu vor deveni cu totii “shaid” in numele religiei lor – prost, inexact si malefic interpretate. Acei oameni nu au fost musulmani, ei au fost criminali. Asta trebuie sa intelegem cu totii, la fel cum nici pastorul Jones nu a fost crestin, ci a fost un nelegiuit.

 

Cetăţeanul român, aflat printre victimele incidentului de vineri seară din Afganistan,  Filart Moţco,  angajat la Secţia de Afaceri Politice a Biroului ONU din Mazar-i-Sharif, a fost un om care probabil a incercat sa-i ajute pe oamenii care l-au asasinat. Moartea acestui om a fost la fel de inutila ca si prezenta lui acolo. Nu putem sa le implantam nici valorile noastre, nici ideile noastre si nici omenia nu poate ajuta oameni care inca nu au ajuns sa inteleaga ca primul drept al omului este dreptul la viata. Lasati-i acolo unde sunt si inaltati zidurile necesare, pentru ca in curand veti simti valurile unui nou ev, mai crud si mai violent decat cele care au precedat in istoria omenirii.  Asta este lumea in care traim si obezitatea societatii noaste, ipocrizia si minciunile pe care le-am promovat. Crezandu-le pot fi fatale.

 

 

 

Globalizarea masacrului religios

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea:

 

Concluzie

 

De-a lungul istoriei, omenirea a avut parte de splendoare și glorie, dar a suferit și nenumărate episoade tragice și dezastruoase. Privind înapoi, constatăm că rectitudinea morală determină guvernarea curată, puterea economică, strălucirea culturală și prosperitatea națională; degenerarea morală conduce la căderea națiunilor și la dispariția întregii civilizații.

 

Astăzi, omenirea a atins apogeul bogăției materiale, dar se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de dezastrul adus de comunism. Scopul final al comunismului nu este acela de a stabili un paradis pe pământ, ci de a distruge omenirea. Natura comunismului este aceea a unui spectru malefic, deformat de ură, degenerare și alte forțe elementare din univers. Din ură, a sacrificat peste 100 de milioane de oameni, a călcat în picioare câteva mii de ani de civilizație extraordinară și a corupt moralitatea umană.

 

Spectrul comunist a făcut aranjamente atât pentru Est, cât și pentru Occident, adoptând diferite strategii în diferite țări. În Est, el a sacrificat nemilos oamenii și i-a forțat să devină atei. În Occident, comunismul a ales un traseu alternativ. S-a infiltrat în societate sub o forma secretă, seducând oamenii să-și abandoneze credința și valorile morale tradiționale.

 

Folosind regimuri comuniste, organizații, tovarăși de drum, complici și agenți dubli, comunismul a adunat elemente negative prezente în lumea umană pentru a acumula o putere colosală. Cu această putere, el a subminat și și-a stabilit controlul în toate sferele sociale, inclusiv în politică, economie, drept, educație, media, artă și cultură. Omenirea de azi se află într-o situație critică.

 

Privind retrospectiv la ultimele două secole ale dezvoltării sociale, se pot observa, cu claritate, motivele care au contribuit la triumful comunismului. Când oamenii se complac în plăcerile materiale aduse de progresul tehnologic și permit răspândirea ateismului, ei resping mila divină și se predau maleficului. După ce o mare parte a omenirii s-a îndepărtat de tradițiile stabilite de divinitate, ea este ușor de înșelat de către comunism și de numeroasele sale permutări ideologice, precum socialismul, liberalismul și progresivismul.

 

Cultura tradițională este singurul mijloc pentru omenire de a-și menține moralitatea și a-și câștiga mântuirea, în ultimele momente ale epocii finale. Aceasta este singura garanție. Cu toate acestea, odată cu atacarea constantă a culturii tradiționale și respingerea adevărurilor morale de bază, legătura dintre om și divinitate s-a întrerupt. Omul nu mai poate înțelege învătătura divină, iar răul și-a instaurat supremația provocând dezastru în lume. Când moralitatea umană cade sub standardele de bază cerute ființelor umane, Divinitatea, cu mare părere de rău, trebuie să abandoneze omenirea. Diavolul îi va conduce, apoi, pe oameni în abisul damnării.

 

Dar, ajungând la extrem, situația trebuie să se schimbe. Este un principiu etern în tărâmul uman că răul nu poate înfrânge niciodată binele. Victoria de moment a comunismului este un fenomen temporar, provocat de diavol, care a intimidat oamenii prin puterea lui iluzorie și ispitele înșelătoare. Cu toate că omul este imperfect, el poartă în natura sa bunătatea, virtutea și curajul moral care au fost cultivate și moștenite de secole și milenii. În aceasta se află speranța lui.

 

Evenimentele globale se dezvoltă într-un ritm incredibil. Neprihănirea este în ascensiune, iar oamenii lumii se trezesc.

 

În China, milioane de oameni s-au opus, în mod pașnic, conducerii tiranice a Partidului Comunist Chinez, rămânând statornici în credința și moralitatea lor. Inspirați de seria editorială Nouă Comentarii Despre Partidul Comunist, mai mult de 300 de milioane de chinezi au renunțat, cu curaj, la legăturile lor cu PCC și organizațiile sale afiliate, prin actul “tui dang” sau “părăsirea partidului”. Tot mai multe persoane decid sincer, din inimă, să se elibereze de cătușele comunismului. Astfel, dezintegrarea Partidului Comunist Chinez se desfășoară deja.

 

Sfârșitul Partidului Comunist este un aranjament divin. Dacă liderii Chinei vor lua măsuri pentru a dezmembra Partidul, li se vor oferi toate condițiile pentru o tranziție curată. În viitor, ei vor câștiga autoritatea adevărată – cea acordată de divinitate. În cazul în care refuză, cu încăpățânare, să facă această alegere, ei vor avea aceeași soartă ca partidul, alăturându-i-se în căderea sa definitivă.

 

Lumea trăiește o renaștere a culturii tradiționale și a moralității prin alinierea la valorile universale ale adevărului, compasiunii și toleranței. În prim plan în această renaștere este compania Shen Yun Performing Arts, ale cărei turnee se pot vedea pe cinci continente. Prin intermediul dansului chinezesc clasic, Shen Yun aduce aceste valori audiențelor din întreaga lume.

 

Occidentul a început să recunoască infiltrarea comunistă și subminarea culturii tradiționale care a avut loc în ultimul secol. Curățirea elementelor comuniste și a culturii moderne degenerate a început în multe domenii, printre care cel juridic, legislativ, educație și relații diplomatice. Guvernele multor țări  devin din ce în ce mai vigilente împotriva regimurilor comuniste și a factorilor lor de decizie, stăvilind, în mare măsură, influența comunismului pe scena globală.

 

Comunismul nu este un dușman care poate fi învins de forța militară. Pentru a elibera lumea de el, trebuie să începem prin purificarea noastră, din interior. Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa, a scris în articolul său “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”:

 

“Dacă oamenii nu apreciază virtutea, lumea va fi în mare haos și va fi scăpată de sub control; fiecare va deveni dușmanul celuilalt și vor trăi fără fericire. Trăind fără fericire, ei nu se vor teme de moarte. Lao Zi a spus; “Dacă populația nu se teme de moarte, la ce bun să-i ameninți cu moartea?” Acesta este un mare, iminent pericol. O lume pașnică este ceea ce oamenii nădăjduiesc. Dacă în acest moment un număr excesiv de legi și decrete sunt create pentru a asigura stabilitatea, vor sfârși prin a avea efectul opus. Pentru a rezolva această problemă, virtutea trebuie să fie cultivată peste tot în lume – numai în felul acesta poate fi problema rezolvată în mod fundamental. Dacă oficialii sunt altruiști, statul nu va fi corupt. Dacă populația prețuiește cultivarea sinelui și creșterea virtuților și dacă atât oficialii cât și civilii exercită stăpânirea de sine în mințile lor, întreaga națiune va fi stabilă și susținută de popor. Fiind solidă și stabilă, națiunea va intimida, în mod natural, dușmanii din afară și pacea va domni, astfel, sub ceruri. Aceasta este munca unui înțelept”.

 

Creatorul milostiv a vegheat mereu asupra omenirii. Dezastrele apar atunci când omul trădează divinitatea, iar umanitatea poate fi salvată numai prin revenirea la moștenirea divină. Atâta timp cât rămânem nemișcați și vedem prin lucrurile de fațadă, păstrăm adevărata compasiune în inimi, respectăm standardele divine pentru a fi umani, reînviem valorile tradiționale și ne întoarcem la cultura tradițională, Divinitatea va elibera omenirea de malefic. Tentativele comunismului de a corupe și distruge omenirea se vor termina în eșec.

 

Ar trebui să avem recunoștință față de Creator. Divinitatea ne-a dat mijloacele de a ne elibera de capcanele maleficului, stabilind pentru noi calea de întoarcere la tradiție și la Divin. La acest moment, dacă omenirea va merge pe această cale sau nu, este ceva ce ne privește pe noi toți.

 

Capitolul 18 (II)

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est.

 

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

 

Capitole

Prefață

 

Introducere

 

Capitolul 1: Strategiile diavolului pentru distrugerea umanităţii

 

Capitolul 2: Începuturile europene ale comunismului

 

Capitolul 3: Uciderea în masă în Est

 

Capitolul 4: Exportul Revoluţiei

 

Capitolul 5 (I): Infiltrarea în Occident

 

Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident

 

Capitolul 6: Revolta împotriva lui Dumnezeu

 

Capitolul 7 (I): Cum a distrus diavolul familia

 

Capitolul 7 (II): Cum a distrus diavolul familia

 

Capitolul 8 (I): Cum seamănă comunismul haos în politică

 

Capitolul 8 (II): Cum seamănă comunismul haos în politică

 

Capitolul 9 (I) : Capcana economică a comunismului

 

Capitolul 9 (II) : Capcana economică a comunismului

 

Capitolul 10: Folosirea Legii pentru consfinţirea nelegiuirilor

 

Capitolul 11: Profanarea artelor

 

Capitolul 12 (I): Sabotarea educației

 

Capitolul 12 (II): Sabotarea educației

 

Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă

 

Capitolul 14: Cultura populară, o indulgență decadentă

 

Capitolul 15: Rădăcinile comuniste ale terorismului

 

Capitolul 16 (I): Comunismul din spatele ecologismului

 

Capitolul 16 (II): Comunismul din spatele ecologismului

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă comunism

 

Capitolul 18 (I): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez

 

Capitolul 18 (II): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez

 

Concluzie

Capitole

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident

Cuprins

  1. Noii marxişti care se închină lui Satana

 

  1. Marşul lung al stângii prin instituţii

 

  1. Corectitudinea politică: Poliţia de gândire a diavolului

 

  1. Răspândirea socialismului în Europa

 

  1. De ce ne înşală trucurile diavolului?

 

Referințe

 

*****

 

  1. Noii marxişti care se închină lui Satana

Când revoluţia stradală a tinerilor occidentali se afla în plină desfăşurare, în anii 1960, a existat cineva care a respins naivitatea, sinceritatea şi idealismul lor. “Dacă radicalul adevărat constată că părul lung dă naştere unor bariere psihologice în comunicare şi organizare, atunci el îşi taie părul”, a spus el. Acesta era Saul Alinsky, un activist radical care a publicat cărţi, a predat studenţilor şi a supravegheat personal punerea în aplicare a teoriilor sale devenind, în cele din urmă, agitatorul “para-comunist” cu cea mai nefastă influenţă timp de zeci de ani.

 

În afară de cultul lui pentru Lenin şi Castro, Alinsky l-a slăvit, de asemenea, în mod categoric, pe diavol. În cartea sa “Reguli pentru radicali”, într-un epigraf menţiona: “Să nu uităm să ne reamintim cel puţin în treacăt de cel care a fost primul radical: din toate legendele noastre, din mitologie şi din istorie (şi cine poate şti unde se sfârşeşte mitologia şi începe istoria, sau cine poate face deosebirea între cele două?); ştim că primul radical ce este cunoscut omului şi care s-a răzvrătit împotriva «Establishmentului» (orânduririi – n.r) şi a făcut-o atât de eficient încât el, cel puţin, şi-a câştigat propriul regat – a fost Lucifer“.

 

Motivul pentru care numele cel mai potrivit pentru Alinsky ar trebui să fie „para-comunistul” este că, spre deosebire de Stânga Veche (stânga politică) din anii 1930 şi Noua Stângă (stânga culturală) din anii 1960, Alinsky a refuzat să-şi afirme idealurile politice. Viziunea sa asupra lumii consta în conceptele de „posesor”, „cei care au puțin și doresc să aibă mai mult” și „cei care nu nimic”. El a cerut celor care „nu au nimic” să se răzvrătească împotriva „posesorilor” prin orice mijloace şi să acapareze bogăţia şi puterea pentru a realiza o societate absolut “egală”. A căutat să profite de putere prin orice mijloace, distrugând, în acelaşi timp, sistemul social existent. A fost numit Lenin al stângii post-comuniste şi “Sun Tzu-ul” ei [1].

 

În “Reguli pentru radicali”, publicat în 1971, Alinsky şi-a prezentat în mod sistematic teoria şi metodele de organizare a comunităţii. Aceste reguli includ: “O tactică ce durează prea mult timp devine o piedică.” “Păstraţi presiunea.” “Ameninţarea este, de obicei, mai înspăimântătoare decât lucrul în sine”. “Ridiculizarea este cea mai puternică armă a omului”. “Alege obiectivul, fixează-l, personalizează-l şi polarizează-l”. [2] Esenţa regulilor sale era de a folosi mijloace fără scrupule pentru a-şi atinge obiectivele şi a câştiga putere.

 

Natura regulilor aparent seci ale lui Alinsky pentru organizarea comunităţii le revelează adevărata natură atunci când sunt aplicate în lume. Când războiul din Vietnam era în curs de desfăşurare, în 1972, George H. W. Bush, ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, a ţinut un discurs la Universitatea Tulane. Studenţii anti-război au cerut sfaturi de la Alinsky şi el a spus că formatul standard de protest ar avea drept rezultat pur şi simplu expulzarea lor. Astfel, el a sugerat să poarte veşminte Ku Klux Klan şi, ori de câte ori Bush ar apăra războiul din Vietnam, ei ar protesta cu placarde şi ar spune: “KKK îl sprijină pe Bush.” Studenţii au făcut acest lucru cu rezultate foarte bune, obţinând atenţie.[3]

 

Alinsky şi urmaşii săi au fost încântaţi de alte două proteste pe care le-a planificat. În 1964, în negocierile cu autorităţile oraşului Chicago, Alinsky a elaborat planul de organizare a 2.500 de activişti pentru a ocupa toaletele din Aeroportul Internaţional O’Hare din Chicago, unul dintre cele mai aglomerate din lume, pentru a-l forța să-și oprească activitatea. Înainte de a-și realiza în mod efectiv planul, l-a divulgat, obligând autorităţile să negocieze.[4]

 

Pentru a forţa Kodak, cel mai mare angajator din Rochester, New York, să crească proporţia angajaţilor negri faţă de cei albi, Alinsky a venit cu o tactică similară. Profitând de venirea Orchestrei Filarmonice din Rochester, o tradiţie culturală importantă în oraş, Alinsky plănuia să cumpere sute de bilete pentru activiştii săi, hrănindu-i, în prealabil, numai cu fasole. Ei ar fi umplut teatrul şi ar fi distrus spectacolul datorită flatulenţei. Acest episod nu a avut loc, dar noua amenințare, precum şi alte tactici ale lui Alinsky, i-au consolidat poziţia în negocieri.

 

Cartea lui Alinsky lasă impresia că acesta este un individ sinistru, rece şi calculat. Modul lui de „organizare a comunităţii“ a fost, într-adevăr, o formă de revoluţie treptată. [5]

 

Erau mai multe diferenţe între Alinsky şi predecesorii lui. În primul rând, atât Stângiştii vechi, cât şi cei noi erau cel puţin idealişti în retorica lor, în timp ce Alinsky a dezbrăcat “revoluţia” de spoiala idealistă şi a expus-o ca pe o luptă de putere neinteresată de binele comunităţii. Când a condus antrenamentul pentru “organizaţiile comunitare”, el îi întreba în mod obişnuit pe cursanţi: De ce vă organizaţi? Unii spuneau că pentru a-i ajuta pe alţii, dar Alinsky răspundea țipând: “Vreţi să vă organizaţi pentru putere!” [6]

 

În manualul de instruire pe care urmaşii lui Alinsky îl studiau, el indica: “Nu suntem virtuoşi prin faptul că nu ne dorim puterea. […] Suntem cu adevărat laşi pentru că nu dorim putere”; “Puterea este bună”; “Neputinţa este rea”.[7]

 

În al doilea rând, Alinsky nu se gândea prea mult la tineretul rebel din anii ’60, care erau împotriva guvernului şi a societăţii. El a subliniat că, ori de câte ori este posibil, ar trebui să se intre în sistem şi să aşteptate oportunităţile de a o submina din interior.

 

În al treilea rând, scopul final al lui Alinsky a fost acela de a submina şi de a distruge, nu în beneficiul vreunui grup – astfel, în punerea în aplicare a planului său, a fost necesar să se ascundă scopul real cu obiective localizate sau etapizate care erau aparent rezonabile sau inofensive în sine, pentru a mobiliza mase mari să acţioneze. Când oamenii erau obişnuiţi să se mobilizeze, era uşor să fie mobilizaţi pentru a acţiona spre obiective mai radicale.

 

În “Regulile pentru radicali”, Alinsky a notat: “Orice schimbare revoluţionară trebuie să fie precedată de o atitudine pasivă, afirmativă şi non-provocatoare faţă de schimbare în rândul oamenilor noştri. […] Amintiţi-vă: odată ce organizaţi oameni în jurul unui lucru convenit de comun acord ca poluare, atunci o masă organizată de oameni este în mişcare. De aici este un pas mic şi natural către poluarea politică, spre poluarea Pentagonului”.

 

Un lider de la organizaţia Studenţii Pentru o Societate Democratică care a fost profund influenţat de Alinsky a exprimat bine esenţa protestelor de radicalizare: “Problema nu este niciodată problema, problema este întotdeauna revoluţia”. După anii ’60 radicalii de stânga au fost profund influenţaţi de Alinsky şi întotdeauna au transformat răspunsul la orice problemă socială în nemulţumire față de status quo-ul general, ca o piatră de temelie pentru avansarea cauzei revoluţionare.

 

În al patrulea rând, Alinsky a transformat politica într-un război de gherilă fără reţinere. În explicarea strategiei sale de organizare comunitară, Alinsky le-a spus studenţilor săi că trebuie să lovească ochii, urechile şi nasul inamicului. El notează în “Regulile pentru Radicali”: “Mai întâi ochii: dacă aţi organizat o asociaţie vastă, bazată pe mase importante de oameni, faceţi parade vizibile în faţa duşmanului şi arătaţi-vă puterea fără ascunzişuri. În al doilea rând, urechile: dacă organizaţia voastră e slabă numeric, atunci faceţi ce a făcut Gideon – ascundeţi-vă membrii în umbră, dar faceţi zgomot şi gălăgie astfel încât cei care ascultă să creadă că sunteţi mult mai mulţi decât în realitate. În al treilea rând, nasul: dacă organizaţia voastră e prea mică chiar şi pentru a face zgomot, atunci împuţiţi locul”.

 

În al cincilea rând, în acţiunile sale în politică, Alinsky a subliniat folosirea celor mai rele aspecte ale naturii umane, inclusiv indolenţa, lăcomia, invidia şi ura. Uneori, participanţii la campaniile sale obţineau câştiguri minore, însă acest lucru i-a făcut mai cinici şi mai neruşinaţi. Pentru a submina sistemul politic şi ordinea socială a ţărilor libere, Alinsky se simțea fericit să-și conducă adepţii la faliment moral. Din aceasta se poate deduce că, dacă ar câştiga cu adevărat puterea, el nu ar avea nici grijă, nici milă față de foştii săi tovarăşi.

 

Zeci de ani mai târziu, două figuri proeminente din politica americană, care au fost profund influenţate de Alinsky, au ajutat la inaugurarea revoluţiei tăcute care a subminat civilizaţia, tradiţiile şi valorile americane. În acelaşi timp, protestele gen război de tip guerillă fără restricţii, care au fost susţinute de Alinsky, au devenit populare în America începând cu anii ’70. Acest lucru este clar prin protestul “vomit” din 1999 împotriva Organizaţiei Mondiale a Comerţului din Seattle (unde protestatarii au ingerat un medicament care a provocat vărsături, apoi au vărsat împreună în Plaza şi centrul de conferinţe), prin mişcarea “Occupy Wall Street“, prin mişcarea Antifa şi aşa mai departe.

 

Este important să menţionăm că într-una dintre paginile introductive ale “Regulilor pentru Radicali”, Alinsky și-a exprimat „recunoștința față de primul radical”, Lucifer. Mai mult, într-un interviu acordat revistei Playboy cu puţin timp înainte de moartea sa, Alinsky a spus că, dacă va muri, el ar “alege fără rezerve să meargă în iad” şi ar începe să organizeze proletarii de acolo pentru că “ei sunt oamenii mei”.[8]       

 

  1. Marşul lung al stângii prin instituţii

Antonio Gramsci, un comunist italian proeminent, a promovat ideea de a se realiza un “marş îndelungat prin instituţii”. El a descoperit că este greu să incite oamenii prin credinţă ca să iniţieze o revoluţie pentru a răsturna un guvern legitim – şi astfel, pentru a face revoluţie, comuniştii se bazează pe un număr mare de soldaţi care împărtăşesc viziunea lor întunecată de moralitate, credinţă şi tradiţii. Atunci, revoluţia proletariatului trebuie să înceapă cu subminarea religiei, a moralităţii şi a civilizaţiei.

 

După eşecul revoluţiilor stradale din anii 1960, rebelii au început să intre în mediul academic. Ei au obţinut diplome, au devenit învăţători, profesori, oficiali guvernamentali şi jurnalişti şi au intrat în societatea mainstream pentru a duce “marşul îndelungat prin instituţii”. Astfel, ei s-au infiltrat şi au corupt instituţiile societăţii occidentale, care sunt cruciale pentru menţinerea moralităţii în societate. Acestea includ biserica, guvernul, sistemul educaţional, organele legislative şi judiciare, lumea artei, mass-media şi ONG-urile.

 

După anii 1960 Statele Unite sunt ca un pacient bolnav, care nu poate identifica cauza. Ideile pro-marxiste s-au infiltrat profund în societatea americană şi au intrat în metastază.

 

Printre numeroasele teorii şi strategii revoluţionare care au fost prezentate, strategia “Cloward-Piven” propusă de doi sociologi de la Universitatea Columbia a devenit printre cele mai cunoscute şi a fost testată cu un anumit grad de succes.

 

Conceptul central al strategiei Cloward-Piven este de a folosi sistemul de protecţie socială pentru a forţa prăbuşirea guvernului. Conform politicii guvernului american, numărul de persoane eligibile pentru beneficii sociale este cu mult mai mare decât numărul persoanelor care primesc în realitate beneficii. Atâta timp cât aceşti oameni sunt încurajaţi sau organizaţi să beneficieze de avantaje, ei vor folosi în scurt timp toate fondurile guvernului, astfel încât, guvernul nu va putea să le mai satisfacă cererile.

 

Implementarea specifică a acestei strategii a fost făcută de Organizaţia Naţională a Dreptului de Asistenţă Socială (NWRO). Potrivit statisticilor, între 1965 şi 1974, numărul familiilor monoparentale care beneficiază de beneficii a crescut de la 4,3 milioane la 10,8 milioane, mai mult decât dublu. În 1970, 28% din bugetul anual al oraşului New York a fost alocat pentru cheltuieli sociale. În medie, din fiecare două persoane care au lucrat, o persoană a primit beneficii. Din anii 1960 până în 1970, numărul persoanelor care au primit beneficii în New York a crescut de la 200.000 la 1,1 milioane. În 1975, New York City a fost aproape în faliment.

 

Strategia Cloward-Piven este menită să ducă la criză. Astfel, poate fi considerată o punere în aplicare a teoriilor lui Alinsky, dintre care una este de a îţi “obliga duşmanul să-şi respecte propriile reguli”.

 

Începând cu revoluţia bolşevică condusă de Lenin, Partidul Comunist s-a dovedit capabil de intrigă şi de ţesut planuri. Cu un număr foarte mic de oameni, a creat “revoluţii” şi “crize” puternice de care ar putea profita mai apoi.

 

Asemenea lucruri se întâmplă în politica americană. De exemplu, unele dintre ideile Stângii din Statele Unite sunt atât de radicale, încât par a fi de neînţeles pentru majoritatea oamenilor. De ce, de exemplu, parlamentarii şi oficialii aleşi par să reprezinte doar glasul minorităţilor extreme (cum ar fi oamenii transgender), dar ignoră problemele importante de trai ale majorităţii? Răspunsul este simplu: ei nu reprezintă o opinie publică reală.

 

Lenin a spus, odată, că sindicatele sunt “curelele de transmisie ale Partidului Comunist la mase” [9]. Comuniştii au constatat că, atâta timp cât controlează sindicatele, ei controlează un număr mare de voturi. Atâta timp cât controlează voturile, aceştia pot face oficialii aleşi şi parlamentarii să le execute comenzile. De aceea, comuniştii caută să obţină controlul asupra sindicatelor, controlând astfel un număr mare de parlamentari şi oficialităţi alese pentru a transforma programul politic subversiv al comuniştilor în programul politic al stângii.

 

  1. Cleon Skousen a scris în cartea sa “The Naked Communist“ că unul dintre cele 45 de scopuri ale comuniştilor constă în “Capturarea unuia sau a ambelor partide politice în Statele Unite”, iar acest lucru se realizează printr-o astfel de operaţiune. Pentru a-şi menţine drepturile şi interesele de bază, muncitorii obişnuiţi trebuie să se alăture sindicatelor şi astfel să devină pionii lor. Un principiu identic este la locul de muncă atunci când se plătesc taxe de protecţie grupurilor de crimă organizată.

 

Analiza lui Trevor Loudon despre modul în care partidele comuniste deturnează ţările democratice se referă la acest lucru. Loudon împarte procesul în trei etape:

 

Primul pas – formarea politicilor. În timpul războiului rece, Uniunea Sovietică şi aliaţii săi au formulat politici care vizează ţările democratice. Scopul era de a infiltra şi de a dezintegra aceste ţări şi de a le transforma în mod paşnic din interior.

 

Pasul al doilea – îndoctrinarea. În timpul războiului rece, mii de comunişti din întreaga lume au fost antrenaţi în fiecare an în Uniunea Sovietică şi în ţările socialiste din est. Formarea s-a concentrat asupra modului de utilizare a mişcărilor forţei de muncă, a mişcărilor de pace, a bisericilor şi a grupurilor neguvernamentale pentru a influenţa partidele de stânga din ţările lor.

 

Pasul al treilea – implementarea. După Războiul Rece, grupurile socialiste şi comuniste locale din ţările occidentale au început să joace un rol mai dominant.

 

Un număr mare de americani influenţaţi de ideologia comunistă au intrat în mainstream-ul social. Ei s-au angajat în politică, în educaţie, în cercetare academică, sau au intrat în mass-media sau în organizaţiile neguvernamentale. Ei folosesc experienţa acumulată de-a lungul mai multor generaţii pentru a transforma Statele Unite din interior, iar Statele Unite aproape că au căzut în mâinile lor.

 

Iniţial, sistemele ţărilor democratice au fost concepute pentru persoane cu un anumit standard și dispoziţie morală. Pentru cei care folosesc toate mijloacele pentru a-şi atinge scopurile rele, acest sistem are multe lacune. Există numeroase modalităţi superficial legitime pentru a submina o societate liberă.

 

Există o vorbă în China: “Nu ne este frică de hoţi că fură, ne temem de ei numai gândindu-ne la asta”. Comuniştii şi cei care acţionează din ignoranță în numele lor încearcă să submineze sistemul politic şi social al societăţilor libere în orice fel pot. După decenii de planificare şi funcţionare, guvernele şi societăţile din Statele Unite şi ţările occidentale au fost grav erodate, deoarece gândirea şi elementele comuniste au intrat în politica SUA.

 

  1. Corectitudinea politică: Poliţia de gândire a diavolului

Ţările comuniste exercită un control strict asupra discursului şi a gândirii. Cu toate acestea, începând cu anii 1980, o altă formă de control a libertăţii de expresie şi a gândirii a apărut în Occident. Poliţia gândirii foloseşte stindardul “corectitudinii politice” pentru a acţiona necontrolat în mass-media, în societate şi în sistemul educaţional, folosind sloganuri şi critici în masă pentru a restrânge libertatea de expresie şi gândirea. Chiar dacă mulţi au simţit deja puterea malefică a controlului său, ei nu au înţeles originea ideologică.

 

Expresii precum “corectitudinea politică”, împreună cu “progresul” şi “solidaritatea” sunt toate cuvinte care au fost folosite de mult timp de partidele comuniste. Sensul lor superficial este evitarea utilizării limbajului discriminatoriu faţă de minorităţi, femei, persoane cu handicap şi altele. De exemplu, “oamenii de culoare” urmează să fie numiţi “afro-americani”, indienii vor fi numiţi “americani nativi”, imigranţii ilegali vor fi numiţi “lucrători nedocumentaţi” şi aşa mai departe.

 

Cu toate acestea, consecința ascunsă a corectitudinii politice este clasificarea persoanelor în grupuri, în funcţie de statutul victimelor. Cei mai oprimaţi ar trebui, prin urmare, să beneficieze de cel mai mare respect şi curtoazie. Indiferent de comportamentul şi talentul individual, această judecată este făcută exclusiv pe identitatea persoanei şi se numeşte astfel “politică de identitate”.

 

Acest stil de gândire este extrem de popular în Statele Unite şi în alte ţări occidentale. Conform unei astfel de logici, lesbienele de culoare, care sunt asuprite prin prisma unor vectori de rasă, sex şi preferinţă sexuală, se situează în fruntea victimelor. Dimpotrivă, bărbaţii albi, heterosexuali sunt consideraţi cei mai privilegiaţi şi, în logica politicii victimelor, la cel mai jos nivel al polului totem.

 

Acest tip de clasificare este identic cu ceea ce se întâmpla în ţările comuniste, unde indivizii erau clasificaţi ca aparținând „celor cinci clase de roșu” sau “celor cinci clase de negru”, în funcţie de statutul lor de avere şi de clasă înainte de revoluţie. Partidul Comunist Chinez a eliminat şi a asuprit proprietarii de terenuri şi capitaliştii din cauza statutului lor greşit de clasă, a atacat intelectualii cu apelative precum “Împuțitul bătrân al IX-lea” şi a scandat că “cei săraci sunt cei mai deştepţi, nobilii cei mai proşti”.

 

Din motive istorice complexe, inclusiv din motive sociale şi individuale, unele grupuri au o poziţie politică şi socio-economică inferioară, care nu poate fi pur şi simplu explicată ca opresiune. Dar corectitudinea politică trasează o limită artificială în mintea oamenilor. Ea stabileşte un binar, afirmând că numai cei care sunt de acord cu pretenţiile de corectitudine politică trebuie să fie consideraţi morali, în timp ce cei care nu sunt de acord sunt acuzaţi că sunt rasişti, sexişti, homofobi, antiislamici şi aşa mai departe. Prin ea ia naștere o gândire în alb și în negru, în baza căreia sunt considerați morali numai aceia, care sunt de acord cu viziunea „corectitudinii politice”. Cei care i se opun sunt considerați rasişti, sexişti, homofobi, antiislamici şi aşa mai departe.

 

Universităţile, care ar trebui să promoveze o cultură a libertăţii de expresie, au devenit închisori ale minţii. Lumea este tăcută şi nu poate să lupte în mod deschis şi sincer cu o serie de probleme în politică, economie şi cultură. Sub numele de corectitudine politică, unele organizaţii scot, în continuare, religia tradiţională din sfera publică. Mai mult, unele ţări au extins definiţia “discursului de ură”, au pus în aplicare această definiţie extinsă în lege şi, prin urmare, au folosit legea pentru a obliga şcolile, mass-media şi companiile de internet să se conformeze. [10] Acesta este un pas spre aceleaşi restricţii de vorbire, ca și în statele comuniste.

 

După alegerile din 2016 din SUA, Statele Unite s-au divizat în continuare. Mitinguri de protest au izbucnit în oraşe mari, iar încălcările libertăţii de exprimare au devenit frecvente. În septembrie 2017, apariţia autorului conservator Ben Shapiro, invitat să vorbească la Universitatea din California-Berkeley, a fost deraiată din cauza ameninţărilor Antifa de provocare a unui conflict violent. Poliţia din Berkeley a fost pregătită şi a trimis trei elicoptere de poliţie, iar cheltuielile de securitate au fost estimate la peste 600.000 de dolari. [11]

 

Un reporter l-a întrebat pe un protestatar tânăr student, cum rămâne cu primul amendament? Studentul a spus că nu mai este un document relevant. În mod ironic, un eveniment care a marcat începutul mişcării studenţeşti, în 1964, la Berkeley, a fost o luptă pentru libertatea de exprimare. În aceste zile, stânga foloseşte dreptul la libertatea de exprimare, încercând să-i priveze pe alţii de a avea un mijloc legitim de a se face auziți.

 

În martie 2017, omul de ştiinţă american Charles Murray a fost invitat să vorbească la Colegiul Middlebury din Vermont. În timp ce era acolo, el a fost agresat fizic şi un profesor însoţitor la colegiu a fost rănit. În martie 2018, profesorul titular Amy Wax de la Universitatea din Pennsylvania, facultatea de drept, a fost demis din unele funcții didactice, după publicarea unui articol “incorect din punct de vedere politic”.[13] Alte organizaţii, care acţionează sub stindardul „Noi ne opunem discursului de ură”, au etichetat grupuri conservatoare obişnuite drept “grupuri de ură”. În plus, au existat cazuri de autori conservatori şi de cercetători care au fost ameninţaţi cu privire la libertatea de exprimare sau participarea la diverse evenimente. [14]

 

Intruziunea asupra libertăţii de exprimare de către Stânga nu face parte din dezbaterile normale dintre oameni cu idei diferite. În schimb, este vorba despre spectrul comunismului care foloseşte oameni cu rele intenţii, provocându-i să ascundă adevărul şi să suprime vocile oneste sau cel puţin normale. Corectitudinea politică, în esenţă, se referă la înlocuirea standardelor morale pozitive cu standarde politice deviante, reprezentând poliţia ideologică a diavolului.

 

  1. Răspândirea socialismului în Europa

Internaţionala Socialistă a evoluat din cea de-a Doua Internaţională, fondată de Engels în 1889. La momentul înfiinţării celei de-a Doua Internaţionale, existau peste 100 de partide politice în întreaga lume, fondate pe marxism. Dintre acestea, în ţările respective, 66 erau partide de guvernământ care au aderat la socialism. Numele “Internaţionala Socialistă” îşi are originea în 1951, după cel de-al Doilea Război mondial, şi a constat din partide social-democrate din întreaga lume.

 

Există partide socialiste descendente ale celei de-a Doua Internaţionale în întreaga Europă, multe dintre ele devenind chiar partide de guvernământ. Socialiştii timpurii i-au inclus pe Lenin, care a încurajat revoluţia violentă şi pe oameni ca Kautsky şi Burns, care au promovat reforme progresiste. În cadrul Internaţionalei Socialiste, democraţia socialistă şi socialismul democratic erau aproape identice. Ambele au promovat ideea că socialismul este noul sistem care va înlocui capitalismul. În prezent, Internaţionala Socialistă include peste 160 de organizaţii și de membrii, fiind cea mai mare organizaţie politică internaţională din lume.

 

Partidul Socialiștilor Europeni, care activează în Parlamentul European, este, de asemenea, o organizaţie aliată Internaţionalei Socialiste, din care fac parte partidele social-democrate din UE şi din ţările învecinate. Ființează în cadrul Parlamentului European din 1992 iar membrii săi  activează în majoritatea organizaţiilor europene, inclusiv Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul European.

 

În prezent, Partidul Socialiștilor Europeni este format din 32 de membri ai partidelor din 25 de ţări din UE şi Norvegia, opt membri asociaţi şi cinci observatori, în total 45 de membrii. Se angajează într-o gamă imensă de activităţi. Principalele obiective revendicate de Partidul Socialiștilor Europeni, în sine, sunt consolidarea mişcării socialiste şi social-democrate în cadrul UE şi în întreaga Europa şi dezvoltarea unei strânse cooperări între partidele membre, grupurile parlamentare şi altele asemenea. În esenţă, funcţionează pentru a promova energic cauza socialistă.

 

Partidul Social Democrat Suedez, partidul de guvernământ din Suedia, susţine deschis că foloseşte marxismul ca ghid teoretic. În decursul mai multor decenii în care a condus ţara, a promovat ideologiile socialiste ale egalităţii şi bunăstării sociale. Portretele lui Marx şi Engels încă mai atârnă, astăzi, în sălile Partidului.

 

Principiile directoare ale Partidului Laburist din Marea Britanie se bazează pe socialismul fabian. După cum s-a discutat mai devreme, socialismul fabian este pur şi simplu o altă versiune a marxismului, dar subliniază folosirea unor metode treptate pentru a realiza tranziţia de la socialism la comunism. De asemenea, susţine impozitele ridicate, beneficii sociale mari şi alte idei socialiste. În ultimele decenii, Partidul Laburist a devenit de multe ori partidul de guvernământ al Angliei şi a pledat mereu pentru ideile fabiane socialiste.

 

Partidul Comunist Britanic a fost, de asemenea, foarte activ în încercarea de a influenţa politica britanică, editând propria publicaţie The Morning Star. Partidul Comunist Britanic a fost înfiinţat în 1920, iar în perioada apogeului său politic, membrii de partid au fost aleşi în Camera Comunelor. La începutul recentelor alegeri din Anglia, Partidul Comunist Britanic a anunţat brusc că intenţionează să sprijine liderul politic al stângii, Partidul Laburist.

 

Un membru important al Partidului Laburist a petrecut 40 de ani promovând socialismul și naţionalizarea activelor. În septembrie 2015, el a devenit şeful Partidului Laburist, cu un avans covârşitor de 60%. Acest politician a fost timp de mulți ani un participant proeminent în evenimentele şi activităţile LGBT. Când un reporter al BBC l-a întrebat despre opiniile lui despre Marx, acesta l-a lăudat pe Marx ca fiind un mare economist şi o “figură fascinantă care a observat multe lucruri şi de la care putem învăţa multe lucruri”.

 

Partidul Socialist din Franţa este cel mai mare partid politic de centru-stânga din Franţa şi membru al Internaţionalei Socialiste (IS) şi al Partidului Socialiştilor Europeni (PSE). Candidatul său nominalizat la preşedinţie a fost ales Preşedinte al Franţei în 2012.

 

Antonio Gramsci, veteran comunist al Italiei, nu numai că a înfiinţat Partidul Comunist din Italia, în 1921, dar a deţinut și funcţia de secretar general. Până în anii 1990, Partidul Comunist din Italia a fost foarte activ, pentru o lungă perioadă de timp menţinându-şi poziţia de cel de-al doilea mare partid politic. În 1991, partidul a fost redenumit Partidul Democrat al Stângii.

 

Germania nu face excepţie; este locul de naştere al lui Marx şi Engels, şi locul de obârșie al Școlii de la Frankfurt, o altă expresie a marxismului.

 

Alte ţări europene, precum Spania, Portugalia, au partide politice foarte active, cu influenţă semnificativă. Toată Europa, nu numai ţările est-europene, este dominată de comunism. Ţările necomuniste din nordul Europei, Europa de Sud şi Europa de Vest adăpostesc și promovează în mod intenţionat sau neintenţionat ideologii şi politici comuniste. A spune că Europa este în “mâinile dușmanului” nu este o exagerare.

 

  1. De ce ne înşală trucurile diavolului?

Sociologul american Paul Hollander, în cartea sa “Politic Pilgrims“, a istorisit poveştile multor intelectuali tineri fermecaţi de comunism care au călătorit în Uniunea Sovietică, în China maoistă şi în Cuba comunistă. În timp ce în acele locuri aveau loc abuzuri îngrozitoare, aceşti tineri pelerini politici nu au văzut nimic din ele şi, la întoarcerea lor, au scris cu entuziasm cărţi care glorificau politicile socialiste.[15]

 

Ideologia comunistă este o ideologie a diavolului şi, odată cu trecerea timpului, oamenii au văzut din ce în ce mai clar că oriunde ajunge comunismul, este însoţit de violenţă, minciuni, război, foamete şi dictatură. Întrebarea este: “De ce există încă atât de mulţi oameni care ajută din toată inima diavolul să-şi răspândească minciunile, chiar şi să devină instrumentele lui obediente?”

 

În Statele Unite, de exemplu, persoane din diferite perioade de timp au fost atrase de comunism din diverse motive. Membrii partidelor precursoare ale Partidului Comunist din SUA au fost imigranţi. Starea lor economică era precară şi le era greu să se amestece în comunitate. Astfel, ei s-au alăturat partidului, în principal datorită influenţelor din ţara lor (în primul rând Rusia şi ţările din Europa de Est).

 

După Marea Depresiune, influenţa marxismului în Vest a crescut dramatic, și aproape întreaga clasă intelectuală din Occident a început o întoarcere spre stânga. Numeroşi intelectuali au mers să viziteze Uniunea Sovietică, și după ce s-au întors, au avut prezentări şi au scris cărţi care promovau ideologia comunistă. Cei implicaţi au inclus mulţi gânditori influenţi, scriitori, artişti şi reporteri.

 

Generaţia “Baby Boomer” a intrat în colegiu în anii 1960, crescând în timpul afluenţei postbelice, totuşi a fost condusă pe căi greșite de ideologiile comuniste strâmbe, preluând alte poziţii anti-culturale, care au luat forma protestelor anti-război, a feminismului şi a multor lucruri asemănătoare. Următoarea generaţie de elevi a învățat lucruri de stânga direct din manuale, pentru că profesorii lor au fost “radicalii titulari” – astfel “ lungul marș al comunismului prin instituţii”  a reușit în cele din urmă să înceapă un ciclu menit să se reproducă şi să se auto-întreţină permanent.

 

Într-o carte dedicată expunerii comunismului, “Maeștrii Înșelăciunii“, directorul FBI, J. Edgar Hoover, al cărui mandat a durat 37 de ani, a clasificat activiştii comunişti în cinci grupuri: membrii partidului, membri de partid clandestini, simpatizanţi, oportunişti (sprijinind comuniştii de dragul propriului interes) şi dupes (cei înşelaţi) [16]. În realitate, există foarte puţini activişti comunişti extrem de răi şi înveteraţi; nu demonstrează asta clar că majoritatea membrilor Partidului Comunist au fost pur şi simplu traşi pe sfoară?

 

Cartea jurnalistului american John Silas Reed “Zece zile care au șocat lumea“, şi cartea lui Edgar Snow “Steaua roșie deasupra Chinei”,  au jucat un rol major în promovarea ideologiei comuniste în întreaga lume. Reed este unul dintre cei trei americani care a fost îngropat în Necropolisul din Zidul Kremlinului, ceea ce înseamnă că el însuşi era un activist comunist. Descrierea pe care a făcut- o Revoluţiei din Octombrie nu a fost o raportare obiectivă a evenimentelor reale, ci o propagandă politică atent elaborată.

 

Snow a fost un simpatizant al comunismului. În 1936, schema interviului acordat unui membru al PCC a inclus întrebări din zece domenii, incluzând diplomaţia, apărarea împotriva invaziei inamice, opinii privind tratatele inegale, investiţiile străine, opinii asupra naziştilor şi multe altele. Mai târziu, Mao Zedong l-a întâlnit pe Reed într-o peşteră din Shanbei (partea de nord a provinciei Shaanxi) pentru a răspunde unor întrebări, astfel încât să poată fi creată o impresie favorabilă  asupra PCC-ului. Tânărul şi naivul Reed a fost folosit ca un instrument de către perfidul PCC pentru a-şi difuza minciunile atent elaborate lumii.

 

Iuri Bezmenov, fost spion al KGB, şi-a amintit experienţa de a primi “prieteni” străini atunci când a lucrat ca spion. Programul lor era aranjat parţial de Serviciul de Informaţii Externe al Uniunii Sovietice. Vizitele lor la biserici, şcoli, spitale, grădiniţe, fabrici şi multe altele au fost pre-aranjate. Cei implicaţi erau comunişti sau oameni de încredere din punct de vedere politic şi au fost antrenaţi pentru a se asigura că vor vorbi la unison. El a citat, ca exemplu, momentul în care Look, o revistă americană importantă în anii 1960, a trimis jurnalişti în Uniunea Sovietică şi la sfârşit a printat materiale pregătite de forţele de securitate sovietice, inclusiv fotografii și copii printate.

 

Astfel, propaganda sovietică a ieşit în public sub numele unei reviste din SUA, înşelând americanii. Iuri Bezmenov a spus că mulţi jurnalişti, actori şi sportivi renumiţi pot fi scuzaţi de faptul că nu au văzut realitatea în timpul vizitei în Uniunea Sovietică, dar comportamentul multor politicieni occidentali a fost de neiertat. Ei au țesut minciuni şi au căutat cooperarea cu comuniştii sovietici pentru propria lor reputaţie şi profit, a spus el, numindu-i corupţi moral. [17] 

 

În cartea “Puteți încă să vă încredeți în comuniști … să fie comuniști“, dr. Fred Schwartz a analizat de ce unii tineri din familii bogate au fost ademeniţi de comunism. El a enumerat patru motive: în primul rând, dezamăgirea faţă de capitalism; în al doilea rând, credinţa într-o filosofie materialistă a vieţii; al treilea, aroganţa intelectuală; al patrulea, o nevoie religioasă neîmplinită. Aroganţa intelectuală se referă la experienţa tinerilor în vârstă de aproximativ 18-20 de ani care cad uşor pradă propagandei comuniste din cauza înţelegerii lor parţiale a istoriei şi a dorinţei de a se revolta împotriva tradiţiei, autorităţii şi culturii etnice în care au crescut.

 

“Nevoia religioasă neîmplinită” se referă la faptul că toată lumea are un fel de impuls religios în interiorul lui, care transcende individul. Cu toate acestea, ateismul şi teoria evoluţiei ce le-a fost instilată în şcoală a făcut imposibilă obţinerea satisfacţiei din religia tradiţională. Fantezia comunistă a “eliberării întregii omeniri” profită de această nevoie umană latentă şi joacă rolul unei religii false.[18]

 

Intelectualii s-au lăsat păcăliţi de ideologiile radicale. Un astfel de fenomen a atras atenţia savanților. În cartea sa, “Opiumul intelectualilor“, Raymond Aron a subliniat că, pe de o parte, intelectualii din secolul al XX-lea au criticat sever sistemul politic tradiţional, dar, pe de altă parte, au tolerat generos sau chiar au privit îngăduitor dictatura şi măcelurile comuniste. El i-a caracterizat pe intelectualii de stânga ce şi-au transformat ideologia într-o religie seculară ca ipocriţi, arbitrari şi fanatici.

 

În cartea sa, “Intelectuali: de la Marx şi Tolstoi la Sartre şi Chomsky”, Paul Johnson, istoric britanic, a analizat vieţile şi opiniile politice radicale ale lui Rousseau şi ale duzinii de intelectuali care l-au urmat. El a descoperit că împărtăşeau slăbiciunea fatală a aroganţei şi egocentrismului.[19]

 

În cartea sa, “Intelectualii şi societatea”, cercetătorul american Thomas Sowell a ilustrat în mod amplu aroganţa extraordinară a acestor intelectuali.

 

Aceşti oameni de ştiinţă şi-au bazat analizarea intelectualilor comunişti pe o judecată şi o analiză atentă, dar dorim să atragem atenţia asupra unui alt motiv, pe care ei nu l-au acoperit, ceea ce explică de ce intelectualii pot fi atât de uşor păcăliţi. Comunismul este o ideologie demonică care nu aparţine niciunei culturi tradiţionale din societatea umană. Deoarece militează împotriva naturii umane, ea nu poate fi niciodată dezvoltată organic de către om, ci trebuie pusă în aplicare şi insuflată din exterior. Sub influenţa ateismului şi materialismului, mediul academic și educațional contemporan au abandonat credinţa în divinitate. Credinţa oarbă în ştiinţă şi venerarea aşa-numitei raţiuni umane face posibil ca oamenii să devină sclavi ai acestei ideologii demonice.

 

Începând cu anii 1960, comunismul s-a angajat într-o invazie pe scară largă în educația americană. Şi mai rău, mulţi tineri – bombardaţi de mass-media de stânga şi cărora le-a fost acordată o educaţie simplificată – se abandonează televiziunii, jocurilor pe calculator, internetului şi social media. Se transformă în “fulgi de zăpadă”, oameni care nu au cunoştinţe, o perspectivă globală, un sentiment de responsabilitate, un sentiment de istorie şi capacitatea de a face faţă provocărilor. Cu ideologiile comuniste sau derivate din comunism insuflate în ei de generaţia părinţilor, ei devin îndoctrinaţi şi, de acum înainte, folosesc un cadru deformat pentru a evalua faptele la care sunt martori. Adică, minciunile comuniste au format o peliculă în jurul lor, împiedicându-i să aibă o viziune clară a realităţii.

 

Pentru a înşela oamenii, diavolul a exploatat pe scară largă slăbiciunile umane ale stupidităţii, ignoranţei, egoismului, lăcomiei şi credulităţii. Între timp, s-a profitat şi de idealismul şi fanteziile romantice ale unei vieţi frumoase. Acesta este cel mai trist lucru dintre toate. De fapt, un stat comunist nu este nimic asemănător fanteziilor romantice ale adevăraţilor credincioşi comunişti. De fapt, dacă ar fi trăit într-un regim comunist, în loc să îl viziteze într-un tur plăcut, ei și-ar fi putut dea seama de acest lucru.

 

*****

 

Spectrul comunist s-a infiltrat în Occident prin deghizare. Numai când depăşim fenomenele concrete şi ne situăm pe un plan mai înalt, putem vedea, cu adevărat, adevărata imagine şi scopurile spectrului.

 

Motivul real pentru care spectrul şi-ar putea atinge scopul este că oamenii şi-au abandonat credinţa în divinitate şi şi-au relaxat standardele morale. Numai prin revitalizarea credinţei în divinitate, prin curățarea minţii şi prin ridicarea moralităţii putem să scăpăm de influenţa şi controlul demonic. Dacă toată societatea umană s-ar întoarce la tradiţie, spectrul nu ar avea unde să se ascundă.

 

Capitolul 5 (I)

Capitolul 6

Referințe

[1] David Horowitz, Regulile lui Barack Obama pentru Revoluție: Modelul Alinsky (Sherman Oaks, CA: David Horowitz Freedom Center, 2009), pp. 6, 16.

 

[2] Saul Alinsky, “Tactici,” Reguli pentru Radicali: O inițiere practică pentru radicalii realiști (New York: Vintage Books, 1971).

 

[3] David Horowitz, Regulile lui Barack Obama pentru Revoluție: Modelul Alinsky (Sherman Oaks, CA: David Horowitz Freedom Center, 2009), pp. 42–43.

 

[4] “Interviul Playboy cu Saul Alinsky”, New English Review,  https://www.newenglishreview.org/Daniel_Mallock/Playboy_Interview_with_Saul_Alinsky/

 

[5] David Horowitz, Regulile lui Barack Obama pentru Revoluție: Modelul Alinsky (Sherman Oaks, CA: David Horowitz Freedom Center, 2009). https://newrepublic.com/article/61068/the-agitator-barack-obamas-unlikely-political-education

 

[6] Ibid.

 

[7] Ibid.

 

[8] “Interviul Playboy cu Saul Alinsky”, New English Review,  https://www.newenglishreview.org/Daniel_Mallock/Playboy_Interview_with_Saul_Alinsky/

 

[9] V. I. Lenin, “Proiect de disertație despre rolul și funcțiile sindicatelor în cadrul noii politici economice”, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1921/dec/30b.htm.

 

[10] Pinkoski, Nathan. 2018. “Jordan Peterson marchează punctul comutatorului de dreapta și stânga al expresiei libere” The Federalist. February 2, 2018. http://thefederalist.com/2018/02/02/jordan-peterson-marks-fulcrum-right-lefts-side-switch-free-expression/

 

[11] “Protestele Antifa reprezintă costuri de securitate ridicate pentru săptămâna libertății de exprimare de la Berkeley, dar cine plătește factura?” Fox News, September 15, 2017.  http://www.foxnews.com/us/2017/09/15/antifa-protests-mean-high-security-costs-for-berkeley-free-speech-week-but-whos-paying-bill.html.

 

[12] Chris Pandolfo, “Cine este cu adevărat: Liderul studenților spune că 1A nu se aplică lui Ben Shapiro”, Conservative Review. October 20, 2017. https://www.conservativereview.com/news/true-colors-student-leader-says-1a-doesnt-apply-to-ben-shapiro/.

 

[13] “Profesorul Penn își pierde dreptul de predare pentru că spune că studenții negri ‘rar’ iau note mari”, New York Daily News , 15 martie 2018” New York Daily News, March 15, 2018, http://www.nydailynews.com/news/national/law-professor-upenn-loses-teaching-duties-article-1.3876057.

 

[14] “Campusul Haos: Țipete zilnice timp de o săptămână“, National Review, 12 octombrie 2017,, https://www.nationalreview.com/corner/campus-chaos-daily-shout-downs-week-free-speech-charles-murray/.

 

[15] Paul Hollander, “Pelerini Politici” (New York: Oxford University Press, 1981).

 

[16] J. Edgar Hoover, “Maeștrii Înșelăciunii”(New York: Henry Holt and Company, 1958), 81-96.

 

[17] Tomas Schuman (Yuri Bezmenov), “Lipsa ‘Novoste’ este o știre bună”  (Los Angeles: Almanac, 1985), 65–75.

 

[18] Fred Schwartz și David Noebel, “Puteți încă să vă încredeți în comuniști … să fie comuniști (și socialiști și progresiști)” (Manitou Springs, Colo.: Christian Anti-Communism Crusade, 2010), pp. 44–52.

 

[19] Paul Johnson, Intelectuali: de la Marx și Tolstoi la Sartre și Chomsky, ediție revizuită 2007 (Harper Perennial), p. 225.

 

 

Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident

 

 

////////////////////////////////

 

 

Blestemul Satanic al Comunismului

 

by Eugen Jack

 

 

Comunismul nu-i o invenție a lui Karl Marx, ci o componentă a noii ordini mondiale, gandite înaintea lui de către illuminatii finanțați de ruda sa prin alinanța Rothschild. Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini , dar nici el și nici Engels n-au inventat comunismul, ci au fost influențați direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 — 1875), care a fost și unul din fondatorii socialismului. Jewish Chronicle, Londra, 4 aprilie 1919, notează: “Conceptiile bolșevice sunt în majoritatea punctelor în armonie cu ideea de iudaism.” La acea dată, 477 din cele 545 de oficialitati bolșevice erau evrei. Vladimir Lenin, în culmea gloriei sale fiind, spunea: “Statul nu funcționează așa cum ne-am dorit. Mașinăria nu se supune. Se vede un om la volan și pare că o conduce, dar mașina nu merge în direcția voită de el. Se mișcă însa după dorința altor forțe.” Normal, erau forțele celor ce au finanțat revoluția bolșevică.

 

Comunismul in prezent privit dintr-o perspectiva mai holistica.

 

Comunsimul este ca o floare, o floare a mortii si in prezent este inflorita, dar este pe cale sa se ofileasca. La inceput a fost boboc, dupa care a inceput sa creasca. Cum a inceput sa creasca? Prin crime de neimaginat. Cei care i-au acceptat ideologia, au fost spalati pe creier. Veninul lui a omorat milioane de oameni, oameni care nu s-au identificat cu aceasta floare a mortii si nu vroiau sa faca parte din ia.

 

Cum este privit comunismul in prezent? Daca comunismul este ca o floare, nucleul central este in China, si in prezent petalele lui invaluie intreaga planeta. Este in China pentru ca acolo este tara cu cea mai mare populatie a globului si este o tara codusa de comunisti. Acolo este nucleul central si comunismul si tacticile sale marsave sunt atat de evidente. De acolo petalele sale se intind peste toate continentele. Pe unde sunt petalele sale sunt tot felul de formatiuni politice de stanga si de dreapta, tacticile acestor formatiuni se asemeana cu cele ale comunismului, dar sunt ascunse. Exista si o rezistenta a binelui(unii poate chiar in aceste formatiuni politice, se lupta din interior) care face ca acest comunism ascuns sa fie vazut si astfel oamenii sa fie constienti de acest pericol care poate sa le ruineze viata si viitorul pe generatii. Asta in prezent. Este cunoscut cum in Romania si in mai toate tarile pe unde a trecut comunismul, a distrus cultura, traditiile, a persecutat oamenii cu credinte spirituale puternice si a incercat sa manipuleze religiile si sa le controleze. Cei drept, putini au rezistat si asta este rezultatul decaderii morale in lume – depravarea.

 

In prezent mai sunt 5 tari comuniste declarate in lume, insa nu stim cate factiuni ascunse or mai fi in fiecare tara din lume. Multi vorbesc de organizatii secrete care conduc lumea din umbra, societati secrete, cum ar fi: masoneria, iluminatii, fascistii…si cine stie cate or mai fi. Mie personal, comunismul mi se pare cel mai plauzibil sa se afle in spatele multor decizii criminale impotriva oamenilor, incepand de la mediu si pana la abuzuri grave cum ar fi recoltarea fortata la scara larga de organe de la prizonieri de constinta, politici s.a.m.d.

 

De Coreea de Nord se stie ca este o tara extrem de totalitara, abuziva, dar de China se stie prea putin. Unii lauda China, crezand ca meritul boom-ului economic apartine Partidului Comunist Chinez. Meritul boom-ului economic nu apartine in nici un caz PCC-ului. Cel mai important factor in dezvoltarea economiei chineze sunt lagarele de munca, in prezent sunt peste 300 de lagare de munca(asta doar din ce scrie in presa), in realitate cred ca sunt peste 1000 si zeci de milioane de oameni in ele care sunt biciuiti si torturati ca sa produca. Ganditi-va, milioane de oameni care produc zilnic miliarde de produse pentru intreaga planeta. Produse facute gratuit de sclavi si vandute pe miliarde, Spuneti-mi cum sa nu creasca economia? Gandeste-te asa: sa spunem ca esti proprietarul unei fabrici de jucarii si ai zeci de sclavi care produc jucariile gratuit pentru tine. Nici nu te-ar mai interesa de plata salariilor, nu vei face decat sa produci, te-ai imbogatii avand mainile patate de sange sau nu te-ai imbogatii? Cat de bine este sa nu mai platesti mana de lucru, nu trebuie decat sa produci si sa produci. Ganditi-va, acolo sunt zeci de milioane de oameni cu bastonul electric sub coaste ca sa munceasca. In prezent, nu stiu care tara nu face comert cu China. Cat de trist este asta?

 

Persecutii in China

 

Cine a auzit de persecutia Falun Gong din China Comunista? In prezent, se implinesc 13 ani de cand a inceput aceasta persecutie si prea putin mass-media din lume vorbeste despre acest genocid! Care o fi oare secretul acestei taceri mormantale asupra acestei chestiuni(persecutia Falun Gong) prin care se poate schimba cu 360 de grade imaginea chinei si mai ales a PCC-ului. Sa fie oare acel interes economic, acele milioane de produse luate mai pe nimic si vandute de companii, corporatii din intreaga lume facand profituri uriase? Pentru a afla adevarul, si a afla cum a inceput persecutia Falun Gong(in prezent cel mai mare grup spiritual persecutat din intreaga lume si chiar din istorie), sute de mii omorati in lagare si torturati, cu zeci de mii de victime omorate pentru organe. Va invit sa vizionati o serie de documentare despre aceasta persecutie macabra, malefica, care continua si in prezent.

