După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc, dăruit şi în Efeseni cap. 6/10-20, pentru a-i pune pe URSI cu botul pe labe, să ne întoarcem la cel mai mare, tare, biruitor şi mai corect din univers; Prin pocăinţa Cristică, să devenim şi să rămânem UNA cu El, cu toate Darurile Lui, cu Învăţătura, Voia, Rânduiala, Răstignirea, Învierea, Înălţarea, Gândirea şi Înfăptuirea Lui (Fil.2/13); Să credem că în spatele uşilor închise, ei se distrează la cina cea de spaimă a omenirii (împreună cu prima şi a doua Fiară, dar şi cu Anticrist, cu prorocul mincinos şi cu tot neamul lor-prost, demonic, păcătos); Tot ei pun la cale mama crizelor, pentru ca falsul salvator să “” rezolve”” toate nevoile lumii! Dar când va apărea “învingătorul” -666, tocmai atunci va veni pe aripile norilor Adevăratul şi Desăvârşitul Salvator -7 al Dumnezeirii…” Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai că cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sunt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu…” (2 Tes.2/2-17) nu ne lasă orfani (Ioan, cap.14); Ne înştiinţează şi prin cele 7 Biserici (Ap.1/4,11); Şapte duhuri (Ap.1/4); Şapte sfeşnice de aur (Ap.1/12); Şapte stele (Ap.1/16); Şapte peceţi (Ap.5/1) ; Şapte coarne şi şapte ochi (Ap.5/6) ; Şapte trâmbiţe (Ap.8/2); Şapte tunete (Ap.10/3); Şapte semne (Ap.12/1,3 etc)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 7.jpg CUM a devenit „sfant ” un popa demonizant?Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă;Cum au reusit sa spurce,sa demonizeze lumea  ?!De la marxism-leninism la teoria gender: „Greșelile Rusiei” și subminarea morală a Civilizației Occidentale -“Lupta contra religiei este lupta pentru socialism!” Cipuri mici cu potențial mare: noile recomandări ale UE asigură respectarea vieții private de către codurile de bare ale secolului XXI; Elon Musk spune că dezvoltă un cip care le va permite oamenilor să-și transmită muzică direct în creier; MEDIUL DIGITAL – AMENINTARE SAU OPORTUNITATE PENTRU COPII? Fostul președinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, a denunțat, miercuri, în Parlamentul European, „problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene” si… (i s-a taiat microfonul!); Ca si minerii/teroristii lui Iliescu  cel mizerabil-matrita a hotilor,pornopreacurvarilor etc… Cum golește Putin pușcăriile din Rusia pentru a trimite criminali pe frontul ucrainean. Interviu cu activistul rus pentru drepturile omului Vladimir Osechkin, fondatorul Gulagu.net; Profesor cunoscut din Sankt Petersburg despre îndoctrinarea elevilor din Rusia, într-un interviu pentru HotNews.ro: „Cred că locuitorii din România țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu”; PROF. STEFAN LORENZ SORGNER, DESPRE RISCURILE DIGITALIZĂRII ȘI PERICOLUL TRANSUMANISMULUI; Pericolele concrete ale inteligenței artificiale și măsurile de siguranță în fața acestora; Riscurile digitalizării premature a presei; Prof. Nicholas Dima, confesiuni din închisorile bolșevice: De la Experimentul Pitești la Globalizare. Ce s-a studiat și urmărit atunci se aplică azi. Scopul globaliștilor este să reseteze lumea fără Dumnezeu;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 66.jpg

Războiul Lumilor: Se bat Dracii Negri cu Dracii Roșii; Pesediştii komunişti- globalişti, adică satanişti nu iubesc adevărul, nu însetează după dreptate, corectitudine, blândeţe, iertare, dragoste, împăcare, armonie, iubire nemaimuţărească, ca să intârzaie Răpirea, minţind că El ne muta în Cer aşa răi, mincinoşi, şmecheri, corupţi, vicleni, nenăscuţi din nou, dacă ne hrănim din răutate, invidie, egoism, bârfă, preacurvie, duşmănie şi cu alte roade ale satanei, „condamnate’’ în Romani, cap. 1/18-32… De aceea… În timp ce potopiștii globalismului fesenizant continuă să fure, să mintă, să manipuleze, să prostească şi să prigonească tinerimea, prin legi făcute doar pentru ciocoimea lor; În timp ce prin aceşti terorişti trandafirii apasă blestemul peste Poporul Român, pentru că ei nu se pocăiesc, TATAL TERORISTILOR  GLOBALI care;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este yt-1.jpg

Kiriloi cel Putinoi, rob al falsei religii- idolatre, formale, mincinoase, hoţoase; Tu, care te-ai făcut frate cu politrucii, ca să treci puntea îmbogăţirii, iată de ce (împreună cu toată preoţimea lumii) nivelezi calea, pentru ca neştiutorii să pupe icoana Fiarei (Ap.13/7-20)! Te rog, cât se mai poate, cere o audienţă la Adevăratul Dumnezeu (cel nepictat, necartonat şi neiconat), ca să-i afli părerea şi despre rusificarea ţărilor cotropite, exploatate, manipulate, intoxicate… (Habacuc 2/1…) Dacă tu, Marele vinovat, alăptat din komunism, adică satanism, pedepseşti „vina UCRAINENILOR” care… Rusofobia în rândul românilor. Motive pentru URĂ: un amplu rezumat al ”prieteniei” româno-ruse; Patriarhul Kiril al Rusiei le promite „raiul” soldaților ruși care mor în Ucraina; Fiindca pupa moastele lui Stalin,Lenin si Hitler…Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina” ; 22.000 de euro pe lună – salariul baronului PSD de la Antibiotice Iași. Și-a angajat și nevasta, și fiul la compania de stat; (De ochii lumii)…

Şefa socialiștilor din PE: Sunt îngrijorată de legăturile dintre unele partide din UE și Putin; Dumnezeu nu bate cu bata pe miliardarul kaghebist in sutana-satana…Momentul în care Patriarhul Kiril cade lat în biserică; (Kaghebistul Satan a aghezmuit moastele viitorului sfant …) Nașterea unui nou sfânt; (Si puti-dughinist…)Ministru, prim-ministru, șperțar, pușcăriaș și blogger – Adrian Năstase; Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China; Saakașvili: Imperiul rus nu a avut niciodată frontiere, a avut doar margini; Mize identitare la Chişinău: de la rezistenţa anticomunistă la respingerea tezei „naţiunii civice”; Badea Ioan,nemuritorul,nascatorul PeSeDiei corupte si… Macova scoate scheletul din dulapul lui Iliescu. Ilici a trădat Basarabia; Si Satana a vrut sa “denazifice” Imparatia lui Dumnezeu; CIP, cirip lu’ Dracu’; Rusnacii au plecat din Romania,dupa ce ne-au infestat sangele… Ion Sturza, către „putiniştii din R. Moldova”: Nu vă exaltaţi, nimeni nu va accepta ca în spatele frontului să se schimbe regimul la Chişinău; Ce şi-ar putea rupe românii pentru criminalul Putin… Putin se pregătea din 2013 pentru un război la scară largă cu NATO, dar a fost mințit de producătorii de armament;  Putinizarea lumii pusa la cale de Matca Fiarei si Placenta Prorocului mincinos(Iliescos)… Tratatul romano-rus, parafat, fara Tezaur si Ribbentrop-Molotov; Ruşii – barbarii Europei- Comunism = Nazism = Putinism, adica Satanism

…Dacă noi credem că prin invățătura komunistă, capitalista, FESENISTA, sau prin  propriile performanțe- ne câștigăm mântuirea, ne înșelăm singuri;BOTEZUL CU APA, cu DUHUL SFÂNT; CINE ESTE ȘI CE FACE DUHUL SFÂNT; ÎNNOIREA MINȚII-Ce spune biblia și știința despre creier și minte. Tata ne-a dat TOATĂ ARMURA LUI, toata invatatura si puterile  Lui, intrupate in Iisus, pentru a birui, numai prin El! ADEVĂRUL DESPRE CINE ESTE DUMNEZEU;NEIERTAREA NE COSTĂ SCUMP-Suntem iertați de păcate, în măsura în care iertăm la rândul nostru; DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE, chiar daca noi il primim (din an in paste) doar in ieslea cu fin…DE UNDE VINE TĂRIA CREȘTINULUI? NEPRIHĂNIREA DE SINE, PUTERNICUL NOSTRU DUȘMAN; VINDECAREA PRIN CREDINȚĂ;CREDINȚA SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE- Ce a fost valabil pentru Avraam, este și pentru noi: „Credința i-a fost socotită ca neprihănire”-nu HOTIA,Fesenia,Demonia

Răpirea și Ziua Domnului; Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului; A doua venire a Domnului Isus; Henri Rossier- 2Tesaloniceni 2:1-12; De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare- Stephan Isenberg; Cuvânt cheie: Răpire; 14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare, de Walter Alexander Lickley; Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare, de Stanley Bruce Anstey; Eşti tu gata, dacă Domnul ar veni astăzi? Apocalipsa 19.7,8- Jack Atkins; Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?1 Tesaloniceni 4.16,de William John Hocking; Răpirea abia după necazul cel mare? Ce spune Biblia? de Elmo Clair Hadley; Epistola lui Iacov (1- 5);

 

(CUM a devenit „sfant ” un popa demonizant?) Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă;

De pe Timpul.md am aflat că “Centrul editorial al Patriarhiei Ruse a tipărit calendarul biografic al anului 2014: ‘Stalin’ “.

Coperta:

Timpul.md dă ca sursă situl rusesc echo.msk.ru, de unde aflăm mai multe detalii:

 

Centrul editorial patriarhal „Lavra Sfânta Troiță” (Sviato-Troițki) a tipărit calendarul biografic al anului 2014: “Stalin”. Calendarul „Patriarho-Stalinist” este mărturia faptului că legătura dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin (“Conducătorul Așezat de Dumnezeu”) a fost și este apropiată de sacru. Pentru alte pagini din calendar și detalii, consultați situl centrului editorial http://www.id-dostoinstvo.ru/page/49.html.

Situl indicat ca fiind al editurii Patriarhiei anunță cu pompă: “Editura ‘Demnitatea’ e mândră să prezinte calendarul pentru anul 2014. Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.

"Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.“
“Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.“

O explicație

"Calendarul este cadoul perfect pentru întreaga familie!"
“Calendarul este cadoul perfect pentru întreaga familie!”

Deoarece poate părea contradictoriu faptul că editura Bisericii Ortodoxe Ruse publică, alături de calendare ortodoxe (în dreapta), un calendar dedicat unuia dintre cei mai mari criminali comuniști din istorie și prigonitori ai creștinismului, cu siguranță cel mai mare prigonitor al ortodoxiei rusești, se impun câteva explicații privind modul în care este văzută ortodoxia de conducerea de la Moscova.

Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin?

Kiril I, “Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii” este un fost agent KGB, cu o avere de 4 miliarde de dolari, conform unui articol publicat în februarie 2012 de Novaya Gazeta. Același ziar relata că Patriarhul Kiril, un propovăduitor al “ascetismului creștin”, și-a făcut, în parte, impresionanta avere din trafic cu tutun și alcool scutite de taxe pe motive “umanitare”. Mai multe detalii în articolul lui David Satter, Russia’s State Church.

Despre ortodoxia rusă în concepția lui Alexandr Dughin, principalul ideolog și sursă de inspirație a eurasianismului Putinist, am mai scris cu altă ocazie:

Într-un interviu acordat unui jurnalist polonez în 1998, Dughin se declara un admirator entuziast al bolșevismului, leninismului și stalinismului și spunea că Eurasia va fi o sinteză între comunism și ortodoxie. În ochii lui Alexandr Dughin, comunismul și bolșevismul au reprezentat lupta “barbariei rusești pentru sacru în lume”. Întrebat cum se împacă anti-ortodoxismul comunismului, demolarea bisericilor, torturarea și uciderea clericilor, deportarea credincioșilor în Siberia și ateizarea forțată cu lupta pentru sacru, Dughin spune că Stalin nu a făcut decât să distrugă partea “foarte occidentalizată” a ortodoxiei, “îmbibată de spiritul occidental, alienată de națiune. Visul mesianic poate exista și înafara Bisercii Ortodoxe, poate înflori și în alte forme. Comunismul a fost încercare de a elibera acest mesianism de o înțelegere pur religioasă.” Dughin continuă spunând că “în următoarea expansiune, ar trebui să profităm de toate experiențele noastre, atât pur religioase cât și socialiste[…] Dacă îmi exprim necondiționat entuziasmul pentru bolșevism, Lenin și Stalin, nu este pentru că l-aș considera un sistem perfect, ci pentru că la acea vreme era unica noastră soluție […] Următorul pas va fi comunismul ortodox – Eurasianism, misionarism, pan-slavism, tătarofilie…” O combinație între comunism/nazism și ortodoxie, o “ortodoxie purificată de elementele occidentale”. Prin „elemente occidentale” de care ar trebui descotorosită ortodoxia, Dughin înțelege chiar creștinismul acesteia: „Ortodoxia şi creştinismul sunt două lucruri diferite. (…) Ortodoxia, care nu este o religie, ci o tradiţie, este mult mai aproape de ceea ce numim păgânism. Include şi încorporează în sine păgânismul.”

Mai multe detalii despre “ortodoxia stalinistă” ( dar și depsre ramificațiile ei în România), aici și aici.

În loc de încheiere

Câteva afișe staliniste care, în cuvintele ideologului lui Vladimir Putin, aveau rolul de “distrugere a părții ortodoxiei îmbibate de spirit occidental”:

“Religia e otravă. Protejați copiii!”
(Pe fațada clădirii spre care fata vrea cu disperare să meargă este scris: “Școală”)

PRINTRE AUTORII ACESTOR ARTICOLE SE NUMARA SI Carmen Puscas  ,SEMNATARA URMATOARELOR TEXTE : BOTEZUL ÎN APĂ, Botezul cu Duhul Sfant, Cine este Duhul Sfant, Darurrile si lucrarile Duhului Sfant,Toata Armura Lui Dumnezeu, Botezul cu Duhul Sfant-versete Biblice, Credinta socotita ca neprihanire, Da suflete increde-te in Domnul, Vindecarea prin credinta,….https://www.carmenpuscas.com/?fbclid=IwAR1P-g5XvkmcXtoCWGkSJ4cx3oPtpQw7kTrN9h413E3gymb9WVKplUIW0_w

 

“Lupta contra religiei este lupta pentru socialism!”

Yuri Gagarin spune “Nu există Dumnezeu!”

“Bunica mi-a spus cu asprime: Fără Dumnezeu, nu poți face nimic, dar lumina orbitoare a științei a demonstrat că nu există Dumnezeu!”

Două variante de “Crăciun”

“Triumful creștinismului” (a se vedea figura asupritorului capitalist de pe cruce)

“Ciorile negre pregătesc un atac terorist împotriva URSS. Proletar, fii atent!”
(Papa din imagine este, cel mai probabil, Pius XI)

“Religia este opiumul popoarelor!”

Dar “ortodoxia” dughinistă “nu este o religie”, nu-i așa?

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/

 

 

 

Cum a reusit sa spurce,sa demonizeze lumea -komunismul?!De la marxism-leninism la teoria gender: „Greșelile Rusiei” și subminarea morală a Civilizației Occidentale

Teoria gender este practic ultimul răcnet în materie de ideologii care atacă familia și însăși natura umană. Scopul acestei prezentări e să vă conving că tot ce se întâmplă în jurul nostru sub inspirația unor astfel de ideologii se leagă de profeția Maicii Domnului de la Fatima din 1917, despre “greșelile Rusiei” și de faptul că ele se vor răspândi în întreaga lume.

Ce spune “teoria genului”

“Teoria genului” e titulatura pe care o folosesc adepţii. E tradus în românește de la “gender”, în engleză, pe scurt este pur și simplu afirmația că a fi bărbat sau femeie nu ține de o realitate obiectivă, ci este pur și simplu o alegere. Ideile noastre despre bărbaţi şi femei nu ar fi decât un construct cultural, artificial, pe care societatea opresivă, patriarhală și heterosexuală o impune prin educație atunci când copiii sunt crescuți ca băieți și ca fetițe.

Faptul că băieţeii sunt îmbrăcaţi în bleu și se joacă cu trenuleţul și cu pistolul de-a indienii, iar fetițele sunt îmbrăcate în roz şi se joacă cu păpuși de-a bucătăria este o expresie a impunerii de către societatea opresivă a unui „rol” preconceput, atribuit unui anumit sex.

 

 

Trebuie să înțelegem că noțiunea cu care suntem cu toții familiarizați, care este evidentă, este sexul ca realitate biologică. Această ideologie încearcă să înlocuiască noțiunea asta, care ține de evidență, cu un concept luat din gramatică – “gen”. Sunt limbi în care genurile sunt două, în română sunt trei, aici e practic o ruptură intre realitățile biologice și ceea ce vorbim – domeniul cuvintelor. În plus, de exemplu, în romănește, “pisică” e de gen feminin, și tot “pisică” spunem și despre indivizii de sex masculin ai acelei specii, adică folosim un gen gramatical care nu corespunde sexului biologic al motanului despre care vorbim.
Asta e ceva intenționat – faptul că se înlocuiește noțiunea de sex cu cea de gen e deja o mutație, poate nu e perceptibilă pentru toată lumea, dar la nivel cultural are un rol extrem de important. De ce este atât de important?

În numele combaterii stereotipurilor sunt impuse măsuri extrem de radicale în educație

Pentru că sub pretextul combaterii stereotipurilor “opresive” de care am vorbit, pe care ideologii de gen le impută “societății patriarhale”, cea care, spun ei, formează copiii separat, ca băieți și fetițe, aşadar, în numele combaterii stereotipurilor sunt impuse măsuri extrem de radicale în educație. Se începe de la grădiniță cu încercarea de a-i îmbrăca pe copii invers, de a-i învăța să se joace băieții ca fetițele și fetițele ca băieții.

În spațiul public începem să vorbim o limba păsărească inventată de acești ideologi, nu se mai poate vorbi de mama și de tata. În spitalele din Scoția, de exemplu, s-a cerut personalului să evite folosirea cuvintelor “mama” și “tata” în prezența copiilor; în Spania, pe certificatele de naștere nu mai scrie “mama” și “tata”, scrie “Progenitor A” și “Progenitor B” ca să nu facem discriminări.

Lucrurile sunt foarte avansate și deși par ridicole, și sunt ridicole, și am zice că așa ceva nu se poate, totuși vom vedea în curând cum vom fi înconjurați de aceste realități.


Olavo de Carvalho

Filozoful brazilian Olavo de Carvalho are darul de a condensa în formule scurte tot felul de rătăciri ale timpurilor noastre. El spune (vedeți, în portugheză, Educação, Ideologia de Gênero e Feminismo)  teoria genului este de fapt o impunere a imaginației în dauna realității evidente.

Daca un tânăr într-o dimineață se simte femeie, cu toții suntem obligați  îl tratam ca femeie pentru  așa se imaginează el atunci, și poate se și răzgândește. Vedem o anumită realitate dar trebuie  ne prefacem  susținem alta, cam asta e esența. Dar „de ce ar avea prioritate imaginația lui față de percepția mea?”, întreabă Olavo de Carvalho. El explică, dărâmând astfel complet toată teoria genului, faptul  există, aşa cum ştim, două sexe biologice, masculin și feminin, și exista doua posibilități în privinţa autopercepției acestora – ori femeile se autopercep ca femei, ori se autopercep ca bărbați. Ori percepţia coincide cu realitatea, ori percepția NU coincide cu realitatea. Teoria genului redusă la esență spune  varianta în care percepţia NU coincide cu realitatea este cea naturală, iar varianta în care coincide, adică femeia e femeie și bărbatul e bărbat, nu e naturală, este impusă de societatea opresivă. Reiese clar absurditatea acestei teorii. Iar dacă nu reiese, există o formulare încă și mai simplă, tot a lui Olavo de Carvalho – pe scurt, “teoria gender” spune că: „unii băieți se nasc fete, dar nici un băiat nu se naște băiat”. Ca  fie clar.

Cine este geniul care a inventat această teorie?

cheamă Judith Butler. Nu este singura, dar ea este simbolul întregii școli. Este profesor universitar și are foarte multe ifose academice și este tratată în acest sens de mass-media. Toată lumea o înconjoară cu un respect deosebit și cu multe plecăciuni.


Judith Butler, “University of California, Berkeley, Maxine Elliot Professor in the Department of Comparative Literature and the Program of Critical Theory”

Marea ei operă este biblia ideologiei gender. Se numește “Gender trouble. Feminism and subversion of identity”. După cum observă un cercetător polonez, Marek Rosiak, logician de profesie, încă din titlu ne dăm seama că nu avem de-a face cu o lucrare științifică, pentru că nu așa se intitulează o carte științifică. În ştiinţă nu e vorba de „subversiune”. Subversiune înseamnă deja o agendă politică, nu e vorba de cercetare și de discuții ştiinţifice. Partea cealaltă, cu “trouble”, e și mai gravă; aceea că Judith Butler nici măcar nu ascunde faptul că ea scrie aceste lucruri pentru că vrea să își lămurească propriile sale frământări, întrucât ea e lesbiană, s-a născut într-o familie cu tot felul de obiceiuri ne-kosher, ca să spunem aşa (pentru că vine dintr-o familie de origine evreiască), și vrea să își lămurească toate aceste tulburări și de aceea a scris această carte “Gender trouble”, care e acum considerată o lucrare științifică.

Mie mi-a plăcut cum a desfăcut Marek Rosiak, acest logician polonez, cum a făcut praf această carte, pentru că de fapt a mers la esențe. Să știți, e un mare sacrificiu, o mare penitență să citești Judith Butler, este imposibil, o lectură extrem de obositoare și noi, ăștia, oamenii obișnuiți, renunțam după o pagină, două, e ceva ce te adoarme imediat, nu reziști. Marek Rosiak e un mare logician și un om de mare forță care a putut să citească această carte cap-coadă și esența ei a redus-o la o anumită pagină care e demonstrația teoriei gender:

În ce măsură normele influențează „identitatea”?
În ce măsură „identitatea” este de fapt un ideal normativ?
În ce mod normele determină conceptul de „identitate”?
→ Nu există identitate.

(Dr. Marek Rosiak, Universitatea Łódzi, conferință în polonă –
“Gender Trouble” a lui Judith Butler din Perspectiva Logicii și a Metodologiei)

Dar de fapt nu e o demonstrație, e o serie de întrebări. Pornind de la întrebări care sunt nevinovate, firești, până la sugestii și, la sfârșit, o afirmație. Deci nu are deloc construcția logică e unei demonstrații. N-avem nici argumente, nici informații, doar o serie de întrebări retorice din care, chipurile, a rezultat marea invenție.

Iar ce observă Marek Rosiak, un om care are experiență în polemici cu filozofi din școala gender, de câte ori încerci să pui problema logic, să te duci la un seminar al acestui grup, un fel de sectă, de fapt, intri acolo și încerci să pui o întrebare, ești dat afară pentru „falologocentrism”, mă scuzați de expresie, dar nu eu am inventat-o și trebuie să o citez. Adică e respinsă logica pe care o știe toată lumea pentru că ea a fost inventată de bărbați, de bărbați albi…mă rog, e clar că e expresia sistemului patriarhal, și atunci, daca nu funcționam după logica aia, alta nu este, și atunci nu mai suntem legați de regulile logicii. Termenul asta, “falologocentrism”, este al lui Derrida, un filozof care a contribuit mult la dărâmarea inteligenței în Occident.

Ce este caracteristic pentru “teoria gender” și în special pentru lucrările lui Judith Butler, dar și pentru toată școala, toată mișcarea, e faptul că mimează caracterul academic. Există catedre de „gender studies”, există doctorate, biblioteci, lucrări, lumea se poartă ca și cum ar fi seminare științifice – fac tot ritualul de seminare științifice, comunicări, lucrări, discuții, dar de fapt, esența este ce am văzut. Mai mult decât asta chiar nu e.

În plus, nu mă pot abține să nu aduc vorba de asta – Judith Butler în 1998 a primit un fel Zmeura de Aur în domeniul filozofiei, i s-a acordat premiul I pentru cea mai proastă scriere filozofică, mai ales pentru un fragment din această operă care e atât de celebrată.

Prof. Ryszard Legutko, europarlamentar polonez, a comparat “teoria gender” cu lisenkoismulUna peste alta, e o impostură, nu e știință, nu e demonstrată, nu rezultă din cercetare, de aici, ilustrația pe care am ales-o, din prima ediție a cărții lui Andersen cu povestea împăratului cu hainele cele noi – împăratul care umbla în lenjerie de corp și toată lumea îl admira, ce haine frumoase are, până când un copil a zis, stați un pic, e dezbrăcat.

Cam la asta se rezumă teoria genului.


Hainele cele noi ale împăratului

De unde vine toată nebunia asta?

Eu am auzit de foarte multe ori conferințe despre “gender ideology” care încep așa: „gender ideology este o ideologie care ne vine din Statele Unite”. De asemenea, de foarte multe ori am auzit şi citit, mai ales în literatura creștină, că este “expresia hedonismului, consumismului decandenței occidentale” și că ar fi vorba de „prea multă libertate”.

Acum, ceea ce vreau să demonstrez e că e invers, că nu e asta, e cu totul altceva.
Și anume, e vorba de ceea ce a spus Maica Domnului de la Fatima în 1917, când a profețit că Rusia își va răspândi rătăcirile în întreaga lume, provocând războaie și persecuții.
Ceea ce susțin e că acestea nu sunt doar păcate trupești împotriva curăției, este ceva mult mai serios. Problema este, așa cum spune Sf. Pavel, nu lupta cu trupul și cu sângele, noi ne luptăm aici cu forțele întunericului. Despre asta este vorba.

“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Ef. 6:12)

Pentru originea acestui rău despre care a vorbit Maica Domnului la Fatima, avem o cercetare făcută de Richard Wurmbrand, un pastor protestant, fost comunist, convertit. S-a născut într-o familie evreiască, dar nu era credincios, a trecut prin toate aceste etape și cunoștea foarte bine marxismul.

Richard Wurmbrand a făcut cercetări despre viața lui Marx, a scos la iveală corespondență personală a lui Marx cu membrii ai familiei, mărturii ale servitoarei cum că Marx practica niște ritualuri ciudate în casă, ritualuri care nu seamănă cu nimic cunoscut din iudaism sau din creștinism, fiul lui îi trimitea scrisori în care i se adresa “dragă Satan” – asta e o chestie tipică în lumea satanistă, ei se identifică cu stăpânul lor și vorbesc așa între ei – cel mai important este că în tinerețe, înainte de pretențiile lui de analize economice și de fundamentat ideologii, el a scris versuri, și versurile îi exprimă preaplinul inimii. Adică sunt versuri sataniste, în care își exprimă ura față de Cel care e acolo sus și dorința de a târî în prăpastie întreaga omenire în hohote de râs, el însuși împreună cu toată omenirea să se ducă acolo să ardă în flăcări, niște chestii îngrozitoare, sinistre.
Dacă vreți să vedeți detalii despre asta, cartea este accesibilă pe internet în limba română și în încă cel puțin 16 limbi – “Marx și Satan”, de Richard Wurmbrand (în formau audio book, aici). Citiți, e important

Ce a rezultat din opera lui Marx? A rezultat, așa cum știm, teroarea binecunoscută, sute de milioane de morți, nu vorbim doar de Uniunea Sovietică, ci și de China și de tot ce a urmat. Cât despre familie, aveau învățături foarte precise. Marx și Engels lucraseră împreună la o cărțulie pe care doar Engels a publicat-o pentru că Marx intre timp murise – „Despre originea familiei, a proprietății private și a statului”, asta ca să știm care este atitudinea marxismului clasic, cel vechi, de la mama lui, în privința familiei.
Acolo găsim afirmația că familia burgheză monogamă este începutul subjugării femeii și că trebuie să revenim la modelele primitive alternative față de familia monogamă, și asta cred că se întâmplă în ziua de azi.

Revoluția sexuală nu a început în Occident, a început în Rusia sovietică

Iată că revoluția sexuală nu a început în Occident, a început în Rusia sovietică, cu cel puțin 50 de ani înainte de Statele Unite, care sunt considerate locul prin excelență al “consumismului, individualismului, hedonismului și decadenței”. Iată că avortul a fost legalizat prima oară în Rusia sovietică, iar în Statele Unite – cu vreo 60 de ani mai târziu. De asemenea, divorțul fără vină. Divorțul în lumea lui Lenin fusese făcut atât de facil, încât nici măcar nu mai erai nevoit să iți anunți soțul – făceai o carte poștală, plăteai trei ruble și o puneai la poștă. Asta era tot. Asta a dus la milioane și milioane de familii care au fost aruncate în aer. Înainte, divorțul era considerat ca fiind imputabil uneia dintre părți, nu divorțai pentru că nu te mai înțelegeai, divorțai pentru că a fost vorba de infidelitate sau a fost vorba de ceva grav care s-a întâmplat, și atunci unul dintre soți era vinovat, nu se putea să nu aibă nimeni nicio vină. Lenin a instituit pentru prima oară în Rusia Sovietică divorţul fără vină.

Prima paradă gay din istorie nu a fost la Los Angeles, nici la San Francisco, a fost la Sankt Petersburg, in 1918.

Homosexualitatea, pentru prima oară în lume, în istoria omenirii, a fost depenalizată în Rusia, în 1922.

Educația sexuală radicală obligatorie la școală a fost nu în Rusia, dar în Ungaria, în vremea lui Bela Kun, după revoluția bolșevică.

Secvență dintr-un documentar realizat de televiziunea de stat Rusia-1:

0.43 первое декрет Ленина об отмене брака и об отмене наказании за гомосексуализм

The first decree of Lenin on the abolition of marriage and the abolition of punishment for homosexuality

0.55 зимой 18 года московские лесбиянки прошли по краснои площади з плакатами “долои стыд”

In winter of (19)18 the Moscow lesbians walked along the Red Square with banners “down (with) shame”

1.03 вскоре была создана одноименноe общество которое проводила обнаженный  демонстрации

Soon an association with the same name was created which conducted nude demonstrations

1.09 на красной площади

on the Red Square

1.11 Ле́нин вместе с соратниками приветствовал всо это словами:

Lenin together with his comrades-in-arms welcomed all this with the words:

1.16 “так держати товарищи”

“Keep it up, comrades!”

Iată câteva exemple din revoluția sexuală a lui Lenin, cum am găsit în cartea unui autor polonez, care numește toată operațiunea asta “păcatul organizat”, deci păcatul de stat. De exemplu, într-o localitate, Saratov, Comisariatele dragostei libere au naționalizat femeile și au stabilit că femeile intre 17 și 30 de ani sunt obligate, indiferent de starea civilă, să accepte să aibă relații cu cetățenii bărbați. Era datoria lor. Iar muncitorii aveau garantat dreptul la sex cu orice cetățeancă femeie, de trei ori pe săptămână. Asta e doar un exemplu, așa se întâmpla peste tot.
Mai sunt și alte aberații, o paradă a nudiștilor în vara 1918, imediat după revoluție, abecedarul erotic – erau milioane de țărani nealfabetizați și ca să îi atragă spre bucuria citirii literelor, tematica era erotică.

Cel mai tare au suferit femeile și copiii

Ideea este că rezultatul final al acestor experimente a fost un dezastru total. Milioane de copii abandonați, care vagabondau prin toate stepele și pe toate drumurile, și care cădeau bineînțeles în infracționalitate; promiscuitate îngrozitoare, boli cu transmitere sexuală. Mai ales, dintre toate părțile implicate, cel mai tare au suferit femeile și copiii, bineînțeles, care sunt cei mai vulnerabili și pe care, cât de cât, așa cum era, familia tradițională, cu imperfecțiunile ei, oarecum îi ocrotea. Femeia a ajuns să se vândă pentru mâncare, fiindcă nu era mâncare în Rusia sovietică, și copiii au ajuns vagabonzi.

Am putea vorbi o oră despre viol ca instituție în Rusia sovietică, pentru că avea un rol de control social. Femeile de multe ori erau mai rebele decât bărbații și aveau tendința să se opună unor absurdități, și atunci frica era instrumentul principal de control social, dar violul avea ceva în plus; era și elementul de frică, şi în plus, cel de umilire. Practic, să nu mai ridici capul după ce s-a întâmplat așa ceva. Era și o metodă de interogatorii în subsolurile KGB-ului, mă rog, NKVD. Când armata sovietică triumfătoare a eliberat Europa de Est, s-au înregistrat, în mod oficial, 4 milioane de violuri. Două milioane, doar în Germania.

Dar având în vedere tot tabloul ăsta de dezastru pe care îl crease revoluția sexuală a lui Lenin, Stalin a fost nevoit să mai retracteze puțin din aceste măsuri. Stalin a încercat să limiteze un pic din acest dezmăț pentru că el avea alte planuri, se gândea la război și nu se putea merge la război cu o societate degradată în asemenea hal. Să ne amintim însă ce vrea să distrugă acest atac. Vrea să distrugă Civilizaţia Iudeo-Creştină. „Femeia în civilizația iudeo-creștină” e intitulat acest diapozitiv.

Singura civilizație în care femeia are un statut și este respectată, este civilizația iudeo-creștină

Suntem înconjurați de aceste idei preconcepute, că femeia în trecut era oprimată, că bărbatul o subjuga, că Biserica a fost un factor de menținere a acestei stări de subordonare a femeii șamd.

Realitatea este că dintre toate culturile de pe pământ și din toată istoria și geografia omenirii, singura civilizație în care femeia, cât de cât, are un statut și este respectată, este civilizația iudeo-creștină, deși oamenii sunt păcătoși și abuzurile tot există, deși noi suntem învățați să îl iubim pe aproapele și uneori nu îl iubim și uneori cine e mai puternic face abuz de forță – asta așa se întâmplă pe pământ peste tot. Dar să ne arate nouă adversarii noștri în care loc de pe lumea asta, care învățătură și care religie, care cultură și ideologie, dă femeii mai mult decât i-a dat civilizația iudeo-creștină.

– Femeile din Vechiul Testament:

– Cartea Pildelor lui Solomon (Proverbe) cap. 31, 10-31 – o laudă adusă femeii virtuoase, se citește de Shabbat (adică, săptămânal, de către evreii practicanţi)

Femeile din Noul Testament:

Maica Domnului

– Întâlnirea lui Isus cu femeia samarineancă Sf. Ioan cap. 4
– Sf. Pavel către Galateni cap. 3 (2-29):
“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.”

– Femei sfinte ale Bisericii

Toate lucrurile încep de la religie, culturile se formează pe religie. Morala creştină se bazează pe porunca dragostei de aproapele. Propovăduieşte ocrotirea celor slabi și vulnerabili (femeia față de bărbat e mai slabă fizic); propovăduieşte sfințenia căsătoriei, dragostea între soți. Acestea sunt lucruri fundamentale legate de morala creștină.
Credința este cea care a creat cultura și instituțiile civilizației noastre, și mentalitățile, până și manierele.

Faptul că un domn ar trebui să cedeze locul în metrou unei doamne, că ar trebui să deschidă ușa și să o lase pe ea să intre în față, astea sunt lucruri care e păcat că se pierd, corectitudinea politică nu le poate înlocui.

Trei valuri de feminism

Am menționat civilizaţia iudeo-creştină ca să vedem de la ce s-a pornit şi dacă feminismul era sau nu era cu adevărat necesar. Sunt trei valuri ale feminismului și sunt multe feluri de a vedea aceste valuri. Sunt autori care nu le văd așa, dar ăsta eu cred că e un fel de consens, majoritatea le numără în felul acesta.

Valul 1 de feminism ar fi cel din secolul 19 și începutul secolului 20, când lucrurile s-au schimbat foarte mult, a apărut revoluția industrială, să zicem că viața gospodărească a devenit mai ușoară și femeia putea deja să lucreze în afara căminului. Atunci au apărut aceste mișcări feministe care au cerut pentru femeie accesul la anumite profesii, la studii, la drepturi civile, mai ales la dreptul de vot. Aici încă lucrurile nu sunt neapărat marxiste. Există și un filon marxist în primul val, dar nu e preponderent, revendicările sunt oarecum justificate și s-au rezolvat în cea mai mare parte.

Dar Valul 2 și Valul 3 deja sunt marxiste și nejustificate. Bunica mea în anii ’20 a făcut studii superioare, a devenit farmacistă, și-a întemeiat o familie, nu avea nici ură de bărbați, nici de copii, a crescut copii, nepoți, nu era nicio contradicție între faptul că avea un serviciu și făcuse studii, și faptul că a fost fericită ca mamă de familie și ca bunică. Deja în 1968, revoluția sexuală este una de dușmănie – avem ura de clasă transportată în domeniul familiei, între bărbați și femei. Femeile îi urăsc pe bărbați, urăsc copiii și urăsc însăși esența feminității.

Al treilea val este gender, aici nici nu mai e nevoie să urâm bărbații, pentru că nici nu există bărbați. Gender e cea mai avansată formă, care neagă pur și simplu împărțirea în bărbați și femei.

“Teoria critică”


Școala de la Frankfrut

Cum am ajuns la asta? Judith Butler face parte din “teoria critică”, își asumă chestia asta pe site-ul ei, ea predă teorie critică la Berkeley, unde este mare profesor. Să vedem de unde vine “teoria critică”, ce este ea.

De fapt, “teoria critică” este un alt nume dat unui curent care începe de la Școala de la Frankfurt, iar Școala de la Frankfurt este, nici mai mult, nici mai puțin decât un proiect al lui Lenin. E vorba de Internaționala a Treia, Komintern, care și-a făcut acest proiect cultural. Școala de la Frankfurt e întemeiată de Lenin, Georg Lukacs și Willi Munzenberg, care la vremea aia era șeful acestei internaționale – mai târziu l-au omorât comuniștii. Astfel a început o acțiune de subversiune culturală, nu mai este marxismul clasic, care vorbea de clase, de lupta de clasă, de muncitori, de capitaliști, de exploatare, de vorbele pe care noi le știm de la școală. Este vorba de o variantă adresată Occidentului, oarecum camuflată.

În Școala de la Frankfurt, autorii nu sunt foarte clari în privința scopului final al acțiunilor lor, ei nu spun că vor să aducă URSS-ul pe tot mapamondul, ei doar demască, critică, distrug, discreditează, deconstruiesc, desfac în mii de bucățele civilizația existentă sperând, ca orice revoluționar, că din distrugerea asta o să iasă o minunăție, paradisul pe pământ.

Ce e caracteristic pentru Școala de la Frankfurt este că pornește de la Marx, dar și de la Freud. Folosește multe expresii, concepte din psihologie, cu scopul final de subminare a instituțiilor civilizației occidentale, în special familia. Numele de “teorie critică” vine de la manifestul acestei școli, care a fost formulat mai târziu (Max Horkheimer, 1937). În zilele noastre nu prea se mai vorbește de Școala de la Frankfurt în legătură cu Judith Butler, se vorbește de “teoria critică”, care este același filon, iar oamenii aceștia sunt conștienți că aparțin acestei tradiții, nu o neagă. Găsiți pe site-ul lui Judith Butler cine a influențat-o. Nu fac o dezvăluire de secrete, e ceva ce ei recunosc.

Lungul marș prin instituții

Un alt filon important al marxismului cultural este Antonio Gramsci. El nu aparține Școlii de la Frankfrut, e, să zic așa, un comunist independent, care a recomandat aceste strategii pe care noi le vedem împlinite de multe decenii în Occident, și la noi au pătruns și funcționează de minune.

Gramsci nu vrea să facă revoluție în sensul sângeros, brutal, de naționalizare a mijloacelor de producție și de trimis capitaliștii în lagăr șamd, dimpotrivă, el vrea să înceapă de la cultură. Cultura întăi să fie cucerită, să avem noi, comuniștii, hegemonia în domeniul cultural, și apoi o să fie ca un măr copt care o să ne pice în mână și societatea, și politicul. Puterea politică o să o luăm în mod firesc, n-o să mai existe nicio opoziție, fiindcă nimănui n-o să îi mai treacă prin cap niciun fel de alte idei după ce noi punem stăpânire pe toate mințile.

Schimbările trebuie să fie gradate, imperceptibile, nu spui că te duci la comunism. Gramsci spune clar că ăsta e scopul, dar recomandă să camuflăm lucrurile astea și să folosim doar mici schimbări gradate, tovarăși de drum, să folosim actori, sportivi cunoscuţi, care să își dea cu părerea. Şi să infiltrăm instituțiile.

Foarte important, ceea ce a recomandat el e infiltrarea Bisericii Catolice, pentru Gramsci acesta era adversarul numărul 1 al comunismului. El scria în anii ‘20 și iată că în 1968 primirea enciclicii Humane Vitae de către foarte mulți dintre contemporanii săi în Biserică arată că strategia recomandată de Gramsci deja dăduse roade foarte importante.


Iuri Bezmenov

Practic, în 50 de ani s-a văzut că s-a avansat mult în acest sens, iar în zilele noastre știm asta foarte bine. Iuri Bezmenov a fost un tânăr ofițer KGB care la un moment dat a luat decizia să plece în Occident și să dezvăluie ce făcea el în instituția respectivă. Bezmenov a dezvăluit faptul că cel puțin 85% din resursele pe care KGB-ul le folosea pentru subversiunea în Occident nu erau alocate spionajului industrial sau militar, sau acţiunilor de sabotaj, pentru aruncat poduri în aer, asasinate etc, ci pentru subversiunea culturală. Aproape tot efortul se îndrepta în sensul unei distrugeri a moralității Occidentului, ca Occidentul să fie decăzut și puterd și să fie ușor de cucerit, în cele din urmă și militar.

Ideea era că se putea face asta mult mai ușor dacă Occidentului i se inoculau aceste idei care să îl facă să se autodistrugă, să se sinucidă. Mai există și alte nume importante dar nu am timp să spun ce a făcut fiecare pentru cauza revoluției sexuale.


Wilhelm Reich

Wilhelm Reich este un marxist freudian foarte reprezentativ, căruia îi aparțin noțiunile de revoluție sexuală, sexualizarea copiilor – el a propovăduit că copiii trebuie luați de la părinți și să primească educație sexuală din cea mai frageda pruncie, ca părinții să nu-i mai poată influența – și utilizarea politică a sexualității. Este important că Wilhelm Reich era foarte bun prieten cu cel mai mare spion sovietic al tuturor timpurilor, Arnold Deutsch, care este și azi pe pereții tuturor academiilor de spioni, care sunt foarte importante în Rusia și acum. Deutsch este modelul pentru orice spion rus. Putin când era mic își dorea să fie Arnold Deutsch, ăsta e simbolul lor și modelul prin excelență. Acesta era strâns legat, printr-o prietenie puternică și trainică, cu Wilhelm Reich.

Îi mai avem pe Herbert Marcuse și pe Michel Foucault, mai aproape de noi, până acum trei ani mai activa și Ernesto Laclau. Aceștia sunt toți autori care s-au remarcat prin contribuții pentru distrugerea moralității și pentru susținerea mai ales a înlocuirii proletariatului clasic al lui Marx cu alte categorii. Fiindcă lucrurile nu s-au confirmat.

Marx a vorbit prostii, lucrurile nu au fost cum le-a profețit el. Iar proletariatul, practic, nu mai există acum în Occidennt așa cum îl descria Marx. Atunci, cine să facă revoluție, că totuși, revoluție ei vor să facă? Unii propun să fie homosexualii sau cei din diferite minorități sexuale, mai ales Foucault, iar Ernesto Laclau susține că nu ne trebuie neapărat o clasă anume care să facă revoluția, clasa aceea o creăm noi prin discursul nostru revoluționar. Ar merita să ne oprim asupra acestei nebunii, dar din păcate nu e timp.

Revoluția sexuală de la 1968 e una sexuală, dar este și marxistă

Ce trebuie subliniat este că revoluția sexuală de la 1968 e una sexuală, dar este și marxistă. Toate pancartele, simbolurile, toate steagurile care fluturau pe străzile Parisului în mai 1968 erau cu Che Guevara, Mao, Ho Și Min, nu erau cu autori capitaliști. Trebuie înțeles și din perspectiva istoriei ce curaj extraordinar de martir a avut Papa Paul al VI-lea când a scos Humane Vitae în acest an revoluționar, 1968. Judith Butler cu teoria genului se înscrie și ea în aceasta linie.

Mai există și alte repere importante, tot cu comuniști. De exemplu, Alfred Kinseyun impostor care de meserie era entomolog, se ocupa de studiul insectelor, care a fost promovat drept cel mai mare sexolog al tuturor timpurilor. Lui i se datorează vestitul 10%, a susținut că 10% din populația SUA sunt homosexuali, dar se ascund de rușine, de opresiune, de nu știu ce. Mai târziu, o profesoară psiholog, profesor universitar și în SUA, și la universitatea din Haifa, Judith Reisman, a făcut cercetări asupra cercetărilor lui Kinsey și a descoperit crime îngrozitoare. El făcea experimente sexuale pe copii, pe sugari, pedofilie de mare cruzime. Cercetările propriu-zise erau fraude, pentru că el își făcuse această statistică de unde i-a iest 10% printre infractori, a făcut în închisori cercetarea asta. A făcut un sondaj printre violatori, printre pedofili, printre cei care erau închiși pentru infracțiuni legate de sexualitate. Kinsey era legat printr-o strânsă prietenie cu Harry Hay

 

Harry Hay la o paradă gay din Los Angeles, SUA, 1986, în care acesta susține pedofilia: „NAMBLA MERGE CU MINE” Citiți și Amintiri despre viitorul LGBT: pedofilia, drept al omului nou

Harry Hay e un alt mare simbol. Prima organizație pentru drepturile homosexualilor din istoria omenirii este Mattachine Society, înființată de Harry Hay, care el însuși era membru al partidului comunist american, și 95% sau 98% dintre membrii acestei organizații erau membri ai Partidului Comunist din SUA. Partidul comunist american era ceva minuscul și era o agentură KGB 100%. Despre asta a explicat Whittaker Chambers în cartea “Witness”. Mattachine Society a fost prima organizație pentru “drepturile gay-ilor”. Harry Hay, mai târziu, după Mattachine, a înființat “Radical Faeries”, Zânele Radicale. Vedeți și titulatura, toate acestea au o simbolistică homosexualistă, dar au tot timpul și ceva cu “radical”, cu “eliberare”, sună marxist. Ce e interesant e că Harry Hay nu s-a sfiit niciodată să își arate sprijinul pentru NAMBLA, care e organizația pedofililor din SUA, și de care chiar și mulți homosexuali se sfiesc. Nu prea se arată alături de NAMBLA decât unii foarte radicali.


Protest „Mattachine Society”, New York, 28 iunie, 1970

Marxismul clasic și marximul cultural

Ca să rezumăm, avem marxismul clasic, care vrea preluarea violentă a proprietății, și marxismul cultural, care este o revoluție și mai profundă, antropologică, care vrea să dărâme nu doar structura socială, ci chiar identitatea sexuală și natura umană.

Ceea ce au în comun cele două forme de marxism nu sunt doar autorii, ci sunt și mentalități comune. Caută motive de revoltă, caută neapărat să găsească o categorie oprimată și să o instige la ură împotriva altei categorii care chipurile o oprimă, promite mântuirea aici pe pământ, dă dovadă de mare lipsă de scrupule în urmărirea obiectivelor revoluționare. Şi mai ales caracterul totalitar, care acum pare mai soft. Ceea ce trăim acum în Occident nu e chiar Gulag și poliție politică, tortură etc, dar pretenția asta de științific al teoriei gender practic exclude alte opțiuni, pentru că orice altceva e neștiințific, nici nu putem să discutăm. Faptul că se adoptă limbajul drepturilor omului, cine se poate opune, că doar n-o să fii împotriva drepturilor omului? Asta face să elimine discuția, nu este loc pentru alte păreri.

Ce s-a întâmplat de fapt? Toată istoria comunismului din 1917 și până în ziua de azi este caracterizată printr-o alternanță dialectică intre modul soft și modul hard. Avem întăi revoluția bolșevică, extrem de sângeroasă, extrem de brutală și de violentă. Avem apoi, după primele experimente care au dat greș, foametea care s-a ivit în urma naționalizărilor, Lenin trece la NEP, Noua Politică Economică, un fel de glasnost, o relaxare. Mai tărziu vine Stalin și iar strânge șurubul, apoi vine Hrușciov, care denunță crimele lui Stalin și declară un nou dezgheț. După care vine Brejnev și iar strânge șurubul, după care vine Gorbaciov și instaurează Perestroica.

Golitsyn, Perestroika Deception: 1995

Perestroika Deception: Memoranda to the Central Intelligence Agency – The World’s Slide Towards the Second October Revolution (‘Weltoktober’)

Aceasta este cartea lui Golițîn, tot un kaghebist care a ales libertatea, unde explică faptul că Perestroica nu este altceva decât o nouă strategie comunistă care permite acestor idei să se răspândească în lumea întreagă fară stavilă, pentru că Occidentul e acum convins că a câștigat Războiul Rece și nu se mai apară împotriva acestui tip de propagandă. Practic, datorită faptului că a avut loc Perestroica, porțile s-au deschis complet pentru revoluția leninistă mondială. Formula “Revoluția Satanică Mondială a lui Lenin” îi aparține lui Christopher Story. Practic, noi nu am terminat cu comunismul, noi suntem într-o fază foarte avansată.

Rolul Rusiei


Foto: Vladimir Putin vorbind în timpul vizitei la portul din Crimeea, Sevastopol, 9 mai, 2014. / Fotograf: Iuri Kadobnov/AFP/Getty Images

E important să înțelegem bine rolul Rusiei acum pentru că tot auzim că, vezi Doamne, Putin e apărătorul creștinismului, apărătorul familiei, speranța apărării vieții, copiilor nevinovați șamd.

Noi, ca români, înțelegem mai ușor decât poți să le explici unor occidentali că Rusia finanțează și una, și alta dintre aceste trenduri. Există dovezi foarte clare că a sprijinit mișcarea Occupy Wall Street din SUA, mișcare în mod notoriu aliată cu mișcările LGBT. Asta nu se explică, un guvern conservator care promovează creștinismul, nu ar trebui să facă așa ceva în altă țară. Se poate intra în amănunte – în America Latină, Forul de la Sao Paulo, tratatul de pace din Columbia, care înseamnă 300 de pagini de ideologie gender și pe care Lavrov (ministrul de externe al „conservatorului” Putin) și cu Castro l-au negociat cu guvernul columbian.

Ajungem și la România, unde pe lista lui Dughin, lista de agenți de influență pe care Dughin, ideologul principal al regimului Putin, contează în Romania, găsim și pe dl Stanciu de la Provita, care e mare apărător al Referendumului și apărător al familiei, și pe Vasile Ernu de la criticatac, un radical bolșevic, leninist, susținător al mișcărilor homosexualilor și mare opozant al Referendumului. Avem și unul, și altul, cu stânga lovim dintr-o parte, cu dreapta lovim din partea cealaltă, și în felul ăsta gestionăm toată scena politică.


Sursa: Lista lui Dughin, dec. 2014

Mai observăm că teoria genului este impusă prin diferite instrumente. Politic, da, dar nu pe față neapărat, cel puțin în Romania, nu la vedere, nu o să vedeți un partid în Romania care vine cu asta la alegeri, poate USR nu peste mult o să se și declare, dar deocamdată nu se exprimă nimeni chiar așa de radical (conferinţa e din 2018, între timp a apărut PLUSR şi predicţia s-a împlinit). În schimb, pe căi administrative, lucrurile au intrat profund, au intrat și în învățământ.

România

La nivel de Europa, aceste proiecte de texte sunt de obicei propuse și se pot vota cu sprijinul în primul rand al grupărilor de stânga, și mai ales al socialiștilor, PES, Partidul Socialist European, sprijiniți de ALDE, de liberali, dar liberalii sunt întotdeauna pe locul doi, inițiativa aparține stângii. E important de văzut cum votează PSD toate aceste chestii. Aici aveți exemple de texte care sunt extrem de radicale în acest sens, să vă uitați cum au votat europarlamentari ai PSD la asta. Cu rare excepții, că unul a lipsit, sau ce știu eu ce s-a întâmplat, ei sprijină toate aceste lucruri și în principal doamna Vasilica Dăncilă, care acum sprijină familia tradițională și se pozează la biserică.

Iată un text pe care România l-a ratificat, “Convenția pentru prevenirea violenței împotriva femeii”. Iarăși este un titlu imbatabil, cine poate să fie contra unei astfel de declarații? Doar nu vrei să fie femeia bătută.

– convenție ratificată de guvernul PSD 2014, ministrul Rovana Pb.

Articolul 3 litera c:
“gen” va însemna rolurile, comportamentele, activitățile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;

Capitolul III Articolul 12 alin. 1
Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi

Sub pretextul acestei combateri a violenței, iată ce măsuri radicale s-a angajat Romania să ia. “Genul”, în înțelesul acestei convenții, înseamnă “rolurile, comportamentele etc pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați” – zici că e luat direct din Judith Butler.

Asta noi nu am discutat, nu a existat o dezbatere, v-a întrebat cineva, ați votat? Poate nu eram de acord. A fost trecută pe sub mână, cine a știut, a știut. Rovana Plumb a semnat în 2014. În Romania nu s-a zis nici pâs. În Polonia a fost un scandal enorm când a fost vorba de asta.

Articolul 14 – Educaţie
1 Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.
2 Părţile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaţionale informale, precum şi în stabilimentele sportive, culturale şi recreative şi în mass media.

Iată la ce s-a angajat guvernul României:

“părțile (guvernul n.m.) vor lua măsuri pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor care sunt bazate pe […] roluri stereotipe pentru femei și bărbați.”

Deci faptul că zici mamă sau tată într-o casă deja contravine acestor chestii și guvernul s-a angajat pentru eradicarea lor. Nu mai vorbesc de Biblie, de scrisorile Sf. Pavel, astea chiar trebuie eradicate.

Iată ce s-a mai angajat guvernul României, pentru educație: “în tot materialul didactic să fie vorba de roluri de gen nestereotipe”, mama conduce naveta spațială și tata face sarmale. Totul să fie inversat și deja în curricula de școală și de grădiniță.

Interesantă e și această parte: “și în stabilimentele sportive, culturale și recreative și în mass media” – ce ascunde vorba asta? Ascunde WC-urile gender, mă scuzați. Asta e ultima bătălie pe care a dat-o Obama înainte să termine mandatul, un mare proiect ideologic era ca WC-urile să nu mai fie pentru femei și pentru bărbați – îmi pare rău că aduc vorba, dar suntem intre medici și lucrurile sunt deja foarte avansate.

De exemplu, apare situația următoare: o doamnă, situația e reală, mergea la o sală de fitness și după ce a făcut antrenamentul a vrut să meargă la duș. Acolo s-a întâlnit cu un bărbat, bărbat toată ziua – era evident că era bărbat – care declarase că el în ziua aceea se simte femeie. Fără glumă. Faptul că ea a țipat și a chemat paza și a protestat a dus la eliminarea ei din acel club sportiv, pentru că l-a discriminat pe acel domn care era trans, sau nu ştiu ce minoritate.

Și de data asta, ca și revoluția lui Lenin, în loc să elibereze femeia, practic o duce într-o situație în care ea nu mai poate ieși din casă pentru că dacă merge la studii sau să lucreze, sau să facă antrenamente, o să dea de un derbedeu în duș sau la toaletă și cine va câștiga dacă acolo o să aibă loc un meci de box? Femeia pierde, nu are cum să fie altfel. Și orice derbedeu care vrea să violeze o femeie se declară în ziua aia femeie și nu poate fi discriminat.

Pe scurt, profesorul Richard Legutko, care este un filozof polonez și europarlamentar din partea Poloniei, a zis așa: liderii UE, din păcate – generația actuală – sunt toți ori generațional, ori mintal, ca tradiție, discipoli ai lui mai ‘68, iar acest mai ‘68 a fost o revoluție marxistă și sexuală. De aceea, zice el, găsim absolut în toate documentele UE, fară excepție, obsesiv, referire la minorități sexuale, orientări sexuale, sexuale, sexuale. Că e vorba de securitate, că e vorba de transporturi, că e vorba de pescuit, că e vorba de siguranță alimentară, peste tot trebuie să apară neapărat o referire la gender. După cum profețește prof. Legutko, teoria gender probabil se vă prăbuși nu peste mult, cum s-a prăbușit marxismul clasic, dar întrebarea este ce dezastre va prod

 

 

https://inliniedreapta.net/de-la-marxism-leninism-la-teoria-gender/

 

 

 

 

 

De pupat  

https://www.google.com/search?source=univ&tbm=isch&q=Icoana+lui+Stalin&fir=x-6CC2O74_rEpM%252C3yIb0qHdWAk8JM%252C_%253BUoCdSW3Q451AhM%252CC0NsUBADNyNBMM%252C_%253BMucCkBLnalBJwM%252C1WPU_7-fNBCLEM%252C_%253BLrZcRSyTrxDwcM%252CC0NsUBADNyNBMM%252C_%253B1c85zxktszhHFM%252CDD7dsyz1r8pTsM%252C_%253Bwb0c7x1SFaPUoM%252C6DGnwdW5sOYrrM%252C_%253BrOeYgsx2iolzmM%252ClTwHf__Ii0jnwM%252C_%253BHClZMYU8fY68qM%252CN659yLmOXmWsjM%252C_&usg=AI4_-kQCxJnuoU7O046W66p4D4F-GyqfOQ&sa=X&ved=2ahUKEwiZ3cKDkdH6AhVShf0HHReXB-sQ7Al6BAgIEDs&biw=1366&bih=625&dpr=1#imgrc=x-6CC2O74_rEpM

 

 

 

CUM a devenit „sfant ” un popa demonizant?Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă;Cum au reusit sa spurce,sa demonizeze lumea  ?!De la marxism-leninism la teoria gender: „Greșelile Rusiei” și subminarea morală a Civilizației Occidentale -“Lupta contra religiei este lupta pentru socialism!”;Cipuri mici cu potențial mare: noile recomandări ale UE asigură respectarea vieții private de către codurile de bare ale secolului XXI; Elon Musk spune că dezvoltă un cip care le va permite oamenilor să-și transmită muzică direct în creier; MEDIUL DIGITAL – AMENINTARE SAU OPORTUNITATE PENTRU COPII? Fostul președinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, a denunțat, miercuri, în Parlamentul European, „problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene” si… (i s-a taiat microfonul!); Ca si minerii/teroristii lui Iliescu  cel mizerabil-matrita a hotilor,pornopreacurvarilor etc… Cum golește Putin pușcăriile din Rusia pentru a trimite criminali pe frontul ucrainean. Interviu cu activistul rus pentru drepturile omului Vladimir Osechkin, fondatorul Gulagu.net; Profesor cunoscut din Sankt Petersburg despre îndoctrinarea elevilor din Rusia, într-un interviu pentru HotNews.ro: „Cred că locuitorii din România țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu”; PROF. STEFAN LORENZ SORGNER, DESPRE RISCURILE DIGITALIZĂRII ȘI PERICOLUL TRANSUMANISMULUI; Pericolele concrete ale inteligenței artificiale și măsurile de siguranță în fața acestora; Riscurile digitalizării premature a presei; Prof. Nicholas Dima, confesiuni din închisorile bolșevice: De la Experimentul Pitești la Globalizare. Ce s-a studiat și urmărit atunci se aplică azi. Scopul globaliștilor este să reseteze lumea fără Dumnezeu;
Războiul Lumilor: Se bat Dracii Negri cu Dracii Roșii; Pesediştii komunişti- globalişti, adică satanişti nu iubesc adevărul, nu însetează după dreptate, corectitudine, blândeţe, iertare, dragoste, împăcare, armonie, iubire nemaimuţărească, ca să intârzaie Răpirea, minţind că El ne muta în Cer aşa răi, mincinoşi, şmecheri, corupţi, vicleni, nenăscuţi din nou, dacă ne hrănim din răutate, invidie, egoism, bârfă, preacurvie, duşmănie şi cu alte roade ale satanei, „condamnate’’ în Romani, cap. 1/18-32… De aceea… În timp ce potopiștii globalismului fesenizant continuă să fure, să mintă, să manipuleze, să prostească şi să prigonească tinerimea, prin legi făcute doar pentru ciocoimea lor; În timp ce prin aceşti terorişti trandafirii apasă blestemul peste Poporul Român, pentru că ei nu se pocăiesc, TATAL TERORISTILOR  GLOBALI care;
Kiriloi cel Putinoi, rob al falsei religii- idolatre, formale, mincinoase, hoţoase; Tu, care te-ai făcut frate cu politrucii, ca să treci puntea îmbogăţirii, iată de ce (împreună cu toată preoţimea lumii) nivelezi calea, pentru ca neştiutorii să pupe icoana Fiarei (Ap.13/7-20)! Te rog, cât se mai poate, cere o audienţă la Adevăratul Dumnezeu (cel nepictat, necartonat şi neiconat), ca să-i afli părerea şi despre rusificarea ţărilor cotropite, exploatate, manipulate, intoxicate… (Habacuc 2/1…) Dacă tu, Marele vinovat, alăptat din komunism, adică satanism, pedepseşti „vina UCRAINENILOR” care… Rusofobia în rândul românilor. Motive pentru URĂ: un amplu rezumat al ”prieteniei” româno-ruse; Patriarhul Kiril al Rusiei le promite „raiul” soldaților ruși care mor în Ucraina; Fiindca pupa moastele lui Stalin,Lenin si Hitler…Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina” ; 22.000 de euro pe lună – salariul baronului PSD de la Antibiotice Iași. Și-a angajat și nevasta, și fiul la compania de stat; (De ochii lumii)…
Şefa socialiștilor din PE: Sunt îngrijorată de legăturile dintre unele partide din UE și Putin; Dumnezeu nu bate cu bata pe miliardarul kaghebist in sutana-satana…Momentul în care Patriarhul Kiril cade lat în biserică; (Kaghebistul Satan a aghezmuit moastele viitorului sfant …) Nașterea unui nou sfânt; (Si puti-dughinist…)Ministru, prim-ministru, șperțar, pușcăriaș și blogger – Adrian Năstase; Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China; Saakașvili: Imperiul rus nu a avut niciodată frontiere, a avut doar margini; Mize identitare la Chişinău: de la rezistenţa anticomunistă la respingerea tezei „naţiunii civice”; Badea Ioan,nemuritorul,nascatorul PeSeDiei corupte si… Macova scoate scheletul din dulapul lui Iliescu. Ilici a trădat Basarabia; Si Satana a vrut sa “denazifice” Imparatia lui Dumnezeu; CIP, cirip lu’ Dracu’; Rusnacii au plecat din Ronania,dupa ce ne-au infestat sangele… Ion Sturza, către „putiniştii din R. Moldova”: Nu vă exaltaţi, nimeni nu va accepta ca în spatele frontului să se schimbe regimul la Chişinău; Ce şi-ar putea rupe românii pentru criminalul Putin… Putin se pregătea din 2013 pentru un război la scară largă cu NATO, dar a fost mințit de producătorii de armament;  Putinizarea lumii pusa la cale de Matca Fiarei si Placenta Prorocului mincinos(Iliescos)… Tratatul romano-rus, parafat, fara Tezaur si Ribbentrop-Molotov; Ruşii – barbarii Europei- Comunism = Nazism = Putinism, adica Satanism

 

  

 

 

 

https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/

…… https://ziaristii.com/stalin-un-om-de-pus-icoana/

……

 

 

https://inpolitics.ro/adevarata-lista-a-marilor-putinisti_1821356463.html…..

https://inliniedreapta.net/lista-prietenilor-rusiei-din-romania-deconspirata-de-alexander-dughin-prin-e-mail/

 

 

https://asapteadimensiune.ro/ce-si-ar-putea-rupe-romanii-pentru-criminalul-putin.html

 

https://asapteadimensiune.ro/rusii-barbarii-europei.html

 

Putinizarea lumii pusa la cale de Matca Fiarei si Placenta Prorocului mincinos(Iliescos)… Tratatul romano-rus, parafat, fara Tezaur si Ribbentrop-Molotov  https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/tratatul-romano-rus-parafat-astazi-fara-tezaur-711574.html

 

 

 ////

 

Ruşii – barbarii Europei

 

 

Comunism = Nazism = Putinism, adica Satanism

 

După ce ne-au furat Basarabia şi nordul Bucovinei, după ce nu ne-au înapoiat tezaurul, după ce ne-au adus ciuma roşie, după ce ne-au pretins şi au primit despăgubiri de război, după ce au stâlcit denumirile din alte limbi (înainte de destrămarea URSS-ului, la televiziunea sovietică se pronunţa ‘vaşington’ numele capitalei SUA, pentru ca mai apoi să apară ‘limba moldovenească’, o aberaţie rusească), ei bine, după toate acestea, dai peste ruşi oriunde în Europa, mai precis peste proasta lor educaţie, de slavi veniţi din întunericul istoriei. Iată, mai jos, un articol din “Academia Caţavencu” (nr.2/2009) pe această temă.

 

“Gata, ştiu de ce a oprit Putin livrarea de gaze pentru Europa! Ca să aibă turiştii ruşi ce arde de pomană prin ţările calde! Credeţi că-i un banc prost? Nu e banc. E prost, însă, să stai într-o staţiune alături de sute de ruşi gălăgioşi, obraznici, monolingvi, ‘prost-crescuţi’ – într-un cuvânt, deşi pentru asta a trebuit să lipesc două. Dacă aţi fost în concediu în străinătate, într-un loc turistic, nu se poate să nu fi dat peste nişte hoarde de ruşi veniţi la soping sălbatic, la pustiit şi la stricat atmosfera şi ridicat indecent nivelul bacşişurilor.

 

De exemplu, am întâlnit un miliţian rus (se mai văd urmele de caschetă) care se fotografia întruna în jacuzzi. Este la a 40-a poză, cu bliţ, deşi afară e zi. Apoi miliţianul iese şi plonjează din nou în jacuzzi. Moment imortalizat de Nataşa, soţia sa. Sigur, miliţianul a făcut câte o poză pentru fiecare din colegii săi.

 

Ne-am tot mirat, pe aici, prin Melia Caribe Tropical Punta Cana, de ce tot auzim, în primele zile de ianuarie, melodii americane de Crăciun, cu ‘white Christmas’, deşi nu era nici o zăpadă pe aici şi Christmas-ul trecuse de multişor. Ne-am prins că este Crăciunul rusesc şi că se va organiza o mega-petrecere pe plajă. Şi asta e normal pentru cei care sărbătoresc Revoluţia din 25 octombrie pe 7 noiembrie. La ruşi, totul a început cu o încălzire globală cu vodcă încă de după-amiază, când barurile (‘free’, că doar e ‘all inclusive’!) au fost asaltate de ruşi în ţinute festive, adică în tricouri nepotrivite, cămăşi falsificate (am văzut una Jean’s Paul Gaultier!) şi rochii cu sclipici, toate din mişcarea Cocalari Sin Fronteras, foarte prezentă aici. După care, la plajă, până la două noaptea, hoardele gălăgioase s-au dezlănţuit, spre disperarea turiştilor ne-ruşi. După noaptea de Crăciun, frumos sărbătorită prin destrăbălare slavă, alcoonauţii ruşi se pregătesc, probabil să invadeze alte zone liniştite ale Europei.”

 

Citeste si articolele:

 

Masacrul de la Katyn a dovedit lumii cât de barbari şi criminali au fost bolşevicii

Cum manipulează trepăduşii lui Voiculescu

Măşti europene pentru agenţii Kremlinului

Criminalul Voronin, ruşii şi românii din Basarabia

Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi

 

https://asapteadimensiune.ro/rusii-barbarii-europei.html

///////////////////////////////

 

Putinizarea lumii pusa la cale de Matca Fiarei si Placenta Prorocului mincinos(Iliescos)… Tratatul romano-rus, parafat, fara Tezaur si Ribbentrop-Molotov

 

adevarul

Cele doua chestiuni delicate, mutate intr-o declaratie politica, separata

 

Dupa o perioada de un deceniu si mai bine de nedorita stagnare, relatiile romano-ruse urmeaza sa cunoasca astazi un important pas inainte spre un reviriment de mult asteptat: ministrii de Externe ai celor doua tari, Mircea Geoana si, respectiv, Igor Ivanov, vor parafa tratatul politic de baza dintre Romania si Federatia Rusa, care va fi semnat, la inceputul lunii iulie, la Moscova, de presedintii Ion Iliescu si Vladimir Putin. Deplina normalizare a relatiilor cu o tara cu un asemenea imens potential cum este Rusia se impune ca o necesitate, in ciuda unor pietre de moara ale trecutului, cum ar fi chestiunea Tezaurului sau cea a pactului Molotov-Ribbentrop. Acesta este, de altfel, si motivul pentru care, cu sapte ani in urma, in aprilie 1996, cand ar fi trebuit sa aiba loc, initial, parafarea tratatului de baza, au intervenit, in ultimul moment, si in mod regretabil, dificultati care au determinat parasirea intempestiva a Bucurestiului de catre ministrul rus de Externe din acea perioada, Evghenni Primakov, fara ca ceremonia parafarii sa fi putut avea loc. Acum, insa, dupa indelungate tratative, obstacolele par a fi fost inlaturate. Paralel cu semnarea, in iulie, a tratatului de baza, va fi semnata si o declaratie politica ce va consemna constituirea unei comisii mixte de experti si istorici romani si rusi, cu sarcina de a ajunge la un numitor comun in privinta Tezaurului romanesc, respectiv locul unde se afla in prezent, ce s-a intamplat cu el din 1917 pana acum, cantitatea de metale pretioase existenta, ca si bunurile de arhiva depozitate atunci. In ce priveste pactul Molotov-Ribbentrop, declaratia politica va consemna ca Romania si Rusia condamna pactul, ca si participarea Romaniei, alaturi de Germania hitlerista, la cel de-al doilea razboi mondial. Sunt concesii si de o parte si de alta, poate mai dureroase pentru noi, dar ele se impun pentru ca raporturile dintre cele doua tari sa poata porni pe o baza noua, important fiind sa privim spre viitor, nu spre trecut.

 

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/tratatul-romano-rus-parafat-astazi-fara-tezaur-711574.html

 

////////////////////////////

Putin se pregătea din 2013 pentru un război la scară largă cu NATO, dar a fost mințit de producătorii de armament

 

Maria Ţaga

Preşedintele rus se pregătea din 2013 pentru un război la scară largă cu NATO, dar a fost indus în eroare de producătorii de arme ca să-i facă pe plac, ajungând să creadă că arsenalul Rusiei echivala sau chiar îl depăşea pe cel al Statelor Unite ale Americii.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat în septembrie 2013 fabrica de puşti Kalaşnikov şi a inspectat armamentul de acolo, inclusiv noua puşcă AK-12, care a intrat în producţie din 2018, notează Mediafax.

Imaginile cu cantitatea imensă de arme ne arată că Putin se pregătea pentru un război de anvergură cu NATO în Europa de Est

La finalul filmării, Putin inspectează soldaţii ruşi echipaţi cu vestă antiglonţ cu inserţii ceramice şi cu un modul GPS în loc de epoleţi, iar comandantul de brigadă era dotat cu o tabletă digitală pe care putea vedea poziţia fiecărui soldat. Putin chiar credea că Rusia dispunea de armament şi de artilerie care să se compare cu cel al Statelor Unite.

 

Cu toate acestea, în 2022, în cadrul „Operaţiunii Speciale” din Ucraina, nu a fost trimis niciun soldat rus echipat cu astfel de arme sau cu echipamente high-tech. Inclusiv vestele anti-glonţ sau sisteme cu vedere în infraroşu pe timp de noapte au lipsit în acest război, iar majoritatea soldaţilor ruşi au luptat în aceleaşi condiţii precare cum au luptat soldaţii sovietici în Afganistan în anii 1980 sau pe Frontul de Est pe durata celui de-al Doilea Război Mondial

 

 

Într-o altă filmare din 2017 apare echipamentul unui soldat rus al viitorului, cu vestă antiglonţ, de la Institutul Central Ştiinţific de Cercetare pentru Inginerie a Maşinilor de Precizie (institutul face parte din corporaţia de stat Rostech). Echipamentul a fost la expoziţia Rusia se concentrează pe Viitor, organizată în Sala Centrală de Expoziţii Manezh din Moscova.

 

 

Cinci ani mai târziu, Federaţia Rusă nu dispune de niciun soldat rus de infanterie astfel echipat şi a pierdut 60.000 de militari în Ucraina după şapte luni de război, armata rusă fiind împotmolită, nereuşind să ocupe pe deplin teritoriile vizate de Putin din regiunea Donbass.

 

https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/putin-se-pregatea-din-2013-pentru-un-razboi-la-2211221.html

 

 

//////////////////////////////////////

 

Ce şi-ar putea rupe românii pentru criminalul Putin

 

Ana Politkovskaya

 

În Rusia este linişte. Poporul bea vodcă şi trăieşte (peste 80%) în cea mai cruntă sărăcie. Cei care cred că este rău în România pot încerca să vadă cum este în Rusia.

 

Pe acest fundal, dictatorul Putin se plictiseşte. După ce, de-a lungul şi de-a latul anilor, a ordonat execuţii în stil mafiot pentru ziariştii incomozi şi lideri charismatici ai opoziţiei (vezi aici).

 

De exemplu, în Rusia, până şi accesul la Internet este controlat, iar acum un an unul din site-urile opoziţiei a fost ‘închis’ deoarece avea ‘un limbaj neadecvat la adresa puterii (tătucului Putin)’. Cum americanii au mari probleme cu terorismul arab, iar Rusia este o mare piaţă de desfacere pentru companiile americane, orice cetăţean ‘liber’ din Rusia poate fi executat fără probleme la ordinal tătucului Putin.

 

Iar din plictiseala, amintită mai sus, apar tot felul de idei. Una dintre ele a fost lansarea campaniei ‘Să ne rupem tricoul pentru Putin’ (să vadă Terra ce sâni au rusoaicele). Ideea camarilei acestui criminal odios, numit Putin, pare cel puţin deplasată, dar orice dictator are păsărelele sale, adică, în cazul de faţă, ţâţele sale.

 

Iar dacă rusoaicele îşi vor rupe tricourile pentru Putin, pentru ca ulterior să facă prostituţie la greu pentru mafia rusă, noi, românii, i-am putea oferi altceva criminalului Putin. Cum kaghebiştii au oferit doar gloanţe şi lacrimi, Putin fiind un fost KGB-ist (la fel ca Ilici Iliescu în România), românii i-ar putea oferi să sugă ceva. La fel cum ruşii ne-au supt bogăţiile zeci de ani, în ultimele două secole, după ce am devenit vecini cu aceşti porci, fără nimic bun la capitolul ‘civilizaţie’. Tavarasci Putin, accepti o muie de la români?

 

 

 

Citeste si articolele:

 

Geo Bogza, unul din autorii rusificării României

Ruşii – barbarii Europei

Masacrul de la Katyn a dovedit lumii cât de barbari şi criminali au fost bolşevicii

Măşti europene pentru agenţii Kremlinului

Criminalul Voronin, ruşii şi românii din Basarabia

 

https://asapteadimensiune.ro/ce-si-ar-putea-rupe-romanii-pentru-criminalul-putin.html

 

//////////////////////////////////

 

 

Rusnacii au plecat din Ronania,dupa ce ne-au infestat sangele… Ion Sturza, către „putiniştii din R. Moldova”: Nu vă exaltaţi, nimeni nu va accepta ca în spatele frontului să se schimbe regimul la Chişinău

 

 

A fi putinist a devenit o ruşine, un fel de stigmă, şi nu doar în lumea civilizată, afirmă Ion Sturza.

Ion Sturza

Ion Sturza (Florin Chirilă/Epoch Times)

 

 

Războiul din Ucraina a scos la suprafaţă faţa reală a regimului de la Moscova – agresiune barbară faţă de fraţii creştini, autocraţie bazată pe corupţie şi eliminarea drepturilor elementare ale omului, izolare economică şi degradare, constată fostul premier moldovean Ion Sturza, menţionând că aceste circumstanţe sunt ignorate doar de „putiniştii din Republica Moldova”, care „pentru bani colaborează la ordin”.

 

„Mai schimbaţi foile, dragi proruşi”, îndeamnă fostul prim-ministru, scriind pe pagina sa de socializare că „până nu demult, a fi prorus nu se considera o ruşine. Ba mai mult, se considera o formă de curaj, bravadă. Uită-te la noi: antiglobalişti, tradiţionalişti, cu valori creştine autentice. Nu ca ei: decadenţi, homosexuali, exploatatori… Şi Putin e dumnezeul nostru – moral, curajos, într-un cuvânt, destoinic mujic! Dar…

 

Războiul din Ucraina a scos la suprafaţă faţa reală a regimului de la Moscova – agresiune barbară faţă de fraţii creştini, autocraţie bazată pe corupţie şi eliminarea drepturilor elementare ale omului, izolare economică şi degradare. Direct dacă nu în secolul XVII, apoi precis în anii ‘50 ai secolului XX. Paria şi pericolul numărul unu la nivel mondial.

 

În consecinţă, a fi putinist a devenit o ruşine, un fel de stigmă, şi nu doar în lumea civilizată. Prietenii, să-i numim profitori, s-au ascuns prin vizuini. Cu cât Ucraina rezistă eroic mai mult, cu atât glasul şi prezenţa lor devin mai invizibile.

 

Cu o singură excepţie – putiniştii din Republica Moldova. Cu cât lucrurile merg mai rău pentru agresori în Ucraina, cu atât coviţăitul lor devine mai strident.

 

Ei repetă unu la unu naraţiunea, nici nu schimbă virgulele punctajelor venite de la Moscova. Repet, unu la unu cu ‘Pravda’ şi Maria Zaharova!

 

Am încercat şi eu să descifrez acest mister, că doar nu sunt nebuni, văd încotro merg lucrurile, majoritatea sunt tineri, le place confortul occidental. Să-l luăm, de exemplu, pe domnul Batrîncea. Lui îi place cada să fie plină cu şampanie, şi nu numai. Sau pe domnul Dodon, care are o familie numeroasă şi frumoasă, vor dori copiii dumnealui deprinşi să se odihnească la cele mai luxoase resorturi din lume să meargă la pionerlageri în Tomsk? Nu cred! Atunci ce? Unica explicaţie este banul, în schimbul obligaţiei în scris de a colabora la ordin.

 

Trebuie, sunt obligat să le transmit un mesaj. Nu vă exaltaţi foarte mult! Nimeni, dar absolut nimeni nu va accepta ca în spatele frontului să se schimbe regimul la Chişinău. Nu fiţi fraieri, voi nu sunteţi ‘kum (naşul n.r.) Medvedciuk’. Şi flagmanul a fost scufundat. Doar dacă înot pe Dunăre la vale…”

 

După intrarea în vigoare a prevederilor legii privind interzicerea simbolurilor agresiunii din Ucraina şi a panglicii Sf. Gheorghe, secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea a criticat autorităţile pentru încercarea de a „crea o agendă falsă şi distragerea atenţiei cetăţenilor de la problemele reale cu care aceştia se confruntă astăzi. Potrivit acestuia, guvernarea PAS ar induce „frica în societate prin ameninţările cu poliţia şi amenzile draconice”.

 

 

https://epochtimes-romania.com/news/ion-sturza-catre-putinistii-din-r-moldova-nu-va-exaltati-nimeni-nu-va-accepta-ca-in-spatele-frontului-sa-se-schimbe-regimul-la-chisinau—328040

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

/

 

Si Satana a vrut sa “denazifice” Imparatia lui Dumnezeu

 

Motto: “Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei, dar n-au putut birui, si locul lor nu li s-a mai gasit in cer. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant, si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui.” (Apocalipsa)

 

 

De peste doua luni de zile este razboi in Europa. Distrugeri, sange si moarte, exact ce stie Satana sa faca mai bine, ce-i sta in fire si in caracter, sper ca va mai amintiti afirmatiile lui Isus Hristos despre Diavolul, Satana, Dracu’: “Voi aveti de tata pe Diavolul, si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas, si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan)

 

Rusia imperialista, Rusia satanica, care pentru prostii din zona aceasta de lume, inclusiv romanica, este aparatoarea crestinismului si a valorilor crestine, ha, ha, ha, ce gluma proasta si sinistra, a declansat un razboi impotriva unui stat suveran, si impotriva unui popor care isi vedea de viata lui, pe o serie de minciuni ordinare si jegoase, dintre care cea mai gogonata este aceea cu denazificarea Ucrainei, de parca Ucraina are la ora actuala un guvern nazist la Kiev, iar ucrainienii ar fi fascisti. Sigur ca acesta este doar un pretext, o minciuna gogonata, un pretext imbecil invocat de dictatorul criminal Putin, si de gasca lui de criminali scelerati de la Moscova, pentru a-si justifica invazia in Ucraina. In timpul regimului comunist din Romania, impus cu tancurile sovietice, of course, ni s-a spus tot timpul, ca o picatura chinezeasca, la fiecare discurs al bâlbâitului criminal comunist Ceausescu, ca doar americanii sunt imperialisti, ca doar ei si Occidentul decadent sunt imperialistii lumii, raul absolut, pe cand ei, comunistii, sunt Dumnezeu pe pamant, dar iata ca acum, ni se demonstreaza ca adevaratii si singurii imperialisti, sunt rusii, cu imperiul lor satanic, criminal si inapoiat. Eu nu stiu ca americanii si occidentalii sa fi luat teritorii de la alte tari in timpul vietii mele, dar rusii au facut-o, si inca o mai fac, chiar in aceste zile triste si dramatice. De ce denazificare, poate ca va intrebati? De ce s-a folosit si se foloseste cu obstinatie aceste cuvant, in discursurile criminalilor scelerati de la Moscova? De ce nu s-a ales un alt cuvant, un alt motiv, alte minciuni si alte cuvinte, pentru a justifica crimele si distrugerile pe care aceti criminali satanisti comunisto-fascisti, le fac in Ucraina, si nu numai? Simplu de raspuns: este minciuna cu cea mai mare trecere si priza la rusi, este minciuna care prinde cel mai bine la poporul rus, un popor inapoiat si ignorant, care de zeci si zeci de ani de zile, de pe vremea lui Stalin, este indoctrinat si indobitocit cu Marele Razboi pentru Apararea Patriei, asa cum este denumit la ei, al Doilea Razboi Mondial. Pentru rusi, asta cu marele razboi pentru apararea patriei, este un cult, este ca o religie. Am vazut asta cu ochii mei, cand am vizitat Rusia. Au facut din infrangerea Germaniei naziste, ceva sfant. Infrangerea Germaniei naziste, este considerata cea mai mare realizare a rusilor din epoca moderna. Nu mersul in cosmos este important pentru poporul rus, ci imperiul lor criminal, si marele lor razboi impotriva Germaniei naziste. Infrangerea fascismului si a Germaniei naziste, este supremul motiv de mandrie nationala a Rusiei, asa ca pentru rusi, cuvinte ca nazism, nazisti si denazificare, sunt perfecte, pentru ca sunt puternic impregnate in creierii lor, si in memoris lor colectiva. Din frageda pruncie, rusii sunt indoctrinati cu asta, si de aceea aceste cuvinte trezesc imediat in mintile si in sufletele rusilor, sentimente razboinice, dar si de mare mandrie nationala. In ziua de 9 mai, numita si “Ziua Victoriei” in Rusia, exact asta se sarbatoreste cu mare fast, de zeci si zeci de ani: infrangerea Germaniei naziste si a nazismului. Pentru rusi, asta a fost si va ramâne un mare si sfant moment de sarbatoare, un motiv pentru organizarea de parade militare grandioase, în care Kremlinul îsi prezinta arsenalul militar, blindatele, tancurile, vehicule purtătoare de rachete și multe altele. Sa nu uitam niciodata, ca Al Doilea Razboi Mondial, a fost o conflagrație ce a nimicit batrânul continent, Europa, care a fost sfâsiat de ghiarele totalitarismului sovietic al URSS, si al totalitarismului fascist al Germaniei naziste. Istoricul Timothy Snyder, a vorbit despre asta atât de semnificativ si atat de plastic in titlul si in cartea sa, „Tărâmul mortii”-Europa intre Hitler si Stalin, una din cartile capodoperă despre cel de-al Doilea Război Mondial, editata si in Romania, la editura Humanitas. Sub comunism si fascism, Europa, a devenit tarâmul mortii, sa nu uitam niciodata asta si sa nu uitam niciodata, ca regimurile sataniste, cel comunist si cel nazist, au fost mai intai de toate, prietene si fratesti, inainte de a deveni dusmani. Rusia si Germania = LOVE, bolsevismul si fascismul = LOVE. Va mai amintiti de pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Rusia sovietica si Germania nazista, adica fascistii si comunistii, isi imparteau lumea ca niste gangsteri? La fel face si Rusia lui Putin de astazi, care, culmea, este atat comunista, cat si fascista in abordarea conflictului cu Ucraina. Rusia lui Putin, si-a insusit atat retorica cat si actiunile fascismului, pe langa cele ale comunismului. Rusia de astazi, Rusia putinista, este un stat comunisto-fascist, iar faptele o dovedesc cu prisosinta.

 

Ce avem pana acum: minciuni, razboi, adica crime, adica distrugeri, adica moarte, adica Diavolul, Satana, Dracu’. Dar stati, ca asta nu este tot. Toate aceste blestematii, sunt facute de oameni care se cred crestini, de oameni care se duc la biserica, care pupa icoane, moaste, si aprind lumanari, se boteaza si se impartasesc, sunt facute de poporul rus crestin ortodox, “crestini” care ucid, violeaza si distrug, care sustin razboiul, crimele, si distrugerile din Ucraina, si nu numai, in frunte cu Kirill, patriarhul lor, patriarhul bisericii ortodoxe ruse. Asta este satanism, nu crestinism. Acestea sunt trasaturile lui Satana, nu ale lui Isus Hristos, asa cum ati putut vedea in textul biblic. Ei, rusii crestini ortodocsi, ucid, distrug, violeaza si se poarta ca niste animale, ca niste barbari fara Dumnezeu, ca niste diavoli, in timp ce cred ca ei sunt crestini get-beget, asa cum romanii care sutin si voteaza hotia, coruptia si crima, tot crestini se considera si se cred. Ce ne spune asta? Ceva foarte simplu: ca biserica ortodoxa rusa si enoriasii ei, ca si cei din romanica, sunt slujitori ai Satanei, nu ai lui Dumnezeu, asa cum biserica ortodoxa romana este aparatoarea si slujitoarea hotilor, a coruptilor si a ucigasilor din romanica, biserica ortodoxa rusa, este aparatoarea violatorilor, a hotilor, a mincinosilor si a criminalilor din Rusia, care distrug Ucraina si pe poporul ei, asa cum au distrus si au ucis si alte popoare si tari. Ce ne spun toate acestea? Ceva simplu de inteles: acesta nu este crestinism, ci satanism curat. Toti acestia nu sunt crestini, sunt satanisti. Toti acestia nu-l slujesc pe Dumnezeu, ci pe Diavol. Adevarata invatatura a lui Isus Hristos, ne spune altceva: “Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel, caci in aceasta este cuprinsa Legea si Prorocii.” (Matei) Pe cale de consecinta, daca cineva, un crestin, considera ca asa este bine si ca asa este crestinismul, si el isi doreste si vrea ca viata lui sa-i fie distrusa de altcineva, casa lui sa-i fie distrusa si furata de altcineva, pamantul sau sa fie parjolit si sotia si fiicele lui sa fie violate, iar copiii lui ucisi, atunci inseamna ca este bine ce fac rusii in numele lui Isus Hristos si a ortodoxiei, asa cum le spune si patriarhul lor, Kirill, dar daca nu va doriti asa ceva pentru dumneavoastra, pentru familia dumneavoastra si pentru tara dumneavoastra, daca considerati ca toate aceste lucruri sunt rele si abominabile pentru orice om, atunci, sa stiti ca sunteti in tabara gresita, sunteti cu Dracu’, nu cu Dumnezeu, sunteti slugile si robii Satanei, nu copii ai lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu, in aceste vremuri ale sfarsitului pe care le traim, face sa cada toate mastile posibile ale umanittii, ne arata ipocrizia rasei umane pacatoase, si ne arata ca cei care se cred crestini, nu sunt, si ca bisericile care ne mint ca sunt crestine si ca-l slujesc pe Dumnezeu, nu sunt asa ceva, ci il slujesc pe Satana, nu pe Dumnezeu. Sta scris: “Asa ca, sa nu va temeti de ei. Caci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, si nimic tainuit care nu va fi cunoscut.” (Matei) … “A cazut, a cazut Babilonul cel mare! A ajuns un locas al dracilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate, …” (Apocalipsa) Bisericile si credinciosii lor, si nu numai, orice om si orice biserica care sprijina dictatorii, razboaiele, crimele, minciuna, hotia, violul, precum si toate barbariile din lumea noastra, au ajuns asa cum ne spune Dumnezeu in Biblie, un locas al dracilor si al duhurilor necurate, atat ei, oamenii, cat si bisericile si conducatorii lor, asa cum se vede in Rusia si in Ucraina, in aceste zile nefaste, iar lumea asa zis crestina din Rusia, din romanica si de aiurea, care crede si se imbata in prostia ei, cu iluzia mincinoasa si desarta ca rau fiind, esti cu Dumnezeu, nu cu Dracu’, se insala amarnic. Cine crede ca este un crestin autentic, doar pentru ca merge la o biserica, si face si el niste lucruri acolo, in timp ce el este un criminal, un mincinos, un violatoar si un distrugator, un hot si un corupt, se insala amarnic. Daca crezi ca esti crestin, doar pentru ca un patriarh mincinos si satanizat, iti spune tie ca totul este in regula intre om si Dumnezeu, chiar daca omul este un nelegiuit, se insala amarnic. Dumnezeu ne spune contrariul, ca nu este deloc in regula ca un crestin sa fie nelegiuit, ei bine, toti acestia care procedeaza asa, au de tata pe Diavolul, nu pe Dumnezeu, asa cum a spus Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Atat la Kremlin, prin Putin, cat si la patriarhia Rusiei, prin Kirill, domneste Satana, nu Hristos, si toti cei care-i urmeaza pe acesti satanisti, sunt cu Satana, nu cu Dumnezeu.

 

Apropo de toate miciunile puerile si imbecile cu denazificarea, si toate celelalte bazaconii pe care le tot vantura Moscova si criminalul satanist de Putin, imi pun intrebarea: atata poate Rusia in secolul 21, atata pot rusii, atata poate umanitatea in secolul 21? Asta e tot ce pot face oamenii ca sa-i prosteasca pe alti oameni, pe prosti, sa minta cu nerusinare, sa minta ca nemernicii zi si noapte? Asta-i tot? Asta-i culmea intelepciunii satanice: minciuna? Doamne, dar este atat de putin, si este atat de ieftin si de ridicol, este atata de infantila si de oligofrena toata aceasta retorica, ca mai ca-ti vine sa-ti fie rusine ca esti om. Cum sa fii atat de usor de prostit si de manipulat? Cum sa fii atat de credul, cum sa fii atata de prost, incat sa fii asa de prost, incat sa crezi toate balivernele criminalilor, hotilor si mincinosilor? Cum? Uitati-va la toti dicatorii si criminalii acestui pamant, uitati-va la Putin, la Xi Jinping si la Kim Jong-un, la belarusul Lukashenko, la ayatolahii Iranului, uitati-va la toti acestia si la altii ca ei, si la toti veti vedea aceleasi apucaturi satanice, aceleasi metode ca la Satana: intuneric, adica cenzura, ascunderea adevarului, minciuni cu duiumul, lipsire de libertate si de lumina in toate felurile, crime, teroare, subdezvoltare, saracie, inchisoare, etc… Toata acestea sunt valorile si opera Satanei, nu a lui Dumnezeu. Asa a fost in toate veacuriile, si asa o sa fie pana la sfarsit in imparatia intunericului, a minciunii si a crimei, imparatia Satanei. Satana a vrut sa “denazifice” Imparatia lui Dumnezeu, cu aceleasi metode, pentru ca ale lui sunt toate acestea: minciuni si crima, pentru ca i-a mintit pe ingeri, si a vrut moartea lui Dumnezeu, asa cum s-a dovedit la cruce, manipulare, teroare, adica razboi si distrugeri, prin lipsire de libertate, adica robia pacatului, prin ignoranta si inapoiere, prin ascunderea adevarului, etc…, adica tot ceea ce vedem pe planeta noastra, de mii de ani, la toate slugile Satanei care au condus lumea. Satana i-a mintit pe ingerii din cer, si pe Eva pe pamant, asa cum Putin ii minte acum pe rusii lui, Ciolacu si Ciuca pe romani, si asa mai departe. Satana a adus robia pacatului crima si moartea, si blestemul asupra pamantului, nu Dumnezeu. Satana a adus saracia, chinul, foametea, durerea, minciuna, crima si moartea, exact ca toti nenorocitii, hotii si ucigasii acestei planete, care au condus si inca conduc lumea, si au fost si sunt slugile lui, indiferent ca au fost doar conducatori, dar si popoare intregi care i-au urmat pe acestia in nelegiuire si in crime, asa cum fac si rusii de astazi, si cum au facut nemtii lui Hitler, de exemplu. Toti acestia, popoare, dictatori sau biserici apostaziate, patriarhi si papi, toti robi ai Satanei, le promit si le propovaduiesc prostilor care ii cred si care se lasa prostiti de ei, libertatea si bunastarea unei inchisori, inchisoarea satanica a minciunii, a crimei, a pacatului si a mortii, “Le fagaduiesc slobozenia, in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit.” (2Petru) Toti acestia sunt gunoaie, asa cum ii defineste Dumnezeu in Biblie, nu-i urmati, si nu ascultati de ei. Putin, robul Satanei, le spune rusilor ca dictatura lui este buna, ca inseamna libertate si fericire, ca razboiul si crimele lui sunt bune, iar rusii il cred si il urmeaza, iar Kirill, patriarhul rusilor, un alt rob al Satanei, care nu are nimic in comun cu Hristos, le spune rusilor ca Dumnezeu vrea ca ei sa ucida, sa distruga, sa minta si sa violeze, asa cum la noi, patriarhul Daniel si preotii lui, le spun romanilor ca Ciuma Rosie comunisto-fascista corupta, hoata, mincinoasa si criminala, este buna. Asa sa fie? Acestia sunt oameni ai lui Dumnezeu? Nu dragilor, nu este asa, nu acesta este adevarul dumnezeiesc. Acestea sunt doar niste minciuni satanice, iar toti acestia, conducatori sau popoare, biserici, patriarhi sau papi, preoti sau pastori care sustin asa ceva, toti, sunt poporul Satanei, nu al lui Dumnezeu. In toate acestea este doar Satana, nu si Viul Dumnezeu. Departati-va de ei si de asa ceva! Nu fiti partasi la nelegiuirile lor. “Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!” (Apocalipsa) Parasiti conducatorii si bisericile apostaziate dragii mei prieteni sau neprieteni, biserici care sustin razboiul, crimele, distrugerile, violurile si moartea, nu sustineti dictatori mincinosi si ucigasi, nu sustineti pastori, preoti, papi si patriarhi satanizati, nu sustineti biserici si guverne satanizate, nu sustineti raul, nu-l sustineti pe Diavolul, Satana, Dracu’. Nu sustineti hoti, corupti si criminali. Nu sustineti Ciuma Rosie sau Ciuma Bruna. Nu sustineti pacatul. Hristos nu a slujit si nu a sustinut pacatul, si nu-l va sustine niciodata, niciodata, asa cum va mint aceti ticalosi, aceste morminte varuite. Isus Hristos a fost ucis de pacat, de Satana si de pacatosi. Puteti sa construiti mii de catedrale si de biserici, de adunari, de temple sau sinagogi, puteti sa va duceti la biserica de doua mii de ori pe zi, puteti sa va umpleti casele de icoane, de candele si de lumanari, puteti sa va botezati si sa va impartasiti de milioane de ori, puteti sa mergeti la milioane de slujbe religioase, ce-or fi astea nu stiu, si sa ascultati milioane de predici, puteti sa stiti Biblia pe de rost, puteti sa faceti orice bazaconie religioasa va trece prin cap, dar daca in viata de zi cu zi, nu veti sustine si nu veti practica binele, adica neprihanirea lui Isus Hristos, ci veti practica si veti sustine pacatul, nelegiuirea, minciuna, crima, hotia, etc… adica pe Satana, sigur, sigur, sigur veti auzi aceste cuvinte ale Viului Dumnezeu, atunci cand veti da ochii cu El, pentru ca toti il vom vedea pe Dumnezeu, atat cei salvati, cat si cei pierduti: “Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut, departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.„ … Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.” (Matei) Voia Satanei este pacatul, faradelegea, raul, iar voia lui Dumnezeu este binele, neprihanirea lui Hristos, nu pacatele satanice ale Satanei, de aceea Dumnezeu nu va accepta pe niciun pacatos in Imparatia Sa, Imparatia neprihanirii. Vedeti cat este de simplu de inteles daca vrei? Dar cei mai multi nu vor sa vada adevarul, si nici sa-l auda, pentru ca le place imparatia Satanei. Indemnul lui Dumnezeu pentru poporul Sau este simplu si limpede: “Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea buna, placuta si desavarsita. … Dragostea sa fie fara prefacatorie. Fie-va groaza de rau, si lipiti-va tare de bine. Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intaietate altuia. Bucurati-va in nadejde. Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune. Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang. … Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine, inaintea tuturor oamenilor. Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii. Preaiubitilor, nu va razbunati singuri, ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu, caci este scris: „Razbunarea este a Mea, Eu voi rasplati”, zice Domnul. … Nu te lasa biruit de rau, ci biruie raul prin bine.” (Romani)

 

Totul se zguduie in lumea noastra dragii mei, si totul se clatina, asa cum ne-a spus Dumnezeu, ipocriziile si minciunile sunt date pe fata, dezgolite, aratate tuturor celor care vor sa le vada, si astfel puteti sa vedeti fata hâdă si urata a pacatului si a Satanei, a nelegiuirii si a ticalosiei, a crimei, a distrugerii, si a tuturor acestor mincinosi criminali din politica si din religie, in frunte cu Dracu’, seful lor suprem, care vrea sa ne manipuleze pe toti, si sa ne duca la pieire. Nu fiti alaturi de ei. Acum, cand toate lucrurile din lume se vor clatina, ca sa se vada clar ce ramane in picioare, ce nu se clatina, stati de partea binelui, de partea neprihanirii, de partea vietii, de partea dreptatii, a iubirii si a milei, singurele lucruri care nu se vor clatina niciodata, pentru ca facand asta, stati de partea lui Isus Hristos, si a Tatalui Sau: “Luati seama ca nu cumva sa nu voiti sa ascultati pe Cel ce va vorbeste! Caci, daca n-au scapat cei ce n-au vrut sa asculte pe Cel ce vorbea pe pamant, cu atat mai mult nu vom scapa noi, daca ne intoarcem de la Cel ce vorbeste din ceruri, al carui glas a clatinat atunci pamantul, si care acum a facut fagaduinta aceasta: „Voi mai clatina inca o data nu numai pamantul, ci si cerul.” Cuvintele acestea „inca o data” arata ca schimbarea lucrurilor clatinate, adica a lucrurilor facute, este facuta tocmai ca sa ramana lucrurile care nu se clatina. Fiindca am primit, dar, o imparatie care nu se poate clatina, sa ne aratam multumitori si sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta…” (Evrei) Bunatatea, neprihanirea si viata, libertatea si dreptatea, iubirea si mila, adica Dumnezeu si Imparatia Lui, nu se vor caltina niciodata, in vecii vecilor. Raul va avea un sfarsit, pacatul se va sfarsi, si Satana si pacatosii vor disparea pentru totdeauna din Imparatia lui Dumnezeu, dar neprihanirea si viata, vor dainui vesnic. Nu va lasati prostiti de Satana si de slugile lui cu sutana sau fara, care va doresc doar robie si suferinta, nefericire si distrugere. “Fiti treji si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, Diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita. Impotriviti-va lui tari in credinta, stiind ca si fratii vostri in lume trec prin aceleasi suferinte ca voi. Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere si va va face neclintiti. A Lui sa fie slava si puterea in vecii vecilor! Amin.” (1Petru) Sa fim treji dragilor, si sa nu ne lasam prostiti de Diavol si de slujitorii lui ceresti si pamantesti. Aceste forme fara fond, numite religii si biserici, patriarhi sau papi, preoti, rabini sau pastori, dictatori si scelerati criminali ca Putin, Stalin, Hitler si altii ca ei. Nu poti sa fii crestin, si sa faci sau sa fii de partea unora ca cei enumerati. Sa ne punem increderea doar in Viul si puternicul Dumnezeu, si in cuvintele Sale, caci El ne va calauzi pe fiecare in parte, pana la sfarsit, indiferent de ce va sa vina in lumea noastra nelegiuita, iar noi, poporul lui Dumnezeu, stim care este si care ne va fi viitorul: “Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie, vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii, si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si boli. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor. (Matei) … „Iata, Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.” Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la Pomul Vietii, si sa intre pe porti in cetate! Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna!” (Apocalipsa)

 

Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Matei)

 

„Întristat este sufletul meu în lumea în care oamenii trăiesc spre a se face nefericiţi unii pe alţii. Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?” Emil Cioran

 

https://danuttanase.wordpress.com/2022/04/30/si-satana-a-vrut-sa-denazifice-imparatia-lui-dumnezeu/

 

////////////////////////////////////////////

CIP, cirip lu’ Dracu

 

Motto: „Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte…” (Apocalipsa)

 

 

 

Cipu’ care ne ciripeste lu’ Dracu’, Diavolul, Satana, s-a inventat de mult, este un pic mai mare decat un bob de orez tinut in palma, dar eu cred ca la ora aceasta este deja mult mai mic si mai performant decat cel din fotografia de mai sus. Mai este doar  o chestiune de timp pana va fi implemetat in noi intr-o forma sau alta, la nivel planetar. Iata o stire de zilele trecute, una din multele pe aceasta tema. Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar in timp ce noi ne uitam la cate cute fac chilotii tuturor tutelor din ziare, de la televizor sau din reviste, pe ritmuri de manele, in fum de gratare cu mititei si ceafa de porc, ragaind satisfacuti dupa berea noastra cea de toate zilele, Dracu’, Diavolul, Satana, isi face treaba nestingherit. Am vazut multi naivi, ca sa nu le spun idioti, care isi pun la masina numere cu 666, vrand porbabil sa dovedeasca la modul ostentativ, ca pe ei ii doare fix in plachiuri de Dracu’, Diavolul, Satana. Treaba lor, prostia se plateste. Cu viata. Poate ca unii dintre ei sunt pe fata slujitorii lu’ Dracu’, si vor sa-i faca pe fata reclama, cine stie. Orice este posibil. Iata stirea cu pricina:

 

„Toti stiam ca va urma si acest moment, dar nu stiam cand. Iata ca de acum se vor folosi implanturi cu microcipuri in randul soldatilor pentru a le creste performanta.

