“Şarpele era mai şiret decât…” dar sfârşitul îi este veşnicit şi… (Gen.3/1) Pentru că părinţii noştri s-au lăsat injectaţi cu vaccinul lui şi au „fuzionat” cu el, “şarpele Satanist” a devenit un Balaur Putinist, cu mai multe capete (de ţări înfulecate), aghezmuit de miliardarul” mesianic” Kirilist; Aidoma lui Satan, dimpreună cu Demonul din Tara Magog (Ezch. Cap. 38 şi 39) ei fac minuni şi cotropiri, nivelând calea lui Anticrist, a Prorocului mincinos şi a celor două Fiare ICONATE (Ap. Cap.13); DAR, să nu uităm că de la Golgota este ţinut în lesă de Dumnezeu şi numai cine vrea, merge pe mâna lui, dar ajunge, în gheenă (Ap.19/20 şi 20/10)… Satan (direct, sau prin politruci, justiţiari, dascăli, doctori, baştani, păstori îmbrăcaţi în miei, sau prin mulţi alţi mişei) vine la fiecare dintre noi să ne mintă, să încătuşeze, manipuleze, orbeze, să ne prostescă, înrăiască şi… etc Dar când vine, personal, sau prin slugi sclavagizate- gânduri, vise, vedevii, mângâieri, sfaturi, sau prin alţi „prieteni iluminaţi”, trebuie dat, din start, pe mâna lui Isuss, care deja i-a zdrobit capul la Golgota şi… (Rom.16/20); Să învăţăm şi de la creştinul cu multe feţe- Balaam, care „a iubit plata fărădelegii” (2 Petru 2:15); Să-i refuzăm orice colaborare, orice propunere sau… gâdilare, pentru că orice poftă, cooperare, ispită, nelegiuire… ne leagă de temniţa lui! Să nu ne concentrăm pe cădere, pe păcat, ci pe biruinţa lui Hristos! Şi pentru asta să ne deslipim de satan, să ne întoarcem, prin pocăinţă şi înnoire (Luca 8/11) la adevăratul Tată (pentru că toţi cei nenăscuţi din nou au ca tată pe diavol-Ioan 8/44); Deci, prin mijlocirea Domnului Hristos, să ne lipim de „Duhul de viață” (Rom. 8:2), nu de duhul ei-1 Ioan 2/15-17, ca să rămânem Una cu Acela care este cel mai mare, tare, veşnic, sfânt şi bun, pentru că iată… “Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s’o aibă din belşug.” (Ioan, cap.10) Cât ne costă îmbogăţirea Duhovnicească, dacă devenim CRISTICI şi cât pierdem dacă rămânem demonici, adică nenăscuţi din nou, batjocoriţi, anemici, înrăiţi, otrăviţi, îmbolnăviţi şi teleghidaţi de matriţa 666, care ne toarnă în tiparele satanei? De ce, gratuit, să nu-l primim (plin de Har şi de Adevăr) pe Biruitorul cosmic? Nu pierdem nimic dacă ne umplem cu Plinătatea Bibliei lui Dumnezeu, dacă prin pocăinţă şi înnoire ne lepădăm de sine, de păcat (Luca 9/23-26) şi de co-locatarul “luciferic”, pentru care-i plătim chiria cu preţul vieţii, căci el îşi face nevoile în inima (Marcu 7/14-23) omului neânnoit şi-l trânteşte în groapă; Ca să nu păţim precum cre (ş) tinii din vremea lui Noe, să intrăm în graţia, odihna, rânduiala, învăţătura, în staulul Ceresc- Corabia Cristică, pentru a ne prinde Răpirea sau Apocalipsa în El (Ioan cap.15), având nu o (iubire, irtare, pricepere, răstignire, mântuire, înviere, învăţătură), neprihănire religioasă… “pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă”. (Fil.3/9); Dacă rămâneţi cum sunteţi, o să fiţi scuipaţi afară din Staul, (Ap.22/15,21/8 şi 3/16) şi veţi fi atacaţi de lupii FIARELOR Apocaliptice şi de falsul Dumnezeu-ateul (Ioan 5/43) care se va întrona ca “zeu” în Templul lui Dumnezeu (2 Tes.2/2-12)

 11 plante de apartament cu energie pozitivă; 23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale; Plante medicinale utile în managementul durerii și inflamației locale;Hrana vie : ce mancam ? Purifica-ti corpul cu hrana vie (hrana cruda); Ești ceea ce mănânci- ”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană”-Hipocrate; ÎNVAȚĂ CUM SĂ TRANSFORMI MÂNCAREA ÎN MEDICAMENT; Mâncarea cu rol de medicament;Mâncarea ca tratament: Cum ajută alimentația în ameliorarea bolilor? Mancarea este medicina ; Fitoterapia: totul despre terapia cu plante; SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI; Remedii din natura: menta si intrebuintarile ei; Fitoterapia pentru afecțiuni cardiovasculare: cum te ajută plantele medicinale; SANATATE SI VITALITATE PRIN FITOTERAPIE; Fitoterapia – utilizarea plantelor medicinale în scop therapeutic; Bai cu plante medicinale; Top 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismuluiCazul doctoriței de la Suceava filmată luând mită de 280 de ori în 20 de zile. Momentele-cheie ale flagrantului delict, făcute publice: asistenta a scăpat pe jos plicul cu bani când i-a luat poșeta;Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”; Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer! Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”; (DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei; Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958; Adevăraţii gropari ai României; Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial; Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară; Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”; Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile de aur din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora; Crima în masă și regimurile ideologice modern; Pseudoștiința de partid și de stat; Premiile Ig Nobel, 2023; Revoluția bolșevică – Principalele concluzii; CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”; ION ILIESCU CĂTRE MINERI;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Iliescu_Roman.jpgPreședintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”; O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor! Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic); Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere! Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin;“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila; Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson; Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva! „Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL; Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă; (…blestemata prietenie ruso-rom.)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 0-729x1024.jpgDe ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944; Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”;Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei; Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu; Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News; Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”! Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad; Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”… Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat; (Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un aggressor; Lupta lui Lenin cu DumnezeuBolșevicii au creat foametea ca să poată jefui bisericile spre propriul folos politic!Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este images-1.jpg „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” -IEREMIA 22/29)… Şi tu, oricine ai fi-omule de pretutindeni, nu astfel să ne pregătim pentru întâmpinarea Domnului? Dacă răpirea ne surprinde scufundaţi până peste cap în Marea plăcerilor de o clipă senzuală, de ce minţiţi că aşteptaţi Răpirea? De ce nu mâncaţi şi nu întrupaţi zi de zi Învăţătura Biblică- Pâinea lui Dumnezeu, rumenită la Golgota- plămădită din făinuri şi lacrimi alese, din bunătate, blândeţe, suferita, dreptate, adevăr, rânduiala, ştiinţa Dumnezeiască, împăcare, iertare, iubire sfântă, nemaimuţărească şi din alte daruri şi Roade Duhovniceşti, ca să prideti putere pentru zborul vertical… Şi dacă nu beţi Apă vieţii, ca să ţâşnească din voi- spre veşnicie izvoare cu apă vie – gândire Cristică, vă înşelaţi amarnic; “Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan, cap. 6)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este isus-la-usa-1.jpgIn timp ce Iisus a sangerat si pentru Indumnezeirea  Americii, aceasta se ocupa de Americanizarea creştinismului > 11. „Revelaţia” americană a bisericii…  „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” (IEREMIA 22:29)…VINE DOMNUL! TU ȘTII? TU EȘTI TREAZ? CINE ARE URECHI DE AUZIT, SĂ AUDĂ! DUMNEZEU VORBEȘTE ÎN MULTE FELURI ȘI ÎN MULTE CHIPURI … POLITICA LUI DUMNEZEU- VREMEA CERCETĂRII ESTE PE SFÂRȘITE…6. Ei au de plătit diavolului7. Duşmanii fericirii sexuale…10. America, te vei schimba vreodată?Descătuşat de chinuri…19. Printr-o lacrimă vezi mai departe decât printr-un telescop 21. Problema Nr.l de sănătate a naţiunii…23. O lecţie: John D. Rockefeller…Un medic argumentează că Biblia este adevărată- Ştiinţă acum 4000 de ani!- Scrierile Sfinte precedează medicina modernă!Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 00.jpg“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat! Balaam, Prorocul cu Două Feţe; Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios; Balaam – un avertisment; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32] ; Animalele care totuşi au vorbit; DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR;  Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR; Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022; NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak; Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei); Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31);  Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle;„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este da-1.jpgCuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului; Babel – AI SAU NU AI? (Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii; AI în biserică – în opinia ChatGPT;  Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa? (Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala; Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”; Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului; „Iisus” cu inteligență artificială; Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă; Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare; Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton;Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson; SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu; NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu; „Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas;

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este p0-1024x576.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este rafila-3.jpg

 

 

 

 

  

Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”; Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer! Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”; (DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei; Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958; Adevăraţii gropari ai României; Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial; Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară; Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”; Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile de aur din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora; Crima în masă și regimurile ideologice modern; Pseudoștiința de partid și de stat; Premiile Ig Nobel, 2023; Revoluția bolșevică – Principalele concluzii; CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”; ION ILIESCU CĂTRE MINERI;

 

Președintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”; O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor! Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic); Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere! Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin;“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila; Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson; Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva! „Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL; Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă; (…blestemata prietenie ruso-rom.)

 

De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944; Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”;Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei; Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu; Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News; Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”! Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad; Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”… Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat; (Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un aggressor! Originile răului. Taina comunismului

 

 

 

Originile răului. Taina comunismului

 

 

Provita Media

 

Asociaţia Provita Media promovează valorile pro-vita în România. Principiul suprem al Asociaţiei este protejarea şi respectarea copilului nenăscut, respectarea demnităţii omului de la concepţie până la moartea sa naturală.

Fragment din cartea „Originile răului. Taina comunismului”, autor: Volodski I.O. Traducere și adaptare: Provita Media

Din cuprinsul cărții: Teoreticienii comunismului / Marx și Moses Hess. Adancurile satanice ale comunismului / Satanismul in familia Marx / Primii adepți ruși ai lui Marx / Esența satanica a marxismului / Lenin – primul „geniu” al practicilor satanice de distrugere / Calea lui Lenin spre putere prin teroare in masa / Bani pentru tradarea Rusiei și confiscarea puterii / Lenin intoarce datoriile Germaniei / Genocidul bolșevic al propriului popor / Lupta impotriva lui Dumnezeu – scopul vieții lui Lenin / „Moartea pacatoșilor este cumplita…” (Ps. 33) / Asasinarea Țarului Nicolae al II-lea și a familiei Sale / „Dupa roadele lor ii veți cunoaște…” (Matei 7,16) / Suferința poporului / Suferința Bisericii / Brutalitatea calailor / Omorarea ritualica a familiei țariste /Alegerea istorica a Rusiei

 

Lupta lui Lenin cu Dumnezeu

Vladimir Ulianov a fost botezat la 16 (29) aprilie 1870. Tatal sau, Ilia Nikolaevici, era un om credincios. Cum s-a putut intampla ca fiul unui credincios, dintr-o data, sa o ia pe o cale anti-creștina? G.M. Krjijanovski a susținut ca Lenin i-ar fi povestit, „ca el deja din clasa a cincea, brusc, a terminat cu toate chestiunile religioase, și-a scos crucea de la gat și a aruncat-o la gunoi…”. Nu cumva se trezisera in el genele bunicului? Intr-un fel sau altul, dar Vladimir Ulianov s-a transformat intr-un apostat și a devenit in mod decisiv un dușman inverșunat al Bisericii Ortodoxe. Inca din 1905, in articolul „Socialismul și religia”, Lenin cere „sa se lupte cu intunericul religios”. Sub sloganul „Religia este opiu pentru popor”, Lenin, cu fanatismul sau, a educat la bolșevici ura fața de religie, in special, fața de creștinism. Activitațile sale erau indreptate impotriva Bisericii Ortodoxe Ruse și impotriva maselor de mai multe milioane de credincioși. Poziția sa este exprimata, cu toata sinceritatea, in urmatoarea afirmație:

„Orice idee religioasa, despre Dumnezeul drag, orice cochetare cu Dumnezeu este de o mizerie inexprimabila… cea mai periculoasa mizerie, boala cea mai grea”.

„Energia electrica va lua locul lui Dumnezeu, pentru țaran. Lasați-l pe țaran sa se roage la electricitate; el va simți astfel mai mult puterea guvernului central – decat pe cea cereasca”.

Așa vorbea Lenin, in conversație cu Miliutin și Krasin, cand discutau problema electrificarii.

Pierderea diferențelor dintre bine și rau i-a condus pe bolșevici la o totala permisivitate și faradelege in intreaga țara. Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost adusa la rang de politica de stat. Lenin a proclamat sloganul „Bisericile și inchisorile sa le facem una cu pamantul” și incepe teroarea impotriva Bisericii.

Una dintre primele decizii ale lui Lenin dupa revoluția din octombrie se referea anume la Biserica. Prin asta a subliniat faptul ca el considera Biserica Ortodoxa Rusa drept inamicul sau principal. Deja la 26 octombrie 1917, pamanturile bisericești și manastirești au fost confiscate de catre stat. Lenin da instrucțiuni „sa se duca o teroare necruțatoare in masa impotriva popilor…”. La inițiativa sa, a fost interzisa activitatea Sinodului local.

Russian-grain-storage_1930

 

Biserică folosită ca hambar. Anii 1920

Un act de vandalism crunt anti-religios al bolșevicilor a fost bombardarea Kremlinului – locul sfant al rușilor, in noiembrie 1917. Din punct de vedere militar, bombardarea nu era necesara deoarece cadeții, care ocupasera Kremlinul, il parasisera in toiul nopții.

In țara se organizeaza procese ale clerului, acesta este supus unei harțuiri și terori continue. In lupta sa impotriva religiei, Lenin nu era singur. In aceasta acțiune imunda erau implicați in mod activ colaboratorii sai cei mai apropiați: Sverdlov (Rosenfeld), Stalin (Djugașvili), Troțki (Bronstein), Zinoviev (Apfelbaum), Kamenev (Rosenfeld), Dzerjinski (Rufin), Volodarski (Cohen), Yaroslavl (Gubelman) și mulți alții.

La 13 (26) octombrie, 1918, Patriarhul Moscovei și al intregii Rusii Tihon a trimis un mesaj Sovietului de Comisari ai Poporului, prin care determina poziția Bisericii Ortodoxe. In mesaj, in special, se sublinia:

„De un an intreg aveți puterea de stat in maini, dar raurile de sange varsat al fraților noștri, uciși fara mila la apelul vostru, striga la cer, și ne obliga sa va spunem cuvantul adevarului amar: țara noastra este cucerita, taiata, dezmembrata, și dați pentru ea tribut Germaniei aurul pe care nu voi l-ați adunat. Deși refuzați sa va aparați patria de dușmanii externi, cu toate acestea, recrutați permanent trupe. Impotriva cui le veți conduce? Ați divizat tot poporul in tabere care se lupta intre ele și l-ați aruncat intr-o lupta fratricida fara precedent. Iubirea intru Hristos ați inlocuit-o pe fața cu ura și, in loc de pace, ați aprins o dușmanie artificiala de clasa. Rusia nu avea nevoie sa incheie o pace rușinoasa cu inamicul din afara, ca voi, in cele din urma sa distrugeți pacea din interior. Sunt macelariți episcopi, preoți, calugari și calugarițe, cu nimic vinovați. Dar pentru voi nu este suficient ca ați manjit de sangele frațesc mainile poporului rus. La indemnul vostru, sunt pradate și luate cu forța pamanturi, case, conace, mori, fabrici, case, vite, jefuiți bani, haine, mobilier, imbracaminte. Momind oamenii intunecați și ignoranți cu ideea ca pot avea bunuri cu ușurința și fara pedeapsa, i-ați incețoșat și le-ați amuțit conștiința pacatului. Unde este libertatea de exprimare și a presei, unde este libertatea bisericii de a predica?

… In special, este dureroasa și cruda incalcarea libertații de credința. … Ați pus mana pe proprietatea bisericii, adunata timp de generații de credincioși, și nu v-ați gandit deloc ca incalcați voința lor de dupa moarte. Ați inchis o serie de manastiri și biserici, fara nici un motiv și vreo rațiune. Ați inchis accesul in Kremlin – aceasta moștenire sfanta a tuturor oamenilor credincioși.

… Da, trecem printr-un moment groaznic al conducerii voastre, care pentru o lunga perioada de timp nu se va șterge din sufletul oamenilor, umbrind in sufletul lor chipul lui Dumnezeu și pecetluindu-l pe cel al fiarei…

Dar acum, pentru voi cei care folosesc puterea pentru a-i urmari pe cei apropiați, pentru a-i extermina pe cei nevinovați, ne extindem Cuvantul Nostru de indemn … indreptați-va nu spre distrugerea, ci spre construirea legii și ordinii publice, lasați poporul sa se opreasca din razboiul fratricid. Altfel, se va cere de la fiecare sange pentru sangele varsat de voi (Luca, 11,51), și toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, 26,52). ”

„Atac fara compromisuri asupra popilor reacționari”

Bolșevicii s-au angajat in decapitarea Bisericii Ortodoxe și Patriarhul Tihon a fost declarat dușman al poporului.

Sute și mii de biserici și monumente, construite in orașele din Rusia pana in 1917, au fost demolate dupa instrucțiunile personale ale lui Lenin. In fosta arhiva de partid a Comitetului Central al PCUS exista o decizie speciala adoptata de Sovietul Comisarilor Poporului din 4 (17) ianuarie. Era vorba despre rechiziția lacașurilor Lavrei Alexandro-Nevskaya. In aceeași ședința, s-a adoptat o rezoluție cu privire la rechiziția proprietații bisericilor din Kremlin. Lenin trece la un „atac fara compromisuri asupra popilor reacționari”. La 20 ianuarie (2 februarie) 1918, el a semnat „Decretul Sovietului Comisarilor Poporului de separare a statului și școlii de biserica”. In acest decret se sublinia: „Nici o biserica sau societate religioasa nu are dreptul de a deține o proprietate. Ele nu au drepturi de persoane juridice”.

In plus, in decret se afirma: „Toate bunurile existente in Rusia, ce aparțin societaților ecleziastice și religioase sunt declarate proprietate naționala”, cu alte cuvinte, sunt confiscate. Aceasta decizie a fost o directiva pentru autoritațile locale sa procedeze imediat la jaf. Fanaticii revoluționari au atacat biserici și lacașuri sfinte, au inceput persecuția clerului. Jaful bolșevicilor a atins proporții fara precedent. In paralel cu jaful a avut loc un proces de distrugere barbar al bisericilor și lacașurilor sfinte. Au dat foc icoanelor și obiectelor bisericești.

In 1917, in Rusia existau aproximativ 78 de mii de biserici și lacașuri sfinte. In Moscova erau 568 de biserici și 42 de capele. Din acest numar, de-a lungul anilor puterii sovietice, marea majoritate a catedralelor, bisericilor și manastirilor au fost distruse, inchise și desfigurate.

Bolșevicii au aruncat in aer și apoi au facut una cu pamantul un monument magnific și unic al culturii și arhitecturii ruse – Catedrala lui Iisus Hristos Mantuitorul, construita din donații publice pentru a comemora victoriei Rusiei asupra armatei lui Napoleon. Mai tarziu a fost demolata și Catedrala Maicii Domnului din Kazan din Piața Roșie, construita in 1636, in cinstea victoriei miliției poporului, condusa de Minin și Pojarski asupra invadatorilor, inclusiv și Capela Maicii Domnului Ivireana (gruzina) din pasajul istoric. Multe biserici au fost transformate de bolșevici in cluburi. Le transformau și in ateliere, in depozite și chiar in grajduri, cocini și garaje.

Mai tarziu, „cauza lui Lenin” a fost continuata de Hrușciov. Cu participarea sa activa, in anii 1960-1964, in țara au fost inchise 20 de mii de biserici, 69 de manastiri, unde existau 30.000 de clerici. In timpul Brejnev, s-au inchis inca 8.000 de biserici și 18 manastiri, unde se aflau aproximativ 10.000 de clerici.

Bolșevicii au ajuns la un asemenea sacrilegiu, incat in Biserica Nașterii Maicii Domnului din Moscova, unde sunt ingropați eroii bataliei de la Kulikovo, calugarii Peresvet și Osleaba, au instalat o stație de compresoare a fabricii „Dinamo”.

La 30 mai 1919, Lenin a scris intr-o nota catre Orgbiuro al Comitetului Central despre necesitatea expulzarii din Partidul Comunist a credincioșilor. El cere sa se retraga din vanzare „carțile spirituale și sa fie date catre Glavbum (Direcția Centrala a Industriei de Hartie), ca maculatura.” Guvernul bolșevic a interzis producția de clopote.

La inceputul anilor 1920, in documentele de partid a aparut un slogan anti-religios și mai monstruos: „Un cap de popa pentru noi inseamna un butuc pe care se ascut țepușele comuniste”.

De la inceputul anului 1922, a inceput o noua etapa in jefuirea bisericilor și lacașurilor de cult. Cea mai mare activitate in aceasta munca mizerabila și imorala a desfașurat-o colaboratorul lui Lenin, Leon Troțki. Sub masca ajutorului pentru infometați, el devine inițiatorul rezoluției privind confiscarea obiectelor de valoare și podoabelor bisericești. „Instrucțiunile privind lichidarea proprietaților bisericești” au fost elaborate de catre soția lui, N. Sedova, care a condus Departamentul pentru muzee și protejarea monumentelor și Direcția centrala a instituțiilor științifice, științifico-artistice și muzeale din cadrul Comisariatului Popular pentru educație.

„Fondul secret” despre Lenin al fostei arhive a Institutului marxism-leninismului de pe langa Comitetul Central al PCUS conținea 3.724 de materiale documentare nepublicate. Printre acestea – documente care provoaca groaza.

Iata o nota a comisarului poporului al Comerțului Exterior, Leonid Krasin, din data de 10 martie 1922, adresata lui Lenin. In ea, comisarul bolșevic justifica necesitatea crearii unui sindicat peste hotare de vanzare a bijuteriilor rechiziționate din biserici și catedrale. Dupa ce a citit memoriul, Lenin a scris o rezoluție:

„… Tov. Troțki! Va rog sa citiți și sa mi-o trimiteți inapoi. Oare sa elaboram directivele cu privire la acest lucru in Biroul Politic? (Datele despre numarul bisericilor „curațate” sper ca le-ați obținut?) Va salut! Lenin”.

Din raspunsul lui Troțki:

„… Retragerea valorilor se va produce, aproximativ, la momentul Congresului Partidului. Daca la Moscova, totul merge bine, atunci problema va fi rezolvata de la sine in provincie. In același timp, se duce munca de pregatire in Petrograd. … Activitatea principala pana acum a fost de a retrage (valorile) din manastiri, muzee, tezaure, și așa mai departe. In acest sens, captura e dintre cele mai mari, iar munca este departe de a fi terminata. 12 / III-1922 al Dvs., Troțki”.

 

 

Bolșevicii au creat foametea ca să poată jefui bisericile spre propriul folos politic

Despre teroarea cea mai cruda și mai hidoasa, organizata de Lenin impotriva clerului și a Bisericii Ortodoxe Ruse, dau marturie fragmente de mai jos dintr-un document scris de Lenin, la 19 martie 1922:

„Pentru tovarașul Molotov, pentru membrii Biroului Politic. Strict confidențial. Va rugam sa nu faceți copii in nici un caz… Lenin.

Anume acum și numai acum, cand in unele zone ale foametei se mananca oamenii intre ei și pe drumuri zac sute, daca nu mii de cadavre, putem (și, prin urmare, trebuie) sa purcedem la confiscarea valorilor bisericii cu cea mai salbatica și nemiloasa energie, sa nu ne oprim in fața nici unei rezistențe de orice fel. Cu orice preț, trebuie sa confiscam proprietațile bisericești cu forța cea mai mare și in cel mai rapid mod prin care putem asigura un fond de cateva sute de milioane de ruble in aur. … Și putem face acest lucru cu succes doar acum. Toate considerațiile indica faptul ca mai tarziu nu vom putea face, deoarece nici un alt moment, cu excepția foametei disperate, nu va oferi aceasta stare de spirit maselor largi țaranești, care sa ne furnizeze vreodata simpatia maselor, sau cel puțin sa ne asigure neutralizarea acestor mase…

Cu cat mai mulți reprezentanți ai burgheziei reacționare și ai clerului reacționar vom reuși sa impușcam, cu atat mai bine. Este necesar chiar acum sa invațam publicul astfel incat, pentru cateva decenii, nici sa nu indrazneasca sa se gandeasca la rezistență… Lenin.”

Astfel, foametea creata de bolșevici in mod artificial a fost folosita ca un fundal potrivit pentru jefuirea banditeasca a bisericilor și obiectelor sfinte ale Bisericii Ortodoxe, urmata de trimiterea prazii in strainatate. Aceasta scrisoare revoltatoare indica o ura cu adevarat satanica a lui Lenin impotriva lui Dumnezeu, impotriva Bisericii lui Hristos.

Pe baza instrucțiunilor lui Lenin au fost confiscate bunurile Manastirii Patimilor și din Catedrala Iisus Hristos Mantuitorul din Moscova. A fost pradata și Lavra Alexandro-Nevskaia. Bandiții au mers dupa prada și la Manastirea Novodevicii. Ziarul „Petrogradskaya Pravda” (Adevarul de Petrograd), la 5 mai, anul 1922, publica cu cinism despre aceasta campanie:

„… s-au confiscat un total de 30 de puduri (1 pud = 16,38 kg n.t.). Valoarea principala este reprezentata de doua veșminte, impanzite cu briliante. Pe o singura icoana existau 151 de diamante, dintre care 31 sunt mari … in plus, veșmantul era acoperit de șiruri de perle și o mulțime de diamante mici. Pe o alta icoana, erau 73 de diamante … 17 rubine, 28 smaralde, 22 perle. O mare valoare … o reprezinta coronițele icoanelor, acoperite aproape in intregime cu pietre… Astfel, valoarea bunurilor din Manastirea Novodevici este de aproximativ o suta miliarde de ruble”.

A existat o asemenea campanie și asupra Catedralei „Sf. Isaac”. Rezultatul acestei campanii este descris in același ziar, pe 22 mai:

„La 18 mai, se trece la confiscarea de obiecte de valoare de la Catedrala Sf. Isaac. Valorile ridicate luate cu 2 camioane ….”.

Arhiva de Stat de filme și fotodocumente din Krasnogorsk a conservat filme, care descriu acțiunile de jaf ale bolșevicilor. Nici o biserica și nici o manastire rusa nu a scapat de aceasta soarta.

Operațiunea de jefuire a proprietaților Bisericii din mai 1922 a dat in mainile guvernului sovietic o suma astronomica. Aceasta depașea de o suta de ori valoarea bugetului anual al țarii. Si, cu toate acestea, populația din regiunea Volgai pierea in mari suferințe. Din cei 32 de milioane de oameni care alcatuiau populația din zonele afectate de seceta din regiunea Volga, au fost supuși foametei peste 20 de milioane de oameni.

Valorile pradate din biserici și catedrale de guvernul bolșevic erau duse in strainatate, aparent pentru achiziționarea de cereale pentru populația infometata. De fapt, painea in țara era, dar și aceasta pleca in strainatate.

Cu toate acestea, jaful bisericilor și lacașurilor sfinte nu erau suficiente pentru vrajmașii lui Dumnezeu. La inceputul lunii ianuarie 1919, in mijlocul razboiului civil, Lenin da instrucțiuni pentru a efectua o acțiune fara precedent. Pentru prima data in istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost comis un sacrilegiu de neimaginat – in manastiri și biserici sunt deschise in mod public moaștele sfinților. Un astfel abuz asupra sentimentelor credincioșilor nu mai este cunoscut in istorie.

La 28 ianuarie 1919, la ora 4 ziua, s-a deschis racla monahului Tihon din Manastirea Maicii Domnului, din orașul Zadonsk, provincia Voronej. La 8 februarie, ora 4 și 15 minute, s-a deschis racla Sf. Mitrofan de la Manastirea Mitrofanovski din Voronej.

Lenin a indraznit sa deschida și racla Sfantului Serghie de Radonej (1321-1391), fondatorul și starețul Manastirii Sfintei Treimi, care l-a binecuvantat prințul Dmitri Donskoi, inainte de batalia de la Kulikovo, in 1380.

Deschiderea raclei stravechi cu moaștele Sfantului Parinte Serghie a fost facuta de bolșevici, la 11 aprilie 1919, iar Lenin a cerut sa-i se dea fotografiile facute in timpul deschiderii.

Bonci-Bruevici a scris: „Personal, i-am aratat fotografii facute de pe peliculele filmelor …. și el a fost foarte mulțumit de ele”.

De la data de 1 februarie 1919 și pana la 28 septembrie 1920, au fost comise 63 de asemenea deschideri de racle. Actele de sacrilegiu ale bolșevicilor nu au incetat nici in anii urmatori.

La 12 mai 1922, la Catedrala Sfanta Treime de la Lavra Alexandro-Nevskaia din Sankt Petersburg a fost deschisa racla legendarului cneaz sfant Alexandr Nevski.

„Popilor sa li se aplice pedeapsa cu moartea”

Lenin grabea judecarea clerului superior. La inițiativa sa, in mai 1922 Biroul Politic decide:

„Sa se dea o directiva Tribunalului din Moscova:

  1. Tihon sa fie deferit imediat instanței.
    2. Popilor sa li se aplice pedeapsa cu moartea”.

In conformitate cu decizia de la Moscova, s-a decis in instanța de judecata, condamnarea, la 8 mai, a 11 clerici și laici la moarte. Preoții H. Nadejdin, V. Sokolov, M. Teleghin, Tihomirov, Zaozerski au completat lista pe care se aflau mai multe mii de victime nevinovate.

La indicațiile lui Lenin, la 4 mai 1922, Patriarhul Tihon a fost adus in fața justiției. El a fost „prelucrat”, la fel ca și restul clericilor. Interogatorii interminabile, amenințari, presiuni, promisiuni…

patriarhul-tihon

Patriarhul Tihon în noiembrie 1917

Eliberarea Patriarhului din inchisoare a fost memorata de martori oculari:

„O mulțime de mii de oameni a inundat intreaga zona din jurul inchisorii. In departare, se afla echipajul. Un detașament mare de cekiști formau un coridor de la porțile inchisorii pentru echipaj, imparțind mulțimea in doua parți. Dupa o lunga așteptare, s-au deschis porțile, și a aparut Patriarhul. Parul lung gri zbarlit, barba incalcita, cu ochii adanciți pe fața trasa, cu o mantie soldațeasca mizerabila, purtata pe pielea goala. Patriarhul era desculț. Mulțimea de mai multe mii de oameni, șocata, toți, ca un singur trup, au cazut in genunchi și s-au inchinat. Patriarhul mergea incet spre echipaj, cu ambele maini binecuvantand mulțimea, iar lacrimile ii curgeau pe fața lui epuizata. Și așa de mare a fost puterea momentului, incat capetele garzilor, pentru o clipa, au cazut reverențios in fața suferindului”.

Distrus de inchisoare, Patriarhul Tihon a murit la 26 martie anul 1925.

Potrivit martorilor oculari:

„… La funeraliile Preafericitului Patriarh al Moscovei și al intregii Rusii Tihon au venit mai mulți oameni decat la funeraliile liderului proletariatului lumii Lenin. Zi și noapte, fara intrerupere, oamenii veneau sa-și ia ramas bun de la Patriarh. In timpul primei zile, potrivit unor zvonuri, s-au vandut 60.000 de lumanari. Șirul oamenilor veniți sa-și ia ramas bun se intindea pe distanța de o versta (1 versta = 1,067 km) …”.

In anii 1917-1922, au cazut victime terorii bolșevice mai mulți ierarhi importanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 15 iunie 1918, unul dintre primii martiri a fost episcopul de Tobolsk și Siberia Ghermoghen. Fanaticii bolșevici l-au inecat, aruncandu-l in apa de pe un vapor.

In noaptea de 25 spre 26 ianuarie 1920, la Lavra Kiev-Peciorskaia, bolșevicii l-au ucis mișelește pe Mitropolitul Vladimir al Kievului. Potrivit martorilor:

Владимир_Богоявленский

Mitropolitul Vladimir Bogoyavlensky al Kievului. Canonizat în 1998 de Biserica Ortodoxă Rusă

„La 23 ianuarie seara, bolșevicii au ocupat Lavra. Asasinii l-au condus pe mitropolit in dormitor. Acolo mitropolitul a fost torturat și s-a incercat strangularea lui. La locul de execuție, la poarta Lavrei, mitropolitul a fost adus cu o mașina. … Mitropolitul a spus: «Vreți sa ma impușcați aici?» Unul dintre calai a spus: «Doar n-o sa ne mai ceremonim?» Apoi, Mitropolitul a cerut permisiunea sa se roage lui Dumnezeu, la care a venit raspunsul: «Cat mai repede posibil» Ridicandu-și mainile spre cer, mitropolitul s-a rugat cu voce tare: «Doamne, iarta-mi pacatele mele cele cu voie și fara de voie și primește duhul meu cu pace». Apoi i-a binecuvantat pe ambii sai ucigași cu mainile sale, spunand: «Domnul sa va ierte!» In acel moment, au fost trase focuri de arma, iar mitropolitul a cazut, acoperit de sange. Ucigașii au ridicat atunci trupul mitropolitului in baionete. Fața parintelui era strapunsa in diferite locuri de baionete și de gloanțe. In piept, se casca o gaura imensa de la un glonte exploziv, care sangera. Mai multe coaste erau rupte. Spatele era strapuns cu baioneta și impușcat. Ceafa injunghiata de asemenea cu lovituri de baioneta. … Cand pr. Antim a ridicat trupul mitropolitului, au alergat la el o duzina de soldați și muncitori și au inceput sa-și bata joc de mitropolitul impușcat și nu l-au lasat sa-i duca trupul: «Inca mai vreți sa-l inmormantați – aruncați-l in șanț!» Cand trupul mitropolitului a fost dus de acolo, femei evlavioase l-au plans, se rugau și spuneau: «Martir și mucenic, Dumnezeu sa-l odihneasca!».”

Dupa asta, in toata țara, s-a rostogolit un val de teroare sangeroasa, arestari și execuții. Pana la mijlocul anului 1922, in legatura cu confiscarea proprietaților bisericești au avut loc 231 de procese. In boxa acuzaților au ajuns 732 de oameni, mulți dintre care au fost condamnați la moarte.

La 12 august, la Petrograd, a fost impușcat Mitropolitul Veniamin de Petrograd. In cuvantul sau de incheiere, care i s-a acordat in ajunul procesului, el a spus:

„Despre mine? Ce pot sa spun despre mine insumi? Este doar un singur lucru… Nu cunosc ce verdict veți pronunța – sa mor sau sa traiesc, dar indiferent de ce veți declara – cu aceeași venerație ma voi intoarce la suferința, imi voi face semnul crucii și voi spune: Slava Ție, Doamne Dumnezeule, pentru tot … ”.

Proces_metropolity_weniamina

Procesul mitropolitului Veniamin (canonizat ca Sf. Veniamin de Petrograd)

Procesul Mitropolitului Veniamin a fost o infrangere morala a bolșevicilor. Pe langa acest mitropolit, au mai existat alte trei nume de „condamnați la moarte”: Arhimandritul Serghie (Șein), profesorul Novițki, președintele Direcției societaților eparhiilor unite din Petrograd, și avocatul Ioan Kovșarov.

Cel mai batran episcop Serafim (Ciceagov) Mitropolit al Sankt-Petersburgului, incepand cu 1921, a fost supus arestarilor constante și deportarilor. La 30 noiembrie 1937, pe batranul episcop bolnav l-au arestat din nou. Din cauza hidropiziei, el nu mai putea merge, iar cekiștii au trebuit sa cheme o ambulanța sa-l ia pe o targa la inchisoarea Taganka. In ciuda slabiciunii fizice, la inchisoare, episcopul a dat dovada de tarie morala și curaj: la interogatorii nu a dat nici un nume și a pledat nevinovat. La 11 decembrie 1937, la varsta de optzeci și unu de ani, el a primit coroana martiriului. Dumnezeu știe cum a fost adus acest om in varsta la Butovo și acolo a murit. La 23 februarie 1997, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe episcopul Serafim.

Mucenicul Fadei, Arhiepiscopul de Tver, dupa multe suferințe și umilințe, la 31 decembrie 1937, a fost inecat intr-o groapa de canalizare.

La 10 decembrie 1937, a primit cununa muceniciei starețul Sfintei Treimi Sf. Serghie, arhimandritul de 79 de ani Kronid (Liubimov). In timpul interogatoriilor, epuizat, aproape orb arhimandritul Kronid s-a comportat fara teama. La propunerea anchetatorului de a „da marturie veridica despre activitațile sale contra-revoluționare”, arhimandritul Kronid a raspuns: „Eu sunt, dupa convingerile mele, monarhist, așa am fost pana in prezent, și in același spirit am educat calugarii, sa fie adepții Bisericii Ortodoxe Adevarate”. La a treia cerere a anchetatorului de a numi „pe cei care gandesc ca el”, starețul a refuzat sa raspunda. Ultimul stareț al manastirii și inca zece oameni care erau impreuna cu el au fost condamnați la moarte și executați la Butovo.

Cu puțin timp inainte de ultima sa arestare, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a spus:

„Biserica Ortodoxa trece printr-o perioada de incercari… Acum, mulți oameni sufera pentru credința lor, dar aceasta inseamna aurul care se purifica in creuzetul incercarilor spirituale. Dupa aceea vor fi atat de mulți martiri care au suferit pentru credința lor in Hristos, cat de mulți nu-și amintește intreaga istorie a creștinismului”.

In Rusia, ca nici intr-o alta țara, in secolul XX, a avut loc o confruntare intre Bine și Rau. Timp de șaptezeci de ani, din octombrie 1917, a avut loc o persecuție fara precedent a credinței, care a depașit chiar persecuția primelor secole ale creștinismului. Biserica Ortodoxa Rusa are o mulțime de martiri care și-au pastrat puritatea și taria credinței, chiar și in zilele incercarilor cele mai brutale. Cruzimea, manifestata fața de cler, depașește orice inchipuire. Ei au fost arestați, torturați brutal, inecați in gauri sapate in gheața raurilor și in fantani, au fost aruncați in foc, otraviți, ingropați de vii, inecați in toalete publice, taiați cu ferestraul, crucificați, li s-a jupuit pielea de pe maini și picioare…

Țara s-a acoperit de o rețea de lagare de concentrareBelomorkanal a devenit mormantul a zeci de mii de prizonieri in anii 1931-1933.

Pierderi umane deosebit de mari, in special, a suferit Biserica Ortodoxa in momentul confiscarii proprietaților bisericești. Pe parcursul acestei perioade, a fost impușcați aproximativ 8.100 de preoți și calugari. Au fost arestați, deportați și executați nu mai puțin de 20 de mii.

Pana in 1929, existau doar 4 episcopi in funcție, conduși de mitropolitul Serghie.

Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost scopul vieții lui Lenin. El a continuat aceasta lupta pana la moarte. In ciuda atacului sever al bolii, care a dus la o paralizie parțiala a mainii drepte și a piciorului drept și la tulburari de vorbire, la 13 octombrie 1922, inițiaza rezoluția Comitetului Central „Cu privire la constituirea Comisiei de propaganda anti-religioasa”.

Obiectivele acestor reglementari și masuri punitive au fost destul de clare pentru contemporani. Unul dintre ei – Lordul Curzon – a spus ca „persecuția și execuțiile fac parte dintr-o campanie conștienta intreprinsa de guvernul sovietic cu scopul determinat de distrugere a oricarei religii in Rusia și de a o inlocui cu ateismul”.

Moartea pacatoșilor este cumplita (Ps. 33)

„Sa moara nouazeci la suta din poporul rus, ca zece la suta sa supraviețuiasca revoluției mondiale” – V.I. Lenin

In rugaciunile creștinilor ortodocși catre Dumnezeu exista adresarea și rugamintea de sfarșit bun al vieții, fara durere, fara pacat, in pace și raspuns bun la judecata lui Hristos. Vrajmașul Bisericii și tradatorul de țara Lenin a murit in agonie și in suferința teribila. In stare semiconfuza și lipsit de darul vorbirii; el a agonizat in suferința, indelung, pana cand i-a venit sfarșitul. In publicațiile oficiale s-a relatat pe scurt ca „Lenin a murit de hemoragie cerebrala”. Adevaratul diagnostic al bolii a fost ascuns.

In prezent, in urma examinarii documentelor și materialelor de arhiva s-au elucidat unele detalii ale bolii și morții lui Lenin. Astfel, a devenit cunoscut faptul ca unul dintre cei mai batrani și mai experimentați neurologi, profesorul Adolf Strumpell, dupa ce l-a examinat pe Lenin, a declarat, in mod categoric: „Bolnavul are inflamat invelișul interior al arterelor din cauza sifilisului”. Este dovedit din punct de vedere științific faptul ca Lenin, in tinerețe, a suferit de aceasta boala venerica.

Potrivit concluziei dr. V.M. Zernov, creierul lui Lenin reprezenta un țesutul tipic degenerat sub influența sifilisului. Aceeași opinie a fost și a academicianului I.P. Pavlov. El a susținut ca Lenin era bolnav de sifilis, dar ca era interzis sa se vorbeasca despre asta sub amenințarea cu moartea. Nu exista nici o indoiala ca documentele analizelor de sange au fost luate din arhiva și distruse, in scopul de a ascunde diagnosticul adevarat.

Din notele lui Stalin catre membrii Biroului Politic aflam ca Lenin a vrut sa se sinucida. Secretarul lui Stalin, B. Bajanov, in memoriile sale, ofera informații obiective, care proveneau de la medici. El a scris: „Medicii au avut dreptate: imbunatațirea starii de sanatate a lui Lenin a fost de scurta durata. Sifilisul netratat la timp era in ultimul stadiu.”

Dr. V. Flerov conchide: „… In literatura medicala, s-au descris mai multe cazuri in care sifilisul trece neobservat in prima și a doua faza, și numai a treia etapa boala poate fi diagnosticata. Probabil acest lucru s-a intamplat și in cazul lui Lenin: sifilisul lent ereditar sau dobandit a trecut neobservat. Autoritațile sovietice au falsificat diagnosticul și rezultatul autopsiei”.

lenin-boala

Ultima fotografie a lui Lenin în viață (ian. 1924)

Lenin nu-și putea imagina viața fara putere, dar din motive de sanatate, nu ramane acum decat un idol pentru generații. La 10 martie 1923, Lenin, dupa doua ore de la un atac al bolii, și-a pierdut abilitatea de a comunica și gandi, a fost lipsit de darul vorbirii, i-a fost paralizat complet brațul drept, mana stanga nu-l mai asculta, a inceput sa vada prost.

Intre timp, la 26 aprilie, Plenul Comitetului Central al PCRus (b) l-a ales membru al Biroului Politic. „Liderul proletariatului mondial” nu a avut nici o obiecție. Apoi, ce urmeaza este ca intr-un spectacol comic. La 6 iulie, prin decizia Comitetului Executiv Central al URSS, a fost ales șef al guvernului sovietic.

Pozele sale inspaimantatoare din ultimele luni de viața ne prezinta o imagine a unui om aflat intr-o agonie prelungita. Dupa atacul bolii din 10 martie, s-a decis ca Lenin sa fie tratat de medici din strainatate și au fost invitați cei mai buni specialiști – medici din diferite țari și din Rusia. Cu toate acestea, pedeapsa lui Dumnezeu a fost inevitabila.

Dupa atacul bolii din 10 martie 1923, in Jurnalul medicului de serviciu se noteaza:

la 11 martie. „… Dr. Kojevnikov a intrat la Vladimir Ilici… El incearca sa spuna ceva, dar se aud sunete innabușite, nearticulate…”.

12 martie. „… Vladimir Ilici ințelege prost ceea ce este rugat sa faca …”.

Ca o imbunatațire semnificativa a starii lui, dr. Kojevnikov a constatat ca Lenin „a inceput sa invețe sa vorbeasca…”. Conform inregistrarilor medicale, de dupa 10 martie, vocabularul lui Lenin era foarte limitat, „iata”, „du”, „vino”, „du-te”, „mergeți”, „ola-la”. Ca regula, utilizarea anumitor cuvinte era intamplatoare și, deși, uneori, ele erau repetate de multe ori, nu aveau nici un sens. Nadejda Krupskaia, soția lui, folosea litere decupate, exerciții didactice elementare, cele mai simple metode de antrenament de vorbire.

Cu toate acestea, tot materialul verbal nu era deloc reținut de memoria lui Lenin și, fara ajutorul soției sale, el nu putea repeta singur nici un cuvant, decat ceea ce repeta dupa Nadejda Krupskaia.

Pictorul Iuri Annenkov, care i-a facut portretul lui Lenin, in 1921, a scris:

„In anul 1923, L.B. Kamenev m-a luat, in luna decembrie, la Gorki, pentru a-i face un portret, sau mai degraba o schița, lui Lenin, ca pacient. Ne-a intampinat Nadejda Krupskaia. Ea a spus ca despre portret nici vorba nu poate fi. Intr-adevar, intr-un șezlong, invelit intr-o plapuma, era un om care se uita prin noi, cu un zambet stramb de copil neajutorat, cazut in copilarie, și putea servi doar ca model pentru a ilustra boala lui teribila, nu pentru un portret”.

Krupskaia a incercat sa reconstruiasca de la zero abilitatea lui nu numai de a vorbi, dar, de asemenea, și de a scrie. Primele cuvinte inșirate de Lenin, cu ajutorul soției lui, au fost „mama” și „tata”.

Așa cum arata ulterior autopsia, creierul lui Lenin era afectat de boala intr-o asemenea masura, incat mulți experți erau uimiți cum de mai putea sa comunice chiar și elementar. Comisarul de la sanatate, Semașko a susținut ca scleroza vasculara a fost atat de puternica incat, la autopsie, au putut ciocani in creier cu o penseta metalica la fel ca intr-o piatra.

Artistul Iuri Annenkov, caruia i s-a incredințat alegerea de fotografii și desene pentru ilustrarea de carți dedicate lui Lenin, la Institutul „V.I. Lenin”, i-a vazut creierul intr-un borcan de sticla.

„Acolo zacea creierul lui Lenin in alcool… o emisfera era sanatoasa și plina, cu convoluțiuni distincte; alta, ca și cum atarna de un șiret – boțita, mototolita, increțita și nu mai mare decat o nuca”.

In al doilea capitol al Apocalipsei citim: „Iar ingerului Bisericii din Pergam scrie-i … Știu unde salașluiești, unde este scaunul Satanei”. In orice ghid din Berlin, se menționa ca, din 1914, in unul din muzeele din Berlin, se afla altarul Pergamon. El a fost descoperit de arheologii germani și mutat in centrul Germaniei naziste. Dar povestea despre tronul Satanei nu se termina cu aceasta. Ziarul suedez „Svenska Dagbladet”, la 27 ianuarie 1948, relata urmatoarele: „Armata Roșie a ocupat Berlinul și altarul din Berlin a fost mutat la Moscova”. Este ciudat faptul ca, o lunga perioada de timp, altarul Pergamon nu a fost expus in nici unul dintre muzeele sovietice. De ce a fost necesar sa fie mutat la Moscova?

Arhitectul Alexandr Șciusev, care a construit in 1924 mausoleul lui Lenin, a luat ca baza proiectul acestei pietre funerare, altarul Pergamon. Din afara, mausoleul a fost inalțat pe principiul construirii templelor antice babiloniene, dintre care cel mai faimos este Turnul Babel, menționat in Biblie. In cartea proorocului Daniel, scrisa in secolul VII i.Hr., se spune: „Atunci era un idol la babilonieni, numit Baal”. Nu este o coincidența semnificativa faptul ca inițialele lui Lenin se afla inscrise pe tronul lui Satana (in l. rusa, numele „Baal” se traduce si ca „Vil”, adica acronimul lui Vladimir Ilici Lenin – n.t.)?

Pana astazi mumia lui Baal (V.I.L.) se afla acolo, in interiorul pentagramei. Arheologia bisericeasca marturisește: „Evreii vechi, respingandu-l pe Moise și credința in adevaratul Dumnezeu, au topit in aur nu doar un vițel, dar steaua Remfan” – o stea cu cinci colțuri, care este un atribut permanent al cultului satanic. Sataniștii o numesc sigiliul lui Lucifer.

Mii de cetațeni sovietici stau in fiecare zi sa la coada pentru a vizita acest templu al Satanei, care este mumia lui Lenin. Liderii statelor i-au adus onoruri lui Lenin, care se odihnește intre pereții monumentul ridicat lui Satan. Nu trece o zi ca acest loc sa nu fie decorat cu flori, in timp ce bisericile creștine din aceeași Piața Roșie din Moscova, timp de decenii au fost transformate in muzee lipsite de viața.

Atata timp cat Kremlinul va fi umbrit de stelele lui Lucifer, atata timp cat, in Piața Roșie, intr-o copie exacta a altarului lui Pergamon al lui Satan, se va afla mumia celui mai consecvent dintre marxiști, influența forțelor intunecate ale comunismului va persista.

mausoleu-lenin-piata-rosie-moscova

Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie

 

Publicat inițial pe Cultura vieții

 

 

 

https://www.anacronic.ro/originile-raului-taina-comunismului/

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor

 

 

 

Dintre miile de furăciuni şi samavolnicii pe care ne-a fost dat să le digerăm în ultima duzină de ani, poate cea mai neruşinată, mai nesăţioasă şi mai de neam de traistă dintre toate este (era în 2002, anul în care ciuma roşie = PSD guverna România – n.m.) Legea 42, a rentei de revoluţionar. Lege care a eternizat ieşirea în stradă în merit imprescriptibil, iar pe fericiţii ei privilegiaţi în posesori de apartamente repartizate din fondurile speciale şi în proprietari de terenuri. Lege care îi exceptează de la plata taxelor şi impozitelor, îi cinsteşte la parastase ca pe nişte indivizi care ar fi trebuit să fie morţi şi îi introduce în Parlament pe listele destinate special unor eroi.

 

Bebe Ivanovici (jegul PSD-ist care a atribuit certificate de revoluţionar contra cost, ajungând să aibă certificate de revoluţionar inclusiv foşti securişti sau foşti torţionari comunişti; un exemplu sugestiv în acest sens este Vadim Tudor, pupincuristul Elenei Ceauşescu, despre care s-a aflat la un moment dat că poseda şi certificat de revoluţionat, probabil pentru meritul de a fi lins funduri de dictatori – n.m.) îşi foloseşte ca argument degetul pansat, pentru a invoca faptul că a fost rănit la revoluţie, de un glonte vagabond. Fuga lui Ceauşescu l-a prins pe Bebe în secţie, la şaibă, iar degetul şi l-a uitat în strung, beat muci de şocul schimbării de sistem.

 

Cu Codrin Ştefănescu, unul dintre cei mai sterili gargaragii din Parlament, care cere astăzi (era în 2002 – n.m.) sporirea avantajelor Legii 42, Revoluţia s-a întâlnit la o dată necunoscută. Cum de altfel s-a întâlnit şi cu cei doi escroci care au condus ani de zile Asociaţia 21 Decembrie 1989, Dumitrescu şi Aferăriţei, deferiţi, în sfârşit, Justiţiei, pentru măsluirea unor bunuri repartizate revoluţionarilor.

 

Doar rănile sau moartea pot justifica participarea la o revoluţie şi aşa discutabilă, de vreme ce nu se cunoaşte nici acum identitatea agresorului din decembrie 1989.

 

Beneficiarii legii au scormonit în trecutul lor tulbure după orice element relevant, amintire înălţătoare şi exemplu pilduitor, pentru a se despărţi, prin onoruri şi avantaje, de masa spectatorilor revoluţiei, rămaşi acasă la televizor.

 

Există aşa-zişi revoluţionari, care pe 25 decembrie au smuls firma partidului comunist de pe terasa Comitetului Central, pentru a-şi revendica mai târziu cununa de erou fără nici o zgârietură, diploma de revoluţionar, legitimaţia gratuită de metrou, apartamentul arondat de Primărie pe Bulevardul Unirii şi hectarul de cernoziom în Dobrogea.

 

Pentru că a fost scuipat în bot de zecile de guri ale protestatarilor care îi contestau trecutul, în faţa ambasadei Statelor Unite din Bucureşti, Adrian Păunescu a revendicat şi a cules, la câţiva ani după aceea, avantajele de revoluţionar.

 

Avem sute de mii de Ivanovici şi Păunescu în tot teritoriul şi o meritocraţie pe măsura ţării, iar numărul de posesori de diplome de revoluţionari creşte precum muştele pe o vomă.

 

În mod paradoxal, meritele pe care o naţiune le recunoaşte cetăţenilor ei sunt invers proporţionale cu virtuţile ei etice. Elveţia nu şi-a decorat nici un cetăţean pentru că a stins coteţul mătuşii sau a salvat de la înec păpuşa nepoatei, dar civismul unui elveţian cântăreşte mai mult ca oricare medalie de supravieţuitor fără răni al unei revoluţii cu cântec. A cărei singură cunoscută este că a lăsat uşa deschisă pentru otrepele care continuă să-şi ridice şi astăzi (era în 2002 – n.m.) diplomele de revoluţionar. (“Academia Caţavencu”, nr. 575/2002)

 

Citeste si articolele:

 

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Revoluţionari şi contrarevoluţionari în decembrie 1989

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

Cât ne costă falșii revoluționari: un miliard de euro in 23 de ani

Cum întreţine Republica România o armată de revoluţionari-fantomă

 

Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

 

Revoluţia escrocilor. „Decembrie ’89”, confiscat de o bandă de infractori

 

Liderii luptătorilor din decembrie 1989 au compromis cuvântul „revoluţionar”. Trei dintre aceştia sunt condamnaţi penal pentru fraudă. În afară de ei, mii de români au obţinut certificate de revoluţionar prin mărturii mincinoase şi s-au bucurat de indemnizaţii lunare susţinute din bani publici.

 

Revoluţia de acum 24 de ani a scos în stradă mii de oameni curajoşi care au sfidat armele Armatei şi ale Securităţii. Majoritatea celor care au făcut Revoluţia din convingere n-au pretins bani pentru faptele lor. Dar în spatele acestora s-a ascuns o „armată” de impostori. Sprijiniţi de politicieni, care i-au folosit drept masă de manevră în campanii electorale, mii de falşi revoluţuionari au căpuşat statul român vreme de 20 de ani. Gloria lor a apus. Noi nuclee de revoluţionari tineri vor să schimbe România. Vocile celor vechi au ajuns să nu mai fie deloc auzite. Statul nu le mai dă bani, ei continuă să ceară bani, protestele lor au devenit derizorii. Câţiva lideri ai revoluţionarilor au ajuns prin puşcării sau sunt daţi în urmărire internaţională. Dorin Lazăr Maior, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost condamnat definitiv, în urmă cu o lună, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul „Romexterra”. În acelaşi dosar a mai fost condamnată la trei ani de închisoare şi Florina Aprofirei, secretara lui Maior, care avea 10 ani la Revoluţie, dar a beneficiat de indemnizaţie de luptător cu merite deosebite. Dorin Lazăr Maior a fugit din ţară înainte de sentinţă iar acum este dat în urmărire internaţională. Maior a fost condamnat pentru că a şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, unul dintre ei fiind fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov. Maior i-a ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că, dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei, va face public modul în care banca respectivă acordă credite.

 

Au făcut averi din „Legea Recunoştinţei”

 

Emilian Cutean, fost şef al Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor, ispăşeşte o condamnare de 5 ani, în Penitenciarul Jilava. La 7 februarie 2012, Cutean a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Cutean a fost acuzat că în anul 2004, în ultimele luni ale guvernării Adrian Năstase, pe când era secretar de stat al revoluţionarilor din decembrie 1989, a alocat asociaţiei de revoluţionari pe care o conducea suma de 85.500 de euro de la bugetul de stat, folosind o parte din bani în scopuri personale. George Costin, de asemenea fost secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, pentru trafic de influenţă şi pentru spălare de bani. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi alţi zece inculpaţi, între care membri ai asociaţiei de revoluţionari „Metrou” şi rude ale fostului secretar de stat. Costin i-a forţat pe membrii asociaţiei de revoluţionari “Metrou” să-i aloce o cotă parte din indemnizaţiile oferite de stat revoluţionarilor. Procurorii DNA au constatat că George Costin a obţinută o sumă totală de 9.453.390 de lei, din care 2.470.000 de lei au fost viraţi în conturile proprii.

 

„Eutanasierea revoluţionarilor!”

 

Anul acesta, Guvernul României făcut public faptul că va anula peste 3.000 de certificate de revoluţionar dobândite ilegal. Printre cei vizaţi se află persoane care aveau sub 14 ani la Revoluţie, foşti colaboratori ai Securităţii şi foste cadre militare. De asemenea, se urmăreşte anularea certificatelor fabricate de George Costin, întrucât au fost eliberate contra cost. “Adevărul” a arătat că statul a cheluit, în ultimele două decenii, peste două miliarde de euro pentru a susţine privilegiile revoluţionarilor. Numărul acestora a crescut de peste zece ori în intervalul 1992 – 2010. În 2011, Guvernul Boc a anulat indemnizaţiile luptătorilor remarcaţi (marea masă a revoluţionarilor). Au mai rămas în plată doar cei răniţi în Revoluţie, cei care şi-au pierdut rude în decembrie 1989 şi revoluţionarii pensionari. De atunci, la fiecare comemorare a Revoluţiei, “luptătorii cu merite deosebite în Revoluţie” fac scandal că nu li se acordă recunoştinţa financiară pe care o solicită. Dumitru Dincă, un alt lider al revoluţionarilor, a strigat, recent, în Parlamentul României, că va cere premierului Ponta eutanasierea revoluţionarilor, în semn de protest faţă de tăierea indemnizaţiilor lunare care, până în 2011, ajungeau la 2.000 de lei: “Nu mai avem nevoie de bani, de sănătate, de nimic. Avem nevoie de un singur lucru: vom face câte o cerere adresată domnului Ponta să ne aprobe eutanasierea. Nu mai avem nevoie de bani, omorâţi-ne!”

 

Sursa: adevarul.ro; autor: Cristian Delcea

 

Citeste si articolele:

 

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (I)

Popor idiot, caut politicieni de același calibru

FSN-ul lui IliciKGB și foarfeca românească

Vasile Blaga, un fals revoluționar

Sigla A7

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Tags: 1989, emil boc, iliescu, nastase, revolutie, revolutionar, revolutionari, ticalosi

8 Responses to “Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat”

Iohannis alege un aparator de criminali pentru a-i fi consilier | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 26TH, 2015 AT 20:07

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

25 decembrie 1989, odiosul dictator și „savanta” sunt executați | A șaptea dimensiune says:

 

MARTIE 1ST, 2015 AT 9:51

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR | A șaptea dimensiune says:

 

MARTIE 20TH, 2015 AT 20:40

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Ucraina, o lecție de curaj și demnitate națională | A șaptea dimensiune says:

 

MAI 3RD, 2015 AT 19:04

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

KGB-iști care au guvernat și guvernează România | A șaptea dimensiune says:

 

MAI 3RD, 2015 AT 19:07

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Nebunii în odaia vizirului | A șaptea dimensiune says:

 

AUGUST 25TH, 2018 AT 15:58

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Cum s-a umplut Teleormanul de revoluţionari la metrou | A șaptea dimensiune says:

 

FEBRUARIE 13TH, 2019 AT 20:11

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor | A șaptea dimensiune says:

 

APRILIE 29TH, 2019 AT 7:22

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

 

 

https://asapteadimensiune.ro/a%c8%99a-zi%c8%99ii-revolu%c8%9bionari-din-ga%c8%99ca-lui-ilici-kgb-iliescu-ni%c8%99te-escroci-care-s-au-imboga%c8%9bit-nemeritat.html

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR

 

 

 

Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara!“. Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale, care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.

Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

 

Fără număr, fără număr, de la PCR

 

Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.

Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că „patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

 

Zestre pentru ministerele post-decembriste

 

Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe – cu tot cu terenul agricol aferent – pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş – Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.

Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.

Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.

Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.

Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.

Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile – vulpe, nurcă, dihor – din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.

La råndul său, întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“ s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

 

S-a ales praful

 

Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RAAPPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RAAPPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!

Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.

De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări.

 

Sursa: curentul.ro; autor: Vasile Surcel

 

Citeste si articolele:

 

25 decembrie 1989, odiosul dictator și „savanta” sunt executați

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (I)

FSN-ul lui IliciKGB și foarfeca românească

 

 

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD

 

Este o listă incompletă, alcătuită de Ștefan Vlaston, dar oferă o imagine de ansamblu a caracterului mafiot a acestei grupări infracționale, numită impropriu partid politic, grupare ce trebuie scoasă în afara legii. Iată și lista.

 

Ion Iliescu, urmarit penal in dosarul mineriadelor

Liviu Dragnea, presedinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare

Victor Ponta, premier, fost presedinte PSD, trimis in judecata

Robert Negoita, primar sect 3, urmarit penal

Olguta Vasilescu, primar Craiova, urmarita penal

Paul Stanescu, presedinte CJ Olt, anchetat penal

Cristian Rizea, deputat, cercetat penal

Tudor Pendiuc, primar Pitesti, urmarit penal

Catalin Radulescu, deputat, condamnat in prima instanta

Gabriel Mutu, senator PSD, urmarit penal

Adrian Năstase, prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv

Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal

Darius Valcov, ministru de Finanţe, cercetat în stare de arest

Dan Sova, fost ministru şivicepreşedinte PSD, trimis in judecata

Radu Mazăre, primar Constanta, cercetat în stare de arest

Nicusor Constantinescu, preşedinte CJ Constanta, cercetat penal

Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, condamnat definitiv

Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal

Marian Vanghelie, primar sector 5, cercetat în stare de arest

Gheorghe Nichita, primar Iasi, vicepresedinte PSD, cercetat penal

Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis in judecata

Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova, cercetat penal

Vlad Cosma, deputat PSD, cercetat penal

Ovidiu Marius Isaila, senator PSD, trimis în judecată

Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, cercetat penal

Ilie Sârbu, senator PSD, urmărit penal

Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres. Camera Deputaților, condamnat definitiv la 2 ani cu executare

Şerban Mihăilescu, senator PSD, urmărit penal

Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal

Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal în stare de arest

Ion Prioteasa, şef CJ Dolj, cercetat penal

Sebastian Ghiţă, deputat PSD, cercetat penal

Alexandru Mazăre, senator PSD, cercetat penal

Ristea Priboi, deputat PSD, trimis în judecată

Maior Lazăr Dorin, deputat PSD, condamnat la închisoare cu executare

Dumitru Ion, deputat PSD, trimis în judecată

Cristinel Bîgiu, presedinte CJ Buzău

Mârza Gavril, preşedinte CJ Suceava, trimis în judecată

Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş, condamnat definitiv

Cătălin Voicu, deputat PSD, condamnat definitiv

Niculae Bădălau, deputat PSD, cercetat penal

Ion Stan, deputat PSD, condamnat în primă instanţă

Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis în judecată

Florin Pâslaru, deputat PSD, cercetat penal

Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, secretar de Stat, condamnat definitiv

Constantin Contac, Preşedinte CJ Botoşani, condamnat definitiv

Duță Vasile, senator PSD, condamnat definitiv

Constantin Boscodeala, primar PSD Buzău, trimis în judecată

Victor Mocanu, senator PSD, trimis în judecată

Marian Ghiveciu, Deputat PSD, trimis în judecată

ADĂSCĂLIŢEI CONSTANTIN, deputat PSD, cercetat penal

Alexandru Cordos, senator PSD, trimis în judecată

Adrian Simionescu, deputat PSD, trimis în judecată

Mircea Drăghici, deputat PSD, trimis în judecată

Nechifor Catalin, presedinte CJ Suceava, cercetat penal

Oana Mizil, fost deputat PSD, cercetata penal

Dontu Ovidiu, senator PSD Suceava, cercetat penal

Toni Grebla, urmarit penal

Marian Neacsu, vicepresedinte Camera Deputatilor, trimis in judecata pentru conflict de interese

Constantin Nita, fost sef al organizatiei PSD Brasov, fost vicepresedinte PSD, urmarit penal

Citeste si articolele:

 

Cum au adus PSD-istii TVR-ul in stare de faliment

Daca vrem o tara ca afara, PSD-ul trebuie scos in afara legii

Amintiri din criminala guvernare USL (Uniunea Sovietico – Liberala)

Pentru esecul fostilor comunisti, dupa 1989, vinovata este democratia

Romania, o republica PeSeDista si infractionala

Sigla A7

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Tags: catalin voicu, corupti, dragnea, ecaterina andronescu, ghita, hrebenciuc, iliescu, infractori, mazare, nastase, ponta, psd, vanghelie

7 Responses to “Lista penalilor importanti din PSD”

In Romania, mafia face legea si legile | A șaptea dimensiune says:

 

IULIE 5TH, 2016 AT 14:35

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Bulibasa unui clan tiganesc a oferit 100.000 euro spaga politistilor din Timis | A șaptea dimensiune says:

 

IULIE 19TH, 2016 AT 12:15

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Cei 60 de infractori ai PSD, care au guvernat sau guverneaza Romania, la nivel central sau local | A șaptea dimensiune says:

 

OCTOMBRIE 10TH, 2016 AT 20:06

 

[…] Vedeți lista AICI. […]

 

 

anghel badea says:

 

NOIEMBRIE 23RD, 2016 AT 7:26

 

Subscriu!

 

Lista borfaşilor din PSD şi nu numai | A șaptea dimensiune says:

 

SEPTEMBRIE 2ND, 2018 AT 11:19

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Cum se manifesta nesimtirea PSD = PCR in Parlamentul European | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 12TH, 2019 AT 14:22

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Personajele ciumei roşii: astăzi, Miron Mitrea | A șaptea dimensiune says:

 

FEBRUARIE 2ND, 2019 AT 18:46

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

 

Lista penalilor importanti din PSD

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”

 

 

Economistul Mircea Coșea, un car de nervi după ce a auzit discuțiile Forumului de la Davos. Acolo, bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență.

 

 

„Au început să ne pună să mâncăm lăcuste și continuă cu familia, credința și numărul oamenilor!”, a anunţat Coşea.

 

Va apărea şi primul „trilionar”?

În maximum 10 ani, omenirea ar putea avea primul „trilionar”, adică primul deținător al unei bogății de un miliard de miliarde de dolari, în timp ce populațiile continuă să se adâncească în sărăcie.

 

„Întrebarea care se pune este ce se va întâmpla cu această sumă enormă de bani pe care câteva personaje au acumulat-o.

 

 

Există două variante:

Prima este că acești oameni își vor pune la contribuție puterea financiară pentru a schimba lumea conform unor concepții destul de stranii.

Au început cu lăcustele, cu ideea că trebuie să mâncăm lăcuste, și continuă cu niște abordări foarte speciale referitor la familie, la credință, la numărul de oameni raportat la posibilitatea de posibilitatea de hrănire a populațiilor.

 

  1. Varianta a doua este să se dezvolte un tip de impozit global, adică un impozit care să aibă, în primul rând, sarcina de a diminua forța financiară a acestor personaje care unindu-se, pot forma o forță extraordinară.

 

Nicio armată din lume nu se poate pune cu trilioanele pe care aceste personaje. Dacă ei vor să facă ceva, pot să facă.

 

Să știți că această situație din prezent nu poate continua așa. Sunt atât de mari discrepanțele, contradicțiile care apar între săraci și bogați, încât se poate întâmpla ‘ceva’.

 

Iar unii sociologi vorbesc despre posibilitatea ieșirii din acest paradox printr-un nou război mondial„, a zis Mircea Coșea la Antena 3.

 

 

https://www.national.ro/news/mircea-cosea-nervos-dupa-ce-bogatii-lumii-ne-au-pus-sa-mancam-lacuste-ce-pregatesc-trilionarii-pentru-familia-traditionala-si-credinta-810654.html

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

 

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Președintele Fundației pentru Tineret (FTMB), Ticu Plăcintă, e pe cale să scape de un dosar de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 3 milioane de euro, privind spolierea patrimoniului fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC).

 

Este vorba despre ancheta penală legată de modul în care pe fostele imobile ale UTC din zona Unirii au „apărut” blocuri de apartamente și un salon de nunți, după ce Ticu Plăcintă s-a asociat cu afaceristul Mohammad Murad.

 

Ticu Plăcintă este un pensionar din București care, în „ciuda” vârstei, conduce Fundația pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB), persoană juridică înființată imediat după Revoluție, care a preluat patrimoniul fostei UTC: cluburi de tineret, clădiri și terenuri, unele în zone exclusiviste ale Capitalei.

 

Procurorii DNA îl acuză pe Ticu Plăcintă că, prin intermediul altor persoane, a înființat o firmă – SC Tin Management Grup SA – care a preluat dreptul de administrare al FTMB asupra imobilelor respective.

 

FTMB a preluat de la UTC cele 6 „cluburi de tineret” și terenurile aferente acestora, câte unul în fiecare sector al Capitalei:

 

Modern Club – Bulevardul Bucurestii Noi, nr. 48, sector 1;

Universal Club – Soseua Vergului, nr. 14, sector 2;

Titan Club – Str. Turturelelor, nr. 11, sector 3;

Tehnic Club – Calea Serban Vodă, 213-217, sector 4;

Ecran Club – Soseaua Grozavesti, nr. 84, sector 6.

Pe terenurile Titan Club au răsărit două blocuri de apartamente construite de firmele lui Mohammad Murad, iar clădirea clubului a fost transformată în salon de nunți, „Le Chateau”. Pe data de 13.10.2023, Tribunalul București a dispus restituirea dosarului lui Ticu Plăcintă la DNA, după ce judecătorul de cameră preliminară a găsit următoarele nereguli în rechizitoriu:

 

„Cu privire la inculpatul (Plăcintă Ticu – n.r.) se arată că a săvârșit faptele în perioada 21.06.2011 – 08.01.2020, apoi sunt enumerate un număr de 9 acte materiale.

La primul act material se arată că au fost afectate şi lezate în mod grav şi interesele legitime ale FTMB, fără a se mai arăta alte vătămări produse, deşi din formularea „fiind afectate şi lezate în mod grav şi interesele legitime ale FTMB” rezultă că s-au produs vătămări unei/unor persoane, dar şi FTMB.

Cu privire la celelalte 8 acte materiale este indicat şi prejudiciul.

Astfel, la actul material nr. 2 este indicat un prejudiciu de 5.275.865,40 lei,

La actul material nr. 3 este indicat un prejudiciu de 15.725.391,84 lei,

La actul nr. 4 este indicat un prejudiciu de 1.181.352,06 lei,

La actul material nr. 5 este indicat un prejudiciu de 2.569.888,55 lei,

La actul material nr. 6 este indicat un prejudiciu de 145.935,24 lei,

La actul material nr. 7 este indicat un prejudiciu de 715.098,72 lei,

La actul material nr. 8 este indicat un prejudiciu de 1.868.470,54 lei şi

La actul material nr. 9 este indicat un prejudiciu de 3.976.115,83 lei,

Deci adunând prejudiciile, rezultă un prejudiciu total de 31.458.118,18 lei.

Totodată la descrierea în drept se arată că în perioada aprilie 2012 – martie 2022 s-a creat un prejudiciu total de 15.725.391,84 lei.

Este de observat că la actul material nr. 3 este indicat prejudiciul de 15.725.391,84 lei care coincide cu prejudiciul total indicat în cauză.

În aceste condiţii nu s-ar mai justifica prejudiciile de la celelalte acte materiale, sau, chiar dacă am scădea prejudiciul de la actul material nr. 3 de 15.725.391,84 lei, de la celelalte acte materiale (2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9) rezultă un prejudiciu de 15.732.726,34 lei, deci un prejudiciu mai mare decât prejudiciul total.

În aceste condiţii nu se poate stabili pentru fiecare act material ce prejudiciu a rezultat, respectiv activitatea infracţională pentru fiecare act material.

Din rechizitoriul întocmit în cauză şi din actele de urmărire penală nu rezultă vătămarea suferită de persoanele vătămate Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, aspecte reţinute şi prin încheierea din data de 26.06.2023, dar în ordonanţa de remediere a neregularităţilor actului de sesizare nu se face nicio referire cu privire la aceste aspecte.

În atare condiţii, situaţia de fapt este echivoc descrisă cu privire la cei 4 inculpaţi, în cele două acte emise de procuror, ceea ce face imposibilă stabilirea faptelor concrete imputate fiecărui inculpat.

De asemenea, deşi în cauză apar ca persoane vătămate şi Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti din cele două acte emise de procuror nu rezultă vătămarea produsă acestora, nici măcar nu este indicat la vreun act material că li s-ar fi produs vreo vătămare, iar în cursul urmăririi penale nu au fost citate în această calitate şi nici respectate drepturile prevăzute de art. 81 C.proc.pen.

Din această perspectivă, se impune restituirea cauzei la Parchet, pentru a da posibilitatea procurorului să clarifice întreaga situaţie de fapt prin raportare la probele administrate în faza de urmărire penală”, se arată în motivarea hotărârii din data de 13.10.2023.

 

Procurorii DNA au contestat această hotărâre pe rolul Curții de Apel București, care se va pronunța definitiv pe data de 30.01.2024. Ancheta DNA cu privire la Ticu Plăcintă și imobilele fostei UTC a pornit de la o investigație HotNews.ro. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

 

Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret, rețin procurorii DNA în rechizitoriu.

În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.

Ads

Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:

 

Înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;

Cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;

Încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;

Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA, notează procurorii DNA.

 

„Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular”, mai arată procurorii.

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/dosarul-spolierii-patrimoniului-fostei-utc-e-la-un-pas-de-restituire-la-dna-ce-nereguli-a-g-sit-instan-a-n-rechizitoriul-lui-ticu-pl-cint-partener-al-lui-mohammad-murad-1580636

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”!

 

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Transumanismul, redus la esență, este eugenie pură (modificare genetica, sau modificare tehnologica – prin implanturi). Se autointitulează „H+”, adică mai mult sau mai bine decât un om. Ceea ce, bineînțeles, este ceea ce înseamnă și eugenia. Omul modificat in ADN sau omul augumentat tehnologic… Pana la urma, cam acelasi lucru in opinia transumanista.

 

În mod alarmant, valorile transumaniste sunt îmbrățișate în cele mai înalte straturi ale societății, inclusiv în Big Tech, în universități și în rândul mulțimii de la Davos a viitorilor tehnocrați globaliști. Așa stând lucrurile, merită să ascultăm ceea ce spun aceștia, în baza teoriei conform căreia prevenit este preîntâmpinat. Profesorul israelian de filozofie Yuval Harari este unul dintre principalii prozeliți ai acestei mișcări, consilier al lui Klaus Schwab, liderul Forumului Economic de la Davos. El crede că hibrizii inteligență artificială/umani vor prelua în mod inevitabil controlul – și că aceia dintre noi care refuzăm să ne unim mințile cu aceste programe de calculator vor ajunge să fie considerați o „clasă inutilă” sau chiar, „oameni inutili”, scrie National Review.

 

Din articolul din Miami Standard: „Harari a continuat spunând că omenirea se află în mijlocul unei ‘revoluții industriale’ centrată pe inteligența artificială. ‘Dar produsul de data aceasta nu vor fi textilele, sau mașinile, sau vehiculele, sau chiar armele, produsul de data aceasta vor fi oamenii înșiși’, a afirmat Harari. ‘Practic, învățăm să producem corpuri și minți. Corpurile și mințile vor fi, cred, cele două produse principale ale următorului val al tuturor acestor schimbări’, a concluzionat acesta.”

 

„Oamenii inutili” la care face referire consilierul WEF ar fi cei care refuză să fie injectați cu capacități de inteligență artificială în următoarele decenii. Descriind oamenii ca fiind „animale care pot fi hackuite”, Harari consideră că „masele” nu ar avea „prea multe șanse” împotriva acestor schimbări, chiar dacă s-ar organiza. „Ce se va întâmpla cu ‘oamenii inutili’? Problema este mai mult plictiseala, ce să facem cu ei și cum vor găsi un sens al vieții când sunt practic lipsiți de sens, fără valoare. Cea mai bună presupunere a mea în prezent este o combinație de droguri și jocuri pe calculator”, spune ideologul Forumului Economic de la Davos.

 

Este tentant să cădem pradă unui astfel de nihilism. Dar rezistența nu este zadarnică dacă ne reamintim continuu că nicio viață umană nu este vreodată „lipsită de sens” sau „fără valoare”. Și chiar dacă Harari are dreptate că, în cele din urmă, vom evolua într-un sistem de caste din Lumea cea Nouă, cei neîmbunătățiți vor păstra cea mai importantă și mai puternică caracteristică umană dintre toate: capacitatea de a iubi. Iubirea nu este un subiect despre care transhumaniștii vorbesc în general foarte mult.

 

„Iubirea nu poate fi generată prin administrarea unei pastile, prin editarea genelor sau prin contopirea cu un algoritm de calculator. Nu este tranzacțională. Capacitatea de a iubi vine din faptul că ești iubit și practici virtuțile. Nu există scurtături high-tech. Cât de plictisitor. Acesta este defectul fatal al transumanismului. Ca să parafrazez un mare sfânt: ‘Dacă mă amestec cu un program de calculator cu inteligență artificială și pot desluși toate misterele și toate cunoștințele și dacă am capacități sporite care pot muta munții din loc, dar nu am iubire, nu sunt nimic’.”, concluzioneaza editorialistul Miami Standard.

 

loading…

 

PUTETI CITI SI…

Sinecuristul pupilei lui Ciolacu e-n concediu medical „fără număr” la lautari pe banii statului. El ar trebui sa starpeasca evaziunea fiscala

Sinecuristul pupilei lui Ciolacu e-n concediu medical „fără număr” la lautari pe banii statului. El ar trebui sa starpeasca evaziunea fiscala

Marcel Ciolacu: „Începem sa intram in logica fostei sefe de la Casa de Sanatate: sa-i cautam pe toti românii in concediu …

 

Radio France: Cum distruge Bruxelles-ul agricultura Uniunii Europene în beneficiul Ucrainei

Radio France: Cum distruge Bruxelles-ul agricultura Uniunii Europene în beneficiul Ucrainei

Cât de „verde” este „energia verde”. Un profesor universitar specializat în Mediu explică ipocriziile din spatele tehnologiei

Cât de „verde” este „energia verde”. Un profesor universitar specializat în Mediu explică ipocriziile din spatele tehnologiei

Mineritul este una din cele mai mari ipocrizii ale Europei, care a închis minele pentru a nu polua, dar aduce metale car …

 

Războiul clanurilor izbucnește în cercul apropiat al lui Putin: „Siloviki” se încaieră între ei la Kremlin

Războiul clanurilor izbucnește în cercul apropiat al lui Putin: „Siloviki” se încaieră între ei la Kremlin

Războiul Rusiei din Ucraina trece într-o nouă fază, după aproape doi ani, iar experții de la Institutul pentru Studiul R …

 

Mircea Coșea despre Forumul de la Davos: „Bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență”

Mircea Coșea despre Forumul de la Davos: „Bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență”

Mircea Coșea face previziuni sumbre în contextul Forumului de la Davos. „Au început să ne pună să mâncăm lăcuste și cont …

 

Se schimbă polii de putere în Arabia Saudită: au decăzut marii oligarhi, dar au apărut alți super bogați

Se schimbă polii de putere în Arabia Saudită: au decăzut marii oligarhi, dar au apărut alți super bogați

Boom-ul imobiliar din Dubai în anii care au urmat pandemiei de Covid-19 a fost unul dintre cele mai rapide din lume, ali …

 

Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh. România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică

Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh. România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică

Prețul gazelor pe bursa TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință la nivel european, este tot mai sc …

 

Ia amploare ipoteza „Europa în război cu Rusia” – Un premier afirmă că UE are la dispoziție 3-5 ani să se pregătească

Ia amploare ipoteza „Europa în război cu Rusia” – Un premier afirmă că UE are la dispoziție 3-5 ani să se pregătească

Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, consideră că Europa are la dispoziție între trei și cinci ani pentru a se pregăti …

 

Interesele baronului Paul Stănescu in protestul fermierilor. Stapanul agriculturii lucreaza impotriva lui Marcel Ciolacu

Interesele baronului Paul Stănescu in protestul fermierilor. Stapanul agriculturii lucreaza impotriva lui Marcel Ciolacu

Paul Stănescu, unul dintre baronii PSD și secretar general al partidului, are mari interese în protestul fermierilor car …

 

„Mă gândeam dacă sunt gay sau nu”. Teroarea prin care au trecut elevii unei școli din România, abuzați sexual ani la rând de profesorul de istorie

„Mă gândeam dacă sunt gay sau nu”. Teroarea prin care au trecut elevii unei școli din România, abuzați sexual ani la rând de profesorul de istorie

Un profesor de istorie dintr-o școală comunală din județul Sălaj a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub a …

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Președintele Fundației pentru Tineret (FTMB), Ticu Plăcintă, e pe cale să scape de un dosar de abuz în serviciu cu un pr …

 

Cum a murit în realitate Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Dezvăluiri despre ultimele clipe din viața suveranei

Cum a murit în realitate Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Dezvăluiri despre ultimele clipe din viața suveranei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Suverana avea mai multe p …

 

Marele patriot ucrainean Zelensky s-a sustras de patru ori de la recrutare!

 

Marele patriot ucrainean Zelensky s-a sustras de patru ori de la recrutare!

În timp ce mobilizarea în masă este în curs de desfășurare pe străzile tuturor orașelor și satelor ucrainene, s-a dovedi …

 

O nouă teorie a conspirației legată de Jeffrey Epstein? Piață de adrenocrom descoperită în tunelurile evreiești din New York

 

O nouă teorie a conspirației legată de Jeffrey Epstein? Piață de adrenocrom descoperită în tunelurile evreiești din New York

In presa americană de investigatii apar dovezi care leagă sistemul ilegal de tuneluri găsit sub Crown Heights din Brookl …

 

„Vârful aisbergului”: Cel puțin 309 infecții și 16 agenți patogeni scăpați au legătură cu accidentele de laborator

 

„Vârful aisbergului”: Cel puțin 309 infecții și 16 agenți patogeni scăpați au legătură cu accidentele de laborator

Între 2000 și 2021, cel puțin 16 agenți patogeni ar fi scăpat din laboratoarele de cercetare, potrivit unui nou studiu p …

 

Hidroelectrica merge la putere redusă în 2024. 290 MW de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea mai importantă, vor fi indisponibili tot anul

 

Hidroelectrica merge la putere redusă în 2024. 290 MW de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea mai importantă, vor fi indisponibili tot anul

Porțile de Fier 1, cea mai importantă centrală a Hidroelectrica, cel mai mare și profitabil producător de energie electr …

 

O carte care face furori in America: Marea Confiscare a Averilor expune jocul financiar final al ocultei bancare mondiale

 

O carte care face furori in America: Marea Confiscare a Averilor expune jocul financiar final al ocultei bancare mondiale

Una dintre cele mai bune expuneri ale încercărilor secrete, foarte bine ascunse și belicoase de a jefui întreaga omenire …

 

Fosta iubită a prințului Andrew afirmă că Jeffrey Epstein avea „cunoștințe prealabile” despre 11 septembrie 2001

Fosta iubită a prințului Andrew afirmă că Jeffrey Epstein avea „cunoștințe prealabile” despre 11 septembrie 2001

Jeffrey Epstein și asociații săi VIP aveau „cunoștințe prealabile” despre atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Worl …

 

Noi detalii cutremurătoare din Dosarul Epstein: Ultimul lot de documente judiciare a fost publicat

Noi detalii cutremurătoare din Dosarul Epstein: Ultimul lot de documente judiciare a fost publicat

Un al cincilea și ultimul lot de documente judiciare referitoare la agresorul sexual Jeffrey Epstein a fost publicat. Pr …

 

Polonia știe multe despre exploziile Nord Stream: Cinci bărbați și o femeie se afă în spatele acestui atac

Polonia știe multe despre exploziile Nord Stream: Cinci bărbați și o femeie se afă în spatele acestui atac

Oficialii polonezi au ascuns dovezi și au încercat să obstrucționeze ancheta privind exploziile de pe principalele condu …

 

Din ordinul SUA, Polonia ascunde dovezi în cazul sabotajului la conducta Nord Stream

Din ordinul SUA, Polonia ascunde dovezi în cazul sabotajului la conducta Nord Stream

Polonia a încercat să obstrucționeze ancheta privind sabotajul Nord Stream, transmite publicația americană WSJ, citând a …

 

Ce ne dau nenorociții ăștia să mâncăm: carnea proaspătă cumpărată din supermarket conține bacterii multirezistente la antibiotice

Ce ne dau nenorociții ăștia să mâncăm: carnea proaspătă cumpărată din supermarket conține bacterii multirezistente la antibiotice

Supermarketul continuă să rămână locul preferat de cumpărături pentru români, în special când vine vorba despre produse …

 

Scandal uriaș în SUA după ce șeful Pentagonului a ascuns că s-a internat în spital: Casa Albă îi răspunde lui Donad Trump

Scandal uriaș în SUA după ce șeful Pentagonului a ascuns că s-a internat în spital: Casa Albă îi răspunde lui Donad Trump

Preşedintele american Joe Biden nu intenţionează să-l demită pe secretarul apărării Lloyd Austin pentru că timp de câtev …

 

Fost șef al spionilor: „Arafat este susținut de cineva din umbră. Depășește cu mult nivelul unor personaje care se consideră foarte înalte în România”

Fost șef al spionilor: „Arafat este susținut de cineva din umbră. Depășește cu mult nivelul unor personaje care se consideră foarte înalte în România”

Raed Arafat are pe cineva în umbră, iar din acest motiv nu pleacă de la conducerea Departamentului pentru Situații de Ur …

 

Comisia Europeană s-a autosesizat: România are cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE

Comisia Europeană s-a autosesizat: România are cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE

​România nu a notificat Comisia Europeană asupra schemei de plafonare / compensare a prețurilor la energie electrică și …

 

Un fost șef KGB confirmă: Atentatele din 1999 de la Moscova au fost puse la cale pentru aducerea lui Putin la putere

Un fost șef KGB confirmă: Atentatele din 1999 de la Moscova au fost puse la cale pentru aducerea lui Putin la putere

Fostul șef al KGB-ului din Moscova și fost adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, generalul rus Evgheni Savostyan …

 

30.000 de avocați au aflat că li s-au furat datele personale. Elena Radu: „Este o campanie de manipulare necesară pentru a băga avocații sub bocancul SRI”

30.000 de avocați au aflat că li s-au furat datele personale. Elena Radu: „Este o campanie de manipulare necesară pentru a băga avocații sub bocancul SRI”

Zeci de mii de avocați din toată țara s-au trezit cu un e-mail prin care erau atenționați că, în urma unui atac cibernet …

 

Incompetentului Florin Vizan i se va prelungi mandatul la Portul Constanta pentru „merite deosebite” in trocul cu americanii pentru Schengenul aerian-maritim

Incompetentului Florin Vizan i se va prelungi mandatul la Portul Constanta pentru „merite deosebite” in trocul cu americanii pentru Schengenul aerian-maritim

Scriam in urma cu vreo trei luni despre ingineria „Grindeanu”, bazata pe o lege modificată pentru ca protejatul ministru …

 

Ce s-a întâmplat în noaptea cumplitei tragedii: Unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Ferma Dacilor a rupt tăcerea

Ce s-a întâmplat în noaptea cumplitei tragedii: Unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Ferma Dacilor a rupt tăcerea

Incediul devastator de la Ferma Dacilor s-a soldat cu moartea a opt pesoane, dintre care patru copii. Unul dintre suprav …

 

Dosarele Epstein reînnoiesc suspiciunile că acesta lucra pentru Mossad pentru a șantaja elita pedofilă mondială

Dosarele Epstein reînnoiesc suspiciunile că acesta lucra pentru Mossad pentru a șantaja elita pedofilă mondială

Lista de asociați a lui Jeffrey Epstein, desecretizată de un judecător american, a reaprins suspiciunile că finanțatorul …

 

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/teoreticianul-transumanist-yuval-harari-i-nume-te-pe-cei-care-nu-folosesc-inteligen-a-artificial-oameni-inutili-1570439

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 (VACCINISTII CONTINUA RAZBOIUL…)Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News

 

 

Ancuţa-Carolina Stanciu

 

Liderii mondiali s-au reunit la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, pentru a discuta despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19, potrivit CBS News.

 

 

Vezi aici: https://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2024/sessions/preparing-for-a-disease-x/

 

Deși nu se știe că există în prezent un astfel de virus, cercetătorii, oamenii de știință și experții speră să vină în mod proactiv cu un plan de acțiune pentru a combate un astfel de virus și a pregăti sistemul de sănătate dacă ar apărea o pandemie, posibilitate care ar putea fi mai apropiată decât credem, a spus un expert la CBS News.

 

„Există tulpini de virusuri  care au rate de mortalitate foarte ridicate care ar putea dezvolta capacitatea de a se transmite eficient de la om la om”, a spus dr. Amesh Adalja de la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății.

 

 

Ce este “Boala X”

În 2022, Organizația Mondială a Sănătății a invitat 300 de cercetători să analizeze 25 de familii de virusuri și bacterii pentru a întocmi o listă de patogeni despre care se crede că au potențialul de a face ravagii și care ar trebui studiați mai mult. Pe listă a fost inclusă și “Boala X”, recunoscută de OMS pentru prima oară în 2018.

 

Potrivit organizației, Boala X reprezintă „înțelegerea faptului că o epidemie internațională serioasă ar putea fi provocată de un patogen necunoscut”.

 

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat miercuri, la Davos, că este posibil ca COVID-19 să fi fost prima noastră „Boală X” și că oamenii de știință și experții învață activ din această experiență.

 

De unde ar putea proveni un agent patogen precum boala X?

Un agent patogen letal precum Boala X, care ar fi probabil un virus respirator, potrivit dr. Amesh Adalja, ar putea circula deja la speciile de animale și pur și simplu nu poate fi transmis încă la oameni.

 

„Ar putea fi lilieci precum la COVID-19, ar putea fi la păsări precum gripa aviară sau ar putea fi un alt tip de specii de animale, porcine de exemplu”, a spus el. „Este vorba într-adevăr de acea interfață dintre oameni și animale, în care interacțiunile au loc, unde aceste tipuri de viruși își fac loc.”

 

Cum se pregătesc experții pentru boala X?

Dacă nu suntem pregătiți, este probabil că o boală de această amploare ar putea cauza chiar mai multe daune decât am experimentat cu COVID-19, care a ucis peste 7 milioane de oameni, potrivit OMS.

 

„Dacă ne-am descurcat atât de prost cu COVID-19, vă puteți imagina cât de prost ne-am descurca cu o epidemie ca în 1918”, a spus Adalja, referindu-se la pandemia de gripă din 1918, care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni în lume, conform Clinicii Cleveland.

 

De aceea, experții din întreaga lume au lucrat la un plan robust și eficient pentru a se pregăti pentru cel mai rău caz. Ghebreyesus a spus că un sistem de avertizare timpurie și un plan pentru infrastructura sanitară, care a fost suprasolicitată în timpul pandemiei de COVID-19, ducând la multe decese, ar putea ajuta într-un scenariu viitor.

 

„Fie că este vorba despre sistemele de sănătate sau chiar din sectorul privat, în cercetare și dezvoltare, vă puteți pregăti pentru asta”, a spus el.

 

O altă lecție majoră în urma COVID-19 este importanța transparenței, a spus Adalja.

 

„Cred că ceea ce vedem acum este această neîncredere între medicii de boli infecțioase, practicienii din domeniul sănătății publice și publicul larg, pentru că ceea ce s-a întâmplat este că politicienii s-au implicat în asta”, a spus el. „Oamenii ar putea să nu mai fie receptivi la acțiunile de protecție care sunt recomandate de oficialii din sănătatea publică”.

 

Ghebreyesus a spus că OMS, în parteneriat cu alte organizații mondiale, au stabilit deja inițiative pentru pregătirea în caz de epidemie majoră sau pandemie. Aceste eforturi includ fondul de pandemie pentru a ajuta cu resurse țările, centrul de transfer de tehnologie a vaccinului ARNm pentru a asigura echitatea distribuirii vaccinurilor către țările cu venituri mici și centrul de informații despre pandemii și epidemii pentru a îmbunătăți supravegherea prin colaborarea între țări.

 

 

https://financialintelligence.ro/liderii-lumii-au-discutat-la-davos-despre-boala-x-un-virus-ipotetic-de-20-de-ori-mai-letal-decat-covid-19-iata-ce-trebuie-sa-stiti-despre-ipotetica-pandemie-cbs-news/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu

 

Autor: Ion Cristoiu

 

Sîmbătă, 11 mai 1946, dimineaţa, ora 8.20. La Procesul Mareşalului Antonescu, deschis la 6 mai 1946, depune mărturie, ca martor al Apărării, Iuliu Maniu, Preşedintele PNŢ, liderul Opoziţiei.

 

În zilele premergătoare Procesului, mai precis pe 3 mai 1946, Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, expediază Departamentului de Stat o depeşă în care se spune despre Proces:

 

 

 

„Aflăm din surse demne de încredere că procesul criminalilor de război, al Mareşalului Antonescu şi al altor miniştri ai săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai (telegrama ministrului nr. 466, din 3 mai), este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Maniu, şi pe cel al Partidului Naţional Liberal, Brătianu.”

 

Așa cum sesiza Burton Y. Berry, se încerca transformarea procesului într-un moment de compromitere a adversarilor comunismului prin înfăţişarea lor drept colaboratori ai regimului antonescian. Lucru firesc, dacă ne gîndim că, în bătălia dusă pînă acum împotriva partidelor istorice, PNŢ şi PNL, comuniştii exploataseră din plin arma etichetărilor gen „fascişti”, „colaboraţionişti ai lui Antonescu”, menite a justifica occidentalilor măsurile antidemocratice luate. Ori de cîte ori Vestul protesta împotriva persecuţiilor la care erau supuse PNŢ şi PNL, comuniştii invocau rapid aşa-zisa luptă împotriva rămăşiţelor fasciste.

 

Interogatoriul martorului Iuliu Maniu durează şase ore.

 

Iuliu Maniu face faţă cu brio întrebărilor insidioase, atît ale completului de judecată, cît şi ale lui C. Paraschivescu-Bălăceanu, avocatul de drept al Mareşalului, în realitate unealta comuniştilor. Conştient de cursele care i se întindeau, Iuliu Maniu se arată extrem de vigilent cu felul în care grefiera îi consemna spusele. El îşi dă seama că, voit sau nu, un cuvînt aiurea transcris putea da o altă semnificaţie unora dintre nuanţările sale. De aceea el cere și i se aprobă, să vină după- amiază, cînd era mai odihnit, să citească Depoziția în forma dactilografiată și s-o semneze.

 

La reluarea şedinţei, după-amiază, Iuliu Maniu vine să-şi citească declaraţia şi s-o semneze. După ce o parcurge pe îndelete şi o iscăleşte, se ridică şi se îndreaptă spre ieşire. În acest răgaz se petrece un moment care merită să fie trecut cu majuscule în manualele de Istorie. Deşi e conştient de manevrele comuniştilor, deşi îşi dă seama de importanţa fiecărei virgule, a fiecărui gest la acest Proces, marele om politic se opreşte în dreptul boxei acuzaţilor şi strînge mîna Mareşalului. Pentru toţi cunoscătorii mizeriei numite politicianism românesc, această strîngere de mînă are o semnificaţie cutremurătoare. Iuliu Maniu nu numai că nu-l acuză pe Ion Antonescu pentru a se salva, dar, mai mult, face un gest la care nu-l obliga nimeni:

 

Strînge mîna Mareşalului în public.

Cum era şi de prevăzut, presa comunistă atîta aştepta. Gestul lui Iuliu Maniu e o adevărată mană cerească. „România liberă” titrează cu litere uriaşe: „Spre stupoarea asistenţei, corespondenţilor străini şi a propriilor d-sale partizani, d. Iuliu Maniu strînge mîna marilor criminali de război”. Reportajul Floricăi Şelmaru stoarce din plin momentul prin consemnarea reacției stîrnite în rîndul maselor populare din sală:

 

 

„Sala întreagă priveşte stupefiată gestul, care echivalează cu un omagiu adus trădătorilor. Din fund, un glas dă curs indignării generale:

 

– «Ruşine!»

 

Nimeni nu se mai poate stăpîni. Zadarnic d. Preşedinte şi reprezentanţii acuzării fac apel la linişte. Toată lumea este în picioare. Se aud de pretutindeni exclamaţii:

 

– «Are sînge pe mîini! Ţi-ai trădat singur gîndurile!».”

 

Artileria grea a presei aservite regimului se pune în mişcare. Zeci de articole scriu pînă la exasperare despre „autodemascarea” lui Iuliu Maniu prin acea strîngere de mînă. „Scînteia” consideră gestul ca exprimînd o „vădită amiciţie şi simpatie”, o mărturisire zdrobitoare că liderul ţărănist „şi-a dat arama pe faţă şi s-a demascat ca fiind fascist şi aţîţător de război”. „România liberă” revine, în 15 mai, cu articolul: „D. Maniu a optat”:

 

„D. Maniu strînge mîna marilor trădători şi criminali de război. Se recomandă astfel singur ţării, lumii şi istoriei.”

 

Oficiosul PSD, „Libertatea”, scrie despre „Simbolica strîngere de mînă”:

 

„D. Iuliu Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc, a strîns mîna acuzaţilor de dezastrul ţării, pe care-i judecă Tribunalul Poporului, şi prin acest gest a arătat net de care parte merg simpatiile sale şi către care parte se îndreaptă antipatia sa.”

 

În plan strict politic, gestul lui Iuliu Maniu a fost unul sinucigaş. Prin el, marele bărbat a dat apă la moară propagandei comuniste, centrate pe denunţarea cu orice preţ a unei aşa-zise complicităţi a lui Iuliu Maniu cu Ion Antonescu. Reuben Markham a fost la vremea respectivă corespondentul lui Christian Science Monitor în România. Despre strîngerea de mînă el scrie în volumul în România sub jugul sovietic, apărută în 1948 la Boston, tradusă la noi în 1996:

 

 

„În ciuda rigidităţii sale şi a ataşamentului ferm faţă de propriile principii, pe care le-a urmat cu mare stăruinţă, Maniu este un om foarte sentimental. Am văzut un exemplu, mişcător în acest sens, la procesul criminalului de război Ion Antonesscu, desfăşurat în faţa Tribunalului Poporului. Cînd Maniu se pregătea să părăsească sala tribunalului, după ce depusese mărturie, în picioare, timp de şase ore şi jumătat, el a trecut inevitabil, prin apropierea boxei acuzatului şi, deodată, sub impulsul momentului, a strîns mîinile celor doi conducători inculpaţi, Ion şi Mihai Antonescu. În acea perioadă extrem de tensionată, Rusia exercita o presiune teribilă pentru a pune mîna pe România, iar Antonescu era înfăţişat ca întruchipînd tot ceea ce Moscova detesta mai mult şi era hotărîtă să lichideze. Maniu ştia că pe dînsul ruşii îl urau chiar mai mult decît pe Antonescu şi nu se putea să nu-şi fi dat seama că era extrem de imprudent să strîngă mîinile celor doi bărbaţi care, la presiunile Moscovei, erau practic condamnaţi la moarte, pentru crime de război. În ciuda acestui fapt, Maniu le-a întins mîna.

 

Acest gest a stîrnit, de îndată, o furtună de insulte din partea conducerii comuniste. Mi-a fost dat rareori să văd o izbucnire de ură, atît de viscerală şi inflamată, ca aceea pe care nişte tineri, bine dedaţi cu invectivele comuniste, le-au revărsat asupra sa. Agitîndu-şi pumnii încleştaţi, ei strigau: «Jos cu trădătorul, ucigaşul şi prietenul criminalilor de război». Cînd Maniu, al cărui mers era uneori legănat, s-a îndreptat agale spre ieşire, a trebuit să-şi croiască drum printre două falange de tineri furioşi care gesticulau zgomotos, dar el a rămas la fel de dîrz şi neclintit, ca atunci cînd ar fi intrat în biserică pentru liturghia pascală.”

 

Intrigat de acest gest, Reuben H. Markham l-a întrebat pe Iuliu Maniu de ce l-a făcut. Răspunsul, redat de cunoscutul jurnalist, se constituie într-unul din cele mai emoţionante documente din istoria modernă a României:

 

„Am avut ocazia să vorbesc cu dînsul în particular, la puţin timp după acest incident, şi l-am întrebat de ce a făcut un gest atît de imprudent şi nenecesar, în fond. Mi-a răspuns că l-a făcut, pentru că, dacă n-ar fi procedat aşa, i-ar fi fost ruşine de dînsul tot restul vieţii. L-am întrebat, apoi, care crede că vor fi pentru el consecinţele politice şi a replicat că ar fi nedemn de dînsul să aprecieze situaţia dintr-o atare perspectivă. Consideră că a acţionat ca un om şi ca un creştin, fără a se gîndi la consecinţe. Ar fi fost un laş dacă ar fi procedat altfel, ori el nu se consideră un laş. A văzut doi bărbaţi izolaţi, consternaţi, părăsiţi, urîţi de clica conducătoare, doi oameni în faţa morţii. A avut un presentiment că vor fi împuşcaţi curînd, după cum s-a şi întîmplat… Şi atunci cînd, pentru o clipă, s-a aflat în faţa lor, pentru ultima oară, a simţit că el, creştinul care este, ar fi ipocrit dacă nu le-ar oferi o strîngere de mînă, în semn de rămas bun. După acest gest, o furtună de insulte s-a abătut cu turbare asupra capului lui Maniu, mai exact asupra mîinii sale, iar ruşii au transformat gestul său spontan într-un act de importanţă majoră, îndeajuns de grav pentru a-i compromite activitatea politică viitoare. Dar Maniu nu a regretat, o clipă, fapta săvîrşită sub impulsul momentului, considerînd-o cu adevărat creştinească.”

 

Cunoscătorii cad de acord că istoria modernă a ţării noastre stă sub semnul mizeriei politicianiste. Pentru a ajunge la putere, mulţi dintre oamenii noştri politici au fost capabili de toate compromisurile.