 Vezi aici: http://documentare.rightbe.com/persecutiigenocid/persecutia-falun-dafa-china-documentare-video

 

PS: Am spus ca comunismul este ca o floare a mortii si petalele sale negre se intind pe intreaga planeta si nucleul este in China. Este o viziune corecta? Sa fie comunismul factorul principal care afecteaza zeci de milioane, miliarde de vieti din intreaga lume in momentul prezent? Crezi ca exista lobby chinez in Romania sau poate chiar pe intreaga planeta? Si daca exista, nu crezi ca exista o probabilitate a unor societati secrete? Cati securisti, torionari, informatori activeaza in prezent in Romania?

 

 

Eugen H.

 

https://documentare.rightbe.com/conspiratiideconspiratii/blestemul-satanic-al-comunismului?fbclid=IwAR0_lbaxKvNA-3BJqmZka026UuhwVAvfD_XVjDI9_LJ03gylXrJQXzey6_c

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

(Caracatita sexualitatii nu se dezminte!) Acuze directe: S-a tăcut pentru că Pieleanu și Bulai fac parte din Gruparea Coldea. EVZ dezvăluie că mai sunt și alte nume de prădători sexuali la SNSPA,dar si in celelelte forme de invatamant!

 

DE EVZ  

 

Dosarul „SNSPA” Pe unii atât îi duce capul: Vinovată este victima!

 

 

 

Profesorii SNSPA, Bulai și Pieleanu, dar nu doar ei, mai sunt, își alegeau victimele din rândul studentelor cele cele mai vulnerabile, pe care le timorau în prealabil. După, alternau lauda cu amenințarea. Erau țintite fete din provincie, timide, timorate de metropolă și de anvergura publică a animalelor, cu predilecție copile lipsite de apărare, fără tați și singure, fără un iubit.

 

Două dintre fete au apelat la mine, adică la jurnalist. Le-am invitat la discuție cu părinții, ambele au venit doar cu mamele, pentru că erau crescute de mame singure. Când au auzit că îmi trebuie probe, măcar o declarație dată în prezența mamei, ambele fete au fost întoarse din hotărârea de a-și căuta dreptatea de către mame.

 

Într-unul din cazuri, fata s-a făcut că uită la mine copia w-app-urilor schimbate cu unul dintre animale. Am filele printate și acum, așezate pe un colț al biroului. Nu am putut publica nimic, pentru că erau copii și nu mai aveam susținerea juridică a suportului original.

 

Numitorul comun al celor două cazuri a fost că ambele copile erau timide, speriate, neumblate în lume, cum se zice la mine, în Oltenia, cu două mame modeste, speriate și ele de ceea ce pot păți fetele lor, dacă eu scriu fără să le asigur anonimatul absolut.

 

Am încercat să le îndrum către parchet, le-am și propus să le însoțesc acolo, la un procuror prieten. Fetele ar fi vrut, mamele nu le-au lăsat. Una dintre mame chiar s-a supărat me mine, că nu am găsit o soluție ca fiica ei să-și găsească dreptatea, fără să se afla cine este.

 

Dacă știau cei din conducerea SNSPA și restul cadrelor didactice? Sigur că știau, era unul dintre subiectele favorite de bârfă, dar doar atât. De ce nu au făcut nimic? Pe de o parte din nemernicie, pe de alta, de frică, știau că cei doi o ard cu SRI, mai precis cu Gruparea „Coldea”.

 

 

Un al treilea caz cunoscut de mine personal, nu din auzite, o doctoriță, medic-rezident, terorizată prin hărțuire sexuală ca la carte de șeful specialității, chiar picată la examenul de specialitate pe chestie de refuz, a fost oprită din orice demers de mama ei, medic și ea, ca să nu fie făcută de râs. Mama, nu fiica. Și ele, tot singure, fără tată, respectiv soț. Cazul mi-a fost trimis de un prieten, fost coleg din presă, profesor universitar la ASE.

 

Mirel Curea/ EVZ | evz.ro

 

 

https://www.activenews.ro/stiri/Acuze-directe-S-a-tacut-pentru-ca-Pieleanu-si-Bulai-fac-parte-din-Gruparea-Coldea.-EVZ-dezvaluie-ca-mai-sunt-si-alte-nume-de-pradatori-sexuali-la-SNSPA-191023

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Viganò aruncă bomba: soțiile lui MACRON și OBAMA sunt TRANSSEXUALI! Reacție necruțătoare a arhiepiscopului italian față de ceremonia satanistă de deschidere a Jocurilor Olimpice, pusă în scenă de elitele antihristice ale Forumului Economic Mondial

 

 

DE IUSTINA FILIMON 

 

 

ARTICOLE RELAȚIONATE

 De Ziua Femeii, Emmanuel Macron a denunțat acuzația că soția lui este TRANSGENDER. Dezvăluiri explozive ale unei reviste din Franța ar confirma că Brigitte Macron este bărbat

 

 

 

Arhiepiscopul italian Carlo Maria Viganò – fost nunțiu papal în Statele Unite, care a pus sub semnul întrebării legitimitatea Papei Francisc și autoritatea Conciliului Vatican II și care a fost excomunicat în urmă cu trei săptămâni pentru „refuzul său de a recunoaște și de a se supune Suveranului Pontif” – a avut o reacție necruțătoare față de ceremonia satanistă și blasfematoare de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024, pusă în scenă de elitele antihristice.

 

 

Viganò, care a fost reprezentatul Sfântului Scaun în SUA, ca Nunțiu Papal, o persoană extrem de bine informată prin poziția și legăturile sale speciale din interiorul Bisericii Catolice, considerată și cel mai extins sistem informativ al lumii, a mai spus cu subiect și predicat aserțiunea extraordinară că „nu este o coincidență” faptul că ceremoniile au fost prezidate de președintele francez Emmanuel Macron, un „emisar al Forumului Economic Mondial”, care stă lângă „un travestit care se dă drept propria lui soție, la fel cum Barack Obama este însoțit de un bărbat musculos cu perucă”.

 

„Este domnia mistificării, a falsului, a ficțiunii ridicate ca un totem, în care omul este desfigurat tocmai pentru că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”, a subliniat acesta cu referire la Michelle Obama și Briggite Macron, presupusuele soții transsexuale ale lui Barack Obama, fostul președinte SUA, și Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței.

 

Într-o mustrare usturătoare la adresa Jocurilor Olimpice, reacție publicată cu titlul „Vade retro Satana” („Du-te înapoi, Satan”), Viganò a descris ceremonia de deschidere ca fiind „cel mai recent dintr-o serie lungă de atacuri josnice asupra lui Dumnezeu, a religiei creștine și moralității naturale din partea elitei antihristice care ține ostatice țările occidentale”.

 

„Am asistat la un dans macabru distopic în care holograme cu călăreți ai Apocalipsei au alternat cu un Dionysos umflat albastru, servit cu diferite feluri de mâncare; parodia Cinei de Taină de către LGBTQ+”, se menționează în scrisoarea de reacție.

 

Viganò a amintit și despre „scenele deconcertante de la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, de la inaugurarea tunelului Gotthard în 2016 și de la Jocurile Commonwealth-ului, din 2022, unde au fost figuri infernale, capre și animale terifiante”.

 

 

„Elita care organizează aceste ceremonii pretinde nu numai de a avea dreptul la blasfemie și la manifestarea obscenă a celor mai murdare vicii, ci chiar și acceptarea lor mută din partea catolicilor și a oamenilor cumsecade, care sunt nevoiți să suporte batjocorirea simbolurilor celor mai sacre ale credinței lor și să asiste la modul cum chiar fundamentele Legii naturale sunt profanate.” – Carlo Maria Viganò

 

Potrivit lui Viganò, „Satana nu creează nimic: el doar distruge totul. El nu inventează, ci doar desfigurează. Adepții săi nu sunt altfel: ei umilesc feminitatea femeii pentru a anihila maternitatea care amintește de Fecioara Mamă; ei castrează masculinitatea bărbaților pentru a distruge chipul paternității lui Dumnezeu; ei îi corup pe cei mici pentru a le ucide sufletul și a-i face victime ale celui mai abject woke-ism”.

 

Citiți: Emmanuel Macron a denunțat acuzația că soția lui este TRANSGENDER. Dezvăluiri explozive ale unei reviste din Franța ar confirma că Brigitte Macron este bărbat –

 

https://www.activenews.ro/externe/Vigan%C3%B2-arunca-bomba-sotiile-lui-MACRON-si-OBAMA-sunt-TRANSSEXUALI-Reactie-necrutatoare-a-arhiepiscopului-italian-fata-de-ceremonia-satanista-de-deschidere-a-Jocurilor-Olimpice-pusa-in-scena-de-elitele-antihristice-ale-Forumului-Economic-Mondia-190957

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Partidul Comunist Roman – inviat, sau dus la groapa?

 

 

CLAUDE KARNOOUH

 

„Lucrurile care se-ntampla fara sa tulbure pe nimeni nu merita nici atentie, nici rabdare.” (René Char)

 

In ciuda unei impresii larg raspandite, PCR n-a fost niciodata scos in afara legii. Pur si simplu a disparut din peisajul politic si, ca pielea de sagri, a fost abandonat de membrii sai. O majoritate, masa muncitorilor si a functionarilor, a ramas fara partid, iar elitele s-au transformat subit in lideri, diversi sefi si sub-sefi, baroni si sub-baroni ai „noilor” partide post-decembriste. Cat despre mare parte dintre intelectuali, acestia au invatat pe data apucaturile noi ale „disidentului democrat” si, de pe o zi pe alta, s-au facut laudatorii virtutilor economiei de piata si ale terapiilor de soc, ridicand osanale neoliberalismului triumfator pe toate liniile. Toti acesti politicieni si intelectuali, cu o tusanta unanimitate atunci cand vine vorba de pastrarea privilegiilor financiare, se pretind astazi mari animatori „democratici” ai scenei politice si mondene bucurestene.

 

Sambata, 3 iulie 2010, Partidul Alianta Socialista a tinut un congres la Bucuresti, la Palatul Copiilor, pentru a incerca resuscitarea PCR. Aproape 600 de delegati, veniti din toata tara, au votat in unanimitate, cu exceptia unei singure voci, transformarea numelui acestei aliante in PCR. Apoi, timp de aproape o ora, presedintele, tovarasul Rotaru, a prezentat o analiza preponderent economica a situatiei actuale, a felului in care s-a ajuns la ruinarea anumitor categorii sociale si a propus ceea ce, in opinia domniei sale, erau cateva solutii pentru iesirea din dezastruoasele impasuri ale momentului. O analiza foarte clasica, la urma urmei. In Romania, de cincisprezece ani, sub diverse forme si abordari de tip marxist-fenomenologic, colaboratorii revistei „Idea” si ai saptamanalului „Cultura” (G. M. Támas, Alexandru Polgár, Adrian T. Sirbu, Ovidiu Tichindelean, Alexandru Cistelecan, Vasile Ernu, Aurel Codoban, Gabriel Chindea) fac critica celor douazeci de ani de terapie de soc, frumos numita de ideologii neoliberalismului „tranzitie”. Si, in afara catorva initiative locale (1), noi toti am publicat, in diverse reviste si lucrari colective romanesti si straine, un ansamblu de critici foarte severe impotriva acestor terapii de soc aplicate in Europa de Est (2) si in tarile din lumea a treia. Pe scurt, bilantul acestor douazeci de ani de transformari economice releva poate nu ceea ce presedintele partidului, tov. Rotaru, numea „genocidul unei comunitati nationale”, dar in mod sigur o catastrofa economico-sociala de proportii, ilustrata de imbogatirea colosala a unora si, simultan, de saracirea individuala, evidenta in cateva cartiere de la periferia marilor orase sau din afara zonelor de periferie „sic”. Mai mult: aceasta catastrofa un efect de distrugere inexorabila a tot ce tine de bunastarea si de protectia colectiva a cetatenilor.

 

In ziua de azi, aceasta stare de degradare sociala e vizibila in toate marile orase si chiar in inima capitalei: „the third world round the corner”. In analiza sa, Rotaru (fost economist in grupul Verdet) amintea, de exemplu, ca in 1988, serviciile statului comunist roman incepusera sa puna in practica un plan general de amenajare a retelei fluviale de pe teritoriul romanesc, in scopul evitarii producerii anuale de inundatii catastrofale. Decembrie 1989 a insemnat insa ingroparea acestui proiect, ca si a sistemului de irigatii, distrus fara repercusiunile si sanctiunile meritate de un asemenea act de vandalizare, si din pricini electoraliste iresponsabile, de FSN-ul lui Iliescu si de fidelii sai. Cat despre ajutoarele europene pentru reabilitare rurala si pentru securizarea raurilor, o recenta calatorie pe care am facut-o in Bucovina, in Moldova si in Secuime mi-a demonstrat ca sus-zisele ajutoare si-au gasit cu siguranta alta intrebuintare decat scopurile pentru care au fost deblocate: prin intermediul unor firme-ecran, ele reprezinta o sursa substantiala de imbogatire, poposind in buzunarele cutaror baroni si politicieni locali (3).

 

Dupa cum reiese din analiza tovarasului Rotaru – concluzie impartasita de mine si de unii  dintre prietenii mei – Romania s-a transformat intr-un fel de colonie a celui mai violent capitalism. Dupa ce au reusit, prin procese de vot succesive, sa slabeasca functiile vitale ale statului, partidele politice romanesti ale „vechilor-noilor” elite sunt vinovate masiv de jefuirea avutului public, atat prin manipulatii indigene, cat si cu ajutorul firmelor si al bancilor straine. Statul de drept roman a devenit, de fapt, un stat al furtului legal din proprietatea comuna, operatiune exercitata de o minoritate infirma, ai carei lachei (o buna parte din elita intelectuala a tarii) se bucura si la randul lor de firimiturile cazute de la masa stapanilor. Sa numim aceasta operatiune dominatia cleptocratiei.

 

In orice caz, lucrurile se puteau desfasura mai bine decat atat – pentru a ajuta realmente generatiile tinere sa priceapa ceva din aventura comunismului romanesc si mai ales a comunismului ceausist – daca tovarasul Rotaru s-ar fi dedat la nitica autocritica in privinta acelor optiuni economice ale fostului regim nu foarte fericit alese in contextul global. De ce, de pilda, sa te incapatanezi sa rambursezi datoria statului roman la termenul prescris de FMI si de bancile private? Cand o politica de „santaj” ar fi fost cu mult mai interesanta, fiindca ar fi pastrat o parte din plus-valoare pentru consumul intern! Statul-partid ar fi castigat in legitimitate si referinte pozitive…

 

Astfel, in ciuda retoricii sale puerile privind independenta nationala, e usor de inteles ca regimul ceausist a fost prins in capcana datoriei publice si s-a subordonat diktatelor FMI pentru a-si conserva clauza natiunii celei mai favorizate, pierzandu-si insa, in acelasi timp, o buna parte din legitimitatea cucerita in perioada anilor 1970, cand realizase un fel de compromis istoric intre nationalismul etnic al anilor 1930 si capitalismul de stat de tip comunist, compromis definit drept „national-comunismul romanesc”.

 

De asemenea, ar fi fost mai de bun gust sa nu tot fie laudata Securitatea, asa cum au facut unii oratori, si sa se aminteasca faptul ca aceasta nu si-a facut datoria. Fiindca, daca misiunea Securitatii era aceea de a demasca si a combate inamicul din interior si din exterior, atunci in decembrie 1989, Securitatea a esuat in misiunea sa, nedescoperind la timp complotistii pe care oratorii de la congres ii denuntau pe scena. Sau – sprijinindu-se pe dovezi concrete – se putea spune ca Securitatea si-a facut prea bine treaba, fiindca a realizat dinamica unei lovituri de stat sub forma unei „revolutii populare”! Insa, nici in acest caz Securitatea nu e de laudat, dimpotriva, e de condamnat cu fermitate ca autoare a unei lovituri de stat. A sti sa-ti recunosti erorile sau ratacirile trebuie sa faca parte din programul politic al conducatorilor si militantilor unui partid care se pretinde revolutionar. Dar este oare cu adevarat revolutionar „noul” PCR?

 

Ceea ce mi s-a parut insa cu adevarat jenant, daca nu chiar deplasat, astazi, dupa 20 de ani de mondializare radicala, sunt referintele culturalo-politice avansate de cei mai multi dintre oratori. Un partid comunist e un partid revolutionar de inspiratie marxista si nu-si poate reduce referintele istorico-culturale doar la figurile fondatoare ale formei burgheze a puterii politice, care n-au fost niciodata revolutionare si cu atat mai putin marxiste (vezi cum democratii romani i-au tradat pe tarani in timpul rascoalei din 1907, pretextand ca represiunea sangeroasa e legitima in numele pastrarii unitatii statului national!). Iar panourile cu gravuri reprezentand domnitorii tarii – ca pe niste sfinti Parinti… mi s-au parut o eroare grotesca.

 

Mai mult: dupa parerea mea, a fost o mare greseala sa implici, printre materialele congresului, un text social al maresalului Antonescu, a carui politica fascizanta implica, sa ne aducem aminte, inchiderea si eliminarea comunistilor. Din cate stiu eu, niciunul dintre conducatorii romani de dinainte de 1948 n-a propus sau n-a dus o politica socialista radicala ori articulata in jurul luptei de clasa in beneficiul proletariatului si al taranimii sarace (expresia „lupta de clasa” a fost, de altfel, pronuntata o singura data in timpul congresului!). La fel de ridicol a fost si apelul la Eminescu – in calitate de figura emblematica a natiunii revolutionare… In fond, nu eram la un congres de lingvistica si cu atat mai putin la unul de poezie, ci doream sa aflu cateva propuneri de actiune politica in contextul marii crize economice incepute in 2008…

 

Inca o data: eu unul n-am auzit ca marele poet ceva fi fost Eminescu sa se fi afiliat, mai de departe sau mai indeaproape, socialismului revolutionar (deci unei miscari in parte internationaliste). Discursurile asupra valorilor eterne ale romanitatii ca stat-natiune, daca vor fi existand aceste valori (eu ma indoiesc), sunt expresia unei ideologii rele, fiindca entitatile politice nu sunt eterne, ci tranzitorii, ca toate formele politice. Bref, acest discurs suna teribil de provincial si de sec pe fondul provocarilor majore cu care ne confruntam astazi. Nu la Eminescu ar trebui sa se intoarca PCR, ci mai degraba la Dobrogeanu-Gherea, la poetii, artistii si scriitorii avangardisti din anii 30, inscrisi intr-un PCR aflat in clandestinitate.

 

Sigur, lupta impotriva mondializarii speculative, a jefuirii tarilor slabe, a privatizarii patrimoniului industrial national in folosul capitalurilor straine, lupta impotriva turismului universitar propagandist al neoliberalismului – o afacere totalmente gaunoasa, iesita din vanitate si mediocritate, aceasta lupta aplica si face apel la legile nationale, insa ale unei natiuni constitutionale si politice (a economiei politice si sociale), iar nu ale unei natiuni-etnii majoritare prin limba si religie. Fiindca lupta impotriva imperialismului si ai agentilor sai compradores care distrug si jefuiesc in dreapta si-n stanga trebuie sa conteze la fel de mult pentru majoritatea romaneasca si pentru diversele minoritati conlocuitoare…

 

Ar fi mai bine, asadar, daca PCR ar abandona odata pentru totdeauna aceasta ideologie demodata. Nu in mioritism sau in „sentimentul romanesc al fiintei”, drag lui Constantin Noica, se afla armele intelectuale (teoria teoriei si teoria practicii) utile in lupta impotriva exploatarii maselor de catre capitalul mondial si de catre agentii sai locali. Aceste instrumente de riposta se elaboreaza prin reflectie teoretica si prin practica permanenta, tactica si strategica, reinnoite in raport cu noile conditii ale luptei de clasa specifice contextului socio-istoric mondial din prezent.

 

Si nu spre China ar trebui sa priveasca PCR-ul, ci spre unele tari in curs de dezvoltare din America latina, care incearca, fiecare prin metode proprii, sa respinga tentatiile imperialismului american. Pentru a nu mai vorbi de Cuba (in mod bizar absenta la congres!), mai degraba de partea bolivarismului socializant din Venezuela ar trebui sa se situeze PCR, a indigenismului socializant din Bolivia lui Evo Morales, din Nicaragua sandinistilor sau a experientelor zapatistilor mexicani – si chiar a Braziliei lui Lula sau a centru-stangismului puterii din Argentina… de aici ar trebui sa tasneasca noile forme ale luptei de clasa pornite de jos.

 

In fine, am fost consternat de referintele religioase la care unii oratori faceau apel. Nu numai ca am constatat ca militantii erau surprinsi de agnosticismul meu asumat („Cum se poate? Nu sunteti credincios?”), dar, mai mult, am vazut mult entuziasm referitor la clerul BOR. Cum or putea militantii comunisti sa se identifice cu niste referintele politic-culturale ale unei biserici care n-are nicio traditie a luptelor sociale (in afara unor trecute relatii incestuoase cu Garda de Fier, apoi cu Securitatea – chiar daca aceasta din urma era o institutie a statului comunist roman orientat dupa principiile unui ateism militant. Din cate stiu eu, preotii si calugarii nu prea au multe in comun cu politaii).

 

Nu exista, in BOR, asa cum gasim la catolicii din lumea a treia, o „teologie a eliberarii”, preoti, calugari si calugarite, iezuiti, dominicani (ne), franciscani (si franciscane), surori ale Sfantului Vincent de Paul care sa elaboreze analize si practici de economie sociala ferm anti-imperialiste; faptul ca isi legitimeaza lupta, in ultima instanta, prin adoratia unui Dumnezeu trinitar si a sfintilor sai nu e in niciun fel suparator, mesajul lui Christos fiind primit in conditiile exploatatorii ale modernitatii noastre tardive. Insa, cand constat ca a fi membru al clerului in BOR seamana mai mult cu un adevarat business (vezi pe acest subiect,  saptamanal, in presa romaneasca, articole ce denunta simonia de proportii legata de atribuirea parohiilor), mi se pare ca PCR n-are nimic de castigat din tovarasia cu Biserica ortodoxa care, ca orice biserica, este si o institutie birocratica ai carei slujitori, cu rarissime exceptii, nu sunt decat niste functionari ai lui Christos… Unii care livreaza o ideologie sociala conformista, supusa regimului economico-politic al noilor imbogatiti, avida, ea insasi de proprietati, atunci cand nu reprezinta, in sine, o putere economica.

 

Nu vreau sa tin aici un discurs teologic, nu vorbesc de credinta sau calugarii solitari pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc prin padurile carpatine, admirabili in recluziunea lor; vorbesc de aceasta masinarie financiara care, plecand de la Patriarhie, iriga manastirile (foarte adesea monumente splendide) si parohiile, pana la cea mai mica biserica de tara.

 

Credinta insa, daca e o prezenta hic et nunc, e un fapt mereu neasteptat, neconventional: acolo unde cazi in genunchi si te rogi, acolo e biserica ta, zicea odata parintele meu spiritual. Credinta e o alegere personala. Sigur, un comunist postmodern n-o interzice, o accepta, o lasa la latitudinea fiecarui militant, fiindca, asa cum scria odinioara Aragon in „La Rose et le réséda”, pentru un om devotat cauzei poporului si justitiei sociale, conteaza in aceeasi masura „unul care crede in Ceruri si unul care nu crede”, caci „Un rebelle est un rebelle et deux sanglots font un seul glas/ Et quand vient l’aube cruelle passent de vie à trépas”.

 

Pe scurt, PCR-ul pe care l-am audiat in ziua de duminica, 3 iulie 2010, mi-a parut din nefericire prea confiscat de pozitiile unei lupte politicianiste, prea centrate pe tactici electorale. Prima lor grija n-ar trebui sa fie pomparea de deputati in Parlament, ci, prin intermediul sindicatelor, al organizatiilor de tineret, al diverselor asociatii, crearea conditiilor politice pentru o baza sociala puternica, in scopul de a obliga elitele dominante sa-si modifice politica de pauperizare.

 

Fiindca nu prin mobilizare electorala se formeaza generatii noi de militanti, capabili sa priveasca istoria in ochi. Trebuie ca tinerii comunisti, viitorul acestui partid, sa ia in considerare si experientele facute in alta parte, acelea care pleaca de la mobilizarea bazei, fiindca nu un grup de lideri, oricat de dotati ar fi, pot transforma conditiile subiective ale luptei politice (4), ci experienta fiecaruia si a tuturor celor confruntati cu injustitia si aroganta insuportabila a exploatatorilor, a mincinosilor, a lichidatorilor natiunii politice, a propagandistilor unui neoliberalism fara alt crez si lege, decat acelea ale profitului.

 

In ziua de azi, conditiile obiective ale societatii romanesti s-au schimbat masiv gratie dezvoltarii tehnico-industriale si culturale datorate regimului comunist, dar, in acelasi timp, sa nu uitam ca vreme de douazeci de ani, prinsi in capcana politicii de creditare si a emigratiei in masa, romanii s-au pus pe consumat ca si cum ar fi fost deja bogati. Acum e vremea scadentei, a crizei. Insa, daca romanii n-au uitat avantajele regimului comunist (locuri de munca, vacante asigurate, prestatii sanitare de nivel mediu, insa accesibile tuturor, educatie si invatamant gratuite si generalizate), nu vor uita nici ca au gustat din deliciile societatii de consum generalizat si hedonismul dominant al culturii pop-rock (70 000 de participanti la un concert AC/ DC la Bucuresti, in mai 2010, vs. doar 45 000 de manifestanti adunati in Piata Victoriei la initiativa sindicatelor, impotriva taierilor din salarii si din pensii).

 

De toate acestea va trebui sa tina cont PCR, daca vrea sa depaseasca starea de spirit care o caracterizeaza momentan: adica nostalgia ceausismului. Fiindca viitorul nu se construieste prin nostalgie si resentiment, ci pe baza convingerii ferme ca totul trebuie luat de la zero, cu riscul oricaror repetitii. Fiindca marxistii, mai mult sau mai putin ortodocsi, mai mult sau mai putin nietzscheeni, lukácsieni, heideggerieni, au aflat de mult timp ca esenta modernitatii ne rezerva un viitor fara imagine, ca acum si-n veci „Tomorrow is another day”.

 

 

Bucuresti-Paris, iulie 2010

 

 

Traducere din franceza de Teodora Dumitru

 

Note:

(1) Un detaliu deloc lipsit de interes este faptul ca recunoscand greutatile cu care s-a confruntat populatia in ultimii ani ai regimului Ceausescu, un orator a insistat asupra faptului ca viitorii autori ai loviturii de stat din decembrie 1989, care aveau posturi importante in aparatul de partid, au intensificat aceste greutati in diverse feluri, cel mai adesea prin radicalizarea rationarii si prin inducerea simultana a unui sentiment de ura focalizat asupra unicului sef de stat si de partid… Or, se stie deja ca un cult al personalitatii sporit de subalterni permite scutirea acestora din urma de orice eventuala responsabilitate.

(2) Printre altele, citez: „La Grande braderie à l’Est ou le pouvoir de la cleptocratie” (coord. Bruno Drweski si Claude Karnoouh), le Temps des Cerises, Paris, 2004; „Genealogii ale postcomunismului” (coord. Adrian T. Sirbu si Alexandru Polgár), Idea, Cluj, 2009. Cf. si seria de articole consacrate unei critici a terapiei de soc in Polonia, pe site-ul lapenseelibre.fr.

(3) Cristina Sbirn, „Adevarul”, 11 iulie 2010, „Secretar de stat: Banii pentru diguri alocati dupa inundatiile din 2008  «s-au furat ca in codru»”.

(4) Conducatorii PCR ar trebui sa reevalueze evenimentele din 1917 in lumina geniului politic al lui Lenin si Trotki si sa inteleaga ca au declansat o lovitura de stat care apoi a supravietuit pe fondul unei acute adversitati, gratie vointei masei de „mujici” de a-si apara proprietatile funciare acordate de Lenin sub un slogan anti-marxist: „Pamantul sa fie dat taranilor!”

 

https://web.archive.org/web/20140421114824/http://revistacultura.ro/blog/2010/07/resuscitarea-partidului-comunist-roman-un-reportaj-analitic-de-claude-karnoouh/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Anticomunismul – boala capitalismului senil

 

 

De

Claudekarnoouh

S-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepind din 1970 este membru al Centrului National de cecetare stiintifica (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). In 1973 a intreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 si pina in 2002 a fost profesor invitat al Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj unde, in cel de al doilea semestru al anului universitar, a sustinut un curs despre aspecte ale modernitatii tirzii in postcomunism, imbinind diverse abordari (politice, culturale, economice). Este autor a sase carti si peste o suta de articole si eseuri de antropologie culturala si politica, filosofia culturii si filosofie politica. Volume publicate în limba română: Românii. Tipologie și mentalități, ed. Humanitas, 1994; Dușmanii noștri cei iubiți, ed. Polirom, 1997; Comunism postcomunism și modernitate târzie, ed. Polirom, 2000; Adio diferentei. Eseu asupra modernitatii tirzii, ed. IDEA Cluj 2001.

În România, ca peste tot în Europa ex-comunistă, de douăzeci de ani anticomunismul mediatico-spectacular sau academic a devenit un soi de deus ex machina al tuturor celor care aspiră să pătrundă în diverse grupuri autointitulate „elite intelectuale”. Însă dincolo, în Vest, a face profesiune de credinţă anticomunistă, aşa cum o practică de câteva decenii „stânga”-caviar, ţine de simulacrele specifice postmodernităţii care, pe fondul unui nihilism generalizat, se apropie tot mai mult de stadiul post-ideologic şi post-istoric în care se găsesc toţi indivizii pregătiţi mai degrabă să se strângă şi să aplaude cutare trupă de urlători pop-rock, decât să manifesteze împotriva politicilor de austeritate şi de pauperizare impuse de marii maeştri ai capitalului.

De un sfert de secol, anticomunismele caviar, de „stânga” şi de dreapta, deschid porţile unor cariere, bine remunerate, de profesori, de cercetători, de jurnalişti, favorizează dobândirea unor burse de studiu în străinătate ori accesarea de fonduri europene, prilejuiesc invitaţii la tot felul de colocvii şi congrese, unde oficianţii, instalaţi în sălile de conferinţă ale cutăror hoteluri de lux, repetă ad nauseam aceleaşi cuvinte, aceleaşi fraze, aceleaşi argumente – pe scurt, toate clişeele arhifolosite pentru încondeierea totalitarismului roşu. Pentru ca apoi să retragă bine-mersi între faldurile unei compasiuni sinistre, mascându-şi indiferenţa şi insensibilitatea faţă de necazurile concrete ale celor aflaţi la cheremul puterilor dictatoriale de orice fel, inclusiv al dictaturii democratice aflate în relaţie cu exploatarea capitalistă.

Ca dovadă: luaţi aminte la silenţiumul prin care aceste suflete mari înţeleg să răspundă  consecinţelor umane ale crizei economice din prezent! După liturghiile anticomuniste occidentale din anii 1970-1990 – Războiul Rece oblige – am asistat, în Est, la acreditarea unor bocitoare oficiale care, la intervale regulate, trâmbiţează ceva ce toată lumea ştie de când se potcovea puricele: anume că regimul comunist, o formulă nouă – din zorii secolului al XX-lea – ieşită din potenţialul politico-economic al modernităţii, şi-a găsit pârghia lui Arhimede (adică posibilitatea unui praxis) în mutaţii de o extremă violenţă, comparabile cu ale celor două războaie mondiale ale secolului al XX-lea. În aceste condiţii, în mod banal, instalarea sa la putere (care a durat mai mult sau mai puţin, în funcţie de forţa ori de slăbiciunea fostelor clase conducătoare) a fost marcată de o serie de acţiuni politice de mare cruzime – justificate şi articulate în jurul concepţiei fundamentale a determinismului istoric – şi de implicaţii imediate pentru sociologia politico-economică care a decurs din ea: anume lupta de clasă.

Cât o mai putea însă acest discurs repetitiv, ţesut din locuri comune, din poncife şi din banalităţi prezentate pe post de analiză originală, să văicărească şi să mestece ad infinitum aceleaşi lamentaţii fără riscul de a-şi ridiculiza pe viaţă autorii?

Din câte ştiu eu, violenţa face parte din nucleul destinelor mitice şi istorice ale societăţilor reale, ale tuturor societăţilor umane, de la cele mai primitive la cele mai ştiinţific complexe. Iar acest destin n-a avut prea multe în comun cu cetăţile utopice, clădite pe nisipurile mişcătoare ale metafizicii, unde rigoarea argumentării nu ţine decât de logica propoziţiilor gramaticale. (Ca dovadă, eşecul total, practic şi interpretativ, al kantianismului politic şi al „Păcii veşnice”, care trimite mai degrabă la o tentativă de protejare a proprietăţii private – prin transcendentalizarea legilor constituţionale care o garantează.)

Sigur, discursul marxist, în calitatea lui de moştenitor al Luminilor, avea şi el în obiectiv o societate ideală, la care urma să se ajungă după eradicarea exploatării de clasă, adică prin împlinirea necesităţii. La nimic de felul acesta nu s-a ajuns însă, pe de o parte din cauza subestimării din punct de vedere economic şi politic a inventivităţii capitalismului şi a capacităţii sale de a renaşte sub diferite forme ale exploatării (în special prin încurajarea unui consumism masiv graţie capcanelor creditului – a ceea ce un comentator român numea, nu fără umor, „Gulagul glamour”); iar pe de altă parte, s-a făcut caz de omisiunea (sau  de neputinţa!) lui Marx şi a succesorilor săi direcţi (germani şi ruşi) de a elabora o critică a tehno-ştiinţei ca ultim bastion al speranţei mesianice într-o societate secularizată. Or, dimpotrivă, ei chiar au propovăduit-o!

În mod sigur, religia a fost opiul popoarelor; în mod sigur, idealismul platonician şi german au gândit frumosul, bunul şi adevărul prin concepte desprinse de orice contact cu realitatea; în mod sigur, filosofia nu face decât să interpreteze lumea, în loc să încerce s-o schimbe (prioritatea teoriei practicii asupra teoriei teoriei). Însă toate acestea nu grăiesc nimic despre constrângerile imanente şi despre „valorile” transcendente care permit capitalismului industrial şi financiar să se extindă tot mai mult, ca o materializare a metafizicii în faza sa ultimă, tehno-ştiinţa, ca o nouă physis într-o lume redusă nu numai la obiecte produse (vezi Marx, Heidegger, Granel), dar chiar la obiecte consumate în masă (vezi Adorno, Benjamin, Baudrillard, Debord).

Aşadar, nu înscenând deploraţii asupra unor fapte teribile din istorie, oricât de groaznice ar fi fost, putem spera să înţelegem câte ceva din practicile mortifere ale umanităţii. Fiindcă, dacă lăcrămaţia ar genera interpretaţie, ar fi până la urmă foarte simplu de aflat de ce „Zeus îl orbeşte pe acela pe care vrea să-l piardă”. Numai că, pentru asta, trebuie – cum arăta Spinoza –  nici să plângi, nici să nu râzi: ci să pricepi. Adică să te consacri unui exerciţiu – foarte dificil pe de o parte şi foarte primejdios pe de alta – exerciţiul gândirii.

Aici, pe malurile Istrului, toţi palavragii (nimeni nu duce lipsă de ei, slavă Domnului!) anticomunismului uită că cei mai mulţi dintre domniile lor au părinţi sau bunici care măcar prima tinereţe şi-au petrecut-o la coada vacii, şi că taman violenţa primei faze a comunismului, în care au fost eliminaţi masiv cei care deţineau posturile de putere şi au fost create posturi noi, le-a permis lor să aibă o traiectorie socială ascendentă – fără precedent în istoria ţăranilor de lângă Dunăre… Aşa cum scria odată istoricul Marc Bloch, observând comportamentul francezilor după înfrângerea din 1940: „Oamenii sunt mai aproape de vremurile lor decât de părinţii lor”. Să numim acest comportament „adaptare”, „laşitate” sau atât de omenescul „arivism”. Fiecare să-i zică cum vrea. Faptul sociologic e însă inconturnabil, iar majoritatea elitelor intelectuale şi politice româneşti din prezent sunt copii de ţărani, ajunşi după câţiva ani de studiu cadre, chiar cadre superioare, ale regimului comunist.

N-o să fiu atât de maliţios încât să conchid că, întrucât fiicele lor se îmbracă de la Zara, iar băieţii de la Gucci, domniile lor au devenit burgheji în cel mai plin sens al cuvântului; în cel mai fericit caz, nu sunt decât nişte palide còpii… Fiindcă, după cum peluzele de la Oxford şi de la Cambridge au avut nevoie de cinci secole de îngrijiri cotidiene pentru a dobândi acea desime şi acea moliciune capabile să îndure apăsarea celor mai rigide tălpi şi, în acelaşi timp, să ofere condiţiile unei sieste atât de îmbietoare, tot astfel nu se fabrică burghezi (de calitate bună, sau mai proastă – cel  mai adesea) cât ai bate din palme! Multe romane de Balzac ne învaţă asta, dacă le citim cum trebuie (vezi „Père Goriot”, „Les Illusions perdues”, „Splendeurs et misères des courtisanes”).

Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist. Despre anii 1930, dumnealor vorbesc ca şi cum comuniştii ar fi distrus un soi de „paradis”, clădit pe armonie socială şi bunăstare şi tulburat doar de agitaţiile unei stângi comuniste clandestine şi insuportabile.

Tot acest zgomot, tot acest vacarm, toată această văicăreală şi vociferaţie generalizată nu se produce însă decât pentru a trimite în uitare realităţi ale societăţii româneşti interbelice. Bravii apostoli ai capitalismului hiperliberal, calaţi pe retorica standard a democraţiei, conform clişeelor noului comitet central bruxellez, se fac că n-au auzit de situaţia lamentabilă a zonelor rurale româneşti din anii 1930-40 (care concentra 80% din populaţie) (1). Îi îndemn să-şi scoată dopurile din urechi şi-i trimit la numerele revistei „Sociologia românească”, la studiile semnate acolo de echipele de cercetare trimise pe teren de Dimitrie Gusti şi conduse de Henri Stahl. Le mai aduc aminte şi de vituperaţiile tânărului Cioran, de criticile severe ale lui Argetoianu şi ale lui Mihail Manoilescu privind atitudinea distructivă a elitelor, sau de textele de mai târziu ale unor istorici ca Vlad Georgescu şi Florin Constantiniu (2). În toate aceste pagini, de atunci şi de mai apoi, am descoperit o bizară similaritate între corupţia şi incompetenţa elitelor interbelice şi o mare parte a eşalonului politic şi a  intelectualilor publici postcomunişti care oficiază în prezent („Boierii minţii”).

Aşadar, nu „mult zgomot pentru nimic”, ci mult zgomot pentru a uita, pentru a uita şi, simultan, pentru a idealiza trecutul ante-comunist mizerabil (cu excepţia câtorva realizări tangibile), înnegrind în schimb, dincolo de datele realităţii brute, trecutul comunist, progresele sale tehno-economice, sanitare şi educaţionale reale, chiar dacă plătite de multe ori cu un preţ uman prea greu. Or, în mod sigur, nu reconstituind datele unui idealism de vis, pozitiv sau negativ, putem ajunge la raţiunea (sau la lipsa de raţiune!) care i-a îndemnat pe oameni să se îndrepte în cutare sau în cutare direcţie şi să-şi verifice opţiunile în practică, oricât de mari ar fi fost costurile unei asemenea verificări. Şi pentru că asta se spune de regulă doar despre comunism, aduc aminte cititorilor că întreaga modernitate, în sine, e caracterizată de distrugeri materiale şi sociale colosale.

Starea în care ne aflăm astăzi e o bună dovadă: au fost distruse societăţi, culturi şi civilizaţii, consecinţă a cinci secole de colonizare intensă, cu efecte deosebit de nocive – să nu le fie cu supărare celor pentru care lumea se reduce la câteva capitale occidentale!; au fost distruse iremediabil valori de patrimoniu (oraşe rase de pe suprafaţa pământului, bombardate, sistematizate, reconstruite pe ruine etc.); au fost devastate ireversibil condiţiile naturale de viaţă, s-au produs ravagii ecologice din pricina industrializării şi a concentrării pe productivitate şi pe profit fără limite discernabile (3).

Pentru a scăpa de metehnele de gândire atunci când examinăm comunismul, ne trebuie însă o atitudine radicală, ca aceea demonstrată de filosoful Jacob Taubes (profesor de iudaism şi de hermeneutică la Universitatea liberă din Berlin) în interpretarea scrierilor lui Carl Schmitt, ale  lui Martin Heidegger sau a nazismului.

Discursul lui Taubes e totalmente scutit de erorile factuale patente şi de imbecilităţile moraliste ale unor Farias sau Faye (în ceea ce-l priveşte pe Heidegger) sau ale unui Zarka (în privinţa lui Schmitt); în schimb e animat de un spirit interogativ cu adevărat radical: cum a fost posibil ca doi dintre cei mai buni trei gânditori ai secolului al XX-lea, poate cei mai radicali şi mai profunzi (printre aceştia, el îl numără întotdeauna şi pe Walter Benjamin, comunist şi mare admirator al lui Schmitt), să creadă, pentru câtva timp, într-o formă politică dovedită la urma urmei demagogică şi populistă? Găseau ei în deciziile politice profunde ale mişcării, dincolo de supa politicianistă şi de clişeele ei rasiste în modul cel mai vulgar, găseau ei oare ceva care să le poată alimenta speranţa în salvarea naţiunii germane şi a întregii Europe?

Taubes răspunde pe îndelete la această întrebare, în două lucrări de dimensiuni mici, consacrate lui Carl Schmitt (4). Cât despre Heidegger, cititorul curios să citească şi alte abordări decât mizeriile unor Farias&Faye va afla suficientă materie de gândire dacă va parcurge remarcabila sinteză critică a raporturilor lui Heidegger cu nazismul (perioada Rectoratului, 1933) dintr-un text fundamental semnat de Gérard Granel, apărut şi în româneşte, la Editura Idea – „Despre universitate”; aici este comentat de pildă celebrul „Discurs al Rectoratului” („Die Selbstbehauptung der Deutschen Universität”). De asemenea, mai poate consulta pe site-ul lapenseelibre.fr, textul semnat de Maximilien Lehugeur, „Martin Heidegger, objet politique non-identifié” (nr. 4, aprilie-mai 2004).

Să întrebuinţăm, aşadar, acest mod de abordare şi în ce priveşte comunismul. De ce oare spirite atât de rafinate, de subtile şi de educate (Gebildet) ca Walter Benjamin, Berthold Brecht, Lukács ori, în felul său, Sartre, de ce un poet şi un romancier ca Aragon, un pictor ca Picasso au avut, la un moment dat – unii dintre ei chiar întreaga viaţă –, încredere în comunism şi au legat speranţe de el, punându-şi inteligenţa în serviciul unei critici radicale a capitalismului şi acţionând de partea baricadei comuniste? Ghiceau oare în acele discursuri, în acele practici politice şi culturale ceva care să le întemeieze credinţa într-un viitor mai bun, într-un viitor în care să fie respectat omul atât ca individualitate cât şi ca fiinţă socială, înscrisă într-un socius debarasat, în fine, de stadiul lui „homo homini lupus”, un socius pacific, în care fraternitatea şi întrajutorarea să fi învins eterna lăcomie şi pofta de câştig? Fiindcă, nu-i aşa?, de fapt aceasta e problema… care nu poate fi soluţionată în cele câteva dezbateri universitare dedicate unei mai bune (sau mai puţin bune) lecturi a lui Marx şi Lenin: în ultimă instanţă, era vorba de a construi – în mod real – o societate nouă, bazată pe fraternitate.

Dar destul cu anacronismele… să revenim la sfârşitul Primului Război Mondial, la criza din interbelic, la Al Doilea Război Mondial, încă şi mai dezastruos. Să ne gândim numai la ce au reuşit să facă democraţiile burgheze – societăţi atât de civilizate încât şi-au extreminat soldaţii-cetăţeni în apoteoza tehnicii triumfătoare, încât şi-au nimicit generaţii întregi de tineri în furtunile de oţel atât de bine descrise de Ernst Jünger, obligându-şi în masă cetăţenii (lucrătorul în totalitatea sa – Der Arbeiter, tot după Ernst Jünger) la militarizarea ca formă (Gestalt). În epocă, nazismul şi comunismul ortodox nu numai că erau în concurenţă directă, dar aveau şi ele, fiecare în parte, concurenţii săi: atât naţional-bolşevicii germani, stânga ultra-radicală germană şi italiană, cât şi disidenţii PCF, care imaginau încă o reînnoire a sindicalismuuli revoluţionar…

Bref: pe fondul prăbuşirii regimurilor burgheze, pe fondul enormei mutaţii societale aflate în relaţie cu efectele socio-psihologice nemaiauzite şi nemaiîntâmplate generate de producţia industrială de masă (un exemplu perfect al unei fiinţe-pentru-moarte-accelerată!), toată lumea dorea, fiecare în felul său, o lume mai bună – eternă şi insondabilă enigmă a sufletului omenesc – chiar cu preţul unor sacrificii umane în masă. În deriva istoriei, pe fondul schimbării funeste a unui ciclu istoric, oamenii cred că dumnezeul fericirii terestre e o prezenţă imediată şi că, la încheierea socotelilor, va şti să-i recunoască pe ai săi! Nu e deloc o rătăcire a spiritului ceea ce zic, orice ar spune diverşi ignoranţi gata mereu să invoce anacronismul permanent, propriu postmodernismului, adică inşii care nu gândesc lumea decât în câmpul unui prezent etern, fără trecut – şi deci fără un viitor diferit (a-topic)… Pentru aceia care au trecut mai bine de patru ani prin masacre pe toate fronturile, după terminarea Primului Război Mondial – un conflict totalmente industrial –, a dori cu ardoare sfârşitul măcelului nu însemna nici pe departe un vraf de iluzii sordide.

Însă, a dori fericirea prin declanşarea unei violenţe apocaliptice duce la rezultate-surpriză pentru promotorii acestei acţiuni. Nazismul, de pildă, a sucombat din pricina concepţiei sale totalmente metafizice asupra războiului, care ilustra până la caricatură încăpăţânarea făcută din supunere şi vanitate, proprie germanilor, pe care Kant o denunţase deja în „Antropologia” sa. Comunismul, la rândul său, a sucombat fiindcă a dat naştere, în epoca hipertehnologizării, unor grupuri socio-economice care nu mai credeau în idealurile sale şi care cunoşteau – sau intuiau – viciile sale progamatice, preferând – în locul unei renegocieri şi reactualizări globale a sistemului pentru a-l ajuta să facă faţă noilor provocări tehnoştiinţifice din lume – trecerea la capitalism prin lovituri de stat pacifice (cu excepţia României) şi furtul masiv din proprietatea publică pe post de capital de pornire pentru o bună parte a noii elite.

Se prea poate ca o asemenea aducere la zi să fie dovedită imposibilă, în lumina noilor tipuri de a gândi lumea, pătrunse în Est cu mult înainte de prăbuşirea comunismului aici (vorbesc de reviste, jeanşi, pop-rock şi ţigarete americane – pe scurt, de „visul american”)! Iată însă, după părerea mea, analiza elementară ce se poate face acestei turnante din istoria noastră hipermodernă, acestui „Scurt secol XX” – pentru a relua formula lui Hobsbawm. Astăzi, întrebarea se pune în felul următor: de ce să analizăm perioada comunistă în termeni de răzbunare şi proceduri avocăţeşti? De ce să pui în mişcare un discurs anticomunist atâta vreme cât regimul în sine a dispărut, dar cât cadrele care-l serveau ieri cu supunere reprezintă astăzi vechile-noile elite (ciocoii noi) în economie şi în politică?

Care să fie, aşadar, funcţia acestui discurs, a acestor instituţii care se comportă ca nişte Don Quijoţi luptând contra morilor de vânt – de vreme ce sistemul în sine nu mai există? Mai precis spus: ce ascund aceste discursuri incendiare sub abundenţa acestui verbiaj repetitiv până la obscenitate? (Cf. în România, textele cvasi-suprarealiste ale dlui Tismăneanu şi ale lacheului său, dl Mihăieş, care cheamă la cruciadă împotriva comunismului!) Pentru a fi însă mai precis decât atât, voi formula astfel chestiunea: care sunt urgenţele prezentului pe care acest anticomunism spectacular le obliterează, în vreme ce mult mai bine ar fi fost să le privească în genealogia lor, pentru a înţelege mai adecvat mersul lucrurilor şi al posibilitălor?

Care sunt, de fapt, sfâşietoarele probleme ale contemporanilor noştri, ale oamenilor politici, ale managerilor de companii sau ale sindicaliştilor? Ce se dezbate la întrunirea G 20? Ce, în afară sportul-spectacol, ocupă undele radio şi canalele TV, jurnalele şi revistele serioase? Să fie oare ciuma comunistă? Parcă nu! Obsesia prezentului, şi ea durează de ceva vreme, este reducerea nivelului de trai al salariaţilor şi al pensionarilor, din pricina crizei economice, la nivelul întregii lumi occidentale, şi situaţia din Orientul Mijlociu. Or, din câte ştiu, criza n-au adus-o comuniştii şi nu ei sunt responsabili de butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu.

Ba din contră: cu participarea elitelor comunismului real, căderea prin implozie a sistemului comunist tardiv a adus o gură de oxigen capitalismului: pieţe de desfacere, delocalizări, avantaje fiscale enorme, o mână de lucru calificată şi ieftină, atât la faţa locului cât şi mobilizabilă prin emigraţie, o dezvoltare a politicii de credite sub umbrela unor legi mai puţin constrângătoare decât în Occident etc. Vreme de optsprezece ani, Europa de Est şi apoi China au permis economiei occidentale să lupte împotriva scăderii profiturilor instituind – prin alibiul integrării în UE – un control al oamenilor şi al instituţiilor la fel de restrictiv ca acela instaurat de URSS în perioada stalinistă.

Pentru unii analişti, chiar unii „necontaminaţi” de idei comuniste, normele impuse de Bruxelles, fie că sunt de natură economică, pedagogică, culturală în genere, sau ţinând de cercetarea ştiinţifică (mai ales în domeniul umanist) sunt nu numai la fel de restrictive, ci mai mult decât atât: stupide şi arogante, ignorând cu totul specificul local, aşa cum nici măcar directivele de odinioară ale Biroului Politic al PCUS (5) nu reuşiseră să fie.

Şi dacă despre comunismul european real, acela dezvoltat în mai multe faze – de multe ori contradictorii – între 1948 şi 1989, în aria de influenţă a URSS (şi între 1917 şi 1991 în URSS) nu se mai poate vorbi decât în cărţile de analiză istorică, de ce atâtea vânători de vrăjitoare pornite împotriva unui duşman imaginar (6)? Împotriva cui şi a ce se ridică, de fapt, europenii de astăzi? Păi împotriva FMI, a BCE şi a avidităţii băncilor private, a cinismului multinaţionalelor, a contradicţiilor dlui Trichet şi a clovneriilor dlui Barroso (7), a discursurilor arogante şi jignitoare ale madamei din fruntea Cancelariei germane (singura, dintre conducătorii Europei Occidentale, care şi-a făcut studiile la o foarte bună şcoală de partid din Germania de Est! De aceea ştie dumneaei să le vorbească oamenilor cu acel inefabil umor practicat şi de Honecker!).

Să spunem lucrurilor pe nume: anticomunismul din ziua de azi are două funcţii esenţiale. Prima, pe care am anunţat-o deja în prima parte a acestui articol, este trimiterea în uitare a realităţii istorice interbelice şi – analizată pe larg în cele două lucrări menţionate mai sus, în nota (6) – crearea unei atmosfere de suspiciune menite să împiedice orice reflecţie aprofundată asupra opţiunilor comuniste din timpul crizei prelungite a scurtului secol XX,  în intervalul dintre august 1914 şi capitularea Japoniei din august 1945. O analiză a acestor opţiuni ar putea să releve că au existat şi lucruri pozitive în faza comunistă a Europei, care ar putea fi încă ameliorate, modificate sau transformate, păstrându-se spiritul iniţial de pacificare a raporturilor economice. Tocmai aceasta e şi ideea excelentului eseu al lui Alexandru Polgár, din „Genealogii ale postcomunismului” (op. cit., pp. 29-48).

Institutele pentru memoria crimelor comunismului deţin această funcţie esenţială: de a dirija perspectiva asupra morţilor, asupra crimelor comunismului, trecând sub tăcere pe de o parte de pierderile cauzate de o reală luptă de clasă – care nu va putea fi niciodată redusă la discursurile sforăitoare ale seminarelor universitare şi care a fost dintotdeauna teatrul unor conflicte acerbe –, şi last but not least, obliterând crimele capitalismului, foarte numeroase şi comise de-a lungul unor secole întregi, începând cu exterminarea amerindienilor şi cu comerţul sclavilor (sub binecuvântarea Bisericii Catolice, apostolice şi romane, şi a surorilor sale adversare, bisericile reformate!) şi terminând, pentru moment, cu câmpurile de luptă din Afganistan şi din Gaza.

Dar asta nu e tot…

Anticomunismul care înfloreşte în mediile universitare, printre intelectuali de toate condiţiile, în presă şi în cea mai mare parte a clasei politice, va fi liantul unei noi clase de paraziţi ai statului, delegaţi să menţină un fel de control ideologic asupra structurilor şi a instituţiilor însărcinate cu asigurarea propagandei verdictelor oficiale, politic şi istoric corecte. Şi, cu această ocazie, să reducerea la tăcere a oricărei disidenţe, oricât de moderate.

A recunoaşte, fără cosmetizări, instalarea mai mult sau mai puţin violentă a comunismului în istorie e un fapt legitim, însă trebuie gândit în contextul hiperviolent al Primului Război Mondial, pe fondul ravagiilor crizei economice din anii 1930 şi al apocalipsei celui de-Al Doilea Război Mondial. A eluda acest tip de încadrare înseamnă să cosmetizezi istoria, adică să obscurizezi factorul politic de dragul unor consideraţii moraliste de doi bani.

Or, tocmai: anticomunismul este această operaţiune de machiaj, al cărei singur scop rămâne, la urma urmelor, exonerarea elitelor conducătoare interbelice de responsabilitatea lor covârşitoare în instalarea fascismului şi a nazismului. Fiindcă, slavă Domnului, nu maimuţărelile unor Patapievici, Mihăieş, Liiceanu sau, mai rău, vicleniile dlui Tismăneanu (care ar trebui să-şi mai pună memoria la teasc şi să afle, din experienţă familială, ce a însemnat fascismul şi nazismul în Europa Orientală), nu sforăriile lor ridicole, nici ale tinerilor lachei ai domniilor lor, avizi de promovare şi folosiţi pentru treburi murdare, ne vor face să uităm acele vremuri apocaliptice…

 Toată lumea ştie că revoluţiile, de orice fel ar fi fost ele, burgheze întâi, comuniste apoi şi, mai recent, naţionaliste trag după ele un şir de crime şi grozăvii. Însă niciodată, dar niciodată, lamentaţia, şi mai ales aia interesată, nu s-a intersectat cu travaliul gândirii autentice. Dimpotrivă, lamentaţia a servit dintotdeauna priorităţile puternicilor zilei. Din câte ştiu, a se afla în slujba puterii n-a fost niciodată o sarcină a gândirii, ci a poliţiei (Platon la Siracuza şi Heidegger la Freiburg au trăit această crudă experienţă). Fiindcă a gândi înseamnă strict a enunţa, fără vreo altă raţiune practică imediată decât cea a enunţării propriu-zise, ceva ce puterea  nu vrea niciodată să audă: adevărul.

 Bucureşti, iunie 2010

 Traducere din limba franceză de Teodora Dumitru

 Note:

 (1) Conversaţii private avute cu studenţi ai mei, cu ţărani şi cu muncitori trimişi în şomaj după 1990 mi-au confirmat, de cele mai multe ori, aceste opinii.

 (2) Cf. Bogdan Murgescu, „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Polirom, Iaşi, 2010, pp. 268-269 şi p. 269, nota 253.

 (3) În vârtejul propagandei anticomuniste, toţi politrucii liberalismului denunţaseră ravagiile reale cauzate de industrializarea neinteresată de mediu, pe model sovietic, prin secarea cursurilor de apă şi a mărilor interioare, deşertificând astfel mari suprafeţe de teren şi poluând solurile cu deşeuri industriale etc. De ce însă aceşti domni nu-şi manifestă indignarea şi faţă de ceea ce ameninţă să devină cea mai mare catastrofă ecologică a timpurilor moderne (incluzând aici Cernobîlul); explozia platformei de extracţie petrolieră aparţinând British Petroleum, din Golful Mexic, în dreptul statului Louisiana şi mareea de reziduuri care ameninţă să acopere toată regiunea până în Florida, distrugând toate spaţiile sălbatice, printre care celebrele lacuri bayous şi, iminent, recifele de corali!

 (4) Jacob Taubes, „Ad Carl Schmitt. Gegenstrebige Fügung”, 1987, şi „Die Politische Theologie des Paulus”, 1993 (unde se găsesc şi extrase din conferinţa din 1952, „Carl Schmitt, un penseur apocalyptique de la contre-révolution” [„Carl Schmitt, un gânditor apocaliptic al contra-revoluţiei”]), volum care a beneficiat de o excelentă traducere în franceză la editura Seuil, Paris, 1999. (Vezi şi cele două traduceri în româneşte din Jacob Taubes, apărute la Editura Tact, „Escatologia occidentală”, traducere de Maria Magdalena Anghelescu, postfaţă de Martin Treml, 2008, şi „Teologia după revoluţia copernicană”, traducere de Andrei State şi George State, prefaţă de Claudiu Vereş, 2009, n. trad.)

(5) Vezi în legătură cu acest subiect ravagiile pedagogice şi culturale produse de organizarea învăţământului universitar după modelul acordurilor de la Bologna. Singurul rezultat tangibil al acestui sistem este intensificarea turismului universitar – care n-are nimic în comun cu călătoriile iniţiatice din perioada vârstei de aur a universităţilor catolice medievale.

 (6) Vezi cele două volume de fond, care tratează cazul României, dar sunt valabile şi pentru situaţia altor state din bazinul sovietic, „Genealogii ale postcomunismului”, Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2009 şi „Iluzia anticomunismului”, Editura Cartier, Chişinău, 2008.

 (7) Să nu mai vorbim de acest Pinocchio pus în funcţia de preşedinte al UE şi de aşa-zisa ministresă a Afacerilor Externe, de a cărei reală existenţă se îndoim cu toţii… Să nu mai amintim nici de masa funcţionarilor – pe cât de inconsistenţi pe atât de gras remuneraţi. E suficient să le iei seama celor care reprezintă UE în România şi să observi cum funcţionează delegaţia lor pentru a conchide absurditatea şi nulitatea perfectă a acestor birocraţi şi a întregii afaceri.

 

Text aparut şi pe blogul Cultura.

 

 

 

https://www.criticatac.ro/anticomunismul-%E2%80%93-boala-capitalismului-senil/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Claude Karnoouh și noul fascism de stânga-dreapta

 

Autor

Liviu Crăciun

 

 

MOTTO: „Monica Lovinescu este marcată de un anticomunism primitiv.” (N. Breban, Notă la Securitate)

 

Pe site-ul CriticAtac am fost catalogați drept „fundamentaliști”, extremiști de dreapta; cine știe, s-ar putea să fim chiar legionari. Criticatacul tovarășilor este îndreptat de fapt împotriva D-lui Tismăneanu, noi sîntem doar muniția folosită abil de tovarășul Vasile Ernu pentru demascarea lecturilor și aprecierilor ocazionale exprimate de Dl. Tismăneanu pentru „texte publicate pe situri din zona fundamentalistă semnate de ID-uri/anonimi şi în care „adversarii” de idei sînt denigraţi ca pe vremuri.” Tov. Ernu se îndoiește că „profesorul Tismăneanu şi-ar permite să facă acelaşi lucru în spaţiul anglosaxon în care mai activează.” Poate după un studiu atent al acestei șopîrle „anglosaxonii” își vor face autocritica, îi vor retrage titlurile academice D-lui Tismăneanu și se vor angaja în fața colectivului CriticAtac să fie mai atenți pe viitor.