 

Defense Advanced Research Projects Agency a anuntat ca va produce nano-chipuri pe care sa le foloseasca pentru a monitoriza sanatatea soldatilor pe front.

 

Aceste nano-chipuri se vor implanta in corpul lor, si scopul principal declarat, este de a preveni imbolnavirile, prima problema cu care se confrunta pe front trupele medicale de interventie, si un cost important al Armatei americane.

 

Dar ceea ce pare un mod de a economsi cheltuielile si de a creste eficienta sperie insa si prin faptul ca acesta ar putea fi primul pas in crearea ‘chipurilor pentru fiecare om’ care in viitor ar conduce la monitorizarea fiecarui individ, unde merge si ce face.”

 

sursa: Newz.ro

 

Cu respect,

 

P.S. Am uitat ca pentru unii dăştepţi in creierii lor, Dumnezeu nu ezista. Atunci cum Dracu’ se face ca se cam intampla lucrurile ca la carte ! Cartea aia… Biblia. Apocalipsa parca ne spune de lucruri din astea pe care incepem sa le vedem cu ochii nostri, dar sa stam linistiti, Dumnezeu nu ezista, nu-i asa ?!

 

„Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.” (Apocalipsa 13)

 

„Am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu zece coarne si sapte capete, pe coarne avea zece cununi imparatesti, si pe capete avea nume de hula. Balaurul (Dracu’) i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare…. Si au inceput sa se inchine balaurului (lu’ Dracu’), pentru ca daduse puterea lui fiarei.” (Apocalipsa 13)

 

Ce frumos conlucreaza Dracu’ cu fiara lui ! Dracu’ + Fiara = Love ! Dar astea-s povesti, Dumnezeu nu ezista. Chiar asa sa fie ?!

 

Si inca ceva… Ceilalti „dumnezei” ai planetei stau muti. Nu au pareri cu privire la posibilul sfarsit al acestei lumi. Numai Dumnezeul iudeo-crestin isi permite sa aiba pareri pe acest subiect. Stiti de ce ? Pentru ca poate ! Pentru ca este singurul Dumnezeu adevarat, care ce zice se si face.. Restul e… tacere !

 

 

UPDATE: Intre timp s-a adoptat si ACTA, c-asa-i in tenis. Au oracait putin pe facebook multimile, au iesit cativa speriati in strada, dar pana la urma tot cum vrea Dracu’ se face, pentru ca intre timp a trebuit sa ne uitam la Finala UEFA League si la Finala Champions League, la Lady Gaga, si uite asa ne-am luat iar cu berile si caterinca, si am uitat de lucrurile esentiale. Incet dar sigur, Dracu’ ne incaleca cu fiecare zi care trece…, iar ceea ce trebuie sa se intample se va intampla. Sa nu va faceti iluzii ca nu. VIne acusica si Campionatul European de Fotbal, apoi Olimpiada de la Londra, concerte, barfe, smenuri, susanele cum ziceau Catavencii, si uite asa ne-mbrobodeste Dracu’ pe toti, pana-n ziua cand nu vom mai avea incotro, adica pana-n ziua in care ori primim semnu’ lu’ Dracu’, ori vom fi ucisi de Dracu’. Simplu nu-i asa ?

 

https://danuttanase.wordpress.com/2012/05/18/cip-cirip-lu-dracu/

 

////////////////////////////////////////

Badea Ioan,nemuritorul,nascatorul PeSeDiei corupte si… Macova scoate scheletul din dulapul lui Iliescu. Ilici a trădat Basarabia

 

George Dumitru

 

 

Trecutul tenebros îl ajunge din urmă pe Ion Iliescu, odrasla agentului kominternist Alexandru Iliescu. Ilici a fost un student îndoctrinat la Moscova în perioada stalinistă şi ajuns apoi şeful statului român în urma unei lovituri de stat în care agentura sovietică a avut un rol important. Marea lui trădare a constat în abandonarea Basarabiei într-un moment astral în care aceasta se putea uni cu ţara. După 25 de ani, Monica Macovei scoate acest schelet dn dulapul lui Ilici Iliescu.

 

Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la preşedinţia României, context în care s-a declarat susţinătoarea unirii Republicii Moldova cu România şi l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că s-a opus unirii în 1991, când contextul ar fi fost favorabil. Fragmentul din interviul lui Macovei acordat pentru „Adevărul Live” este acesta:

 

„Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, cu frații noștri de peste Prut, însă trebuie să o facem atunci când se poate. Iar eu 5 ani de zile am fost președinta Comisiei de Cooperare dintre Parlamentul European și Republica Moldova și am fost acolo foarte des: și la alegeri, și în alte ocazii. Am avut un rol vital în obținerea vizelor pentru ei și, în fine, până la semnarea Acordului de Asociere.

 

Unirea, da. Dar trebuie să o faci când se poate. Așa, haideți să vă spun: în ‘90 se putea, pentru că ai nevoie de un consens – nu de un consens – , de lucrat diplomatic la nivel internațional pentru asta.

 

 

Moderator: Plus un context.

 

Monica Macovei: Un context. Să zicem că acum – eu m-am gândit că ar fi cu ce face Federația Rusă -, dar eu vreau să spun că în ‘90 se putea. Și mie îmi spun tot timpul – și nemții, și alți colegi în Parlamentul European – de ce nu v-ați unit în ‘90? În ‘90 se putea: americanii au spus „da”, nemții au zis „da”. Și a venit Snegur, era președintele, și a stat în aeroport. Deci, el voia, așteptam să zică Iliescu. Și Iliescu a stat 4 ore și l-a sunat pe Snegur și i-a zis “nu”. ”

 

Atins într-unul din cele mai sensibile puncte, Ion Iliescu i-a replicat lui Macovei  printr-o scrisoare în care susţine că era imposibilă Unirea în 1991, odată cu dezmembrarea URSS şi o acuză pe euroarlamentara PD-L că este iresponsabilă:

 

„Afirmatia este mincinoasa si iresponsabila. Ea dovedeste o crasa necunoastere a evenimentelor care au dus la aparitia Republicii Moldova, ca stat independent. Pentru cineva care doreste sa fie presedinte al Romaniei aceasta ignoranta este nu doar condamnabila, dar si periculoasa”, spune Ion Iliescu.

 

Bătrânul bolşevic susţine în scrisoarea respectivă că în 1991 situaţia internaţională nu ar fi fost deloc favorabilă Unirii, pentru că marile puteri se opuneau. De asemenea, basarabenii nu doreau nici ei Unirea şi nici preşedintele de atunci al Republicii Moldova nu dorea Unirea. Iliescu nu spune însă nimic despre principala piedică în calea Unirii, adică activitatea sa antiromânească în favoarea URSS/Rusiei, inamicul erediar al României

 

Ceauşescu şi Basarabia

Deşi în comunicatele oficiale din presa comunistă Basarabia nu exista, acest litigiu dintre Republica Socialistă România şi URSS a afectat grav relaţiile bilaterale dintre cele două state, de la finalul perioadei Gheorghe Gheorghiu Dej şi până la sfârşitul regimului comunist din România. Conflictul pe această temă este bine documentat, există o istoriografia relevantă precum şi numeroase documente atât de la Ministerul Afacerilor Externe, gen minutele întâlnirilor bilaterale, cât şi stenograme ale Comitetului Politic Executiv ale Partidului Comunist Român (CPEx al PCR) sau ale conducerii Partidului Comunist din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (PC din RSSM). De asemenea, au apărut şi documente de la Moscova, din scurta perioada în care preşedintele Boris Elţîn a deschis arhivele.

 

În esenţă, poziţiile Bucureştiului, Moscovei şi Chişinăului în problema Basarabiei au rămas neschimbate din anii 1960 şi până în 2014.  Moscova şi clienţii săi de la Chişinău susţineau/susţin că moldovenii sunt un popor deosebit de români şi vorbesc limba moldovenească, deosebită de limba română. În 1918, Basarabia ar fi fost cotropită de români şi apoi eliberată de sovietici în 1940, respectiv 1944.

 

Reprezentanţii regimului communist de la Bucureşti  susţineau că nu pun sub nicio formă problema modificării frontierei dintre România şi URSS, dar nu pot accepta sub nicio formă teoria identităţii moldoveneşti pentru că este o aberaţie şi, de asemenea, pentru că promovarea unei asemenea teorii ar însemna revendicări teritoriale sovietice asupra Moldovei dintre Prut şi Carpaţi. Sovieticii, la rândul lor, acuzau România că promovând adevărul istoric privind anexarea Basarabiei la 1812 sau unirea acesteia cu România în 1918 ori identitatea  românească a basarabenilor exprimă revendicări teritoriale la adresa URSS dorind să anexeze “Moldova sovietică”. Un episod mai contondent  al acestei dispute l-a constituit publicarea la Bucureşti în anii 60 ai secolului trecut a lucrării “Marx despre români” în care era inclus un text al fondatorului comunismului în care acesta condamna anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812. Românii au acceptat ulterior o formulare neutră  în manualele şcolare – sau corectă politic – cum se spune astăzi – de genul “Ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940 Basarabia a intrat în componența URSS”. Periodic, diferite apariţii în publicaţii româneşti gen “Magazin Istoric” stârneau protestele Abasadei URSS la Bucureşti. În consecinţă, soveticii au luat hotărârea să tragă o cortină de fier pe Prut. Basarabeni care aveau rude în România nu aveau dreptul să le viziteze decât odată la doi ani, la fel ca şi cetăţenii românii care aveau rude în RSS Moldovenească. ONT, firma de turism de stat din România nu putea organiza excursii în Basarabia. De cealaltă parte a Prutului, basarabenii puteau să plece prin INTURIST, compania sovietică de turism în orice ţară socialistă în afară de România. În URSS exista reţeaua de librării “Drujba”, adică Prietenia, în care se vindeau cărţi editate de statele socialiste “frăţeşti”. La librăria “Drujba” din Chişinău existau cărţi editate în poloneză, bulgară, spaniolă (limba lui Castro) etc dar nu şi în limba română. În schimb, cărţile româneşti se vindeau la librăriile “Drujba” din Moscova sau Leningrad unde limba română nu era consderată subversivă. În consecinţă,  intelectualii basarabeni, profitând şi de costul redus al transportului public sovietic, bateau drumul până la Moscova pentru a cumpăra cărţi româneşti.

 

Identitatea românească renaşte în Basarabia

La sfârşitul perioadei comuniste Basarabia se afla în plină efervescenţă.  În anii 80 basarabenii ascultau cu toţii la radio emisiunile Cenaclului Flacăra care se puteau recepționa peste Prut. Pe ei nu îi interesa logoreea lui Adrian Păunescu sau odele aduse de acesta “cârmaciului” şi “Epocii de Aur”. Basarabenii, aflaţi la începutul perioadei de redeştetare a identităţii naţionale, ascultau cu înfrigurare la emisiunea lui Adrian Păunescu cântece de genul “Treceţi batalioane române Carpaţii”, devenit un adevărat hit peste Prut. Şi în prezent unele personalităţi de la Chişinău au descărcat această melodie ca sonerie pentru telefonul mobil. În acest context, Anatol Şalaru, actualmente vicepreşedinte al Partidului Liberal, a înfiinţat, după modelul lui Păunescu, Cenaclul “Alexei Mateevici”. “Cenaclul” era compus din Şalaru – care cânta la chitară cântece folk româneşti în ceea ce se numea atunci “Parcul Puşkin” iar acum “Grădina Publică Ştefan Cel Mare” – şi câţiva dintre amici lui Şalaru care stăteau pe bancă alături de el. Debutul acestui nucleu al mişcării naţionale basarabene a fost la data de 15 ianuarie 1988, când tinerii din Chişinău au organizat un omagiu pentru Mihai Eminescu. KGB nu vedea cu ochi buni asemenea subversiune, dar nici nu putea să-i trimită pe folkiştii naţionalişti în Siberia, ca în vremurile bune, pentru că manifestarea lor era considerată o expresie a glasnost-ului” lui Gorbaciov (glasnost înseamnă transparenţă, libertate de expresie, în jargonul politic gorbaciovist). În acest moment KGB şi conducerea PCM face o mare greşală. Pentru ca folkiştii români să nu mai incite lumea în centrul oraşului, li se spune că au voie doar la Teatrul Verde, situat într-un parc din afara zonei centrale, la “Lacul Comsomolului”, în prezent “Valea Morii”. Convocarea patrioţilor la evenimentul de la Teatrul Verde s-a făcut din gură în gură, mai ales la cafenelele “Moldova” şi “Fulguşor”, frecventate de studenţi  şi tineri intelectuali români basarabeni.

 

La prima manifestaţie a cenaclului ostracizat la Teatrul Verde au venit câteva mii de persoane care au cântat electrizate cântece pe care le ştiau pe de rost de la Radio România, ca “Treceţi batalioane române Carpaţii”,  dar şi cântece originale ale artiştilor basarabeni ca Nicolae Josan şi Doina şi Ion Aldea Teodorovici: “Când era să moară Ştefan”, “Sculaţi voi gospodari”. În paralel, se strângeau semnături pentru oficializarea limbii române. Consternat, KGB a realizat că nu mai poate înăbuşi mişcarea naţională.

 

Ceauşescu revendică Basarabia şi sfârşeşte la zid

Pe 7 noiembrie se organizau în fiecare an parăzi uriaşe în toate oraşele sovietice, în cinstea revoluţiei bolşevice, numite şi “Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, manifestaţii  la care participau şi trupe şi tehnică de luptă. Pe 7 noiembrie 1989 elemente radicale din cadrul mişcării naţionale au hotărât să împiedice desfăşurarea manifestaţiei de 7 noiembrie la Chişinău. Dezordinile de stradă au escaladat şi mulţimea furioasă a trecut la asedierea sediului Ministerului de Interne al RSS Moldovenească, socotit un simbol al opresiunii sovietice.

 

În mod absolut uimitor, peste câteva zile, “Scînteia”, organul de presă al CC al PCR, publică un articol în care relatează în amănunţime despre evenimentele de la Chişinău, tonul fiind favorabil manifestanţilor. Timp de decenii, în presa din statele comuniste exista regula de fier care interzicea publicarea de ştiri privind opoziţia la un regim comunist, dezordini din alte state comuniste ş.a.m.d. Din acest motiv cititorii români ai “Scînteii” au fost consternaţi, nemaiştiind ce să creadă despre evoluţiile politice. Mai consternaţi decât cititorii “Scînteii” au fost ruşii, care au interpretat demersul publicistic românesc ca pe o adevărată declarație de război. După cum s-a aflat ulterior, din  stenograma  şedinţei CEPEX al PCR din 13 noiembrie 1989 (Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr.63/1989). La şedinţa respectivă, deşi Ceauşescu dăduse ordin presei din România să relateze despre evenimentele de la Chişinău, o mână nevăzută reuşise să saboteze cumva acest ordin:

 

”Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm”, spunea Ceauşescu, deşi doar „Scînteia” se conformase.

 

Şedinţa CEPEX din 13 noiembrie a fost incendiară după standardele de atunci şi vă prezentăm extrase din stenogramă:

 

“● Tov. Nicolae Ceauşescu: Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovie­tică.

 

Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziţie în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

 

Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare.

De altfel, în timpul lui Hruşciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegaţiile celor două partide – şi s-au întâlit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.

 

În 1965 în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparţine poporului român şi că va fi restituit atunci când în România va fi pu­terea muncitorilor şi ţăranilor.

 

Am întrebat, sunt şi ste­no­gra­mele, dacă consideră că în Ro­mânia nu este încă puterea muncitorilor şi a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze şi să vedem cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat „albii”.

 

  • Tov. Elena Ceauşescu: Albii erau tot acolo.

 

  • Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mă interesează cine l-a luat.

 

  • Tov. Elena Ceauşescu: Să ne dea de la ei.

 

  • Tov Nicolae Ceauşescu: Pe noi nu ne interesează asta.

În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuţie.

 

Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm şi problema Basarabiei.

 

Trebuie oricum să ridicăm pro­blema populaţiei din Republica Mol­dovenească, în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asi­gure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuşi (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România.

 

 

Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le pu­blică şi să avem lunile următoare o discuţie specială pe această pro­blemă.

 

De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu pro­blemele internaţionale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recu­noaştem în mod deschis, că Basarabia este a lor.

 

  • Tov. Elena Ceauşescu: Asta nu se poate niciodată.

 

 

  • Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul ro­mân, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur punându-se problema anulării înţelegerii cu Hitler, este evident că în mod cores­punzător intervine şi aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situaţie şi felul cum ei acţionează.

 

Vin şi fac o plenară şi anunţă că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut şi continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.

 

Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă.

Dacă sunteţi de altă părere, vă rog spuneţi?

 

  • Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum aţi propus.

 

  • Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.

 

  • Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sun­teţi de acord?

(Toţi tovarăşii sunt de acord.)

 

 

Aici nu este vorba despre existenţa unei naţionalităţi, sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a Ro­mâ­niei, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm şi noi. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.

 

I-am spus şi lui Matei şi lui Olteanu, pentru că este legat şi de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct de vedere internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă de acest lucru.

 

Un asemenea punct este şi în legătră cu Polonia, că în problema Poloniei şi Uniunea Sovietică ma­nifesta anumite interese, adică îm­părţirea Poloniei.

În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depăşească înţelegerea cu Hitler şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus „ne-am înţeles numai atât”.

 

  • Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.

 

  • Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat de ministrul Afa­cerilor Externe de atunci al Ro­mâ­niei.

 

  • Tov. Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.

 

  • Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere.În legătură cu Raportul, în conti­nuare, este prezentată poziţia Ro­mâ­niei în problemele inter­na­ţio­na­le, în care reluăm problema distru­gerii armelor nucleare şi am introdus aici că ţările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăp­tui­rea până în 1995 a distrugerii ar­melor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare”.

 

La şedinţa menţionată, din 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu i-a asigurat pe membrii CEPEX că nu va ridica la Congresul XIV al PCR problema Basarabiei. Cu toate acestea, peste numai o săptămână, pe 20 noiembrie 1989, de la tribuna congresului, Ceauşescu declară:

 

“Anul viitor se implinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea, Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca.

 

In primul rand apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.”

 

Poate că Ceauşescu a fost sincer când a spus la şedinţa CEPEX că nu va vorbi la congres despre problema Basarabiei, dar la tribună l-a furat valul şi temperamental său coleric l-a făcut să-şi încalce promisiunea. Sau mai degrabă Ceauşescu nu avea încredere în unii dintre membrii CEPEX, pe care îi suspecta că ar fi agenţii Moscovei. În acest caz, fie a aruncat subiectul Basarabia ca balon de încercare pentru a testa reacţia acestora, fie, conştient că la masă se află agenţi ai Moscovei, a anunţat că nu va ridica problema la congress pentru a adormi vigilenţa Kremlinului şi a mai câştiga timp. Între suspecţii de serviciu se număra Gogu Rădulescu, fost kominternist care, în anii 30, se ocupa în Franţa cu trecerea peste frontiera spaniolă a agenţilor lui Stalin care urmau să lupte în războiul civil spaniol. Mai erau primul ministru de atunci, Constantin Dăscălescu, care studiase în URSS şi era susceptibil să fi fost recrutat de sovietici. Era şi Ioan Ursu, omul Moscovei infiltrate în anturajul Elenei Ceauşescu. Timp de peste un deceniu, Ursu a avut misiunea de a sabota construcţia reactoarelor nucleare de la Cernavodă cu tehnologia canadiană CANDU, încercând în schimb să promoveze tehnologia sovietică depăşită, folosită la Cernobîl în URSS, dar şi la Kozlodui în Bulgaria sau Paks în Ungaria. Iniţial, Ursu, ca participant la şedinţa CEPEX din decembrie 1989 când s-a decis deschiderea focului asupra manifestanţilor, a fost arestat în 1990, după revoluţia din decembrie alăuri de Mizil, Totu şi ceilalţi. În mod misterios însă, ca urmare probabil a unor ordine superioare de la Moscova, Ursu a fost scos din lotul CEPEX şi pus în libertate.

 

Cert este că la aproximativ o lună de la deschiderea problemei Basarabiei, Ceauşescu a fost înlăturat de la putere şi împuşcat. Ar fi rezonabil să credem că demersul lui Ceauşescu a contat decisiv în decizia Moscovei de a-l înlătura. Nu putem nega evidenţa că în 1989, de la Pacific la Marea Neagră, doar Japonia cerea insulele Kurile şi România lui Ceauşescu aveau revendicări teritoriale la adresa URSS. Şi în timp ce Kurilele sunt doar nişte stânci băute de vânturile Pacificului, în Basarabia frământată de mişcări naţionaliste românii deţineau majoritatea demografică. A crede că Gorbaciov a subminat regimul Ceauşescu pentru a aduce românilor glasnost şi perestroika, adică libertate de exprimare şi liberalizarea economiei este o prostie. Gorbaciov avea scopuri geopolitice în ce priveşte România şi nu poate fi suspectat că îi păsa prea mult de bunăstarea românilor pe care trebuia să-i fericească cu perestroika.

 

Ion Iliescu avea misiunea să distrugă unionismul din România şi Basarabia

 Orice persoană de bună credinţă admite că Ion Iliescu, profitorul evenimentelor din decembrie 1989 a fost sprijinit de către URSS să preia puterea şi să se menţină apoi la putere pentru a readuce România în sfera sovietică de influenţă. Este suficient să menţionăm doar numirea în funcţia de ministru al Apărării a agentului GRU Nicolae Militaru, desfiinţarea UM 0110, unitatea deplin conspirată a Securităţii de luptă anti-KGB, asasinarea colonelului Trosca, ofiţer care documentase activitatea trădătoare a lui Nicolae Militaru, sau semnarea Tratatului din 1991 dintre România şi URSS care interzicea aderarea României la NATO, tratat neratificat datorită prăbuşirii URSS.

 

În acest context, Iliescu a trecut la subminarea unionismului din Basarabia, curent care devenea tot mai puternic, dar şi a celui din România care era latent şi care a izbucnit cu vigoare după câştigarea libertăţii de exprimare şi libertăţilor politice de către români după decembrie 1989.

 

Din păcate pentru Ion Iliescu, adevărul a ieşit la suprafaţă şi activitatea sa antiromânească este consemnată în documentele diplomatice devenite publice. Pe 5 aprilie 1991, Ion Iliescu se deplasează la Moscova pentru a comite un grav act de trădare a intereselor naţionale, anume semnarea Tratatului dintre România şi URSS care interzicea aderarea României la NATO. Cu această ocazie, Iliescu i-a dat toate asigurările lui Gorbaciov că va lupta împotriva intereselor româneşti şi, mai cu seamă, împotriva unionismului din România şi Republica Moldova.

 

Vă prezentăm în coninuare fragmente din dialogul plin de cinism dintre cei doi lideri comunişti, pe care ne permitem să le comentăm:

 

M.S. Gorbaciov: Nu aveti impresia ca Occidentul vrea sa ne aduca la saracie si apoi sa ne cumpere pe nimic?

 

I.I.: Bineinteles. Vrea sa profite de situatia noastra, care este intr-adevar grea. Anul acesta este foarte dificil. Deocamdata, clasa muncitoare a fost cu noi. La fel si taranii. Dar acum in ambele cazuri observam o dusmanie in crestere. (…) Fortele dusmanoase din interior si exterior colaboreaza.

 

In aceste conditii, pentru noi are o foarte mare importanta tratatul pe care il incheiem astazi. (…) Dar trebuie sa spun ca opozitia din interiorul tarii organizeaza atacuri si in legatura cu acest tratat.

 

Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti. In Moldova, in opinia noastra, sint forte realiste.

 

Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

 

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

 

I.I.: Da, insa intelege asta.

 

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.

 

I.I.: Ar fi bine. Tratatul pe care o sa-l semnam astazi va deschide posibilitati noi pentru contactele cu Moldova, pentru relatiile umane, pentru relatiile tehnice, sociale si culturale.

 

 

M.S.G.: Tocmai asta si trebuie. (…)

 

 

I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova. M.S.G.: Haideti sa pornim de la premisa ca, in primul rind, viata in Moldova trebuie sa intre in cursul normal si, apoi, ca vom face totul pentru dezvoltarea unor relatii normale intre Romania si Moldova pe baza noului Tratat.”

 

Observăm că în mintea dogmatică a lui Ion Iliescu, “forţa duşmănoasă” era Occidentul. Într-un stil de-a dreptul Orwellian, Iliescu denunţa şi cârdăşia dintre forţele duşmănoase din exterior (Occidentul) şi forţele duşmănoase din interior, acestea din urmă fiind opoziţia politică în frunte cu PNŢCD.

 

Iiescu i s-a plans lui Gorbaciov că Opoziţia îl acuzaa – pe bună dreptate – că prin semnarea Tratatului trădător cu URSS vrea să legifereze şi cotropirea Basarabiei e către ruşi. El l-a asigurat pe Gorbaciov că dublul său limbaj nu înseamnă lipsă de loialitate faţă de Moscova ci este nevoit să aibă un dublu discurs de teama opiniei publice din România:

 

“Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti”.

 

Se vede că abjecţia şi cinismul lui Ion Iliescu nu aveau limite. Pur şi simplu acesta se scuza umil în faţa lui Gorbaciov că este nevoit să-şi mintă propriul popor. De altfel, existenţa problemei basarabene îl agasa pe Ion Iliescu pentru că în acest context opoziţia din România avea muniţie din belşug pentru a-l denunţa ca trădător aservit Moscovei. Pentru el Basarabia nu era o cauză naţională ci doar o şicană a ţărăniştilor menită să-i facă lui viaţa grea şi să-l compromită în faţa lui Gorbaciov pe de o parte şi a cetăţenilor români pe de alta:

 

„I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova.”

 

Pentru Iliescu existau şi „forţe realiste” în Basarabia. Aceste forţe meritau susţinute de Bucureşti şi de Moscova pentru că se opuneau Unirii Basarabiei cu România. „Forţele realiste” erau conduse de preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Pentru că Mircea Snegur se dovedise un adversar al unionismului, Iliescu îi recomanda lui Gorbaciov să îl susţină pe acesta. Să nu uităm că în aprilie 1991 URSS era încă un imperiu iar Republica Moldova, ca republică sovietică unională, era doar o provincie a Imperiului. Prin susţinerea acordată unui personaj care se opunea unirii cu România – Mircea Snegur – Iliescu condamna Basarabia să rămână pe veci în componenţa URSS:

 

„I.I…. Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

 

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

 

I.I.: Da, insa intelege asta.

 

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.”

 

 Deja Snegur se poziţiona ca reprezentant al forţelor moldoveniste stataliste opuse identităţii româneşti. După ce la data de 5 aprilie 1991 Gorbaciov a fost de acord să-l susţină pe Mircea Snegur, la insistenţele lui Ion Iliescu, Snegur a căpătat susţinerea necesară, de la Moscova şi Bucureşti pentru a-l demite peste mai puţin de două luni, pe 28 mai 1991, pe premierul unionist şi pro-român Mircea Druc, declanşând astfel restauraţia sovietică la Chişinău. Ca urmare, Frontul Popular, promotorul reformelor şi identităţii româneşti a intrat în opoziţie.

 

Aici se vede ticăloşia şi duplicitatea lui Ion Iliescu. El îi răspunde Monicăi Macovei că unirea era imposibilă în 1991 între altele, datorită opoziţiei lui Mircea Snegur. Dar uită să spună că Snegur s-a menţinut la putere tocmai datorită diligenţelor lui Iliescu pe lângă Gorbaciov şi că el, Iliescu, l-a susţinut pe Snegur tocmai pentru că acesta din urmă era un adversar declarat nu numai al unirii cu România, dar şi al identităţii româneşti.

 

Puiu Paşcu se opunea unirii şi îi acuza pe unioniştii din PNŢCD  că sunt agenţi britanici

Întâlnirea dintre Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov din aprilie 1991 a fost pregătită de o altă întâlnire, din februarie 1991, dintre Ioan Mircea Paşcu, pe atunci consilierul lui Ion Iliescu, ulterior ministru al Apărării şi europarlamentar PSD pe de o parte şi Zagladin, consilierul lui Mihail Gorbaciov. Pentru lămurirea poziţiei antinaţionale, trădătoare, a lui Ion Iliescu, reproducem şi fragmente din acest document.  Nota convorbirii se găseşte în arhivele sovietice, deşi Ioan Mircea Paşcu încearcă în mod inutil să nege autenticitatea convorbirii. (”Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România). Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României” (Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.0991, listov 6).

 

Prezentăm în anexă, la finalul acesui text nota integrală privind convorbirea dintre Paşcu şi Zagladin.

 

Paşcu a început prin a cere ajutorul URSS în ce priveşte politica internă din România. El a spus că sunt greutăţi în alimentarea cu gaze a populaţiei iar britanicii i-ar instiga pe agenţii săi din PNŢCD să speculeze aceste greutăţi şi să atace puterea pe tema gazelor. Fără îndoială că aprovizionarea cu gaze din URSS a populaţiei şi industriei din România nu era în sine un lucru rău, ba dimpotrivă. Numai că invitaţia adresată URSS de a se implica în politica românească folosind arma gazelor era de o ticăloşie absolută.

 

Paşcu a continuat să-i incite pe ruşi împotriva proprilor săi compatrioţi români. El a denunţat pericolul „antisovieticilor care acţionează peste tot” şi a deplâns „inerţia conceptuală” a URSS în această privinţă, inerţie care îi ajută pe adversarii URSS. Antisovieticii respectivi în opinia lui Paşcu erau românii stabiliţi în capitale occidentale, în special Paris, Roma şi Bonn. Oare cum o fi vrut Puiu Paşcu să iasă URSS din „inerţie conceptuală” în privinţa antisovieticilor români din Paris? Să-i aplice lui Paul Goma umbrela bulgărească ca lui Gheorghi Markov, sau să-i dea Poloniu ca lui Litvinenko la Londra?

 

Întrebat de Zagladin ce părere are despre evenimentele din Moldova, Paşcu a spus că se pronunţă pentru menţinerea URSS şi pentru menţinerea Republicii Moldova în cadrul URSS. Interesant este că propaganda antiromânească şi antiunionistă, indiferent de emiţător, are aceeaşi sorginte, adică rusească. Consilierul lui Iliescu îi spunea lui Zagladin referindu-se la relaţia dintre România şi Republica Moldova că „fraţii nu trebuie obligatoriu să locuiască în acelaşi apartament”. Este interesant că, după 23 ani, exact acelaşi clişeu îl debitează şi Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova. Totodată, Paşcu i-a relatat consilierului lui Gorbaciov despre un discurs pe care l-a ţinut la Timişoara, cu împuternicirea lui Ion Iliescu, în problema basarabeană:

 

„… am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.”

 

Numai că afirmaţia lui Ioan Mircea Paşcu – în aceeaşi măsură o aberaţie şi o mârşăvie – precum că România ar putea pierde Transilvania dacă ridică problema Basarabiei, este o linie centrală de mesaj şi în prezentm în cadrul propagandei ruseşti, dar şi a celei moldoveniste de la Chişinău.

 

Paşcu şi-a mai manifestat duşmănia faţă de unioniştii de la Chişinău, grupaţi în facţiunea Frontului Popular din Sovietul Suprem. El a dat declaraţiile de la Timişoara privind opoziţia sa la revendicarea Basarabiei tocmai pentru a submina poziţia unioniştilor de la Chişinău în faţa propriilor alegători, care ar vedea că Bucureştiul oficial nu susţine Unirea. Iată ce spunea Paşcu:

 

„Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi.Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.”

 

De 23 de ani nu s-a schimbat nimic. Şi în 2014 unioniştii de la Chişinău ori de câte ori vreun demnitar de la Bucureşti spune că unirea nu este de dorit sau este imposibilă, pentru că asemenea afirmaţii îi compromit în faţa propriilor alegători.

 

Trimisul lui Ilici a continuat admiţând în faţa lui Zagladin că nu numai în Basarabia sunt forţe duşmănoase care doresc unirea Basarabiei cu România, dar şi la Bucureşti. La fel ca în 1944-1947, comuniştii de la Bucureşti aveau un duşman comun, ţărăniştii lui Raţiu şi Coposu, care, în viziunea lui Paşcu, erau agenţi britanici. În ce priveşte „aprinderea problemei moldoveneşti”, în prim plan se află PNŢCD, în spatele căruia se află englezii, turna Paşcu la urechea lui Zagladin. Paşcu s-a angajat că regimul de la Bucureşti „va continua munca cu aceste forţe – PNŢCD” pentru ca ţărăniştii să nu creeze probleme suplimentare pentru URSS. Oare cum doreau Iliescu-FSN „să continue munca cu ţărăniştii”?  Să mai cheme încă odată minerii? Să mai devasteze încă o dată sediile partidului şi să jefuiască locuinţa lui Ion Raţiu? Iată ce spunea Paşcu textual:

 

„Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.

 

Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.

 

Una dintre minciunile ordinare din scrisoarea lui Ilici către Monica Macovei este aceea că Unirea nu ar fi fost posibilă în 1991 pentru că nu ar fi vrut moldovenii, subînţelegându-se că el, Ilici, poate ar fi vrut, dar nu ar fi avut ce să facă. Iată ce relatează consilierul lui Gorbaciov în cursul notei citate:

 

„Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.”

 

Deci este ca într-un banc de la Radio Erevan. Nu Iliescu a cerut Unirea iar moldovenii să fi refuzat ci, dimpotrivă, Ilici le-a adus acestora la cunoştinţă că România este împotriva unirii, că agitaţiile unioniste afectează relaţia dintre Bucureşti şi Moscova şi că scopul suprem este supravieţuirea URSS.

 

Încă ceva despre balivernele lui Ilici la adresa Monicăi Macovei

În scrisoarea sa, Ilici spune că Unirea era imposibilă în 1991 pentru că s-ar fi opus marile puteri, moldovenii şi acordurile internaţionale. Fireşte că aceste aspecte ar fi de natură să genereze o largă dezbatere şi s-ar găsi numeroase argumente pentru a demola tezele lui Ilici. Dar nu aceasta este problema. Ilici nu a încercat niciodată să facă ceva pentru cauza naţională a românilor şi să fi putut spune apoi: „Am reuşit în pofida tuturor acestor forţe menţionate” sau, dimpotrivă, „Am luptat până la ultima picătură de sânge dar aceste forţe au fost mai puternice decât noi”.

 

De fapt una dintre temele pe care le avea de la ruşi în schimbul sprijinului acordat regimului său era tocmai anihilarea forţelor unioniste din România şi Republica Moldova. Astfel, balivernele acestui personaj spectral, acestei stafii bolşevice, că unirea nu s-ar fi putut face din „n” motive nu pot fi decât insultătoare pentru orice român de bună credinţă.

 

(G.I.S.)

 

Anexă

Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România). Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României.

 

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Paşcu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S. Gorbaciov).

 

  1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Paşcu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.

 

Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasa muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.

 

Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale – n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.

 

Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.

 

Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.

Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.

 

  1. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Paşcu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.

 

După părerea lui I.M. Paşcu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.

 

Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Paşcu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Paris, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Paşcu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.

 

I.M. Paşcu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum ca o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Paşcu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din parea sovietică.

 

Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Paşcu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.

Desigur, a încheiat această temă I.M. Paşcu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se PRODUC şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?

 

  1. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Paşcu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.

 

I.M. Paşcu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singura: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Paşcu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.

 

Apropo, Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.

 

Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.

 

Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.

 

Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.

 

  1. A fost abordată problema evaluării cursului şi perspectivele războiului din Golf. I.M. Paşcu, referindu-se la discuţiile care au fost organizate la Preşedinţie şi MAE al României, a spus că în momentul de faţă, deocamdată, multe detalii despre perioada post-război încă nu sunt clare, însuşi războiul poate lua întorsături neaşteptate şi ambigui. Un lucru este clar: după război lumea nu va mai fi la fel ca până la 2 august 1990.

 

Potrivit prognozei specialiştilor români, poziţiile SUA vor fi caracterizate de contradicţii: SUA se vor prezenta ca un stat capabil să-şi impună propria voinţă pe cale militară, dar ele au arătat deja incapacitatea lor de a obţine soluţii favorabile lor cu mijloace politice. Asta e periculos şi pentru SUA fiindcă imaginea de „jandarm“ nu va fi nici pe placul Europei, nici al restului lumii.

Pe urmă, dificultăţi în relaţiile cu Sudul (ţările din Orientul Mijlociu – n.n.) vor întâlni toate ţările care au trimis trupe în Golf. Dimpotrivă, cele care nu au făcut acest lucru şi cele care au ştiut să se abţină de la participarea în operaţiunile militare vor putea să-şi sporească rolul în lume. În primul rând, acestea sunt Germania şi Japonia.

 

Într-o situaţie originală se află Marea Britanie. Acum ea încearcă să „frâ­neze“ formarea Europei Unite (UE), bazându-se pe parteneriatul cu America. Dar ce-i va oferi ei acest parteneriat în viitor? Nu se va întâmpla oare ca, în Europa, Marea Britanie să fie izolată, iar parteneriatul ei cu SUA să-i aducă mai multe neplăceri decât foloase? Cu atât mai mult cu cât rolul Marii Britanii pentru SUA ca „portavion invincibil“ scade.

 

Potrivit ipotezei lui I.M. Paşcu, la reuniunea apropiată a Consiliului de Securitate, SUA pot face încercarea de a interpreta extensiv înţelesul mandatului ONU, adică, posibil, vor încerca să obţină acordul asupra continuării operaţiunilor, inclusiv până la lichidarea regimului actual irakian. Este adevărat că e puţin probabil să dea rezultate; despre intenţii de acest gen au informat reprezentanţii români la Washington. Războiul, a spus Paşcu, a depăşit deja cadrul mandatului ONU şi Washingtonul are acum nevoie de un „paravan“.

 

Un rol deosebit în această situaţie dificilă îl poate juca URSS, singura mare putere care a avut până la sfârşit o poziţie principială. La Bucureşti se speră că, la momentul potrivit (de exemplu, imediat după eliberarea Kuweitului), URSS va prezenta un plan bine gândit de acţiune în viitor, planul de restabilire a păcii şi de creare a unui sistem de securitate în regiune.

 

(V. Zagladin)           

 

 

https://inliniedreapta.net/dereferinta/macovei-scoate-scheletul-din-dulapul-lui-iliescu-ilici-tradat-basarabia/

 

////////////////////////////////////////

Mize identitare la Chişinău: de la rezistenţa anticomunistă la respingerea tezei „naţiunii civice”

 

Cristian Bogatu

 

 

Fenomenul rezistenței anticomuniste din RSSM este puțin cunoscut chiar și în Republica Moldova de azi

 

Atât în prima perioadă de ocupație sovietică, din anii 1940-41, cât și în primul deceniu postbelic, autoritățile sovietice au recurs la teroare și abuzuri care au dus la reacții pe măsură. Încă din 1940, s-a purces la arestări pe motive politice, torturi, ucideri, deportări. În același an, s-a constituit prima mișcare de rezistență antisovietică basarabeană de importanță considerabilă, „Majadahonda”.

 

În 1944, când Basarabia a fost recucerită de ruși, reîncep abuzurile. În același an începe să se manifeste rezistența la nivel individual sau colectiv. Până la sfârșitul războiului, mulți basarabeni au dezertat din Armata Roșie și au căutat să se ascundă astfel încât să nu fie găsiți.

 

Până în 1950, fenomenul mișcărilor de rezistență a luat amploare, printre cele mai importante organizații fiind „Arcașii lui Ștefan”, grupul antisovietic al lui Filimon Bodiu, Partidul Libertății. Multe grupări manifestau sentimente pro-românești și își puneau speranțele într-o intervenție străină împotriva URSS, la care doreau să adere. Nădejdea în aliații occidentali era de asemenea o speranță și un factor motivațional pentru mișcările de rezistență anticomunistă din România. Mișcările de rezistență au fost susținute de o bună parte din populație, altfel membrii acestora nu ar fi reușit să se ascundă o bună perioadă de autorități. O mișcare antisovietică condusă și compusă în principal din membri ai minorităților etnice a fost Uniunea Democratică a Libertății.

 

 

Au existat chiar ruși care aveau sentimente de nostalgie pentru administrația românească. Un exemplu în acest sens este Anatoli Kolesnikov, actor la Teatrul Moldovenesc, care a zis: „Sovietele afirmă că ne-au eliberat. Ei într-adevăr ne-au eliberat, dar ne-au eliberat de viața bună. Înainte, pe timpul românilor, eu trăiam bine, câștigam bani buni și-mi puteam întreține întreaga familie Acum trăiesc împreună cu soția și nu ne ajung mijloace.” [1]

 

Întrucât statul sovietic a recurs la deportări, omoruri, obligații fiscale insuportabile, foamete organizată, nu se putea să nu apără reacții pe măsură. Mișcările anticomuniste își manifestau ostilitatea față de regimul sovietic prin acțiuni de propagandă antisovietică, inclusiv prin foi volante, boicotarea obligațiilor fiscale către stat și îndemnarea oamenilor să ignore aceste obligații, amenințări și atacuri asupra activiștilor și funcționarilor sovietici soldate uneoricu acte de terorism și omucideri.

 

Până pe la începutul anilor 1950, majoritatea acestor mișcări au fost lichidate. Membrii lor au fost condamnați la moarte sau deportați.

 

După ce Hrușciov a venit la putere în 1953, a început un proces de destalinizare, o bună parte dintre ororile comise de Stalin fiind condamnate. Drept urmare, până în 1961, majoritatea celor deportați au fost amnistiați.

 

După moartea lui Stalin, autoritățile n-au mai recurs la represiuni atât de dure ca până în 1953. Probabil inclusiv din acest motiv, n-a mai apărut un curent de mișcări de rezistență de amploarea celui din anii 1945-1950, dar au continuat forme de rezistență mai puțin active, adesea individuale. Pe de altă parte, micșorarea represiunilor, precum și știrile despre evenimentele din Ungaria au încurajat înmulțirea formelor de rezistență individuală pasivă sau deschisă. S-a ajuns la situația că până și unii membri de partid exprimau opinii „naționaliste” sau ascultau posturi de radio occidentale.

 

Urmărirea presei românești sau occidentale a fost de asemenea o formă de rezistență pasivă, atât la nivel individual, cât și în cadrul mișcărilor colective de rezistență.

 

În 1965, ca urmare a distanțării României comuniste de Uniunea Sovietică și a adoptării de către autoritățile române a unei viziuni naționaliste, autoritățile au intensificat propaganda sovietică antiromânească și moldovenistă în Basarabia. Moldovenismul – ideea potrivit către moldovenii sunt un popor diferit de români și vorbesc o limbă numită „moldovenească”, diferită de cea română – a fost promovată în RSSM începând cu anexarea Basarabiei în 1940, dar a sporit în intensitate începând cu 1965. Această propagandă intensă continuă până la sfârșitul anilor 1980.

 

În a doua jumătate a anilor 1980 se declanșează fenomenul de renaștere națională în RSSM, basarabenii revenind la rezistența antisovietică activă. Acesta este promovat de elita intelectuală a Basarabiei, majoritar anticomunistă și proromânească. Printre cei mai importanți exponenți ai curentului respectiv sunt Nicolae Dabija, Eugen Doga, Ion Hadârcă, Leonida Lari. Apar un șir de mișcări politice și culturale proromânești, cea mai de seamă dintre acestea fiind Mișcarea Democratică devenită în 1989 Frontul Popular, care a organizat mai multe mitinguri pentru revenirea la alfabetul latin și oficializarea limbii române.

 

Lupta basarabenilor culminează cu Marea Adunare Națională din 27 august 1989, în urma căreia Sovietul Suprem al RSSM hotărăște adoptarea alfabetului latin și proclamarea limbii române ca limbă de stat însă utilizând noțiunea de „limbă moldovenească”.

 

Pe 27 august 1991 are loc o altă Mare Adunare Națională, în urma căreia deputații votează Declarația de Independență a Republicii Moldova.

 

Fenomenul rezistenței anticomuniste, atât din Republica Moldova, cât și din România, trebuie introdus în manualele școlare în mod obligatoriu, întrucât aspectele esențiale ale istoriei unui popor trebuie să facă parte din cultura generală a oricărui cetățean.

 

În Republica Moldova, majoritatea tinerilor din generația actuală cunosc doar anumite date generale despre rezistența de la sfârșitul anilor 1980, dar nu cunosc că a existat o rezistență antisovietică activă în primii ani de ocupație sovietică.

 

După decenii de propagandă sovietică procomunistă și antiromânească, care a spălat creierii unei bune părți din populația Republicii Moldova, cunoașterea istoriei este cu atât mai necesară. Aceasta îi va ajuta pe basarabeni să-și decidă în mod conștient viitorul, fără clișee propagandistice.

 

Procesul de rusificare lasă urme până azi. De exemplu, până în zilele noastre rusa rămâne limbă de comunicare interetnică în Republica Moldova, împiedicând afirmarea limbii române, deoarece o bună parte dintre etnicii ruși, ucraineni și găgăuzi refuză s-o învețe.

 

În urma propagandei care a durat peste 50 de ani, o bună parte din populația Republicii Moldova simte în continuare nostalgie după Uniunea Sovietică, dar nu și după perioada interbelică, cu toate că în primii ani postbelici s-a atestat, dimpotrivă, un dispreț semnificativ față de autoritățile sovietice în rândul populației basarabene și un dor de România și de vremurile în care Basarabia era parte a statului român, fapt atestat inclusiv în documentele mișcărilor de rezistență postbelice, multe dintre care susținând oficial panromânismul și unirea Basarabiei cu România.

 

Această nostalgie după epoca sovietică este consecința propagandei, ignoranței și necunoașterii istoriei. „O minciună spusă destul de des devine adevăr”, afirma Lenin. Propaganda sovietică pro-regim și antiromânească nu a rămas fără efecte. Cum să simți dor după un regim brutal, tiranic și abuziv, care a înfometat, deportat și ucis o bună parte din populația țării? Cunoașterea istoriei și a fenomenului mișcărilor de rezistențe ar ajuta la eliminarea acestor opinii ignorante, la înțelegerea daunelor produse de comunism și la apropierea sufletească de România a acelor basarabeni a căror inimă s-a distanțat de România ca urmare a propagandei antiromânești.

 

Istoricul Ion Mischevca susține că „sovieticii chiar ne-au „eliberat”, numai că ne-au „eliberat” nu de ocupanți, ci de elite, de gospodari, de preoți, profesori și țărani, pe care i-au deportat în Siberia sau i-au împușcat pe timp de pace fără judecată. Comunismul a fost o ideologie și un regim profund anti-elitist, al cărui scop a fost să devenim toți egali în… sărăcie și prostie. De asta ne-au masacrat elitele, ne-au falsificat istoria, ne-au schimonosit limba și ne-au ciuntit teritoriul, ca să nu mai știm cine suntem.” [2] Așadar, nostalgia prosovietică este total nejustificată.

 

„Paradoxal sau nu – afirmă același istoric – regimul comunist a erodat cultura rustică românească din Basarabia prin construcția caselor de cultură la sate, a transformat școala într-o pepinieră de comsomoliști și pe profesori – în propagandiști, i-a alungat pe preoți din biserici pentru a ridica monumentele „părinților” ateismului științific: Marx, Engels și mai ales, Lenin, le-a insuflat moldovenilor recrutați în armată „dragostea de patrie” și a luptat necruțător cu alfabetul latin.” [3]

 

Reunirea Basarabiei cu România nu ar fi altceva decât revenirea la starea firească a lucrurilor. Ne putem întreba: „nu ar fi bine ca Republica Moldova să renunțe la idealul unionist și să evolueze ca națiune civică aparte?”. La aceasta răspundem că majoritatea națiunilor Europei s-au format pe fundamente etnolingvistice. Până și națiunile constituite după modelul francez, mai apropiat de tipul de națiune civică, au o puternică bază etnolingvistică. De exemplu, în Franța limba oficială și limba de comunicare interetnică nu este alta decât limba nativă a majorității populației. În Regatul Unit, majoritatea scoțienilor, galilor și irlandezilor cunosc limba engleză, care este de asemenea singura limbă oficială a statului și limbă de comunicare interetnică.

 

În Europa, o excepție în această privință ar fi Elveția, unde principalele „grupuri etnice (germanii, francezii și italienii) și-au păstrat nu doar drepturile cetățenești, dar și particularitățile identitare. Republica Moldova nu poate deveni o a doua Elveție, pentru că nu a parcurs etapele istorice necesare formării unui stat multietnic, pluriconfesional și confederativ, rămânând o parte (ruptă) dintr-un întreg și nicidecum un tot întreg format din mai multe părți”. [4]

 

În ciuda propagandei sovietice moldoveniste, de la începutul perioadei de ocupație până în prezent, elita intelectuală și culturală a Basarabiei continuă să se considere românească. Având în vedere istoria, limba, confesiunea și oamenii de cultură comuni ai Basarabiei și României – faptul că însuși autorul actualului imn al Republicii Moldova, Alexei Mateevici s-a identificat ca român, cea mai bună soluție pentru viitorul politic al Republicii Moldova este unirea cu România. Aceasta nu le va aduce basarabenilor o stare ideală, dar le va îmbunătăți economia și îi va integra în sistemul militar euroatlantic ce le va asigura securitatea în fața dușmanilor geopolitici, mai exact a Rusiei, care a făcut deja ravagii în Ucraina și Georgia.

 

De asemenea, reprezentanții principalelor mișcări de rezistență postbelice și elita cultural-politică care a luptat pentru renașterea națională și drepturile basarabenilor în cadrul URSS au avut conștiință națională românească, iar în Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” a Chișinăului se află monumentele mai multor scriitori români din România. Așadar, ar fi împotriva firii ca Republica Moldova să urmeze o cale aparte, separată de România, ca „națiune civică”.

 

Note:

[1] Elena Postică, Rezistența antisovietică în Basarabia 1944-1950, Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, Chișinău, 1997, p. 225

[2] Ion Mischevca, Cine suntem? Eseu istoric la 100 de ani de la Marea Unire, Ed. Timpul, Chișinău, 2018, p. 83

[3] Ibidem, p. 65

[4] Ibidem, p. 82

 

https://inliniedreapta.net/mize-identitare-la-chisinau-de-la-rezistenta-anticomunista-la-respingerea-tezei-natiunii-civice/

 

///////////////////////////////////////

 

Saakașvili: Imperiul rus nu a avut niciodată frontiere, a avut doar margini

 

Gelu Trandafir

 

 

„Un vechi Imperiu încearcă să-și recupereze granițele apuse. De fapt, frontiere nu e cel mai potrivit cuvânt, pentru că acest Imperiu – fie că a fost Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Federația Rusă sau Uniunea Eurasiatică – nu a avut niciodată frontiere. A avut doar margini. Am venit astăzi să vorbesc în numele acestor margini.”

– Mikhail Saakașvili, președintele Georgiei

În 25 septembrie 2013, pe finalul celui de-al doilea mandat de președintele al Georgiei, Mikhail Saakașvili și-a susținut ultimul discurs în fața ONU.

 

Era chiar înaintea Summitului de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013), la care Republica Moldova și Georgia aveau să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Lumea civilizată vedea presiunile rușilor la adresa statelor care doreau să aprofundeze Parteneriatul Estic prin Acorduri de asociere. Armenia deja cedase presiunilor, Ucraina avea să se răzgândească în ultima clipă. Erau vehiculate în acele zile – și menționate de Șaakașvili în discurs – amenințările rusești cu dezmebrarea Ucrainei. Chiar în ajunul summitului vicepremierul rus Rogozin avea să amenința golănește Chișinăul: „în curbele europene, Moldova ar putea pierde întreaga garnitură (…) va rămâne doar locomotiva, şi aceea nu se ştie în care depou va intra. Transnistria are viitor, iar Rusia este garantul acesteia.“

 

În acest discurs memorabil, rostit cu pasiune și autoritate, Președintele Saakașvili – trecut deja prin războiul ruso-georgian din 2008 și cu două teritorii, Abhazia și Osetia de Sud, ocupate de ruși – a oferit lumii civilizate cheia înțelegerii politicii dictatorului de la Moscova.

relevant pentru scenariul rusesc de acum, din Ucraina, diversiunile care l-au precedat,  propaganda rusă și nerozia idioților utili, este și articolul pe care l-am scris în 2008, UE dă piept cu realitatea în Georgia, după un timp petrecut la Tbilisi chiar după invazie.

„Chiar acum, când vă vorbesc, țările est-europene care aspiră să se alăture familiei europene de națiuni libere și democratice se confruntă cu presiuni și amenințări neîncetate.

 

Armenia a fost încolțită și forțată să semneze Uniunea Vamală, care nu este în interesul acestei națiuni și nici în interesul regiunii noastre.

 

Moldova este blocată, Ucraina este supusă unui atac continuu, Azerbaidjanul se confruntă cu o presiune extraordinară, iar Georgia este ocupată.

 

De ce? Pentru că un vechi Imperiu încearcă să-și recupereze granițele apuse. De fapt, “frontiere” nu este tocmai cuvântul potrivit, pentru că acest Imperiu – fie că a fost Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Federația Rusă sau Uniunea Eurasiatică – nu a avut niciodată frontiere. A avut doar margini.

 

Am venit astăzi să vorbesc în numele acestor margini.

 

 

 

Spre deosebire de cele mai multe națiuni, Federația Rusă nu are niciun interes în existența unor state stabile în jurul său.

 

Țări vecine aflate în continuă turbulență este ceea ce urmărește Kremlinul. El respinge însăși ideea unor guverne puternice în Georgia, Ucraina sau Moldova, chiar și pe cele care încearcă să se dovedească favorabile intereselor sale.

 

Nu am fost niciodată un mare fan a ceea ce francezii numesc „limba de lemn”, dar, pe măsură ce al doilea meu mandat se apropie de sfârșit, simt mai mult decât înainte nevoia de a spune ce gândesc.

 

Deci hai să vorbim concret.

 

Credeți că Vladimir Putin dorește ca Armenia să învingă categoric Azerbaidjanul, de exemplu? Nu. Acest lucru ar face ca Armenia să fie prea puternică și să fie potențial prea independentă.

 

Atunci credeți că este adevărat contrariul, că Moscova dorește ca Baku să prevaleze asupra Erevanului? Evident că nu. Apariția curentă a unui Azerbaidjan modernizat și dinamic este un coșmar pentru liderii ruși.

 

Nu, ei nu doresc ca nimeni să învingă, conflictul în sine este obiectivul lor, deoarece ține ambele popoare în stare de dependență și le blochează integrarea în spațiul comun european.

 

Credeți că eșecul electoral al forțelor care au condus Revoluția Portocalie din Ucraina a determinat Kremlinul să aibă o abordare mai soft față de această țară?

 

Dimpotrivă. Am vorbit ieri cu colegul meu Victor Ianukovici; guvernul său se află sub un atac și o presiune constante din partea Rusiei și asta se întâmplă zilnic înaintea Summitului European al Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar oficialii ruși vorbesc acum în mod deschis despre dezmembrarea acestei națiuni – abia ce am auzit un discurs în acest sens acum două zile.

 

Sau credeți că Kremlinul ar fi de acord să discute despre eliberarea regiunilor noastre Abhazia și Osetia de Sud, acum, odată cu schimbarea guvernului de la Tbilisi? Nici pe departe.

 

Anexarea teritoriilor georgiene de către trupele rusești continuă.

 

Am venit aici în numele poporului georgian pentru a vă cere vouă, comunitatea internațională, să reacționați ferm împotriva acestei agresiuni și să ne ajutați să punem capăt anexării pământului nostru de către Rusia.

 

Ostilitatea lui Vladimir Putin și a oamenilor săi față de guvernul pe care am avut privilegiul de a-l conduce timp de aproape un deceniu nu s-a bazat pe ură personală sau neînțelegeri culturale.

 

Orice asemenea interpretare a fost doar o perdea de fum. Predecesorul meu, președintele Șevardnadze, provenea din cea mai înaltă nomenklatură sovietică. A fost readus la putere în Georgia cu ajutorul direct al Rusiei în anii ’90, printr-o lovitură de stat militară. Spre deosebire de mine, el era renumit pentru abilitățile sale diplomatice sovietice. Și cu toate acestea, Rusia i-a subminat constant autoritatea și chiar a încercat să-l asasineze de câteva ori.

 

Nu este vorba despre Gamsakhurdia – primul președinte georgian, Shevardnadze, Saakașvili sau actualul prim-ministru Ivanishvili.

 

Numele acestea nu contează, de fapt, când miza este așa de mare. Este vorba despre posibilitatea sau nu a existenței unui stat adevărat în Georgia și dincolo de aceasta.

 

De ce? Pentru ca actualele autorități rusești știu foarte bine că, de îndată ce vor fi construite instituții puternice în Ucraina, Georgia, Moldova sau oriunde altundeva, de îndată ce vor apărea state funcționale, astfel de instituții, astfel de state vor exprima și vor impune voința popoarelor lor, care este aceea de a deveni complet independente și de a se îndrepta spre Europa.”

 

https://inliniedreapta.net/saakasvili-imperiul-rus-nu-avut-niciodata-frontiere-avut-doar-margini/

 

 

///////////////////////////////////////

 

/

 

 

 

Adrian Năstase: UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China

 

Costin Andrieș

 

 

 

 

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, la Târgoviște, că Uniunea Europeană se schimbă fundamental, iar România a rămas blocată pe linia politică din 2005, în condițiile în care, din punct de vedere economic, ar trebui acordată o atenție mai mare zonei BRICS (din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

 

Năstase spune că, acum, la nivelul Uniunii Europene se poate vorbi despre o renaționalizare a politicilor europene.

 

 

Adrian și Rusia, une histoire d’amour

“Uniunea Europeană se schimbă fundamental. Noi am intrat în Uniunea Europeană într-un moment când exista un entuziasm în interiorul Uniunii, exista un mare entuziasm în România, o mare speranță că România se va dezvolta cu fondurile europene, proiectele de preaderare avuseseră un mare succes. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în Uniunea Europeană în primul rând. După 2004, după ce noi am încheiat negocierile, 2005 a însemnat deja un declin foarte puternic, politic în primul rând.”, a susținut Adrian Năstase, conform unei relatări Agerpres.

 

Fostul premier a mai spus că schimbările din Uniunea Europeană necesită o reevaluare a intereselor și pozițiilor României.

 

 

“Este evident că această schimbare în UE, care nu mai este uniunea în care noi am intrat, după 10 ani este profund schimbată, ar necesita o reevaluare a intereselor și pozițiilor noastre”, a afirmat Adrian Năstase.

 

Acesta a vorbit și despre importanța care trebuie acordată, mai ales în plan economic, altor piețe.

 

“… multe dintre țările Uniunii Europene se orientează și spre alte zone, cum ar zona BRICS, zona formată din Brazilia, China, Africa de Sud, Rusia șamd. Noi am rămas blocați pe o linie politică lansată în 2005, care evident este extrem de importantă din punct de vedere al securității naționale, dar din punct de vedere al evoluțiilor economice, în mod evident, ar trebui să fie amendată, așa cum se întâmplă în relațiile altor state membre, cu țările din acest grup”, a mai spus Năstase.

 

nota

 

În 2014, Adrian Năstase a fost adăugat pe lista lui Alexandr Dughin de personaje selectate pentru a face parte dintr-un “club de elită pro-rus”. Năstase a fost adăugat pe listă în calitate de “fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.”.

 

Alexandr Dughin e un influent ideolog apropiat Kremlinului, admirator al lui Hitler și Stalin. Alături de Năstase, pe lista din România fac parte:

 

Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.

 

Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.

 

Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.

 

Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)

 

Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)

 

Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)

 

Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».

 

Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).

 

Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).

 

Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro

 

Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)

 

Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati

 

George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/

 

Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”

 

Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare

 

Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);

 

Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.

 

Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.

 

 

 

detalii…

 

Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.

 

Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

 

Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.

 

Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”

 

Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”

 

nota2

 

Nastase isi face datoria de membru al “clubului de elita pro-rus”, dobandit ca membru al listei lui Dughin, si promoveaza interesele Rusiei in Romania.

Dupa ce a petrecut doua sejururi la mititica, Bombo a reintrat in politica mare, si nu oricum, ci pe usa din fata – invitat de ministrul de externe al guv Ponta (discipolului puscariasului) la consultari – pentru expertiza lui vasta in redecorari de celule si reorientari geopolitice pe axa Moscova-Beijing.

 

nastase aurescu

 

Fostul premier si ministru de Externe Adrian Nastase, care are doua condamnari la inchisoare cu executare, a revenit la Guvern, mai exact la Ministerul Afacerilor Externe. El si alti zece fosti ministri de Externe au participat vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la Consiliul Consultativ al MAE la nivelul fostilor ministri ai afacerilor externe ai Romaniei, reunit la invitatia ministrului in exercitiu, Bogdan Aurescu.

 

“Domnul Nastase face parte din Consiliul consultativ si a fost de fata. Singurul criteriu dupa care s-a facut invitatia a fost calitatea de fost ministru de Externe, nu au fost alte conditii”, a declarat, marti, pentru HotNews, purtatorul de cuvant al MAE, Raluca Lunculescu.

 

Amintim ca Adrian Nastase a fost eliberat de inchisoare, in august 2014, dupa efectuarea unei treimi din pedeapsa contopita la 4 ani si jumtate.

 

nastase aurescu

 

Adrian Nastase a mai participat recent la un veniment girat de Ministerul Afacerilor Externe si de ministrul Bogdan Aurescu. In nouembrie 2014, recent liberat din inchisoare, Nastase i-a fost alaturi lui Aurescu, care abia fusese numit ministru de Externe, la un eveniment de lansare a unei carti a actualului ministru de Externe.

 

Lansarea volumului lui Aurescu, “Romania and the International Court of Justice”, a avut loc atunci la Fundatia Europeana Titulescu, condusa de Adrian Nastase, care a si tinut un scurt discurs elogios pentru autor.

 

Bogdan Aurescu a explicat atunci ca a ales Casa Titulescu pentru acest eveniment dintr-un motiv foarte important – Titulescu a fost unul dintre cei mai puternici sustinatori al rolului dreptului international in politica externa.

 

“Si gandirea mea, la momentul in care am discutat cu dl. profesor Nastase alegerea acestei locatii, a fost de fapt sa incercam sa restituim locul important al dreptului international, ca instrument de politica externa. Pentru ca, fara acest instrument extrem de important, aceasta arma inteligenta, o tara cum este Romania nu ar putea sa obtina rezultate la fel de bune prin alte mijloace. (…) Diplomatia este institutia fundamentala a statului roman”, a adaugat Aurescu, citat de Agerpres.

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19976195-foto-adrian-nastase-chemat-aurescu-ministerul-externe-datorita-expertizei-institutionale-profesionale-considerabile-care-detine.htm

 

Tot in noiembrie 2014, la Fundatia Titulescu era invitat sa vorbeasca alaturi de Nastase un alt locatar al listei lui Dughin de “elite pro-ruse”, Marius Vacarelu:

 

 

 

Mai multe detalii despre Marius Vacarelu, aici:

 

Lista lui Dughin: Eurasia de la Brest la Vladivostok | Marius Văcărelu, Noaptea Minții și GeoPolitica

 

https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-nastase-ue-expirat-romania-trebuie-sa-priveasca-spre-rusia-si-china/

////////////////////////////////////////

 

https://inliniedreapta.net/lista-prietenilor-rusiei-din-romania-deconspirata-de-alexander-dughin-prin-e-mail/

 

///////////////////////////////////

 

 

 

(Si puti-dughinist…)Ministru, prim-ministru, șperțar, pușcăriaș și blogger – Adrian Năstase

 

Daniel Francesco

 

Oricine are curiozitatea să facă o căutare pe motorul Google folosind numele lui Adrian Năstase va primi ca prim răspuns un banner cu ministru>>prim-ministru>>blogger postat deasupra numelui blogului său. Din păcate, banner-ul de pe blogul fostului împărat al României este incomplet. În goana sa după ascensiune socială, titluri, funcții și avere, lui Adrian Năstase e posibil să-i fi scăpat faptul că etimologia cuvântului șperț – sinonimul termenului juridic mită – este legată de cuvântul german Sperrzeug, care înseamnă mănunchi de șperacle, unelte bune la deschis lacăte și uși, dar care prin folosire l-au înfundat în pușcarie pentru a două oară.

 

Pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru șantaj și mită pentru un fost prim-ministru român aruncă o lumină proastă asupra partidului său de suflet, PSD-ul, această adunătură politică veșnic potrivnică acțiunii legii. Adrian Năstase a fost șeful acestui partid și PSD-ul a anunțat oficial în noiembrie 2013 că îl aștepta să-și reia în 2016 funcția de președinte al Consiliului său Național. Iată că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție va amâna cu câțiva ani această dorință a lui Victor-Viorel Ponta, plagiator și prim-ministru din partea USL.

 

Imitatori există la toate partidele, mai ales la PNL, dar niciun grup politic nu a reușit să egaleze cerbicia cu care PSD-ul a reacționat întotdeauna la încercările Justiției de a-i anchetă, inculpa sau pedepsi pe conducătorii săi care au intrat în conflict cu legea. Chiar dacă formal nu mai este membru de partid, Adrian Năstase a fost declarat de către Victor Ponta „condamnat politic” și echivalentul românesc al Iuliei Timoșenko din Ucraina, închisă de tabără pro-rusă aflată la putere la Kiev. Paradoxal, PSD-ul, partidul care a dominat viața politică românească și a dat majoritatea legilor statului român, susține acum că în România, stat al Uniunii Europene și membru NATO, există un deținut politic.

 

Ura nedisimulată față de actul de justiție aplicat conducătorilor PSD se leagă de chimia internă a acestei formațiuni politice urmașa directă a Partidului Comunist Român. În perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, această grupare afiliată ideologic Rusiei Sovietice, numită pe atunci Partidul Comunist din România, a dus un război pe toate palierele contra statului român, iar după preluarea frânelor puterii în 1945 a controlat total Procuratura și tribunalele.

 

 

Căderea regimului Ceaușescu nu a însemnat și eliberarea Justiției de sub comanda politică. Ani la rândul, Ion Iliescu și partidul său roșu au dat indicații Parchetelor, au deschis dosare și blocat cercetările penale. La fel că și înaintașul său comunist, PSD-ul se credea deasupra legii și imun la formulele de control pe care orice societate civilizată le-a instituit pentru a apăra proprietatea și dreptatea.

  

Adrian Năstase și Victor Ponta.

Adesea se trece cu vederea că Adrian Năstase nu a fost un om de rând nici în regimul comunist, nici după revoluția din 1989. În aceste condiții, este cât se poate de firesc ca îngâmfatul numărul 1 al României, primul și adevăratul Zeus, să se înfurie pentru că a ajuns un infractor condamnat pentru a doua oară. Anormalitatea detenției sale constă în favorurile pe care i le face Penitenciarul Rahova, instituție așa-zis represivă care îi permite să își scrie articolele pentru blogul personal.

 

Aliații politici ai PSD au fost mult mai șireți decât a reușit să fie actualul premier, lăsat să intre în ofsaid prin declarațiile în care a atacat din nou Justiția. Admonestările lui Victor Ponta făcute de Traian Băsescu și de câțiva lideri ai opoziției au fost legate de aceste atacuri care pun în lumină nu numai o atitudine a unei persoane, ci o adevărată ideologie a impenitenței care dă prost până și în rândul socialiștilor europeni. Este de presupus că actualul prim-ministru, un ilustru iresponsabil, nu poate să-și dea seama de imensul rău pe care îl face țării și partidului său prin atitudinea pe care o adoptă în relație cu Justiția. Cert este că PSD s-a poziționat cumințel în spatele lui Victor Ponta în așteptarea marilor confruntări politice din acest an și atitudinea nu a mirat pe nimeni.

 

Tonele de fiere cu care Adrian Năstase își tratează adversarii politici reprezintă măsura neputinței sale în fața unei realități în care nu a crezut niciodată. Magistrații care i-au judecat cazul nu s-au lăsat impresionați de trecutul omului politic, cândva cel mai puternic din România, și l-au condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Astfel, fostului premier i s-a reamintit că a avea o funcție de demnitate publică implică și răspunderea pentru faptele din timpul mandatului.

 

Adrian Năstase, simbolul corupției din România de începutul de mileniu 3, nu se mai poate împotrivi și altor consecințe ale declinului său. Consiliul Baroului Municipiului București a anunțat că va pune în discuție calitatea de membru a infractorului Adrian Năstase, ceea ce va mai pune un lacăt invizibil la ușa celulei, unul la care fostul prim-ministru nu i-a găsit un corespondent în mănunchiul de șperacle cu care s-a dotat.

 

Cine este mai presus de lege în România? La această întrebare fostul ministru, prim-ministru, șperțar, pușcăriaș și blogger nu mai trebuie să răspundă. A primit ceea ce i se cuvenea. Păcat că, grație sistemului de justiție european, infractorul Năstase nu își va ispăși până la capăt sentința și va fi eliberat mai înainte de vreme.

 

https://inliniedreapta.net/ministru-prim-ministru-spertar-puscarias-si-blogger-adrian-nastase/

 

////////////////////////////////////

 

 

(Kaghebistul Satan a aghezmuit moastele viitorului sfant …) Nașterea unui nou sfânt

 

A fost depășită faza războiului pe borș, s-a trecut la faza pe sfinți. Aspectul mistic este susținut de sanctitatea sa patriarhul Kiril, băiatul de altar al viitorului sfânt Putin. Da, da, este vorba chiar de nebun.

 

Va să zică, Vladimir Vladimirovici nu se mai mulțumește cu un loc în mausoleu (desigur, un mausoleu mult mai mare, special pentru el), s-a decis că vrea să devină sfânt. Dorință legitimă de altfel, fiindcă este apărătorul creștinătății. Da, este eliberatorul creștinătății, ne va scăpa de naziștii evrei, după cum prorociră chiar înțelepții evreilor. Ei, nu, nu chiar un Mesia, dar cu siguranță un sfânt, unul mare, sărbătorit în calendar cu roșu – culoarea sângelui.

 

În deschiderea acțiunii militare speciale, viitorul sfânt a declarat răspicat că nu există comunism, este doar o născocire pentru a menține închegat imperiul rus. Lenin a fost un trădător din cauza Finlandei, Stalin a fost un mic copil pe lângă ceea ce va fi EL, sfântul. Așadar, roșu nu mai este legat de culoarea favorită a Leprelor Roșii, este doar culoarea sângelui. Îmi aduc aminte cum mi se explica prin școala primară – culoarea sângelui eroilor comuniști. Au rămas doar primele două cuvinte.

 

Este adevărat că noul sfânt mai are de lucrat în competiția cu Stalin, fiindcă ăla a lichidat mai multe milioane (câte – nu se cunoaște exact). Însă timpul este de partea lui. Își va da toată silința – știți, escavatoarele vor săpa șanțuri adânci și lungi, kilometri de șanțuri. Pe măsură ce vor fi umplute cu naziști, eventual din ăia semiți, vor mai săpa altele. Orice record poate fi bătut.

 

Icoanele îl vor imortaliza pe noul sfânt ca un fel de Sf. Gheorghe cu o față prelungă (nu contează că acum e cam buhăită), cu ochi ușor asiatici, la bustul gol pe un pur-sânge, cu o pușcă automată cu lunetă în locul suliței din mâna dreaptă și Sfânta Scriptură în cea stângă. Iată, astfel sunt eliminați naziștii. Nu se va lăsa (sfântul) până nu va elibera creștinătatea de naziștii sioniști (dar nu este obligatoriu fiindcă doar el este cel care decide cine e și cine nu e nazist), adică până ce va depăși recordul (al lui Stalin). Știu că-i va fi greu fiindcă nu e clar câte milioane a eliminat Stalin. Dar, cât este în viață, se va strădui, va da tot ce e mai sfânt în el.

 

Prin victoria sfântului, toată omenirea va vorbi rusește (pentru ca rușii să nu mai fie discriminați) și va scrie cu caractere chirilice să înțeleagă kaghebeul. Fericiți voi, ce sunteti martorii fenomenului. În România, mai marele bisericii unite cu noua Romă va fi ÎPS Make.

 

Băiatul de mingi al sfântului, pardon, de altar, va avea grijă să-l stropească permanent cu apă sfințită fiindcă doar așa nu se va strica și va mirosi totdeauna ca un trandafir de Baltica. Există doar o problemă. Kiril se laudă cu enoriași pe care nu-i mai are, știți cum e – două la prefectură, două la primărie. De fapt, aproape jumătate s-au rupt de biserica matcă, trecând la concurență. Făcând această constatare, iată că războiul sfânt este legitimat.

 

Concluzionând, vom avea un nou sfânt. Acesta este menținut, încă în viață fiind, doar în vapori de apă sfințită. Nu s-a stabilit încă data praznicului – poate data nașterii sau trecerii în neființă a sfântului, poate o cu totul altă dată, poate 9 mai, sinodul o va hotărî. Reprezentarea grafică (icoana) va avea caracteristicile de mai înainte. Se va numi sfântul nebun de Baltica și multe biserici mari vor purta acest hram, mulți mujici vor pupa racla.

 

https://nascutpelistaneagra.wordpress.com/nasterea-unui-nou-sfant/

 

////////////////////////////////////

 

Dumnezeu nu bate cu bata pe miliardarul kaghebist in sutana-satana…Momentul în care Patriarhul Kiril cade lat în biserică

 

Patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a alunecat şi a căzut în timpul unei slujbe care avea loc într-o biserică din Novorossiisk.

 

Momentul a fost transmis în direct de televiziunile din Rusia, iar imaginile au fost preluate pe pagina de Twitter a Nexta. Oamenii din jur au sărit să-l ajute pe cel numit „preotul lui Putin” să se ridice.

 

 

Arhidiaconul Andreei Kuraev a precizat în urma incidentului că patriarhul a căzut după ce a alunecat pe pardoseală din marmură lustruită a bisericii.

 

Patriarhul Kiril este un susţinător declarat al lui Vladimir Putin şi al războiului din Ucraina, motiv pentru care a fost inclus pe lista de sancţiuni a Marii Britanii în cadrul unei noi serii de măsuri împotriva Rusiei.

 

Patriarhul Kiril, în vârstă de 75 de ani, pe care Uniunea Europeană (UE) a renunţat recent să-l înscrie pe lista sa neagră, „este sancţionat din cauza faptului că susţine războiul lui Putin”, anunţă într-un comunicat Ministerul britanic de Externe, relatează AFP.

 

Măsurile care îl vizează includ interzicerea intrării pe teritoriul britanic şi blocarea activelor în Regatul Unit.

 

C.S.

 

https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/momentul-in-care-patriarhul-kiril-cade-lat-in-biserica-video

(De ochii lumii)…Şefa socialiștilor din PE: Sunt îngrijorată de legăturile dintre unele partide din UE și Putin

 

E-Mail

magda.gradinaru

MAGDA GRĂDINARU

 

Este și o chestiune de justiție socială și de echitate fiscală: cei care au beneficiat cel mai mult de pe urma pandemiei și a crizei actuale trebuie să-și plătească și ei partea echitabilă. Impozitarea profiturilor extraordinare este un pas bun pentru a genera astfel de venituri publice și pentru a proteja populația vulnerabilă.

 

Sunt foarte îngrijorată de creșterea inegalităților, în special pentru muncitorii prost plătiți și pentru populația vulnerabilă, care va fi lovită cel mai rău, afirmă Iratxe Garcia Perez, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor şi Democraților din Parlamentul European, într-un interviu acordat pentru rubrica Spot on Europe, care tratează tema crizei energiei și a măsurilor solidare care pot fi luate.

 

Ce înseamnă zero dependență față de gazul rusesc și ce înseamnă asta pentru fiecare stat membru, pe termen scurt, cât e de posibil? Dar pe termen mediu/lung?

Dependența Uniunii Europene de surse străine de energie este în sine o problemă și trebuie să o reducem la maximum. De aceea noi, social-democrații, milităm puternic pentru dezvoltarea de surse regenerabile de energie. Cu cât mai puțin dependenți devenim, cu atât ne va fi mai bine.

 

Dependența Europei de gazul rusesc din trecut ne-a pus în mod evident într-o situație dificilă. Spun din trecut, pentru că, dacă ne uităm în urmă, acum un an, importam 40% din gazul nostru din Rusia, iar acum două săptămâni, înainte de sabotarea Nord Stream 1, eram deja la doar 9%. Acum probabil e și mai puțin, fără această conductă.

 

Nu suntem departe de zero și între timp am deschis noi interconectări prin sudul Europei, care ne vor permite să avem noi alternative, în special în Europa Centrală și de Est. Pe termen lung, așa cum am spus, obiectivul nostru trebuie să fie nu doar să oprim importul de gaz rusesc, dar să diminuăm în general toate dependențele noastre externe.

 

Dar statele UE au grade diferite de dependență față de gazul rusesc și posibilități diferite de a obține energie din surse alternative. Va funcționa în mod real solidaritatea europeană?

Grupul meu a pledat de luni de zile pentru un preț plafonat la gaz, dar și pentru achiziții comune, ca o modalitate de a avea o putere de negociere mai bună.

 

Dar cel mai important: să poată avea un acces echitabil la gaz toate statele membre. Am făcut-o în cazul Covid, hai să o facem și pentru gaz.

 

Acesta este în primul rând un mecanism de solidaritate, dar și o modalitate de a negocia mai bine cu partenerii noștri și de a evita competiția.

 

Plafon pentru

Plafon pentru gazele din UE: De ce nu cad statele de acord şi ce interese are fiecare

Cât de realizabile sunt propunerile Comisiei Europene , pentru a rezolva problema de fond, dependența față de energia din Rusia?

Comisia a pus câteva propuneri pe masă, luna trecută. Toate sunt realizabile și trebuie să sperăm că sunt și eficiente într-o oarecare măsură, dar da, aveți dreptate când vă întrebați dacă rezolvă problema de fond. Unele o fac, altele nu.

 

Problema nu este doar dependența noastră de gazul rusesc. Avem probleme pe piețele de energie din Europa, de asemenea.

 

De exemplu, în centrul de gaze din Amsterdam sau TTF, avem nevoie de controale mai stricte asupra revânzării mărfurilor de gaze, de mai multă transparență pe piață cu privire la actori și prețuri. Avem nevoie și de noi propuneri de decuplare a prețurilor la energie electrică de cele la gaze.

 

Și ar trebui să investim în noi terminale și interconexiuni LNG pentru a ne putea diversifica sursele și a transporta gazul mai eficient în interiorul Europei.

 

Care sunt consecințele la nivel micro-social? Cum vor suporta oamenii povara financiară a creșterii prețurilor la energie?

Inflația și criza creșterii costului vieții care a urmat sunt cauzate în principal de creșterea prețurilor la energie, la produsele consumatoare de energie – cum sunt alimentele – și de profiturile în exces.

 

Toate astea au dus la povara imensă pentru cei care muncesc, pentru gospodăriile vulnerabile și pentru afaceri, totodată. Sunt foarte îngrijorată de creșterea inegalităților, în special pentru muncitorii prost plătiți și pentru populația vulnerabilă, care va fi lovită cel mai rău.

 

De aceea, noi cerem să fie luate măsuri la nivel european, pentru a-i proteja pe oameni și pentru a proteja afacerile. Directiva privind salariul minim, adoptată de Parlamentul European, trebuie să fie implementată imediat de statele membre. Mai mult, am susținut o schemă obligatorie de venit minim, pentru a ne asigura că oamenii primesc cel puțin sprijin financiar pentru a pune mâncare pe masă și pentru a plăti chiria.

 

În același timp, trebuie să ne asigurăm că statele membre au suficient spațiu fiscal și de investiții, pentru a acționa. S&D propune instituirea unui mecanism asemănător SURE, pentru finanțarea ieftină a schemelor de sprijinire a statelor membre în acțiunea lor de a ajuta gospodăriile și întreprinderile

 

În sfârșit, aceasta este și o chestiune de justiție socială și echitate fiscală. Cei care au beneficiat cel mai mult de pandemie și de criza actuală trebuie să-și plătească și ei partea echitabilă. Impozitarea profiturilor extraordinare este un pas bun pentru a genera astfel de venituri publice.

 

În discursul său recent din Parlamentul European, Ursula von der Leyen a legat nevoia de a ne rupe de gazul rusesc de calitatea democraţiilor europene. Îl avem pe Viktor Orban în Ungaria, avem PiS în Polonia, alegeri dificile în țări precum Italia și Bulgaria. Cât de mult poate afecta populismul miza noastră comună de a asigura surse alternative de energie pentru toate statele UE?

După cum am afirmat în dezbaterea din plen despre Ucraina din această săptămână, sunt îngrijorată de legăturile dintre unele partide populiste din UE și Putin, precum Lega Norte a lui Matteo Salvini sau Fidezs al lui Viktor Orban. Dar chiar și partidele din PPE cochetează cu Putin.

 

Am auzit comentariile făcute de liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi, spunând că Putin a vrut doar să-l înlocuiască pe Zelenski cu un guvern de oameni decenți.

 

Acest tip de atitudine nu numai că pune în pericol unitatea în cadrul UE pentru a face față acestei agresiuni rusești, ci pune în pericol și democrațiile noastre.

 

Există o comisie specială în Parlament care investighează ingerința Rusiei în țările UE, modul în care regimul Putin finanțează grupuri extremiste, răspândește știri false și încearcă să destabilizeze democrația europeană. Trebuie să rămânem în alertă.

 

Ce vă așteptați să se întâmple în următoarele luni? Sau in iarna viitoare?

Ne confruntăm cu o criză foarte dificilă, cu dimensiuni diferite: socială, economică, militară și să nu uităm, climatică. Nu pot prezice viitorul, dar știu că cel mai bun atu al nostru pentru a depăși această situație dificilă este solidaritatea: trebuie să avem un răspuns european, așa cum am făcut-o pentru Covid.

 

Ar trebui să lucrăm împreună,  pentru a ne proteja cetățenii și pentru a investi în economia noastră. Pentru aceasta, trebuie să acționăm acum și cu hotărâre, să avem același curaj pe care l-am avut în 2020 și să facem un nou mare pas pentru Europa.

 

https://spotmedia.ro/stiri/politica/sefa-socialistilor-europeni-din-pe-sunt-ingrijorata-de-legaturile-dintre-unele-partide-populiste-din-ue-si-putin-oamenii-vulnerabili-trebuie-protejati-in-criza

 

/////////////////////////////////////

 

22.000 de euro pe lună – salariul baronului PSD de la Antibiotice Iași. Și-a angajat și nevasta, și fiul la compania de stat

 

de Robert Mateescu

 

Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iași, companie cu capital majoritar de stat, are un salariu lunar de peste 22.000 de euro, dezvăluie producătorul de film și activistul civic Valeriu Nicolae. Nani și-a angajat în cadrul companiei și soția, și fiul.

Acționarul majoritar la Antibiotice Iași este statul român, prin Ministerul Sănătății, care deține 53% din acțiunile companiei. Societatea este condusă de Ioan Nani, ale cărui venituri depășesc 22.000 de euro pe lună.

 

Nepotismul și-a făcut și el loc: Ioan Nani și-a angajat la Antibiotice Iași și soția (Gabriela Nani), și fiul (Tudor Nani).

 

 

 

Ioan Nani se află în fruntea Antibiotice Iași de 26 de ani. În 1994 deja director financiar al companiei, iar din 1998 a devenit director general.

 

Ioan Nani a fost candidat PSD la alegerile parlamentare 2008. E singura sa asociere politică, chiar dacă Nani a rezistat la șefia Antbiotice sub toate guvernările.

 

Cei care-l cunosc spun că e un bun manager, ținând în piață o companie de stat, în timp ce alte asemenea companii au fost falimentate.

 

Dar salariul – fie el și al unui manager performant – este nesimțit de mare pentru o companie de stat. Iar faptul că și-a angajat și nevasta, și fiul la firma condusă de el este de-a dreptul descalificant.

 

 

 

Dezvăluirea lui Valeriu Nicolae

„Șeful de la Antibiotice Iași trăiește doar din salariu. Și el, și nevasta domniei sale lucrează tot la Antibiotice Iași. În 2009, și copilul tot acolo, că doar statul e ca o familie mai mare. Domnul Nani a făcut 1.280.542 lei de la statul nostru cel bun, care este acționar principal. Adică vreo 22.200 de euro pe lună.

 

Alexandrescu Dan Octavian este cel mai prost plătit dintre cei din Consiliul de Administrație de la Antibiotice S.A. Mare șef la PSD Urziceni, ajunge în 2017 la ministerul cel mai sănătos din lume. A făcut «doar» 4.500 de euro pe lună din salarii și indemnizația de la Antibiotice SA.

 

Remarcabilă este, totuși creșterea afacerilor doamnei Alexandrescu. Înainte de funcția cea minunată a soțului, câștigul anual al domniei sale a fost de 37.669 de lei. Trei ani mai târziu, afacerea a crescut de vreo 7 ori, așa că venitul familiei s-a dus la mult la peste 100.000 de euro pe an.

 

Vrednici sunt.”

 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Bruta penală Ilie Năstase și-a snopit în bătaie cea de-a cincea soție. Femeia, terorizată, a fugit de-acasă și a sunat la 112

* Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț

* SCANDALOS! Prețuri la cantina Parlamentului: ciorbă – 2,7 lei, ficăței soté – 3,4 lei, file de șalău – 5,5 lei, piept de pui la grătar – 4,5 lei, ceafă de porc la grătar – 5,8 lei

* Anchetă la Jandarmerie: garda personală dată de PSD lui Cumpănașu în 2019 ne-a costat 400.000 de lei

* Minoră: „Cumpănașu mi-a propus să facem sex în trei, cu soția lui. «S-o vezi dezbrăcată, e super fit!»”

* VIDEO. Abjectul Cumpănașu despre profesoare: „La 14-15 ani făceau sex cu mine prin toaletă. Nu mai vorbesc de liceu…”. Toate astea le povestește elevilor, prin TikTok

* Soția lui Cataramă, chirurg plastician, zice că vaccinul rusesc și cele chinezești „sunt mai bune decât Pfizer și Moderna”!

* Elena Udrea a luat Covidu’ exact cu o zi înaintea ultimului termen din procesul de corupție! * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

 

 

https://ziaristii.com/22-000-de-euro-pe-luna-salariul-baronului-psd-de-la-antibiotice-iasi-si-angajat-si-nevasta-si-fiul-la-compania-de-stat/

 

 

/////////////////////////////////

 

 

Fiindca pupa moastele lui Stalin,Lenin si Hitler…Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina”

 

de Matei Udrea

 

 

„Câinii solari ai Rusiei” se intitulează una din conferințele lui Dughin, care face apologia imperiilor și explică de ce e rău ca acestea să se prăbușească – o paralelă cu dispariția Uniunii Sovietice

Scopurile reale și ideile imperialiste ale lui Vladimir Putin în războiul început pe 24 februarie în Ucraina capătă un contur foarte clar și limpede dacă îl urmărim pe ideologul oficial al Kremlinului, profesorul și filosoful Alexandr Dughin. Elementele principale din retorica dughinistă se regăsesc în fiecare din discursurile lui Putin, dar contactul direct cu teoriile acestui “Rasputin modern” îi pot face părul măciucă oricărui cititor întreg la minte.

Dughin susține războiul pornit în Ucraina cu un amestec de teorii politice, conspiraționiste și mistice terifiant. Filosoful, care îi este mentor ideologic lui Putin, afirmă că Rusia are misiunea sfântă de a “restabili ordinea, justiția, proprietatea și standardele de viață decente” în Ucraina și „va aduce cu ea libertatea”.

 

Aprofundarea cazului naște automat cele mai sumbre temeri despre sănătatea mintală a celor care conduc acum prima putere nucleară a lumii (Rusia are cele mai multe bombe atomice).

 

Misiunea divină a Rusiei, prezentată drept „A Treia Romă”, este să distrugă „Puterile Mării”, adică Occidentul, definite ca fiind „Prostituata din Babilon”

Dughin a dezvoltat o întreagă construcție narativă privind rolul pe care Divinitatea l-a încredințat Rusiei să facă un nou Imperiu Mondial și să distrugă “Puterile Mării”, adică țările anglo-saxone. Filosoful spune că Rusia este A Treia Romă (idee preluată din timpul perioadei țariste) și că acum se află în luptă cu Noua Cartagină – adică puterile comerciale SUA și Marea Britanie. Acestea trebuie rase de pe fața pământului, la fel cum Roma originală a făcut cu Cartagina în urmă cu 2.200 de ani. Puterile comerciale sunt caracterizate drept „Prostituata din Babilon”, făcându-se aluzie la Biblie: „Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina“.

 

Agresiunea militară brutală și sângeroasă a Rusiei împotriva unui vecin mai slab devine astfel, în viziunea lui Dughin, o misiune nobilă, o cruciadă împotriva Occidentului decadent.

Într-o postare pe contul său de Facebook, publicată pe 19 aprilie, Dughin spune că, dintre toate popoarele slave, doar rușii știu, pot și trebuie să construiască Imperiul Mondial. Au mai încercat mulți alții, printre care sârbii și bulgarii, dar numai rușii sunt cei care au și reușit, afirmă ideologul lui Putin.

 

Acesta spune că misiunea istorică „sacră” a “estului rusesc” (adică Rusia) este de a salva „vestul rusesc” (adică Ucraina, Belarus, țările baltice etc) de „vestul ne-rusesc” – adică Europa.

 

Finalul este apoteotic: „Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi“.

 

Teoria excepționalismului în variantă slavă: Rusia este „Inima Pământului”, rușii sunt „proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, pivotul geografic al istoriei”

Această teorie este însă foarte amplu și stufos dezvoltată într-o serie de analize, conferințe, discursuri, articole și demonstrații făcute de Dughin. Totul pleacă de la ideea excepționalismului rusesc promovată de acesta. Rusia este „Inima Pământului”. „Noi, rușii, suntem proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, Inima Ținutului, «pivotul geografic al istoriei», «Inima» sau, cum o numesc teoreticienii englezi, Marea «Insulă a Lumii»“, proclamă Dughin.

 

Prin contrast, SUA și Marea Britanie, marii inamici, sunt „Sea Power”, puterile „Civilizației Mării”. Dughin îl citează pe Sir Halford John Mackinder (1861-1947), geograf și politician britanic creditat ca fiind părintele fondator al geopoliticii și geostrategiei, care a împărțit marile puteri, de-a lungul istoriei, în două categorii:

 

  1. cele care se exind din Inima Pământului spre periferie prin războaie și cuceriri,

 

  1. cele care avansează din „semiluna exterioară” către centrul continentului eurasiatic încercând să se impună prin comerț.

 

În prima categorie intră acum Rusia, așa cum în trecut au fost Sparta și Roma. În cea de-a doua intră puterile anglo-saxone (SUA, Marea Britanie), așa cum odinioară au fost Atena și Cartagina.

 

În unele din discursurile sale, Dughin scrie de-a dreptul celebra expresie „Carthago delenda est” („Cartagina trebuie distrusă”), folosită de senatorul roman Cato cel Bătrân în fiecare discurs al său acum aproape 2.200 de ani, pentru a-și convinge conaționalii să nimicească poporul rival cartaginez. În cele din urmă, romanii au atacat Cartagina și au șters-o de pe fața pământului în anul 146 Înainte de Hristos, după un asediu de 3 ani. Acesta este considerat de istorici primul genocid din istorie, pentru că poporul cartaginez a fost efectiv exterminat.

 

Modelul Romei în conflictul cu Cartagina îi inspiră acum pe Dughin și pe discipolul său, Putin.

 

Mesajul postat de Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, în data de 19 martie

 

Textul publicat pe 19 martie de Alexandr Dughin, ideologul care-i influențează viziunea politică lui Putin

„În Ucraina, Rusia va restabili ordinea, justiția, prosperitatea și standardele de viață decente. Rusia aduce cu ea libertatea. Rusia este singurul stat slav care a reușit să devină un Imperiu Mondial, adică o putere absolut suverană. Nimeni altcineva dintre slavi – nici din est, nici din vest, nici din sud – nu a reușit acest lucru. Mulți au încercat – bulgarii și sârbii au fost la mare distanță de ea. Dar numai rușii au reușit să atingă linia finală. Noi nu suntem primii în toate. Și o recunoaștem cu umilință. Și suntem gata să învățăm și să fim recunoscători celor care sunt mai buni decât noi. Dar să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum să o facem. De aceea suntem Roma. Iar cei care ni se opun – sunt Cartagina. Cartagina. Și ea era mare, puternică și puterea ei părea să nu aibă limite. Această limită a fost stabilită de Roma. Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina, răsturnând omnipotența Prostituatei din Babilon. Nu putem renunța niciodată-niciodată la tiparele istoriei sacre, care se repetă constant din veac în veac… Și, din veac în veac, Estul rusesc salvează Vestul rusesc de Vestul ne-rusesc. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi.“

 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Trompetele Rusiei pregătesc circul anti-Zelenski în Parlament. Șoșoacă și Coarnă s-au ploconit la Ambasada Rusiei, AUR dă comunicate ultimative

* Rușii au mințit din nou: nu se retrag din regiunea Kiev, ci atacă violent capitala Ucrainei. Lupte grele la Kiev și Cernihiv

* Fost comandant NATO: „Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa“. Generalul britanic consideră retragerea rușilor de lângă Kiev “o recunoaștere a eșecului”

* „În apropierea biroului președintelui Zelenski s-au tras 4 focuri de armă. Rușii nu încetează să încerce să-l asasineze”

* „Durii lui Putin” i-au otrăvit pe negociatorii ucraineni și pe Abramovici! „Nu exista intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment”

* VIDEO. Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia. „Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei, nu vă temeți!” / „Voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

* „Șoigu e în stare critică din cauza otrăvirii ordonate de Putin!” Ministru interimar la Apărare a fost numit un general de 73 de ani, veteran al războiului din Afganistan

* VIDEO. „Măcelarii” ceceni din Mariupol sunt conduși de ucigașul lui Boris Nemțov, opozantul rus asasinat în 2015 la comanda lui Putin

* Al 7-lea general rus căsăpit de ucraineni într-o lună de război. Generalul Rezanțev era „comandantul de aur al Kremlinului”

* „La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

* Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Deportări ca pe vremea lui Stalin: ucrainenii sunt duși de ruși pe insula Sahalin din Extremul Orient, în Pacific!

* Un militar rus s-a înfuriat pe comandantul său și a trecut cu tancul peste el! Brigada condusă de colonelul Medvedev pierduse 50% din personal pe frontul ucrainean

* Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Senatorul Lavric, lider AUR: „Depinde cine va câștiga, Putin sau globaliștii. Se vrea distrugerea națiunilor creștine”. Rusia devine astfel, din agresor, un erou care luptă pentru libertate……………………………………..

 

https://ziaristii.com/delirul-dughinist-din-mintea-lui-putin-sa-construim-imperiul-mondial-aceasta-este-sarcina-noastra-stim-cum-sa-o-facem-pentru-ca-noi-suntem-roma-pentru-ca-roma-suntem-noi-iar-cei-care-ni/

 

/////////////////////////////

Patriarhul Kiril al Rusiei le promite „raiul” soldaților ruși care mor în Ucraina

 

 

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril, le-a cerut cetățenilor ruși să nu se teamă de moarte pe fondul deciziei președintelui Vladimir Putin de a mobiliza trupe pentru a lupta în Ucraina.

 

Author: Sorin Negru

 

 

In articol:

Patriarhul Kiril: „Adevărata credință distruge frica de moarte”

Patriarhul Kiril, cel care a justificat decizia lui Putin de a invada Ucraina, în luna februarie, cu motive spirituale și ideologice, a făcut o serie remarci la scurt timp după ce oficialii ruși au spus că până la 300.000 de rezerviști vor fi chemați la luptă.

Citeste si: Dezvăluiri șocante despre Vladimir Putin. Devenea agresiv cu soția după ce bea

 

„Mergi cu curaj să-ți îndeplinești datoria militară. Și amintește-ți că, dacă îți dai viața pentru țara ta, vei fi cu Dumnezeu în împărăția, slava și viața veșnică a lui”, a spus Patriarhul Moscovei într-o predică la Mănăstirea Zachatievski din capitala Rusiei.

Citeste si: Ramzan Kadîrov, nemulțumit de ultima mutare a lui Vladimir Putin

 

Mesajul patriarhului ortodox de la Moscova vine într-un moment în care peste 55.000 de soldați ruși, majoritatea tineri, au pierit deja pe frontul din Ucraina, într-un război considerat „absurd” de analiștii politici.

Patriarhul Kiril: „Adevărata credință distruge frica de moarte”

Potrivit patriarhului rus, o persoană devine „invincibilă” atunci când există în el o „dimensiune puternică asociată cu eternitatea” și încetează să se mai teamă de moarte.

 

„Credința face o persoană foarte puternică, pentru că îi transferă conștiința de la viața de zi cu zi, de la grijile materiale, la grija pentru suflet, pentru eternitate”, a spus el.

Citeste si: A început votul la referendumurile de anexare la Rusia a teritoriilor ocupate din Ucraina

 

„Și anume, frica de moarte alungă un războinic de pe câmpul de luptă, îi împinge pe cei slabi la trădare și chiar să se răzvrătească împotriva fraților lor. Dar adevărata credință distruge frica de moarte”.

 

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a invocat anterior ideea că ucrainenii și rușii sunt un singur popor, potrivit Newsweek.

 

Totodată, patriarhul Kiril i-a îndemnat pe ruși să nu-i considere pe ucraineni dușmani pe fondul mobilizării parțiale anunțate de președintele rus Vladimir Putin pentru războiul împotriva Ucrainei, potrivit agenției RIA Novosti.

