Citeva semnale ale unghiilor care indica unele probleme de sanatate/ Bautura simpla care distruge cancerul; Ce provoaca carceii si cum ii poti evita? Cidrul de mere, o bautura miraculoasa pentru organism; 5 remedii naturiste pentru diabet; Omega 3 creste riscul unei boli incurabile; 8 lucruri pe care nu trebuie sa le faci dupa masa; Locul prin care patrund cele mai multe bacterii in organism/ Cardiomiopatia dilatativa – cauze,simptome, tratament … Ceaiul de radacini care a vindecat bolnavi de ciroza in faza terminala și de hepatita; Macesele, adevarate antibiotice naturale! Ochii dezvaluie nivelul de atractie sau intentia de a minti: oamenii sunt tradati de o simpla privire ; Vinetele, cel mai bun detoxifiant; etc 

Trebuie să fie luat din drumul ei… Faceţi-vă UNA cu Învăţătura şi Făptuirea Biblică; Umpleţi-vă cu Plinătatea Duhovnicească, nu maimuţărească, fiindcă Hristos a sângerat şi îngropat pentru totdeauna ŞI plăcerile de o clipă ale senzualităţii, cărora voi- le dezgropaţi moaştele şi deveniţi una cu ea/ea… (1 Ioan 2/15-17)… Aproape 400 de păstori baptiști căsătoriți sunt acuzați de pedofilie; Cinci rugăciuni din Biblie pentru eliberare; Întrebare: „Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce sunt preoţi pedofili (ŞI) în Biserica Romano-Catolică?” Apocalipsa 12 – Taina fărădelegii; Apocalipsa 6 – Mânia Mielului; Explicaţia Cărţii: 2Tesaloniceni; LERTĂ! Nu mai rămâneţi nenăscuţi din nou (Ioan, cap.3) nici o clipă! Lepădaţi-l din inima demonizată (Ier.17/9) pe gunoierul cosmic, (Marcu 7/15-23) dimpreună cu toate amăgirile şi… Care sunt păcatele Babilonului? Prigoana împotriva creştinilor ia amploare la nivel mondial; Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie; Graiul martirilor creştini din primele secole, de Petru Popovici;

Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist; De ce Dumnezeu îngăduie ca creştinii să fie omorâţi şi nu intervine; Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar; Din cugetările lui Mircea Eliade; Nu-i Singur Iuda Vinovat… Nota 10 – la cel mai greu examen al vieții! Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ… Ce se întâmpla cu sufletul omului după moartea în trup sau care este starea celor morţi; Komunistii au călcat în picioare valorile, pentru ca globaliştii fesenizanti să mărşăluiască şi peste ceilalţi, fiindcă l-am înlocuit pe Făcător cu făcături idolatre,… „SĂ NU NE RĂZBUNAȚI! “… DAR NICI SĂ NU-I UITAȚI!ECUMENISMUL – CALEA PIERZANIEI. Urâciunea pustiirii are deja loc. Trăim începutul sfârșitului cel mare…Ecumenismul e poarta prin care Antihrist va intra in Biserică…Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară-TOTALITARA …Despre ECUMENISMUL TOTAL si ANTIHRIST; Editorial: Globaliștii l-au trezit pe „Gigantul adormit”, făcându-l pe premierul canadian Justin Trudeau să se ascundă de mulţimea furioasă…Ecumenismul – lepra devoranta…

GULAGUL DIGITAL… Universitatea analfabeţilor – Catastrofa învățământului universitar (Partea I)… (Pentru a-i lecui pe romani de naţionalism, trebuie reangropat) Incredibilele insulte la adresa lui Eminescu pe ruta George Soros! 10 MOTIVE PENTRU CARE SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN FINLANDA ESTE CEL MAI BUN; GLOBALITARIANISM: GOLIAT VS. DAVID; OAMENII CARE SE PLÂNG CONSTANT SUNT DĂUNĂTORI SĂNĂTĂȚII DUMNEAVOASTRĂ; Regretabilă moarte a domnului Ivan Ilici… 200 DE PREJUDECĂȚI COGNITIVE GUVERNEAZĂ GÂNDIREA NOASTRĂ DE ZI CU ZI; ORIGINILE SATANISMULUI: O ISTORIE UMANISTĂ?; SCRISOAREA LUI EINSTEIN CĂTRE FREUD DESPRE PSIHOLOGIA RĂZBOIULUI ȘI GUVERNĂRII; CE SIMȚEA HEMINGWAY DESPRE PATERNITATE; TOP 5 OPERAȚIUNI KGB PE SOLUL SUA; RELAȚIA AMOROASĂ A NAZIȘTILOR CU OCULTISMUL’; UN NOU STUDIU CONSTATĂ CĂ RELIGIA AMELIOREAZĂ DEPRESIA. E SUFICIENT? ALBERT EINSTEIN NU A DEVENIT GENIAL ÎN VID. IATĂ 5 DINTRE CĂRȚILE SALE PREFERATE…

5 SOCIETĂȚI SECRETE AU PRETINS A FI FRONTURI ILLUMINATI; SECRETUL PRIETENIEI LUI MARK TWAIN CU NIKOLA TESLA; O RUGĂCIUNE FĂRĂ CUVINTE: POVESTEA RĂTĂCITORULUI; 4 RELIGII MAJORE CU RĂDĂCINI ANARHISTE; CALEA FERICIRII: 11 CITATE EPICE DIN JOSEPH CAMPBELL; Komunismul cu faţă umană calca şi pe cadavre… “INCIDENTUL” DIN PIAȚA TIANANMEN; Unde e cel mai bine să te ascunzi dacă vine apocalipsa zombie; Mult așteptatul serial cu zombi pentru tineri adulți intitulat Suntem morți cu toții urmează să fie lansat în toată lumea pe 28 ianuarie; (Pregătirea) CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI; CUM SĂ FOLOSIȚI CĂLĂTORIILE ÎN TIMP PENTRU A REUȘI ACUM ȘI ÎN VIITOR;

CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII’; BOMBARDAMENTUL CU INFORMAȚII ESTE O ARMĂ PSIHOLOGICĂ’; Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt; Un nou caz Tecuceanu la Spitalul de Pompe Funebre “Matei Balş”. Un fost deţinut politic şi revoluţionar a scăpat de chinuri şi gloanţe pentru a fi răpus de indolenta criminală şi incompetenta crasă; INEDIT. Poziţia lui George Enescu fata de comunism, epurările din Academia Romană; Petru Romoşan: Noua organigramă a Securităţii; O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică – 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi… Petru Romoşan atacă statul poliţienesc şi domnia neo-securiştilor: de la Pleşu şi Ungureanu la Ghiţă şi Ponta; Mircea Toma: “Am primit bani de la Soros încă din anii ’90!”; (Nimic nu este întâmplător în universal lui Dumnexeu) Universul nostru este absolut incredibil! Toate galaxiile sunt conectate între ele printr-un misterios „web cosmic”! “Sfântul Închisorilor” Valeriu Gafencu, evocat de Consiliul Local Baia Mare;MÂNDRIA DE A FI BRUCAN. Sau Liichelele, de la KGB la GDS. Un eseu fabulos de Magda Ursache; (Viitor de aur lumea nu mai are…) Modelele computerizate prezic colapsul societății umane în jurul anului 2040! După ce Lenin s-a pornografiat când ia prizat pe oameni la electrificare, Putin i-a pandalizat prin gazeficare… Va reuși SUA să scoată Rusia de pe piața gazului din UE? Conflictul din Ucraina a devenit un conflict pentru gaz… O lucrare monumentală publicată de Academia Romana – INST: “Enciclopedia regimului comunist”, un adevărat Raport asupra comunismului bolşevic ocupant al României; Petru Romosan despre reţeaua comunistoida şi lapidarea lui Andrei Marga… AGENT SECRET AL DGIA: Crime, corupţie, lichele, antene; Asasinarea lui Mihai Eminescu cu ajutorul poliţiei secrete austriece; Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși…

 

Valeriu Sterian – Vino, Doamne!

 

 

 

Trebuie să fie luat din drumul ei… Faceţi-vă UNA cu Învăţătura şi Făptuirea Biblică; Umpleţi-vă cu Plinătatea Duhovnicească, nu maimuţărească, fiindcă Hristos a sângerat şi îngropat pentru totdeauna ŞI plăcerile de o clipă ale senzualităţii, cărora voi- le dezgropaţi moaştele şi deveniţi una cu ea/ea… (1 Ioan 2/15-17)… Aproape 400 de păstori baptiști căsătoriți sunt acuzați de pedofilie; Cinci rugăciuni din Biblie pentru eliberare; Întrebare: „Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce sunt preoţi pedofili (ŞI) în Biserica Romano-Catolică?” Apocalipsa 12 – Taina fărădelegii; Apocalipsa 6 – Mânia Mielului; Explicaţia Cărţii: 2Tesaloniceni; LERTĂ! Nu mai rămâneţi nenăscuţi din nou (Ioan, cap.3) nici o clipă! Lepădaţi-l din inima demonizată (Ier.17/9) pe gunoierul cosmic, (Marcu 7/15-23) dimpreună cu toate amăgirile şi… Care sunt păcatele Babilonului? Prigoana împotriva creştinilor ia amploare la nivel mondial; Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie; Graiul martirilor creştini din primele secole, de Petru Popovici; Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist; De ce Dumnezeu îngăduie ca creştinii să fie omorâţi şi nu intervine; Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar; Din cugetările lui Mircea Eliade; Nu-i Singur Iuda Vinovat… Nota 10 – la cel mai greu examen al vieții! Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ… Ce se întâmpla cu sufletul omului după moartea în trup sau care este starea celor morţi; Komunistii au călcat în picioare valorile, pentru ca globaliştii fesenizanti să mărşăluiască şi peste ceilalţi, fiindcă l-am înlocuit pe Făcător cu făcături idolatre,… „SĂ NU NE RĂZBUNAȚI! “… DAR NICI SĂ NU-I UITAȚI! Ecumenismul e poarta prin care Antihrist va intra in Biserică…Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară-TOTALITARA …Despre ECUMENISMUL TOTAL si ANTIHRIST; Editorial: Globaliștii l-au trezit pe „Gigantul adormit”, făcându-l pe premierul canadian Justin Trudeau să se ascundă de mulţimea furioasă…Ecumenismul – lepra devoranta…

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Iuda de azi umblă printre noi, e un ecumenist convins şi un excelent teolog, e un maestru al crimei perfecte

 

 

Iuda de azi umblă printre noi, e un ecumenist convins şi un excelent teolog, e un maestru al crimei perfecte

 

 

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul.

Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.

Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe [nu că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea impresia, că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi şi mai departe, n.n.]. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte “.

Extras din Pastorala de Paşti   a Î.P.S Bartolomeu Anania

Ecumenismul e poarta prin care Antihrist va intra in Biserică…

 

de searchnewsglobal

Experienţa unui preot, fost ecumenist

“In ce priveste problema ecumenismului, am sa va marturisesc experienta mea ecumenista pe scurt.

Dupa ce am terminat facultatea vroiam sa vad si eu Europa, sa ma deschid, sa calatoresc, sa imi fac prieteni din toate colturile lumii, sa am acces la marile biblioteci. Si bineinteles ca prin facultatea mea nu am reusit sa prind o bursa, caci locurile la “Saint Serge” din Paris se dadeau numai la cei care faceau curat la profi si ingrijeau de pruncutii lor, asa ca am reusit numai printr-o fundatie ecumenista. Oricum, ideile lor s-au intalnit cu mentalitatea mea naiva de a dialoga, de a te deschide, de a cunoaste si ce gandeste celalalt. Credeam ca numai prin dialog si deschidere putem fi crestini adevarati. Ma preocupa unirea Bisericilor crestine intr-un singura Biserica crestina, asta pentru a da peste nas yoghinilor, budistilor, hindusilor, newagerilor care imi repetau mereu ca crestinismul e o religie depasita, si cum sa se converteasca ei la o religie faramitata in atatea biserici care se cearta intre ele?

Aceasta fundatie ecumenista mi-a oferit o bursa de un an. La rugaciunile lor, vorbeau in limbi, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca mai sunt catolici sau penticostali. Am remarcat cat de newage-iste sunt capelele lor. Simboluri abstracte, statuete de inspiratie africana, tablouri expresioniste au inlocuit icoanele. Bisericile lor mai noi si capelele lor sunt de arhitectura newage-ista, numai bune ca sa se simta Antihrist bine in ele. Impresia mea a fost ca Biserica Catolica e pregatita spiritual si tehnic de catre decenii de aggiornamento ca sa primeasca pe Antihrist . Au spus ca ei vor ca eu sa raman ortodox, sa nu trec la ei, ci doar sa ne adancim fiecare propria religie prin impartasirea experientei religioase proprii. Ei bine, am constatat ca asta nu se poate, pentru ca:

1. Ei nu invatau nimic de la ortodoxie si nici nu ii interesa. Am incercat sa le prezint pe Siluan, pe Simeon Noul Teolog, pe Staniloae, dar ii lasa rece.

2. La intalnirile lor ecumeniste cu protestanti de toate felurile, catolici si ortodocsi, ortodocsii erau de decor, ca sa “dea bine” in reportaje, ca uite, si ortodocsii sunt aici. De fapt, dialogau numai protestantii si catolicii, si parerea mea e ca azi catolicii s-au protestantizat foarte mult. Asa ca azi e si mai improbabila o unire efectiva a catolicilor cu ortodocsilor, caci catolicii s-au indepartat si mai mult de noi. Si oricum nici nu-i intereseaza.

3. Am intalnit catolici traditionalisti, care tin catolicismul de dinainte de Vatican 2. Sunt foarte suparati pe papa pentru spiritul newage-ist, pentru scurtarea liturghiei, pentru inovatii, pentru protestantizare. Si atunci care sunt roadele ecumenismului, daca si veterocatolicii il neaga? (si ei sunt considerati de catre majoritatea catolica drept “conservatori, invechiti, fundamentalisti, batuti in cap“).

4. Mie personal ecumenismul nu mi-a adus decat niste sentimente vagi de cosmopolitism, prietenii usurele cu tineri de toate credintele si din toate tarile, care nu s-au adancit in prietenii crestine statornice si care puteau fi obtinute si prin Yahoo Messenger sau mirc sau prin site-urile de facut prieteni pe net.

5. Nu am avut nici o imbogatire spirituala. Nu am invatat sa ma rog mai bine. Nu m-a facut mai tolerant. Nu m-a deschis spre intelegerea altora. In schimb am simtit pericolul sincretismului, al diluarii ortodoxiei, al indepartarii de practicarea serioasa in favoarea unei religii sincretiste ambigua si colorata.

6. Asupra mea ecumenismul nu a avut o influenta notabila, nici dupa un an de experimentare intr-un centru ecumenist din straintatate. Dar asupra celorlalti tineri ortodocsi romani, care nu cunosteau ortodoxia decat superficial, a avut. Ei nu s-au facut mai buni ortodocsi, ci mai buni ecumenisti. Astazi ei sunt pregatiti spiritual sa primeasca New-Age-ul, si atunci cand va aparea Antihrist, vor alerga la el ca mustele la miere, caci au fost pregatiti sa-i inteleaga ideile.

7. Primejdia ecumenismului consta tocmai in acest New-Age care va fi religia mondiala a lui Antihrist. Ideile ecumenismului le-am gasit pana la ultima pe pagina de internet a lui Maitreya, cel mai probabil candidat pentru rolul de Antihrist. Studiati si voi site-ul ShareInternational.

8. Ca preot ortodox, am constientizat prin rugaciune si misiune pe teren ca numai practicarea ortodoxiei “la sange” e cea mai sigura cale de evitare a ispitelor contemporane de tot felul.

9. Trebuie tinute canoanele ortodoxe, hotararile Sinoadelor Ecumenice, trebuie facuta ascultare, trebuie sa nu scurtam din Liturghie, sa nu aducem inovatii, sa fim moderni numai prin descoperirea tezaurului patristic, sa fim ortodocsi pana la jertfa muceniciei daca e nevoie. Nu trebuie sa ne rugam cu cei de alte credinte, caci le legitimam, si atunci cum le mai dam sansa sa treaca la ortodoxie?
Placide Desseille, Olivier Clement, David Huston, Seraphim Rose, Kalistos Ware, Peter Gilquist s-ar fi mai fi convertit la ortodoxie daca ziceam ca si religia lor e buna? Daca va cere Hristos din mana noastra la judecata sufletele celor pe care i-am lasat in credinta lor, pentru ca asa ne-a invatat o idee masonica, ecumenismul? Pavel nu era ecumenist, Sfintii Parinti nu erau. Ne-am trezit noi sa fim mai destepti.

10. Am descoperit ca puterea mea de a face misiune era slaba cata vreme nu respectam perceptele ortodoxe pana la ultima consecinta, insa pe masura ce ma adanceam in practicarea ortodoxiei, cugetul se intarea, inima se lumina, iar in jurul meu oamenii incepeau sa inteleaga si sa vina la Hristos euharistic, sa inceapa sa se roage si ei, sa porneasca pe drumul mantuirii.

11. Ce poate aduce nou ecumenismul care sa nu fie si in ortodoxie? Deschiderea, empatia, armonia, toleranta exista si in ortodoxie. Insa pericolele ecumenismului sunt imense. Ecumenismul e poarta prin care Antihrist va intra in Biserica. Nu degeaba ecumenismul e de origine masonica.
Am citit pe site-ul lui Maitreya ca prin ecumenism doreste sa-i aduca in staulul sau pe ortodocsii “fundamentalisti”, care, marturiseste el, ii vor da mult de furca, si cam o treime nu-l vor accepta. Oare cine il va primi? Nu cei ce cred ca toate religiile sunt bune, deci, logic, suma lor, Newage-ul, e cea mai buna fiindca le cuprinde pe toate?

12. Cine vor fi cei care nu-l vor primi pe Antihrist si religia lui mondiala sincretista? Ortodocsii ca mine, care vor fi acuzati ca sunt “fundamentalisti”, “conservatori”, “invechiti”, “depasiti”, “talibani”, “reactionari”, “teroristi”.
Nu va mirati. Aceste acuze vor fi cele prin care va fi justificata marea prigoana, asa cum “nu a mai fost si nu va mai fi”, prin care majoritatea Newage-ista de maine se va ridica impotriva minoritatii ortodoxe “care se opune noului si sunt indaratnici”.

13. In curand, peste cativa ani, va aparea Antihrist. Va vorbi telepatic intregii planete, va avea o forta de hipnotizare a oamenilor luciferica, va face minuni, va merge pe nori, va face paine din pietre, va oferi planetei pace, prosperitate, rezolvarea problemelor lumii a treia, o singura religie buna pentru toti, incetarea conflictelor religioase. Dar, va spune el, razboaiele sangeroase intre religii nu vor putea inceta pana cand minoritatea fundamentalista ortodoxa nu va disparea pentru totdeauna. Astfel, va prigoni pe toti ortodocsii.

14. Acum va intreb pe toti, cine credeti ca il va primi, si cine credeti ca nu il va primi? eu cred ca il vor primi: toate religiile necrestine, sectele, majoritatea catolicilor, protestantii, si acea parte din ortodocsi care e caldicica, usuratica, nu practica ortodoxia cu adevarat, precum si ecumenistii care sunt pregatiti spiritual sa-i accepte ideile geniale de pace mondiala si intelegere. Cum spune Pavel: “cand vor spune “pace, pace” atunci va veni sfarsitul“.

15. Si o ultima intrebare adresata tuturor, ecumenisti sau nu: daca eu nu reusesc sa fiu un bun ortodox, atunci cum as mai avea timp sa mai fiu ecumenist?

Nu reusesc sa ma rog cu adevarat, nu ma rog cat ar trebui pe zi, nu citesc patristica asa cum as dori, nu fac misiune asa cum as dori, nu am suficient timp ca sa fiu ortodox adevarat cum ar trebui, si atunci de ce sa-mi mai pierd timpul cu ecumenismul?

Voi reusiti? Petreceti macar 3-4 ore pe zi in rugaciune neimprastiata? Ati petrecut o noapte intreaga in rugaciune? Ati mers pe la spitale, azile, orfelinate, inchisori saptamanal, ca sa impliniti porunca Domnului, dupa care va fi judecata lumea?

Ati imbracat pe cei saraci, care cauta in gunoaie in fiecare zi in fata blocului vostru, v-ati ingrijit de cei ce dorm la groapa de guoaie a orasului, de cei ce si-au pierdut locuintele si dorm pe malul raului cu copii mici?

Ati luptat contra prapadului moral din randul ortodocsilor, v-ati luptat cu avorturile, betiile, desfraul, rockul satanic, sectele, bataile femeilor, alungarea copiilor in noapte, prin care diavolul secera in turma lui Hristos, prin care face prapad spumegand contra ortodocsilor?

Ati adus oameni la credinta inflacarata prin discutii, prin eforturi, vorbind de Hristos cu timp si fara timp? V-ati interesat cine sunt saracii de pe strada dumneavoastra, care mama cu copii multi nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea si vrea sa se arunce pe geam, caci va fi scoasa afara si i se va vinde apartamentul?

V-ati luptat cu lipsa de informare din randul tineretului, cu ocultismul, religiile orientale, vrajitoria, satanismul care prolifereaza in randul tinerilor?
V-ati pus banii, calculatorul, timpul, inima, viata, puterile in slujba lui Hristos?…”

“Sunt unii care zic ca trebuie numai sa ne rugam. Eu spun ca trebuie intai sa ne rugam si apoi sa iesim sa cautam pe nenorociti, daca vrem sa ne asculte Dumnezeu rugaciunea. Uite ce spune parintele Arsenie Boca:

«Omul care poate sã facã bine si nu-l face, este o fiintã josnicã. Fãrã milostenie, însãsi rugãciunea este fãrã rod. Cu ce nãdejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu nu asculti rugãciunile oamenilor saraci? Cum vei cere cu credinciosii in Bisericã – „Dã Doamne” – când tu nu dai sãracilor, desi poti sã dai? Cu ce gurã vei spune: „auzi-mã Doamne”, când tu însuti nu-l auzi pe sãrac, sau mai adevãrat pe Hristos, care strigã spre tine prin sãrac? Asa cum ne purtãm noi cu aproapele, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. L-ai dispretuit pe sãrac? Si Dumnezeu te va dispretui pe tine. N-ai deschis celui ce bãtea? Nu ti se vor deschide nici tie portile împãrãtiei lui Dumnezeu. Nu ai auzit suspinul celui necãjit? Nu ti se va auzi nici strigãtul rugãciunii tale».

Deci, intai rugaciunea ne intareste ca sa facem binele, iar binele e fructul dulce al rugaciunii.
Acesta e adevarata deschidere spre lume, nu ecumenismul, acesta e adevarata toleranta, ramanand ortodox si adancindu-te in ortodoxie pana cand, tot jertfindu-ti timpul, banii, energiile pentru Hristos, ajungi sa-l iubesti atat de mult incat ti-ai da si viata pentru El!
Si mai mare iubire nimeni nu poate sa aiba, decat sa-si dea viata pentru Hristos.
Atunci vom fi pregatiti pentru a intrunta vitejeste tavalugul lui Antihrist , ca niste vrednici soldati ai lui Hristos cel ceresc, in lupta cu fortele raului.
Atunci, vom merita sa ne numim oameni, ortodocsi, crestini, urmatori lui Hristos!
Daca nu , Antihrist ne va matura de pe scena istoriei ca un viscol niste frunze netrebnice.
Aveti grija! Faceti misiune pana mai puteti, caci “vine intunericul, cand nimeni nu mai poate lucra faptele luminii”.

VINE PESTE CATIVA ANI VREMEA IN CARE ORTODOXIA VA FI PRIGONITA, LITURGHIA VA INCETA, MANASTIRILE INCHISE, CALUGARII VOR FI URMARITI PRIN MUNTI, PREOTII INCHISI, SI ORTODOCSII NU SE VOR MAI PUTEA ADUNA IMPREUNA LA RUGACIUNE SAU SA FACA FAPTE BUNE, CACI VA FI INTERZIS PRIN LEGE. VOR FI MONITORIZATI PRIN SATELIT, PRIN CIPURILE CARE VOR TRANSMITE SEMNALE LA ANTENE, SI MARELE FRATE Antihrist II VA URMARI PE MONITOARELE CALCULATOARELOR URIASE. IAR CEI CARE NU VOR PRIMI CIPUL, SE VA GASI AC SI DE COJOCUL LOR.

Faceti misiune pana mai puteti! Faceti fapte bune pana vi se mai da voie! Luptati pentru Hristos astazi, cand inca nu vi se cere sangele pentru a ramane crestini!…”

Parintele Daniel, Satu Mare

sursa: blogortodox.blogspot.it // bucovinaprofunda.wordpress.com

„Iluminaţii” (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică. Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul” asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge de fapt la un satanism deghizat.

Ecumenismul, un alt nume dat globalizării

Termenul de ecumenism este un echivalent al celui de globalizare; din punct de vedere etimologic, el provine din grecescul oikumene, care înseamnă „întregul pământ locuit”. În plan spiritual, ecumenismul este echivalentul globalizării din plan politic şi economic. Ceea ce înseamnă globalizarea pentru geopolitică, însemnă ecumenismul pentru diferitele religii şi culte religioase. Globalizarea urmăreşte dispariţia naţiunilor, unificarea tuturor naţiunilor într-un unic stat, astfel încât popoarele să nu mai aibă niciun fel de putere şi să poată fi controlată întreaga planetă cu multă uşurinţă de către un unic guvern mondial. Ecumenismul urmăreşte unificarea aberantă a diferitelor religii într-un amestec eterogen. Această unificare presupune o serie de compromisuri care vor duce la compromiterea şi devierea religiilor. „Iluminaţii” vor submina astfel căutările şi reperele spirituale ale oamenilor de pe întreg pământul şi vor substitui false valori, valorilor spirituale tradiţionale.

Primele organizaţii ecumenice

Pentru a atinge acest obiectiv de pe agenda instaurării Noii Ordini Mondiale, francmasoneria s-a folosit de agenţi din cadrul comunităţii protestante. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în Marea Britanie şi SUA luaseră naştere în cadrul acestui curent religios mult mai pragmatic decât catolicismul, o multitudine de asociaţii, organizaţii, fundaţii şi comitete. Acestea aveau rolul de a dezbate şi de a se implica în probleme sociale, morale, politice şi de afaceri; reprezentau deci un fel de think-tankuri religioase.

În anul 1937, Comitetul celor 35 (Committee of Thirty-five), una din grupările coordonatoare ale acestei reţele, s-a întâlnit la Westfield College, în Londra, pentru a dezbate problema unirii tuturor organismelor de acest gen sub o conducere unică. În cadrul acestei adunări s-a decis crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches).

Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară-TOTALITARA …

Acesta urma să fie constituit prin unirea celor mai importante grupări din sânul comunităţii anglicane: Life & Work din Oxford, care se concentra asupra activităţilor practice din cadrul Bisericii şi Faith & Order din Edinburgh, care se concentra asupra aspectelor religioase. Întrucât planul viza includerea sub tutela acestui consiliu unic şi a Bisericilor Catolică şi Ortodoxă, gruparea din Edinburgh avea sarcina suplimentară de a găsi soluţii pentru anularea diferenţelor confesionale.

În anul următor, 1938, a avut loc o conferinţă la Utrecht, în Olanda, pentru a fi pregătită constituţia noii grupări. Tot aici a fost aleasă şi o conducere provizorie formată din: Arhiepiscopul Temple din York ca preşedinte, Arhiepiscopul Germanos din Thyateria, Dr. John Mott şi Dr. Marc Boegner ca vicepreşedinţi şi dr. W.A. Viss’t Hooft ca secretar general. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca momentul lansării şi înregistrării oficiale a noii organizaţii să fie amânat până în 1948. În acest interval însă ea şi-a continuat activitatea. În 1946 a avut loc o întâlnire în cadrul căreia a fost aleasă o nouă conducere, alcătuită din cinci preşedinţi: Arhiepiscopul Fisher de Canterbury, Arhiepiscopul Germanos de Thyateria, Arhiepiscopul Eidem de Uppsala, Pastorul Marc Boegner şi acelaşi Dr. John Mott (foto). Tot acum au fost stabilite trei cartiere generale: unul la Geneva, al doilea la Londra şi al treilea la New York. S-au constituit mai multe subcomisii care aveau ca sarcină dezbaterea unor probleme cu puternice implicaţii sociale şi politice. Spre exemplu, în 1947 existau comisii care se ocupau de teme precum: „Biserica universală în planul lui Dumnezeu” sau „Biserica şi dezordinea socială”.

„Frăţiile” ecumenice

Practic, constituirea Consiliului Mondial al Bisericilor a reprezentat momentul în care ecumenismul masonic a căpătat o formă instituţională. Definit de la început ca fiind o „frăţie a bisericilor” (fellowship, în limba engleză), aşa cum putem citi şi astăzi pe site-ul său oficial, Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie masonică de prim ordin. Chiar utilizarea cuvântului „fellowship”, acelaşi cu care este desemnată masoneria, este prima dovadă în acest sens. Nu e de mirare faptul că principalul militant în implementarea şi propagarea noului concept, John Mott, a fost mason.

Printre obiectivele nou constituitului Consiliu Mondial al Bisericilor se afla şi „promovarea creşterii conştiinţei ecumenice în rândul membrilor tuturor Bisericilor”. Primii vizaţi au fost tinerii. S-au folosit metode deja experimentate de masonerie: oferirea de burse, schimburile de studenţi între ţări, organizarea de „frăţii” în marile universităţi. Doar momeala era diferită: unora masoneria le facilita accesul la bani, putere şi relaţii în societate printr-o apartenenţă făţişă la o lojă, altora le oferea posibilitatea de a participa la misiuni de evanghelizare a planetei, prin înscrierea într-o organizaţie religioasă paravan. Astfel masoneria îşi atrăgea de partea sa o categorie de tineri care în mod firesc ar fi fost de partea cealaltă a baricadei.

John Mott, masonul ecumenist

Pentru a pune în aplicare acest plan a fost desemnat pastorul John Mott, care era şi mason. El avea o largă experienţă în ceea ce priveşte mobilizarea studenţilor. Încă din tinereţe activase în organizaţia Young Men’s Christian Association (Asociaţia Tinerilor Creştini), cunoscută drept The Y (numele şi sigla amintesc mai degrabă de frăţiile din campusurile universitare, decât de religie). John Mott a fost întemeietorul şi preşedintele unei aripi a acestei organizaţii, care încuraja tinerii să se implice în misiuni de evanghelizare, numită Student Volunteer Movement for Foreign Missions (Mişcarea Studenţilor Voluntari pentru Misiuni Externe). Din 1895 până în 1928, Mott a fost secretar general şi apoi preşedinte al World Student Christian Federation (Federaţia Mondială a Studenţilor Creştini). Tot el a condus din 1921 şi International Missionary Council (Consiliul Internaţional Misionar), care în 1961 s-a unit cu Consiliul Mondial al Bisericilor. Mott a prezidat la Edinburgh, Scoţia, în 1910, World Missionary Conference (Conferinţa Mondială Misionară) în cadrul căruia a lansat conceptul de ecumenism în sensul lui masonic modern. A făcut apoi parte din toate organismele de conducere ale Consiliului Mondial al Bisericilor, fiind numit pe rând vicepreşedinte, preşedinte şi în final preşedinte onorific pe viaţă.

Clanul Rockefeller a finanţat ecumenismul

Mai mult decât atât, John Mott a fost principalul promotor al obiectivului de evanghelizare a întregii planete în timpul generaţiei sale, pe motiv că doar aşa Iisus se va putea întoarce pe Pământ. Principala sa lucrare „The Evangelization of the World in this Generation” (Evanghelizarea lumii în timpul acestei generaţii) prezintă pe larg modalităţile practice de punere în aplicare a acestei idei, care a devenit sloganul misionarismului în secolul XX.

Puţini ştiu că John Mott avea strânse relaţii cu clanul Rockefeller. Datorită acestei legături, Rockefeller a finanţat constituirea în 1946 în Elveţia a Institutului Ecumenic, una din principalele aripi ale Consiliului Mondial al Bisericilor.

Organizaţii ecumenice finanţează conflicte armate

Ca şi masoneria, prezentată pentru cei naivi şi proşti drept o „organizaţie discretă implicată în acţiuni de caritate”, grupările ecumenice organizează strângeri de fonduri. Aceşti bani ajung însă de multe ori să finanţeze acţiuni armate în ţări din lumea a treia.

În urma conferinţelor ecumenice care au avut loc la Geneva în 1966 şi la Uppsala în 1968, Comitetul Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor a votat în unanimitate subvenţionarea a 19 mişcări armate din Africa. În 1977, acelaşi Consiliu Mondial al Bisericilor a acordat un alt ajutor financiar consistent unor mişcări de acelaşi gen din Africa Centrală. Aceşti bani au fost utilizaţi pentru cumpărarea de arme şi muniţii şi au întreţinut conflictele sângeroase din aceste ţări africane.

Din nou, afirmaţiile din Protocoale se adeveresc!

Biserica are o cu totul altă funcţie spirituală, pe care, sub tutela noilor consilii ecumenice masonice, riscă să nu şi-o mai îndeplinească. Iar oamenii ajung încetul cu încetul să vadă în ea doar o instituţie a statului la care apelează atunci când se căsătoresc, când li se naşte un copil sau le moare cineva. Biserica devine tot mai străină de viaţa şi nevoile spirituale ale oamenilor.

Se confirmă astfel ceea ce era prevăzut în al XIV-lea Protocol al maeştrilor francmasoni: „Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nicio altă religie afară de aceea a noastră, care este unică. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele.”

Ecumenismul – lepra devoranta

Editorial: Globaliștii l-au trezit pe „Gigantul adormit”, făcându-l pe premierul canadian Justin Trudeau să se ascundă de mulţimea furioasă

 

Povestea despre care mass-media oficială încearcă din răsputeri să nu o arate decât succint, este cea a „Convoiului pentru Libertate din Canada”, care a sosit recent la Ottawa (capitala Canadei), producând un întreg weekend de proteste. Creșterea continuă a numărului și a participanților cetățeni canadieni, în ciuda faptului că liderul canadian, în mod evident îngrozit, Justin Trudeau, numește convoiul  drept o „minoritate marginală”, precum şi alăturarea camionagiilor americani în acest miting arată faptul că lumea s-a hotărât să lupte împotriva globaliştilor. Justin Trudeau a devenit brusc „bolnav de Covid-19” şi s-a ascuns într-o locaţie secretă, dar, de fapt, probabil că s-a ascuns de frica mulţimii furioase.

Despre ECUMENISMUL TOTAL si ANTIHRIST

 

Ereticul ecumenist semnatar la Creta Iosif al Europei Occindentale si Meridionale si ereticul ecumenist Ignatie al Husilor „daruiesc” tablete ca ei sunt pro-invatamantul ONLINE, tablete HUAWEI chinezarisme cu cartela SIM

Ereticul ecumenist semnatar la Creta Iosif al Europei Occindentale si Meridionale si ereticul ecumenist Ignatie al Husilor „daruiesc” tablete ca ei sunt pro-invatamantul ONLINE, tablete HUAWEI chinezarisme cu cartela SIM

ECUMENISMUL – CALEA PIERZANIEI. Urâciunea pustiirii are deja loc. Trăim începutul sfârșitului cel mare.

„SĂ NU NE RĂZBUNAȚI!“… DAR NICI SĂ NU-I UITAȚI!

 

Deși creștinismul n-a prigonit nicicînd pe nimeni, a stîrnit mereu furtuni de ură, violență și crime care nu-și pot afla alte explicații decît furia potrivnicului care a pariat nebunește, illo tempore, pe victoria asupra Creatorului, dar care, iarăși și iarăși, își vede zădărnicite planurile de dominare absolută asupra lumii. Numărul uriaș de Sfinți și Mucenici – cei mai mulți neîncăpuți în calendare – stă mărturie pentru această luptă uriașă, ce se va sfîrși doar cînd va fi vrerea Proniei Cerești.

 

La trecerea unui sfert de veac de la Revoluția din Decembrie 1989, judecînd prin grila „corectitudinii politice“ de care se abuzează nonșalant ori de cîte ori este vorba de istoria recentă, consider că îndemnul creștin al lui Mircea Vulcănescu „Să nu ne răzbunați!“ ar trebui pus mai apăsat în relație cu un enunț imperativ-negativ: Dar nici să nu-i uitați! Dacă îndemnul atribuit mărețului om de cultură n-ar fi completat de cel pe care, cu îngăduința dv., l-am formulat acum, după mai bine de două decenii de studiere atentă a memorialisticii, zadarnică ar fi viața noastră! Lipsită de libertatea descoperirii adevărului istoric – de la străvechii traco-daco-geți la mărturisitorii din temnițele comuniste ale veacului al XX-lea, întregul curs al istoriei românilor ar trebui rescris! – generația noastră de intelectuali și-ar rata menirea. Sigur că obligația de a reveni asupra jertfei înaintașilor animați de patriotism și de credință (în special din perioada 1936-1989) este a tuturor, dar apasă îndeosebi asupra intelectualilor, dintre care oamenii Școlii mi se par a fi cei întîi chemați la aceasta.

 

În acest sens, e remarcabil că, în anul 2014, dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni, două edituri – una din București, Rost, cu sprijinul Fundației Sfinții Închisorilor, ce are sediul în Pitești, cealaltă din Făgăraș, Agaton – și-au reunit eforturile întru neuitare dînd la iveală Cartea mărturisitorilor și Martiri și mărturisitori români din secolul XX.

 

Autorii lor, publicistul Răzvan Codrescu și preotul Fabian Seiche, au pus dinaintea noastră două volume format mare (de 24,3 x 17 cm, respectiv de 23,4 x 16,7 cm) însumînd peste 1300 de pagini. Am numărat 75 de nume la primul și 194 la al doilea, parte dintre ele suprapunîndu-se, deși perspectivele de abordare a fenomenului jertfelnic românesc sînt diferite: respectiv cărturărească și cu nuanțe egolatre versus orînduială alfabetică, pios-panegirică.

 

Din motive subiective, prefer al doilea demers publicistic citat, chiar dacă acesta e marcat de stîngăcii sintactice și expresive mai mari decît cel dintîi. Prin urmare, am recomandat peste tot cartea lui Fabian Seiche și, procurînd un exemplar în plus, mi-am dotat și cabinetul școlar din Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“ unde de aproape un deceniu, îmi familiarizez elevii claselor a XII-a cu „literatura arestată“, după o metodă personală. Precizez că, în liceul meu, și colegele de catedră din aria limbă-comunicare, și profesorii de istorie, și profesorii de religie, și restul colegilor, chiar dacă unii sînt diriginți și ar putea include cumva tematica în planificările anuale, pregetă unanim a se pronunța la clasă despre acest fenomen carceral unic în Europa și, poate, în lume, aplicat cu precădere intelectualilor de elită ai țării, care s-au opus din răsputeri importării bolșevismului experimentat în fosta URSS prin „grija“ unor occidentali ghidați de idei bolnave izvorîte din trista deviză „libertate, egalitate, fraternitate“ care a îndoliat Franța și a deschis cutia Pandorei pe continent… Nu vreau să generalizez atitudinea aceasta din optimism…

 

Cu un plus de emoție generat de realitatea atinsă în treacăt în paragraful anterior, desprind pentru simpozionul acesta dedicat închisorilor din regimul comunist, un fragment edificator în privința relației noastre – profesori și elevi, deopotrivă – cu mărturisitorii din temnițele comuniste, aruncînd o lumină în sensul îndemnului din titlul intervenției mele. Este vorba despre o confesiune a unei monahii de la Mînăstirea Pasărea, ce își păstrează anonimatul sub inițiala „A.“, care a alcătuit o listă de 162 de nume de mărturisitori. Iată fragmentul: Într-o sîmbătă (prin 1999) i-am pomenit, stînd în genunchi în strana mea, în timpul Sfintei Liturghii, la ectenia pentru morți, apoi la ieșirea cu Sfintele Daruri și în timpul parastasului. / În noaptea de sîmbătă spre duminică, am [avut] un vis frumos. Parcă eram într-o grădină frumoasă cu pomi și iarbă verde. Pe iarbă ședeau un grup de bărbați tineri, toți îmbrăcați în alb (…) M-am așezat și eu pe iarbă și am întrebat pe unul mai înalt și foarte frumos: / „Unde ați fost pe aici?“ El mi-a răspuns: / „Am fost într-o delegație.“ / Apoi s-au ridicat de jos, s-au încolonat cîte doi, iar în urma lor au apărut alții tot așa, îmbrăcați în alb, formînd un șir lung și, așa încolonați, au trecut prin fața mea și au ieșit pe o poartă frumoasă (…) / M-am trezit foarte bucuroasă și cred că în acel șir lung de bărbați îmbrăcați în alb au fost cei pe care i-am pomenit în slaba mea rugăciune la parastas. Am căutat apoi în Apocalipsa (cap. 6, vers. 9-11) [unde] scrie: „am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiați pentru cuvîntul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o și strigau cu glas mare și ziceau: «Pînă cînd Stăpîne Sfinte și Adevărate nu vei judeca și nu vei răzbuna sîngele nostru, față de cei ce locuiesc pe pămînt?» Și fiecăruia dintre ei i s-a dat cîte un veșmînt alb și li s-a spus să stea în tihnă, încă puțină vreme, pînă cînd vor împlini numărul și cei împreună slujitori cu ei și frații lor cei ce aveau să fie omorîți ca și ei“ (op. cit., pp. 15-16).

 

Tulburătoare întrebări se nasc conștiințelor treze din această dezvăluire: Oare cît de mulți martiri vor mai trebui dați de neamul nostru spre împlinirea numărului rînduit în Ceruri? Or fi oare socotiți și cei căzuți pe cîmpurile de luptă (între care, personal, mă gîndesc cutremurat și mă rog îndeosebi, de cîte ori pot, și pentru cei 150 000 de ostași români căzuți la Cotul Donului în 1942, ce merită o zi de pomenire specială, anume la 19 noiembrie)? Extinzînd șirul interogațiilor, ajung la: De ce alte nații (care se consideră superioare românilor!), prin reprezentanții lor – conducătorii actuali ai așa-numitelor „mari puteri“ – ignoră și poate chiar desconsideră mărturiile supraviețuitorilor, fiind de părere că ar fi superfluu un proces al comunismului? De ce tind să se înmulțească glasurile românilor ce rostesc, astăzi, ca odinioară: „Doamne, ia-mă la Tine, că țara mea nu are nevoie de mine“ ori „mai bine emigrez, căci în țară risc să mor de foame“?…

 

Cartea-dicționar a pr. Fabian Seiche poate oferi celor atenți cîteva răspunsuri unei părți dintre aceste întrebări sau altora, asemenea; de aici actualitatea sa.

 

Amplul demers întru pomenire e structurat în patru secțiuni principale: I. Martiri români din anii 1918-1945 (73 de pagini); II. Martiri și mărturisitori ortodocși români din perioada comunistă (440 de pagini); III. Mărturisitori (greco-)catolici contra comunismului (40 de pagini) și IV. Închisorile comuniste din România (39 de pagini). Pe lîngă acestea, cartea aflată la ediția a II-a „îmbunătățită“ – cum ne atrage atenția autorul – mai cuprinde un Cuvînt înainte semnat de Ilie Tudor, fost deținut politic, autorul vibrantei evocări Un an lîngă Căpitan (în 2013 cartea lui se afla la ediția a V-a), un altul datorat editorului Ioan Cișmileanu, Prefața autorului și o Addenda.

 

Impresionanta listă de 194 de nume orînduite alfabetic e departe de a fi completă; autorul însuși recunoaște aceasta, căci am numărat, într-o notă de la pp. 553-554, șaizeci și patru de alte nume de martiri și mărturisitori considerați de alcătuitorii volumului „necunoscuți sau foarte puțin cunoscuți“. Îmi permit să-i contrazic doar cu un exemplu: mă refer anume la harnicul Dan (Dumitru) Lucinescu (n. 1927), aflat din 2009 în fruntea Fundației Creștine „Părintele Arsenie Boca“, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul unor volume precum Lupta, Jertfa, Spre război, Întoarcerea din neguri, care a dat la iveală și scrieri de factură istorică dedicate lui Ștefan cel Mare și Sfînt ori lui Mihai Viteazul. Pe scurt, Dan Lucinescu a fost și este o personalitate vizibilă pe scena publică, de aici nedumerirea mea de a nu fi ajuns numele său și la cunoștința lui Fabian Seiche.

 

Adaug și că, personal, am cunoscut de prin 1980 pe Vasile Valușescu – trecut între timp la Domnul –, economist, țărănist ca orientare politică și combatant în războiul de reîntregire din 1941-1942. Scăpat din groaznica încleștare prin voia lui Dumnezeu și a Sfîntului Ierarh al cărui nume l-a purtat, întors în satul de obîrșie, Prigor, fiindcă luase act la fața locului de satanica orînduire bolșevică și bănuia ce ne așteaptă dacă vom cădea sub puterea ei, a devenit apoi partizan în Banat. Anii de temniță, apoi anii de prigoană (urmăriri, anchete periodice etc.) nu l-au înfrînt, așa încît, după izbînda parțială din 1989, prin intermediul Asociației Foștilor Deținuți Politici, unde m-a introdus în 1990, am cunoscut și am avut lungi convorbiri pe deplin lămuritoare asupra epocii măsluite istorico-ideologic cu alte personalități de anvergură din aceeași plămadă spirituală specială: dr. Șerban Milcoveanu, Victor Isac, Aurel Pastramagiu și Emanoil Paraschivaș. Fiindcă nu mi-am propus aici nici o inserție jurnalier-polemică, nici o recenzie propriu-zisă, îmi închei considerațiile citînd dedicația de pe pagina de titlu a acestei apariții editoriale remarcabile: Recunoștință celor    ce-au suferit: martiri și eroi ai secolului [al] XX[-lea], pentru care mai existăm noi.

 

În privința contribuției lui Răzvan Codrescu la menținerea vie a amintirii celor ce merită înscriși, aș zice, într-o Carte de aur a demnității românilor din toate timpurile, aș face deocamdată doar o remarcă: lucrarea este un conglomerat de articole semnate de un absolvent al Faculății de Filologie, majoritatea sub pseudonimul deja menționat, ce-au apărut de-a lungul vremii în presă, unele cu valoare istorică (despre Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir) altele – literară (despre Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Nicolae Paulescu, Octavian Goga, Lucian Blaga etc.), destule fără tangențe evidente cu martirajul și/sau mărturisitorii.

 

Or despre aceștia din urmă, despre martirii și mărturisitorii secolului al XX-lea, oamenii ce alcătuiesc astăzi pătura grea a intelectualilor agreați, oficiali, dedicați impunerii „corectitudinii politice“ nu numai că nu vor să știe, dar militează aprig pentru reinstalarea negurii uitării, întocmai ca pe vremea intoxicării cu „adevărurile“ bolșevice! Este resuscitată, aș zice, politica binecunoscută, dar niciodată declarată a comuniștilor de odinioară: ceea ce nu ne convine ignorăm, ca să facem să nici nu existe!

 

Nu mi-am propus să produc înadins figuri de stil prin aceste afirmații, dar mi se pare uluitor că, la un sfert de veac de la jertfele revoluționarilor din Decembrie 1989 pentru libertate[1], a putut fi conceput un proiect de lege: „PL 193/2014, cu referire la modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii“. Din titlul său kilometric se poate deduce încercarea grosolan mascată a reintroducerii cenzurii asupra trecutului nostru recent! Comentariul făcut de unul dintre semnatarii petiției online[2] este edificator și-mi permit să-l reproduc aici fără comentarii: Prin noua lege, nu vom mai putea vorbi decît în termeni denigratori despre Nae Ionescu, [Nicolae] Paulescu, Simion Mehedinţi, [Mircea] Eliade, [Constantin] Noica, [Emil] Cioran, Radu Gyr, George Manu, Nichifor Crainic etc. Operele acestora vor fi puse la index. Niciunul dintre străluciţii noştri cărturari interbelici şi niciunul dintre foştii deţinuţi politici sau dintre luptătorii în rezistenţa armată anticomunistă care au fost membri ai Mişcării Legionare sau ai Frăţiilor de Cruce (organizaţia de tineret a ML), nu vor mai putea fi omagiaţi (prin statui, nume de străzi şi de instituţii, articole, cărţi, simpozioane, conferinţe, filme etc). Niciunul dintre sfinţii închisorilor comuniste, începînd cu Valeriu Gafencu, care au aparţinut ML sau FDC nu vor mai putea fi recunoscuţi ca atare în mod public, cinstiţi şi canonizaţi.

 

Dacă, mai bine ori mai puțin bine, așa cum am sugerat pînă acum în aceste rînduri, editurile își îndeplinesc obligațiile de a indica adevărul istoric recent, dacă societatea civilă – așa hărtănită și subminată de manipulări de tot felul cum e –, reacționează cît de cît, măcar prin scrisori on-line de felul aceleia la care m-am referit, e bine, ca oameni ai catedrei, să ne punem și să răspundem la întrebarea: cum își îndeplinește Școala această menire?

 

Caz singular în învățămîntul românesc, la un liceu tehnologic bucureștean, care poartă numele unui deschizător de drumuri în etnologie, Dimitrie Gusti, profesoara Marilena Istrati, ajutată de inimoși colegi, organizează de patru ani manifestări culturale menite (re)cunoașterii unor aspecte istorice ce ies din patul procustian al „realităților politice“. Este vorba despre un simpozion intitulat grăitor „Credință, adevăr, creație în închisorile comuniste“. Anul acesta, cu eforturi suplimentare, s-a lansat și un volum colectiv de 336 de pagini, ilustrînd în cele trei părți ale sale – I. Remember, II. Lucrări din edițiile anterioare și III. Lucrările ediției 2015 – nivelul atins de profesorii și elevii participanți din douăsprezece școli gimnaziale și din treizeci și trei de colegii naționale și licee. Acesta este un răspuns pozitiv, semnificativ, dar încă insuficient în contrapondere cu ceea ce se întîmplă în majoritatea celorlalte unități școlare. Anvergura națională a manifestării e îmbucurătoare, la lucrările din 2015 luînd parte cadre didactice și elevi din unități școlare din Aiud, Alexandria, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Iași, Mihăilești, Mizil, Oțelu Roșu, Petroșani, Sibiu, Slobozia, Suceava, Șovarna și Timișoara; dar, îmi permit să (mă) întreb: masa elevilor de pe cuprinsul României, ce-ar trebui luminată cotidian de toate cadrele didactice active, e la curent cu adevărul istoric despre care vorbim și scriem aici?

 

Cu aceste gînduri am acceptat în vara lui 2014 invitația de a susține la Mînăstirea Parva-Rebra o expunere pe teme pedagogice la care au luat parte cadre didactice din țară preocupate de așa-numitele „alternative“ la învățămîntul oficial osificat, suficient sieși, dar și expus experimentelor hedoniste impuse din Occident. Am dus cu mine pe stick manualul meu despre martirii și mărturisitorii români din secolul al XX-lea și le-am vorbit celor prezenți – cam patruzeci-cincizeci de tineri educatori, învățători și profesori (de literatură română, de religie, de istorie, de matematică, de chimie, de fizică ș.a.m.d.), potențial diriginți. Erau printre ascultători și cîțiva preoți, doi-trei călugări și trei-patru medici. Animați cu toții de ideile generoase ale Fundației Creștine „Părintele Arsenie Boca“ din București, ale „Școlii Brâncovenești“ din Constanța și ale unor Filiale ale Federației ProVita, aveau, pe lîngă credință, drept numitor comun, cum s-ar putea afirma în matematică, patriotismul. Așa se explică faptul că, la sfîrșitul expunerii mele, au solicitat cu toții de la organizatori materialul prezentat.

 

Participînd însă, în februarie 2015, la o activitate didactică dintr-un liceu de prestigiu al capitalei, am rămas pe gînduri cînd o elevă de clasa a XI-a a susținut senin, în focul unei dezbateri pe tema României între Orient și Occident, că în România „comunismul a fost adus din Orient“ (voia să zică de la ruși!) și că aderența generațiilor vîrstnice din zilele noastre la idealurile acestei utopii ar fi o dovadă a ceea ce s-ar numi componenta orientală pregnantă a culturii și civilizației noastre… Cînd, la sfîrșit, i-am spus că ideologia comunistă a fost elaborată, de fapt, în laboratoarele ideologice satanice occidentale și că, aplicată politic și economic experimental în estul Europei, și-a dovedit cu vîrf și îndesat esența ateist-criminală, iar că nostalgicii de vîrsta a treia, la care s-a referit ea, sînt oameni spălați pe creier, bieții de ei, am rămas fără interlocutori. Brusc, și elevii și profesoarele lor au tăcut mîlc, de parcă aș fi abordat un subiect tabu! N-am insistat să strig în acel context că „împăratul e gol“: eram conștient că-și dăduseră toți cei de față seama de tristul adevăr. Am plecat însă cu speranța la ceva mai multă luare-aminte în viitor pe teme ca aceea pusă în discuție.

 

Exemple de interes ori de dezinteres în Școală față de adevărul istoric al mărturisitorilor din secolul al XX-lea se pot da, probabil, la nesfîrșit, căci omul de la catedră e chemat a sfinți locul. Închei în cheie optimistă seria exemplelor cu un nume: Sergiu Ciocârlan.

 

El dă pentru mine și pentru mulți dintre iubitorii literaturii un semnal viguros, scriitoricesc și colegial în același timp (autorul la care mă refer este și cadru didactic). Prozator brăilean talentat (a dat la iveală pînă în prezent trei romane: Jertfa unui mucenic. Miercurea Patimilor, Fără frică. Despre curajul mărturisirii lui Hristos, Mărturisitorul de care vă temeți. Un roman care demască actualitatea bîntuită de înrobiri de tot felul și o carte de povestiri Minunatele întîmplri ale inimii & alte povestiri), Sergiu Ciocârlan (n. 1979) este și autorul unei curajoase cărți intitulate Literatura în lumina Ortodoxiei[3]. Cum toate aceste titluri enumerate au apărut în 2014, l-am numit, în considerațiile mele critice, „anul Sergiu Ciocârlan“. În cartea sa de teorie și istorie literară, el afirmă: Pentru noi toți, dar mai ales pentru generația tinerilor de azi, viețile mărturisitorilor din temnițele comuniste sînt pilde vii, icoane în care cuvîntul este lucrător (v. Literatura… p. 420). Demersul tînărului doctor în filologie are și virtuți expresive remarcabile: Cele scrise de către unii dintre acești mărturisitori sînt cu adevărat cutremurătoare și, așa cum au avut puterea de a schimba viețile noastre, tot astfel ar putea atinge și sufletele tinerilor, încredințîndu-i de petrecerea cea fericită întru Domnul și îmbărbătîndu-i să se păstreze curați într-o lume ce tinde tot mai mult să admire propriile-i dejecții. Sensibilitatea artistică a acestor scriitori mărturisitori care întăresc cu suferințele și patimile răbdate în închisori fiecare cuvînt, ar putea fi o adevărată școală a educației în literatură, dacă ar fi cunoscută. (Op. cit., p. 424).

 

Consider că se conturează în zilele noastre un curent literar distinct prin tematică și tehnică de așa-numitul „postmodernism“ (unii comentatori diferențiază în cadrul acestui așa-zis curent „optzecismul“, „nouăzecismul“, „douămiismul“ ș.a.m.d.!), anume realismul carceral al închisorilor sau al mărturisitorilor moderni ai lui Hristos. Referindu-mă la el pînă acum în articole publicate te miri unde[4], inclusiv în manualul opțional conceput pentru liceu la care deja m-am referit aici, am folosit pentru acest curent și expresia „literatură arestată“, inspirat de metafora autorilor ce scriu în revista „Memoria“ (i.e. „memoria arestată“). E timpul, consider, ca istoria literaturii române să țină seamă de realitatea cultural-politică născută după Decembrie 1989.

 

Din această perspectivă dezinhibată de feluritele grile „corect politice“ perifrastic denumite „canoane“ (desigur: „curriculare“), studiul literaturii ar putea deveni, deopotrivă pentru profesori și elevi, mult mai atrăgător, nu atît prin formă, cît prin fond. Cum despre o actualizare a programei primare, gimnaziale și liceale de literatură și limbă română[5] nici nu poate fi vorba în condițiile deprofesionalizării masive (și – spre a fi puțintel malițios – adaug: chiar intenționate de tot mai largile cercuri nu prea iubitoare de românism!) a învățămîntului sub perdeaua de fum a politicii locale, continentale și globale, nu pot face altceva decît să-mi  exprim speranța că noile generații de intelectuali vor vibra diferit de cele contaminate ideologic care preferă inerția și expectativa. Lor, acestor intelectuali ai viitorului ce se află în curs de formare pe băncile Școlii le sugerez să mediteze la faptul că există scriitori de prim rang valoric care ar fi necesar să (re)intre curînd pe ușa din față a literaturii române studiate în școală precum Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Nicolae Steinhardt, Andrei Ciurunga, Ioan Alexandru, Ana Blandiana. Îi urmează îndeaproape Aspazia Oțel Petrescu, Ion Ianolide, Virgil Maxim, Aurel State, Florin Constantin Pavlovici, Ileana Toma. Mai aproape de prezent, la „secțiunea“ (mari) speranțe le-aș alătura, cum deja anticipam în paragrafele anterioare, pe Sergiu Ciocârlan și, alături de el, pe Savatie Baștovoi. Evident lista rămîne deschisă.

 

București, 28 florar 2015

 

Mihai Floarea

 

[1] „Cu noi este Dumnezeu!“, „Vom muri și vom fi liberi!“ – strigam și eu, naivul, împreună cu alte mii de manifestanți, în seara și noaptea de 21 decembrie 1989 în Piața Universității bucureștene; din această postură consider că am dreptul de a incrimina recentul demers legislativ atentator la memorie și de aceea calificabil drept antiromânesc!

 

[2] V. la http://c-tarziu.blogspot.co.uk/2015/03/nou-apel-catre-parlament-nu-ne-osinditi.html

 

[3] Tipărită cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Fleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Cluj-Napoca – București, Editura Renașterea/Editura Areopag, 2014.

 

[4] De pildă în „Jurnalul de Vrancea“, în „Vatra“ etc.

 

[5] Am propus de mai multe ori în scrisul meu „rocada“ celor doi termeni de conținut din rațiuni eufonice, stăruindu-mi în minte gestul hîtru al invitatului de prin anii ’60 la Universitatea din București, Tudor Arghezi, care, histrionic, înadins în văzul suitei sale universitar-academice, strîmbase grozav din nas trecînd pe lîngă inscripțiile aurite de pe ușile fostei Facultăți de Litere botezate de comuniști altcumva. De pe ușile cu pricina se puteau vedea, ca și astăzi, nefericit alăturate cacofonic vocabulele cu pricina! Întrebat de cineva, scriitorul cu origini certe oltenești ar fi exclamat, ținîndu-se de nas: „Ce mai pute pe-aci!“ (E cazul a sublinia, oare, pentru cei mai puțin atenți la detalii că era vorba despre „limbă și literatură“?)

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Komunistii au călcat în picioare valorile, pentru ca globaliştii fesenizanti să mărşăluiască şi peste ceilalţi, fiindcă l-am înlocuit pe Făcător cu făcături idolatre, cum aflăm din Rom. cap.1/18-32 şi pentru că luăm ca de apucat Bunătăţile şi Frumuseţile Lui, împrumutate, pentru a-i restitui măcar Dobânda mulţumitoare ! După ce nu l-am băgat în seamă (Îs.53/3) şi nu l-am primit în ieslea inimii înnoite, ci în staulul boilor, după ce l-am pironit… îl dăm afară şi din biserici şi-l ţinem la uşi să se roage de noi, DAR… Se apropie clipa în care se retrage cu tot cu Har şi o să rodească falsa credintă şi pocaintă, pentru a ne mânca mai rău decât şacalii; Pentru împietrirea şi păcătoşenia noastră se răsucesc în morminte morţii, dar şi cei Vii din Cer…” Ei strigau cu glas tare şi ziceau: “Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Ap.6/10)

 

http://informatii-agrorurale.ro/iata-lista-masonilor-ei-sunt-tot-un-fel-de-preoti-care-pe-banii-nostri-ne-mint-sa-pupam-cartoane-pictate-aurite-mute-pentru-ca-sa-fie-siguri-ca-ingenunchem-prostiti-si-pupam-icoanei-fiarei/

 

//////////////////////////////////////

Ce se intampla cu sufletul omului dupa moartea in trup sau care este starea celor morti

 

Cu privire la acest subiect exista numeroase conceptii gresite alimentate atat de ignoranta biblica cat si de diversele interpretari date acestui subiect, deloc neinsemnat, de catre unele grupari religioase care nu accepta marturia simpla a Scripturilor asupra acestei realitati. Daca mai luam in considerare si infuzia de religii orientale din prezent atunci veti realiza ca acest subiect necesita o abordare imediata si competenta. Pentru aceasta Scriptura ne va folosi drept baza.

 

Iata pe scurt cateva dintre cele mai semnificative doctrine false si promotorii acestora:

 

anihilationismul: Martorii lui Iehova (dupa moartea in trup sufletul inceteaza sa mai existe – este anihilat).

 

inconstienta dupa moarte sau, “somnul sufletului”: Adventismul de Ziua a saptea (de la moarte si pana la inviere sufletul este adormit si nu traieste nici o experienta, fie a cerului sau a iadului).

 

purgatoriul: Romano-Catolicismul (de la moartea in trup si pana la inviere sufletele sunt inca purificate).

 

nirvana: Hinduismul (fericirea rezultata din faptul ca nu se mai simte nici durerea nici placerea).

 

deificarea: Mormonismul (mormonul vrednic atinge dupa moarte starea de dumnezeu).

 

Bizarul acestor crezuri religioase impreunat cu ateismul feroce promovat pana mai de curand au sporit confuzia oamenilor cu privire la acest aspect asupra caruia fiecare muritor ar trebui sa aibe o notiune cat se poate mai clara. Pentru ca toate aceste doctrine sa fie date la iveala (demascate) trebuie sa facem ceea ce Scriptura ne invata: “Dar toate aceste lucruri, cand sunt osandite de lumina, sunt date la iveala; pentru ca ceea ce scoate totul la iveala este lumina” (Efes.5:13). Astfel vom expune in lumina Bibliei toate aceste crezuri eronate privitoare la ce se intampla cu sufletul omului dupa moarte si care este starea celor morti. Ea este autoritatea in materie, a carei voci trebuie ascultate, mai presus de oricare alta. Iata, pentru inceput, cateva din afirmatiile clare ale Noului Testament care arunca lumina asupra starii celor morti.

 

In primul rand Biblia ne descrie ALCATUIREA OMULUI:

 

1. OMUL ESTE ALCATUIT DIN TREI PARTI: DUH, SUFLET SI TRUP:

 

1 Tesaloniceni 5:23

 

“Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El Insusi pe deplin; si: duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.

 

OBSERVATIE: Intre “suflarea omului” si “duhul” (sau, spiritul) sau exista o evidenta diferenta, negata de Martorii lui Iehova si confundata de altii:

 

Isaia 42:5

 

“Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, care a facut cerurile si le-a intins, care a intins pamantul si cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, si suflet celor ce merg pe el”.

 

2. DESTINATIA DUPA MOARTE, A CRESTINULUI

 

Filipeni 1:21-24

 

“Caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este un castig. Dar daca trebuie sa traiesc in trup face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg. Sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa raman in trup”.

 

2 Corinteni 5:6-8

 

“Asadar, noi intotdeauna suntem plini de incredere; caci stim ca, daca suntem acasa in trup, pribegim departe de Domnul – pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere. – Da suntem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul“.

 

3. SUFLETUL ESTE CONSTIENT DUPA MOARTE:

 

Apocalipsa 6:9-11

 

“Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera. Ei strigau cu glas tare, si ziceau: ‘Pana cand Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?’ Fiecaruia din ei i s-a dat o haina alba si li s-a spus sa se mai odihneasca putina vreme, pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor, care aveau sa fie omorati ca si ei”.

 

Din textul de mai sus este evident ca sufletul omului inseamna mai mult decat propria lui suflare de viata (adica, eroarea Martorilor!). Vedem ca aceste suflete, din cer, de sub altarul lui Dumnezeu nu sunt niste “suflari de viata” sau, “respiratii” ce sunt constiente, invesmantate si ii striga lui Dumnezeu pentru razbunarea sangelui lor!!!

 

Observati ca acele suflete sunt constiente dupa moarte. Ele au fost martirizate iar dupa moarte erau in ceruri destul de pline de viata. Ele pot sa-i strige lui Dumnezeu si sa imbrace vestminte/haine albe. Insusi Dumnezeu li se adreseaza spunandu-le acestora ca mai multi din fratii lor li se vor alatura dupa ce acestia sunt ucisi. Aceasta dezvaluire a Apocalipsei alunga toate aceste confuzii: oamenii sunt constienti dupa moarte si sufletele lor vor desfasura activitati. Nu poate fi vorba de nici o anihilare sau de somn al sufletului!

 

Aceste suflete le intalnim din nou si in Apocalipsa 20:4

 

“Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei, si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat, si au imparatit cu Hristos o mie de ani”.

 

4. IATA ALTE VERSETE DIN SCRIPTURA CARE INDICA CONSTIENTA DUPA MOARTE A SUFLETULUI OMENESC :

 

Iov 26:5,6

 

“Inaintea lui Dumnezeu tremura umbrele sub ape si sub locuitori lor; inaintea Lui locuinta mortilor este goala, adancul nu are acoperis”.

 

Matei 22:31,32

 

“Cat priveste invierea mortilor, oare n-ati citit ce vi s-a spus de Dumnezeu cand zice: -Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, si Dumnezeul lui Iacov?’ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti ci al celor vii”.

 

Cititi Luca 16:19-31 – Pilda bogatului si a saracului (Lazar) Iata cateva fragmente extrase:

 

“saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si l-au ingropat…era el in locuinta mortilor in chinuri…grozav sunt chinuit de vapaia aceasta…el este mangaiat, iar tu esti chinuit…rogu-te…sa nu vina si ei in acest loc de chin…”

 

1 Tesaloniceni 5:10

 

“…care a murit pentru noi, pentru ca, fie ca veghem, fie ca dormim sa traim impreuna cu El” (Noul Testament se refera intotdeauna la moartea fizica ca fiind un somn/adormire)

 

Luca 20:38

 

“Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii, caci pentru El toti sunt vii“

 

2 Corinteni 5:8 (deja citat)

 

“…ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta ca sa fim acasa la Domnul“

 

Filipeni 1:23 (deja citat)

 

“…sa fiu impreuna cu Hristos…” (CITITI SI CONTEXTELE INVECINATE!)

 

5. CA SUFLETUL ESTE CONSTIENT DUPA MOARTE NE MARTURISESTE CHIAR SI VECHIUL TESTAMENT:

 

Isaia 14:9-11; 15-17

 

“Locuinta mortilor se misca pana in adancimile ei, ca sa te primeasca la sosire, ea trezeste inaintea ta umbrele, pe toti mai marii pamantului, scoala de pe scaunele lor de domnie pe toti imparatii neamurilor. Toti iau cuvantul ca sa-ti spuna: si tu ai ajuns fara putere ca noi, si tu ai ajuns ca noi!’ Stralucirea ta s-a pogorat si ea in locuinta mortilor, cu sunetul alautelor tale; asternut de viermi vei avea si viermii te vor acoperi”

 

14:15-17

 

“Dar ai fost aruncat in locuinta mortilor, in adancimile mormantului! Cei ce te vad se uita tinta mirati la tine, te privesc cu luare aminte si zic: ‘Acesta este omul care facea sa se cutremure pamantul, si zguduia imparatiile, care prefacea lumea in pustie, nimicea cetatile si nu dadea drumul prinsilor sai de razboi?’”

 

6. SUFLETUL SI DUHUL SE DESPART LA MOARTE DE TRUP:

 

Luca 8:54,55

 

“Dar El dupa ce i-a scos pe toti afara, a apucat-o de mana si a strigat cu glas tare: ‘Fetito, scoala-te!’ si duhul ei s-a intors in ea, iar fata s-a sculat numaidecat. Isus a poruncit sa-i dea sa manance

 

Matei 10:28

 

“Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena (iad)”

 

Iacov 2:26

 

“Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta”

 

1 Imparati 17:21,22

 

“Si s-a intins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul si a zis: ‘Doamne, Dumnezeule, Te rog fa sa se intoarca sufletul copilului in el!’ Domnul a ascultat glasul lui Ilie si sufletul copilului s-a intors in el si a inviat“.

 

7. CONTRAR MARTORILOR LUI IEHOVA, SAU A ALTOR MISCARI RELIGIOASE CARE NEAGA EXISTENTA SUFLETULUI DUPA MOARTE, BIBLIA SPUNE CA SUFLETUL SI DUHUL OMULUI SUNT MAI MULT DECAT SUFLARE.

 

Este binecunoscut faptul ca Martorii considera sufletul omului ca fiind suflarea lui de viata. Ei au mers atat de departe in confundarea celor doua notiuni incat in traducerea Bibliei pe care curand o vor publica in intregime si in romaneste, au modificat textul din Luca 23:46 in felul urmator. In loc de: “Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul!”, au spus, “Tata, in mainile Tale imi incredintez suflarea!” Acest efort scolastic este depus numai si numai pentru a nega existenta de dupa moarte a sufletului si a duhului omului. Un lucru este cert. Domnul Isus nu i-a incredintat Tatalui, dioxid de carbon!! Si nici Universul nu a fost lipsit de un Stapan cand Isus murea pe cruce!! Ci, impreuna cu Tatal, fiind primit la El, amandoi au continuat sa-l guverneze!

 

8. BIBLIA AFIRMA CA DUHUL SI SUFLETUL OMULUI SUNT MAI MULT DECAT SUFLARE:

 

1 Samuel 18:1

 

“David sfarsise de vorbit cu Saul. si de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David si Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el”

 

(Numai in cazul in care posezi mai multe cunostinte de chimie decat de teologie poti explica cum doua suflete s-au alipit si cum iubind pe cineva ca pe propria ta suflare este o dovada de stransa prietenie si nu de insulta. Mai bine sa fii certat cu chimistii decat cu Dumnezeu!)

 

2 Samuel 5:8

 

“David zisese in ziua aceea: ‘Oricine va bate pe Iebusiti, sa arunce in canal pe schiopii si pe orbii aceia care sunt urati de sufletul lui David‘” (trad. revizuita)

 

Marcu 14:34

 

“El le-a zis: ‘Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte; ramaneti aici si vegheati!’”

 

Psalmul 107:26

 

“Se suiau spre ceruri, se pogorau in adanc; sufletul le era pierdut in fata primejdiei”

 

Luca 2:35

 

“Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie, ca sa se descopere gandurile multor inimi”

 

9. O PRIMA CONCLUZIE FOARTE IMPORTANTA! RETINETI!!

 

DUPA MOARTEA IN TRUP SUFLETULUI OMENESC II RAMAN DOAR DOUA LOCURI UNDE VA MERGE IN VESNICIE. DOUA DESTINATII FINALE :

 

INTR-UN “LOC DE CHIN”, SAU

 

INTR-UN “LOC DE MANGAIERE”

 

(LUCA 16:19-31)

 

IN PRIMUL SE MERGE PRIN A NU PRIMI JERTFA LUI ISUS

SI PRIN A TE BAZA PE FAPTELE SI BUNATATEA TA

 

IN AL DOILEA SE MERGE PRIN A PRIMI JERTFA LUI ISUS SI

PRIN A TE BAZA PE FAPTA SA SI BUNATATEA SA!

 

OMUL CARE MOARE IN TRUP, CUNOSCANDU-L INCA DE CAND ERA IN TRUP PE DOMNUL ISUS VA MERGE “ACASA” (2 COR.5:6-8; FILIP.1:21-24).

 

Conform publicatiei Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, “Cercetati toate lucrurile”, moartea este definita ca fiind “o pierdere a vietii, o incetare a existentei sau o completa incetare a constientei intelectuale sau a activitatii fizice celeste, umane sau de oricare alt fel” (pagina 86, a respectivei publicatii). Ramanand consecventi obisnuitei lor practici de scoatere din context si de redefinire de termeni (mai biblic spus, de rastalmacire de termeni – vezi 2 Petru 3:16), Martorii lui Iehova culeg o mana de texte din Vechiul si din Noul Testament care se refera la moarte ca fiind “un somn”. Din aceste texte scoase afara din contextul lor Martorii incearca sa dovedeasca ca la moartea trupului fizic, omul, asemenea animalelor inceteaza sa mai existe. Cel putin pana la inviere.

 

Trebuie amintit ca Martorii lui Iehova nu cred ca sufletul sau duhul omului sunt separate si deosebite de trupul fizic al omului. In schimb, ei cred ca omul este o combinatie de trup si de “suflare de viata” care impreuna alcatuiesc “un suflet viu”. In acest caz sper ca recunoasteti terminologia Genezei pe care au preluat-o pentru recrearea omului in imaginea teologica a Turnului de Veghere! Astfel, in conceptia despre moarte a Martorilor, atunci cand un om moare nu mai exista nici suflet si nici duh/spirit care sa-i paraseasca trupul fizic si care sa-i pastreze constienta. Acest fapt este deosebit de atragator fiindca omul nu mai poate atunci fi tras la raspundere de Dumnezeu pentru felul in care el ca si “suflet viu” s-a comportat atunci cand era in viata. Prin negarea existentei dupa moarte a sufletului omului Martorii au reusit ceea ce nici diavolul n-a putut: si anume, sa se sustraga de la raspunderea pe care o poarta pentru felul in care a trait!! De ce sa te mai temi de judecata, de iad, de consecintele pacatului, daca nu vei mai exista dupa moarte? De altfel, pentru a-si lua masuri de precautie suplimentare ei au avut grija sa desfiinteze si doctrina unui iad vesnic unde sufletul poate cunoaste o vesnica si neincheiata ispasire pentru propriile-i pacate!

 

Aceasta parere indoielnica este limpede contrazisa de o multime de pasaje dintre care: Geneza 35:18, 1 Samuel 28:18-19, Ecleziastul 3:21, Fapte 7:59, Evrei 4:12, Apocalipsa 6:9-11, etc.

 

Ignorand asemenea pasaje si multe altele, Martorii lui Iehova se folosesc de texte ca Psalmul 13:3, Ecleziastul 9:5-6 si Daniel 12:2 pentru a demonstra ca pana la inviere mortii raman in mormant inconstienti si inactivi. Dar, nu acest lucru ne-au indicat pasajele de mai sus.

 

Acum, desi termenul “somn” este folosit in Scriptura pentru a indica moartea, totusi el nu este niciodata folosit pentru a descrie moartea naturii imateriale a omului, fie a sufletului sau a duhului. In Scriptura, termenul “somn” este intotdeauna aplicat doar trupului, devreme ce in moarte trupul imprumuta infatisarea unui om care doarme. Insa termenul de “somn al sufletului” nu se gaseste niciunde in Scriptura si de asemenea nici presupunerea ca sufletul intra la moartea fizicului, intr-o stare de inconstienta.

 

Cea mai simpla infirmare a acestei doctrine a Martorilor lui Iehova (si in unele privinte, si a Adventismului de Ziua a saptea) se gaseste in pasaje ca:

 

Ioan 11:26

 

“si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata“

 

sau, Luca 16:19-31, Filipeni 1:21-24, 2 Cor.5:6-8, 1 Tes.5:10, etc.

 

Utilizarea termenului “moarte” din asemenea pasaje indica cu claritate o separare a sufletului si a spiritului de trup, separare/despartire care rezulta in definitiva inactivitate fizica si o aparenta generala de somn.

 

In prima epistola catre tesaloniceni, apostolul Pavel vorbeste de intoarcerea Domnului Isus Hristos folosind termenul “adormire/somn” ca o metafora a mortii:

 

“Nu voim fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti care n-au nadejde. Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va duce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, intr-adevar ce va spunem, prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramanea pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes.4:13-17)

 

Versetul 14 din acest pasaj indica ca desi Pavel folosea metafora “adormirii/somnului” pentru a descrie moartea fizica, el a inteles limpede ca atunci cand Isus va veni din nou, El va aduce impreuna cu El (pentru “impreuna” avem grecescul “sun”), pe aceia ale caror trupuri “dorm”. Pentru a fi mai explicit, sufletele si duhurile celor ce sunt acum impreuna cu Hristos in slava (2 Cor.5:8; Filip.1:22-23) vor fi reunite cu trupurile lor inviate (1 Cor.15), aceasta insemnand ca ele vor fi imbracate in nemurire si neputrezire, nemaidescompunandu-se fizic. Cuvantul grecesc “sun” indica ca ei (adica, sufletele si duhurile lor) se vor afla intr-o pozitie “umar la umar” cu Hristos, iar trupurile lor fizice care “dorm” acum vor fi in aceea clipa inviate la nemurire/neputrezire si reunite cu duhurile lor.

 

Atunci, pentru crestin, moartea fizica implica doar adormirea sau somnul trupului, el asteptand invierea la nemurire, cand trupurile noastre inviate se vor alatura sufletelor si duhurilor noastre desavarsite. Dar daca va fi sa murim inainte ca sa vina Domnul, noi avem totusi asigurarea ca la moartea noastra fizica vom fi impreuna cu El si de asemenea ca, ne vom intoarce impreuna cu El. Dupa cum Pavel a spus, “a fi absent din trup inseamna a fi acasa_(sau, prezent) impreuna cu Domnul (2 Cor.5:8). Spre deosebire, sufletele celor nemantuiti merg intr-un loc de chin unde asteapta judecata finala.

 

CONFUZIA NOTIUNILOR DE ADORMIRE A TRUPULUI SI ADORMIRE/SOMN AL SUFLETULUI SE DATOREAZA NEINTELEGERII SEMNFICATIEI TERMENULUI “MOARTE” (”THANATOS” – IN GREACA). ASTFEL, “THANATOS” – “MOARTE” NU INSEAMNA A FI INEXISTENT SAU INCONSTIENT, CI MAI DEGRABA, A FI SEPARAT/A SE DESPARTI.

 

Coloseni 2:13

 

“Pe voi, care erati morti in greselile voastre (evident, aici insemnand despartiti de Dumnezeu, NU inexistenti sau inconstienti!?) si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu va adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile…”

 

1 Timotei 5:6

 

“Dar cea dedata la placeri, chiar daca traieste, este moarta” (chiar versetul ne demonstreaza ca-i vorba de despartire de Dumnezeu din cauza pacatului nu de moarte fizica sau spirituala)

 

Apocalipsa 3:1

 

“Ingerului Bisericii din Sardes, scrie-i: …stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort“

 

Efeseni 2:1

 

“Voi erati morti in greselile (e vorba de, incalcarile legii lui Dumnezeu) si in pacatele voastre…”

 

Aceste versete, precum si multe altele afirma limpede ca sufletul si duhul omului sunt mai mult decat suflarea lui. Sufletul si spiritul unui om se despart/separa de trup atunci cand acesta moare, iar dupa moarte acestea sunt constiente suferind sau fiind mangaiate, pana la invierea trupului fizic si primirea pedepsei ori a rasplatii. Depinde de pozitia pe care omul a avut-o cand traia, fata de Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.

 

JOHN BLANCHARD A SPUS: “SA CREZI IN PARADIS DAR NU SI IN IAD, E CA SI CUM AI SPUNE CA, AU FOST MOMENTE CAND ISUS SPUNEA ADEVARUL SI MOMENTE CAND EL MINTEA!”

 

A crede ca Dumnezeu nu va trimite oameni in iad si ca acest loc nu exista, este o greseala care pune la indoiala autenticitatea relatiei tale cu El. A te baza numai pe caracterul Sau iubitor fara a tine seama si de caracterul Sau drept, este extrem de eronat. Pentru pacat trebuie sa se plateasca si El nu va absolvi pe nimeni de aceasta datorie, indiferent ca acestia cred, sau nu, ca vor exista dupa moarte. JUDECATA LUI DUMNEZEU ESTE INEVITABILA SI IMPLACABILA. Bine ar fi ca acestia sa o infrunte pregatiti!