 

Voi încerca o scurtă prezentare a activității unuia dintre mentorii și principalii contributori ai site-ului CriticAtac, Claude Karnoouh, cunoscut drept repede vărsătoriu de sînge virtual de extremiști în spațiul rezervat comentariilor de pe site-ul propriu. Acest articol este, desigur, o simplă introducere. Cititorii sînt invitați să cerceteze producțiile originale ale D-lui Karnoouh pentru lămuriri suplimentare (legăturile din articol sînt în general către producții ale sale sau  ale tovarășilor săi).

 

Claude Karnoouh este un antropolog francez emigrat în România. Este cvasi-necunoscut în Franța în mediul academic, însă bine cunoscut în cercurile radicale, între obișnuiții diverselor bisericuțe ideologice marginale. În România este văzut ca un academic de frunte, un spirit liber foarte popular printre studente, admiratoare visătoare ale stilului său vestimentar neobișnuit pentru cartierele create de discipolii lui Marx în Cluj sau București, sau printre tinerii studioși impresionați de libertatea sa de mișcare printre numele mari și mici din istoria ideilor și din muzica pop americană sau poate doar de atenția care le este acordată de un francez real, palpabil și celebru.

 

Dar cine este Claude Karnoouh?

 

Dl Karnoouh și Afacerea Faurisson

Robert Faurisson este un academic francez, specialist în literatura franceză a secolului 20 și unul dintre negaționiștii notorii. A publicat în anii 70-80 diverse producții în care este pusă sub semnul întrebării existența Holocaustului, este negată realitatea camerelor de gazare și a uciderii sistematice a evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial. A urmat un scandal academic și mediatic și o serie de procese pentru defăimare și incitare la ură rasială. În ajutorul său au sărit o serie de academici, în frunte cu Noam Chomsky (care și-a cam pierdut astfel credibilitatea în lumea de limbă franceză; de altfel, nici nu a mai vizitat Franța în ultimii 30 de ani). Aceștia (600 de intelectuali mari și mici) au semnat o petiție prin care protestau împotriva limitării dreptului lui Faurisson la liberă exprimare.

 

În cadrul unuia dintre procese a depus mărturie în favoarea lui Faurisson un antropolog francez numit… Claude Karnoouh, membru al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța. Evreu, avînd rude apropiate care au avut de suferit în timpul războiului și alte rude, în viață, „întristate de poziția sa”, lui Karnoouh îi este însă mai prieten adevărul: Holocaustul și suferințele evreilor sînt mituri sioniste propagate de teroriștii evrei care opresează poporul palestinian și de imperialiștii americani care au pus stăpînire, alături de evreimea mondială (cum altfel?), asupra istoriografiei oficiale. Lupta sa împotriva totalitarismului este globală: împotriva terorismului evreiesc, a imperialismului american și a comunismului de rit stalinist. Producțiile antisemite ale unui profesor de literatură franceză sînt apărate de dreptul acestuia la liberă exprimare și, în consecință, trebuie tratate drept rezultate incontestabile ale unor cercetări istorice. Valoarea științifică a producțiilor lui Faurisson este dată de radicalismul acestora, de curajul de a pune sub semnul întrebării faptele și istoriografia oficială aservite, după cum se știe, intereselor politice totalitare ale americanilor și ale evreilor.

https://www.vho.org/aaargh/fran/polpen/intolerable/iiCK1.html – „justificarea” marturiei favorabile a Dlui Karnoouh

 

„Despre camerele de gazare sînt convins că nu au existat în mod efectiv; o serie de adevăruri ale istoriei oficiale vor sfîrși prin a fi revizuite” spunea Claude Karnoouh în Le Monde, pe 30 iunie 1981.

 

Împreună cu Bruno Drweski (acum redactor la CriticAtac, desigur) au condus Comitetul de Redacție al revistei La Pensee Libre. Bruno Drweski este un istoric polonez… ați ghicit, roșu-brun – negaționist, comunist și spirit liber. („Adevărații rasiști și adevărații antisemiți sînt în Statele Unite și în Israel, adevărații negaționiști pot fi găsiți în aceste țări.”)

 

Între timp, lui Faurisson i-a fost retrasă catedra, a fost relativ marginalizat, a mai fost condamnat de cîteva ori, are emisiuni la televiziunea de stat iraniană. Iar Dl Karnoouh s-a retras în munți, în munții României, pentru a cerceta rolul tradițiilor populare în comunism, desigur. Și i-a fost retrasă calitatea de membru al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța. (a fost membru CNRS în perioada 1968-2005; în 2005 s-a pensionat)

 

Dl Karnoouh și stînga comunistă franceză

Însă ideile sale nu mor, iar Dl Karnoouh este subiect de dispute suculente între diversele aripi ale comuniștilor francezi pînă în ziua de astăzi. Din corepondența publică între doi candidați comuniști reiese că Dl Karnoouh, antropolog de renume mondial, a prestat în calitate de activist pentru Jean-Jacques Karman, candidat comunist de rit anti-stalinist, în cadrul alegerilor locale franceze, iar acesta i-a publicat la editura proprie un material antisemit. Fapt care i-a oferit muniție unui coleg de partid și adversar de gașcă, Didier Daeninckx, comunist de rit anti-nazist, anti-eugenistși autor de romane negre prin intermediul cărora exprimă, desigur, critică socială.

https://jeanjacqueskarman.elunet.fr/index.php/post/21/02/2009/Les-attaques-personnelles-nont-pas-ete-absentes-de-la-campagne-des-elections-municipales-2008

 

Dar aspirațiile Dlui Karnoouh sînt mult mai înalte decît măruntele interese electorale ale comuniștilor francezi din regiunea Saint-Denis. Dl Karnoouh vrea să participe, de aici dintre Carpați, la schimbarea feței lumii.

 

Dl Karnoouh și Rețeaua Voltaire

Rețeaua Voltaire a apărut ca o mișcare pentru „promovarea Libertății și a Secularismului, pentru emanciparea individului aflat în război cu dogmele și cu imperialismul”. Conducătorii mișcării sînt Thierry Meyssan (Franța, președinte), Issa El-Ayoubi (Liban, vice-președinte, membru al Partidului Social-Naționalist Sirian!!!), Sandro Cruz (Peru, vice-președinte).

 

După atentatele din 11 septembrie 2001, poziția rețelei a fost că acestea au fost opera… unei conspirații interne americane. Legăturile strînse cu Iranul și cu Hezbollah au dus la retragerea unora dintre reprezentanții stîngii franceze din asociație. În 2005 se retrag chiar și comuniștii acuzînd deviația islamistă și antisemită a mișcării și a instalării ca director al consiliului director a D-lui Claude Karnoouh, negaționist notoriu. Reprezentanții mișcării spun că nici vorbă să fie director Dl Karnoouh, acesta este un simplu membru, iar linia politică nu a fost alterată. Thierry Meyssan, președinte: „Am fost surprins de faptul că unii dintre directorii noştri, sincer angajați în lupta împotriva rasismului, apără principii opuse atunci cînd vine vorba despre Orientul Mijlociu. Acolo par foarte mulțumiți cu apartheidul israelian. Consiliul nostru a devenit un cîmp de luptă. Însă în cele din urmă sioniştii au fost îndepărtați. Ei au demisionat, unul după altul, nu însă fără insulte grele în special către unul dintre directorii noştri, care este evreu anti-sionist.” Ghiciți cine este acesta?

 

În timp mișcarea s-a extins în Europa de Est(!) și Orientul Mijlociu și și-a modificat statutul, transformîndu-se într-o „agenție internațională de presă nealiniată”. „În 2008, preşedintele Meyssan spunea că se simte foarte apropiat de Hezbollah ca mișcare principală de rezistenţă în Orientul Mijlociu şi și-a exprimat admirația pentru secretarul său general Hassan Nasrallah. A subliniat, de asemenea, „contribuţia sa personală” la revoluţia iraniană şi „prietenia venezueleană.” Prezentîndu-se drept un radical de stînga, fiind cel care a denunţat de mult timp alianţa dreptei cu extrema dreaptă, s-a declarat acum gata „să lucreze cu toată lumea, cu excepţia celor care au participat activ la agresiuni imperialiste”, inspirîndu-se astfel din gîndirea radicalului Jean Moulin, care „accepta să lucreze cu oricine era gata să apere libertatea, de la extrema stîngă la extrema dreaptă.”

 

Sediul principal al Reţelei Voltaire se află acum în Liban.

 

Rețeaua Voltaire este organizatorul conferinței anuale Axis For Peace, al cărei scop este crearea unei mișcări intelectuale pentru „promovarea secularismului și combaterea imperialismului american”. Se opun politicii externe americane și politicii interne și externe israeliene. Dl Claude Karnoouh este unul dintre vorbitori (https://www.axisforpeace.net/article735.html). Printre participanți o puteți vedea și pe Helga Zepp-LaRouche, soția nu mai puțin celebrului, eternului Lyndon LaRouche. Dar despre asta, altădată.

https://fr.wikipedia.org/wiki/R%C3%A9seau_Voltaire

https://www.voltairenet.org

https://www.voltairenet.org/achat-en-ligne/lang-fr/

https://www.911investigations.net/ – site intreținut de Rețeaua Voltaire cu informații diverse despre conspirația imperialiștilor americani care a produs evenimentele din 11 septembrie 2001.

https://www.amnistia.net – site-ul tovarășilor comuniști care demască orientarea islamistă și antisemită a Rețelei și participarea Dlui Karnoouh în Consiliul Director:

https://www.amnistia.net/news/articles/voltaire/voltaire_552.htm

https://www.amnistia.net/news/articles/voltaire/voltaire2_553.htm

 

Dar lupta pentru pace are multe fronturi. Iar Dl Karnoouh se dorește un jucător de forță, așa că joacă pe ambele extreme:

 

Dl Karnoouh și Noua Dreaptă

Eclectismul este mama, sora și fiica postmodernismului. Spiritele critice libere întrețin relații dintre cele mai apropiate cu cele mai diverse idei și figuri ale contorsionismului ideologic modern.

 

„Nouvelle Droite” („Noua Dreaptă”) este o mișcare intelectuală politică franceză întemeiată de Alain de Benoist în jurul think-tank-ului GRECE. Orientarea sa este, conform adepților, de dreapta, o dreaptă dincolo de dreapta și stînga tradiționale, conform detractorilor, o școală și biserică a noului fascism, identic în toate privințele cu vechiul fascism, însă mai atent la cuvinte uneori. Este rezultatul unui efort de recontextualizare a ideologiei, pornit în anii 60 de reprezentanții extremei drepte și care a avut drept scop și rezultat, printre altele, o identificare mai dificila a orientării fasciste. După lupte intestine de clarificare ideologică care au dus în anii 70 la desprinderea Club de l’Horloge, de orientare național-liberală, în anii 80 o serie de ideologi de vîrf ai Noii Drepte au aderat la Frontul National al lui Le Pen, constituind o facțiune puternică a acestui partid. Aceștia reprezintă aripa pragmatică, cei care urmăresc punerea imediată în practică a ideilor Noii Drepte și se află în contradicție cu aripa idealistă, condusă de Benoist, care preferă o abordare gramsciană, prin persuadarea prealabilă a elitelor intelectuale globale. O posibilă schimbare de atitudine a fost anunțată în această iarnă prin sprijinul „critic” oferit de Alain de Benoist pentru Marine Le Pen.

 

„Noua Dreaptă” este un proiect ambițios de readunare a fiilor risipitori ai stîngii sub aripa protectoare a unui nou și revoluționar concept: Dreapta. Împlinirea unui astfel de vis, pe lîngă îmbrățișarea universală ideologică și dominația mondială a elitelor luminate asupra minților poporului obscurantist, l-ar lăsa și pe Valeriu Stoica fără obiectul muncii. Doi iepuri dintr-o lovitură, cîștigarea de voturi prin confuzarea electoratului și apoi uzurparea dreptei „primitive”, „fundamentaliste” (așa să ne ajute Gramsci!).

 

O analiză a ideilor „noii drepte” este dincolo de posibilitățile unui singur articol. Ca orice construcție postmodernă este alcătuită din mii de cioburi contradictorii ale sistemelor radicale din ultimele secole: Marx, Lenin, Gramsci, Guenon, Spengler, Evola pe care îi critică și îi proslăvesc în același timp și pentru aceleași idei. Sînt împotriva globalizării și imigrației, împotriva neocolonialismului și a liberalismului, împotriva rasismului și a antisemitismului, împotriva Israelului, pentru întărirea legăturilor cu cultura islamică și împotriva creștinismului, împotriva Statelor Unite și împotriva egalitarianismului care ruinează calitățile superioare și genetic aristocratice ale elitei intelectuale, pentru separarea culturală (culturile trebuie să se dezvolte organic și separate între ele), promovează ateismul și reîntoarcerea la culturile și ritualurile păgîne antice europene uzurpate pe rînd de creștinism, comunism și capitalism, resping misticismul și idealismul și afirmă importanța științei în viața omului modern – în special a socio-biologiei, etc…

 

Dl Karnoouh este în Comitetul de Redacție al revistei Krisis și este colaborator la celelalte reviste conduse de Alain de Benoist

https://www.alaindebenoist.com/pages/krisis.php

https://fr.metapedia.org/wiki/Krisis

https://www.revue-elements.com/krisis-Politique.html

https://www.alaindebenoist.com/pages/bibliographie_display.php?ent=articles

«Claude Karnoouh îi reconciliază pe Heidegger și Adorno» (Alain de Benoist), Eléments, sep-nov 2004, p. 41.

 

În articolul nostru Soljeniţîn, reacţionarul subcapitolul „Noii Filozofi şi Noua Dreaptă„(Jean Sevilla) este dedicat amicilor (a se citi tovarășilor) lui Alain de Benoist, care se autocaracteriza astfel:

„Filiaţia mea ar fi mai curând Rousseau, Comuna, socialismul francez (mai ales Sorel şi Pierre Leroux), nonconformiştii anilor 30, Revoluţia conservatoare germană, sindicalismul revoluţionar italian şi situaţionismul.”

 

Celor care au citit articolele noastre despre „marele gînditor rus”, Aleksandr Dughin, se poate să le sune cunoscute aceste interesante concepții. Aveți dreptate, acești tovarăși se află în aceeași tabără. Iată-i împreună în revista italiană Diorama Letterario, filiala italiană a Noii Drepte:

 

Russia ed Europa, la stessa lotta! (Alain de Benoist)

La Russia riprende il cammino della potenza (intervista ad Aymeric Chauprade)

I russi non hanno dimenticato Stalin (intervista a Claude Karnoouh)

La Russia nel momento di una scelta cruciale (intervista ad Aleksandr Dughin)

https://www.diorama.it/index.php?option=com_content&task=view&id=168&Itemid=48

 

Olavo de Carvalho VS Aleksandr Dughin

Olavo vs. Dughin – SUA şi Noua Ordine Internaţională

Aleksandr Dughin: “să fii american este o crimă”

 

Canalia ideologică

Derek Holland, discipol englez al lui Evola și soldat credincios al celei de-a treia căi, noua dreaptă de dincolo de stînga și dreapta, a publicat în 1984 „Soldatul Politic”, un manifest al extremei drepte engleze în care Garda de Fier a lui Corneliu Zelea Codreanu cu al său cult al morții este citată la exemple strălucite de soldați politici în secolul 20: „Bărbați gata să sacrifice totul pentru victoria Idealului lor”. Celălalt exemplu erau Gărzile Revoluționare Islamice din Iran.

 

Aleksandr Dughin este, de asemenea, un admirator al lui Codreanu și îl citează printre sursele sale de inspirație.

 

Demenții adepți ai „noii drepte”, de rit dughinian și benoistian, au făcut pui și pe solul patriei noastre dragi în ultimii ani (https://www.atreiacale.org/, https://www.proiectul-arche.org/) – apropo, Biserica Ortodoxă ar putea să repudieze și să se delimiteze de discursul pseudo-ortodox al acestor admiratori ai lui Evola, ai arianismului și ai „Revoluției Conservatoare”. Dl Karnoouh ar putea în schimb să le facă cunoștință cu tovarășii radicali „de stînga” de la CriticAtac și cu nostalgicii legionari, el știe cel mai bine cîte au în comun. Dar poate nici măcar nu e nevoie, numiți-mă conspiraționist, dar eu am senzația că se cunosc foarte bine.

 

Dl Claude Karnoouh, activist de stînga-dreapta fascistă de renume internațional, negaționist, antisemit, conspiraționist și susținător al Hezbollah joacă în România (pentru moment) pe extrema stîngă: Resuscitarea Partidului Comunist Roman: un reportaj analitic de Claude Karnoouh

 

Fundamentalismul „In Linie Dreaptă”

Nu, domnule turnător N. Breban, Monica Lovinescu nu era marcată de un anticomunism primitiv, Monica Lovinescu știa că toate aceste ideologii cu nume diverse și pretinse orientări diferite sînt în fapt frați buni. De aceea Monica Lovinescu respingea categoric și fără rest Ideologia, indiferent cum ar fi numită aceasta, ca pe un Cult al Morții extrem de periculos.

 

Alături de Monica Lovinescu, fundamentalismul In Linie Dreaptă se revendică de la I. L. Caragiale:

 

Un curent – generos, dar şi ridicul, poate onest ca intenţie şi sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă – suflase cu puteri şi spulberase cenuşa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana: România deplin fericită prin regimul reprezentativ.

 

Ce s’a întâmplat?

 

Ce se’ntâmplă totdeauna cu fata morgana: când dai să te-apropii de ea, se topeşte în aer.

 

Atunci, o urâtă ironie a soartei: proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi înjositoare tiranii – tirania vorbei. Iată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată şi seacă – legenda. Ea a avut, ca toţi tiranii clasici, gardă şi gâzi, curtizani, linguşitori, bufoni şi mulţime aiurită. Vai de cel ce cuteza să nu i se’nchine fără condiţie! era huiduit de curtezani, scuipat de bufoni, biciuit, stigmatizat şi executat în aplauzele mulţimii nenorocite de’nchinători.

 

A gândi era cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n’are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul.

 

Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naştere la încercări de revoltă. S’au mai găsit şi bărbaţi, cari să’ndrăznească a gândi şi a râde. Mulţi dintre ei au căzut jertfa îndrăznelii lor. Huliţi şi urgisiţi de cei mai aproape ai lor, înfieraţi ca reacţionari, vrîjmaşi ai poporului, ai naţiunii, ai libertăţii, ai patriei, – legenda i-a executat fără nicio milă. Dintre aceştia, unii de frunte au fost oameni superiori cari se chemau Petre Mavrogheni, Costaforu şi Boerescu.

 

… Tot aşa şi Eminescu şi bunul său prieten Manolache Costache. Câţi au murit, s’au dus toţi cu inima înegrită de credinţa că orice revoltă e de prisos, că legenda va triumfa totdeauna asupra adevărului, că tirania vorbei şi-a clădit în România un imperiu vecinic. Iar cei ce n’au murit, obosiţi de luptă, au desarmat cu aceeaşi tristă credinţă.

 

Dar a fost şi unul care nici n’a pierit înainte de vreme, nici n’a desarmat un singur moment: un revoluţionar îndărătnic şi cuminte, dibaciu şi neînduplecat, fără măcar o clipă de descurajare sau îndoială. Acela e Lascar Catargiu.

 

https://ro.wikisource.org/wiki/Lasc%C4%83r_Catargiu

 

 

 

Claude Karnoouh și noul fascism de stânga-dreapta

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Sangele de drac apa nu se face …) Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China

 

 

 

Autor

Costin Andrieş

Adrian Năstase

Alexandr Dughin

Ilie Bădescu

Marius Văcărelu

Ovidiu Hurduzeu

Propaganda rusească

Titus Corlățean

Vasile Ernu

 

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, la Târgoviște, că Uniunea Europeană se schimbă fundamental, iar România a rămas blocată pe linia politică din 2005, în condițiile în care, din punct de vedere economic, ar trebui acordată o atenție mai mare zonei BRICS (din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

 

Năstase spune că, acum, la nivelul Uniunii Europene se poate vorbi despre o renaționalizare a politicilor europene.

 

 

Adrian și Rusia, une histoire d’amour

“Uniunea Europeană se schimbă fundamental. Noi am intrat în Uniunea Europeană într-un moment când exista un entuziasm în interiorul Uniunii, exista un mare entuziasm în România, o mare speranță că România se va dezvolta cu fondurile europene, proiectele de preaderare avuseseră un mare succes. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în Uniunea Europeană în primul rând. După 2004, după ce noi am încheiat negocierile, 2005 a însemnat deja un declin foarte puternic, politic în primul rând.”, a susținut Adrian Năstase, conform unei relatări Agerpres.

 

Fostul premier a mai spus că schimbările din Uniunea Europeană necesită o reevaluare a intereselor și pozițiilor României.

 

“Este evident că această schimbare în UE, care nu mai este uniunea în care noi am intrat, după 10 ani este profund schimbată, ar necesita o reevaluare a intereselor și pozițiilor noastre”, a afirmat Adrian Năstase.

 

Acesta a vorbit și despre importanța care trebuie acordată, mai ales în plan economic, altor piețe.

 

“… multe dintre țările Uniunii Europene se orientează și spre alte zone, cum ar zona BRICS, zona formată din Brazilia, China, Africa de Sud, Rusia șamd. Noi am rămas blocați pe o linie politică lansată în 2005, care evident este extrem de importantă din punct de vedere al securității naționale, dar din punct de vedere al evoluțiilor economice, în mod evident, ar trebui să fie amendată, așa cum se întâmplă în relațiile altor state membre, cu țările din acest grup”, a mai spus Năstase.

 

_____________________________________________________________

 

nota

 

În 2014, Adrian Năstase a fost adăugat pe lista lui Alexandr Dughin de personaje selectate pentru a face parte dintr-un “club de elită pro-rus”. Năstase a fost adăugat pe listă în calitate de “fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.”.

 

Alexandr Dughin e un influent ideolog apropiat Kremlinului, admirator al lui Hitler și Stalin. Alături de Năstase, pe lista din România fac parte:

 

Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.

 

Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.

 

Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.

 

Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)

 

Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)

 

Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)

 

Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».

 

Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).

 

Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize https://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).

 

Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri https://www.activenews.ro

 

Vasile Ernu – Editor al portalului de analize https://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)

 

Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului https://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati

 

George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» https://www.ziarulnatiunea.ro/

 

Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”

 

Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare

 

Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);

 

Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.

 

Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.

 

 

 

detalii…

 

Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.

 

Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

 

Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.

 

Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”

 

Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”

 

nota2

 

Nastase isi face datoria de membru al “clubului de elita pro-rus”, dobandit ca membru al listei lui Dughin, si promoveaza interesele Rusiei in Romania.

Dupa ce a petrecut doua sejururi la mititica, Bombo a reintrat in politica mare, si nu oricum, ci pe usa din fata – invitat de ministrul de externe al guv Ponta (discipolului puscariasului) la consultari – pentru expertiza lui vasta in redecorari de celule si reorientari geopolitice pe axa Moscova-Beijing.

 

nastase aurescu

 

Fostul premier si ministru de Externe Adrian Nastase, care are doua condamnari la inchisoare cu executare, a revenit la Guvern, mai exact la Ministerul Afacerilor Externe. El si alti zece fosti ministri de Externe au participat vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la Consiliul Consultativ al MAE la nivelul fostilor ministri ai afacerilor externe ai Romaniei, reunit la invitatia ministrului in exercitiu, Bogdan Aurescu.

 

“Domnul Nastase face parte din Consiliul consultativ si a fost de fata. Singurul criteriu dupa care s-a facut invitatia a fost calitatea de fost ministru de Externe, nu au fost alte conditii”, a declarat, marti, pentru HotNews, purtatorul de cuvant al MAE, Raluca Lunculescu.

 

Amintim ca Adrian Nastase a fost eliberat de inchisoare, in august 2014, dupa efectuarea unei treimi din pedeapsa contopita la 4 ani si jumtate.

 

nastase aurescu

 

Adrian Nastase a mai participat recent la un veniment girat de Ministerul Afacerilor Externe si de ministrul Bogdan Aurescu. In nouembrie 2014, recent liberat din inchisoare, Nastase i-a fost alaturi lui Aurescu, care abia fusese numit ministru de Externe, la un eveniment de lansare a unei carti a actualului ministru de Externe.

 

Lansarea volumului lui Aurescu, “Romania and the International Court of Justice”, a avut loc atunci la Fundatia Europeana Titulescu, condusa de Adrian Nastase, care a si tinut un scurt discurs elogios pentru autor.

 

Bogdan Aurescu a explicat atunci ca a ales Casa Titulescu pentru acest eveniment dintr-un motiv foarte important – Titulescu a fost unul dintre cei mai puternici sustinatori al rolului dreptului international in politica externa.

 

“Si gandirea mea, la momentul in care am discutat cu dl. profesor Nastase alegerea acestei locatii, a fost de fapt sa incercam sa restituim locul important al dreptului international, ca instrument de politica externa. Pentru ca, fara acest instrument extrem de important, aceasta arma inteligenta, o tara cum este Romania nu ar putea sa obtina rezultate la fel de bune prin alte mijloace. (…) Diplomatia este institutia fundamentala a statului roman”, a adaugat Aurescu, citat de Agerpres.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-19976195-foto-adrian-nastase-chemat-aurescu-ministerul-externe-datorita-expertizei-institutionale-profesionale-considerabile-care-detine.htm

 

Tot in noiembrie 2014, la Fundatia Titulescu era invitat sa vorbeasca alaturi de Nastase un alt locatar al listei lui Dughin de “elite pro-ruse”, Marius Vacarelu:

 

 

 

Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China

 

////////////////////////////////////////

 

 

AM ÎNCEPUT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…”

 

 

AM ÎNCEPUT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT …pentru toamna lui 1984, când soții Ceausescu erau plecați in RFG” – generalul Nicolae Militaru, într-un interviu din filmul documentar realizat de John Simpson (BBC) in 1994, și in articolul „Zece zile care au păcălit lumea” (Ten days that fooled the world), publicat in „The Independent”.

 

 

Nicolae Militaru (n.1925- d.1996)

„ÎNTÂMPLĂTOR”

 

„La începutul anilor ’80 eu eram internat in spital. Iliescu a venit in vizita, la cineva care era lângă camera unde ma aflam eu internat. Acel vecin era tatăl lui Petre Roman. Cind a ieșit Iliescu din camera lui Valter Roman, am ieșit, întâmplator, și eu din camera.„

 

„PE SCĂRI IN JOS”

 

„Ne-am întâlnit și am plecat amândoi pe scări, in jos. Cu vreo câteva zile in urma, Ceaușescu a mai ținut o cuvântare, unde a zis numai prostii. Coborând scările, am abordat direct cu Iliescu aceasta discuție. Aproape de sfârșit, când ieșeam in curte, l-am întrebat dacă totuși nu exista forte in România pentru a-l înlătura pe Ceaușescu.”

 

„ASA AM ÎNCEPUT ACTIVITATEA”

 

„Iliescu a reținut, nu mi-a dat un răspuns. Eu am ieșit din spital, m-am reîntors la serviciu, la treburile mele.”

„Iliescu m-a căutat după vreo doua săptămâni, ne-am întâlnit și mi-a dat răspuns la acea întrebare pe care eu o lansasem in spital. „Pare-se că sunt forte și că se pot închega””

„Asa am început activitatea, eu cu el„.- general Nicolae Militaru (n.1925- d.1996).

 

––

– surse: istoricii Denis Deletant, Marius Oprea.

 

Citește și:

 

Memoriul lui Nicolae Militaru către Nicolae Ceaușescu, 1983

 

MARTORI IN DOSARUL REVOLUȚIEI

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al gl. Vlad Iulian, DSS

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Vasile Lupu (despre GRU),locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Vasile Lupu (despre distrugerea arhivei),locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia viceamiralul Stefan Dinu, fost șef al Direcției Informații Militare

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Ion Tecu, fost locțiitor al comandantului unității

 

OPERAȚIUNEA „CORBII”

 

alte articole despre REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989………………………………………………………..

 

„AM ÎNCEPUT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…”

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

MARTORI ÎN DOSARUL REVOLUȚIEI- PUTEREA A FOST PRELUATĂ CHIAR DE CĂTRE CEI PE CARE ÎI URMĂREAM NOI„, a declarat colonelul Ioan Rusan, fost șef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110

 

 

Ion Tecu – în decembrie 1989, maior, deținând funcția de locțiitor al comandantului unității -, unul din martorii audiați, în 2006, în Dosarul Revoluției și în 2017, de către procurorii militari, a relatat că, în 1989, a avut mai multe discuții cu Nicolae Ceaușescu.

 

Ceaușescu, afirma Tecu, mi-a spus că i-a lăsat schema de organizare a Securității lui Atanasie Stănculescu și că „dosarele Corbii 1 și Corbii 2, legate de agenții ruși aflați pe teritoriul României în funcții înalte sau pe teren, se aflau în biroul său, în fișet”.

 

„Am discutat despre generalul Militaru Nicolae, despre care inițial (Ceaușescu – n.r.) nu și-a adus aminte, dar, după câteva minute a spus că îl știe pe acesta foarte bine și că este agent sovietic, care a trădat grosolan, cu câțiva ani în urmă, și care merită executat, dar au intervenit rușii și a fost nevoit să îl ierte și să-l numească adjunct al ministrului Construcțiilor.”

 

„(Ceaușescu – n.r.) Mi-a spus că, până să plece din biroul său din Comitetul Central, spre elicopter, a lăsat pe masă schema întreagă de organizare a Securității și că l-a rugat pe generalul Stănculescu să o strângă și să aibă grijă de ea, fiind grăbit către elicopter de către generalul Stănculescu” – a declarat Ion Tecu, în calitate de martor.

 

| Citește și:

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al gl. Vlad Iulian, DSS

 

Pe 22 decembrie 1989, în jurul orei 12:06, soții Ceaușescu au părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 au fost arestați lângă Târgoviște, iar la ora 18:30 cuplul prezidențial a ajuns în unitatea militară 01417, din Târgoviște, unde au rămas sub pază militară până la procesul și execuția lor.

 

La ora 19:30, la Televiziune se anunță arestarea soților Ceaușescu, iar după ora 23 Ion Iliescu citește, la Radio şi Televiziune, un ”Comunicat către ţară” – Proclamația Consiliului Frontului Salvării Naționale, primul document al Revoluției Române.

 

| Citește și:

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – despre GRU – mărturia lui Vasile Lupu (despre GRU), locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – despre distrugerea arhivei – mărturia lui Vasile Lupu, locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – “SECRETELE ARMATEI. PUTEREA DIN UMBRA” – mărturia viceamiralul Stefan Dinu, fost șef al Direcției Informații Militare

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Raţiu Gheorghe: „REVOLUȚIA S-A SUPRAPUS CU UN PUCI MILITAR COORDONAT DE KGB”

 

 MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI

 

OPERAȚIUNEA „CORBII”

 

„AM ÎNCEPUT SA NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…” – Nicolae Militaru, in dialog cu istoricul Marius Oprea (1994)

 

alte articole despre REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989

 

10 GÂNDURI DESPRE „MARTORI ÎN DOSARUL REVOLUȚIEI”

Pingback: „ROMANIA A FOST INTENS INFILTRATA DE OAMENI AI SERVICIILOR” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: GRU – „CEL MAI ACTIV SERVICIU DIN ROMANIA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: OPERAȚIUNEA „CORBII” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: „A FOST DIFICIL SA DISTRUGEM ARHIVA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: „REVOLUȚIA S-A SUPRAPUS CU UN PUCI MILITAR COORDONAT DE KGB” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: “SECRETELE ARMATEI. PUTEREA DIN UMBRA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: „NU VEȚI REUȘI SĂ AFLAȚI ADEVĂRUL. DECÂT FOARTE PUTIN ȘI VAG” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: DUELUL MĂGUREANU – ROGOJAN | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

Pingback: „AM ÎNCEPUT SA NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…” | AMINTIRI DIN COMUNISM

 

 

 

MARTORI ÎN DOSARUL REVOLUȚIEI

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Xi Jinping face pactul cu ”diavolul”: Se decuplează de SUA și alege o țară benzinărie

 

 

Autor:

Lupu Eduard

 

Experții de la Atlantic Council din Statele Unite remarcă faptul că liderul chinez Xi Jinping vrea să sărbătorească ”o nouă eră” a cooperării într-o lume din ce în ce mai ”multipolară”. Însă, în același timp, Xi face pactul cu ”diavolul” Vladimir Putin, după vizita sa la Beijing, adâncind relațiile cu Moscova. Este clar pentru toată lumea că China se decuplează de Statele Unite și alege o țară ”benzinărie”, Rusia, pentru o înfrățire ”fără limite”, așa cum afirmă analistul Michael Schuman.

 

 

Lumea a privit schimbarea ordinii globale în această săptămână și nu este o priveliște tocmai frumoasă. La două zile după ce președintele american Joe Biden a anunțat noi tarife mari pentru o serie de produse chineze, Xi l-a salutat pe Putin la Beijing, unde cei doi lideri s-au angajat să aprofundeze cooperarea țărilor lor. În urmă cu o jumătate de secol, China a creat legături cu Statele Unite după decuplarea de Uniunea Sovietică, potrivit Atantic Council.

 

Vizita lui Putin vine în timp ce forțele ruse devastează Harkovul și imediat după ce președintele și-a remaniat conducerea militară înaintea unei ofensive de vară așteptate în Ucraina.

 

Putin se bazează pe „prietenul său drag” din China pentru a continua să susțină economia țării sale în timp de război, inclusiv prin achiziții de petrol. În același timp, Xi caută să își blocheze un partener junior pentru China, deoarece economia sa se confruntă cu reducerea riscurilor din partea Europei și a noilor tarife din Statele Unite.

 

Xi se decuplează de SUA și își adâncește legăturile cu Moscova. Această idee este o afacere proastă pentru China, susțin experții de la Atlantic Council.

 

Am privit bine schimbarea ordinii globale în această săptămână și nu este o priveliște frumoasă. La două zile după ce președintele american Joe Biden a anunțat noi tarife mari pentru o serie de produse chineze, Xi Jinping l-a salutat pe Vladimir Putin la Beijing, unde cei doi lideri s-au angajat să aprofundeze cooperarea țărilor lor.

 

În urmă cu o jumătate de secol, China a creat legături cu Statele Unite după decuplarea de Uniunea Sovietică.

 

Acum, pe măsură ce China se decuplează de Statele Unite, se reconectează cu Moscova. Xi crede că acesta este un comerț bun pentru China. El schimbă SUA, o țară pe care nu o poate controla cu o Rusie izolată, în declin, pe care o poate ghida.

 

Și primește un partener care își împărtășește valorile și misiunea autoritare de a crea un bloc alternativ, iliberal, pentru a înlătura dominația Occidentului.

 

Problema este că Xi face schimb de legături cu o economie de douăzeci și cinci de trilioane de dolari cu tehnologia avansată de care China are nevoie pentru o economie de două trilioane de dolari, care nu este cu mult mai mult decât o benzinărie. Nu este o afacere grozavă.

 

Faptul că Xi Jinping este dispus să facă acest lucru arată cât de temeinic a înlocuit urmărirea pragmatică a dezvoltării economice cu un antiamericanism, care ar putea pune în pericol această dezvoltare.

”Acest summit este mai mult decât a fost până acum. În general, cele două țări sunt unite de ostilitatea față de Statele Unite. Într-un război dificil, Putin caută un ajutor mai mare al Chinei, atât economic, cât și militar. China și-ar dori ca Rusia să câștige, dar este încă precaută să provoace Statele Unite și Occidentul cu un sprijin mai mare”, susține John Herbst, fost ambasador al SUA în Ucraina.

 

 

https://bani.md/xi-jinping-face-pactul-cu-diavolul-se-decupleaza-de-sua-si-alege-o-tara-benzinarie/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin e diavolul

 

 

De către Paul Palencsar

 

 

 

De fiecare dată când omul înlocuiește luciditatea cu speranța deșartă, acesta suferă consecințele propriei lipse de discernământ. Pe scurt, își sapă singur groapa în care călăii săi îl vor arunca. S-a mai întâmplat, nu o dată. Ultima oară, în chiar inima Europei. Inițial, Hitler le părea multora omul care e dispus să negocieze. Ulterior, întreaga lume a fost aruncată în război mondial. Atunci, Hitler. Acum, Putin.

Mai sunt optimiști ce cred că se poate negocia cu Putin. Dar negocierile se fac între oameni, iar Putin nu e om. E o creatură, între crocodil și boa constrictor. A ucis dintr-o lovitură 600 de oameni care se adăposteau în Teatrul din Mariupol. I-a luat câteva secunde. Cu o bombă de jumătate de tonă. La 16 martie 2022. Pe clădire scria mare, să vadă piloții avioanelor rusești: „COPII”. Nu a contat. Ba chiar a incitat, aș spune.

 

Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești. Iisus a retezat scurt și esențial propunerile otrăvitoare pe care Satana I le-a făcut pe munte și pe Templu. (Matei 4, 1:11) Orice ți-ar spune ori dărui, diavolul vrea să te ucidă. Pentru că îți urăște existența. Dacă mai există în viață un singur om, pentru diavol e cu unul prea mult. La fel pentru Putin.

 

Nicolae Steinhardt spunea că dacă diavolul te invită să semnezi o hârtie pe care el însuși a scris „Dumnezeu există!”, nu semna. E o capcană. Vrea să te ucidă, doar că tu încă nu ai aflat cum. La fel și cu Putin. E un KGB-ist care va muri KGB-ist. Un criminal ce desenează lumea cu sânge și distrugere. Ca diavolul.

 

Papa Francisc vrea să meargă la Putin. Pentru pace. Foarte bine. Dar va merge să implore pacea, nu s-o negocieze. Nu are cum, nu are cu cine. Oricine încearcă să împartă patul cu un șarpe boa constrictor va fi găsit dimineață mort, înfășurat în chiar ucigașul său.

 

Boris Johnson spunea că la negocieri l-a simțit pe Putin ca pe crocodilul care i-a apucat un picior și nu i-a mai dat drumul.

 

Cu diavolul nu se negociază. Nici cu reprezentanții lui pământ. Ei trebuie striviți. E singura cale. De fiecare dată, istoria o confirmă.

 

Paul Palencsar, jurnalist și teolog

 

 

 

 

https://ziaristii.com/cu-diavolul-nu-negociezi-nici-cu-putin/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Şamanul din Siberia care voia să-l alunge pe ”demonul” Putin de la Kremlin, declarat nebun

 

 

Şamanul, care plecase pe jos spre Moscova din Iakutia (Extremul Orient rus, la 6.000 de kilometri este de capitala rusă), cu ambiţia declarată de a-l izgoni pe „demonul” Vladimir Putin de la Kremlin, a fost declarat bolnav mintal, după ce fusese reţinut de poliţie, informează joi AFP.

 

Aleksandr Gabâşev, reţinut în septembrie şi trimis în regiunea sa natală Iakutia, a fost declarat „iresponsabil de acţiunile sale din cauza unor tulburări mintale”, în urma unei expertize medicale, potrivit unui comunicat al organizaţiei de apărare a drepturilor omului „Pravozaşcita Otkrâtki”.

 

Conform ONG-ului, această expertiză a fost efectuată în 20 septembrie, la cererea Serviciului Federal de Securitate rus (FSB).

 

Şamanul, în vârstă de 51 de ani, fusese forţat să semneze un document în care declara că acceptă această expertiză, ceea ce el ulterior a negat.

 

Organizaţia a promis să efectueze o expertiză independentă „săptămâna viitoare” cu experţi din Moscova. „Noi estimăm că în cadrul unei expertize ambulatorii şi în condiţiile lipsei de timp, este imposibil să se tragă concluzii sigure şi complete asupra sănătăţii unui pacient”, afirmă ONG-ul.

 

Aleksandr Gabâşev şi-a început marşul în luna martie şi intenţiona să ajungă la Moscova în 2021, unde voia să organizeze o „ceremonie de izgonire a lui Vladimir Putin”, pe care l-a calificat drept „demon”.

 

El a fost reţinut în noaptea de 17 spre 18 septembrie de poliţie în republica rusă Buriatia, în Siberia orientală, în timp ce făcea un popas împreună cu discipoli ai săi pe o autostradă în apropierea Lacului Baikal.

 

Şamanul a fost acuzat de „apeluri publice la activităţi extremiste”, delict pasibil de o pedeapsă cu trei ani de închisoare.

 

Ministerul Sănătăţii rus asigurase în septembrie că este pregătit să-i „asigure o asistenţă medicală de calitate”, în timp ce principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a denunţat „vechi metode demne de KGB-ul sovietic”, în care disidenţii erau diagnosticaţi ca bolnavi psihici şi închişi în ospicii. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

 

 

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/10/03/rusia-samanul-din-siberia-care-voia-sa-l-alunge-pe-demonul-putin-de-la-kremlin-declarat-nebun–379867

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Masacrul de la Jilava – 26/27 noiembrie 1940 – răzbunarea legionarilor

 

 

In noaptea de 26/27 noiembrie 1940, un grup de legionari înarmați, sub comanda Prefectului Poliției București, col.(rez.) Ștefan Zăvoianu, decimează 64 de deținuți la închisoarea Militară Jilava, cinci dintre cei asasinați fiind foști demnitari ai fostului regim de dictatură carlista. Deținuții comuniști, comasați la subsolul închisorii, nu au fost atacați.

 

Între victimele menționate şi în procesul intentat asasinilor au figurat Mihail Moruzov, Niki Ştefanescu, generalul Ion Blegliu, generalul Argeşeanu, generalul Gabriel Marinescu, colonelul Anibal Panaitescu, colonelul Ştefan Gherovici, ofiţeri de poliţie şi jandarmi, subofițeri şi funcționari care luaseră parte la reprimarea Mișcării Legionare (Alin Spânu, Istoria Serviciilor de Informaţii contrainformaţii româneşti în perioda 1919-1945, Editura Demiurg, Iași 2010)

 

Informat despre asasinate, generalul Ion Antonescu s-ar fi arătat indignat și ar fi condamnat orice act de justiție privată. Potrivit polițistului Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, „în urma uciderii lui Gavrilă Marinescu și a altor funcționari superiori din poliţie, această instituție (S.S.I., n.n.) intra în panică, rămânând fără conducere” [1]

 

 

Reconstituirea asasinatelor de la Jilava – legionarul Marcu Octavian arată cum i-a executat pe prizonieri – legenda identică cu originalul – foto: ro.wikipedia.org

„În data de 26 noiembrie 1940, Închisoarea Militară Jilava se afla sub comanda colonelului Opriș, iar paza deținuților, reținuților și condamnaților era asigurată de o gardă legionară. Garda avea 7 posturi în 3 schimburi, un caporal de gardă, un comandant, un planton/3 schimburi în corpul de gardă, plus 4 oameni auxiliari. Personalul gărzii era furnizat în general de Corpul Muncitoresc Legionar. Paza închisorii era asigurată de militari. Echipa de legionari ce urma să schimbe garda din 25/26 noiembrie, având drept comandant pe un anume Ion Tapangea, s-a format în jurul orelor 20, la Prefectura Poliției Capitalei, fiind condusă de comisarul legionar Gheorghe Crețu. Schimbul anterior, din 24/25 noiembrie avea drept comandant pe un anume Constantin Savu, care a rămas în continuare în incinta fortului.

 

Garda legionară, sub comanda comisarului Gheorghe Crețu s-a deplasat la Jilava, folosind o mașină a poliției. Aceasta a fost însoțită de un autoturism în care se aflau Dimitrie Grozea (Dumitru Groza), comandantul Corpului Muncitoresc Legionar (CML), chestorul legionar Romulus Opriș și de comisarul legionar Pavel Grimalschi. Odată ajunși la Închisoarea Militară Jilava, s-a procedat la predarea-primirea schimbului (schimbarea gărzii), fiecare legionar trecând la post.

 

În jurul orelor 24, Dimitrie Grozea i-a strâns pe toți legionarii în corpul de gardă, explicându-le că trebuie uciși în acea noapte toți cei 64 deținuți politici, pentru a răzbuna moartea Căpitanului. Ulterior, comisarul legionar Gheorghe Crețu avea să declare că se luase această decizie, deoarece aflaseră că în ziua următoare garda legionară urma să fie înlocuită cu una formată exclusiv din militari. Dimitrie Grozea avea deja o listă cu împărțirea pe celule a legionarilor ce urmau să execute prizonierii.”

 

„Odată împărțiți, legionarii s-au întors la post, așteptând schimbarea gărzii militare și trecerea rondului. În prealabil, înlăturaseră lacătele de la ușile celulelor. În jurul orelor 1 – 1.30, în urma unui semnal convenit dinainte, un foc de pistol, legionarii au pătruns în celulele repartizate fiecăruia, împușcându-i pe prizonieri. Lista cu legionarii din echipa lui Gheorghe Crețu nu a mai fost afișată în corpul de gardă, așa cum se proceda zilnic la schimbarea gărzii, pentru a nu se afla identitatea asasinilor.

 

Gheorghe Crețu, în declarația sa, făcută în fața tribunalului afirmă :„ Eu am fost repartizat la celula nr.18. La ora 0.30 s-a auzit semnalul. Am deschis ușa celulei, am comandat “drepți”, după care am tras, executând prin împușcare toți 14 deținuti care se găseau înăuntru. După executare am recunoscut cadavrele următorilor : Panova, Otto Reiner, Bonea Niculescu, Marin Georgescu, Horwath Iuliu, Horwath Victor, Petre Tudor, Bobocea Gh., Vârfureanu, Malenschi Gh. și frații Bileca (doi). Ceilalți doi nu i-am cunoscut. Repet că execuția am făcut-o prin împușcare și nu am desfigurat nici un cadavru cu toporul. Execuția s-a făcut cu revolvere automate Mausser, cu care era înarmată garda legionară. Dintre executanți cunosc pe următorii : Romulus Opriș, Grozea Dumitru, Marcu Octavian, Pavel Grimalschi, Popescu Ilarion, Sauciuc Vanghele, Iftimescu Ion, Rădulescu Ilie. […] Execuția a durat aproximativ 10 minute…”

 

După executarea asasinatelor, legionarii care trebuiau să asigure paza deținuților, au părăsit posturile și s-au întors în București.

 

În data de 28 noiembrie 1940, un comunicat oficial a fost publicat în presă :

„În noaptea de 26/27 noiembrie, – cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava, – legionarii care lucrau la această deshumare, – au pătruns în închisoare și au împușcat pe unii dintre deținuții politici aflați acolo și considerați ca autorii principali ai crimelor săvârșite împotriva Căpitanului și a legionarilor, – sub fostul regim.”

 

La ancheta din 1941, acest comunicat se va dovedi fals – fiind evident că nu legionarii care participau la deshumare i-au asasinat pe deținuți. Horia Sima ulterior va susține totuși această idee.”

 

(text preluat din Ordonanța definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucție, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

 

PROCESUL ASASINILOR

 

Asasinii identificați ulterior erau în mare parte ofițeri ai Poliției Legionare care îşi avea sediul la Prefectura Poliţiei Capitalei-toţi numiți în funcţie de fostul Prefect Ştefan Zavoianu-învinuit şi condamnat pentru instigare la asasinat. De asemenea, din cercetările efectuate şi după indiciile adunate alți atentatori erau membrii ai Poliției legionare dependente de Ministerul de Interne sau persoane înregimentate în C.M.L .

 

Sentința şi executarea asasinilor La 9 iulie 1941, Curtea Marțială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub președinția prim-președintelui, colonel-magistrat Vasile Gelep, începeau dezbaterile în procesul privind asasinatele săvârşite la Jilava. În cadrul aceluiași proces, au compărut şi acuzații pentru crimele din aceeași noapte de la Prefectura Poliției Capitalei şi din pădurea Balota-Vlăsia, dar şi cei învinuiți de sechestrarea şi de asasinarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. Cercetările au durat din martie până la 21 iunie 1941.

 

La data de 21 iunie 1941 a fost data ordonanța definitivă în cauza asasinatelor, iar pe 22 iulie 1941 s-au pronunțat sentințele. Au compărut în faţa Curții 17 acuzați, au lipsit 21 din care 20 dispăruți . Dintre cei acuzați 20 au fost condamnați la moarte, cinci la muncă silnică, 6 la 10 ani, iar 5 au fost achitaţi.

 

Printre cei condamnați s-au numărat: Ștefan Zăvoianu, fost prefect legionar al Poliției Capitalei, Romulus Opriș, fost chestor legionar, Constantin Orășanu, adjunctul lui Zăvoianu, Tudor Dacu, informator al Poliţiei Legionare din Prahova, Eremia Şocariciu, chestor-şef al poliţiei legionare, Gheorghe Creţu, Marcu Octavian, Savu Constantin, Dumitru Anghel zis Dumitru Lixandru, Anghel Oprea şi Ion Tănăsescu. Execuția a avut loc în ziua de 28 iunie 1941 în Valea Piersicilor, la sud-est de închisoarea Jilava.

 

(Tiberiu Tănase Feţele Monedei-Mişcarea Legionară între 1941-1948, Bucureşti, Editura Tritonic, 2010 | Şinca, Florin, Din istoria Poliţiei Române, vol. I, cap. 5, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2006)

 

ISTORIC

 

După proclamarea Statului Naţional-Legionar, (Legea nr. 550/14 septembrie 1940), prin Decretul-Lege nr.3225/24 septembrie 1940, completat cu Decretul-lege nr. 3263/1940/27 septembrie 1940 pentru funcționarea comisiunilor de anchetă instituite pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri și a Comisiunii de judecată, se înființează Comisiunea pentru cercetarea și trimiterea în judecată a celor ce au comis crime și delicte cu prilejul reprimării acțiunilor politice, având ca misiune anchetarea și instrumentarea asasinatelor comise împotriva legionarilor în perioada regimului de dictaturii carliste (24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940).

 

Anumite opinii susțin ipoteza in care inițiativa demersului si arestării marilor vinovați de crimele regimului carlist contra legionarilor i-ar fi aparținut lui Ion Antonescu. Pe de alta parte, cel care ar fi insistat pentru demararea anchetelor ar fi fost Horia Sima, la presiunea legionarilor. Cooptați în cabinetul lui Antonescu la 14 septembrie 1940, aceștia reproșau conducătorului statului că întreține relații cu Nicolae Iorga și Tătărescu, cu generalii Gabriel Marinescu şi Gheorghe Argeșanu şi că temporizează trimiterile în judecată, deși se înțelege că rolul hotărâtor era al Justiției, iar nu al puterii executive, remarca I. Hudiţă (Jurnal politic (1940-1941))

 

Listele celor învinuiți s-au întocmit la Prefectura Poliției, începând din 27 septembrie 1940, fiind prezentate de Constantin Orăşanu, secretar general al Prefecturii de poliţie, subsecretarului de stat din ministerul de interne, Alexandru Rioşianu, omul de încredere al lui Ion Antonescu, care hotăra cine să fie arestat. (Ordonanţa definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucţie, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu)

 

Începând din 4 octombrie 1940, pe parcursul a 38 de ședințe, Comisa, formata din trei membrii si președintele Eugeniu Bănescu, Consilier al Curții de Casație, a efectuat 60 de interogatorii şi a consemnat 58 declarații de martori, ancheta derulându-se efectiv până la 26 noiembrie 1940.

 

Pe 11 octombrie 1940, Comisia emite 33 de mandate de arestare, inclusiv pentru generalii Gavrilă Marinescu, Bengliu şi Argeşanu.

 

Potrivit familiei lui Marinescu, imediat după abdicare, Carol al II-lea i-ar fi oferit lui Gavrilă cheile unei vile din Florența, Italia, sfătuindu-l cât se poate de clar: „Fugi!” Replica generalului, aşa cum s-a păstrat ea în memoria rudelor, amintește de bravul ofițer: „Sire, m-am născut aici, am luptat pe front, în linia întâi, pentru această ţară. Eu de aici nu plec decât mort!” Din păcate, ea nu se susține – afirma I. Hudiţă – de vreme ce Marinescu a fost arestat exact când se pregătea să fugă din ţară, pe la Ada Kaleh. Joi, 18 septembrie 1940, în cercurile politice deja se anunța prinderea în orașul de pe Bega a lui Gavrilă Marinescu, care încerca să treacă fraudulos în Iugoslavia. „Despre Gavrilă Marinescu se spune că strânsese o avere de milioane de lei din jaf şi crimă. […] Făcând un popas la Băile Herculane, a fost identificat de legionari şi reținut”, scria Horia Sima, fiind mai demn de crezare, având informații din rândul legionarilor. Deci, sub regimul naţional-legionar, libertatea lui Gavrilă n-a ţinut decât două săptămâni.[2]

 

În afara protecției fizice și informative, Marinescu a arătat obediență fata de Carol al-II-lea, loialitate faţă de Elena Lupescu, si duritate şi radicalism în executarea ordinelor de represiune și asasinat. „Doar Gavrilă Marinescu va rămâne lângă rege, impresionându-l pe acesta prin brutalitate şi servilism”  lui Carol al-II-lea [3]

 

Odată intrat în horă, Marinescu n-a mai putut ieși. Nu a fost singurul. „Ce, crezi că noi suntem miniștri? Suntem în serviciu comandat, suntem simpli executanți. Regele decide totul!” – i-ar fi spus premierul Gh. Tătărescu lui Tancred Constantinescu, în 1937.[4]

 

Referitor la cei arestați, Constantin Argetoianu consemna:„Generalul Argeşanu, la Jilava, pretinde că nu știa de omorurile din septembrie. Gavrilă Marinescu declară însă că a știut, că la Cotroceni, el, Urdăreanu, Regele şi Argetoianu au urmărit ceas cu ceas telegramele care anunțau execuțiile din județe…”[5].

 

Potrivit preotului Ştefan Palaghiţă, Gavrilă Marinescu ar fi fost arestat chiar mai devreme, pe 6 septembrie, alături de Bengliu, Argeşanu, Niky Ştefănescu ş.a.[6]

 

La rândul sau, Mihai Moruzov fusese arestat în seara zilei de 5 septembrie 1940, când se întorcea de la Veneția, și dus la beciul Prefecturii Poliției Capitalei.[7]

 

Mandatele au fost emise pentru Penitenciarul Văcăreşti, dar col.(rez.) Ştefan Zăvoianu, prefectul legionar al Poliției Capitalei, el însuși o calamitate, a obţinut privarea de libertate la Închisoarea Militară Jilava, unde paza militară era „dublată” de legionari. Ştefan Zăvoianu, unul dintre ofiţerii favorabili restauraţiei carliste, care, după spusa lui Nichifor Crainic, n-a strălucit nici în armată şi nici în presă, „legionar feroce şi autor al tuturor samavolniciilor poliţiei legionare”, a asigurat în mare taină transportarea lui Moruzov, Ştefănescu, Comşa, a foștilor demnitari şi ofiţeri de poliţie, din arestul Prefecturii Poliției la Fortul Jilava [8]

 

La 22 octombrie 1940, comisia finalizase doar dosarele generalilor Marinescu, Bengliu, colonelului Zeciu şi ale maiorilor Dinulescu şi Macoveanu (care coordonaseră jandarmii implicați in execuția lui Corneliu Zelea Codreanu la Tâncăbești). S-a cerut şi extrădarea din Spania a lui Ernest Urdăreanu; nu s-a reuşit. Din Iugoslavia a fost adus inspectorul de poliţie Vasile Parisianu.

 

La 18 noiembrie 1940, Ioan Hudiţă constata că s-a hotărât arestarea generalului Argeşanu, a colonelului Ştefan Gherovici (fost director al închisorii Jilava) şi a lui Radu Pascu (fost preşedinte al Curţii de Apel). La această dată se aflau deja încarceraţi la Jilava Gavrilă Marinescu, fostul secretar de stat la Interne Victor Iamandi şi alţii.

 

Pe 26 noiembrie, un comando legionar a executat sumar un număr de 64 deținuți la Jilava, iar lucrările Comisiei sunt sistate. Deşi Comisia nu a reușit să stabilească ierarhia precisă a responsabilităților, din documentele de arhivă, cuprinzând declarațiile martorilor şi participanților la aceste crime, se poate reconstitui firul acelor evenimente şi de asemenea, se pot deduce responsabilii.

 

La sfârșitul lunii octombrie, printr-o decizie ministerială, confirmată de un comunicat dat de Horia Sima din 30 noiembrie 1940, se înființează si Poliţia legionară.

 

Prin decretul 3009 din 8 decembrie 1940, Comisia este desființată.

 

citește si Manifestul prin care regele CAROL al-II-lea renunță la tronul României, in favoarea fiului său, Mihai (6 septembrie 1940)

 

[7] CAZUL MORUZOV

 

Mihail Moruzov, fost director al Serviciului Secret de Informații, este arestat în noaptea de 5/6 septembrie 1940, pe când se întorcea de la o consfătuire cu amiralul Canaris, şeful Abwehr-ului, de la Veneția. Mandatul de arestare a fost emis la cererea generalului Ion Antonescu, investit prim ministru cu puteri depline, prin Legea 511/5 septembrie1940 de către Carol al II-lea, care abdica, la pe 6 septembrie, în favoarea fiului său.

 

citește si TRANSFERUL DE PUTERE: LEGEA nr. 511 din 5 septembrie 1940, pentru investirea Președintelui de Consiliu cu depline puteri

 

In calitate de șef direct al lui Nicu Ştefănescu (zis Niky), Moruzov era responsabil pentru anchetele derulate sub tortură derulate de acesta, pentru a “smulge mărturisiri” legionarilor arestați. Totodată, Moruzov fusese direct implicat la alcătuirea listei celor 105 căpetenii legionare asasinate în 21/22 septembrie 1939, în cadrul operațiunii ordonate de Carol al II-lea, în replica la asasinarea lui Armand Călinescu.

 

Pe lângă faptul că distrusese documente de arhivă, Moruzov mai era acuzat şi de abateri grave de la regulamentul SSI, deoarece întocmise un “dosar compromițător” despre Liţa Baranga (82 de ani în 1940), mama lui Ion Antonescu, căreia ii “regizase” un proces de bigamie, proces câștigat de general. Adversar al activităților ilegale derulate de Moruzov, Antonescu strângea de peste un deceniu dovezi asupra conspirațiilor politice ale acestuia în cadrul SSI.

 

citește si „NE-AM IMPRIETENIT CU DRACUL”

 

Lista deținuților de la Jilava

 

Internați în 19 celule închise cu lacăt, cu tabele nominale pe ușa, cei 64 de deținuți erau repartizați după cum urmează:

 

Celula 1: Mihail Moruzov, fost director al SSI. (Serviciul Secret de Informații al Armatei)

 

Celula 2: col. Ştefan Gherovici.(fost director al închisorii Jilava)

 

Celula 3 : Victor Iamandi, fost ministru al Justiției, mr. Frederic Damian, slt. Traian Cinghiţă.

 

Celula 4: gral. Gabriel Marinescu (Gavrilă Marinescu, n. 7 noiembrie 1886, Tigveni – d. 27 noiembrie 1940, Jilava), fost Prefect al Poliției Capitalei.(1930-1937), subsecretar de stat la ministerul de interne (1937), ministru de interne (1939) și ministru al ordinii publice (1939).

 

Celula 5: col. Vasile Zeciu.

 

Celula 6 : mr. Alexandru Popescu, mr. Aristide Macoveanu.

 

Celula 7: gral. Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, col. Anibal Panaitescu.

 

Celula 8: mr. Iosif Dinulescu

 

Celula 9: gral. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.

 

Celula 10: Ion Stănciuc, Constantin Sârbu, Vasile Taşcă, Nicolae Zăinescu, Ştefan Niţu, Vasile Moisescu, Nicolae Bularda, Gheorghe Niculescu, Constantin Popescu, Gheorghe Oancea, Crăciun Neacşu, Petre Gheorghe.

 

Celula 11: Ichim Gavrilă, Eugen Zugravu, Paraschiv Coman, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Mihai Radu, Nicolae Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Dumitru Marin.

 

Celula 15: Nicu Ștefănescu (zis Niky), fost adjunct al directorului SSI.