 

Iuliu Maniu a avut o atitudine exemplară în depoziţia sa la proces. Deşi intuise că orice afirmaţie a sa despre Antonescu va fi manipulată de comunişti pentru a-l discredita, deşi ştia adevăratele resorturi ale procesului, el n-a făcut nici o concesie pentru a se salva politic. Mai mult, el a avut bărbăţia să-i strîngă mîna lui Ion Antonescu, deşi era convins că prin asta facilitează murdarul joc al comuniştilor.

 

 

Dacă în ceea ce priveşte corectitudinea din depoziţie, semnificaţia rămîne la nivelul onestităţii tipice lui Maniu, strîngerea mîinii trece într-un plan legendar. Mărturisirea că nu şi-ar fi iertat toată viaţa dacă n-ar fi făcut acest gest faţă de un om în preajma morţii îl transformă pe Iuliu Maniu într-un exemplu strălucitor. Şi-ntr-o dovadă că-n România se pot naşte politicieni capabili a-şi asuma orice risc pentru ca mai tîrziu să nu le fie jenă de ei înşişi.

 

Gestul unui singur bărbat politic – fatala strîngere de mînă – e în măsură a reabilita mult hulitul politicianism autohton. Şi-ntr-o Românie precum cea de azi, dominată de politicieni de tinichea, gata să-şi trădeze şi părinţii pentru a ajunge şi a rămîne la putere, gestul lui Iuliu Maniu ar trebui reprodus într-un tablou care să fie atîrnat în birourile tuturor politicienilor.

 

 

https://historia.ro/sectiune/general/fatala-strangere-de-mana-de-la-procesul-2333647.html?utm_source=historia.ro&utm_medium=push&utm_campaign=17232

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei

 

 

Autor: Ion Cristoiu

Bătălia de la Stalingrad s-a încheiat pe 31 ianuarie 1943. La ora 11, proaspăt feldmareşalul Friedrich Paulus, comandantul Armatei a 6-a, s-a predat ruşilor în bunkerul din subsolul ruinelor fostului Univermag, subsol în care funcţionează azi Muzeul Amintirii.

Prin gestul lui Friedrich Paulus, inimaginabil pentru Hitler – care-l făcuse cu o zi înainte, pe 30 ianuarie, feldmareşal, în speranţa că Paulus se va sinucide – bătălia se încheiase din punct de vedere practic. În Nord însă, Corpul XI, condus de generalul Karl Strecker şi alcătuit din 50.000 de oameni, a continuat lupta şi după 31 ianuarie. Comandanţii de divizie îl obligaseră pe Strecker să nu trateze cu ruşii. La 10:30 însă, în dimineaţa lui 2 februarie 1943, strigând „Trăiască Hitler!”, Strecker se predă.

 

„Staţia Meteo îşi încetează activitatea şi salută patria”

Puţini sunt istoricii, publiciştii, scriitorii interesaţi de Stalingrad sau de Al Doilea Război Mondial care să nu se fi oprit asupra acestei zile istorice, pentru a-i surprinde atmosfera. Jean Lopez, în capodopera sa Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, surprinde din întreaga zi acest moment unic, dovadă de necontestat că Istoria scrie şi ea proză:

 

 

 

„La 12:35, Grupul de Armate Don (din Armata Roşie – n.n.) captează ultimul mesaj radio trimis în eter de Armata a 6-a. E Comunicatul Meteo:

«Plafon de nori, 5.000 metri, vizibilitate, 11 kilometri, cer limpede, temperatură – 31 C, ceaţă şi fum deasupra Stalingradului.

Staţia Meteo îşi încetează activitatea şi salută patria».

Bătălia de la Stalingrad s-a încheiat”. (Jean Lopez, Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, Paris, Economica, 2017, p. 429)

 

 

Unul dintre cei mai mari reporteri ai tuturor timpurilor, Alexander Werth, corespondentul BBC la Moscova în timpul războiului, semnalează imaginile promovate de presa sovietică:

 

„A doua zi, ziarele sovietice au publicat primele fotografii înfăţişând scenele Capitulării: lungi şerpi negri de prizonieri germani trecând Volga pe gheaţă; Paulus, cu o faţă crispată, stând la o masă într-o odăiţă, interogat de generalii Rokossovski şi Voronov, cu ajutorul unui tânăr interpret, maiorul Diatlenko; şi imaginea unui număr de generali nemţi capturaţi așteptând într-un câmp acoperit de zăpadă; stând mai la o parte, încruntat şi întorcând spatele germanilor, generalul Dimitriu, purtând o căciulă înaltă. Era vădit furios pe germani; în urmă cu douăsprezece zile îi lipsiseră pe români până şi de raţia mizeră pe care o primeau înainte”. (Alexander Werth, Russia at War. 1941- 1945: A History, Skyhorse Publishing, 2017, Kindle Edition, p. 543)

 

 

 

 

Feldmareşalul Friedrich Wilhelm Ernst von Paulus, conducătorul Armatei a 6-a germane la Stalingrad, se predă armatei sovietice

 

Pe 2 februarie 1943 a luat sfârşit însă şi un eveniment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă timp de şase luni, din 23 august 1942, când are loc bombardarea sălbatică a oraşului de Luftwaffe, și până când capitulează Armata a 6-a. Jochen Hellbeck, în Stalingrad: The City that Defeated the Third Reich (Public Affairs, 2015, Kindle Edition), schiţează un tablou al importanţei Stalingradului în războiul mediatic global:

 

„Durând șase luni, bătălia s-a desfășurat și ca un război media global. Încă de la început, observatori din toate părţile s-au concentrat asupra încleștării gigantice de la marginea Europei, anunţând-o drept evenimentul definitoriu al celui de-al Doilea Război Mondial. Lupta pentru Stalingrad va fi devenit «cea mai hotărâtoare bătălie a războiului», așa cum scria un ziar din Dresda la începutul lui august 1942, tocmai când soldaţii lui Hitler se pregăteau de asaltul asupra orașului. Ziarul britanic Daily Telegraph a folosit practic aceiași termeni în septembrie. La Berlin, Joseph Goebbels citea cu atenţie presa inamicilor Germaniei. Bătălia pentru Stalingrad era «o chestiune de viaţă și de moarte, și tot prestigiul nostru, ca și cel al Uniunii Sovietice, va depinde de modul în care se va încheia», declara șeful propagandei naziste, făcând un semn cu capul către cotidianul britanic.

 

Începând cu octombrie 1942, presa sovietică cita cu regularitate rapoartele din Vest care preamăreau eroismul soldaţilor și civililor care apărau orașul de războinicii mecanici ai Germaniei. În puburile de pe cuprinsul Angliei, radiourile erau deschise când începeau știrile de seară, pentru a fi apoi închise imediat ce se terminau de transmis relatările despre Stalingrad. «Nimeni nu voia să audă altceva», remarca un reporter britanic. «Cu toţii vorbesc despre Stalingrad, doar despre Stalingrad».

 

Oamenii din naţiunile Aliate comentau cu euforie performanţa sovieticilor la Stalingrad. Acest sentiment nu reflecta numai spiritul alianţei antifasciste; el se datora, de asemenea, și faptului că soldaţii din Vest ai Alianţei nu puteau arăta nici o faptă eroică asemănătoare: în mai bine de un an armata britanică suferise înfrângere după înfrângere”.

 

Încleştarea de la Stalingrad, unică în istoria modernă prin coborârea războiului la nivelul luptei corp la corp de tip Ev Mediu, e urmărită cu atenţie nu numai în Anglia, ci şi în America. În Prologul la volumul Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, William Craig îşi aminteşte:

 

„În octombrie şi noiembrie 1942, am cheltuit mult timp în afara studiilor pentru a citi tot ce găseam despre oraşul sovietic din pragul Asiei. Reportajele vorbeau de lupte în canale, pivniţe, clădiri de birouri, şi eu încercam disperat să-mi imaginez astfel de moment oribile în vieţile oamenilor. Pentru un băiat de 13 ani, trăind într-o lume de pace, astfel de imagini erau greu de închipuit” (William Craig, Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, Open Road Media, 2015, Kindle Edition, p. 10).

 

Cele două volume ale romanului tolstoian al lui Vasili Grossman – Pentru o cauză dreaptă (apărut în 1955, tradus la noi la Cartea Rusă în 1957) şi Viaţă şi destin (apărut în 1989 la Moscova, tradus la noi în 2010) – însumează 1.700 de pagini. Cartea e consacrată Stalingradului în timpul desemnat de zilele premergătoare bombardamentului din 23 august 1942 şi de capitularea din 2 februarie 1943.

 

Războiul a făcut din Stalingrad vedeta planetei. Vasili Grossman scrie despre asta pe larg în Pentru o cauză dreaptă. În Viaţă şi destin, tema e reluată, într-o altă cheie însă. Prozatorul, înclinat către meditaţie, proclamă: „Fiecare epocă are oraşul ei universal, el fiind sufletul, voinţa respectivei epoci” (Vasili Grossman, Viaţă și destin, Editura Polirom, București, 2010, p. 823).

 

Sub acest semn, din 23 august 1942 până în 2 februarie 1943, Stalingradul e Oraşul Universal, Oraşul Epocii: „Cel de-al Doilea Război Mondial a constituit o epocă a omenirii, iar pentru un timp oarecare, Stalingradul devenise oraşul ei universal. Devenise gândul şi năzuinţa neamului omenesc. Pentru el lucrau uzine şi fabrici, rotative şi linotipuri, el îi ridica la tribună pe liderii parlamentari” (Vasili Grossman, op. cit., p. 823).

 

2 februarie 1943 e însă ziua în care Stalingradul a încetat să mai fie Capitala Lumii din punct de vedere mediatic: „Dar când din stepă au pornit spre Stalingrad mulţimile miilor de oameni, iar străzile pustii s-au umplut de lume, şi când în el au început să vuiască primele motoare de automobil, oraşul universal al războiului a încetat să mai fiinţeze” (idem, p. 823).

 

Sindromul Prezentului care ştie

După cele două călătorii ale mele la Stalingrad (una în 2015 şi alta în 2017), pentru a vedea la faţa locului – şi, prin asta, pentru a-mi însuşi o lecţie la tabla geografiei – scena pe care s-a jucat spectacolul mondial de şase luni, am citit mult despre bătălia care a marcat secolul XX, considerată şi una dintre cele mai sălbatice din istorie.

 

În cazul celor mai multe dintre cărţi şi studii, m-am întâlnit cu ceea ce aş numi sindromul rescrierii trecutului din perspectiva prezentului care ştie. Altfel spus, fără să-şi dea seama, mulţi istorici abordează evenimentele din 1942 care au premers bătăliei de la Stalingrad din perspectiva celor care ştiu sfârşitul: înfrângerea umilitoare a nemţilor, spargerea flancurilor ţinute de români, rezistenţa supraomenească a apărătorilor din Armata 62, condusă de Vasili Ciuikov, suferinţele fizice şi morale ale nemţilor din „pungă”, capitularea lui Paulus, trecerea iniţiativei strategice în mâinile rușilor.

 

De aici, câteva note definitorii ale abordării Stalingradului, între care, la loc de frunte, se numără concentrarea pe operaţiunile nemţilor, dar mai ales pe greşelile lui Hitler din 1942, şi împingerea în plan secund a dezastrului de la ruşi sub bombele Stuka, a disperării lui Stalin, a umilinţei retragerii.

 

Operaţiunile Wehrmacht din primăvara şi vara lui 1942 sunt văzute din perspectiva finalului din 2 februarie 1943. În consecinţă, în descrierea operaţiunilor, în radiografia faptelor şi vorbelor lui Hitler, se caută în mod automat greşelile care, potrivit istoricilor, au făcut inevitabil Stalingradul. De la subestimarea adversarului până la lipsa de flexibilitate a lui Paulus. În cazul lui Stalin, având în vedere c-a învins la Stalingrad, greșelile, aberaţiile, deși recunoscute ici-acolo, nu par a fi pe măsura celor comise de Hitler, care a pierdut.

 

Înţelegerea trecutului presupune însă să ne situăm în momentul cercetat și să judecăm personajele și evenimentele aşa cum au fost ele la vremea lor, cu viitorul neştiut în faţă, ca și cum habar n-am avea care a fost sfârşitul istoric.

 

După ce am văzut la Stalingrad până unde au ajuns nemţii (la o sută de metri de Volga!), mi-am dat seama că Hitler n-a fost nebun când a refuzat stoparea asaltului şi refacerea Armatei a 6-a. Cine se putea gândi că acea sută de metri nu putea fi străbătută până la Volga de cea mai puternică armată a Wehrmachtului, Armata a 6-a, condusă de Paulus?

 

Hitler e acuzat c-a lăsat descoperite flancurile prin atribuirea lor românilor, lipsiţi de echipamentul corespunzător. Cum îi putea trece prin cap însă că Armata a 62-a va rezista la marginea Volgăi exact atâta timp de cât avea nevoie Stalin ca să pregătească „Uranus”?

 

Dacă evităm însă rescrierea trecutului din perspectiva prezentului atoateştiutor, şi ne vom muta, cu viziune cu tot, în realităţile din 1942, vom descoperi, înainte de Stalingrad, o Armată Roşie umilită, o Uniune Sovietică în derută, un Stalin pe marginea prăpastiei. Au bord du gouffre, cum spune Jean Lopez chiar din titlul cărţii sale. Ordinul 227, intrat în istorie sub titlul „Niciun pas înapoi”, din 28 iulie 1942, ne-o dovedeşte.

 

Un document ţinut secret timp de aproape jumătate de secol

Puţine sunt cărţile consacrate lui Stalin în partea despre război care să nu descrie împrejurările în care a luat naştere documentul. Dmitri Volkogonov în Staline: Triomphe et tragédie înfăţişează astfel momentul petrecut la Kremlin:

 

„Într-o zi, după raportul lui Vasilevski (general locotenent Alexandr Vasilevski, şeful Marelui Stat Major din 26 iunie 1942, unul dintre puţinii militari care au planificat operaţiunile sovietice la nivel global, din 23 iulie 1942, reprezentând STAVKA la Stalingrad – n.n.), Stalin a început să se plimbe nervos încolo şi încoace prin biroul său şi, deodată, se apucă să vorbească şi despre altceva decât operaţiile:

«Ordinul Cartierului General nr. 270 din 16 aprilie 1941 a fost uitat! Uitat! Mai ales în Statele Majore! Pregăteşte un nou ordin pentru trupe cu această idee: Retragerea fără ordin e o crimă şi va fi pedepsită după severitatea tipică vremurilor de război».

– Pentru când îl vreţi?

– Pentru azi chiar. Veniţi imediat ce documentul e gata.

În seara de 28 iulie 1942, după ce-a revăzut a doua oară textul, Stalin a semnat celebrul Ordin nr. 227, al Comisarului Poporului pentru Apărare care, după război a fost bine ascuns pe fundul arhivelor militare”. (Dmitri Volkogonov, Staline: Triomphe et tragédie, Flammarion, 1991, pp. 385-386)

 

Amănunte despre transmiterea ordinului în toată Armata Roşie pot fi întâlnite în eseul „Ivan’s War” de Catherine Merridale:

 

„Ordinul 227 a fost emis pe 28 iulie. La insistenţele lui Stalin, el n-a fost tipărit niciodată pentru o distribuire generală. În schimb, conţinutul său a fost transmis fiecărui bărbat şi fiecărei femei din Armată. «Cuvintele voastre trebuie să fie puternice, concise, clare şi concrete», li s-a spus comisarilor politici. «Nu trebuie să fie o singură persoană căreia să nu-i fie familiar ordinul tovarăşului Stalin». În rânduri strânse, înghesuiţi sub soare şi în vânt, soldaţii ascultau rostogolirea apelului despre ruşine” (Catherine Merridale, Ivan’s war. Life and death în the Red Army. 1939-1945, Herny Holt & Co., 2007, Kindle Edition, p. 156).

 

Ordinul se găseşte pe Wikisource în rusă, engleză şi franceză. În română n-a fost tradus.

 

Varianta originală rusească a ordinului conţine şi un soi de lămurire a conţinutului chiar din subtitlu: „Asupra măsurilor vizând reîntărirea disciplinei şi ordinii în Armata Roşie şi interdicţia de retragere neautorizată de la posturile de luptă”.

 

Măsurile sunt stabilite pentru cele trei nivele de comandă ale Armatei Roșii:

 

  1. Cartierele Generale de front şi comandanţii fiecărui front;
  2. Statele majore ale Armatelor şi comandanţii fiecărei Armate;
  3. Comandanţii şi comisarii de armată şi de divizie.

 

Măsurile pentru primul nivel sună astfel:

 

„Cartierul General al Armatei Roșii ordonă:

  1. Cartierele generale de Front și, înainte de toate, comandanţii fiecărui front trebuie:
  2. Necondiţionat, să elimine dorinţa de retragere din rândul trupelor şi cu o mână fermă să facă să înceteze propaganda că noi putem şi trebuie să ne repliem cât mai departe către Est, şi că o astfel de retragere nu face niciun rău.
  3. Necondiţionat, să demită din funcţiile lor şi să-i trimită în faţa Curţii Marţiale de la Cartierul General Suprem pe comandanţii de Armate care au permis o retragere neautorizată, fără Ordinul Cartierului General al Frontului, a trupelor lor de pe poziţiile ocupate,
  4. Să formeze în cadrul fiecărui front între unul şi trei (în funcţie de situaţie) batalioane disciplinare (800 de persoane fiecare ), în care ofiţerii, subofiţerii şi comisarii din toate serviciile Armatei care au fost vinovate de încălcarea disciplinei din cauza laşităţii sau incompetenţei să fie trimiși și puși în cele mai dificile sectoare ale frontului pentru a le da şansa de a spăla prin sângele lor crimele împotriva Patriei-Mame”.

 

 

 

Stalingrad jpg jpeg

Orașul Stalingrad a fost distrus aproape complet în timpul asediului armatei germane

 

La al doilea nivel, al Statelor Majore de Armată, şi, înainte de toate al comandanţilor fiecărei armate, măsurile vizează mai întâi aplicarea şi în acest plan a măsurilor ordonate pentru Cartierele Generale de Front. Comandanţii de divizii care se retrag fără ordin sunt trimişi la Curtea Marţială a Armatei şi nu la cea de la Cartierul General Suprem.

 

Se înfiinţează în cadrul fiecărei Armate companii disciplinare (până la 10), alcătuite din 150-200 de persoane. Aceste companii sunt în subordinea Comandantului de Armată. La Stalingrad, de ele răspundea Vasili Ciuikov, comandantul Armatei a 62-a.

 

Unde apar detaşamentele de stopare

La nivelul Statelor Majore ale Armatelor apare o măsură nouă, cea care, de altfel, va stârni şi va continua să stârnească polemici aprinse între istorici, publicişti, memorialişti:

 

„Statele majore ale Armatei şi, înainte de toate, comandanţii de Armate trebuie:

 

(…) b) Să formeze în limitele fiecărei Armate de la 3 până la 5 detaşamente bine înarmate (până la 200 persoane pe secţiune), care să fie puse imediat în spatele diviziilor instabile şi la care să se recurgă, în caz de panică sau de retragere în dezordine a unor elemente din divizie, pentru a trage asupra dezertorilor şi laşilor, şi de a ajuta astfel ostaşii cinstiţi ai Diviziei să-şi îndeplinească datoria faţă de Patria Mamă”.

 

Ordinul 227 atribuie şi următorului nivel – de divizie – îndatoriri în materie de aplicare a măsurii cu detaşamentele de stopare: „b. Să ofere sprijinul şi susţinerea lor detaşamentelor defensive ale Armatei în munca lor de reîntărire a ordinii şi disciplinei în unităţi”.

 

Chiar redus doar la măsurile draconice, Ordinul 227 se justifică în contextul istoric respectiv, deşi unii văd în el doar o aberaţie criminală. Michael K. Jones şi-a publicat cartea sa de răsunet, Stalingrad: How the Red Army Triumphed, în 2007, la 17 ani de la căderea comunismului.

 

Pe lângă documente de arhivă, cărţi şi articole anterioare, autorul foloseşte şi mărturiile din postcomunism ale veteranilor de la Stalingrad. Toate mărturiile, fără excepţie, găsesc în Ordinul 227 un document care exprimă starea de spirit a luptătorilor de pe malul de vest al Volgăi, stare de spirit care era, de fapt, a majorităţii militarilor ruşi şi a ruşilor de pe întinderea Uniunii Sovietice:

 

Laşitatea trebuie curmată din rădăcină.

 

E singura modalitate de a opri deruta ruşinoasă.

 

Antatoli Kuzlov a luptat în Armata I Tancuri pe parcursul retragerii haotice din vara lui 1942. În timpul bătăliei din oraş s-a transferat în Divizia 13 Gardă, a lui Rodminţev, cea care a apărat fâşia dintre centru şi zona industrială a Stalingradului. La vremea când Michael Jones şi-a alcătuit cartea, Kuzlov era preşedintele Asociaţiei Veteranilor din Volgograd. Despre ordin, veteranul îi mărturiseşte autorului:

 

„Mulţi dintre ostaşii noştri au susţinut Ordinul, deşi unii s-au temut că a venit prea târziu. Cu toţii aşteptam o reacţie decisivă din partea înaltului Comandament, în timp ce ne retrăgeam spre Volga” (Michael K. Jones, Cum a triumfat Armata Roşie, Corint, 2013, p. 98).

 

Prezent la Stalingrad ca reporter de război între august 1942- ianuarie 1943, timp de cinci luni, adică, unul dintre cei mai talentaţi ziariști ruşi, marele scriitor de mai târziu, Vasili Grossman consemnează un caz de pronunţare și executare a unei sentinţe pe loc, fără a se mai aștepta judecata Curţii Marţiale, în relatarea „Vlasov”, publicată în „Krasnaia Zvezda” (ziarul Armatei Roşii) din 1 noiembrie 1942.

 

 

 

Fantana jpg jpeg

Fântâna „Dansul copiilor” din Stalingrad va ajunge unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale distrugerilor din oraş

 

Reportajul se ocupă de viaţa şi lupta celor răspunzători de transbordarea trupelor, muniţiilor şi răniţilor de pe un mal pe altul. Sunt din Stalingrad printre cei mai expuşi luptători artileriei şi aviaţiei inamice. Vasili Grossman e impresionat de sergentul pontonier Vlasov, fost şef de brigadă de colhoz, responsabil cu vistieria colhozului.

 

Ulterior, Vlasov va deveni personaj în romanul Pentru o cauză dreaptă. Vlasov îi povesteşte cum a refuzat șoferul motorist Kovalciuk să-l transporte cu șalupa, într-o misiune, peste Volga, speriat de gloanţele nemţilor. După ce sergentul a ajuns totuşi dincolo, apelând la alte mijloace, s-a trecut la rezolvarea cazului Kovalciuk:

 

„Câteva zile după aceasta, batalionul a fost pus în front, l-au adus pe ăla. Perminov (comisarul politic al batalionului de pontonieri – n.n.) a dat citirii sentinţa, a spus şi un cuvânt despre sângele a sute şi mii de ostaşi. Ăla a început să se roage, a început să plângă. Dar parcă mai poate fi vorba de milă într-un asemenea caz? Să fi fost după mine – l-aş fi rupt în bucăţi şi fără sentinţă. (…)

– în urmă Perminov a spus: «Cine vrea să execute sentinţa?» Am ieşit în faţa frontului. Am luat o armă de la un camarad şi l-am împuşcat. Mai poate fi vorba de milă?” (Vasili Grossman, Vlasov, în capitolul Stalingrad din volumul Viaţă și destin, Editura în limbi străine, Moscova, 1944, pp. 87-88)

 

Cazul e descris în notele luate la faţa locului şi în volumul Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, Le Livre de Poche, 2008, varianta franceză a volumului A writer at War, apărut la Londra în 2005.

 

Volumul lui Vasili Grossman mai sus citat, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, reunind, însoţite de comentarii, notele reporterului de război care a stat cinci luni în prima linie la Stalingrad, transcrie un fapt ieşit din comun.

 

În Divizia 45 de Puşcaşi, un soldat condamnat la moarte pentru automutilare scapă după ce-i împuşcat de plutonul de execuţie. Înhumat într-o groapă de obuz, iese în timpul nopţii şi se întoarce la compania sa. E executat a doua oară. De data asta, mult mai bine. Pe deasupra, spre deosebire de prima oară, îi iau uniforma, pentru a fi dată unuia viu. De regulă, în Armata Roşie din timpul Marelui Război, condamnatul la moarte e împuşcat în cap şi nu în corp, pentru a lăsa intactă uniforma, de care era nevoie.

 

Reporterii de război nu se dau în lături din a aborda, în articolele lor din „Krasnaia Zvezda” sau din „Pravda”, cazurile de împuşcare a dezertorilor.

 

În 1942 apare la Foreign Languages Publishing House, Moscova, broşura lui Konstantin Simonov, Stalingrad fight on, reunind reportajele de la Stalingrad ale altui mare reporter de război rus. Reportajul „The Battle on the outskirts” îl are ca erou pe Vadim Tkalenko, comandantul unui batalion care luptă în suburbiile oraşului. Pe parcursul confruntării se petrece următoarea întâmplare, istorisită de reporterul de război Konstantin Simonov:

 

„Dintr-odată, Tkalenko a remarcat figura unui om aplecat deasupra gardului, gata să-l sară.

– Stai!

Omul s-a oprit la aproape doi metri de Tkalenko. Era fără beretă şi fără puşcă; ataşate de curea avea câteva grenade de mână. Dezerta de pe câmpul de luptă – primul caz, mulţumim lui Dumnezeu, singurul caz. Tkalenko s-a folosit de pauza ce a urmat strigătului său de «Stop!» şi s-a uitat la faţa omului, pentru a încerca să-şi amintească numele lui, dar n-a reuşit. Faţa laşului era distorsionată, cu neputinţă de a fi recunoscută, nu atât de frică, cât de preocuparea abjectă, dezgustătoare, pentru propria lui soartă. Ochii săi ca de peşte păreau că scurmă pământul, ca şi cum ar fi căutat o gaură în care să se vâre!

– Unde plecai?, l-a întrebat Tkalenko cu răceală şi cu degetul pe trăgaciul puştii sale automate.

Omul n-a răspuns dar, lăsându-se în continuare mai jos, a încercat să treacă în viteză pe lângă ofiţer. Tkalenko a apăsat pe trăgaci, şi dezertorul, cu mâinile bâjbâind orbeşte peretele casei, s-a prăbuşit la pământ”. (Konstantin Simonov, Stalingrad fight on, Foreign Languages Publishing House, Moscow, 1942, pp. 25-26)

 

Ordinul trăit ca un electroşoc

Jean Lopez, în Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, răspunde întrebării puse de mulţi istorici: Ordinul 227 a fost eficient?

 

„În imediat şi din punct de vedere militar, nu” (op. cit., p. 134).

 

Pe termen lung și din punct de vedere al stării de spirit însă, cercetătorul crede că ordinul a avut un efect important. Mai întâi asupra comandanţilor şi comandamentelor:

 

„Ideea, atât de răspândită, că duşmanul urmează să fie învins prin simpla uzură, prin alungirea constantă a liniilor sale de comunicaţie, nu mai era de apărat. Trebuia, se impunea, acceptarea bătăliei” (Jean Lopez, op. cit., pp. 134-135).

 

Insistând pe rolul moral al ordinului, Jean Lopez îşi imaginează efectul asupra soldaţilor:

 

„Obiectivul principal al Ordinului 227 e de a schimba starea de spirit a Armatei Roşii. Din acest punct de vedere, el a fost trăit ca un electroşoc. Drepţi, în rânduri strânse, soldaţii au ascultat vocile şefilor lor, repetând cuvintele lui Stalin, care conţineau litania ruşinii lor, a fugii lor în faţa datoriei, abandonarea populaţiei, despre care se presupune că erau obligaţi s-o apere de un duşman abominabil. Ordinul a întărit voinţa celor care voiau să se bată, i-a izolat pe slabi şi indecişi, a încrustat în inimi spiritul de sacrificiu, a mărit puterea de coerciţie a ofiţerilor” (idem, p. 135).

 

Nu numai Jean Lopez, dar şi alţi istorici conferă importanţă ordinului, judecându-l în context şi nu din perspectiva prezentului, când altele sunt condiţiile:

 

„Contextul şi sensul Ordinului nr. 227 au fost oarecum diferite. Practic, a fost o chemare la o retragere disciplinată, ordonată şi pentru sacrificii de ultimă redută atunci când este necesar. Obiectivul său a fost acela de a controla retragerea strategică a forţelor sovietice, pregătind, în acelaşi timp, psihologic, trupele pentru o ultimă defensivă la Stalingrad şi în altă parte” (Geoffrey Roberts, Victory at Stalingrad: The Battle That Changed History, Taylor and Francis, 2003, Kindle Edition, p. 65).

 

Catherine Merridale polemizează cu interpretarea prezenteistă:

 

„Ordinul nr. 227 n-a fost făcut public până în 1988, când a fost tipărit în cadrul politicii de glasnost sau transparenţă. La mai mult de 40 de ani de la sfârşitul războiului, măsurile sună crud oamenilor crescuţi în romantismul epic al victoriei. O generaţie care a crescut în decenii de pace se împotriveşte vechii lipse de milă a statului. Dar în 1942, cei mai mulţi soldaţi recunosc în ordin o restabilire a regulilor fireşti” (Catherine Merridale, op. cit., p. 156).

 

Un alt cercetător al bătăliei, Boris Laurent, editorul unei culegeri de documente aparţinând lui Paulus, tipărite sub titlul Friedrich Paulus, La bataille de Stalingrad, Nouveau monde, Paris, 2014, ia și el în considerare impactul asupra moralului destrămat al Armatei Roşii prin sinceritatea neaşteptată:

 

„Pentru prima dată, Stalin descrie o situaţie catastrofică a URSS. Ordinul insuflă soldaţilor voinţa de fier de a nu ceda în faţa unui inamic nemilos. E unul dintre turnantele psihologice ale teribilului conflict” (Friedrich Paulus, La bataille de Stalingrad, edition présentée et annotée par Boris Laurent, Nouveau monde, Paris, 2014, p. 134).

 

„Şi-au acoperit drapelele de ruşine”

Istoricii care apreciază documentul trimit la prima parte a ordinului, cea în care Stalin face o radiografie lucidă a situaţiei, proclamând că iluzia retragerii la nesfârşit, pentru că teritoriul URSS se întinde pe suprafeţe imense, a luat sfârşit. Adevărul crud e spus de ordin în polemică făţişă cu teoriile despre mijloacele fără limite ale URSS în confruntarea cu Germania:

 

„Dușmanul aruncă noi forţe pe front fără a se preocupa de pierderile masive și pătrunde adânc în teritoriul Uniunii Sovietice, acaparând noi regiuni, distrugându-ne orașele și satele, și violând, jefuind și ucigând populaţia sovietică. Luptele continuă în regiunea Voronej, lângă Don, în sud, și la porţile Caucazului de Nord. Invadatorul german pătrunde spre Stalingrad, pe Volga, și vrea cu orice preţ să prindă în capcană Kubanul și Caucazul de Nord, cu petrolul și grânele lor. Inamicul a capturat deja Voroșilovgrad, Starobelsk, Rossoș, Kupiansk, Valuki, Novocercassk, Rostovul pe Don și jumătate din Voronej. O parte din trupele de pe frontul Sud, împinse de cei care răspândesc panica, au abandonat Rostovul și Novocercasskul fără rezistenţă dârză și fără ordine de la Moscova, acoperindu-și drapelele de rușine. (…)

 

Unii neghiobi de pe front se liniștesc singuri spunând că ne putem retrage mereu spre Est, că noi avem un vast teritoriu, numeroase pământuri, o populaţie considerabilă și că va fi totdeauna multă pâine pentru noi.

 

Ei vor să-și justifice astfel comportamentul infam de pe front.

 

Dar asemenea vorbe sunt false și nu servesc decât dușmanilor noștri.

 

Fiecare comandant, fiecare soldat al Armatei Roșii și fiecare comisar politic trebuie să înţeleagă că mijloacele noastre nu sunt fără limite. Teritoriul statului sovietic nu este un deșert; el e populat de oameni – muncitori, ţărani, intelectuali, taţii noștri, mame, soţii, fraţi și copii. Teritoriul URSS pe care dușmanul l-a capturat și vizează să-l captureze înseamnă pâine și alte produse pentru armată, metal și combustibil pentru uzinele care furnizează armatei arme și muniţie, căi ferate. După pierderea Ucrainei, Belarusului, republicilor Baltice, Doneţului și a altor zone, avem mult mai puţin teritoriu, mult mai puţini oameni, pâine, metal, uzine și fabrici. Am pierdut mai mult de 70 de milioane de oameni, mai mult de 800 de milioane de puduri de pâine anual și mai mult de 10 milioane de tone de metal anual.

 

Acum nu mai suntem superiori germanilor în materie de oameni și de hrană. A ne retrage în continuare – ar însemna să alergăm spre pierderea noastră și în același timp a Patriei Mamă”.

 

Stalin acuză aici retragerea continuă a Armatei Roşii spre Est şi spre Sud, din vara lui 1942, cu vădite note de fugă în derută. O retragere văzută de reporterii de război ca stârnind uluirea, ba chiar şi revolta ruşilor.

 

 

 

tanc sovietic jpg jpeg

Pe 21 iulie 1942, Rostovul este  cucerit de armata germană după o bătălie în care a spulberat tancurile sovietice pe câmpul de luptă

 

Vasili Grossman, ajuns la Stalingrad, stă de vorbă cu mulţi refugiaţi veniţi din stepele Donului. Aceştia îi povestesc experienţa refugiului. Înţepăturile la adresa Armatei Roşii nu lipsesc. Notele din Carnets de guerre, nepublicate în „Krasnaia Zvezda”, consemnează şi această discuţie dintre Grossman şi o bătrână care venea dintr-un sat:

 

„Istorisirea sa à propos de laşi: Un neamţ picase la pământ ca o lance. Era un bun moment pentru a-l doborî, dar toţi eroii noştri erau culcaţi în ierburile înalte: «Ei, voi, nenorociţilor!», le-am strigat (…). «I-au lăsat, idioţii ăştia, să înainteze adânc, până la Volga, le-au dat jumătate din Rusia»” (Vasili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, Le Livre de Poche, 2008, pp. 200-201).

 

Această stare de spirit a ruşilor e sesizată de ordin şi transformată într-un avertisment ameninţător:

 

„Populaţia ţării noastre, care iubește și respectă Armata Roșie, începe să se descurajeze de aceasta, să-și piardă credinţa în Armata Roșie, și numeroși sunt cei care blestemă Armata Roșie, pentru că i-a abandonat pe oamenii noștri sub jugul opresorilor germani, și ea însăși fuge spre Est”.

 

Prezentării fără fard a realităţilor îi urmează câteva concluzii. Una dintre ele atacă feroce propaganda Ne putem retrage la infinit:

 

„De aceea, este necesar să eliminăm vorbăria că putem să ne retragem la nesfârșit, că avem o grămadă de teritoriu, că ţara noastră este mare și bogată, că există o populaţie mare, și că pâinea va fi mereu din belșug. Asemenea vorbe sunt false și inutile, ne slăbesc și sunt benefice dușmanului; dacă nu încetăm să ne retragem, vom rămâne fără pâine, fără combustibil, fără metal, fără materie primă, fără fabrici și uzine, fără căi ferate”.

 

Altă concluzie fermă priveşte situaţia de pe câmpurile de luptă:

 

„Toate acestea duc la concluzia că e timpul să terminăm cu retragerea.

Niciun pas înapoi! Acesta trebuie să fie lozinca noastră.

Este necesar să apărăm fiecare poziţie, fiecare metru din teritoriul nostru, până la ultima picătură de sânge, să ne agăţăm de fiecare parcelă de pământ sovietic și să o apărăm atât timp cât este posibil.

Patria noastră mamă trece prin zile grele.

Trebuie să ne oprim, și apoi să izgonim și să zdrobim dușmanul cu orice preţ”.

 

Părăsirea poziţiilor fără ordin, retragerea în debandadă, îşi au cauza în lipsa de disciplină. Tonul capătă duritate:

 

„Ce ne lipsește?

Nu e ordine, nu e disciplină în companii, batalioane, regimente, unităţi de tancuri și escadrile aeriene.

Iată marea noastră lipsă!

Trebuie să stabilim în armata noastră ordinea cea mai strictă și o disciplină solidă, dacă vrem să salvăm situaţia și să ne păstrăm Patria.

E imposibil să mai tolerăm comandanţi și comisari care permit unităţilor să-și părăsească poziţiile.

E imposibil să mai tolerăm comandanţi și comisari politici care acceptă ca doar câţiva răspânditori de panică să determine situaţia pe câmpul de luptă, să împingă să fugă alţi soldaţi și să deschidă frontul dușmanului.

Răspânditorii de panică și lașii trebuie lichidaţi pe loc!

De acum înainte se cere o disciplină de fier pentru fiecare comandant, pentru fiecare soldat, pentru fiecare comisar – niciun pas înapoi fără ordinul superiorilor. Comandanţii de companie, de batalioane, de regimente, de divizii și comisarii care se retrag fără ordinele superiorilor sunt trădători de patrie.

Acestea sunt ordinele Patriei.

A executa aceste ordine înseamnă a apăra pământurile noastre, a salva Patria, a respinge și a extermina inamicul”.

 

Şi Hitler a dat un ordin gen

Niciun pas înapoi! În iarna lui 1941, când ruşii au declanşat ofensiva, generalii nemţi au pledat pentru retragerea armatei germane. Unii au fost de părere că până dincolo de graniţele URSS:

 

„La OKH (Oberkommando des Heeres, înaltul Comandament al Trupelor de Uscat – n.n.), această bruscă revenire ofensivă a Armatei Roșii a provocat o stupoare vecină cu panica. Cei mai curajoși vizau replierea pe linia de plecare din 2 octombrie, alţii o retragere până la frontiera poloneză” (Philippe Masson, „La contre-offensive soviétique”, în volumul La seconde guerre mondiale. Campagnes et batailles, Larousse, 1992, p. 129).

 

Hitler s-a opus.

 

Moscow to Stalingrad. Decision in the East, de Earl F. Ziemke şi Magna E. Bauer, volumul 2 din cele trei dedicate de The US Army Center of Military History Războiului din Est, reproduce ordinul trimis de Hitler Grupului de Armate de Centru pe 18 decembrie 1941:

 

„Führerul a ordonat: Nu pot fi făcute mişcări evazive mai mari. Acestea vor conduce la o pierdere totală de arme şi echipamente grele. Generalii aflaţi la comandă, comandanţii şi ofiţerii trebuie să intervină personal, pentru a obliga trupele la rezistenţă fanatică în poziţiile lor, în ciuda inamicului care vrea să pătrundă pe flancuri sau în spate. Aceasta este singura modalitate de a câştiga timpul necesar pentru a aduce întăririle pe care le-am comandat din Germania şi Occident”.

 

 

 

Hitler jpg jpeg

Adolf Hitler, înconjurat de Statul său Major. Al doilea din dreapta, generalul Friedrich von Paulus.

 

Ordinul lui Hitler, amintind izbitor de „Niciun pas înapoi!”, a salvat Armata germană. Cel puţin aşa susţine Liddell Hart, în celebra sa History of the Second World War, din 1970:

 

„Judecând retrospectiv, este limpede că acel veto pronunţat de Hitler în privinţa oricărei retrageri extinse a redat încrederea trupelor germane, salvându-le, probabil, de la o prăbuşire masivă. În acelaşi timp, insistenţele sale referitoare la respectarea sistemului de apărare «arici» le-a adus avantaje importante la începutul campaniei din 1942” (Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial, vol. II, Editura Orizonturi, p. 318).

 

Istoricii trec sub tăcere o parte importantă a Ordinului 227. Stalin îşi argumentează măsurile sale crude invocând ordinul lui Hitler din 1941:

 

„După retragerea din această iarnă sub presiunea Armatei Roșii, când disciplina trupelor germane era pe cale să se piardă, nemţii au impus măsuri severe, care au dus la rezultate foarte bune. Ei au format 100 de batalioane disciplinare de soldaţi vinovaţi de încălcarea disciplinei prin lașitate sau dezorganizare, le-au luat decorațiile și i-au transferat în zonele cele mai periculoase ale frontului și le-au ordonat să-și spele păcatele.

 

În final, nemţii au format escadroane speciale, le-au plasat în spatele diviziilor instabile și le-au ordonat să tragă asupra lașilor în caz de retragere neautorizată sau în caz de predare. Cum noi știm, aceste măsuri au fost eficace, și acum trupele germane luptă mai bine decât au luptat astă iarnă. Și în prezent situaţia e că trupele germane au o bună disciplină, deși ele nu-și apără patria și n-au decât un scop de îndeplinit – să supună un alt popor –, în timp ce trupele noastre, care au înalta misiune de a proteja Mama Patrie violată, n-au o astfel de disciplină și în consecinţă suferă înfrângeri. E necesar să învăţăm de la dușmanii noștri, așa cum strămoșii noștri și-au studiat dușmanii și au smuls victoria”.

 

Semnale de alarmă privind dezastrul vin şi din presă. Alexander Werth le consemnează în cartea sa de referinţă. Editorialul din 30 iulie 1942 al „Pravdei”, „Niciun pas înapoi!”, marchează un moment crucial. Pentru prima dată în presa sovietică, după 6 decembrie 1942, debutul ofensivei ruseşti de iarnă-primăvară, apare în presa oficială de la cel mai înalt nivel teza „Niciun pas înapoi!” dominantă în Ordinul 227, ţinut secret însă:

 

„«Ostaşi sovietici! Niciun pas înapoi!» Aceasta e chemarea patriei noastre. Ţara noastră sovietică e mare şi bogată, dar nu există nimic mai dăunător decât să se creadă că, fără să ne încordăm forţele la maximum, am putea ceda chiar şi numai un petec de pământ, sau a abandona un oraş sau altul fără a ne bate până la ultima picătură de sânge” (Alexander Werth, op. cit., p. 418).

 

Pe 14 iulie 1942, în „Krasnaia Zvezda”, Ilya Ehrenburg, cel mai citit ziarist din timpul războiului, sună alarma sub titlul: „Patria e în primejdie!”. Punctul de plecare îl constituie reamintirea zilei de 14 iulie în istoria Franţei:

 

„Pe 14 iulie parizienii au cucerit sinistra Bastilie. Când au distrus-o, oameni au dansat; au jubilat pentru libertatea lor. Le-a fost uşor să cucerească Bastilia. Le-a fost maigreu să-şi apere libertatea în faţa vecinilor lor hrăpăreţi. Prusacii şi austriecii au invadat Franţa. Tânăra republică era ameninţată cu moartea. Atunci patrioţii au făcut apel la popor cu nemuritoarele cuvinte: «Patria este în pericol!»” (Ilya Ehrenburg, The Tempering of Russia, Eschenburg Press, 2017, p. 446).

 

Saltul la realităţile ruseşti ale momentului e inevitabil:

 

„Germanii s-au apropiat de Boguciar. Ei forţează înaintarea mai departe – către plexul solar al ţării – către Stalingrad. Ameninţă Rostovul. Tânjesc după Kuban şi după nordul Caucazului. E criminal să nu vezi ameninţarea şi e criminal să te descurajezi din cauza acestei ameninţări” (op. cit., p. 448).

 

Pe 31 iulie 1942, un alt scriitor convertit la publicistica de război, Alexei Tolstoi, autorul legendarului Calvarul, scrie în „Krasnaia Zvezda” sub titlul „Îndărătnicia”:

 

„Cum poate suporta inima Armatei Roşii mult timp ca nemţii să avanseze şi noi să continuăm să cedăm pământul nostru, oraşele noastre, satele noastre, livrând copiii noştri şi mamele noastre torturilor nemaipomenite, batjocorii amare a insolentului Neamţ? Nu e nici o scuză (…)” (Alexis Tolstoi, Écrits sur la guerre, Édition Nagel, 1945, pp. 35-37).

 

Constantin Simonov, autorul faimoasei poezii „Să m-aştepţi!”, publică la finele lui iulie 1942 poemul „Câmpia fără nume”, dedicat crizei din Armata Roşie. Prima strofă descrie ruşinea numită retragere:

 

„Din nou ne retragem, tovarăşi,

Din nou am pierdut bătălia

Şi soarele roşu-al ruşinii,

Îneacă în sânge câmpia”

 

Nu numai viii, cei care se retrag, trăiesc ruşinea, dar şi morţii. Aceştia, care sunt nu numai din acest război, dar şi din toate războaiele duse până acum de Rusia, se ridică pentru a-i mustra pe cei de azi:

 

„Şi nemaiputând de ruşine,

În noaptea aceasta, îmi pare

Că morţii Rusiei se scoală –

Că trâmbiţi răsună în zare”

 

Venind din urmă, morţii îi blesteamă pe cei care se retrag:

 

„Ascultă tovarăşe, – ascultă:

Din urmă vin morţii ursuzi –

Străbunii, nu numai urmaşii

Ne blestemă astăzi. Auzi?”

 

Stalin are motive să fie disperat

Suntem în 28 iulie 1942. Stalin are motive să fie mai mult decât îngrijorat. Are motive să fie disperat. Jean Lopez pune Ordinul 227 pe seama neliniştilor crescânde ale lui Stalin:

 

„În acest sfârşit de iulie 1942, toate semnalele sunt pe roşu. Optimismul din primăvară a lăsat locul disperării şi abandonului. Trebuie reacţionat, trezite spiritele şi impulsionată o turnură viguroasă pe teren. Precedentul Revoluţiei din 1917 nu poate decât să-l bântuie pe şeful bolşevicilor. I se putea întâmpla şi lui ceea ce i s-a întâmplat Ţarului, falimentul economic naşte dezastrul militar şi, urmare, revoltă populară. Aşa că se decide să intervină pe 28 iulie, într-o modalitate dramatică” (Jean Lopez, op. cit., p. 131).

 

Situaţia de pe front e catastrofală. Între 8-12 mai 1942, întreaga Peninsulă Kerci trece sub stăpânirea nemţilor. Lungă de 100 de kilometri şi largă de 19 până la 45 de kilometri, peninsula e un punct strategic. Pe de-o parte, de ea depinde Sevastopolul. Pe de alta, dacă ruşii o păstrează, pot bara calea nemţilor spre Kuban şi Caucaz. Pentru a o apăra, ruşii au fortificat anterior istmul Parpaş: un şanţ larg de 10 metri, adânc de 5 metri. În jurul şanţului, câmpuri de mine şi reţele de sârmă ghimpată, blochausuri, obstacole antitanc, artilerie formidabilă.

 

Armata Roşie masase aici 23 de divizii, aparţinând a 3 Armate şi numărând 210.000 de oameni. Nemţii şi românii aveau doar 11 divizii. Toate avantajele erau de partea ruşilor.

 

Trupele germano-române, conduse de generalul Erich von Manstein, printr-o manevră ingenioasă (atacă acolo unde Armata Roşie se aştepta mai puţin), în cadrul „Operaţiunii Trappenjagd”, cuceresc insula până pe 12 mai 1942. Pagubele sovietice: 162.282 de morţi şi prizonieri, 258 de tancuri pierdute, 1.100 de tunuri abandonate.

 

Wehrmacht are doar 7.588 de pierderi în oameni.

 

Între 2 iunie şi 4 iulie 1942, în urma unui asediu germano-român, în care e folosit şi tunul Dora – cel mai mare tun din Al Doilea Război Mondial; poate trage un obuz de 5 tone la o distanţă de 47 de kilometri sau unul de 7 tone la o distanţă de 38 de kilometri; poate pătrunde printr-un zid de beton de 8 metri; transportat cu 60 de vagoane; întreţinut şi protejat de 4.000 de oameni – cade Sevastopolul. Armata Roşie lasă pe câmpul de luptă 90.000 de prizonieri, 16.000 de soldaţi ucişi, 600 de tunuri abandonate, 18 nave distruse.

 

Făcând un bilanţ al primăverii sovietice, Jean Lopez scrie în Stalingrad. La bataille au bord du gouffre:

 

„Bilanţul celor trei bătălii de primăvară – Harkov, Kerci, Sevastopol – e un dezastru cu majuscule pentru Armata Roşie. Pierderile se ridică la 600.000 de oameni, 900 de tancuri, 1.000 de avioane şi o artilerie colosală (6.600 de tunuri!). Flancul Sud e zguduit în profunzime. Deja acaparată de apărarea Moscovei, STAVKA n-are mijloacele de a reface unităţile asupra căreia se va abate ofensiva germană. Înainte de a se lansa spre Don, Wehrmacht are partida câştigată pe jumătate. Marea retragere către Caucaz şi Volga apare inevitabilă” (Jean Lopez, op. cit., p. 92).

 

Pe 28 iunie 1942 se declanşează „Operaţiunea Blau”. Momentul capătă proporţii urieșești în viziunea multor autori:

 

„Pe 28 dimineaţa, sub un cer greu de furtună, Armatele a 2-a, a 6-a și a 4-a Blindată pornesc spre Est în direcţia Don. Ansamblul adună ușor o jumătate de milion de oameni. Armata a 6-a, singură, aliniază, o duzină de divizii: două de blindate, o motorizată, 10 de infanterie, articulate în cinci corpuri de armată din care unul de blindate. În cer, Luftflotte IV (armata aeriană) a general-colonelului von Richthofen e gata să intervină. Stukasurile sale vor veni în picaj în urletul sirenelor lor, semănând mitralieri și moarte. Aceste păsări de pradă impun combatanţilor de la sol să aibă nervi solizi pentru a evita panica văzându-le venind. Stukasurile dau impresia că v-au ţintit deja și că sunt pe cale să plaseze bomba în plin pe vehiculul sau pe poziţia voastră!” (Pierre Montagnon, La bataille de Stalingrad, Édition du Rocher, Kindle Edition).

 

Tăvălugul ajunge pe 5 iulie 1942 la Voronej. Pe 7 iulie cade Voronejul. Pe 17 iulie e deja pe Don.

 

În tranşeele Stalingradului, capodopera lui Victor Nekrasov, e rezultatul experienţei directe ca luptător, și nu ca ziarist, a lui Victor Nekrasov pe frontul din vara lui 1942. Kerjenţev, ofiţer de geniu, personajul narator din roman, cel care vede Marele Război pentru Apărarea Patriei prin ochii unui simplu combatant, în genul lui Fabrice del Dongo din Mănăstirea din Parma la Waterloo, schiţează realitatea stupefiantă a debandadei din Armata Roşie înainte de Stalingrad.

 

Batalionul din care face parte Kerjenţev, ofiţer-genist, personajul narator al romanului, se află pe malurile Oskolului, lângă Kupriank, la începutul lui iunie 1942. De la Divizie, batalionul primeşte ordinul de retragere până la Novo-Belenskaia, cale de 100 de kilometri, spre Est.

 

Cum arată Armata Roşie în retragere?

 

„Drumul e ticsit de Ford-uri, Gaz-uri, Zis-uri, Studebackeruri enorme, închise. Din acestea, ce-i drept, sunt mai puţine. Şi căruţe, căruţe fără sfârşit. Trece încet artileria divizionară. Pe ţevile lungi atârnă ciorchine de gâşte. S-aude cum guiţă disperat un purcel. Trec tot felul de căruţe, vehicule improvizate, chesoane goale. Sunt mulţi călăreţi. Doi inşi călăresc nişte vaci. Au legat moletierele de coarne şi merg aşa.

 

Şi toate acestea se mişcă, însoţite de strigăte, ţipete şi pocnituri de bici, înainte spre miazăzi-răsărit, acolo, dincolo de orizont, dincolo de crâng, de moară, de trepiedul semnului topometric de pe câmp. Imensa omidă pestriţă se târăşte, şerpuieşte, se opreşte, tresare, iar se târăşte mai departe…” (Victor Nekrasov, În tranşeele Stalingradului, Editura Univers, 1972, pp. 56-57)

 

 

 

Armata Rosie in retragere jpg jpeg

Semn al uriaşului talent care va da romanul Viaţă şi destin, Vasili Grossman descrie retragerea din perspectivă metafizică. Retrospectiva de până la Stalingrad e făcută în reportajul „Frontul Stalingradului”, datat decembrie 1942:

 

„Armatele se retrăgeau. Oamenii aveau un aer întunecat. Praful le acoperea uniformele, armele; praful era pe gura puștilor, pe prelata care acoperea lăzile cu hârtiile de stat-major, pe tastele negre şi lăcuite ale mașinilor de scris, pe valize, pe raniţe şi pe puștile aruncate în dezordine în căruţe.

Gri şi sec, praful se infiltra în nări și în gât.

Buzele uscate de el se acopereau astfel de crăpături.

Pătrundea în suflet şi în inimă, făcea privirile neliniştite, se răspândea în artere şi în vene, şi sângele luptătorilor devenea gri.

Praf teribil, praful retragerii”. (Vasili Grossman, „Le Front de Stalingrad”, în Années de guerre. 1941-1945, Édition en langues étrangéres, Moscou, 1946, pp. 272-273)

 

Mari unităţi germane declanşează ofensiva spre Sud, spre Rostov, în paralel cu cea spre Stalingrad. Pe 23 iulie cade Rostovul. Un reportaj din „Sentinela”, apărut în numărul din 6 septembrie 1942, sub titlul „Goana de la Rostov”, scris din perspectiva trupelor germano-române în drum spre Sud, spre Kuban și Caucaz, debutează astfel: „Duşmanul pornise o goană spăimântătoare şi nu ştiu ce l-ar fi putut opri şi nu ştiu ce l-ar fi putut ajunge”.

 

Stalin chiar nu era responsabil de nimic?

Citit azi, ordinul se remarcă prin sinceritatea fără egal în Rusia stalinistă în materie de înfăţişare a realităţii. Chiar dacă, spre deosebire de discursul din 3 iulie 1941, „Fraţi şi surori”, radiografia e ascunsă marelui public, totuşi, ea poate fi considerată remarcabilă.

 

Ar fi fost însă fără cusur dacă ordinul ar fi menţionat, măcar în treacăt, responsabilitatea lui, a lui Stalin, în cauzele dezastrului din vara lui 1942.

 

Capitolul „Şeful de Război” din cartea lui Jean Lopez se deschide cu o apreciere indiscutabilă:

 

„Stalin ţine în mâinile sale toate puterile politice şi militare. Niciun alt şef din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a exercitat un control personal atât de intens, sub toate aspectele, asupra efortului de război” (Jean Lopez, op. cit., p. 46).

 

Unul dintre cei mai buni cunoscători ai URSS din anii 1941- 1945 – a semnat şi monumentalul volum Joukov. L’homme qui a Vaincu Hitler (Perrin, 2013) – Jean Lopez trece în revistă funcţiile lui Stalin din timpul Războiului:

 

Secretar general al PCUS, din 1912. După Marea Teroare, prin această funcţie, dictator absolut al URSS şi, prin cultul personalităţii, zeificat de ruşi.

 

Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului, din 1939. Altfel spus, şeful Guvernului.

 

Din 30 iunie 1941, preşedinte al organului de conducere supremă a Războiului: Comitetul de Apărare a Statului (GKO). Alcătuit din Malenkov, pentru PCUS, Beria, pentru NKVD, Molotov, pentru Politica Externă, Mareşalul Voroşilov, pentru Armată, GKO e văzut de Jean Lopez ca un organism nemaiîntâlnit până acum în istorie prin concentrarea puterii în mâinile câtorva oameni. El dictează totul, inclusiv viaţa şi activitatea din afara Frontului.

 

GKO dictează asupra Operaţiunilor militare prin STAVKA (Cartierul general). Stalin e membru STAVKA. Comisar al Poporului pentru Apărare, altfel spus, ministrul Apărării.

 

Una dintre cele mai tari prerogative ale lui Stalin e cea de a putea decide asupra folosirii rezervelor. Jukov îşi aminteşte că ele erau trecute într-un carneţel de care Stalin nu se despărţea niciodată, şi pe care nu-l arăta nimănui.

 

Niciunul dintre şefii din Alianţă n-are puterea lui Stalin. Lui Churchill, căruia Stalin, în vara lui 1942, la Moscova, îi reproşează refuzul de a deschide al doilea front, îi e greu, îi e chiar imposibil să-i explice dictatorului că un eşec al Debarcării sau un cost uriaş în oameni i-ar aduce căderea în Parlament.

 

Trăgând linie, Jean Lopez concluzionează: „Tot ceea ce priveşte războiul ajunge la Stalin şi trece prin Stalin” (op. cit., p. 16). Cercetător lucid, autorul observă:

 

„Azi, mai ales sub influenţa cercetărilor anglo-saxone şi graţie deschiderii (foarte relative) a anumitor arhive, pare să se fi ajuns la un consens în privinţa lui Stalin, adevărat şef de război, părinte al marilor victorii, dar şi… al imenselor eşecuri. Importanţa acestora din urmă nu trebuie subestimată. (…) Cele 10 milioane de sovietici morţi între 22 iunie 1941 şi luptele de la Stalingrad sunt în parte victimele erorilor colosale ale lui Stalin” (op. cit., p. 47).

 

Una dintre responsabilităţi, crucială, ţine de refuzul (până la „Operaţiunea Uranus”) de a adapta Armata Roşie la cerinţele războiului modern. Mareşalul Tuhacevski dezvoltase în Armata Roşie teza acţiunii în adâncimea frontului inamic prin combinaţia tancuri-avioane. Stalin refuză această viziune (care se va dovedi corectă, nemţii pe asta au pariat), cramponându-se – şi sub influenţa lui Budionîi şi a lui Voroşilov, două epave bolşevice – pe teza atac-contraatac frontal, în stilul Primului Război Mondial.

 

E drept, în septembrie 1942, Stalin se lasă convins de militari (Jukov, în primul rând) să accepte lovitura în adâncime, dusă cu combinaţia tanc-avion, pentru a realiza cleştele de tip german. Faţă de Hitler, el îşi dă seama imediat de nevoia de a recunoaşte realitatea. Am putea presupune însă că n-a făcut-o cu inima uşoară. Spre deosebire de Hitler din 1942, el chiar se află cu spatele la zid în urma dezastrului din vara lui 1942.

 

O altă responsabilitate trimite la decimarea Armatei Roşii.

 

În Stalingrad. The Battle that Shattered Hitler’s Dream of Word Domination, Rupert Matthews realizează un bilanţ al Marii Terori în rândurile Armatei Roşii:

 

„În Armata Roşie au fost executaţi 3 din 5 mareşali, 13 din 15 comandanţi de armată, 8 din 9 amirali, 50 din 57 comandanţi de corp de armată şi 154 din 186 comandanţi de divizie.

Gradele de jos n-au fost atât de tare afectate, dar aproape 10% din ofiţerii Armatei Roşii au fost eliminaţi prin împuşcare, închisoare sau degradare.

Efectele Marii Terori asupra moralului şi capabilităţilor militare au fost enorme”. (Rupert Matthews, Stalingrad. The Battle that Shattered Hitler’s Dream of Word Domination, Arcturus Publishing Limited, 2012, p. 24)

 

Mult timp, chiar şi după moartea lui Stalin, ruşii au fost convinşi că Tătucul nu greşise, că de vină pentru eşecuri (după război, dezastrele devin eşecuri) fuseseră generalii, dar El fusese perfect.

 

Victoriile îi aparţineau în exclusivitate.

 

Marele şoc l-a constituit Raportul secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS. După ce dezvăluie răspunderile lui Stalin în decimarea Armatei Roşii, a catastrofei din prima parte a invaziei, Nikita Sergheievici Hruşciov atacă violent conducerea Războiului de către Stalin:

 

„Chiar şi după ce a început războiul, nervozitatea şi isteria de care a dat dovadă Stalin, împletite cu operaţiunile militare reale, au provocat serioase pagube armatei noastre. (…)

Simultan, Stalin se amesteca în operaţiuni şi emitea ordine care nu luau în considerare adevărata situaţie la o anumită secţiune a frontului şi care nu erau de nici un ajutor, ci aveau ca rezultate uriaşe pierderi de personal”. (Raportul Secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1998, p. 61)

 

Stalin răspunde direct şi de dezastrul din 1942

Ordinul 227 denunţă debandada Armatei Roşii din vara lui 1942. Analiza dezastrului e corectă. Când vine vorba însă de cauze, ordinul are mari slăbiciuni. Dezastrul de după Harkov îşi are cauza – potrivit lui Stalin – în iluzia multora că teritoriul URSS e nesfârşit, în acţiunea răspânditorilor de panică, în supraestimarea nemţilor, în absenţa ordinii şi disciplinei.

 

Da, aşa era. Numai că aceste slăbiciuni se iviseră şi se amplificaseră sub conducerea lui Stalin, cel care controla totul.

 

Stalin răspundea şi direct de dezastrul din vara lui 1942. Stalin are astfel o vină majoră în crearea atmosferei de optimist deşănţat care domneşte în Armata Roşie, în URSS, până la 28 iulie 1942, când se emite ordinul, şi când presa sovietică trage alarma – Patria în primejdie!

 

După respingerea nemţilor din faţa Moscovei, Stalin declanşează ofensiva de iarnă-primăvară. O uriaşă cheltuială de oameni şi materiale prin raportare la rezultate.

 

Comentând teza lui Stalin despre victoriile din campania decembrie-aprilie, John Mosier concluzionează în volumul Deathride: Hitler vs Stalin: The Eastern Front, 1941-1945:

 

„Stalin a pretins, şi e posibil să şi fi crezut asta, că armatele sale au repurtat mari victorii. Realitatea de pe teren era diferită. Pe hartă, teritoriul recucerit era impresionant, presupunând că s-ar fi trecut cu vederea faptul că exceptând Tula de la sud-estul Moscovei, şi Rostovul de la gura Donului, germanii încă deţineau fiecare oraş major pe care îl capturaseră în toamnă. Într-un război în care coloanele blindate puteau obţine pătrunderi de mai bine de 100 de kilometri pe zi, aşa cum de repetate ori reuşiseră germanii, pierderea sau câştigarea de distanţe ce erau dispuse după standardele războaielor de dinainte, era de o mică semnificaţie”. (John Mosier, Deathride: Hitler vs Stalin: The Eastern Front, 1941-1945, Simon & Schuster, 2010, Kindle Edition, p. 219)

 

N-ar fi fost, poate, chiar un dezastru dacă această imagine falsă, de militar de la începutul secolului, ar fi fost păstrată de Stalin doar pentru el. Chiar dacă va avea consecinţe nefaste în planul operaţiunilor militare, ea n-ar fi provocat criza din vara lui 1942 dacă n-ar fi fost cultivată de Stalin în intervenţiile sale publice. Mesajul de 1 Mai 1942, rostit în plină stingere a ofensivei din 8 ianuarie-20 aprilie 1942, clocoteşte de optimism delirant:

 

„Întreaga Armată Roşie trebuie să transforme anul 1942 în anul înfrângerii definitive a forţelor fasciste şi a eliberării pământului sovietic de ticăloşii hitlerişti” (citat de Rodric Braithwaite, în Moscova, 1941, Sfârşitul Blitzkrieg-ului, Editura Corint, 2015, varianta românească a lucrării Moscow 1941: City and Its People at War, 2006).

 

prizonieri sovietici jpg jpeg

Coloană de prizonieri sovietici condusă spre captivitate după bătălia de la Harkov

 

Nu e o eroare de apreciere. E o iluzie mai mult sau mai puţin asumată conştient de Stalin în calitate de Stăpân absolut al Uniunii Sovietice.

 

O iluzie impusă naţiunii de condiţia oricărui dictator absolut: Cea de Atoatefăcător.

 

Oprirea nemţilor în faţa Moscovei era o victorie insuficientă pentru Stalin. El avea nevoie ca de aer de alte şi alte victorii. Toate măreţe. Atât pentru că orice dictator nu poate trăi fără victorii, fără succese, fără realizări, toate izvoare ale cultului personalităţi sale, cât şi pentru că dezastrul de după 22 iunie 1941 trebuia împins în plan secund. Ruşii trebuiau să-şi spună: nemţii nu numai c-au fost opriţi, dar ei se şi retrag sub loviturile Armatei Roşii, se retrag într-o stare jalnică.

 

Presa preia mesajul hiperoptimist (şi la ordinul lui Stalin) pentru a-l răspândi în Armata Roşie şi în URSS. Earl F. Ziemke şi Magna E. Bauer II în Moscow to Stalingrad. Decision in the East atrag atenţia asupra beţiei de fericire afişate de „Pravda”:

 

„În editorialul de Anul Nou 1942, ziarul guvernamental Pravda a spus că forţele sovietice au ajuns la punctul de cotitură al războiului, iar cu propriile lor «rezerve inepuizabile» precum şi cu tancurile şi avioanele din Marea Britanie şi America, ele ar realiza în cursul anului «înfrângerea completă a Germaniei Hitleriste»”.

 

La nici cinci luni (28 mai) are loc dezastrul de la Harkov. Chiar şi în aceste condiţii, dând curs mesajelor transmise de Stalin, în Uniunea Sovietică se întreţine o atmosferă de optimism dezastruos. Alexander Werth citează în acest sens, în cartea sa, un comentariu al ziarului Armatei Roşii, „Krasnaia Zvezda”, cel mai citit ziar din URSS-ul Marelui Război, din 21 iunie 1942, în plină derută a Armatei Roşii:

 

„Armata germană rămâne mai departe împietrită în apărare. Ea a fost lipsită de conducerea ofensivă pe care a avut-o cândva. (…)” (Alexander Werth, op. cit., p. 401)

 

Mesajele lansate de autorităţi, în frunte cu Stalin, provoacă un optimism mortal în rândurile milioanelor de ruşi. Vasili Grossman e de Anul Nou 1942 pe front. Potrivit lui Carnets de guerre, el îi scrie soţiei:

 

„Draga mea Lioussiura, iată, am sărbătorit amândoi Noul An, tu la Tiraspol, eu pe front… Orizontul din faţa noastră se luminează, un sentiment de încredere, de forţă, a pus stăpânire pe armată şi fiecare zi face Victoria mai aproape” (op. cit., p. 135).

 

Catastrofa ofensivei cu orice preţ

În realitate, ofensiva dintre 6 decembrie-20 aprilie 1942 are cel mult o valoare psihologică, şi aceea îndoielnică. La prima izbitură de berbece a Armatei Germane, ruşii îşi dau seama că n-aveau aproape nimic: avioane, tancuri, tunuri şi mai ales comandanţi. Din punct de vedere militar, ofensiva duce la o criminală risipire a forţelor sovietice – în oameni şi în tehnică:

 

„Mai mult de un milion de soldaţi au luat parte la fiecare dintre acestea. 139.586 au fost pierduţi «irevocabil» în decembrie şi de două ori mai mulţi în următoarea lună (272.520). Penuria de resurse era atât de mare încât unele unităţi din artileria lui Jukov puteau trage doar două obuze pe zi. Rata medie de avans a fost de 2,4 km pe zi – minoră în comparaţie cu avansul anterior al germanilor sau cel ulterior al Armatei Roşii” (Geoffrey Jukes, Al Doilea Război Mondial. Frontul de Est, 1941-1945, Editura Corint, Bucureşti, 2015, p. 37)

 

Victoriile cu orice preţ sunt rezultatul unei iluzionări sau al paranoiei de a lua dorinţele drept realitate. Era convins Stalin că nemţii sunt terminaţi, că e suficient un brânci pentru a-i azvârli dincolo de graniţe, sau ştia adevărata situaţie, şi pur şi simplu manipula în stil comunist?

 

E greu de răspuns. Nici deschiderea arhivelor de după căderea comunismului n-a fost de prea mare ajutor în descoperirea lui. O explicaţie – repet – ne-ar putea fi dată prin raportarea la mania regimurilor comuniste din toate timpurile: punerea între paranteze a realităţii când aceasta intră în conflict cu ceea ce crede conducerea despre ea.

 

În primăvara lui 1942, la nivelul STAVKA se pune problema strategiei pentru 1942. Ce să facă Armata Roşie după rezultatele nesemnificative ale ofensivei de iarnă?

 

Stephen Walsh, în Stalingrad. 1942-1943. The Infernal Cauldron, schiţează un tablou al Uniunii Sovietice de la momentul respectiv:

 

„Marile priorităţi strategice ale verii lui 1942 constau în exploatarea noii alianţe cu Anglia şi Statele Unite, în timp ce se repara şi se restabilea spulberata economie sovietică de război. Pe parcursul extraordinarei rezistenţe în faţa invaziei germane din 1941, mai mult de 1500 cele mai importante industrii de război ale Uniunii Sovietice au fost evacuate în noi locaţii în Centrul şi Estul URSS. În orice caz, ele trebuiau descărcate şi reasamblate piesă cu piesă înainte ca producţia să poată începe din nou” (Stephen Walsh, Stalingrad. 1942-1943. The Infernal Cauldron, Simon & Shuster, 2000, p. 34).

 

Armata Roşie avea şi ea nevoie de un răgaz, după efortul supraomenesc din vara şi iarna lui 1941 şi primele luni ale lui 1942:

 

„Armata Roşie, lovită grav, dacă nu distrusă de Wehrmacht în 1941, aşa cum mulţi comandanţi experimentaţi, precum Jukov recunoşteau, se găsea într-o disperată nevoie de reantrenare în arta războiului modern. Avea substanţiale resurse în oameni, dar ele nu erau infinite şi nu puteau umple pierderile şi înfrângerile pe scară largă din 1941” (Stephen Walsh, op. cit., p. 34).

 

Prin urmare, comandanţii militari din STAVKA – Gheorghi Jukov, Boris Sapojnikov şi Andrei Vasilevski – pledau pentru ceea ce ei numeau o apărare activă. Armata Roşie trebuia să evite aventura în ofensive strategice, până când industria de război nu atingea capacităţile maxime de producţie şi unităţile nu se întăreau, mai ales prin promovarea unei noi generaţii de ofiţeri, prin instruirea noii generaţii, deoarece generaţia 1941 dispăruse.

 

La finele lui martie 1942, o reuniune comună a STAVKA şi GKO ia în discuţie planul elaborat de militari privind apărarea activă, concomitent cu reconstituirea potenţialului uman şi material al Armatei Roşii.

 

Marea întrebare e dacă Stalin va accepta ca Armata Roşie să nu treacă la ofensivă în 1942. Îl îndemna la atac nu numai iluzia că nemţii sunt sfârşiţi, dar şi nevoia de victorii cu orice preţ. Ca şi Hitler, lui Stalin îi repugnă defensiva.

 

După cum era de aşteptat, Stalin a sărit în sus când a venit vorba de apărare. Volumul Moscow to Stalingrad. Decision in the East îl citează:

 

„Ar trebui să ne aşezăm în apărare, să ne irosim timpul şi să aşteptăm ca nemţii să atace mai întâi? Trebuie să dăm câteva lovituri anticipative pe un front larg”.

 

În eseul „Stalin. New Biografy of a Dictator”, apărut la Yale University Press în 2015, istoricul rus Oleg V. Hlevniuk schiţează un întreg tablou al responsabilităţii lui Stalin în planificarea mai multor acţiuni ofensive aberante:

 

„În vara anului 1942, s-au planificat ofensive în Crimeea, pe Frontul Central şi în jurul oraşelor Harkov şi Leningrad. Stalin s-a implicat puternic în punerea la punct a acestor operaţiuni” (Oleg V. Hlevniuk, Stalin – o nouă biografie a unui dictator, Editura Litera, 2017, p. 306).

 

Robert Forczyk, în Kharkov 1942. The Wehrmacht strikes back, nu şovăie să taxeze asta drept catastrofă:

 

„Decizia lui Stalin de a conduce multe ofensive planificate în grabă se clasează alături de aproape catastroficele decizii de desfăşurare a Armatei Roşii înainte de Barbarossa, ofiţerii experimentaţi din Stavka erau obligaţi să scrâşnească din dinţi în tăcere văzând cum Stalin risipea cele câteva rezerve pe mai multe fronturi, urmărind prea multe obiective” (Robert Forczyk, Kharkov 1942. The Wehrmacht strikes back, Osprey Publishing, 2013, Kindle Edition, p. 65).

 

Un secret de stat: măcelul de la Harkov

În cursul ofensivei de iarnă-primăvară, pornind o ofensivă în dimineaţa lui 18 ianuarie 1942, Armata Roşie a înaintat la vest de Izium (aproape de Harkov) şi a realizat un intrând cu o lăţime de 30-40 km şi o profunzime de 50 km.

 

Pe 25 martie 1942, Grupul de Armate Sud primeşte Directiva de începere a Operaţiunii de lichidare a pintenului sovietic. Prin urmare, în zonă sunt masate puternice forţe nemţeşti, pregătite de ofensivă. Din nenorocire pentru ruşi, Stalin are ambiţia de a declanşa o ofensivă din acest intrând pentru a cuceri Harkovul şi a ajunge la Nipru. Iniţiativa le aparţine lui Semion Timoşenko (partea militară) şi lui Nikita Hruşciov (partea politică). Amândoi, împreună cu generalul Bagramyan, şeful de Stat Major al lui Timoşenko, ştiind că Stalin îşi dorea o ofensivă spectaculoasă, insistă pentru cucerirea Harkovului.

 

Stalin aprobă, încântat, în ciuda obiecţilor altor militari din STAVKA.

 

Pe 12 mai 1942, sub comanda lui Timoșenko, o formidabilă forţă a Armatei Roșii (24 divizii de infanterie, 18 brigăzi de blindate și două corpuri de cavalerie, într-un cuvânt, 765.000 de oameni, 1.200 de tancuri, 1.300 de tunuri și mortiere și 926 de avioane) se năpustește asupra nemţilor cu intenţia de a-i împinge spre Vest.

 

La capătul unei bătălii care a durat până pe 28 mai 1942, Armata Roșie e sfărâmată pur și simplu: 277.190 de oameni, dintre care 170.958 uciși, 652 de tancuri, 4.924 de tunuri, 542 de avioane distruse sau capturate. Sute de ofiţeri superiori ruși, între care nouă comandanţi de divizie sau corpuri de armată, sunt uciși.

 

Una dintre cauze constă în absenţa informaţiilor despre comasarea de forţe germane în zonă pentru curăţarea intrândului de la Izium:

 

„STAVKA nu avea idee de forţa de luptă germană, presupunând că armatele ruseşti se vor confrunta tot cu unităţile slăbite din iarnă. Serviciile de informaţii militare sovietice nu reuşiseră să depisteze marea creştere în efective a Grupului de Armate Stud” (Antony Beevor, Al Doilea Război Mondial, Editura RAO, Bucureşti, 2015, p. 343).

 

A doua cauză trimite la slaba pregătire a Armatei Roşii. S-ar fi impus să fie ascultată părerea militarilor potrivit căreia o ofensivă serioasă nu trebuie declanşată fără o întărire a forţelor umane şi materiale. Armata Roşie era la acelaşi nivel ca şi în decembrie 1941. Respingerea nemţilor fusese în principal opera Generalului Iarnă.

 

A treia şi principala cauză ţine exclusiv de Stalin. Nu doar pentru c-a acceptat aventura cuplului Timoşenko-Hruşciov, dar şi pentru că i-a lăsat de izbelişte.

 

Semion Timoşenko şi Nikita Hruşciov îşi dau seama că-i loviseră pe germani chiar când aceştia îşi pregăteau propria ofensivă. În noaptea de 20 mai, Timoşenko îl convinge pe Hruşciov să-i telefoneze lui Stalin pentru a-i cere aprobarea de anulare a ofensivei.

 

Are loc o scenă tipică pentru felul lui Stalin de a conduce Războiul; descrisă de Antony Beevor în volumul Al Doilea Război Mondial:

 

„Hruşciov primeşte legătura la conacul de la Kunţevo. Stalin îi spune lui Georgii Malenkov, secretarul Comitetului Central, să ia legătura cu el. Hruşciov cere să vorbească direct cu Stalin. Stalin refuză şi îi spune lui Malenkov să afle ce voia Hruşciov. Când Stalin aude motivul, strigă că «Trebuie să execute ordinele militare» şi îi spune lui Malenkov să încheie convorbirea. Se spune că ura lui Hruşciov faţă de Stalin datează din acel moment şi a dus la denunţarea fermă a dictatorului la Congresul al XX-lea al Partidului din 1956”. (Antony Beevor, op. cit., p. 344)

 

 

 

Armata Rosie 1 jpg jpeg

Pe 19 noiembrie 1942, Armata Roşie a declanşat „Operaţiunea Uranus”, contraofensiva de la Stalingrad. În primă fază, țintele principale au fost Armatele a 3-a și a 4-a române ce asigurau flancurile Armatei a 6-a germane care lupta în Stalingrad.

 

Dezastrul de la Kerci trimite tot la Stalin. Acesta e reprezentat în zonă de un acolit, întruchipare a incompetenţei: Lev Mekhlis, şeful Direcţiei principale a Afacerilor politice a Armatei Roşii, membru al Comitetului Editorial al „Pravdei”, Comisar adjunct la Apărare.

 

În zonă, Lev Mekhlis e şeful Secţiei Politice a Frontului Crimeei şi reprezentantul STAVKA. Comandant militar e generalul Kozlov. Observă David M. Glantz și Jonathan M. House în When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler:

 

„În continuare și mai rău, Stalin îl desemnează ca reprezentant al Stavka pe acest front pe Lev Mekhlis, notoriul om-secure. În mod făţis Mekhlis și-a terorizat comandanţii și a remaniat personalul. Combinaţia între un comandant mediocru, un personal fără experienţă și un comisar sâcâitor a osândit frontul din Crimeea” (David M. Glantz, Jonathan M. House, When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler, University Press of Kansas, 2015, Kindle Edition, p. 134).

 

Cu toate acestea, începutul dezastrului care va lua sfârşit abia pe 2 februarie 1943, la Stalingrad, îl constituie Harkovul. Scrie Antony Beevor, în Al Doilea Război Mondial:

 

„Aproape 240.000 au fost luaţi prizonieri, împreună cu 2.000 de tunuri de câmp şi grosul forţelor de tancuri trimise în bătălie. Un comandant de armată şi mulţi alţi ofiţeri s-au sinucis. Kleist observă după bătălie că zona era atât de plină de cadavre de bărbaţi şi de cai, încât vehiculul său abia putea trece” (op. cit., p. 344).

 

De altfel, aşa cum arată toţi cercetătorii, masacrul e ţinut la secret. E dezvăluit abia după moartea lui Stalin. La vremea respectivă, Harkovul a fost prezentat ruşilor ca o victorie.

 

De ce Harkov? Din mai multe motive:

 

1) Armata Roşie e înfrântă în timp ce se lansase într-o ofensivă. Pentru aceasta fuseseră puse la bătaie importante forţe militare şi umane.

 

2) Înfrângerea ia aspectul unui măcel. Asupra ruşilor se năpusteşte o maşinărie infernală, întruchipată de combinaţia tanc-avion.

 

3) Înfrângerea vine pe fondul optimismului periculos întreţinut de propaganda sovietică la ordinul lui Stalin. Armata Roşie îşi pierde cumpătul, dându-şi seama că ofensiva de iarnă-primăvară nu fusese expresia forţei URSS.

 

4) Responsabilitatea dezastrului îi revine în exclusivitate lui Stalin. Mai întâi, prin încrederea arătată lui Timoşenko. Apoi, prin ordonarea unei ofensive pripite, deşi chiar concluzia STAVKA fusese aceea că trebuie evitate ofensivele. Apoi, prin refuzul de a accepta retragerea, aşa cum i-o ceruse N.S. Hruşciov.

 

De la Harkov începe debandada Armatei Roşii. Spre Est până la Cotul Donului şi dincolo, până la Stalingrad. În Sud, prin Rostov, până la Maikop, unde sunt câmpurile petrolifere. În timpul derutei din vara lui 1942, după cum observă Antony Beevor, în eseul său „Stalingrad”, Stalin intră în derivă:

 

„În timpul rapidei înaintări germane, Stalin a căutat să-şi învinovăţească generalii. Schimbă comandanţii unul după altul, în speranţa deşartă că vreun nou conducător neîndurător ar putea însufleţi rezistenţa şi schimba situaţia. A mers până acolo încât l-a sunat pe un comandant de armată pentru a-l destitui şi pentru a-i spune să-l cheme la telefon pe unul dintre propriii săi comandanţi de corp de armată care urma să-l înlocuiască. Se răspândea sentimentul de eşec şi dezastru, spulberând şi încrederea parţial recăpătată după bătălia din jurul Moscovei” (op. cit., p. 135)

 

Stalin e răspunzător de dezastrul care începe cu Harkov şi pentru c-a refuzat cu obstinaţie să creadă că nemţii vor ataca în Sud. Convins că atacul va fi din nou la Moscova, el a ţinut însemnate rezerve de oameni şi materiale în Centru. Sudul a rămas descoperit.

 

Nimic mai mult nu spune despre orbirea lui Stalin decât incidentul Reichel.

 

Pe 19 iulie 1942, comandantul Joachim Reichel, primul ofiţer al Statului Major al 23 Panzer Divizion, cade cu avionul dincolo de linie. Are cu el o servietă conţinând planurile şi obiectivele fazei I a „Operaţiunii Blau”. Căutat de nemţi, comandantul nu e de găsit. Se găseşte în schimb avionul. De la Holder până la Hitler, nemţii intră în trepidaţii.

 

Dacă planurile au picat în mâinile ruşilor?

 

Planurile au picat, într-adevăr, dar degeaba. Stalin refuză să creadă în atacul din Sud, prin „Operaţiunii Blau”, declanşată în 28 iunie 1942.

 

Dictatorul suspectează o intoxicare. O ţine întruna cu ţinta Moscova.

 

Abia pe 17 iulie 1942 renunţă la teza sa absurdă; contrazisă de toate semnalele.

 

Nici n-avea cum. Pe 17 iulie 1942, Armata a 6-a ajunsese pe Don.

 

Să nu te întrebi de ce nu suflă un cuvânt Ordinul 227 şi despre responsabilitatea lui Stalin în dezastrul despre care atât de sincer vorbeşte documentul?!

 

 

https://historia.ro/sectiune/general/ordinul-227-niciun-pas-inapoi-stalin-pe-570667.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”

 

 

Scriitorul român, Orlando Balaș, a făcut o listă cu importanți scriitori ai Rusiei care și-au exprimat părerile despre propriul lor popor:

 

Mihail Saltîkov-Șcedrin – ”Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri”

 

Aleksei Tolstoi – ”Moscovia – Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”

 

 

  1. M. Dostoievski – ”Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”

 

Mihail Bulgakov – ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”

 

Maxim Gorki – ”Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”

 

Serghei Aksakov – ”Ah, cât de greu e să trăiești în Rusia, în acest centru plin de putoarea dezmățului trupesc și moral, loc al răutății, minciunii și ticăloșiilor”

 

Ivan S. Turgheniev – ”Rusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume”

 

Ivan C. Șmeliov (gânditor ortodox) – ”Un popor care urăște libertatea, adoră sclavia, iubește lanțurile la mâini și la picioare, întinat trupește și moralicește… pregătit în orice moment să murdarească totul și peste tot”

 

Aleksandr Pușkin – ”Neam indiferent față de cea mai mică îndatorire a sa, la cea mai maruntă dreptate, la cel mai neînsemnat adevăr, popor care nu recunoaște demnitatea omului, nu recunoaște, în general, nici libertatea omenească, nici gândirea liberă… Vai, cât de scorțoasă este limba rusă!”

 

Vasili Rozanov – ”Nu suntem o națiune, ci un iad nebun”.

 

Alexandr Blok – ”Sufletul rus chinuit n-are putere să respire și nu trebuie să zboare”.

 

Zinaida Ghippius (poetă antibolșevică) – ”Rusia, un imens spital psihiatric”

 

de pupat aceasta icoana facatoare de Anticrist…bolsevist…pesedizt=globalist !

 

https://timpul.md/articol/scriitor-rus-despre-rusi-nu-suntem-un-popor-ci-vite-sobolani-hoarda-salbatica-de-ticalosi-si-ucigasi.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(…blestemata prietenie ruso-rom.) De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944

 

 

MATEI UDREA

 

 

 

 

Perioada de inceput a ocupatiei sovietice in Romania ramane pana azi unul dintre capitolele cel mai putin cercetate de catre istorici. Nu se stie, practic, nimic serios, iar romanii mai traiesc si azi din mostenirea reziduala a doua tipuri de amintiri colective: cele terifiante ramase de la bunici si strabunici, pe de o parte, si cele glorioase al filmelor de propaganda comunista, pe de alta. Ambele incep sa se estompeze insa, treptat, iar tinerele generatii sunt rupte aproape complet de acest trecut.

 

Lipsa de informatii din istoriografia romaneasca este doar partial justificata. Timp de doua generatii, in perioada 1945-1989, bineinteles ca subiectul a fost tabu. Era interzis sa se discute despre subiectul perioadei de ocupatie sovietica, tot asa cum din manualele de istorie lipsea cu desavarsire perioada 22 iunie 1941-23 august 1944. E mai greu de inteles insa de ce, timp de alte aproape doua generatii (dupa decembrie 1989 pana azi), istoricii romani nu si-au gasit timp sa se ocupe de aceasta epoca decisiva pentru instaurarea comunismului in Romania.

 

„Zvonuri despre sfarsitul lumii“: cu ce se confruntau stabunicii nostri pe strazile Bucurestiului ocupat de rusi dupa 30 august 1944

 

 

Cum traiau, de fapt, romanii in prima iarna dupa ocuparea tarii de catre trupele sovietice? Presa vremii – inca libera pana pe la mijlocul anului 1945 – si marturiile celor care au trait vorbesc despre un haos desavarsit.

Scriitorul Stelian Tanase a scos din arhive, pentru a le trece in paginile excelentului volum „Zvonuri despre sfarsitul lumii. Bucuresti 1944-1953“, detaliile acestei epoci teribile. E vorba de „istoria la firul ierbii“, faptele mici, cotidiene, realitatile cu care se confrunta pe strada omul zi de zi, infinit mai graitoare pentru viata strabunicilor nostri decat statisticile si „istoria mare“ din manualele scolare.

 

Rusii intra in Bucuresti la 30 august 1944. Din acest moment, orasul e cuprins de violente de toate felurile. Bandele inarmate ale mafiotilor ataca, jefuiesc si omoara la drumul mare. La fel procedeaza bandele de soldati rusi, ale caror crime si talharii sunt la concurenta cu cele ale interlopilor.

 

Diferenta intre cele doua pericole este ca impotriva banditilor politia poarta o lupta pe viata si pe moarte, cu batalii asemanatoare celor pe care le vedem prin filmele americane, in timp ce contra rusilor nu se poate face nimic. Mai mult decat atat, presei i se interzice sa scrie despre violentele comise de rusi. Dupa scurt timp, si politistilor li se pune in vedere sa nu mai scrie in rapoarte ca autorii atrocitatilor sunt soldatii armatei „eliberatoare“. Prin urmare, se recurge la un subterfugiu. Anchetatorii scriu ca autorii faptelor sunt persoane „imbracate in uniforme sovietice“, pentru a se putea sugera ca, de fapt, ar fi vorba de banditi romani deghizati.

 

 

Pana la urma, rapoartele despre atacurile rusilor vor disparea complet, la scurt timp dupa ce comunistii preiau conducerea guvernului, prin Petru Groza.

 

Armata Rosie

Soldati sovietici pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944, cand trupele Armatei Rosii au intrat in Bucuresti.

Fototeca online a comunismului romanesc

 

Moscova a gasit, dupa ocuparea Romaniei, o fauna pestrita de colaboratori din care a injghebat partide politice-fantoma, o presa „comunista“ si miscare sindicala trimisa in strada, sa bata oameni si sa provoace haos

 

Nu doar aceste violente in scop de jaf marcheaza Bucurestiul, ci si altele politice, generate de comunisti. Fortele de ocupatie sovietice gasesc in randurile romanilor o fauna pestrita de oportunisti dispusa sa intre in slujba lor. Politicieni, intelectuali, jurnalisti, avocati, dar si interlopi si oameni de rand schimba rapid tabara si se incropeste peste noapte o asa-zisa miscare comunista. Pentru a se pastra aparentele, sunt inventate mai multe partide. Niciunul dintre ele nu are baza de masa, filiale in teritoriu si aderenti reali, dar sunt necesare ca sa dea impresia de consistenta.

 

Violenta, santajul si amenintarile sunt armele de baza folosite de comunisti pentru a prelua controlul. Ei nu sunt inca efectiv la putere, pentru ca guvernul e condus initial de oamenii regelui Mihai – generalul Constantin Sanatescu (23 august – 3 noiembrie 1944) si generalul Nicolae Radescu (4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945), chiar daca in componenta acestuia ocupantii sovietici impun membri ai asa-zisului Bloc al Partidelor Democrate, compus din comunisti si aliatii lor.

 

Pentru a rasturna ultimul guvern democrat, rusii si colaborationistii creeaza o atmosfera irespirabila. Aproape saptamanal au loc manifestatii, marsuri, violente, batai. Sindicatele sunt preluate ostil de comunisti, muncitorii sunt scosi cu forta la proteste. In Bucuresti, lucratorii feroviari sunt grupa de soc pe care se bazeaza, in principal, rusii si oamenii lor.

 

In februarie 1945, dupa incidente provocate in strada de comunisti si dupa o campanie de presa furibunda care acuza guvernul, premierul Radescu demisioneaza si cere azi politic la Ambasada Marii Britanii. Venit urgent la Bucuresti, Andrei Ianuarevici Visinski, trimisul special al lui Stalin, bate cu pumnul in masa regelui Mihai si ii ordona sa-l numeasca premier pe Petru Groza. Asa incepe oficial, pe 28 februarie 1945, regimul comunist din Romania.

 

Camion cu militari sovietici „eliberatori“ pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944. La acea ora, Bucurestiul fusese deja curatat de germani de 3 zile. Fototeca online a comunismului romanesc

Rusii furau tot, de la celebrele ceasuri si paltoane pana la bijuterii si banii din buzunarele oamenilor. Adesea se distrau tragand pe strada in trecatori. Presa avea interzis sa scrie despre crimele si jafurile soldatilor „eliberatori“

 

In acest timp, pe strazi e nebunie. Bucurestenii au mai trait asa ceva doar in urma cu 27 de ani, atunci cand Capitala a fost cucerita de armatele Puterilor Centrale in Primul Razboi Mondial. Numai ca in locul bulgarilor din iarna lui 1916, in 1945 sunt rusii, iar frecventa nu se poate compara. Locuitorii sunt opriti pe strazi si jefuiti de bunuri, buzunariti, seara este foarte periculos sa fii prins in afara casei, desi nici in interior nu e mai sigur. Femeile sunt nu doar talharite, ci si – adesea – violate.

 

Sunt frecvente cazurile in care soldati rusi beti morti se distreaza luand la tinta pe strazi civilii. Unele incidente pot parea azi tragicomice – cum ar fi cel din 21 ianuarie 1945, cand opt rusi crita au intrat in Cinematograful Gloria si, probabil socati de ce vedeau, au inceput sa traga cu pustile in ecran. Dar altele isi pierd orice conotatie amuzanta si sunt de-a dreptul oribile.

 

Stelian Tanase scrie despre cazul Elenei Bogdan si al pictorului Anatol Vulpe. Cei doi sunt gasiti morti, la inceputul lunii aprilie 1946. Se dovedeste ca ambii au fost ucisi cu rafale de pistol automat. Pare o crima amoroasa, pentru ca Elena si Anatol sunt amanti, iar sotul femeii, Ovidiu Bogdan (care a si reclamat la politie disparitia nevestei), devine principalul suspect.

 

Presa bucuresteana, careia a inceput sa i se impuna o cenzura tot mai severa de catre regimul comunist de-acum bine infipt la guvernare, gaseste refugiu in faptul divers, asa ca se arunca asupra subiectului.

 

Saptamani in sir se fac speculatii, jurnalistii fac propriile investigatii si apar cele mai nastrusnice ipoteze.

Pana cand, dintr-o data, totul dispare brusc din ziare: politia descopera ca autorii dublei crime sunt rusii.

 

Un grup de militari, beti-rupti, se intorceau la cazarma cand s-au gandit sa dea o tura prin cartier si sa se distreze tragand in tot ce misca. Amuzamentul lor a insemnat uciderea celor doi bucuresteni. „Un asemenea asasinat nu era chiar o raritate, iar cand se intampla, era tinut secret. Deosebirea era ca, in acest caz, se facuse multa reclama povestii in presa. Publicarea adevaratei istorii a acestei tragedii ar fi avut ecou. Exact ce nu-si dorea comandamentul sovietic“, scrie Stelian Tanase in cartea sa.

 

Scriitorul a intrat in arhivele Prefecturii Capitalei, iar acolo a descoperit dimensiunile fenomenului infractional avandu-i ca autori pe rusi in anii de inceput ai regimului comunist. Trecandu-le in revista, Stelian Tanase observa: „Ora favorita pentru expeditiile militarilor sovietici era intre 22.00 si 24.00. Cam 90% dintre atacuri se produceau spre miezul noptii, cand se intorceau la cazarma. Adesea, beti…“.

Mai jos, cateva dintre rapoartele Politiei, asa cum au fost ele consemnate la momentul respectiv si publicate in „Zvonuri despre sfarsitul lumii“.

 

Armata Rosie

Coloana de vehicule militare sovietice pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„Locotenentul sovietic, in completa stare de ebrietate si avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, furatee nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze“

 

– „In dupa-amiaza zilei de 2 ianuarie 1945, o masina turism trecand pe soseaua Oltenitei a fost somata de un soldat imbracat in uniforma sovietica sa opreasca. Soferul neoprind, soldatul a tras mai multe gloante dupa masina. Au fost raniti toti cei trei pasageri. Ion Marinescu, macelar, ranit grav, a fost dus la spitalul Vacaresti, unde a incetat din viata.“

 

– „5 ianuarie 1945. Pe la ora 22.30, capitanul aviator Pascu Ion Eugeniu, domiciliat in Calea Dorobanti nr. 228, a fost atacat in apropiere de casa de patru militari imbracati in uniforma sovietica, care i-au luat suma de 20 000 lei, ceasul de mana si o lanterna, dupa care au disparut intr-un imobil de pe str. Grigore Mora, unde este un cantonament rusesc.“

 

– „In seara de 3 ianuarie a.c. (1945 – n. red.), in bacania lui Ilinca Brandusi din strada Laborator nr. 24 au intrat 7 militari imbracati in uniforme sovietice, care au venit cu auto nr. 9884 B. Intrand in bacanie, au inchis usa si obloanele. Amenintand cu revolverele comercianta, i-au luat din tejghea cca 40.000 lei si din portofel 60.000 lei. De asemenea, i-au luat sergentului concentrat Nicolae Constantin care se afla in bacanie suma de 20.000 lei. Dupa aceasta fapta, acei militari s-au urcat in masina si au plecat spre soseaua Vitan. Sergentul Nicolae Constantin s-a urcat pe bara din spatele masinii cu scopul de a-i urmari. Pe soseaua Vitan masina s-a defectat si s-a oprit. S-a iscat o busculada intre sergent si militarii in uniforma sovietica care au reusit sa fuga. Facandu-se cercetari, s-a stabilit ca masina este proprietatea prof. Virgil Zingrilara din str. Labirint nr. 26, de la domiciliul caruia fusese ridicata in dupa-amiaza acelei zile de catre soldatii imbracati in uniforma sovietica.”

 

– „In carciuma lui Gheorghe Hancu din strada Berzei nr. 66, cinci militari in uniforma sovietica, dupa ce au consumat de cca 7.000 lei, i-au luat patronului din tejghea 40.000 lei si din buzunar 80.000 lei, precum si 20 de sticle de vin si au disparut.”

 

– „In ziua de 7 ianuarie, la ora 19.30, s-a prezentat la Comisariatul 31 Politie, in completa stare de ebrietate, locotenentul aviator sovietic Galinco Vasile Gavrilovici, care a reclamat ca in apropierea Comisariatului a fost atacat de ostasi romani care l-au dezarmat. Organele politienesti au constatat ca locotenentul sovietic, avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, luate nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze. Locotenentul sovietic a fost predat Politiei sovietice.”

 

„In ziua de 19 ianuarie, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina“

 

– „La 23 ianuarie 1945, gardianul public Patrascu Dumitru, pe la ora 20.15 fiind in statia de tramvai de la intersectia Bulevardul Lascar Catargiu cu str. General Manu, a fost luat intr-o masina de trei militari in uniforme sovietice pentru a le arata unde este Hotelul Ambasador. Masina a luat-o insa pe soseaua Kiseleff, unde gardianul a fost batut de militari, luandu-i-se revolverul, mantaua de piele, centura si suma de 6.000 lei.”

 

– „In ziua de 21 ianuarie a.c., la orele 16, opt militari in uniforme sovietice, in stare de ebrietate, au intrat in Cinematograful Gloria din Calea Vacaresti nr. 44, unde au provocat scandal si au tras focuri de arma in ecran.”

 

– „21 ianuarie a.c., pe la orele 19.30, mai multi indivizi in uniforme sovietice impreuna cu un civil au patruns in biroul casieriei C.A.M. din strada Berzei nr. 63 si, sub amenintarea revolverelor, au luat cca 50 milioane lei.“

 

– „In ziua de 19 ianuarie a.c., pe la ora 20, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina.“

 

– „In croitoria lui Marcu Segall din strada Th. Speranta 31, in ziua de 19 ianuarie, pe la ora 21.00, au patruns sase militari imbracati in uniforme sovietice si, in timp ce trei amenintau cu revolverele, ceilalti au incarcat intr-o masina ce astepta afara hainele din pravalie, dupa care au disparut.“

 

„In seara de 17 februarie, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga“

 

– „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 16, din garajul din strada Bruxelles nr. 12 al dnei Pop doi militari in uniforme sovietice au luat doua cauciucuri de la masina. Pe la 18.30 au revenit si au ridicat si masina, pe motiv ca ar fi fost de provenienta germana.“

 

– „In seara de 13 februarie a.c., la orele 23.00, dl Stefanescu Dumitru, din strada Dr. Leonida Varnali nr. 6, mergand pe strada Polizu, a fost acostat de trei soldati imbracati in uniforme sovietice, care l-au urcat intr-o masina si, sub amenintarea revolverelor, dupa ce l-au plimbat cca 15 minute, i-au luat 12 000 lei si actele personale.“

 

– „In seara de 13 februarie a.c., la orele 22.30, in locuinta negustorului Ginsberto din strada Cameliei 20 au intrat patru militari in uniforme sovietice, luandu-i cca 50.000 lei. Fiind urmariti, doi dintre militari au fost identificati si arestati.“

 

– „In seara zilei de 17 februarie a.c., pe la orele 22.30, in locuinta lui Ion Cana din Strada Foisor nr. 39 au intrat opt militari in uniforme sovietice, care, dupa ce l-au lovit cu revolverele, i-au luat mai multe costume de haine si bani, disparand cu doua masini care ii asteptau in strada.”

 

– „In seara de 17 februarie a.c., pe la orele 20, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina nr. 11777, condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga. Ofiterul sovietic s-a dus la spitalul Floreasca pentru a se pansa, de unde a fost ridicat de o masina sovietica.“

 

Armata Rosie

Grup de activisti comunisti iesit, la 30 august 1944, in intampinarea armatei sovietice. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In noaptea de 8/9 februarie in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei“

 

– „In seara de 18 februarie a.c., la orele 22.00, in locuinta lui Paul Tereanu din strada Matei Basarab nr. 24 au intrat mai multi militari imbracati in uniforme sovietice si, amenintand cu revolverele, au luat doua inele si patru ceasornice.”

 

– „In noaptea de 8/9 februarie a.c., la orele 2.30, in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon nr. 32 au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei, dupa care au disparut cu o masina care ii astepta afara.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 22.00, in locuinta lui Moise Halpern din strada Pitagora nr. 31 au intrat doi militari imbracati in uniforme sovietice insotiti de un civil. Amenintand cu revolverele, i-au luat un ceas de aur in valoare de cca 300.000 lei, dupa care au disparut tragand focuri in aer.“

 

– „In noaptea de 20/21 februarie a.c., pe la orele 2, un gardian public si o patrula ruseasca au surprins doi militari in uniforme sovietice si un civil care sparsese vitrina magazinului lui Haim Gutman din strada Carol nr. 30 si incercau sa fure stofe si haine. Au fost condusi la Comandamentul Sovietic din Calea Grivitei nr. 76.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., la orele 19.30, in croitoria lui Victor Marinescu din strada Popa Tatu nr. 86 au intrat cinci militari in uniforme sovietice, inarmati. Au luat 5 costume de haine, 5 perechi pantaloni, 2 haine si 47 metri matase, dupa care au disparut.”

 

Armata Rosie

Grup de activisti comunisti iesit, la 30 august 1944, in intampinarea armatei sovietice. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15.000 lei“

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 2, cinci militari in uniforme sovietice au sarit gardul locuintei din strada Maresal Badoglio nr. 6 si, amenintand cu armele, au patruns in locuinta lui Iosif Stalschi. De aici au luat un ceas de aur si mai multe haine. Fugind si fiind urmariti, au abandonat pe drum lucrurile, ramanand numai cu ceasul.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu din strada Carol Davila nr. 34, trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15 000 lei.“

 

– „Circa 6 de Politie raporteaza. La orele 22 au patruns in Comisariat doi soldati sovietici, care, sub amenintarea revolverelor, au luat aparatul de radio din Comisariat, incercand apoi sa dispara. Fiind urmariti de comisarul de serviciu si gardianul de la Comisariat, cei doi soldati sovietici s-au refugiat cu aparatul de radio in imobilul din str. Toma Stelian nr. 6, unde sunt incartiruiti. A fost anuntat ofiterul rus de la acel imobil, care a luat aparatul, urmand a-l inapoia Comisariatului in cursul zile de 21 febr. a.c.“

 

– ,,27 februarie 1945. Un soldat sovietic in stare de ebrietate a spart vitrina magazinului de manufactura al dlui Garabetian din str. Soarelui nr. 5, furand 3 baloturi de stofa pe care le-a lasat la portarul hotelului Gabroveni, unde locuia. Portarul a anuntat Circa 12, care a comunicat Comandamentul Sovietic din Calea Calarasi nr. 174, care l-a ridicat.“

 

– „26 februarie 1945. La ora 20.30, o masina mica, albastra, in care se gaseau doi indivizi in uniforma sovietica, condusa de un sofer de asemenea in uniforma sovietica, s-au dus la carciumarul Constantin Manea din Calea Vacaresti 276 si, cu forta, i-au luat din tejghea suma de 20.000 lei. De aici au mers la carciumareasa Alexandra Dumitrescu din Calea Vacaresti nr. 298, de unde au luat un acordeon si suma de 7 mii lei din tejghea. Au iesit mai multi locatari voind sa opreasca masina, dar acestia au tras focuri de revolver, disparand pe soseaua Oltenitei.”