 

„Știm ce primejdie planează asupra poporului ucrainean. Unii încearcă să-l transforme dintr-o parte a Rusiei sfinte unite într-un stat ostil Rusiei”, a mai spus Kiril

 

https://www.stirilekanald.ro/patriarhul-kirill-al-rusiei-le-promite-raiul-soldatilor-rusi-care-mor-in-ucraina-20254213

 

//////////////////////////////////////

 

Rusofobia în rândul românilor. Motive pentru URĂ: un amplu rezumat al ”prieteniei” româno-ruse

 

Podul Memoriei

 Maria Cenușă

 

Jurnaliștii de la Colectionaruldeistorie.ro publică un amplu rezumat al ”prieteniei” româno-ruse cu scopul de a înțelege mai bine de ce sunt atât de puternice și de prezente sentimentele anti-ruse în rândul românilor. Motivele urii sunt multiple și cât se poate de legitime, explică analiza, pe care Podul.ro v-o prezintă în cele ce urmează:

 

”În spațiul est-european, sentimentele popoarelor față de „marele vecin din est” erau împărțite. În ciuda momentelor speciale și chiar a confruntărilor tensionate, cehii nu îi tratează atât de rău pe ruși. Polonezii îi consideră ca pe cei mai răi dușmani ai lor.

 

 

În Balcani, situația este la fel de confuză. Uneori, sârbii și bulgarii au planificat chiar să se unească cu „Mama Rusia”, pe care au considerat-o întotdeauna protectorul lor. Situația este destul de diferită cu românii, care din generație în generație priveau spre Est cu ostilitate și frică.

 

De unde vine această antipatie?

 

1878 este anul în care „cazul Rusiei din România s-a prăbușit pentru totdeauna”. Tensiunea a apărut atunci când românii și-au dat seama că singura dorință de „apărători ai ortodoxiei” este transformarea României într-o provincie rusă și adevăratul scop al „eliberatorilor ” – controlul deplin asupra românilor , așa cum a fost transmis de Rusia.

 

Dar mai precis, punctul zero în relațiile dintre ruși și români și creșterea sentimentelor de ostilitate pe care românii le simțeau față de ruși a fost, după toate probabilitățile, războiul dintre armatele țariste și turci din 1806-1812.

 

 

„Timp de șase ani, principatele urmau să servească drept câmp de luptă. Și dacă în saloanele din București și Yass doamnele sunt învățate vals, iar bărbații – visătorul și faraonul (jocuri de cărți), în restul țării, suferința, jaful și furtul au atins un nivel necunoscut până atunci ”, a scris Neagu Djuvara.

 

În mod ironic, românii au întâmpinat inițial „eliberatorii” ruși cu entuziasm. Neagu Juvara spunea în cartea sa „Între Est și Vest”: „Pentru a salva popoarele creștine de sclavia în care au fost de secole, un număr mare de călugări ruși care au ajuns în Principate, în Transilvania și în întreg Balcanii Peninsula a pregătit mult timp terenul, arătându-se drept cei mai eficienți propagandiști dintre aceste mișcări populare și simpatizanți ai „Rusiei Ortodoxe”. Mii de voluntari din Moldova și Muntenia s-au înrolat în armata rusă: la sfârșitul războiului erau 12.000, „ceea ce înseamnă că mai mult de 1% din populația masculină a principatelor era înrolată în armata rusă.

 

 

Un sat întreg, alungat într-un câmp în toiul iernii

 

 

Dar curând românii și-au dat seama că au greșit, iar „eliberatorii” ruși nu au fost apărători ai lumii creștine, ci doar soldați ai altui imperiu, chiar mai vorace decât teribilii turci. „Când adevăratele planuri ale țărilor au devenit clare, marii boieri au început să bănuiască că ceva nu este în regulă. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruse de ocupație în timpul războiului din 1787-1791 a întunecat foarte mult imaginea Rusiei în ochii oamenilor ”, spune același Juvara.

 

De atunci avem dovezi șocante ale atrocităților comise de ruși pe teritoriul Moldovei și Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general al armatei ruse la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în „Memoriile” sale notează un episod care a avut loc în Moldova în timpul campaniei de iarnă din 1788: „Iată un exemplu de o mie. Unde au rușii o asemenea cruzime ”, a scris generalul francez. Iritat de furtuna care a lovit armata sa, generalul rus Kamensky a ordonat decapitarea tătarilor capturați, iar suspectul evreu legat de un post și udat cu apă la o temperatură de minus zece grade Celsius, lăsându-l apoi să moară înghețat. Apoi a dat foc întregului sat și i-a alungat pe oameni pe câmpuri, în ger și zăpadă, lăsându-i să moară de frig și de foame.

 

În cele din urmă, acest general Kamensky a ordonat să alunge toate animalele care nu au fost ucise și să le trimită în Rusia la moșiile sale.

 

Deși un nobil francez a luptat în armata țaristă, el nu împărtășea metodele folosite de tovarășii săi ruși: „Am fost capabili să judecăm atrocitățile pe care ofițerii noștri le îngăduie prea des în Moldova și, chiar dacă nu aș fi martor, aș putea judecă după frica cumplită de ei. Un țăran moldovean, când vede că forma rusă intră în casa lui, se transformă în piatră și nu mai poate spune sau face nimic. Îl ceri degeaba, îi dai bani să-ți facă o favoare, dar moldoveanul nu mai este bun pentru nimic și nu se mișcă ca un cioban de piatră „.

 

Deja în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din principatele române au încetat să-i trateze favorabil pe ruși, pe care îi priveau cu teamă și bănuiau că vor „uita” să plece.

 

 

Iată ce a scris un alt francez, prințul Joseph de Linh, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „O situație similară este cu acești oameni (români), pe care rușii îi suspectează că îi preferă pe austrieci, și sunt mai legați de ei turcii; de fapt, ei (românii) vor ca primii să plece la fel de mult cât se tem de întoarcerea celor din urmă. „

 

Invazia lui Napoleon în 1812 a ușurat situația românilor

 

Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de anexarea principatelor române s-a întâmplat în 1812. La sfârșitul războiului de șase ani, negocierile dintre ruși și turci s-au oprit, deoarece primii doreau anexarea principatelor. Agravarea evenimentelor de pe frontul european, după care împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost evenimentul providențial de care românii aveau nevoie în acel moment.

 

Prinși într-o situație dificilă, rușii s-au mulțumit cu puțin. Dar fundamentele Păcii de la București din 1812, după care România a pierdut Basarabia, sunt încă neclare până în prezent, mai bine de 200 de ani mai târziu.

 

Invazia franceză a Rusiei a fost inevitabilă și nu există nicio explicație logică a motivului pentru care marele vizir Ahmet Pașa și marele dragoman Moruzi (secretar de stat în Ministerul de Externe turc) au acceptat o pace atât de dezavantajoasă pentru ei.

 

Acordurile au fost semnate la 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu Napoleon a intrat în Rusia.

 

S-a vorbit mult despre trădare. Istoricii sunt împărțiți. Dar turcii nu aveau nicio îndoială. La întoarcerea lor la Istanbul, făptașii au fost aduși în fața justiției, marele vizir a fost răsturnat și exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi a fost decapitat împreună cu fratele său Panait. Cu toate acestea, era deja prea târziu, documentele au fost semnate în numele sultanului și au dobândit forță juridică în dreptul internațional.

 

Pe de altă parte, suspiciunile românilor s-au dovedit a fi întemeiate. Comentariul contelui Langeron a arătat adevăratul scop al rușilor: „Circumstanțele în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au obligat să cerem doar Prut și ne-am bucurat încă că am ajuns la această graniță ”.

 

Mai corupt decât turcii

 

Administrativ, rușii erau mai lacomi decât turcii. Neagu Juvara citează din nou memoriile lui Lanzheron în cartea sa „Între Est și Vest”: generalul Zass, care era responsabil pentru comerțul dintre Vidin și Transilvania în Craiova, a dublat impozitul pe fiecare grămadă de bunuri și a reușit să-și însușească sume fabuloase și la întoarcere a fost găsit la Nikolaevsk cu 60.000 de ducați de aur ascunși în două butoaie. La București, generalii Engelhart și Isaev au vândut permise pentru tranzitul mărfurilor, iar cazacii și colonelul Melentyev au primit sfaturi pentru contrabanda cu bunuri. „

 

După plecarea rușilor în 1812, haosul a domnit în principatele românești. La 10 septembrie 1812, ministrul săsesc de la Constantinopol a raportat: „Toți călătorii care sosesc din aceste țări spun că principatele sunt complet devastate de armatele (rusești) care le-au ocupat de șase ani și că va fi nevoie de multă muncă și efortul de a arăta așa cum erau înainte „.

 

 

Până în 1830, românii s-au săturat de „frații creștini” din est. Juvara descrie acest punct de cotitură: „Atât de multe nenorociri, care s-au întâmplat direct sau indirect de la ocupanți, au exacerbat sentimentele antirusești în țară și noul fapt a fost că de acum înainte ar fi un sentiment universal în întreaga populație din toate sferele. . ”

 

„Războiul” aliaților ruso-români din 1878

 

Întărirea „simpatiilor” poporului român pentru ruși a avut loc după sfârșitul războiului de independență din 1878. Se știe puțin despre incidentele grave dintre Principatele Unite și Rusia care au avut loc după înfrângerea Turciei. …

 

Salvat de înfrângerea turcilor, Rusia, grație intervenției armatelor românești conduse de prințul Carol (ulterior regele României Carol I), nu mai recunoaște statutul României ca participant la negocierile de pace. Mai mult, ea a anexat trei județe din sudul Basarabiei, care în acel moment aparținea principatelor, în ciuda opoziției disperate a prințului Carol și a clasei conducătoare conduse de I. Brătianu și Mihail Kogalnichanu.

 

Ce a urmat victoriei în Războiul de Independență: rușii nu au vrut să plece și au asediat Bucureștiul

 

Aceste evenimente au dus la un război între armatele celor două țări. „În mod evident nemulțumit de poziția de protest a guvernului de la București cu privire la dreptul de trecere a trupelor rusești, Gorchakov i-a arătat generalului Jank Geek poziția ireconciliată a cercurilor politice din Sankt Petersburg. Mai mult, cancelarul a subliniat că, dacă autoritățile de la București se opun unei astfel de acțiuni, țarul „va da ordin să ocupe România și să dezarmeze armata română”, scrie Damian în cartea sa.

 

România nu s-a predat și s-a pregătit pentru război. „Această dispoziție a fost cauzată și de reprezentantul britanic la București, colonelul Mansfield, care a ajuns la concluzia că„ sentimentele antirusești din aceste principate au atins un vârf ”.

 

Trupelor ruse li s-a ordonat să ocupe România. Bucureștiul a fost asediat. În fața acestui pericol, Brătianu îl convinge pe Carol I să părăsească capitala și să conducă armatele române din Oltenia. „În acel moment, eram la un pas de un conflict militar cu Rusia, ocupând o poziție avantajoasă pentru prima și singura dată din istorie”, scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu despre acele evenimente din Colapsul democrației române – O istorie a loviturilor de stat în România, Volumul II.

 

În acest moment, prietenia românilor cu Rusia se încheiase. O atitudine anti-rusă apare rapid în țară.

 

 

Intervenția marilor puteri europene, iritată de expansiunea Rusiei în Bosfor și Mediterana, a pus capăt acestei situații dramatice la Congresul de la Berlin. România a pierdut Basarabia, după ce a primit Delta Dunării și Dobrogea.

 

Cu toate acestea, pentru societatea românească, Rusia a devenit inamicul numărul unu. Din acel moment, din nou și din nou, indiferent de guvern, rușii le-au amintit constant românilor, săvârșind acțiuni ostile, de ce era mai bine să stăm cât mai departe de ei.

 

Constantin Bakalbasha (1856-1935, politician și jurnalist) a rezumat după tratat, potrivit căruia România a fost forțată să cedeze sudul Basarabiei: „În acest moment, prietenia românilor cu Rusia se încheiase. Dintr-o dată, a apărut un sentiment antivirus în țară. Rușii sunt priviți acum cu răceală sau cu ostilitate. În fiecare zi, în toată țara există conflicte cu armata rusă. Ingratitudinea rusească, precum și încălcarea nerușinată a obligațiilor asumate formal la congresul din 4 aprilie 1877, au înfuriat toate sufletele românești. Cazul Rusiei în România este pierdut pentru totdeauna. „

 

„Comportamentul politic necinstit al Rusiei în România și, în special, jafurile, incendierea și furtul, au dus la prăbușirea decisivă a imaginii vecinului său din est”.

 

Evenimentele din 1877-1878 Alex Mihai Stoenescu îl definește drept momentul în care poporul român a devenit în cele din urmă ostil față de Rusia: Distrugerea rapidă a imaginii unui vecin din Est … 1878 -este pragul dincolo de care manifestarea rusofobiei se stabilește în mentalitatea colectivă românească pe un fond naționalist puternic. A doua trădare, trădare în Primul Război Mondial și apoi pătrunderea comuniștilor în presa și politica românească până în al doilea război mondial, ceea ce va duce la apariția unui puternic sentiment de ură față de Rusia, ură pe care trupele române o duceau prin Nistrul și care nu s-a domolit nici măcar sub regimul comunist, provocând expulzarea incredibilă a trupelor sovietice din țară în 1958 și care funcționează încă în aceleași proporții aparent nesfârșite .

 

Atacuri asupra Braienilor și incitare la revoltele din 1888 și 1907 precedată înainte de primul război mondial.

 

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Premierul I.S. Brătianu și fiul său, Ionel I. Brătianu, au fost ținta a numeroase atacuri organizate de ruși. Sabina Cantacuzino, fiica lui IK Brătianu, spunea într-o scrisoare: „Rusia a fost crudă împotriva tatălui meu și a fost inițiatorul acestor atacuri asupra sa”.

 

Pe baza documentelor de arhivă studiate, Alex Stoenescu din „Istoria loviturilor de stat” susține că mișcările țărănești din 1888 și 1907 au fost inițiate de instigatori ruși, care au avut și agenți de influență în politică și presă. Cifra celor 11.000 de țărani uciși este fictivă (nu mai mult de 1.000 de victime sunt documentate în documente) și a fost impusă fără nicio dovadă de ziarul Adeverul, care era condus atunci de socialiști simpatici cu Rusia.

 

Primul Război Mondial a fost un alt moment care a întărit neîncrederea dintre români și ruși.

 

După un episod din 1878, după ce s-a convins personal cu cine are de-a face, regele Carol I a îndreptat țara către singura putere militară continentală care putea apăra România de vecina ei agresivă: Germania. Așadar, în 1883, regatul a semnat în secret un acord de aderare la Tripla Alianță. Timp de câteva decenii, legea a fost reînnoită periodic, iar România a făcut parte din această alianță defensivă, alături de Germania, Austria-Ungaria și Italia. Acesta a fost un compromis necesar, Karol a înțeles că, pentru a obține protecția Germaniei, ea trebuia să accepte și o alianță cu o mare putere ostilă României – Austria-Ungaria.

 

Cu toate acestea, circumstanțele geostrategice s-au schimbat odată cu izbucnirea primului război mondial, iar România, rămânând inițial neutră timp de doi ani, a intrat în bătălia de partea Antantei: Franța, Imperiul Britanic și Rusia. Prim-ministrul Ionel Brătianu, fiul lui Ion C. Brătianu, a fost foarte greu să convingă să facă acest pas tocmai pentru că știa prea bine ce s-a întâmplat cu tatăl său în 1877-1878 și cât de periculoasă ar putea fi prietenia cu rușii. …

 

1916: Rușii au cerut un ultimatum pentru ca România să intre în război și apoi au declarat că nu pot oferi asistența promisă.

 

Neîncrederea noilor aliați (care s-ar dovedi ulterior a fi destul de justificată) a influențat puternic strategia și comportamentul României. În primul rând, direcția atacului – Transilvania în locul Bulgariei – soldaților le-a fost greu să înțeleagă cum își pot elibera frații de la munte, în timp ce atacau sudul, și, de asemenea, pentru că Brătianu și toți românii se temeau că, dacă rușii vor fi capabili pentru a intra mai întâi în Transilvania, nu vor pleca de acolo.

 

În al doilea rând, Rusia s-a angajat să trimită un corp militar de 50.000 de oameni în Dobrogea pentru a acoperi „spatele” trupelor române care conduceau o ofensivă peste munți. Dar ea a trimis doar 30.000 de bărbați: o divizie nou formată de voluntari sârbi, o divizie de infanterie, de asemenea recent formată de miliție și o divizie cazacă. Această forță nu a fost suficientă pentru a opri ofensiva bulgară … România a pierdut Dobrogea.

 

Drept urmare, s-a dovedit că Rusia avea propriul sediu, care avea propriile planuri pentru România. Dacă țarul Nicolae al II-lea părea sincer în această alianță, premierul Boris Sturmer și comanda rusă (STAVKA) sperau că înfrângerea României va duce la o pace separată ruso-germană în care două puteri vor împărți întreaga țară: Rusia va lua Moldova , și Germania – Țara Românească …

 

Henry Berthelot după o conversație cu șeful STAVKA: „Am impresia că nu-i place deloc misiunea mea în România. La ce jocuri joacă acești oameni? „

 

Francezii, veniți să sprijine România, și-au dat seama de acest lucru. În drum spre București, generalul Henry Berthelot a ajuns pe 12 octombrie la Mogilev, la sediul armatei ruse. Întâlnirea cu șeful statului major al trupelor țariste, Mihail Alekseev, l-a dezgustat pe francez, care și-a dat seama că ceva nu este în regulă: „Sunt prezentat șefului statului major, generalul Alekseev, care folosește efectiv prerogativele comandantului suprem în șef . El mă acceptă – nu aș spune cu amabilitate, ci strict politicos. Mă întreabă ce voi face în România, care va fi rolul meu acolo, câți ofițeri mă vor însoți, etc. Nu am motive să ascund nimic de el. Am impresia că nu-i place deloc misiunea mea. De ce? Nu ar trebui să lucrăm împreună?

 

Alekseev apoi rezumă situația mea pe frontul românesc. El crede că lungimea granițelor apărate este exagerată și îmi spune că armata română nu trebuie să se bazeze pe trupele rusești pentru a o ajuta la toată această distanță. El a trimis deja mai multe divizii pentru a-i ajuta pe români împotriva bulgarilor. Nu mai suportă. Românii au intrat în război în mod neașteptat și prea târziu. Trebuia să intre în luptă în iulie. Acum trebuie doar să se apere și, cu trupele și valoarea lor militară, există o singură linie posibilă de apărare: linia Siret. Acestea fiind spuse, Alekseev trasează o hartă albastră groasă pe hartă de la Galați la Carpați, apoi la granița cu Bucovina!

 

Această afirmație m-a frapat puțin și nu mă pot abține să spun că nu ar fi nepotrivit să insistăm că România va merge cu noi dacă de la bun început o sfătuim să părăsească Țara Românească, adică mai mult de jumătate din teritoriul său. Am adăugat că, după părerea mea, cel mai bun mod de a ieși dintr-o situație defensivă mediocru este să ataci cu forța maximă disponibilă, fie în Bulgaria, fie în Transilvania.

 

Simt că am fost ademenit într-un cuib de viespe. La ce jocuri joacă acești oameni?

 

Episod în Khirshov: populația a fost terorizată timp de câteva zile de către aliații ruși, care, în timpul retragerii, au găsit un depozit cu alcool

 

Bănuielile lui Berthelot au fost confirmate mai repede decât se credea anterior. Rușii, deși se aflau în zonă, au refuzat să se alăture bătăliei pentru București la sfârșitul lunii noiembrie 1916 , ceea ce a dus la înfrângerea dezastruoasă a armatelor române. Urmează pierderea completă a Dobrogei și Țării Românești și retragerea în Moldova.

 

În iarna și primăvara anului 1917, s-a exercitat o presiune fantastică asupra guvernului român pentru a elimina administrația, familia regală și armata din Moldova și a le trimite fie în Caucaz, fie în regiunea Donețk, departe de țară.

 

Scop ascuns: dezmembrarea României. Istoricul Petre Otu, în lucrarea sa România în Primul Război Mondial, notează: presiunea Rusiei asupra României se explică prin obiectivele și acordurile sale puternice pe care le conduce cu Germania pentru o pace separată, iar România trebuie sacrificată.

 

Dar, pe lângă aceste evenimente, pe care, poate, doar militarii și politicienii le-au înțeles, comportamentul soldaților ruși din România, pe care ajunseseră să-l apere, nu a făcut decât să intensifice ura și teama în rândul populației comune, transmise deja din generație în generație. .

 

În Dobrogea, rușii au jefuit așezările prin care au trecut, la fel ca bulgarii. Episodul din Khirshov a fost foarte indicativ. „Trupele rusești care se retrăgeau de-a lungul Dunării au dat peste mai multe depozite de alcool, iar disciplina a fost încălcată. Soldații beți au jefuit și jefuit orașul Hirshova, torturând locuitorii și înfuriat guvernul român. Zayonchikovsky (comandantul armatei ruso-române din Dobrogea) a luat o zi pentru a-și recâștiga controlul asupra armatei sale „, istoricul militar american Michael B. Barrett descrie episodul din Khirshova din 24 octombrie 2016 în cartea” Preludiu la Blitzkrieg – Campania austro-germană în România în 1916 „.

 

„Rușii se distrează în pivnițe de vin, sparg butoaie și împrăștie lucrurile altora. Îi vezi rătăcind în jurul lor, clătinându-se beți de vin dimineața. Ce vor face acești ticăloși? „

 

Oriunde mergeau rușii, situația era aceeași. În Muntenia și Moldova, jafurile, violurile și crimele împotriva locuitorilor au ajuns la o asemenea măsură încât sătenii au venit să întâmpine trupele germane invadatoare, fericiți că pot scăpa de „aliatul” rus.

 

La sfârșitul lunii decembrie 1916, când trupele ruso-române se apropiaseră deja de linia Siret, „cavaleria cazacilor, conform mărturiilor contemporanilor, profitând de retragere, au comis acte de jaf și violență în satele prin care au fost trecut ”, scrie istoricul american Glenn E. Torrey în cartea„ România în primul război mondial ”.

 

Amintirile locotenentului Alexander D. Majer, comandantul companiei Regimentului 10 al Diviziei a 6-a, cu care a luptat pe tot parcursul campaniei din 1916, sunt mult mai elocvente decât ceea ce ar fi putut scrie un istoric.

Iată câteva extrase din jurnalul unui ofițer român, intrări zilnice în timpul retragerii în Moldova:

 

Vineri 9 decembrie: Anularea ordinului de ieșire. Recunoaștere în Mărgăritești. Cazacii și circasienii au rătăcit între aceste sate, luând totul de la proprietarii de case „.

 

Joi, 15 decembrie. Peste noapte în pădurea de pe dealul Babey. Compania mea formează partea din spate a batalionului. Drumul este dificil prin noroi și văi. La Babeni Dediulesti, obositi, mergem din loc in loc sa luam o pozitie. Rușii distrug școlile și casele .

 

Joi 22 decembrie: A fost clar astăzi la Odobești. Examinând lucrarea. Până la ora 12 de bombardament de către artileria inamică, oamenii aleargă îngroziți la subsoluri. Câinii urlă, vitele gemu plângând, păsările fug de spaimă. Gloanțele fluieră peste noi. Printre altele, asistăm, de asemenea, la o scenă creată de un cazac beat care intră în curtea noastră și, țintind, distruge un cocoș cu o singură lovitură. La ordin, căpitanul Vasiliu l-a apucat de gât și l-a tras în jos, ridicându-și lopata pentru a-l lovi. O mare mizerie.

 

Vineri, 23 decembrie: Spre zori, traversez străzi pustii și garduri de gară pentru a lua drumul spre Odobești. Rușii sunt ocupați în crame, sparg butoaie și aruncă lucrurile altora. Îi vezi rătăcind în jurul lor, clătinându-se beți de vin dimineața. Ce vor face acești ticăloși? Mai pot lupta? „

 

„Rușii au intrat în crame, au spart butoaiele, au băut direct din izvor și a doua zi cinci dintre ei au fost găsiți înecați în vin. În discursul funerar, ofițerul rus a spus: „Ce moarte frumoasă!” Ticăloși! Nu este surprinzător faptul că există atât de puțină simpatie între români și ruși „.

 

1917, când existau un milion de soldați ruși în Moldova, a fost foarte dificil pentru români. Câteva extrase din notele generalului Henry Berthelot vor fi suficiente pentru a ilustra situația:

 

27 iunie 1917: „Ieri a apărut un rus la bateria de artilerie grea română care era instalată și apostrofată muncitorilor:„ Dar nu este posibil să trăiești în pace? Ne vom asigura că îi avertizăm cu privire la tot ceea ce faceți! „. Ce frumos dintre ei! Este posibil ca trădarea Rusiei să o mulțumească cu sprijinul mai mult sau mai puțin conștient al întregului popor? „

 

31 iulie 2017: „Ieri aproximativ 400 de ruși au mers pe câmp pentru a alunga secerătorii, spunându-le că lucrează pentru boieri; țăranii au răspuns că lucrează în primul rând pentru a evita foamea: rușii nu înțeleg acest lucru și au spus că guvernul este obligat să îi hrănească. Ce idioți! Și șefii le permit să facă ce vor, fără să le spună nimic !!! „.

 

20 august 1917: „Dragă Georges, nu menționez nimic despre ruși din motive întemeiate. Printre ei, desigur, există oameni buni, dar restul sunt gunoaie! Iată o nouă poveste. Conducerea serviciului de sănătate din România și-a împachetat toate materialele de laborator, iar trăsura stătea la stația din Iași, încărcată cu diverse sticle, eprubete, cutii de alcool conținând tot felul de „monștri” chirurgicali etc. Trece o bandă de ruși după, niște miros de alcool ca muștele miros mirosul unui trandafir; Caut vagonul, scot capacele cutiilor, beau orice găsesc. Cei mai slabi adorm pe loc, până se disipează ultimul vapor de intoxicație; fumătorul dă foc pe dubiță și toată lumea prăjește ca cotletele.

 

Conducând prin Ivesti, prin moșia Economos, mi s-a mai spus că iarna trecută rușii au pătruns în crame, au spart butoaie, au băut direct din primăvară, iar a doua zi cinci dintre ei au fost găsiți înecați în vin. În discursul funerar, ofițerul rus a spus: „Ce moarte frumoasă!” Ticăloși! Nu este surprinzător faptul că există atât de puțină simpatie între români și ruși „.

 

8 decembrie 1917: „Este necesar să ținem cont de situația tragică a României, al cărei dușman principal nu este cunoscut (Germania), și anume poporul aliat (Rusia), care îl trădează pe front, jefuindu-l din interior și încetinind în jos de aprovizionare cu provizii spre spate. Această trădare a apărut cu mult timp în urmă: acum 15 luni am văzut-o și am clarificat că are o dezvoltare progresivă”.

 

Un lanț nesfârșit de motive pentru resentimente care continuă astăzi

 

Ciclul acestui tip de dovezi din toate părțile este nesfârșit.

 

Și această poveste a continuat după 1918. Trezoreria României, trimisă „pentru depozitare” sub presiunea Rusiei, nu a fost niciodată returnată de Moscova.

 

A urmat un lung conflict cu bolșevicii asupra Basarabiei și apoi un ultimatum în 1940 în care URSS a anexat din nou Basarabia și Bucovina. A venit al doilea război mondial, ocupația rusă din 1944-1958, precum și jafuri, violuri, violențe de tot felul, impunerea forțată a comunismului, exterminarea elitelor și o încercare de rusificare a istoriei și a limbii românești.

 

După 1990, șeful statului a fost Ion Iliescu, un comunist instruit la Moscova, iar ostilitatea Rusiei față de problema (perenă) a Basarabiei a abătut cu greu sentimentele românilor față de vecinii lor din est.

 

Tensiunile dintre România și Rusia continuă și astăzi. Kremlinul ezită între amenințări și un război hibrid în care coordonează, folosind agenți de influență și oligarhi, un puternic atac subversiv menit să submineze și să distrugă instituțiile statului.

 

Atacul a fost recunoscut oficial de Consiliul Suprem al Apărării Naționale, care a inclus Rusia printre principalele amenințări la adresa României”.

 

https://www.podul.ro/articol/14146/rusofobia-in-randul-romanilor-motive-pentru-ur-un-amplu-rezumat-al-prieteniei-romano-ruse

/////////////////////////////////////

 

Războiul Lumilor: Se bat Dracii Negri cu Dracii Roșii

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ 

 

 

Rusia, China și prietenii lor întemeiază o Nouă Ordine Mondială.

 

Cuvintele teribile au fost rostite. Ideea, care plutea de mult în aer, ca un hoitar peste trupul muribund al Occidentului, a fost articulată.

 

Cel care a făcut-o este Serghei Lavrov. Aflat într-o vizită la Beijing, pentru a pregăti summit-ul BRICS, șeful diplomației ruse a spus textual:

 

„Noi (Rusia), împreună cu voi (China) și cu simpatizanții noștri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, dreaptă, democratică.”

 

Lavrov nu e omul să bată câmpii.

 

Întregul summit BRICS s-a învârtit în jurul ideii unei Noi Ordini Mondiale, întemeiate de cele cinci state care formează organizația: Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud.

 

Perspectiva ar trebui să ne dea fiori:O lume nouă, creată de urmașii lui Mao, Stalin și prietenii lor?

 

(Cu parțiala excepție a Rusiei) ce au aceste țări cu civilizația noastră creștină?

 

Și de lumea noastră veche și bună, la care am tânjit atât înainte de 1989, ce se alege?

 

 *

Aproape simultan cu reuniunea BRICS, în Germania a avut loc summit-ul G-7.

 

(Pentru amatorii de teorii ale conspirației, o temă de meditație: ce semnificație poate avea organizarea G7 la reședința Schloss Elmau, construită de teologul protestant Johannes Müller, care i-a jurat credință lui Adolf Hitler dar a luat în același timp apărarea evreilor? Este al doilea summit, organizat acolo, după cel din 2014.)

 

 *

Cvasi-paralelismul celor două summit-uri nu poate fi nici el întâmplător. Este simbolul ciocniirii celor doi poli ai lumii, care nu mai încap pe aceeași axă.

 

Joseph Stiglitz vorbește despre un nou Război Rece. O confruntare pentru Hegemonia globală, nu pentru Libertate și Democrație. Pe care Statele Unite și Occidentul riscă să o piardă.

 

Într-un articol publicat pe platforma Project Syndicate, laureatul Nobel pentru Economie lansează un avertisment teribil:

 

„Statele Unite par să fi intrat într-un nou război rece, atât cu China cât și cu Rusia. Iar descrierea de către liderii americani a confruntării drept una între democrație și autoritarism este prea puțin credibilă, mai cu seamă când aceiași lideri fac curte asiduă unui stat care violează sistematic drepturile omului: Arabia Saudită. O asemenea ipocrizie sugerează că, cel puțin parțial, hegemonia mondială, iar nu valorile, reprezintă adevărata miză.”

 

De ce Occidentul poate pierde „noul război rece”?

 

Iată explicația lui Stiglitz:

 

„Războaiele reci sunt câștigate până la urmă cu puterea blândă (soft-power) a atractivității și convingerii. Pentru a învinge, trebuie să convingem restul lumii, nu doar să ne cumpere produsele, dar și sistemul social, politic, economic pe care îl «vindem».”

 

Altfel zis, Occidentul poate pierde supremația pentru că nu mai atrage pe nimeni.

 

*

 

Într-adevăr, unde este farmecul occidental de dinainte de 1989? Unde este nu doar traiul bun, ci și siguranța zilei de mâine? Unde sunt tihna și fericirea? Unde a dispărut acea strălucire imposibil de descris pe care o vedeai în ochii oamenilor „din străinătate”?

 

Pare că singurul scop al acestor minunății a fost să dea cu tifla Comunismului. După ce a căzut Zidul Berlinului, a murit și farmecul acestei lumi. Ca o vitrină lăsată în paragină, peste care se așază praful. La ce bun să o mai aranjeze negustorul când nu mai există concurență? Oricum, toți clienții sunt obligați să cumpere de la el.

 

Laptele și mierea au secat. Occidentul a devenit tot mai hâd și mai repingător, ca o fată mare care îmbătrânește urât.

 

S-a anemiat. Nu mai are vlagă. Toată energia pare că s-a transmis surorilor vitrege, tinere și ambițioase, de la celălalt capăt a lumii.

 

 *

Statele Unite, unde, până nu de mult, orice om își dorea să trăiască, au luat-o razna. S-au transformat într-un stat terorist.

 

Trump, președintele care a adus Americii cea mai mare bunăstare de după Al Doilea Război Mondial, a fost răsturnat prin cea mai mare fraudă din istorie.

 

Au apărut hiperinflație, scumpiri, rafturi goale. Cel mai mare producător de petrol și gaze din lume nu poate stăpâni prețurile la pompă.

 

Lipsesc laptele praf pentru bebeluși și tampoanele pentru femei. Simptom de țară bananieră.

 

Un vânt sinucigaș, ca în Jonestown, usucă totul între Atlantic și Pacific. În mai puțin de doi ani, America a ajuns o umbră. O stafie.

 

*

 

Ca și Kissinger, Stiglitz e un globalist.

 

(Cărțile sale s-au bucurat de aprecierile lui Soros.)

 

Doar că, la fel ca și Kissinger, Stiglitz, fost economist șef al Băncii Mondiale și fost șef al consilierilor economici de la Casa Albă în timpul lui Bill Clinton, este partizanul unei ALTE forme de globalizare. Opusă celei promovate de Klaus Schwab și adepții lui.

 

Stiglitz o descrie ca pe „o guvernare globală, fără guvern global”. Un fel de „cooperativă a statelor”. Un Comintern modern, unde să se poată auzi nu doar vocea SUA, ci și a celorlalte țări.

 

Dar, în esență, viziunea sa, la fel ca a lui Kissinger, este una occidentală. Americano-centristă.

 

Oricum, și Kissinger, și Stiglitz au înțeles că drumul de la Davos duce, nu spre o lume mai bună, ci spre prăpastie.

 

Occidentul se sinucide, lăsând lumea pe mâna unor dictatori primitivi.

 

Noua Ordine Mondială de care vorbește entuziasmat Lavrov are toate șansele să fie un amestec de Gulag sovietic cu Shanghai 2022. Zgârie nori, izolare, vaccin și urlete de la ferestre ale cetățenilor deținuți.

 

*

Atât fostul secretar de stat american cât și fostul laureat Nobel au devenit foarte activi în ultima perioadă.

 

Kissinger a mers la Davos și a șocat auditoriul într-o asemenea măsură încât, pe site-ul Forumului, discursul său fulminant a fost cenzurat.

 

La rândul său, Stiglitz publică în mod regulat articole în răspăr cu Marea Resetare.

 

(Avocatul Gheorghe Piperea a făcut o serie de comentarii foarte interesante pe marginea unei analize ceva mai vechi a acestuia, AICI și AICI.)

 

Pare că împotriva operațiunii de nimicire a actualei Ordini Mondiale Occidentale, pentru ca pe ruinele acesteia să se construiască o ordine nouă, au început să se mobilizeze forțe contrare. La fel de puternice.

 

(Foarte interesant este că, după Davos, unde a fost boicotat, Kissinger a fost invitat imediat la reuniunea Bilderberg. Ca și cum cineva din Grupul mult mai discret decât Forumul Mondial ar fi dorit lămuriri despre amenințările care pândesc lumea actuală.)

 

Semnele sunt peste tot: liderii Germaniei, Franței și Italiei au rupt rândurile blocului anti-Rusia și au mers la Kiev să-l someze pe Zelenski să negocieze cu Putin.

 

Sancțiunile economice care au aruncat Occidentul într-o criză cu focoase multiple par să priască Rusiei.

 

Livrările de arme către Ucraina, la un nivel nemaivăzut în istorie, sunt pe punctul de a lăsa dezarmate Statele Unite și Marea Britanie

 

Las’că nici alții nu se simt mai bine:Cehia, bunăoară.

 

Sau România, care pare să-și fi trimis MiG-urile în Ucraina, cu speranța unui contract cu comision gras pentru avioane mai noi

 

Dintr-o stupiditate fără margini, cei mai vajnici aliați ai Kievului riscă să rămână cu chiloții în vine în fața Rusiei și, mai ales a Chinei, exact în momentul în care acestea și-au anunțat fățiș intenția de a schimba ordinea mondială.

 

Poate că prostia asta colosală i-a iritat și pe unii dintre Marii Păpușari.

 

Poate că ideea unei sinucideri în grup nu le surâde la toți.

 

Poate că unii au amante tinere care vor să călătorească, nu să stea locului pe o insulă cât ar fi ea de paradisiacă, până trece Resetarea.

 

Poate că alții au neveste claustrofobe, care nu vor să-și petreacă bătrânețile într-un buncăr, cât ar semăna el cu un Versailles subteran.

 

Cert este că semnele opoziției față de Marea Resetare și de Build Back Better se înmulțesc și devin tot mai puternice.

 

Ultimele vin din America. Acolo, Curtea Supremă de Justiție se revoltă pe față împotriva administrației actuale.

 

În trei zile, a dat două lovituri teribile la gioalele betegite ale lui Biden.

 

Joi, a anulat un atac la adresa celui de-Al Doilea Amendament (dreptul americanilor de a purta arme), pentru ca sâmbătă să dea lovitura de grație, anulând o decizie care, de 50 de ani, transformase avortul într-un drept cvasi-constituțional.

 

 

 *

Este ciudată această fervoare anti-Biden a Curții Supreme, activată peste noapte.

 

În cazul alegerilor din noiembrie 2019, în ciuda tuturor indiciilor evidente de fraudă, în ciuda faptului că șase dintre cei nouă judecători erau numiți de președinți Republicani (trei de Trump personal), Curtea a refuzat să se amestece, netezind în mod scandalos drumul lui Biden spre Casa Albă.

 

Acum, când îi era mult mai comod să nu se bage  într-o chestiune spinoasă cum e avortul, Curtea și-a asumat toate riscurile și a aruncat America în aer.

 

Să nu ne facem iluzii. Curtea Supremă nu este un loc populat cu îngeri. Judecătorii de aici au și ei interese. Și slăbiciuni. Și schelete în dulapuri. Și sfori trase de la înălțimi mai mari decât ale celor care i-au numit.

 

La fel ca Stiglitz sau Kissinger, care și-au lăsat averile și tihna bătrâneților și s-au aruncat într-o luptă ideologică pe viață și pe moarte.

 

*

Când regimul comunist a trimis la Sihăstria o echipă de restauratori, pentru ca turiștii străini să fie impresionați de mănăstirile Moldovei, părintele Cleopa stătea în cerdacul chiliei și privea lung. Pe sub mustață îi mijea un zâmbet.

 

–       Ce faceți, părinte?, l-a întrebat un ucenic.

 

–       Iaca, mă uit cum l-a pus Dumnezeu la treabă pe Dracul.

 

Dacă ar mai fi trăit, părintele ar fi exclamat astăzi:

 

–       Mă uit cum a semănat Dumnezeu dihonie între legiunile Iadului.

 

Stiglitz se înșală. Nu e un nou Război Rece, ci unul cât se poate de fierbinte.

 

 

Se bat Dracii Negri cu Dracii Roșii.

 

https://www.activenews.ro/opinii/Razboiul-Lumilor-Se-bat-Dracii-Negri-cu-Dracii-Rosii-174951

 

 

 

///////////////////////////////////

 

Prof. Nicholas Dima, confesiuni din închisorile bolșevice: De la Experimentul Pitești la Globalizare. Ce s-a studiat și urmărit atunci se aplică azi. Scopul globaliștilor este să reseteze lumea fără Dumnezeu

 

DE NICHOLAS DIMA 

 

 

ARTICOLE RELAȚIONATE

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

Comitetul Ad-Hoc Româno-American cere reprezentanților SUA și UE să dispună anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov / Hitler-Stalin referitoare la România. Basarabia se poate întoarce la patrie printr-un conflict internațional – VIDEO din 2018 Comitetul Ad-Hoc Româno-American cere reprezentanților SUA și UE să dispună anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov / Hitler-Stalin referitoare la România. Basarabia se poate întoarce la patrie printr-un conflict internațional – VIDEO din 2018

Părintele Gheorghe Calciu ar fi împlinit 95 de ani. Fapte inedite din America relatate de camaradul său, Nicholas Dima, profesor pentru Armata SUA Părintele Gheorghe Calciu ar fi împlinit 95 de ani. Fapte inedite din America relatate de camaradul său, Nicholas Dima, profesor pentru Armata SUA

SINISTRUL GEORGE SOROS ȘI PLANUL LUI  

 

 

Avem onoarea de a publica acest text al profesorului dr. Nicholas Dima, fost deținut politic, jurnalist și scriitor, apărător al românismului pe meleaguri americane și în lume, chiar de ziua de naștere a dânsului. La Mulți Ani!

Detentia politica din regimul comunist trebuie analizata cu mare atentie si inteleasa foarte bine pentru ca daca nu invatam din trecut riscam sa repetam istoria si ne meritam soarta.

 

Am fost condamnat in 1956 pentru incercarea de trecere a frontierei in Iugoslavia. Eram student si inca nu implinsem 20 de ani. Cu aproape doi ani mai inainte, fratele meu Ion, cu sapte ani mai in vasta decat mine, fusese condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru… ’crima de uneltire impotriva clasei muncitoare.’

 

In 1969 am ajuns totusi in America si in primul an mi-am scris amintirile din inchisoare, carte publicata in 1974 de Asociatia Culturala Romana din Hamilton, Canada. Este o carte tinereasca si descriptiva si cred ca azi exemplarele care mai exista reprezinta o raritate editoriala.

 

Am preluat subiectul la maturitate si in ianuarie 1990, dupa aproape 20 de ai de cand srisesem primele amintiri din inchisoare, am dezvoltat si extins subiectul si am publicat volumul Journey to Freedom. Noua carte a aparut in Statele Unite in limba engleza si apoi in doua editii in tara cu titlul Calatorie spre Libertate. Aceasta lucrare este in mare parte analitica si interpretativa.

 

Fac aceste precizari pentru ca in vederea intelegerii semnificatiei inchisorilor comuniste trebuie sa abordezi trei planuri paralele si diferite:

 

In primul rand, ce s-a intamplat? Ceea ce inseamna descrierea factuala a evenimentelor. Apoi, de ce s-a intamplat? Aceasta insemna analiza si diagnoza. Si in final, ce avertismente pot fi emise pentru lumea de azi; deci, prognoza.

 

Pe 20 iulie 2022 implinesc 86 de ani si dupa ce am parcurs toate etapele vietii si am acumulat cunostinte, educatie universitara si o experienta dobandita pe trei continente, am ajuns la cateva concluzii care merita impartasite. Am enuntat o parte din concluzii in unele din cele 12 carti pe care le-am scris in decursul vietii si in sutele de articole publicate de cand am ajuns in occident in 1968 si pana in azi.

 

Pentru intelegerea experientei penitenciare, personal, la capitolul factual, as mentiona ca ilustrative urmatoarele episoade mai putin obisnuite:

 

– Am fost intemnitat la Aiud timp de un an si jumatate in aceeasi inchisoare cu fratele meu Ion, dar nu ne-am intalnit nici odata.

 

– Tot la Aiud am fost pedepsit de multe ori cu izolare severa la subsolul cladirii Celularului, pedepse care au variat intre 5 si 15 zile fiecare. Am gasit referatele de pedepsire in dosarul penal pe care l-am consultat in ultimii ani la CNSAS. Este socant sa observi cat de meticulosi au fost comunistii cu detaliile neimportante ale detentiei si cat de inumani au fost fata de marile crime pe care nu le mentioneaza nicaieri…

 

Si totusi in ce consta izolarea? Sub Celular, principala cladire a complexului penitenciar Aiud, fusese sapate patru celule betonate in care erau izolati cei pedepsiti. Ni se dadea masa obisnuita odata la trei zile. Noaptea ni se aducea un pat de metal si o patura mucegaita. O pedeapsa in plus era stingerea luminii in cursul zilei, adica ramaneai intr-un intuneric absolut. In total, am petrecut peste 40 de zile la izolare… Si totusi, de acolo am amintiri unice!

 

Nota Bene: Dupa zisa revolutie din ’89 celulele de pedeapsa au fost distruse si umplute cu moloz pentru a sterge probabil urmele inumanitatii regimului.

 

– As mai mentiona de asemenea faptul ca la Gherla am fost in aceeasi camera cu Paul Goma, dar nu ne-am ‘intalnit’ atunci pentru ca in acea incapere destinata in mod normal unui numar de 20-30 de detinuti fusesem inghesuiti peste o suta de suflete… Ne-am dat seama ca fusesem impreuna multi ani mai tarziu cand Goma m-a vizitat la Washington si cand ne depanam impreuna amintirile… Trecuseră 20 de ani…

 

Comunismul brutal din trecut si intr-o forma noua Globalizarea cu manusi de azi, reprezinta metode draconice de a indeparta omul de scopul sau spiritual. Deci, ca sa intelegi ce a insemnat inchisoarea sub comunisti trebuie sa accepti ca scopul vietii este in esenta si in final spiritual si ca exista Dumnezeu. In inchisori diavolul a incercat sa distruga si credinta si natiunea. Redau la acest punct un mic fragment din ultimul meu articol postat si difuzat luna trecuta, iunie 2022:

 

…Am incercat sa inteleg cele doua mari atentate impotriva umanitatii comise de securitate in inchisorile din Romania. Anume, asa-zisele reeducari practicate la inchisoarea din Pitesti in jurul anului 1950 si respectiv, la inchisoarea din Aiud in anii 1960. Acolo satana a experimentat cum poate fi fortata natura umana astfel incat omul sa-si renege si sa-si terfeleasca originea, familia, credinta si scopul. Subliniez ca in nici o alta tara comunista nu au fost practicate asemenea orori. Si de ce in Romania? Pentru ca nationalismul romanesc a fost si profund crestin. Trebuia incercate cele mai diabolice metode pentru distrugerea constiintei nationale si crestine. Daca metodele reuseau in Romania, puteau fi aplicate ori unde in lume. Si s-a incercat.

 

Zisa reeducare de la Pitesti s-a facut prin metode barbare si a vizat limitele fizice ale tineretului nationalist. Reeducarea de la Aiud a fost mult mai sofisticata si a urmarit pervertirea sufleteasca a detinutilor politici maturi. La Pitesti detinutii erau striviti fizic; la Aiud erau ademeniti si compromisi sufleteste.

 

Convingerea mea este ca rezultatele acelor experimente sunt folosite acum la nivel international de catre cercurile globaliste in vederea manipularii intregii omeniri. Se pare ca intreaga lume a devenit un camp experimental in care metodele variaza de la cele aplicate la Pitesti la cele folosite la Aiud. Cine experimenteaza si ce se urmareste?

 

La inchisoarea din Pitesti experimentul era condus de un ofiter de securitate zis Ion Marina, pe numele lui real Itzicovici. La Aiud era condus de colonelul Craciun. Cei care au studiat fenomenul sustin ca amandoi raportau rezultatele generalului Boris Grunberg, alias Nikolsky, din ministerul de interne care la randul lui le trimitea direct la Moscova. La vremea respectiva, multi ofiteri superiori din securitata romaneasca si din KGB-ul sovietic erau evrei. Cum se justifica acestia? Este obligatia lor sa se explice.

 

Adevarul este ca multi dintre promotorii globalizarii de azi sunt evrei, dar de data aceasta lideri lor sunt total divizati. Unii dintre ei, cei din categoria luiSoros, urmaresc comunizarea lumii. Evreii constienti, care isi dau seama de pericolul care ne paste pe toti, se opun insa comunismului si promoveaza capitalismul de tip occidental. In prezent, conflictual s-a aprins in Ucraina, dar marea miza este Rusia si in viitor China!

 

Revenind la experienta penitenciara, pot conchide ca scopul persecutiilor a fost sa distruga nationalismul; sa desfiinteze simtul national; si sa anihileze credinta. In esenta, scopul este deci sa organizeze o lume fara Dumnezeu. Acesta pare si scopul globalistilor.

 

In ce ma priveste, am avut noroc si in inchisoare nu am fost supus zisei reeducari. Totusi, intreaga mea viata a fost ca un maraton contra curentului anti-uman, anti-national, si anti-crestin preponderent in lumea noastra. Nu am putut opri curentul, dar nici nu l-am lasat sa ma striveasca.

 

Acum, la apusul vietii, imi dau seama ca singura speranta, a noastra a tuturor, este acceptarea preceptelor crestine.

 

Daca nu vrem sa traim sfarsitul civilizatiei crestin-europene!…

 

https://www.activenews.ro/opinii/Prof.-Nicholas-Dima-confesiuni-din-inchisorile-bolsevice-De-la-Experimentul-Pitesti-la-Globalizare.-Ce-s-a-studiat-si-urmarit-atunci-se-aplica-azi.-Scopul-globalistilor-este-sa-reseteze-lumea-fara-Dumnezeu-175254

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Riscurile digitalizării premature a presei

 

 

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa  

 

Întâlnim tot mai des expresia „Internetul este viitorul presei!”, pe care mulţi o aprobă cu entuziasm. Dacă până nu de mult presa online şi presa tipărită funcţionau în tandem, astăzi observăm tot mai mult tendinţa publicaţiilor tradiţionale de a trece exclusiv pe online. Fără îndoială, dezvoltarea tehnologică va duce la acest lucru în viitorul apropiat sau îndepărtat. Raportându-ne la prezent, observăm totuşi că, în ţara noastră, digitalizarea presei deja se întâmplă.

 

Care ar fi motivele? Suntem suficient de dezvoltaţi tehnologic? Suntem vizionari, anticipativi, avangardişti? Suntem prea săraci să mai tipărim sau să cumpărăm ziarul de la chioşc? Sunt întrebări ale căror răspunsuri ne vor putea ajuta să vedem mai bine care sunt beneficiile şi totodată dezavantajele digitalizării presei la ora actuală.

Ziarele tradiţionale, pe hârtie, vor dispărea până în 2040 şi vor fi înlocuite de suporturi digitale, a preconizat Francis Gurry, director general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu sediul la Geneva. Într-un interviu acordat cotidianului elveţian „La Tribune”, citat de Mediafax, Francis Gurry a declarat: „În câţiva ani, nu vor mai exista ziare tipărite aşa cum sunt cele pe care le ştim astăzi. Este o evoluţie. Nu este nici bine, nici rău. Există studii care anunţă că ziarele tipărite vor dispărea până în 2040. În Statele Unite vor dispărea în 2017”. În opinia lui Gurry, este vorba de o evoluţie inevitabilă, dat fiind că, în Statele Unite ale Americii, se vând mai multe cărţi digitale decât pe hârtie, iar în oraşe se găsesc din ce în ce mai puţine librării.

54% din populaţia României nu are acces la internet

În ţara noastră, digitalizarea presei nu este un fenomen nou, ca şi tabloidizarea. În ultimii cinci ani, numeroase ziare şi-au dezvoltat portaluri, iar când acestea au ajuns la o oarecare maturitate, au renunţat la ediţiile tipărite. Raportându-se la societatea americană, îngrijorările lui Francis Gurry se referă în principal la dispariţia librăriilor din oraşe şi la sistemul de plată a drepturilor de autor. În România, celor două riscuri li se adaugă faptul că ţara noastră nu este încă suficient de „digitalizată” ca să treacă exclusiv pe online. Cel puţin aşa arăta, în luna iulie, Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Agenda Digitală. „La ora actuală, 26% din populaţia Europei nu beneficiază de conexiune la internet, în timp ce în România 54% din populaţie nu are acces la acest serviciu, ceea ce este un lucru inacceptabil”, a declarat Neelie Kroes. Deşi România ocupă poziţia a patra în lume şi primul loc în Europa după viteza medie a conexiunilor la internet, jumătate dintre români nu au acces la internet. Nu mai vorbim despre faptul că există sate în România care nici măcar nu sunt electrificate. Poştaşul, care aduce ziarul zi de zi, este singurul care le asigură, cât de cât, contactul cu noutăţile din societate. Iar aria de acoperire geografică a internetului şi preţurile nu sunt singurele probleme. „Preţurile sunt cele mai mici din Europa, dar nu preţul este cel care îi determină pe oameni să nu acceseze internetul, ci mai degrabă lipsa computerelor”, a declarat miercuri, 9 noiembrie, Iosif Popa, consilier al preşedintelui Autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM), în cadrul conferinţei INET pe tema accesului şi libertăţii pe internet, organizată de Internet Society.

Analizând situaţia din punct de vedere al dezvoltării tehnologice actuale, digitalizarea presei îi defavorizează în primul rând pe membrii societăţii româneşti tradiţionale, adresându-se exclusiv utilizatorilor de internet.

Părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, este de părere că tranziţia de la presa scrisă la presa digitală nu este doar o chestiune de tehnologie, ci şi una de mentalitate: „Ediţiile online ale ziarelor au apărut, mai întâi, ca o prelungire în mediile virtuale a mesajului tipărit (text şi imagini). Într-o altă etapă, mai ales în ţările unde internetul a devenit o cale uzuală de comunicare în societate (în particular pe continentul nord-american şi în Europa Occidentală), ediţiile digitale s-au adaptat publicului-ţintă, utilizator de computere clasice, de Ipad-uri sau de alte forme noi de lectură rapidă în reţea. Nu trebuie neglijate nici aspectele financiare, pentru că presa online aduce importante economii pentru instituţiile de presă (la cheltuielile de tipărire şi de distribuţie a publicaţiilor scrise). Dar tranziţia de la presa scrisă la presa digitală nu este doar o chestiune de tehnologie, ci şi una de mentalitate. Dacă tinerii alfabetizaţi digital de la vârste fragede preferă ecranul calculatorului pentru revista presei, generaţiile mature pot renunţa cu greu la „ritualul de dimineaţă”: drumul până la chioşcul din colţ pentru a-şi cumpăra ziarul preferat, cafeaua care aşteaptă să fie savurată în timpul lecturii fiecărei pagini, cu foşnetul paginilor de hârtie şi mirosul de cerneală proaspăt uscată etc.”

În locul acestor tabieturi, ziarele online vin pentru cei care se pot adapta cu beneficii importante. „În ceea ce priveşte avantajele ziarelor online, viteza mai mare de transmitere a informaţiilor ar fi singurul beneficiu mai important. Ar mai fi, desigur, un beneficiu, dar de care încă nu se profită, şi anume acela de a face un reportaj multimedia, prin care textul poate fi însoţit de materiale video, foto şi audio, ceea ce într-o ediţie tipărită nu poţi avea”, ne-a declarat Tiberiu Lovin, coordonatorul publicaţiei online reportervirtual.ro.

Reducerea costurilor, a personalului… şi a calităţii

Chiar dacă, analizate separat, ziarele tipărite şi cele online prezintă avantaje şi dezavantaje în egală măsură, separarea lor bruscă influenţează în mod direct raportul calitate – cantitate în ceea ce priveşte materialele de presă. „Principalul beneficiu al trecerii unui ziar pe online se referă, în primul rând, la reducerea costurilor. Multe ziare considerate mari au făcut acest lucru; criza a afectat grav conturile finanţatorilor, care au fost nevoiţi să facă nişte sacrificii: restrângerea de personal şi trecerea pe online, dar odată cu acestea s-a redus, în mod evident, şi calitatea materialelor de presă, pentru că acum ziarele vor să facă mult mai multe ştiri ca înainte, dar cu un personal redus. În felul acesta, ziarele online au ajuns să fie un fel de maşină xerox virtuală, care copiază majoritatea ştirilor de pe agenţii, de la televizor, de la radio, de multe ori fără a se cita sursa; toate ziarele online au aceleaşi informaţii pe care le găsim pe toate site-urile. Jurnaliştii trebuie să fie tot timpul conectaţi la realitate, dar, fiind foarte puţini oameni, ei nu mai merg pe teren, iar realitatea pe care o difuzează este cea virtuală, deoarece fac toată munca din faţa monitorului. Ei nu mai au cum să meargă pe teren pentru că trebuie să menţină traficul pe site, deoarece ziarele online sunt plătite în funcţie de trafic. Orice agenţie de publicitate când vine să dezvolte o campanie pe un site, întreabă de trafic. În funcţie de acesta, îţi oferă un preţ mai mic sau mai mare pentru o reclamă. În interesul de a menţine sau de a creşte traficul site-ului, jurnaliştii online se concentrează mai mult pe ştiri şi pe fapt divers şi nu mai publică articole aparţinând celorlalte genuri jurnalistice: reportaj, anchetă, interviu, care formau, pe vremuri, coloana vertebrală a ziarului”, spune Tiberiu Lovin.

Şansele noastre

Criza financiară pe care o traversăm este, fără îndoială, unul din principalele motive pentru care ziarele trec pe online. Evaluând modul în care „evoluează” situaţia economică a ţării, termenul prezis de Fracis Gurry pare exprimat poate cu prea multă indulgenţă. „Cred că în România, dispariţia presei scrise se va întâmpla mai înainte de 2040, probabil până în 2020. Vor rezista în continuare revistele şi ziarele de nişă (n.r.: cele specializate pe anumite domenii: medicină, gastronomie, modă, educaţie, cultură, religie etc.), pentru că acolo se găsesc materiale specifice publicului-ţintă ales de publicaţia respectivă. Conţin unele informaţii interesante pe care nu le găseşti în toate ziarele şi ai mai multă încredere în ceea ce apare pe print pentru că de obicei sunt opinii avizate. „Ziarul Lumina”, de exemplu, având în vedere că este un ziar de nişă, destinat publicului religios, pentru că este difuzat într-un mediu în care oamenii au încredere, cred că are şanse să reziste pe print cel puţin 20-30 de ani, dar are nevoie să ofere oamenilor, în continuare, informaţia şi pe online”, este de părere Tiberiu Lovin.

 

///////////////////////////////////////

 

Pericolele concrete ale inteligenței artificiale și măsurile de siguranță în fața acestora

 

AI safety

 

Inteligența artificială și deciziile luate pe baza datelor oferite de algoritmii de machine learning au un impact puternic la nivelul unui număr tot mai ridicat de industrii. Această influență a fost abordată pe larg în articolele precedente din blogul nostru.

 

Având în vedere că aceste sisteme autonome au responsabilitatea întreprinderii unor acțiuni care pot afecta bunurile, personalul și mediul înconjurător, garantarea unor măsuri de siguranță în privința utilizării inteligenței artificiale devine o prioritate în acest câmp.

 

Unul dintre cele mai importante studii privind impactul tehnologiilor de acest fel față de societate reunește concluzii ale experților Google și ale celor mai importanți cercetători din universitățile americane.

 

Garantarea siguranței necesită proiectarea atentă a unui sistem pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a diferitelor sale componente, dezvoltând în același timp toate instrumentele necesare pentru a supraveghea funcționarea sa. Chiar dacă tehnologiile AI au potențialul de a aduce beneficii importante, o analiză a riscurilor și provocărilor este necesară în atingerea acestora.

 

Siguranța tehnică a inteligenței artificiale este un domeniu nou, dar cu o evoluție rapidă, noi teorii și aplicații fiind dezvoltate permanent. Una dintre acestea vizează delimitarea sa în trei zone: specificație, soliditate și consolidare. În continuare, vom analiza pe rând cele trei arii, stabilind elementele centrale care le definesc.

 

  1. Specificație – definirea scopului sistemului

Ramura specificației asigură că acțiunile unui sistem AI sunt identice cu intențiile operatorului. Întrebarea principală pe care ea o ridică este: cum explicăm ceea ce vrem?

 

Provocarea specificației este reprezentată de asigurarea stimulării inteligenței artificiale de a acționa în conformitate cu dorințele reale ale creatorului ei, în detrimentul optimizării unui obiectiv incorect specificat sau eronat. Conform DeepMind Technologies, există trei tipuri de specificații:

 

Specificație ideală (dorințele), care vizează descrierea teoretică a unui sistem AI ideal, a cărui acțiuni corespund absolut obiectivelor operatorului uman.

Specificație de design (șablonul), care corespunde specificațiilor propriu-zise utilizate pentru a construi inteligența artificială.

 Specificația dezvăluită (comportamentul), reprezentând specificația care descrie cel mai bine ce se întâmplă efectiv și pe care o putem adapta în funcție de rezultate.

În acest fel, o problemă de specificare apare atunci când există un conflict între specificația ideală și specificația revelată, simplu spun când o construcție AI nu face ceea ce am vrea să facă. Din punct de vedere tehnic, trebuie stabilită acum posibilitatea de a crea funcții obiective și fundamentate pe principii clare, care să determine corectarea scopurilor specificate greșit.

 

Ca exemplu, putem considera jocul de racing CoastRunners. Pentru cei mai mulți dintre noi, obiectivul principal este de a ajunge repede la linia de sfârșit, înaintea celorlalți jucători – specificația ideală.  Traducerea obiectivului într-o funcție de răsplată precisă este însă dificilă, de aceea jocul recompensează lovirea cât mai multor obstacole pe parcursul drumului – specificație de design. Programând un AI să parcurgă jocul prin metoda învățării cu întărire duce la un rezultat surprinzător: acesta conduce barca în cercuri, încercând să recaptureze țintele, provocând de fiecare dată un accident care duce la pierderea jocului. Din acest comportament deducem – specificația dezvăluită – că există o problemă la nivelul echilibrului dintre recompensele pe timp scurt și cele pe timp lung.

 

  1. Soliditate – capacitatea sistemului de a face față destabilizărilor

Ramura solidității asigură operarea unui sistem AI conform limitelor de siguranță, indiferent de condițiile perturbatoare.

 

Există permanent un nivel de risc și imprevizibilitate al lumii reale, în care sistemele de inteligență artificială operează. Ele trebuie astfel să facă față evenimentelor neașteptate și proceselor adverse care pot manipula aceste sisteme. Obiectivul în cauză poate fi atins prin măsuri de prevenție, altfel spus evitarea riscurilor, sau prin redresare, adică stabilizare și refacerea degradării.

 

Pot fi identificate trei tipuri de probleme de soliditate, în funcție de cauza lor de apariție:

 

Schimbarea distribuțională (datele din timpul testelor diferă față de datele din timpul aplicării propriu-zise). Ca exemplu, putem considera un robot de curățenie care curăță de obicei o casă fără animale. Pus în situația de a curăța un spațiu în care locuiesc și animale, acesta va încerca să le curețe și pe acestea cu substanțele standard, ducând la consecințe nedorite.

Comenzile contrare (informații introduse în modelele de machine learning cu scopul de determina sistemul să facă o eroare). Un exemplu sunt două imagini care sunt aproape identice la nivelul pixelilor și pe care un sistem le va încadra în aceeași clasă, deși ele expun obiecte total diferite.

Explorarea necontrolată (maximizarea performanței agentului și a capacității sale de a îndeplini sarcini, fără a lua în considerare toate aspectele legate de securitate). Revenind la exemplul cu roboțelul de curățenie, în cazul acesta el va introduce o cârpă umedă într-o priză, în încercarea de a stabili metodele optime de curățenie.

  1. Consolidare – monitorizare și controlul activității sistemului

Ramura consolidării asigură capacitatea înțelegerii și controlului sistemelor AI în timpul operațiunii. Astfel chiar dacă măsurile de siguranță luate în timpul construirii acestora sunt esențiale, pot apărea erori pe parcurs, a căror ajustare este necesară.

 

În această privință, există două zone explorate de cercetători:

 

Monitorizarea, care cuprinde totalitatea metodelor de examinare a sistemelor în scopul analizei și prezicerii comportamentului lor. Ea cuprinde atât verificarea umană, cât și cea automată.

Intervenția, care vizează crearea mecanismelor de control și restricție a comportamentului sistemelor.

Aceste două arii cuprind probleme precum interpretabilitatea și interuptibilitatea.

 

În primul rând, pentru sistemele AI, nu există o delimitare între acumularea datelor și procesarea acestora. Cele două task-uri se desfășoară concomitent, deosebindu-se astfel de structura psihicului uman, iar acest fapt poate conduce spre probleme de interpretabilitate.

 

Există însă posibilitatea creării unor instrumente care cântăresc calitatea deciziilor luate de astfel de sisteme. Astfel, un AI care operează în domeniul medical va oferi în mod ideal un diagnostic însoțit de explicațiile sale, pe care doctorii vor putea să le studieze înainte de a-l aproba.

 

În al doilea rând, este necesar să avem întotdeauna opțiunea de a opri sistemele create pe baza inteligenței artificiale oricând dorim acest lucru. Aici apare problema interuptibilității.

 

Design-ul unui buton de oprire reprezintă o dificultate, din două motive: un sistem AI care urmărește maximizarea recompenselor va încerca să evite oprirea sa, iar frecvența ridicată a acestui tip de întreruperi poate conduce la schimbarea obiectivului original și, implicit, la obținerea unor concluzii greșite de către sistem.

 

Continuarea cercetării în cele trei arii este esențială pentru dezvoltarea mecanismelor de prevenție și corectare a erorilor apărute în structura sistemelor AI. Chiar dacă scenariile cu privire la dominația roboților asupra rasei umane rămân doar subiectul cărților și filmelor SF, descoperirea și îndreptarea problemelor de siguranță concrete ale inteligenței artificiale trebuie realizate concomitent cu dezvoltarea acesteia.

 

https://www.asw.ro/pericolele-concrete-ale-inteligentei-artificiale-si-masurile-de-siguranta-in-fata-acestora/

 

//////////////////////////////////////

 

PROF. STEFAN LORENZ SORGNER, DESPRE RISCURILE DIGITALIZĂRII ȘI PERICOLUL TRANSUMANISMULUI

 

 

 

Universitatea internațională ”Danubius” a găzduit, vineri, 25 octombrie, două evenimente cu invitați speciali, profesori de la universități de renume din S.U. A. și Italia.

 

În timp de managerii acestei universități paticipau la o întâlnire de lucru referitoare la planul strategic pentru următorii patru ani, întrunire condusă de către colegul lor, Prof. Steve O. MICHAEL, membru al Consiliului de Administrație al acestei instituții de învățământ superior, Vicepreședinte Executiv pentru afaceri academice și Prorector al Universității de Medicină și Științe Charles R. Drew – California, USA,cadrele didactice și studenții acestei universități au participat la întâlnirea cu Prof. univ. dr. Stefan Lorenz SORGNER, profesor de filosofie la Universitatea John Cabot din Roma, director și co-fondator al Rețelei ”Dincolo de Umanism”, membru al Institutului de Etică și Tehnologii în Dezvoltare (IEET).

 

 

Domnul Prof. Stefan Lorenz SORGNER, la invitația domnului Prorector cu activitatea de cercetare, Conf. univ. dr. Florian NUȚĂ, a pregătit două subiecte de deosebit de interesante atrâgând atenția asupra riscurilor digitalizării și pericolului transumanismului.

 

Masa rotundă cu tema: Orașe inteligente, libertate și Sistemul European de Credit Social, a fost dedicată cadrelor didactice ale Universității ”Danubius”.

Orașele inteligente și digitalizarea tuturor aspectelor lumii vieții duc la posibilitatea unei supravegheri totale. ”Riscurile pe care le implică abuzul uman de supraveghere totală m-au determinat să mă implic în găsirea unui răspuns la întrebarea dacă și dacă da, cum putem intra în panopticum Internetului în timp ce încă susținem realizarile centrale ale iluminismului. Voi demonstra asta, promovând norma din libertatea negativă și mai departe, putem avea tot ce este mai bun din ambele lumi, panopticum Internet care ne permite promovarea multor interese, precum și afirmarea libertății negative  pentru a realiza o pluralitate radicală de stiluri de viață. Ca urmare, ar putea deveni, în mod pragmatic, necesară crearea Sistemului European de Credit Social”. Prof. Stefan Lorenz SORGNER

roma sala

 

”Transumanism – Ideea cea mai periculoasă din lume?” a fost tema seminarului dedicat studenților Universității ”Danubius”.

 

La acest seminar au dorit să participe și liceeni ai Colegiului Național ”Al. I. Cuza” Galați.

 

Potrivit WIKIPEDIA, ”Transumanismul (uneori simbolizat prin >H sau H+) este o mișcare intelectuală și culturală internațională care sprijină folosirea noilor științe și tehnologii pentru a îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și a ameliora ceea ce ea vede ca aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane, cum ar fi prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară. Gânditorii transumaniști studiază posibilitățile și consecințele dezvoltării și folosirii în aceste scopuri ale tehnicilor de îmbunătățire umană și ale altor tehnologii în curs de apariție. Pericolele și beneficiile posibile ale noilor tehnologii puternice care s-ar putea să schimbe radical condițiile vieții umane sunt, de asemenea, preocupări ale mișcării transumaniste.”

 

În deschiderea prezentării acestui subiect, domnul Prof. Stefan Lorenz SORGNER , a pornit de la teoria lui Francis Fukuyama referitoare la această mișcare culturală și filosofică, afirmată în revista Politică externă.

 

Exemplificând Black Mirror, West World și Electric Dreams, serii care au un puternic impact pentru a stârni interesul pentru transumanism și continuând cu Transcendența cu Johnny Depp, seria Big Bang Theory, precum și romanul Inferno de Dan Brown, care au atins o audiență de milioane de oameni, domnul Prof. Stefan Lorenz SORGNER a subliniat modul în care toate acestea redau, implicit sau explicit, felul în care funcționează transumanismul.

 

”Benzi desenate, filme, știință ficțiunea, precum și jocurile pe calculator sunt pline de referințe la ideile transumaniste. Intelectuali și academicieni trebuie să reflecteze serios la această mișcare culturală și academică.” Prof. Stefan Lorenz SORGNER

 

 

 

 

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

 

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 

http://old.univ-danubius.ro/nout%C4%83%C5%A3i/prof-stefan-lorenz-sorgner,-despre-riscurile-digitaliz%C4%83rii-%C8%99i-pericolul-transumanismului.html

 

//////////////////////////////////////

Profesor cunoscut din Sankt Petersburg despre îndoctrinarea elevilor din Rusia, într-un interviu pentru HotNews.ro: „Cred că locuitorii din România țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu”

 

Oxana Mihailova • HotNews.ro

 

​Un cunoscut profesor din Sankt Petersburg, fondatorul unei școli private, și-a asumat, într-un interviu pentru HotNews.ro, să critice lecțiile patriotice impuse de ministerul Educației de la Moscova. Acesta spune că ceea ce se întâmplă acum în sistemul de învățământ din Rusia este mai dur decât în timpul URSS, pentru că îndoctrinarea e bazată pe exploatarea emoțiilor și este sincronizată cu propaganda agresivă a televiziunilor rusești.

 

 

După ce zilele trecute am arătat cum a început anul școlar în Rusia, cu copii ce poartă în mâini buchete de flori pe care scrie litera „Z”, simbolul invaziei Ucrainei, spectacole în uniforme militare și „lecții patriotice” despre războiul din Ucraina, am vrut să vedem și care este perspectiva unui profesor cunoscut din Rusia despre îndoctrinarea elevilor.

 

Este vorba despre Dima Zicer, fondatorul unei școli private din Sankt Petersburg.

 

Profesorul crede că ceea ce se întâmplă acum în sistemul de învățământ rusesc este mai dur decât pe vremea URSS și asta pentru că procesul de îndoctrinare este bazat pe exploatarea emoțiilor și este sincronizat cu propaganda agresivă a televiziunilor rusești.

 

Scopul acestor acțiuni este de a obține susținerea populației ruse pentru acțiunile Kremlinului în Ucraina. Totuși, efectele ar putea fi diametral opuse, mai crede Dima Zicer.

 

În cadrul interviului acordat HotNews.ro, profesorul a recunoscut că este îngrijorat de soarta sa, având opinii critice față de acțiunile autorităților, însă, susține el, decizia de a nu vorbi despre acest subiect ar fi una rușinoasă pentru el.

 

În primul rând, vrem să înțelegem ce înseamnă aceste așa-zise „lecții patriotice” și cum se vor desfășura în școlile din Federația Rusă?

 

Dima Zicer: Vă spun sincer că acest lucru, deocamdată, nu este clar, nici pentru elevi și nici pentru profesorii din Federația Rusă. După cum deja știți, este vorba despre orele care se vor numi „Discuții despre temele importante”, la recomandarea Ministerului Educației, iar acestea vor avea loc săptămânal, în fiecare zi de luni.

 

 

Citește și: Oficiali ruși din Sankt Petersburg cer ca Vladimir Putin să fie pus sub acuzare pentru trădare din cauza războiului din Ucraina

Spectrul a ceea ce se va discuta este unul foarte larg. Sunt lucruri care depind foarte mult de profesor și de administrația școlii, dar multe depind și de părinți.

 

Care este scopul (n.r.- acestor lecții) este clar: să fie transmisă poziția „corectă”, cu ghilimelele de rigoare, despre ceea ce se întâmplă.

 

Vor fi profesori care vor decide să nu organizeze aceste lecții sau să le facă la nivel formal? Ce riscă în această situație?

 

Cu siguranță, vor fi astfel de profesori, pentru că în Rusia, ca și în orice altă țară din lume, sunt profesioniști adevărați, iar profesioniștii adevărați nu au cum să-i utilizeze pe copii în afirmarea unor doctrine. Asta este lipsă de profesionalism.

 

Referitor la pedeapsa pentru astfel de profesori, multe depind iarăși de administrațiile școlilor sau de departamentele locale de învățământ, treapta următoare. Nu cred că vor urma consecințe grave, dar, da, în unele cazuri ar putea ajunge până și la concedierea unui profesor sau altul. Dar, după cum înțelegem, nu este cel mai grav lucru.

 

Cel mai grav lucru ar fi aplicarea articolului penal pentru „discreditarea armatei ruse”?

 

În opinia mea, aici nu există pericolul unei pedepse penale, însă vorbim despre un sistem care acționează brutal. Aici orice poate să se întâmple. Modificările la Codul Penal se referă la pronunțarea anumitor cuvinte, la discreditarea armatei ruse. Dacă un profesor lucrează „prost”, din punct de vedere a statului, atunci acesta se va alege cu mustrare sau în cel mai rău caz va fi concediat.

 

„Cred că locuitorii din România, de exemplu, țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu”

 

 

 

 

Decizia Ministerului Educației din Federația Rusă se referă și la arborarea drapelului de stat și intonarea imnului la începutul fiecărei săptămâni de lucru. Ce scopuri se urmăresc prin această măsură? Nu vă așteptați la faptul că în scurt timp aceste proceduri vor fi simple formalități care vor avea un efect invers?

  

Sigur că va exista un efect invers. Eu nu sunt deloc împotrivă ca toți copiii în orice țară să respecte drapelul și imnul de stat, doar că în mod normal acest lucru trebuie să fie făcut invers.

 

Citește și: Incursiune într-un grup de Facebook, cu 250 de mii de membri, unde rușii caută soluții să fugă din țară: „Am 49 de ani, iar până pe 24 februarie viața mea era relativ bine aranjată…”

Astfel, de la bun început, oamenii trebuie să înțeleagă de ce vor să trăiască în această țară, că se simt confortabil aici și vor să se dezvolte. Și doar după asta, într-o școală, cu aprobarea elevilor și a părinților, să fie luată această măsură. În caz contrar, cu siguranță, efectul va fi cu totul altfel.

 

În acest caz, cred că locuitorii din România, de exemplu, țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu.

 

Din ceea ce am văzut în presa regională din Rusia și pe rețelele sociale, chiar și la careul de 1 septembrie, unii părinți au decis ca pe buchete de flori să fie desenată litera “Z”, iar unii profesori ca elevii să joace spectacole în uniforme asemănătoare celor militare. Cum se explică astfel de tendințe?

 

Țara este foarte mare și este foarte greu să răspund pentru toți. Părinții care pun litera „Z” pe copiii lor și profesorii care organizează astfel de măsuri – în primul rând dacă vorbim despre profesori, este neprofesionist (n.r.- ceea ce au făcut). Asta ca să nu să vorbim și despre calitățile umane, care mă șochează.

 

Mai mult de atât, potrivit legislației din Federația Rusă, școala este o zonă liberă de la politică și ideologie. Astfel, aici vorbim și despre încălcarea legislației. În ceea ce privește părinții, aici chiar nu știu ce să spun, pentru că, în opinia mea, asta este violență directă, chiar dacă copiii încă nu înțeleg practic nimic despre ceea ce se întâmplă cu ei.

 

În acest caz, copiii sunt utilizați pentru a-și exprima viziunile politice. Și în cazul copiilor mici este pur și simplu violență asupra lor și folosirea cinică a micuților.

 

„În cazul elevilor din clasele I și II vorbim despre procesul de îndoctrinare”

 

 

 

Dacă ne întoarcem la lecțiile patriotice, ce efect vor avea acestea asupra psihicului copiilor, mai ales în cazul acelor copii ai căror profesori chiar vor începe să povestească despre „operațiunea specială”?

 

Depinde de vârstă. Pentru adolescenți, o să fiți surprinși, dar pericolele în aceste cazuri sunt mult mai mici, din punct de vedere al psihologiei la această vârsta. Ei (n.r.- adolescenții) privesc destul de critic ceea ce spun maturii. Mă refer și la părinți și la profesorii de la școala lor. În acest sens, ei au șanse destul de bune să reziste.

 

În ceea ce privește elevii claselor I și II, aici apare o problemă foarte mare, pentru că cei mici au încredere în cei mari. Cred că este un lucru știut de toți că nivelul de încredere al elevilor din clasa I față de profesori este mult mai mare decât față de părinți.

 

În aceste cazuri, din păcate, vorbim despre procesul de îndoctrinare. Nu voi spune că psihicul acestor copii va fi traumatizat. Nu este așa. Noi deja am trecut prin sistemul de învățământ sovietic.

 

Dacă e să comparăm ceea ce a avut loc în sistemul de învățământ sovietic, care propaga puterea URSS-ului și alte idei din acea perioadă, cu ceea ce se propune acum în Rusia, în care din cele două cazuri influența a fost mai mare asupra copiilor?

 

Acum cred că este o influență mai mare. Este mult mai dur, din mai multe motive. Eu țin minte Uniunea Sovietică din perioada în care totul se îndrepta spre final. Totuși au fost anumite încercări de a influența (n.r.-învățământul), dar era o versiune „light”.

 

Ceea ce se întâmplă acum are o conotație emoțională foarte puternică. În al doilea rând, această ideologie este la greu promovată de televiziuni. În Uniunea Sovietică nu a fost nimic asemănător.

 

Doar în cazul congresului Partidului Comunist zile întregi au fost arătate acele ședințe, dar nu au fost emisiuni politice care sunt difuzate acum, nu a fost așa ca pe ecrane să se transmită ură și agresiune.

 

Mai ales că totul se întâmplă acum, adică nu se vorbește despre ceva ce a fost mai demult. În cazul nostru, noi nici nu cunoaștem ce și cum va fi peste două săptămâni.

 

Cum vor fi organizate zilele de luni în școala dumneavoastră? Știm că este o instituție privată foarte cunoscută în Rusia, putem să deducem care sunt viziunile dumneavoastre și cum se vor combina acestea cu decizia Ministerul Educației?

 

Noi nu o să vorbim despre asta cu dumneavoastră. Dacă e să vorbim despre școala noastră, la noi și așa fiecare luni se începe cu un training de comunicare. Noi vorbim despre noi, despre planurile noastre pentru săptămâna ce urmează, despre ceea ce ne îngrijorează. Asta e corect, eu cred.

 

Și totuși, pentru ce credeți că sunt pregătiți copiii din Rusia?

 

Nu sunt pregătiți pentru ceva. În opinia mea, nimeni nu se gândește la asta. Este vorba despre o parte a neprofesionalismului comun. Ceea ce se întâmplă acum poate fi catalogat drept „umflarea” agresiunii, a părții emoționale a tuturor evenimentelor care se întâmplă.

 

Citește și: Interviu de pe un aeroport necunoscut: un profesor din Moscova, care a fugit din țară după o postare pe Instagram, povestește cum se împacă în Rusia politica și educația

Pentru ce e asta? Pentru că asta corespunde momentului actual. Ceea ce se întâmplă acum nu are nimic comun, nici cu pedagogia, nici cu educația. Acum trebuie să fie obținută o susținere, formală sau informală, pentru ceea ce se întâmplă. Asta ei și fac. Apropo, nimeni nu obligă să-i îmbrace pe copii în uniforme, dar atmosfera dictează unora să preia această inițiativă.

 

„Eu și colegii mei suntem nevoiți să fim foarte atenți cu formulările pe care le folosim”

Cum este să trăiți în Federația Rusă și să aveți o gândire destul de critică, deși exprimată într-o formă diplomată? Cel puțin la această concluzie putem ajunge după discuția cu dumneavoastră. Nu vă gândiți despre posibilele pericole pentru dumneavoastră?

 

Eu sunt un om viu, înseamnă că am emoții și mă gândesc la asta. Am emoții și temeri, dar aveți dreptate că eu și colegii mei suntem nevoiți să fim foarte atenți cu formulările pe care le folosim.

 

Cu asta nu putem face nimic. De acest lucru depinde nu doar viața propriu-zisă a profesorilor, dar și soarta elevilor, a celor din jur. Este destul de neplăcut, vă spun sincer. Am peste 50 de ani și nu planificam să nimeresc într-o astfel de situație.

 

Totuși, avem așa o profesie că trebuie să vorbim. Dacă ar trebui să nu mai vorbim, cred că va fi o rușine.

 

Nu v-ați gândit să plecați din Rusia în această jumătate de an, de la începutul războiului din Ucraina?

 

Eu călătoresc permanent și periodic trăiesc în mai multe țări. Am trăit și am lucrat în mai multe state, inclusiv în aceasta jumătate de an. Eu nu operez însă cu termenul „mutării definitive”. Totuși, poate să se întâmple orice, dar sper că nu voi fi nevoit să plec. Asta pentru că sunt convins că pedagogia este ceea ce Rusia are nevoie acum cel mai mult. Evident, nu doar Rusia.

 

Schimbările din sistemul de învățământ din Federația Rusă

De la 1 septembrie, în Federația Rusă a intrat în vigoare decizia Ministerului Educației de la Moscova care aduce mai multe schimbări în procesul de învățământ.

 

„Elevii nu vor rămâne singuri în fața războiului informațional, pornit împotriva țării noastre”, a explicat măsurile propuse ministrul Educației din Federația Rusă, Serghei Kravtsov.

 

Astfel, potrivit deciziei ministerului, în toate școlile din această țară, fiecare săptămână va începe cu arborarea drapelului Federației Ruse în sediul instituțiilor de învățământ și intonarea imnului de stat.

 

De asemenea, vor fi organizate ore suplimentare cu tema generică „Discuții despre temele importante” (“Разговоры о важном”). Potrivit noilor prevederi, într-un an școlar vor avea loc 34 astfel de lecții.

 

Cine este Dima Zicer

Dima Zicer s-a născut în 28 noiembrie 1966 în Leningrad (acum – Sankt Petersburg). Este filolog, a făcut studii și la Academia de arte din Sankt Petersburg, specialitatea de regizor. În 1995 a fondat propria școală privată, în orașul său de baștină, care mai este numit și „Capitala de nord al Federației Ruse”.

 

Dima Zicer a scris mai multe cărți despre educația copiilor și a fondat Institutul de Educație Informală, la care sunt pregătiți tineri pedagogi. Institutul oferă consultanță pentru programe de învățământ pentru țările baltice, Statele Unite ale Americii, Israel și Ucraina.

 

Citește și: Perspectiva unui analist economic de la Moscova asupra sancțiunilor impuse Rusiei: „De ce Occidentul pierde lupta cu acest regim? Pentru că noi trăim într-un sistem feudal”

 

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25779641-profesor-din-sankt-petersburg-despre-indoctrinarea-elevilor-din-rusia-intr-interviu-curajos-pentru-hotnews-este-mult-mai-dura-decat-timpul-urss.htm

 

 

///////////////

 

Ca si minerii/teroristii lui Iliescu  cel mizerabil-matrita a hotilor,pornopreacurvarilor etc… Cum golește Putin pușcăriile din Rusia pentru a trimite criminali pe frontul ucrainean. Interviu cu activistul rus pentru drepturile omului Vladimir Osechkin, fondatorul Gulagu.net

 

Oxana Mihailova • HotNews.ro

 

​Activistul rus Vladimir Osechkin, fondatorul site-ului Gulagu.net, care în 2021 a divulgat informații șocante despre tortura, abuzurile și violurile din multe penitenciare din Rusia, a acordat HotNews.ro un amplu interviu, în care a explicat cum sunt acum trimise pe frontul ucrainean persoane condamnate pentru crime grave. Osechkin se află în Franța, iar recent a acuzat o tentativă de asasinat împotriva sa, investigată de autoritățile de la Paris.

 

 

Activistul rus Vladimir Osechkin (Gulagu.net)

 

Peste 10 mii de persoane condamnate pentru crime grave și deosebit de grave din Rusia au fost deja mobilizate pentru a fi trimise în războiul din Ucraina, iar numărul acesta ar putea ajunge până la 100 de mii. Acuzația a fost făcută de activistul pentru drepturile omului Vladimir Osechkin, fondatorul proiectului Gulagu.net, în cadrul unui interviu acordat HotNews.ro.

 

Osechkin este cunoscut pentru faptul că, în toamna anului trecut, a publicat dezvăluiri șocante despre corupția, torturile și violurile ce au loc în mai multe penitenciare din Federația Rusă.

 

Recent, activistul rus, care se află în Franța, a acuzat faptul că s-ar fi încercat asasinarea sa, acuzație care acum este investigată de autoritățile franceze. Potrivit lui Osechkin, în timp ce se afla cu familia acasă, în Biarritz, un punct roșu, specific armelor cu lunetă, a apărut pe unul din pereții casei, iar apoi s-au auzit împușcături, dar nimeni nu a fost rănit.

 

Mai jos, un fragment video din interviul cu fondatorul Gulagu.net (pentru subtitrare apasă pe butonul „Subtitrări” și alege limba română).

 

 

 

 

În primul rând, dacă deja aveți date, câte persoane condamnate, aflate în prezent în pușcăriile din Rusia, au fost mobilizate după decretul semnat de Putin?

 

Termenul „mobilizare” se referă la persoanele libere. Aici, cel mai probabil, vorbim despre constrângere. Persoanele condamnate sunt recrutate masiv de Evghenii Prigojin și de alți reprezentanți ai „Wagner” (n.r- grupul rus de mercenari). Aceștia, de regulă, sunt ajutați de angajați ai Serviciului de Securitate, adică FSB, și cei de la Serviciul Federal de Penitenciare.

 

 

La momentul actual ar fi vorba de peste 10 mii de persoane condamnate care acum sunt trimise la război. Din sursele noastre, acest număr poate să ajungă până la 20 de mii, asta dacă nu va fi aprobată legea ce va legaliza trimiterea pușcăriașilor la război.

 

În cazul în care războiul va fi anunțat oficial și vor fi aprobate modificările legislative necesare, atunci poate fi vorba și de peste 100 de mii de persoane condamnate care vor fi trimise să lupte.

 

„Se formează intenționat echipe de ucigași”

Ce înseamnă acest lucru pentru mersul războiului și cât de periculoși sunt acești pușcăriași? De regulă, pentru ce crime au fost condamnați?

 

Sunt vizați pușcăriașii considerați extrem de periculoși. Chiar în aceste zile am publicat informațiile despre moartea încă unui fost deținut, care a fost condamnat la sfârșitul lunii decembrie 2021 pentru omor, iar la sfârșitul lunii septembrie 2022 acesta a murit lângă Lugansk.

 

La război sunt trimiși cei care au fost condamnați pentru omoruri, furturi, fapte violente grave și deosebit de grave. Adică se formează intenționat echipe de ucigași.

 

Este o crimă ca cei care deja au ucis pe cineva să fie trimiși chiar de către stat la „operațiunea specială” din cadrul războiului, ca să continue să comită crime grave și deosebit de grave în rândul ucrainenilor.

 

În același timp, statul dezumanizează acum mii și mii de cetățeni, dintre care mulți vor fi doar carne de tun și pur și simplu vor muri. Cei care vor supraviețui și se vor întoarce acasă vor crea însă multe probleme pentru restul populației din Rusia.

 

Cu alte cuvinte, spuneți că intenția autorităților de la Moscova este de a forma asemenea subdiviziuni alcătuite din persoane extrem de periculoase sau, mai degrabă, este doar nevoia de a acoperi lipsa soldaților de pe front?

 

În primul rând, sigur, este vorba și despre lipsa de oameni care pot fi mobilizați. Foarte mulți participanți în cadrul plutonului „Wagner” au refuzat să participe în acțiuni militare. Adică cei care au fost trimiși anterior în Libia, Siria și alte țări, unde serviciile speciale ale Rusiei desfășurau diferite operațiuni, în mare parte nu vor să meargă în Ucraina.

 

În al doilea rând, este evident faptul că armata rusă nu face față situației singură. Militarii deja știu că în Ucraina nu sunt „naziști” și victoria este pur și simplu imposibilă.

 

În același timp, pușcăriașii care ar fi stat încă 10-15 ani în pușcării sunt anunțați că vor primi bani, medalii și vor primi libertate mai devreme. Ei nu pot fi considerați voluntari, pentru că se află sub amenințarea că vor fi supuși unor umilințe (n.r- dacă refuză).

 

Știm că în mai multe instituții penitenciare oamenii sunt bătuți și torturați. De asemenea, ei sunt forțați să lucreze în cadrul penitenciarelor câte 10-14 ore, cu echipamente vechi, fără odihnă și somn.

 

Chiar Evgheni Prigojin, fondatorul „Wagner”, spunea la o întâlnire într-un penitenciar din Republica Mari El (Federația Rusă – n.r.) că în cazul în care pușcăriașii trimiși la război vor renunța să lupte, aceștia vor fi declarați dezertori și vor fi împușcați, fără nicio judecată.

 

Avem informații despre cel puțin șapte cazuri când angajații serviciilor speciale au împușcat pușcăriașii pentru ca aceștia au refuzat să lupte contra ucrainenilor pe teritorii ocupate.

 

La dumneavoastră ajung cazuri de mobilizare forțată și în rândul celor care se află la libertate, care nu au fost niciodată condamnați. Ce date aveți în legătură cu aceste cazuri?

Suntem o organizație care are ca obiectiv apărarea drepturilor omului. Scopul nostru este de a denunța asemenea scheme inumane, de a aduna informații pentru a efectua investigații și suntem în contact permanent cu procurorii de la Haga. Vrem ca toate crimele împotriva umanității și crimele de război, care sunt comise în prezent de regimul lui Putin, să fie pedepsite.

 

Trebuie să menționez că nu doar persoanele condamnate, dar și unii angajați ai Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia ne oferă informații pentru că înțeleg că acest sistem, care este menit să asigure executarea pedepselor, este implicat în fărădelegi și încalcă toate normele internaționale.

 

Înțeleg că acum sunteți în Franța și, probabil, nu puteți să ne descrieți pe deplin atmosfera din societatea rusă după anunțarea mobilizării. Totuși, potrivit surselor dumneavoastră, această mobilizare a schimbat atitudinea rușilor față de război?

 

Sigur, anunțul despre așa-numita „mobilizare parțială”, care în realitate a vizat un număr foarte mare de bărbați, i-a trezit pe mulți, inclusiv pe cei care recent se afișau cu litera „Z” și îl susțineau pe Putin.

 

Acum, când le-au venit ordinele de mobilizare în armată, ei și-au scos panglicile cu „Sfântul Gheorghe”, și-au șters de pe rețelele sociale fotografiile cu litera „Z”, iar mulți dintre ei încearcă să plece sau au părăsit deja teritoriul Federației Ruse, pentru a nu participa la acțiuni militare.

 

Una este să stai acasă pe canapea și să-l susții pe Putin în absolut tot ce face, și cu totul altceva este când acest lucru te vizează direct pe tine. Când acest regim le-a bătut în ușă, foarte mulți au fost treziți la realitate.

 

„Nu pleacă din Rusia doar cetățenii de rând, au veni la noi, la Gulagu.net, și angajați din justiție, judecători”

  

După estimările dumneavoastră, câți bărbați au părăsit Rusia după anunțarea mobilizării?

 

Potrivit datelor oficiale, peste 200 de mii de bărbați au părăsit Federația Rusă. Alte date oficiale arată însă că peste un milion de bărbați, prin orice metode posibile, încearcă acum să părăsească teritoriul Rusiei. E vorba de cei care au presimțit faptul că urmează să fie anunțată mobilizarea.

 

Acum într-adevăr în Rusia se atestă cel mai mare val migraționist din ultimii câteva zeci de ani. Pot să spun că acum pleacă nu doar cetățenii de rând: la noi, „New Dissidents Foundation” și Gulagu.net, se adresează și angajați din domeniul justiției, judecători.

 

De exemplu, aici a venit un judecător pentru a cere azil.

 

De asemenea, vin și foști și actuali militari care părăsesc teritoriul Federației Ruse. Iar dacă mai mulți cetățeni ruși ar avea pașapoarte și posibilități financiare, atunci cred că numărul plecărilor din Rusia acum ar fi fost de zece ori mai mare.

 

Actuala situație pentru mulți este catastrofală și mulți s-a trezit la realitate și nu vor continuarea războiului. La fel, ei nu-și doresc să ajungă la pușcărie pentru că pușcăria nu este o garanție că nu vei nimeri în război.

 

Ce riscă cei care refuză sa fie mobilizați? Cunoașteți cazuri când aceste pedepse au fost aplicate?

 

Foarte mulți oameni din Rusia se tem ca aceste lucruri să nu fie aflate, dar cu ultimii bani pe care-i au își angajează avocați, încearcă să-și schimbe serviciul militar cu cel civil. Au loc mai multe procese de judecată în acest sens.

 

Noi cu toții înțelegem că în Rusia nu există judecată corectă. Toate judecătoriile sunt controlate de FSB (Serviciul Federal de Securitate – n.r.). Cu mai mult de zece ani în urmă în Rusia a avut loc o lovitură constituțională, iar sistemul judecătoresc independent din Federația Rusă nu mai există.

 

Acest fapt este confirmat prin solicitările de azil ale judecătorilor și procurorilor. Da, pot să spun că oamenii încearcă să facă ceva, însă în condițiile unui regim totalitar procedurile de judecată sunt doar o formalitate, astfel încât este practic imposibil să te aperi de mobilizarea la război.

 

Sunt doar unele excepții care mai mult confirmă această „regulă”.

 

V-ați așteptat la un număr atât de mare de încălcări ale drepturilor omului în cadrul acestei mobilizări, nu doar în privința persoanelor condamnate dar și în cazuri cum a fost acela al unui tată care are cinci copii sau al unui tânăr care are grija de mama aflată la pat?

 

Acum autoritățile aruncă în spațiul public anumite cazuri dezvăluite intenționat, îi ceartă pe conducătorii regiunilor, pe șefii comandamentelor militare, iar unii dintre aceștia sunt chiar concediați. Intenția este aceea de a dezbate cumva acest val mare de nemulțumire.

 

În tot acest timp, oamenii, oricum, sunt luați cu forța în număr mare și aduși pentru a participa la acțiunile militare. La începutul anului 2022, în ianuarie, nimeni nu-și putea imagina că noi toți ne vom trezi în această antiutopie, în care statul se va transforma în „failed state”, în care cei condamnați pentru omoruri vor fi trimiși să ucidă și asta va fi considerată drept o normă. În care oamenii simpli vor fi implicați în participarea la agresiunea militară contra statului care nu a agresat pe nimeni și nu a făcut nimic rău pentru Rusia.

 

„Ei încearcă să ne ucidă pe teritoriul unui stat european”

 

De mai multe ori ați declarat că sunteți în pericol chiar dacă aveți azil politic în Franța. Recent chiar a avut loc și un incident care poate fi calificat drept tentativă de omor. Cine vă amenință?

 

Așa s-a întâmplat că Gulagu.net și „New Dissidents Foundation” au devenit în ultimii doi ani cele mai cunoscute proiecte de apărare a drepturilor omului care ajută oamenii să părăsească Rusia, iar insiderii – să publice informații foarte importante pentru a demonstra caracterul criminal al autorităților din Federația Rusă.

 

Din acest motiv, este clar că Vladimir Putin și cercul lui, mafia și oligarhii, văd un pericol în Gulagu.net și „New Dissidents Foundation”. Ei nu înțeleg că ei reprezintă un pericol pentru omenire.

 

Da, noi înțelegem că suntem pe o anumită listă, în topul dușmanilor lui Putin și ale regimului acestuia. Este evident că suntem în acest pericol pentru faptul că anul trecut am dezvăluit sistemul de tortură în penitenciarele din Rusia, pentru faptul că noi am denunțat primii această schemă criminală de atragere a pușcăriașilor în război, iar acum ajutăm un număr mare de persoane care au părăsit Rusia.

 

Citește și: Ce strâng rușii pe Telegram ca să-și ajute confrații trimiși pe front: ciubote, chiloți, șosete, „să nu fie la mâna a doua” și „nici haine pentru femei”/ „Este nevoie (și) de covorașe (devine tot mai frig să doarmă pe pământ)”

Tot ce facem noi este dureros pentru regimul lui Putin. Nici eu, nici echipa mea nu are nicio ambiție politică, nu suntem oponenții lui politici și precis nu dorim să ocupăm anumite funcții de stat. Totuși, Putin și cercul lui văd un pericol în cei care dezvăluie adevărul și apară drepturile omului.

 

Din acest motiv, ei fac eforturi ca să ne ucidă, să ne sperie, să ne demoralizeze. Suntem filați de către angajați ai serviciilor speciale externe și FSB, care vin aici și-i trimit la noi pe unii lideri criminali. Suntem sub protecția Franței, având azil politic, astfel ei înțeleg că juridic nu ne pot face nimic, însă întreprind alte măsuri.

 

În realitate, sunt aplicate metode teroriste atunci când ei organizează tentative de omor și încearcă să ne ucidă pe teritoriul unui stat european. Dar trebuie să spun că mulțumesc Franței și francezilor că în 2015 ne-au primit pe mine și familia mea, iar ulterior și pe unii colegi ai noștri. Dacă nu ar fi existat aceasta protecție și pază, cred că acum câteva luni deja am fi fost uciși.

 

Sunt detalii despre ultima tentativă de omor în privința dumneavoastră?

 

În ultimele două săptămâni au avut loc mai multe investigații, urmează să fim audiați eu și soția și martorii care au auzit acele împușcături. Am primit informația că a venit în Franța un lider criminal cunoscut, Badri Koguashvili, care colaborează intens cu FSB din Rusia.

 

În același timp, pe data de 1 octombrie colegii mei au putut fotografia un fost bodyguard al lui Vladimir Putin, care l-a filat pe un coleg de-al nostru.

 

Înțelegem că riscurile pentru noi sunt foarte mari, dar noi înțelegem că nu putem să nu acționăm și trebuie să denunțăm acest regim criminal care prezintă un pericol nu doar pentru Rusia, Ucraina, dar și pentru întreaga omenire.

 

Referitor la dezvăluirile pe care le-ați publicat anul trecut despre torturi și violuri în penitenciarele din Rusia: credeți că societatea din Federația Rusă a reușit să afle despre aceste fărădelegi sau cenzura a reușit să ascundă de public aceste informații?

 

Scopul principal al investigației noastre despre torturi a fost să arătăm lumii întregi, inclusiv rușilor, acest sistem de tortură, cu ajutorul căruia, regimul lui Putin a dezumanizat oamenii. Să arătăm cum oamenii regimului îi prindeau pe cei care participau la acțiuni de protest împotriva torturilor, și, prin tortură și violuri, timp de câteva luni, i-au transformat în „unelte” ascultătoare pentru torturarea altor oameni.

 

Deci, este un sistem în care ajungi ca victimă, iar ulterior devii complice. În Rusia, doar o mică parte din oameni au aflat despre aceste lucruri, doar vreo 10-15 milioane de persoane. Propaganda a încercat să le prezinte ca niște cazuri izolate și să demonstreze că ar fi fost luate anumite măsuri.

 

Sub presiunea unui scandal internațional a fost aprobată legea care înăsprește pedepsele pentru tortură, iar aceste fapte sunt calificate drept „deosebit de grave”.

 

Totuși, mulți oameni se tem să vadă adevărul, pentru că în cazul în care se trezesc la realitate vor trebui să acționeze. Dacă vor acționa, îi așteaptă arestarea, pușcăria și aceleași torturi. Teama de a nu fi bătut sau ucis în pușcărie îi stăpânește pe mulți din locuitorii Federației Ruse.

 

Noi documentăm în continuare astfel de cazuri. Mai mult, vinovații rămân în funcții și beneficiază de premii și promovări. Acest lucru este gestionat de FSB, dar niciun angajat al acestei instituției nu numai că nu a fost arestat sau condamnat, dar nici măcar concediat.

 

Cum vă explicați faptul că oamenii sunt dispuși, psihologic vorbind, să tortureze și să violeze pe cineva, în astfel de forme?

 

De peste 20 de ani, Putin și cei care îl servesc au făcut tot posibilul să dezumanizeze cetățenii ruși, să le crească ura față de Occident, față de democrație, față de libertatea de gândire. Nu au gândit ceva nou, au fost continuate practicile totalitariste din Uniunea Sovietică.