 

10. VA SALVA DRAGOSTEA SI COMPASIUNEA (INDURAREA) LUI DUMNEZEU PE CEI NECREDINCIOSI, NELEGIUITI, SI NEMANTUITI?

 

Psalm 7:11,12…

 

“Dumnezeu este un judecator drept, un Dumnezeu care se manie in orice vreme. Daca cel rau nu se intoarce la Dumnezeu, Dumnezeu isi ascute sabia, isi incordeaza arcul si-l ocheste, indreapta asupra lui sageti omoratoare si-i arunca sageti arzatoare!”

 

Iov 27:8

 

“Ce nadejde ii mai ramane celui nelegiuit, cand ii taie Dumnezeu firul vietii cand ii ia sufletul? Ii ascult_ Dumnezeu strigatele cand vine stramtorarea peste el?”

 

Cu toate acestea multi isi spun: “Totusi multi oameni pacatuiesc si se pare ca nu li se intampla nimic!” In acest caz, iata o ilustratie care explica aparenta intarziere: “D-zeu isi incordeaza arcul!” si cu cat il incordeaza mai tare, cu atat mai adanc va patrunde sageata maniei Lui atunci cand este slobozita! Noi ii multumim ca intarzie!

 

De aceea, tocmai fiindca este atat de finala, de irevocabila si de ireversibila, judecata lui Dumnezeu intarzie! Sageata aceasta, odata slobozita, NU SE MAI INTOARCE!

 

11. ATUNCI CAND TOTUSI EA ESTE SLOBOZITA, IATA DESCRIERI DIN NOUL TESTAMENT ALE EXPERIENTEI PEDEPSEI LUI SI ALE LOCULUI IN CARE ACEASTA ESTE APLICATA FARA RAGAZ SUFLETULUI OMENESC:

 

– UN LOC UNDE VIERMELE LOR NU MOARE NICIODATA SI UNDE FOCUL NU SE STINGE : Marcu 9:43-48

 

– INTUNERICUL DE AFARA, PLANSUL SI SCRASNIREA DINTILOR : Mat.8:12; 22:13…

 

– PEDEAPSA VESNICA : Mat.25:31-46

 

– BATUT CU LOVITURI : Luca 12:41-48

 

– SEPARARE ETERNA DE DUMNEZEU : Mat.7:21-23

 

– MOARTEA A DOUA : Apocalipsa 2:11; 20:6

 

– IAZ (LAC) DE FOC : Apoc.20:11-14; 21:8

 

– VOR FI MUNCITI ZI SI NOAPTE, IN VECII VECILOR : Apoc.20:10b

 

– FUMUL CHINULUI LOR SE VA SUI IN SUS IN VECII VECILOR : Apoc.14:10-11

 

Multi au crezut in marturia biblica a existentei iadului. Iata ce au spus unii dintre acestia, care nu au fost niste necunoscuti ai vremii lor:

 

“Toate drumurile care duc in iad sunt drumuri cu sens unic” Anonim

 

H.G.Adams: “Iadul este adevarul inteles prea tarziu!”

 

Augustin: “Pacatul fiecarui om este instrumentul pedepsei lui, iar nelegiuirea lui ii este transformata in propriu-i chin”

 

Thomas Brooks: “Chiar daca lacrimile fiecarui pacatos damnat ar fi cat un ocean intreg, totusi luate impreuna toate aceste oceane nu ar putea vreodata sa stinga macar o scanteie a focului cel vesnic”

 

T.Brooks: “Cei osanditi vor sta in iad atata vreme cat lui Dumnezeu ii este dat sa stea in paradis”

 

E.G.Robinson: “Moartea a doua este continuarea mortii spirituale intr-o alta si nesfarsita existenta”

 

“In iad, chiar si Evanghelia este o veste proasta” Anonim

 

“Acela va avea iadul ca datorie, care nu are cerurile ca dar”

 

“Prea tarziu!” sta scris pe portile Iadului

 

Thomas Brooks: “Dumnezeu nu are decat un iad si este al acelora pentru care pacatul a fost in mod obisnuit, un rai pe acest pamant!”

 

Robert G.Lee: “Iesire” nu este un cuvant aflat in vocabularul iadului.

 

1. North: “Si tu vei fi un credincios intr-o buna (?!) zi. Daca niciodata nu ai crezut pe pamant, vei crede pentru totdeauna in iad!”

 

Thomas Watson: “Iadul poate fi o locuinta. Dar cu siguranta ca nu va fi un loc de odihna”

 

William Law: “Oamenii nu se afla in iad fiindca Dumnezeu este maniat pe ei. Ei se afla in manie si-n intuneric fiindca ei i-au facut luminii, care se revarsa fara incetare de la Dumnezeu, ceea ce i-a facut omul care si-a scos singur ochii!!”

 

Rowland Hill: “Daca imi este teama de pacat, nu trebuie sa-mi fie teama de iad”

 

R.B.Kuiper: “Stiti ce face Cerul sa fie Cer? Comuniunea cu Dumnezeu. si stiti ce face Iadul sa fie Iad? Este separarea de Dumnezeu!”

 

John Murray: “Cei pierduti, vor suferi vesnic satisfacerea dreptatii divine, insa niciodata nu o vor satisface”

 

Matthew Henry: “Acelora care sunt pentru Dumnezeu niste pacatosi incorigibili (incapatanati), Dumnezeu le va fi un Judecator implacabil (incapatanat)”

 

T.Watson: “In iad, pacatosul va fi totdeauna pe moarte, dar nu va muri niciodata”

 

“Iadul va fi rasplata aceluia care nu a primit Cerul in dar!” Anonim

 

“Ziua Judecatii de Apoi este indepartata. Ziua Judecatii tale, este aproape!”

 

https://sufletulomuluidupamoarte.wordpress.com/

 

//////////////////////////////////////

 

Glasul sangelui fratelui tau striga din pamant …

Exista   viata  dupa  moartea fizica ? Biblia  spune  : Da !. Biblia  ne  spune  chiar  si  cand  incepe  aceasta  viata :  inca  inaimte  de   a  muri  fizic

 

”   Isus i-a zis: „Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. (Ioan.11:25)

 

Cuvantul  lui  Dumnezeu  ne  arata  adevarul  ;  viata  este  in  sange . Dupa  ce  Abel  a  fost  omorat  de  Cain, Dumnezeu  a  auzit  glasul  sangelui  fiului  lui  Adam ,  fiul  lui Dumnezeu . Poate  ca  stiinta  medicala , oricat  de avansata  ar  fi  ,  nu  va  putea  sa  demonstreze  acest  lucru, dar  Dumnezeu  a  pus  in  inimile  copiilor  lui,  aceeia  care  primesc viziunea voii lui cu  privire  la  inchinare, , precum  Abel , un  sange  viu ., care  are  viata  in  el ,si  care  ne  garanteaza  invierea .

 

Viziunea  pe  care  apostolul  Ioan  a avut-o  cand  era prizonier pe  Insula  Patmos   ne  arata  lucrul  acesta :  ” Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera injunghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera    .Ei strigau cu glas tare si ziceau: „Pana cand, Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?” (Apoc.6:10)Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. (Apoc.20:4)

 

Biblia  ne  invata  ca  acestia,  in  numar  de  144000,  formeaza Ramasita  lui Israel din  timpul  de  pe  urma , despre  care  este  scris :”Chiar daca poporul tau, Israele, ar fi ca nisipul marii, totusi numai o ramasita se va intoarce, caci nimicirea este hotarata, facand sa se reverse dreptatea. (Isa.10:22)  formeaza   Cortul lui David,  din  cele 10  semintii   ale  casei  lui  Israel si   2 ale  casei  lui  Iuda, ( samanta  curata,  ramasa  neamestecata  cu  aceea  a popoarelor  in  mijlocul  carora  s-au  nascut  si  au  trait inaintasii lor  )  peste  care  David  a  domnit  ca  al  doilea  rege dupa  Saul .  Acestia  Il  vor  recunoaste  pe  Isus  ca  Mesia  in  necazul  cel  mare, cand  vor  fi  evanghelizati  de  cei  doi  mari  profeti ,  care  vor  muri  in  timpul  asediului Ierusalimului  profetit  de  Zaharia   „Atunci voi strange toate neamurile la razboi impotriva Ierusalimului.Cetatea va fi luata, casele vor fi jefuite, si femeile, batjocorite; jumatate din cetate va merge in robie, dar ramasita poporului nu va fi nimicita cu desavarsire din cetate. ( Toti  locuitorii  Ierusalimului  care  nu  sunt  din  samanta  lui  Abraham vor fi  omorati  in  acea  lupta (Zah.14:2) ” Si trupurile lor moarte  ( ale  profetilor ) vor zacea in piata cetatii celei mari, care, in inteles duhovnicesc, se cheama „Sodoma” si „Egipt”, unde a fost rastignit si Domnul lor. (Apoc.11:8)

 

daca  cititi  proorocia  lui  Zaharia,   veti  observa  efectele  bombei  atomice  care  va  fi  arma  finala  a  acelei  lupte ,  din  care  numai  aceia  care  vor  avea  sangele  viu  al  lui  Hristos  in  vene,  vor  supravietui  Profetul  zice  ca   ei  Il  vor  intreba : ” De  unde  ai  ranile  de la  maini ?” Pentru  ca  ” Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum plange  cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange  cineva pe un intai nascut. (Zah.12:10), fiecare  familie deosebit .

 

Ar  trebui  sa  intelegeti  acuma  vorbirea  lui  Dumnezeu :  isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. si   Il vor plange.    Domnul  Isus  Hristos  este  Dumnezeul  lui  Israel   si  al  intregii  omeniri  !                                                De  cine  sa  ne  temem  ?  Viata  noastra  este  in  sangele  Lui ,  care  a  sfintit  Templul  trupului   Sau  ( si  al  nostru ): Biserica  Dumnezeului  Celui Viu. Noi,  ca  si  El,  am  fost  nascuti  in  lumea  aceasta,  dar  nu  suntem  din  lumea  aceasta  (Ioan.8:23)       Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume. (Ioan.17:14)  Suntem  straini  si  doar  calatori  prin  ea

 

Preaiubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti, care se razboiesc cu sufletul. (1Pet.2:11)

 

https://behaituloilorsiglasulpastorului.wordpress.com/2015/02/02/glasul-sangelui-fratelui-tau-striga-din-pamant/

/////////////////////////////

 

 

Nota 10 – la cel mai greu examen al vieții!

Autor: Mihai Ardelean

 

    Stau seara și urmăresc predici video pe youtube și dintr-o dată, fără anunț îmi vine în minte ea…Merg ziua cu mașina și privesc în jur și dintr-o dată în minte îmi vine ea… Mă uit la copiii mei și îi văd cum cresc și dintr-o dată în timp ce ne jucam împreună îmi vine în minte ea… și nu e soția mea, aceasta are niște ochi întunecați și o fața palidă, fără pic de roșeata în obraji…Merg la biserică și în timp ce ascult o cântare sau o predică îmi vine în minte tot ea…

 

     Nu pot nicicum să mi-o scot din minte. Ai zice că sunt îndrăgostit, asta pentru că nu știți încă despre cine este vorba. Dar nu țin minte să o fii iubit cineva vreodată, știu mulți care s-au temut și se tem de ea…

 

             Evrei 2:15  ’’…prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.’’

 

             Numele ei este Moartea.

 

             Apocalipsa 6:8  ’’M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el, se numea Moartea’’.

 

 Poate doar cei care trec prin suferințe mari, o doresc…Dar și acești oameni o doresc doar atunci când au dureri îngrozitoare, iar  când le este mai bine, își regretă gândurile cugetate sau nu, chiar cuvintele.

 

 

 

            Iov 3:20 ’’ Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

 

            Iov 3:21   cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

 

            Iov 3:22  cari n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? ’’

 

 

 

            Cuvinte spuse în momente de durere… dar când ne trece durerea de măsele, de exemplu, ne revenim repede și prindem poftă de viață.

 

            Tragedia este că plângem după viață ca Ezechia, dar când o avem, nu știm cum să o trăim.

 

            Deși nu o iubesc, îmi vine des în minte tristul adevăr al tuturor oamenilor,acela că suntem în lume atât de trecători.

 

Orice am face, oricine am fi, oriunde am merge, nu scăpăm nici de ea și nici de gândurile cu privire la ea.

 

            După izgonirea din Eden, Adam încă se credea, probabil, tot ca în grădină. Mă gândesc că îi spunea Evei: ’’Nu vezi că și copacii sunt la fel, leii sunt tot lei, pământul tot e de aceeași culoare, păsările încă tot cântă dimineața… Nu e mare diferență…’’  Până într-o zi, când Abel nu a mai venit acasă și l-au găsit undeva întins pe un câmp. Părea că doarme, îl priviră, poate că îl și strigară … și… nimic… Atunci Adam a înțeles diferența între Eden și lucrurile care aparent nu se schimbaseră. Luase 4, ca notă, dar nu la moartea lui, ci la moartea fiului său, Abel.  Atunci a înteles Adam ce-i Moartea.

 

            De atunci în colo, tragedia era gata făcută: drumul cu sens unic, fără cale de întoarcere… :

 

             1 Imparați 2:2  „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te, şi fii om!

 

1. Să mori mântuind pe alții

 

             E o diferenta, nu? Mulți oameni mor, împărțind averi, alții- nu mai apucă să o facă.

 

             Luca 12:13  Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”

 

            Acestui om îi murise tatăl și nu mai apucase să își facă testamentul, să-și împartă averea, și, probabil, cel dintâi născut luase tot. ”Dar cine M-a pus pe Mine împărțitor de pământuri? zise Isus.  

 

 Moartea se ocupa de asta, Eu împart cerul, nu pământul.’’

 

             Alții au murit împărțind împărății, sau dând sfaturi ’’criminale’’.

 

             1 Împărați 1:20 ’’ Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.

 

            1 Împărați 1:21  Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întîmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.”

 

             Sau să mori prorocind:

 

             Gen 49:1  Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: „Strângeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremile cari vor veni.’’

 

            Gen 49:33  Când a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.

 

             Sau,cu alte cuvinte: ”Hai să vă spun ce va fi cu fiecare dintre voi după ce nu voi mai fi… Eu știu și cum o să vă însurați, cu cine o să vă confruntați, ce serviciu veți avea, în ce țară veți locui, și mai mult, unde vă veți petrece veșnicia, tot știu…”

 

            Gândiți-vă la acel tâlhar de pe cruce…. “Acum, ca murim” zise Isus, “astazi vei fi cu mine in rai”. In privinta asta trebuie sa fim teroristi, dar nu din aceia care pun o gramada de explozibil pe ei si se duc unde e mai aglomerat si se arunca in aer ci sa ne agatam de gatul oamenilor si sa murim cu ei MANTUITI. Sa ii tragi dupa tine in rai. Luati “dinamita” asta de 1223 de pagini si detonati-o in inimile oamenilor pana se mantuiesc…

 

 

 

2. Să mori rugându-te pentru alții

 

           Dincolo, nu ți se mai dă ocazia să o faci.  O, cum nu ar mai fi vrut bogatul (prezentat în Evanghelia după Luca, cap. 16) să se mai schimbe ceva, cum se mai ruga pentru frații lui, câtă mijlocire…!

 

            În viața de dincolo, eventual se fac altfel de rugăciuni, mai puțin plăcute…

 

             Apocalipsa 6:10  Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?”

 

             Parcă îi urau pe ăștia din cauza suferinței, Dumnezeu fiind nevoit să le dea haine albe, deoarece nu le aveau. Cum să le aibă, că astfel de rugăciuni nu se fac nici pe pământ, cu cât mai mult în cer…

 

             Apocalipsa 16:9  Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-i dea slavă.

 

            Apocalipsa 16:11  Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.

 

             Priviți oameni care au murit înjurând și blestemând pe Dumnezeu pentru toate lucrurile care li se întâmplau.

 

             Luca 12:17  Şi el se gîndea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.”

 

              Luca 12:18  ,Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele;

 

                Luca 12:19  şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!”

 

                Luca 12:20  Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?”

 

 

 

3. Să mori fără frică

 

             Luca 2:29  „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău.

 

            Ps. 116:15  Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

 

             Dumnezeu privește moartea sau trecerea în veșnicie, ca pe o întâlnire mult asteptată. Privită din prisma aceasta, moartea e ușa de la intrare, dincolo de ea e Isus, cerul…

 

             Num 23:10  O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, Şi sfîrşitul meu să fie ca al lor!”

 

             Inseamnă că neprihăniții mor altfel. Da. Ei trăiesc altfel, și mor altfel, după ei venind Cineva.

 

             Fapte  7:59  Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”

 

Fapte 7:60  Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.

 

 Iov era așa de neprihănit încât a avut curaj să îi spună lui Dumnezeu: ”De mine nu scapi. Dacă nu vi să ne întâlnim cât sunt pe pământul acesta, vin eu să te întâlnesc după moarte. Noi doi, Doamne, oricum ne intâlnim și vom sta față în față.

 

             Iov 19:26  Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.

 

            Iov 19:27  Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.

 

            Trebuie să închei totusi, amintindu-vă despre cel mai suprem exemplu, pe care l-au urmat toți martirii, dar care este încă singurul care poate vorbi despre moarte la timpul trecut, Acesta fiind Isus.

 

 

 

            Apocalipsa 1:18  Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor.

 

       Va veni o zi când și noi vom vorbi despre moarte la trecut, mai corect,  nu vom mai vorbi de ea niciodată pentru că Moartea nu va mai fi…

 

         Doresti o moarte de nota 10? Atunci traieste o viata de nota 10!

https://www.resursecrestine.ro/tipareste-resursa/78159

////////////////////////////////////////

 

Nu-i Singur Iuda Vinovat

Marian Moise

Nu-i singur Iuda vinovat

De sângele ce se dădu.

Ci lumea-ntreagă prin păcat!

Şi eu, şi tu…

Şi eu, şi tu…:/

Nu drumul greu spre Golgota,

Nici biciul, când Isus căzu.

Povara noastră şi mai grea!

A mea, şi-a ta…

A mea, şi-a ta…:/

Nu patru cuie L-au străpuns,

Când El pe cruce se-aşternu.

Cu mii de patimi L-am străpuns!

Şi eu, şi tu…

Şi eu, şi tu…:/

Nu doar bătrânii cărturari,

Nu doar mai marii preoţi, nu!

şi noi suntem cei doi tâlhari!

Şi eu, şi tu…

Şi eu, şi tu…:/

Şi nu ostaşilor prin sorţi

Cămaşa albă şi-o dădu.

Şi, fără ea, toţi suntem morţi!

Şi eu, şi tu…

Şi eu, şi tu…:/

Nu doar în stânci, sub lilieci,

Nu doar sub lespede zăcu.

Sub piatra unor forme reci,

Şi eu, şi tu…

Şi eu, şi tu…:/

Şi-acum Isus cel condamnat

Azi El te-ntreabă: „Da sau nu?

Eşti tu sau nu eşti vinovat?”

Eu am spus da.

Dar tu? Dar tu?…:/

Sursă: Musixmatch

 

 

///////////////////////////////////////

 

Din cugetarile lui Mircea Eliade

 

( Istoric al religiilor, profesor, scriitor si filozof roman: 1907-1986 )

 

 

 

* “Cand nu mai crezi in Paradis, incepi sa crezi in spiritism.”

 

* “Sunt epoci in care nu poti inainta decat mergand contra curentului.”

 

* „Libertatea absolută se câștigă prin dragoste. Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa.”

 

* „Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.”

 

* “Dar libertatea nu inseamna libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trairea in hazard si in eventual.”

 

* „Personalitatea autentică rezistă în orice împrejurări, chiar pe rug.”

 

* „Peste o personalitate crivăţul nu trece.”

 

* „Viata cunoaște scene și se spune că este împărtită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.”

 

* “Se confundă prea des moartea cu cadavrul.”

 

* „Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează.”

 

* „Viaţa este durere, fiindcă e încadrată într-un ocean de iluzii şi, în acelaşi timp, viciată de ignoranţă.”

 

* “Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.”

 

* „În loc să gândim noi gândurile, ne gândesc ele pe noi.”

 

* „Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.”

 

* „Fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.”

 

* „Destinul cine îl face? Ca un ou, aşa e, îl azvârli, îl prinzi, dacă nu, se sparge; destinul e în ou, sau în mâna care îl prinde?”

 

* „Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta.”

 

* „A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi.”

 

* „Nu există boli, ci numai bolnavi.”

 

* „A trăi cu ziarele înseamnă a te imbeciliza.”

 

Culegere de Lori Balogh

https://www.loribalogh.ro/2014/12/din-cugetarile-lui-mircea-eliade/

/////////

Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar

 

„Cand a rupt Milelul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera. Ei strigau cu glas tare si ziceau: „Pana cand Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului ? Fiecaruia din ei i s-a dat o haina alba si li s-a spus sa se mai odihneasca putina vreme, pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor, care aveau sa fie omorati ca si ei.”

 

 Sufletele de sub altar sunt un simbol intre multele simboluri pe care le gasim intr-o carte profetica cum este Apocalipsa. Ele ii simbolizeaza pe credinciosii martirizati pentru credinta lor in Dumnezeu, ei fiind asigurati ca va veni o zi a judecatii si dreptatii.

 

“Sub altar” – La care altar face referire Ioan si unde este el localizat ?  Analizand cu atentie slujbele savarsite in sanctuarul pamantesc iudaic, observam prezenta a doua altare: un altar al tamaierii, aflat in prima despartitura a sanctuarului ( Sfanta ), si un altar al arderilor de tot, aflat in curtea sanctuarului. Pe primul dintre ele se ardea tamaie, in timp ce pe altarul arderilor de tot se aduceau jertfe de animale. Tinand cont ca pe altarul tamaierii nu se aduceau jertfe de animale, este logic sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea are legatura cu altarul arderilor de tot din curtea sanctuarului.

 

Daca in simbolistica sanctuarului templul propriu-zis reprezinta cerul, in timp ce curtea lui reprezinta pamantul, locul in care a fost adus ca jertfa Fiul lui Dumnezeu, este firesc sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea reprezinta pamantul. Aici, pe pamant, au fost martirizate milioanele de crestini pentru credinta lor in Christos si Evanghelia Sa. Aici, sub tarana acestui pamant, zace sangele lor care “striga” dupa dreptate si razbunare.

 

In ceremonialul de la sanctuar, sangele jertfei era varsat la picioarele altarului ( Levitic 4, 7 ; Exod 29, 12 ). Dar tot Biblia ne invata ca “viata trupului este in sange” ( Levitic 17, 11 ).  Astfel, “sufletele de sub altar” ii simbolizeaza pe acei crestini care si-au varsat sangele pentru apararea credintei lor.

 

De altfel, ideea jertfirii vietii asemenea unei jertfe aduse in sanctuarul de alta data este folosita deseori in Scriptura. Scriind despre apropierea mortii sale, Pavel afirma: “Caci eu sunt gata sa fiu turnat ca o jerfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape” ( 2 Timotei 4, 6; Filipeni 2, 17 ).

 

La cine se refera Ioan cand aminteste de “sufletele de sub altar “ ? Nu e vorba de o anumita categorie de martiri, dintr-un anumit timp istoric. E vorba mai degraba de toti martirii din toate timpurile.

 

De altfel, pe vremea lui Ioan martirajul nu era prea raspandit, nefiind o experienta obisnuita a crestinilor. Chiar daca Nero ii persecutase pe crestinii din Roma pentru scurt timp, iar Domitian facuse acelasi lucru cu cateva familii de crestini din Roma, pe vremea lui Ioan martirajul nu era ceva raspandit.  Ioan se refera in pecetea a cincea la toti crestinii din toate epocile, persecutati salbatic de catre puterea antichristica.

 

“Sufletele celor ce fuseseara junghiati” –  In legatura cu expresia “ sufletele de sub altar”, se face o greseala frecventa in mediile crestine. In acest al cincilea sigiliu se incearca sa se gaseasca un argument in favoarea doctrinei nemuririi sufletului, afirmandu-se ca sufletele celor decedati sunt constiente si vorbesc.

 

Insa nu trebuie sa uitam ca Apocalipsa este o carte simbolica, iar cele sapte peceti sunt descrieri ale unor tablouri profetice bazate pe simboluri, nu pe descrierea unor scene reale. Daca in primele patru peceti Ioan a vazut patru cai , aceasta nu inseamna ca acesti cai trebuie cautati undeva pe pamant, impreuna cu calaretii lor. Nici nu inseamna ca in cer exista un Miel junghiat care vorbeste si rupe pecetile unei carti. Simbolismul intregii carti a Apocalipsei ne obliga sa acceptam ca si aici, in cazul sufletelor de sub altar, avem de-a face cu simboluri.

 

De altfel, personificarea ca mijloc de redare a unei situatii reale este deseori folosita in Biblie. In Geneza 4, 9.10 , Dumnezeu i se adreseaza lui Cain, spunandu-i ca “glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine”. Este evident ca avem si aici o personificare, caci niciunde in lume sangele nu are glas. In Habacuc 2, 11 intalnim o alta personificare: “Caci piatra din mijlocul zidului striga si lemnul care leaga grinda ii raspunde.” In Iacov 5, 4, se spune ca “plata lucratorilor care v-au secerat campiile si pe care le-ati oprit-o prin  inselaciune striga !” Asadar, este evident ca si in sigiliul al cincilea avem de-a face cu o personificare atunci cand sufletele de sub altar sunt auzite ca striga catre Dumnezeu, cerand sa li se faca dreptate.

 

Interpretarea sigiliului al cincilea ca fiind o dovada ca sufletul supravietuieste dupa momentul mortii este inadmisibila din mai multe puncte de vedere:

 

1) Conceptia populara aseaza aceste suflete in ceruri. Insa altarul de jertfe pe care au fost sacrificate ele nu poate fi cerul. In cer nu exista decat un singur altar – cel al tamaierii, care nu are legatura cu sangele jertfelor. Ar fi incorect sa credem ca sufletele celor martirizati s-ar afla sub altarul tamaierii, adica in cer.

 

2) Chiar daca am accepta ideea ca aceste suflete s-ar afla in cer, contrar invataturilor biblice, ar fi de neinchipuit pentru conceptia noastra despre atmosfera cerului ca aceste milioane si milioane de suflete ar sta incarcerate in spatiul ingust al unui simplu altar. Si aceasta nu pentru un timp scurt, ci pentru veacuri intregi…

 

3) Daca aceste suflete ar fi in cer, bucuria eliberarii lor de chinurile de pe pamant ar trebui sa estompeze  dorinta de razbunare si dreptate. Ele nu ar mai avea motiv sa se planga, dimpotriva, ar trebui sa le fie recunoscatoare celor care i-au ucis, trimitandu-i mai repede in cer.

 

4) Conform conceptiei populare a existentei unui rai si iad actuale, toti persecutorii care i-au martirizat pe crestini ar trebui sa sufere in focul iadului deja de multa vreme. Ce rost ar mai avea cererea acestor suflete de a li se face dreptate, din moment ce acei care i-au ucis sunt deja pedepsiti ?

 

Asadar, sigiliul al cincilea nu poate sustine in niciun mod teoria populara a nemuririi sufletului. Prima ocazie in care aceste “suflete de sub altar” sunt vazute vii in Apocalipsa este invierea celor drepti ( Apocalipsa 20, 4-6 ).

 

Lori Balogh

https://www.loribalogh.ro/2014/12/apocalipsa-6-9-11-sufletele-de-sub-altar/

 

////////////////////////////////////////

De ce Dumnezeu ingaduie ca crestinii sa fie omorati si nu intervine

 

Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si din pricina marturisirii, pe care o tinusera.

 

Ei strigau cu glas tare, si ziceau: ,,Pana cand, Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului ?”

 

Fiecaruia din ei i s-a dat o haina alba, si li s-a spus sa se odihneasca putina vreme, pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor, cari aveau sa fie omorati ca si ei.

 

                                                                                                  Apocalipsa 6:9-11

 

In aceste vremuri in care traim, auzim vesti si totodata putem vedea, prin intermediul diferitelor surse,   ca tot mai multi crestini  sunt persecutati si omoriti din pricina marturisirii lor de credinta in Isus Christos. Si multi crestini si oameni din intreaga lume se intreaba de ce exista atata tacere si de ce o lipsa de actiune impotriva acestor crime, care vin in special din tarile musulmane si din parti din Africa dar si din alte colturi ale lumii?

 

Oare Dumnezeu este nepasator la ceea ce se intampla si nu face nimic? – zic multi.

 

Crestinii isi dau viata si lasa sa li se taie capul, mai bine decat sa renunte la credinta in Domnul Isus Christos, si accepta cu multa indrazneala si fara nici o frica sau ezitare, sub amenintatea sabiei care este pusa la gatul lor, cand li se spune ca daca nu se lasa de credinta lor in Isus Christos vor fi omorati.

  

Asa cum s-a intamplat cu crestinii din Egipt, sau cum s-a intamplat cu doua zile in urma in Kenia, cand 150 de studenti care erau crestini, au fost omorati cu sange rece de militantii islamisti, in numele lui Alah, fiind impuscati in cap de acesti criminali pentru simpul fapt ca credeau in Isus Christos.

 

Dar acesti tineri curajosi, nu au dat inapoi si nu s-au lepadat de Numele lui Isus Christos ca sa-si scape viata. Lor li se da acum o haina alba si se odihnesc putina vreme pana se va implini numarul tovarasilor si fratilor lor.

 

Vom mai vedea astfel de omoruri, si nu ne va fi indiferent, vom primi aceste stiri cu durere in inima, vom plange de aceste atrocitati si am dori ca lumea sa i-a o atitudine impotriva acestor criminali, ca astfel de salbaticii sa inceteze.

 

Sufletele celor junghiati stateau sub altarul lui Dumnezeu si strigau cu glas tare: ,,Pana cand Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?”

 

Li se spune acestor martiri de Dumnezeu insusi ca sa se odihneasca inca putina vreme pana ce se va implini numarul celor care au sa fie omorati ca ei.

 

Sa nu credem ca Dumnezeu nu face nimic si este nepasator, pentru ca Dumnezeu care sade la altarul Sau, vede si stie de cele ce se intampla, si razbunarea Lui asupra locuitorilor pamantului este aproape, iar cei ce au fost junghiati vor fi razbunati si li se va face dreptate de insusi Dumnezeu.

 

Pana atunci vom continua sa privim neputinciosi cu tristete, cu durere in inima, cu plansete si nedumerire, dar sa ne pregatim zi de zi pentru ziua cea mare a biruintei pe care o vor primi ca rasplata, toti acei ce nu s-au intinat cu noroiul acestei lumi, a caror nume au fost scrise in Cartea vietii  Mielului, care este Isus Christos Domnul.

 

Scris de Avram pentru Agnus Dei

 

//////////////////////////////////////

 

Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist

 

Au trecut patru ani de la nașterea la Ceruri a Doamnei Aspazia Oțel Petrescu, mielușeaua Domnului din temnițele bolșevice. Publicăm aici extrase din cartea realizată de autorul articolului cu Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea, Generația Mărturisitoare:

 

„Meritul Bisericii Ortodoxe este că ea nu a modernizat nimic, ea nu a aliniat credința la mofturile lumii. N-a avut nevoie Iisus de aggiornamento, este neschimbător, este Cel Ce este, aici și acum, oricând și oriunde, n-ai ce să modernizezi la el. Este de la început până la sfârșit. „Eu sunt Cel Ce sunt” i-a răspuns lui Moise când L-a întrebat: „Tu cine ești? Tu, Care dai porunci, Tu, care aprinzi rugul fără să se mistuie, Tu Cine ești?” Și Dumnezeu a răspuns cu sinceritate. Deci și azi, și mâine. El este atemporal, aspațial. Ce aggiornamento să-i aduci veșniciei?

 

Părintele Justin a zis despre martirii din închisorile comuniste că sunt forța veacului acestuia.

 

Eu l-am cunoscut foarte bine pe Aurel Leșanu, mi-a fost vecin, l-am meditat la limba franceză. El făcea liceul comercial și pentru mine era foarte greu să-l meditez la franceză în limbaj comercial. L-am cunoscut foarte bine, foarte de aproape. L-am întrebat: ”Aurel, cum ai putut să reziști la închisoarea Pitești? Spune-mi și mie. Căci eu am avut șansa că nu m-au bătut în continuare, dar îți dau în scris că la a doua bătaie la tălpi, cedam! Dacă în loc să mă bage în groapa cu șobolani, mă băteau, eu cedam. Dar Domnul a vrut altfel”. Și el a spus: ”Din neputință!”. Și eu am rămas interzisă. „Cum adică din neputință? Costache Oprișan n-a putut să reziste și tu ai rezistat!”. „Pur și simplu din neputință”, mi-a spus.Era în el un duh de puritate care nu-i permitea să spună blasfemii.

 

Mi-a trimis cineva niște hârțoage și mi-a spus că vine cu un procuror, ca să-l dăm în judecată pe Vișinescu, care m-a ținut la limita vieții. Dacă nu aveam puterea credinței care să mă țină, mă scoteau de la izolatorul de la Mislea, în gerosul februarie 1954, cu picioarele înainte! Pe mine m–au scos în criză hipotermică. Este crimă! Și am zis: ”Să-l dau în judecată pe ăsta? Du-te cu procurorul tău! Noi trâmbițăm pe toate drumurile că i-am iertat pe torționari, și acum mergem să-i dăm în judecată?!”. I-am mai spus: ”Dar tu știi că creștinul nu are voie să deschidă proces? N-are voie să dea în judecată! Să dai în judecată este păcat! Și pentru cine să-l fac? Pentru Vișinescu? Lasă-l în plata Domnului! Știe Dumnezeu ce să facă cu el! Dacă e posibil, să se întoarcă”.Dar ăsta nu se întoarce…

 

Are Mitropolitul Antonie Plămădeală, înTelegraful Român, un articol în care vorbește despre „căderea de sus” (cea din prea mare zel). Să nu fie! Adevărul credinței ne îmbracă în înțelepciune, dă o bună așezare, un echilibru, o armonie. Toate acestea se regăsesc în Pacea Domnului.

 

Cineva m-a întrebat: ce se întâmplă dacă refuz cipul și vine cineva prin somn, îmi face o narcoză și-mi pune cipul? Te face sluga lui, dar faptul că n-ai acceptat și c-a venit și ți-a făcut-o pe furiș, împotriva voinței tale, nu ți-a luat mântuirea. În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur „NU”. De la „NU”-ul meu, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul. Prin acel „NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos. Ceea ce face diavolul după aceea face peste voia mea. Aproape că-mi doresc să trăiesc până să pot spune „NU”. Îmi asigur mântuirea, indiferent de câte păcate a făcut nevrednica de mine până atunci. Prin cipurire te pun să faci ceea ce tu n-ai face. Din momentul în care diavolul ți-a tăiat liberul arbitru, din momentul acela tu nu mai răspunzi de faptele tale, răspunde el. Faptele lui sunt ale lui, nu sunt ale tale. Ți le ordonă, te manipulează. Dar diavolul nu va face acest lucru, pentru că a învățat de la Pitești că dacă ți-l pune fără să-l accepți tu, sufletul nu este al lui. El va vrea să îl recunoaștem pe el ca stăpân.

 

O maică catolică a trecut pe la mine, cu o săptămână în urmă. Mi-a spus: Mie nu-mi este frică de cip. Fac semnul crucii și merg mai departe! I-am spus: Dar te întrebi dacă poți să-l mai faci? Păi, dar cum să nu pot să-l fac? I-am zis:Părintele Cleopa ne-a spus că nu-l vei putea face, pentru că ți se ordonă să nu-l faci! A rămas pe gânduri și mi-a spus că nu s-a gândit la asta. I-am spus: Rămâi fără apărarea Crucii!

 

Părintele Cleopa spune că atunci când îți pun pecetea pe frunte îți controlează toate gândurile, iar când îți pun pecetea pe mână îți controlează toate acțiunile. Pun pecetea și pe cap pentru că, atunci când omul își dă seama, își poate tăia mâna dreaptă. Dar capul nu ți-l poți tăia. Dar și pe mână sunt doi centri nervoși care acționează la fel. Acțiunea este aceiași.

 

O mare problemă este cu semnătura electronică. Nu accepți, pierzi tot. În America foarte mulți dintre cei care dorm în stradă nu sunt cei care nu și-au plătit creditele, sunt și din aceștia, dar sunt foarte mulți dintre cei care nu au acceptat sistemul.

 

Am ajuns să cred că Dumnezeu ne va da un al treilea „vai” (război mondial), ca să ne scape de toate servituțile astea care le vor pune pe noi.

 

Am citit profețiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face rușii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Rușii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus și Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic și unul american. Cel euroasiatic, ortodox, de rit vechi, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.

 

Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, așa cum nu se lipește lutul de fier. Deci, oamenii își fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot.

 

Rușii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oștilor. „Mergeți, cuceriți, faceți ce vreți, totul e al vostru!”. Așa au venit și la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beție etc.

 

Spunea un unchi al meu, care a și căzut în luptă, lovit la cap: erai deznădăjduit când vedeai că vin valuri, valuri! Veneau îmbătați și făceau prăpăd! Erau o armată dezorganizată, dar cuceritoare!

 

Eu, să spun drept, n-am darul rugăciunii. Pot să mă concentrez și să strig. Rugăciunea mea este strigătul inimii mele. Când spun o rugăciune-strigare, plâng. Plâng în hohote. Eu nu pot să stau ore întregi în contemplarea lui Dumnezeu. Mă pot concentra într-o foarte scurtă rugăciune, dar atunci o fac într-adevăr cu toate mădularele și sunt ascultată.

 

Într-o închisoare, la Miercurea Ciuc, spuneam Paraclisul Maicii Domnului, în fiecare seară, pentru toată celula.Îl spuneam cu dicție, aproape retoric, spuneam toată rugăciunea, dar n-aveam inima mea în rugăciunea aceea. Mă uitam însă la fete și le vedeam pe unele, concentrate, cum se roagă și le invidiam. Eu spuneam rugăciunea și în același timp gândeam ce văd, ceea ce nu era rugăciune. Dar faptul că totuși cuvintele pe care le spuneam aveau ecou în unele din inimi se reîntorcea la mine și mă impresiona, mă emoționa și-mi mișca inima. Eu mă rugam prin puterea altora de rugăciune.

 

Nicio jertfă n-a fost zadarnică. Ea a rodit.Nici Scripturile n-au rămas neîmplinite. Toată Apocalipsa este criptică. Dar capitolul care se referă la fiara apocaliptică și la dominația ei este foarte clar. Se știe că numai pe mână și pe frunte este operabilă suspendarea liberului arbitru. Ce nu se prea știe însă este faptul că această tehnică atât de precisă și de înfricoșătoare este inoperantă în prezența sfintei împărtășanii. Deci, împărtășirea este salvatoare.

 

Domnia lui Antihrist va fi. Dar pe-ai Lui, Dumnezeu nu îi părăsește. De-asta ne-am convins în închisori. O cale de recuperare va fi. Chiar martirajul este o cale de salvare. Antihrist este forțat să vină pe nepregătite. Cel de-al treilea război mondial îl va obliga să se declare guvernator și va domni cei trei ani și jumătate, conform Apocalipsei. Când va fi sorocul? Știe numai bunul Dumnezeu. Noi trebuie să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

 

Am explicat cum era ecumenismul închisorilor și am explicat cât era de diferit față de ce se înțelege azi prin ecumenism. Mi-este foarte teamă de acești ortodocși care pândesc și scotocesc pur și simplu viețile oamenilor, ca să scoată de-acolo necreștinătatea ori neîndreptățirea luptei naționaliste a unor mari sfinți și martiri români. Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea zeloșilor detractori!

 

Eu nu cred în ecumenismul acesta care e globalism, care e sincretism, care e orice. Diavolul pervertește termenii ca să creeze confuzii.

 

În închisoare mi s-a limpezit cum vine povestea cu frica. Este frica o lașitate? Atunci de ce frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii? Este, pentru că frica de Dumnezeu este o binecuvântare. Ea ne apără de greșeală și ne asigură liniștea. Ne e frică să nu ofensăm iubirea, călcând legile ei. Important este ca nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu.

 

Rugăciunea este arma de tărie a necredinciosului și îi garantează biruința. Cea mai puternică rugăciune este a mamei pentru copilul său. De aceea rugăciunea Maicii Domnului este atât de glorioasă!

 

Dumnezeirea se oglindește în cerul albastru și în ochii unui copil. Inocența! Livada cu pomi înfloriți!Spunea cineva mai zilele trecute: „Pazi, nu-i așa că Raiul trebuie să fie o livadă cu meri înfloriți?”. Iar copiii sunt livada noastră.

 

Trecerea noastră pe-aici este tot un dar al lui Dumnezeu. Trist este că nu știm să ne folosim de el. Și chiar dacă știm, nu reușim întotdeauna. Peste toate mila lui Dumnezeu biruie!

 

Înviem cu fiecare primăvară și hibernăm cu fiecare iarnă, starea mea de spirit ține foarte puțin de anotimp. Sigur că mă bucur în continuare de o petală de floare, de o frunză mișcată de vânt, de-un cer albastru! Toate lucrurile astea au rămas în percepția mea, peste toate este îngrijorarea sau, cum spunea Lucian Blaga, destrămarea, cum se face destrămarea. Și asta vine cu vârsta. Mama mea mi-a spus odată un lucru care pe mine m-a înfiorat. Mi-a spus: Să știi că a trăi ani mulți nu e o mare bucurie! Și eu i-am spus: Cum, să ajungi la o vârstă patriarhală, cum să nu fie o bucurie? Îți dă Dumnezeu zile multe! Și ea mi-a spus: Dar știi cum ești? Când ești foarte bătrân, ești ca un condamnat sine die. Știi că e aproape și nu mai ai bucuria lipită de această cunoaștere. Și acum constat că mama avea într-adevăr dreptate. Nu că te-ai simți un întemnițat, dar îți faci un proiect și imediat îți spui: Ei, dar ce știu eu dacă mai apuc să-l termin? Este o problemă pe care nu ți-o pui până nu ajungi la senectute. Paradoxul vieții este că te naști ca să mori!Rămâne neliniștea și frământarea cum vor fi zilele acelea când vor fi să vină!

 

VIDEO: Părintele Valerian Pâslaru despre mărturisitoarea Aspazia Oțel, sfântă a închisorilor comuniste

 

 Evocare făcută de mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu fostei deținute politic Eugenia Fuică Purcărea. „Discreție și gingășie”

 

În 7 ianuarie s-au împlinit 38 de ani de la mutarea la Domnul a Eugeniei (Gica) Fuică Purcărea. A fost arestată în mai 1948, studentă fiind la Iași, la Facultățile de Drept și Artă Dramatică – secția regie. După opt ani de închisoare este trimisă cu Domiciliu Obligatoriu (D.O.) în Bărăgan, la Lătești, unde s-a căsătorit în 29 septembrie 1957 cu Nicolae Purcărea, fost deținut politic vreme de 17 ani. În 1958, au fost din nou întemnițați până în anul 1964. Eugenia Fuică Purcărea s-a mutat la Domnul la 7 ianuarie 1984. (Florin Palas)

 

Redăm o emoționantă evocare făcută fostei deținute politic de memorialista închisorilor comuniste pentru femei, Aspazia Oțel Petrescu, în lucrarea „In memoriam. Spice”

 

Discreție și gingășie (Elena Fuică Purcărea)

 

Fiecare dintre cei mulți, mult prea mulți care purtăm cu noi acel destin românesc ce ne-a înrolat în coloana 1948, avem în suflet un cimitir de martiri, un imens cimitir. Realizez cât este de mare de fiecare dată când încep să mi le amintesc pe toate câte le-am întâlnit în rotirea noastră pe această orbită. Mă plimb cu pietate printre cruci și încerc să deslușesc nume și destine. Aș vrea să nu trec pe nimeni cu vederea, aș vrea să aștern pe fiecare cruce o cununiță evocatoare, dar îmi este cu neputință. Prea multe nume-cruce, prea multe jertfe, prea multe oseminte. Laun moment dat nici nu le mai deosebești. Ca într-o viziune a Maicii Teodosia, toate se contopesc într-o luminoasă ceață a memoriei și zic sufletului meu să îngenuncheze într-o confuză ardoare: „Ești prea slab să suporți povara atâtor amintiri”. Smerit și sfios, sufletul se oprește în fața unui mormânt, la întâmplare, și-i încredințează o solie pentru „toți cei care nu mai sunt” și care„s-au ascuns în lumina Celui Nepătruns”. Azi m-am oprit la Gica, rugând-o să ducă surorilor, fiecăreia în parte, închinarea și neuitarea mea.

 

Pe Gica Fuică am cunoscut-o la Mislea, imediat ce s-au unit secțiile. Venea din secția a II-a, „copii”, cu tot lotul de studente ieșene. Era o persoană deosebită, nu pentru că era frumoasă – erau atâtea la fel printre noi -, ci pentru că avea o grație, o gingășie ieșite din comun. Se spunea că se datorează studiilor sale de balet, eu cred, însă, că era felul ei natural de a fi. Îmi amintesc de o remarcă a Doamnei Liliana (Protopopescu – nota noastră), care a văzut-o la un moment dat traversând curtea în fugă:

 

Cine este, Pazi, căprioara aceasta? Ce superbă fugă, câtă grație!

 

Este Gica Fuică, din lotul ieșenelor, a studiat baletul.

 

Nu este numai „studiul”,în fuga aceasta este un suflet delicat ce modelează cu gingășie mișcările trupului.

 

De fiecare dintre noi s-a legat câte ceva caracteristic, ceva care a devenit emblematic. De Gica s-a legat „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Nu o cânta, ci o fluiera atât de frumos cum nu vă puteți imagina. Era solemnă, aproape liturgică, era unică clipa când admitea să ne „reproducă” duhul baladei cu fluieratul ei aproape nepământean. O făcea rar pentru că era obositor, noi înțelegeam asta, deși am fi ascultat-o zilnic.

 

Tot amintirea Gicăi se leagă de Corina Boghici, o altă frumusețe luminoasă. Corina venea din secția a patra și făcea parte din grupul studentelor bucureștene. Prietenia lor era atât de exemplară, încât unele dintre noi le spuneam Castor și Pollux, gemenii mitologici ai lui Jupiter și Ledei, considerați simbolul prieteniei.

 

În ce mă privește, ne-am intersectat în câteva rânduri prin diferite celule. (…) S-a întâmplat după ce grupul D.O.-istelor a revenit în închisori, Gica fiind căsătorită cu Nicușor Purcărea. A venit spre mine cu discreția ce o caracteriza, probabil pentru că eram prima care continuam închisoarea în condiții draconice de „strict secret”. M-a pus la curent în mod exact și fără părtinire cu ceea ce a fost viața lor în D.O. Totodată m-a lămurit ce a fost, de fapt, înfiorătorul Pitești, cu date primite de la o sursă informată și obiectivă, chiar soțul ei. Am constatat că avea o percepție destul de exactă despre mine, deoarece m-a învățat exact cântecul ce-l doream. Am apreciat „raportul” Gicăi nu atât pentru informațiile ce mi le aducea, ci pentru că mă punea în legătură din nou cu ele, umplând spațiul ce ne despărțise. Ca o subliniere a faptului că Gica era foarte atentă la nevoile „aproapelui” am găsit sub pătura mea o frumoasă cămașă de noapte, eu fiind în totală lipsă de lenjerie. Era cea mai frumoasă cămașă a Gicăi. În felul acesta, discretă și atentă, Gica a dovedit că respectă porunca de a nu păstra două cămăși când cel de lângă tine nu are niciuna.

 

Dar „clipa mea Gica”, acea clipă care ne leagă de semenul nostru prin ceva unic, frumos și adevărat, pentru totdeauna, a avut loc la Botoșani, când am încasat bătaia ca șefă de cameră. Gica a intuit ce grea problemă se iscase în sufletul meu. Posteam și mă rugam cu disperare să nu-mi cotropească sufletul ura față de ciomăgari. A simțit că, de data aceasta, morala, observația dură nu și-ar fi atins scopul. Ținea totuși, din spiritul de solidaritate ce ne lega și ne dădea putere, să-mi vină în ajutor. Și atunci a venit să-mi propună să mă învețe „Îngerul a strigat” în tonalitatea călugărească pe care o stăpânea la perfecție.

 

Astfel, când eram scoasă la program, pe sala din anticameră la grupul sanitar, vocea amplă a Gicăi m-a ajutat să urc pe volutele melodiei către adevărul pe care intenționa să mi-l sublinieze în felul acesta: „…și iarăși zic, bucură-te că Fiul…” da, a înviat spre bucuria sufletului creștin, nu spre întristare.

 

Superb gest, demn de Gica, și nu-l voi putea uita nici „dincolo” sau, mai ales, acolo.

 

La primul congres A.F.D.P.R. ținut la Brașov, unde aveam și eu o delegație din partea orașului meu (Roman), l-am cunoscut pe Nicușor Purcărea, soțul Gicăi. Era exact așa cum mi-l prezentase. Având aceeași delicatețe discretă, m-a purtat spre Gica, amintindu-mi de personalitatea ei atât de prezentă în casa lor. Locuința lor era asemenea stăpânilor, deosebită, frumoasă, plină de bun gust. La piciorul unei superbe scări sculptate în lemn (Nicușor era un foarte talentat sculptor) se afla poza Gicăi lângă un vas cu flori. Surâdea abia perceptibil, enigmatic și luminos, așa cum o cunoscusem. Nu-mi permit să încerc o creionare a acestei nemaipomenite „întâlniri”. Am întrebat dacă Gica mai fluiera „Balada”. Răspunsul a venit ca un ecou:

 

O, cum mai fluiera!

 

Nicușor m-a dus la mormântul ei. Acolo i-am șoptit să transmită tuturor surorilor metania mea evlavioasă. Le rog să mă ierte că nu le-am pomenit pe toate ici și colo, în vreun cuvânt al meu, dar în sufletul meu încap toate, așa cum au fost, cu virtuți și cu scăderi, dar luminoase în iubire și jertfă. Știu că o va face cu discreție, cu gingășie și cu fermitate.

 

Alături de Nicușor, în fața crucii, ne-am rugat în tăcere, ceas lung, fiecare cu sentimentele ce ne legau de Gica.

 

Am simțit, pentru a nu știu câta oară, că adevărata rugăciune este tăcerea profundă… Nu găsesc un mesaj mai potrivit pentru Gica din partea noastră decât un gând al altei Eugenii (Gigi Indreica): „dacă trădezi o prietenie și nu intri în conflict cu tine însuți trebuie să te îngrijoreze starea de degradare morală la care ai ajuns”.

 

Gica a dat cel mai înalt sens prieteniei, slujind-o cu gingășie și smerenie.”

 

https://www.activenews.ro/cultura-cultul-eroilor/Rusii-vor-sa-inghita-toata-Europa-De-la-NU-ul-meu-in-fata-cipului-de-acolo-inainte-orice-mi-face-diavolul-este-nul-Sfanta-inchisorilor-Aspazia-Otel-Petrescu-despre-martiri-cipuri-al-treilea-razboi-mondial-si-domnia-lui-Antihrist.-23-IANUARIE-172265

 

 

////////////////////////////

Graiul martirilor crestini din primele secole

de Petru Popovici

     

1. 7 semne ale revenirii Domnului Isus Hristos
2. 365 de profetii implinite cu privire la Mesia (Hristos, Dumnezeu intrupat)
3. Intrebare: Este Biblia adevarata? …Verifica!
4. Ai pacatele iertate de Singurul Mantuitor Isus Hristos, sau vei fi condamnat pe vecie.
5. Devieri de la Calea Vietii
6. Biblia este totusi adevarata!
7. Graiul martirilor crestini din primele secole
8. Lumini peste veacuri ««« volumul 1 »»»
9. Lumini peste veacuri ««« volumul 2 »»»
10. Istoria martirilor
11. Mari amagiri în vremurile din urma
12. Religia tainica a Babilonului: satanismul ascuns sau lupta impotriva lui Hristos prin invataturi false

 

Graiul martirilor crestini din primele secole

de Petru Popovici

 

 

 

 

 

Prefaţă

 

Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare ca suferinţele martirilor. Atacaţi, în primele veacuri după Hristos, de duşmanii păgâni, iar mai târziu de cei ce mărturiseau că sunt urmaşii blândului şi milostivului Mântuitor – care totuşi au fost lipsiţi de orice pic de milă şi compătimire omenească – aceşti bravi susţinători ai credinţei au fost întemniţaţi, torturaţi şi omorâţi cu miile.

 

Îngrozitoare cum sunt unele relatări din acestea despre oribilele bestialităţi ale omului faţă de om, ele ne pot fi folositoare nouă, celor de astăzi, spre a aprecia just binecuvântările de care ne bucurăm şi suntem în stare să comparăm drepturile şi libertăţile noastre cu tirania şi nedreptatea acelor zile.

 

Sunt doar câteva sute de ani de când cele mai crude pedepse erau aplicate nu criminalilor periculoşi statului, ci unor oameni nevinovaţi, cei mai nobili şi mai buni din vremea lor, a căror singură vină era refuzul lor de a renunţa la credinţa ce le era mai scumpă decât însăşi viaţa lor.

 

Curajul neclintit al martirilor când erau confruntaţi de-a dreptul cu moartea, în cele mai teribile forme, aproape că ne face să credem că ei n-au fost simple făpturi omeneşti, supuşi fricii şi durerii, având aceeaşi dragoste de viaţă, aceleaşi afecţiuni ca şi noi, ci parcă ar fi fost fiinţe de alt rang, astfel formate să fie indiferente faţă de suferinţele fizice şi să se dovedească împotriva slăbiciunii mintale. Dar relatările despre vieţile lor ne încredinţează că au fost oameni. Cuvintele lor, faptele lor, scrierile lor, uneori apărarea înflăcărată, despărţirile lor, felul cum îşi luau rămas bun de la familie şi de la prieteni, îi arată că erau din aceeaşi carne şi sânge ca noi. Diferenţa era în zelul lor fierbinte şi în credinţa înflăcărată a lor, ce creştea tot mai puternic în faţa prigoanelor, a închisorilor, ce creştea tot mai puternic în faţa prigoanelor, a închisorilor, a schingiuitorilor, încât lumina cu mult mai multă strălucire decât flăcările focului în care li se mistuiau trupurile lor.

 

Istoriile martirilor au avut veacuri de-a rândul un loc de frunte în literatura creştină. Acest fel de scrieri au fost găsite alături de scrierile sfinte şi de cărţile de devoţiune. Unele istorii din prezentul volum au fost scoase din aceste izvoare. Cele care descriu persecuţiile de la începutul creştinismului, fiind tradiţionale, ne-au rămas de la vechii scriitori bisericeşti; cele din urmă, sunt din „Cartea martirilor” de John Fox.

 

Din mulţimea mare a martirilor, am ales pe cei în ale căror suferinţe putem găsi învăţături deosebit de folositoare sufletelor noastre. Desigur au fost mulţi credincioşi, care în focul suferinţelor au fost mai sclipitori ca diamantul, dar despre ei nu s-a scris nici un rând. Pe aceştia îi vom cunoaşte în ceruri.

 

În descrierea suferinţelor, am căutat să redau stilul ciudat şi relatarea grafică ce caracterizează originalele.

 

Facă Domnul ca ele să fie o mare binecuvântare.

 

Petru Popovici

 

 

 

 

 

Apostoli şi evanghelişti martiri

 

Îndureraţi şi părăsiţi trebuie să se fi simţit ucenicii după plecarea Domnului lor. Însă, deşi nu-I mai puteau auzi vocea, ei ştiau că El îi priveşte din cer şi că, în Duhul, va fi cu ei şi cu întreagă Biserica Sa până la sfârşitul lumii. Astfel, apostolii aveau să fie ajutaţi şi călăuziţi zilnic în lucrarea ce El le-a spus că trebuie s-o facă, adică să meargă în toate părţile lumii şi să spună poporului fiecărei ţări că Mântuitorul omenirii a venit şi că a murit pe cruce, ca ei să poată fi mântuiţi.

 

Acum au mai rămas numai 11 apostoli, căci Iuda, care L-a trădat pe Isus nu mai era cu ei. De aceea l-au ales pe Matia spre a întregi numărul de 12 apostoli. Nu după mult timp, ei se împrăştiară în toate părţile purtând cu ei vestea bună.

 

Noul Testament nu ne spune cât au trăit apostolii şi evangheliştii, nici cum au murit. În Faptele ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. Atâta tot. Dar vechii scriitori şi istorici, care în primele veacuri după Hristos s-au apucat să adune şi să aştearnă în scris ce au auzit ei despre aceşti sfinţi, ne spun că aproape toţi au murit moartea de martir.

 

Cele ce urmează sunt istorisiri ce au ajuns până la noi.

 

 

 

Martirul Ştefan

 

Diaconul Ştefan a fost primul martir. Istoria lui este relatată în Noul Testament (Faptele apostolilor 6 şi 7).

 

Datorită creşterii numărului ucenicilor, mulţi fiind săraci, s-au ivit nemulţumiri, căci unii au fost omişi la împărţirea ajutoarelor. Atunci apostolii au zis: „Nu este bine pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu, ca să slujim la mese”. Atunci, au ales şapte administratori ai bisericii, spre a distribui ajutoarele materiale. Ei au fost numiţi diaconi. Unul dintre ei a fost Ştefan. El a ajutat la împărţirea hranei pentru cei săraci şi de asemenea a predicat Evanghelia poporului. El era un bărbat plin de puterea Duhului. Sfântul Ştefan a făcut multe semne şi minuni. El a devenit ţinta atacurilor date de evreii mai de seamă. Dar el a predicat cu atâta putere încât nici evreii învăţaţi din Alexandria nu au putut să-l contrazică.

 

Fiind biruiţi prin puritatea doctrinei sale şi forţa argumentelor sale, evreii s-au înfuriat până acolo încât au plătit mărturii false, care l-au acuzat că ar fi blestemat pe Dumnezeu şi pe Moise. Astfel, l-au dus la judecata Soborului. Acolo, el a rostit o apărare nobilă, apărare care i-a înfuriat şi mai mult, încât au sfârşit condamnându-l la moarte. În acel moment, Ştefan a avut o vedenie din cer şi extaziat de fericire, a strigat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Atunci, evreii au început să răcnească împotriva lui, s-au năpustit asupra lui, l-au apucat şi l-au târât afară din cetate, unde l-au omorât cu pietre. Pe când îl împroşcau, el a îngenuncheat şi s-a rugat zicând: „Doamne Isuse, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” De aici se vede că la primii creştini nu era duşmănie nici faţă de cei mai înverşunaţi vrăjmaşi, ci dorinţa ca şi aceştia chiar să fie mântuiţi.

 

După martirajul lui Ştefan, s-a început o mare persecuţie împotriva creştinilor din Ierusalim şi „toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi Samariei”.

 

Nicanor, altul din cei şapte diaconi, împreună cu alţii vreo două mii de creştini se crede că au fost omorâţi în această prigoană.

 

 

 

Iacov

 

Iacov a fost fiul lui Zebedei, un pescar din Galileea, şi fratele mai mare al apostolului Ioan. Într-o zi, fiind cu tatăl său la pescuit, el şi fratele său au fost chemaţi de Isus să devină ucenici ai Săi. Ei au ascultat bucuroşi chemarea şi părăsind pe tatăl lor, L-au urmat pe Domnul.

 

Isus i-a numit pe aceşti fraţi „Boanerghes”, adică „Fiii tunetului”, din cauza minţii lor agere şi a temperamentului lor năvalnic.

 

Dintre apostoli, Iacov a fost primul care a înfruntat moartea de martir. Irod, după ce a fost făcut guvernator al Iudeii de către împăratul roman Caligula, prin anul 44 d.Cr. a pornit o persecuţie împotriva creştinilor şi a ales în special pe Iacov ca obiect al răzbunării sale.

 

Când apostolul a fost dus să moară, un om, care a depus mărturie mincinoasă împotriva lui, a mers alături de el până la locul execuţiei. El, fără îndoială, se aştepta să-l vadă pe Iacov palid şi înspăimântat. Dar în loc de aceasta, el l-a văzut senin şi vesel, ca un biruitor care a câştigat o mare bătălie. Martorul mincinos s-a uimit mult de aceasta. A privit şi şi-a dat seama că Mântuitorul în care crede prizonierul, trebuie să fie Dumnezeu adevărat, căci altfel nu ar putea dărui atâta bucurie şi curaj unui om ce merge la execuţie. De aceea, el însuşi a devenit un convertit la creştinism şi a fost condamnat să moară împreună cu Iacov, apostolul. Prin urmare, amândoi au fost decapitaţi în aceeaşi zi şi de aceeaşi sabie.

 

Cam tot în aceeaşi perioadă, Timon şi Parmena, alţi doi din cei şapte diaconi, au suferit moartea de martir; primul la Corint, iar al doilea la Filipi în Macedonia.

 

 

 

Filip

 

Acest apostol s-a născut în Betsaida din Galileea. El a fost trimis ca misionar în ţările păgâne din părţile Asiei. Acolo a lucrat cu multă sârguinţa în apostolia lui. Apoi a călătorit în Frigia şi ajungând la Hierapolis, a găsit locuitorii atât de cufundaţi în idolatrie, încât se închinau unui şarpe mare. Filip a convertit pe mulţi la creştinism şi a ajuns până acolo că a omorât şarpele. Aceasta a înfuriat atât de mult pe conducători, mai ales pe preoţi, care câştigau bani mulţi din superstiţiile poporului, încât au prins pe apostolul Filip şi l-au aruncat în închisoare. El a fost bătut crunt, apoi l-au răstignit. Prietenul său, Bartolomeu i-a coborât trupul în groapă şi l-a înmormântat. Pentru aceasta era cât pe aici să împărtăşească şi el aceeaşi soartă.

 

Apostolul Filip a fost martirizat în anul 52 d.Cr. deci la vreo opt ani după omorârea lui Iacov.

 

 

 

Matei

 

Acest apostol şi martir a fost născut la Nazaret, dar a trăit mai mult la Capernaum. Aici făcea slujba de vameş, adică aduna birul pentru cotropitorii romani. Fiind chemat de Domnul Isus, a părăsit totul şi L-a urmat. După înălţarea Învăţătorului său, timp de nouă ani, el a căutat să predice Evanghelia în Iudeea. Înainte de a părăsi Iudeea spre a merge să predice la neamuri, el a scris pentru evrei evanghelia sa în ebraică. După aceea a fost tradusă în limba greacă de apostolul Iacov cel mic. Matei a plecat în Etiopia, unde a întemeiat biserici, a rânduit prezbiteri şi a convertit multe suflete.

 

Apoi s-a dus în Partia. Prin anul 60 d.Cr., Matei a suferit moartea de martir, fiind ucis cu sabia.

 

 

 

Marcu

 

Acest evanghelist şi martir a fost născut din părinţi evrei, ce se trăgeau din neamul lui Levi. Se crede că Marcu ar fi fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajutat în călătoriile misionare şi i-a servit ca scriitor.

 

Fiind rugat stăruitor de credincioşii din Roma să aştearnă în scris vorbirile apostolului Petru despre Hristos Domnul, Marcu a consimţit şi a scris în greacă evanghelia a doua, evanghelie ce poartă numele său. În mod real însă, cuvintele acestei evanghelii sunt ale apostolului Petru.

 

Marcu a înfiinţat o biserică în Alexandria. De aici, a trecut în Libia, unde a făcut mulţi convertiţi. La reîntoarcerea sa în Alexandria, unii egipteni geloşi pe puterea sa, i-au hotărât moartea.

 

Evanghelistul Marcu a fost prins, picioarele i-au fost legate împreună şi astfel a fost târât pe străzile cetăţii, apoi zdrobit şi însângerat a fost aruncat într-o celulă. În ziua următoare i-au ars trupul. Oasele lui au fost adunate de creştini şi înmormântate după cuviinţă. O tradiţie spune că mai târziu oasele lui au fost mutate la Veneţia, unde este considerat ca Sfântul protector şi patron al cetăţii.

 

 

 

Iacov cel mic

 

Acest apostol şi martir este supranumit „cel mic”, spre a se deosebi de celalalt apostol Iacov, fratele lui Ioan, care era supranumit „cel mare”. Iacov cel mic, fiul lui Alfeu a lucrat printre evreii din Ierusalim. Aceştia fiind împietriţi şi plini de furie împotriva creştinilor n-au vrut să primească Evanghelia. Atunci unele tradiţii spun că s-a dus în Egipt să predice. Acolo însă a fost prins şi osândit la moarte prin răstignire. După moarte, corpul său a fost tăiat bucăţi cu ferăstrăul. De aceea, ferăstrăul a rămas simbolul lui Iacov cel mic.

 

 

 

Matia

 

Acest apostol şi martir a fost chemat la apostolie după înălţarea Domnului Isus la cer. Alegerea lui s-a făcut imediat de către apostoli, spre a completa locul vacant al lui Iuda, trădătorul. Istoricul Eusebiu şi Epifaniu ne spun despre Matia că a fost unul din cei şaptezeci de ucenici. Noul Testament nu-l mai pomeneşte deloc. O tradiţie spune că a predicat Evanghelia în Iudeea şi că a fost martirizat la Ierusalim prin împroşcarea cu pietre, apoi i-au tăiat capul.

 

 

 

Iuda

 

Apostolul Iuda, fiul lui Iacov, a avut trei nume. Luca îl numeşte Iuda, Matei îl numeşte Levi, iar Marcu îi spune Tadeu. El a fost un naţionalist violent, cu visuri de putere şi dominaţie. În Ioan 14:22, 23 ni se redă întrebarea pusă de el Domnului Isus: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?” El voia un Hristos care să se facă de cunoscut lumii.

 

Iuda a mers să predice Evanghelia în cetatea Edesa, pe Eufrat. Acolo a săvârşit multe minuni şi a vindecat pe unii bolnavi. Mulţi au crezut propovăduirea lui şi au părăsit idolii. Aceasta i-a înfuriat pe ceilalţi. Atunci a mers în alte cetăţi să predice. El a fost omorât cu săgeţi la Ararat.

 

 

 

Simon

 

Apostolul Simon Canaanitul, înainte de a fi chemat la apostolic, a făcut parte din partida Zeloţilor. Aceştia erau naţionalişti fanatici, neîmpăcaţi duşmani ai Romei şi a străinilor, precum şi chiar a fraţilor lor care consimţeau să colaboreze cu romanii, să fie în slujba lor.

 

După chemarea sa, el învaţă că trebuie să-i iubească, să fie bun cu toţi. Astfel ajunge prieten şi părtaş la apostolie cu Matei, vameşul.

 

Pentru mărturia purtată de el printre evrei, a avut de suferit multe, iar în cele din urmă a fost răstignit.

 

 

 

Andrei

 

Apostolul Andrei era din Betsaida Galileii. El a fost fratele lui Simon Petru.

 

Andrei a fost omul care s-a mulţumit cu locul al doilea. El nu a făcut paradă de vorbe, ci a fost foarte activ. Menirea lui a fost să conducă pe alţii la Isus.

 

El a predicat Evanghelia la multe popoare asiatice. Acolo a făcut mulţi convertiţi. Apoi a trecut în Grecia. Aici a predicat şi a săvârşit minuni. O tradiţie spune că a vindecat chiar şi pe soţia guvernatorului Aepeas din oraşul Patra, Ahaia. După ce a fost vindecată, ea a devenit creştină. N-a trecut mult şi chiar fratele guvernatorului a fost convertit. Aceasta a stârnit furia guvernatorului şi i-a interzis apostolului să mai predice, ameninţându-l cu suferinţe şi cu moartea dacă mai vorbeşte împotriva idolilor la care se închina el şi poporul lui. Fără frică, Andrei a continuat să predice şi mulţi au crezut în Hristos. Din această cauză, guvernatorul a rostit sentinţa de condamnare la moarte prin răstignire pe cruce. Andrei a cerut ca crucea lui să fie în formă de X, spre a fi diferită de crucea Domnului Isus. Cerinţa aceasta i-a fost acceptată. Ca moartea să-i fie mai înceată, nu l-au pironit pe cruce cu cuie, ci doar l-au legat de ea.

 

Un vechi scriitor ne povesteşte despre curajul sublim, precum şi liniştea ce a dovedit-o apostolul în faţa morţii, în următoarele cuvinte: „Când Andrei a văzut crucea pregătită, nu şi-a schimbat nici înfăţişarea, nici culoarea, aşa cum se petrece cu slăbiciunea omenească. Nici sângele nu i s-a retras, nici limba nu i s-a încurcat în vorbire, trupul lui nu a leşinat, mintea nu i s-a turburat, înţelegerea nu l-a părăsit, ci din belşugul inimii, gura sa a început să vorbească şi căldura dragostei se arăta în cuvintele sale. El a zis: „O, cruce, cea mai binevenită şi de atâtea ori căutată, de bună voie, cu bucurie şi plin de dorinţă acum vin la tine, fiind ucenicul Celui ce a atârnat pe tine. Totdeauna te-am dorit şi am vrut să te îmbrăţişez”.

 

Andrei a rămas atârnat pe cruce trei zile, suferind dureri îngrozitoare, dar continua mereu să spună poporului adunat în jurul lui, despre dragostea lui Hristos. Cei ce îl ascultau au început să creadă cuvintele lui şi i-au cerut guvernatorului voie să-l pogoare de pe cruce. Nedorind să-i refuze, în cele din urmă a poruncit să i se taie frânghiile. Dar când ultima funie a fost tăiată, trupul apostolului s-a prăbuşit mort în ţărână.

 

Despre Andrei, istoricul Eusebiu spune că a predicat Evanghelia în Sciţia, iar Neceforus spune că a ajuns şi în Asia Mică şi în Tracia. Se susţine că el ar fi înfiinţat biserica creştină din Constantinopol, unde a ordinat ca păstor pe Stache, de care pomeneşte Pavel în Romani 16:9.

 

 

 

Petru

 

Marele apostol şi martir Petru a fost născut în Betsaida din Galileea. El a fost fiul pescarului Iona, ce şi-a învăţat şi copiii cu această îndeletnicire. De la mreje, Petru a fost chemat să-L urmeze pe Isus, împreună cu fratele său Andrei.

 

Petru era aşa de ferm în credinţa lui, încât Isus îi dăduse numele de „Chifa”, ceea ce în limba siriacă înseamnă pietros, stâncă. Deşi a fost înfocat şi zelos în slujba lui pentru Hristos, Petru a avut slăbiciunea să se lepede de Învăţătorul său. Dar sinceritatea pocăinţei sale, l-a ispăşit de vina lepădării.

 

După înălţarea lui Hristos, evreii au continuat să persecute pe ucenici şi au poruncit ca unii dintre apostoli să fie biciuiţi. Printre aceştia a fost şi Petru. Pedeapsa au suportat-o cu cea mai straşnică tărie de caracter, ba chiar s-au bucurat că au fost învredniciţi să sufere pentru Mântuitorul lor.

 

Prin anul 44 d.Cr., când Irod a poruncit să i se taie capul lui Iacov şi a văzut că lucrul acesta place evreilor, a arestat şi pe Petru. Dar un înger al Domnului a venit noaptea, l-a atins, lanţurile au căzut, uşile temniţei s-au deschis şi el a ieşit liber. Irod s-a mâniat atât de tare, încât a poruncit ca soldaţii care păzeau temniţa, să fie omorâţi.

 

Cum la scurt timp după aceasta Irod a murit, se susţine că Petru n-a mai părăsit Palestina. La primul congres creştin, descris în Faptele apostolilor 15, congres ce s-a ţinut aproximativ în anul 51 d.Cr., îl găsim la Ierusalim, ca un membru de seamă al sfatului apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. La această consfătuire, care a fost la 14 ani după pocăinţa lui Saul (Pavel) (Galateni 2:1), fraţii stabilesc că Pavel şi tovarăşii acestuia să lucreze printre neamuri, iar Petru să se ocupe de evreii împrăştiaţi. De aci nu mai avem date biblice despre el.

 

Înainte de această dată ştim că a făcut o vizită la Antiohia (Galateni 2:11), la fel se presupune că a fost la Corint, întrucât unii de acolo pretindeau că sunt ai lui Chifa. Apoi din întâia sa epistolă cap. 5 v. 13 se constată că a fost prin Babilon, deoarece acolo rămăseseră mulţi evrei de pe vremea robiei. Nu este nici o dovadă că el ar fi lucrat în Roma. Poate doar ultimul an l-a petrecut acolo, căci e stabilit că acolo a fost martirizat. Clement de Roma scriind înainte de încheierea primului secol, pomeneşte de martirajul său, fără să menţioneze locul, care probabil era bine cunoscut cititorilor săi. Dionisius din Corint în epistola sa către Soter, episcopul Romei, scrisă în veacul al doilea, stabileşte ca un fapt bine cunoscut, că martirajul lui Petru a fost la Roma şi că s-a petrecut cam în acelaşi timp cu martirajul lui Pavel.

 

Cava susţine că a venit în anul 63, iar Lardner crede că în anul 63 sau 64 d.Cr. Cei mai mulţi istorici susţin că apostolul Petru a vizitat Roma în timpul persecuţiei. Călătorul modern ce vizitează Roma, cetatea eternă, o găseşte plină cu locuri memorabile legate de viaţa, suferinţele şi martirajul apostolului Petru. Se poate vedea unde a fost întemniţat, precum şi creasta laniculum, unde se susţine că ar fi fost martirizat. La 1 km. de la poarta Apia, se află o bisericuţă, care este asociată cu mişcătoarea povestire a ultimelor clipe din viaţa de libertate a apostolului. Se spune că văzând groaznica prigoană dezlănţuită de Nero, într-o duminică dimineaţa, Petru înspăimântat ar fi căutat să fugă din Roma, ca să-şi scape viaţa. În timp ce cobora pe via Apia, deodată i-a apărut în faţă Mântuitorul. Petru încremenit, a putut doar să strige: „Quo vadis, Domine?” (adică: „Unde mergi, Doamne?”) Binecunoscuta voce a Celui înviat i-a răspuns: „Merg la Roma să fiu răstignit din nou”. Îndată inima lui Petru a fost zdrobită şi ruşinat de slăbiciunea arătată, s-a întors la Roma hotărât să sufere moartea de martir.

 

Întors la Roma ar fi fost prins şi aruncat în temniţă, unde a stat vreo nouă luni. Dus la judecată în faţa lui Nerone, a fost osândit la moarte. La locul de execuţie, întâi a fost biciuit, apoi răstignit. Eusebiu, citându-l pe Origen, spune că a fost răstignit cu capul în jos, la cererea sa, căci nu se socotea vrednic să fie răstignit ca şi Domnul său.

 

 

 

Toma

 

Apostolul Toma s-a mai numit şi Didimus, adică Geamăn. Prin atitudinea sa faţă de învierea Domnului Isus, a fost poreclit de popor cu numele de Toma Necredinciosul. Se pare că era sceptic din fire. Deşi luase parte ca martor ocular la atâtea minuni săvârşite de Isus, totuşi el e greoi în a crede. Pentru convingere, lui nu-i ajunge văzul şi auzul, ca oricărui martor. El vrea, ca savantul din laborator, pipăirea, cercetarea de aproape. Hristos Domnul îi acordă şi harul acesta.

 

După înălţarea Domnului la cer, Toma aşteaptă împreună cu ceilalţi ucenici pogorârea Duhului Sfânt şi apoi devine un martor al învierii lui Hristos.

 

Unele tradiţii spun că apostolul Toma a mers să predice Evanghelia în Persia. Alţii spun că a ajuns până în India în împărăţia lui Gundoforus, că a predicat brahmanilor şi că mulţi s-au convertit.

 

În anul 190 d.Cr., când Pantaenus a fost trimis să predice Evanghelia printre brahmanii din India, el a găsit acolo o biserică formată.

 

Multă vreme s-a crezut că aceasta e doar o legendă. Dar descoperirile moderne au făcut lumină şi au confirmat că a existat la Punjab, în primul secol, un aşa împărat şi că în anul 68 d.Cr. o colonie de vreo zece mii de evrei a imigrat pe coasta Malabar.

 

Faptul că apostolul Toma a botezat mulţi convertiţi, se spune că şi împăratul Gundoforus a fost convertit, a stârnit furia preoţilor păgâni, care i-au hotărât moartea. Apostolul Toma a murit străpuns cu suliţa.

 

 

 

Bartolomeu

 

Bartolomeu a fost unul din cei 12 apostoli. Numele lui se găseşte menţionat în primele trei evanghelii, dar nu este pomenit niciodată în evanghelia a patra. O mare parte din oamenii cu autoritate în cercetarea Scripturilor susţin că el e una şi aceeaşi persoană cu Natanael, pomenit de Ioan şi că acesta i-ar fi adevăratul nume, pe când celalalt ar fi slujit doar la identificarea lui ca fiul lui Tolomeu (Bar însemnează fiu). Aceştia spun că numai Ioan i-a înscris numele adevărat, iar ceilalţi evanghelişti au urmat obiceiul evreiesc de a-l numi fiul lui Tolomeu. El era din Cana Galileii (Ioan 21:2) Primul care i-a spus despre Isus a fost Filip.

 

După anumite tradiţii, Natanael a devenit misionar zelos în părţile răsăritului. El a predicat Evanghelia în Persia, Mesopotamia, Egipt şi Armenia.

 

Pentru credinţa sa şi pentru mărturia depusă, se spune că a fost martirizat în Albanopolis, Armenia.

 

Felul morţii e necunoscut, nu se ştie precis. Unii susţin că a fost crucificat; alţii spun că a fost decapitat sau jupuit de viu. Michael Angelo se pare că a înclinat spre cea din urmă, căci pictura sa celebră „Judecata cea din urmă” îl reprezintă pe Bartolomeu jupuit, ţinându-şi pielea în propriile sale mâini.

 

 

 

Luca

 

Luca, doctorul prea iubit, a fost un convertit dintre neamuri. Aceasta se înţelege din comparaţia textului din Coloseni 4:11 cu 4:14, el nu era dintre cei tăiaţi împrejur. El era medic. Nu ştim când s-a convertit, căci deşi avem scrierile sale: Evanghelia şi Faptele apostolilor, din motive de modestie, niciodată nu se reliefează pe sine. Din stilul literar al scrierilor sale, precum şi din caracterul conţinutului se constată că a fost un grec bine educat. Cercetările moderne au pus în lumină faptul că Luca a fost un istoric de mâna întâi. Precizarea datelor, a împrejurărilor, a locurilor geografice, indicarea funcţiunilor în termenii oficiali ai vremii, terminologia specifică în descrierea bolilor, redarea sinceră a faptelor i-au făcut chiar pe critici să-i acorde o înaltă preţuire.

 

El s-a unit cu apostolul Pavel în lucrarea sa misionară la Troa. Amănuntul acesta se observă în Faptele apostolilor 16:10, 11 în expresia „am căutat îndată să ne ducem în Macedonia”, deci şi el era cu ei. El i-a însoţit până la Filipi, dar acolo nu a avut parte de prigoană, aşa că el n-a părăsit cetatea; lucru ce se înţelege din folosirea verbelor la persoana treia plural. El se uneşte cu ei din nou în lucrarea misionară către sfârşitul celei de a treia călătorii a lui Pavel (Faptele apostolilor 20:6). De aici, în descriere, el foloseşte iarăşi verbele la persoana întâia plural. Se pare că o perioadă de vreo 7-8 ani, el a lucrat prin împrejurimile cetăţii Filipi, în continuare, el a rămas mereu cu apostolul Pavel, chiar şi în timpul întemniţării sale la Roma. Cu ceva înainte de martirajul său, Pavel scrie mişcătoarele cuvinte: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4:11). Aceasta arată adânca credincioşie şi alipire a lui Luca de bătrânul Pavel. Se pare că l-a însoţit până la martiraj.

 

Ce s-a întâmplat cu medicul Luca după decapitarea marelui său prieten, nu ştim precis. Faptul că a avut contact apropiat cu Pavel şi cu unii din cei mai de seamă conducători creştini ca Barnaba, Filip, Iacov, fratele Domnului, Marcu, Sila, Timotei şi alţii, precum şi faptul că a vizitat Palestina, a fost la Ierusalim (Faptele apostolilor 21:17), i-au dat cea mai bună oportunitate de a culege datele în legătură cu viaţa Domnului Isus şi a compune evanghelia sa (Luca 1:1-4).

 

Se spune că a avut parte de o viaţă lungă, atingând 84 ani. Tradiţia din vremea lui Grigore de Nazianz spune că Luca ar fi suferit moarte de martir.