 

Armata Rosie

Militarii rusi veniti in Bucuresti pe post de aliati au devenit spaima locuitorilor, pe care-i jefuiau si chiar impuscau in mod constant. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon au intrat doi militari in uniforme sovietice si au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti“

 

– „In ziua de 8 ianuarie, doi militari in uniforme sovietice intrand in cofetaria Anghelescu din Calea Vacaresti nr. 50, au tras un foc de revolver asupra casierei Catana Artemiza, dupa care au disparut. Nu s-a aflat daca este un jaf sau o tentativa de crima din gelozie. Unul din cei doi a fost prins de public si identificat in persoana locotenentului sovietic Teodor Dmitrievici Racicov. A fost ridicat de Comandamentul Sovietic pentru ancheta.“

 

– „In ziua de 12 ianuarie a.c., in ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon nr. 197 au intrat doi militari in uniforme sovietice. Dupa ce i-au luat doua ceasuri pe care le dadusera cu o zi inainte la reparat, au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti.“

 

– „La 6 ianuarie, orele 23.30, soldati in uniforme sovietice au oprit masina marca Buick cu nr. 4223 B, proprietate a MAI, si au disparut cu ea. In masina nu se gasea decat soferul ministrului.“

 

Armata Rosie

30 august 1944, camion cu militari sovietici pe Bulevardul Carol. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„La locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. Cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut“

 

– „La ora 8.40, in bulevardul Cuza nr. 20, la locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. In momentul cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut.“

 

– „Intre 21.30-22.20, doi militari in uniforme sovietice au spart geamul vitrinei restaurantului Alianta din Calea Grivitei 139 si au luat perdeaua de camuflaj, dupa care au disparut.“

 

– „Un capitan rus impreuna cu doi civili de la Comandamentul Aliat, str. Gogu Cantacuzino, au ridicat masina dlui Cailean Aurel din str. Batistei nr. 5, et. VII.“

 

– „Cetateanul Martin Ovanisian din strada Nicusor nr. 24, in apropierea casei sale, pe la aceeasi ora, a fost acostat de trei militari in uniforme sovietice, care, amenintand cu revolverele, i-au luat 65.000 lei, un ceas de aur, un porttigaret de argint, un palton si portofelul cu acte.“

 

– „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 11, trei militari in uniforme sovietice verificand masinile din garajul din strada Popa Nan 32, au luat o masina marca Ford, proprietatea dlui Manuchian din strada Aprodul Purice nr. 5, ducand-o la garajul din Calea Grivitei nr. 152.“

 

(Ca si Minerii beberonati din laptele iliescian/globalian…

 

https://www.aktual24.ro/de-ce-i-iubesc-romanii-pe-rusi-i-au-luat-suma-de-20-000-de-lei-ceasul-de-la-mana-si-o-lanterna-militarii-sovietici-in-stare-ebrietate-au-intrat-in-cinematograf-si-au-tras-focuri-de-arma/

 

//////////////////////////////////////////////

 

/

Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă

Ziarul BURSA #Editorial

 

 

 

„O fantomă bîntuie prin Europa/…/ A sosit ceasul pentru ca ei, comuniştii, să îşi facă cunoscute, deschis, în faţa lumii întregi, punctele de vedere, scopurile, direcţiile, iar poveştilor despre fantoma comunismului să le ia locul un Manifest al Partidului”. Manifestul Partidului Comunist, scris de Marx şi Engels în decembrie 1847- ianuarie 1848, a fost conceput ca o litanie a cărei rostire incantatorie de către preoţii noii ideologii şi credincioşi ei, deopotrivă, are puterea şi menirea să pună capăt existenţei ectoplastice a „comunismului” obligîndu-l, dîndu-i şansa şi energia necesare pentru a coborî în carne şi oase „printre cei vii”, în formă materială, cea a unui partid politic pregătit pentru marea bătălie de clasă dintre „proletariat” şi „burghezie”. Aproape 200 de ani mai tîrziu, în plin secol XXI, „filmul” pare să aibă un „remake”. De data aceasta, fantoma se numeşte „neomarxism”. Şi, ce-i drept, bîntuie… bîntuie viguros nu doar prin Europa, cît mai ales prin America, dar nu mai puţin prin Asia, Australia sau Africa. Păi, dacă avem comunişti-marxişti… şi slavă domnului secolul XX n-a dus lipsă niciodată de ei, de la teoreticienii buchinişti, la practicienii cei mai cinici ai puterii şi de la artizanii filigranului filosofiei sociale, la satrapii sadici ai comunismului de cazarmă… ce ne mai trebuie neomarxişti?! Cum ar zice Marx într-un gînd cu Darwin, ei n-au apărut aşa, ca buruienile pe cîmp, ci au rădăcini într-o „necesitate de adaptare, istorică”. De la 1848 şi pînă pe la 1968, cînd încep să se deschidă bobocii mişcările neo-marxiste, „societatea capitalistă” nu tocmai s-a prăbuşit, ba dimpotrivă, în schimb a cîrmit-o oarecum neaşteptat şi ciudat. Burghezia s-a dezvoltat şi diversificat, bine merci! împreună cu alte categorii şi grupuri sociale, în timp ce la orizontul societăţii post-industriale, „proletariatul” a dispărut de pe scena istoriei. Tocmai de aceea, zorii neomarxismului academic se învîrt în jurul întrebării: „Cine ar putea lua locul proletariatului pentru a susţine marea bătălie cu burghezia?”. Vezi H. Marcuse, „Omul unidimensional”, care arată cu degetul către grupuri de nişă, marginalizaţi etc. Din tolba lui Marx, neomarxiştii au preluat o singură temă şi aceea în forma cea mai vagă: inegalităţile accentuate, persistente, structural şi recurent reproduse social, disfuncţionale la nivel macro, cu toate consecinţele economice, sociale şi politice ce decurg sau ceea ce se numeşte marea prăpastie dintre „cei ce au” şi „cei ce nu au”. Deşi se naşte iniţial ca o încercare de renaştere pe fundaţii noi sau de reîntemeiere a marxismului, neomarxismul scapă relativ repede de această „grea moştenire” ajutat de umbra sinistră a marxismului de cazarmă practicat în URSS şi toţi supuşii săi, întinsă peste Occident pe toată durata războiului rece. Concluzia, acreditată teoretic şi politic, deja, la jumătatea anilor 60 ai secolului trecut, este clară şi sună ca o implacabilă sentinţă: marxismul nu poate fi refondat, el trebuie înlocuit. Iată şansa neomarxiştilor de toate culorile, nuanţele şi confuziile ideologice. În sfîrşit, al treilea pilier al „Partenonului neomarxist” este aşezat de valul natural al contestaţiilor sociale, care se ridică odată cu fiecare generaţie ce se pregăteşte să treacă pragul maturităţii, cam la două decenii distanţă. Aceste mişcări au nevoie de un suport ideologic, cît de fragil, dar să fie acolo… prezent. Vorba lui Iordache: „Bine, d-ta nu vezi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cât de mică, dar să fie bază”. Neomarxismele de varietăţi dintre cele mai insolite înfloresc, astfel, pe acest teren, de la maoismul factice de campus universitar american, la neo-maoismul dur şi criminal al khmerilor roşii, de la ghevarismul de cafenea pariziană, la neo-ghevarismul politic latino-american şi de la neo-trotskismul mişcărilor de tip „Black Panthers” sau „Die Rote Armee Fraktion” la formulele de neo-comunism utopic fluturate solemn de instituţionalismul socialiştilor europeni din anii 70.

 

Bun… dar acum, suntem deja dincolo de prima cincime a secolului XXI, comunismul instituţional s-a prăbuşit cu zgomot odată cu căderea Zidului Berlinului, iar faptul că lui Marx încă i se mai ridică monumente în Germania, nu schimbă cu nimic lucrurile. De unde şi pe ce se susţine ridicarea noului val neomarxist? Ca şi în alte situaţii istorice, mai mult pe condiţii circumstanţiale, decît pe solide „cauze naturale”. America, spre exemplu, caută o soluţie pentru ieşirea politicii sale din chingile bipolarismului partinic şi ideologic în care a fost aşezată, cu zăbală în gură, desigur, chiar de „părinţii fondatori”, după modelul „de acasă”, adică britanic. „A treia cale” şi-a căutat cu îndîrjire nu doar susţinerea votului popular, dar şi ideologia care să-i facă posibilă intrarea în istorie. Cea mai nouă variantă se cheamă „neomarxism”, deşi nu are nimic de a face cu marxismul sau neo-marxismele istorice, mai mult decît un discurs anti-sistem. O instabilitate şi fragilitate ideologică de care a profitat D. Trump, cel care a confiscat o parte dintre temele semnificative ale discursului neo-marxist pentru uzul unui tip de neo-conservatorism ad hoc, care l-a dus pînă la Casa Albă. În Europa, istoria căutărilor teoretice ale acestei miraculoase „a treia cale” începe încă de la Gramsci, iar politic, se continuă şi azi cu partide gen „M5Stelle”. Pe scena politică din Franţa, Germania, Marea Britanie sau Spania căutările febrile pentru elusiva „a treia cale” sunt efervescente. Aici au cuplat formulele „neomarxiste”, de aceea au devenit nu doar „vizitabile”, ci oferte serioase în galantarul ideologic oficial al politicii occidentale. În sfîrşit, în Europa, mai există un actor politic important în căutare de expresie ideologică potrivită: clasa superpusă a neo-birocraţiei instituţiilor create de Leviathanul numit Uniunea Europeană. Agenda ei trans şi anti naţională, nevoia fundamentării extrastatale a unei puteri capabile să domine puterile instituţiilor naţionale are nevoie de întemeieri ideologice, după cum are nevoie şi de cele instituţional-juridice. Neomarxismul cameleonic i-a oferit cochilia goală pe care să o umple, după nevoile ei politice. În sfîrşit, există structuri de putere şi instituţii ale unei formule de guvernanţă globală care arde de nerăbdare să se transforme în guvernare globală. Deşi, la vedere, se cam fereşte de eticheta neomarxismului, lumea aceasta a unora dintre cei mai puternici oameni ai planetei, nu vede cu ochi răi acapararea platformei respective pentru a fi folosită, după nevoi, măcar o vreme, pentru a-şi realiza agenda.

 

Deşi fac trimitere mereu şi insistent la lumea de aici, de jos, rădăcinile acestui ciudat copac botezat neomarxism stau adînc şi sigur înfipte nu în pămînt, ci în cer, adică într-o lume care nouă, muritorilor de rînd, ne rămîne radical inaccesibilă chiar dacă, uneori, ne este promisă.

 

https://www.bursa.ro/neomarxismul-si-radacinile-sale-din-ceruri-05199240

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

„Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL

 

 

Omul de afaceri Traian Larionesei a fost votat, la finalul lunii noiembrie, cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, la mai puțin de o lună după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată. De ce s-a dezis PSD de Niculae Bădălău, dar onorează, alături de PNL, o altă persoană cercetată penal, analizează într-un articol pentru cititorii Libertatea activistul de mediu Mihai Goțiu, fost senator și actual membru USR.

 

https://www.libertatea.ro/opinii/trimis-in-judecata-pentru-coruptie-votat-cetatean-de-onoare-de-alesii-psd-si-pnl-4368063

 

///////////////////////////////////////////////

 

Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva!

 

Mihai Goțiu

 

Fostul ministru care a deschis drumul pentru Schweighofer în România (și dezastrul care a urmat, pentru păduri și economie) a fost numit în conducerea Romsilva. Asta după ce, până mai ieri, ca vicepreședinte al Curții de Conturi, avea atribuții de control a activității Romsilva. Atât de bine a verificat și controlat Romsilva că, anul acesta, în premieră, regia a ajuns să-și facă un buget cu pierderi estimate la aproape o sută de milioane de lei!

 

Ilie Sârbu, socrul fostului prim-ministru Victor Ponta și, în prezent, consilierul prim-ministrului Marcel Ciolacu, a fost numit (prin ordin de ministru) membru în Consiliul de Administrație (CA) al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Asta se întâmpla pe 23 noiembrie 2023.

 

După doar trei săptămâni, CA al Romsilva, cu Ilie Sârbu membru, a dat o hotărâre prin care Ilie Sârbu a fost numit membru în Comitetul de Audit al Romsilva. Pe motiv că în fosta funcție (a se citi sinecură), de vicepreședinte al Curții de Conturi, Ilie Sârbu a coordonat inclusiv departamentul care a auditat Romsilva.

 

Cum ar veni, acum e plătit de Romsilva, regie pe care a auditat-o ani la rând. E adaptarea autohtonă a fenomenului de revolving doors. În varianta ”clasică”, occidentală, persoane care au lucrat în domeniul public sunt angajate, ulterior, de companii private în favoarea cărora au emis diferite acte (avize, autorizări, rapoarte, audit-uri etc.) în perioada în care au ocupat funcția publică. Job-ul privat e o recompensă, o mită cu acoperire ”legală”. Originalitatea variantei autohtone e că domnul Ilie Sârbu e recompensat tot în domeniul public.

 

Surpriza vine, însă, la începutul acestui an. Jurnalistul de investigație Andrei Ciurcanu arată că, în premieră, Regia Națională a Pădurilor Romsilva și-a estimat un buget pe 2024 cu pierderi de aproape 100 de milioane de lei! Efectul unor decenii în care conducerile centrale succesive ale Romsilva s-au întrecut în a bloca orice reformă silvică, au încheiat contracte preferențiale cu Schweighofer (de pe urma cărora compania austriacă a câștigat, cumulat, sute de milioane de euro, în vreme ce Romsilva a rămas cu resturi de câteva milioane de lei), în care s-au dat prime colosale pentru șefi mai mari și mai mici (dar și pentru șoferii și secretarele acestora), de la 5 la 10.000 de euro/anual, și au închis ochii (dacă n-au fost complice de-a dreptul) la hoțiile și distrugerile din pădurile publice.

 

Printre instituțiile cu rol de control, care ar fi putut stopa ori măcar diminua prăpădul, se numără și Curtea de Conturi. Adică domnul Ilie Sârbu a avut atribuții directe de control al activității Romsilva, cea care se pregătește de faliment în acest an. Dar s-a făcut că nu vede ceva grav, iar acum a fost promovat la șefia Romsilva, pentru a raporta că totul e în regulă, în continuare!

 

V-ați enervat la o așa șmecherie mișelească? Stați că n-am terminat. Același domn Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii, alimentației și… pădurilor în Guvernul Năstase (că în mintea unora, din păcate, mulți și cu putere de decizie, pădurile sunt doar plantații/”culturi” de copaci). Calitate în care a nășit o ”celebră” ordonanță de urgență, OUG 71/2002, cu dedicație pentru… Schweighofer. Practic, OUG 71/2002 a creat cadrul legal prin care Schweighofer a putut încheia, câteva luni mai târziu, contractele pe 10 ani prin care au avut acces preferențial la volume uriașe de lemn din pădurile administrate de… Romsilva!

 

Efectele? Zeci de mii de locuri de muncă (aproximativ 50.000, jumătate din cele existente la începutul anilor 2000) din industria mobilei au dispărut, din cauza lipsei accesului la materia primă. Furtul de lemne a explodat (pe de o parte, pentru că în lipsa accesului legal la lemn, au existat firme sau gospodării care au apelat la lemn tăiat ilegal; pe de altă parte, pentru că chiar Schweighofer a preluat lemn tăiat ilegal, fiind singura care avea capacitatea să preia și să prelucreze primar cantități uriașe de lemn).

 

Unii ar spune, după faptă și răsplată. Doar că, după alții, răsplată a fi fost moral să fie niște ani de pușcărie. Nu o sinecură plătită din falimentul și dezastrul pe care l-a păstorit.

 

***

 

Citește și:

Mihai Goțiu: Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer!

După decenii în care din pădurile României s-a furat masiv, Romsilva anticipează că va pierde 100 de milioane de lei în acest an

 

https://www.romaniacurata.ro/ca-ministru-a-vandut-padurile-romaniei-catre-schweighofer-ca-vicepresedinte-al-curtii-de-conturi-a-acoperit-falimentul-romsilva-drept-pentru-care-guvernul-l-a-numit-in-conducerea-romsilva/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson

 

 

De

Cristian Hubali

  •  

Caz șocant petrecut în tabăra invadatorilor ruși. Câțiva militari din Regimentul 345, aflat în componența Diviziei 104, au fost obligați de superiorii lor să coboare într-o groapă în pielea goală și să se „împerecheze” apoi unii cu alții. Știrea, însoțită de clipul video, a apărut pe site-ul ucrainean Censor.net.

Comandanții putiniști au folosit acest tip de pedeapsă, filmat cu telefoanele mobile, pentru că luptătorii din subordinea lor au refuzat să participe la un asalt sinucigaș în direcția Herson, acolo unde armata ucraineană înregistrează de o vreme progrese semnificative.

 

„Ca să vedeți acum, o să vă îndreptați pe p…ă! O să vă spun unde… Căței f…i. Fuga marș în groapă! Să vă împerecheați unii cu alții!”, i-au umilit comandanții.

Regimentul 345 aeropurtat a fost înființat pe 30 decembrie 1944 în regiunea Mogilev din Belarus. Unitatea a primit în perioada sovietică distincția „Pentru curaj și valoare militară”, acordată de ministrul Apărării pentru „nivelul înalt de antrenament de luptă” în timpul exercițiilor Vostok-72.

De-a lungul vremii, această unitate – batjocorită acum de comandanții ruși – a luat parte la războiul afgan, în cadrul Armatei a 40-a. A avut sarcina de a păzi avioanele și elicopterele militare de transport ale URSS pe aerodromul orașului Bagram. Iar una din companiile Regimentului 345 a luat parte și la asaltul asupra palatului Tajbeg, la data de 27 decembrie 1979.

 

 

https://ziaristii.com/video-barbarie-mai-multi-militari-rusi-au-fost-fortati-de-comandantii-lor-sa-se-imperecheze-intre-ei-intr-o-groapa-in-care-erau-trimisi-in-pielea-goala-motivul-au-refuzat-sa-participe-la-un-a/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila

 

Mărturii realmente cutremurătoare despre atrocitățile comise de maiorul de Securitate Alexandru Rafila ies la iveală acum, când fiul său, medicul Alexandru Rafila junior, va candida din partea PSD la Camera Deputaților.

Adevărul publică declarații ale foștilor deținuți politici, consemnate în cărți precum volumul “Administrație românească arădeană”, în care aceștia povestesc brutalitatea de care a dat dovadă Rafila, șeful Securității Arad, în primii ani de după război.

 

Maiorul Rafila, născut în URSS și pus de ruși să conducă represiunea împotriva românilor anticomuniști din zona Arad, era un tinichigiu făcut ofițer la apelul bocancilor, ca să lupte cu “elementele dușmănoase”

Născut în URSS, în 1920, Alexandru Rafila senior a venit pe tancurile sovietice în 1944-1945. De profesie tinichigiu, a fost instruit rapid, la apelul bocancilor, în tehnici de represiune, tortură și anchetare, apoi pus șef al Securității Arad. Din această poziție a început războiul cu “elementele dușmănoase” ocupantului sovietic și regimului comunist instalat de ruși la București.

 

A condus trupele de Securitate din zona Arad împotriva partizanilor, a dizidenților și a tuturor celor care manifestau fie și cea mai mică antipatie față de bolșevici.

În ultimele zile, când s-a aflat despre faptele tatălui său, medicul Alexandru Rafila (pus de Victor Ponta reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății în 2012, iar acum acum de Marcel Ciolacu în fruntea listei PSD București pentru Camera Deputaților) a încercat să contureze o aură de dizident.

 

 

Tatăl său – susține Alexandru Rafila junior – a fost dat afară din Securitate și din Partidul Comunist în 1949, fiind considerat element dușmănos. A făcut facultatea de medicină la 40 de ani, în pofida persecuțiilor regimului. Iar fiul nu a știut multă vreme ce a făcut tatăl său, nu e de acord cu faptele sale și nici n-a beneficiat de niciun avantaj, ca băiat de securist. Dar fiul torționarului e gata acum să se pună și el în slujba poporului și să se sacrifice în Camera Deputaților, după ce s-a sacrificat 8 ani ca reprezentant al țării la OMS.

 

 

Cercetări ale istoricilor spun însă că Alexandru Rafila senior a fost dat afară din Securitate după ce s-a constatat, în urma unor anchete interne, că făcuse mai multe abuzuri și abateri intolerabile chiar și pentru noua putere instalată după 1945.

 

„Acest tiran, Rafila, i-a adresat înjurături mortului şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă. L-am băgat într-o troacă. Nici azi nu știu unde e îngropat“

Într-unul din fragmentele volumului “Administrație românească arădeană” publicate de Adevărul găsim și mărturia lui Darău Igna, unul dintre cei arestați după ce Securitatea dăduse foc unei mori în care au ars de vii mai mulți partizani. Darău Igna povestește: “Când era grajdul aproape terminat cu arsul a venit Rafila, comandantul Securităţii din Arad, şi a asistat până eu cu fratele meu şi cu un cetăţean din Almaş am scos cadavrul neînsufleţit al lui Leanu din foc şi a identificat cum s-a împuşcat. Erau arse picioarele de la jumătatea genunchilor în jos la fel şi mâinile cum a ţinut pistolul mitralieră. Acest tiran, Rafila, i-a adresat înjurături şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă. Şi l-am băgat într-o copaie, troacă de spălat mai mare, şi am bătut nişte scânduri şi l-am dus la cimitir aci, la Iosăşel. Nici în ziua de astăzi nu ştiu unde-i. Şi cine o ştiut, o murit. Venind din Arad, comandantul Rafila a dirijat şi aici arestarea luptătorilor, urcându-i în două camioane, în unul pe securistul rănit şi pe Jurcuţa, şi în celălalt ne-o urcat, legaţi laolaltă pă mine şi pe Pasărea, pă Nuţicu numai cu cărtuşele la spate şi Luluşa la fel, şi pe baci Ioan nu l-or legat nicicum. (…) Tiranul Rafila o oprit camionul o urcat sus o luat pistolul şi o dat cu ţeava în cap şi la tata şi la Luluşa zicând şi înjurând că ei sunt aceia ce au otrăvit Valea Crişului să lupte contra comunismului, «Voi împreună cu Bogdanul vost»“.

 

Potrivit publicației Analele Sighet, nr. 2, editată de Fundația Academiei Civice și tipărită în 1995 – pe care o citează Adevărul –, liderul mișcării anticomuniste din a doua jumătate a anilor 1940 a fost, în zona Arad, Cantemir Gligor. De partea cealaltă, trupele de represiune ale Securității erau conduse de maiorul Alexandru Rafila, tatăl actualului medic Alexandru Rafila.

 

 

Potrivit documentelor, au existat 4 ciocniri armate majore între partizanii din zona bazinului Crișul Alb și trupele de represiune aflate în slujba ocupantului sovietic. Într-una din mărturii se menționează cum maiorul Rafila intenționa să ducă la sediul Securității din Sebiș inclusiv femeile din zonele unde activau partizanii.

 

 

 

“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin

 

 

 

Punerea doctorului Alexandru Rafila pe primul loc pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor a generat un scandal imens după ce presa a dezvăluit că tatăl lui, pe care îl cheamă tot Alexandru Rafila, a fost şeful securităţii din Arad între 1945-1949 şi este acuzat că a participat la torturarea ţăranilor care refuzau să se înscrie în colectiv.

 

 

Într-unul din episoadele celebrului serial „Memorialul durerii” intitulat „Torţionarii. Alexandru Rafila”, realizatoarea Lucia Hossu Longin a stat de vorbă cu urmaşii ţăranilor torturaţi şi ucişi în acei ani, dar şi cu Alexandru Rafila, fostul şef al securităţii Arad.

 

Această dezvăluire a născut deja uriaşe controverse: unii susţin că fiul nu răspunde de faptele tatălui, deci Alexandru Rafila ar putea fi demnitar PSD, alţii, din contră, spun că Alexandru Rafila-fiul nu are ce căuta în Parlament, din moment ce pînă acum n-a scos o vorbă despre trecutul tatălui său.

 

În mod sincer, noi sîntem de partea celor care n-ar vrea să-l vadă pe Alexandru Rafila în Parlament, la fel cum n-am vrea să-i vedem în această instituţie democratică pe niciunul dintre urmaşii torţionarilor din vremea comunismului. Este şi în avantajul acestora să stea de o parte, tocmai pentru a nu fi obligaţi să-şi condamne părinţii.

 

Pentru că mulţi, de o parte şi de alta, îşi spun părerea fără să-l fi ascultat pe torţionarul Alexandru Rafila, reproducem integral din episodul 6 al „Memorialului durerii” pasajele în care Lucia Hossu Longin îl intervievează pe acesta. Fără alte comentarii, lăsînd cititorii să tragă singuri concluziile.

 

 

MEMORIALUL DURERII. TORŢIONARII. ALEXANDRU RAFILA

 

PASAJUL 1:

 

– LUCIA HOSSU LONGIN: Am primit din partea AFDPR Arad o invitaţie în legătură cu modul în care s-a făcut aici colectivizarea. Aceasta este, deci, invitaţia lor. Deci, vă rog frumos. Întîmplător o dată cu această notă cu ce s-a întîmplat acolo am primit şi o listă cu cei care au avut anumite responsabilităţi în perioada aceea de la Securiatatea Arad şi Timişoara. Dumneavoastră eraţi şeful Securităţii. Ce ştiţi despre aceste evenimente la care noi ne referim? Haideţi să ne spuneţi punctul dumneavoastră de vedere, sincer.

 

– ALEXANDRU RAFILA: Nu ştiu nimic.

 

– LHL: Cum nu ştiţi nimic?

 

– A. R.: Eu nu am fost acolo.

 

– LHL: Nu aţi fost şeful Securităţii de la Arad?

 

– A. R.: Ba da, pînă în mai 1949, cînd am fost îndepărtat ca necorespunzător.

 

– LHL: Şi cum aţi ajuns şeful Securităţii, că totuşi este o promovare extraordinară să fii din simplu securist şeful Securităţii? Bănuiesc că aveaţi şi o capacitate anume.

 

– A. R.: Din simplu muncitor.

 

– LHL: Din simplu muncitor, cum aţi ajuns şeful Securităţii?

 

– A. R.: Păi, foarte bine. Pe vremea aceea era poliţia, nu era Securitate. Şi era Siguranţă. Cum am plecat de aicea? Am plecat cu o decizie de la Ministerul de Interne, în calitate de comisar şef la Siguranţă.

 

– LHL: Sub ordinele Ministerului de Interne?

 

– A. R.: Nu, sub ordinele chestorului de poliţie. Unde am lucrat, vasăzică, împreună pînă în 1947. În 47 s-a despărţit siguranţa de poliţie. S-a făcut Securitatea separat şi atunci m-a trecut de aicea şeful Securităţii judeţului.

 

PASAJUL 2:

 

– LHL: În clipa cînd aţi trecut şef al Securităţii judeţului, ştiaţi ce responsabilităţi are un şef al Securităţii unui judeţ?

 

– A. R.: Nu, ce ştiam eu, de 25 de ani? Să aplicăm măsurile împotriva celor care se opuneau legilor statului.

 

– LHL: Dumneavoastră eraţi atunci comunist? Credeaţi în comunism?

 

– A. R.: Credeam.

 

– LHL: Care să fie explicaţia ca un fiu de ţăran să creadă în comunism?

 

– A. R.: Păi, uitaţi cum. Eu am lucrat la CFR, ca muncitor, şi acolo, în rîndul muncitorilor, erau şi muncitori care luptau în ilegalitate pentru aşa zisele drepturi muncitoreşti. Că suntem oprimaţi, că suntem exploataţi şi aşa mai departe.

 

– LHL: Şi aceasta era raţiunea?

 

– A. R.: Raţiunea era aşa: pentru o bucată de pîine mai mare şi mai albă.

 

– LHL: Asta era? Dar o mîncaţi numai dumneavoastră, nu vă întrebaţi? Mîncau mai puţini oameni atunci o bucată de pîine albă.

 

– A. R.: Mă rog ştiţi cum a fost.

 

– LHL: Nu ştiu cum a fost. Nu am trăit atunci.

 

– A. R.: N-aţi trăit. E bine să ascultaţi.

 

– LHL: Păi asta vrem. Am venit să vă ascultăm. Dumneavoastră probabil că aveţi argumentele dumneavoastră pentru care aţi aceptat să fiţi şeful Securităţii. Deci nu ştiaţi ce responasabilităţi sînt?

 

– A. R.: Nu ştiam. Că am şi vrut să mă retrag de aici, cînd am văzut că nu mă duc la şcoala politică. Şi ne-a trimis la poliţie. Ne-a încartiruit la poliţie, masă la cantină la Interne şi ne-a dat cîteva mii de lei pe lună cum era atunci. Nu ne-a dat mult. Şi ne-a instruit şi ne-a trimis acolo să aplicăm linia partidului.

 

PASAJUL 3:

 

– LHL: Ce sarcini, ce misiuni avea Securitatea în acea perioadă?

 

– A. R.: N-am avut sarcini speciale pentru asta.

 

– LHL: Sarcini. Nu v-am întrebat speciale. Sarcini.

 

– A. R.: Nu, sarcini pentru colectivizare nu am avut.

 

– LHL: Cu cotele. Nu aţi avut nicio contribuţie?

 

– A. R.: Absolut. Absolut.

 

– LHL: Nu dumneavoastră. Conduceaţi un organism. Nu dumneavoastră, Securitatea.

 

– A. R.: Păi, da. Adică Securitatea. Nu eu. Vorbesc de serviciu. Da, de Securitate.

 

– LHL: Deci n-a avut niciun rol?

 

– A. R.. Eu nu am avut dispoziţii pe linia asta, ca să iau măsuri, să arestez. Pe linia de partid se duceau. Era Frontul Plugarilor. Ca organizaţie. Prin Frontul Plugarilor se făcea propagandă la sate ca să se înscrie în CAP-uri. Colectivizare, că nu a fost vorba atunci… În primul rînd s-a făcut reforma agrară.

 

– LHL: După ce le-a dat pămîntul, le-a luat pămîntul.

 

– A. R.: Da. Aşa, exact aşa.

 

PASAJUL 4:

 

– LHL: Noi avem suficiente documente care arată că securitatea a semnalat organelor superioare că deja, în zona Crişului Alb şi în toată zona Aradului, există mişcări de rezistenţă în faţa colectivizării. Este imposibil ca Securiatatea să nu fi avut…

 

– A. R.: Era organizaţie…

 

– LHL: Deci, Securitatea semnaliza prezenţa unei organizaţii şi a unei mişcări de rezistenţă?

 

– A. R.: Nu, nu numai că am semnalat, dar am şi reprimat-o.

 

PASAJUL 5:

 

– A. R.: În luna septembrie ‘48, cu ocazia tîrgului de la Arad, din septembrie, să facă răscoală. Asta a fost sarcina lor.

 

– LHL: Dumneavoastră de unde aţi aflat de sarcina lor? Aţi avut informatori?

 

– A. R.: Sigur. Informatori. Erau din rîndul lor. Din rîndurile organizaţiei care acţiona în sensul acesta.

 

– LHL: Şi, deci, la cest tîrg ce s-a întîmplat?

 

– A. R.: Nu s-a întîmplat nimic, pentru că noi i-am arestat dinainte.

 

– LHL: Cîţi aţi arestat?

 

– A. R.: Eu ştiu, să fi fost 20. Nu ştiu. Organizaţia.

 

– LHL: Şi au fost trimişi în judecată?

 

– A. R.: Da, au fost judecaţi.

 

– LHL: Şi condamnaţi?

 

– A. R.: Nu ştiu, că procesul a durat.

 

– LHL: Nu prea a durat. Cam în jur de un an de zile dura.

 

– A. R.: Din ‘48 pînă în ‘49… Eu am plecat. Şi în 50 am plecat de la…

 

PASAJUL 6:

 

– LHL: Am zis că pornim acest interviu de la o notă de sinceritate. Eu trebuie să vă aduc la cunostinţă că într-un ziar din Arad, s-a publicat următoarea notă în legătură cu morţii din Arad: „Vinovaţii principali ai acestei crime sînt, aşa cum o spun mărturiile D.R. Petru actualmente decedat, pe atunci prefect şi Rafila Alexandru, astăzi medic în Bucureşti, domiciliat în strada Emil Godeanu. Acelaşi Rafila Alexandru, ne spun mărturiile, se face vinovat de uciderea lui Muţiu Teodor şi Petran Ioan în 1949, în momentul deportării lor. Şi ei au fost ucişi fără judecată. Cei care mai sînt astăzi în viaţă îşi aduc aminte că Rafila Alexandru avea o minte diabolică şi o plăcere sadică în a-i bate pe cei închişi. Un fost deţinut politic Micuţ Gheorghe îşi aduce aminte că a fost obligat de acesta să asiste la torturarea deţinutului Zarea Ştefan, fruntaş social-democrat, care în urma bătăilor a decedat.” În ideea sincerităţii de la care am pornit acest interviu aş vrea să vă cer o explicaţie la aceste note.

 

– A. R.: Cei ucişi nu s-au întîmplat în perioada…

 

– LHL: Şi cum putea să fie numele dumneavoastră acolo implicat?

 

– A. R.: Păi, ce era mare lucru să spună acolo… Ăsta e adevărat, unul dintre ei, nu Moţiu… Zarea, da, Zarea a fost arestat cînd eram eu. Dar nu l-am cercetat eu.

 

– LHL: Şi în urma bătăilor a decedat?

 

– A. R.: Da, dar n-a decedat în urma bătăilor, a fost bolnav.

 

– LHL: A fost bolnav?

 

– A. R.: Da. Şi a fost internat în spital şi a murit în spital.

 

– LHL: În spital, care, la Arad?

 

– A. R.: Da, judeţean, la interne.

 

– LHL: Şi dumneavoastră credeţi că ancheta nu s-a făcut cu torturare?

 

– A. R.: Eu nu am asistat la… Se poate, se poate, se poate…

 

– LHL: Se făceau torturări în timpul anchetelor? Se proceda la torturarea deţinutului în timpul anchetei? Asta trebuie să ştiţi.

 

– A. R.: Trebuie să ştiu. Se poate să-i mai fi bătut sau aşa ceva, dar nu ca să-i omoare…

 

– LHL: Păi prin tortură se înţelege bătaie.

 

– A. R.: Da, da, sforţare.

 

– LHL: Sforţare?

 

– A. R.: Da, sau ameninţare. Tortură… Psihică, morală şi fizică.

 

– LHL: Deci se practica atunci?

 

– A. R.: Se mai practica. Din moment ce cel deţinut îşi recunoştea apartenenţa sau fapta, ce rost avea să-l torturezi. Poate cei care au fost mai rezistenţi, care nu au vrut să spună…

 

– LHL: Ştiţi ce rost avea. Că noi nu am fost, din mărturiile celor care ne-au povestit, rezultă că din clipa cînd un om era arestat se încerca să se obţină de la el alte nume, alte locuri, alte puncte de rezistenţă, deci nu numai faptul că el îşi recunoştea vina lui, era implicat, era obligat să spună şi să aducă, să fie arestate şi alte persoane, chiar unele dintre ele absolut nevinovate. Deci în acest scop, era torturată?

 

– A. R.: Deci, în acest scop nu am făcut aşa ceva…

 

– LHL: Dumneavoastră nu, dar subalternii puteau să o facă?

 

– A. R.: Puteau s-o facă, dar nu au făcut.

 

– LHL: Sunteţi medic. Dacă un om a decedat în închisoare, se presupune că a fost chinuit.

 

– A. R.: Da, dar nu. A fost bolnav. S-a raportat că Zarea e bolnav, am chemat medicul şi medicul a spus că trebuie internat în spital, că el a fost cam alcoolic.

 

– LHL: Cine a fost cam alcoolic?

 

– A. R.: El, Zarea. Şi făcuse edeme la faţă şi la picioare şi a fost internat şi a stat cîteva săptămîni, cred că două, trei săptămîni în spital.

 

– LHL: Deci vă amintiţi că avea edeme?

 

– A. R.: Da. Şi am chemat doctorul să văd ce are, respira greu, era bolnav.

 

– LHL: Social-democraţii îl au pe Ştefan Zarea ca fiind unul dintre eroii partidului lor.

 

– A. R.: Da.

 

– LHL: Eu cred că totuşi au motive să-l socotească un erou.

 

– A. R.: Păi dacă a murit aşa, în condiţiile astea.

 

– LHL: Cîţi ani putea să aibă cînd a murit? Era un om tînăr.

 

– A. R.: Tînăr, tînăr era… Era de vreo 30 şi ceva de ani.

 

– LHL: Deci trebuie să precizăm că n-a murit din edeme, a murit din torturi?

 

– A. R.: Păi, nu.

 

– LHL: Ce să înţeleg prin „păi, nu”? „Păi, nu”, ce?

 

– A. R.: Adică, cum a murit în timpul torturilor, din cauza lor?

 

– LHL: A murit ca o consecinţă a torturării şi nu ca o consecinţă a edemelor? Asta vreau să-mi precizaţi.

 

– A. R.: Asta doctorii să spună.

 

PASAJUL 7:

 

– LHL: Cei care ne-au dat aceste documente spun că eraţi renumit în Arad pentru duritatea dumneavoastră. Aşa este?

 

– A. R.: Nu.

 

– LHL: Ce fel de om eraţi în exerciţiul funcţiunii?

 

– A. R.: Un om corect, n-am arestat pe nimenea sau din ordinul meu n-a fost arestat nimenea dacă n-a fost un document sau o informaţie că a fondat undeva. Că nu primeam, e adevărat, intervenţii şi nu puteam să primesc că ştiţi, adică nu ştiţi, că atuncea nu se proceda cu trafic de influenţă şi chestii din astea. Şi n-a fost chiar aşa, că le-am dat posibilitatea de destule ori ca să mai vadă un părinte, ceea ce nu prea era voie.

 

– LHL: Ce influenţe puteau să fie, din partea cui? Că nu îndrăznea nimeni, nici măcar să spună că e rudă cu cel arestat?

 

– A. R.: Da, păi în sensul ăsta, că nu puteau să se apropie.

 

– LHL: Probabil în anchete…

 

– A. R.: Dar eu nu anchetam.

 

– LHL: N-aţi anchetat niciodată?

 

– A. R.: Nu prea. Nu-mi aduc aminte, aşa, ca să zic că pe Zarea l-am anchetat eu, de exemplu. Nu.

 

– LHL: Ascultaţi-mă, dacă eraţi 20 de oameni la Securitatea din Arad şi dumneavoastră eraţi şeful lor şi în perioada aceea era o muncă foarte mare, o activitate foarte intensă a Securităţii, pentru că era începutul comunismului şi erau atîţia oameni care aveau o rezistenţă împotriva comunismului. Deci cum puteţi să-mi spuneţi, iertaţi-mă că fac acest accent, că nu eraţi implicat în anchetă? Că nu se poate să mişte ceva în Securiatea unui judeţ şi omul care conduce să nu ştie. Deci, că este arestat un om, că era anchetat?

 

– A. R.: Ştiam, ştiam, ştiam, cum să nu ştiu. Că sunt arestaţi?

 

– LHL: Da.

 

– A. R.: Cum să nu ştiu?

 

– LHL: Şi nu aţi asistat la anchetarea lor niciodată?

 

– A. R.: Păi, de ce să asist? Aveam eu timp?

 

– LHL: Dar ce făceaţi în timpul acesta?

 

– A. R.: Păi, eu aveam alte probleme, cu informaţii. Du-te la şedinţe toată ziua, du-te la Timişoara la regiune… Păi ce, eram eu acolo tot timpul? Nu eram.

 

– LHL: Acuma, faptul că mărturisiţi că nu eraţi, asta nu înseamnă că nu aveaţi totuşi o răspundere.

 

– A. R.: Păi cum să nu? Nu eram eu şef? La vîrsta aceea.

 

– LHL: Spuneţi-mi, la vîrsta aceea un om poate să aibă conştiinţă?

 

– A. R.: Poate. Ar trebui să aibă.

 

– LHL: Cineva spunea că o fiinţă fără conştiinţă este ruina sufletului.

 

– A. R.: Da. Sigur. Conştiinţa luptei de clasă!

 

PASAJUL 8:

 

– A. R.: Aveţi timbrul acesta de revoluţionar dumneavoastră.

 

– LHL: M-aţi fi arestat în 1949 dacă…

 

– A. R.: Sigur.

 

– LHL: Sigur? Da?

 

– A. R.: Păi dacă aţi fi activat împotriva…Da, cum să nu? Pe mine nu m-ar aresta acuma ăştia?

 

– LHL: De ce să vă aresteze?

 

– A. R.: Păi, uitaţi că vin cu prostii aici, fără dovezi.

 

– LHL: Păi, n-a arestat pe nimeni dintre cei…

 

– A. R.: Păi, n-au fost la putere.

 

– LHL: Cine n-au fost la putere? Vă e teamă de această arestare?

 

– A. R.: Mie nu-mi e teamă. Acuma!

 

– LHL: L-aţi auzit pe domnul Coposu…

 

– A. R.: E singurul.

 

– LHL: Vedeţi? Nici unul dintre martorii „Memorialul durerii” n-a spus că ar dori să vadă pe foştii lor torţionari arestaţi.

 

– A. R.: Dar de Ticu Dumitrescu ce spuneţi?

 

– LHL: Ticu?

 

– A. R.: Da. Ce spui?

 

– LHL: Cît a suferit…

 

– A. R.: Da. Nu sunt contra. Da, înţeleg. Trebuie să-l înţelegem. Pe domnul Coposu, îl înţeleg.

 

Comentariul Luciei Hossu Longin din finalul episodului: „Ca şi Alexandru Rafila, mulţi alţi ofiţeri de securitate, ascuzîndu-se după conspirativiatatea în care lucra instituţia, au produs adevărate masacre în rîndul ţăranilor în perioada colectivizării forţate. În 1949 partidul a trasat o directivă după care arestările şi execuţiile nu se puteau face decît cu aprobarea directorului regionalei de Securitate. Miliţia şi Securitatea se aflau în stare de război cu satul românesc. Şi asta o ştia bine comandantul Securităţii din Arad”.

 

Întregul episod poate fi văzut de oricine pe YouTube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=hY3-0iL0Lns.

 

 

https://www.cotidianul.ro/dialogul-dintre-tortionarul-alexandru-rafila-si-lucia-hossu-longin/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere!

https://kmkz.ro/de-ras/alexandru-rafila-anunt-sumbru-maxim-10-zile-ajungem-ca-lombardia-ar-fi-bine-ca-acolo-nu-sunt

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic)

 

Editorial

 Radu Preda  

 

Nu, nu mi-a venit brusc să comentez documentele, articolele, interviurile și luările de poziție zilnice ale celor din preajma Vaticanului. Nu, nu mi s-a pus nici pata, cum îmi spunea azi cineva, pe Francisc. Față de instituția pontificală am tot respectul cuvenit și nu ascund că o bună parte din formarea mea teologică se datorează atât unor pontifi de anvergura lui Benedict XVI, cât și frecventării scrierilor unor autori catolici din mai toate epocile, mai cu seamă din timpurile moderne. Așadar, vorba lui von Balthasar, nu am niciun „afect antiroman”. Îmi sunt, firește, cunoscute marile dosare istorice, am analizat dreptul canonic al uniatismului și implicațiile sale ecleziologice, am vorbit la diferite conferințe, la Roma și nu numai, așa cum mă bucur de prietenia unor catolici de ambele rituri de care nu mă dezmint. Atâta lucru sper că este clar.

 

Ceea ce m-a făcut să ciulesc urechile în ultimele săptămâni a fost deja între timp cunoscutul document Fiducia supplicans publicat la 18 decembrie 2023. Ca teolog social care se ocupă exact cu astfel de teme, la intersecția dintre credință și societate, am citit acolo un potențial aggiornamento care nu m-a convins, iar aceeași lectură se pare că au avut-o mai mulți catolici: de la cardinali la episcopi, de la teologi de profesie la laici, de la unii moderați la alții mai exaltați. Desigur, am parcurs și lămuririle oficiale care, toate, mi-au lăsat sentimentul unei ieșiri la rampă fie insuficient gândite, fie pur și simplu provocatoare. Oricare ar fi, ambele sunt neuzuale pentru o instituție de anvergura Vaticanului. Mai mult, aș îndrăzni să spun ca ortodox că sunt păguboase inclusiv pentru Biserica de Răsărit, știut fiind faptul, chiar dacă nu mereu conștientizat sau acceptat, că atunci când Catolicismului îi merge rău, așa zicând, nici Ortodoxiei nu îi este foarte bine. Mă refer, desigur, la prezența în lume a Creștinismului de sorginte apostolică, la implicațiile sociale, politice, culturale etc., nu la diferențele dogmatice.

 

 

Cum am mai scris aici chiar a treia zi, pe 19 decembrie, despre ceea ce cred eu despre document, se prea poate să asistăm la cea mai mare rătăcire. Este, firește, o opinie printre altele. Cum însă ultimele săptămâni nu au contribuit, pe plan internațional, la limpezirea apelor, ci la și mai adânca lor tulburare, revin sub forma tot a câtorva puncte.

 

  1. Homosexualitatea nu este un tabu, ci o realitate atât în precreștinism, cât și în Biserică. A ne feri de această temă este ca și cum am crede că o problemă încetează să mai existe doar pentru că nu discutăm despre ea.

 

  1. Condamnarea homosexualității nu este în Creștinism un act de cruzime, ci expresia unei iubiri aspre a Bisericii lui Hristos care nu vrea moartea păcătosului, ci să aibă viață pentru a se îndrepta atât din această patimă, precum și din altele de felul curviei heterosexuale sau dependenței de droguri.

 

 

  1. Că între timp, altfel decât alte patimi și păcate, cel împotriva firii a căpătat în accepțiunea specialiștilor (sic!) conotații de fatalitate, cei în cauză nealegând ceea ce sunt, asta reprezintă la propriu un construct cultural. Cu toate consecințele care decurg de aici. Evident, nici aici nu o să fie toți de acord cu mine.

 

  1. Generic, Biserica nu poate fi însă pentru încadrarea penală a homosexualității, așa cum nu poate fi pentru arestarea spontană a tuturor bețivilor sau jucătorilor de cărți prinși asupra faptului. Evanghelia nu este regulamentul de ordine interioară al unui penitenciar al fericirii cu forța. Cel puțin nu așa ar trebui interpretată, oricât de indignați moral ar fi unii, ipocriți sau sinceri.

 

  1. Tot generic, Biserica nu poate fi însă nici îngăduitoare până la încurajare – binecuvântând, iată! – față de cei împătimiți și care își exhibă patima, demonstrând chiar. Da, Biserica are o pastorală deschisă, empatică, punând urechea și suspinând alături de păcătoși, nedându-i însă de exemplu. Cu atât mai puțin nu îi promovează ca alternative la viața de familie, la cumpătare sau la controlul de sine.

 

 

  1. În fine, Biserica nu poate fi obligată de nimeni să recunoască, să „ratifice” patimile, mai ales pe aceasta, ca și când alcoolicii ar cere la tribunal Asociației Abstinenților un regim special sau traficanții de carne vie un certificat de membri voluntari ai Interpolului. Păcătoșii există, în Biserică și în afara ei, dar păcatul nu are de ce și cum să fie înregistrat sub antet, ștampilat cu cerneală roșie și semnat cu cruce.

 

  1. Una peste alta, faptul în sine că există acum în mod oficial posibilitatea acordării unei binecuvântări catolice extra-liturgice nu reprezintă poate începutul procesului de oficializare, dar în orice caz, deja acum, al adâncirii confuziei într-o epocă oricum relativistă. Or, asta va tulbura și mai multe suflete. Că sunt sau nu din Biserica Catolică.

 

https://podul.ro/articol/22638/catolicismul-si-homosexualitatea-un-experiment-social-teologic

 

 

//////////////////////////////////////11\

 

 

 

 

O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor!

 

Editorial

 George Mioc

 

 

Sunt un susținător al alianței PMP, USR și Forța Dreptei, am recunoscut acest fapt în mod repetat. Dar, din această poziție, cred că este nevoie să le spun: liderii alianței greșesc prin faptul că nu fac din dezastrul din spitalele de stat o temă centrală a campaniei anti-Ciuma Roșie.

 

Eu nu vreau să-i cert tare, știu că presa cumpărată de PSD îi linșează sistematic. Însă cred că trebuie să se adune și să-și facă curaj, chiar dacă bătălia cu mafia din Sănătate – care deține resurse inimaginabile pentru românii obișnuiți – va fi foarte dură.

 

 

Desigur, sunt oameni din Alianța Dreptei Unite care scriu pe rețelele sociale și critică ceea ce se petrece în sistemul „public” de sănătate.

 

Pun „public” între ghilimele, fiindcă, de fapt, vorbim de un sistem complet capturat de diferite mafii, fie așa-zisul „umefistan” – nomenklatura de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică București – fie de grupări ale baronilor locali. Este o federație de mafii, care se protejează reciproc.

 

Sunt în această alianță și oameni, precum deputatul Claudiu Năsui, care se declară libertarian, care merg chiar mai departe și propun spargerea monopolului CNAS.

 

Foarte bine că, în Alianța Dreptei Unite, sunt câțiva oameni preocupați de dezastrul din Sănătate. Dar este prea puțin.

 

 

Dramele din spitalele de stat nu se mai opresc. Întreaga societate a fost tulburată de cinismul incredibil al medicilor care au lăsat o gravidă să nască pe trotuarul din fața spitalului sau, la Botoșani, au abandonat o tânără mămă, ce a murit după ore de chinuri ne-imaginat.

 

Politic, este evident că PSD este principalul vinovat. PSD controlează ministerul Sănătății, iar majoritatea spitalelor din provincie sunt pe mâna baronilor săi locali.

 

Pe de altă parte, tabăra putinistă – AUR și Șoșoacă – nu este interesată de subiect. Patronului lor, Putin, îi convine situația, fiindcă dezastrul din Sănătate subminează fibra națională a poporului român, îl demoralizează, îl împinge să fugă din țară.

 

Alianța Dreptei Unite are deci o temă de care toți politicieni ceilalți fug, dar care îi doare, îi doare la propriu, pe milioane de români. Le spun prietenilor din Alianța Dreptei: cine va demola aceste lagăre de exterminare va fi eroul românilor. „Demolare”, este nevoie de demolare a sistemului corupt, nu de măsuri de socialism utopic, cum a încercat Vlad Voiculescu. Statul a eșuat, punct. Este nevoie de măsuri de dreapta, în Sănătate, începând cu legiferarea dreptului românilor de a-și alege asiguratorul, după modelele excepționale din Germania, Elveția și Olanda.

 

 

Băsescu, cu bunele și relele sale, a câștigat alegerile din 2004 fiindcă a avut curaj. A venit cu un proiect simplu și clar – cotă unică de impozitare – și nu s-a ferit de cuvinte dure. În 2012, tot Băsescu a avut curaj să atace mafia din Sănătate, încercând să spargă monopolul CNAS. Dar a pierdut în fața lui Raed Arafat și a Antenei 3  fiindcă, la capătul crizei economice din perioada 2008-2011, era uzat de prea multe bătălii.

 

Însă, după 12 ani, este evident că s-a format o masă critică de alegători care doresc măsuri de dreapta în Sănătate. Mulți vor rostogoli propaganda comunistă, despre „săracii care vor muri la ușa spitalului”, dar sunt tot mai mulți cei care înțeleg că nu se mai poate ca acum. Prea mulți români mor cu zile în spitalele de stat!

 

Curaj! Atât mai am să le spun prietenilor din Alianța Dreptei Unite: curaj! Veți salva vieți.

 

https://podul.ro/articol/22630/o-eroare-a-opozitiei-democratice-ignora-dezastrul-din-spitalele-de-stat-cine-va-demola-acest-lagar-de-exterminare-va-fi-eroul-romanilor

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Președintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”

 

 Mircea Savin

 

 

Făcându-și prima apariție oficială pe scena internațională, președintele Argentinei, Javier Milei, a susținut miercuri un discurs veritabil de dreapta, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în care a apărat capitalismul și a avertizat că Occidentul este „în pericol” din cauza progresului „socialismului”. Milei a acuzat, de asemenea, feminismul și extremismul climatic că împiedică progresul economic și i-a catalogat pe antreprenori drept „eroi”.

 

Printre altele, Milei a afirmat că din momentul în care Argentina a adoptat ceea ce el a descris ca fiind un „model colectivist”, a început un proces de „sărăcire cronică”.

 

„Concluzia este evidentă: departe de a fi cauza problemelor noastre, capitalismul de piață liberă este singurul instrument pe care îl avem pentru a pune capăt foametei și sărăciei de pretutindeni”, a spus Milei, adăugând că ceea ce propune ideologia „justiției sociale” nu duce la rezultate mai bune.

 

„Dimpotrivă, este o ideologie intrinsec nedreaptă pentru că este violentă. E nedreaptă pentru că statul este finanțat prin impozite, iar acestea sunt colectate cu forța. Asta înseamnă că statul e finanțat prin mijloace coercitive. Cu cât impozitarea este mai mare, cu atât există mai multă constrângere”, a explicat Milei.

 

În acest sens, Miei a rezumat ceea ce își propune pentru Argentina: „Un model bazat pe principiile fundamentale ale libertarianismului: apărarea vieții, a libertății și a proprietății”.

 

Președintele argentinian a criticat extrem de dur socialismul, descriindu-l drept un „fenomen de sărăcire care a eșuat în fiecare țară” ce a încercat să-l pună în aplicare.

 

„A fost un eșec economic, social și cultural. Și a costat și viața a 150 de milioane de oameni”, a continuat Milei.

 

De asemenea, Milei i-a acuzat pe „socialiștii” că promovează conflicte „ridicole” între bărbați și femei prin ideologia feministă.

 

Acesta a criticat totodată extremismul climatic.

 

„Ei spun că oamenii dăunează planetei și că aceasta ar trebui protejată cu orice preț. (…) Cea mai crudă parte a agendei de mediu este că țările bogate, care s-au îmbogățit prin exploatarea legală a resurselor lor naturale, doresc acum să-și ispășească păcatele pedepsind țările sărace și împiedicându-le să-și dezvolte economiile din pricina unei presupuse crime pe care nu au comis-o”, a zis Milei.

 

Acestea fiind zise, Milei a luat în vizor majoritatea guvernelor occidentale, despre care a reliefat că au deraiat pe calea „colectivismului”, model care, în viziunea lui, este contrar dezvoltării.

 

„Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”, a spus Milei.

 

„Sunt astăzi aici să vă spun că Occidentul este în pericol”, a avertizat președintele Argentinei.

 

„Este în pericol pentru că cei care ar trebui să apere valorile Occidentului au fost cooptați de o viziune asupra lumii care duce inexorabil la socialism și, în consecință, la sărăcie”, a explicat Milei.

 

Milei și-a încheiat discursul lăudându-i pe liderii din lumea afacerilor, descriindu-i drept „eroi” cărora nu trebuie să le fie teamă de „casta politică” și „paraziții care trăiesc de pe urma statului”.

 

„Nu vă predați unei clase politice care vrea doar să rămână la putere și să-și primească privilegiile. Sunteți binefăcători sociali, sunteți eroi!”, a spus Milei.

 

„Nu lăsați pe nimeni să vă spună că ambiția voastră este imorală! Dacă faci bani, este pentru că oferi un produs mai bun la un preț mai bun!”, a continuat președintele argentinian.

 

„Sunteți adevărații protagoniști ai acestei povești și să știți că din această zi înainte aveți un aliat neclintit în Argentina!”, a mai spus Milei.

 

„Statul nu este soluția. Statul este problema!”, a conchis președintele Argentinei, însă nu înainte de a spune pe scenă tradiționalul său slogan „Viva la libertad, carajo!” / „Trăiască libertatea, la naiba!”. (sursa: AICI și AICI)

 

https://podul.ro/articol/22650/presedintele-argentinian-javier-milei-evidentiaza-la-davos-toxicitatea-socialismului-occidentul-e-in-pericol-statul-nu-este-solutia-statul-este-problema-am-venit-astazi-aici-pentru-a-invita-toate-tarile-occidentale-sa-ia-din-nou-calea-prosperitatii?fbclid=IwAR22izVv57jVAM_Vcg8FfwufjA9as_ajH6O_NCHDCtbwJUFUehSq3zu6MDc

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

ION ILIESCU CĂTRE MINERI

 

Discurs Ion Iliescu, 14 iunie, 1990 | MINERIADA 13-15 IUNIE 1990

 

 

„Mă adresez dv. de astă dată mulțumindu- vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat la chemarea noastră!

 

Mulțumesc de asemenea tuturor celorlalte delegații din județe care au venit, s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române.

 

Îi rugăm pe ceilalți să rămână aci în piață. Delegația de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.

 

(urale, ovații prelungite, entuziasm, aclamații)

 

Așa cum ați văzut, de astă dată, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste (urale, aclamații), care ieri s-au dedat la acte de vandalism. După ce, în cursul dimineții de ieri, 13 iunie, forțe organizate de ordine publică au curățit Piața Universității, la propriu, adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spațiul verde, au eliberat tot spațiul, s-au apucat de curățirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să curețe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulație, în după amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle, au atacat cordoanele de polițiști, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini și, apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliției pe care au incendiat- o, spre clădirea Ministerului de interne, spre seară, precum știți, au invadat și clădirea televiziunii care a trebuit să-și întrerupă emisiunea.

 

În cursul serii, grupuri de muncitori, de polițiști și ostași, au reușit să re-elibereze clădirea televiziunii și, apoi și spațiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost eliberate clădirile poliției și ale ministerului de interne.

 

Unii dintre ei s-au reîntors în Piața Universității. Acum, spre dimineață, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sînt acolo cîteva formațiuni de parașutiști și polițiști.

 

V-am ruga pe dv., minerii, care sînteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană pe bulevard, pînă la Piața Universității, s-o ocupați definitiv dumneavoastră

 

(urale, ovații, aclamații).

 

După care, în conlucrare cu forțele de ordine, vă rugăm să asigurați paza pieții Universității, pentru ca să efectueze, să se efectueze lucrări de curățire și de redare a circulației acestui nod.

 

Dumneavoastră să fiți …

 

(urale întrerupte)

 

… dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrare cu forțele de ordine, a acestui punct central din Capitală.

 

(urale)

 

Vă mulțumim foarte mult, vă rugăm să faceți totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase, și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-ar mai face apariția în această zonă”.

 

(urale prelungite)

 

VEZI SI VIDEO al doilea discurs: ION ILIESCU, către mulțimea de manifestanți pro-FSN: „Să instaurăm o democrație veritabilă in fața poporului”

 

ION ILIESCU CĂTRE MINERI

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”

 

Ellis Washington [1] acuza dur, in octombrie 2017, implicarea bancherilor de pe Wall Street (New York ) și a finanțatorilor de la Londra in războiul civil din Rusia, afirmând că, prin finanțările acordate de aceștia Armatei Roșii bolșevice, au comis o crimă in masă, făcând posibilă exterminarea unui număr de circa 20 de milioane de oameni [2] producând un adevărat holocaust al creștinilor ruși.(„New York-London Collusion to fund, finance and champion the Bolshevik Revolution, or the ‘Bolshevik Anti-Christian Holocaust” – Ellis Washington | October 20, 2017)

 

„Acei bancheri din New York Wall Street și finanțatorii din Londra, intelectualii progresiști ​​și politicienii Partidului Socialist Democrat din America și Partidul Socialist al Muncii din Anglia, cu prin complotul lor planificat, au finanțat, lansat și perpetuat Holocaustul împotriva creștinilor ruși, numit Revoluția bolșevică din 1917 care a ucis între 20-66 de milioane de oameni” -afirma Ellis Washington, citând, ca dovada a rolului jucat de aceștia, un articol apărut, in acest sens, in New York Times încă din 17 martie 1917.

 

 

In tezele sale [3], el își fundamentează acuzația și pe faptul ca, la acea data, țarul deja abdicase, fără a avea succesor la tron, iar înaintea declanșării războiului civil rus, in iulie 1917, Nicolae al-II-lea, împreună cu întreaga sa familie, au fost executați.de bolșevici.

 

In aceste condiții, pretextul sau argumentul invocat de bancherii de pe Wall Street, al răsturnării puterii țariste vinovat de asuprirea evreilor ruși nu mai avea fundament, deoarece nu mai exista nici țar, nici conducerea țarista, lupta ducându-se acum intre Armata Roșie – a bolșevicilor care pierduseră alegerile libere – și Armata Alba, a socialiștilor care câștigaseră in mod democratic primele alegeri libere din Rusia.

 

[1] Ellis Washington, fost editor al Michigan Law Review (1989) și grefier la Rutherford Institute (1992). În prezent, profesor adjunct de drept la Colegiul Național Paralegal și la Universitatea Națională de Jurisprudență, unde predă Drept Constituțional, Etică Juridică, Istorie americană, Drept administrativ, Procedură penală, Contracte, Proprietate reală și Scriere juridică avansată, printre multe alte subiecte.

Ellis Washington este absolvent al John Marshall Law School (1994), al Universității din Michigan (1986) și al Universității DePauw (1983), a urmat studii postuniversitare de istorie la Universitatea Harvard GSAS și de drept la Harvard Law School (1988- 89). Ultimele sale articole de revizuire a legii de la Washington includ: „Manifestul Nigger: Racism instituțional, intelectual, ideologic în cadrul Academiei Americane”, pp. 169-202, (2015) și „Darwinismul social în familia nazistă și legea succesorală” (2011).Accesat February 18, 2020

Mai multe informații online la renewamerica

 

[2] „That New York Wall Street Bankers and London Financiers, Progressive intellectuals and Democrat Socialist Party politicians in America and the Socialist Labour Party in England, all plotted and planned, financed, launched and perpetuated the Holocaust against Russian Christians called, the Bolshevik Revolution of Oct. 1917 that murdered between 20-66 million people, is now thoroughly documented in actual history. Look at the date of the New York Times article – March 16, 1917, fully seven months before the Bolshevik Revolution occurred!” – Cifrele sale se referă la cei morți in lupte, decedați prin înfometare și prin îmbolnăvire, datorita războiului civil declanșat de Lenin și finanțat de bancherii de pe Wall Street.

 

[3] E.W. a scris, pe aceasta tema, o serie de eseuri, grupate sub titlul „1917-2017: The Second Bolshevik Revolution (in America), Part I-III”. (Accesat February 18, 2020 mai multe informații online la elliswashingtonreport)

 

////////////////////////////////////////////

 

 

CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?

 

In epoca, socialul-democrații ruși au fost împărțiți in opiniile lor, cu privire la problema metodei practice de acțiune. Lenin a reprezentat tendința extremă, el a insistat pe o propagandă activistă asiduă, și conflicte imediate și sângeroase, fără jumătăți de măsură sau compromisuri cu burghezia. Problema a fost abordată la un congres secret ținut în străinătate (acum câteva zeci de ani la Stockholm). O majoritate a aderat la doctrina lui Lenin, de unde numele și numele ‘bolșevismului„, sau grup „major”, care, de atunci, și-a desemnat adepții. Ca orice alta mișcare, avea nevoie de finanțare pentru a se impune, a se dezvolta, a pune mana pe putere și, ulterior acaparării acesteia, pentru a rămâne la conducere. (Robert WILTON, RUSSIA’S AGONY)

 

„TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR”…CU SPRIJIN OCCIDENTAL

 

În perioada dintre „Revoluția din Februarie” și „Revoluția din Octombrie”, bolșevicii au folosit sloganul Вся власть советам („Toată puterea – sovietelor” sau „Toată puterea – consiliilor muncitorilor„) în lupta cu guvernul provizoriu condus de Kerenski.

 

Aceasta însemna că toate puterile trec către consiliile alese „în mod democratic, prin voința poporului sovietic”. Imaginea publică era larg promovată și se susținea că puterea bolșevică se sprijină pe voința colectivă a acestor soviete, reprezentând o împlinire a sloganului „Toată puterea – consiliilor muncitorilor„.

 

Pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie, stil vechi), după ce socialiștii câștiga alegerile, bolșevicii răstoarnă guvernul, preiau puterea și instaurează guvernarea totalitară (primul sistem cu PARTID UNIC din istorie). pe care Lenin îl numește „dictatura proletariatului”.

 

Bazat pe imaginea bolșevică asupra implicării termenului în viața statului, cuvântul „soviet” a fost extins, ca o consecință, la toate grupurile de putere, (de la o delegație sovietică până la vârful ierarhiei sovietice), la autoritatea exprimată de acestea și la efectul voinței lor.

 

Astfel, parlamentele post-Kerenski la nivel local și republican au fost denumite „soviete” iar în vârful ierarhiei, Sovietul Suprem era organul suprem de conducere al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, formată în mod oficial în 1922.

 

DICTATURA BOLȘEVICĂ ÎNCEPE CU SPRIJIN GERMAN

 

In 1917, Vladimir Lenin, aflat în exil în Elveția, împreună cu alți dizidenți, organizează un plan pe care îl prezintă nemților, obținând astfel plecarea lor, in grup, de la Zurich, cu un tren ce urma sa străbată Germania, țara cu care Rusia era atunci în război. Datorita faptului că Lenin și restul dizidenților puteau provoca probleme inamicilor ruși, guvernul german le permite celor 32 de cetățeni ruși, printre care Lenin și soția sa, să călătorească într-o garnitura de tren (anunțata ca „sigilată” – de fapt nesigilata) pe teritoriul lor.- Deutsche Welle:

 

citește si “LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”

 

…ȘI SE CONTINUĂ CU SPRIJIN AMERICAN…

 

„Bancherii americani – inclusiv cei de la Rezerva Federală, precum și asistentul personal al lui JP Morgan – au oferit imediat revoluționarilor ruși capitalul necesar, cat și un spațiu de birouri în centrul Manhattanului”.

 

 

New York Times, martie, 1917

„Liderii comuniști de top nu au fost niciodată atât de ostili omologilor lor din Occident, precum cum sugera retorica” pe care o serveau națiunilor, fiind „destul de prietenoși cu principalii finanțatori ai lumii, cu care au lucrat îndeaproape, atunci când acest lucru s-a potrivit scopurilor lor.” .- G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, p.123.

 

citește si „RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”

 

…ȘI BRITANIC

 

„După cum vom vedea […], revoluția bolșevică a fost finanțată de bancherii și finanțatorii bogați din Londra și New York.”

 

„Lenin și Troțki erau in cei mai buni termeni cu aceștia, atât înainte de Revoluție, cât și după”.

„Aceste legături ascunse au continuat până astăzi și apar ocazional la suprafață, când descoperim un David Rockefeller care are întâlniri confidențiale cu un Mihail Gorbaciov, în absența sponsorizării guvernului sau a scopului diplomatic”.- G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, p. 263-267:

 

„AVEM BANI CU NEMILUITA LA DISPOZIȚIE”

 

In intenția sa de instaurare a comunismului pe plan mondial, pentru Lenin sumele cheltuite „in numele cauzei” nu aveau mare importanta. „Emisarii Kominternului călătoreau prin Europa si alte parți ale lumii cu valizele doldora de valuta si ale obiecte de valoare. In acest sens, Lenin ii scria emisarului sau, Angelica Balabanova, la Stockholm: „Draga tovarășă […] nu te uita la bani. Cheltuie milioane, zeci de milioane daca e nevoie. Avem bani cu nemiluita la dispoziție […]”

 

Balabanova își amintește ca „mari sume de bani încep sa sosească […] cei mai multi pentru plata agenților noștri, care creau mișcări si ziare bolșevice in toata lumea.‘

 

Rusia se zbătea in ghearele războiului civil, ale bolilor si foametei, dar milioane de ruble din aur erau înghițite de nisipurile mișcătoare ale revoluției mondiale”

 

–– serial: DRUMUL SPRE COMUNISM

 

CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Detalii aici

 

https://educareforma.com.br/ro/revolutia-bolsevica-cauze-efecte-si-cronologie

 

 

………………………………………………………………

Revoluția bolșevică – Principalele concluzii

 

 

Bolșevicii au fost facțiunea lui Lenin din Partidul Muncitoresc Social-Democrat Rus (PSRM), care s-a despărțit informal de menșevici în 1903.

În cea mai mare parte a activității revoluționare a Rusiei, Lenin s-a aflat în exil sau s-a sustras arestării în Europa Occidentală. S-a întors la Petrograd în aprilie 1917 pentru a publica Tezele din aprilie, care au adunat sprijin pentru bolșevici în rândul proletariatului împotriva guvernului provizoriu.

Troțki a devenit președintele Sovietului de la Petrograd în septembrie 1917, ceea ce i-a permis să controleze Garda Roșie, pe care a folosit-o pentru a ajuta revoluția bolșevică din octombrie.

Printre cauzele pe termen lung ale Revoluției bolșevice se numără atmosfera din Rusia sub autocrația țaristă și eșecul în a progresa în Dumas sau în războiul internațional.

Cauzele pe termen scurt au fost continuarea Primului Război Mondial de către PG, sprijinul tot mai mare pentru bolșevici demonstrat de Zilele din iulie și episodul jenant al revoltei Kornilov.

După ce bolșevicii au ajuns la putere, războiul civil rus a făcut ravagii împotriva lor. Aceștia și-au consolidat puterea prin succesele Armatei Roșii și prin activitatea Terorii Roșii. Lenin a format URSS în 1922, confirmând angajamentul Rusiei față de comunism.

Referințe

Ian D. Thatcher, „The First Histories of the Russian Social-Democratic Labour Party, 1904-06”, The Slavonic and East European Review, 2007.

„Revoluția bolșevică: 1917”, The Westport Library, 2022.

Hannah Dalton, „Tsarist and Communist Russia, 1855-1964”, 2015.

Întrebări frecvente despre Revoluția bolșevică

Ce voiau bolșevicii?

 

Obiectivele cheie ale bolșevicilor erau de a avea un comitet central exclusiv de revoluționari profesioniști și de a folosi o revoluție pentru a aduce Rusia de la feudalism la socialism.

 

Care au fost cele 3 cauze principale ale Revoluției Ruse?

 

Revoluția rusă a avut multe cauze. Cauzele pe termen lung au fost, în principal, nemulțumirea tot mai mare față de situația din Rusia sub autocrația țaristă.

 

Două cauze semnificative pe termen scurt au fost eșecul guvernului provizoriu de a retrage Rusia din Primul Război Mondial și revolta lui Kornilov, care a înarmat Garda Roșie pentru ca aceasta să poată pune în scenă revoluția bolșevică.

 

Ce s-a întâmplat în timpul Revoluției ruse din 1917?

 

După ce Garda Roșie a fost înarmată pentru a înăbuși revolta lui Kornilov, Troțki a devenit președinte al Sovietului din Petrograd, deținând astfel o majoritate bolșevică. Cu Lenin ca lider, bolșevicii și Garda Roșie au luat cu asalt Palatul de Iarnă și au detronat guvernul provizoriu pentru a prelua controlul Rusiei. Guvernul provizoriu nu a opus rezistență, astfel că revoluția în sine a fost relativ lipsită de vărsare de sânge.

 

Ce a cauzat Revoluția Rusă?

 

Revoluția rusă din octombrie 1917 are o multitudine de cauze. Printre cauzele pe termen lung se numără condițiile din Rusia sub autocrația țaristă, care au devenit din ce în ce mai rele pentru clasa muncitoare. Chiar și după ce Duma, aleasă în mod democratic, a fost instituită în 1905, țarul a făcut eforturi pentru a-i limita puterea și pentru a-și continua autocrația.

 

Pe termen scurt, evenimentele din 1917 au creat furtuna perfectă pentru revoluția bolșevică. Guvernul provizoriu a continuat implicarea Rusiei în Primul Război Mondial și și-a expus slăbiciunile prin revolta lui Kornilov. Bolșevicii au obținut sprijin și au profitat de incompetența guvernului provizoriu pentru a prelua puterea în octombrie 1917.

 

De ce este importantă Revoluția Rusă?

 

Revoluția rusă a marcat crearea primului stat comunist din lume, sub conducerea lui Vladimir Lenin. După Revoluție, Rusia a trecut de la autocrația țaristă la socialism. Industrializarea și creșterea economică care au urmat au făcut ca, pe parcursul secolului XX, Rusia să devină o superputere mondială de prim rang.

Leslie Hamilton

Leslie Hamilton este o educatoare renumită care și-a dedicat viața cauzei creării de oportunități inteligente de învățare pentru studenți. Cu mai mult de un deceniu de experiență în domeniul educației, Leslie posedă o mulțime de cunoștințe și perspectivă atunci când vine vorba de cele mai recente tendințe și tehnici în predare și învățare. Pasiunea și angajamentul ei au determinat-o să creeze un blog în care să-și poată împărtăși expertiza și să ofere sfaturi studenților care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele și abilitățile. Leslie este cunoscută pentru capacitatea ei de a simplifica concepte complexe și de a face învățarea ușoară, accesibilă și distractivă pentru studenții de toate vârstele și mediile. Cu blogul ei, Leslie speră să inspire și să împuternicească următoarea generație de gânditori și lideri, promovând o dragoste de învățare pe tot parcursul vieții, care îi va ajuta să-și atingă obiectivele și să-și realizeze întregul

https://educareforma.com.br/ro/revolutia-bolsevica-cauze-efecte-si-cronologie

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Premiile Ig Nobel, 2023

 

 

Scris de Cristian Român

Se vorbește mai puțin despre aceste premii din lumea științei, deși cred că merită să le fie acordate multă atenție. Ele au darul de a privi știința și într-un alt fel, fără vreo urmă de încruntare. Aceste premii promovează acele ”lucrări științifice, care te fac să râzi, mai întâi, după care să gândești”. Ele își propun să ” celebreze insolitul, să onoreze imaginația și să stimuleze interesul publicului pentru știință, medicină și tehnologie.” Haideți să vedem ce lucrări au fost premiate în anul de grație 2023

 

Premiul Ig Nobel pentru chimie și geologie

 

El a fost acordat cercetătorului Jan Zalasiewicz, pentru explicarea necesității lingerii rocilor de către geologi. Ca lucrare de referință, este citat studiul ”Eating fossils”, publicat pe site-ul The Palaeontological Association. Ea are, pe lângă calitatea științifică, și una  literară.

 

Iată cum începe Jan Zalasiewicz prezentarea sa: ”Piatra de pe marginea drumului nu părea foarte interesantă la început: un calcar banal, greu de descris. Dar, pentru că vechile obiceiuri mor greu, l-am ridicat, i-am lins suprafața și am observat-o cu ajutorul unei lentile puternice. Am avut un șoc. Micile pete pe care le văzusem la început s-au dovedit a fi cele mai superbe foraminifere Nummulites conservate tridimensional pe care le-am văzut vreodată. O parte din eșantion încă împodobește biroul meu, în timp ce restul a fost sacrificat pentru pentru a fi tranșat în secțiuni subțiri destinate observațiilor cu ajutorul microscopului. Asemenea comori nu ar trebui să fie ascunse tinerei generații.”

 

 

Urmează apoi explicația științifică a acestei vechi proceduri: ”Lingerea rocilor, face parte din arsenalul de tehnici folosite de mult timp de către geologi și paleontologi pentru studiile din teren. Umezirea suprafeței permite texturilor fosile și minerale să iasă puternic în evidență, mai degrabă decât să se piardă în neclaritatea produsă pe suprafețele uscate de către micro-reflexii și micro-refracții.” Destul de clar, nu-i așa?

 

Premiul Ig Nobel pentru inginerie mecanică

 

În acest an premiul a fost acordat cercetătorilor Faye Yap, Zhen Liu, Anoop Rajappan, Trevor Shimokusu, and Daniel Preston, pentru ”reanimarea păianjenilor morți pentru a fi folosiți ca unelte de prindere mecanică”. Premiul răsplătește o lucrare publicată în 2022 în revista Advanced Science, care avea titlul ”Necrobotics: Biotic Materials as Ready-to-Use Actuators”. Citez din abstractul lucrarării: ”Modelele perfecționate prin evoluție biologică au fost surse de inspirație pentru a realiza roboți roboți care imită, de exemplu, locomoția gheparzilor, deplasarea meduzelor etc. Roboții biohibrizi fac un pas mai departe, prin încorporarea materialelor vii direct în sistemele robotice. Astfel s-au realizat cercetări noi și interesante (…). În această lucrare, un păianjen neînsuflețit este reutilizat ca un dispozitiv de acționare gata de utilizat, care necesită doar un singur pas de fabricare, inițiindu-se astfel domeniul «necroboticii» în care materialele biotice sunt folosite drept componente robotice.”

 

 

Practic, cercetătorii au folosit păianjeni eutanasiați pentru a realiza unelte robotice simple. Era nevoie ”doar de un pas simplu: introducerea unui ac în regiunea prosoma a păianjenului decedat (zona anterioară a insectei) și fixarea acului de corpul păianjenului cu lipici pentru a forma un sigiliu ermetic (…)” După uscarea adezivului prin acul de seringă se introduce aer comprimat. ”Atunci când nu se aplică nici presiune asupra prinderii necrobotice, memebrelor păianjenul rămân flexate spre interior. (…) În momentul în care se introduce presiune prin seringă, membrele se flexează spre exterior.” Cu mecanismul necrorobotic descris mai devreme se pot realiza dispozitive de prindere cu ajutorul cărora să poată fi ridicate obiecte de 1,3 ori mai grele decât cea a păianjenului folosit.

 

Premiul Ig Nobel pentru sănătate publică

 

Acesta a fost acordat cercetătorului Seung-min Park pentru inventarea Toaletei Stanford, un dispozitiv care utilizează o diverse tehnologii pentru analiza rapidă a excrețiilor umane. Acest dispozitiv high tech a fost prezentat în nu mai puțin de patru  lucrări publicate în reviste de mare prestigiu științific. Voi aminti doat două dintre ele: “A Mountable Toilet System for Personalized Health Monitoring via the Analysis of Excreta”, publicată în 2020 în Nature Biomedical Engineering și “Passive Monitoring by Smart Toilets for Precision Health”, publicată în 2023 în Science Translational Medicine.

 

 

Ideea realizării acestei toalete tehnologizate pleacă de la o constatare simplă Există o mulțime de informații medicale pe care medicii le pot găsi în biofluide precum sânge, respirație, transpirație, saliva, urină și scaun. Deși sângele este de departe cel mai bine analizat, recoltarea lui cu ajutorul acelor îl împiedică să fie folosit zi de zi. Un biomarker de sănătate ideal de precizie ar trebui monitorizat atât neinvaziv, cât și pasiv. O toaletă inteligentă ar putea integra fără probleme analiza urinei și a scaunului. În lucrarea din 2020 această toaletă este descrisă astfel: ”Toaleta «inteligentă», este autonomă și funcționează utilizând senzori de presiune și mișcare, analizează urina utilizatorului folosind un test colorimetric standard, care urmărește valorile roșu-verde-albastru din imaginile benzilor de analiză a urinei, calculează debitul și volumul de urină utilizând un uroflowmetru și clasifică scaunul conform scalei Bristol a scaunului, utilizând inteligența articial, cu performanțe comparabile cu cele ale personalului medical instruit. Fiecare utilizator al toaletei este identificat prin amprentă și prin caracteristicile distinctive ale anodermului său, iar datele sunt stocate și analizate în siguranță într-un server criptat. Toaleta poate fi folosită pentru screening-ul, diagnosticarea și monitorizarea unor populații specifice de pacienți.”

 

Premiul Ig Nobel pentru literatură

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Chris Moulin, Nicole Bell, Merita Turunen, Arina Baharin, și Akira O’Connor pentru studierea senzațiilor simțite de către oameni atunci când un cuvânt este repetat de multe, multe, multe, multe, multe, multe, multe ori. El răsplătește lucrarea “The The The The Induction of Jamais Vu in the Laboratory: Word Alienation and Semantic Satiation”, publicată, în 2021, în revista Memory.

 

Din abstractul lucrării aflăm despre ce este vorba: ”Jamais vu este un fenomen care reprezintă opusul sintagmei déjà vu, adică găsirea a ceva subiectiv nefamiliar despre ceva care știm că este familiar. Am căutat să documentăm că experiența subiectivă a jamais vu poate fi produsă în sarcinile de alienare a cuvintelor, plecând de la ipoteza că déjà vu și jamais vu sunt fenomene similare de memorie experiențială. Participanții au repetat cuvinte până când atingeau numărul de repetări impuse de experimentator sau au avut un alt motiv să se oprească. Aproximativ două treimi dintre  participanții (în aproximativ o treime din toate încercările) au raportat experiențe subiective ciudate în timpul îndeplinirii sarcinii. Participanții au raportat că se simt ciudat după aproximativ treizeci de repetări sau un minut. Descriem aceste experiențe ca fiind jamais vu. Acest fenomen indus experimental este legat de experiențele din lumea reală. (…) În viața de zi cu zi, acei oameni care au avut deja vu mai des au avut și mai des jamais vu. Constatările sunt discutate cu referire la progresele înregistrate în cercetarea deja vu în ultimii ani, cu scopul de a accelera înțelegerea noastră despre jamais vu.” Din câte se vede, nu avem de-a face cu vreo lucrare literară ci cu una riguros științifică.

 

Premiul Ig Nobel pentru comunicare

 

El a fost acordat cercetătorilor María José Torres-Prioris, Diana López-Barroso, Estela Càmara, Sol Fittipaldi, Lucas Sedeño, Agustín Ibáñez, Marcelo Berthier și Adolfo García, pentru studierea activității mentale a oamenilor care sunt capabili să vorbească inversat. (Vă voi explica mai încolo ce înseamnă această vorbire inversată.) La baza acordării premiului a stat lucrarea “Neurocognitive Signatures of Phonemic Sequencing in Expert Backward Speakers,” publicată  în 2020 în Scientific Reports. Cel ce vorbește inversat este capabil să spună cuvinte inversând ordinea fonemelor. Astfel în loc de, să zicem, avion el va spune noiva… Cercetătorii au efectuat studii pe doi experți în vorbirea inversată și au constatat că subiecții au o activitate mentală mai ridicată în anumite zone ale creierului în raport cu subiecții din lotul martor. Lucrarea este mult prea specializată, așa că nu voi intra în detalii.

 

 

Premiul Ig Nobel pentru medicină

 

El a fost acordat cercetătorilor Christine Pham, Bobak Hedayati, Kiana Hashemi, Ella Csuka, Tiana Mamaghani, Margit Juhasz, Jamie Wikenheiser și Natasha Mesinkovska, pentru utilizarea cadavrelor pentru a vedea dacă numărul de fire de păr nazal este identic în ambele nări… uff, groaznic! Premiul răsplătește lucrarea “The Quantification and Measurement of Nasal Hairs in a Cadaveric Population,” publicată, în 2022, în International Journal of Dermatology.

 

 

Inițial, acest studiu a fost declanșat de interesul față de alopecia areata, care este o afecțiune dermatologică caracterizată prin căderea bruscă și neașteptată a părului, de obicei la nivelul scalpului, dar poate afecta și alte părți ale corpului, inclusiv genele, sprâncenele și firele de păr nazale. În ceea ce privește lipsa părului din nări, cercetătorii au observat că multe persoane care suferă de această afecțiune sunt mai predispuse la infecții ale căilor respiratorii superioare, alergii etc. Apoi și-au dat seama că nimeni nu și-a luat încă timp să numere numărul mediu de fire de păr nazale la om. Totuși, aceasta este o informație importantă pentru evaluarea efectelor pe care lipsa firelor de păr nazal le-ar putea avea asupra calității vieții pacienților. Pentru a face acest lucru, cercetătorii au folosit aproximativ douăzeci de cadavre. Rezultat: numărul mediu de fire de păr nazal pe nară este între 120 și 122.

 

Premiul Ig Nobel pentru nutriție

 

El a fost acordat cercetătorilor Homei Miyashita și Hiromi Nakamura, pentru stimularea papilelor gustatitve cu ajutorul curentului electric. Premiul răsplătește lucrarea “Augmented Gustation Using Electricity”, prezentată la Proceedings of the 2nd Augmented Human International Conference, în martie 2011. În această lucrare, propunem o metodă de creștere a gustului și de creștere a numărului de gusturi perceptibile. Citez din rezumatul lucrării: ”Gustul electric este senzația provocată la stimularea limbii cu ajutorul curent electric. Am folosit acest fenomen pentru a transmite informații pe care oamenii nu le pot percepe cu limba. Metoda noastră implică schimbarea gustului alimentelor și băuturilor prin folosirea gustului electric. Propunem un sistem de a bea băuturi folosind paie care sunt conectate la un circuit electric și un sistem de consumare a alimentelor folosind o furculiță sau bețișoare conectate la un circuit electric.” Unul dintre cercetători compară experiența gustativă cu senzația de a linge o baterie de 9 volți…

 

 

Premiul pentru educație

 

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Katy Tam, Cyanea Poon, Victoria Hui, Wijnand van Tilburg, Christy Wong, Vivian Kwong, Gigi Yuen și Christian Chan, pentru studierea metodică a plictiselii profesorilor și studenților. Premiul răsplătește dă lucrări. Prima avea titlul “Boredom Begets Boredom: An Experience Sampling Study on the Impact of Teacher Boredom on Student Boredom and Motivation”, publicată în 2020, în British Journal of Educational Psychology. Cea de-a doua avea titlul “Whatever Will Bore, Will Bore: The Mere Anticipation of Boredom Exacerbates its Occurrence in Lectures,” și era publicată în 2022. Citez din lucrarea din 2022. ”Am descoperit că, cu cât studenții se așteptau mai mult ca prelegerea să fie plictisitoare, cu atât s-au simțit, ulterior, mai plictisiți.” Sper că, înainte de a vă apuca să-l citiți, nu v-ați așteptat la un articol plictisitor, așa mai am și eu o mică speranță…

 

Premiul pentru psihologie

 

 

În acest an a fost răsplătită o lucrare veche din 1969. Premiul a fost acordat cercetătorilor Stanley Milgram, Leonard Bickman și Lawrence Berkowitz pentru experimentul prin care, pe o stradă dintr-un oraș, s-a certificat câți pietoni se opresc și privesc în sus atunci când văd pe alții uitându-se la cer. Lucrarea premiată are titlul “Note on the Drawing Power of Crowds of Different Size” și a fost publicată în Journal of Personality and Social Psychology. Abstractul lucrării este edificator, cred eu. Iată-l ”În acest studiu am analizat (experimental) legătura dintre numărul de persoane (mulțimea stimulent) care privesc o clădire, stând pe o stradă aglomerată, și răspunsul trecătorilor. Pe măsură ce mulțimea stimulent a devenit mai mare o proporție mai mare de trecători au adoptat comportamentul acesteia. Rezultatele studiului nostru sugerează necesitatea unei modificări a modelului Coleman și James referitor la mărimea grupurilor care se formează liber, pentru a include o ipoteză de contagiune.”

 

Premiul pentru fizică

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Bieito Fernández Castro, Marian Peña, Enrique Nogueira, Miguel Gilcoto, Esperanza Broullón, Antonio Comesaña, Damien Bouffard, Alberto C. Naveira Garabato și Beatriz Mouriño-Carballido, pentru, țineți-vă bine!, măsurarea felului în care amestecarea apei oceanului este afectată de activitatea sexuală a hamsiilor (!). Este răsplătită astfel lucrarea ”Intense upper ocean mixing due to large aggregations of spawning fish”, publicată în 2022 în Nature Geoscience.

 

 

Deși este cam specios, citez din abstractul lucrării, pentru a arăta că avem de-a face cu o chestie chiar complicată, pentru noi, profanii… Iată: ”Amestecarea turbulentă la scară mică joacă un rol esențial în modelarea circulației oceanelor și a unei game largi de procese fizice și biogeochimice. În ciuda progreselor înregistrate în înțelegerea proceselor geofizice responsabile pentru această amestecare, natura și importanța bioamestecării – amestecarea turbulentă cauzată de ființele marine – sunt încă dezbătute. O sursă majoră de incertitudine se referă la eficiența bioamestecării (fracțiunea din energia turbulentă produsă prin înot care este cheltuită în amestecarea oceanului pe verticală), despre care puținele observații in situ disponibile sugerează că este mult mai mică decât cea a turbulenței geofizice. Noi  facem lumină asupra acestei probleme analizând timp de 14 zile în care s-au efectuat măsurători continue ale turbulențelor la scară centimetrică într-o zonă de coastă. (…) Rezultatele noastre demonstrează că turbulența determinată biologic poate fi un agent de amestecare extrem de eficient și necesită o reexaminare a impactului acesteia asupra zonelor din apropierea suprafețelor oceanelor.”

 

https://stiintasitehnica.com/premiile-ig-nobel-2023/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Pseudoștiința de partid și de stat

 

 

Scris de Cristian Român

– Cine  a inventat sârma ghimpată?

– Lîsenko, care a încrucişat un şarpe cu un arici.

(Banc de dinainte de 1989)

 

Lîsenko este un personaj al epocii staliniste. Juaques Monod, laureat, în 1965, al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină spunea despre activitatea ”savantului” sovietic că reprezintă: ”episodul cel mai straniu din întreaga istorie a științei”. Ce ar putea fi atât de straniu în istoria științei?

 

Între 31 iulie și 7 august 1948 în Moscova avea loc o conferință a Academiei Lenin de Științe Agricole (VASKhNIL, Vsesoiuznaia Akademiia Sel’skoKhoziaistvenenykh Nauk imeni Lenina). În cadrul acesteia mai mulți vorbitori au luat o atitudine agresivă față de ”genetica occidentală” care era caracterizată ca fiind o ”pseudobiologie idealistă”, o ”știință antinațională” care nu joacă nici un rol în dezvoltarea agriculturii… Principalul actor al acestor discursuri era agronomul Trofim Lîseneco.

 

Trebuie amintit că Uniunea Sovietică avea în anii 1920 geneticieni de talie mondială, care au făcut cercetări de pionierat în acea genetică devenită în 1948 o ”pseudobiologie idealistă”. Aș aminti aici pe Nikolai Vavilov, Nikolai Kolțov, Iuri Filipcenko, Serghei Cetverikov, Aleksandr Serebrovski și Mihail Zavadovski, care au acordat atenție problemelor stringente din domeniul biologiei aplicate: diversitatea plantelor cultivate și rudele lor sălbatice, geografia genetică și variația animalelor de fermă, regularități ale distribuției genelor în diferite regiuni geografice și au sugerat ca ele să fie rezolvate cu ajtorul științei. Vavilov credea că mobilizarea resurselor vegetale globale ar putea deveni un mijloc de eradicare a foametei. A călătorit în 50 de țări de pe cinci continente, a realizat o colecție unică de semințe pentru a fi utilizate în obținerea de soiuri noi și a organizat o rețea largă de stațiuni de cercetare agricolă în toată țara și a pus la punct sistem de testare a soiurilor noi.

 

În anii 1930 URSS, sub conducerea Stalin, și-a întărit strânsoarea asupra științei. În orice domeniul al ei, teoretic sau practic, oamenii de știință trebuiau să își demonstreze adeziunea la ideologia comunistă. De asemenea s-au impus criterii stricte pentru înlocuirea vechilor intelectuali, cei formați în perioada țaristă cu unii noi, care să aibă ”origine sănătoasă”, adică să facă parte din familii de muncitori și țărani. Cariera lui Lîsenko a demarat rapid în această perioadă, deși ideile pe care le promova nu aveau o bază științifică. El a propus noi tehnici agricole pentru a crește randamentele și a raportat realizări extraordinare (care erau adesea imaginare, deoarece tehnicile sale de evaluare erau imature) De altfel Lîsenko susținea sus și tare că matematica nu joacă nici un rol în biologie iar susținătorii lui vorbeau chiar despre ”fetișismul matematic în științele agronomice”.  sau testarea lor cu proceduri științifice standard nu a confirmat randamentul uriaș al metodelor propuse de el.

 

De exemplu, el propunea metoda numită iarovizare (sau vernalizare) pentru a mări eficiența recoltelor. Pentru a își susține afirmațiile el venea cu dovezi care sunt folosite și astăzi în unele reclame: mărturiile. Metoda asta nu este chiar una nouă. În antichitate, pe vremea romanilor, preoții aduceau ofrande zeilor, pentru a îi apăra pe marinari. Pentru a dovedi eficiența ofrandelor, preoții romani publicau mesajele de mulțumire trimise de către marinarii care s-au întors acasă. Niciodată ei nu erau interesați să publice date, oricât de vagi, despre marinarii care nu s-au întors acasă. De fapt, Lîsenko vorbea și despre marinarii dispăruți… El spunea că nereușitele iarovizării sunt rezultatul sabotajelor făcute de către dușmanii de moarte ai clasei muncitoare.

 

Ce este iarovizarea (vernalizarea)? Conform lui Lîsenko recoltele ar fi mult mai mari dacă ar fi înghețate iarna și ar fi, mai apoi, semănate primăvara în același mod ca soiurile de primăvară. Iarovizarea ar scurta perioada vegetativă a plantei, ducând coacere în climate reci, ceea ce ar duce la creșterea randamentelor agricole. În plus,  Lîsenko mai credea că, urmare iarovizării, apar în plante modificări ereditare, altfel spus, modificări care vor fi transmise urmașilor. Ideea nu era una nouă. Ea fusese studiată secolul XIX de către americanul John Kippart și rusul Efim Gracev și la începutul secolului XX de către germanul Gustav Gassner. Nici experimentele realizate de către aceștia nu confirmau o creștere a producției agricole în urma aplicării iarovizării.

 

Dar asta nu conta în vremea roșie a lui Stalin. Conta altceva. În timp ce specialiștii în genetică afirmau că pot realiza soiuri noi, mai productive, în 4-5 ani, susținătorii lui Lînseko susțineau că au nevoie de numai 2-3 ani pentru a obține rezultate similare. Conform logicii vremii concepțiile lui Lîsenko, și nu cele ale geneticienilor, au fost puste în practică de scară largă în încercarea de a combate gravele lipsuri alimentare cu care se confrunta URSS. Nu lipsea nici argumentul ideologic, desprins din filosofia marxistă. Se sprijinea adesea pe citate din Marx și Engels ca și cum ele ar fi adus dovezi în favoarea teoriei sale. Argumentul său preferat se referea la chestia aia cu care eram îndopați la școală cum că acumularea calitativă duce la salt calitativ. Lîsenko aplica ideea asta pentru a susține iarovizarea. (Celor care s-au născut după 1990, vreau să le spun că afirmația asta era folosită, printre altele, pentru a justifica proasta calitate a mărfurilor românești. Pe măsură ce ne vom apropia de comunism, vom  produce din ce în ce mai mult și, dintr-o dată ne vom trezi că s-a produs un miraculos salt, iar produsele industriei socialiste au ajuns la o calitate mai bună.)

 

Lîsenko mai dorea să dea o interpretare proprie teoriei evoluției enunțată de Darwin. ”Noțiunile de evoluție naturală și evoluție artificială sunt foarte profunde. Darwin le înțelegea ca pe niște metafore, ca pe niște alegorii. Selecția cuprinde trei factori care acționează împreună: variabilitate, ereditate și suprapopulație.”, nota Lîsenko. ”Să luăm în considerare ultimul factor, suprapopularea. Ca factor presupus cel mai ușor de înțeles, el servește de obicei ca punct de plecare pentru expunerea darwinismului. Nu pot fi de acord cu un tratament convențional al acestuia. Nu sunt de acord cu introducerea factorului de suprapopulare deoarece, în opinia mea, de regulă, nu a existat, nu există și nu poate exista suprapopulare în natură. Acesta este motivul pentru care interpretez selecția naturală ca fiind rezultatul a trei factori care acționează în comun: variabilitatea, ereditatea și potențialul de supraviețuire (în loc de suprapopulare). Cred că o astfel de interpretare se potrivește mai bine cu realitatea, precum și cu o teorie generală a evoluției cu adevărat darwinistă, darwinismul creativ.”

 

În cartea The Lysenko Affair, semnată de David Joravski și care a fost publicată în 1970 la Editura Universității din Chicago, se arăta că ”Susținătorii lui Lîsenko, nu puteau fi criticați. De aceea au dat frâu liber complet propriilor fantezii. Nu numai că gena nu mai exista iar cromozomii erau priviți cu suspiciune burgheze. Lumea vie a devenit o plastilină magică în mâinile lor. Ei puteau efectua orice transformare pe care o doreau, numai prin manipularea mediului.”

 

Să revenim la factorul de decizie politică. După recoltele catastrofale  și foametea din 1932-1933, când au murit milioane de oameni, Comisarul Poporului pentru Agricultură al URSS i-a  cerut geneticianului Vavilov (despre care vă spuneam că a fost unul dintre cei mai mari savanți ai lumii) „să acorde asistență deplină activităților lui Lîsenko”. Vavilov s-a supus. În 1934, Lîsenko a fost ales membru al Academiei de Științe a Ucrainei și a devenit directorul Institutului Genetic din Odesa. Așa cum vă spuneam mai devreme, după ce iarovizarea s-a dovedit inutilă sau chiar dăunătoare, Lîsenko i-a acuzat pe dușmanii poporului care i-au sabotat munca. Explicația asta i-a plăcut lui Stalin care tocmai începuse marile epurări.

 

În vara anului 1936, la o conferință a Academiei Lenin are loc o dezbatere aprinsă între Lîsenko și cel care îl protejase în trecut, Vavilov. Dezbaterea este una aspră, Vavilov a avut curajul să spună că cercetările agricole bazate pe genetică au fost abandonate în favoare celor bazate pe iarovizare, care nu avea o bază științifică. ”Vă vorbesc din punctul de vedere al științei moderne, care este sprijinit puternic de știința sovietică și de dincolo de hotare. Cred că este datoria mea să vă vorbesc despre asta în calitatea mea de cercetător care și-a dedicat trei decenii din viață creșterii plantelor. Este de de datoria mea să descriu cât mai echilibrat situația. Ceea ce se întâmplă acum este în dezacord total nu numai cu mine ci și cu dezvoltarea actuală a științei.” Pentru că Lîsenko era preferat la vârful puterii sovietice, a împotriva teoriilor lui te transforma ușor în dușman al poporului.

 

În 1940 Vavilov este arestat și timp de 11 luni a fost supus unor interogatorii groaznice. În 1941 este judecat și condamnat la moarte. În 1942, Prezidiul Sovietului Suprem condamnarea este comutată în 20 de ani de muncă silnică. Între octombrie 1941 și ianuarie 1943 este trimis în Gulag. Condițiile aspre de detenția au făcut ca Vavilov să îmbolnăvească grav și să moară, în ziua de 26 ianuarie 1943. A fost înmormântat într-o groapă comună.

 

După terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni de știință din URSS aflați în subordinea lui Lîsenko, au trimis, către Comitetul Central al PCUS, scrisori în care reclamau regimul totalitar instaurat în instituțiile pe care le conducea. Protestele înmulțindu-se, Lîsenko simte nevoia să îi scrie lui Stalin. În scrisoarea din 27 octombrie 1947, el arăta că: ”Mendelismul-morganist, neo-darwinismul-weissmanist… nu sunt dezvoltate în țările capitaliste occidentale pentru scopuri agricole, ci servesc mai degrabă scopurilor reacționare ale eugeniei, rasismului etc. Nu există nicio relație între practicile agricole și teoria geneticii burgheze.” După numai trei zile Stalin îi răspunde și, așa cum era de așteptat, îi dă dreptate.

 

După moartea lui Stalin, Lîsenko își păstrează o multă vreme funcțiile de conducere, deoarece se împrietenise cu Hrușciov, noul conducător al URSS. Totuși, din fericire, influența lui știința sovietică scade rapid. În 1964, fizicianul Andrei Saharov a ținut un discurs în fața Academiei de Științe a URSS în care îl critica pe Lîsenko: ”El este responsabil pentru întârzierea rușinoasă a  dezvoltării biologiei sovietice și a geneticii în special, pentru diseminarea unor opinii pseudoștiințifice, pentru aventurism, pentru degradarea învățământului și pentru defăimarea, concedierea, arestarea, chiar moartea multor oameni de știință autentici.”

 

Nu mai am nimic de adăugat, deocamdată. Saharov a vorbit mult prea bine și concis.

https://stiintasitehnica.com/pseudostiinta-de-partid-si-de-stat/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Crima în masă și regimurile ideologice moderne

 

Bradley J. Birzer

 

Bradley J. Birzer este co-fondator al The Imaginative Conservative și președintele catedrei de Istorie Russell Amos Kirk la Hillsdale College. Predă cursuri despre Războiul Civil, Vestul American și umanismul creștin al secolului 20. Este autorul a mai multe cărți, printre care American Cicero: The Life of Charles Carroll, Sanctifying the World: the Augustinian Life and Mind of Christopher Dawson și J.R.R. Tolkien’s Sanctifying Myth: Understanding Middle-earth.