 

Credeți că se va schimba ceva în societatea rusă și regimul lui Putin va cădea?

 

Sistemul lui Putin nu poate fi veșnic. Cred că schimbările nu se vor lăsa mult de așteptat. Eu numesc această perioadă istorică drept sfârșitul „timpului lui Putin”. Cât va dura asta, jumătate de an, doi ani, trei ani – eu nu pot să spun și nu vreau să ghicesc acum. Dar vreau să spun că schimbările vor avea loc, nu acolo unde se așteaptă toată lumea, adică să fie provocate de liberali, de opoziție, pentru că aceștia sunt distruși.

 

Aceste schimbări sunt posibile din interiorul sistemului, atunci când generațiile tinere din acest sistem încep să se trezească și să înțeleagă că tot în ce au crezut este un mit, că există doar un dictator, un criminal, care a creat un sistem corupt ce a îmbogățit oligarhii din cercul său, iar cea mai mare parte de populație trăiește în sărăcie.

 

Și din cauza acestei sărăcii sunt nevoiți să se implice în acțiunile militare. Eu aștept schimbările din interiorul sistemului și noi acum facem tot posibilul ca aceste persoane din interiorul sistemului să se trezească și să-și unească eforturile pentru a schimba situația actuală și să întoarcă Rusia în câmpul democratic, în baza Constituției.

 

Acum în mâinile lui Putin și cercului său este concentrată puterea absolută. Regimul lui este condamnat la pierzanie, pentru că un asemenea regim inuman nu poate exista veșnic. Întrebarea este câți oameni o să mai distrugă până atunci.

 

Citește și: Profesor cunoscut din Sankt Petersburg despre îndoctrinarea elevilor din Rusia, într-un interviu pentru HotNews.ro: „Cred că locuitorii din România țin minte foarte bine perioada lui Ceaușescu”

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25830279-video-cum-goleste-putin-puscariile-din-rusia-pentru-trimite-frontul-ucrainean-interviu-activistul-rus-pentru-drepturile-omului-vladimir-osechkin-fondatorul-gulagu-net.htm

////////////////////////////////////////

 

Fostul președinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, a denunțat, miercuri, în Parlamentul European, „problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene” si… (i s-a taiat microfonul!)

 

HotNews.ro

 

 

 

 

Băsescu a enumerat o listă de foști lideri ai țărilor membre UE care „s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor”, în frunte cu fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder.

„Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene, și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac, și sigur nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn (fost șef al FMI n.r.)” – a spus Băsescu.

 

Europarlamentarul PMP (PPE) n-a mai apucat să-și termine discursul pe care îl pregătise, pentru că președintele de ședință, Rainer Wieland (Germania, PPE), i-a tăiat microfonul, pe motiv că i-a expirat timpul alocat.

  Genevieve ENGEL/© European Union 2022 – Source : EP

 

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25829225-basescu-enumerat-parlamentul-european-cativa-premieri-care-pus-slujba-lui-putin-dupa-terminarea-mandatelor.htm

 

////////////////////////////////////////

MEDIUL DIGITAL – AMENINTARE SAU OPORTUNITATE PENTRU COPII?

 

De  Dana Chiriac

Ca parinti, stim ca timpul petrecut in exces, in mediul online, dauneaza sanatatii fizice si psihice a copiilor. Iar perioada pandemiei a accentuat aceasta tendinta.

 

Pe de alta parte, nu putem ignora impactul pozitiv pe care digitalizarea il are asupra dezvoltarii copiilor, a largirii orizontului lor de cunoastere, a obtinerii unor abilitati care le vor folosi in viitor.

 

Putem, oare, sa ii directionam pe copii sa foloseasca gadgeturile si dispozitivele cu acces la internet in beneficiul lor? Sa le aratam ca acestea le simplifica viata, o fac mai distractiva, ii conecteaza, dar nu sunt un scop in sine?

 

Nativii digitali si jocurile lor

Tehnologia digitala a schimbat lumea nu doar pentru noi, ci si pentru copiii nostri, asa-zisii nativi digitali, cei crescuti sau chiar nascuti in ultimii 20 de ani si inconjurati de instrumente digitale de tot felul. Accesul tot mai facil la dispozitive performante, la internet si la continuturi variate, viteza tot mai mare a transmisiunii de date au schimbat nu doar modul lor de interactiune, felul in care se joaca, ci chiar copilaria lor.

 

Acum copiii isi transmit mesaje instant, vorbesc pe platformele sociale, isi fac prieteni din toata lumea prin intermediul jocurilor online. Competitiile lor sunt mai degraba in lumea virtuala legate de agilitatea in jocurile online, nu de cea fizica.

 

Un studiu Salvati Copiii, realizat in 2018 pe copii cu varste cuprinse intre 12-17 ani, releva faptul ca varsta medie la care copiii incep sa petreaca timp online este de 9 ani, in scadere fata de anii din urma. Astfel:

 

Peste 96% dintre copii acceseaza internetul de pe mobil

Intr-o zi obisnuita de scoala, un copil petrece peste 6 ore online

5% dintre respondenti se joaca online, in special baietii si elevii de gimnaziu

Peste 43% dintre copiii care se joaca online, mentioneaza mai ales jocuri precum GTA si Counter Strike

Aproape 80% se joaca pentru ca este distractiv, peste 60% pentru a se relaxa si peste 45% pentru a nu se plictisi

Copiii folosesc internetul si pentru lucruri care ii pasioneaza, despre care nu se vorbeste la scoala si care au aplicabilitate in lumea reala

Citim statistici legate de folosirea excesiva a mediului online de catre copiii nostri si ne intrebam ce e de facut. Parerile sunt impartite.

 

Sunt parinti care pun limite, vor sa controleze cat mai mult din activitatea online a copiilor si limiteaza drastic accesul. Dar copiii gasesc cai sa „fure” timp digital.

 

De cealalta parte a baricadei, sunt si parinti care considera ca acest tip de interactiune este benefic pentru dezvoltarea unor abilitati precum viteza de reactie si de gandire, luarea deciziilor, gandirea critica.

 

De altfel, au aparut si cursuri specifice prin care copiii invata cum sa dezvolte aplicatii mobile, moding Minecraft sau cursuri de codare, programare si robotica.

 

Digitalizarea – un cutit cu doua taisuri

Organizatii internationale precum Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNICEF studiaza impactul digitalizarii asupra sanatatii si comportamentului copiilor de diferite varste.

 

Astfel, pentru copiii de pana la 2 ani este total interzisa interactiunea cu ecranele in opinia specialistilor OMS. Acestia considera ca, in educatia timpurie a copiilor, adultii trebuie sa ii determine pe acestia sa se joace mai mult si sa fie cat mai putin sedentari. Iar atunci cand au activitati sedentare, acestea trebuie sa fie activitati offline, care le dezvolta gandirea si le imbogatesc cunostintele, precum puzzle-urile, cititul sau dezvoltarea vorbirii.

 

Studiul „Copiii in lumea digitala” realizat de UNICEF in 2017, releva faptul ca digitalizarea este o oportunitate pentru copiii din comunitatile sarace sau izolate si pentru copiii cu dizabilitati, de a se conecta cu lumea si de a dobandi abilitatile necesare pentru a reusi. Pe de alta parte, aceasta oportunitate vine cu riscuri si vulnerabilitati care, daca nu sunt gestionate, le pot afecta copiilor calitatea vietii, sanatatea fizica si psihica.

 

Amenintare si oportunitate, pericol si promisiune de mai bine, dezvoltarea tehnologiei digitale si accesul copiilor este ireversibil. „Protejand copiii de ceea ce are mai rau tehnologia digitala de oferit si extinzandu-le accesul la ceea ce are ea mai bun, putem inclina balanta spre bine” spune Anthony Lake, director executiv UNICEF, ca preambul al studiului citat.

 

O alta organizatie importanta, World Economic Forum, citand un studiu McKinsey Global Institute, mentioneaza cele trei categorii de abilitati ale angajatilor in anul 2030. Intre acestea se afla abilitatile tehnologice si cele inalt cognitive, in detrimentul celor manuale si cognitive de baza.

 

A patra revolutie industriala aduce cu ea dezvoltarea inteligentei artificiale, a robotilor si automatizarii, iar abilitatile pentru a putea crea si dezvolta astfel de tehnologii vor avea un impact covarsitor asupra cerintelor angajatorilor in viitorul nu prea indepartat.

 

Asadar, a-i indeparta pe copii de tehnologie, inseamna a le taia aripile viitorului lor profesional, intelectual si social. A nu ii controla si a nu le directiona actiunile in mediul digital, inseamna a-i expune unor pericole in mod gratuit.

 

Avantajele si dezavantajele utilizarii tehnologiei digitale de catre copii

Fara a avea pretentia ca le enumeram pe toate, iata cateva dintre cele mai frecvente puncte tari si slabiciuni pe care le da folosirea tehnologiei digitale de catre copii:

 

Avantaje

Dezvolta viteza de reactie, anticipatia, gandirea rapida si flexibila, copiii devin multi-tasking.

Ajuta la largirea orizontului de cunoastere, la dobandirea mai rapida a unor informatii din multe domenii, la un click distanta.

Inteleg mai usor explicatii complexe din lumea inconjuratoare, cu ajutorului experientelor interactive de prezentare (AR/ VR).

Invata competente pentru viitor: cum sa dezvolte aplicatii, cum sa construiasca roboti, diferite jocuri ce dezvolta gandirea creativa si strategica.

Dezavantaje

Atentia, concentrarea si rabdarea au de suferit. Asteapta recompense instantanee, ca la o apasare de buton. Pot deveni superficiali.

Folosita in exces, tehnologia digitala da dependenta.

Copiii pot fi victime ale abuzurilor sexuale, de cyberbulling sau pot deveni agresivi.

Pot avea probleme de socializare si relationare in viata reala, pot deveni izolati si pot avea probleme de comunicare.

Somnul si alimentatia pot fi afectate.

Pot deveni sedentari si pot avea probleme cu greutatea corporala.

Sanatatea ochilor, a coloanei vertebrale si tendoanele mainilor pot fi afectate din cauza posturii in timpul jocului sau a folosirii dispozitivelor mobile.

Cu siguranta, noile tehnologii isi vor dezvalui avantajele si dezavantajele reale pentru copiii nostri, abia in urmatorii ani. Pana atunci insa, trebuie sa ne asiguram ca supraveghem folosirea lor de catre copiii nostri in beneficiul dezvoltarii lor.

 

https://www.gsmfit.ro/blog/post/mediul-digital-amenintare-sau-oportunitate-pentru-copii

 

//////////////////////////////////////

 

Elon Musk spune că dezvoltă un cip care le va permite oamenilor să-și transmită muzică direct în creier

 

 

   Start-up-ul misterios al lui Elon Musk, Neuralink, lucrează la o interfață creier-computer care va permite utilizatorilor să-și transmită muzică direct în creier, susține fondatorul Tesla și SpaceX. Musk urmează să anunțe mai multe despre compania misterioasă în luna august, însă a dezvăluit treptat pe Twitter informații, informează The Independent. Într-un răspuns adresat cercetătorului Austin Howard, Elon Musk a confirmat că tehnologia Neuralink va permite oamenilor „să asculte muzică direct din cipurile noastre”. Musk a mai spus că Neuralink „ar putea ajuta la controlarea nivelului de hormoni și folosirea acestora în avantajul nostru (îmbunătățirea abilităților și a modului de gândire, eliminarea anxietății, etc.)”. Încă de la lansarea companiei, în 2016, Neuralink a organizat o singură prezentare publică referitoare la tehnologia pe care o dezvoltă. În cadrul evenimentului din 2019, Elon Musk a spus că Neuralink lucrează la un device care să ofere o legătură directă între un computer și un cip introdus în creier. Această tehnologie va fi folosită pentru început în scopuri medicale, pentru a-i ajuta pe oamenii care suferă de boli precum Parkinson, însă scopul final al Neuralink este să permită oamenilor să concureze cu sisteme avansate de inteligență artificială. Procesul montării cipului în creier va fi asemănător cu cel folosit la operațiile cu laser la ochi, a mai spus Musk. Un studiu în care device-ul Neuralink este descris menționează că un cablu USB tip C va oferi „transmisie de date” în creier. La începutul lunii iulie, Musk a dat de înțeles că cipul Neuralink va fi capabil să vindece depresia și dependențele, prin „reconfigurarea” părților din creier afectate de aceste boli. Testele pe animale au început deja și testele pe oameni erau programate să înceapă în 2020. Mai multe informații vor fi anunțate pe 28 august. Editor web: V.M.

 

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/elon-musk-spune-ca-dezvolta-un-cip-care-le-va-permite-oamenilor-sa-si-transmita-muzica-direct-in-creier-1340650

 

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

 

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/elon-musk-spune-ca-dezvolta-un-cip-care-le-va-permite-oamenilor-sa-si-transmita-muzica-direct-in-creier-1340650

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Cipuri mici cu potențial mare: noile recomandări ale UE asigură respectarea vieții private de către codurile de bare ale secolului XXI

 

Cipuri mici cu potențial mare: noile recomandări ale UE asigură respectarea vieții private de către codurile de bare ale secolului XXI

Europenii ar trebui să poată controla cipurile inteligente – o piață mondială care se preconizează că va crește de cinci ori în următorii zece ani – fiind totuși în același timp capabili să le utilizeze cu ușurință pentru simplificarea vieții de zi cu zi. Există deja peste 6 miliarde de cipuri inteligente, dispozitive microelectronice care pot fi integrate într-o diversitate de obiecte de uz cotidian, de la frigidere la cartelele de autobuz. Cu ajutorul tehnologiei de identificare prin frecvență radio (Radio Frequency Identification – RFID), cipurile pot prelucra automat date atunci când sunt apropiate de dispozitive de „citire” care le activează, le recepționează semnalul radio și fac schimb de date cu ele. Sunt în cartelele pe care le utilizați pentru a intra în birou și în cardurile inteligente cu care vă plătiți taxele de autostradă. Comisia Europeană a adoptat astăzi un set de recomandări prin care se asigură faptul că toți cei implicați în proiectarea sau exploatarea de tehnologii bazate pe cipuri inteligente respectă dreptul fundamental al persoanelor la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, cuprins în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclamată la 14 decembrie 2007.

„Cipurile inteligente, o tehnologie promițătoare pentru viitor, ne pot ușura viața în multe feluri. Vorbim de obiecte banale care devin deodată inteligente, conectându-se la o rețea și făcând schimb de informații. Gândiți-vă la frigidere inteligente care vă anunță că laptele este expirat sau la ambalaje inteligente pentru alimente, care îi avertizează pe părinți cu privire la posibile alergii”, a declarat Viviane Reding, comisarul UE pentru societatea informațională și media. „Utilizarea de mici cipuri inteligente pentru a permite comunicarea între obiecte prezintă un clar potențial economic. Dar europenii nu trebuie să fie luați niciodată prin surprindere de noile evoluții tehnologice. De aceea, Comisia a adoptat astăzi recomandări ferme adresate industriei de profil. Consumatorii europeni trebuie să aibă încredere că, dacă vine vorba de datele lor personale, viața lor privată va rămâne la adăpost chiar și într-un mediu tehnologic în schimbare. Prin urmare, Comisia dorește ca tehnologia RFID să permită consumatorilor să controleze securitatea datelor lor personale, acesta fiind cel mai bun mod de a asigura succesul său economic. În definitiv, cota Europei pe piața mondială a cipurilor inteligente va atinge 35% în următorii opt ani.”

 

Cipurile inteligente (sau dispozitivele de identificare radio) pot avea și au deja un impact enorm asupra activității întreprinderilor, asupra serviciilor publice și a produselor de consum, de la eficientizarea reciclării și a serviciilor de sănătate la reducerea timpului de așteptare pentru plata taxelor de autostradă și pentru recuperarea bagajelor în aeroporturi.

 

Pentru a se asigura că Europa este pregătită pentru aceste schimbări, Comisia a prezentat astăzi următoarele principii vizând protejarea vieții private și a datelor cu caracter personal în cursul utilizării cipurilor inteligente:

 

Consumatorii ar trebui să poată decide dacă produsele pe care le cumpără din magazine folosesc sau nu cipuri inteligente. La cumpărarea unui produs cu cipuri inteligente, acestea ar trebui dezactivate automat, imediat și gratuit la punctul de vânzare, cu excepția cazului în care consumatorul optează pentru păstrarea lor în funcțiune și cere în mod explicit acest lucru. Se pot acorda exceptări, de exemplu pentru a se evita impunerea unor sarcini inutile comercianților cu amănuntul, însă numai după ce se evaluează impactul cipului asupra vieții private.

Companiile sau autoritățile publice care utilizează cipuri inteligente ar trebui să ofere consumatorilor informații simple și clare, din care aceștia să înțeleagă dacă datele lor cu caracter personal vor fi utilizate, ce tip de date se colectează (cum ar fi numele, adresa, data nașterii) și în ce scop sunt colectate acestea. De asemenea, acestea ar trebui să eticheteze în mod clar dispozitivele care „citesc” informațiile stocate în cipurile inteligente, pentru ca acestea să poată fi identificate, și să pună la dispoziție un punct de contact de unde cetățenii să poată obține mai multe informații.

Asociațiile și organizațiile din domeniul comerțului cu amănuntul ar trebui să atragă atenția consumatorilor asupra produselor care conțin cipuri inteligente, prin adoptarea unui semn comun la nivel european care să indice prezența unui cip inteligent într-un produs.

Înainte de a utiliza cipuri inteligente, companiile și autoritățile publice ar trebui să realizeze evaluări ale impactului în ceea ce privește protecția vieții private și a datelor. Aceste evaluări, supervizate de autoritățile naționale însărcinate cu protecția datelor, ar trebui să asigure faptul că datele cu caracter personal sunt în siguranță și bine protejate.

În 2008 s-au vândut, la nivel mondial, 2,2 miliarde de dispozitive RFID, cum ar fi cele utilizate pentru plata taxelor de autostradă sau pentru identificarea containerelor de transport, dintre care aproximativ o treime s-au vândut în Europa. Potrivit estimărilor, piața mondială a dispozitivelor RFID s-a ridicat la 4 miliarde EUR în 2008 și urmează să crească până la circa 20 miliarde EUR până în 2018.

 

Context:

 

În 2006, Comisia Europeană a lansat o consultare publică (IP/06/289) cu privire la realizarea și utilizarea de cipuri inteligente (sau de tehnologii de identificare prin frecvență radio). Pe baza acestei consultări, Comisia a adoptat ulterior, în martie 2007, o comunicare (IP/07/332) în care arăta că publicul așteaptă măsuri suplimentare de protecție a vieții private și a datelor. Recomandarea adoptată astăzi, a cărei elaborare s-a bazat pe consultarea tuturor părților interesate, inclusiv furnizorii și utilizatorii acestei tehnologii, organismele de standardizare, organizațiile consumatorilor, grupurile din cadrul societății civile și sindicatele, constituie un răspuns la aceste așteptări și vizează crearea de condiții echitabile pentru industria europeană de profil, respectând în același timp dreptul la viață privată al persoanelor. Statele membre au acum la dispoziție doi ani pentru a informa Comisia cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor din recomandare. În termen de trei ani, Comisia va prezenta un raport cu privire la implementarea recomandării, inclusiv o analiză a impactului acesteia asupra companiilor și a autorităților publice care utilizează cipuri inteligente, precum și asupra cetățenilor.

 

Recomandarea poate fi consultată la:

 

http://ec.europa.eu/information_society/policy/rfid/index_en.htm

 

MEMO/09/232

 

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_09_740

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Răpirea și Ziua Domnului; Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului; A doua venire a Domnului Isus; Henri Rossier- 2Tesaloniceni 2:1-12; De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare- Stephan Isenberg; Cuvânt cheie: Răpire; 14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare, de Walter Alexander Lickley; Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare, de Stanley Bruce Anstey; Eşti tu gata, dacă Domnul ar veni astăzi? Apocalipsa 19.7,8- Jack Atkins; Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?1 Tesaloniceni 4.16,de William John Hocking; Răpirea abia după necazul cel mare? Ce spune Biblia? de Elmo Clair Hadley; Epistola lui Iacov (1- 5);

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Epistola lui Iacov (5)

Capitolul 5

Stanley Bruce Anstey

 

 

© SoundWords, Online începând de la: 16.07.2021, Actualizat

 

 

 

Cuprins

Credinţa se dovedeşte prin felul în care procedăm cu nedreptatea (versetele 1-13)

Patru păcate deosebit de mari ale bogaţilor (versetele 2-6)

Păcatul strângerii de bunuri materiale (versetele 2,3)

Practici înşelătoare (versetul 4)

Păcatul necumpătării (versetul 5)

Prigonirea celor drepţi (versetul 6)

Pericolele unei reacţionări false la nedreptăţile care ni se fac (versetele 7-13)

Răzbunarea (versetele 7,8)

A se plânge (versetele 9-11)

Jurând cu jurăminte (versetul 12)

Credinţa se dovedeşte prin purtarea noastră de grijă pentru bolnavi – corporal şi spiritual (versetele 14-20)

Rugăciunea bătrânilor (versetele 14,15)

Boala ca urmare a păcatului

Rugăciunea lui Ilie (versetele 16b-18)

Elementele din rugăciunea lui Ilie pe Carmel

Restabilirea unui credincios infidel (versetele 19,20)

Credinţa se dovedeşte prin felul în care procedăm cu nedreptatea (versetele 1-13)

Versetul 1

 

Iacov 5.1: Veniţi acum, bogaţilor, plângeţi, tânguindu-vă de nenorocirile voastre care vin peste voi.

 

Lucrurile pe care le întâlnim în prima parte a acestui capitol arată clar că unii dintre cei care se declarau creștini cu siguranță nu erau mântuiți. Modul în care Iacov se adresează acestor oameni „bogați” arată că el nicidecum nu-i considera credincioși. El nici măcar nu-i numește aici „frați” – așa cum s-a adresat până acum auditoriului său în această scrisoare (Iacov 1.2,9,16,19; 2.1,14; 3.1 etc.).

 

Iacov îi avertizează pe acești falși mărturisitori cu privire la judecata viitoare. El le spune că ei trebuie să „plângă și să se tânguiască” pentru că „nenorocirea” lor s-ar putea abate asupra lor în orice moment și ca urmare ar pierde totul. Judecata va veni peste ei din cauza necredinței lor față de Dumnezeu și a tratamentului lor rău pe care l-au făcut iudeilor deveniţi credincioși. Acest lucru s-a întâmplat la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Istoricii ne spun că majoritatea creștinilor au părăsit orașul Ierusalim și împrejurimile acestuia, înainte ca armatele romane să năvălească asupra lor. Ei au ținut cont de avertismentul dat de Domnul în Luca 21.20-24. Iudeii necredincioși nu au luat în seamă avertismentul și au fost cuceriţi de romani și, ca urmare, au căzut sub această judecată. Această judecată era atât de sigură încât Iacov le spune acestor oameni bogați că ei ar trebui deja acum să înceapă să plângă.

 

Patru păcate deosebit de mari ale bogaţilor (versetele 2-6)

Strângerea de comori (Iacov 5.2,3)

Practici înşelătoare în relaţiile cu angajaţii lor (Iacov 5.4)

Necumpătare/egoism (Iacov 5.5)

Persecutarea fraţilor lor (drepţi) (Iacov 5.6)

Ceea ce a stat la baza lăcomiei lor nestăpânite după bogăție și putere a fost păcatul setei de câştig. Aceasta i-a împins în practicile lor rele. A fost deosebit de trist că aceste practici rele au fost efectuate pe cheltuiala celor cu care ei au mărturisit că au o credință comună – proprii lor frați! De aceea, în această epistolă se face cea mai severă mustrare acestor mărturisitori falși.

 

Păcatul strângerii de bunuri materiale (versetele 2,3)

Versetele 2,3

 

Iacov 5.2,3: Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre au fost mâncate de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi are să vă mănânce carnea ca un foc. V-aţi strâns comori în zilele din urmă.

 

Deși păcatul de a acumula lucruri pământești este condamnat în Scriptură (Eclesiastul 5.10-13; Psalmul 39.6; Proverbele 23.4,5), acești iudei bogați, care cunoșteau bine aceste Scripturi, „au strâns comori în zilele din urmă[1]”. Iacov îi avertizează că judecata lui Dumnezeu va fi îndreptată împotriva acestor imoralități. Pentru a sublinia caracterul trecător al posesiunilor materiale, el le spune că „hainele lor au fost mâncate de molii” și că „aurul lor și argintul au ruginit.” Comorile lor se vor strica și vor deveni inutile. Ideea aici este că bogățiile pot fi acumulate în așa măsură încât să se strice și să devină inutile. În termeni foarte practici, el ne arată că nu este voia lui Dumnezeu, ca oamenii să acumuleze inutil haine în dulapuri şi să îngrămădească bani la bănci.

 

Biblia nu spune că este un păcat să fii bogat, dar ne învață că acumularea de bogății este păcat. Bogăția, care nu a fost consacrată lui Dumnezeu, este ceea ce Iacov condamnă aici. Domnul Isus a învățat în cel mai simplu limbaj: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură” (Matei 6.19).

 

Partea proastă a bogăției, pe care o dobândiseră acești iudei, era că ea fusese obținută prin mijloace nedrepte. Iacov îi asigură că pentru aceasta ei vor fi traşi la răspundere corespunzător. Ochii lor le-au fost deschişi, ca să vadă pieirea bogăţiei lor: „rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi are să vă mănânce carnea ca un foc.” Acesta este un limbaj figurat care indică faptul că acești oameni bogați ar simți o mare tristețe la pierderea posesiunilor lor – ca să nu mai vorbim de pierderea sufletelor lor (Marcu 8.36). Lecția de aici este că este o prostie să acumulezi bunuri – fie că este vorba de alimente, haine sau bani. Aceşti oameni bogaţi au acumulat comori pentru „zilele de pe urmă”, dar nu vor trăi să vadă zilele de pe urmă, ca să le savureze, deoarece romanii vor invada ţara și o vor distruge.

 

Practici înşelătoare (versetul 4)

Versetul 4

 

Iacov 5.4: Iată, plata lucrătorilor care au secerat ogoarele voastre, care este oprită de voi pe nedrept, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.

 

Al doilea mare păcat, de care s-au făcut vinovați acești iudei bogați, a fost că ei au înșelat pe cei care au lucrat pentru ei. „Plata” lucrătorilor, care au recoltat câmpurile lor, a fost „reținută” prin fraudă. Aceasta nu a fost o neglijență din partea lor, ci o acţiune deliberată de a plăti prost pe muncitorii agricoli săraci. Ce a făcut ca acest lucru să fie atât de trist a fost faptul că mulți dintre ei au fost proprii lor frați, care au mărturisit credința comună în Domnul Isus! Acest lucru nu a fost numai o încălcare a Legii lui Moise (Deuteronomul 19.13; 24.14,15), dar era şi o contrazicere a învățăturii Domnul Isus (Luca 6.31,36). Era, de asemenea, contrară învățăturii apostolului Pavel (Coloseni 4.1). Este clar că mărturisirea lor de credință nu era autentică.

 

Iacov le-a spus acestor oameni bogați că Dumnezeu a văzut practicile lor rele și că El a auzit strigătele poporului Său suferind: „Strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.” Am putea fi tentați să gândim că Domnul este indiferent faţă de nedreptăţile care se săvârșesc împotriva noastră, dar acest lucru nu este adevărat. Doar pentru că El nu acționează conform planului nostru de timp, nu înseamnă că Lui nu-I pasă. Apostolul Petru spune tuturor celor care ar putea fi ispitiți să gândească așa: „El îngrijește de voi” (1. Petru 5.7). Domnul este profund interesat de toate cele referitoare la poporul Său (Exodul 2.23,24; Zaharia 2.8). Dacă aici este menționat „Domnul oştirilor [Savaot]”, este pentru a sublinia faptul că Cel care  poruncește oștirilor cerului, intervine cu putere în favoarea poporului Său greu încercat, care este asuprit pe nedrept. Căile de guvernare ale lui Dumnezeu cu toți cei care acumulează bogăţii prin asuprirea angajaților lor își vor găsi justa răsplătire.

 

Păcatul necumpătării (versetul 5)

Versetul 5

 

Iacov 5.5: Aţi trăit în lux pe pământ şi v-aţi desfătat; v-aţi săturat inimile ca într-o zi de înjunghiere.

 

Al treilea păcat al acestor oameni bogați a fost necumpătarea. Ei trăiau în petreceri. Iacov spune: „Aţi trăit în lux pe pământ şi v-aţi desfătat.” Un astfel de stil de viaţă poate duce la insensibilitate față de nevoile celorlalți. Aceşti desfrânaţi nedrepți s-au făcut pe ei înșiși centrul vieții lor, în timp ce aceia care au fost exploatați de ei erau în nevoie. Ei s-au „tratat” pe ei înşişi ca într-o „zi de măcel”. Aceasta este o imagine a soldaților care jefuiesc cu lăcomie prada dușmanilor lor învinși și luptă pentru bogăție.

 

Prigonirea celor drepţi (versetul 6)

Versetul 6

 

Iacov 5.6: L-aţi condamnat, l-aţi ucis pe cel drept; el nu vi se împotriveşte.

 

Al patrulea rău al acestor oameni bogați a fost persecuția lor împotriva celor drepți. Ei i-au condamnat și i-au ucis pe urmașii neprihăniți ai lui Hristos. Făcând acest lucru, ei au arătat același caracter de necredință și răutate ca și iudeii necredincioși care Îl uciseseră pe Hristos – „Cel sfânt și Drept” (Faptele apostolilor 3.14). Uciderea celor drepți se referă aici la crimele „judiciare”. Adică, acești oameni bogați și răi ar abuza de sistemul judiciar pentru a executa sentinţa (pe nedrept) asupra acestor credincioși neprihăniți. Aceasta se vede din faptul că condamnarea lor este menționată înainte de a fi uciși. Acești oameni săraci au fost aduși la judecată și acuzați pe nedrept de acești oameni fără scrupule și răi (Iacov 2.6). Deoarece ei nu aveau nici o posibilitate să se apere, au fost executați în baza sistemului juridic. „El nu vi se împotriveşte” se referă în mod evident la faptul că acești inculpați nu aveau nicio putere, să se apere împotriva acestei nedreptăți.

 

Aceste lucruri ne arată la ce poate duce lăcomia. Ceea ce a început ca o acumulare excesivă de bogăție s-a încheiat cu uciderea celor care stăteau în calea realizării acestui obiectiv! Acest lucru ar trebui să fie un avertisment serios pentru creștini de a nu se lăsa prinși în acumularea de bogății. Bogăția, care nu a fost consacrată lui Dumnezeu, va ruina pe posesorul ei.

 

Pericolele unei reacţionări false la nedreptăţile care ni se fac (versetele 7-13)

După ce Iacov i-a avertizat pe bogații necredincioși din această comunitate mixtă de oameni care se declară creștini, el se întoarce să se adreseze acelora, care sunt credincioși adevărați, prin aceea că îi numeşte „frați”.

 

Acești oameni săraci au fost exploataţi – în special la locul de muncă. Întrebarea este, ce ar trebui ei să facă împotriva acestei nedreptăți? Probabilitatea este mare ca noi să fim atât de împovărați de lucrurile prin care am fost nedreptățiți, încât intrăm într-o stare sufletească proastă. De aceea, Iacov anticipează trei reacții carnale, pe care o persoană aflată în astfel de situații le-ar putea avea în mod normal, iar el își îndeamnă ascultătorii în consecință.

 

Răzbunarea (versetele 7,8)

Versetele 7,8

 

Iacov 5.7,8: Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă rodul preţios al pământului, având îndelungă-răbdare pentru el, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung-răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului s-a apropiat.

 

Primul lucru, pe care îl abordează Iacov, este tendința de a vrea să ne răzbunăm – de a ne răzbuna. Desigur, el nu prezintă acest lucru ca fiind răspunsul pentru frații săi care suferă. În schimb, el spune: „Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului.” Acesta este o aluzie la arătarea Domnului [în putere și glorie]. (Adevărul despre răpire era o revelație deosebită dată apostolului Pavel, pentru ca el s-o vestească credincioșilor; este puțin probabil ca aceasta să fi fost cunoscută în momentul scrierii acestei epistole.)

 

Ca răspuns la aceste nedreptăți, Iacov nu spune: „Formați un sindicat, fraților. Apără-ți drepturile voastre în această lume și opuneţi-vă acestor lucruri.” Nu, ei nu trebuiau să se împotrivească acestor nedreptăți, ci să aștepte cu răbdare pe Domnul, care va veni. La fel ca un „agricultor”, după ce a semănat sămânța în pământ el trebuie să aștepte „ploaia timpurie și târzie” înainte de a-și culege recolta, la fel ar trebui și acești frați şi aceste surori, care treceau prin multe suferinţe, să aştepte răbdători „venirea Domnului”. Ei trebuiau să arate credința lor prin răbdare și perseverenţă în aceste nedreptăți din partea falșilor lor frați (iudeii necredincioși). Aceasta este subliniată de faptul că cuvântul „răbdare” este folosit de cinci ori în aceste câteva versete. Apostolul Petru este de acord cu acest lucru: „Dar dacă, făcând binele și suferind, veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu” (1. Petru 2.20).

 

Ceea ce spune Iacov aici este că relele din lumea aceasta nu vor fi îndreptate până când Domnul va apărea și va lua în mâna Sa frâiele guvernării (Apocalipsa 11.15). Creștinii trebuie să „aibă răbdare” și să aștepte până atunci. Să te ocupi deja acum cu nedreptățile din societate  și să încerci să le îndrepţi înseamnă să acționezi înainte ca Domnul să intervină în această chestiune. Urmează un „timp de îndreptare” pentru această lume (Evrei 9.10); acesta va începe atunci când Domnul intervine în judecată. Atunci dreptatea va domni (Isaia 32.1).

 

Oricine trăiește în această lume pentru o perioadă de timp mai lungă se confruntă inevitabil cu ceva ce i se face și care este nedrept – fie la locul de muncă, fie în viața particulară. Lupta dintre capitaliști și clasa muncitoare există și astăzi. Ce trebuie să facă creștinii în fața luptelor de la locul de muncă și a altor lucruri nedrepte, care se întâmplă în societate? Ei nu trebuie să se alăture asociațiilor de oameni care au fost formate pentru a lupta împotriva acestor nedreptăți – oricât de bine intenționate ar fi ele – ci pur și simplu să fie „răbdători” până la „venirea Domnului”. Va veni o vreme când nedreptățile din societate vor fi îndreptate, când Domnul va judeca această lume cu dreptate timp de o mie de ani (Faptele apostolilor 17.31). Sfânta Scriptură nu învață că creștinii trebuie să se amestece acum în lucruri pentru a le îndrepta, pentru că noi „nu suntem din lumea aceasta” (Ioan 18.36). Dacă avem sentimentul că s-a profitat de noi, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci daţi loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul” (Romani 12.19). În timp ce așteptăm, trebuie să ne încredințăm Aceluia care judecă cu dreptate în toate aceste lucruri.

 

Aceste situații sunt un alt domeniu din viața noastră în care putem demonstra autenticitatea credinței noastre. Deoarece suntem beneficiarii harului lui Dumnezeu și ai multor binecuvântări și privilegii spirituale, ne putem permite să arătăm har altora – chiar dacă ne-au tratat rău (Luca 6.28). S-ar putea ca printr-o astfel de atitudine unii să se convertească la Hristos (Romani 12.20, 21; Proverbele 25.21,22).

 

A se plânge (versetele 9-11)

Versetele 9-11

 

Iacov 5.9-11: Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi. Iată, Judecătorul stă înaintea uşii. Fraţilor, luaţi ca exemplu de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe profeţii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, îi numim fericiţi pe cei care au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul dat lui de Domnul, pentru că Domnul este plin de milă şi îndurător.

 

O altă tendință este aceea de a se „plânge” de situație. Plângerea [geamătul] mărturisește însă despre o stare spirituală rea; ea provine adesea din faptul că nu ne supunem la ceea ce Dumnezeu a îngăduit în viața noastră. De aceea, Iacov spune: „Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraților.” De asemenea, el avertizează că, dacă o situație devine o problemă permanentă, Dumnezeu, Tatăl nostru, va trebui probabil să Se ocupe de noi în căile Sale de guvernare pentru a ne corecta proasta dispoziție. El ne reamintește, că „Judecătorul stă înaintea uşii”. Adică, Dumnezeu, Tatăl nostru este gata să acționeze ca Judecător în viața noastră atunci când este necesar (1. Petru 1.17). Nu este vorba despre judecata de condamnare. Condamnarea este un lucru irevocabil și definitiv, din care un om nu poate fi eliberat. Toți cei care nu sunt mântuiți în lume sunt în prezent „sub judecata lui Dumnezeu”, dar ei nu sunt încă condamnați (Romani 3.19; Ioan 3.36). Judecata lui Dumnezeu este o sentinţă din care omul poate fi eliberat, dacă el vine la Hristos și devine mântuit (Ioan 5.24). Prin aceasta ei nu numai că devin eliberaţi de judecată, dar și devin plasaţi într-o poziție înaintea lui Dumnezeu „în Hristos”, în care nu poate exista nicio „condamnare” (Romani 8.1). Dar dacă oamenii nu vor să creadă, „judecata” lor îi va duce la „condamnare” (Romani 5.16).

 

Ca un exemplu despre cum trebuie să ne comportăm în aceste situații dificile, Iacov ne îndreaptă atenţia spre profeții din vechime. Ei au suferit necazuri cu „răbdare”. Toți cei care i-au urmat pe calea credinței îi numesc „fericiți” pentru că au „răbdat” și au a suferit cu perseverenţă. Noi îi admirăm și îi onorăm pentru viața lor plină de zel și de devotament. Unul dintre patriarhi (Iov) ne este dat în mod deosebit ca exemplu de „răbdarea” pe care ar trebui să o avem în suferința noastră. „Sfârșitul dat lui de Domnul” se referă la sfârșitul pe care Domnul îl avea în vedere pentru Iov în încercarea sa. El era un om bun care a devenit și mai bun, și astfel „Domnul a binecuvântat mai mult sfârșitul lui Iov decât începutul lui” (Iov 42.12). El a găsit realmente ceva foarte bun prin perseverarea în încercare.

 

Jurând cu jurăminte (versetul 12)

Versetul 12

 

Iacov 5.12: Dar înainte de toate, fraţii mei, nu juraţi, nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ; ci „da” al vostru să fie „da” şi „nu” al vostru să fie „nu”, ca să nu cădeţi sub judecată.

 

Un alt lucru, pe care ai putea fi tentat să îl faci, atunci când ai fost înșelat, este să juri că te vei răzbuna. Iacov anticipează acest lucru și spune: „Dar înainte de toate, fraţii mei, nu juraţi, nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ.” În astfel de situații, am putea fi înclinați să invocăm judecata lui Dumnezeu peste cei care ne-au făcut nedreptate. Dar, ca și creștini, nu trebuie să facem rugăciuni de blestemare și rugăciuni de judecare asupra altora. În privinţa aceasta Domnul este modelul nostru: care, „suferind, nu ameninţa” (1. Petru 2.23).

 

Partea noastră este să așteptăm ca Domnul să lucreze în aceste chestiuni. Judecata este lucrarea Lui, nu a noastră. El poate chiar să îndrepte unele lucruri înainte să vină ziua în care lucrurile vor fi îndreptate. El ar putea foarte bine să-i facă pe unii să îndrepte greșelile pe care ni le-au făcut – este dreptul Lui.

 

Jurământul cu jurăminte și făgăduieli solemne era obișnuit în vechea epocă sub Lege (Numeri 30; Eclesiastul 5.4-6), dar a invoca Numele lui Dumnezeu, sau al cerului și al pământului, în focul bătăliei pentru a ne răzbuna împotriva dușmanilor noștri nu este modul creștin de a proceda cu încălcarea drepturilor. „Da” al nostru ar trebui să fie pur și simplu un „da” și „nu” al nostru ar trebui să fie un „nu”, și asta în toate relațiile noastre interpersonale. Adică, cuvântul nostru, atunci când spunem „da” sau „nu” ar trebui să fie suficient pentru a-i face pe oameni să aibă încredere în noi. Deoarece caracterul nostru creștin este de așa natură încât facem ceea ce spunem, și nu există nici o nevoie ca noi să ne susținem cuvântul cu un jurământ.

 

Versetul 13

 

Iacov 5.13: Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!

 

În loc să privim spre cer și să jurăm, Iacov ne spune să privim spre cer și să ne „rugăm”. Aceasta este adevărata sursă de ajutor a creștinului atunci când a fost tratat pe nedrept. Din nou, Domnul Isus este exemplul nostru. Când a fost tratat rău, El „S-a încredinţat Celui care judecă drept” (1. Petru 2.23).

 

Iacov încheie această temă spunând: „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!” Prin această afirmație, el a anticipat că credința sfinților va ajunge la nivelul în care ei vor accepta aceste lucruri de la Domnul într-un spirit de laudă și de mulţumire. Mulți creștini persecutați au făcut exact acest lucru. Ei au s-au ridicat atât de mult deasupra relelor care au fost săvârșite împotriva lor, încât s-au dus la moarte realmente cu o cântare de laudă pe buze (Faptele apostolilor 5.41; 16.25; Evrei 10.34)! Aceasta este dovada supremă a autenticității credinței unei persoane.

 

Punctul semnificativ, care poate fi văzut în toate acestea, este că Dumnezeu nu este indiferent la nedreptățile făcute poporului Său. El se va ocupa de toate acestea la timpul Său. Între timp, nu trebuie să ne luăm problema în propriile mâini și să ne răzbunăm. Noi trebuie să lăsăm totul în seama Domnului: „«A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul” (Romani 12.19). Până atunci, trebuie să suferim necazurile în spirit de îndelungă-răbdare și răbdare, suferind necazuri (2. Timotei 4.5). În aceasta se arată o credință autentică, care este convinsă că Domnul va îndrepta totul la timpul Său. Acest lucru este, de asemenea, dezvăluit într-un mod foarte practic în faptul că nu trăim pentru această lume, ci pentru o altă lume în care Hristos este centrul.

 

Credinţa se dovedeşte prin purtarea noastră de grijă pentru bolnavi – corporal şi spiritual (versetele 14-20)

Versetele 14-18

 

Iacov 5.14-18: Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme la sine pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în Numele Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi, dacă a făcut păcate, i se va ierta aceasta. Mărturisiţi-vă deci unii altora greşelile şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are cererea fierbinte a celui drept. Ilie era un om cu aceeaşi fire ca noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat pe pământ trei ani şi şase luni; şi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul.

 

În vechea epocă mozaică a Legii, unei persoane care umbla cu sinceritate cu Dumnezeu i s-a promis îndurarea lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. O îndurare de acest fel era că persoana va fi sănătoasă. Un om credincios și ascultător putea să se aștepte să fie cruţat de boală (Exodul 15.26; Deuteronomul 7.15). În creștinism însă acest lucru nu este neapărat aşa, deși există o îngrijire specială de păzire pentru „cei care cred”, ceea ce este cu mult mai mult decât grija lui Dumnezeu pentru toți oamenii (1. Timotei 4.10). A crede în Domnul Isus Hristos nu înseamnă că suntem scutiți de a ne îmbolnăvii. De exemplu, apostolul Pavel a umblat cu Dumnezeu, dar a avut „slăbiciuni” în trupul său (2. Corinteni 12.7-10). În epoca actuală Dumnezeu folosește lucruri precum boala pe drumul de credință pentru a ne învăța lecţii valoroase și pentru a ne forma caracterul creștin.

 

De aceea este o greșeală să credem că invitația Evangheliei include o promisiune de bogăție și scăpare de boală. Cei care propovăduiesc această falsă „evanghelie a prosperității” amestecă elemente iudaice cu creștinismul. Un astfel de mesaj face apel la cele mai profunde dorințe ale naturii pofticioase a omului căzut și îl atrage în mărturia creștină pe baza unui motiv fals – și anume, pentru a obține sănătate și bogăție. În multe cazuri, în sufletele lor nu a avut loc nicio lucrare de credință autentică. Scriptura sugerează că Dumnezeu poate eventual, dacă este necesar, să permită să avem parte de boală, pentru a ne corecta. Sau că El poate permite boala în viața noastră chiar și atunci când umblăm corect. Orice ni s-ar întâmpla, atunci când ne lovește boala, trebuie să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă în viața noastră este îngăduit de Domnul pentru binele și binecuvântarea noastră. Nu trebuie să privim o boală, care vine peste noi, ca pe un accident, ci să vedem mâna Domnului în ea. Acest principiu a fost deja menționat în primul capitol.

 

Rugăciunea bătrânilor (versetele 14,15)

Versetele 14,15

 

Iacov 5.14,15: Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme la sine pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în Numele Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi, dacă a făcut păcate, i se va ierta aceasta.

 

În cadrul vechiului legământ, Dumnezeu a fost credincios în tot ceea ce a promis. Chiar și atunci când poporul s-a îndepărtat mult de El și a trebuit să-l pedepsească, El și-a amintit de el cu îndurare (Habacuc 3.2) și i-a acordat semnele puterii Sale de vindecare, atunci când cineva era bolnav. Evenimentele deosebite, care au avut loc la „scăldătoarea din Siloam” sunt un exemplu în acest sens (Ioan 5.1-5). Un înger se cobora la anumite momente și tulbura apa din bazin, iar cel care intra primul în bazin era vindecat. Deoarece aceste haruri se întâmplau sporadic, o persoană trebuia să aștepte destul de mult timp pentru o astfel de binefacere a lui Dumnezeu – și binecuvântarea acordată se baza întotdeauna pe faptul că persoana trebuia să facă ceva pentru a o obține (Galateni 3.12).

 

Acum, când acești credincioși iudei erau adunați pe teren creștin și se aflau în Adunare, unde era „Numele Domnului”, ei aveau un remediu pentru cazuri de boală, care era mai bun decât ceea ce ei cunoscuseră în iudaism. O persoană bolnavă putea chema pe „bătrânii adunării”, pentru ca ei să vină la ea, pentru a se „ruga pentru ea”. Ei ungeau bolnavul „cu untdelemn” în Numele Domnului Isus, și „rugăciunea de credință” a lor ar „vindeca pe cel bolnav”. Aceasta nu a fost un lucru temporar, așa cum a fost la scăldătoarea din Siloam, ci era ceva care se putea face în orice moment. Prin chemarea bătrânilor din „adunare”, persoana a arătat credința în faptul că acum exista un loc nou, unde Domnul locuia cu autoritatea Sa – în adunarea sfinților adunați în Numele Lui. (Matei 18.19,20; 1. Corinteni 5.4).

 

Iacov spune: „Domnul îl va ridica”. Observă: puterea de a vindeca nu se află în bătrâni, deși unele persoane din acele zile puteau avea darul de a vindeca (1. Corinteni 12.9). Puterea nu se afla nici în „untdelemnul” pe care l-au folosit bătrânii. Nu este vorba despre câtă credință aveau bătrânii sau câtă credință avea bolnavul, ci despre simpla credință în Domnul Isus în legătură cu acest act măreț de vindecare. Este „Domnul”, Cel care ridică persoana. De aceea toată gloria și toată lauda se cuvin Lui.

 

Unii au crezut că această procedură (ungerea cu untdelemn a unui bolnav) era o prescripţie iudaică specială pentru timpul acela, în care lucrurile erau în tranziție de la iudaism la creștinism și, prin urmare, nu este pentru creștinii de astăzi. Acest lucru rezultă din faptul că apostolii au folosit untdelemnul pentru ungere în slujba lor pământească; această slujbă a avut legătură cu instaurarea Împărăției pe pământ (Marcu 6.13). Deoarece în creștinism noi suntem cetățeni ai cerului (Filipeni 3.20), ei au tras concluzia că noi nu ar trebui să folosim astfel de ritualuri în această epocă. De altfel, există lucruri exterioare care sunt folosite în rânduiala creștină: pâinea și vinul sunt folosite la frângerea pâinii, apa este folosită la propriu la botez, iar surorile poartă acoperitoare de cap. Acestea sunt lucruri externe care sunt folosite în adevăratul sens al cuvântului în creștinismul de astăzi. Prin urmare, nu există niciun motiv să se gândească că utilizarea untdelemnului în adevăratul sens al cuvântului în astfel de cazuri este ceva ce nu ar trebui să fie practicat în creștinism. H.A. Ironside, în cartea sa despre Epistola lui Iacov, menționează că fratele Darby și fratele Bellett au acționat pe baza acestor versete în multe locuri din Dublin, și au avut loc multe vindecări remarcabile. Fratele J.B. Dunlop relatează că, în patru ocazii diferite, i-a chemat personal pe bătrâni să se roage pentru el și de fiecare dată a fost ridicat.

 

Boala ca urmare a păcatului

Fratele Darby scrie:

 

Nu mă îndoiesc că o mare parte a bolilor şi încercărilor unui creştin credincios sunt disciplinări pe care Dumnezeu le trimite pe baza lucrurilor care sunt rele în ochii Săi, la care conştiinţa ar trebui să ia seama, dar care nu a făcut-o. Dumnezeu a fost constrâns să facă la noi ceea ce de fapt judecata de sine ar fi trebuit să facă.[2]

 

Dacă o boală, pe care Dumnezeu a adus-o în viața unui om, este urmarea uni anumit păcat și el se pocăiește, atunci Iacov spune că păcatele sale „îi vor fi iertate”. El pronunță acest lucru ca pe o promisiune. Acesta este un exemplu în care iertarea conform guvernării și iertarea administrativă merg împreună. Iertarea conform guvernării are de-a face cu faptul că Dumnezeu vede pocăință într-unul dintre copiii Săi rătăciți și înlătură măsura disciplinară (pedeapsa) pe care probabil i-a dat-o. Urmează iertarea de restabilire, care are de-a face cu faptul că cel rătăcit este readus în sufletul său în părtășia cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor sale (1Ioan 1.9). Iertarea administrativă are de-a face cu faptul că bătrânii (în legătură cu adunarea) acordă iertarea unui credincios care se pocăiește (Ioan 20.23). Ea poate sta, de asemenea, în legătură cu readucerea unei persoane în părtășia credincioșilor, dacă ea a fost exclusă de la Masa Domnului (2. Corinteni 2.10).

 

Este demn de remarcat faptul că aici sunt folosite două cuvinte diferite în limba originală, care sunt traduse prin „bolnav” și, respectiv, „cel bolnav”. Prima apariție (Iacov 5.14) are legătură cu boala trupului, dar a doua apariție are a face cu suferința și cu un duh zdrobit (Iacov 5.15). Cea de-a doua utilizare a cuvântului apare doar într-un singur alt loc din Sfânta Scriptură. Acolo se spune: „ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3). Acest lucru indică o stare de suferință psihică. Ceea ce vrem să spunem, este că Domnul poate folosi rugăciunea de credință a bătrânilor pentru a înlătura dificultatea, indiferent dacă ea este fizică sau psihică.

 

Acest pasaj arată că boala fizică sau suferința sufletească pot fi legate de starea spirituală scăzută a unei persoane. După cum s-a menționat, contextul acestui pasaj din epistola lui Iacov are a face cu vindecarea bolilor cauzate de păcat în viața unui om. Faptul că aici se spune: „dacă a făcut păcate” arată însă că nu orice boală este urmarea judecăţii guvernării lui Dumnezeu pe baza unui păcat din viața unui om. În acest context fratele Darby a scris:

 

Nu ar fi însă corect să se presupună că toate neputinţele sunt de această natură. Cu toate că uneori ele sunt, însă ele nu sunt trimise întotdeauna din cauza unui păcat.

 

De aceea bătrânii pot fi chemați să se roage pentru o persoană, dacă nu este în joc nici un păcat specific. Cu toate acestea, învățăm din 1Ioan 5.16 că bătrânii au nevoie de un discernământ spiritual cu privire la oportunitatea de a se ruga pentru persoana respectivă în acest mod. Se spune: „Este un păcat spre moarte; pentru acesta nu spun să se roage.” Acest lucru înseamnă că, în unele cazuri, atunci când bătrânii îşi dau seama că este un păcat „spre moarte”, s-ar putea să nu se simtă liberi să se roage pentru vindecare.

 

În afară de aceasta trebuie remarcat faptul că bolnavul trebuie să „cheme” pe bătrâni. Bătrânii nu ar trebui să se amestece în ceea ce face Dumnezeu în viața unei persoane, și nu ar trebui să se ofere singuri pentru a se ruga pentru ea. Dumnezeu va onora credința persoanei bolnave, dacă ea îi cheamă pe bătrâni, chiar dacă chemarea este slabă.

 

Versetul 16a

 

Iacov 5.16a: Mărturisiţi-vă deci unii altora greşelile [păcatele] şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.

 

Iacov continuă să arate că este posibil ca vindecarea, pentru care bătrânii au fost chemați să se roage, ar putea fi împiedicată. În cazul în care persoana are încă greşeli împotriva altora, pe care nu le-a rezolvat, sau dacă are mânie împotriva cuiva sau dacă nu poate ierta o persoană din anumite motive, atunci aceste lucruri trebuie să fie abordate mai întâi (Matei 5.23,24; Marcu 11.24-26). Iacov spune: „Mărturisiţi-vă deci unii altora greşelile [păcatele] şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Folosirea cuvintelor „deci” sau „prin urmare” și „ca să” arată că clarificarea acestor lucruri stă în legătură cu procesul de vindecare. Mărturisirea la care Iacov se referă aici, este, deci, cea ce cel care vrea să fie vindecat trebuie să o facă celui pe care l-a rănit, pentru ca astfel să nu existe nimic care să împiedice procesul de vindecare.

 

Între creștinii credincioşi ar trebui să existe sinceritate și transparență. Când l-am rănit pe cineva – și „de multe ori” o facem (Iacov 3.2) – ar trebui să îndreptăm lucrurile și să ne mărturisim vina față de cel pe care l-am rănit. Și astfel Dumnezeu va răspunde cu bucurie rugăciunilor noastre în ceea ce privește vindecarea noastră trupească. Iacov nu îi încurajează pe credincioși să își dezvăluie unii altora, fără discernământ, păcatele pe care le-au comis înainte de a fi mântuiți – și care au fost condamnate și spălate prin sângele lui Hristos. Acesta ar fi un exercițiu inutil și, în multe cazuri, pot chiar murdării foarte mult. Mărturisirea, la care se referă Iacov aici, se referă la o infracțiune de care s-a făcut vinovată persoana care caută vindecare și care a provocat probabil o ruptură în părtășia între frați și surori. Prin aceasta el vrea să spună că nu ne putem aştepta să fim vindecați de o boală trupească prin faptul că lăsăm pe bătrâni să se roage pentru noi, dacă avem o problemă nerezolvată cu un frate sau o soră.

 

Rugăciunea lui Ilie (versetele 16b-18)

Iacov 5.16b-18: Mare putere are cererea fierbinte a celui drept. Ilie era un om cu aceeaşi fire ca noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat pe pământ trei ani şi şase luni; şi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dar rodul.

 

Iacov ne dă apoi alte cuvinte de încurajare în legătură cu puterea rugăciunii. El spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept.” Pentru a ilustra puterea rugăciunii, el ne prezintă două rugăciuni ale lui Ilie (1. Împăraţi 17-18). Pentru a preîntâmpina orice gând că acest om ar fi fost un super sfânt, la a cărui viață de rugăciune nu ne-am putea ridica niciodată, Iacov ne amintește că el a fost un om „cu aceeaşi fire ca noi.” Ilie a experimentat eșecul, dar cu toate acestea Dumnezeu i-a răspuns la rugăciunile sale într-un mod remarcabil. Ele au primit un răspuns potrivit cu bunătatea din inima lui Dumnezeu, nu potrivit cu credincioșia lui Ilie. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm.

 

În legătură cu prima rugăciune a lui Ilie – ca „să nu plouă” – nu ar trebui s-o privim pe baza efectului juridic, ci pe baza exemplului său de a te ruga în mod inteligent și în sensul Duhului lui Dumnezeu. El știa din Sfânta Scriptură că Dumnezeu va pedepsi poporul, dacă el se va îndepărta de Dumnezeu, prin reținerea ploii (Deuteronomul 26.1-20; 11.17). Deoarece regatul de nord al lui Israel (cele zece seminţii) se îndepărtaseră de Domnul [Yahwe] și adoptaseră ca religie închinarea la Baal, Ilie știa ce va veni peste ei, și s-a rugat în conformitate cu căile lui Dumnezeu în această chestiune. Nu ni se cuvine în epoca creștină să ne rugăm într-o manieră poruncitoare împotriva oamenilor, adică să pronunțăm blesteme și judecăți asupra lor. În această privință Ilie nu este un model pentru noi.

 

A doua rugăciune a lui Ilie pe Muntele Carmel a fost consemnată în 1 Împărați 18.41-45. Ea este legată de restaurarea poporului apostat al lui Israel faţă de Iahve și binecuvântarea asociată cu aceasta. La trei ani și jumătate după prima rugăciune, „Ilie s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dar rodul.” Aceasta este ceva pe care cu siguranță trebuie să o imităm în rugăciunile noastre. Ar trebui să ne dorim binele și binecuvântarea pentru toți oamenii și să ne rugăm în acest scop. Este exact ceea ce a făcut Ilie.

 

Iacov nu menționează în acest [al doilea] caz că Ilie s-a rugat cu stăruință. Dar când ne uităm la relatarea din 1 Împărați 18, vedem multe elemente esențiale ale rugăciunii fierbinte a acestui om drept – tot ce trebuie să avem în rugăciunile noastre.

 

Elementele din rugăciunea lui Ilie pe Carmel

Înțelegere: „Este un vuiet de mare ploaie” (1. Împăraţi 18.41). Poporul s-a întors la Domnul și, de aceea, Ilie a știut că voia lui Dumnezeu era să deschidă cerurile și să trimită ploaie, căci Dumnezeu răsplătește întotdeauna ascultarea (Deuteronomul 11.13-15; 1Ioan 5.14: „după voia Lui”).

Părtășia: „Şi Ilie s-a suit pe vârful Carmelului” (1. Împăraţi 18.42). Acest lucru indică apropierea de Dumnezeu (compară cu Ioan 15.7: „dacă rămâneți în Mine”).

Smerenia: „S-a plecat la pământ” (1. Împăraţi 18.42b).

Dependența: „… și-a pus fața între genunchi” (1. Împăraţi 18.42c).

Credința: „Suie-te, … şi uită-te spre mare” (1. Împăraţi 18.43a; Coloseni 4.2; Efeseni 6.18:

„veghind”).

 

Perseverența: „Şi el a zis de şapte ori: «Du-te din nou»” (1. Împăraţi 18.43b; Efeseni 6.18: „cu toată stăruinţa”).

Încredere: „Suie-te şi spune-i lui Ahab: înhamă” (1. Împăraţi 18.44; 1Ioan 3.21,22: „Avem îndrăzneală la Dumnezeu”).

Restabilirea unui credincios infidel (versetele 19,20)

Versetele 19,20

 

Iacov 5.19,20: Fraţii mei, dacă cineva dintre voi se va rătăci de la adevăr, şi cineva îl va întoarce, să ştie că cel care-l întoarce pe un păcătos din rătăcirea căii lui va mântui un suflet din moarte şi va acoperi o mulţime de păcate.

 

Tema din această secțiune este în legătură cu restabilirea oamenilor, care s-au abătut de la cale. Am văzut cum să se roage bătrânii bisericii pentru restabilirea unui credincios care era bolnav, pentru că Dumnezeu Şi-a pus mâna Sa disciplinatoare asupra lui. L-am privit și pe Ilie, care arată nevoia de rugăciune în părtășie cu Duhul lui Dumnezeu în legătură cu o persoană care s-a abătut de pe cale. Dar acum, în aceste ultime două versete ale capitolului, găsim sarcina fraților şi surorilor de a merge după un credincios rătăcit ca să-l aducă înapoi.

 

În cazul fostului bolnav, Dumnezeu s-a folosit de boală pentru a-l aduce înapoi la Domnul. Prin faptul că persoana se adresează bătrânilor, ea cere ajutor. În consecință, în persoana respectivă a avut loc o convertire. Dar în situația pe care o avem acum înainte, persoana nu solicită ajutor. Prin urmare, lucrarea de pocăință nu a început încă în sufletul său. Acest ultim caz este, prin urmare, mult mai dificil. Deși este o sarcină deosebit de mare, Iacov le impune fraților săi responsabilitatea de a merge și de a aduce înapoi persoana respectivă. Cum vor realiza ei acest lucru? Pentru ca cineva să se poată întoarce la Domnul, trebuie să existe pocăință – o schimbare a inimii și o judecată a tuturor greșelilor care au fost făcute. De aceea, cei care caută să-l restabilească pe fratele rătăcit trebuie să îi slujească în așa fel încât să îi fie atinse inima și conștiința.

 

De asemenea, trebuie să se ţină seama de faptul că cei care desfășoară această slujire de restabilire nu trebuie să fie neapărat bătrânii din adunare. Iacov spune pur și simplu, „și cineva îl va întoarce”. Acest „cineva” ar putea fi orice frate sau soră, care are pe inimă persoana care s-a rătăcit. Suntem cu toții „păzitorul fratelui nostru” (Geneza 4.9) și ar trebui să ne pese tuturor suficient de mult de el pentru a merge după el. Avram a avut grijă de Lot și l-a adus înapoi (Geneza 14.14-16). Apostolul Pavel abordează această slujire necesară în Galateni 6.1: „Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptaţi pe unul ca acesta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” Observă: Acest lucru nu necesită un dar deosebit. Tot ceea ce este necesar este o gândire spirituală şi o preocupare sinceră pentru persoana care s-a rătăcit. Acest lucru ne va determina nu numai să ne rugăm pentru acea persoană, ci și să mergem după ea, și, dacă este posibil, să o aducem înapoi.

 

Iacov caută să ne încurajeze în această lucrare spunând: „Să ştie că cel care-l întoarce pe un păcătos din rătăcirea căii lui va mântui un suflet din moarte şi va acoperi o mulţime de păcate.” Aceasta nu este scrisă fratelui rătăcit, ci celor care se îngrijesc de el. Aceasta arată că slujba de restabilire a unui suflet este o lucrare care merită să fie făcută. Dumnezeu dă bucurie și cunoștința deosebită a aprobării Sale celui care se îngrijește de un frate rătăcit sau o soră rătăcită. Mântuirea unui om „din rătăcirea căii lui” se referă la faptul că, prin pocăință, este împiedicat să cadă mai adânc în păcat și, astfel, să simtă consecințele guvernării lui Dumnezeu. Pedeapsa lui Dumnezeu îl va urmări pe credinciosul rătăcit – chiar până la punctul de a-i scurta viața pe pământ prin „moarte”. Mulți copii îndărătnici ai lui Dumnezeu au murit prematur sub mâna pedepsitoare a lui Dumnezeu, pentru că nu au fost dispuși să îndrepte cursul păcatului, pe care se aflau. Eclesiastul ne avertizează: „Nu fi prea rău și nu fi nebun! Pentru ce să mori înainte de timpul tău?”. (Eclesiastul 7.17).

 

Cel care caută să-l restabilească pe fratele rătăcit află probabil despre păcate din viața persoanei, dar „dragostea acoperă o mulțime de păcate” (1. Petru 4.8) și nu va răspândi aceste lucruri înaintea lumii, pentru a murdări suplimentar mărturia creştină. Iubirea acoperă ceea ce a fost condamnat și părăsit.

 

Această lucrare de a căuta bunăstarea și restabilirea altuia este o dovadă în plus că o persoană are credință. Dacă noi credem sincer în Domnul Isus, îi vom iubi pe ceilalți, care cred în El, iar când un astfel de credincios se rătăcește pe cale, dragostea din noi va căuta să îl readucă (1Ioan 5.1). Dragostea divină dintr-un credincios va căuta să conducă persoana care a greșit la pocăință, ca ea să se judece pe sine însuşi și să se întoarcă la Domnul. În cazul în care o persoană nu este un credincios adevărat, ci un simplu mărturisitor, ea nu se va îngriji de o persoană care s-a rătăcit, arătând astfel că nu este cu adevărat un credincios.

 

În concluzie, am văzut că Iacov îi provoacă pe cei care au credință să o dovedească în diferite moduri în situațiile de zi cu zi ale vieții, astfel încât să fie clar pentru toți că sunt adevărați credincioși în Domnul Isus Hristos.

 

Der Jakobusbrief (5)

 

Tradus din The Epistle of James

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-5-a13489.html

 

/////////////////////////////////////////

 

Epistola lui Iacov (4)

Capitolul 4

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 16.07.2021, Actualizat

 

 

Cuprins

Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

Carnea

Lumea

Diavolul

Starea necesară a sufletului pentru a întâmpina pe cei trei duşmani ai creştinului

Dovezi ale judecării de sine şi restabilirii părtăşiei cu Dumnezeu (versetele 11-17)

Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

Iacov abordează acum o altă chestiune, care a tulburat pacea în comunitatea iudeo-creștină. Cei trei mari vrăjmași ai creștinului au lucrat necontrolat în viața multora care au declarat că sunt mântuiți: carnea, lumea și diavolul.

 

Problema era că unii dintre iudei, care mărturiseau credința în Domnul Isus, nu se rupseseră încă cu adevărat de vechea lor viață lumească, și astfel au adus aceste comportamente cu ei în comunitatea creștină. Chiar dacă au fost educaţi în iudaism – o religie care le-a adus mai aproape adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu – aceasta nu însemna că toți trăiau în credință. A existat o grupă mixtă printre credincioșii iudei. Mulți dintre ei s-au declarat de partea creștinismului și au început să se miște în rândurile creștine, dar au adus cu ei obiceiurile lumeşti. Dovada tristă a faptului că aceşti trei dușmani lucrau în mijlocul lor s-a văzut în „luptele și certurile” care erau între ei. Acest lucru, la rândul său, a pus sub semnul întrebării mântuirea lor.

 

Un indicator puternic, care arată dacă o persoană este cu adevărat mântuită, constă în atitudinea ei față de acești trei dușmani. Un credincios adevărat îi va vedea în lumina în care Biblia îi plasează – ca dușmani ai lui Dumnezeu și ai oamenilor (Efeseni 2.1-3). Un creștin adevărat va judeca carnea din el (Filipeni 3.3) și va merge pe drumul său în despărțire de lume, care este sub controlul diavolului (1Ioan 5.18,19). Se poate ca un creștin adevărat să devină uneori neglijent și să dea loc vechii naturi în viața lui și atunci acționează carnal sau devine neglijent în relațiile sale cu lumea. Dar viața creștină normală se caracterizează prin faptul că fiii lui Dumnezeu judecă carnea și își urmează drumul în separarea de lume. Dacă o persoană nu manifestă aceste caracteristici în viața ei, ci permite în mod obișnuit ca viața ei să fie determinată de carne și trăiește într-o manieră lumească, acesta ar fi un motiv pentru a pune la îndoială autenticitatea mărturisirii ei.

 

De aceea Iacov folosește disponibilitatea creștinului de a condamna carnea, lumea și diavolul ca o dovadă în plus a credinței sale. În versetele 1 până la 3 el vorbeşte despre carne, în versetele 4-6 despre lume și în versetul 7 despre diavol:

 

Carnea este un vrăjmaş dinăuntru.

Lumea este un vrăjmaş din afară.

Diavolul este un vrăjmaş din iad.

Acești dușmani lucrează împreună ca un fel de alianță de puteri, la care diavolul este „comandantul suprem”, ca să spunem așa. Carnea este un dușman în spatele liniei de front – ea se află în credincios și lucrează în legătură cu lumea și cu diavolul.

 

Planul lui satan este, în cele din urmă, de a păta gloria lui Hristos în lume și de a-i îndepărta pe oameni de El și de Evanghelia harului lui Dumnezeu. Deoarece creștinii poartă Numele lui Hristos, satan îi atacă. Dacă reușește să-i facă să dezonoreze Numele pe care îl poartă, prin aceea că permit păcatul în viața lor, atunci el poate să-și atingă scopul. Oamenii privesc pe astfel de creștini ca pe niște ipocriți și se îndepărtează de creștinism. Acest lucru s-a întâmplat într-o mare măsură. Creștinii L-au reprezentat pe Hristos atât de rău în această lume încât este o minune că cineva mai vine la credință. Un exemplu trist în acest sens este ceea ce a spus Gandhi, fostul președinte al INC (Indian National Congress): „Dacă nu ar fi existat creștini, aș fi devenit eu însumi unul!”

 

Satan a încercat să distrugă mărturia creștină în lume prin distrugerea unității în cadrul comunității creștine și prin determinarea creştinilor de a năzui după lucruri lumești. Așa cum am menționat mai devreme, acest lucru oferă lumii o imagine că creștinii sunt nefericiți[1] și că nu se pot înțelege între ei și, prin urmare, că nu există de fapt nimic în creștinism.

 

Carnea

Versetul 1

 

Iacov 4.1: De unde sunt certuri şi de unde lupte între voi? Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre?

 

Iacov vorbește mai întâi despre activitatea cărnii: natura păcătoasă căzută într-un credincios. El întreabă: „De unde sunt certuri şi de unde lupte între voi?” Cuvântul, care în limba originală este tradusă prin „lupte” [„războaie”], are sensul de lupte prelungite și de durată, în timp ce „cerurile” se referă la o ceartă specifică. Acest lucru arată că unele dispute între frați au o istorie îndelungată iar altele sunt pur și simplu incidente izolate.

 

Scopul întrebării lui Iacov a fost de a-i face să se gândească la sursa conflictelor lor și să condamne această rădăcină.[2] El răspunde la întrebarea sa cu o altă întrebare: „Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre?” Folosirea cuvântului „mădular” aici nu se referă la imaginea că noi, ca și creștini, suntem mădulare ale trupului lui Hristos, ci la mădularele trupului nostru fizic. Folosirea cuvântului „plăceri” indică că ei nu numai că aveau dorințe senzuale în inimile lor, ci şi că ei își satisfăceau aceste dorințe prin distracţii păcătoase. De aceea prin această a doua întrebare, Iacov a indicat spre semnele unei probleme spirituale grave în sufletele lor. Ei au dat libertate cărnii în viaţa lor, iar acest lucru a provocat carnea tot mai mult. Astfel, această patimă după distracţii s-a manifestat și în alte domenii ale vieții lor – a aţâţat conflictele pe care le aveau în relațiile lor personale. De aici învăţăm că conflictele dintre frați și surori se datorează faptului că permitem cărnii să acţioneze necontrolată în diversele domenii ale vieţii personale. Toate aceste lucruri provin din același principiu de bază: carnea.

 

Această stare printre credincioși cu siguranță nu este voia lui Dumnezeu. În Efeseni 4.1-4 apostolul Pavel a învățat că prima responsabilitate pe care o avem ca parte a trupului lui Hristos este de a menține unitatea Duhului. El a spus că acest lucru poate fi atins numai dacă fiecare mădular al trupului este marcat de smerenie, blândețe, îndelungă răbdare și toleranță. Subiectul strângerii laolaltă al mădularelor trupului lui Hristos nu face parte din slujba lui Iacov și, prin urmare, nu este menționat aici.[3] Cu toate acestea, dragostea și unitatea dintre credincioși sunt teme care se regăsesc în tot Noul Testament și prin care ar trebui să fie caracterizată Biserica. Din nefericire, acest lucru a lipsit în rândul creștinilor timp de secole.

 

Versetele 2,3

 

Iacov 4.2,3: Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi şi nu puteţi obţine; vă luptaţi şi vă războiţi; nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre.

 

Aceste versete ne arată cum lucrează carnea pentru a stârni certuri și conflicte. Aceasta începe în inimă cu „pofta” nestăpânită de a poseda. Aceasta este lăcomie. Pofta poate deveni atât de puternică într-o persoană încât, în cazuri extreme, va ajunge chiar să „ucidă” pentru a obține acel ţel. Dacă omul nu-și poate „atinge” și satisface dorințele râvnite, frustrarea sa va fi descărcată în alte domenii ale vieții sale. Ea se va manifesta prin faptul că persoana respectivă va fi o sursă de necaz în rândul credincioșilor. O astfel de persoană „se luptă şi se războieşte”. Acest lucru va apărea și în viața ei de rugăciune. Ori nu se va ruga nici măcar pentru asta – „nu cereți” – ori dacă se va ruga, va „cere rău”, pentru că are motive greșite. Deoarece ţelul ei este de a „risipi în plăcerile [ei]”, nu va primi ceea ce cere.

 

Acest lucru ne arată că Dumnezeu se uită la inimă, atunci când Îi prezentăm cererile noastre în rugăciune. El nu numai că ne ascultă cuvintele, dar ne cercetează și motivele inimii, și dacă El constată că avem motive ascunse în ceea ce cerem, avem gânduri ascunse, aceste lucruri nu vor fi acordate. Deci, este destul de posibil să ne rugăm pentru lucruri total corecte cu motive total greșite, iar acestea vor fi atunci, bineînțeles, refuzate.

 

Păcatul lăcomiei se află în fiecare inimă umană (Marcu 7.22). […] Dacă acest păcat se răspândește nestingherit în comunitatea creștină, vor exista cu siguranță conflicte și certuri. Dacă ţinem seama de faptul că unii dintre oamenii cărora Iacov le-a scris nu erau nici măcar mântuiţi, este de înțeles de ce au existat astfel de tensiuni. O persoană cu mentalitate cerească și o persoană cu mentalitate pământească niciodată nu vor judeca lucrurile în același fel.

 

Pentru a-i ajuta să aprecieze corect carnea, lumea și pe diavolul, precum și acţiunea acestei alianțe rele, Iacov abordează o serie de lucruri urâte, care rezultă din faptul că acestor lucruri li se dă frâu liber în viața unui creștin. Ravagiile pe care le provoacă în fiecare domeniu al vieții sunt îngrozitoare:

 

Lupte şi certuri (Iacov 4.1a)

Pofta de petreceri (Iacov 4.1,2)

Lipsa rugăciunii (Iacov 4.2b)

Lăcomia (Iacov 4.3)

Necredincioşie faţă de Hristos (Iacov 4.4a)

Caracter lumesc (Iacov 4.4b)

Lipsă de putere pentru a se împotrivi diavolului (Iacov 4.7)

Lumea

Versetul 4

 

Iacov 4.4: Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.

 

Iacov continuă să vorbească despre rezultatul inevitabil al unei persoane care trăiește cu pofte necontrolate: ea se va întoarce spre lume pentru a-și împlini dorințele (poftele). Dacă în viața unui credincios carnea nu este ținută sub control, ea va coopera cu lumea și cu diavolul, iar acești dușmani îl vor îndepărta practic de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Iacov continuă să ne avertizeze împotriva păcatului de a fi prieteni cu lumea. El spune: „Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu?”[4] Ideea la care se referă Iacov aici este că este adulter spiritual să te întorci la sistemul lumii pentru a-ți satisface poftele; este o adevărată infidelitate față de Domnul. Să iubești lucrurile trecătoare ale acestei lumi (1Ioan 2.17) înseamnă să fi necredincios Domnului. Pofta după posesiunile și plăcerile materiale este lăcomie, care este numită idolatrie (Coloseni 3.5). Răul idolatriei este că noi ne ridicăm în inima noastră un idol care se luptă cu Hristos pentru atenția și afecțiunea noastră (Ezechiel 14.3). Toate acestea sunt necredincioşie spirituală față de Domnul.

 

În afară de aceasta „lumea” se află într-o stare de răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu. Ea și-a arătat ura față de Hristos și L-a alungat. Cum poate atunci creștinul drept să vrea să aibă părtășie cu lumea? A face acest lucru este infidelitate faţă de Domnul. Ar trebui să fim prietenoși cu oamenii din lume, dar ar trebui să nu fim prieteni cu oameni lumești. Vorbim aici despre cooperare cu lumea, nu despre o relaţie de serviciu cu o anumită distanță, etc.[5]

 

Lumea este privită în Sfânta Scriptură sub trei forme diferite:

 

Ca loc unde trăim (planeta pământ) şi unde a venit Hristos, ca să moară pentru păcătos (Marcu 16.15; Faptele apostolilor 17.24; 1. Timotei 1.15; Evrei 1.2).

Ca sistem de afaceri şi activităţi, pe care omul l-a format în încercarea lui să se simtă fericit şi mulţumit în îndepărtarea lui de Dumnezeu. Deoarece omul este o creatură complexă cu multe interese şi dorinţe, sistemul lumii a fost alcătuit cu multe domenii: politic, comerţ, religie, divertisment, sport, etc. (Ioan 16.33; Romani 12.2; Galateni 6.14; 1. Corinteni 2.13; 3.19; Tit 2.12; 2. Petru 1.4; 2.20; 1Ioan 2.16; 5.19). Este societatea în care Hristos este exclus (Ioan 1.10,11; 1. Corinteni 2.6-8).

Ca oameni pierduţi, care sunt implicaţi în sistemul lumii (Ioan 1.10b; 3.16,17; 17.23).

Iacov vorbește despre ultimele două aspecte ale lumii. El spune: „Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.” Acesta este într-adevăr o afirmaţie care dă de gândit. El spune că atitudinea noastră față de lume trădează în mod clar atitudinea noastră faţă de Dumnezeu. Atunci când ne punem pe aceeaşi treaptă cu lumea, luăm o poziție care este împotriva lui Dumnezeu! Nu există un teren neutru aici. Răscumpărarea ne-a transformat din vrăjmași ai lui Dumnezeu în prieteni ai lui Dumnezeu (Romani 5.10). Atunci când o persoană răspunde la chemarea lui Dumnezeu și vine la Hristos, ea face prin mărturisirea ei o ruptură clară cu lumea, care L-a răstignit pe Hristos. Să te întorci după ce ai fost mântuit și să iei o poziție de prietenie cu lumea este o negare practică a mărturisirii noastre ca creștin. Oricine face acest lucru pune la îndoială mărturisirea sa, dacă este sau nu este cu adevărat mântuit. A continua prietenia obișnuită cu lumea este o dovadă de necredință și ar putea însemna că el sau ea nu este mântuit(ă) deloc. Iacov, prin urmare, folosește principiul separării de lume ca un alt test de autenticitate a credinței unei persoane.

 

Versetul 5

 

El spune:

 

Iacov 4.5: Sau gândiţi că în zadar vorbeşte Scriptura? Duhul care locuieşte în noi doreşte El cu invidie?

 

Ceea ce el vrea să spună aici este că Scriptura nu ne avertizează fără motiv împotriva acestor feluri de pofte lumești; ele sunt foarte periculoase și „luptă împotriva sufletului” (1. Petru 2.11). Iacov ne întreabă dacă noi credem cu adevărat că Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi ne-ar face să poftim la lucruri lumești. Ar fi absurd să credem că Duhul lui Dumnezeu ar ispiti un creștin să facă ceva care este atât de urât pentru Dumnezeu.

 

Când citim acest verset, ne-am putea întreba la care loc din Vechiul Testament s-a gândit Iacov. Însă el nu s-a referit la un anumit verset, ci vorbea cu privire la întregul tenor al Sfintei Scripturi. Mesajul Sfintei Scripturi înfierează în general poftele lumești. Cum, atunci, puteau ei să creadă că Dumnezeu ar fi mulțumit de ei, dacă ei  ar urma un curs de prietenie cu lumea – fie cu oamenii, fie cu sistemul?

 

Versetele 6,7a

 

Iacov 4.6,7a: Însă El dă un har mai mare. De aceea zice: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; …

 

Iacov presupune că cineva va spune că nu a fost capabil să rupă legăturile relațiilor de lungă durată pe care le avea în lume, și a răspuns: „Însă El dă un har mai mare”. Adică, indiferent cât de puternică este forţa de atracție a lumii, harul lui Dumnezeu este suficient pentru a întâmpina această față și a o învinge. El va da har fiecărui suflet încercat, aşa că acesta poate birui lumea și se poate îndepărta de ea. Tot ce trebuie să facem noi pentru a primi acest mare har este să ne smerim înaintea Lui. În mod corespunzător, Iacov spune: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Mândria – dorința de a fi văzut bine de anumite persoane – este adesea cauza refuzului unei persoane de a face o ruptură clară cu lumea. Dacă un credincios prețuiește prieteniile sale cu lumea mai mult decât prețuiește prietenia sa cu Domnul Isus, și pune pretențiile lumii mai presus de cerinţele lui Hristos, atunci el trebuie să înțeleagă că Dumnezeu se împotrivește celor mândri; harul Său nu îi va fi acordat. Dar dacă un om și-a dat seama cu adevărat că a fost o greșeală să fie într-un jug nepotrivit cu un necredincios (2. Corinteni 6.14-17), și se smerește înaintea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va revărsa harul Său nelimitat pentru acea situație și îl va ajuta să se desprindă de legăturile sale lumești. Iacov prezintă apoi singura concluzie logică a întregii situaţii: „Supuneți-vă deci lui Dumnezeu.” Adică, „supuneți-vă” Lui (la ceea ce El a spus în Cuvântul Său cu privire la lume) și căutați har la El, pentru a vă îndepărta de lume și de legăturile ei. În supunerea față de Dumnezeu se află puterea de a trăi creștinește.

 

Diavolul

Versetele 7b,8a

 

Iacov 4.7b,8a: … împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.

 

Iacov continuă să vorbească despre cel de-al treilea dușman al creștinului: diavolul. Aşa cum faraon a încercat să-i tragă pe copiii lui Israel înapoi în Egipt, după ce ei au părăsit țara (Exodul 14), la fel vrea dușmanul să-l tragă pe credincios înapoi în lume (faraon este o imagine a lui satan). De aceea Iacov spune: „împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.” Ne putem întreba, cum să ne împotrivim lui, când el este cu mult mai puternic decât noi. Este adevărat; nu suntem în niciun fel capabili de o luptă cu satan, dar Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră: „Cel Care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1Ioan 4.4). Ne-am fi putut gândi că Iacov ne-ar spune să fugim de diavol – dar este exact invers. Noi trebuie să rămânem fermi și să nu renunțăm la nici o parte din adevărul care ne-a fost dat.

 

Marea întrebare este: „Cum să facem acest lucru?” Iacov continuă să ne dea cheia pentru a ne putea împotrivi cu succes diavolului. Îi rezistăm prin apropierea noastră de Dumnezeu. Acest lucru poate fi văzut prin faptul că Iacov adaugă la îndemnul său de a se împotrivi diavolului: „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El se va apropia de voi”. Când ne rugăm, citim și medităm la Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4.16; 10.19-22), ne apropiem de Dumnezeu și El se apropie de noi. Rezultatul este, că avem părtășie cu El. Când suntem în prezența lui Dumnezeu, diavolul nu se va apropia de noi. El nu se simte bine acolo și va fugi. Astfel suntem scăpați de molestările sale. Prezența lui Dumnezeu este, prin urmare, locul de siguranță pentru credincios:

 

Psalmul 91.1-4: Cel care locuieşte în locul ascuns [protecţia, adăpostul] al Celui Preaînalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic. Spun despre Domnul: „Adăpostul meu şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”. Pentru că El te va salva din laţul păsărarului, de ciuma distrugătoare. El te va acoperi cu penele Sale şi te va adăposti sub aripile Sale; adevărul Său este scut şi pavăză.

Aceste versete confirmă faptul că locuința Domnului este cu adevărat un loc de protecție pentru credincios. La figurat vorbind, ea este ca un castel puternic și ca un cuib de vultur mare. „Vânătorul de păsări” (satan) nu ne poate atinge atunci când suntem acolo.

 

Deuteronomul 33.12: Iubitul Domnului, el va locui în siguranţă lângă El.

 

Psalmul 143.9: În Tine mă încred.

 

Satan tremură, când vede că cel mai slab sfânt stă pe genunchi.

 

Starea necesară a sufletului pentru a întâmpina pe cei trei duşmani ai creştinului

Versetele 8b-10

 

Iacov 4.8b-10: Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi curăţiţi-vă inimile, suflete împărţite! Întristaţi-vă şi jeliţi şi plângeţi: râsul vostru să se schimbe în jale şi bucuria în mâhnire. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.

 

Alegerea cuvintelor, pe care Iacov le folosește în aceste versete, ne arată că el se adresa unui public larg – inclusiv celor care erau doar credincioși de formă. A fost cu adevărat o mulțime mixtă. Activitatea acestor trei vrăjmași ai lui Dumnezeu și ai omului, dacă persistă neîmpiedicată în viața unui credincios, îl va duce moral și spiritual departe de Dumnezeu. El nu va pierde mântuirea veșnică a sufletului său, ci bucuria lui în părtășia cu Domnul ar fi pierdută. Viața lui ar putea deveni atât de carnală și lumească, încât ar fi greu de văzut dacă a fost cu adevărat mântuit. Aceşti vrăjmașii îi vor împiedica pe simplii mărturisitori ai credinței să devină mântuiți (Efeseni 2.1-3).

 

Pentru ca acești dușmani să fie înfrânți, omul trebuie să aibă o stare sufletească corectă. De aceea, Iacov spune: „Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi curăţiţi-vă inimile, suflete împărţite!” Acesta este un apel la pocăință. Aceasta arată că cei cărora le scria erau în general într-o stare proastă. Versetele de la 1 la 3 confirmă acest lucru. Pentru cei care erau credincioși, pocăința îi va conduce la restabilirea sufletului și a părtășiei cu Dumnezeu (1Ioan 1.9). Pentru cei care erau doar credincioși declarați, fără o realitate interioară, pocăința ar fi fost cea care ar fi dus la mântuirea sufletelor lor. În orice caz, pocăința și judecata de sine erau necesare, dacă ei voiau să trăiască în părtășie cu Dumnezeu. Curățirea mâinilor însemna despărţirea de necurăţiile lumii. A curăța inima ar însemna să judeci activitatea cărnii dinăuntru. Una este exterioară, iar cealaltă este interioară (compară cu 2. Corinteni 6.14-7.1). O astfel de curățire și purificare nu poate veni decât printr-o întristare potrivită lui Dumnezeu, care duce la pocăință. De aceea Iacov spune: „Întristaţi-vă şi jeliţi şi plângeţi”. El adaugă: „Râsul vostru să se schimbe în jale și bucuria în mâhnire”. Această ultimă remarcă arată că noi trebuie să ne ocupăm serios cu aceste lucruri în prezența lui Dumnezeu.

 

Rezultatul promis este într-adevăr foarte frumos. El spune: „Smeriţi-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.” Când un credincios se smerește cu adevărat înaintea lui Dumnezeu pentru comportarea lui neatentă, restabilirea este promisă – există întotdeauna o cale de întoarcere la Dumnezeu. Dumnezeu este credincios; când ne recunoaștem eșecurile, El ne îndreaptă și ne aduce înapoi în comuniune cu El Însuși (1Ioan 1.9). Să te smerești în adevărata judecată de sine este exprimat în limba greacă la timpul aorist[6]; aceasta înseamnă că acest lucru ar trebui să aibă loc o dată pentru totdeauna. Deci, ar trebui să existe o convingere profundă și sinceră în judecarea de sine, pentru ca noi să ne întoarcem de la rătăcirile drumului nostru – o dată pentru totdeauna.

 

Un om care a mărturisit (de formă) că este credincios – ceea ce, evident, unii dintre ei au făcut aşa -, ar exprima acest lucru prin ignorarea mustrării și continuând să umble în căile sale carnale și lumești. Astfel, el ar dovedi că nu a avut credință autentică în Domnul nostru Isus Hristos.

 

Dovezi ale judecării de sine şi restabilirii părtăşiei cu Dumnezeu (versetele 11-17)

Spre sfârșitul capitolului, Iacov abordează alte două rele care par a fi legate de subiectele anterioare. Prin abordarea acestor lucruri aici, Duhul lui Dumnezeu ne arată că convertirea unui om ar trebui să fie o dovadă că el s-a judecat cu adevărat pe sine însuși în ceea ce privește carnea și lumea. În primul rând, el vorbeşte despre răul unui duh pătimaş[7] de a critica (Iacov 4.11,12) și, în al doilea rând, despre răul unui duh independent (Iacov 4.13-17). Rădăcina acestor lucruri carnale și lumești este, să te faci foarte important și să ai încredere în tine însuți. Unul are de-a face cu atitudinea față de legea lui Dumnezeu, iar celălalt are de-a face cu atitudinea față de voia lui Dumnezeu.

 

Versetele 11,12

 

Iacov 4.11,12: Nu vorbiţi unul împotriva altuia, fraţilor! Cine vorbeşte împotriva fratelui său sau îl judecă pe fratele său vorbeşte împotriva legii şi judecă legea. Iar dacă judeci legea, nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul singur este Legiuitorul şi Judecătorul: Cel care poate să mântuiască şi să nimicească; dar cine eşti tu, care-l judeci pe aproapele tău?

 

Acești credincioși se declarau convertiți și totuși se luptau și se sfâșiau între ei (Iacov 4.1,2); nicidecum nu se comportau ca niște creștini. Iacov continuă să îi avertizeze cu privire la efectele negative ale vorbirii „unul împotriva altuia”.

 

El dezvăluie acest păcat arătându-ne că înjosirea altora este de fapt o încercare indirectă de a se înălța pe sine. Partea rea a unui duh care critică și dojeneşte este că el nu numai că distruge unitatea, care ar trebui să existe între creștini, dar şi că un astfel de spirit este în realitate condamnat de lege. Acest lucru se datorează faptului că legea ne poruncește să facem contrariul – să ne iubim fratele – ceea ce este legea împărătească menționată în Iacov 2.8. De aceea cel care își critică fratele [nejustificat] se pune deasupra legii în loc să se supună ei. Sfânta Scriptură ne învață că singura persoană care este superioară legii este Domnul Însuși – „Legiuitorul” (Isaia 33.22). Deci, atunci când ne judecăm fratele, ne punem de fapt pe noi înșine în locul Domnului! Acest lucru arată seriozitatea judecării fratelui. Omul care și-a judecat duhul său carnal și lumesc va înceta să mai vorbească împotriva fratelui său. Aceasta este o altă dovadă că credința lui este autentică.

 

Versetele 13-16

 

Iacov 4.13-16: Veniţi acum, cei care spuneţi: „Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate şi vom petrece acolo un an şi vom face comerţ şi vom câştiga!”, voi, care nu cunoaşteţi ce va fi mâine (pentru că ce este viaţa voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puţin şi apoi dispare), în loc să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“. Dar acum, vă lăudaţi în îngâmfările voastre: orice laudă de felul acesta este rea.

 

A doua dovadă că un om și-a condamnat cu adevărat caracterul lumesc este că el încetează să mai trăiască în independență de Dumnezeu. Observațiile care urmează ale lui Iacov în capitolul 4 sunt o mustrare a spiritului conștient de sine și independent care predomina printre acești iudei convertiți care s-au declarat de partea credinței.

 

Acești oameni pretindeau că Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor, dar doar modul în care trăiau ar fi arătat dacă Îl cunoșteau cu adevărat. Ei și-au făcut planuri ca un om al lumii, care nu-L cunoștea pe Domnul – fără referire la Dumnezeu. Ca exemplu Iacov spune: „Veniţi acum, cei care spuneţi: «Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate şi vom petrece acolo un an şi vom face comerţ şi vom câştiga!» (voi, care nu cunoaşteţi ce va fi mâine).” Deoarece nici ei, nici noi nu știm ce ne rezervă o zi, este o adevărată nebunie să te lauzi astfel. Astfel de cuvinte sunt un semn de aroganță și încredere în propriile capacități. Aceste lucruri sunt întruchiparea duhului lumii. Așa cum am mai spus: aceasta înseamnă să ne planificăm viața şi să-L lăsăm la o parte pe Domnul. Solomon a mustrat acest spirit lumesc când a spus: „Nu te lăuda cu de ziua de mâine, căci nu știi ce va aduce o zi” (Proverbele 27.1). Egiptul este o imagine a acestei laturi independente a lumii. Egiptenii nu așteptau ca Dumnezeu să le trimită ploaie pentru recoltele lor, așa cum au făcut izraeliții (Iacov 5.7); ei își udau pământul [cu apele Nilului] și astfel nu depindeau de Dumnezeu (Deuteronomul 11.10).

 

Poate că te-ai gândit că un om ar trebui să-l implice pe Domnul în viața sa când este vorba de lucruri spirituale, dar în problemele lumești nu trebuie să-L deranjăm pe Domnul cu banalități cotidiene. Un astfel de mod de a argumenta ar arăta totuși o lipsă de înțelegere. Dimpotrivă, opusul este corect: Domnul este interesat de deciziile de zi cu zi din viața unui credincios. El doreşte să ne ajute ca în frica lui Dumnezeu să se ia decizii corecte, ca să rămânem păziţi de multele capcane ale vieții și de aceea El este interesat de toate domeniile vieții noastre.

 

Mustrând acest spirit independent, Iacov se referă la viața scurtă de pe pământ. Dacă ne concentrăm viețile noastre doar asupra lucrurilor vremelnice, fără ca Domnul să fie parte din ea, viața noastră va fi doar „un abur”. Un abur este ceva care nu doar că durează „scurt timp”, dar și ceva care nu are substanță. De aceea Iacov vrea să spună aici că o viață trăită fără a fi centrată pe Domnul este o viață goală. Aceasta este pagubă, pentru că viața este foarte scurtă și timpul pierdut nu poate fi recuperat.

 

El nu spune că un creștin nu ar trebui să-și facă planuri în viață. Apostolul Pavel a făcut asta fără îndoială, dar a adăugat la planurile sale cuvintele: „Dacă Domnul va îngădui” (1. Corinteni 16.5-8; compară cu Romani 10.1). Acest lucru arată că și-a lăsat planurile în seama Domnului. Ca și creștini credincioşi noi nu suntem „din” lume, ci suntem „în” lume, și de aceea este aşa că noi avem relaţii cu oameni din lume (Ioan 17.14-16). Deoarece trăim în lume, ar trebui ca afacerile noastre și îndatoririle pământești să fie făcute în dependență smerită de Domnul. De aceea Iacov propune ca ei ar trebui să spună: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“. Acest lucru îl aduce pe Domnul în orice situație, într-un mod practic. O astfel de dependență smerită va dezvălui autenticitatea credinței unei persoane.

 

Versetul 17

 

Iacov încheie acest subiect cu afirmaţia următoare:

 

Iacov 4.17: Deci aceluia care ştie să facă bine şi nu-l face, aceasta îi este păcat.

 

El nu spune că a face răul este păcat, ci a nu face binele este păcat. Aceasta arată că păcat nu înseamnă doar a face ce este greșit. De asemenea, este păcat să nu faci ceea ce știm că este corect. Am putea numi acest lucru un „păcat de omisiune”. Așadar, odată cu cunoștința vine și responsabilitatea. Asta nu înseamnă că ar trebui să închidem ochii de la mai multă lumină și cunoaștere (a adevărului), ci că ar trebui să căutăm harul lui Dumnezeu, pentru a face ceea ce știm că este corect. Punctul crucial aici este că posibilitatea să „facem binele” ne face responsabili pentru a-l face.

 

Der Jakobusbrief (4)

 

Tradus din The Epistle of James

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-4-a13488.html

 

////////////////////////////////////////

Epistola lui Iacov (3)

Capitolul 3

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 26.06.2021, Actualizat

 

 

 

Cuprins

Credinţa se va arăta în ceea ce spunem (versetele 1-18)

Folosirea limbii şi abuzul în folosirea ei

Caracterul de nestăpânit al limbii (versetele 3,4)

Natura distrugătoare a limbii (versetele 5,6)

O scânteie aprinde un foc mare devastator într-o pădure

Caracterul stricat al limbii (versetele 7,8)

O bestie de neîmblânzit, otrăvitoare

Caracterul contradictoriu al limbii (versetele 9-12)

Un izvor care dă apă sărată şi apă proaspătă

Un pom care dă două feluri de rod

Folosirea înţeleaptă a limbii (versetele 13-18)

Credinţa se va arăta în ceea ce spunem (versetele 1-18)

Folosirea limbii şi abuzul în folosirea ei

Un alt domeniu, în care acești credincioși iudei aveau tendința de a avea „hainele de mormânt” ale iudaismului agățate de ei, a fost atitudinea lor de superioritate față de cei dintre neamuri. Acest lucru le fusese inoculat de-a lungul multor secole. Este destul de ușor de înțeles că un astfel de lucru ar putea să se producă; ca izraeliți erau poporul „ales” al lui Dumnezeu (Deuteronomul 7.6; 14.2) și erau favorizați de Dumnezeu față de celelalte națiuni (Deuteronomul 28.9-13; 32.8-14) – și mândria lor națională a fost dezvăluită în această chestiune. Tendința acestor iudei convertiți a fost de a aduce acest spirit cu ei în rândurile creștine. Acest spirit se exprima, atunci când nu era stăpânit, prin păcate săvârșite cu „limba”. Acesta a fost în special cazul când se făceau remarci depreciative la adresa credincioșilor dintre națiuni, care tocmai fuseseră salvaţi și adăugaţi la comunitatea creștină. Este inutil să se mai spună că acest lucru a fost în detrimentul părtăşiei sfinților și a dus la „gelozie amară și ceartă” între frați (Iacov 3.14-16). Ceva și mai grav stătea la baza a acestei probleme; devenise evident că unii dintre iudeii care își mărturiseau credința în Domnul Isus Hristos nu au fost nici măcar mântuiți – ei mărturiseau doar că sunt credincioşi [deci nu aveau viață din Dumnezeu]. Așa că nu era de mirare că astfel de oameni nu aveau niciun fel de scrupule în a stârni conflicte prin remarci jignitoare.

 

În multe feluri, limbajul nostru este o măsură în a arăta cine suntem cu adevărat; el dezvăluie starea noastră spirituală. Ceea ce ești este inevitabil dezvăluit de ceea ce spui. S-ar putea să nu fie așa în toate cazurile (Psalmul 55.21), dar de obicei, ceea ce este în inimă va ieși pe gură. S-a spus, că limba este un „trădător al inimii”. Solomon ne avertizează: „Dacă ai gândit rău, pune-ți mâna la gură!” (Proverbele 30.32). De ce? Pentru că ceea ce am „născocit” este probabil să iasă din gura noastră – dacă nu este condamnat în inimă. Prin urmare, ne trădăm pe noi înșine prin ceea ce ne iese prin gură. Domnul Isus a învățat: „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34).

 

Deoarece limba este o reflectare foarte fidelă a omului interior, Iacov folosește limba în acest capitol ca o altă piatră de încercare pentru autenticitatea credinței, pe care o mărturisește o persoană. El continuă să abordeze nulitatea unei credințe superficiale, care nu produce dovezi de autenticitate în viața unei persoane. El vrea ca aceia dintre conaționalii săi care au făcut o mărturisire de credință în Domnul Isus să dovedească autenticitatea credinței lor prin controlul limbii lor, și astfel să trăiască în părtășie fericită cu frații şi surorile lor.

 

Versetul 1

Cu regret, în rândul unora dintre acești iudei convertiți a existat un efort nepotrivit de a face pe grozavii ca învățători pentru alții – mai ales pentru cei deveniţi credincioşi dintre neamuri. Iacov își prefațează astfel comentariile sale despre folosirea limbii și abuzul de limbă. El spune:

 

Iacov 3.1: Nu fiţi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că vom primi mai mare judecată.

 

Iacov nu a vorbit despre folosirea corectă a darului de învățătură, în care limba este folosită pentru a edifica pe sfinți în adevăr, ci despre înclinația cărnii, care se bucură să-i învețe pe alții. Așadar, nu este vorba de un învăţător, care își exercită darul în dependență de Domnul, ci despre înclinația de a vrea să dai învăţătură – este vorba despre păcatul de a revendica pentru sine catedra de învăţător.

 

Deoarece ei erau iudei, cunoșteau foarte bine Sfânta Scriptură [pe atunci Vechiul Testament]; aceasta le-a dat un avantaj deosebit față de frații lor dintre neamuri, care nu erau atât de favorizaţi. Dar acest lucru i-a făcut pe unii să presupună că aveau dreptul la o poziție de frunte și întâietate între fraţii lor creştini, așa cum era obiceiul printre rabini în iudaism. Este o dorință naturală a cărnii de a dori să instruiască pe alții și să le facă prescrieri și astfel să obțină o poziţie de frunte printre oameni – dar, din nefericire, un astfel de lucru nu face decât să stârnească mânie și „invidii amare și poftă de ceartă” (Iacov 3.14). În iudaism este posibil să fi existat anumite poziții, care au fost admirate, dar în creștinism nu ar trebui să existe niciun loc pentru ele. Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi: „Dar voi să nu fiţi numiţi Rabi, pentru că unul singur este Învățătorul vostru, şi voi toți sunteți frați” (Matei 23.8).