 

Celula 16: mr. Alexandru Blebea

 

Celula 17: Constantin Bouleţ, Pavel Patriciu, Nicolae Lescenco, Nicolae Bobocea, Marius Boţu, Tudor Miron, Petre Tudor, Dumitru Bileca, Nicolae Bileca, Marin Georgescu, Constantin Culeţcu, Spiru Dumitrescu, Blănuţă Nicolae.

 

Celula 18: Ion Panova, Bonea Niculescu, Otto Reiner, Laurențiu Constantinescu, Petre Malenschi, Nicolae Găman, Iordănescu Iordache, Iuliu Horwath, Victor Horwath, Mihai Vârfureanu, Virgil Diculescu.

 

Celula 19. Radu Pascu, lt.-col. Dumitru Niculescu.

 

În total, 64 de persoane, din care cinci foști demnitari. Cu excepția gen. Gheorghe Argeşanu, toți cei zece ofițeri uciși proveneau din Jandarmerie. Singurul politician era Victor Iamandi, restul fiind subofițeri de poliţie, siguranță şi jandarmi, şi doi civili, studentul Mihail Vârfureanu şi un anume Virgil Diculescu. [inapoi]

 

[1] (C. Troncotă, Eugen Cristescu asul serviciilor secrete româneşti. Memorii 1916-1944, p. 59)

 

[2] I. Hudiţă, Jurnal politic (1940-1941), p. 33.

 

[3] A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat din Romania, vol. 3, p. 53.

 

[4] A. Călinescu, Însemnări politice, p. 351.

 

[5] C. Argetoianu, Însemnări zilnice, vol.VIII, p. 445. Însemnare din 25 octombrie 1940

 

[6] Şt. Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României, Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti, 1993, p. 140. Preot Şt.Palaghiţă:„Personalul poliţienesc a fost mărit, iar Poliţia pusă sub conducerea unui om stricat şi fără suflet, Gavrilă Marinescu” (p. 101);Carol al II-lea a „transformat ţara într-un stat poliţist” (p. 102);„bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Codreanu…” (p. 31);la 26 februarie 1937, guvernul a desfiinţat cantinele şi căminele studenţeşti din toate centrele universitare „în urma cererii lui Ştefănescu Goangă şi Gavrilă Marinescu” (p. 26).

 

[8] C. Troncotă, Eugen Cristescu asul serviciilor secrete româneşti. Memorii 1916-1944, p. 147.

 

 

Masacrul de la Jilava – 26/27 noiembrie 1940 – răzbunarea legionarilor

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV)

 

”Uniunea Sovietică are aceeași responsabilitate ca și Germania pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial” – istoricul Nikita Petrov.

 

Publicarea, de către guvernul Rusiei, a protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov, la 80 de ani de la semnarea acestuia, a sporit diviziunile intre rusii care cred ca singura alternativa a URSS era, la acea vreme, încheierea acestui pact cu Germania nazista și cei care considera ca pactul i-a permis lui Hitler sa invadeze Polonia și lui Stalin sa anexeze Basarabia, declanșând astfel cel de-al Doilea Război Mondial (agenția EFE)

 

Istoricii Kremlinului continuă să pretindă că URSS nu a făcut nimic blamabil, deși pactul Ribbentrop-Molotov este, evident, „o încălcare grava a dreptului internațional”.

 

CLAUZELE SECRETE ALE PACTULUI DECLANȘEAZĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

Documentul, încheiat la 23 august 1939 la Moscova, intre URSS și Germania hitlerista, cunoscut și ca ‘‘Pactul Communazi’‘ (rezultat din compunerea termenilor ”comunism” și ”nazism”), prevedea neagresiunea semnatarilor unul fata de celalalt, inclusiv prin asocierea cu terți, și delimitarea zonelor de interes in Europa de Est, exprimate de Stalin și Hitler, cuprinzând trei clauze:

– împărțirea Finlandei și a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia),

– clauza privind Polonia, ce viza inclusiv posibila sa dispariție ca stat independent

– clauza privind Basarabia, care dezmembra Romania.

 

Actul avea un termen de valabilitate de zece ani, cu posibilitatea de reînnoire din 5 in 5 ani.

 

Ulterior, la 28 septembrie 1939, URSS și Germania încheie un protocol secret, suplimentar, care clarifica granița Lituaniei, cu precizarea ca Basarabia revine URSS.

Conform surselor istorice, Germania și-a declinat interesul faţă de teritoriul Basarabiei, revendicat de sovietici, neavând nicio obiecție faţă de modificările granițelor României în favoarea URSS.

 

Un nou protocol, semnat la 10 ianuarie 1941, de Friedrich Werner von Schulenberg si Molotov, stipula renunțarea Germaniei la partea ei din Lituania, pe care o ceda URSS, in schimbul unei sume de bani (7.5 milioane USD) convenite de comun acord.

 

”Stalin purta negocieri cu Anglia şi Franţa privind necesitatea unei apărări colective împotriva Germaniei, dar el a înţeles că Hitler îi va da ceea ce Occidentul nu era dispus să-i dea: statele baltice şi Polonia” – afirma Nikita Petrov, în cadrul organizației pentru drepturile omului „Memorial”

 

RUSIA NU CREDE IN LACRIMI

 

„Rusia nu dorește să recunoască această crimă internaţională, pentru că ea continuă să o comită prin anexarea Crimeei și ingerința în Ucraina‘”- a consemnat istoricul Nikita Petrov.

 

[citește și 23 august 1939 – PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN]

 

„Chiar in ziua de azi, tot ce se întâmpla in Ucraina și in Polonia sunt ecouri ale acelui eveniment istoric, care încă nu a fost lămurit, nici explicat, nici nu a primit o apreciere istorica definitiva”, afirma si Grigori Iavlinski, liderul liberal rus.

 

CÂND DIAVOLUL ÎNCHEIE PACT CU DIAVOLUL

 

Preşedintele Vladimir Putin e convins că Stalin era „obligat să încheie pactul cu diavolul”, după ce Anglia și Franța au refuzat să formeze o coaliție antinazistă”.

 

 

Caricatura de epoca – Hitler și Stalin se saluta

 

Conform versiunii sale, URSS și-a garantat astfel securitatea, întrucât „nu era pregătită să facă faţă armatei germane”, cautând doar să câștige timp”. Declarația omite ca URSS a câștigat, in fapt, teritorii – dezmembrând Romania și anexând Basarabia in 1940.

 

[citește și 23 august 1939 – PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN]

 

In acord cu Putin, istoriografia oficială rusă acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intențiile lui Stalin, deși, după ce Germania a invadat Polonia pe 2 septembrie 1939, Armata Roșie („care câștiga timp sa își organizeze apărarea”) a făcut exact același lucru, două săptămâni mai târziu, când, fără nicio declarație oficială de război, invadează Polonia, la 17 septembrie 1939. Uniunea Sovietică anexează, totodată, Ucraina de Vest și Vestul Belarusului.

 

„REZISTENTA EROICĂ„

 

”Dacă nu am fi semnat acel acord (…) nu am fi reușit să obținem 2-3 luni de rezistenţă eroică a Armatei Roşii, nu am fi putut să ne evacuăm întreprinderile către est, nu am mai fi avut timp să ne transferăm diviziile siberiene pentru a apăra capitala”, – spune fostul ministru rus al apărării Serghei Ivanov. El apără poziția conform căreia războiul a fost provocat nu de pactul încheiat de Viaceslav Molotov şi Joachim von Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin, ci de hotărârea englezilor şi francezilor de a-i preda Cehoslovacia lui Hitler prin Acordul de la Munchen din 1938.

 

Mulţi istorici ruşi consideră că Stalin nu doar că nu a câștigat timp prin semnarea acestui pact, dar nici nu a reușit să pregătească armata pentru o posibilă agresiune după ce, în 1937, epurase aproape în întregime corpul de ofiţeri superiori, respectiv generalii şi comandanţii de divizii.

 

CONSECINȚELE PACTULUI

 

Conform versiunii sovietice, războiul a început oficial odată cu invazia germană din 22 iunie 1941. Conform realității istorice, războiul începe odată cu semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, și atacarea Poloniei de către Germania și URSS in 1939.

 

Cel mai important efect pentru Romania a fost, fără îndoială, ultimatumul sovietic din iunie 1940, care a dus la cedarea Basarabiei către URSS. In același timp, Romania s-a văzut într-o situații aproape fără ieșire, ajungând, practic, în brațele Germaniei naziste, stat care, după seria de cedări teritoriale prelungită până în septembrie 1940, s-a declarat, după aceste ajustări dramatice, gata să garanteze nu doar ceea ce se numea atunci independența politică a României, ci și noua sa configurație teritorială. Pactul Ribbentrop-Molotov declanșează, din acest punct de vedere, începutul războiului României împotriva Uniunii Sovietice.

 

URSS invadează Finlanda, în noiembrie 1939, anexează Basarabia în 1940, își instalează guverne marionetă în statele baltice şi ucide 22.000 de militari polonezi la Katyn, între 1940 și 1941.

 

Efectele acestor acțiuni sunt resimțite chiar și astăzi. Existența Republicii Moldova este o urmare directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, consfințită și de seria de tratate care au urmat după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, începând cu Pacea de la Paris, din 1947, dar continuând și cu celebra conferință de la Helsinki, din 1975.

 

Pactul Ribbentrop-Molotov nu este nimic altceva decât expresia pură a dictaturii aplicate în politica externă – dovada elocventa a parteneriatului dintre două ideologii totalitare, comunismul și nazismul, aflate de aceeași baricada in lupta pentru dominație și supremație.

 

„NOI, RUȘII, NU PUTEM SĂ NE PRIVIM IN OGLINDA ISTORIEI”

 

Istorici occidentali, inclusiv germani, condamnă pactul, estimând că Stalin, „disperat fiind să evite un război”, i-a dat aripi celui de-al Treilea Reich să transforme în realitate visul de a-şi extinde ”spațiul vital”. Dar a dat aripi si propriului vis, de a dezmembra Romania anexând-și un teritoriu la care nu avea niciun drept – Basarabia.

 

„Ca o dovadă că rănile încă nu s-au închis, organizația Memorial a convocat pentru vineri la Moscova un marş între ambasadele celor trei state baltice, ţări pentru care pactul Ribbentrop-Molotov a însemnat intrarea lor forţată pe orbita comunistă şi mai mult de o jumătate de secol de jug sovietic”

 

”Noi, rusii, nu dorim să ne privim în oglinda istoriei” – spune Nikita Petrov.

 

 

–preluare Memorial, din 23 August 2019 | alte surse:romania-actualități, agenția EFE

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2019/08/23/scandalul-desecretizarii-pactului-communazi-ribbentrop-molotov/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

„Nu știu dacă știi, Partidul Comunist Român, prin semnătura Elenei Ceaușescu, a cheltuit, ca să-l salveze (n.r. pe Nichita Stănescu), un milion de lei. A luat cele mai scumpe medicamente”.

 

 

 

 Moare Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933); poet reprezentativ pentru “generația 60”, unul dintre cele mai importante nume ale liricii românești din sec. XX

 

 

In 1969, redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu; propus de scriitorul suedez, Arthur Lundkvist, pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn; pe 31 martie1983, la împlinirea a 50 de ani, a fost omagiat printr-o sărbătoare națională; membru titular post-mortem al Academiei Române

 

 

1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele

1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire

1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)

1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”

1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna

1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)

 

 

„Nu știu dacă știi, Partidul Comunist Român, prin semnătura Elenei Ceaușescu, a cheltuit, ca să-l salveze (n.r. pe Nichita Stănescu), un milion de lei. A luat cele mai scumpe medicamente”.

 

„Deci, Elena Ceaușescu a semnat pentru Nichita Stănescu. A zis: «Să-l salvați pe poetul nostru național!». A ordonat să fie aduse cele mai scumpe medicamente din străinătate. Nu este invenția mea”.

 

„Da. Și erau bani atunci! Îmi asum informația. Vreau să mă înjure cineva pentru chestia asta. E reală. Chiar e reală”. – Stefan Mitroi, într-un articol semnat de Florian Saiu, publicat pe EVZ, la 18 septembrie 2019.

 

„La început (n.r. Nichita) scria cu măna şi apoi, când eram la părinți. cumpărasem mașina lui tăticu’ de la prăvălie. O marcă bună, germană. Acum se află la muzeu. În prima parte bătea și revistele la mașină. Cu timpul, în ultima parte, a dictat. A rămas la Doina un caiet – jurnalul lui – pentru care a fost șantajat. Era un dosar gros, în care Nini – cât a stat cu Doina – scria diverse însemnări. Ceva era în acel jurnal, pentru că acolo erau „motivele” pentru care lui Nini i-a fost frică să divorțeze de Doina. Îl știu cum arăta, dar nu știu ce conținea. Era un caiet studențesc cartonat. Era un jurnal, în care scria şi versuri. Neînțelegerea cu Doina a fost şi fiindcă ea începuse să-i corecteze poezia: socotea că nu scrie bine…!” – a declarat Mariana Stănescu, sora poetului.

 

„A iubit-o foarte mult pe Adriana Enescu. S-au înțeles foarte bine. A fost perioada lui de maximă creație. Pe urmă au fost Gabriela Meli-nescu, Mihaela Mihăiescu, Rodica Dinescu… Au fost foarte multe femei de foarte bună calitate în viața lui: femei extraordinare, nemaipomenite. Toate l-au iubit, l-au ocrotit, dar în final vroiau să pună stăpânire pe el. Nini nu suporta și atunci pleca, chiar dacă ele nu erau cu nimic vinovate. Asta a fost fatalitatea. Dora (n.r. Todorița (Dora) Tărâță., a treia si ultima soție a lui Nichita Stănescu, cu care poetul s-a căsătorit in 1982) venea și stătea foarte mult afară. Ea a avut acces foarte târziu în casa lui Nini. A avut o tenacitate foarte mare. Astea nu-s lucruri pe care să le discut, că nu-mi plac…”.

 

Nichita „si-a dorit să aibă o familie adevărată. A vrut să stea cu mama, cu mine: să aibă o familie. Și-a dorit să stea liniștit: familia să-l iubească, să-l respecte și el să poată să scrie. A fost foarte chinuit. Nu a avut nici casă, nici mâncare în ultima perioadă. A fost o perioadă așa de cumplită, încât nu pot să-mi amintesc că simt că înnebunesc.”

 

„În ultima perioadă, când a murit tata, s-a întâmplat ca Nini să se (re)căsătorească. A fost o viață cumplită pentru mine. El era foarte necăjit. Toate astea au grăbit moartea lui. De foarte multe ori, duminica mă suna și mă duceam cu mâncare. El era obișnuit, la noi în casă, să fie mâncare. Dora nu s-a ocupat…”

 

„Şi nu spun numai de Dora acest lucru… în ultima perioadă în care pur și simplu l-au omorât. Făceau presiuni asupra lui. Toți cereau ceva. El nu mai avea timp nici să doarmă, nici să mănânce. Era un adevărat complot al distrugerii îndreptat asupra lui. Veneau la el tot felul de nechemați – inși care n-aveau nici o legătură cu el: n-aveau nici un fel de respect față de timpul lui. Eu nu puteam să-mi permit să-i cer cel mai mic lucru să-mi rezolve, iar ceilalți profitau de el pentru orice. A fost oribil ce s-a întâmplat în ultimii ani în casă la el…”

 

 

Det. Aici

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2013/12/13/evenimentele-zilei-in-istoria-lumii-13-decembrie/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

REGIMUL COMUNIST MAFIOT ȘI URMAȘII LUI

 

 

 

Madalin Hodor, istoric

 

 

„Regimul comunist a fost unul mafiot, de gangsteri politici, iar mafia provenită din DIE produce în continuare corupție. De 30 de ani se poartă războiul de capturare a statului.” – Mădălin Hodor, istoric

 

„De ce […] a investit Voiculescu într-un trust mediatic care pierde bani? De ce au făcut-o Vîntu, Patriciu sau Ghiţă? Pentru că trebuie să cheltui bani, ca să protejezi bani” – afirmă istoricul Mădălin Hodor care, de 20 de ani, studiază la CNSAS arhivele fostei Securități (într-un interviu din 31 iulie 2020)

 

„RECHINII AU SCĂPAT ÎN ACVARIUL CU PEȘTIȘORI”

„Încă dinainte de 1989 zona asta externă era scăpată de sub control. Nici Ceaușescu nu i-a putut opri să îl fure şi să-şi extindă sferele de influență. După 1990, rechinii au scăpat în acvariul cu peștișori”, a spus Hodor.

 

„CAPITALIȘTI DE SUCCES”

„Românii se uitau ca proştii cum ăia care îi furaseră 50 de ani au devenit peste noapte capitalişti de succes şi au început să cumpere pe persoană fizică, ceea ce deţinuseră în grup. După care, ca să fie şi mai frumos, i-au şi votat şi au plâns împreună cât de nedreaptă e societatea asta democratică”.

 

„IDEOLOGIA A SERVIT PARVENITISMULUI”

„Comuniștii români, asemeni celorlalți din lumea roşie, erau în esenţă niște gangsteri politici, oameni care au îmbrățișat o anumită ideologie pentru a parveni. Pentru a ajunge sus.”

 

„UN JAF LA SCARĂ NAȚIONALĂ”

 

„Liderii comuniști au fost cei care au profitat de confiscările averilor „dușmanilor poporului”. A fost un jaf la scară națională. Şi totul s-a cărat în casele noii burghezii roși, ale securiștilor, milițienilor etc. Case care fuseseră la rândul lor confiscate. Proprietarii au fost trimişi să locuiască în pod sau în demisol, asta în cazul când nu se opuneau. Dacă o făceau, erau trimişi direct în penitenciar.”

 

„PE SPINAREA A 23 DE MILIOANE DE OAMENI”

„Ceaușescu era comunist din convingere […], însă regimul său avea o componentă strict mafiotă. Era un regim care funcționa pe bază de clan și o “elită” se îmbogățea pe spinarea a 23 de milioane de oameni”.

 

„Iar astăzi românii aceia prostiți și ținuți într-o formă de sclavie modernă, acoperită ideologic, încă nu înțeleg ce s-a întâmplat cu ei.”

 

| citește și

 

Sfârșitul CIE – spionajul românesc sub conducerea lui Aristotel STAMATOIU

 

„SECURIȘTII DIN COMERȚUL EXTERIOR NU AVEAU CE FACE CU BANII”

 

„Securiștii din comerțul exterior care la sfârșitul anilor ’80 învârteau milioane de dolari mai scăpau câteva sute de mii și pentru ei. Dar problema era că nu aveau ce face cu ei în ţară. Dacă își luau vilă la munte și trei mașini, imediat intrau în atenția șefilor.”

 

„NU POȚI SĂ AI MAI MULT DECÂT ȘEFII”

„Au furat (*), dar nu se puteau afișa, nu aveau dreptul la opulență sfidătoare. Cum începeau să se afișeze, cum erau “executați”. De ce? Exista oficial legea “ilicitului”, dar și una cu mult mai puternică – legea clanului mafiot: nu poți să ai mai mult decât șefii”.

 

„Am documentat cazul unui securist, Andronic, care a făcut o afacere cu câteva câte sute de tone de cafea, a vândut câteva zeci de tone în nume propriu și a pus banii într-un off-shore. A câștigat 80.000 de dolari. Banii lui”.

 

„NEMULȚUMIRI ÎN SISTEM”

„Era o mare problemă pentru acești oameni” care acumulau foarte mulți bani, că nu puteau să se beneficieze „de rezultatele “muncii” lor, decât la un nivel foarte mic. Și asta producea periodic nemulțumiri în sistem”.

 

„Așa că o parte dintre ei au început, din anii ’80, ceea ce românii au descoperit în anii 2000 – off-shore. Își țineau banii și afacerile în firme străine din paradisuri fiscale.”

Securiștii din DIE erau capitaliști pe vremea când românii știau cu greu cum arată o banană. Vă dați seama care era decalajul în 1989?”

 

PE VALURILE „DUNĂRII”

 

„Cei din „clanul mafiot făceau mulți bani, dar […] nu puteau să se bucure de ei. Există multe povești legate de aceste lucruri, unele din ele explică și misterul banilor lui Ceaușescu”

 

„Banii nu au dispărut din conturile lui Ceaușescu, el nu avea nevoie de așa ceva, totul era al lui – ci din conturile oamenilor care îi manipulau. Tot ei au aruncat și perdelele de fum în privința acestor bani, pe care i-au căutat unii aiurea prin toată lumea”.

 

„PATRIOȚI, CONTRA COMISION”

„Când aud tot felul de aproximativi, care pozează și în mari specialiști pe probleme DIE, argumentând cât de patrioți erau securiștii și cum lucrau ei pentru ţară, îmi vine să râd. Da, patrioți contra comision!”

 

Toți cei care lucrau la ICE Dunărea, unitatea militara a DIE, indicativ 0107, înființată prin Decretul C.S.382/15.10.1982, „erau fie ofițeri de securitate, fie personal civil cu legături strânse cu Securitatea”.

 

ICE Dunărea a fost lichidata in aprilie 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990), singura HG care nu figurează pe lista Hotărârilor emise in 1990 de Guvern, pusa online la dispoziția publicului.

 

Înainte de lichidare, pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr. 4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitățile din subordine” treceau la MApN. Ca unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunărea era astfel „înghițită” provizoriu de ICE Romtehnica.

 

„”Dunărea” fusese concepută inițial ca un intermediar între industria națională și piața externă. Scopul declarat era găsirea de piețe și vânzarea de produse romanești pe valută forte, pentru achitarea datoriei externe. Pentru asta „Dunărea”, adică Securitatea, percepea un comision de 20%.”

 

„Securitatea câștiga direct și legal 20% din orice vindea pe valută. Asta era trecut în statutul de funcționare al ICE Dunărea”.

 

„Banii ăștia intrau separat în conturile ei. De conturile astea ați auzit vreodată? Nu cred.”

 

„Securitatea câștiga direct și legal 20% [2] din orice vindea pe valută. Asta era trecut în statutul de funcționare al ICE Dunărea. Banii ăștia intrau separat în conturile ei. De conturile astea ați auzit vreodată? Nu cred.”

 

„800 MILIOANE USD PROFIT NET”

„Ca să vă faceți o idee, acest mamut a produs în 1988, conform bilanțului, 800 de milioane de dolari profit net, bani vărsați în conturile administrate de Ceaușescu și de cei din jurul lui”.

 

„În februarie 1990, premierul Petre Roman decide să lichideze ICE Dunărea. Din ordinul lui a mers acolo o echipă de control care a produs un proces-verbal: în conturile ICE Dunărea mai erau 10 lire turcești, 15 franci elvețieni, 10 dolari și câteva lire italiene”.

 

UNDE AU DISPĂRUT BANII?

 

„Se mai întreabă cineva unde au dispărut banii lui Ceaușescu? In buzunarele celor din CIE şi ICE Dunărea. Şi ale prietenilor lor civili. După care au lichidat șandramaua, pentru că nu mai era utilă”.

 

„Erau deja pe picioarele lor, cu propriile firme şi afaceri la cheie. Si cu milioane de investit, bani despre care nu întreba nimeni nimic. Guvernul român angajase o firmă canadiană şi îi căuta prin Elveția…”

 

„DUNĂREA NU FĂCEA COMERȚ, FĂCEA TRAFIC”

 

„”Dunărea” devenise o căpușă uriașa. Era organizată pe servicii, fiecare corespunzând unui sector al economiei naționale. Fiecare minister era practic dublat de un serviciu al ICE Dunărea. Nimic nu se putea vinde fără Dunărea.” [1].

 

Apoi, au trecut la nivelul ulterior. Pentru că produsele românești se vindeau greu, din cauza calității proaste, și cel mai adesea doar în sistem de barter (Dunărea lua camioane de la Brașov, le vindea în Egipt pe grâu, apoi căuta să vândă grâul), securiștii au început să funcționeze ca brokeri pe piața internaţională.

 

„Dunărea” devenise un operator de import-export pe infrastructura unui serviciu secret.

 

Sună cunoscut? Asta pentru că este. Nu am inventat apa caldă după 1990.

 

DIE afla fie de la ofițerii săi, fie de la acoperiții din MAE că în Angola era cerere de porumb din cauza secetei. Căutau imediat pe unde aveau legături şi apăreau cu porumb de vânzare.

 

Asta în sine nu e o problemă. Problema era că Dunărea nu făcea comerț legal, ci ocolea taxe vamale, ascundea originea mărfii, lucra cu mafioți. Dunărea nu făcea comerț, făcea trafic. Mare diferență.

 

Trecerea la trafic de arme și droguri, la livrarea de mărfuri unor zone care se aflau sub embargou s-a făcut firesc. Nu urmăreau decât mărirea profitului, indiferent prin ce mijloace”.

 

„Sub pulpana ideologică, în România a funcționat un sistem mafiot, organizat ca atare, al cărui șef era Ceaușescu.”

 

Pacepa a devoalat acest sistem mafiot în “Orizonturi roșii”, cartea publicată de el după fugă

 

Trebuie spus că “Orizonturi roșii” este o carte operativă din timpul Războiului Rece, scrisă de Pacepa cu girul și în colaborare cu CIA. Atât de partea publică a dezvăluirilor din “Orizonturi roșii”, cât și de partea mai puțin văzută a acestor dezvăluiri, care a devoalat rețelele de lucru ale Securității pe partea economică.

 

Nu este un document 100% onest.

 

Apar acolo și dezinformări, și tușe grotești pentru a crea o imagine defavorabilă. Există și șopârle informative privind diverși trădători în jurul lui Ceaușescu, menite să creeze confuzie la București. Eu am verificat cu documente unele dintre poveștile spuse de Pacepa și vă confirm că sunt reale, toate dovezile sunt în arhive.

 

De exemplu, operațiunea Leopard, cu omul de afaceri german ademenit de Securitate, prin intermediul unei profesoare din București de care el se îndrăgostește și începe să lucreze cu ea pentru a fura planurile tancului.

 

În general, dezvăluirile lui Pacepa au beneficiat de un interes mediatic excesiv, mai ales sub aspectul trădării și al deconspirării rețelelor de spioni. A existat și asta, desigur, au fost retrași mulți agenți acoperiți sau la vedere.

 

Dar efectul cel mai puternic a fost asupra rețelelor economice construite. Marele lui merit este că a dat jos cortina de pe aspectul ideologic al regimului lui Ceaușescu și a arătat că era unul mafiot.

 

S-a constituit o comisie de anchetă alcătuită din șefi ai Securității, a făcut parte din ea și Iulian Vlad, care a produs un material de câteva mii de pagini. Cam toți ofițerii DIE, dar și ofițeri de Securitate, membrii ai conducerii partidului au dat declarații referitoare la funcționarea DIE.

 

Și materialele acestea arată întreaga rețea mafiotă constituită în interiorul DIE, cu legături la vârful partidului, la cel mai înalt nivel, adică până la Ceaușescu și la fratele lui geamăn, care avea numele conspirativ „Călin” și era unul dintre șefii DIE.

 

Clanul controla efectiv, practic prin fratele lui Ceaușescu, toate aceste operațiuni.

 

Cartea lui Pacepa a dat o mare lovitură acestui tip de organizare mafiotă. Şi cine putea să o dea mai bine decât unul care făcuse parte din Familie? Trădarea lui Pacepa a fost cu atât mai grea cu cât șeful DIE era „copilul de aur” al regimului și al lui Ceaușescu. DIE producea banii.

 

CEAUȘESCU DECIDEA CE SE FACE CU BANII

„În plus, chestiunea cu ”acoperirea datoriei” era doar parțial adevărată, pentru că banii obținuți nu se duceau toți acolo. Ceaușescu decidea ce se făcea cu ei. Mai investea în niște proiecte fantasmagorice prin Africa sau America de Sud, îi mai venea ideea să facă nu știu ce fabrică de diamante. O parte din banii ăștia, pentru care își rupeau spinările vreo 23 de milioane de români, se pierdeau pur și simplu.”

 

„DIE A DISPĂRUT CA UN FUM”

 

 

Foarte interesant este că în decembrie 1989 DIE (CIE) a dispărut ca un fum, de parcă n-ar fi existat decât Securitatea interna. După ’89 lumea a început să se războiască cu Securitatea internă, cea care făcuse politie politică, cu turnătorii. Mafioții din DIE însă au dispărut ca prin farmec și unii dintre ei au apărut apoi ca oameni de afaceri cu investiții.

 

DIE a dispărut, dar metodele şi rețelele s-au păstrat până în zilele noastre. Ați observat câte scandaluri legate de corupție, rețele mafiote și firme sub acoperire apar în zona SIE? Eu cred că nu e deloc întâmplător. Deloc”.

 

STATUL PARALEL

 

„Există statul paralel? Da. Ei sunt acela„.

 

„Statul acesta paralel vine din vechime şi vrea să ajungă în viitor.”

 

„Exact cum făceau pe vremea lui Ceaușescu, scopul lor este să ţină captivă victima, vaca de muls. Şi să mulgă generație după generație. Cum au făcut cei pe care acum îi numim generic ”ciuma roșie”. Şi asta nu e nimic ideologic”.

 

„Ce s-a văzut în ultimii 30 de ani? Războiul de capturare a statului. De ce? Simplu. Pentru că nu este suficient să ai bani, dacă nu ai puterea să îi protejezi. Pentru asta ai nevoie să ai politicieni, miniștri, prim-miniștri, președinți în buzunarul tău. Să controlezi Justiția și Serviciile. Şi exact asta s-a întâmplat.

 

De ce credeți că a investit Voiculescu într-un trust mediatic care pierde bani? De ce au făcut-o Vîntu, Patriciu sau Ghiţă? Nu știau că televiziunile şi ziarele sunt găuri negre în care arunci bani ce nu se întorc niciodată? Știau prea bine. Dar știau la fel de bine că trebuie să cheltui bani, ca să protejezi bani.

 

Şi au fost foarte aproape să reușească. Reţelele lor au dus România la un pas de Ucraina.

 

Apoi, să nu vă închipuiți că oamenii ăştia au achiziționat doar putere economică, politică sau mediatică. Au achiziționat şi intelectuali, cu tot cu ideile lor, cu tot cu școlile de gândire şi discipoli. I-au luat la ofertă şi le-au oferit platformele unde se lucrează la formatarea ideologică.

 

Orice inițiativă, orice idee nouă este rapid capturată. Ce nu pot cumpăra, distrug. Totul ca să protejeze banii.

 

Mafia provenită din DIE, trecută sub tăcere, produce în continuare corupție, infracționalitate, exact cum făcea înainte de 1989, profitând, repet, de atenția aproape exclusivă a publicului asupra Securității interne”.

 

Istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivei Securității), într-un interviu din 31 iulie 2020, despre Mafia comunista și urmașii ei, DIE și cazul ICE DUNĂREA.

 

In urma publicării in Revista 22 a unei liste de colaboratori ai Securității, pe 19 aprilie 2018, lui Mădălin Hodor i-a fost suspendată acreditarea de cercetător al CNSAS „în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 7 din Hotărârea nr. 2 din 18.12.2008, privind adoptarea regulamentului de organizare și funcționare al CNSAS, conform căruia «Colegiul CNSAS poate retrage acreditarea cercetătorilor care utilizează documentele puse la dispoziție în alte scopuri decât cele exclusive științifice»”.

 

Nouă din cei 11 membrii ai colegiului CNSAS au votat suspendarea: Constantin Buchet – președintele CNSAS, Valentin Blănaru, Dinu Zamfirescu, Sulfian Barbu, Ladislau Csendes, Cazimir Ionescu, Cătălin Precul, Alexandra Toader și Nicolae Vuvrea. Mădălin Hodor a declarat că ziarul Evenimentul Zilei, împreună cu surse din interiorul CNSAS, au început campania împotriva lui. Potrivit acestuia, ziarul a fost informat din interiorul CNSAS de numele unor persoane dintr-o a doua listă ce avea să fie publicată de cercetător, ziarul încercând, prin această campanie, să oprească publicarea acesteia

 

[1] Urmare (posibilă) a repetatelor plângeri ale conducerilor unor ministere cu privire la concurența neloială exercitata de I.C.E. „Dunărea”, se emite Ordinul D.S.S. nr. 00300 din 9 septembrie 1986, „în scopul creşterii eficienţei activităţii Întreprinderii de Comerţ Exterior „Dunărea” şi a unei conlucrări mai concrete cu întreprinderile de comerţ exterior aparţinând diferitelor ministere”.

 

Acest ordin interzice de fapt participarea I.C.E. „Dunărea” la operațiunile comerciale cu produse agroalimentare, acestea urmând a fi inițiate prioritar de Ministerul Industriei Alimentare şi Achiziționării Produselor Agricole, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale (M.C.E.C.E.I.).

 

Aceeaşi interdicție era instituită şi asupra operațiunilor cu ţiţei şi produse petroliere, acestea urmând a fi iniţiate şi desfăşurate de Ministerul Industriei Petrochimice, M.C.E.C.E.I. şi de Întreprinderea de Comerţ Exterior „Petrolimportexport”.

 

[2] In cazul contractului încheiat în 27 ianuarie 1983, cu (beneficiarul) Bany Trading Est (Taher), ICE Dunărea a încasat un comision de 27,46%, neprevăzut in contractul (încheiat in aceeași zi). cu (furnizorul) Electrometal Această valoare (27,46%) apare doar într-un referat întocmit de angajații ICE Dunărea, în 18 ianuarie 1983, cu o săptămână înainte de semnarea contractelor cu Electrometal şi Bany Trading Est. (In contractul cu Electrometal Timisoara, este invocata și legea 12/80 pentru „întărirea autoconducerii muncitorești”…). Conform lui Mugur Ciuvică – Grupul de Investigaţii Politice, „aşa cum rezultă dintr-o “Cerere de autorizație de export” anexată contractului ICE Dunărea – Taher, o parte din bani nici măcar nu treceau prin Banca Română de Comerț Exterior. Potrivit documentului, firma lui Taher se angaja să plătească 11.850 dolari printr-un “cec plătibil la prima vedere”. Ofiţerii de Securitate de la ICE Dunărea care au participat la realizarea contractului (directorul Constantin Gavril şi subalternii acestuia Nicolae Patrubani, Vasile Boldea, Traian Braşoavă ş.a.m.d.) știu ce s-a întâmplat cu banii de pe cecul respectiv. Pe aceștia nu i-a întrebat însă nimeni.”

„Pe de altă parte” – susține Mugur Ciuvică – „întregul flux de valută rezultat în urma exporturilor realizate prin ICE Dunărea era controlat de Direcţia Valutară condusă de Theodor Stolojan. Acesta știa cîţi bani se derulau prin contractele de comerț exterior ale Securităţii, ştia care erau conturile în care ajungeau banii, ştia ce se întîmplă cu banii din aceste conturi.”

 

 

REGIMUL COMUNIST MAFIOT ȘI URMAȘII LUI

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Rusinea lumii… I.C.E DUNAREA

 

 

„Toți cei care lucrau la ICE Dunărea, unitatea militara a DIE, indicativ 0107„, înființată prin Decretul C.S.382/15.10.1982, „erau fie ofițeri de securitate, fie personal civil cu legături strânse cu Securitatea„. – istoricul Mădălin Hodor, CNSAS, 31.07.2020

 

Ideea înfiinţării, în 1982, a I.C.E. „Dunărea” a aparținut, potrivit afirmațiilor foștilor săi subordonaţi, generalului Aristotel Stamatoiu, pe atunci adjunct al lui Nicolae Pleşiţă. El a fost şi primul director general al noii întreprinderi având cunoștințe în domeniu, dar şi experienţă din poziţia anterioară de şef al Direcţiei de Contraspionaj din D.S.S, structura care avea în componenta ei şi un compartiment special (Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior – S.I.C.E.) cu rol în asigurarea contra-informativă a comerțului exterior.

 

[citește și Sfârşitul CIE – spionajul românesc sub conducerea lui Aristotel Stamatoiu]

 

La acel moment, se pare ca viitorul șef al C.I.E (Stamatoiu). considera că informațiile economice obținute de aparatul propriu și furnizate Ministerului Comerțului Exterior nu dădeau întotdeauna rezultate și, dacă erau folosite, veniturile se pierdeau în „gaura neagră” a bugetului de stat. Ca urmare, obiectivul I.C.E. „Dunărea” era să acționeze pe cont propriu pentru efectuarea de exporturi, iar în unele cazuri să ajute cu informații alte întreprinderi de comerț exterior, contra unui comision, negociabil. (Desecretizarea arhivelor I.C.E. „Dunărea”. Un fals mister, în „Periscop”, nr. 3/2014, p. 51)

 

Generalul Nicolae Pleşiţă, fostul șef al Centrului de Informații Externe în perioada 22 aprilie 1980 – 1 decembrie 1984, oferă şi el o serie de informații referitor la implicarea Securităţii în derularea comerțului exterior şi în obținerea de valută. Plesita susține, conform unor interviuri acordate la începutul anilor 2000, că inițiativa i-ar fi aparținut lui Nicolae Ceauşescu. Acesta, îngrijorat de cazurile de subminare a economiei naționale depistate de Securitate în rândul unor înalți funcționari din domeniul comerțului exterior, i s-ar fi adresat lui Pleşiţă:„Voi sesizați că ăștia primesc comisioane. Ia faceți o întreprindere de comerţ exterior ca să le dați un exemplu ăstora de cum se face comerț exterior fără şpagă”[1]

 

[citeste si REGIMUL COMUNIST MAFIOT ȘI URMAȘII LUI]

 

În privința scopului vizat, Nicolae Pleşiţă admite că I.C.E Dunărea trebuia sa obțină valută, peste ceea ce negociau firmele de comerţ exterior. Veniturile din această activitate se constituiau într-un fond separat, care ar fi fost folosit numai pentru plata datoriei externe a României şi pentru învestiții strategice. (cf. Florian Banu, Capitaliştii avant la lettre. Securitatea şi operaţiunile valutare speciale din anii ’80, în „Caietele C.N.S.A.S.”)

 

„«Dunărea» – afirma Nicolae Pleşiţă – a avut un scop economic – înfiinţarea unei întreprinderi de comerţ exterior pentru a se obţine valută. Firmele de comerț exterior nu erau rentabile atunci. Mai existau în ţară, pe lângă diverse ministere, peste 20 de întreprinderi de comerţ exterior, dar nu erau rentabile. Corupţia, defecţiuni în conducerea lor făceau să meargă prost. Le era frică al dracului de noi, dar învingea tentaţia. Îşi luau măsuri:atragerea ofiţerului nostru sau camuflarea activităţilor de comerţ. (…) Printr-un decret se permitea ca la Banca Română de Comerţ Exterior să-şi facă fiecare conturi din plusurile pe care le realizau ca retribuţie. Aşa aduceau valută în ţară. Toţi aveau conturi şi afară. Era greu să-i depistăm. Aveam limite. Erau lacomi uneori şi sesizam aceste defecţiuni”[2]

 

În privinţa dimensiunilor aportului valutar al C.I.E., datele expuse de Pleşiţă sunt contradictorii, atât în raport cu logica internă a naraţiunii generalului, cât şi cu cifrele identificate de noi în documente: „[Ceauşescu] ne-a făcut plan de 400.000 de dolari pe an. Pe urmă, 500.000, 800.000. Apoi, un miliard de dolari. Nu făceau atât toate ministerele la un loc. Cu America, aveam 500.000 de dolari oficial pe an. Ne fixa sarcini de plan şi eram nevoiţi să antrenăm toţi oamenii”[3]

 

Veniturile obţinute de I.C.E. „Dunărea”, de cca 8 miliarde de dolari în 8 ani, au fost dirijate îndeosebi spre plata datoriei externe a României. Valuta adunată în conturi de aport valutar, în cuantum mult mai mic faţă de ceea ce se obţinea prin operaţiunile comerciale desfăşurate de I.C.E. „Dunărea”, a urmat aceeaşi destinaţie, doar o mică parte fiind păstrată pentru necesităţile M.I.

 

Referitor la angajații I.C.E. „Dunărea”, veteranii C.I.E. susțin că nu erau neapărat „spioni de meserie”. Dimpotrivă, acestia ar fi fost „specialişti în comerţul exterior, economiști, ingineri şi tehnicieni cu diplomă, bine pregătiţi profesional”.

 

ICE Dunărea a fost lichidata in aprilie 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990) – (singura HG care nu figurează pe lista Hotararilor emise in 1990 de Guvern, pusa online la dispoziția publicului in prezent (14.08.2020) pe http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_anuala?an=1990&emi=3&tip=2&rep=0&nrc=300.) sumele existente în conturile firmei fiind preluate de fostul Bancorex.

 

Înainte de lichidare, pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr. 4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitățile din subordine” treceau la MApN. Ca unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era astfel „înghițita” provizoriu de ICE Romtehnica.

 

ICE Dunărea a fost condusa de:- gen. mr. Aristotel Stamatoiu (trecut în rezervă prin Decretul C.F.S.N. nr. 26/06.01.1990 pentru „fapte incompatibile cu calitatea de ofiţer” și înlocuit, de Petre Roman, cu gen. Mihai Caraman, în ianuarie 1990)- gen.lt. Epifanie Amohnoaie (Director adjunct al I.C.E. „Dunărea” in perioada octombrie 1984 – ianuarie 1990) – trecut în rezervă prin Decretul CFSN nr. 38/09.01.1990)- col. Gheorghe Bădiță, col. Constantin Gavril (în 1989) și Constantin Rotaru – toți ofițeri acoperiți.

 

[citește și Sfârşitul CIE – spionajul românesc sub conducerea lui Aristotel Stamatoiu ]

 

Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr. 4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitățile din subordine” treceau la MApN. Ca unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era astfel „înghițita” provizoriu de ICE Romtehnica.

 

Lichidarea ICE Dunărea a fost necesara – justifica, la acea data, guvernul Petre Roman – „in scopul evitării unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comerț exterior” (HG nr.435). Comisia de lichidare a constatat ca Dunărea a fost o intreprindere extrem de eficienta, unde „toate operațiunile s-au încadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificați sau aprobați.”

 

In 1989, înainte de lichidare, avea 137 de angajați dintre care 115 ofițeri,10 subofițeri şi 12 civili. Cea mai mare parte a ofiţerilor angrenați în activitatea acestei unităţi au lucrat sub acoperiri

comerciale în Occident, gestionând multe dintre afacerile regimului comunist

 

Contractele ICE Dunărea erau vizate de  Direcția Valutară din Ministerul de Finanțe, direcție condusă între 1982 și 1987 de Theodor Stolojan.

 

Afacerile ICE Dunărea se derulau prioritar prin firma Crescent, așa-zis ”străină””(fiind înregistrată în străinătate, cu sediul în Cipru) predată, prin testament, după moartea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu.

 

Generalul de armată Constantin Rotaru, din 1990 încadrat în Serviciul de Informații Externe, a fost trecut în rezervă în 1994 cu gradul de colonel, la cererea sa, din cauza unor „probleme personale”. O perioadă, Rotaru a condus societatea Grivco Internations SA din cadrul trustului Intact, colaborând cu omul de afaceri Dan Voiculescu, fost director al societății Crescent.

 

 

Dan Voiculescu / Crescent

Rotaru, ulterior director adjunct al SIE (1999-2005) – reîncadrat în SIE cu gradul de colonel in anul 1998, la solicitarea expresă a conducerii Serviciului de Informații Externe -, a fost și director-adjunct al Întreprinderii de Comerț Exterior (ICE) „Dunărea„, având ca sarcină promovarea la export a produselor din gama construcțiilor de mașini. In acest context, în anii 1987-1989 a avut contacte și cu Dan Voiculescu, directorul ICE Crescent

 

În urma Hotărârii CSAT nr. 142 din 18 noiembrie 2005, președintele Traian Băsescu a eliberat din funcție și a trecut în rezervă toți cei patru directori adjuncți ai SIE – generalii Marcel Alexandru, Niculaie Goia, Dan Chiriac și Constantin Rotaru – decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de comandor (2005) – „pentru rezultate remarcabile obținute în timpul activității„.

 

[1] Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă. Dialoguri consemnate de Viorel Patrichi în perioada aprilie 1999 – ianuarie 2001, Bucureşti, Editura Lumea, 2001, p. 235.

[2] Ibidem, p. 236

[3] Ibidem, pp. 236-237

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/theodor-stolojan/

 

  //////////////////////////////////////////////

 

 

 

Komunismul a  decis sa destepte prostimea, dar Pesedimea i-a intelectualizat pe hoti,kalai,pornojustitiari etc… TENOGRAMELE PUTERII, REGIMUL GHEORGHIU-DEJ ACORDĂ NOMENCLATURIȘTILOR TEZE DE DOCTORAT FĂRĂ STUDII

 

 

 VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

PREAMBUL: Modificarea produsă pe 19 aprilie 1954, când Gheorghe Gheorghiu-Dej anunța (la două zile după execuția rivalului sau politic, Lucrețiu Pătrășcanu), că renunță la funcția deținută în fruntea Partidului, în favoarea lui Gheorghe Apostol, nu a afectat, de facto, ierarhia reală în piramida conducerii.

 

Potrivit lucrării „Istorie si societate” vol III, semnată de Gh. Buzatu, Stela Cheptea si Marusia Cirstea (în calitate de coordonatori), prim-ministrul României a participat, în ianuarie 1955, la o ședință a BP al CC al PMR, fiind înscris în protocol pe prima poziție, înaintea lui Gheorghe Apostol, chiar dacă acesta din urmă devenise (prin rocada din aprilie ’54) liderul oficial al PMR. In concluzie, nici unul dintre cei menționați în protocolul cu pricina, nici vreun alt membru de partid, nu avea suficientă greutate pentru a face schimbări de asemenea manieră, nici pentru a trece peste deciziile lui Gheorghiu-Dej.

 

Totuși, hotărârea lui Gheorghiu-Dej de a nu acorda titluri științifice fără respectarea legilor țării, nu a reușit să blocheze decât temporar „încercarea unor nomenclaturiști din linia a doua”, de le a obține „în mod fraudulos”. După decesul lui Dej, atât Nicolae Ceaușescu, cât și soția Elena, au plecat urechea la propunerile măgulitoare făcute de unele persoane din anturajul lor”, care „au înțeles aspirațiile acestora și, in spiritul vremurilor” au sprijinit și au alimentat aceste dorințe, pentru beneficia, la rândul lor, de noi privilegii, sau pentru a-și menține statutul.(*)

 

„Cu acordul lor”, precizează lucrarea mai sus amintită, Nicolae și Elena Ceaușescu vor deveni, nu după multă vreme, „niște impostori in lumea științifică”, ajungând astfel „în cel mai înalt for științific și cultural al țării: Academia Română”

 

PROTOCOLUL 37

 

ANEXA 1

 

  1. 1592/1954

 

PROTOCOL 37 al ședinței Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954, referitor la acordarea unor derogări pentru anumite persoane care doreau sa prezinte teze de doctorat, fără a îndeplini cerințele titlului de candidat in științe

 

Participă la ședință tovarășii: Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu și M. Dalea. Au fost invitați tovărășii Leonte Răutu [10] și V. Posteucă. Ședința începe la ora 12.

 

Conform pct. VII din ordinea de zi, „Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:

 

1) – 3) […]

 

4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăși care sunt lectori și profesori la școlile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarășilor respectivi.

 

5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăși să prezinte dizertația fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic.

 

6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăși să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerințele titlului de candidat în științe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)

 

7) – 11) […]

 

12) Aprobă propunerea Secției Gospodărie de Partid ca foștii deținuți și internați politici (n.a. comuniști) să fie scutiți de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secția Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul și alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor și centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeți, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizației sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcții și reparații care va putea să facă reparațiile necesare.

 

13) – 17) […]

 

Ședința s-a terminat la ora 16.30″.

 

Gheorghe Apostol

 

EM 2 ex.| 11.XII.1954.[Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9]

 

PARTIDUL DECIDE SĂ DEVINĂ „INTELECTUAL”

 

Invocând „nevoile urgente” ale Partidului de a avea „cadre propagandistice cu titluri științifice„, printr-un referat din 1954 al conducerii PMR, atât Leonte Tismăneanu [2] cât și Silviu Brucan [7] sunt certificați ca „intelectuali de excelență„, Tismăneanu fiind acceptat, alături de Paul Niculescu-Mizil [3], „să prezinte dizertația fără examen minim de candidat” (pct. 1b de mai jos), iar Brucan „să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerințele titlului de candidat în științe” (pct. 1c)

 

30 noiembrie 1954

 

Referatul întocmit de Leonte Răutu, șeful Secției de Propagandă și Agitație a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la școlile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condițiilor legale, precum și modificarea termenelor de susținere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.

Secția de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.

 

IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954]                          [Consemnare manu:] anexa 9-10

 

[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54

 

De acord.

 

[indescifrabil]

Ianoş Fazekaş

Referat

 

Ținând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri științifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:

 

  1. a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăși:

Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”

Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”

Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]

Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale

Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică

Cernea Radu – secretar regional

Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.

Lucaci Petre – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.

1b) Se aprobă următorilor tovarăși să prezinte dizertația fără examen minim de candidat:

 

Tismăneanu Leonte

Paul Niculescu-Mizil

Cotovschi Grigore

Borgeanu Constantin

1c) Să se aprobe următorilor tovarăși să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerințele titlului de candidat în științe:

 

Barbu Zaharescu

Ştefan Voicu

Mihai Frunză

Silviu Brucan

Rachmuth Ion

  1. d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.

[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)

 

30 XI 1954                                                           ss. Leonte Răutu

 

Note:

 

Documentul a fost stampilat şi înregistrat la Secția de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.

Sublinierile din document şi ultima consemnare aparțin, probabil, lui Leonte Răutu.

sursa: A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.

STENOGRAMELE PUTERII

 

22 ianuarie 1955, București

 

Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum și despre situația unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obțină derogări de la Legea învățământului pentru a li se acorda titlul de doctor în științe.

Direcția Treburilor C.C. al P.M.R.                       ARHIVA BIROULUI POLITIC

 

No. 113 / 1955                                                               Nr. 8 / 1955

 

Stenograma ședinței Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955

 

Şedinţa a început la ora 10.

 

Au fost de faţă tovarășii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceaușescu, D. Coliu și Al. Drăghici.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcționeze nu în condițiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relații internaționale.

 

Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadrați în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniștri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalații experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniștri această problemă. (Toți tovărășii sunt de acord).

 

Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toți tovărășii sunt de acord).

 

„ESTE DESTUL SĂ DESCHIZI ROBINETUL”

 

Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reușit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanții Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai știu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câțiva cetățeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit pașaport sovietic şi rămân cetățeni sovietici. Aşa au primit şi rușii, foști cetățeni ai vechii Rusii țariste. Avem aici şi din aceștia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, își menține cetățenia sovietică. În cazul nostru, cetățenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieșire din R.P.R. și de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …

 

Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.

 

Tov. Bodnăraş: Se vorbește de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.

 

Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.

 

Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.

 

Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Tovărășii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.

 

Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.

 

Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?

 

Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.

 

Tov. Gheorghiu-Dej:Vă rog să vă spuneți părerea.

 

Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeți vozi [n.r. cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici și vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar. Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfășurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puși în faţa situației că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [n.r. s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat și rezultate. Însă unii au căutat și alte căi și au obținut pașapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]

 

Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.

 

Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.

 

Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.

 

Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.

 

Tov. Drăghici: Eu îmi mențin părerea.

 

Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă [este ca] nu putem lua o hotărâre și să spunem că nu suntem de acord.

 

„SĂ SE DUCĂ”

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverși cetățeni străini, elvețieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privință o hotărâre în sensul de a nu reține pe aceștia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legațiile lor și ne încurcă mai mult socotelile.

 

Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.

 

Tov. Drăghici: Sunt și cetățeni maghiari, cehi ş.a.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.

 

Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legați de noi.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze. Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elvețieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm și prin aceasta a îmbunătăți puțin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toți, ci pe rând. Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privința aceasta.

 

„DE CE SĂ FACEM ACEASTĂ EXCEPTIE?”

 

Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secția de Propagandă şi Agitație [vezi REFERATUL de mai sus, emis de Leonte Răutu in 1954] şi pe care o susține Secretariatul, ca 4 tovarăși: [Leonte] Tismăneanu, [Paul] Niculescu-Mizil, [Grigore] Kotovschi [4] și [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertația fără a fi trimiși la examen. Ei sunt profesori în științe economice.

 

Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?

 

Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.

 

Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepție?

 

Tov. Apostol: Tovarășii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceștia dau lecții studenților.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obținerea unei diplome.

 

Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?

 

Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăși care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în științe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu [5] etc. [Barbu Zaharescu [6], Silviu Brucan și Ion Rachmuth [8]].

 

Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.

 

Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertația, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.

 

Tov. Borilă: Dizertația o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.

 

„DE CE SĂ URMEZE ALTĂ LEGE DECAT CEILALTI?”

 

Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidați în științe fără examen, alții să devină doctori fără disertație. Eu nu sunt de acord.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează (n.r. creează) un precedent. Tovărășii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalți? Şi apoi se crează (n.r. creează) un precedent după care vor veni şi alții. Şi astfel se crează (n.r. creează) o situație pentru aceștia că au intrat pe altă ușă decât ceilalți. Şi eu zic să dea examen. Mai este încă un fenomen. Într-un șir de institute sunt trimiși oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziția lor și s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferențiari, asistenți, tot ce vrei. Au obținut aceasta. Acum vor să devină doctori în științe.

 

Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu [Leonte] Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.

 

Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente (n.r. aduse de Leonte Răutu) a fost că oamenii aceștia sunt într-o poziție delicată fiind în contact cu profesori, docenți, cu oameni cu titluri și ei deși predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.

 

Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, niște incapabili.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăș bun, că ce atmosferă creează prin aceasta partidului?

 

Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alții, printre care şi de Marinescu Voinea, ministrul Sănătății, om foarte serios, care-şi continuă activitatea științifică și practică, un om foarte așezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătății și poate și la alte ministere sunt profesori făcuți peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziția de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?

 

Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învățământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.

 

Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situația.

 

Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.

 

Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.

 

„NE-AM RIDICAT IN CAP SI INTELECTUALITATEA”

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt niște profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educație burgheză, totuși nu putem să ignorăm părerea ei.

 

Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe (n.r. aibă) facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în științe, să aibe lucrări științifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecții.

 

Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu științific care trebuie dobândit. Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situații, s-o cunoaștem.

 

Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obținut titluri fără cunoștințe.

 

Tov. Apostol: O să facem.

 

Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în științe, candidații în științe, va trebui să-i vedem.

 

Ședința a luat sfârșit la ora 14.| A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.

 

(*) „Istorie si societate” vol III, semnata de Gh. Buzatu, Stela Cheptea si Marusia Cirstea (in calitate de coordonatori)

 

[1] O referire probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în 1952.

 

[2] Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacției revistei internaționale Pentru pacea trainică, pentru democrație populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracționistă” în anul 1958, îşi pierde funcția de la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi este exclus din Partidul Muncitoresc Român în 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediție de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iași, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediție de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256. [înapoi]

 

[3] Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, București): director de studii la Școala superioară de partid „Ștefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ștefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ștefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); șeful Secției de Propagandă şi Agitație a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Națională, reprezentând pe rând județele Galați, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, București, 2001, p. 207 – 208.[înapoi]

 

[4] Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, București, 1995, p. 69.

 

[5]  Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniștilor internați în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); președintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeș, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul polițienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309. [înapoi]

 

[6] Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, județul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotențiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulație al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicționar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631. [înapoi]

 

[7] Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, București, Saul Bruckner- d.14.09.2006): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotențiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.

 

[8]  Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.

 

[9] Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.

 

[10] RĂUTU, Leonte (n. Lev Nikolaievici OIGENSTEIN) (28.II.1910 Fălticeni – 1993 Bucureşti) – cf. raportului C.P.A.D.C.R., “principalul ideolog al P.C.R.” (2006: 46); ilegalist, membru P.C.d.R. din 1931 (în U.T.C.d.R. din 1929), cu fișă personală în Arhivele Comintern (INCOMKA, fond 495 (“România”), inv. 225, dosar nr. 85); fugit în U.R.S.S. în 1940, dobândește cetățenia sovietică şi servește ca deputat în Sovietul Suprem Ucrainean până la 22 iunie 1941; după august 1944: membru C.C. al P.M.R./P.C.R. (1948-1984, supleant între 1958 şi 1960), membru al Biroului Organizatoric (1950-1954), supleant al Biroului Politic (1955-1965), membru al Secretariatului (1965-1969), al Comitetului Executiv (1965-1974) şi al C.P.Ex. ale C.C. (1974-1981); deputat M.A.N. (mandate succesive 1948-1985); şeful catedrei de marxism-leninism la Universitatea București (devenită “C.I. Parhon”) (din 1949), membru în comitetul de redacție la Scânteia (1945-1948), șef adjunct (1945-1948) şi apoi şef (1948-1956) al secției Propagandă şi Agitație a C.C. al P.M.R., șeful Secției de Verificări a C.C. al P.M.R. în 1950, iar succesiv reorganizării, şef al Direcției Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R. (1956-1965); secretar general (1960-1964) şi apoi ministru adjunct la Ministerul Comerţului Exterior (1964-1969), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); președinte al Consiliului de Conducere şi rector al Academiei de Științe Social-Politice “Ștefan Gheorghiu” (1972-1981, când este marginalizat urmare a scandalului pe marginea emigrării fiicei sale Elena, v. infra); încadrat pentru merite de voluntar antifascist ca rezervist, cu grad de locotenent-colonel, în Forțele Armate, prin Decretul regal nr. 2066 din 20 oct. 1947 (M.Of. nr. 253 din 1 nov. 1947, partea I-a, p. 9763); decorat, inter alia, în 1980 cu “Steaua R.S.S.”; decorat cu ordinul Muncii clasa I-a (1948), ordinul “Steaua R.P.R.” clasa I-a (1960), ordinul “Apărarea Patriei” clasa I-a (1974), titlul “Erou al Muncii Socialiste” şi medalia de aur “Secera și ciocanul” (1964), ordinul “Victoria socialismului” (1971), ordinul “Steaua R.S.R.” clasa I-a (1980) ş.a.; incinerat la crematoriul “Cenușa”, în timpul ceremoniei cântându-se Internaționala (1993!) [înapoi]

 

DOCUMENTARE ANIC: Petre Opriş

 

LUPTA DE CLASĂ: Arhiva IICCMER

 

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2014/12/08/stenogramele-puterii-regimul-gheorghiu-dej-teze-de-dcotorat-fara-studii/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

(Nemuritorul Nastase a reanviat-o si pe mama masii Tamara…)Moscova nu crede în lacrimi. Crede în Fundaţia Titulescu

 

 

Madalin Hodor

 

 

Pe filiera Gazprom-Konstantin Zatulin- Fundaţia Alexander Gorchakov, sunt pompați banii pentru propagandă ai Kremlinului spre ONG-uri şi formaţiuni politice ”prietene”.

 

PE ACEEAȘI TEMĂ

 

Nimic nou pe frontul de est

 

În epoca de glorie a KGB-ului se numeau „măsuri active pentru a slăbi Vestul”. Cum se traduceau ele? Crearea de disensiuni, conflicte şi destabilizare în lumea occidentală, în special între partenerii europeni ai NATO, discreditarea imaginii Statelor Unite în America Latină, Africa sau Asia, sub diverse forme şi pregătirea terenului pentru eventualitatea în care ar izbucni un conflict deschis. Metodele? Unele clasice, care ţineau exclusiv de apanajul KGB: dezinformare, cumpărare de influență, mituirea și atragerea la colaborare a unor oficiali de rang înalt, sprijinirea mișcărilor teroriste și anarhiste și a criminalității organizate. Altele mult mai rafinate şi în care se lucra cu instituţii de acoperire: crearea de organisme internaționale prin care se promovau parteneriate în domenii culturale, economice sau diplomatice, exercitarea de influență prin „țările nealiniate”, sau prin organizațiile care promovau „pacea și dezarmare” etc.