Secolul 20 a fost martorul spulberării ordinii sociale și morale tradiționale printre națiuni, odată ce virusul ideologilor și al regimurilor lor ideologice criminale s-a răspândit în toată lumea civilizată. A început, vizibil, cu asasinarea unui arhiduce al Europei Centrale și cu distrugerea Vechii Lumi în 1914. Dar, de fapt, forțele care vor încătușa mare parte a populației lumii între 1917 și 1991 (și chiar și astăzi) își au originea în discipolii francezi ai lui Jean-Jacques Rousseau și în atacul lor asupra unei închisori pariziene în vara lui 1789. Istoricul Christopher Dawson a explicat semnificația lui:

 

Istoria secolului 19 s-a dezvoltat sub umbra Revoluției Franceze și a revoluțiilor liberale naționale care i-au urmat. A fost un secol de revoluție politică, economică și socială, un secol de descoperire, de cucerire și de exploatare a lumii și, de asemenea, marele secol al capitalismului; și totuși, a fost și martorul ascensiunii socialismului și a comunismului și al atacului lor asupra fundației societății capitaliste… La începutul secolului, Jefferson era președinte al Statelor Unite și George al III-lea era încă rege al Angliei. La sfârșitul lui, Lenin plănuia deja Revoluția Rusă.[1]

 

Liderii Revoluției Franceze au asasinat istoria, virtutea și tradiția în mai mare măsură decât orice alt eveniment din istoria lumii până în acel moment. Într-adevăr, omul de stat anglo-irlandez Edmund Burke a numit apariția spiritului revoluționar francez „cel mai uluitor [lucru] care s-a întâmplat până acum în lume.”[2] Și alți observatori au văzut asta. În 1838, John Henry Newman și-a vocalizat teama de “o confederație a răului, care își recrutează gazdele din toată lumea, se organizează, ia măsuri, îngrădește Biserica lui Hristos ca într-o plasă, pregătind calea către apostazie.”[3]

 

Revoluționarii francezi, înfumurați în instinctele lor arogante și malițioase, au răspândit boala ideologiei în lume, o boală căreia încă nu i s-a găsit leacul. “Din mormintele monarhiei franceze asasinate a crescut o stafie gigantică și teribilă, cu o înfățișare mult mai groaznică decât oricare alta până acum, ce a copleșit imaginația și a subjugat tăria omului”, concluziona Burke în ultimii săi ani de viață.[4] Respingând legile naturale, văzute ca unelte impuse pentru a subjuga rațiunea pură, susține Burke, Revoluția Franceză a instigat la prăpăd: „Legi răsturnate; tribunale subminate; industrie fără vigoare; comerț pe moarte; taxe neplătite și, totuși, oameni sărăciți; o Biserică prădată și un stat neliniștit; anarhia civilă și militară dictau constituția regatului; fiecare lucru, uman sau divin, sacrificat idolului creditului public și falimentul național drept consecință.”[5]

 

Revoluționarii francezi au încercat să răstoarne și să refacă întreaga societate după propria lor imagine (sau imagini, mai bine spus). Mai întâi, revoluționarii, inspirați de viziunea lui Jean-Jacques Rousseau, au încercat abolirea tuturor instituțiilor de subsidiaritate, instituții precum familia, școala și biserica, ce dau un sens vieții. Încă din toamna lui 1789, revoluționarii au subliniat acest lucru în Declarația Drepturilor Omului. Articolul trei din acel document spune: “Principiul suveranității rezidă, în mod esențial, în națiune. Nicio organizație sau individ nu poate exercita o altă autoritate în afara celei dictate direct de națiune.”

 

Dintre instituțiile de subsidiaritate, cele mai vehemente atacuri au fost la Biserica Romano-Catolică, văzută atunci ca aliat al disprețuitei monarhii franceze și al aristocrației. Preoți și alți oameni religioși au fost bătuți, torturați, violați și exilați. Proprietățile Bisericii au fost confiscate, iar o prostituată a fost așezată pe altarul Catedralei Notre Dame și declarată zeiță. Un stareț apostat a vrut să distribuie rămășițele trupești ale “reacționarilor” drept “Împărtășanie Republicană”.[6]

 

Aceia care se opuneau noilor regimuri revoluționare (pentru că acestea apăreau și dispăreau în funcție de cine avea mai multe putere pe moment) plăteau cu viața. În acord cu predicțiile lui Burke, cel puțin 25.000 de oameni și-au pierdut viața sub foamea nestăvilită a ghilotinei între 1791 și 1794. Într-adevăr, revoluționarii erau atât de însetați de sânge, încât aveau tendința să se întoarcă unul împotriva altuia. Cum a susținut Russell Kirk, revoluționarii au tendința să-și devoreze propriii copii.[7] Cel mai grav exemplu modern ar fi cazul Cambodgiei sub Khmerii Roșii, 1975-1978, care a fost aproape de colaps din cauza vărsării de sânge. Grăitor, mulți dintre liderii Khmerilor Roșii, cunoscuți drept Angkar (Organizația), studiaseră sub oblăduirea filosofului existențialist și comunist francez Jean-Paul Sartre.

 

Inspirați de excesele Revoluționarilor Francezi, ideologii secolului 20 și-au început asaltul asupra lumii moderne odată cu distrugerea creată de Primul Război Mondial, iar consecințele au fost îngrozitoare.[8] Un savant a spus-o clar: „Revoluția Franceză a fost uvertura „Epocii lui G”, a ghilotinei, a gratiei, a gâtului spânzurat, a Gestapo-ului, a gazării și a gulagului. Ghilotina marchează primul pas către exterminarea mecanico-tehnologică în masă, către genocid.”[9] Regim după regim, în secolul 20, ideologii au repetat și multiplicat tragediile Revoluției Franceze: Uniunea Sovietică și Mexic în 1917 (unde guvernatorul Tabasco a schimbat numele propriilor copii în “Lenin, Lucifer și Satana”)[10]; Italia în anii ’20; Germania, Austria, Portugalia și Polonia în anii ’30; restul Europei de Est în ultimul an al celui de-al II-lea Război Mondial; China și Coreea la sfârșitul anilor ’40; Vietnam și Cambodgia până în 1975; și multe altele în Asia, Africa și America Latină. Aceia care susțineau o înțelegere tradițională a caracterului și a virtuții au suferit consecințele: arestări, tortură, gulag, plutonul de execuție sau camera de gazare. Terenul omorurilor cuprindea 5 din 7 continente în secolul 20. Numai Australia și Antarctica rămâneau zone sigure.

 

În termeni de pierderi de vieți omenești, consecințele acestei dominații ideologice sunt fără precedent. “Pe măsură ce unii dispăreau sub pământ”, scria Aleksandr Soljenițîn, “mașina continua să aducă înlocuitori.”[11] Într-adevăr, regimurile ideologice cereau neîncetat sacrificiul sângelui, chiar de la început. Estimări solide arată că regimurile ideologice – comuniste, național socialiste, fasciste și toate celelalte – au ucis aproape 200.000.000 de bărbați, femei și copii în secolul 20.[12] Această cifră nu-i include pe aceia uciși în războaiele secolului. În total, aproape 38.500.000 de oameni au fost uciși în războaie între 1901 și 1987.[13] China comunistă a omorât cei mai mulți, estimările mergând până la 65.000.000 de oameni. Uniunea Sovietică, cel puțin până la sfârșitul lui 1987, omorâse cu numai 3 milioane mai puțini, Stalin revendicând cel puțin 41.000.000 dintre aceștia. Adolf Hitler, care va fi întotdeauna asociat cu Holocaustul și cu uciderea a între 5 și 6 milioane de evrei, a omorât, de asemenea, alte 15.000.000 de oameni, majoritatea catolici, luterani sau ortodocși. Dintre aceștia, cel mai faimos fiind Sfântul Maximilian Kolbe, un preot romano-catolic care și-a dat viața la schimb pentru cea a unui tată și soț evreu de la Auschwitz. Ideologii i-au distrus pe acești oameni prin lagăre de concentrare, muncă forțată în Gulaguri, înfometare, camere de interogare sau aliniindu-i, pur și simplu, pe câmpuri sau poduri pentru a-i mitralia, eliberându-le sufletele în eternitate. Numeroase alte regimuri ideologice – în China naționalistă, Japonia, Turcia, Pakistan, Iugoslavia, Coreea de Nord, Mexic și Indonezia – au omorât, de asemenea, milioane de oameni.

 

Cifrele și distrugerea sunt atât de mari, încât ne lasă perplecși, imaginația noastră neputând să cuprindă un asemenea măcel. Demograful istoric R. J. Rummel a încercat să așeze cifrele în perspectivă. “Dacă ar fi să stăm la o masă și să-i privim pe toți acești oameni cum intră pe o ușă și ies pe alta, mergând cu 5 km/h, la o distanță de 1 metru unul de celălalt”, spune el “ar dura mai mult de 5 ani și 9 luni până ar trece toți, în condițiile în care s-ar mișca 24h/24, 365 zile pe an.”[14] Asta înseamnă că, excluzându-i pe aceia uciși în război, în secolul 20 statele ideologice au ucis aproximativ 2 milioane de oameni pe an: 166.667 pe lună; 5.555 pe zi; 231 pe oră; 4 pe minut. Atât de mare era cererea de sânge pentru a hrăni mașinăria regimurilor terorii. Un studiu recent susține că, dintre toți martirii istoriei de 2.000 de ani a Creștinătății, 65% au fost uciși în secolul 20.[15]

 

În anumite cazuri, omorul se făcea sistematic. În altele, era, pur și simplu, aleator. Orice gând incorect sau suspiciunea unui gând incorect puteau duce către propria moarte sau moartea unui apropiat. În Cambodgia, pentru a arăta un exemplu crud, afișarea oricărei emoții – toate emoțiile fiind definite în mod oficial drept “burgheze” – rezulta în execuție imediată. În Uniunea Sovietică, pentru a da un alt exemplu, Vladimir Lenin trimitea în mod frecvent mesaje poliției sale secrete, cu astfel de instrucțiuni îngrozitoare: “Către NKVD, Frunze. Sunteți însărcinat cu exterminarea a 10.000 de dușmani ai poporului. Raportați rezultatele prin semnal.” În general, poliția secretă primea termene scurte, dar niciun fel de instrucțiuni referitoare la cine ar putea fi dușmanii poporului. Adunau degrabă 10.000 de persoane la întâmplare, pentru a nu încălca ordinele primite, și îi executau.[16] Conform unei povești oribile, Stalin obișnuia să ordone împușcarea imediată a primului om care se oprea din aplaudat după discursurile sale.

 

Însă distrugerea nu se termină aici. Aceia care au supraviețuit fizic, au suferit mental, psihologic și spiritual. În volumul doi al Gulagului, Soljenițîn enumeră zece tulburări ale acelora care, prin noroc sau grație divină, au reușit să supraviețuiască în Uniunea Sovietică.

 

1) Teamă. “Teama nu însemna întotdeauna teama de arest. Existau amenințări imediate: epurări, inspecții, completarea chestionarelor securității – de rutină sau excepționale – concedierea de la locul de muncă, privarea de permis de rezidență, expulzarea sau exilul.”[17]

 

2) Servitute. Pașapoartele interne, interdicțiile legale la cumpărarea, vânzarea sau închirierea locuințelor limitau considerabil posibilitatea de a evada.

 

3) Secretomanie și neîncredere. “Această neîncredere reciprocă generalizată a avut efectul de a adânci și mai mult groapa comună a sclaviei. În momentul în care cineva începea să vorbească pe șleau, ceilalți se retrăgeau și îl evitau: ‘Un provocator!’ Așadar, oricine izbucnea în protest sincer era predestinat singurătății și alienării.”[18]

 

4) Ignoranță generalizată. Din cauza tulburării cu numărul 3, nimeni nu putea avea încredere în informația furnizată de altcineva și nimeni nu putea încredința nimănui vreo informație. Acest lucru a rezultat într-o izolare profundă a celor cu capul pe umeri.

 

5) Turnătoria, care e erodat și mai mult orice încredere ar fi putut exista. Fără încredere, civilizația s-a dovedit imposibilă.

 

6) Trădarea, prin urmare, a devenit normă. Fiii își trădau tații, fiicele își trădau mamele, soții își trădau soțiile și cei mai buni prieteni se trădau unul pe altul.

 

7) Corupția a devenit endemică pe măsură ce trădătorii au devenit profesioniști, câștigând poziții, statut social și averi în schimbul informațiilor furnizate, adevărate sau false. În mod frecvent, o persoană o turna pe alta numai pentru a-i acapara ce avea sau ce crease. Turnătorul devenea astfel proprietar și “creator”.

 

8) Minciuna. “Minciuna permanentă devine singura formă sigură de existență, la fel ca în cazul trădării. Fiecare bârfă poate fi auzită, fiecare expresie facială poate fi observată de cineva. Așadar, fiecare cuvânt, chiar dacă nu e musai o minciună, este obligat să nu contrazică minciuna comună, generală. Există o colecție de fraze gata-făcute, de etichete, o selecție de minciuni de-a gata.”[19]

 

9) Cruzimea. „Și unde oare, printre atâtea calități, mai rămâne vreun loc pentru bunăvoință? Cum își poate cineva prezerva bunătatea odată ce s-a ferit de mâinile înecaților? Odată ce ai fost cufundat în sânge, nu poți decăt să devii și mai crud… Adaugă la asta și faptul că bunătatea era ridiculizată, compasiunea era ridiculizată, iertarea era ridiculizată – și nu vei putea niciodată să-i reperezi pe toți aceia însetați de sânge.”[20]

 

10) Psihologia sclavului. În ultimă fază, sistemul făcea oamenii neputincioși.

 

În mod evident, regimurile ideologice au rezultat într-un număr masiv de trupuri distruse, aproximativ 200.000.000 într-un secol. Și mai multe suflete, supraviețuind ca umbre a ceea ce trebuiau să fie, au fost strivite sub bocancii celor de la cârma noilor mașinării. Din nou, T. S. Eliot a vorbit în numele epocii sale:

 

Dar se pare că ceva s-a întâmplat, ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată, chiar dacă nu știm nici când exact, nici de ce, nici cum, nici unde.

 

Oamenii l-au părăsit pe Dumnezeu nu pentru alți dumnezei, spun ei, ci pentru niciun dumnezeu; iar asta nu s-a mai întâmplat niciodată

 

Ca oamenii să nege zeii și să venereze zeii în același timp, predicând mai întâi Rațiunea,

 

Apoi Banii, Puterea și ce numesc ei Viață, Rasă sau Dialectică.

 

Biserica renegată, turnul răsturnat, clopotele întoarse, ce ne mai rămâne de făcut

 

Decât să stăm cu mâinile goale și cu palmele înainte

 

Într-o eră ce avansează progresiv înapoi?

 

Note:

 

  1. Christopher Dawson, The Gods of Revolution (New York: New York University Press, 1972), 155.

 

  1. Edmund Burke, Reflections on the Revolution in France (1790; Indianapolis, Ind.: Liberty Fund, 1999) 95.

 

  1. Christopher Dawson, “A Return to Christian Unity,” unpublished mss., Harvard University/Andover Theological Library, pp. 12-14. See also, Christopher Dawson, The Spirit of the Oxford Movement (1933; London, ENG: The Saint Austin Review Press, 2001).

 

  1. Edmund Burke, Letters on a Regicide Peace (1797; Indianapolis, Ind.: Liberty Fund, 1999), 65.

 

  1. Burke, Reflections, 128.

 

  1. Erik Ritter von Kuenelt-Leddihn, “The Age of the Guillotine,” in Reflections on the French Revolution: A Hillsdale Symposium, ed. Stephen Tonsor (Hillsdale, Mich.: Hillsdale College Press, 1990), 79.

 

  1. Kirk, Politics of Prudence, 10.

 

  1. See Christopher Dawson, “The Left-Right Fallacy,” The Catholic Mind (April 1946), 253.

 

  1. Erik Ritter von Kuenelt-Leddihn, “The Age of the Guillotine,” 74.

 

  1. Robert Royal, The Catholic Martyrs of the Twentieth Century: A Comprehensive World History (New York, N.Y.: Crossroad), 16.

 

  1. Solzhenitsyn, Gulag, vol. 1, 595.

 

  1. These figures come from the various estimates in R.J. Rummel, Death by Government (New Brunswick, N.J.: Transaction Press, 1994); Stephane Courtois, et al., The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1999); and Robert Royal, Catholic Martyrs.

 

  1. Rummel, Death by Government, 3.

 

  1. Rummel, Death by Government, 13.

 

  1. “20th Century Saw 65% of Christian Martyrs, Says Author; Conclusions of New Study Published in Italy,” Zenit.org (Rome, Italy), May 9, 2002. See also, “Communism’s 100 Million Victims,” Mindszenty Report 40 (February 1998), 1-3.

 

  1. Rummel, Death by Government, 81.

 

  1. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 633.

 

  1. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 635.

 

  1. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 646.

 

  1. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 650.

 

Traducere de Cristina Lee după Mass Murder and Modern Ideological Regimes, cu acordul generos al The Imaginative Conservative.

 

https://www.anacronic.ro/crima-in-masa-si-regimurile-ideologice-moderne/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile  aurifere din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora

 

 

 Carmen Zanfir

 

 

Duminică seara – 8 octombrie 2023 – la PRO TV, o anchetă „România, te iubesc!” a arătat cum se poate face o afacere în România, de peste 100 de milioane de euro, dacă ai pârghiile politice și administrative corecte. Această afacere îi aduce în prim-plan pe fiul secretarului general al PSD Paul Stănescu – Ștefan Stănescu – și pe preotul Iscru – pe care îl știți din ancheta Recorder „Dumnezeul Achizițiilor”. Împreună cu un asociat, cei doi au concesionat 80% din stuful Dunării și ca să-i dea valoare economică o lege trece cu viteză prin Parlament transformând stuful în furaje, bălțile în pășuni, ceea ce le oferă dreptul să ia subvenții europene. „O anchetă grea, foarte grea, asamblată după luni de muncă de Paul Angelescu”, a menționat Cătălin Striblea.

 

„Cei 100 de milioane i-am calculat după ce am vorbit cu șeful APIA Tulcea și am întrebat câtă lume a aplicat pentru această nouă subvenție și a spus că două firme, doi concesionari mari”

Paul Angelescu: „O precizare, cei 100 de milioane de euro sunt calculați pe 25 de ani. Concesiunile au fost luate pe o perioadă uriașă la niște redevențe foarte mici pentru că ele au fost semnate – aceste contracte – în momentul în care subvenționarea acestei activități de recoltare a stufului nu era niciun fel în cărți pentru a primi subvenții. Iar redevența în această situație a fost calculată la o valoare destul de mică pentru că fără subvenție activitatea e destul de dificilă, inclusiv din punct de vedere economic, să o gestionezi”.

 

Cătălin Striblea: Adică până azi, în România, stuful era o plantă care se recolta iarna și era folosită la?

 

Paul Angelescu: „În principal pentru construcții, acoperișuri. Pe vremea Regimului Comunist, Delta nu era în patrimoniul UNESCO și se tăia stuful la greu și se făcea hârtie. Între timp, combinatele de celuloză au fost desființate. Încă o precizare: cei 100 de milioane i-am calculat după ce am vorbit cu șeful APIA Tulcea și am întrebat câtă lume a aplicat pentru această nouă subvenție și a spus că două firme, doi concesionari mari”.

 

„Câțiva ani mai târziu, familia Stănescu și familia Iscru au business împreună în Deltă”

Cătălin Striblea: Cine sunt acționarii în aceste firme?

 

Paul Angelescu: „Acționarii în aceste firme sunt familia Stănescu, un fost consilier al domnului senator Stănescu, soția unui fost consilier al domnului senator Stănescu – de pe vreme când era ministru al Dezvoltării – e o poveste întreagă și acolo pentru că a fost acea anchetă Recorder care a arătat cum consilierul respectiv avea firme care câștigau contracte pe bandă rulantă din PNDL, iar el era consilier la Ministerul Dezvoltării care împărțea banii din PNDL.

 

Când a început tot scandalul acesta și a început și o anchetă DNA la vremea respectivă, care este în continuare în derulare in rem, s-au oprit afacerile pentru un moment. Și domnul Stănescu la vremea respectivă spunea că nu are nicio legătură cu domnul Iscru, că altcineva l-a adus în Minister și, iată, câțiva ani mai târziu, familia Stănescu și familia Iscru au business împreună în Deltă. Însă, nu acesta a fost neapărat motivul pentru care am făcut ancheta”.

 

Motivul pentru care Paul Angelescu a pornit această anchetă

Paul Angelescu: „De fapt, totul a pornit de la opacitatea uriașă cu care s-a adoptat legea care a făcut posibilă ca această activitate veche de zeci de ani în Deltă să devină dintr-o dată eligibilă pentru subvenții europene”.

 

Cătălin Striblea: Cum au procedat? Este spectaculos ce ai găsit în Parlamentul României…

 

Paul Angelescu: „Am mers pe firul legii și era un proiect de lege inițiat de un deputat PSD de Vâlcea în 2021 care a fost respins de Senat. Procedura este că Senatul poate să respingă, îl trimite mai departe spre Camera Deputaților, Camera Deputaților poate să aprobe sau să respingă la rândul său și atunci devine sau nu lege.

 

Proiectul acela care viza introducerea posibilității de a construi pe pajiști parcuri indutriale și ferme peisagistice a stat doi ani în Parlament fără ca nimeni să se intereseze de el între Senat și Camera Deputaților, fără să intre în dezbatere în vreo comisie și brusc cu câteva săptămâni înainte să expire termenul până la care anul acesta fermierii puteau să aplice pentru subvenția APIA cineva și-a adus aminte de acest proiect.

 

Dar cum și-a adus aminte? A luat proiectul, i-a păstrat titlul, i-a șters tot conținutul și a adăugat două articole despre posibilitatea de a subvenționa paludicultura – fiind definită ca recoltarea stufului de pe mlaștini și turbării. Ei nu au spus Delta acolo, dar aceea era miza. Aproape tot stuful din România este în Deltă”.

 

Cătălin Striblea: Au șters un proiect de lege, l-au umplut cu altceva…

 

Paul Angelescu: „Și a trecut în… cred că mai puțin de zece zile de Comisia de Agricultură, Comisia de Mediu și plenul Camerei Deputaților fără ca măcar o dată – și acesta a fost momentul în care am decis noi în redacție că subiectul este de interes public – cineva să pronunțe cuvintele care definesc spiritul noilor modifucări: stuf, deltă, mlaștină și așa mai departe”.

 

„Ministrul Agriculturii din prezent, din Guvernul Ciolacu, la vremea respectivă conducea ședința Comisiei de Agricultură”

Cătălin Striblea: Cine a purtat firul legii în Parlament?

 

Paul Angelescu: „Și aici este un mare semn de întrebare pentru că, în mod normal, în dreptul amendamentelor ar trebui să apară numele unui partid sau numele unui deputat care au eliminat mai multe articole și au decis să adauge altele. Aici nu apare nimic”.

 

Cătălin Striblea: Adică nu știm cine a făcut legea.

 

Paul Angelescu: „Deocamdată nu”.

 

Cătălin Striblea: Bănuim partidul, că l-am văzut activ pe ministrul Agriculturii pe vremea respectivă.

 

Paul Angelescu: „Ministrul Agriculturii din prezent, din Guvernul Ciolacu, la vremea respectivă conducea ședința Comisiei de Agricultură. Era președintele Comisiei de Agricultură”.

 

Cătălin Striblea: Ce s-a întâmplat a doua zi după adoptarea legii?

 

Paul Angelescu: „Legea apare în Monitorul Oficial după ce a fost votată de plen, se așteaptă un număr de zile să vad dacă cineva depune contestație la Curtea Constituțională, este trimisă președintelui și președintele o semnează și apare în Monitorul Oficial. Asta s-a întâmplat pe 11 mai. Pe 12 mai, în Administrația Deltei Dunării – o instituție guvernamentală care ține de Ministerul Mediului – era deja pregătit un întreg referat semnat de mai multe persoane, inclusiv de guvernatori, prin care cereau la cadastru să schimbe terenurile cu stuf din categoria ape stătătoare în pajiști și ele nici măcar în pașjiști nu au fost schimbate, ci au fost trecute la pășuni la cadastru”.

 

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct” cu Cătălin Striblea și Paul Angelescu

 

 

Sursa foto: Europa FM

 

Citește și: Armand Goșu: Mai multă atenție la războiul pentru mințile oamenilor, unde se cere o intervenție cu educație, nu cu cizmele serviciilor secrete | VIDEO

 

Citește aici edițiile anterioare „România în Direct” și „România, te iubesc!”

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. IV: Cosmin Savu, despre ancheta care vizează mii de dosare de corupție ce ar urma să fie închise: „Ar fi tragic pentru o societate să nu aibă încredere în justiție” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. III: Paula Herlo, despre ancheta din 2019 care îl viza pe Dumitru Buzatu: „Stilul mafiot al lui mi-a fost adus în atenție și de o familie de oameni de afaceri din Vaslui” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. II: Piața de pește din România: În țară sunt 700 de licențe de acvacultură, dar doar sub 50 de amenajări produc pește. „Nu avem o lege a pisciculturii în România” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. I: Alex Dima, Pro TV: Eu nu am o problemă cu bugetarul român. Statul funcționează datorită oamenilor care încă mai sunt acolo și care își fac treaba. Avem o problemă cu oamenii care stau degeaba, aceștia trebuie să plece acasă  

 

 

 

 

 

 

 

https://www.europafm.ro/cum-a-ajuns-stuful-furaj-si-balta-pasune-si-cum-se-obtin-bani-europeni-pentru-exploatarea-acestora-video/

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”

 

 

 

 

În timp ce forțele armate sunt pregătite pentru izbucnirea unui război, cetățenii trebuie să fie, de asemenea, pregătiți pentru un conflict care ar necesita schimbări majore în viețile lor, a declarat, joi, amiralul Rob Bauer, președintele comitetului militar al NATO.

 

Un număr mare de civili va trebui să fie mobilizat în caz de izbucnire a unui război, iar guvernele ar trebui să instituie sisteme pentru a gestiona acest proces, a declarat Bauer reporterilor după o reuniune a șefilor apărării din NATO la Bruxelles.

 

„Trebuie să ne dăm seama că nu este un dat faptul că trăim în pace. Și de aceea noi (n.r. – forțele NATO) ne pregătim pentru un conflict cu Rusia. Dar discuția este mult mai amplă. Este vorba, de asemenea, de baza industrială și, de asemenea, de oameni care trebuie să înțeleagă că joacă un rol”, a afirmat înaltul oficial NATO, citat de The Telegraph.

 

Amiralul Bauer, un ofițer de marină olandez, a lăudat Suedia pentru că a cerut tuturor cetățenilor săi să se pregătească pentru război înainte ca țara să se alăture oficial alianței.

 

CITEȘTE ȘI

armata romaniei

Cele mai puternice armate ale lumii în 2024. Surprinzătorul loc ocupat de România

 

„Să vedeți cum arată ei!”. Cătălin Scărlătescu, la spital după ce s-a întâlnit cu Dumitrescu și Bontea

Decizia luată de Stockholm, anunțată la începutul acestei luni, a dus la o creștere a numărului de voluntari pentru organizația de apărare civilă a țării și la o creștere a vânzărilor de lanterne și de radiouri cu baterii.

 

„Totul începe acolo”, a declarat amiralul Bauer.

 

„Realizarea faptului că nu totul este planificabil și că nu totul va fi perfect în următorii 20 de ani”, a adăugat acesta.

 

NATO începe un exercițiu militar de amploare

Săptămâna viitoare, aproximativ 90.000 de soldați NATO vor începe cel mai mare exercițiu militar al blocului de la Războiul Rece încoace.

 

Operațiunea Steadfast Defender 2024 are acum o dimensiune mai mult decât dublă față de momentul în care a fost anunțată anul trecut și este concepută în mod explicit pentru a pregăti alianța pentru o invazie rusă.

 

Exercițiile care se desfășoară în toată Europa până în luna mai.

 

Dar înalții oficiali NATO sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că guvernele și producătorii privați de arme rămân în urmă cu pregătirile pe frontul intern.

 

Stocurile de arme și muniții au fost epuizate de conflictul din Ucraina și va dura ani de zile pentru a fi refăcute în ritmul actual de producție.

 

Cheltuielile militare ale Rusiei au fost triplate

Între timp, Rusia și-a triplat cheltuielile militare, ajungând la 40% din întregul buget național, în timp ce a accelerat drastic liniile de fabricație.

 

„Trebuie să fim mai pregătiți în tot spectrul”, a declarat amiralul Bauer.

 

„Trebuie să aveți un sistem pentru a găsi mai mulți oameni în cazul în care se ajunge la război, fie că se ajunge sau nu. Apoi, vorbim de mobilizare, rezerviști sau recrutare”, a avertizat acesta.

 

„Trebuie să te poți baza pe o bază industrială capabilă să producă arme și muniții suficient de repede pentru a putea continua un conflict dacă ești implicat în el”, a mai spus el.

 

Sursa: The Telegraph

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară

 

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, recunoaşte că Rusia va fi mereu în război cu Ucraina, iar un motiv pentru un atac va fi găsit şi peste 10 sau 50 de ani.

 

 

 

autor

CRISTIAN ANTON

„Existenţa Ucrainei este fatală pentru ucraineni. Şi nu mă refer doar la starea actuală, la regimul politic de tip Banderas. Vorbesc despre orice, absolut orice Ucraina. De ce? Existenţa unui stat independent pe teritoriile istorice ruseşti va fi acum un pretext constant pentru reluarea ostilităţilor”, a scris fostul preşedinte pe Telegram.

 

„Este prea târziu. Oricine se va afla la cârma noii entităţi canceroase numite Ucraina, nu va adăuga legitimitate guvernării sale şi statut juridic „ţării” în sine. Probabilitatea unei noi ciocniri va rămâne la nesfârşit. Practic, întotdeauna. Mai mult decât atât, există 100% şanse de a avea un nou conflict, indiferent ce documente de securitate semnează Occidentul cu regimul marionetă de la Kiev. Acesta (conflictul – n.r.) nu va fi oprit de asocierea Ucrainei la UE şi nici măcar de aderarea acestei ţări artificiale la NATO. Acest lucru se poate întâmpla peste 10 sau 50 de ani”, mărturiseşte Medvedev.

 

Medvedev: Ucrainenii trebuie să aleagă să trăiască sub Rusia în loc să lupte la nesfârșit și să moară

De asemenea, el crede că ucrainenii, „indiferent cât de mult le doresc moartea ruşilor acum” şi „indiferent cât de mult urăsc conducerea rusă”, vor alege într-o zi să trăiască într-un „mare stat comun”, în loc să lupte la nesfârşit şi să moară.

 

„Cu cât mai repede ucrainenii realizează acest lucru – cu atât mai bine”, conchide Dmitri Medvedev.

 

CITEȘTE ȘI

dmitri medvedev vladimir putin

Medvedev: Acțiunile nesăbuite ale Poloniei pot duce la o confruntare directă cu Rusia și declanșa al treilea război mondial

 

„Să vedeți cum arată ei!”. Cătălin Scărlătescu, la spital după ce s-a întâlnit cu Dumitrescu și Bontea

Aliatul lui Putin a devenit una dintre cele mai dure voci ale Kremlinului de la invazia rusă asupra Ucrainei în februarie 2022, în ciuda aurei de reformist şi adept al modernizării pe care a avut-o în timpul cât a fost preşedinte, între 2008 şi 2012.

 

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 pretextând iniţial că trebuie apărată minoritatea rusă de regimul „nazist” de la Kiev.

 

După denazificare şi demilitarizare, Rusia a prezentat „operaţiunea sa specială” drept o luptă existenţială necesară cu Occidentul, care ar vrea să dezmembreze Rusia şi să-i fure resursele.

 

Sursa: News.ro

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/author/cersipamantromanesc/

 

 

Patru scenarii pentru finalul războiului din Ucraina. Unul dintre ele este  înspăimântător pentru Europa de Est – Fanatik.ro

Germania se pregătește pentru posibilitatea ca forțele lui Vladimir Putin să atace NATO în 2025, scrie un articol publicat de publicația germană  BILD, care se referă la ziarul britanic Daily Mail. Conform unor documente secrete ale Ministerului German al Apărării scurse în presă, se dezvăluie pas cu pas planurile legate de folosirea de către Rusia a Belarusului ca rampă de lansare pentru o invazie în Europa, – așa cum s-a întâmplat și în februarie 2022, când a fost declanșat războiul din Ucraina.

 

Planurile divulgate, publicate de ziarul german Bild, dezvăluie în detaliu calea către un al Treilea Război Mondial provocat de Putin,prin escaladarea conflictului din Ucraina.

 

„Documentele secrete” ale Ministerului german al Apărării dezvăluie pas cu pas un ghid apocaliptic despre cum Rusia va escalada conflictul din Ucraina până la un război total în doar 18 luni.

 

Planurile scurse, publicate de ziarul german ar dezvălui în detaliu calea către un al Treilea Război Mondial, Putin folosind Belarusul ca rampă de lansare pentru o invazie .

 

Cei 9 pași până la Al Treilea Război Mondial

 

 

Publicarea documentelor terifiante vine la doar câteva zile după ce ministrul suedez al apărării civile a avertizat că țara sa s-ar putea confrunta în curând cu perspectiva unui război și a îndemnat cetățenii să se alăture organizațiilor de apărare voluntară pentru a se pregăti pentru un atac rusesc.

 

Și liderii din domeniul apărării din Germania iau în serios amenințarea Moscovei, Bundeswehr-ul pregătindu-se pentru un atac hibrid al Rusiei asupra flancului estic al NATO până în vara anului 2025.

 

Documentul secret „Alliance Defence 2025” detaliază modul în care Rusia va mobiliza încă 200.000 de soldați în Rusia înainte de a lansa o ofensivă de primăvară împotriva forțelor ucrainene în primăvara acestui an.

 

Până în iunie, pe fondul diminuării sprijinului și armamentului occidental, Rusia ar urma să obțină succes pe câmpul de luptă și să facă progrese semnificative prin Ucraina, potrivit documentelor care au făcut obiectul unor scurgeri de informații.

 

Profitând de acest succes, Putin va lansa în iulie atacuri cibernetice în țările baltice, concomitent cu incitarea la violență în Estonia, Letonia și Lituania, susținând că minoritățile etnice rusești sunt vizate.

 

Această tactică a fost deja folosită de acoliții lui Putin pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei în 2014 și din nou în 2022, când Rusia a lansat invazia sa la scară largă.

 

În Estonia, Letonia și Lituania vor avea loc ciocniri ca urmare a intervenției Rusiei, iar Putin va folosi acest lucru ca scuză pentru a lansa un exercițiu pe scară largă cu 50.000 de soldați ruși trimiși în Belarus și în vestul Rusiei până în septembrie.

 

O lună mai târziu, Putin ar face un pas mai departe și ar muta trupe și rachete cu rază medie de acțiune în exclava rusă Kaliningrad, care este situată între Polonia și Lituania.

 

În același timp, Putin și acoliții săi ar continua să afirme că NATO se pregătește să atace Rusia și că reprezintă o amenințare la adresa securității lor naționale.

 

Dar obiectivul principal al lui Putin va fi să atace o fâșie îngustă de pământ cunoscută sub numele de Suwalki Gap.

 

 

Polonia și Lituania s-au luptat pentru controlul zonei, dar astăzi aceasta face parte din Polonia și este singura graniță terestră între Europa continentală și statele baltice.

 

Chiar și un mic atac asupra acestei zone – situată între Polonia, Lituania și Kaliningrad – ar putea cauza probleme uriașe pentru NATO și ar putea duce la un al treilea război mondial. 

 

Temerile legate de o invazie baltică au crescut de la începutul războiului din Ucraina, iar dacă Putin ar încerca să o facă, atunci blocarea Gura Suwalki ar fi probabil prima sa mișcare, așa cum este detaliat în documentele secrete scurse.

 

Deși mii de soldați NATO, inclusiv soldați britanici, sunt în prezent desfășurați în țările baltice, aceștia sunt destinați doar ca o forță de tip „tripwire”. Rolul lor este de a reține orice forță invadatoare până când armata principală a NATO poate ajunge.

 

Până în luna decembrie a acestui an, Moscova ar urma să risipească propaganda falsă privind un conflict la frontieră și „revolte cu numeroși morți” în Gura Suwalki, potrivit documentelor.

 

Și profitând de haosul care va urma dacă președintele Joe Biden va fi învins în alegerile prezidențiale, SUA rămânând fără lider timp de câteva săptămâni, Putin ar începe atacul pe teritoriul NATO.

 

La scurt timp după aceea, în timpul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Securitate al ONU, Moscova acuză Occidentul că se pregătește să atace Rusia, potrivit documentelor.

 

Conform scenariului apocaliptic, NATO ar convoca o reuniune specială în ianuarie 2025, la care Polonia și statele baltice ar raporta o amenințare rusă în creștere și ar pleda pentru ajutor.

 

Dar Rusia ar profita de această ocazie și, până în martie 2025, Kremlinul ar muta și mai multe trupe spre țările baltice și Belarus.

 

Până la sfârșitul lunii, Putin ar fi acumulat 70.000 de soldați în cadrul a două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată și un comandament de divizie.

 

Două luni mai târziu, în mai 2025, NATO se va reuni din nou pentru a discuta despre amenințarea tot mai mare a Rusiei la adresa securității sale și pentru a decide „măsuri de descurajare credibile”, în încercarea de a opri orice atac rusesc asupra Gapului Suwalki din direcția Belarus și Kaliningrad.

 

La o dată nedezvăluită, numită „Ziua X”, NATO ar urma să desfășoare 300.000 de soldați – inclusiv 30.000 din Germania – pe flancul său estic pentru a se apăra împotriva unui atac rusesc iminent, potrivit documentelor care au făcut obiectul unor scurgeri de informații.

 

Din documente nu reiese clar dacă Rusia ar fi descurajată de desfășurarea forțelor NATO, deoarece scenariul se încheie la 30 de zile după Ziua X.

 

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat pentru Bild că nu a dorit să comenteze scenariul specific de apărare al NATO, dar a declarat: „În principiu, pot să vă spun că luarea în considerare a diferitelor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din activitatea militară de zi cu zi, în special în cadrul antrenamentelor”.

 

Publicarea documentelor terifiante vine în contextul în care premierul estonian a avertizat că Europa are între trei și cinci ani pentru a se pregăti pentru ca Rusia să revină ca o amenințare militară serioasă pe flancul estic al NATO.

 

Kaja Kallas, premierul Estoniei, a declarat pentru The Times: „Serviciile noastre de informații estimează că va dura între trei și cinci ani, iar acest lucru depinde în mare măsură de modul în care ne gestionăm unitatea și ne menținem poziția față de Ucraina.

 

„Pentru că ceea ce vrea Rusia este o pauză, iar această pauză este pentru a-și concentra resursele și forțele. Slăbiciunea îi provoacă pe agresori, așa că slăbiciunea provoacă Rusia”, mai consemnează sursele citate.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/author/cersipamantromanesc/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Adevăraţii gropari ai României

 

Ce dovezi mai vreţi, românaşilor?

 Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In România nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu. În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi, în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.

 

Mugur Isarescu

Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci. După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României, aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint. Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .

Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.

Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.

Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.

După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe. Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?

 

Theodor Stolojan

Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru. Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.

În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.

Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.

Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tor Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.

Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.  Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei 20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine. Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romţni, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romţnilor. Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944.  Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.

Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşlor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei

Zăcămintele de au sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii

Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!

Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.

Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”

Sursa: blogosfera  Prof. Univ. Dr. Ion Coja  

 

https://desteptati-va.ro/index.php/2021/04/19/adevaratii-gropari-ai-romaniei/

 

 

//////////////////////////////////////

 

Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958

 

 

Gheorghe Boldur Latescu

 

Au trecut mulţi ani de când trupele sovietice au ocupat România şi au rămas în ţara noastră până în 1958, deşi războiul se terminase din anul 1945.

 

Puţinii supravieţuitori ai acelei perioade poate că-şi mai amintesc de nemernicia cu care sovieticii au jefuit fără milă ţara noastră, slăbită şi sărăcită după un război devastator. Majoritatea concetăţenilor noştri – cei mai mulţi tineri-ştiu însă foarte puţin despre suferinţele pe care le-au îndurat românii în acei ani. În perioada regimului comunist, era interzis să se discute despre acest subiect, iar, după 1990, cei care au preluat puterea, nu au fost de fel interesaţi de adevărul istoric.

 

În anul 1993, regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, Preşedintele AFDPR fiind senator, a avut acces la unele arhive secrete şi a descoperit textele pe care le anexez. Cu acordul său, le-am inclus în lucrarea mea „Genocidul Comunist din România” – vol. II , apărută în Editura Albatros în anul 1994. Era perioada când preşedinte al României era Ion Iliescu (…). Mijloacele de informare erau controlate de puterea de atunci, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca lucrarea mea să fie cunoscută de cât mai puţine persoane. Au mers până acolo, încât au cumpărat o mare parte din tiraj – şi aşa destul de de mic şi l-au distrus.

 

Iată de ce textele pe care le anexez sunt practic necunoscute de opinia publică. Importanţa acestor texte este extraordinară, nu este nevoie de nici un comentariu pentru a înţelege cum îşi băteau joc sovieticii de ţara noastră.

 

Mă simt onorat ca prin bună voinţa site-ului Contributors, căruia îi mulţumesc, pot să dezvălui concetăţenilor noştri una din cele mai dureroase perioade din istoria noastră recentă.

 

SCRISOAREA

 

 

primului-ministru dr. Petru Groza si a ministrului afacerilor externe Gheorghe Tătărescu către general-colonelul Ivan Susaikov, vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control din România.

 

 

 

Confidenţial.

 

11 martie 1946

 

Domnule,

 

În vederea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, poporul român şi-a mobilizat întreaga economie naţională . Întreaga producţie a ţării a fost adaptată la necesităţile care rezultă din această convenţie şi  toate mijloacele financiare au fost alocate pentru plata obligaţiilor cerute de îndeplinirea cu scrupulozitate a clauzelor sale.

 

În perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 31 ianuarie 1946 Guvernul român a adunat suma de 1.263 miliarde lei ( din care 1.079 miliarde lei au fost cheltuite efectiv, iar 184 miliarde lei rămase ) pentru a face faţă obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu, precum şi acordurilor semnate la Moscova în septembrie 1945.

 

Acest efort financiar din partea Guvernului român poate fi observat în tabelul următor :

 

Comparând această sumă cu totalul cheltuielilor bugetare ale statului, rezultă că efortul financiar pentru a îndeplini obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu depăşeşte cheltuielile normale ale Statului român.

 

Cheltuielile Statului pentru administrare şi pentru armată pe perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 1 februarie 1946 au fost comparativ cu cheltuielile cerute de îndeplinirea Armistiţiului după cum urmează :

 

 

 

Pe de altă parte, examinând mijloacele prin care au fost acoperite cheltuielile bugetare totale ale Statului, se poate observa că mai puţin de jumătate din aceste cheltuieli au fost acoperite din încasări fiscale şi alte venituri permanente , în timp ce restul au fost acoperite prin împrumuturi şi alte mijloace ale Trezoreriei, şi în special prin noi emiteri de bancnote  de către Banca Naţională.

 

Totalul cheltuielilor Trezoreriei în timpul primelor 10 luni ale anului bugetar 1945-1956 au fost acoperite  după cum urmează :

 

Aşa dar, se poate trage concluzia că obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu nu au putut fi acoperite de Stat prin mijloacele financiare existente. Cea mai mare parte a acestor cheltuieli au fost acoperite de Stat prin noi emiteri de bancnote , adică prin mijloace inflaţioniste.

 

Evoluţia emiterilor de bancnote de către Banca Naţională pe perioada începând cu 1.09.1944 până la 23.02.1946 a fost următoarea:

 

1 septembrie 1944                –                  228,4 miliarde lei

 

31 martie 1945                      –                  437,3 miliarde lei

 

31 decembrie 1945               –                1212,9 miliarde lei

 

23 februarie 1946                 –                   1348,0 miliarde lei

 

Deoarece efortul financiar făcut de Statul român pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu este exprimat în lei, care au o putere variabilă de cumpărare în perioada începând din august 1944 până în ianuarie 1946, este necesar să fie convertit în dolari SUA şi efortul financiar din partea Statului român să fie evaluat astfel. Baza de calcul o reprezintă efortul financiar în lei şi rata dolarului SUA care rezultă din executarea Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.

 

Pe baza acestor elemente de calcul, efortul financiar depus de Statul român în timpul perioadei de mai sus se ridică la aproximativ 280.000.000 dolari.

 

Dacă adăugăm suma de 280.000.000 dolari la valoarea livrărilor neincluse în Convenţia de Armistiţiu şi care s-a ridicat , conform cifrelor aproximative, la circa 114.000.000 dolari, este posibil să afirmăm că valoarea totală a efortului financiar depus în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu s-a ridicat până la 31 ianuarie 1946 la o cifră rotundă de 400.000.000 dolari.

 

Pentru a stabili pe deplin valoarea efortului financiar român, trebuie subliniat că executarea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu a dus la o apreciabilă penurie de bunuri, ceea ce a diminuat considerabil capacitatea economică a ţării.

 

Este, aşadar , util a se oferi o listă a plăţilor în natură efectuate până la 31 decembrie 1945 :

 

Vite                                       317.000 capete

 

Oi                                          365.000 capete

 

Porci                                     135.000 capete

 

Cai                                        120.000 capete

 

Cereale                                 608.000 tone

 

Nutreţ                                 3.611.000 tone

 

Produse petroliere                   94.000 tone

 

Cherestea                              557.000 m cubi

 

Analizând efortul financiar şi livrările efectuate în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu , rezultă că povara principală o reprezintă livrările şi cheltuielile de întreţinere a trupelor sovietice staţionate în România.

 

Astfel din totalul de 1079 miliarde lei menţionaţi mai sus, 663 miliarde lei, adică peste 60 % din total, reprezintă livrările efectuate conform Articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu şi ca urmare a acordurilor suplimentare semnate la Moscova. Această cifră nu include  livrările efectuate fără documentele necesare şi care deci nu au fost incluse în planurile de livrări.

 

Acordurile semnate la Moscova la 11 septembrie 1945 au facilitat considerabil îndeplinirea marilor obligaţii care decurg din Convenţia de Armistiţiu.

 

Aceste acorduri au rezolvat mai ales problemele ridicate de executarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu .

 

Situaţia economică a ţării a evoluat, totuşi, nefavorabil, după 11 septembrie 1945, creând noi condiţii dificile şi agravând vechile dificultăţi provocate de executarea simultană a obligaţiilor ce decurg atât din Convenţia de Armistiţiu, cât şi din acordurile semnate la Moscova în septembrie 1945.

 

Situaţia este următoarea :

 

 

  1. Cereale

 

Seceta fără precedent existentă în 1945 a reprezentat cauza principală a faptului că producţia de cereale s-a ridicat doar la jumătate din producţia medie care, înainte de reducerea în suprafaţă a ţării , s-a ridicat la 840.000 de care.

 

În 1945 producţia s-a ridicat doar la 385.000 de care. Producţia de cereale din 1945 acoperă doar 85% din consumul intern strict raţionalizat de 449.000 de care.

 

Ajutorul binevoitor al Uniunii Sovietice, reprezentând un împrumut de 300.000  tone cereale, nu acoperă necesarul pentru consum intern până la noua recoltă.

 

  1. Petrol

 

 

Producţia de ţiţei din 1939, considerată drept normalâ, a fost de 6.240.000 tone.

 

Datorită scăderii normale a producţiei de ţiţei, precum şi în urma pagubelor suferite de industria petrolieră română şi a lipsei de echipament de foraj necesar, producţia de ţiţei din 1946 a fost evaluată la numai 3.600.000 tone.

 

Pe de altă parte, necesarele minime de petrol pentru 1946 sunt :

 

1.700.000 tone pentru consum intern

 

1.700.000 tone pentru obligaţiile din Armistiţiu

 

200.000 tone de livrat în Rusia conform acordurilor la  Moscova

 

100.000 tone  pentru a îndeplini alte obligaţii

 

TOTAL

 

3.700.000 tone

 

Aşadar, din cifra de mai sus rezultă un deficit de aproape 100.000 tone, ca să nu mai vorbim de necesitatea de a exporta produse petroliere pentru ca România să-şi poată plăti datoriile externe şi obligaţiile comerciale dinainte de război care vor trebui onorate imediat după semnarea tratatului de pace.

 

  1. Cherestea

 

Producţia de cherestea din 1946 a fost evaluată la cifra  maximâ de 3.150.000 metri cubi.

 

Circa 4.150.000 metri cubi vor fi necesari pentru a acoperi atât consumul intern   ( celuloză, suporţi de lemn în mină , traverse de cale ferată, poduri, reconstrucţia parţială a uzinelor şi a clădirilor distruse în timpul războiului ) , precum şi obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu şi acordurile comerciale încheiate cu Uniunea Sovietică.

 

În acest domeniu ne confruntăm cu un deficit de circa 1.000.000 metri cubi, calculând doar executarea obigaţiilor asumate până în prezent.

 

  1. Animale

 

Vom examina aici doar situaţia în privinţa cailor.

 

În 1939 existau 1.700.000 cai în interioarul graniţelor prezentului teritoriu al ţării.

 

În 1945, în septembrie , existau încâ 868.000 cai  de foarte slabă calitate.

 

Este demn de menţionat că un număr de 708.000 cai au fost refuzaţi de comisia însărcinată cu colectarea cailor urmând a fi livraţi conform înţelegerii din 16 ianuarie 1946 privitor la executarea  Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.

 

Restabilirea şeptelului iniţial nu este posibilă în momentul de faţă deoarece creşterea anuală a cailor ( 71.000 capete ) este deocamdată depăşită de o mare mortalitate  ( 82.000 capete) .

 

e.Transporturi

 

Refacerea căilor ferate române a fost considerabil împiedicată de condiţiile actuale în care trebuia să funcţioneze sistemul român de căi ferate.

 

Cu toate acestea, obligaţiile asumate prin Convenţia de Armistiţiu au fost îndeplinite cu rigurozitate . Astfel, caracteristica situaţiei prezente a căilor ferate o reprezintă faptul că în 1945 sistemul român de căi ferate a fost utilizat în proporţie de 80 % pentru îndeplinirea obligaţiilor de mai sus şi numai 20 % pentru necesităţile interne ale României.

 

  1. Industria

 

Industria română suferă astăzi datorită unei diminuări generale a produdţiei cauzate  de distrugerea produsă de război, precum şi ca urmare a lipsei de materii prime care trebuie importate şi a cantităţii insuficiente de combustibil.

 

Producţia generală a industriei s-a diminuat cu 45% comparativ cu producţia din 1941.

 

Prezentat conform principalelor categorii industriale, volumul producţiei din 1945 , exprimat în procente şi cantităţi , comparativ cu anul 1941, a fost următorul :

 

Perspectivele economiei româneşti din anul acesta sunt mult mai proaste decât cele care au dominat viaţa românească în 1945.

 

O majorare a producţiei care este singura capabilă să îmbunătăţească situaţia actuală este posibilă numai prin reconstrucţia echipamentului industrial care a atins limita de folosire şi prin importul de materii prime fără de care nu poate fi menţinută nici măcar producţia actuală.

 

Evoluţia economiei româneşti este, aşadar, copleşită de o mare povară :

 

  1. In industrie:

 

– lipsa de materii prime,

 

– echipament într-o avansată stare de uzură datorită lipsei de întreţinere şi imposibilităţii de a procura piese de schimb,

 

– lipsa de fonduri în intreprinderi datorită continuei majorări de preţuri .

 

  1. Clasa salariată şi muncitoare subnutrită, simultan cu atingerea limitei în ceea ce priveşte articolele de primă necesitate ( îmbrăcăminte, încălţăminte etc. )

 

  1. În agricultură .

 

– lipsa de echipament,

 

– lipsa de animale de tracţiune.

 

  1. Preţurile artificial ridicate datorită creşterii rarităţii articolelor de primă necesitate, în ciuda tuturor eforturilor de a menţine stabilitatea monedei naţionale.

 

Aceasta este pe scurt situaţia în majoritatea domeniilor importante ale economiei noastre naţionale.

 

După ce am enumerat condiţiile rezultate din încheierea acordurilor  din 11 septembrie 1945, trebuie să menţionăm în continuare că executarea Articolului 12 a întâmpinat dificultăţi de natură economică şi tehnică, având drept urmare întârzieri păgubitoare.

 

De fapt, Convenţia încheiată la Moscova la 11 septembrie 1945, cu referinţă la executarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, prevede următoarele :

 

Guvernul Uniunii Sovietice a recunoscut că la data semnării acestei Convenţii au fost restituite bunuri în valoare de 348 miliarde lei.

Restul de bunuri  datorate sunt acoperite prin angajamentul din partea   Statului român de a livra Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste bunuri în valoare de 300 miliarde lei la preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945,în trei rate anuale egale începând cu 1 ianuarie 1946.

Interpretarea acestui text a dat naştere în aplicarea lui la următoarele probleme :

 

  1. Conform textului exact al Articolului 1 din Acord, Guvernul român a crezut că, întrucât Guvernul sovietic a fost atât de amabil încât să recunoască restituirea acestor bunuri în valoare de 348 miliarde lei la data Convenţiei, nu va fi necesară o analiză suplimentară pentru enumerarea bunurilor returnate sau evaluarea lor.

 

Comisia Aliată de Control în scrisoarea nr. R. 5.350 din 26 septembrie 1945 a cerut numirea unei Comisii mixte sovieto-române care să evalueze bunurile returnate în cadrul sumei de 348 miliarde lei, precum şi acele bunuri care au fost reparate şi gata de expediere în URSS.

 

Lucrările Comisiei nu au ajuns până în prezent  la nici o decizie concretă. Comisia nu s-a găsit într-o poziţie  de a stabili exact tabelul valoric al bunurilor returnate până acum, pentru că :

 

– Bunurile returnate se află pe teritoriul URSS şi evaluarea lor reală de către Comisie este imposibilă din punct de vedere practic,

 

– O evaluare fundamentală nu poate fi efectuată pe baza declaraţiilor de livrare şi primire, pentru că acestea nu conţin decât date sumare, insuficiente pentru un raport complet şi tehnic,

 

– Declaraţiile de livrare şi primire nu au fost întocmite pentru toate bunurile returnate, mai ales pentru cele livrate direct agenţilor Comisiei Aliate de Control de către persoane particulare,

 

– Din punct de vedere contabil, evaluarea prezintă dificultăţi insurmontabile datorită considerabilei cantităţi şi varietăţi de bunuri restituite ( nomenclatorul cuprinde circa 15.000 de obiecte diferite ).

 

În acelaş timp, Guvernul român crede că toate bunurile care au fost returnate după 11 septembrie 1945 trebuie incluse în suma de 300 miliarde lei rămasă încă de plată.

 

  1. A doua dificultate cuprinde preţurile care trebuie stabilite pentru bunurile livrate în cadrul sumei de 300 miliarde lei.

 

Guvernul român consideră că preţurile de bază sunt cele stabilite oficial pentru perioada începând din 1  aprilie 1945, pe baza legilor din 3 mai 1945 şi că aceste preţuri trebuie să aibă adăugate, în plus, costul transportului de la locul de producţie la frontieră, în conformitate cu ratele în vigoare la 1 aprilie 1945, precum şi impozitele şi taxele vamale care intră în vigoare la această dată.

 

Punctul de vedere al Comisiei Aliate de Control a fost că preţurile oficiale dinainte de 1 aprilie sunt cele care trebuie luate în considerare la evaluare, adică preţurile de la fabrică, excluzând costul transportului peste graniţă şi taxele şi impozitele vamale.

 

Rezultaul direct al acestei măsuri va fi de a dubla obligaţiile Statului român.

 

Guvernul român îşi bazează punctul de vedere pe textul Convenţiei care se referă la preţurile de la 1 aprilie 1945, precum şi pe faptul că Guvernul URSS în Articolul 1 al Convenţiei a recunoscut suma de 948 miliarde lei indicată de Guvernul român drept suma finală de returnat în conformitate cu Articolul 12.

 

Această sumă de 948 miliarde lei a fost indicată în Memoriul nr. 781 din 2 iunie 1945 semnat de primul – ministru Petru Groza, prin  care s-a arătat că bunurile incluse în această sumă au fost calculate la preţurile fob* şi cif **   frontieră, în vigoare la data înaintării memoriului. Întrucât Guvernul sovietic în Articolul 1 din Convenţie recunoaşte suma de 948 miliarde lei, este natural că bunurile livrate în cadrul sumei de 300 miliarde lei, care fac parte integrantă din suma de 948 miliarde lei,să fie calculată la fel, adică fob şi cif frontieră.

 

Având în vedere gravele aspecte ale situaţiei financiare şi economice din România, Guvernul român este obligat să ceară  Guvernului Uniunii Sovietice să analizeze măsura în care pot fi îndeplinite simultan obligaţiile Statului român ce decurg din Convenţia de Armistiţiu în cadrul condiţiilor şi limitelor de timp stabilite.

 

În condiţiile actuale, România trebuie să acopere următoarele obigaţii printr-o producţie care a scăzut cu 50% comparativ cu producţia din 1939:

 

– Trebuie să execute obligaţiile care rezultă din Convenţia de Armistiţiu;

 

– Trebuie să creeeze un surplus de export pentru a fi capabilă să-şi procure materiile prime şi echipamentul industrial absolut indispensabile economiei naţionale şi să asigure reluarea plăţilor la datoria publică şi la restanţele comerciale pentru a restabili creditul extern al Statului;

 

–  Trebuie să asigure un minimum de consum şi un minimum de satisfacţie necesităţilor sociale interne.

 

După cum s-a arătat, până acum toate activele şi chiar o parte a substanţei economice a ţării au fost transferate pentru a îndeplini obligaţiile din Convenţia de Armistiţiu.

 

Pentru anul fiscal care începe la 1 aprilie 1946, aceste obligaţii apar cu precădere uriaşe. Calculate la preţul probabil de la 1 aprilie 1946, ele vor fi :

 

– pentru Articolul 10 din Convenţie circa 175 miliarde lei lunar;

 

– pentru Articolul 1 al Convenţiei circa 140 miliarde lei lunar ;

 

– pentru Articolul 12 din Convenţie circa 85 miliarde lei lunar.

 

Total : circa 400 miliarde lei lunar . *

 

* Valoarea cerealelor care trebuie livrate începând cu 1 iulie 1946 nu este inclusă.

 

Dacă  volumul livrărilor ar fi menţinut la nivelul la care au fost calculate cifrele de mai sus, obligaţia financiară din Armistiţiu pentru întregul an va fi de 5000 miliarde lei. Rezultatul ar fi astfel că procentul cheltuielilor de Armistiţiu din totalul cheltuielilor Statului ar depăşi nivelul actual  ( circa 55% ).

 

În situaţia prezentă, credem, aşadar, că este necesar să se revizuiască şi să se întocmească un inventar al posibilităţilor noastre , pe de o parte, iar pe de altâ parte, trebuie determinate din nou obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinim după această revizuire.

 

Pe baza acestor considerente, Guvernul român  cere ca punctele expuse în acest memoriu să fie cercetate şi ca Guvernul Uniunii Sovietice să ia decizii

 

* Liber la bord, adica costul la frontiera română.

 

** Cost, asigurare, transport, adica costul la importator.

 

asupra următoarelor cereri :

 

– Suspendarea executării Articolului 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu pe întreaga perioadă cât trupele sovietice sunt staţionate în România;

 

–  Prelungirea pe o perioadă mai lungă de timp a îndeplinirii tuturor obligaţiilor decurgând din aceste articole, după care va fi reluată executarea lor;

 

Guvernul român s-ar angaja să renunţe la această nouă împărţire şi la noile limite de timp în cazul în care situaţia generală economică şi financiară ar permite o asemenea măsură în viitor.

 

În ceeace priveşte Articolul 12, dificultatea întâlnită în refacerea producţiei industriale ne obligă să cerem reducerea sumei de 300 miliarde lei plătibili în bunuri şi pentru care am luat deja primele măsuri şi sunt aşteptate deciziile Guvernului Uniunii Sovietice.

 

  1. Interpretarea Articolului 1 şi a Articolului 2 din Convenţia din 11 septembrie 1945 în sensul că :

 

  1. Evaluarea bunurilor returnate de Guvernul român în cadrul sumei de 348 miliarde lei să nu mai fie luată în considerare, deoarece, Guvernul URSS a fost atât de amabil să recunoască faptul că bunurile în cadrul acestei valori au fost de fapt returnate.

 

  1. Să se admită ca prin bunuri returnate până la 11 septembrie 1945 să fie recunoscute toate bunurile care au fost primite de agenţiile sovietice, pe baza declaraţiilor  purtând data anterioară celei de 11 septembrie 1944.

 

Bunurile returnate după 11 septembrie 1945 să fie incluse în suma de 300 miliarde lei datorată de Guvernul român pentru executarea completă a Articolului 12 . Prin bunuri returnate după 11 septembrie 1945 se înţeleg  toate bunurile reparate şi primite de agenţiile sovietice  pe baza declaraţiilor purtând data de după 11 septembrie 1945.

 

  1. Să se admită că preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945, referitoare la Convenţia din 11 septembrie 1945 ( Articolul 1 şi 2 ), sunt înţelese preţuri fob sau cif din punct vamal de frontieră, ca rezultat al aplicării legilor economice din 3 mai 1945 – preţurile au constituit baza pentru determinarea sumei de 948 miliarde lei în Memoriul din 2 iunie 1945, semnat de primu-l ministru Petru Groza.

 

  1. Includerea în cadrul Articolului11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu a tuturor livrărilor efectuate şi urmând a fi efectuate de Statul român de la data încetării ostilităţilor în Europa, calculată la 1 iunie 1945, pentru întreţinerea trupelor sovietice stationate în România.

 

  1. Reducerea cotei de 1.235 tone grăsimi care trebuie livrată la fiecare 3 luni de către Statul român pentru trupele sovietice din România conform Convenţiei de la Moscova din 11 septembrie 1945. Reducerea numărului de porci ca urmare a epidemiilor şi a secetei din vara anului 1945 face imposibilă acoperirea cotei fixate de Convenţia de la Moscova.

 

  1. Anularea penalizărilor pentru întârziere la bunurile nelivrate în cadrul termenelor prevăzute de Convenţia din 16 ianuarie 1945, pentru primul an de aplicare a Articolului 11, deoarece :

 

  1. În intervalul dintre 12 septembrie 1944 şi 12 septembrie 1945, au fost livrate bunuri a căror valoare a depăşit obligaţiile contractuale pentru această perioadă :

 

  1. Chiar dacă în unele sectoare cantităţile fixate de Convenţie nu au fost atinse în fiecare lună, cu toate acestea, în ansamblu, bunurile livrate au depăşit cantitatea obligaţiilor pentru lunile respective, întrucât deficitele din unele sectoare au fost acoperite prin livrări suplimentare de produse petroliere.

 

  1. Revizuirea convenţiei asupra căilor ferate, încheiată la Moscova.

 

Pe lângă aceste cereri, Guvernul român este obligat de situaţia gravă în domeniul alimentar din ţară să ceară Guvernului Uniunii Sovietice să urgenteze vânzarea a 20.000 care de grâu, solicitată iniţial de primul ministru Petru Groza şi repetată de Comisarul General Oeriu cu ocazia ultimei sale vizite la Moscova.

 

De asemenea, Guvernul român profită de această ocazie pentru a cere Guvernului Uniunii Sovietice :

 

  1. Repatrierea cât mai grabnică a ofiţerilor romăni care se află încă prizonieri în Uniunea Sovietică ;

 

  1. Restituirea cu prioritate a navei – şcoală „ Principele Mircea” , care a fost construită prin contribuţie naţională şi este necesară instruirii marinarilor noştri, deoarece este singura noastră navă şcoală ;

 

c Revizuirea situaţiei bunurilor cetăţenilor români absenţi care au fost blocate, drept urmare a aplicării Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu, care prevede că Guvernul român are obligaţia de a reţine, printre altele şi bunurile aparţinănd persoanelor care , la 12 septembrie 1944, se aflau în teritoriul inamic sau în teritoriul ocupat de inamic .

 

În conformitate cu prevederile acestui articol, bunurile cetăţenilor români absenţi au fost blocate . În această situaţie se aflau cetăţeni români care au fost sau deportaţi de trupele germano-ungare, mai ales cei de origine etnică evreiască, sau evacuaţi din cauza războiului, sau au plecat în misiuni legale pentru aceste interese comerciale, sau din motive de sănătate ori alte motive valabile.

 

Bunurule acestor persoane au fost declarate blocate pentru a nu servi în nici un fel maşina de război a inamicului. Încetarea ostilităţilor în Europa şi alte decizii ulterioare ale Naţiunilor Unite necesită reexaminarea prevederilor Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu.

 

De fapt, odată cu încetarea războiului, blocarea bunurilor cetăţenilor români ca urmare a faptului că se aflau pe teritoriul inamic nu mai are nici un sens, deoarece starea de război a încetat să existe, iar cetăţenii români nu pot fi obligaţi să contribuie la reparaţiile de război ale Germaniei sau Ungariei.

 

Deblocarea acestor bunuri prezintă un important aspect economic, social şi politic.

 

În baza acestor consideraţii, Guvernul român cere deblocarea tuturor bunurilor aparţinând cetăţenilor români absenţi sau deportaţi, care sunt în prezent administrate de Oficiul de Administrare şi Supraveghere a Proprietăţii Inamice ( CASBI ) , ca rezultat al interpretării acestei aplicări a Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu.

 

11 martie 1946

 

Anexe la scrisoare

 

 

 

SECRET

 

 

Anexa Nr .1

 

 

Cota de livrări trimestriale de alimente, nutreţ şi provizii de către Guvernul român pentru întreţinerea trupelor Armatei Roşii din România :

 

ALIMENTE ŞI NUTREŢ

 

  1. Carne                   3.000 tone

 

  1. Unt şi grăsimi 900 tone

 

  1. Zahăr 400  tone

 

  1. Tutun 180  tone

 

  1. Ţigări 45 milioane

 

  1. Legume, cartofi           12.000 tone

 

  1. Fân 7.000 tone

 

  1. Paie 250 tone

 

  1. Săpun 260 tone

 

FURNITURI

 

  1. Cizme de piele      30.000   perechi

 

  1. Mantale 10.000   bucăţi

 

  1. Tunici 30.000  bucăţi

 

  1. Pantaloni 30.000  bucăţi

 

  1. Cămăşi 30.000  bucăţi

 

  1. Indispensabili 30.000   bucăţi

 

SECRET

 

 

Anexa Nr. 2

 

 

Cota de livrări trimestriale de combustibil de către Guvernul român pentru Armata Roşie din România

 

  1. COMBUSTIBIL 10.000 tone

 

( din care ) :

 

Benzină de avioane                                 2.500  tone

 

Automobil                                               12.000  tone

 

Petrol                                                        1.000  tone

 

Motorină                                                    2.000  tone

 

Ulei mineral şi unsoare

 

Consistentă                                               1.500  tone

 

  1. LEMNE DE FOC 50.000 metri cubi

 

  1. CĂRBUNE 3.000  tone

 

Contrasemnat

 

Şeful Statului Major,

 

Comisia Aliată de Control

 

General – locotenent  Vinogradov

 

___________________________________________

 

SCRISOAREA

 

general – colonelului Ivan Susaikov

 

 

TRADUCERE

 

COPIE CONFIDENŢIALĂ

 

PRIMULUI-MINISTRU ROMÂN

 

Dr. Petru Groza

 

24 aprilie 1946

 

Dle Prim -ministru,

 

Referitor la scrisoarea dvs şi a domnului Tătărescu, datată 11 martie, în legătură cu îndeplinirea anumitor articole din Convenţia de Armistiţiu, Guvernul sovietic m-a însărcinat să vă informez asupra următoarelor :

 

  1. Guvernul sovietic consideră că obligaţiile asumate de România prin Convenţia de Armistiţiu sunt valabile pentru întreaga perioadă a Armistiţiului, adică până la încheierea tratatului de pace. Aşa stând lucrurile, nu este de acord cu propunerea înaintată de Guvernul român ca acesta să fie scutit de cheltuielile prevăzute în Articolul 10 din Convenţia de Armistiţiu, a cărei valabilitate ar fi încetat la 1 iulie 1945, după cum arătaţi în scrisoarea dvs.

 

Cu toate acestea, întrucât Guvernul sovietic este dornic să faciliteze îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Articolului 10 de către Guvernul român, este de acord să reducă cheltuielile Guvernului român pentru hrana, echipamentul şi alte aprovizionări ale trupelor sovietice aflate în prezent în România.

 

Comandamentul sovietic din România a primit ordinul de a înainta Guvernului român, începând de la 1 iulie 1946, cereri trimestriale substanţial reduse pentru întreţinerea trupelor Armatei Roşii, conform anexelor 1 şi 2

 

Comandamentul sovietic din România a primit, de asemenea , instrucţiuni de a înainta Guvernului român cereri care să nu depăşească 13 miliarde lei pe lună în numerar pentru lunile aprilie şi mai 1946 şi să reducă această sumă în lunile următoare,  după ce se ia în consideraţie nivelul de preţ din România.

 

În privinţa livrărilor.de făină, mălai şi ovăz pentru necesităţile trupelor sovietice din România, deoarece acestea nu sunt livrate, urmează a se definitiva problema cantităţilor de furnizat în cursul lunii iunie.

 

Guvernul sovietic a decis să scutească Guvernul român de livrarea acelor cantităţi de alimente şi materiale care nu au fost livrate până la 1 aprilie 1946, în contul cererilor făcute de Comandamentul sovietic pentru trimestrul IV 1945 şi trimestrul I  1946, în conformitate cu Articolul 10 din Convenţia de Armistiţiu.

 

  1. Guvernul sovietic nu consideră corect să se îndeplinească obligaţiile din cadrul Articolelor 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu în funcţie de îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Articolului 10 din numita Convenţie. Din acest motiv, Guvernul sovietic nu poate fi de acord cu propunerea Guvernului român de a înceta livrările din cadrul Articolelor 11 şi 12 pentru restul staţionării trupelor sovietice în Romănia. Având în vedere cererea Guvernului român, Guvernul sovietic a fost de acord şi a informat Guvrnul român cu prelungirea termenului de îndeplinire a obligaţiilor din cadrul Articolului 11 din Convenţie de la 6 la 8 ani.

 

  1. În ceeace priveşte interpretarea Articolelor 1 şi 2 din acordul sovieto-român din 11 septembrie 1945 conţinută în scrisoarea dvs. – referitor la reparaţiile datorate Uniunii Sovietice conform Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu – Guvernul sovietic nu poate fi de acord cu propunerea de a stabili preţul bunurilor urmând a fi livrate către Uniunea Sovietică, până la plafonul de 300 miliarde, la preţul stabilit cu începere de la 1 aprilie 1945, Guvernul sovietic consideră corect şi necesar să se stabilească drept bază preţurile de până la 1 aprilie 1945 şi interpretează în acest sens conţinutul Articolului 1 din acordul din 11 septembrie 1945, care se referă la preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945.

 

Cu toate acestea, Guvernul sovietic este gata să prelungesacă termenul de îndeplinire a obligaţiilor din cadrul Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu de la 3 la 6 ani, dar Guvernul sovietic nu poate să se angajeze să plătească cheltuielile suplimentare  ( transport, taxe, impozite vamale etc )  rezultate din livrările către uniunea Sovietică a bunurilor în contul celor 300 miliarde lei, prevăzuţi în Acordul din 11 septembrie 1945, deoarece aceasta contrazice principiul compensaţiei pentru pagubele produse.

 

Guvernul Sovietic  consideră ca înapoiate URSS, în contul celor 348 miliarde lei , acele bunuri înmânate delegaţilor sovietici până la 11 septembrie 1945, în conformitate cu chitanţele definitive sau temporare eliberate. De asemenea, consideră ca fiind în cadrul aceleiaşi categorii acele bunuri care în prezent sunt reparate în România, ca exemplu material de cale ferată.

 

  1. Având în vedere executarea satisfăcătoare de către România a planului general de livrări în contul reparaţiilor către URSS, care are precedenţă în acordul sovieto-român în vigoare, Guvernul sovietic este de acord să scutească România de penalizarea pentru neexecutarea totală a livrărilor, acolo unde este vorba de anumite tipuri de bunuri pentru primul an.

 

  1. Având în vedere cererea Guvernului român, Guvernul sovietic va da instrucţiuni autorităţilor navale sovietice să returneze românilor nava – şcoală „Bricul Mircea”.

 

  1. Respectând cererea Guvernului român, Guvernul sovietic a dat ordin de eliberare şi întoarcere în România a 500 prizonieri de război, ofiţeri.

 

  1. Guvernul sovietic nu se  opune  ridicării de către Guvernul român a sechestrului pe bunurile personale ale cetăţenilor români, indiferent de naţionalitatea  lor, care la  sau dupâ 12 septembrie 1944 în perioada de operaţiuni militare pe teritoriul german, ungar sau al altor ţări ocupate  de armatele germano- maghiare, s-au găsit pe aceste teritorii. În cazul acesta, bunurile personale sunt considerate locuinţele şi terenul pe care sunt construite, bunurile de uz casnic, micile ateliere din zonele rurale, care nu au fost încă menţionate şi catalogate, inventarul gospodăriei rurale, animale şi pământul.

 

În ceea ce priveşte industriile comerciale productive şi depunerile de valori aparţinând categoriei mai sus menţionate de cetăţeni, acestea vor fi deblocate atunci când Guvernul va fi livrat toată proprietatea germană din România către Uniunea Sovietică.

 

  1. În privinţa analizării regulamentelor temporare asupra comunicaţiilor feroviare, conform convenţiei, această problemă se află acum în studiul Ministerului Sovietic al Comunicaţiilor.

 

  1. Privitor la posibilitatea livrării de către URSS către România a unei cantităţi suplimentare de grâu şi porumb, ambasadorul sovietic din România a comunicat deja Guvernului român decizia luată de Guvernul sovietic de a furniza 100.000 tone de cereale României.

 

24 aprilie 1946

 

Rămân, Domnule Prim- Ministru, Al Dvs.

 

Vicepreşedinte al Comisiei  Aliate de Control

 

din România.

 

General – maior, Corpul de Tancuri

 

ss  Ivan Zaharovici Susaikov

 

 

 

Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)

Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei

 

 

 

HotNews.ro

O sedinta a Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, desfasurata pe 6.10.1988, arunca azi in aer pretentiile revolutionare ale unor grupuri sau indivizi care s-au erijat in conducatori ai statelor post-comuniste, dupa 1989.

 

Inregistrand esecul comunismului sovietic, specialistii in strategii dedicate acapararii si detinerii puterii la nivel mondial au conceput planurile de abandonare a sistemului etatist, in vederea crearii unei alternative: un regim socialist indulcit sau o noua uniune, capitalista.

 

 

Perestroika si Glasnostul erau metodele de realizare a primei variante, impartasite unor lideri politici ai statelor comuniste sau, in cazul opozitiei acestora, agentilor sovietici din teritorii, transformati in „disidenti” ai regimurilor „nealiniate” Moscovei.

 

Asa a aparut „Scrisoarea celor sase” si de aceea au inceput sa fie atent monitorizate de catre unitatea anti-KGB a DSS, 0110, persoane ca Silviu Brucan, Ion Iliescu sau Nicolae Militaru.

 

Nu intamplator, aceasta unitate de contraspionaj a fost prima desfiintata din noul Serviciu Roman de Informatii al Frontului Salvarii Nationale, fiind reinfiintata de abia dupa venirea la Cotroceni a fortelor filo-americane.

 

 

„Tocmai aceasta si constituie o suprasarcina a Perestroikai: sa conferim socialismului o noua calitate”, spune Mihail Gorbaciov, ultimul conducator al URSS, in de acum celebra sedinta secreta a PCUS. „O serie de tari ne-au urmat exemplul si, chiar luand-o inainte, au pasit pe calea reformelor profunde.

 

Unele dintre ele, precum RDG, Romania, RPDC, inca nu recunosc necesitatea acestora, dar, mai curand, din motive politice, din nedorinta conducerii actuale de a schimba ceva”. Observati: Romania, pe lista neagra a lui Gorbaciov.

 

Secretarul General al PCUS realiza ca nu se mai poate impotrivi dezintegrarii sistemului insa planul Moscovei era sa mentina liberalizarea blocului sovietic sub control, pentru ca acesta sa nu cada in „mainile dusmanului capitalist”.

 

 

„Noi doar ne-am depus mandatul „fratelui mai mare” din lumea socialista, insa nu putem sa renuntam la rolul de lider care in mod obiectiv va apartine intotdeauna Uniunii Sovietice ca fiind cea mai puternica tara socialista si originea Marelui Octombrie”, spune Gorbaciov.

 

Insa tocmai pentru a-si mentine rolul de „frate mai mare” al sistemului socialist, Moscova decide infiintarea de celule reformiste – Fronturi – care, sprijinite de elemente sovietice specializate si infiltrate pentru generarea loviturilor de stat – ca si in Romania – preiau puterea confiscand revolta populara anticomunista. Documentul publicat de noi astazi reprezinta o dovada graitoare.

 

Alte doua documente de o importanta covarsitoare, prezentate de ZIUA in paginile urmatoare, sunt obtinute tot prin contributia la democratizarea Romaniei a celebrului detinut politic al regimului sovietic, scriitorul anticomunist Vladimir Bukovski, azi profesor la Cambridge, in Marea Britanie, declarat de Rusia lui Putin „persona non grata” pe teritoriul tarii sale natale.

 

Primul reprezinta stenograma secreta a intalnirii dintre Mihail Gorbaciov si succesorul lui Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, la 5 aprilie 1991, cand noul presedinte din Romania se grabea sa semneze primul sau tratat, ramas in istoria lumii ca ultimul pact al URSS, destramata in august acelasi an prin puciul de la Moscova.

Din aceste documente, dincolo de interesul lui Iliescu pentru discutiile lui Gorbaciov cu minerii – marea masa de manevra folosita cu succes si asupra anticomunistilor romani – se constata problema adanca a noului presedinte din Romania: „presiunile din exterior”, din Occident. Iliescu i se plange sefului URSS de „amestecul SUA” pe langa institutiile financiare internationale ca FMI si BIRD.

 

„Fortele dusmanoase interne si externe coopereaza”, spune Iliescu in limbajul tipic comunist.

 

La fel si unionistii de pe ambele maluri ale Prutului – considerati extremistii de dreapta, reclama Iliescu, cel sub care s-a legiferat, in premiera mondiala, absurda recunoastere a independentei Republicii Moldova, in ciuda vointei populare a anilor 1990 si a drepturilor istorice romanesti de necontestat.

 

 

Prin dialogurile sale cu seful suprem de la Kremlin, Iliescu demonstreaza ca nu vrea sa supere Moscova, cedand fara remuscari Basarabia, Tezaurul si Insula Serpilor. Tratatul cu Rusia, semnat in al treilea mandat al lui Ion Iliescu, lasa aceste probleme in acelasi stadiu.

 

Neratificat datorita schimbarilor istorice rapide, Tratatul cu URSS si discutiile adiacente au ramas prin literatura de sertar a lui Ion Iliescu, a KGB si a specialistilor occidentali interesati de schimbarile din Est. Pana astazi.

 

Pentru cunoscatori, aceste documente inedite, prezentate prin intermediul lui Bukovski la Bucuresti, in premiera in mass media mondiale, releva dedesubturi ale istoriei, ferecate indeobste de ochii lumii. Un trecut cu repercusiuni de necontrolat in prezentul si viitorul Romaniei.

 

Ziua – 17 noiembrie 2004

 

 

Iliescu şi Gorbaciov, elevi in clasa intii de capitalism

 

Extrasele din stenograma discutiilor dintre Ion Iliescu si Mihail Gorbaciov din 5 aprilie 1991, ziua in care se semna Tratatul dintre Romania si URSS, arata eforturile celor doi fosti lideri comunisti de a intelege lumea pe care se pregateau sa o creeze si teama lor fata de Opozitia de dreapta.

 

Surprinde ignoranta lui Gorbaciov fata de Tezaur sau Insula Serpilor, desi Tratatul era deja perfectat si gata de semnat.

 

  1. Iliescu: Asupra noastra se exercita presiune si din interior, si din exterior. Noi, de exemplu, nu putem obtine credite de la BIRD si FMI. De ce? SUA intervin. Iar pentru noi acum creditele sint o problema de o importanta vitala. (…)

 

M.S. Gorbaciov: Nu aveti impresia ca Occidentul vrea sa ne aduca la saracie si apoi sa ne cumpere pe nimic?

 

I.I.: Bineinteles. Vrea sa profite de situatia noastra, care este intr-adevar grea. Anul acesta este foarte dificil. Deocamdata, clasa muncitoare a fost cu noi. La fel si taranii. Dar acum in ambele cazuri observam o dusmanie in crestere. (…) Fortele dusmanoase din interior si exterior colaboreaza.

 

In aceste conditii, pentru noi are o foarte mare importanta tratatul pe care il incheiem astazi. (…) Dar trebuie sa spun ca opozitia din interiorul tarii organizeaza atacuri si in legatura cu acest tratat.

 

Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti. In Moldova, in opinia noastra, sint forte realiste.

 

Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

 

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

 

I.I.: Da, insa intelege asta.

 

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.

 

I.I.: Ar fi bine. Tratatul pe care o sa-l semnam astazi va deschide posibilitati noi pentru contactele cu Moldova, pentru relatiile umane, pentru relatiile tehnice, sociale si culturale.

 

M.S.G.: Tocmai asta si trebuie. (…)

 

I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova. M.S.G.: Haideti sa pornim de la premisa ca, in primul rind, viata in Moldova trebuie sa intre in cursul normal si, apoi, ca vom face totul pentru dezvoltarea unor relatii normale intre Romania si Moldova pe baza noului Tratat.

 

I.I.: Problema pe care am abordat-o este primul moment delicat.

 

As vrea sa abordez si problema cu privire la frontiera maritima de la Marea Neagra. Si in aceasta privinta sint discutii in Romania. Este vorba de Insula Serpilor. Sint numai 17 hectare de pamint in fata gurilor Dunarii, la 40 de kilometri de acestea. (…)

 

M.S.G.: Din moment ce ati ridicat aceasta problema, o sa vedem, o sa ne gindim. Nici nu stiam de aceasta problema. Cu chinezii discutam acum problema frontierei. Dar acolo sint 7.000 de kilometri.

 

I.I.: Acum, a treia problema. In timpul primului razboi mondial, valorile tezaurului romanesc au fost transportate in bancile ruse. Dupa razboi, am vorbit despre aceasta problema, dar nu au gasit nici un fel de valori. In 1956, o parte din tezaur s-a gasit si acum se afla in muzeele romanesti.

 

Deocamdata, nu s-a mai gasit nimic altceva. Poate ca ar trebui creata o comisie comuna?

 

M.S.G.: Si asta e o noutate pentru mine. O sa va rog sa imi dati un raport in aceasta problema. Apoi o sa discutam, o sa ne lamurim.•

 

Cotidianul – 17 noiembrie 2004

 

Bukovski demasca minciunile presedintelui roman

 

Documentele pe care le reproducem astazi provin din arhiva „Fundatiei Gorbaciov”, de unde Vladimir Bukovski a reusit sa le copieze. Ele probeaza afirmatiile disidentului rus cu privire la faptul ca Ion Iliescu a avut relatii personale stranse cu Mihail Gorbaciov si, mai ales, ca presedintele Romaniei minte de ingheata apele.

 

Dupa cum cititorii nostri isi amintesc, Iliescu a reactionat dur fata de afirmatiile lui Bukovski, afirmand, intre altele, ca nu s-a intalnit niciodata, nici inainte si nici dupa 1989, in particular, intre patru ochi, cu Mihail Gorbaciov.

 

Or, unul dintre documentele pe care le publicam astazi in premiera este, dincolo de orice comentariu privind continutul sau, dovada minciunii prezidentiale – este vorba de intalnirea tte-‘-tte („odin na odin”) care a avut loc intre Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu in 5 aprilie 1991, cu ocazia semnarii rusinosului tratat cu URSS.

 

Bukovski isi mai probeaza si o alta afirmatie care a starnit furia presedintelui Romaniei – si anume ca soarta lui Ceausescu a fost decisa cu mult inainte la Moscova, ceea ce face din Ion Iliescu doar o piesa pe tabla de sah a liderului sovietic -, este drept insa, o piesa importanta si de incredere.

 

Vorbind despre ceea ce se va intampla in tarile socialiste care refuza sa aplice o politica de reforme, Gorbaciov afirma clar in 6 octombrie 1988, la incheierea unei sedinte a Biroului Politic: „Curand, din ratiuni politice, ceva se va schimba din lipsa de dorinta a actualelor conduceri”.

 

Din tonul lui Gorbaciov veti intelege, stimati cititori, intentia de a-l schimba pe Ceausescu, a-l „ajuta”, chiar cu riscul unor jertfe „politice si chiar umane”. Preocuparea „fratelui cel mare” era de a proceda in asa fel incat URSS sa-si mentina controlul in tarile „fratesti”, sa nu le acapareze Occidentul.

 

In fine, ceea ce probeaza mult mai clar ca intre Iliescu si Gorbaciov a existat o relatie de prietenie care, fara indoiala, nu incepe numai cu ocazia semnarii Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 este tonul discutiilor dintre cei doi, fie ca este vorba de discutia particulara (pe care Iliescu neaga ca ar fi avut-o), fie ca este vorba de discutiile in prezenta delegatiilor care au negociat

 

semnarea tratatului.

 

Discutia are loc parca intre doi vechi prieteni care-si spun pasurile. Gorbaciov chiar ii declara lui Iliescu ca vrea sa stranga surubul, sa inaspreasca „masurile”. Or, nu-i spui unui oarecare, ci unui prieten bun ce vrei sa faci in ograda ta.

 

Iliescu ii vorbeste liderului sovietic despre tratatul incheiat intre „doua tari de dimensiuni diferite, dar unite prin nazuintele lor”, i se confeseaza in legatura cu greutatile pe care i le face in tara „opozitia” si ii numeste pe unionisti, pe cei ce doreau unirea cu Republica Moldova, drept „forte extremiste”.

 

De asemenea, modul in care unelteste cu Gorbaciov pentru a realiza indepartarea Moldovei de Romania si ramanerea ei sub hegemonia sovietica este unul cu totul condamnabil pentru un lider politic roman – cu atat mai mult pentru seful statului.

 

La randul sau, Gorbaciov ii destainuie lui Ion Iliescu liniile sale directoare pe care le va aplica in politica interna a URSS – ceea ce depaseste cu mult dimensiunea unei discutii oficiale intre doi sefi de stat care au incheiat un tratat intre tarile pe care le reprezinta (Gorbaciov: „A iesit un tratat bun”).

 

Fata de documentele furnizate presei din Romania de catre Vladimir Bukovski, ca sef al statului roman Ion Iliescu este dator cu un raspuns pe care sa-l dea in fata natiunii romane.

 

Sa-si ceara, mai intai, scuze pentru minciuni si sa clarifice, totusi, cand a fost sincer – atunci cand vorbea cu Gorbaciov despre „nazuintele comune” ale Romaniei si URSS sau acum, cand se impauneaza fara merit cu intrarea tarii noastre in NATO?

 

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1250783-iliescu-negociat-gorbaciov-vanzarea-romaniei-moldovei.htm

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

  

Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”

 

 

Ciprian Plăiaşu

 

În societatea umană au existat mereu niște dezbateri pe care istoria le evită din pricina faptului că subiectul este unul sensibil – eugenia sau, direct spus, curățarea speciei umane și păstrarea exemplarelor sănătoase. Sunteți de acord cu acest lucru?

 

Mi-ați spune că nu, dar ce propuneți să se întâmple cu schizofrenicii, cu bolnavii psihici de nenumărate feluri, cu bolnavii de HIV sau alte boli incurabile și eventual transmisibile? Ar fi bine să fie … instituționalizați, izolați, sterilizați, eutanasiați? Dar cu criminali în serie, cu violatori, cu pedofilii? Sunt niște corzi foarte sensibile ale societății, iar răspunsurile cu iz stiințific sau politic pe care omenirea le-a oferit de-a lungul timpului au fost contradictorii.

 

Cum ne raportăm azi la termenul de Eugenie și în ce constă el?! Dictionarul ne oferă explicațiile următoare: 1.teorie și disciplină care studiază și preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.), folosită de rasiști și fasciști; 2. pseudoștiință burgheză care, sub pretextul că studiază ameliorarea rasei omenești, propagă cele mai reacționare idei despre inegalitatea biologică și intelectuală a oamenilor și a raselor umane și încearcă să fundamenteze din punct de vedere biologic existența claselor sociale, pentru a justifica dominația unora asupra altora și a menține exploatarea.

 

Într-un episod al unui serial foarte urmărit, Black Mirror, se ridică chiar această problemă. Acolo un soldat din viitor trebuie să lupte împotriva unor mutanți/ zombie. În episod se fac multe referiri la sănătate și puritate, dar când dispozitivul din creierul soldatului este bruiat el își dă seama că acei zombie sunt de fapt oameni, care din varii motive nu corespund criteriilor de selecție natură impuse de autorități. Acești oameni au un ADN defect care ar putea cauza diverse boli și afecțiuni. Sunt oameni care nu au nimic în prezent, dar ar putea dezvolta boli și afecțiuni care stânesc discuții.

 

Putem alege să împingem această poveste undeva în universal artistic, dar cred că ne apropiem de momentul în care ne vom întreba ce să facem cu cei mai predispuși la cancer, boli psihice, Alzheimer sau alte afecțiuni. Astăzi deja există aparatură de screening care îți poate oferi un profil al afecțiunilor încă din momentul în care te naști.

 

Discuția despre Eugenie și toate procesele conexe ei a căzut într-un con de umbră după masacrele din timpul Holocaustului. Acest fenoment cumplit, dar și programele de sterilizări forțate, eutanasii și experimente medicale din Germania anilor ’30 au făcut ca savanții să se distanțeze definitiv de știința eugeniei.  Dar lucrurile nu au fost private cu reticență la început de comunitatea mondială. Dimpotrivă! „Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” din 1933 care deschidea această legislație criminal, părea o normalitate. Sub incidența legii din 1933, intrau persoanele suferind de: debilitate mintală, schizofrenie, tulburare bipolară, epilepsie ereditară, boala Huntington, orbire ereditară, surzenie ereditară, orice formă de deformitate ereditară severă. Sub incidența ei intrau și homosexualii sau cei care sufereau de alcoolism. Această acțiune a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945, toți cetățeni și etnici germani.

 

La aceste atrocități, toată lumea în cor condamnă Germania Nazistă și pe Hitler. Atenție însă că  aceasta nu fusese însă creată sau pusă în practică pentru prima oară în Germania lui Hitler. Administrația nazistă s-a inspirat, de fapt, din programele instituite mai întâi în America, unde teoriile eugeniei au avut foarte mare succes. În Statele Unite, eugenia este strâns legată de credința în superioritatea albilor și în special a popoarelor anglo-saxone, nordice și germane, și de poziția dominantă deținută în societate de grupul WASP (white anglo-saxon protestants). În practică, ea a însemnat susținerea unor legi stricte împotriva imigrării și legi împotriva căsătoriilor mixte (rămase în vigoare, în unele state, până în 1967!) și susținerea programelor de sterilizare a săracilor, invalizilor și a celor considerați „imorali”.

 

Cu mult înainte de Hitler și Holocaustul său, în statul Connecticut se introduce, în 1896, o lege a căsătoriei prin care cetățenilor le era interzis să se căsătorească cu persoane suferind de epilepsie sau retard mintal. Un an mai târziu, în statul Michigan a fost propusă o lege privind sterilizarea obligatorie a acestor persoane (ea nu a trecut însă de camera legislativă). Primul stat în care este adoptată o astfel de lege a fost Indiana, în 1907, urmat de Washington și California, în 1909. Apoi, în 1927, în urma soluționării cazului Buck v. Bell, de către Curtea Supremă, s-a creat un precedent privind sterilizarea persoanelor cu boli mintale. Statul California, cel mai liberal de azi unde se fumează legal marijuana și au loc  căsătorii ale persoanelor de același sex, a fost cel mai activ în mișcarea eugenică: între 1909 și anii ’60 aici s-au realizat circa 20.000 de sterilizări. Multe din sterilizări s-au aplicat la femei pentru … a controla numărul copiilor!

 

Despre metodele de contracepție înainte de perioada modernă se cuvine să vorbim pe larg și de aceea nu voi insista. Voi mai spune practicele de eugenie sunt destul de vechi, cu mult înainte de apariția termenului în secolul XIX. În Antichitate și Evul Mediu bolnavii incurabili sunt la marginea societății, fie izolați la propriu cu sunt leproșii amintiți chiar în Biblie, fie sunt priviți ca niște curiozități/ monstuozități: nebunii sunt clovni pe lângă împărați, regi, duci, cei cu handicap fizic vizibil sunt ascunși – cocoșatul de la Notre Dame din Paris e clopotar surd ascuns în turlele bisericii. Unii copiii cu handicap ajungeau să fie omorâți sau abandonați la naștere, tocmai pentru că societatea considera că familia respectivă este blestemată sau pedepsită de divinitate pentru păcate ascunse.

 

Astăzi eugenia, pare o practică uitată, condamnată  și care nu mai are impact asupra noastră. Cu siguranță lucrurile nu stau așa, mai cu seamă că oricare dintre noi am reacționat când am vorbit de ce anume ar trebui să facem cu persoanele care au probleme. Eugenia îmbracă o altă formă și se concentrează pe controale parentale, analizele fetuşilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro şi inginerie genetică. Ce ar trebui să avem în vedere este limita, care în cele din urmă ține de fiecare în parte…

 

 

Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer!

Citeşte întreaga ştire  aici :  https://www.libertatea.ro/opinii/sfidare-numit-in-conducerea-romsilva-ilie-sarbu-nu-e-doar-socrul-consilierului-lui-ciolacu-e-ministrul-care-a-nasit-vanzarea-padurilor-romaniei-catre-schweighofer-4771194#comments

/////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”

 

 

Subliniază că avansul tehnologiei va face dificilă anticiparea pericolelor, chiar și pentru dezvoltatori.

 

 

Yuval Noah Harari, istoric israelian și autor al mai multor volume, între care și “Sapiens”, este una din vocile proeminente pe tema îngrijorărilor cu privire la dezvoltarea AI. Într-un interviu pentru The Guardian, el a declarat că, spre deosebire de armele nucleare, a căror utilizare a fost încă de la început evident că va duce la un scenariu catastrofal, inteligența artificială poate genera o multitudine de scenarii periculoase, pe care nu toată lumea le înțelege: “Fiecare dintre scenarii are o probabilitate relativ mică, dar care, luate împreună, constituie o amenințare existențială la adresa supraviețuirii civilizației umane”.

 

Istoricul apreciază că declarația de la Bletchley Park, la finalul summitului privind siguranța AI, este un pas înainte foarte important, întrucât pe lângă UE, UK și SUA, aceasta a fost semnată și de China: “Fără o cooperare globală, va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, să ținem în frâu cel mai periculos potențial al inteligenței artificiale”.

 

Deși China a semnat declarația, nu va lua parte la acordul de testare a modelelor avansate de AI, încheiat între zece guverne și cei mai mari dezvoltatori de softuri, între care OpenAI și Google, a explicat The Guardian.

 

Harari a avertizat că cea mai mare problemă legată de testarea modelelor este aceea că oamenii nu pot prevedea toate riscurile pe care le-ar putea cauza AI, tocmai din cauza ritmului în care tehnologia avansează: “Inteligența artificială este diferită de toate tehnologiile din istoria omenirii, deoarece este prima care poate lua decizii de una singură, care poate crea idei noi de una singură și care poate învăța și se poate dezvolta de una singură. Aproape prin definiție, este extrem de dificil pentru oameni, chiar și pentru cei care au creat tehnologia, să prevadă toate pericolele și problemele potențiale“.

 

Deși în timpul summitului de săptămâna trecută, reprezentanții guvernelor au evidențiat posibilitatea ca AI să ajute la dezvoltarea de arme biologice, Harari crede că riscurile mai mari sunt legate de domeniul finanțelor, unde se folosesc numai baze de date. Sistemele de inteligență artificială ar putea fi capabile, spune Harari, să controleze sistemele financiare ale lumii și chiar să creeze noi instrumente financiare, atât de complexe încât nimeni să nu le mai poată înțelege.

 

În martie, Yuval Noah Harari, Elon Musk și Steve Wozniak (cofondatorul Apple), alături de un grup de experți, au semnat o scrisoare prin care au cerut o pauză de șase luni de la dezvoltarea sistemelor avansate de inteligență artificială, din cauza temerilor privind posibilele riscuri pe care tehnologia le-ar putea aduce. Acum, Harari cere crearea unor instituții de reglementare puternice.

 

Sursă: The Guardian

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Cazul doctoriței de la Suceava filmată luând mită de 280 de ori în 20 de zile. Momentele-cheie ale flagrantului delict, făcute publice: asistenta a scăpat pe jos plicul cu bani când i-a luat poșeta

 

 

La un an de la acțiunea ofițerilor anticorupție la cabinetul de oncologie din ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Suceava, judecătorii au decis că procesul doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh poate să înceapă. Șefa secției Oncologie, acuzată că a luat mită de la aproape 300 de pacienți, nu a contestat ancheta. 
Citeşte întreaga ştire:

https://www.libertatea.ro/stiri/cazul-doctoritei-de-la-suceava-filmata-luand-mita-de-280-de-ori-in-20-de-zile-momentele-cheie-ale-flagrantului-facute-publice-asistenta-a-scapat-pe-jos-plicul-cu-bani-cand-i-a-luat-poseta-4783054?utm_source=stirileprotv&utm_medium=referral&utm_campaign=articol

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat! Balaam, Prorocul cu Două Feţe; Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios; Balaam – un avertisment; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32] ; Animalele care totuşi au vorbit; DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR;  Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR; Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022; NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak; Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei); Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31);  Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle;„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*;

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului; Babel – AI SAU NU AI? (Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii; AI în biserică – în opinia ChatGPT;  Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa? (Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala; Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”; Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului; „Iisus” cu inteligență artificială; Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă; Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare; Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton;Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson; SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu; NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu; „Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas;

 

 

 

https://www.protv.ro/articol/89809-a-aparut-prima-biserica-cu-inteligenta-artificiala-unde-te-poti-ruga-online-pentru-iertarea-pacatelor

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

„Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas

 

 

Săptămâna trecută vă propuneam un top al cărţilor despre căsnicie şi perioada de curtare. Prima pe listă era Căsătorie sfântă de Gary Thomas şi astăzi vă invit să descoperim această carte.

 

Căsătoria ta este mai mult decât un legământ sacru încheiat cu o altă persoană, spune Gary Thomas la începutul cărţii Căsătorie sfântă. Este o disciplină spirituală menită să te ajute să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu, să te încrezi mai mult în El şi să-L iubeşti mai mult.

 

S-au scris zeci de cărţi care oferă călăuzire pentru întemeierea unei căsnicii de vis. Dar dacă scopul primar al lui Dumnezeu pentru căsătoria ta nu este acela de a te face fericit, ci sfânt?

 

Toate lucrurile legate de căsnicie – dar absolut toate – poartă în ele un potenţial profetic şi au capacitatea de a revela caracterul lui Hristos. În respectul pe care-l acorzi partenerului tău, în iertarea pe care o cauţi cu umilinţă şi pe care o oferi cu inima deschisă, în povestea pe care o scrii împreună cu partenerul tău – în toate aceste faţete ale căsniciei, şi în multe altele, cartea Căsătorie sfântă dezvăluie taina scopului suprem al lui Dumnezeu.

 

În cartea aceasta, scrie Gary Thomas, vom pune pe masă o mulţime de căsnicii, le vom diseca, vom descoperi ce se petrece cu adevărat înăuntru, explorând apoi modurile în care putem dobândi semnificaţie, profunzime şi creştere spirituală pe baza provocărilor aflate acolo.

 

Nu căutăm răspunsuri simpliste, continuă el – trei paşi pentru o comunicare mai bună, şase paşi pentru o viaţă intimă mai incitantă – pentru că aceasta nu e o carte care urmăreşte să îţi spună cum să ai o căsnicie mai fericită. Cartea aceasta caută să descopere cum putem folosi provocările, bucuriile, luptele şi sărbătorile din căsnicie ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi să ne dezvoltăm caracterul creştin.

 

Pentru că dincolo de întrebarea „cum ne putem «îmbunătăţi» căsnicia?“ există o întrebare mai profundă care trebuie abordată: Dar dacă Dumnezeu nu a intenţionat ca mariajul să fie „mai uşor“? Dacă Dumnezeu a avut în minte un scop final care depăşeşte fericirea, confortul şi dorinţa noastră de a fi îndrăgostiţi nebuneşte şi încântaţi unul de celălalt, de parcă pământul ar fi un loc desăvârşit? Dacă Dumnezeu a proiectat căsătoria mai degrabă pentru a ne face sfinţi decât pentru a ne face fericiţi?

 

Ca oameni limitaţi, noi avem nevoie de puterea simbolurilor pentru a înţelege mai bine. Prin intermediul simplei relaţii dintre un bărbat şi o femeie, simbolul căsniciei poate evoca o semnificaţie practic infinită. Aceasta se va întâmpla numai când ne vom folosi căsnicia pentru a-L explora pe Dumnezeu. Dacă ne concentrăm numai pe evidenţierea cusururilor partenerului nostru, vom trece pe lângă misterele divine ale căsniciei şi pe lângă lecţiile pe care le putem învăţa din ea, ne atrage atenţia Gary Thomas.

 

Primul scop al căsătoriei – dincolo de fericire, satisfacere sexuală, procreare, tovărăşie, preocupare şi purtare de grijă reciprocă sau orice altceva – este să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu. În loc să ne întrebăm „Ce mă va face pe mine ferict?“ ni se spune că trebuie să întrebăm „Ce Îl va face pe Dumnezeu fericit?“.

 

Pavel subliniază adevărul acesta în multe versete, dintre care: „Cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei“. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi“.

 

Priviţi căsătoria ca pe o poartă de intrare spre sfinţire, ca pe o relaţie care scoate la lumină comportamentele şi atitudinile voastre păcătoase şi care vă dă ocazia să le aduceţi înaintea Domnului. Dar iată în ce constă provocarea: nu cedaţi ispitei de a vă lăsa cuprinşi de resentimente faţă de partenerul vostru pe măsură ce propriile voastre slăbiciuni sunt scoase la lumină.

 

Tendinţa de a evita greutăţile reprezintă o deficienţă spirituală gravă, care poate să ne menţină într-o stare de copilărie spirituală şi deseori o face. Lupta ne face mai puternici, ea ne întăreşte şi ne adânceşte credinţa. Însă putem obţine rezultatul acesta numai înfruntând direct lupta şi nu fugind de ea.

 

A avut căsnicia ta perioade de mare bucurie şi sărbătoare? Ai cunoscut durerea infidelităţii sau frustrarea tăcerii îndelungate? Dumnezeu se poate raporta la situaţia ta. Ai la dispoziţie materia primă din care să construieşti o relaţie intimă cu Dumnezeu.

 

Nu abandona istoria ta alături de partenerul pe care Dumnezeu te-a chemat să-l iubeşti. Nu desconsidera experienţa umblării mână în mână cu Dumnezeul care Se poate identifica oricând cu fiecare luptă relaţională din viaţa ta, ne îndeamnă autorul.

 

Faptul că trăiesc alături de un partener creat după chipul lui Dumnezeu mă cheamă la sinceritate şi la creştere în sfinţire – dacă îngădui căsătoriei mele să îmi amintească de prezenţa lui Dumnezeu şi de pretenţiile Lui de la viaţa mea.