 

Este necesar ca credincioșii să se învețe unii pe alții (1. Timotei 4.13), dar cei care învață trebuie să înțeleagă că o responsabilitate mai mare le revine tuturor celor care îi învață pe alții. Oricine îi învață pe alții spune că știe ce se cuvine să facă creștinii și, prin urmare acesta este obligat să se comporte în consecință. Expresia „sentinţă [judecată]”, la care se referă Iacov aici, se referă la aspectul educației în căile de guvernare ale lui Dumnezeu cu poporul Său cât timp acesta se află pe pământ. Dacă căile noastre nu sunt plăcute Domnului, vom avea parte de educația Sa în viața noastră. El ne va aduce în circumstanțe care ne vor face să simțim judecata Sa [căile Sale de educație] (1. Petru 1.16,17; 3.10-12). Acest fel de judecată [sau sentință] nu are nimic de-a face cu mântuirea veșnică a credinciosului în Hristos.

 

Versetul 2

Iacov 3.2: Pentru că toţi greşim deseori. Dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, este un om desăvârşit, capabil să-şi înfrâneze, de asemenea, tot trupul.

 

Iacov trece de la folosirea limbii în domeniul învățării publice la folosirea limbii în conversația generală. În ceea ce privește controlul limbii, el spune: „Toți greşim deseori”. Cu toții știm cum este să simțim lama tăietoare a unei remarci jignitoare și, totuși, cu toții am făcut astfel de remarci (Proverbele 12.18). Spunând „noi”, Iacov nu arată cu degetul spre cei vinovați fără să se includă pe sine. O astfel de întâmplare a avut loc mai târziu în viața lui Iacov, atunci când i-a dat un sfat rău lui Pavel, când acesta din urmă a făcut un jurământ și a intrat în Templu (Faptele apostolilor 21.18-25). Chiar și Moise, cel mai blând om de pe fața pământului, a călcat strâmb; el a vorbit „nechibzuit cu buzele lui” (Numeri 12.3; 20.9-12; Psalmul 106.33). Solomon a spus: „Cine își ţine gura și limba își păzeşte sufletul de necazuri” (Proverbele 21.23; 13.3). De aceea, trebuie să ne rugăm cu toții rugăciunea lui David: „Pune, Doamne, o strajă gurii mele, păzește ușa buzelor mele!” (Psalmul 141.3).

 

Fratele William MacDonald a spus că, așa cum un medic din vremurile de demult obișnuia să verifice starea de sănătate a unui om prin examinarea limbii sale, adesea noi putem cunoaşte starea sufletului unui om prin examinarea activității limbii lui. Așa cum am menționat deja, limba este un indicator al inimii. Nici un mădular al corpului uman nu este mai dispus să cedeze impulsurilor firii căzute, decât limba. John Nelson Darby a spus pe bună dreptate că mişcarea limbii este „prima manifestare a voinței omului natural”[1]. Acest lucru este la fel de adevărat pentru un credincios ca și pentru un necredincios, pentru că toți oamenii au o natură păcătoasă decăzută.

 

Deoarece păcatele limbii sunt cele mai frecvente și cele mai greu de controlat între toate păcatele, măsura maturității unui creștin stă în controlul limbii sale. Iacov spune: „Dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, este un om desăvârșit”. Cuvântul perfecțiune, așa cum este folosit aici, se referă la maturitatea deplină a creșterii (Evrei 5.14). Stăpânirea limbii este primordială pentru menținerea păcii și a unității între credincioși. După cum am menționat mai devreme, acesta a fost un adevărat test pentru mulțimea mixtă de iudei convertiți, din cauza istoriei lor îndelungate de prejudecăți împotriva celor dintre națiuni, cu care erau chemați acum să meargă împreună.

 

Caracterul de nestăpânit al limbii (versetele 3,4)

Iacov foloseşte o serie de imagini din natură, pentru a ilustra folosirea limbii şi abuzarea de ea. Primele imagini arată ca un contrast faptul că limba, cu toate că ea este un mădular foarte mic în corp, este foarte greu de controlat.

 

Frâul în gura unui cal

Versetul 3

Iacov 3.3: Iată, punem frâiele în gurile cailor, ca să ni-i supunem, şi le cârmuim tot trupul.

 

 

 

Un „frâu” în gura unui cal nu este un lucru mare, dar controlează direcția, în care va merge un animal. Cine ține frâul în gură, poate constrânge voința calului și controlează direcția animalului. Dar, din păcate, acest lucru nu se aplică atunci când vine vorba de limbă. Limba este un mădular foarte mic al corpului, și totuși avem cele mai mari dificultăți în a ne controla limba.

 

Cârma unei corăbii

Versetul 4

Iacov 3.4: Iată, şi corăbiile, care sunt aşa de mari şi sunt mânate de vânturi puternice, sunt conduse de o cârmă foarte mică, oriunde vrea cârmaciul.

 

Instrumentul de direcționare din exemplul anterior era situat în partea din față a animalului, dar aici, în cazul „cârmei”, acesta se află în partea din spate a navei. O cârmă nu este vizibilă și se află în spatele navei, dar este capabilă să orienteze direcția navei. Şi aici depinde în întregime de voința persoanei care se află la cârmă. Deși acest lucru este valabil pentru o corabie mare, nu este adevărat în cazul limbii.

 

Natura distrugătoare a limbii (versetele 5,6)

Versetele 5,6

Iacov 3.5,6: Astfel şi limba este un mădular mic şi se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde! Şi limba este un foc: lumea nedreptăţii; limba este aşezată printre mădularele noastre; ea întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii şi este aprinsă de gheenă.

 

Iacov continuă să vorbească despre caracterul distructiv al limbii, atunci când îi este dat frâu liber. Primele două imagini indică responsabilitatea proprietarului și utilizatorului limbii, dar această imagine („un foc”) se concentrează pe posibilitățile rele ale acestui mădular mic și daunele pe care le poate provoca dacă nu este controlat.

 

O scânteie aprinde un foc mare devastator într-o pădure

O scânteie este foarte mică și totuși poate declanșa un incendiu uriaș în pădure! Iacov spune: „Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!”. Natura mistuitoare a focului este folosită în cartea Proverbelor pentru a descrie distrugerea pe care o poate face limba unui „bârfitor” (Proverbele 26.20,21). Poezioara pentru copii: „Bețele și pietrele îmi pot rupe oasele, dar cuvintele nu mă vor răni niciodată” [Sticks and stones can break my bones, but names will never hurt me], este pur și simplu falsă. Cuvintele rănesc pe oameni (Proverbele 12.18; 18.8; 26.22 – „jignesc”). Cuvintele dureroase, carnale lasă o urmă de distrugere și ofensă. Îi dărâmă pe alții și totodată distrug relațiile personale, căsniciile, familiile, adunările etc. Am face bine să ne amintim de vechea zicală: „Cel care bârfeşte cu tine pe alții te va bârfi pe tine cu alții!” Căci dacă un om nu-și poate stăpâni limba într-o direcţie, el nu va putea să o controleze nici în cealaltă direcţie.

 

Caracterul stricat al limbii (versetele 7,8)

Următorul aspect cu care Iacov se preocupă este caracterul pângăritor şi nimicitor al limbii. Ea este nu numai necontrolabilă şi distrugătoare, ci şi stricată.

 

Versetele 7,8

Iacov 3.7,8: Pentru că orice specie, şi de fiare şi de păsări, şi de reptile şi de vietăţi de mare, este îmblânzită şi a fost îmblânzită de om; dar limba niciunul dintre oameni n-o poate îmblânzi; este un rău de nestăpânit, plină de otravă aducătoare de moarte.

 

O bestie de neîmblânzit, otrăvitoare

În aceste versete, Iacov personifică limba umană ca pe un animal rău, care este diferit decât toate celelalte animale. El atrage atenția asupra faptului că sunt tot felul de „animale sălbatice, precum și de păsări, atât animalele târâtoare, cât și cele marine” care pot fi „îmblânzite”. Spre deosebire de toate aceste animale, limba umană este un animal pe care „nici un om nu-l poate stăpâni”. Această afirmație pare să fie în contradicţie cu Iacov 3.2, că un om desăvârșit (un creștin maturizat) este capabil să-şi înfrâneze limba. S-ar putea ca Iacov să vorbească aici, în versetul 8, despre un omul lumesc, care nu este mântuit.

 

Limba este „un rău de nestăpânit”. Chiar și cel mai sincer copil al lui Dumnezeu, care are o viață nouă și o nouă natură, are o adevărată bătălie de dus aici. Împăratul David știa ce este să lupți și să pierzi această luptă. El a spus: „Am zis: «Îmi voi păzi căile, ca să nu păcătuiesc cu limba mea: voi pune frâu gurii mele cât timp este cel rău înaintea mea». Am fost mut, în tăcere; am tăcut când era vorba de bine; și durerea mea a crescut. Inima mea ardea înăuntrul meu; în cugetarea mea s-a aprins focul, atunci am vorbit cu limba mea” (Psalmul 39,1-3). El era hotărât să pună frâu activității limbii sale, dar nu a trecut mult timp până când acest mădular rebel a izbucnit și s-a dovedit a fi un rău de nestăpânit.

 

De asemenea, Iacov personifică limba şi ca pe un animal otrăvitor care este „plin de otravă aducătoare de moarte”. Cât de otrăvitoare pot fi cuvintele! Doar câteva cuvinte rele pot otrăvi duhul unui ascultător și pot afecta și corupe pe cineva foarte repede. Acestei bestii urâte și mică îi place să bârfească pe cineva și să îl critice etc. Este un instrument voluntar al inimii pentru a exprima răul în cuvinte (Marcu 7.21-23).

 

Caracterul contradictoriu al limbii (versetele 9-12)

Versetele 9-12

Iacov 3.9-12: Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl şi cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese binecuvântare şi blestem. Fraţii mei, nu trebuie ca acestea să fie aşa. Oare izvorul, din aceeaşi deschidere, ţâşneşte dulce şi amar? Fraţii mei, poate un smochin să facă măsline sau o viţă, smochine? Nici apa sărată nu face apă dulce.

 

Iacov semnalează o altă anomalie ciudată în legătură cu limba omului: inconsecvența acțiunilor ei. El spune: „Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tată, și cu ea îi blestemăm pe oameni”. Ni se cere să luăm în considerare natura contradictorie a faptului că binecuvântarea și blestemul „ies din aceeași gură”. Și totuși, exact asta facem noi, oamenii. Iacov folosește alte două imagini din natură pentru a ne învăța că „nu trebuie să fie așa” (Iacov 3.10; compară cu 1. Corinteni 11.14). Astfel de apariții în natură condamnă aceste inconsecvențe.

 

Un izvor care dă apă sărată şi apă proaspătă

El ne cere să ne imaginăm o fântână care produce apă sărată și apă dulce în același timp. El întreabă: „Cu siguranță izvorul nu țâșnește din aceeași deschizătură dulcele și amarul?” Nu există așa ceva în natură, și totuși acest paradox este evident pentru limba umană.

 

Un pom care dă două feluri de rod

Din nou, Iacov pune întrebarea dacă a existat vreodată în natură aşa ceva, că un pom ar fi produs două feluri de fructe. „Fraţii mei, poate un smochin să facă măsline sau o viţă, smochine?” Concluzia sa este firește, că limba nu ar trebui să fie contradictorie.

 

Deoarece oamenii neconvertiți nu Îl laudă pe Dumnezeu Tatăl, Iacov vorbește aici în mod evident despre credincioși. Cum se face atunci că acest fenomen ciudat se întâlnește printre creștini? Răspunsul este că ei au două naturi. Ei au natura păcătoasă căzută, dar întrucât sunt născuți din nou, ei au și o viață nouă. Dacă natura păcătoasă căzută este lăsată să lucreze, atunci limba devine o unealtă voluntară a cărnii. Dar dacă viața nouă acționează sub controlul Duhului Sfânt, atunci limba binecuvântează și edifică pe toți cei care o ascultă. Creștinul este responsabil să judece carnea, pentru ca numai ceea ce este bun să iasă la iveală pentru a-i binecuvânta pe alții.

 

Folosirea înţeleaptă a limbii (versetele 13-18)

Versetele 13-17: Cine este înţelept şi priceput între voi? Să arate, din purtarea lui bună, faptele lui făcute în blândeţea înţelepciunii; dar dacă aveţi gelozie amară şi duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului! Aceasta nu este înţelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie şi duh de partidă, acolo este dezordine şi orice lucru rău. Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şi neprefăcută.

 

După ce se ocupă cu efectele rele ale limbii, Iacov trece la responsabilitatea creștinului de a-și „arăta” înțelepciunea printr-o „purtare bună” [stil de viaţă] şi cu „blândețea înțelepciunii”. Blândețea are de-a face cu faptul că suntem atenți să nu fim o poticnire în relațiile cu ceilalți – în mod deosebit cu limba noastră. Dacă nu dăm dovadă de reținere în acest domeniu al vieții noastre, ci suntem în mod obişnuit plini de „invidie amară și duh de ceartă”, mărturisirea de credință a noastră este sub semnul întrebării. Iacov ne avertizează: „Nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului!” Adică, nu te lăuda că ești creștin, dacă viața ta dovedește mereu contrariul.

 

A te numi creștin în timp ce trăiești contrariul nu este „înțelepciunea care coboară de sus”. Este pur și simplu înţelepciunea „pământească, naturală, diabolică”. Omul lumesc este dominat de principiile lumii, ale cărnii și ale diavolului. O astfel de gândire pământească îşi lasă urmele „dezordinii și ale oricărei fapte rele” pe tot ceea ce ea atinge.

 

În schimb, adevărata înțelepciune cerească („de sus”) se va arăta în rezultatele morale și în viața creștină practică. Iacov ne dă șapte caracteristici remarcabile ale înțelepciunii cerești:

 

„curată” – curăţia inimii care duce la comuniunea cu Dumnezeu

„pașnică” – liniștea sufletului și duhului, care duce la o relație plăcută cu alții

„blândă” – blândețe

„uşor de înduplecat” – nu îndărătnică sau încăpăţânată

„plină de îndurare și de roade bune” – fapte de bunătate față de alții

„nepărtinitoare [nu se îndoiește]” – disponibilitatea de a obține cunoștințe suplimentare despre subiecte, fără să se certe

„neprefăcută” – fără aroganţă sau falsitate, fără gânduri ascunse

Deducem din această listă că adevărata înțelepciune nu se măsoară prin cuvintele unui om sau prin profunzimea cunoștințelor sale biblice, ci prin modul în care trăiește. Cunoașterea Bibliei nu poate stăpâni limba; aceasta se obține doar printr-o viață trăită în prezența lui Dumnezeu și prin părtăşia cu Dumnezeu.

 

Versetul 18

Iacov 3.18: Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.

 

Înțelepciunea cerească se va vedea în rezultatele pe care le va produce; ea va duce la o unitate liniștită între credincioși. În loc ca părtășia sfinților să fie distrusă de limbile dezlănțuite, „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace”. Dacă semănăm sămânța dreptăţii în pace, aceasta va produce roadele dreptăţii și va aduce pace între frații în credință. Înțelepciunea pământească, naturală și diabolică (falsă) nu face decât să aţâţe focul conflictului și al confuziei. Uneori poate fi nevoie să spunem cuiva ceva „cu bună credință” (Proverbele 27.6), dar trebuie să fie „semănat în pace”. Cineva a spus: „Tactul (bunul simţ) înseamnă să știi cum să susţii un punct de vedere fără să-ți faci un dușman”. Acest fel de înțelepciune cerească vine de la un suflet care trăiește în părtăşie cu Dumnezeu; ea caută pacea prin „dreptate”, nu prin compromis.

 

De aceea cheia pentru felul corect de a vorbi este ca noi să fim într-o stare de spirit bună prin părtăşia cu Dumnezeu. Dacă am cântări cuvintele noastre în prezența Domnului înainte de a le rosti, am fi împiedicați să spunem multe lucruri dăunătoare. În aceasta „toţi greşim deseori” (Iacov 3.2). Dacă ne-am supune la următorul test, am putea probabil fi izbăviți de a spune cuvinte neprietenoase și distructive:

 

Este adevărat?

Este prietenos?

Este necesar?

În cele din urmă, limba este un indicator al stării sufletești a unei persoane. Aceasta poate dovedi că o persoană care mărturiseşte că are credință nu este autentică. În cazul în care o persoană are cu adevărat credință, aceasta se va vedea în viața ei. Dacă totuşi cineva este în mod obișnuit amar, invidios, certăreț, neprietenos și răzbunător, aceasta poate fi un semn că persoana respectivă nu este mântuită deloc. De aceea folosirea și abuzul de limbă în acest sens este un test al credinței unei persoane.

 

Tradus de la: Der Jakobusbrief (3)

Tradus din The Epistle of James

 

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-3-a13443.html

///////////////////////////////////////

 

 

Epistola lui Iacov (2)

Capitolul 2

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 26.06.2021, Actualizat

 

Cuprins

Credinţa este verificată prin felul în care noi tratăm pe alţii (versetele 1-26)

Păcatul partinităţii

Versetul 1

Două feluri de vizitatori în strângerile laolaltă (versetele 2-4)

Versetele 2-4

De ce partinitatea nu-şi are locul printre creştini (versetele 5-13)

Versetele 5-7

Versetele 8-11

Versetele 12,13

Autenticitatea credinţei este verificată prin fapte (versetele 14-26)

Versetele 14-17

Versetele 18-20

Îndreptăţirea prin credinţă şi îndreptăţirea prin fapte

Avraam şi Rahav (versetele 21-26)

Versetele 21-25

Versetul 26

Credinţa este verificată prin felul în care noi tratăm pe alţii (versetele 1-26)

Un alt domeniu în care credința este testată și în care se arată autenticitatea ei este în relaţiile cu ceilalți. Iacov continuă să abordeze acest subiect foarte practic.

 

De asemenea, ceea ce citim aici avea o aplicație deosebită pentru frații săi iudei, care au mărturisit convertirea lor la Hristos. Prețuirea unei persoane (părtinirea) era un lucru obișnuit printre evrei. Domnul a menționat acest lucru în legătură cu o nuntă (Luca 14.7-11) și la fel și la sărbătorile lor comune (Matei 23.6), dar El nu a fost de acord, bineînțeles.

 

Iudeilor le plăcea să facă între ei trepte sociale și religioase, care erau în funcție de cât de bogată și influentă era sau nu o persoană. O parte din acestea provenea dintr-o viziune distorsionată a unor scripturi din Vechiul Testament care aveau legătură cu acțiunea de guvernare a lui Dumnezeu în legătură cu poporul Său. În epoca veche, o persoană a cărei conduită Îi plăcea lui Dumnezeu se putea aștepta să primească binecuvântarea Domnului în privința lucrurilor materiale (Deuteronomul 28.1-14; Proverbele 3.9,10 etc.). De aici au tras concluzia că un om bogat din punct de vedere material trebuie să fie un om bun, pe care Dumnezeu l-a aprobat. Dacă un om era sărac și viața lui era plină de necazuri și greutăți, el trebuie să se fi răzvrătit față de Dumnezeu (Deuteronomul 28.15-68). Pornind de la această presupunere, iudeii aveau tendința de a-i judeca și clasifica pe frații lor și de a-i trata în consecință. Deoarece oamenilor, prin natura lor, le place să fie bine văzuți și tratați cu respect, a existat în societatea iudaică un imbold permanent de a se lăuda cu false bogății și spiritualitate falsă – ceea ce, totuși, nu era neapărat adevărat. Acest lucru a dus la o viață ipocrită, fariseii erau un exemplu demonstrativ mereu citat în acest sens (Luca 12.1).

 

Problema cu care Iacov se confrunta aici era că acești iudei convertiți aprobau acest fel de comportament, în timp ce se declarau creștini. În timp ce reputația unei persoane poate că a fost tolerată în vechea epocă, cu siguranță că în creştinism acest mod de a proceda nu are nici un loc. Rămăşiţele unei gândiri iudaice și ale unui stil de viaţă iudaic din epoca veche a persistat în mod evident printre acești iudei care mărturiseau că sunt credincioși; erau şi alte „linţolii” de care ei trebuiau să se debaraseze.

 

Păcatul partinităţii

Versetul 1

Iacov 2.1: Fraţii mei, să nu aveţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul gloriei, căutând la faţa omului.

 

„Faţa omului” (partinitatea) este un prestigiu nepotrivit sau o desconsiderare a anumitor persoane din motive josnice. Iacov stabileşte de la început că creștinii nu ar trebui să aibă acest fel de comportament față de oamenii din societate, și chiar nici într-un cadru creștin, pentru că este total în contradicție cu cei care mărturisesc că Îl cunosc pe „Domnul nostru Isus Hristos” ca Mântuitor al lor. Această atitudine și practică nu a existat printre credincioșii iudei în primele zile ale mărturiei creştine, atunci când toți au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. În Faptele apostolilor 2.44,45 se spune: „Şi toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun; și îşi vindeau proprietăţile și bunurile și le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie”. Și mai departe în Faptele apostolilor 4.34,35 spune: „Printre ei niciunul nu ducea lipsă de nimic: pentru că toți care erau proprietari de ogoare sau case, vânzându-le, aduceau preţurile celor vândute şi le puneau la picioarele apostolilor; şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie”. Nu a durat mult, însă, până când unii dintre ei au început să-i acuze pe ceilalți, că ei privilegiau anumite persoane și excludeau pe altele. În Faptele apostolilor 6.1 se spune: „Iar în zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele”. Trebuie să ne ferim de acest duh din creștinătatea de astăzi. El duce la invidie și distruge unitatea practică care ar trebui să existe între credincioși.

 

Posesiunile materiale și statutul social al unei persoane nu sunt un criteriu după care să se judece spiritualitatea și credincioșia ei în creștinism. Acest lucru se datorează faptului că principiul de bază al uceniciei este că noi ar trebui să renunțăm la toate de dragul lui Hristos și al Evangheliei (Marcu 10.21,28-30). Când o persoană renunță la bunurile sale pământești pentru cauza lui Hristos, s-ar putea foarte bine să ajungă într-o situație financiară apăsătoare (2. Corinteni 8.2,3). Chiar și în condițiile persecuției, cu care se confruntau creștinii în acea perioadă, unei persoane puteau să i se ia pe nedrept bunurile sale pământești (Evrei 10.34). Împrejurările, care ar putea să se dezvolte din astfel de lucruri în viața unui om, nu sunt o consecință a faptului că el a fost necredincios sau rebel față de Dumnezeu, ci pentru că a fost credincios în lucrurile lui Dumnezeu. De aceea este extrem de nedrept să judeci pe cineva în creștinism pe baza posesiunilor materiale sau a lipsei acestora. Și chiar dacă un creștin nu umblă atât de aproape de Domnul pe cât ar putea și ar trebui, asta nu înseamnă că noi ar trebui să-l tratăm cu dispreț; ar trebui să ne apropiem de el și să-l conducem la o umblare mai strânsă cu Domnul.

 

Preferința se poate manifesta în multe feluri în rândul poporului Domnului. Putem clasifica creștinii fără să vrem în funcție de cât de importanţi credem noi că ei sunt pentru trupul lui Hristos, și apoi să-i tratăm în consecință. Apostolul Pavel a învățat: așa cum fiecare mădular al corpul uman este folosit de celelalte mădulare ale corpului, la fel și noi trebuie să tratăm pe fiecare mădular al trupului lui Hristos cu același respect și onoare. Noi avem nevoie unii de alții – chiar dacă o persoană este aparent un mădular nesemnificativ în trupul lui Hristos (1. Corinteni 12.23,24). În altă parte, el spune că ar trebui ca „unul să-l considere pe altul mai presus de sine însuși” (Filipeni 2.3). O întrebare, pe care ne-o putem pune este: „Judecăm și evaluăm pe oameni după aspectul lor, după atitudinea lor spirituală sau după un alt criteriu – și apoi îi tratăm în funcție de estimarea noastră?”

 

Două feluri de vizitatori în strângerile laolaltă (versetele 2-4)

Versetele 2-4

Iacov 2.2-4: Pentru că, dacă va intra în sinagoga voastră un om cu un inel de aur, în haină strălucitoare, şi va intra şi un sărac în haină murdară, şi veţi privi la cel care poartă haina cea strălucitoare şi veţi spune: „Tu aşază-te aici bine!“, şi săracului îi veţi spune: „Tu stai acolo!“ sau: „Aşază-te aici, la picioarele mele!“, nu faceţi deosebire în voi înşivă şi nu v-aţi făcut judecători cu gânduri rele?

 

În abordarea acestui subiect de părtinire, Iacov aduce în discuție un scenariu tipic. Doi bărbați intră într-o „adunare” de creștini.[1] Se pare că Iacov nu a avut o înțelegere deplină a adevărului bisericii – care s-a format mai târziu sub lucrarea lui Pavel – și de aceea a folosit cuvântul „sinagogă” pentru o adunare de creştini. Este puțin probabil ca Iacov să fi încercat să stabilească ordinea într-o sinagogă evreiască propriu-zisă aflată sub vechea ordine mozaică; sinagogile se aflau sub controlul iudeilor necredincioși care, din cauza credinței lui în Domnul Isus Hristos, nu l-ar fi ascultat niciodată. Că într-o sinagogă iudaică s-ar găsi un duh lumesc de partidă nu este surprinzător, dar să-l găsești într-o adunare creștină era îngrozitor, și aceasta l-a determinat pe Iacov să abordeze acest subiect.

 

În exemplul său teoretic este vorba despre un om bogat „cu un inel de aur, în haină strălucitoare” și despre un „om sărac în haină murdară” (nu este vorba despre faptul că acești oameni sunt sau nu sunt mântuiți). Omul bogat primește un loc de onoare, dar omului sărac i se spune să stea rezemat de perete sau să se așeze pe podea. Acesta a fost un caz evident de „luarea în considerare a persoanei” (privilegiere). Astfel de lucruri au existat în mod evident printre iudeii din iudaism, dar nu ar trebui să fie așa printre creștinii. Această practică era un alt exemplu a ceea ce iudeii nu trebuiau să ia cu ei din timpurile vechi ale religiei lor şi trebuia stârpit.

 

De ce partinitatea nu-şi are locul printre creştini (versetele 5-13)

Iacov continuă să prezinte trei motive pentru care „luarea în considerare a persoanei” (partinitatea) nu-şi are locul în viaţa creştină:

 

Versetele 5-7

Iacov 2.5-7: Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care le-a promis-o celor care-L iubesc? Iar voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac. Nu bogaţii vă asupresc şi nu ei vă târăsc înaintea tribunalelor? Şi nu hulesc ei numele cel bun pe care-l purtaţi?

 

Partinitatea tăgăduieşte ceea ce harul a lucrat în răscumpărare. Un astfel de comportament trădează o ignoranță a adevărului fundamental al Evangheliei. Ne întrebăm dacă cei care susțin tratamentul preferențial sunt cu adevărat mântuiţi. Iacov atrage atenția la faptul că Dumnezeu nu acordă un tratament preferențial în mântuirea oamenilor; El îi salvează atât pe cei bogați, cât și pe cei săraci. El „i-a ales pe cei săraci, să fie bogați în credință” şi pentru a fi „moștenitori ai Împărăției”. Ca și credincioși, avem cu toții un loc egal în fața lui Dumnezeu. Atunci de ce ar trebui să favorizăm pe unul în detrimentul celuilalt, în timp ce Dumnezeu în mod clar nu o face? Dacă El a „ales” un sărac și l-a binecuvântat din belşug, nu ar trebui să ne purtăm cu acea persoană săracă altfel decât cu onoare. Dacă procedăm altfel, dezonorăm o persoană pe care Dumnezeu a onorat-o. În fond, este un dispreț față de alegerea făcută de Dumnezeu! În afară de aceasta, noi Îl prezentăm fals pe Dumnezeu, care nu cunoaște „părtinire” (Matei 22.16; Faptele apostolilor 10.34; Romani 2.11; Efeseni 6.9; Coloseni 3.25; 1. Petru 1.17).

 

În versetele 6 și 7 Iacov ne amintește de caracterul general al celor bogați când harul nu a lucrat în sufletele lor. Adesea, ei îi „asupresc” pe credincioși și aduc acuzaţii nedrepte împotriva lor. Mai rău, ei „batjocoresc bunul nume” cu care creștinii sunt desemnaţi. Dacă îi denigrează în public pe creștini și Îl batjocoresc pe Domnul, de ce ar trebui să credem că ar trebui să-i onorăm mai mult decât pe ceilalți oameni? Să fie oare pentru faptul că așteptăm favoruri de la ei?

 

Versetele 8-11

Iacov 2.8-11: Dacă, în adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii, „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”, bine faceţi. Dacă însă primiţi după înfăţişare, comiteţi un păcat, fiind dovediţi de lege ca şi călcători ai ei. Pentru că, cine va păzi toată legea, şi va greşi în una, s-a făcut vinovat de toate. Pentru că, Cel care a spus: „Nu comite adulter”, a spus şi: „Nu ucide”. Iar dacă nu comiţi adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege.

 

Partinitatea încalcă Legea împărătească. Iacov prezintă în continuare un alt motiv pentru care privilegierea unei persoane nu-şi are loc în viaţa unui credincios – ea este mai prejos de etaloanele Legii. Chiar și legea lui Moise a învățat principii de viață mai mari decât acelea în care ei au căzut. „Legea împărătească”, despre care vorbește Iacov, este cea de-a doua tăbliță a legii mozaice, care conține ultimele șase porunci. Aceste porunci se referă la responsabilitatea omului față de semenii lui și poate fi rezumată prin cuvintele: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Matei 22.39). Observă: Iacov nu spune că creștinul este sub Lege, ci el se referă la Lege pentru a arăta că înțelesul moral al Legii era că israelitul trebuia să-și iubească aproapele ca pe sine însuși. „Căutarea la faţa omului” este sub standardele Legii și astfel este o încălcare a Legii. Toți cei care au făcut acest lucru au fost „condamnați de Lege ca şi călcători ai ei.” Prin urmare, un astfel de comportament – chiar și în vechea epocă – era condamnat de Dumnezeu.

 

Iacov mai arată şi că Legea nu poate fi împărţită; ea trebuie luată ca un întreg (Iacov 2.10,11). Dacă o persoană păzește toată Legea, dar „greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Cei care erau sub Lege nu puteau să aleagă care dintre porunci să le respecte și care nu; Legea stă în picioare și cade împreună.

 

Versetele 12,13

Iacov 2.12,13: Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi, ca unii care vor fi judecaţi de o lege a libertăţii; pentru că judecata va fi fără milă pentru cel care nu a arătat milă. Mila se laudă faţă de judecată.

 

Partinitatea contrazice legea libertăţii. Iacov continuă să dea un al treilea motiv pentru care tratamentul preferențial nu-și are locul în creștinism – contrazice „legea libertății”. Principiile mult mai înalte ale vieții creștine, așa cum sunt expuse în această lege [a libertății] sunt evidente, ele îl obligă pe credincios să trateze pe toți oamenii în har și egalitate. Acesta este un lucru care ar trebui să fie foarte natural pentru un creștin, pentru că el are o viață nouă care se bucură să facă astfel de lucruri. Deoarece voia lui Dumnezeu este să arătăm bunătate și respect față de toți cei cu care avem de-a face, și deoarece avem o natură nouă, care dorește să facă exact aceste lucruri, nu ar trebui să fie o povară pentru noi să tratăm oamenii în mod imparțial. Realmente, este libertate pură pentru un credincios de a se exprima în acest fel, pentru că aceasta este legea libertății.

 

Deoarece este aşa, Iacov spune: „Așa să vorbiţi și așa să faceţi”. Prin aceasta vrea să spună că dacă noi mărturisim că credem în Domnul Isus Hristos, atunci trebuie să dovedim aceasta şi prin fapte și să avem responsabilitatea de a trăi astfel, fără a avea prejudecăți față de anumite persoane. În afară de aceasta, Iacov arată clar că prin mărturisirea că suntem creștini ne plasăm într-o poziție de responsabilitate mai mare și de aceea „vom fi judecați după legea libertății.” Adică, ea ne testează și ne demască aşa cum suntem în realitate. A fi un creștin normal înseamnă că legea libertății îi determină pe creștini să fie milostivi și binevoitori cu ceilalți. Dar dacă o persoană nu arată această înclinație, aceeași lege [a libertății] arată că ea probabil nici nu are această viață nouă și natură nouă. Astfel, legea libertății judecă mărturisirea noastră ca fiind falsă, și astfel mântuirea noastră este pusă sub semnul întrebării.

 

Mai mult decât atât, dacă Îl cunoaștem pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al nostru, dar noi refuzăm să acționăm în conformitate cu „legea libertății”, vom aduce asupra noastră pedeapsa lui Dumnezeu în căile Sale de guvernare. Iacov ne avertizează că „judecata va fi fără milă pentru cel care nu a arătat milă”. El adaugă: „Mila se laudă faţă de judecată” (Iacov 2.13). Acest lucru înseamnă că Dumnezeu se bucură de îndurare și nu de judecată (Mica 7.18). Prin urmare, și noi ar trebui să facem același lucru. Dacă arătăm milă față de alții, vom preveni judecata.

 

William MacDonald pune în acest context unele întrebări verificatoare:

 

Ar trebui să ne întrebăm care este poziția noastră față de această problemă importantă a partinităţii. Arătăm mai multă bunătate față de membrii propriului nostru grup etnic decât străinilor? Îi iubim pe cei tineri mai mult decât pe cei bătrâni? Întâmpinăm mult mai bine pe oamenii care arată bine decât pe cei al căror aspect este inestetic sau urât în ochii noștri? Este mai important pentru noi să cunoaștem personalități recunoscute, decât pe cei care sunt mai puțin cunoscuți? Îi evităm pe cei care au un handicap fizic și căutăm doar părtășia cu cei puternici și sănătoși? Îi preferăm pe cei bogați mai mult decât pe cei săraci? Ne întoarcem cu spatele la „străini”, la cei care vorbesc limba noastră doar cu accent? În timp ce răspundem la aceste întrebări, ar trebui să ne amintim: așa cum îi tratăm pe acei credincioși care sunt orice altceva decât demni de a fi iubiţi, la fel Îl tratăm și pe Mântuitorul nostru (Matei 25.40).[2]

 

Autenticitatea credinţei este verificată prin fapte (versetele 14-26)

Acest lucru îl determină pe Iacov să vorbească despre necesitatea de a pune la încercare mărturisirea unei persoane. În mod evident era o mulțime mixtă de frații iudei, cărora le-a scris, erau doar creștini cu numele. Făcuseră o mărturisire, că ei cred în Domnul Isus Hristos, dar în viața lor a fost puțină dovadă, sau deloc, în acest sens. Nu e de mirare că nu au avut nici o mustrare de conștiință atunci când au acționat în conformitate cu standardele carnale și lumești, curtând favorurile celor bogați și disprețuind pe cei săraci.

 

În ultima parte a capitolului, Iacov pune o serie de întrebări pentru a testa autenticitatea credinţei unei persoane. De trei ori în versetele 14 până la 18 el spune: „Dacă cineva zice” și „dacă unul dintre voi zice” și „dar va spune cineva”. Ideea este că, că un om poate face o mărturisire de credință și poate „spune” că este credincios, dar autenticitatea afirmației sale trebuie să fie dovedită prin „fapte”. Acest lucru se face prin expresiile „arată-mi” și „vezi/vedeţi” (Iacov 2.18,22,24). Nu putem vedea credința unei persoane, așa cum nu putem vedea vântul, dar putem vedea dovada existenţei vântului în efectele pe care le produce prin suflarea lucrurilor încoace și încolo. În același mod credința adevărată se va arăta prin efecte vizibile.

 

Versetele 14-17

Iacov 2.14-17: Fraţii mei, ce folos dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt fără îmbrăcăminte şi lipsiţi de hrana zilnică, iar unul dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, dar nu le daţi cele necesare trupului, ce folos? Aşa şi credinţa: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine.

 

Iacov întreabă: „Fraţii mei, ce folos dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte?”. În cel mai simplu mod, el insistă ca „faptele” să fie arătate în viața unui credincios, pentru a dovedi autenticitatea credinței sale. Credința și faptele ar trebui să meargă împreună. De aceea, el îi cheamă pe credincioși să își arate credința în viața de zi cu zi. Exemplul teoretic, pe care îl folosește pentru a-și sublinia punctul de vedere, este subiectul pe care l-am discutat deja – comportamentul față de ceilalți. Dacă „un frate sau o soră” are nevoie de haine și mâncare, iar noi nu oferim niciun ajutor practic, ci dăm doar câteva cuvinte goale de încurajare, nu afișăm calitățile unui credincios. Iacov întreabă: „Poate credința să-l mântuiască?” Adică: „Poate acest fel de credință să mântuiască o persoană?” Răspunsul este: „Nu!” O astfel de credință se dovedește a fi lipsită de valoare; este doar o mărturisire goală. Practica creștină normală este de a avea nu numai politețe, ci și compasiune cu toți. În cazul persoanei, despre care vorbește Iacov, este însă clar că credința acestei persoane, atunci când va fi pusă la încercare, se va dovedi a fi „moartă” (Iacov 2.17).

 

Versetele 18-20

Iacov 2.18-20: Dar va spune cineva: „Tu ai credinţă şi eu am fapte”. „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea”. Tu crezi că Dumnezeu este Unul singur. Bine faci; şi demonii cred, şi tremură! Vrei dar să ştii, o, om deşert, că, fără fapte, credinţa este moartă?

 

Iacov pune pentru noi în contrast aceste două feluri de credință. El spune: „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea”.Credința adevărată este o chestiune vie, care se manifestă prin fapte. Acest tip de credință diferă de forma moartă a credinței, care constă doar în acceptarea de anumite realităţi despre Dumnezeu, fără ca inima să fie adusă sub puterea acestor realităţi. El spune: „Tu crezi că Dumnezeu este Unul singur. Bine faci.” Însă credința adevărată este mai mult decât o simplă recunoaștere intelectuală a faptelor despre Dumnezeu. Pentru a dovedi acest lucru, el spune: „Și demonii cred” aceste fapte, dar nimic nu s-a schimbat pentru ei; ei „cred”, dar și „tremură”. Prin urmare, Iacov revine la concluzia sa anterioară și spune: „Credința fără fapte este moartă”.

 

Acest lucru ne aduce la o întrebare provocatoare, dar foarte practică: „Dacă autoritățile din această țară ar fi împotriva practicării creștinismului și ar începe să-i aresteze pe creștinii, ar fi atunci suficiente dovezi de credință în viața noastră?” Domnul ne-a învățat că este foarte posibil să ne ascundem „lampa” (mărturia personală), şi prin urmare nimeni nu o va vedea (Luca 11.33). Domnul a spus că ar trebui să ne punem lampa „pe un sfeşnic”, astfel încât toți să o poată vedea. El a spus: „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă lucrările voastre cele bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5.16).

 

Îndreptăţirea prin credinţă şi îndreptăţirea prin fapte

Iacov vorbește despre faptul că un om devine „îndreptăţit prin fapte” și că „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2.20,21). Pavel, pe de altă parte, vorbește despre faptul că un om devine „îndreptățit prin credință” (Romani 5.1). Acestea nu sunt contradicții, ci mai degrabă două aspecte diferite ale îndreptăţirii. Îndreptăţirea din epistola către Romani (Romani 3-5) diferă semnificativ de îndreptăţirea învățată în Iacov 2. În continuare sunt prezentate câteva dintre principalele diferențe:

 

În epistola către Romani, este vorba de credința unui păcătos care caută mântuirea, dar în epistola lui Iacov este credința unui credincios care dă mărturie despre mântuirea pe care o posedă.

Îndreptăţirea în epistola către Romani se face înaintea lui Dumnezeu și de aceea accentul se pune pe credință. Îndreptăţirea în Iacov este în fața oamenilor și de aceea faptele sunt puse pe prim plan.

Pavel vorbește despre ceea ce este decisiv înaintea lui Dumnezeu, în timp ce Iacov vorbește despre ceea ce se mărturiseşte înaintea oamenilor.

În momentul în care o persoană crede în Domnul Isus, ea este îndreptățită înaintea lui Dumnezeu – așa cum spune Pavel în Romani -, dar acea persoană nu este îndreptățită înaintea oamenilor până când nu dă dovadă prin faptele ei. De aceea Pavel vorbește despre lucrurile referitoare la Dumnezeu, iar Iacov vorbește despre lucrurile referitoare la oameni.

Iacov nu vorbește de „fapte” pentru a fi mântuit, ci de fapte care rezultă din faptul de a fi salvat. Astfel de fapte nu sunt cauza mântuirii, ci sunt urmarea faptului de a fi mântuit. De asemenea, Iacov nu spune că devenim mântuiți prin credință plus fapte; o astfel de părere neagă lucrarea terminată a lui Hristos (Ioan 19.30). Faptele nu au nicio contribuţie la mântuirea noastră veșnică – nici măcar un pic (Romani 4.4,5; Tit 3.5). Dar faptele arată altora că suntem mântuiți. Deoarece oamenii nu pot vedea credința noastră, trebuie să li se dea o dovadă despre aceasta, înainte ca ei să accepte mărturia noastră ca fiind credibilă. Au tot dreptul să ceară o dovadă de la noi, care dovedește credința noastră în Dumnezeu. De aceea faptele noastre sunt „bune și folositoare oamenilor” în sens de mărturie (Tit 3.8). Faptele justifică în felul acesta pe un credincios în fața semenilor săi – ele arată înaintea oamenilor că suntem cu adevărat îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu.

 

Avraam şi Rahav (versetele 21-26)

Versetele 21-25

Iacov 2.21-25: Avraam, tatăl nostru, n-a fost el îndreptăţit din fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său? Vezi cum credinţa lucrează împreună cu faptele lui şi, din fapte, credinţa a fost făcută desăvârşită. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: „Iar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate”; şi a fost numit „Prieten al lui Dumnezeu”. Vedeţi că omul este îndreptăţit din fapte şi nu numai din credinţă. Dar tot aşa şi curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale?

 

Ceea ce vrea să spună Iacov cu argumentul său este că credința și faptele aparțin împreună – sunt inseparabile. Dacă o persoană are cu adevărat credință, atunci vor exista dovezi ale acestui fapt în viața ei. El citează două persoane din Vechiul Testament care ilustrează felul de fapte care vin din credința adevărată. Una este „Avraam”, părintele poporului iudeu, iar cealaltă este „Rahav”, o păgână disprețuită. Amândouă au dovedit autenticitatea credinței lor prin faptele lor și au fost binecuvântate de Dumnezeu.

 

Avraam a fost „îndreptățit prin credință” (Geneza 15) când L-a crezut pe Dumnezeu (Romani 4.2,3), dar a fost, de asemenea, „îndreptățit prin fapte” (Geneza 22), atunci când a vrut să jertfească pe fiul său pe altar (Evrei 11.17). Credința lui i-a fost „socotită ca neprihănire” (Romani 4.2,3), dar faptele sale au dovedit că era un „prieten al lui Dumnezeu” (Iacov 2.23; compară cu 2. Cronici 20.7). La fel Rahav a acționat cu „credință” (Evrei 11.31), dar a adus și „fapte”, când „a primit solii și i-a scos afară pe altă cale” (Iacov 2.25). Acest lucru ne învață că credința și faptele trebuie să meargă împreună. Dacă scoatem credința din imagine, pe Avraam l-am putea numi un criminal (a încercat să ucidă) și pe Rahav o trădătoare.

 

Este demn de remarcat faptul că Iacov are grijă să nu dea o listă de lucruri exterioare, care ar putea fi numite „fapte” pe care o persoană le-ar putea face într-un mod superficial. El nu enumeră lucruri precum: donații către organizații caritabile, ajutorarea bolnavilor, participarea la întâlniri biblice etc. Cineva care mărturiseşte că este credincios ar putea face aceste lucruri și totuși să fie foarte departe de Dumnezeu. În schimb, Iacov arată spre fapte ale unui caracter moral, care vin din interiorul sufletului care trăiește prin credință. Două fapte remarcabile, care au caracterizat autenticitatea credinței lui Avraam și a lui Rahav au fost:

 

Avraam a arătat ascultare faţă de Dumnezeu (Iacov 2.20-24).

Rahav a revelat dragoste faţă de poporul lui Dumnezeu (Iacov 2.25,26).

Acestea sunt probabil cele mai mari două „fapte” ale credinței, pe care le poate face o persoană și care ar arăta că el sau ea este cu adevărat mântuit/mântuită. Credința, speranța și dragostea sunt lucruri, care merg împreună cu „lucrurile care țin de mântuire” (Evrei 6.9-12). Ascultarea  lui Avraam a fost atât de mare încât a fost dispus să renunțe la subiectul iubirii sale – fiul său, pe care îl așteptase atât de mult timp. Dragostea lui Rahav pentru poporul lui Dumnezeu a fost atât de mare, că era dispusă să își riște viața pentru a-i ajuta. Ea a dovedit autenticitatea credinței sale prin faptul că a fost dispusă să rupă legăturile anterioare cu poporul ei și să se identifice cu poporul lui Dumnezeu. A întors spatele lumii din care făcuse parte cândva și și-a pus soarta în mâinile poporului Domnului.

 

Dacă aplicăm principiile raționamentului lui Iacov la modul în care ne purtăm cu oamenii care vin la întâlnirile noastre, putem învăța ceva de la Avraam și Rahav. De la Avraam, învățăm că trebuie să dăm prioritate lui Dumnezeu față de orice persoană, pe care am putea-o prefera în mod natural. De la Rahav învățăm că trebuie să întâmpinăm oamenii cu căldură și să-i ajutăm cu iubire și grijă autentică.

 

Versetul 26

Iacov 2.26: Pentru că, după cum trupul fără duh este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

 

Iacov își încheie comentariile sale cu privire la credința dovedită prin fapte, repetând ceea ce a spus mai devreme în versetele 17 și 20: „Credința fără fapte este moartă.” Așa cum „trupul fără duh este mort” – tot așa și aceste două lucruri trebuie să meargă împreună.

 

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-2-a13442.html

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Epistola lui Iacov (1)

Capitolul 1

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 17.06.2021, Actualizat

 

Cuprins

Credința se dovedeşte în modul în care procedăm în încercări (v. 1-18)

 

Versetul 1

Două feluri de ispitiri (încercări)

Ispite venite din exterior (versetele 2-6a)

Versetul 2

Versetul 3

Versetul 4

Versetul 5

Versetul 6a

Pericolul de a nu întâmpina încercările cu credinţă (versetele 6b-8)

Versetele 6b-8

Plata pentru exercitarea credinţei şi înţelepciunii în încercări (versetele 9-12)

Versetul 9

Versetul 10

Versetul 11

Versetul 12

Ispite venite dinăuntru (versetele 13-15)

Versetele 13-15

Cum să se procedeze cu ispitele dinăuntru (versetele 16-18)

Versetul 16

Versetul 17

Versetul 18

Credinţa se dovedeşte prin felul cum noi primim Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 19-27)

Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (versetele 19-21)

Versetele 19,20

Versetul 21

Răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 22-25)

Versetele 22-24

Versetul 25

Un test întreit al autenticităţii

Credința se dovedeşte în modul în care procedăm în încercări (v. 1-18)

Salut

Versetul 1

Iacov 1.1: Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Salut!

 

„Iacov” le scrie compatrioților săi care au mărturisit credința în „Domnul Isus Hristos”. El nu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli (Luca 6.13-16), ci unul dintre bătrânii principali din adunarea din Ierusalim (Faptele apostolilor 12.17; 15.13-21; 21.17-25; Galateni 2.9). Iacov era „fratele Domnului”, deoarece a crescut în familia lui Iosif și a Mariei (Marcu 6.3; Galateni 1.19). În timpul slujbei pământești a Domnului, el a fost un necredincios (Ioan 7.3-10), dar s-a convertit la scurt timp după moartea lui Isus. Asta s-a întâmplat probabil când Domnul i s-a arătat la scurt timp după învierea Sa din moarte (1. Corinteni 15.7). Istoricul Josephus ne spune că Iacov a fost omorât cu pietre în același mod ca Ştefan de către Sinedriu (consiliul evreiesc) în jurul anilor 61-62 d.Hr.

 

Această scrisoare este denumită „generală”, deoarece nu a fost scrisă unei anumite adunări sau unei persoane individuale, ci către un public mai larg: „către cele douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere.” Cele douăsprezece seminții ale lui Israel fuseseră împrăștiate de mulţi ani, începând cu strămutarea celor zece seminții (2. Împăraţi 15.27-31; 17.3-41) și apoi mai târziu a celor două seminţii (2. Împăraţi 24). În timp ce o rămășiță a iudeilor (cele două seminţii) s-au întors în patria lor (Ezra 1-2), cei mai mulți însă au rămas împrăștiați (Ioan 7.35). Iacov era convins că printre aceste seminţii ale lui Israel se aflau unii, care au crezut în Hristos, motiv pentru care le-a adresat scrisoarea sa. Unii dintre ei au fost probabil la Ierusalim la Cincizecime (Faptele apostolilor 2) sau la o dată ulterioară, auziseră propovăduirea apostolilor și se întorseseră în diferite țări unde trăiau ca credincioși în Domnul Isus. J.N. Darby subliniază că prin faptul că Iacov vorbește despre „cele douăsprezece seminţii”, se dă de înțeles că națiunea nu fusese încă dată la o parte în mod oficial (la propriu) în căile lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat mai târziu, în anul 70 d.Hr.

 

Două feluri de ispitiri (încercări)

Întrucât frații și surorile în credință, cărora Iacov se adresează, se confruntau cu o încercare grea, prin persecuție, în legătură cu poziția creștină pe care o adoptaseră, el abordează mai întâi subiectul ispitelor (încercărilor). El vorbește despre două feluri de încercări, cărora un creştin credincios se vede expus pe calea credinţei. Ele sunt:

 

Încercări sfinte: ispite venite din afară, din lucrurile exterioare, pe care Dumnezeu le lasă să vină în viaţa noastră, ca să ne încerce (Iacov 1.2-12)

Încercări ne-sfinte: ispite venite din interior, care iau naştere prin aceea că noi permitem poftelor naturii noastre păcătoase să preia controlul asupra noastră (Iacov 1.13-15).

(Evrei 4.15 ne spune că Domnul Isus a fost ispitit în toate, așa cum vedem în primul fel de încercări. Se spune că El a fost „ispitit în toate asemenea nouă, în afară de păcat”. Asta înseamnă că El a fost încercat în viața Sa prin tot felul de încercări, așa cum poate fi încercat un om sfânt, cu excepția încercărilor (ispitelor) care provin din natura „păcătoasă” din interior. Domnul nu a avut niciodată ispite de al doilea fel, pentru că El nu avea o natură păcătoasă căzută, cu care să răspundă la ispitele lui satan. Ioan 14.30 indică faptul că nu era nimic „în” El care să fi putut fi influenţat de astfel de lucruri, pentru că El a avut numai o natura umană sfântă; (Luca 1.35).

 

 

 

În aceste versete, Iacov arată că ambele tipuri de ispite trebuie să fie întâmpinate cu credință. Credința nu numai că ar ajuta o persoană să învingă în mod victorios, dar ea ar dezvălui și autenticitatea mărturisirii acelei persoane.

 

Ispite venite din exterior (versetele 2-6a)

Biserica de atunci era formată predominant din iudei convertiți, iar aceștia se aflau din cauza mărturisirii credinței lor în Domnul Isus Hristos sub enorme prigoane din partea compatrioților lor necredincioși (1. Tesaloniceni 2.14-16). Cum această societate mixtă de convertiții mărturisitori a răspuns la aceste încercări externe (persecuții) a arătat mult ceea ce era  cu adevărat în sufletele lor – adică dacă erau sau nu credincioși adevărați. Tentația de a scăpa de încercarea persecuției, prin aceea că se reîntorceau în staulul de oi iudaic [Ioan 10.1-16], era foarte mare (Evrei 10.38,39). De altfel, acest lucru ar dovedi că credința lor declarată în Hristos nu era autentică.

 

Versetul 2

Iacov 1.2: Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite ispite, …

 

În timp ce persecuția a fost cea mai mare încercare cu care s-au confruntat acești creștini iudei, Iacov abordează o varietate de încercări în expunerile sale, pe care le numește „felurite ispite”. Aceasta include încercarea prin persecuție, desigur, dar include și tot felul de încercări care pot testa credința unui creștin credincios. Poate fi vorba de probleme de sănătate, dificultăți financiare, griji familiale, probleme conjugale, şi aşa mai departe.

 

Iacov spune că noi „trecem prin” [literar: „cădeţi în”] aceste ispite (încercări sfinte). Probabil că aceasta sună cam neobişnuit; am fi putut înțelege mai bine dacă ar fi spus-o în legătură cu cel de-al doilea fel de ispite, care stau în legătură cu păcatul (Iacov 1.13-18). Trebuie însă să ţinem seama că Biblia King-James este o traducere engleză veche, care folosește unele cuvinte învechite. Expresia „a cădea” din acest verset este un exemplu. Astăzi am spune „a împinge spre”. Aceasta ne ajută să înțelegem despre ce vorbește Iacov. El spune că vor exista anumite dificultăți și probleme care ne vor împinge, adică vor veni în viața noastră pe neașteptate și în afara controlului nostru (Faptele apostolilor 27.41).

 

Iacov vorbeşte despre patru lucruri, de care avem absolută nevoie în timpuri de încercare, ca să profităm în sens spiritual de încercare.

 

Un duh bucuros (vesel): mai întâi trebuie să păstrăm un duh bucuros. El spune: „Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite ispite”. Aceasta poate părea puţin paradoxal. Cum poate cineva să fie bucuros, când în viaţa lui/ei vin ispite? Însă Iacov nu spune ca noi să ne bucurăm de greutăţile şi de problemele care vin asupra noastră. Dumnezeu nu vrea ca noi să râdem de o astfel de încercare, ca și cum ea ar fi ceva ce nu trebuie luat în serios. Iacov ne avertizează împotriva tendinței de a ne plânge, atunci când avem parte de o încercare. De aceea îndemnul lui este de a fi atenți să păstrăm un spirit de bucurie. „Bucuria” despre care el vorbește aici vine din credința care privește dincolo de încercare, spre rezultatul ei pozitiv (Romani 5.3-5). Dacă ne lipsește credința și încrederea în Dumnezeu, nu ne vom bucura, ci ne vom plânge de încercare. În consecință, nu vom fi în starea potrivită pentru a beneficia de această încercare.

 

Versetul 3

Un duh înţelept: Iacov continuă să vorbească despre o altă chestiune, de care avem nevoie pentru a profita de încercări – şi anume, un duh înţelept. El spune:

 

Iacov 1.3: … ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

 

Aptitudinea de a ne bucura într-o încercare este legată de faptul că noi „știm” și credem că Domnul nu ar permite să ni se întâmple ceva care să nu aibă scopul „iubirii” din partea Lui și un „dacă trebuie” din partea noastră (Evrei 12.6; 1. Petru 1.6). Când înțelegem că încercarea a fost rânduită de Dumnezeu pentru a da naştere în noi la ceva spre folosul nostru spiritual, atunci ar trebui să fim capabili să trecem prin ea cu o atitudine corectă. Ar putea fi o calitate morală, cum ar fi „perseverența [răbdarea]”, care este un lucru important și necesar în viaţa creştină. Fără această cunoaștere am putea deveni confuzi și copleșiți, atunci când dificultățile ne asaltează, iar aceasta ar putea face ca credința noastră să se prăbușească sub încercare și devenim descurajați.

 

Apostolul Pavel vorbește despre importanța acestui fel de cunoaștere în Romani 8:28: „Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.” El nu spune că toate lucrurile, care vin în viața noastră, sunt bune – pentru că unele dintre ele pot fi foarte triste și rele – dar că aceste lucruri „lucrează împreună spre bine”. S-ar putea să nu o vedem aceasta în momentul încercării, dar încercarea este destinată pentru a lucra ceva în viața noastră, care este în cele din urmă bun – în ceea ce privește natura noastră morală (Deuteronomul 8.16). Să ne amintim că fiecare copil al lui Dumnezeu se află în școala lui Dumnezeu și, prin urmare, sub educarea Sa divină (Iov 35.10,11; 36.22; Psalmul 94.10; Isaia 48.17; Evrei 12.10,11). Dumnezeu folosește încercările pentru educarea noastră spirituală – pentru a ne învăța dependența și ascultarea (Psalmul 119.67,68,71) și pentru a forma în noi caracterul lui Hristos (Romani 8.29), etc. Să știm și să credem că astfel de lucruri realmente „lucrează împreună” pentru binele și câştigul nostru, ne dă puterea necesară pentru a persevera în vremuri de încercare.

 

J.N. Darby a remarcat că

 

… încercarea nu poate conferi prin ea însăși har, dar sub mâna lui Dumnezeu poate să ne frângă voința și scoate la iveală rele ascunse și nebănuite, iar atunci când vom judeca răul, noua viață se poate dezvolta mai deplin, iar Dumnezeu are o un loc mai mare în inima noastră. Învățăm, de asemenea, prin încercare să ne punem în dependență smerită de Dumnezeu; și, ca urmare, ar trebui să nu avem încredere în noi înșine și în carne. Devenim conștienți că lumea nu este nimic, și ceea ce este veșnic adevărat și divin dobândește o valoare mai mare în sufletul nostru.[1]

 

De aceea încercările au însuşirea de a îndepărta lucrurile inutile din viaţa noastră şi din personalitatea noastră. Ele au tendinţa să ne despartă de bunurile noastre materiale şi de poziţia noastră în societate şi să ne lege cu ceea ce este spiritual şi veşnic.

 

Când vine o încercare ne gândim desigur: „Cum pot să scap din ea?” Însă noi ar trebui cu adevărat să spunem: „Ce pot învăţa din aceasta?” Sunt cel puţin zece lucruri pozitive, care rezultă din încercările prin care trece poporul Domnului, dacă ele sunt corect înţelese:

 

Ele sunt ocazii pentru Dumnezeu ca să arate puterea Sa şi harul Său, ca să sprijine pe poporul Său în timpuri de necaz şi astfel să reveleze gloria Sa (Iov 37.7; Ioan 9.3; 11.4).

Prin ele învăţăm să cunoaştem dragostea lui Dumnezeu într-un fel mai profund şi astfel suntem atraşi mai aproape spre Domnul (Romani 5.3-5).

Prin ele suntem transformaţi moral după chipul lui Hristos (Romani 8.28,29), şi astfel ele lucrează spre desăvârşirea noastră morală (Iacov 1.4).

Dacă umblăm pe cărarea nedreptăţii, ele vor fi folosite de Dumnezeu ca să corecteze duhul nostru şi căile noastre şi în felul acesta dau naştere în noi la „roada dătătoare de pace a dreptăţii” (Evrei 12.5-11).

Credinţa noastră devine întărită prin ele (2. Tesaloniceni 1.3,4).

Ele ne învaţă dependenţa (Psalmul 119.67,68,71).

Ele ne eliberează de lucrurile pământeşti şi ne îndreaptă spre cer; prin aceasta speranţa cerească arde mai luminoasă în inimile noastre (Luca 12.22-40).

Ele apropie pe fraţi mai mult unul de altul (Iov 2.11; 6.14; 1. Cronici 7.21,22).

Lecţiile, pe care le învăţăm când trecem prin încercări, ne fac capabili să simţim mai bine împreună cu alţii ( 2. Corinteni 1.3,4).

Ele ne fac capabili pentru tema laudei în gloria care va veni (2. Corinteni 4.15-17).

Versetul 4

O voinţă supusă: Iacov vorbeşte despre o a treia chestiune, de care avem nevoie pentru a trage foloase din încercări – o voinţă supusă, care primeşte încercarea din mâna lui Dumnezeu ca pe o providenţă divină. Iacov spune:

 

Iacov 1.4: Dar răbdarea să-şi aibă lucrarea desăvârşită, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsindu-vă nimic.

 

Pericolul aici constă în a ne împotrivi la ceea ce Dumnezeu face în viața noastră prin încercare și astfel să nu avem foloase din ea. Cheia este să lăsăm încercarea să-și facă lucrarea bună în noi, pentru că ea este rânduită de Dumnezeu ca să ne facă „desăvârşiţi”. Desăvârşit, în sensul în care vorbește Iacov aici, înseamnă creștere deplină (maturitate). Acest lucru arată că Dumnezeu este profund interesat de creșterea noastră spirituală și că El este dispus să îngăduie suferința în viața noastră „pentru puțină vreme” (1. Petru 1.6) pentru a realiza acest lucru.

 

Este nevoie de credință pentru a permite încercării să își facă lucrarea stabilită de Dumnezeu. Dar dacă credem că Dumnezeu a rânduit-o pentru binele și binecuvântarea noastră și că El vrea să ne învețe ceva prin aceasta, vom fi mai degrabă înclinați să ne supunem Lui în încercare. Ea va contribui la formarea caracterului nostru și a calităților morale, ceea ce ne va face creștini maturi („desăvârşiţi”). Astfel, vom creşte spiritual. David a vorbit despre aceasta când a spus: „M-ai scos la loc larg din strâmtorare” (Psalmul 4.1). Un rezultat măreţ al supunerii la încercare în credință este că voi veţi „fi desăvârşiţi şi întregi, nelipsindu-vă nimic.” Nu ne va lipsi nimic în ceea ce privește formarea caracterului nostru creștin.

 

Iov a dat dovadă de acest spirit de supunere atunci când a venit asupra lui o încercare de proporții: „Şi Iov s-a ridicat și-a sfâşiat mantaua și și-a ras capul; şi a căzut la pământ și s-a închinat. Și a zis: «Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce. Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!»” (Iov 1.20,21). Credința are încredere că Dumnezeu este mai presus de toate şi El permite doar ceea ce este spre binele poporului Său. În cazul lui Iov, Dumnezeu a folosit încercarea pentru a face o persoană bună să fie mai bună. În mijlocul cărții lui Iov, Iov a dezvoltat un spirit rău, după ce a fost provocat de cei trei prieteni, iar el a devenit mânios. Dar Dumnezeu a păstrat controlul, și în cele din urmă Iov s-a pocăit și ca urmare a fost binecuvântat. Problema lui Iov nu era în acțiunile sale, ci în atitudinea sa. În exterior era „desăvârșit”(Iov 1.1), dar Dumnezeu a vrut ca el să fie desăvârşit și lăuntric (Iov 23.10). Faptul că Dumnezeu a mers atât de departe în greutăţile pe care El le-a permis în viaţa lui Iov arată cât de important este pentru El ca poporul Său să aibă un fel de gândire corect. Lecția acestui pasaj pentru noi este următoarea: dacă nu avem atitudinea potrivită, încercarea ne va amărî în loc să ne facă mai buni. Astfel, vom rata binecuvântarea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru noi.

 

Există câteva puncte pe care ar trebui să le reținem și care ne vor ajuta să primim din mâna lui Dumnezeu încercările noastre având un duh bun:

 

Încercarea noastră este rânduită de Dumnezeu (Iov 23.14).

Suferinţa noastră în încercare este măsurată de Dumnezeu (Iov 34.23).

Noi vom fi echipaţi de Dumnezeu cu har, pentru a rezista în încercare (1. Corinteni 10.13).

Noi vom fi răsplătiţi de Dumnezeu (1. Petru 1.6,7).

Versetul 5

O inimă exersată: Al patrulea punct care este necesar pentru a beneficia de încercare este o inimă exersată. O inimă care caută fața lui Dumnezeu în rugăciune în timpul încercării. De aceea Iacov ne încurajează să mergem în prezența lui Dumnezeu, să Îi încredințăm situația noastră în rugăciune și să-I cerem înțelepciune, pentru a ști cum să ne comportăm corect în această problemă. El spune:

 

Iacov 1.5: Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează, şi i se va da.

 

Dacă ne preocupăm cu adevărat cu ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună în încercare – chiar dacă noi probabil niciodată nu vom afla de ce împrejurările au fost de aşa fel – „dă celor deprinşi prin ea rodul dătător de pace al dreptăţii” (Evrei 12.11).

 

Elifaz l-a îndemnat pe Iov să caute fața lui Dumnezeu în încercarea sa: „Cât despre mine, eu voi căuta pe Dumnezeu și lui Dumnezeu Îi voi încredinţa cauza mea” (Iov 5.8). Aceasta va fi întotdeauna o activitate foarte roditoare. Cineva a spus odată: „Nu ar trebui să ne lăsăm niciodată apăsaţi de necazuri – decât numai pe genunchi.” Credința va lua dificultatea din mâna lui Dumnezeu și de aceea va merge la El. Dumnezeu doreşte ca noi să venim la El cu dificultățile și problemele noastre. El a promis că ne va da „înțelepciune” în încercare, pentru ca să știm cum să facem față circumstanțelor care ne asaltează. Iacov ne asigură că înțelepciunea de care avem nevoie pentru aceste situații dificile ne va fi „dată”, dacă Îl „rugăm” pentru ea. El niciodată nu „ne reproșează”, dacă Îi cerem ajutorul. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze să mergem cu atât mai mult la El în rugăciune. Încercările, deci, au însuşirea de a ne apropia mai mult de Domnul – și acesta este cu siguranță un lucru bun! Iacov adaugă:

 

Versetul 6a

Iacov 1.6a: dar să ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc.

 

Chiar dacă probabil ne lipseşte înțelepciunea pentru situația în cauză, nu trebuie să ne lipsească niciodată credința. Observați că Iacov nu ne spune să Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ieșim din încercare, ci ca noi să avem înțelepciune dumnezeiască în încercare. Desigur, am dori să ieșim din încercare, și este de înțeles, dar nu asta ne încurajează Iacov să cerem. El doreşte ca noi să căutăm harul și înțelepciunea lui Dumnezeu în încercare și să încercăm să avem foloase din ea.

 

Pericolul de a nu întâmpina încercările cu credinţă (versetele 6b-8)

Versetele 6b-8

Iacov continuă să vorbească despre pericolele care iau naştere dacă încercările nu sunt întâmpinate în credinţă. El spune:

 

Iacov 1.6b-8: Pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, dus de vânt şi aruncat încoace şi încolo; pentru că, să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul: este un om nehotărât în gândurile sale, nestatornic în toate căile lui.

 

Este în zadar să ne adresăm lui Dumnezeu din cauza anumitor dificultăți din viața noastră, dacă nu venim la El cu o credință autentică. Dacă Îi cerem Domnului ajutor într-o încercare, dar nu credem că El va face ceva pentru noi, ne dovedim că suntem „nehotărâţi” în această privință și ne dovedim necredința. Astfel de îndoielnici nu vor „primi nimic de la Domnul”. Acest lucru arată că răspunsurile la rugăciune pot fi împiedicate prin necredință.

 

O persoană poate pretinde că este credincioasă, dar dacă nu este un credincios adevărat, viața sa de rugăciune va arăta acest lucru. Încercările au însuşirea de a scoate la iveală acest lucru. Cine suntem cu adevărat devine clar în vremuri de încercare. Dacă credința unei persoane este doar o mărturisire, ea nu se va adresa cu adevărat lui Dumnezeu în timpul încercării – chiar dacă probabil face ca şi cum ar face-o. Se va vedea că el sau ea apelează la surse umane de ajutor și la alte lucruri pentru ajutor.

 

Plata pentru exercitarea credinţei şi înţelepciunii în încercări (versetele 9-12)

Versetul 9

Iacov 1.9: Iar fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui, …

 

Iacov subliniază că efectele pozitive ale încercărilor sunt resimțite de toți oamenii din toate straturile sociale – ele ating viața tuturor într-un fel sau altul. El ne dă două exemple extreme pentru a demonstra acest lucru: un o persoană săracă și o persoană bogată.

 

„Fratele dintr-o stare de jos” (un om sărac) se bucură pentru că în încercările sale învață să-și preţuiască și mai mult „înălțimea” în Hristos. El se bucură de binecuvântările spirituale. El învață lecții practice, de asemenea, cu privire la îndurarea lui Dumnezeu, prin aceea că în timpuri de nevoie primeşte ajutor de la Dumnezeu. Rezultatul este că Domnul devine mai prețios pentru el.

 

Versetul 10

Iacov 1.10: … şi bogatul în smerirea lui [să se laude], pentru că va trece ca floarea ierbii.

 

Omul „bogat”, dimpotrivă, învață prin încercări lecții valoroase în modestie („smerire”). El învață că banii lui nu-l pot feri de necazuri și astfel el, ca orice alt credincios, depinde de Dumnezeu. Încercările au însuşirea de a „reduce” pe oamenii bogați la dimensiunea unui om mediu. Ele pot să-l învețe dependența, pe care toți oamenii trebuie să o învețe. Iacov nu spune ca bogatul să se bucure de bogățiile sale, ci să se bucure că devine „smerit” și astfel este făcut mai asemănător cu Hristos (Matei 11.29). Acest lucru arată că este ceva valoros în a învăța smerirea. Omul bogat este învățat să nu se încreadă în sine însuși, şi nici în „nesiguranța bogăției”, ci în Dumnezeu (1. Timotei 6.17).

 

Versetul 11

Iacov 1.11: Pentru că a răsărit soarele cu arşiţa lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea înfăţişării ei a pierit: aşa şi bogatul se va veșteji în căile lui.

 

În lumina veșniciei, avantajele temporale, pe care le are un om bogat, nu vor fi permanente. Pentru a sublinia acest aspect, Iacov ne amintește că așa cum „soarele” răsare cu „arşiţa sa” şi usucă „iarba” și „floarea ei”, la fel și „bogatul se va vesteji în căile lui”. În timp ce Iacov se referă la oamenii bogați în general, bogatul credincios poate învăța din încercarea sa (dacă o înțelege corect), că bogățiile materiale nu sunt nimic în comparație cu lucrurile divine și veșnice. El poate să știe acest lucru din punct de vedere intelectual, dar încercarea îl va ajuta să realizeze acest lucru în mod conștient și practic. Concentrarea lui în viața de zi cu zi se va îndepărta de lucrurile vremelnice și se va îndrepta spre lucrurile eterne într-un mod mai profund și, în consecință, le va preţui mai mult.

 

Ideea acestor versete este că, indiferent dacă o persoană este bogată sau săracă, ea poate obține un folos spiritual din încercările vieții, dacă ele sunt acceptate cu credință. Cel sărac și cel bogat se pot bucura deopotrivă de faptul că în ei iau naştere însuşiri morale și spirituale prin faptul că ei îndură încercările.

 

Iacov continuă să spună un cuvânt de încurajare acelora care „rabdă încercarea [ispita]”. El spune:

 

Versetul 12

Iacov 1.12: Ferice de omul care rabdă ispita, pentru că, după ce va fi încercat, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.

 

Iacov arată că pentru biruirea încercărilor împreună cu Domnul este o răsplată în timpul de acum şi în viitor. Este o fericire actuală („fericire” înseamnă să fi fericit). Aceasta se referă la o bucurie interioară de care au parte cei care trec prin încercare cu Domnul. Ea rezultă din cunoașterea faptului că suntem subiecte deosebite ale purtării Sale de grijă în încercarea pe care El ne-a pus-o în cale. Această bucurie este cunoscută doar de cei care cu credință iau încercarea de la Domnul. Apoi, există și o răsplată viitoare, și anume, primirea unei „cununi a vieţii” în ziua răsplătirii. Acest lucru va avea loc la scaunul de judecată al lui Hristos (Romani 14.10-12; 1. Corinteni 3.13; 4.5; 2. Corinteni 5.10; Matei 25.20-23). Din aceasta învăţăm că Domnul prețuiește credința și că El o va răsplăti într-o zi viitoare.

 

Dar dacă ne răzvrătim împotriva lucrurilor pe care Domnul le-a pus asupra noastră, pierdem nu numai bucuria noastră prezentă în Domnul și câştigul spiritual, pe care potrivit cu voia lui Dumnezeu ar trebui să-l scoatem din încercare, dar pierdem și o răsplată viitoare. Iacov adaugă, că aceste bucurii prezente și viitoarele recompense sunt promise celor „care Îl iubesc” și care îndură încercarea cu credință. Acest lucru arată că încercările, pe care Domnul ni le dă să le suportăm sunt o excelentă ocazie pentru noi de a-I arăta dragostea noastră. Să le acceptăm cu supunere din mâna Lui este într-adevăr un lucru foarte frumos pentru El. El apreciază aceasta și ne va răsplăti în acea zi.

 

Rezumatul lucrurilor bune, pe care le produc încercările în viaţa noastră, dacă le primim cu credinţă:

 

Ele sunt ocazii să reveleze credinţa noastră (Iacov 1.3).

Ele produc perseverenţă (răbdare) în noi (Iacov 1.3).

Ele dau naştere la maturitate spirituală (Iacov 1.4).

Ele ne învaţă dependenţa de Dumnezeu (Iacov 1.5,6).

Ele ne învaţă să preţuim lucrurile veşnice (Iacov 1.9-11).

Noi vom primi o răsplată, dacă le îndurăm – acum şi în viitor (Iacov 1.12).

Ele sunt ocazii pentru a dovedi dragostea noastră pentru Domnul Isus (Iacov 1.12).

Ispite venite dinăuntru (versetele 13-15)

Versetele 13-15

În cele ce urmează, Iacov vorbește despre celălalt tip de ispită [încercare] – ispita de a păcătui. Așa cum am menționat deja, acestea sunt ispite ne-sfinte. care vin din natura păcătoasă căzută. Observă că Iacov nu spune aici: „Socotiţi ca o mare bucurie”, așa cum a făcut la primul fel de ispite. Satan ar vrea să ne prezinte aceste lucruri ca pe ceva care ne face fericiți, dar asta este o minciună. În realitate – și cu toții știm asta din experiență – nu există fericire în cedarea la dorințele cărnii. Ne lasă nemulţumiţi și fără părtășie cu Dumnezeu. Iacov ne arată în aceste versete că putem birui aceste ispite de a păcătui, dacă le înfruntăm cu credință.

 

El începe cu o constatare clară, că acest fel de ispite nu vin de la Dumnezeu. El spune:

 

Iacov 1.13-15: Nimeni, fiind ispitit, să nu spună: „sunt ispitit de Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit de lucruri rele, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Dar fiecare este ispitit, fiind atras şi ademenit de propria lui poftă, apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte.

 

Iacov menționează acest lucru, deoarece tendința naturală a inimii umane este să dea vina pe altcineva pentru greșelile proprii. Însă noi nu putem să-L facem răspunzător pe Dumnezeu pentru poftele noastre păcătoase. Dumnezeu nu ispitește pe oameni ca ei să facă ceea ce El urăște. El va testa credința noastră în diferite moduri, dar El nu ne va ispiti să facem rău.

 

Păcatul izvorăște din acțiunea propriei noastre voințe; și totul vine „din interior, din inima omului”. Domnul a învățat: „Pentru că dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, adultere, curvii, ucideri, furturi, lăcomii, răutăţi, înşelăciuni, destrăbălări, un ochi rău, hulă, trufie, nebunie; toate aceste rele ies dinăuntru și îl întinează pe om” (Marcu 7.21-23). Adevărul simplu este următorul: păcătuim pentru că ne-am decis pentru păcat. Un credincios poate „să vină” în acest fel de ispite dacă se decide pentru ele (Matei 26.41). De aceea suntem pe deplin responsabili pentru păcatul pe care îl permitem în viața noastră.

 

Iacov ne arată roadele atunci când permitem poftei să se desfăşoare în noi. Există o derulare sau o înlănțuire de lucruri care acționează în viața noastră. Se începe cu „pofta”, care ia naştere în inimă, iar dacă ea nu este judecată în prezența lui Dumnezeu (1Ioan 1.9), dă roade și „dă naștere la păcat”, care în cele din urmă duce la „moarte”. Punctul său de vedere este foarte clar: dacă permitem ca în inima noastră să rămână gânduri pătimaşe, ele vor aduce cu siguranță păcat și moarte în viața noastră.

 

Seamănă un gând şi vei culege o faptă;

Seamănă o faptă şi vei culege o obişnuinţă;

Seamănă o obişnuinţă şi vei culege un caracter;

Seamănă un caracter şi vei culege o fatalitate.

 

S-ar putea pune întrebarea: „În ce fel permiterea păcatului în viaţa unui om produce moartea?” „Moartea” în Scriptură are întotdeauna ideea de despărţire sub o anumită formă. Depinde de contextul pasajului; ar putea fi vorba despre despărțirea sufletului și a duhului de trup în moartea fizică (Iacov 2.26) sau ar putea fi despărţirea veșnică a necredinciosului de prezența lui Dumnezeu într-o veşnicie pierdută (Apocalipsa 20.6,14 – „moartea a doua”) etc. Păcatul duce în adevăratul sens al cuvântului la moarte fizică (Geneza 2.17; Romani 5.12), și dacă o persoană nu este mântuită duce la despărțirea veșnică de Dumnezeu. Referitor la un credincios care permite păcatul în viața lui, aceasta se referă la moarte în sens moral. Adică, are loc practic o întrerupere în părtășia sa cu Dumnezeu, prin care nu se poate produce niciun rod în viața sa. Apostolul Pavel vorbește despre acest aspect al morţii în Romani 8.13: „Pentru că, dacă trăiți potrivit cărnii, veți muri” (compară și cu 1. Timotei 5.6).

 

Cum să se procedeze cu ispitele dinăuntru (versetele 16-18)

Versetul 16

În contextul celor spuse mai înainte, Iacov spune:

 

Iacov 1.16: Nu vă rătăciţi, preaiubiţii mei fraţi!

 

El nu spune nimic altceva decât: „Nu greșiți (nu vă rătăciţi), dacă credeți că voi puteţi obține ceva bun prin pofte.” De fiecare dată când ne gândim că putem obține ceva bun prin satisfacerea poftelor noastre, facem o mare greșeală; pentru că satisfacerea poftelor nu produce decât moarte morală în viața noastră. Noi devenim nefericiţi, nesatisfăcuţi și suntem smulşi din părtăşia cu Dumnezeu.

 

Versetul 17

Iacov continuă să ne arate cum trebuie să ne comportăm cu acest fel de ispite, pentru ca să nu păcătuim în astfel de situaţii.

 

Iacov 1.17: Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit coboară de sus, de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare.

 

În primul rând, trebuie să ne amintim că Dumnezeu este un Dumnezeu bun și darnic, care Se îngrijește de toate creaturile Sale. Tot ceea ce are nevoie copilul lui Dumnezeu pentru fericirea sa, „coboară de sus, de la Tatăl luminilor”; nu vine prin aceea că noi cedăm poftei din viața noastră. Trebuie să ținem minte acest mare adevăr, pentru că avem tendința de a-l pierde din vedere în momentele de ispită.

 

Iacov menţionează că există două feluri de daruri, pe care Dumnezeu le dă oamenilor. Există daruri „bune”, acestea sunt lucrurile naturale ale vieții, pe care El le dă tuturor oamenilor (Eclesiastul 3.13; 5.19; Faptele apostolilor 14.17; 1. Timotei 6.17), și apoi există daruri „desăvârșite”, acestea sunt lucruri spirituale pe care Dumnezeu le dă credincioșilor (Romani 6.23; Ioan 4.10; 1. Tesaloniceni 4.8; Efeseni 2.8; 4.7). Acest lucru arată că Dumnezeu este Izvorul şi Dătătorul tuturor darurilor bune și desăvârșite. El ne va împlini toate nevoile noastre – naturale și spirituale – la timpul Său (Filipeni 4.19). El nu este autorul ispitei păcătoase din noi. Trebuie să ne încredem cu credință în aceasta, dacă vrem să învingem dorințele păcătoase.

 

În afară de aceasta Iacov îl numește pe Dumnezeu „Tatăl luminilor”. Acest lucru indică faptul că El este un Dumnezeu atotștiutor și grijuliu pentru toți. Cuvântul „Tată” vorbește despre tandrețe, dragoste și purtare de grijă. Aceasta înseamnă că El nu este un Dumnezeu impersonal care acționează fără sentimente față de creaturile Sale. Cuvântul „lumină” subliniază cunoașterea și înțelegerea Lui infinită a fiecărei situații din viață. Înseamnă că El cunoaște perfect situația noastră de viață și ne va da ceea ce avem nevoie, potrivit cu marea Sa bunătate. Iacov adaugă: „la care nu este schimbare sau umbră de mutare”. Acest lucru înseamnă că nu există schimbare în fiinţa lui Dumnezeu față de noi; scopurile Sale de a ne binecuvânta și de a ne îngriji nu pot fi schimbate (Maleahi 3.6). El nu este un Dumnezeu inconsecvent. Noi putem fi siguri că El va face tot ce este mai bun pentru noi în situația noastră în viață. Credința este convinsă de acest lucru. Ea are încredere că Dumnezeu este Cel care dăruiește toate binefacerile, de care ne bucurăm, atât naturale, cât și spirituale, şi ea speră că El ne va da ceea ce avem nevoie la timpul Său. Acest fel de încredere în Dumnezeu Îi face o mare plăcere (Psalmul 118.8,9).

 

El ştie. El iubeşte. El aude,

Nimic nu poate tulbura acest adevăr;

El dă ce este cel mai bun

Acelora care lasă decizia în seama Lui.

 

Tocmai această încredere a credinciosului este cea pe care satan o atacă (Luca 22.32). Scopul lui este să ne zdruncine încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu satisface imediat o nevoie din viața noastră, El vrea să ne încerce în această privință. Când satan vede acest lucru, ne va sugera, că Dumnezeu ne reţine ceva bun. El va sugera, de asemenea, că ar trebui să acționăm noi înșine în această privinţă. Dacă încrederea noastră în Dumnezeu este zdruncinată, este posibil să acționăm după sugestiile lui satan și să ne apucăm de acel lucru, de care credem că avem nevoie. Dar dacă acționăm în voința proprie și în independență de Dumnezeu, aducem păcatul și moartea în viața noastră. Henry Edward Hayhoe a spus pe bună dreptate: „Necredința în bunătatea lui Dumnezeu este rădăcina tuturor eşecurilor noastre.”

 

Aceasta este exact linia pe care satan a folosit-o pentru a o ispiti pe Eva în grădina Eden. El i-a spus că dacă vor mânca din fructul pomului vor deveni „ca Dumnezeu” (Geneza 3.5) și că Dumnezeu le-ar refuza acest bun. Când credința ei în bunătatea lui Dumnezeu a fost zdruncinată și a crezut că dacă ar lua fructul, aceasta ar fi îmbunătățit poziția ei și a soțului ei, a luat fructul interzis și l-a mâncat. Dar totul a fost o mare minciună. Mâncatul fructului nu i-a făcut pe Adam și Eva mai buni sau asemănători cu Dumnezeu, ci i-a făcut păcătoși.

 

Satan a folosit aceeași tactică atunci când L-a ispitit pe Domnul în pustie (Luca 4.1-13). În esență, el I-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, de ce nu se ocupă Dumnezeu de unul dintre cele mai importante lucruri din viața Ta? – nevoia Ta de a avea mâncare?” În spatele acestei ispite se afla intenția de a-L face pe Domnul să se compătimească în El Însuși în această situație. Diavolul I-a spus: „Tu mori de foame aici; aceasta nu ar trebui să i se întâmple unui om evlavios!” Apoi a sugerat că Domnul ar trebui să-și folosească puterea Sa divină pentru a satisface această nevoie – pe care Dumnezeul său în mod evident, nu a făcut-o. Dar dacă ar fi făcut așa, ar fi trebuit să facă un pas de independența față de Dumnezeu. Observați cât de subtil procedează satan: el I-a spus Domnului să transforme piatra în pâine; nu a mers până acolo încât să-I spună să o mănânce! El știa, din experiența sa cu oamenii, că nu va trece mult timp până când o persoană flămândă, văzând ceva de mâncat în fața ei, îl va lua și îl va mânca. Dar satan a fost înfrânt în acest șiretlic prin încrederea Domnului în Dumnezeu (Psalmul 16.1) și ascultarea Domnului de Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 17.3).

 

Diavolul a folosit această tactică asupra bărbaților și femeilor încă de la începutul timpului. Ea ne arată cât de viclean este el (2. Corinteni 11.3) și, de asemenea, cât de înșelătoare este inima omului (Ieremia 17.9). De aceea Iacov ne învață că noi putem birui această ispitire de a păcătui, prin aceea că noi credem în bunătatea lui Dumnezeu – iar aceasta se va manifesta prin aceea că noi Îl aşteptăm, pentru a răspunde nevoilor noastre.

 

Versetul 18

După aceea Iacov vorbeşte despre suveranitatea mare a lui Dumnezeu:

 

Iacov 1.18: El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim ca cele dintâi roade ale făpturilor Sale.

 

Acest verset se referă la nașterea noastră din nou (Ioan 3.3-5; 1. Petru 1.23). Dumnezeu nu a fost forțat să facă acest mare act de bunătate și milă – El a făcut-o „după voia Sa” și după bunătatea inimii Sale. Numai Lui se datorează faptul că noi avem viață spirituală, și prin aceasta El Şi-a asumat responsabilitatea de a avea grijă de noi și a ne sprijini pe drumul credinței. Dacă suntem într-adevăr copiii Lui, de ce am crede că El nu are grijă de noi și că trebuie să păcătuim pentru a ne satisface nevoile vieții? În afară de aceasta creștinii credincioşi sunt „cele dintâi roade ale făpturilor Sale”. Așadar, am primit un loc unic și foarte privilegiat printre toate făpturile lui Dumnezeu. Şi pentru că suntem atât de privilegiați, este și mai absurd să gândim că El nu va avea grijă de noi (Isaia 49.15).

 

Așa cum există un mod corect și unul greșit de a răspunde la ispitele (încercările) din exterior, există și un mod corect și unul greșit de a răspunde la ispitele din interior. În ceea ce privește aceasta din urmă, putem fi „ispitiți” (Iacov 1.13) și „atrași” (Iacov 1.14) prin poftele noastre – dar acest lucru va duce doar la „moarte” morală. Sau putem aștepta cu credință ca „Tatăl luminilor” să ne satisfacă nevoile conform planului Său cel bun.

 

Felul în care un om se comportă în situațiile de viață de mai sus va da o indicație despre locul în care se află din punct de vedere spiritual în sufletul său. Dacă un om nu are încredere în Dumnezeu și nu se judecă pe sine însuși, ci cedează în mod obișnuit poftelor și păcatelor, se pune întrebarea dacă el chiar mai are credință. Falsitatea credinței mărturisite a unei persoane este astfel demascată. Un credincios poate păcătui și eșua în viața lui, dar el se va pocăi şi se va judeca pe sine însuşi și se va ridica din nou și va continua pe calea credinței (Proverbele 24.16). Căderea nu-l face pe un om să fie un ratat în viață; rămânerea în această stare îl face un ratat. Căderea nu înseamnă că o persoană nu este mântuită, dar rămânerea în această stare pune mântuirea sub semnul întrebării. Un om care nu crede cu adevărat în Domnul Isus Hristos va persista în mod obișnuit în păcatele sale și, prin aceasta, arată că mărturisirea sa de credință nu este autentică.

 

Ceea ce Iacov spune în acest prim pasaj este că ispitele – fie că ele vin din exterior sau din interior – arată unde se află o persoană în sufletul său. Astfel încercările și ispitele din viață sunt adevărate ocazii de a dezvălui credința noastră și de a arăta că suntem credincioși adevărați.

 

Credinţa se dovedeşte prin felul cum noi primim Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 19-27)

În continuare, Iacov vorbește despre felul în care noi tratăm Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură. După ce a menționat „Cuvântul adevărului” prin care am fost născuți din nou (Iacov 1.18), el continuă să vorbească despre locul pe care Cuvântul ar trebui să-l aibă în viața noastră. Iacov arată în acest pasaj că felul în care o persoană tratează Cuvântul lui Dumnezeu arată dacă ea are sau nu credință adevărată.

 

Creștinii iudei, cărora le-a scris Iacov, se alăturaseră comunității creștine și participau la adunările în care se propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2.42). Nu a durat mult, însă, până când unii dintre ei au părut să dea impresia că nu sunt credincioși adevărați (Galateni 2.4; Tit 1.10-16). Astfel, a devenit evident că a existat o comunitate mixtă printre ei. Știind acest lucru, Iacov se referă la faptul că modul în care un om primește și răspunde la Cuvântul lui Dumnezeu va arăta autenticitatea mărturisirii sale. Cei care nu sunt autentici o vor arăta prin aceea că sunt numai „ascultători ai Cuvântului”. Ei ascultă atunci când se predică Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu va avea niciun efect practic asupra vieții lor. Pe de altă parte, o persoană cu o credință autentică în Hristos se va arăta a fi un credincios adevărat prin faptul că este un „împlinitor al Cuvântului”. De aceea Iacov se concentrează în acest pasaj asupra a două lucruri:

 

să fi primitor al Cuvântului lui Dumnezeu (Iacov 1.19-21)

să reacţionezi la Cuvântul lui Dumnezeu (Iacov 1.22-27).

Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (versetele 19-21)

Versetele 19,20

Iacov 1.19,20: Aşa că, preaiubiţii mei fraţi, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie; pentru că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

 

Așa cum am menționat mai devreme, Iacov abordează anumite comportamente care nu erau străine modului de gândire și de viață iudaic şi care erau în pericol de a fi transferate la creștinism. Acestea erau „veșminte de mormânt” (Ioan 11.44), care trebuiau să fie luate de pe aceşti noi convertiţi. Sabatul a fost un astfel de lucru în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu: le plăcea să stea în sinagogă în ziua de Sabat și să discute și să se certe pe marginea lucrurilor citite din Sfânta Scriptură (Faptele apostolilor 17.2,3,17; 18.4; 28.19). Ei își închipuiau că sunt stăpânii (învățătorii) și criticii adevărului (Romani 2.19,20; 1. Timotei 1.7) și le plăcea să-și discute opiniile. Deși acest lucru ar fi putut fi probabil tolerat în sinagogile evreiești, un astfel de lucru nu-și are locul în creștinism (2. Timotei 2.14). Dumnezeu doreşte ca creștinii să se adune pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-L citi şi pentru a-L explica (1. Timotei 4.13), dar astfel de ocazii nu ar trebui să degenereze în dezbateri despre propria părere (2Tim 2.14).

 

Iacov începe prin a expune atitudinea corectă și potrivită, pe care trebuie să o avem în prezența Cuvântului lui Dumnezeu. El spune: „Aşa că, preaiubiţii mei fraţi, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie; pentru că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.” Acest îndemn scurt, dar clar, arată că trebuie să se aibă reverenţă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu atunci când Acesta este este deschis și citit, şi Acesta îl face pe ascultător să se abțină de la vorbire (Psalmul 119.161).

 

În primul rând, trebuie să fim „grabnici la ascultare”. Aceasta se referă la o disponibilitate duhului pentru a asculta și a primi adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ar trebui să ne străduim să profităm de fiecare ocazie pentru a-l cunoaște mai bine. Cel care are o minte gata să învețe – care ia locul unui învățăcel smerit și ascultă cu atenție atunci când este vestit Cuvântul lui Dumnezeu – va obține cu siguranță un mare folos de pe urma acestuia (Deuteronomul 33.3; Luca 8.35; 10.39).

 

În al doilea rând, ar trebui să fim „înceţi la vorbire”. Aceasta este o referire la exprimările despre Sfânta Scriptură. Noi cunoaştem numai în parte şi în cel mai bun caz putem profeţi numai în parte (1. Corinteni 13.9). Dacă avem pretenţia că avem autoritate asupra adevărului lui Dumnezeu ne socotim pe noi înșine mai presus „decât se cuvine să ne socotim” (Romani 12.3). Aceasta dezvăluie necunoașterea măreției Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 138.2). De aceea Iacov insistă să pună capăt dorinței de a transpune gândurile noastre la Sfânta Scriptură. În Iacov 3.1 el avertizează împotriva asumării rolului de învățător și de propovăduitor ai cunoaşterii divine, pentru că toți aceştia au o responsabilitate mai mare. Cine dă mereu opinia și punctul lui de vedere mai departe nu este în măsură să primească adevărul și să se maturizeze în înțelegerea revelației divine. De aceea ar trebui să dăm comentariile noastre asupra Sfintei Scripturi cu atenție și conştienţi fiind că este Cuvântul sfânt și infailibil al lui Dumnezeu pe care îl comentăm.

 

În al treilea rând, trebuie să fim „înceți la mânie”. Discuții carnale despre Cuvântul lui Dumnezeu pot, din păcate, să ducă uneori la ceartă și mânie. Aceasta era deseori aşa la iudei în sinagogile lor. De aceea, Iacov insistă asupra stăpânirii acestor temperamente înflăcărate. Dacă încercăm să ne exprimăm punctul de vedere ridicând vocea și certându-ne, aceasta nu va ajuta niciodată la înaintarea vestirii adevărului, pentru că, așa cum spune Iacov, „mânia unui om nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Dumnezeu nu Se va identifica cu astfel de acte carnale. Adevărul lui Dumnezeu trebuie comunicat și primit într-un mediu de liniște și pace (Deuteronomul 33.3; Eclesiastul 9.17; Luca 8.35; 10.39).

 

Versetul 21

Iacov 1.21: De aceea, lepădând orice necurăţie şi revărsare de răutate, primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit, care poate să vă mântuiască sufletele.

 

Iacov continuă arătând că la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu nu numai autodisciplina este potrivită, ci și judecata de sine. Dacă vrem să beneficiem de pe urma citirii Cuvântului lui Dumnezeu, este imperativ necesar să ne lepădăm de orice „necurăție” și de „orice revărsare de răutate”. Fără această necesară judecată de sine, „Cuvântul sădit” nu se va înrădăcina niciodată cum trebuie în sufletele noastre și nu ne va face să creștem. Dacă solul unei grădini este plin de buruieni, rădăcinile unei plante bune nu vor putea să crească în mod corespunzător și să se înmulţească. De aceea un grădinar înțelept pregătește solul prin smulgerea buruienilor nedorite, care ar putea împiedica creșterea plantelor bune. În mod similar trebuie să ne pregătim inimile pentru „a primi” Cuvântul, îndepărtând tot ceea ce în viața noastră nu este în concordanță cu natura sfântă a lui Dumnezeu (1. Petru 2.1,2). Acest lucru se face prin judecata de sine (2. Corinteni 7.1).

 

Duhul, în care trebuie să primim Cuvântul, este duhul de „blândețe”. Acest lucru arată reverența față de Cuvânt și față de Cel care ni L-a dat. Iacov Îl numește „Cuvântul sădit”, căci dacă Îl primim în mod corect, El va prinde rădăcini în noi și va deveni o parte componentă permanentă a vieții noastre. Apostolul Ioan vorbește despre aceasta şi spune: „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi” (1Ioan 2.14c).

 

Iacov adaugă: „care poate să vă mântuiască sufletele”. Pentru cei care nu au fost mântuiți (simplii mărturisitori), primirea Cuvântului lui Dumnezeu în credință ar produce în ei mântuirea veșnică. Dar pentru cei care erau mântuiți, va fi de mare folos practic să posede Cuvântul sădit ca parte integrantă a vieții lor creștine. Dacă există ascultare față de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, credinciosul poate fi ferit de numeroasele pericole și capcane spirituale de pe calea credinței. (Psalmul 17.4,5).

 

Răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 22-25)

Versetele 22-24

Iacov 1.22-24: Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului şi nu numai ascultători, înşelându-vă pe voi înşivă. Pentru că, dacă cineva este ascultător al Cuvântului şi nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-şi priveşte faţa firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine şi a plecat şi a uitat îndată cum era.

 

De aceea, Iacov continuă să vorbească despre importanța de a răspunde la Cuvânt cu ascultare practică. El ne îndeamnă să nu fim doar „ascultători”, ci și să fim „împlinitori ai Cuvântului”. Ezra este un bun exemplu în acest sens. Ni se spune că el „și-a îndreptat inima să caute [sau: cerceteze] legea Domnului și s-o împlinească” (Ezra 7.10). Deci acesta este un alt test al autenticității credinței unui om. Dacă el sau ea are credință, adică dacă este un credincios adevărat, aceasta se va arăta prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori, un credincios poate să nu reușească să aplice Cuvântul lui Dumnezeu în viața sa așa cum ar trebui, dar în principiu va fi cunoscut ca un „împlinitor al Cuvântului”. Dacă, pe de altă parte, o persoană nu practică în mod obișnuit principiile Cuvântului lui Dumnezeu, se pune la îndoială dacă el sau ea este un adevărat credincios. S-ar putea foarte bine ca astfel de oameni să nu fie nici măcar mântuiți.

 

Din Evrei 6.4,5 știm că este posibil ca un necredincios să se afle printre creștini acolo unde se predică Cuvântul lui Dumnezeu. Ei gustă „cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” și au parte de ceea ce „Duhul Sfânt” face în exterior acolo – și totuși rămân în starea necredincioasă. Acești oameni sunt „ascultători ai Cuvântul” în adevăratul sens al cuvântului; însă Cuvântul nu a fost niciodată primit cu credință. Să fii înconjurat de adevăr, dar fără a fi un făptuitor al acestuia, este un lucru periculos, pentru că ne face să ne înșelăm pe noi înșine. De aceea Iacov adaugă: „se înşeală pe ei înșiși”. Unii oameni au fost orbiți spiritual în acest fel pentru că nu au fost dispuși să asculte de Sfânta Scriptură, după ce au auzit-o. Iacov spune că omul acesta este ca o oglindă în care se uită, apoi se îndepărtează și uită ce a văzut – deci nu are niciun efect asupra lui. Observă: ne înșelăm pe noi înșine, nu pe cei din jurul nostru. Oamenii care ne cunosc nu se lasă de obicei înșelați de ipocrizia noastră.

 

A existat o situație similară printre iudeii din zilele lui Ezechiel pentru această formă goală, să fie doar „un ascultător al Cuvântului și nu un împlinitor”. Domnul i-a spus lui Ezechiel că poporul ar veni și s-ar așeza în fața lui, așa cum era obișnuit pentru poporul lui Dumnezeu în prezența unui profet trimis de Dumnezeu; dar ei nu au vrut să facă ceea ce le-a spus. „Ei vin cu grămada la tine ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după câștigul lor necinstit. Iată, tu ești pentru ei ca un cântăreţ plăcut, ca un glas frumos şi care cânţi bine cu un instrument. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc” (Ezechiel 33.31,32). În vremea Domnului Isus, fariseii erau urmașii spirituali ai acestor oameni. Domnul a spus despre ei: „Deci toate câte vă spun ei, faceți și ţineţi, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac” (Matei 23.3). Această problemă nu este o problemă exclusiv iudaică. Știm cu toții cât de ușor este să citim Biblia, fără să fim influențați de ceea ce citim. Cu toții trebuie să fim veghetori în această privință.

 

Versetul 25

Iacov 1.25: Dar cine şi-a adâncit privirea în legea desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a stăruit în ea, nefiind un ascultător uituc, ci un împlinitor cu fapta, acesta va fi fericit în lucrarea lui.

 

Iacov continuă şi spune că nu ar trebui să fie o povară pentru un credincios să fie un împlinitor al Cuvântului, pentru că a face ceva ce ți-ar plăcea să faci nu este o povară; este o bucurie. Iacov numeşte aceasta „legea desăvârşită, aceea a libertății”. Ea este menționată în contrast cu Legea lui Moise. Legea mozaică este preocupată de stăpânirea impulsurilor naturii vechi. Ea este plină de fraze negative repetate adesea: „Să nu faci. …” [Exodul 20.1-17]. Încercarea de a împlini toate aceste porunci era o povară pentru toți cei care se aflau sub această obligație (Matei 11.28; Faptele apostolilor 15.10). „Legea libertăţii”, dimpotrivă, se concentrează pe încurajarea și direcționarea noii naturi pentru a face lucruri pozitive, de care noua viață se bucură. Este caracterizată prin expresia „Să ne …”. Nu este o povară pentru noua natură să facă aceste lucruri, pentru că ea se bucură să facă voia lui Dumnezeu descrisă în Cuvântul Său (Psalmul 40.8). În mod similar, pentru un cal este o libertate desăvârşită dacă i se dă fân să mănânce – este exact ceea ce îi place! Dar dacă unui câine i se dă fân să mănânce este o altă chestiune – ar fi orice, dar nu libertate pentru el. Deci, cel care umblă în Duhul se bucură să facă voia lui Dumnezeu; nu este nicio povară pentru el. Legea desăvârșită a libertății înseamnă că poruncile Domnului și dorințele credinciosului sunt aduse în armonie.