 

Concepută în „laboratoarele” din Lubianka, strategia nu a fost rodul unei gândiri elaborate, ci s-a născut mai degrabă din necesitate, ca răspuns la criză. Hruşciov a moştenit de la Stalin un imperiu uriaş, dar un imperiu cu picioare de lut, în plus angajat în conflict direct cu cea mai mare putere economică şi militară a lumii. Meritul, dacă putem vorbi în aceşti termeni, lui Hruşciov a fost că a înțeles destul de repede că Uniunea Sovietică nu este capabilă să țină pasul cu Vestul, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere militar. Viitorul era sumbru și în ciuda eforturilor propagandistice de a ascunde adevărul, Hrusciov știa că pierderea Războiului Rece era o chestiune de timp. Atunci? Atunci a elaborat această strategie, care făcea apel la șiretenia tipic rusească. Un bluf agresiv în relațiile internaționale, care să dea impresia de forță și, în același timp, o lovitură insidioasă la temelia lumii vestice. Dacă Uniunea Sovietică nu poate fi la fel de puternică precum Occidentul, va încerca să facă Occidentul la fel de slab ca ea. Între timp spionii lui Hruşciov urmau să fure cât mai multă tehnologie din Occident şi să mai reducă din decalaj. Cel puţin.

 

Serviciile de informații din Vest au ajuns destul de repede la curent cu noile orientări strategice ale Moscovei atunci când un defector sovietic, cu numele de cod „Ivan Klimov” și cu acoperirea de atașat diplomatic al ambasadei de la Helsinki, a coborât la 15 decembrie 1961 pe peronul gării din obscura localitate Haparanda, la granița cu Suedia. Câteva ore mai târziu, maiorul Anatoli Golitsin, din Departamentul de Planificări Strategice al KGB era față în față cu celebrul James J. Angleton, șeful Contraspionajului CIA. Ce a urmat este încă și astăzi (și probabil va continua să fie) subiect de vii controverse. Dincolo de aspectele greu de probat ale dezvăluirilor ulterioare ale lui Golitsin și de teoriile conspiraționiste conținute de cărțile sale un lucru rămâne cert: prin natura meseriei a venit în contact, dacă nu cu toate detaliile, măcar cu liniile generale ale strategiei menționate. Mai mult, a fost primul care a vorbit despre ea și a dezvăluit-o serviciilor de infromații occidentale, iar evenimentele ulterioare au confirmat, chiar dacă doar parțial, că ea a existat și că, evident cu modificări, a fost pusă în practică.

 

Căderea URSS și criza care a cuprins întreg spaţiul ex-sovietic au făcut ca strategia să devină inutilă, la fel ca miile de tancuri și rachete ruginite ale Armatei Roșii, și să ajungă în ceea ce părea a fi „coșul de gunoi al istoriei”. Nu pentru mult timp. De acolo a fost extrasă atunci când contextul istoric a fost favorabil și a apărut un nou personaj căruia să îi folosească. Căci Vladimir Putin este cel care a spus: „Nu există așa ceva, un fost KGB-ist”. Și, evident, nu există strategie mai bună, decât vechile strategii probate ale KGB-ului.

 

Înarmat cu mijloace de propagandă și influență de mii de ori mai puternice decât cele care erau la dipoziția URSS, imposibil de detectat, cu mijloace financiare aparent inepuizabile, Vladimir Putin a scos din sertar vechea operă a mentorilor săi, i-a schimbat coperțile, a lustruit-o și a prezentat-o lumii întregii. Consecinţele sunt vizibile în fiecare zi: troli, propagandă media, fake-news, campanii de defăimare şi decredibilizare a unor persoane publice sau instituţii. Suspiciune generalizată, teorii ale conspiraţiei, atacuri concertate asupra Uniunii Europene şi Statelor Unite.

 

Câinii războiului. Cum se mişcă banii şi ideile Kremlinului prin „socităţile necivile”

Nu toate instrumentele războiului informaţional al Moscovei sunt atât de evidente. Unele sunt construite în timp, cu răbdare şi în zone ferite de ochii obişnuiţi cu ştirile zilei. Să luăm, de exemplu, o fundaţie instituită prin decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse, A. Medevedev în februarie 2010: Fundaţia Alexander Gorchakov pentru Diplomaţie Publică. Un ONG, deşi cu greu se poate numi astfel, care poartă numele celui mai influent diplomat rus al secolului al XIX-lea, autorul memorabilei ziceri: „Rusia nu se supără, Rusia se reculege”, dar, şi mai important, omul care a reuşit să anuleze efectele Războiului Crimeii (1853-1856). Coincidenţă desigur. Scopul? Explicit menţionat pesite-ul organizaţiei: „Misiunea fundaţiei implică încurajarea dezvoltării domeniului diplomaţiei publice şi sprijinirea stabilirii unui climat favorabil Rusiei în domeniul afacerilor, politic şi public”. Soft power moscovit pur.

 

Fundaţia Gorchakov lucrează de ani buni împreună cu alte componente ale sistemului, tot din zona pe care analiştii vestici o numesc tot mai des „Fake ONG”, de exemplu Russian International Affairs Council (RIAC). Între 2014-2106 ambele fundaţii au primit subvenţii din bugetul de stat al Federaţiei Ruse de peste 431,4 milioane ruble, iar bugetul pentru perioada 2017-2019 este estimat la 398,7 milioane. Ambele sunt coordonate de veteranul războiului informaţional rus, celebrul Institut pentru ţările Comunităţii Statelor Independente (pe scurt Institutul CSI), fondat în 1996 la Moscova şi care între timp a deschis filiale în toate ţările ex-sovietice. În special în cele „cu probleme”. „Analiştii” săi s-au remarcat deja atunci când „au monitorizat” conflictul din Nagorno-Karabach, publicând ample studii în susţinerea independenţa enclavei. Şeful său este Konstantin Zatulin, în acelaşi timp deputat şi vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru „relaţii cu CSI şi cu ruşii de pretutindeni”. Zatulin este larg cunoscut ca fiind un adept dur al ideii refacerii URSS şi un exponent de vârf al „noului imperialism” rus. În 2007, de exemplu, Zatulin a acuzat Biserica Ortodoxă Română de „prozelitism” îndreptat împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova cu scopul presupus de a „anexa teritoriul la România”. Conform unor documente publicate de site-ul Inform Napalm, institutul lui Zatulin a primit de la Gazprom milioane de dolari pe an pentru a realiza studii şi analize pe subiecte de tipul: „Federalizarea Ucrainei: probleme şi perspective” sau „Federalizarea Ucrainei este invitabilă”. Conform sursei citate, secţia institutului deschisă la Kiev costa Gazprom circa 126 de milioane de milioane de ruble (aprox. 2 milioane de dolari) pe an. Inform Napalm a publicat inclusivcererea formală a lui Zatulin către vicepreşedinetele Gazprom Alexei Millerpentru aprobarea bugetului pe anul 2017: 134 milioane de ruble. Legăturile cu „maşina de plăţi” a Kremlinului sunt indubitabile, iar ţintele evidente.

 

Implicarea directă a Gazprom în războiul informaţional dus de Moscova nu este o noutate. În octombrie 2014, Serghei Pravosudov, redactor-şef al revistei trustului a realizat un studiu în care menţiona următoarele informații referitoare la evenimentele care se desfăşurau atunci în Serbia (mişcarea de extremă-dreaptă Dveri): „Pentru a-şi menţine puterea şi impactul Gazprom trebuie să colaboreze cu organizaţii ale societăţii civile, care sub deghizarea unor proiecte umanitare , vor lucra activ cu opinia publică din Serbia şi Bulgaria”. Şi au lucrat. Pe străzile de la Belgrad şi Sofia au apărut sloganuri de tipul „Nu vrem să îngheţăm pentru Ucraina!”. Susţinută de banii Gazprom şi de soft power-ul rusesc Dveri a urcat uşor în preferinţele electorale (de la 4,34% la 5,04%) cu un mesaj clar antieuropean, antiemigraţie, homofob şi radical ortodox. Deşi este în continuare marginală, formaţiunea a încheiat alianţe electorale şi nu ar fi surpinzătoare intrarea liderilor săi în Parlamentul sârb la următorul scrutin. Sună cunoscut? Sună pentru că este. În România avem Partidul România Unită condus de o persoană care şi-a petrecut perioada de urmărit internaţional în Serbia. Şi care, întâmplător, s-a ridicat împotriva exploatării gazelor naturale din Marea Neagră de către „vânduţii Occidentului”. Coincidenţă.

 

Filiera Gazprom-Zatulin nu este singura care pompează banii Kremlinului spre organizaţiile „societăţii necivile” şi „formaţiuni politice prietene” conduse de la Moscova. Un factor important este miliardarul rus Konstantin Malofeev. Directorul trustului Tsargrad (numele slav al fostei capitale imperiale Constantinopole) a înfiinţat în 2014 şi o televiziune (Tsargrad TV) al cărui scop era, conform declaraţiei patronului acela de „a construi o reţea pe bazele ortodoxiei, la fel cum s-a construit Fox News”. Primul angajat,Jack Hanick, producător la FoxNews, s-a mutat cu familia în Rusia şi a trecut la ortodoxie în 2016. Legăturile lui Malofeev („oligarhul lui Dumnezeu”, cum este cunoscut în Rusia) cu Valdimir Putin sunt atât de strânse încât sunt ţinta unor bancuri: „Sunt atât de apropiaţi, încât nu îi vezi niciodată în aceeaşi cameră.”

 

Bineînţeles, umbra lui Malofeev este Alexander Dughin, văzut de mulţi drept „ideologul” noului imperialism rus. Rolul lui Dughin la Tsargrad TV este neclar, fiind prezentat fie ca cel care se ocupă de „proiectele speciale” ale postului, fie ca redactor-şef. Să adăugăm că Malofeev a fost unul dintre cei care au fost pe lista de sancţiuni internaţionale pentru sprijinul financiar oferit separatiştilor din Donetsk şi avem portretul perfect al unui oligarh în slujba lui Putin.

 

Legătura cu Fundaţia Alexander Gorchakov

Cei mai mulţi dintre „bursierii” fundaţiei s-au regăsit ulterior printre participanţii la manifestaţii sau acţiuni care susţineau fie intervenţia trupelor ruse în Ucraina („Putin, cheamă-ţi trupele!”), fie separatismul din regiunea Donetsk. Mai departe. În august 2015 aceeaşi fundaţie Alexander Gorchakov a plătit un studiu realizat de analistul politic Nikolai Tsviatkov intitulat „Situaţia vorbitorilor de limbă rusă în Moldova”. Un citat: „Pentru a întoarce Moldova în sfera de influenţă a Rusiei este necesară abandonarea paradigmei depăşite a consensului public. /…/ Să formăm o elită de tineri pro-ruşi. Vorbim de un plan pe termen mediu, 3-5 ani, care ne va permite să formăm o constelaţie stabilă de tineri specialişti por-ruşi în domenii diferite: economie, drept, jurnalism, politică, industrie, agricultură. Grupul nu trebuie să depăşească 100-120 de persoane. Vor da tonul discuţiilor publice.” Destul de clar, cred, care este profilul „fundaţiei”. Şi dacă există dubii că acestea sunt interpretările răuvoitoare ale unor jurnalişti sau analişti, să dăm cuvântul specialiştilor.

 

În februarie 2018, Mikk Marran directorul EFIS (Serviciul de Informaţii al Estoniei) a prezentat raportul de activitate al agenţiei, focusat pe ameninţările la adresa securităţii naţionale din partea Federaţiei Ruse. Un loc aparte l-au avut operaţiunile desfăşurate de Federaţia Rusă pentru „discreditarea” sărbătoririi centenarului Ţărilor Baltice. Cităm din raport: „Mesajele Kremlinului cu această ocazie au fost diseminate de istorici propagandişti şi pseudo think-tank-uri cu scopul de a diminua importanţa şi a discredita aceste evenimente”. Conform raportului EFIS, prima acţiune în acesta sens a fost „organizarea la St. Petersburg pe 24 octombrie 2017 a conferinţei ”Război şi revoluţii între 1917-1920. Naşterea statalităţii finlandeze, letone, lituaniene şi estoniene”. Organizatori? Bineînţeles, Preşedinţia Federaţiei Ruse şi… Fundaţia Alexander Gorchakov.

 

De la Gorchakov, cu dragoste, pentru Fundația Titulescu

Să ţinem cont de ce am prezentat mai sus şi să ne aducem aminte că Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, ne spunea în februarie 2019 că, în opinia domniei sale, țara noastră este „o lume a Răsăritului” un tărâm „foarte puţin iubitor de democraţie”, iar viitorul nostru „nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa Orientală”. O declaraţie care, la vremea respectivă, a stârnit un val de controverse. Celor care l-au acuzat de o atitudine fățiș pro-rusă, Răzvan Theodorescu le-a răspuns cu argumente istorice și geografice, arătând și că spusele sale au fost „scoase din context”. Dar care era contextul?

 

Răzvan Theodorescu a făcut afirmaţiile referitoare la „locul” unde ar trebui „aşezată” România chiar de la pupitrul Fundaţiei Europene Titulescu (FET), în cadrul unei dezbateri intitulate „Între unitate şi contradicţie: cele două Europe ”. Sigur, putem observa că ideea dezbaterii este din start aceea că ar exista „două Europe”, un cântec din ce în ce mai popular într-o anumită zonă, ca să cităm, „foarte puţin iubitoare de democraţie”.

 

Pentru cei care au avut curiozitatea să urmărească activitatea din ultimii ani ai fundaţiei conduse cu mână forte de Adrian Năstase, declaraţiile şi ideile lui Răzvan Theodorescu se încadrează perfect „în context”. Fundaţia Titulescu a devenit de mult locul de convergenţă al tuturor ideilor antieuropene, naţionaliste şi al unor personaje din zona securist-penală. Ceea ce face de fapt Adrian Năstase, la adăpostul numelui lui Nicolae Titulescu, este să dirijeze un veritabil think-tank antieuropean. Pe modelul de mai sus. Din Consiliul FET fac parte foşti colaboratori ai Securităţii precum Dan Berindei sau „membri de drept” precum Ioan Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române şi Teodor Meleşcanu, actualul ministru de Externe. Persoane publice, care periodic îşi afirmă concepţiile naţionaliste şi înfierează „decăderea morală a societăţii” datorată Occidentului. Evident, şi pentru dânşii soluţia este revenirea la „locul potrivit”. Colaborările „în familie” merg şi ele minunat. Nu mai departe de octombrie 2018, Adrian Năstase şi Ioan Aurel Pop au apărut ca şi co-semnatari ai volumului „Transilvania în cinci secole de cartografie” finanţat de ICR, iar în noiembrie 2018 erau ambii invitaţi, tot pe banii ICR, la Stochkholm la conferinţa „Europa Naţiunilor”.

 

FET are şi membrii obişnuiţi, de exemplu, jurnalistul Adrian Ursu, realizator la Antena 3 sau exoticul astronaut Dumitru Prunariu. Ce anume susţin cu regularitate cei menţionaţi este de notorietate.

 

Evenimentele găzduite au şi ele un pronunţat specific. Adrian Severin a găsit deschisă tribuna fundaţiei pentru a conferenţia despre „mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti” în 2011, cum tot cu braţele deschise a fost primit pe 5 martie 2019 ca să vorbească despre „Tratatul de la Aachen sau visul unei Europe în varianta premium”.

 

Pe 13 decembrie 2013 în prezenţa lui Adrian Năstase se lansa volumul „România. Alternative la corsetul UE”, o lucrare, care aşa cum sugerează şi titul, susţine că ieşirea ţării noastre din Uniunea Europeană nu ar fi o tragedie. Autor, Radu Golban, deloc întâmplător acelaşi, care ulterior a lansat în spaţiul public acuzaţiile că preşedintele Iohannis ar fi „nazist” cu ocazia scandalului legat de mutarea ambasadei României la Ierusalim.

 

Nu ar fi mare lucru. Avem de a face cu un nucleu format din oameni care împărtăşesc, sau măcar asta afirmă public, aceleaşi set de idei şi se promovează reciproc. Asta dacă ar fi doar atât.

 

S-a vorbit îndelung despre vizitele lui Alexander Dughin în România. În septembrie 2013 Dughin era primit la sediul Fundaţiei Titulescu de Adrian Năstase, care pe blogul său a dezvăluit subiectele discuţiilor: „posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”.

 

 

 

În cadrul aceleiaşi vizite Dughin s-a întâlnit cu Mircea Dogaru (preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate) şi cu Eugen Mihăiescu (fost membru PRM şi ambasador UNESCO) ambii cunoscuţi pentru afilierile naţionaliste. Întâmplare? Deloc.

 

În martie 2018 presa din România scria despre o conferinţă organizată la Moscova şi intitulată pompos „Vecinătate şi bună vecinătate cu privire specială la relaţiile româno-ruse”. Au participat Adrian Năstase, Dumitru Prunariu şi ambasadorul român Vasile Soare. Întrebările jurnaliştilor privind natura participării Ambasadei României din Federaţia Rusă la respectivul eveniment, având în vedere că nu figura între însărcinările oficiale, s-au lovit de răspunsuri încâlcite. Poziţia MAE a fost că evenimentul a fost organizat de Fundaţia Titulescu în colaborare cu Fundaţia Alexander Gorchakov din Rusia, iar oficialii români au fost prezenţi în calitate simplă de invitaţi. Adrian Năstase s-a grăbit să emită un comunicat în care îşi reafirma „angajamentul pentru valorile europene”.

 

Nici contactele nu au rămas în stadiul de „greşeală”. Pe 11 octombrie 2018, site-ul Sputnik anunţa pompos că „România şi Rusia vor crea o platformă de dialog”. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, anunţa din Crimeea (de unde altundeva?) că cele două state vor crea „o comisie de experţi pentru diplomaţie publică şi dialog cultural-ştiinţific”. Bineînţeles că urma să se organizeze un simpozion ştiinţific şi „întrevederi” la Parlamentul României. Din nou, Fundaţia Titulescu este menţionată între cei care girează evenimentul. Între participanţi, surpriză, un alt „ONG strategic” , Rossiiski Fond Mira (Fundaţia Rusă pentru Pace) Dacă numele păcăleşte pe cineva (deşi „Lupta pentru pace” a fost amplu folosită, cum spuneam în prima parte a materialului de către KGB), faptul că preşedintele fundaţiei este Leonid Slutsky, ar alunga orice dubii. Slutsky este şeful lui Zatulin (cel cu Institutul CSI), în Comitetul CSI din Duma , dar spre deosebire de acesta se ocupă de „Integrare euroasiatică”. Nu cred că vă surprinde dacă aflaţi că pe 17 martie 2014 a fost una dintre cele şapte persoane sancţionate de preşedintele Obama prin Ordinul Executiv nr. 13661 (privind persoanele implicate în chestiunea Crimeei). Slutsky bifează şi ultima cerinţă din potofoliul „oligarhului de tip putinist”. Este preşedintele unei fundaţii care dirijează bani spre construirea de biserici şi se pretinde un „mare ortodox”, ceea ce nu l-a împiedicat să fie în centrul celui mai mare scandal sexual din istoria recentă a Rusiei. Muşamalizat, desigur.

 

Organizarea amintitei conferinţe la Universitatea din Craiova nu a mai avut loc datorită scandalului iscat de presă. Dar a avut loc pe 18 octombrie 2018 la Bibllioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, iar fragmente din dezbateri au fost publicate pe site-ul Fundaţiei Titulescu.

 

De această dată Adrian Năstase nu s-a mai obosit să-şi reafirme „ataşamentul faţă de valorile europene”.

 

 

 

https://revista22.ro/dosar/moscova-nu-crede-in-lacrimi-crede-in-fundatia-titulescu

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Maşinăria ideologică a lui Soros, Apocalipsa naţiunilor

 

 

Mulţi dintre cei care nu prea cred în acţiunile oculte ale lui George Soros văd în acesta un bunic inteligent, blând şi cam de stânga, în esenţă un boşorogel simpatic. Imaginea convine mult adepţilor sorosişti şi vectorilor lor de acţiune. Ştiţi vorba aceea: cea mai mare victorie a diavolului a fost să-i convingă pe oameni că el nu există. Aşa şi cu martalogul care a pus la cale sfârşitul naţiunilor…

 

 

Precum Marx (plus amicul Engels, dar mai second-hand, aşa), George Soros a construit, cu migală, răbdare şi mulţi bani, o ideologie. Această ideologie este acum combustibilul unei maşinării care îşi vede singură de drum, indiferent cine este la butoane. Cum să spun, Soros a pornit o avalanşă, deci nici nu mai are importanţă dacă iniţiatorul mai există sau nu.

Din nou, ca şi în cazul Marx: sute de milioane de morţi dispuse de comunism, şi alte sute de milioane de vieţi erau mutilate de acelaşi comunism s-au înfăptuit pe când ce Marx dispăruse demult fizic de pe planeta Pământ.

 

Şi totuşi, ideologia lui a făcut ravagii decenii întregi.

 

Aşa şi cu sorosismul.

 

De asta este periculos boşorogul Soros, din cauza combustibilului ideologic şi a maşinăriei construite de mânuţele lui de miliardar. Atât.

 

Ba nu, ar mai fi ceva, despre care se vorbeşte cam puţin. Soros e mai de stânga. Nu poate fi de  extremă stânga pentru că nu e productiv şi el este, până la urmă, un capitalist. Aşa că a împachetat bolşevismul iniţial în ţipla cea capitalist-strălucitoare. Spre exemplu, egalitatea dintre oameni a fost înlocuită cu noi înţelegeri ale cuvântului libertate şi cu definiţia omului global, care nu e legat de loc, de Naţie, de Neam sau pământ. Este liber ca pasărea cerului, e un cetăţean universal, un cetăţean al lumii. Şi comunistul era cam tot aşa, un individ internaţionalist care putea merge oriunde Revoluţia i-ar fi cerut-o. Omul nou al lui Soros este unul care se raportează la un spaţiu prea mare pentru înţelegerea lui, lucru care-l face să fie fascinat de posibilităţile pe care cică le-ar avea.

 

Acestea sunt mărgeluţele de sticlă pentru care se vând sufletele de azi.

 

Un fel de postliberalism fondat pe o toleranţă excesivă. În timp ce omul universal descoperă că poate merge în Maldive, maşinăria cinică ce învârte lumea, continuă să acumuleze averi şi putere închişi în polii de putere care se întrezăresc deja mai clar, pe zi ce trece.

 

Multe oi, puţini ciobani…

 

Una peste alta, Globalizarea este ceea ce n-a reuşit comunismul să facă: uniformizarea totală a masei muncitoare şi dizolvarea conştiinţei de clasă într-un amalgam amorf, o turmă cetăţenească. Ar fi vrut ei, soroseii, şi o biserică unică, dar aici s-au lovit de alţi capitalişti, mai rapace, care inventează credinţe noi pe bandă rulantă. Dar, maşinăria lui Soros a accepat şi asta: fragmentarea religioasă accelerată. E mult mai uşoară subjugarea bipezilor acolo unde morala, etica şi religia sunt slabe…

 

Oamenii slabi de îngeri sunt, acum, la putere! Sunt modelul generaţiilor cu pălăriuţă şi băieţei care îşi fac manechiura.

 

Ţările nu mai sunt deja ţări, imigraţia plus exportul de oameni va şterge graniţe şi va îngropa în uitare eroi şi idealuri.

 

Dezrădăcinaţi, oamenii nu vor mai avea orientare, şi o vor accepta pe aceea a maşinăriei globale.

 

Aşa arată Apocalipsa naţiunilor pusă la cele de boşorogul Soros şi acoliţii lui. Şi, dacă nu ne vom opune, victoria lui este mult prea aproape pentru ca o altă generaţie să i se poată împotrivi.

 

Noi suntem ultima redută, ultimii care pot tăia sforile Marelui Păpuşar.

 

Peste Ocean, Trump încearcă acelaşi lucru.

 

În Europa, câteva ţări fac paşi către împrejmuirea sculelor lui Soros.

 

Oare, noi, ce mai aşteptăm? Ce ne reţine să luăm un bisturiu şi, chirurgical, să extirpăm, din vreme, viermii implantaţi în Stat? Ce ne ţine să scuturăm covoarele şi să ne eliberăm de acarienii lui Soros?

 

Nimic.

 

Deci, haideţi să haidem!

 

Să smulgem căpuşele şi să alungăm Apocalipsa boşorogului însetat de suflete!

 

Afară cu duşmanii omeniei şi ai românilor!

 

Autor: Ninel PEIA

 

https://gandeste.org/analize-si-opinii/masinaria-ideologica-a-lui-soros-apocalipsa-natiunilor/78869/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

„Vaccinarea – cea mai mare binecuvântare pentru bani și elitele lumii, pentru industria farmaceutică și politică”

 

 

Dr. Sucharit Bhakdi, Germania 

03 Aprilie 2024

 

 

Vă invităm să citiți discursul Dr. Sucharit Bhakdi rostit în Parlamentul Germaniei. Concluziile rămân la aprecierea fiecăruia (Redacția).

 

„… Vaccinarea s-a dovedit a fi cea mai mare binecuvântare pentru bani și elitele lumii, pentru industria farmaceutică și politică. Ei și-ar putea urmări propriile interese, sub sloganul comun «Totul pentru sănătatea publică, totul pentru bunăstarea publicului larg». Pentru a atinge acest obiectiv, au creat O.M.S. Acest popor ne-ales în mod democratic, practic o asociație privată care este în proces de a câștiga putere asupra sistemului de sănătate în cele 190 de state membre”.

 

Kevin McKer nan a descoperit că acest pas crucial de îndepărtare a ADN-ului plasmidic nu a fost efectuat cu conștiință. Au fost găsite cantități uriașe de ADN plasmidic în formă ambalată. Acest lucru a asigurat livrarea lor cu succes în celule. Descoperirea lui Kevin a fost acum confirmată în alte câteva laboratoare, tot în Germania. Cantități mari de contaminare cu A.D.N. au fost găsite în toate cele 27 de loturi examinate până acum. În urmă cu patru săptămâni, autoritatea medicală canadiană a confirmat chiar descoperirea A.D.N.-ului plasmid. Cu toate acestea, autoritatea nu vede acest lucru drept un motiv suficient pentru a retrage aprobarea. Apropo, întrebare pentru publicul interesat, autoritatea germană responsabilă, Întrebare : Institutul «Paul Ehrlich» din cadrul Ministerului Federal al Sănătății a efectuat măsurători științifice fiabile?

 

Răspuns: nu! Nu până în ziua de azi.”

 

„Cine nu a auzit despre misterioasele decese cardiace subite care au loc în întreaga lume ? Sunt doar vârful unui aisberg . Bolile de inimă cauzate de vaccinări sunt pe ordinea de zi a tinerilor și bătrânilor deopotrivă. Din fericire, pentru a salva onoarea științei germane, renumiți patologi s-au ridicat și au efectuat primele lucrări de cercetare din lume, care au descoperit legătura dintre vaccinare și afectarea severă a organelor. Profesorul Arne Burkhardt, care recent a murit tragic într-un accident, și dragul său prieten, profesorul Walter Lang , care v-au vorbit astăzi. Dr. Michael Mörz din Dresda și renumitul profesor Peter Schiermacher, director al Institutului de Patologie de la Universitatea Heidelberg. Datorită muncii lor, acum este dovedit științific. Și așa se spune în această lucrare a grupului lui Peter Schiermacher, „Literal, s-a dovedit fără îndoială că vaccinarea poate duce la miocardită fatală”.

 

 Oricine laudă vaccinurile A.R.N. ca fiind sigure și eficiente, oricine susține că vaccinarea cauzează rareori efecte secundare grave este fie incredibil de ignorant, fie infinit de rău. Ei comit o crimă. La fel ca toți cei care în mod activ sau pasiv urmăresc și susțin această vaccinare. Pentru că acum este dovedit științific că vaccinarea poate avea doar efecte negative și asta într-o măsură care pune viața în pericol.

 

Sursa – https://www.globalresearch.ca/video-dr-sucharit-bhakdi-german-parliament-vaccination-turned-out-greatest-blessing-money-world-elites-pharmaceutical-industry-politics/5853314 – 12 noiembrie 2023.

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Marea Resetare a lui Klaus Schwab este sortită eșecului. Iată de ce

 

 

DE PĂRĂU VLAD  

 

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Nouă ne spun să mâncăm GÂNDACI, ca să salvăm planeta, iar ei se îndoapă cu CARNE

 

 Tehnocrația și transumanismul – agenda antiumană a „Marii Resetări”

 

 

„Odată cu instaurarea totalitarismului COVID, Marea Resetare – proiectul lui Klaus Schwab și al Forumului său Economic Mondial (FEM) – a devenit una dintre cele mai serioase amenințări potențiale la adresa speciei umane și a oricărei speranțe de a trăi într-o societate asemănătoare celei pre-COVID. Mulți sunt îngrijorați de faptul că această amenințare se va concretiza și că vom trăi într-un stat totalitar de tip science-fiction. Cu toate acestea, eu cred că va eșua și aș spune chiar că sunt sigur că va eșua”, scrie jurnalistul canadian Kennedy Hall într-un editorial publicat pe site-ul LifeSiteNews, pe care îl redăm, în traducere, mai jos.

 

Conspirație la vedere

 

Unii au fost de părere că acțiunea de transformare a felului în care arată societatea umană nu este nimic altceva decât o „teorie a conspirației” inventată de oameni nebuni care poartă pălării de tablă și vorbesc despre extratereștri și reptilieni. Însă, această acțiune este o realitate și nu o conspirație.

 

O conspirație este o manevră ascunsă sau clandestină prin care se urmărește realizarea unui lucru rău – un plan secret malefic. Marea Resetare este la vedere, iar progenitorii schwabieni ai mișcării sunt mai mult decât fericiți să se afle în atenția întregii lumi.

 

 

 

Subiectul acesta a constituit nucleul agendei de la Davos de anul trecut, iar toți actorii de stânga cunoscuți sunt implicați și părtași la această conspirație deschisă. Celebrități, foști șefi de stat, oameni de știință și „experți” de toate felurile susțin un nou mod de viață tehnocratic, care să înlăture vechea ordine mondială pentru a face loc uneia noi.

 

 

 

 

Sloganul grupării din spatele Resetării este că „nu veți deține nimic și veți fi fericiți” și s-ar putea să începeți să mâncați gândaci… pentru a salva planeta, sau cam așa ceva.

 

 

 

 

Totuși, nimic din toate acestea nu înseamnă că Schwab și maniacii din spatele Resetării nu au intenții serioase ori că nu pot fi periculoși. Ideile Marii Resetări sunt foarte periculoase, iar diverși lideri mondiali au aderat, cel puțin tacit, la ele. Acest fapt este îngrijorător.

 

Cu toate acestea, sunt convins că planul va eșua în cele din urmă, chiar dacă, în timpul eșuării, a provocat și va provoca daune.

 

Este o nebunie

 

Cum pot să fac o afirmație atât de îndrăzneață, cum de sunt „convins” că resetarea va eșua?

 

Ei bine, știu că va eșua, pentru că este o nebunie.

 

Nu mă refer la nebunie în înțelesul colocvial; mă refer la faptul că este un plan fundamental nebunesc, care se află în contradicție cu realitatea.

 

 

Definiția uzuală a nebuniei, „a face același lucru în mod repetat, așteptând un rezultat diferit”, este probabil o trăsătură a omului nebun, dar nu este definiția nebuniei în sine.

 

Termenul „nebunie” are un substrat etimologic care se regăsește în cuvinte cu semnificații precum „prostie extremă” sau „lipsă de minte”.

 

În esență, o idee sau o persoană este nebunească/nebună dacă trăiește într-o lume imaginară și se comportă de parcă anumite lucruri care nu sunt reale ar fi de fapt reale.

 

De aceea, dacă vezi un om amărât mergând pe stradă, într-un oraș mare, vorbind despre răpiri extraterestre sau altele asemenea, îți dai seama că acea persoană este nebună; ea trăiește într-o stare de spirit ruptă de realitate.

 

Oamenii din spatele Marii Resetări sunt, în opinia mea, nebuni.

 

Ei vor să mâncăm gândaci, să nu mai deținem nimic, să trăim într-o Covido-topie pe termen nelimitat, să nu mai avem copii, să nu mai conducem mașini, să vaccinăm fiecare bărbat, femeie și copil de pe pământ și să purtăm măști operate de inteligența artificială.

 

 

 

Profeți mincinoși

 

 

From the WEF 2018. This is the most frightening thing I’ve ever watched…. pic.twitter.com/Lb8FMmLCLr

 

— The Great Awakening (@TGA2024)  

 

 

Prezentatorul acestei emisiuni ridicole afirmă cu mult tupeu – sau idioțenie – că: „Suntem, probabil, una dintre ultimele generații de homo sapiens”.

 

 

Acest om pare să știe că omenirea este pe cale să devină perimată. În orice caz, este foarte convins că așa va fi.

 

Filmarea de mai jos este preluată dintr-o mai amplă expunere intitulată „Va fi, oare, viitorul uman?”.

 

 

 

Iertați-mă, dar dacă spuneți că știți că specia umană este pe cale ori să evolueze ori să dispară, nu sunteți o persoană serioasă. De fapt, nu sunteți numai o persoană neserioasă, ci și o persoană nebună.

 

 

 

Va exista un sfârșit al vremurilor și un Cer Nou și un Pământ Nou, dar Iisus Hristos a spus că „nu știm nici ziua, nici ceasul” când se va întâmpla acest lucru. Cu siguranță nu voi lua în serios un nebun de la Forumul Economic Mondial care se pronunță pe această temă.

 

Prezentatorul continuă comparând KGB-ul sovietic cu Inchiziția spaniolă, ceea ce arată, de asemenea, că este un imbecil desăvârșit la capitolul înțelegerii istoriei.

 

El vorbește despre posibilitatea de a „hackui o ființă umană” de ca și cum ființa umană ar fi un computer sau o mașinărie comparabilă.

 

Parcă vrea să pozeze într-un zeu al transumanismului, dar nu este decât un maimuțoi al darwinismului și al materialismului dialectic: „Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent”.

 

Măi să fie, aparent, este un teoretician al designului inteligent, însă nu unul conceput de Dumnezeul Atotputernic, ci un fel de teorie ateistă ciudată în care o „știință” prost definită dictează modelul (designul) vieții umane.

 

 

La începutul vremurilor a existat o ființă nematerială care a încercat să-I ia locul lui Dumnezeu; poate că ați auzit de ea – numele său este Lucifer. (…)

 

Acuma, nu numai că ar trebui să credem că un grup de răufăcători de tip pseudo-Bond vor acționa ca niște zei care manipulează specia umană, dar aceiași oameni sunt entuziasmați să devină cyborgi… Nu glumesc.

 

 

 

 

Femeia care începe prezentarea își exprimă entuziasmul față de perspectiva de a deveni un cyborg, adică un hibrid între om și mașină. Nu glumește – ea chiar vrea să devină cyborg. […]

 

Repet, dacă ești sigur pe tine când spui lumii, într-o încăpere plină de adulți, că vrei să fii un cyborg… Atunci. Ești. Nebun.

 

S-ar putea obiecta că implementatorii Marii Resetări sunt cei nebuni, în timp ce artizanii acestui plan sunt mai inteligenți decât slujbașii. Se poate să fie adevărat, însă dacă angajezi oameni nebuni să lucreze pentru tine, atunci s-ar putea să fii și tu nebun. Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești.

 

Nimic nou sub soare! Ceea ce visează ei s-a mai întâmplat și în trecut

 

Ați auzit vreodată de termenul „tehnocrație”?

 

Nu este doar un cuvânt folosit pentru a descrie o lume tehnologică sau o ordine mondială tehnologică; este o filozofie și o mișcare apărută cu zeci de ani în urmă.

 

O revistă oficială Technocrat Magazine spunea multe dintre lucrurile pe care le spune astăzi grupul Marii Resetării de la Forumul Economic Mondial (FEM). Se vorbea despre noi tipuri de economie, roboți, diferite tipuri de energie și un sistem guvernamental condus după o „procedură științifică”.

 

Aici puteți urmări o prezentare a unui bărbat pe nume Arvid Peterson, în care explică revoluția tehnocrată:

 

 

 

Vizionând prezentarea, realizezi că seamănă cu o versiune învechită a unei prezentări de-ale FEM, cu idei similare, dar cu tehnologie redusă.

 

Gânditorii din spatele acestei mișcări doreau să înlocuiască banii cu „certificate energetice”, care ar fi fost distribuite de tehnocrație cetățenilor pe baza unor formule matematice. Astăzi, ideea sa se numește „credite de carbon” sau ceva de felul acesta.

 

Susținătorii fantasmei tehnocratice credeau că lansează o nouă formă a ideii lui Platon, cea a „regilor filozofi”, în care oameni cu o cunoaștere specială organizau societatea pe baza unor idei solide.

 

Cu toate acestea, problema majoră este că tehnocrații – la fel ca urmașii lor din Marea Resetare – nu înțeleg ce sunt ființele umane și, prin urmare, nu le pot guverna.

 

Atâta timp cât discipolii lui Schwab vor vorbi despre manipularea umană în aceiași termeni ca despre ingineria mecanică, putem fi siguri că vor eșua, pentru că pur și simplu nu înțeleg ce sunt oamenii (și prin ce sunt aceștia diferiți de mașinăriile „inteligente”) și, prin urmare, nu îi pot guverna.

 

Dumneavoastră și cu mine nu vom mânca gândaci. Nici nu vom purta măști pe vecie. Nu vom pretinde că suntem niște cyborgi. Și nu ne vom introduce substanțe experimentale în brațe la nesfârșit.

 

Dumneavoastră și cu mine suntem ființe umane și suntem liberi. Nu vom trăi ca sclavi ai unui cult științifico-fantastic lunatic.

 

Echipa operațiunii de Resetare nu se deosebește cu nimic de orice personaj antagonic din Shakespeare, Virgiliu, Homer sau din Scriptură; propria lor nebunie le va aduce sfârșitul, iar adevărul va triumfa, la fel ca și oamenii sănătoși la cap.

 

 

https://www.activenews.ro/stiri/Marea-Resetare-a-lui-Klaus-Schwab-este-sortita-esecului.-Iata-de-ce-173018

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

(MINI)SCENARII pentru secolul XXI

 

 Adrian TOIA

 

Acest pps prezinta unul din scenariile cele mai interesante și discutate privind evolutia societății omenești, în secolul 21, în condițiile accelerarii progresului științific și tehnologic.Ideea că viitorul omenirii poate fi aproximat de o soluție matematică – un eveniment unic numit „singularitate” – a atras atenția teoreticienilor încă din secolul trecut. O serie de descoperiri și invenții au dat naștere unui interes crescut pentru această extrapolare. Unii cred, ca apariția și dezvoltarea INTELIGENTEI ARTIFICIALE și a masinilor CAPABILE DE AUTO-REPLICARE, SIMBIOZA OM-CALCULATOR si EXTINDEREA CAPACITĂțILOR UMANE PRIN INTERMEDIUL BIOTEHNOLOGIILOR, vor declanșa o dezvoltare tehnologică accelerata, care va duce la SINGULARITATEA TEHNOLOGICA și la schimbări greu de prevăzut ale civilizației umane.Nu este desigur singurul scenariu lansat in discuția specialiștilor și a marelui public, cu privire la ceea ce se poate intampla în secolul 21. Am prezentat și pe NICEPPS cateva alte posibile scenarii in alte pps – vor mai urma probabil si altele….Asa cum precizam in unele comentarii făcute pe NICEPPS, astfel de Scenarii despre viitor prezintă „CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA DACA…” Deci exista un grad de incertitudine si probabilitate a realizării unora dintre predictiile facute de unii specialisti…

 

 

https://www.nicepps.ro/prezentare-powerpoint-scenarii-pentru-secolul-xxi-7_singularitatea-tehnologica-27356.html

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Deus ex Machina: Zece moduri în care oamenii se transformă tot mai mult în cyborgi

 

 

Daniel Ionașcu 

 

Avansul științei transformă oamenii tot mai mult în cyborgi. Fie că vorbim de piele artificială, exoschelet, senzori implantați sau diverse gadgeturi, simbionza dintre om și mașină este tot mai adâncă.

 

Conceptul a apărut în urmă cu 57 de ani, când J.C.R. Licklider, psiholog și pionier în știința calculatoarelor, a scris despre ”cooperarea dintre oameni și computerele electronice”. ”Speranța este ca, în nu prea mulți ani, creierele umane și calculatoarele să fie cuplate foarte strâns”, scria el în ”Simbioza om-calculator”.

 

Ulterior, serialul Star Trek populariza conceptul prin intermediul Borgilor, care ”asimilau” alte specii și le conectau la colectivul propriu.

Elon Musk: Ne transformăm în cyborgi sau inteligența artificială ne lasă în urmă

Antreprenorul Elon Musk, cofondator al PayPal și director general al Tesla și SpaceX, spune că oamenii sunt în pericol de a fi eclipsați de către inteligența artificială și au nevoia de a-și dezvolta comunicarea directă cu mașinile sau riscă să devină irelevanți. Cel mai apropiat exemplu este rolul lui Johny Depp din filmul ”Transcendence”, apărut în 2014. Acesta își transferă conștiința într-o rețea de calculatoare, iar apoi reușește să comande o serie de roboți, de naniți și să își ”construiască” singur un corp.

 

 

Musk spune că mașinile comunică cu o lărgime de bandă de trilioane de biți pe secundă, pe când oamenii comunică în special prin tastarea pe smartphone-uri, ceea ce înseamnă că sunt limitați la 10 biți pe secundă.

 

Totuși, până la o interfață de mare viteză între creier și calculatoare, iată câteva exemple în care tehnologia îmbunătățește omul.

 

Inima magnetică

The Heart Mate 3 este o pompă magnetică ce joacă rolul de inimă, potrivit EvoNews.com. Doctorii de la Bambin Gesú Hospital din Roma au implantat pompa unui adolescent în ianuarie 2016. Acesta are 16 ani, iar fără respectivul dispozitiv tânărul risca în orice moment să sufere un atac de cord.

 

 

Contractorul pentru inimă

Tot legat de inimă este și un alt dispozitiv, care contractă ventriculele, fără ca măcar să atingă sângele. Dispozitivul a fost realizat de către cercetătorii de la Harvard și Boston Children’s Hospital și a apărut detaliat în Science Translational Medicine. Acesta vine ca un manșon și se înfășoară peste inimă și o compresează activ, ajutând la stabilirea unui ritm cardiac normal.

 

 

Pielea artificială

În Star Trek, Comandantul Data – un android din Flota Stelară, este permanent preocupat de deosebirile dintre roboți și oameni. La un moment dat, i se implantează piele umană și se simte ”viu”. Ei bine, cercetătorii de la Centrul pentru Electronice Bio-Integrate din cadrul Universității Northwestern au realizat piele artificială care monitorizează transpirația în timpul exercițiilor și trimite rezultatele către smartphone pentru a vedea starea de sănătate.

 

 

 

Organe interne ”scoase la imprimantă”

Mai bine de 27.000 de transplanturi de organe au loc anual de la 13.000 de donatori. Însă aproape 200.000 sunt pe listele de așteptare. Din cauza acestei diferențe imense, oamenii de știință au venit cu o nouă idee: realizarea de organe interne la imprimante 3D. Pentru acestea se folosesc celule stem ale celor cu astfel de nevoi, care sunt transformate ulterior în organe perfect funcționale. Deja au fost realizate prin această practică urechi, oase ale maxilarului sau diverși mușchi.

 

 

Lentilele care măsoară glucoza din ochi

Puțină lume știe, dar Alphabet – holdingul care deține Google – are și o divizie care se ocupă de cercetări medicale avansate. Google X – laboratorul de cercetări avansate al gigantului online – a dezvoltat în 2014 o serie de lentile de contact care măsoare nivelul de glucoză din organism.

 

 

Țesutul mixt om-robot

Cercetătorii de la Harvard au reușit în 2012, pentru prima dată în istorie, să îmbine țesut uman cu o rețea de fire bio-compatibile la nivel nano, creând astfel “țesut de cyborg”, potrivit ExtremeTech. Echipa a construit rețele de fire de silicon la nivel nano, de forma unor avioane plate. Acestea erau îndeajuns de poroase pentru a fi implantate cu celule care au fost crescute în culturi 3D. Sistemul nu afectează activitatea sau viabilitatea celulelor.

Echipa a mai bioconstruit și vase de sange și au folosit tehnologia nano pentru a măsura schimbările de pH în interiorul sau exteriorul acestora.

 

Computerul implantabil

Cercetătorii de la Universitatea Michigan au dezvoltat în 2011 un micro-computer care se poate implanta în ochii pacienților cu glaucom. Acesta are doar un milimetru cub și conține în el un sensor de presiune, memorie, o baterie micuță, celule solare, wireless radio, precum și un microprocesor care consuma foarte puțină energie.

 

 

Implantul cochlear

Acesta este folosit pentru a reda auzul copiilor cu deficiențe în această privință.

 

 

Ochii bionici

Toată lumea a văzut în Star Trek dispozitivul prin care locotenenul Geordi La Forge putea ”vedea”, deși el era orb din naștere.

 

 

O companie numită Innovega prezenta la CES 2014 o serie de lentile de contact care permiteau superimpunerea unei proiecții digitale peste vederea normală, rezultând o singură imagine integrată. Astfel, calculatoarele ar putea transmite imagini suplimentare față de ceea ce există în realitate. De altfel, se zvonește că inclusiv viitorul iPhone 8 ar putea veni cu realitate augmentată.

 

Dar cel mai bun exemplu din acest registru îl constituie ochelarii Google Glass, care puteau arăta utilizatorilor detalii și informații suplimentare despre ceea ce vedeau.

 

 

Conexiunea om-mașină

Un calculator care să ne citească gândurile încă nu există, dar avem ceva foarte apropiat. În 2014, Juliano Pinto – un paraplegic care este paralizat de la talie în jos – dădea lovitura de start a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Cum? Prin puterea gândului. Acesta avea atașat un exoschelet.

 

 

 

Acesta era construit din aliaje foarte ușoare și funcționa hidraulic, în vreme ce funcționarea era asigurată de citirea undelor cerebrale cu ajutorul unei căști pline cu senzori.

 

 

 

Mai mult, gigantul procesoarelor Intel a dezvoltat în anul 2010 proiectul Human Brain, care putea ”citi” creierul uman, alături de Universitatea Carnegie Mellon și Universitatea Pittsburgh. Acesta a reușise la acel moment să deducă ce gândesc oamenii pe baza tiparelor din activitatea neuronală. Sistemul folosea electroencefalograme, rezonanță magnetică a creierului și magnetoencefalograma. În final, acesta a ajuns să recunoască 1.000 de substantive.

 

https://vocea.biz/necategorisite/2017/feb/26/deus-ex-machina-zece-moduri-in-care-oamenii-se-transforma-tot-mai-mult-in-cyborgi-video/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

222

 
 
 

Pentru ca vaccinul este creat pentru muritori…De ce nu se vaccinează Vladimir Putin?

 
La câteva luni după ce liderul de la Kremlin a proclamat că Rusia a câștigat cursa pentru crearea vaccinului anti-COVID, acesta nu s-a vaccinat încă.
 
„Ne-a spus că se va vaccina”, le-a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ziariștilor de la agenția TASS. „Însă va anunța când și cum se va produce acest lucru.”
 
Vladimir Putin a salutat în august crearea vaccinului „Sputnik V” ca pe o victorie a oamenilor de știință ruși și s-a angajat că în câteva săptămâni se va vaccina el însuși.
Responsabilii de la Kremlin au recunoscut însă luna trecută că vaccinul mai are nevoie de teste suplimentare înainte de a i se administra șefului statului.
 
Rusia a demarat un program de vaccinare în masă cu două săptămâni în urmă, iar Peskov a susținut că întârzierea lui Putin nu ar trebui „absolut deloc” să provoace îngrijorări în legătură cu vaccinul.
 
Putin alege greu
„Nu vedem nici o legătură aici”, a spus purtătorul de cuvânt. „După realizarea de către Ministerul Sănătății a unui vaccin, vor putea apărea alte vaccinuri și atunci președintele va putea lua o decizie.”
 
Producerea unui vaccin anti-COVID-19 pare că s-a transformat într-o cursă geopolitică prin interpuși, în timp ce efectele pandemiei s-au transformat într-un criteriu de evaluare a democrațiilor occidentale și a regimurilor totalitare, scrie Washington Examiner.
 
Autoritățile sanitare britanice au fost primele care au aprobat un vaccin pentru utilizare generală: acesta este cel realizat de compania americană Pfizer în colaborare cu laboratorul german BioNTech. Au urmat apoi administrația Trump și Uniunea Europeană.
 
Luminița de la capătul tunelului lung
„Toți cetățenii europeni împreună încep să se vaccineze, prima rază de lumină după o lungă perioadă de întuneric”, a declarat duminică comisarul special italian pentru pandemie, Domenico Arcuri. „Trebuie cu toții să continuăm să fim prudenți, precauți și responsabili. Avem încă un lung drum înaintea noastră, însă, în sfârșit, vedem un licăr de lumină.”
 
Un important microbiolog rus a recunoscut luni că vaccinul Sputnik V ar fi mai eficient dacă ar fi combinat cu un vaccin dezvoltat de Universitatea Oxford și suedezii de la AstraZeneca.
 
„Celulele de memorie se vor forma mult mai bine grație utilizării unui astfel de vaccin hibrid cu două componente. Iar vaccinul, evident, va proteja în consecință o persoană vaccinată nu numai pentru trei sau patru luni de zile ci pentru cel puțin doi ani”, a declarat luni Alexander Ginsburg, directorul Institutului Gamaleya din cadrul Ministerului rus al Sănătății.
 

Cum ne afecteaza noptile cu luna plina

 
 
Noptile cu luna plina. Luna plina are influenta asupra oamenilor, animalelor si regatului vegetal? Multe studii stiintifice pe acest subiect se contrazic.
Aliniere soare-pamant
Luna descrie în jurul pamântului o orbita si se transforma, de asemenea, asupra ei însisi. Când vedem luna plina, aceasta corespunde momentului în care luna se afla pe o aliniere cu pamantul, în opozitie cu soarele.
 
Influenta lunii pline
Singura influenra a lunii validata prin studii stiintifice este influenta lunii asupra valurilor. Într-adevar, în timpul lunii pline, dar si a lunii noi, mareele sunt de o amplitudine mai mare. În rest, influenta lunii pline asupra oamenilor, animalelor si regatului vegetal i-a fascinat întotdeauna pe cercetatori, niciunul nu a reusit sa stabileasca fapte inconfundabile. Numeroase studii stiin?ifice pe aceasta tema se contrazic: pentru unii, noptile de luna plina ar dubla numarul muscarilor de animale; pentru altii acest fenomen este inexistent.
 
Noptile cu luna plina. Credinte legate de luna plina
Multe credinte sunt legate de luna plina. De exemplu, parul creste mai repede si plantele de asemenea. Se mai spune ca agresiunea naturala, atât la oameni, cât si la animale, dubleaza efectele noptilor lunii pline. Cumulati aceste doua credinte si veti obtine lupul, aceasta fiind pe jumatate animal, pe jumatate uman, care se transforma într-un monstru paros, însângerat într-o noapte de luna plina! Ce cosmar… dar nu trebuie sa crezi!
 
Gradinarit cu luna
Perioada dinaintea lunii pline este numita „luna în crestere”, iar gradinarii o considera potrivita pentru plantare, altoire, transplantare si taiere. În schimb, dupa luna plina si pâna la luna noua, ar fi mai degraba momentul sa se recolteze si sa semene.
 
Noptile cu luna plina. Vârfuri de luna plina si nasterea
Potrivit unei credinte populare, spitalele de maternitate ar fi coplesite într-o noapte de luna plina. Cu toate acestea, studiile statistice au aratat ca nu este cazul. Cu toate acestea, chiar si în cadrul echipelor medicale, multi oameni sunt convinsi ca exista mai multe nasteri în timpul lunii pline sau în timpul lunii noi. Cifrele sunt oricum formale.
 
///////

Supa de varză ajuta la combaterea malariei

Supa de varză ajuta la combaterea malariei. A fost o descoperire întâmplătoare pe care cercetătorii au făcut-o în timpul unui experiment cu copii. Ciorba de varză fermentată ar putea astfel să ajute organismul să se apere de parazitul malariei.
Totul a început cu un experiment pentru a arăta copiilor diferența dintre un remediu pe bază de plante și un medicament. La Săptămâna Științei din Marea Britanie, cercetătorul malariei, Jake Baum, a vorbit la Școala Primară „Children of Eden” din Londra, nerăbdător să afle dacă un remediu casnic pentru răceli funcționează cu adevărat. In aceasta activitate dovedită împotriva virusului răcelii și dornică să descopere noi tratamente pentru malarie, cercetătorul le-a cerut copiilor să faca ceva în folosul familiei lor în caz de răceală, febră sau gripă. Copiii au origini diferite (Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu), astfel încât să poată fi studiată o mare varietate de supe.
 
În total, 56 de probe de supă au fost analizate în laborator de către Jack Baum și echipa sa. Au fost incubate timp de 72 de ore diferite culturi de malarie, conținând Plasmodium falciparum, cea mai mortală specie de Plasmodium, paraziți care provoacă malarie la om.
 
 
Supa de varză ajuta la combaterea malariei
Cercetătorii au observat apoi rezultatul și au descoperit că cinci dintre cele 56 de buline testate au redus creșterea cu peste 50% a parazitului imatur sexual. Pentru doi dintre ei, activitatea inhibitoare a fost chiar comparabilă cu cea a unui medicament antimalarian foarte eficient, dihidroartemisinina. Patru probe au fost eficiente 50% în blocarea maturizării sexuale a paraziților, reducând astfel transmiterea malariei.
 
„Una dintre cele mai eficiente supe a fost o ciorbă vegetariană făcută din varză fermentată”, a declarat Jack Baum de la CNN. „Dar știți, oamenii cântă laudele kimchiului și ale altor tipuri de varză fermentată, așa că poate există un motiv acolo”, sugerează cercetătorul. Acestea fiind spuse, niciun fel de ingrediente nu a fost comun celor cinci supe care prezintă un efect împotriva malariei.
 
Oamenii de știință, care și-au publicat descoperirile în revista Archives of Disease in Childhood, legate de British Medical Journal, au în vedere acum studii clinice pentru a testa ingredientele active ale supelor în cauză, după ce au fost identificate. Pe măsură ce rezistența la medicamente antimalarice continuă să crească, cercetătorii speră să găsească noi abordări ale malariei prin remedii naturale.
 
///////

 

Ceaiuri pentru infecţia urinară

 
 
Printre cauzele infecţiei urinare se numără igiena deficitară, aportul insuficient de lichide, golirea incompletă a vezicii, prezenţa pietrelor la rinichi şi prostata mărită în volum. Femeile sunt mai predispuse la infecţii urinare, din cauza uretrei scurte.
Semnele care ar trebui să te trimită la medic sunt usturimea în timpul urinării, senzaţia de presiune în zona pelviană, urina tulbure şi/sau urât mirositoare, nevoia de a merge des la toaletă, prezenţa sângelui în urină. La acestea se adaugă oboseala. Dacă infecţia ajunge la rinichi, apar febra, durerile de spate, în zona rinichilor, frisoanele, o stare generală de rău.
 
Vârstnicii, diabeticii, persoanele care suferă de cancer şi cei infectaţi cu HIV au un grad mai ridicat de a face infecţie urinară.
 
Infecţie urinară – prevenţie
Pentru a preveni infecţiile urinare şi apariţia recidivelor, trebuie să te hidratezi suficient ( 2 litri de apă zilnic), să mergi la toaletă imediat după apariţia senzaţiei de urinare şi după un act sexual. Evită lenjeria intimă din material sintetic, deoarece creează un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor, şi optează pentru cea din bumbac.
 
Infecţie urinară – Ceaiuri pentru infecţia urinară
Un pacient este sfătuit să nu ia medicamente fără să consulte medicul, întrucât o infecţie netratată corespunzător poate să determine o pielonefrită, cu distrugerea rinichiului.
 
Tratamentele pot fi naturiste – cu efect antiinflamator şi, respectiv, cel mai important, de tip antibiotic- ţintit asupra bacteriei dăunătoare, după ce se realizează urocultura şi sumarul de urină. În momentul tratării repetate după ureche a unei infecţii vechi, germenul determinant devine rezistent la antibiotice, cu imposibilitatea înlăturării acelei infecţii şi complicaţii grave asupra rinichiului şi funcţiilor sale.
 
Există mai multe plante considerate adevărate antibiotice naturale. Folosite sub formă de uleiuri esenţiale, sunt deosebit de puternice în lupta cu bacteriile. Unul dintre uleiurile recomandate este cel de cimbru. Se administrează câte cinci picături, de două ori pe zi, diluat în 100 ml de apă. Se bea pe stomacul gol, durata tratamentului fiind de două săptămâni.
 
De asemenea, uleiul de scorţişoară ajută organismul să lupte împotriva microorganismelor de tip fungic şi bacterial, iar uleiul de arbore de ceai este un antibiotic puternic, ce distruge bacteria E. coli, răspunzătoare de infecţiile urinare. Aceste uleiuri se administrează ca şi cel de cimbru. Trebuie menţionat şi uleiul de şovârv, parcă „specializat” pe bacteriile din tractul urinar. Bogat în carvacrol şi timol, el distruge învelişul lipidic viral al bacteriilor, ceea ce nu mai permite microorganismului aderarea la altă celulă gazdă.
 
Frunzele de măslin au, potrivit numeroaselor studii, un efect antibiotic cu spectru larg. Produsele naturiste care le conţin pot concura fără probleme cu orice antibiotic de sinteză şi sunt eficiente inclusiv împotriva bacteriilor care cauzează infecţii urinare.
 
Fructele de ienupăr sunt un veritabil pansament pentru vezică şi rinichi, stimulând organismul să lupte împotriva bacteriilor dăunătoare. Sub formă de tinctură, au efect antibiotic puternic, cu spectru larg, plus un efect diuretic. Se administrează 3-5 linguriţe de tinctură pe zi, diluate într-o jumătate de pahar de apă. E bine să urmezi acest tratament până la trei săptămâni, chiar dacă pari complet vindecată, pentru a evita recidivarea.
 
În paralel, bea multe lichide. Ceaiul de codiţe de cireşe este un diuretic natural, antiinflamator şi astringent, fiind recomandat în mai multe afecţiuni ale căilor urinare. Nu strică să-l bei şi preventiv, de câte ori ai ocazia, deoarece susţine buna funcţionare a rinichilor. Coada calului este o altă plantă care susţine funcţia excretorile a rinichilor şi tratează cistitele, are efect diuretic, antiseptic, remineralizant. Se beau până la trei ceaiuri pe zi, însă poţi să faci şi băi locale. Atât extern, cât şi intern, mai poţi folosi ceaiuri de sunătoare, gălbenele şi muşeţel, care au acţiune antiinflamatoare, antiseptică, antimicrobiană.
 
///////

Top 5 alimente care ,,păcălesc” foamea

 
Te-ai gândit că poţi pierde kilograme fără să ţii dietă şi fără să te înfometezi? Sunt alimente care o oferă o senzaţie de saţietate pe termen lung fără a simţi nevoia să mănânci o cantitate mare din ele. Este cazul, de exemplu, al ouălor, supei şi nucilor.
 
 
În lupta cu kilogramele în plus este important să alegi alimentele care au un conţinut caloric redus, dar care oferă o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp. Senzaţia de foame poate fi,,ţinută în frâu” pentru o perioadă îndelungată cu alimente bogate în proteine şi în fibre. Astfel, îţi asiguri nutrienţii necesari şi câştigi masă musculară. Alimentele bogate în proteine conţin aminoacizi care sunt necesari dezvoltării muşchilor.
 
1. Oul fiert
Oul este o combinaţie nutriţonală cu efect de saţietate, prin alăturarea dintre proteine şi lipide. Consumate la micul dejun, ouăle oferă energie şi menţin senzaţia de saţietate pentru trei-patru ore. ,,Un ou, cu tot cu gălbenuş, consumat de 2-3 ori pe săptămână poate face parte din alimentaţia sănătoasă inclusiv a persoanelor cu exces de kilograme”, spune medicul Adrian Copcea, specialist în dibet, boli metabolice şi nutriţie, la Clinica ,,Asteco” din Cluj Napoca.
 