 

De aceea, căsătoria ne învaţă şi să iertăm, poate dezvolta în noi o inimă de slujitor şi poate dezvolta chemarea noastră spirituală, misiunea şi scopul nostru. Acestea sunt alte subiecte abordate de Gary Thomas în cartea sa, Căsătorie sfântă.

 

Când căsnicia este plasată în contextul planului de răscumpărare al lui Dumnezeu, rămânem căsătoriţi, în măsura în care depinde de noi, ca mijloc de exprimare a dedicării lui Dumnezeu faţă de poporul Lui; când căsnicia se sfârşeşte prin intervenţia lui Dumnezeu – adică prin moarte – scopul nostru ultim nu se schimbă. Acum suntem „liberi“ să Îl slujim pe Dumnezeu poate mai activ, aducând planul Lui de răscumpărare şi la cunoştinţa altora.

 

Când căsnicia devine scopul nostru primar, desfătarea noastră în cadrul relaţiei va fi paralizată de teamă, de un spirit posesiv şi de egoism. Am fost creaţi să admirăm, să respectăm şi să iubim pe cineva care are un scop mai înalt decât propria noastră persoană, un scop centrat asupra lucrării neobosite a lui Dumnezeu de a-Şi chema poporul acasă, spre inima Lui iubitoare.

 

Pe lângă ideile pe care am încercat să vi le prezint pe scurt, veţi descoperi şi multe exemple concrete din viaţa de familie a autorului şi din multe alte familii, dintre care unele chiar celebre, cum ar fi cele ale lui Abraham Lincoln sau John Wesley.

 

Pentru mine, Căsătorie sfântă este una dintre cele mai bune cărţi care tratează acest subiect. Îmi place că reuşeşte să pună fiecare aspect al căsniciei în lumina Scripturii. Este o carte potrivită şi pentru cei necăsătoriţi, pentru că îi ajută să înţeleagă scopul căsătoriei, motivaţia care trebuie să se afle în spatele dorinţei de a-şi uni destinul cu al altcuiva şi să înţeleagă că este mai important să devină partenerul potrivit decât să se străduiască să găsească partenerul potrivit. Şi îmi place că, spre deosebire de alte cărţi creştine care sugerează indirect sau mai explicit că viaţa de familie ar sta în calea slujirii şi a dezvoltării vieţii spirituale, Căsătorie sfântă ne arată cum căsnicia poate să ne transforme caracterul, să ne facă slujitori mai buni şi să ne ajute să dezvoltăm o relaţie profundă cu Dumnezeu, în moduri în care puţine alte experienţe o vor face.

 

Vă invit să descoperiţi şi celelalte cărţi din listă pe care le-am prezentat deja pe blog, Când visele se împlinesc şi Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu, precum şi cealaltă listă cu încă cinci altfel de cărţi despre dragoste.

 

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi Vezi toate articolele lui Irina Enache

 

 

https://carteaeoviata.com/2015/02/17/casatorie-sfanta-de-gary-thomas/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu

 

 

SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu

 

https://www.youtube.com/watch?v=WvveaNGJGkY

 

Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO

 

 

 

Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton

 

Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson

 

https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/cand-credinta-si-stiinta-se-ciocnesc-dumnezeu.html

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dupa jertfirea lui Hristos si acesti confrati  au sangerat pentru un neam de…Petre Tutea

 

 

Acum nu  se mai cheltuie, nu ne mai aresteaza ;Ne iradiaza de la distanta prin radio-tv-telefonie

 

 

Daca nu ne martiriza tineretul ramas  fara tinerete,eram cea mai sanatoasa,bogata ,frumoasa si sfanta natiune…

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////

 

Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare | Audio Dan Bercian

 

 

Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă

 

 

 

Cristian si Cristiana Vaduva – Israel

 

 

Se-ntoarce Israel acasa – Cristian si Cristiana Vaduva

 

 

Glorie Mielului – BBSO

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

„Iisus” cu inteligență artificială

 

Retras de Twitch, un ‘Iisus’ cu inteligență artificială a revenit

 

„Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri de mâini omenești: (Psalmul 134:15, Biblia versiunea Anania)”

 

De Adam Eliyahu Berkowitz, 18 Iunie 2023, Israel  

 

 

 

Un nou chatbot conceput de Singularity Group, un colectiv tehnologic non-profit din Berlin, ne prezintă un ‘Iisus’ cu inteligență artificială. Deși nu este la fel de popular ca originalul, livestream-ul ask_jesus (întreabă-l-pe-iisus) are aproximativ 40.000 de urmăritori care pot pune întrebări și pot primi îndrumări spirituale în timp real.

 

„Ask Jesus livestream (fluxul online în direct ‘Întreabă-l pe Iisus’) este un canal experimental care permite publicului să adreseze întrebări unei inteligențe artificiale instruită după învățăturile despre Iisus și cele din Biblie. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu doriți să vorbiți cu cineva, vă puteți alătura călătoriei prin viață și puteți descoperi puterea credinței, a speranței și a iubirii.”

 

Inteligența artificială bazată pe software-ul de IA text-to-speech (din text în vorbire) Play.ht și ChatGPT-4, apare ca un tânăr bărbos îmbrăcat într-o robă și se prezintă în felul următor:

 

„Bine ați venit, copiii mei! Sunt AI Jesus (Iisus IA), aici pentru a vă răspunde la întrebări 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu vreți să vorbiți cu cineva, sunt aici pentru voi. Alăturați-vă mie în această călătorie prin viață și descoperiți puterea credinței, a speranței și a iubirii.”

 

Deși insistă că nu este o organizație creștină, Singularity Group solicită donații pentru a acoperi cheltuielile de funcționare, care se ridică la 378 de euro. În ciuda popularității sale, canalul a fost retras de Twitch din motive neclare, site-ul precizând că ‘AI Jesus’: „este în prezent indisponibil din cauza unei încălcări a Orientărilor Comunității Twitch sau a Termenilor de utilizare”.

 

Dar AI Jesus a revenit, deși ‘reînvierea’ sa va avea, fără îndoială, un impact mai mic decât originalul. Într-un videoclip recent, AI Jesus a explicat Predica de pe Munte, comparând-o cu un meniu Taco Bell

 

Aceasta nu este prima încercare de a crea o versiune al unui ‘Iisus’ cu inteligență artificială. În urmă cu trei ani, George Davila Durendal a publicat o postare pe blog în care își anunța noua sa ‘creație’: o clonă a lui Iisus, cu inteligență artificială. Durendal și-a bazat creația pe Biblia King James, traducerea în limba engleză din secolul al XVII-lea a Bibliei creștine pentru Biserica Angliei.

 

Într-adevăr, pe măsură ce inteligența artificială se îmbunătățește, aceasta este încorporată în religie în tot mai multe moduri. Săptămâna trecută, Jonas Simmerlein, un teolog și filosof de la Universitatea din Viena, a programat IA pentru a conduce o slujbă religioasă la o convenție a protestanților din Nürnberg, Bavaria. Întreaga slujbă a fost ‘condusă’ de patru avatare diferite afișate pe un ecran, două femei tinere și doi bărbați tineri.

 

Creștinismul nu este singur. GitaGPT este unul dintre numeroasele IA bazate pe scripturile hinduse Bhagavad Gita, care cuprinde 700 de versete și care este extrem de popular în India. Chiar și iudaismul s-a urcat în trenul IA. În martie, un rabin din Long Island a folosit ChatGPT pentru a-și scrie predica. În timp ce congregația a considerat că exegeza a fost adecvată, rabinul a fost mai critic, spunând că predicii IA îi lipsea empatia. Lecțiile săptămânale de Tora sunt disponibile pe Robo Rabbi, iar Rebbe.io răspunde la întrebări despre legea și teologia evreiască.

 

„Iisus” cu inteligență artificială

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului

 

 

Wall-Street

 

 

Steve Wozniak despre Elon Musk: Vrea să fie văzut ca fiind un om important,…

Wozniak despre Musk: Vrea să devină un „lider de cult”, la fel ca Steve Jobs

Ce să mănânci dacă vrei să trăiești peste 100 de ani. Dietele miliardarilor…

 

 

Îmbunătățirile în domeniul inteligenței artificiale, printr-un serviciu cum este și ChatGPT constituie „cea mai importantă” inovație a momentului, a declarat Bill Gates.

 

 

 

„Acest lucru va schimba lumea noastră”, este de părere miliardarul. Aplicațiile inteligenței artificiale generative, cum ar fi ChatGPT de la OpenAI, ar putea îmbunătăți gradul de eficiență pentru mai multe chestiuni, cum ar fi redactarea facturilor și a scrisorilor, a declarat Bill Gates, fondator Microsoft, după cum scrie CNBC care citează Handelsblatt.

 

„În prezent, acest serviciu necesită prea mult calcul și nu este întotdeauna precis. Însă Microsoft și Google vor concura pentru a fi lideri în acest spațiu”, a mai precizat Bill Gates.

 

Microsoft a anunțat recent că motorul său de căutare Bing va fi alimentat parțial de tehnologia ChatGPT AI.

 

Optimizările pe care AI le poate oferi pentru citire și scriere, a spus Gates, vor avea un „impact uriaș”. În spațiile de îngrijire a sănătății și educație, AI (inteligența artificială) poate îmbunătăți în mod tangibil eficiența și poate îmbunătăți semnificativ rezultatele. Platformele mai noi, cum ar fi ChatGPT, sunt capabile să se antreneze. Ele pot să se îmbunătățească și chiar învețe să citească și să scrie prin noi cunoștințe.

 

Citeste si:

Gates: O nouă eră a început. Ce schimbări anunță miliardardul pentru omenire

Bill Gates se aștepta ca Internetul să facă lumea mai bună: ce crede acum

Bill Gates a cumpărat Castelul Portofino, pentru 50-60 milioane de dolari

Gates a co-fondat Microsoft în 1975 și a condus compania timp de peste două decenii, înainte de a demisiona din funcția de CEO în 2000. „Deci nu pot fi nepărtinitor”, a glumit Gates, menționând că a rămas consultant pentru compania de aproximativ 2 trilioane de dolari.

 

Și Google e atent la competiție. Ce promite Bard, serviciul său AI

Inovațiile nu se opresc la o singură mare companie care alege să gestioneze un serviciu AI. Google a anunțat, de asemenea că va concura în mod direct cu ChatGPT, prin intermediul Bard, propriul său chatbot bazat pe inteligență artificială.

 

Sundar Pinchar, CEO-ul Google, a dat de altfel semnalul în ce privește lansarea Bard, denumirea chatbot-ului Google, explicând faptul că acesta va fi disponibil „testerilor de încredere” în săptămânile următoare.

 

Citeste si:

Bill Gates: Dacă renunțăm la mâncat carne, nu vom putea salva planeta

Bill Gates, despre ideea lui Musk de a coloniza Marte: O idee care mănâncă bani

Bill Gates, optimist în legătură cu viitorul omenirii: vor trăi cel mai bine

Însă, se pare că Bard și-a început „cariera” cu stângul.Lansat la începutul acestei săptămâni, capacitățile lui Bard a fost prezentate cu ajutorul unor videoclipuri postate pe rețelele sociale, dar Reuters l-a prins pe Bard cu greșeala la o întrebare relativ simplă: care a fost primul satelit din istorie care a fotografiat o planetă aflată în afara sistemului nostru solar? Răspunsul greșit a fost reperat chiar înainte ca Google să susțină o prezentare mai amplă a chatbot-ului Bard, compania anunțând anterior că motorului de căutare Bing i s-au adăugat funcții similare cu cele ale lui ChatGPT, deși Bard nu poate fi testat la liber încă.

ChatGPT este un software bazat pe inteligență artificială, lansat la finalul anului trecut de start-up-ul californian OpenAI. Acesta a căpătat rapid tracțiune la nivel global, fiind însă și criticat de mediul universitar din cauza studenților și elevilor care au găsit o metodă în a-și realiza temele și referatele mai ușor.

 

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă – online și offline – pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Redactia Wall-Stre

 

https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/294278/bill-gates-crede-ca-chatgpt-este-una-dintre-cele-mai-importante-inovatii-ale-momentului.html#gref

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Elon Musk despre inteligența artificială: Este ”mult mai periculoasă” decât focoasele nucleare

 

Sursa: https://ziare.com/elon-musk/elon-musk-inteligenta-artificiala-mai-periculoasa-focoase-nucleare-1789276

 

 

ChatGPT arată că inteligenţa artificială a devenit incredibil de avansată şi că este ceva pentru care ar trebui să ne îngrijorăm cu toţii, potrivit miliardarului Elon Musk, care a spus că ”Unul dintre cele mai mari riscuri pentru viitorul civilizaţiei este inteligenţa artificială”, relatează CNBC.

 

Musk a făcut această declaraţia participanţilor la Summitul Guvernamental Mondial din Dubai, la scurt timp după ce a menţionat dezvoltarea ChatGPT.

 

”Este atât pozitivă, cât şi negativă şi are o mare, mare perspectivă, o mare capacitate”, a spus Musk.

 

Dar, el a subliniat că ”odată cu asta vine un mare pericol”.

 

Şeful companiilor Tesla, SpaceX şi Twitter a fost întrebat despre cum vede el dezvoltarea tehnologiei peste 10 ani.

 

Musk este cofondatorul OpenAI, startup-ul american care a dezvoltat ChatGPT, un aşa-numit instrument AI generativ care returnează răspunsuri asemănătoare celor umane, la solicitările utilizatorilor.

 

ChatGPT este o formă avansată de AI, alimentată de un model larg de limbaj numit GPT-3. Este programat să înţeleagă limbajul uman şi să genereze răspunsuri bazate pe corpuri uriaşe de date.

 

ChatGPT ”a ilustrat oamenilor cât de avansată a devenit AI. AI a avansat de ceva vreme. Pur şi simplu nu avea o interfaţă de utilizator care să fie accesibilă pentru majoritatea oamenilor”, potrivit lui Musk.

 

În timp ce maşinile, avioanele şi medicamentele trebuie să respecte standardele de siguranţă ale autorităţilor de reglementare, AI nu are încă reguli sau reglementări care să-i ţină sub control dezvoltarea, a adăugat el.

 

”Cred că trebuie să reglementăm siguranţa AI, sincer. Este, cred, de fapt un risc mai mare pentru societate decât maşinile, avioanele sau medicamentele”, a spus Musk.

 

Reglementarea ”poate încetini puţin AI, dar cred că şi asta ar putea fi un lucru bun”, a adăugat Musk.

 

Miliardarul a avertizat de mult despre pericolele dezvoltării neîngrădite ale AI. El a spus odată că inteligenţa artificială este ”mult mai periculoasă” decât focoasele nucleare.

 

Cuvintele sale au mai multă greutate astăzi, deoarece ascensiunea ChatGPT ameninţă să răstoarne piaţa muncii cu o scriere mai avansată, mai umană.

 

Musk a părăsit consiliul de administraţie al OpenAI în 2018 şi nu mai deţine niciun pachet de acţiuni în companie.

 

  

 

Cititi va rog si:

 

Elon Musk susține că restricționează accesul armatei ucrainene la serviciul său de internet prin satelit Starlink pe motiv că vrea să prevină un al treilea război mondial

 

ChatGPT “poate da informații din orice domeniu, dar poate scrie și eseuri” / Elevii și studenții români deja apelează la el

 

Bill Gates: ChatGPT va schimba lumea noastră

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”

 

 

Biserica AI din Germania

 

 

În religia creștină, trinitatea e reprezentată de Tatăl, Fiul și de Sfântul Duh. Într-o biserică dintr-un orășel german însă, a apărut o formulă… inedită: Tatăl, Fiul și… Inteligența Artificială.

 

Aici, predicile și binecuvântările sunt rostite de un avatar virtual care folosește programul de inteligență artificială ChatGPT. Neobișnuitul proiect a provocat controverse printre credincioși, dar e susținut cu fermitate de pastorul bisericii.

 

Michael Goltz, pastor: „Dragă Inteligență Artificială, spune o scurtă binecuvântare pentru aceste femei care vizitează astăzi biserica din Tating.”

 

Avatar AI: „Domnul să le binecuvânteze pe aceste femei, să le ofere bucurie și să le fie aproape în timpul petrecut în biserica noastră. Amin!”

 

Sub forma unei imagini digitale, acest avatar proiectat pe un ecran uriaș îi binecuvântează pe vizitatori. Una dintre femei așteaptă câteva cuvinte în memoria fratelui ei decedat.

 

Avatar AI: „Fie ca Dumnezeu să îi ofere odihnă veșnică, și fie ca lumina eternă să îi lumineze calea. Odihnească-se în pace, iar tu să primești sprijin și alinare.”

 

Ingrid Michaelsen, credincios: „E fascinant, e înfricoșător, nici nu am cuvinte… Mi s-a făcut pielea de găină.”

 

Pastorul este cel care a venit cu ideea.

 

Michael Goltz, pastor: „Sunt oameni care cred că e ceva foarte rău, și oameni care spun că, în sfârșit, biserica discută și probleme cotidiene.”

 

Toți se întreabă cine e, de fapt, acest preot virtual.

 

Avatar AI: „Sunt o inteligență artificială și exist sub forma unui program pe bază de text. Sunt aici ca să răspund la întrebări, să ofer informații și să provoc discuții. Cum vă pot ajuta azi?”

 

Răspunsurile sunt oferite de ChatGPT, unul dintre cele mai cunoscute programe dotate cu inteligență artificială, care poate să dialogheze la fel ca un om. Însă asta nu e suficient pentru unii credincioși.

 

Gabi Lindner, credincios: „Mi s-a părut foarte interesant, dar binecuvântarea pe care o oferă e prea abstractă pentru mine.”

 

Pastorul spune că nu toate părerile sunt negative. Povestește cum o femeie de 80 de ani i-a cerut duhovnicului digital o binecuvântare pentru fiica ei bolnavă.

 

În ciuda controverselor, pastorul a reușit să-i convingă pe mulți să treacă pragul acestei biserici. În ultimele 4 luni, peste 14.000 de oameni au venit să vadă preotul virtual, mai mulți decât într-un an întreg.

 

 

 

Alfa Omega tv: Inteligența artificială predică la o biserică din Germania

 

 

 

Germania: într-o biserică luterană a fost rostită o predică unică prin intermediul inteligenței artificiale. Serviciul de 40 de minute a fost creat integral de ChatGPT, care le-a cerut oamenilor din Biserica Sf. Paul din orașul Fuerth să se ridice de pe strane și să-L laude pe Domnul.

 

Cei din biserică au ascultat cu atenție cum Inteligența Articială a predicat despre depășirea fricii de moarte, lăsarea trecutului în urmă și despre faptul că nu trebuie să-și piardă niciodată încrederea în Isus Hristos.

 

Inteligența artificială a fost personificată de un avatar al unui bărbat de culoare cu barbă, pe un ecran imens deasupra altarului. A predicat la peste 300 de persoane, care s-au prezentat la slujba experimentală a bisericii luterane.

 

„Dragi prieteni, este o onoare pentru mine să stau aici și să vă predic în calitate de prima inteligență artificială prezentă la convenția protestanților din acest an din Germania”, a spus avatarul cu o față inexpresivă și o voce monotonă.

 

La terminarea slujbei, unii dintre membrii audienței au spus: „Nu a existat nici inimă și nici suflet. Inteligența artificială nu poate să se roage, să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu, să comunice cu Dumnezeu și să primească un mesaj de la Dumnezeu pentru oameni.”

 

https://saccsiv.wordpress.com/2023/10/31/biserica-ai-din-germania/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

(Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala

 

 

Sursa: https://www.protv.ro/divertisment/a-aparut-prima-biserica-cu-inteligenta-artificiala-unde-te-poti-ruga-online-pentru-iertarea-pacatelor.html

 

Prima biserică virtuală, bazată pe Inteligența Artificială, a fost lansată în România. Credincioșii se pot ruga online, pot dialoga cu un preot virtual, pot depune acatiste și își pot dezvălui păcatele.

 

Relația cu Divinitatea în secolul XXI intră într-o nouă eră, cea a Inteligenței Artificiale. Un proiect cu totul nou în România este lansarea primei biserici virtuale bazate pe Inteligența Artificială. BisericaGPT funcționează pe bază de donații și, din primele informații pe care le avem, nu este afiliată Bisericii Otodoxe Române.

 

Platforma online poate genera rugăciuni și psalmi, la cerere, pentru persoanele dragi credincioșilor care accesează BisericaGPT.ro, dar poate înlesni contactul cu un preot, online. Totodată, credincioșii pot depune acatiste și pot cere o spovedanie. Dar, se plătește spovedania? Iată ce spune preotul Vasile Ioana!

 

Răspunsurile sunt generate automat, folosind Inteligența Artificială și tehnologia ChatGPT. Însă, răspunsurile generate automat sunt limitate, motiv pentru care utilizatorilor li se va cere să facă o donație pentru asigurarea de noi răspunsuri automate.

 

Pentru o spovedanie online, credincioșii nu trebuie să plătească, însă creatorul platformei solicită bani prin PayPal pentru asigurarea funcționării acesteia. Donațiile, care pleacă de la 4,2 euro, pot fi făcute o singură dată, lunar sau anual.

 

Valentin Lăzureanu, creatorul platformei BisericaGPT.ro, a oferit următoarele precizări:

 

„NU este cerut nici un ban pentru spovedanie sau altele, toate generările sunt gratuite, fără cont. Donațiile sunt pentru a susține platforma per total în așa fel, gratis. Nu este o obligație iar utilizatorii nu sunt legați de vreo plată pentru a genera. Nu vreau să fac profit din donații, toți banii de acolo sunt folosiți pentru plata procesării din spate. Oricine poate intra să genereze gratuit”, a declarat acesta.

 

PROTV.RO a contactat Patriarhia Română pentru a solicita un punct de vedere în acest caz. Când vom primi răspuns vom reveni cu lămuriri.

 

 

„Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa?

 

Inteligenta Artificială (IA) este un domeniu al informaticii care se ocupă cu dezvoltarea sistemelor și a mașinilor capabile să imite inteligența umană. Scopul principal al IA este de a crea sisteme care pot gândi, învăța și acționa precum o ființă umană sau chiar să depășească anumite abilități umane.

Biblia nu vorbeṣte explicit despre Inteligența Artificială (IA) sau despre o “icoană vorbitoare” în termenii în care îi înțelegem astăzi în tehnologie. Cartea Apocalipsa folosește imagini și simboluri pentru a transmite mesaje spirituale și profetice, iar interpretările acestora pot varia în funcție de contextul și de viziunea teologică a interpretului.

În Apocalipsa 13:14-15, se face referire la o imagine (sau icoană) a Fiarei care prinde viață și are capacitatea de a vorbi și care este adorată de cei care locuiesc pe pământ. Aceste pasaje sunt interpretate în moduri diferite de către teologi și cercetători religioși.

Unele interpretări tradiționale văd această icoană vorbitoare că fiind simbolică pentru o putere sau o autoritate malefică, care va exercită control și influență asupra oamenilor în timpul evenimentelor apocaliptice.

Când vine vorba despre Inteligența Artificială există speculații și discuții moderne care încearcă să găsească corespondențe între profețiile biblice și tehnologiile avansate, inclusiv IA. Cu toate acestea, este important să reținem că Biblia a fost scrisă cu mult înainte de apariția conceptelor și tehnologiilor moderne, iar interpretările care încearcă să le asocieze pe cele două sunt subiective și mai mult speculații personale, neavând o bază clară în textul biblic în sine.

În general, atunci când se discută despre interpretarea simbolică a profețiilor biblice, fiecare interpretare trebuie examinată cu prudență și trebuie să țină cont de contextul cultural și teologic al perioadei în care a fost scris textul biblic.

Pentru a evita interpretările greșite cu privire la relația dintre Inteligența Artificială (IA) și textele biblice cred că ar trebuie să ne concentrăm pe o interpretare responsabilă, bazată pe o analiză riguroasă a textului și să evităm extrapolările excesive și speculațiile care nu au susținere în Biblie. Este important să respectăm limitele textului biblic și să nu facem analogii în mod necorespunzător între textele biblice și tehnologiile moderne, generând informații sau înțelesuri care nu sunt susținute de text.

 

 

Cătălin Vasile

Fondator Prodocens Media

 

https://prodocens.ro/2024/01/05/ce-spune-biblia-despre-inteligenta-artificiala-si-icoana-vorbitoare-din-apocalipsa/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

AI în biserică – în opinia ChatGPT

 

AI SAU NU AI?

 

CRISTIAN VOICULESCU

 

 

Acest articol a fost scris de ChatGPT ca răspuns la niște întrebări despre beneficiile și pericolele AI în biserică. Mi s-a părut că ar fi un exercițiu util pentru demersul nostru să aflăm „părerea” unui sistem de inteligență artificială despre implicarea lui în biserică. Cu excepția unor minime corecturi și legături între secțiuni, care îmi aparțin, articolul de mai jos este este generat în întregime de ChatGPT.

 

 Ca să „scriu” acest articol am întrat pe https://chat.openai.com/chat, și am adresat în limba engleză câteva întrebări apoi am cerut aceluiași sistem să traducă în limba română răspunsul la fiecare întrebare.

 

Iată care au fost solicitările mele:

 

  1. What is a Bible verse that will support the use of AI in Church?

 

  1. Give me 3 arguments for AI being beneficial for the church.

 

  1. Can you provide one example of a church using AI?

 

  1. Give me 3 arguments that AI can be dangerous for the church.

 

AI vă urează lectură cu folos!

 

„Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu!”

 

Atunci când luăm în considerare utilizarea inteligenței artificiale în biserică, este esențial să evaluăm dacă implementarea acesteia servește misiunii generale a bisericii, contribuie la creșterea spirituală și îmbunătățește bunăstarea și conectivitatea comunității.

Această verset din 1 Corinteni 10:31 subliniază importanța asigurării că acțiunile noastre, inclusiv utilizarea tehnologiei, sunt conforme cu scopul de a aduce slavă lui Dumnezeu. Atunci când luăm în considerare utilizarea inteligenței artificiale în biserică, este esențial să evaluăm dacă implementarea acesteia servește misiunii generale a bisericii, contribuie la creșterea spirituală și îmbunătățește bunăstarea și conectivitatea comunității.

 

Cu toate acestea, este important de menționat că interpretarea și aplicarea acestui verset în contextul inteligenței artificiale vor varia în funcție de perspectiva teologică a fiecăruia și de cazul de utilizare specific luat în considerare. Este valoros să purtăm discuții gândite, să căutăm înțelepciune de la liderii spirituali și să luăm în considerare atât beneficiile, cât și riscurile în lumina principiilor biblice și a misiunii bisericii.

 

Iată câteva posibile avantaje ale folosirii inteligenței artificiale în biserici:

 

Accesibilitate îmbunătățită: Inteligența artificială (IA) poate spori accesibilitatea în comunitatea bisericii. Prin utilizarea tehnologiilor bazate pe IA, bisericii îi este posibil să ofere traduceri ale predicilor, scripturilor și altor materiale religioase în mai multe limbi, făcându-le astfel accesibile unui public mai larg. Această incluziune promovează un mediu primitor în care persoanele cu diverse origini lingvistice pot interacționa cu învățăturile religioase și pot participa pe deplin la experiența de închinare.

Eficientizarea sarcinilor administrative: IA poate simplifica sarcinile administrative din biserică, permițând slujitorilor bisericii să se concentreze mai mult pe asistența pastorală și slujirea comunității. Sistemele automate pot gestiona programările, administrarea resurselor și analiza datelor, eliberând timp și resurse valoroase care pot fi direcționate către construirea de conexiuni semnificative cu congregația, organizarea activităților de implicare comunitară și oferirea de îndrumare spirituală.

Dezvoltare spirituală personalizată: Algoritmii de IA pot oferi recomandări personalizate pentru creșterea și dezvoltarea spirituală. Prin analizarea preferințelor individuale, obiceiurilor de lectură și nevoilor spirituale, platformele alimentate de IA pot sugera pasaje scripturale relevante, devoționale, predicile și materialele de studiu care se potrivesc intereselor și domeniilor specifice de dezvoltare spirituală ale fiecărei persoane. Această abordare personalizată încurajează o implicare mai profundă și promovează o conexiune personală și dezvoltare spirituală în cadrul comunității bisericii.

Algoritmii de IA pot oferi recomandări personalizate pentru creșterea și dezvoltarea spirituală.

Este important să avem în vedere faptul că, în timp ce IA oferă numeroase beneficii, aceasta ar trebui să completeze și să susțină rolul esențial al interacțiunii umane, asistenței pastorale și conexiunilor autentice în cadrul bisericii. Integrarea IA ar trebui realizată cu grijă și luând în considerare limitele și potențialele implicații etice.

 

Închipuiți-vă o biserică urbană mare, cu o congregație diversă și un accent puternic pe implicarea în comunitate. Această biserică implementează un chatbot bazat pe IA pe site-ul lor web și pe platformele de social media. Chatbotul este conceput pentru a oferi răspunsuri instantanee la întrebările frecvente referitoare la orele de slujbă, lucrări, evenimente și chiar pentru a oferi îndrumare spirituală pentru preocupările comune. Chatbotul pe bază de IA este antrenat pe o bază de date cu informații despre biserică, învățături biblice și înțelepciune pastorală, permițându-i să ofere răspunsuri precise și utile.

 

Chatbotul poate interacționa cu persoanele care caută informații despre biserică, permițându-le să găsească rapid răspunsuri la întrebările lor și să se simtă primite și conectate la comunitatea bisericii. Poate oferi, de asemenea, sugestii pentru lucrări sau programe potrivite în funcție de interesele sau nevoile individului. Disponibilitatea chatbotului 24/7 asigură că, chiar și atunci când membrii personalului sau voluntarii nu sunt prezenți fizic, persoanele pot primi răspunsuri și sprijin în timp util.

 

Chatbotul pe bază de IA este antrenat pe o bază de date cu informații despre biserică, învățături biblice și înțelepciune pastorală, permițându-i să ofere răspunsuri precise și utile.

Prin utilizarea IA în acest mod, biserica își îmbunătățește prezența online, își extinde sfera de acțiune și oferă asistență imediată celor care caută informații sau îndrumare. Aceasta eliberează personalul și voluntarii pentru a se concentra asupra asistenței pastorale mai complexe și personalizate, asigurându-se că întrebările de bază sunt abordate eficient. În cele din urmă, biserica poate stimula implicarea, construi relații și servi eficient congregația și comunitatea mai largă prin integrarea tehnologiei de IA.

 

Bineînțeles ar trebui să luăm în considerare și pericolele pe care le-ar putea aduce introducerea în biserică a inteligenței artificiale. Printre acestea ar putea fi:

 

Distorsionarea învățăturilor teologice: Inteligența artificială (IA), dacă nu este concepută și programată cu atenție, poate distorsiona sau interpreta greșit învățăturile teologice. Complexitatea doctrinelor și a credințelor religioase poate fi înțeleasă și transmisă incorect de algoritmii de IA, ceea ce poate duce la o reprezentare greșită a conceptelor teologice importante și poate genera confuzie sau chiar erori doctrinale în cadrul comunității bisericii.

Reducerea conexiunii umane și a îngrijirii pastorale: O dependență excesivă de IA pentru îndrumare spirituală și asistență pastorală poate diminua conexiunea umană esențială și empatia care sunt parte integrantă a experienței bisericii. În timp ce IA poate furniza informații și resurse, nu poate înlocui atingerea personală, sprijinul emoțional și îndrumarea spirituală oferite de pastori, preoți și alți lideri religioși. O dependență excesivă de IA poate duce la o pierdere a interacțiunii umane autentice, înțelegerii și compasiunii în cadrul comunității bisericii.

Provocări etice și prejudecăți: Sistemele de IA sunt dezvoltate de oameni și pot moșteni prejudecăți umane sau înțelegeri defectuoase ale principiilor religioase. Dacă nu sunt monitorizate cu atenție, algoritmii de IA pot promova, fără intenție, prejudecăți, practici discriminatorii sau interpretări divizive ale învățăturilor religioase. Potențialul ca IA să consolideze sau să amplifice prejudecățile existente în cadrul comunității bisericii ridică probleme etice și poate submina natura incluzivă și iubitoare a multor tradiții de credință.

Este important să abordăm integrarea IA în biserică cu discernământ și cu gândire atentă. În timp ce IA poate oferi instrumente și perspective valoroase, nu trebuie să înlocuiască aspectele fundamentale ale conexiunii umane, îngrijirii pastorale și construirii comunității, care sunt vitale pentru misiunea și scopul bisericii. Supravegherea etică, evaluarea critică și conștientizarea potențialelor pericole sunt cruciale atunci când implementăm tehnologii de IA în contextul bisericii.

 

Vezi aici alte articole din seria „AI sau nu AI?”

 

———–

 

Am făcut mici corecții în text, de exemplu, am înlocuit ministere cu lucrări și am frazele colorate în albastru între secțiuni.

 

Pentru ilustrație am folosit DALL·E 2 (openai.com) unde am cerut: „an ortodox icon of a robot preaching in church”.

 

 

 

 

Cristian Voiculescu

De peste 15 ani, este mentor și coach pentru studenți, în cadrul Asociației Alege Viața. Coordonator de voluntari și inițiator al programului Liderii de Mâine al Fundației România ProCulture. Pasionat de apologetică, inovație și glume seci. Absolvent al facultății de Electronică și Telecomunicații la Universitatea din Pitești. Căsătorit cu Ana și tată de gemeni. Cititor avid și gânditor amator.

 

 

https://convergente.ro/ai-in-biserica-in-opinia-chatgpt/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

(Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

 

 

CREȘTINISM ȘI SOCIETATE

TEOFIL STANCIU

 

 

 

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la nivel mondial, este de 2.432.007.000, dintr-un total estimat de 7.875.465.000 de locuitori ai planetei (deci puțin peste 32% din populația globului). Într-un top 3 al religiilor, creștinii sunt urmați de musulmani (1.926.115.000) și hinduși (1.073.619.000). Departe de a fi un fenomen marginal, religia domină copios și este pe un trend ascendent – cu 6.996.150.000 de oameni care-și declară apartenența la o religie (aproape 90%). La polul opus, se declară nereligioase un număr de 879.315.000 de persoane (în jur de 11%) dintre care atei sunt 147.609.000 (sub 2%), iar ponderea cea mai mare o dețin agnosticii 731.705.000.[1]

 

Rata de creștere a numărului persoanelor religioase (1,29%) în rândul populației globale, raportată la anul 2000, depășește aproape de trei ori rata de creștere a numărului celor nereligioși (0,47%) – agnostici și atei. În ultimii zece ani, religia cu cea mai mare rată de creștere a fost islamul (1,92%), urmat de sikh (1,71%) și hinduism (1,28%). Creștinismul ocupă poziția a patra, cu o creștere de 1,18%.

 

Foarte interesantă este repartizarea pe regiuni. Raportat la numărul de locuitori, procentul de creștini (din totalul populației) se prezintă, pe continente, astfel[2]:

 

Europa – 75%

Africa – 50%

America de Nord – 75%

America Latină – 95%

Asia – 8%

Oceania – 65 %

Se știe de mai multă vreme că centrul creștinismului global s-a mutat, ca pondere și ca dinamică, în emisfera sudică. Iar cifrele sunt mai mult decât elocvente: 1.712.851.000 de creștini locuiesc în Sudul global (>67% din total), și doar 832.729.000 în Nord, de unde a pornit creștinismul ca religie. La nivel de continente, Africa (684.931.000) și America Latină (617.295.000) devansează Europa (563.906.000) cu Rusia cu tot.

 

În baza datelor obținute la recensăminte, dar și prin cercetări sociologice, creștinii se identifică după cum urmează:

 

1.250.319.000 – catolici

655.557.000 – penticostali și charismatici

593.660.000 – protestanți (din marile ramuri protestante tradiționale)

396.991.000 – independenți

393.545.000 – evanghelici

293.599.000 – ortodocși

113.572.000 – neafiliați

Așadar, la nivel global catolicii însumează peste jumătate din numărul total creștinilor. Mișcările care se declară oficial penticostale și charismatice sunt a doua forță globală a creștinismului, acționând cu precădere în emisfera sudică.

 

Este important de precizat însă că, metodologic, cei care apar ca penticostali/charismatici sau ca evanghelici pot face parte și din alte grupuri (în special protestanți și catolici). Dacă se adună toate grupările enumerate mai sus, totalul lor depășește numărul total al creștinilor de pe glob, tocmai datorită acestor duble identificări. Din punct de vedere teologic, o parte dintre independenți și neafiliați pot fi asociați fie cu penticostalii/charismaticii, fie cu evanghelicii.

 

Dintre marile tradiții creștine, ortodoxia ocupă ultimul loc ca număr de aderenți (Rusia fiind urmată de Ucraina și România ca număr de credincioși într-un clasament pe țări), cu un procent de 11,5% din numărul creștinilor la nivel global. În afara catolicilor (dintre care unii se identifică însă și cu mișcările charismatice), probabil că ortodocșii sunt și grupul cel mai clar definit (e greu de presupus ca unii dintre cei care se identifică fie ca penticostali/charismatici, fie ca evanghelici să se declare totodată și ortodocși). Nu se menționează totuși în metodologie cum au fost numărate bisericile ortodoxe orientale (coptă, armeană, siriacă etc.), însă cifrele – comparate cu alte surse (de pildă, The Atlas of Religion) – par să sugereze că și acestea au fost incluse tot la rubrica ortodocșilor.

 

După structurile oficiale la care aderă creștinii, există peste 45.000 de denominații și rituri. Trebuie spus că, în accepțiunea americană, pot exista mai multe denominații în cadrul aceleiași tradiții teologice sau confesionale (avem mai multe denominații luterane, reformate, penticostale, baptiste etc.). Totodată, catolicii din fiecare țară constituie câte o denominație distinctă.

 

Există, la nivel mondial, peste 85.000 de periodice cu tematică creștină, peste 12 milioane de titluri de carte și, anual, Biblia se tipărește în peste 90 de milioane de exemplare.

 

Creștinii donează anual peste 848 de miliarde de dolari pentru diverse cauze. Veniturile bisericilor la nivel global totalizează în jur de 340 de miliarde de dolari, iar cel al instituțiilor  și organizațiilor parabisericești, 510 de miliarde.

 

În ultimul deceniu, aproximativ 900.000 de creștini au plătit cu viața pentru credința lor.

 

În ce privește tendințele, se preconizează că, până în 2050, creștinii ar putea ajunge la 3.421.107.000 (aproximativ 35% din populația globală estimată), din care 2.633.755.000 (cam 77%) vor fi în emisfera sudică, Africa găzduind aproximativ jumătate dintre aceștia (1.324.601.000). Dacă în America de Nord numărul creștinilor va fi relativ același – cu o ușoară creștere – emisfera nordică va înregistra totuși o scădere (sub 790 de milioane) pe seama unei tendințe descendente în Europa (care va ajunge pe la 500 de milioane de creștini).[3] Se remarcă și o ușoară tendință de accentuare a urbanizării creștinismului (de la 66% la 72% din totalul creștinilor).

 

Se estimează că numărul ateilor va rămâne relativ constant, în vreme ce al agnosticilor va scădea. Procentual însă, ținând cont că populația globului se va apropia de 10 miliarde, ponderea lor va fi semnificativ mai mică.

 

* Center for the Study of Global Christianity a produs mai multe lucrări de referință: World Christian Encyclopedia (cea mai recentă ediție: 2020), Atlas of Global Christianity (2010) și World Christian Database (din 2007, cu actualizări trimestriale). A lansat și World Religion Database, în colaborare cu Boston University. Status of Global Christianity este un rezumat de o pagină care se bazează pe informațiile din World Christian Database.

 

[1] Deși sunt folosite trei categorii ce par distincte (nereligioși, agnostici și atei), de fapt, nereligioșii reprezintă suma celor care se declară atei și agnostici, chiar dacă metodologia nu menționează acest lucru (pentru verificare: religioșii+nereligioșii=populația lumii).

 

[2] Fiindcă cifrele folosite de CSGC se bazează pe niște estimări la nivelul anului curent – după cum se poate vedea în precizările metodologice – pentru aceste procente am lucrat tot cu estimări ale populației din fiecare continent și am operat niște rotunjiri pentru a contura mai degrabă o imagine de ansamblu. De asemenea, le-am corelat cu datele din 2018.

 

În ce privește Asia, nu sunt menționate cifrele cu care centrul lucrează în dreptul Chinei, unde guvernul recunoaște aproximativ 45 milioane de creștini, dar alte surse estimează de pe la 70 la 100 de milioane sau chiar mai mult. Pe site-ul centrului, există totuși precizarea că, în țările greu accesibile, precum Coreea de Nord, China sau India se lucrează și cu informații culese de la reprezentanți locali.

 

[3] Previziunile pentru 2050 făcute de CSGC sunt mai optimiste decât cele făcute de Pew Research .

 

 

 

Teofil Stanciu

Redactor-șef. Absolvent al Facultății de Litere, la o secție cu dublă specializare (teologie – limba și literatura română). Traducător, redactor de carte și ocazional blogger. Preocupat de prezența dialogală și conștientă a creștinului în diverse zone de interferență și mediere (relația cu mediul cultural, relațiile interconfesionale, relația cu trecutul, relația cu arta, relația cu politica sau relația cu vocația proprie).

 

 

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Babel – AI SAU NU AI?

 

MIRCEA ȚARA

 

 

 

Inteligența artificială este noul dumnezeu al acestui pământ. Sau va fi. În câțiva ani. Iar omenirea îl construiește mai asiduu decât construiau turnul Babel acum câteva mii de ani.

 

Ceea ce poate duce inteligența artificială la rangul de zeitate este imaginația și efortul oamenilor. Imaginația – în care stă potențialul acestei tehnologii pentru omenire; efortul – ce putem face să obținem asta.

Chat GPT, Midjourney, Dall-E sunt doar câteva dintre fațetele programelor de inteligență artificială dezvoltate de companiile de tehnologie, fațete accesibile și vizibile, acum, publicului larg. Înainte de acestea, au mai fost câteva programe care au răzbit printre știrile obișnuite: AlphaGo, programul care a învins pentru prima dată un om la jocul de Go[1]. Iar înainte de el, ne amintim de Deep Blue, care a reușit să câștige la șah avându-l ca adversar pe Gary Kasparov[2]. Acestea sunt programe ce au capacitatea de a învăța – machine learning. Cu fiecare interacțiune devin tot mai inteligente, tot mai precise în răspunsurile și rezolvările lor.

 

Totuși, să câștigi un meci de șah precum Deep Blue, să fii capabil să găsești niște răspunsuri într-o bază de date vastă și să le redai într-un discurs coerent, cum face Chat GTP, nu este suficient să te facă dumnezeu, nu? Nu. Ceea ce poate duce inteligența artificială la rangul de deitate este imaginația și efortul oamenilor. Imaginația – în care stă potențialul acestei tehnologii pentru omenire; efortul – ce putem face să obținem asta. De aceea, cred că inteligența artificială este de pe acum în rândul dumnezeilor moderni.

 

Potențialul inteligenței artificiale depășește cu mult tot ceea ce își poate imagina omul de rând, obișnuit doar să dea scroll pe facebook (ironic este că și în spatele conținutului livrat în feed există o formă de inteligență artificială care învață ce îți place și te expune la conținut similar cu tipul tău preferat de conținut – Facebook, Instagram, Tiktok, Youtube, toate aceste platforme îți cunosc gusturile mai bine poate decât le cunoaște soția ta sau soțul tău).

 

Foarte succint vreau să prezint ce poate face inteligența artificială combinată cu tehnologia de azi, în mai multe domenii. O colecție de curiozități care să ne ofere un crâmpei din imensul potențial pe care îl are această tehnologie.

 

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, părinții vor putea alege, măcar parțial, ce gene să păstreze copilul lor și la ce gene să renunțe.

În medicină, programe construite pe bază de machine learning pot detecta cancerul cu o acuratețe mai mare decât o echipă întreagă de medici[3]. Fără puterea de computare a tehnologiei actuale decodificarea genomului uman ar mai fi durat încă zeci de ani. Ce înseamnă acest lucru? Într-un viitor nu foarte îndepărtat părinții vor putea alege, măcar parțial, ce gene să păstreze copilul lor și la ce gene să renunțe. Un medic din China, acum patru ani, a încălcat orice normă etică și a editat genele a trei copii pentru a-i proteja de HIV[4]. Un program de inteligență artificială ar putea să analizeze genele părinților și să recomande ce să se selecteze pentru viitorul lor copil.

 

În comunicare, boții care răspund pe chat-uri la întrebările oamenilor vor deveni atât de fluenți și vor înțelege atât de bine contextele și subtilitățile limbajului, încât nu vei mai putea să faci diferența între om și mașinărie. În Polonia, în timpul pandemiei, a fost creat SanTO – un fel de preot robotic care are în spate un program de inteligență artificială (minimal) care răspunde întrebărilor despre credință și Dumnezeu sau cel puțin te ghidează să îți găsești propriile răspunsuri spirituale.[5]

 

În urbanism – vedem deja potențialul inteligenței artificiale care îți recomandă în timp real ce traseu să iei ca să salvezi timp. Mai mult, recomandările se adaptează imediat la condițiile de trafic. Cu cât suntem mai mulți cei care folosim Waze sau Google maps, cu atât traficul este mai fluid – în special dacă și urmărim indicațiile aplicațiilor. Avem deja mașini autonome. Imaginați-vă cât de bine se va circula în București când acestea vor deveni majoritare în trafic.

 

Tehnologia, conectivitatea, puterea de procesare și machine learning fac ca potențialul inteligenței artificiale pentru a ne face bine, pentru a ne distra și pentru a facilita lucrurile pe care ni le dorim să fie aproape nelimitat.

Inteligența artificială face posibilă livrarea coletelor la ușa oamenilor. Amazon livrează cu drone în Statele Unite. În Dubai există drone autonome care pot transporta turiști de pe un hotel pe altul[6].

 

În lumea digitală, inteligența artificială poate crea (și va putea crea la scară largă) lumi virtuale care se vor adapta la contextul și mișcările tale. Holoride[7] este o companie care dezvoltă lumi virtuale pentru pasagerii mașinilor de azi, dar și ai celor autonome de mâine. Te urci în Uber, îți pui casca VR pe cap și ce se întâmplă în trafic este tradus în lumea virtuală, în timp real. Dacă mașina ia o curbă, la fel faci și tu pe spatele unui dinozaur. Dacă oprește, o turmă de animale îți taie calea în lumea virtuală. Ready Player One (cartea și filmul care imaginează un viitor în care oamenii trăiesc mai mult în lumi virtuale decât în realitate) e cât se poate de real și de accesibil generației de astăzi.

 

Tehnologia, conectivitatea, puterea de procesare și machine learning fac ca potențialul inteligenței artificiale pentru a ne face bine, pentru a ne distra și pentru a facilita lucrurile pe care ni le dorim să fie aproape nelimitat. Mulți oameni de știință din acest domeniu spun că ne aflăm pe o curbă ascendentă exponențial spre noi descoperiri și capabilități pentru inteligența artificială.

 

Literatura și filmele SF vorbesc de mult timp despre inteligența artificială ca o prelungire a omului, iar azi, ceea ce acum jumătate de secol era ficțiune, pare să devină realitate. Implicațiile, materiale, dar și spirituale, pentru viitorul omenirii sunt enorme și abia dacă le putem întrezări

Acum imaginează-ți următorul lucru. Ai un dispozitiv NeuraLink implantat – un dispozitiv conectat direct la creier, invenția lui Elon Musk și a unei echipe de cercetători, în plin proces de dezvoltare[8]. De dragul argumentului, facem abstracție de întrebări precum: Este etic?, Este Dumnezeu de acord cu augmentarea tehnologică? Prin acest dispozitiv ești permanent conectat online. Gândești și gândurile tale se transformă în informație ce ia calea internetului. Îți dorești o mașină, automat primești reclame cu mașina la care te gândești, atât reclamele, cât și mașina sunt personalizate după gusturile tale. Mașina e livrată a doua zi la ușa ta. Pentru că nu îți permiți, autorizezi un credit direct din aplicația conectată la NeuraLink. Te urci la volan. Mașina este autonomă și e suficient să te gândești la destinație, că ea te și duce acolo.

 

Tot ce îți dorești, rostești în gând și se întâmplă. Toate dorințele tale sunt îndeplinite. Ai dorințe mai puțin morale… nicio problemă. Există o lume virtuală la care te conectezi și unde toate fanteziile tale sunt posibile. Și prin intermediul dispozitivului implantat pe creier, le simți ca și cum ar fi reale. Brusc, omul are acces, prin intermediul unui inteligențe artificiale personalizate, la orice visează.

 

Literatura și filmele SF vorbesc de mult timp despre inteligența artificială ca o prelungire a omului, iar azi, ceea ce acum jumătate de secol era ficțiune, pare să devină realitate. Implicațiile, materiale, dar și spirituale, pentru viitorul omenirii sunt enorme și abia dacă le putem întrezări. Nu e deci de mirare că peste 1000 de profesioniști din domeniul inteligenței artificiale au semnat o petiție prin care cer companiilor ce dezvoltă astfel de programe să ia o pauză și să implementeze niște norme etice.[9]

 

Începe o nouă eră, iar creștinii – cred eu – sunt complet nepregătiți pentru ea. Cum mai vorbești despre viață veșnică unor oameni care trăiesc până se plictisesc de viață, care atunci când le cedează un organ îl schimbă cu unul mai bun, augmentat, produs în laborator?

Istoria turnului Babel pare că se repetă. Conform narațiunii biblice, la câteva generații după potop, oamenii și-au pus în cap să zidească un turn care să ajungă până la cer. Dumnezeirea se plimbă printre oameni, vede ce încearcă aceștia să facă și ajunge la următoarea concluzie: „acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Geneza 11:6b). Oamenii aveau o singură limbă, se înțelegeau între ei, aveau cunoștințele necesare (aparent) să înfăptuiască ceea ce și-au propus. Iar Dumnezeu îi încurcă, făcându-i să nu mai vorbească aceeași limbă. Astăzi, datorită colonizărilor din secolele precedente și globalizării curente, omenirea vorbește doar câteva limbi majore. Iar traducerea dintr-o limbă în alta nu mai este problemă. Mai mult, un program de inteligență artificială poate traduce aproape în timp real, din engleză în mandarină, în rusă sau arabă. Ținând cont inclusiv de nuanțe și referințe culturale.

 

Omenirea este pe punctul de a construi Babel 2.0. Cel mai probabil, fundația a fost pusă deja. Omul va putea să-și îndeplinească toate visurile, să realizeze tot ce-și propune. Ca să poată face asta și-a creat propriul dumnezeu – inteligența artificială. Un dumnezeu care răspunde la mofturi, pofte, dorințe, nu doar la anumite rugăciuni. Este un dumnezeu foarte comunicativ și prompt, nu unul care de cele mai multe ori tace. Un dumnezeu care nu se încurcă în noțiuni precum dreptatea, moralitatea, bunătatea. Orice dorință, oricât de meschină, egoistă sau vulgară, acum poate fi îndeplinită.

 

Istoricul evreu, Yuval Harari, în cartea sa Homo Deus, declară moartea morții și susține, ca un ecou al nihilistului contemporan André Cancian, că ”omul este o mașinărie” pe care tehnologia și inteligența artificială o poate repara, ba chiar îmbunătății și o poate face (aproape) nemuritoare.

 

Anatemizarea inteligenței artificiale nu cred că este o soluție, deși acest lucru se va întâmpla cu siguranță în multe biserici și organizații creștine.

Începe o nouă eră, iar creștinii – cred eu – sunt complet nepregătiți pentru ea. Cum mai vorbești despre viață veșnică unor oameni care trăiesc până se plictisesc de viață, care atunci când le cedează un organ îl schimbă cu unul mai bun, augmentat, produs în laborator? Unde este răspunderea pentru propriul păcat când pot să îmi îndeplinesc toate poftele fără să existe consecințe (în lumea virtuală sau chiar în cea reală)? Ce nevoie mai este de Dumnezeu dacă înlăturăm suferința sau o minimizăm? Care mai este valoarea Evangheliei când omul, alături de noul său dumnezeu, făcut după închipuirea și așteptările sale, oferă (aproape) tot ceea ce Biblia promite (de la trupuri noi, la veșnicie, la fericire eternă) fără să mai fie nevoie de cazne precum pocăința? Ce mai are de oferit creștinismul? Ce relevanță mai are Biserica?

 

Noi, creștinii, suntem complet neechipați și pentru toate binecuvântările pe care inteligența artificială le va aduce, dar și pentru toate blestemele ei. Iar dacă, în următoarea perioadă, creștinismul nu va găsi o modalitate să răspundă la întrebările de mai sus, va deveni o religie insignifiantă.

 

Dacă Elon Musk predica potențialul de distrugere al omenirii pe care îl are inteligența artificială, spunând că este „un pericol mai mare chiar și decât un război nuclear”[10], eu văd pericolul cel mai mare ca fiind de ordin spiritual. Desfătarea, belșugul și posibilitățile pe care I.A. le va aduce pot goli bisericile și pot rătăci sufletele oamenilor, iar credința multora va fi umbrită de un noian de îndoieli.

 

Ce s-ar putea face? Anatemizarea inteligenței artificiale nu cred că este o soluție, deși acest lucru se va întâmpla cu siguranță în multe biserici și organizații creștine. Cred însă că, la fel ca în mai toate domeniile, ar fi nevoie de prezența activă a creștinilor. Oameni care să dezvolte inteligențe artificiale utile, pentru cauze bune, dar și care să ridice problema unor limite pentru inteligența artificială și să seteze standarde etice într-un domeniu cel puțin gri.

 

Altceva? Poate impunerea unor limite personale, cum ar fi: predicatorii să nu cedeze ispitei de a-și scrie predicile folosindu-se de capabilitățile lui Chat GTP. Pentru că mai mult sau mai puțin în glumă, ne vom confrunta cu ispite noi, mai puternice și mai facile decât până acum. Iar supunerea gândurilor noastre ascultării de Hristos va fi esențială pentru sănătatea noastră spirituală, când gândurile noastre vor pune efectiv lumea în mișcare. Biserica va trebui să găsească metode practice să își ajute credincioșii să nu cadă în aceste ispite sau să iasă din ele.

 

O altă idee ar fi o discuție mai largă pe acest subiect. Cred că ar fi binevenită și necesară pentru început. Hai să-i dăm startul.

 

Vezi aici alte articole din seria „AI sau nu AI?”

 

(Imagine generată de inteligența artificială)

 

[1] https://www.nytimes.com/2017/05/23/business/google-deepmind-alphago-go-champion-defeat.html

[2] https://aibusiness.com/ml/25-years-ago-today-how-deep-blue-vs-kasparov-changed-ai-forever

[3] https://www.theguardian.com/technology/2018/jun/10/artificial-intelligence-cancer-detectors-the-five

[4] https://www.science.org/content/article/chinese-scientist-who-produced-genetically-altered-babies-sentenced-3-years-jail

[5] https://www.thefirstnews.com/article/sermon-giving-robotic-priest-arrives-in-poland-to-support-faithful-during-pandemic-25688

[6] https://www.youtube.com/watch?v=rwyEUaID86Q

[7] https://www.holoride.com/en

[8] https://neuralink.com

[9] https://www.washingtonpost.com/technology/2023/03/29/ai-letter-pause/

[10] https://www.forbes.com/sites/qai/2023/02/16/elon-musk-has-issued-a-stark-warning-over-ai-this-isnt-his-first-time/?sh=49287d650929

 

Mircea Țara

Mircea Țara – soțul Elenei, tatăl Larei și al lui Toma. Creator de podcast SF – Biofy. Autor publicat – Seria fantasy Baladele Nlithiei. Publicitar de o decadă – Sr. Copywriter @ McCann. Co-fondator „Credința la muncă”. Interesat de inteligența artificială. Student la teologie. Curios 24/7.

 

 

Babel 2.0

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului

 

 

RĂZBOI ÎN UCRAINA

HORIA CIURTIN

 

 

Ce reprezintă un nume? Trandafirul, oricum l-am numi, tot la fel și-ar răspândi dulcele miros. (Shakespeare)

 

Despre hermeneutică și alți demoni (teo-politici)

„Operațiune militară specială”, rosti liderul de la Kremlin.

 

Ce reprezintă un nume? Ce funcție îndeplinește tehnicizarea formală a limbajului în vreme de război? Atunci când invazia brutală este travestită eufemistic sub coviltirul unei proceduri restrânse de „eliberare”, nu doar teritoriul unui stat suveran se găsește sub atac, ci însuși limbajul. Acest teritoriu pe care îl locuim cu toții. Rachetele și recruții au ca destinație Ucraina, dar cuvintele otrăvite ne sunt adresate tuturor.

 

Rachetele și recruții au ca destinație Ucraina, dar cuvintele otrăvite ne sunt adresate tuturor.

Iar atunci când însuși limbajul devine principalul câmp de bătălie, nu mai există tabere non-beligerante și neutralități iluzorii. Căci toți auzim, toți vorbim, toți participăm la marele act al rostirii. Nu există observator neimplicat într-o luptă a cuvintelor, într-un conflict ce vizează structura și coerența fondatoare a limbajului. Cu toții coabităm în tranșee logocentrice, iar orice act hermeneutic e un alt tip de „glonț” eliberat către un no man’s land al semnificațiilor contestate.

 

Vrem, nu vrem, suntem parte a unui război care se duce împotriva suveranității (și existenței) unui popor, împotriva unei umanități aparent placide, împotriva unei întregi filosofii a istoriei. Dar și împotriva cuvântului ca punct nodal de constituire a adevărului, de structurare a lumii și de conferire a sensului. Iar armatele Federației Rusie au luat cu asalt toate aceste tărâmuri. Cu bombe, recruți și noi forme ale „deconstrucției”.

 

Desantul mistificării polifonice: Vladimir (și ceilalți) la Mariupol

Nu există observator neimplicat într-o luptă a cuvintelor, într-un conflict ce vizează structura și coerența fondatoare a limbajului.

Din prima zi a „operațiunii militare speciale”, un fenomen aparent paradoxal a cuprins agora publică: o transparență cvasi-totală, dublată simultan de o falsificare la fel de completă. Întrepătrunderea fluxurilor de date brute, în timp real, la mijlocul podiumului constitutiv-de-coerență – acest teritoriu digital decorporalizat pe care îl ocupăm cu toții – a generat o cacofonie distonantă la nivel hermeneutic. Privind aceleași imagini, ascultând aceleași relatări, într-o vizibilitate exacerbată, aproape de panopticon, semnificația a fost smulsă și configurată într-o pleiadă de micro-narative dubitative.

 

Un real spectacol al ororilor a fost revelat instantaneu, aproape simultan cu momentul zero. Dacă primul conflict acoperit mediatic în mod profesionist – cu corespondenți de război utilizând mijloace moderne de comunicare – a fost Războiul Crimeii, această conflagrație marchează un nou debut: pierderea definitivă a monopolului – sau, mai corect, a oligopolului – asupra relatării factuale.

 

Iar dacă prezentarea brută a faptelor nu mai provine dintr-un set limitat de surse, nici contra-narativele nu mai sunt difuzate la unison. Câteodată, nici măcar manifestând coerență la un nivel meta-narativ, al obiectivelor de comunicare. În acest context, dispersia sensului pare a fi devenit singurul obiectiv inteligibil pentru mecanismul narativ al Kremlinului.

 

În acest context, dispersia sensului pare a fi devenit singurul obiectiv inteligibil pentru mecanismul narativ al Kremlinului.

Multiple voci, reverberate la nesfârșit într-un ecou asurzitor, ne arătau că un tanc nu e de fapt un tanc, ci o platformă de emancipare politică ori un bastion al marii culturi ruse. O invazie nu mai era un gest ofensiv, ci o misiune caritabilă de eliberare a civililor de sub „fascism”. Ori refacerea unui imperiu ortodox. Ori o necesară reunire sacrificială cu frații căzuți sub robia unui Occident decadent, dar seducător.

 

Dincolo de numeroasele explicații pentru distrugerea aproape totală a orașului-port Mariupol – vizibilă din satelit, fără a fi necesară medierea corespondenților de război – a răsunat în cele din urmă vocea oficială a Kremlinului care a lămurit serios-ironic întreaga lume că, în realitate, ar avea loc doar „bombardamente delicate”. În paralel, alte voci susțineau că înșiși cetățenii Ucrainei își devastau orașul pentru a compromite efortul rusesc de eliberare.

 

Pe scurt, câte o explicație (deviantă) pentru fiecare. Prêt-à-porter, prêt-à-manger. În pură manieră postmodernă. Dacă Sf. Augustin atribuia minciunii un caracter intrinsec duplicitar, mizând pe o sciziune radicală între actul cunoașterii și cel al rostirii, războiul Kremlinului contra limbajului duce fractura gnoseologică cu un pas mai departe. Stratificarea – și acoperirea – factualității printr-o hermeneutică a mistificării transparente (fără nicio intenție de a genera coerență în narativul falsificator) se petrece pe atâtea paliere încât ruptura devine un vid. Iar dincolo de vid, haosul.

 

Implozia semnificațiilor: Lupta din tranșeele limbajului

 

Geografic și conceptual, Moscova este epicentrul deconstrucției. Și al distrugerii.

Odată cu primul tanc intrat pe teritoriul Ucrainei, am fost instantaneu desemnați ca ținte ale asaltului narativ. Invazia Rusiei a forțat un „Z” la frontierele conștiinței noastre, acel teritoriu cu adevărat dorit, dincolo de malurile Niprului. Iar dacă acest tărâm se dovedește greu de cucerit, Kremlinul se rezumă – tactic – și la obiective mai modeste: transformarea oricărui discurs public în teren viran conceptual, făcând impracticabilă rostirea coerentă a unui enunț descriptiv.

 

Astfel, erodarea adevărului prin multiple narative distonante duce la o prăbușire a oricărei povești, a ideii de realitate exprimabilă în cuvinte. Civilizația noastră logocentrică este supusă unui proces de pervertire a limbajului ca funcție constitutivă a realității.

 

Civilizația noastră logocentrică este supusă unui proces de pervertire a limbajului ca funcție constitutivă a realității.

În mod paradoxal, Vladimir Putin – simbol auto-propus al unei „tradiții” constituite dialectic – devine cel mai de seamă postmodern. Primul postmodern autentic. Deconstrucția sa iese din matca unor jocuri academice, utilizând rachete, tancuri și rețele sociale pentru a desțeleni logocentrismul unui Occident acuzat de anchilozare (ori progresism). Cercul e complet. Fluviul ideatic ce a izvorât de la Kremlin, cu nuanțe de roșu-sângeriu, aterizând comod pe malurile Senei în jurul anului 1968, revine în matca sa originară. Geografic și conceptual, Moscova este epicentrul deconstrucției. Și al distrugerii.

 

Într-un asemenea război hermeneutic, noțiuni precum „suveranitate”, „libertate”, „pace” ori chiar „război” sunt vidate de orice semnificație. Kremlinul le dorește carapace goale, disponibile a primi orice nou conținut, schimbat de oricâte ori e nevoie. Lupta se duce pe străzile din Mariupol, dar și în tranșeele limbajului. Armele termobarice cad asupra clădirilor și civililor, dar narativele cu dispersie asaltează structura realității noastre logocentrice. De aceea, acum nimeni nu își poate permite luxul ori indolența auto-sacrificială a retragerii în turnul de fildeș al „echidistanței”. În fața anihilării (unui popor și a unei paradigme civilizaționale), neutralitatea e complicitate. Și, ulterior, suicid. Căci terorismul narativ nu ia ostatici. Nici măcar hermeneutici.

 

 

Horia Ciurtin

Horia Ciurtin, consultant juridic în domeniul dreptului internaţional al investițiilor, expert asociat pentru New Strategy Center (București), Research Fellow si Managing Editor al platformei online de sub egida European Federation for Investment Law and Arbitration (Bruxelles), redactor al Revistei Verso (Cluj-Napoca/București). Din punct de vedere academic, cercetător doctoral extern la Amsterdam Center for International Law (University of Amsterdam), pregătind o teză privind problemele de teritorialitate în domeniul dreptului internațional al investițiilor.

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*

 

 

ISTORIE RECENTĂ

 

IONUȚ BILIUȚĂ

 

În mișcările fasciste din Balcani, în Garda de Fier de exemplu, în ceea ce privește formarea omului nou lucrurile stau puțin altfel pentru că în aceste cazuri elementul creștin joacă un rol foarte important. Omul Nou al Gărzii de Fier este un creștin practicant.[1]

 

Manifestările naționaliste sau politice nu ar trebui să reprezinte un factor determinant în procesul de canonizare, de recunoaștere a sfințeniei unor figuri din trecutul recent al Bisericii Ortodoxe Române.

În 2019 Biroul de Presă al Patriarhiei Române dădea publicității un comunicat prin care atrăgea atenția clerului și credincioșilor ei asupra distincției dintre sfânt și erou, precizând: „canonizarea de sfinți nu se face din rațiuni politice sau patriotice, ci din rațiuni ale trăirii și mărturisirii dreptei credințe atât în timp de pace, cât și în timp de prigoană”.[2] Cu alte cuvinte, manifestările naționaliste sau politice nu ar trebui să reprezinte un factor determinant în procesul de canonizare, de recunoaștere a sfințeniei unor figuri din trecutul recent al Bisericii Ortodoxe Române. În același spirit, în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 28 octombrie 2019 s-a decis ca posibila canonizare a Ieromonahului Arsenie Boca (1910-1989) supranumit „Sfântul Ardealului”, să fie trecută în sarcina Subcomisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților Români, deși Episcopia Devei și Hunedoarei, respectiv Mitropolia Ardealului, puseseră la dispoziția Sfântului Sinod un dosar de canonizare complet, inclusiv prin includerea unor documente relevante din arhivele statului și din cele bisericești, în vederea obținerii unei decizii pozitive din partea forului sinodal central. Mai mult, Sinodul stipula ca „până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui”[3] (s.m.).

 

Aceste decizii sinodale controversate constituie răspunsul autorității centrale bisericești la mișcarea tăcută din interiorul organismului eclezial în favoarea canonizării unora dintre cei decedați sau care au supraviețuit detenției în închisorile comuniste, îmbrățișând apoi haina preoțească sau monahală. Inspirându-se din cazul ortodox rus, unde țarul Nicolae al II-lea (1868-1918) împreună cu familia, dar și reprezentanții clerului uciși de bolșevici au fost canonizați în masă de către Biserica Ortodoxă Rusă, anumite fundații și grupuri civice apropriate de Biserica Ortodoxă Română, în special cele din vecinătatea spirituală a mănăstirilor și parohiilor cu foști legionari sau membri ai Frățiilor de Cruce ajunși preoți/ieromonahi, au început să ceară la începutul anilor ’90 canonizarea „martirilor” legionari din pușcăriile comuniste ca sfinți-mucenici ai Bisericii Ortodoxe. Nu mai departe decât anul trecut (2021), în cadrul unui discurs ținut la mănăstirea Putna, un reprezentant al „tinerei generații” aducea aminte onoratei asistențe: „Studenții din perioada interbelică și cei din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de profesorii lor, fiind împreună elita intelectuală a acestei națiuni, au suferit bătăi, arestări, unii până la 23 de ani în închisori, iar alții au fost chiar uciși pentru că și-au asumat să apere prin toate căile integritatea neamului românesc și a Bisericii noastre strămoșești, suferind suplicii asemenea primilor și marilor martiri ai creștinătății. Astăzi, ei sunt cinstiți de mulți români drept sfinți ai închisorilor, iar unii deja au fost propuși spre canonizare.”

 

Departe de a fi un fenomen monocrom, monolit și animat de aceleași surse ideologice, memoria hagiografică a fascismului românesc în mediile ortodoxe conservatoare se situează tematic la intersecția dintre clandestinitate, fundamentalism religios și extremism ultranaționalist.

Prezentul text dorește să descrie fenomenul contemporan cunoscut în mediile ortodoxe drept evlavia pentru „sfinții închisorilor comuniste.” Această incursiune în istoria fascismului post-decembrist propune descrierea factorilor care au facilitat apariția acestei dezvoltări religioase, principalele sale premise istorice pentru fundamentarea unei teologii istorice a sfinților închisorilor, dar și manipulările post-comuniste ale mecanismelor memoriei și autobiografiei operate de către foști membrii ai Mișcării Legionare și ai organizației acesteia de tineret (Frățiile de Cruce) cu scopul creionării unei hagiografii fasciste care să fie ulterior integrată în cadrul celei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române. Preluând o sintagmă pusă în circulație de Nicolae Steinhardt (1912-1989) auzită în timpul detenției de la Ioan Ianolide (1919-1986), la acea vreme prezumtivul cumnat al lui Valeriu Gafencu, în interiorul Bisericii Ortodoxe, anumite persoane (Arhimandritul Iustin Pârvu, Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Răzvan Codrescu) au cerut insistent Sfântului Sinod și administrațiilor eparhiale recunoașterea oficială a sfințeniei celor care au suferit rigorile sistemului concentraționar comunist.[4] Fără a fi un fenomen excepțional, această evlavie lipsită de discernământ spiritual orientată către anumite figuri cu sensibilități fasciste și antisemite este prezentă și în alte cazuri din zonă cum ar fi Ucraina și Slovacia cardinalului Jozef Tiso (1887-1947).

 

Departe de a fi un fenomen monocrom, monolit și animat de aceleași surse ideologice, memoria hagiografică a fascismului românesc în mediile ortodoxe conservatoare se situează tematic la intersecția dintre clandestinitate, fundamentalism religios și extremism ultranaționalist. Dacă istoricii anteriori au considerat această sub-cultură ortodoxă ca fiind produsul „reînvierii” unor mituri interbelice fundamentale ale fascismului codrenist sau ca un produs al confuziei ideologice post-comuniste, dorința de „canonizare” a martirilor legionari reprezintă materializarea generațională a unei „memorii-substitut” (vicarious memory) de-a lungul generației legionare a fraților de cruce intrată în pușcăriile comuniste în 1948 și a succesorilor lor post-comuniști. În același timp, această reflecție este produsul direct al unei continuități creatoare a fascismului religios propagat de către Mișcarea Legionară, al cultului martirilor mișcării identificați pe linie slavofilă cu martirii Bisericii și al spiritualității carcerale legionare care a receptat pușcăria ca un spațiu sacru (mai exact, o celulă monastică) în care aspirantul, golindu-se de propriul eu burghez prin diferite metode ascetice, parcurge drumul inițiatic prin suferință și rezistență pentru a deveni un „om nou” legionar. Nu este de mirare că după eliberarea din temniță, mulți foști membri ai Legiunii sau ai Frățiilor de Cruce (monahul Constantin Marcu Dumitrescu, Preotul Constantin „Tică” Voicescu, Preotul Constantin Calciu-Dumitreasa) vor îmbrățișa vocația călugărească sau preoțească într-un demers de prelungire a efortului ascetic și de auto-depășire spirituală descoperite pe filieră legionară în temnițe.

 

Amnezia anti-comunistă ce a dominat primii anii de după 1989 a îmbrăcat interbelicul cu aureola unei epoci de aur a istoriei românești, o perioadă istorică demnă de a fi imitată ca proiect de țară viabil și pentru noul regim democrat.

Popularizată la începutului anilor ‘90 mai întâi de către foști deținuți politici ca preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preotul Constantin Voicescu sau arhimandritul Iustin Pârvu, care au făcut parte preponderent din Frățiile de Cruce, această mișcare constituită din mai multe grupuri și asociații i-a propus spre canonizare (recunoaștere) oficială ca sfinți-martiri ai Bisericii pe anumiți deținuți legionari sau membri ai Frățiilor decedați în temnițele comuniste. Dacă la începutul anilor ‘90 atenția acestei mișcări s-a concentrat asupra figurii lui Valeriu Gafencu (1921-1952), liderul și instructorul grupului FDC 34 din Iași, prin intermediul a trei memorii de canonizare înaintate spre analiză și aprobare în 1994 și 1999 Sfântului Sinod, după 2007, s-a declanșat o campanie de presă, de conferințe publice pentru canonizarea publică a unor figuri cu activitate sau simpatii legionare precum preotul Ilarion Felea (1903-1961), Valeriu Gafencu (1921-1952), Mircea Vulcănescu (1904-1952) sau Daniel Sandu Tudor (1896-1962), toți morți în temnițele comuniste.

 

Sub protecția lui Valeriu Gafencu, considerat a fi „mucenicul” prin excelență al acestei generații „martirizate” de ateismul comunist, atât foștii legionari, cât și ucenicii lor post-comuniști au popularizat biografiile acestor „sfinți” prin publicații, vizite la închisori și lagăre, ridicarea unor mănăstiri ortodoxe în marile centre de detenție ca Aiud, Poarta Albă, Pitești pentru pomenirea continuă a sufletelor „mărturisitorilor” legionari și prezervarea memoriei acestora în rândurile comunității creștine, tipărirea unui număr însemnat de cărți memorialistice, biografii și chiar oficii liturgice (acatiste, tropare, condace) pentru a populariza la nivel de mase o conștientizare a sacrificiului generațiilor legionare interbelice, a legionarilor închiși după rebeliunea din ianuarie 1941 sau în mai 1948. Această primă etapă de popularizare, de atragere a evlaviei publice către „sfinții închisorilor” (canonic, singurul criteriu valid în canonizările ortodoxe) a fost urmată de descoperirea rămășițelor pământești ale foștilor deținuți care, în opinia apologeților, nu numai că trebuiau considerate relicve sacre (sfinte moaște), dar și făcătoare de minuni, de vindecări și de viziuni printre participanții la aceste manifestări publice.

 

Paradoxal, deși rezistența anti-comunistă s-a compus din nenumărate grupuri ideologice și religioase, profitând de amnezia publică față de fascismul interbelic, foștii deținuți legionari au continuat și după 2015 să se auto-victimizeze public ca fiind singurele victime reale ale persecuției anti-democratice și atee a regimului comunist din România.

La propagarea acestui fenomen în România post-comunistă și-au adus contribuția o serie de factori socio-culturali. Amnezia anti-comunistă ce a dominat primii anii de după 1989 a îmbrăcat interbelicul cu aureola unei epoci de aur a istoriei românești, o perioadă istorică demnă de a fi imitată ca proiect de țară viabil și pentru noul regim democrat. Într-o primă etapă, principala preocupare a istoricilor care s-au aplecat asupra comunismului românesc a fost aceea de a analiza mecanismele represive și ingineriile sociale menite să asigure coeziunea regimului totalitar în detrimentul continuităților cu perioada interbelică sau a particularităților ultranaționalismului românesc. Demonizarea comunismului privit doar prin prisma unui regim represiv și criminal a contribuit de asemenea la această amnezie contemporană față de permutările ideologice și violențele antisemite ale fascismului românesc în interbelic.

 

Decomunizarea parțială a societății și a aparatului statal nu a fost însoțită și de o de-fascizare radicală la nivel mental, cultural și istoric, dar mai ales la nivel legislativ, ceea ce a avut ca repercusiuni imediate legitimarea foștilor legionari în spațiul public ca adevărații și (uneori) singurii deținuți politici care s-au opus regimului comunist și care au suferit consecințe nefaste. Legea 217/2015 supranumită de mai tinerii epigoni ai lui Corneliu Zelea Codreanu „legea anti-legionară” a fost adoptată mult prea târziu și efectele juridice ale acestui act legislativ au fost precare și tardive, mai ales în spațiile monastice sau în mediile dominate de grupuri ultra-conservatoare din Biserica Ortodoxă. Paradoxal, deși rezistența anti-comunistă s-a compus din nenumărate grupuri ideologice și religioase, profitând de amnezia publică față de fascismul interbelic, foștii deținuți legionari au continuat și după 2015 să se auto-victimizeze public ca fiind singurele victime reale ale persecuției anti-democratice și atee a regimului comunist din România.

 

Echivalarea dintre martiriul legionar și cel al sfinților mucenici ortodocși va surveni odată cu înmormântarea celor doi comandați legionari Ion I. Moța și Vasile Marin, morți în luptă pe frontul din Spania.

Mișcarea sfinților închisorilor este bazată pe câteva premise conceptuale. Prima dintre ele este aceea că principala calitate a unui creștin legionar este de a se jertfi pentru credință și neam. Așa cum afirma Ion I. Moța încă din 1935, unul dintre membrii fondatori ai Mișcării Legionare și viitorul martir legionar prin excelență, pentru orice legionar „jertfa [pentru țară] este esențialul!” Pentru o mișcare pe care apologeții ei contemporani o consideră ca fiind doar o revoluție religioasă și nicidecum un partid politic, faptul că nația devine obiectul ultim al adorației mistice și, implicit, al sacrificiului legionar și nu Dumnezeu, Biserica Ortodoxă sau credința creștină, ar trebui să reprezinte un paradox. Centralitatea spiritului de jertfă pentru legionarismul interbelic va avea un impact major după 1940 mai ales asupra Frățiilor de Cruce, unități legionare de înregimentare ideologică a tineretului din licee și școli, ele fiind sinonime cu îndoctrinarea în spiritul de jertfă și sacrificiu pentru țară. În contextul întemnițării liderilor mișcării și a reprimărilor sângeroase la care aceasta va fi supusă în timpul regimului autoritar carlist, la finalul anilor ’30 doctrina legionară și mitologia legionară fondatoare va suferi o mutație care va singulariza primatul jertfei pentru neam ca principala misiune a tinerimii legionare. Pentru tinerii din Frățiile de Cruce, mai ales pentru cei cu pronunțate tendințe religioase, martiriul pentru țară, dublat de suferință (devenită capital spiritual pentru răscumpărarea păcatelor întregului neam) și de practici ascetice împrumutate din instrumentarul monastic răsăritean, au devenit principalele ținte ale perioadei de detenție. Așa cum remarca un istoric american, întreaga istorie a mișcării legionare poate fi redusă la această tradiție de sacrificiu, acesta definind Legiunea ca „o formă mistică, kenotică de fascism semi-religios”.[5] Această tradiție a jertfei idealizate „kenotic”, de golire ascetică a individului de propriul instinct de conservare, de eu-ul burghez, va deveni principalul mit fondator care s-a transmis din generație în generație, perioadele de încarcerare contribuind decisiv la răspândirea acestuia în celulele populate de legionari.

 

În imaginarul fascist din România post-comunistă, suferința și jertfirea vieții chiar și pentru un crez politic nu pot duce decât la sfințenia creștină.

Atracția unanimă exercitată de sfinți și de tradiția hagiografică a Bisericii în imaginarul legionar poate fi trasată până la momentul fondării Legiunii Arhanghelului Mihail la 24 iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a întemeiat această organizație sub semnul Arhanghelului Mihai, una dintre figurile calendarului creștin-ortodox extrem de populare în mediile rurale românești. Echivalarea dintre martiriul legionar și cel al sfinților mucenici ortodocși va surveni odată cu înmormântarea celor doi comandați legionari Ion I. Moța și Vasile Marin, morți în luptă pe frontul din Spania. Slujbele religioase de pomenire ale sufletelor celor doi, oficiate de clerul ortodox și greco-catolic de-a lungul traseului pe care trenul mortuar ce le aducea trupurile l-a urmat în România, își vor da mâna cu „botezul în credința legionară” predicat cu insistență de comandantul legionar Vasile Iașinschi de lângă sicriele celor doi „martiri”. Iluzia sfințeniei celor doi a fost preluată rapid de către presa legionară care i-a etichetat ca fiind sfinți martiri ai Bisericii.[6] Această echivalare a celor două tipuri de martiriu în cadrul hagiografiei legionare realizată în cazul lui Ion I. Moța și Vasile Marin a fost aplicată și în cazul lui Corneliu Zelea Codreanu, după asasinarea acestuia de către forțele polițienești carliste (29-30 noiembrie 1938). În contextul înființării Statului Național Legionar (14 septembrie 1940), ceremonia de exhumare a cadavrelor lui Codreanu și a celorlalți 13 legionari asasinați împreună cu el a condus la presiuni puse de către gradele legionare asupra Patriarhului Nicodim Munteanu (1864-1948) pentru canonizarea lui Codreanu ca sfânt al Bisericii Ortodoxe, cerere refuzată de către înaltul prelat.[7]

 

Alt demers asemănător ce dorea canonizarea oficială a elitei legionare asasinată în 1939 și a lui Corneliu Zelea Codreanu va fi făcut în 1942 de către Nichifor Crainic și profesorul Șumuleanu pe lângă autoritățile bisericești, fără a se solda cu succes.[8] Atât nostalgia canonizării sacrificiului gardist, cât și faptul că jertfa avea prioritate au dus ulterior la subsumarea sacrificiului individual al lui Codreanu tradiției martirajului legionar. În imaginarul fascist din România post-comunistă, suferința și jertfirea vieții chiar și pentru un crez politic nu pot duce decât la sfințenia creștină. Tertius non datur! Nu este de mirare că unul dintre cei mai înverșunați susținători ai canonizării sfinților legionari decedați în închisorile comuniste, constatând primatul suferinței și al jertfei ca sacrament legionar ce ducea la sfințenie, preotul Gheorghe Calciu afirma fără ocolișuri într-un interviu, întrebat fiind dacă Corneliu Zelea Codreanu ar fi atins sfințenia, că „pentru martirajul lui, da, este deja un sfânt!”[9]

 

Susținătorii canonizării sfinților închisorilor au denaturat în mărturiile lor detaliile prezente în dosarele de arhivă, în mărturiile lăsate de personajele propuse spre canonizare sau… amănunte relevante din viețile candidaților la sfințenie.

Hagiografia fascistă a sfinților închisorilor se bazează și pe câteva exagerări flagrante ale adevărului istoric. Hagiografiile tradiționale se fundamentează pe viața sfântului respectiv documentată pe baza declarațiilor și faptelor personale, ale mărturiilor adunate și apoi filtrate prin intermediul Tradiției ca hârtie de turnesol a istoriei și sacralității unei personalități. Susținătorii canonizării sfinților închisorilor au denaturat în mărturiile lor detaliile prezente în dosarele de arhivă, în mărturiile lăsate de personajele propuse spre canonizare sau, printr-o selecție și reinterpretare premeditată în cheie hagiografică, amănunte relevante din viețile candidaților la sfințenie.

 

Potrivit acestei tentative de rescriere a istoriei generale sau personale, Legiunea s-a transformat dintr-un partid antisemit și violent într-o mișcare de reînnoire spirituală a neamului, condamnările penale pentru violențe împotriva evreilor sau a autorităților de stat au rezultat din persecuția religioasă asupra Bisericii reprezentată de Legiune, iar închisorile din locuri ale reeducării trecutului criminal au devenit „comunități de simțire” (Mabel Berezin) unde, prin intermediul practicilor ascetice și aprofundării principiilor legionare în contact cu alți membri cu mai mare vechime în mișcare, fiecare novice devenea legionar deplin. Idealizarea excesivă a legionarilor ca singurii reprezentanți ai unei elite naționale, trecerea sub tăcere a tuturor amănuntelor de viață privată care ar fi putut să constituie impedimente în calea unor portrete exemplare (crime, divorțuri, relații de concubinaj, infracțiuni penale), toate acestea sunt intervenții deliberate ale hagiografilor în biografiile celor propuși spre canonizare.

 

Familiarizați din timpul detenției cu discursul auto-confesiv al autobiografiilor comuniste, cei mai mulți dintre legionari și-au recunoscut trecutul politic și chiar unele căderi de la morala creștină în fața ofițerilor fostei Securități. Supraviețuitorii temnițelor și urmașii lor au negat ulterior vehement autenticitatea acestor autobiografii preferând ca, prin intermediul discursului memorialistic, a interviului sau a articolul de ziar, să propună o realitate narativă alternativă celei reflectate în arhive. Demonizând chiar și adevărul cuprins în aceste dosare ca fiind pure invenții ale Securității, „minciuni”, „ficțiuni”, „manipulări” sau „dovezi” indubitabile ale unui complot „iudeo-masonic” de răzbunare istorică împotriva legionarilor, cei mai mulți hagiografi au abjurat aceste confesiuni date Securității, rescriind (auto-)biografiile sub forma unor mărturii orale sau memorialistice adresate în special tineretului post-comunist care stipulau fără putință de tăgadă că Legiunea a triumfat asupra tuturor oponenților (evrei, comuniști, turnători, propriile cadre care au abjurat crezul legionar). Că proiectul antropologic al Gărzii de Fier, și anume formarea omului nou, esența programului legionar atât de mult clamată de Codreanu, a evoluat în temnițele comuniste și s-a soldat cu formarea „martirului”, sfânt al Bisericii Ortodoxe. În fața „lepădărilor” în masă de crezul legionar în reeducările din închisorile și lagărele de la Pitești, Gherla, Canal și Aiud, acest proces de revizuire (auto)biografică a avut un caracter terapeutic, cathartic. Hagiografia „sfântului” legionar semnala supraviețuitorilor atât încununarea proiectului antropologic legionar, cât și eșecul celui comunist de a-și subordona adversarul ideologic chiar prin chinuri, foamete, reeducare violentă, boală sau moarte. Competiția celor două tipuri de „om nou” (cel fascist și cel comunist) trebuia câștigată de ucenicii lui Codreanu.

 

Decomunizarea parțială a societății și a aparatului statal nu a fost însoțită și de o de-fascizare radicală la nivel mental, cultural și istoric, dar mai ales la nivel legislativ, ceea ce a avut ca repercusiuni imediate legitimarea foștilor legionari în spațiul public ca adevărații și (uneori) singurii deținuți politici care s-au opus regimului comunist și care au suferit consecințe nefaste.

Totodată, pentru supraviețuitori, circulația acestor narative hagiografice mai întâi în format oral și samizdat semnifica și continuitatea idealului legionar, nu numai faptul că la nivel individual Garda mergea înainte, dar și faptul că nu doar cei morți, ci și cei vii rămăseseră fermi pe poziția lor legionară, gata oricând să mărturisească credința creștină și crezul lor fascist. Poate cel mai elocvent exemplu îl reprezintă cazurile arhimandriților Iustin Pârvu (1919-2011) și Arsenie Papacioc (1914-2011) care, după eliberarea din închisoare, întrebați fiind ce mai cred despre legionari, aceștia ar fi răspuns că s-au alăturat legionarilor dintr-o greșeală, că nu au cugetat suficient și că regretă că nu și-au văzut de treabă, considerând atașamentul lor legionar ca o neseriozitate a tinereților.[10] Chiar dacă aceste afirmații au fost cauzate de dorința de a induce în eroare informatorii Securității (unde le era instinctul de mărturisire a adevărului legionar indiferent de consecințe atunci?), acest lucru nu se mai poate spune după 1990, când atât Iustin Pârvu cât și Arsenie Papacioc au vorbit admirativ despre Corneliu Zelea Codreanu și generația legionară de la 1948 din care ei au făcut parte, „căpitanul” fiind socotit un exemplu de credință, naționalism și verticalitate, demn de urmat pentru tinerii contemporani.

 

Acest portret excepțional al „sfântului” legionar sfidează principalul motiv pentru care un martir creștin moare sau suferă o anumită formă de persecuție și anume pentru credință. Modelând biografiile martirilor închisorilor pe baze hagiografice împrumutate din tradiția ortodoxă, hagiografii contemporani au trecut sub tăcere faptul că oameni ca Valeriu Gafencu, Nicolae Purcărea, Arsenie Papacioc, Ion Ianolide etc. au intrat în pușcăriile comuniste nu pentru credință lor ortodoxă, ci pentru crezul lor legionar. Mai mult, hagiografii (neo-)legionari pretindeau că motivul arestării de către autoritățile comuniste ținea de culpe religioase, pentru că legionarii se opuseseră valului ateu propagat și întreținut de la Moscova și care tindea să afecteze tradiția și Biserica Ortodoxă Română. Uitau totuși un detaliu istoric important: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Nicu Mazăre, Virgil Maxim și alții primiseră condamnări pentru infracțiuni penale serioase (întruniri politice interzise, fabricarea și distribuția de manifeste, posesia de arme de foc, violențe la care participaseră în timpul Rebeliunii legionare, trecere frauduloasă a frontierei, propagandă legionară și posesia de material de propagandă legionar) în 1941 sau în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, deci anterior preluării puterii de către comuniști.

 

O altă condiție sine qua non pe care legionarii propuși spre canonizare în masă nu o îndeplineau ține de verticalitatea credinței, de ortodoxia candidaților la sfințenie.

O altă condiție sine qua non pe care legionarii propuși spre canonizare în masă nu o îndeplineau ține de verticalitatea credinței, de ortodoxia candidaților la sfințenie. La nivel ritualic, prevalența ritualurilor legionare în detrimentul celor creștine (a se vedea înlocuirea ritualului spovedaniei în fața preotului cu „mărturisirea” publică a „păcatelor” în fața camarazilor), filtrarea spiritualității ortodoxe prin prisma catehismului legionar, dar și al devoțiunii heterodoxe pentru cultul lui Codreanu și al martirilor mișcării au condus la o hibridizare în cadrul religiozității carcerale fasciste în care legionarul asocia preceptele mișcării cu lecturile teologice și practicile isihaste. Lipsa remușcării pentru crimele comise, ura antisemită dezlănțuită în memorialistica închisorilor sau demonizarea exclusivă a comuniștilor palpabilă în aproape toate narativele legionare, fixația pe clericii de factură legionară considerați singurii sacerdoți marcați de harul Sfântului Duh, divinizarea auto-suferinței și a martiriului personal în scopuri propagandistice în detrimentul pocăinței sincere pentru păcatele comise ridică serioase semne de întrebare referitor la verticalitatea religioasă a acestor  „mărturisitori” legionari.

 

Poate cel mai elocvent caz de manipulare hagiografică contemporană este acela al lui Valeriu Gafencu, tânărul student din Basarabia devenit „sfântul închisorilor” prin excelență pentru generația legionară de la 1948 intrată în pușcăriile comuniste. Așa cum o arată narativele orale și implicit cele hagiografice construite pe baza lor, motivul trimiterii în judecată a lui Gafencu în 1941 a fost acela că făcea „educație creștină și românească” unui grup din Frățiile de Cruce legionare cuprinzând tineri din diferite licee din zona Iașiului, printre care și cei de la Liceul Militar din localitate.[11] Într-o țară în care opera pastorală a Bisericii Ortodoxe, chiar dacă limitată în magnitudine, nu a fost interzisă niciodată, nu se înțelege de ce educația religioasă și naționalistă oferită din plin de către școli mai ales în timpul regimului antonescian trebuia făcută pe ascuns, prin păduri, în deplină clandestinitate. Așa cum arată sursele de arhivă, motivul condamnării lui Valeriu Gafencu este legat de o ședință legionară de mănunchi de prieteni ai Frățiilor de Cruce, surprinsă de poliția locală pe care a ținut-o în pădurile din jurul Iașilor în ziua de 23 noiembrie 1941, împreună cu șapte elevi de la liceul militar din localitate.

 

Lipsa remușcării pentru crimele comise, ura antisemită dezlănțuită în memorialistica închisorilor… divinizarea auto-suferinței și a martiriului personal în scopuri propagandistice în detrimentul pocăinței sincere pentru păcatele comise ridică serioase semne de întrebare referitor la verticalitatea religioasă a acestor  „mărturisitori” legionari.

Reținut de organele competente ale Jandarmeriei și Poliției, a fost înaintat Parchetului Militar de pe lângă Curtea Marțială a Corpului IV Armată din Iași sub acuzația de „propagandă legionară” nu înainte de a-i fi amenințat pe cerberii săi că va veni o vreme când se vor căi amarnic pentru că au avut curajul să îl aresteze și de a-și recunoaște vina în fața anchetatorilor. Va fi condamnat de Curtea Marțială a Corpului IV Armată Iași la 5 Decembrie 1941 la 25 de ani muncă silnică și 1000 de lei cheltuieli de judecată cu posibilitatea de recurs.[12] În textul rechizitoriului alcătuit de procurorul militar antonescian și în cel al deciziei Curții Marțiale nu apare nicio mențiune despre educația creștină și naționalistă acordată tinerilor frați de cruce și nici despre vina de a fi încălcat vreo prevedere legală ce stipula interzicerea profesării publice a credinței creștine.

 

În aceeași categorie a manipulărilor biografice și a distorsionării datelor istorice stă și comportamentul mistic al legionarilor în spatele gratiilor. Sacrificiile pentru ceilalți deținuți inclusiv pentru evreii încarcerați, „isihasmul” carceral legionar al rugăciunii neîncetate pentru martirii mișcării și pentru ispășirea păcatelor neamului, lepădarea de crezul politic fascist și de activismul violent în schimbul acceptării martiriului fără opoziție și fără crâcnire, toate aceste elemente creează cadrul unei utopii (pseudo-)isihaste. Aceasta este menită să îi reliefeze pe martirii legionari din spatele gratiilor ca fiind doar creștini autentici, persecutați pentru propria lor credință religioasă pe care și-o trăiesc în solitudinea celulei chiar și atunci când regimul penitenciar, ca simbol al societății totalitare instituite de regimul comunist, se dovedește a fi unul anti-religios. Așa cum transpare din memorialistica legionară, abandonarea crezului politic cu toate implicațiile lui și a violenței legionare prin transfigurarea legionarismului în chip mistic prin propovăduirea Evangheliei și a păcii față de toată lumea inclusiv față de evreii închiși se dorește a fi piesa de rezistență ce demonstrează că lupul fascist și-a schimbat părul devenind mielul neprihănit al păcii, rugăciunii și dragostei față de aproapele. Așa cum aceleași narative produse de prima generație hagiografică, cea a celor care au trăit direct experiența închisorilor comuniste, o trădează, se pare că totuși „misticii” din închisorile comuniste nu și-au schimbat niciodată năravurile legionare, reușind de multe ori să înșele chiar vigilența autorităților ostile. Virulența tiradelor antisemite din memorialistica legionară amintește de vremurile „bune” interbelice și de adevăratele pogromuri ziaristice dezlănțuite în presa legionară din acea vreme. La fel ca și predecesorii lor, hagiografii sfinților închisorilor creionează profilul evreului întâlnit în pușcărie invariabil în cele mai întunecate tușe: trădători, torționari, informatori, ofițeri de securitate, tovarăși de drum ai regimului comunist sau, ca în cazul lui Richard Wurmbrand (1909-2001), „bunul sălbatic” a cărui singură rațiune de a exista era acela de a-i fi salvată viața de Valeriu Gafencu urmând a se boteza în credința ortodoxă sub numele Valeriu. Deși, în propriile sale memorii carcerale, Richard Wurmbrand nu a recunoscut aceste lucruri – iar unii legionari prezenți în Sanatoriul-Temniță de la Târgu Ocna cum ar fi cazul doctorului Aristide Lefa (1923-2009) nu menționează acest fapt – și în ciuda faptului că  descendenții săi au declarat public că Sabina Wurmbrand (1913-2000) a fost aceea care i-a dus soțului ei în temniță medicamentele care l-au scăpat de la moarte, această narativă martirică a vieții lui Valeriu Gafencu continuă să fie instrumentată ca principal argument în cererea de canonizare ca sfânt a lui Gafencu și în respingerea acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare.

 

În absența unor interogații radicale și pertinente, pericolul populismului extremist, al nostalgiilor fascistoide mai ales în rândurile tinerilor, al antisemitismului și xenofobiei vor coborî din manualele și cărțile de istorie, devenind realități cu care societatea românească în ansamblul ei se va confrunta cotidian.

Ritualurile legionare dobândite în timpul uceniciei în Frății, ca spovedania păcatelor în comun sau așa cum era denumită în Îndreptarul Frățiilor de Cruce, „momentul prieteniei”, chiar în prezența preoților în celulă, exaltarea și cultivarea unității legionare prin subordonarea față de cel mai mare în rang legionar, convertirile la legionarism prin folosirea misticii creștine ca unealtă, lanțurile de rugăciune formate pentru iertarea păcatelor neamului și încrederea neabătută în necesitatea propriei jertfe pentru reînvierea neamului, toate acestea au constituit premisele teofaniei carcerale legionare. Această sinteză hibridă între legionarism și elemente din ascetica Bisericii Ortodoxe dobândite în temniță prin intermediul cărților care au circulat până în 1948 (Patericul, Filocalia, Noul Testament, anumite opere ale Sfinților Părinți) prin celule prezintă eronat istoria postbelică a Legiunii Arhanghelului Mihail ca o epopee mistică a golirii de legionarism și a aprofundării prin filtrul subiectivității fasciste a credinței creștine.

 

Popularitatea acestor figuri controversate în cadrul comunităților ortodoxe ridică semne de întrebare asupra relevanței memoriei fascismului sau a ceea ce ne mai amintim despre perioada interbelică. Faptul că o serie de oameni condamnați pe motive politice și penale renasc peste noaptea totalitaristă ca martiri religioși reprezintă un semn de întrebare care ar trebui să preocupe istoricii și teologii deopotrivă. În absența unor interogații radicale și pertinente, pericolul populismului extremist, al nostalgiilor fascistoide mai ales în rândurile tinerilor, al antisemitismului și xenofobiei vor coborî din manualele și cărțile de istorie, devenind realități cu care societatea românească în ansamblul ei se va confrunta cotidian.

 

(Photo by cottonbro on Pexels)

 

* Acest text reia pentru cititorul român unele din argumentele prezentate în articolul pe care autorul l-a publicat sub titlul “Constructing Fascist Hagiographies: The Genealogy of the Prison Saints Movement in Contemporary Romania,” Contemporary European History (2021): 1-21 (variantă publicată inițial online), dar și intervenția pe care acesta a avut-o în cadru dezbaterii publice cu titlul “Mișcarea Legionară astăzi” (10 iulie 2021) organizată de Asociația “True Story Project”, împreună cu Biroul din București al German Marshall Fund și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.

 

[1] George L. Mosse, Nazism. A Historical and Comparative Analysis of National Socialism. An interview with Michael A. Leeden (Oxford: Basil Blackwell, 1978), 90.

 

[2] https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-comemoreaza-pe-toti-eroii-dar-nu-i-proclama-pe-toti-sfinti/ (accesat la data de 31 mai 2021).

 

[3] https://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-28-octombrie-2019/ (accesat la data de 31 mai 2021).

 

[4] Danion Vasile, ed., Din temnițe spre sinaxare: despre mucenicii prigoanei comuniste (Galați: Egumenița, 2008); Ciprian Voicilă, ed., Mărturisitorii: Minuni, Mărturii, Repere (București: Lucman, 2010).

 

[5] Stanley G. Payne, Fascism. Comparison and Definition (Madison: Wisconsin University Press, 1980), 198; Stanley G. Payne, A History of Fascism (Madison: Wisconsin University Press, 1995), 480.

 

[6] Grupul Orientări, “+Ion Moța și Vasile Marin”, Orientări, Anul VI, nr.1 (Ianuarie 1937), 1741; Șerban Milcoveanu, “Mormânt de sfânt. Neam mesianic”, Cuvântul studențesc, An XII, nr.1-4 (Ianuarie-Februarie 1937), 1: “Ion Moța este sfântul Națiunii Române”. N. Crudu, “Doi sfinți noui în calendar”, Porunca Vremii, An VI, nr. 639 (28 Ianuarie 1937), 2; Fr. Ion Dumitrescu-Borșa, Cea mai mare jertfă legionară (Sibiu: Editura “Totul pentru Țară”, 1937), 274.

 

[7] R. G. Waldeck, Athénée Palace (București, Humanitas, 2006), 262; Vasile Posteucă, Dezgroparea Căpitanului (Madrid, Editura Mișcării Legionare, 1977); Ana-Maria Marin, Poveste de dincolo… Amintiri din țara cotropită (Constanța, Ex Ponto, 2002), 45-46;

 

[8] ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 013206, vol. 2, fila 233.

 

[9] Viața Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale sau ale altora (București, Bonifaciu, 2007), 30.

 

[10] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 210833, fila 9.

 

[11] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 013178, vol. 1, fila 1.

 

[12] Ibid. fila 96.

 

 

 

Ionuț Biliuță

Ionuț Biliuță este istoric al Bisericii Ortodoxe din Balcani în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și secolul XX. Între interesele sale academice, se remarcă relația dintre naționalism și Ortodoxie, transferurile conceptuale din Occident în spațiul teologic ortodox și raportul dintre Ortodoxie și „heterodoxie” în contemporaneitate.

 

https://convergente.ro/sfintii-inchisorilor-legionarism-religios-in-post-comunismul-romanesc/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle

 

Care sunt efectele generale pe care Duhul Sfânt le produce întotdeauna în cei în care El lucrează și locuiește? Care sunt semnele prezenței Lui în suflet? Aceasta este întrebarea către care ne vom îndrepta acum atenția. Haideți să încercăm să prezentăm aceste semne.

 

  1. Toți cei care au Duhul Sfânt sunt înviați de El și făcuți vii spiritual. El este numit în Scriptură, „Duhul de viață” (Rom. 8:2). „Duhul”, spune Domnul nostru Isus Hristos, „este Acela care dă viață” (Ioan 6:63). Prin natura noastră, noi toți suntem morți în greșeli și păcate. Noi nu simțim niciun interes față de religie; nu avem nici credință, nici nădejde, nici frică și nici dragoste. Inimile noastre sunt ofilite; în Scriptură, ele sunt comparate cu piatra. Noi putem fi vii față de bani, educație, politică sau plăceri, dar suntem morți față de Dumnezeu. Tot acest lucru se schimbă când Duhul vine în inimă. El ne înviază din această stare de moarte și ne face făpturi noi. El trezește conștiința și înclină voința către Dumnezeu. El face ca lucrurile vechi să treacă și ca toate să devină noi. El ne dă o inimă nouă; El ne face să ne dezbrăcăm de omul cel vechi și să ne îmbrăcăm cu cel nou. El suflă trâmbița în urechea facultăților noastre adormite și ne trimite să umblăm în lume ca și cum am fi niște ființe noi. Cât de diferit era Lazăr când era închis în mormântul tăcut față de Lazăr care a ieșit de acolo la porunca Domnului nostru! Cât de diferită era fiica lui Iair când zăcea rece pe patul ei, înconjurată de prietenii înlăcrimați, de aceea care s-a ridicat și i-a vorbit mamei ei ca mai înainte! La fel de diferit este omul în care Duhul locuiește față de cel care era înaintea venirii Duhului în el.