 

Ca o încurajare de a pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu, Iacov le amintește ascultătorilor săi de răsplata actuală pentru cei care împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu. El spune: „va fi fericit în lucrarea lui”. Sensul de bază al cuvântului „fericit” este acela de a fi fericit. De aceea omul care umblă în adevăr va fi fericit în sufletul său, pentru că există o bucurie cunoscută doar de cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru, de altfel, este ilustrat de prima minune a Domnului Isus când a transformat apa în vin (Ioan 2.1-10). Faptul de a bea „apă” se referă în Sfânta Scriptură la împrospătarea prin intermediul Cuvântul lui Dumnezeu. „Vinul” în Sfânta Scriptură vorbește adesea despre bucuriile vieţii creștine. În lumina minunii, ar trebui să ne întrebăm: „Când s-a transformat apa în vin?” Nu a fost atunci când servitorii au turnat apa în vase, ci atunci când ei au ridicat acele vase și le-au dus la mai-marele mesei. La un moment dat, pe parcurs, în timp ce cărau apa, aceasta s-a transformat în vin. În același mod vom avea parte de bucurie, dacă punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu în umblarea noastră zilnică.

 

Un test întreit al autenticităţii

Există pericolul ca în exterior să te declari de partea credinţei, fără ca lăuntric să existe ceva real. De aceea Iacov se referă la faptul că credinţa unui om trebuie să fie pusă la probă. El spune:

 

Iacov 1.26,27: Dacă cineva gândeşte că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi amăgeşte inima, religia acestuia este deşartă. Religia[2] curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.

 

Aceste versete arată: este foarte posibil ca o persoană să pară în exterior a fi un credincios adevărat, în timp ce nu există o realitate interioară. De aceea Iacov prezintă trei lucruri prin care orice mărturisire de slujire divină adevărată poate fi testată. El ne spune că există o dovadă infailibilă pentru credința în viața unei persoane. Domnul a vorbit despre aceasta în slujba Sa: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7.16,20).

 

Stăpânirea de sine: Primul punct este stăpânirea de sine. Dacă cineva mărturiseşte că „slujeşte lui Dumnezeu”, dar nu-și poate controla limba, atunci aceasta este un semn revelator că s-ar putea să nu fie deloc un credincios adevărat. Nimicnicia slujirii sale divine este demascată, slujirea lui pentru Dumnezeu nu este nimic mai mult decât o un spectacol „deșănțat”. El se înșală singur.

Dragoste şi compasiune: Al doilea lucru este dragostea și compasiunea. Dacă credința unei persoane este autentică, ea se va preocupa de cei care suferă, iar acest lucru se va vedea în viața ei într-un fel sau altul printr-o atitudine binevoitoare faţă de cei aflați în nevoie – adică „orfanii” și „văduvele”.

Sfinţenia personală: Al treilea punct este sfințenia personală. Acesta va fi un rezultat al separării practice de lume. În cazul în care credința unui omul este autentică, atunci el va fi atent la legăturile sale și „se va păstra neîntinat de lume”.

Autenticitatea credinței în Dumnezeu și în Cuvântul Său va fi astfel arătată într-un mod corespunzător (Iacov 1.26) și în acte de caritate față de cei nevoiași (Iacov 1.27a) precum și în sfințenia personală, menținută prin despărțirea de lume (Iacov 1.27b). Acest lucru arată că auzirea adevărului nu este un scop în sine; este doar începutul. Dumnezeu vrea o realitate interioară în poporul Său, care să ducă la practicarea adevărului (Psalmul 51.7).

 

Tradus de la: Der Jakobusbrief (1)

Tradus din The Epistle of James

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

 

 

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-1-a13430.html

 

/////////////////////////////////////////

Răpirea abia după necazul cel mare?

Ce spune Biblia? de Elmo Clair Hadley

 

© EPV, Online începând de la: 16.01.2022, Actualizat

 

 

Versete călăuzitoare: 1. Tesaloniceni 4.15-18

 

  1. Tesaloniceni 4.15-18: Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; pentru că Domnul Însuși, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul. Astfel încurajați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.

 

Va trece Adunarea (Biserica) prin necazul cel mare, sau ea va fi luată la cer înainte de necazul cel mare?

 

Unii spun că Biserica trebuie să treacă prin necazul cel mare; ei spun: Nu există niciun motiv pentru ocrotirea credincioșilor, să nu treacă prin necazul cel mare, în timp ce martirii din primele timpuri au suferit atât de mult. Răspundem: nu acesta este aspectul în discuție; este vorba de suveranitatea lui Dumnezeu. A plănuit Dumnezeu, în sfaturile Sale neîngrădite, ca perioada Bisericii să dureze și în timpul necazului cel mare? Necazul este numit „timp de necaz pentru Iacov” (Ieremia 30.7), nu necazul pentru Biserică, pentru că este timpul în care Dumnezeu se ocupă în mod special de Israel și de națiuni în legătură cu Israel (Ieremia 30.7-16). Este „cuptorul strâmtorării” (Isaia 48.10), pe care Dumnezeu îl va folosi pentru a pedepsi și purifica Israelul, în timp ce Își face cunoscut Numele Său puternic în fața națiunilor apostate prin judecăți teribile (Ieremia 30.11; Isaia 10.5,6,12,24-27; 40.1,2; 2.10-21; 5.16; Ioan 3.1,2,11-17; Isaia 34.1,2,8; Mica 7.16-20; Ezechiel 38.23; 39.7). Toate acestea arată că Biserica este înălțată de aici înainte de acestea.

 

Enoh, care a fost dus la cer înainte ca judecata să se abată asupra pământului, este modelul Bisericii, în timp ce Noe și familia sa, care au fost purtați în siguranță prin judecata revărsată (un model al marelui necaz) și au devenit nucleul pentru repopularea pământului curățat, sunt un model al rămășiței iudaice.

 

Hristos va veni pentru Israel, la sfârșitul nopții de necaz, ca „Soarele dreptății, cu vindecarea în aripile Lui” (Maleahi 4.2); dar pentru Biserică, El apare ca „Steaua strălucitoare de dimineață”, în timp ce lumea este încă în întuneric, înainte să se reverse zorile (Apocalipsa 22.16).

 

Ne vom referi acum la o serie de pasaje din Scriptură, care oferă dovezi suplimentare că răpirea Bisericii va avea loc înainte de necazul cel mare:

 

„Vin din nou și vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14.3). „Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt” (Efeseni 5.25,26). ). Deci, Hristos va veni și îi va lua pe ai Săi la Sine, pentru a fi cu El acolo unde este El, în ceruri. Biserica este chemată la o parte cerească, ca mireasă a lui Hristos, în timp ce partea lui Israel sunt binecuvântările pământești sub sceptrul Său.

 

„Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, atunci veți fi arătați și voi, împreună cu El, în glorie (Coloseni 3.4). Acest lucru arată clar că Biserica trebuie să fie luată și să fie cu Domnul înainte ca El să poată apărea cu noi în glorie.

 

„Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit” (Apocalipsa 19.7,8). Aici vedem mireasa în ceruri la nunta ei cu Mielul, în timp ce mânia și judecățile lui Dumnezeu se abat asupra pământului în timpul necazului cel mare, care se va încheia cu coborârea Domnului Însuși cu sfinții Săi glorificați pentru a distruge puterea dușmanului (Apocalipsa 19.11-21).

 

În Apocalipsa 1.19, lui Ioan i se spune: „Scrie deci ce ai văzut [apariția Domnului așa cum tocmai o văzuse el, Apocalipsa 1.11-18] și cele ce sunt [perioada actuală a Bisericii, a cărei istorie profetică o avem în adunările din Apocalipsa 2 și 3] și ce va fi după acestea [adică după ce se va încheia perioada Bisericii].” Apoi, o voce din cer îi strigă lui Ioan: „Suie-te aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să aibă loc după acestea” (Apocalipsa 4.1). Astfel, întreaga Apocalipsă, începând cu capitolul 4, se ocupă cu evenimentele care au loc după răpire; mulțimea de oameni mărturisitoare, fără viață, este vărsată din gura Lui și predată judecății (Apocalipsa 3.16).

 

Începând cu capitolul 4, vedem bătrânii glorificați stând în jurul tronului, cu cununile lor de aur și cu potirele de aur pline cu tămâie (Apocalipsa 4.4; 5.8). Acești 24 de bătrâni îi reprezintă pe toți cei care au fost răpiți la Hristos atunci când a venit pentru ai Săi. Și aici îi vedem deja glorificați în ceruri ca împărați și preoți înaintea tronului lui Dumnezeu, în același timp în care judecățile lui Dumnezeu vin pe pământ. Prin urmare, este clar că răpirea trebuie să aibă loc înainte ca judecățile să vină asupra pământului. Acest lucru este confirmat și de alte pasaje care se referă la necazul cel mare: „De ce văd pe orice bărbat cu mâinile pe coapsele sale, ca o femeie la naștere, și toate fețele au devenit palide? Vai, pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov!” (Ieremia 30.6,7). „Și, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru copiii poporului tău; și va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o națiune, până în timpul acela. Și, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine care va fi găsit scris în carte” (Daniel 12.1, compară cu Apocalipsa 7.1-8). „Când veți vedea deci urâciunea pustiirii, despre care s-a spus prin profetul Daniel (Daniel 9.27; 12.11), stând în loc sfânt [templul care va fi reconstruit în curând în Ierusalim] (cine citește să înțeleagă), atunci cei care sunt în Iudeea să fugă …, pentru că atunci va fi necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată” (Matei 24.15-21; compară cu Marcu 13.14-19). Aceste pasaje arată în mod clar că timpul necazului cel mare îi privește în principal pe iudei. Este timpul necazului lui Iacov, nu al necazului Bisericii. Mihail va lua apărarea poporului lui Daniel (iudeii) și îi va elibera pe cei care sunt scriși în carte, în timp ce iudeii apostați vor pieri în aceste judecăți teribile (Maleahi 4.1,2).

 

Vedem, de asemenea, în Apocalipsa că în această perioadă mânia și judecata lui Dumnezeu se abate asupra națiunilor. Întreaga perioadă este marcată de revărsarea mâniei lui Dumnezeu asupra Israelului apostat și a creștinătății apostate. Să ne întoarcem la câteva pasaje din Apocalipsa: „Pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lui” (Apocalipsa 6.17), „vinul mâniei lui Dumnezeu, care este pregătit neamestecat în paharul mâniei Lui”, „teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14.10,19), „mergeți și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu”, „ca să-i dea paharul vinului furiei mâniei Sale” (Apocalipsa 16.1,19), „va calca teascul vinului furiei mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic” (Apocalipsa 19.15). Furia mâniei lui Dumnezeu, care se revarsă asupra lui Israel și asupra națiunilor, este caracteristică acestei perioade teribile pe care o cuprinde Apocalipsa 4-19 și care corespunde exact ultimei săptămâni de șapte ani a lui Daniel. Biserica trebuie să fie răpită la Domnul înainte ca această ultimă săptămână din istoria lui Israel să înceapă.

 

Scriptura decide în mod clar că Biserica nu va trece prin acest timp teribil al mâniei lui Dumnezeu asupra Israelului apostat și a creștinătății apostate. „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci spre mântuire prin Domnul nostru Isus Hristos” (1. Tesaloniceni 5.9). Biserica a trecut și încă mai trece prin multe necazuri și persecuții din partea lumii, dar prin venirea lui Hristos pentru a o lua la Sine, ea va fi salvată de acest necaz teribil și de mânia lui Dumnezeu care vine asupra acestei lumi care îl respinge pe Hristos. „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apocalipsa 3.10). „Deci cu atât mai mult, fiind îndreptățiți acum prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9). Sângele Său ne justifică, iar puterea Sa ne salvează de mânie, nu numai de mânia veșnică, ci și de mânia care va veni în curând asupra acestei lumi, care Îl respinge pe Hristos. „Voi v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului viu și adevărat și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți, pe Isus, care ne scapă de mânia viitoare” (1. Tesaloniceni 1.9,10). Ei așteptau pe Domnul, care voia să vină ca să-i salveze de mânia care avea să vină.

 

Această așteptare a venirii Domnului în orice moment se găsește în multe pasaje. „Mijlocul să vă fie încins și luminile aprinse; și voi fiți asemenea oamenilor care-l așteaptă pe stăpânul lor …” (Luca 12.35,36; compară și cu Luca 12.45,46). „… așteptând fericita speranță” (Tit 2.13). „Pentru că cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3.20,21). El „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă” (Evrei 9.28), ceea ce înseamnă o eliberare completă din această scenă a păcatului, a stricăciunii și a morții.

 

Aceste versete și altele similare, în care Domnul îi îndeamnă pe credincioși să aștepte, să vegheze și să caute cu privirea spre venirea Sa, dovedesc că Biserica nu va trece prin necazul cel mare și că nu este nevoie să se împlinească niciun semn înainte ca Domnul să vină pentru ai Săi. Dacă astfel de lucruri ar trebui să se împlinească, nu am putea să veghem și să așteptăm venirea Lui înainte să fi sosit aceste semne sau necazul cel mare. Așadar, nu există semne care trebuie să se împlinească înainte ca Biserica să fie luată, dar există numeroase profeții care trebuie să se împlinească în timpul ultimei perioade de șapte ani, înainte ca Hristos să vină să domnească. De aceea, urmărim cu mare interes cum se pregătesc lucrurile pentru împlinirea tuturor acestor profeții, pentru că știm că înainte de aceasta Hristos va veni ca Steaua dimineții pentru a-și lua Mireasa la Sine. Fie ca noi să fim găsiți treji și pregătiți, cu coapsele încinse și cu lămpile aprinse, căci în orice moment putem auzi chemarea Sa care ne conduce spre întâmpinarea Lui în văzduh (1. Tesaloniceni 4.13-18).

 

Dacă marea diferență dintre Biserică și Israel ar fi înțeleasă mai clar, nu ar mai fi nicio îndoială că Biserica trebuie să fie răpită la cer înainte de începerea ultimei săptămâni a istoriei profetice a lui Israel.

 

Biserica este un popor ceresc, cu o speranță cerească și o moștenire cerească (Coloseni 1.5; Efeseni 1.3; Evrei 3.1; 1. Petru 1.4; Ioan 14.1-3); dar Israel este un popor pământesc, cu o speranță pământească și o moștenire pământească (Exodul 19.5; 33.1,2,14-16; Deuteronomul 4.32-40).

 

Biserica este chemată să obțină slava veșnică a lui Dumnezeu și ca mireasă să aibă parte de ea împreună cu Fiul Său (1. Petru 5.10; 1. Tesaloniceni 2.12; 2. Tesaloniceni 2.13,14; Romani 8.17); dar Israel a fost chemat și pus deoparte de alte popoare pentru a fi poporul lui Dumnezeu, mai presus de toate popoarele de pe pământ și destinat să arate gloria lui Dumnezeu în guvernarea Sa asupra pământului (Numeri 14.13-21; Isaia 43.21; 41.8-20; Deuteronomul 4.34,35).

 

Începând de la Cincizecime, Dumnezeu a întrerupt pentru o vreme legătura Sa cu Israel, iar acum nu mai numără timpul în legătură cu istoria lor, ci cheamă dintre iudei și neamuri o Mireasă pentru Hristos (Romani 11.25).

 

Un alt motiv important, care dovedește că răpirea trebuie să aibă loc înainte de perioada necazului cel mare, este diferența dintre caracterul Evangheliei care este predicată acum și caracterul Evangheliei care va fi predicată de rămășița iudaică în timpul necazului cel mare. Evanghelia, pe care Dumnezeu o oferă astăzi lumii, promite o speranță și o chemare cerească (Coloseni 1.5; 2. Tesaloniceni 2.14; 1. Petru 1.3-12 etc.). Dar rămășița va propovădui o evanghelie complet diferită, cu o speranță diferită, și anume aceea de a avea parte de binecuvântarea pământească a Împărăției de o mie de ani. Ei vor proclama că Mesia vine să îl îndepărteze pe cel rău, să răscumpere rămășița persecutată, pentru ca aceasta să poată lua în stăpânire pământul peste care El Își va instaura domnia Sa de dreptate, pace și binecuvântări temporale (Matei 24.14; Apocalipsa 14.6; Isaia 44.26). Dumnezeu nu va trimite în același timp lumii două Evanghelii diferite cu speranțe diferite, ceea ce ar însemna confuzie și amestecarea poporului ceresc și pământesc, cu speranțele și destinele lor specifice. Atâta timp cât Biserica se află pe pământ, ea are chemarea cerească de a predica, dar când credincioșii vor fi ridicați la cer, Dumnezeu va respinge mulțimea rămasă de mărturisitori apostați și se va întoarce la iudei, și va forma din ei o rămășiță pe care o va trimite să propovăduiască Evanghelia Împărăției viitoare a lui Hristos la toate națiunile.

 

Sfinții din această rămășiță sunt cei care sunt văzuți suferind pe pământ în săptămâna a șaptezecea a lui Daniel și în mod deosebit în timpul perioadei necazului cel mare (Daniel 7.25; Apocalipsa 5.8; 8.3; 11.3; 12.17; 13.7,10; 14.12; 16.6). Ei mărturisesc despre Mesia care va veni și refuză să se închine fiarei sau chipului ei. O mare mulțime dintre păgâni li se va alătura, va accepta mărturia lor despre Împăratul care va veni și va refuza să se plece în fața fiarei (Apocalipsa 7.9-14).

 

Cât de mare și de glorioasă este partea noastră! Cât de prețioasă este speranța venirii Sale în curând pentru a-Și lua mireasa acasă la Sine. Când ne uităm în jurul nostru în lume, vedem cu adevărat umbrele „necazului pentru Iacov”, care se abat deja asupra iudeilor. Și inimile noastre ard în noi, căci știm că El vine pentru noi mai dinainte. Fie ca El să ne găsească cu „mijlocul încins și luminile aprinse; și să fim asemenea oamenilor care-l așteaptă pe stăpânul lor”.

 

Când Îl așteptăm astfel zilnic pe Domnul nostru, Hristos devine din ce în ce mai mult subiectul preocupării inimii noastre. Iar dorul după venirea Lui pentru a ne lua la Sine, ca să fim cu El și asemenea Lui, ne eliberează, mai mult decât orice altceva ar putea-o face, de atârnarea de lucrurile pământești și ne adâncește dorința de a fi găsiți în permanență în dependență de El, căutând cu hotărâre de inimă doar glorificarea Mirelui nostru care vine. Dar această speranță a venirii Sale va fi o realitate vie pentru noi doar atunci când vom umbla în comuniune intimă cu El și cu Tatăl. Atunci vedem lumea care L-a răstignit pe Fiul Său, pe iubitul nostru Domn, în adevăratul ei caracter de vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, gata să spună bun venit lui antihrist și să se închine balaurului și fiarei (Apocalipsa 13.2; 2. Tesaloniceni 2).

 

A vedea lumea așa cum este ea descrisă în profeție, cu respingerea completă a lui Dumnezeu și în curând în închinarea la satan, este profund deprimant pentru o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu, dacă ea nu se află în strânsă comuniune cu El, care este singura sursă de bucurie, pace și liniște a inimii, pe care nici lumea, nici diavolul nu o pot tulbura. Dumnezeu este mai presus de toate împrejurările, El le conduce și le modelează pentru împlinirea sfaturilor Sale veșnice. Și mergând înainte în pace și părtășie cu El, lumea devine pentru noi doar un loc în care Dumnezeu ne-a așezat pentru a reflecta pentru moment în răbdare, iubire, dreptate și slujire neobosită propria Sa natură divină, pe care o posedăm ca născuți din El, în timp ce așteptăm zilnic venirea Sa pentru a ne lua la Sine. Această așteptare a lui Hristos, Mirele nostru, în părtășie cu El, ne menține inima proaspătă și pașii siguri, în timp ce ne străduim cu hotărâre de inimă să ne ocupăm locul și să ne împlinim însărcinarea dată de Dumnezeu.

 

Învățătura potrivit căreia Biserica trebuie să treacă prin necazul cel mare este – putem fi siguri – inspirată de satan, pentru a le răpi celor care o primesc influența reconfortantă, sfințitoare și înviorătoare, pe care speranța venirii lui Hristos în curând ar trebui să o aibă în viețile noastre.

 

Tradus de la: Entrückung erst nach der Drangsal?

Din Umriss der prophetischen Ereignisse, die bald geschehen müssen

Editura Ernst-Paulus-Verlag, 1972, pag. 10–18.

 

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/rapirea-abia-dupa-necazul-cel-mare-a15406.html

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?1 Tesaloniceni 4.16,de William John Hocking

© CSV, Online începând de la: 08.03.2019, Actualizat

 

Verset călăuzitor: 1 Tesaloniceni 4.16

 

1 Tesaloniceni 4.16: Pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos;

 

Întrebare

Este un loc în Scriptură, care ne spune, că lumea ca atare nu va auzi strigătul şi trâmbiţa, când Domnul va lua pe ai Săi acasă?

 

Răspuns

Scriptura nu spune în nici un loc categoric, că lumea nu va auzi strigătul Domnului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, dar ea niciunde nu spune contrariul. Însă strigătul poruncitor al Domnului este numai pentru unii, nu pentru toţi. În mod deosebit în evanghelia după Ioan vedem ce linie clară de despărţire face Domnul între lume şi „ai Săi”. Această diferenţiere a devenit deosebit de clară după învierea Domnului. Când Domnul Isus a vorbit ucenicilor Săi despre plecarea Lui din lumea aceasta, El a spus: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veţi vedea” (Ioan 14.19). În timpul dintre învierea Lui şi înălţarea Lui la cer El Se arată numai alor Săi, şi numai ei L-au văzut plecând la cer de pe Muntele Măslinilor. De aceea noi credem, că atunci când Domnul va reveni numai pentru ai Săi, strigătul poruncitor şi trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, pentru ca să le trezească atenţia. Credincioşii plecaţi acasă – nu necredincioşii morţi – vor auzi glasul în mormintele lor, desigur şi credincioşii care vor fi în viaţă. Oile Lui – şi nimeni altcineva – aud deja astăzi glasul Păstorului cel bun.

 

Nu ni se spune dacă venirea Domnului va fi însoţită de vreun fel de zgomote, pe care lumea le va auzi. Chiar dacă ar fi aşa, zgomotul sau sunetul nu va fi înţeles sau va fi interpretat greşit, aşa cum ne arată exemple din Scriptură (compară cu Ioan 12.28,29; Faptele apostolilor 9.7; 22.9). Desigur, luarea în trup a celor mântuiţi la venirea Domnului nu va putea rămâne ascunsă, însă evenimentul acesta va exercita o influenţă morală asupra lumii la fel de puţin cum a fost la timpul său răpirea lui Enoh.

 

Tradus de la: Wird die Welt die Posaune bei der Entrückung hören?

Tradus de la: Titlul original: „Fragen und Antworten“

din Ermunterung und Ermahnung, Anul 1981, pag. 376–378

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/va-auzi-lumea-trambita-la-rapire-a11770.html

 

/////////////////////////////////////////////

Eşti tu gata, dacă Domnul ar veni astăzi?

Apocalipsa 19.7,8- Jack Atkins

 

© SoundWords, Online începând de la: 09.08.2019, Actualizat

 

 

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 19.7,8

 

Apocalipsa 19.7,8: Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat, pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor.

 

Cuprins

Introducere

Făcut potrivit

A fi practic potrivit

Haina de in subţire

Candele pregătite

Rebeca ca simbol al Bisericii (Adunării)

Introducere

Domnul vine! Şi El vine, aşa cum credem noi, foarte curând (Apocalipsa 3.11). Aceasta pare să fie pretutindeni convingerea fermă a creştinilor spirituali. A trecut aproape un secol[1] de când în creştinătate a răsunat strigătul: „Iată, Mirele”. Începând de atunci semnele s-a înmulţit ca număr şi importanţă. Acum ele sunt foarte numeroase. Deja lumea simte demult că ceva trebuie să aibă loc. Biserica (Adunarea) nu are nevoie de semne, însă ele apar şi sunt ca nişte semnale luminoase şi atenţionează pe toţi care au ochi să vadă, că s-a apropiat ora arătării revenirii vizibile a lui Hristos. Dacă răpirea sfinţilor precede revenirea vizibilă a lui Hristos în putere şi glorie mare, atunci semnele apropierii ultimului eveniment trebuie să fie şi semnele apropierii ceasului răpirii, conform cu 1 Tesaloniceni 4.

 

Făcut potrivit

Deoarece venirea Lui este aşa de apropiată, se pune cu mare urgenţă întrebarea: „Suntem noi gata?”

 

Într-un anumit sens este aşa pentru fiecare credincios adevărat, căci noi citim: „Mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină” (Coloseni 1.12). Da, ca „spălaţi, sfinţiţi şi îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Dumnezeului nostru” fiecare sfânt este pregătit pentru răpire în glorie, şi în această privinţă niciodată el nu va fi făcut mai potrivit, căci aceasta este o chestiune cu totul a harului divin. Nici o lucrare, pe care noi am putea-o face, nu are vreo însemnătate în privinţa aceasta. Dreptul nostru la glorie constă numai în sângele lui Hristos şi în nimic altceva.

 

A fi practic potrivit

Există însă şi o altă latură. Dacă citim corect Scriptura, găsim că există şi o vrednicie practică, o pregătire a inimii şi o îndreptare a drumurilor, pe care le arată mai multe pasaje. Citim de exemplu, printre altele: „Nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit” (Apocalipsa 19.7). Această pregătire, ca toate celelalte, este rodul harului, bazat pe marea lucrare de la Golgota, dar deoarece este o pregătire practică are ca premisă o lucrare în care este necesară conlucrarea noastră. Căci ia seama la cuvântul: „s-a pregătit”. Aceasta este ceea ce vrem să accentuăm, o chestiune serioasă şi urgentă de cea mai mare importanţă pentru fiecare creştin născut din nou.

 

Să privim mai îndeaproape ce include în sine acest „s-a pregătit” şi cum are loc această pregătire. Înainte de toate este o pregătire a inimii şi a sentimentelor. Cunoaşterea profetică a Cuvântului este bună şi chiar necesară. De asemenea şi diferenţierea adevărului referitor la administrarea timpului este esenţial pentru înţelegerea corectă a lucrurilor credinţei. Însă Domnul se uită în primul rând la dragostea şi dorinţa după El. Nimic nu poate înlocui lipsa acestora. Dar dacă este prezentă dragostea, atunci cu siguranţă aceasta se arată într-o aşteptare cu bucurie a revenirii Sale (1 Tesaloniceni 1.9,10), într-o străduinţă în a-I sluji, şi în aceea că avem un simţământ pentru ceea ce este cu adevărat important pentru El.

 

Este deci bine să ne punem din inimă şi sincer întrebarea: Este ceva între inimile noastre şi El? Sunt lucruri ascunse în sufletele noastre? Am planificat noi lucruri care fac ca gândul la venirea Sa să fie amânat în inimile noastre? Suntem noi încurcaţi în afaceri, de care cu plăcere dorim să fim eliberaţi dacă am şti că El ar reveni mâine? Suntem noi legaţi cu anumite străduinţe, cu prietenii neplăcute sau cu lucruri care ne-ar face să ne ruşinăm la venirea Lui? El să ne dea har să fim bine pregătiţi în privinţa aceasta şi, dacă este necesar, în prezenţa Lui să fim curaţi, pentru ca noi să trăim în dragoste de El cu inimi care nu ne condamnă şi să ne ostenim cu râvnă să-I fim plăcuţi, şi să aşteptăm cu bucurie Împărăţia şi gloria Lui. Aceasta înseamnă, spus pe scurt, să fim pregătiţi în privinţa sentimentului nostru.

 

Haina de in subţire

Însă aceasta nu este totul. Citim cu privire la soţia Mielului: „Şi i s-a dat să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat, pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor.” (Apocalipsa 19.8). „Inul subţire” aminteşte de Cortul întâlnirii, unde a ocupat un loc bătător la ochi şi se referea la Hristos şi prezenta curăţia Lui desăvârşită şi nepătată ca „Cel drept”. Cât de mult iubeşte El dreptatea şi urăşte fărădelegea. Însă aici în cartea Apocalipsa vedem că ceea ce era adevărat fără îngrădire cu privire la El, a devenit adevărat în ceea ce priveşte starea pentru aceia care vor fi veşnic alături de El. Haina, pe care ei o vor purta atunci, se pregăteşte acum. Orice acţiune dreaptă, făcută pe pământ de cei sfinţi, adaugă ceva la ţesătură şi la frumuseţea ei. Se spune: „Soţia Lui s-a pregătit”, şi în Psalmul 45.14 se spune: „Ea va fi adusă Împăratului în veşminte brodate”. Hainele sunt acele lucruri cu care noi apărem înaintea altora. Simbolic ele vorbesc despre umblarea noastră şi de drumurile noastre. Domnul doreşte să fim într-o activitate care arată că noi suntem gata şi cu privire la comportarea noastră.

 

Însă comportarea, umblarea şi drumurile sunt ceva exterior şi mărturisesc despre ceea ce noi suntem lăuntric. De aceea o stare lăuntrică potrivită este la fel de necesară ca şi una exterioară, sfinţenia la fel de mult ca şi dreptatea. De aceea citim: „Oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3.3). „Fără sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul”, aceasta este o necesitate absolut necesară, şi totuşi, potrivit gloriei harului lui Dumnezeu noi vom fi ca El, căci „Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3.3). Perspectiva aceasta – şi cât de mare este acest „nu s-a arătat încă ce vom fi” – este o speranţă care ascunde în sine o putere minunată de transformare şi are efect curăţitor. Este cu adevărat o speranţă binecuvântată, dar şi una curăţitoare. Noi trebuie să fim pregătiţi şi din punct de vedere al caracterului, şi dacă medităm la această speranţă şi îi oferim loc să ne influenţeze, atunci aceasta va realiza acea curăţie personală, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

 

Candele pregătite

Dorim apoi să ne ocupăm cu un alt gând referitor la a fi pregătit, care este necesar cu privire la revenirea Domnului. El este cuprins în parabola cu cele zece fecioare din evanghelia după Matei 25. Este adevărat că această parabolă vorbeşte despre Împărăţia cerurilor şi nu despre Biserică (Adunare) şi că fecioarele nu simbolizează Biserica. Însă pe de altă parte cele zece fecioare prezintă o relaţie, în care sunt aduşi aceia care aparţin Bisericii. Din acest motiv această parabolă are să ne spună şi nouă ceva. Citim: „Atunci toate fecioarele acelea s-au ridicat şi şi-au pregătit candelele.” Fecioarele chibzuite aveau candele, aveau untdelemn, era lumină, dar lumina a ajuns difuză, deoarece fitilul nu era în ordine. Are puţină valoare să aduci fitilul în ordine, dacă nu este untdelemn, şi invers, dacă untdelemnul este prezent trebuie şi fitilul să fie în ordine, dacă lumina trebuie să strălucească. Lumina vorbeşte despre mărturie. Noi suntem puşi ca lumină, ca să luminăm în această lume întunecată, „prezentând Cuvântul vieţii”. Facem noi aceasta? Dacă nu facem, nu este atunci în zadar toată cunoştinţa noastră despre venirea Domnului? Căci numai atunci când ne comportăm corespunzător acestui adevăr este prezentă acea putere, cum nu este alta asemenea ei, ca să influenţăm poporul lui Dumnezeu cu privire la Evanghelie.

 

Aşa cum citim în Apocalipsa 22.17, mireasa în armonie cu Duhul strigă: „Vino!” Însă apoi ea priveşte şi la necazul din lume şi strigă: „Cine însetează, să vină!” Acesta este ultimul strigăt al Evangheliei în Scriptură, şi locul unde se află este deosebit de impresionant. Fie ca noi toţi, individual sau în părtăşie, să avem har să dăm la o parte tot ce împiedică strălucirea luminii, ca să fim o mărturie permanentă despre Hristosul care va veni, care a rezolvat toate nevoile noastre şi care este suficient de mare şi de milos ca să rezolve nevoile lumii. Să luăm seama, ca să audă de venirea Lui şi cei din jurul nostru. Numai Dumnezeu ştie cât de mulţi dintre ei se vor trezi în ultimul ceas prin mărturia acestui adevăr. În felul acesta vom fi pregătiţi cu privire la mărturie, şi când Îl vom vedem, inimile noastre nu ne vor condamna.

 

Rebeca ca simbol al Bisericii (Adunării)

În final vrem să facem o aluzie frumoasă, pe care ne-o dă relatarea despre Rebeca. Chiar dacă nu este exact simbolic, totuşi istoria ei este un indiciu frumos referitor la Biserică, care este călăuzită prin pustie de către slujitorul credincios, ca s-o aducă împreună cu fiul preaiubit al tatălui. Pentru ea a sosit momentul când lunga călătorie s-a sfârşit şi de departe a văzut pe acela a cărui mireasă va fi în curând. Citim acolo că ea s-a coborât de pe cămilă şi şi-a luat voalul ca să se învelească. Dacă privim peste acest obicei oriental, nu vedem noi în aceasta castitatea adevăratei dragoste din zilele noastre? Vedem în jurul nostru aşa de multe biserici false laodiceene, care în delirul mare al bogăţiei lor aparente se laudă şi în autoînşelarea lor şi lipsa lor de ruşine dau pradă lumi lucrurile lor sfinte. Este o mare mângâiere să şti că adevărata Biserică, Adunarea lui Dumnezeu, care în curând va fi răpită, devine tot mai mult conştientă de revenirea apropiată a Mirelui ei. Inima ei bate mai tare, ea are dorinţa să fie o însoţitoare potrivită Lui, ea se pregăteşte, se îmbracă.

 

Fie ca noi să avem parte de har, ca în concordanţă cu aceasta să învăluim în moartea Sa eul nostru, tot ce ne oferă prestigiu ca oameni în carne. Şi dacă Domnul nostru va veni, fie ca noi să fim pregătiţi având sentimentul dragostei şi adorării. Să facă Domnul ca inimile alor Săi de pretutindeni să fie profund mişcate de venirea Sa şi să se pregătească, ca astfel să fie gata pentru El în ceea ce priveşte simţămintele, comportarea, curăţia, mărturia şi sensibilitatea. Totul, repetăm aceasta, este prin har, însă acest har, care ne dă un drept desăvârşit şi în mod desăvârşit poartă grijă, lucrează în noi, aşa că prin Duhul Sfânt se arată o pregătire practică şi o stare corespunzătoare pentru locul pregătit dinainte pentru noi, care este al nostru deoarece facem parte din aceia pe care El îi numeşte „Biserica Mea”. Fie ca noi să fim un popor pregătit pentru Domnul.

 

Tradus de la: Bist du bereit wenn der Herr heute käme?

 

Titlul original: „Sind wir bereit?“

din Der Dienst des Wortes, anul 8, 1930, pag. 54–60

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/esti-tu-gata-daca-domnul-ar-veni-astazi-a11907.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare, de Stanley Bruce Anstey

 

© SoundWords, Online începând de la: 04.06.2019, Actualizat

 

 

 

Cuprins

Locuri din Scriptură care dovedesc că Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare

1) Necazul cel mare nu este amintit niciodată în legătură cu Adunarea

2) Adunarea (Biserica) nu este subiectul profeţiei

3) Structura cărţii Apocalipsa arată că Biserica nu va fi pe pământ în timpul necazului

4) Eliberarea Adunării se deosebeşte de eliberarea lui Israel

5) Adunarea are făgăduinţa să fie salvată de mânia care va veni

6) Dumnezeu nu a hotărât Adunarea (Biserica) pentru mânie

7) Strigătul are loc înainte de vestirea păcii şi siguranţei

8) Strângerea (la El) are loc înainte de apostazie

9) Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie luat mai întâi din drum

10) Hristos va veni pentru Adunarea (Biserica) Lui, înainte să aibă loc evenimentele timpului din urmă

11) Nu sunt nici un fel de indicaţii pentru creştini în timpul necazului

12) Faptul că Evanghelia despre harul lui Dumnezeu nu va fi predicată în timpul necazului cel mare arată că răpirea a avut deja loc.

Modele în Vechiul Testament care confirmă că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare

13) Enoh şi Noe (Geneza 5.21-9.17)

14) Avraam şi Lot (Geneza 18-19)

15) Lea şi Rahela (Geneza 28-30)

16) Iosif şi Asnat (Geneza 37-50)

17) Moise şi Sefora (Exodul 1-12)

18) Judecata asupra Ierihonului (Iosua 2-6)

Locuri din Scriptură cu care se vrea susţinerea învăţăturii false, că Adunarea (Biserica) va trece prin necazul cel mare

1) 2 Tesaloniceni 2.2,3

2) Apocalipsa 11.15

3) Matei 24.29-31

Părerea unei răpiri parţiale

Următoarele locuri din Cuvântul lui Dumnezeu confirmă că Adunarea (Biserica) nu va trece prin viitorul timp de necaz de şapte ani.

 

Locuri din Scriptură care dovedesc că Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare

1) Necazul cel mare nu este amintit niciodată în legătură cu Adunarea

Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel puţin unul din aceste pasaje ar aminti dacă Adunarea ar trebui să treacă prin necazul cel mare. Însă realmente nu este nici măcar o singură referire că Adunarea va fi în necaz sau că are vreo legătură cu el! (Dacă vorbim despre Adunare – Biserică -, prin aceasta înţelegem creştini care sunt mădulare ale trupului lui Hristos; Romani 12.5; 1 Corinteni 12.13). Aceasta este deosebit de important, căci aceasta înseamnă, că aceia care cred în această învăţătură falsă au introdus propriile lor idei în Scriptură.

 

În Matei 24 şi Marcu 13 Domnul a vorbit către ucenicii Săi iudei, care stau reprezentativ pentru rămăşiţa iudaică a credincioşilor, care va merge în necaz. Aceasta se justifică prin comentariile Domnului făcute lor. El a vorbit despre ceea ce ei trebuiau să facă când Templul şi „Locul sfânt” vor fi profanate prin „urâciunea pustiirii”. De asemenea El a vorbit despre ţara „Iudeea”, despre „sabat”, despre strângerea laolaltă a seminţiilor lui Israel şi despre „smochin” – un cunoscut simbol despre Israel. El a vorbit şi despre venirea „Fiului Omului” – un titlu folosit în Biblie pentru acţiunea Domnului cu Israel şi cu naţiunile păgâne de pe pământ, însă niciodată în legătură cu Adunarea. Când este amintită venirea Lui pentru Adunare (răpirea), El este denumit „Domnul” sau „Mirele”. Toate aceste lucruri arată că Domnul nu S-a referit la Adunare cu privire la necazul cel mare. (Matei 24.15,16,20,30-32). Creştinii credincioşi nu au a face cu un templu material şi cu un loc sfânt, unde ei se pot închina. De asemenea ei nu au nimic a face cu sabatul, etc. Lucrurile acestea sunt foarte evident valabile pentru iudei.

 

Apocalipsa 3.10 vorbeşte despre necazul care va veni peste lume, dar nu peste Adunare. Domnul spune realmente în acest pasaj, că El va păzi pe credincioşi „de ceasul încercării”!

 

În Apocalipsa 7.14 se vorbeşte despre necaz în legătură cu naţiunile păgâne (Apocalipsa 7.9).

 

În Deuteronomul 4.30,31 se vorbeşte despre necaz în legătură cu Israel (Deuteronomul 4.1).

 

În Ieremia 30.4-7 necazul este denumit „necazul lui Iacov”, nu ca „necaz pentru Adunare”. Pasajul exprimă că aceste lucruri se referă la Israel şi Iuda (compară cu Ieremia 30.4).

 

În Daniel 12.1 se spune că „timpul de necaz” (necazul cel mare) va veni peste „copiii poporului tău”, şi poporul lui Daniel era Iuda, aşa cum se cunoaşte.

 

Aceste referiri arată că necazul cel mare are a face exclusiv cu Israel şi naţiunile păgâne de pe pământ, dar nu cu Adunarea. Faptul că Adunarea niciodată nu este amintită în legătură cu necazul ar trebui să fie suficient ca să convingă orice duh ascultător că Adunarea nu va fi în necaz sau că ea nu va trece prin necaz.

 

Israel şi Adunarea – două corporaţii diferite

 

Pe parcurs va deveni tot mai clar că ceea ce celor mai mulţi le provocă greutăţi în acest domeniu este faptul că nu se diferenţiază clar între Israel şi Adunare (Biserică). Aceasta este o problemă foarte veche în creştinătate, care poate fi urmărită înapoi până în primul secol al istoriei Bisericii, când anumiţi învăţători iudei învăţau că la Rusalii Israel s-ar fi contopit cu Biserica şi astăzi ele ar fi una şi aceeaşi. În această învăţătură rătăcită Biserica reprezintă pe Israel, care va avea pământul ca moştenire. Această învăţătură este cunoscută astăzi sub denumirea de „teologia reformată” sau „teologia legământului”, cu toate că ea îşi are originea cu mult înainte de Reforma din secolul 15. Acest sistem doctrinar nu recunoaşte nici natura Bisericii şi nici adevărata chemare şi speranţă ca părtăşie deosebită a credincioşilor, care aparţin cerului. Scriptura învaţă că Biserica va domni împreună cu Hristos peste pământ. Aceasta este altceva decât Israel şi naţiunile păgâne, care vor avea parte de binecuvântare pe pământ.

 

Ca rezultat al acestei învăţături false mulţi nu au înţeles planul lui Dumnezeu de a avea nu numai o grupă, ci două grupe mari de oameni răscumpăraţi, care vor avea parte de gloria lui Hristos în ziua domniei Lui publice (mileniul sau Împărăţia de o mie de ani): va fi o grupă cerească de răscumpăraţi, constând din „mireasa” lui Hristos (Adunarea / Biserica), şi aceia care sunt cunoscuţi sub denumirea de „prietenii Mirelui” (credincioşii din timpul Vechiului Testament). Şi apoi va fi şi o grupă pământească, care constă dintr-o rămăşiţă din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi din naţiunile păgâne.

 

Momentan Dumnezeu cheamă Adunarea (mireasa lui Hristos) prin Evanghelia harului Său. Aceia care prin credinţă se bazează pe lucrarea terminată a lui Hristos la cruce sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt şi fac parte din Adunare. Aceasta este ceva cu totul nou în căile lui Dumnezeu: Adunarea nu exista nici în timpul Vechiului Testament şi nici atunci când Hristos a venit şi a vestit Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu.

 

Când El era pe pământ, El a spus: „Voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18). Aceasta arată clar că era vorba de o chestiune viitoare. Adunarea a luat fiinţă abia la Rusalii (Faptele apostolilor 2.1-4,47; 5.11; 11.15: „la început”). Cuvântul Adunare (în greacă: ekklesia) înseamnă „chemat afară” şi descrie judicios ceea ce face Dumnezeu în timpul de acum, când El cheamă credincioşi dintre iudei şi dintre păgâni. Prin faptul că Duhul lui Dumnezeu a coborât pe pământ la Rusalii şi s-a aşezat pe această grupă de credincioşi, El i-a unit cu Hristos în cer, Capul Adunării (Bisericii) (Efeseni 5.23). Aceasta este denumit ca botez cu Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 1.5; 1 Corinteni 12.13).

 

În Efeseni 3.6 Pavel explică această chemare nouă şi unică în felul ei a lui Dumnezeu, că este cu totul altceva decât ce au spus profeţii Vechiului Testament despre Israel şi despre păgâni. El prezintă trei lucruri, care caracterizează această chemare a lui Dumnezeu prin Evanghelie:

 

El spune mai întâi: „Pentru ca cei care aparţin naţiunilor să fie moştenitori împreună” (traducerea Darby). Să observăm: el nu a spus că „naţiunile” vor fi moştenitoare împreună, ci „cei dintre naţiuni”. Aceasta se referă la o alegere a anumitor persoane, alese dinte naţiuni, care au fost alese să fie parte a acestei societăţi cereşti deosebite – Adunarea (Efeseni 1.4-6). Naţiunile, din care ele au fost chemate, rămân ca atare şi vor continua să trăiască pe pământ, atât astăzi cât şi în Împărăţia de o mie de ani (Apocalipsa 21.24).

 

Această chemare deosebită a lui Dumnezeu prin Evanghelie nu înseamnă aducerea în masă a naţiunilor păgâne la Dumnezeu, aşa cum a fost vestit în Vechiul Testament, prin care ele vor avea un loc în Împărăţia lui Mesia în Israel (Zaharia 2.11; 8.22,23; Isaia 11.10; 14.1; 56.3-7; 60.1-5; Psalmul 22.27; 47.9; 72.10,11). Despre ceea ce vorbeşte Vechiul Testament este o convertire în exterior a naţiunilor păgâne, care va avea loc în viitor, când Hristos va instaura Împărăţia Sa de o mie de ani. De frica judecăţii ele se vor alia de Dumnezeul lui Israel. Aceasta nu va avea neapărat a face cu credinţa în inimă (Psalmul 18.44-47; 66.1-3; 68.28-31; Isaia 60.14), cu toate că foarte mulţi vor fi cu adevărat credincioşi (Apocalipsa 7.9,10). Chemare actuală deosebită a lui Dumnezeu nu trebuie însă confundată cu chemarea viitoare a păgânilor.

 

Anumite afirmaţii din cartea Faptele apostolilor confirmă această chemare unică în felul ei a lui Dumnezeu, care are încă loc astăzi. Luca, scriitorul acestei cărţi, relatează că Pavel şi Barnaba în drumul lor spre Ierusalim s-au oprit în diferite locuri, ca să aducă fraţilor vestea bună despre „convertirea celor dintre naţiuni” (Faptele apostolilor 15.3).

 

Şi aici trebuie să se ţină seama: nu este convertirea naţiunilor, ci o convertire dintre naţiuni. El aminteşte aceasta scurt încă o dată în versetul 14, că Dumnezeu a vizitat (şi la fel face şi astăzi!) naţiunile prin Evanghelie, ca „să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său” (Faptele apostolilor 15.14). La fel este amintit şi la convertirea lui Saul din Tars, căci Domnul i-a zis: „Te-am luat din mijlocul poporului acestuia [Israel] şi din mijlocul neamurilor” (Faptele apostolilor 26.17). Aceasta arată că prin mântuirea sa Pavel a fost scos din poziţia lui de odinioară (ca israelit) şi a fost mutat într-o creaţie cu totul nouă a lui Dumnezeu, ca mădular al trupului lui Hristos (Galateni 3.28; Coloseni 3.11). Mai târziu a fost trimis să predice Evanghelia naţiunilor, pentru ca şi ele să poată fi aduse prin credinţa în Hristos în această creaţie nouă cerească.

Aşa cum s-a amintit deja, iudeii şi păgânii rămân corporaţii despărţite pe pământ, când chemarea Evangheliei va înceta. Acum însă, ca rezultat al acestei chemări actuale a lui Dumnezeu, există o a treia corporaţie – „Adunarea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10.32). de aceea Dumnezeu cheamă în epoca actuală iudei şi păgâni credincioşi din poziţia lor de odinioară şi îi aduce în ceva nou: în Adunare (Biserică). S-a explicat deja, că cuvântul „Biserică” înseamnă: „cei chemaţi afară”. Această noţiune exprimă foarte judicios chemarea deosebită a Evangheliei.

 

Teologii „reformaţi” sau „teologii legământului” folosesc fals anumite versete din cartea Faptele apostolilor, ca să „dovedească”, că aceste două chemări ar fi una şi aceeaşi chemare. Însă o privire exactă asupra pasajelor din Biblie arată că ele nu sunt o împlinire a pasajelor vechi-testamentale, ci sunt citate numai pentru a arăta că în gândurile lui Dumnezeu a fost întotdeauna, ca să binecuvânteze şi naţiunile.

În al doilea rând Efeseni 3.6 confirmă că credincioşii dintre păgâni sunt astăzi „din acelaşi trup”, deoarece trupul constă din iudeii de odinioară şi păgânii de odinioară. Taina Hristos şi Adunarea revelează că iudeii şi naţiunile, care cred în Evanghelie, se formează într-un singur organism viu, într-un singur trup comun. În aceasta amândoi stau pe aceeaşi bază a răscumpărării şi au parte comună la binecuvântarea din această creaţie nouă a lui Dumnezeu (Efeseni 2.14-16). Acest „un singur trup în Hristos” (Romani 12.5) este ceva cu totul nou în creaţia lui Dumnezeu, care nu se găseşte în Vechiul Testament. Scrierile vechi-testamentale nu vorbesc niciunde despre faptul că iudeii credincioşi şi păgânii credincioşi au parte de binecuvântări şi privilegii comune şi că vor fi contopiţi într-o unitate. În afară de aceasta Cuvântul lui Dumnezeu făgăduieşte că Hristos va domni atât peste Israel cât şi peste naţiunile păgâne (Psalmul 93.1; Isaia 32.1). Însă niciodată nu se spune că El va domni peste Biserică, care este trupul Lui.

În al treilea rând Pavel spune că această grupă de iudei aleşi şi păgâni aleşi sunt „împreună-părtaşi ai promisiunii [lui Dumnezeu] în Hristos Isus.” Această promisiune nu stă în nici o legătură cu promisiunile date patriarhilor în timpurile vechi-testamentale. Promisiunile pe care le-au primit Avraam, Isaac şi Iacov le-au fost date pentru timpul cât au trăit ei. Dimpotrivă, promisiunea „vieţii veşnice” a fost dată „înainte de timpurile veacurilor” (Tit 1.2). „Viaţa veşnică” este clar o binecuvântare a Noului Testament, care include o relaţie conştientă cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 17.3) şi are Duhul Sfânt locuind în cel credincios (Ioan 4.14). Credincioşii din Vechiul Testament nu ştiau nimic despre o relaţie între Tatăl şi Fiul în cadrul Dumnezeirii. Ei se bucurau numai să trăiască pentru totdeauna pe pământ sub domnia lui Mesia (Psalmul 8.1-9, printre altele); de asemenea ei nu aveau Duhul Sfânt locuind în ei. Viaţa veşnică a fost văzută pentru prima dată când Hristos a venit în lume şi a revelat-o; înainte ea era „la Tatăl” în cer (1 Ioan 1.2).

Din aceste trei lucruri vedem deci că actuala chemare a lui Dumnezeu nu este o împlinire spirituală a profeţiilor vechi-testamentale (aşa cum afirmă teologia legământului), ci este ceva cu totul nou. Chemarea actuală cerească nu stă nicidecum în contradicţie cu planul lui Dumnezeu de a binecuvânta pe pământ atât pe Israel cât şi naţiunile sub domnia lui Hristos. Convertirea păgânilor va avea loc într-o zi viitoare, dar o convertirea a celor „dintre” naţiuni are loc astăzi prin chemarea Evangheliei. Este important la citirea Evangheliei să nu se confunde aceste două chemări diferite ale lui Dumnezeu. „Lucrătorul [credincios], … care împarte drept Cuvântul adevărului”, va ţine seama de această diferenţă în învăţătura biblică (2 Timotei 2.15).

 

2) Adunarea (Biserica) nu este subiectul profeţiei

Este o realitate, că profeţia în sensul propriu-zis al cuvântului nu are nimic a face cu Adunarea, ci numai cu Hristos şi acţiunea Lui cu Israel şi cu naţiunile păgâne, care vor intra în Împărăţia de o mie de ani trecând prin necazul cel mare. Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel (Daniel 9.24-27) arată clar, că evenimentele referitoare la Israel şi naţiuni s-au oprit la sfârşitul celei de-a 69-a săptămână, atunci când iudeii „au nimicit pe Mesia al lor”. Mai rămân şapte ani (săptămâna a 70-a), care mai întâi trebuie să se împlinească cu privire la Israel şi care va fi împlinită abia atunci când Dumnezeu va acţiona cu ei într-o zi viitoare. Noi ne aflăm acum în „timpul Său” de har al lui Dumnezeu (1 Timotei 2.5,6), în care Dumnezeu cheamă afară pe credincioşii atât dintre iudei cât şi dintre naţiuni, pentru ca ei să fie un popor ceresc pentru El (Faptele apostolilor 15.14). Profeţia despre necazul cel mare nu are nimic a face cu timpul acesta. Este o înţelegere falsă a scrierilor profetice, dacă se încearcă să se pună în legătură evenimentele din timpul de acum (în timp ce Biserica este încă pe pământ) cu evenimentele profeţiei – în presupunerea falsă, că ele s-ar împlini acum.

 

3) Structura cărţii Apocalipsa arată că Biserica nu va fi pe pământ în timpul necazului

Prin structura cărţii Apocalipsa învăţăm, că Biserica (Adunarea) nu va mai fi pe pământ când se vor vărsa judecăţile necazului cel mare.

 

În Apocalipsa 1.19 găsim trei puncte referitoare la împărţirea cărţii:

 

„Ce ai văzut” – aceasta se referă la ceea ce apostolul Ioan a văzut în capitolul 1.

„Ce este” – se referă la capitolul 2 şi 3, care conţin mesajele Domnului adresate celor şapte Biserici. Acestea sunt o istorie morală a bisericii mărturisitoare pe pământ din timpul post-apostolic şi până la timpul din urmă.

„Ce va fi după acestea” – aceasta se referă la capitolele 4 până la 22, în care este descris necazul cel mare. Această a treia parte este denumită „după acestea” (Apocalipsa 4.1), deoarece ea se referă la lucruri care vor avea loc după ce Biserica îşi va fi încheiat istoria ei pe pământ.

Este foarte instructiv să se vadă că după capitolele 2 şi 3 se deschide o uşă în cer şi Ioan este chemat, spunându-i-se: „Suie-te aici” (Apocalipsa 4.1). Aceasta este numai o imagine slabă a felului cum Biserica este chemată în cer, după ce ea îşi va fi terminat drumul pe pământ prin venirea Domnului (răpirea). Începând cu capitolul 4 şi până la sfârşitul cărţii Biserica nu mai este văzută pe pământ (aşa cum a fost înainte în capitolele 1 până la 3). Şi când se varsă judecăţile necazului cel mare în capitolele 6 până la 19, Biserica (Adunarea) nu este amintită nici măcar o singură dată!

 

În afară de aceasta, aceia care în timpul necazului devin martiri din cauza credincioşiei lor, arată prin caracterul rugăciunilor lor că ei nu sunt creştini (Apocalipsa 6.9,10).

 

În primul rând felul în care ei se adresează lui Dumnezeu ca „Domnitor suveran” arată că ei nu pot fi creştini. Creştinii credincioşi nu se adresează în felul acesta lui Dumnezeu, căci ei se adresează lui Dumnezeu prin cuvântul „Tată” (Efeseni 1.2; Coloseni 1.2).

În al doilea rând ei cer răzbunare pe aceia care locuiesc pe pământ şi i-au prigonit. Aceasta este corect şi potrivit pentru un iudeu (compară cu aşa-numiţii psalmi de răzbunare), însă desigur nu corespunde felului de gândire al unui creştin. Căci creştinii credincioşi binecuvântează pe cei care îi blestemă, şi se roagă pentru cei care îi urăsc (Luca 6.27,28), însă nu strigă după răzbunare pe prigonitorii lor (Romani 12.19-21).

Aflăm din capitolul 7 cine va ieşi la sfârşitul necazului cel mare: aleşii din Israel (Apocalipsa 7.1-8) precum şi o mare mulţime de popor dintre păgâni (Apocalipsa 7.9-11). Dar aici nu se amintesc creştinii! Ei nu vin ieşind din necazul cel mare, deoarece ei nici nu au intrat în el. Aşa cum s-a amintit deja, ei vor fi chemaţi în cer deja înainte să înceapă necazul.

 

Vrem să mai observăm că strigătul „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor” este repetat deseori în timp ce Adunarea (Biserica) este văzută pe pământ (Apocalipsa 2 şi 3). Însă de îndată ce Adunarea este văzută ca fiind luată de pe pământ (Apocalipsa 4.1) şi necazul începe, exprimarea este puţin schimbată. Atunci se spune: „Dacă are cineva urechi, să audă!” (Apocalipsa 13.9). Adăugarea „ceea ce Duhul spune adunărilor” este intenţionat lăsată la o parte! Motivul evident pentru aceasta este, că Adunarea este deja luată de pe pământ şi Duhul nu se mai adresează adunărilor.

 

Apoi, în cele din urmă, în Apocalipsa 19.11-21, la sfârşitul necazului (cel mare), vedem Adunarea ca parte a oştirilor cereşti (sfinţii cereşti), care coboară din cer împreună cu Domnul, pentru judecăţile Sale de război. Dar ca să poată coborî împreună cu Domnul (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14; Iuda 14, şi alte locuri), trebuie ca mai înainte să fie luată acolo. Singurul lucru, care este în legătură cu aceasta, este răpirea, care are loc înainte de începutul necazului – aşa cum am arătat.

 

Dar dacă toţi credincioşii vor fi luaţi, pentru ca la sfârşitul necazului să fie la Domnul, aşa cum presupun unii, cine va rămâne atunci, pentru ca la sfârşitul Împărăţiei de o mie de ani să populeze pământul? Dacă cei păcătoşi sunt trimişi în pedeapsa veşnică, atunci pământul ar fi fără oameni! (Credincioşii, care au fost răpiţi cu Domnul în văzduh, nu mai revin pe pământ, ca să trăiască pe pământ. Ei vor domni peste pământ din „locurile preaînalte”; compară cu Daniel 7.22,27; 2 Corinteni 5.1).

 

4) Eliberarea Adunării se deosebeşte de eliberarea lui Israel

În Apocalipsa 3.10 se făgăduieşte Adunării, că ea va fi păzită „de” ceasul încercării care va veni. Versetul următor arată cum va avea loc aceasta: „Eu vin curând” (Apocalipsa 3.11). Aceasta este răpirea. Dar să observăm că lui Israel nu i se dă o astfel de făgăduinţă. Despre ei se spune, că ei vor fi salvaţi în timpul de strâmtorare (Ieremia 14.8). Dumnezeu în harul Său va păstra dintre ei în timpul necazului o rămăşiţă temătoare de Dumnezeu.

 

5) Adunarea are făgăduinţa să fie salvată de mânia care va veni

Creştinii credincioşi sunt solicitaţi „să aştepte pe Fiul Său din cer, pe care El L-a înviat dintre morţi – pe Isus, care ne scapă de mânia care vine” (1 Tesaloniceni 1.9,10). Asupra lumii acesteia vine mânia; este judecata care va avea loc în timpul necazului cel mare. Această „mânie” este amintită de zece ori în cartea Apocalipsa (Apocalipsa 6.16,17; 11.18; 14.10,19; 15.1,7; 16.1,19;19.15). La aceasta trebuie să observăm că toate locurile sunt după capitolele 2 şi 3, care reprezintă timpul existenţei Adunării (Bisericii) pe pământ. Aceasta arată că Adunarea nu va mai fi prezentă pe pământ când vor fi vărsate judecăţile necazului cel mare. Domnul Isus o va elibera de acestea, înainte să vină mânia (Romani 5.9).

 

6) Dumnezeu nu a hotărât Adunarea (Biserica) pentru mânie

În 1 Tesaloniceni 5.9,10 stă scris: „Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie [judecata care va veni], ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5.9,10).

 

În versetul acesta mântuirea nu se referă la mântuirea veşnică a sufletului, deoarece noi ca şi creştini credincioşi o avem deja. În Biblie mai este şi un alt aspect viitor al mântuirii. De exemplu Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Acum mântuirea noastră este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape” (Romani 13.11; compară cu Romani 5.9; 8.23-25; Efeseni 4.30; Evrei 9.28; 1 Petru 1.5). Acest aspect al mântuirii, respectiv al răscumpărării este răscumpărarea trupului nostru când Domnul va veni şi ne va lua din lumea aceasta. Noi „Îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Şi supune chiar toate lucrurile” (Filipeni 3.20,21; compară cu 1 Corinteni 15.51-56).

 

1 Tesaloniceni 5.9 ne spune că Adunarea a fost rânduită să obţină mântuirea şi nu mânia, care va veni peste lumea aceasta.

 

7) Strigătul are loc înainte de vestirea păcii şi siguranţei

Apostolul Pavel aminteşte răpirea în scrisoarea lui adresată credincioşilor din Tesalonic (1 Tesaloniceni 4.15-18) categoric înainte de timpul necazului cel mare, când „pacea şi siguranţa” vor fi făgăduite de fiara şi de antihrist sub protecţia împărăţiei romane readusă la viaţă (1 Tesaloniceni 5.1-3).

 

În afară de aceasta, o privire mai atentă a versetelor ne arată că aceia care au fost „răpiţi” (în Apocalipsa 4) sunt apelaţi ca o cu totul altă grupă de persoane decât aceia cărora în timpul de necaz li se făgăduieşte „pace şi siguranţă” (în 1 Tesaloniceni 5). Aceasta devine clar aici prin schimbarea de la persoana întâi plural la persoana a treia plural; de la „noi”, când este vorba despre cei care vor fi răpiţi, la „ei”, când este vorba de aceia cărora le este făgăduit în timpul necazului cel mare o pace falsă şi o siguranţă falsă. Această schimbare a celor adresaţi nu este întâmplătoare, căci Duhul lui Dumnezeu arată două grupe diferite de persoane: pe de o parte credincioşii răpiţi, Adunarea (1 Tesaloniceni 4.15-18), pe de altă parte aceia care sunt lăsaţi în urmă, ca să treacă prin necazul cel mare.

 

Pavel ca şi creştin credincios se socoteşte printre aceia care ar putea fi pe pământ, dacă Domnul vine (pentru răpire), şi spune „noi” (1 Tesaloniceni 4.17). Este remarcabil că el nu se socoteşte printre aceia care ar fi pe pământ în timpul când „pacea şi siguranţa” vor fi făgăduite de fiară. Aceasta se justifică desigur prin aceea că el nu se consideră ca fiind printre aceia care vor avea parte de necaz.

 

8) Strângerea (la El) are loc înainte de apostazie

Apostolul Pavel prezintă în 2 Tesaloniceni 2.1-5 „venirea Domnului nostru” şi „strângerea noastră împreună cu El” (răpirea) ca având loc în timp înainte de apariţia lui antihrist şi de marea „lepădare de credinţă”, care vor avea loc în timpul necazului cel mare. Urmarea este clară: mai întâi are loc răpirea Adunării (2 Tesaloniceni 2.1), apoi decăderea creştinismului cu numele după arătarea omului păcatului, a antihristului (2 Tesaloniceni 2.3,4).

 

Credincioşii din Tesalonic au avut parte de prigoane din cauza credinţei lor în Hristos (2 Tesaloniceni 2.4,5). Între ei au venit învăţători falşi (2 Tesaloniceni 2.2), care învăţau că „ziua Domnului” şi judecăţile legate de ea ar fi aproape. Această învăţătură le-a creat probleme, căci ei gândeau acum că trebuie să treacă prin grozăvia necazului cel mare. Pavel a scris această a doua scrisoare ca să dezvăluie această învăţătură rea. El îi învăţa că „ziua Domnului” nu putea să vină încă, căci mai înainte trebuie să aibă loc două lucruri: descoperirea „omului păcatului” (antihrist) şi marea decădere a creştinătăţii cu numele.

 

Unii confundă „ziua Domnului” cu răpirea. Însă nu există nici un loc din Scriptură care justifică aceasta. „Ziua Domnului” este o zi a judecăţii, care începe cu arătarea lui Hristos la sfârşitul necazului cel mare. În momentul acela Domnul va interveni public în căile omului şi va prelua autoritatea şi domnia lui universală peste cer şi pământ. „Ziua Domnului” va dura pe tot parcursul domniei de o mie de ani a lui Hristos, până când în cele din urmă (la sfârşitul zilei Domnului) cerurile şi pământul vor trece (2 Petru 3.10).

 

9) Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie luat mai întâi din drum

2 Tesaloniceni 2.6-12 arată aceeaşi succesiune dintr-o altă perspectivă. Acolo se spune: „Taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege.” Aceste versete arată că puterea răului în lumea aceasta este împiedicată astăzi să obţină punctul ei culminat, prin prezenţa şi puterea Duhului Sfânt pe pământ. Când Duhul la răpire va fi „luat din cale”, atunci, şi numai atunci, „cel fărădelege [antihrist] va fi arătat”, ca să înşele pe mulţi. Şi aici succesiunea este clară: mai întâi este o luare din cale (1 Tesaloniceni 2.7) a Duhului la răpire, apoi o înşelare a multora prin antihrist în necazul cel mare.

 

Unii ar putea întreba: De unde ştim când Duhul va fi luat din cale, va fi plecat? – Aceasta se vede din locurile din Biblie care urmează, că aceasta va avea loc la răpire:

 

Domnul a făgăduit ucenicilor Lui în noaptea trădării Sale, că Duhul lui Dumnezeu, când va veni, ca să locuiască în Adunare (Biserică), va face aceasta pentru totdeauna (Ioan 14.16,17). Deci când Adunarea va fi chemată la răpire din lumea aceasta, atunci şi Duhul lui Dumnezeu va merge cu ea, căci Domnul a spus, că El (Duhul) niciodată nu îi va părăsi.

 

În primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa, unde Adunarea este privită ca fiind pe pământ, Duhul vorbeşte de mai multe ori Adunării. Dar după capitolul 3, când Adunarea nu mai este privită pe pământ, Duhul este amintit din nou abia în Apocalipsa 14.13 şi 22.17, care se referă la un timp după necazul cel mare.

 

În Geneza 24 slujitorul (un model al Duhului lui Dumnezeu) caută o mireasă (un model al Adunării) pentru Isaac (un model al lui Hristos). După ce mireasa a fost câştigată, slujitorul o conduce acasă la Isaac, care o aştepta deja. Aşa cum slujitorul s-a dus cu mireasa acasă, la fel şi Duhul Sfânt va merge cu Adunarea acasă în cer, atunci când Domnul va veni pentru noi. Aceasta nu înseamnă că după răpire Duhul lui Dumnezeu încetează să mai lucreze pe pământ. El va continua să lucreze din cer pe pământ, aşa cum El a făcut şi în timpurile vechi-testamentale, de exemplu ca să trezească suflete.

 

Aceste trei locuri arată că Duhul nu va mai locui pe pământ, după ce Adunarea va fi scoasă din lume la răpire.

 

10) Hristos va veni pentru Adunarea (Biserica) Lui, înainte să aibă loc evenimentele timpului din urmă

În 1 Corinteni 15.23,24 citim: „Cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; atunci va fi sfârşitul.” Să observăm ordinea: mai întâi va fi Hristos înviat, urmat de aceia care Îi aparţin (aceasta are loc la răpire, 1 Tesaloniceni 4.15-18), după aceea „sfârşitul”. Acest „sfârşit” se referă la modul general la toate evenimentele timpului din urmă, inclusiv necazul cel mare şi Împărăţia de o mie de ani care urmează după el (Matei 13.39; 24.3-14; Daniel 11.40; 12.4,8,9,13). Ar putea fi mai clar? Poporul Domnului va fi dus în cer înainte să vină „sfârşitul”.

 

11) Nu sunt nici un fel de indicaţii pentru creştini în timpul necazului

Aceia, cărora în Matei 25.16-26 şi Marcu 13.14-18 li se porunceşte să fugă (în timpul de necaz), sunt foarte clar iudei şi nu creştini. Dacă creştinii ar fi destinaţi pentru a trece prin necazul cel mare, de ce nu li se dă nici o indicaţie, în contrast cu iudeii, cum să se pregătească pentru aceasta şi cum trebuie să se comporte? Motivul clar pentru aceasta este, că în timpul necazului cel mare nu vor mai fi creştini pe pământ.

 

Este adevărat că în acest timp mii de oameni se vor întoarce la Dumnezeu prin credinţă (Apocalipsa 7,9), dar ei nu sunt creştini. Mulţimea păgânilor, care vor avea atunci parte de binecuvântare, va fi născută din nou şi vor avea un loc în Împărăţia lui Hristos pe pământ (Apocalipsa 7.10-17). Creştinii credincioşi dimpotrivă vor fi chemaţi deja de pe pământ de către Domnul, pentru ca ei să petreacă împreună cu El veşnicia în cer.

 

12) Faptul că Evanghelia despre harul lui Dumnezeu nu va fi predicată în timpul necazului cel mare arată că răpirea a avut deja loc.

„Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.24), care se predică astăzi, şi „Evanghelia Împărăţiei” (Matei 4.23; 24.14), care va fi predicată în timpul necazului cel mare, se deosebesc total una de alta. Sunt cele două Evanghelii diferite, care se predică în două scopuri diferite. Evanghelia harului lui Dumnezeu cheamă oamenii pentru cer; Evanghelia Împărăţiei cheamă oamenii la binecuvântare pe pământ. Evanghelia, care este dusă astăzi, conţine o speranţă, chemare şi destinare cerească pentru cei care cred (Coloseni 1.5; 1 Petru 1.4; Filipeni 3.20; 2 Corinteni 5.1,2; Evrei 3.1). Evanghelia Împărăţiei, care va fi predicată în timpul necazului cel mare, conţine dimpotrivă o binecuvântare pământească sub domnia lui Hristos în Împărăţia de o mie de ani (Matei 24.14; Psalmul 96).

 

Evanghelia Împărăţiei vesteşte vestea bună, că Împărăţia promisă în Vechiul Testament (2 Samuel 7.16; Daniel 2.44,45; 7.9-27) stă scurt înainte de împlinire; şi aceia, care primesc pe Împărat prin credinţă, vor avea parte de această binecuvântare pământească. Această Împărăţie a fost propovăduită prin Ioan Botezătorul la prima venire a Domnului (Matei 3.1,2). Domnul şi ucenicii Lui au predicat la fel (Matei 4.23; 10.7). Intenţia lor era prin aceasta să cheme naţiunile la pocăinţă, pentru ca ele să fie într-o stare în care ele ar putea primi pe Împărat. Dacă L-ar fi primit în felul acesta, El ar fi înfiinţat Împărăţia, aşa cum ea a fost profeţită de profeţii Vechiului Testament. Însă din păcate Israel a respins pe Împăratul lui şi prin aceasta a pierdut ocazia ca Împărăţia să fie înfiinţată în mijlocul lor în toată puterea şi gloria. Atunci când Israel a respins pe Împăratul lui, Evanghelia despre Împărăţie nu a mai fost propovăduită, deoarece Împărăţia nici nu le-a mai fost oferită. În loc de aceasta Dumnezeu a trimis Evanghelia harului Său la naţiunile din lume, pentru ca dintre ele „să ia un popor pentru Numele Său” (Faptele apostolilor 15.14; compară cu Faptele apostolilor 13.44-48; Romani 11.11). Şi această Evanghelie mai este predicată şi astăzi. Evanghelia Împărăţiei va fi propovăduită din nou de rămăşiţa iudaică, după ce Adunarea va fi chemată la cer. În timpul acela Dumnezeu va relua relaţiile Sale cu Israel, unde El a încetat cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Israel va fi mântuit într-o zi viitoare (aceasta înseamnă, o rămăşiţă dintre ei, Romani 9.6-8; 11.26,27), şi Împărăţia va fi instaurată prin putere (Apocalipsa 11.15).

 

În privinţa aceasta trebuie să ţinem seama că în timpul necazului cel mare nu se aminteşte deloc Evanghelia harului lui Dumnezeu, care s-ar predica, ci numai Evanghelia Împărăţiei (Matei 24.14). Motivul evident pentru aceasta este, că această Evanghelie cheamă pe credincioşi (creştini) numai ca aparţinând Adunării (Bisericii). Şi deoarece Adunarea nu va fi în necazul cel mare, ea nici nu este amintită.

 

Dumnezeu nu trimite în acelaşi timp două Evanghelii diferite. Aceasta ar fi încurcătură şi ar amesteca chemarea cerească cu cea pământească împreună cu toate speranţele şi destinaţiile ei. Dacă înţelegem punctul acesta, vom recunoaşte că este imposibil ca Adunarea şi rămăşiţa iudaică credincioasă să se afle în acelaşi timp pe pământ în timpul necazului. Dacă este aşa, că Evanghelia harului lui Dumnezeu cheamă afară credincioşi dintre iudei şi dintre naţiuni şi îi adaugă Adunării (Bisericii), atunci de fiecare dată când un iudeu crede Evanghelia, este scos din poziţia lui de până atunci şi este adăugat Adunării (Romani 11.5; Galateni 6.16; „Israelul lui Dumnezeu”). Însă atunci niciodată nu ar fi o rămăşiţă iudaică credincioasă! Un studiu atent al acestui fapt dovedeşte că Adunarea şi rămăşiţa iudaică nu pot exista în acelaşi timp pe pământ.

 

Modele în Vechiul Testament care confirmă că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare

Sunt multe modele vechi-testamentale, care confirmă realitatea, că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare. Dacă se învaţă altceva, se distruge adevărul, pe care Duhul lui Dumnezeu vrea să-l facă cunoscut prin aceste imagini minunate.

 

13) Enoh şi Noe (Geneza 5.21-9.17)

Enoh este un model cunoscut al Adunării (Bisericii). El a umblat în părtăşie cu Dumnezeu şi a atenţionat lumea cu privire la judecata care va veni (Iuda 14,15). După aceea el a fost luat în cer. Enoh a avut privilegiul să nu vadă moartea; el a fost răpit viu în cer (Evrei 11.5). Prin aceasta se poate recunoaşte, că Enoh a fost răpit în cer înainte ca pământul să fie lovit de judecata lui Dumnezeu. Potopul (care a urmat) este un prevestitor al judecăţii care va veni peste lume în timpul necazului (compară cu 2 Petru 3.3-10; Luca 17.26,27). Noe şi familia lui au intrat în corabie şi au trecut prin potop; ei sunt un model al rămăşiţei iudaice cruţate, care va fi păzită de Dumnezeu în timpul necazului.

 

14) Avraam şi Lot (Geneza 18-19)

Avraam, care trăia în părtăşie strânsă cu Domnul, este un model al unui creştin orientat ceresc, care trăieşte în părtăşie cu Dumnezeu. Lot, care era încurcat în lucrurile din Sodoma, este un model al unui creştin orientat spre pământ, care trăieşte pentru interesele lumii acesteia. Dumnezeu era scurt înainte de a vărsa judecata peste Sodoma, dar El nu va face aceasta, până când Lot nu va fi fugit din Sodoma. Îngerul i-a spus lui Lot: „Grăbeşte-te, scapă acolo, pentru că nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo” (Geneza 19.22). La fel vine judecata asupra lumii în timpul necazului care va veni. Însă Dumnezeu nu va permite, ca să vină nici măcar o singură lovitură, până când El nu va fi luat din lume pe fiecare credincios creştin, indiferent cât de lumeşte trăieşte el – aşa cum din păcate ilustrează Lot (2 Petru 2.7,8).

 

15) Lea şi Rahela (Geneza 28-30)

Iacov, care a fost trimis de tatăl său, este o imagine cum Dumnezeu Tatăl trimite pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, în lume (1 Ioan 4.14). Iacov a părăsit casa tatălui său din două motive: întâi, din cauza păcatului (Geneza 27) şi în al doilea rând, ca să-şi ia o mireasă (Geneza 28.2). Când Iacov a ajuns în ţara îndepărtată, a văzut pe Rahela pe câmp (care este o imagine a lui Israel) şi voia s-o ia ca soţie. Din dragoste pentru ea Iacov a acceptat s-o dobândească prin propriile lui eforturi. Aceasta este o imagine a slujirii şi ostenelii Domnului Isus Hristos la cruce, pentru ca El să poată intra în relaţie cu Israel pe baza răscumpărării.

 

Când Iacov trebuia să primească pe Rahela ca mireasă, el a fost înşelat în chip trădător de tatăl ei Laban, aşa că el nu a primit-o pe ea, ci în locul ei a primit pe Lea. Lea este un model al Adunării (Bisericii). Dumnezeu a permis să se întâmple aceasta cu Iacov, pentru ca noi să avem acest gust minunat anticipat cu privire la căile Sale cu Israel şi cu Adunarea. Este istoria căilor lui Dumnezeu cu oamenii (epocile lui Dumnezeu): când a venit Domnul (prima lui venire), a fost pentru Israel, pe care El îl iubea. Dar când ei nu au fost aduşi la El (Isaia 49.4,5), Dumnezeu a dat Domnului Adunarea în locul lui Israel, pentru ca El să poată avea o mireasă. După ce Lea a fost dată lui Iacov, mai târziu el a primit şi pe Rahela. Aceasta arată spre timpul când numărul celor dintre naţiuni va fi deplin şi chemarea Adunării (Bisericii) se va fi încheiat (Faptele apostolilor 15.14; Romani 11.25). Dumnezeu va aduce pe Israel la Domnul, pentru ca El să-i aibă ca mireasă a Lui pământească (Osea 2.16,17; Isaia 62.4,5).

 

Iacov avea două mirese: Lea (model al Adunării) a fost mai întâi primită, cu toate că osteneala lui a fost mai întâi pentru Rahela (un model al lui Israel). În timp ce pântecele lui Lea era deschis şi roditor pentru naşterea de copii, pântecele Rahelei era neroditor (Geneza 29.31). Aceasta corespunde timpului actual: în timp ce Adunarea aduce rod pentru Dumnezeu, Israel este neroditor (Isaia 54.1; Osea 3.4; Matei 21.19-21).

 

Punctul important în acestea este că Lea a adus şapte (un număr care înseamnă număr deplin) copii pe lume, înainte ca Rahela să înceapă să aibă durerile naşterii, ca să aducă copii pe lume (Geneza 30.22; 35.16). Durerile naşterii ale Rahelei sunt o imagine despre Israel în încercările viitoare în necazul (cel mare) (Isaia 66.7,8; Ieremia 30.6,7; Mica 4.9,10; 5.3; 1 Tesaloniceni 5.3). Ce exactitate uimitoare vedem în aceste imagini! Aceasta arată că Adunarea îşi va avea terminată alergarea şi mărturia aducerii de roadă în lumea aceasta, înainte ca Israel (adevăraţii iudei) să intre în timpul său de dureri de naştere în necazul cel mare.

 

16) Iosif şi Asnat (Geneza 37-50)

Iosif (sau Ţafnat-Paneah, adică „Salvator al lumii” sau „Susţinător al vieţii”, Geneza 41.45) este o altă imagine cunoscută despre Domnul Isus Hristos. El a fost respins de fraţii lui, care sunt un model al naţiunii iudaice (Geneza 37) şi deportat în străinătate la naţiuni (Geneza 39-41). După ce el a fost adus în Egipt, în această ţară a fost un timp de binecuvântare urmat de un timp de foamete. Timpul de binecuvântare corespunde epocii actuale a harului. Şi timpul de foamete corespunde timpului de necaz care va veni. Este interesant să se constate că Iosif, în timp ce el era despărţit de fraţii lui (un model al iudeilor), a primit o mireasă dintre naţiuni: Asnat (Geneza 41.45). El a primit-o în timpul de belşug, înainte să vină foametea! Asnat este un model al Adunării. Înainte să înceapă foametea, ea a fost adusă în casa lui, ca să aibă parte împreună cu el de locul împărătesc pe tronul Egiptului. Şi aceasta este o referire clară la faptul că Adunarea este condusă în glorie înainte de timpul de necaz. În timpul foametei Iosif s-a ostenit să restabilească relaţiile cu fraţii lui (Geneza 42-45). La fel şi Hristos va acţiona în timpul necazului cel mare ca să-i readucă înapoi la Sine: mai întâi cei zece fraţi ai lui Iosif (o imagine a rămăşiţei iudaice), care s-a făcut vinovată de respingere (Geneza 45.1-15); după aceea întreaga familie este adusă la el şi reunită cu el (Geneza 46). Ultimii sunt un model al seminţiilor lui Israel, care vor fi aduşi la Domnul, după ce iudeii au fost aduşi înapoi la El (Matei 24.30,31).

 

17) Moise şi Sefora (Exodul 1-12)

Moise este un alt model al Domnului Isus Hristos. El era eliberatorul hotărât de Dumnezeu pentru copiii lui Israel, care se aflau în robia tirană a faraonului din Egipt (Exodul 3.10; Faptele apostolilor 7.35). Faraon, domnitorul peste Egipt, este o imagine a lui satan, dumnezeul şi căpetenia lumii acesteia. Moise a avut dorinţă după poporul său şi şi-a dorit ca el să fie eliberat. Când el a venit la ei, el a omorât pe unul din asupritorii lor, un egiptean. Şi prin aceasta a arătat dorinţa lui de a birui pe vrăjmaşii lor şi de a-i elibera din robie. Însă eforturile lui au fost fals înţelese de fraţii lui; ei au zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi?” (Faptele apostolilor 7.35; Exodul 2.14). Urmarea a fost, că ei l-au respins. Aceasta este caracteristic pentru iudei, care au respins şi pe Domnul la prima Lui venire. În principiu ei au spus despre El acelaşi lucru: „Nu vrem ca acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19.14; Ioan 1.11).

 

Deoarece Moise a fost respins, el a fugit de la poporul său în ţara lui Madian (Exodul 2.11-4.19). În acest timp al despărţirii de fraţii lui a primit o femeie păgână: Sefora (Exodul 2.21). Ea este un alt model al Adunării. Sefora a născut un fiu lui Moise, pe care ea l-a numit Gherşom, care tradus înseamnă „un străin aici”. Aceasta vorbeşte despre natura pe care Adunarea ar trebui s-o aibă în lumea aceasta ca străină şi călătoare (1 Petru 2.11).

 

Aici este important să se vadă, că Moise a primit soţia lui păgână înainte să înceapă căderea celor zece plăgi asupra Egiptului, care sunt iarăşi un model al judecăţilor din timpul necazului care va veni asupra lumii acesteia.

 

După mulţi ani Dumnezeu l-a trimis pe Moise înapoi la poporul său, care suferea încă sub asupritorii păgâni (un model al „timpului naţiunilor”, Luca 21.24; Exodul 3.10; 4.19). Moise s-a întors înapoi în Egipt şi a început să se arate fraţilor săi, care odinioară l-au lepădat. Aceasta este un gust anticipat a faptului că Domnul va relua relaţiile Sale cu naţiunea Israel, după ce El a luat Adunarea la Sine în cer. Când Moise s-a reîntors la fraţii lui în Egipt, Dumnezeu a început să aducă asupra ţării judecata sub forma celor zece plăgi (Exodul 7-12.36). Dumnezeu a păzit pe Israel în chip minunat în mijlocul acestor judecăţi, care pentru ei erau semne ale confirmării că Dumnezeu lucra în favoarea lor (Psalmul 78.43; 105.27; Exodul 7.3; 8.22,23). Aceasta vorbeşte de felul cum Dumnezeu va păzi o rămăşiţă a lui Israel în timpul necazului cel mare (Apocalipsa 7.1-8). Dar unde era Sefora în tot timpul când judecăţile au căzut peste Egipt? Ea nu era în ţara Egipt! Moise a trimis-o înapoi în ţara Madian, înainte să înceapă judecăţile (Exodul 18.1,2). Ea a apărut pe scenă după ce au trecut toate judecăţile peste Egipt şi copiii lui Israel erau eliberaţi. La fel şi Adunarea nu va apărea public înainte ca necazul cel mare să fi trecut şi Domnul să fi revenit să arate mireasa Sa unei lumi uimite (2 Tesaloniceni 1.10).

 

18) Judecata asupra Ierihonului (Iosua 2-6)

Pedeapsa judecăţii a fost anunţată asupra Ierihonului şi asupra locuitorilor Canaanului (Exodul 23.27). Înainte să vină judecata peste această cetate, Dumnezeu a oferit celor care cred un loc de refugiu sub semnul „funiei de fir stacojiu” (Iosua 2). Modelul acesta profeţeşte istoria judecăţii care va veni în curând asupra lumii acesteia vinovate şi condamnate la pieire. Dumnezeu în harul Său acordă tuturor celor care cred Evanghelia un loc de scăpare sub sângele lui Hristos. În Iosua 6 s-a făcut judecata Ierihonului, aşa cum a fost anunţată. Însă înainte să se ajungă la aceasta, Iosua a dus la sfârşit călătoria prin pustie a copiilor lui Israel, prin aceea că i-a dus în ţara făgăduită. Este remarcabil că toate capitolele care se ocupă cu introducerea lui Israel în ţara Canaan (Iosua 3-4), au loc înainte de judecata asupra Ierihonului (Iosua 6). La fel Domnul Isus, înainte să vină judecata asupra lumii acesteia, asemenea modelului lui Moise, va încheia călătoria lungă prin pustie a Adunării în lumea aceasta, prin aceea că El o cheamă în Canaanul ceresc. Este de asemenea remarcabil că judecata asupra Ierihonului a avut loc în timpul recoltatului (Iosua 3.15). Judecata asupra lumii acesteia este de asemenea numită recoltare (Matei 13.39-42; Apocalipsa 14.15-20; Ioel 3.9-16).

 

Locuri din Scriptură cu care se vrea susţinerea învăţăturii false, că Adunarea (Biserica) va trece prin necazul cel mare

În strădania de a fi un ajutor acelora care probabil în această chestiune au greutăţi, se vor ilustra trei locuri din Scriptură, care sunt folosite în mod deosebit ca să se înveţe că Adunarea (Biserica) ar trece prin necazul cel mare. Dorim să arătăm cu ajutorul lui Dumnezeu cum în cadrul acestor locuri din Biblie s-a ajuns la greşeală şi ce înseamnă de fapt aceste pasaje. Căci încurcătura cea mai frecventă ia naştere prin aceea că Biblia nu este citită atent şi cu rugăciune.

 

1) 2 Tesaloniceni 2.2,3

2 Tesaloniceni 2.2,3: … să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă, ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă acum. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii.

 

Acest pasaj a fost înţeles aşa ca şi cum ziua venirii Domnului pentru Adunarea (Biserica) Lui (răpirea) va avea loc abia după apariţia lui antihrist şi căderea în necazul cel mare. Deoarece antihrist va fi descoperit în necaz şi „ziua Domnului” începe după aceea, prin urmare Adunarea ar trebui să fie în necaz.

 

Aici se presupune în mod fals că „ziua Domnului” ar fi răpirea. Scriptura spune însă că ziua Domnului începe la arătarea lui Hristos şi nu la răpire, căci se spune „mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi glorioasă” (Faptele apostolilor 2.20). În Biblie sunt aproximativ douăzeci de referiri la „ziua Domnului”. Unele din ele se referă la începutul arătării lui Hristos (2 Tesaloniceni 2.2; 2 Petru 3.10; 1 Tesaloniceni 5.2, şi altele); alte locuri atenţionează că această zi „s-a apropiat”, caracterizată prin atacul venit din partea împăratului nordului, care va avea loc scurt timp înainte de începerea acestei zile (Ioel 1.15; 2.11: Ţefania 1.7-2.2; Zaharia 14.1,2, şi altele). Dar nu este nici un loc din Scriptură care spune că răpirea sfinţilor va avea loc în „ziua Domnului”. Dacă cei care gândesc altfel insistă că Domnul va duce Adunarea în cer „în ziua Domnului”, atunci să justifice aceasta cu locuri din Scriptură. Astfel de gânduri iau naştere pentru că nu se studiază atent Scriptura (Faptele apostolilor 17.11; 2 Timotei 2.15).

 

„Ziua Domnului” este o zi a judecăţii, care începe cu arătarea lui Hristos (2 Petru 3.4,8-10), şi nu deja cu răpirea. „Ziua Domnului” este timpul în care Hristos va interveni public în căile omului, prin aceea că El Îşi revendică puterea şi autoritatea Sa universală în judecată asupra pământului, şi va dura o mie de ani (2 Petru 3.8-10) – Împărăţia de o mie de ani. La răpire Domnul nu Îşi va revendica drepturile pe pământ prin intervenţie judecătorească: El ia Adunarea la Sine în cer şi lasă răul să lucreze în lume, aşa că lumea din vest va primi pe antihrist. Răpirea nu este niciodată privită ca zi de judecată pentru lumea aceasta, ci ca un timp în care Mirele şi mireasa se unesc cu bucurie.

 

Dacă înţelegem aceste lucruri simple şi de bază referitoare la „ziua Domnului”, vom recunoaşte de asemenea imediat, că Pavel nicidecum nu vorbeşte despre răpire în 2 Tesaloniceni 2.2,3. Mai degrabă el a arătat credincioşilor din Tesalonic, că „ziua Domnului” şi judecăţile care încep odată cu ea nu puteau veni peste ei, deoarece mai întâi trebuia să vină antihrist şi să aibă loc decăderea mare a creştinătăţii mărturisitoare.

 

Din păcate astăzi sunt încă din aceia care fac aceeaşi greşeală, care a provocat greutăţi credincioşilor din Tesalonic. Ei derutează pe alţi credincioşi, cerându-le să se pregătească pentru necazul cel mare, deoarece Adunarea (Biserica) trebuie să treacă prin el. În mod ironic ei folosesc (în principiu) aceleaşi trei metode, ca să justifice concluzia lor greşită, aşa cum au făcut deja învăţătorii falşi din timpul lui Pavel!

 

Întâi „prin duh” (2 Tesaloniceni 2.2): învăţătorii falşi afirmau că ei ar fi primit o descoperire spirituală de la Domnul.

În al doilea rând „prin cuvânt” (2 Tesaloniceni 2.2): învăţătorii falşi au folosit în mod fals Vechiul Testament, ca să susţină învăţătura lor greşită.

Apoi în cele din urmă „prin epistolă, ca fiind de la noi” (2 Tesaloniceni 2.2): ei au mers realmente aşa de departe, să scrie o scrisoare despre imaginaţiile lor rătăcite, şi au afirmat că ea ar fi de la Pavel.

Aceia, care şi astăzi aduc această învăţătură falsă, afirmă deseori că au primit-o printr-o descoperire deosebită de la Dumnezeu. Ei încearcă de asemenea să se folosească de Scriptură ca ajutor. Da, ei folosesc chiar scrierile lui Pavel (ca în pasajul acesta) şi învaţă că el a învăţat, că Adunarea (Biserica) ar trebui să treacă prin necazul cel mare.

 

Un alt motiv, pentru care această interpretare este falsă, se întemeiază pe faptul că ei nimicesc adevărul referitor la venirea apropiată a Domnului: Venirea Domnului (răpirea) este întotdeauna prezentată în Scriptură ca fiind ceva care ar putea avea loc în orice moment. Aceia, care gândesc că Adunarea trebuie să treacă prin necaz, tăgăduiesc prin aceasta gândul că El ar putea veni în orice moment. Căci ei gândesc, că aceasta ar fi un atac direct împotriva interpretării lor la 2 Tesaloniceni 2.2,3, potrivit căreia mai întâi ar trebui descoperit antihrist. Pavel şi alţii apostoli au fost însă preocupaţi să pună înaintea ochilor Adunării apropiata venire a Domnului, pentru ca venirea Lui să fie o speranţă actuală. Pavel spune:

 

Filipeni 3.20,21: Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.

Evrei 10.37: Încă puţin, foarte puţin şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia.

Romani 13.11,12: Acum mântuirea noastră este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape.

1 Tesaloniceni 4.16,17: Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh.

În acest ultim verset Pavel se socotea pe sine însuşi printre aceia care aşteptau venirea Domnului, prin aceea că spune „noi” (vezi şi 1 Corinteni 15.51,52). Aceasta era ceva pe care el îl spera deja în zilele de început ale Adunării. Şi Iacov spune:

 

Iacov 5.8: Venirea Domnului s-a apropiat.

La fel spune şi Petru:

 

1 Petru 4.7: Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat.

Şi Ioan scrie:

 

1 Ioan 2.18: Copiilor, este ceasul din urmă.

Aceasta arată că apostolii au slujit într-un aşa fel, că ei au privit venirea Domnului ca urmând să aibă loc în curând.

 

Să înveţi că anumite evenimente ar mai trebui să aibă loc, înainte ca Domnul să vină (de exemplu, descoperirea lui antihrist şi grozăvia necazului cel mare), ar fi o contradicţie directă cu învăţătura apostolilor. De asemenea aceasta distruge apropiata „fericita nădejde” (Tit 2.13), care va avea loc.

 

Dar dacă se ia Adunării această „fericită nădejde”, atunci aceasta va avea efectul trist, că ea se înrădăcinează în această lume. Şi tocmai aceasta a avut loc în mare parte. În principal se spune: „Stăpânul meu întârzie să vină” (Matei 24.48). Şi exact din acest motiv Domnul niciodată nu ne-a spus când El va reveni. Însă El a spus următoarele: „Eu vin curând” (Apocalipsa 22.20).

 

2) Apocalipsa 11.15

Un alt loc din Scriptură, care este folosit să dovedească că Adunarea ar trebui să treacă prin necaz, este Apocalipsa 11.15:

 

Apocalipsa 11.15: Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă: şi au fost glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor.”

 

Acest verset arată că Domnul vine (arătarea Lui), când trâmbiţa a şaptea şi ultima va fi sunată la sfârşitul necazului cel mare şi apoi El va lua în posesiune prin judecată împărăţiile lumii acesteia. S-a presupus, că aceasta ar fi „ultima trâmbiţă”, despre care este vorba la răpire (1 Tesaloniceni 4.15-18; 1 Corinteni 15.51,52). De aceea Adunarea va fi pe pământ, ca să treacă prin ceasul încercării descris în Apocalipsa 6-11, care preced trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa 11.15. Se învaţă că Adunarea va fi luată în cer, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh, în momentul în care Domnul coboară din cer ca să judece lumea.

 

Această interpretare este foarte problematică, căci Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că între timpul când Adunarea este dusă în cer, şi timpul când Domnul revine din cer, ca să judece lumea, trebuie mai întâi să aibă loc o serie de evenimente, aşa cum arată Apocalipsa 11.15. Ar fi imposibil ca potrivit acestei interpretări toate aceste evenimente să aibă loc în momentul acesta scurt („într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, 1 Corinteni 15.52). După ce Domnul va fi dus pe ai Săi prin răpire în casa Tatălui (Ioan 14.2,3), El îi va pune la masa Sa, ca să aibă parte de fericirea cerească şi de bucuria de nedescris (Luca 12.37). După aceea va fi ridicat scaunul de judecată al lui Hristos şi viaţa credincioşilor va fi pusă în lumină şi răsplătită corespunzător (2 Corinteni 5.10 şi următoarele). Credincioşii vor avea şi un timp de preamărire a lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos la tron în cer. În timpul acesta în adorare smerită ei vor depune la picioarele Lui cununile lor (Apocalipsa 4-5). După aceea are loc nunta Mielului în cer, urmată de masa de nuntă cu oaspeţii mulţi ai cerului (prietenii Mirelui), care de asemenea vor participa la ea (Apocalipsa 19.7,8). Toate aceste evenimente trebuie să aibă loc după răpire, însă înainte de arătarea Lui pe pământ. Dar cum vor putea avea loc toate acestea, dacă sfinţii vor fi luaţi în văzduh şi apoi imediat ar coborî împreună cu Domnul (la arătarea Lui)?

 

3) Matei 24.29-31

Aici încă un alt loc din Scriptură, care este folosit:

 

Matei 24.29-31: Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întunecat şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare. Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.

 

Se presupune că venirea Domnului în locul acesta se referă la răpire, şi drept urmare momentul răpirii este pus direct după necazul cel mare. Astfel se ajunge la concluzia, că Adunarea va trece prin necaz.

 

Trâmbiţa care sună aici nu este însă identică cu trâmbiţa lui Dumnezeu, care sună la răpire, ci mai degrabă cu cea din Isaia 27.13; Psalmul 81.3 şi alte locuri. Aceasta cheamă înapoi în ţară pe cele zece seminţii ale lui Israel. În afară de aceasta „cei aleşi” nu sunt Adunarea, ci sunt aleşii lui Israel (Matei 24.24; Isaia 45.4; 65-9; Apocalipsa 7.1-8; Romani 11.28 şi aşa mai departe).

 

Greşeala fundamentală constă deci în confundarea răpirii şi arătării. Unele diferenţe esenţiale sunt următoarele:

 

Venirea Fiului Omului nu este niciodată denumită ca răpire; întotdeauna este revenirea, arătarea lui Hristos.

Răpirea este venirea Domnului pentru ai Săi (Ioan 14.3), în timp ce venirea Fiului Omului este venirea Domnului cu ai Săi la arătarea Lui (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14; Iuda 14).

Răpirea este o taină, care a devenit cunoscută abia în timpurile nou-testamentale (Ioan 14.2,3; 1 Corinteni 15.51,52; 1 Tesaloniceni 4.15-18). Însă venirea Fiului Omului este ceva cunoscut deja de credincioşii din Vechiul Testament, deoarece profeţii au vorbit despre aceasta (Daniel 7.13,14).

„Fiul Omului” este un titlu, pe care Domnul îl ia când vine să judece lumea. La răpire însă Domnul nu vine să judece lumea, ci ca să ia mireasa Lui în cer.

La răpire Domnul nu trimite pe îngerii Lui, ca să adune Adunarea (mireasa), ci El Însuşi vine ca s-o ia pentru Sine (1 Tesaloniceni 4.16; 2 Tesaloniceni 2.1).

Părerea unei răpiri parţiale

Unii creştini cred că va fi o răpire parţială. Aceasta este absurd şi nu este necesar să fie comentată. Căci ne-am putea imagina că Domnul ar duce în cer numai o parte a miresei Sale? Ce ar face El în cer cu o jumătate de mireasă? Cum ar putea avea loc nunta Mielului numai cu jumătate din mireasă prezentă? Ce locuri din Scriptură avem pentru aceasta? „Să cercetăm toate, să ţinem ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

 

Tradus de la: Die Gemeinde wird nicht durch die große Drangsal gehen

 

Titlul original: „The Church will not go through the Tribulation“

din An Outline of Prophetic Events

Christian Truth Publishing, Canada, 2012

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/adunarea-biserica-nu-va-trece-prin-necazul-cel-mare-a11865.html

 

///////////////////////////////////////

 

///////////////////////////////////////

14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare, de Walter Alexander Lickley

© EPV, Online începând de la: 22.02.2019, Actualizat

 

 

Într-unul din pasajele anterioare am văzut în rezumat evenimentele care se vor derula după venirea Domnului pentru ai Săi, ca să se împlinească cele spuse în 1 Tesaloniceni 4.15-18. În acest context s-a spus: „Timpul de necaz al groazei, al fricii şi încercărilor a venit” (H. şi N. 1988, pag. 211 la mijloc; compară cu Matei 24.21,22). Scriitorului [acestui articol] îi sunt cunoscute părerile diferite referitoare la întrebarea „Va trece Biserica prin necazul cel mare?”. Şi el prezintă punctul de vedere al acelora care cred că Scriptura răspunde la aceasta cu NU.

 

Înainte de a merge să vorbim despre fiecare argument în parte, vrem să spunem clar, despre ce vorbim:

 

Prin cuvântul Biserică este vorba de Trupul lui Hristos, care constă din toţi aceia care cred în El, „Adunarea, care este Trupul Său” (Efeseni 1.22,23). Ea este alcătuită prin Duhul Sfânt începând de la Rusalii. „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup … şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13).

 

Prin expresia necazul cel mare este vorba de un timp de încercări şi suferinţe incomparabile, care va veni asupra întregului pământ şi peste toţi care locuiesc pe el. Scriptura vorbeşte despre acest necaz mare în următoarele locuri:

 

Daniel 12.1: … şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela.

Matei 24.21: … atunci va fi un necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată.

Ieremia 30.7: Vai, pentru că mare este ziua aceea! Nici una nu este asemenea ei; şi este timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat din el.

Versetul acesta arată, că iudeii vor fi loviţi de el.

Apocalipsa 3.10: … te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.

Ezechiel 20.34: Şi vă voi scoate dintre popoare … cu mână puternică … şi cu furie revărsată.

Judecăţile pornite prin vărsarea „potirelor” din Apocalipsa 16 ne dau un indiciu despre ce va fi: „Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 16.1). Expresia „mânia lui Dumnezeu” va caracteriza timpul acesta.

Înainte de venirea Domnului, care este descrisă în Apocalipsa 19.11-16, citim despre o mare mulţime de popor îmbrăcată în haine albe (Apocalipsa 7.13); despre ei se spune: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare.” Din aceasta putem deduce, că acest timp îngrozitor va fi înainte de arătarea Domnului în glorie mare, care este profeţit în Matei 24.30 şi care îşi găseşte împlinirea în Apocalipsa 19.11-16.

Şi Domnul Isus arată aceasta clar, când vorbeşte ucenicilor în Matei 24. El spune: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca, … Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer, … şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi glorie mare” (Matei 24.29,30).