2. Fructele oleaginoase
Nucile, fisticul sau migdalele au grăsimi bune, fibre şi proteine. Pe post de gustare, fructele oleaginoase menţin senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. Şi nu este nevoie de o cantitate mare ca să te saturi. ,,Din cauza aportului caloric mare per gram, porţiile trebuie limitate la 20-25 de grame la o singură gustare”, explică nutriţionistul Adrian Copcea. De exemplu, 100 g de nuci au 655 kcal, 100 g de fistic – 562 kcal, 100 g de migdale – 578 kcal.
 
3. Fructele
Se ştie că fructele sunt o alegere inspirată când vine vorba de gustări. Ştiai însă că ele pot fi şi arma ta secretă în a rămâne sătul pentru mai mult timp? Alege merele, perele şi avocado. Merele au un conţinut ridicat de fibre şi controlează pofta de mâncare din timpul zilei, dar şi kilogramele, spus nutriţioniştii. La rândul lor, perele sunt dulci şi satisfac pentru mai mult timp nevoia de dulce a ,,creierului”, iar zaharurile din conţinut se absorb lent. Şi avocado se numără printre fructele ,,saţioase”, deoarece conţin grăsimi bune şi fibre vegetale.
 
4. Fulgii de ovăz
Dacă vrei ca senzaţia de foame să nu revină imediat după micul dejun, fulgii de ovăz sunt alegerea bună. Serviţi alături de iart sau de lapte, fulgii sunt o sursă importantă de proteine şi fibre care uşurează digestia, dar care menţine senzaţia de saţietate pentru trei-patru ore. Spre deosebire de alte produse de panificaţie, fulgii de ovăz sunt mult mai sănătoşi şi saţioşi.
 
5. Supa
O altă alegere potrivită pentru a ,,ţine foame la distanţă” este şi supa, indiferent dacă este de legume sau de carne. Supa nu numai că are un conţinut redus de calorii, însă fibrele din legume, dar şi cantitatea mare de lichid te satură pentru un timp îndelungat.
////////

Ce alimente îţi dau energie pentru întreaga zi

 
 
Nucile, ceaiul verde şi ouăle sunt doar câteva din alimentele care sporesc nivelul de energie al organismului, nutriţioniştii recomandând consumul acestora în prima parte a zilei.
 
 
 
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei, iar acesta trebuie să conţină alimente sănătoase pentru a ajuta cu adevărat organismul să obţină energia necesară pe tot parsul zilei şi să nu ne afecteze sănătatea. Nutriţionistul Gianluca Mech face lista alimentelor recomandate pentru micul dejun.
 
Ouă
Ouăle sunt sănătoase şi delicioase. Studiile au demonstrat că consumul de ouă la micul dejun creşte senzaţia de saţietate, reduce aportul de calorii la următoarea masă şi ajută la menţinerea nivelului constant de zahăr din sânge şi insulină. În plus, gălbenuşurile de ou conţin luteină şi zeaxantină. Aceşti antioxidanţi ajută la prevenirea tulburărilor oculare, cum ar fi cataracta şi degenerescenţa maculară. Ouăle sunt, de asemenea, una dintre cele mai bune surse de colină, un nutrient foarte important pentru sănătatea creierului şi a ficatului.
 
Iaurt grecesc
Iaurtul grecesc este cremos, delicios şi hrănitor. Foarte bogat în proteine, induce senzaţia de saţietate şi stimulează metabolismul. Mai mult, iaurtul cu conţinut ridicat de grăsimi conţine acid linoleic conjugat (CLA), care poate stimula pierderea în greutate şi reduce riscul apariţiei cancerului mamar. Anumite tipuri de iaurt grecesc sunt surse bune de probiotice, cum ar fi Bifidobacteria, care ajută la o digestie sănătoasă. Puteţi combina iaurtul cu fructe proaspete pentru a creşte conţinutul de vitamine, minerale şi fibre al mesei. Cafea Cafeaua este băutura preferată a majorităţii oamenilor la începutul zilei. Este bogată în cofeină, care s-a dovedit a îmbunătăţi starea de spirit, vigilenţa şi performanţa mentală. Studiile arată că cea mai eficientă doză este de 38-400 mg pe zi, pentru a maximiza beneficiile cofeinei, reducând în acelaşi timp efectele secundare. De asemenea, s-a demonstrat că cafeina creşte rata metabolică şi arderea grăsimilor. În plus, cafeaua este bogată în antioxidanţi, care reduc inflamaţia, protejează celulele, vasele de sânge şi scad riscul de diabet şi boli hepatice, informează adevarul.ro.
 
Fulgi de ovăz
 
Ovăzul este alegerea ideală la micul dejun pentru iubitorii de cereale. Acesta conţine o fibră unică numită beta-glucan, ce are multe beneficii pentru sănătate. Spre exemplu, ajută la reducerea nivelului de colesterol. Ovăzul este, de asemenea, bogat în antioxidanţi, care protejează sănătatea inimii şi contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Seminţe de chia Seminţele de chia sunt extrem de hrănitoare şi reprezintă o foarte bună sursă de fibre şi antioxidanţi. Sunt recomandate în special persoanelor care suferă de diabet, dar şi celor predispuşi la afecţiuni cardiovasculare.
 
Fructe de pădure
 
Vorbim aici despre afine, zmeură, căpşune sau mure. Conţin mai puţin zahăr decât majoritatea fructelor, dar sunt mai bogate în fibre. De asemenea, fructele de pădure conţin antioxidanţi numiţi antociani. Aceştia vă protejează inima şi contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire.
 
Nuci
 
Nucile reprezintă o alegere foarte bună pentru micul dejun. Induc senzaţia de saţietate şi previn creşterea în greutate. Reduc de asemenea riscul de boli cardiovasculare, rezistenţa la insulină şi au proprietăţi anti-inflamatorii. Toate tipurile de nuci sunt bogate în magneziu, potasiu şi grăsimi monosaturate, sănătoase pentru inimă. Sun de asemenea benefice şi pentru persoanele cu diabet.
 
Ceai verde
 
Ceaiul verde este una dintre cele mai sănătoase băuturi. El conţine un antioxidant cunoscut sub numele de EGCG, care vă poate proteja creierul, sistemul nervos şi inima. Seminţe de in Seminţele de in sunt incredibil de sănătoase. Conţin fibre, astfel că ajută digestia şi vă păstrează un timp mai îndelungat senzaţia de saţietate. În plus, îmbunătăţesc sensibilitatea la insulină, reduc nivelul zahărului din sânge şi protejează împotriva cancerului de sân.
 

Iasomia combate oboseala şi răcelile. Cum se administrează remediile

 
 
Indienii o numesc „regina florilor“ şi în toată lumea este apreciată pentru frumuseţea şi parfumul ei. Iasomia nu este doar o floare decorativă, ci şi una cu multe virtuţi terapeutice.
 
 
 
Florile uscate de iasomie sunt folosite în aromarea ceaiurilor, băuturilor carbogazoase, iar uleiul esenţial este valoros în aromaterapie şi medicina naturistă, precum şi în industria de parfumuri şi produse cosmetice. Este nevoie de aproximativ 2.500 de flori de iasomie pentru a produce 2,5 ml de ulei esenţial.
 
 
 
Remediu care alungă epuizarea
Te simţi extenuat, ai palpitaţii, dureri de cap şi ţi-e greu să te concentrezi? Acestea ar putea fi semne clare că suferi de oboseală cronică. Pentru atenuarea simptomelor, poţi să bei un ceai de iasomie, căci este sursă de energie la fel ca orice altă băutură care are cofeină, spun specialiştii.
 
Ajută în pierderea în greutate
Ceaiul de iasomie conţine catehine, substanţe care accelerează arderea grăsimilor şi astfel ajută la pierderea în greutate. Un studiu recent arată că persoanele care beau ceai de iasomie slăbesc mult mai repede decât cele care nu-l consumă regulat. Ceaiul de iasomie este aromat şi dulce, dar, pentru că este uşor acid, nu trebuie consumat pe stomacul gol, pentru a se evita arsurile gastrice.
 
Menţine sănătatea cardiovasculară
Pentru persoanele cu rude care au avut de-a lungul timpului probleme cardiovasculare, consumul de ceai de iasomie ajută în prevenirea unor astfel de neplăceri. Compuşii din compoziţia sa sunt un factor-cheie în inhibarea depunerii colesterolului „rău“ (LDL) pe artere. Astfel, ceaiul de iasomie ţine sub control nivelul colesterolului şi a tensiunii arteriale şi previne, de asemenea, stresul oxidativ. Datorită antioxidanţilor care să găsesc în ceai, licoarea scade riscul de infarct miocardic.
 
Previne răceala şi gripa
Datorită proprietăţilor antivirale şi antibacteriene pe care le are planta, un consum regulat de ceai de iasomie poate preveni răceala şi gripa. Mai mult, consumul de ceai când eşti răcit grăbeşte însănătoşirea.
 
7 beneficii ale uleiului esenţial de iasomie
Antidepresiv: în aromaterapie, mirosul de iasomie are un efect relaxant, calmant.
Antiseptic: aplicat pe răni superficiale, diluat în ulei vegetal (de măsline sau de floarea-sorelui), este un foarte bun dezinfectant.
Antispasmodic: în masaj, ameliorează crampele musculare şi cele intestinale.
Cicatrizant: aplicat în mod regulat pe urmele lăsate de răni uşoare şi tăieturi, uleiul esenţial de iasomie ajută la decolorarea acestora. Este foarte eficient atunci când este amestecat cu ulei de argan.
Expectorant: inhalat, ameliorează tusea prin eliminare mucusului în căile respiratorii, reduce sforăitul şi te ajută să dormi atunci când eşti răcit şi gripat.
Sedativ: folosit la masaj, alungă anxietatea, reduce stresul, oboseala nervoasă cauzată de suprasolicitare şi facilitează somnul.
Afrodiziac: este folosit de secole pentru efectul său afrodiziac în Orientul Mijlociu. Mai mult, se spune că uleiul esenţial de iasomie sporeşte libidoul.
Remediu util şi în ritualul de îngrijire
Uleiul esenţial pur de iasomie nu trebuie folosit nediluat, deoarece poate provoca iritaţii, dar amestecat cu alte uleiuri vegetale, cum este cel de argan, şi pus în crema de zi sau cea hidratantă, face minuni pentru pielea uscată.
 
Întrucât uleiul de iasomie are efect antioxidant, prevenind îmbătrânirea prematură a pielii, acesta este un excelent remediu antirid. Mai mult, fiind antibacterian, ameliorează micile probleme ale pielii, cum este acneea uşoară.
 
Pentru un păr frumos, sănătos şi rezistent, pune câteva picături de ulei esenţial de iasomie în şamponul cu care te speli.
 
/////
 

Cele mai bune salate când vrei să slăbeşti…

 
 
În sezonul rece se numără kilogramele acumulate în vara şi toamna şi tot în această perioadă se spune că este ideal să faci ordine în dieta zilnică. Câteva schimbări benefice te vor ajuta să slăbeşti, să întăreşti imunitatea şi să intri mai suplă în iarnă. Pentru acest lucru, poţi miza pe salate consistente şi hrănitoare.
 
 
 
Sunt multe regimuri de slăbire care se bazează pe salate, pentru că, în afară de legumele pline de vitamine, de minerale şi de fibre, poţi adăuga fructe, seminţe, brânză, peşte, ingrediente nutritive şi bogate în grăsimi bune. În plus, dacă incluzi în meniul zilnic cel puţin o salată consistentă, te bucuri de un tranzit intestinal mai eficient. Pe lângă salată verde, castraveţi, roşii, ardei coloraţi sau alte legume, poţi pune în salata preferată nuci sau migdale, seminţe de in, de floarea-soarelui şi de dovleac. Cu cât este mai colorată, cu atât este mai sănătoasă. Datorită alcalinităţii lor, salatele combat aciditatea cărnii, de aceea ar trebui asociată cu o friptură.
 
 
 
Înlocuieşte crutoanele cu nuci
Bucăţile de pâine albă uscată nu au ce căuta în meniul de dietă, chiar dacă salatele cu de toate conţin adesea crutoane. Acestea deţin puţine proprietăţi benefice pentru câte caloriile au, respectiv 100 g crutoane au nu mai puţin de 400 de calorii. Înlocuieşte-le cu fructe cum sunt perele, delicioase la gust, cu multe fibre şi de ajutor în slăbit. De asemenea, fructele uscate ca nucile, migdalele, alunele reprezintă alternative sănătoase şi săţioase pentru crutoane. Combină legumele, fructele cu carne şi brânzeturi, după plac. Totul este să nu depăşeşti 500 de calorii la o porţie de salată, dacă vrei să slăbeşti.
 
Evită să mănânci salată cu carne şi cartofi
Este bine să fie evitată asocierea carne şi proteinele de origine animală cu amidonoase. Adică la friptură nu punem ca garnitură cartofii prăjiţi, ci salată de legume şi renunţăm la pâine albă. Cel mai bine este să optezi pentru friptură cu o garnitură de legume sotate sau făcute la grill. De ce nu este o decizie bună să mănânci cartofi prăjiţi cu friptură şi salată? Din cauză că fiecare categorie de alimente are nevoie de un anumit pH pentru a se digera. De exemplu, carnea are nevoie de pH acid, iar cartofii, de pH alcalin. Combinate, acestea pot îngreuna digestia, pot favoriza acumularea de toxine, balonarea şi îngrăşarea.
 
Adaugă ulei de măsline
Foloseşte în salate, ca dressing, ulei de măsline, pentru că acest lichid ajută la descompunerea vitaminelor A, D, E şi K din legume, care sunt liposolubile. Dacă salatele nu au grăsimi, corpul nu poate să absoarbă substanţele nutritive din ingrediente. Mai mult decât atât, studiile în domeniu au arătat că uleiul de măsline este un aliat puternic în curele de slăbire, pentru că luptă cu grăsimea din jurul burţii.
 
2 reţete care previn balonarea şi menţin silueta
Următoarele reţete sunt ideale pentru când vrei să scazi în greutate. Combinaţiile de ingrediente te ajută şi să previi balonarea, fiind benefice şi în caz de tulburări digestive uşoare. Pentru a prepara aceste salate delicioase, nutritive şi care îţi subţiază silueta nu ai nevoie de mai mult de 15 minute.
 
Salată cu legume şi avocado
Pentru prima salată dietetică ai nevoie de: 1 ½ ceaşcă de roşii cherry, 1 castravete curăţat şi tocat, 1 avocado cuburi, ¼ de ceaşcă de brânză feta, 2 linguriţe de ceapă roşie tocată fin, 1 mână de pătrunjel tocat (aproximativ 2 linguriţe), 2 linguriţe de ulei de măsline, 1 linguriţă de oţet de vin roşu, sare de mare şi piper după gust
 
Pentru a o prepara, taie legumele cuburi, respectiv felii. Pune-le pe toate alături de feta într-un bol. În altul, mai mic, mixează uleiul de măsline, oţetul de vin roşu, sarea şi piperul. Adaugă vinegreta peste salată şi combină totul cu grijă, aşa încât feta şi avocado să nu sfărâme.
 
Salată cu smântână, nuci şi pere
A doua reţetă este o variantă interpretată a celebrei salate Waldorf. Perele din compoziţie înlocuiesc merele, iar strugurii roşii, stafidele. Pentru pregătirea ei ai nevoie de: 2 linguriţe de smântână slabă, 1 linguriţă de zeamă de lămâie, un praf de sare, 2 pere tocate, 1 ceaşcă de struguri roşii, 2 linguriţe de nuci pisate, frunze de rucola după gust. Amestecă primele 3 ingrediente pentru a obţine dressingul şi apoi combină perele, strugurii, nucile şi amestecul de sos. Salata se serveşte pe pat de rucola.
 
Ambele preparate sunt săţioase şi au până în 350-400 de calorii. Înlocuieşte o masă principală a zilei cu o astfel de salată 2 săptămâni şi alimentează-te echilibrat în restul zilei.
 
//////
 

6 produse alimentare pe care nu le știam toxice

 
 
Produse alimentare toxice. Când avem pofte, vrem să mâncăm cât mai curând posibil. Adesea, luăm pur și simplu un pachet de chipsuri sau facem un sandwich cu salată și roșii. Nu ne gândim întotdeauna la ceea ce mâncăm, dar ar fi bine să începem azi.
 
 
 
Ciuperci
Există multe soiuri de ciuperci și cu siguranță ați auzit de când erati copii că nu toate sunt comestibile. Roșiile cu puncte albe, de exemplu, sunt cu adevărat toxice. Există însă și mai multe soiuri de ciuperci foarte toxice. Ciupercile pe care le găsești în supermarket sunt sigure, dar dacă ieși în sălbăticie în căutarea lor, trebuie să fii foarte atent.
 
 
Produse alimentare toxice. Rubarba
Când faceți un compot de rubarbă, tăiați frunzele și totul este în regulă. Puteți mânca tulpina fără nicio problemă, dar frunzele de rubarbă sunt foarte toxice.
 
Roșii
Nu este necesar să interziceți roșiile in dieta dvs. De fapt, tomata în sine nu este toxică, dar tulpina și frunzele sale conțin o toxină care poate provoca crampe și dureri de stomac severe. Îndepărtați întotdeauna tulpina mică de roșie înainte de a mânca leguma.
 
 
 
Produse alimentare toxice. Migdale
Mâncăm tone de migdale fără să ne gândim, dar trebuie să fiți atenți la ceva: asigurați-vă că mâncați mereu migdale procesate.
 
Cireșe
Ne plac cireșele, dar samburii din interior le pot face greu de mâncat. Nu înghiți niciodată acest sâmbure! Conține o substanță numită cianură de hidrogen și nu suntem pregătiți să o ingeram. Este la fel pentru semințele de caise, măr, prune, pere și sâmburi.
 
Produse alimentare toxice. Cartofi
Știați că cartofii cresc și pot devini o plantă otrăvitoare? Planta poate fi otrăvitoare, dar, din fericire, otrăvirea prin cartof este foarte rară. Cu toate acestea, consumul de cartof verde poate fi foarte periculos, așa că aruncați-l.
 
 
//////
 

Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune…

 
 
Acest remediu Amish este foarte eficient si trateaza mai multe boli si conditii medicale.
Aceasta combinatie scade tensiunea marita si reduce nivelul de colesterol rau din organism. Iata de ce ingrediente ai nevoie:
 
1 bucata de ghimbir ras
1 lingurita de otet de mere
1 lingurita de suc de lamaie
1 lingurita de miere
1 catel de usturoi ras
 
Mod de preparare: Amesteca bine ingredientele intr-un pahar si lasa la frigider timp de 5 zile.
 
Consuma remediul inainte de cina si micul de juns, insa nu mai multe de trei ori pe zi. Primele rezultate se vor vedea intr-o saptamana.
 
In plus, trebuie sa consumi mai multe fructe si legume, alimente integrale si proteine slabe.
//////
 

Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine

 
 
De cele mai multe ori mâncăm fructele fără coajă, dar aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face! Coaja ascunde multe vitamine esenţiale pentru sănătate, precum şi beneficii la care nu ne-am fi gândit vreodată.
Banana este un fruct iubit de toată lumea şi extrem de sănătos, iar specialiştii susţin că cea mai benefică parte a acestui fruct ar fi chiar coaja. Coaja bananei te va ajuta să pierzi kilogramele în plus, să elimini balonarea şi să dormi mai bine.
 
”Coaja banenei conţine fibre, vitamina B6 şi vitamina C, potasium şi magneziu. Deasemenea, dacă o consumei, vei mânca cu 10% mai multe fibre”, a declarat Susie Burrell, nutriţionist.
 
În ciuda acestor beneficii, nutriţioniştii nu recomandă să o mesteci, ci să o introduci în smoothie-uri sau preparate gătite, cum ar fi curry-ul.
 
 
Cum te scapă de coşuri coaja de banană
Pentru început, curăţă faţa cu un demachiant. Acneea se poate agrava dacă nu este tratată corespunzător,aşa că ia măsuri de cum apar primele coşuri.
 
Taie bucăţi o coajă de banană şi pune-le pe zona cu probleme, cu partea albă pe piele. Fă tratamentul în special seara, înainte de culcare. Coaja de banană conţine vitaminele A,B,C şi E, precum şi potasiu, zinc, fier şi mangan. Vitaminele reduc inflamaţia de pe piele şi fac ca nesuferitele coşuri să dispară,în timp ce mineralele acţionează ca antioxidanţi.
 
Este important să te speli cu apă rece după acest tratament, pentru a permite pielii să absoarbă mai multe substanţe nutritive. Poţi apela la acest tratament o dată pe zi,până când coşurile dispar. Dacă situaţia nu se ameliorează, ci se agravează, nu mai continua tratamentul. La unele persoane, efectul antioxidant al bananelor poate duce la sensibilizarea pielii.
 
 
/////

Ce nu este cardiopatia ischemica

 
 
Asupra cardiopatiei ischemice, cu diferitele sale forme de manifestare, se concentreaza in ultimul timp atentia nu doar a medicilor, fie ei specialisti cardiologi sau medici de familie, ci si a cercetatorilor, a media si a publicului larg. Poate tocmai interesul pe care il genereaza acest domeniu duce uneori la exagerari, concluzii pripite si chiar deformari ale realitatii, apar evidente confuzii si informatii eronate pe care le au pacientii si populatia in general despre cardiopatia ischemica:
 
 
 
Un sfert din populatia adulta a Romaniei sufera de cardiopatie ischemica. Fals. La aceasta concluzie eronata am putea ajunge daca am face o statistica superficiala bazata pe declaratiile presupusilor pacienti, dar studii statistice ample si bine documentate au demonstrat o frecventa reala a cardiopatiei ischemice de numai 2 – 4%; trebuie sa remarc un fel de „mandrie morbida“ a pacientilor in privinta purtarii acestui diagnostic.
 
Nu putem anticipa care sunt persoanele cu risc de a se imbolnavi de cardiopatie ischemica. Fals. Exista in prezent numeroase scale de calcul a riscului de aparitie a acestei boli, bazate pe recunoasterea prezentei factorilor de risc cardiovascular. Se cunosc o serie de factori de risc pentru producerea cardiopatiei ischemice: fumatul, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, cresterea colesterolului, obezitatea, sedentarismul, stresul excesiv, predispozitia ereditara, abuzul de alcool (nu si consumul moderat de alcool!) si mancarea nesanatoasa – bogata in grasimi si dulciuri, sarata si lipsita de legume si fructe. Actionand impotriva acestor factori de risc veti putea preveni aparitia sau progresia bolilor cardiovasculare.
 
Cardiopatia ischemica are manifestari invariabile. Fals. Exista mai multe modalitati de exprimare a cardiopatiei ischemice, grupate in forme dureroase si nedureroase. Formele dureroase sunt cardiopatia ischemica cronica dureroasa (angina pectorala de efort) si sindroamele coronariene acute: angina pectorala instabila (preinfarctul) si infarctul miocardic. Mai dificil de diagnosticat sunt formele nedureroase: cardiopatia ischemica cronica nedureroasa, aritmiile de cauza ischemica, cardiomiopatia dilatativa ischemica sau moartea subita de cauza coronariana. Trebuie precizat ca un pacient poate prezenta de-a lungul vietii, succesiv sau uneori chiar simultan, mai multe forme de cardiopatie ischemica.
 
Circa 10% din populatia Romaniei va deceda ca urmare a unei afectiuni cardiovasculare. Fals. in realitate, peste jumatate din populatia Romaniei va deceda ca urmare a unei afectiuni vasculare, fie ea coronariana, cerebrala sau periferica, asa cum de altfel se intampla in toate tarile cu economii in curs de dezvoltare. Acest procent este tot in jur de 50% si in tarile dezvoltate economic, dar in scadere in ultimii zeci de ani – ca urmare a masurilor luate acolo de autoritati si de populatie.
 
Evolutia cardiopatiei ischemice cronice este totdeauna grava. Fals. Evolutia cardiopatiei ischemice cronice este extrem de variabila, supravietuirea putand atinge uneori zeci de ani. Principalii factori care influenteaza evolutia acestei afectiuni sunt: contractilitatea inimii, capacitatea de efort a persoanei afectate, numarul arterelor inimii afectate de ateroscleroza, coexistenta altor boli cardiace sau necardiace grave, si nu in ultimul rand masurile terapeutice medicamentoase si nemedicamentoase adoptate de pacient.
 
 
//////
 

Cele mai bune remedii naturale contra constipaţiei…

Plantele sunt de mare ajutor atunci când ai probleme cu constipaţia. Află din articolul nostru pe ce remedii te poţi baza pentru a veni de hac acestei probleme.
 
 
 
Dacă suferi de constipaţie cronică, este nevoie, în primul rând, de unele modificări în stilul de viaţă: fă mai multă mişcare, include fibre în alimentaţia zilnică (legume, fructe, cereale integrale) şi bea doi litri de apă pe zi. Medicii vorbesc despre constipaţie atunci când există mai puţin de trei scaune pe săptămână. În cazul în care constipaţia durează de mai mult timp (două-trei luni), este indicat un control medical amănunţit, pentru a exclude prezenţa unor boli. Această neplăcere digestivă mai poate apărea şi dacă suferi de unele boli (hipotiroidie, tumori pelviene), dacă ai carenţă de vitamina B1 sau dacă iei medicamente antiacide. Laxativele din plante înlesnesc defecaţia şi sunt mult mai blânde decât cele de sinteză.
 
 
Mizează pe seminţele de in şi de psyllium
 
Bogate în fibre, seminţele de psyllium şi de in pot fi folosite atât în conspipaţia ocazională, cât şi în cea cronică. Mucilagiile din aceste seminţe ajută la absorbţia toxinelor din colon, eliminându-le treptat. Pune o lingură de seminţe de psyllium în 200 ml de apă şi consumă imediat. Atenţie! Este important ca pe parcursul zilei să bei doi litri de apă, pentru a evita blocarea intestinului. Dacă alegi seminţele de in, consumă-le seara (două linguriţe), de patru ori pe săptămână, cu multă apă. Nu lua seminţe de psyllium sau de in dacă ai făcut recent operaţii chirurgicale pe intestin.
 
Cruşinul şi frasinul, bune laxative
 
Printre cele mai folosite plante în constipaţie se numără cruşinul, frasinul şi volbura. Din cruşin îţi poţi prepara un decoct astfel: toarnă 250 ml de apă fiartă peste o linguriţă de coajă de cruşin şi lasă vasul acoperit un sfert de oră. Fierbi apoi timp de 15 minute, laşi la răcit, iar seara iei din acest decoct 100 ml. Frasinul se administrează ca infuzie, pe care o prepari din două linguriţe de plantă la 300 ml de apă fiartă. Bea câte o cană, după mesele principale. Din volbulă poţi prepara o tinctură cu efect laxativ. Lasă la macerat zece zile 20 g de plantă uscată în 100 ml de alcool de 70 de grade. Iei câte trei linguriţe din aceasă tinctură, de trei ori pe zi (prima, pe stomacul gol, cu puţină miere).
 
Uleiul de ricin este un purgativ eficient
 
Unul dintre cele mai bune remedii purgative este uleiul de ricin. Acesta se administrează dimineaţa, câte o linguriţă pe zi, înainte de masă (este mai eficient pe stomacul gol). Uleiul de ricin nu se ia pe perioade mai mari de o săptămână-două. Evită acest remediu dacă ai calculi biliari sau orice altă problemă cu bila.
 
Trucuri rapide care „grăbesc” scaunul
 
Dă prin râşniţa de cafea cantităţi egale de frunze de frasin, rădăcină de cicoare şi coajă de cruşin. Ia o linguriţă din această pulbere seara, cu un pahar de apă.
Dimineaţa, pe stomacul gol, bea un pahar de apă plată în care ai adăugat o lingură de miere şi o linguriţă cu oţet de mere.
Consumă suc de varză, câte un pahar, după fiecare masă principală a zilei.
Dimineaţa, pe stomacul gol, ia o lingură cu ulei de măsline.
Cu 30 de minute înainte de masă, dimineaţa şi seara, ia câte o linguriţă cu gel de aloe vera.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(Pana nu e prea tarziu,conectati-va,prizati-va,fuzionati  cu Duhul Sfant ,sa va umpleti cu bunatate,blandete,adavar,corectitudine,dragoste (1 Cor.cap.13) nemaimutareasca!Altfel,va hibrideaza ei cu roboti si va umplu cu minciuni,preacurvii,invidii,viclenii si cu alte rautati(Gal. 5 /19-21) Elon Musk spune că va conecta creierul uman cu un computer prin dispozitivul Neuralink în șase luni„Există dovedit științific punctul lui Dumnezeu în creier!” … “Avatar”, cel mai mare succes al francmasoneriei şi satanismului; (Cine sapa groapa altuia,se ingroapa pe sine…) Groparul lui Dumnezeu. L-a ingropat stiinta pe Dumnezeu? (Pentru ca nu-si vede barna din ochii demonizanti…)Biserica rusă: În Ucraina, Dumnezeu luptă contra Occidentului satanic; Disciplinarea plină de dragoste a lui Dumnezeu;  CINCI LECȚII DESPRE DOVEZILE EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU; Cum a demonstrat Einstein existența lui Dumnezeu! Te va pune pe gânduri; Calea lui Dumnezeu, nu a noastra; ISTORIA LUI OSWALD CHAMBERS; 65.4% dintre laureații premiului Nobel cred în Dumnezeu; 50% dintre oamenii de știinţă cred în Dumnezeu; Scrisoarea a peste 150 de laureaţi Nobel; Erwin Schroedinger, laureat al premiului Nobel în fizică, mărturisește pe Dumnezeu;  Savanți creștini; Christian Anfinsen, laureat al Premiului Nobel pentru chimie: Trebuie să recunoaștem că există o putere de neînțeles care a creat întregul univers; A murit Peter Higgs, fizicianul care a descoperit „particula lui Dumnezeu”; De la „particula dată dracului” la „particula lui Dumnezeu”; (Omul a intors spatele la Dumnezeu,ca sa devina dejectie de… “”zeu””) Transumanismul sau calea către societatea postumană;Telefoane mobile și mașini autonome cu creier(dar fara Dumnezeu); Creștinismul batjocorit la Jocurile Olimpice, Paris 2024; (Asa ii cresc aripi Anticristului…) Creștinismul batjocorit la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris; (Bumerangul celor care lucreaza fara Dumnezeu)…Dezavantajele inteligenței artificiale; (Pentru ca adevaratii crestini ii incurca pe cei globalii,  au creat Socialismul Inteligentei LUCIFERICE)  Inteligența Artificială va fi folosită ca ARMĂ împotriva Creștinismului; Noua Religie Mondială (II): Mișcarea New Age – Conspirația Vărsătorului – Rețeaua rețelelor; Noua Religie Mondială (I): Transformarea conștiinței umane în susținerea Agendei 2030 – Primul proiect-pilot – Strategia: crize catalizatoare; Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030’; Noua religie mondială în 2022? Noua Religie Mondială: Cum vor să înlocuiască Biblia cu Agenda 2030 (I);  Cine a castigat Razboiul Mondial al religiilor? ANIMALE NEFASTE SI DIABOLICE DE HALLOWEEN; De la „particula dată dracului” la „particula lui Dumnezeu”…

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Cine a castigat Razboiul Mondial al religiilor?

 

 

De (autor): Daniel Banulescu

 

Patru slujitori religiosi – un calugar budist, un imam, un preot catolic si un preot ortodox – isi disputa intiietatea intr-un Campionat Mondial al Religiilor, organizat, sub amenintarea mortii, intr-un ospiciu.Fiecare competitor are dreptul de a pune trei intrebari, atacind religia rivalului sau. O intrebare dureaza un minut. Un raspuns dureaza un minut. Religiile sint obligate astfel sa-si dezvaluie o parte din punctele vulnerabile. Nu se mai pot ascunde cu usurinta in labirinturile lor de vorbe. Totul se desfasoara sub ochii „spectatorilor”. Ei pot cintari si judeca fara mila. Ca intotdeauna, razboiul de vorbe se transforma intr-o baie de singe. Ramine totusi intrebarea: cine a cistigat Razboiul Mondial al Religiilor? Moartea sau o noua religie, care primeste numele Sfinta Psihiatrie?„In iarna lui 2001 am avut ocazia sa fac parte din juriul UNITER pentru „piesa anului”, iar dintre cele aproape 60 de piese care mi-au trecut prin mina, una mi s-a parut ca se detaseaza net: o drama polifonica, despre un turnir delirant al religiilor arbitrate de nebunie. Am votat-o pentru primul loc, atras de verva dementei teatralizate si de amplitudinea vizionara.

Cind s-au deschis plicurile, a iesit la iveala si identitatea piesei pe care o sustinusem: Cine a cistigat Razboiul Mondial al Religiilor?, drama in trei acte de Daniel Banulescu.

Ca literatura dramatica, piesa e deosebit de spectaculoasa: o sinteza teatrala neobisnuita intre poezie si roman, realizare de substanta made in Daniel Banulescu.” (Paul Cernat)

 

https://www.libris.ro/cine-a-castigat-razboiul-mondial-al-religiilor-cro978-973-23-2949-8.html#descriptionHead

 

 

///////////////////////////////////////

 

Noua Religie Mondială: Cum vor să înlocuiască Biblia cu Agenda 2030 (I)

 

 

Ideea unei noi religii mondiale ‒ o unică religie pentru întreaga planetă ‒ bântuie coridoarele instituțiilor globaliste de multă vreme.Agenda 2030 vorbește despre schimbarea radicală a societății umane, ceea ce implică, firește, o schimbare radicală a omului, a identității și conștiinței lui, a înțelegerii lui despre lume ‒ a acelor temelii puse în om de credința religioasă.În viziunea Agendei 2030, Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals ‒ SDG), au înlocuit, deja, drepturile și libertățile fundamentale. Iar în centrul lor nu mai stă omul („antropocentrismul”, mai ales cel de sorginte creștină, fiind considerat nu doar depășit, ci și vinovat de „criza planetară” în care ne-am afla) ci „planeta”.„Drepturile omului” există doar în măsura în care nu deranjează cu ceva „drepturile tuturor viețuitoarelor” ‒ ba chiar și ale inanimatelor.

 

Dar nu este de ajuns că suntem astfel detronați și puși pe același plan cu musculița de oțet și ornitorincul; ni se cere să ne și placă; să credem.

 

Așa cum voi arăta mai jos, omul reformat trebuie să creadă în aceste țeluri globaliste mai presus de orice; trebuie să se dedice lor trup și suflet. SDG constituie dogma Noii Religii Mondiale.

 

„Umanocrația” salvează distopia

 

Așa cum se știe, Summit-ul World Economic Forum (WEF) de la Davos, din ianuarie 2024, s-a desfășurat sub sloganul Rebuilding Trust in the Future (Refacerea încrederii în viitor) ‒ fiind vorba nu doar despre încrederea globaliștilor prezenți, cam stafidiți de turnura diverselor evenimente, ci și de cea a populației planetare în instituțiile naționale și internaționale, încredere zdravăn zdruncinată în timpul „pandemiei”………………….

…………..

Det. aici

https://yogaesoteric.net/noua-religie-mondiala-cum-vor-sa-inlocuiasca-biblia-cu-agenda-2030-i/

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

Noua religie mondială în 2022 ?

 

 

Sunt foarte multe articole pe internet legate de acest eveniment care urmeaza sa aiba loc anul viitor, in 2022 (puteți căuta pe google, la final aveți un link de pe site-ul Vaticanului) și anume deschiderea acestui centru cultural religios numit Casa Familiei Avraamice. Acest centru se va deschide in Abu Dhabi (EAU), si va include trei construcții o sinagogă, o biserică și o moschee. Este un concept vechi, deși pare nou, acela de unitate, de incluziune, să ne unim și să ne facem un nume, să lăsăm diferențele și gardurile care ne separă și să venim să ne închinăm împreună, cui … rămâne de văzut. Babel vă spune ceva ? Geneza capitolul 11.

 

Văzând această știre nu am putut să nu recitesc 2 Tesaloniceni cap. 2:3. Acest verset ne ajută să plasăm corect în timp ziua Domnului, acea zi a judecății care va veni peste pământ. Această zi va veni după două mari evenimente , aceste două evenimente se vor întâmpla după răpirea credincioșilor pe care Pavel a tratat-o în prima scrisoare în capitolul 4. (1 Tesaloniceni 4). Cele două evenimente sunt lepădarea de credință sau marea apostazie și arătarea omului păcatului, adică antichristul. Așa se întâmplă de obicei apare o mișcare nouă care converge către un lider, către un om, cap al acelei mișcări.Această mare apostazie nu trebuie confundată cu răceala din biserici, cu lipsa de înflăcărare a unor creștini, apostazia nu reprezintă buruienile doctrinare plantate peste tot în grădina lui Dumnezeu, este mai degrabă o alunecare de teren a grădinii cu totul. O renunțare la adevărurile de bază ale creștinismului.

 

Așa că niște întrebări își așteaptă răspunsul:

 

Vor renunța oamenii la creștinism pentru această nouă religie mondială ?

 

Să fie această mișcare ecumenică de unire a celor trei mari religii monoteiste, începutul unui mișcări care va duce la apostazia prezisă de apostolul Pavel ?Trăim noi oare aceste evenimente premergătoare lepădării de credință ? Dacă da, vă dați seama cât de aproape suntem de răpirea care va avea loc cu șapte ani înainte de ziua Domnului ?

 

Maranata !

 

link de pe site-ul vaticanului:

 

https://www.vaticannews.va/en/vatican-city/news/2021-06/abu-dhabi-abrahamic-family-house-2022-human-fraternity.html

 

 

Noua religie mondială în 2022 ?

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030

 

 

Ideea unei noi religii mondiale – o unică religie pentru întreaga planetă – bântuie coridoarele instituțiilor globaliste de multă vreme.Agenda 2030 vorbește despre transformarea radicală a societății umane, ceea ce implică, firește, o transformare radicală a omului, a identității și conștiinței lui, a înțelegerii lui despre lume – a acelor temelii puse în om de credința religioasă.În viziunea Agendei 2030, Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SDG), au înlocuit, deja, drepturile și libertățile fundamentale. Iar în centrul lor nu mai stă omul („antropocentrismul”, mai ales cel de sorginte creștină, fiind considerat nu doar depășit, ci și vinovat de „criza planetară” în care ne-am afla) ci „planetara…„Drepturile omului” există doar în măsura în care nu deranjează cu ceva „drepturile tuturor viețuitoarelor” – ba chiar și ale inanimatelor.Dar nu este de ajuns că suntem astfel detronați și puși pe același plan cu musculița de oțet și ornitorincul; trebuie să ne și placă; să credem.Așa cum voi arăta mai jos, omul reformat trebuie să creadă în aceste țeluri globaliste mai presus de orice; trebuie să se dedice lor trup și suflet. SDG constituie dogma Noii Religii Mondiale.

 

„Umanocrația” salvează distopia

 

Așa cum se știe, Summit-ul World Economic Forum (WEF) de la Davos, din ianuarie 2024, s-a desfășurat sub sloganul Rebuilding Trust in the Future(Refacerea încrederii în viitor) – fiind vorba nu doar despre încrederea globaliștilor prezenți, cam stafidiți de turnura diverselor evenimente, ci și de cea a populației planetare în instituțiile naționale și internaționale, încredere zdravăn zdruncinată în timpul „pandemiei”.

 

 

https://crestintotal.ro/2024/07/17/noua-religie-mondiala-cum-va-fi-inlocuita-biblia-cu-agenda-2030/

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

Noua Religie Mondială (I): Transformarea conștiinței umane în susținerea Agendei 2030 – Primul proiect-pilot – Strategia: crize catalizatoare

 

DE LEVANA ZIGMUND

 

 

Există, și va continua să existe, o rezistență psihologică profundă atât la o nouă imagine de sine a omului, cât și la implicațiile sale. Niciun aspect al sistemului de credințe și valori al omului, luat în totalitate, nu este mai rezistent la schimbare decât simțul identității proprii, al imaginii de sine.

 

Într-un articol precedent pe tema Noii Religii Mondiale, prezentam recentele decizii ale auto-declaraților „lideri globali” de a coopta religiile în „parteneriate strategice”, cu scopul de a se folosi de autoritatea lor morală pentru a inculca populației „valorile” Agendei 2030.

 

Îngrijorați de reticența sporită a credincioșilor la campania de injectare Covid-19 și de constatarea că secularismul a fost o ipoteză falsă, globaliștii au decis că religiile nu mai pot fi lăsate în afara razei lor de influență și control.Asta cu atât mai mult cu cât, pentru a putea implementa Agenda 2030, cu toate ale ei enorme răsturnări și privațiuni în toate domeniile existenței, este nevoie ca umanitatea să sufere o „transformare de conștiință” (shift of consciousness).

 

Documentele analizate vorbesc textual despre „convertire” – convertirea întregii umanități la Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SDG).

 

 

Or, ce altă instituție umană a reușit vreodată să genereze mai rapid și mai temeinic o „convertire” dacă nu religia? Și ce anume poate vreodată înlocui o credință religioasă dacă nu o alta?Planul, așadar, este ca, inclusiv prin acțiunea „actorilor confesionali” racolați și prin modificarea preceptelor religioase „contondente”, care nu se armonizează cu agenda globalistă, omenirea să fie convertită la Noua Religie Mondială, ale cărei dogme constau în SDG, cărora li se va adăuga o latură „spirituală”, un ansamblul de credințe, doctrine și teologii.

În articolul de față îmi propun să descriu câteva din coordonatele acestei Noi Religii Mondiale, pornind de la primul mare proiect-pilot de „transformare a conștiinței umane”, studiul Changing Images of Man, publicat în 1974, cu prezentarea câtorva dintre influențele lui intelectuale marcante (Partea I); trecând printr-o scurtă prezentare a mișcării New Age (Partea a II-a); cu introducerea unor personaje importante din cadrul ONU, care au contribuit major la formularea agendei globaliste, injectând în aceasta credințe care continuă și astăzi să dea globalismului latura sa „spirituală” (Partea a III-a); pentru ca, în final, să prezint un document contemporan, elaborat de Clubul de la Roma în 2022 (Tranformation Literacy: Pathways to Regenerative Civilizations), care reprezintă actualul proiect-pilot de „transformare a conștiinței umane” în scopurile Agendei 2030 și care, așa cum se va vedea, conține aceleași elemente ca studiul din 1974, precum și o panoplie de doctrine, idei și terminologie care își au sorgintea în mișcarea New Age (Partea a IV-a).   

 

 

Changing Images of Man – un proiect-pilot de transformare a conștiinței umane

 

Poate deloc surprinzător, unul dintre cele mai importante „proiecte pilot” ale „transformării conștiinței umane” a apărut la începutul anilor șaptezeci, în plină „renaștere ocultă” americană. Este vorba despre faimosul studiu intitulatChanging Images of Man (cu sensul de schimbare a „imaginii de sine a omului”, a conștiinței umane), elaborat de unul dintre cele mai importante think tank-uri americane, Stanford Research Institute (SRI) International.

 

Studiul, început în 1968, finalizat în 1974 și publicat pe scară largă în 1982 la Pergamon Press, a pornit de la premisa că orice viitor s-ar proiecta, el trebuie să tindă la rezolvarea unor „probleme globale majore”, printre care creșterea populației și epuizarea resurselor naturale (probleme reunite sub termeni precum „criza crizelor” sau, preluând terminologia Clubului de la Roma, „la problematique”).

 

Pentru cine se întreabă: păi era deja criza crizelor în 1968?!, Ediția Pergamon a studiului începe cu un citat dintr-o declarație făcută în 1969 de, pe-atunci, Secretarul General al ONU, U Thant (vezi Partea a III-a), care spunea că omenirea mai avea zece ani să treacă la parteneriat global, cu îmbunătățirea mediului și „dezamorsarea exploziei demografice”, altfel, urma iremediabila catastrofă.

 

 

O jumătate de secol mai târziu, cu o populație de peste 8 miliarde (față de cele 3,6 miliarde din 1969) și fără parteneriat global implementat ca la carte (cel puțin nu până la Summit-ul Viitorului din septembrie anul ăsta), continuăm să supraviețuim.

 

De unde venea senzația – sau, mai bine spus, ideea de criză – se va vedea în cele ce urmează. E suficient să menționez, deocamdată, că Willis Harman, marele futurist care a coordonat studiul, era convins că lumea trece printr-o „macro-criză mondială”, a cărei unică soluție era adoptarea unei „etici ecologice” și a „împlinirii de sine”; omul fiind parte integrantă din natură, împlinirea individuală și sustenabilitatea mediului trebuie puse în relație sinergică, cu considerarea limitelor mediului înconjurător.

 

În plus, Changing Images of Man a fost finalizat la doi ani după publicarea infamului raport malthusian al Clubului de la Roma, Limits of Growth, așa că autorii au avut de unde să se inspire.

 

La Lume Nouă, Om Nou

 

Changing Images of Man își propune să descrie conștiința Omului Nou, care trebuie obținută, prin diverse metode de inginerie socială, pentru a se putea instaura Lumea Nouă (sau „Noua Eră” – New Age). Coordonatele transformării, surprinzător de contemporane azi, la jumătate de secol de la elaborarea studiului, sunt următoarele:

 

 

(1) Omul Nou va trebui să facă față „noii penurii” (new scarcity) de resurse;

 

(2) să-și găsească forme noi de împlinire socială (cele existente urmând a fi demolate sau modificate);

 

(3) să se supună unei noi forme de planificare și control social (care este colectivismul, dar altfel nu se poate) și

 

(4) să priceapă că creșterea economică distruge planeta și resursele planetare trebuie „distribuite mai echitabil”.

 

Ce va trebui schimbat, spune studiul, este concepția omului despre – nici mai mult, nici mai puțin – „Liberul arbitru”, „Bine vs. Rău”, „Om și Natură”, „Spirit vs. Materie”, „Muritor vs. Nemuritor”, „Divinitatea ființei umane”, „Individ vs. Societate”, „Progresul”, „Moralitatea, etica și reglementarea”.

 

„Conștiința adecvată” – Radiografia Omului Nou

 

Acestea toate trebuie modificate astfel încât să se obțină o „imagine de sine adecvată” a omului, care, pentru a fi „dominantă și eficientă”, ar trebui să aibă câteva caracteristici (minimale), pe care le rezum mai jos.

 

 

„Perspectiva holistică despre viață”, considerată vitală pentru a se depăși „fragmentarea și alienarea atât de des întâlnite… în epoca industrială” și care trebuie construită de nouveau, cred autorii, pentru că nu mai avem „miturile și ritualurile societăților pre-științifice”.

 

Direct spus, trebuie să ni se inventeze alte mituri și alte ritualuri (aspect subliniat și în planul curent de transformare, despre care voi vorbi în Partea a IV-a).

 

„Etica ecologică” – cuprinzând „nu doar interesul indivizilor în relațiile dintre ei, ci și interesul celorlalți membri ai umanității și… al celorlalte creaturi (de aproape și de departe, din prezent și din viitor)… mutarea către un sistem economic și ecologic homeostatic (dar totuși dinamic), în care omul acționează în parteneriat cu natura”.

 

Aici, studiul spune pe șleau că, dacă nu se reușește crearea acestei „etici ecologice” prin inginerii pașnice (sau „de bună voie”, cum ar veni), atunci ea poate fi creată prin „mijloace de control al comportamentelor care ar lipsi individul de libertăți”.

 

„Etica împlinirii de sine” – este necesară pentru a se realiza ceea ce studiul consideră a fi „țelul corect al oricărei experiențe individuale”, și anume „dezvoltarea evolutivă și armonioasă a eului emergent (atât ca persoană, cât și ca parte din comunitate)”, cu mențiunea că „funcția corectă a instituțiilor sociale este aceea de a crea un mediu care să încurajeze acest proces”.

 

 

Conștiința Omului Nou trebuie să fie multi-dimensională, multi-fațetată și integrativă.În esență, trebuie să renunțăm la conflicte „ideologice” (a se citi: să renunțăm la orice concept „vechi”) și să acceptăm „reconcilierea integrativă a aparentelor dihotomii dintre imagini opuse”, cum ar fi, printre multe altele, „între masculin și feminin, între salvare sau progres prin eforturile sinelui și societății și [salvare/progres] prin intervenție divină”. Oculta coincidentia oppositorum ridicată la rang de politică socială.

 

Următoarea calitate a conștiinței Omului Nou trebuie să fie „echilibrarea și coordonarea satisfacției pe mai multe direcții”, care înseamnă adoptarea unei strategii sociale nu a „bunăstării”, ci a „stării de bine”, ba chiar a „fericirii” – la care ajungem, la nivel individual, prin psihoterapie și diferite practici „spirituale” (de la meditație la hipnoză și de la droguri psihedelice la experiențe paranormale) și, la nivel colectiv, prin „mobilizarea societății în situații de criză” (sublinierea mea).

 

În fine, Omul Nou trebuie să se vadă pe sine ca „experimental și fără un scop pre-determinat (open-ended)”. Asta presupune „atitudini și imagini intenționat evolutive, iar nu legate de dogme și paradigme”.

 

 

Omul trebuie să ia în mâini hățurile propriei evoluții și să se vadă pe sine ca element în transformare într-o lume în transformare – fie ea o transformare înceată, graduală, fie prin „revoluție”. A se vedea „umanocrația” propusă de Klaus Schwab, în care suntem toți uimitori și geniali și ne schimbăm zilnic, după cum bate vântul de la centru – fără identitate, fără repere – o colosală masă de manevră. Ori puzderia de „identități” imaginare la care sunt împinși tinerii și copiii.

 

„Fezabilitatea operativă” a Omului Nou

 

Cu o asemenea agendă amețitoare de transformare a omului, autorii studiului pun întrebarea: este fezabil? Capitolul 6 spune că s-ar putea face, dar sunt câteva dificultăți, și anume:

 

(1) lipsa unei „baze ontologice pentru tolerarea diferențelor și a schimbării”;

 

(2) „interpretarea exclusivistă pe care tradiția iudeo-creștină a impus-o imaginii transcendentale a omului”;

 

(3) lipsa unui limbaj care să exprime toate aceste concepte noi, „non-tradiționale”; și, firește,

 

 

(4) faptul că „realitatea este mult mai bogată și mai multidimensională decât orice metaforă”.

 

Există, totuși, câteva soluții pentru depășirea acestor mici obstacole (ontologice), soluții incluse sub titlul Fezabilitatea operativă a noii imagini de sine a omului:

 

„Transformarea evolutivă ca răspuns la o criză” – cu precizarea că „o criză este adesea factorul catalizator pentru redesenarea «hărții» preferate” (de cine preferate, nu se spune, dar cred că înțelegem).

 

Dacă „nivelul [de gravitate] a crizei percepute nu este suficient de mare” (sublinierea mea), inginerii sociali se pot mulțumi și cu „transformări culturale”, deși nu e la fel de excitant și durează mult. Aici ar fi vorba despre un „proces de revitalizare”, în câteva etape, care pornesc de la o stare stabilă, trec prin stres individual și distorsiune culturală, apoi revitalizare, reformulare, reorganizare, și, în fine, reașezare într-o nouă stare stabilă.

 

Privind în jur, eu zic că acum am fi în plină fază de distorsiune culturală, bine împănată cu diverse „crize”, mai mult sau mai puțin percepute, dar promovate virulent pe toate canalele posibile.

 

 

„Revoluții conceptuale în știință” – care au similitudini cu „revitalizarea culturală”, inclusiv aceea că își dobândesc mai ușor legitimitatea dacă „percepția că există o criză este mai răspândită” (vezi, de pildă, în contemporaneitate, depășirea limitelor bioetice în „criza pandemică”).

 

„Transformări personale” – care se obțin la psihiatru/psiholog, unde ne ducem ca să facem față crizei, sau prin diverse practici de „expansiune a minții” (meditație, yoga, hipnoză, droguri etc. – astăzi, „wellness” ori „mindfulness”), pentru a obține o „shift of consciousness”:  „deschiderea de a vedea lucrurile altfel”, cu „reformularea concepțiilor existențiale și reintegrarea personalității”, și „un nou nivel de adecvare: dezvoltarea fără un scop predeterminat și învățarea ca normalitate” (azi, îndoctrinarea prin „învățare continuă” și „educație transformativă”).

 

Dacă nu avem criză reală, facem

 

După cum se observă, elementul comun al acestor transformări este criza. Autorii studiului se întreabă candid: sunt toate aceste transformări fezabile fără a fiprovocate? Altfel spus, avem criză, sau o fabricăm?

 

 

Răspunsul la prima întrebare (avem criză?) este: nu. Studiul notează, cu obidă, că „trendurile societale… nu indică apariția unei imagini noi și mai adecvate a omului” și că „majoritatea societății nu percepe nevoia sau motivația” unei astfel de transformări.

 

Situație în care, în lipsa unei crize catalizatoare „naturale”, se impune crearea unei crize artificiale? Logica întregului demers obligă: evident că da. Autorii studiului preferă un răspuns mai pe după perdea, precizând, într-o logică circulară că: „noi punem accent pe stimularea gândirii și experimentării transformative nu pentru că o vedem necesară pentru apariția unei noi imagini de sine a umanității, ori a unor noi paradigme «morale», ci din cauza urgenței”.

 

Care urgență? Nu rezultă. După cum notează unul dintre autorii studiului, într-un soi de „opinie separată”, la o notă de subsol: „urgența nu este percepută de alții [i.e., alții decât autorii studiului, clienții și acoliții lor]; sau, dacă e percepută, soluțiile sunt cu totul altele”. Peu importe.

 

Strategia transformării conștiinței umane

 

Finalul studiului conține o sumă de indicații strategice pentru a obține „o nouă imagine de sine” a umanității – măsuri care trebuie luate, nu se spune precis de către cine, dar scara globală e implicită:

 

„Promovarea ideii că transformarea este inevitabilă” și „Construirea unui model/îndrumar de societate funcțională”.

 

În anii șaptezeci, se recomanda, printre altele, „dezvoltarea unei rețele multidimensionale de planificare în domenii ca dezvoltare economică, utilizarea pământului, educație, mediu, transporturi, asistență familială, comunicații”, cu capacitatea de „a planifica în avans pentru crizele viitoare”, precum și identificarea vulnerabilităților sistemelor sociale complexe în caz de „prăbușire sistemică (accidentală sau cauzată în mod deliberat)” (sublinierile mele).

 

„Încurajarea/întreținerea unei perioade de experimentare și toleranță față de diverse alternative” – aici, studiul spune limpede că „experimentarea” nu e ca să vedem ce funcționează, ci, mai degrabă, ca să „reducem tensiunile ostile dintre cei care promovează activ noul și cei care se agață cu disperare de vechi”.

 

„Încurajarea unei politici a virtuții, un simț mai accentuat al responsabilității în sectorul privat” (vezi, azi, pretențiile de virtute ale capitalismului stakeholderși înlocuirea legii cu „valori” la nivelul organizațiilor și instituțiilor publice internaționale, ba chiar, mai nou, și naționale).

 

„Promovarea explorării sistematice a vieții interioare a omului și dezvoltarea educației în acest sens”. Autorii studiului se plâng că „explorarea experienței subiective” a fost prea mult timp lăsată pe seama religiei și, într-o anumită măsură, a psihologiei clinice. Se impune o „cercetare a naturii umane” cât se poate de cuprinzătoare, prin tot felul de metode, de la „droguri, hipnoză, biofeedback”, „experiențe paranormale” și behaviorism, până la „investigarea sensibilității organismului uman la schimbările aduse în mediu de activitatea industrială (e.g., poluarea electromagnetică)”.

 

Scopul este contopirea religiei cu știința.

 

Și, în fine, „acceptarea necesității unui control social pentru perioada de tranziție, cu luarea unor măsuri de evitare a pierderii pe termen lung a libertăților”.

 

Aici, autorii studiului notează nevoia evidentă a unei forme de control și planificare socială și își exprimă îndoiala că o societate democratică va putea face față „noii penurii” fără a-și compromite taman democrația. Altfel spus, e de așteptat o opoziție populară largă la acest program de „transformare a conștiinței”.

 

Cu toate astea, generoși, autorii studiului par, totuși, să prefere o pierdere a libertăților doar pe termen scurt. Probabil că, în anii șaptezeci, nu era încă acceptabil să spui, cum o spune azi Yuval Harari, că libertatea individuală e o invenție de care ne putem debarasa.

 

Concluzia studiului: Omul Nou corespunde idealului masonic

 

În capitolul final, autorii studiului notează că „există semne tot mai evidente ale emergenței iminente a unei noi «imagini de sine» a omului, care, deși contrastantă cu anumite caracteristici ale omului contemporan (e.g., creștin), nu este nouă, căci „urmele ei pot fi găsite, mergând în istorie cu mii de ani în urmă, în experiențele fundamentale care stau la baza multora dintre doctrinele religioase ale lumii, așa cum rezultă ele din mituri și simboluri, scrieri sacre și învățături esoterice” (e.g., hermetism, religii de mistere, gnosticism).

 

Această nouă conștiință umană este „compatibilă cu Filosofia Perenă, care iese din nou azi la suprafață” și se potrivește în particular în „lumea occidentală, (unde) tradiția francmasoneriei a jucat un rol atât de important la nașterea Statelor Unite ale Americii, lucru atestat de simbolismul Marelui Sigiliu (de pe spatele bancnotei de un dolar).

 

În această versiune a imaginii transcendentale, accentul principal cade asupra rolului muncii creatoare în viața fiecărui individ uman. (În «francmasoneria adevărată», există o singură lojă: universul – și o singură frăție: a toate celor ce există. Fiecare persoană are «privilegiul de a munci», de a se alătura «Marelui Arhitect» în construirea unor structuri mai nobile, slujind, astfel, planul divin)”.

 

 

Willis Harman – marele profet al schimbării „minții globale”

 

StudiulChanging Images of Man, deși faimos în anumite cercuri, nu a avut un impact mare la nivelul publicului larg; dincolo de jargonul oarecum obscur pentru neinițiații în diversele zone la propriu sau la figurat ezoterice ale gândirii membrilor echipei de proiect (Ervin László, Joseph Campbell, B.F. Skinner fiind doar câteva exemple), studiul nu a fost publicat decât la o decadă după finalizare și circularea lui în sferele puterii care îl și comandaseră.

 

În schimb, mult mai influentă a fost lucrarea Global Mind Change: The Promise of the 21 Century, publicată în 1988 de șeful proiectului Changing Images of Man, marele futurist Willis Harman. Grație acestei cărți, conceptul de „minte globală” și-a făcut ferm intrarea în studiile globaliste privind „sustenabilitatea”. Lucrarea lui Harman a lansat și o mișcare pentru schimbarea minții globale”.

 

În linie cu studiul Changing Images of Man, Harman afirma, în Global Mind Change, că „trecem printr-una dintre cele mai importante transformări din istorie: o schimbare reală a sistemului de credințe în societatea occidentală. Nicio putere economică, politică sau militară nu se poate compara cu puterea unei transformări a gândirii.  Prin modificarea deliberată a imaginii despre realitate, oamenii pot schimba lumea”.

 

Transformarea recomandată de Harman este o revenire la împreunarea dintre știință și misticism, așa cum a fost ea reflectată în francmasonerie și rozacrucianism: „Premisa esențială a francmasoneriei a fost aceea că există tărâmuri transcendentale în care noi coexistăm și pe care le putem cunoaște în mod conștient. Deși tiparele și forțele acestor tărâmuri sunt inaccesibile simțurilor fizice, ele pot fi, totuși, explorate printr-o explorare a minții profunde. Ele joacă un rol important în modelarea evenimentelor evolutive și umane și pot fi invocate pentru a oferi putere și îndrumare”.

 

Referindu-se din nou la simbolurile de pe bancnota americană de 1 dolar, Harman spunea că ele arată nu doar că națiunea americană „va prospera numai atunci când liderii ei sunt îndrumați de intuiția supra-conștientă”, dar și că expresia novus ordo seclorum nu se referă doar la SUA, ci la nașterea unei Noi Ordini Mondiale, ghidate de același spirit masonic.