 

 

 

Pavel

 

Pavel, apostolul neamurilor, a fost evreu din seminţia lui Beniamin, născut în Tarsul Ciliciei. Jerome spune că strămoşii lui au fost galileeni. Nu se ştie dacă au imigrat la Tars pentru scopuri comerciale sau au fost colonizaţi acolo de vreun conducător sirian. Faptul că Pavel avea cetăţenia romană denotă că erau de mult timp acolo.

 

El a dobândit o bună pregătire în Ierusalim la şcoala lui Gămăliei. Curând şi-a depăşit toţi colegii săi. Încă de tânăr ajunge în Sanhedrinul lui Israel cu drept de vot, iar datorită râvnei sale pentru religia strămoşească, i se acordă autoritatea de a conduce prigoana împotriva creştinilor. Această slujbă şi-o îndeplineşte cu multă ardoare. Deşi avea mai multe ajutoare, ca şef îşi rezervase sieşi funcţia de bătăuş al creştinilor. El însuşi mărturiseşte: „Îi băteam prin sinagogi… Îmi dădeam toată silinţa să-i fac să hulească”. După ce a făcut prăpăd între creştinii din Iudeea, a plecat la Damasc, în Siria, căci auzise că şi acolo se află creştini. Pe drum, are vedenia cerească şi se pocăieşte. De acum înainte, prigonitorul devine prigonit. Cu el s-au împlinit cuvintele Domnului Isus, că a primit înapoi o măsură îndesată şi bine clătinată.

 

Imediat după ce a fost botezat în Damasc, Saul, că aşa se numea pe acea vreme, a început să predice pe Hristos. Aceasta a stârnit furia evreilor, iar împăratul Areta însărcinează pe un dregător să-l aresteze. El se ghemuieşte într-o coşniţa şi este lăsat printr-o fereastră în afara zidului cetăţii.

 

Pe cât a fost de înflăcărat în lupta lui contra lui Hristos, pe atât a devenit acum zelos în lucrarea pentru Hristos. Aceasta a atras asupra lui un şirag întreg de persecuţii şi suferinţe. În a doua epistolă către Corinteni, care este datată de cei mai mulţi cercetători biblici cu anul 54, deci cu zece ani înainte de martiraj, apostolul face un scurt bilanţ al suferinţelor sale spunând: „De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre..”. (11:24, 25). În 1 Corinteni 15:32 el spune că s-a luptat cu fiarele în Efes. Se ştie că pe acea vreme, unii condamnaţi erau duşi în amfiteatru la anumite spectacole şi puşi să se lupte cu fiarele. Pavel spune că şi de aceasta a avut parte.

 

El a făcut trei călătorii misionare. Pe la finele lunii mai a anului 57 d.Cr., Pavel se reîntoarce la Ierusalim. Aici este arestat, dus la Cezareea, apoi la Roma să fie judecat de Cezar. Această primă întemniţare a durat până în anul 62, când se pare că a fost pus în libertate. Din scrierile sale constatăm că în această perioadă a făcut călătoria de care pomeneşte încă din închisoare în Filipeni 2:24 şi Filimon 22, că s-a dus prin Asia Mică, la Efes l-a lăsat acolo pe Timotei (1 Timotei 1:3), a trecut în Creta, unde l-a lăsat pe Tit (Tit 1:5), trece apoi în Macedonia, Corint şi iernează la Nicopoli (Tit 3:12). Unii presupun că a vizitat şi Spania, apoi s-a reîntors la Efes, unde a fost arestat din nou. Trimis la Roma îndură a doua întemniţare, mult mai aspră ca prima. După prima înfăţişare înaintea lui Nerone, el scrie ultima sa epistolă, şi anume a doua către Timotei. La a doua înfăţişare a fost condamnat la moarte prin decapitare. El era pregătit pentru aceasta, căci scrie: „Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8). Clement spune că a fost plâns de prieteni care în catacombele subterană i-au luat corpul pentru înmormântare. Aici de-a lungul multor ani de opresiune, Biserica persecutată şi-a găsit refugiu pentru cei vii şi morminte pentru cei morţi (Clement, Romani 1:5).

 

 

 

Timotei

 

Timotei a fost fiul unei evreice pioase şi a unui tată grec. Convertirea lui se crede că s-a produs cu ocazia primei vizite misionare a lui Pavel la Listra. Nu avem nici o menţiune cu privire la el până când apostolul ajunge a doua oară la Listra (Faptele apostolilor 16:1). El cunoştea bine Scripturile şi era vorbit de bine de fraţi.

 

Acum Timotei se dedică lucrării sfinte de predicare a Evangheliei şi îl însoţeşte pe apostolul Pavel şi tovarăşii săi în misiune. Deşi tânăr, el devine unul din cele mai folositoare ajutoare ale apostolului în lucrarea misionară.

 

Timotei este lăsat la Filipi, apoi apare la Berea, unde rămâne cu Sila (Faptele apostolilor 17:14); se întâlneşte cu Pavel în Atena, de unde este trimis înapoi la Tesalonic (1 Tesaloniceni 3:2). Din Tesalonic se întoarce nu la Atena, ci la Corint şi numele-i apare în amândouă epistolele trimise de aici către fraţii din Tesalonic. Pentru o perioadă de vreo cinci ani nu avem nici un amănunt despre el, apoi îl găsim iarăşi cu Pavel, pe care îl însoţeşte până la Roma. Când bătrânul apostol scrie epistolele către Filipeni, Coloseni şi Filimon, Timotei era cu el la închisoare. Când apostolul scapă din prima întemniţare, merge cu el în misiune prin Asia proconsulară şi cu lacrimi în ochi e lăsat la Efes (2 Timotei 1:4). În a doua epistolă, Pavel îl roagă să vină curând la el. Nu se ştie dacă acesta a putut ajunge la Roma înainte de execuţia vajnicului luptător.

 

După unele scrieri, Timotei a lucrat mai departe la Efes şi a suferit martirajul sub Nerva sau Domiţian.

 

 

 

Aristarh

 

Aristarh Macedoneanul a fost unul din tovarăşii de lucru şi de temniţă a apostolului Pavel. El era din Tesalonic. El intră în lucrare la a treia călătorie misionară şi îl însoţeşte la Efes. Aici cu ocazia răscoalei produsă de Dimitrie argintarul împotriva lui Pavel, Aristarh a fost prins şi târât în amfiteatru. Era cât pe aici să fie omorât de mulţimea înfuriată, dar a intervenit logofătul şi i-a liniştit. L-a însoţit pe Pavel în Grecia, prin Asia Mică şi chiar la Roma, unde i-a devenit tovarăş de temniţă (Coloseni 4:10).

 

Scrierile vechi spun că el a fost martirizat sub Nero.

 

 

 

 

 

Martirii primului val de prigoană

 

În primele patru secole ale creştinismului, zece valuri de prigoană generală au fost revărsate asupra urmaşilor lui Hristos. Primul val a fost dezlănţuit de împăratul Nero. El a fost al şaselea împărat al Romei, în mod indirect, el e pomenit de două ori în Noul Testament. Odată în Faptele apostolilor 25:11, unde Pavel zice lui Festus: „Cer să fiu judecat de Cezarul”. A doua oară e în 2 Timotei 4:17, când tot Pavel spune că a fost izbăvit din „gura leului”.

 

Nero a ajuns împărat când avea doar 16 ani. Mamă-sa Agripina, prin uneltiri ticăloase, şi-a otrăvit bărbatul, pe împăratul Claudiu şi pe fiul lui, curăţind astfel calea spre tron lui Nero, fiul ei dintr-o altă căsători. În primii ani, a cârmuit cu înţelepciune, căci a avut sfetnici abili. Crescând mare, firea sa violentă a început să se arate. El a alunecat sub influenţa nefastă a unei femei, renumită în frumuseţe, Popea Sabina, care era proverbială în goana după vanitate, lux şi trai în stricăciune. Despre ea se spune că ţinea 500 de măgăriţe ca să facă baie în laptele lor, spre a-şi menţine frumuseţea. Nero dorea să se căsătorească cu ea, deşi avea o soţie, pe Octavia. Agripina luând partea celei neglijate, Nero a plănuit moartea mamei sale prin înec. În acest scop, a trimis-o la ţară într-o barcă, ce urma să se umple cu apă de îndată ce pleca de la ţărm. Dar Agripina s-a salvat înotând până la ţărm. Totuşi ea a fost omorâtă cu sabia de nişte călăi, ce au fost trimişi de Nero, imediat ce a aflat că a scăpat de la înec. A divorţat de Octavia, apoi a exilat-o pe o insulă, unde a fost omorâtă. S-a căsătorit cu Popea, dedându-se unei vieţi fără frâu şi celor mai sălbatice porniri. Făcea orice, nu mai ţinea cont de demnitatea sa, ci doar să fie aplaudat şi lăudat. Uneori cobora în arenă şi se amesteca cu gladiatorii şi cu luptătorii de profesiune spre a fi aclamat de gloate. Apoi şi-a construit un palat măreţ numit „Casa de aur”. Palatul era împrejmuit de grădini mari, lacuri, băi şi locuri de petrecere. Ca să-şi poată termina palatul, aducea acuzaţii imaginare oamenilor bogaţi din Roma, astfel ei erau omorâţi şi averile confiscate treceau în vistieria împăratului. Filozoful Seneca, fostul său dascăl, la fel a fost acuzat. Dar el a preferat să moară de mâna sa, decât să fie torturat de călăii lui Nero. Astfel a intrat într-o baie caldă şi şi-a deschis venele spre a-i curge tot sângele. La fel a făcut şi soţia sa. Atât de obişnuită a devenit metoda de a primi mesaje de moarte încât oamenii îşi căutau singuri căile de a muri cât mai uşor, fără să se lase pe mâna călăilor.

 

Cam în acest timp, Roma a fost cuprinsă de flăcări. Din cele patrusprezece cartiere ale ei, şase au fost distruse de foc. Abia după şase zile au reuşit să stingă focul. Dar alt foc a izbucnit în partea opusă. Multe temple vechi, monumente, lucrări de artă au fost cu totul nimicite de flăcări. Roma a fost oraşul cel mai mare pe vremea aceea. O inscripţie, descoperită în 1941 la Ostia, conţine date statistice şi indică că populaţia cetăţii imperiale în anul 14 d.Cr. a fost de peste 4.000.000 locuitori (Am. Journ. of Arch, 45, 1941, p. 438). Când flăcările au cuprins oraşul, populaţia a intrat în panică, flăcările se ridicau la mari înălţimi, dar Nero, urcat într-un turn cu harfa sa, cânta arderea Troiei zicând „Doream să văd ruina tuturor lucrurilor”.

 

Tacitus, istoric roman, în Analele sale XV, 44, descrie cum Nero, ca să scape de suspiciunea că a dat foc Romei, a aruncat vina pe creştini.

 

Se spune că Nero dându-şi seama de-alarmarea poporului şi că tronul îi este în primejdie, începu să alerge pe străzi şi cu mână largă arunca bani mulţimilor adunate până ce şi-a golit punga, apoi acuză pe creştini că ei au incendiat Roma şi porunci să fie vânaţi, torturaţi cum se poate mai groaznic şi omorâţi fără milă.

 

 

 

 

 

Torţele lui Nero

 

Pe unii din creştinii prinşi, Nero a poruncit să-i învelească în câlţi, să fie unşi cu smoală, apoi să fie ridicaţi pe stâlpi înalţi de 4-5 m. În grădina palatului şi să li se dea foc. Astfel, seara, grădina îi era luminată de trupurile creştinilor, în timp ce Nero sta pe balcon cu curtenii săi şi se desfăta privindu-i. El spunea că acestea sunt torţele sale.

 

Din cauza cruntei prigoane dezlănţuită de împărat, bieţii creştini nu se mai puteau aduna pentru închinăciune decât în ascuns. La marginea Romei, se aflau nişte galerii de unde s-a scos cândva piatră pentru clădirile Romei. Aceste subterane se numeau catacombe. Cum unii din sclavii care au lucrat în aceste catacombe s-au încreştinat, s-a ajuns la ideea ca să se adune în aceste locuri sub pământ pentru închinăciune. Când se însera, creştinii se strecurau pe furiş spre catacombe. Pe drum mereu se uitau în urmă să vadă dacă nu sunt urmăriţi. La început, duşmanii n-au ştiut nimic despre aceste întruniri. Creştinismul a început să se lăţească ca şi focul în mirişte. Fiecare era o adevărată torţă sfântă şi aprindea pe altul cu acelaşi foc sacru. Soţia creştină îşi convertea soţul; sclavul îşi convertea stăpânul; stăpânul convertea pe alţi sclavi; centurionul îşi convenea soldaţii. Creştinismul pătrunsese până în casa Cezarului. Pavel, în epistola către fraţii din Filipi, spune: „Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa Cezarului” (Filipeni 4:22). Lanţurile lui Pavel i-a îmbărbătat şi i-a înflăcărat mai mult.

 

La Roma erau în totul adevărate cuvintele: „Din cauza Ta suntem daţi morţii toată ziua” (Romani 8:36). Dar cu cât îi omorau mai mult, cu atât se înmulţeau şi mai mult. Văzând că nu-i pot stârpi numai cu ajutorul denunţurilor particulare, au fost puşi spioni pe urmele lor. Aceştia s-au strecurat printre cei credincioşi, prefăcându-se că şi ei sunt creştini. Astfel au ajuns să cunoască toate locurile de întâlnire pentru închinăciune din catacombe. Uneori erau ridicaţi cu grămada din catacombe. Altădată, le zideau intrarea la galeria laterală unde erau adunaţi şi îi lăsau acolo să moară de foame.

 

Judecarea celor învinuiţi de creştinism nu dura prea mult. Acuzatului i se cerea să-şi tăgăduiască crezul şi să ardă tămâie în cinstea împăratului, iar dacă nu voia, era osândit la moarte.

 

 

 

În timpul acestui val de prigoană au fost martirizaţi apostolii Petru şi Pavel, Aristarh Macedoneanul, Trofim Efeseanul, un tovarăş al lui Pavel care a rămas bolnav la Milet, iar după aceea a ajuns la Roma, a luat parte la martirajul lui Pavel, fiind denunţat, a fost decapitat şi el; Iosif, numit şi Barsaba, unul din cei doi propuşi de apostoli să înlocuiască pe Iuda; Anania din Damasc, care l-a botezat pe Pavel, a fost martirizat în cetatea sa; Erast, vistiernicul cetăţii Corint, a fost martirizat la Filipi; şi atâţia alţii pe care îi vom cunoaşte doar în ziua judecăţii. Ei au suferit moartea pe rug, decapitaţi sau sfâşiaţi de fiare sălbatice în arene, din porunca împăratului Nero.

 

 

 

 

 

Martirii celui de-al doilea val

Anul 85 d.Cr…………………………………………………………..cont aici https://sites.google.com/site/sfrvmr/0

 

////////////////////////////////////////

 

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie

 

Episcopii erau adunaţi toţi într-o celulă: Frenţiu, Hossu, Suciu, Rusu, Marton… Iar preoţii de rând au fost repartizaţi la bucătărie şi la servicii domestice, ei curăţau cartofii, ei spălau rufele, ei găteau, ei măturau culoarele. Toate acestea se împlineau sub supravegherea gardienilor şi a ofiţerilor de serviciu, a ofiţerilor „politici“.

 

Privitul pe fereastră nu ne putea da decât informaţii limitate relativ la identitatea personajelor şi la repartiţia lor pe celule. La Sighet, ca şi în toate închisorile, se scoteau la plimbare fiecare celulă una după alta indiferent dacă se plimba unul singur sau eventual treizeci de persoane. Preoţii măturători izbuteau să ne transmită ştiri privitoare la lumea din închisoare. La rândul nostru îi lămuream, pe şoptite, despre identitatea grupului nostru. Despre un contact cu lumea exterioară nu putea fi însă vorba. Socoteam – cu drept cuvânt – că aveam în prealabil datoria de a afla unde, cum şi cu cine ne aflăm alături….

 

Demnitatea se învaţă rar în închisoare. De obicei se vine cu ea de acasă. Când se vine.

 

În acest sens, spectacolul pe care îl oferea celula episcopilor uniţi era impresionant. Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu.

 

Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb, totdeauna, sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu sau Moise sau cine ştie ce profet îi luase sub înalta sa conducere.

 

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie.

 

Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori.

 

 

 

Din N. Carandino, Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste, Ediție îngrijită de Paul Lăzărescu, Note de Andrea Dobeș, Fundația Academia Civică, 2017

 

 

 

Nicolae Carandino (1905-1996) jurnalist, director al ziarului Dreptatea, arestat în iulie 1947 în urma înscenării de la Tămădău și judecat în procesul liderilor PN. A fost condamnat la 6 ani închisoare. Închis la Galați și Sighet, apoi trimis cu DO în Bărăgan. Avea să fie eliberat abia în 1964.

https://www.memorialsighet.ro/imbracati-in-haine-de-ocnasi-martiri-ai-credintei-lor-toti-acesti-batrani-nu-pacatuisera-desigur-decat-prin-omenie/

////////////////////////////////////////

 

Prigoana împotriva creştinilor ia amploare la nivel mondial

 

Organizaţia umanitară creştină „Open Doors” reclamă mai ales crime şi violenţe din regiuni ale Africii. Numai în Nigeria au fost ucişi 3530 de creştini şi creştine.

Este un document înfricoşător. Indexul prigoanei la nivel mondial întocmit de organizaţia creştină „Open Doors” arată că dreptul creştinilor de a-şi practica liber credinţa este îngrădit în 74 de ţări ale lumii. La nivel global, „mai bine de 340 de milioane de creştini sunt expuşi unor represiuni mergând până la extrem.” Open Doors a întocmit documentul în baza unor cifre culese în intervalul 1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2020.

 

Mii de creştini ucişi în Nigeria

Deosebit de dramatică este situaţia în anumite regiuni ale Africii, în Nigeria şi alte state subsahariene. Aceasta este pentru creştini „regiunea cea mai mortală” din întreaga lume. Din cele 4761 de cazuri dovedite de masacrare a unor creştini în întreaga lume, 91 la sută au avut loc în Africa. Numai în Nigeria au fost ucişi 3530 de creştini şi creştine.

 

Directorul Open Doors pentru Germania, Markus Rode, a explicat pentru DW că „motivul principal pentru care sunt ucişi creştinii este acela că diverse grupări islamiste îşi propun întemeierea unor califate.” În acele ţări africane există „un vid de putere şi guverne corupte”. Mai ales în Nigeria lipseşte orice protecţie acordată creştinilor. Răspunderea pentru uciderea multor creştini revine acolo grupării teroriste musulmane Boko Haram şi unor extremişti islamişti din rândul etniei Fulani, de păstori semi-nomazi.

 

Vigilenţă scăzută din partea europenilor

Rode menţionează cel mai recent atac sângeros, care a avut loc pe 24 decembrie, deci după publicarea raportului, când luptători ai „Statului Islamic Vestafrican” au incendiat biserici şi au răpit şi executat cinci creştini. Măcelul a fost filmat, iar imaginile au fost postate pe canalele media ale Statului Islamic.

 

Markus Rode, directorul Open Doors Deutschland

Markus Rode, directorul Open Doors Deutschland

 

Rode deplânge atenţia scăzută acordată în Europa acţiunilor violente din Africa. „Nici măcar cele peste 3500 de crime dovedite în Nigeria nu au provocat indignarea opiniei publice mondiale. Dacă într-o ţară occidentală sau pe un alt continent ar avea loc atâtea crime, aceasta ar fi principala ştire a zilei. Iar politicienii ar face o sumedenie de declaraţii legate de subiect”, a afirmat el.

 

În Africa are loc marea prigoană împotriva creştinilor. Cu toate acestea, în fruntea înfiorătoarei liste întocmite de „Open Doors” nu se află o ţară africană, ci Coreea de Nord. Pentru a 20-a oară consecutiv.

 

În raport se arată că dinastia domnitoare Kim se lasă adulată ca o zeitate, în timp ce zeci de mii de creştini sunt condamnaţi la muncă silnică în colonii penitenciare. Locurile următoare din fruntea clasamentului sunt ocupate de Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, la fel ca şi în raportul precedent

 

Dictatorul Kim Jong-un

Dictatorul Kim Jong-un (centru) la un congres desfăşurat la Phenian

 

Evoluţie pozitivă în Sudan

Pe poziţia a şaptea s-a aflat până acum Sudanul. În raportul actual ocupă locul 13. „Ne bucurăm de această evoluţie pozitivă”, afirmă Rode. „Este exact ce ne dorim, ca creştinii să poată spune: nu este mai rău, este mai bine.” Totuşi, şi poziţia 13 înseamnă oprimare extremă. Rode oferă o explicaţie: În 2019 a fost alungat de la putere dictatorul islamist Umar al-Bashir. După aceea guvernul a stabilit condiţii-cadru pentru libertatea religioasă. Cu toate acestea, presiunile musulmanilor, care reprezintă 92 la sută din populaţie, asupra celor 4,5 procente de creştini rămân uriaşe. „Dar guvernul a dat un semnal clar, că acordă prioritate libertăţii religioase. Este ceva foarte pozitiv”, a subliniat el.

 

Dumnezeu, Xi Jinping şi uigurii

Asocierea periculoasă a unui potentat cu o zeitate, valabilă de multă vreme în Coreea de Nord, este constatată de Open Doors şi într-o altă ţară. „Cine crede că Dumnezeu este mai presus de Xi Jinping, trebuie să se aştepte la o pedeapsă”, spune organizaţia creştină, referindu-se la liderul de partid şi de stat chinez. Pe lista menţionată, China ocupă locul 17. Dar Republica Populară este o dovadă că Open Doors se ocupă exclusiv de prigoana împotriva creştinilor şi nu de libertatea religioasă în general. Situaţia dramatică a uigurilor musulmani, condamnaţi, potrivit unor surse, la muncă silnică cu sutele de mii în China, nu este deloc menţionată în raport.

 

Xi Jinping la o paradă a marinei

Preşedintele Xi Jinping la o paradă a marinei

 

Coronavirusul a devenit un catalizator al prigoanei

Open Doors mai face referire la un aspect actual, valabil în majoritatea ţărilor. Pandemia a generat presiuni crescânde şi în Africa, şi în Asia. „Ca un catalizator” a lăsat să apară şi să se dezvolte atitudini şi structuri ale oprimării sau discriminării „în numeroase regiuni.”

 

Organizaţia Open Doors, finanţată în principal din donaţii, sprijină, potrivit propriilor afirmaţii, creştini persecutaţi în mai bine de 60 de ţări din întreaga lume. Este o organizaţie supraconfesională, apropiată însă de Alianţa Evanghelică din Germania.

https://www.dw.com/ro/prigoana-%C3%AEmpotriva-cre%C5%9Ftinilor-ia-amploare-la-nivel-mondial/a-56216669

///////////////////////////////////////

Care sunt pacatele Babilonului?

 

       În ultima parte a studiului din prelegerea trecuta am dat citire primelor 5 versete ale capitolului 18 si am subliniat cîteva gînduri pe marginea lor. Acele versete, ca de altfel întreg capitolul 18 reprezinta o continuare a capitolului 17 si împreuna formeaza un fel de nota explicativa detailata a celor ce se petrec în Babilon înainte de caderea lui si a cauzelor pentru care asupra lui vor cadea cele mai napraznice si zguduitoare urgii ale lui Dumnezeu. Dupa ce si cea de a saptea plaga va cadea, asa cum este descrisa în capitolul 16, istoria pacatului pe aceasta planeta va fi ajuns la ultima ei fila. În acel moment Domnul Iisus Hristos va parasi cerul pentru ca sa vina din nou la noi. El va veni atunci în postura de Mirele mult asteptat, El va veni ca sa ia la Sine pe toti aceia care au dorit si s-au pregatit pentru acest eveniment. Pentru cei ce L-au asteptat si s-au rugat mereu „Vie împaratia Ta”, acest eveniment este de fapt fericita lor nadejde. Atunci, pe toate coridoarele universului se va rosti anuntul divin: „A venit nunta Mielului, sotia Lui s-a pregatit!”, si tot atunci va fi rostita si acea minunata fericire cereasca: „Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!”. Dar, despre acestea vom studia în prelegerea viitoare.

        Astazi ne gasim înca în preajma momentului cînd trebuie sa aiba loc nimicirea Babilonului si a locuitorilor lui. Daca Ierusalimul ceresc este cetatea Mirelui si a miresei Sale, este de la sine înteles ca Babilonul spiritual al zilelor din urma este cetatea de scaun a fiarei si a femeii destrabalate, metropola în care troneaza antihrist si biserica sa decazuta, împreuna cu toate fiicele ei. Ce-i drept a fost un timp la început cînd aceasta biserica a fost curata, cinstita, onorabila. Putin cîte putin însa ea s-a lasat atrasa si curtata de puterile stapînitoare ale lumii, s-a lasat momita de favorurile si avantajele materiale ce decurgeau din prietenia ei cu lumea. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Ele au devenit mult mai grave. Tocmai ea care a fost chemata ca sa zideasca pe oameni în credinta adevarului acum este vazuta cum îmbata pe toti locuitorii pamîntului cu vinul învataturilor ei ratacitoare, denumit în profetie ‘vinul desfrînarii ei‘. Ea care trebuia sa marturiseasca tuturor locuitorilor pamîntului despre frumusetea si iubirea Domnului Iisus si sa devina pentru toti o mireasma de viata spre viata, a devenit mai degraba un locas al dracilor, o închisoare a oricarui duh necurat, o închisoare a oricarei pasari necurate si urîte. Parasita de Duhul lui Dumnezeu ea a fost luata în cele din urma în stapînire de spiritele rele. Desigur ca nimeni dintre crestinii de azi nu ar accepta sa se spuna asa ceva despre ei si despre biserica lor, indiferent daca s-ar face dovada ca acea biserica s-a departat de adevarurile Sfintelor Scripturi si a întors în realitate spatele Domnului Iisus prin trairea dupa felul lumii. Chiar daca lucrurile înca nu au ajuns aici, totusi, sa nu ne mire faptul ca în viitorul cel mai apropiat toate tendintele de azi ale bisericilor crestine de a nu citi si asculta exact de cuvintele Domnului si a se închina Lui în duh si în adevar, se vor accentua atît de mult si vor deveni atît de fatise încît crestinatatea apostaziata va fi sediul oricarei rataciri si oricarei necuratii. Chestiunea aceasta este extrem de serioasa; ea nu este o fantezie. Gînditi-va putin la un exemplu din istoria Bibliei, la împaratul Saul. Datorita purtarii sale necredincioase si neascultatoare fata de Cuvîntul divin, întristat profund, Duhul lui Dumnezeu l-a parasit si nu i-a mai dat nici o încredintare sau sfat nici prin profeti, nici prin vise, nici prin Urim sau Tunim, cele doua pietre de pe pieptarul marelui preot. Atunci acel barbat cîndva uns de Dumnezeu a ajuns sa consulte duhurile necurate folosindu-se de serviciile unei vrajitoare si sfîrsitul lui nu a întîrziat.

        Asa va fi si cu biserica de altadata a Domnului Iisus dar care L-a parasit. Ea va decadea pîna acolo încît va deveni stapînita de duhul celui rau. Repet, chestiunea aceasta ne priveste pe fiecare din noi. În istoria lui Saul sau în istoria bisericii apostaziate atît a Vechiului cît si a Noului Testament este descrisa virtual ca o posibilitate nefericita, soarta fiecaruia dintre noi. Bisericile de azi refuza primirea întreitei solii îngeresti din Apocalipsa 14 care vorbeste despre judecata de cercetare care a început de mult în ceruri. Ele refuza chemarea cerului la o adevarata pocainta si ascultare de poruncile lui Dumnezeu, ele refuza cu îndaratnicie sfintirea adevaratei zile de odihna, aceea a Sabatului biblic al zilei a saptea a saptamînii. Ele refuza sa ia în seama glasul evenimentelor profetice si sa înceapa o pregatire grabnica si serioasa pentru cer. Ele continua sa respinga lucrarea sfintitoare a Duhului lui Dumnezeu în mijlocul lor. Care credeti ca va fi urmarea? Ce credeti ca va face Duhul lui Dumnezeu cu aceste biserici? Raspunsul apostolului Pavel în 2 Tesaloniceni 2,8 suna astfel: „Si atunci se va arata acel nelegiuit pe care Domnul Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale; aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii pentru toti cei ce sînt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mîntuiti. Din aceasta pricina Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul ci au gasit placere în nelegiuire, sa fie osînditi”.

        Nu exista, iubite cititor, nici un teren neutru în problema mîntuirii. Curînd, acest adevar va deveni si mai evident, si mai izbitor. Cei ce n-au iubit ascultarea de adevarurile lui Dumnezeu vor crede mai degraba o minciuna, vor crede în minunile, semnele si puterile mincinoase ale Satanei. Cei ce nu au ales sa fie mîntuiti, vor fi osînditi. Dar, notati va rog, un fapt. Judecatile distrugatoare ale lui Dumnezeu nu vor cadea asupra celor din Babilon mai înainte de a li se da ocazia, o ultima ocazie de a face o schimbare în atitudinea lor fata de Dumnezeu. Mai înainte de încheierea timpului de har, asa cum reiese din primele 5 versete ale capitolului 18, printr-o mare strigare rostita în auzul tuturor locuitorilor pamîntului, mesagerii cerului vor mai face o ultima invitatie din partea lui Dumnezeu: „Iesiti din Babilon, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei, pentru ca pacatele ei au ajus pîna la cer si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile lor”. Ce Tata îndurator si milostiv este Dumnezeu! Ce plin de iubire! Mai înainte ca sa-si aduca aminte de pacatele Babilonului, Dumnezeu îsi aduce aminte de oamenii din Babilon. Si, mai înainte de a-i lovi cu mîniile urgiei Sale, le mai ofera o sansa de iertare si salvare. Aceasta ultima mare strigare a îngerului din Apocalipsa 18 îsi va face lucrarea. Mii si mii de oameni din Babilon se vor trezi în timp util si vor recunoaste care sînt pacatele Babilonului la care ei s-au facut atît de mult timp partasi; le vor marturisi în sincera pocainta si-si vor întoarce viata cu totul spre Dumnezeu. Unii vor recunoaste ca au zabovit prea multa vreme între doua pareri, ca au zabovit prea mult între cei din Babilon si se vor grabi sa prinda ultimii stropi ai harului divin si sa-si scape viata lor si a familiei lor. Marea strigare a cerului ca si marea trezire în rîndurile celor din Babilon va stîrni ura si prigoana Babilonului împotriva acelora care au refuzat sa primeasca pe frunte sau pe mîna semnul fiarei, cît si împotriva acelora care au ales sa paraseasca în ultim ceas Babilonul. Dar cu cît ura si persecutiile Babilonului vor fi mai aprinse cu atît mai fierbinti vor fi rugaciunile celor credinciosi catre Dumnezeu ca sa aduca cît mai repede ziua izbavirii lor de pe pamînt. Multi dintre cei ce zabovesc astazi sa se predea lui Dumnezeu, sa paraseasca minciunile religioase ale lumii si sa se alature cît mai degraba ramasitei bisericii, adevaratului Sau popor, nu vad înca pacatele Babilonului, nu-si dau seama bine cit de periculoasa pentru mîntuirea lor vesnica este continuarea umblarii lor cu lumea, cu religia de gloata a bisericilor de azi. Tocmai de aceea, Dumnezeu, în capitolul 18 le face cunoscut, le descopera, asa încît nimeni sa nu aiba nici o scuza.

        Primul pacat de care Babilonul spiritual al ultimelor zile se face vinovat este acela al spiritului de totala vrajmasie fata de Dumnezeu, fata de legea Sa. Acest spirit va fi dat pe fata prin cresterea vertiginoasa a nelegiuirilor atît în ce priveste numarul cît si gravitatea lor. Versetul 5 ne atrage atentia asupra acestui lucru în primul rînd spunînd: „Pentru ca pacatele ei s-au îngramadit pîna la cer si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile ei”. Între lumea sfîrsitului si lumea zilelor lui Noe este o asemanare foarte mare pe care însusi Domnul Iisus a subliniat-o. Raportul istoric al Genezei ne spune: „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamînt si ca toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamînt si s-a mîhnit în inima Lui, Atunci Domnul a zis: ‘Duhul Meu nu se va lupta pururea în om. Am sa sterg de pe fata pamîntului pe omul pe care l-am facut!’”. Cum s-a întîmplat în zilele lui Noe, a zis

 

 

 

 

 

Domnul Iisus, aidoma se întîmpla si la venirea Fiului Omului. Tot asa, într-o zi, cît de curînd Dumnezeu îsi va aduce aminte de toate pacatele oamenilor si indignat la culme de continua sfidare a legii Sale, El va lua aceeasi hotarîre luata atunci în dreptul generatiei lui Noe. Duhul Sau nu se va lupta la nesfîrsit cu inima celor din Babilon. Refuzul perseverent al omului de a se întoarce de la pacat va duce în mod inevitabil la retragerea Duhului Sfînt de pe pamînt si la dezlantuirea urgiilor divine.

 

        Al doilea pacat pentru care Dumnezeu va judeca nespus de aspru Babilonul, se afla prezentat în versetul 7. Este tocmai pacatul care a dus la alungarea lui Satana din cer si care-i va aduce în cele din urma pieirea, si anume pacatul mîndriei. Iata în acest sens pacatul Babilonului: „S-a slavit pe sine însasi. Zice în inima sa ‘sed ca înparateasa! ‘. Locuitorii Babilonului se vor face vinovati nu numai de dispret total fata de legea lui Dumnezeu ci si printr-un spirit de aroganta, de mîndrie, de încredere în ei însisi, de multumire cu ei însisi si de preamarire de sine. Aceea va fi epoca îndumnezeirii omului, epoca cultului personalitatii si a înstrainarii totale a omului de Creatorul sau. Sentinta pe care Dumnezeu a rostit-o împotriva lui Satana „Te nimicesc, heruvim ocrotitor din mijlocul pietrelor scînteietoare”, va fi rostita si asupra Babilonului care s-a lasat stapînit si condus de acelasi spirit de mîndrie si aroganta fata de Dumnezeu.

 

        Notati va rog si cel de al treilea pacat grav care va atrage asupra Babilonului toata furia cerului. El se afla descris în versetele 12 si 13 pe care va invit sa le cititi cu foarte mare atentie. În aceste doua versete este data o lista de 28 de articole cu care Babilonul a facut comert, a vîndut si a cumparat. De la articole de mare pret ca aur, argint, fildes si vase de lemn foarte scump, matasuri, pîna la boi, oi, cai, carute si robi. Dar lista nu se încheie cu robi ci mai este amintit si un alt articol cu care Babilonul a facut comert intens si anume cu sufletele oamenilor. În Babilonul ultimelor zile nu va fi lipsa de nimic. În el se va putea gasi orice pe bani, pîna si sufletele oamenilor. Fiara si femeia vor detine în mîna lor toate haturile vietii spirituale si materiale ale Babilonului. Atunci, gasirea unui loc de munca, cîstigarea existentei, dreptul de a vinde si cumpara, vor depinde atît de bunavointa conducatorilor societatii, dar mai ales de acceptarea mintala sau fizica de a primi semnul fiarei, semnul supunerii fata de ea. Profetia ne avertizeaza totodata si cu privire la faptul ca intoxicati pe deplin de spiritul materialist al zilelor din urma, robiti cu totul patimei de înavutire, înfometati si însetati dupa tot mai multa putere, oamenii vor merge pîna acolo încît sa-si vînda propriul lor suflet. Ei vor vinde chiar si cele mai intime si mai profunde legaturi umane. Atunci se vor împlini cuvintele Domnului Hristos consemnate în Evanghelia dupa Matei 24, 12.10: „Si din pricina înmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Atunci multi vor cadea; se vor vinde unii pe altii si se vor urî unii pe altii”. Atît de devalorizati vor ajunge sa fie oamenii în proprii lor ochi încît viata lor va fi asezata la vînzare în rînd cu aceea a animalelor necuvîntatoare.        Unde se vor gasi atunci marii filozofi ai lumii, marii prezicatori ai unei epoci de nemaivazut progres pentru omenire? Cum se va împaca atunci realitatea unei lumi mercantile si crude cu profetia lor privind progresul spiritual al rasei umane? Dimpotriva, Dumnezeu a aratat clar în Cuvîntul Sau ca omenirea va merge din rau în mai rau pîna cînd oamenii vor umple în cele din urma masura rabdarii lui Dumnezeu.

 

        Al patrulea pacat pentru care Dumnezeu va lovi Babilonul cu dureri de nedescris este aratat în versetul 24 si anume: „Pentru ca acolo a fost gasit sîngele proorocilor si al sfintilor si al tuturor celor ce au fost junghiati pe pamînt”. A muri în locul altcuiva este suprema manifestare a iubirii, în timp ce a lua viata cuiva este cea mai puternica dovada de ura. Babilonul spiritual al ultimelor zile va trebui sa plateasca pentru toate vietile sfintilor care au fost omorîti din pricina credintei lor. Dar, de ce sa plateasca aceasta ultima generatie pentru crimele savîrsite altcîndva pe parcursul istoriei pentru care alte generatii ar trebui sa fie raspunzatoare? Nu, nu va grabiti sa condamnati pe Dumnezeu pentru asemenea nedreptate deoarece El a spus destul de clar în Cuvîntul Sau în cartea proorocului Ezechiel la capitolul 18 versetul 4: „Sufletul care pacatuieste, acela va muri”. Aici este vorba de o judecata colectiva si o pedeapsa colectiva care va cadea asupra celor din Babilon pentru ca spiritul care a dominat în Babilon a fost spiritul de ura contra celor credinciosi. De aceea nu este nevoie sa omori pe toti proorocii pentru ca sa fii vinovat de varsarea sîngelui tuturor profetilor. Cu alte cuvinte nu este nevoie ca sa savîrsesti toate pacatele condamnate de legea lui Dumnezeu pentru ca sa fii judecat si sa fii gasit vinovat, ci numai unul. Ceea ce va conta în fata justitiei divine nu va fi în final numarul pacatelor, sau în cazul Babilonului numarul sfintilor care au fost omorîti în ultima generatie, ci mai degraba pornirea launtrica excesiva spre violenta si crima a celor din Babilon.

        Ultimele pagini ale istoriei Babilonului vor demonstra oricarei fiinte din univers doua lucruri egal de importante. Primul este acela ca poporul ramasitei va alege mai degraba sa moara decît sa necinsteasca legea lui Dumnezeu prin neascultare. Iar al doilea este ca toti aceia care au ales sa slujeasca lui Satana, daca li s-ar îngadui, ar fi dispusi sa omoare pe toti aceia care se aseaza în calea scopurilor lor de a stapîni pamîntul. Dumnezeu va îngadui fortelor raului sa înainteze pîna la punctul succesului aparent al planurilor lor de a sterge dintre cei vii pe cei credinciosi. Însa atunci cînd Babilonul va semna decretul de moarte împotriva sfintilor ultimei generatii si cînd cei rai vor alerga sa se îmbete pentru ultima data de sîngele sfintilor, atunci, chiar în momentul acela sinistru glasul lui Dumnezeu va fi auzit de catre toti spunînd: „S-a sfîrsit”.

 

        Care sînt deci pacatele pentru care va judeca si pedepsi Dumnezeu Babilonul într-un chip mai aspru decît oricînd în toata istoria acestei planete. Sa le reamintim. Primul, dispret fatis împotriva legii Sale; al doilea, spiritul de aroganta, de mîndrie si încredere în sine; al treilea, spiritul materialist care a dominat relatiile dintre oameni si relatiile oamenilor cu Dumnezeu; al patrulea, spiritul de violenta, de crima, acea patima cu care locuitorii Babilonului au vînat vietile celor credinciosi. Acestea sînt pacatele de seama ale Babilonului si Dumnezeu ni le-a descoperit la timp pentru ca El doreste sa fim salvati în ziua aceea cînd va coborî judecatile Sale asupra acestei lumi. Tocmai de aceea prin marea Sa strigare El cheama pe toti cei ce se gasesc înca în Babilon sa iasa afara din El cît mai degraba.

 

        Prietene drag, oare vei lua în seama acea mare strigare? Oare vei lua în serios felul în care traiesti azi si starea relatiei tale cu Dumnezeu? Oare te vei separa la timp de lume si vei alege la timp sa urmezi pe Iisus într-o viata noua, biruitoare si fericita? Nu uita. Acest capitol ne aseaza în fata doua tablouri. Unul este de vai, de tînguire, de plînset si tipete, iar al doilea tablou este plin de slava, de bucurie si depline satisfactii. Ele se afla descrise în versetele 19 si 20. Sînt sigur ca nu mai este nevoie sa te întreb unde doresti sa te gasesti în acea zi. Sînt sigur ca din chemarea pe care cerul ti-o face azi de a iesi afara din Babilon ai înteles unde te vrea Dumnezeu. Poate ca ti se pare prea greu sa parasesti Babilonul, locul unde ti-ai petrecut poate cea mai mare parte din viata. E poate prea greu din cauza legaturilor de familie, din cauza prietenilor sau din cauza obiceiurilor tale de viata de pîna acum. Poate ca va trebui sa parasesti Babilonul singur, asa cum si Lot a parasit Sodoma fara sotia sa. Poate ca nici copiii tai nu te vor întelege si urma si se prea poate ca nici chiar fratii din biserica în care te afli sa nu te înteleaga si sa te dea afara din obstea lor în care te-ai simtit atît de bine ani de zile ca într-o familie! însa nu uita ca Dumnezeu ne spune fiecaruia ca si lui Lot: „Scapa-ti viata!” si numai acela care va raspunde chemarii Sale va fi salvat. Doresti cu adevarat sa fii salvat? Dumnezeu îti întinde mîna astazi. Raspunde-i chiar azi, chiar acum. Amin!

 

//////////////////////////////////

 

LERTĂ! Nu mai rămâneţi nenăscuţi din nou (Ioan, cap.3) nici o clipă! Lepădaţi-l din inima demonizată (Ier.17/9) pe gunoierul cosmic, (Marcu 7/15-23) dimpreună cu toate amăgirile şi toxinele condamnate” în Rom. cap.1/18-32) Cat se mai poate, PREGĂTIŢI-VĂ să-i respingeţi oferta „slujbaşului global”, pentru a vă prinde urgiile Apocaliptice în „Corabia Cristică” – umpluţi cu Plinătatea Lui, pentru veşnicie! Fiindcă balaurul este acela care crează boli, crize, anticrize, războaie, dar tot el le „rezolvă „ pe toate; ” Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înălţă mai presus de tot ce se numeşte “Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu… Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei… Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase… şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” (2 Tes.2)

 

http://informatii-agrorurale.ro/aproape-totul-despre-finantare-accesare-fara-a-spune-ca-fondurile-europene-sunt-o-capcana-pentru-a-ne-avea-la-mina-prin-globalizarefara-a-va-spune-ca-din-aceste-accesari-cistiga-bancherii-si-fur/

 

 

//////////////////////////////

 

Explicatia Cartii: 2Tesaloniceni

 

Aşa cum am arătat deja, cele nouă „Epistole ale Bisericii Creştine” sînt aşezate într-o succesiune de trei grupe de 4 epistole, 3 epistole şi respectiv 2 epistole. Primele patru vorbesc despre CRUCE ca esenţă a doctrinei despre mîntuire, următoarele trei vorbesc despre BISERICĂ ca trup spiritual armonios, compus din cei care au crezut în Cristos, iar ultimele două, aşezate pereche, prezintă VENIREA DOMNULUI ca eveniment sigur şi sursă de motivaţie pentru perseverenţa sfinţilor. În primele patru, credinţa priveşte înapoi la Cruce şi este întărită. În cele trei de la mijloc, dragostea priveşte sus la Mirele ceresc şi creste în devotament. În ultimele două, cele scrise tesalonicenilor, nădejdea priveşte înainte spre sfîrşitul care se apropie şi se aprinde de dor.

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele de „Pros Tessalonikeis B” – „Către tesaloniceni B”.

 

Autorul: Pavel scrie această epistolă ca o revenire asupra unor probleme care fuseseră deja discutate (2 Tes. 2:5), dar fuseseră între timp denaturate de interpretări mincinoase.

 

Data: Probabil tot în jurul anului 51 d.Cr. la un anumit interval de timp după scrierea primei epistole.

 

Contextul scrierii: Pentru circumstanţele istorice, recitiţi ceea ce a fost scris în introducerea făcută primei epistole. Din punct de vedere spiritual, această a doua scrisoare s-a născut datorită unui „fals” viclean prin care „cineva” alterase învăţătura despre ziua revenirii Domnului.

 

Conţinutul cărţii: Cea de-a doua epistolă către Tesaloniceni, este o urmare firească a celei dintîi, în care Pavel le prezentase credincioşilor adevărul despre venirea zilei Domnului (1 Tes. 5:1-11). La scurtă vreme după citirea acelei epistole, în Biserica din Tesalonic se întîmplase însă ceva neprevăzut. Profitînd de faptul că Pavel nu-şi scria el însuşi corespondenţa din cauza bolii lui de ochi, ci o dicta altora (Rom. 16:22; 1 Cor. 16:21), „cineva” s-a găsit să scrie o „epistolă” pastorală plină de erezii despre venirea zilei Domnului. Din cauză că nu-i cunoşteau scrisul de mînă, pentru o vreme falsul a trecut neobservat. Cînd Pavel a aflat, s-a grăbit să le scrie cea de a doua epistolă. Aşa a apărut 2 Tesaloniceni.

 

„Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip…” (2 Tesal. 2:1-3).

 

Pentru ca lucrarea de rătăcire să nu se mai repete, Pavel vrea să-i înarmeze pe tesaloniceni cu un semn de recunoaştere şi de verificare a epistolelor sale:

 

„Urarea de sănătate este scrisă cu mîna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu” (3:17).

 

Erezia adusă de scrisoarea „apocrifă” era aceea că „ziua Domnului ar fi şi venit chiar”.

 

Sensul era că Domnul nu se va întoarce vizibil şi trupeşte, ci ar fi vorba despre o reîntoarcere „în Duhul”, ca ceea petrecută la Rusalii, în această interpretare, „ziua Domnului” nu ar mai trebui aşteptată ca un eveniment glorios aşezat în viitor, ci ea ar trebui înţeleasă ca o vreme de har, o perioadă de „o zi” în calendarul lui Dumnezeu în care „o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sînt ca o zi”. Din această perspectivă, ziua Domnului era interpretată ca fiind vremea Bisericii.

 

Dacă veţi asculta cu atenţie în jur, eroarea aceasta mai persistă şi în zilele noastre.

 

Corecţia făcută de Pavel este energică şi imediată. El spune că „ziua Domnului”, ca eveniment unic în planul lui Dumnezeu, nu va veni decît după ce pămîntul va cunoaşte două evenimente catrastrofice:

 

1. „lepădarea de credinţă” (2:3), înţeleasă ca un refuz mondial al ofertelor lui Dumnezeu de rezolvare a problemelor lumii, ca o totală apostazie în care umanitatea îi va întoarce spatele lui Dumnezeu şi

 

1. „descoperirea omului fărădelegii” numit şi, „fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu” (2:3).

 

Într-un sens foarte vag, omenirea trăia încă din vremea lui Pavel evenimente pregătitoare acestei apariţii mondiale:

 

„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei” (2 Tes. 2:7)

 

Totuşi, nimic din ceea ce s-a petrecut atunci sau din ceea ce se petrece acum nu se poate compara cu ce va fi atunci cînd: „…se va arăta acel Nelegiut…” (2 Tes. 2:8)

 

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei cesîntpe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi” (2:9-10).

 

Lucrarea acestui „Anticrist” va fi îngăduită de Dumnezeu ca o pedeapsă trimeasă asupra lumii care L-a refuzat pe Cristos. Dumnezeu le va da ceea ce au cerut de-a lungul secolelor, o lume fără Cuvîntul lui Dumnezeu, fără opreliştile prezenţei Duhului lui Dumnezeu; o lume cufundată în părtăşia celui care însumează toate realizările „separării şi împotrivirii faţă de Dumnezeu”: Satan însuşi.

 

Domnia lui Anticrist va fi pregătirea decorului pentru scena finală a istoriei omenirii, cînd Dumnezeu va aduce pedeapsa divină asupra lumii păcătoase. Lui Satan îi va fi îngăduit să păşească în arenă pe faţă, identificîndu-se cu lumea înşelată de el, conducînd-o şi însufleţind-o într-o ultimă zvîrcolire împotriva dumnezeirii.

 

„Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcerea în nelegiuire, să fie osîndiţi” (2 Tes. 2:11-12)

 

Dumnezeu nu va lăsa nimănui sarcina de a-L confrunta pe „potrivnicul” Său. Înfruntarea finală va fi între Diavol şi Domnul Isus însuşi, iar victoria Domnului va fi deplină: „pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tes. 2:8).

 

O altă greşală a celor din Tesalonica a fost „trăirea în neorînduială”. Bazaţi pe faptul că venirea Domnului este aproape, cei ce aveau înclinaţii spre „lene” au găsit pretext pentru părăsirea ocupaţiilor zilnice şi pentru începerea unui trai „de pe o zi pe alta”. Astfel de oameni deveniseră o povară pentru adunare şi o proastă mărturie faţă de cei de afară. Nu este de mirare că Pavel i-a mustrat cu asprime: „Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănînce” (2 Tes. 3:6-15). Venirea Domnului nu este o scuză pentru leneşi. Creştinul trebuie să-şi slujească Domnul pînă în cea din urmă clipă a existenţei sale.

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Una dintre cele mai interesante remarci ale lui Pavel este aceea din 2 Tes. 2:7: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei”.

 

Pe cine prezintă apostolul cu aceste cuvinte? Cea mai probabilă interpretare este aceea că Pavel a vorbit aici despre prezenţa şi lucrarea Duhului Sfînt în dispensaţia Bisericii. Se cuvine să-i mulţumim împreună lui Dumnezeu pentru că în vremea de acum a pus o „piedică” în calea Diavolului. Slavă Domnului că Satan nu poate face tot ceea ce voieşte!

 

În timpul Mileniului, Satan va fi legat „completamente”, scos din activitate şi ţinut pentru o vreme în „abis”, dar, pînă atunci, la sfîrşitul perioadei de har în care ne aflăm „cel ce o opreşte acum” îi va fi luat din cale. Libertatea de lucrare a Diavolului va creşte şi va fi: „Vai de voi, pămînt şi mare! Căci Diavolul s-a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc.l2:12).

 

Abia atunci îşi va da el pe faţă întreaga răutate şi putere de distrugere, căci nu va mai fi limitat să caute să-i înşele pe sfinţi prefăcîndu-se într-un „înger de lumină” (2 Cor.11:14), ci se va putea manifesta în toată cruzimea lui: „ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

 

Atunci, el va apare ca: „fiara ieşită din mare” şi ca „fiara ieşită din pămînt” cu chipul omului identificat sub taina numărului 666 (Apoc. 13). Întrupat în această fiinţă umană împuternicită cu resurse nemaivăzute în istoria lumii, Diavolul va uimi întîi lumea înşelînd-o, pentru ca apoi să o stăpînească chinuind-o.

 

De ce „trebuiesc” să se întîmple toate acestea? Pentru că numai în felul acesta omenirea, care L-a refuzat pe Cristos, va învăţa pe propria ei piele ce groaznică este vieţuirea fără prezenţa Domnului, într-o ultimă şi culminantă lecţie, Dumnezeu va arăta tuturor ce înseamnă să te răscoli „împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său” (Ps. 2 lămurit în Fapte 4:25-28).

 

Dar chiar atunci cînd se va părea că 666 a învins toată creaţia, se va arăta din cer desăvârşitul „7” al Dumnezeirii. Mîntuitorul lumii se va coborî în slavă, vizibil „ca fulgerul care răsare de la răsărit şi se vede pînă la apus”, şi-l va nimici pe Diavol „cu suflarea gurii Sale şi cu arătarea venirii Sale” (2 Tesal. 2:8).

 

CUPRINSUL CĂRŢII

 

„Aşteptînd, veghind şi lucrînd cu răbdare”

 

Cuvînt de salut (1:1, 2)

 

1. ALINARE – în nădejdea revenirii Lui (cap. 1)

Odihni într-o viaţă de încercări (3-7)

Răsplăti în viitor la venirea Lui (8-12)

 

1. AVERTIZARE – în privinţa timpului venirii Lui (cap. 2)

Cînd şi cum va veni (1-12)

De ce şi cum să aşteptăm (13-17)

 

III. ANGRENARE – în pregătire pentru venirea Lui (cap. 3)

Încurajare pentru ce este bun (1-5)

Mustrare pentru ce este rău (6-15)

Benedicţie şi semnătură (3:16-18)

 

 

https://biblia.crestini.com/explicatia-cartii/2tesaloniceni/

////////////////////////////////////////

Apocalipsa 6 – Mânia Mielului

Durerile nașterii cui?

Cu acest capitol începe cascada de pedepse cumplite asupra pământului. Mai întâi vor fi rupte cele șapte peceți; la a șaptea pecete încep cele șapte trâmbițe, iar la cea de a șaptea trâmbiță se revarsă peste pământ cele șapte potire ale mâniei divine. Toate vin „ca durerile nașterii peste femeia însărcinată“: din ce în ce mai intense și mai dese (Mat. 24:8; Marcu 13:8). Suferințele de pe pământ vor fi din ce în ce mai mari și mai dese. Ce se va naște din aceste dureri? Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!

 

Intrăm în teritoriul „zilei Domnului“ despre care au vorbit proorocii (Isaia 22; Ieremia 30:1-17; Ioel 1-2; Amos 5; Țefania 1; Ioel 2:30-32; Zaharia 14:1; Maleahi 4:1, 5). În ordinea creației din Geneza, ziua aceasta începe de seara și prima parte a ei este noapte întunecată. Apoi se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață. Partea întunecată a Zilei Domnului ține șapte ani de necaz și este acoperită de Apocalipsa 6-19, iar partea luminoasă care durează o mie de ani este descrisă doar în câteva versete din capitolul 20. Totul va începe însă cu o înșelătoare pace mondială:

 

„Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesaloniceni 5:3).

 

Oratoriul ceresc din Apocalipsa 4 și 5 merge mână în mână cu mânia dezlănțuită pe pământ în Apocalipsa 6-19. În cer se amplifică oratoriul slavei, pe pământ se amplifică asprimea pedepselor.

 

 

 

Alăturarea unor culmi ale închinării cu adâncimile teribile ale judecății s-ar putea să ne pară stranie, dar asta doar pentru că nu înțelegem deplin nici sfințenia lui Dumnezeu și nici păcătoșenia omului. Nu vedem nici imaginea completă a felului în care răul i se opune lui Dumnezeu și că, pentru binele și bunăstarea tuturor, răul trebuie eliminat total și de pretutindeni. Dumnezeu este îndelung răbdător, dar trebuie până la urmă să judece pământul și să le facă dreptate celor ce L-au slujit.

 

Paralele lămuritoare

Pentru cei cărora Apocalipsa li se pare o carte complicată și confuză am să spun două lucruri: (1) ea urmează seria de evenimente anunțate de Domnul Isus când era încă pe pământ în Evanghelii și (2) ea urmează schița celei de a șaptea săptămâni din profeția despre cele șaptezeci de săptămâni anunțată în cartea profetului Daniel.

 

Despre lucruri care încă nu sunt

În capitolul 24 al evangheliei lui Matei, Domnul Isus vorbește despre lucrurile viitoare în ceea ce putem numi „mica Apocalipsă“. El le descopere ucenicilor lucrurile viitoare, vorbindu-le despre dărâmarea Templului, despre pustiirea Ierusalimului și despre venirea Fiului omului.

 

 

 

Este suficient să recitim pasajele din Evanghelia lui Matei, Marcu sau Luca pentru a ne familiariza pe scurt cu ceea ce vom întâlni în Apocalipsa.

 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,,Eu sunt Christosul!“ ,,Şi vor înşela pe mulţi“ (Mat. 24:4-5)

 

6_calul alb„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască“ (Apoc. 6:1-2).

 

Un arc fără săgeți simbolizează o biruință fără luptă. Antichrist va fi „invitat“ să conducă lumea ca o soluție la o criză mondială.

 

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi“ (Mat. 24:6-7).

 

6_calul rosu„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare“ (Apoc. 6:3-4).

 

În locul păcii promise, Antichristul va aduce un război cum n-a mai fost de la întemeierea lumii. Urmarea firească a războiului este foametea:

 

„ .. pe alocurea vor fi … foamete … Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. “ (Mat. 24:7-8).

 

6_CALUL NEGRU„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar. Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apoc. 6:5-6).

 

Ca întotdeauna, Antichristul va da vina pe copiii lui Dumnezeu și va porni  împotriva lor o persecuție teribilă:

 

„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:9).

 

6calul galbui„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului“ (Apoc. 6:7-8).

 

Persecuția va fi cumplită și va cere un ceas de răzbunare din partea Domnului:

 

„Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.  Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“ (Mat. 24:10-13).

 

apoc6_9-11„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

 

Evenimentele de pe pământ vor fi însoțite de teribile semne cerești:

 

„Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer“ (Luca 21:11).

 

apoc6_12_17„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:12-17).

 

Cei ce se tem de Apocalipsa ar trebui să se teamă și de Evangheliile Domnului Isus! Evenimentele viitoare sunt prea importante pentru ca să le ignorăm și tocmai de aceea au fost anunțate în mai multe cărți ale Bibliei. O foarte amănunțită cronologie a lor ne-a fost lăsată în cartea profetului Daniel.

 

Săptămâna profetului Daniel

În profeția lui Daniel ni s-a spus că „au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni … până la ungerea Sfântului sfinților“ (Dan. 9:24-27). Ultima din acestea va fi săptămâna Necazului cel mare în care va avea loc ultima înfruntare dintre Christos și Antichrist:

 

„El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:27).

 

Această septadă (săptămână) va debuta cu semnarea unui tratat de pace între Israel și un dictator mondial (Antichristul) și se va încheia când Christos se va întoarce pe pământ ca să judece pe cei răi și să instaureze Împărăția Lui glorioasă. Evenimentele acestei săptămâni de ani sunt descrise în Apocalipsa 6-19. Ni se numără chiar și câte luni și câte zile sunt în trei ani și jumătate:

 

„I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 13:5).

„Voi da celor doi martori ai mei să proorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile” (Apocalipsa 11:3).

 

Din Daniel 9:27 știm că cea de a șaptezecea săptămână va debuta cu un legământ încheiat de Antichrist cu poporul Israel, în virtutea căruia li se va îngădui să rezidească Templul din Ierusalim. La jumătatea săptămânii, Antichristul va pângări acest templu și se va instaura ca singurul demn de închinare.

 

Paralel, în Apocalipsa 6 ni se vorbește despre un lider mondial care va veni promițând pace, dar care va declanșa război. În Apocalipsa 11 ni se spune că Templul anunțat de Daniel există deja la Ierusalim. Curtea lui de afară va fi călcată în picioare de Neamuri timp de 42 de luni:

 

„Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 11:2).

 

În Apocalipsa 12  îl vom vedea pe Balaurul cel mare, un alt nume pentru Satan, urmărind-o pe femeia care-l reprezintă pe Israel. Ea fuge în pustie și acolo va sta exact 1.260 de zile, care sunt exact 42 de luni, care sunt exact trei ani și jumătate. Domnul Isus ne-a spus și despre aceasta în mica apocalipsa din Evanghelie:

 

„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! –  atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi“ (Mat. 24:15-21).

 

Vom vedea că această septadă din profeția lui Daniel se împarte în Apocalipsa în trei părți: prima parte de trei ani și jumătate a săptămânii (Apocalipsa 6-9), evenimentele de la mijlocul săptămânii (Apocalipsa 10-14) și ultimii trei ani și jumătate ai septadei (Apocalipsa 15-19).

 

 

 

Ce este așa de important că trebuie să ne oprim la jumătatea celor șapte ani? Atunci se va întâmpla că Antichristul va rupe legământul cu poporul ales și în loc să-i mai protejeze îi va persecuta teribil (Dan. 9:27).

 

Ce mă privesc pe mine toate acestea?

Când studiați aceste capitole tumultoase, țineți în minte că ele au intenția de a-i încuraja pe creștinii din toate veacurile. Ioan nu scrie doar evenimente, ci face teologie, ajutându-ne să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu în frumusețea atributelor Sale și principiile împărăției Lui.

 

Capitolele acestea descriu un conflict cosmic între Dumnezeu și Satan, între Noul Ierusalim și Babilon și arată partea care este rezervată „biruitorilor“.

 

Capitolul 6 ne arată retribuția divină pentru cei ce L-au refuzat pe Christos.

 

Slide6

 

Această pedeapsă divină a fost vestită și de apostolul Pavel:

 

„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi“ (2 Tesal. 2:5-12).

 

Biserica nu știe „ceasul în care va veni Christos“ și fiecare generație are privilegiul și obligația de a-L aștepta. Apocalipsa ne alimentează anticipația noastră cu informații despre lucrurile care au să se întâmple pentru a ne încuraja să stăm într-o stare de veghe. Ne întâlnim cu aceleași avertizări date bisericilor:

 

„Cine are urechi să audă!“ (Apoc. 13:9).

 

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”(Apoc. 16:15).

 

„Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele proorociei din cartea aceasta!” … Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!“(Apoc. 22:7, 18-20)

 

https://scripturile.wordpress.com/2019/09/26/apocalipsa-6/

///////////////////////////////////////

 

Apocalipsa 12 – Taina fărădelegii

 

Pe lângă descoperirea lui Isus Christos, cartea Apocalipsa ne înlesnește accesul într-o serie întreagă de alte realități din multiversul în care existăm. Una dintre ele este „taina fărădelegii“ despre care amintește și apostolul Pavel, el însuși un om care a fost pentru o vreme „dincolo“ de dimensiunile lumii noastre, în realitățile celui de al treilea cer (2 Cor. 12:1-5). Scriindu-le celor din Tesalonic, Pavel le aduce aminte despre acest subiect pe care îl mai abordase într-una din vizitele sale:

 

„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tes. 2:5-8).

 

Ce este „taina fărădelegii“?

 

O taină este un adevăr ținut ascuns în Dumnezeu până la vremea la care devine public. Există o „taină a fărădelegii“,  ca o piesă în mai multe acte care străbate toată istoria omenirii. Ea clocotește în adâncuri și manevrează din umbră, căutând să împiedice realizarea planului mesianic pe pământ. Apocalipsa ridică cortina să putem privi pe scena lucrărilor demonice cu care au cochetat, conștienți sau inconștienți, toți împărații pământului. Vom afla lucruri extraordinare în capitolele care urmează!

 

Până acum am privit în Apocalipsa istoria prin prisma oamenilor de pe pământ a căror existență este determinată decisiv de evenimente din cerul al treilea. Ni s-a îngăduit să privim în ceea ce oamenii de știință de astăzi numesc intuitiv „hiperspațiu“, chiar dacă n-am putut înțelege deplin realitatea cu dimensiunile multiple de acolo. În capitolul 12 schimbăm punctul de vedere al acțiunii și recapitulăm evenimentele de la finalul istoriei din prisma ridicării, lucrării și prăbușirii lui Antichrist.

 

Apocalipsa 12 – 14 așează în context marele conflict din ultima parte a săptămânii a șaptezecea din profeția lui Daniel, numit Necazul cel Mare sau Necazul lui Iacov. Va fi cumplit pentru poporul care s-a identificat cu planul mesianic al lui Dumnezeu în istorie, căci „taina fărădelegii“ va lucra cu toară puterea în fiii neascultării.

 

Suntem la mijlocul cărții Apocalipsa și Dumnezeu vrea să ne familiarizăm cu evoluția răului în lume ca să justifice încă o dată mânia și pedeapsa pe care o va dezlănțui asupra lui prin revărsarea celor șapte potire ale mâniei Mielului. Efectele trâmbiței a șaptea vor veni doar începând cu capitolul 15. Până atunci, Dumnezeu vrea să ne deschidă ochii să înțelegem teribila încleștare care există în lume între forțele răului și Dumnezeu. Vom cunoaște „taina fărădelegii“. Narațiunea va fi mai ușor de urmărit dacă identificăm cele „șapte“ personaje ale ei.

 

Femeia învăluită în soare – Apoc. 12:1-2

Balaurul – Apoc. 12:3-4

Copilul de parte bărbătească – Apoc. 12:5-6

Arhanghelul și războiul stelelor – Apoc 12:7-12

Rămășița evreiască – Apoc. 12:17

Fiara ieșită din mare – Apoc. 13:1-10

Fiara ridicată din pământ – Apoc. 13:11-18

Pe măsura parcurgerii textului vom vedea ce rol a jucat, joacă și va juca fiecare personaj în marea dramă a istoriei umane. În capitolul 12 ne întâlnim cu primele cinci personaje principale. Datorită spațiului restrâns, nu vom face un studiu detaliat, ci doar o sumară trecere în revistă. Pentru cei care vor ceva mai mult recomandăm excelentele studii făcute de Clarance Larkin (The Book of Revelation), preluate și de John MacArthur în comentariile sale asupra cărții Apocalipsa.

 

În capitolele 12 – 19 se găsesc nu mai puțin de șapte „semne“ care apar pe cer. Secțiunea este supranumită și „cartea semnelor“. După ce n-am avut nici un „semn“ în primele 11 capitole, vom citi despre trei semne în cer (Apoc. 12:1, 3; 15:1) și patru semne pe pământ (Apoc. 13:13-14; 16:14; 19:20). Ne așteptam să fie așa, pentru că și în Evanghelia scrisă de același Ioan am întâlnit tot șapte “semne“ alew divinității lui Isus din Nazaret.

 

1. Femeia învăluită în soare – Apoc. 12:1-2

„În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască“ (Apoc. 12:1-2).

 

Expresia „un semn mare“ atrage atenția nu doar asupra dimensiunilor, ci a importanței. În limba greacă, „semeion“ înseamnă un „anunț“, o comunicare, un gest simbolic, un tip, iar termenul „mare“ este „megas“.  Asistăm la descrierea unor megaviziuni, care acopere adevăruri masive, cu implicații majore în istoria lumii. Cine este „femeia învăluită în soare“?

 

Dacă ar fi să  ne luăm după iconografia catolică, femeia este Maria, mama Domnului Isus, iar cele douăsprezece stele sunt apostolii. Din această fantasmagorie s-a născut doctrina „învierii Mariei“ și a înălțării ei la cer (aici).

 

Alții spun că femeia ar fi Biserica, iar stele sunt cei doisprezece apostoli. Pentru aceștia din urmă, femeia este biserica cu literă mică, adică organizația instituțional-tradițională, iar pruncul pe care-l va naște este Biserica cu literă mare, adevărata Biserică, singura care va fi răpită la cer.

 

Realitatea este că „femeia“ metaforică nu poate fi nici fecioara Maria și nici Biserica creștină. Ea este poporul Israel, națiunea lui Israel. Este suficient să ne aducem aminte de visul lui Iosif:

 

„Am mai visat un vis! Soarele, Luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” (Gen. 37:9).

 

Iosif a fost atunci cea de a douăsprezecea stea din cununa amintită în textul Apocalipsei, întregind astfel numărul celor doisprezece seminții ale lui Israel. Veciul Testament este plin de pasaje în care poporul Israel este asemănat metaforic cu o femeie. Iată un exemplu din Isaia:

 

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta, căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ, căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.”

„Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.“ (Isaia 54:4-8).

 

Când a păcătuit și a fost lepădată temporar de Dumnezeu, națiunea a fost comparată cu o „văduvă“ (Isaia 47:7-9; Luca 18:1-8), cu o femeie părăsită de bărbat (Isaia 50:1) și chiar cu o femeie curvă (Ieremia 3:1-25, Osea 2:1-23). Prin contrast, Biserica este prezentată în Noul Testament drept „o fecioară“, o logodnică curată care se pregătește de nuntă:

 

„Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos“ (2 Cor. 11:2-3).

 

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană“ (Efes. 5:25-27).

 

În Apocalipsa, „femeia învăluită în soare“ este „însărcinată, țipa în durerile nașterii și avea un mare chin ca să nască“.  Cum ar putea Biserica să fie într-o astfel de stare? S-ar potrivi așa ceva pentru o fecioară care se pregătește de nuntă?

 

Realitatea biblică este că nu Biserica L-a născut pe Christos, ci Biserica s-a născut din suferințele Lui!

 

Nu este scris nicăieri în Biblie că Biserica va deveni Mamă, dar acest lucru este pomenit de multe ori despre poporul Israel. Chiar și apostolul Pavel, amintind despre cele șapte privilegii ale poporului ales scrie:

 

„Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!“ (Romani 9:4-5).

 

Christosul s-a născut trupește din Israel. El este „sămânța promisă“ de Dumnezeu:

 

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui“ (Isaia 9:6-7).

 

Revenirea lui Isus Christos pentru Israel se va petrece după evenimente pe care Biblia le numește „durerile nașterii“:

 

„Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume“ (Ioan 16:20-21).

 

„Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:8-0).

 

Nu există nici o îndoială! Femeia din Apocalipsa 12 este poporul Israel!

 

De fapt, în Apocalipsa sunt pomenite patru „femei“ simbolice. Cu cea dintâi ne-am întâlnit în scrisoarea adresată bisericii din Tiatira și este un simhbol al idolatriei păgâne deșănțate și poartă numele Izabelei din Vechiul Testament (Apoc. 2:20-23; 1 Regi 16:31;21:25; 2 Regi 9:7). Cea de a doua femeie din Apocalipsa este pomenită în Apocalipsa 19 și este Biserica cea adevărată, Mireasa Mielului. Cea de a treia femeie este „curva celei mari cu care au curvit împărații pământului“ și simbolizează Babilonul religios (Apoc. 17:1-18). Vom vorbi mai mult despre ea când vom ajunge la capitolul 17. Cea de a patra „femeie“ este aceasta pomenită în capitolul 12 și ea este națiunea lui Israel.

 

2. Balaurul – Apoc. 12:3-4

Cel de al doilea „semn“ cu semnificațoii profunde care s-a arătat „în cer“, adică în hiperspațiul celei de a treia „întinderi“ este grozav la înfățișare:

 

 

 

„În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ.

Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte“ (Apoc. 12:3-4)

 

Identitatea lui ne este descoperită în versetul 9:

 

„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).

 

Balaurul poartă culoarea sângelui vărsat, pentru că este ucigaș prin însăși natura lui (Ioan 8:44). Cele șapte capete și zece coarne și șapte cununi împărătești sunt embleme ale puterii lui și ale autorității, căci el este „domnul puterii văzduhului“ și „stăpânitorul lumii acesteia“(Efes. 6:12. Ioan 12:31, 14:30, 16:11).

 

Înfățișarea lui se aseamănă cu înfățișarea „fiarei“ cu care ne vom întâlni în următorul capitol, ceea ce ne face să spunem că între cei doi există o legătură organică. Fiara va fi întruparea balaurului. Ea nu apare decât după ce balaurul va fi aruncat din cer. Diavolul va intra în Antichrist, cum a intrat altă dată în Iuda (Ioan 13:27), va rupe legământul cu evreii la jumătatea Săptămânii Necazului cel Mare, va intra în Templu ca „urâciune a pustiirii“, se va da drept dumnezeu și va prăbușii lumea într-un teribil cataclism final.

 

„A treia parte din stelele cerului“ care îl urmează sunt îngerii contaminați de răscoala lui împotriva lui Dumnezeu. Îngerii sunt numiți „stele ale cerului“ (Iov 38:7). Ei vor împărtăși soarta eternă a lui Satan în iadul de foc și pucioasă (Mat. 25:41).

 

Ioan ne spune că balaurul „a stătut înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naște“. Istoria lumii este istoria acestei încercări a lui Satan de a împiedica lucrarea lui Dumnezeu prin Mesia-Isus Christos. El știe că Cel născut din „sămânța femeii“ îi va zdrobi capul (Gen. 3:15). În Egipt, Diavolul a încercat să-i omoare pe toți copiii de parte bărbătească din Israel. Prin Haman, același Diavol a încercat să omoare tot neamul evreilor. Toate eforturile lui au fost însă zadarnice și copilul minune s-a născut în Betleemul din Iudea.

 

Atunci Diavolul l-a influențat pe Irod să ucidă toți copiii de parte bărbătească sub doi ani din ținutul acela. Dumnezeu  și-a scăpat fiul, trimițând familia lui Iosif în Egipt. Toată viața lui Isus a fost marcată de încercări ale Diavolului de a-L omorî. I-a făcut pe cei din Nazaret să încerce să-L arunce în prăpastie de pe sprânceana muntelui, a stărnit o furtună teribilă pe marea Galileii, I s-a împotrivit prin cărturari și farisei, a intrat în Iuda ca să-L vândă și L-a pus pe o cruce prin vocea norodului și prin indecizia compromițătoare a lui Pilat.

 

Dezbrăcat de putere la Calvar, Satan a căutat și mai caută încă și azi să zădărnicească planurile lui Dumnezeu prin Christos cu Biserica Sa. Apostolul Pavel a simțit-o pe propria lui piele:

 

„Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana“ (1 Tes. 2:18).

 

3. Copilul de parte bărbătească – Apoc. 12:5-6

Cel de al treilea personaj al dramei dezlănțuite de „taina fărădelegii“ în Apocalipsa 12 – 14 este acest copil, neapărat de parte bărbătească:

 

„Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile“ (Apoc. 12:5-6).

 

Nu încape nici o îndoială! Acest copil născut din Israel este Isus Christos, nădejdea veacurilor. Psalmul 2 ne-o spune clar:

 

Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu

pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”

„Eu voi vesti hotărârea Lui – zice Unsul.

Domnul Mi-a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu!

Astăzi Te-am născut.

Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire

şi marginile pământului în stăpânire!

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier

şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar” (Ps. 2:6-9).

 

Biruitor asupra lui Satan, Pruncul ceresc a fost „răpit“ la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie. Apostolul Ioan, insuflat de Duhul lui Dumnezeu, trece cu vederea perioada Bisericii (care ar trebui să fie între versetele 5 și 6 din Apocalipsa 12) și sare de la „stărpirea Unusului“ direct la „fuga femeii în pustie“. Turbat de mânie pentru că l-a scăpat pe Prunc, balaurul caută să se răzbune pe femeia care l-a născut, adică pe poporul Israel, instrumentul împlinirilor profetice despre domnia lui Christos pe pământ.

 

(Notă: Trebuie să fim atenți să nu cădem în plasa „cronologiilor“ minuțioase în care se desfășoară aceste evenimente. Pentru că avem de a face cu revelații din hiperspațiu, despre o realitate cu mult mai multe dimensiuni decât ale noastre, este bine să ne ferim de tabele și schițe care să încerce să așeze „în timp“, ceea ce se petrece mult dincolo de timp și de spațiu. Relatarea din Apocalipsa atinge iar sferele evenimentelor care se desfășoară dincolo de lumea noastră, așa că trebuie să le luăm „tematic“, nu cronologic, silindu-le și înghesuindu-le ca să ne iasă nouă schițele și tabelele escatologice. Revelațiile din capitolul 12 ne dau panorama cerească a evenimentelor legate de lucrarea „tainei fărădelegii“ de-a lungul istoriei. Analiza acestui tip de text trebuie să fie în același timp analitică, dar și integratoare, pentru că anumite „evenimente“ acopere de fapt perioade foarte mari de „timp“.)

 

În timpul Necazului lui Iacov, întrupat în Antichrist, Satan se va năpusti ca un turbat asupra celor din Israel. Poporul lui Dumnezeu va fugi însă într-un loc din pustie. Vor fi vremuri grele pentru evrei, vremuri teribile. Comentându-le, Domnul Isus a spus:

 

„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:15-22).

 

4. Arhanghelul și războiul stelelor – Apoc 12:7-12

După cele două „semne“ care au apărut în cer, apostolul Ioan ne vorbește despre un teribil conflict angelic care a avut loc acolo. Nevăzut de noi, dar resimțit din plin, în sferele cerului de mijloc are loc un război teribil, un conflict angelic, un veritabil „război al stelelor“:

 

„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:7-9).

 

Faptul că Satan a putut veni în Eden să-i ispitească pe Adam și Eva, precum și faptul că el s-a putut înfățișa împreună cu ceilalți „fii ai lui Dumnezeu“ înaintea tronului ceresc pentru a-l învinovăți pe Iov ne arată clar că, deși aruncat de pe „muntele lui Dumnezeu“, el are pentru o vreme o mare libertate de mișcare. El și îngerii lui nu sunt aruncați deocamdată toți în adânc, ci sunt oarecum liberi.

 

Ioan ne spune că această libertate de mișcare îi va fi restrânsă drastic la sfera din jurul planetei pământ. Nu știm multe despre acest război al stelelor. Am mai auzit despre el dintr-una din exclamațiile Domnului Isus:

 

„Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer“ (Luca 10:18).

 

Cel care se luptă cu Satan din partea lui Dumnezeu este arhanghelul MIhail. Ne-am mai întâlnit cu el în descoperirile din profețiile lui Daniel. Vorbind despre Mihail în contextul conflictelor angelice din sferele cerești, un alt înger de rang înalt, Gavril, a spus:

 

„Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“ (Daniel 10:13).

 

„Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail“ (Daniel 10:21).

 

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte“ (Daniel 12:1-2).

 

Tradus, numele lui Mihail înseamnă „Cine este ca Iehova?“, o foarte categorică alternativă la atitudinea lui Lucifer-Satan care a fost creiat un heruvim strălucitor, dar s-a semețit și a vrut să fie ca Dumnezeu (Ezec. 29:2). Marele voievod Mihail este ocrotitorul poporului evreu și va fi instrumental în pecetluirea soartei lui Satan. El s-a luptat cu Satan și pentru trupul lui Moise, într-o înfruntare al cărui sens nu ne-a fost descoperit nouă:

 

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:9).

 

Este important să observăm că Satan nu se luptă direct cu Dumnezeu. Nici n-ar putea! Dumnezeu este infinit în toate atributele Sale și atotputernicia Lui l-ar nimici într-o clipă. Pentru a-l alunga pe Satan, marele balaur, din cer este suficient ca Dumnezeu să trimită împotriva lui pe una din căpeteniile oștilor cerești. Mihail biruiește, iar Satan este alungat. Ioan spune simplu: „Și locul lor nu s-a mai găsit în cer“ Apoc. 12:8).

 

„Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:10-12)

 

Alungarea lui Satan din sferele înalte ale cerului va umple de bucurie pe cei de acolo, dar va fi vai de cei de pe pământ. Apostolul Petru a avut în vedere și el aceste vremuri atunci când a scris:

 

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8).

 

Războiul din cer s-a transformat în războiul de pe pământ. „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.“ Christos l-a biruit pe Satan prin sângele Său vărsat și tot așa îl vor birui și cei care-l urmează pe Christos, mai ales cei care vor pecetlui cu viața mărturia lor în cea de a doua parte a Necazului cel Mare. :

 

„Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui“ (Apoc. 12:13-14).

 

Pentru că femeia și balaurul sunt numiri metaforice, trebuie să luăm în același semn și numirea pentru „cele două aripi ale vulturului celui mare carer au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie“. Expresia ne aduce aminte de izbăvirea evreilor din robia egipteană:

 

„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine“ (Exod 19:4).

 

Profetul Isaia vorbește și el despre această vreme a protecției divine când scrie:

 

„Du-te, poporul meu (Israel), intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe (trei ani și jumătate), până va trece mânia!“ (Isaia 26:20).

 

Persecuția dezlănțuită de balaur împotriva evreilor va fi mare, dar protecția oferită de Dumnezeu va fi și mai mare.

 

„Atunci, şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.“ (Apoc. 12:15-16).

 

 

 

Profetul Daniel a avut mari probleme cu aceste vremuri din urmă și a cerut explicații suplimentare. Iată răspunsul primit atunci:

 

„Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului:

,,Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”

Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme (3.5 ani) şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.

Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: ,,Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”

El a răspuns: ,,Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.  Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.

De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile (3.5 ani). Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!“ (Daniel 12:6-12).

 

Clarance Larkin vede în urmărirea evreilor de balaurul cel mare prigoana care i-a însoțit pe cei din Israel în cei aproape 2.000 de ani scurși de la răstignirea lui Christos. Iată scena petrecută în Ierusalim:

 

„Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27:25).

 

„Dreptatea lui Dumnezeu, spune Larkin, a făcut ca aceste vorbe să fie împlinite întocmai. Pentru vina sângelui vărsat, „răzbunătorul sângelui“ îi urmărește în fiecare generație. Au ajuns pribegi printre străini. Porecla batjocoritoare pe care au primit-o a fost „evreul rătăcitor“. Antisemitismul a fost, este și va fi o constantă a lumii acesteia, împlinind într-un fel descrierile din Deuteronom:

 

„Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.  Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale.

Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ,,O, de ar veni seara!” şi seara vei zice: ,,O, de ar veni dimineaţa!“ (Deut. 28:64-67).

 

Singura scăpare pentru vărsătorul de sânge era să fugă într-una din cetățile de scăpare rânduite de Dumnezeu. Trebuia să stea acolo până la moartea Marelui Preot, iar apoi putea pleca în siguranță, absolvit de vină.

 

Poporul evreu n-a putut beneficia de protecția cetății de scăpare, care-L simboliza pe Christos, din pricina necredinței. Când se vor întoarce însă la Domnul, evreii vor intra sub protecția divină, așa cum ne indică acest text din Apocalipsa. În total, balaurul a lansat trei atacuri asupra femeii și le-a ratat pe toate. A vrut să ucidă copilul și n-a putut. A atacat femeia și ea a scăpat în pustie. A lansat un potop de ape, dar a ratat și atacul acesta. Nebun de furie, el s-a întors să se lupte cu urmașii femeii.“

 

5. Rămășița evreiască – Apoc. 12:17

Mânios că nu i-a putut face nimic femeii apărate de Dumnezeu în pustie, balaurul s-a întors să se răfuiască cu cei rămași:

 

„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12:17).

 

Aici avem încă o dovadă că „femeia“ din acest capitol nu este Biserica, ci Israelul. Când Biserica va fi răpită la cer nu va rămâne în urma ei nici o „rămășiță“. Toți cei găsiți „în Christos“ vor părăsi pământul. Versetul ne vorbește aici despre o rămășiță cu două caracteristici: cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Christos. Ei sunt în același timp și evrei ortodocși care țin foarte strict Legea strămoșească (de aceea le spune Domnul Isus: „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna și nici într-o zi de Sabat“), dar au ajuns să creadă și în salvarea prin Isus Christos.

 

Aduceți-vă aminte cele spuse de profetul Daniel:

 

„Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.  Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă“ (Daniel11:31-35).

 

Acesta este contextul istoric în care se va împlini ceea ce a spus Domnul Isus în Matei 25 despre Judecata viitoare a Neamurilor. El va despărți atunci oile de capre, după atitudinea pe care au avut-o față de unul din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei“. Sub influența balaurului, „rămășița seminței femeii“ va fi persecutată și privată de drepturi în toată lumea. Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care, în ciuda pericolelor care-i amenință pe toți cei ce-i vor ajuta pe evrei, le vor da apă și mâncare, haine și îngrijire. Aparent, va fi o judecată a faptelor, dar vor fi niște fapte ale credinței și consacrării față de poporul lui Dumnezeu.

 

Despre vremea teribilă a progromului mondial vom citi în capitolul următor:

 

„I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască“ (Apoc. 13:7).

 

https://scripturile.wordpress.com/2019/12/04/apocalipsa-12/

 

//////////////////////////////////////

 

Trebuie sa fie luat din drumul ei

 

Autor: www.realsos.ro 

„Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca acel ce-o opreste acum, sa fie luat din drumul ei” (2 Tes. 2:7).

 

 

 

Incepand cu partea a doua a v.3, a capitolului 2 din a doua lui epistola catre Tesaloniceni, Pavel le vorbeste despe „omul faradelegii”, Anticristul, care se va ridica din pricina apostaziei generale, a „lepadarii de credinta”. Versetul 8 vorbeste de aratarea lui Anticrist, „acel nelegiuit” numit in v.7, dand de inteles ca atunci se va da pe fata rautatea lui, si spre pierzarea lui. Se pare ca Pavel vorbeste de aparitia acestui nelegiuit, prilejuita de apostazia generala pe care a mentionat-o, si da de inteles ca tot felul de invataturi false si depravari se vor centra in el.

 

Mari dispute au fost cu privire la cine este acest Anticrist, omul faradelegii si „fiul pierzarii”. Acesta nu numai ca el practica faradelegea, dar o si promoveaza, o confirma si o incurajeaza in altii. El este fiul pierzarii pentru ca el este destinat pentru pierzare si este intrumentul de a distruge pe altii in trup si suflet. Credem ca referirea este la perioada scurta de domnie a lui Anticrist, cunoscuta si sub numele de „necazul cel mare”.

 

Caracterul acestui fiu al pierzarii este descris in v. 4 astfel: „se inalta mai presus de tot ce se numeste „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templu lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu”. Cu privire la descoperirea lui, adica cine este ca persoana, trebuie sa observam doua lucruri:

 

1. Este ceva care-l impiedeca, ori il tine pe loc si „care trebuie luat din cale”.

 

2. Aceasta taina a faradelegii treptat trebuie sa ajunga la culmea ei. Apostolul o numeste „taina a faradelegii” din cauza ca planurile si actiunile celui rau sunt mascate sub pretentii false, prin a pretinde inchinare, superstitie si idolatrie. Sub pretextul zelului pentru Dumne-zeu si a slavei Sale, fanatismul si persecutia vor fi incurajate. Pavel spune ca taina aceasta a inceput sa lucreze deja. In timp ce apostolii traiau, „vrajmasul a venit si a semanat neghina”. Acolo era invatatura Nicolaitilor, persoane cu mult zel pentru Hristos, dar in realitate i se opuneau Lui. Mandria, ambitia si interesele lumesti ale unor conducatori de biserici, ca si Diotref, au fost inceputul lucrarii acestei taine a faradelegii. Treptat ea a ajuns la gradul inalt care este acum, in mod special in biserica catolica, in care episcopilor li se atribuie titluri ca: „Domnul Dumnezeului nostru, papa”, „Alt Dumnezeu pe pamant, Suveranitatea lui Dumnezeu si a papei este una si aceeas”.

 

Dar ca Anticristul sa se arate, si pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, „trebuie”, ca ceea ce-l opreste acum, sa fie luat din cale. Unii cred ca Biserica adevarata a lui Hristos este cea care ii limiteaza puterea lui Anticrist si el nu se va putea arata inaintea de rapirea ei la cer. Altii cred ca Duhul Sfant. Si una si alta poate fi adevarata. Atunci vor fi timpuri grele, caci Dumnezeu va trimite o lucrare de ratacire pentru cei ce n-au crezut adevarul, ca sa creada o minciuna, pentru ca gasesc placere in nelegiuire.

 

Ora glorificarii lui Hristos in sfinti se apropie. Cum ne va gasi venirea lui Hristos? https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8274/trebuie-sa-fie-luat-din-drumul-ei

 

////////////////////////////////////

Cinci rugăciuni din Biblie pentru eliberare

 

Adesea cele mai puternice rugăciuni pentru a alunga prezența diavolului nu vin prin ritualurile Bisericii, nici de la sfinți, ci le găsim în Biblie. 

 

Numeroșii autori ai Bibliei au fost inspirați de Dumnezeu să scrie o multitudine de rugăciuni, multe dintre ele fiind direcționate pentru izgonirea răului. Acestea sunt rugăciuni puternice, unele dintre ele fiind folosite în ritualul exorcismului. De exemplu, ”Tatăl nostru” este mereu spus de către preot în timpul exorcismelor și această rugăciune este considerată cea mai potrivită pentru izbăvire.

 

Așa că data viitoare când veți dori să cereți ajutorul Domnului pentru a alunga răul încercați să deschideți Biblia la următoarele versete și faceți aceste rugăciuni cu inspirație divină.

 

 

 

Voi deci aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău!». (Matei 6:9-13)

 

 

 

Nu mă tem de mulţimile de popoare

 

care mă înconjoară din toate părţile.

 

 Ridică-te, Doamne,

 

mântuieşte-mă, Dumnezeul meu;

 

pentru că tu ai lovit peste obraz

 

pe toţi duşmanii mei;

 

tu ai zdrobit dinţii celor nelegiuiţi.

 

A Domnului este mântuirea.

 

Binecuvântarea ta [Doamne]

 

este peste poporul tău. (Psalmul 3:7-9)

 

 

 

Chiar dacă trebuie să trec printr-o strâmtorare,

 

tu mă faci să trăiesc, în ciuda mâniei duşmanilor mei;

 

tu îţi întinzi mâna şi dreapta ta mă mântuieşte.

 

Domnul va duce la bun sfârşit [ceea ce a început] pentru mine.

 

Doamne, bunătatea ta este veşnică.

 

Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale! (Psalmul 138:7-8)

 

Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin! (2 Timotei 4:18)

 

 

 

 

 

„Doamne, stânca mea,

 

fortăreaţa mea şi eliberatorul meu!

 

Doamne, stânca mea,

 

în el mi-am căutat refugiu,

 

scutul meu, cornul mântuirii mele

 

şi scăparea mea,

 

locul meu de refugiu

 

şi eliberatorul meu.

 

Tu mă mântuieşti din asuprirea mea!

 

Îl invoc pe Domnul,

 

cel vrednic de laudă,

 

şi sunt eliberat de duşmanii mei.

 

Căci m-au înconjurat valurile morţii

 

şi m-au îngrozit râurile nimicirii.

 

M-au înfăşurat

 

lanţurile locuinței morților

 

şi m-au prins laţurile morţii.

 

Dar, în strâmtoarea mea,

 

l-am chemat pe Domnul,

 

l-am chemat pe Dumnezeul meu;

 

din lăcaşul lui el mi-a auzit glasul

 

şi strigătul meu a ajuns

 

până la urechea lui. (2 Samuel 22:2-7)

Traducere: Mihaela Man

Sursa:it.aleteia.org

 

////////////////////////////////

 

Faceti-va UNA cu Invatatura si Faptuirea Biblica;Umpleti-va cu Plinatatea Duhovniceasca,nu maimutareasca,fiindca Hristos a sangerat si ingropat pentru totdeauna  SI placerile de o clipa ale senzualitatii,carora voi- le dezgropati moastele si deveniti una cu ea/ea…(1 Ioan 2/15-17) …Aproape 400 de pastori baptiști căsătoriți sunt acuzați de pedofilie

Aproape 400 de pastori căsătoriți din Convenția Baptistă Sudică, cea mai mare Biserică Baptistă americană, sunt acuzați de abuzuri sexuale. Prin urmare, celibatul nu poate fi cauza pedofiliei unor preoți.

 

Votul castității ar fi „nesustenabil”, având în vedere numeroasele abuzuri comise de unii preoți celibatari. Această idee a fost larg răspândită de ziarul Republica, prin scrierile teologului Vito Mancuso. Păcatele celibatului, titra și New York Post cu câteva luni în urmă. Dar oare este așa?

 

Aproape 400 de pastori baptiști căsătoriți sunt acuzați de pedofilie

 

În cazul în care nu sunt suficiente toate cercetările sociologice pe această temă, care resping clar legătura dintre pedofiliei și celibat, un argument suplimentar este veste tragică: aproape 400 de pastori protestanți ai Convenției Baptiste din Sud, cea mai mare denominație protestantă din Texas (și Statele Unite), au fost acuzați de un număr foarte mare de abuzuri sexuale. Este vorba despre peste 700 de victime în 20 de ani.

 

Acestea sunt cifre cu adevărat impresionante pentru un fenomen, acela al pedofiliei, care pare să fi devenit un flagel internațional de la sfârșitul anilor 1960. Și „toată lumea știe că pastorii protestanți, inclusiv pastorii Bisericii Baptiste, nu sunt numai căsătoriți dar au și copii. Și se subliniază că «în cazul în care rămân singuri, trebuie să înțeleagă că va exista o limitare semnificativă a capacității lor de slujire ca pastor».

 

Șase mituri despre pedofilie la clerul celibatar

 

Eminentul profesor Thomas G. Plante, profesor de psihologie la Universitatea din Santa Clara și profesor de Psihiatrie a comportamentului la Stanford University School of Medicine, o adevărată autoritatile pe tema abuzului sexual, a analizat șase mituri existente despre pedofilie în rândul clerului celibatar.

1) În Biserica Catolică au fost mai puține abuzuri decât în restul societății

În primul rând, acesta infirmă faptul că preoții celibatari ar fi mult mai tentați de a practica abuzul față de copii decât pastorii sau preoții altor confesiuni sau decât bărbații, în general: „Conform ultimelor statistici disponibile 4% din preoți catolici din Statele Unite au abuzat sexual minori în ultimii 50 ani, un procent mai mic decât cel al cadrelor didactice în același interval de timp și, cu siguranță, mult mai mic decât cel al bărbaților din populația generală. 

2) Celibatul nu este cauza

„Faptul că nu fac sex nu-i determină să devină copiii obiectul dorinței lor”, a explicat psihiatrul american. În plus, majoritatea infractorilor sexuali nu sunt celibatari, ci sunt căsătoriți sau trăiesc cu un partener.

3) Cauza nu este nici homosexualitatea

Potrivit psihiatrului, homosexualitatea nu este principala cauză a abuzului sexual. Deși admite că 80% dintre victime sunt de sex masculin, cu toate acestea, scrie el, „nu există dovezi care să sugereze că orientarea sexuală, în sine, face ca cineva riște să comită infracțiuni sexuale.“

 

4) Clerul de sex masculin nu este mai expus să comită abuzuri

Thomas G. Plante subliniază, de asemenea, că „un cler exclusiv pentru bărbați nu poate fi cauza abuzurilor. Faptul de a avea femei în cler nu-i împiedecă pe abuzatorii sexuali să practice abuzuri”.

5) Abuzurile datează de peste douăzeci de ani

Așa cum se știe „aproape toate cazurile de abuz sexual al unor clerici din Biserica Catolică s-au întâmplat cu peste 20 de ani în urmă (de obicei, în anii ’60 și ’70)“. Nu se mai regăsesc abuzuri sexuale care să fi avut loc după anii 1980, mai ales după 2002 aceste fapte sunt într-adevăr foarte rare.

6) Nu este vorba de pedofilie

Un alt element care reiese din statistici este faptul că 80% dintre criminali din clerul celibatar au abuzat adolescenți și nu de copii. Acest lucru nu atenuează gravitatea faptei, ci pur și simplu arată că termenul de „preoți pedofili” este impropriu.

Iar faptul că 400 de pastori căsătoriți din Convenția Baptistă Sudică, cea mai mare Biserică Baptistă americană, sunt acuzați de abuzuri sexuale, arată clar că celibatul nu poate fi cauza abuzurilor sexuale.

Traducere: ACC

 

Sursa:it.aleteia.org

 

http://www.e-communio.ro/stire9019-sute-de-abuzuri-in-biserica-baptista-din-america-mitul-celibat-egal-pedofilie-este-fals

 

//////////////////////////////

 

Întrebare: „Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce sunt preoţi pedofili (SI) în Biserica Romano-Catolică? ”

 

Răspuns: În anii recenţi, sute, dacă nu mii de oameni, au ieşit în faţă, reclamând abuzul sexual suferit din partea preoţilor din Biserica Romano-Catolică. Numeroşi „preoţi pedofili” au fost identificaţi. Trist, în loc să-i caterisească pe preoţi (să-i îndepărteze de la preoţie), de cele mai multe ori Biserica Catolică a încercat să acopere abuzul sexual, transferând preotul delincvent (preoţii delincvenţi) în alte parohii. Scandalul şi încercarea de acoperire continuă să se extindă, ajungând până la papalitate. Deci care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce pare pedofilia o problemă atât de obişnuită printre preoţii romano-catolici?

 

Mai întâi, să fim foarte clari, ca organizaţie protestantă evanghelică, avem dezacorduri puternice cu efectiv fiecare domeniu al doctrinei şi practicii romano-catolice.

 

În al doilea rând, având în vedere preoţia tuturor credincioşilor şi împlinirea/terminarea sistemului jertfelor şi preoţiei Vechiului Testament, noi nu credem că Noul Testament ne învaţă că ar trebui să existe preoţi. Vorbind din punct de vedere biblic, un preot este un mediator (în primul rând, prin jertfe) între Dumnezeu şi om. Cu Isus ca Mare Preot al nostru, avem deja acces direct la Dumnezeu (Evrei 4: 14-16) şi nu avem nevoie de niciun alt mediator. (1 Timotei 2: 5)

 

În al treilea rând, este important să nu luăm acţiunile oribil de rele ale unor preoţi romano-catolici şi să le atribuim întregii preoţii romano-catolice. Deși suntem în puternic dezacord cu doctrina şi practica romano-catolică, nu ne îndoim că mulţi preoţi romano-catolici Îl iubesc cu adevărat pe Domnul Isus Hristos, doresc cu adevărat să slujească oamenilor şi categoric nu ar molesta niciodată un copil. Este imposibil de descoperit cât de mulţi „preoţi pedofili” au fost sau sunt încă activi în Biserica Romano-Catolică. Oricare ar fi numărul lor, cu siguranţă, este un procent foarte mic. Vasta majoritate a preoţilor catolici nu au molestat şi nu ar molesta niciodată sau nu ar face rău niciodată, în niciun fel, unui copil.

 

Revenind la întrebare, care este cauza abuzului sexual care a avut loc în Biserica Romano-Catolică? Punctul nostru de vedere este că cerinţa nebiblică ca preoţii să fie celibatari este o cauză primară. Este biblic să spui că celibatul poate fi folositor slujirii. (1 Corinteni 7: 32-34) În acelaşi timp, este complet nebiblic ca o biserică să ceară celibatul de la liderii ei. În calificările pentru conducerea bisericii (1 Timotei 3: 1-13, Tit 1: 6-9), apostolul Pavel presupune că episcopii, bătrânii, supraveghetorii şi diaconii vor fi căsătoriţi şi vor avea copii. În timp ce aceste calificări nu ar trebui privite ca cerând căsătoria/familia pentru a sluji în conducerea bisericii, ele sunt cât se poate de clar o permisiune pentru bărbaţii căsătoriţi de a sluji în calitate de conducători în biserică. Prin urmare, este complet antibiblic ca o biserică să ceară celibatul de la liderii ei.

 

Cerinţa nebiblică a celibatului pentru preoţii din Biserica Romano-Catolică contribuie probabil la abuzul sexual, prin aceea că bărbaţi care nu au intenţionat niciodată să fie celibatari, sunt obligaţi la celibat, aceasta având ca rezultat tensiunea sexuală şi stresul. De asemenea, condamnarea fără apel la celibat este atrăgătoare pentru unii bărbaţi, care văd preoţia ca pe un mijloc de a-şi menţine dorinţele sub control. Dar acei bărbaţi descoperă că regulile externe fac prea puţin pentru schimbarea inimii, iar când cedează ispitelor sexuale, rezultatul sunt acte sexuale nenaturale, precum homosexualitatea şi pedofilia.

 

Învăţătura catolică „odată preot, întotdeauna preot” intensifică problema. Faptul că „ordinarea sacră” nu poate fi invalidată, a contribuit la ezitarea de a caterisi preoţii pedofili. Când preoţii abuzivi sunt transferaţi în alte parohii, comportamentul este repetat. De asemenea, aplicarea vagă a regulilor şi acoperirile i-au încurajat pe pedofili să aplice pentru preoţie. Mulţi pedofili privesc preoţia ca pe un mijloc uşor, nesupravegheat de a avea acces la copii.

 

Oricare ar fi cauza abuzului sexual din Biserică, preoţii pedofili ar trebui arestaţi şi pedepsiţi ca orice alt pedofil. Oricine acoperă sau, din neglijenţă, permite pedofilia în Biserică, ar trebui pus sub acuzare. Unui preot care a abuzat sexual pe cineva, nu ar trebui să i se permită niciodată să revină la conducerea bisericii, deoarece, în modul cel mai categoric, nu ar fi considerat „fără prihană”. (1 Timotei 3: 2)

 

Scandalul preoţilor pedofili din Biserica Romano-Catolică este absolut oribil. Nu există nimic mai antitetic cu mesajul lui Hristos decât preoţii care abuzează sexual copii. Să facă Dumnezeu ca acest scandal să trezească Biserica lui Isus Hristos la prezenţa apostaţilor în interiorul Bisericii şi să motiveze puternic Biserica, pentru a fi pe deplin biblică în toate credinţele şi practicile ei.

 

Resurse recomandate: The Gospel According to Rome: Comparing Catholic Tradition and The Word of God de James McCarthy şi Logos Bible Software.

 

[What is the cause of sexual abuse in the Catholic Church? Copyright © Got Questions Ministries. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. gotquestions. org. ]

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/140783/care-este-cauza-abuzului-sexual-din-biserica-catolica

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

GULAGUL DIGITAL … Universitatea analfabetilor – Catastrofa învățământului universitar( Partea I) …(Pentru a-i lecui pe romani de nationalism,trebuie reangropat) Incredibilele insulte la adresa lui Eminescu pe ruta George Soros! Dupa ce Lenin s-a pornografiat cand ia prizat  pe oameni la electrificare ,Putin i-a pandalizat  prin gazeficare… Va reuși SUA să scoată Rusia de pe piața gazului din UE? Conflictul din Ucraina a devenit un conflict pentru gaz …10 MOTIVE PENTRU CARE SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN FINLANDA ESTE CEL MAI BUN; GLOBALITARIANISM: GOLIAT VS. DAVID; OAMENII CARE SE PLÂNG CONSTANT SUNT DĂUNĂTORI SĂNĂTĂȚII DUMNEAVOASTRĂ; Regretabila moarte a domnului Ivan Ilici… 200 DE PREJUDECĂȚI COGNITIVE GUVERNEAZĂ GÂNDIREA NOASTRĂ DE ZI CU ZI; ORIGINILE SATANISMULUI: O ISTORIE UMANISTĂ?; SCRISOAREA LUI EINSTEIN CĂTRE FREUD DESPRE PSIHOLOGIA RĂZBOIULUI ȘI GUVERNĂRII;CE SIMȚEA HEMINGWAY DESPRE PATERNITATE; TOP 5 OPERAȚIUNI KGB PE SOLUL SUA; RELAȚIA AMOROASĂ A NAZIȘTILOR CU OCULTISMUL’; UN NOU STUDIU CONSTATĂ CĂ RELIGIA AMELIOREAZĂ DEPRESIA. E SUFICIENT? ALBERT EINSTEIN NU A DEVENIT GENIAL ÎN VID. IATĂ 5 DINTRE CĂRȚILE SALE PREFERATE…5 SOCIETĂȚI SECRETE AU PRETINS A FI FRONTURI ILLUMINATI;  SECRETUL PRIETENIEI LUI MARK TWAIN CU NIKOLA TESLA; O RUGĂCIUNE FĂRĂ CUVINTE: POVESTEA RĂTĂCITORULUI; 4 RELIGII MAJORE CU RĂDĂCINI ANARHISTE; CALEA FERICIRII: 11 CITATE EPICE DIN JOSEPH CAMPBELL; Komunismul cu fata umana calca si pe cadavre… “INCIDENTUL” DIN PIAȚA TIANANMEN; Unde e cel mai bine să te ascunzi dacă vine apocalipsa zombie; Mult așteptatul serial cu zombi pentru tineri adulți intitulat Suntem morți cu toții urmează să fie lansat în toată lumea pe 28 ianuarie; (Pregatirea )CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI; CUM SĂ FOLOSIȚI CĂLĂTORIILE ÎN TIMP PENTRU A REUȘI ACUM ȘI ÎN VIITOR; CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII’;  BOMBARDAMENTUL CU INFORMAȚII ESTE O ARMĂ PSIHOLOGICĂ’;  Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt  ; Un nou caz Tecuceanu la Spitalul de Pompe Funebre “Matei Bals”. Un fost detinut politic si revolutionar a scapat de chinuri si gloante pentru a fi rapus de indolenta criminala si incompetenta crasa; INEDIT. Pozitia lui George Enescu fata de comunism, epurarile din Academia Romana  ; Petru Romoşan: Noua organigramă a Securităţii; O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică – 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi…Petru Romoşan atacă statul poliţienesc şi domnia neo-securiştilor: de la Pleşu şi Ungureanu la Ghiţă şi Ponta; Mircea Toma: “Am primit bani de la Soros inca din anii ’90 !”  ; “Sfantul Inchisorilor” Valeriu Gafencu, evocat de Consiliul Local Baia Mare;(Pana la urma satan pierde si ajunge in gheena!)Cine îi șoptește la ureche lui Vladimir Putin? Cei trei „apostoli” care i-ar putea influența decizia de a invada Ucraina…MÂNDRIA DE A FI BRUCAN. Sau Liichelele, de la KGB la GDS. Un eseu fabulos de Magda Ursache; (Nimic nu este intamplator in universal lui Dumnexeu) Universul nostru este absolut incredibil! Toate galaxiile sunt conectate între ele printr-un misterios „web cosmic”! O lucrare monumentala publicata de Academia Romana – INST: “Enciclopedia regimului comunist”, un adevarat Raport asupra comunismului bolsevic ocupant al Romaniei; Petru Romosan despre reteaua comunistoida si lapidarea lui Andrei Marga… (Viitor de aur lumea nu mai are…)Modelele computerizate prezic colapsul societății umane în jurul anului 2040! AGENT SECRET AL DGIA: Crime, coruptie, lichele, antene; Asasinarea lui Mihai Eminescu cu ajutorul poliţiei secrete austriece; Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși…

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

(Nimic nu este intamplator in universal lui Dumnezeu) Universul nostru este absolut incredibil! Toate galaxiile sunt conectate între ele printr-un misterios „web cosmic”!

 

 

Pentru prima dată, astronomii au putut detecta un filament de gaz fierbinte, care se pare că face parte dintr-o structură de bază misterioasă care uneşte toate stelele și galaxiile din Universul nostru, scrie site-ul SFgate.com. Oamenii de știință cred că materia din Univers este amenajată într-o structură de tip reţea, care se numeşte reţea cosmică („web cosmic”).

Există urme ale acestei structuri în radiațiile rămase de la Big Bang și în structura Universului în sine. Fără o forță misterioasă care să atragă materia vizibilă în această reţea, galaxiile ar fi fost împrăștiate la întâmplare în întreg Universul; dar ele nu sunt aşa. Putem observa că galaxiile se găsesc în grupuri, iar acestea se adună în grupuri şi mai mari.

Modelele computerizate ne spun că aceste grupuri de galaxii sunt legate de filamente lungi de gaz fierbinte și de materia întunecată, aceasta din urmă fiind o substanță misterioasă pe care nu o putem vedea, deoarece nu radiază sau împrăştie lumină, dar care creează cea mai mare parte din „web”-ul cosmic.

Se crede că de gazul și materia întunecată curg de-a lungul filamentelor, pentru a forma aglomerări de galaxii. Aşadar, filamentele sunt importante, deoarece ele reprezintă ceea ce pare a fi Universul la scară largă. Problema este că, chiar dacă ar trebui să putem vedea aceste filamente de gaz cald, ele sunt foarte greu de detectat. Pentru a le găsi, astronomii trebuie să profite de masa de lumină şi energie a unor obiecte cereşti extrem de luminoase, cum sunt quasarii. Lumina unui quasar situat la 10 miliarde de ani-lumină distanță faţă de noi acționează ca o „lanternă”, pentru a lumina filamentul de gaz din apropiere.

 

P.S. Universul ăsta e absolut incredibil! Deşi sunt miliarde de componente, totul pare conectat…

https://www.lovendal.ro/wp52/universul-nostru-este-absolut-incredibil-toate-galaxiile-sunt-conectate-intre-ele-printr-un-misterios-web-cosmic/

 

///////////////////////////////////////////

 (Viitor de aur lumea nu mai are…)Modelele computerizate prezic colapsul societății umane în jurul anului 2040!

 

 

Prezicerea viitorului nu este un lucru ușor de făcut, dar analizând cu atenție ceea ce s-a întâmplat în trecut, este posibil să facem cel puțin o presupunere destul de realistă despre ceea ce s-ar putea întâmpla în anii următori.

În anii 1970, oamenii de știință de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au combinat date din mai multe surse privind populația, utilizarea resurselor și factorii economici pentru a calcula momentul cel mai probabil în care civilizația modernă va experimenta un colaps total al societății. Anul calculat atunci a fost 2040. Deși ar putea părea ușor să respingem descoperirile lor de atunci, un alt studiu a fost realizat în 2009, de către o echipă complet diferită de cercetători, pentru a determina dacă estimarea inițială era sau nu exactă.

În mod îngrijorător, ei au ajuns la concluzia că descoperirile inițiale erau aproape exacte. „Este important să recunoaștem că predicțiile lor nu au fost invalidate și, de fapt, par destul de exacte”, au spus cercetătorii din 2009. „Nu cunoaștem niciun model realizat de economiști care să fie la fel de precis pe o perioadă atât de lungă”.

Rezultatele au fost ulterior coroborate pentru a treia oară în anul 2021 de către cercetătoarea olandeză Gaya Herrington, care a descoperit că creșterea economică s-ar putea opri până la sfârșitul acestui deceniu. Însă, nu totul este pierdut. „Descoperirea cheie a studiului meu este că mai avem de ales să ne aliniem la un scenariu care nu se termină în apocalipsă”, a declarat ea pentru cotidianul „The Guardian”.

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): ladbible.com

https://www.lovendal.ro/wp52/modelele-computerizate-prezic-colapsul-societatii-umane-in-jurul-anului-2040/

///////////////////////////////////

 

România mileniului 2-  Din generaţiile viitoare 40% sunt analfabeţi funcţional şi social din cauza lipsei de educaţie primară, ceea ce va însemna o catastrofă pentru piaţa muncii, pentru business şi economie în viitor…

Vom ajunge o ţară în care vom importa tot, plătit pe datorie. În schimb, ne înarmăm ca pentru război

     Din generaţiile viitoare 40% sunt analfabeţi funcţional şi social din cauza lipsei de educaţie primară, ceea ce va însemna  o catastrofă pentru piaţa muncii, pentru business şi economie în viitor. Vom ajunge o ţară în care vom importa tot, plătit pe datorie. În schimb, ne înarmăm ca pentru război

Autor: Cristian Hostiuc

 

 

Ce poate fi mai plictisitor în primele zile din anul mileniului 2, decât să discuţi despre educaţie şi impactul asupra pieţei  muncii, businessului şi economiei României nu acum, ci peste 10-20-30 de ani.

 

Atunci cei mai mulţi dintre noi şi cei aflaţi la putere acum, care au decizia pe mână şi pot influenţa lucrurile, vom fi deja la pensie aşteptând banii sau în azile, cu Alzeiheimerul pe cap, când nu mai realizăm ce se întâmplă în jurul nostru, deci nu ne mai interesează.

 

Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie,  a spus la ZF Live că 40% din generaţiile viitoare, din cei care vin din urmă şi trebuie să susţină România din punct de vedere economic, social, cultural şi politic, sunt analfabeţi social şi funcţional, adică vor fi un balast în viitor şi nu un activ, ca acum, pentru piaţa muncii, pentru business, pentru economie, pentru România.

 

Ce înseamnă analfabet social şi funcţional? Nu pot înţelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operaţiuni simple, mecanice, fizice.

 

De inovare, de cercetare, de operaţiuni complexe, nici nu poate fi vorba.

 

Ce va însemna acest lucru pentru piaţa muncii şi pentru economie: o catastrofă.

 

Companiile din România, indiferent dacă sunt româneşti sau străine, nu vor putea derula operaţiuni mai complexe la o scară mai mare, cu o valoare adăugată mai mare şi, în consecinţă, nu vor putea plăti salarii mai mari, ceea ce în final va însemna o reducere a potenţialului de creştere economică şi apropierea de ţările Europei de Vest.

 

Pentru că nu vor avea personal, cele mai afectate vor fi companiile româneşti mari şi mijlocii. De fapt, România se va îndrepta şi mai mult către modelul sud-american, cu o ligă a companiilor mari, cele mai multe multinaţionale, iar la polul opus, cu foarte foarte multe companii mici sub 10 angajaţi care nu vor avea nicio forţă şi care nu vor putea executa operaţiuni mai complexe.

 

Ce se întâmplă acum în IT este doar o excepţie care nu va putea să susţină o economie întreagă.

 

Daniela Vişoianu spune că dacă s-ar putea reduce la jumătate acest procent de analfabetism social şi funcţional al noilor generaţii, PIb s-ar putea dubla.

 

Dar acest lucru nu se poate peste noapte, pentru că astfel de schimbări se fac în decenii.  Dar bazele trebuie puse acum, ceea ce nu se întâmplă deloc.

 

Daniela Vişoianu afirmă că 50% din bugetul anual pentru educaţie (2% dintr-un PIB de 190 de miliarde de euro) se duce către ţnvăţământul universitar, ceea ce este o foarte mare greşeală.

 

Problema României nu este învăţământul universitar, ci învăţământul primar şi liceal, acolo unde sunt puse bazele educaţiei copiilor, care influenţează apoi totul în economie şi societate.

 

În învăţământul preuniversitar şi primar sunt 3 milioane de copii, în timp ce în universităîi sunt 500.000 de studenţi, dar banii sunt jumătate jumătate.

 

De fapt, alocarea a 50% din bugetul educaţiei către zona universitară nu înseamnă altceva decât o“mită” pentru cei care reprezintă sau ar trebui să reprezinte elita unei ţări, ca să tacă din gură şi să nu protesteze faţă de politicile publice, faţă de modul de alocare a banilor, faţă de politicieni, faţă de guvern, indiferent cine ar fi el.

 

Pentru că nu există profesori de calitate, nu în învăţământul universitar, ci în cel preuniversitar, noile generaţii ratează materiile logice – matematica, fizica, chimia – ceea ce înseamnă că ratează ingineria, cercetarea, inovarea şi nu în ultimul rând, antreprenoriatul, cu un impact fundamental în economie, mai ales în economia viitorului.

 

Cu eforturi extraordinare, cu reforme care nu se termină niciodată şi mai ales cu investiţii străini, România abia a reuşit să se apropie de un PIB de 200 de miliarde de euro, cu 4,9 milioane de salariaţi cu o datorie externă de stat şi privată de 100 de miliarde de euro (pe vremea lui Ceauşescu, PIB era de 30-40 de miliarde de dolari cu 8 milioane de salariaţi).

 

Pentru că nu sunt educa’i, pentru că nu ştiu cum şi ce să muncească, pentru că politicile publice şi guvernamentale nu încurajează munca, 3-4 milioane de români apţi de muncă nu muncesc, de unde rezultă şi această criză de pe piaţa forţei de muncă.

 

La care îi adăugăm şi pe cei 3 milioane de români care sunt la muncă în afară.

 

Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune: Cred că nu realizăm încă ce catastrofă avem pe piaţa muncii, iar în manufactură (producţie) vom face implozie. Generaţia X se pensionează, iar generaţia Y în ruptul capului nu vrea să meargă în fabrică. Dacă nu s-au instruit în şcoală şi au vocaţie, pur şi simplu nu le place, indiferent ce calificări punem pe masă. Nu mai vorbesc de ingineria de manufactură. Eu îi spun abandon de suveranitate în manufactură, o să consumăm şi cele mai elementare lucruri prin import.

 

Pentru că an de an politicile de educaţie şi politicile publice au fost o catastrofă, acest lucru are un impact prezent în businessul şi economia actuală.

 

Bucureştiul şi cele mai puternice 10 judeţe din ţară realizează 70% din businessul naţional, în timp ce celelalte 32 de zone se afundă într-o mlaştină din care aproape că nu vor ieşi niciodată.

 

Mehedinţi, Caraş-Severn şi Teleorman sunt deşert pentru business, acolo finnd şi zonele cu educaţia cea mai precară din România.

 

Ironic, cei care conduc România, la nivelul partidelor politice, provin din zone foarte slab economice, acolo unde investiţiile sunt aproape de zero.

 

În Teleorman – judeţul pe care Liviu Dragnea, liderul PSD, partidul de guvernământ, îl conduce de peste 20 de ani – cifra de afaceri a tuturor companiilor raportată pentru 2016, a fost de 5,6 miliarde de lei, în scădere de la 5,8 miliarde de lei în 2015. Această scădere s-a întâmplat în condiţiile unei creşteri economice în 2016 de 4,8% la nivelul întregii ţări.

 

În Brăila, fieful actualului premier Mihai Tudose şi unde este parlamentar de aproape 20 de ani, cifra de afaceri a tuturor companiilor în 2016 a fost de 7,7 miliarde de lei, în scădere de la 7,8 miliarde de lei în 2015.

 

Deşi numărul mediu de salariaţi a crescut în România în 2016 cu aproape 200.000, în Teleorman numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 29.416 în 2015, la 28.941 în 2016.

 

În Brăila, numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 44.470 în 2015, la 42.114 în 2016.

 

În Sibiu, fieful actualului preşedinte Klaus Iohannis, cifra de afaceri a companiilor a scăzut de la 30,3 miliarde de lei în 2015, la 28,3 miliarde de lei în 2016. Numărul de salariaţi a scăzut de la 114.694 în 2015, la 112.614 în 2016.

 

Se poate rezolva această problemă a analfabetismului funcţional şi social? Şi cum?

 

Daniela Vişoianu spune că un prim pas ar trebui să fie alocarea a încă 1% din PIB către educaţie, bani care să se ducă în învăţământul primar şi liceal pentru pregătirea profesorilor, pentru majorarea salariilor acestora şi pentru refacerea infrastructurii primare.

 

Până să ajungă ca guvernul să aloce încă 1% din PIB pentru educaţie, adică 3% din PIB, guvernul a alocat 3% pentru apărare, pentru înarmarea României ca pentru război.

 

Tancurile, avioanele, fregatele sunt motoarele creşterii economice. Dar nu pentru noi.

https://www.zf.ro/eveniment/romania-anului-2018-generatiile-viitoare-40-analfabeti-functional-social-cauza-lipsei-educatie-primara-ceea-insemna-catastrofa-piata-muncii-business-economie-viitor-vom-ajunge-tara-vom-importa-tot-16919263

/////////////////////////////////////

Universitatea analfabetilor – Catastrofa învățământului universitar( Partea I)

 

Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru “Romeo şi Julieta” (numită alternativ “roman”,“novel”, ori “poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor :

 

– pluralul lui “viu” nu e “vi”, ci “vii”;

– verbul “a lua” nu se scrie “i-au”;

– “Obijnuit” e incorect;

– “îi” nu se scrie despărţit, “î-i”;

– “să de-a” e incorect (corect e “să dea”);

– nu se zice “propiu”, ci “propriu”;

– “them” nu poate înlocui “their”;

– nu se poate spune “them mother” în loc de “their mother”;

– “intitulated” nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);

– “combinated” nu există în engleză;

– “to enjoy of life” e incorect ( verbul “to enjoy” e tranzitiv);

– “writted” e incorect, în loc de”wrote“;

– “poetry” nu e identic cu “poem”;

– “lirycs” nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cântec;

– “roman” nu există în engleză, corect e”novel“;

– “disapointness” nu există, corect e”disappointment“;

– “beautifuly thing” e incorect;

– “tryed” e incorect;

– “gaves” nu există (corect “gives” sau”gave“);

– “tooked place” e incorect;

– tabloul “Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;

– “Romeo and Juliet” nu e un roman;

– “Romeo and Juliet” nu e un poem;

– Shackspear nu se scrie astfel.

Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, când în orânduirea veche,”bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea.

 

Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decât la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt plătiţi după numărul de elevi. Studenții sunt mai prost pregătiţi decât elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit de internet, http://www.referat. ro/.

 

O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul “învățământ axat pe competenţe“. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, “nu mai tocesc date seci, ci dobândesc competenţe“. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă! Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cânți, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoștințele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia “axată pe competenţe” naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!

 

O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că “poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint“. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie că, în engleză, “romanul” se numeşte “novel”.

 

(va urma)

 

autor: DAN UNGUREANU – prof. univ. Universitatea Bucureşti

https://doinaflorescu.wordpress.com/2018/06/24/universitatea-analfabetilor-catastrofa-invatamantului-universitar-partea-i/

/////////////////////////////////

O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică – 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi

 

Mii de pedofili au acționat în interiorul Bisericii Catolice Franceze din 1950, a descoperit șeful unei comisii care investighează abuzurile comise de membri ai Bisericii, conform BBC.

Jean-Marc Sauve a declarat în presa franceză că pe baza dovezilor obținute de comisia pe care o conduce, au existat între 2900 și 3200 de pedofili, dintr-un total de 115.000 de preoți și clerici.

 

„Aceasta este o estimare minimă”, a adăugat el.

 

Comisia urmează să facă public un raport mai detaliat, marți. Raportul este bazat pe arhive ale bisericii, tribunalelor și poliției dar și pe interviuri cu victimele.

 

Investigația independentă a fost cerută de Biserica Catolică Franceză în 2018, în urma unui număr de scandaluri legate de abuzuri din alte țări.

 

Conform lui Sauve, comisia a transmis dovezile spre procurori în 22 de cazuri în care mai putea fi începută investigația penală.

 

Printre membrii comisiei care au investigat abuzurile din sânul Bisericii franceze se numără medici, istorici, sociologi și teologi. Peste 6500 de victime și martori au fost contactați pe parcursul a doi ani și jumătate, iar raportul final este lung de 2500 de pagini.

 

Anterior, Biserica Catolică a introdus explicit în codul său legislativ pedeapsa pentru cazurile de pedofilie comisă de preoți, după o inițiativă a Papei Francisc.

 

Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat pentru Reuters că va aştepta publicarea raportului complet înainte de a decide dacă va comenta rezultatele anchetei.

 

Scandalul din Biserica franceză este ultimul care a lovit Biserica Romano-Catolică, zguduită de scandalurile privind abuzuri sexuale în întreaga lume, implicând adesea copii.

 

Contul oficial de Twitter al Bisericii Franceze a postat duminică o rugăciune în sprijinul victimelor.

 

 

Biserica franceză, a cărei popularitate a scăzut puternic în ultimii ani în rândul francezilor, a declarat, în martie, că va propune compensaţii financiare celor care au fost victime ale abuzurilor.

 

Citește și: Raportul care zguduie Biserica Catolică: Cazurile de abuz sexual față de copii au fost mușamalizate pentru a apăra reputația Bisericii

https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-investigatie-independenta-zguduie-din-nou-biserica-catolica-3000-de-pedofili-descoperiti-in-randurile-preotilor-francezi-1689025

/////////////////////////////

Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși

 

 

  by Paul Catalin in Recenzii filme  

Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioșiDe prin școala generală, la veșnicile si chinuitoare întrebări ale adulților din familia mea ce aduceau în discuție viitorul meu, eu le răspundeam din prima că vreau să mă fac ziarist. Iar acest vis nu a dispărut nici după ce am terminat facultatea. Și astfel m-am angajat ca redactor/reporter la un ziar local din orașul natal. Țin minte foarte bine că în primele două luni mergeam cu zâmbetul pe buze spre redacție și încă nu îmi venea să cred că reușisem să-mi îndeplinesc visul. Un an mai târziu mi-am dat demisia și am jurat să stau la kilometri distanță de orice ziar. Dar această dezamăgire nu mi-a diminuat pasiunea pentru jurnalismul autentic, cel practicat în urmă cu zeci de ani, naiv și plin de patos.

 

Spotlight a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru cel mai bun film, asta probabil o știți deja cu toții, iar în dimineața în care am aflat acest lucru, nu am putut să nu zâmbesc malefic și să-i arăt semne obscene unui Inarritu imaginar care o dăduse în bară fantastic cu filmul ăla cu ursul și cu nu știu care actor constipat. Așa că părerea mea despre acest film nu poate fi una obiectivă.

 

Având în prim plan povestea ce a adus jurnaliștilor de la Boston Globe un premiu Pulitzer, mulți ar putea strâmba din nas, argumentând că filmul a luat Oscarul doar datorită poveștii scandaloase. Ei, nu e chiar așa.

 

Spotlight a fost regizat de Tom McCarthy, un anonim care nu a ieșit nu nimic în evidență până acum. Însă, sincer să fiu, mi-a cam stârnit interesul modul în care a reușit să transpună povestea jurnaliștilor de la Boston Globe, așa că îl voi urmări în continuare cu interes.

 

Filmul surprinde în primul rândul prin realismul său incredibil (înghite-o pe asta băi DiCaprio, cu ficatul tău crud cu tot) și prin modul în care a reușit să redea, fără să apeleze la elemente penibile și neverosimile, investigația unui grup de jurnaliști de la ziarul Boston Globe.

 

Despre acțiunea filmului

Ne aflăm în anul 2001, iar în redacția publiației Boston Globe se petrec evenimente majore la nivelul conducerii. Marty Baron (Liev Schreiber) – genul tipului îndrăgostit de meserie, fără viață personală, este numit noul editor și vine cu ideea ca echipa de investigație a ziarului, Spotlight, să analizeze un caz de pedofilie al unui preot catolic.

 

Spotlight este o echipă de jurnaliști de investigație, alcătuită din patru oameni și condusă de Robby Robinson (Michael Keaton) ce se chinuie acum să investigheze misterul popilor pedofili din Boston.

 

Aflați în exercitarea meseriei, cei patru se lovesc de cele mai multe ori de uși trântite în nas, de răspunsuri nesatisfăcătoare, de oameni fricoși și reținuți, și de un sistem ce încearcă să corupă și să mușamalizeze absolut tot.

 

Mike Rezendes (Mark Ruffalo), un jurnalist cam băgăcios, ca și ceilalți din echipa sa, nu se lasă însă dus cu vorba cu una cu două și sapă în arhive, bate lumea la cap până când descoperă împreună cu ceilalți inimaginabilul. Și anume că nu e vorba doar de un preot pedofil sau zece, ci mii de preoți, iar fenomenul nu este unul caracteristic doar pentru Boston, ci e o practică des întâlnită în rândul popilor catolici din toată lumea.

 

Spotlight mi-a plăcut în primul rând grație modului extrem de realist prin care a fost redată investigația jurnalistică. Lipsesc, bineînețeles, împușcăturile, țâțele, sângele comercial, și celelalte elemente tipic hollywoodiene , dar, în schimb, filmul dă mult de gândit. Pentru că, munca de jurnalist, e una de șoarece de bibliotecă ce trebuie să studieze sute și mii de arhive și de maratonist ce trebuie să alerge zeci de kilometri pe zi pentru o singură informație.

 

Nu pot să închei acest rânduri fără să nu aduc în discuție prestația lui Mark Ruffalo. Băiatul ăsta a fost lipsit de un Oscar absolut pe nedrept, dar, hei, bine că a luat DiCaprio Oscar, restul chiar nu mai contează. Pur și simplu nu mi-a venit să cred cât de bine a intrat Ruffalo în pielea jurnalistului bețiv, pasionat, cu probleme familiale. Și faza e că toate chestiile astea Ruffalo le-a clarificat doar din gesturi și elementele non-verbale. Din păcate vocabularul meu e prea sărăcăcios și nu găsesc destule epitete cu care să caracterizez prestația lui Mark Ruffalo.

 

În altă ordine de idei, nu pot decât să mă bucur că “The Reveneant” și-a supt-o singur și nu a primit premiul pentru cel mai bun film. Oricât ar fi de autiști cei din componența juriului pentru premiile Oscar, mai au totuși un gram de discernământ, sau cel puțin așa îmi place mie să cred. Dar tot nu-i pot ierta pentru faptul că l-au lipsit pe bietul Ruffalo de un premiu pe deplin meritat.

http://blogdecititori.ro/spotlight-cu-popi-pedofili-si-ziaristi-bagaciosi/

///////////////////////////

Regretabila moarte a domnului Ivan Ilici

 

by Paul Catalin in Recenzii cărți

 

Prima scriere a lui Tolstoi pe care am citit-o a fost Anna Karenina. Și nu m-a dat pe spate. Nu zic că nu mi-a plăcut, a fost o lectură incitantă pe alocuri dar nu m-a făcut curios să întorc foile și altor romane d-ale dumnealui. Drept dovadă “Război și pace” zace de ani buni în bibliotecă și nu mi-am făcut curaj nici măcar să șterg praful de pe grosele volume. Totuși într-o bună zi mi-a căzut în mână “Moartea lui Ivan Ilici” și după ce am judecat din prisma subțirimii nuvelei că o pot citi lejer într-o jumătate de oră, m-am hotărât să aflu destinul lui Ivan Ilici.

 

Ivan Ilici moare

„Moartea lui Ivan Ilici” nu este vreo nuvelă care să te țină cu sufletul la gură. Știi tot ce se întâmplă încă de la primele rânduri. Ivan Ilici moare. Mare brânză! – ați putea spune. De fapt chiar e mare branză. Fiindcă Tolstoi nu insereaza nimic senzațional în nuvela sa. Nu se întâmplă nimic fantastic. Nu apar omuleți verzi care să asuprească lumea și supereroi care să o salveze. Nu vine nimeni cu un medicament minune care să îl vindece pe Ivan Ilici. Nu se întâmplă nimic din toate acestea și totuși cele câteva zeci de pagini alcătuiesc una dintre cele mai profunde și răscolitoare nuvele din câte au fost scrise vreodată.

 

Viața și moartea lui Ivan Ilici

Tolstoi prezintă moartea lui Ivan Ilici – un magistrat de la Curtea de Apel în vârstă de 45 de ani, în cel mai simplu mod cu putință. Și în cel mai realist mod, aș putea adăuga. În primele capitole ale nuvelei scriitorul rus ne face o scurtă trecere în revistă a vieții lui Ivan Ilici și ni-l prezintă pe acesta încă din copilărie. Prezentarea e una scurtă, dar de efect. În acest mod aflăm că Ivan Ilici a făcut parte din categoria oamenilor respectabili, a fost un copil cuminte și un magistrat dedicat meseriei. S-a însurat cu Praskovia Feodorovna pentru că nu avea suficiente motive să nu o facă și apoi și-a canalizat toată energia pentru a obține o slujbă mai bine plătită.

 

Așa că la vestea morții lui Ivan Ilici, primul gând al fiecărui domn prezent în cabinet se îndreaptă spre urmarea pe care acest eveniment o putea avea prin mutarea pe alt post sau prin avansarea lui personală ori a cunoscuților săi.

 

Moartea lui Ivan Ilici este privită din două perspective diferite – cea a lui Ivan Ilici și cea a familiei și cunoscuților săi. Astfel colegii de serviciu, imediat după aflarea veștii că Ivan Ilici s-a făcut oale și ulcele, încep să-și frece mâinile de bucurie la gândul că se vor putea fi promovați în locul răposatului. Iar Praskovia Feodorovna, proaspăta văduva a lui Ilici, se gândește cum să obțină cât mai mulți bani în urma decesului soțului ei.

 

Caius este un om, oamenii sunt muritori, deci Caius este muritor – i se păruse toată viașa corect numai în privința lui Caius, nu și a lui. Existase un Caius, adică un om în general, și raționamentul era cât se poate de întemeiat. Dar el nu era nici Caius, nici om în general, el fusese dintotdeauna o ființă deosebită, cu totul deosebită de ceilalți; fusese Vanea cu maman și papa, cu Mitea și Volodea, cu jucării, cu vizitiu și dădacă, apoi cu Katenka, cu toate bucuriile, amărăciunile și încântările copilăriei, adolescenței și tinereței. Simțise oare Caius mirosul acelei mingi de piele în dungi, care-i plăcea atât de mult lui Vanea?

 

O nuvelă ce trebuie recitită mereu

Dar cele mai tulburătoare rânduri sunt de departe cele care redau suferința și frământările lui Ivan Ilici. Tolstoi a scris atât de bine această nuvelă și a zugrăvit atât de natural zbuciumul interior al bietului Ivan Ilici încît anumite paragrafe le-am citit de zeci de ori. Mi le-am notat și apoi le-am recitit. Și probabil voi reciti Moartea lui Ivan Ilici până voi reuși să memorez întreaga carte pe de rost. Fiindcă aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață cu frazele lui Tolstoi în minte și înainte de orice faptă sau decizie importantă să realizez că moartea lui Ivan Ilici nu e o dramă, nu e ceva singular ci e procesul natural ce ne așteaptă pe toți.

 

Suferința morală consta în faptul că în noaptea trecută, privind la chipul blând, toropit de somn, cu pomeții ieșiți în afară al lui Gherasim, pe Ivan Ilici îl fulgerase gândul că, într-adevăr, toată viața lui, viața conștientă, nu fusese ceea ce ar fi trebuit să fie. Îi trecuse prin minte că ceea ce i se păruse o aberație, adică gândul că nu își trăise viața cum ar fi trebuit, s-ar putea să fie un adevăr.

           http://blogdecititori.ro/30-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-citesti-ca-sa-nu-ramai-prost/

//////////////////////////////////////

Oficial american: SUA nu acceptă produsele tradiționale. Vrem culturi modificate genetic

 

Un înalt oficial american face lobby pe față organismelor modificate genetic, pe care Washington-ul dorește să le impună cu forța Europei prin controversatul TTIP (Acordul de liber-schimb UE-SUA). Produsele tradiționale ar putea deveni amintire. America nu este dispusă să cedeze niciun pas înapoi în ceea ce privește exportul de produsele controversate, modificate genetic, care sunt în mare parte interzise în cadrul Uniunii Europene. Dar care ar putea ajunge pe mesele europenilor mai repede decât se crede, în ciuda protestelor de amploare din toată Europa, împotriva OMG, dacă Parteneriatul Transatlantic TTIP va fi semnat. Confirmarea ambițiilor Washington-ului vine din nou, după ce  Michael Scuse, adjunctul secretarului american pentru Agricultură, a afirmat recent, la București, că SUA nu vor accepta implementarea sistemului european de protecție a produselor agro-alimentare prin indicații geografice, în viitorul Acord transatlantic de liber-schimb (TTIP) UE-SUA, conform Hotnews. Prezent în România, Scuse a recomandat europenilor culturile de organisme modificate genetic (OMG), în cazul cultivării plantelor rezultate din biotehnologii. Pentru că, susține el, în acest fel ar putea crește producția astfel încât să poată răspunde nevoilor alimentare ale unei populații globale în plină ascensiune. Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții ar putea fi cel mai mare acord comercial din istoria omenirii și va implica o piață de peste 800 de milioane de oameni. Negocierile sunt secrete, dar unele documente au început să apară cu ajutorul organizației neguvernamentale Greenpeace, care le-a transmis cotidianului Süddeutsche Zeitung. Greenpeace arată că TTIP ar duce la eliminarea prevederilor din protecția consumatorilor care blochează organismele modificate genetic și carnea tratată cu hormoni prin înlăturarea principiului preventiv al UE care impune o prudență în reglementare atunci când există îndoieli științifice cu privire la adecvarea unui produs pentru consumul uman. Documentele mai arată că autoritățile de la Washington au amenințat UE că vor bloca eforturile destinate facilitării exporturilor de autoturisme europene dacă, în schimb, Europa nu acceptă să permită vânzarea mai multor produse agricole americane. Dacă se acordul se va încheia, privilegiile de care se bucură corporațiile vor deveni legi, iar guvernele vor fi încătușate. Chiar și în cazul în care se schimbă guvernele, tratatul nu poate fi modificat decât prin consensul tuturor țărilor semnatare. sursa :  http://www.activenews.ro

 

////////////////////////////////////

(Pentru a-i lecui pe romani de nationalism,trebuie reangropat) Incredibilele insulte la adresa lui Eminescu pe ruta George Soros!

 

Evreul sionist George Soros a stat cu ochii pe România încă de dinainte de 1989. Ca dovadă că, imediat după căderea regimului comunist, împreună cu evreul bolșevic și agentul KGB Silviu Brucan (pe numele său adevărat Saul Brukner) au pus bazele așa numitului GDS – Grupul de Dialog Social – menit să educe poporul român în spiritul politicii „elitei financiare mondiale”. Desigur, George Soros a finanțat multe alte ONG-uri în România menite să monopolizeze tot spațiul societății civile și a și reușit. Astăzi, cei mai mulți dintre vocaliștii așa-zisei societăți civile sunt pe statele de plată ale ONG-urilor finanțate de George Soros. Și sunt motivați să muncească cu entuziasm!

 

Prin urmare, nu ar trebui să ne surprindă să găsim printre membri GDS-ului pe câțiva dintre cei mai vocali adversari ai lui Eminescu, în condițiile în care Eminescu a fost un critic acid al evreilor din vremea lui, pe motive întemeiate.

 

Citind un articol de-al jurnalistului George Roncea, am extras pentru dumneavoastră câteva pasaje edificatoare în care sunt citați doi membri GDS de „soi”: Horia Roman Patapievici și Cristian Preda…

 

George Roncea: „Patapievici consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat „Inactualităţii lui Eminescu”, reluat (respectiv asumat şi întărit) şi în 2006:

 

– “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”

– “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””

– “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”

patapievici– “azi, Eminescu a devenit suspect”

– “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”

– “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”

– “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”

– “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”

– “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara”

 

”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor.

De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă.

Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume.

Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul.

Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural.

 

cristian PredaUn “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale.

Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu, partenerul de conspiratii moscovite al lui Ion Iliescu, inca din epoca Tescani.

„Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect” – asta scria Preda.

Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.

 

Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice.

 

Asa zisa clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte atat Ion Iliescu cat si învăţăceii lui Andrei Plesu sunt cei care au executat operatiunile de jefuire a patrimoniului naţional, distrugere a sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), cei care a provocat fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, si au reusit, cu sprijinul direct al lui George Soros, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti.”

 

Sursa textului: https://www.facebook.com/george.roncea/posts/582743135112639

 

sursa si foto: Rostirea: http://www.cunoastelumea.ro

 

///////////////

Asasinarea lui Mihai Eminescu cu ajutorul poliţiei secrete austriece

De ce l-au făcut “nebun” şi asasinat, cu ajutorul poliţiei secrete austriece, pe Mihai Eminescu?

 

MIHAI EMINESCU A FOST ASASINAT!

Poetul Mihai Eminescu nu a fost agreat de autorităţile imperiale austriece.

Tânărul Eminescu era perceput de poliţia austriacă ca un naţionalist, ce tulbura minţiile studenţilor români din Cernăuţi, capitala ducatului Bucovina. Imperiul Habsburgic ducea o politică dură de germanizare a Bucovinei, care intra în conflict cu asociaţiile patriotice româneşti şi cu intelectuali ca Aron Pumnul sau cu idealurile de unitate ale tânărului poet Mihai Eminescu.

Între 1869 şi 1872, Eminescu este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” al Facultăţii de Filozofie și Drept, dar audiază și cursuri de la alte facultăți. Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea serbării și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare). Aici se împrietenește cu Ioan Slavici.

La Viena o cunoaște pe Veronica Micle şi începe colaborarea la „Convorbiri literare”. Participarea lui Eminescu la congresul studenţilor români de la Putna, mănăstire aflată sub ocupaţia austriacă a iritat poliţia imperială. Poliţia vieneză e pe urmele tânărului poet naţionalist Mihai Eminescu.

 

Din arhivele Poliţiei din Viena, reiese ca domicilii ale lui Mihai Eminescu: Kollergasse-3, Dianagasse-8, şi Gartnergasse-3 (Schaumburgergasse-15), la celelalte de pe Adamgasse sau Radezkystrasse avem doar mărturii de la colegii săi, Isopescu şi Cocinski.

 

Poliţia austriacă şi diplomaţii austrieci au urmărit întreaga activitate a poetului în România, mai ales de când Mihai Eminescu devenise liderul Societăţii secrete „Carpaţii”, care îşi propunea lupta armată a românilor ardeleni de eliberare de sub ocupaţia austriacă a Transilvaniei.

 

În ultimii 25 de ani s-au scris cărţi şi publicat numeroase studii ştiinţifice prin care s-a dovedit că lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de „nebun” în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianţă ale Regelui Carol I cu Austro-Ungaria şi Germania.

 

Poetul Mihai Eminescu, ca redactor şef la Timpul, publicaţia conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianţe cu Viena şi pentru unirea Transilvaniei cu România. Poetul Naţional era implicat activ în conducerea Societăţii secrete „Carpaţii”, care se înarma pe ascuns şi acţiona pentru un război de eliberare în Ardeal.

 

Planurile lui Mihai Eminescu îl deranjau pe Regele Carol I şi, mai ales, elita politică conservatoare şi liberală, precum şi curentul masonic pentru realizarea unei alianţe cu Germania şi Austro-Ungaria. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul junimistului P. P. Carp care îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda se va executa pe 23 iunie 1883. Eminescu avea doar 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria.

 

Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat mută lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Eminescu trebuia eliminat din presă şi viaţa culturală a ţării prin înscenarea nebuniei. La instigarea cancelarului german Bismarck şi al baronului austriac Von Mayr, şeful serviciilor secrete vieneze, sediile Societăţii secrete „Carpaţii” sunt închise, iar liderii ei sunt arestaţi şi expulzaţi din ţară. Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din România. La fel şi Zamfir C. Arbore.

 

Cu poetul Mihai Eminescu, a cărui geniu era recunoscut de opinia publică, situaţia eliminării acestuia din prim planul vieţii politico-culturale era mai dificil de realizat. Pur şi simplu i s-a înscenat „nebunia”. În dimineaţa zilei fatidice de 28 iunie 1883, soţia lui Slavici, gazda lui Eminescu, îi scrie lui T. Maiorescu (pseudo-protectorul) că acesta ar fi înnebunit. În aceeaşi zi, pe la ora 6.30, însoţit de ing. Simţion (un apropiat de-al său), Maiorescu se deplasează la ospiciul privat al doctorului Suţu (Soutzo) şi convin cu acesta ca Eminescu să fie internat aici, pentru o lună de zile, pentru a-l atrage în cursă, îi scrie un bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu este trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simţion, sub pretextul transmiterii unui bilet. Aici este aşteptat de haidamacii doctorului Suţu, urcat într-o dubă şi dus la ospiciu. “Acolo, nu va mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era “ocrotit” într-o casă de sănătate.” (C.L. Cernăianu) Legendarea nebuniei poetului, în conformitate cu punctul al doilea din planul acţiunii de lichidare a sa, comportă, însă, mari defecţiuni şi nu subzistă la o analiză cât de cât pertinentă, deoarece Maiorescu iniţiază acţiunea de internare în ospiciu, fără a se convinge personal dacă poetul a înnebunit sau nu şi stabileşte o anumită perioadă a şederii sale în ospiciu. În conspiraţie intră şi un ziarist şantajist şi aventurier, posibil agent al poliţiei.

 

În fatidica zi de 28 iunie Mihai Eminescu, presimţind că va fi arestat la sediul societăţii secrete pleacă la Capşa, un local de lux din Bucureşti. Aici i se întinde o cursă de către jurnalistul Grigore Ventura. La Capşa, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-national” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul, ca un agent provocator, şi îi propune să meargă împreuna la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.

 

Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ciudat că cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Suţu, unde avea deja rezervat un loc de dinainte. Din această dată începe „odiseea” nebuniei lui Mihai Eminescu.

 

Dr. Şuţu îl internează pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă datele personale şi domiciliile poetului şi ale petiţionarului. Acelaşi dr. Suţu acceptă internarea, fără un act medical subscris de doi medici, nu înştiinţează administraţia specială asupra internării, nu solicită constituirea unei comisii de medici care să-l examineze pe pacient şi nu întocmeşte buletinul medical. Un simplu bilet de mână, scris de dr. Suţu, la 5 iulie 1883, rămâne drept certificat medical, înscris sacru, de necontestat, deşi diagnosticul iniţial este schimbat de alţi medici, iar pacientul este tratat pentru altă boală decât cea declarată de dr. Şuţu. Pentru a nu putea fi eliberat din ospiciu, Maiorescu pleacă în străinătate chiar în ziua internării poetului, astfel că rudele şi prietenii nu-l pot vizita şi nu se pot interesa de soarta sa.

 

După tratamente aflate în pază şi otrăvit cu injecţii cu mercur la Viena, Iaşi şi Odessa, Eminescu revine în ţară „calmat”. El îşi reia activitatea poetică şi e numit chiar pe post de bibliotecar la Iaşi. Vlahuţă îl vizitează şi-l consideră perfect sănătos şi în puterea creaţiei. În ciuda teoriilor lui Titu Maiorescu şi apoi a lui George Călinescu că poetul nu a mai scris după 1883, datorită „nebuniei” sale, este fals. Eminescu a continuat scrie poezie şi proză. Evită jurnalismul din motive demne de înţeles.

 

Eminescu nu a fost nebun şi nici bolnav de sifilis aşa cum spun unii medici care l-au consultat. ”Incomodul Eminescu trebuia înlăturat, dând astfel satisfacţie numeroşilor săi adversari, atât din interiorul dar şi din afara ţării. Motive erau destule: Eminescu este cel care a înfierat corupţia politicienilor români în afacerea soldată cu comisioane grase a concesiunii de cale ferată Warshawsky, Kalinowsky, Horowitz, Hirschler, Rafalovitch, Boboritz si Rubinstein, culmea – toţi asistaţi de avocatul Titu Maiorescu ! Dar curajosul ziarist deranjase prin articolele sale şi alte entităţi interne sau externe.

 

Astfel, în 1879, acesta publicase în ziarul “Timpul” studiul intitulat “Chestiunea evreiască” (numerele din 24 mai, precum şi 12,13 şi 21 iunie), subiect extrem de sensibil, asupra căruia România trebuia să vegheze, ţinând cont de condiţionările impuse ţării noastre de către puterile europene, ca monedă de schimb a recunoaşterii Independenţei” așa cum scrie scriitorul Dan Toma Dulciu.

 

Mihai Eminescu deranja enorm interesele austro-ungaro-germane din România și trebuia înlăturat cu complicitatea mentorului său Titu Maiorescu, plătit de companiile Puterilor Centrale să le apere interesele. Poetul Mihai Eminescu înainte să fie declarat nebun a dorit să se prezinte în fața lui dr. Eugene Schuyler, însărcinatul cu afaceri al SUA la București să depună un protest privind încălcarea libertății presei în România.

 

Clanul Brătianu care conducea cu o mână de fier țara pentru interesele filo-germane ale lui Carol I nu l-au iertat pe Poetul Național și au acționat pentru înlăturarea de pe scena publică și declararea sa ca nebun. În perioada 1883 – 1889, Mihai Eminescu a scris numeroase poezii foarte frumoase, din care nu reiese că acesta era ”nebun”. Chiar în ultimile zile, Mihai Eminescu fiind internat în Sanatoriul de boli mentale Dr. Șuțu a scris o superbă poezie ”Stele-n cer”, care i-a fost găsită într-un bloc notes din buzunarul de la halat după ce a murit.Moartea poetului survine în urma lovirii cu o piatră în cap pe 15 iunie 1889 din partea unui pacient nebun în azilul unde era internat.

 

Reanalizarea recentă a autopsiei de catre doctorul Vladimir Belis, specialist în medicina legală, şi a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulaţii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. După un studiu care s-a intins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare.

 

Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică”. Creierul sau, în greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior intenţionat la soare avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât această boala consumă materia cerebrală.La mijlocul lunii iunie 1889, Mihai Eminescu l-a chemat pe frizerul Dumitrache ca să-l tundă. Înainte însă, fiind o zi călduroasă, poetul a vrut să se mai plimbe cu Dumitrache prin curtea Institutului, unde era internat. În timpul plimbării, poetul l-a întrebat pe Dumitrache dacă știe să cânte ”Deșteaptă-te române!”. Atunci, frizerul i-a spus că nu. Eminescu a vrut să-l învețe cântecul pe care-l îndrăgea și a început să-l intoneze cu vocea lui formidabilă de tenor, despre care s-a vorbit mult în presa vremii. În acele clipe, poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap de un “nebun” care se plimba și el în curtea Institutului Caritatea, situat pe strada Plantelor în București.O rudă îndepărtată a inventatorului de geniu al stiloului Petrache Poenaru, un fost actor nebun și director de teatru la Craiova, Petre Poenaru, l-a lovit cu piatra în cap pe Eminescu în curtea ospiciului de pe strada Plantelor.

 

Din cauza loviturii puternice , Eminescu a căzut și i-a spus lui Dumitrache să cheme repede medicul fiindcă se prăpădește. Frizerul, șocat de întâmplare, l-a anunțat. Doctorul Șuțu l-a consultat pe poet și a spus că totul va fi bine. Dar, peste două zile, la 15 iunie, Mihai Eminescu a murit. În acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să scrie în jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Suţu, de o embolie”.

 

„Nebunia” şi moartea lui Mihai Eminescu sunt creaţia unor interese politice majore ale statului român, care a încheiat în septembrie 1883 o alianţă secretă cu Austro-Ungaria şi Germania, prin care se prevedea eliminarea politicienilor şi scriitorilor români, care se opuneau proiectului de alianţă „contra naturii” a lui Carol I şi doreau un război pentru eliberarea românilor asupriţi din Ardeal.

 

Mihai Eminescu a fost făcut „nebun” şi apoi ucis pentru că şi-a dorit unirea tuturor românilor într-un singur stat „de la Nistru până la Tisa”, fapt ce a deranjat marile puteri ale epocii şi protipendada politică de la Iaşi şi Bucureşti. Mihai Eminescu nu putea fi târât într-un proces public că a dorit să-l asasineze pe Rege sau să fie expulzat că dorea unirea cu Ardealul, pentru că altfel indigna opinia publică românească până la revoltă. Atunci, Regele, Titu Maiorescu – „asasinul moral” al poetului – şi Poliţia au înscenat „nebunia” lui Eminescu, incluzând în complot o serie de medici, ce făceau parte din organizaţii oculte sau discrete, subordonate intereselor de stat ale lui Carol I şi ale unor lideri liberali sau conservatori. Ambasadorul german era exasperat de naționalismul lui Mihai Eminescu. Liderii politici sau instituţiile guvernamentale, sub oblăduirea regelui filo-german Carol I, au acţionat împreună cu Viena şi reprezentanţii diplomatici imperiali ai Austriei, cu complicitatea Germaniei wilhelmine, pentru înlăturarea din viaţa publică a lui Mihai Eminescu, care deranja înţelegeri de stat secrete şi discrete la cel mai înalt nivel. Rămâne ca cercetătorii să studieze, pe viitor, arhivele poliţiei secrete austriece pentru a descoperi noi dovezi despre înscenarea „nebuniei” şi „asasinarea” poetului Mihai Eminescu, o piedică vie în calea alianţei secrete între România şi Puterile Centrale.

 

articol de Ionut Tene

 

Sursa si foto:  http://www.nationalisti.ro/

 

////////////////////////////////////////

AGENT SECRET AL DGIA: Crime, coruptie, lichele, antene

Crime, coruptie, lichele, antene? Stati asa, ca ce va arat acum n-ati mai vazut. Ofiter de la Combaterea Crimei Organizate si Terorismului, luat pe sus de catre sefi si sechestrat la spitalul de nebuni pentru ca n-a vrut sa musamalizeze niste dosare pe care le avea in lucru. Cine era ministru al Internelor? BLAGA! Cine era seful BCCOA Timis? Negrila, finul de cununie al coruptului procuror NASTASIU (alta lichea!). Cine era seful victimei? BRADEA, militian dat afara din politie in 2005 pentru ca fusese prins de catre colegii lui de la Politia Economica, ca FURA aur confiscat de ei, apoi readus in sistem de catre Blaga si uns sef al ofiterului BCCOA Patricia Ghemes! De ce-au sechestrat-o? Pentru ca cerceta doi turci, membrii ai retelei de terorism PKK, care faceau evaziuni fiscale in Romania in scopul finantarii terorismului! Si aia doi cotizau la buzunarele lui BLAGA SI NASTASIU! Cum care Nastasiu? Pai ala care se ducea la antena 3 cu jalba-n protap zicand ca un presedinte de tara il ajutase pe Omar Hayssam sa fuga. Cand de fapt EL si BLAGA il vizitasera pe Hayssam in celula, in noaptea fugii acestuia! Revenind la cazul de sechestrare si tortura care, la ordinul celor doi, s-a savarsit asupra unuia dintre cei mai buni ofiteri antitero ai Romaniei, trebuie sa stiti ca “diagnosticul” care i s-a pus de catre complicii medici ai lui Nastasiu si Blaga, ofiterului de la BCCOA, era ca “viseaza dosare de terorism, si teroristii PKK Ozdemir si Omer nu exista”!

  

 

sursa si foto:  http://www.nationalisti.ro

 

 

////////////////////////////////////////

Petru Romosan despre reteaua comunistoida si lapidarea lui Andrei Marga

Oligarhie, tehnocraţie, democraţie

 

de Petru Romoşan

Confruntarea în curs pentru controlul aparatului judiciar se poate reduce, simplificînd lucrurile la esenţial, la străvechea luptă dintre două moduri de guvernare antagonice : oligarhic şi democratic. În prima linie îi regăsim pe « tehnocraţii » democraţiei, adică judecătorii, şi pe « tehnocraţii » oligarhiei, adică « securiştii » (servicii secrete) şi « poliţiştii » (procurorii). Procurorii au îmbrăcat haina ambiguă a « magistraturii ». Adică « s-au acoperit ». Nu sînt singurii. Presa e plină de ofiţeri acoperiţi, şi destui preoţi şi călugări, deşi nu se vorbeşte aproape deloc despre asta, se închină în altă parte decît unde pretind. Mai mult, presupuşii oameni politici – deputaţi, senatori, birocraţi de rang înalt, primari – au învăţat de mult rolul de marionetă a unor oligarhi sau chiar interlopi care le-au finanţat campaniile electorale. Xenofon, Platon, Aristotel, din loja lor celestă de-acum vreo 2 400 de ani, ar trebui să privească amuzaţi spectacolul politic « neobizantin » de la nord de Dunăre. Nu spunea Aristotel că « toate Constituţiunile derivă din Constituţiunea model ; oligarhice, dacă puterea în ele este mai concentrată şi mai despotică ; democratice, dacă resorturile le sînt mai slăbite şi mai blînde » (Politica) ? Surprinzătoare dar nu în exces a fost admiterea României în UE, deşi era evident pentru toată lumea că are o « Constituţiune » politică oligarhică, prea de tot comparabilă cu cea din Rusia sau Ucraina, şi absolut deloc cu cea din Marea Britanie, mama democraţiei moderne, spre exemplu. Şi nu e deloc întîmplător. Pentru că nici Uniunea Europeană nu are o « Constituţiune » democratică. Cel mult i se poate admite caracterul tehnocratic. Tehnocraţii de la Bruxelles par să prefere net oligarhia la Bucureşti.

 

Mirările nu sînt puţine pe marginea confruntării în curs de la Bucureşti. Cum a devenit « oligarhul » Dan Voiculescu cel mai puternic susţinător al judecătorilor, şi deci al democraţiei – Antena 3 e în prima linie –, împotriva statului oligarhic reprezentat caricatural de Traian Băsescu ? Si ce fel de « oligarh politic » e Traian Băsescu ? Interesele cui le reprezintă de fapt ? Desigur, în afara intereselor oligarhiei locale, născută din Securitate şi din Partidul Comunist, cu ai săi atît de plastic numiţi « miliardari de carton ». Reprezintă satrapul (guvernatorul) de la Cotroceni şi interesele unei mafii transnaţionale, cu Roşia Montană, cu cămătarii din bănci, cu FMI, cu multinaţionalele interesate de energie şi materii prime ? Peripeţiile prin care trec acum miliardarii de carton Patriciu, Vîntu şi atîţia alţii să aibă o legătură şi cu descompunerea statului oligarhic ? Şi tot între mirări : unde se situează masele, poporul ? Se regăseşte el, acest demos, în USL, în Ponta şi Antonescu, în Vosganian, Fenechiu, Dragnea, sau sînt şi aceştia marionete ale aceleiaşi oligarhii ? Vorba lui Constantin Tănase : « Pleacă ai noştri, vin ai noştri / Noi votarăm tot ca proştii » ?

 

USL nu pare deloc să susţină mişcarea judecătorilor, deşi ar avea destule pîrghii, altele decît numirea unui judecător ireproşabil, cum e doamna Mona Pivniceru, în fruntea ministerului Justiţiei. Să fie democraţia mortală nu numai pentru Băsescu şi PDL, dar şi, în egală măsură, pentru structura oligarhică USL ? Judecătorii nu vor cîştiga marea partidă a democraţiei dacă nu sînt ajutaţi, sprijiniţi consistent şi de alte corpuri tehnocratice : de avocaţi, de doctori, de profesori. Adică de vechile şi serioasele meserii fără de care nici o societate nu poate funcţiona. Puterea trebuie smulsă din mîinile tehnocraţilor oligarhiei – serviciile secrete, aflate în slujba oligarhilor locali şi transnaţionali – şi redată poporului, care de prea multă vreme votează cum zicea Tănase. Procurorii care sînt în două luntri, între « securişti » şi « magistraţi », pot fi cei care înclină decisiv balanţa dacă îşi iau în serios rolul de magistraţi.

 

Şi o remarcă despre intelectuali. Au fost ei vreodată mai cumpăraţi şi mai supuşi puterii oligarhice decît în aceste ultime luni ? Hoardele de intelectuali şi ziarişti ai lui Băsescu, Udrea şi PDL şi-au găsit un nou scop în viaţă după ce şi le-au atins pe toate celelalte : distrugerea recent numitului preşedinte ICR, Andrei Marga. Probabil că vor reuşi, spre deplina satisfacţie a Marinarului oligarh. Aceiaşi intelectuali şi ziarişti produc zilnic pe bandă rulantă sinistre materiale de propagandă antidemocratice. Disciplina de partid, ideile simpluţe şi recitate de pe cartonaşe sau din SMS-uri şi limbajul decăzut se înscriu impecabil în sfera « gîndirii » de tip oligarhic. « Ne mai rămîne de vorbit şi despre guvernămîntul care primeşte numele comun de republică, cît şi despre celelalte Constituţiuni : oligarhie, demagogie şi tiranie » (Aristotel, Politica). Oligarhia, demagogia şi tirania erau pentru Aristotel formele degradate, caricaturale ale aristocraţiei, democraţiei şi regalităţii. Nu am prea vorbit aici despre democraţie tocmai pentru că ea nici nu prea există. Încercarea de eliberare a magistraţilor de sub comanda oligarhică reprezintă chiar chinurile naşterii bietei democraţii în România.

 

Sursa: Compania

 

 

///////////////////////////////////////

O lucrare monumentala publicata de Academia Romana – INST: “Enciclopedia regimului comunist”, un adevarat Raport asupra comunismului bolsevic ocupant al Romaniei

 

O lucrare monumentala, “Enciclopedia regimului comunist”, aparuta la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane, condus de energicul profesor Radu Ciuceanu, fost detinut politic si istoric de marca al Romaniei, a ajuns la volumul al II-lea. Primul volum a fost lansat in aula Academiei Romane. Vedeti: VIDEO. Lansarea Enciclopediei regimului comunist din Romania la Academia Romana. O lucrare INST. Portalul Ziaristi Online publica prefata acestei impresionante lucrari care constituie un adevarat Raport al comunismului bolsevic, ocupant sangeros al Romaniei, si va recomanda sa cumparati cartea chiar de la INST, la un pret modic. Felicitam echipa prestigiosului institut care implineste anul acesta 20 de ani de fiintare. Multi inainte!

 

UPDATE: Lansarea adevaratului Raport asupra comunismului din Romania: Enciclopedia regimului comunist realizata de INST – Academia Romana.  

 

 

 

PREFAŢĂ

 

de OCTAVIAN ROSKE

 

La începutul anului 2006, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST) lansa  programul de cercetare  România 1948-1989. Enciclopedia regimului comunist. Trei direcţii tematice alcătuiau conturul programului. Prima, Forme de rezistenţă antitotalitară, urmărea să analizeze originile, formele şi dinamica manifestărilor anticomuniste până la prăbuşirea regimului în 1989. Printre obiectivele cercetătorilor care se ocupau de această temă se aflau întocmirea unei liste a grupurilor de rezistenţă armată, reconstituirea componenţei formaţiunilor pe toată durata activităţii lor, stabilirea unei tipologii a organizaţiilor anticomuniste în funcţie de capacitatea lor organizatorică şi de posibilităţile de mobilizare a forţelor, realizarea unor hărţi în care să se regăsească atât spaţiile de refugiu, cât şi locurile în care au avut loc confruntări cu forţele de represiune. Cercetarea ar fi urmat să se aplece şi asupra altor forme de rezistenţă, de la proteste individuale exprimate prin răspândire de manifeste sau difuzarea unor texte prin care era contestată politica regimului comunist până la acţiuni de amploare, care luaseră forma unor greve sau  demonstraţii. Pentru realizarea acestei teme, cercetătorii INST urmau să întreprindă investigaţii în arhive, să apeleze la izvoarele orale care mai puteau oferi informaţii despre experienţa rezistenţei anticomuniste, să utilizeze sursele bibliografice de care istoriografia română dispunea în acel moment. Proiectat să apară la începutul anului 2014, primul volum din seria consacrată rezistenţei anticomuniste va completa bibliografia subiectului la care până acum INST şi-a adus o substanţială contribuţie. Ar putea fi amintite în acest sens culegerile de documente despre rezistenţa armată din Banat, Bucovina, Dobrogea, Oltenia, Maramureş, Munţii Apuseni şi Munţii Făgăraş, dar şi memoriile unor participanţi la rezistenţa anticomunistă, precum Ion Baurceanu, Andrei Bontaş, Radu Ciuceanu, Constantin Lăţea, Lucian Plapşa, Mihai Timaru, Gabriel Ţepelea, Gherasim Ţic.