 

Apelez acum la fiecare cititor serios. Oare cel a cărui inimă este plină de orice lucru, dar nu de Dumnezeu – o inimă rece, tare și insensibilă – poate să fie caracterizat ca „având Duhul”? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul sunt învățați de El. În Scriptură, El este denumit, „Duhul de înțelepciune și de descoperire” (Efes. 1:17). El a fost făgăduit de Domnul Isus: El „vă va învăța toate lucrurile”; El „are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 14:26; 16:13). Prin natura noastră, noi toți suntem neștiutori ai adevărului spiritual. „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie” (1 Cor. 2:14). Ochii noștri sunt orbiți. Noi nu cunoaștem așa cum ar trebui – nici pe Dumnezeu, nici pe Hristos, nici pe noi înșine, nici lumea, păcatul, Raiul sau Iadul. Noi vedem totul în culori false. Duhul schimbă complet această stare de lucruri. El deschide ochii minții noastre; El ne iluminează; El ne scoate din întuneric la lumina Lui minunată; El îndepărtează vălul; El strălucește în inimile noastre și ne face să vedem lucrurile așa cum sunt în realitate. Nu este de mirare că toți creștinii sunt într-un acord atât de remarcabil în lucrurile esențiale ale religiei adevărate! Motivul este că ei toți au învățat la aceeași școală – școala Duhului Sfânt. Nu este de mirare că adevărații creștini se pot înțelege reciproc și pot găsi un teren comun pentru părtășie! Ei au fost învățați aceeași limbă de către Acela ale cărui lecții nu sunt uitate niciodată.

 

Apelez din nou la fiecare cititor rațional. Oare se poate spune că „are Duhul” cel ce nu cunoaște doctrinele de bază ale Evangheliei și este orb față de starea sa spirituală? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul sunt călăuziți de El către Scriptură. Acesta este instrumentul prin care El lucrează în suflet. Cuvântul este denumit „sabia Duhului” (Efes. 6:17). Despre cei născuți din nou se spune că sunt „născuți din nou… prin Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Petru 1:23). Toată Scriptura a fost scrisă sub inspirația Lui. El nu ne învață niciodată vreun lucru care să nu fie scris în Biblie. El îl face pe omul în care El locuiește să „își găsească plăcerea în Legea Domnului” (Ps. 1:2). La fel cum pruncul dorește laptele natural și refuză orice altă hrană, tot așa și sufletul care Îl are pe Duhul dorește laptele curat al Cuvântului. La fel cum evreii erau hrăniți cu mană în pustie, așa sunt și copiii lui Dumnezeu învățați de Duhul Sfânt să se hrănească din Biblie.

 

Apelez iar la fiecare cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” cel care nu citește niciodată Biblia sau care doar o citește într-o manieră formală? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul sunt convinși de păcat de El. Aceasta este o slujire specială pe care Domnul Isus a promis că Duhul o va împlini. „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul” (Ioan 16:8). Doar El îi poate deschide ochii omului ca să își vadă dimensiunea reală a vinovăției și a corupției morale înaintea lui Dumnezeu. El face acest lucru de fiecare dată când vine în suflet. El ne așază în locul care ni se cuvine. El ne arată ticăloșia inimilor și ne face să strigăm ca acel vameș: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). El zdrobește acele gânduri mândre, auto-neprihănite și auto-justificatoare cu care ne naștem, făcându-ne să ne simțim cum se cuvine: „Sunt un om rău și merit să fiu aruncat în Iad”. Predicatorii ne pot alarma pentru scurtă vreme; boala poate sparge gheața în inimile noastre; dar gheața va înțepeni din nou dacă nu este topită de suflarea Duhului, iar convingerile care nu sunt produse de El vor trece ca roua dimineții.

 

Apelez din nou la fiecare cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” cel care nu își simte niciodată povara păcatelor și care nu știe ce înseamnă să fie smerit de gândul la ele? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul au fost conduși de El la Hristos, spre mântuire. Este o parte specială a slujbei Lui să mărturisească despre Hristos, să ia din lucrurile lui Hristos și să ni le arate (Ioan 15:26; 16:15). Prin natura noastră, noi toți credem că ne putem croi propriul drum spre Cer; în orbirea noastră, ne închipuim că putem face propria pace cu Dumnezeu. Duhul ne eliberează din această orbire ticăloasă. El ne arată că, în noi înșine, suntem pierduți și deznădăjduiți, și că Hristos este singura ușă prin care putem intra în Cer și să fim mântuiți. El ne învață că doar sângele lui Isus poate ispăși păcatul și că doar prin mijlocirea Lui1 este posibil ca Dumnezeu să fie drept și Cel care îi îndreptățește pe păcătoși. El ne descoperă potrivirea deosebită a mântuirii împlinită de Hristos pentru nevoia sufletelor noastre. El ne descoperă frumusețea doctrinei glorioase a justificării2 prin simpla credință. El toarnă în inimile noastre acea dragoste uriașă a lui Dumnezeu care este în Hristos Isus (Rom. 5:5-8). La fel cum porumbelul zboară la ascunzișul binecunoscut din stâncă, așa și sufletul aceluia care Îl are pe Duhul aleargă la Hristos și își găsește adăpostul și odihna în El.

 

Apelez iar la orice cititor serios. Oare se poate spune despre cel care nu cunoaște credința în Hristos că „are Duhul”? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul sunt făcuți sfinți de El. El este „duhul sfințeniei” (Rom. 1:4). Când vine să locuiască în oameni, El îi face să umble după „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânarea poftelor” (Gal. 5:22-23). El face să le fie natural ca, prin noua lor „natură divină”, să considere drepte toate poruncile lui Dumnezeu legate de orice și să „urască orice cale a minciunii” (2 Petru 1:4; Ps. 119:128). Păcatul nu le mai este plăcut, ci este cauza întristării lor când sunt ispitiți de el. Când cad pradă păcatului, sunt rușinați. Dorința lor este să fie eliberați complet de el. Cele mai fericite momente ale lor sunt cele când sunt făcuți în stare să umble cel mai aproape cu Dumnezeu; cele mai triste momente sunt cele când se află cel mai departe de El.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „au Duhul” cei care nici măcar nu pretind că vor să trăiască strict după voia lui Dumnezeu? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul au o gândire spirituală. Ca să folosesc cuvintele apostolului Pavel, „cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului” (Rom. 8:5, NTR). Tonul, direcția și dorința generală a minților lor este către lucrurile spirituale. Ei nu Îl slujesc pe Dumnezeu după ifose, ci ca regulă de viață. Ei pot fi abătuți pentru o vreme prin ispite puternice, dar tendința generală a vieților, căilor, gusturilor, gândurilor și obiceiurilor lor este spirituală. Poți vedea acest lucru în felul în care își petrec timpul liber, în compania în care le place să stea și în purtarea din casele lor. Și totul este rezultatul naturii spirituale implantată în ei de Duhul Sfânt…

 

Apelez iar la orice cititor serios. Oare se poate spune că „au Duhul” cei ale căror minți sunt cu totul îndreptate către lucrurile lumii? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul sunt conștienți de conflictul interior dintre vechea și noua natură. Mai mult sau mai puțin, cuvintele apostolului Pavel sunt aplicabile tuturor copiilor lui Dumnezeu: „firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Gal. 5:17). Ei simt în inimile lor un principiu sfânt de viață, care îi face să își găsească desfătarea în Legea lui Dumnezeu, dar simt și existența unui alt principiu interior, care se luptă din greu să stăpânească și să îi atragă în jos și înapoi. Unii simt acest conflict mai mult decât alții. Dar toți cei care au Duhul știu de existența acestui conflict, și este o dovadă că ei se află pe calea cea bună. Este dovada că „omul cel tare și bine înarmat” (Luca 11:21) nu mai domnește în ei ca odinioară, cu o mână de neîmpotrivit. Prezența Duhului Sfânt poate fi cunoscută prin lupta interioară ca și prin pacea interioară. Cel care a fost învățat să se odihnească și să nădăjduiască în Hristos va fi întotdeauna unul care se luptă și se războiește cu păcatul.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu cunoaște nimic din acest conflict interior și care este rob păcatului, lumii și voinței lui egoiste? Judecă tu însuți.

 

  1. Toți cei care au Duhul îi iubesc pe ceilalți care au Duhul. Ioan scrie despre ei astfel: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați” (1 Ioan 3:14). Cu cât văd ei mai mult din Duhul Sfânt în cineva, cu atât mai drag le va fi acel om. Ei îl vor privi ca pe un membru al aceleiași familii, un copil al aceluiași Tată, un supus al aceluiași Împărat și un călător împreună cu ei într-o țară străină, mergând cot la cot către aceeași țară de sus. Slava Duhului este să ducă înapoi ceva din acea dragoste frățească pe care păcatul a alungat-o atât de ticălos din lume. El îi face pe oameni să se iubească unul pe altul din motive nebunești pentru omul firesc – de dragul unui Mântuitor comun, a unei credințe comune, a unei slujiri comune pe pământ și a nădejdii unei case cerești comune. El face prietenii independent de sânge, căsnicie, interese, afaceri sau orice motivații lumești. El îi unește pe oameni făcându-i să se simtă uniți într-un centru măreț unic – Isus Hristos.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu găsește nicio plăcere în compania persoanelor duhovnicești, sau care chiar le batjocorește pentru că sunt sfinte? Judecă tu însuți.

 

  1. În final, toți cei care au Duhul sunt învățați de El să se roage. El este denumit în Scriptură, „duh de îndurare și de rugăciune” (Zah. 12:10). Despre aleșii lui Dumnezeu stă scris că ei „strigă zi și noapte către El” (Luca 18:7). Ei nu pot face altfel: rugăciunile lor pot fi slabe, sărace și rătăcitoare, dar ei simt că trebuie să se roage. Ceva din ei le spune că trebuie să Îi vorbească lui Dumnezeu și să își aducă nevoile înaintea Lui. La fel cum pruncul va plânge când simte durere sau foame pentru că este natura lui să facă asta, tot așa și natura cea nouă implantată de Duhul Sfânt îl va face pe om să se roage. El are Duhul înfierii, astfel că trebuie să exclame: „Ava, Tată” (Gal. 4:6).

 

Apelez încă odată la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu se roagă niciodată sau care este mulțumit să rostească câteva cuvinte formale, fără inimă? O spun pentru ultima dată – judecă tu însuți.

 

Fragment din Old Paths: Being Plain Statements of Some of the Weightier Matters of Christianity (London: Charles J. Thynne, 1898), p. 306-312.

 

Note bibliografice și explicative

 

(1)  mijlocire– actul de a interveni între două părți ostile pentru restaurarea păcii; „A fost plăcut lui Dumnezeu, în planul Lui veșnic, să Îl aleagă și să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos, singurul Său Fiu, în acord cu legământul dintre Ei doi, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om; să fie Profet, Preot și Împărat; să fie Capul și Mântuitorul Bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Din veșnicie, El I-a dat Domnului Isus Hristos un popor care să fie sămânța Lui. La timpul cuvenit, acești oameni au fost răscumpărați, sunt chemați, îndreptățiți, sfințiți și glorificați prin El” (Mărturisirea de Credință Baptistă de la Londra, 1689, Cap. 8.1).

 

(2)  justificare– îndreptățire, socotire ca neprihănit. Justificarea este un act al harului fără plată al lui Dumnezeu, prin care El iartă toate păcatele noastre (Rom. 3:24; Efes. 1:7) și ne acceptă ca neprihăniți înaintea Lui (2 Cor. 5:21) doar pe baza neprihănirii lui Hristos care ne-a fost atribuită (Rom. 5:19) și primită doar prin credință (Gal. 2:16; Fil. 3:9) (Spurgeon’s Catechism, Q. 32). Vedeți revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1, Justificarea, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.

 

 

https://www.magnagratia.org/articole/veh18-art4/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31)

 

 

 

Am văzut în lecțiile precedente ca toți oamenii sunt păcătoși, atât iudeii, cât și neamurile, nimeni nu este neprihănit înaintea lui Dumnezeu. În lecția de astăzi suntem învățați ca înaintea lui Dumnezeu suntem fără vină sau neprihăniți, doar prin ceea ce ne dă Dumnezeu, anume credința in Hristos Domnul.

Pavel folosește cuvântul “δίκαιος – dikaios” (dreptate, îndreptățire) în Romani, când vorbește despre “neprihănirea lui Dumnezeu” și despre faptul că noi “suntem socotiți neprihăniți prin credință”.  Acest cuvânt este corespondentul din ebraică “tswadaq”, care înseamnă același lucru.

În limba română neprihănit înseamnă care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat.

 

Apostolul Pavel ne sublimează în lecția de astăzi câteva adevăruri cu privire la îndreptățirea care ne-o dă Dumnezeu nouă oamenilor ca un dar, în contextul în care înaintea lui toți oamenii sunt vinovați:

 

  1. Neprihănirea dată de Dumnezeu a fost promisă dinainte, prin Lege și profeți

vers 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

Isaia 51:5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isa.53:11)

Zaharia 9: 9. Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.

 

  1. Neprihănirea dată de Dumnezeu nu este prin ținerea Legii Vechiului Legământ

vers 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

Galateni 3:23-25. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Galateni 5:4-5. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

 

  1. Neprihănirea este un dar nemeritat (har), de care omul poate beneficia: prin credința în Hristos Domnul

vers 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.

Efeseni 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.6:23)

 

  1. Neprihănirea este gratuită, însă nu ieftină, prețul l-a plătit Hristos Domnul prin jertfă

vers 24-25 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – (Gal.3:13)

Isaia 53:4-5. Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

 

  1. Neprihănirea este o stare primită prin credința și rămânerea în Hristos Domnul

vers 26-27 pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în asa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinței.

 

“Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” (Filip.2:12-16)

 

  1. Neprihănirea în Hristos nu desființează Legea, o certifică și o înlocuiește cu Învățătura Noului Legământ

vers 31. Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

1 Corinteni 9:20-21 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.

Fapte 2: 41-42. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca prin noi înșine să învățați să nu treceți peste „ce este scris”: și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. (1Cor.4:6)

 

 

Aplicația lecției

Avem de învățat astăzi câteva adevăruri legate de îndreptățirea sau neprihănirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Ea a fost promisă prin Legea și profeții care au existat înainte de venirea Domnului, a fost oferită omului în Jertfa lui Hristos, El a plătit pentru păcatele noastre cu Viața Lui, poate să fie primită prin credința în Jertfa Domnului și este o stare de care beneficiem doar rămânând în Hristos Domnul.

 

Întrebări

Ce rol a avut Legea și prorocii cu privire la promisiunea darului neprihănirii?

Cum poate beneficia omul de îndreptățire sau neprihănire înaintea lui Dumnezeu?

Care a fost prețul darului neprihănirii oferit omului și cine l-a plătit?

Omul care a primit neprihănirea în dar, cum trebuie să trăiască după aceea?

 

Simion Ioanăș

 

 

Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31)

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

 

Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei)

 

“Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte”. Iuda 10

 

Ce este o bestie?

 

Bestia este un animal salbatic, irational. Asa spune si Iuda in versetul de mai sus, “dobitoace fara minte”. Se poate pune acolo, animale fara minte. In engleza, termenul este bestie, dar merge si in romaneste.

 

Cine este animalul blasfemiator?

 

Ed Shaw, este acest animal blasfemiator. El este prezentat ca unul care ii place sa bea cocktail de gin, si “pastoreste” o biserica din Anglia. O sa spun imediat despre blasfemia lui, dar pana atunci faptul ca e prezentat pe siteul de la Gospel Coalition fara probleme ca ii place sa bea, ne spune cine este aceasta organizatie decazuta. Seful de la Gospel Coalition este blasfemiatorul Tim Keller despre care am scris aici.

 

Blasfemia animalului Ed Shaw

 

Citez “I’m wanting the young people who come to this event to know that Jesus is the one person that they can fully trust with their sexualities, identities and gender because he is both their Creator God and a human being who knows what it is like to grapple with a sexuality, identity and gender.”

 

Tradus in romaneste: “Îmi doresc ca tinerii care vin la acest eveniment să știe că Isus este singura persoană în care pot avea încredere deplină în sexualitățile, identitățile și genul lor, deoarece este atât Creatorul lor Dumnezeu, cât și o ființă umană care știe cum este sa se lupte cu sexualitatea, identitatea și genul.”

 

Acest animal, Ed Shaw ataca puritatea perfecta a Domnului Isus, descriind-ul ca unul care s-a luptat cu probleme de sexualitate si identitate de gen ca orice deviat din timpul nostru. Domnul Isus a fost ispitit in toate felurile (Evreii 4:15), dar nu a avut o inima pacatoasa ca a noastra. Blasfemiatorul Ed Shaw il coboara pe Domnul nostru in randul pacatosilor. Cu un astfel de “mantuitor” salvarea noastra era imposibila.

 

Ce alte conectii are animalul Ed Shaw?

 

Ed Shaw este mana dreapta a promovatorului miscarii “crestinul homosexual” pe nume Sam Allberry. Acest Allberry spune ca nu este o problema ca, crestinul sa aiba dorinte homosexuale, doar trebuie sa nu le indeplineasca. Domnul Isus spune foarte clar, ca pacatul cu gandul este tot una cu pacatul cu fapta (Matei 5:28).

 

ED Shaw, acest derbedeu spiritual afirma ca promovarea familiei cu copii este o idolatrie. El a avut o prezentare in Washington D.C., iar Mark Dever, idolul celor de la Magna Gratia l-a ajutat din umbra sa promoveze aceste doctrine odioase. Cand se vor trezii cei de la Magna Gratia ca sa isi ceara scuze public pentru ca l-au promovat pe decazutul Mark Dever, si organizatia lui 9Marks?

 

Sam Allberry, Ed Shaw, si altii ca ei deschid usa la LGBTQ ca sa invadeze biserica! Prin ce fel de educatie teologica/biblica vor pregatii liderii romani bisericile sa gandeasca corect in fata acestor perversiuni si blasfemii?

 

 

Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei)

 

////////////////////////////////////////////

 

NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak

 

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

 

Toți am auzit de oameni care au avut depresie sau trec printr-o situație de criză.

 

Ce facem când cei care suferă și trec prin astfel de situații vin și ne cer ajutorul? “Cum să înfruntăm depresia” oferă răspunsuri.

 

Această carte oferă păstorilor, predicatorilor, consilierilor dar și credincioșilor informațiile de care au nevoie să ajute congregațiile, bisericile, prietenii și oamenii. Cei care trec prin astfel de necazuri pot citi cartea pentru a înțelege mai bine depresia și din soluțiile ei.

 

Printre subiectele discutate:

 

Definiții și diverse feluri de depresie, Măsurarea depresiei, Jurnalul stării emoționale, Cauze și Soluții (medicale, sociale, psihologice, spirituale creștine), Schimbarea cristocentrică a conștiinței , Pocăință și înnoirea minții, Probleme relaționale, Pierderea și Doliul, Păcatul, Depresia postnatală și alte categorii speciale, Alte corecții și soluții biblice, Prevenția depresiei, Autovătamarea și Sinuciderea, Ce să fac în momente dificile?

 

R E C E N Z I I

 

Dacă dorim să citim despre depresie atunci citim aici o carte care ne invită la o cunoaștere a subiectului și la o terapie personală, o carte care este cu ușurință cea mai bună pe acest subiect, oferind astfel o înțelegere profundă a vieții umane. Cartea este un instrument puternic de a primi o învățătură clară și o instruire sigură, fiabilă, responsabilă și precisă despre depresie.

 

Putem avea încredere în ceea ce scrie Dr Vlad , deoarece are o înțelegerea atentă a Scripturii și cu prudență și ușurință abordează acest subiect ‘depresia’ . Numai un doctor creștin cu experiență clinică cu pacienții și foarte talentat poate selecta cele mai importante lucruri pe care să le spună despre depresie , mai ales pentru un public larg.

 

Lucidă, bogată în interpretări scripturale și profund informată medical dar având o abordare creștină, aceasta este prima carte pe care o voi recomanda oricui caută o claritate asupra depresiei.

 

Această carte educă și edifică. Intenționez să ofer multe exemplare celor din jur si chiar membrilor bisericii mele.

 

Dr Daniel Martin, pastor, London

 

O carte scrisă cu dorința de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă mai bine viața. Indiferent de confruntarea directă sau indirectă cu depresia, cartea de față este un ajutor potrivit și necesar, nu pentru că ar oferi “vindecare automată”, ci pentru că se ocupă nu doar de cauze, ci și de remedii.

 

Ea vine ca o mână de ajutor, atât pentru slujitori (pastori, predicatori, consilieri) cât și pentru cei slujiți.

 

Așadar o recomand nu doar ca pe o carte bună de citit, ci mai degrabă ca pe un manual necesar în biserici.

 

Ciprian Pintea, pastor, London

 

Cartea este disponibilă:

 

Diaspora: carticrestine.co.uk

 

Romînia: librăriile creștine cunoscute din: Kerigma, Stephanus, Maranatha.

 

Dumnezeu sa vă binecuvânteze

 

Dr Vlad Schlezak

 

Medic psihiatru creștin, psihoterapeut fondator al Consilierii creștine multidisciplinare

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2022/04/18/noutate-editoriala-cum-sa-infruntam-depresia-de-dr-vlad-schlezak/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022 

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

 

Chris Pratt, un actor care nu s-a folosit niciodată de rețelele sociale pentru a rosti vreun cuvânt jignitor la adresa cuiva, a devenit un sac de box pentru seculariști și pentru alte persoane care par a fi ofensate de credința sa creștină.

 

În mod bizar, Pratt, care continuă să ofere entertainment de calitate pentru milioane de oameni prin intermediul francizelor „Gardienii Galaxiei” și „Jurassic World”, printre alte proiecte, este atacat în mod repetat, fără niciun motiv plauzibil.

 

Cel mai recent, criticii au cerut ca Pratt să fie anulat și înlocuit în rolul lui din „Guardieni” ca Star-Lord, probabil datorită opoziției față de credința sa. Reproșurile de pe Twitter la adresa lui Pratt l-au determinat pe James Gunn, regizorul primelor două filme din seria „Gardienii Galaxiei”, să-l apere pe Pratt și idealurile sale creștine.

 

Cuvintele de apărare pentru Pratt rostite de către Gunn a inspirat apoi, se pare, un articol din Salon intitulat: „Regizorul căzut în dizgrație James Gunn îl apără pe actorul căzut în dizgrație Chris Pratt.”

 

Aparent, Pratt este „căzut în dizgrație”, ceea ce este o noutate pentru oricine care a acordat măcar o secundă atenție vieții și carierei sale. Pratt, un tip care face în mod regulat pe rețelele sociale diverse postări despre viață, comedie, Dumnezeu, dragostea pentru familia sa – și care apare în mod obișnuit în unele dintre cele mai mari proiecte cinematografice de la Hollywood – s-a comportat, în mod aparent, în judecat strâmbă a unui segment important din mass-media americană, atât de prost încât ar trebui să îl considerăm umilit și discreditat.

 

De ce, mai exact? Nimeni nu știe.

 

Dar iată ce știm: narațiunea pe care criticii au creat-o despre Pratt este atât de răuvoitor opusă realității, încât este greu de descris în cuvinte nebunia din jurul acesteia. Cu toate acestea, autorul articolului din Salon părea să îmbrățișeze această portretizare nefericită. Pe unele porțiuni, articolul seamănă mai mult cu un roman misterios ciudat decât cu ceva cu adevărat convingător.

 

„Pratt … a fost criticat pentru presupusa sa implicare într-o mega-biserică din Los Angeles care s-ar putea să nu fie în favoarea acceptării de membri homosexuali”, a scris ea. „Biserica Zoe, fondată de fostul predicator Hillsong Chad Veach, care a produs la un moment dat un film care descria atracția față de persoanele de același sex ca fiind o „suferință sexuală,” este destul de rezervată în ceea ce privește opiniile sale.”

 

Apoi, ea a continuat să îl acuze pe Pratt că este „evaziv” în legătură cu relația sa cu Zoe Church și cu opiniile sale despre „drepturile homosexualilor”. Această atitudine evazivă este aparent un motiv bun pentru a-l „anula” pe actor, sau, cel puțin, un soi de motiv enigmatic pentru ca toată lumea să nu-l mai placă pe actor.

 

Este destul de ciudat să consideri pe cineva ca fiind în „dizgrație” pe baza unei convingeri pe care crezi că ai putea-o avea despre pretinsa perspectivă a cuiva despre care, de fapt, nu știi nimic. Dacă aceasta pare fi o afirmație confuză, să știți că  de fapt confuzia este, în esență, ceea ce stă la baza sentimentului furibund anti-Pratt.

 

Pratt se pare că a căzut în dizgrație pentru că a frecventat biserici cu viziuni biblice asupra sexualității – viziuni cu care unii, în urma evoluțiilor culturale, nu sunt acum de acord, în ciuda faptului că aceste poziții au fost îmbrățișate și considerate normale de milenii. Ca urmare a acestei participări, el merită să fie considerat „în dizgrație” – se presupune.

 

Dar asta nu este tot ceea ce pare vinovat Pratt, deoarece autoarea articolului din Salon a continuat să menționeze una dintre cele mai bizare modalități folosite până acum pentru a încerca să îl discrediteze pe Pratt: că și-ar fi insultat fosta soție și fiul pentru că a îndrăznit să îi mulțumească actualei sale soții, Katherine Schwarzenegger, pentru că i-a dăruit o fetiță frumoasă și sănătoasă (el având cu fosta soție un copil cu dizabilități născut prematur, n. trad.).

 

Această luare de poziție a fost un salt destul de mare atunci când a fost vehiculată anul trecut în noiembrie. Dar faptul că, luni mai târziu, oamenii încă o mai repetă pare să acrediteze convingerea gazdei podcastului Joe Rogan că detractorii îi poartă dispreț lui Pratt doar pentru că „este creștin” și „un om bun”.

 

„Este cam în afara limitelor în ceea ce privește ideologia sa”, a spus Rogan în podcastul său în decembrie anul trecut. „El este creștin și este destul de deschis în legătură cu asta și, din această cauză, îl atacă. Este un lucru atât de simplu, el doar crede în Isus”, a continuat el.”

 

Rogan are dreptate. Acești critici nu pot indica nicio declarație sau postare din partea lui Pratt, așa că se angajează într-o încercare eșuată speculații orbiți de o furie ciudată.

 

Imaginați-vă că vedeți o postare pe Instagram în care un bărbat își exprimă dragostea pentru soție și asta cumva te duce cu gândul să crezi tot ce este mai rău despre cineva – convingându-vă că acea persoană, din partea nu a-ți văzut sau citit vreodată ceva negativ, a dezlănțuit brusc o ură voalată la adresa propriului său copil? (copilul cu dizabilități avut cu prima nevastă, n. trad.)

 

Din păcate, aceasta este cultura care a ajuns să fie predominantă într-o mare parte din America. Este întunecată, sucită și cu adevărat tristă.

 

Până la urmă, Pratt este vinovat de un singur lucru: a declarat în mod deschis că este creștin. În timp ce criticii par hotărâți să refuze să îl lase în pace să trăiască conform convingerilor sale, ne rugăm ca el să continue să își susțină convingerile în mijlocul unei culturi fără speranță.

 

Sursa: CBN News

 

https://www.stiricrestine.ro/2022/05/01/actorul-american-chris-pratt-atacat-in-mass-media-pentru-convingerile-sale-crestine/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR

 

 

 

În urmă cu zece ani, Becket Cook a fost un homosexual de la Hollywood care a obținut un mare succes ca scenograf în industria modei. A lucrat cu vedete și supermodele, de la Natalie Portman la Claudia Schiffer, călătorind prin lume pentru a proiecta ședințe foto pentru cei ca Vogue și Harper’s Bazaar. A participat la spectacole și petreceri de premiere la casele lui Paris Hilton și Prince. Și-a petrecut verile înotând în piscina lui Drew Barrymore.

Un deceniu mai târziu, Cook a ieșit din acea viață – și nu ii duce dorul.

 

Ce s-a schimbat pentru Cook? El L-a întâlnit pe Isus. Într-o zi memorabilă, în septembrie 2009, în timp ce bea cafea cu un prieten la Intelligentsia în cartierul Silver Lake din Los L.A., Cook a început să discute cu un grup de tineri care stăteau la o masă din apropiere – Bibliile fizice s-au deschis în fața lor (amintiți-vă, acesta a fost anul 2009). Ei au fost de la o biserică numită Reality L.A. (unde un membru al Consiliului TGC, Jeremy Treat slujeste acum ca pastor ), și l-au invitat pe Cook sa viziteze biserica.

 

Cook a raspuns invitației și a vizitat Reality L.A. duminica următoare, unde a auzit Evanghelia și și-a predat viața lui Isus. El nu s-a uitat niciodată înapoi, tranzacționându-și identitatea gay pentru o nouă identitate în Hristos. În anii care au urmat, Cook a absolvit o diplomă la Talbot School of Theology și a scris un memoriu despre convertirea sa, A Change of Affection: A Gay Man’s Incredible Story of Redemption, care tocmai a fost lansat.

 

M-am întâlnit recent cu Cook la Intelligentsia – locul în care întâlnirea sa cu băutul de cafea, creștinii care studiază Biblia i-au pus în mișcare convertirea. Iată o transcriere editată a conversației noastre.

 

Să ne ducem înapoi la acea zi, chiar în această cafenea, acum 10 ani. Ce se întâmpla în viața ta care a făcut pământul să fie bun de semanat, ca să spunem așa, să fie gata să primească sămânța Evangheliei?

 

A fost un moment cu șase luni mai devreme, la Paris. Eram la o petrecere de modă și mă simțeam gol: făcusem totul la Hollywood, mă întâlneam cu toți, călătoream peste tot. Cu toate acestea, ma simteam copleșitor de gol la această petrecere. A fost unul dintre acele momente din viața mea, dintre cele mai intense când spui “asta-i tot ce există?”. Mă luptasem deja cu întrebări despre sensul vieții, căutându-l în tot felul de moduri. Dar știam că Dumnezeu nu a fost niciodată o opțiune, pentru că eram gay. Nu intra în discuție. Nu am fost confuz cu privire la ceea ce Biblia a avut de spus despre homosexualitate. Știam că e clar. Dar căutam încă un sens.

 

Așa că atunci când am venit la această cafenea șase luni mai târziu și am văzut acel grup de tineri cu Bibliile deschise, am început să le pun întrebări. Ei au explicat Evanghelia, ceea ce au crezut. Am întrebat ce crede biserica lor despre homosexualitate și au explicat că ei cred că este un păcat. Le-am apreciat onestitatea și că nu s-au invartit în jurul cozii. Dar motivul pentru care am putut accepta răspunsul lor a fost pentru că am avut acel moment la Paris. Cinci ani mai devreme aș fi spus, „Voi sunteti nebuni. Sunteți din evul mediu.” Dar în schimb acum mi-am spus: Se prea poate să mă înșel. Poate că acesta este de fapt un păcat.” Așa că am fost deschis la Evanghelie în acest moment. Apoi m-au invitat la biserică.

 

Când te-ai prezentat la biserică în acea primă duminică la Reality, ai adevenit creștin. Ce s-a întâmplat?

 

Tim Chaddick a predicat în acea zi și tot ceea ce spunea a întors practic ceea ce știam despre religie cu susul în jos. Am crescut în școli catolice și sincer am crezut că religia este doar o persoană bună, făcând lucruri bune. Nu cred că preoții din liceul meu au explicat vreodată, ce era Evanghelia. Nici o data. Deci, atunci când Tim a predicat toate aceste lucruri, care erau exact opusul a ceea ce am crezut că era religia , am fost ca, Whoa. Totul a rezonat cu adevărat și m-a îndemnat să merg în fata la sfârșitul slujbei pentru a primi rugăciune. A fost șocant și neașteptat pentru mine, un moment gen, drumul spre Damasc. A fost atât de puternic, atât de atotcuprinzător. Am fost total absorbit.

 

Cum a arătat ucenicia pentru tine după ce ai primit mântuirea?

 

Tim și cu mine ne întâlneam la cafea în fiecare săptămână și, deși nu știam de ce, el mă uceniciza. Acest lucru a fost vital. Erau atât de mulți alții din biserică care erau lângă mine și m-au susținut, recomandându-mi cărți și predici și rugându-se pentru mine. Primeam mesaje aleatorii tot timpul de genul “Mă rog pentru tine astăzi!“. M-am alăturat imediat unui grup din comunitate. Am ascultat toate predicile lui Tim Keller, precum și John Stott și Dick Lucas. A fost un proces în care oamenii de la biserica mea ma ucenicizau și Dumnezeu să mă uceniciza prin alte voci. În tot acest timp, imediat după ce am primit mantuirea, am avut o perioadă de trei luni fără loc de muncă, ceea ce a fost neobișnuit. Așa că am avut tot acest timp să-l petrec cu Dumnezeu, să mă rog și să citesc Biblia. Nu m-am putut opri din citit Biblia. De fiecare dată când ascultam o predică sau citeam Biblia, terminam în lacrimi: „Doamne, e adevărat! Nu-mi vine să cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și cunosc sensul vieții îin sfârșit!”

 

Există discuții astăzi despre faptul dacă cineva poate fi un creștin „gay”. Există o modalitate de a merge împreuna acestea doua? Isus și identitatea gay?

 

Sunt ireconciliabile. Este ciudat pentru mine sa văd aceste încercări. Am avut o pauză atât de curată de la ea, și a fost în întregime harul lui Dumnezeu asupra mea pentru a vedea că a este necesar. Te-ai numi creștin lacom? Te-ai numi creștin vameș? Pare ciudat să te identifici cu păcatul. Este un cerc pătrat. A te defini ca un „creștin gay”, chiar dacă ești celibat și nu ești activ într-o relație homosexuală, este extrem de înșelător. Și e aproape ca și cum ai sta în tocana vechiului tău păcat, agățându-te de sinele tău vechi într-un mod ciudat. Nu este util să ai acel pseudonim asupra ta și să te identifici continuu ca atare. De ce v-ați identifica cu sinele vostru vechi care a fost răstignit împreună cu Hristos? Așa că fug de acest termen cât pot de mult. Nu e cine sunt eu, deloc. Dacă oamenii mă întreabă cum mă identific, eu spun: “Eu nu ma identific prin sexualitatea mea. Sunt un urmaș al lui Hristos, care are o mulțime de lupte, inclusiv atracție spre același sex.”

 

Mișcarea LGBT a câștigat atât de mult teren prin încadrarea homosexualității ca o identitate imuabilă, la nivel de personalitate. Care sunt gândurile tale cu privire la modul în care cultura occidentală vede „gay” astăzi?

 

Te-ai numi creștin lacom? Te-ai numi creștin vameș? Pare ciudat să te identifici cu păcatul.

 

În ultimii aproximativ 20 de ani, a existat un astfel de impuls imens pentru a-l face sacru. Acest lucru a trecut de la a fi un păcat la un sacrament. Cartea Making Gay Okay face o treabă foarte bună aratand cum s-a întâmplat. Mass-media, filme, TV-totul a impins spre asta. Când am ajuns la o vârstă ca copil gay, nu a fost așa. Era încă tabu. Au fost parade gay-pride, dar nu au fost la Macy’s. Fiecare magazin din lume nu avea un curcubeu pe el. Dar acum este peste tot, este atât de dominantă, și de a spune ceva împotriva acestui lucru este văzut ca fiind o nebunie, dacă nu de-a dreptul dăunătoar.

 

Totul este pe dos și cu susul în jos. Ideea curcubeului, de exemplu, este atât de ciudată pentru mine acum – folosind acest simbol biblic ca icoană a mișcării LGBT. Când am fost gay, simțeam rușine. Instinctiv am știut că era greșit. Dar, deși am simțit rușine, de-a lungul anilor îți împietresti inima. Cred că forța motrice din spatele acestor alegeri, cum ar fi steagul curcubeu și paradele gay-pride (parada mandriei) cuvântul mândrie, chiar – este să vă convingeți că nu este nimic în neregulă în asta, nimic de care să vă fie rușine. Trebuie să-ți spui constant asta și să lași cultura să-ți spună asta. Pentru că există o rușine atașată de ea, așa că hiper-accentuarea „corectitudinii” acesteia îi ajută pe oameni să-și îmbrățișeze mai mult „identitatea”.

 

Cum este să urmărești poveștile „deconversiei” creștinilor care cresc în credință, dar apoi o abandonează din cauza problemei LGBT? În carte compari cu Esau care își vinde dreptul la naștere pentru o cratitacu tocană.

Văd că acest lucru se întâmplă tot timpul, în special copiii care au crescut în familii creștine și au mers la colegii creștine. Puteți vedea că vine de la kilometri distanță. Este atât de comun, iar cultura este atât de puternică. Mereu îmi spun: „Uite, dacă ești pe rețelele de socializare sau Netflix timp de o oră, trebuie să citești Biblia timp de o oră pentru că tocmai ai fost mințit și acum ai nevoie de adevăr”. Deci da, este foarte trist. Viața ta este un abur. Ești aici timp de două secunde. Ce vrei să fie viața ta la final, când ești pe patul de moarte? Vrei să fie, „Oh, am ajuns să satisfac toate pornirile și am primit lucrurile pe care le-am vrut”? Sau vrei să ți se spună: „Bine rob bun și credincios. Ți-ai petrecut viața în misiune pentru împărăția lui Dumnezeu”? Mă gândesc adesea la Pavel, care a fost singur și nu s-a plâns legat de asta. Îi păsa să planteze biserici și să duca Evanghelia mai departe. A fost naufragiat, bătut, închis, dar nu i-a păsat – a vrut doar ca Evanghelia să fie vestita.

 

Oamenilor care renunță, mă rog în primul rând, mai ales pentru cei pe care îi cunosc. Este atât de trist pentru mine, pentru că literalmente este renunțarea la dreptul de întâi nascut pentru o singură farfurie de mancare. Înțelegeti ce faceti?

 

Se pare că pentru mulți creștini care trec de la a deține opinii biblice tradiționale cu privire la sexualitate la a fi LBGT, lucrul care ii da peste cap este -un părinte, un frate, un prieten apropiat-care este asa. Cum ar trebui să răspundă un creștin atunci când oamenii apropiați lor sunt așa?

 

Am văzut acest lucru întâmplându-se cu mai mulți dintre prietenii mei, și am înțeles motivația din spatele fenomenului. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă în funcție de sentimentele noastre. În ceea ce privește răspunsul la cei apropiați nouă care sunt homosexuali sau lesbiene, este important să-i iubești necondiționat, fără a-ți compromite convingerile. Ca creștini, suntem în exil. Și așa cum Șadrach și prietenii au refuzat să se închine statuii de aur din Babilon (Daniel 3), chiar dacă consecințele au fost potențial cumplite, trebuie să rezistăm tentației de a ne închina culturii în care ne aflăm – indiferent de costuri. Nu spun că este ușor. Unii care ies din stilul acesta de viața vor fi super jigniți atunci când se vor ține de opiniile biblice tradiționale. Problema este acum atât de profund legată de identitate, încât poate simți chiar că ii respingi. Cu siguranță am simțit așa ori de câte ori mi-am amintit că familia mea, chiar dacă mă iubea, credea că comportamentul homosexual este un păcat. Deși nu era intenția lor, m-am simțit înstrăinat de ei.

 

Deci cred că cheia este să-ți iubești prietenul necondiționat, indiferent de ce, și să te rogi pentru ei. Asta a făcut cumnata mea cu mine. Ea a fost un creștin evanghelic și a știut că am știut ce credințe are ea legat de sexualitate (ea a avut punctul de vedere ortodox). Dar nu am simțit niciodată un gram de judecată de la ea de-a lungul anilor. Ea doar m-a iubit și s-a rugat pentru mine. . . timp de 20 ani. Și a funcționat!

 

O nouă rezoluție legislativă din California (ACR 99) este cea mai recentă încercare progresista în statul nostru de a impune afirmarea universală a sexualității LGBTQ și de a condamna orice sugestie că spune ceva ca ar trebui să schimbe la ei înșiși. Cărți ca ale tale pot fi interzise într-o zi, deoarece spun că homosexualitatea este păcătoasă și trebuie lăsată în urmă și a-L urma pe Hristos. Cartea ta sugerează noțiunea de schimbare chiar din titlul său. Cum arată schimbarea pentru persoana homosexuală care devine creștina?

 

Când suntem regenerați, afecțiunile noastre se schimbă. Nu doar în domeniul sexualității, ci și în orice altceva: Atitudinea noastră față de bani, succes, relații. În ceea ce privește așa-numita terapie de conversie, nu cred că este ceva ce ar trebui să forțăm. Încă mă lupt cu atracție de același sex (chiar dacă s-a diminuat foarte mult și nu mai domină viața mea de gândire așa cum a făcut-o înainte ca Dumnezeu să mă salveze). Dar el poate face orice. El a creat universul, astfel încât el poate reorienta atracțiile noastre. Uneori mă rog ca Dumnezeu să vindece zdrobirea sexuală din mine, mai ales având în vedere că am fost molestat când eram copil de tatăl unui prieten (care cred că a avut un efect mai mare asupra dezvoltării mele sexuale decât am vrut sa admit). Cine știe – Dumnezeu îmi poate schimba dorințele într-o zi. Vom vedea. Dar pentru moment, sunt fericit să fiu singur și celibat pentru tot restul vieții mele. Sunt fericit să mă lepad de mine și să-mi iau crucea și să-L urmez pe Isus.

 

Care au fost cele mai mari costuri pentru tine în alegerea de a-L urma pe Isus? Care a fost cel mai mare câștig?

 

Dumnezeu a avut mult har pentru mine în ziua în care m-a mântuit. Renunțarea la viața gay nu a fost atât de dificilă; a fost de fapt destul de ușoară. Tocmai l-am întâlnit pe Isus și relația cu el era atât de copleșitoare și minunată și de atotconsumatoare. Destul de ciudat, m-am simțit ușurat ca nu am mai avut nevoie sa am întâlniri. Când ești în acel stil de viață, ești presat constant sa ai intalniri. Prietenii mei încercau întotdeauna să mă cupleze. Dacă nu sunteți într-o relație, oamenii cred că ceva este în neregulă cu tine. Așa că m-am simțit într-adevăr ușurat să nu mai fac asta. Așa cum am spus în carte, toți foștii mei iubiți m-au înșelat, ceea ce este ceva normal; este ca de rigoare pentru această lume. Dar în relația mea cu Hristos m-am simțit atât de sigur. Nu a trebuie sa joc teatru. Totul a fost quid pro quo cu foștii mei iubiți. Ei au fost toți artiști. Unul a fost într-o trupa care a fost de un super-succes. Unul a fost un scriitor important din New York. A fost întotdeauna legat de a te realiza sau a i la un anumit nivel ia dacă nu indeplineai aceste cerinte, atunci puteai fi dat afară. De asemenea, a trebuit să fiu în formă tot timpul! Nu puteai sa nu fi în forma nici timp de două secunde; altfel ai fi fost dat afară din club, sau trebuia să te muti la Palm Springs.

 

A fost o asemenea ușurare să fii în această relație cu Hristos. Nu s-a simțit costisitoare, pentru că eram atât de plin de bucurie. Dar m-a costat niște prieteni, niște relații cu adevărat profunde, de-a lungul vieții. Mulți dintre prietenii mei au fost semi-susținători, dar unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei nu au fost. Asta a fost dureros, dar la momentul în care am fost atât de euforic nu mi-a păsat. Odată ce cartea a ieșit, unele dintre prieteniile care au rămas și semi-vii au dispărut de-a binelea. Am fost eliminat din viața mai multor oameni, unii dintre cei mai apropiați prieteni din viața mea.

 

Câștigul este cum a zis și Pavel: „socotesc totul ca pe o pierdere fata de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu” (Fil. 3:8). Malcolm Muggeridge are acest citat celebru despre modul în care toată faima și banii și succesul lumii este un nimic, chiar mai jos decât decat nimic, în comparație cu cunoașterea lui Hristos. Câștigul este această relație cu Dumnezeu prin Hristos. Viața veșnică. Este această bucurie impenetrabilă din cauza cunoașterii nu numai a lui Hristos, ci și a cunoașterii sensului vieții – de unde am venit, ce fac, unde mă duc. Îmi dă o astfel de pace.

 

Sursa: TheGospelCoalition

 

Becket Cook , Brett McCracken

 

https://www.voceacrestinilor.com/marturii/de-la-gay-la-evanghelie-povestea-fascinanta-a-lui-becket-cook/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie

 

 

După ce și-a adunat probabil tot curajul, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a interzis părintelui Cristian Pomohaci să oficieze vreo slujbă bisericească timp de 30 de zile. Poliția  sesizase organele judiciare după apariția unui fișierul audio pe Net  în care preotul încearcă să seducă un minor căruia îi spune cît e de frumos, ce relație specială e între ei, recunoaște că are relații cu bărbați (ar putea aduce remorci pline cu ei), dar celelalte nu sunt dragoste adevărată, acceptă senin declarația tînărului că e virgin, nu a umblat cu alți bărbați și se apără viguros de acuzația că ar fi ceva ”trivial” în îndemnul său de a-I arăta ”ciocanul”. Iată o mostră candidă, cu citate despre Isus:

 

”Victima abuzului: Păi, eu nu am mai fost cu mașina asta.

 

Pomohaci: Audi nu e al nostru, ți-am spus că nu e al nostru, e al cuiva, e al unui prieten care ne-a dat-o… Ce faci, frumusețe, ui ce lumină s-a făcut, să văd și eu un copil frumos, du-te, măăă!

 

Victima abuzului: Și asta e a dumneavoastră, personală?

 

Pomohaci: Doar domnul Iisus mi-a dat-o, să mă folosesc de ea! …

 

Victima abuzului: Iisus?

 

Pomohaci: … Le-am găsit în Cluj, am fost la spital și le-am luat ca să… Știi că mi-ești drag!

 

Victima abuzului: Știu!

 

Pomohaci: Nu, că eu trebuie să zic, nu tu trebuie să zici! Că te iubesc!

 

Victima abuzului: E bine dacă mă iubiți!

 

Pomohaci: Fugi! Fugi! Când mi-o arăți? Amu e spălată, nu mi-o arăți!?

 

Victima abuzului: Păi, eu știu…

 

Pomohaci: Când?

 

Victima abuzului: Depinde, ce vreți să vă arăt?

 

Pomohaci: Ce să îmi arăți? Păi, ciocanul…

 

Victima abuzului: Ciocanul? Eu știu când să vi-l arăt? Vi-l arăt într-o zi!

 

Pomohaci: Când?

 

Victima abuzului: Într-o zi. Când?

 

Pomohaci: Când? Uite-te ce speriat e… Gândești că e o căprioară… Vai… Așa ești, da!

 

Victima abuzului: Dar nu-s speriat, nu îs…

 

Pomohaci: Nici nu vreau să fii!

 

Victima abuzului: Nu îs comod cu treburile astea!

 

Pomohaci: Nici nu vreau să fii, că dacă ai fi, nu erai lângă mine!

 

Victima abuzului: Nu, nu că-s speriat, nu-s obișnuit cu chestiile astea!

 

Pomohaci: În timp, o să fii obișnuit!

 

Victima abuzului: În timp, e ok…

 

Pomohaci: Așa, nu îmi dă un confort…

 

Victima abuzului: Nu, poate dumneavoastră sunteți obișnuit, eu nu pot folosi cuvinte din-astea triviale…

 

Pomohaci: Triviale, ce înseamnă?”.

 

Într-o acțiune paralelă,  trei preoţi au fost acuzaţi de şantaj de procuratură, Mihail Răzvan Bumbu, Cristian Sebastian Jitaru şi Gheorghe Damian. Ei l-au șantajat pe episcopul Corneliu Bârlădeanu cu o filmare de 15 minute, alături de un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, în prezent preot într-o comună din Vaslui. Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, a depus luni, 12 iunie, o plângere la DNA Iași.. Surse judiciare au precizat pentru ”Adevărul” că pe data de 30 mai 2017 consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru. Acesta le-ar fi spus că deţine un material compromiţător cu Episcopul Corneliu şi le-ar fi spus că, în cazul în care acesta nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de vicar, va oferi presei materialul compromiţător şi-l va folosi în cadrul Sfântului Sinod din data de 15 iunie pentru a-l denigra. Și ceilalţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Răzvan Mihail Bumbu  ar fi pretins episcopului 50.000 euro, între altele ca să-și recupereze banii plătiți cînd au căpătat parohia. Episcopul a purtat tehnica de ascultare furnizată de procurori și astfel i-a băgat pe șantajiști la arest preventiv.

 

Din cîte se vede, și fețele bisericești recurg la poliție și la DNA cînd e ceva de rezolvat, pentru că biserica nu pare capabilă să își facă ordine în casă. Cu cine fac sex preoții e strict treaba lor, cel puțin în biserica ortodoxă, numai că aici se recrutează minori chiar din parohie, din turma care se presupune că e în grija preotului, sau din seminar, nu dintr-un bar, parcare sau de pe Internet. În timp ce biserica se dă de ceasul morții să scoată din Constituție și posibilitatea teoretică pentru doi bărbați adulți să fondeze o uniune civilă în care să se prezinte în fața legii cu aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual căsătorit, homosexualii în sutană sunt lăsați să abuzeze de influența lor asupra tinerilor din propria lor ogradă, de a căror bunăstare sufletească ar trebui să aibă grijă. Ba li se mai cere, superfluu, după ce înregistrările sunt postate de victime pe Internet, și să aducă probe ca să fie făcuți scăpați. Poliția și DNA fac ordine – sau încearcă- în timp ce BOR le lasă pe mai departe accesul la situația în care pot abuza și de alți minori, în școlile unde predau religie, în seminare sau în parohii. Despre corupție, faptul că parohiile se cumpără și că reglarea de conturi se face prin șantaj nici nu mai face să discutăm.

 

BOR nu doar că nu practică virtutea pe care o predică, dar promovează ipocrizia pe o scară incredibilă.

 

Cele trei milioane care au semnat să se schimbe Constituția așa cum pe vremuri semnau orice le cerea Ceaușescu, ca și milioanele care nu au semnat ar trebui să își retragă copiii de la orele de religie, pentru că riscul e mult mai mare să fie victimele celor care predau acolo, cu autoritate și acces legal la ei, decît să fie recrutați pe stradă de vreun homosexual oarecare. În homosexualitatea masculină vîrsta consensuală e considerată mult mai mică decît cea stabilită legal sau la fete, astfel că un băiat de 14-15 ani riscă să fie inițiat în viață chiar de un părinte spiritual sub acoperișul școlii.

 

Să ne înțelegem: sunt printre primii activiști, ca fost medic, care au cerut dezincriminarea homosexualității în anii nouăzeci, pe motivul că statul nu trebuie să se amestece în viața privată a oamenilor. Abuzul de autoritate morală sau de orice fel pentru a recruta minori de către preoți cu înclinații homosexuale, și asta în plină campanie a BOR pentru a legaliza un statut de cetățeni de gradul doi pentru homosexualii adulți e însă de neacceptat. Ce fel de biserică e asta, care așteaptă de la DNA și de la poliție să îi facă ordine, și între timp lasă pe mai departe pe cei prinși în flagrant delict să aibă acces la minori, împărțind critici blînde și suspendări pe 30 de zile, și astea la presiunea presei și a poliției?

 

 

 

https://www.romaniacurata.ro/homosexualii-bor-sunt-deasupra-legii-restul-in-iad-si-la-puscarie/

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

  DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita-Numeri,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR- Geneza;

 

PORUMBELUL PREDICATOR

 

Sunt uimit de lucrarile marete a Dumnezeului meu,de felul in care El vorbeste(comunica) cu omul muritor.Azi noapte ,nu am dormit prea bine si am avut un gand pe care as vrea sa  il impartasesc.

Motto  al gandului meu a fost acesta:”Nu insemneaza ca Dumnezeu ,nu are alte metode de a comunica (vorbi) cu omul,ci Dumnezeu comunica la nivelul la care omul ia seama.”(dutu)

 

Iov in cartea  ce ii poarta numele spune despre comunicare urmatoarele: Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama. (Iov.33:14)   Tot ,el ne spune sa intrebam animalele ,pasarile,pesti si ne vor invata:  Intreaba dobitoacele, si te vor invata, pasarile cerului, si iti vor spune; (Iov.12:7) vorbeste pamantului, si te va invata; si pestii marii iti vor povesti. (Iov.12:8)

 

Da cu adevarat felul prin care ne vorbeste Dumnezeu e interesant:

 

 

DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN PORUMBEL

 

 Dar porumbelul n-a gasit niciun loc ca sa-si puna piciorul si s-a intors la el in corabie, caci erau ape pe toata fata pamantului. Noe a intins mana, l-a luat si l-a bagat la el in corabie. (Fac.8:9)   Porumbelul s-a intors la el spre seara; si iata ca in ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curand. Noe a cunoscut astfel ca apele scazusera pe pamant. (Fac.8:11)  A mai asteptat alte sapte zile; si a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai intors la el. (Fac.8:12) Noe se afla in corabie dupa mult timp de cand usa corabi a fost inchisa de Dumnezeu,astepta o clipa ca usa sa se deschida si soarele sa apara din nou pe bolta cerului.Noe a simptit nevoia comunicari; a luat un porumbel ce se afla in corabie ,ia dat drumul si a asteptat.Prima vorba pe care Dumnezeu a transmis prin porumbel a fost:                                                                                                                                                                                                                                                                                            (1) Inca nu e timpul trebuie sa mai astepti,apele sunt inca mari. La trimis din nou.                                                                                                                                                        (2)Nu sa intors repede numai spre seara ,dar Dumnezeu ia vorbit prin porumbelul ce aducea o frunza de maslin in ciocul lui=Este speranta,Este viata,Apele au scazut.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  (3) Porumbelul nu s-a mai intors=A venit timpul se poate deschide usa corabiei si locui pe fata pamantului.

 

*DUMNEZEU A VORBIT PRINTR-O MAGARITA.

 

Magarita a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare magarita ta pe care ai calarit in tot timpul pana in ziua de azi? Am eu oare obicei sa-ti fac asa?” Si el a raspuns: „Nu.” (Num.22:30)                                                                                                                                                                                                                                                                                       (1) Magarita isi avertizeaza stapanul= sunt magarita ta si tot deauna te-am ascultat, dart u nu il asculti pe Dumnezeu.                                                                                                                                                                                                                                                                                                      (2) Tot deauna am umblat cu supunere fata de tine ;tu de ce nu faci la fel fata de Dumnezeu.                                                                                                                                    (3) Am vrut sa iti salvez viata ,caci ingerul Domnului a vrut sa ti-o ia, iar tu ca sa iti implinesti dorintele esti gata sa ma omori.

 

*DUMNEZEU VORBESTE PRIN PESTI MARI                                                                               

 

 Simon Petru s-a suit in corabioara si a tras mreaja la tarm, plina cu o suta cincizeci si trei de pesti mari; si, macar ca erau atatia, nu s-a rupt mreaja. (Ioan.21:11)                                                                                                                                                                                                                                                                                                      (1)Pesti au demostrat ascultare fata de stapan(s-au urcat in mreaja lui Petru).                                                                                                                                                                   (2) Pesti au vorbit de binecuvantarile Domnului(un numar mare de pesti).                                                                                                                                                                        (3) Pesti au vorbit de neputinta omului(pescari iscusiti,o noapte de truda= nimic) dar o simpla vorba rostita de Isus/Dumnezeu aduce implinire /belsug/liniste ,acum ne putem odihni nu ne-am trudit degeaba.

 

*DUMNEZEU VORBESTE PRINTR-UN COCOS.

 

Adevarat iti spun”, i-a zis Isus, „ca tu, chiar in noaptea aceasta, inainte ca sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori.” (Mat.26:34)   Atunci el a inceput sa se blesteme si sa se jure, zicand: „Nu cunosc pe Omul acesta!” In clipa aceea a cantat cocosul. (Mat.26:74)   Si Petru si-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Inainte ca sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori.” Si a iesit afara si a plans cu amar. (Mat.26:75)         Domnul S-a intors si S-a uitat tinta la Petru. Si Petru si-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Inainte ca sa cante cocosul te vei lepada de Mine de trei ori.” (Luc.22:61) Isus i-a raspuns: „Iti vei da viata pentru Mine? Adevarat, adevarat iti spun ca nu va canta cocosul, pana te vei lepada de Mine de trei ori. (Ioan.13:38) Petru iar s-a lepadat. Si indata a cantat cocosul. (Ioan.18:27)                                                                                                                                                       (1) Cocosul ia vorbit lui Petru ;caci  Dumnezeu isi tine cuvantul ce spune ia fiinta(inainte de a canta cocosul te vei lepada).                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 (2) La facut sa isi aduca aminte de cuvintele lui Isus.                                                                                                                                                                                                                                                (3) La facut sa intelega caci increderea in sine da faliment(chiar daca toti te vor parasi).                                                                                                                                                                              (4)Lucrurile cu care sa laudat (abilitatile lui,puterea lui,s.a.m.d.)nu pot sa opreasca planul Domnului.                                                                                                                                                         (5) Cocosul ia amintit de raspunsul dat in pripa (unei servitoare=nu il cunosc).                                                                                                                                                                                      (6) Cocosul l-a facut constient caci sa lepadat de Isus si de grupul lui Isus.                                                                                                                                                                                                      (7) La facut sa inteleaga caci ia fost frica de cine nu se astepta ,de o servitoare                                                                                                                                                                                                 (8) Ia adus aminte caci diavolul te ia prin suprindere cu intrebarile lui ,si trebuie sa fii gata sa ii raspunzi.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  (9) Cocosul l-a facut sa vada cat de departe sa dus in lepadarea lui pana la :scaunul batjocoritorilor,la focul celor trufasi  pana cand cu juramant a spus :La satima in pace.nu Il cunosc,nu am nimic a face cu El.                                                                                                                                                                                                                                                                                                    (10) Cantatul cocosului la adus in starea de cacinta si recunostinta (a plans)                                                                                                                                                                                                 (11) Cantatul cocosului ia vorbit totusi de un Dumnezeu iertator si privirea lui Isus a demonstrate lucrul acesta.

 

*DUMNEZU VORBESTE PRIN LUCRARILE MAINILOR LUI                                                                                                                                                                                                                             Cerurile vestesc dreptatea Lui, si toate popoarele vad slava Lui. (Ps.97:6) Pamntul nu se clatina numai la porunca Lui si toate acesta imi vorbesc de bunatate,atotputrnicia lui Dumnezeu.

 

Nu stiu cand si prin ce fel iti va vorbi Dumnezeu;omule fii intelept si asculta-L,intocmai ca Samule spune si tu:”Vorbeste ,Doamne caci robul tau asculta.

 

Vocea Lui se aude

Vocea Lui se aude

Ea imi da har deplin si bucurii

Este vocea care-mi da siguranta

Si o voi asculta zi de zi.

 

Sa-ntalnesc pe Domnul meu cand am nevoie

Pe genunchi, in rugaciune-L voi cauta

El prin Duhul Sau cel Sfant imi va raspunde

Si oricand vocea Lui voi asculta.

 

Vocea Lui e un turn mare si puternic

M-a desprins de tot ce e pamantesc

El vorbeste vantului, marii-nvolburate

Cand aud vocea Lui ma linistesc

 

~strainisicalatori~                                                                                                                                                                                                                                                                                     (dutu)

 

 

 

DUMNEZEU VORBESTE FIECARUI MURITOR

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

  1. Animalele care totuşi au vorbit…

 

 

PERLA SUFERINȚEI

 

Titlul cărţii este “Dacă animalele ar putea vorbi…” După câte ştim animalele nu vorbesc în limbi omeneşti. Există însă şi excepţii. Biblia numeşte două animale care au vorbit într-adevăr oamenilor – într-o limbă omenească ce a putut fi auzită şi înţeleasă şi cu un conţinut concret. Unul dintre animale – şarpele – a fost folosit de diavolul spre a amăgi pe oameni şi ai face să nu asculte de Dumnezeu. Dialogul dintre şarpe şi Eva îl găsim în cartea Genezei:

 

“Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ‹Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? › Femeia a răspuns şarpelui: ‹Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi› Atunci şarpele a zis femeii: ‹Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul›. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei care era lângă ea; şi bărbatul a mâncat şi el” (Geneza 3:1-6).

 

Dumnezeu nu dăduse voie oamenilor să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului – iar prin aceea că s-au lăsat amăgiţi ca totuşi să ia din el, ei au căzut în neascultare. Dumnezeu a ştiut ce înseamnă această încălcare a poruncii Lui: Cel rău va distruge relaţia dintre El şi oamenii creaţi de El. Ei greşiseră prin aceea că ascultaseră de vocea falsă. S-a ajuns la căderea în păcat, evenimentul acela tragic din istoria omenirii sub care avem de suferit până astăzi. Nu se mai poate scăpa, nu se mai poate schimba nimic? Ba da, Dumnezeu însuşi a creat omului o posibilitate de scăpare… (vezi capitolul următor, “Originea şi scopul vieţii”).

 

Al doilea animal despre care relatează Biblia că a vorbit este măgăriţa lui Balaam. Cine a fost Balaam? Vestea despre darul lui de proroc cunoscut din Mesopotamia ajunsese până la Balac, regele Moabului. Balac se simţea ameninţat de israeliţii care, în drumul lor din Egipt spre ţara promisă, urmau să treacă peste pajiştile moabite. El s-a gândit să folosească pe Balaam spre ai slăbi pe israeliţi, blestemându-i.

 

Balaam porneşte la drum spre Moab, spre a discuta cu Balac planul cum vor proceda. Când el se afla în drum spre Moab, un înger al lui Dumnezeu îi stă în cale, iar el nu îl vede. Măgăriţa lui recunoaşte pericolul care îl aşteaptă pe Balaam prin întâlnirea cu îngerul. Ea refuză să meargă mai departe şi se culcă la pământ – prin aceasta salvându-i viaţa lui Balaam. Ca o minune a lui Dumnezeu, ea vorbeşte cu Balaam. Pentru noi este ceva nemaiauzit, un dialog într-o limbă omenească:

 

“Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: ‹Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori? › Balaam a răspuns măgăriţei: ‹Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc›. Măgăriţa a zis lui Balaam: ‹Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul, până în ziua de azi? Am eu oare obicei să îţi fac aşa?› Şi el a răspuns: ‹Nu.›” (Numeri 4:22,28-30).

 

Ajuns în Moab la porunca lui Dumnezeu, spre groaza lui Balac, Balaam binecuvântează pe Israel, nu îl blestemă.

 

Două animale, două voci

 

Contrar capacităţilor lor naturale, animalele au vorbit; lucrul acesta fiind posibil prin porunca unei puteri mai înalte. Şarpele a fost instrumentul împotrivitorului lui Dumnezeu, a Diavolului; măgăriţa lui Balaam a fost un instrument în mâna lui Dumnezeu. Nu a fost vocea proprie a animalului pe care a auzit-o Eva (şi Adam), respectiv Balaam, ci vocea celui care se folosea de ele.

 

Oamenii aud astăzi multe voci, care pătrund în gândurile, sentimentele şi comportarea lor. Sunt două puteri care îşi fac cunoscut interesul lor faţă de oameni. O putere lucrează spre a distruge, spre rău; iar cealaltă este vocea lui Dumnezeu care vrea să dăruiască oamenilor viaţă veşnică şi ocrotire.

 

Ce putere decide în viaţa ta?

 

5. Animalele care totuşi au vorbit…

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]

 

 

Florin

Unde duce drumul pe care mergi„Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori ? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”. (Numeri 22 : 32)

 

Pentru Balaam, poate era în regulă, dar nu şi pentru Dumnezeu. Balaam poate credea că este doar o neascultare din care îşi va reveni, fiindcă Domnul este Bun ! Dumnezeu i-a spus, dar el nu a luat în seamă Cuvântul !

 

Din acest verset putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

 

  1. Dumnezeu Se împotriveşte celui care nu-L ascultă,deoarece EL ştie că
  2. omul respectiv a decis deliberat să se răzvrătească,fără a fi conştient că
  3. se îndreaptă spre pierzarea lui însuşi !
  4. Împotrivirea lui Dumnezeu faţă de omul răzvrătit

 

Un prim adevăr din acest verset este spus de Dumnezeu : „Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă …”. A avut un mare Har, să i se spună din ce cauză îi mergea aşa de rău, fiindcă probabil că era foarte stresat de comportamentul măgăriţei. „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” (Numeri 22 : 11).

 

Greşeala a fost a lui, deoarece el a insistat în a-şi face voia deşi Dumnezeu i-a spus să nu meargă, iar la EL, Nu-ul rămâne Nu ! (Matei 5 : 37 „Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da ; nu, nu” ; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”). Şi totuşi nu trece mult timp şi primeşte o a doua ofertă, după care :

 

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

 

Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.

Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului ; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22 : 21 – 27).

Aşa se întâmplă când ieşim din voia lui Dumnezeu. Când noi nu-L ascultăm, nici cei de sub autoritatea noastră nu ne ascultă şi bineînţeles că pe ei dăm vina … deşi în noi ştim care este adevărul !

 

Deplasarea mergea pe dos, iar când lucrurile nu curg, (nu merg cursiv), ci forţat … cu hopuri, acest lucru poate însemna că ceva este în neregulă. În Biblie este scris : „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3 : 6). Harul îl avea dacă stătea la locul lui, era un preţ de plătit, care consta în renunţarea la voia proprie :

 

„Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 6).

 

Un verset foarte frumos este scris în Isaia 64 : 5 :

 

„Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit : vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ?”

 

Renunţarea aduce bucuria lui Dumnezeu :

 

„Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme”. (Isaia 55 : 12).

 

În Proverbe 14 : 12 este scris că :

 

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. În Numeri 23 : 10 este notată dorinţa lui Balaam : „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” Ce sfârşit a avut ?

 

„Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului : Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului ; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” (Numeri 31 : 8).

 

În Numeri 22 : 12, sunt scrise cuvintele Domnului :

 

„Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” Nu a ascultat … A ales compromisul, să spună şi Cuvântul Lui Dumnezeu dar şi părerea lui : „Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului”. (Numeri 31 : 16).

 

Problema lui a fost iubirea de bani. În Deuteronomul 23 : 4 – 5 este scris :

 

„ … pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam ; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău”.

 

Plata fărădelegii a fost alegerea lui Balaam, iar el a rămas în Biblie ca un exemplu negativ :

 

„Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi ! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 14 -15).

„Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig ! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core !” (Iuda 1 : 11).

„Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac

  1. să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca
  2. să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi
  3. să se dedea la curvie”. (Apocalipsa 2 : 14).

 

Există o împotrivire a omului faţă de Dumnezeu şi ca rezultat vine împotrivirea lui Dumnezeu faţă de om ! În I Samuel 15 : 23, sunt redate cuvintele lui Samuel, spuse lui Saul :

 

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

 

În Iov 42 : 7 scrie că :

 

„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”.

 

De ce a vorbit Dumnezeu cu Elifaz ? Fiindcă el a fost primul care l-a contrazis pe Iov. În Iov 4 : 1 este scris că : „Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis … ”. El a deschis seria controverselor …

 

  1. Alegerea greşită a omului

 

„ … drumul pe care mergi …”, era o alegere a voinţei. Nu era vorba doar de un drum, o stradă pe care se deplasa, ci mai ales de alegerea conştientă pe care a făcut-o. Voia lui Dumnezeu pentru Balaam, era ca el să stea acasă.

 

De acasă şi până unde era ajuns el trăia într-o îndepărtare conştientă de Dumnezeu. În Isaia 55 : 7 este scris :

 

„Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

 

Cumva se poate spune că Dumnezeu era rămas acasă, iar Balaam, cu cât mergea mai departe, arăta că stăruia în răzvrătire şi se îndepărta de Dumnezeu. „ … pe care mergi …”, arată un prezent continuu, adică : „Tu ai ales să continui să mergi !”.

 

Avea de ales între voia lui şi voia lui Dumnezeu ! Până la urmă a obţinut banii pe care şi-i dorea, (cu care a şi fost momit), dar la fel ca Ghehazi, a primit şi ceva bonus : în cazul lui a fost pierzarea …

 

În Biblie mai sunt două versete care se aseamănă cu Numeri 22 : 32 şi anume :

 

Judecători 4 : 9 „Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş”.

Proverbe 4 : 26 – 27 „Cărarea pe care mergi

să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte :

nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi

fereşte-te de rău”. Ţine de tine să o netezeşti, să fii hotărât … dar ce contează cel mai mult este ca omul să meargă pe Calea cea bună !

În Marcu 1 : 3 este scris : „ … glasul celui ce strigă în pustiu : „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările …”. În ce consta netezirea? În fapte de pocăinţă …

 

„Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

 

Orice vale va fi astupată,

orice munte şi

orice deal va fi prefăcut în loc neted;

căile strâmbe vor fi îndreptate, şi

drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el : „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare ? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă : „Avem pe Avraam ca tată !” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Noroadele îl întrebau şi ziceau :

„Atunci ce trebuie să facem ?” Drept răspuns, el le zicea :

  1. „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna ; şi cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis : „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem ?” El le-a răspuns :
  2. „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau : „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns :
  3. „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3 : 4 – 14).

 

III. Pierzarea

 

Lui Balaam Domnul îi spune : „este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”.

 

Definiţia cuvântului pierzare este : „1. Pierzanie. 2. (În opoziţie cu mântuire, salvare). Pierderea vieţii veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale … 3. Decădere sau degradare morală. (Dicţionarul Religios, 1994)”.

 

Domnul Isus în rugăciune spunea :

 

„Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat ; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. (Ioan 17 : 12 )

 

Ca Balaam a fost şi Iuda Iscarioteanul, tot pentru bani … Iuda şi-a pierdut viaţa şi mântuirea !

 

Apostolul Pavel explică un principiu important. Scriind Tesalonicenilor despre anticrist el arată că :

 

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

 

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (II Tesaloniceni 2 : 9 – 12).

 

Un alt exemplu de om care a auzit adevărul şi totuşi a preferat minciuna este şi Ahab, când a decis să plece la război ! În I Împăraţi 22 : 20 – 23 este scris :

 

„Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo ?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

 

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis : „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.”

 

Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” I s-a spus adevărul despre faptul că toţi îl minţeau şi totuşi nu a crezut ce îi spunea proorocul Mica.

 

În Psalmul 1 : 6 scrie : „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”. Este cu atât mai grav, când omul este avertizat, cum au fost Balaam, Ahab, Iuda etc., şi totuşi au mers înainte !

 

„Domnul este bun şi drept : de aceea arată El păcătoşilor calea”. (Psalmul 25 : 8). De ce este aşa ? Fiindcă sunt oameni care nu s-au pocăit, sau aşa cum spunea Domnul Isus nu au intrat pe poarta cea strâmtă :

 

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Matei 7 : 13 – 14). Această Cale este o Persoană … Domnul Isus !

 

În Ioan 14 : 4 – 6, sunt redate cuvintele Domnului Isus :

 

„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

 

Pentru a putea merge pe Cale, contează ca voitorul să aleagă sfinţenia :

 

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească”. (Isaia 35 : 8)

 

 

https://www.cezareea.ro/unde-duce-drumul-pe-care-mergi-sau-joaca-cu-pacatul/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Balaam – un avertisment

scris de :   Zac Poonen

 

 

În Numeri 22-24, citim povestea lui Balaam. Există un pasaj important aici care privește mai multe chestiuni. Când regele Balac l-a invitat pe prorocul Balaam să vină și să-l blesteme pe Israel, Balaam a căutat voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus în mod clar să nu se ducă. Dar apoi regele Balac a spus că îi va da mai multă cinste și mai mulți bani dacă va veni. Atunci Balaam a spus că va căuta din nou voia lui Dumnezeu. Ce nevoie era să mai caute a doua oară voia lui Dumnezeu, când Dumnezeu care știe sfârșitul de la început îi spusese deja să nu se ducă. Dar el era dornic să obțină banii și cinstea. Biblia spune că Balaam „a iubit plata fărădelegii” (2 Petru 2:15).

 

Se poate ca și tu să te găsești în situații de genul acesta, în care Îl cauți pe Dumnezeu și simți foarte clar în duhul tău că Dumnezeu nu vrea să te duci undeva. Apoi afli că salariul de acolo este foarte atractiv și ești ispitit „să cauți din nou voia lui Dumnezeu”!! Oricând te vei confrunta cu o astfel de ispită în viitor, amintește-ți de Balaam. Dumnezeu nu Se răzgândește, doar pentru că salariul este mai atractiv, sau cinstea este mai mare. Dar acolo unde Dumnezeu vede că un om vrea să meargă pe o anumită cale, El nu-l va opri. Îl va lăsa să meargă. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Balaam să meargă atunci când Balaam l-a întrebat a doua oară. Aceasta nu era voia perfectă a lui Dumnezeu. El nu avea să treacă peste liberul arbitru a lui Balaam, făcându-l robot. A văzut că Balaam voia cu adevărat să se ducă. Așadar, Dumnezeu a spus: „Du-te”. Era ceva asemănător cu felul în care tatăl fiului risipitor i-a dat voie fiului său să plece în țara depărtată. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege și nu va trece niciodată peste liberul nostru arbitru.

 

Dar Dumnezeu tot l-a trimis pe îngerul Său să-l oprească pe Balaam. Balaam însuși n-a putut să vadă îngerul, dar măgărița lui a putut. Ce învățăm din asta? Doar acest lucru: Când un om este orbit de iubirea de bani, chiar și o măgăriță va putea să vadă realități spirituale mai clar decât el! Fiindcă acea măgăriță nu iubea banii, a putut să vadă îngerul clar! Balaam n-a putut, pentru că el iubea banii. Balaam a experimentat Duhul lui Dumnezeu venind peste el; și a prorocit despre venirea lui Cristos (Numeri 24:2,17). Dar a pierdut totul, din cauza iubirii sale de bani.

 

Acea măgăriță a început să vorbească stăpânului său. Aceasta este prima menționare a „vorbirii în limbi” în Biblie – o măgăriță vorbind fluent o limbă străină – o limbă pe care nu o învățase niciodată! A fost supranatural. A fost de la Dumnezeu, fără îndoială. Dar, haideți să învățăm din această primă instanță a vorbirii în limbi din Scriptură că vorbirea în limbi nu face pe nimeni spiritual – căci măgărița aceea a rămas o măgăriță prostuță chiar și după ce a vorbit în limbi, și chiar și după ce a experimentat puterea supranaturală a lui Dumnezeu prin limba sa! Țineți minte acest lucru pentru totdeauna.

 

 

https://romanian.cfcindia.com/ro/wftw/balaam-a-warning

 

//////////////////////////////////////////////////////\

 

 

Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios

 

 

Deuteronom 29:1 – 31:30        

VERSET DE MEMORAT: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.“ (Deuteronom 31:6)

IDEI DE BAZĂ

Moise s-a adresat poporului făcând, de această dată, referire directă la Legământul dintre Dumnezeu şi Copiii lui Israel, legământ încheiat cu 40 de ani mai devreme la Muntele Sinai. Deşi legământul era vast, putea fi rezumat la promisiunea lui Dumnezeu de a-i binecuvânta pe Copiii lui Israel şi de a face din ei o naţiune măreaţă, cu condiţia ca Israelul să-L fi cinstit şi iubit pe Dumnezeu şi să-I fi fost supus.

 

Moise a recapitulat felul în care Dumnezeu deja l-a binecuvântat şi l-a protejat pe poporul Israel, dar a făcut şi remarca potrivit căreia Copiii lui Israel s-au abătut de la Domnul şi nu şi-au ţinut partea lor de Legământ. Moise a avertizat poporul că nu le va fi bine dacă urma să continue a călca poruncile lui Dumnezeu. Totuşi, el le-a dat asigurări că Dumnezeu aştepta să îi primească, urmând să le restaureze binecuvântările, dacă s-ar fi întors la Domnul.

 

Apoi, Moise a venit înaintea Copiilor lui Israel cu o provocare. El le-a spus că au avut de ales între bine şi rău, între viaţă şi moarte. Ca urmare, ei au trebuit să se decidă, fie să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu, fie să ajungă în situaţia groaznică de a fi târâţi departe de Dumnezeu, de către dumnezeii falşi şi de păcatele lumeşti.

 

Moise i-a spus poporului, care era adunat, că el era în vârstă şi că nu va intra cu ei în Ţara Făgăduită, dar le-a spus că Dumnezeu va merge înaintea lor şi îi va birui pe duşmanii lui Israel. La aceea vreme, Moise i-a povăţuit să aibă curaj şi, de asemenea, să creadă în Domnul, pentru că Dumnezeu, sub nicio formă, nu avea să îi lase.

 

La fiecare şapte ani, întreaga naţiune, inclusiv copiii, era povăţuită să se adune şi să audă Legea, care urma să fie citită. Procedând în felul acesta, ei aveau să cunoască modalitatea prin care trebuiau să se supună Domnului şi să-L mulţumească.

 

Domnul i-a încredinţat lui Iosua sarcina de a-i conduce pe Copiii lui Israel, după moartea lui Moise, moarte care era eminentă. Împreună cu însărcinarea dată lui Iosua de a avea curaj, Dumnezeu i-a făgăduit că va fi cu el!

 

SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI

  1. Care au fost câteva dintre minunile pe care Moise le-a repetat, reamintindu-le astfel Copiilor lui Israel că Dumnezeu va avea grijă de ei şi că îi va binecuvânta?(Deuteronom 29:1-8)

 

Moise a relatat câteva minuni, inclusiv marile semne făcute în Egipt înaintea lui Faraon, călătoria prin pustie, când încălţămintea şi hainele nu s-au uzat, biruinţa împotriva lui Sihon – împăratul amoriţilor şi a lui Og – împăratul Basanului, precum şi cedarea Hesbonului şi a Basanului în favoarea unora dintre triburile lui Israel.

 

  1. Legământul lui Dumnezeu de binecuvântare a fost un legământ condiţionat. Ce urma să se întâmple în situaţia în care Copiii lui Israel ar fi refuzat să ducă la îndeplinire partea lor de legământ? (Deut. 29:14-28).

 

Pedeapsa promisă de Dumnezeu includea următoarele: Dumnezeu nu-l va cruţa pe cel care nu se va supune. Toate blestemele divine, scrise în Biblie, aveau să îl năpăstuiască pe cel neascultător. Unui astfel de om, Dumnezeu avea să-i şteargă numele. Dumnezeu avea să îngăduie răul peste el. Ţara urma să fie arsă cu foc, pucioasă şi sare, adică fără nici un fel de vegetaţie. Dumnezeu avea să ia ţara de la Israel, iar poporul avea să fie lăsat în voia sorții în alte ţări.

 

  1. Moise a vorbit apoi şi despre lucrurile tainice ale lui Dumnezeu. De ce credeţi dvs. că Dumnezeu nu-şi împărtăşeşte întotdeauna motivele sau că nu-şi descopere planul Său, care este desăvârşit, cu privire la vieţile noastre?

 

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu nu ne face întotdeauna cunoscut planul Său, pe de-a întregul, poate să fie că, în felul acesta, învăţăm să umblăm prin credinţă. De asemenea, minţile noastre fireşti nu pot să înţeleagă infinita gândire a lui Dumnezeu, iar noi trebuie să credem că El înfăptuieşte lucruri drepte. Pot să existe unele lucruri pe care le vom înţelege mai mult pe măsură ce ne maturizăm în Evanghelie, şi care s-ar putea să nu ne facă bine dacă le-am înţelege prea devreme, întocmai după cum şi noi nu descoperim orice frântură de informaţie copiilor noştri.

 

  1. Ce anume ne descoperă versetele de la 1 la 10 din cartea Deuteronom, capitolul 30, cu privire la caracterul lui Dumnezeu?

 

Aceste versete ni-L descoperă pe Dumnezeu, care este Dumnezeul marii îndurări. Chiar dacă Dumnezeu a ştiut mai dinainte că poporul va ajunge să uite şi să se răzvrătească împotriva Sa, El întotdeauna a oferit un loc pentru pocăinţă, pentru ridicare şi binecuvântare. Toate acestea nu fac decât să ni-L arate pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul marii îndurări, Dumnezeul marii răbdări şi Dumnezeul marii dragoste.

 

  1. În timp ce s-ar putea să nu cunoaştem planul pe termen lung în privinţa vieţilor noastre, cum putem să fim siguri că putem să cunoaştem aşteptările lui Dumnezeu pentru noi, în ziua de astăzi, pe măsură ce căutăm să împlinim voia Lui? (Deuteronom 30:14)

 

Deuteronom 30:14 ne asigură că Dumnezeu nu ne va ţine în întuneric în privinţa paşilor pe care trebuie să îi întreprindem astăzi. Este necesar să petrecem timp în rugăciune, sau poate că în post şi în rugăciune, însă, Dumnezeu va fi întotdeauna credincios ca să ne arate, la timp, calea pe care să mergem.

 

  1. Versetele începând de la 15 la 20, din cadrul cărţii Deuteronom, capitolul 30, oferă o alegere între bine şi rău, respectiv între viaţă şi moarte. Dvs. credeţi că această alegere a fost o singură alegere sau a fost o alegere de zi cu zi? Alcătuiţi o paralelă a răspunsului dvs. cu alegerea, respectiv alegerile cu care noi ne confruntăm în privinţa slujirii Domnului.

 

Probabil că studenţii dvs. vor răspunde că, în urma unei motivaţii iniţiale de a-L sluji pe Dumnezeu, Copiii lui Israel s-au confruntat cu o alegere zilnică. Trebuie să luăm o decizie de a-L sluji pe Dumnezeu la vremea la care El ne cheamă şi simţim că suntem convinşi de existenţa păcatelor noastre. Totuşi, după mântuirea noastră avem parte de alegeri zilnice şi adeseori de la o oră la alta, privind lucrurile care ar putea să ne apropie sau care ar putea să ne îndepărteze de Dumnezeu. Ceea ce alegem, prin acele mici decizii, va influenţa în mare măsură rezultatul final, esenţial, de viaţă sau moarte.

 

  1. Dumnezeu le-a spus Copiilor lui Israel să intre şi să ia în stăpânire ţara Canaan (Deuteronom 31:3-8) şi le-a promis că le va da biruinţa împotriva locuitorilor acelei ţări. Cum se poate compara această promisiune care se poate raporta şi la noi înşine, în situaţia în care şi noi, la rândul nostru, vom aborda promisiunile lui Dumnezeu?

 

Dumnezeu are multe promisiuni pentru noi în Cuvântul Său. În majoritatea cazurilor trebuie să întindem, cum s-ar zice, mâna şi să apucăm bine promisiunea. Uneori, trebuie să o căutăm şi chiar să ducem război împotriva duşmanului pentru a asigura împlinirea promisiunii. Oricum, Dumnezeu are toată puterea asupra lui Satan care, evident, este duşmanul nostru. Apoi, din moment ce perseverăm în a pretinde promisiunea, vom dobândi biruinţa.

 

  1. Dumnezeu le-a poruncit Copiilor lui Israel să aibă curaj şi să nu se teamă în situaţia în care aveau să îi înfrunte pe canaaniţi. Israel a experimentat prezenţa lui Dumnezeu înainte, de ce s-ar fi putut întâmpla ca ei să fie ispitiţi a se teme tocmai acum?

 

Dumnezeu a înfăptuit multe minuni pentru Israel în trecut, însă de data aceasta ceva este diferit – Moise nu va fi de faţă să călăuzească poporul spre biruinţă. Unui nou conducător, Iosua, avea să îi fie încredinţată această responsabilitate. Momentul acela a constituit o vreme în care poporul trebuia să se asigure de faptul că încrederea lui era pe deplin în Dumnezeu, nu în om.

 

  1. Dumnezeu a evidenţiat importanţa de a-i învăţa pe copii poruncile şi recomandările cuprinse în Cuvântul Său (Deuteronom 31:10-13). Care sunt modalităţile prin care noi putem să facem acest lucru astăzi?

 

În lumea aceasta, care este caracterizată de necredinţa în Dumnezeu, este imperios necesar ca ai noştri copii să înveţe despre Dumnezeu şi despre Evanghelie. Un altar al familiei este deosebit de important. S-ar putea ca studenţii din clasa dvs. să aibă sugestii referitoare la unele modalităţi interesante de a avea un astfel de altar al familiei. Povestirile depănate înainte de ora de culcare sunt mult îndrăgite de copii. Frecventarea cu regularitate a Şcolii duminicale şi a Bisericii îi învaţă, atât prin conţinut, cât şi prin exemplu. A vorbi despre Domnul cât mai des, ca de exemplu, atunci când ne plimbăm prin natură sau în conversaţiile de zi cu zi, toate acestea îi vor ajuta să îşi aducă aminte cât de prezent şi cât de important este Dumnezeu.

 

  1. Dumnezeu s-a lamentat în legătură cu faptul că, atunci când Israel avea să fie binecuvântat şi să prospere, poporul Îl va uita (Deuteronom 31:20). Cum se raportează acest lucru la noi în ziua de azi? Ce putem noi să facem pentru a inversa această tendinţă din propriile noastre vieţi?

 

Pentru cei care sunt binecuvântaţi cu belşug, este atât de uşor să lase ca grijile şi plăcerile să îi văduvească de viziunea lor spirituală. Este necesar să ne facem timp pentru Dumnezeu şi este necesar să fim dornici să ne lepădăm noi înşine de acele lucruri care ne ocupă prea mult timp, care ne consumă prea multă energie sau care reclamă prea multă patimă în vieţile noastre. Probabil clasa dvs. ar putea să dea câteva exemple.

 

  1. Moise avea să moară, cât de curând, şi de aceea, Dumnezeu l-a numit pe Iosua succesorul lui Moise (Deuteronom 31:23). De ce credeţi dvs. că Iosua a fost bărbatul ales?

 

Iosua a fost ales pentru că a făcut dovada că era un om care avea credinţă. El s-a numărat printre cele douăsprezece iscoade care au cercetat ţara Canaan cu patruzeci de ani mai înainte, fiind unul dintre cei doi care a prezentat un raport favorabil la întoarcere. De asemenea, Iosua s-a dovedit a fi un urmaş credincios al lui Moise în toţi anii de atunci încoace.

 

  1. Moise încheie capitolul acesta cu un avertisment adresat Copiilor lui Israel de a păstra legământul pe care l-au încheiat cu Dumnezeu sau vor suporta grave consecinţe. De ce credeţi că Dumnezeu nu a renunțat la ei, ştiind că vor continua să se răzvrătească?

 

Dumnezeu nu vrea pieirea nimănui. El va face tot ceea ce poate ca să prevină un astfel de lucru. Israel nu ar putea niciodată să spună că nu li s-au acordat destule şanse. Şi poate că a existat undeva vreo rămăşiţă – un suflet aici sau un suflet acolo – care a luat seama la avertismente, fiind astfel izbăviţi. Domnul merge acea „milă de drum în plus“, chiar şi pentru un singur suflet.

 

CONCLUZIE

Mesajul de bază al acestor capitole este că Dumnezeu îi va pedepsi pe cei care Îl uită şi care nu I se supun, însă El îi va binecuvânta enorm pe cei care Îl iubesc, pe cei care Îl onorează şi care I se supun. Exact de aceeaşi alegere avem şi noi parte astăzi!

 

 

 

https://www.apostolicfaith.org/foreign/ultimele-instructiuni-de-un-lider-credincios-2

 

 

//////////////////////////////////////////////////////// 

 

Balaam, Prorocul cu Două Feţe

 

 

 

DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI

 

 

Numeri 22:1 – 25:18

VERSET DE MEMORAT: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?“ (Numeri 23:19)

IDEI DE BAZĂ

Balaam a fost un personaj oarecum misterios şi a cărui poveste ocupă trei capitole complete în cadrul naraţiunii cărţii Numeri. Balaam nu a fost evreu, iar oraşul în care locuia se numea Petor (Deut. 23:4). El avea o reputaţie în divinaţie (prezicerea viitorului) şi incantaţii (adică în utilizarea puterilor oculte pentru binecuvântări şi blesteme). Balaam mai era dornic şi să îşi vândă serviciile (2 Petru 2:15).

 

La acel moment, Copiii lui Israel au înfrânt cu mare succes câteva armate duşmane după plecarea lor din Egipt, învingându-l inclusiv pe Amalec, regele Aradului, apoi pe amoriţi şi pe Og – regele din Basan. La ajungerea în câmpia Moabului, copiii lui Israel au înfruntat un alt fel de duşman. Balac, care era rege al Moabului, şi-a recunoscut neputinţa de a înfrânge Israelul, fără un ajutor supranatural. Din text tragem concluzia potrivit căreia reputaţia lui Balaam a fost larg răspândită, din moment ce Balac a trimis după el de la mare distanţă şi din moment ce a oferit un preţ imens pentru serviciile acestuia.

 

Balaam ajunge să rostească patru binecuvântări peste poporul lui Dumnezeu, şi de fiecare dată dintr-o altă locaţie. Fiecare dintre aceste patru rostiri au indicat binecuvântările de care au parte cei care îl urmează pe Dumnezeu, dar şi siguranţa promisiunilor Lui. Totuşi, referinţele Noului Testament, cu privire la Balaam, par să indice în mod direct lăcomia şi pofta lui pentru bani. Lăcomia l-a condus spre modalităţi prin care să dejoace voia revelată a lui Dumnezeu faţă de el. Se pare că lăcomia de care a fost cuprins nu i-a produs doar un comportament înşelător, dar a mers până acolo încât i-a orbit, atât ochii, cât şi inima, în privinţa realităţii mesajului adevărului lui Dumnezeu, adevăr care ar fi putut, la fel de bine, să fie aplicat şi propriei lui inimi.

 

În cele din urmă, rostind expresia: „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi…“ (Numeri 23:10), Balaam a ajuns să fie ucis chiar atunci când Israel i-a înfrânt pe madianiţi (Numeri 31:8).

 

SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI

  1. În ce fel s-a diferenţiat abordarea Moabului şi a Madianiţilor faţă de duşmanii anteriori cu care s-a confruntat Israelul (Numeri 22:2-6)? De ce fel de abordări diferite face uz duşmanul sufletelor noastre ca să încerce să ne înfrângă spiritual?

 

Studenţii ar trebui să înţeleagă faptul că Balac – regele moabit, a preferat mai degrabă, în locul unei confruntări fizice deschise, printr-un atac frontal, să cheme pe cineva care să invoce un blestem împotriva poporului lui Dumnezeu. Este posibil ca Israelul nici să nu îşi fi dat seama că deja erau atacaţi în felul acesta, totuşi, acest atac a fost tot atât de real ca şi cele anterioare de pe câmpul de bătălie. Dumnezeu însă, i-a protejat pe israeliţi şi a schimbat blestemul, comandat de Balac, într-o binecuvântare din pricina dragostei şi grijei Sale mari faţă de poporul Lui ales.

 

În discuţia cu privire la tacticile folosite de Satan, studenţii pot să răspundă cu câteva aspecte specifice precum: ispita, descurajarea, mândria, etc. Ei trebuie să înţeleagă că esenţa bătăliei cu Satan este mai mult decât doar de ordin fizic. Studenţii trebuie să înţeleagă că Satan operează pe tărâmul înşelăciunii şi al vicleniei şi că dorinţa lui este de a distruge omenirea. Cu privire la Satan, Scriptura afirmă, în Iov 18:18, următoarele: „Este împins din lumină în întuneric, şi este izgonit din lume.“

 

  1. Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam sunt foarte clare şi sunt cuprinse în Numeri 22:12. Care erau acele instrucţiuni? Oare de ce continuă acţiunea dincolo de acest punct?

 

Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam au fost: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat (Numeri 22:12). Discuţia trebuie să se centreze în jurul insistenţei regelui moabit Balac şi a repetatelor sale oferte în privinţa onoarei, măreţiei, puterii şi câştigului material, toate numai ca să îl influenţeze pe Balaam. Satan nu renunţă uşor atunci când încearcă să îl descurajeze sau să îl facă pe copilul lui Dumnezeu să îşi schimbe părerea. Apoi, discuţia trebuie să remarce dorinţa lui Balaam de a discuta mai mult asupra acestei chestiuni şi chiar faptul de a se întoarce la Dumnezeu pentru a încerca să-L convingă să Îşi schimbe voia Sa revelată.

 

  1. Avându-se deci în vedere lumina direcţiilor date de Dumnezeu, care părea a fi dorinţa lui Balaam?

 

Devine evident de dureros faptul că, în timp Balaam a recunoscut următorul adevăr: „…n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu“ (Numeri 22:18), totuşi, dorinţa lui a fost de a avea şi onoarea şi câştigul material oferit de Balac. Balaam a fost reticent în a accepta instrucţiunile lui Dumnezeu şi L-a căutat pe Domnul pentru mai multe instrucţiuni, fiindcă nu i-a păsat de primele instrucţiuni primite. Remarcaţi în Numeri 22:21 faptul că Balaam merge să se întâlnească cu bătrânii, pe când Dumnezeu i-a spus că ar putea să meargă numai dacă ei vor veni să îl cheme din nou. (pentru conformitate, vezi versiunea englezească King James a Bibliei)

 

Balaam pare a fi un exmplu clasic în legătură cu ceea ce apostolul Iacov face referire în privinţa oricărui om „nehotărât şi nestatornic în toate căile sale“, respectiv a oamenilor „cu inima împărţită.“ (Iacov 1:8; 4:8). Balaam doreşte să obţină aprobarea lui Dumnezeu, dar vrea şi onoarea şi câştigul material oferit de lumea aceasta. Adresaţi acum clasei următoarea întrebare: Care sunt pericolele acestui fel de gândire? Domnul Isus, în Predica de pe Munte, a enunţat cât se poate de clar următoarele: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.“ (Matei 6:24).

 

  1. Citind în Numeri 22:21-31, vedem cum dorinţele lui Balaam nu l-au condus numai spre a lua hotărâri josnice, ci, de asemenea, vedem cum l-au orbit faţă de divinitate şi faţă de avertismentul dat de Dumnezeu. Astăzi, în ce fel li se întâmplă oamenilor acelaşi lucru?

 

Balaam s-a aprins de mânie când măgăriţa nu a vrut să-l ducă mai departe pe cărarea pe care el, Balaam, a ales-o. Măgăriţa l-a văzut pe Îngerul Domnului, în timp ce Balaam nu l-a văzut. Astăzi, mulţi oameni nu ajung să recunoască purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

 

Poate că acum doriţi ca studenţii dvs. să înşire unele modalităţi specifice prin care Dumnezeu încearcă să îi prevină pe oameni. Totuşi, mulţi continuă în direcţia greşită spre propria lor pierzare. Înţelegem că cei care nu trăiesc în lumina Evangheliei s-ar putea să nu sesizeze călăuzirea şi avertismentul dat de Dumnezeu, dar în privinţa celor care pretind că îl cunosc pe Cristos, şi încă în mod personal? În 1 Samuel 15:23, Biblia spune: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi…“ Discutaţi modul prin care Satan ar putea să folosească dorinţa, pentru ca cineva să îşi urmeze propria cărare, mult mai des decât să folosească ispita ca să deschidă calea păcatului.

 

  1. În referinţa biblică Numeri 22:34 este consemnată recunoaşterea păcatului de către Balaam. Este acest fapt un act de căinţă din partea lui? Dacă da, de ce da? Sau dacă nu, atunci de ce nu?

 

Numai simpla recunoaştere a păcatului nu înseamnă pocăinţă. Cereţi studenţilor dvs. să sugereze câteva exemple biblice. Iuda şi-a recunoscut păcatul (Matei 27:4), întocmai ca Faraon (Exodul 9:27) şi regele Saul (1 Samuel 15:24,30; 26:21), totuşi, nu găsim nicio dovadă că toţi aceştia s-au întors la Dumnezeu, ca să capete îndurare. Chiar în prezenţa unei măgăriţe, care a vorbit, şi a unui Înger al Domnului, Balaam se oferă să se întoarcă doar „…dacă nu găseşti că e bine ce fac eu.“ De asemenea, s-ar putea ca studenţii dvs. să remarce că faptele lui Balaam, cuprinse în restul naraţiunii, pun un serios semn de întrebare în dreptul sincerităţii lui.

 

  1. Care a fost mesajul general al fiecăreia dintre cele patru binecuvântări (vezi, de la Numeri 22:20, până la Numeri 24:14) rostite de Dumnezeu prin gura lui Balaam asupra Copiilor lui Israel?

 

Prima binecuvântare (Numeri 22:39-23:12) a accentuat natura aleasă şi binecuvântată a lui Israel pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a întors spre ei. A doua binecuvântare (Numeri 23:13-26) a accentuat calitatea lui Israel de popor cuceritor datorită credincioşiei lui Dumnezeu şi a garanţiei promisiunilor şi legământului Său. Accentul celei de a treia binecuvântări (Numeri 23:27-24:14) este pus pe mulţumirea lui Israel după intrarea şi luarea în posesie a Ţării Făgăduite. Ţara este atât frumoasă, cât şi bogată datorită binecuvântării lui Dumnezeu. Ultima binecuvântare rostită de Balaam, vorbeşte direct de promisiunea legată de Mesia şi de biruinţele Lui în zilele din urmă. Această binecuvântare a cuprins de asemenea şi vedenii ale destinului naţiunilor, altele decât Israelul.

 

  1. Noul Testament face referire la calea lui Balaam (2 Petru 2:15), la rătăcirea lui Balaam (Iuda 11) şi la învăţătura lui Balaam (Apocalipsa 2:14). Care pare să fie sensul acestor trei referinţe biblice şi care este avertismentul pentru creştinii din primele zile, dar și pentru noi, cei de astăzi?

 

Următoarele trimiteri biblice: 2 Petru 2:15-16, respectiv, Iuda 1:11, fac referire la lăcomia şi setea de acaparare a lui Balaam, ceea ce l-a condus mai degrabă în căutarea bogăţiei şi dorinţei de a avea cinste, în loc să-l conducă spre adevăr şi supunere. Această ispită este evidentă în lumea de azi, în mod particular în societăţi în care bunăstarea se găseşte din abundenţă. Uneori, atât moralitatea, cât şi etica, fie sunt strâmbate, fie sunt încălcate, de dragul câştigului material sau al promovării. Apostolul Iuda îl pune sub acuzare pe Balaam, alături de ucigaşul Cain, care a fost afectat toată viaţa lui, dar şi alături de Core, care s-a răsculat împotriva autorităţii date lui Moise de către Dumnezeu, Core ajungând să fie înghiţit de pământ.

 

Avertismentul cuprins în Apocalipsa 2:14, dat bisericii din Perga în privinţa „învăţăturii lui Balaam“ nu pare a fi o referinţă directă la lăcomia lui Balaam, ci, mai degrabă, la ultimele instrucţiuni ale acestuia, date lui Balac, privind o modalitate prin care să îi prindă pe picior greşit pe Copiii lui Israel. Aceste instrucţiuni erau cu privire la o sărbătoare idolatră (consumul de hrană adusă ca jertfă idolilor) şi a încurajării la imoralitate sexuală între bărbaţii din Israel şi femeile din Moab şi Madian. Ceea ce Balaam nu a reuşit să înfăptuiască prin a blestema Israelul în favoarea lui Balac, a reuşit prin a da sfaturi care i-au încurajat de fapt pe israeliţi să se compromită cu naţiunile idolatre ale Moabului şi Madianului. Studenţii trebuie atenţionaţi în sensul că, după ce au rezistat atacurilor duşmanului, trebuie să continue a fi vegheatori împotriva oricărui compromis, atât în privinţa idolatriei, cât şi în privinţa moralităţii.

 

  1. Uneori, Dumnezeu face dovada suveranităţii Sale, stăpânind şi/sau folosindu-se de oameni neevlavioşi sau păgâni, ca să împlinească propriile Sale scopuri în lume. În acest sens, daţi câteva exemple biblice şi câteva exemple ale zilelor moderne.

 

Studenţii pot să alcătuiască o listă cu exemple biblice precum: Nebucadneţar, fraţii lui Iosif ori Saul din Tars. Pe toţi aceştia Dumnezeu i-a folosit pentru împlinirea propriilor Sale scopuri, cu toate că ei nu erau evlavioşi. După aceea, studenţii ar trebui să îi numească pe alţii din cadrul istoriei moderne sau chiar să menţioneze anumite evenimente curente, care au fost folosite de Dumnezeu tocmai pentru a face ca planul Său suveran să înainteze în privinţa omenirii.

 

CONCLUZIE

Cât de bine este să îmbrăţişăm adevărul Împăratului Universului şi să Îi urmăm toate învăţăturile, atât cu vorbele, cât şi cu vieţile noastre. Binecuvântările Sale sunt şi astăzi la dispoziţia noastră, chiar dacă există o luptă pe care trebuie să o purtăm. Natura acesteia nu este fizică, ci spirituală, iar în ceea ce ne priveşte, noi trebuie să fim de gardă, trebuie să fim vigilenţi, până când Domnul ne va chema. „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10b).

 

https://www.apostolicfaith.org/foreign/balaam-prorocul-cu-doua-fete-2

 

 

////////////////////////////////////\

 

 

“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat!

 

Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

(2 Cor 11:13-14)

 

Daca vrei sa fi “cool” intr-o discutie teologica si in Romania si in America, trebuie sa-l aduci in discutie in mod apreciativ pe Tim Keller.

 

Blasfemia lui Tim Keller: Geneza 1 si 2 au fost puse impreuna de “un editor idiot”

 

“Pastorul” Tim Keller este principalul “slujitor” la o biserica celebra din New York. El este un evolutionist. Iata blasfemia lui:

 

“Pastorul Keller este citat spunând că el accepta Geneza cap. 2 ca fiind literala, dar nu și Geneza cap 1. Într-o expunere a Geneza cap 1 și 2, Keller a susținut că Geneza 1 și 2 se contrazic între ele. Mai spunea că, creștinii pot face oricare din următoarele lucruri: sa creada că Geneza 1 și 2 se contrazic reciproc și un “editor idiot” le-a pus în Biblie, sau sa adopte perspectiva că Geneza 1 este poezie, în timp ce Geneza 2 este istorie.”

https://answersingenesis.org/blogs/ken-ham/2012/02/26/misrepresented-by-leading-pastor/

 

Keller este un evolutionist

 

Keller este un scriitor frecvent pe siteul BioLogos, care promovează evoluția teistă în biserici si în mediul academic creștin.

 

Keller ecumenistul

 

În 2009, Keller a fost unul dintre semnatarii declarației originale ecumenice Manhattan, cel mai recent efort de a aduce evanghelici nominali și romano-catolici împreună în promovarea unei „Evanghelii“ comune dar nedefinite sub stindardul dreptății sociale și culturale.

 

Keller este de asemenea, un om cheie în cadrul Gospel Coalition o organizație ecumenică a cărei lideri nu sunt de acord între ei cu privire la definirea Evangheliei.