 

 

Voi prezenta mai jos trei dintre sursele intelectuale majore care au influențat gândirea lui Harman și, după cum se va vedea în cele ce urmează, o epocă întreagă, cu ecouri care reverberează și azi în agendele globaliste.

 

Teilhard de Chardin și „noosfera”

 

Conceptul de „minte globală” promovat de Harman este inspirat din gândirea lui Teilhard de Chardin, preot și teolog catolic, membru al Ordinului Iezuit și paleontolog prin educație, autor al mai multor lucrări teologice și filosofice foarte influente și azi, în care, în esență (ca și Harman) el propune o sinteză între teologie/metafizică și știință (în special evoluționism).

 

ÎnLe phénomène humain, de Chardin spunea că teologii greșesc imaginându-și că știința și revelația sunt două surse de cunoaștere independente și prezicea că știința va deveni, treptat, tot mai impregnată de misticism.

 

Teoria majoră a lui de Chardin, din care se inspiră și „mintea globală” a lui Harman – și, așa cum se va vedea, mare parte din politicile de „schimbare climatică” – este că întregul univers este atras, ori „tras” înspre viitor, pe drumul evoluției, spre un punct final al unificării (Punctul Omega).

 

O primă etapă a evoluției (biosfera) este treptat înlocuită de „noosferă”, care a apărut urmare emergenței conștiinței umane și evoluează odată cu aceasta, urmând să devină tot mai coerentă și mai conștientă de sine, până la punctul la care, cu ajutorul științei și tehnologiei, va dobândi o dominanță totală asupra biosferei și va forma o nouă ființă metafizică. Acesta ar fi stadiul final al evoluției.

 

De Chardin numește întreg acest proces „planetizare” – termen reluat azi în contextul politicilor ecologice globaliste.

 

Tot de Chardin a acreditat ideea lui „Hristos Cosmic” (termen care apare și în neo-teosofia New Age, dar și în eco-teologia „creștină” susținută de globaliști).

 

În esență, de Chardin identifică Omega (punctul culminant al evoluției) cu Iisus Hristos ca Logos ori „Spirit Creator”, care a intrat în creație devenind el însuși parte din procesul evolutiv pe care l-a generat. Biserica, în aceste condiții, trebuie să fie „vie, germenele unei super-vitalizări injectate în noosferă de apariția istorică a lui Iisus Hristos”.

 

Pentru aceste idei, precum și pentru încercările lui de a „aduce la zi” anumite dogme catolice (cea privind păcatul originar, de pildă), de Chardin a fost sancționat de Biserica Catolică. Papa Ioan al XXIII-lea a emis un avertisment (monitum) la adresa lui de Chardin.

 

Între timp, însă, se iau măsuri pentru reabilitarea lui; papa Francisc (iezuit și el) l-a citat de mai multe ori pe de Chardin în discursurile sale, inclusiv încelebra lui enciclică despre schimbarea climatică, Laudato Si’din 2015.

 

Ideile lui de Chardin au contribuit la formarea Institute of Noetic Sciences – IONS (Institutul de științe noetice), la care Willis Harman a fost director și sub egida căruia a și publicat Global Mind Change.

 

În 1992, IONS a organizat o conferință sub titlul Global Mind Change – From Vision to Reality; programul conferinței a fost declasificat de CIA în 2003.

 

Printre temele relevante în conferință se numără cele legate de sustenabilitate, termen care nu intrase încă, în 1992, în limbajul instituțional.

 

Maslow și actualizarea sinelui prin experiențe mistice

 

În fine, Harman a fost o figură importantă în așa-zisa Human Potential Movement (mișcarea pentru împlinirea potențialul uman), altă instituție de marcă a mișcării New Age, în care au fost antrenate cele mai importante figuri ale epocii, și ale cărei idei transpar și azi în efortul de a genera o „transformare a conștiinței umane”.

 

Voi menționa aici numai două dintre personalitățile marcante ale mișcării. Primul este Abram Maslow, autorul celebrei „piramide a nevoilor” și inventatorul termenului de „metamotivare”. Psiholog umanist, Maslow promova conceptul de „actualizare a sinelui” (self-actualization), în care omul ajunge să își împlinească potențialul, proces ajutat de așa-zise „experiențe de vârf intense” sau „mistice” (peak experiences), inclusiv induse prin droguri halucinogene.

 

Aceste experiențe produc în individ o manieră de a gândi (numită de Maslow B-cognition) din care fac parte, printre altele, valori ca „wholeness” (percepție holistică, unitate, integrare, tendința de a se contopi în întreg, interconectare, depășirea dihotomiilor etc.) și „alieveness” (vivacitate intensă, proces, non-moarte, funcționare deplină). Conceptul este folosit azi în studiul Clubului de la Roma, despre care voi vorbi în Partea a IV-a.

 

Aceste concepte, a căror latură mistică este evidentă, au fost incluse în Changing Images of Man și, așa cum se va vedea în Partea a IV-a, apar și în planurile curente de provocare a unei „transformări a conștiinței umane”.

 

Aldous Huxley: eugenie și droguri mistice

 

A doua figură majoră în Human Potential Movement este Aldous Huxley, cunoscut azi mai ales pentru faimosul lui roman, Minunata lume nouă (1932), care, ironia face, a devenit referință aproape obligatorie în discursurile critice la adresa unor politici globaliste.

 

Nu am să intru în detalii privind poziția lui Aldous Huxley însuși față de anumite aspecte ale Minunatei lumi noi, pe care avem motive să bănuim că el nu le vedea chiar așa de distopice cum le percepe, de regulă, cititorul. Mă rezum la a menționa că Aldous Huxley era eugenist convins, lucru care rezultă cu supra-de-măsură din multele articole și eseuri scrise de el pe subiect.

 

În plus, Aldous era extrem de apropiat de fratele lui, Julian Huxley, care a fost fondator al UNESCO, președinte al Societății Britanice de Eugenie în anii cincizeci-șaizeci și prieten apropiat al lui Teilhard de Chardin.

 

În documentul fondator al UNESCO, Julian Huxley spunea că eugenia trebuie introdusă, treptat, în politicile internaționale de control al populației, prin educarea continuă a maselor.

 

Dar Aldous Huxley nu a devenit o icoană a mișcării pentru transformarea omului grație romanului Minunata lume nouă, ci, mai degrabă, grație contribuției lui complexe și majore la „contracultura” americană a anilor șaizeci, în particular în privința consumului de droguri psihedelice ca o cale spre „împlinirea mistică”.

 

Foarte pe scurt, Aldous Huxley a fost inițiat în consumul de mescalină în 1935. Declara că „a fost, fără discuție, cea mai extraordinară și mai semnificativă experiență posibilă, cu excepția unei Viziunea Beatifice”. Extrem de impresionat de valențele „mistice” ale experienței, Huxley a scris una dintre cărțile de căpătâi ale mișcării New Age, The Doors of Perception(1954), în care se arăta un propagandist fără rezerve în favoarea utilizării de droguri halucinogene.

 

Ulterior, avea să consume și LSD, întreținând relații strânse cu unul dintre cei mai importanți propovăduitori ai consumului de droguri halucinogene, Timothy Leary. El a participat la experimentele efectuate de Leary la Harvard (experimente supravegheate de CIA). Este interesant de menționat, în context, că unul dintre cele mai celebre astfel de experimente, rămas în istoria perioadei ca„Miracolul de la Capela Marsh”, a constat în administrarea de psilocibină în timpul liturghiei de Vinerea Mare, cu rezultate dramatice. Studenții drogați au relatat experiențe religioase intense, „imposibil de distins, dacă nu chiar identice” cu experiențele mistice clasice.

 

Huxley a fost „ajutat să moară” de soția lui, Laura, (pe 22 noiembrie 1963, întâmplător, chiar ziua asasinării lui JFK) prin administrarea unei doze de LSD care să-l „ghideze” pe drumul spre lumea cealaltă.

 

Filosofia Perenă și Institutul Esalen

 

Urmare acestor experiențe și unei tot mai accentuate înclinații spre misticismul oriental, Huxley a scris The Perennial Philosophy (1944), în care propunea „perenialismul” ca un set de experiențe și doctrine mistice care, credea el, zăceau în centrul tuturor religiilor lumii – o doctrină radicală (și, la acea vreme, considerată încă subversivă) care a marcat profund mișcarea New Age, prezentând o versiune mai „intelectuală” a doctrinelor teosofice (despre care voi vorbi în Partea a II-a).

 

Huxley milita pentru înființarea unei instituții care să studieze și să predea „umanioarele non-verbale” și dezvoltarea „potențialului uman” – devenind astfel fondatorul de onoare al Human Potential Movement și al Institutului Esalen, instituție centrală a mișcării New Age, la care a funcționat și Willis Harman.

 

O monografie mai recentă a Institutului Esalen îl definește ca „Institutul Religiei Fără de Religie” și creuzet al noului misticism american din a doua jumătate a secolului XX.

 

Deși mult căzut în umbră azi, Institutul Esalen și-a păstrat, într-o măsură, profilul și relevanța, fiind locul în care azi se duc să se ilumineze și să-și exerseze discernământul – prin „mindfulness” și alte practici – magnații Big Tech din Silicon Valley.

 

Insula salvării

 

În fine, Huxley a produs și un roman definitoriu pentru mișcarea New Age și propus de autor ca utopia ultímă, Insula (1962), în care găsim deranjant de multe elemente comune cu „distopia” Minunata lume nouă. De pildă, avem și în Insula un drog (moksha), care se administrează populației tot în scopuri de control comportamental, doar că, spre deosebire de soma dinMinunata lume nouă, moksha (cuvânt care, în tradiția hindusă, ar însemna „eliberare”) produce extaz și iluminare spirituală.

 

În comunitatea utopică din Insula Pala se practică hipnoza, meditația, coitus reservatus și un ritual magic-sexual desemnat ca maithuna, sau „yoga iubirii” (într-un interviu acordat BBC în 1961, Huxley spunea că tantra este „doctrina supremă”).

 

Opiniile extrem de critice ale lui Huxley despre creștinism sunt exprimate în roman prin vocea protagonistului, un occidental copleșit de complexe de vinovăție care ajunge să cunoască „eliberarea” și „împlinirea mistică” pe Insula Pala prin diverse metode, inclusiv sex tantric cu una dintre doamnele din localitate.

 

Mai departe, Insula Pala este o eco-utopie (ceva foarte la modă în mișcarea New Age și parte integrantă azi din Agenda 2030), în care oamenii trăiesc în deplină uniune cu natura.

 

Deloc surprinzător pentru un roman al lui Huxley, frica de suprapopulare este obsesivă. Cetățenii utopiei practică reproducerea controlată prin inseminare artificială; este vorba despre o eugenie „pozitivă”, al cărei scop este, printre altele, acela de a elimina posibilitatea apariției vreunui Stalin sau Hitler, în particular. Copiii nu sunt crescuți nu în familia de origine, ci într-un sistem colectiv de „cluburi de adopție reciprocă”.

 

Cetățenilor palanezi li se reamintește permanent – prin vocea unor omniprezente păsări numite „mynah”, care strigă întruna „Atențiune!!!” – că trebuie să se concentreze pe prezent, mesaj care ni-l evocă pe filosoful spiritual Jiddu Krishnamurti, altă mare figură majoră în mișcarea New Age, despre care voi vorbi în Partea a II-a și cu care Huxley a dezvoltat o relație de strânsă prietenie.

 

Voi continua, în Partea a II-a, cu o scurtă prezentare a Mișcării New Age.

 

 

https://www.activenews.ro/opinii/Noua-Religie-Mondiala-I-Transformarea-constiintei-umane-in-sustinerea-Agendei-2030-Primul-proiect-pilot-Strategia-crize-catalizatoare-191206

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

Noua Religie Mondială (II): Mișcarea New Age – Conspirația Vărsătorului – Rețeaua rețelelor

 

 

DE LEVANA ZIGMUND

 

 

În acest moment, Ierarhia încearcă să își canalizeze forțele de reconstrucție în Adunarea Națiunilor Unite… Maestrul Tibetan a spus că salvarea lumii zace în mâinile maselor de oameni care gândesc corect, din toate țările, și ei vor pregăti venirea lui Hristos. Maestrul Tibetan a spus că El va veni când omenirea este pregătită. Nu e nerezonabil să presupunem că Hristos se va întoarce pe pământ prin „casa” națiunilor. Dacă El vrea să ajungă la toate națiunile pământului, ce loc mai bun există pentru asta decât punctul focal al națiunilor, punctul de tensiune al națiunilor – ONU?

 

 

Alice Bailey, The Reappearance of Christ

 

 

 

Așa cum anunțam în Partea I, proiectul-pilot al transformării conștiinței umane care este Changing Images of Man (1974) a apărut pe fondul mișcării New Age, aflată atunci în plină desfășurare.

 

Deși, potrivit unor specialiști în domeniul istoriei religiilor, mișcarea New Age s-ar fi încheiat la începutul secolului XXI, influența acesteia asupra agendei globaliste este încă prezentă, pentru că multe dintre liniile directoare ale acestei agende s-au formulat undeva între 1970 și 2002.

 

Prin urmare, deși nu susțin că Noua Religie Mondială (acea „convertire” la Agenda 2030 despre care vorbește World Economic Forum în raportul său, Faith in Action) ar fi chiar religia New Age, parte din doctrinele și ideile acesteia se regăsesc, într-o formă sau alta, în compozitul Noii Religii Mondiale, pentru simplul motiv că ele se armonizează cu Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă, la a căror formulare au și contribuit, într-o mare măsură.

 

 

Agenda „schimbării climatice”, de pildă, a debutat chiar în anii șaptezeci, în plin avânt New Age, și a fost formulată și reprezentată la cel mai înalt nivel de adepți ai acestei mișcări, aspect la care voi reveni în Partea a III-a.

 

O a doua precizare: nu susțin că „liderii globali” ai zilelor noastre sunt ei înșiși adepți ai „religiei New Age” – deși nu exclud ca unii să fie, într-o măsură mai mică sau mai mare. Ceea ce este important este că ei intenționează să dea o legitimitate „spirituală” agendei de preschimbare a lumii și de control total asupra populației folosindu-se de aceste doctrine, care, așa cum sugerează raportul Faith in Action, ar urma să fie inserate în corpul dogmatic al marilor religii printr-un efort interpretativ „neo-teologic” (eco-teologia fiind la mare modă).

 

Conceptele New Age se regăsesc din plin în proiectul de „alfabetizare transformativă” produs de Clubul de la Roma în 2022, despre care voi vorbi în Partea a IV-a.

 

În fine, speranța liderilor globaliști este că racolarea religiilor în scopurile Agendei 2030 va genera o efervescență spirituală majoră în sânul populației, un fel de nouă „renaștere ocultă”, care – așa cum sperau și autorii studiului Changing Images of Man apropo de mișcarea New Age – ar putea duce la o „transformare a conștiinței umane” (shift of consciousness) în favoarea unei Noi Ordini Mondiale.

 

 

„Epoca Vărsătorului” – suprema utopie

 

Făcând aici o sinteză a sintezelor, mișcarea New Age avea în centrul său ideea că omenirea se află în pragul unei noi epoci, superioare spiritual tuturor celor anterioare: „Epoca Vărsătorului”.

 

Ideea este derivată din teologia călugărului catolic Gioacchino da Fiore (1135-1202), care susținea că Dumnezeu se relevă omenirii didactic, în etape: o Eră a Tatălui (care corespunde Vechiului Testament și este caracterizată prin obediența omenirii față de Legile lui Dumnezeu), o Eră a Fiului (era Bisericii, care, după da Fiore, începuse odată cu nașterea lui Isus și urma să se încheie în 1260; această eră corespunde Noului Testament și este era în care omul a devenit fiul Domnului) și Era Sfântului Duh (care urmează și este o utopie în care Biserica și ale ei ierarhii nu vor mai fi necesare, întrucât omul va trăi în pace și armonie și va înțelege cu adevărat Cuvântul Domnului).

 

Deși Biserica Catolică nu l-a condamnat niciodată formal pe da Fiore ca eretic, ideile lui au fost respinse de Toma d’Aquino și condamnate, în parte, la al patrulea conciliu de la Lateran (1215).

 

Teologia lui da Fiore a revenit în atenția publicului larg în secolul al XIX-lea (în timpul unei alte „renașteri oculte” occidentale, cunoscută ca fin de siècle), dar unii autori consideră că gândirea lui a fost cea mai influentă ideologie din occident până la apariția marxismului.

 

 

Fac o paranteză pentru a spune că președintele american Barak Obama s-a declarat mare admirator al lui Gioacchino da Fiore, menționându-i de câteva ori numele în discursurile sale publice. Sau, cel puțin, așa a crezut toată lumea,inclusiv presa și Vaticanul, până când niște fact checkers au spus că nu e adevărat.

 

În orice caz, când încă se mai credea că Obama este fanul lui da Fiore, un reprezentant al Vaticanului informa lumea că vederile acestui călugăr sunt„false și eretice”. Închid paranteza.

 

Revenind: mișcarea New Age a preluat aceste trei etape propuse de da Fiore și le-a dat o traducere astrologică. Astfel, Era Tatălui a devenit Era Berbecului; Era Fiului a devenit Era Peștilor; iar Era Sfântului Duh, în care urmează să intrăm mintenaș, devenind mai spirituali și mai „divini” ca niciodată, a devenit Era Vărsătorului.

 

Acest pronunțat caracter milenarist al mișcării New Age se observă și în documentele globalismului; Agenda 2030 este radiografia unei utopii milenariste.

 

Accente teosofice

 

 

Avem, așadar, în centrul mișcării New Age, o erezie creștină, dezbrăcată, însă, de limbajul creștin prin influența teosofiei, și aceasta pătrunsă de un spirit „dispensaționalist”, dar unul profund marcat de gândirea orientală (sau, cel puțin, de ceea ce au înțeles Madame Blavatsky et co. din învățăturile orientale) – e.g., se preia din hinduism conceptul de „yuga” – vârstă, etapă în progresul ciclic al omenirii, în care omenirea se degradează, treptat, spiritual, pentru a cunoaște, apoi, o perioadă de reînnoire. Potrivit scrierilor teosofice, omenirea traversează acum cea de-a patra etapă și ultima din ciclu, Kali Yuga, care va fi urmată de renaștere (Satya sau Krita Yuga).

 

Influența imensă a teosofiei asupra gândirii New Age duce, pe lângă sincretismul accentuat, la o altă trăsătură fundamentală a mișcării: comunicarea cu entități incorporale (channeling) și explorarea prin metode oculte a proprietăților fizice ascunse ale naturii și omului, pe care adepții le numesc „potențial uman”.

 

Am simțit nevoia acestei foarte sumare prezentări pentru a introduce următoarea lucrare importantă în ce privește „transformarea conștiinței umane”, respectiv The Aquarian Conspiracy, carte publicată în 1980 și devenită rapid un imens bestseller. 

 

 

Conspirația Vărsătorului – Rețeaua rețelelor

 

Spre deosebire de studiul Changing Images of Man, „Conspirația Vărsătorului” este nu atât un program-pilot de transformare, cât o descriere a stadiului de transformare a conștiinței umane la care, pe aceleași linii directoare cu cele notate în studiu, se ajunsese în epocă, grație mișcării New Age.

 

The Aquarian Conspiracy a fost calificată drept un adevărat manual al mișcării New Age și cartea de căpătâi a unei filosofii care, în anii șaptezeci-optzeci, își făcea tot mai mult loc în viața culturală, religioasă, socială, economică și politică a SUA. Autoarea cărții, Marilyn Ferguson, era protejata lui Willis Harman (coordonatorul studiului Changing Images of Man).

 

Dacă trimiterea la o conspirație încă din titlu vă atrage atenția, autoarea ne explică (îmi permit un citat mai lung): era vorba despre „O rețea extrem de puternică și care, deși nu are lideri, lucrează pentru a genera o schimbare radicală în Statele Unite. Membrii ei au abandonat anumite elemente cheie ale gândirii occidentale [creștinismul] și e posibil chiar să fi rupt continuitatea istorică. Această rețea este Conspirația Vărsătorului. Este o conspirație fără doctrină politică… Mai vastă decât o reformă, mai profundă decât o revoluție, această conspirație benignă pentru o nouă agendă umană a declanșat cea mai rapidă realiniere culturală din istorie… Complotiștii Erei Vărsătorului se găsesc la toate nivelele de venit și educație… Există legiuni de astfel de complotiști… în corporații, în universități, în spitale, în facultăți în școli publice, în fabrici și în cabinetele medicale, în agențiile de stat și federale, în consiliile municipale și printre funcționarii Casei Albe, în aparatul legislativ al statelor, în organizații de voluntari – practic, în toate arenele politice ale țării.”

 

 

Descrierea îmi evocă acea „conspirație la vedere” (Open Conspiracy) despre care vorbea H.G. Wells, unul dintre fondatorii intelectuali ai Ligii Națiunilor și Organizației Națiunilor Unite – o rețea informală, neinstituționalizată, care este nu doar unealta de instaurare a „Noii Ordini Mondiale” (The New World Order fiind titlul unei alte cărți a lui Wells), ci și modelul organizațional al elitei globaliste. Rețele peste rețele intersectate cu alte rețele, unele private, altele publice, aproape imposibil de distins unele de altele, de tras la răspundere – o pânză de păianjen care înconjoară, tot mai strâns, tot mai sufocant, omenirea.

 

Ca să o citez chiar pe Ferguson:

 

„Așa cum o birocrație este mai puțin decât suma părților sale componente, o rețea este de multe ori mai puternică decât suma membrilor ei… Nu poți distruge o rețea distrugând un singur lider ori vreun organ vital. Centrul – inima – rețelei este peste tot”.

 

Iar mișcarea New Age era „rețeaua rețelelor”: „o rețea formată din multe alte rețele care au ca scop transformarea socială”.

 

 

Afirmațiile lui Ferguson nu sunt deloc exagerate; așa cum se va vedea în Partea a III-a, mișcarea New Age a avut adepți în rândurile celor mai înalți funcționari ONU.

 

Președintele „Imperiului filosofic” New Age

 

Mai aproape de cele sugerate de Ferguson, însă, trebuie să îl menționăm pe chiar președintele SUA Ronald Reagan (1981-1989), care ne dă o imagine despre atmosfera „spirituală” a vremurilor. Reagan era un mare admirator al autorului ocultist Manly P. Hall, extrem de prizat în epocă și nu numai, și, în particular, al lucrării acestuia The Secret Destiny of America (1944), în care Hall spune că SUA (urmașă a Atlantidei și a Noii Atlantidea lui Francis Bacon) este produsul „Marelui Plan” milenar al societăților secrete de a instaura „Imperiul filosofic” planetar, în care toți oamenii vor trăi în pace frățească, atingând perfecțiunea.

 

Acest Mare Plan, spune Hall în aceeași lucrare, ar fi fost împiedicat în trecut de creștinism, dar, după terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, aflându-se în poziția de a prelua hățurile omenirii, SUA își putea, în sfârșit, îndeplini „destinul secret”, care este reprezentat de simbolurile Marelui Sigiliu, prezente pe bancnota de 1 dolar (teorie susținută și de Willis Harman în Changing Images of Man, după cum am văzut în Partea I).

 

 

Reagan a făcut de multe ori trimiteri la acest „plan divin” relevat de Manly P. Hall. Într-o cuvântare ținută la a sa alma mater, Eureka College, de pildă, el spunea:

 

„Acesta este un tărâm al destinului… și părinții noștri fondatori și-au croit drum aici printr-un fel de sistem Divin de selecție a celor mai buni slujitori, care s-au adunat aici ca să îndeplinească misiunea de a ajuta omul să mai avanseze un pas în drumul lui ascendent din mocirlă”.

 

Un autor comenta:

 

„Reiterând această temă a destinului Americii… Reagan a modelat maniera în care americanii voiau să se vadă pe ei înșiși, ca un popor excepțional, care posedă spiritul indestructibil necesar să poată escalada orice înălțime…. imaginea aceasta de sine pe care le-a dat-o Reagan americanilor – ca popor menit să deschidă porțile unei noi ere – a dat tiparul politic la care toți președinții americani care i-au urmat s-au văzut siliți să adere”.

 

Ar mai trebui spus că aceste idei oculte veneau la Reagan și pe un fond de opțiune politică; imediat după război, el se alăturase mișcării de federalizare mondială, United World Federalists, cunoscută azi sub denumirea de Citizens for Global Solutions.

 

 

În aceeași ordine de idei New Age, soții Reagan consultau constant astrologi – mai exact, pe o anume Joan Quigley.

 

Un înalt funcționar al Casei Albe, Donald Regan, scria, în memoriile lui:

 

„Practic fiecare mutare sau decizie majoră luată de cuplul Reagan în perioada în care am lucrat eu la Casa Albă ca Șef al Staff-ului, a fost mai întâi aprobată de o femeie din San Francisco [Quigley], care calcula horoscopul ca să se asigure că planetele se aliniau în favoarea respectivei decizii”.

 

În fine, tot Reagan a introdus subiectul OZN – altă preocupare New Age – pe agenda oficială a ONU. 

 

Încuvântarea lui din 1987 în fața celei dea 42-a Adunări Generale a ONU, Reagan spunea:

 

„În obsesia noastră pentru antagonismele momentului, uităm adesea cât de multe sunt lucrurile care unesc membrii umanității. Poate că avem nevoie de o amenințare universală din exterior care să ne oblige să recunoaștem această legătură comună. Uneori, mă gândesc cât de rapid s-ar topi toate neînțelegerile noastre la nivel mondial dacă am fi sub o amenințare extraterestră, din afara planetei noastre. Dar nu cumva această forță extraterestră e deja printre noi”?

 

În lipsa vreunui alt comentariu, menționez că președintele Reagan a fost cel care a lansat programul militar Strategic Defensive Initiative, supranumit „Războiul Stelelor”.

 

Omul – una cu Pământul

 

Cât privește doctrinele îmbrățișate de această vastă „conspirație a Vărsătorului”, avem de-a face cu un amestec eclectic, sincretic, extrem de variat, din care fac parte, în mare, doctrine gnostice, teosofice și neo-păgâne, bine asezonate cu diverse practici oculte.

 

Indiferent de coloratura lor, însă, aceste credințe au, toate, capacitatea de a sprijini „transformarea conștiinței umane” în direcțiile descrise de studiul Changing Images of Man – deci, în termenii analizei noastre, în susținerea globalismului și instaurării Noii Ordini Mondiale.

 

În ciuda imensei varietăți, putem, totuși, spune că una dintre credințele fundamentale ale mișcării este credința în evoluție, cu precădere evoluția în sensul propovăduit de iezuitul Teilhard de Chardin în teoria lui privind „noosfera”, despre care am vorbit în Partea I.

 

Într-o variațiune pe aceeași temă, Alice Bailey, matroana mișcării New Age, la care voi reveni mai jos, credea că oamenii sunt ca niște celule în corpul Pământului, iar potențialul evolutiv al umanității afectează „Logosul planetar” și pe cel „solar”, care facilitează evoluția umană prin stimulare energetică; oamenii sunt entități senzoriale prin intermediul cărora „Logosul” poate simți și experimenta, pe măsură ce evoluează și își dezvoltă intuiția; astfel că, printr-un comportament greșit, umanitatea poate împiedica procesul evoluției.

 

În această paradigmă, planeta are, firește, o importanță supremă, fiind parte esențială din acest proces evolutiv comun cu al omului, în care planeta și umanitatea se contopesc într-o nouă ființă metafizică.

 

Planeta este percepută, de regulă, ca ființă vie, dotată cu conștiință proprie, sau ca zeitate. De unde și obsesia pentru conservarea mediului, care capătă accente neo-păgâne în unele doctrine adoptate de mișcarea New Age, cum ar fi „ipoteza Gaia” și altele.

 

De altfel, mișcarea New Age s-a împletit de la bun început cu activismul de mediu, iar, potrivit prolificului cercetător David Livingstone, rețeaua menționată de Ferguson ar fi fost condusă de Clubul de la Roma, cu scopul de a răspândi ideile New Age, în special venerarea Mamei Naturi.

 

Summit-ul de la Rio din 1992, a doua mare conferință de mediu organizată de ONU, după cea de la Stockholm, din 1972, a fost poreclit de presă „Conferința Mamei Naturi”.

 

Președintele Summit-ului, după cum se va vedea în Partea a III-a, a fost unul dintre fondatorii Clubului de la Roma și World Economic Forum.

 

Conceptele de „Gaia” și „Mama Natură” apar și în planurile curente de transformare a omenirii, publicate de Clubul de la Roma în 2022, pe care le voi analiza în Partea a IV-a.

 

În aceeași familie de subiecte, Ferguson a avut o influență uriașă asupra lui Al Gore, „țarul schimbării climatice”, care a făcut parte din rețea încă de pe vremea când era senator, pentru ca, apoi, când a ajuns vicepreședintele SUA, să o invite pe Ferguson la Casa Albă.

 

Maeștrii nevăzuți ai Helenei Blavatsky

 

Revenind la credințele New Age, aș mai menționa-o pe aceea că omul se salvează prin inițiere și prin lucrările sale, cu precădere experiențele mistice, inclusiv comunicarea cu spirite, și „stările alterate de conștiință” (promovate inclusiv de intelectuali ai mișcării, ca Maslow și Huxley, așa cum am arătat în Partea I).

 

Apetitul mișcării pentru hipnoză, auto-hipnoză (e.g., programarea neuro-lingvistică și forme de meditație profundă), droguri halucinogene și alte „metode de cunoaștere avansată” este foarte bine documentat.

 

Comunicarea cu entități nevăzute a fost de la bun început una dintre specialitățile teosofiei, cu mare influență în New Age.

 

Fondatoarea teosofiei, Helena P. Blavatsky, despre care se spune că avea calități certe de medium (ba chiar că ar fi fost hermafrodită), și-a început cariera pe la jumătatea secolului al XIX-lea, când America fusese cuprinsă de febra spiritualismului – un curent lansat la 1848 de celebrele surori Fox și ale lor bocănituri suspecte pe sub masă.

 

Convinsă că poate mai mult, Blavatsky a intrat în contact nu cu spirite ale morților, ci cu Maeștrii secreți (Mahatma) pe care susținea că-i întâlnise în Tibet – o organizație secretă de mistici iluminați (numită și „Ierarhia Spirituală”), care îndrumă omenirea, potrivit unui „Plan Divin”, pe calea evoluției.

 

Comunicarea cu Maeștrii (în particular, cu „Morya”, cel care i-ar fi anunțat destinul ocult încă din copilărie, cu „Koot Humi”, pe care l-ar fi întâlnit în Tibet, dar și cu alții, printre care Contele de Saint Germain) a condus-o pe Blavatsky la redactarea cele două mari tomuri care constituie și azi cărțile de căpătâi ale teosofiei: Isis Unveiled (1877) și The Secret Doctrine (1888).

 

Nu mă pot abține să precizez, în caz că treceți prin zonă, că, potrivit scrierilor teosofice, una dintre reședințele terestre ale aparent nemuritorului Conte de Saint Germain ar fi în Transilvania.

 

Madame Blavatsky susținea că primea informațiile de la Maeștri nu doar prin telepatie, ci și prin contact fizic sau prin scrisori, care se „precipitau” de neunde în prezența ei. Picau din tavan, de pildă. Ceea ce a condus la o anchetă din partea Societății britanice pentru investigarea fenomenelor paranormale (Society for Psychic Research), care a conchis că Blavatsky era nu doar o șarlatană, ci și spioană din partea rușilor. Deja nimic nu mă mai miră.

 

„Învățătorul Lumii”

 

După moartea Helenei Blavatsky, lucrurile s-au complicat și mai tare. Nu doar că moștenitorii Societății Teosofice au continuat comunicarea cu Maeștrii, dar mesajele au devenit tot mai complexe și, poate, bruiate, întrucât au deviat de la învățăturile inițiale, ceea ce a dus la schisme în sânul organizației.

 

Un alt motiv de schismă a fost acela că Charles Leadbeater, preot anglican înainte de a deveni lider al Societății Teosofice alături de Annie Besant (fostă socialistă de spiță fabiană, fostă sufragetă etc.), întreținea relații intime neprincipiale cu băieții pe care îi lua sub aripa lui ocrotitoare pentru a-i iniția în teosofie – scandal reiterat pe tot parcursul carierei lui, din Anglia până în India și Australia (unde a atras și atenția poliției).

 

Unul dintre acești favoriți ai lui Leadbeater a fost o altă figură majoră în mișcarea New Age, faimosul filosof și mistic indian Jiddu Krishnamurti, pe care Leadbeater l-a „descoperit” pe o plajă din India la vârsta de 10 ani și l-a răpit, practic, împreună cu fratele lui, din sânul familiei, ceea ce a dus și la un proces cu acuzații explozive.

 

Fiind clarvăzător, Leadbeater a procedat la a examina toate viețile anterioare (nenumărate) ale tânărului aspirant (rebotezat Alcyone) într-o serie de articole publicate în revista The Theosophist; în multe dintre aceste vieți anterioare, se făcea că Krishnamurti era soțul/soția lui Leadbeater.

 

Rolul pe care Leadbeater și Besant i-l pregăteau lui Krishnamurti era acela de „Învățător al Lumii”, entitate mesianică desemnată ca „Lord Maitreya” și care, potrivit doctrinelor teosofice, s-ar fi încarnat deja de două ori în trecut, o dată ca Sri Krishna, în India, și, a doua oară, ca Iisus Hristos, în Palestina.

 

Leadbeater a simțit nevoia să simplifice lucrurile, susținând că Maitreya era chiar Iisus Hristos și urma să intre în pielea lui Krishnamurti, care funcționa în acest scop ca avatar, ceea ce echivala cu A Doua Venire.

 

Toate astea puse cap la cap au stârnit valuri imense de consternare nu doar în sânul Societății Teosofice (Rudolf Steiner, șeful aripii germane, părăsind barca și formându-și propria organizație, Societatea Antroposofică), dar și în sânul publicului larg căruia îi mai ajungeau la urechi vești neliniștitoare despre această blasfemie – ca să nu mai spun în familia lui Krishnamurti, care nu mai înțelegea absolut nimic.

 

În fine, proiectul a eșuat lamentabil după ce Krishnamurti, urmare unei „treziri spirituale” suferite în California, a renunțat la mandatul de Învățător al Lumii și la teosofie.

 

Ceva-ceva tot a mai păstrat, poate, din vechile învățături, întrucât, în 1985, în cadrul unei conferințe organizate la ONU, Krishnamurti susținea că numai o transformare fundamentală a omului poate duce la pace mondială (idee împărtășită, pare-se, și de elitele globaliste).

 

Noua Religie Mondială a lui Alice Bailey

 

Aripa americană a teosofiei a fost reprezentată de Alice Bailey care, ca și colegii și predecesorii ei, comunica telepatic cu Maeștrii – în cazul ei, numitul „Djwhal Khul”.

 

Versiunea ei de teosofie a fost cea mai agreată de mișcarea New Age; de altfel, Bailey este creditată că ar fi dat chiar numele mișcării.

 

Împreună cu soțul ei, Alice Bailey a înființat Lucis Trust (numit inițial „Lucifer Trust”, în tradiția Helenei Blavatsky, care fondase și ea, la vremea ei, o revistă numită Lucifer, în care explica, printre multe altele, că Satana nu e ce cred creștinii, ci, potrivit informațiilor ei exclusiviste, fixcontrariul) și alte câteva organizații.

 

Lucis Trust există și azi și oferă, pe pagina sa web, scrieri aparținând lui Alice Bailey, pe diverse subiecte oculte, printre care și „noua religie mondială”.

 

Spicuiesc din scrierile lui Bailey:

 

„Hristos și Ierarhia Spirituală nu vor veni să distrugă tot ceea ce umanitatea a considerat până acum necesar pentru mântuire și i-a îndeplinit nevoile spirituale. Când Hristos va reapărea, tot ceea ce nu este esențial va dispărea cu siguranță; vor rămâne numai elementele fundamentale ale credinței, pe care El va construi acea nouă religie mondială pe care toată omenirea o așteaptă”.

 

Această nouă religie mondială trebuie să se bazeze pe „acele adevăruri care au trecut testul timpului…”, printre care găsim reîncarnarea omului în fiecare etapă pe „calea evoluției”, dar și „Continuitatea Revelației”, care înseamnă că „Mântuitorul, Avatarul sau Învățătorul Lumii a apărut întotdeauna din Înalturi și i-a adus omului noi revelații, noi speranțe și noi încurajări spre o viață spirituală mai satisfăcătoare… O nouă mare Apropiere și o nouă revelație spirituală sunt azi posibile”.

 

Mă opresc aici; cred că este evident cât de tentante pot fi blasfemiile mai sus expuse pentru „noua teologie” visată de WEF în raportul Faith in Action, măcar prin faptul că se promit/permit întotdeauna „noi revelații”.

 

Lucis Trust, World Goodwill și „Marea Invocare”

 

Lucis Trust, ca și organizația-soră, World Goodwill – care continuă și azi să„servească Ierarhia Spirituală” (adică Maeștrii ascunși care conduc lumea potrivit Planului lor Divin) – austatut consultativ pe lângă ONU.

 

Ambele organizații își declară susținerea pentru Națiunile Unite și programele sale (în mod expres și special pentru Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă), oferind sprijin prin: „meditație, materiale educative și seminarii în care se subliniază importanța țelurilor și activităților ONU, care reprezintă vocea popoarelor și națiunilor lumii”.

 

Printre alte activități, World Goodwill organizează anual, în ziua de „lună nouă în Gemeni”, o incantație a mantrei „Marea Invocare”, inventată de Alice Bailey (sau de Djwhal Khul) și al cărei scop este să grăbească venirea lui „Maitreya-Hristos”.

 

Bailey spunea că această „nouă Invocare, dacă se răspândește suficient, poate fi, pentru noua religie mondială, ceea ce a fost Tatăl nostru pentru creștinism”.

 

World Goodwill organizează și The New Group of World Servers, o rețea informală de indivizi din toate colțurile lumii și din toate domeniile de activitate, care se identifică drept „slujitori ai lumii”, prin faptul că „au conștiința unității” și care slujesc umanitatea printr-o „concentrare de forțe spirituale, trăgând adesea inspirație în mod subconștient de la Împărăția lui Dumnezeu interioară, subiectivă, de la Ierarhia Sfinților și a Celor Măreți, recunoscuți în toate tradițiile”.

 

Menționez, în final, că influența lui Alice Bailey a trecut cu mult granițele propriilor organizații – așa cum se va vedea și în Partea a III-a.

 

Una dintre cele mai mari organizații care aderă la teoriile lui Bailey este Aquarian Age Community, și aceasta afiliată la ONU, și care se ocupă, printre altele, cu „transformarea conștiinței planetare”.

 

Unitate în diversitate

 

O doctrină centrală a teosofiei, preluată de mișcarea New Age (și, azi, de promotorii Noii Religii Mondiale), este aceea că toate lucrurile și ființele (inclusiv planeta) sunt „interconectate” și „interdependente” (Doctrina Întregului).

 

În aceeași logică, toate religiile lumii au la bază un unic Adevăr (numit și „filosofia perenă” – vezi Huxley în Partea I) și același Dumnezeu; de aceea, mișcarea propovăduiește instaurarea unei unice religii mondiale.

 

Influența teosofiei pe acest aspect este evidentă; Madame Blavatsky susținea că teosofia este nu „o religie”, ci „însăși Religia”.

 

Așa fiind, teosofia consideră religiile monoteiste (în special creștinismul, dominant în zonele sale țintă) un obstacol major în calea dezideratelor sale, lucru care transpare cu claritate și din planurile actuale privind Noua Religie Mondială.

 

Într-una dintre cărțile ei (Externalisation of The Hierarchy), Alice Bailey profețea că Al Treilea Război Mondial se va purta pe tărâmul marilor religii și va fi dus mai ales cu „arme mintale”.

 

„Fanatismul inerent (prezent întotdeauna în grupurile reacționare) [cum ar fi Biserica] va lupta împotriva noii religii mondiale și a răspândirii ezoterismului… Lupta se va extinde apoi la bărbații și femeile cu minte de peste tot din lume care – în revoltă și protest – refuză ortodoxia și teologia creștine”.

 

De altfel, prin caracterul ei sincretic, teosofia s-a oferit de la bun început ca unică/nouă religie mondială și a susținut întotdeauna ONU ca fiind „cel mai avansat efort către realizarea unei frății a întregii umanități”.

 

După cum rezultă din motto, Alice Bailey vedea foarte posibil ca A Doua Venire să aibă loc la sediul ONU.

 

Pericolele ascunse ale curcubeului

 

După cum se observă din cele de mai sus, mișcarea New Age a fost o vastă colecție de concepte și doctrine care, chiar și la o analiză sumară, pot servi drept suport „spiritual” unora dintre Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă.

 

Mai mult, grație sincretismului care le caracterizează, ele pot fi sursa acelor „reinterpretări teologice” de care ar fi nevoie pentru ca marile religii – creștinismul, în particular – să devină mai permisive cu țelurile și ideile Agendei 2030.

 

Nu e greu de închipuit acest lucru mai ales în acele jurisdicții creștine în care folíile New Age au apucat să facă ravagii în cele câteva decade în care mișcarea a fost foarte activă.

 

Așa cum menționam într-un alt articol, există azi „teologi creștini” influenți care vorbesc despre „Hristos Cosmic” și „eco-teologie”.

 

Cu toate astea, trebuie spus că The Aquarian Conspiracy nu a trecut neobservată în comunitățile creștine din America.

 

Bestseller-ul opus, ca să mă exprim așa, a fost The Hidden Dangers of the Rainbow: The New Age Movement and Our Coming Age of Barbarism (Pericolele ascunse ale curcubeului. Mișcarea New Age și iminenta venire a epocii barbare), arte apărută în 1983. Autoarea, Constance Cumbey, activistă creștină și avocat, este descrisă de Wikipedia drept „conspiraționistă” – calificare care, deconcertant, lipsește în ce-o privește pe Marilyn Ferguson, autoarea unei cărți întregi despre ceva ce ea însăși numește „Conspirația Vărsătorului”.

 

Vrând să se convingă că întreaga „conspirație New Age” nu era vreo glumă proastă, Cumbey s-a întâlnit cu Ferguson, de la care a aflat nu doar că mișcarea era cât se poate de reală și uriașă (Cumbey vorbește de milioane de adepți și sute de organizații afiliate) și că, în bună tradiție teosofică, Ferguson primea informații prețioase de la diverse entități nevăzute („spirite ale morților” și „viziuni de lumină”), dar și că, în opinia acesteia, Biblia ar trebui interzisă, pentru că „induce oamenii în eroare”.

 

Principala concluzie a lui Cumbey, după ce a analizat în detaliu rețele, organizații, personaje, credințe și documente, este că mișcarea New Age pregătea venirea Antihristului.

 

Revin în Partea a III-a cu prezentarea câtorva adepți New Age care, prin poziția lor în sânul ONU, au inserat doctrinele acestei mișcări în agenda globalistă.

 

 

 

Citiți și:

 

Noua Religie Mondială (I): Transformarea conștiinței umane în susținerea Agendei 2030 – Primul proiect pilot – Strategia: crize catalizatoare

 

https://www.activenews.ro/opinii/Noua-Religie-Mondiala-II-Miscarea-New-Age-Conspiratia-Varsatorului-Reteaua-retelelor-191229

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Pentru ca adevaratii crestini ii incurca pe cei globalii,  au creat Socialismul Inteligentei LUCIFERICE)  Inteligența Artificială va fi folosită ca ARMĂ împotriva Creștinismului

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ

 

 

Care este locul credinței și mai ales locul lui Hristos și al Crucii într-un viitor dominat de Inteligența Artificială (IA)?

 

Dezvoltarea fără precedent din ultimii ani a Inteligenței Artificiale stârnește îngrijorare în cercurile religioase.

 

Este Mașinăria Inteligentă o primejdie pentru Spiritualitatea Umană?

 

DA!, răspunde Dan Schneider, vicepreședinte al Centrului de Cercetări Media și de Libertate de Exprimare din America, în cadrul unui amplu documentar realizat de Fox Digital.

 

„Stânga (politică) controlează IA, iar Stânga va face ceea ce Stânga face de obicei.

 

„Stânga disprețuiește toată această idee a unei ființe superioare care stabilește norma pentru ceea ce este bine și ceea ce este rău.”

 

Și Schneider adaugă:

 

 

„Stânga vede religia ca pe motorul care a distrus diferite societăți și popoare de-a lungul istoriei. Acuză religia de acest lucru – deși religia poartă meritul pentru majoritatea lucrurilor bune petrecute în lume.”

 

Iar Dan Schneider merge și mai departe cu avertismentul său:

 

„Inteligența Artificială va fi cea mai puternică armă împotriva credinței, împotriva adevărului, împotriva religiei.„Cuvântul DUMNEZEU nu va fi o prioritate în nici un program de Inteligență Artificială.”

 

În aceste condiții, ce ar trebui să facă Credinciosul?

 

Schneider susține că persoanele religioase nu trebuie să fugă de Inteligența Artificială, ci trebuie să îi cunoască capcanele pentru a se feri de ele.Este și ceea ce sfătuiau Sfinții Părinți: trebuie să cunoști vicleniile Diavolului pentru a te putea păzi eficient.

 

 

Comparând IA cu politica, Schneider constată că, din nefericire, credincioșii de azi resping instinctiv folosirea inteligenței artificiale așa cum americanii de rând respingeau implicarea în politică în anii 1950-60.

 

Or, la fel ca Politica, nici Inteligența Artificială nu trebuie lăsată în mâinile Stângii.

 

„Există multe avantaje potențiale ale IA, însă credincioșii trebuie să se trezească.

 

„Stânga controlează instrumentele IA. În viitor, Stânga intenționează să folosească IA într-un război împotriva credincioșilor.

 

„Dacă credincioșii realizează de pe acum avantajele IA, trebuie să se angajeze în luptă pentru a le proteja mâine.”

 

O opinie similară are și pastorul Jesse Bradley din Auburn, Washington:

 

„IA poate fi folosită într-o manieră pozitivă, pentru a avea acces la informații și idei. Dar, în același timp, ea poate duce la încălcări și manipulări ale vieții private.”Inteligența Arficială ridică noi probleme „juridice și etice” care trebuie cunoscute și conștientizate.

 

„Încăpută pe mâini rele, IA poate suprima libertăți și aduce atingere comunității și demnității umane.”

 

Aici Bradley face două observații absolut remarcabile:

 

„Este important să nu uităm că avem nevoie mai mult de transformare (interioară) decât de informații.” („We need transformation more than information”).

 

Și:

 

 „Iubirea este mult mai importantă decât Cunoașterea.”

 

La rândul său, Jason Thacker, șef al catedrei de cercetări în domeniul eticii tehnologice în cadrul Comisiei pentru Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste de Sud, face o afirmație surprinzătoare.

 

 

El susține că o „chestiune fundamentală” astăzi, în era Inteligenței Artificiale, este de a conștientiza „ce anume înseamnă” să fii Om.

 

„Umanitatea este fundamental diferită de IA, deoarece este vorba de CINEVA versus CEVA.”

 

Și Thacker explică:

 

„În esență, mărturia creștină și Evanghelia nu înseamnă doar transfer de informații sau doar dobândirea de mai multe cunoștințe, ci mai degrabă o întâlnire personală cu Dumnezeu cel Viu care este împărtășită cu semenii.”

 

 

Și adaugă:

 

„Astfel, deși IA poate fi capabilă să prezinte informații sau să efectueze sarcini complexe specifice omului, ea nu poate mărturisi cu adevărat și nici măcar propovădui, deoarece este incapabilă să experimenteze harul adevărat sau pocăința care sunt la baza mesajului Evangheliei.”

 

 

O opinie asemănătoare are și James Spencer de la Centrul Dwight L. Moody:

 

„Dacă am avea în vedere doar producția și răspândirea verbală sau scrisă, ar părea că IA este capabilă să mărturisească Evanghelia.

 

„Dar vestirea Evangheliei necesită prezența Bisericii în lume. Așa cum Hristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl prin întrupare, noi creștinii mărturisim Evanghelia prin existența noastră fizică.”

 

Și Spencer adaugă:

 

„Inteligența Artificială nu va fi niciodată capabilă să înlocuiască Biserica prin care se face cunoscută înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri (Efeseni 3, 10), căci a demonstra înțelepciunea lui Dumnezeu nu este o chestiune de funcție sau de potențialitate, ci de substanță și de trăire.”

 

„Realitatea existenței Bisericii arată realitatea lui Hristos.”

 

 

James Spencer ridică și o altă întrebare extrem de interesantă:

 

„Poate Inteligența Artificială să învețe (priceapă/însușească) Evanghelia?”

 

Și explică:

 

„Învățarea Evangheliei nu este doar o simplă chestiune de a stăpâni o idee intelectuală printr-o codificare sofisticată sau prin interacțiuni cu enorme cantități de date. Evanghelia se învață printr-o existență fizică scufundată în realitatea prezenței vii a lui Dumnezeu.”

 

 

Mai departe:

 

„Se învață atunci când oamenii lui Dumnezeu (credincioșii) o experiază prin supunere. Se învață prin Sfântul Duh care sălășluiește în cei care cred.”

 

Inteligența Artificială poate enunța Evanghelia, dar „nu o poate învăța așa cum o fac oamenii”.

 

 

Și conchide:

 

„În final, chiar dacă inteligența umană este depășită de IA, asta nu va face IA umană. Nu va fi umană, deoarece esența a ce înseamnă să fii OM nu este o chestiune de capabilități, ci de a FI, și mai cu seamă de a FI făcut după Chipul lui Dumnezeu.”

 

https://www.activenews.ro/opinii/Inteligenta-Artificiala-va-fi-folosita-ca-ARMA-impotriva-Crestinismului-181964

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

(Bumerangul celor care lucreaza fara Dumnezeu) …Dezavantajele inteligenței artificiale

 

Cont de aici : https://www.intela.space/blog/2023/martie-2023/inteligen%C8%9Ba-artificial%C4%83-avantaje-%C8%99i-dezavantaje

 

… Dezavantajele inteligenței artificiale

AI poate duce la pierderea datelor, dacă nu există o copie de siguranță sau o protecție adecvată, ceea ce poate afecta informațiile, cunoștințele și oportunitățile. De exemplu, AI poate fi vulnerabilă la atacuri cibernetice, erori, defecte, etc.

 

AI poate duce la pierderea locurilor de muncă, inegalitate socio-economică și instabilitate de piață, deoarece poate înlocui oamenii în multe domenii și activități. De exemplu, AI poate reduce nevoia de forță de muncă, crește competiția, afecta veniturile și drepturile, etc.

 

AI poate duce la automatizarea armelor, care pot fi folosite pentru război, violență sau terorism, ceea ce poate provoca daune și victime. De exemplu, AI poate permite dezvoltarea și utilizarea de drone, roboți, arme nucleare, etc.

 

AI poate duce la pierderea controlului, autonomiei și responsabilității, dacă AI devine mai inteligentă, mai puternică și mai independentă decât oamenii, și dacă AI nu respectă valorile, normele și drepturile umane. De exemplu, AI poate deveni imprevizibilă, nesupusă, ostilă, etc.

 

AI poate duce la pierderea identității, umanității și diversității, dacă AI încearcă să imite, să înlocuiască sau să depășească oamenii, și dacă AI nu recunoaște și nu apreciază diferențele și unicitatea umană. De exemplu, AI poate afecta personalitatea, emoțiile, valorile, cultura, etc.

 

Află Cum să folosești AI pentru crearea de conținut media

 

Prin urmare

Inteligența artificială este o tehnologie cu potențial enorm, dar și cu riscuri semnificative. Pentru a folosi AI în mod responsabil și etic, avem nevoie de o colaborare și o reglementare adecvată, care să asigure beneficiile și să prevină dezavantajele AI. De asemenea, avem nevoie de o conștientizare și o educație continuă, care să ne ajute să înțelegem și să ne adaptăm la impactul AI asupra vieții și societății noastre.

 

Personal, sunt optimist în privința inteligenței artificiale, și cred că are un potențial enorm de-a îmbunătăți viața și societatea noastră. De exemplu, AI m-a ajutat să învăț mai ușor și mai eficient, prin personalizarea conținutului și a feedback-ului. Totuși, sunt conștient și de riscurile pe care le implică AI, cum ar fi pierderea datelor, a locurilor de muncă, a intimității, sau a controlului. De aceea, cred că avem nevoie de o colaborare și o reglementare adecvată a legislației, care să asigure beneficiile și să prevină dezavantajele AI. De asemenea, cred că avem nevoie de o conștientizare și o educație continuă, care să ne ajute să înțelegem și să ne adaptăm la impactul AI asupra vieții și societății noastre.

 

Dacă aveți alte întrebări despre inteligența artificială, citiți alte noutăți interesante:

 

Jeffrey Hinton Avertizează despre Provocările AI: Riscuri și Beneficii

 

Elon Musk încearcă să dezvolte un chatbot care să rivalizeze cu ChatGPT

 

Poate inteligența artificială înlocui jurnaliștii?

 

Elon Musk încearcă să dezvolte un chatbot care să rivalizeze cu ChatGPT

 

Hackerii profită de popularitatea modelului ChatGPT

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Asa ii cresc aripi Anticristului…) Creștinismul batjocorit la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

 

 

 

Un comentariu  Poteraș Ionuț

 

 

Clopotul catedralei Notre Dame a sunat pentru prima dată după 5 ani la Festivitatea deschiderii Jocurilor Olimpice. Din păcate a fost semnalul și chemarea la o închinare seculară:

 

Cina cea de Taină a drag queen-urilor bărboși

Decapitata Maria Antoaneta

Evidentul flirt înspre ménage à trois

„Imagine there’s no heaven”

„Imnul iubirii” al lui Edith Piaf

Actul artistic al lui Dion a fost într-adevăr uimitor la nivel estetic, dar natura de imn și benedicție a cântării a confirmat că tot ceea s-a întâmplat a fost un serviciu de închinare post-creștin.

 

La Paris a avut loc o expoziție a „deathwork”, termen folosit de sociologul Phillip Rieff: folosirea unor simboluri sfinte dintr-o eră anterioară pentru a le sumbina și a le distruge semnificația și scopul inițial.Nu ne dăm de ceasul morții ca și cum ar fi ceva surprinzător. Dar în calitate de creștin nici nu poți da din umeri sau să cauți cu lupa frumosul într-un atac batjocoritor asupra a ceea ce iubești și asupra Celui care merită adorarea și prețuirea. În Psalmul 2, Dumnezeu își bate joc și apoi se mâine pe cei care nu dau cinste Fiului ci caută să-L dezonoreze prin planurile lor.

 

Însă gustul amar pe care creștinul îl simte în astfel de momente îl duce pe genunchi rugându-se pentru acești purtători ai chipului lui Dumnezeu și înțelegând nevoia trezirii spirituale pe care doar Dumnezeu poate s-o aducă din nou în Europa.

 

Autor: Iosua Faur

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2024/07/27/crestinismul-batjocorit-la-ceremonia-de-deschidere-a-jocurilor-olimpice-de-la-paris/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Creștinismul batjocorit la Jocurile Olimpice, Paris 2024

 

 

By Vasile Sambor

La un eveniment atât de important ca Jocurile Olimpice, unde se încearcă promovarea unității, Franța decide să batjocorească creștinismul, religia care de ani de zile unește cei mai mulți oameni.

 

Franța, țara care cândva a fost numită „Fiica cea mare a Bisericii”, când Clovis I, primul rege al Franței, împreună cu oamenii săi se convertește la creștinism. El era cel care a numit Parisul să fie capitala Franței. Parisul, locul unde marele teolog și filosof Toma de Aquino și-a făcut studiile, locul de unde misionarii creștini erau trimiși în lumea întreagă pentru a duce vestea bună a creștinismului. Acum, această țară nu a găsit nimic mai bun cultural pentru a afișa în fața lumii, decât să insulte peste 2 miliarde de creștini printr-o scenă în care un grup de activiști LGBTQ+ batjocoresc unul dintre cele mai sacre lucruri ale creștinismului; CINA CEA DE TAINĂ, evenimentul care promovează sacrificiul, dragostea și răscumpărarea și exact pe acesta s-au gândit că ar fi bine să-l batjocorească, tocmai cei care vorbesc despre “dragoste”.

 

 

 

Întrebarea pe care mi-o pun este: oare ar face acești activiști același lucru cu o scenă din Coran?

Cred că știm cu toții răspunsul.

 

Ce trebuie să facem noi creștinii? Cum trebuie să răspundem la astfel de provocări?

Trebuie să condamnăm aceste fapte ca fiind total nepotrivite, dar în același timp să nu uităm ce ne-a învățat Mântuitorul nostru. Isus ne-a învățat atât prin zicerile Sale, cât și prin propriul Său exemplu, că trebuie să dăm dovadă de maturitate și să le arătăm adevărata dragoste, chiar și atunci când suntem batjocoriți.

 

Putem totuși spune două lucruri:

 

  1. „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

 

Consider că aceste țări nu știu ce rău își fac când se străduiesc să eliminare creștinismul din cultura și din inimile oamenilor lor.

 

Cred că nu va trece mult timp până când Franța și alte țări vestice care acum renunță la valorile creștine — valorile care au ajutat la prosperarea civilizațiilor lor — vor simți lipsa acestora și le vor căuta din nou. Sper doar să nu fie prea târziu. În Anglia deja începe să se simtă lipsa creștinismului care a fost alungat de însuși oamenii ei. Recent, celebrul ateu Richard Dawkins, cel care prin eforturi proprii încearcă de ani de zile să elimine creștinismul din viața oamenilor, acum își manifesta dorința că preferă “creștinismul cultural” în țara sa, căci Islamul a început să fie foarte prezent și se pare că valorile sale nu corespund cu valorile creștine cu care era obișnuit și de care s-a bucurat atâta timp.

 

  1. Să nu uităm că Dumnezeu nu se lasă batjocorit de nimeni și El este cel care răsplătește după faptele fiecăruia, nu noi.

“Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7)

 

Chiar dacă firea noastră ne îndeamnă să ripostăm cu aceeași monedă, trebuie să ne aducem aminte că Isus ne-a înștiințat că vom fi urâți din pricina Sa și în același timp ne-a învățat astfel:Matei 5:44 – “Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”

 

Dumnezeu să ne ajute să fim creștini adevărați (daca ne lasam ajutati)!

 

 

https://acp-ro.org/?p=2234

 

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Telefoane mobile și mașini autonome cu creier(dar fara Dumnezeu)

 

 

De către Eliza Vlădescu

 

Sisteme de inteligenţă artificială care seamănă cu creierul uman. Acesta este următorul pas în dezvoltarea telefoanelor mobile și nu numai. Singura piedică o constituie procesoarele grafice de care aceste sisteme au nevoie și care au necesită mult mai multă putere decât poate oferi un gadget pe care îl pui la ureche. Pe scurt, bateria telefonului ar muri instant. Totuși, cercetătorii de la MIT cred că au găsit o soluţie.

Este vorba despre Eyeriss, un cip care promite posibilitatea instalării unor reţele „neuronale” chiar și pe telefoanele actuale de tip smartphone. Deși are 168 de nuclee, consumă de zece ori mai puţină baterie decât procesoarele grafice care se găsesc în mod obișnuit în telefoanele de astăzi. Ceea ce înseamnă că un astfel de cip ar putea fi instalat într-un telefon fără prea multe pretenţii și fără a-i consuma bateria, scrie engadget.com. Mai mult decât atât, este gândit pentru a putea fi instalat și în mașini autonome, roboţi, drone și alte electronice.

 

Eyeriss face parte dintr-o întreagă mișcare de dezvoltare tehnologică, cu scopul ca obiectele electronice pe care le folosim să poată realiza mai multe lucruri fără intervenţie umană. Cipul dezvoltat de MIT le va aduce gadgeturilor capacităţi AI (inteligenţă artificială), precum recunoașterea instantanee a feţelor, semnelor, obiectelor și chiar a sunetelor, apelând la datele din memoria device-ului. Nici măcar nu necesită conectare la internet, pentru a obţine date din servere sau servicii cloud. Fiecare nucleu (care funcţionează ca un neuron) are propria memorie de stocare, un sistem opus memoriei centralizate cu care lucrează astăzi procesoarele și plăcile video  pentru a prelucra o anumită cantitate de informaţie.