 

A doua temă,  Instituţii, mecanisme şi forme de represiune, a avut  ca obiectiv analiza cadrului legislativ care a guvernat acţiunile represive, radiografia instituţiilor care au gestionat diversele etaje ale represiunii, identificarea locurilor de detenţie, de la spaţii de anchetă şi penitenciare până la colonii de muncă şi localităţi folosite ca domiciliu obligatoriu, identificarea funcţiilor de decizie şi execuţie angrenate în aparatul de supraveghere, anchetă şi pedeapsă, prezentarea grupurilor-victimă, de la partide politice scoase în afara legii la culte sau asociaţii religioase, de la minorităţi etnice la grupuri profesionale, descrierea cadrului antropologic al mediului concentraţionar, analiza dinamicii acţiunilor represive oglindite în numărul de arestări, condamnări, internări administrative, deportări, fixări de domiciliu obligatoriu, descifrarea raporturilor dintre presiunea ideologică şi aplicarea măsurilor represive,  dintre factorul politic şi instituţiile investite cu funcţii represive, dintre determinările externe şi opţiunile liderilor de partid de la Bucureşti în stabilirea accentelor care au provocat înteţirea sau relaxarea măsurilor represive.

 

Ca şi în cazul primei teme, cercetarea intenţiona să ilustreze, mai ales cu ajutorul hărţilor, fotografiilor  şi documentelor de arhivă, istoria represiunii în regimul comunist din România. Pentru completarea informaţiilor, cercetătorii puteau folosi volumele apărute, începînd cu anul 2001, sub egida INST,  sub titlul Mecanisme represive în România, 1945-1989. Dicţionar biografic. Conceput ca un proiect editorial de amploare, Mecanisme represive conţine  o listă a persoanelor responsabile de actele represive, de la anchetatori ai Securităţii şi Miliţiei la magistraţi şi procurori, de la comandanţi de penitenciare la gardieni care au comis abuzuri şi ilegalităţi, de la demnitari la activişti de partid care au instigat la acte de violenţă împotriva unor grupuri sau persoane. Sunt prezente în acest dicţionar biografic şi numele victimelor, de la cei anchetaţi şi arestaţi până la cei condamnaţi, internaţi administrativ, deportaţi sau trimişi în domiciliu obligatoriu. Spre deosebire de alte demersuri, dicţionarul Mecanisme represive foloseşte ca surse de informaţii numai volume editate, cele mai multe dintre ele după 1989. Fiecare informaţie este însoţită de sursa bibliografică,  neconcordanţele, mai ales în ce priveşte datările,  fiind  menţionate în text. Lista volumelor consultate a crescut pe măsură ce s-a avansat cu editarea celorlalte litere. Dacă în 1995, în cadrul cercetării ce a premers redactării dicţionarului, se înregistrau 187 de volume care conţineau informaţii despre autorii sau victimele represiunii, primul volum din Mecanisme represive, care se oprea la litera C, se baza pe fişele culese din 317 surse. Redactarea volumelor ulterioare a continuat în paralel cu fişarea apariţiilor editoriale de după anul 2000, ajungându-se la al doilea volum din Mecanisme represive, D-G, la 361 de surse. Pentru cel apărut în 2004, consacrat literelor H-L, au fost utilizate 438 de surse, pentru M, 443, pentru N-O, 520, pentru P, apărut în 2007, 532, iar pentru Q-R şi S-Ş, apărute în 2008 şi 2009, au fost folosite 688 de surse. Ultimul volum, T-Z, apărut la sfârşitul anului 2011, a folosit aceeaşi bază de date. Printre învăţămintele trase în urma realizării acestui proiect editorial, derulat de-a lungul unui deceniu, se află şi îndemnul la o mai mare prudenţă în absolutizarea acurateţei informaţiilor din scrierile memorialistice. Pe de altă parte, nici informaţiile de arhivă nu oferă o mai mare siguranţă, uneori transcrierea datelor biografice sau a celor legate de activităţile din mişcarea de rezistenţă fiind defectuoasă. Informaţiile culese cu mijloacele specifice istoriei orale, utile în descifrarea trăirilor în universul concentraţionar sau a experienţelor-limită care au marcat lupta de rezistenţă, trebuie de asemenea verificate atent, înainte de a fi luate ca repere pentru restituiri biografice. Apariţia, în noiembrie 2011, a primului volum din seria România 1948-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea poate fi văzută şi ca o întregire a cercetării experienţei carcerale, pe care cele nouă volume din Mecanisme represive au prezentat-o publicului pe parcursul unui deceniu, folosind  perspectiva biografică.

 

În sfârşit, a treia temă, Dinamica instituţiilor îşi propunea să analizeze evoluţia principalelor instituţii care au constituit articulaţiile sistemului comunist, tipurile de interconexiuni sau subordonare instituţională, formarea elitelor cu funcţii de conducere în aparatul decizional, raporturile dintre agenda ideologică şi dezvoltarea instituţională, dintre determinările economice şi voinţa politică a liderilor de partid, dintre reorientările de politică externă şi metamorfozele aparatului de stat. Traseul investigaţiei era marcat de câteva  interogaţii majore la care membrii echipei de cercetare erau invitaţi să găsească cele mai bune răspunsuri: Pot fi stabilite cu certitudine începuturile şi evoluţia pe etape a fiecărei instituţii? Se poate reconstitui succesiunea conducătorilor investiţi să gestioneze instituţia respectivă? Dar modul de numire sau demitere, pentru conducătorii în cauză? Având în vedere rolul persoanelor care au deţinut funcţii de conducere, cercetătorii angrenaţi în această temă au înţeles că, dincolo de profilul instituţional, era necesar să se alcătuiască şi o schiţă biografică a celor mai reprezentativi conducători de instituţii. De aici şi dificultatea demersului, pendularea între profilul instituţional şi traseul biografic impunând exigenţe mai mari cercetătorului. Finalizat în 2011, proiectul de cercetare urmează să fie publicat la sfârşitul anului 2012, sub coordonarea lui Dan Cătănuş,  în volumul România 1948-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste.

 

Consacrat celei de-a doua teme de cercetare, represiunea în timpul regimului comunist, volumul de faţă  pune în continuare la dispoziţia cititorilor şi a specialiştilor în domeniu  informaţii despre locuri de detenţie, penitenciare (la articolele Făgăraş, Focşani, Galaţi, Gherla, Giurgiu, Huşi, Iaşi, Işalniţa, Jilava, Lugoş, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Mislea, Ocnele Mari, Odorheiul Secuiesc, Oradea, Oraviţa); colonii de muncă (Florica, Frecăţei, Gai, Grădina, Hârşova, Iţcani, Kilometrul 31, Lucăceşti, Măgurele, Medgidia, Mircea Vodă, Mustaţa, Nazarcea, Năvodari, Nistru, Oneşti, Ostrov, Ovidiu); centre de anchetă (Malmaison); centre de detenţie (Ghencea, Hălmagiu, Jimbolia, Mogoşoaia); detaşamente de muncă  (Hunedoara,  Livezeni, Lupeni); localităţi folosite ca domiciliu obligatoriu (Fălticeni, Feteşti, Flămânda, Frăteşti, Frumosu, Frumuşiţa Nouă,  Fundata,  Fundulea,  Găeşti, Găineşti, Gâldău, Gogoşari, Gostinu, Gura Ialomiţei, Jegălia, Lăteşti, Malu, Marginea, Mărculeşti, Măzăreni, Mihăileşti, Mizil, Modelu, Movila Gâldăului, Olaru, Onceşti); forme de represiune (genocid). Mai multe articole din acest volum au ca subiect victimele represiunii, de la grupuri sociale (industriaş, moşier) la instituţii (monarhie), de la culte religioase (monahism, ordin religios)  la asociaţii religioase (Martorii lui Iehova, nazarineni, Oastea Domnului), de la comunităţi etnice (germani, greci, lipoveni, maghiari) la organizaţii, grupuri, mişcări sau asociaţii (francmasoni, Frăţiile de cruce, Grupul Etnic German, Meditaţia transcedentală, Mişcarea Goma, Mişcarea Legionară, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, organizaţie subversivă) şi partide politice (Frontul Plugarilor, Frontul Renaşterii Naţionale, Liga Apărării Naţional Creştine, opoziţie).

 

Alte articole conţin informaţii despre baza legală utilizată de autorităţile comuniste în instrumentarea acţiunilor din justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecător, justiţie populară, magistrat, mandat de arestare); formulele de incriminare validate de Codul Penal sau de legi speciale (fascist, favorizator, frontierist, ilicit, infracţiuni contra securităţii statului, instigare, interdicţie corecţională, înaltă trădare, muncă silnică, omisiune de denunţ); terminologia utilizată în rechizitorii, sentinţe sau în alte acte cu caracter normativ (graţiere, incriminare, închisoare, închisoare corecţională, legalitate socialistă, lege specială, legislaţia represiunii) sau în dosarele de urmărire (misticism). În articolele din acest volum se regăsesc şi date despre forme de protest sau rezistenţă împotriva regimului comunist (grevă); acţiuni  care au dus la măsuri  represive din partea regimului comunist (greva minerilor din Valea Jiului din 1977, greva studenţilor din Cluj din 1946); instituţii sau structuri  care au pus în aplicare politici de supraveghere sau măsuri cu caracter represiv (grăniceri, grupul operativ Aiud, Miliţie, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Securităţii Statului); practici, metode şi instrumente de lucru la dispoziţia Securităţii în acţiunile de prevenire sau anihilare a manifestărilor ostile regimului comunist (filaj, fond documentar, fond reţea, gazdă casă de întâlnire, infiltrare, informator, interceptarea convorbirilor, interceptarea corespondenţei, legătură impersonală, măsuri preventive de securitate, munca cu agentura, notă informativă, nume conspirativ); fazele represiunii (fond penal, interogatoriu, locuri de muncă, muncă forţată); funcţii implicate în acţiuni de supraveghere sau de punere în aplicare a unor măsuri represive  (gardian, împuternicit, locţiitorul comandantului pentru spate, locţiitor pază-regim, locţiitor politic, locţiitor pentru servicii, medic de penitenciar); elemente definitorii pentru viaţa în spaţiul carceral (foame, frig, greva foamei, izolare, încarcerare, înfometare, medic deţinut, normă, număr, organizaţia deţinuţilor cu convingeri comuniste).

 

Prezente în acest volum sunt şi aspectele legate de rolul factorului ideologic în controlul asupra aparatului de partid şi în opţiunile de politică externă (fracţionism, imperialism, lupta de clasă, manipulare, marxism-leninism, materialism dialectic, membru de partid, naţionalism); efectele controlului politico-ideologic asupra unor instituţii (gărzi patriotice, jandarmerie), relaţiilor de muncă (intoleranţă, întrecere socialistă, muncă patriotică), gestionării resurselor economice (naţionalizare), culturii  (limba de lemn) şi  accesului la educaţie (origine socială nesănătoasă). O serie de articole tratează raporturile dintre unele instituţii cu caracter represiv din spaţiul sovietic şi politica  regimului comunist din România (G.R.U., Gulag, K.G.B., N.K.V.D.)

 

Dincolo de un îndrumar metodologic menit să ofere redactării articolelor un caracter unitar, autorii nu au avut de respectat alte direcţii în elaborarea textelor. Acolo unde informaţiile au fost vagi, iar definiţiile incomplete, articolele au fost returnate autorilor pentru completări şi clarificări. În unele situaţii, varianta finală a articolelor a fost realizată în urma mai multor reveniri asupra textului iniţial, care au dus, în cele din urmă, la eliminarea formulărilor imprecise şi la întregirea contextului istoric. Schimbul de mesaje, dar şi transmiterea intervenţiilor autorilor spre redactori sau spre echipa tehnică au fost coordonate de Carmen Rădulescu. Îndrumarul metodologic a fost întocmit de Florin Abraham. Corectura textului a fost asigurată de Mioara Anton, Flori Bălănescu, Corneliu Beldiman şi Cristina Diac. Denumirile în limba rusă au fost verificate de Vasile Buga.

 

Întrucât fenomenul represiunii este prezentat din mai multe perspective, în unele cazuri, suprapunerea parţială a conţinutului mai multor articole a fost inevitabilă, fără a se ajunge, totuşi, la repetiţii supărătoare. De cele mai multe ori, însă, articolele se situează într-o relaţie de complementaritate, lectura lor orientând cititorul spre o interpretare ideologică, instituţională, juridică sau istorică a represiunii. În cazul semnăturilor duble sau  triple, ca în cazul articolelor Filaj, Frontul Plugarilor, Galaţi, Gardian, Jilava, Oradea, Organizaţie subversivă şi altele,  redactarea finală a aşezat contribuţiile individuale într-un discurs coerent, agreat de toţi semnatarii. Definitivarea textului Enciclopediei nu  s-a încheiat înainte ca autorii să-şi revadă textul, în vara anului 2012. Cu acest prilej s-au făcut intervenţii punctuale ori au fost adăugate pasaje noi, impuse de o bibliografie adusă la zi. Responsabilitatea pentru originalitatea şi acurateţea informaţiilor revine în totalitate autorilor.

 

Fiecare articol este însoţit de o bibliografie orientativă, structurată după următoarea ordine: arhive, istorie orală, legislaţie, volume şi articole, de fiecare dată ordonate alfabetic după autor, surse internet. În cazul trimiterilor la surse arhivistice sunt menţionate doar fondurile şi dosarele consultate, fără indicarea filelor. Acolo unde există mai mult de trei autori este menţionat doar primul, după care urmează menţiunea et al. Dacă sunt enumerate mai multe lucrări ale aceluiaşi autor, ele apar în ordinea cronologică a apariţiilor, cu menţiunea idem în locul autorului. În cazul traducerilor în limba română, din motive de spaţiu, nu au fost menţionate numele traducătorilor. Omise au fost şi numele prefaţatorilor sau ale autorilor de postfeţe. În cazul în care sunt citate, succesiv, mai multe articole sau comunicări din aceeaşi revistă sau dintr-un volum colectiv, se foloseşte menţiunea ibidem. Trimiterile la articolele şi studiile publicate în reviste sau în volume colective conţin şi paginaţia, spre deosebire de trimiterile la articolele publicate în ziare, care indică doar data apariţiei. Titlurile periodicelor se trec între ghilimele. Titlurile studiilor apărute în volume colective se redau cu caractere italice, ca şi titlurile volumelor respective.  Întrucât în unele cazuri autorii au reprodus titlul aceluiaşi volum în variante  diferite, uniformizarea pe întreaga Enciclopedie a fost operată în redacţie de Ana-Maria Rădulescu.

 

Trimiterile interne însoţesc fiecare articol pentru a-l situa într-o relaţie cu câmpurile tematice înrudite. Precedate de indicaţia Vezi şi, ele au scopul de a-l îndrepta pe cititor spre articolele care completează informaţiile din articolul consultat. De exemplu, la articolul Feteşti, trimiterile interne conţin următoarele referiri: DEPORTARE, DISLOCARE, DOMICILIU OBLIGATORIU, VALEA VIILOR. Am acordat, de asemenea, o atenţie deosebită semnalării dife­ri­telor denumiri sub care au funcţionat anumite  instituţii sau structuri. Spre  exem­plu, cuvântul-titlu Ministerul Cultelor face trimitere la articolul Departamentul Cultelor, iar Ministerul Forţelor Armate, la Ministerul  Apărării Naţionale. Redactarea trimiterilor interne a fost asigurată în redacţie de Cristina Diac.

 

În redacţie s-a decis şi ilustraţia volumului, văzută ca o componentă importantă a procesului explicativ. Editorii care au încercat până acum să realizeze o istorie ilustrată a comunismului românesc, pe capitole tematice sau într-o viziune integratoare, ştiu câte dificultăţi marchează parcursul unei asemenea întreprinderi. Uneori efortul de a obţine o ilustraţie adecvată se vede încununat de succes abia după săptămâni de căutări în arhive şi colecţii de periodice sau în discuţii cu deţinători de fonduri documentare. Acestui efort i s-au dedicat cu o admirabilă consecvenţă Flori Bălănescu, Claudiu Degeratu, Florin-Răzvan Mihai şi Florin Şandru. Prelucrarea fotografiilor a fost asigurată de Dumitru Ungureanu. Revizia legendelor la fotografii a fost realizată de Ana-Maria Rădulescu. Sursele sunt  indicate sub legenda fiecărei fotografii.

 

Pentru completarea  suportului iconografic al volumului de faţă au fost folosite, în primul rând, marile baze de date accesibile în acest moment publicului: www.apostolische-nachfolge.de, un site coordonat de Martin Wolters, www.banaterra.eu, www.cnsas.ro, site administrat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,  www.comunismulinromania.ro site gestionat de Muzeul Naţional de Istorie a României,  www.cotidianul.ro, www.jandarmeriaromana.ro, Fototeca online a comunismului românesc, un proiect realizat în urma colaborării dintre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Arhivele Naţionale ale României, www.mai.gov.ro, site administrat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, www.politiadefrontiera.ro, www.procesulcomunismului.ro, un site iniţiat de Ioan Roşca, şi altele.

 

Numeroase fotografii şi documente au fost obţinute prin consultarea unor arhive sau biblioteci, precum Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti şi altele.

 

Unele ilustraţii au fost preluate din periodice, precum „Ararat”, „Arhivele Totalitarismului”, „Curierul Israelit”, „Cuvântul Adevărului”, „ROST”, „Securitatea”, periodic cu caracter „strict secret” din perioada comunistă,  accesibil acum pe www.cnsas.ro,  „Scânteia”, „Urzica” şi altele.

 

Pentru permisiunea de a reproduce ilustraţia unor coperţi, fotografii din cuprinsul unor volume sau alte materiale dorim să menţionăm aici, împreună cu mulţumirile noastre, următoarele edituri, reviste, muzee, fundaţii, asociaţii şi companii:  Academia Oamenilor de Ştiinţă, Adevărul Holding, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Banca Naţională a României,  Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Editura Academiei Române, Editura Aius PrintEd, Editura Alfa MDN, Editura ANI, Editura Ararat, Editura Babel, Editura Cetatea de Scaun, Editura Compania, Editura Corgal Press, Editura Corint, Editura Coresi, Editura Curtea Veche, Editura Didactică şi Pedagogică, Editura Economică,  Editura Elion, Editura Enciclopedică, Editura Fundaţiei Academia Civică, Editura Galaxia Gutenberg, Editura Humanitas, Editura Kriterion, Editura Marist, Eagle Publishing House, Fundaţia Academia Civică, Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Editura Marineasa, Editura Maşina de scris, Editura Militară, Editura Multimedia, Editura Nemira, Editura Omonia, Editura PACO, Editura Polirom, Editura Semne, Editura Sapienţia, Editura de Sud Editura Tiparg, Editura Tritonic, Editura Universitară, Editura Universităţii din Bucureşti, Editura Vremea,  Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Muzeul Brukenthal, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei de la Chişinău, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţării Făgăraşului „Valeriu Literat”, Palatul Naţional al Copiilor, TVR Media, Uniunea Democratică a Sârbilor şi Caraşovenilor din România şi altele. Confirmarea dreptului de reproducere a ilustraţiilor obţinute de la edituri sau alte instituţii a fost asigurată în redacţie de Carmen Rădulescu şi Claudiu Degeratu.

 

Se cuvine, de asemenea, să-i amintim aici, împreună cu mulţumirile noastre, pe cei care ne-au pus la dispoziţie fotografii, scrisori, facsimile, documente de arhivă sau alte materiale care alcătuiesc iconografia volumului de faţă: Florin Abraham, care a făcut demersurile necesare pentru ca munca de cercetare iconografică să fie încununată de succes, Michael Astner, Florian Banu, care a răspuns cu amabilitate cererilor noastre, Ion Basgan, Flori Bălănescu, care a contribuit cu ilustraţii obţinute în urma cercetărilor de arhivă, Ştefana Bianu, Monica Bottez, Constantin Buchet, Cosmin Budeancă, care a răspuns întotdeauna cu promptitudine solicitărilor noastre, trimiţându-ne şi informaţii biografice esenţiale pentru redactarea legendelor,  Puica Buhoci, Mihai Burcea, care ne-a oferit cu generozitate numeroase materiale din rezervele sale iconografice, Mihai Cazazian, Carol Căpiţă, Emil Căpraru, Ana-Maria Cătănuş, Radu Ciuceanu, Marian Cojoc, care nu a ezitat să ne trimită materiale documentare obţinute în urma cercetărilor de arhivă, Silvia Colfescu, Iuliu Crăcană, Tudor Dinu, Dănuţ Doboş, care ne-a trimis ilustraţii din arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Constantin Dobre, Florin-Răzvan Mihai, Aurora Dumitrescu-Ille, Claudiu M. Florian, care ne-a pus la dispoziţie materiale documentare din arhiva personală, Dinu C. Giurescu, Paul Goma, care ne-a pus la dispoziţie cu mare amabilitate imagini din arhiva personală, Vadim Guzun, care ne-a trimis fotografii de o mare valoare documentară, pr. Cristian Langa, Dinu Lazăr, Dumitru Lăcătuşu, care ne-a pus la dispoziţie ilustraţii obţinute în urma cercetărilor de arhivă, Nadia Marcu-Pandrea, Ileana Mateescu, Nicolae Mărgineanu – AGER FILM,  Silviu Moldovan, care a depus eforturi considerabile pentru a răspunde solicitărilor noastre, trimise uneori în succesiuni rapide,  Alin Mureşan, care ne-a acordat un sprijin constant în asigurarea ilustraţiilor necesare, Radu Negrescu-Suţu, Horia Nestorescu-Bălceşti, Antoaneta Olteanu, care a răspuns cu promptitudine cererilor noastre, Adrian Nicolae Petcu, ale cărui eforturi de a ne asigura o ilustraţie reprezentativă merită din plin mulţumirile noastre, Neculai Popa, Sorin Radu, care a răspuns cu amabilitate solicitărilor noastre, Cristina Nichituş-Roncea, Victor Roncea, familia Vasile Paraschiv, Ana-Maria Rădulescu, Elisabeta Sîrbu, Raluca Spiridon, Laura Stancu, Mircea Stănescu, Victor Stroe, Radu Surdulescu, Tiberiu Tănase, care a găsit soluţii potrivite pentru a acoperi iconografia unor articole, Claudiu Târziu, Cristian Troncotă, Dorin Tudoran, Liviu Ţăranu, întotdeauna prompt în răspunsuri care au completat substanţial iconografia volumului de faţă,  Ilarion Ţiu, care a răspuns cu promptitudine cererilor noastre, András Visky,  Ingo Wilhelm. Am inserat la sfârşitul volumului o listă completă a mulţumirilor adresate instituţiilor sau persoanelor care au sprijinit realizarea proiectului editorial.

 

Câteva clarificări sunt necesare şi în privinţa abrevierilor utilizate în Enciclopedie. Am recurs, pe de o parte, la abrevierile curente în literatura de specialitate, lista lor completă fiind inserată la începutul volumului. În acest caz, am folosit abrevieri compacte, fără punctuaţia de despărţire (de exemplu, GAC, PCR, RSR, UTC). Pe de altă parte, am folosit, pentru a economisi spaţiul, o serie de abrevieri asumate, mai ales pentru actele normative sau denumirile de instituţii utilizate frecvent în redactarea articolelor. Şi acestea se regăsesc în lista generală de abrevieri. Pentru Codul Penal, de exemplu, am utilizat abrevierea CP, pentru Codul de Procedură Penală, CPP, pentru Tribunal Militar, TM. Am evitat, totuşi, să inserăm un număr prea mare de abrevieri asumate, orice supracodificare a textului devenind mai curând un obstacol decât un ajutor pentru lectură. Mai există un tip de abreviere care funcţionează numai în interiorul fiecărui articol. Este vorba de sigla vocii, de regulă redusă la prima literă a cuvântului sau a cuvintelor din vedetă. Astfel, pentru Favorizator sigla este litera f., imprimată cu caracter aldin, pentru Fond penal, f.p, pentru Frontul Renaşterii Naţionale, F.R.N., pentru Liga Apărării Naţional Creştine, L.A.N.C.  Siglele, având doar o funcţie contextuală, nu apar în lista generală de abrevieri. În redacţie, uniformizarea abrevierilor a fost asigurată de Corneliu Beldiman.

 

Prezentările de autor, actualizate în cursul verii anului 2012, au fost puse la sfârşitul volumului. Ele conţin informaţii sumare despre afilierea instituţională şi publicaţiile cele mai semnificative. Lista autorilor este cumulativă, incluzându-i şi pe cei din volumul I.

 

Toate operaţiunile de culegere, tehnoredactare şi corectură s-au desfăşurat la INST. Echipa tehnică – amintim aici numele colegelor noastre Iuliana Dumitrescu, Mihaela-Maria Gavrilescu şi Bianca-Elena Niţu – şi-a dovedit, şi de această dată, devotamentul pentru atingerea unui obiectiv de o mare complexitate.

 

 Realizarea Enciclopediei regimului comunist a reprezentat  şi o confirmare a capacităţii noastre organizatorice într-un masiv efort instituţional care a permis  participarea unor cercetători din institute ale Academiei Române, precum Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, experţi de la Arhivele Naţionale ale României, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Ministerul de Externe, Muzeul Naţional de Istorie a României, cadre didactice afiliate unor instituţii de învăţământ superior, Academia Naţională de Informaţii, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative,  Universitatea din Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Vest din Timişoara, specialişti de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, Banca Naţională a României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Centrul de Studii Ruse şi Sovietice.

 

Mulţumirile noastre se îndreaptă, de asemenea, spre toţi cei care au făcut posibilă realizarea programului de cercetare şi, apoi, concretizarea proiectului editorial. Pe cei care vor găsi lacune sau formulări imprecise în volumul de faţă îi invităm să ne scrie, pentru a aduce îndreptările cuvenite unei Enciclopedii care, suntem pe deplin conştienţi, nu poate atinge perfecţiunea de la prima ediţie. Rămânem totuşi ataşaţi aceluiaşi ideal pe care îl exprima şi Thomas Parish în prefaţa la Enciclopedia Războiului Rece, cu speranţa că volumul de faţă aspiră, în egală măsură, la exactitate, echilibru şi, am putea adăuga acum, o deplină obiectivitate în judecarea istoriei contemporane a României.

 

Totalitarism.ro / Sursa: Ziaristi Online

 

Coordonatele pentru comenzi AICI:

 

INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI

 

Str. Arh. Grigore Cercehez, nr. 16, sector 1, Bucuresti, 011876; Tel. 021/230.69.69;

 

Cartea poate fi achizitionata de la sediu de Luni pana Vineri intre orele 9.00-17.00 sau prin comanda trimisa pe adresa de mail : inst.academia@gmail.com

 

Vedeti si: VIDEO la INST: Foştii deţinuţi politici, marginalizaţii comunismului în România – Cercetatoarea Puica Buhoci despre rezistenta anticomunista

 

Istorie si frauda (I). Caz Penal: cum au disparut documente incriminatorii din Arhivele CNSAS. Un furt “garantat” de Academia Catavencu. DOCUMENTE

 

Istorie şi fraudă (II). Cum a disparut o delatiune din Arhiva CNSAS pentru a se deschide apoi un proces de calomnie

 

 

///////////////////////////////////////

MÂNDRIA DE A FI BRUCAN. Sau Liichelele, de la KGB la GDS. Un eseu fabulos de Magda Ursache

 

Necomplexat de nimeni şi de nimic, de la Maurer (un debater, ca să-i repet ortografia) la McCarthy, Silviu Brucan (Generaţia irosită. Memorii, Ed. Teşu, Bucureşti, 2012) îşi elogiază implicarea benefică, rolul de participator în Cold War, de porumbel al păcii între sisteme politice antagonice. Şi ce greu i-a fost să ajungă diplomat la Washington! A fost necesar să-l ducă în prealabil pe ambasadorul Robert Thayer la o mănăstire din Moldova, ca să-i toarne în pahare o călugăriţă. În SUA, refugiaţii români izgoniţi de teroarea roşie îi trimiteau scrisori cu cap de mort; ca să-i capteze bunăvoinţa, lui John Foster Dulles Brucan i-a spus că România e gata să plătească despăgubiri (in integrum?) cetăţenilor americani naţionalizaţi. Mai narează Brucan că Saşa – soţie, „de origine engleză şi ingineră în petrol”, căzuse cu tronc staffului diplomatic. Ştiau de activitatea toavei Sidorovici la Tribunalul Poporului, ca acuzator public, condamnând stahanovist la ocnă pe cei repulsivi la comunism? Expresso verbo, S. Brucan oferea mese fabuloase la Washington (subiect de rapoarte pentru Al. Drăghici), servind cu polonicul – model sovietic – icre negre. Cum să nu-l simpatizeze comesenii gurmanzi?

 

Profitor de linia întâi a „democraţiei populare”, prodejistul Brucan s-a simţit marginalizat sub Ceauşescu. Nu mai era consultat ca pe timpurile bune Dej-Pauker. Nu fusese prăbuşit din raiul pe pământ al cartierului Primăverii, dar Ceauşescu îi mai tăiase din tain, de unde ura neîmpăcată pentru duşmanul din aceeaşi clasă. Favorit al lui Gheorghiu-Dej, Brucan trona ca şef al Audio-vizualului şi ca prof. univ. de Ştiinţe sociale, citiţi „claxonism”. Era şi confesor-consilier, mereu de necontrazis. „Tache ştie ce face”, obişnuia să replice apăsat Dej vreunui cârcotaş. Şi ce bun translator de bancuri dejiste fusese la o sesiune ONU, stârnind aplauze furtunoase!

 

Când Dej muri, urmă nu mazilire, ci coborâre cu o treaptă-două pe scara socială. Octavian Paler îi luă locul (′66-′70) la Radio TV. Da, un moralist intempestiv ca Paler a cedat şi el în vremea aceea, nu şi după ′89. Din ′65, „Scânteia” (eheu!) era condusă de Popescu-Dumnezeu, care se întrecea în a da mărire Ceauşescului cu Valter Roman de la Editura Politică (pierdea, anual, două milioane de lei, sumă enormă). Deponent onest, nu un noncaracter, N. Gheran, introducându-ne „îndărătul cortinei”, povesteşte cum şeful editurii (1964-1983) i-a tras în piele „operele” gânditorului din Carpaţi, Dumitru Popescu biruindu-l doar ca „pozar”. Numai că N. Gheran e alt fel de memorialist: „Ca mai tot omul, păcate voi fi avut multe, dar mincinos n-am fost niciodată” (Arta de a fi păgubaş).

 

Ceauşescu ştia ce spate blindat are Brucan, dacă i-a ordonat lui Leonte Răutu: „Lasă-l în pace pe Tache”. Şi nu-mi închipui că Ştefan Andrei îi dădea paşaport când voia, ca să exerseze, de la Ana (46 de vizite în SUA, ceea ce spune destule, despre echitatea socialistă) la Kaiafa (vizita la Moscova, în nov. ′88), „art de bien voyager”.

 

Brucan nu poate fi egofictor, povestaş, din lipsă de talent. Nici pe Pingelică nu-i capabil să-l portretizeze. E doar veninos. Adună, cum spune tovarăşul de steag, Ion Vitner, „bârfituri” neverificate: minte ori nu-şi aduce aminte că Iordana Borilă şi copilul ei şi al lui Valentin n-au fost acceptaţi de familie. Există, însă, poze de grup pe plaja de la Neptun şi nu numai. Tatăl Elenei Ceauşescu vindea lumânări şi bricege, de unde porecla de briceag? Al lui era angrosist de „ştofă” lână-n lână. Ceauşescu avea complexul staturii, Brucan – nu, deşi propagandistul în cămaşă rabattu, cu o mână-n buzunar şi cu alta pe pahar, cum îl arată fotografiile selectate pentru Memorii, nu era dăruit ca aspect fizic, pentru a putea râde de alţii. Iar disidentul, făcut de servicii, nu născut, a acceptat propunerea lui Dulea, cenzorul suprem, să introducă în Dialectica puterii internaţionale două citate din conducătorul suprem, ca să nu mai „duleze” tipărirea. Cartea i-a apărut, singura; nu se ştie câte i-au fost respinse, dar se ştie că îşi putea transmite la Vocea Americii şi la Radio Liberty observaţiile despre Gorbaciov′s Contradiction. În rusă. Dibuia în Glasnost dorinţa de more power, ceea ce nu cred să-i fi displăcut lui Ceauşescu.

 

Lui Brucan i-a fost uşor, în noiembrie ′87, să se ducă la Biblioteca Americană, ca directorul ei, Mr. Leslie Height, să transmită „până-n seară” raportul despre rebeliunea braşoveană, la Vocea Americii şi la Europa Liberă. Raportul Braşov a fost preluat pe dată şi comentat de „The New York Times”, „Le Monde”, „The Independent”, „The Economist”, dar „Time” a ghicit: „luptă pentru putere în PCR”. Brucan văzuse „că cupa (sic!) mâniei s-a umplut”, dar  îngrijorat era că partidul-avangardă se rupe de clasa muncitoare. „Unele din aceste valori, cred, nu vor muri niciodată”, nota memorialistul, sperând în internaţionalism, „idee mare şi nobilă”. O greşeală de tipar îi joacă, însă, o festă postumă: intervenţionalism (în loc de internaţionalism), „concept modern al frăţiei dintre bărbaţi şi femei, indiferent de rasă, naţionalitate şi religie”. Singura cale şi pentru memorialista Dolores Ibárurri.

 

Arestat la domiciliu (în Primăverii), Brucan încă mai beneficia de privilegii de ilegalist (Gospodărie de Partid, spital Elias, policlinică specială), totodată de cont în dolari la B.R.C.E. Un ilegalist, cumpărând de la shopurile Comturist bunătăţi capitaliste! „Trăiam foarte bine din acest punct de vedere şi unii dintre cunoscuţii mei se mirau că riscam această bunăstare prin acţiunile mele politice”. În „Programul de alimentaţie ştiinţifică”, lansat în ′82, Brucan n-a intrat. De tratamentul lui Paul Goma nu s-a bucurat: telefon mort sau ascultat non-stop. Era sau nu agent recrutat CIA?

 

Brucan a stat două zile întregi fără poştă, telefon, a avut voie să facă piaţă, însoţit de „îngerii” cu epoleţi albaştri ca, peste două săptămâni, să fie chemat la Comisia de Control a C.C. ca „element ostil” şi interogat 15 minute pe ceas. Iarna ′87-′88 s-a sfârşit, a venit martie. La recepţia lui John Whitehead, subsecretar la Departamentul de stat – SUA, n-a avut voie să se ducă, dar la uşa lui a ajuns mâna dreaptă a lui Whitehead, Thomas Simmons, subsecretar al aceluiaşi Departament: „Îţi mulţumesc foarte mult, dragă Tom”. Descifrat, avea O.K.-ul pentru disidenţă. Ceauşescu i-a permis să plece la Boston, la Dartmouth College, în 17 iunie ′88. Dorin Tudoran a emigrat în SUA după o grevă a foamei de 40 de zile, în iulie ′85. Apelul către Europa al lui Viorel Padina n-a fost auzit, Brucan – da.

 

Cunoaştem prea bine cum se rescriau (auto)biografiile tovilor şi toavelor. Ca Molotov să fie perceput „eroic luptător antifascist”, a dispărut din bio-bibliografia sovietică profeţia lui că „lupta contra ideologiei naziste e o crimă”. Cum să fi fost pro Hitler Molotov, deşi semnase pactul cu Ribbentrop? Parantetic, fie amintită ideea brucană că nu putem cere Basarabia, deoarece ungurii ar răspunde cu revizuirea Trianonului; ce legătură o fi făcut profetologul între raportul URSS şi revizionismul maghiar, tătuca Stalin ştie. Alt exemplu: din „Les mercredis de l’histoire”, Arte, 1994, am aflat că fotograful lui Stalin, Evgheni Khaldei, întors de la Moscova după ce-l pozase pe ostaşul sovietic cum înfige steagul roşu pe Reichstag, în 2 mai ′45 (fundal: Berlinul în flăcări), ajuns înapoi la Moscova, are surpriza să constate că soldatul avea două ceasuri, câte unul la fiecare mână. A zgâriat pelicula şi a eliminat ceasul în plus. Mă tem că şi memorialistul nostru, cu o Pobeda la o mână şi cu alt ceas, made în SUA, la cealaltă, a zgâriat pelicula să nu se ştie ce-i inconvenabil imaginii de disident curajos. Or, dacă memorie corectă nu e, nimic nu e, doi bani fac memorialiştii fără memorie.

 

Aş fi vrut să ştiu de la Brucan, de pildă, cum s-a folosit URSS de opoziţia reală contra lui Ceauşescu. Ne-au lăsat vreodată în pace GRU şi KGB? Cât despre Ceauşescu, învăţase lecţia. Nu mai era momentul 1979, când, la Congresul al XII-lea, îi închisese rapid gura lui Const. Pârvulescu (în 4 aprilie ′44, Pârvulescu, Emilian Bodnăraş, plus Iosif Rangheţ, agenţi sovietici paraşutaţi, erau în conducerea operativă PCR), cu ajutor de la Leonte Răutu,  Ion Popescu-Puţuri şi George Macovescu, scriitorul. Ceauşescu a trebuit să asculte de Bush şi să nu-l condamne/execute pe Mircea Răceanu. Învăţase lecţia de când, în Congresul American, fusese aspru criticat că violează acordurile de la Helsinki, nelăsând familia Coler să plece. Adică pe Elena Răutu, fiica celui debarcat în ′81 şi pe soţul ei, inginerul de sunet Andrei Coler, fiul lui Jean Coler, paraşutat în ′44 din URSS, colonel de securitate, fost director la Aiud. Radu Câmpeanu ştia multe despre criminalul Coler care colaborase cu alţi monştri torţionari, Nicolschi, Dulgheru, Zeller. La ordinul lui Coler, gardienii l-au zdrobit în cizme pe Alexandru Moldovan, l-au omorât în bătaie la 39 de ani pentru că a „sfidat”. Vlad Stolojan (soţul Sandei) a confirmat informaţiile despre crimele lui Coler. A protestat – degeaba – şi Asociaţia Deţinuţilor Politici din România.

 

Brucan ştia bine cum merg lucrurile astea: interveniseră, pentru eliberarea paşapoartelor familiei Coler, George Bush însuşi, secretarul de Stat Alexander Haig şi ambasadorul american la Bucureşti, David Funderburk. Lumy Coler, soră, era măritată cu Richard, fiul guvernatorului de Pennsylvania, Milton Shapp, alias Mandel Shapira.

 

Brucan mai ştia că nici al doilea arest la domiciliu nu va ţine mult. Mutat după Scrisoarea celor 6 în Dămăroaia, – vai! cu closet în curte – n-a rămas acolo decât 6 luni, din mai până-n decembrie ′89. Se dusese la marginea Bucureştiului fără Opel Rekord, ca să nu atragă atenţia amărâţilor cartelizaţi. Memorialistul scrie negru pe alb: „Ambasadorii american şi britanic au primit instrucţiuni să mă viziteze în momentul arestării mele la domiciliu”. Îi trecea pragul, fapt acceptat de Secu, corespondentul „Pravdei”, Stanislav Petuhov (Gorby veghea la securitatea sa „periclitată”).

 

Răsplata jertfei patriotice n-a prea fost pe măsura aşteptărilor. A fost numit în Biroul Executiv al FSN până-n alegerile din mai ′90, cot la cot cu Iliescu, Cazimir Ionescu, Károl Király, secretar Dan Marţian. Pentru „reconstrucţia economiei” i s-a părut potrivit Petre Roman. Doar era „os de ardelean” prin Mioara Georgescu, soţie. Roman citise în biblioteca lui Valter-père pe… Socrate. Şi câte retuşuri biografice făcuse în favoarea genitorului! Că n-ar fi fost şeful emisiunii pentru România la Radio Moscova; noo, era directorul unui post independent, fără legătură cu Cominternul. Brucan era prof. de Ştiinţe Sociale la Medicină, Roman răspundea ideologic de Medicină, dar noo, nu se cunoşteau.

 

Specialist în felurite games a fost conul Tache mereu. Şi a făcut la viaţa lui multe „cotituri”. De cea de la Palatul Regal se amuză copios: „un act istoric unic” – regele conspirând cu PCR contra lui Antonescu. De ce s-a dus Antonescu la Palat? Nu pentru a anunţa (după depoziţia lui Gh. Brătianu, la procesul mareşalului, în ′46) că va semna armistiţiul?

 

În seara de 22 august ′44, Antonescu l-a convocat pe ministrul german Clodius şi, în prezenţa gen. Pantazi, ministrul de Război, i-a spus că România a cerut armistiţiu şi pentru a salva Basarabia („Ştiu că în două zile va fi ocupată de ruşi”). Planurile erau, însă, altele. Scrie Brucan în memorii că de trei ori s-a dus Lucreţiu Pătrăşcanu pe furiş la rege, noaptea pe la 3, înainte de 23 august; pe Brucan îl amuză şi colaborarea regelui cu Bodnăraş dezertorul, care se ocupa de „gărzile patriotice muncitoreşti” îmbrăcat în uniformă de maior german. Bine informat, ştie că Proclamaţia lui Mihai către ţară a fost scrisă de Pătrăşcanu şi citită, cu mare dificultate de pronunţie, de tânărul rege, la ora 22. Apoi, Mihai a plecat la vila din Valea Seacă, iar Antonescu a fost dus în Vatra Luminoasă, în casa conspirativă a comuniştilor. O fi presupus regele că, dacă ne ocupă sovieticii, va avea soarta ţarului Rusiei, de vreme ce s-a aliat cu cine nu trebuia să se alieze?

 

O „cotitură” a executat Brucan în ′56, după Raportul lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS. N-a mai crezut în „mântuitorul” Stalin, aflând – chipurile, doar atunci – că-i mântuise pe mulţi, câteva milioane de oameni, în numele doctrinei eliberării popoarelor şi alte bla-bla-uri.

 

Când a fost arestat şi investigat în Calea Rahovei, după Scrisoarea celor 6, dosarul, „într-o singură copie”, era sub indicativ STRICT SECRET, deci numai pentru ochiul lui Ceauşescu, regulă privind „agenturili” şi „şpionii”. Atitudine îndrăzneaţă sau spate dublu URSS/SUA? Şi nu cred că pe Brucan l-a inconfortat ideea că va fi expulzat în State.

 

A fost un om inteligent printre impostori ca Luka Laszlo, lăcătuşul ajuns ministru de Finanţe (′47-′52), ca lăcătuşul ucrainean Pantiuşa, ca Al. Drăghici, alt lăcătuş, cu 4 clase şi Şcoală profesională CFR, alte 4, săltat în grad de general-maior, ministru al Securităţii şi şef al departamentului Securităţii Statului (′53-′57), cu tablou pe pereţii şcolilor, electricianul Dej avea şi el 4 clase primare şi 3 gimnaziale, iar Ana Pauker „activase” ca modestă croitoreasă, dar având la bază Şcoala Leninistă de 2 ani a Cominternului. Cât despre Ioşca Chişinevschi, culturalizatorul, era semianalfabet. „La măgarul bătrân, frâu poleit”, zice etnosoful anonim.

 

Departe de a fi true believer, expresia aparţine lui V. Tismăneanu în legătură cu tatăl său, idealistul propagând marxism-stalinismul la Universitatea din Bucureşti din ′49, ţelul lui Brucan era să-i fie oceni haraşo. Drama? Demonstranţii nu-i purtau portretul pe străzi ca „greilor” Dej-Pauker-Luca-Teohari, deşi era membru din ′40, iar în ′43 era cât pe ce să fie – pac – împuşcat. Siguranţa nu glumea.

 

Mai degrabă aş fi vrut să aflu cum reuşeau să adune la mitinguri 500.000-600.000 de simpatizanţi FND (minţiţi sau plătiţi?) contra lui Rădescu, pentru a veni la putere Groza, la 6 martie ′45, cu parafa regelui. Dar memorialistul preferă să spună bancul cu ţăranul neştiutor de ce tablou purta, enervat că fusese călcat pe picior: „Mă, îţi dau cu Iorga ăsta-n cap”. Mie mi l-a spus, în varianta ceauşistă („Îţi dau una cu baba asta!”) un secretar PCR pe Filologie, ajuns după revoluţie şef de catedră, Grişa Ţugui.

 

Poziţia în eşalonul 2 n-a mai suportat-o Brucan sub Ceaşcă. Aici n-a mai avut nici slăbiciuni, nici inconsecvenţe. Nu i-a recunoscut rolul „cavalerului singuratic” al Estului în politica externă, vizita lui De Gaulle, din mai ′68, îi stârneşte hazul; de indignat, pe Brucan îl indignase ceea ce Zbigniew Brzezinski numeşte „naţionalizarea ideologică”. Zgârii omul comunist îmbrăcat naţional şi dai de os marxist.

 

De altfel, contribuţia lui Brucan la Manifestul FSN citit la televizor a fost tăierea finalului: „Aşa să ne ajute Dumnezeu”. Şi nu ne-a ajutat: buboiul socialist s-a spart, dar infecţia e departe de a se vindeca.

 

În capitolul Relaţiile mele cu Ceauşescu, Silviu Brucan precizează că-i vorba de „respect reciproc şi ură reciprocă”. Greu de spus respect. Trebuia să fi existat terorişti mulţi ca să fie împuşcat la repezeală, de Crăciun, că tot îl eliminase Brucan pe Dumnezeu din manifest. Vina a picat pe „poporul barbar”. Şi atunci i-am condamnat pe amândoi la moarte putea fi un film cu scenariu scris de Brucan şi regizat de Sergiu Nicolaescu. Terorişti posibili după S. Brucan? Cei 2.000 de ofiţeri de la Academia Băneasa a gen. N. Andruţa Ceauşescu, cei 800 de uslişti ai lui Ardelean, 450 de la Direcţia a V-a condusă de Neagoe, cei 600 de securişti pentru Bucureşti ai col. Goran. Scena cu vigilentul Brucan alergând după un terorist într-o casă suspectă e cusută cu aţă albă: „Toate gloanţele noastre nimeresc în gol”. Şi ce să vezi? Nu era acolo picior de terorist. Şi n-a pornit Brucan ideea teroriştilor ca să-l răstoarne pe gen. Iulian Vlad şi să-l aresteze? Dinte pentru dinte! Pe Ion Iliescu (dăduse repejor, în 26 dec. ′88, ordinul de trecere a Securităţii la Ministerul Armatei) l-a ameninţat că-şi ia pălăria şi pleacă dacă mai colaborează cu Vlad. Dar cu N. Militaru, agent sovietic, putea colabora? Cum să nu, dacă trebuia adusă la putere reţeaua cominternistă? Sau să-i spunem ca istoricul Mark Almond (Oxford) „Cominformul Noii Ordini Mondiale”. Cât despre terorişti, au dispărut şi gata. Sergiu Nicolaescu numărase vreo 99 de terorişti morţi, îngropaţi în Ghencea Militar ca eroi ai revoluţiei; Brucan – 301 terorişti (2 morţi), predaţi între 23 dec. ′89 şi 2 ian. ′90; i-a găsit vinovaţi pe studenţii care făceau instructaj în Şcoala din Băneasa. Au plecat ca prin farmec în Libia, cu un avion. Cam 30 la număr.

 

4. Brucan a participat la „revoluţia din interior”, cu sumedenie de actori şi figuranţi dar o ţine, în memorii, pe coarda „mişcare populară spontană” Şi chelneriţa Cerasela, comilitoana lui Voican-Voiculescu, a fost dispusă să spună mai multe. La un moment dat, Brucan afirmă că semnalul huiduielilor din 21 dec. l-au dat doi tineri ucenici, de 14 şi 16 ani. Numele? De ce nu le dă, dacă a investigat şi aflat? Ce-i scapă e mărturisirea că încă din oct. ′84 complotiştii (Ion Ioniţă, fost ministru al Apărării Naţionale, N. Militaru şi Ştefan Kostyal, colegi de Acad. Voroşilov din Moscova, ′56-′58) aveau în plan o lovitură militară, combinată cu răscoală populară şi ocuparea Radio-TV, cu tancurile lui Paul Keller. Planul a funcţionat la sfârşit de decembrie. Teroriştii au tras în cine trebuia: cei îmbrăcaţi în alb au scăpat neatinşi, nu şi mulţi dintre cei „3-4.000 de tineri care formau un zid viu în jurul clădirii televiziunii”, chemaţi de Brateş să nu intre „inamicul” în studiouri.

 

Evenimentul TV („a fost prima revoluţie din istorie efectuată prin şi la televiziune”) s-a produs în regia Brucan-Brateş, primind replica strigată: „Aţi minţit poporul cu televizorul”.

 

Din sursa Brucan (pentru că ideile astea se regăsesc în memorii) provin poveştile nu de adormit, ci de deşteptat copiii: cu tunelurile subterane prin care se deplasa armata secretă a lui Ceauşescu compusă din orfani, cu aurul din baia celor doi preaiubiţi, cu cele trei feluri de caviar (obsesia caviarului!) servite la aniversarea Elenei. Doar nu era să devoaleze cât a fost atunci scenariu şi cât genocid. Şi cine-o fi făcut calculul? 1.500 de morţi pe judeţ, total 60.000. Dar e nevoie s-o spună? Regia aripii kaghebiste a Securităţii se vede uşor. Foştii cominternişti încă vii au preluat puterea împreună cu fiii cominterniştilor morţi, ca Roman; Cominternul  ne-a adus bolşevizarea atroce, bătrânii şi copiii lui – „capitalismul” de tranziţie.

 

De plăcut cel mai mult i-a plăcut s-o facă pe Casandra şi să arunce „fraze profetice”. Sintagma nenorocoasă „stupid people”, ofensă la demnitatea poporului român în „The Independent”, l-a făcut ţinta lui Octavian Paler, care i-a amintit de crimele şi fărădelegile din perioada paukeristo-dejistă, ceea ce nu l-a descurajat pe Brucan. El publica în „22”, nu ca Paler care condusese „România liberă”, ziarul cu titlul păstrat. Şi a conchis: „proştii (ca Paler, nota mea, Magda U.) nu ştiu engleză”. Şi iată-l pe Brucan scriind despre „restaurarea capitalismului”, pozându-se lângă Liiceanu, ca ilustrare, pesemne, a Apelului către lichele. Nu în altă parte decât în curtea GDS, unde funcţiona şi vecinul din Primăverii, Pavel Câmpeanu, membru fondator, vechi profesor de marxism-stalinism. Spune excedat Petre Ţuţea: „Fraţilor, licheaua nu evoluează”. Ba da, în lichelism.

 

La Profeţii, pe ProTV, preda cinism, deşi credea că predă de la distanţă, pe vechi, la fără frecvenţă. Devenise, aşa cum a vrut, personaj, iar încrederea în opera-i proprie s-a umflat până la trufie. Acuza, în aceeaşi limbă (moartă) de lemn laşitatea colectivă a românilor, colaboraţionismul „păturii” intelectualilor, toţi dalmaţieni linşi-prelinşi, în afară de el. Fraze găunoase, parcă luate din „Scânteia”, reactivarea cuvântului racilă. Apărarea unităţii statale era racilă ceauşistă. Scop naţional, interes istoric românesc la Brucan? Mândrul stalinist, aprobat de mândruţa-i, hohotea că ce ne arde de steag, că ce ne dezavantajează o autonomie de nimica toată, Ţara Secuilor, că ce… Steagul de pe acoperişul Parlamentului costase prea mult. Şi ca să nu fie învinuit pentru prestaţia lui Petre Roman, după săptămâna de 5 zile, Jelly Bon şi măriri iresponsabile de salarii secrete, diferenţiate, stupid people a cunoscut doar şomaj, inflaţie, terapie de şoc în favoarea magnaţilor. Brucan a mai făcut o dată pe Casandra înainte de a muri, în 2006. A slobozit profeţia sumbră că nu ne va fi mai bine în UE (decât în URSS). Mai mult încă, vedea în viitor că dezastrul crizei va duce la reinstalarea comunismului. Nici nu se dezminţea de altfel: din Scrisoarea celor 6, catalogată path breaking document (de V. Tismăneanu în Final Raport, semnalat de Mircea Platon, altul decât Raportul final) rezultă limpede că vechii membri PCR voiau „legalitate” pentru statul socialist, nicidecum distrugerea sistemului.

 

De câte ori ajung în Piaţa Universităţii, la Km. Zero de comunism, îi aud râsul, greu de suportat. Construieşte, stupid people, ba socialism, ba capitalism, ba iarăşi comunism!

 

Tăcerea mieilor omorâţi în acel decembrie e asurzitoare.

 

Magda Ursache / Ziaristi Online

 

 

 

//////////////////

“Sfantul Inchisorilor” Valeriu Gafencu, evocat de Consiliul Local Baia Mare.   

 

de Nicolae Teremtus

Zilele trecute Consiliul Local Baia Mare a acordat titlul de cetăţean onoare al municipiului Baia Mare lui Dumitru Istvan, personalitate a geologiei şi speologiei maramureşene şi naţionale. Au vorbit primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, colegi de profesie de-ai eminentului geolog, prieteni. A luat cuvântul şi Teodor Ardelean din partea Consiliului Local. Dr. Teodor Ardelean a ţinut un discurs în stilul său, dens, inteligent, plin de informaţii. Spre surprinderea noastră a introdus în cuvântul său întâmplarea nefericită care s-ar putea desfăşura la Tg. Ocna în memoria lui Valeriu Gafencu, cetăţean de onoare al acestui oraş. Întâmplarea nefericită a fost prezentată de Ioana Lucăcel într-un editorial incredibil: Adevarul e antisemit. Tedi Ardelean  a preluat subiectul, l-a legat de Instituţia Cetăţeniei de Onoare şi a venit cu completări, cu mesaje ce trebuie înţelese corect.

 

Vă prezentăm cele spuse de Teodor Ardelean şi îi mulţumim că este alături de noi în demersul nostru de suflet.

 

„Instituţia Cetăţeniei de Onoare nu este o invenţie a zilelor noastre. Se pare, privind diacronic lucrurile, că nu mult după apariţia categoriei juridice de cetăţean a trebuit, pentru anumite cazuri speciale şi specioase, să fie inventată şi categoria mai întâi existenţial-pragmatică, iar mai târziu juridică a cetăţeniei de onoare. Mai întâi pentru cazuri in viata, apoi şi pentru post mortem, în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru acte factuale săvârşite în favoarea unei comunităţi (…)

 

Şi încă un caz tipic pentru o situaţie prototipică. Cazul lui Valeriu Gafencu, cetăţean al Raiului din 18 februarie 1952 şi cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Tg. Ocna din 10 februarie 2009, oraş unde şi-a petrecut în penitenciar ultimii ani din viaţă. Se ştie că pentru felul său hristic de comportament din Spitalul penitenciar, Valeriu Gafencu a fost supranumit de către Părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul Închisorilor”. Acest gest a fost făcut de părintele Nicolae după ce a aflat că tânărul studios anticomunist şi-a dăruit ultimele medicamente pentru salvarea unui pastor, de origine ebraică, Richard Wurmbrandt, la închisoarea din Tg. Ocna.

 

Cu toate acestea, Institutul Ellie Wiesel, printr-o ciudată filosofie, cere, prin intermediul unui alt evreu, Alexandru Florian, fiul comunistului ideologic, Radu Florian, care în anii `50 îl incrimina în Scânteia pe marele filosof Constantin Noica, deci acest evreu Alexandru Florian cere Consiliului Local Tg. Ocna retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem lui Valeriu Gafencu!

 

Aceasta, în condiţiile în care cei mai mari suferinzi pentru dreptate tocmai se pregăteau să facă paşi urcători pe treptele memoriei spre a împlini, spre exemplu, spusele Părintelui Gheorghe Calciu, care a petrecut peste 20 de ani de temniţă grea în România şi care a rostit clarificator şi definitivant expresia: „Nu avem alt sfânt mai mare decât Valeriu Gafencu!”. Iar profesorul Radu Ciuceanu, director al Institutului pentru Studiul Totalitarismului Românesc, tocmai propusese Bisericii Ortodoxe Române canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide, coleg de celulă şi biograf al său şi a părintelui stareţ de la Tismana Gherasim Iscu.

 

Alaltăieri, 9 februarie, la Paris, cu binecuvântarea I.P.S. Iosif al Europei, s-a desfăşurat o conferinţă din ciclul comemorativ MARTOR dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. Programul a fost consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, prieten de suferinţă şi rugăciune al „Sfântului Închisorilor”. I.P.S. Iosif a săvârşit şi parastasul de veşnică pomenire pentru deţinutul profet, mort la 5 februarie 1986, iar pe internet a fost difuzat Filmul „Noaptea Patimirilor”, despre martiriul lui Valeriu Gafencu, realizat de Radu Dinu.”

 

Teodor Ardelean / Gazeta de Maramures

 

S-a născut un Sfânt al Maramureşului

 

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

 

„Îngerul de la Rohia” s-a întors în Ceruri. S-a stins unul dintre cei mari duhovnici ai României: Arhimandritul Serafim Man, Ucenic a Î.P.S. Justinian, stareţul care l-a tuns în monahism pe Steinhardt şi care a impresionat cu iubirea, credinţa şi răbdarea sa, deopotrivă oameni de cultură ca şi Noica, preşedinţi – a fost duhovnicul lui Traian Băsescu, preoţi sau oameni simpli O viaţă care a stat sub semnul miracolului divin. Un OM care ne-a învăţat că singura boală care ne poate birui este lipsa de iubire. Maramureşul a pierdut un duhovnic, dar a câştigat un Sfânt.

 

Pe un colţ de ziar, din care zâmbeşte un om a cărui trup pare că s-a „retras” pentru a-i face loc unui suflet uriaş, stă scris, cu litere îngrijite, dar tremurânde: „Atunci când vei auzi vorbindu-se de bine despre un om, să crezi că e de două ori mai mult. Când vei auzi vorbindu-se de rău, să crezi numai un sfert”.

 

Auzisem că este unul dintre marii duhovnici ai României, un monument al Maramureşului, un om al cărui destin şi trăire sunt pe măsura numelui său de monah: Serafim. Dar, nicio referinţă „de bine”, înmulţită, nu cu doi, cu 2000, nu-i putea defini ochii negri, vioi şi lumina de pe chipul palid, uscat, de ascet. El, viaţa lui, era cea mai bună dovadă că Dumnezeu nu e „contabil” şi că lucrurile mari, importante, sunt mai presus de logică, raţiune, calcul

 

În vara anului trecut, Arhimandritul Serafim Man ne-a acordat un interviu. Probabil ultimul său interviu. Ne-a primit modest, vesel, zâmbitor, ca un bunic, care se pregăteşte să le spună o poveste nepoţilor. Povestea lui era simplă, dar profundă: „Cu fiecare om, Dumnezeu are un plan”. Cu el, Dumnezeu a avut planul de a da o lecţie: lecţia iubirii, credinţei şi răbdării. Toate la absolut.

 

Serafim Man părea un înger în trup de om. Aşa că, vestea morţii lui, venită săptămâna trecută, a întristat, dar a apărut firesc. E normal ca îngerii să se întoarcă în Ceruri după ce au îndeplinit misiunea cu care au fost trimişi aici.

 

Misiunea lui a început de mic. A ştiut de la 12-13 ani că trebuie să meargă la mănăstire. Şi la 14 ani, a ajuns la Rohia. Era în toamna lui 1952. Prima lecţie pe care avea să o înveţe şi să o transforme cu timpul în lecţia sa de căpătâi a fost ascultarea şi răbdarea.

 

Trei ani a fost păstor la vite. Muncea, smerindu-se prin muncă şi se înălţa prin rugăciune şi citind cărţi de căpătâi. După trei ani s-a călugărit. După încă doi, a devenit preot. A venit însă abuzivul Decret 410, iar călugării au fost daţi afară din mănăstiri.

 

Pentru părintele Serafim a început o nouă etapă: a fost preot, dar şi-a păstrat legământul de călugăr. Această perioadă l-a făcut să înţeleagă mai bine oamenii din afara mănăstirii, problemele şi zbucuiumurile lor. Şi i-a dat o îngăduinţă deosebită şi o înţelegere pentru natura umană. A învăţat lecţia iertării şi iubirii necondiţionate. Apoi, Î.P.S. Justinian l-a rechemat la mănăstire şi după plecarea sa la Cluj, părintele Serafim a preluat stăreţia mănăstirii. Acum învăţa lecţia trudei, a râvnei şi renunţării la sine.

 

Pe atunci, mănăstirea era un mic schit, fără apă potabilă, fără cale de acces-doar un drum de căruţe, fără energie electrică. Părintele Serafim a continuat proiectele Înalt-Preasfinţitului Justinian şi a ctitorit Casa cu Paraclis, Casa Poetului, Altarul de vară, a adus utilităţile, a împrejmuit mănăstirea…

 

Îmbrăcat în haine de muncitor, muncea cot la cot cu cei tociţi pentru aceste lucrări grele. P.S. Justin, ucenicul părintelui, îşi aminteşte că veneau credincioşii la mănăstire şi vroiau să vorbească cu stareţul. Îl întrebau tocmai pe părintele Serafim dacă stareţul nu e cumva acolo. El lăsa roaba din mână, îmbrăca haina de călugăr şi îi asculta pe credincioşi. De fapt, cele duhovniceşti nu le-a lăsat niciodată pe plan secund. Îi plăcea să le vorbească oamenilor, să slujească la Altar. Mănăstirea a crescut deosebit de mult. Tot în timpul stăreţiei sale a fost aranjată biblioteca, ctitorie a Î.P.S. Justinian. De fapt, Serafim Man este cel care l-a primit la Rohia pe Nicolae Steinhardt şi care l-a tuns în monahism.

 

Între timp, părintele Serafim probase lecţia stăruinţei şi statorniciei şi a curajului. În anii ’70 avea însă să înveţe şi să ne înveţe cea mai mare lecţie: ieşirea din sine. A fost diagnosticat cu cancer. Medicii l-au trimis acasă, pentru că nu mai aveau ce să-i facă. Călugărilor li s-a spus că e o chestiune de ore şi zile până când părintele va muri. Dar Dumnezeu a vrut altfel.

 

Părintele se ruga mult lui Dumnezeu şi mai ales Maicii Domnului, pe care o numea „advocata mea”. Nu s-a plâns, nu s-a răzvrătit, nu a întrebat „de ce tocmai mie, Doamne?”. A vorbit direct cu Dumnezeu rugându-l că, dacă mai are vreun plan cu el, aici, pe pământ, să-l mai lase, dacă nu, el e pregătit oricând să plece. Şi Dumnezeu l-a lăsat. Credinţa lui a învins cancerul. Boala i-a rămas în trup, l-a istovit, dar nu a şters niciodată zâmbetul de pe chip. Părintele Serafim s-a înnobilat prin suferinţă, devenind încă de aici, de pe pământ, înger. Spunea că „Numai dacă nu vrem, numai atunci Dumnezeu nu ne iartă”. Şi ştia că, un om nu trăieşte cu hrană. Ci cu credinţă. Aşa a trăit şi el, întreaga viaţă.

 

În preajma Crăciunului, P.S. Justin Hodea Sigheteanu, ucenicul său, i-a făcut o mare bucurie. I-a acordat „Crucea maramureşeană” şi le-a vorbit credincioşilor prezenţi la Rohia despre personalitatea sa. A fost un gest pe care părintele nu l-a cerut, dar care l-a bucurat enorm. A fost ultima dată când Serafim Man a slujit la Altarul de la Rohia, pe care l-a iubit atât de mult.

 

Săptămâna trecută, s-a întors în Ceruri. Acolo, va sluji la un alt altar, împreună cu părintele Nicolae şi alţi duhovnici mari. De acum, el a devenit „advocatul” nostru. Sfântul nostru, al maramureşenilor.

 

Despre tunderea sa în monahism, părintele Steinhardt mărturiseşte: „în anul 1979, părintele Serafim Man mi-a făgăduit că mă va călugări. S-a îmbolnăvit apoi foarte grav şi a fost internat în stare aproape disperată la un spital din Cluj. De acolo, din ce în ce mai bolnav, a venit în august 1980, la Rohia, numai ca să mă călugărească, potrivit făgăduinţei ce-mi făcuse. Am fost călugărit în ziua de 16 august, în paraclisul noii clădiri, de părinţii Serafim Man, Antonie Perţa, Nicolae Leşe şi Emanuel Rus. Binecuvântarea Arhiepiscopiei s-a cerut şi obţinut ulterior.”

 

„Părintele Arhimandrit Serafim Man, care a plecat de curând de la noi la Domnul, a fost un mare duhovnic al Nord-Vestului României, unul dintre marii duhovnici ai României. Şi prin el nu numai Episcopia noastră, credincioşii, preoţii pe care i-a povăţuit pierd un părinte bun şi un mare duhovnic, ci întreaga ortodoxie. Iată, se împuţinează părinţii cu experienţă duhovnicească şi rămâne ca tinerii monahi, tinerii slujitori să devină tineri bătrâni. Părintele Serafim face parte din generaţia de aur a monahismului nostru, ucenic al I.PS. Justinian, şi de aceea este un moment de doliu pentru mănăstirea Rohia şi pentru toată Episcopia. Părintele Serafim a fost un monah de mare vocaţie, dovada este vârsta la care a intrat în Mănăstirea Rohia, de numai 17 ani. Acest lucru se întâmpla în 1952. A descoperit foarte de timpuriu dragostea de mănăstire, de aceea a şi avut o viaţă duhovnicească deosebită. La doar 3 ani de la intrarea în mănăstire a devenit monah şi la doar 2 ani cleric, preot. Era foarte tânăr slujitor la altarul mănăstirii Rohia, entuziasmul părintelui Serafim şi celorlalţi ucenici a fost întrerupt de Decretul 410 prin care călugării erau daţi afară din mănăstiri. Şi aceasta a fost o modalitate prin care Dumnezeu i-a deschis o altă uşă, pentru că a păstorit în parohii de mir, Cupşeni, Costeni şi Băiuţ, rămânând în acelaşi timp călugăr. Şi când Dumnezeu a vrut şi Î.P.S. Justinian a fost chemat la Cluj, l-a chemat înapoi, el a rămas un ascultător şi un slujitor a lui Dumnezeu care nu şi-a fixat niciodată dinainte drumul, ci l-a lăsat pe Dumnezeu. Trebuie să lucrăm cu darurile pe care ni le-a dat Bunul Dumnezeu, dar să ne încredinţăm mereu Lui. A revenit la Rohia în ’71, în ’73 a preluat cârma mănăstirii Rohia, pentru că o iubea foarte mult. A îmbogăţit mănăstirea. Bun povăţuitor şi chivernisitor, a făcut ca mănăstirea să progreseze atât de frumos, încât după 11 ani de stăreţie, când a fost internat şi diagnosticat cu ganglion canceros, organismul său a fost epuizat. Ultima internare, în ’84, l-au trimis acasă să moară în patul lui. Călugărilor li s-a spus să se pregătească de înmormântare. El, prin rugăciune şi multă credinţă şi iubire pe care a avut-o faţă de Dumnezeu şi Maica Domnului, a reuşit să învingă cancerul. L-a petrecut pe părintele Nicolae Steinhardt şi a rămas între noi stareţul cel bătrân. Eu am devenit stareţ în 1988, fiind slujitor la altar din 1983.

 

Numele de Serafim vorbeşte despre viaţa lui. A devenit un fel de înger, care nu avea nevoie să spună multe cuvinte, un schimb de priviri era suficient să te convingi pe cine ai în faţă.

 

Nu s-a aşteptat să primească „Crucea maramureşeană”. Am vrut să-i fac o bucurie, poate ultima. Nu avea nevoie de Crucea maramureşeană, deşi a ctitorit ca un voievod. Am făcut-o ca să-i fac un portret în faţa oamenilor. Am zis că trebuie să fac această reparaţie publică, eu, ucenicul lui. Am intrat la Rohia la 14 ani, eu, copil rămas orfan de tată, şi   mi-a devenit el tată. M-a trimis la şcoală, la Seminar la Craiova, nu m-am putut acomoda acolo, m-a adus la Cluj, s-a ocupat de mine. M-a şcolarizat. Când a venit momentul să hotărăsc dacă rămân sau nu la mănăstire, mi-a spus să aleg eu, nu mi-a spus că aş fi dator. Am făcut această trecere în revistă în faţa oamenilor.

 

N-a aşteptat niciodată ca cineva să-l ridice. Am socotit că este nevoie, pentru pacea lui interioară, să simtă că a fost mult iubit şi preţuit. Nici n-a mai slujit de atunci. Este o icoană vie a unui miracol dumnezeiesc. Câţi n-ar plăti cu bani grei să se vindece de o boală grea. El a plătit cu credinţă, a vorbit direct cu Dumnezeu. Aceasta este învăţătura din viaţa părintelui Serafim, să nu-i cerem lui Dumnezeu ceea ce credem noi că ne-ar fi de folos, ceea ce credem noi, să lăsăm în grija lui Dumnezeu viaţa noastră. Când îl petrecem cu pioşenie, cu evlavie şi cu sufletele îndurerate pe părintele Serafim, suntem încredinţaţi că se va întâlni cu părintele Nicolae, pe care l-a călugărit şi pe care l-a şi spovedit şi se alătură în rugăciune pentru noi. Am pierdut un părinte şi duhovnic, am câştigat un rugător în cer” Iustin Hodea Sigheteanu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

 

Gazeta de Maramures

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Mircea Toma: “Am primit bani de la Soros inca din anii ’90 !” 

 

Ziarul de Garda de la Bacau: Ambasada SUA in Romania, pe principiul apararii drepturilor omului, s-a gandit sa celebreze luna homosexualilor, bisexualilor, lesbienelor si transexualilor. Si unde putea fi mai potrivit sa celebreze devianta sexuala decat la Muzeul Taranului Roman?! In inima spiritualitatii poporului roman, sau ce a mai ramas din ea. Oficialii SUA puteau foarte usor sa organizeze acest „eveniment“ in Catedrala Mantuirii Neamului, daca aceasta ar fi fost gata sau macar in bisericile de patrimoniu ale Romaniei si asa aflate in ruina. Dar pana acolo, sigur nu mai e mult. Zilele acestea, la Muzeul Taranului Roman s-a incercat prezentarea mai multor filme care promoveaza familiile de lesbiene cu copii, familiile de homosexuali, etc (conform programului, urmeaza o noua proiectie, pe 28 februarie!). Binenteles, acest lucru a dat apa la moara traditionalistilor din Biserica Ortodoxa Romana, care au protestat. Pasnic! Obraznicia celor care se numesc reprezentantii SUA in Romania nu se opreste aici!  Deoarece colonia numita Romania este, probabil, in viziunea unor americani ceva asemanator rezervatiilor de indieni, ne vom cere scuze ca niste romani, „cu retard“ spiritual, au luptat pentru a nu le fi violata identitatea neamului. Dragi americani, sa stiti ca in Romania, minoritatile, indiferent de ce natura sunt, au parte de toate drepturile. In limita bunului simt si a obiceiurilor impamantenite pe aceste meleaguri pe care stam de mii de ani. Noi nu suntem o adunatura, niste venetici!

 

Mai jos aveti o obraznicie, semnata chiar de Ambasada SUA la Bucuresti. Despre acest caz al promovarii inversiunii sexuale in Muzeul Taranului Roman, gasiti pe larg pe site-ul jurnalistului Victor Roncea, Roncea.Ro.

 

Comunicat Ambasada SUA

 

„Ambasada SUA la Bucuresti este foarte dezamagita de protestul care a avut loc în seara de 20 februarie la Muzeul Taranului Român si a împiedicat proiectia unui film furnizat de Ambasada pentru sarbatorirea lunii istoriei comunitatii lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor (LGBT). ONG-ul Accept si Muzeul Taranului Român au avut un acord pentru proiectia acestui film câstigator a numeroase premii internationale în cadrul cinematografului muzeului. Suntem îngrijorati mai ales de faptul ca protestul parea sa fi fost organizat sau cel putin tolerat de catre un angajat al muzeului, directorul adjunct Mihai Gheorghiu, întrucât acesta i-a însotit pe protestatari si nu le-a descurajat actiunile.

 

Protestatarii au creat o atmosfera foarte intimidanta pentru persoanele care venisera sa vada filmul iar discursul lor intolerant a creat o atmosfera care ar fi putut duce la confruntari violente. Desi prezenta fortelor de ordine ne-a linistit, din nefericire, acestia nu au reusit sa aiba un rol mai activ, ceea ce ar fi facut posibila continuarea vizionarii filmului conform programului.

 

Intoleranta si ura sunt inacceptabile si nu ar trebui trecute cu vederea, mai ales într-o institutie publica, deschisa tuturor cetatenilor. Asa cum a spus presedintele Obama, „întelegem ca drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor sunt echivalente cu drepturile omului”. Raportul anual al Departamentului de Stat cu privire la respectarea drepturilor omului include o sectiune referitoare la modul în care sunt tratati membrii comunitatii LGBT în fiecare tara, iar Ambasada sustine membrii comunitatii LGBT din SUA si de peste hotare“, spun oficialii SUA la Bucuresti.

 

Vulturul american si Romania, cadavrul de la marginea Europei

 

4 aprilie 1944. Bombardamentele din Bucuresti. 2942 de romani ucisi si alti 2126 raniti de bombele americaniloraruncate in zona civila a Capitalei. O pagina de istorie care ne vorbeste suficient de prietenii de incredere de peste Ocean. In zilele noastre, desi facem parte din aceeasi alianta, NATO, americanii ne dau, constant, cate un scuipat pe obraz.

 

sursa foto prieteni.ro

 

De la asa zisele documente Wikileaks, care vorbesc despre josnicia clasei politice din Romania, care pîrau sau, mai grav, turnau la americani, pana astazi cand Ambasada SUA la Bucuresti organizeaza luna homosexualilor si lesbienelor la Muzeul Taranului Roman, manifestare care a trezit proteste. Este mai mult decat evidenta provocarea realizata de unii oficiali americani, care au vrut sa scoata in evidenta faptul ca romanii ar fi intoleranti. Poate ca ne sunt datori cu un raspuns. De ce la Muzeul Taranului Roman, fata de care, poporul bastinas, numit si popor roman, inca mai are o sensibilitate? Acest spatiu cultural/spiritual are pentru noi un caracter sacru! Este acelasi lucru ca si cum ati incerca sa faceti acest eveniment dedicat homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor intr-o biserica!

 

Pe principiul apararii minoritatilor sexuale, pe principiul apararii drepturilor omului, Ambasada SUA a lezat sensibilitatile si spiritualitatea majoritatii. A romanilor care nu au o alta vina decat acea ca sunt romani. Luna LGTB putea fi organizata oriunde altundeva. In cluburi, in cinematografe sau chiar la sediul ambasadei. Acolo puteau face tot ce le trecea prin minte, indiferent de orificii sau de numarul persoanelor participante la orgii. Si nimeni nu ar fi protestat!

 

La fel de grav este faptul ca Ambasada SUA si-a permis sa transmita un comunicat in care sa-si arate supararea fata de protestul pasnic al unor ortodocsi, nepedepsit exemplar de autoritati. Un protest al majoritatii care isi apara valorile spirituale milenare!

 

Intreaga situatie ridica cateva intrebari:

 

Daca acest eveniment LGTB ar fi fost organizat de un alt stat, la Muzeul Taranului Roman, spre exemplu Federatia Rusa, ce s-ar fi intamplat? S-ar fi cerut expulzarea macar a atasatului cultural, pe motiv de incalcare a uzantelor diplomatice, prin aducerea unor prejudicii grave la adresa imaginii si demnitatii poporului roman?

 

De ce in acest caz autoritatile romane sunt mute?

 

In ce masura Romania si-a pierdut suveranitatea prin intrarea in alianta NATO?

 

America calca, constant, stramb in relatia cu partenerii romani. De la misiunile sectelor crestine, care au schimbat componenta religioasa a comunitatilor din nordul tarii si nu numai, pana la actiuni care vin sa aduca o umbra imaginii si demnitatii acestor popor.

 

Romania pare incapabila sa reactioneze. Este aproape un cadavru, la marginea Europei, orbit de o clasa politica compromisa. Actiunile din aceste zile, violente sub aspect spiritual, religios dar si prin obraznicie, ne aduc aminte ca 4 aprilie 1944 nu este departe. Doar capata alte forme!

 

Sursa: Mircea Merticariu

 

//////////////////////////////////////

 

Petru Romoşan atacă statul poliţienesc şi domnia neo-securiştilor: de la Pleşu şi Ungureanu la Ghiţă şi Ponta\

 

 

« România este un stat poliţienesc, părerea mea este împărtăşită de mai mulţi oameni dar poate nu au avut curaj să o afirme » (Sorin Frunzăverde, apud Hotnews). Et pour cause. Şi tot dl Sorin Frunzăverde adaugă pudic : « Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la Şefia SIE în funcţia de prim-ministru este atipică. » How nice! Auzi ? Atipică ! Sorin Frunzăverde este un fost ministru din partea PD de patru ori, între care şi ministru al Apărării. A fost chiar prim-vicepreşedintele PDL, a fost şi deputat în Parlamentul European, tot din partea partidului lui Băsescu. A fost, de asemenea, ideolog principal şi strateg al aceluiaşi partid. Ştie despre ce vorbeşte.

Recent, primul-ministru al României în funcţie, dl Victor Ponta, a afirmat despre preşedintele în funcţie, dl Traian Băsescu : « Băsescu nu a fost colaborator al Securităţii, a fost chiar ofiţer de Contrainformaţii » (apud Gândul). Cu CNSAS-ul de faţă şi cu legea care îi permite acestei instituţii să funcţioneze votată de Parlament. Au urmat contraziceri, retractări tactice, contraatacuri. Cine minte sau cine încalcă legea ? Vorbeam de contraatacuri. Ei da, Victor Ponta este ofiţer acoperit după mai mulţi băsişti de frunte : Teodor Mărieş şi Silviu Sergiu, şeful secţiei de politică de la Evenimentul zilei, şi destui alţii. Ar fi ofiţer acoperit încă din 1989, sub tutela binecunoscutului GRU, generalul Ştefan Kostial, iar după alţii ar fi ofiţer acoperit din 1999 (pe larg, de pildă, în emisiunea de dezbatere electorală Cel mai cinstit guvern, partea a doua, din 8 decembrie 2012, cu participarea lui Ion Cristoiu, la B1TV). Lavinia Şandru, la emisiunea « Deschide lumea » de la Realitatea TV, întăreşte şi ea : « Am senzaţia că ne întoarcem la epoca securistică. Pe de-o parte fabricăm un dosar pentru Vasile Blaga, nu ştim ce şi cum. Şi mai fabricăm un dosar pentru prim-ministru. Tocmai vrea să se facă public nu ştiu ce document că premierul României ar fi ofiţer acoperit SIE. Căpitan, cu Voiculescu general. » Băsescu tace în chestiune dar cunoscătorii spun că e asul din mînecă şi că e motivul principal pentru care l-a numit pe tînărul pesedist Victor Ponta de două ori prim-ministru. Ar tăcea pentru că-i convine situaţia. În privinţa dlui Ilie Sârbu, socrul premierului, presa portocalie tace chitic. Am spus chitic ? Avocatul Chitic ? Preşedintele Băsescu i-ar fi aplicat un dos de palmă, bineînţeles, cu spatele acoperit de gărzile de corp. Asta ca un intermezzo despre curajul preşedintelui presupus fost ofiţer de contrainformaţii. Dar să trecem. Securiştii noştri nu au fost şi nu sînt curajoşi decît cu cei slabi sau fără apărare, mai exact, cu populaţia României.