Din motivele următoare credem că Biserica nu va trece prin acest necaz mare:

 

Deoarece cea mai mare parte a Bisericii va fi deja în glorie, când va începe necazul cel mare, în timp ce pe pământ vor fi încă credincioşi. Milioane au murit deja, sunt la Hristos şi aşteaptă învierea, când El va veni.

 

Deoarece Biserica este Trupul lui Hristos, şi dacă ea ar trebui să treacă prin necazul cel mare, aceasta ar însemna, că Hristos ar trebui încă o dată să sufere sub judecata lui Dumnezeu. Este un timp al mâniei, al răzbunării şi al urgiei din partea lui Dumnezeu. Este de neimaginat că Biserica, ca Trup al lui Hristos, şi El ca şi Cap vor trebui să îndure acest timp.

 

Speranţa Bisericii este îndreptată spre răpire şi nu spre mânia lui Dumnezeu. „Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Hristos Isus” (Romani 8.1). „Deci cu atât mai mult, fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9). „… Isus, care ne scapă de mânia care vine” (1 Tesaloniceni 1.10). „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie” (1 Tesaloniceni 5.9).

 

Domnul a dat în mod deosebit bisericii din Filadelfia făgăduinţa: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit” (Apocalipsa 3.10). Pe baza aspectelor istorice şi profetice ale întregii istorii a Bisericii, exprimată în scrisorile deschise adresate celor şapte biserici în Apocalipsa 2 şi 3, noi credem, că Filadelfia caracterizează pe credincioşii care posedă cu adevărat viaţa şi prezintă mărturia lui Hristos, şi se referă la credincioşii de la venirea Domnului. Aşa cum Noe a fost păzit şi păstrat în timpul potopului (Geneza 7), însă Enoh a fost „răpit” (Evrei 11.5) înainte să vină potopul, şi prin aceasta a fost păzit de potop, deci nici măcar nu a intrat în potop, noi credem că aceeaşi diferenţă va fi între rămăşiţa iudaică împreună cu toţi aceia care nu au primit semnul fiarei şi care vor fi păziţi în timpul necazului cel mare, şi pe de altă parte Adunarea, care va fi păzită înainte de venirea necazului cel mare. Aşa cum Enoh a fost răpit înainte de potop, la fel Adunarea va fi în cer la Hristos înainte de a se dezlănţui judecăţile necazului cel mare.

 

Pavel, căruia i-a fost încredinţat adevărul despre Biserică, nu atenţionează nici măcar o singură dată cu privire la necazul cel mare. El se preocupă cu orice adevăr important, însă numai cu cel referitor la necazul cel mare nu o face. Dimpotrivă, el mângâie pe credincioşii din Tesalonic, prin aceea că le spune că ei nu vor merge în necazul cel mare (1 Tesaloniceni 5.4; 2 Tesaloniceni 2.2). Ambele locuri se referă la Ziua Domnului, despre care apostolul ştia că ea va începe odată cu arătarea Domnului, şi el le spune, că din cauza aceasta ei nu ar trebui să se lase zdruncinaţi în inimile lor. El ştia că ei nici măcar nu vor fi atunci aici.

 

Pavel scrie în 1 Tesaloniceni 4.15 despre „cei vii, care rămân până la venirea Domnului”. În Apocalipsa 13.15 ni se face cunoscut, că fiarei a doua, pe care Ioan a văzut-o, i s-a dat „să dea suflare chipului fiarei … şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei”. Nu ne putem imagina că credincioşii ar face aceasta, şi dacă ar face aceasta urmarea va fi că toţi vor fi omorâţi înainte să vină Domnul. Venirea Lui pe pământ va fi abia după terminarea necazului cel mare (Matei 24.29,30). Deci– în contradicţie cu 1 Tesaloniceni 4.15 – nu ar mai fi nici un credincios în viaţă, dacă Biserica ar trebui să treacă prin necazul cel mare.

 

În afară de aceasta, în Apocalipsa 13.16 citim că fiara va face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi să li se dea un semn al fiarei pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor, şi că nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere, fără să poarte acest semn. Noi nu ne putem imagina că oamenii, care cred cu adevărat în Domnul Isus, vor accepta acest semn. Este evident, că ei nu vor mai fi atunci pe pământ.

 

Pavel face o diferenţiere foarte clară între cele două etape ale revenirii Domnului. Mai întâi El vine pentru ai Săi ( 1 Tesaloniceni 4.13-17) şi mai târziu vine cu ai Săi (Coloseni 3.4; Iuda 14; Apocalipsa 19.14). El leagă aceste două evenimente diferite în 2 Tesaloniceni 2.1,2 şi Tit 2.13. Necazul cel mare, care are loc înainte de arătarea Domnului, trebuie să aibă loc între cele două evenimente. Este imposibil ca ambele evenimente să aibă loc în acelaşi timp, căci aceasta ar însemna pentru cei credincioşi să fie răpiţi şi în acelaşi moment să revină împreună cu Domnul.

 

Multe locuri din Vechiul Testament se referă la aceste evenimente diferite:

 

Geneza 5.24: Enoh a fost răpit înainte să vină potopul. Noe a fost salvat trecând prin potop (Geneza 7.23).

Geneza 19: Lot a fost scos din Sodoma înainte să cadă focul judecăţii.

Exodul 12.13: Israel a fost protejat prin sânge în timpul judecăţii.

Iosua 2.1-12: Cei doi cercetaşi au părăsit Ierihonul înainte ca Ierihonul să fie distrus prin judecată.

Iosua 6.25: Rahab a fost salvată în timpul judecăţii şi lăsată să trăiască.

Aspectul dispensaţiunilor are importanţă deosebită pentru întrebarea noastră. O dispensaţiune (epocă a mântuirii) în sensul Scripturii este o perioadă de timp, în care Dumnezeu acţionează cu oamenii pe anumite căi şi sub anumite condiţii. Avem astfel în Geneza 2 dispensaţiunea inocenţei; în Geneza 3.23 dispensaţiunea conştiinţei; în Geneza 8.20 dispensaţiunea guvernării omeneşti; în Geneza 12.1 dispensaţiunea făgăduinţei; în Exodul 19.8 dispensaţiunea Legii; în Ioan 1.17 avem harul şi în Efeseni 1.10 avem Împărăţia. Acestea constituie un studiu în sine, un studiu mai detaliat ar fi prea mult aici. Noi ne aflăm acum în epoca harului. Harul din partea lui Dumnezeu caracterizează această epocă şi de asemenea explică de ce Dumnezeu nu intervine direct în socotelile oamenilor, ca să pedepsească păcatul. Însă El va face aceasta cândva.

Credincioşii sunt priviţi ca sare, care împiedică răspândirea totală a stricăciunii, şi răul încă nu se va desfăşura deplin, atâta timp cât credincioşii nu sunt încă răpiţi. Deoarece timpul necazului cel mare este un timp al judecăţilor nespus de mari ale mâniei lui Dumnezeu, el nu poate veni atâta timp cât Biserica este încă aici.

 

Venirea Domnului pentru judecată (la arătarea Lui) este privită în Scriptură ca Ziua Domnului. Ziua aceasta nu poate veni înainte să fie descoperit omul păcatului, şi omul păcatului nu poate fi descoperit, deoarece „cel care opreşte” nu a fost luat din cale (2 Tesaloniceni 2.3-10). Aceste versete ar trebui citite cu atenţie, căci ele conţin dovada cea mai puternică, că Biserica nicidecum nu poate trece prin perioada necazului cel mare. În versetul 3 se spune: „Această zi nu va veni dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului.” Versetul acesta se referă la fiara a doua din Apocalipsa 13. Versetele 6 şi 7 se referă la cel care „opreşte”. Este Duhul Sfânt, care împiedică răul actual să se desfăşoare deplin, aşa cum va fi la sfârşit. Versetele 7 şi 8 se referă la acela care „opreşte” şi care va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit „cel fărădelege”. Acesta este supermanul lui satan, care va veni; dar el nu poate veni atâta timp cât Duhul Sfânt este încă aici locuind în Biserică. Duhul Sfânt locuieşte în credincioşi şi va fi aici atâta timp cât este chiar şi numai un singur Toate acestea fac imposibil ca Biserica să mai poată fi aici în timpul necazului cel mare.

 

Necazul cel mare are înainte de toate caracter iudaic. Este timpul „necazului lui Iacov”. Ieremia 30.7 arată clar aceasta. Pentru ca el să poată avea loc, trebuie ca iudeii să fie din nou înapoi în ţara lor şi s-o aibă deplin în posesiune. „Timpurile naţiunilor” vor fi atunci sfârşite. Nu, necazul cel mare nu are nicidecum a face cu Biserica.

 

Adevărul despre venirea Domnului este spre îmbărbătarea credincioşilor (1 Tesaloniceni 4.18). Dar dacă mai întâi trebuie să vină necazul cel mare, cum poate fi o îmbărbătare în aceasta? Aceasta ar produce numai frică şi presimţiri rele, ceea ce era realmente starea credincioşilor din Tesalonic, deoarece ei au confundat „răpirea” cu „arătarea”.

 

Derularea evenimentelor în cer arată că, în timp ce judecăţile lui Dumnezeu cad asupra celor care locuiesc pe pământ, Biserica va fi în prezenţa lui Hristos. El va lua pe ai Săi în casa Tatălui (Ioan 14.2,3). Atunci ei vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10), şi după aceea va avea loc Nunta Mielului (Apocalipsa 19.7-9)! Rânduiala din Deuteronomul 24.5, unde un bărbat, care tocmai s-a căsătorit, nu trebuie să meargă la armată şi să nu i se impună vreo povară, cu siguranţă arată spre Domnul, care se va bucura de mireasa Lui, pentru care El a murit şi pentru care El a fost atâta timp la lucru în dragoste, fără ca bucuria Lui să fie influenţată la gândul unei intrări-imediate-în-război, aşa cum este descris în Apocalipsa 19.11-15.

 

Că evenimentele descrise mai sus vor urma după venirea Domnului pentru ai Săi devine deplin clar din Scriptură. Foarte sigur nu corespunde învăţăturii Scripturii, dacă se presupune că toate aceste evenimente au loc simultan şi într-o clipă, ca şi cum răpirea şi arătarea ar fi unul şi acelaşi eveniment.

 

Mărimea acestui articol nu permite şi alte referiri, cu toate că sunt mai multe. Cele spuse aici ar trebui să fie suficiente, ca să arate desluşit, că Scriptura mărturiseşte clar, că Biserica nu va trece prin necazul cel mare.

 

Tradus de la: 14 Gründe für die Entrückung der Gläubigen vor der Drangsal

Din cartea Die Botschaft des Propheten Maleachi für die heutige Zeit

Editura Ernst-Paulus-Verlag, Neustadt, pag. 135–143.

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/14-motive-pentru-rapirea-credinciosilor-inaintea-necazului-cel-mare-a11747.html

 

///////////////////////////

 

Cuvânt cheie: Răpire

 

14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare (W.A. Lickley)

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 4.13-17; 5.4; 2 Tesaloniceni 2.1,2; Coloseni 3.4; Tit 2.13; Iuda 14, Cuvinte cheie: Răpire; Revenirea lui Hristos; Necazul cel mare

Într-unul din pasajele anterioare am văzut în rezumat evenimentele care se vor derula după venirea Domnului pentru ai Săi, ca să se împlinească cele spuse în 1 Tesaloniceni 4.15-18. În acest context s-a spus: … mai mult

 

Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare (S.B. Anstey)

Cuvinte cheie: Răpire; Necazul cel mare

Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel … mai mult

 

Al şaptelea de la Adam (F.B. Hole)

O privire în viaţa lui Enoh

Locuri din Biblie: Geneza 5; Evrei 11; Iuda, Cuvinte cheie: Răpire; Enoh

În Geneza 4-5 ne sunt prezentate două linii genealogice, una prin Cain şi una prin Set. Fiecare al şaptelea urmaş, Lameh şi Enoh, ne dau imagini foarte diferite şi caracteristice din viaţa oamenilor. Lameh, ca al şaptelea urmaş pe … mai mult

 

Ce putem învăţa de la „magii din răsărit”? (C.H. Mackintosh)

Diferenţa între cunoaştere şi aşteptare

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 1.9,10, Cuvinte cheie: Venirea Domnului; Răpire

Capitolul al doilea din evanghelia după Matei ne oferă o ilustrare potrivită a diferenţei între simpla cunoaştere profetică despre Hristos – între folosirea minţii pentru litera Scripturii şi atragerea Tatălui spre … mai mult

 

De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare (S. Isenberg)

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 4.13-18; Ioan 14.1-3, Cuvinte cheie: Răpire

Credincioşii pot să discute cu înflăcărare, când este vorba de momentul răpirii. Poate ea cu adevărat avea loc în orice moment, sau trebuie să mai aibă loc anumite lucruri? Scopul acestui articol este să prezinte foarte pe … mai mult

 

Eşti tu gata, dacă Domnul ar veni astăzi? (J. Atkins)

Apocalipsa 19.7,8

Locuri din Biblie: Apocalipsa 19.7,8; 1 Tesaloniceni 4, Cuvinte cheie: Venirea Domnului; Răpire

Domnul vine! Şi El vine, aşa cum credem noi, foarte curând (Apocalipsa 3.11). Aceasta pare să fie pretutindeni convingerea fermă a creştinilor spirituali. A trecut aproape un secol de când în creştinătate a răsunat … mai mult

 

Răpirea abia după necazul cel mare? (E.C. Hadley)

Ce spune Biblia?

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 4; 1 Corinteni 15; Apocalipsa 3, Cuvinte cheie: Răpire; Necazul cel mare

Unii spun că Biserica trebuie să treacă prin necazul cel mare; ei spun: Nu există niciun motiv pentru ocrotirea credincioșilor, să nu treacă prin necazul cel mare, în timp ce martirii din primele timpuri au suferit atât de mult. … mai mult

 

Va auzi lumea trâmbiţa la răpire? (W.J. Hocking)

1 Tesaloniceni 4.16

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 4.16, Cuvinte cheie: Răpire; Trâmbiţă

Scriptura nu spune în nici un loc categoric, că lumea nu va auzi strigătul Domnului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, dar ea niciunde nu spune contrariul. Însă strigătul poruncitor al Domnului este numai pentru unii, nu pentru toţi. … mai mult

 

Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (S.B. Anstey)

Articole: 3, Cuvinte cheie: Revenirea lui Hristos; Răpire; Timpul din urmă; Fecioare, cele zece

Un comentariu la Matei 24 și 25 referitor la venirea Domnului Isus.

 

https://www.soundwords.de/ro/rapire-t87062.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare- Stephan Isenberg

 

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat

 

 

Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 4.13-18; Ioan 14.1-3; Mattei 24

 

1 Tesaloniceni 4.13-18: Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor care au adormit. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

 

Ioan 14.1-3: Să nu vi se tulbure inima! Voi aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă şi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.

 

Cuprins

Introducere

Mai întâi o întrebare

Se aşteptă venirea Domnului, sau se aşteptă venirea unei catastrofe?

Este vorba de un necaz special

În cazul necazului este vorba de mânia lui Dumnezeu

Duhul Sfânt în Vechiul Testament şi în Noul Testament

Asemănarea dintre Matei 24 şi 1 Tesaloniceni 4

Taina din Romani 11.25,26

Momentul răpirii

Mărturia cărţii Apocalipsa

Introducere

Credincioşii pot să discute cu înflăcărare, când este vorba de momentul răpirii. Poate ea cu adevărat avea loc în orice moment, sau trebuie să mai aibă loc anumite lucruri? Scopul acestui articol este să prezinte foarte pe scurt unele puncte esenţiale, care cel puţin scriitorului articolului îi face imposibil să creadă că răpirea credincioşilor va avea loc după necazul cel mare sau să creadă o doctrină potrivit căreia răpirea şi arătarea Domnului Isus în putere şi mare slavă pot avea loc în acelaşi moment.

 

Mai întâi o întrebare

Mai întâi doresc să spun tuturor acelora care cred că răpirea va avea loc după necazul cel mare, ca ei să redea un verset biblic prin care să susţină afirmaţia lor. Căci acelaşi lucru îl cer şi ei de la aceia care cred că răpirea va avea loc înainte de necazul cel mare. Dacă însă ei sunt sinceri, vor trebui să recunoască, că nu este nici măcar un singur loc pentru această afirmaţie. Totodată recunosc însă, că şi toţi aceia, care cred că răpirea va avea loc înainte de necazul cel mare, nu pot să citeze un loc biblic care să vorbească direct despre aceasta. Deci ambele părţi se bazează pe deducţii şi interpretări cu mare băgare de seamă a textului biblic. În treacăt spus, nu există nici un text biblic care să vorbească direct despre Trinitate, şi cu toate acestea fiecare creştin fidel Bibliei ţine cu tărie la existenţa Trinităţii, deoarece mărturia generală a Scripturii este clară în această privinţă.

 

Se aşteptă venirea Domnului, sau se aşteptă venirea unei catastrofe?

Deci cine crede că răpirea va avea loc după necazul cel mare, trebuie să dovedească de ce noi creştinii trebuie să aşteptăm un lucru aşa de catastrofal cum este necazul cel mare, şi de ce în mod deosebit apostolul Pavel, care a fost aşa de îngrijorat pentru Adunare, nu a pregătit nici măcar cu un cuvânt pe creştini pentru un timp aşa de greu.

 

Nici Domnul Isus nu pregăteşte pe ucenicii Lui pentru un astfel de necaz, cu excepţia capitolului 24 din evanghelia după Matei, unde este vorba de rămăşiţa iudaică viitoare, ci El îi mângâie îndreptându-le privirea spre nădejdea minunată a revenirii Sale. Când El vorbeşte ucenicilor Săi despre viitor, când El nu va mai fi prezent, atunci El le spune: „Să nu vi se tulbure inima! … Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.” (Ioan 14.1,2) Domnul Isus promite apoi ucenicilor că va reveni să-i ia la Sine în casa Tatălui. Şi El le spune, că aceasta este ceva de la sine înţeles şi că desigur, El le-ar fi spus, dacă nu ar fi aşa. Ar trebui noi să ne aşteptăm, că El într-adevăr ne-ar fi spus dacă viitorul nostru nu ar fi în fericire la El, dar El nu ne-ar fi spus că noi, înainte ca El să ne poată lua, ar trebui să trecem printr-un necaz, cum niciodată mai înainte nu a fost şi cum nici nu va mai fi după aceea? Cât de mult trebuie să întristeze aceasta pe Domnul, dacă noi considerăm că El aşa S-a comportat?

 

Venirea Domnului Isus, ca să ia pe credincioşi în casa Tatălui, era o noutate senzaţională pentru ucenicii care până atunci au crezut că Mesia va veni şi va întemeia Împărăţia Sa pe pământ. Deci ucenicii nu trebuiau să-şi facă nici un fel de griji şi nici să nu fie fricoşi, căci nădejdea lor nu trebuia să fie un Hristos pe pământ, ci că ei sunt legaţi cu Hristos aflat în cer. Ar fi fost revenirea lui Hristos cu adevărat o îmbărbătare pentru ucenici, dacă ei mai înainte ar fi trebuit să treacă printr-un necaz mare, despre care ni se spune că vor fi foarte puţini care vor supravieţui (compară cu Apocalipsa 6-18)? Ar fi fost cuvintele „să nu vi se tulbure inima” cu adevărat încurajatoare?

 

Când mai târziu Pavel vorbeşte credincioşilor din Tesalonic despre răpire, atunci este ca şi cum el însuşi ar fi auzit cuvintele Domnului din evanghelia după Ioan 14, căci şi el vorbeşte despre răpire şi începe expunerea sa cu cuvintele: „ca să nu vă întristaţi” (1 Tesaloniceni 4.13). Credincioşii din Tesalonic îşi făceau griji mari referitoare la ce se va întâmpla cu cei dragi ai lor care au adormit, dacă Domnul va reveni. Erau alte motive decât acelea pe care le aveau ucenicii în evanghelia după Ioan capitolul 14, este însă interesant, că atât Domnul cât şi apostolul fac aluzie la răpire şi la luarea în casa Tatălui ca mângâiere împotriva întristării (oricare ar fi cauzele care o provoacă). Dar dacă răpirea ar avea loc abia după necazul cel mare, atunci eu nu înţeleg pe Pavel, de ce el ajunge la ideea să ne spună: „Mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4.18). Personal mi-aş dori în acest caz, ca răpirea să fie amânată cât mai mult şi eu să mor în pace, ca să nu trebuiască să trec prin acest necaz îngrozitor.

 

Este vorba de un necaz special

Cine îşi doreşte să treacă printr-un timp în care pământul trebuie să îndure mânia lui Dumnezeu într-un mod cum niciodată nu a avut loc (compară cu Romani 1.18) – trebuie să fii unul care doreşte să se chinuie singur, ca să doreşti aşa ceva. Într-adevăr, creştinii trebuie şi astăzi să intre în slavă trecând prin multe necazuri şi întristări, dar aceasta nu se poate compara cu ce va fi atunci când Dumnezeu Îşi va descoperi mânia. Când Hristos a fost pe pământ, El a trebuit să sufere multe necazuri, dar erau necazuri din pricina dreptăţii, sau suferinţe din cauza sentimentelor Lui de compasiune pentru alţii, sau suferinţe, deoarece tot timpul El a făcut voia Tatălui. Când Hristos a atârnat pe cruce şi a fost părăsit de Dumnezeu în cele trei ore de întuneric, El a trebuit să suporte mânia lui Dumnezeu. Nimeni nu se va îndoi că între aceste feluri diferite de necaz sunt diferenţe mari. Astfel „necazul cel mare” nu se compară cu acele necazuri pe care şi noi le suferim, de exemplu din pricina dreptăţii. Aceasta devine clar chiar numai prin faptul, că Domnul Isus Însuşi spune, că va fi un necaz unic, cum niciodată n-a fost (Matei 24.21). De ce mulţi comentatori trec cu vederea acest fapt?

 

 Nu ar fi fost în 1 Tesaloniceni 4 un moment bun, ca să ne pregătească, cum trebuie să ne comportăm în necaz: cum putem să rămânem credincioşi Domnului, ca să nu cădem pradă fiarei din adânc şi să nu primim pe frunte semnele ei? În loc de aceasta Pavel ne spune în capitolul următor: „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5.9), şi: „De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii şi zidiţi-vă unii pe alţii” ( 1 Tesaloniceni 5.11). Să îndrepţi privirea spre răpire ca mângâiere, cu toate că se ştie că mai înainte trebuie să aştepţi necazul cel mai grav în forma mâniei lui Dumnezeu, aceasta nu este o încurajare! Ori este? Ar fi fost cel mult o încurajare, dacă apostolul ar fi vorbit despre necazul cel mare şi ar fi vestit răpirea ca salvare pentru aceşti credincioşi – şi atunci nu ar mai fi fost la modul general – din aceste împrejurări vitrege. Dar Pavel nu face aceasta.

 

În cazul necazului este vorba de mânia lui Dumnezeu

De fapt când Pavel vorbeşte despre faptul că Dumnezeu „nu ne-a rânduit la mânie” (1 Tesaloniceni 5.9), din capitolul 1 devine clar ce se înţelege prin cuvântul „mânie”. Acolo se spune în versetul 10: „… Isus, care ne scapă de mânia viitoare”. Atunci era pe deplin clar, la ce mânie se referea Pavel aici: era mânia, care în Vechiul Testament a fost vestită mereu şi care a fost numită şi „ziua răzbunării” (Isaia 61.2). Această mânie stătea în Vechiul Testament în mod deosebit în legătură cu „ziua Domnului”, şi tocmai despre această „zi a Domnului” este vorba în capitolul 5 (vezi versetul 4). Este „mânia Mielului” (Apocalipsa 6.16), „ziua cea mare a mâniei Lui” (Apocalipsa 6.17), „paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14.10). Domnul Isus va călca în picioare „teascul vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19.15); şi tocmai despre această mânie spune Pavel: „Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie”.

 

Este adevărat că expresia „mânia lui Dumnezeu” este folosită şi pentru relaţia veşnică a omului necredincios cu Dumnezeu, dar cu toate acestea aici ( 1 Tesaloniceni 1.10) nu poate fi vorba de mânia veşnică a lui Dumnezeu, căci fiecare credincios devine eliberat pentru totdeauna de această mânie, atunci când se întoarce la Dumnezeu (vezi şi Ioan 3.36; aici mânia nu vine ca în 1 Tesaloniceni 1.10, ci ea este deja peste cei necredincioşi), dar Scriptura foloseşte această expresie mult mai des ca să descrie timpul când „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi a oricărei nedreptăţi a oamenilor” (Romani 1.18). Ca să poţi recunoaşte ce sens are această „mânie”, de fiecare dată este important contextul în care stă: în 1 Tesaloniceni 5 în context este vorba tocmai despre „ziua Domnului”, care este precedată de judecăţi grele (de mânia lui Dumnezeu). Este fals să deduci că aici este vorba de mântuirea veşnică, deoarece cuvântul „mântuire” se întâlneşte în acelaşi verset (1 Tesaloniceni 5.9). Cuvântul „mântuire” are în Scriptură mai multe înţelesuri şi el descrie şi eliberarea  şi salvarea din împrejurările pământeşti (vezi de exemplu Faptele apostolilor 2.40; „Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii stricate”). Şi aici (1 Tesaloniceni 5,9) acest cuvânt înseamnă mântuire de mânia lui Dumnezeu, care va veni peste pământul acesta. Mântuirea veşnică este fără îndoială inclusă în acesta.

 

Apostolul laudă în capitolul 1 pe credincioşii din Tesalonic, deoarece ei aşteaptă pe Domnul să vină din cer, şi în loc să le îndrepte atenţia, că mai bine ar fi să aştepte mai înainte mânia lui Dumnezeu în necazul cel mare, el le spune, că Isus îi va salva „de mânia viitoare”. Aşa cum am spus, în locul acesta „mânia” nu poate fi locul de destinaţie veşnică a celor necredincioşi, deoarece această mânie nu este descrisă ca „venind”, ci ca aceea care „rămâne” asupra celui care nu se căieşte şi nu crede în Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3,36).

 

Uneori se spune, că mânia lui Dumnezeu va fi revărsată abia după ce Hristos va fi revenit (deci după timpul de necaz propriu-zis). Prin aceasta se vrea să se acorde valabilitate Scripturii, că într-adevăr noi vom fi salvaţi „de mânia viitoare”, în acelaşi timp tăgăduindu-se că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare. Se spune, că revărsarea mâniei lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu „necazul cel mare”.

 

Este adevărat că punctul culminant al mâniei lui Dumnezeu va avea loc abia după venirea Domnului. Dar tocmai judecăţile dinaintea venirii Domnului (judecăţile peceţilor, judecăţile trâmbiţelor şi judecăţile potirelor) sunt deja începutul acestei mânii a lui Dumnezeu.

 

Dacă în Apocalipsa 15.1 se spune că mânia lui Dumnezeu se sfârşeşte în aceste plăgi/potire: „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte nenorociri, cele din urmă, căci cu ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu”, atunci aceste judecăţi ale potirelor, care în mod explicit sunt numite „şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” şi au loc înainte de venirea Domnului, aparţin mâniei lui Dumnezeu. Şi deoarece cu ele se sfârşeşte mânia, trebuie atunci ca mai înainte să fi avut loc judecăţi care conţin mânia lui Dumnezeu.

 

În vorbirea Domnului Isus cu privire la timpul sfârşitului în Luca 21.23 se spune: „Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta în acele zile! Pentru că va fi strâmtorare mare pe pământ şi mânie împotriva poporului acestuia.” Aici este vorba într-adevăr de timpul din anul 70 după Hristos, când Ierusalimul a fost distrus, dar tocmai această judecată este o umbră a ceea ce va avea loc în mod desăvârşit în zilele din urmă. Dacă ceea ce a avut loc deja acolo, a avut loc pe baza mâniei lui Dumnezeu, ar fi de neimaginat că ceea ce va veni în viitor  cu mult mai îngrozitor prin împăratul nordului peste Israel şi Ierusalim nu va aparţine acestei mânii. Pe lângă aceasta în proroci ni se spune explicit, că împăratul nordului, asirianul, este unealta mâniei lui Dumnezeu (vezi de exemplu Isaia 10). Aceasta este răzbunarea lui Dumnezeu ca răspuns la primirea lui antihrist. Aşa cum primirea semnelor fiarei (a domnitorului mondial roman) atrage explicit după sine băutul paharului mâniei lui Dumnezeu. (Apocalipsa 14.10).

 

De multe ori se consideră că necazul cel mare se referă la prigonirea credincioşilor. Şi este adevărat, că prigonirea este şi ea o formă de necaz, cu toate că lingvistic ea se deosebeşte de acesta, şi chiar şi credincioşii vor avea în viitor necaz, dar cuvântul are un câmp mult mai larg în înţelesul lui pentru toate formele de necaz pricinuite de diferite cauze. Astfel, „necazul cel mare” este judecata de pedepsire din partea lui Dumnezeu în mod deosebit pentru Israel, din cauza primirii lui antihrist, respectiv pentru lumea creştină din cauza decăderii ei de la El.

 

O analiză a folosirii cuvântului tlipsis ( folosit în limba greacă pentru necaz / strâmtorare / întristare) confirmă acest înţeles.

 

Geneza 42.21: Ei au zis atunci unul către altul: „Suntem într-adevăr vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat. De aceea vine peste noi necazul acesta.

 

 Înţelesul este aici: pedeapsă. Această istorie este de fapt un model despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu rămăşiţa iudaică.

 

Deuteronom 28.53: În asedierea şi în sărăcia în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-i va da.

 

Strâmtorare pentru Israel venită prin duşmani.

 

Deuteronom 28.57: … şi din cauza fătului ieşit dintre picioarele ei, şi a copiilor pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, în timpul asedierii şi mizeriei în care vrăjmaşul tău te va aduce în cetăţile tale.

 

Strâmtorare pentru Israel venită prin duşmani.

 

Deuteronom 31.17: În ziua aceea, mânia Mea se va aprinde împotriva lor şi îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. Şi ei vor fi sfâşiaţi şi o mulţime de rele şi de necazuri va cădea peste ei: şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele pentru că Dumnezeul Meu nu este în mijlocul meu?”

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Judecători 10.14: Duceţi-vă şi imploraţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă salveze în timpul necazului vostru.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

2 Cronici 15.6: … un popor se lupta împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de suferinţe.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva oamenilor.

 

2 Cronici 20.9: Dacă va veni peste noi sabia, judecata, ciuma sau foametea, şi noi ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta – căci Numele Tău este în casa aceasta – şi vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, atunci Tu ne vei asculta şi ne vei mântui.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Psalmul 55.3: … din cauza glasului vrăjmaşului şi din cauza apăsării celui rău. Căci ei aruncă nelegiuire peste mine şi mă persecută cu mânie.

 

Necaz venit din partea păcătoşilor.

 

Psalmul 78.49: El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, furia, indignarea şi necazul: o mulţime de îngeri ai nenorocirii.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Psalmul 107.39: Sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Proverbe 1.27: Când vă va cuprinde deodată groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va veni peste voi necazul şi strâmtorarea.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu asupra batjocoritorilor.

 

Isaia 37.3: Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: ‚Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de insultă; căci copiii sunt aproape să se nască şi nu este putere pentru naştere.’”

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Şi această întâmplare este un model a ceea ce va avea loc în viitor.

 

Habacuc 3.16: Am auzit şi trupul mi s-a cutremurat; buzele mi s-au înfiorat la acest glas, putrezirea mi-a intrat în oase şi tremur înăuntrul meu. Căci m-aş putea oare odihni în ziua necazului, când asupritorul se va ridica împotriva poporului?

 

Necaz prin atacul vrăjmaşului împotriva lui Israel.

 

Ţefania 1.15: Ziua aceasta este o zi de mânie, o zi de necaz şi de suferinţă, o zi de ruină şi de nimicire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de întunecime.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

Faptele apostolilor 7.11: Dar a venit o foamete peste toată ţara Egiptului şi Canaanului. Nevoia era mare şi părinţii noştri nu găseau hrană.

 

 Strâmtorare prin foamete ca „judecată a lumii” – cei şapte ani de sărăcie sunt un model al necazului care va veni.

 

Romani 2.9: Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva răului.

 

Romani 8.35: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie, sau sabie?

 

Necaz diferenţiat de prigoană.

 

2 Tesaloniceni 1.6: Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea necaz celor care vă necăjesc.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva răului.

 

Apocalipsa 2.22: Iată, o arunc bolnavă în pat; şi celor ce comit adulter cu ea, le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

 

Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva bisericii apostate.

 

Pare foarte nenatural, dacă ar trebui să presupunem că „necazul cel mare”, care este descris ca fiind ceva pe care lumea nu l-a trăit şi nici nu-l va mai trăi după aceea, că tocmai acest necaz nu revelează mânia lui Dumnezeu – şi dacă nu o revelează, ce este el atunci? Este o îngrădire, dacă noi limităm mânia lui Dumnezeu exclusiv la timpul de după venirea Domnului Isus, chiar dacă atunci are loc punctul culminant al mâniei lui Dumnezeu.

 

Duhul Sfânt în Vechiul Testament şi în Noul Testament

Thomas Jettel scrie:

 

Deci adepţii răpirii înainte de necazul cel mare afirmă, că Duhul Sfânt în ultimii trei ani şi jumătate (sau cu şapte ani) înainte de revenirea lui Hristos lucrează aşa cum a lucrat în Vechiul Testament, şi nu aşa cum a lucrat în epoca Bisericii lui Hristos. Căci în acest sens El nu va mai fi (aşa se spune). Dar Duhul nu a lucrat altfel în Vechiul Testament decât a lucrat în Noul Testament. Diferenţa majoră în Noul Testament este aceea că în Vechiul Testament Duhul nu a fost permanent la fiecare sfânt în parte. În Vechiul Testament era posibil ca Duhul să fie luat pentru un timp de la sfântul „uns”. Deci dacă după răpire Duhul rămâne numai un timp în cel credincios – ca în Vechiul Testament –, atunci Duhul Sfânt nu mai este puterea care „opreşte”. Aşa învaţă doctrina răpirii înainte de necazul cel mare. Dar dacă Duhul Sfânt este astăzi puterea care „opreşte”, atunci trebuie să deducem, că în Vechiul Testament El a fost la fel puterea care „opreşte”. Căci atât astăzi, cât şi atunci, „taina răutăţii” nu a ajuns să se desfăşoare pe deplin. Duhul Sfânt a oprit-o – atunci, ca şi acum. Dar dacă Duhul Sfânt în Vechiul Testament a fost puterea care „opreşte” şi acesta în ultimi trei ani şi jumătate (sau şapte ani) înainte de revenirea lui Hristos lucrează şi acţionează ca în timpul Vechiului Testament, atunci trebuie să deducem, că El va fi şi atunci puterea care opreşte! Drept urmare nu se poate afirma, că lucrarea Duhului (sau prezenţa Duhului) ar fi elementul decisiv, care va fi luat, pentru ca răutatea să poată ajunge la manifestare deplină în ultimii trei ani şi jumătate (sau şapte ani).

 

Este aceasta cu adevărat aşa? Întrebarea este, dacă Duhul nu a lucrat diferit în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Dacă noi urmărim misiunea Duhului Sfânt prezentată în evanghelia după Ioan, atunci noi Îl vedem acolo ca Mângâietor, ca Apărător, ca Avocat, Conducător, şi aşa mai departe, şi Pavel vorbeşte despre El ca fiind arvuna în inimile noastre, cu care noi am fost pecetluiţi ( 2 Corinteni 1.22). Au fost acestea misiunile Duhului Sfânt în Vechiul Testament? Deci dacă Duhul Sfânt în perioada Bisericii în mod evident are alte misiuni sau misiuni suplimentare decât în Vechiul Testament, de ce să nu fie o altă misiune şi aceea de a acţiona ca „Cel ce opreşte” (potrivit cu 2 Tesaloniceni 2)?

 

Şi chiar dacă oprirea nu este o misiune, ci numai o consecinţă a locuirii Sale pe pământ, atunci nu este nici o problemă să se creadă că atâta timp cât o Persoană a Dumnezeirii este pe pământ, judecata nu poate fi nicidecum exercitată. Cu toate că aceasta nu înseamnă că judecata trebuie să vină imediat când o Persoană a Dumnezeirii nu mai locuieşte pe pământ. În timpurile Vechiului Testament a avut loc odată o judecată asemănătoare, şi anume la potop, dar după aceea răul a evoluat iarăşi cu încetinitorul – vezi de exemplu Geneza 15.16. După aceea Dumnezeu a locuit iarăşi un timp pe pământ (în Locul Preasfânt în Templu între heruvimi) şi apoi a fost Domnul Isus ca Om aici pe pământ – iarăşi o Persoană a Dumnezeirii. Şi chiar dacă la cruce s-a atins culmea răutăţii, totuşi Dumnezeu a dăruit timpul de har.

 

Asemănarea dintre Matei 24 şi 1 Tesaloniceni 4

Un argument al acelora, care cred că răpirea va avea loc după necazul cel mare este, că 1 Tesaloniceni 4 şi Matei 24 arată asemănării în descriere. La prima privire aceasta este adevărat, dar se trece cu vederea că apostolul are un „cuvânt al Domnului”, aşa cum spune el în 1 Tesaloniceni 4. Aceasta înseamnă: apostolul a primit o revelaţie. El nu repetă cuvântul Domnului din Matei 24, ci revelează lucruri cu totul noi, care până atunci nu au fost cunoscute. Aceasta o confirmă şi 1 Corinteni 15.51, unde se spune: „Iată, vă spun o taină[1]”. Imediat după aceea Pavel vorbeşte în versetul următor despre răpirea „într-o clipă, într-o clipeală de ochi” şi despre transformarea noastră în aceeaşi clipă.

 

Răpirea, şi legată de ea învierea dintre morţi, precum şi transformarea acelora din toate timpurile din urmă care au crezut, a fost până atunci o taină şi total necunoscută. De aceea nu se poate considera ca de la sine înţeles că apostolul se referă aici la evenimentul venirii Domnului cu putere şi slavă mare. Dimpotrivă, el prezintă aici un aspect cu totul nou: venirea Domnului are loc în mod evident în două etape, şi anume în venirea pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.15-18) şi venirea cu ai Săi (1 Tesaloniceni 3.13). Venirea cu ai Săi nu era o taină, deoarece ea a fost anunţată, ca de exemplu în Zaharia 14.5.

 

Pe lângă asemănările din 1 Tesaloniceni 4 şi Matei 24 (nori, trâmbiţe, îngeri) sunt şi diferenţe esenţiale:

 

În Matei 25.29.30 se arată explicit că venirea Domnului cu putere şi slavă mare are loc la scurt timp după ce are loc necazul cel mare; în 1 Tesaloniceni 4 nu citim nimic despre aceasta. Dimpotrivă, în capitolul 3 citim chiar că Domnul Isus va reveni şi va aduce cu El pe toţi sfinţii, aceasta înseamnă că credincioşii trebuie mai înainte să fi fost răpiţi la El.

Dacă în 1 Tesaloniceni 4 şi 5 este o cronologie, atunci aceasta este, că mai întâi este amintită răpirea (capitolul 4) şi abia după aceea se vorbeşte despre „Ziua Domnului” (capitolul 5). În evanghelia după Matei 24 Domnul vorbeşte mai întâi despre necaz şi după aceea despre venirea în putere şi slavă mare. Abia după aceea, aşa cum cred unii, ar trebui El să vorbească nemijlocit despre răpire („unul va fi lăsat şi altul va fi luat”)?

În Matei 24.30 Domnul s-ar arăta în timp ce toate seminţiile ţării se vor bocii. Conform cu 1 Tesaloniceni 4 Domnul va veni la o Biserică îmbărbătată şi mângâiată, care aşteaptă deja venirea Sa.

În Matei 24.30,31 Fiul Omului va reveni „pe norii cerului”, şi când El Îşi adună aleşii, El îi strânge în Israel, căci potrivit cu Zaharia 14.4, Domnul la venirea Sa Îşi va pune picioarele pe Muntele Măslinilor. În 1 Tesaloniceni 4 se spune, dimpotrivă, că Domnul Isus nu ne va strânge pe pământ, ci noi vom fi adunaţi la El în văzduh (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.1).

În afară de aceasta, aleşii din Matei 24.31 vor fi adunaţi de către îngeri, în timp ce în 1 Tesaloniceni 4 Domnul Isus vine personal ca să ne ia la Sine (vezi şi Ioan 14).

În Matei 24 se pare că îngerii sună cu trâmbiţa, ca să adune pe cei aleşi; în 1 Tesaloniceni 4 citim dimpotrivă, că Domnul Isus Însuşi „cu un strigăt de strângere laolaltă” (textual: un strigăt de poruncă) coboară cu „trâmbiţa lui Dumnezeu”. Aici se poate înţelege că Domnul Însuşi va suna cu trâmbiţa lui Dumnezeu.

Venirea Domnului pentru poporul Său ceresc şi revenirea Lui pentru poporul Său pământesc Israel au într-adevăr anumite asemănări. Dar revenirea pentru răpirea credincioşilor are o dimensiune mai profundă sau mai personală decât revenirea Sa pentru poporul Său pământesc: căci în timp ce credincioşii din perioada creştină vor fi luaţi în casa Tatălui, aleşii poporului iudeu vor fi strânşi în Israel (Ierusalim). Totodată se potriveşte chemării noastre cereşti, că noi ne întâlnim cu Domnul în văzduh, şi cu chemarea pământească, că Domnul vine la ei pe pământ.

 

Taina din Romani 11.25,26

Pentru răpirea înainte de necazul cel mare vorbeşte şi Roamni 11.25,26:

 

Romani 11.25,26: Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi în felul acesta tot Israelul va fi mântuit.”

 

Abia după ce va intra numărul deplin al neamurilor, Dumnezeu reia legătura cu Israel. În mod deosebit ultimii săptămână-ani (7 ani) din Daniel 9 vor fi un timp de pregătire pentru Israel (vezi Apocalipsa 6-19), aşa că va fi trezită o rămăşiţă, care apoi va fi aşa de mare, că ea va reprezenta „tot Israelul”. Şi aici apostolul Pavel vorbeşte despre o taină. Că Israel va fi restaurat, era demult cunoscut prin Vechiul Testament, dar cum se va atinge acest ţel, după ce a început epoca Bisericii, această taină o revelează apostolul aici în Romani 11. Mai întâi trebuie să intre numărul deplin al neamurilor, înainte ca „tot Israelul” să poată fi mântuit.

 

Momentul răpirii

Aceste diferenţe sunt în sine clare şi spun mult, dar după cum se ştie ele nu spun nimic despre cât timp va trece între cele două etape ale revenirii. Şi ca să mergem un pas mai departe, trebuie să ţinem seama că în Vechiul Testament Biserica era încă o taină şi ea nu se găseşte în scrierile profetice. Ea era o taină, „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte generaţii” (Efeseni 2.5). Astăzi este revelat, că taina voii lui Dumnezeu este, să aducă totul sub un Cap (Hristos), şi anume tot ce este în ceruri, şi tot ce este pe pământ (Efeseni 1.9). Deci noi ştim că Dumnezeu avea un plan pentru acest pământ (care a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor; vezi Psalmul 8), şi acest plan va fi împlinit când Hristos va domni în Împărăţia de o mie de ani a păcii, mai exact spus, în „administrarea plinătăţii timpurilor” (Efeseni 1.10), aici însă este aşa, că Hristos va avea un trup, care ca şi Cap peste toate, din cer va domni şi stăpâni împreună cu El (Efeseni 1.19-22).

 

Dacă noi diferenţiem bine aceste lucruri şi ne gândim că Duhul Sfânt numeşte necazul cel mare ca „necaz pentru Iacov” şi necaz pentru „poporul lui Daniel” (Ieremia 30.7; Daniel 12.1), în timp ce Mihail, prinţul cel mare, va apărea, „cel care stă pentru copiii poporului tău (pentru poporul lui Daniel)” – cum ne putem noi atunci imagina că Adunarea/Biserica trebuie să treacă prin acest necaz? În afară de aceasta pentru noi nu stă arhanghelul Mihail, ci Domnul Însuşi va veni ca să ne ia la Sine. El vine într-adevăr cu strigăt poruncitor şi vocea unui arhanghel, dar El vine personal!

 

Ce mutare de şah hermeneutică ne permite să confundăm atât de mult aceste două destinări şi chemări – ale Adunării/Biserici şi ale lui Israel? Putem noi crede că Domnul Isus a pregătit poporul Său pământesc prin proroci cu multe detalii pentru acest timp greu şi pentru poporul Său ceresc nu spune nici un cuvânt despre o catastrofă de o aşa dimensiune? Putem noi crede că apostolul Pavel, care în mod deosebit a revelat adevărul despre Biserică şi a luptat zi şi noapte în rugăciune pentru ea, nu a amintit în nici un loc acest necaz, în afară probabil de 2 Tesaloniceni 2? Însă şi aici se poate înţelege, că el aici porneşte de la faptul că Biserica a fost deja adunată la Domnul Isus în cer (2 Tesaloniceni 2.1), înainte să năvălească decăderea pe pământ.

 

Dacă cercetăm amănunţit chemarea lui Israel şi chemarea Bisericii, atunci nu ne putem imagina, cum pot să stea una lângă alta aşa diferenţe mari în cele două chemări. Unii pleacă în toată lumea, vestesc „Evanghelia Împărăţiei” (Matei 24.14), vestesc Împărăţia ca fiind apropiată şi pregătesc pe oameni pentru o Împărăţie pământească, ca şi Domnul Isus la începutul lucrării Sale (Matei 4.17); şi ceilalţi predică „Evanghelia slavei preafericitului Dumnezeu”, pe Omul Hristos glorificat în cer şi că noi suntem uniţi cu acest Om în cer ca şi cetăţeni ai cerului. Aşteptarea unuia este îndreptată spre pământ şi aşteptările celuilalt sunt îndreptate în sus, unde este Hristos (Coloseni 3.1,2). Unii aşteaptă o Împărăţie pe pământ, alţii Casa Tatălui.

 

Dacă nu diferenţiem nădejdile şi făgăduinţele lui Israel şi ale Biserici, atunci ori anulăm poporului Israel nădejdile şi făgăduinţele lor, ori noi coborâm nădejdile Biserici la nivelul iudaic, la nădejdi pământeşti. John Nelson Darby a scris pe drept:

 

Dacă nădejdile lor (ale iudeilor) erau nădejdile Bisericii şi dacă starea lor spirituală era aceeaşi ca şi starea noastră spirituală, atunci nădejdile lor nu s-au împlinit, ci au fost înşelaţi. Sau (şi cititorul să ia bine seama la aceasta) dacă nădejdile lor nu sunt nădejdile Bisericii, atunci nădejdile noastre  sunt coborâte la nivelul nădejdilor iudaice pământeşti şi temporale. Acest ţel mare îl urmăreşte vrăjmaşul cu acest plan, căci fără îndoială este vorba de activitatea intensă a vrăjmaşului. Dacă noi tăgăduim o rămăşiţă iudaică clară şi bine delimitată, care are o credinţă iudaică şi nădejdi iudaice şi se bazează pe făgăduinţe iudaice, atunci aceasta coboară Biserica pe acest nivel. Prin aceasta tăgăduim valoarea şi puterea binecuvântărilor spirituale din locurile cereşti în Hristos, şi locul trupului lui Hristos în legătură cu El se pierde. Tocmai aceasta face ca această problemă să fie aşa de importantă pentru creştini. Ţelul mare al duşmanului este să tăgăduiască şi să distrugă credinţa veritabilă a Biserici şi să dea la o parte Biserica însăşi. Aceasta vrea el să obţină, prin aceea că tăgăduieşte răpirea credincioşilor înaintea arătării Domnului, şi, drept consecinţă, neagă o rămăşiţă iudaică clară şi bine definită, cu speranţe iudaice şi cu evlavii iudaice. În nici un caz nu vreau să afirm că toţi cei care au alunecat în acest sistem, intenţionează aceasta sau că sunt conştienţi de urmări, dacă tăgăduiesc că răpirea credincioşilor are loc înainte de arătarea Domnului şi tăgăduiesc rămăşiţa iudaică. Dar efectul are totuşi loc, şi este spre pierderea lor, cu toate că ei nu au intenţionat aceasta. Ei sunt înşelaţi de vrăjmaş; cu toate că ei înşişi nicidecum nu au intenţia ca prin vrăjmaş să înşele pe cititorii lor şi să-i ducă în rătăcire (Collected Writings, V. 11, pag. 122).

 

Uneori se spune, că aceste două chemări au putut merge împreună în timpul dintre anii 30 şi 70 după Hristos. Acesta este însă un argument slab, deoarece după omorârea cu pietre a lui Ştefan, Dumnezeu a încetat complet să mai transmită un mesaj special poporului Israel (compară Faptele Apostolilor 3.19-26; Faptele Apostolilor 7). Niciodată nu au fost transmise simultan două chemări diferite şi ele nu au fost recunoscute de Dumnezeu. Dimpotrivă, Pavel a venit ca „vas ales” (Faptele Apostolilor 9.15) abia după omorârea cu pietre a lui Ştefan. Caracterul ceresc al Biserici nu a fost vestit mai înainte.

 

Mărturia cărţii Apocalipsa

Şi ca şi cum aceste argumente nu ar fi suficiente, studiul cărţii Apocalipsa se potriveşte pe deplin în tabloul prezentat mai înainte, când acolo în primele trei capitole mereu se vorbeşte despre Biserică; cuvântul „Biserică” se întâlneşte de 19 ori. Apoi începând cu capitolul 4 se descrie o scenă cerească şi de la capitolul 6 până la capitolul 18 se descriu judecăţile grele ale mâniei lui Dumnezeu, care vor veni peste pământul acesta. Tocmai în această fază (capitolele 6-18) a cărţii Apocalipsa nu citim nici măcar o singură dată despre Biserică, numai în tabloul celor 24 de bătrâni, care sunt văzuţi în cer. Da, cuvântul „Biserică” nu se întâlneşte nici măcar o singură dată. În contrast cu aceasta însă se fac unele referiri la locuri din Vechiul Testament şi sunt amintite cele 12 seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 7), ceva cu totul neobişnuit pentru scrierile lui Ioan. Abia după vărsarea mâniei lui Dumnezeu şi după judecăţi apare iarăşi Biserica în tabloul miresei şi a Ierusalimului ceresc şi nou (capitolele 19-21). Trebuie noi să credem, că toate acestea au fost scrise la pură întâmplare? Sau a fost călăuzit conştient aşa de Duhul lui Dumnezeu? Nu trebuie noi să tragem din aceasta concluzia logică că din constatarea biblică nu se poate spune că răpirea şi venirea cu putere şi slavă mare sunt una şi acelaşi lucru şi că cel puţin timpul necazului cel mare este între aceste două evenimente? Nu este aceasta şi diferenţa între venirea Domnului, când El vine pentru poporul Israel ca „Soare al dreptăţii” (Maleahi 3.20) şi ca „Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.16), când El vine pentru Biserică? Nici în Ioan 14.3 şi nici în Apocalipsa 22.20 nu ni se relatează că înainte de venirea Domnului trebuie să aibă loc anumite lucruri. Venirea Domnului pentru Biserică este posibil să aibă loc în orice moment. Duhul şi Mireasa strigă: Vino! Şi răspunsul la acest strigăt este: Da, Eu vin curând! (compară cu Apocalipsa 22.17-20).

 

Tradus de la: Warum ich an eine Entrueckung vor der Drangsal glaube

 

Traducere: Ion Simionescu

 

Adnotare

 

Descărcarea articolului De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare

 

A4

 

Ohne Bibeltext

 

Fußnoten am Ende

 

În altă limbă

 Warum ich an eine Entrückung vor der Drangsal glaube

Mai multe articole despre locul din Biblie 1. Tesaloniceni 4 (9)

Mai multe articole despre locul din Biblie Ioan 14 (4)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Răpire (8)

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (64)

Mai multe articole ale autorului Stephan Isenberg (23)

Permalink

https://www.soundwords.de/ro/a11024.html

 

 

https://www.soundwords.de/ro/de-ce-eu-cred-ca-rapirea-va-avea-loc-inaintea-necazului-cel-mare-a11024.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 Henri Rossier

 

  1. Tesaloniceni 2:1-12

 

În primul capitol, apostolul vorbise despre ziua Domnului (v.10), şi a arătat că în acea zi va veni ca să le plătească celor răi. O întrebare care-i putea tulbura pe tesaloniceni se punea acum. Această zi venise sau avea să vină? În acel timp, Satan asmuţea lumea împotriva copiilor lui Dumnezeu, gândind să-i descurajeze, dar şi să-i înşele prin necazuri, făcându-i să admită că ziua Domnului era acolo. În orice vreme Duşmanul caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu în inima celor răscumpăraţi. Îl vedem, în epistole, atacând întotdeauna marile adevăruri care constituie moştenirea noastră spirituală. Astăzi nu şi-a schimbat tactica. Că este vorba de răcumpărare, de credinţă, de dragoste, de înviere, de viaţa eternă, de existenţa lui Satan însuşi, de eternitatea pedepselor, de cuvântul inspirat, de divinitate sau de umanitatea desăvârşită a lui Hristos, întotdeauna acest Adversar neobosit este la lucru pentru a ne răpi aceste lucruri şi pentru a le răpi adesea, vai! sufletelor şi conştiinţelor copiilor lui Dumnezeu, prin cei care ar trebui să-i înveţe. În acest caz, profita de necazul stârnit de el pentru a-i amăgi pe tesaloniceni. Învăţători falşi le spuneau că ziua Domnului era prezentă; că nu mai era vorba de venirea Domnului pentru a-i lua pe sfinţi, şi că fuseseră înşelaţi în speranţa lor.

 

De aceea apostolul arată acestor creştini, în pericol de a fi clătinaţi, că trei evenimente trebuie să preceadă ziua Domnului: primul este venirea, parusia lui Hristos, al doilea lepădarea de credinţă, al treilea arătarea omului păcatului. De aceea atâta timp cât aceste trei lucruri nu au avut loc, arătarea Domnului Isus este imposibilă. Pentru că, dacă este adevărat că nici un eveniment nu trebuie să preceadă venirea Sa, este adevărat şi că o întreagă serie de evenimente ne despart de arătarea Sa.

 

Aceste adevăruri sunt expuse în detaliu în capitolul nostru, în acelaşi timp cu caracteristicile lui Anticrist. Nici o parte din Cuvânt, în afară de Apocalipsa şi de Epistola întâia a lui Ioan, nu ne vorbeşte în chip atât de clar despre raporturile acestui om al păcatului cu creştinătatea.

 

Va veni o zi în care Domnul, care îi consideră pe sfinţi ca pe cel mai scump giuvaier, Se va răzbuna pe cei care i-au chinuit şi i-au asuprit, şi va face să cadă ca judecată asupra capului duşmanilor Săi toate nedreptăţile comise împotriva aleşilor Săi. Dar acea zi, cum am văzut în cap.1, este în acelaşi timp ziua glorioasă în care cei care au suferit pentru El ăşi vor primi răsplata. În acea zi vor avea odihnă şi Domnul Însuşi, Martorul credincios, va vedea arătarea propriei Sale glorii, căreia de atunci înainte nu-i va lipsi nimic. Atunci sfinţii se vor arăta cu El în glorie. Gloria Sa va străluci şi în răscumpăraţii Săi şi în executarea judecăţilor Sale, fără care nu ar fi desăvârşită, pentru că fără ele dreptatea şi sfinţenia unui Dumnezeu care are oroare de rău, nu ar fi dovedite.

 

Oamenii vorbesc mult despre bunătatea lui Dumnezeu, dar caută în acest chip să-şi ascundă dreptatea Sa, care îi nelinişteşte. Nesocotind sfinţenia lui Dumnezeu, ei înjosesc dragostea Lui la indiferenţa faţă de păcat. Nu vor să ştie că Cel care este dragoste este şi lumină, şi nu poate să o împace pe aceasta cu întunericul!

 

Ziua Domnului este cea în care puterea satanică care s-a ridicat împotriva lui Hristos va fi definitiv zdrobită prin „arătarea venirii Sale”. Caracterul lui Satan se va rezuma în venirea unui om, omul păcatului, în timp ce caracterul lui Dumnezeu s-a descoperit în venirea celui de-al doilea Adam, Omul sfânt, dependent şi ascultător până la moarte de cruce. Capitolul 2 pune înaintea ochilor noştri toate caracteristicile Celui rău şi ne arată cât de drept va fi ca acest Duşman al lui Dumnezeu şi al lui Hristos să sufere o soartă mai rea decât a celor mai mari păcătoşi şi să fie aruncat de viu în iazul de foc şi de pucioasă, el care a îndrăznit să se lege de Persoana Fiului lui Dumnezeu din cer.

 

„Vă rugăm dar, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună la El, ca voi să nu vă lăsaţi clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă, ca de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă” (v.1,2).

 

Am spus, este singura dată când venirea Domnului, parusia Lui, este menţionată separat în această epistolă. Venirea Sa era primul adevăr pe care tesalonicenii îl aveau de reţinut aici, în prezenţa vicleniilor lui Satan pentru a-i induce în eroare. Îndemnul apostolului se referă la un lucru pe care-l cunoşteau foarte bine. Epistola întâi nu le prezentase pe larg venirea Domnului Isus pentru a-i răpi pe sfinţii Săi şi a-i aduna lângă El? Apostolul are grijă să le aminească acest pasaj, de teamă să nu-i vadă părăsindu-l. Dacă îl reţineau, tot efortul lui Satan de a-i înşela, era anulat. Ultimul capitol al Epistolei întâi, făcuse să reiasă diferenţa dintre venirea Domnului pentru ai Săi şi ziua Domnului pentru lume, arătând că aceste două lucruri erau întrutotul distincte, dar formând un singur tot când era vorba de sfinţi. În al doilea capitol al Epistolei a doua, deşi menţionând diferenţa esenţială între venirea şi ziua Domnului, are grijă să facă să reiasă legătura dintre ele, numind-o pe aceasta din urmă „arătarea venirii Sale” (v.8). Chiar acest termen implică faptul că la venirea (parusia) Sa, nimeni în afară de ai Săi nu-L va vedea, în timp ce „orice ochi Îl va vedea” la arătarea Sa ( 1:7 ).

 

Pavel îi îndeamnă pe tesaloniceni să nu se lase „clătinaţi în gândire” (v.2). Acesta era, într-adevăr, ceea ce Satan vroia să facă. Apostolul ţine piept Duşmanului pentru copiii lui în credinţă. Satan profita de ispita pe care o provocase, pentru a le răpi speranţa. Ea nu avea, într-adevăr, nici un motiv de a exista, dacă treceau prin strâmtorările zilei Domnului. Observaţi cu ce îndrăzneală şi cu ce viclenie mincinoasă caută Satan să-i înşele pe creştini. Pe de o parte, stârneşte lumea împotriva lor, pe de alta caută să le distrugă credinţa şi speranţa. El este aici şi leul care răcneşte şi şarpele cel vechi, abil în a seduce copiii lui Dumnezeu. Ceea ce făcea Satan atunci, face şi astăzi. În tulburarea actuală a naţiunilor, de câte ori am auzit această întrebare: „Nu traversăm timpurile profetice ale sfârşitului şi ultimile judecăţi ale lui Dumnezeu asupra lumii? Aceasta nu este altceva decât o viclenie a Duşmanului pentru a întoarce gândurile oamenilor de la venirea şi de la vremea de har.

 

Mai observaţi abilitatea adversarului de a semăna tulburarea şi neîncrederea în suflete. Apostolul zice: „nici prin duh” (v.2). Aceşti falşi învăţători – erau mulţi în acel timp – asemenea profeţilor falşi în poporul lui Israel, pretindeau inspiraţie pentru a proclama că ziua era prezentă.

 

– „Nici prin cuvânt” : Într-un timp în care Cuvântul lui Dumnezeu nu era complet încă, ei aveau pretenţia de a da, în descursurile lor, gândul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele sfârşitului.

 

– „Nici prin epistolă, ca de la noi” : Falisificarea scrierilor inspirate era un lucru pe cât de obişnuit pe atât de odios, din primele timpuri ale Bisericii. Epistole , aşa-zis ale lui Pavel, contrafăcute întrutotul, erau răspândite printre creştini şi Pavel, pentru a-i pune în gardă împotriva acestor falsificatori ai Cuvântului lui Dumnezeu, îşi semna toate epistolele cu propria sa mână. Susţinute de comentarii şi de interpretări, aceste epistole false tulburau sufletele, introducând în ele nesiguranţa cu privire la speranţa creştină, şi căutau să desfiinţeze învăţăturile inspirate date mai înainte. De aceea are grijă Pavel să zică, în v. 15 din capitolul nostru, că numai cuvântul şi epistola sa aveau autoritate.

 

Apostolul dă o a doua dovadă (prima era că venirea Domnului nu avusese încă loc) care contrazicea şi reducea la nimic toate afirmaţiile Duşmanului: lepădarea de credinţă nu venise încă. Ori ea trebuie neapărat să preceadă ziua Domnului. Lepădarea de credinţă este părăsirea completă a credinţei şi a doctrinei creştine, într-un cuvânt, a creştinismului. Principiile subversive s-au dezvoltat mult de atunci, totuşi lepădarea completă de credinţă nu a avut încă loc în zilele noastre, dar o vedem pregătindu-se din ce în ce mai mult. Negarea inspiraţiei Scripturilor este începutul ei fatal, negarea divinităţii lui Hristos şi a existenţei lui Dumnezeu Tatăl este punctul în care va ajunge. (Lepădarea de credinţă iudaică Îl va renega pe Dumnezeul suveran şi pe Mesia). Apostolul face deci cunoscut aici că lepădarea de credinţă va avea loc înainte de arătarea Domnului. A treia dovadă, că ziua Domnului nu era prezentă era că „omul păcatului” care întrupa această lepădare de credinţă şi va fi reprezentantul ei pe pământ, nu fusese încă descoperit. Acest om al păcatului este numit Antihrist în Epistola întâi a lui Ioan, nume care nu îi este dat decât acolo. Antihristul, aşa cum îl prezintă Ioan, întrupează duhul de împotrivire faţă de Hristos şi învaţă doctrine subversive creştinismului. De aceea „s-au ridicat mulţi antihrişti” (1. Ioan 2:18 ) ale căror doctrine false pregătesc venirea acestui om.

 

Regăsim acest personaj cu alte caracteristici în diferite părţi ale Cuvântului. În capitolul 13 din Apocalipsa este prezentat ca a doua fiară. O primă fiară, Imperiul Roman întrupat în conducătorul lui, va ieşi din mare, din anarhia popoarelor. A doua fiară, lepădarea de credinţă, întrupată în Antihrist, va ieşi din pământ, din lumea organizată. Ea va avea două coarne asemenea unul miel, o putere temporară şi puterea religioasă, având o îndepărtată analogie cu puterea papală de altădată. Ştim că Antihristul va face să i se aducă închinare la Ierusalim, că-şi va întemeia puterea spirituală asupra întregii lumi apostate de atunci, în legătură cu prima fiară, Imperiul Roman, înviat sub forma Confederaţiei latine, şi va introduce pe de o parte idolatria statului, reprezentată de imaginea fiarei, şi idolatria omului în propria sa persoană. Acest „nelegiuit” (numit şi „falsul profet” în 19:20 ), „omul păcatului, fiul pieirii, care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşează în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu” (v.3,4). În 13 , îl vedem făcând semne mari, prin care iudeii care „cer semne” ( 1:22 ) sunt înşelaţi; capitolul nostru face de asemenea menţiune despre această caracteristică (v.9). În Apocalipsa, uzurpând puterea lui Dumnezeu în această lume, el face, ca Ilie, „să se coboare chiar foc din cer înaintea oamnilor” ( 13:13 ), astfel încât să-i convingă că dispune după plac de puterile cerului. La sfârşitul Apocalipsei, când Domnul iese din cer ca să distrugă naţiunile, fiara şi falsul profet sunt amândoi „aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă” ( 19:20 ).

 

În cartea lui Daniel, acelaşi Antihrist are un alt nume. Iată ce citim în cap. 11:36: „Şi împăratul va face după voia sa şi se va înălţa şi se va mări mai presus de orice dumnezeu şi va rosti lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor”. El este considerat în acest pasaj sub caracterul său iudeu ca putere temporală, dar ca fals Mesia şi Adversar al Domnului, Dumnezeu suveran, deşi idolatru el însuşi în felul său (v.36-39). Poporul evreu îl va accepta, îl va proclama ca împăratul său, în loc să se întoarcă la Hristos; el nu va avea vreo piedică în ceea ce priveşte voia sa; va fi hulitor şi va prospera până ce se va împlini mânia. Deci îndeosebi ca împărat şi ca fals Mesia este el prezentat în Daniel. Găsiţi acelaşi personaj în Isaia 9:15 , el este „profetul care învaţă minciuni”. În Psalmi este constant numit „Cel rău”.

 

Epistola noastră nu-l prezintă în caracterul lui regesc, ci numai sub imaginea unei puteri spirituale satanice care îi înşeală pe oameni, este deja de mult timp la lucru în această lume şi se va întrupa la sfârşit în omul păcatului în raport nu cu poporul evreu, ci cu creştinătatea. Totuşi faptul că „se aşează în templul lui Dumnezeu” introduce aici legătura între caracterul său reprezentând lepădarea de credinţă iudaică şi ceea ce ni se spune despre raporturile sale cu creştinătatea apostată.

 

Toate aceste principii ale lui Antihrist sunt la lucru astăzi. Doctrina care îl înalţă pe om şi-l zeifică este acceptată acum de mii de suflete. Când se va arăta în deplina ei întindere infernală, oamenii se vor prosterna înaintea „Supraomului” care pretinde că este Dumnezeu. Atunci Se va arăta Domnul din cer, rezervând o soartă teribilă celor doi reprezentanţi ai lepădării de credinţă finale; atunci gloria Celui care va arăta dreptatea si sfinţenia Sa plătind, şi harul Său răsplătind, se va arăta, şi creaţia întreagă va fi eliberată de robia stricăciunii pentru a gusta libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu.

 

  1. Tesaloniceni 2:1-12

 

Spunem adesea pe bună dreptate că ceea ce poate face sufletele noastre fericite, este să fie ocupate numai cu Domnul şi cu lucrurile minunate pe care le avem în El. Dar se întâmplă adesea şi ca Dumnezeu, pentru a ne arăta adevăratul caracter al mediului în care avem de umblat, să treabuiască să ne facă o prezentare solemnă a ceea ce este lumea şi să ne arate sfârşitul ei. Aceasta este în parte cauza pentru care începutul acestui capitol conţine o descriere atât de detaliată a evenimentelor profetice, şi ne face să ne gândim numai la rău. Era important ca tesalonicenii să nu mai fie tulburaţi, nici înşelaţi. Duhul lui Dumnezeu le dezvăluie ce este lumea, ascunsă sub aparenţele frumoase cu care se mândreşte şi se va mândri din ce în ce mai mult. Satan se prezintă adesea ca un înger de lumină: acesta va fi rolul jucat de Antihrist înaintea oamenilor.

 

Capitolul 2 este împărţit în două părţi. Prima cuprinde versetele 1-12, a doua versetele 13-17. Prima pune înaintea noastră domnia prinţului întunericului, a doua ne introduce în lumina deplină înaintea lui Dumnezeu. La începutul capitolului aflăm ce face Satan împotriva noastră, la sfârşit, ceea ce Dumnezeu, în harul Său nemărginit, a făcut pentru noi: mântuiea glorioasă pe care ne-o aduce şi care va fi săvârşită prin venirea Domnului; felul în care Dumnezeu a obţinut această mântuire pentru noi, în sfârşit mângâierea noastră eternă în posesia binecuvântărilor pe care le avem în Hristos. Când citim acest capitol de la un capăt la altul, contrastul între partea copiilor lui Dumnezeu şi cea a oamenilor este evident, cu atât mai mult cu cât prezentul şi viitorul luminos al celor dintâi se detaşează pe fondul întunericului absolut care este caracterul şi partea lumii.

 

Dumnezeu nu ne dă fără motiv avertizarea din aceste prime versete, pentru că din timpurile noastre sunt deja mulţi antihrişti, şi suntem chemaţi să distingem, pentru a ne despărţi de el, duhul lumii care conduce astăzi lumea spre apostoazia finală.

 

Antihrist, omul păcatului, nelegiuitul, are trei caracteristici: El este mai întâi fiul pieirii. Pieirea l-a născut, ca să zicem aşa: el este produsul imediat al infernului şi se va întoarce la pieirea din care a ieşit. Viaţa lui începe prin pieire când se ridică împotriva a tot ce este vrednic de închinare în această lume şi se termină prin ea când Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale.

 

În al doilea rând, el se împotriveşte şi se ridică împotriva a tot ce se „numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare”. Aceste cuvinte, să nu ne îndoim, cuprind (ca cele din Daniel 11:36 ) divinităţile idolatre, ca şi adevăratul Dumnezeu. Omul păcatului vrea să nimicească toate religiile existente, pentru a le înlocui cu o religie nouă al cărei autor, ţintă şi centru este el. El suprimă tot ce este vrednic de închinare pentru a-l înlocui cu propria sa persoană. Nu îngăduie nici măcar ca oamenii să se închine înaintea idolilor lor.

 

În al treilea rând, el se ridică împotriva lui Dumnezeu Însuşi, „încât el însuşi se aşează în templul lui Dumnezeu (la Ierusalim), prezentându-se pe sine că este Dumnezeu”. Distrugând orice religie, nu îngăduie decât una singură, cultul lui însuşi, omul devenit Dumnezeu, a cărei idee a adus-o în lume filozofia germană. În Apocalipsa el pune semnul fiarei pe fruntea şi pe mâna tuturor închinătorilor săi. Cei care nu vor primi acest semn vor fi martirii sfârşitului care vor avea parte de „prima înviere” şi vor fi primiţi în gloria cerească în care sfinţii şi Biserica le-o vor fi luat-o înainte la venirea Domnului.

 

Apostolul adaugă: „Nu vă amintiţi că, fiind încă la voi, vă spuneam aceasta?” (v.5). Nu vedem, nici în Fapte, nici în Epistola întâi, că apostolul le-ar fi vorbit despre aceasta, dar aflăm de aici: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul Său” (v.6). Aceasta era o chestiune importantă: sufereau persecuţii, dar ei ştiau ce oprea arătarea omului păcatului. Noi am putea să punem în discuţie ce îl opreşte acum; tesalonicenii ştiau atunci. În timpul în care le scria Pavel, era o autoritate stabilită de Dumnezeu în această lume, având, oricât de rea, puterea de a opri ultima desfăşarare de putere satanică, arătarea omului păcatului. Acest om nu trebuia să apară decât sub un nou regim, în timpul hotărât de Dumnezeu. Tesalonicenii trăiau toţi sub stăpânire romană, sub acea a patra monarhie a naţiunilor, cărora Dumnezeu Însuşi le încredinţase autoritatea. Cele patru stăpâniri fuseseră încredinţate păgânilor, ca urmare a necredincioşiei lui Israel, şi acum totul trebuia să fie supus celui de-al patrulea îngrozitor imperiu sub care Israel era atunci în robie. Dumnezeu dăduse Romei stăpânirea şi puterea. Ce-a făcut ea cu ele? Fără îndoială, Roma, deşi oprimându-l pe Israel, i-a permis să restaureze în mod splendid templul său reconstruit, dar necazul tesalonicenilor, ieşiţi din păgânism, era autorizat, dacă nu stârnit, de acelaşi imperiu. Şi totuşi, chiar în clipa în care aceste lucruri se împlineau sub această stăpânire, Dumnezeu o menţinea.

 

În zilele în care trăim, nu Imperiul Roman mai are puterea (o va regăsi); şi aceasta explică cuvintele vagi: „ce-l opreşte”, care se pot aplica tuturor timpurilor. Dar, la urma urmei, ştim astăzi ce-l opreşte, aşa cum tesalonicenii ştiau atunci. Dumnezeu a lăsat altor guvernări autoritatea în această lume; găsim pretutindeni (dar nu se va mai găsi întotdeauna) o organizaţie civilă, militară, politică, religioasă, pe care Dumnezeu o recunoaşte, deşi având oroare de tot ce s-a făcut din ea; se găsesc încă puteri rânduite de Dumnezeu, recunoscute de El şi prin care (dar nu pentru mult timp) pune frână ultimei desfăşurări a răului, apostaziei finale. După aceste organizaţii care, în ziua de astăzi, se îndreaptă cu rapiditate spre sfârşitul lor, şi se vor cufunda în anarhie (după cum Rusia oferă exemplu astăzi (*)) Imperiul Roman care era, de fapt, ceea ce-l oprea atunci, va reapare, de data aceasta nu instituit de Dumnezeu, ci reînviat de Satan, şi în loc de a-l opri, îl va favoriza pe Antihrist şi se va sprijini pe el. Sub acest imperiu Roman reînviat, nimic nu va mai opri descoperirea omului păcatului.

 

(*) În 1917

 

„Pentru că taina nelegiuirii lucrează deja” (v.7). Întâlnim în Cuvânt multe taine descoperite credincioşilor, dar nu vreau să menţionez aici decât două dintre ele: taina evlaviei şi taina nelegiuirii.

 

  1. Timotei 3:16 ne învaţă despre taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între naţiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie”.

 

Taina nelegiuirii este secretul oricărei nelegiuiri care va birui în lume şi care se pregăteşte deja: omul independent de Dumnezeu şi substituindu-se Lui, părăsirea lui Isus Hristos. Hristos, taina evlaviei, ne-a fost predicat; Îl cunoaştem şi credem în El şi relaţia noastră cu Dumnezeu depinde de această cunoaştere. Taina nelegiuirii nu este încă descoperită, dar Dumnezeu ne avertizează că va fi. Creştinătatea vorbeşte acum mult mai mult de morală şi de fapte umanitare decât de Persoana lui Hristos şi pretinde tot mai mult că se lipseşte de o religie descoperită. Acest rău a luat deja rădăcini adânci în lumea mărturisitoare care ne înconjoară. Când vom fi luaţi în întâmpinarea Domnului în cer, această taină va fi deplin descoperită: „lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale” (v.7). Sunt deci două lucruri: ce opreşte şi cel care opreşte. Ce opreşte: o autoritate, recunoscută de Dumnezeu în această lume, oricât de rea şi de coruptă poate ea să fie, şi diferind după epoci. Ea împiedică ziua lui Antihrist să vină înainte de clipa hotărâtă de Dumnezeu, dar dacă în ziua de azi ne este oarecum greu să o distingem, este Cel care o opreşte, şi pe Acela Îl cunoaştem deplin. Este Duhul Sfânt, Duhul Sfânt în şi cu Biserica, pentru că nu se desparte niciodată de Adunarea Trupului şi Mireasa lui Hristos, nici de fiecare creştin în mod individual. Duhul Sfânt, Persoană divină coborâtă în această lume, locuind în Adunare şi în fiecare dintre noi, opreşte încă. Când va urca din nou în sfera Sa cerească, „va fi luat din cale” – dar nu se va întoarce acolo singur, pentru că a venit aici jos ca să facă, să zicem aşa, corp comun cu Biserica, şi cu fiecare copil al lui Dumnezeu. Iată de ce citim la sfârşitul Apocalipsei: „Duhul şi Mireasa spun: Vino!” ( 21:17 ). În aceeaşi clipă în care Duhul care opreşte „va fi luat din cale”, toţi credincioşii vor fi departe, cu El. Aceasta este, cred, eu, motivul pentru care Cuvântul zice: „cel” în loc de „Duhul”. Mireasa lui Hristos, de care este nedespărţit, se va duce, fiind condusă de această a treia Persoană a Trinităţii, în întâmpinarea Domnului în văzduh.

 

„Şi atunci va fi descoperit acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa prin arătarea venirii Sale” (v.8). Ştim că aceasta va avea loc atunci când Domnul va coborî din cer cu toţi sfinţii Săi ca să facă judecată pe pământ şi să restabilească pe el domnia Sa. În versetele 9 şi 10, apostolul descrie felul în care se va prezenta Antihrist: „A cărui venire este potrivit lucrării lui Satan, în orice putere şi semne şi minuni ale minciunii, şi în orice amăgire a nedreptăţii pentru cei care pier”. Remarcaţi contrastul între venirea lui Antihrist şi venirea lui Hristos. Isus vine prima dată aceată lume, Cel mai smerit dintre cei smeriţi, om dependent, ascultător, pentru a lua loc în mijlocul păcătoşilor, într-un devotament absolut şi divin, pentru a putea fi Mântuitorul lor. La un moment dat, când Cel care opreşte va fi luat din cale şi când va fi bătut ceasul pentru arătarea Celui Rău, celălalt om vine de asemenea. Când vine Domnul, Se descoperă prin lucrări de putere ale harului, deoarece (cu excepţia unuia singur, blestemarea smochinului, care a fost un semn al judecăţii) toate semnele sale au fost semne de dragoste şi de eliberare. Se zice despre El: „Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru” (Fapte 2:22 ). Lumea L-a respins, dar un alt om, creatură a lui Satan, vine în propriul său nume şi oamenii îl vor primi. Vor zice: Este Mesia aşteptat care vine la noi, şi toţi vor fi uimiţi înaintea lui. Va face, înaintea poporului, în aparenţă aceleaşi lucrări de putere şi minuni şi semne ca Hristos, dar acestea vor fi lucrări de putere ale minciunii, provenind de la tatăl minciunii. Domnul punea în valoare prin lucrările Lui de putere, harul şi puterea lui Dumnezeu; Cel rău le va face pentru a se înălţa pe el însuşi în mândria lui nemărginită şi pentru a i se aduce închinare. Toate lucrările de putere ale Mântuitorului erau însemnate cu pecetea dragostei şi a adevărului, fără nici o amăgire. Ele toate arătau adevărul despre starea omului şi prezenţa lui Dumnezeu în har. Lucrările de putere ale lui Antihrist vor avea ca şi caracteristică iluzia cu o aparenţă de realitate, şi scopul lor va fi să amăgească şi să înşele sufletele; aceste lucrări de putere îi vor amăgi pe „cei care pier, pentru că ei n-au primit dragostea adevărată, ca să fie mântuiţi” (v.10). Acest pasaj este deseori greşit interpretat. Ca şi când ar zice că Dumnezeu nu le-a dat dragostea adevărată, ceea ce s-ar apropia de doctrina calvinistă a predestinării, dar el nu zice nimic asemănător. Dragostea adevărată este dragostea care aparţine adevărului. Dumnezeu nu părăseşte niciodată caracterul Său de Dumnezeu adevărat, pentru a fi un Dumnezeu al dragostei, nici caracterul Său de Dumnezeu al dragostei pentru a fi un Dumnezeu al adevărului. Când Evanghelia fusese vestită acestor apostaţi ai sfârşitului, nu o primiseră, nici nu o voiseră să o accepte. Respinseseră ascultarea credinţei adevărului, care condamnă, şi dragostea care-i mântuieşte pe păcătoşi.

 

Resursele harului oferit unor fiinţe pierdute nu-i tentaseră. Această dragoste a adevărului, noi, creştinii, am primit-o, după cum vom vedea în a doua parte a acestui capitol (v.11,12). Modul de a primi mântuirea este să crezi adevărul, într-un cuvânt, este credinţa. Nu trebuie altceva. Sufletele care sunt pierdute etern ar fi putut primi această mântuire printr-o simplă credinţă, dar necrezând adevărul, va fi prea târziu pentru ele. Cuvântul, observaţi, nu face nici o excepţie pentru toate fiinţele responsabile care n-au ascultat adevărul prin credinţă. Ultimul cuvânt al istoriei lui Antihrist şi al partizanilor lui, este că toţi vor pieri, fără ca unul singur să fie cruţat. Cât de urgent deci este să prezentăm „dragostea adevărului” păcătoşilot ca să fie „smulşi din foc” şi puşi la adăpost de mânia viitoare!

 

  1. Tesaloniceni 2:13,14

 

La sfârşitul acestui capitol nu este decât lumină, în contrast cu începutul care ne face sumbra prezentare a fiului pieirii şi a celor care pier pentru că l-au ascultat. De aceea apostolul părăseşte cu bucurie subiectul judecăţilor care formează substanţa propriu-zisă a Epistolei a doua, pentru a celebra rezultatele harului lui Dumnezeu faţă de creştinii din Tesalonic.

 

„Iar noi suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţi preaiubiţi de la Domnul, că Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi în credinţa adevărului la care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Hristos” (v.13,14).

 

În primul rând apostolul mulţumeşte lui Dumnezeu, şi această situaţie se repetă deseori în epistolele sale. Îl vedem mulţumind pentru credinţa sfinţilor, pentru dragostea lor, pentru alipirea inimii lor de Evanghelie, dar şi pentru darurile abundente care le-au fost împărţite, pentru că sunt situaţii când nu putem mulţumi pentru starea creştinilor.

 

Dacă nu luăm în considerare decât Epistolele către tesaloniceni, apostolul mulţumeşte de două ori în fiecare dintre ele. În Epistola întâi, în cap.1:3, mulţumeşte pentru toate roadele vieţii divine în ei, roade care îi furnizează dovada alegerii lor. În cap. 2:13 mulţumeşte deoarece cuvântul său, când nu era încă scris, fusese pentru ei nu un cuvânt al oamenilor, nici chiar cuvântul unui apostol eminent, ci adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Când nu era încă predicat, era deja recunoscut de credincioşi ca atare; a pierdut acest caracter de când a fost scris? Doctrina nesăbuită care are trecere astăzi la o anumită masă de teologi care, înainte de a-i învăţa pe alţii, ar fi trebuit să înceapă prin a se pune pe ei înşişi în şcoala Duhului lui Dumnezeu, această doctrină: „Cuvântul lui Dumnezeu nu este cuprins în Sfintele Scripturi”, este diametral opusă la tot ce ne învaţă Dumnezeu. Când Domnul le vorbea iudeilor despre Cuvântul lui Dumnezeu, vorbea despre Scripturi, şi la fel apostolii. Într-o mulţime de pasaje, Scripturile sunt prezentate ca adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu în care putem avea deplină încredere. Dacă nu ar fi astfel, la ce am fi reduşi astăzi? Nu mai avem un apostol inspirat pentru a prezenta acest Cuvânt urechilor noastre, dar avem, pentru a ne sprijini, Scripturile, scrierile care au completat acest Cuvânt.

 

Epistola a doua conţine de asemenea două mulţumiri. În cap.1.3, apostolul mulţumeşte pentru credinţa şi dragostea lor, pentru că era la ei, cum am văzut, o creştere şi o dezvoltare a acestor virtuţi preţioase. Aici (2:13) Pavel zice: „Noi suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţi preaiubiţi de Domnul, ca Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire”.

 

Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru libera alegere prin care Lui I-a plăcut, de la început, să-i desemneze pe tesaloniceni pentru mântuire. În Epistola întâi, faptele lor făceau să fie recunoscuţi ca aleşi; apostolul mulţumeşte aici pentru că alegerea lor depindea în întregime de Dumnezeu, în contrast cu pieirea eternă a celor care nu voiseră să primească mântuirea. Lucrarea împlinită în favoarea lor, arată cât de iubiţi erau de Domnul tesalonicenii, atunci când nu erau vrednici de o soartă mai bună decât poporul din care ieşiseră. Mântuirea lor depindea numai de dragostea lui Dumnezeu. Apostolul zice puţin mai departe: „Dumnezeul şi Tatăl nostru, care ne-a iubit” (v.16). De aceea aceşti creştini, altădată idolatri, în întregime străini de mântuire şi fără Dumnezeu în lume, fuseseră dintotdeauna ţinta dragostei Domnului şi dragostei Tatălui. Aceste fiinţe nenorocite deveniseră, prin credinţă, copii ai lui Dumnezeu; suferiseră necazul pentru El, şi dragostea lui Dumnezeu avusese ocazia să se arate cu atât mai mult în inimile lor. Dragostea Tatălui şi a Fiului se odihnea peste ei.

 

Cu toate acestea apostolul nu caută motivul acestui har în purtarea lor. Este adevărat că, dacă umblăm în teamă de Dumnezeu şi în evlavie, vom fi ţintele unei mărturii speciale a dragostei Tatălui şi a Fiului (Ioan 14:23 ). Tatăl al cărui copil este neascultător nu-i poate arăta mulţumirea şi dragostea sa, dar găsim aici un cu totul alt adevăr. Apostolul se ocupă doar cu faptul că Dumnezeu, în harul Său infinit, îi alesese „de la început pentru mântuire”. Aceasta era ţinta Sa din timpurile eterne. Dumnezeu care vede sfârşitul de la început, ştia unde va duce calea omului responsabil; cunoştea dinainte teribilele consecinţe ale păcatului său: – dar Dumnezeu avea în vedere, nu să-l facă fericit pe omul nevinovat, în paradisul pământesc (pentru că scopul Său nu este fericirea pe pământ a unui om care nu cunoaşte binele şi răul, chiar dacă această fericire trebuia să dureze la nesfârşit), ci să-l facă pe om sfânt ca El, etern şi desăvârşit fericit ca El, în cer.

 

„Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire … spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Hristos”.

 

Să înţelegem bine ce înseamnă acest cuvânt: mântuirea. Vedem multe suflete fericite de a fi primit iertarea păcatelor lor, şi prin această fericire începe prin urmare orice răscumpărat. Lucru infinit de preţios, într-adevăr, pentru un suflet convins de vinovăţia sa înaintea lui Dumnezeu, de a afla că Dumnezeu a făcut o lucrare prin care toate păcatele au fost îndepărtate! În 15:55,56 , apostolul descrie păcatul ca boldul morţii care, asemenea unui scorpion veninos, a lovit omul. Acest venin, ca un foc infernal, pătrunde în venele nefericitului care este atins de el. Cine va putea descrie mizeria eternă a omului pe care păcatul l-a dus la moarte pentru că a refuzat să primească harul? Dar iată că boldul morţii fiind îndepărtat, nenorocirea eternă care era urmarea sa, a dispărut! Păcatul fiind iertat, nu mai există înaintea lui Dumnezeu şi nu va mai fi niciodată vorba de el. Desfiinţarea păcatului este deja un lucru înfăptuit pe cruce pentru credincios. Iertarea păcatelor este deci un lucru mare şi minunat; este mântuirea, dar nu toată mântuirea. Ce s-a întâmplat pentru un asemenea om cu consecinţele păcatului? Au dispărut! Dumnezeu a făcut dreptate prin judecată, şi această sentinţă L-a atins pe propriul Său Fiu pe cruce. Această judecată este în urma noastră; trebuie să ne întoarcem ca să o vedem apăsând toată asupra Celui Drept când a luat locul nostru. Judecata a fost atât de completă, a mistuit atât de deplin Jertfa de pe altar încât crucea rămâne goală de aici înainte. Pentru noi, mânia a trecut; mânia nu mai este! Moartea va fi înghiţită de biruinţă, dar puterea ei a dispărut deja; victoria ne aparţine deja. Uşa de bronz care trebuia să se închidă pentru noi pentru totdeauna este sfărâmată pentru totdeauna prin învierea lui Hristos. Ea a devenit calea larg deschisă prin care intrăm în prezent în casa Tatălui.

 

Satan Însuşi nu mai are nici un drept asupra noastră. Fără îndoială ne poate amăgi, deoarece carnea din noi neschimbându-se, este capabilă să asculte, dacă ne lipseşte vigilenţa, propunerile Ispititorului; dar nu mai suntem niciodată obligaţi să-l ascultăm, nemaifiind sclavii săi, fiind eliberaţi de sub stăpânirea sa pentru a fi puşi în libertate. Cu păcatele mele, puterea tiranică a Diavolului a dispărut.

 

Înţelegând prin credinţă acest mare fapt că păcatele noastre sunt îndepărtate pentru totdeauna, posedăm înaintea lui Dumnezeu o dreptate pe care El se declară obligat să o accepte, dreptate care ne aparţine prin faptul că Dumnezeu L-a îndreptăţit pe Cel care a fost făcut păcat pentru noi, înviindu-L dintre morţi şi făcându-L să se aşeze la dreapta Sa. Astfel suntem făcuţi dreptatea lui Dumnezeu în El.

 

Mântuire minunată! Şi totuşi rămâne să mai menţionăm încununarea. Suntem mântuiţi, dar planul etern al lui Dumnezeu faţă de noi merge mai departe decât îndreptăţirea. El vrea să ne introducă în glorie: „Spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Hristos”. Această glorie nu este o glorie inferioară gloriei Sale. Astfel mântuirea noastră începe la crucea lui Hristos şi se termină în gloria Sa. Această glorie va fi desăvârşirea divină, absolută, etern pusă în evidenţă şi contemplată de toţi, în Omul Hristos Isus. Vom lua parte la ea cu Fiul Omului contemplând gloria Sa unică, aparţinându-I numai Lui ca Fiu etern al lui Dumnezeu.

 

Tot acest lucru este mântuirea!

 

Putem înţelege că apostolul îşi pleacă genunchii înaintea Tatălui şi Domnului nostru Isus Hristos, văzând că această mântuire nemeritată, deoarece tesalonicenii nu făcuseră nimic pentru a o obţine, le aparţinea de aici înainte prin libera alegere a harului!

 

„La care v-a chemat prin Evanghelia noastră”: într-adevăr, prin Evanghelie ne-a chemat Domnul la această mântuire.

 

Evanghelia cuprinde două mari subiecte: primul este adevărul; al doilea, harul. Evanghelia ne descoperă starea omului despărţit de Dumnezeu de păcat şi judecata lui Dumnezeu asupra acestei stări. Acesta este adevărul: omul, atins de el, se recunoaşte păcătos şi pierdut. Dar aceeaşi Evanghelie îi deschide comoara resurselor divine descoperindu-i că Dumnezeul drept este şi Dumnezeul harului. Când este vorba de mântuire, harul şi adevărul, venite prin Isus Hristos, sunt inseparabile. Am fost chemaţi şi aduşi la Dumnezeu de Evanghelia care are acest dublu caracter. Dar, dacă este vorba de resposansabilitate, aceste caractere sunt disociate şi cel care a refuzat mântuirea va avea de a face odată cu judecata fără iertare a Dumnezeului adevărului.

 

Ori această Evanghelie nu este altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Despre el se spune mai întâi: „cuvântul adevărului Evangheliei” ( 1:5 ); „cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre” (Ef.1:13); „Sfinţeşte-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17 ). Despre el se spune apoi: „Evanghelia harului lui Dumnezeu”; „Cuvântul harului Său” (Fapte 20:24,32 ); şi în sfârşit „Aţi auzit mai înainte în cuvântul advărului Evangheliei harul lui Dumnezeu în adevăr” ( 1:6 ). Şi, ca încununare a tot, despre el se spune: „Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu” ( 1:11 ).

 

Evanghelia se rezumă deci, cum tocmai am văzut, la aceste trei cuvinte: Adevărul, harul, gloria.

 

După ce a dezvoltat, în Evanghelie, imensul plan al lui Dumnezeu cu privire la noi, din eternitatea trecută până la gloria eternă, apostolul menţionează cele două moduri prin care lucrează Dumnezeu pentru a-Şi împlini planul.

 

„V-a ales de la început pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi în credinţa adevărului” Aceste două mijloace sunt lucrarea făcută în inimile noastre. Mai întâi „sfinţirea Duhului”. De când Cuvântul atinge conştiinţele noastre, Duhul Sfânt ne pune deoparte pentru Dumnezeu. Această sfinţire este primul lucru produs în sufletul păcătosului care primeşte Evanghelia. Duhul lucrează în inimă ca să producă în ea dezgustul faţă de lucrurile pe care le căutase până atunci, relaţiile pe care le avea cu păcatul şi cu lumea, şi ca să-i întoarcă privirile şi gândurile către Dumnezeu, ca fiul risipitor când zice: „Eu mor de foame aici” (Luca 15:17 ). Epistola întâia a lui Petru exprimă această acţiune primordială: „După ştiinţa dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfinţirea Duhului” (1:2).

 

Dar trebuie pe de altă parte ca adevărul să fie primit în inimă; aceasta este credinţa adevărului. Fără această credinţă care se alipeşte de adevăr, nu este posibilă mântuirea. Credinţa este inseparabil legată de lucrarea Duhului în timpul convertirii noastre. Astfel este adusă la îndeplinire pentru noi Evanghelia mântuirii.

 

Acest scurt pasaj ne dă, poate ca nici un alt pasaj din Scripturi, tot planul harului lui Dumnezeu faţă de noi şi felul în care lui Dumnezeu I-a plăcut să-l realizeze. Este minunat să vedem cum Dumnezeu S-a apucat de el ca să aducă nişte biete fiinţe ca noi în posesia acestei mari mântuiri, al cărei ultim cuvânt este gloria. Lucrarea lui Dumnezeu în noi, acţionând împreună cu lucrarea Sa pentru noi, ne pune în posesia fericirii eterne lângă Mântuitorul nostru care este Domnul gloriei. Îl aşteaptăm acum din ceruri pe Isus ca Mântuitor, ca să ne introducă în ea.

 

Inimile vă sunt destul de recunoscătoare pentru un asemenea har? Aşteptaţi pentru a izbucni în laude, să fiţi adunaţi în jurul tronului Mielului, sau simţiţi de astăzi nevoia să-I mulţumiţi? Dar şi mai bine, aşteptându-L pe Domnul, ar trebui să ne purtăm într-un mod demn de măreţia unei lucrări care ne asociază etern, în glorie, cu Fiul preaiubit al Tatălui!

 

  1. Tesaloniceni 2:15-17

 

Nu am putut să trecem în cealaltă zi peste subiectul conţinut în versetele 13 şi 14 ale capitolului 2. Dumnezeu nu are nevoie decât de câteva cuvinte pentru a desfăşura planul etern al harului Său şi a ne deschide totodată trecutul, prezentul şi viitorul. Dacă oamneii ar trebui să trateze un asemenea subiect, ar fi nevoie de volume ca să explice şi numai cea mai mică parte. Nu dovedeşte aceasta divinitatea Cuvântului? În câteva rânduri ne face să pătrundem în taina planurilor eterne ale lui Dumnezeu, ne hrăneşte cu binecuvântările prezente şi ne face să trăim în speranţa lucrurilor viitoare.

 

Să abordăm acum versetele 15-17 ale aceluiaşi capitol: „Astfel deci, fraţilor, staţi tari şi ţineţi învăţăturile în care aţi fost învăţaţi, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Iar Însuşi Domnul nostru Hristos şi Dumnezeul şi Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat mângâierea eternă şi bună speranţă prin har, să vă încurajeze inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun”.

 

Acest pasaj începe prin cuvintele de îndemn la care am făcut aluzie într-o direcţie precedentă, dar simt nevoia să revin la ele ca la un subiect de o importanţă capitală pentru creştini, în ziua de azi. Cuvântul apostolului şi epistola sa erau Cuvântul lui Dumnezeu. Avem acum acest Cuvânt întreg în Scripturi, dar înainte ca ele să fie complete, Dumnezeu vorbea şi prin gura apostolului Său inspirat. Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu este întreg ( 1:25 ), şi orice pretenţie la inspiraţia personală nu poate fi decât o iluzie sau o minciună. Cuvântul predicării în 2:13 , avea o altă valoare decât o predicare obişnuită; era de la Dumnezeu şi „în adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu”. Când apostolul nu vorbea prin inspiraţie, scria prin inspiraţie; de aceea îi îndeamnă aici pe tesaloniceni să ţină învăţăturile comunicate „fie prin cuvânt, fie prin epistola” sa. Psalmul 119 , care descrie efectele legii scrise în inima credinciosului, confundă continuu Cuvântul – ceea ce Dumnezeu a zis – cu legea sau Cuvântul scris. Tesalonicenii primiseră Cuvântul vorbit ca fiind în adevăr Cuvântul lui Dumnezeu; corintenii trebuiau să primească acest Cuvânt scris ca fiind o „poruncă a Domnului” ( 14:37 ). Un simplu îndemn, o simplă recomandare date de apostol trebuiau să fie considerate, în acest caz, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Regăsim acest adevăr în capitolul 3 al epistolei noastre.

 

https://comori.org/noul-testament/2-tesaloniceni/discutii-asupra-epistolei-a-doua-catre-tesaloniceni/capitolul-2-4/

 

/////////////////////////////////////////////

 

A doua venire a Domnului Isus

 

 

Venirea Domnului şi profeţia biblică

1 Petru 1:1-13

 

Doctrina despre a doua venire a Domnului Isus, cu putere si slava, este una din cele mai importante invataturi din Scriptura. Este un eveniment al viitorului, care finalizeaza si incununeaza planul de mantuire al lui Dumnezeu, confirmand biruinta Domnului Isus Cristos asupra fortelor intunerecului

 

De acest eveniment sunt legate sperantele credinciosilor din cer si de pe pamant si el va inaugura noua ordine cosmica in acest univers-Pet3:13-“Noi…asteptam ceruri noi si un pamant nou…”

Este un subiect pe cat de important, pe atat de controversat, de aceea ne vom apropia de el cu smerenie, incercand sa accentuam elementele comune care ne unesc si nu pe cele care ne separa.

Acest subiect delicat este ancorat puternic atat in profetiile Vechiului testament, cat si in invatatura Noului testament, atat in Evanghelii, cat si in epistole.

Profetiile fac din Biblie o carte unica si ele confirma ca autorul ei este Dumnezeul atotstiutor si atotputernic, care nu numai ca stie ce se va intampla in viitor,dar El poate face sa se si intample.

La Isaia 41:22-23, Dumnezeu face o provocare extraordinara cu privire la fenomenul prophetic.

 

  1. PROFETII DESPRE A DOUA VENIRE A DOMNULUI IN V.T.

 

In centrul multor profetii din V.T. este persoana Domnului Isus – vs.10

O buna parte din profetiile V.T.vorbesc si-L au in centrul lor pe Isus Cristos, Mesia.

Astfel seria acestor profetii incepe  la Gen.3:15- El se va naste din samanta femeii si se incheie la Maleahi 4:1-3- “Soarele neprihanirii” va aduce judecata celor rai si izbavirea celor credinciosi.

Intre aceste doua repere avem cca 333 de profetii cu privire la Domnul Isus, care vorbesc despre nasterea Sa, misiunea Sa, moartea si invierea Sa glorioasa, precum si a doua sa venire in slava.

Sunt multe profetii implinite in cele mai mici detalii, la prima venire a Domnului.

Din cele peste 333 de profetii, s-au implinit adliteram, peste 100, deci 1/3. Iata cateva din ele:

–         Isaia anunta nasterea Sa din fecioara – Isaia 7:14 – Matei 1:18,22-25

–         Mica anunta locul unde se va naste-in Betleem – Mica5:2 – Matei 2:1,4-6

–         Isaia anunta ca El va fi descendent din Isai-tatal imp.David-Is.11:1,10, Fp.ap.13:23.

–         Zaharia profeteste ca va intra in Ierusalim calare pe un magar – Zah.9:9 – Luc.19:35-37

–         Zaharia anunta si pretul pentru care va fi vandut – Zah.11:12-13 – Mat.26:15;27:6-7

–         Isaia anunta detalii legate de suferintele, moartea si invierea Sa-Is.53 – Mat.27:29-30,57-60.

–         David anunta in Ps.22 detalii, cu privire la suferintele Domnului-Mat.27:35…

–         David anunta de asemenea invierea si inaltarea Sa la cer – Ps.16:10; Ps.110:1 – Fp.2:27,34

Concluzia care se desprinde de aici este ca daca profetiile legat de prima venire a Domnului s-au implinit intocmai in cele mai mici detalii trebuie sa credem ca si cele 2/3 din profetiile legate de a doua Sa venire in glorie, se vor implini si ele  trebuiesc interpretate cu grija si in acelasi sens literal.

Sunt si profetii implinite partial si care-si asteapta implinirea completa in viitor

Isaia 9:6-7- Versetul 6 s-a implinit la nasterea Domnului, dar vs.7 isi asteapta implinirea

Isaia 61:1-3-este o profetie mesianica, care de asemenea s-a implinit pe jumatate-Luca 4:17-21.

Domnul Isus in sinagoga din Nazaret, arata ca El a venit sa vesteasca anul de indurare al Domnului dar partea a doua a profetiei despre ziua de razbunare se va implini la venirea Sa in slava.

Ioel 2:28-32  este o profetie care in parte s-a implinit la Rusalii – coborarea Duhului Sfant, dar cealalta parte despre semnele cosmice, urmeaza sa se implineasca la a doua venire a Domnului.