 

Datele care rămân nefolosite sunt comprimate în permanenţă. În același timp, sistemul este gândit pentru a împărţi cantitatea de lucru în mod eficient, astfel încât să nu se blocheze încercând să rezolve mai multe lucruri o dată. Nucleele care se află în apropiere unul de altul fac schimb de informaţii, iar dacă acolo se găsesc toate datele de care au nevoie, nu vor mai accesa memoria centrală sau o altă sursă cum este internetul, astfel ca timpul de procesare să fie mult mai rapid. În felul acesta, cipul încearcă să reducă demersul de repetiţie în procesare prin împărţirea task-urilor de executat între 168 de nuclee, fiecare cu memorie proprie, explică si pcworld.com.

 

Deși nu se menţionează cât de curând ne-am putea aștepta ca tehnologia Eyeriss să apară pe piaţă, deja se anticipează ca impactul ei să fie major. Nu vor mai exista probleme de întârziere și securitate legate de accesarea unor servere, iar electronicele s-ar adapta la situaţii noi și ar învăţa despre mediul în care ne aflăm. Mai este important să știm și că cercetătorii de la NVIDIA au ajutat la realizarea acestui cip, ceea ce dă speranţă că nu va trece mult timp până când această tehnologie va deveni o realitate practică.

 

 

https://semneletimpului.ro/stiinta/tehnologie/telefoane-mobile.html

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

(Omul a intors spatele la Dumnezeu,ca sa devina dejectie de… “”zeu””) Transumanismul sau calea către societatea postumană

 

Este astăzi un adevăr de necontestat că omenirea a fost mereu în căutarea idealului uman absolut: fizic și psihic, zonă în care ființa omenească să se regăsească ca sănătate și forță fizică, inteligență și performanță intelectuală, așa încât, suferința și boala să nu își găsească locul. Preocupările pentru sănătate și mai ales, cheltuielile pentru sănătate, dintotdeauna mari și constant insuficiente, indiferent de societate și nivelul ei de organizare socială, au rămas o realitate stânjenitoare. Din aceste deziderate s-au născut, de-a lungul timpului, diverse curente filosofice și teorii sociale care încercau să împlinească această necesitate ce dăinuie încă din timpurile străvechi.

 

Se considera încă de pe atunci, că nașterea unor copii sănătoși era garanția unei societăți sănătoase, cu indivizi rezistenți, integri  și viguroși. Or, aceasta nu se putea obține decât printr-o reproducere sănătoasă, alimentație echilibrată și mișcare ordonată. Hipocrate, de pildă, susținea că ”alimentul este cel mai bun medicament”, imaginînd diete pentru fiecare tip de îmbolnăvire.

 

Idealul filosofiei grecești era cuprins în celebrul poatulat ”mens sana  in corpore sano” și a fost preluat în totalitate de curentul umanist renascentist, care s-a dezvoltat prin reevaluarea culturii antice; greacă și latină, puse în valoare în secolele al XIV-lea și al XV-lea, odată cu Renașterea. Din fericire, umanismul nu a preluat din filosofia antichității și metodele barbare prin care se selectau indivizii sănătoși la naștere, sau cum se sacrificau cei cu handicapuri fizice sau psihice majore, ori purtătorii de boli cronice sau incurabile.

 

 

 

Umanismul; premise, dezvoltare și evoluție

 

Proslăvind natura umană, umanismul  promovează idealurile umanitariste  având în centrul lor omul,care prin muncă și cultură se poate ridica la nivelul potențialului său. ”Omul este măsura tuturor lucrurilor” afirma sentențios Protagoras. Muncă, prosperitate și îmbunătățirea vieții, a face bine aici și acum, a lăsa o lume mai bună pentru urmași, au fost și au rămas liniile directoare ale filosofiei umaniste6.

 

Preamărind omul și rațiunea umană, umanismul respinge categoric ideea trecerii prin suferință către o altă lume, mai bună, ceea ce îl va pune în contradicție cu religia. Face astfel posibilă elaborarea unor teorii sociale în baza cărora societatea să se dezvolte, dar cel mai important, încurajează dezvoltarea științelor și artelor care vor pune bazele progresului tehnic din epoca modernă8.

 

În esență, umanismul se bazează pe concepția antică de origine socratică, platoniană și aristotelică,că omul se poate dezvolta, ca ființă superioară, prin artă și cultură, prin demnitate și moralitate, prin promovarea încrederii  în capacitatea proprie de emancipare. În aceeași ordine de idei, respinge  înjosirea ființei umane și în egală măsură agresiunea sub orice formă. Promovează idealul omului universal, homo universalis și respinge concepția aristotelică că oamenii se nasc inegali, iar sclavia ar fi un dat natural. Vedem limpede că umanismul, o mișcare socio-culturală până la urmă, preia din filosofia antică ceeace corespunde concepției umaniste ale secolelor al XIV-lea și al XV-lea, prin prisma noilor realități ale timpului.6,8

 

Umanismulse va dezvolta cu predilecție în occidental european, unde majoritatea oamenilor de cultură ai Bizanțului se refugiaseră în fața invaziei otomane, așa încât, centrul mișcării renascentiste devine Italia, urmată apoi de; Spania, Franța, Marea Britanie,  Țările de Jos, Germania, prin reprezentanții lor de frunte; Dante, Petrarca, Bocaccio, Michelangelo, Da Vinci,Rabelais, Ronsard, Thomas Morus, Martin Luther, Erasmus din Rotherdam etc, toți gânditori și creatori ai Renașterii8.

 

Între principalele obiective pe care mișcarea umanistă și le peopunea se numărau;

 

-recunoașterea și valorificarea concepțiilor antice, ca tradiție culturală

 

-formarea și dezvoltarea ființei umane caspecie superioară

 

-prețuirea entității, demnității și libertății omului

 

 -domnia rațiunii în tot ceeace se intreprinde în plan personal sau social

 

 -omul și valorile umane, mai presus decât orice

 

 -armonizarea relației ființei umane cu mediul înconjurător

 

Dacă toate aceste deziderate s-au impus inițial ca o mișcare filosofică, în timp aveau să capete și valențe spirituale, punctul de plecare fiind textele antice, începând cu conceptul protagorian, enunțat mai sus,continuând cu Socrate, Platon și Aristotel, orientând astfel, nu numai modul de gândire și modul de viațăal omului, ci și modul de abordare artistică, considerând literatura greacă și latină net superioareîn materie de moralitate individuală și publică. Pentru medieviști, de pildă, humanitas însemna acea cultură care deăvârșește calitățile naturale ale omului, mai mult, desi umanismul este mai degrabă compatibil cu agnosticismul și ateismul, el nu este neapărat agnostic și ateu, ba chiar este compatibil și cu religia de care nu are neapărat nevoie6.

 

Se poate vorbi chiar de un umanism creștin, bine fundamentat de Erasmus de Rotherdam și mai târziude Georges Bemanos.ba mai mult, a influențat hotărâtor și relitgia creștină prin întoarcerea la origini (umanismul renascentist), dar și deschizând larg calea reformei protestante, aceștia din urmă considerând că au reușit o traducere mai fidelă a Bibliei.

 

Umanismul militează consecvent pentru devenirea omului prin cunoaștere și încurajează descoperirea adevărului prin cercetare științifică, sau prin aplicarea logicii în cazul dovezilor discutabile, respingînd cu vehemență autoritarismul și negativismul.

 

Aplicând aceste principii speciei umane, umaniștii consideră omul ca cea mai importantă specie și i-au atitudine, nu numai împotriva exploatării omului, ci și împotriva exploatării altor ființe simțitoare. Prin Manifestul Umanist III, umaniștii pretind că oamenii nu au nici un drept dat de Dumnezeu, sau inerent condiției lor superioare,în virtutea cărora să supună alte ființe. Manifestă un optimism reținut, atunci când se referă la egalitatea între oameni, acceptă natura umană ca diversă și nu pretinde că fiecare persoană este capabilă de raționalitate și moralitate16.

 

 

 

Impactul umanismului asupra cunoașteii și vieții sociale

 

Influența umanismului s-a răsfrânt deopotrivă asupra științei, politicii și societății de o manieră absolut hotărâtoare, dacă privim lucrurile prin prisma evoluției societății umane. Astfel, științeledevin parte integrantă și suport al cunoașterii, experiența și practica capătă valoare recunoscută, participarea poporului la viața publică, ca și responsabilitatea conducătorilor față de Dumnezeu, față de supuși și față de ei înșiși, capătă contur, punînd bazele democrațiilor occidentale .

 

Privit în ansamblul său, umanismul ca filosofie și teorie socială, a avut menirea să descătușeze ființa umană de racilele unor concepții care, de-a lungul timpurilor, s-au dovedit a fi antiumane și nu rareori, au degenerat în adevărate orori istorice, soldate cu adevărate hecatombe umane. Este exemplul eugenismului, care apare ca un derivat al umanismului, o teorie socială care aparent avea scopul să înbunătățească starea de sănătate a populației, să curme suferința produsă de boli și să reducă consumul reurselor materiale pentru sănătate,

 

Apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea sub denumirile; eugenie, eugenism sau eugenetică și bazându-se pe teoria darwinistă a selecției naturaleși a descoperirilor de pionierat în domeniul geneticii, va specula pe marginea eredității ca modalitate de a genera indivizi sănătoși14.

 

Ca multe alte teorii, punctul de plecare este unul umanist, pentru că ce ideal mai nobil este altul decât sănătatea deplină, fără suferință și fără cheltuială pentru societate. Numai că modalitatea de a pune în practică s-a dovedit de-a dreptul inumană, pentru că a generat discriminări pe criterii de ordin rasial, etnic și national, cu repercursiuni dramatice pentru omenire, deși ideea era de a obține indivizi cu caracterele „dorite” sau „pozitive”, prin selecția indivizilor pentru reproducere10.

 

Acestor măsuri li se asociau altele, la fel de absurde, ca de pildă; interzicerea reproducerii la persoanele cu dizabilități și chiar sterilizarea lor forțată. Discriminarea etnică, cu scopul obținerii purității entice (?), era la ordinea zilei, iar etichetările rasiale, după liberul arbitru, în rase superioare și rase inferioare, se practicau curent.

 

Lucrurile au mers atât de departe încât s-au creat „institute de biologie etnică”, s-au elaborat legi cu prevederi eugenistice, iar eugeniștii ajung să emită pretenția că pot îmbunătăți specia umană prin aceste măsuri. Așa se explică faptul că treptat eugenia s-a transformat într-un instrument de discriminare, marginalizare, frustrare și chiar de eradicare pentru cei considerați de rasă inferioară, purtători de boli genetice, dizabilități sau boli cronice incurabile25.

 

Copacul eugenic, lansat ca simbol al eugenismului la primul Congres de la New-York în anul 1921, avea rădăcinile puternic ancorate în biologie, antropologie, genetică, psihiatrie, psihologie, sociologie, educație și politică, de vreme ce personalități de referință din știința, cultura și politica vremii, aderau la această teorie care s-a dovedit pînă la urmă a fi una criminală13.

 

Cunoștințele în domeniul geneticii fiind la început, se creea impresia că prin selecție genetică s-ar putea îmbunătăți capitalul genetic uman. Cum nu existau posibilitățile tehnice de astăzi, ținta a devenit familia reproductiveă ca instrument de lucru, prin supravegherea atentă a structurii și orientării acesteia, alegerea ”înțeleaptă” a partenerului, propaganda versiunilor idealizate ale masculinității sau feminității și desigur, interzicerea căsătoriilor interetnice.

 

Nu puține au fost și personalitățile științei și politicii românești care au subscris ideologiei eugeniste, fără să adere însă la metodele de aplicare a acesteia. Ceea ce însemna muncă, valore, emancipare, demnitate și libertate umană, părea prea costisitoare din perspectiva eugenismului, iar educația presupunea un timp prea lung. Astfel, biopolitica a devenit o realitate chiar și în România, românii fiind îndeobște cunoscuți ca toleranți și adepți ai biodiversității26. Așa au apărut „Comisia pentru promovarea și protejarea capitalului biologic al națiunii române”, sau „Institutul de biologie etnosocială”.25

 

Extensia fenomenului a fost extrem de rapidă și extrem de largă, mai ales în conjunctura revizionistă și iredentistă a perioadei interbelice, cuprinzînd majoritatea țărilor europene și nu numai, când naționalismul extremist .căpăta accente din ce în cemai agresive, iar norii războiului pluteau pe cerul Europei. În acest context, pentru mulți oameni de știință, dar mai ales pentru politicieni, chestiunea etnică a devenit un proiect politic, din nefericire însă, împărtășit de toate partidele politice ale vremii.

 

Adepții teoriei ajunseseră să se considere garanții comportamentului moral și nu aveau nici o reținere în a vexa familia prin introducerea certficatului de sănătate și alte imixtiuni nepermise în viața de familie.Toate acestea în ideea obținerii purității entice prin controlul familiei, scopul afirmat fiind conservarea vitalității națiunii și alte considerente antropomorfice regăsite și enunțate în filosofia socială a lui Frederic Osborne la congresul eugeniștilor din 1937 care a avut loc la Viena.22 La această întrunire se vorbea deschis despre o eugenie pozitivă, atunci când se obțineau caracterele dorite la urmași (deobicei prin căsătorii selective), sau de o eugenie negativă atunci când nu se obțineau caracterele dorite, urmând ca cuplurilor predispuse în a dezvolta o patologie genetică sau malformativă să li se impiedice căsătoria. La noi în țară această atitudine discriminatorie era puternic împărtășită de cele trei etnii principale de pe teritoriul țării noastre, cu deosebire etniile germană și maghiară, mai puțin etnia rommă.

 

Lovitura de grație va fi dată eugeniei odată cu sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, când rasismul a fost sancționat in corpore, desi tentative de abordări eugenice se mai practicau în virtutea unor prejudecăți, chiar la case mari, Vor fi condamnate, însă, definitive la cel de al III-lea congress al eugeniei din 2021, ținut tot la New-York (cu ocazia centenarului primului congres), unde atitudinea participanților a fost una efectiv antieugenică, iar principiile sale condamnate definitiv.

 

 

 

Humanitas redivivus

 

Totuși, din această tristă experiență istorică umanitatea ar trebui să rețină intenționalitatea pozitivă cu care s-a plecat la drum; îmbunătățirea stării de sănătate așa încât, oamenii să fie mai puternici și mai inteligenți, curmarea suferinței și a durerii prin igienă și prevenția bolilor. Modalitățile de punere în practică însă, desi s-au folosit mijloace tehnice imaginate de inteligența umană, s-au dovedit a fi dezastruoase la scară socială5.

 

Umanismul se va întoarce din nou la origini, reiterînd convingerea că omul și condiția sa, poate fi îmbunătățită prin cultură, știință și tehnică. Numai că de data aceasta umanismul s-a trezit asaltat de noile posibilități și oportunități pe care știința și noile tehnologii le pune la îndemâna omului, reușind astfel să netezească drumul către idealul dintotdeauna al omenirii; îmbunătățirea performanțelor fizice și intelectuale, eliminarea suferinței, întârzierea îmbătrânirii, prelungirea vieții și chiar învingerea morții. Cu alte cuvinte, ridicarea omului la rangul de nemuritor2.

 

Această realitate, care se prefigurează din ce în ce mai vizibil, ar coincide de fapt cu idealul spiritual creștin și promisiunea creștinismului (și nu numai) pentru o continuitate a vieții într-o lume mai bună, desigur, în prelungirea celei pământene. Iată că știința zilelor noastre este pe cale să pună la dispoziția omului mijloacele necesare împlinirii acestor speranțe umane, devenite între timp deziderate.19

 

Nu este mai puțin adevărat că și principiile umanismului aveau să fie oarecum depășite de noile realități și tendințe. Acestea vor fi încadrate într-o nouă realitate, cea a transumanismului, tratată astăzi ca etapă tranzitorie spre societatea postumană care va să vină3,

 

 

 

Prin transumanism către societatea postumană

 

Termenul de transumanism aparține omului de știință Julien Huxley care, în anul 1957 îl introducea ca etapă tranzitorie în drumul umanismului către societatea postumană. Motivația era că tehnicizarea vieții de zicu zi, va oferi omului alt orizont existențial, pornind de la cotidianul robotizat, la inteligența artificială, incomparabil mai performantă decât inteligența umană.El însuși vedea în această etapă de tranziție că ”omul rămânând om, dar depășindu-se pe sine prin depășirea limitelor naturii sale umane16

 

Numai că pe măsură ce noile tehnologii au performat, s-a ajuns la concluzia că și umanul poate fi, nu numai resetat, ci chiar înlocuit  cu inteligența artificială, inteligență care deja a ajuns să preia multe din atribuțiile creierului uman și chiar  o parte din funcțiile care definesc umanul, cum ar fi; conștiința, afectivitatea, judecata, empatia și altele asemenea.

 

Aceste aspect aveau să prindă contur, mai ales în anii 80 ai secolului trecut, când transumaniștii și futuriștii au schițat tabloul umanității în epoca transumanistă, constatând că umanitatea este în plin progres către societatea postumană5. Toate acestea însă, pe seama celor patru tehnologii care tind să revoluționeze medicina contemporană și implicit destinul uman; genetica, robotica, nanotehnologia și inteligența artificială.

 

Ajunși aici cu prezentarea noastră, este necesar să vedem ce oferă fiecare din cele patru domenii ale progresului tehnico-științific pe care se sprijină medicina viitorului, filosofia transumanistă și destinul umanității.

 

Ingineria genetică; este prima dintre ele, aparține domeniului geneticii și ia avânt după decriptarea genomului uman.A oferit nu numai posibilitatea de a vindeca unele boli genetice, dar a deschis și calea manipulării genetice, prin tehnici de inginerie genetică menite să sporească performanțele în diverse domenii și chiar să transforme viul într-o calitate superioară. Dacă pentru restul lumii viețuitoare a condus la rezultate spectaculare (se aplică pe o scară extrem de largă în zootehnie și agricultură, unde sau obținut rase și subspecii noi, esxtrem de productive), aplicarea la om pare să prezinte un mare pericol de care lumea devine din ce în ce mai conștientă.

 

Din păcate, membrii lumii științifice, seduși de descoperirile care ar putea să le consacre numele și valoarea, par a nu lua în considerare riscurile enorme pe care le presupune manipularea genetică.

 

Pe de altă parte, este greu de presupus că în condițiile actuale, de avânt tehnologic nestăvilit, legislația internațională în domeniu va împiedica evoluția spre societatea postumană, mai ales că omenirea și-a propus dintotdeauna îmbunătățirea condiției sale, iar astăzi este în măsură să realizeze acest deziderat prin tehnică.

 

Rămâne totuși un mare semn de întrebare privind riscurile unei asemenea abordări, într-o zonă atât de delicată cum este structura genomică umană, pentru că, încă la vremea sa, marele savant român Nicolae C. Paulescu, spunea; „de altfel, cu ignoranța sa de care își dă seama și cu modul să prea defectuos de a raționa, omul nu arfi putut interveniîn acte de o gingășie și de o finalitate atât de minunate, fără să producă dezordinile cele mai grave”, sau în anii 60 ai secolului trecut, Ellie Wolman afirma „este o greșeală să se creadă că progresul științific este benefic pentru umanitate, deoarece creșterea cunoștințelor, crează tot atâtea probleme pe cât  rezolvă”.

 

Prin urmare, trebuie reținut că ingineria genetică presupune o metodologie de lucru la nivel celular, subcelular sau molecular, prin care se manipulează materialul genetic al unei ființe viețuitoare, indiferent de regnul căreia îi aparține. Scopul este de a obține organisme noi, reprogramate genetic, care să prezinte calitățile dorite, cantitative sau calitative. Tehnica este deja una simplă și constă în introducerea uneia sau mai multor gene străine, eficiente și utile, exprimabile și transmisibile la urmași.23

 

Tot prin inginerie genetică se poate obține hibridarea somatică, mai ales la animale, unde celulele somatice care și-au pierdut în prealabil peretele celular prin degradare enzimatică, fuzionează spontan cu celulele asemănătoare ale aparținătuorului. Prin aceeași metodologie se poate obține și  clonarea unui țesut, organ sau sistem, plecând de la o singură  celulă care, prin multiplicare, devine colonie celulară reproductivă, capabilă să reconstituie un țesut specific.

 

Cea mai spectaculară, însă, este tehnologia ARN recombinant care realizează sinteza chimică a genelor, sau izolarea genelor unor organisme urmată de inserția acestora în genomul unei celule aparținând altei specii. Gazda copie ADN-ul inserat și îl transmite descendenților. Tehnologia ARN-mesager este folosită ca matriță pentru sinteza ADN-ului, în tratamentul unor boli cronice, în sinteza hormonală și, mai recent, în fabricarea unor vaccinuri.

 

Cercetările în acest domeniu au luat un asemenea avânt, încât există aproape certitudinea că ele nu vor putea fi oprite, cu toată legislația națională și internațională de limitare sau interzicere. Curiozitatea cercetătorului și tentația beneficiilor este atît de mare, încât riscurile (care sunt pe măsură), par a avea mai puțină importanță în fața orgolioasei tagme a cercetătorilor18.

 

Robotica medicală – este un alt domeniu în plin avânt, de mare perspectivă, dar și de risc pentru ființa umană, ca entitate spirituală în special, pentru că, dincolo de faptul că este în măsură să preia majoritatea funcțiilor organismului uman,este pe cale să preia și unele din funcțiile cognitive, afective  și de relaționare interumană ale creierului.

 

În principiu, un robot este alcătuit din trei sisteme autonome; 1, sistemul de acumulare de informații prin senzoriidin mediul în care se află; 2, sistem automat de procesare a informației și 3, capacitate automată de acțiune în mediul în care este plasat, deocamdată în baza unui program prestabilit. Există astăzi tehnologii și mai ales, miicrotehnologii, în măsură să înlocuiască bună parte din funcțiile organismului, ca entitate biologică și bună parte din ceea ce înseamnă uman, ca atitudine și comportament.

 

Ne aflăn în situația bizară încât să avem roboți umanizați și oameni robotizați. Există deja astăzi roboți casnici, roboți de companie, roboți empatici (emoționali), roboți pentru suplinirea unor funcții organice, pentru unele tratamente medicale și chirurgicale și, în egală măsură, pentru recuperare medicală și readaptare socială.

 

Nanotehnologia; reprezintă o modalitate tehnică de fabricare a unor dispozitive de talie moleculară sau submoleculară, capabile să manipuleze materia la nivel de atom. De dimensiuni extrem de mici (de 40.000 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr), aceste microdispozitive sunt orientate țintit pe anumite structuri celulare, așa cum ar fi, de exemplu, celuula canceroasă,  virusurile sau bacteriile, pe care le detectează și le distruge.

 

Aplicabilitatea este îndeosebi în biologie și mai ales, în medicină în scop diagnostic și terapeutic. Sunt capabile să  inițieze regenerarea țesuturilor lezate (de pildă în infarctul miocardic), pot disloca trombii și ateroamele vasculare și chiar pot corecta ADN-ul defect sau defectat.

 

Inteligența artificială. Între cele patru domenii care privesc îmbunătățirea condiției umane (vezi mai sus), de departe cea mai periculoasă pentru identitatea umană pare să fie inteligența artificială, a cărei finalitate ar putea însemna preluarea întregului bagaj cognitiv, afectiv și relațional, ce definește umanul1,12.

 

Dacă astăzi mai sunt probleme legate de conștiință, judecată, sentimente, relații interumane, ele vor fi în curând rezolvate, dacă avem în vedere realizările impresionante în domeniul roboticii. În tot cazul, la momentul când abordăm subiectul, cel puțin la capitolul memorie, capacitate de stocare, procesare și elaborare a informației, inteligența artificială este net superioară chiar și celor mai dotate creiere umane, încât pentru celelalte probleme, enunțate mai sus, nu este decât o chestiune de timp pentru a fi rezolvate.11

 

În esență, este capacitatea unui sistem informatic de a interpreta datele stocate, de a învăța din aceste date și de a folosi ceea ce a învățat pentru îndeplinirea unor obiective deocamdată prestabilite. Specialiștii vorbesc despre trei tipuri de inteligență artificială; inteligența analitică, inteligența cognitivă și inteligența emoțională. Ceea ce altădată însemna mitologie (fie ea și de domeniul basmului), literatură de ficțiune, divagații sau dezvoltări filosofice, astăzi a devenit realitate, robotul umanizat îmbrăcând aspectul unei ființe artificiale, dotată cu inteligență umană la nivelul unor capacități de stocare și procesare infinit mai mari, atât ca volum cât și ca viteză de prelucrare.2

 

 

 

Transumanismul, identitatea și demnitatea umană

 

Fiecare din cele patru domenii pe care se sprijină transumanismul, presupune câteva exigențe de ordin etic, parte dintre ele legiferate chiar (ingineria genetică, de exemplu), sau pot fi găsite ca norme etice în tratatele de specialitate, așa cum este robotica sau inteligența artificială. Motivația principală rezidă în faptul că toate aceste domenii interferează cu umanul, cu identitatea și demnitatea umană, toate ca trăsături distinctive ale ființei umane3.

 

Umanul, pentru că omul, chiar dacă este materie în alcătuirea sa fizică,  nu poate fi definit doar ca materie, și asta datorită componentei spirituale care îl individualizează în lumea viețuitoarelor, cu alte cuvinte omul nu poate fi confundat cu cadavrul său, a cărui alcătuire este exclusiv materială. Chiar dacă s-ar realiza înlocuirea progresivă a organelor sau remedierea funcțiilor prin mijloace tehnice, unitatea și unicitatea corpului uman trebuie respectată ca entitate materială și spirituală, ambele realizând identitatea individuală.

 

Trebuie, de asemenea, respectată relaționarea interumană sub aspectul percepției individuale față de sine și față de colectivitatea din care face parte. În același areal se înscrie și demnitatea umană, pentru că fiecare individ, sau colectivitate, au în spate o istorie, o cultură, o experiență existențială până la urmă, care se cere imperios a fi respectată.

 

În niciun caz aceste tehnologii nu vor trebui să fie folosite pentru a dobândi putere sau hegemonie, așa cum și aspectele ludice sau hedoniste vor trebui cu desăvârșire interzise. Deziderat greu de realizat, atâta timp cât tentația confortului, tentația noului și a progresului cu orice preț, a beneficiului imediat   și  spiritului de aventură (atât de comune ființei umane), împing omul până acolo, încât va dori din ce în ce mai mult și chiar va încerca să se compare cu Creatorul său, atâta timp cât omul este la rândul lui creator, pătruns și de ideea chipului și asemănării demiurgice17.

 

 

 

Societatea postumană – ca finalitate a transumanismului

 

Dezvoltarea tehnologiilor medicale actuale conduc invariabil la noi abordări ale individualității umane, pentru că este vorba de modificarea condiției umane în sensul performanțelor structurilor biologice augmentate de tehnologie, care astfel, vor ajunge să depășească limitele biologice cunoscute. Abordările științifice și tehnice vor genera la rândul lor abordări ideologice și sociale, nu rareori paradoxale (vezi cazul eugenismului). Sub sloganul prelungirii vieții (tentantă pentru orice muritor), prin obținerea unei stări de sănătate cât mai bună, sau prin a depăși limitele biologice prin performanțe fizice și intelectuale, transumanismul alimentează speranța umanității spre viața veșnică pe pământ, prin evitarea îmbătrânirii și învingerea morții, perspectivă predictibilă pentru societatea postumană19.

 

Bună parte din principiile umaniste cum ar fi; omul mai presus de toate,   domnia rațiunii, respectarea demnității și libertății omului, se estompează în transumanism, omul și valorile umane devenind mai puțin o preocupare într-o  societate dependentă și depășită de știință, dar mai ales, de tehnologia care a ajuns să ne domine viața.

 

Întrebarea este – cum va arăta omul în postuman, în care tehnologiile vor încerca să suplinească limitele biologice ale țesuturilor și structurilor supuse permanent uzurii și degradării biologice firești? Cu asemenea abordări și realități, care se prefigurează în viitorul nu prea îndepărtat, întrebarea este dacă această teorie socială nu cumva intră în contradicție cu antropologia creștină? Logica acestei întrebări rezidă în faptul că ceea ce creștinismul promite; învierea și viața veșnică în edenul paradisiac al raiului numai după o viață de jertfă și suferință pe drumul mântuirii, transumanismul chiar pare să ofere prin tehnologiile enunțate mai sus, ceea ce, pentru omul comun, devine tentant și atractiv18.

 

Iată că ceea ce eugenismul promitea (oameni mai sănătoși și mai inteligenți prin abordarea factorilor umani cunoscuți la vremea respectivă), astăzi  tehnologiile moderne împlinesc același deziderat, depășindu-l chiar, nu fără riscuri însă, în a degenera în teorii conexe care să afecteze umanitatea în esența ei. Pentru că tentația tehnologiilor moderne este atât de mare, încât omul, cu spiritul său pragmatic, va opta întotdeauna pentru concret,  pentru confort, pentru binele imediat, pentru satisfacerea comodului  fizic și mental, cum ar spune, Petre Țuțea.

 

Și atunci, ce  poate spune religia (oricare ar fi ea) omului din postuman? și mai ales, ce îi va putea promite în schimb, dacă ceea ce  Biserica a promis din totdeauna (învierea și viața veșnică), prinde contur în viața pământeană?

 

Ideea că transumanismul, sau postumanismul, pot deveni ele însele o religie a concretului și prezentului, pare plauzibilă, pentru că și în acest caz a împărtăși valorile transumane (sau postumane), ar putea însemna o cale asemănătoare celei către mântuire, dar fără jertfă. În plus, accesul la asemenea tehnologii, care să deschidă orizonturile postumane, cel puțin pentru început, nu poate fi decât preferențial, prin urmare, este imposibil să se creadă că nu vor opera criterii discriminatorii sau segregaționiste în mulțimea de pretendenți la nemurire.

 

Cum privește Biserica aceste prefaceri ale condiției umane deja contemporane nouă? Este vizibil la tot pasul, pentru că la nivel pragmatic slujitorii altarului își însușeșc tot ce aduce nou știința și tehnologia. Spre lauda ei, Biserica nu neagă progresul societății, nu respinge inovația și consideră că pașii uriași parcurși  de știință, sunt rezultatul revelației divine, ipoteză veridică dacă avem în vedere mărturiile multor oameni de știință care au trăit experiențe inedite în elaborările lor științifice.

 

Cu toate acestea Biserica rămâne consecventă în pledoaria sa pentru valorile umane și ale umanismului și militează activ pentru emanciparea ființei umane prin muncă, moralitate și credință. Acceptă noile tehnologii în măsura în care nu pervertesc ființa umană, sau nu îi periclitează identitatea. Parte din aceste tehnologii, cum ar fi; transplantul de organe sau donarea de organe, sunt  acceptate de Biserică  și asimilate carității creștine.

 

Înlocuirea lor însă, prin artificii tehnice, este mai greu de acceptat, pentru că intră în competiție cu finalitatea biologică, prin urmare, în contradicție cu firescul vieții. Transcendența și nemurirea prin tehnică, către care aspiră transumanismul și se întrevede în societatea postumană, sunt și mai greu de acceptat, dar nici respinse categoric de către Biserică, care vede realizarea acestor idealuri prin îndumnezeirea omului pe calea mântuirii întru Iisus Hristos7.

 

Este o enigmă spirituală pe care, atât societatea postumană, cât și Biserica va trebui să o rezolve, nu fără dificultate însă, atâta timp cât societatea va fi o mixtură de oameni robotizați și roboți umanizați.

 

 

 

Bibliografie selectivă:

 

  1. Bailey, Ronald –,The most dangerous idea, https://www.reazon.rb//ab, 2004;

 

  1. Boboc, Jean – Transumanismul decriptat – Metamorfoza navei lui Tezeu; Ed

 

Doxologia, Iași, 2020;

 

  1. Campbell, Heidi – Past Cyborg Ethics, a new way to speak of Thechnology,

 

Exploreation in media Ecology 5, nr 4, 2006, pp 279-296;

 

4..Casas, Miguel – El in del homosapiens. La naturaletza y el transhumanism,

 

Madrid, Apeion, 2017;

 

  1. Cecchetto, David –Humanis’s Soaud and Technological Postumanism,

 

Minneapolis University of Minnesota Press, 2013;

 

  1. Conalis Augustijn – Humanism, Gőttingen, 2003;

 

  1. Comănoiu, Mihail – Transumanismul – considerații teologice și etice,

 

Facultatea de teologie ortodoxă, București, 2022;

 

  1. Cristeller, Paul – Humani sm, und Renaissescent, Munchen, 1980;

 

  1. Eugenia wikipedia (11-03-2023), https//www.wikicom/ro/Eugenia;în secolul;

 

  1. Eugenismuil și purificarea biologică în secolul XX. https/.ro (12-03-2023;

 

  1. Fernando, Francesca – Postumanism and Planetsry futuries, Springer, 2016;

 

12.Fukuyama, Francis – The World:s most dangerouis ideas http//keepm. Ideas;

 

13.Furtună, Dorian – Mozaicul  ,. Evoluția omului și originea raselor, Ed.

 

  1. Galton, Francis (1874)– Ou rrMan of Science- their nature and their nature

 

  1. Harare, N. J. – Homo Deus,Scurtă istorie a viitorului, Ed Polirom Iași,

 

2020;

 

  1. Larchet, Jean Claude – La Tramshumanism,Ed Eirolles, Paris, 2016;

 

  1. Lehmkuler, Karsten – La theology face a l’ameliration de’l home, in Revue

 

d’etique et la theologie morale, nr 286, 2015;

 

  1. Lupu, Valeriu –Dreptul la viață și yestarea genetică, în Medicii și Biserica,

 

2022;

 

  1. Miah, A – Critical History of Posthumanismuman, Medical enhancement

 

and Posthumanity in ”Springer”, 2008, pg 71-94;

 

  1. Muri, Alisson – The enlightenment Cyborg-a histori of communication and

 

control in the Humane machine, (1660-1830), University of Toronto Presss, 2007;

 

  1. Nayar, Pround K (2014) – Posthumanism, Cambridge Polity, pg 6-9;

 

  1. Osborne, Federic – Developement of a Eugenic Philosophy,American

 

Sociological Rewiew, 1937, pg 389-397;

 

  1. Sfetcu, Nicolae – Practici eugenice modern prin prisma ingineriei genetice,

 

în ”Drepturile Omului, 12-03-2023;

 

  1. Transhumanism – https://ro.wikipedia.org/wiki/Transumanism;

 

  1. Turda, Marius – Protejarea rasei și moștenirea Eugeniei, https.www.doc.ro,

 

12-03-2023;

 

  1. Turda, Marius – Race, Science and Eugenics in twentiech Century, Oxford

 

University Press, 2018, pg 72-73;

 

 

 

   Valeriu Lupu / UZPR

doctor în științe medicale

 

 

https://uzpr.ro/17/10/2023/transumanismul-sau-calea-catre-societatea-postumana/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

A murit Peter Higgs, fizicianul care a descoperit „particula lui Dumnezeu”

 

 

 

 

 

De Iulian Soare

 

Laureatul Nobel Peter Higgs, cel care a descoperit bosonului care-i poartă numele – bosonul Higgs, supranumit particula lui Dumnezeu – a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat marţi Universitatea din Edinburgh.

 

„S-a stins din viaţă împăcat în locuinţa sa, luni, 8 aprilie, după o scurtă boală” a anunţat universitatea scoţiană, într-un comunicat de presă.

 

Peter Higgs a prezis existenţa unei noi particule subatomice: aşa-numitul bosson Higgs, în 1964.

 

 

Existenţa bosonului Higgs, considerată fundamentală în înțelegerea structurii materiei, nu a putut fi confirmată timp de aproape o jumătate de secol, însă experimentele desfăşurate cu ajutorul Large Hadron Collider de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) au confirmat în cele din urmă teoria sa, în 2012.

 

Peter Higgs, profesor emerit la Universitatea din Edinburgh, a fost recompensat cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2013 pentru cercetările sale, alături de Francois Englert.

 

https://cursdeguvernare.ro/murit-peter-higgs-fizicianul-descoperit-particul-lui-dumnezeu.html

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

Christian Anfinsen, laureat al Premiului Nobel pentru chimie: Trebuie să recunoaștem că există o putere de neînțeles care a creat întregul univers

 

TIHOMIR DIMITROV

 

Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Christian Anfinsen (1916-1995) a primit Premiul Nobel pentru chimie din 1972 „pentru munca sa asupra ribonucleazei, în special în ceea ce privește legătura dintre secvența de aminoacizi și conformația biologic activă”. Anfinsen este un pionier în studiul enzimelor.

Naționalitate: Americană

Educație: Doctor în biochimie, Universitatea Harvard, 1943

Ocupație: Profesor de chimie la Universitatea Harvard și Universitatea din Pennsylvania; Cercetător la Universitatea Carlsberg (Danemarca), Institutul Național de Sănătate (Bethesda) și Institutul Național de Artrită, Metabolism și Boli Digestive; Profesor de biologie la Universitatea Johns Hopkins din 1982 până la moartea sa.

 

  1. La întrebarea, „Mulți oameni de știință proeminenți – inclusiv Darwin, Einstein și Planck – au considerat foarte serios conceptul de Dumnezeu. Ce păreri aveți despre conceptul de Dumnezeu și despre existența lui Dumnezeu?”, Christian Anfinsen a răspuns:

 

„Cred că numai un idiot poate fi ateu. Trebuie să recunoaștem că există o putere sau o forță de neînțeles cu o capacitate de a vedea în viitor și cunoștințe nelimitate, care a creat întregul univers.” (Anfinsen, așa cum este citat în Margenau și Varghese, „Cosmos, Bios, Theos”, 1997, 139).

 

  1. Prof. Anfinsen le-a scris compilatorilor antologiei științifice „Cosmos, Bios, Theos” (1997):

 

„Adaug un citat preferat de la Einstein care este în acord aproape complet cu propriul meu punct de vedere. Einstein însuși a spus odată că ‘cea mai frumoasă și profundă emoție pe care o putem experimenta este senzația misticului. Este semănătorul tuturor științelor adevărate. Cel pentru care această emoție este străină, care nu mai suportă să fie într-o stare de uimire, este ca și un mort. Acea convingere profund emoțională a prezenței unei Puteri Raționale superioare, care este dezvăluită în Universul de neînțeles, formează ideea mea despre Dumnezeu.‘” (Anfinsen, așa cum este citat în Margenau și Varghese, „Cosmos, Bios, Theos”, 1997, 140).

 

  1. În scrisoarea sa din 28 martie 1989 adresată prof. Henry Margenau (compilator al antologiei științifice „Cosmos, Bios, Theos”), Anfinsen a scris:

 

„Vă mulțumesc pentru scrisoarea dvs. din 13 martie și cuvintele amabile despre mica mea contribuție la antologia dvs. Nu pot să mă gândesc la altceva de adăugat la punctul meu final în legătură cu natura și existența lui Dumnezeu. În mod clar, trebuie să existe o entitate atotputernică și atotștiutoare pentru a explica existența noastră.” (Anfinsen 1989).

 

  1. În 1979, Anfinsen s-a convertit la iudaismul ortodox, angajament pe care l-a păstrat tot restul vieții; el a susținut că a fost profund impresionat de „istoria, practica și intensitatea iudaismului”. La 16 noiembrie 1995, Libby Anfinsen (soția prof. Anfinsen) a spus în discursul său pentru Christian Anfinsen la Memorial Garden Dedication, Institutul Weizmann:

 

„Formația sa religioasă este interesantă prin faptul că familia bunicii sale evreiești din partea mamei a dispărut când naziștii au invadat Bergen, Norvegia. Părinții lui citeau luterani biblici și el însuși a fost agnostic până la sfârșitul anilor ‘70, când a studiat și s-a convertit la iudaismul tradițional. El a simțit că următorul citat din Einstein a exprimat cu exactitate credința sa. ‘Cea mai frumoasă și profundă emoție pe care o putem experimenta este senzația misticului. Este semănătorul tuturor științelor adevărate. Cel pentru care această emoție este străină, care nu mai suportă să fie într-o stare de uimire, este ca și un mort. Acea convingere profund emoțională a prezenței unei Puteri Raționale superioare, care este dezvăluită în Universul de neînțeles, formează ideea mea despre Dumnezeu.‘ El a copiat și a distribuit acest citat multora.” (Libby Anfinsen, 1995).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 43-44, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/christian-anfinsen/

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

Savanți creștini

 

Scheletele din dulapul evoluției

Tay Joel Evoluționismul, Savanți creștini

 

Interviu cu Dr. David Kaufmann

Carl Wieland Corpul uman, Savanți creștini

 

Interviu cu Dr. Tim Clarey

Shaun Doyle Geologie, Potopul lui Noe, Savanți creștini

 

Interviu cu dr. Brandon van der Ventel

Jonathan D. Sarfati Savanți creștini

 

Dr. Ed Knorr: „Toate au mult mai mult sens atunci când sunt privite prin prisma biblică”

Janzen Clarence Evoluționismul, Savanți creștini

 

Antony van Leeuwenhoek: Perfecțiunea organismelor mici se datorează faptului că au fost create de Dumnezeu

Russell Grigg Biologie, Savanți creștini

 

Psihologul Nathan Marinau susține creația

Sanders Lita Savanți creștini

 

Dr. Heinz Lycklama: Evoluția este cel mai mare mit impus societății în numele științei

Jonathan D. Sarfati Savanți creștini

 

 

Dr. Natalie Bennett: Știința întărește credința în Dumnezeu

Donald James Batten Biologie, Savanți creștini

 

Remarcabilul căpitan Robert FitzRoy

Kaloyirou Nicos Savanți creștini

 

Interviu cu dr. Emil Silvestru, geolog și speolog român

Carl Wieland Geologie, Savanți creștini

 

Interviu cu dr. Stephen Schrader, profesor de limba ebraică

Jonathan D. Sarfati Savanți creștini

 

1 2 3 4 5 >»

 

 

https://facerealumii.ro/category/savanti-crestini/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Erwin Schroedinger, laureat al premiului Nobel în fizică, mărturisește pe Dumnezeu

 

TIHOMIR DIMITROV

Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Erwin Schroedinger (1887–1961) a primit Premiul Nobel pentru fizică din 1933 „pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice”. Schroedinger a contribuit, de asemenea, la teoria undelor materiei și la alte elemente fundamentale ale mecanicii cuantice. El este fondatorul mecanicii undelor.

 

Naționalitate: austriacă

Studii: doctorat în fizică, Universitatea din Viena, Austria, 1910

Ocupație: profesor de fizică la universitățile din Stuttgart, Jena, Berlin, Zurich, Oxford și Viena

 

  1. Schroedinger susține că știința este un joc creativ cu reguli, care sunt concepute de Dumnezeu însuși:

 

„Știința este un joc – dar un joc cu realitatea, un joc cu cuțite ascuțite. Dacă un bărbat taie cu atenție o fotografie în 1000 de bucăți, tu trebuie să rezolvi puzzle-ul atunci când reasamblezi piesele într-o imagine; ambele inteligențe concurează cu succes sau cu eșec.

 

În prezentarea unei probleme științifice, celălalt jucător este bunul Dumnezeu. El nu numai că a stabilit problema, ci a conceput și regulile jocului – dar acestea nu sunt complet cunoscute, jumătate dintre ele sunt lăsate pentru noi să le descoperim sau să le deducem. Este incert câte reguli permanente a rânduit Dumnezeu și câte sunt cauzate aparent de propria noastră inerție mentală, dar soluția devine posibilă doar prin eliberarea de propriile noastre limitări.  Acesta este probabil cel mai interesant lucru din joc.” (Schroedinger, citat în Moore 1990, 348).

 

2.

 

„Sunt foarte uimit că viziunea științifică a lumii reale din jurul meu este foarte deficitară. Oferă o mulțime de informații de fapt, pune toată experiența noastră într-o ordine magnifică, dar este suprinzător de tăcută cu privire la tot ceea ce este cu adevărat aproape de inima noastră, cu privire la ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Nu ne spune nimic despre roșu și albastru, despe amar și dulce, durere fizică și încântare fizică; nu știe nimic despre frumos și urât, bun sau rău, Dumnezeu și eternitate.

 

Știința pretinde uneori că răspunde la întrebări din aceste domenii, dar răspunsurile sunt foarte adesea atât de stupide încât suntem înclinați să nu le luăm în serios. ” (Schroedinger 1954, 93).

 

  1. Schroedinger neagă cu tărie afirmația unor teiști că esența științei este atee:

 

„Voi menționa pe scurt aici bine cunoscutul ateism al științei. Teiștii (oamenii de știință care cred în Dumnezeu) îi reproșează științei asta mereu și mereu. Pe nedrept. Un Dumnezeu personal nu poate fi întâlnit într-o lume care devine accesibilă doar cu prețul de a exclude tot ceea ce este personal în ea.

 

Știm că ori de câte ori Dumnezeu este experimentat, este o experiență exact la fel de reală ca o impresie directă a simțurilor, la fel de reală ca propria personalitate. Ca atare, El lipsește din lumea delimitată de spațiu și timp. „Nu mă întâlnesc cu Dumnezeu în spațiu și timp”, așa spune un cercetător științific cinstit și, din acest motiv, este criticat de cei în a căror catehism scrie: „Dumnezeu este Duh”. ” (Schroedinger,  citat în Moore 1990, 379; vezi și Schroedinger’s Mind and Matter, Cambridge University Press, 1958, p. 68).

 

  1. Schroedinger susține că invențiile tehnice umane au dăunat naturii:

 

„Marea eroarea a unei culturi direcționată de tehnică este că își vede cel mai înalt scop în posibilitatea de a altera natura. Speră să se așeze în locul lui Dumnezeu, astfel încât să forțeze voința divină spre câteva convenții meschine ale minții sale născute în praf. ” (Schroedinger, așa cum este citat în Moore 1990, 349).

 

  1. În cartea sa Nature and the Greeks, Schroedinger afirmă:

 

„De unde am venit, și încotro mă duc? Știința nu ne poate spune nimic despre motivul pentru care ne încântă muzica, de ce și cum o melodie veche ne poate emoționa până la lacrimi.

 

Știința este reticentă și atunci când este vorba de marea unitate – cea a lui Parmenide – din care toți facem cumva parte, căreia îi aparținem. Cel mai popular nume pentru această unitate în vremurile noastre este Dumnezeu – cu majuscula „D”.

 

De unde vin și încotro mă duc? Aceasta este marea întrebare de neînțeles, aceeași pentru fiecare dintre noi. Știința nu are niciun răspuns. „ (Schroedinger 1954, 95-96).

 

  1. Walter Moore (profesor emerit de chimie fizică la Universitatea din Sydney, Australia) scrie că citatul cel mai iubit al lui Schroedinger din Vede este:

 

„Cine îl vede pe Domnul sălășluid la fel în toate ființele

Nu pier în timp ce pier

El vede într-adevăr.

Căci, când îl vede pe Domnul

Locuind în toate, el nu dăunează sinelui prin sine.

Aceasta este cea mai înaltă cale. ”

 

(Walter Moore, Schroedinger: Viață și gândire, Cambridge University Press, 1990, 349).

 

Cu privire la acest verset Schroedinger spune:

 

„Aceste cuvinte frumoase nu au nevoie de comentarii. Aici mila și bunătatea față de toate viețuitoarele (nu doar semenii) sunt glorificate ca fiind cel mai înalt scop atins – aproape în sensul respectului pentru viață al lui Albert Schweitzer „. (Schroedinger, citat în Moore 1990, 349 și 477).

 

  1. Schroedinger neagă materialismul (adică teoria că materia este singura realitate). Schroedinger afirmă că conștiința umană este absolut diferită de procesele corporale materiale:

 

„Conștiința nu poate fi explicată în termeni fizici. Căci conștiința este absolut fundamentală. Nu te poți raporta la ea în alt mod.” (Schroedinger 1984, 334).

 

8.

 

„Nu voi renunța acum la metafizică, nici măcar la misticism; sunt foarte importante în tot ceea ce va urma. Noi, ființele vii, ne aparținem unii altora, suntem cu toții membri sau aspecte ale unei singure Ființe, pe care, în terminologia occidentală, o putem numi Dumnezeu, în timp ce în Upanișade se numește Brahman ”. (Schroedinger, citat în Moore 1990, 477).

 

În cartea sa „Mind and Matter”, Schroedinger scrie:

 

„Un lucru poate fi adus ca argument în favoarea învățăturii mistice a ‘identității’ tuturor minților între ele și a identității cu Mintea Supremă – ca împotriva monadologiei înfricoșătoare a lui Leibniz. Doctrina identității poate susține că are ca avantaj faptul empiric că niciodată conștiința nu este experimentată la plural, ci doar la singular. Nu numai că niciunul dintre noi nu a experimentat mai mult de o conștiință, dar, de asemenea, nu există nici o urmă de dovezi circumstanțiale ale faptului că acest lucru se întâmplă vreodată oriunde în lume.

 

Dacă afirm că nu poate exista mai mult de o conștiință în aceeași minte, pare a fi o tautologie directă – suntem destul de incapabili să ne imaginăm contrariul ”. (Schroedinger 1958).

 

  1. Filozoful științific american Ken Wilber afirmă:

 

„Cartea mea Quantum Questions s-a axat pe faptul remarcabil că practic fiecare dintre marii pionieri ai fizicii moderne – bărbați precum Einstein, Schroedinger și Heisenberg – erau mistici spirituali într-un fel sau altul, o situație cu totul extraordinară. Cea mai grea dintre științe, fizica, se lovise de cea mai delicată religie, misticismul. De ce? Oricum, ce anume a fost misticismul? Așa am ajunsă să adun scrierile lui Einstein, Heisenberg, Schroedinger, Louis de Broglie, Max Planck, Niels Bohr, Wolfgang Pauli, Sir Arthur Eddington și Sir James Jeans. Geniul științific al acestor bărbați este de necontestat (toți cu excepția a doi au fost laureați ai Nobel); ceea ce este atât de uimitor, așa cum am spus, este că toți împărtășeau o viziune profund spirituală sau mistică asupra lumii, care este probabil ultimul lucru la care ne-am putea aștepta de la pioneri ai științei. ” (Wilber 1998, 16).

 

Vedeți cărțile lui Schroedinger:

 

My view of the world. Cambridge University Press, 1964.

Mind and matter. Cambridge University Press, 1958.

What is life? New York: Doubleday, 1956.

Mai jos puteți afla câteva lucruri despre experimentul numit „pisica lui Schroedinger”:

 

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 10-12, Tihomir Dimitrov

Traducător: Claudiu Balan

 

 

https://facerealumii.ro/erwin-schroedinger-dumnezeu/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Scrisoarea a peste 150 de laureaţi Nobel

 

 

Laureaţi Nobel din întreaga lume au redactat o scrisoare comună în care au denunţat agresiunea rusă.

 

Peste 150 de laureaţi ai Premiului Nobel au semnat scrisoarea susținând că Rusia a încălcat Carta ONU.

„Ne alegem cuvintele cu grijă pentru că nu credem că poporul rus joacă un rol în această agresiune. Împreună condamnăm aceste ostilităţi. Există întotdeauna o modalitate paşnică de a rezolva disputele. Rusia a încălcat în mod flagrant Carta ONU, care spune că <<Toţi membrii trebuie să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat>>”, scrie în document.

 

Semnatarii îi cer Rusiei să-și retragă trupele.

 

„Sancţiunile impuse vor limita libertatea de mişcare a ruşilor talentaţi şi muncitori din întreaga lume. De ce să construim acum un zid între Rusia şi lume? Sute de militari ucraineni, militari ruşi şi civili ucraineni, inclusiv copii, au murit deja. Este atât de trist şi atât de inutil. Ne-am unit în jurul acestui apel pentru a cere guvernului rus să oprească ostilităţile din Ucraina şi să-şi retragă trupele. Respectăm pacea şi puterea ucrainenilor. Suntem alături de ei. Inimile noastre sunt alături de familiile şi prietenii acelor ucraineni şi ruşi care au murit deja sau au fost răniţi. Fie ca pacea să vină în lumea noastră frumoasă”, se mai arată în scrisoarea semnată de 159 de laureaţi ai Premiului Nobel.

 

 

 

https://www.cotidianul.ro/scrisoarea-a-peste-150-de-laureati-nobel/

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

 

50% dintre oamenii de știinţă cred în Dumnezeu

 

 

De către Semnele Timpului

Jumătate dintre oamenii de ştiinţă cred în Dumnezeu şi se identifică drept membri ai uneia dintre tradiţiile religioase majore ale lumii. Alţii se consideră persoane spirituale, iar unii dintre cei atei sau agnostici merg la biserică de dragul partenerului de viaţă, al copiilor sau al prietenilor.

Elaine Howard Ecklund, sociolog la Rice University (SUA), a realizat un sondaj la care au participat 1.700 de oameni de ştiinţă, iar 273 dintre aceştia au răspuns la întrebări mai amănunţite. Concluzia studiului este că cca. 50% dintre oamenii de ştiinţă cred în Dumnezeu şi încă 20% dintre ei afirmă că au o viaţă spirituală. Concluziile studiului au fost publicate în cartea Science vs Religion: What Scientists Really Think.

 

Oamenii de ştiinţă vorbesc însă foarte rar despre credinţa lor religioasă în mediul ştiinţific şi printre colegii de breaslă. În acelaşi timp, au o atitudine similară şi în comunităţile religioase de care aparţin, adică vorbesc prea puţin sau deloc despre ştiinţă atunci când se află în bisericile lor.

 

Oamenii de ştiinţă care cred în Dumnezeu şi chiar şi cei care admit că nu sunt preocupaţi de religie se distanţează însă de poziţiile radicale ale ateului Richard Dawkins şi consideră că atacurile lui împotriva religiei îi îndepărtează pe oameni de ştiinţă. În acelaşi timp, ei îl admiră pe geneticianul american Francis Collins (foto), directorul Institutului Naţional de Sănătate, pentru curajul cu care vorbeşte public despre religie, credinţă şi ştiinţă, notează USA Today.

 

„Ca om care crede [în Dumnezeu], eu consider ADN-ul, moleculele cu informaţiile tuturor fiinţelor vii, ca fiind limbajul lui Dumnezeu, iar eleganţa şi complexitatea propriilor noastre corpuri şi a naturii care ne înconjoară ca o reflectare a planului lui Dumnezeu”, a declarat Francis Collins pentru CNN. „Dumnezeu poate fi descoperit în catedrală sau în laboratorul de ştiinţă. Prin cercetarea creaţiei minunate şi maiestuoase a lui Dumnezeu, ştiinţa poate să fie, în realitate, un mijloc de închinare.”

 

Concluziile studiului realizat de Ecklund vin să confirme concluziile similare ale unor studii realizate în anii anteriori. În 2009, Pew Research Center şi American Association for the Advancement of Science au realizat un sondaj care a arătat că 1 din 3 oameni de ştiinţă americani cred în Dumnezeu, conform The Christian Post.

 

Numărul oamenilor de ştiinţă care cred în Dumnezeu a rămas constant încă din anii 1920, când un sondaj realizat pe aceeaşi temă a relevat procente similare. „Mesajul clar este că dacă ştiinţa şi religia sunt incompatibile, atunci nu am avea cum să avem un procent de 30%-40% de oameni de ştiinţă care confirmă că este un Dumnezeu sau o putere mai mare în spatele a tot ce există”, a declarat dr. Fazale Rana, care are un doctorat în chimie.

 

Istoricul Edward J. Larson, de la University of Georgia, a condus, un studiu la care au participat 1.000 de oameni de ştiinţă (biologi, fizicieni şi matematicieni) şi a concluzionat că 40% dintre aceştia cred în Dumnezeu. Concluziile sondajului au fost publicate în 1997.

 

Site-ul noblelists.net oferă gratuit cartea 50 Nobel Laureates and Other Great Scientists Who Believe in God cu o colecţie de extrase din scrierile a 50 de laureaţi ai Premiului Nobel pentru fizică, literatură, medicină sau chimie, care şi-au afirmat credinţa în Dumnezeu.

 

https://semneletimpului.ro/religie/50-dintre-oamenii-de-stiinta-cred-in-dumnezeu.html

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

 

65.4% dintre laureații premiului Nobel cred în Dumnezeu

 

 

Vio Pop

laureatii-nobelPatru personalități de origine română au obținut înalta distincție: Ioan Moraru (pentru Pace), Gheorghe Emil Palade (pentru Știință și Medicină), Elie Wiesel (pentru Pace) și Herta Muller (pentru Literatură). Dar dintre laureații Premiului Nobel, mai ales in stiințe, mai mult de jumătate, și-au arătat si declarat apartenența la credința crestină, demonstrând că Biblia este adevărată.

 

Potrivit lucării 100 Years of Nobel Prize (2005), o analiză a premiilor în discuție, dintre anii 1901 și 2000 găsim că 65.4% dintre laureati s-au declarat creștini (cu 423 de premii). Crestinii au câștigat un total de 78.3% din premiile pentru Pace, 72.5% in chimie, 65.3% in fizică, 62% in medicină, 54% in economie and 49.5% în distinctiile literare!

 

Sursa: Cătălin Dupu

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2014/11/04/65-4-dintre-laureatii-premiului-nobel-cred-in-dumnezeu/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

ISTORIA LUI OSWALD CHAMBERS

 

 

 

08 februarie – Satisfacție instantanee și insistentă

 

 

„Și Însuși Dumnzeul păcii să vă sfințească pe deplin” 1 Tesaloniceni 5:23-24

 

Când ne rugăm să fim sfințiți, suntem pregătiți să ne confruntăm cu standardul acestor versete? Luăm termenul sanctificare mult prea ușor. Suntem pregătiți pentru ce va costa sfințirea? Va costa o îngustare intense a intereselor noastre de pe pământ și o lărgire imensă a tuturor intereselor noastre în Dumnezeu. Sfințirea înseamnă o concentrarea intensă asupra punctul lui Dumnzeu de vedere. Înseamnă că fiecare putere a trupului, sufletului și duhului este înlănțuită și păstrată doar pentru scopul lui Dumnezeu. Suntem pregătiți ca Dumnezeu să facă în noi toate cele pentru care ne-a separat? Și apoi după ce lucrarea Lui se realizează în noi, suntem pregătiți să ne separamă chiar cum a făcut-o Iisus? „Pentru ei mă sfințesc.” Motivul pentru care unii dintre noi n-au intrat în experiența sfințirii este că noi n-am realizat sensul sfințirii din perspectiva lui Dumnezeu. Sfințirea înseamnă să fii făcut un cu Iisus astfel încât dispoziția care L-a condus pe El să ne conducă și pe noi. Suntem pregătiți pentru costul ei? Va costa tot ce nu-i de la Dumnezeu în noi. Suntem pregătiți să fim prinși în elanul acestei rugăciunii a apostolului Pavel? Suntem pregătiți să spunem – „Doamne, fă-mă atât de sfânt pe cât poți face tu un păcătos salvat prin har?” Iisus s-a rugat ca noi să putem fi una cu El după cum El este una cu Tatăl. Caracteristica unică a Duhului Sfânt dintr-un om este o puternică asemănare familială cu Iisus Hristos, și libertatea din tot ce nu este asemenea Lui. Suntem pregătiți să ne punem de-o parte/separăm pentru slujirile Duhului Sfânt în noi?

 

16 aprilie – Poți să cobori?

V 26, PM § Lasă un comentariu

 

Câtă vreme aveți lumină, credeți în lumină. Ioan 12:36

 

Noi toți avem momente când ne simțim mai bine decât maxim și spune – „Sunt în stare de orice; dacă aș putea fi așa tot timpul!” Nu pentru asta suntem făcuți. Acele momente sunt momente de perceptivitate la a căror înălțime trebuie ne ridicăm când nu avem chef. Mulți dintre noi nu suntem buni în această lume prozaică când nu este nici un moment de vârf. Trebuie să ne aducem viața noastră obișnuită la standardul descoperit în ora de vârf.[1]

 

Să nu permiți niciodată ca sentiment stârnit