Tot ca o pată de culoare, să amintim că, după ce Andrei Pleşu a emis primele lui remarci « curajoase », ireverenţioase la Băsescu, au apărut la CNSAS tot felul de dovezi în legătură cu recrutarea soţiei sale la 19 ani de către DIE, înaintea plecării la studii în Marea Britanie. Informaţiile au ajuns în presă, dar publicul a rămas ca în gară. A fost, n-a fost, mai este ? Ce e sigur e că Andrei Pleşu a redevenit un frenetic susţinător al preşedintelui şi un pasionat detractor al lui Crin Antonescu, care nu e nici în guvern şi nici la Cotroceni. Dar psihodrama securitistică naţională nu se opreşte aici.

Apud Inpolitics : « Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat azi, cu subiect şi predicat, că deţine probe concrete care dovedesc acuzaţia sa anterioară potrivit căreia deputatul PSD Sebastian Ghiţă este colaborator al SRI, probe pe care le va prezenta la momentul potrivit. » E citat Sorin Roşca Stănescu : « Am certitudinea că este informator al SRI, racolat de gen. Gioni Popescu şi apoi utilizat din plin de unchiul său, un alt general, Dumitru Zamfir, în afaceri cu IT. » Sebastian Ghiţă este numărul doi în Comisia de Control a SRI, adică se află de curînd exact pe locul curajosului deputat Ion Stan, care a făcut ani de-a rîndul dezvăluiri foarte incomode şi declaraţii politice în Parlament care au exasperat establishment-ul, şi de care s-a scuturat Victor Ponta, foarte bun prieten al lui Sebastian Ghiţă. Oare pentru asta a votat populaţia masiv USL-ul în decembrie ?

Dar bomba recentă a venit de la dl George Maior, director al SRI şi naşul de cununie al premierului Victor Ponta : « Eu am văzut că un fost ofiţer de Securitate şi un membru al Parlamentului care a fost informator al Securităţii au vrut să atraga serviciul într-o dispută bazată pe interese economice sau politice. Mi-am dat seama cît de incapabilă este Securitatea să înţeleagă dinamica lumii contemporane şi ceea ce se întîmplă atît economic, cît şi politic. Am fost dezamăgit să văd unele comentarii care încercau să amestece lucrurile, fără să facă o departajare netă în ceea ce înseamnă Serviciul Român de Informaţii faţă de fosta Securitate » (apud Sabina Fati, interviu realizat pentru România liberă). Şi ceea ce nu spune directorul completează generos energica jurnalistă portocalie : « Vă referiţi la senatorul Sorin Roşca Stănescu, fost informator al Securităţii, la Dan Voiculescu, la rîndul lui fost informator, dar care ulterior a lucrat pentru firme ale Securităţii, şi la prosperul om de afaceri Ioan Niculae, care se laudă că şi-a început cariera de ofiţer al Securităţii cînd avea 21 de ani… » Dar locvacele George Maior nu s-a mulţumit cu interviul din România liberă, preluat ca material de propagandă de toată presa pro-Băsescu, ci s-a dus s-o mai comită o dată la postul TV Digi 24 : « Domnul Niculae, dacă tăcea, filosof rămînea. O să-i răspund în felul următor : Securitatea la care Domnia Sa a lucrat a distrus un stat, l-a şters de pe harta politică, strategică a lumii civilizate şi nu a înţeles deloc prin aceasta lumea în care trăia şi acţiona acest stat din păcate. » Numai două observaţii, deşi s-ar impune mai multe. Dl Ioan Niculae este unul din cei mai mari contributori români la bugetul de stat, dacă nu cumva cel mai mare, iar salariul directorului SRI, ca şi al preşedintelui său, este plătit şi din contribuţia firmelor lui Ioan Niculae. În al doilea rînd, tatăl lui George Maior, fost ministru PSD, a făcut o cariera robustă sub vechiul regim, adică în lumea în care a acţionat fosta Securitate. Anticomunismul şi antisecurismul lui George Maior par a fi psihanalizabile.

Se poate mai mult de-atît ? Da, tovarăşi, se poate. Într-un interviu-fluviu din revista 22, procurorul de suflet al lui Traian Băsescu (dosarul Flota), dl Daniel Morar, ne demonstrează în chip stupefiant că acei peste 1 000 de judecători care i-au suspendat pe Dănileţ şi Ghica din CSM « nu au o cultură a democraţiei ». Raţionamentul lui Daniel Morar vine cam aşa : ei pot să-i aleagă pe judecători fără explicaţii, dar nu pot să-i şi dea jos fără explicaţii-beton. « Nici o persoană aleasă public sau politic nu e obligată să se valideze în timpul mandatului din an în an sau din 6 în 6 luni, pentru că am introduce relativitatea în toate funcţiile juridice. Deci, dacă vrei să-l revoci, asta acţionează cumva ca o “sancţiune”, o nemulţumire a masei de judecători care te-a votat. » Masa de judecători aminteşte flagrant de masa de alegători de 7,4 milioane din iulie trecut, care şi ei au încercat să-l dea jos pe dănileţul Băsescu.

Toate întîmplările şi luările de poziţie de mai sus sînt din România ultimelor luni. În nici un stat democratic european asemenea lucruri nu sînt imaginabile. Stat poliţienesc, stat securist sau stat de drept ? Statul de drept e o trista glumă. Între stat poliţienesc şi stat securist, parcă e mai corectă pentru descrierea realităţii formula clasică şi soft a lui Sorin Frunzăverde, cea a statului poliţienesc. Pentru că securiştilor, adică pletoricelor servicii de informaţii din România, li se adaugă procurorii, care prin CSM ţin în loc funcţionarea normală a justiţiei, şi poliţiştii, care în cea mai mare parte, ca şi procurorii, lucrează la comandă politică.

 

Surse: Compania.ro

 

/////////////////////////////////////

 

Petru Romoşan: Noua organigramă a Securităţii

 

Mihai Pelin si Petru Romosan – Compania – Foto Andrei PandeleNoua organigramă a Securităţii

de Petru Romoşan

 

Se ştie : există colesterol bun, dar există şi colesterol rău. La fel, există referendum bun, cel pe care-l faci ca diversiune, ca să-ţi maximizezi şansele în alegeri, pentru tine, preşedinte în funcţie, după un prim mandat lamentabil, dezastruos, punînd o întrebare ultrapopulistă : vreţi parlamentari mai mulţi sau mai puţini ? Între timp, te-ai descurcat să aduci Parlamentul la cea mai joasă cotă de încredere pentru că e prima instituţie a democraţiei, iar tu, preşedinte cu naturale apucături de Moş Teacă, deteşti vîrtos democraţia. Dar există şi referendum rău, cel cu care o largă majoritate îţi dă cu votul peste bot şi te trimite acasă sau direct în mare, ca în Biblie. Numai că tu, exersat în acoperiri, manipulări, deturnări, cu servicii secrete în mînă, ai anticipat şi ai reorientat instituţii (Curtea Constituţională şi Biroul Electoral Central în acest caz) şi chiar ţi-ai subordonat, cu mulţi bani pentru propagandă (prin ICR-Patapievici, dar nu numai), percepţia externă.

 

Cu instituţiile lucrurile stau la fel ca şi cu  colesterolurile sau referendumurile. Avem instituţii cerute de integrarea în UE şi NATO, unele democratice, nu toate, vom vedea mai încolo, dar pe care le întorci şi le transformi tot în poliţie politică, urmărirea şi terorizarea adversarilor, sau, mă rog, a celor care nu fac parte din bandă. Pe afară-i vopsit gardul şi-năuntru-i leopardul ! DNA, DIICOT, ANI, CNSAS, Curtea Constituţională, SPP, STS şi cîte-or mai fi sînt noile nume ale Securităţii postrevoluţionare, “europene” şi “atlantice”. Sînt în mîna statului poliţienesc intern, în bună înţelegere cu ultraliberalii europeni şi americani, care folosesc România, după căderea comunismului, ca piaţă de desfacere şi ca sursă de exploatare perfect comparabilă cu statele din Africa subsahariană. Cu Congo, de exemplu. În 2004, marea spaimă era Adrian Năstase. Dacă venea Bombo la putere, noi ar fi trebuit să plecăm în Congo, zicea o poezioară circulată în milioane de SMS-uri. Cu Traian Băsescu cîştigător din 2004 şi pînă azi, a venit Congo la noi.

 

Să luăm aceste instituţii pe rînd şi să le descifrăm ? S-au tot făcut asemenea analize. Cîteva idei totuşi. De ce vecinii noştri maghiari şi-au putut încheia problemele cu securiştii lor încă de la începutul anilor ’90 prin consens naţional, iar la noi CNSAS-ul continuă să consume bani mulţi şi să producă numai zgură, adică dihonie naţională ? E în interesul românilor ? Da, poate în interesul unor români, securiştii adevăraţi, cei cu stagii de studii şi slujbe în Occident înainte de 1989, plus toată ofiţerimea securistă, care primesc pe bandă rulantă certificate de bună purtare şi se regăsesc în toate partidele, în Parlament şi îşi iau pensiile liniştiţi. Sînt livraţi oprobriului public informatori rataţi sau neascultători, dar mai ales opozanţii şi rezistenţii reali ai Securităţii. Acesta este dublul rol al unităţii numite CNSAS : pentru ai noştri securişti mumă, pentru ai voştri anticomunişti ciumă.

 

În ceea ce priveşte DNA şi ANI, acestea sînt pur şi simplu instituţii cu jurisdicţie de excepţie, paralele cu sistemul normal de justiţie, ca şi cum ne-am afla într-o adevărată dictatură de tip stat poliţienesc. În cîte ţări din Europa mai există atari încropeli instituţionale ? Şi cum de reuşesc totuşi ţările europene să funcţioneze fără draga de ANI şi fără teroarea DNA ?! SPP şi STS sînt servicii secrete direct subordonate poliţaiului suprem, obeze şi mari consumatoare de fonduri. Adică, mai pe scurt : Traian Băsescu serveşte România sau România îl serveşte cu miliarde de euro pe Traian Băsescu ? Cum am ajuns aici ? Cine ne-a ocupat şi l-a pus să ne conducă pe acest caimacam sau guvernator ? Despre DNA s-a spus, pe drept cuvînt, că e cea mai importantă casă de producţie pentru toate televiziunile. De vreo opt ani livrează la greu interceptări telefonice. Iar noi, ca nişte africani albi ce sîntem, consumăm pe nemestecate şi interceptări, şi televiziune. Mai nou ni se administrează şi fotografii fără surse precizate. Acoperiţii din presă, o altă unitate a noii Securităţi care nu-şi spune numele (să fie însuşi SRI-ul ?), livrează toată această marfă, întocmai şi la timp, într-o mare veselie deontologică.

 

De ce se vede azi atît de bine şi de îngrijorător scheletul balenei numită “statul roman” ? Pentru că de atîta amatorism, hoţie, impunitate şi inerţie, economia şi perspectivele de prosepritate au cam dispărut. Cum arată cu adevărat statul de drept ? Sistemul judiciar liber şi independent se pune în mişcare la orice derapaj. Doar că în România sistemul judiciar a ajuns, prin Monica Macovei, Laura Corduţa Kovesi, Daniel Morar, CSM etc. în mîna comandantului CSAT, o alta instituţie de pe vremea fostei Securităţi de tip sovietic.  Pe lîngă toate aceste noi unităţi ale Securităţii postcomuniste, SRI, SIE, DGIA, DGIPI par a fi aproape democratice. Deşi nu funcţionează conform unor legi europene, actuale, democratice, şi nu le mai controlează nimeni de mult. Cum se vor sfîrşi toate aceste anomalii grave, derapaje iresponsabile ? E de presupus că marea criză generală care va veni le va mătura pe toate. Şi, desigur, şi pe noi odată cu ele.

 

Sursa: Compania.ro

http://www.ziaristionline.ro/2013/03/25/petru-romosan-noua-organigrama-a-securitatii/

/////////////////////////////////////

 

INEDIT. Pozitia lui George Enescu fata de comunism, epurarile din Academia Romana 

 

 

Scrisoarea de independenta fata de regimul comunist a lui George Enescu – Compania – Ziaristi OnlineGeorge Enescu – o restituire

 

de Petru Romoşan

 

Cum s-a situat George Enescu faţă de noul regim de fabricaţie sovietică integrală după abdicarea forţată a Regelui Mihai şi instaurarea Republicii Populare? Există un document excepţional, o scrisoare din 1949, în care marele muzician îşi exprimă clar poziţia. În anii următori, Petru Groza a depus mari eforturi pentru a-l aduce acasă, după modelul sovietic al epocii în care personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Grigore Moisil, Al. Rosetti erau puse în vitrină ca nişte bibelouri de propagandă. După moartea artistului, autorităţile comuniste s-au zbătut inutil să-i aducă trupul şi să-l înmormînteze acasă, în România – există un testament explicit care împiedică asta. În anii Războiului Rece, scrisoarea aceasta a fost citată frecvent la Europa Liberă, mai ales de Virgil Ierunca, de altfel şi un împătimit meloman, cu o colecţie impresionantă de discuri. O restituim aici, împreună cu transcrierea fidelă a originalului şi cu o traducere atentă la toate detaliile.

 

O scrisoare a lui George Enescu

 

Adresată lui Mihail Andricu (1894-1974), compozitor şi pianist, membru corespondent al Academiei din 1948 (în 1949 avea să primească Premiul de compoziţie al Academiei Române, după ce în 1924 primise Premiul I de compoziţie „George Enescu“)

 

S.West 72[n]d Street New York City

USA

25 ianuarie 1949

 

Preascumpul meu prieten,

 

Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare. Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine.

Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…

 

Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru : este nedrept să fie date afară valori naţionale, mai ales în domeniul ştiinţific, artistic şi intelectual, sub pretext că au alte opinii politice. Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc. Vreau să văd pînă unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu. Eu sînt un muncitor şi atît. Mi-am petrecut cei 7 ani închis în ţara mea; cer eu, care mi-am trăit viaţa în străinătate, ca la vîrsta mea să se recunoască faptul că am dreptul şi datoria să-mi exercit profesia în ţări de veche cultură sau care sînt în plin, formidabil avînt… Chiar aşa. – Îmbrăţişeaz-o din partea mea pe Mişuca, pe care o admir, o iubesc şi o respect profund. Tran­smite gîndurile mele cele mai bune prietenilor noştri şi consideră-mă în continuare preadevotatul tău, cu afecţiune,

 

Georges Enesco

 

S.West 72[n]d Street New York City

USA

ce 25 janvier 1949

 

Très cher ami,

 

Merci pour votre bonne lettre. Je suis heureux de savoir que vous travaillez. Moi aussi, tout le temps, mais plus du grattoir que de la plume. La Princesse a été très souffrante à notre arrivée à New York, mais grâce à Dieu, elle est bien mieux.

Quant à moi, je suis un dur-à-cuire…

 

Et maintenant, à propos de l’académie roumaine, on m’a raconté qu’elle avait été changée. Je n’ai rien reçu, donc je ne sais rien de précis, mais qu’on sache bien une chose : c’est injuste de mettre à la porte des valeurs nationales, surtout dans le domaine scientifique, artistique et intellectuel, sous prétexte d’opinions politiques différentes. La politique n’a rien à voir dans les hautes sphères de la culture, laquelle doit être chose sacrée, à laquelle on ne touche pas. Encore une fois je ne sais rien, puisque le gouvernement ne m’a pas mis au courant, mais au cas où cela arriverait, je demanderais d’abord pourquoi on a éliminé certains de mes éminents collègues, et si la réponse est que c’est pour des causes politiques, je dirais que décidément je n’ai rien à faire avec une académie politique. J’ai accepté tout, à condition que ce soit exclusivement d’ordre artistique, et je crie sur tous les toits que je n’entends pas être mêlé en quoi que ce soit à ce qui est d’ordre politique. C’est à prendre ou à laisser.

Je veux voir jusqu’où va le respect inconditionné pour le travail pur et simple. Je suis un travailleur, et rien que ça. J’ai passé les 7 années enfermé dans mon pays, je demande, moi qui ai vécu toute ma vie à l’étranger, qu’à mon âge on veuille bien admettre que j’ai le droit et le devoir d’exercer ma profession dans les pays à culture ancienne ou qui sont en plein formidable essor. Et voilà.

Embrassez pour moi Mişuca que j’admire, aime et respecte profondément. Dites toutes mes meilleures pensées à nos amis, et croyez-moi bien toujours votre très dévoué et affectionné.

 

Georges Enesco

 

Surse: Cotidianul si Blogul Editurii Compania

//////////////////////////////

 

Un nou caz Tecuceanu la Spitalul de Pompe Funebre “Matei Bals”. Un fost detinut politic si revolutionar a scapat de chinuri si gloante pentru a fi rapus de indolenta criminala si incompetenta crasa

 

Matei Bals un spital mortuarUn nou Caz Tecuceanu, soldat, la fel, din nefericire, cu moartea pacientului, s-a derulat zilele acestea la aceeasi institutie spitaliceasca, “Matei Bals”, care probabil ar trebui sa-si schimbe denumirea in Spital de Pompe Funebre. Intragitul actor Toni Tecuceanu a fost efectiv ucis, responsabilitatea medicala pentru moartea lui fiind plimbata de la Colegiul Medicilor la Tribunal, dupa ce medicul care i-a speculat moartea printr-un campanie publicitara funesta pentru vaccinuri impotriva unei imaginare “gripe porcine”, Adrian Streinu-Cercel, s-a spalat pe maini de caz, cu ajutorul “fratilor” din Sistem. Familia lui Toni Tecuceanu nu se lasa insa. Fratele artistului, Paul Tecuceanu, ne informa recent: “Justiţia ne-a dat dreptate! Spitalul “Matei Balş” a fost obligat a doua oară să predea dosarul fratelui meu!“.

 

De data aceasta este vorba de un batran, fost detinut politic si participant la insurectia din decembrie 1989, tratat gresit si apoi abandonat si lasat sa moara fara ca familiei sa i se permita accesul la el si la situatia medicala a pacientului. Numai interventia directa a secretarului de stat Raed Arafat a facut ca batranul sa fie smuls din mainile unor personaje in halate albe invinuite acum de malpraxis grav. Fiul fostul detinut politic, prof. dr. Horia Niță, ne-a scris disperat, pentru a atrage atentia asupra faptului ca sub ochii sai se petrecea aevea scenariul filmului “Moartea Domnului Lazarescu”. Din pacate, chiar si cu implicarea doctorului Raed Arafat,  a fost prea tarziu. Internat la “Matei Bals”, dupa ce a fost infectat la spitalul Universitar cu o bacterie numita “Clostridium dificile”, batranul domn Nitu a sucombat, dupa un alt trasfer spitalicesc.  Tatal sau, Oprea Niță, a supravietuit lagarelor comuniste, gloantelor din decembrie 1989, cand a fost si ranit, dar n-a mai putut face fata indolentei si incompetentei crase instaurate in sistemul medical romanesc, care ne-a transformat, asa cum spunea regretatul profesor Florin Constantiniu, intr-o “Burkina Faso a Europei“. Va prezentam intregul caz mai jos, descris de profesor dr. Horia Niță, in speranta ca autoritatile sau macar colegii din presa vor tine cont de aceasta scrisoare. Dupa cum spune si Horia Niță: “Este un subiect, o temă care trebuie dezbătută și analizată în fața întregii națiuni române! Trebuie ca publicul să știe locurile și numele celor de care trebuie să se ferească!”

 

Horia Niță despre tatal sau: “Un tata care a facut 11 ani de inchisoare politica pentru a-si apara idealul de Libertate, 11 ani de zile in care eticheta i-a fost cea de “DETINUT POLITIC”. Un tata care a luptat si in ‘89 pentru acelasi ideal de Libertate. A fost ranit, dar a rezistat cu demnitate vicisitudinilor vremii intr-o discretie totala, fara a-si trambita victoriile sau infrangerile. Am fost alaturi de el atunci, sunt alaturi de el si acum! Si daca bunul Dumnezeu ne va ajuta sa trecem si peste aceasta cumpana a vietii, ar trebui sa-l luati in seama pentru ca povestea lui de viata este istoria Romaniei traita pe viu! Ascultati batranii, ascultati-i si pe cei care va pot relata adevarul adevarat si veti invata adevarata istorie a Romaniei! Numai asa veti avea unica ocazie de a intelege de fapt ceea ce se intampla acum, veti deslusi hatisurile murdare ale politicii contemporane si veti intelege actiunile necugetate ale conducatorilor de azi! Vrei sa distrugi o natiune, atunci ii distrugi sanatatea, educatia si cultura!!!”.

 

Cititi intreaga scrisoare mai jos:

 

Stimata Redactie,

 

Va scriu in speranta ca domnia voastra va da curs unei solicitari disperate de a ma lua in seama si de a intelege ca in tara aceasta mai exista si cetateni care au nevoie sa fie ascultati, auziti! Poate reusiti sa faceti emisuni si cu noi, cetatenii astia de rand, necunoscuti si neaducatori de raiting, dar care totusi pot pune pe tapet adevaratele si realele probleme ale societatii in care traim azi.

 

In fiecare seara sunteti in casele noastre, ne invadati cu fel si fel de emisiuni, promisiuni si dezbateri care nu concorda cu Realitatea! Sunt ecranele pline de figuri ale unor politicieni de carton si asazisi analisti politici care nu au de a face absolut deloc cu nimic din ceea ce se intampla in viata reala. Prezentati scenarii ieftine, nerealiste si jocuri de culise din sfera politicului, intr-o goana disperata dupa raiting! Dar rugamintea mea mare este de a va indrepta privirea si spre noi, oamenii simpli, care nu au de a face cu jocurile de putere, ci cu incercari grele ale vietii care te duc la stari de disperare din cauza Sistemului. Aveti curajul si faceti emisiuni si cu oameni simpli, de pe strada! Invitati acesti oameni in emisiunile dumneavoastra si veti afla povesti zguduitoare, care au de a face cu Realitatea de zi cu zi!

 

Am tipat in disperare: ANTENA3 E AICI? ANTENA3 E AICI? ANTENA3 E AICI?

 

Am tipat in disperare: E CINEVA DE LA PROTV, TVR, ROMANIATV SA MA AUDA?

 

DAR NU M-A AUZIT NIMENI! ANTENA3 E PESTE TOT, DAR NICAIERI…

 

ACUM TIP CAT MA TINE GURA: REALITATEA TV E AICI SA MA AUDA, SA MA ASCULTE?

 

Sustineti ca “Strada ştie, strada este puternică. Pentru că strada vorbeşte, judecă, iar la final cere capete.”!

 

EU SUNT CEL DIN STRADA SI CER CAPETELE CELOR CARE CONDUC SPITALELE DIN ROMANIA, CER CAPETELE MEDICILOR INCOMPETENTI SI LIPSITI DE ORICE DEONTOLGIE PROFESIONALA, CER CAPETELE CELOR CARE AU DISTRUS SISTEMUL DE SANATATE DIN ROMANIA, CER CAPETELE CELOR CARE UCID OAMENI IN CUNOSTINTA DE CAUZA!

 

DAR IN ACELASI TIMP CER SA FIE RESPECTATI SI RASPLATITI CUM SE CUVINE MEDICII CARE SALVEAZA VIETI, CARE CUNOSC DEONTOLOGIA PROFESIONALA SI ISI RESPECTA JURAMANTUL!

 

Sunt disperat, mahnit si fara nici o putere de a mai schimba ceva! Prin ceea ce am trecut eu zilele acestea a fost de cosmar! Ma simt exact ca in filmul lui Cristi Puiu, “Moartea Domnului Lazarescu”! De fapt nu ma simt, ci am trait acel scenariu cu toate ingredientele lui!

 

Ma numesc Horia Nita si traiesc de peste 20 de ani in Elvetia, dar in ultimii zece ani am fost prezent in tara lunar. Am trait in mijlocul realitatii romanesti si m-am confruntat cu toate problemele cu care se confrunta orice roman! Am fost prezent aici nu pentru afaceri sau alte initiative potrivite sau nepotrivite, cum ati fi tentati sa credeti, ci pentru ca am un parinte care locuieste aici, un tata care a suferit pentru niste idealuri! Un tata care a facut 11 ani de inchisoare politica pentru a-si apara idealul de Libertate, 11 ani de zile in care eticheta i-a fost cea de “DETINUT POLITIC”. Un tata care a luptat si in ‘89 pentru acelasi ideal de Libertate. A fost ranit, dar a rezistat cu demnitate vicisitudinilor vremii intr-o discretie totala, fara a-si trambita victoriile sau infrangerile. Am fost alaturi de el atunci, sunt alaturi de el si acum! Si daca bunul Dumnezeu ne va ajuta sa trecem si peste aceasta cumpana a vietii, ar trebui sa-l luati in seama pentru ca povestea lui de viata este istoria Romaniei traita pe viu! Ascultati batranii, ascultati-i si pe cei care va pot relata adevarul adevarat si veti invata adevarata istorie a Romaniei! Numai asa veti avea unica ocazie de a intelege de fapt ceea ce se intampla acum, veti deslusi hatisurile murdare ale politicii contemporane si veti intelege actiunile necugetate ale conducatorilor de azi! Vrei sa distrugi o natiune, atunci ii distrugi sanatatea, educatia si cultura!!!

 

Zilele acestea mi-a fost dat sa traiesc crunta realitate din Romania, crunta realitate din spitalele romanesti!!! Din acest motiv va solicit si va rog sa va ganditi la posibilitatea realizarii unei emisiuni pe tema sanatatii, dar nu asa cum o prezinta televiziunile in general, ci o emisiune “altfel”. Daca cineva din mai marile televiziuni si oamenii de presa m-ar fi auzit si m-ar fi luat in seama, ati fi asistat in direct la cea de a doua ecranizare a filmului “Moartea domnului Lazarescu”, dar de data aceasta rolul principal fiind luat de tatal meu! Nu ar mi fi fost nevoie de scenariu sau regie, pentru ca totul s-a desfasurat in timpi reali si adevarati.

 

Este de necrezut ceea ce se poate intampla in spitalele din Romania si sunt convins ca astfel de cazuri ca cel al tatalui meu sunt nenumarate. Dupa ce te introci dintr-o tara civilizata, unde ti se acorda toata grija si asistenta necesara unui bolnav si esti vindecat, ajungi in Romania si descoperi cu stupoare ca medici romani te trimit in lumea celor care nu cuvanta, degrevandu-se de toate responsabilitatile pe care le au vis-à-vis de bolnavi!

 

Tatal meu a fost tratat in Elvetia. Acum nesansa noastra a fost ca varsta sa nu-i mai permita deplasarea din tara. Complicatiile au aparut din cauza conditiilor mizere din spitalele romanesti si a focarului de infectii din spitale. A fost internat la spitalul Universitar unde a fost infectat cu o bacterie numita “Clostridium dificile”. ATENTIE! ATENTIE! ATENTIE! SPITALELE DIN ROMANIA SUNT FOCARE DE INFECTII!!! Aici a inceput calvarul nostru!

 

Neasumandu-si vina pentru cele intamplate, medicii acestui spital ne-au spus sa transferam pacientul grav bolnav la un alt spital si ca ar fi indicat sa avem ceva relatii pentru a-l putea primi!

 

Dar, in acelasi timp, eram pus să semnez o declarație din care să rezulte că aceasta a fost decizia mea, nu a lor și să menționez faptul că am fost informat că ei ar putea să-l trateze acolo, insa eu am fost cel care a insistat să fie transferat. Am refuzat să scriu si sa semnez asa ceva!

 

Ne targuiam ca la piata pentru un loc in alt spital. Unde sa-l ducem?! Ni s-a sugerat un spital de boli infectioase si asa am ajuns la spitalul Matei Bals, spital manageriat de dl. Dr. Streinu Cercel. Toata stima pentru domnul doctor, pentru felul in care a administrat si a atras fonduri pentru a-si administra practic propria mosie, cu regulament propriu si nemaintalnit! Toata stima pentru amabilitatea de a ma primi intr-o scurta audienta, dupa mari interventii, pentru a-mi spune “luati-va tatal ca nu mai putem sa-l tinem aici”! VROIAU SA SCAPE DE UN PACIENT PE CARE EI, ACOLO LA MATEI BALS L-AU BAGAT INTR-UN BLOCAJ RENAL PENTRU CA NU I-AU ADMINISTRAT TRATAMENTUL POTRIVIT! S-au debarasat de el din sectia Pavilionului 5 si l-au dus la Terapie Intensiva, mentionand ca-l tin doar 1-2 zile pana rezolvam sa-l ducem in alt spital multifunctional ca ei sunt specializati doar pe boli infectioase! Si au facut acest gest doar in urma numeroaselor interventii si rugaminti! Asa am aflat ca in Romania nu exista doar lipsa de profesionalism in spitale, dar si lipsa de proceduri, insotite de invidii intre cadrele medicale! Dar situatia scapase deja de sub control! L-au bagat la terapie intensiva, dar fara sa-i administreze un tratament corect si fara sa-l alimenteze! Efectiv asteaptau ca aceast pacient, tatal meu, sa moara, ingradindu-i dreptul de a fi vizitat de catre membrii familiei! Este de neimaginat cum o persoana care se afla intr-o stare grava, dar perfect lucid, fara a avea boli contagioase, sa nu poata fi vazut de catre fiul sau pe motiv de Regulament interior! Mi s-a transmis ca nu pot vizita bolnavul deorece nu am autorizatia sefei de sectie si ca va trebui sa o sun personal sa-i cer autorizatia!!! INCREDIBIL!!! Dar de unde sa iau eu numarul acestei sefe?! Am insistat, m-am rugat, m-am umilit si am implorat sa-l vad macar pentru doua minute, cu toate masurile de protective, asa cum trebuie sa se intre intr-o sectie de terapie intensiva. Dupa lungi insistente si asteptari de ore, a venit la mine o infirmiera si mi-a spus pe un ton rastit: ”Hai, intrați că ne-ați stresat destul! Ai doar cinci minute să-l vezi. Nu se fac vizite decât cu acordul șefei, iar acesta nu-l aveți”. Am intrat si dreptul ce mi s-a conferit a fost doar de 2-3 minute de vizita, timp in care nu mi s-a dat voie sa-l ating nici macar pe picioare, dupa care am fost scos afara! Am ieșit văzând privirile tatălui meu si ochii în lacrimi pentru ca am fost dat afară din salon. NU ESTE UMAN cum se procedează! Am fost privați de bucuria de a mai sta putin impreuna in conditiile in care mi se tot spunea ca mai are putine șanse de a trăi și oricând poate să închidă ochii! Nu a fost destul pentru tatăl meu că a suferit 11 ani în pușcăriile comuniste, a trebuit să treacă și printr-o asemenea situație într-o Românie care se consideră a fi liberă și democrată!!! Acei medici nu au înțeles nimic, deși le explicasem în două cuvinte că acest tratament il demoralizează și-l va băga în pamant, pentru ca era satul de izolare, temnițe și imposibilitatea de a comunica, stari traite in temnitele comuniste! Nimeni nu are dreptul să îngrădească dreptul copiilor sau a părinților de a se vedea în asemenea situații, măcar o dată pe zi! Consider acest “Regulament” o persecuție extrem de brutala, asemănătoare privării de libertate. Totodată, ințeleg si faptul că trebuie să existe un regim mai strict, pentru a menține sterilitatea ambientală și că există o procedură care trebuie respectată, dar trebuie respectată atât de vizitatori, cât și de personalul sanitar care lucrează acolo. Dacă acestia din urmă nu o respectă, cum pot impune cu atâta severitate acest lucru vizitatorilor?! Ceea ce am observat nu e deloc incurajator vis-à-vis de mentinerea unui mediu steril dintr-o sectie de terapie intensive si nu numai! Fumul de tigara nu cred ca face bine pacientilor aflati la terapie intensiva!!! Intratul in sectie fara masuri de protectie; I dezinfectarea corespunzatoare a personalului medical nu respecta intocmai Regulamentul impus de ei inșiși! Si exemple sunt multe!

 

Se pare că multe din cadrele medicale nu cunosc, nu conștientizează ce înseamnă cu adevarat o secție de terapie intensivă. Cât despre comportamentul personalului medical vis-a-vis de pacienți și de familiile acestora, este lipsit de orice respect, blândețe și înțelegere!

 

Despre diagnostic, tratament ce sa vă spun?! Nu mi se dadea nici o informatie, mi se spunea doar că se așteaptă să-i scadă o valoare în sânge pentru a-l băga în dializă. Și așa au așteptat 5 zile, 5 zile foarte importante pentru viața tatălui meu! Totodata îmi cereau să-l iau de acolo, dar fără a cere ei transferul la alt spital! I-am ascultat și am început să dau telefoane, să cer ajutor! Situația tatălui meu era destul de critică și nici un spital nu vroia să-l primească! Mă plimbau de la unul la altuI, dar în același timp mi se transmitea că transferul trebuie cerut de unitatea unde este internat. Am apelat și la spitalul și la medicul care l-a avut sub observație pe tata și l-a tratat cu ceva ani in urmă, spital unde prin anul 2000 am făcut o donație în valoare de 60.000 de marci germane (aparatura pentru secția de cardiologie). Am fost refuzat și de către ei!!!

 

În condițiile acestea și în disperarea pe care o trăiam, am îndrăznit să-l sun pe medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Eu, un necunoscut de pe stradă, am reușit să fac rost de numarul acestui mare om și l-am sunat să-i cer ajutorul, ajutor care a venit imediat și necondiționat! Așa am aflat că de aproape două luni există un Ordin de ministru care dă dreptul rudelor de gradul I să fie alături de bolnav, în condiții de protecție maximă, fie el internat și la terapie intensivă, Ordin care la spitalul Matei Balș nu se aplică!!!

 

Din alte telefoane date, alte informații primite, rezulta că spitalul Matei Balș era foarte bine utilat, nu ducea lipsă de nimic, doar că era nevoie de “a se vrea” și de deontologie profesională!!! Că acolo există tot necesarul pentru a-l pune pe picioare, însă se dorește probabil să se scape de o “situație delicată”, situație creată de ei, cei de la spitalul Matei Balș!

 

Zilele treceau, nu se făcea nimic pentru a salva aceasta viață, se astepta să moară, iar eu eram în imposibilitatea de a fi alaturi de tatal meu și de a-l ajuta;…de transferat nu reușeam să-l transfer, astfel încât am sunat din nou la doctorul Arafat, cerându-i ajutorul! Nu am cuvinte de mulțumire pentru acest om minunat și care a încercat să facă tot posibilul și l-a făcut pentru a rezolva această situație neplacută la care am fost supus eu și tatal meu! Am reușit zilele acestea să-l transferam la spitalul Fundeni, unde a fost preluat imediat și băgat la terapie intensivă, administrandu-i-se tratamentul corerspunzător la care a început să răspundă încet, încet. Dar cele 5 zile de stat la spitalul Matei Balș în secția de terapie intensivă, fără o intervenție corectă, i-au fost fatale!!! Tratamentul administrat acolo pentru anurie, i-a generat o stare deosebit de gravă! Ieri, 4 aprilie 2013, la prânz, tata a suferit un accident vascular, fiind întubat de urgență! Acum ma pregătesc de ce e mai rau…!

 

Cum pot denumi aceaste comportamente?! Malpraxis, indiferență, aroganță, rea voință, promovarea corupției? Sau lipsă de deontologie profesională, exces de zel și abuz de putere?!

 

Cu o considerație aparte pentru ceea ce facțti și în speranța că mă veți lua în seamă, vă doresc toate cele bune, multă sănătate și putere de muncă! Să vă ajute bunul Dumnezeu să aveți părinți sănătoși, cu viață lungă, să nu aveți parte niciodată de un astfel de tratament și experientele mele spitalicești!

 

Prof. dr. Horia Niță

 

PS: Este un subiect, o temă care trebuie dezbătută și analizată în fața întregii națiuni române! Trebuie ca publicul să știe locurile și numele celor de care trebuie să se ferească! Ceea ce am prezentat în rândurile de mai sus este doar o mică parte din cele întamplate! Situația ”Pacientului Lăzărescu” se regăsește în toate spitalele din țară și medicii trebuie să-și schimbe comportamentul vis-a-vis de aparținătorii bolnavilor. O cooperare între medic-aparținător-bolnav poate duce la salvarea vieții bolnavului. E o chestiune ce ține de psihologia bolnavului care ar trebui încurajat, nu descurajat. Medicii din România ar trebui să mai învețe puțină carte.

 

LUAȚI ATITUDINE PENTRU A NU NE MAI TREZI ÎN SITUAȚIA PACIENTULUI LĂZĂRESCU, PENTRU CĂ VIAȚA BATE FILMUL!

 

UPDATE: Stimate Dle Redactor,

Dl Oprea Nita, presedintele PNDCVa multumesc pentru bunele intentii si gandurile transmise. Sunteti singura persoana care m-a auzit si a reactionat la cele scrise de catre mine, pe altii nu-i intereseaza! E un subiect perimat probabil!

De salvat nu mai am cum sa-l salvez pentru ca i s-a grabit moartea prin malpraxis. Faptul ca a avut o varsta inaintata, i-a determinat pe unii medicii sa considere ca nu mai merita sa traiasca! Acum ii pregatesc inmormantarea!

Prof. dr. Horia Niță

Tatal profesorului Horia Niță a fost presedintele Partidului National Democrat Crestin, dl Oprea

Dumnezeu sa-l ierte!

Vedeti si: http://pndc.com.ro

 

 

/////////////////////////////////////

Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt 

 

Eu unul cred că Pacepa e mort şi îngropat de multă vreme, dar există nişte şmecheri care îi scot mumia la vitrină din când în când, nu ştiu de ce. Am ascultat prin 2007 (2006?) o înregistrare cu vocea lui Pacepa, un interviu care a fost publicat în ZIUA. Nu am înregistrarea, dar pot să vă spun că erau cuvinte tăiate şi lipite. O mizerie.

 

Istoricul american Larry Watts a avansat ideea că Pacepa a fost agentul ruşilor şi că dezertarea lui a folosit Moscovei pentru a otrăvi relaţiile dintre România şi SUA (detalii aici). Alte reflecţii pe aceeaşi temă aici, aici şi aici.

 

Stelian Tănase a organizat la Muzeul Ţăranului Român o întâlnire în care a dezbătut dosarul Pacepa. Singurul care s-a referit direct la teza lui Larry Watts a fost Liviu Mihaiu, care a spus că fosta securitate şi actualele servicii au trei obsesii: ruşii, ungurii şi Pacepa. Şi că ultima ofensivă jurnalistică a subiectului este încercarea de a demonstra că ruşii l-au trimis pe Pacepa în America. În rest Liviu Mihaiu ne-a povestit articolul de aici (fiica procurorului care a anchetat fuga lui Pacepa spune că taică-său a găsit poze cu Elena Ceauşescu în ipostaze indecente, le-a dat lui Nicu şi apoi a fost iradiat).

 

Per ansamblu toată lumea a fost de acord că tot ce a publicat Pacepa după fuga în SUA sunt nişte aiureli, mai ales cartea Orizonturi Roşii. Liviu Tofan (fost redactor Europa Liberă) spune că în prima ediţie a cărţii lui Pacepa Ceauşescu dădea ordin ca duşmanii să fie iradiaţia cu „Radu”, un dispozitiv portabil care le dădea cancer. În a doua ediţie a cărţii Ceauşescu se şmechereşte şi nu mai umblă cu dispozitive portabile, ci cu prafuri radioactive, pe modelul Litvinenko. Andrei Muraru a remarcat că acuzaţiile în baza cărora a fost împuşcat Ceauşescu la Târgovişte au fost culese integral din cartea lui Pacepa, „Orizonturi Roşii”. Dinu Zamfirescu a mai subliniat şi el nişte minciuni din cartea asta minunată şi ne-a citit nişte fragmente dintr-un plan de măsuri făcut de Pacepa pentru pedepsirea redactorilor de la Europa Liberă. Liviu Ţăranu (CNSAS) ne-a dat nişte detalii despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Pacepa (care transformase spionii români în cărăuşi de mărfuri de lux din Occident pentru nomenclatura de partid, un şpăgar, nimic mai mult, îşi transformase casa în peştera lui Ali Baba, frigidere, videouri, casetofoane, ţigări, băuturi etc.).

 

Una peste alta: Pacepa n-a fost erou, nu a fugit la americani pentru că iubea foarte tare democraţia, mai degrabă pentru că nişte băieţi îi coseau un dosar de corupţie. Americanilor le-a îndrugat o sumă de tâmpenii, iar şmecherii de-acolo s-au folosit în scop propagandistic de smintelile lui. După 1989 s-a încercat o transformare a lui în erou al luptei anti-comuniste, n-a ţinut şmecheria (deşi Gabriel Liiceanu insistă în direcţia asta).

 

Încă una tare: achitarea lui Ion Mihai Pacepa s-a făcut nu prin judecată pe fond, ci printr-o şmecherie. Mai pe scurt, ministrul Justiţiei Valeriu Stoica a cerut în 1997 achitarea lui Pacepa pe vicii de procedură, avocatul Cătălin Dancu nu a făcut altceva decât să plimbe nişte hârtii în mascarada asta juridică (asta a spus Cătălin Harnagea, fostul şef SIE).

 

Şi ca să închei: toţi istoricii şi jurnaliştii care au fost la întâlnirea organizată de Stelian Tănase au fost de acord că Pacepa a spus numai tâmpenii în cartea „Orizonturi Roşii”. Doar Vladimir Tismăneanu nu prea e de acord cu asta (bine, eu l-am auzit pe Vladimir Tismăneanu cum spunea la Institutul Iorga că el nu este istoric, dar asta este o altă poveste). Revenind: „Raportul Final” al lui Tismăneanu îl consideră pe Pacepa drept o sursă credibilă pentru istoria comunismului din România. Final, final – dar poate trebuie rescris.

 

Sursa: George Damian Blog

 

////////////////////////////////////

BOMBARDAMENTUL CU INFORMAȚII ESTE O ARMĂ PSIHOLOGICĂ , de James Corbett

Te simți derutat? Apatic? Copleșit? Ai simțit cum dai scroll în feedurile de știri și navighezi fără rost prin statusuri cu un amestec ciudat de indignare, groază și plictiseală? Se datorează dezgustul tău gândului că intri în mediul online învins în mod repetat de dorința compulsivă de a pune mâna pe telefon?

Nu-ți face griji. Nu ești singur. Din ce în ce mai mulți oameni au dificultăți din ce în ce mai mari să lase din mână telefoanele, deși îi fac să se simtă neliniștiți, supărați sau goi. Drept consecință, unii caută soluții pentru a se deconecta de la cântecele de sirenă neîntrerupte, 24/7, ale canalelor de știri, ale mesajelor instant și ale distracțiilor din social media, fie schimbându-și smartphone-ul pentru un „dumb phone”, fie luându-și vacanțe fără device-uri.

 

Da, cu toții cădem victime surplusului de informații, și da, cu toții avem nevoie când și când de o pauză de la tăvălugul online.

 

Dar cum ar fi dacă acest surplus de informații – această stare de indispoziție în care ne găsim, paralizați de un torent neîntrerupt de zgomot și nonsens – nu ar fi doar un produs colateral al „Epocii Informației”, ci tocmai scopul ei? V-a trecut vreodată prin minte că aceste gadgeturi au fost proiectate ca niște arme împotriva noastră? Sau că oboseala și confuzia pe care o simțim după ce ne petrecem o oră scrolând fără sens pe telefon reprezintă efectul pe care această tehnologie transformată în armă o are asupra psihicului nostru?

 

Și, mai la obiect, ce putem face pentru a ne proteja împotriva acestor arme ale distracției digitale?

 

Mai întâi să examinăm problema.

 

Să presupunem că îți începi ziua uitându-de la profilurile de social media ale prietenilor tăi. Șuvoiul de poze cu vacanța perfectă și postările despre relațiile minunate și petrecerile fabuloase te fac să te simți prost în timp ce ieși pe ușă ca să mergi la muncă.

 

Mai târziu, îți iei o pauză de la birou (introduci niște informații în calculator, desigur) pentru a te uita pe știri. Pentru atenția ta se dă o luptă între apăsatul fără rost pe linkuri și pornografie. Într-un final descoperi ceva interesant și informativ doar pentru a ajunge la final, unde secțiunea de comentarii este ocupată de troli porniți să înceapă controverse sterile, și de experți în dezinformare care folosesc toate trucurile de manual pentru a deraia orice fel de conversație mai consistentă.

 

După ce îți închizi ferestrele de navigație, te întorci la birou și descoperi un mail supărat de la șef care îți amintește că raportul tău trebuia să fie gata ieri, pe lângă alte mesaje de la colegi care te roagă să îi ajuți cu proiectele lor.

 

Fugi repede în singurul loc în care știi că poți fugi de toate – la toaletă, închizi ușa… și atunci simți un semnal. Ai primit un nou mesaj pe Facebook! Îți scoți telefonul din buzunar și o iei de la capăt.

 

Partea cea mai rea este că știi că acest torent constant de informații te face să te simți execrabil, dar nu ai ce face. Este din ce în ce mai greu să îți lași telefonul acasă când ieși în oraș sau să stingi televizorul când iei masa. Ai devenit un sclav al tehnologiei care odată promitea să te elibereze.

 

S-ar putea ca aceasta să nu fie o descriere a unei zile obișnuite din viața ta, dar știm cu toții oameni cărora această descriere se aplică. Și dacă folosești instrumente electronice zilnic, este din ce în ce mai greu să negi că ai trăit acest amestec straniu de depresie și dependență pe care instrumentele electronice îl produc.

 

Până aici nu este nimic controversat. Nu avem nevoie de un studiu științific care să ne spună că social media ne face proști, mânioși și dependenți, dar în cazul în care nu ați fost pe fază găsiți aici un studiu științific care ne spune că social media ne face proști, mânioși și dependenți. După cum puteți bănui,  oamenii care își compară experiența lor cotidiană și ștearsă cu viețile idealizate pe care oamenii și le prezintă online – petreceri, mâncare fabuloasă, vacanțe perfecte, familii fericire – sunt mai susceptibili să dezvolte depresie.

 

Dar ceea ce este mai important de reținut este că această tendință nu a apărut din întâmplare. Această tehnologie a fost proiectată ca o armă psihologică împotriva noastră. Aceasta nu este teoria conspirației sau o supoziție. După cum am arătat în podcastul meu „The Weaponization of Social Media”, mulți dintre fondatorii giganților social media nici măcar nu folosesc rețelele sociale și își țin copiii departe de instrumentele tehnologice. Dacă nu ați văzut încă acest clip, uitați-vă la cofondatorul Facebook, Sean Parker, cum recunoaște că au făcut acest produs pentru a te ține dependent, folosindu-se de slăbiciunile psihologiei umane.

Când îți dai seama că toate detaliile experienței noastre online – precum semnale roșii și bâzâitul telefonului care ne alertează cu notificări din social media – au fost proiectate minuțios pentru a da click indefinit, poți măcar să îți dai seama că aici nu este vorba doar de o voință slabă, care te-a adus în acest stadiu.

 

De asemenea, este esențial să-ți dai seama că nu este vorba doar de un plan pentru a câștiga mai mulți bani din publicitate. Desigur, este vorba și despre asta, dar dependența (și, în cele din urmă, robia) față de tocmai sursa nefericirii noastre reprezintă o parte dintr-o agendă mult mai vicleană. Speculanții și șarlatanii epocii noastre ne pregătesc să acceptăm viitoarea integrare dintre om și mașină. Sau, și mai rău, să o îmbrățișăm.

 

Nu contează că această perspectivă sinistră a viitorului propusă de acești transhumaniști este un coșmar dincolo de orice imaginație. Nu contează că voința liberă va reprezenta un non-sens într-o lume în care suntem împinși de deviceuri pe căi predeterminate. Nu contează că viața privată va fi de neconceput când fiecare gând va fi monitorizat și analizat în timp real. Nu contează că dizidența va fi imposibilă când abilitatea noastră de a accesa rețelele pe care se bazează viața noastră poate fi neutralizată dintr-un buton. Vom fi capabili să navigăm pe internet în capul nostru! Unde mă loghez?

 

Dacă tu crezi că volumul de informații este copleșitor astăzi, așteaptă până când vei interacționa cu avatarurile prietenilor tăi într-o realitate augmentată în timp ce asculți o muzică pe care doar tu o poți auzi și îi poruncești Alexei tale să îți modifice termostatul și să-ți comande o pizza la cină.

 

Așadar ce facem cu toate astea?

 

Dacă ai impresia că acesta este un articol cu sfaturi călduroase despre cum să vrei mai mult internet, ți-aș sugera câteva  recomandări despre cum să-ți setezi o limită de timp pentru internet sau pentru a te uita la ceva concret pe internet în loc de a naviga fără rost. Toate astea sunt bune și frumoase… dar nu merg suficient de departe, nu-i așa?

 

Deoarece dacă luăm în serios ideea că aceste instrumente au fost proiectate ca arme psihologice împotriva noastră, și că ne duc spre un viitor trasnhumanist, atunci ajungem rapid la o concluzie care ne dă fiori reci: de fiecare dată când pui mâna pe telefon, de fiecare dată când îți accesezi feedul de știri, de fiecare dată când răspunzi la notificările din social media, îți îndrepți o armă încărcată spre cap.

 

Sau, și mai rău, înghiți o mică parte de otravă. Una sau două doze nu fac mare rău. O mie te fac bolnav, dar probabil că te vei descurca. Doza fatală s-ar putea să fie mai departe. Iar dacă otrava este suficient de dulce, atunci, ca orice alt dependent, te vei convinge pe tine că este în regulă să o iei în continuare. La urma urmei, vom fi capabili să renunțăm înainte de ajunge la doza fatală, nu-i așa?

 

Și care este oricum alternativa? Să renunțăm pur și simplu la tehnologie? Este asta măcar posibil?

 

Acestea nu sunt întrebări retorice. Sunt întrebări reale cu răspunsuri care au consecințe foarte reale pentru viețile noastre. Și nu pun aceste întrebări din eter. Îmi câștig existența din mediul online. Viața mea se învârte în acest moment tocmai din volumul copleșitor de informații despre care scriu. Voi ști când să trag o linie și să încetez a mai folosi tehnologia înainte de a folosi un chip care se implantează în creier? Tu vei ști?

 

Simțiți-vă liberi să îmi spuneți că sunt mult prea teatral și că nu este nimic care să ne îngrijoreze. Dar data viitoare când vă veți căuta telefonul într-un moment de tăcere sau când veți da scroll fără rost prin feed având un gol interior, faceți o pauză pentru a vă gândi la acea senzație. Iar apoi încercați să lăsați telefonul jos.

https://contramundum.ro/2021/03/16/bombardamentul-cu-informatii-este-o-arma-psihologica-2/

 

//////////////////////////////////

GLOBALITARIANISM: GOLIAT VS. DAVID

de Joseph Pearce

 

În ultimele alegeri din SUA a fost vorba despre Goliat contra poporului, iar Goliat a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri, inclusiv foarte multe lucruri ilegale și imorale, pentru a înfrânge poporul.

 

Goliat este numele generic pentru un conglomerat de giganți care încearcă să impună un viitor globalitarian oamenilor de peste tot: Corporații Globale, Instituții Financiare Internaționale (FMI, Banca Mondială, etc.), Partidul Comunist Chinez, Giganții Social Media (Google, Facebook, Twitter, etc.), Marile, i.e. Falsele, Instituții de Presă (CNN, MSNBC, etc.) De partea cealaltă este voința populistă a oamenilor.

 

Goliat este clădit pe Mândria și infanticidul sistemic. Prima este dependentă de al doilea. Prin închinarea la sine ca la un zeu narcisist, Mândria își sacrifică propriii copii pe altarul pe care și l-a ridicat. În SUA, Mândria a insistat ca toată lumea să fie nevoită să plătească taxe pentru infanticid la cerere. Chiar și aceia care cred că uciderea copiilor este ceva înfiorător sunt forțați să plătească. Nu există libertatea de a alege altceva. Din acest motiv Joe Biden a numit Polonia un regim totalitar, deoarece guvernul de acolo a ales să prevină sacrificarea copiilor. În schimb, este puțin probabil să-l auzim pe domnul Biden numind China un regim totalitar, chiar dacă Partidul Comunist Chinez a ucis zeci de milioane de adulți și nenumărate milioane de copii prin avorturi forțate. Pentru domnul Biden, un slujbaș credincios lui Goliat, China este un tovarăș indispensabil în înfăptuirea globalitarianismului total.

 

Dacă această confruntare între Marea Putere și micul om pare descurajantă, aflați că la fel i se părea Imperiul Sovietic lui Soljenițîn. Imperiile apar și dispar. Goliații sunt uciși. Sau cel mai adesea se sinucid din cauza propriei lor slăbiciuni. Dar sunt întotdeauna înlocuiți de alte imperii și alți Goliați. Oamenii se găsesc mereu sub bocancul celor puternici. Așa a fost dintotdeauna.

 

Tot ceea ce avem de făcut pentru a rezista în fața răului este să trăim virtuos. Putem face asta prin fiecare dolar cheltuit. Trebuie să-l înfometăm pe Goliat, cheltuind banii noștri, de câte ori este posibil, într-o manieră care să-l slăbească. Trebuie să știm că fiecare ban este un vot și votăm în fiecare zi.  Astfel putem face lumea un loc mai bun prin fiecare bănuț cheltuit. Astfel punem umărul la lupta contra lui Goliat în fiecare zi din viața noastră și ne iubim aproapele.

 

Așadar să nu credem că aceste ultime strigăte groaznice ale lui Goliat arată sfârșitul lumii. Singurul sfârșit al lumii care ar trebui să-l preocupe pe fiecare dintre noi este sfârșitul lumii care survine pentru fiecare dintre noi atunci când murim. Atunci lumea se va dezintegra pentru noi, iar noi vom fi judecați după principiile celeilalte lumi, pe care principii acestei lumi o detestă.

 

Trebuie să fim cu ochii pe linia de finiș. Trebuie să ne păstrăm comoara în rai, acolo unde nu va pieri și să nu investim în deșertăciunea lumii și în puterea ei temporară și temporală. Trebuie să ne aducem aminte că suntem soldații lui Hristos în Biserică. Trebuie de asemenea să ne reamintim nouă și celorlalți că bătălia finală a fost câștigată deja de către Biserica din rai. Dacă ne luptăm bine și curajos în această luptă temporară împotriva puterii temporale a lui Goliat, nu avem de ce să ne facem griji și nu avem nimic de pierdut în afara lanțurilor!

 

Joseph Pearce a semnat prefața volumului de eseuri „Dacă Dumnezeu nu ar exista” de G.K. Chesterton, apărută la Editura Contra Mundum. https://contramundum.ro/2021/03/11/globalitarianism-goliat-vs-david/

////////////////////////////

 

CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII ,  de Theodore Dalrymple

 

Vai Hamlet, Hamlet, cum a decăzut!

 

Contrastul dintre Prințul Harry și bunica sa nu este doar acela dintre o generație și alta, ci între două concepții de viață și cultură. Știu pe care o prefer, dar alții s-ar putea să creadă, chiar cred, altfel.

 

Pe de o parte este un simț de fier al datoriei indiferent de costurile personale, o reținere și un tip de modestie existențială în pofida poziției înalte, iar pe de altă parte se află capriciul personal, expresia de sine ca un imperativ și egoul ca un obiect de admirație aproape religioasă. Nu există mari dubii cu privire la care dintre aceste atitudini se află în vogă, din punct de vedere sociologic și filosofic. După cum s-a exprimat William Blake înainte de vremea sa, „sooner strangle an infant in its cradle than nurse unacted desires.”

 

A ne stăpâni emoțiile a devenit acum un semn de trădare a sinelui, când nu este doar un subiect comic sau ceva luat în deriziune. Dacă nu te exprimi, ţi se spune că riști mai târziu dezastrul psihologic. Și în timp ce regina este pe deplin conștientă că își datorează propria importanță unei întâmplări a nașterii, prințul Harry crede, sau dă impresia că ar crede, că își datorează propriei importanțe întâmplarea nașterii. Prima are drept consecință un simț al datoriei, cea de-a doua un simț al pretențiilor.

 

Diferența aceasta nu se rezumă desigur, la generațiile din familia regală britanică. Dimpotrivă, dovedește că puterea – deși nu neapărat și virtutea – culturii moderne este atât de mare, încât până și o familie protejată și foarte neobișnuită nu este imună la influența ei.

 

Numele de Harry pus copilului la naștere era simptomatic pentru o schimbare culturală, bună sau rea în funcție de perspectiva fiecăruia, dar în niciun caz specifică doar familiei regale. Există de mult o tendință în rândul oamenilor cu un simț mai degrabă slab al sinelui să le dea copiilor lor nume neobișnuite sau complet nemaiauzite sau inventate, ca și cum prin asta ei devin și mai individualizați.

 

Poate cel mai bine de studiat acest fenomen este în Franța, unde până relativ recent părinții erau obligați de stat să le dea copiilor un nume ales dintr-o listă aprobată – o listă suficient de lungă, cu nume derivate din numele sfinților sau ale figurilor biblice ori din cultura clasică, dar o listă. Fără îndoială că interzicerea numelor ciudate a avut drept scop îmbunătățirea integrării sociale luată global.

 

Chiar înainte ca legea să fie abolită în 1993, oamenii începuseră să le dea copiilor lor nume care nu se găseau pe lista aprobată. (Nu mă gândesc, desigur, aici la faptul că numele musulmane nici măcar nu erau pe lista originară.) După repudierea legii, numărul părinților care le dădeau copiilor nume insolite a crescut exponențial, iar acum 15% dintre copiii născuți într-un an primesc nume pe care doar trei sau mai puțini copii din Franța le primesc într-un an, multe dintre acestea fiind complet originale – exact în sensul în care arhitecții moderni sunt originali.

 

Cu cât cobori pe scara socială, cu atât mai prevalente sunt astfel de nume, dar nicio clasă nu este scutită de această tendință. Tendința, bineînțeles, nu se găsește doar în Franța și probabil nici nu își are originea acolo. Mi se spune că în Brazilia numele date într-un an copiilor au ajuns la 50.000.

 

Ce importanță au toate acestea? După cum spuneam, cred că indică o căutare disperată a unicității și a individualității printre oamenii care au simț precar al sinelui ca fiind deosebit față de alții. Dar de ce ar trebui ei să caute o asemenea unicitate și individualitate de la bun început, de ce ar trebui să li se pară importantă? Presupun, deși nu o pot dovedi științific, că într-o epocă a celebrității, a nu fi deosebit în orice fel se resimte aproape ca o rană, în mod cert ca un semn de eșec.

 

Mai mult, nevoia inflamată pentru individuație îi face pe oameni să fie reticenți în a accepta orice lucru tradițional (cum ar fi numele copilului lor) tocmai pentru că tradiția nu a început cu ei și nu are nicio justificare pe care ei să o considere în întregime rațională. De ce, atunci, să poarte un copil numele de James sau Angela, mai degrabă decât Basket sau Pigpen? Copilul este al meu și am dreptul să-i pun ce nume doresc eu, la fel cum, atunci când va veni vremea, copilul va avea dreptul să-și schimbe numele dacă vrea. Viața constă numai în alegeri. Adică în alegerile pe care eu le fac.

 

Extinderea alegerii reprezintă motivul pentru care transgresiunea este un bine în sine. Din acest motiv, când Harry (și, se presupune, soția sa) au ales numele de Archie pentru copilul lor, nu ca un diminutiv pentru Archibald. ci pur și simplu, ei au tras o salvă de tun pentru libertate și progres. Niciun copil de viță regală și probabil foarte puțini copii au mai primit un așa nume înainte. Nu era doar nontradițional, ci anti-tradițional. Era original, expresia voinței umane slobode. Din acest motiv anume alegerea se dorea una lăudabilă. Nu contează că prințul Archie (presupunând că va obține vreodată rangul de prinț) sună la fel de absurd ca regele Béranger din piesa absurdă a lui Eugen Ionesco „Regele moare”.

 

Desigur că prințul Harry nu e chiar cinstit. Vrea să distrugă tradiția, dar în același timp să beneficieze de continuarea ei. Nu ar fi intrat în atenția publicului dacă nu s-ar fi născut tocmai în tradiția pe care vrea să o răstoarne pe motiv că el dorește să fie cu adevărat doar el însuși. Pot înțelege foarte bine de ce un tânăr în poziția sa nu vrea să joace rolul pe care i l-a desemnat soarta. Nici eu nu mi-aș dori așa ceva. Dar pentru a nu fi un ipocrit, ar fi trebuit să se retragă tăcut în obscuritate fără subvenție publică, pentru a studia fluturi sau grafica sumeriană sau ce are el chef.

 

Totuși, ne-a făcut un serviciu arătându-ne egotismul nostru modern. Este, ca să spunem așa, selfiul, tweetul, pagina de facebook întrupată.

 

Volumul de eseuri „Cultura noastră – ce a mai rămas din ea” de Theodore Dalrymple a apărut la Editura Contra Mundum.

https://contramundum.ro/2021/03/18/cautarea-infrigurata-a-individualitatii/

///////////////////////////////////////

GULAGUL DIGITAL , de James Corbett

„Cât ne-am mai frământat apoi în lagăre, gândindu-ne: cum ar fi arătat lucrurile dacă fiecare securist care pleca noaptea să aresteze pe cineva ar fi fost nesigur că se va mai întoarce acasă în viață și să trebuiască să-și ia adio de la familie? Sau dacă în perioadele de arestări în masă, cum a fost de pildă la Leningrad, când au arestat un sfert din locuitorii orașului, oamenii nu ar fi stat pur și simplu în vizuina lor, tremurând de frică la fiecare zgomot de scări și uși, ci în loc de asta să-și dea seama că nu mai au nimic de pierdut și să pregătească o ambuscadă pe scara blocului, jumătate de duzină de oameni înarmați cu topoare, ciocane, vătraie și ce mai găseau la îndemână?”

 

Alexander Soljenițîn – Arhipelagul Gulag

 

Nu se întâmplă foarte des să pleci de la birou citând din „Arhipelagul Gulag” și gândindu-te la tipul de gulag digital care se ridică împrejurul nostru, dar iată că am ajuns și în acest moment.

 

Ca să înțelegeți cum a început această poveste, vă voi spune că zilele trecute am mers să cumpăr niște timbre pentru un colet poștal. Pe vremuri, asta ar fi fost o neplăcere minoră. Mai țineți minte cum demult, prin anul 2019, cel mai mare inconvenient la poștă era un șir lung de oameni care așteptau la rândul lor să-și trimită pachetul?

 

Ei bine, asta era atunci. Acum e acum. Era Noii (a)Normalități. Și ca fiecare aspect al existenței noastre, chiar și simpla trimitere a unui pachet s-a transformat într-o oportunitate de a reflecta asupra înlănțuirii noastre electronice.

 

Nu mai e nevoie să mai spun că în ultimul an nu am mers foarte des la poștă. Miercurea trecută m-am decis să văd care e situația ca să trimit un pachet. Am îndeplinit toate formalitățile, m-am dus la funcționarul japonez și am fost ușurat să aflu că pachetul va merge în SUA ca pe vremuri.  Dar deodată funcționarul s-a oprit. A clătinat din cap și a făcut un zgomot care în japoneză înseamnă ceva de tipul „mnnu…”

 

Vai, nu.

 

„Îmi pare rău, domnule. Nu mai puteți trimite astfel de pachete”, mi-a spus.

 

„Cum?”

 

„Nu mai puteți trimite astfel de pachete în SUA”, a repetat, în timp ce eu mă holbam la el. Mi-a întins un pliant care spunea că poșta japoneză nu mai acceptă să trimiți pachete spre Statele Unite cu etichete de acasă și declarații vamale scrise de mână. Asta se întâmpla în Vechea (a)Normalitate. Acum, în Noua (a)Normalitate, trebuie să-ți creezi un cont pe siteul poștei sau/și să-ți descarci o aplicație pe telefonul inteligent pentru a trimite un pachet. Trebuie să completezi toate datele înainte, iar apoi să pui o etichetă specială și abia pe urmă îți pot accepta coletul.

 

Am plecat de acolo fără să mai spun ceva, deși capul a început să mi se învârtă. Într-o clipă am întrevăzut ce va veni: o lume în care nici măcar cea mai simplă tranzacție de la poștă nu va putea avea loc fără un telefon inteligent sau fără un device electronic. Un viitor în care fiecare tranzacție este monitorizată în timp real de guvern. Un viitor în care guvernul poate interveni în orice moment și opri acea tranzacție.

 

Atunci, mi-a venit în minte referința la Arhipelagul Gulag (…)

 

Ceea ce mă uimește la gulagul nostru digital este asemănarea foarte mare cu gulagul sovietic. Este situat într-un loc inaccesibil, în acel ciudat „cyberspace”,  aici și nu aici, văzut și nevăzut, pur și simplu inaccesibil. Știm că există, știm că o parte din ce în ce mai mare din viața noastră are loc acolo, dar suntem conduși spre el într-un mod atât de inofensiv, încât pare de-a dreptul caraghios să-l punem la îndoială. „Vai, James, dar e vorba doar de a-ți face un cont pentru a trimite un colet. Ce mare scofală?”

 

Marea scofală este, bineînțeles, încă o cărămidă pusă în încă o clădire dintr-o încă altă instituție din acea uluitoare țară a Gulagului Digital. Desigur, actul în sine, crearea unui cont pe siteul poștei nu reprezintă sub nicio formă sfârșitul lumii. Dar după cum fără îndoială știți, lucrurile nu se rezumă la atât. Curând vom descoperi că certificatele de vaccinare sunt legate de identitatea noastră digitală, astfel încât să putem să scanăm codul potrivit de bare la biroul UBI pentru a ne primi rația de înlocuitori de proteine.

 

Și, din când în când, cineva va încerca să fugă din gulagul digital. Va încerca să cumpere ceva fără un cod de bare. Sau va încerca să intre într-un spațiu public fără un pașaport digital de imunitate. Dar din moment ce își trăiesc viața sub supravegherea Marelui Frate electronic, vor descoperi destul de rapid ce înseamnă să fii un deținut în gulagul digital.

 

Chiar și atunci când protestăm față de această sclavie electronică, acel protest este aproape inevitabil planificat online, pus pe twitter cu un hashtag, fotografiat pentru Instagram, înregistrat pentru Youtube și discutat pe Facebook. Dacă reușește să aibă un anumit număr de vizualizări este considerat un „succes”.

 

Dar oare ce înseamnă pentru viitorul rezistenței politice – al oricărui tip de rezistență – că toate tranzacțiile noastre se desfășoară în mediul online? Aceasta este una din problemele ridicate de Bill Blunden în articolul său „Internet Honey Traps for Everyone!”

 

„Dacă ai pornit o mișcare care se bazează în principal pe o platformă digitală, atunci nu ai pornit nicio mișcare. Tot ceea ce ai pornit este o capcană care, voit sau nu, îi va prinde în cursă pe unii. În cele din urmă, toate informațiile trec printr-un labirint de țevi interconectate care sunt urmărite și controlate centralizat de știți voi cine.”

 

Și, în cazul în care nu v-ați prins, Blunden accentuează mesajul:

 

„Toată această poveste după care se va reuși coagularea unei rezistențe în jurul social media este un pic naivă. Mișcările adevărate nu apar din pseudoanonimitatea internetului, care colcăie la modul literal de informatori, hackeri și securiști guvernamentali iscusiți.”

 

Așadar, a protesta online față de închisoarea online în care suntem îngrămădiți este ca și cum dizidenții sovietici s-ar fi oferit voluntari pentru a merge în Gulag ca să le predice acolo deținuților. Este autoruinător.

 

Ce alternativă avem atunci? Rezistență? Refuz? De unul singur? Cum ai putea să-i motivezi pe alții să ți se alăture în epoca noastră, dacă nu online?

 

Dacă există soluții simple la aceste probleme, eu încă nu le-am auzit. Dar știu următorul lucru: la fel ca deținuții din gulag, într-o zi ne va chinui gândul că la un anumit moment am fi putut rezista. Când rezistența era încă posibilă.

 

Aceasta este o temă constantă pentru Soljenițîn: cât de ușor era să reziști la început și cât de imposibil a devenit mai târziu. Cetățeanul sovietic, care-și punea încrederea într-un sistem pe care nici măcar nu-l putea înțelege, credea că, și în cazul în care ar fi fost acuzat de o infracțiune, ar avea o șansă de a respinge acuzația.  „Nevinovăția generală a dat naștere unui eșec general de a acționa. Poate nu mă vor lua pe mine? Poate se va dezumfla totul?”, scrie Soljenițîn.

 

În gulagul digital ne găsim într-o situație similară. „Dacă urmăm regulile totul va fi bine. Să ne relaxăm. Nu e mare lucru.”

 

Dar care reguli? Creează-ți un cont pe siteul poștei. Fă-ți injecția cu vaccinul experimental mRNA. Nu pune întrebări și nu contesta online autoritățile, iar atunci te vei putea bucura de toate roadele acestei minunate existențe digitale!

 

Așadar, cum vi se pare situația? Mai sunteți sigură că se va fâsâi dacă acceptăm tăcuți toate dictatele?

 

Scriu toate acestea nu din defetism, ci pentru că nu vom fi niciodată capabili să oprim acest proiect totalitar dacă nu vom recunoaște verde în față cu ce avem de-a face. Este ceva în sine greu. Nimeni nu vrea să privească în față un monstru. Dar trebuie să o facem și nu trebuie să ne amăgim cu privire la natura monstrului pe care îl vedem.

 

https://contramundum.ro/2021/03/22/gulagul-digital/

 

///////////////////////////////////

CUM SĂ FOLOSIȚI CĂLĂTORIILE ÎN TIMP PENTRU A REUȘI ACUM ȘI ÎN VIITOR

https://ro.gov-civ-guarda.pt/why-does-conspiracy-theory-martin-luther-kings-assassination-persist

 

Cum să folosiți călătoriile în timp pentru a reuși acum și în viitor

Știați că călătoria în timp este posibilă? Chiar este. De exemplu, puteți vizita părți îndepărtate ale râului Amazon și puteți întâlni oameni care trăiesc la fel ca acum o mie de ani. Încă mai folosesc pistoale și sulițe ca instrumente. Dacă îi întrebați dacă au auzit despre „plasă”, vă vor arăta plasele de pescuit.

 

Dacă o mie de ani este prea în urmă, puteți merge în orașele China sau Amish din Ohio și Pennsylvania și puteți întâlni oameni care trăiesc la fel ca acum o sută de ani. Își iau apa de găleată dintr-o fântână, folosesc felinare cu ulei pentru lumină și folosesc un cal și un cărucior ca mijloc principal de transport.

Dar călătoriile în timp nu se întâmplă doar în culturile din întreaga lume; apare și în afaceri. Puteți intra în unele organizații astăzi și călătoriile în timp înapoi la fel de ușor. Aceste companii folosesc tehnologii și tehnici vechi, iar angajații lor se agață de trecut. Sistemele lor moștenite duc la gândirea moștenită. Și, deși sunt în viață și bine în trecut, au tot mai multe dificultăți de supraviețuire în prezent. De asemenea, puteți trece de la o divizie a unei companii la alta și călătoriile în timp. De exemplu, ingineria poate fi echipată cu cele mai noi tehnologii, totuși HR este încă îngropat sub fișiere de hârtie și formulare de mână. În același mod, puteți merge de la o persoană la alta și puteți călători în timp. Asta pentru că unii oameni sunt orientați spre trecut. Pentru ei, singurul loc care era bun este în trecut, așa că se agață de asta. Viitorul pare a fi mult mai puțin din toate punctele de vedere și mult mai presimțitor decât trecutul.

 

Din fericire, așa cum putem călători în timp în trecut, putem călători și în viitor. De fapt, unii oameni din organizația dvs. sunt deja acolo. Ei sunt cei care cumpără cele mai noi dispozitive cu banii lor pentru că vor să-i aibă, să experimenteze cu ei și să aibă succes cu ei. Se gândesc și vorbesc despre viitor și sunt încântați de asta.

La fel, unele companii sunt în viitor în comparație cu altele din industria lor. De exemplu, unele reviste au devenit digitale din prima zi și nu au tipărit niciodată o copie pe hârtie. Unele organizații au adoptat timpuriu rețelele sociale, chiar dacă majoritatea companiilor au luat în derâdere acest lucru. Și unele companii sunt atât de concentrate pe viitor încât lansează produse și servicii pe care consumatorii nici măcar nu știau că le doresc, totuși le-au găsit indispensabile odată ce le-au avut. Două exemple prime sunt iPhone și iPad. Dacă sunteți gata să vă conduceți organizația în viitor, luați în considerare aceste trei puncte:

 

1. Efectuați un audit al călătoriei în timp al dvs. și al colegilor dvs. Unde în timp locuiești tu și colegii tăi? Sunteți (sau sunt) orientați spre viitor, orientat spre prezent sau orientat spre trecut? Cum deservesc compania perspectivele tuturor? Deși puteți privi trecutul și învăța din el, nu ar trebui să vă lăsați niciodată împiedicat de el. Parbrizul dvs. este mai mare decât oglinda retrovizoare dintr-un motiv. Pentru a conduce în siguranță, trebuie să vă țineți ochii concentrați asupra imaginii de ansamblu din fața dvs. și să vă uitați doar ocazional în spatele vostru. Deoarece veți petrece restul vieții în viitor, s-ar putea să vă concentrați asupra ei acum. În ritmul rapid de schimbare și transformare tehnologică de astăzi, este mai important ca niciodată să țineți ochii pe parbriz, mai degrabă decât pe oglinda retrovizoare.

 

2. Transformă gânditorii din trecut într-un atu valoros. Unele persoane din organizația dvs. pot fi orientate spre trecut și se tem de viitor, totuși au o valoare, cunoștințe, experiență și înțelepciune bune. Există două lucruri pe care le poți face cu astfel de oameni. Mai întâi, puteți alege să le lăsați să plece, dar apoi veți pierde lucrurile bune pe care le au de oferit. A doua opțiune (și cea mai bună, de obicei) este transformarea lor într-un activ axat pe viitor. Cum? Oferiți-le un loc de muncă care să se potrivească personalității lor. Întrebați-i: „Pe baza tuturor lucrurilor pe care le-am făcut vreodată, ce este, după părerea dvs., vital pentru noi să păstrăm pe măsură ce avansăm? Nu putem păstra totul, deci ce ar trebui să eliminăm și ce ar trebui să păstrăm pentru a prospera în această nouă eră? ‘ Această abordare îi obligă să înceapă să se gândească la care sunt capabilitățile esențiale care au condus compania acolo unde se află astăzi, precum și la ceea ce este necesar pentru a merge mai departe și pentru a menține marca relevantă. În același timp, îi obligă să decidă ce trebuie eliminat. În esență, începe să-i poziționeze strategic pe baza a ceea ce le place să facă și îi duce de la gânditor trecut la viitor gânditor. Este o modalitate de a le migra în viitor.

 

3. Relaționează-te cu ceilalți la momentul actual. Așa cum faceți un audit de călătorie în timp asupra dvs. și a colegilor dvs., faceți și unul asupra persoanelor cu care interacționați. De exemplu, dacă sunteți în vânzări, este foarte important să efectuați un audit de călătorie în timp pentru clienții dvs. Dacă aveți un nou produs sau serviciu orientat spre viitor, totuși vorbiți cu cineva care este orientat spre trecut și dacă începeți vorbind cu ei cu perspectiva dvs. de viitor, ochii lor se vor sticla și vă vor regla afară. Nu poți merge în trecut și smulge oamenii în viitor. O abordare mai bună este să mergi în trecut și să mergi cu ei în viitor. Cu alte cuvinte, raportați-vă la poziția lor din trecut și recunoașteți că sunt mângâiați de locul în care se află, de tehnologiile pe care le folosesc și de principiile la care lucrează. Ajutați-i să se uite la certitudini, acele tendințe dure care sunt adevărurile incontestabile despre viitor și apoi să le îndreptați încet spre viitor, astfel încât să poată vedea că viitorul nu prea prezice. De fapt, poate fi umplut cu entuziasm și noi oportunități, care sunt chiar mai bune decât cele vechi. În timp ce faceți acest lucru, aveți grijă să nu dați vina. Aceasta nu este o chestiune de „corectare”. Este vorba de a-i ajuta să vadă că lumea s-a schimbat și cu toții trebuie să ne schimbăm pentru a prospera. Și avem nevoie de cunoștințele și experiența lor, împreună cu o minte deschisă, pentru a reuși.

Viitorul este al tău

 

Cu ani în urmă, am putea avea o mentalitate trecută sau prezentă și să ne descurcăm destul de bine, deoarece ritmul schimbării a fost relativ lent. Astăzi, tehnologia permite o transformare masivă a modului în care vindem, comercializăm, comunicăm, colaborăm, inovăm, instruim și educăm. Prin urmare, ca lider, trebuie să vă migrați oamenii și compania într-o perspectivă viitoare. Amintiți-vă, nu ne întoarcem înapoi în trecut; ne mutăm în viitor. Ajută-i pe toți să vadă acel viitor, să-l îmbrățișeze și să prospere în el. Aceasta este cea mai sigură cale către succesul pe termen lung.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/why-does-conspiracy-theory-martin-luther-kings-assassination-persist

 

///////////////////////////////////

 

(Pregatirea )CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI

Dintre toate modurile fictive pe care omenirea s-ar putea sinucide, zombii sunt cel mai probabil. Iată datele care o demonstrează.

 

Cum se poate întâmpla de fapt un focar de zombi – și cum să te protejeziBine ați venit la „Zedtown” – un eveniment de aventură în care concurenții joacă o apocalipsă zombie: oamenii se aleargă pentru a ajunge la un punct de evacuare pentru a-și asigura supraviețuirea, dar trebuie să evite, de asemenea, să fie prinși și transformați de „strigoi”.  

Dacă vreunul dintre monștrii noștri fictivi ne va ucide, sunt zombi. De ce? Deoarece marea majoritate a scenariilor de zombi au două lucruri în comun – o pandemie și dispariția umanității. Și ambele scenarii sunt plauzibile științific.

Pandemiile sau focarele globale de boli nu au nevoie ca zombii să fie terifianți: sunt a treia cauză cea mai probabilă a unui eveniment de dispariție în conformitate cu Raportul global asupra riscului catastrofal (GCRR), așa cum v-am mai spus. „Între gripa spaniolă, Moartea Neagră și Marea Ciumă a lui Justinian, peste 25% din populația lumii a fost ucisă de boală”, potrivit GCRR. Pandemiile au un număr atât de mare de decese, deoarece apar din viruși la care nu am construit o imunitate – și anume, cei care provin de la animale. „Virușii care au cauzat pandemii anterioare provin de obicei de la virusurile gripale animale”, relatează Organizatia Mondiala a Sanatatii (CARE).

O pandemie de zombi ar fi ceva mai rea. În parte, deoarece zombii ar putea fi creați în același mod, ca în filmul 28 Later. Dar și pentru că rezultatul unei pandemii de zombi nu este o infecție: este consumul. Amintiți-vă: scopul fiecărui zombie este să mănânce oameni, fie că este vorba de carne, organe sau braaaaaaaaains .

Acea îndoială canibalistă complică protocolul nostru obișnuit pentru tratarea pandemiilor. Cele trei etape majore pentru tratarea unei pandemii normale sunt predicția, modelarea și tratamentul, rapoarte Știința populară . Protocolul obișnuit este ca oamenii de știință să „urmărească și să colecteze agenți patogeni zoonotici [animale infecțioase] în 20 de țări hot-spot pentru a crea o bază de date cu cele mai periculoase”. Odată ce au identificat o amenințare potențială, ei folosesc „diverse date, inclusiv populații de insecte, date demografice umane și rute ale companiilor aeriene, pentru cartografierea focarelor. Agențiile de sănătate folosesc hărțile pentru a planifica un răspuns, care poate fi o vaccinare rapidă sau o carantină, în funcție de răspândirea și viteza bolii.

Dacă agentul patogen determină oamenii să se mănânce reciproc, acesta descompune întregul protocol: vaccinarea rapidă și carantina sunt necesare aproape imediat, deoarece boala se răspândește mai repede, oferind oamenilor de știință mai puțin timp pentru a modela și urmări cu precizie boala – cu atât mai puțin pentru a crea un vaccin .