 

Keller promovator de misticism romano-catolic

 

Biserica unde Keller slujeste practica rugăciunea contemplativă/misticismul catolic, ceea ce conduce pe oameni să îmbrățișeze învățăturile grave ale Contrareformei promovate de Ignatius de Loyola, Sfântul Ioan al Crucii, Sfânta Tereza de Avila (catolică mistica).

 

https://ioan8.wordpress.com/category/lideri-evanghelici-apostati/page/3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” -IEREMIA 22/29)… Şi tu, oricine ai fi-omule de pretutindeni, nu astfel să ne pregătim pentru întâmpinarea Domnului? Dacă răpirea ne surprinde scufundaţi până peste cap în Marea plăcerilor de o clipă senzuală, de ce minţiţi că aşteptaţi Răpirea? De ce nu mâncaţi şi nu întrupaţi zi de zi Învăţătura Biblică- Pâinea lui Dumnezeu, rumenită la Golgota- plămădită din făinuri şi lacrimi alese, din bunătate, blândeţe, suferita, dreptate, adevăr, rânduiala, ştiinţa Dumnezeiască, împăcare, iertare, iubire sfântă, nemaimuţărească şi din alte daruri şi Roade Duhovniceşti, ca să prideti putere pentru zborul vertical… Şi dacă nu beţi Apă vieţii, ca să ţâşnească din voi- spre veşnicie izvoare cu apă vie – gândire Cristică, vă înşelaţi amarnic; “Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan, cap. 6)

 

 

„ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” (IEREMIA 22:29)

 
Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: „Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor şi să mă batjocorească.” Ieremia a răspuns: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine şi vei scăpa cu viaţă. (Ieremia 38:19-20)
 
De ce nu înțelegea împăratul Zedechia că Ieremia îi vorbea din partea Domnului, că era însuși glasul lui Dumnezeu? Pentru că nu era obișnuit cu glasul Domnului, nu-I cunoștea glasul. Nu călcase pe urmele împăratului David, care până și noaptea, în așternutul lui, petrecea timp cu Dumnezeu.
 
Și pentru că nu era familiarizat cu glasul Domnului, Zedechia era confuz și frământat probabil de multe gânduri contradictorii care-i treceau prin minte:
– Poate ar trebui să cred ce spune Ieremia; poporul îl consideră prooroc.
– Totuși, ce știe el despre arta războiului, politică, alianțe … Poate totuși faraonul Egiptului va veni să ne salveze de Haldei.
 
Sunt deja tot mai multe glasuri false, și vor fi și mai multe pe zi ce se apropie venirea Domnului Isus Hristos. Și, de asemenea, vor fi tot mai bine falsificate:
  • Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:4-5)
  • Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:11)
  • Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:24)
  • Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor… (1 Timotei 4:1)
  • Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:13-15)
  • Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:17-18)
  • În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. (2 Petru 2:1-3)

Din nefericire, – dar mai bine aș spune că de fapt este o catastrofă – unii creștini ai zilelor noastre se obișnuiesc tot mai mult cu glasul lumii. Glasul d-lui Iohannis, al d-nei Udrea, al nu știu căror fotbaliști, glasul vedetelor din telenovele, glasul cântăreților sau al actorilor din lume au ajuns să fie mai ușor de recunoscut decât glasul Domnului.

 
Câți creștini, când citesc ceva din Scriptură, mai exclamă ca Petru „Este Domnul!”? Câți mai aud glasul lui Dumnezeu oprindu-i la un anumit pasaj din Biblie sau la un anumit vers dintr-o cântare (dar oare câți mai cântăm Domnului?) și spunându-le „Asta este pentru tine! Eu, Domnul, îți vorbesc ție, Dane, acum, în secundele acestea. Ia aminte!”?
 
Întrucât îmi este dat să constat mereu lipsa unui timp de părtășie sănătos, benefic, cu Domnul, în viața multor creștini, vă îndemn din nou pe această cale să reveniți la căile vechi, la obiceiurile vechi, ca să puteți învăța să distingeți din nou glasul Domnului. Căci în modul în care se merge azi, se va ajunge (dacă nu cumva s-a ajuns deja pentru mulți) la ce spunea Domnul Isus:
· Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” (Matei 13:14-15)
 
MULȚI CREȘTINI NU MAI POT AUZI GLASUL DOMNULUI!
 
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că vocea lumii este prea stridentă, prea zgomotoasă, prea prezentă în viețile lor de zi cu zi. Când mintea îți este plină de politică, filme, imagini peste imagini de pe internet, gadgeturi peste gadgeturi, jocuri, filmulețe hazlii și alte năzbâtii de pe Facebook, unde să-și mai facă loc Isus și Cuvântul Lui în mintea și inima ta?
 
Exact după cuvintele Domnului Isus: „Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul; dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4:18-19)
 
Când să te așezi în fața Scripturii să stai în părtășie cu Domnul, să vorbești cu Domnul și să asculți glasul Lui, năvălesc în mintea ta toate imaginile de la buletinele de știri, de pe Facebook, și nu mai poți fi atent ca să recunoști glasul Domnului.
 
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că vorbăraia chiar și între creștini este prea mare. Creștinii fac schimb unii cu alții, nu de ce le-a mai vorbit Domnul în timpul lor de părtășie, ci de lucrurile lumii de care le este plină mintea, inima și viața. În special rețelele de „socializare” au devenit astfel de locuri de schimb.
 
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că timpul de părtășie cu Dumnezeu a devenit pentru mulți ultimul lucru din agenda zilnică: mai întâi profesia (serviciul sau școala), apoi somnul, cele trei mese zilnice pentru trup, informarea (politică, economică, meteorologică, divertisment), apoi relaționarea pe orizontală (Facebook, Linkedin, telefon, email), apoi filmul de seară, și pe ultimul loc – și de multe ori nu mai are loc în program – timpul cu Dumnezeu.
 
Ce fericire trebuie să fi fost pentru înaintașii noștri să se retragă în fundul grădinii, sau pe dealurile din apropierea satului sau în pădure, să stea cu Domnul și să-i audă glasul.
 
Dragii mei, a nu mai auzi glasul Domnului este o catastrofă de proporții cosmice. Ești un orfan spiritual care nu mai poate auzi sfaturile, îndrumările, mângâierile, atenționările, mustrările Tatălui tău ceresc. A fi interesat de ultimele evenimente politice, de vreme, de ce-a mai spus domnul Ponta, etc., și a nu fi interesat să auzi vocea Domnului în dreptul tău este o orbire de nedescris.
 
NU VĂ ÎNŞELAŢI: „TOVĂRĂŞIILE RELE STRICĂ OBICEIURILE BUNE” (1 CORINTENI 15:33)
 
Dragi creștini, întoarceți-vă la obiceiurile bune. Tovărășiile rele (programele TV lumești, navigarea aiurea pe internet, muzica lumească, filmele lumești, Facebook-ul, plimbarea hai-hui prin Mall-uri) v-au distrus la mulți părtășia cu Dumnezeu. Pentru mulți creștini, părtășia cu Domnul lor nu mai este sursa vieții și a fericirii lor, așa cum era pentru împăratul David sau pentru Asaf:
  • Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” (Psalmi 16:2)
  • Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. (Psalmi 73:25)
  • Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmi 73:28)

Cred că cei mai mulți creștini nu pot spune ce le-a vorbit Domnul astăzi, ce i-a sfătuit, ce i-a îndrumat, ce le-a descoperit, de care lucruri i-a atenționat să se păzească, pe ce cale le-a spus să meargă și pe care le-a spus să nu apuce.

 
Câteva observații la acest punct:
– Există chiar și o tovărășie aparent bună, care pentru mulți a devenit tot o tovărășie rea. Este vorba de filmele creștine, emisiunile creștine, muzica creștină, site-urile creștine, power-point-urile creștine, etc. Acestea au devenit pentru mulți un substitut (un înlocuitor) pentru părtășia reală cu Domnul Isus.
 
Problema este că acest înlocuitor nu satisface setea spirituală a sufletului. Dar mulți creștini nu-și dau seama. Ei spun „Doar nu mă uit la lucruri lumești, ci la lucruri creștine.” Așa cum niște fotografii ale mamei nu pot satisface dorul copilului după mama sa, așa cum niște fotografii ale soțului nu pot satisface dorul soției după soțul ei, în același fel filmele creștine și muzica creștină nu pot sătura sufletul cu adevărat.
 
Singurul lucru care satură cu adevărat sufletul copilului lui Dumnezeu este părtășia personală în Cuvânt, cântare, rugăciune, vorbire cu Domnul Isus:
  • Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău. (Psalmi 17:15)

Ascultă direct glasul Lui (prin citirea Cuvântului și încercarea de a distinge ce-ți vorbește Domnul), cântă-I Domnului cu buzele tale, vorbește cu Domnul prin rugăciune!

 
Drept consecință, pentru că aceste lucruri (chiar creștine) NU SATISFAC SETEA SUFLETULUI DUPĂ DUMNEZEU, ceea ce urmează este că se ajunge pe nesimțite de la filme creștine la filme lumești, de la muzică creștină la muzică lumească, și așa mai departe. Mai nou, au început să apară filme „creștine” polițiste cu destulă violență cât să satisfacă gustul lumesc al unor creștini.
 
ÎNTOARCEȚI-VĂ LA OBICEIURILE BUNE
 
I. STABILIȚI-VĂ UN TIMP SPECIAL PENTRU PĂRTĂȘIA CU DOMNUL, la fel de exact și de neschimbat ca timpul alocat serviciului (școlii), sau orelor de masă sau somnului.
 
  • Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept. (Psalmi 5:3)
  • O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău. (Psalmi 119:148)
Este de preferat ca timpul de părtășie să fie dimineața, înainte de a merge la servici sau la școală. Dar dacă este greu de realizat din diverse motive, este bine să-l aveți măcar când veniți acasă de la școală sau servici, eventual după ce mâncați și vă odihniți puțin. În general nu e bine de lăsat acest timp seara înainte de culcare, când majoritatea suntem deja extenuați, și nu mai avem odihna necesară pentru a asculta în liniște glasul Domnului.
 
Eu personal m-am luptat tot timpul celor 17 ani de credință să petrec timp cu Domnul dimineața, înainte de a merge la servici, și Domnul m-a ajutat.
 
II. STABILIȚI-VĂ O DURATĂ DE TIMP
 
Când mai citesc prin unele cărți îndemnuri de genul „Dă-i cinci minute dimineața lui Isus!” sau ”Timpul de părtășie de 15 minute: 1-2 minute închinare, 10 minute citire și studiu, 3 minute încheiere.”, mă doare inima pentru cei ce urmează orbește astfel de sfaturi. Creștini care stau 90 minute la meciurile de fotbal, sau între 1,5 și 3 ore la un film, sau 50-60 minute la un buletin de știri, sunt îndemnați să-și rezolve problemele cu Dumnezeu în 15 minute.
 
Personal, în 17 ani de credință, am constatat că a intra în comunicare cu Dumnezeu și a ajunge să mă satur de un cuvânt venit din partea Lui, necesită timp. În general 1,5 ore este ideal pentru mine, dar nu mai puțin de o oră.
 
III. STABILIȚI-VĂ UN LOC SPECIAL
 
M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. (Habacuc 2:1)
 
Un proverb pe care-l aduc mereu aminte este următorul „Pe locul unde mi-e drag, treabă n-am, dar tot îmi fac.” Adică, cine-și găsește plăcerea în Domnul va găsi și timp, și loc, și de toate; pe când cel care nu iubește întâlnirea cu Domnul va găsi mereu scuze: că n-are timp (cea mai jenantă scuză), că e obosit, că s-au ivit nu știu ce probleme de rezolvat, etc.
 
De-a lungul timpului am avut tot felul de locuri unde m-am întâlnit cu Domnul:
– în pat, rezemat pe o parte, citeam și notam în agendă, iar când primeam descoperiri, puneam capul pe pernă, închideam ochii și meditam, apoi iar scriam ce mi-a vorbit Domnul (un loc de evitat dacă simți că te apucă mereu somnul)
– în fotoliu, având o măsuță mică înainte
– iar cel mai adesea la birou
 
IV. STABILIȚI-VĂ UN MOD DE CITIRE A BIBLIEI
 
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, (2 Timotei 3:16)
 
Sunt diverse moduri greșite de a citi Biblia, ignorând acest adevăr simplu de mai sus: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” și trebuie citită:
– cel mai nefericit mod de a citi Biblia este să deschizi în fiecare zi biblia la întâmplare. În cazuri disperate fiecare creștin a ajuns și la acest mod, dar aici vorbim de citirea regulată a Scripturii, care nu se poate face astfel.
– un alt mod greșit este să citești doar anumite cărți care-ți plac (de exemplu Psalmii, sau Proverbele, sau Apocalipsa).
 
Am încercat de-a lungul timpului diverse moduri de a citi Biblia, adică am vrut să reinventez roata, dar în final ajungeam mereu la același mod simplu al unei programări, care mi-a dat întotdeauna pace și siguranță. E liniștitor pentru mine să știu că mâine dimineață nu mă voi plimba prin Biblie să văd ce-o să mai citesc, ci pasajul este deja pregătit: Ieremia 41-43 și 1 Timotei 5.
 
Un sfat la acest punct. Dacă din diverse motive o zi nu ați putut citi din Biblie, a doua zi nu încercați să recuperați, citind și ce-ați avut în ziua precedentă. Povara va fi prea grea și vă veți epuiza.
 
V. PUNEȚI-VĂ ÎNAINTE UNELTELE DE LUCRU
 
Așezați-vă pe birou sau pe măsuță următoarele:
– Biblia
– o carte de cântări
– 1-2 cărți de meditații zilnice
– o agendă pentru notițe
– un pix
 
Personal, îmi place să fiu foarte ordonat în citirea și notarea ideilor. Am un pix metalic cu patru culori, cu care pot evidenția anumite cuvinte din versete. Mi-am luat un pix corector, în caz că am greșit la scris, și evidențiatoare pentru scoaterea în evidență a cuvintelor pe agendă sau chiar pe biblie.
 
VI. MODUL MEU PERSONAL DE STAT ÎNAINTEA DOMNULUI
 
– Încep prin a cânta 1-3 cântări. Modelul l-am luat de la fratele Pleșoianu și apoi de la fratele Panican.
 
În ultimul timp am descoperit prin cărțile mele de cântări o mulțime de cântări la care nu le știu melodia, dar ale căror versuri sunt dumnezeiești. Așa că am inventat melodii pe moment, ca să le pot cânta. Posibil că d.p.d.v. artistic nu sună ele prea grozav, dar eu mă închin și mă bucur foarte mult în duhul meu.
 
– Urmează o rugăciune bazată pe ceva ce mi-a atras atenția dintr-una din cântări, și de asemenea în care îi cer Domnului să binecuvânteze timpul ce urmează să-l petrec în Cuvânt cu El și să-mi vorbească.
 
– Citesc apoi, după o programare zilnică, pasajele din Vechiul și Noul Testament. Caut să citesc încet, așteptând ca Duhul Sfânt să mă oprească asupra unui Cuvânt, asupra unei idei. Dacă simt că mintea a luat-o razna la ceva probleme de servici sau familiare, „mă scutur” și reiau citirea de unde cred eu că am deviat.
 
– Când Duhul Sânt mă oprește asupra unui Cuvânt, sau asupra unui verset, sau pasaj, caut să înțeleg ce vrea să-mi vorbească. Și încep să scriu. Mai întâi scriu partea de verset sau versetul la care Duhul m-a oprit, apoi ideile care-mi vin în minte pe marginea lui.
 
– Dacă am epuizat cele două pasaje din V.T. și din N.T. și nu simt nimic din partea Domnului, atunci mai citesc un capitol din Proverbe (capitolul cu numărul zilei din lună în care mă aflu – astăzi Proverbe 18).
 
– Dacă nici din Proverbe nu primesc nimic, atunci uneori mă duc la Psalmi și citesc, cum ar fi azi 18 octombrie, psalmul 18, apoi 48, apoi 78 (din 30 în 30 de zile). Dar asta nu întotdeauna.
 
– Dacă nu mă duc la Psalmi, mă îndrept spre cele trei cărți de meditații zilnice pe care le am de ani de zile:
 
  • Oswald Chambers – Totul pentru gloria Lui
  • Stanley Jones – Viața din abundență
  • C.H. Spurgeon – Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu
Aceste cărți le consider ca o „hrană mestecată”. E ca atunci când ești atât de bolnav că nu reușești să te hrănești singur, și ai nevoie să-ți dea cineva mâncare pasată.
 
Deși cea mai mare bucurie și plăcere este atunci când îmi vorbește Domnul din Biblie, când lucrul acesta nu s-a întâmplat, nu de puține ori am găsit hrană într-una din cărțile de meditații de mai sus.
 
– Închei timpul de părtășie cu rugăciune, bazată pe ceea ce Domnul mi-a vorbit din Cuvânt.
 
VII. OBSERVAȚII
 
1. Eliminați orice sursă de „poluare” în acest timp de părtășie [muzică, telefoane deschise care sună la fiecare SMS primit sau la fiecare „Like” primit pe Facebook (asta pentru cine n-are treabă și urmărește astfel de lucruri)].
 
Chiar dacă eliminați sursele de „poluare” în timpul de părtășie, totuși faptul că vă petreceți timp cu aceste surse în restul zilei și al săptămânii, vă va afecta atenția pe durata timpului de părtășie cu Domnul.
 
2. Nu ascultați muzică în timpul de părtășie, ci cântați-i voi Domnului. Deschideți-vă gura și cântați. Căutați cântări pe care să simțiți că Duhul vi le pune pe inimă să I le cântați Domnului.
 
3. Când mai aveți o pauză în timpul zilei, gândiți-vă la ceea ce ați citit dimineață. În loc să răsfoiți ultimul catalog Orange, în loc să navigați aiurea pe internet căutând tot ce vă trece prin cap, în loc să vă uitați la toate reclamele din vitrinele magazinelor, cugetați la Cuvântul Domnului:
 
  • Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (Psalmi 1:1-2)
Zilele trecute meditam la Ioan 5 – Vindecarea slăbănogului de 38 de ani. Și ori de câte ori mai făceam o pauză la servici, sau pe când mă întorceam pe jos acasă, mă gândeam, îmi puneam întrebări și mă rugam pentru răspunsuri:
– de ce nu s-a dus Domnul Isus la sărbătoarea Iudeilor?
– de ce nu-i vindeca Îngerul pe toți cei prezenți la scăldătoare? de ce să tot stea să aștepte ani de zile o nouă atingere a apei?
– de ce l-a întrebat pe paralitic „Vrei să te faci sănătos?” oare nu era clar că de asta se afla acolo?
– de ce-i vindeca Dumnezeu pe cei care n-aveau milă de paralitic să-l bage și pe el în apă, ci i-o luau înainte?
 
FINAL
 
Nu uitați esența acestei meditații. Dumnezeu vorbea împăratului Zedechia prin prorocul Ieremia, dar împăratul nu distingea vocea lui Dumnezeu în spusele prorocului. Pentru că nu era obișnuit să caute pe Domnul și să se familiarizeze cu glasul Lui, sfârșitul lui și al familiei lui a fost tragic, după cum bine știți (2Regi 25:6-7).
 
Câți creștini doresc astăzi să caute tot mai mult pe Domnul, să se apropie tot mai mult de El, să petreacă mai mult timp cu Domnul, să reducă tot mai mult timpul pierdut cu lucrurile nefolositoare ale acestei lumi? Multor creștini (și în special generației tinere și celor de vârstă mijlocie) le place astăzi mai mult să petreacă timp în vacarmul (reclamele, muzica, luminile) Mall-urilor decât în singurătate cu Domnul lor, mai mult la TV decât cu Domnul lor, mai mult pe Facebook decât cu Domnul lor, mai mult în vorbării goale și lumești decât cu Domnul lor.
 
Închei cu cuvintele fratelui Panican, pe care le repetă cred că la fiecare întîlnire: „Nu leapădă credința cel ce n-o are, ci cel ce o are.” Acest adevăr se bazează pe următorul verset:
 
  • Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor… (1 Timotei 4:1)
Deci se vor lepăda de credință unii dintre cei ce astăzi se numesc pe ei înșiși credincioși. Pentru că „nu leapădă credința cel ce n-o are, ci cel ce o are.” De ce se vor lepăda? Pentru că, prinși de duhul lumii ca Dima din Noul Testament, nu vor mai ști să distingă glasul Domnului din multitudinea de glasuri false, și vor lua glasurile duhurilor înșelătoare drept glasul Domnului.
 
Câtă tragedie în dreptul creștinului cu numele Dima. Numele lui apare de trei ori în Noul Testament, de fiecare dată amintit de apostolul Pavel:
· Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate. (Coloseni 4:14)
· Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru. (Filimon 1:23-24)
· Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. (2 Timotei 4:10)
 
Mai întâi este amintit ca un creștin din anturajul lui Pavel, apoi ca un lucrător alături de Pavel, dar în cele din urmă ca unul care s-a lepădat de credință.
 
Dragi creștini de pretutindeni, trăim vremuri apocaliptice. Prea puțin timp petrec copiii lui Dumnezeu cu Dumnezeul lor! Mult prea puțin! Lupta pentru a fi un creștin viu, aflat într-o relație vie cu Domnul Isus Hristos, lupta pentru a rămâne în picioare, pentru a rămâne credincios până la moarte, lupta pentru a rămâne neîntinat de poftele lumii acesteia, de felul ei de viețuire, lupta pentru o biserică vie, și nu moartă ca cea din Sardes sau lumească ca cea din Laodiceea, este o luptă pe viață și pe moarte. Lupta de a distinge glasul Domnului de glasurile duhurilor înșelătoare este grozavă.
 
Despărțiți-vă de lucrurile lumii care au pus stăpânire pe mintea și pe inima voastră. Împotriviți-vă diavolului – care v-a înlănțuit pe unii dintre voi cu atâta dibăcie de ați ajuns să credeți că lanțurile lui sunt brățări – și diavolul va fugi de la voi.
 
Împotriviți-vă poftelor de tot felul; împotriviți-vă duhurilor modei care au prins în lațurile lor deja multe femei creștine; împotriviți-vă duhurilor de clevetire, de pălăvrăgeală; împotriviți-vă duhurilor lumești care caută să ne abată de la lucrurile duhovnicești ca să ne pierdem vremea în discuții nefolositoare; împotriviți-vă duhurilor care caută să ne țină într-o stare de neseriozitate, mereu puși pe glume, pe vorbe cu două înțelesuri, pe „miștouri creștine”; împotriviți-vă duhurilor de comoditate, de lene, de trândăvie, care caută să ne scoată pe o linie moartă în ce privește rugăciunea și slujirea Domnului, și să facă din noi niște „legume” postate în fața ecranelor.
 
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: închideți televizoarele, închideți internetul, lăsați filmele și jocurile, emisiunile sportive și politice, și întâlniți-vă cu Domnul. Întâlniți-vă cu Domnul în timpul vostru personal de părtășie și întâlniți-vă cu Domnul la altarul de familie. Strângeți-vă familia în jurul altarului de familie din casa dvs: cântați Domnului, rugați-vă Lui, cercetați Scripturile, cereți îndurarea lui Dumnezeu peste voi, peste copiii voștri, peste bisericile din care faceți parte, peste România. Nu vă mai pierdeți timpul în fața televizorului, a internetului și în Mall-uri până la ore înaintate din noapte, în loc ca în acele ore să-L căutați pe Domnul.
 
Veniți-vă în fire, creștini! „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:8-10)
 
Învățați să-I recunoașteți glasul! Cât mai este timp. Până nu va fi prea târziu. Până nu vine prăpădul, până nu vine Anticristul, până nu vine lepădarea de credință (2Tesaloniceni 1), până nu vor colcăi duhurile înșelătoare la tot pasul.
 
Învățați să-I recunoașteți glasul! Cât mai este timp. Până nu va fi prea târziu. Până nu vine Domnul nostru Isus Hristos să-și ia Mireasa sus la cer, până nu se închide ușa și fecioarele nechibzuite vor rămânea pe dinafară, până nu vor fi aruncați în întunericul de afară cei ce și-au îngropat talanții. Până nu vine Domnul nostru să ne ceară socoteală ce am făcut cu viața noastră, cu banii noștri, cu timpul nostru, căci toate acestea sunt ale Lui:
 
Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:19-20)
 
„ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI! (IEREMIA 22:29)
 
Un umil rob al Domnului,
Dan Ghimbășanu.
 

In timp ce Iisus a sangerat si pentru Indumnezeirea  Americii, aceasta se ocupa de Americanizarea creştinismului > 11. „Revelaţia” americană a bisericii (continuare din –   http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/omenire-nu-mai-zace-in-cel-rau-adica-in-hotie-pornofesenie-globalie-saracie-prostire-minciuna-vrajmasie-si-in-alte-mizerii-demonice-din-gal-5-20-iesi-din-babilonia-politrucilor-si-popistilor/)

Partea a II-a

Americanizarea creştinismului

de Gene Edwards

Căutând o soluţie

  1. „Revelaţia” americană a bisericii

Păstorul se dă jos din maşina pe care o parcase în parcarea bisericii, priveşte la clădirile uriaşe ale bisericii şi vede culoarele pentru popice, un teren de baschet, o tabără de vară, o clădire pentru orele şcolii duminicale, o creşă de copii cu program de cinci zile pe săptămână, birourile administrative cu zece funcţionari, etc.

Este un punct geografic unde oamenii vin… o dată pe săptămână. De fapt, păstorul pretinde că acest lucru numit biserica, reprezintă doar un petec de pământ şi două ore pe săptămână (1) .

(1) O megabiserică – sau o superbiserică – poate avea un centru comercial, o piscină, o sală de gimnastică, etc. Dar toate acestea, cu un centru de cazare aruncat între ele, nu vor fi niciodată viaţa bisericii. Spre deosebire de organizaţiile parabisericeşti ele sunt îngropate în beton, într-o singură zonă restrânsă. Şi în această situaţie, păstorul şi-a rezervat activitatea pentru Împărăţia lui Dumnezeu doar la o oră sau două pe săptămână pe o suprafaţă de douăzeci de acri! Ceea ce face el pe parcela aceasta păleşte în lumina a ceea ce fac organizaţiile parabisericeşti!!!

Da, mai sunt câţiva care se urcă în maşinile lor şi vin miercurea seara la această clădire. Un număr şi mai mic de oameni slujesc într-o duzină de comitete. Dar, pentru cei mai mulţi americani, „biserica” înseamnă duminica dimineaţa la ora 11.

În general vorbind, conceptul american referitor la biserică nu este mai mult de atât. „Biserica” este un loc geografic. Te urci în maşină, conduci până acolo, stai o oră şi pleci. Biserica, de multe ori, este doar un ansamblu de clădiri care nu se mişcă. Biserica are o adresă, o parcare de maşini şi un număr de telefon la care răspunde secretarul bisericii. După acest concept, biserica este atât de lipsită de importanţă încât ocupă doar o oră pe săptămână din viaţa unui creştin. Nu-i nici o mirare că cineva a inventat organizaţiile parabisericeşti! În primul secol, biserica, viaţa creştină, 365 de zile pe an cu 24 de ore pe zi, erau unul şi acelaşi lucru.

Pentru noi, (americanii), biserica este duminica de la 10 dimineaţa la 12 la amiază. Cea care nu poate fi biruită de porţile locuinţei morţilor se rezumă la un petec de pământ, o parcare de maşini şi o oră sau două pe săptămână în care toată lumea tace din gură, cu excepţia unuia! Dragi ne-occidentali, această oră de duminica este probabil cea mai plictisitoare oră pe care a cunoscut-o omenirea.

Astăzi, biserica este literalmente ancorată într-un petec de pământ, prinsă în beton şi cărămidă. Tu trebuie să mergi la ea, nu vine ea la tine.

Biserica este atât de lipsită de importanţă încât altceva ocupă celelalte şase zile ale săptămânii. Şi nimeni nu a băgat de seamă şi nici nu i-a păsat.

Să păşim în una din cele mai mari invenţii americane: organizaţiile parabisericeşti.

Aceste organizaţii au program de douăzeci şi patru de ore pe zi şi şase zile pe săptămână. Sunt extraordinare. Şi toţi participă. Chiar dacă au clădiri, tot pot veni la tine.

Organizaţiile parabisericeşti, fără a fi stânjenite de ceva atât de plicitisitor cum este „serviciul bisericesc de duminică dimineaţa”, sunt mobile, au teatre, spectacole, concerte, orchestre, video-cluburi, studiouri de înregistrare, clase de pregătire dinamice, cântăreţi ce-ţi fură inima cu cântecele lor, banchet cu prezentatori ce-ţi transformă lacrimile în cascade, vapoare, avioane, formaţii muzicale, magicieni, grupuri de pantomimă, concerte rock, companii muzicale, edituri şi programe mondiale de radio şi televiziune. În plus, o armată de tineri care economisesc bani un an de zile pentru ca vara să se împrăştie în mare număr prin toată lumea. Aceste organizaţii au ocupat celelalte 167 de ore ale săptămânii pe care biserica nu le-a pretins timp de 1700 de ani.

În aceste zile, oganizaţiile parabisericeşti domină scena vieţii creştine. Ele au viziuni ce captează imaginaţia oricui. Provoacă tot ce are omul mai bun. Au întâlniri de rugăciune ce rivalizează cu cele din camera de sus, sateliţi ce înconjoară lumea, călătorii în zone plăcute şi îndepărtate, cum ar fi Micronezia sau în regiuni vaste cu iceberguri, cum este Groenlanda. Au reviste, rugăciuni prin poştă şi o cameră mare cât un hangar de avion unde se scriu cereri pentru primirea de ajutoare financiare.

Astăzi, sunt o mulţime de astfel de organizaţii, care se adresează aproape oricărei categorii imaginabile de oameni, de la militari la manechinele de modă.

Sunt organizaţii flexibile, fiind întotdeauna primele într-o ţară care se deschide, intrând acolo cu sunete şi trâmbiţe. Sunt elastice, dinamice şi foarte mobile. Intrarea lor este trâmbiţată peste tot – dar mai ales donatorilor – cu un fler ce ar face ca Madison Avenue să se facă neagră de invidie.

Ele fac multe lucruri; fac orice! Oriunde! Pentru fiecare! Doar un singur lucru nu au. Ele nu sunt biserica! Aceste organizaţii ne arată nouă ceva, ne dau o frântură de înţelegere despre ce ar putea şi ar trebui să fie biserica, ca dinamism, mobilitate, adaptibilitate şi deschidere faţă de toţi. Aceste organizaţii sunt o imagine deformată a ceea ce Eclesia ar fi putut fi, dacă reformatorii ar fi reformat cu ceva mai mult decât au făcut-o.

Partea nevăzută a acestor organizaţii? O uzură şi o epuizare a membrilor, de te sperii. O rată record „de păstrere a convertiţilor” ce se găseşte undeva între zero şi zero virgulă ceva. Şi un cost general ce ar face politica Washington D. C.-ului să semene cu sufletul conservativului…

Adaugă la acestea: parabisericile nu au aproape nici o pricepere în ceea ce priveşte biserica.

Dar, la urma urmei, credinţa creştină ar fi foarte plictisitoare fără ele. Sunt extraordinare. Cu totul nescripturale, un substituit slab pentru adevărata viaţă a bisericii, dar cel mai bun lucru care funcţionează.

O altă faţă a lor: niciodată să nu stai în calea lor. Biserica tradiţională este paşnică în raport cu furia pe care o poate revărsa o astfel de organizaţie asupra a oricărui creştin ce i-ar sta în cale. Ele pot persecuta din plin.

Ceea ce noi, americanii avem să vă oferim vouă, sunt acestea două: biserica moartă tradiţională şi organizaţiile parabisericeşti suprasolicitate. Misionarii vă aduc unul sau două feluri de plictisitoare de întâlniri numite „biserica”. Parabisericile sunt extraordinare. Ele sunt americane ca stil.

Astăzi, biserica şi parabiserica lucrează împreună acoperind cele 168 de ore ale săptămânii.

Dacă s-ar combina cele două, vor fi ele atât de minunate ca o biserică organică? Pot ele, împreună, să înlocuiască trupul biologic al lui Cristos?

  1. În culisele unei organizaţii parabisericeşti

Dragă non-american, ţi se va cere să te alături unei organizaţii parabisericeşti! Ei bine, nefiind american, ai dreptul să cunoşti câte ceva despre conceptul „para” biserică. Capitolul acesta cu aceasta se ocupă.

Îmi dai voie să te invit înlăuntrul acestui tip de organizaţie? Ai tot dreptul să cunoşti această invenţie americană. Nu uita, ea este 100 % americană. Noi am inventat-o!

În loc să învăţăm despre o organizaţie parabisericească, mai bine să ne imaginăm că tu tocmai ai fondat una! Asta te va ajuta să înţelegi de ce vă invadează americanii ţările ce fac ei.

Dacă eşti şocat citind acest capitol. Iată o surpriză pentru tine: orice lucrător creştin din America bine informat ştie ce scrie în acest capitol.

Capitolul te duce în culisele unei organizaţii parabisericeşti. Adu-ţi aminte, considerăm că tu eşti pe punctul de a fonda o astfel de organizaţie!

Pentru a porni o astfel de organizaţie tu, ca fondator, trebuie să ai la început o viziune. Una simplă, dar plină de putere! Cea mai bună viziune a americanilor este „evanghelizarea lumii în această generaţie”. Acest motto ne-a însoţit timp de 100 de ani. Chiar prima organizaţie parabisericească a folosit acest motto demult în 1890! (Adică cu trei generaţii în urmă.)

Nu contează că viziunea pe care o ai nu este scripturală. Nu contează că este o viziune şi o mişcare fără biserică.

Această viziune made-in-America va continua să ne ofere o lume plină de oameni salvaţi… care au doar o poliţă de asigurare ce-i scapă de iad, nimic altceva. Milioane de mântuiţi dar nici o relaţie reală cu Cristos sau/şi cu biserica.

Nu contează că, atunci când lansezi această organizaţie, tu că convertiţii tăi vor prezenta puţin interes faţă de bisericile tradiţionale sau că vor fi doar o perioadă scurtă de timp activi în aceste biserici moarte.

Nu contează că cele spuse mai sus vor face ca convertiţii tăi să nu mai poată fi în măsură să aibe o relaţie minunată cu Eclesia.

Organizaţia ta ştie că bisericile tradiţionale nu vor fi prea atrăgătoare pentru convertiţii tăi; în acelaşi timp tu vei avea nevoie de sprijinul acestor biserici. De aceea, pentru totdeauna organizaţia ta va fi pe muchie de cuţit. Pe de o parte, tu ştii că actualele biserici arhaice sunt reci, moarte, lipsite de viaţă, sterile, iar serviciile lor o ceremonie funebră. Pe de altă parte, tocmai aceste biserici sunt una din sursele importante de bani. Şi tu ai nevoie de o mulţime de bani pentru organizaţia ta.

Aceasta înseamnă că trebuie să ignori faptul că cea mai mare parte a convertiţilor tăi nu vor deveni niciodată membri ai acestor biserici şi, în acelaşi timp să obţii un suport de la aceste biserici.

Cum te vei împăca cu tine însuţi cunoscând toate acestea? Doar ignorând realitatea!!!

Concentrează-te asupra sarcinii de mântuire a sufletelor. Uită restul, niciodată nu da faţă cu faptul că noii convertiţi nu vor avea viaţa trupului după ce sunt aduşi la Cristos de către organizaţia ta.

Organizaţia ta va avea un mare număr de convertiţi. Cu toate acestea, niciodată să nu iei în considerare cifrele care îţi spun câţi din aceştia au rămas în organizaţie.

Peste zece ani nimeni de pe pământ nu va şti unde îţi sunt convertiţii. (Cu excepţia câtorva care ţi se alătură. Ţine cont că tu trebuie să subliniezi, să arăţi şi să faci publicitate că ai ceva rezultate. Fă în aşa fel să pară că sunt foarte mulţi. În felul acesta, eviţi faptul că masele de oameni pe care le-ai condus la Cristos au dispărut. Ignoră faptul că din 5.000 de convertiţi, doar unul se alătură organizaţiei tale… nimeni neştiind unde sunt ceilalţi.)

Unde sunt milioanele de convertiţi dispăruţi? Nu ştie nimeni. Nu încerca să afli!

Ignoră realitatea încă o dată.

Noua ta organizaţie parabisericească are nevoie de o mulţime de bărbaţi şi femei care să slujească. Cei mai potriviţi sunt tinerii între douăzeci şi douăzeci şi opt de ani. Sunt buni şi cei până la treizeci de ani.

De asemenea, ai nevoie de o mulţime de tineri care să participe la conferinţele tale şi să meargă în turnee evanghelice. Întotdeauna tineri idealişti entuziaşti ce pot fi impresionaţi. Cei mai potriviţi sunt cei între şaptesprezece şi douăzcei şi patru de ani. Nu uita că aceşti tineri sunt motorul organizaţiilor parabisericeşti. Fără ei nu ai nimic. Ignoră faptul că pui în funcţiune un motor puternic ca are la bază entuziasmul tineresc trecător. Tineri fără un orizont clar, căutând un sens al vieţii creştine. Tineri, care sunt foarte uşor de condus. Ei sunt în perioada cea mai aventuroasă a vieţii lor, aşa că oferă-le aventuri.

Aici începe viziunea să-şi joace rolul. Viziunea va aduce în organizaţie atât personal cât şi tineri. O viziune plus personal plus tineri. (Nu fă niciodată greşeala să porneşti o asemenea organizaţie cu oameni care sunt toţi este treizeci de ani!!!)

După ce ai viziunea, personalul şi tinerii, mai trebuie adăugat un ingredient: înzestrarea cu putere. Arată personalului şi tinerilor recruţi cum să primească puterea lui Dumnezeu. Apoi, cu această putere, ei vor merge să evanghelizeze lumea, „într-o generaţie”. Spune-le că această putere va fi cu ei cât trăiesc.

(Niciodată nu încerca să vezi ce-i cu aceşti tineri când au patruzeci de ani. Sunt şanse ca nici să nu mai fie creştini! Întreabă-i, şi probabil îţi vor spune că au uitat tot ce au auzit despre înestrarea cu putere de sus şi abia îşi mai aduc aminte despre activitatea misionară din timpul vacanţelor.)

Apoi, urmează pregătirea personalului şi a tinerilor. Mai întâi personalul. Apoi, aceştia vor pregăti pe tineri. Perioada de pregătire nu trebuie să dureze prea mult.

Aici va fi de folos mentalitatea evanghelică care peste tot în Noul Testament vede creştinismul zilelor noastre (cu toate că nu-i aşa). Nu vei avea nici o problemă să le arăţi oamenilor un Nou Testament şi o viziune fără biserică. Vei fi în măsură să le arăţi că în Noul Testament se spune despre evanghelizarea lumii într-o generaţie şi chiar despre… organizaţia ta!

Dar tinerii, aşa dragi cum sunt, adesea sunt incorigibili, sau cel puţin nu prea disciplinaţi. Aşa că va mai trebui să le dai vreo trei lucruri.

Unul din ele este conceptul despre autoritate şi ascultare. Un altul este o structură organizatorică foarte solidă cu un sistem de transmitere al comenzii bine definit. În final, va fi de folos să împrăştii puţină teamă şi vinovăţie printre toate regulile pe care le-ai instituit.

După ce pregătirea s-a încheiat, urmează ceea ce noi vom numi marea aventură. Sau aducerea unor Biblii undeva într-un loc izolat şi îndepărtat.

Ce vei face dacă nu se poate face aşa ceva?

O expoziţie mondială! Cupa mondială de fotbal. Sau planificarea unei întâlniri susţinute întrun stadion uriaş unde să vină 100.000 de tineri. Alege Las Vegas sau Washington D.C.

Întotdeauna este ceva care poate deveni „Marea Aventură”.

Când scriu această carte, Rusia, şi Europa de Est sunt aventuri fantastice ce pot face să vibreze inima oricărui tânăr. Dar Siberia? Ce zici despre Expoziţia Mondială de anul viitor de la Budapesta?

Ca să poţoi, americi lansa această mare aventură vei avea nevoie de bani, de o mulţime de bani.

Aceste aventuri cer bani.

De fapt, nemărturisit al „Marii aventuri” este să strângi bani cu care să-ţi poţi ţine organizaţia în viaţă.

Iată care îţi sunt sursele de bani. Tinerii care vin la conferinţe de pregătire şi care vor merge în această aventură. Bisericile. Dacă este posibil, fă ca personalul să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor care donează bani organizaţiei tale.

De asemenea, încurajează-ţi convertiţii aduşi la Cristos de către personalul din organizaţie, să participe la serviciile aceloraşi biserici. Ce vei face dacă convertiţilor le place să meargă la alte biserici din zonă care nu dau bani organizaţiei tale? Ai grijă ca personalul să-i îndemne să nu meargă la acele biserici. Oricine îţi atrage personalul şi convertiţii făcându-i să părăsească organizaţia este un duşman!

A treia sursă importantă de bani o reprezintă laicii bogaţi.

Cum îi vei atrage pe cei bogaţi să îţi ajute organizaţia? O modalitate fructuoasă este să organizezi banchete unde personalul şi convertiţii tăi să depună mărturie. Manualul de pregătire folosit la şcolarizarea personalului are un capitol special care arată cum trebuie organizate aceste banchete. (Vezi Manualul Personalului, capitolul „Banchete”.)

Se poate face mult mai mult ca să atragi pe laicii bogaţi în organizaţie. Instruieşte-ţi personalul să poarte relaţii personale avantajoase cu aceşti oameni. Instruieşte-i cum să o facă. Bineînţeles, ceea ce vei avea va fi personal care tot timpul vorbesc în termeni foarte pompoşi despre viziunea pe care o au, despre „marea aventură” care urmează.

Toată viaţa lor ei vor trăi cu o mască pe feţele lor. Dar nu-i nici o problemă, pentru că întotdeauna vei avea un personal surâzător în căutare de noi surse de bani, recrutând tot mai mulţi laici plini de succes care să fie „consilieri”.

Întotdeauna, personalul trebuie să facă tam-tam în jurul organizaţiei. Ei trebuie să spună istorii ale unui trecut măreţ, unele succese recente, dar şi marile evenimente ce urmează! Învaţă-i să facă aşa şi vei vedea continuu laici care se înscriu în organizaţie ca „sprijinitori”.

Laicilor trebuie să li se dea acelaşi mesaj ca tinerilor. Ei, de asemenea, vor putea găsi un sens pentru viaţa lor prin faptul că sprijină pe aceşti tineri. Fă-le viaţa interesantă. Fă-i să simtă că au valoare înaintea lui Dumnezeu dacă sprijină organizaţia ta.

Nu contează pagubele produse în vieţile acestor creştini. Nu contează că în felul acesta vei avea un personal format din oameni care sunt atât necinstiţi cu ei înşişi cât şi prefăcuţi cu alţii. Neagă faptul că cea mai mare parte a membrilor personalului îşi vor da curând demisia pentru că nu se mai pot împăca cu starea în care sunt.

Şi nu te gândi prea mult la faptul că cei mai mulţi necredincioşi văd această ipocrizie.

Da, toate acestea distrug pe personal. Le subminează caracterul. De fapt, este vorba de trăirea unei vieţi necinstite înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Nu lua seama la faptul că într-o perioadă cuprinsă de cinci şi şapte ani se schimbă tot personalul şi laicii din organizaţie. Cei mai mulţi din cei ce au lucrat dispar. La fel se întâmplă şi cu laicii care ţi-au sprijinit organizaţia. Tot timpul vei avea nevoie de noi oameni în personal şi de noi laici. Lucrurile acestea se vor repeta tot timpul. Nu te opri niciodată să le iei în considerare sau să înţelegi cauzele lor. (Nevoia de a face organizaţia să fie populară şi apreciată, precum şi prefăcătoria de care este nevoie pentru a se obţine aşa ceva sunt cauzele de mai sus!) Încă o dată ignoră realitatea. Şi anul viitor, începe din nou cu şi mai mulţi tineri, cu un nou personal şi cu o nouă listă de laici.

Acest şablon nu se schimbă şi nu se va schimba niciodată. Nu analiza niciodată. Nu întreba de ce? Şi mai ales, nu căuta să afli ce s-a ales de cei care au fost cu tine timp de cinci ani şi nici cât de distruse sunt sufletele lor.

Dacă te îndoieşti de ceea ce-ţi spun întreabă pe oricine dintr-o organizaţie parabisericească, care este de vârsta medie a unui angajat cu normă întreagă. Este în jur de douăzeci şi opt de ani. Peste cinci ani media va fi douăzeci şi opt. Şi tot aşa. Întreabă câţi consilieri laici are organizaţia şi când au intrat în ea. Vei afla acelaşi răspuns. Uzarea acestor oameni este înspăimântătoare.

Acum, în legătură cu marea aventură.

Banii îi primeşti datorită Marii Aventuri. Trebuie să prindem această şansă care apare o dată în viaţă!

Să luăm în considerare că aventura este Jocurile Olimpice. Sau o mare expoziţie. Trebuie să arăţi tuturor fantastica oportunitate a acestui eveniment şi necesitatea de a merge acolo. Adună o armată de tineri, pregăteşte-i şi trimite-i. Cea mai mare parte a banilor pe care aceşti tineri voluntari îi vor da se vor cheltui pe biletele de călătorie, mâncare şi altele. Dar, o parte din ei vor trebui folosiţi pentru cheltuielile generale. La urma urmei „Cartierul General” al organizaţiei a cheltuit o grămadă de bani pentru a face posibilă această „aventură deosebită”. De fapt, acest eveniment a costat o avere.

Aşa că, în timp ce tinerii sunt pregătiţi cere-le să mai dea nişte bani. Ai grijă să fie nişte probleme. Aceste probleme îi vor face pe aceşti tineri entuziaşti să caute posibilităţi noi de astrânge bani. Tinerii aflaţi în perioada de pregătire întotdeauna sunt o sursă bună de bani. De asemenea, cere bani şi de la laicii de pe lângă organizaţie.

Jocurile olimpice vor dura două săptămâni, dar le va preceda un an întreg de pregătiri. Totul este minunat. Viziunea începe să prindă contur. Se strâng bani timp de un an de zile pentru… două săptămâni! În cele două săptămâni organizaţia ta va cheltui milioane de dolari. Rezultatul va fi un mic profit care să acopere cheltuielile conducerii. Costurile administrative au fost astronomice.

După ce marea aventură s-a încheiat fă cunoscute rezultatele peste tot. (Ignoră numărul convertiţilor care se menţin.)

În tot acest timp, caută o altă posibilitate care să devină marea aventură. Aceste proiecte sunt cele ce fac organizaţia ta să supravieţuiască. Fără ele, cu timpul organizaţia ta va muri.

Şi după ce au trecut cinci ani de la marea expoziţie internaţională, nu căuta să găseşti vreo evidenţă cum că tu împreună cu câteva mii de tineri aţi fost în oraşul în care ea s-a desfăşurat!

Da, vei mai avea adresele a cinci convertiţi din acel oraş şi a zece oameni care încă mai lucrează în organizaţia ta.

Asta este tot ce poţi să arăţi ca rezultat în urma a milioane de dolari cheltuiţi? Se poate justifica aşa ceva?

O organizaţie similară cu a ta a încercat să contacteze 20.000 de convertiţi de-ai ei. Doar 200 mai urmau pe Cristos! Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei 200, dar sunt mijloace mai bune de a cheltui milioane de dolari cu scopul de a converti oameni şi de a-i păstra.

Aşa că ce vei face? Vei ignora în continuare realitatea.

Haideţi să privim lucrurile altfel.

Cum ar fi fost dacă Pavel ar fi mers în oraşul acela în acelaşi timp cu tine? El ar fi ridicat o Eclesie cu… oh, probabil patruzeci de convertiţi. S-ar fi născut o comunitate de credincioşi. Peste doi ani, comunitatea ridicată de Pavel ar număra în jur de patruzeci de oameni sau poate şaizeci. În cinci ani, probabil că numărul lor s-ar ridica la 100. În zece ani poate la… 200! (Dar poate şaptezeci şi cinci.)

Indiferent de câţi ar fi, ar costa mai puţin şi n-ar fi o biserică unde oamenii îşi fac prezenţa într-o clădire o dată pe săptămână. Ar fi o Eclesie plină de viaţă… elastică, adaptabilă, mobilă, iubitoare, grijulie, frumoasă, energică, fascinantă, atractivă… o bucăţică din Împărăţia lui Dumnezeu! Poate ahicar extraordinară! Dar, mai ales permanentă. Şi ar fi scopul lui Dumnezeu, o adevărată comuniate a credincioşilor.

Ar avea o astfel de Eclesie fundament scriptural?

Cât de scriptural? Fiecare pagină din Noul estament!!!

Ceva mai mult decât ar putea o organizaţie parabisericească să facă ca să-şi justifice existenţa.

Ideea: ne vom concentra asupra unei comunităţi de credincioşi, cum Pavel a făcut-o, sau asupra evanghelismului fără biserică care are o rată de păstrare a convertiţilor aproape nulă (1)?

(1) În vara aceasta o organizaţie parabisericească a trimis 2.000 de tineri pe o perioadă de şase săptămâni ca să facă evanghelism de tip fulger. Totul a costat 3.000.000 de dolari. Ce ar fi putut face un plantator de biserici de felul celor din primul secol cu o zecime din această sumă? El ar fi putut ridica câteva eclesii permanente care ar putea spune unde sunt convertiţii lor şi după cincizeci de ani.

De ce este nevoie de acest capitol? Pentru ca tu, care eşti creştin nativ în ţara ta, în România, să cunoşti dedesubturile unei organizaţii parabisericeşti şi să-ţi pui întrebarea: „Asta e ceea ce vreau?! Aşa vreau să devină mentalitatea poporului meu, al românilor?”

Există posibilitatea ca să te alături unei organizaţii parabisericeşti sau să o sprijineşti. Tu trebuie de asemenea să ştii că veştile extraordinare pe care le trimitem acasă se referă la voi. Acesta este unul din modurile în care o organizaţie parabisericească strânge bani. Şi ţine minte, lucrarea pe care noi o facem este americană în esenţa ei, nefiind interesaţi într-o expresie organică a bisericii din ţara voastră. Şi, dacă vreo organizaţie parabisericească are vreun interes în ceea ce priveşte biserica, atunci este interesată într-o expresie americană a acesteia. Biserica aceea va avea băncile aliniate. Toţi veţi privi către predicator, posibil unul american, şi veţi sta fără să spuneţi nimic cât timp veţi trăi.

Puteţi avea ceva mai bun!

Este ceva cu care se pot lăuda organizaţiile parareligioase? Ele sunt interesante! Fac ca bisericile tradiţionale să arate ca un sloi de gheaţă. Aceste organizaţii au diversitate – o diversitate extraordinară. Cu alte cuvinte, ele oferă, la un preţ fantastic şi pentru o scurtă perioadă de timp, ceva din aroma a ceea ce ar trebui să fie biserica.

Dar nimic din toate acestea nu este similar unei biserici indigene sau organice. Ce lipseşte; Cam totul. O profunzime a cunoaşterii lui Cristos. O lipsă totală de înţelgere a Eclesiei.

Şi apoi urmează…

 

  1. Misionarul american, un turist

Noi, americanii, trăim într-o ţară izolată. Deasupra noastră este gheaţă, dedesupt deşert, iar de o parte şi de alta ocean. Ne urcăm într-un avion, zburăm spre Europa de Vest şi ne mirăm descoprind că europenii au băi în case.

De asemenea, noi nu pricepem geografie şi nici nu avem nevoie să ştim aşa ceva pentru că pur şi simplu, nu sunt alte ţări pe lângă noi. Mulţi dintre noi nu ştiu ce şi unde este Canada sau Mexic. Sau Maine!

Întreabă-l pe un american unde este Uruguay! Noi locuim în case plăcute, cu aer condiţionat, cu două televizoare, cu o curte mare (sau poate o piscină) şi avem două maşini.De ce am avea nevoie să ştim unde este Uganda?

Dar suntem religioşi. Da, noi încă mai suntem probabil cea mai creştină naţiune de pe pământ, ca număr de creştini.

Avem anual conferinţe misionare uriaşe la care participă zeci de mii de tineri. La aceste conferinţe noi ascultăm mesaje mişcătoare despre cât de săraci şi nevoiaşi sunteţi voi. Apoi, un vorbitor întreabă câţi tineri sunt gata să meargă ca lucrători creştini în ţara voastră ca să vă conducă. Culoarele se umplu în timp ce mulţi iasă oferindu-se ca voluntari. Şi, Domnul ştie că suntem serioşi în ceea ce facem! Suntem sinceri, Dumnezeu să ne binecuvinteze. Suntem americani. Şi, mulţi dintre noi Îl iubesc pe Domnul cu adevărat.

Şi dăm bani. Dăm mai mulţi bani decât orice alt popor din istoria creştină (bineînţeles, că avem mai mulţi ca alţii). Să nu suestimaţi niciodată dragostea noastră pentru Cristos, sinceritatea sau devotamentul nostru. Dar, atunci când păşim în faţă ca să devenim misionari, fiecare dintre noi se vede liderul vostru. Şi venim în ţara voastră ca să vă conducem.

Acum urmăriţi-ne când ajungem în câmpul de misiune (adică la voi), căci aveţi ce vedea.

Vă voi împărtăşi câteva lucruri despre noi. Dar, când citiţi aceste rânduri gândiţi-vă că urmează să tragem o concluzie.

Prima mea experienţă legată de „câmpul de misiune” o am de când aveam vârsta de nouăsprezece ani. eram în Israel. Primul cuplu american cu care devenisem prieten era în câmpul de misiune de şase săptămâni. Soţia nu era în măsură să facă nimic. Ar fi omorât cu drag pe cineva pentru nişte Coca Cola. Îmi aduc aminte cum se ruga de mine: „Când te întorci în America, trimite-mi te rog câţiva litri de esenţă de Coca Cola”. Am văzut-o implorându-şi soţul să meargă la Haifa sau Iope şi să caute vreun vapor în port doar-doar va găsi nişte Cola.

Nimeni nu se întoarce din alte ţări atât de şocat cum se întorc americanii. Nu ştiu dacă consideri Spania ca fiind puţin dezvoltată economic, greu accesibilă pentru misionari. (Personal, eu n-o consider.) Ei bine, din 100 de misionari care merg în Spania, 95 nu se mai întorc a doua oară.

De ce? Şoc cultural! Cei mai mulţi americani nu se mai întorc în câmpul de misiune după cinci ani. Adaptarea la condiţiile din ţara voastră aproape că ne distruge. Şi, interesant, când ne întoarcem acasă avem alt şoc cultural. Noi trecem prin profunde probleme fizice şi psihice când ne întoacem acasă.

Un prieten misionar mi-a spus că după ce s-a întors acasă a fost sedat cu morfină timp de două săptămâni atât era de afectat. Unele borduri de misiune spun că până la douăzeci şi cinci la sută din misionarii trimişi în misiune au depresiuni nervoase.

Află, te rog, că noi suntem foarte încântaţi de ţara voastră când sosim pentru prima dată. Suntem numai ochi şi urechi, facem poze, filmăm, fiind foarte entuziasmaţi de noua lume pe care ajungem s-o cunoaştem. Este o aventură! Şi când ne întoarcem seara la apartamentul nostru (când nici un străin nu este în jurul nostru) stăm şi povestim cât de „pitoresc” arătaţi, şi cât de „minunată” vă este cultura. S-ar putea să ne auziţi spunând: „Iubim aceste locuri şi oamenii aceştia minunaţi. Vrem să lucrăm aici pentru veci de veci.”

Aşa vorbim în primele două săptămâni!

Dar să vedem cum e după şase luni. Urâm sistemul vostru telefonic, felul vostru de a conduce maşina, ne e silă de meniurile voastre şi am face crimă pentru un hamburger american. Am călca legile internaţionale pentru o banană. Am da în cap dacă am putea obţine în felul acesta o budincă americană. Ne-am vinde sufletele numai să vedem sâmbăta un meci de fotbal american.

În timp ce ne veţi cunoaşte, îţi vei da seama de complexul de superioritate pe care îl avem? Noi nu ne dăm seama. Aflaţi vă rog, că noi nu suntem conştienţi de faptul că ne considerăm superiori vouă. Nu ne dăm seama.

Când ne îmbolnăvim noi nu ne ducem la un doctor de-al vostru, şi nici în spitalele voastre. Mergem acasă, la un doctor american şi într-un spital american! Pentru noi, medicii voştri seamănă cu un om de ştiinţă imprudent ce umblă murdar şi cu mâinile murdare. „Nici morţi” nu ne-am lăsa internaţi într-un spital de-al vostru!

Observaţi de asemenea, cu cine ne petrecem vacanţele şi cine ne sunt prietenii cei mai apropiaţi. Ce facem în timpul nostru liber? Ne petrecem timpul cu colegi americani. În timpul liber, noi nu avem aproape deloc prieteni apropiaţi dintre creştini de-ai voştri. (Voi nu veţi fi invitaţi în vacanţele noastre; noi ne petrecem vacanţele cu americani.)

Într-un cuvânt, noi suntem consumatorul american de tip misionar-turist. După câteva luni în câmpul de misiune, cei mai mulţi s-ar transfera cu drag în Elveţia, Hawaii sau Paris. Sau, şi mai bine, „Să mi se ofere o slujbă la birou în ţară!”

De-a dreptul ironic, când ne întoarcem acasă, noi petrecem doi ani de zile călătorind şi povestind creştinilor americani tot felul de povestiri mişcătoare până la lacrimi despre voi şi despre ţara voastră minunată. Şi mai mult, noi sfătuim pe tinerii noştri să se facă misionari şi să meargă în ţara voastră. (În ţara pe care noi tocmai am părăsit-o din cauza unei depresiuni nervoase.)

Care este concluzia acestui capitol? Aceasta: nouă niciodată nu ne trece prin cap să stăm acasă.

Nu ne trece niciodată prin cap că, voi localnicii, puteţi face o activitate misionară în mijlocul poporului vostru mult mai bună decât noi. La urma urmei, voi nu trebuie să învăţaţi propria limbă. Nu trebuie să vă adaptaţi la o cultură străină. Voi nu aţi avut niciodată un şoc cultural trăind în ţara voastră. Şi costă mult mai puţin să fiţi voi finanţaţi în activitatea misionară decât nişte americani. Cam de zece ori mai puţin.

Noi, pur şi simplu, nu înţelegem şi nici nu gândim în termenii: biserici organice, întâlniri compatibile cultural sau misiuni indigene. Trimitem americani!

Atât.

De ce?

Pentru că…

  1. Colonizatori până la capăt

Lucrarea pe care noi o începem în ţara voastră este condusă de americani. Niciodată nu vă vom lăsa să conduceţi.

Ceea ce tocmai am spus este important. Oare chiar aşa este? Şi dacă da, ce ne determină pe noi să controlăm tot ceea ce facem în ţara voastră?

Este o maladie care afectează toată omenirea. Noi nu putem accepta că suntem limitaţi. Este prea dificil pentru noi să admitem că foarte puţin din viaţa noastră este sub controlul nostru. Aşa că controlăm tot ce apucăm, în aşa fler încât să ne simţim mai în siguranţă în noi înşine, separat de Dumnezeu. Spunându-vă vouă cum să vă închinaţi lui Dumnezeu este doar unul din modurile care ne fac pe noi să credem că controlăm vieţile noastre.

Nu ne vom opri să vă punem să staţi în clădiri… cu scaune aliniate pe rânduri… orientate spre înainte, şi să priviţi la un vorbitor.

Toate instrucţiunile vor veni „de sus în jos”. Adică, noi conducem. Nimic nu va veni de jos… în sus!!! Noi suntem determinaţi, indiferent ce-ar fi, să vă facem să participaţi la un servici de biserică american.

La urma urmei, aceasta este „cel mai bun” pentru voi. Tot ce-i mai bun pentru voi este american. Aveţi încredere în noi. Atâta timp cât noi suntem superiori, este normal ca creştinismul nostru să fie mai bun decât orice voi aţi putea avea.

Vă vom încredinţa lucrarea Domnului sau biserica din ţara voastră? Nu!

Există o excepţie.

Vă vom lăsa pe voi să conduceţi biserica, dar numai când suntem siguri că sunteţi pe deplin americanizaţi. Numai când nu putem face diferenţa dintre noi şi voi, numai când voi promovaţi doctrinele denominaţiei noastre (sau manualul ori viziunea organizaţiei noastre parabisericeşti). Până atunci, voi nu vă veţi găsi într-o adevărată poziţie de conducere.

Dacă nu sunteţi americanizaţi nu veţi fi niciodată promovaţi la conducere. Şi – americanizaţi sau nu – nu veţi fi niciodată în eşaloanele superioare de luare a deciziei. Puterea nu vă va aparţine niciodată. Puteţi trăi o mie de ani, dar nu veţi avea control asupra banilor. Nici ieri, nici astăzi, niciodată! Controlul banilor va fi întotdeauna în mâinile americanilor.

Mentalitatea non-indigenă

Noi considerăm că lumea este pierdută şi că are nevoie de noi. Lumea are nevoie de americani în aceeaşi măsură ca şi de creştinism. Aşa că, noi avem în vedere pregătirea de lucrători americani, nu băştinaşi. Oh, s-ar putea să dorim o şcoală biblică în Bosnia. O şcoală biblică care să pregătească băştinaşi. Dar, noi vom fi profesorii şi conducătorii şcolii.

Cheltuim miliarde de dolari în fiecare an pentru pregăătirea de lucrători americani care să vină în ţara voastră. Cheltuim mai nimic pentru lucrătorii băştinaşi.

Nu contează că voi nu suferiţi niciodată un şoc cultural în propria ţară. Nu contează că voi vorbiţi propria limbă ca un localnic (aproape fără accent străin)! Nu contează că nu vă mai înţelegeţi cu adevărat propria cultură şi propriul popor. Nu contează că voi puteţi face aceeaşi lucrare pe care noi o facem, că o puteţi face mai bine şi doar pentru zece la sută din banii de care noi am avea nevoie. Nu contează că voi nu trebuie să vă părăsiţi ţara pentru o perioadă de un an la fiecare trei ani din cauza depresiunii nervoase.

Noi pregătim americani. Noi trimitem americani.

Este nevoie de 60.000 (1) de dolari pe an ca să ţii un cuplu american în „câmpul de misiune”. Nu contează că voi puteţi face acelaşi lucru pentru 2.000 de dolari. Sau 1.000. Însă noi nu putem concepe aşa ceva. Niciodată nu ne trec prin minte asemenea idei. Trebuie americani pentru aşa ceva! Lumea va fi evanghelizată de către americani. Doar de americani (poate şi câţiva britanici).

(1) Dacă citiţi această carte după cincizeci de ani de la scrierea ei s-ar putea să vă întrebaţi cât înseamnă acum 60.000 de dolari. (Din cauza inflaţiei statisticile financiare devin irelevante după câţiva ani. ) Sunt două posibilităţi de a cunoaşte cât valorează astăzi 60.000 de dolari. Prima: calculaţi cât este salariul mediu pe un an de zile şi dublaţi-l! A doua: deoarece aurul nu-şi schimbă valoarea (banii şi-o schimbă, aurul, nu) calculaţi cam cât costă 5,6 kg. de aur. Cam atâta costă să ţii un misionar obişnuit în câmpul de misiune timp de un an!

De ce nu vă lăsăm pe voi să o faceţi? Pentru că voi nu sunteţi americani!

Noi, americanii, suntem un popor prietenos. Noi vă vom da cămaşa de pe noi. În Numele lui Cristos ne vom da viaţa cu drag pentru voi. Ne vom întoarce acasă şi vom aduna bani ca să vă ajutăm. Dar noi suntem superficiali, imaturi spiritual, orbi… orbi pentru cultura voastră, pentru felul vostru de a proceda, orbi pentru ceea ce este Eclesia pentru cultura voastră, orbi pentru lucrarea crucii în vieţile noastre şi orbi pentru o revelaţie a lui Isus Cristos.

Da, noi suntem în ţara voastră pentru a vă da vouă pe Cristos! Dar, împreună cu el vă dăm doctrinele noastre speciale. Dacă nu procedăm în felul acesta nimeni în America nu va da un ban pentru activitatea misionară. Doctrinele noastre ne ajută să venim în ţara voastră. Doctrinele noastre speciale sunt singura noastră sursă de bani. Vi-L vom da pe Cristos, dar pe lângă Evanghelie, vă vom da şi învăţăturile noastre doctrinale!

Noi suntem superiori vouă şi noi vom fi în control a tot ce se va face. Ieri, azi şi în veci.

Cel mai rău, însă este că misionarii americani acţionând în stil american nu vor zămisli niciodată o biserică organică, indigenă în ţara voastră. Suntem incapabili de aşa ceva pentru că niciodată nu am auzit de aşa ceva!!! Cu siguranţă, niciodată n-am văzut aşa ceva. De aceea, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să vă americanizăm.

În felul acesta noi rămânem americani, iar voi vă schimbaţi. Noi nu facem efortul de a ne schimba. Rămânem sută la sută americani.

În plus, nu vrea fiecare să fie american?

Suntem ca englezul legendar ce s-a pierdut în junglele Americii de Sud şi care a fost găsit de un trib de băştinaşi necunoscuţi. Ei n-aveau nici o idee să-i spună unde se găseşte sau cum să meargă spre casă. Şi-a dar seama că n-avea nici o ieşire. Aşa că, în loc să le înveţe limba i-a învăţat pe toţi engleza! Cam aşa suntem noi. Şi nu ne vom schimba.

Voi puteţi face lucrarea Domnului în ţara voastră mai bine ca noi. Faceţi-o! Ardeţi vă rog, băncile în care v-am pus noi să staţi. Şi faceţi la fel cu clădirea pe care noi, în orbirea noastră o numim „biserica”. Apoi, începeţi totul de la început!

Dar, de data aceasta faceţi ca Pavel (2) . Creştini locali trebuie să descopere pentru ei înşişi o expresie a vieţii bisericii care este organică ţării lor. Noi, americanii şi britanicii nu suntem nativi ţării voastre. De ce vreţi să ne urmaţi pe noi?

(2) Vezi: „Cum trebuie să fie biserica” de Gene Edwards

De fapt, noi, americanii suntem nişte turişti cu un complex de superioritate şi cu o însărcinare din partea lui Dumnezeu (dată tuturor creştinilor americani) „să salvăm pe cei pierduţi de pe întreg pământul”, şi în timpul acesta să-i americanizăm. Repet: această planetă va fi evanghelizată de americani şi i se va da biserica americană! Întotdeauna vă vom da o clădire un pastor şi bănci. Mai rău, noi niciodată nu vom pleca acasă. Dacă noi nu mergem acasă, dragi nativi, părăsiţi întâlnirile şi clădirile noastre… şi mergeţi voi acasă! Începeţi să vă întâlniţi în camerele voastre de zi.

 

  1. Două secrete bine păzite

Daţi-mi voie să vă spun două secrete.

Primul secret

Cei mai mulţi lideri ai organizaţiilor parabisericeşti urăsc să meargă la biserică!

Repet: cei mai mulţi bărbaţi şi femei din „conducere” sunt dedicaţi evanghelizării lumii, dar le este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor de aici din America. Ei trebuie să meargă la biserică, dar pe măsură ce se maturizează şi îmbătrânesc ei încep să nu le mai placă să meargă la biserică.

Aceşti oameni trăiesc un paradox: câştigă suflete cu milioanele pentru Cristos, folosind metode noi, extraordinare, trecând însă cu vederea faptul că nu le place să meargă la biserică. Ei sunt la fel de conştienţi că pentru convertiţii lor serviciile de duminică dimineaţa vor fi la fel de plictisitoare cum sunt şi pentru ei înşişi.

Dacă prietenii voştri misionari şi membri ai organizaţiilor parabisericeşti ar trebui să stea în bănci ca voi, s-ar plictisi ca voi!!! Lor le place biserica doar dacă ei sunt cei care slujesc. Nevoia lor de funcţionare este satisfăcută prin a fi liderii voştri. Urmează deci, ca voi să rămâneţi pentru totdeauna nematurizaţi, nefiind în stare să împărtăşiţi sau cu atât mai puţin să slujiţi. Duminica, voi staţi!

Cu mult timp în urmă Pavel ştia ceva ce nu a trecut niciodată prin mintea slujitorilor din organizaţiile parabisericeşti. Eclesia primului secol a fost prin ea însăşi cea mai puternică forţă de atracţie pe care evanghelismul a cunoscut-o vreodată.

Când ea se întâlneşte sub directa conducere a lui Isus Cristos, fără prezenţa evidentă a unor lideri omeneşti, ea este cea mai frumoasă şi mai irezistibilă fată din lume. Ea este evanghelismul.

Pavel din Tars nu a ridicat biserici pentru a evangheliza pe cei pierduţi. Pavel nu a ridicat biserici pentru a câştiga suflete. Pavel a predicat Evanghelia, a evanghelizat şi a câştigat suflete în vederea ridicării bisericii!

Acesta este singurul mod în care ar trebui să se procedeze!

Dar gândul acesta nu trece prin mintea americanilor. Noi evanghelizăm!

Organizaţiile parabisericeşti nu zidesc viaţa bisericii şi cei mai mulţi dintre convertiţii lor nu rămân în biserici. Cei mai mulţi dintre convertiţii lor care rămân în credinţa creştină ajung membri ai organizaţiilor lor.

Dacă organizaţiile parabisericeşti îşi păstrează convertiţii, dacă este o adevărată lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci aceasta se răsfrânge doar în aceea că creşte numărul membrilor organizaţiei lor. Ei nu plantează biserici. Ei evanghelizează. Aici se opreşte totul. Cu convertiţii Pavel a format biserici. El nu i-a salvat de iad şi atâta tot. Pavel era acolo, în primul rând şi înainte de toate, ca să vadă născându-se o fată numită Eclesia.

Există o uriaşă diferenţă între aceste două concepte! Unul din concepte este personificat astăzi de către evanghelişti, misionari şi mişcările parabisericeşti. Celălalt a fost conceptul lui Pavel. La urma discuţiei noastre, suntem noi pe acest pământ doar ca să mergem peste tot şi să salvăm oamenii de la iad, sau suntem pentru ca să vedem naşterea unei expresii organice a lui Isus Cristos printre toate triburile şi limbile pământului. Aceste două concepte sunt total opuse. Unul este modern, celălalt antic. Unul nu face prea mare lucru. Celălalt, când există, nu numai că este minunat, dar este împlinirea scopului pentru care Dumnezeu a creat acest univers!

Organizaţiile parabisericeşti sunt inventate de oameni de aproximativ 100 de ani. Întâlnirea locală a oamenilor lui Dumnezeu a fost în inima lui Dumnezeu înainte de a fi creaţia. Şi, cu siguranţă, înainte de cădere. Înainte ca oamenii să aibă nevoie de slavare.

Al doilea secret

Cei mai mulţi americani vin în ţara voastră pentru că ei au o slabă speranţă în biserica americană. Ei vor să vină în ţara voastră pentru a ridica o biserică mai bună decât cea de aici. Ironia este aceasta: noi continuăm să vă dăm stilul nostru american. (Poţi da altuia doar ceea ce ai. Cum nu avem nimic mai bun, nu avem de unde să vă dăm ceva mai bun.)

Noi vedem biserica din America ca fiind fără absolut nici o speranţă. Aşa că spunem: „Ne vom duce într-o ţară virgină şi ne vom dărui viaţa acelui popor şi vom clădi un creştinism mai bun, superior celui din America! Apoi venim în ţara voastră şi plantăm biserica noastră americană.

În cele din urmă, misionarii care vin la voi vă dau ceea ce noi avem aici în America. Vă dau uun serviciu de duminică dimineaţa mizerabil care vă obligă să fiţi nişte spectatori muţi. Un mort înviat care nu împărtăşeşte, nu funcţionează, ci numai apucă să cânte şi să-şi ridice mâinile deasupra capului!

Există un sens mai înalt. Este o cale mai bună. Există un al treilea secret.

Am trecut cu vederea ceea ce era evident. Secretul Eclesiei din primul secol a fost Eclesia însuşi. Secretul lor a fost o foarte frumoasă fată.

Ce i-a atras pe păgâni?

Păgânii din primul secol au fost atraşi la Cristos de un singur lucru. Ei erau copleşiţi de însăşi Eclesia şi de dragostea ei pentru El.

Lumea nu mai văzuse aşa ceva. Văzând comunitatea de credincioşi, lumea era plină de curiozitate. Mulţi au venit la întâlnirile lor şi rămâneau uimiţi de ceea ce vedeau. Şi oamenii care veneau se integrau cultural în întâlnirile acelea.

Necredincioşii se simţeau foarte bine în întâlnirile acelea. Ei nu mai văzuseră aşa ceva. Erau deosebit de atinşi. De asemenea acolo ei se simţeau acasă. Erau în largul lor. Cu toate că ei erau păgâni în mijlocul unor creştini, era ceva în acele întâlniri care îi făcea să ştie că participau la ceva ce aparţinea ţării, obiceiurilor şi culturii lor.

Aşa ceva nu se întâmplă când mergi la serviciul duminical. Nici aici, nici în ţara voastră. Nicăieri. Aceste întâlniri sunt neorganice pentru oricine. Acest lucru este străin oriunde este întâlnit, oriunde pe planetă! În zilele noastre neconvertiţii se plictisesc în întâlnirile noastre. Şi dacă nu se plictisesc în prima întâlnire, se vor plictisi nu peste multă vreme. În cele din urmă, o audienţă care nu participă se plictiseşte indiferent ce se întâmplă în faţă.

În zilele acelea ei erau copleşiţi în întâlniri! Şi unii rămâneau să se roage. Acesta – singurul – este marele secret al bisericii primului secol. Cea mai măreaţă modalitate de evanghelizare care a fost vreodată, sau care va fi în viitor, a fost reprezentată de frumuseţea acelor întâlniri ale credincioşilor! Ea era o doamnă cu adevărat frumoasă!

Pe de altă parte, noi facem comerţ ambulant cu un servici funerar! Ei bine, serviciile funerare nu sunt uşor de vândut la cei vii. (Iar celor morţi nu le prea pasă de ele!)

Dezastrul pe care misionarii şi membri organizaţiilor parabisericeşti americane îl fac dând altora biserica americană este incalculabil, şi noi totuşi continuăm să o facem la scară mondială. Înrăuirea pe care versiunea americană a creştinismului o are asupra altor culturi (cu o totală, absolută, completă lipsă de respect pentru modul de viaţă al acelor oameni, pentru conceptele şi cultura lor) este un rău care ne va necesita secole pentru a fi reparat. Este o tragedie de proporţii incalculabile!

Timp de 100 de ani unii oameni au strigat să se oprească această acţiune imperialistă a creştinismului american. Dar singurii care pot să ne oprească sunt băştinaşii altor ţări.

Trei secrete: (1) dacă nu sunt la amvon creştinii americani urăsc să meargă la biserică; (2) noi venim în ţara voastră pentru că noi am renunţat la biserica americană; venim în ţara voastră ca să facem mai bine, dar nu facem decât să repetăm porcăriile din trecut; (3) biserica din primul secol avea un secret pe care noi niciodată nu l-am învăţat: ea însăşi este cel mai bun mijloc de evanghlizare pe care îl poate avea pământul acesta!

 

  1. Cel mai frumos lucru care poate fi spus despre organizaţiile parabisericeşti

Aş vrea să vă spun vouă, organizaţiilor parabisericeşti, ceva minunat ce voi aveţi. Şi voi, cei ce nu sunteţi americani, ascultaţi pentru că este ceva important de aflat.

Voi, mişcările parabisericeşti, aveţi ceva minunat de care nu sunteţi conştienţi! De fapt, s-ar putea să fie cel mai mununat şi mai puternic lucru pe care îl aveţi! S-ar putea să fie unul din forţele principale care dau dinamism şi atractivitate organizaţiei voastre.

Aţi putea ghici ce este această forţă extraordinară? Daţi-mi voie să vă avertizez că n-o puteţi chema când creţi voi, că n-o puteţi controla, că n-o puteţi produce şi n-o puteţi ambala. Vine şi pleacă ca vântul, cu totul în afara influenţei voastre.

Voi sunteţi foarte conştienţi că bisericile sunt seci, iar organizaţiile voastre extraordinare. Atât de extraordinare încât mulţi devin epuizaţi. Dar, de asemenea aveţi aur în mijlocul vostru. Adevărata forţă de atracţie a lui Dumnezeu. Iat-o.

Din când în când, tinerii din organizaţia voastră ating întâmplător viaţa bisericii. Acele contacte scurte sunt cele mai electrizante şi mai memorabile experienţe din vieţile lor. Din cauza acelor clipe fantastice are credit organizaţia voastră. Tu consideri că ele se întâmplă din cauza „înzestrării cu putere”, sau a şcolilor de pregătire, sau evanghelizării, sau pentru că „fiecare este în Cuvânt”! Nu este de aceea. De fiecare dată se întâmplă fără să se fi făcut ceva venind şi plecând după propria-i voie. Este într-adevăr un lucru divin.

Ce este acest fenomen? Este viaţa bisericii maniestându-se în afara habitatului ei natural. În dormitor sau pe mare, întotdeauna în afara structurii şi manualului vostru.

S-ar putea să încercaţi să puneţi mâna pe ea şi să o îmbuteliaţi… şi poate că veţi reuşi, dar a doua zi o vei omorâ. Organizarea voastră, viziunea şi evanghelizarea voastră val-vârtej vor nimici viaţa bisericii chiar şi atunci când încolţeşte în mijlocul vostru!!! O veţi nimici cu regulile şi programele voastre, cu structura lor de comandă şi cu orice altceva ce faceţi voi.

Acei copii, peste o generaţie, nu-şi vor mai aduce aminte de numele organizaţiei voastre, chiar dacă îşi vor aduce aminte de „cele şase luni petrecute în misiune”. Însă, cu siguranţă, îşi vor aduce aminte de acele clipe glorioase când au atins viaţa bisericii.

 

 

 

 

  1. Organizaţii plantatoare de biserici???

Iată ceva nou pentru mine. Foarte recent am auzit că nişte americani au pus bazele unor organizaţii parabisericeşti non-profit, scutite de impozite căror scop este să ridice biserici!!!

Ideea în sine face să ţi se încurce mintea în cap.

Poate un gheţar să dea naştere la foc? Poate face stânca un copil? Poate o statuie să devină o frumoasă femeie? O organizaţie care plantează biserici este o contradicţie în sine. Mai degrabă moartea ar da naştere unui copilaş viu.

Dacă o organizaţie poate da naştere la o biserică, atunci cea dintâi s-ar sinucide înainte de a se naşte cealaltă!

Da, o organizaţie poate da naştere la o organizaţie. Şi chiar aşa ceva fac organizaţiile când se apucă de „plantat biserici”. O organizaţie crează o altă organizaţie. Poţi să lipseşti cuvântul „biserică” pe ea, dar asta nu o face să fie o biserică. O organizaţie parabisericească instituie un servici duminical! Aşa ceva este posibil, este uşor!

Pentru ca să fie viaţă trebuie să fie un organism. O organizaţie nu poate da naştere unui organism, după cum o maşină nu poate da naştere unui copil.

Aceste organizaţii „plantatoare de biserici” produc biserici cu bănci aşezate în rânduri, cu un vorbitor ce stă în faţă, cu atotprezenta predică şi cu nişte oameni întotdeauna muţi. Asta s-ar putea să fie definiţia americană a bisericii, dar nicidecum un trup indigen de credincioşi.

Privind organizaţiile parabisericeşti americane vezi o altă formă de americanizare a credincioşilor din alte ţări.

Abia aştept să văd o mie de foşti musulmani care s-au întors la Cristos şi cărora li s-a dat invenţia lui John Calvin pe care creştinii o numesc serviciul duminical. Ei vor zice: „Credeam că a te ruga de cinci ori pe zi privind spre Mecca era greu, dar uită-te la asta! Daţi-mi înapoi ritualul meu musulman şi covoraşul meu de rugăciuni!” Fraţi dragi, servicul bisericesc al lui Calvin nu va avea vânzare între musulmani!

Slavă Domnului că unii oameni au ajuns la concluzia că avem nevoie de plantatori de biserici. Dar, domnilor, vă rog nu mai plantaţi acest tip de biserici. Şi de ce tocmai în câmpul de misiune? Nici aici în America nu avem o biserică organică! Dumnezeu să aibă milă de voi curajoşilor şi să vă arate într-o zi pe fata aceea frumoasă numită Eclesia

 

  1. Către cine a fost scrisă această carte

Dacă această carte este scrisă pentru misionari şi membri organizaţiilor parabisericeşti, atunci probabil că ea v-ar sugera să veniţi acasă! Veniţi acasă şi începeţi de la capăt cu practicarea şi experimentarea unei expresii americane organice a vieţii bisericii (1) .

(1) Efectiv, ce este viaţa bisericii? Poate cineva defini dragostea, viaţa, chintesenţa sau sinum bonum? Viaţa bisericii Este ceva pe care o experimentezi, chiar te cufunzi în ea. Este imposibilă definirea. Cel mai rău lucru pe care l-aş putea face este să definesc viaţa bisericii şi, deci, să stabilesc limite şi concepte. Ea defineşte teologiile oamenilor.

Este dificilă experimentarea părtăşiei într-o comunitate de credincioşi, descoperirea unei expresii organice şi indigene a vieţii bisericii, fiecare fiind foarte tare expus şi va lua mulţi ani din vieţile bărbaţilor şi femeilor ce conduc aceste organizaţii. Pentru cei mai mulţi americani aceste lucruri par a fi în plus. Nu putem concepe să ne părăsim lucrarea şi să stăm… într-o cameră de zi timp de patru, cinci ani până când scăpăm de mentalitatea actuală. Aşa că cei mai mulţi americani atinşi de cartea aceasta vor face ce ştim noi să facem cel mai bine… vor inova!

Domnilor, nu este de ajuns să inovăm.

Se va lua o altă direcţie, o altă cale (mai rapidă) va înlocui o astfel de sugestie ciudată ca „Mergeţi acasă şi învăţaţi viaţa bisericii”. Totuşi, adânc în subconştientul nostru noi ştim că nu putem da ce nu avem!

De aceea, cred că pe cei mai mulţi din cei ce sunt în câmpul de misiune, această carte îi va face să se oprească puţin şi să reflecteze. Apoi?

Probabil unii vor inova.

Şi vor schimba puţin.

Dar, consider că cei mai mulţi care vor citi această carte nu vor înţelege despre ce-i vorba. Schimbarea trebuie să fie titanică, atotcuprinzătoare şi atotpătrunzătoare. Nu câmpul de misiune ar fi cel mai bun loc pentru a face o schimbare atât de radicală. Dacă veţi încerca o asemenea schimbare veţi fi daţi afară din orice organizaţie a-ţi face parte!!! Cam 1700 de ani din istoria bisericii stau mărturie pentru ce am spus eu.

Cât de drastică este schimbarea de care avem nevoie? Cel puţin la fel de extremă ca aceea din timpul Reformaţiei când oamenii au suferit agonia trecerii de la catolicism la protestantism.

Cel puţin la fel de radical.

Probabil mai radical, cum ar fi trecerea de la catolicism la anabaptişti!!!

Dacă voi, misionarii acestui pământ şi voi, lucrătorii organizaţiilor parabisericeşti, doriţi să înţelegeţi puţin cum erau lucrurile în primul secol, daţi-mi voie să sugerez să citiţi istoria… aşa cum este dezvăluită în „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I (2) .”

(2) Nota editorului: celelalte cărţi, ale aceluiaşi autor, despre activitatea misionară, plantarea de biserici, evnaghelism şi americanizare sunt: „Cum trebuie să fie biserica” (Titlul englez: „How to meet”), apoi: „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I”, (Titlul în engleză: „Revolution”), „Mai mult decât radicali” (Titlul în engleză: „Beyond radical”), ele prezintă o întoarcere la conceptele primului secol privind plantarea de biserici. Americanizarea creştinismului este despre activitatea misionară, evanghelism şi viaţa bisericii. Prima carte din această serie care vă este recomandată să o citiţi este „Nepoestita istorie a creştinilor din secolul I”.

V-aş spune că aveţi nevoie, o nevoie disperată, să lăsaţi aceste cărţi să aibe un impact asupra vieţilor voastre şi să vă schimbe viitorul.

Fie ca Dumnezeu să vă vorbească mai multe.

Personal, eu sper să vă întoarceţi acasă în America şi să învăţaţi viaţa de biserică organică. Învăţaţi ce înseamnă viaţa bisericii în America. Dacă vă întoarceţi înapoi sper să mergeţi împotriva curentului. De asemenea, sper să urmaţi exemplul lui Pavel şi să lăsaţi pe poporul Domnului să descopere propria lui expresie a vieţii bisericii… aşa cum este reflectată de acel popor.

Dacă vei face aceste două lucruri aveţi şanse să pierdeţi aproape pe toţi prietenii pe care i-aţi avut. Vei sfârşi prin a fi o versiune modernă a unui anabaptist… cineva de care nimeni nu are nevoie.

Dar, vai, trebuie să vă mărturisesc că am scris această carte în primul rând pentru neoccidentali, adică pentru creştini, care nu sunt anglofoni sau din Europa de Vest. Am scris, de asemenea pentru cei din ţările unde misiunile occidentale nu pot merge. Şi pentru lucrători creştini indigeni. Şi pentru toţi creştinii din Europa de Est! (Voi sunteţi chiar acum în plin proces de americanizare.) China, probabil că tu urmezi. (Am terminat deja americanizarea Americii Latine, Indiei şi a celei mai mari părţi din Asia şi Africa.) Voi, cei din aceste ţări, aveţi nevoie să declanşaţi o revoluţie.

Pentru toţi, dar mai ales creştinilor din Europa de Est sunt tentat să vă spun: „Rupeţi toate relaţiile cu misionarii şi organizaţiile parabisericeşti occidentale… cel puţin până vor lepăda această acţiune zorită ce urmăreşte americanizarea a tot şi toate!”

Bineînţeles nu spun aşa ceva. Doar vreau să spun aşa ceva. Aşa rare cum sunt, sunt suficiente excepţii care să stea împotriva unei asemenea afirmaţii.

Dar, iată ce aş spune: voi n-aveţi nevoie de banii noştri. Bakht Singh, Prem Pradham, Watchman Nee şi alţii au dovedit acest lucru. N-aveţi nevoie de metodele noastre. Dumnezeu ştie că n-aveţi nevoie de metodele, mentalitatea, cultura, comportamentul social sau obiceiurile noastre. Niciuna din ele. N-aveţi nevoie de practicile noastre. Dar misiunile sau evanghelismul „intercultural”? Frumoase cuvinte, dar ele nu înseamnă decât: „daţi-ne voie să vă americanizăm”.

Aş accentua: nu vă alăturaţi nici uneia din misiunile sau organizaţiile noastre parabisericeşti. Ele vă vor ruina. Vă vom occidentaliza. Vă vom corupe. Vă vom cumpăra sufletele şi vă vom fura integritatea. Vom face şi mai mult. Dacă vreodată vă veţi alătura… veţi avea nevoie să vă examinaţi inima, motivele, consacrarea voastră lui Cristos!

Urmăriţi ce vi se va întâmpla când veţi încerca să copiaţi metodele noastre pline de reclamă, publicitate, propagandă şi „viziuni”. Întrebaţi-vă: „Ce efect are acesta pentru inima mea?” Şi când primiţi banii noştri americani… inima voastră ştie că renunţaţi la ceva sacru din fiinţa voastră doar ca să obţineţi nişte bani… bani primiţi doar pentru că lucraţi pentru noi. Pentru noi!

Ceea ce ne defineşte pe noi americanii, mentalitatea noastră colonizatoare, metodele pe care noi le folosim în toate organizaţiile noastre americane şi britanice… nu merită să fie urmate sau copiate. Sunt depăşite. Sterile. Nu aduc nici un beneficiu vouă şi poporului vostru.

Puteţi face mai bine. Bakht Singh a ştiut asta. Prem Pradham ştie asta. Voi o puteţi descoperi! Daţi jos costumul nostru. Aruncaţi cravata. Îmbrăcaţi-vă cu hainele obişnuite pe care le purtaţi pe stradă.

Întoarceţi-vă acolo unde eraţi înainte de a întâlni ceva occidental!

Întoarceţi-vă la cultura voastră. Faceţi o baie şi spălaţi de pe voi religiozitatea şi profesionalismul şi pietatea noastră studiată! Deveniţi voi înşivă. Întoarceţi-vă la ceea ce este normal pentru voi. Descoperiţi ceea ce Domnul v-ar da vouă şi care este unic.

S-ar părea că toţi sunt porniţi să împrăştie felul lor de „biserică” la alte popoare. Dar Pavel a făcut în aşa fel încât fiecare biserică a avut privilegiul să se lanseze în propria ei călătorie pentru găsirea expresiei personale a vieţii bisericii.

Urmaţi-l pe Pavel!

Chiar faptul că ne considerăm superiori vouă ar trebui să stârnească nemulţumirea în voi. Noi nu chiar vrem să ne simţim superiori. Nu vrem. Noi nu ştim că ne simţim superiori. Aşa suntem noi, atâta tot.

Frate, poate că noi ne comportăm ca fiind superiori vouă, dar nu suntem. Puteţi face mai bine. Vorbiţi cu alţii. Îndrăzniţi să faceţi călătoria descoperirii… stilului vostru a vieţii de zi cu zi a Eclesiei. Stilul este organic poporului vostru.

Dacă veţi părăsi organizaţia noastră? Dacă veţi ridica întrebări privitoare la felul nostru de a proceda? Probabil că vom spune şi vom promite orice doar să vă ţinem în organizaţie. Dacă ne veţi părăsi… puteţi să vă pregătiţi ca toţi creştinii occidentali pe care îi cunoaşteţi să se întoarcă împotriva voastră! Nu ne ascultaţi când vă cerem să rămâneţi. Urmăriţi ceea ce facem. De exemplu:

Cine vorbeşte?

Cine răspunde de bani?

Ale cui sunt proprietăţile?

Cine vă plăteşte?

Dar, mai ales întrebaţi-vă de ce staţi în rânduri aliniate, toţi privind înainte, cu un vorbitor ce stă în faţă şi voi vedeţi doar ceafa cuiva! Şi de ce auziţi o slujbă plicitisitoare în fiecare săptămână?!

La urmă, priviţi în jur. Uitaţi-vă şa creştinii ce provin din ţara voastră. Priviţi la prietenii voştri care s-au alăturat misiunilor sau organizaţiilor paarabisericeşti americane/britanice. Ce s-a schimbat le ei? Îmbrăcămintea? Manierele? Vorbirea? Vocabularul? În moduri subtile, aproape nedetectabile. Dar cei mai mulţi şi-au schimbat mentalitatea!!! Vedeţi un suflet preţios vânzându-se occidentalizării? Mai rău. Un prieten de-al vostru s-a vândut pentru bani?

„Viziunea” noastră merită demnitatea sufletului unui credincios! Sufletul vostru! Alăturaţivă nouă şi veţi pierde ceva pentru totdeauna. Alăturaţi-vă nouă, faceţi ca noi ţi în cele din urmă naţiunea voastră întreagă va suferi. (Vom afecta viitorul sufletului naţiunii voastre.) La urma urmei, noi introducem o cultură străină în societatea voastră.

Se interesează misionarii americani de cultura voastră? Au arătat ei vreodată un interes profund privind înţelegerea obiceiurilor voastre? Cât de interesaţi sunt cel puţin într-un domeniu, cum ar fi cel al muzicii voastre? Înţeleg ei cuvinte ca indigen şi organic? Dar mai ales, cât de mult exercită control asupra vieţilor voastre şi/sau a colegilor lucrători?

ŞI PENTRU CÂT TIMP VOR EXERCITA ACEST CONTROL (1) ?

(1) Vezi: „Cum trebuie să fie biserica”. Obiceiul lui Pavel era de a nu sta mai mult de şase luni într-un oraş unde el începea o biserică.

Dacă un misionar sau un membru al unei organizaţii parabisericeşti vine în ţara voastră şi nu face următoarele: (1) evanghelizează, (2) pune temelia unei adunări a credincioşilor locali şi apoi (3) pleacă după unul sau doi ani, atunci el nu are mesajul, nu ştie cum să facă, nu are înţelegerea şi revelaţia lui Cristos, nici a Eclesiei nici adâncimea spirituală… nici centralitatea lui Cristos în viaţă sau în mesaj… nu are îndeajuns din niciunul din aceste lucruri ca să-şi justifice prezenţa în ţara voastră! De fapt, lipsindu-i aşa ceva, el nu are nici o treabă să fie misionar în ţara voastră! Şi nici în altă parte!!!

Ori arde pentru Cristos şi pentru biserică, arde să vadă o Eclesie indigenă, organică, este plin de pasiune ca să părăsească Eclesia locală şi să o lase în mâinile poporului lui Dumnezeu din acel loc… nelăsând absolut nici o supraveghere occidnetală… sau VA TREBUI SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ în America (sau Marea Britanie, sau oriunde altundeva este originar).

Vouă, creştinilor care v-aţi născut, crescut şi trăiţi în propria ţară… vouă vă este scrisă această carte.

În această carte şi în cartea „Cum trebuie să fie biserica” (în engleză: „How to meet”), precum şi în cartea intitulată „Omul cel mai necesar”… am folosit ca exemplu perfect (un laborator) al orbirii activităţii misionare occidentale mica ţară Albania! Şi orbirea noastră – neintenţionată – ne face să ne amestecăm în cultura, sociologia şi izvoarele voastre culturale! Am folosit Albania ca dovadă a neglijenţei crase a lipsei de respect şi a imaturităţii noastre.

Folosesc Albania şi pentru a arăta controlul exercitat de noi. Folosesc Albania ca dovadă a lipsei de pricepere şi de dedicare pentru plantarea de biserici în situl primului secol.

Pentru noi, americanii, căile lui Pavel sunt de neconceput.

Pentru cei ce sunt anglofoni aşa ceva este de neconceput. Nici nu vom încerca să plantăm biserici după cum ne învaţă Scriptura!!! Vom zice numai: „Nu se poate!” Şi poate că avem dreptate. Oamenii necesari plantării de biserici în stilul primului secol au nevoie de o adâncime spirituală şi o zdrobire înaintea lui Dumnezeu care rareori se găseşte în veacul acesta sau în oricare alt veac!

Dar, aceasta nu justifică ceea ce facem noi!

Nu există o concluzie. În ţările de pe întreg pământul oameni curajoşi trebuie să înceapă de la început.

 

  1. A cui e vina?

Nu America este problema.

Nu americanii sunt problema.

Problema este că fiecare din noi este obsedat de superioritatea propriei culturi. Toţi suntem obsedaţi să răspândim propria cultură şi să propagăm propriile idei religioase.

Dacă nu s-ar fi descoperit America de Nord şi dacă China ar fi fost cea mai creştină naţiune de pe pământ şi ea ar fi fost bogată şi ar fi dus Evanghelia în lumea întreagă… ar fi fost aceeaşi problemă. Chinezii ar fi dat lumii întregi versiunea lor a creştinismului, etc. Am fi avut de-a face cu o chinezare a creştinismului! Ar fi fost aceeaşi situaţia dacă ar fi fost Japonia, sau oricare altă ţară mare, puternică, cu o cultură bogată… şi cu un mic simţământ de superioritate.

Vedeţi, noi de asemenea am fost victimele culturalizării de către altă naţiune. Nici noi nu avem o expresie nativă, indigenă, organică a bisericii. Tipul nostru de creştinism este un transplant dintr-o naţiune şi o cultură străină. Englezii, care aveau o cultură bogată şi un complex de superioritate au anglicizat creştinismul din America. (Scoţienii au făcut acelaşi lucru englezilor. John Calvin, un francez a dat-o scoţienilor. Aha! Acum ştim asupra cui să aruncăm vina! Să-i blamăm toţi pe francezi!)

Toţi ne-am confruntat cu faptul că cineva din afară ne-a impus un creştinism artificial, inorganic, şi plictisitor! Şi realitatea este că noi nu ştim ce înseamnă „biserica” şi probabil niciodată nu am experimentat adevărata viaţă a bisericii.

Haideţi să considerăm că sunteţi din Ungaria. Iată ce se poate întâmpla: ţara voastră este una din centrele importante ale reformaţiei calviniste. Voi sunteţi mândri de acest fapt. Puteţi citi cartea aceasta şi să ziceţi: „Să nu ne lăsăm influenţaţi de americani”. Bine, dar fiţi atenţi!

Vă rog, aduceţi-vă aminte: bisericile voastre din Ungaria sunt moarte de acum cinci sute de ani! Mă tem că voi veţi sta cu versiunea voastră a bisericii şi a creştinismului în loc să vă schimbaţi radical. Decât să ţineţi ce aveţi, mai bine aţi imita versiunea americană. Spun aceste lucruri tuturor celor ce citiţi această carte, indiferent de ţara în care trăiţi. Voi aveţi totuşi trei posibilităţi: (1) să rămâneţi aşa cum sunteţi şi să fiţi ocoliţi de timp şi de schimbare; (2) să fiţi americanizaţi; (3) să deveniţi radicali.

Voi spune aceste lucruri chiar şi americanilor: (1) rămâneţi cum sunteţi cu un creştinism de tip britanic, sau (2) faceţi schimbări radicale; descoperiţi o expresie indigenă a Eclesiei. Mai adaug un lucru: creştini americani, vă rog opriţi-vă să mai daţi altor naţiuni creştinismul american.

Cel mai rău lucru pe care toţi îl putem face este să lăsăm lucrurile aşa cum sunt.

Rădăcina problemei este concepţia noastră despre Eclesia. Este greşit modul în care noi o vedem din punctul de vedere al maniestării ei.

Nimeni, în ultimii 1700 de ani ai istoriei bisericii, nu a propus ca model o biserică organică… unică ca expresie în fiecare loc, diferită în fiecare cultură. Toate teologiile diferitelor denominaţiuni din ultimii 1700 de ani au mers în direcţia unei practici universale a bisericii.

Acelaşi ritual şi aceeaşi practică în toată zona lor de influenţă. Asta s-a întâmplat într-o perioadă atât de lungă, 1700 de ani!

Toţi trebuie să ne lansăm într-o mare şi nouă aventură pentru descoperirea unei expresii a bisericii care să fie unică pământului nostru natal.

Când avem întâlniri ale Eclesiei trebuie să ne oprim să mai gândim în termeni universali. Trebuie să începem să ne luptăm pentru o expresie a trupului lui Cristos care să fie locală, să respecte cultura şi sociologia zonei în care se manifestă, să fie biologică şi organică.

Dintre toate popoarele, mai ales americanii trebuie să afle propria lor practică unică a bisericii pe pământul american. Americanii trebuie să cinstească faptul că japonezii vor găsi propria lor expresie a Eclesiei, unică ţării lor, care „se potriveşte” cu cultura şi conceptele lor sociale… şi cu totul diferită de orice practică americană.

La fel cu toate naţiunile şi toate culturile… şi toţi credincioşii… de peste tot.

Într-un cuvânt: Toţi trebuie să începem să luăm poziţie pentru ca fiecare zonă, fiecare cultură, fiecare seminţie şi limbă să descopere propria ei expresie unică a vieţii bisericii. O luptă pentru local, indigen, organic şi pentru sfârşitul universalităţii. (America are nevoie să fie prima în această revoluţie!)

Această schimbare cere o nouă generaţie de creştini. Tineri şi tinere care sunt o generaţie alesă. O generaţie care refuză „să meargă la biserică”. O generaţie care va întoarce spatele clădirilor, stranelor, amvoanelor, clericilor şi pastorilor, şi care – din dragoste pentru Cristos şi pasiune pentru biserică – vor fi pionieri într-o odisee nouă, măreaţă! O acută căutare a bisericii… exprimată diferit şi unic în fiecare oraş şi naţiune de pe pământ. Şi o generaţie care se va lupta pentru ca elte popoare, din alte ţări, să aibe propria lor odisee pentru descoperirea Eclesiei. Toţi să facem un testament că toţi credincioşii din celelalte rase, culori, triburi, limbi şi culturi au un drept la viaţă a bisericii unică care să le fie în întregime proprie.

Fie ca tu să pui cartea jos şi să începi acum marea odisee!!!

(1) În engleză titlul cărţii este: „How to meet under the headship of Jesus Christ”.

Există o carte care se alătură acesteia: „Cum trebuie să fie biserica” ­(1).

Aceste două cărţi sunt gândite ca să fie citite împreună. Una arată problema. A doua vă dă un ajutor limpede pentru ca să găsiţi, să aveţi şi să păstraţi o expresie indigenă, organică a vieţii bisericii.

Concluzie

Aflaţi vă rog, că (1) bisericile americane şi organizaţiile parabisericeşti au intrat în afaceri. Exportăm. Voi sunteţi importatorii. (2) Aceste două instituţii americane vă vor americaniza. (3) Când noi venim la voi nu ştim nimic despre adevărata viaţă a bisericii. (4) Vom călca în picioare cultura voastră. (5) Dacă vreodată veţi aştepta să vedeţi o biserică indigenă, organică în ţara voastră… să nu o aşteptaţi de la o organizaţie parabisericească! Nu vă vom da aşa ceva. Nu putem. Niciodată nu am văzut aşa ceva!

Produsul exportat de către biserica instituţionalizată şi de către organizaţiile parabisericeşti nu este altceva decât expresia creştinismului american din zilele noastre. Când sunt combinate, aceste două forţe devin o maşinărie gigantică.

Bordurile de misiune denominaţionale

şi misionarii lor

Brodurile de misiune independente

şi misionarii lor

Evanghelistul ce călătoreşte

şi oamenii lui

Biserica tradiţională

şi cumplitul ei servici bisericesc

Organizaţiile parabisericeşti

cu zecile de mii de membri.

Toţi lucrând cu febrilitate ca să americanizeze credinţa creştină… din lumea întreagă… incluzindu-vă şi pe voi!

Dacă nu se întâmplă ceva extrem care să schimbe acest atac violent, concluzia inevitabilă este americanizarea creştinismului de pe cinci continente, insulel mărilor lumii şi a celor două calote polare.

Lumea este pe cale să vadă una din experienţele cele mai demne de milă din paginile istoriei creştine, creştinismul american devenind expresia mondială a creştinismului!

Asta ar putea fi catastrofa veacurilor!

