Hrisca desi este apreciata ca aliment-medicament, este ocolita de fermieri

hrisca medicament

Hrisca este adesea confundata cu cerealele dar de fapt apartine familiei Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul, rubarba, stevia creata.

Denumirea stiintifica pentru hrisca comuna, este Fagopyrum esculentum. Hrisca a fost cultivata pentru prima oara, se pare, in Asia de sud-est, acum cca 8000 de ani. In Balcani prezenta ei este datata cu cca 6000 de ani in urma. Creste pe terenuri putin fertile, chiar acide, dar care trebuiesc bine drenate. De asemenea, nu ii priesc zonele cu temperaturi ridicate.
70-80% din masa fructelor de hrisca este reprezentata de amidon, in care 25% este amiloza si 75% amilopectina. Proteinele se afla intr-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numara gluteina si globulina, si se evidentiaza concentratia deosebita de aminoacizi esentiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina.
Continutul in minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compusii aromatici care dau „aroma”, parfumul caracteristic pentru hrisca sunt in principal reprezentati de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida).

Hrisca este un aliment intalnit in bucataria multor popoare. Se consuma plantele verzi, plantulele (de 5-7 zile), si fructele, care sunt tari, asemanatoare cu semintele de floarea soarelui, dar mult mai mici in dimensiuni, denumite stiintific achene. Desi nu este o cereala, hrisca intruneste calitatile fainei de grau integrala. Este de fapt superioara graului din multe puncte de vedere: contine mult mai putine glucide, nu contine gluten, contine cantitati mari de lisina (aminoacid esential), fier, seleniu, calciu si antioxidanti.
Semintele de hrisca sunt aromate si pot fi consumate crude, fierte sau prajite, simple sau in amestec cu alte alimente, sau ca faina, de asemenea in numeroase combinatii. Sunt celebri taieteii japonezi soba, care constituie alaturi de orez un aliment de baza in arhipelagul nipon. Nu mai putin gustoase sunt galetele frantuzesti facute din „faina neagra – ble noire”. Din faina de hrisca se poate face paine, se fac prajituri si biscuiti.
Mierea obtinuta din florile de hrisca este bruna si extrem de parfumata. De pe un hectar de hrisca se aduna 90 kg de miere. Prin semanat esalonat, cultura de hrisca poate constitui o zona permanenta de colectare pentru miere
Datorita lipsei de gluten, poate fi consumata de cei cu intoleranta la acest compus, sau cei cu boala celiaca (enteropatia glutenica). S-a constat in urma unor studii ca hrisca are un rol important in mentinerea nivelului scazut de glucoza, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativa alimentara dar si un supliment „medical” pentru diabetici.
Terciul de hrisca cu lapte are rol in combaterea diabetului dar are rol in cresterea secretiei unui neuromediator – dopamina – cu rol in combaterea depresiei. Tot pentru diabetici, un amestec de hrisca cu iaurt (lasat peste noapte pentru fermentat) este extrem de eficace. Crupele (pasat) sunt mult apreciate in Rusia pentru gustul placut si valoarea nutritiva (renumite “casa”)
Sunt doua probleme legate de consumul de hrisca. Prima problema este fagopyrismul, o afectiune care consta in fotosensibilizarea acuta a pielii, datorata consumului de planta verde in cantitati mai mari, sau a sucului extras din planta verde. A doua problema este cauzata de alergiile la hrisca.
Pentru pescari, se foloseste la pescuitul de crap, singura, sau in amestec cu porumb sau in, cu rezultate deosebite. Se mai foloseste ca furaj concentrat si in industraia spirtului si amidonului.
Datorita compozitiei sale hrisca este inclusa in alcatuirea unor meniuri variate, in dietele multor boli, iar recent a fost inclusa in curele de slabire. Este recomandata pentru cei care sufera de afectiuni cardio-vasculare in general si atreoscleroza si hipertensiune arteriala in special, celor cu edeme de diferite naturi, persoanelor cu diabet zaharat si fragilitate vasculara, combate hemoragiile.
Romania nu intruneste toate conditiile necesare pentru cultura de hrisca, dar riscurile nu sunt mari. Este o planta iubitoare de caldura. Pentru a se dezvolta ii trebuie o temperatura de 15—30 grade C. Sub 15 grade C ea creste slab, iar temperaturile mai mari de 30 grade C ii sunt daunatoare. Cele mai bune premergatoare pentru hrisca sunt porumbul, cartoful si sfecla de zahar, de aceea se cultiva hrisca in nordul tarii (judetul Suceava). Nu se recomanda semanarea boabelor de hrisca dupa ovaz. In judetul Suceva semanatul se face in luna mai (15-20 mai), la distanta de 12-15 cm, si se calculeaza 400 boabe germinabile, ceea ce corespunde cu 80 kg/ha de samanta. Adancimea este de 2-3 cm pe solurile lutoase si de 5-6 cm pe cele nisipoase. Productia de hrisca poate ajunge pana la 2000 kg/ha. Recoltarea incepe cand 2/3 din seminte se gasesc in coacere parga spre deplina. Recoltarea se face in doua faze: secerat (numai dimineata sau seara); dupa 4-7 zile, treierat. Se poate face si direct pe vreme noroasa dar semintele se vor usca in magazie. Pe suprafate mici se practica seceratul si legatul in snopi si claitul. Dupa uscare se cara la arie unde se treiera.

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.