Cât de repede s-ar răspândi o pandemie de zombi? Există 6 posibilități diferite, potrivit lui João V. Tomotani de la Universitatea din Sao Paolo, Brazilia. A zdrobit tot felul de numere pentru Studii Geek , de la numărul de oameni dintr-o anumită zonă și numărul minim de zombi necesari pentru a-i infecta, până la cantitatea de timp necesară pentru instruirea oamenilor în abilități de supraviețuire și timpul necesar pentru dezvoltarea și distribuirea unui vaccin. Acestea sunt o mulțime de variabile de gestionat și le-a transformat pe toate într-un joc simplu pe rând pentru a crea fiecare model. El a constatat că „în niciun scenariu zombii nu au rămas inactivi mult timp, fiind fie reanimați, distruși sau vindecați foarte repede”. Adică, o pandemie de zombi se va răspândi întotdeauna relativ repede – atâta timp cât există oameni vii de contaminat. Sau, așa cum rezumă sumbru Tomotani, „toți oamenii au șansa de a deveni un zombie”.

Iată scenariul nostru în cel mai bun caz:

În acest scenariu, 20% din populație a fost instruită după prima infecție și aceasta a luat 500 de rotații. După 2.000 de ture, 30% din populație avea vaccin. De acolo, totul merge încet în jos, iar oamenii se sting cu 20.000 de viraje. „După ce zombii„ au invadat ”colonia umană, infecția a început să se răspândească rapid”, explică Tomotani. „Odată ce populația a fost instruită și armată, rata infecției a scăzut, iar rata distrugerii zombilor a crescut. Odată ce populația a fost echipată cu vaccinuri, numărul de oameni sensibili a crescut încet pentru o vreme. Moartea umanității a fost că infestarea cu zombi a scăpat deja de sub control, cu prea mulți zombi.

Din nou, acesta este cel mai bun scenariu al nostru. Iată ce este mai rău: 

Așa se întâmplă când este nevoie de prea mult timp pentru a înarma o populație, după cum scrie Tomotani: „Odată ce populația a fost instruită și înarmată, numărul zombilor era deja copleșitor și nu mai era nimic de făcut. Oamenii au dispărut după aproape 1.000 de ture și la sfârșit au rămas peste 7.500 de zombi. ‘

 

Aceasta, prietenii mei, este sfârșitul omenirii.

Dar nu-ți face griji! Există modalități de a supraviețui unei apocalipse zombie. Cea mai bună modalitate este să ieșiți dinaintea focarului și să vă mutați undeva cu o populație suficient de mică unde să o puteți evita. De asemenea, va trebui să fiți aproape de apă proaspătă și într-un climat suficient de temperat pentru a vă cultiva propria hrană, deoarece supermarketurile și Seamless vor fi cel mai probabil defecte. YouTuberul Matthew Patrick (MatPat) a analizat modele de pandemie, tendințele populației globale și calendarele agricole pentru a afla cel mai bun loc unde să mergi: un mic orășel lângă Ontario, Canada.

MatPat nu ne va spune al doilea loc cel mai popular pentru a merge, dar uitându-ne la date este sigur să presupunem că se află și în Canada, deoarece ar trebui să fie în aceeași latitudine și climă. În plus, MatPat este o soluție pentru utilizarea științei reale pentru a rezolva probleme fictive; chiar și-a dat seama cea mai bună armă de folosit împotriva zombilor . Am incredere in el.

Dacă nu îți vine să călătorești în Canada sau dacă pașaportul tău este mâncat de cei morți, nu-ți face griji: unele state sunt surprinzător de bine pregătite pentru a pleca într-o apocalipsă zombi. Trebuie doar să ajungeți la ele înainte de începerea focarului:  

Cu siguranță, sunt mai ușoare în abordarea lor decât Tomotani sau MatPat. Folosesc puncte de date diferite (în mare parte extrase din interesele Facebook) și nu sunt deloc riguroase în modelarea lor. Nici măcar nu specifică viteza sau felul focarului de zombie pe care îl contabilizează. Cu toate acestea, graficul lor are factori similari utili pentru supraviețuirea unei apocalipse zombie. Amintiți-vă, cel mai mare indicator al succesului uman din modelele lui Tomotani este antrenamentul rapid și armarea populației umane supraviețuitoare. Personalul militar și veteranii sunt cei mai importanți doi factori din clasamentul Estately și este cel mai probabil să antreneze și să înarmeze o populație umană pentru supraviețuirea lor.

Alte date importante din graficul lui Estately includ state cu populații active fizic și mai puțini oameni obezi sunt mai predispuși să se înarmeze și să lupte pentru supraviețuire. Acești factori au depășit cu mult succesul unui stat decât câți oameni au avut arme și le-a plăcut să le tragă (inclusiv activități precum „laser tag” și „paintball”). Cu toate acestea, statele cu concentrații mari de oameni care joacă jocuri video cu zombie au avut și un avantaj tactic, deoarece au înțeles inamicul. Statele precum Massachusetts și Connecticut s-au clasat atât de jos nu pentru că nu erau în formă, ci pentru că puțini oameni se uită Zombie sau joacă Resident Evil . TL; DR – pune jos bomboanele de Halloween și stai la dracu departe de Coasta de Est.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/how-use-time-travel-succeed-now

 

//////////////////////////////////////

 

 

Mult așteptatul serial cu zombi pentru tineri adulți intitulat Suntem morți cu toții urmează să fie lansat în toată lumea pe 28 ianuarie

 

Un serial adaptat după legendarele benzi desenate cu zombi

 

Netflix anunță că pe 28 ianuarie va avea loc premiera serialului Suntem morți cu toții și dezvăluie posterul teaser și trailerul cu data lansării pentru captivantul serial care va urma.

 

O colaborare extraordinară între doi creatori de producții de mare succes: regizorul Lee JQ și scenaristul Chun Sung-il.

 

Un serial îndrăzneț cu adolescenți care încearcă să scape de zombi sosește în toată lumea în 2022.

 

Serialul Netflix Suntem morți cu toții este o producție originală în curs de lansare despre un grup de elevi care, blocați într-un liceu, trec prin situații înfricoșătoare și speră să fie salvați din mijlocul unei invazii a zombilor care are loc în școala lor.

 

Au fost dezvăluite posterul teaser și trailerul cu data lansării care surprind suspansul intens și anunță declanșarea nebuniei provocate de o nouă producție coreeană cu zombi.

 

Suntem morți cu toții este bazat pe popularele benzi desenate semnate de creatorul Joo Dong-geun, „un roman grafic cu zombi în stil coreean”, plin de imaginație, cu o poveste captivantă și detalii construite cu meticulozitate. Proiectul este unul mult așteptat încă din momentul aflării veștii că Netflix va adapta benzile desenate în vederea creării unui serial. Regizorul Lee JQ, care a declanșat adevărate manii cu serialele Un virus numit Beethoven și The Legendary Police Woman, precum și cu recentul lungmetraj de mare succes intitulat Intimate Strangers, și scenaristul Chun Sung-il, cunoscut pentru abordarea unor genuri diverse în cadrul serialelor LUCA: The Beginning și The Slave Hunters și al seriei de filme The Pirates, au format un parteneriat pentru a surprinde lupta disperată pentru supraviețuire a unui grup de adolescenți aflați într-o școală obișnuită. Distribuția formată din actori tineri și talentați, precum Park Ji-hu, Yoon Chan-young, Cho Yi-hyun, Lomon, Yoo In-soo, Lee You-Mi și Lim Jae-hyeok aduce prospețime și culoare acestui serial. 

 

All of us are dead

Poster teaser cu data lansării

Impresionantul poster teaser înfățișează o școală cuprinsă de haos și groază. Curtea plină de sânge, clădirea cuprinsă de flăcări și elevii blocați în școala dominată de toată această nebunie trezesc interesul publicului și oferă o idee despre povestea incredibilă care are loc într-un liceu în care se răspândește un misterios virus al zombilor.

 

Trailerul care include data lansării prezintă o imagine captivantă din lupta teribilă dintre elevii transformați în zombi și supraviețuitorii care încearcă disperați să scape. Acesta începe cu o scenă cu un elev aflat în laboratorul școlii și invită publicul să afle mai multe despre virusul care creează un haos total. Elementele vizuale înspăimântătoare cu elevii infectați cu misteriosul virus al zombilor și acțiunea captivantă care se derulează în diferite zone ale școlii nu trebuie ratate. Blocați într-o școală în care se răspândește un virus, fără telefoane mobile sau hrană și fără vreun adult care să le poarte de grijă, elevii se folosesc de lămpi de birou, de rafturi de cărți și de arcuri pentru a se apăra de zombi, în lupta lor disperată pentru supraviețuire. Suntem morți cu toții va deschide un nou capitol în istoria zombilor odată cu această poveste a unor adolescenți curajoși, care, chiar și în mijlocul unei apocalipse a zombilor, reușesc să se bucure de dragoste și de prietenie.

 

Suntem morți cu toții, primul serial coreean cu zombi și adolescenți care luptă pentru supraviețuire, va fi lansat pe 28 ianuarie, doar pe Netflix. 

 

Informații

 

Titlu: Suntem morți cu toții

 

Regia: Lee JQ, Kim Nam-su

 

Scenariul: Chun Sung-il

 

Cu: Park Ji-hu, Yoon Chan-young, Cho Yi-hyun, Lomon, Yoo In-soo, Lee You-Mi, Lim Jae-hyeok și alții

 

Produs de: Film Monster din cadrul JTBC Studios

 

Distribuit de:  Netflix

 

Data lansării : 28 ianuarie 2022

 

https://about.netflix.com/ro/news/highly-anticipated-ya-zombie-series-all-of-us-are-dead-slated-for-worldwide

////////////////////////////////////

 

Unde e cel mai bine să te ascunzi dacă vine apocalipsa zombi

Pentru a înțelege mai bine cum se răspândesc bolile, cercetătorii au vrut să vadă cum ar decurge lucrurile în cazul unei epidemii zombi.

 

O echipă de cercetători de la Cornell University din SUA au spus că locul cel mai bun pentru a te ascunde în cazul unei epidemii zombi este o zonă izolată, cât mai puțin populată. Autorii studiului au spus că nordul Munților Stâncoși – adică în Montana sau în Canada – reprezintă adăpostul ideal.

 

Dacă epidemia zombi ar izbucni în New York City, ar dura în jur de o lună ca virusul să ajungă până în nordul statului New York, datorită distanței geografice. Asta le-ar oferi oamenilor de acolo suficient timp pentru a plănui plecarea către o zonă sigură.

 

„Dacă luăm în considerare dinamica bolii, odată ce zombii invadează zone mai puțin populate, întreaga epidemie încetinește – sunt mai puțini oameni de mușcat, așa că zombii se creează la o rată mai mică”, a explicat autorul principal al studiului, Alex Alemi.

 

În simularea realizată de echipa de cercetători, populația totală era de 300 de milioane de oameni, fiecare din ei aflați în patru stadii diferite: normal, infectat, zomi sau zombi mort. Ei au analizat potențialul de răspândire a epidemiei prin acțiunile care ar avea loc într-un asemenea scenariu – de la zombi care mușcă oameni și transmit boala și până la oameni care ucid zombi, amânând astfel răspândirea.

 

În cazul unei epidemii care ar izbucni în Statele Unite ale Americii, americanii nu ar avea prea multe șanse de supraviețuire. În studiu, autorii au explicat că în „parametri realiști, suntem sortiți eșecului”.

 

Deși simularea unei apocalipse zombi pare o copilărie, Pentagonul din SUA și US Centres for Disease Control s-au folosit în trecut de scenarii în care izbucnește o asemenea epidemie. Motivul? Voiau să dezvolte programe de antrenament pentru pregătirea în caz de dezastru.

https://playtech.ro/2018/adapost-sigur-apocalipsa-zombi/

 

//////////////////////////////

 

Komunismul cu fata umana calca si pe cadavre…

“INCIDENTUL” DIN PIAȚA TIANANMEN

Incidentul din Piața Tiananmen , numit si Incidentul din 4 iunie sau 6/4 , serie de proteste și demonstrații în China, în primăvara anului 1989, care au culminat în noaptea de 3-4 iunie cu o represiune guvernamentală asupra manifestanților din piața Tiananmen în Beijing . Deși demonstrațiile și represiunea lor ulterioară au avut loc în orașe din întreaga țară, evenimentele de la Beijing – în special în Piața Tiananmen, legate istoric de alte proteste precum Mișcarea din 4 mai (1919) – au ajuns să simbolizeze întregul incident.

 

 

Apariția și răspândirea neliniștii

Până în primăvara anului 1989 a crescut sentiment printre studenții universitari și alții din China pentru reformă politică și economică. Țara trăise un deceniu de creștere economică remarcabilă și liberalizare, iar mulți chinezi fuseseră expuși ideilor și standardelor de viață străine. În plus, deși progresele economice din China au adus noi prosperități multor cetățeni, aceasta a fost însoțită de inflația prețurilor și de oportunități de corupție de către oficialii guvernamentali. La mijlocul anilor 1980, guvernul central a încurajat unii oameni (în special oamenii de știință și intelectualii) să își asume un rol politic mai activ, dar demonstrațiile conduse de studenți care solicitau mai multe drepturi și libertăți individuale la sfârșitul anului 1986 și la începutul anului 1987 au provocat obstacole în guvern și Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a suprima ceea ce ei numeau liberalism burghez. O victimă a acestei poziții mai dure a fost Hu Yaobang, care a fost secretar general al PCC din 1980 și care a încurajat reformele democratice; în ianuarie 1987 a fost obligat să demisioneze din funcție.

 

Piața Tiananmen: manifestanți din mai 1989 Manifestanții s-au adunat în jurul statuii Zeiței Democrației din Piața Tiananmen, Beijing, la sfârșitul lunii mai 1989. Jeff Widener  

 

catalizator căci lanțul evenimentelor din primăvara anului 1989 a fost moartea lui Hu la mijlocul lunii aprilie; Hu a fost transformat într-un martir pentru cauza liberalizării politice. În ziua înmormântării sale (22 aprilie), zeci de mii de studenți s-au adunat în Piața Tiananmen cerând reforme democratice și de altă natură. În următoarele câteva săptămâni, studenții din mulțimi de dimensiuni diferite – în final s-au alăturat o mare varietate de persoane care caută reforme politice, sociale și economice – s-au adunat în piață. Răspunsul inițial al guvernului a fost să emită avertismente severe, dar să nu ia măsuri împotriva mulțimilor din piață. Demonstrații similare au crescut în mai multe orașe chineze, în special Shanghai , Nanjing, Xi’an , Changsha și Chengdu. Cu toate acestea, principala acoperire media din afara sa aflat la Beijing, în parte pentru că un număr mare de jurnaliști occidentali s-au adunat acolo pentru a raporta despre vizita în China a liderului sovietic Mihail Gorbaciov la mijlocul lunii mai. La scurt timp după sosirea sa, o demonstrație din Piața Tiananmen a atras aproximativ un milion de participanți și a fost difuzată pe scară largă în străinătate.

Între timp, a urmat o dezbatere intensă în rândul oficialilor guvernamentali și ai partidului cu privire la modul de gestionare a protestelor crescânde. Moderați, precum Zhao Ziyang (succesorul lui Hu Yaobang în calitate de secretar general al partidului), au susținut negocierea cu manifestanții și oferirea concesii . Cu toate acestea, au fost supremați de hard-liners conduși de premierul chinez Li Peng și susținuți de omul de stat primordial Deng Xiaoping, care, temându-se anarhie , a insistat să suprime forțat protestele.

 

În ultimele două săptămâni ale lunii mai, legea marțială a fost declarată la Beijing, iar trupele armatei erau staționate în jurul orașului. Cu toate acestea, o încercare a trupelor de a ajunge în Piața Tiananmen a fost împiedicată atunci când cetățenii din Beijing au inundat străzile și le-au blocat drumul. Protestatarii au rămas în număr mare în Piața Tiananmen, centrându-se în jurul unei statui din ipsos numită Zeița Democrației, lângă capătul nordic al pieței. Jurnaliștii occidentali și-au păstrat prezența acolo, oferind adesea o acoperire în direct a evenimentelor.

 

Crackdown și consecințe

La începutul lunii iunie, guvernul era gata să acționeze din nou. În noaptea de 3-4 iunie, tancurile și trupele puternic armate au avansat spre Piața Tiananmen, deschizând focul sau zdrobindu-i pe cei care au încercat din nou să le blocheze drumul. Odată ce soldații au ajuns în piață, un număr de câteva mii de manifestanți rămași acolo au ales să plece, mai degrabă decât să se confrunte cu o continuare a confruntării. Până dimineața, zona a fost curățată de protestatari, deși împușcături sporadice au avut loc pe tot parcursul zilei. De asemenea, militarii s-au mutat forțat împotriva protestatarilor din alte câteva orașe chineze, inclusiv Chengdu, dar la Shanghai primarul, Zhu Rongji (care va deveni ulterior premierul Chinei), a reușit să negocieze o soluționare pașnică. Până în 5 iunie, armata a asigurat controlul complet, deși în timpul zilei a existat un incident notabil, raportat pe scară largă, implicând un protestatar singuratic care se confrunta momentan cu o coloană de tancuri în timp ce înainta spre el lângă piață.  Un chinez care bloca temporar o linie de tancuri la 5 iunie 1989, a doua zi după ce manifestanții au fost eliberați cu forța din Piața Tiananmen din Beijing.  

În urma represiunii, Statele Unite au instituit sancțiuni economice și diplomatice pentru o vreme și multe alte guverne străine au criticat modul în care China a protestat. Mass-media occidentală a etichetat rapid evenimentele din 3-4 iunie drept masacru. Guvernul chinez a arestat mii de disidenți suspectați; mulți dintre ei au primit pedepse cu închisoarea cu durate diferite, iar un număr au fost executați. Cu toate acestea, mai mulți lideri disidenți au reușit să evadeze din China și au căutat refugiu în Occident, în special Wu’er Kaixi. Zhao Ziyang, dezonorat, a fost în curând înlocuit ca secretar general al partidului de Jiang Zemin și pus în arest la domiciliu.

 

Încă de la începutul incidentului, poziția oficială a guvernului chinez a fost de a minimiza semnificația acestuia, etichetând protestatarii drept contrarevoluționari și minimizând amploarea acțiunilor militare din 3-4 iunie. Numărul guvernului dintre cei uciși a fost de 241 (inclusiv soldați), cu aproximativ 7.000 de răniți; majoritatea celorlalte estimări au făcut ca numărul morților să fie mult mai mare. În anii de după incident, guvernul a încercat, în general, să suprime referințele la acesta. Comemorarea publică a incidentului este interzisă oficial. Cu toate acestea, locuitorii din Hong Kong au organizat o priveghi anual la aniversarea represiunii, chiar și după ce Hong Kong a revenit la administrația chineză.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/gymnasium

 

////////////////////////////////////////

 

CALEA FERICIRII: 11 CITATE EPICE DIN JOSEPH CAMPBELL

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/classical-liberalism

 

Marele mitolog ne amintește că fericirea noastră face parte din suferința noastră.

 

Calea fericirii: 11 citate epice din Joseph Campbell

Celebrul academician va fi cunoscut pentru totdeauna pentru mesajul său de „a-ți urma fericirea”.

George Lucas a recunoscut că Star Wars a fost puternic influențat de Campbell.

Puterea mitului rămâne unul dintre cele mai populare seriale de televiziune publice din toate timpurile.

Foarte puține biografii pot fi descrise în trei cuvinte, totuși întreaga carieră a mitologului Joseph Campbell a fost adesea rezumată într-un singur mesaj simplu: Urmareste-ti fericirea . Problema este că această slogană a fost eliminată de o mare parte din semnificația intenționată. Veți găsi hashtagul, #followyourbliss, pe prea multe postări de pe Instagram cu yoghini pe plaje și vârfuri de munte pentru a fi numărate. Campbell ar fi spus că asta este calea greșită.

 

Literal, așa cum veți citi în primul pasaj de mai jos. Campbell și-a petrecut viața împărtășind poveștile epice ale lumii pentru a atrage audiența. În mod ironic, debutul său pe lista bestseller-ului a fost postum. Până când Puterea mitului , o carte bazată pe seria sa de interviu cu Bill Moyers, a fost publicată în 1988, cărturarul trecuse de cancerul esofagian.

 

 

 

Soția sa, Jean Erdman – încă în viață la 102 ani – a spus că lui Joe nu i-ar fi plăcut niciodată faima. De fapt, parcurgând numeroasele pagini evidențiate ale lucrărilor lui Campbell din biblioteca mea, am fost surprins de cât de des constată că tragedia erei moderne este pivotul nostru spre individualism. Multe dintre ritualurile agricole antice pe care le cită au fost concepute special pentru a distruge ego-ul în favoarea comunității, un mesaj pierdut în era Instagram.

 

Cu toate acestea, cuvintele sale nu sunt pierdute. Într-unul dintre interviurile sale finale, la Director’s Guild din Hollywood în mai 1987, Campbell vorbea despre filmul documentar, Călătoria eroului . În timpul unei discuții în urma filmului, el a clarificat ce voia să spună prin urmărirea fericirii tale. Vom începe cu acest citat pe larg, pentru că este un puternic memento că lucrurile pe care le prețuim cel mai mult trebuie, în mod necesar, să coste.

 

unu

 

„Am o credință fermă în acest lucru acum, nu numai în ceea ce privește propria mea experiență, ci și în cunoașterea experiențelor altor oameni. Când îți urmezi fericirea și prin fericire mă refer la profund sentiment de a fi în el , și făcând ceea ce Apăsați este în afara propriei tale existențe – poate că nu este distractiv, dar este fericirea ta și există și fericire în spatele durerii.

 

„Urmăriți asta și ușile se vor deschide acolo unde nu existau uși înainte, unde nu v-ați fi crezut că vor fi uși și unde nu ar exista o ușă pentru nimeni altcineva.

 

„Există ceva despre integritatea unei vieți. Și lumea se mută și ajută. Într-adevăr.

„Și așa cred că cel mai bun lucru pe care îl pot spune este să-ți urmez fericirea. Dacă fericirea ta este doar distracția și emoția ta, ești pe un drum greșit. Adică ai nevoie de instrucțiuni. Știi unde este fericirea ta. Și asta implică coborârea într-un loc profund în tine. – Călătoria eroului (1990)

 

Două

„Comunitatea de astăzi este planeta, nu națiunea mărginită; prin urmare, modelele de agresiune proiectate, care anterior serveau la coordonarea grupului, acum nu pot decât să le divizeze în facțiuni. Ideea națională, cu steagul ca totem, este astăzi un măritor al ego-ului creșei, nu anihilatorul unei situații infantile. ‘ – Eroul cu o mie de fețe (1949)

 

Trei

„Mitologia este psihologie, interpretată greșit ca cosmologie, istorie și biografie”. – Zborul Gander sălbatic (1951)

 

Patru

 

„În cadrul speciei umane există o variație atât de largă a capacității înnăscute de la individ la individ, încât generalizările pe bază rasială își pierd mult din punctul lor de vedere”. – Mitologia primitivă (1959)

 

Cinci

„Căci așa cum este Buddha în modul negativ, tot așa este ea și simbolul principal al pozitivului. Ca imagine vie a minunii acestei lumi în care trăim, ea este feribotul și scopul într-o singură. ‘ – Mitologia orientală (1962)

 

Şase

„Ne place sau nu, calea fără cale este singura cale în fața noastră acum”. – Mitologia creativă (1968)

 

Șapte

Nu este lăsat să se folosească alege a risca aventura unei vieți fără precedent; aventura este peste noi, ca un val de maree. – „Teme mitologice în literatura și arta creativă” (1970)

 

Opt

„Arta care entuziasmează dorința, Joyce o numește pornografică. Toată arta publicitară este în acest sens pornografică, deoarece se intenționează ca privitorul să dorească să posede într-un fel oarecare obiectul reprezentat. ‘ – Acoperirile interioare ale spațiului cosmic (1986)

 

Nouă

„Oamenii spun că ceea ce căutăm cu toții este un sens pentru viață. Nu cred că asta căutăm cu adevărat. Cred că ceea ce căutăm cu adevărat este o experiență de a fi în viață. – Puterea mitului (1988)

 

Acest

„Jumătate din oamenii din lume cred că metafore ale tradițiilor lor religioase, de exemplu, sunt fapte. Iar cealaltă jumătate susține că nu sunt deloc fapte. Drept urmare, avem oameni care se consideră credincioși pentru că acceptă metafore ca fapte și avem alții care se clasifică ca atei, deoarece consideră că metafore religioase sunt minciuni. ‘ – Tu ești așa (2001)

 

Unsprezece

„Revoluția nu are legătură cu spargerea ceva; are de-a face cu scoaterea la iveală a ceva. Dacă îți petreci tot timpul gândindu-te la ceea ce ataci, atunci ești legat negativ de el. Trebuie să găsești râvna în tine și să o scoți la iveală. – Căi spre fericire (2004)

https://ro.gov-civ-guarda.pt/classical-liberalism

 

///////////////////////////////////////

 

 

4 RELIGII MAJORE CU RĂDĂCINI ANARHISTE

 

În mod surprinzător, multe dintre cele mai populare religii din lume au mult de-a face cu anarhia.4 religii majore cu rădăcini anarhisteFotografie de Christoph Schmid pe Unsplash

Anarhiștii nu sunt de obicei descriși ca fiind deosebit de religioși; în schimb, ne gândim la aceștia ca la antiautoritari violenți.

În timp ce mulți anarhiști moderni se clasează în organizațiile religioase actuale, elementele acestor credințe exprimă adesea o mulțime de idei pe care le exprimă și anarhiștii.

Iată 4 religii majore și cum se conectează la anarhie.

În general, nu ne gândim anarhiști ca religios. Anarhiștii, la urma urmei, sunt antiautoritari. Ce ar putea fi mai autoritar decât zeii și bisericile? Ce zici de faimosul slogan anarhist, „Fără zei, fără stăpâni”? Există motive întemeiate să gândim astfel. Majoritatea anarhiștilor sunt probabil anti-religioși, dar ar fi o greșeală să credem că toți anarhiștii nu sunt religioși. De fapt, filozofiile multor religii majore au legături surprinzătoare cu anarhia – legături pe care mulți anarhiști proeminenți le-au observat.

 

 

creştinism

În mod surprinzător, atât gânditorii creștini, cât și Biblia însăși au înclinații anarhiste. În Vechiul Testament, Judecătorii 21:25 afirmă: „În acele vremuri Israelul nu avea rege; toată lumea a făcut ce a considerat potrivit. ‘ În cele din urmă, însă, israeliții au dorit să aibă un rege pentru a fi ca alte națiuni. În Cartea lui Samuel, Dumnezeu îi spune lui Samuel – profetul omonim – că ar avea consecințe majore în alegerea unui rege care ajunge să citească ca o listă de rufe a celui mai rău coșmar al unui anarhist. Dumnezeu îi spune lui Samuel „Așa va face regele care va domni peste tine […] El va lua tot ce este mai bun din câmpurile tale, vie și plantații de măslini și le va da însoțitorilor săi. El va lua o zecime din boabele tale și din recolta ta și le va da funcționarilor și însoțitorilor săi. Pe robii și roabele tale și pe cele mai bune dintre vitele și măgarii tăi, le va lua pentru uz propriu. El va lua o zecime din turmele voastre și voi înșivă veți deveni robii săi. Nu sună exact ca un moment distractiv. Deși Samuel îi avertizează pe israeliți despre acest lucru, ei îi cer oricum să aleagă un rege; Samuel îl alege în cele din urmă pe Saul.

În Noul Testament, Predica lui Isus pe munte este uneori văzută printr-o lentilă anarhistă. Mai ales, Leo Tolstoi – considerat pe larg unul dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – a fost profund influențat de Predica de pe munte. De fapt, Tolstoi este probabil una dintre figurile fundamentale ale anarhismului creștin. Tolstoi a crezut că pacifismul este cheia de luat de la Predica de pe munte – Isus a spus, la urma urmei, să întoarcem cealaltă obrază. Deoarece toate guvernele duc în cele din urmă război, el credea că acest lucru contravine învățăturilor lui Isus și că, prin urmare, nu ar trebui să existe guverne. Tolstoi a mai spus că biserica creștină a pervertit învățăturile lui Isus, ducând în cele din urmă la excomunicarea sa.

 

Iudaism

După cum sa menționat mai devreme, israeliții din Vechiul Testament au petrecut o cantitate considerabilă de timp fără nici un fel de conducere, pentru a cere mai târziu un rege, în ciuda avertismentelor lui Dumnezeu. În plus față de această mitologie, iudaismul a avut, de asemenea, o serie de anarhism de-a lungul istoriei sale. În timp ce mulți anarhiști celebri erau evrei de etnie, inclusiv Emma Goldman și Noam Chomsky, mai puțini erau anarhiști în mod explicit religioși. În plus, deși anarhismul creștin este o mișcare organizată, anarhismul evreiesc nu este. Cu toate acestea, există încă anarhiști care își leagă credințele politice de iudaismul religios, cum ar fi rabinul cabalist Yehuda Ashlag și rabinul Yankev-Meyer Zalkind , care a susținut că etica Talmudului le reflectă îndeaproape pe cele ale anarhismului. Ashlag o dată a scris „Într-adevăr, nu există nimic mai umilitor și degradant pentru o persoană decât a fi sub [un] guvern de forță brută.”

 

De fapt, anarhia a fost, într-un sens, o parte esențială a istoriei Israelului. Deși nu mai este la fel de comună și nici antiautoritară ca odinioară, una dintre comunitățile mai interesante din Israel sunt kibbutzimii, care sunt un fel de comună agrară religioasă. Kibbutzniks nu dețineau în mod individual multă proprietate , ci mai degrabă unelte comune, îmbrăcăminte, mâncare și alte bunuri, cum ar fi mașinile. Donațiile externe au intrat într-o trezorerie comună. Egalitatea era o preocupare majoră a kibutzilor – atât femeile, cât și bărbații care se ocupau cu același tip de muncă, iar copiii erau crescut de comunitate (mai degrabă decât să fie văzut ca o „posesie” a tatălui). În timp ce mulți dintre kibbutzimi erau mai mult despre comunitate decât despre religie, unii fiind chiar chiar anti-religioși, alții au acționat ca școli religioase pentru lucrătorii lor evrei. Pentru anarho-sindicaliști precum Noam Chomsky , kibutzii reprezintă un model pentru societate. Cu toate acestea, kibutzii moderni tind să fie mai puțin radical anarhiști / comunisti.

 

budism

  

 

În special în rândul gânditorilor occidentali, budismul a fost adesea conectat la principiile anarhismului. Gary Snyder, poet al generației Beat, a scris în eseul său Anarhismul budist „Budismul susține că universul și toate creaturile din el sunt intrinsec într-o stare de înțelepciune completă, dragoste și compasiune; acționând în răspuns natural și interdependență reciprocă. […] În viziunea budistă, ceea ce obstrucționează manifestarea fără efort a acestui lucru este Ignoranța, care se proiectează în frică și poftă inutilă. Din punct de vedere istoric, filozofii budiste nu au reușit să analizeze gradul în care ignoranța și suferința sunt cauzate sau încurajate de factori sociali, considerând că frica și dorința de a primi date despre condiția umană. 

Snyder și alții susțin că lăcomia, dorința, ignoranța și alte obstacole în calea iluminării sunt încurajate în mod activ de stat și, prin urmare, statul ar trebui eliminat și înlocuit cu ceva mai bun (adică anarhism).

 

Desigur, poeții Beat nu reprezintă în întregime budismul. Totuși, multe texte budiste exprimă idei pe care le-ar plăcea anarhiștilor. De exemplu, Kalama Sutta spune povestea unor săteni care îi explică lui Buddha că adesea intră în contact cu oameni sfinți cu învățături aparent contradictorii. Deci, îl întreabă pe Buddha pe cine ar trebui să asculte. În loc să dea un răspuns definitiv, Buddha le spune să fie critici și să pună la îndoială lucruri și oameni precum dogma religioasă, surse de știri, experți, autorități și chiar pe sine. Anarhiștii se pot identifica cu siguranță cu autoritatea care pune întrebări (deși poate că unii ar putea să se întrebe puțin mai mult).

 

islam

La fel ca și ceilalți anarhiști care preiau religiile abrahamice, anarhismul islamic susține că singura autoritate la care ar trebui să se supună este Dumnezeu, făcând autoritățile umane nelegitime. Acestea fiind spuse, anarhismul a avut o prezență mai mică în Islam decât în ​​creștinism sau iudaism. Unul dintre primele exemple de anarhist în Islam a fost al 15-lea-revoluționar de secol numit Șeicul Bedreddin . Bedreddin a susținut că toate religiile erau egale și că proprietatea ar trebui să fie comunală, ceea ce a încurajat în cele din urmă o revoltă de 6.000 de persoane împotriva statului otoman în 1416. 

Deși nu este explicit anarhist, Ali Shariati , un intelectual iranian care a avut un impact major asupra Revoluției iraniene, a susținut o societate fără clase. Ca participant la revoluția anti-monarhie a Iranului și critic critic al democrațiilor occidentale, s-ar putea numi Shariati ceva de anarhist. De asemenea, el a interpretat Islamul printr-o lentilă extrem de tolerantă, considerând că este o religie bazată pe justiție socială, egalitate de gen, precum și pe democrație directă. În cele din urmă, însă, Revoluția iraniană nu a produs societatea la care ar fi putut spera.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/similar-ideas-between-buddhism

/////////////////////////////////////

 

O RUGĂCIUNE FĂRĂ CUVINTE: POVESTEA RĂTĂCITORULUI

Faceți o călătorie prin labirintul de interpretări a uneia dintre cele mai cunoscute picturi din istorie.

 

„Rătăcitor deasupra mării de ceață”, de Caspar David Friedrich, Wikicommons

O poveste a tăcerii, o icoană a singurătății umane în fața forțelor naturii sau poate o amintire a marelui artist? 

Cobor din munți,

Valea se estompează, marea urlă.

Rătăcesc în tăcere și sunt oarecum nefericit,

Și suspinele mele întreabă întotdeauna „Unde?”

 

 

 

Aceasta este lamentarea Rătăcitorului dintr-o melodie compusă de Franz Schubert, în vârstă de 19 ani, până la cuvintele lui G.P. Schmidt. Străinul caută peste tot un cămin spiritual, dar este condamnat să rătăcească pentru totdeauna. Muzica lui Schubert a fost compusă în 1821. Cu trei ani mai devreme, Caspar David Friedrich a pictat un tablou care ilustrează adesea înregistrările melodiei compozitorului austriac. ÎN anderer deasupra Mării de Ceață de asemenea, de multe ori ajunge pe coperțile cărților despre pictura romantică germană. Arată un bărbat din spate, cu un baston, purtând un pardesiu, stând pe o piatră proeminentă. La picioarele sale, are loc un spectacol al naturii: norii se ridică dintr-o vale, dezvăluind creastele stâncoase. Mai departe, la orizont, un lanț montan se conturează înfășurat într-o ceață matinală. Niciun alt pictor nu a creat vreodată o icoană comparabilă a singurătății în fața forțelor naturii; niciun alt pictor nu a arătat atât de emfatic melancolia speranțelor neîmplinite. Friedrich însuși și-a comparat opera de artă cu o rugăciune. „Așa cum omul evlavios se roagă fără să spună un cuvânt și Atotputernicul îl ascultă, tot așa artistul cu sentimente adevărate vopsele iar omul sensibil îl înțelege și îl recunoaște. ‘

 

Pictura lui Friedrich a fost creată în urmă cu 200 de ani, iar noi, ca spectatori, ne clasăm printre cei mai înțelepți. Obișnuiți cu versiunea romantismului la nivel școlar, uităm uneori că era „religia căzută”. Caspar David Friedrich s-a născut în Greifswald, pe teritoriul Pomeraniei suedeze de atunci, în familia unui cazan de săpun cu o istorie puternică, protestantă. Datorită primului său profesor de pictură, l-a cunoscut pe filosoful și panteistul, Thomas Thorild, și pe poetul, predicatorul și teologul Ludwig Gotthard Kosegarten. Acesta din urmă a lăudat frumusețea naturii care a dus la întâlnirea cu Dumnezeu. 

Însuși Friedrich Schiller spunea în 1794 că peisajul este perfect pentru exprimarea atât a ideilor, cât și a emoțiilor. Cu toate acestea, a lui Friedrich Altarul Tetschen (1808) a provocat o controversă: o simplă cruce pe o stâncă înconjurată de molizi pe fundalul cerului devenind roz. Criticul F.W.B. von Ramdohr a fost zdrobitor când a scris că este „o adevărată prezumție, dacă pictura peisagistică ar trebui să se strecoare în biserică și să se strecoare pe altar”. Într-adevăr, acesta trebuia să fie un peisaj laic. Abia mai târziu, contele Anton von Thun-Hohenstein a insistat să plaseze această pictură în capela palatului său. Heruvimi, tulpini de boabe și potire de vin sculptate în cadru au creat contextul corect, totuși crucea singuratică a lui Friedrich acoperită cu iederă nu era atât un simbol religios, cât un element al peisajului. Răspunzând obiecțiilor criticilor săi, artistul a explicat că „Iisus Hristos, pironit în copac, este întors aici spre apusul soarelui, imaginea tatălui dătător de viață etern”. Totuși, aceasta nu înseamnă neapărat că soarele îl simbolizează întotdeauna pe Dumnezeu în lucrările sale și că arborii veșnic verzi ar trebui asociați cu speranța învierii. Contemporanii lui Friedrich au exagerat adesea aspectul religios al operelor sale, având în vedere misticismul lor sofisticat artificial. Criticii erau îndoieli cu privire la faptul dacă a fi emoționat de spectacolul ceții ar trebui să fie asociat cu exaltarea religioasă. Cu toate acestea, scriitorul Ludwig Tieck a susținut că Friedrich a simțit spiritul epocii: „Friedrich exprimă starea de spirit religioasă și entuziasmul care recent pare să fi stârnit lumea noastră germană într-o manieră specială, în motive de peisaj sensibile, solemne, melancolice.”

 

Friedrich și-a pictat imaginile în studio, pe baza schițelor anterioare desenate la fața locului. Compozițiile sale sunt bine echilibrate, adesea simetrice. Trunchiurile de copaci marchează centrul compoziției sau o încadrează; ramurile diagonale nu se proiectează dincolo de cadru. „Această geometrie insistentă este în acord cu simțul nostru modern al decorului artistic”, a scris John Updike. „Dacă Friedrich ar fi vrut să implice prezența cu perspectivele sale controlate și golite și putem simți doar absența, ei bine, absența este un vechi prieten și nu am ști ce să facem cu prezența dacă ar veni și ne-ar fi lovit în față . ‘

 

Gânditorii și poeții din secolul al XIX-lea căutau divinitatea în contemplarea personală. Abordarea picturală a lui Friedrich a fost exprimată întâmplător de Ludwig Tieck în romanul său timpuriu Plimbările lui Franz Sternbald . Un pictor bătrân, un pustnic, considerat nebun, îi spune protagonistului principal: „Nu vreau să copiez copaci sau munți, ci sufletul meu, starea mea de spirit care domnește peste mine în această oră, pe aceștia vreau să-i fixez și să comunic celor care sunt capabili să înțeleagă. ‘ Peisajele lui Friedrich sunt de obicei împărțite în două zone: un prim plan întunecat cu un om în contemplație și peisajul din fundal, inundat de lumină. Unul dintre principalele trucuri stilistice ale maestrului german este așa-numitul Rü figura , o figură arătată din spate. Detaliile peisajului devin mai puțin importante decât faptul că este observat și experimentat. Pe de altă parte, noi, spectatorii, nu ne putem imagina decât emoțiile și gândurile persoanei pe care o vedem din spate. 

Faimoasa pictură a lui Friedrich a fost interpretată și ca o poveste a tăcerii, a unui individ creator care atinge starea binecuvântată de a fi singur cu natura și propriile lor gânduri. Savantul american Theodore Ziolkowski a spus că călătorul pe stâncă ar trebui să fie văzut ca Goethe. Într-adevăr, această pictură este o conversație ciudată cu autorul Faust . Poetul i-a cerut lui Friedrich să picteze un set de studii asupra norilor, conform clasificării lor, publicat recent de Luke Howard. Friedrich nu a putut accepta o astfel de provocare: norii sistematizați științific nu ar mai transmite semnificații spirituale superioare. Pentru el, acesta ar fi „sfârșitul picturii”. Prin urmare, imaginea sa are un caracter polemic. Natura nu mângâie, este amenințătoare și apăsătoare. Rătăcitorul stă deasupra unei prăpăstii.

 

Merită să ne amintim asta ÎN anderer deasupra Mării de Ceață funcționează și în imaginația colectivă ca o metaforă a conștiinței germane. A fost folosit pe coperta Oglinda la 50 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. De la înălțimea stâncii, omul din tablou contempla fantomele nazismului. Apoi, pe coperta rautacios în octombrie 2015, rătăcitorul lui Friedrich a urmărit o mare de refugiați ieșind din marea de ceață. S-ar putea ca pictura romantică germană de astăzi să nu fie doar o alegorie a solitudinii artistice, ci și a ceații din care apare conștiința critică, precum și sensibilitatea la suferința altora.

 

Tradus din poloneza de Anna Błasiak

 

//////////////////////////////////////

 

SECRETUL PRIETENIEI LUI MARK TWAIN CU NIKOLA TESLA

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/prayer-without-words

 

Twain și Tesla au avut pasiuni similare și o prietenie amuzantă.

 

Secretul lui Mark Twain

Samuel Clemens (Mark Twain) și Nikola Tesla au împărtășit o prietenie începând din anii 1890.

Tesla a citit o mulțime de timpurii Twain când și-a revenit dintr-o boală gravă.

Cei doi împărtășeau un interes pentru electricitate. 

A avea prieteni celebri poate fi atât o binecuvântare, cât și o povară în epoca noastră suprasaturată. Dar acum aproximativ o sută de ani, ar putea fi destul de amuzant să stai cu minți strălucite și să discuți despre idei zdrobitoare. Și nici o prietenie nu este poate mai curioasă decât cea dintre legendarul scriitor american Mark Twain și una dintre cele mai iconoclaste minți vreodată – Nikola Tesla. 

După multe relatări, Mark Twain a fost fascinat de tehnologie și electricitate , în special. Vizitând New York-ul în anii 1890, s-a împrietenit cu Nikola Tesla, care avea un interes pentru Mark Twain, după ce a citit unele dintre lucrările sale timpurii când se vindeca de o boală care punea viața în anii 1870. Asta înainte să emigreze în Statele Unite. Cărțile au contribuit la recuperarea lui Tesla, după omul de știință însuși, care a spus că poveștile lui Twain erau „atât de captivante încât să mă facă să uit cu totul starea mea fără speranță”. 

În laboratorul lui Tesla. 1894. Mark Twain deține lampa de vid Tesla, alimentată de o buclă de sârmă care obține energie electromagnetică dintr-o bobină Tesla. Chipul lui Tesla este în fundal. 

Tesla a trebuit să-i explice asta Twain 25 de ani mai târziu, când s-au întâlnit, aducând scriitorul în lacrimi.

 

În timp ce puterea de salvare a vieții cuvintelor lui Twain și imaginația lor ar fi putut fi sosul secret din spatele prieteniei, un alt factor care i-a atras împreună a fost pur și simplu banii. Twain sau Samuel Clemens ca și numele său real, a investit în tehnologie nouă, inclusiv un motor electric în anii 1880. Acest fapt a făcut cunoscut numele lui Tesla lui Twain, care auzise despre motorul inventat de Tesla Westinghouse . În calitate de istorică Juliana Adelman a scris pentru Irish Times, Tesla l-a sfătuit pe Twain să nu investească într-un motor creat de James W. Paige – un sfat pe care celebrul scriitor nu l-a ținut cont, pierzând o sumă mare de bani pe tipograful mecanic al lui Paige.

 

În cele din urmă, Twain a crezut că designul motorului Tesla este superior și a fost un vizitator frecvent în laboratorul inventatorului, chiar participând la experimente. O serie de fotografii sunt dovada acestor interacțiuni fascinante. 

În laboratorul lui Tesla. 1894. Nikola Tesla (1856 – 1943, încețoșat în centru) se află în mijlocul unui experiment electric cu scriitorul Samuel Clemens (Mark Twain (1835 – 1910, stânga) și actorul Joseph Jefferson (1829 – 1905). 

 

O poveste bine cunoscută despre Clemens este că Tesla a vindecat constipația scriitorului. Autorul „Tom Sawyer” a participat la un experiment în care a petrecut o cantitate considerabilă de timp pe un oscilator electromecanic, care a generat curent alternativ de înaltă frecvență și a prezentat o placă vibrantă. A fost, de asemenea, cunoscut sub numele de mașină „cutremur” pentru tremur și zgomot. 

Tesla a crezut că ar putea fi de ajutor medical pentru Twain, despre care se știa că are probleme digestive. Vibrațiile ar putea ajuta la constipație unele conturi descrie raționamentul lui Tesla. Se pare că scriitorul s-a bucurat de mașină câteva minute până când a început să se comporte ca un laxativ, trimițându-l la toaletă.

 

Prietenia dintre cei doi titani a inclus și invitațiile lui Twain pentru ca Tesla să se alăture clubului jucătorilor în 1888 și să participe la nunta fiicei lui Twain.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/prayer-without-words

 

 

/////////////////////////

 

5 SOCIETĂȚI SECRETE AU PRETINS A FI FRONTURI ILLUMINATI

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/5-secret-societies-purported-be-illuminati-fronts

 

Organizațiile de elită au tendința de a promova teoreticienii conspirației.

 

Mai mult de câțiva oameni puternici de-a lungul istoriei lumii au făcut parte din francmasoni și societatea de elită Skull and Bones.

Organizații precum Grupul Bilderberg și Comisia Trilateral încurajează cooperarea internațională, dar provoacă nemulțumirea față de populația conspirativă.

Lideri și executivi celebri s-au angajat în mod obișnuit cu aceste grupuri, alimentând doar mai multe intrigi de-a lungul anilor.

Lăsați conspirațiștii să nu lase nicio piatră neîntoarsă când vine vorba de elita bogată, puternică și globală. Potrivit unor teoreticieni ai conspirației, Illuminati, Noua Ordine Mondială sau cabala sionistă extraterestră satanică – sau ce aveți – are multe fronturi organizaționale internaționale pentru a-și continua cucerirea lumii și a minții.

Cele mai multe dintre aceste conspirații absurde sună ca furaje pentru un complot de filme de super-eroi. Îi poți compătimi numai, după ce toată conspirația Illuminati a început de la umilă carte satirică. Cu toate acestea, existența unor astfel de organizații nu poate fi exclusă în totalitate – oamenii de la putere ar putea foarte bine să planifice să rămână la putere.

 

 

 

Acestea fiind spuse, următoarele sunt puținele organizații și societăți secrete care se presupune că sunt implicate în relațiile umbre ale coteriilor de elită ale lumii. Unele dintre originile lor sunt învăluite în mister sau intrigi. Mulți lideri celebri s-au oprit în sălile lor secrete. În cea mai mare parte, acestea nu sunt, de asemenea, deschise publicului și au avut o mână în deciziile istorice majore ale lumii de-a lungul anilor.

 

Francmasoni

 

Pictura murală a lui George Washington în Sala Memorială Masonică Națională – Allyn Cox. Creative Commons Wikimedia

Francmasonii cuprind una dintre cele mai mari organizații fraterne secrete din întreaga lume. Răspândit prin cucerirea și avansarea Imperiului Britanic de-a lungul ultimelor secole, francmasoneria rămâne populară în țările care au fost cândva sub stăpânirea britanică. Estimările aderării la acest grup sunt cuprinse între 2 și 6 milioane. Oricine are voie să se alăture. Dacă sunteți american, cel mai probabil ați trecut pe lângă o lojă francmasonă din orașul dvs. sau chiar ați mers la un fel de eveniment local acolo.

 

Francmasoneria a evoluat din cultura breslei care a înflorit în Evul Mediu. După cum sugerează și numele, a fost inițial pentru pietrari și constructori de biserici. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, masonii au început să-și asume un rol mai religios și ritualic în organizarea lor. A devenit un loc unde bărbații se întâlneau, filozofau și se ocupau de probleme politice. Prima Marea Lojă s-a deschis în Anglia în 1717.

 

Există numeroase loji independente în întreaga lume cu milioane de membri. Nu există o guvernanță care să controleze o lojă centrală. În timp ce bărbați ca George Washington au fost masoni și au avut o influență politică în acea zi, este puțin probabil ca liderul trupei de cercetași bătrâni, tăbărați în subsolul lojei, să fie implicat în orice complot de elită al dominației mondiale.

 

Clubul Boemiei

Există foarte puține comentarii publice despre Clubul Boem din partea numeroșilor săi membri. Majoritatea republicani vechi și alți bărbați conservatori. Existența clubului și a membrilor săi nu este un secret. Fiecare președinte republican de la Herbert Hoover fie a fost membru, fie a vizitat tabăra de vară – Bohemian Grove. S-a spus că, în 1942, J. Robert Oppenheimer, care a condus Proiectul Manhattan, a condus o întâlnire într-una din cluburi cu doar câțiva ani înainte ca bomba atomică să fie declanșată peste Hiroshima și Nagasaki.

 

Bohemian Club a fost fondat în 1872 și, în vremurile anterioare, avea mai mult un fler artistic și liberal în acel moment. Mark Twain și Jack London erau membri. De-a lungul anilor sa transformat în ceea ce știm în mod obișnuit – o adunare în care bărbații conservatori bogați se pot elibera și a pus pe teatru rău … Se presupune că un număr de angajați de nivel scăzut din tabăra de vară și-au dat experiențele despre retragerea inofensivă și oarecum plictisitoare pentru cei bogați și puternici.

 

Oscar Wilde, care a vizitat odată tabăra, a remarcat cu sârguință: „Nu am văzut în viața mea atât de mulți boemi bine îmbrăcați, bine hrăniți, cu aspect de afaceri”.

 

Grupul Bilderberg

Presupus a fi o aripă a guvernului mondial umbros, Grupul Bilderberg este o adunare secretă în care elitele lumii merg să discute o gamă mai largă de subiecte. O conferință anuală, grupul Bilderberg a fost creat în 1954 de prințul Bernhard al Olandei. Scopul a fost de a crea o conexiune mai bună între Europa și America de Nord.

 

La conferința anuală sunt invitați în mod obișnuit CEO-uri mari, șefi de stat și alte persoane puternice ale lumii.

 

Deși se presupune că sunt invitați și membrii mass-media, relațiile interioare ale conferinței de la Bilderberg sunt în mare parte private. Acestea fiind spuse, nu s-au raportat multe despre discuțiile lor în detaliu – inclusiv cine a spus ce. Deși pare puțin să iasă din sălile acestor conferințe, putem să ne facem o idee despre subiectele pe care le discută de la ei public agendă. De exemplu, se presupune că membrii grupului au vorbit despre asta populismul în Europa, Rusia, inteligența artificială, calculul cuantic și viitorul muncii , printre altele, la conferința de anul trecut.

 

Bilderberg respectă Regula Chatham House, ceea ce înseamnă că oricine participă la ședință poate vorbi despre informațiile obținute acolo, dar nu poate dezvălui cine le-a spus. În afară de desfășurarea obișnuită a conspirațiilor fabricii, au existat câteva critici academice valabile asupra acestui tip de organizație.

 

Craniu si oase

 

Această societate secretă nu atât de secretă se adâncește cu câteva niveluri în cadrul de elită al plutocrației conducătoare. În primul rând, este deschis doar pentru studenții de la Universitatea Yale. Și este deschis doar celor mai buni din clasă. . . sau celor cu o legătură stabilită la grup. Nepotism.

 

Fondată în 1832, Skull and Bones selectează 15 membri ai clasei junior pentru a se alătura. Odată acceptați, membrii sunt numiți „Bonesmen”.

 

Regretatul președinte George H.W. Bush și fiul său George W. Bush erau membri, precum și John Kerry și un număr de alți absolvenți puternic conectați și puternici. Desigur, acest lucru a dus la reputația Craniului și a Oaselor care fac parte din conspirația Illuminati. Unii oameni cred că Skull and Bones controlează CIA, iar alții cred că are un fel de legătură cu asasinatele lui Kennedy.

 

Clubul a fost, de asemenea, imortalizat de F. Scott Fitzgerald în 1925, când unii dintre ai săi personajele bogate de pe Coasta de Est au fost descrise ca aparținând grupului extrem de selectiv .

 

Adăugându-se intrigii, membrii Skull and Bones se întâlnesc într-o clădire asemănătoare unei cripte numită Mormânt. Numărul „322” face parte din însemnele lor și se spune că reprezintă anul 322 î.Hr., când Atena a pierdut războiul lamian și democrația lor a fost distrusă.

 

Comisia trilaterală

 

Comisia Trilaterală a fost creată de fiecare țap ispășitor favorit al conspiracistului – David Rockefeller. Teoreticienii conspirației adună adesea acest grup împreună cu Națiunile Unite, Conferința de la Bilderberg și farsa menționată mai sus – Illuminati. Aceste fronturi sau aripi ale super-conspirației ajută toate să ghideze de-a lungul lumii controlate de câteva elite.

 

Înființată în 1973, inițiativa lui David Rockefeller a fost de a face față provocărilor care au crescut din noua dependență de aliații străini, care a inclus Canada, Japonia și Europa de Vest. Similar Grupului Bilderberg, obiectivul a fost să încurajeze o mai mare cooperare internațională.

 

Există trei catedre regionale pentru Europa, America de Nord și regiunea Asia-Pacific. Întâlnirile au loc pe tot parcursul anului, cu sedii regionale la Paris, Washington, D.C. și Tokyo. Membrii săi includ oameni de stat influenți, politicieni, directori de afaceri și intelectuali. Calitatea de membru este, așa cum vă așteptați, numai prin invitație.

 

 

ALBERT EINSTEIN NU A DEVENIT GENIAL ÎN VID. IATĂ 5 DINTRE CĂRȚILE SALE PREFERATE.

Unele cărți au avut o influență profundă asupra gândirii și teoriilor lui Einstein.

 

Einstein avea o bibliotecă mare și era un cititor vorace.

Celebrul fizician a recunoscut că unele cărți i-au influențat gândirea.

Cărțile pe care le-a preferat erau în mare parte filozofice și științifice.

Fără îndoială considerat unul dintre cei mai străluciți indivizi care au trăit vreodată, Albert Einstein nu a devenit atât de realizat în vid. Fizicianul a învățat din cele mai bune minți ale istoriei, după cum o dovedește apetitul său vorace pentru lectură și extinsa sa colecție personală de cărți.

 

 

În ‘ Einstein pentru secolul 21, ‘ autorii descriu biblioteca celebrului om de știință. Conținea „o mare parte din canonul vremii”, scriu editorii Peter Galison, Gerald J. Holton și Silvan S. Schweber, referindu-se la marea colecție de cărți germane. Printre acestea se numeau nume precum Boltzmann, Buchner, Friedrich Hebbel, două ediții ale lucrărilor lui Heine, Helmholtz și von Humboldt. Au existat, de asemenea, multe cărți ale filosofilor Immanuel Kant, Gotthold Lessing, Nietzsche și Schopenhauer.

 

Dar care erau cărțile preferate ale lui Einstein? Poate că nu există un răspuns simplu la acest lucru, dar știm care funcționează creatorul teoriei relativității generale părea să revină din nou și din nou.

 

Iată cele 5 cărți și scriitori preferați ai săi, așa cum știm.

 

 

5. „Analiza senzațiilor” de Ernst Mach

Dezvoltarea teoriei relativității de către Einstein a fost influențată de propria lui admitere prin opera lui Serios – un filozof și fizician austriac din secolul al XIX-lea. În a lui Analiza senzațiilor, ‘ Mach a scris despre natura evazivă a simțurilor umane și mutabilitatea ego-ului.

 

Opera lui Mach a inclus, de asemenea, critici asupra teoriilor Newton despre timp și spațiu – o altă sursă de inspirație pentru propriile idei ale lui Einstein. De fapt, Einstein a numit o ipoteză pe care a derivat-o din Mach ca „Principiul lui Mach” – ideea că inerția este originară dintr-o interacțiune între corpuri, care era o idee pe care Einstein însuși o vedea ca fiind instrumentală.

 

Într-o 1915 scrisoare el i-a scris lui Moritz Schlick, Einstein a explicat ce scriitori i-au influențat gândirea atunci când a venit cu teoria relativității, spunând:

 

 

„Ați văzut corect, de asemenea, că această tendință de gândire [pozitivismul] a avut o mare influență asupra eforturilor mele, în special E. Mach și încă mult mai mult Hume, al cărui tratat de înțelegere l-am studiat cu fervoare și admirație cu puțin înainte de descoperirea teoriei de relativitate. Este foarte posibil ca fără aceste studii filosofice să nu fi ajuns la soluție. ‘

 

În timp ce el a dezvăluit în această scrisoare că opera lui Ernst Mach și David Hume i-a inspirat gândirea, se știe, de asemenea, că în anii următori, Einstein a ajuns să repudieze în special opera lui Mach și pozitivismul – filosofia centrată pe logică care respinge teologia și metafizica, menținând că fiecare afirmație rațională poate fi verificată științific și că cunoașterea „pozitivă” se bazează pe fenomene naturale și proprietățile lor.

4. „Don Quijote” de Miguel de Cervantes

Leopold Infeld, care a lucrat cu Einstein, a scris în autobiografia sa ‘Căutarea’ despre cât de mult i-a plăcut lui Einstein povestea clasică a lui Cervantes despre cavalerul cavaleresc Don Quijote:

 

Einstein zăcea în pat fără cămașă sau pijamale, cu Don Quijote pe noptiera sa. Este cartea care îi place cel mai mult și îi place să o citească pentru relaxare … ‘

 

3. „Etica” de Baruch Spinoza

Baruch Spinoza a fost un filozof evreu-olandez din secolul al XVII-lea ale cărui scrieri au oferit bazele iluminismului și criticii biblice contemporane. Al lui Spinoza ‘Etică’ este una dintre lucrările fundamentale ale gândirii occidentale, care descrie cosmologia completă și o imagine a realității, oferind în același timp instrucțiuni pentru a duce o viață etică. Cartea îl descrie pe Dumnezeu ca ordinea naturală, oamenii fiind „modurile” lui Dumnezeu. Tot ce se întâmplă, după gândirea lui Spinoza, rezultă din natura lui Dumnezeu.

 

Acest „panteism” al lui Spinoza făcea parte din viziunea spirituală a lumii a lui Einstein, după cum a spus el către rabinul Herbert S. Goldstein:

 

„Cred în Dumnezeul lui Spinoza, care se revelează în armonia a tot ceea ce există, nu într-un Dumnezeu care se preocupă de soarta și de faptele omenirii.” 

Filosofia lui Baruch Spinoza

 

2. „Un tratat al naturii umane” de David Hume

Prin propria sa admitere, această carte a unui filosof scoțian din secolul al XVIII-lea, care a căutat să înțeleagă legătura dintre știință și natura umană, a avut o mare influență asupra lui Einstein. Realizarea lui Hume de a articula o filozofie morală științifică a atras fizicul, la fel ca și chemarea cărții de a trece de la speculația metafizică la fapte pe care le puteți observa. Există, de asemenea, o avertizare importantă, potrivit lui Hume, că observația singură nu poate înțelege legile naturii. Această implicație a avut un impact profund asupra dezvoltării ideilor contra-intuitive ale lui Einstein.

 

1. Opera lui Johann von Goethe

 

Poate că cea mai importantă parte a marii colecții de cărți a lui Einstein a aparținut autorului german Johann von Goethe. Fizicianul deținea lucrări colectate a autorului într-o ediție de 36 de volume, împreună cu 12 volume suplimentare, precum și 2 volume din „Optica” (inclusiv un schimb de scrisori între Goethe și Schiller) și un alt volum din „Faust”.

 

Einstein a păstrat un bust al lui Goethe și era cunoscut pentru a-l cita pe scriitor asistenților săi de limbă germană. Într-o 1932 scrisoare lui Leopold Casper, Einstein i-a scris că îl admira pe Goethe ca un poet fără pereche și ca unul dintre cei mai inteligenți și mai înțelepți oameni din toate timpurile. El a adăugat că „chiar și ideile sale științifice merită să fie apreciate în mare măsură, iar greșelile sale sunt cele ale oricărui om mare”.

 

Dacă sunteți în căutarea mai multor cărți grozave de care sa bucurat omul de știință care schimbă lumea, se știe că și el a iubit „Fratele Karamazov” de Fiodor Dostoievski și „Isis dezvăluit” – un tract mistic al teozofului Helena Petrovna Blavatsky.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/jordan-peterson-gun-control

 

////////////////////////////////////////

UN NOU STUDIU CONSTATĂ CĂ RELIGIA AMELIOREAZĂ DEPRESIA. E SUFICIENT?

 

Religiositatea intrinsecă are un efect protector împotriva simptomelor depresiei.

 

Un nou studiu constată că religia ameliorează depresia. E suficient?Credit: ijeab / Adobe Stock

Conform noilor cercetări, religiozitatea intrinsecă are un efect protector împotriva simptomelor depresiei.

Cu toate acestea, religia a fost doar o conductă – cel mai mult a contat sensul semnificației.

Odată cu creșterea ratei de depresie la nivel global, religia ar putea fi un „antidepresiv natural” pentru unii.

Problema sensului rămâne una dintre cele mai mari anchete ale vieții. Este necesară religia pentru obținerea sensului? Poate funcționa mai bine o abordare budistă modernă, laică, în care sensul derivă din percepția moment cu moment în loc să rezerve credința pentru o revelație la un moment dat viitor? 

Totuși, la aceste întrebări nu se va răspunde aici noi cercetări cercetătorii brazilieni au descoperit că religia ameliorează simptomele depresive la credincioși. Publicat în revista Trends in Psychology, cercetătorii au cerut 279 de voluntari (72% femei) să răspundă la un chestionar online care se concentra pe religiozitatea intrinsecă, sensul vieții și nivelurile de anxietate și depresie.

 

 

 

Echipa concluzionează că „religiozitatea intrinsecă are un efect protector împotriva simptomelor depresiei; cu toate acestea, apare indirect, prin sensul vieții. ‘

 

Autorii notează că 4,4 la sută din populația globală suferă de depresie, femeile fiind de 1,5 până la 3 ori mai predispuse la simptome depresive. Se pare că religia oferă o bază pentru a comunica cu sacrul. Ei definesc religia ca fiind „credințele, practicile și ritualurile generale legate de sacru și variază în funcție de fiecare tradiție religioasă”. Religiositatea intrinsecă, centrul acestei cercetări, se îndreaptă spre relațiile individuale cu valorile sacre, nu utilitare – dimensiunea extrinsecă. 

Religia este antidepresivul naturii | Robert Sapolsky

 

Problema sensului în viață și religie a fost un subiect fierbinte în ultima vreme. Leigh Stein recent identificat tendința emergentă a influențatorilor fiind tratată ca autorități morale, la care a subliniat scăderea credinței ca motiv potențial: lipsită de religie tradițională, oamenii caută sens în spațiile digitale.

 

Ea scrie că 22% dintre mileniali se identifică acum ca „nones”. Peisajul religios mai larg din America sa schimbat dramatic în ultima generație. Potrivit unui Sondaj Pew 2019 , Adulții americani care pretindeau creștinismul au scăzut 12 puncte în ultimul deceniu. În general, 26% dintre adulți se identifică drept „nici unul”.

 

„Nici unul” este un termen general care înseamnă un ateu, un agnostic sau cineva care nu este interesat de nimic în special. Uneori, acest lucru include jucători care se retrag dintr-o varietate de tradiții fără a se simți investit într-una. Stein a observat că factorii de influență asupra sănătății s-au repezit pentru a umple un gol, intenționat sau nu. În timp ce scrie, 

„Am fost odată unul dintre acei milenari care au făcut din politică religia ei; Am durat trei ani ca activist feminist și organizator înainte de a mă arde în 2017. Atunci am început să observ cât de multe produse și programe de wellness au fost comercializate femeilor cu durere și cum se bazează industria social media pe a ne ține revoltați și implicați. Nu este de mirare că căutăm alinare.

 

Shadi Hamid ocupă un loc similar , deși identifică afilierile politice tribale ca înlocuitor pentru religie – în mod specific, pentru a înlocui sensul. El susține că un sfert dintre adulții americani se califică drept „nici unul”, menționând că mai puțin de jumătate sunt în mod tradițional religioși, adică participanți la biserica Christan, pe baza unui Sondaj Gallup 2019 . Hamid susține că acest pivot a avut loc atunci când religia a părăsit viața noastră.

 

„Pe măsură ce poziția creștinismului, în special, a slăbit, intensitatea ideologică și fragmentarea au crescut. Se pare că credința americană este la fel de ferventă ca întotdeauna; doar că ceea ce a fost credința religioasă a fost acum canalizat în credința politică. Dezbaterile politice despre ceea ce se presupune că înseamnă America au luat caracterul disputelor teologice. Așa arată religia fără religie. ‘ 

Hamid crede că stânga și dreapta își canalizează hibrizii politico-religioși în mod diferit: stânga trezită reutilizează păcatul original, ispășirea, ritualul și excomunicarea ca căi spre crearea unei societăți mai drepte, în timp ce dreapta a dezbrăcat o mare parte din religie din religia lor pentru a concentrați-vă anxietatea existențială asupra temelor de sânge și sol. QAnon, de exemplu, este în esență o doctrină religioasă, care necesită de la adepții săi aceleași salturi de credință.

  

Stein privește politizarea religiei – într-adevăr, religiozitatea politicii – ca un eșec al imaginației. De ce, se întreabă ea, oamenii și-au pus credința în influențatori care vând memoriile, care oferă suplimente în loc de oameni care au realizat ceva în viața lor, în afară de campaniile de marketing la cheie? De ce ne-am îndrepta către așa-zișii lideri incapabili să încerce chiar să răspundă la marile întrebări ale vieții sau, cel puțin, să oferim consolare în fața incertitudinii, rolul clasic al liderilor religioși?

 

„Există o prăpastie între vasta gamă a nevoilor noastre și ceea ce pot oferi influențatorii. Căutăm îndrumări în locuri greșite. În loc să ne ajute să ne implicăm cu cele mai importante întrebări, ecranele noastre ar putea să ne distragă atenția de la ele. Poate că trebuie să mergem la ceva de genul bisericii?

 

Echipa de cercetare din Brazilia ar putea fi de acord. Un simptom definitoriu al depresiei este incapacitatea de a prevedea un viitor mai bun. Numărul global ar putea fi de 4,4 la sută, dar în America, numărul este mai aproape de 8 la sută . America, considerată acum a douăsprezecea țară cea mai bogată din lume , pe locul trei în ceea ce privește depresia. Banii nu vor cumpăra niciodată fericirea.

 

Va fi religia? Deși palmaresul este neobișnuit, această nouă cercetare are un sentiment intrinsec al credinței în sacralitatea vieții ca antidepresiv natural, așa cum a formulat-o Robert Sapolsky. Într-o perioadă de neliniște crescândă, suspendarea neîncrederii ar putea fi ceea ce medicul a comandat – cel puțin pentru unii. 

 

Păstrați legătura cu Derek Stare de nervozitate și Facebook . Cea mai recentă carte a sa este ‘ Doza eroului: cazul psihedelicelor în ritual și terapie . ‘

https://ro.gov-civ-guarda.pt/eighth-century-pagan-temple-old-norse-gods-unearthed-norway

///////////////////////////////////////

RELAȚIA AMOROASĂ A NAZIȘTILOR CU OCULTISMUL

De ce erau naziștii atât de îndrăgostiți de ocultism, pseudostiință și magie?

 

Heinrich Himmler

Heinrich Himmler, un ocultist fervent, se adresează membrilor SS în timpul celui de-al doilea război mondial. În această fotografie, se crede că se află la castelul Wewelsburg, o locație selectată de ocultistul său personal, unde și-a distrat cei mai buni ofițeri. 

 

Ideea obsesiei naziștilor cu ocultismul a fost una populară în rândul publicului, dar există o mulțime de dezinformări despre cât de implicați au fost de fapt naziștii în ocultism.

Există câteva teorii cu adevărat bizare despre naziști, cum ar fi ideea că Hitler a fost posedat de un demon sau că cucerirea nazistă a Europei a fost alimentată de sulița magică a destinului.

În timp ce aceste teorii mai fantastice s-ar putea să nu aibă nicio bază în realitate, există multe legături reale între societățile oculte, gândirea rasistă și naziștii din secolele XX și XIX.

 

În comparație cu alte crime teribile în domeniul lor de aplicare, Holocaustul și autorii săi naziști s-au remarcat în primul rând pentru natura detașată, tehnică și științifică a genocidului. Dar, în timp ce mecanica reală a Holocaustului a fost planificată cu o raționalitate crudă și minuțioasă, naziștii au fost fundamental nestiințifici, alegând și alegând credințe bazate pe pseudostiință pentru a-și susține viziunea asupra lumii. Nu este de mirare, deci, că ar fi avut o obsesie de durată cu ocultismul. Cu toate acestea, există o mulțime de speculații nefondate despre naziști și societăți ezoterice, ritualuri și așa mai departe. Exact cât de implicați au fost naziștii cu ocultismul? 

Descendenți din atlanti

După cum se dovedește, partidul nazist a încorporat ocultismul încă de la început. Grupul politic care va deveni în cele din urmă partidul nazist (Partidul Muncitorului German sau DAP) a fost fondat parțial de indivizi din Societatea Thule, un grup ezoteric dedicat studierii originilor mitologice ale rasei ariene. Câțiva naziști proeminenți erau fie membri, fie activi în cadrul societății, inclusiv Rudolph Hess, care avea să devină deputat în urma lui Hitler; Alfred Rosenburg, șeful ministerului care supraveghea teritoriile ocupate ale Germaniei naziste în Europa de Est; și Dietrich Eckhart, care a fondat DAP.

 

Accentul principal al societății Thule a fost studiul ariosofiei, referindu-se la înțelepciunea cu privire la arienii fondați de ocultiștii Guido von List și Lanz von Liebenfels. Convingerile acestor persoane ar veni să informeze aspecte semnificative ale statului nazist, cum ar fi credința lui von List în puterea runelor magice. Exemplul cel mai strălucitor în acest sens ar fi runele gemene „sig” care au format însemnele SS. 

Von Liebenfels a susținut că poporul arian era crescut intenționat prin electricitate de zeități interstelare numite Theozoa , în timp ce celelalte rase au fost rezultatul încrucișării dintre omenire și oamenii maimuță. Potrivit lui Liebenfels, încrucișarea treptată i-a jefuit pe arieni de puterile lor magice. Liebenfels ar circula și o revistă numită Ostara bazat pe aceste credințe, al cărui cititor a inclus un tânăr Adolf Hitler.

 

În plus față de îmbrățișarea acestor idei oculte, Societatea Thule a crezut, de asemenea, că o rasă proto-ariană trăia pe insula Thule, o insulă mitologică din nord, care este probabil mai familiară prin denumirile sale alternative: Hyperborea sau Atlantida .

 

Rasputinul lui Himmler

Inel cranian

Un inel de moarte sau totenkopfring, cu runa „sig” vizibilă. Karl Maria Wiligut a jucat un rol în proiectarea unor astfel de inele. 

Wikimedia Commons

 

Cu toate acestea, în ciuda tuturor legăturilor sale cu originile nazismului, Societatea Thule s-a dizolvat în cele din urmă înainte de ascensiunea lui Hitler la putere. De fapt, un număr mare de societăți oculte germane au fost închise, deși nu din cauza unui val brusc de scepticism sau credință rațională. În schimb, activitățile și organizațiile legate de ocultism au fost deseori suprimate în Germania nazistă la cererea ocultistului personal asemănător cu Rasputin al lui Heinrich Himmler, Karl Maria Wiligut . Scopul acestui lucru era să ne asigurăm că marca proprie de ocultism a lui Wiligut va fi eminenta filozofie a naziștilor.

 

Wiligut dezvoltase o religie axată pe venerarea zeului german Irmin. Potrivit lui Wiligut, cultura germană datează din 228.000 î.Hr. , o perioadă de timp în care Pământul avea trei sori și era populat de giganți, pitici și alte creaturi mitice. El a susținut, de asemenea, că este descendent dintr-o linie de regi din această perioadă de timp. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Wiligut era un schizofrenic diagnosticat. 

Himmler, care era un adept pasionat al ocultismului, l-a consultat pe Wiligut cu privire la o mare varietate de probleme. Folosind profețiile lui Wiligut, Himmler a ales castelul Wewelsburg pentru a servi drept bază de operațiuni pentru trupele sale SS și a stabilit o cameră în castel cu un cristal reprezentând Sfântul Graal. Wiligut a ajutat, de asemenea, la proiectarea rune-acoperite capul morții sună pe care le purtau trupele SS, premii personale pe care Himmler le-a acordat.

 

Himmler a fost deosebit de atras de păgânismul lui Wiligut, deoarece nu-i plăceau originile iudaice ale creștinismului. După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Himmler credea că „vechii zei germanici vor fi restaurați”. Profitând de influența sa și de dorința șefului său de a vedea un păgânism germanic, Wiligut a încercat să elimine irminismul filosofiilor concurente. 

Străin și străin

Există câteva teorii mai nebunești despre rolul pe care ocultul l-a jucat în nazism, dintre care majoritatea au puține dovezi care să le susțină. Poate că cel mai extrem și, într-un fel, un exemplu reconfortant ar fi ideea că Hitler a fost posedat de un demon, o teorie bazată în principal pe un pasaj pe care Hitler l-a subliniat într-o copie a unei cărți intitulată Magie: istorie, teorie și practică , citind „Cel care nu poartă semințe demonice în el nu va naște niciodată o lume nouă”.

 

Au existat, de asemenea, zvonuri despre o societate ocultă bazată pe Vril, o substanță magică descrisă în carte Cursa care vine . Acest 19aopera de ficțiune din secol descrie un călător care explorează o peșteră care se pierde și descoperă civilizația subterană populată de ființe supranaturale numite Vril-Ya. În roman, aceste ființe au folosit un fluid numit Vril, pe care l-ar putea manipula telepatic pentru a vindeca, distruge sau schimba împrejurimile. Deși existența unei societăți oculte axate pe o versiune presupusă reală a lui Vril nu este verificată, nu este dificil să ne imaginăm că o astfel de societate ar fi putut găsi cumpărături în societatea nazistă obsedată de ocultism.

 

Speculații suplimentare abundă. Unii susțin că Hitler și Societatea Thule au lucrat împreună pentru a găsi în secret un guvern global totalitar secret, denumit Noua Ordine Mondială. Alții susțin că (în) celebrul ocultist Aleister Crowley a luat contact cu Hitler sau că Hitler a fost instruit în tehnici de control al minții pentru a controla mulțimea de germani pe care i-a adresat în timpul discursurilor sale. Alții susțin că Hitler a posedat Sulita Destinului , sulița care l-a străpuns pe Hristos atunci când a fost răstignit și se pretinde că îi garantează în mod magic victoria purtătorului în toate faptele lor, cu avertismentul că, dacă vor pierde lance, vor muri.

 

Există o serie de teorii succesive și mai străine despre naziști și legătura lor cu ocultismul, dintre care multe nu au nicio bază în realitate. Dar dezvoltarea unor teorii fantastice și magice despre cum au apărut naziștii și despre cum au reușit să semene atât de multă groază și distrugere este reconfortantă. Dacă ar poseda puterea ocultă, atunci nu ar trebui să ne confruntăm cu oribilul adevăr – faptul că oamenii obișnuiți, din carne și oase, sunt capabili să facă lucruri teribile pe cont propriu.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/what-does-red-pill-really-show-you

/////////////////////////////////////

 

TOP 5 OPERAȚIUNI KGB PE SOLUL SUA

 

Faimoasa agenție de informații din Rusia a avut adesea succes în obținerea secretelor americane.

 

KGB a recrutat spioni și a efectuat numeroase operațiuni în Statele Unite.

Spionii au compromis serviciile secrete și armata SUA.

Unele practici ale KGB continuă în inteligența modernă.

Un an 1980 Timp revistă articol a declarat că KGB, o agenție sovietică de securitate de stat, este organizația preeminentă de colectare a informațiilor din lume. În timp ce CIA, MI6, Mossad și Interpol pot dezbate un astfel de titlu, KGB (1954-1991) a fost cu siguranță unul dintre cele mai puternice, temute și de succes servicii de informații.

  

KGB a efectuat numeroase operații îndrăznețe și mortale. De asemenea, a fost foarte bun la recrutare. De-a lungul anilor, un număr de americani au fost implicați în lucrul pentru KGB. 

 

Desigur, nu știm cu adevărat întinderea completă a tot ceea ce a fost conceput și realizat de un astfel de grup secret. Dar, din dovezi cunoscute, iată 5 dintre cele mai de impact operațiuni pe care KGB le-a orchestrat pe solul SUA.

 

5. Flipping Robert Hanssen

 

Robert Hanssen.

Ce este o lovitură de informații mai mare decât recrutarea agenților de informații din țara inamicului? KGB-ul a reușit să realizeze mai multe astfel de fapte în timpul Războiului Rece. Un agent dublu de top a fost Robert Hanssen , un agent FBI care a spionat și pentru sovietici din 1979 până în 2001. Departamentul de Justiție numit Spionajul lui Hanssen „probabil cel mai grav dezastru de informații din istoria SUA”.

 

În prezent, executând 15 pedepse pe viață consecutive într-o închisoare federală supermax din Colorado, Hanssen a câștigat peste 1,4 milioane de dolari în numerar și diamante pentru vânzarea cu mii de documente clasificate către KGB. Aceste lucrări detaliau evoluția armelor americane și programul american de contraspionaj. Unele dintre numele de agent dublu KGB pe care Hanssen le-a dezvăluit conducătorilor săi sovietici au ajuns să fie executate. El a transmis de asemenea strategiile americane în cazul unui război nuclear.

 

Hanssen a fost prins în cele din urmă în 2001, după ce FBI a plătit 7 milioane de dolari unui agent KGB pentru un dosar pe o aluniță anonimă. Amprentele digitale și analiza vocală l-au identificat pe Hannsen.

 

 

 

 

4. Recrutarea lui Aldrich Ames

 

Aldrich Ames ‘mugshot.

 

Spionând în același timp cu Robert Hanssen, Aldrich Ames a fost, probabil, un câștig și mai mare pentru KGB. El a fost un ofițer CIA de 31 de ani, care a furnizat rușilor informații foarte clasificate CIA din 1985 până în 1994. Acțiunile sale au dus direct la moartea a cel puțin 10 surse CIA și au compromis cel puțin o sută de operațiuni de informații americane.

 

Ames a fost prins în cele din urmă când a fost observat stilul său de viață, care era prea generos pentru salariul său.

 

La procesul său, Ames admis că a renunțat „practic la toți agenții sovietici ai CIA și la alte servicii americane și externe cunoscute de mine”, oferind în același timp KGB-ului „o cantitate uriașă de informații despre politicile externe, de apărare și securitate ale Statelor Unite”.

 

Acum își ispășește condamnarea pe viață într-o închisoare cu securitate medie din Terre Haute, Indiana.

3. Operațiunea Cedar

 

Centrala electrică Hungry Horse, Montana, SUA.

 

Această operațiune nu s-a realizat pe deplin, deci de ce se află pe această listă? Ambiția ei pură. Operațiunea Cedar, care a durat peste zece ani de pregătire (1959-1972), menită să perturbe grav alimentarea cu energie a SUA. Ideea a fost de a distruge diguri hidroelectrice gigantice, precum și barajul Hungry Horse și Flathead Dam din Montana. Acest lucru ar duce la pierderea puterii pentru întregul stat New York și pentru toate regiunile din apropierea barajelor.

 

Agenții KGB au folosit o casă sigură lângă Harrisburg, Pennsylvania, pentru a coordona atacurile, ceea ce ar duce la un haos de neimaginat. Planul prevedea, de asemenea, distrugerea rafinăriilor de petrol și a conductelor de petrol între SUA și Canada. Scopul final al agenților a fost să planteze explozivi în portul New York – un port cheie pentru comerț.

 

Operațiunea este menționată în Arhiva Mitrokhin – 25.000 de note făcute de arhivistul KGB de 30 de ani Vasili Mitrokhin, pe care l-a adus cu el când a trecut la Marea Britanie. A lucrat în prima direcție șefă, unitatea însărcinată cu strângerea de informații și operațiuni străine. Mitrokhin nu a dezvăluit de ce nu s-a întâmplat Operațiunea Cedru.