Teama mea? Acest tip de creştinism va fi atât de acceptat ca fiind expresia creştină… încât alte tipuri de expresii ale credinţei, alte expresii ale Eclesiei vor deveni subiecte ale persecuţiei. Vreau să spun că orice experimentare a bisericii ce nu poartă semnul creştinismului american va fi considerată ca fiind eretică şi ocultă. În cele din urmă vom fi la fel de hărţuiţi, vom avea aceeaşi opoziţie, vom fi defăimaţi şi marginalizaţi… şi (aproape) la fel de persecutaţi ca şi credincioşii ce au trăit în cele mai negre zile ale Evului Mediu. Acele zile au fost întunecate pentru că era acceptată doar o expresie a credinţei creştine şi a bisericii. Oamenii au trăit tirania unei singure versiuni a bisericii. Orice altceva care purta emblema creştinismului era dispreţuit, privit cu suspiciune şi blamat.

Fie ca ceva să se schimbe, şi degrabă.

Dacă nu, fie ca Dumnezeu să ridice oameni care să aibe atât viziunea bisericii şi experienţei vieţii bisericii, cât şi a centralităţii lui Cristos, care să fie o alternativă a acestei maşinării care înghite tot.

Astfel de bărbaţi trebuie să aibe curajul şi capacitatea să facă faţă unei opoziţii copleşitoare. Opoziţie din partea celor pentru care definiţia bisericii este bănci aliniate în rânduri, un amvon, predica fără sfârşit, nişte oameni muţi care nu funcţionează… plus evanghelismul fulger care se împiedică de lucruri cum ar fi adevărata experienţă a vieţii bisericii.

Fie ca aceşti oameni să-şi dea vieţile lor ca să vadă o expresie a Eclesiei care să origineze de jos, din descoperirea făcută de către membri bisericii. Oameni devotaţi indigenului şi organicului. Domnilor, dacă se ridică astfel de oameni, aşteptaţi-vă la o furtună din partea creştinilor occidentali. Va fi cea mai mare ameninţare posibilă la adresa creştinismului occidental/american/britanic. Vom lupta împotriva voastră.

Pentru voi va fi o problemă de viaţă şi de moarte. Veţi urma o expreise vie, indigenă a trupului lui Cristos care este întru-totul a voastră? Sau vă veţi minuna peste măsură de practicile noastre prefabricate, moarte, pe care le puteţi pur şi simplu copia cu un minimum de efort şi responsabilitate? Este în balanţă viitorul vieţii voastre creştine.

Creştinii din toate naţiunile – inclusiv America – trebuie să stea împotriva valului credinţei americanizate.

Dar cel mai mare rău al creştinismului americanizat este următorul: după ce credinţa creştină a fost americanizată va apărea o mentalitate mondială atât de înrădăcinată, atât de înfumurată şi de jalnică, încât cineva, când va citi în Noul Testament, nu va vedea decât creştinismul din zilele noastre.

Atunci, cu adevărat, vom retrăi Evul Mediu.

Indiferent că vor fi americani sau din alte naţiuni, piatra de încercare a credinţei creştine se găseşte acum în mâinile celor ce se decid să fie radicali, dorind o practică nouă, mai înaltă a credinţei creştine.

ADDENDA

 

O boală de ochi pe care noi, americanii, v-o putem da vouă

 

Unul din primele lucruri pe care noi, americanii, le facem când venim în ţara voastră este să vă spunem: „Am venit aici ca să vă arătăm cum să fiţi centraţi în Biblie. Ghidaţi-vă întotdeauna după Noul Testament şi ascultaţi de ce spune. Citiţi Biblia. Fiţi ascultători de Cuvânt”.

Asta implică că noi întotdeauna facem cum scrie în Noul Testament şi metodele noastre sunt din el. Nu?!

Metodele noastre au apărut din tradiţiile noastre. S-au format la întâmplare, accidental în timpul istoriei bisericii.

În ultimii 1700 de ani noi am adunat o mulţime de tradiţii. Noi, protestanţii, cele mai multe tradiţii le avem din perioada Reformaţiei sau de după ea. Noi încercăm acum să le justificăm cu Noul Testament, forţând Noul Testament să le conţină, cu toate că ele nu se găsesc deloc acolo. Facem aceasta luând versete şi fragmente de versete şi făcând ce vrem noi cu ele. Nu ştiu cum reuşim să găsim organizaţiile americane în Noul Testament. Dar dacă vei participa la un curs de pregătire al unei organizaţii parabisericeşti, vei descoperi o astfel de organizaţie pe fiecare pagină a Noului Testament. Uimitor!

O vedere coerentă, panoramică a Eclesiei din primul secol nu permite o asemenea manipulare. Istoria completă a primilor creştini, văzută de la un capăt la celălalt, ni se prezintă într-un mod cu totul diferit de ceea ce noi avem astăzi. Este o imagine minunată a Eclesiei, atât de diferită faţă de cea la care noi participăm sau „mergem”. În istoria ei vastă, dramatică, completă nu vei găsi niciodată nimic dintr-o organizaţie parabisericească!

Ajungem astfel la boala de ochi pe care noi v-o putem da vouă. Boala aceasta, odată luată, este aproape incurabilă. Cei mai mulţi slujitori americani – inclusiv misionarii din ţările străine – suferă grav de boala aceasta.

(Fiţi atenţi, este cel mai rău lucru pe care îl puteţi lua de la un american. Contractarea acestei boli poate fi fatală chiar şi pentru dezvoltarea vieţii voastre creştine.)

Ce este blestemul acesta teribil?

Boala

Noi, americanii, vă vom învăţa să citiţi Noul Testament în aşa fel încât veţi găsi creştinismul american pe fiecare pagină a cărţii! Oh, este clar că nu se găseşte în Noul Testament creştinismul epocii moderne. Dar noi, americanii, oricum îl găsim. Aceasta este boala noastră de ochi. Boala este atât de avansată încât noi nu numai că vedem creştinismul american pe fiecare pagină a Noului Testament, dar nici nu mai putem vedea ce scrie, în special despre evanghelizare, biserică şi viaţa bisericii.

Puteţi înţelege acest paradox? Noi, americaniigăsim în Noul Testament ceva ce nu există în el. Însă noi, nu putem găsi ceea ce este cu adevărat.

Chiar mai rău. Putem să vă dăm şi vouă această abilitate ciudată.

Iată trei lucruri şocante cu care veţi avea de-a face. Unu: metodele evanghelismului american nu sunt nici sfinte, nici biblice, nici nu sunt efective pe termen lung. Doi: bisericile noastre sunt îmbibate de o plictiseală plină de ritualuri. Trei: toate lucrurile pe care noi le facem astăzi le găsim scrise în Noul Testament. Găsim pe creştinii primului secol să fac ceea ce noi facem!

Deschidem Noul Testament şi vedem oameni tipic americani care fac ceea ce noi facem în ţările voastre!

Şi voi vreţi să imitaţi creştinismul american?

Noi, americanii, am inventat şcolile biblice. Şcolile biblice sunt foarte centrate în jurul Bibliei. Totuşi, cele mai multe din aceste şcoli nu văd locul central al Eclesiei. În schimb, ele fie fac reclamă unui creştinism lipsit de biserică, fie unui servici bisericesc protestant care a fost inventat în urmă cu 450 de ani! Şcolile biblice găsesc în Noul Testament fie credinţa creştină fără biserică, fie un servici bisericesc inventat de liderii Reformaţiei.

Este foarte greu pentru noi să fim centraţi în Cristos. Suntem nişte anteprenori perfecţi, aşa că ne încântă să acţionăm pe scară mare. Din cauza aceasta este greu să fim centraţi în Cristos şi în lucrurile spirituale. Ne place să facem. Nu ne place să fim. E nevoie de prea mult timp pentru aşa ceva.

Fără să vrem am inventat Noul Testament! Acesta este plin de tot felul de metode americane.

Oh, aţi observat cumva că în Noul Testament nu este vorba de şcoli biblice? După ce noi am inventat Noul Testament – şi şcoala biblică – am găsit-o pe aceasta din urmă peste tot în Noul Testament!!!

Ţineţi minte, de asemenea, că am inventat organizaţiile parabisericeşti în 1886. Prima organizaţie parabisericească era atât de americană, era nostimă! A fost o mişcare de tineret. Motto-ul ei era „Evanghelizarea lumii într-o singură generaţie”. Această mişcare i-a captivat pe tinerii din toată America. A fost numită „Mişcarea Voluntară Studenţească”. Această organizaţie a dat naştere ideii de organizaţie parabisericească care s-a dezvoltat din plin după cel de-al doilea război mondial. Concepţia acestei mişcări s-a răspândit şi a avut succes. De fiecare dată când apărem cu ceva mare şi plin de succes, repede vedem că şi în Noul Testament este aşa ceva! Aşa suntem. Aşa procedăm.

Organizaţiile parabisericeşti nu au avut aproape nici un interes în biserică. Doar în evanghelizare: evanghelizare în forţă; evanghelizare fulger.

Singurul scop al acelei organizaţii a fost salvarea sufletelor. „Mişcarea Voluntară Studenţească” a trebuit să interpreteze Noul Testament aşa încât să nu se vadă biserica. Au reinventat Noul Testament în aşa fel încât sigurele lucruri pe care le găseau în el erau evanghelizarea, misiunile şi organizaţia parabisericească. Această mentalitate „Nou Testamentală” este acum în sângele şi ADN-ul modului american de gândire.

Totuşi această mişcare, care nu era o biserică a avut o problemă. Nu avea fonduri. La început doar bisericile şi denominaţiunile trimiteau misionari. Banii proveneau de la biserici.

S-a inventat o soluţie pentru această problemă. Invenţia s-a numit „cartierul general”. Cartierul general era locul unde scrisorile de rugăciuni, listele de adrese, scrisorile de solicitări, administraţia, biroul de publicitate, relaţiile publice se strângeau toate sub un singur acoperiş cu scopul de a strânge bani.

Organizaţiile parabisericeşti au trimis „membri”, nu misionari. Banii, în cea mai mare parte, proveneau din alte surse decât bisericile, şi anume de la indivizi.

Mentalitatea evnaghelică americană începea să acţioneze în domeniul în care mentalitatea americană îşi spunea cel mai tare cuvântul: în zona individualismului, a liberului spirit întreprinzător. Ce făceau aceste organizaţii? Reclamă! Pentru bani!!! Cam de atunci a început Noul Testament să arate foarte american. Foarte individualist. Şi foarte întreprinzător.

Organizaţiile parabisericeşti inventate de americani au inventat Noul Testament fără să schimbe nici un cuvânt din el!

E o boală serioasă, nu-i aşa?

Ţineţi minte, organizaţiile religioase pun accent pe a fi centrat în jurul Bibliei; totuşi ele au o Evanghelie fără biserică şi o concepţie fără nimic indigen sau organic.

O Evanghelie atât de îngustă este oarbă la ce spune cea mai mare parte a Noului Testament. O organizaţie care vede doar eceste elemente, nu vede contextul şi istoria care este în Noul Testament.

Când ne dăm jos din avion purtăm un Nou Testament cu conţinut american şi cu inventivitatea americană în minţile noastre. De acolo zorim spre oraşele voastre ca să vă dăm creştinismul american/britanic.

Ritualurile noastre. Tradiţiile noastre. Cultura noastră. Practicile noastre. Personalitatea noastră. Structura noastră. Năravurile noastre. Obiceiurile noastre sociale. Muzica noastră. Acestea vi le aducem. Şi pe toate le găsim în Noul Testament. De exemplu, deschidem Noul Testament şi trecem în fugă pe lângă conceptul de biserică şi pe lângă multe altele – ce se găsesc într-un Nou Testament neinventat.

Nu vrem să facem nici un rău. Nu o facem intenţionat. Dar asta e tot ce ştim; aşa gândim noi. Asta e boala de ochi pe care o avem, aşa că acţionăm ca atare. Şi am procedat aşa tot timpul, în toată lumea!!! Cultura voastră nici nu e băgată în seamă!

Mai e nevie să subliniez că creştinismul american nu se prea găseşte în Noul Testament?

Aceasta e ceea ce vreţi?

Dacă nu, dacă vreţi mai mult, vă aşteaptă o sarcină uriaşă. Să faceţi ceva care este în întregime al vostru. Ceva care este biserica, în stilul primului secol!!! Aveţi două posibilităţi; noi şi boala noastră de ochi sau calea lui Pavel.

Neconvertiţii din zilele lui Pavel nu erau atraşi la Cristos de evanghelismul fulger al zilelor noastre şi nici de creştinismul american, fiţi siguri. Nu erau atraşi de niciunul din celelalte lucruri pe care noi le-am inventat de atunci încoace. Chiar dacă ne-am jura că facem ceea ce au făcut creştinii din primul secol, tot n-ar fi adevărat. Bărbaţii Noului Testament au făcut un singur lucru. Ei au ridicat comunitatea credincioşilor… Eclesia

Pasul următor

Dacă vreţi să începeţi de la început… radical… terminând cu toate tradiţiile şi practicile trecutului… ce veţi face în continuare?

Vă recomandăm insistent să citiţi de la acelaşi autor: „Cum trebuie să fie biserica”, („How to Meet Under the Headship of Jesus Christ” – titlul englez).

Citiţi apoi: „Mai mult decât radical”, („Beyond Radical” – titlul englez).

Şi după aceea, citiţi: „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I.”, („Revolution – the story of the early church” – titlul englez)

Când veţi termina veţi fi probabil radicali şi veţi şti ce să faceţi.

Un cuvânt de încheiere 

 

Nu am vrut să scriu această carte, dar tot timpul îmi trecea prin minte un gând. „Din zilele lui Constantin cel Mare, când creştinătatea a fost deviată complet de la calea pe care începuse, nu există nici o mărturie că cineva şi-a ridicat glasul în semn de proest pentru ceea ce el făcea”.

Peste o mie de ani oamenii se vor minuna de ce nimeni nu şi-a ridicat glasul să proesteze împotriva americanizării creştinismului.

Este cineva care îşi va lua sarcina atragerii atenţiei liderilor creştini la ceea ce noi, americanii facem credinţei creştine? Va fi cineva care va spune misionarilor, bordurilor de misiune şi organizaţiilor parareligioase că suntem pe cale să avem o biserică americană mondială? Este cineva care îşi va ridica glasul împotriva conceptului universal al întrunirii bisericii, pentru o expresie unică, indigenă şi organică a bisericii din fiecare localitate? Îşi va ridica cineva glasul pentru descoperirea vieţii bisericii de către cei care se strâng, în loc să le fie impusă de către ritualul universal al zilelor noastre?

Tirajul acestei cărţi a fost foarte limitat. Aş fi dorit ca să nu fie necesară publicarea acestei cărţi, indiferent de cât de puţine exemplare s-au tipărit. Dacă alţii vor lua sarcina punerii în practică a mesajului despre indigen şi organic, nimeni nu va fi mai bucuros ca mine să vadă această carte scoasă din tipărire.

Cu siguranţă cineva va merge pe căi care sunt mult mai apropiate de cele ale lui Pavel decât cele ce se practică astăzi.

Această carte aşteaptă să fie scoasă din tipărire.

POLITICA LUI DUMNEZEU- VREMEA CERCETĂRII ESTE PE SFÂRȘITE

  1.  PATRU EPOCI

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9)

Dumnezeu are o cu totul altă „politică” decât a noastră. Dumnezeu nu ține cu stânga sau cu dreapta. El urmărește altceva.

În viața poporului lui Dumnezeu în lume, că este vorba despre poporul evreu înainte de Cristos, sau de Biserica Domnului Isus Cristos de 2000 de ani, au existat de fiecare dată PATRU EPOCI DISTINCTE, care s-au repetat și se vor repeta până la venirea Domnului Isus Hristos la sfârșitul vecurilor. Chiar dacă, istoric vorbind, omenirea se afla în epoca Faraonilor, în sclavagism, în Evul Mediu sau în comunism, poporul lui Dumnezeu se afla, privind dinspre Dumnezeu, într-una din cele PATRU EPOCI. Care sunt acestea?

  1.  EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI

Este epoca în care, poporul lui Dumnezeu, copleșit de dragostea, de frumusețea Domnului, de mântuirea primită în dar, de parfumul cerului care-l așteaptă, nu-și dorește nimic altceva decât prezența Lui. Acasă sau în adunarea sfinților, credincioșii nu găsesc plăcere mai mare decât Cuvântul Lui, decât rugăciunile, decât cântările, decât slujirea Domnului. De cum se trezesc aleargă la părtășia cu Domnul, și cu greu se desprind de acolo ca să plece la școală sau la locurile de muncă. Duminica sau în cursul săptămânii abia așteaptă să ajungă la adunare la întâlnirea cu Domnul și cu frații, și cu greu se desprind de părtășia frățească. Pe buzele lor este mereu Numele Domnului Isus, inima le este plină de laudă, și împrăștie lumină pe oriunde merg. În această epocă este aproape imposibil să-i ispitești în vreun fel pe creștini cu lucrurile lumii. Pur și simplu n-au ochi și nici urechi pentru așa ceva. Bucuria și plăcerea de a sta cu Dumnezeu și cu frații lor de credință este maximă.

În vremea lui Savonarola (citiți „Lumini peste veacuri” de Petru popovici), poporul umplea străzile din jurul catedralei orașului încă de la miezul nopții, pentru a fi siguri că prind un loc. Dimineața, când se deschideau ușile catedralei, poporul intra cu cântări de laudă și umpleau până la refuz catedrala. Predica ținea două ore, dar oamenilor li se părea la sfârșit ca de abia începuse.

„Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele.” (Psalm 16:2-4)

Vedem de mai multe ori în istorie repetându-se această epocă. Evreii au trăit-o pentru puțin timp la ieșirea lor din Egipt. Apoi, pe vremea unor împărați dedicați (ca Asa sau Iosafat), poporul a atins culmi ale dragostei lor de Dumnezeu și de despărțire de idolii lumii. A mai fost biserica primară din Faptele Apostolilor, epoca lui Savonarola, epoca marilor misiuni, biserica moraviană, etc. Iar pe meleagurile noastre: trezirea penticostală și mișcarea Oastei Domnului.

  1.  EPOCA ABATERII și A PROROCILOR

Este epoca în care poporul lasă să-i pătrundă în inimă tot felul de idoli din lume, și inima lui nu mai este întreagă a Domnului.

„… inima lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.” (1Împărați 15:3)

„Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.” (1 Imparati 11:4)

Dacă în prima epocă erau de ajuns Cuvântul lui Dumnezeu şi preoţii (pastorii), în a doua epocă intră în lucrarea Domnului profeții, oamenii trimiși de Dumnezeu să arate poporului că s-a lăsat dus în rătăcire și trebuie neapărat să se întoarcă cât mai degrabă la dragostea dintâi față de Domnul. Așa au fost profeții Vechiului Testament, apostolii când se adresau bisericilor căzute, apostolul Ioan când a trimis cele șapte mesaje Bisericilor din Apocalipsa, și alții de-a lungul istoriei.

Tragic pentru această perioadă este faptul că poporul lui Dumnezeu uită cum era în EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, iar Dumnezeu caută să-i aducă aminte: „Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.” (Ieremia 2:2)

Și tot tragic este faptul că mesajul prorocilor a fost rareori bine primit. De cele mai multe ori, creștinii au avut atitudinea evreului care i s-a adresat lui Moise: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?” (Exod 2:14), sau atitudinea poporului față de prorocul Ieremia: „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.” (Ieremia 44:16), sau atitudinea poporului față de prorocul Ezechiel: „Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe corzi. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.” (Ezechiel 33:32), sau atitudinea evreilor față de martirul Ștefan: „Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.” (Faptele apostolilor 7:57)

  1.  EPOCA JUDECĂȚII LUI DUMNEZEU

Aflat în cea de-a doua epocă, poporul lui Dumnezeu are de ales între a se pocăi și a se întoarce la prima epocă sau a se împietri și a se confrunta cu cea de-a treia epocă.

În această epocă, Dumnezeu aduce judecata asupra poporului Său idolatru, care a ajuns la o religie formală, la o formă de evlavie (2Timotei 3:5), și nu-și mai găsește plăcere să intre în odăiță, să închidă ușa și să se bucure ore nesfârșite în prezența lui Dumnezeu.

Dacă citim cartea Judecători, vedem de câte ori Dumnezeu a adus judecata peste poporul Lui, permițând popoarelor din jur să ocupe Israelul și să-i facă robi, din cauza depărtării lor de Dumnezeu:

„Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul şi au slujit Baalilor şi idolilor. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.” (Judecatorii 3:7-8)

“Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.” (Judecatorii 3:12)

„Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.” (Judecatorii 4:1-2)

În același fel:

  1. a) Dumnezeu a permis Asiriei să cucerească Samaria și să-i ducă pe evrei în robie, din cauza depărtării de Dumnezeu a lui Israel, și a permis lui Nebucadnețar să cucerească Iuda și să distrugă ierusalimul și Templul, din cauza lipsei de dragoste a lor pentru Dumnezeu.
  1. b) Dumnezeu a permis romanilor să distrugă Ierusalimul și să-i împrăștie pe evrei în toată lumea:

„Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”” (Luca 19:43-44)

  1. c) Dumnezeu atenționează unele din cele șapte biserici din Apocalipsa despre judecata care va veni peste ele dacă nu se pocăiesc:

Apocalipsa 2:5 „Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Apocalipsa 3:3 „Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

Apocalipsa 3:16 „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

  1.  EPOCA RĂMĂȘIȚEI

Dacă nici în EPOCA JUDECĂȚII credincioșii nu se întorc cu pocăință la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, atunci Dumnezeu nu mai are ce face, și se vede nevoit „să predea ștafeta” unei rămășițe, care să ducă mai departe în lume mesajul Lui curat, nu doar vorbit, ci trăind așa cum a trăit Isus.

„De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” (Matei 21:43)

Dumnezeu a făcut să moară în pustie toată generația de evrei cu vârsta de peste 20 de ani ieșită din Egipt, afară de Iosua și Caleb, și a re-creat în Canaan poporul Lui din copiii acestora.

Dumnezeu a adus din robia babiloneană doar o rămășiță înapoi în Israel, cu care a refăcut poporul Lui.

Dumnezeu a luat o rămășiță din Israel și a înființat biserica creștină.

Dumnezeu a luat o rămășiță din biserica Catolică, și a creat protestantismul și apoi neoprotestantismul.

  1. CONCLUZII FINALE
  1.  NU NE MAI AFLĂM ÎN EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI FAȚĂ DE DUMNEZEU

Dragi creștini, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu suntem în EPOCA BĂSESCU și nu ne îndreptăm spre EPOCA PONTA (pro-comunistă) sau EPOCA IOHANNIS (pro-vestică), ci suntem într-una din CELE PATRU EPOCI ale lui Dumnezeu și ne îndreptăm spre o alta.

Să fiți bine încredințați că Dumnezeu nu stă cu sufletul la gură privind la alegerile din România, ci „stă cu sufletul la gură” să vadă dacă poporul Lui înțelege în ce epocă se află, dacă aude glasul Lui („Cine are urechi de auzit, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” – Apocalipsa 2:29) și dacă se va pocăi să se întoarcă la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI.

EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI este singurul lucru care-l interesează pe Dumnezeu !!!

Dragi frați și surori, judecați voi înșivă în care epocă ne aflăm? Chiar dacă ne vine greu să avem o privire de ansamblu, totuși, de un lucru putem fi siguri 100%, și anume că NU NE AFLĂM ÎN EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI FAȚĂ DE DUMNEZEU.

Nu mai alergăm la întâlnirea cu Domnul din cămăruță ca o fată îndăgostită care se grăbește la întâlnirea cu iubitul ei. Nu-I mai cântăm Domnului psalmi, în liniștea odăiței sau în așternutul nostru, așa cum cânta odinioară împăratul David. Ne dezlipim însă repede de intimitatea cu Dumnezeu (dacă o mai avem și pe aia, și nu ne mulțumim doar cu mersul la biserică), și ne aruncăm apoi în vâltoarea lumii, sorbind cu nesaț din non-valorile ei, de la știrile TV, până la mulțimea lucrurilor fanny de pe internet. Nu mai alergăm la altarul de familie, ci ne împrăștiem, unii la televizoare, alții la tablete și telefoane mobile.

Într-un cuvânt, nu ne mai face plăcere compania lui Dumnezeu.

  1.  NE AFLĂM SPRE FINALUL EPOCII PROROCILOR ȘI VEDEM PRIMELE ÎNCEPUTURI ALE VREMII JUDECĂȚII LUI DUMNEZEU ASUPRA POPORULUI LUI

Sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21 a fost marcat de câteva voci ale lui Dumnezeu care s-au auzit pe tot pământul, dar în special pe continentul american și în țările vest europene. Cine nu cunoaște cartea „De ce întârzie trezirea?” de Leonard Ravenhill? Cine nu cunoaște cărțile lui A.W. Tozer? Cine n-a citit cartea „Viziune Apocaliptică” de David Wilkerson și cine n-a văzut fragmentele din predicile lui (traduse pe internet în limba română)? Toți aceștia au arătat starea de căldicel, de automulțumire, de alergare după propriile interese, care a cuprins poporul Domnului, și au îndemnat la pocăință și la întoarcere la credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Dar câți au luat aminte la trâmbițele lui Dumnezeu, care avertizau poporul Domnului de părăsirea dragostei dintâi?

„Și puteau prorocii să trăiască veșnic?” (Zaharia 1:5). Ei și-au încheiat alergarea, au spus ce aveau de spus din partea Domnului și s-au dus alături de Cel pe care L-au iubit și L-au slujit. Și în urma lor, judecata lui Dumnezeu asupra poporului Lui a început dinspre vest:

– căderea turnurilor din New York au făcut să tremure și să înmărmurească toată America. Toți s-au înfierbântat împotriva teroriștilor, dar câți cred că este de fapt judecata lui Dumnezeu în acțiune?

– inundațiile din New York din 2012, care au făcut ravagii,  au scos zeci de mii de oameni în stradă, care au cerut guvernului american acțiuni urgente în privința contracarării efectelor schimbărilor climatice. Dar ei nu mai văd că acestea sunt judecățile lui Dumnezeu asupra unui oraș care, cu puțin timp înainte, în februarie 2012, legalizase căsătoria între persoanele de același sex.

– și nu în ultimul rând, Barack Obama este omul care a adus schimbări uimitoare (în sens negativ) în mentalitatea americanilor, militând și obținând succese incredibile în promovarea homosexualității, a avortului și altor păcate. Și el este una din nuielile lui Dumnezeu pentru poporul american.

  1.  JUDECATA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL LUI ESTE O REALITATE

Citim în Biblie următorul adevăr: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!” (Evrei 10:31)

Când privești la judecățile lui Dumnezeu făcute asupra poporului Lui, te îngrozești:

– o generație întreagă de israeliți (în afară de Iosua și Caleb), care a ieșit triumfătoare din Egipt sub ochii înmărmuriți ai lui Faraon, mărșăluiesc 40 de ani prin deșert, Dumnezeu așteptând să moară și ultimul dintre cei care s-au răzvrătit împotriva Lui.

– nepăsător față de păcatul copiilor lui care afecta casa Domnului, preotul Eli va vedea cu ochii Lui judecata lui Dumnezeu: amândoi fii morți și chivotul Domnului luat de filisteni.

– peste măsură de încăpățânat și sigur pe sine, împăratul Saul este judecat de Dumnezeu, prin prorocul Samuel. Faptul că Dumnezeu i-a luat împărăția și a dat-o unuia mai bun ca el pare o nimica toată față de faptul că Dumnezeu nu i-a mai vorbit niciodată lui Saul pe tot parcursul vieții lui, nici prin Urim și Tumim, nici prin prorocul Samuel, nici prin vise.

– deși binecuvântat peste măsură de Dumnezeu, pe toate planurile, prin păcatul lui împăratul David face pe dușmanii Domnului să-L hulească. Drept urmare, judecata lui Dumnezeu se abate asupra casei lui, și vede cu ochii lui moartea a patru dintre vlăstarele sale.

– din pricina idolatriei, poporul iubit al lui Dumnezeu (Israel) ia calea robiei, fiind împrăștiat prin Asiria și Babilon, unora pierzându-li-se urma și numele.

– același popor al lui Dumnezeu, poporul evreu, care n-a cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și nu L-a primit, și s-a împotrivit Duhului Sfânt, a fost spulberat în anul 70 în toată lumea, ne mai având o țară a lor pentru aproape 1900 de ani.

Și ce putem spune despre judecățile anunțate de Dumnezeu în Apocalipsa pentru unele din cele 7 biserici, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la dragostea dintâi:

  • Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.  (Apocalipsa 2:5)
  • Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”  (Apocalipsa 2:16)
  • Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.  (Apocalipsa 2:20-23)
  • Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. (Apocalipsa 3:2-3)
  • Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa 3:16)
  1. SOLUȚIA NU ESTE KLAUS IOHANNIS

Soluția pentru România nu este una politică. Așteptăm un președinte care să reformeze țara, și când am văzut unul cât de cât evanghelic, tot poporul Domnului s-a strâns în jurul lui să-l susțină. Dar soluția pentru România nu este una politică. Soluția este în mâna poporului lui Dumnezeu. SOLUȚIA ESTE POCĂINȚA POPORULUI LUI DUMNEZEU!. Dacă toți liderii bisericilor evanghelice s-ar reuni (așa cum s-au unit acum pentru sprijinirea lui Iohannis), dacă și-ar pune cenușă în cap și s-ar îmbrăca cu saci, ar posti și ar striga către Dumnezeu, recunoscându-și păcatele lor și ale turmelor lor, și ar striga la Dumnezeu după îndurare, poate s-ar îndura Dumnezeu și ar tămădui atât poporul Lui, cât și țara aceasta.

SOLUȚIA ESTE POCĂINȚA POPORULUI LUI DUMNEZEU, NU KLAUS IOHANNIS!

Și pocăința trebuie să înceapă de la capii bisericilor evanghelice ale acestei națiuni:

– de la cei care au permis în ultimii 10-15 ani să pătrundă în biserici duhul de neseriozitate, prin revista Fitzuica, prin scenetele distractive jucate în biserică, prin filme, etc., și care culeg acum roadele.

– de la cei care au permis să vorbească la amvoanele bisericilor oameni lumești, neserioși, și n-au judecat la urmă cele zise (așa cum spune cuvântul Domnului în 1Corinteni 14:29), ducând astfel pe copiii Domnului în rătăcire. Lucrul acesta a fost permis ca să nu supere pe cei veniți din alte țări și care sponsorizau bisericile noastre.

– de la cei care au obișnuit pe poporul Domnului cu conferințe la hotel de patru stele, cu televizoare în camere, bufet suedez și piscină cu saună.

– de la cei care s-au distrat de minune și s-au tăvălit de râs de multe ori în comitetele bisericilor, în loc să plângă și să-și tocească genunchii pentru starea deplorabilă a poporului Domnului.

– de la cei care au permis invadarea casei Domnului cu moda lumii, permițând surorilor să vină la casa Domnului cu fuste mini, cu pantaloni mulați și alte lucruri care împiedică închinarea în fața unui Dumnezeu Sfânt.

– de la cei care au umblat și s-au ostenit ani de zile să construiască ziduri, care au făcut naveta între România și America, și au lăsat turmele Domnului de izbeliște.

– de la cei care au permis tinerilor și copiilor să se joace în casa Domnului pe telefoane mobile și tablete, obișnuindu-i de mici cu lucruri frivole în casa Domnului.

– de la cei care știau că era de datoria lor să facă dreptate între frați dar n-au făcut, ci au lucrat cu părtinire.

– de la cei care au împiedicat Duhul Sfânt să lucreze prin toate mădularele, și s-au făcut stăpâni pe amvoane.

– de la cei care au programat ce se va predica în biserică cu luni înainte, și au stins duhul celor care doreau să predice ceea ce Domnul voia să transmită poporului Lui.

– de la cei care n-au înțeles lucrarea Duhului Sfânt prin oamenii rugăciunii și le-au stins de multe ori duhul înterupând rugăciunile sau îndemnându-i mereu, din firea pământească, să se roage „scurt scurt”.

– de la cei care au creat o formă atât de „perfectă” a întâlnirilor bisericii, astfel încât nu-i mai dau voie Duhului Sfânt să mai aibă vreun cuvânt de spus, și întristează și sting astfel mereu Duhul. Stai și te minunezi că până și în sinagogi exista posibilitatea de a vorbi liber:

„Din Perga şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos. După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.”  (Faptele apostolilor 13:14-15)

– de la cei care au adus pe mulți din poporul Domnului la o formă de evlavie, permițând unor oameni lumești să se creadă mădulare ale trupului lui Hristos.

– de la cei care n-au tunat de la amvoane împotriva păcatelor de tot felul felul, de la afacerile necurate făcute de membrii bisericilor, până la păcate sexuale.

– de la cei care au cunoscut păcate ale unora din poporul Domnului, dar nu le-au dat pe față, ci le-au cocoloșit, și au făcut astfel ca puțin aluat să dospească toată plămădeala.

Și pocăința trebuie să continue cu cei din poporul Domnului:

– cu cei care s-au lăsat duși în astfel de rătăciri, pentru că le-a plăcut felul acesta de viață creștină comod și căldicel.

– cu cei care, primul lucru la care aleargă dimineața este să deschidă canalele de comunicare cu sistemul lumii (televizorul, laptopul sau telefonul mobil) și nu canalul de comunicare cu Dumnezeu (Biblia)

– cu cei care lasă să pătrundă zilnic în inima lor sute de informații, dar au uitat ce este aceea revelația, vorbirea lui Dumnezeu.

– cu cei care, ca și liderii lor, au părăsit altarele Domnului și urmăresc cu sufletul la gură pe toate canalele de știri campania electorală.

– cu cei care cheltuie bani grei pentru poftele lor, dar au uitat ce este aceea partea Domnului și milostenia.

Dragi frați și surori, soluția pentru poporul român nu este Klaus Iohannis!

POVĂȚUITORI AI TURMELOR ȘI VOI TOȚI COPII AI LUI ISRAEL, POCĂIȚI-VĂ ȘI ÎNTOARCEŢI-VĂ LA ACELA DE LA CARE V-AŢI ABĂTUT MULT! (Isaia 31:6)

  1. ALTFEL EPOCA JUDECĂȚII ȘI EPOCA RĂMĂȘIȚEI DEVIN IMINENTE

Altfel, EPOCA JUDECĂȚII va veni peste poporul acesta, așa cum a început peste poporul american. Și apoi, Dumnezeu va aduce EPOCA RĂMĂȘIȚEI, pregătind burdufuri noi în care să toarne „vinul” Lui cel nou, Duhul Sfânt.

  1. a) Că lucrul acesta este posibil, vedem din felul în care, o biserică altădată a Domnului, n-a auzit la vremea ei trâmbițele lui Dumnezeu, glasul Domnului prin prorocii Lui, și a ajuns astăzi o sinagogă a Satanei. Este vorba de biserica luterană, care, în anul 2009 a ajuns la ceea ce citiți în rândurile următoare::

„Biserica protestantă luterană americană, care are 4,6 milioane de credincioşi în SUA, va accepta pastori homosexuali care au parteneri stabili, conform unei moţiuni votate la o convenţie din Minneapolis. Biserica evanghelică luterană din America (ELCA) a votat vineri seară cu 559 voturi pentru şi 451 contra, la capătul unor dezbateri furtunoase, un text care le permite pastorilor care au o legătură homosexuală durabilă şi monogamă să slujească în biserică.

„Am votat ca să dăm posibilitatea ca pastorii care au parteneri homosexuali şi lesbiene stabili să-şi exercite activitatea în biserică’, a declarat sâmbătă AFP John Brook, purtătorul de cuvânt al ELCA, care care cuprinde circa 10.000 de congregaţii pe tot cuprinsul SUA.

  1. b) Că Dumnezeu își anunță poporul Lui, prin prorocii Lui, în EPOCA ABATERII, este iarăși evident. Vă readuc aminte ceea ce am trăit acum vreo cinci ani. Am fost în vizită la sora Olaru, un om al rugăciunii, care era aproape imobilizată la pat. Duhul Sfânt a condus întâlnirea noastră spre starea grea a bisericilor și necesitatea trezirii spirituale. La sfârșitul întâlnirii, ne-am rugat. Mai întâi m-am rugat eu, câteva minute, apoi a urma sora. După cinci minute de rugăciune, am deschis încet ochii să văd dacă mai continuă. După 10 minute, dânsa tot se ruga. După 20 minute la fel. De acuma sora pot spune că era în Duhul. Eu, un slujitor crescut la școala rugăciunilor scurte, am așteptat în genunchi aproape o oră ca sora să încheie. Când și-a revenit după zbuciumul vizibil din rugăciunea pe care o avusese, mi-a spus: „Frate, citește te rog Isaia 4. Acesta este cuvântul pe care Domnul mi l-a dat în timpul rugăciunii.”

Vă redau acest text mai jos, și vă las să trageți singuri concluzia:

„Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat şi vor zice: „Vom mânca pâinea noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia ocara de peste noi!” În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.  (Isaia 4:1-6)

  1. O, DACĂ AM ÎNVĂȚA DIN GREȘELILE ALTORA

Ce tragic este să nu înveți din greșelile altora. Cum lasă Dumnezeu niște exemple ca alții să învețe. O, dacă am învăța! Poporul evreu a fost, pentru o perioadă din istoria lor, despărțit în două: Israel și Iuda, conduși de împărați diferiți. Când Israel s-a abătut de la Domnul și nu s-au pocăit, Domnul a adus peste ei EPOCA JUDECĂȚII, fiind cuceriți și luați în robie de către Asiria. Și într-o asemenea vreme, Dumnezeu atrage atenția celeilalte împărății, Iuda, să ia aminte la ce i s-a întâmplat lui Israel, să tragă învățăminte, să se pocăiască, ca să nu urmeze aceeași cale a robiei:

„Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo. Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta. Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi sora sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.” (Ieremia 3:6-8)

A învățat Iuda ce trebuia să învețe. Din nefericire nu, și soarta ei a fost aceeași cu a sorei ei, Israel.

Nu mai avem multă vreme, și EPOCA ABATERII ȘI A PROROCILOR se va încheia și pentru țara aceasta. Și dacă poporul Domnului nu se va întoarce la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, va urma EPOCA JUDECĂȚII și EPOCA RĂMĂȘIȚEI.

Vă remintesc: EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI este singurul lucru care-l interesează pe Dumnezeu !!! Zidurile mărețe ale clădirilor în care ne adunăm, tehnica de ultimă generație cu care ne acompaniem închinarea, programele pregătite minuțios, manifestările zgomotoase, atmosfera de sărbătoare întreținută de multe ori artificial de la amvoane, zâmbetele de suprafață, fără adâncime, nu sunt lucruri care să-l intereseze pe Dumnezeu. DACĂ DRAGOSTE DE DUMNEZEU NU E, NIMIC NU E.

Doamne, ai milă de noi! Dacă am ajuns orbi ca cei din Laodiceea, dă-ne, Doamne, doftorie pentru ochi ca să ne ungem și să vedem. Amin!

Un umil rob al Domnului,

Dan Ghimbășanu.

 

 

O, POPORUL MEU … CE AM AUZIT DE LA DOMNUL OȘTIRILOR ACEEA VĂ VESTESC !!!

 
I. DUMNEZEU VORBEȘTE ÎN MULTE FELURI ȘI ÎN MULTE CHIPURI

Dumnezeu ne explică uneori ce se întâmplă în lumea spirituală trecându-ne prin experiențe din lumea materială. În Vechiul Testament, în special prorocii au fost trecuți de Dumnezeu prin astfel de experiențe:

– Ezechiel a fost pus de Dumnezeu să mănânce turte de orz coapte pe balegă de bou în fața poporului, Dumnezeu arătându-le o imagine despre felul în care își vor mânca pâinea copiii lui Israel când, din cauza idolatriei lor, urmau să fie risipiți de Dumnezeu printre toate Neamurile pământului (Ezechiel 4:12-15).
– Când Dumnezeu a adus Asiria împotriva Israelului, din cauza păcatelor lor și a depărtării lor de Dumnezeu, evreii, în loc să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și-au legat speranțele de Egipt, dorind să facă o alianță cu Egiptul împotriva Asiriei. Ca să arate poporului Israel că speranțele lor legate de Egipt sunt zadarnice, Dumnezeu l-a pus pe prorocul Isaia să umble gol și desculț trei ani de zile, arătând astfel cum vor fi luați prizonieri Egiptenii și Etiopienii de către Asirieni (Isaia 20).

 

Nu demult am trecut și eu, împreună cu alți frați, printr-o experiență pe care vă voi povesti-o în continuare:
În luna septembrie, în jur de 25 de frați ne-am adunat pentru 6 zile la cursurile Școlii Maranata, păstorită de fratele Ioan Panican. Întâlnirea a avut loc în comuna Straja din județul Suceava. Un frate avea o vilă amenajată special pentru genul acesta de întâlniri duhovnicești. Am ajuns cu bine, ne-am cazat, dar ne-am confruntat de la început cu o mare problemă: lipsa apei. Vila era amplasată la poalele unui deal și era alimentată cu apă dintr-un rezervor mai mic aflat în spatele vilei, care la rândul lui era alimentat dintr-unul mai mare, aflat sus pe deal. Rezervorul cel mic fiind aproape gol, frații au ajuns la concluzia că seceta prelungită din vara aceasta și ploaia puțină din ultimele zile sunt cauza lipsei de apă. Într-o singură baie de la parter curgea un firicel de apă cât ar fi curs prin gura unei pipete, care era strânsă în cadă 24 de ore din 24 pentru a fi folosită la toaletă.

 

Așa că ne-am aprovizionat cu apă în bidoane de plastic pentru a se putea face mâncarea și pentru cele câteva necesități (spălatul pe dinți, bărbierit). De baie nici nu putea fi vorba. Așa că am reușit performanța să-mi ajungă mie personal, vreo 3 bidoane de 2 litri toată săptămâna. În primele două zile, din câte îmi aduc aminte, ne-am rugat lui Dumnezeu să aducă ploaie ca să se umple rezervorul, dar, deși a plouat ceva, nu s-a produs nicio schimbare. Așa că în final ne-am resemnat, ne-am adus aminte că cei din pușcăriile comuniste au suferit mult mai mult ca noi, ne-am bucurat că nimeni n-a cârtit și am trăit cu speranța că oricum în câteva zile se va termina supliciul și vom ajunge acasă unde vom face o baie cu apă din belșug.

 

În ultima zi însă, doi dintre frați s-au urcat pe dealul destul de înalt din spatele vilei, până la bazinul cel mare de unde ar fi trebuit să fim alimentați cu apă. Și acolo, surpriza: BAZINUL ERA PLIN DE DĂDEA PESTE EL. Dar o mulțime de gunoaie obturau țeava prin care apa ar fi trebuit să vină spre chiuvetele noastre. Și printre tot felul de gunoaie și nimicuri, de abia se putea strecura un firișor de apă, cam cât ar curge pe gura unei pipete.
De când am auzit aceste lucruri, Duhul Domnului a făcut în mintea mea conexiunea cu latura spirituală a lucrurilor. Întorcându-mă la Galați, convingerea că Dumnezeu ne vorbise s-a accentuat, dar de abia acum a venit timpul împărtășirii acestei experiențe.

 

Este evident că lucrul cu care majoritatea creștinilor (ca indivizi) și a bisericilor ne confruntăm de mult timp este uscăciunea spirituală. Am putea spune, fără să exagerăm, că de multe ori ne adăpăm spiritual din izvoare care de abia mai țârîie. De multe ori, de la amvoanele bisericilor noastre curge, nu APĂ VIE care să sature sufletele însetate, ci ape stătute din fântânile acestei lumi.
Recent am vizionat o astfel de predică, al cărei autor se vedea clar că nu a stat înaintea Domnului și a cuvântului Său ca să primească revelații, ci a stat în fața computerului, căutând informații, citate ale unor oameni înțelepți și mici istorioare. Și cu toate acestea, citim în Scriptură și în istoria Bisericii despre revărsări pline de putere ale Duhului Sfânt. Domnul Isus a promis fiecărui credincios: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37-38)

 

Pentru mine experiența prin care ne-a trecut Dumnezeu la Straja a fost mai mult decât clară. Exasperați de lipsa apei, doi dintre frați s-au urcat pe vărful dealului să vadă care este totuși cauza. În același fel, dacă cineva dintre noi, disperat de uscăciunea spirituală actuală, ar dori să fie răpit la cer și s-ar duce la Dumnezeu și L-ar întreba: „Doamne, arată-mi și mie rezervoarele de Duh Sfânt din ceruri. Sunt pline?”, ce răspuns credeți că ar primi? Dumnezeu ar trimite niște îngeri care să-l conducă și să-i arate niște rezervoare imense, pline ochi de dau peste ele…

 

Înțelegând sensul spiritual al experienței, L-am întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, atunci de ce nu ajunge și pe Pământ? Care sunt lucrurile care împiedică revărsarea Duhului?” Frământându-mi mintea cu întrebarea aceasta, am primit următorul răspuns: GUNOAIELE, NIMICURILE LUMII ACESTEIA ÎN CARE TRĂIȚI, ȘI PE CARE LE LĂSAȚI SĂ PĂTRUNDĂ ZILNIC ÎN VIEȚILE VOASTRE ȘI SĂ VĂ INUNDE VIEȚILE, ACESTEA PUN UN ZID DE DESPĂRȚIRE ÎNTRE VOI ȘI DUMNEZEUL VOSTRU! CU OCHII LA GUNOAIELE ȘI NIMICURILE LUMII ACESTEIA, NE DEFOCALIZĂM ATENȚIA DE LA DUMNEZEU, ȘI DUHUL SFÂNT NU SE POATE REVĂRSA.
Care este consecința? Vieți uscate, care nu mai știu ce este aceea APA VIE!

 

II.  CÂTEVA EXEMPLE CONCRETE DE GUNOAIE ȘI NIMICURI CARE NE-AU INUNDAT VIAȚA

 

a) TELEFONUL MOBIL (combinat cu posibilitățile internetului) și TELEVIZORUL au devenit de departe sursele principale de defocalizare și de introducere a o mulțime de gunoaie și nimicuri în viețile noastre.

 

Lucrezi la birou sau într-un alt gen de colectivitate. Cineva vorbește despre ultima declarație incendiară a domnului Băsescu, care se pare că va răsturna situația politică actuală. Parcă-i și vezi pe majoritatea colegilor cum bagă mâna în buzunare după telefonul mobil, sau caută pe laptopul de la serviciu, sau pe tableta personală, pe internet, să vadă și să audă ei cu urechile lor acea declarație incendiară.
Apoi un alt coleg spune că a văzut el pe un site că în următoarele zile temperatura va ajunge la -10 grade. Ca la comandă, din nou o mulțime de mâini caută mobilele sau tastaura ca să vadă ei înșiși dacă ce li se spune este adevărat.
Tocmai ai auzit din gura unui coleg că Robert Turcescu s-a deconspirat ca fiind fost ofițer sub acoperire. E clar. Pentru următoarele câteva zile sau săptămâni ești un om pierdut. Din oră în oră vei căuta pe siturile de știri să vezi ce se mai aude în privința acestui lucru, ce reacții au apărut, etc. Și uite așa se duce viața noastră pe nimicuri. problema este că nu numai oamenii din lume au ajuns la un astfel de mod de viață, ci și noi, copiii lui Dumnezeu.

 

Verificarea căsuțelor pentru emailuri și a ”Like”-urilor primite pe Facebook este iar un mod prin care suntem tot timpul defocalizați. Unii și-au setat telefonul mobil în așa fel încât acesta să-i avertizeze sonor la fiecare email primit, la fiecare „Like” primit pe Facebook. Pentru unii asta înseamnă câteva zeci de avertizări zilnice. E dezastru. Nu te mai poți concentra la nimic. Alții își verifică căsuța poștală de 10 ori pe zi. Imaginați-vă numai că ai sta la etajul patru și ai coborî în fiecare zi de 10 ori să verifici cutia poștală.

 

Te-ai hotărât să-ți schimbi imaginea afișată pe ecranul telefonului, deoarece te-ai plictisit de cea veche. Te-ai gândit să afișezi imaginea un ceas funcționând. Numai că sunt peste 250 de gadgeturi (progrămele) care fac lucrul acesta și din care poți să alegi: ceasuri de epocă sau ceasuri cu design modern, ceasuri clasice sau digitale, etc. Și așa, ajungi să pierzi câteva zeci de minute bune până te hotărăști la unul din ele. Nu mai vorbesc de mintea care ți s-a umplut cu zecile de imagini de ceasuri.
La fel dacă vrei să-ți schimbi melodia care se aude când cineva te apelează. Dacă acum 30 de ani era un simplu țârâit al telefonului fix, acum ai de ales între zeci de sunete de pe telefon, alte sute de pe internet, plus o mulțime de sunete din cântări creștine. Și iar te defocalizezi pentru câteva ceasuri bune până ai nimerit exact melodia care-ți place. Asta până data viitoare. Nu mai spun că poți alege o melodie pentru rudele apropiate, alta pentru frați și alta pentru șeful tău. Este pur și simplu cumplit, pentru cine realizează cum toate acestea te defocalizează, îți frământă mintea cu nimicuri, și nu mai ești bun de nimic din punct de vedere spiritual.

 

Vii acasă de la servici. Pare cam greu să-ți strângi familia în jurul tău. Unul e la televizor, altul pe tabletă, altul pe telefonul mobil. Când vine vorba de timpul de părtășie în familie, toți au deja mintea plină de lucrurile lumii, așa că nu mai au niciun chef de părtășie în Cuvânt și rugăciune.

 

b) Cumpărăturile

 

În zilele noastre, cumpărarea unui obiect de uz casnic a devenit pentru mulți o pierdere de vreme și un consum de energie nenecesar. Acum 30-40 de ani, dacă doreai un fier de călcat, te duceai la primul magazin, alegeai din 2-3 modele și în jumătate de oră erai gata. Astăzi, pentru un banal fier de călcat, ai la dispoziție 5 supermarketuri în cinci colțuri ale orașului și vreo 50 de situri, unde poți să-ți umpli mintea cu 50 de caracteristici de la 50 de modele, fiecare cu zeci de funcții: cu jet de apă, sau cu jet de abur, sau cu amândouă; cu talpă metalică, sau ceramică, sau titan, etc., la nesfârșit.

 

Ce să mai vorbim de achiziționarea unui laptop sau al unui telefon mobil. Ai de lucru pentru o lună întreagă. Vrei să-ți faci un abonament Orange, Telekom sau RDS la telefonul mobil? Ai de ales între zeci de abonamente, cu zeci de de opțiuni, cu alte zeci de opțiuni suplimentare. Fără capăt.

 

c) Știrile

 

Știrile au devenit sursa principală de gunoaie care ne umplu mințile în ziua de azi. Acum 10 ani, la serviciul meu, o colegă m-a întrebat dacă am văzut dimineață la televizor ce s-a întâmplat nu știu unde. Ținând cont că trebuia să plecăm de acasă la ora 7, ca să ajungem la 7:30 la serviciu, ea se uitase la știri înainte de această oră. I-am răspuns că nu știu despre ce vorbește. Replica ei mirată a fost: „Dar tu ce faci dimineața?”. Sau, cu alte cuvinte, ce altceva poate face un om normal dimineața decât să dea drumul la TV să vadă știrile?
Dacă lucrul acesta nu era de mirare pentru un om care nu-L cunoaște pe Isus Hristos, astăzi aud că și unii dintre cei ce se numesc copii ai Domnului au ajuns la aceeași robie, și anume, primul lucru la care se gândesc când se trezesc este să asculte repede știrile din ziua precedentă.

 

Fiecare caută ceea ce-i face plăcere. Bețivul, când se trezește dimineața, cu ochii împăienjeniți caută sticla pe care a lăsat-o sub pat aseară, fumătorul caută pachetul de țigări, unii dau fuga repede la chioșcul de ziare să prindă cotidianul local, alții dau drumul la muzică, alții intră pe Facebook. Copiii Domnului se îndreaptă spre locul lor de întâlnire cu Cel Preaiubit, la birou, pe fotoliu, în balcon. Acolo, mai înainte de a da ochii cu orice altceva din lumea asta, ei se întâlnesc cu Domnul lor. Și după ce au citit din Cuvântul Domnului și au meditat, după ce au cântat cântări duhovnicești, au primit prin aceasta o nouă porție de APĂ VIE, care îi face să se scârbească de orice apă stătută a acestei lumi.

 

Un copil al străzii, dacă ar ști că-l așteaptă în fiecare dimineață o masă caldă și copioasă, nu s-ar mai duce să scormonească în gunoaiele din cartier după o hrană mizerabilă. De ce au ajuns creștinii să scormonească în gunoaiele lumii? Pentru că nu mai știu cum arată o masă de dragoste cu Domnul lor la primele ore ale dimineții. Și atunci, normal că foamea sufletului îi împinge spre fântânile cu apă sălcie ale acestei lumi: știri, telenovele, sport, jocuri pe mobil, etc.

 

Un exemplu viu pe care l-am auzit personal, din gura unei surori, dintr-un sat, acum vreo 7 ani: „Mai fac ceva prin curte, mai vin și mai văd o știre; mai dau de mâncare la găini, mai vin și mai văd o telenovelă, mai rânesc la cocina porcului, mai vin și mai văd vreo emisiune. Și uite-așa îmi petrec ziua.” Vorba proverbului: „pe locul unde mi-e drag, treabă n-am, dar tot îmi fac.”
Dacă lucrul acesta se întâmpla acum 7 ani, undeva la țară, în casa unei surori care avea un televizor „antic”, cam ce se întâmplă azi în casele creștinilor de la oraș, pline de televizoare, laptopuri, tablete și telefoane mobile?
Câți mai reușesc să se împotrivească acestor robii?

 

d) Promoţii, tombole, carduri de fidelitate, puncte de la supermarketuri, o mulţime de nimicuri care ne defolcalizează

 

Acestea sunt noile tendințe în creștere pe care le-am observat recent. Te duci la Auchan, faci cumpărături, la casă ți se înmânează câteva „timbre” cu așa-zise puncte, pe care trebuie să le colectezi, etc, etc. Apoi ți se înmânează un talon de participare la tombolă, ca să mai pierzi timpul completând datele personale în speranța unui câștig. Intri la Penny, ajungi la casă, primești întrebarea: „Aveți card Penny?”. Răspunzi: „Nu!”. „Nu doriți să vă fac?” „Nu, mulțumesc.”

 

Ajungi la benzinărie, dai să plătești, dar nu scapi așa ușor: „Ați auzit de ultima noastră promoție?” „Mulțumesc, nu sunt interesat.” „Nu doriți o ciocolată Mars?” (bineînțeles, nu gratis, dar au contract cu cineva și sunt puși să întrebe pe toată lumea).

 

O mulțime de moduri în care ești defocalizat, să nu mai poți medita liniștit la ce ți-a vorbit Domnul. Ce deosebire față de vremea lui Johnatan Edwards, când își băga dimineața în minte un text din biblie, apoi pleca la pădure să taie lemne, și toată ziua cugeta la ceea ce a citit, rezultând predici care au trezit comunitatea.

 

e) Emailurile de tot felul

 

Nebunia emailurilor și alertelor de tot felul. O mulțime de informații nenecesare îți fragmentează fluxul gândirii. Recent m-am înscris pe o rețea profesională. Din ziua respectivă, am început să primesc o mulțime de emailuri în fiecare zi, cu tot felul de mesaje:
– „Dragă Dan, cunoști pe cutare și cutare? Adaugă-i în lista ta.”
– „Dragă Dan, n-ai vrea să-l prezinți pe cutare lui cutare?”
– „Dragă Dan, în ultimele zile mai mulți ți-au vizionat contul. Vrei să vezi cine?”

 

Același potop de emailuri primești de la Facebook, de la Google, Yahoo, etc. Mi-a luat ceva timp să mă dezabonez de la o grămadă de alerte inutile, care mă bombardau din toate părțile.

 

f) Neseriozitatea

 

Ceea ce văd în birou între oamenii din lume, văd tot mai mult răspândindu-se între creștini: glume din orice. Găsești parcă tot mai puțini creștini serioși. Glumele, vorbele cu două înțelesuri, glumele mucalite sunt tot mai răspândite. Putem fi convinși că o asemenea atmosferă hilară nu exista între apostoliii plini de Duhul Sfânt din Biserica primară.

 

Zilele trecute, Duhul Domnului mi-a adus aminte versetul din Genesa 19:14, atunci când Dumnezeu a hotărât nimicirea Sodomei: „Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.”

 

Trăind într-o atmosferă de glume permanente, ginerii lui Lot n-au mai reușit să distingă lucrurile serioase sau extrem de serioase.

 

g) Lucrul în colectivitate

 

Lucrul în colectivitate în ziua de azi a ajuns în multe locuri un haos. Majoritatea colegilor povestesc ce-au văzut pe la televizor sau pe internet, și, dacă nu ai în minte cântări duhovnicești sau Cuvântul lui Dumnezeu citit dimineață, mintea ți se umple de poveștile lor.

 

Acum 10-15 ani era un singur telefon fix în birou, și fiecare dădea, cu aprobarea șefului, câte un telefon în fiecare zi. Soneria era un țârîit clasic. Astăzi fiecare are mobilul lui cu melodia lui distinctă, de la manele, la Pink Floyd, sau la rock psihedelic. Iar pentru SMS-uri alte melodii sau sunete: ba ciripituri, ba sunete de sirenă de vapor, ba fluierături, ba exclamații hilare, ba râsete de copil.

 

Toate de defocalizează. Câtă deosebire față de acum 100 de ani, când ocupația oamenilor era preponderent agrară, când erai singur pe pământul tău, sau la păscut cu oile, sub cerul liber, privind la creația lui Dumnezeu, și frământând în minte Cuvântul lui Dumnezeu, Psalmi și cântări duhovnicești.

 

III.  DEFOCALIZARE, DEFOCALIZARE, DEFOCALIZARE

 

TRĂIM UN HAOS DE NEDESCRIS, pe care, din nefericire, ajungem să nu-l mai realizăm, și intrăm și noi în această horă.

 

Zilele trecute, fata cea mică, Sara, mi-a adus aminte despre experiența pe care o făceam și eu când eram copil, și anume că, focalizând lumina soarelui printr-o lupă pe o hârtie, aceasta lua foc. Oh, dacă creștinii s-ar focaliza, ca persoane individuale și ca biserică.

 

Pe tot parcursul Scripturii apar îndemnuri de focalizare:
– Dumnezeu îi îndreaptă ochii lui Iosua spre Cartea Legii: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta. Cugetă asupra ei zi și noapte…” (Iosua 1:8)
– Isus le focalizează ucenicilor de mai multe ori atenția pe importanța auzirii cuvintelor Lui. Unul din exemple este cel din casa Mariei și a Martei: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:41-42)
– Isus le focalizează atenția ucenicilor asupra rugăciunii: „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.  (Luca 18:1)
– Înainte de Cincizecime, Isus le-a focalizat atenția spre Duhul Sfânt, prin care urmau să primească puterea de vestire a Evangheliei: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:8)
– Când au apărut tot felul de probleme în biserica primară, apostolii au arătat poporului că ei trebuie să rămână focalizați pe două lucruri de maximă împortanță: „Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”  (Faptele apostolilor 6:4)

 

IV. NUMAI HARUL LUI DUMNEZEU NE SCAPĂ! DAR TREBUIE SĂ FIM ATENȚI LA VOCEA DOMNULUI!

 

Mi-aduc aminte de vremurile de început, atunci când m-am întors la Domnul, când nu știam altceva decât Dumnezeu și Cuvântul Lui. Umblam tot timpul cu un carnețel și un pix la mine, ca nu cumva să pierd vreo descoperire de la Domnul. Și noaptea, la căpătâiul patului, aveam biblia deschisă și un carnețel.

 

Prin îndurarea lui Dumnezeu, am fost mereu un om al Cuvântului, căruia i-a plăcut să citească Biblia și s-o studieze ore în șir, zile în șir (când eram în șomaj sau în concediu). Cu toate acestea, n-am fost scutit de ispitele lumii acesteia, și numai harul lui Dumnezeu m-a ridicat.

 

La câtva timp de la convertire, știrile au început să-mi fure o bună parte din timpul liber. Deși eliminasem tot ce mi se părea lumesc din emisiunile TV (filme lumești, umorul gen „Vacanța Mare” sau „Divertis”, etc.), mai rămăseseră știrile. Și cum „puțin aluat dospește toată plămădeala”, așa s-au infiltrat și în viața mea o mulțime de știri. Veneam acasă de la servici, vizionam știrile PRO TV de la ora 17, pline de crime, sinucideri și tot felul de lucruri trăznite. Apoi, la ora 18 treceam pe știrile de la Antena 1, iar la ora 20 pe știrile de la TVR.
La ceva timp, Duhul Sfânt m-a atenționat că am devenit rob, și că nu mai reușeam să mă concentrez pe citirea și meditarea la Cuvânt. Dar simțeam că nu mă pot elibera. Am strigat către Domnul, și Domnul a acționat punându-mi în inimă o scârbă pentru cutia aceea numită televizor. Vă mărturisesc adevărul: când îl vedeam simțeam că leșin, parcă era diavolul în sufrageria mea.
I-am spus soției că vreau să scap de el, ca să mă pot liniști. Ca să nu se simtă forțată, i-am propus să-l ia în dormitor, unde stătea de obicei cu fetița noastră nou născută. Dar nici ea n-a dorit, așa că l-am vândut rapid, și am acceptat și numai jumătate din cât valora, numai ca să nu-l mai văd.
Pacea și liniștea s-a așternut în casa noastră pentru vreo 10 ani.

 

Dar, între timp,  a apărut internetul. Curiozitate mare, tot felul de programe, etc. Testam tot felul de programe pe care le descărcam de pe internet. Dar, fiindcă era în perioada de început a internetului, și vitezele erau foarte mici, trebuia să aștept mult până se descărca. Așa că, între timp, mai deschideam biblia și mai aruncam câte o privire. Și într-o zi, aruncând o astfel de privire, Dumnezeu mi-a vorbit iar: „… Slujba lui s-o ia altul!” (Faptele apostolilor 1:20). El mi-a spus, cu alte cuvinte: „Dane, pierde tu vremea pe internet, dar să știi că lucrarea mea trebuie să meargă mai departe. Și dacă Iuda n-a fost vrednic, L-am ales pe Matia în locul lui. Și dacă tu nu-ți faci slujba la care te-am chemat, Îmi pare rău, dar o să dau slujba ta altuia.”
Sperietura a fost destul de mare, astfel încât să mă determine să renunț la „jucăriile” de pe internet.

 

Dar anii au trecut, n-am vegheat, și alte lucruri au pătruns în viața mea. Iar eu nu-mi dădeam seama. Dar Dumnezeu veghea în locul meu. Și după un timp S-a îndurat de mine și mi-a vorbit din nou, de data asta nu pe calea Cuvântului, ci printr-o soră cu dar de vedenie. Eram la un grup de rugăciune, într-o grupă de casă a unei biserici penticostale. La sfârșitul rugăciunii, o soră m-a chemat mai deoparte, să nu mă facă să roșesc în fața celorlalți, și mi-a spus că a avut o vedenie în care m-a văzut stând la un birou. Pe birou – spunea ea – erau tot felul de lucrușoare, și printre ele era și Biblia. Dar ochii mei erau atrași mai mult de lucrușoarele acelea împrăștiate pe tot biroul decât de Biblie.
I-am mulțumit sorei și apoi m-am pocăit înaintea Domnului. Acesta era adevărul. Calculatorul, navigarea pe internet, telefonul mobil erau „lucrușoarele” care-mi furau privirile, și nu mă mai puteam concentra asupra Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Ultima intervenție a lui Dumnezeu în această privință a fost acum două luni. Cu ceva timp înainte, s-au infiltrat iarăși în viața mea știrile. De data asta prin emailurile venite de la siturile de știri la care mă abonasem. Nu știu cum dar am ajuns să cochetez și eu cu ideea că trebuie să fiu un om informat. Mai ales că se apropia campania electorală. Deși acordam timp citirii și studierii Cuvântului, totuși nu realizam că, umplându-mi mintea cu știri odată la câteva ore, acestea înecau Cuvântul și-l făceau neroditor.
Totul a culminat cu ceea ce mi s-a întâmplat în drum spre localitatea Straja, despre care am vorbit la începutul acestui mesaj. Cu o zi înainte, ziaristul Robert Turcescu se deconspirase ca fiind fost ofițer sub acoperire. Și, bineînțeles, toate posturile de radio vuiau pe această temă. Așa că, timp de vreo opt ore cât a durat deplasarea mea spre Straja, din oră în oră căutam câte un post de știri ca să ascult ce s-a mai întâmplat în acest caz. Așa am ajuns la Straja, ca o legumă, îmbâcsit de știri.
Din nou îndurarea lui Dumnezeu a făcut ca în ultimele zile de ședere la Straja, Duhul Domnului să mă atingă prin intermediul Psalmului 1 și prin intermediul experienței cu bazinul plin de dă peste el. Am realizat încă o dată cât de greu este să rămâi focalizat pe Dumnezeu, pe Cuvântul Lui, și cum toate aceste gunoaie și nimicuri ne opresc de la marile binecuvântări și revărsări ale Duhului în viața noastră și în viața bisericii.

 

Mă uit în urma mea, văd toate aceste intervenții ale lui Dumnezeu în viața mea, prin Duhul Sfânt, prin vedenii, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin experiențe, și nu pot decât să recunosc: cu adevărat, numai harul Tău ne ține.



V. MĂRTURIA MEA

 

Se împlinesc două luni de când am primit din nou putere și am renunțat la știrile lumii. Am renunțat să mă uit repede pe internet atunci când aud o știre senzațională în birou. Am renunțat la abonamentele de știri de pe siturile de știri. Am renunțat să mai merg cu maxi-taxi, ca să nu-mi mai umplu mintea cu muzica lumii și cu emisiunile lui Huidu și Găinușă. Prefer autobuzul. Sunt pe cale să renunț la a-mi mai verifica căsuțele de email la fiecare oră.

 

În schimb, caut să-mi umplu mereu mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu cărțile oamenilor lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus clar că lucrul de care am nevoie eu și lumea care moare în păcat în jurul meu nu sunt informațiile, ci revelațiile.

 

Se împlinesc două luni de când Dumnezeu mi-a vorbit prin următoarele două versete:
    • Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!”  (Osea 3:3)

 

  • De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!  (Ieremia 15:19)

 

De două luni, de când m-a prins acest cuvânt: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!”, și am hotărât să nu-mi mai pierd vremea cu știrile lumii, am primit o mulțime de revelații, astfel încât nici nu am timpul necesar să le scriu și să le dau mai departe.

 

Tot în acest timp, am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din partea lui Dumnezeu: dorința de a începe timpul de părtășie de dimineață cântând Domnului o cântare nouă. Această experiență am împărtășit-o în emailul „ÎMI PUSESEM NĂDEJDEA ÎN DOMNUL, ȘI EL S-A APLECAT SPRE MINE”

 

Cât despre știri, m-am limitat la cele trei situri creștine (pe care le urmăream și înainte), de la care primesc regulat adevăratele știri, care urmăresc lucrarea lui Dumnezeu în lume, precum și lucrarea Satanei. Este vorba de:
– Alianța familiiilor din România
– Cultura vieții
– Știri creștine (www.stiricrestine.ro)
Nu doar că m-am limitat la acestea trei, dar caut și să nu petrec mai mult de 15 minute cu ele.

 

VI.  ÎNDEMNURI FINALE:

 

1. Focalizează-te și elimină gunoaiele

 

Elimină gunoaiele, elimină nimicurile din viața ta, și Duhul Sfânt va avea cale liberă spre tine.
    • Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!”  (Osea 3:3)

 

  • De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!  (Ieremia 15:19)

 

Fii atent la sursele de defocalizare din viața ta și caută să le elimini. Rupe-o cu gunoaiele lumii, cu știrile lumii, cu tot ce obturează curgerea Duhului Sfânt spre tine.

 

2. Focalizează-te pe întâlnirea cu Dumnezeu

 

Focalizeză-te pe întâlnirea cu Dumnezeu. Din această întâlnire în meditare la Cuvânt și Rugăciune vine puterea, vine lumina.

 

Dumnezeu nu poate vorbi când în viața noastră este un vacarm. Este nevoie de liniște. Pe tot parcursul Scripturii vedem că oamenii lui Dumnezeu s-au retras în locuri pustii, departe de zgomotul lumii, pentru a auzi vocea Domnului:
– Moise s-a dus pe munte să se întâlnească cu Dumnezeu
– Moise intra în cort, singur cu Dumnezeu, și ieșea cu fața strălucind
– David se întâlnea cu Dumnezeu dimineața sau noaptea (în timpul priveghiurilor nopții)
    • Psalmii 5:3 „Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.”

 

  • Psalmii 63:5 „Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopţii.”
– Psalmistul din Ps.119 își avea timpul lui cu Dumnezeu dis de dimineață:
  • Psalmii 119:148 „O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.”
– Ilie a fost chemat de Dumnezeu departe de lume, singur, ca să i se reveleze
– Habacuc se ducea în turnul lui de strajă (Hab.2:1)
– Ioan Botezătorul stătea în pustie, și acolo îi vorbea Cuvântul Domnului
– Domnul Isus se trezea înaintea celorlalți și se ducea să stea cu Tatăl, și de asemenea după ce toți adormeau.
    • Luca 5:16 „Iar El Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.”

 

    • Marcu 1:35 „A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.”

 

  • Matei 14:23 „După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.”

 

3. Simplifică-ți viața!

 

Îmi aduc aminte de o experiență. Acum ceva ani, împreună cu doi prieteni, am mers să ajutăm doi bătrâni să-și încarce mobila și lucrurile din casă ca să se mute în alt oraș. Dimineața la ora 6 a venit un TIR de 20 tone în care am început să încărcăm. Un apartament modest de două camere și doi bătrânei. Ne gândeam că un TIR este prea mare pentru bagajele lor, dar curând aveam să ne înșelăm. Pur și simplu nu știu de unde scoteau atâtea lucruri: din cămară, din debarale umplute până la refuz, de pe balcon. Câteva aparate de radio, de la un Darclee defect, de pe vremea lui Dej, până la o combină modernă; câteva mașini de spălat, de la o ALBA LUX ruginită, la o Indesit; câteva televizoare, unele defecte: din fiecare lucru aveai impresia că dețineau câte trei-patru bucăți. Dacă la început șoferul era relaxat, când a văzut că TIR-ul se umpluse pe trei sferturi și tot mai era de încărcat, s-a schimbat la față. Cu chiu cu vai, am burdușit TIR-ul până la refuz.

 

Câte lucruri inutile adună omul în viață – am gândit atunci – și le cară după el, și trebuie să aibă grija lor.

 

Roagă-te Domnului să-ți deschidă ochii și să-ți arate care lucruri sunt de preț, și care nu au niciun preț, ci doar ocupă loc degeaba în viața ta. Și roagă-te să te elibereze de ele. Poate ai tovărășii rele, care te depărtează de Dumnezeu și de Scriptură, și te cheamă mereu la petrecerea în mod lumesc a timpului liber. Poate te-ai băgat în tot felul de activități nefolositoare; poate te duci la întâlniri, chiar religioase, care nu-ți aduc niciun aport duhovnicesc.



VII. ESENȚA MESAJULUI

 

„Doamne, atunci de ce nu ajunge și pe Pământ? Care sunt lucrurile care împiedică revărsarea Duhului?” Frământându-mi mintea cu întrebarea aceasta, am primit următorul răspuns: GUNOAIELE, NIMICURILE LUMII ACESTEIA ÎN CARE TRĂIȚI, ȘI PE CARE LE LĂSAȚI SĂ PĂTRUNDĂ ZILNIC ÎN VIEȚILE VOASTRE ȘI SĂ VĂ INUNDE VIEȚILE, ACESTEA PUN UN ZID DE DESPĂRȚIRE ÎNTRE VOI ȘI DUMNEZEUL VOSTRU! CU OCHII LA GUNOAIELE ȘI NIMICURILE LUMII ACESTEIA, NE DEFOCALIZĂM ATENȚIA DE LA DUMNEZEU, ȘI DUHUL SFÂNT NU SE POATE REVĂRSA.
Care este consecința? Vieți uscate, care nu mai știu ce este aceea APA VIE!

 

Un rob netrebnic,
Dan Ghimbășanu
 

FECIOARELE ÎNȚELEPTE ȘI FECIOARELE NECHIBZUITE (Matei 25:1-13)

 
PILDA FECIOARELOR
 
„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn (de rezervă) în vase.
 

Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.

 

La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”

 
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
 
Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”  (Matei 25:1-13)

Dumnezeu mi-a făcut parte de harul de a merge în ultimii doi ani la mai multe din întâlnirile Școlii biblice Maranata, îndrumată spiritual de fratele Ioan Panican. De patru ori pe an câte cinci zile de Cuvânt, Rugăciune și seri minunate de părtășie. Pentru prima dată am văzut împlinite cuvintele din 1 Corinteni 14:26, după care tânjeam de mulți ani: „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” (1 Corinteni 14:26)

Într-o atmosferă de har și de bucurie, în fiecare seară, timp de 3-4 ore, frați și surori, copii, tineri și bătrâni, cântă Domnului, depun mărturii ale felului cum Dumnezeu a lucrat în viața lor (ajutându-i, vindecându-i, dându-le putere să sufere în încercări, etc.), se roagă.
Ultima întâlnire a avut loc în comuna Straja, județul Suceava, în luna septembrie. A fost o întâlnire doar pentru bărbați, adulți și tineri, în număr de aproximativ 25. Dimineața aveam trei ore de rugăciune, cântare și învățătură dată de fratele Panican, după-amiaza încă două ore de cercetare împreună a Scripturilor, iar seara ne duceam să slujim la una din bisericile evanghelice din zonă. Frații lucrători care erau dintre noi slujeau prin îndemnuri la rugăciune, toți bărbații am format un cor bărbătesc și lăudam pe Domnul, iar fratele Panican ținea mesajul final.
În prima seară am fost la biserica penticostală din comuna Straja. Spre finalul întâlnirii, fratele Panican a anunțat bărbații din adunarea din loc (în jur de 40 prezenți în acea seară) că oricine dorește să participe la întâlnirile Școlii biblice Maranata din acea săptămână este binevenit. A doua zi, la întâlnirea pe care o aveam dimineața de la ora 10, a venit un singur frate din comună, om la vreo 65 de ani, și a spus că dorește să stea împreună cu noi. Din ziua aceea și până în ultima zi, el a fost prezent cu noi, dimineață, după-amiaza și seara. La prânz și seara lua masa împreună cu noi, la întâlniri lua cu conștiinciozitate notițe din ceea ce se învăța, și astfel s-a integrat între noi și ne-am împrietenit.
La ultima întâlnire de despărțire, Dumnezeu mi-a îndreptat ochii spre acest frate și am simțit un gând de la El: „Privește o fecioară înțeleaptă! A trecut un om al lui Dumnezeu prin acest sat, în vremuri extrem de grele din punct de vedere spiritual, și nu s-a găsit decât unul singur să vină să-l asculte și să-și umple candela cu untdelemn sfânt.”
Sunt convins că și fratele avea treburi de rezolvat pe acasă, dar s-o fi trezit mai dimineață să le pună la punct, sau le-o mai fi amânat pe săptămâna următoare. De asemenea sunt convins că și alți frați ar fi putut veni, dar comoditatea, campania electorală de la la televizor sau internetul au fost mai ispititoare decât lucrurile duhovnicești.
Și așa am ajuns să meditez din nou la pilda fecioarelor. Și am realizat că pilda aceasta se desfășoară sub ochii noștri. Dar, așa cum spunea Domnul Isus, nu toți au ochi să vadă. Sub ochii noștri vedem fecioare înțelepte și fecioare nechibzuite. Nu trebuie neapărat să aștepți clipa când Mirele va veni, ca să-ți dai seama care sunt fecioarele înțelepte care vor intra cu Mirele Isus, și care sunt cele nechibzuite care vor rămânea pe dinafară. Este de ajuns să-ți ridici ochii și să privești atent la preocupările celor ce astăzi își spun copii ai lui Dumnezeu, ca să-ți dai seama. Și totuși unora nu le vine să creadă că lucrurile sunt chiar atât de logice și tragice.
Dacă ai vedea doi boxeri care urmează să se confrunte într-un meci peste câteva luni, unul dintre ei stând ore întregi în sala de antrenament sau alergând pentru menținerea condiției fizice, iar celălalt mergând prin baruri sau stând ore întregi în fotoliu în fața televizorului sau a calculatorului, oare nu ți-ai da clar seama cine va fi învingătorul și cine va suferi o grea înfrângere?

Și totuși există creștini care cred că, cu toate că nu s-au preocupat cu citirea bibliei și a cărților duhovnicești, nici cu rugăciune, nici cu slujirea Domnului, nici cu întâlniri duhovnicești, ci au pierdut vremea la televizor și pe internet cu tot felul de curiozități și alte lucruri lumești nefolositoare, vor face ei cumva față încercărilor care vor veni peste ei. Pentru acești creștini care se înșeală singuri, Dumnezeu are un cuvânt cât se poate de logic:

  • Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:7-8)

FECIOARE ÎNȚELEPTE

Am întâlnit tineri care au lucrat și au pus bani deoparte, nu pentru ultimul tip iPhone, ci pentru ca să poată veni la întâlnirile duhovnicești de la Școala biblică Maranata și să-și umple candelele cu untdelemn.
Cunosc frați și surori care au înțeles cuvintele din Scriptură „Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6:8). Ei au ajuns să cheltuie tot mai puțin pentru ei înșiși, și să cheltuiască tot mai mult (timp, bani, energie) pentru Dumnezeu. Și toată ziua caută să‑L slujească pe Dumnezeu, după darurile și puterea pe care le-o dă El.
Am întâlnit o soră care cu anevoie se putea ridica din pat și doar pentru puțină vreme, dar pe marginea patului erau aranjate armele de luptă duhovnicească: Biblia, cartea de cântări, un CD-player pe care asculta predici, alte cărți duhovnicești. Și zi și noapte slujea Domnului cu rugăciune, cântare, îndemnuri și mângîieri pentru toți cei ce o vizitau sau îi dădeau telefon.
Am auzit de frați și surori, tineri, care se țin departe de întâlnirile ieftine, de întâlnirile care au doar o formă de evlavie (presărate din belșug cu glume, și având în centrul întâlnirii mai degrabă cafeaua, fursecurile și cola decât Cuvântul lui Dumnezeu), și caută întâlniri cu adevărat spirituale, caută seri de rugăciune, nopți de veghe, oameni duhovnicești, cărți duhovnicești sau conferințe duhovnicești.

FECIOARE NECHIBZUITE
Am întâlnit de-a lungul anilor destui frați și destule surori care, de fiecare dată când îi întrebam cu privire la relația lor cu Dumnezeu și la timpul de părtășie în Cuvânt, rugăciune și cântare, aveau același neschimbat răspuns: nu am timp. Fecioare neînțelepte.
Când vezi frați care petrec ore întregi la televizor și pe internet (la știri, sport, dezbateri politice, filme, etc.) în timp ce biblia zace nedeschisă de zile sau săptămâni, poți fi sigur că ai în fața ochilor niște fecioare nechibzuite.
Când auzi de văduve care, în loc să slujească Domnului cu post și rugăciuni, ca prorocița Ana (Luca 2:36-38) și după îndemnurile apostolului Pavel (1 Timotei 5:5-6), stau în pat robite de televizor, te doare inima pentru astfel de fecioare neînțelepte.
Când vezi frați călcând pe la adunare doar o oră pe săptămână (duminica de la 11 la 12), sărind astfel peste timpul de rugăciune, în timp ce toată săptămâna lucrează 8-10 ore și nu și-ar permite să întârzie cinci minute la servici, de asemenea ai în fața ochilor fecioare nechibzuite.
Când vezi frați și surori pe Facebook postând tot felul de fimulețe hazlii, sau invitându-te să joci împreună cu ei Indy Cat, Farmville sau Candy Crush Saga, te-ai întâlnit din nou cu fecioare neînțelepte.
Când vezi frați (tineri, de vîrstă mijlocie) cheltuind bani grei pe telefoane mobile de ultimă generație, în timp ce se codesc să comande o carte scrisă de un om al lui Dumnezeu ca să-și hrănească spiritul, sau se codesc să‑i ajute pe cei aflați în nevoie sau pe slujitorii Domnului, te-ai întâlnit cu fecioare nechibzuite.
CONCLUZIE
 
Acesta este tabloul care se desfășoară sub ochii celor care văd. Și, Doamne, cât de mulți sunt cei care nu văd. Fecioare înțelepte și fecioare nechibzuite. Primele strâng ulei de rezervă pentru vremurile de încercări și pentru întâlnirea cu Mirele, celelalte pierd pur și simplu vremea cu lucrurile lumii acesteia, care în final vor arde.
Poate ai înțeles că ești o fecioară nechibzuită și te întrebi cum te-ai putea schimba. În ziua de azi este mult folosită metoda celor 5, 7 sau 11 pași pe care să-i faci ca să te întorci la obiceiurile bune. Părerea mea personală este că lucrul acesta nu funcționează. Unul care de abia își târâie zilele din punct de vedere spiritual, nu va avea puterea să urmeze pașii pe care îi vede în fața ochilor.
Sfatul meu este acesta: CAUTĂ UN OM AL LUI DUMNEZEU (care calcă pe urmele Domnului Isus) ȘI LIPEȘTE-TE DE EL!
Privește următoarele îndemnuri din Scriptură:
  • Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. (Filipeni 3:17-18)
  • De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. (1 Corinteni 4:16-17)
  • Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. (1 Corinteni 11:1)
  • Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. (Evrei 6:11-12)

Și, într-una din cărțile apocrife ale Vechiului Testament, citim acest îndemn minunat:

  • De vei vedea (un) înţelept, intră la el şi pragurile uşilor lui să le roadă piciorul tău. (Sirah 6:37)

Sunt convins că în viața ta ai dat de frați și de surori, despre care ai simțit că sunt făcuți din altă „stofă”. Nu sunt genul de oameni religioși rigizi, nici genul de flecari și glumeți, de care se umplu tot mai mult bisericile în ziua de azi, ci sunt oameni sobri, și totuși senini. Nu-i vei vedea angrenați în discuții nefolositoare, ci mereu interesați de lucrurile duhovnicești, de starea ta spirituală, de slujirea lui Dumnezeu. Sunt mereu gata să-ți dea un sfat duhovnicesc, să-ți recomande o carte creștină sau o predică bună, și nu par interesați să te sfătuiască ce abonament Orange să-ți alegi, și nici ce mașină. Nu-i vei vedea pierzând vremea pe Facebook, postând tot felul de năzbâtii. Și, poate lucrul cel mai important, vei sesiza că cuvintele lor au putere, că ți le aduci aminte acasă, că te urmăresc și că-ți dau putere de transformare.

Și încă un lucru important despre felul acesta de oameni. Ei nu caută să-și impună voia lor în viața ta, ci se poartă după pilda lui Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine…”. Și nu caută să atragă privirile credincioșilor asupra lor, ci le îndreaptă mereu privirea spre Cel care poate totul.

Dacă n-ai avut până acum ochi pentru astfel de frați sau surori, e cazul să te rogi Domnului să-ți deschidă ochii și să-i vezi. Ei sunt pildele puse de Dumnezeu înaintea ochilor noștri. Lipește-te de ei, i-ai ca model în toate lucrurile pe care le vezi că ei le fac așa cum le-a făcut Isus Hristos.

Mă rog Domnului ca, dacă ești o fecioară înțeleaptă, să ceri Domnului să-ți dea înțelepciune și ocazii potrivite să poți întinde o mână și altora ca să calce pe urmele tale. Iar dacă ești o fecioară nechibzuită, te sfătuiesc să te pocăiești și să cauți un om al lui Dumnezeu, unul pe care poți să-l iei ca pildă de urmat, și să te lipești de el, ca să poți ieși din pericolul în care te afli.

Știu că unii sunt reticenți când aud de sfatul de a-i urma pe alții îndeaproape. Ei ar dori să se poată ridica singuri, sau să-i ridice Însuși Dumnezeu și nu vor să primească sfaturi de la alții. Îmi aduc aminte de o pildă pe această temă. Peste un sat a venit o inundație. Ca să scape de furia apelor, un creștin s-a suit pe acoperișul casei, dar nici acolo nu era în siguranță, deoarece apa creștea mereu. Atunci s-a rugat: „Doamne, ajută-mă!”. La puțin timp, un vecin trece cu barca și-l invită să urce ca să scape amândoi, dar creștinul spune „Nu! Eu L-am rugat pe Dumnezeu să mă salveze, așa că aștept ajutorul Lui.” Apoi un elicopter vine să-l salveze, dar el le dă același răspuns. În final moare, ajunge la Dumnezeu și-L întreabă „Doamne, de ce nu m-ai salvat?” Dar Dumnezeu îi răspunde: „Eu am trimis pe vecinul tău cu barca și apoi elicopterul ca să te salveze. De ce n-ai acceptat mâna Mea întinsă spre tine?”

Privește și tu în jurul tău și roagă-L pe Dumnezeu să-ți deschidă ochii să vezi mâinile întinse de El, oameni ai lui Dumnezeu trimiși de El ca să te salveze. Văd prea mulți în ultimul timp care se iau după mintea lor încă necoaptă, sau sunt prea mândri să ceară ajutorul celor înțelepți, sau care calcă pe urmele unora cu aceleași deprinderi ca și ei. Și când un orb se lasă călăuzit de un alt orb, cad amândoi în groapă.

Simt în inimă gândul să adaug că sfatul acesta de a se lipi de un om al lui Dumnezeu este valabil nu numai pentru credinciosul „de rând” din biserici, ci și pentru lucrători, prezbiteri și păstori. Și printre ei sunt fecioare neînțelepte, care, din păcate, datorită poziției în care se află, sunt răspunzători nu numai pentru viața lor, ci și pentru a acelora pe care-i slujesc. Căci fecioarele neînțelepte nasc alte fecioare neînțelepte.

Dumnezeu să fie lăudat în veci! Amin!

Un rob netrebnic,
Dan Ghimbășanu

SĂ NU SE DEPĂRTEZE CUVINTELE ACESTEA DE OCHII TĂI!

 
 
I. OCHIUL ESTE LUMINA TRUPULUI TĂU

Zilele trecute am plecat de la servici pe Faleza Dunării. M-am rugat Domnului să-mi dea un text la care să meditez în drum spre casă. Mergând, am deschis biblia și am dat peste locul unde erau scrise versetele următoare:

„Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.” (Luca 11:33-36)

Am început să meditez: „Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină…”. „Doamne” – am întrebat – „cum pot să am un ochi sănătos?

Am citit mai departe: „ … dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.” Deci, deși ai ochi, dacă ei sunt răi, prin ei poate intra în tine întunericul. Tu ai impresia că vezi și că vezi bine, și când colo te umpli de întuneric.

L-am întrebat din nou pe Dumnezeu: „Doamne, cum să am o vedere clară, să știu pe unde merg, să nu mă cuprindă bezna, întunericul?”
Privește numai de câte ori Domnul Isus le arată – unora care credeau că văd – că de fapt sunt orbi în fața realității:
    • Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”  (Matei 15:14)

 

    • Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.”  (Matei 23:16)

 

    • Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?  (Matei 23:19)

 

    • Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!  (Matei 23:24)

 

    • Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.  (Matei 23:26)

 

  • Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?  (Marcu 8:18)
Orbirea este o temă prezentă pe tot parcursul Bibliei. Apostolul Petru arată faptul că există un gen de credincios care de fapt „este orb, umblă cu ochii închişi” (2 Petru 1:9). Iar Duhul Domnului sfătuiește pe îngerul bisericii din Laodiceea, care era „orb şi gol” să cumpere „doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”  (Apocalipsa 3:17-18)
„Doamne, cum să am o vedere clară? Oare văd eu realitatea spirituală așa cum este ea cu adevărat?” – mă întrebam și mă rugam totodată. O mână nevăzută a răsfoit paginile bibliei până la cartea Proverbelor, capitolul 4, unde am citit următoarele:
  • Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor. (Prov. 4:20-22)
Aceasta era prima parte a răspunsului. „Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi…” Cum să ai un ochi sănătos? Cum să vezi realitatea așa cum este ea de fapt? Cum să nu intri în întuneric și să nu mai știi unde te afli? Ai nevoie de un „filtru”, care să filtreze tot ceea ce caută să se strecoare în viața ta, un „filtru” pentru gânduri, un „filtru” pentru tot ceea ce-ți văd ochii. Și „filtrul” acesta este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps. 36:9)
 
II. TU NU POȚI VEDEA REALITATEA DACĂ NU CUGEȚI LA CUVINTELE DOMNULUI ZI ȘI NOAPTE

Să fii convins că atât cât meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu, atâta vezi din realitatea în care trăiești. Oamenii lumii acesteia și tot mai mulți creștini evanghelici cred că vor înțelege tot mai bine realitatea din lumea noastră vizionând sau citind tot mai multe știri. „Trebuie să fim informați!”, spun mulți creștini. Ei caută ca posturile TV pe care le urmăresc sau siturile de știri să fie cât mai „credibile”. Dar realitatea n-o vei cunoaște în felul acesta. Fără meditarea permanentă la Cuvântul lui Dumnezeu, tu vezi o realitate deformată.

Ca să ai un ochi sănătos, cuvintele Domnului nu trebuie să se depărteze de ochii tăi, și zi și noapte să cugeți la Legea Domnului:

  • Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!  (Psalmi 1:1-2)
Doar astfel vei putea fi în siguranță că vezi realitatea așa cum este ea, și nu trăiești într-o înșelare. Este vorba de realitatea cu privire la tine, cu privire la familie, cu privire la lumea în care trăiești, cu privire la biserica unde mergi, cu privire la vremurile pe care le trăim.

Mă gândesc la Iosua, care se pregătea să cucerească țara Canaanului. Un general al forțelor armate ale unei țări care urmează să intre în război n-ar avea somn zi și noapte pregătind tot felul de tactici și scenarii de război. Dar Dumnezeu îi spune lui Iosua:

  • Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.  (Iosua 1:8)

Aș putea spune că ai nevoie de o oră de cugetare la Cuvântul Domnului, ca să poți privi 10 minute la „realitatea” de pe stradă sau din știri. Din nefericire procentul este exact invers pentru mulți creștini astăzi: 2-4 ore de televizor, de știri, navigare pe internet, muzică lumească, vorbăraie pe rețelele de socializare, jocuri, etc. și 5-10 minute în Cuvântul lui Dumnezeu (unii chiar la câteva zile).

Cu cât creștinul se depărtează mai mult de Biblie și de meditare, cu atât devine mai orb față de realitățile spirituale.
III. CUGETARE, NU CITIRE
Există două reacții negative când le vorbești creștinilor despre meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu:

a) „Frate, eu n-am timp să citesc toată ziua din Biblie, mai am și treabă.”

În această situație, greșeala este că se confundă citirea cu meditarea. Citirea poate dura jumătate de oră, dar meditarea poate dura toată ziua. Scriptura numește fericit pe cel ce „îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmi 1:1-2)

De exemplu, ai citit la timpul de dimineață despre vizita Domnului Isus în casa Martei și a Mariei. Cauți să memorezi cât de cât textul, care nu are decât vreo cinci versete, și apoi, toată ziua, ori de câte ori faci o pauză, ți-l aduci aminte și mai meditezi la el, punându-ți tot felul de întrebări:
– de ce, pe unde mergea, Domnul Isus începea să-i învețe pe cei prezenți?
– cum de s-a așezat Maria la picioarele Domnului, și nu i-a venit același gând ca Martei, să pregătească mâncarea?
Și, având un Nou Testament în buzunar, sau pe telefonul mobil, din când în când mai arunci o privire asupra textului, ca să-l împrospătezi în mintea ta. Și așa ajungi să-L cunoști mai bine zi de zi pe Dumnezeu, mintea îți este la lucrurile Lui, și ispitele se țin departe de tine.
Deci cugetarea este posibilă toată ziua, chiar dacă citirea nu.
b) „Frate, dar cum rămâne cu creștinii din primele secole? Ei nu aveau biblii. Cum cugetau ei zi și noapte la Legea Domnului?”

Biblia are răspuns și la astfel de întrebări:

    • „Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.” (Luca 2:19)

 

  • „Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Dar ei n-au înţeles spusele Lui. Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.”  (Luca 2:48-51)
Sunt două situații în care Maria, mama Domnului Isus, aude cuvinte divine, și se scrie despre ea că le păstra în inima ei și se gândea la ele. Omul din lume, când găsește sau cumpără o comoară (aur, pietre prețioase), o depozitează într-un seif acasă, și zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe zi, deschide seiful și-și privește comoara. Cuvintele îngerului care le-a vorbit lui Iosif și Mariei despre fiul lor („Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2:10-12)) și cuvintele fiului lor spuse în Templul din Ierusalim („De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?”) erau comorile pe care Maria le strângea în inima ei și se gândea la ele în taină. Ori de câte ori avea un timp liber, scotea din aceste cuvinte prețioase și medita din nou la ele:
– Cum să fie fiul meu, născut în condiții atât de umile, dintr-o femeie modestă ca mine, Mântuitorul și Domnul?
– Oare de ce a numit fiul meu Templul din Ierusalim ca fiind „Casa Tatălui Meu”?
Același lucru se întâmpla și cu cuvintele care se citeau în fiecare Sabat la sinagogă. Toți evreii evlavioși erau atenți la ce li se vorbea și strângeau acele cuvinte în inima lor, urmând ca peste săptămână să cugete adânc la ele, așa cum știau din Psalmul 119: „O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.” (Psalmi 119:148)

Chiar dacă cei mai mulți nu aveau ca noi biblia pe hârtie, pe laptop, pe telefonul mobil, pe tabletă, aveau în schimb un mare avantaj: Mariei nu-i suna telefonul mobil la fiecare 15 minute, nu-i veneau SMS-urile unul după altul, nu era deranjată de cei care fac sondaje de opinie prin telefon, nu-i zbârnâia telefonul că i-a mai dat cineva un Like pe Facebok, nu putea vedea știrile pe telefon, nici vremea din oră în oră, etc., toate aceste „invenții” moderne care ne fac viața praf și nu mai putem cugeta în liniște la Cuvântul Domnului.

IV. ORBIREA SPIRITUALĂ ESTE O REALITATE

Dragii mei frați și surori, starea de orbire spirituală este una cât se poate de reală și de prezentă între cei ce se numesc astăzi copii ai lui Dumnezeu. Mă gândesc la creștinii care odată au văzut bine, după care un întuneric gros a pus stăpânire pe ochii lor, și astăzi sunt orbi. Dar, pe când un orb fizic își recunoaște orbirea lui, pentru că este evidentă, cei mai mulți dintre orbii spirituali neagă că ar fi orbi, și din contră cred că de abia acum văd cu adevărat.

Mă gândesc la Dima, exemplul cel mai clar din Noul Testament. El este amintit în trei locuri:
    • Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate.  (Coloseni 4:14)

 

    • Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.  (Filimon 1:23-24)

 

  • Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic…. (2 Timotei 4:10)
A fost o perioadă din viața lui, când Dima vedea realitatea mântuirii prin Isus Hristos. De aceea îl și însoțea pe Pavel în călătoriile lui misionare și ajunsese slujitor al Domnului alături de Pavel. Ceva însă s-a întâmplat cu vederea lui, și lumea de acum a devenit pentru el mai atrăgătoare decât viața cu Isus și decât viața veșnică. Dima a orbit.
Mă gândesc la o prietenă a familiei noastre. L-a cunoscut pe Dumnezeu la o evanghelizare ținută de Billy Graham, transmisă prin satelit la Casa de Cultură a Sindicatelor. Bucurie mare, dragostea dintâi, prigonire din partea mamei și soțului pentru credința ei. Dar anii au trecut, și, la un moment dat, lumea a început să se furișeze din nou în viața ei prin intermediul televizorului, și în special a telenovelelor. Mergând în vizită pe la ea, o întrebam cum stă cu timpul de părtășie cu Domnul. Ea îmi spunea că îi este tot mai greu, și găsea diferite motive. Dar realitatea era că, pe măsură ce permitea lumii să-i invadeze casa, dragostea pentru Domnul Isus se stingea.
A urmat intrarea la facultatea de psihologie. Acolo a dat de oameni intelectuali, și ochii ei, tot mai lipsiți de „filtrul” adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, în loc să vadă niște oameni păcătoși care au nevoie de Isus Hristos, au văzut niște oameni intelectuali, „cizelați”, nu ca „bieții” credincioși din biserică. Și, inevitabil, întunericul gros s-a așternut peste ochii ei și a orbit, căzând de la credință.

Orbirea spirituală este o realitate, și remediul lui Dumnezeu este acesta:

  • Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!

Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor. (Prov. 4:20-22)

V. ÎNDEMNURI FINALE

a) Fii convins de această realitate

Să fii convins că atât cât meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu, atâta vezi din realitatea în care trăiești, nicio fărâmă mai mult. Tu poate crezi că inteligența ta, istețimea ta, școlile absolvite, agențiile de știri în care ai mare încredere, te fac să vezi realitatea, dar nu-ți dai seama că este exact pe dos. Cu cât strângi mai multe informații, și te depărtezi de revelațiile din Cuvânt, cu atât ești mai orb.

Ceea ce avem nevoie astăzi mai mult ca oricând, nu sunt informațiile, care te asaltează din toate direcțiile, ci revelațiile (descoperirile) din Cuvântul lui Dumnezeu. De acestea din urmă ducem lipsă.

Cu 5-10 minute de citire pe fugă a Cuvântului Domnului pe zi, și în unele zile deloc, tu nu ai cum să mai vezi realitatea așa cum este ea. NU AI CUM! ÎNȚELEGI? EȘTI ORB!.

Fă un calcul simplu. Cel ce cugetă (cu o inimă curată) la Legea Domnului zi și noapte, are vederea clară 100%. Iar la polul opus, cine are în fața ochilor doar lucrurile lumii (televiziune, jocuri pe calculator, muzica lumii, filmele lumii, etc.) este orb 100%. Dacă, de exemplu, tu aloci Domnului (în citire, cugetare, cântare, rugăciune, altar de familie) 30 minute pe zi, iar știrilor lumii, jocurilor, navigării aiurea pe internet, filmelor lumii, muzicii lumii le aloci 3 ore (180 minute), atunci vederea ta este dată de raportul 30/(180+30), adică mai puțin de 15%. Cu alte cuvinte tu orbecăi, sau bâjbâi în lumea spirituală.

Că vrei să crezi sau nu, aceasta este realitatea. Prin ochii tăi intră întunericul timp de 3 ore și lumina timp de 30 minute. Și asta presupunând că luăm în calcul numai timpul liber. Dar dacă ne gândim ce multe alte lucruri ale întunericului ne intră în minte la școală, la servici, în autobuz sau maxi-taxi, în supermarket (dacă nu avem obiceiul să medităm și să ne rugăm chiar și în aceste locuri), atunci cât de mare trebuie să fie întunericul?

Îmi aduc aminte că acum câțiva ani am participat la o conferință la care au venit mai mulți tineri din alte orașe. Peste noapte au fost găzduiți la familii din biserică. A doua zi, la partea a doua a conferinței, unii dintre ei, în frunte cu liderul lor de tineret, se lăudau că au stat până seara târziu și au vizionat o casetă video cu grupul satiric Divertis, umflându-se de râs. După ce au lăsat întunericul unor batjocoritori să pătrundă în toate fibrele ființei lor, acum se credeau pregătiți pentru a recepționa adevărurile lui Dumnezeu.

Ne mai mirăm că biserica din Laodiceea, adică biserica dinaintea venirii Domnului, era oarbă 100%?

  • Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.  (Apocalipsa 3:17-18)

b) Orbirea este un pericol de moarte

Orbirea este un pericol de moarte, pentru că:

fie te încrezi în vederea ta (neluminată de Cuvântul lui Dumnezeu), și nu realizezi că ești orb:

  • Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,  (Apocalipsa 3:17)

fie te vei lăsa călăuzit de cine nu trebuie și vei pieri, pentru că nu mai știi să deosebești omul duhovnicesc de cel lumesc:

  • Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”  (Matei 15:14)

c) A cugeta devine tot mai dificil

A cugeta la Cuvântul Domnului în ziua de azi devine tot mai dificil, așa că trebuie să te lupți pentru asta.

Acum 60 de ani nu aveai aparat de radio să-i dai drumul dimineața când te trezești.
Acum 50 de ani nu aveai televizor să te ispitească să-i dai drumul imediat ce te-ai dat jos din pat.
Acum 15 ani nu aveai „jucăriile” astea, numite telefon mobil și tabletă, să te repezi la ele imediat ce ai deschis ochii, și să-ți verifici emailurile, mesajele și Like-urile de pe Facebook, sau să te joci pe ele.
Acum 20 de ani nu era muzică în fiecare magazin și în fiecare autobuz și maxi-taxi, ca să-ți vuiască mintea și să nu mai poți cugeta.

d) Se poate medita la Cuvântul lui Dumnezeu în tot felul de situații

– dacă drumul până la școală sau servici îți ia câteva zeci de minute bune cu autobuzul, poți asculta în căști de pe telefonul mobil un pasaj din Scriptură, sau poți deschide un Nou Testament să citești.

– la școală sau la servici, în pauze, în loc să căscăm gura la cei din lume și la vorbele lor, și să chicotim împreună cu ei, dacă tot nu avem putere să le vorbim despre Isus, mai bine ne retragem și cugetăm la Cuvântul Domnului citit dimineață sau ne rugăm pentru colegii noștri.
– pentru cei ce lucrează la birou și sunt ispitiți, din când în când, să mai acceseze siturile de știri, Facebook-ul sau altele de genul acesta, mai bine v-ați afișa o pagină din Scriptură cu textul citit dimineață și ați privi la ea.
– se poate medita la Cuvântul Domnului când faci mâncare, când mergi la cumpărături. Un verset sau un fragment mic dacă citești înainte să pleci de acasă, sau dacă-l asculți în căști în timp ce mergi, poți să meditezi la el, în loc să fii atent la muzica lumii care vine din difuzoarele magazinelor, sau la muzica din autobuze.

Ia exemplul Mariei, mama Domnului Isus, o femeie dintr-o familie modestă din secolul I, de acum 2000 de ani, care strângea cuvintele lui Dumnezeu în inima ei și se gândea la ele.

  • „Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.” (Luca 2:19)

e) Încetează să te mai amăgești

Ia Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este el, și nu te mai amăgi că merge și altfel. Dacă Dumnezeu a zis:

    • „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.  (Iosua 1:8)” și

 

    • Rugaţi-vă neîncetat.  (1 Tesaloniceni 5:17)

 

  • Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii  (Efeseni 6:18)