 

2. Operațiunea Pandora

 

Pantere negre în protest în fața clădirii Capitol din California.

 

KGB a avut o strategie de lungă durată de a exploata tensiunile rasiale din SUA. Această abordare a culminat cu Operațiunea Pandora , un plan din anii 1960 detaliat de asemenea în Arhiva Mitrokhin. Scopul acestei operațiuni nu a fost nimic mai puțin decât începerea unui război rasial care ar consuma și autodistruge Statele Unite.

 

Potrivit lui Darien Cavanaugh, scriind pentru Războiul este plictisitor, sovieticii au căutat să zdruncine SUA și au dorit să incite la violență între grupuri radicale precum KKK, militanți afro-americani și Liga de Apărare Evreiască (JDL). Din acest punct de vedere, KGB a încercat să exploateze situația în urma asasinării lui Martin Luther King Jr., care a fost considerat de autoritățile sovietice ca fiind prea moderat și care împiedică diviziunile sociale mai mari și potențialul război civil din S.U.A.

 

În 1971, KGB a distribuit broșuri fictive care păreau făcute de Liga de Apărare Evreiască de dreapta. Broșurile, scrise de fapt de KGB, au fost trimise grupurilor militante negre, făcând afirmații că afro-americanii atacau evreii și își jefuiau magazinele din New York. Scopul KGB a fost de a incita antisemitismul în comunitatea neagră. În același timp, alte scrisori false au fost trimise grupurilor militante negre spunând că JDL atacă oamenii negri din America. Acele scrisori cereau în mod deschis represalii.

 

În urma acestui mod de operare, sovieticii au autorizat operațiunea Pandora, un plan din 1971 de a arunca în aer un colegiu istoric din New York și de a da vina pe JDL.

 

În timp ce acea operațiune nu a ajuns să explodeze și să provoace un război rasial, eforturile KGB de a stârni tensiunile rasiale au continuat până în anii 1980. Înaintea Jocurilor Olimpice din Los Angeles din 1984, scrisorile rasiste scrise de KGB au fost trimise comitetelor olimpice ale mai multor țări africane și asiatice în numele KKK american.

 

1. Conspirația lui Rudolf Abel

 

Atacul FBI al lui Rudolf Abel.

 

Rudolf Ivanovici Abel (1903-1975) a fost probabil cel mai faimos KGB „ilegal” din istorie, a cărui poveste a stat la baza filmului câștigător de Oscar al lui Steven Spielberg „Podul spionilor”. Născut William Fisher în Marea Britanie din Rusia emigrat părinți, a crescut ca ofițer de informații sovietic. Dovedindu-se pentru munca sa de informații împotriva naziștilor în cel de-al doilea război mondial, Fisher a lucrat pentru OGPU și NKVD (predecesorii KGB), înainte de a fi trimis în SUA în 1948. Folosind documente false, a trecut în SUA din Canada și a preluat o parte cheie într-un inel de spionaj din New York. Spionajul său a continuat sub supravegherea KGB până în 1957, când a fost arestat de FBI.

 

Prezentându-se ca fotograf și pictor, Fisher a jucat un rol esențial în organizarea rețelei de „voluntari” de agenți care ar contrabanda secretele atomice americane către Rusia.

 

După ce a fost descoperit în cele din urmă, Fisher și-a executat doar 4 ani din pedeapsă, schimbat cu pilotul american U-2 doborât Francis Gary Powers în 1962 pe un pod din Berlin (așa-numitul „Podul spionilor”).

 

Practica plasării imigranților „ilegali” în SUA sub identități false care ar opera atunci ca dormitori sau agenți activi a continuat până în vremurile moderne. În 2010, exista o rețea de 10 agenți de dormit rusi prins in Statele Unite ale Americii.

 

Filosoful fascist din spatele războiului informațional al lui Vladimir Putin

https://ro.gov-civ-guarda.pt/12-high-school-cliques-that-exist-today

///////////////////////////////

 

CE SIMȚEA HEMINGWAY DESPRE PATERNITATE

 

Creșterea copilului ar putea fi o distragere a atenției de la ceea ce a contat cel mai mult pentru el: scrisul său.

 

Ernest Hemingway a fost numit afectuos „tată”, dar ce fel de tată era?

 

 

În rolul meu de editor asociat al Hemingway Letters Project Îmi petrec timpul investigând cele aproximativ 6.000 de scrisori trimise de Hemingway, dintre care 85% sunt acum publicate pentru prima dată într-o serie multivolumă. Cel mai recent volum – al cincilea – se întinde pe scrisorile sale din ianuarie 1932 până în mai 1934 și ne oferă o privire intimă în viața de zi cu zi a lui Hemingway, nu numai ca scriitor și sportiv, ci și ca tată.

În această perioadă, Hemingway a explorat profunzimile emoționale ale paternității în ficțiunea sa. Dar scrisorile sale arată că creșterea copilului ar putea fi o distragere a atenției de la ceea ce a contat cel mai mult pentru el: scrisul său.

 

„Fără alibiuri” în activitatea de scriere

Hemingway a avut trei fii. Cel mai în vârstă al său, John – poreclit „Bumby” – s-a născut lui Ernest și a primei sale soții, Hadley, când Ernest avea 24 de ani. I-a avut pe Patrick și Gregory împreună cu a doua sa soție, Pauline.

Hemingway a abordat inițial paternitatea cu o oarecare ambivalență. În memoriile ei din 1933 Autobiografia lui Alice B. Toklas ”, Gertrude Stein își amintește că într-o seară Hemingway a venit în vizită și„ a anunțat … cu mare amărăciune ”că este„ prea tânăr pentru a fi tată ”.

 

Odată cu deschiderea celui de-al cincilea volum de scrisori în ianuarie 1932, Hemingway încearcă să termine ‘ Moartea după-amiaza , „relatarea sa non-ficțională a luptelor cu tauri, într-o gospodărie cu un bebeluș de șase săptămâni, un copil de trei ani care ingeră otravă de furnică și aproape că moare, o soție care încă se recuperează dintr-o secțiune C, împreună cu toate problemele cotidiene de proprietate asupra locuințelor, de la un acoperiș neetanș la cabluri defecte.

Ernest Hemingway și Pauline Pfeiffer Hemingway, cu Gregory, Patrick și Bumby în Key West, 1933. (Biblioteca Universității Princeton, autor furnizat)

 

Hemingway i-a explicat soacrei sale, Mary Pfeiffer, că, dacă cea mai recentă carte a sa ar fi scurtă, el nu ar putea pur și simplu să ia cititorii deoparte și să spună: „Dar ar trebui să vezi ce este un băiat mare Gregory … și ar trebui să vezi minunatul nostru sistem de lucru cu apa și mă duc la biserică în fiecare duminică și sunt un tată bun pentru familia mea sau cât de bun pot fi. ‘

 

Nu există „alibiuri” în activitatea de scriere, a continuat Hemingway, și „un om este un prost” pentru a permite oricărui lucru, chiar și familiei, să-și întrerupă munca. „A te refugia în succesele interne”, a adăugat el, „este doar o formă de renunțare”.

Pentru Hemingway, munca nu presupunea pur și simplu să stai la birou și să scrii. A inclus, de asemenea, diversele aventuri pentru care era renumit – pescuit , vânătoare , călătorind și socializând cu oamenii pe care i-a întâlnit pe parcurs. Deși îi învăța pe băieți să pescuiască și să tragă când erau mai mari, când erau foarte tineri, nu ezita să-i lase cu bone sau cu familia extinsă pentru perioade lungi de timp.

 

Această separare a fost deosebit de greu pe cel mai tânăr, Gregory, care, încă de la o vârstă fragedă, a fost lăsat luni de zile în grija Ada Stern, o guvernantă care trăia la înălțimea numelui ei de familie. Patrick s-a alăturat uneori părinților săi în călătoriile lor sau a rămas cu alte rude. Bumby, cel mai în vârstă, și-a împărțit timpul între tatăl său și mama sa la Paris. Viața copiilor a fost atât de peripatetică încât la Letters Project menținem o foaie de calcul pentru a ține evidența locului lor la un moment dat. 

„Papa” explorează tații și fiii în ficțiunea sa

Cu toate acestea, nu ar fi corect să spunem că lui Hemingway nu i-a păsat de copiii săi. În cel mai recent volum de scrisori, trei sunt adresate lui Patrick, două dintre ele decorate cu puncte încercuite, o tradiție a familiei Hemingway numită „toosies”, care reprezenta sărutări.

În scrisorile adresate copiilor săi, Hemingway desena uneori puncte numite „toosies”, care reprezentau sărutări. (Biblioteca Universității Princeton, autor furnizat)

 

În ficțiunea lui Hemingway, putem vedea profunzimea acelui sentiment patern și, în scrisorile sale, momentele domestice care l-au inspirat.

 

În noiembrie 1932, cu cei doi fii mai mici ai săi bolnavi de tuse convulsivă și fiind îngrijiți de mama lor la casa bunicilor lor din Arkansas, Hemingway a amânat o călătorie la New York pentru a rămâne în Key West cu Bumby.

 

„Este un copil bun și un tovarăș bun”, i-a scris Hemingway editorului său, Maxwell Perkins, „dar nu vreau să-l trag prea mult în jurul barurilor [barurilor]”.

 

În aceeași lună, Hemingway a lucrat la povestea unui tată și a unui fiu care călătoreau împreună, care urma să devină „ Tați și fii „în colecție” Câștigătorul nu ia nimic . ‘ Este una dintre singurele povești în care Nick Adams – un personaj recurent semi-autobiografic – este descris ca părinte, iar piesa reflectorizantă, melancolică, a fost scrisă la doar trei ani după propriul tată al lui Hemingway. murise prin sinucidere .

 

În poveste, Nick conduce de-a lungul unei porțiuni de autostradă în mediul rural, cu „fiul său adormit pe scaunul alături”, când începe să se gândească la tatăl său.

 

Nick își amintește multe detalii despre el: vederea lui, bună; mirosul corpului său, rău; sfatul său despre vânătoare, înțelept; sfaturile sale despre sex, nesănătoase. El reflectă la vizualizarea feței tatălui său după ce funerarul a făcut „anumite reparații executate în mod repetat, cu îndoieli artistice”.

 

Nick este surprins când fiul său începe să-i vorbească pentru că „se simțise destul de singur”, chiar dacă „acest băiat fusese cu el”. De parcă ar fi citit gândurile tatălui său, băiatul se întreabă: „Cum era, tată, când erai băiețel și obișnuiai să vânezi cu indienii?”

 

Scrisorile lui Hemingway arată că o altă poveste din colecție, „ O zi de așteptare , ‘a fost inspirat de atacul lui Bumby cu gripa din toamna anului 1932. Este o poveste aparent ușoară despre neînțelegerea greșită a unui tânăr a diferențelor dintre scările de temperatură centigradă și Fahrenheit. La fel ca Bumby, protagonistul, „Schatz” – unul dintre celelalte porecle ale lui Bumby, un termen de dragoste în limba germană – urmează școala din Franța, dar rămâne cu tatăl său când se îmbolnăvește. Schatz aflase la școală că nimeni nu poate supraviețui la o temperatură de 44 de grade Celsius, așa că, fără să știe tatăl său, își petrece ziua așteptând să moară din cauza febrei sale de 102 Fahrenheit.

 

Dar există mai multe în această poveste decât răsucirea. „Nu trebuie să stai aici cu mine, tată, dacă te deranjează”, îi spune băiatul. „Nu mă deranjează”, răspunde tatăl său. Își lasă pe fiu, fără să vrea, să creadă, pentru o zi întreagă, nu numai că băiatul va muri, ci că moartea sa nu are nicio importanță pentru tatăl său.

 

În această ușoară poveste – una dintre acele povești pe care le-a spus lui Perkins a fost scrisă „absolut așa cum se întâmplă” – găsim un erou neașteptat al lui Hemingway sub forma unui băiat de nouă ani care se confruntă cu curaj singur cu moartea.

 

Deși a scris odată că dorește ca „Câștigătorul să nu ia nimic” să facă „o imagine a întregii lumi”, Hemingway părea să înțeleagă că nimeni nu cunoaște cu adevărat experiența subiectivă a altuia, nici măcar un tată și un fiu.

 

Verna kale , Editor asociat, The Letters of Ernest Hemingway și asistent profesor de cercetare în limba engleză, Universitatea de Stat din Pennsylvania

 

Acest articol este republicat din Conversatia sub licență Creative Commons. Citeste Articol original .

https://ro.gov-civ-guarda.pt/why-de-faithing-islam-is-threat-all-america-s-religions

///////////////////////////

SCRISOAREA LUI EINSTEIN CĂTRE FREUD DESPRE PSIHOLOGIA RĂZBOIULUI ȘI GUVERNĂRII

 

O corespondență puțin cunoscută între Einstein și Freud dezvăluie gândurile sale despre război.

În această scrisoare, Einstein expune ideea unui guvern mondial condus de o elită intelectuală.

Scopul său din această scrisoare a fost de a obține o perspectivă a lui Freud asupra problemei psihologice a violenței și cum să o rezolve.

Albert Einstein este sinonim cu geniul. Deși suntem cu toții conștienți de contribuțiile sale remarcabile la știință, o mare parte din strălucirea sa este de neînțeles pentru noi, deoarece se referă la un domeniu atât de avansat al fizicii. De aceea este întotdeauna luminant să auzi gândurile personale ale lui Einstein despre un numărul altor probleme , mai puțin ezoteric științific și mai lumesc. Nu este o surpriză faptul că pentru un om la fel de deștept ca Einstein a avut o serie de îngrijorări și opinii cu privire la modul de a face față cu unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă civilizația.

 

În 1931 Institutul pentru Cooperare Intelectuală l-a invitat pe Einstein să se angajeze într-un schimb interdisciplinar de idei despre politica și pacea mondială. Mereu dorit de dialectică și opinii diverse, a continuat și a început o serie de scrisori cu Sigmund Freud. Această corespondență puțin cunoscută dintre acești doi luminari dezvăluie multe despre gândurile lui Einstein despre război, omenire și politica globală.

Einstein admira opera lui Freud și credea că unele dintre ideile sale psihologice l-ar putea ajuta să descopere problema eternă a afinității omului pentru violență. În cadrul acestor scrisori, cei doi discută pe larg natura umană și meditează atât asupra modalităților tangibile, cât și abstracte de reducere a violenței și a războiului în lume.

Există un sentiment ciudat de presimțire în aceste serii de scrisori. Întrucât atacul celui de-al doilea război mondial nu trebuia încă să-și ridice capul, cuvintele lor dețin o precizie și o importanță și mai mare. O mare parte din ceea ce discută sunt probleme care încă afectează lumea și persistă, deși cu noi actori politici și mijloace de distrugere apocaliptice mult mai mari.

 

Această scrisoare pe care o vom explora luminează un aspect al gândirii lui Einstein asupra noțiunii și naturii războiului și guvernării mondiale.

De ce războiul? Scrisoarea lui Albert Einstein către Sigmund Freud

Einstein își începe scrisoarea către Freud plângând de o situație comună a intelectualilor de-a lungul veacurilor. Faptul că suntem conduși de cei mai puțini dintre noi. Ticăloși, profitori, ideologi și alți factori moroni ai societății alcătuiesc clasele noastre politice conducătoare. Acest lucru este la fel de adevărat pe cât era atunci ca și astăzi.

 

Referindu-se la oameni precum Goethe, Jesus și Kant – Einstein menționează cât de mari lideri spirituali și morali sunt universal recunoscuți ca lideri, chiar dacă capacitatea lor de a afecta direct cursul afacerilor umane este destul de limitată și tangibil de ineficientă.

 

„… Dar au puțină influență asupra cursului evenimentelor politice. Aproape s-ar părea că însăși domeniul activității umane cel mai important pentru soarta națiunilor este în mod inevitabil în mâinile conducătorilor politici complet iresponsabili.

Liderii politici sau guvernele își datorează puterea fie folosirii forței, fie alegerii lor de către mase. Ele nu pot fi considerate ca reprezentative pentru elementele morale sau intelectuale superioare dintr-o națiune. În vremurile noastre, elita intelectuală nu exercită nicio influență directă asupra istoriei lumii; chiar împărțirea în mai multe facțiuni face imposibilă cooperarea membrilor săi la soluționarea problemelor de astăzi. ‘

 

Din punct de vedere istoric, acest lucru a fost exact în perioada în care Liga Națiunilor era în vigoare, ceea ce sa dovedit a fi un efort inutil. Einstein credea că, pentru a contracara această ineptitudine a clasei conducătoare, ar trebui stabilit un control al elitei intelectuale.

 

„În vremea noastră, elita intelectuală nu exercită nicio influență directă asupra istoriei lumii; chiar împărțirea în mai multe facțiuni face imposibilă cooperarea membrilor săi în soluționarea problemelor actuale. Nu împărtășiți sentimentul că o schimbare ar putea fi adusă de o asociație liberă de bărbați a căror muncă și realizări anterioare oferă o garanție a abilității și integrității lor? ‘

 

Einstein pare să se gândească la ideea unui filozof-rege, dar sub forma unui consiliu internațional. Ar include un organ legislativ și judiciar internațional, în timp ce ar putea soluționa toate conflictele. De fapt, ar fi un guvern mondial perfect, condus de cel mai mare dintre noi. Cu toate acestea, chiar și Einstein a fost chiar rapid să tempereze această idee politică utopică cu o notă de prudență.

 

„O astfel de asociere ar suferi, desigur, de toate defectele care au dus atât de des la degenerarea în societățile învățate; pericolul pe care îl poate dezvolta o astfel de degenerare este, din păcate, prezent vreodată, având în vedere imperfecțiunile naturii umane. 

Principala preocupare a lui Einstein

Einstein l-a abordat pe Freud pentru înțelegerea sa asupra inconștientului și pentru că știa că „simțul realității lui Freud este mai puțin înnorat de gândirea doritoare”. În abordarea lui Freud cu privire la această problemă, Einstein expune îngrijorarea trasând pofta omului de putere, lăcomie, capacitatea de rău și rădăcinile psihologice ale unui individ care este trezit la violență, ceea ce duce inevitabil la marșul comun al morții al războiului de masă.

 

Esența anchetei lui Einstein cu Freud ar putea fi rezumată după cum urmează:

 

Există vreo modalitate de a elibera omenirea de amenințarea războiului?

„Se știe că, odată cu înaintarea științei moderne, această problemă a ajuns să însemne o chestiune de viață și de moarte pentru civilizație așa cum o cunoaștem noi; cu toate acestea, pentru tot zelul afișat, fiecare încercare de soluționare a acestuia sa încheiat într-o defecțiune lamentabilă. ‘

 

Soluția lui Einstein pentru o guvernare internațională a elitelor minții și intelectului trebuie să se lupte mai întâi cu o serie de probleme. Una dintre acestea fiind naționalismul, creșterea mulțimii tuturor acelor boli psihologice menționate mai sus ale omului individual.

 

„Astfel sunt condus la prima mea axiomă: căutarea securității internaționale implică predarea necondiționată de către fiecare națiune, într-o anumită măsură, a libertății sale de acțiune, a suveranității sale, adică, și este clar, fără îndoială, că nu alt drum poate duce la o astfel de securitate. ‘

 

La începutul secolului al XX-lea s-au văzut o serie de mișcări politice și filosofice care au încercat să stabilească acest tip de guvernare mondială. Einstein a recunoscut acest fapt și și-a dat seama că trebuie să existe ceva mai profund în joc în opoziție cu acest scop.

 

„Malul succes, în ciuda sincerității lor evidente, a tuturor eforturilor depuse în ultimul deceniu pentru a atinge acest obiectiv nu ne lasă loc să ne îndoim că sunt în lucru factori psihologici puternici care paralizează aceste eforturi. Unii dintre acești factori nu sunt departe de căutat. Pofta de putere care caracterizează clasa guvernantă din fiecare națiune este ostilă oricărei limitări a suveranității naționale. ‘

 

Einstein subliniază că în multe națiuni există un grup restrâns de oameni al căror unic scop este de a-și promova interesele personale și puterea prin război. Aceasta este concluzia logică pentru orice grup care se ridică la putere, indiferent de dispoziția lor politică. Indiferent dacă este vorba de retorică de stânga sau de dreapta, singura modalitate de a-și impune și de a avansa puterea este prin violență și război.

 

„Am în mod special în minte acel grup mic, dar hotărât, activ în fiecare națiune, compus din indivizi care, indiferenți de considerațiile și restricțiile sociale, consideră războiul, fabricarea și vânzarea armelor, pur și simplu ca o ocazie de a-și promova interesele personale și de a le extinde autoritatea lor personală. ‘

 

Ei reușesc să elimine acest lucru politic, folosindu-și controlul asupra mass-media și a altor instituții variate.

 

„O altă întrebare o urmărește cu greu: cum este posibil ca această mică clică să îndrepte voința majorității, care trebuie să piardă și să sufere printr-o stare de război, în serviciul ambițiilor lor? Un răspuns evident la această întrebare pare să fie că minoritatea, clasa conducătoare în prezent, are școlile și presa, de obicei și Biserica, sub degetul mare. Acest lucru îi permite să organizeze și să influențeze emoțiile maselor și să își facă instrumentul din ele. ‘

 

Deși Einstein și-a dat seama că acest răspuns este mai mult decât pare. Sub suprafață se află nu numai rădăcina unei probleme mai profunde, ci și o soluție potențială la această anchetă foarte gravă asupra naturii umanității.

 

„Cu toate acestea, chiar și acest răspuns nu oferă o soluție completă. O altă întrebare apare din aceasta: Cum reușesc aceste dispozitive atât de bine să-i atragă pe oameni la un entuziasm atât de sălbatic, chiar să-și sacrifice viața? Este posibil un singur răspuns. Pentru că omul are în el pofta de ură și distrugere. În timpurile normale, această pasiune există într-o stare latentă, ea apare doar în circumstanțe neobișnuite; dar este o sarcină relativ ușoară să o pui în joc și să o ridici la puterea unei psihoze colective. Aici stă, probabil, esența întregului complex de factori pe care îi luăm în considerare, o enigmă pe care numai expertul în tradiția instinctelor umane o poate rezolva. ‘

 

În întrebarea lui Einstein adresată lui Freud este dorința de a putea identifica și apoi remedia această „enigmă a instinctelor umane”.

 

Este posibil să controlăm evoluția mentală a omului astfel încât să-l facem dovada împotriva psihozei urii și a distructivității?

„Aici mă gândesc în niciun caz doar la așa-numitele mase necultive. Experiența dovedește că mai degrabă așa-numita „Intelligentzia” este cea mai potrivită pentru a se supune acestor sugestii colective dezastruoase, deoarece intelectualul nu are contact direct cu viața în stare brută, ci o întâlnește în forma sa cea mai ușoară și sintetică pe cea tipărită pagină.’

 

Scrisoarea lui Einstein ne lasă multe de gândit. Scrisoarea lui poate fi citită în întregime aici.

 

Răspunsul lui Freud este la fel de convingător și încearcă să răspundă la o mulțime de întrebări pe care le-a pus Einstein.

 

În timp ce la prima vedere, concluziile lor ar putea părea neplăcute, mai ales în lumina tragediilor care au avut loc în lume doar un deceniu mai târziu în timpul celui de-al doilea război mondial. Sinceritatea lor sinceră și dărâmarea problemelor cu care ne confruntăm cu toții ne apropie cu un pas de remedierea pericolelor războiului și a guvernării mondiale nedrepte.

 

Dar insistența mea asupra a ceea ce este cea mai tipică, cea mai crudă și extravagantă formă de conflict dintre om și om a fost deliberată, deoarece aici avem cea mai bună ocazie de a descoperi modalități și mijloace pentru a face imposibile toate conflictele armate.

///////////////////////////////////////////////////

ORIGINILE SATANISMULUI: O ISTORIE UMANISTĂ?

 

De la războaie religioase la conspirații otrăvitoare franceze până la contracultură, ne uităm la originile satanismului.

 

Originile satanismului: O istorie umanistă?Încă de la D.W. Filmul lui Griffith din 1926 „Durerile lui Satana”.

Cultura pop a pictat percepțiile noastre despre satanism mai mult decât faptele istorice.

În cea mai mare parte a istoriei sale, termenul de satanism a fost un epitet folosit împotriva dușmanilor religioși, nu o mișcare legată de un set comun de credințe.

Astăzi, filozofia sataniștilor are mai multe în comun cu empirismul sau ateismul decât cu religiile bazate pe credință.

Imaginați-vă un satanist. Dacă sunteți ca majoritatea americanilor, acea imagine mentală apare direct de pe un album Iron Maiden. Calea craniului umplută cu o minge de vin-sânge. Desigur. Pumnalul ondulat flutura amenințător peste un sugar sacrificat. Natural. O dragoste pentru haine negre și accesorii atrăgătoare, ca unele Liberace monocromatice. Glumind deoparte, ultimul poate verifica. (Vom afla de ce mai târziu.)

Ideea este că concepțiile populare ale satanismului au la fel de multe în comun cu satanismul real ca și Traseu de pui face cu gândirea critică. B-filme, albume rock, talk-show-uri, panică morală ocazională , toți au colorat percepția noastră despre această mișcare și istoria ei.

 

În ciuda intensității îngrijorărilor pe care oamenii le au față de închinarea la Satana, religia așa cum o cunoaștem astăzi are mai multe în comun cu contracultura anilor 1960 decât cuvele și maleficia anilor 1660. 

De schisme și sataniști

 

O descriere a unei vrăjitoare engleze purtate în iad de Satan. Această gravură pe lemn din 1555 a fost sculptată în timpul în care „satanismul” a intrat în lexiconul englez

Termenii ‘ satanism „și„ satanist ”pot fi urmărite până în anii 1560 – nu ca o denumire religioasă atribuită propriei persoane, ci ca un mod de a descrie pe cineva cu o„ dispoziție satanică ”.

 

În Copiii lui Lucifer: originile satanismului religios modern , istoric religios Ruben van Luijk ia act de termenul legat de lexiconul nostru cultural în timpul războaielor europene de religie. În timpul acestei serii de conflicte, creștinii s-au luptat cu alți creștini timp de peste un secol până în pacea din Westfalia în 1648.

Pentru a-și valorifica convingerile, romano-catolicii ar eticheta protestanții drept sataniști. Nu că ei credeau că protestanții se închină diavolului, mai mult că credințele lor eretice erau aliniate cu planul lui Satana pentru lume. Protestanții, folosind apărarea încercată și adevărată „Eu sunt cauciuc și lipit de tine”, l-au lobat chiar înapoi către catolici pentru credințele lor eretice și imaginile gravate. Ambii i-au cenzurat pe anabaptiști cu apelativul.

 

Ca atare, subliniază van Luijk, satanismul a fost inițial un epitet și nu ar veni să descrie „venerația intenționată, motivată religios a lui Satana” până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

 

O cină otrăvită la palatul Deviant

 

În timp, oamenii au împrumutat eticheta satanistă ca a lor, dar este încă dificil să vorbești cu un satanism coerent și cuprinzător până în secolul al XX-lea. Nu a fost o singură mișcare legată de o instituție comună sau de un text religios. Sataniștii au fost și sunt oameni foarte individualizați, cu motive și puncte de vedere semnificativ diferite cu privire la ceea ce presupunea religia lor. Cu toate acestea, există teme care creează linii de tendință istorice pentru a le identifica

În vremuri de dificultăți și disperare, țăranii s-ar apela uneori la satanism ca mijloc de a sfida clasa conducătoare. Satana este, la urma urmei, rebelul suprem din mitologia creștină. Cu biserica și statul împletite pentru o mare parte din istoria europeană, satanismul a fost ultimul partid anti-establishment. Alteori, membrii clasei superioare s-au orientat spre satanism ca un mijloc de a rupe regulile și normele societății, poate din toată inima, poate pentru decadență și titilare.

 

Dar cel mai adesea, satanismul a rămas o acuzație adunată asupra altora. În timpul Afacerii otrăvurilor , imaginația poporului francez a combinat cazuri de otrăvire anecdotice, dar cu profil înalt, cu teama de vrăjitorie. Panica și ancheta care au urmărit au văzut oameni de toate clasele denumiți vrăjitoare și sataniști pentru a fi alungați, închiși sau executați.

 

 

 

 

Nici cei apropiați regelui Ludovic al XIV-lea nu erau imuni. Athénaïs de Montespan, amanta preferată a regelui, a fost acuzată că deține „o masă neagră sângeroasă” unde l-a vrăjit pe rege prin ritualuri demonice. Ea a scăpat de persecuții suplimentare, dar alții nu au fost atât de norocoși.

 

Simpatie pentru diavol

 

În satanismul modern, Satan este adesea văzut ca o figură metaforică care se opune tiraniei și credințelor iraționale. Această pictură, realizată de Thomas Lawrence, arată un războinic Satan care își cheamă legiunile.  

 

Satanismul contemporan a luat stăpânire pe Anton LaVey. În 1966, a fondat Biserica lui Satana în – unde altundeva? – San Francisco. Ar continua să publice Biblia satanică în 1969, și marca lui de satanism este probabil cea mai îndepărtată a culturii moderne.

 

Satanismul lui LaVey este ateu * și este descris ca o „religie trupească”. Adepții cred că toți zeii sunt fictivi și că importanța supremă se găsește în sine și în urmărirea intereselor proprii. La fel ca alți zei, Satana nu este o zeitate de venerat. El este în schimb o metaforă pentru adversarul suprem al iraționalității și al credințelor religioase. (Numele ‘ Satana „vine din ebraică pentru„ cel care se opune. ”)

 

Dar cum rămâne cu ierarhiile, echipamentele, simbolurile și masele negre? Nu este tot acel teatru mai mult decât puțin irațional? Nu, conform Peter Gilmore , mare preot al Bisericii lui Satana. Într-un interviu cu Punct de anchetă , explică motivul din spatele acestor ritualuri:

 

„Puteți avea simbolism laic, ritual și spectacol, și este foarte eficient și este ceva care face parte din natura animalului uman. […] Camera rituală poate fi un loc în care puteți efectua dramatic ceea ce eu numesc „psihodrama auto-transformativă”. Eliberăm emoțiile pe care le considerăm că ne-ar răni în căutarea regulată a fericirii noastre, astfel încât să le putem lăsa să plece.

 

Dar Biserica lui Satana nu este singura instituție satanistă contemporană. Templul satanic a devenit bine-cunoscut pentru cascadoriile sale extravagante de activism, cum ar fi dezvăluirea unui Statuia înaltă de 8 metri a lui Bephomet la clădirea Capitolului de Stat din Arkansas .

 

În timp ce Biserica lui Satana adaugă un aspect ritualistic unei filozofii obiectiviste, Templul satanic vede angajamentul social și îmbunătățirea ca fiind critice pentru credințele sale. Mai degrabă decât evanghelizarea unei atitudini de diavol-poate-îngriji, ei caută să găsească un echilibru între individ și societate. După cum i-a explicat Lucien Greaves, purtătorul de cuvânt al

Templului satanic IndieWire :

 

Nu căutăm doar dezordine, haos și subminarea civilizației occidentale. De fapt, încercăm să susținem cu adevărat valorile iluminismului, aducând rațiune și respect pentru știință în îmbunătățirea condiției umane.

 

Cele șapte principii ale Templului vorbește cu această viziune asupra lumii. De exemplu, ei cer adepților să acționeze cu compasiune, să respecte libertatea altora și să aibă grijă ca convingerile să nu denatureze faptele științifice. Cu greu crezul unui bogeyman cinematografic. De asemenea, ei îl privesc pe Satan ca pe o metaforă a rebelului suprem împotriva tiraniei.

 

Deocamdată, acolo vom pune semnul de carte în această (scurtă) privire asupra istoriei satanismului. Sataniștii nu sunt un grup de oameni care se închină unui ticălos cosmic de dragul răului. Sataniștii de astăzi sunt antiautoritari, deși teatrali, liber-gânditori care văd în Satana o figură mitică, eroică. Dacă putem înțelege asta, poate ne putem salva o viitoare panică morală sau două.

 

* Totuși, la fel ca creștinismul, satanismul nu este unul unic pentru toți. Aici explorăm satanismul ateist, dar există sataniști teisti, care cred într-o ființă spirituală. Și, potrivit lui Van Luijk, pot chiar să se închine zeităților alături de Satan, cum ar fi Loki, Set sau Kali.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/5-different-new-year-celebrations-from-around-world

/////////////////////////////////

 

 

 

///////////////////////////////

 

200 DE PREJUDECĂȚI COGNITIVE GUVERNEAZĂ GÂNDIREA NOASTRĂ DE ZI CU ZI

 

Aproape 200 de prejudecăți cognitive guvernează gândirea noastră de zi cu zi. Un nou Codex le reduce la 4.

Aproape 200 de prejudecăți cognitive ne afectează luarea deciziilor.

Cantitatea de prejudecăți ar trebui să ne învețe smerenia.

Și ar trebui să recunoaștem și rolul esențial pe care îl joacă în viață.

În afară de figurile spirituale mitice și de regii biblici, oamenii nu sunt obiectivi în modul în care reacționează la lume. Oricât am dori să fim corecți și imparțiali cu privire la modul în care ne ocupăm de situațiile care apar zilnic, le procesăm printr-o serie complexă de prejudecăți interne înainte de a decide cum să reacționăm. Chiar și cei mai conștienți de noi dintre noi nu pot scăpa de spectrul complet al prejudecăților interne.

Biasurile cerebrale pot deveni rapid o sală de oglinzi. Modul în care înțelegeți și păstrați cunoștințele despre comenzile rapide cognitive va determina ce beneficii, dacă este cazul, puteți obține din știința psihologică substanțială care a fost făcută în jurul lor. Aici ne uităm la diferite moduri de înțelegere a prejudecăților cognitive și la diferite abordări ale învățării de la acestea. Bucurați-vă!

 

 

 

Abordarea lui Peter Baumann

 

Inițial pionier al muzicii de dans electronice germane, Peter Baumann se dedică acum explorării științei și filosofiei experienței umane. Pentru el, prejudecățile cognitive sunt totul și nimic.

 

Nu există nimic care să nu fie o părtinire.

Preferăm mâncarea dulce decât mâncarea amară, terenul solid față de terenul instabil și sunt impregnați de ipoteze culturale care ne ajută să trăim mai pașnic în societate. Observând că prejudecățile există în domeniul biologic, Baumann eliberează părtinirea cognitivă din capcana de a fi privite ca un fenomen complet mental. 

 

Tendințele nu obstrucționează o viață sănătoasă sau pozitivă.

Tendințele sunt comenzi rapide pe care le-am moștenit prin generațiile trecute. Sunt concepute pentru a ne ajuta să supraviețuim. Biasul de confirmare, de exemplu, rezolvă problema de a nu putea lua toate informațiile lumii de fiecare dată când luăm o decizie. Desigur, a fi închis pentru informații noi este la fel de periculos în societatea modernă, unde informația este moneda lumii noastre bazate pe cunoaștere.

 

Particularitatea preferată a lui Baumann?

Tendința de unicitate îl amuză cel mai mult pentru că este o prejudecată pe care fiecare persoană o are în mod necesar. Cu toții ne gândim la noi înșine ca fiind unici, deoarece fiecare persoană se află în centrul propriei existențe. Dar, interesant, există cercuri de unicitate. Oamenii cu care ai relații strânse sunt mai unici decât oamenii pe care nu îi cunoști. Care, desigur, are unele limitări evidente ca punct de vedere fiabil.

 

Ce trebuie să faceți cu privire la prejudecăți

Ascultă mai bine, spune Baumann. Înțelegerea predispozițiilor pe care le aducem la masă ar trebui să ne facă mai deschiși la înțelegerea punctelor de vedere ale altor persoane. Dacă nu ești atât de special, nu atât de corect, nici atât de perfect tot timpul, există o probabilitate mai mare ca tu să ai ceva valoros de învățat de la alții.

Buster Benson (manager de marketing la Slack) a decis să organizeze 175 de prejudecăți cunoscute într-un codex gigant.

 

(Cu ajutorul ilustrațiilor de Ioan Manoogian III ), a sortat părtiniri pentru duplicate și le-a grupat în patru categorii mai mari, numite fiecare „enigmă” sau „problemă”. Toate aceste patru ne limitează inteligența, dar încearcă să fie de ajutor. Potrivit lui Benson, „Fiecare prejudecată cognitivă există acolo pentru un motiv – în primul rând pentru a economisi creierului nostru timp sau energie.” Dar rezultatul final al utilizării unor astfel de comenzi rapide mentale, care sunt adesea utile, este acela că ele introduc și erori în gândirea noastră. Devenind conștienți de modul în care mintea noastră ia decizii, putem fi atenți la inexactitățile și erorile inerente și, sperăm, să acționăm cu mai multă corectitudine și grație.

 

Lumea este un set de informații care este prea enorm pentru a fi manipulat de creierul tău.

Dacă ceva a fost deja în amintirile noastre și suntem obișnuiți să vedem problema într-un anumit fel, așa este probabil că creierul nostru va reacționa din nou la aceasta. Prejudecățile care decurg din aceasta sunt numeroase – Bias atențional, de exemplu, asta ne spune să percepem evenimentele prin gândurile noastre recurente din acel moment. Acest lucru ne împiedică să luăm în considerare căi și posibilități alternative.

Particularitățile noastre care rezultă din acest tip de gândire includ efectele de context, părtinirea memoriei în stare de spirit congruentă sau gol de empatie, ceea ce ne face să subestimăm influența impulsuri viscerale asupra atitudinilor și acțiunilor noastre.

 

Ne uităm la cât de mult s-a schimbat ceva mai mult decât la noua valoare a acestui ceva dacă a fost prezentat de la sine. Cue Efect de focalizare , Iluzie de bani , Conservatorism , sau Distincția de distincție 

Și pentru că nu poți înțelege totul, îți va lipsi întotdeauna o mulțime de informații esențiale.

Folosim stereotipuri și gânduri rapide de completare a lacunelor pentru a lua decizii cu privire la ceva atunci când nu știm totul despre el. Greșeli mentale precum Eroare de atribuire a grupului , Eroare de atribuire finală , Stereotipuri , Esențialism , Efect bandwagon si Efectul placebo toate apar dintr-o astfel de abordare cognitivă.

 

Potrivit lui Benson și, probabil, după propria experiență de viață, avem și tendința de a ne plăcea mai mult lucrurile și oamenii pe care îi cunoaștem decât cei pe care nu îi facem. În acest grup, am găsi Efect de majoretă si Efect de pozitivitate printre alții.

 

Trebuie să acționați rapid, așa că vă veți baza pe un set limitat de informații.

Aceste probleme cognitive apar din a lua decizii fără a avea tot timpul și informațiile pe care le-ați prefera. Deseori trebuie să ne hotărâm rapid asupra unui curs de acțiune, bazându-ne pe prejudecăți și instinct, mai degrabă decât pe toate faptele posibile.

 

O modalitate de a lua decizii rapid este să o faci cu încredere, convingându-te că ceea ce faci este important. Din această cauză, adesea devenim prea încrezători, ducând la prejudecăți precum efectul Dunning-Kruger, atunci când oamenii își supraestimează abilitățile, precum și Optimism Bias și Fotoliu Fallacy.

 

Când trebuie să mergem pentru asta, avem tendința de a „favoriza imediatul”, scrie Benson. Lucrul din fața noastră valorează mult mai mult decât ceva potențial și îndepărtat.

 

Trebuie să vă amintiți unele lucruri. Dar este imposibil (și total nedorit) să ne amintim totul.

Există atât de multe informații care pătrund în viața noastră de zi cu zi, încât suntem constrânși să alegem între ce să ne adresăm și ce să uităm. Această suprasolicitare are ca rezultat alegerea generalizărilor și a altor părtiniri care ne ajută să facem față atacului de date.

 

Unele dintre tacticile pe care ne bazăm includ crearea de amintiri false sau eliminarea specificului în favoarea stereotipurilor și prejudecăți . Din păcate, este mai ușor să funcționeze astfel pentru unii oameni.

 

De asemenea, avem tendința de a reduce evenimentele și listele la elemente comune, alegând un număr mic de articole care să reprezinte ansamblul. Un alt lucru pe care îl facem este stocarea amintirilor pe baza modului în care le-am experimentat. Acesta este momentul în care circumstanțele experienței afectează valoarea pe care i-o acordăm. Aceasta este, de asemenea, atunci când avem astfel de prejudecăți mari, cum ar fi Vârful fenomenului limbii , care este atunci când simțim că suntem pe punctul de a ne aminti ceva, dar nu reușim să o facem. Știi acel sentiment.

 

O altă părtinire modernă și distractivă de acest fel este Efectul Google , numită și „amnezie digitală”. Atunci uităm rapid informațiile ușor de găsit online folosind un motor de căutare precum Google. Să vedem dacă acest lucru se întâmplă cu acest articol.

 

 

„Te uiți la această serie copleșitoare de prejudecăți și distorsiuni cognitive și îți dai seama cum există atât de multe lucruri care vin între noi și realitatea obiectivă”, Manoogian a explicat The Huffington Post. „Unul dintre cele mai copleșitoare lucruri pentru mine care a ieșit din acest proiect este smerenia.”

Abordarea reductivă

 

Deși există aproape 200 de prejudecăți cognitive care ne încadrează în luarea deciziilor în fiecare zi, iată 20 la care ați putea dori să acordați o atenție deosebită. La Business Insider , Samantha Lee pus laolaltă un mare infografic prezentând 20 de prejudecăți cognitive care pot împiedica luarea de decizii solide.

 

Julia Galef, președinta Centrului pentru raționalitate aplicată, spune că a privi problemele ca pe un outsider este o abordare sigură pentru a depăși prejudecățile angajamentului și eroarea scăzută a costurilor. Intel a folosit această abordare în mod renumit pentru a lăsa în urmă un produs șocant de cip de memorie pentru întreprinderi mai profitabile.

 

MINTEA ȘI CREIERUL

 

ABILITATEA COGNITIVĂ LEGATĂ DE O MAI BUNĂ DISTANȚARE SOCIALĂ

Memoria de lucru este calul de lucru al cunoașterii. A avea mai puțin din el are efecte secundare. 

 

Un nou studiu constată că persoanele cu o capacitate mai mică de memorie de lucru erau mai puțin susceptibile să practice distanțarea socială.

Studiul a constatat, de asemenea, că memoria de lucru era legată de modul în care un subiect s-a comportat într-un joc de ultimatum.

Descoperirile ajută la explicarea de ce unii oameni nu se distanțează social și oferă noi modalități de a încuraja distanțarea corectă.

Distanțarea socială este dificilă. Puțini oameni ar contesta acest fapt. În ciuda acestui fapt, în acest timp dintre începutul unei pandemii și crearea unui vaccin eficient, este esențial. Un flux nesfârșit de oameni de știință, organizații majore , iar experții în sănătate publică sunt de acord cu privire la beneficiile distanțării sociale pe care le oferă sănătății publice și personale. Mulți dintre ei adaugă că distanța socială adecvată ar putea rate mai mici de infecție și ne readuce la normalitate mai devreme.

 

 

 

În ciuda eforturilor depuse de acești experți, mulți alți oameni continuă să aglomereze baruri, să refuze să poarte măști și să organizeze petreceri. Acest lucru duce frecvent la rezultate previzibile , focare noi , și asteapta mai mult până ce noi ceilalți putem ieși din nou.

 

Din fericire, adepții exasperați ai lumii se pot consola în descoperirile unui nou studiu ceea ce sugerează că persoanele care nu respectă regulile testează mai puțin capacitatea cognitivă decât cei care o respectă

Memorie de lucru sau memorie de lucru greu?

 

Memoria de lucru este acea parte a memoriei noastre care se referă la cantități limitate de informații utilizate în serviciul altor procese mentale pentru o perioadă scurtă de timp. Mai multe studii se asociază cu a avea mai multă memorie de lucru funcție cognitivă superioară . De un interes deosebit sunt multe studii care au a arătat că o memorie de lucru mai mare se referă la capacitatea mai bună de a urmări noi și reguli complexe , mai ales sub stres.

 

Acest lucru i-a determinat pe autorii noului studiu să suspecteze că ar putea exista o legătură între memoria de lucru pe care o are o persoană și cât de bine s-a distanțat social în primele zile ale focarului.

 

Pentru a afla, au chestionat 850 de adulți americani de pe platforma Mechanical Turk imediat după începutul recomandărilor de distanțare socială din martie 2020. Întrebările s-au concentrat asupra respectării ordinelor de distanțare socială impuse recent. Participanții au finalizat, de asemenea, teste concepute pentru a măsura memoria de lucru, inteligența fluidă, modul în care au văzut costurile și beneficiile distanțării și Test de personalitate Big Five .

 

Subiecții de testare cu amintiri de lucru mai puternice au fost mult mai probabil să raporteze că au luat măsuri de precauție pentru a evita COVID-19, cum ar fi evitarea adunărilor mari, decât alții. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, o relație similară, dar mai mică, între cât de bine s-a distanțat social un subiect și scorurile lor la un test de inteligență fluidă și de agreabilitate.

 

Cercetătorii au căutat un posibil mediator sub forma analizei cost-beneficiu a distanțării sociale a subiectului testat. Întrebând subiecții cât de mult au fost de acord cu afirmații precum „Distanțarea socială poate reduce la minimum povara asupra resurselor medicale, astfel încât persoanele care au nevoie să le poată utiliza” și comparând rezultatele între întrebările legate de cost și beneficii, cercetătorii au putut determina modul în care fiecare subiectul testat a văzut costul și beneficiile distanțării.

 

În timp ce au descoperit o relație între analiza cost-beneficiu și cât de bine s-au distanțat – oamenii care au decis că beneficiile distanțării au depășit costurile pentru ei înșiși și ceilalți au fost mai buni la distanță – efectul a fost doar un meditator parțial. Aceasta înseamnă că, chiar și după ce a contabilizat-o, cantitatea de memorie de lucru pe care o avea o persoană a fost încă un factor în cât de mult alege să se distanțeze social.

 

Într-un experiment separat, cercetătorii au făcut ca subiecții testați să joace un joc de ultimatum. În acest joc, participanții au trebuit să stabilească dacă vor împărți surplusul de resurse cu un alt jucător. Într-o singură iterație, computerul care a jucat ca adversar al subiectului testului ar putea penaliza subiectul testului dacă oferta pe care a făcut-o a fost considerată „nedreaptă”.

 

Așa cum s-ar putea aștepta unii dintre voi, jucătorii cu cea mai bună memorie de lucru s-au apropiat cel mai mult de o divizare „echitabilă”, definită aici ca împărțind surplusul la jumătate, cu o marjă mare. Autorii sugerează că acest lucru se datorează faptului că acești subiecți au fost mai capabili să evalueze consecințele neființării corecte și au lucrat atât pentru a evita pedepsirea, cât și pentru a-și maximiza recompensa.

 

Deci, ce înseamnă acest lucru pentru noi?

 

Descoperirile sugerează o corelație între capacitatea memoriei de lucru și cât de bine se țin oamenii de regulile de distanțare socială. Acest lucru se menține după controlul variabilelor care ar putea afecta capacitatea cuiva de a se izola, cum ar fi statutul socio-economic, vârsta sau chiar starea de spirit. După cum menționează autorii în gândurile lor finale, acest lucru are sens, având în vedere dovezile că memoria de lucru ajută atât la respectarea normelor sociale, cât și la determinarea beneficiilor și riscurilor.

 

După cum au spus:

 

„… descoperirile noastre sunt în conformitate cu cadrul teoretic conform căruia respectarea distanțării sociale în timpul izbucnirii timpurii a unei boli infecțioase este determinată de gânduri deliberate despre costurile și beneficiile acestei practici. Noua noastră observație este că decizia de a respecta norma de distanțare socială în stabilirea priorităților beneficiilor societale față de costurile personale este condiționată de capacitatea WM a fiecăruia, nucleul cunoașterii umane.

 

Co-autorul Weizhen Xie a explicat acest lucru într-un interviu acordat PsyPost :

 

„Decizia de a respecta sau nu orientările privind distanțarea socială este una dificilă, mai ales atunci când există un conflict între beneficiile societale (de exemplu, prevenirea tensionării resurselor de sănătate publică) și costurile personale (de exemplu, pierderea conexiunii sociale și provocările financiare) . Această decizie se bazează în mod critic pe capacitatea noastră mentală de a păstra în capul nostru mai multe bucăți de informații potențial conflictuale, care este denumită capacitate de memorie de lucru.

 

Înainte să începeți să vă simțiți prea încântați de cât de bine ați respectat până acum reglementările privind distanțarea socială, a scris co-autorul Weiwei Zhang postare online că memoria de lucru nu este întreaga poveste:

 

„Nu există nicio îndoială că mulți factori pe care nu i-am inclus în acest studiu pot contribui, de asemenea, la respectarea distanței sociale, poate cu relații și mai puternice. Prin urmare, este inadecvat atribuirea diferențelor individuale în comportamentele de distanțare socială în întregime abilităților cognitive, cum ar fi capacitatea memoriei de lucru și inteligența fluidă.

 

În cadrul studiului, autorii sugerează că aceste descoperiri ar putea duce la noi modalități de a ajuta publicul să respecte în viitor mandatele de distanțare socială. Ei exprimă, de asemenea, optimismul în ceea ce privește cantitatea de memorie de lucru necesară pentru respectarea regulilor va scădea în timp, pe măsură ce noțiunea de a purta o mască și distanțarea socială devine mai răspândită. Aceste constatări consolidează studiile anterioare care sugerează că memoria de lucru este o parte integrantă a capacității cognitive și poate duce la cercetări suplimentare cu privire la rezultatele practice ale faptului că trebuie să lucrezi mai mult sau mai puțin.

 

Mulți oameni sunt de acord că distanțarea socială este dificilă. În ce sens este dificil să varieze între oameni. Deși este amuzant să spunem că oamenii care nu poartă măști sunt proști, concluziile acestui studiu vorbesc despre dificultatea inerentă de a asigura respectarea în masă a măsurilor vitale, dar în mare măsură voluntare și frecvent noi.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/cognitive-ability-tied-better-social-distancing

//////////////////////////////

 

OAMENII CARE SE PLÂNG CONSTANT SUNT DĂUNĂTORI SĂNĂTĂȚII DUMNEAVOASTRĂ

Gemete, gemete și apucături eliberează hormoni de stres în creier.

 

Oamenii care se plâng constant sunt dăunători sănătății dumneavoastrăCredit foto: Getty Images / Stringer

Ai putea renunța la plângere pentru o lună întreagă? Acesta este esența această piesă interesantă de Jessica Hullinger peste la Companie rapidă . Hullinger explorează motivele pentru care oamenii sunt atât de predispuși la prindere și de ce, în ciuda acestor predispoziții, ar trebui să încercăm cu toții să ne plângem mai puțin. În ceea ce privește lipsa de plângere timp de o lună, acesta a fost obiectivul pentru persoanele înscrise în Proiect de reținere a reclamațiilor . 

 

Participanții au căutat să meargă pe tot parcursul lunii februarie, fără a fi doar un geamăt, un geamăt sau o durere de burtă.

 

 

 

Cel mai evident motiv pentru care te străduiești să te plângi mai puțin este că prinderea este rău pentru tine: „Când ne plângem, creierul nostru eliberează hormoni de stres care dăunează conexiunilor neuronale în zonele utilizate pentru rezolvarea problemelor și alte funcții cognitive. Acest lucru se întâmplă și atunci când ascultăm pe altcineva gemând și gemând ”.

 

Hullinger îl citează pe Jon Gordon, autorul cărții din 2008 Regula fără reclamații , ca spunând că prejudiciile plângerii sunt comparabile cu fumul pasiv. A fi un Nancy negativ la birou nu este diferit de fumatul în lanț la birou. Pentru Gordon, ambele sunt inacceptabile. Nu vrea ca ceilalți membri ai biroului său să fie nevoiți să respire fumurile jignitoare ale mânerelor unui angajat. 

La sfârșitul piesei lui Hullinger sunt câteva sfaturi pentru a te îndepărta de plângerea constantă și a regândi impulsurile care duc la o astfel de nemulțumire. Cel mai bun sfat este să te separi de reclamanții cronici care nu se pot bucura decât prin doborârea altor oameni cu nemulțumirea lor.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/which-stress-personality-are-you

 

//////////////////////////

 

 

10 MOTIVE PENTRU CARE SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN FINLANDA ESTE CEL MAI BUN

 

Fără teste standardizate, fără școli private, fără stres. Sistemul educațional din Finlanda este în mod constant cel mai bine clasat din lume. De ce America nu o copiază?

Conform unui studiu european recent, Finlanda este țara care are cele mai bune rezultate școlare în Europa datorită sistemului său de predare.  

Reformele intelectuale și educaționale ale Finlandei și-au revoluționat complet sistemul educațional.

Sistemul finlandez nu încurajează îngrămădirea sau testele standardizate.

Practicile finlandezești de bun simț și un mediu de predare holistic caută echitatea față de excelență.

De nenumărate ori, studenții americani se situează continuu aproape de mijloc sau de jos printre națiunile industrializate atunci când vine vorba de performanță în matematică și știință. Programul de evaluare internațională a studenților (PISA) care, împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) eliberează în mod curent date ceea ce arată că americanii rămân serios în urmă în ceea ce privește o serie de evaluări ale performanței educaționale.

În ciuda solicită reforma educației și o performanță continuă lipsită de lumină la scară internațională, nu se fac multe lucruri sau nu se schimbă în cadrul sistemului educațional. Multe școli private și publice funcționează pe aceleași sisteme și programe vechi care au fost odată favorabile unei societăți agrare. Mecanizarea și metodele rigide ale liniei de asamblare pe care le folosim astăzi scuipă clone lucrătoare prost pregătite, adulți fără cârmă și o populație neinformată.

Dar niciun fel de pontificare nu va schimba ceea ce știm deja. Sistemul de învățământ american trebuie să fie complet renovat – de la clasa I până la doctorat. Va fi nevoie de mult mai mult decât un proiect de celebritate bine intenționat pentru a face asta …

Mulți oameni sunt familiarizați cu stereotipul memorării memorabile, a viziunii tunelului miop al studiului din Asia de Est și al eticii muncii. Multe dintre aceste țări, precum China, Singapore și Japonia, printre altele, se clasează în mod obișnuit în primele locuri atât în ​​matematică, cât și în știință.

 

Unii experți indică acest model de extenuare exhaustivă a creierului ca ceva ce americanii ar trebui să aspire să devină. Lucrează mai mult! Studiază mai tare! Traieste mai putin. Faptele și cifrele nu mint – aceste țări ne depășesc, dar ar putea exista o modalitate mai bună și mai sănătoasă de a face acest lucru.

 

Finlanda este răspunsul – o țară bogată în reforme intelectuale și educaționale a inițiat de-a lungul anilor o serie de schimbări noi și simple care și-au revoluționat complet sistemul educațional. Ei depășesc Statele Unite și câștigă în țările din Asia de Est.

 

Se înghesuie în camere slab iluminate în programele robotice? Nu. Accentul asupra testelor standardizate adoptate de guvern? În nici un caz. Finlanda este pe primul loc din cauza practicilor de bun simț și a unui mediu de predare holistic care se străduiește să echiteze în fața excelenței. Iată 10 motive pentru care sistemul educațional al Finlandei domină America și scena mondială.

Nu există teste standardizate

Rămânând în concordanță cu sensibilitățile noastre de tipărire, testarea standardizată este modalitatea generală de testare pentru înțelegerea subiectului. Completarea cu bule mici pe un scantron și răspunsul la întrebări pre-conservate se presupune cumva să fie un mod de a determina stăpânirea sau cel puțin competența unui subiect. Ceea ce se întâmplă adesea este că elevii vor învăța să se înghesuie doar pentru a trece un test, iar profesorii vor preda cu singurul scop de a trece un test. Învățarea a fost eliminată din ecuație.

Finlanda nu are teste standardizate. Singura lor excepție este ceva numit Examenul Național de Înmatriculare, care este un test voluntar pentru elevii de la sfârșitul unei școli secundare superioare (echivalent cu un liceu american.) Toți copiii din toată Finlanda sunt calificați pe o bază individualizată și un sistem de notare stabilit de către profesorul lor. Urmărirea progresului general este realizată de Ministerul Educației, care eșantionează grupuri din diferite game de școli.

Responsabilitatea pentru profesori (nu este necesară)

Multe vina revine profesorilor și, pe bună dreptate, uneori. Dar în Finlanda, bara este atât de ridicată pentru profesori, încât deseori nu există motive să existe un sistem riguros de „notare” pentru profesori. Pasi Sahlberg, director al Ministerului Finlandez al Educației și scriitor al lecțiilor finlandeze: Ce poate învăța lumea din schimbările educaționale din Finlanda? A spus că următoarele despre responsabilitatea profesorilor:

„Nu există nici un cuvânt pentru răspundere în finlandeză… Răspunderea este ceva care rămâne atunci când responsabilitatea a fost scăzută.”

Toți profesorii trebuie să dețină o diplomă de masterat înainte de a intra în profesie. Programele de predare sunt cele mai riguroase și selective școli profesionale din întreaga țară. Dacă un profesor nu se comportă bine, este responsabilitatea directorului individual să facă ceva în acest sens.

Conceptul de dinamică elev-profesor care a fost odată stăpânul de ucenic nu poate fi distilat până la câteva verificări birocratice și măsuri de testare standardizate. Trebuie tratat individual.

 

 

Cooperare  nu concurența

 

În timp ce majoritatea americanilor și a altor țări văd sistemul educațional ca pe o mare competiție darwiniană, finlandezii îl văd diferit. Sahlberg citează o replică a unui scriitor numit Samuli Paronen care spune că:

 

„Câștigătorii adevărați nu concurează. ‘

 

În mod ironic, această atitudine i-a pus în fruntea pachetului internațional. Sistemul educațional finlandez nu se îngrijorează de sistemele artificiale sau arbitrare bazate pe merit. Nu există liste de școli sau profesori cu cele mai bune performanțe. Nu este un mediu de concurență – în schimb, cooperarea este norma.

Faceți elementele de bază o prioritate

Multe sisteme școlare sunt atât de preocupate de creșterea scorurilor testelor și de înțelegere în matematică și știință, încât tind să uite ceea ce constituie un mediu fericit, armonios și sănătos pentru elevi și învățare. Cu mulți ani în urmă, sistemul școlar finlandez avea nevoie de unele reforme serioase.

Programul pe care Finlanda l-a pus la punct s-a concentrat pe revenirea la elementele de bază. Nu a fost vorba de a domina cu note excelente sau de a mări ante. În schimb, au căutat să facă mediul școlar un loc mai echitabil.

Începând cu anii 1980, educatorii finlandezi s-au concentrat pe a face din aceste elemente de bază o prioritate: 

 

Educația ar trebui să fie un instrument pentru echilibrarea inegalităților sociale.

Toți elevii primesc mese școlare gratuite.

Ușurința de acces la asistența medicală.

Consiliere psihologica

Îndrumare individualizată

Începând cu individul într-un mediu colectiv de egalitate este calea Finlandei.

 

Începând școala la o vârstă mai mare

 

Aici finlandezii încep din nou schimbând detalii foarte minuscule. Elevii încep școala la vârsta de șapte ani. Li se dă domnie liberă în anii de dezvoltare a copilăriei pentru a nu fi înlănțuiți la învățământul obligatoriu. Pur și simplu este doar o modalitate de a lăsa un copil să fie un copil.

Există doar 9 ani de școală obligatorie la care copiii finlandezi trebuie să urmeze. Tot ce depășește clasa a noua sau la vârsta de 16 ani este opțional.

Doar din punct de vedere psihologic, acesta este un ideal eliberator. Deși poate fi anecdotic, mulți studenți chiar simt că sunt blocați într-o închisoare. Finlanda atenuează acest ideal forțat și, în schimb, optează pentru a-și pregăti copiii pentru lumea reală.

 

John Belushi ca student american în anii 1980 Casa pentru animale , Universal Pictures.

Oferirea de opțiuni profesionale după o diplomă tradițională de facultate

Conducta actuală pentru educație în America este incredibil de stagnantă și imuabilă. Copiii sunt blocați în circuitul K-12 sărind de la profesor la profesor. Fiecare clasă o pregătire pentru următoarea, totul se termină în marea culme a facultății, care apoi te pregătește pentru următorul mare lucru de pe banda rulantă. Mulți studenți nu au nevoie să meargă la facultate și să obțină o diplomă sau o îndoială fără valoare despre încercarea de a găsi un scop și de a suporta datorii masive.

Finlanda rezolvă această dilemă oferind opțiuni care sunt la fel de avantajoase pentru elevul care își continuă educația. Există o dihotomie mai puțin concentrată a școlilor profesionale versus a școlii profesionale sau a clasei muncitoare. Ambele pot fi la fel de profesionale și satisfăcătoare pentru o carieră.

În Finlanda, există Școala Gimnazială Superioară, care este un program de trei ani care pregătește studenții pentru testul de înmatriculare care determină acceptarea lor într-o universitate. Acest lucru se bazează de obicei pe specialitățile pe care le-au dobândit în timpul petrecut la „liceu”

Apoi, există învățământul profesional, care este un program de trei ani care pregătește elevii pentru diverse cariere. Ei au opțiunea de a susține testul de înmatriculare, dacă doresc să aplice la Universitate.

Finlandezii se trezesc mai târziu pentru zile de școală mai puțin obositoare

Trezirea devreme, luarea unui autobuz sau călătoria, participarea la programele extrașcolare de dimineață și după școală sunt cheltuieli uriașe de timp pentru un elev. Adăugați la faptul că unele cursuri încep oriunde de la 6am la 8am și aveți adolescenți adormiți și neinspirați pe mâini.

Elevii din Finlanda încep de obicei școala oriunde între orele 9:00 – 9:45. Cercetarile au demonstrat că timpii de început devreme sunt în detrimentul bunăstării, sănătății și maturizării elevilor. Școlile finlandeze încep ziua mai târziu și se termină, de obicei, între orele 02:00 – 02:45. Au perioade mai lungi de curs și pauze mult mai lungi între ele. Sistemul general nu este acolo pentru a ascunde informațiile elevilor lor, ci pentru a crea un mediu de învățare holistică.

Instrucțiuni consistente de la aceiași profesori

Există mai puțini profesori și elevi în școlile finlandeze. Nu vă puteți aștepta să predați un auditoriu de fețe invizibile și descoperiri la nivel individual. Studenții din Finlanda au adesea același profesor timp de șase ani de educație. În acest timp, profesorul poate prelua rolul unui mentor sau chiar al unui membru al familiei. În acei ani, încrederea reciprocă și legătura sunt construite astfel încât ambele părți să se cunoască și să se respecte reciproc.

Diferite nevoi și stiluri de învățare variază în mod individual. Profesorii finlandezi pot explica acest lucru pentru că și-au dat seama de propriile nevoi idiosincratice ale elevului. Aceștia își pot grafica și îngriji cu precizie progresul și îi pot ajuta să-și atingă obiectivele. Nu se trece la următorul profesor pentru că nu există unul.

Levi, Finlanda. Fotografie de Christophe Pallot / Agence Zoom /  

O atmosferă mai relaxată

Există o tendință generală în ceea ce face Finlanda cu școlile sale. Mai puțin stres, mai puțin regimentare inutilă și mai multă grijă. Studenții au de obicei doar câteva clase pe zi. Au de mai multe ori să-și mănânce mâncarea, să se bucure de activități recreative și, în general, să se relaxeze. Răspândit pe tot parcursul zilei există intervale de 15 până la 20 de minute în care copiii se pot ridica și se pot întinde, pot lua aer proaspăt și se pot decomprima.

Acest tip de mediu este, de asemenea, necesar de către profesori. Camerele pentru profesori sunt amenajate în toate școlile finlandeze, unde se pot relaxa, relaxa, pregăti pentru zi sau pur și simplu socializa. Profesorii sunt și ei oameni și trebuie să fie funcționali, astfel încât să poată opera cât mai bine din capacitățile lor.

Sunt necesare mai puține teme și muncă în afara

Potrivit OECD, studenții din Finlanda au cea mai puțină cantitate de muncă și teme externe decât oricare alt student din lume. Petrec doar o jumătate de oră pe noapte lucrând la lucruri de la școală. De asemenea, studenții finlandezi nu au tutori. Cu toate acestea, depășesc culturile care au echilibre toxice între școală și viață, fără stresul inutil sau inutil.

Elevii finlandezi primesc tot ce au nevoie pentru a se face la școală fără presiunile suplimentare care vin cu excelența la un subiect. Fără a fi nevoiți să vă faceți griji cu privire la note și munca ocupată, ei se pot concentra pe adevărata sarcină la îndemână – învățarea și creșterea ca ființă umană.

 

MINTEA ȘI CREIERUL- CÂTĂ NEÎNCREDERE ÎN TRECUT FORMEAZĂ TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ-

Pacienții cu TOC nu pot avea încredere în experiențele din trecut, făcând viitorul și mai greu de gestionat

Tulburarea obsesiv-compulsivă face dificilă prezicerea unor rezultate bune în viitor.

Un nou studiu realizat la Universitatea Ebraică din Ierusalim a constatat că bolnavii de TOC nu au încredere în experiențele lor din trecut.

Cercetătorii speră să dezvolte mijloace terapeutice pentru îmbunătățirea comportamentelor orientate spre obiective la suferinzi. Insomnia nu este distractivă pentru nimeni, dar un anumit bărbat a suferit de o problemă de neimaginat. În fiecare seară, în timp ce zăcea în pat, asculta sirenele poliției. Suferința sa existențială: moartea din cauza acidului acumulat de la baterie, vărsată într-un accident de mașină. Când s-au sunat sirenele, el și-a îmbrăcat o pereche specială de pantofi de alergat, a mers la fața locului și a așteptat să plece poliția. Apoi, în calitate de psihanalist Norman Doidge descrie , „spăla asfaltul cu o perie ore în șir, apoi se arunca acasă și arunca pantofii pe care îi purtase”. Obiceiul scump al bărbatului s-a datorat tulburării obsesiv-compulsive (TOC), o boală în care bolnavii simt că răul iminent este prezent pentru ei înșiși sau pentru cei pe care îi iubesc. TOC se agravează odată cu înaintarea în vârstă, restructurând părți ale creierului. Îngrijorările, adesea privite ca bizare de către străini, strică pacientul. Preocupările pacienților cu TOC se învârt în jurul pericolului: nu opriți cuptorul; a fi murdar, ducând la spălarea excesivă a mâinilor; care trăiesc într-un mediu plin de germeni, care poate provoca curățare compulsivă. Cu toții suntem construiți din obiceiuri care servesc unui scop evolutiv: tiparele de încredere ne permit să ne aplicăm resursele cognitive în altă parte. Cei cu TOC devin „blocați” în obiceiuri care le domină existența. Până în prezent, majoritatea tratamentelor s-au dovedit ineficiente. Identificarea unei cauze exacte a TOC poate fi dificilă. După cum scrie Doidge, un student deosebit de afectat și-a pus o armă în gură și a apăsat pe trăgaci. În mod miraculos, a supraviețuit, oferindu-și o lobotomie în acest proces. După recuperare, TOC a fost vindecat. Curând s-a întors la facultate. Deteriorarea lobilor frontali i-a reparat suferința, așa că se pare că o astfel de verificare obsesivă și îngrijorătoare este o trăsătură umană. Nu că ar trebui să contemplăm vreodată o astfel de cale extremă. A nou studiu , publicat în PLOS Computational Biology de către cercetătorii de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, adaugă literaturii speculând că bolnavii de TOC au mai puțină încredere în trecutul lor, creând o buclă de feedback negativ pe măsură ce îmbătrânesc.

Există o paralelă cu tulburarea de anxietate. Atunci când suferă un atac de panică într-o anumită locație, imprimă acel mediu ca fiind un loc care provoacă atacuri. Când se întorc, mediul – mai precis, sistemul lor nervos răspunzând la mediu – declanșează un răspuns de panică. La fel, cei cu TOC creează o imagine mentală a neîncrederii față de obiceiurile din trecut. Când sunt declanșate, se manifestă simptomele tulburării lor. Pleacă din casă, intră pe hol sau în curtea din față și sunt declanșați pentru a verifica dacă luminile sunt stinse – din nou, din nou, din nou.

Pentru acest studiu, autorul principal Isaac Fradkin și colegii săi au studiat 58 de persoane cu diferite grade de simptome obsesiv-compulsive. Subiecții au fost rugați să judece experiențele din trecut cu observații recente. Cu cât au exprimat mai multe simptome, cu atât au mai multe șanse să-și încredințeze trecutul. Acest lucru i-a făcut să creadă că noile medii sunt imprevizibile și, prin urmare, ar trebui evitate sau neîncredere. De fapt, au fost mai surprinși de rezultatele previzibile decât de cele imprevizibile.

 

om care stă pe o canapea

Brandon Petulla stă pe canapeaua de acasă din New York pe 28 octombrie 2017. Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) a transformat viața tinerilor fotografi într-un iad viu – convingându-l că și-a vândut sufletul diavolului. Cercetătorii au folosit modele matematice pentru a ajunge la concluziile lor – cu cât tulburarea este mai gravă, cu atât mai probabil, subiecții vor fi șocați de rezultatele lumești. S-ar putea să nu prospere în incertitudine, dar par să se aștepte la asta. Ca Fradkin o pune ,

 

Constatarile noastre subliniaza un cadru nou pentru intelegerea procesului cognitiv si de calcul care da nastere la simptome obsesiv-compulsive. Rezultatele stau, de asemenea, în contrast puternic cu preconcepția comună a TOC ca fiind caracterizată printr-un comportament inflexibil, care se distinge prin dependența excesivă de experiența din trecut. Această cercetare ar trebui, de asemenea, să sprijine literatura în creștere care arată cât de important este mediul pentru boli. Declanșatorii de mediu influențează întreaga gamă de tulburări de sănătate mintală. Oamenii nu sunt separați de natură; suntem o parte integrantă a acestuia. Medicina modernă are tendința de a izola neurochimia tulburărilor de mediul în care apare, ceea ce explică doar ce , Nu De ce . Cursurile terapeutice au nevoie de ambele.

 

După cum concluzionează autorii, „incertitudinea excesivă a tranziției”, incapacitatea de a prezice rezultatele viitoare, „se așteaptă să afecteze nu numai dependența de trecut, ci și comportamentul orientat spre obiective”. Cu toții prezicem pe baza experiențelor din trecut, dar când nu vă încredeți în trecut, devine imposibil să aveți încredere în viitor. Aceasta este bucla de feedback care suferă   în TOC interiorul. Găsirea unei ieșiri rămâne provocarea cu care se confruntă terapeuții și pacienții.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/new-insights-into-hikikomori-people-who-withdraw-from-society

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Dupa ce Lenin s-a pornografiat, cand ia prizat  pe oameni la electrificare ,Putin i-a pandalizat  prin gazeficare… Va reuși SUA să scoată Rusia de pe piața gazului din UE? Conflictul din Ucraina a devenit un conflict pentru gaz

 

 

Conflictul dintre Ucraina și Rusia se poate transforma rapid într-o bătălie pentru gaz, în cazul în care nu va fi gestionat bine de Uniunea Europeană, care va fi prinsă la mijloc între două mari puteri militare: Rusia și SUA. 46,8% din gazul natural din Uniunea Europeană este importat din Rusia, iar zilele trecute s-a vorbit despre o alternativă la gazul rusesc, în cazul în care va începe un război între Ucraina și Rusia.

 

Joe Biden, președintele SUA, și Ursula Von der Leyen, președintele Comisiei Europene, au avut o discuție zilele trecute, unde au abordat și problema gazului din Rusia.

„Statele Unite și UE lucrează împreună pentru furnizarea continuă, suficientă și în timp util a Uniunii cu gaze naturale din diverse surse de pe tot globul, pentru a evita șocurile de aprovizionare, inclusiv cele care ar putea rezulta dintr-o nouă invazie rusă a Ucrainei”, se arată într-un comunicat de presă al Washingtonului. SUA rămâne cel mai mare furnizor naval de GNL (gaz natural lichefiat) pentru UE, dar acest lucru riscă să nu fie suficient.

 

 

Pentru ca SUA să poată crește aprovizionarea UE, va trebui ca mai întâi Rusia să închidă conductele de gaz spre Uniune, ceea ce este foarte puțin plauzibil, deoarece mare parte din banii statului rus vin din vânzarea de gaz către UE. Chiar dacă Germania va renunța la Nord Stream 2, așa cum insistă Statele Unite ale Americii, UE nu va ajunge în situația de a duce lipsă de gaz, atât timp cât rușii alimentează Vestul prin alte conducte.

Gazul natural din Rusia ar putea fi înlocuit cu gaz natural lichefiat transportat cu nave către Europa, dar acest lucru ar presupune o creștere exagerată a numărului de nave și o rețea amplă de distribuție terestră a gazului în Uniunea Europeană. Banca americană Citi estimează că doar două treimi din necesarul de gaz din UE ar putea fi asigurat cu ajutorul navelor, deoarece vor apărea câteva probleme. În UE sunt doar câteva țări care pot face aprovizionarea. Spania are 7 zone navale de aprovizionare, însă nu va reuși să distribuie gazul mai departe către alte țări UE, neavând o rețea de conducte suficient de puternică. Italia are doar 2 zone navale de aprovizionare cu GNL, iar Franța 4. Apoi mai sunt Olanda, Belgia, Grecia și Polonia care dispun de porturi în care navele pot sosi cu gaz. Rămâne marea enigmă Germania, care ar depinde de alte state UE și ar fi într-o criză de timp. Germania importă aproape 90% din gazul pe care îl folosește, însă doar 35% provine din Rusia.

 

Ucraina, un conflict continuu

Germania și-a pregătit conducta Nord Stream 2 tocmai pentru a evita Ucraina, în cazul unui conflict cu Rusia. Intențiile Ucrainei de a adera la NATO nu sunt deloc recente, iar prima tentativă a fost în 2008. La summitul NATO de la București, SUA i-a chemat pe partenerii săi tocmai pentru a-și exprima votul pentru aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO. Franța, Italia și Germania s-au opus acestui lucru. Romano Prodi, premierul italian la acea vreme, preciza că un astfel de pas ar fi produs tensiuni în Europa. Ceea ce s-a și întâmplat imediat, pentru că în august 2008, Georgia a fost atacată de Rusia și a plătit scump pentru intențiile sale. Ucraina a fost sancționată pe conductele de gaz, pentru că în iarna lui 2008 și 2009 s-a trezit într-o criză, după ce Rusia a obligat-o să-și plătească datoriile. La început de 2009, Ucraina a rămas cu o cantitate mică de gaz și a deviat din gazul care ar fi trebuit să ajungă în Uniunea Europeană. În 2009, Vladimir Putin era premierul Rusiei și decidea închiderea robinetului de gaz pentru ucraineni.

 

Rusia și-a pregătit actualul conflict cu Ucraina încă din 2021, când a redus cantitatea de gaz transportată prin Ucraina. Pe teritoriul ucrainean, sunt 4 conducte de gaz către Europa, dar Rusia a preferat să alimenteze mai mult conductele care evită Ucraina și care sunt mult mai moderne. Vladimir Putin, președintele rus, a anunțat că odată cu inaugurarea noilor conducte, Gazprom reușește să economisească miliarde de euro. Este evident că Rusia nu mai vrea să investească în modernizarea conductelor din Ucraina, iar acest lucru riscă să lase Kievul fără multe miliarde pe care le obținea din transportul de gaz.

Ucraina va trebui să plătească în curând factura pentru acest conflict din 2021-2022, care nu face decât să alunge investitorii, să crească inflația, dobânzile și să scadă puterea de cumpărare. Militarizarea cerută de președintele ucrainean nu poate fi o atracție pentru investitori sau statele UE, care au o strategie geopolitică bazată total pe diplomație.

Vladimir Putin i-a anunțat pe oamenii de afaceri din Italia că nu va reduce gazul către Europa, iar italienii nu au motiv să se îngrijoreze. Parteneriatul Rusia-Italia este important pentru Moscova, mai ales după ce italienii nu s-au implicat momentan în conflictul din Ucraina. În 2021, parteneriatul economic Rusia-Italia a crescut cu peste 50%.

 

În cazul în care Ucraina va fi atacată de Rusia, atunci Germania ar putea renunța la Nord Stream 2, după cum a anunțat de mai multe ori Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei. Acest lucru va menține instabilitatea de pe piața de gaz din Uniunea Europeană, deja ajunsă la cote alarmante. În noiembrie 2021, când Germania anunța amânarea deschiderii NS2, prețul gazului în UE a crescut imediat și a provocat multe nemulțumiri. În decembrie 2021, Vladimir Putin a anunțat că această conductă este pregătită să transporte gaz și așteaptă autorizația.

 

Multe state UE pierd miliarde de euro pentru a susține facturile cetățenilor. Franța, Spania și Italia sunt țările care au pompat cei mai mulți bani în economie pentru a reduce facturile cetățenilor. România a fost nevoită să compenseze facturile cetățenilor, iar acest lucru înseamnă sute de milioane de euro pierdute de țara noastră, în doar câteva luni.

Conflictul din Ucraina s-a transformat într-un conflict al gazului pentru Uniunea Europeană. Continuarea acestui conflict va obliga statele UE să aloce noi fonduri pentru a reduce facturile cetățenilor și companiilor. În această criză a facturilor, UE nu are nevoie de un conflict care îi poate pune în pericol aprovizionarea cu gaz, într-un moment în care economia trebuie să funcționeze la capacitatea maximă pentru a recupera pierderile din ultimii doi ani.

 

 https://psnews.ro/analiza-va-reusi-sua-sa-scoata-rusia-de-pe-piata-gazului-din-ue-conflictul-din-ucraina-a-devenit-un-conflict-pentru-gaz-621463/

 

////////////////////////////////////////////////

 

Citeva semnale ale unghiilor care indica unele probleme de sanatate; Bautura simpla care distruge cancerul; Ce provoaca carceii si cum ii poti evita? Cidrul de mere, o bautura miraculoasa pentru organism; 5 remedii naturiste pentru diabet; Omega 3 creste riscul unei boli incurabile; 8 lucruri pe care nu trebuie sa le faci dupa masa; Locul prin care patrund cele mai multe bacterii in organism; Cardiomiopatia dilatativa – cauze,simptome, tratament … Ceaiul de radacini care a vindecat bolnavi de ciroza in faza terminala și de hepatita; Macesele, adevarate antibiotice naturale! Ochii dezvaluie nivelul de atractie sau intentia de a minti: oamenii sunt tradati de o simpla privire ; Vinetele, cel mai bun detoxifiant; etc

Citeva semnale ale unghiilor care indica unele probleme de sanatate 

1. Unghii separate de carne

Cum arata: unghiile se desfac si se pot separa de carne.

Cauze posibile:
Ranire sau infectie
Afectiune a tiroidei
Reactii la medicamente
Psoriazis
Reactii la substante care irita unghiile

2. Unghii ingalbenite

Cum arata: Decolorare spre galben la unghii. Unghiile se ingroasa si cresterea noua incetineste. Unghiilor s-ar putea sa le lipseasca cate o cuticula si se pot desprinde de carne.

Cauze posibile:
Afectiuni respiratorii, precum o bronsita cronica
Umflarea mainilor (limfedem)

3. Unghii “lingura” (curbate spre exterior)

Cum arata: unghii moi care se curbeaza spre exterior. La unghiile “lingura” (koilonychia), depresiunea este de obicei destul de mare pentru a cuprinde o picatura de lichid.

Cauze posibile:
Deficienta de fier
Anemie

4. Bombarea unghiilor

Cum arata: varfurile degetelor se maresc si unghiile se curbeaza sferic in jurul varfurilor degetelor.

Cauze posibile:
Nivel scazut de oxigen in sange, care ar putea indica o boala de inima
Boala colonului inflamat
Boala cardiovasculara
Boala de ficat

5. Unghii opace

Cum arata: Unghiile au un aspect majoritar opac, dar au o banda intunecata la varfuri (o afectiune cunoscuta ca unghiile Terry)

Cauze posibile:
Malnutritie
Insuficienta cardiaca congestiva
Diabet
Boala de ficat
Daca vreunul din parinti sau bunici are una dintre aceste probleme cu unghiile si nu dispare cu timpul, du-l la doctor pentru diagnostic

Bautura simpla care distruge cancerul

 

Sfaturi pentru o silueta perfecta

Telefonul produce sau nu cancer cerebral?