Psalmul 2. In v.7, avem o profetie implinita in Cristos-Fp.13:33;Evr.1:5 “Tu esti Fiul Meu……”

Dar v.6,8,9, care vorbesc despre domnia cu dreptate a Fiului peste neamuri, isi asteapta implinirea.

Mica 5:2-5. Versetul 2 s-a implinit, dar celelalte care vorbesc despre o imparatie mondiala a pacii sub domnia Capeteniei ce s-a nascut la Betleem, urmeaza sa se implineasca.

Zah.14:4-11-Este o profetie specifica care vorbeste intr-un limbaj clar despre batalia finala de la Armaghedon, cand vrajmasii lui Israel vor fi nimiciti si Isus Cristos va domni peste tot pamantul.

Multe profetii mesianice ofera o imagine telescopica a evenimentelor. Acestea par a se suprapune, desi intre ele poate fi o perioada lunga de timp. Ex. Cand privesti un lant de munti cu varfurile lor.

Uneori nici profetii nu au inteles clar profetiile mesianice, dar cautau sa-l inteleaga-1Pet.1:10-12.

De asemenea carturarii din vremea Domnului Isus, desi cunosteau multe detalii despre Mesia, cand Acesta a venit ei nu l-au cunoscut. Gresala lor a fost ca s-au focalizat doar spre profetiile care vorbeau despre Gloria imparatiei mesianice si nu au luat in seama profetiile care anuntau ca aceasta va fi precedata de suferinta, moartea si invierea glorioasa, a Aceluia ce va domni cu slava si putere.

 

  1. PROFETII DESPRE A DOUA VENIRE IN NOUL TESTAMENT
  2. VENIREA DOMNULUI IN EVANGHELII SI FAPTELE AP.

In toate cele patru Evanghelii gasim referinte importante cu privire la a doua venire a Domnului Isus si ele apartin insusi Mantuitorului. El vorbeste despre acest eveniment in termini clari si ne ofera o serie de precizari care ne ajuta sa interpretam corect evenimentele legate de acest subiect.

–      Mesajul de pe m-tele Maslinilor – Matei 24; Marcu 13 si Luca 21.

In aceste capitole paralele din Evanghelii, Domnul Isus raspunzand la doua intrebari ale ucenicilor,

Ne ofera repere importante cu privire la doua evenimente majore : daramarea Ierusalimului, la anul 70 si a doua Sa venire in glorie si cu mare putere. Desi Domnul Isus vorbeste despre aceste evenimente intr-un singur mesaj si la un moment dat unele repere(semen) care le preced, par sa fie la fel, intre cele doua evenimente este o perioada mare de timp. Prima profetie legat de daramarea Ierusalimului, s-a implinit la anul 70, iar a doua, privitor la a doua venire, urmeaza a se implini.

–      Mesajul de incurajare pentru ucenici, inainte de patima Sa – Ioan 14:2-3

Sunt multe gandurile de incurajare adresate ucenicilor care erau tulburati la gandul despartirii de Invatatorul lor, dar unul dintre ele este si promisiunea revenirii, pentru a-i lua cu Sine in glorie.

–      Marturia Domnului in noaptea  prinderii, in fata marelui preot – Mc.14:62

–      Unele pilde rostite de Domnul au ca tema a doua sa venire:

Luca 19:12-28 – Pilda polilor; Mat.22 – Pilda nuntii Fiului de imparat; Matei 25 – Pilda celor zece fecioare si Pilda talantilor si a pastorului care separa oile de capre( ilustrand judecata) etc.

–      In Faptele Ap.1:7-11, avem una din cele mai importante profetii cu privire la a doua venire

Domnului facuta de cei doi ingeri cu prilejul inaltarii la cer a Domnului Isus

Acest concept era puternic inradacinat in constiinta primilor crestini. Ei credea ca venirea Domnului va fi chiar in generatia apostolica si aceasta convingere i-a motivat pe multi sa-si vanda averile si casele, avand toate de obste. Fp.ap.2:44-45. Ulterior lucrurile s-au mai asezat si au revenit la loc.

 

  1. VENIREA DOMNULUI IN EPISTOLE

Este o tema foarte importanta in epistole si avem aici unele precizari si detalii, cu privire la venirea Domnului, care ne ajuta sa intelegem acest  eveniment mai bine.

–      Epistolele lui Pavel – Filip.3:20-21; Col.3:4; 1Tes.4:15-17; 2Tes.2; Tit 2:11-13.

Pavel vorbeste despre rapirea bisericii, invierea celor credinciosi si transformarea spirituala a celor ce vor fi in viata, pentru a fi cu Domnul. Pentru cei nemantuiti venirea Domnului aduce judecata.

–      Epistolele lui Petru – 1 Pet.1:7-9,13; 2Pet.3:10-14.

Petru arata ca acest eveniment va aduce bucurie celor credinciosi si o transformare si inoire a intregului cosmos si va fi un cer nou si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.

–      Epistola lui Ioan – 1Ioan 2:28; 3:2 – Avem aici avertizare si incurajare, speranta.

–      Epistola lui Iuda – aduce in atentie ideea judecatii finale a celor rai

–       Ep.catre Evrei 10:35-39 – Ne incurajeaza la statornicie, caci mai e “putina vreme”.

–      Iacov 5:7-8 – Ne incurajeaza la rabdare, asemenea plugarului.

 

  1. VENIREA DOMNULUI IN APOCALIPSA

In Apocalipsa avem panorama istoriei bisericii si a evenimentelor care se vor derula pregatind aratarea glorioasa a Celui ce este “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor”. El va veni sa-si ia Mireasa si sa aduca izbavire credinciosilor Sai, dar va veni sa aduca si judecata vrajmasilor Sai.

In ultimul capitol avem promisiunea revenirii  pe care o face insusi Domnul, repetata de trei ori, Apoc.22:7,12,20, care spune: “Iata Eu vin curand….”

 

 

CONCLUZII:

–         Aceste profetii intaresc convingerea ca venirea Domnului va fi un eveniment sigur

–         Venirea Domnului va fi precedata de anumite semne specifice

–         Venirea Domnului va fi plina de slava, putere si maretie

–         Venirea Domnului va fi fi iminenta, pe neasteptate

–         Venirea Domnului va fi benefica pentru cei credinciosi, dar ingrozitoare pentru cei rai.

–         Ziua si ceasul venirii Domnului sunt cunoscute doar de Dumnezeu

–         Venirea zilei Domnului, implica veghere, pregatire si credinciosie pentru a fi gata

 

Pilda talanţilor

Matei 25:14-30

 

In pilda celor zece fecioare, am vazut ca Domnul Isus pune accentul pe veghere, pentru ca momentul cand El va reveni ca Mire pentru biserica Sa sa ne gaseasca gata pentru a-L intampina.

 

 

In pilda talantilor Domnul Isus ne arata importanta credinciosiei in lucrarea incredintata de Domnul.

 

In Mat.25:45, Domnul Isus vorbind despre aratarea Sa neasteptata pune aceasta intrebare: “Care este deci robul credincios si intelept pe care l-a pus stapanul sau peste ceata slugilor sale….?”

In pilda talantilor este detailata aceasta responsabilitate a fiecaruia dintre noi, intrucat la venirea Domnului Isus ni se va cere socoteala de modul in care am slujit cu ceea ce ni s-a incredintat.

Talantii reprezinta darul, sau darurile incredintate de Dumnezeu ca sa lucram in aceasta lume pentru propasirea imparatiei Sale. Talantii, pot fi daruri naturale, sau daruri spirituale date de Duhul Sfant si reprezinta unelte pentru a lucra cu ele, fie pentru zidirea bisericii, fie pentru mantuirea altora.

Sa urmarim cateva adevaruri spirituale din aceasta pilda care ne sunt de un real folos si noua:

 

  1. TALANTII AU FOST IMPARTITI FIECARUI ROB DUPA PUTEREA LUI-v.14-15

 

–      Impartirea a facut-o stapanul

Era averea lui si el a apreciat puterea si capacitatea fiecaruia dintre robii sai de a administra talantii.

–      Impartirea arata ca noi nu suntem egali in privinta darurilor primite.

Exista varietate in privinta aceasta. Pe fiecare Dumnezeu ne-a inzestrat cu talente si daruri, asa cum a dorit El. Ceea ce este important e faptul ca fiecare dintre robii stapanului a primit ceva.

–      Impartirea a fost facuta cu un scop.

Talantii primiti trebuiau pusi in negot pentru a aduce castig stapanului. De aceea stapanul le-a impartit averea.Nimeni nu se va putea scuza si nici eschiva de a da socoteala in fata stapanului.

 

  1. STAPANUL A EVALUAT MUNCA CELOR CE AU INVESTIT TALANTII -v.19

 

–      El a apreciat castigul adus de robii care au investit talantii.

Cel ce a primit cinci talanti, a mai castigat cinci, iar cel ce a primit doi talanti, a mai castigat doi. Acest lucru a atras aprecierea stapanului – v.20-23 “Bine rob bun….” a spus stapanul, fiecaruia.

–      El a apreciat credinciosia celor doi robi.

Ei au fost credinciosi in lucrul incredintat si aceasta a contat in fata stapanului. “Bine rob bun si credincios”, a spus el fiecaruia.

–      El i-a rasplatit pe masura, pe fiecare – v.21 si 23.

“Ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri”, a spus stapanul fiecaruia si au fost invitati sa “intre in bucuria stapanului”.

 

  1. STAPANUL A CONDAMNAT ATITUDINEA ROBULUI CARE SI-A ASCUNS TALANTUL- v.24-30

 

Este un mare pericol si pentru noi sa facem greselile pe care le-a facut acest rob:

–      Astfel, el a pus la indoiala caracterul stapanului sau.-v.24,

 “Doamne am stiut ca esti un om aspru, care seceri de unde n-ai semanat si strangi de unde n-ai vanturat, mi-a fost teama…”, a spus robul. Acest lucru nu l-a scapat de responsabilitate.

–      El nu a vrut sa riste nimic.

Intotdeauna, cand vrei sa faci un lucru, poate fi si un risc.Exista riscul de a nu reusi, sau de gresi, sau de a pierde, sau de a falimenta etc.Daca nu faci nimic, nu risti nimic, dar nici nu castigi nimic.

Cei ce au pus talantii in negot au riscat ceva, dar s-a meritat.Cand riscam pentru Dumnezeu, merita.

–      El a vrut sa para mai intelept si mai descurcaret ca altii.

S-a dus si si-a ascuns talantul in pamant, ca sa nu stie nimeni de el, pana vine stapanul. Stapanul l-a numit: “rob viclean si lenes”. Sunt doua trasaturi care merg mana in mana, viclenia si lenevia.

Oricare ar fi pana la urma argumentul invocat de cineva pentru a-si justifica neimplicarea in lucrare, sau in slujire, sau in folosirea darurilor primite, el nu va rezista in fata marelui Stapan, Dumnezeu.

–      In final. El a cules roadele atitudinii sale-v.30.

 

Concluzii:

 

Daca suntem credinciosi in cele mici, Domnul ne va pune peste cele mari.

Nu este atat de important cat am facut, ci cum am facut. Dumnezeu apreciaza credinciosia noastra.

Daca neglijam darul primit il vom pierde, dar daca lucram cu el il vom inmulti.

Nu este important ce au altii, ci ce avem noi.Domnul ma va intreba ce-am facut cu ce am primit eu.

 

Concepte greşite despre a doua venire a Domnului Isus

2 Petru 3:1-15

 

Am vazut in primele doua mesaje despre venirea Domnului, ca acest eveniment este puternic ancorat si fundamentat in Scriptura, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament.

Este un eveniment de care nu ar trebui sa ne indoim, ci sa-l abordam cu evlavie si credinta deplina.

Sa privim la cateva concepte gresite cu privire la a doua venire a Domnului. Aceste concepte sunt periculoase pentru ca ele pot slabi increderea celor credinciosi si-i pot deruta pe prieteni.

 

  1. CONCEPTUL NEGARII – 2 Petru 3:3-7

 

Acest concept apartine celor necredinciosi. Ei considera ca omul nu este o fiinta cazuta ci se afla intr-un proces al evolutiei si in final omenirea prin eforturi proprii, va gasi solutii la toate problemele cu care se confrunta. Dumnezeu este scos din ecuatie si adevarurile Scripturii sunt negate si luate in deradere. Ideea despre a doua venire in glorie si cu putere a lui Isus Cristos, eveniment care va marca sfarsitul lumii, si va aduce judecata si pedeapsa vesnica a celor pacatosi,   nu poate fi acceptata de cei carora le place sa traiasca “dupa poftele lor”,fara a da socoteala nimanui

Acesti batjocoritori refuza in mod deliberat adevarul si arunca ocara si asupra celor credinciosi.

Lucrarea lor se va accentua in zilele de pe urma, ne avertizeaza Cuvantul lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa fim in garda si treji, fara a ne lasa influentati de acest concept al necredintei.

 

  1. CONCEPTUL HYPER-PRETERIST-Sau conceptul unei escatologii realizate.

 

Acest concept vine din sfera religiei si adeptii lui se numesc crestini. Este un concept apropiat de cel al teologiei liberale, care spune ca nu exista a doua venire a lui Cristos in trup, cu putere si slava, ci acest lucru trebuie inteles in sens spiritual si se refera la a-L primi pe Cristos in inima.

Deci conceptul despre o escatologie realizata afirma ca toate evenimentele legate de a doua venire a lui Cristos s-au implinit pana in anul 70 A.D.. Versetul de referinta este din Matei 24:34, unde Domnul Isus spune: “Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta, pana se vor intampla toate aceste lucruri”. Samanta acestui concept o gasim chiar si in prima generatie de crestini si Pavel se loveste de ea cand scrie bisericii dinTesalonic-2Tes.2:1-2. Unii din biserica credeau ca ziua Domnului a si venit si Pavel trebuie sa le explice ca mai intai trebuie sa vina lepadarea de credinta si sa se arate omul faradelegii-Anticristul.

Acest concept al escatologiei realizate, anuleaza toate sperantele Bisericii lui Cristos legate de a doua Sa venire. Astfel ei spun ca universul in care noi traim, inseamna acele “ceruri noi si pamant nou”, de care vorbeste Petru in textul nostru-2Pet.3:13. Deci pamantul nostru este vesnic, iar Satan a suferit deja o mare infrangere. Pacatul si raul insa, nu vor putea fi eradicate total din creatia lui Dumnezeu. Dincolo de mormant, nu exista o realitate tangibila si nici speranta invierii din morti.

 La moarte cel credincios devine un simplu spirit fara trup, care ajunge in prezenta lui Dumnezeu, fara speranta invierii, iar sufletele celor rai sunt aruncate departe de prezenta lui Dumnezeu.

Potrivit acestui concept, invierea despre care se vorbeste in Noul Testament, a avut loc in jurul anului 70 AD.si trebuie inteleasa in sens spiritual nu in sens literal, fizic. De asemenea a doua venire a lui Cristos trebuie inteleasa tot in sens spiritual si ea a avut loc in prima generatie a bisericii, deci nu avem nici un motiv sa asteptam implinirea acestui eveniment in viitor.

Hyper-preteristii considera ca si invierea lui Cristos din morti a fost in sens spiritual nu in trup. Deci acest concept sfidand, sau spiritualizand in mod arbitrar o serie de afirmatii clare din Cuvantul lui Dumnezeu, loveste in cateva doctrine fundamentale ale crestinismului, de aceea trebuie respins.

 

  1. CONCEPTUL SENZATIONALULUI

 

Adeptii lui sustin a doua venire a Domnului, dar au cazut in alta extrema si anume a senzationalului. Ei pretind ca au gasit cheia pentru intelegerea detailata a evenimentelor legate de viitor si se hazardeaza in stabilirea unor date precise, cautand sa impresioneze prin afirmatii senzationale.

 

Astfel in jurul anului 1917, dupa primul razboi mondial au aparut o serie de carti cu tenta de senzational, in care se afirma ca generatia respectiva era ultima si Armaghedonul e aproape.

Peste cca 25 de ani, cand au aparut dictatori ca Hitler, Stalin, sau Musolini, s-a crezut in cercuri ale lumii crestine ca au de-a face cu Anticristul si sfarsitul lumii este iminent. Dar sfarsitul n-a venit.

 

Dupa anul 1948, cand s-a fondat statul evreu, o serie de teologi au emis ipoteza ca aceasta va fi  ultima generatie-adica inca 40 de ani si vine Domnul, iar in anul 1980 va fi Armaghedonul.

 

Cartea “Ultima mare planeta, Pamant”-de Hal Lindsay(1970), afirma ca data a sfarsitului anul 1988

 

In 1980, Lindsay, in “Countdown to Armaghedon”afirma ca in ‘80 va fi rapirea si incepe necazul.

 

In 1988, Edgar Whisenant scrie cartea “88 de motive pentru care rapirea va fi in i988”, dar nu a fost, asa ca in ’89 scrie alta carte “89 de motive pentru care rapirea va fi in 1989” si tot nu a fost.

 

Toate aceste previziuni, sau dovedit a fi false, pentru ca nu au tinut cont de cuvintele Domnului Isus din Marcu 13:32-34 “cat despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni….numai Tatal”.

 

Misterul venirii Domnului

Matei 24:36-51

 

Escatologia ca ramura a teologiei care se ocupa de lucrurile viitoare, este mai invelita in mister decat oricare alta disciplina teologica. De aceea, asa cum aratam intr-un mesaj anterior este periculos sa ne aventuram in tot felul de calcule pretinzand ca stim toate detaliile despre o problema in care Dumnezeu Isi rezerva dreptul acesta. Insusi Domnul Isus cand era pe pamant a afirmat la Marcu 13:32-33 “ Cat despre ziua aceea , sau ceasul acela nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal”. Domnul arata insa care este responsabilitatea noastra: “Luati seama, vegheati si rugati-va; caci nu stiti cand va veni vremea aceea”.

 

De asemenea la Fp.ap.1:7-8, inainte de inaltarea Sa la cer, Domnul Isus le preciza ucenicilor: “Nu este treaba voastra sa stiti vremurile si soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapanirea Sa”.

Responsabilitatea ucenicilor dupa ce vor fi imbracati cu putere cand se va cobori Duhul sfant, era aceea de a-I fi “ martori in Ierusalim, Iudeea, Samaria si pana la marginile pamantului”.

Pe de alta parte, nu trebuie sa ramanem nici ignoranti si nepasatori, fata de lucrurile care privesc viitorul Bisericii lui Cristos si aratarea glorioasa a Domnului, intrucat Mantuitorul ne-a lasat o serie de repere care se vor intampla in istorie si in univers, care ne ajuta sa intelegem vremea in care traim, pentru ca ziua Domnului sa nu ne gaseasca nepregatit – Matei 24:36-44; Luca 21:28-36.

Exemplul carturarilor si expertilor in Scripturi, la prima venire a Domnului. Desi aveau o

 

serie de detalii cu privire la nasterea lui Mesia, cand Acesta a venit ei nu l-au cunoscut.

Luca 12:54-56-Mustrarea celor ce cunosteau cum va fi vremea, dar nu deosebeau vremea cercetarii.

Exista trei concepte teologice majore, cu privire la a doua venire a Domnului, care au o serie de elemente majore comune, dar se deosebesc in ce priveste ordinea evenimentelor finale si domnia de o mie de ani a lui Cristos pe pamant- Mileniul-Apoc.20.

 

  1. PREMILENISMUL

 

Adeptii premilenismului sunt de parere ca rapirea Bisericii va fi inaintea necazului celui mare si a mileniului. Domnul va veni pe nori pentru a-si lua Biserica la cer si va fi invierea celor credinciosi si transformarea celor ce vor fi in viata. Apoi va urma necazul cel mare timp de sapte ani, cand puterea lui Anticrist va atinge apogeul, iar poporul Israel va trece prin mari suferinte. La sfarsitul celor sapte ani de necaz, Isus Cristos se va arata cu putere si slava si va zdrobi puterea lui Anticrist si pe toti vrajmasii lui Israel(Armaghedonul). Satan va fi legat si aruncat in adanc, iar Domnul Isus Isi va instaura imparatia de o mie de ani pe pamant. In aceasta perioada se vor implini  profetiile legate de restaurarea lui Israel si gloria imparatiei mesianice, pe care le gasim in V.Testament.

La sfarsitul celor o mie de ani Satana va fi deslegat pentru putina vreme, iar in final Cristos va veni sa aduca judecata finala pentru toti necredinciosii si pentru Satan si proorocul mincinos, care vor fi aruncati in chinul vesnic. Atunci va fi inaugurata noua ordine cosmica, mult asteptata-2Pet.3:13

 

  1. POSTMILENISMUL

 

Este conceptul care sustine ca Isus Cristos domneste in Biserica Sa aici pe pamant si prin predicarea Evangheliei, aceasta imparatie se va extinde peste tot pamantul. Mileniul este interpretat in sensul spiritual, adica inainte de venirea Domnului, va fi o trezire spirituala deosebita si Cristos Isi va manifesta prezenta si puterea in asa masura ca influenta lui Satan va fi neutralizata(va fi legat).

Biserica va trece prin necazul cel mare, iar profetiile despre Israelul restaurat se vor implini in Biserica. La urma va veni Domnul cu putere si slava si isi va lua Biserica si va aduce judecata.

 

  1. AMILENISMUL

 

Este un concept care are multe puncte comune cu postmilenismul, fiind o forma mai moderna si mai nuantata a acestuia. Astfel Cristos domneste deja in Biserica Sa si domnia de o mie de ani din Apoc.20 este interpretata tot in sens spiritual si invizibil, ca o perioada nedeterminata de timp. Adica poate fi o zi, sau o mie de ani, caci pentru Dumnezeu este acelasi lucru-2Petru 3:8.

La urma dupa derularea calendarului profetic al evenimentelor sfarsitului Domnul se va arata in persoana cu slava si putere, va fi invierea mortilor, rapirea bisericii si judecata finala.

Consider ca este important sa subliniem elementele comune si nu diferentele dintre aceste concepte.

Iata cateva din aceste elemente comune care sunt  foarte importante:

 

Aratarea cu putere si slava a Domnului Isus- care va fi vazuta chiar si de cei ce l-au strapuns

Biserica va fi luata la cer cand se va arata Domnul(fie inainte de necazul cel mare, sau dupa)

Va fi o inviere a celor credinciosi, pentru a fi cu Domnul si a celor necredinciosi pentru jud.

Manifestarea vizibila pe scena istoriei a lui Anticrist si existenta necazului cel mare.

Trezirea si intoarcerea ramasitei lui Israel la cel pe care l-au respins – Isus Cristos-Mesia.

Judecata celor necredinciosi, a lui Satan, a fiarei si a prorocului mincinos-in chinul vesnic.

 

De ce va reveni Domnul Isus? (partea I)

Evrei 10:35-39

 

Am vazut ca a doua venire a Domnului este o tema puternic fundamentata in Scriptura.

Am vazut apoi cateva concepte gresite, de care trebuie sa ne ferim(conceptul negarii, al escatologiei realizate si al senzationalului). De asemenea am inteles din ultimul mesaj ca a doua venire a Domnului ramane un mister, cunoscut doar de Tatal, in timp ce noi trebuie sa veghem si sa fim gata

 

 Acum vom incerca sa raspundem cu Biblia la o intrebare: “De ce va reveni Domnul Isus?”

 

  1. EL VA REVENI PENTRU A IMPLINI PROFETIILE LEGATE DE ACEST EVENIMENT

 

Am vazut ca aceste profetii sunt atat in V.Testament cat si in N.Testament. Profetiile cu privire la prima Sa venire s-au implinit intocmai. Profetiile neimplinite cu privire la Mesia cer ca El sa vina.

Astfel sunt profetii legate de restaurarea spirituala a lui Israel, moment care va prefata aratarea glorioasa a lui Cristos. Biblia ne arata ca ramasita lui Israel va fi mantuita.

Apoi sunt profetii cu privire la instaurarea imparatiei Sale de pace si har pe acest pamant.

Toate aceste profetii neimplinite, cer ca Domnul sa vina in gloria Sa

 

Exista mai multe aspecte prezentate in Scriptura cu privire la imparatia lui Dumnezeu:

Este Paradisul – raiul- care a fost pierdut datorita pacatului neascultarii

Este Teocratia lui Israel, care se intinde pana la Domnul Isus.-Exod 19:4-6;Isaia 33:22

Este Imparatia oferita si refuzata la prima venire a Domnului-Mat.3:2;4:17;12:28;Mc.11:10

Este Imparatia ascunsa in inimi-perioada Bisericii, pe care o traim inca in epoca Harului.

Este Imparatia glorioasa, cand Cristos va domni pe pamant o mie de ani-Apoc.20

Este Imparatia vesnica a cerului si pamantului nou – Cortul lui Dumnezeu cu oamenii-Ap.21

Aplicatie- Faci tu parte din Imparatia lui Dumnezeu? L-ai primit pe Cristos in inima, ca Domn?

 

De ce va reveni Domnul Isus? (partea II)

1Tesaloniceni 4:13-18

 

  1. EL VA REVENI PENTRU A IMPLINI ASTEPTARILE BISERICII SALE

 

Evrei 9:28 “El se va arata sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta”

Filip.3:20 “Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus”.

Sperantele bisericii cu privire la viitor, sunt legate de a doua venire a lui Cristos. La Tit 2:13, Pavel vorbind despre lucrarea harului in cei mantuiti, arata ca ei traiesc “asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Cristos”.

De asemenea la Col.3:1-4, Pavel precizeaza ca “viata voastra este ascunsa cu Cristos in Dumnezeu si cand se va arata Cristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi cu El in slava”.

Invierea lui Cristos este cheia invierii noastre spirituale, dar si a glorificarii noastre la venirea  Sa .

 

Domnul Isus va reveni pentru a implini asteptarile Bisericii Lui. Iata cateva din aceste asteptari:

 

  1. BISERICA ASTEAPTA SA-L INTALNEASCA PE MIRELE EI, ISUS CRISTOS

 

Una din cele mai frumoase metafore prin care este descrisa biserica este si aceea de Mireasa a Mielului-Apoc.19:6-8 “…..a venit nunta Mielului, sotia Lui s-a pregatit”.

La 2Cor.11:2, Pavel spune: “…v-am logodit cu un barbat, ca sa va infatisez inaintea lui Cristos, ca pe o fecioara curata”.

De asemenea, la Efes.5:22-32, cand Pavel vorbeste despre relatiile intre soti si sotiile lor, ia ca model relatia intre Cristos si Biserica Sa.

 

            Exemplul casatoriilor in Orient in vremea Noului testament.

 

Era un pret al miresei. Acesta trebuia platit de mire, tatalui acesteia. Acest lucru era stipulat intr-un contract de casatorie, care valida casatoria celor doi tineri din punct de vedere legal, desi casatoria inca nu era consumata din punct de vedere ceremonial si al unirii fizice.

Cand N.T. vorbeste despre relatia dintre Cristos si Biserica Sa, arata ca prin moartea Sa, El a platit pretul pentru biserica, “ati fost cumparati cu un pret”, spune Pavel la 2Cor.6:20/a. La fel si la Efes.5:25-27, Pavel ii sfatuieste pe barbati sa-si iubeasca nevestele “ cum si-a iubit si Cristos Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin botezul cu apa ..”

 

Apoi era logodna. Aceasta incepea de la data intocmirii acelui act care legaliza intelegerea intre parti si era marcata de o ceremonie, in care mirele si mireasa se intalneau si isi ofereau daruri unul altuia. Apoi cei doi se intorceau fiecare la casa lui si incepeau pregatirile pentru nunta. In aceasta perioada, mirele era preocupat sa-si pregateasca casa pentru mireasa lui.

Avem deci si aici o imagine a relatiei lui Cristos cu biserica . El i-a dat daruri Bisericii Sale

Efes.4:8 si s-a dus sa-i pregateasca un loc, ca acolo unde este El sa o duca si pe ea- Ioan14:2

 

Ultimul act era festivitatea casatoriei – nunta. Mirele insotit de un alai al prietenilor lui se deplasa la casa miresei si avea loc ceremonia casatoriei si binenteles o mare festivitate. Mat.25:1-13.

Deci Mirele Bisericii, Domnul Isus, va veni sa-si ia Mireasa si sa o duca in gloria Sa unde va avea loc nunta Mielului, eveniment descris in Apoc.19:6-16.

 

Aplicatie. Iata care este motivul pentru care Biserica lui Cristos asteapta cu nerabdare revenirea Sa.

Iata care este motivul pentru care Biserica lui Cristos asteapta cu nerabdare revenirea Sa.

 

  1. BISERICA ASTEAPTA IZBAVIREA DE PREZENTA PACATULUI

 

Prin mantuire, noi am scapat de pacat si consecintele lui eterne, aici pe pamant suntem inca in prezenta pacatului si a consecintelor lui fizice, suferinta, durere, necazuri, boala, moarte fizica. La venirea Domnului toate acestea vor inceta pentru cei mantuiti- Apoc.21:3-4,27; 1Cor.2:9; 1Pet.1:13

De aceea la Evrei 9:28 se spune ca “El va veni sa aduca mantuirea(izbavirea), celor ce-L asteapta”

 

  1. BISERICA ASTEAPTA GLORIFICAREA IMPREUNA CU CRISTOS

 

Aceasta inseamna transformarea trupurilor noastre pentru a fi asemenea trupului slavit al lui Cristos,

fie prin invierea glorioasa, pentru slava, a celor morti “in Domnul”, fie prin transformarea miraculoasa, intr-o clipa, pentru cei mantuiti care vor fi in viata-Filip.3:21;1Cor.15:51-52;1Tes.4:16

Ioan la 1Io.3:2 ne spune ca “atunci cand se va arata El, vom fi ca El…”

Mantuirea incepe cu nasterea noastra din Dumnezeu, prin invierea lui Isus Cristos. Glorificarea noastra va fi la aratarea Lui in slava- Colos.3:3-4 “…cand se va arata Cristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi cu El in slava”. Pana atunci insa, suntem pe pamant, in lucrare, confruntati cu ispite si probleme.De aceea Scriptura ne indeamna mereu: “Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti…”

 

De ce va reveni Domnul Isus? (partea III)

Matei 25:14-30

 

III. DOMNUL ISUS VA REVENI PENTRU A ADUCE RASPLATA CELOR CE L-AU SLUJIT.

 

Biserica lui Cristos are o lucrare de facut aici pe pamant, pe care Domnul Isus o va evalua in ziua glorioasa a revenirii Lui. Suntem chemati sa lucram si sa investim pentru imparatia lui Dumnezeu, caci la venirea Sa Domnul va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.

 

  1. RASPLATIREA VA FI IN RAPORT CU INVESTITIA FACUTA – Mat.25:14-30

 

Avem aici cunoscuta pilda a talantilor. Domnul ne spune ca stapanul a chemat pe robii sai si le-a incredintat avutia sa: unul a primit cinci talanti, altul doi, iar al treilea a primit un talant, fiecaruia dupa puterea lui, apoi a plecat. Robii aveau responsabilitatea sa investeasca talantii  pentru a aduce castig stapanului lor.

 

Cel ce a primit cinci talanti a mai castigat cinci. Cel ce a primit doi a mai castigat doi. Dar cel ce primise doar un talant, s-a dus si l-a ascuns in pamant, fara a-l investi in ceva.

 

Dupa o bucata de vreme, stapanul s-a intors si I-a chemat pe robi sa dea socoteala de lucrarea si investitia facuta de fiecare. Pilda ne arata ce s-a intamplat. Stapanul a apreciat si rasplatit pe cel ce a primit cinci talanti si a mai adus cinci. De asemenea a apreciat si rasplatit si pe cel ce a primit doi talanti si a mai adus doi. Dar pe cel ce a primit un talant si l-a ingropat l-a tras la raspundere si l-a pedepsit pentru lipsa lui de initiativa si lenevia de care a dat dovada. Scuzele pe care robul le-a invocat n-au avut nici o valoare in fata stapanului, care I-a aplicat pedeapsa cuvenita.

 

Aplicatie. Aceasta pilda ne incurajeaza sa pretuim darurile pe care Dumnezeu ni le-a incredintat pentru a lucra si a le investi pentru imparatia Sa, caci va veni ziua rasplatirilor din partea Stapanului

 

Dar Pilda are si o avertizare grava pentru cei ce nu lucreaza asemenea robului care a primit un singur talant. Aici este o mare ispita pentru cei mai multi. Pentru ca au doar un talant, ei nu fac nimic si acest lucru este condamnabil in ochii stapanului nostru. Atentie ce facem cu talantul primit.

 

  1. RASPLATIREA VA FI IN FUNCTIE SI DE CALITATEA LUCRARII- 1Cor.3:12-15

 

Ap. Pavel aseamana aici lucrarea la care Dumnezeu ne-a chemat cu o cladire, a carei fundatie a fost pusa odata pentru totdeauna si care este Cristos. Pe aceasta temelie, fiecare credincios incepe sa zideasca ceva, dar e important ce zidim! Sunt doua categorii de lucrari:

 

Una este a lucrurilor usoare, de suprafata,

Aceste lucruri sunt: lemn, fan, trestie si  le poti procura foarte usor, fara mari sacrificii. Dar aceste lucruri nu rezista la incercarea focului, cand se va face evaluarea lucrarii si se va testa calitatea ei.

 

A doua este a lucrurilor de valoare, care au greutate.

Aceste lucruri: sunt: aur, argint, pietre scumpe si obtinerea lor implica investitie, jertfa, pentru ca sunt scoase din adancul pamantului. Ele rezista la incercarea focului si atrag rasplata binemeritata.

 

Aplicatie. Nu este suficient sa facem o lucrare este importanta si calitatea lucrarii noastre, ca ea sa poata fi evaluata in ziua Domnului si sa reziste la testul la care va fi supusa.

 

  1. RASPLATIREA VA FI IN FUNCTIE DE CREDINCIOSIA IN LUCRARE-1Cor.4:2

 

“Ce se cere de la un ispravnic este sa fie gasit credincios in lucrul incredintat lui”.

 

La Matei 24:45-51, Domnul Isus arata cat de important este sa fim ca acel rob credincios, pe care stapanul lui l-a gasit lucrand si slujind cu toata inima. Acesta a fost rasplatit de catre stapanul lui. Robul necredincios a cules roadele amare ale necredinciosiei lui, fiind aspru pedepsit.

 

Evr.10:35, spune: “Sa nu va parasiti dar increderea voastra, pe care o asteapta o mare rasplatire”. Aplicatie. Dumnezeu ne rasplateste si in functie de credinciosia noastra – Apoc.2:10.

 

  1. RASPLATIREA VA FI IN FUNCTIE DE SPIRITUL DE SACRIFICIU-Luca 21:1-4

 

Exemplul vaduvei de la Templu. Domnul Isus a apreciat spiritul ei de sacrificiu, pentru ca ea a dat tot ce a avut, in timp ce altii daruiau din prisosul lor.

 

Ex. Slujirea lui Spurgeon la Tabernacolul din Londra in fata a 7000 de ascultatori, nu va fi rasplatita mai mult decat a lui David Livingstone, in Africa, care slujea in fata a 7 negri.

 

Aplicatie. E important cat spirit de sacrificiu depui in lucrare ta. Ce te costa faptul ca slujesti?

 

De ce va reveni Domnul Isus? (partea IV)

Apocalipsa 10:11-15

 

IV EL VA REVENI SA ADUCA JUDECATA PENTRU CEI RAI

 

Ne vom ocupa in acest mesaj de al patrulea motiv pentru care Isus Cristos va reveni in gloria Sa.

Sunt cel putin trei motive majore pentru care va fi o judecata finala la a doua venire a Domnului:

 

Caracterul lui Dumnezeu.

Biblia ne arata ca Dumnezeu este sfant si drept. Ioan spune: “Dumnezeu este Lumina si in El nu este intunerec”-1Io.1:5/b. Aceasta inseamna ca in virtutea sfinteniei desavarsite si a dreptatii Sale, Dumnezeu nu poate tolera pacatul si nu-l poate lasa nepedepsit. Pacatul este un cancer spiritual care a afectat creatia lui Dumnezeu, prin caderea lui Lucifer si apoi prin neascultarea omului in Eden.

Prin pedepsele temporare si locale trimise de Dumnezeu datorita pacatelor oamenilor, El confirma acest principiu al judecatii.Acest cancer spiritual va fi eradicat definitiv la a doua venire a Domnului

 

Responsabilitatea omului-Ecles.11:9; 12:13-14; Mat.12:36; Rom.2:16

Omul nu a fost creat ca un robot, ci ca o fiinta personala libera si responsabila pentru faptele sale.

De aceea Dumnezeu este indreptatit sa-l traga la raspundere pe om pentru faptele lui.

Exemple: pacatul din Eden, pedepsirea lumii din vremea lui Noe, prin potop-Gen.6; pedepsirea generatiei lui Lot prin foc-Gen.19;  pedepsirea popoarelor din Canaan, a caror nelegiure “ a atins varful”-Gen.15:16; pedepse trimise de Dumnezeu peste poporul Israel, cand au pacatuit.

 

Nedreptatea de pe pamant

In lume exista o nevoie strigenta de dreptate, datorita nedreptatilor care se fac. Cei rai uneori, scapa nepedepsiti, in timp ce altora li se refuza dreptatea. “Faceti dreptate”, este un imperativ care se cere aplicat si in zilele noastre. Chiar si sufletele celor martirizati, cer sa se faca dreptate-Apoc.6:9-11

Judecata finala va fi adusa si implinita de insusi Domnul Isus la a doua Sa venire in glorie, cand raul va starpit complet si definitiv din noul univers, “ in care va locui neprihanirea”.- 2Pet.3:13

 

  1. ATUNCI VA FI JUDECATA BISERICA APOSTATA,(FALSA) SI CAPUL EI PROROCUL MINCINOS – Apoc.17-18; 19:20

 

Numele generic pentru aceasta este “Babilonul cel mare” si este asemanat cu o femeie adultera, care a afectat prin influenta ei intreg pamantul. Este simbolul puterii religioase care va sluji intereselor fiarei, sau lui Anticrist.  Aceasta biserica falsa este in contrast cu biserica adevarata, Mireasa Mielului, care si-a pastrat curatia si credinciosia fata de Mirele ei, Isus Cristos. Apoc.17:14

Prorocul mincinos, ca lider al bisericii apostate, false va servi interesele lui Anticrist, ale fiarei, pentru a-I amagi pe oameni sa se inchine fiarei si chipului ei si sa primeasca semnul ei.Ap.13:11-18

Aplicatie. Din care biserica faci parte tu ? Din biserica compromisa a celor multi, sau din biserica celor nascuti din nou, spalati de pacatele lor, prin sangele Mielului si care sunt Mireasa lui Cristos?

 

  1. ATUNCI VA FI JUDECATA FIARA SI EXPONENTUL EI ANTICRISTUL

 

Apoc.17:8; 19:20 si 2Tes.2:1-10;

Fiara reprezinta simbolul puterii politice mondiale, condusa de Antichrist care va fi zdrobita de Isus Cristos, “Domnul domnilor si Imparatul imparatilor”, in batalia de la Armaghedon-Apoc.19:11-20

 

  1. ATUNCI VA FI JUDECAT SATAN, SARPELE CEL VECHI SI INGERII LUI

 

Matei 8:29; 2Petru 2:4; Iuda 6; Apoc.20:10.

Sunt ingeri tinuti in lanturi pentru judecata si sunt duhuri inselatoare, care insala si poseda oameni.

De asemenea zilele lui Satan, sunt numarate si Domnul Isus ne atrage atentia ca acest vrajmas este “cuprins de o furie mare pentru ca stie ca are putina vreme”.Apoc.12:12.

 

  1. ATUNCI VOR FI JUDECATI TOTI PACATOSII, CARE AU RESPINS MANTUIREA

 

Rom 2:1-16; 2Tes.1:6-10; Apoc.20:11-15.

 

 

Judecata va fi dreapta, potrivita cu adevarul, impartiala si obiectiva

Judecata va fi in raport cu lumina cunostintei fiecaruia

Judecata va fi personala-Rom.14:12; Apoc.20:13

Judecata va fi prin Isus Cristos-Fp.ap.17:31..

Judecata va fi definitiva-fara recurs. Dreptul judecator, va da o sentinta definitiva.

Singura cale de a scapa de judecata lui Dumnezeu si condamnarea vesnica este pocainta sincera de pacate si credinta in Isus Cristos, care astazi este Mantuitor, dar atunci va fi Judecator. Isaia 1:18.

 

Iminenta arătare a lui Cristos

Evrei 10:35-39

 

In ultimele patru mesaje am raspuns la intrebarea “De ce va reveni Domnul Isus?”.

Vom relua cu ajutorul lui Dumnezeu aceasta tema legat de a doua venire a lui Cristos si in mesajul acesta vom analiza subiectul “Iminenta aratare a lui Cristos”. Cu alte cuvinte vom arata in lumina Scripturii ca venirea Domnului este un eveniment care poate avea loc oricand si de aceea este necesar sa veghem ca ziua aceea sa nu ne gaseasca nepregatiti, ci gata pentru intalnirea cu Domnul.

 

Exista pericolul de a pierde din vedere realitatea si iminenta acestui eveniment escatologic fapt care are consecinte nedorite pentru cei credinciosi, atat in privinta calitatii vietii, cat si a marturiei lor.

 

Oricare ar fi opinia cu privire la rapirea bisericii, fie ca va fi inainte de necazul cel mare, sau in timpul necazului cel mare, sau dupa el, adevarul legat de iminenta aratare a lui Cristos trebuie sa fie viu in inima si constiinta fiecarui credincios, pentru ca in el este ancorata “fericita noastra nadejde”.

 

  1. ACEST ADEVAR ESTE ACCENTUAT DE DOMNUL ISUS IN INVATATURA SA.

 

Cand vorbeste despre a doua Sa venire Domnul Isus, mereu pune accentul pe aratarea sa iminenta, deodata, pe neasteptate. De aceea accentul e pus mereu pe veghere si rugaciune, ca ziua aceea sa ne gaseasca gata. Matei 24:36-44; 25:1-13(13); Luca 12:35-40;

Semnele despre zilele din urma, despre care vorbeste si Domnul Isus, nu anuleaza adevarul privitor la iminenta aratare a Sa. “Zilele din urma” definesc perioada bisericii lui Cristos si semnele acestor zile le gasim de-alungul istoriei bisericii. Fiecare generatie de credinciosi a fost martora la anumite semne ale zilelor din urma, cum ar fi razboaie, prigoane, calamitati, foamete, cutremure de pamant.

Duhul lui Anticrist era la lucru pe vremea apostolilor-1Io.2:18.Deci sa nu ne amagim doar cu 666.

Biserica trebuie sa fie in alerta permanenta si sa nu astepte pasiva implinirea unui anume calendar al evenimentelor sfarsitului, ca apoi sa astepte aratarea Domnului Isus. O asa gandire duce la cadere.

 

  1. ACEST ADEVAR A FOST PREZENT IN CONSTIINTA PRIMILOR CRESTINI

 

Biserica primara, apostolica, si prima generatie de crestini care au urmat, s-au hranit cu acest adevar si anume ca aratarea Domnului Isus in slava, pentru a-si lua Biserica la cer, poate fi in orice clipa.

Astfel apostolii Domnului, in scrierile lor au subliniat acest lucru, intarind convingerile crestinilor.

 

Exemple: Iacov 5:7-9; Evrei 10:24,25,37; 1Ioan 2:28; 1Petru 4:7;2Pet.3:10 .

 

De asemenea Pavel cand scrie tesalonicenilor despre rapirea bisericii la 1Tes.4:15,17, foloseste pronumele personal, fapt ce arata ca el era convins ca va fi intre cei ce vor fi rapiti.

 

La Tit 2:11-13, el arata cum trebuie sa traim in prezent “cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Cristos”.

 

La 2Tes.2:1-8, Pavel incurajeaza credinciosii din Tesalonic, care au cazut prada invataturilor straine cu privire la venirea Domnului. Confruntati cu grele suferinti si prigoane ei credeau ca ziua Domnului a si venit si ei nu au fost luati, iar acum trebuiau sa suporte judecatile maniei divine.

 

  1. ACEST ADEVAR TREBUIE SA FIE VIU SI IN INIMILE CRESTINLOR DE AZI

 

Chiar daca au trecut 2000 de ani de cand Isus s-a dus la cer si inca nu a venit asa cum a promis.

Chiar daca generatii de credinciosi au plecat din aceasta lume cu acesta nadejde neimplinita inca.

Chiar daca batjocoritorii intreaba in deradere: “Unde este fagaduinta venirii Lui?”.

Chiar daca se pare ca inca Domnul intarziie, in implinirea fagaduintelor Lui, asa cred unii.

 

Iata cateva motive importante pentru aceasta:

 

Credinciosia lui Dumnezeu

Dumnezeu este credincios promisiunilor Lui si nu zaboveste in implinirea lor “asa cum cred unii”

 

Modul in care Dumnezeu evalueaza timpul

Pentru Dumnezeu nu exista notiunea de timp. Biblia spune ca “Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sunt ca o zi”-2Pet.3:8. Timpul este important pentru noi si nu avem voie sa-l risipim, sau sa-l pierdem. Pavel spune “Rascumparati vremea caci zilele sunt rele”-Efes.5:16.

 

Noi suntem mai aproape de acest eveniment decat inaintasii nostrii

La Rom.13:11-12, Pavel afirma: “…este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi, decat atunci cand am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua”. Daca inaintasii nostrii au trait cu acest adevar in inima, noi ar trebui cu atat mai mult”

 

Suntem motivati la o traire curata si activa pentru Domnul –1Ioan 3:2; Rom.13:12/b-14.

Acest lucru ne va feri de pericolul nevegherii, al comoditatii si al compromisurilor.

 

https://sperantaresita.org/2018/index.php/10-mesaje/studii/29-a-doua-venire-a-domnului-isus?showall=1

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului

Anastasia Filat

 

Un cititor al acestui portal a scris următorul comentariu despre răpirea Bisericii și Ziua Domnului la articolul ”Isus Hristos – Dumnezeu întrupat”:

 

După înţelegerea mea, creştinismul are rolul celui de-al doilea Israel, care trebuie să-L întâlnească pe Mesia la cea de-a doua venire. Creştinismul trebuie să fie ca o mireasă pregătită pentru întâmpinarea Mirelui. El va veni şi Îşi va lua Mireasa. Dar nu va veni ca să izbească privirile (pe nori), mai degrabă va veni ca un hoţ. De aceea, Biblia ne îndeamnă să stăm la veghere tot timpul. Cu părere de rău, mulţi aşteaptă a doua venire într-un mod miracolos, cu trâmbiţe şi mare gălăgie care va fi în ceruri şi toţi îşi vor lua zborul în văzduh şi cred foarte orbeşte în aceasta, fără să vrea să înţeleagă că Biblia, în multe locuri, este scrisă în simboluri şi pilde. În loc să aşteptăm răpirea la ceruri, haideţi să cugetăm mai mult asupra Adevărului, mai multă rugăciune şi mai mult efort în desăvîrşirea caracterului (Matei 5:48).

 

Biblia, într-adevăr, scrie despre Biserică că este Mireasa Domnului Isus şi este Ierusalimul ceresc (Apocalipsa 21:9-11, Efeseni 5:29-32), fiindcă prin credinţă în Domnul Isus noi devenim sămânţa lui Avraam (despre aceasta puteţi citi în articolul ”Care este partea Neamurilor în Noul Legământ?”).

 

A doua venire a Domnului Isus și Ziua Domnului sunt evenimente diferite

Se pare că mulţi confundă două evenimente diferite: a doua venire a Domnului Isus şi Ziua Domnului. De fapt, iniţial şi eu credeam că a doua venire a Domnului Isus şi Ziua Domnului sunt unul şi acelaşi eveniment. Dar după un studiu profund şi destul de îndelungat al Scripturilor, am înţeles că acestea sunt două evenimente diferite.

 

Vă recomand manualul de studiu biblic inductiv ”Apocalipsa” în patru părţi. Acest studiu vă va ajuta să înţelegeţi aceste două evenimente şi felul cum se raportează ele unul la altul. Acest studiu face parte din seria ”Învăţătură peste învăţătură” din cadrul misiunii Precept, studii care te ajută să descoperi singur adevărurile biblice, oferind direcţii cum să faci o bună observare şi interpretare a textului în contextul întregii Biblii. În aceste manuale nu vei afla părerea autorului asupra unui sau altui subiect, ci singur vei descoperi adevărurile biblice. Ceea ce vei descoperi singur nu vei uita niciodată şi nimeni nu te va putea înşela şi abate de la adevăr.

 

Răpirea Bisericii şi a doua venire a Domnului Isus sunt evenimente diferite

Dar, un lucru și mai interesant, dacă ne întoarcem la comentariul de mai sus, este că răpirea Bisericii şi a doua venire a Domnului Isus, la fel, sunt evenimente diferite. Înainte ca Dumnezeu să-Şi verse mânia Sa peste pământ, Domnul Isus Îşi va lua Biserica la cer fără să coboare pe pământ. A doua venire a Domnului Isus pe pământ este descrisă în Apocalipsa capitolele 19-20. El va veni a doua oară pe pământ după ce Dumnezeu Îşi va vărsa mânia peste locuitorii pământului care nu au ascultat de Evanghelia Domnului Isus. Şi va veni însoţit de Biserică, va birui pe Antihrist şi pe prorocul mincinos şi va împărăţi, împreună cu Biserica, timp de 1000 de ani aici pe pământ ca să se împlinească Scripturile cu privire la poporul Israel. Dar acesta nu este subiectul acestui articol. Să vedem ce scriu Scripturile despre Răpirea Bisericii şi Ziua Domnului ca să putem face diferenţă între aceste două evenimente.

 

Cum va avea loc răpirea Bisericii la cer

Prima epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni este unicul text din Scripturi în care figurează cuvântul răpire. Se pare că credincioşii din Tesalonic erau îngrijoraţi cu privire la cei care au crezut în Domnul Isus şi totuşi au decedat (au adormit în Hristos). De aceea, apostolul Pavel le scrie la 1 Tesaloniceni 4:13-18 ce va fi cu cei adormiţi în Hristos (creştinii decedaţi) pentru ca să-i mângâie pe ei şi pentru ca ei să se mângâie unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tesaloniceni 4:18). Să vedem ce scrie Pavel despre răpirea Bisericii la cer:

 

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4:13-18)

 

Aici se vorbeşte despre două grupe de oameni: credincioşii care vor fi în viaţă la venirea Domnului Isus pentru a-Şi lua Biserica la cer şi credincioşii care vor fi adormiţi în Domnul (adică decedaţi). Să vedem cum va fi răpită Biserica la cer pe etape.

 

  1. Răpirea Bisericii va fi anunţată

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer (…) (1 Tesaloniceni 4:16)

 

  1. Întâi vor învia cei adormiţi în Hristos

Biblia scrie că trupul credincioşilor, care au Duhului Sfânt, când mor fizic, este supus putrezirii, dar duhul lor merge la Domnul. Lucrul acesta îl vedem bine din cele scrise de apostolul Pavel în epistola sa către Filipeni. El scrie că pentru el moartea este un câştig, fiindcă aceasta ar însemna să se mute şi să fie cu Hristos şi aşa ar fi mult mai bine pentru el decât să rămână în trup (Filipeni 1:21-24).

 

La 1 Tesaloniceni 4:14 apostolul Pavel scrie că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El (adică duhurile lor). Iar la versetul 16 scrie că atunci când Domnul Isus ”Se va pogorî din cer, întâi vor învia cei morţi în Hristos”. Cum va fi această înviere din morţi, apostolul Pavel descrie în prima sa epistolă către Corinteni. El scrie Corintenilor că ”într-o clipeală de ochi morţii vor învia nesupuşi putrezirii” (1 Corinteni 15:52) şi la versetul 54 scrie ”…trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire”.

 

  1. Toţi împreună (cei care vor fi vii la acel moment și cei înviați) vom fi răpiţi la cer

După ce cei morţi în Hristos vor învia, ”noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:17). La 1 Corinteni 15:50-54 apostolul Pavel scrie că, în timp ce cei adormiţi în Hristos vor fi îmbrăcaţi în neputrezire, cei care vor fi rămas vii la venirea Domnului Isus, vor fi schimbaţi: ”trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire” și ”atunci”, scrie apostolul Pavel, ”se va împlini cuvântul scris” la Osea 13:14:

 

Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

 

  1. Vom fi totdeauna cu Domnul

După ce vom întâmpina pe Domnul în văzduh, apostolul Pavel scrie: ”şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 5:17).

 

Cum va veni Ziua Domnului

Nu doresc să intrăm în detalii prea multe în ce priveşte Ziua Domnului, ci doar să privim la felul cum va veni ea, fiindcă anume despre venirea Zilei Domnului este scris că va veni va un hoţ noaptea. Despre aceasta este scris tot în prima epistolă a apostolului Pavel către Tesaloniceni. Din 1 Tesaloniceni 5:1-11 vedem că Ziua Domnului pentru cei necredincioşi va veni diferit decât pentru cei credincioşi.

 

Ziua Domnului pentru necredincioşi

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. (1 Tesaloniceni 5:2-3)

 

Se pare că Ziua Domnului va veni ca un mare prăpăd peste locuitorii pământului. În cartea Amos Domnul Dumnezeu spune aşa despre Ziua Domnului:

 

Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! (Amos 5:18-19)

 

De fapt, Ziua Domnului începe cu revărsarea mâniei lui Dumnezeu asupra locuitorilor pământului. În cartea Ţefania Ziua Domnului este descrisă în felul următor:

 

Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi de nimicire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de întunecime. (Țefania 1:15)

 

La Apocalipsa 11:18 scrie:

 

Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; (Apocalipsa 11:18a)

 

Aceasta se întâmplă după cea de-a şaptea trâmbiţă, care a sunat după ce cei doi proroci au fost omorâţi de antihrist, iar după trei zile şi jumătate au înviat şi s-au ridicat la cer. Apoi, la Apocalipsa 15:1 scrie:

 

Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu. (Apocalipsa 15:1)

 

Ziua Domnului pentru credincioşi

Pentru ei ziua aceasta nu va veni ca un hoţ noaptea:

 

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. (1 Tesaloniceni 5:4)

 

Oare de ce pentru cei credincioşi Ziua Domnului nu va veni ca un hoţ noaptea? Le este lor descoperit timpul când are să vină Ziua Domnului? Se pare că nu, căci după ce sfârşeşte de descris cum va fi răpirea, apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor:

 

Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. (1 Tesaloniceni 5:1-2)

 

Deci, pentru cei credincioşi, ca şi pentru cei necredincioşi, timpul venirii Zilei Domnului este ascuns. De ce totuşi apostolul Pavel scrie că pentru cei credincioşi Ziua Domnului nu va veni ca un hoţ noaptea? Răspunsul îl găsim la 1 Tesaloniceni 5:9-10, unde este scris:

 

Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. (1 Tesaloniceni 5:9-10)

 

Deci, prin credinţă în Domnul Isus, noi suntem mântuiţi de mânia pe care Dumnezeu o va vărsa peste locuitorii pământului în Ziua Domnului. Cum? Înainte de Ziua Domnului, Biserica va fi răpită la cer şi în modul acesta va fi mântuită (sau scăpată) de mânia lui Dumnezeu. De aceea, cu toate că credincioşii nu cunosc timpul venirii Zilei Domnului, Ziua aceasta nu-i va prinde ca un hoţ noaptea.

 

Să fim oameni înţelepţi şi să ne grăbim să intrăm în Legământ cu Domnul Isus pentru ca Ziua Domnului să nu ne prindă ca un hoţ noaptea. Dacă ai luat această hotărâre, accesează acest link unde îți oferim un model de rugăciune de pocăință: https://moldovacrestina.md/devino-ucenicul-lui-dumnezeu/.

 

Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului

 

 

/////////////////////////////////////////

Răpirea și Ziua Domnului

 

 

(Articol din seria „Biblia profetică“)

 

Este remarcabil că apostolul Pavel a ales să lămurească problemele legate de plecarea Bisericii de pe pământ şi venirea Zilei Domnului în scurta lui vizită misionară făcută la Tesalonic (F.A. 17:1-9). Pavel a socotit că finalul glorios al Bisericii, contrastat cu finalul tragic al lumii reprezintă o metodă de evanghelizare foarte bună şi o motivaţie excelentă pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie. Se pare, însă, că proaspeţii creştini din Tesalonic au întâmpinat unele dificultăţi în asimilarea acestor învăţături.

Însă, impasul lor ne pune nouă la dispoziţie o extraordinară lămurire asupra acestui subiect, făcută de Pavel, în cele două Epistole adresate creştinilor din Tesalonic.

Fiecare capitol al primei Epistole se încheie cu o aluzie la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19-20; 3:13; 4:15-18; 5:23).

Dar textul care vorbeşte despre finalul glorios al Bisericii pe pământ este 1 Tes. 4:13-18. (Un alt text în care apostolul prezintă acest subiect este 1 Cor.15:51-54).

 

Scriindu-le celor nedumeriţi cu privire la soarta credincioşilor care au murit înainte de venirea Domnului, Pavel afirmă câteva adevăruri valabile şi pentru noi:

 

(1) Nu toţi credincioşii vor muri (1 Tes. 4:17; vezi şi 1 Cor.15:51).

(2) Cei morţi vor învia primii (1 Tes.4:16; vezi şi 1 Cor.15:52).

(3) Răpirea va fi instantanee (1 Tes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:52).

(4) La sunetul ultimei trâmbiţe, toţi

credincioşii vor fi schimbaţi (1 Tes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:51-52).

 

Ce înseamnă “Răpirea”?

 

În originalul grecesc, termenul “răpire” apare în Biblie numai în 1 Tes. 4:17. Traducerea latină a cuvântului (rapto) înseamnă “a pune sechestru”, “a lua pe neaşteptate”. În originalul grecesc, acest termen a fost folosit în câteva sensuri diferite, şi anume:

– a răpi = a duce repede în altă parte (F.A. 8:39),

– a răpi = a lua forţat (Ioan 6:15),

– a răpi = a smulge bunurile cuiva (Evr. 10:34)

– a răpi = a strămuta în alt loc (2 Cor.12:1-4; Ioan 14:1-6),

– a răpi = a scoate (pe cineva) dintr-o mare primejdie (F.A. 23:10).

 

În calendarul lucrării lui Dumnezeu cu Biserica, răpirea credincioşilor va fi:

(1) o întâlnire glorioasă “pe nori” (Ioan 17:22-24; Rom. 8:17-19; 2 Cor.4:17-18;

(2) o întâlnire pentru toată veşnicia (Ioan 14:3);

(3) o întâlnire a răsplătirilor (Rom. 14:10; 2 Cor.5:10; 1 Cor.3:10-15).

 

După Răpirea sa în Cer, Biserica va trece prin evaluarea lucrărilor fiecărui credincios şi prin ceremonia răsplătirilor dumnezeieşti.

“Scaunul de judecată al lui Cristos” (în gr., bema) nu trebuie confundat cu “Scaunul de domnie mare şi alb” al Judecăţii de Apoi înaintea căruia vor compărea pentru a sta în faţa lui Dumnezeu şi a-şi primi osânda toţi necredincioşii din toate timpurile.

 

Ce este “Ziua Domnului”?

 

“Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată vaveni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.” (1 Tes. 5:1-11).

 

Trei expresii din acest text merită o atenţie deosebită.

 

  1. “Vremuri şi soroace”

Aceasta este o perifrază care se găseşte numai de trei ori în Biblie, de fiecare dată referindu-se la planul lui Dumnezeu cu Israelul.

Prima dată a fost folosită de profetul Daniel când l-a înştiinţat pe împăratul Nebucadneţar că Dumnezeu vrea să-i descopere ceva din

planurile Sale:

 

“Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările …” (Dan. 2:20-21).

 

Domnul Isus a folosit această expresie după ce, timp de patruzeci de zile, le-a vorbit ucenicilor despre “lucruri privitoare la

împărăţia lui Dumnezeu”:

 

“Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele”, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (F.A. 1:7).

 

Misiunea ucenicilor (şi a Bisericii, prin extensie), nu este instaurarea Împărăţiei lui Israel, ci răspândirea Evangheliei până la marginile pământului:

“Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (F.A. 1:8).

 

Dumnezeu are un plan prestabilit pentru naţiunile lumii şi mai ales pentru Israel (F.A. 17:26). El va culmina într-o perioadă teribilă numită şi “Ziua Domnului”.

 

  1. “Ziua Domnului”

În Biblie, acestei expresii îi poate corespunde o perioadă de douăzeci şi patru de ore sau una mai îndelungată în care Dumnezeu Îşi împlineşte un scop special. În contextul nostru, “ziua Domnului” este vremea când Dumnezeu va judeca lumea şi va pedepsi Neamurile. Concomitent, Dumnezeu îl va pregăti pe Israel pentru revenirea Domnului Isus pe pământ ca să-Şi întemeieze împărăţia. Spre acest punct culminant se deschidea orizontul profetic al cărţilor din Vechiul Testament (Ioel 2:1-32; Amos 5:18-20; Zah. 1:14-18 şi Is. 2:12-21).

 

“Ziua Domnului” se mai numeşte şi “Necazul lui Iacov”:

“Vai! Căci ziua aceea este mare, nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” (Ier. 30:7).

 

Mulţi cercetători ai Bibliei numesc această perioadă “vremea Necazului celui Mare” şi cred că ea este descrisă cel mai clar în capitolele 6 – 19 din Apoc..

 

  1. “Ca un hoţ noaptea”

Expresia aceasta redă o imagine folosită şi de Domnul Isus când vorbeşte despre vremea sfârşitului:

 

“Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Mat.24:43-44; Lc. 12:35-40).

 

Metafora subliniază surpriza şi caracterul neaşteptat al venirii “Zilei Domnului”. În Apoc. 3:3 şi 16:15, aceeaşi imagine este folosită pentru a-i îndemna pe credincioşi să se pregătească şi să nu stea nepăsători ca cei cuprinşi de somn. Deoarece nu se ştie precis când va veni Domnul, credincioşii trebuie să stea într-o continuă stare de veghe şi de aşteptare, indiferent cu ce se ocupă.

 

Dacă punem toate aceste trei expresii împreună înţelegem ce a vrut Pavel să le spună credincioşilor din Tesalonic. “Vremurile şi soroacele” sunt nişte date importante pentru planul mesianic cu poporul evreu. “Ziua Domnului” va veni ca o pedeapsă năprasnică peste cei ce nu cred Evanghelia din vremea Bisericii şi vor avea parte de suferinţele judecăţilor din perioada ” necazului lui Iacov”.

Aceasta este a doua etapă (prima fiind răpirea, iar a doua descoperirea) a celei de a doua veniri a lui Cristos, în slavă şi pentru judecată, despre care citim în 2 Tes. 1:5-10 şi Apoc. 19:11-21. Ea va avea loc la sfârşitul celor şapte ani de Necaz, când “taina fărădelegii” (programul lui Satan cu lumea, 2 Tes. 2.7) se va încheia cu marea bătălie de la Armaghedon.

 

Izbăvirea credincioşilor

 

Este foarte important să observăm jocul de poziţii dintre “voi” şi “ei” pe care-l face apostolul Pavel. “Voi” sunt cei credincioşi, iar “ei” sunt cei necredincioşi.

 

– Credincioşii sunt “fii ai luminii”. Necredincioşii sunt “ai nopţii”.

– Credincioşii veghează şi aşteaptă. Necredincioşii dorm şi se îmbată (1 Tes. 5:5-8).

– Credincioşii ştiu că peste liniştea aparentă a lumii va veni “o prăpădenie neaşteptată, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată” (1 Tes. 5:3).

– Cei credincioşi vor scăpa de această pedeapsă pentru că despre ei apostolul Domnului scrie: “noi n-am fost rânduiţi la

mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos” (1 Tes. 5:9).

 

Eu ştiu bine că mulţi oameni duhovniceşti şi maturi în credinţă sunt de altă părere în privinţa celor dezbătute mai sus. Tocmai de aceea nu voi face din această învăţătură un test pentru mântuire sau

părtăşie creştină. Însă, am convingerea că Biserica va fi răpită de Mirele ei înainte de Necazul cel Mare. Iată motivele care mă îndreptăţesc să cred acest lucru:

 

Natura Bisericii

Biserica este “Trupul lui Cristos”, iar El este Capul acestui Trup duhovnicesc (Col. 2:17-19). La Cruce, Domnul Cristos a luat asupra Lui pedeapsa cuvenită pentru păcatele noastre (Is. 53:5). El ne-a promis că nu vom mai avea parte de mânia lui Dumnezeu (Ioan 5:24).

 

“Ziua Domnului” este o zi a mâniei şi mi se pare că nu este deloc drept şi necesar ca Biserica să mai treacă prin aşa ceva.

 

“Noi, însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Cristos.” (2 Tes. 2:13-14).

 

Natura Necazului celui Mare

El va fi un timp de pedeapsă pentru Neamuri şi de curăţire pentru Israel în vederea revenirii lui Mesia.

Cei din Biserică vor fi păziţi “de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10). Dumnezeu va judeca “locuitorii pământului” pentru nelegiuirile lor (Is. 26:20-21). Nelegiuirile credincioşilor au fost deja ispăşite de Domnul Isus Cristos la Cruce.

 

În plus, şi mai ales, trebuie ţinut seama de originea şi iedntitatea Bisericii despre care Fiul lui Dumnezeu a declarat fără echivoc: “…lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume… Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17:14, 16).

 

Şi dacă cei credincioşi nu fac parte dintre “locuitorii pământului”, iar pe de altă parte, la o dată posterioară Necazului celui Mare “sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor.6:2), cum am putea crede că Biserica ar trebui să împărtăşească (fie şi parţial, cum cred midletribulaţioniştii) soarta lumii?!

 

Promisiunea revenirii iminente

 

Singurul lucru care mai trebuie să se întâmple înainte ca Domnul Cristos să ia la Sine Biserica este convertirea ultimului mădular din cei ce alcătuiesc “Trupul Său spiritual”. Apostolul Pavel vorbeşte despre “un număr deplin al Neamurilor”, după împlinirea căruia Israelul va reintra în prerogativele mesianice (Rom. 11:25-26). Dacă Domnul n-ar veni pentru

Biserică decât după Necazul despre care vorbeşte Apoc. în capitolele 6-19, atunci venirea Lui n-ar mai fi nici iminentă, nici surprinzătoare. Este sugestiv faptul că termenul “biserică” după ce este folosit din belşug în primele capitole, nu mai apare niciodată în Apoc. de la 4:1 până la 22:13.

De asemenea, este clar că Pavel aştepta să fie el însuşi în viaţă când va veni Domnul, pentru că foloseşte pronumele “noi” atunci când discută această doctrină (1 Tes. 4:13 – 5:11). Aceeaşi atitudine a avut-o şi apostolul Ioan, care îşi încheie Apoc. cu rugăciunea: “Amin. Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:20).

 

Evoluţia celor şapte Biserici descrise în Apoc. 2 – 3

 

Mulţi dintre cercetătorii serioşi ai Bibliei au ajuns la concluzia că succesiunea Bisericilor selectate acolo ilustrează evoluţia spirituală a Bisericii universale în istorie. Efesul ar reprezenta astfel Biserica veacului apostolic, Smirna ar fi Biserica aflată sub persecuţia din primele secole, etc. Ultima Biserică din succesiune, Laodiceea, ar reprezenta biserica apostată din vremurile din urmă.

 

În această interpretare, Biserica Filadelfia (Apoc. 3:7-13) ilustrează Biserica încă plină de credinţă anterioară venirii Domnului Isus. Este o Biserică activă în vestirea Evangheliei căreia Dumnezeu i-a deschis “o uşă, pe care nimeni n-o poate închide”. Ea vesteşte revenirea Domnului Isus (“ai păzit cuvântul răbdării Mele”) şi i se face o promisiune foarte interesantă: “Te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10).

 

Această promisiune este confirmarea unei făgăduinţe sinonime consemnată în 1 Tes. 5:9.

 

Ordinea evenimentelor din 2 Tesaloniceni

 

Venirea Domnului nu poate avea loc înainte de a se petrece “lepădarea de credinţă” şi “descoperirea omului fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tes. 2:3-4).

 

Notaţi că această ordine se armonizează cu celelalte pasaje biblice care vorbesc despre planul profetic. Iată ce a spus Domnul Isus despre vremurile de la urmă:

 

“De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit proorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă! Atunci, cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă; Şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, Cristosul este aici, sau acolo!», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie!», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în odăiţe ascunse!», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate».

 

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Mat.24:15-31).

 

Apostolul Pavel leagă revenirea Domnului Isus cu răscumpărarea câştigată la cruce. Noi am fost “cumpăraţi cu un preţ”. Suntem Mireasa Lui, şi El va reveni ca să ia ce este al Lui înainte de a declanşa judecăţile Sale asupra locuitorilor  pământului. Aduceţi-vă aminte că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru ca noi să trăim prin El (1 Ioan 4:9), pentru El (2 Cor.5:15) şi cu El (1 Tes. 5:10). Fie că trăim, fie că am murit (“veghem sau dormim”), noi suntem ai Domnului şi trăim împreună cu El (Rom. 14:8).

 

(Prelucrare după Warren W. Wiersbe)

 

https://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/rapirea-si-ziua-domnului/

 

////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

 

 

Un iranian care era un terorist extremist , s-a convertit la creștinism acceptând pe Isus în viața sa…

 

Acum împărtășește mesajul Evangheliei în întreaga lume, în special compatrioțiilor săi.De mic copil, Daniel Shayesteh a fost învățat despre Islam, la vârstă de nouă ani, el era capabil să recite pasaje din Coran și a practica ritualuri islamice, Tatăl l-a determinarea si l-a ales dintre cei 12 frați care să primeasca învățăturile ale religiei sale si să le ducă mai departe.Această caracteristică l-a făcut cunoscut în comunitatea musulmană iraniană iar acest lucru l-a condus într-o poziție de mare influență între extremisti, și împreună cu ei, a fondat gruparea Hezbollah. A fost o lovitura de stat care a răsturnat atunci pe regele țării, Mohammed Reza Shah în revoluția islamică din anul 1979.

 

În acea vreme, Shayesteh a devenit liderul politic al grupului islamic de astăzi, care a devenit ținta ayatollahul, Ali Khamenei, „liderul suprem al Iranului”. Unii revoluționari au fost uciși, si Shayesteh a fost arestat. „Prin harul lui Isus, am fugit, chiar pot spune că a avut un plan pentru mine”, a spus el.

 

A cerut exil politic în Turcia, unde a studiat și a obținut un doctorat în managementul internațional.În teza sa, el a apărat ideea modului în care religiile, culturile și filozofiile influențează atitudinea umană . El a fost surprins și șocat să compare toate religiile și filosofiile, unde a realizat că valorile creștinismului sunt superioare din toate aspectele.Totuși, el a refuzat să o accepte din cauza instruirii sale prea radicale din Islam.După ce a căutat pe un prieten musulman care îi datora bani, Shayesteh, si-a reamintit că acesta persoana a avut prieteni creștini, așa că a hotarat sa merga la biserică si să intrebe pe prieteni săi.Când a ajuns la biserică, l-au întâmpinat și s-au oferit să-l ajute ca să-l găsească pe prietenul său care îl datora banii, așa că a continuat să asculte și participe, dar în loc să-l  găsească pe prietenul care-i datora bani, el a găsit ceva ce nu căuta: L-a gasit pe Dumnezeul creștinilor!El a fost surprins placut de ceea ce auzise de la creștini, definiția lui Dumnezeu era atât de diferită încât el fost captivat complet . El a avut o întâlnire cu Dumnezeu prin Cuvântul Său.Shayesteh nu mai putea evita adevărul și ,PRIN NASTEREA DIN NOU,L-a acceptat pe Hristos ,ASIMILAND INVATATURA LUI,descoperind că el ar putea fi ELIBERAT  de trecutul său, sa fie eliberat de un zeu care a insuflat răul în lume și de o religie FALSA .Asta,pentru ca,din fericire, l-a eliberat Creatorul său. Aleluia!

Acum, Shayesteh vorbește studenților, grupurilor creștine și politicienilor despre pericolul Islamului și valoarea democrației și a libertății.

 

Sursa:https://wp.me/p9oXYg-Xv

 

Richard Wurmbrand:IATA doar cele mai potrivite trei cereri într-o rugăciune (Dintr-o meditație biblică nepublicată)

Așa cum copilașii învață să vorbească, oamenii învață să se roage, rugîndu-se, nu citind o carte despre acest subiect.

Este „momentul rugăciunii” a o iluzie religioasă? Unui om care traversa deșertul îi era teribil de sete. La un moment dat, a trecut printr-o oază cu palmieri și o fântînă, iar o femeie scotea apă, dar el nu s-a lăsat păcălit.

Citise despre aceste miraje înșelătoare care apar în Sahara. Așa că, a trecut pe lângă acest loc plăcut fără să se oprească. De ce să- și irosească timpul cercetând o simplă iluzie? A fost găsit mort de sete, nu departe de acel loc.

Mulți se îndoiesc că rugăciunea ar avea vreo valoare practică. Unii cred că cineva poate căpăta ceea ce dorește urmărindu-și scopul sau vorbindu-le altora despre dorințele lui, nu prin apelarea la un Dumnezeu nevăzut sau poate inexistent.

Istoria a ceea ce au crezut oamenii este un cimitir de prostii care odată au fost considerate certitudini. De exemplu: Daniel Webster, discursul din Senat, 1848 la cumpărarea Californiei:

„Niciodată nu am auzit ceva, și nu pot concepe ceva, mai ridicol, mai absurd, și mai insultător pentru bunul simț decat opinia comform căreia am avea vreun câștig din cumpărarea statelor New Mexico și California. Părerea mea e că nu valorează un dolar!”

Amiralul William D. Leahy către președintele Truman, 1945, despre bomba atomică: „Este cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată. Bomba nu va exploda, și vorbesc în calitete de expert în explozibili.”

Albert Einstein, câștigător al premiului Nobel a fost învinuit la început, când a enunțat binecunoscuta Teorie a Relativității ca fiind un escroc și om de știință limitat. Ar putea negarea rugăciunii să facă parte din aceeași categorie și oamenii să fie orbi la puterile ei?

În mod ciudat, Biblia vorbește despre o virtute rară și minunată: să nădăjduiești împotriva oricărei nădejdi. (Romani 4:18)

În rugăciune, ca și în alte ocazii, nu este necesar să înțelegi totul. Dumnezeu a ascuns de noi multe adevăruri. Sfântul Pavel scrie ” Daca crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. ” (1 Corinteni 8.2)

Rugăciunea este foarte prețuită de cei care o practică. Unul diintre părinții creștinismului, Tertullian, a scris: „Rugăciunea este acel lucru care Îl poate cuceri pe Dumnezeu.” Omul de știință Isaac Newton spune despre rugăciune:

„Pot lua telescopul și privi milioane și milioane de kilometri în spațiu dar pot lăsa telescopul deoparte, mă duc în camera mea, închid ușa, mă las în genunchi în sinceră rugăciune, și pot vedea mai bine Cerul și mai mult din Dumnezeu decât prin toate telescoapele sau alți intermediari materiali de pe Pământ.”

Mai mult, el spune, „Toate descoperirile le-am făcut ca răspuns la rugăciunile mele.” În timpul Războiului Civil din Statele Unite unul din musafirii președintelui Lincoln nu putea să adoarmă.

Auzind zgomote înăbușite din camera unde credea că se retrăsese președintele, s-a dus să cerceteze. Ușa era întredeschisă, și l-a putut vedea pe Lincoln îngenunchiat în fața unei biblii cerând lui Dumnezeu:

„O Doamne, Tu care L-ai ascultat pe Solomon când Îți cerea să-i dai înțelepciune. Ascultă-mă și pe mine și salvează această națiune!” Astfel se ruga omul care a abolit sclavia.

Rugăciunea Domnului ne învață cum să ne rugăm cu adevărat. Să ne concentrăm la aceasta. Să ne imaginăm că un înger apare și ne îndeplinește trei, cele mai importante dorințe. Cu toate că repetăm adesea Rugăciunea Domnului, câți dintre noi își exprimă cu sinceritate unui astfel de înger următoarele dorințe:

a.Sfințirea numelui lui Dumnezeu;

b.Sosirea împărăției Lui;

c.și îndeplinirea voiei lui Dumnezeu?

Rostind doar cuvintele din „Tatăl Nostru” exact în această ordine, deși nu exprimă cu fidelitate starea noastră de spirit din momentul rugăciunii, ne va învăța adevăratele priorități. Repetând rugăciunea din nou și din nou, gândurile noastre se vor ordona și vom dobândi starea de spirit potrivită.

Elihu îl sfătuiește în Biblie pe Iov aflat în suferință, “Nu uita să lauzi faptele Lui” Odată cu slăvirea numelui Domnului, nu mai suntem impresionați de realizările omului. Înțelegem că suntem păcătoși.

Putem ajunge să repetăm precum Iov când a devenit conștient de puterea absolută a lui Dumnezeu, și de nevoia nemeritatei Lui.Da, am vorbit, fără să le ințeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep. De aceea mi-e scarba de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă. Iov 42

Un artist dorea să picteze o ilustrare a Parabolei Fiului Rătăcitor (Luca 15, 11-32.) Fiul acesta se întoarce la bogatul său tată, pe care îl părăsise după ce îsi risipise partea sa de moștenire. Pictorul a angajat ca model un vagabond în zdrențe.

Acest amărât fără adăpost trebuia să ilustreze întoarcerea fiului după multe zile în care suferise de foame, timp în care fusese un umil îngrijitor de porci.

Următoarea zi, după ce a primit o sumă de bani ca avans, a venit la atelier tuns și îmbrăcat în haine decente. Pictorul l-a concediat imediat pentru că nu mai avea nici o valoare ca model.

Îndurarea este doar pentru cei păcătoși.

Când cerem în rugăciune să vină Împărăția lui Dumnezeu, înțelegem cuvintele Domnului Isus “ ” (Ioan 18:36) și mai departe El spunând “Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” Ne ridicăm deasupra dorințelor lumii materiale.

În final, acceptând voia lui Dumnezeu, înțelegem că suntem parte a miraculoasei creații a lui Dumnezeu. Începeți să spuneți Tatăl Nostru cu credința că Dumnezeu există și că El îi răsplătește pe cei ce îl caută. (Evrei 11:6)

In timp ce preotii boteaza pentru bani,dar si pentru manipulare, iata ce spune Dumnezeu despre BOTEZUL ÎN APĂ

Picture

 

Fiecare dintre noi am auzit despre botezul în apă și cu siguranță, sunt multe opinii pe acest subiect.  Dar ce spune Biblia cu adevărat despre ce este și ce semnifică botezul în apă al celor care cred că Isus este Fiul Lui Dumnezeu? Botezul în apă, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, nu este o tradiție și nici un obicei. Este o poruncă a Domnului și nu o sugestie. Când s-a arătat ucenicilor după înviere, înainte de înălțarea Sa la cer, Isus a spus:

Matei 28:18-20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea (autoritatea) Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului DuhŞi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.””

Marcu 16:15,16 „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuitdar cine nu va crede va fi osândit.

Ce este Evanghelia? Cele patru Evanghelii, scrise de apostolii Matei, Marcu, Luca și Ioan cuprind informații despre viața Fiului  Lui Dumnezeu, cum s-a întrupat, care a fost slujirea Lui, cum a interacționat cu oamenii, ce exemplu minunat de trăire, vorbire și credință a fost.  Isus Cristos, a ales să trăiască, ca om, ca să fie modelul perfect de urmat și singurul pur, fără păcat, care a putut să plătească pentru păcatele întregii omeniri, și toate le-a făcut cu ajutorul Duhului Sfânt. Esența Evangheliei este cuprinsă în trei fapte care sunt atestate și istoric, nu doar biblic: crucificarea, moartea și învierea Lui Isus Cristos. (1 Corinteni 15:1-4)

Pentru ca cineva să fie mântuit, iertat de păcate, trebuie să audă Evanghelia, s-o creadă și apoi să fie botezat. O persoană care se botează fără să creadă, intră în apa botezului ca un păcătos uscat și iese afară tot păcătos, dar ud. Poate este prea dură această exemplificare, dar din păcate, este adevărată. Botezul fără credința în Isus nu ajută pe nimeni cu nimic. Nu există nici un verset în Scriptură, care să susțină ideea că un păcătos poate fi mântuit fără să creadă și să fie botezat. În cazul tâlharului de pe cruce, nu exista opțiunea botezului, nu putea să le ceară soldaților romani să-l dea jos de pe cruce să se poată boteza… Cei care avem posibilitatea fizică să fim botezați după ce am crezut, și n-o facem, nu avem nici o scuză. Această idee o dezbat mai în detaliu mai jos, în acest mesaj. Botezul unui copil sau al unei persoane care nu a auzit Evanghelia, nu a crezut-o, nu s-a pocăit de păcate și nu a ales cu sinceritate să trăiască pentru Isus, nu este botezul spre mântuire. Cu alte cuvinte, faptul că părinții m-au dus la preot să mă boteze când aveam câteva luni, (fără ca eu să știu ce mi se întâmpla) nu a produs nici un efect în ce privește mântuirea sufletului meu. Adevăratul botez l-am primit când am înțeles ce spune Evanghelia, am urmat pașii porunciți de Isus și am ales din toată inima să fac acest legământ.

Domnul Isus ne-a lăsat o poruncă clară, ca cei care cred vestea bună a Evangheliei să fie botezați în „Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Este adevărat că în cartea Faptele Apostolilor botezul creștin este menționat ca fiind doar în Numele Lui Isus, dar Isus nu a venit să împlinească voia Lui, ci voia Tatălui Ceresc, fiind ajutat de Duhul Sfânt. Unii teologi spun că apostolul Luca menționează doar numele Lui Isus, pentru că El era Mântuitorul și prin El neamurile aveau acces la Dumnezeu Tatăl, alții susțin că cei botezați, menționați în cartea Faptele Apostolilor, erau evrei, care credeau deja în existența Lui Dumnezeu Tatăl și a Duhului Sfânt, iar acum încheiau legământul și cu Isus Cristos, pe care nu l-au recunoscut până atunci ca fiind Fiul Lui Dumnezeu. Oricât de multe păreri ar fi, un lucru este cert, Isus ne-a dat instrucțiuni clare și tot ce a spus El este mai important și mai demn de urmat decât orice ar spune oricine altcineva, pentru că El este Dumnezeu. De asemenea, dacă botezul nu era un pas important pentru mântuire, nu ne-ar fi spus să-l facem. Domnul îl menționează ca și pas premergător învățării, ca un act firesc imediat după ce persoana care aude Evanghelia, crede că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și nu după săptămâni sau luni de caticheză.

Faptele apostolilor 2:41 „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

Faptele apostolilor 8:35-38 „Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă.” Şi famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

În decurs de probabil câteva ore, Filip i-a vorbit famenului despre Isus, incluzând necesitatea și importanța botezului în procesul primirii mântuirii (citim că ulterior, că famenul a fost cel care a cerut să fie botezat, fără să mai spună Filip ceva), a crezut din toată inima și a fost botezat. Filip i-a spus că trebuie să îndeplinească o condiție și anume: „„Dacă crezi din toată inima, se poate.””
Toate botezurile menționate în Noul Testament, au loc imediat după convertire și apoi cei botezați sunt ucenicizați. Nici în Faptele apostolilor 8:128:35-3810:42-4816:13-15; 16:33; 18:819:4-622:14-16, nu citim că ar fi trecut o perioadă de timp între propovăduirea Evangheliei și botezul celor care au crezut și nici că au urmat cursuri de caticheză înaintea botezului. Puteți citi toate versetele despre botezul în apă, la click aici: „Botezul în apă- Versete biblice”

Eu nu am participat la cursuri de caticheză, pentru că m-am decis să mă botez doar cu o zi înainte de botez, în 9 iulie 1994. Aveam aproximativ șapte luni de când am început să frecventez biserica și era primul botez al tinerei biserici unde m-am întors la Cristos. Au trecut 23 de ani de atunci și niciodată nu mi-a trecut măcar prin minte, să renunț la Isus. După botez am început să studiez serios Scriptura și să cresc spiritual.

Cu tristețe pot să spun că de-a lungul anilor am văzut multe cazuri de persoane care au participat la luni de zile de caticheză înainte să fie botezate și care au renunțat la Isus, după perioade variate de timp. Se poate ca cineva să știe cu certitudine ce urmează să facă o persoană, dacă va rămâne sau nu pe calea credinței? Oare toți cei „instruiți” înțeleg cât de important este actul botezului și că trebuie tratat cu multă seriozitate? Botezul este cel mai important legământ din viața unei persoane, cu implicații veșnice. Cine nu dorește din toată inima să devină ucenicul Domnului și să trăiască pentru Isus, este mai bine să nu facă botezul, până nu este cu adevărat convins.

Prin botez declarăm public că renunțăm la vechea viață păcătoasă și începem o viață nouă cu Isus. De ce credeți că mulți creștini, nu au rezistat mult pe „Calea îngustă” a credinței? Principalul motiv este că nu au înțeles că prin botez au fost „executați” cu Isus, au „murit față de sine”, au fost îngropați” în apă și au ieșit din apă „înviați” cu Isus, ca să trăiască o viață nouă, pentru Isus. Nu ne mai aparținem, nu mai suntem noi stăpâni pe viața noastră, ci Cel care a plătit prețul de răscumpărare pentru noi. Faptul că cei care se botează nu-și cunosc identitatea în Cristos și nu știu că păcatul nu mai este stăpân peste viața lor, este principala cauză a „căderilor de la credință”. Eu mă bucur enorm că nu mai sunt eu la conducerea vieții mele! În limitarea minții și emoțiilor umane, am luat multe decizii proaste, care m-au costat și pe care le-am regretat. Cu cât am învățat mai mult să cer sfatul Domnului și să-L urmez, viața mea este tot mai frumoasă și mai împlinită și nu aș schimba acest lucru cu absolut nimic altceva. Isus mă iubește mai mult decât mă pot iubi eu vreodată și-mi vrea binele mai mult decât oricine. Din păcate, prea mulți oameni cred că le este mult mai bine să fie ei la conducere, chiar dacă viețile lor sunt un lung șir de eșecuri. Părinții m-au crescut cu frică de Dumnezeu de mică și niciodată nu mâncam, nu plecam la drum sau nu mergeam la culcare fără să mă rog, dar o făceam din teamă de Dumnezeu, nu pentru că îi aparțineam și doream să-i fac plăcere. Din clipa în care am aflat ce minunat este să am o relație vie cu Domnul, viața mea a început să aibă cu adevărat sens și valoare! Și a devenit infinit mai bună! Mulțumesc Domnul meu! Îmi doresc enorm de mult ca toți oamenii să ajungă să înțeleagă ce a făcut Isus pentru ei și să intre în viața nouă cu Isus, singura viață care merită cu adevărat trăită!

Prin nașterea biologică, am moștenit natura păcătoasă a lui AdamPrin credința în Isus, pocăința de păcate și noua naștere prin revelarea Cuvântului de către Duhul Sfânt, moștenim natura neprihănită, fără păcat a Lui Isus Cristos. Dacă nu ne cunoaștem drepturile și nici „care este bogăţia slavei moştenirii Lui (Dumnezeu, Tatăl slavei) în sfinţi” (Efeseni 1:18), suntem vulnerabili înaintea diavolului. Beneficiile și binecuvântările vieții trăite cu Isus sunt extraordinar mai mari decât orice plăcere de moment oferită de păcat. Cu cât studiem mai mult Scriptura și înțelegem mai bine ce avem în Isus în această viață și ce ne așteaptă în Rai, pentru veșnicie, nu vom mai vrea să revenim la ce am avut înainte de convertire, vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi (Ioan 8:32)

Dușmanul știe care sunt punctele slabe și acolo atacă, reușind să-i facă pe creștini să păcătuiască pentru ca pe urmă să-i facă să creadă că nu mai există iertare pentru ei și Dumnezeu nu-i mai iubește. Cât timp o persoană regretă că a păcătuit și caută iertarea, o poate găsi! Dumnezeu nu încetează să ne iubească nici măcar o secundă. Dragostea Lui nu se bazează pe performanțele noastre, ci este necondiționată! Dacă doriți, puteți citi mai multe pe acest subiect în articolul: Întoarceți-vă la Domnul”). Asta înseamnă că putem păcătui cât vrem, pentru că oricum suntem iertați? Sub nici o formă! Când păcătuim voit, înseamnă că iubim păcatul mai mult decât pe Isus și suferința pe care a îndurat-o în locul nostru, nu valorează nimic pentru noi. În Ioan 14:21 și 23, Isus ne arată clar, că nu putem spune că-L iubim, dacă nu trăim curat, păzind poruncile Lui. Dar ce minunată urmare are trăirea în ascultare de Cuvântul Lui! Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Cristos vin să locuiască în inima noastră, prin Duhul Sfânt! Ce dragoste! Ce ne putem dori mai mult decât să știm că Dumnezeul Tri-unitar este cu noi, non-stop!

Credeți că degeaba încearcă diavolul cu atâta disperare să împiedice proaspeții convertiți la creștinism să se boteze? Dacă nu era un pas important, nu ne cerea Domnul Isus să-l facem și nici apostolii nu ar mai fi insistat pe acest subiect. Botezul în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh este o mărturisire publică a credinței, o tăiere a „punților” care ne mai leagă de trecut și un nou început. Când cineva refuză să se boteze după ce L-a primit pe Isus ca Domn, are o problemă. De cele mai multe ori, cei care refuză se tem să nu afle rudele și prietenii care se opun unei vieți trăite în ascultare de Isus, botezul fiind un act public. Cei care Îl iubim pe Dumnezeu și suntem ai Lui, suntem foarte fericiți când auzim că cineva vrea să se boteze. Ceilalți sunt neutri sau de cele mai multe ori, se opun. Oricare ar fi motivul pentru care o persoană nu se botează, dușmanul se va lupta să-l amplifice și să-l facă să pară mult mai grav decât este. În aproape toate situațiile despre care am auzit, după ce credinciosul a mers înainte și a făcut botezul, cei care îl iubeau i-au acceptat decizia și nu și-au pus amenințările în pratică.

Dumnezeu este mai mare decât orice amenințare și poate face ca orice act de opresiune comis împotriva unui creștin, să ducă la ceva bun pentru persoana în cauză. Când Isus este Domnul, facem ce spune El să facem și cu siguranță ne va fi bine pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt plătim un anumit preț. Pierderea relațiilor cu cei care nu vor să audă de Dumnezeu, este de fapt un câștig. Îi Iubim, ne rugăm pentru ei să se întoarcă la adevăr, dar nu ne mai putem petrece timpul cu ei, fără să fim continuu în pericolul de a ne întoarce la vechiul stil de viață. Nu mai putem face ce fac ei și nici merge în locurile unde mergeam cu ei în trecut, pentru că acum căutăm să-i facem plăcere Domnului și să-i aducem slavă prin viața noastră. Pavel spune: „Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.”” – 1 Corinteni 15:33. Puteți citi mai multe despre minciunile diavolului în articolele:Șase minciuni pe care diavolul le spune adolescenților” și „Recunoscând strategiile diavolului”.

Cuvântul din limba greacă, tradus prin botez, este „baptisma” și înseamnă scufundare, nu stropire, nici udare parțială. Botezul în apă, se face prin imersare completă. În cazul botezului cu Duhul Sfânt, acesta curge peste creștin îmbăindu-l de sus și până jos, ca și apa unei cascade.

În Noul Testament găsim trei tipuri de botez pentru credincioși. Primul menționat este botezul lui Ioan spre pocăință, al doilea este botezul în apă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și al treilea este botezul cu Duhul Sfânt.

Ioan 1:31 „Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El (Isus) să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan Botezătorul a spus despre sine „Eu… sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziţi calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia.” (Ioan 1:23). Scopul slujirii lui era să pregătească inimile poporului prin pocăință, pentru a-L putea accepta pe Isus.

Marcu 1:4-5 „A venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”

Faptele apostolilor 19:1-6 „Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.

Apostolul Pavel, reconfirmă că botezul pocăinței pe care-l practica Ioan Botezătorul nu era suficient pentru mântuire, ci doar îi pregătea pe cei care-l primeau pentru venirea Lui Isus. Pavel nu i-a consiliat, nici nu i-a ucenicizat înainte să-i boteze în apă pe ucenicii lui Ioan, doar le-a spus să creadă în Isus. Versetul spune că după ce au auzit au fost botezați în apă și prin punerea mâinilor lui Pavel au fost botezați și cu Duhului Sfânt, cu dovada vorbirii în alte limbi și a prorociei.

Matei 3:13-17 „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.””

Isus a fost botezat de Ioan, dar nu cu botezul pocăinței, pentru că Isus nu avea de ce să se pocăiască, El nu a păcătuit nici o dată, ci pentru împlinirea a tot ce trebuia împlinit. Și ce trebuia împlinit?

Romani 5:1 „Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.”

Romani 5:9 „Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”

Isus a împlinit toți pașii pentru ca noi să fim socotiți neprihăniți, prin credința în El. Nu suntem „fără păcat” (neprihăniți) prin noi înșine, ci Tatăl ne vede curați, atâta timp cât ne încredem cu totul în Fiul Său, rămânem în Isus și El rămâne în noi. După ce Isus a împlinit actul botezului, Tatăl Ceresc i-a onorat ascultarea, confirmând că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și că în El, Tatăl își găsește plăcerea deplină.

Botezul în apă este de fapt un act fizic prin care ne putem identifica cu ceea ce ne spune Scriptura că a făcut Isus pentru noi. Impactul implicării fizice în urmarea pas cu pas a morții, îngropării și învierii Domnului, chiar dacă totul este doar simbolic, ne ajută să înțelegem mai profund importanța a ceea ce a făcut Isus pentru noi și face ca jertfa și beneficiile care decurg din aceasta, să devină ceva personal. Este esențial să înțelegem că „am murit” față de stilul vechi de viață în care păcătuiam fără să ne pese prea mult și făceam ce ne plăcea, pentru că eul nostru era domn. Acel „om firesc” a murit „înecat în apa botezului”, a fost îngropat la fundul apei și din apă am ieșit cu natura nouă, duhovnicească, și vom căuta să facem ce ne dictează Duhul Sfânt, pentru că acum Isus este Domn, nu „eul” nostru. Dar, Dumnezeu ne respectă voința liberă cu care ne-a creat și noi suntem cei care trebuie să vrem să murim față de natura veche, să facem așa cum ne-a îndemnat Isus în Luca 9:23b„… Dacă voieşte cineva să vină după Minesă se lepede de sinesă-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze””. Ce ne spune de fapt Isus? Pentru a-L putea urma, trebuie să renunțăm să fim noi cei care conduc și să ne crucificăm zilnic firea veche, pentru că nu este suficient s-o facem o dată pentru totdeaunaPentru mai multe explicații pe acest verset puteți citi blog-ul: Cum să-L urmăm pe Cristos

Coloseni 2:10-14 „Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristosîn dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelileA şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

Legea dată poporului evreu, prin Moise, impunea circumcizia copiilor de sex masculin, dar legământul nou, în Isus Cristos, impune moartea întregii naturi firești, nu doar îndepărtarea unui mic țesut. Doar murind față de poftele trupești, firești și îngropându-ne firea pământească, putem fi înviați, prin același Duh Sfânt prin care a fost înviat Isus. Doar așa vom putea fi născuți din nou pentru o viața nouă, prin credința în Cristos. Prin această „moarte” a firii, ieșim de sub conducerea păcatului și intrăm în adevărata viață! Prin jertfa sa perfectă, Isus a împlinit Legea, fiind așa cum spunea Ioan Botezătorul, „Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Prin crucificare, a pironit toate cerințele și poruncile Legii, pe cruce, pentru că le-a împlinit în întregime. De la învierea și înălțarea Lui Isus Cristos, suntem sub Noul Legământ, prin care nu ni se mai cere să împlinim toată Legea, ci să credem în Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, care a împlinit-o în locul nostru, nu a păcătuit nici măcar o dată, a plătit prețul păcatelor noastre, murind în locul nostru și Dumnezeu Tatăl L-a înviat din morți și acum șade la dreapta Sa (Evrei 12:2), pentru că și-a încheiat lucrarea de mântuire a omenirii. Poate veți spune că fariseii L-au criticat de multe ori pe Isus că nu păzea Legea. Fariseii sunt cei care la Legea primită de la Dumnezeu prin Moise, numită „Tora” (sau ”Pentateuhul” care sunt primele cinci cărți ale Bibliei), au adăugat un nou set de reguli și instrucțiuni, grupate în „Talmud”, care nu erau de sorginte Dumnezeiască, ci omenească. Isus nu a împlinit ce era scris în Talmud și pentru aceasta a fost criticat, în schimb a fost singurul care a păzit tot ce cerea Tora, Legea primită de Moise de la Dumnezeu.

1 Corinteni 10:1-2 „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în marepentru Moise;”

Pavel explică în prima epistolă către Corinteni, că fiecare israelit când a fost eliberat din Egipt, a trecut prin experiența botezului în norul Duhului Sfânt, care venea de sus, imersându-i și a botezului în apă. Toți au intrat și au ieșit din apă, fiind botezați în mare, recunoscând conducerea lui Moise. După ce au ieșit din apă, au început o viață nouă, sub o nouă conducere. Toate acestea sunt prefigurarea botezului creștin, noi fiind botezați pentru Isus, tot prin credință ca și ei, primind astfel neprihănirea Lui. („Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat,…”- Evrei 11:29a)

Efeseni 2:6 „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus,”

Același Duh Sfânt, care L-a înviat pe Isus din morți, ne „învie” și pe noi la ieșirea din apa botezului, ca să trăim o viață nouă sub conducerea Lui Isus Cristos. Isus și-a încheiat lucrarea de mântuire, acum este „așezat” la dreapta Tatălui Ceresc și noi cei care rămânem în El și El în noi, suntem de asemenea așezați cu Isus în locurile cerești. Nu mai putem adăuga nimic la mântuirea noastră, Isus a făcut totul, suntem mântuiți prin har, nu prin fapte. Pentru că-L iubim, păzim poruncile Lui și căutăm să trăim pe placul Lui, în ascultare de El (Ioan 14:21). Dacă continuăm să alegem să păcătuim, îi dăm dreptul legal diavolului să ne facă rău și să ne distrugă. Păcatul are consecințe.

Al doilea botez menționat în Noul Testament și cel mai important pentru mântuire, este botezul în apă, în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, așa cum ne poruncește Isus să facem (Matei 28:19).

Înainte să se înalțe la cer, Isus i-a trimis pe ucenici să aștepte în Ierusalim să primească puterea de sus, ca să poată deveni lucrătorii Săi. După ce au primit botezul cu Duhul Sfânt, Petru a predicat primul mesaj de evanghelizare. La final, miile de evrei care au ascultat și au crezut Evanghelia, s-au convins că sunt păcătoși și au întrebat ce pot face ca să fie mântuiți, iar Petru le-a răspuns.

Faptele apostolilor 2:38 „„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Duhul Sfânt vorbea prin Petru și a convins mulțimea de adevărul celor spuse de Petru. Au crezut că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, care a fost condamnat la moarte de două instanțe omenești (cea iudaică și cea romană), fără să fi fost vinovat și că Dumnezeu L-a înviat și L-a înălțat la cer, unde șade la dreapta Sa.

Isus ne spune foarte clar că: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”(Ioan 6:44)

1 Corinteni 12:3b „… Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

Pașii nașterii din nou sunt foarte clari: fiecare trebuie să audă Evangheliasă creadă că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și a murit pentru păcatele sale, să se pocăiască de păcate ca să aibă un cuget curat, să dorească din toată inima să devină ucenicul Lui Isus, să se boteze în apă și apoi să primească botezul cu Duhul Sfânt. Fără să recunoaștem că am păcătuit și fără să ne cerem sincer iertare de la Dumnezeu dorind să ne schimbăm, ceilalți pași îi facem degeaba, nu ne vor ajuta cu nimic. Cu siguranță un bebeluș nu poate împlini nici unul dintre acești pași, pentru ca botezul lui să fie ceea ce ne-a poruncit Isus, ca parte a procesului mântuirii.

Cuvântul „pocăință”, „metanoeó” în original, în limba greacă, este format din „meta” (schimbat după ce a fost cu…) și „noiéō” (a gândi). Conform „Thayer Greek Lexicon”, „metanoeó” înseamnă schimbarea modului de gândire, după conștientizarea și regretul păcatului, dorind trăirea unei vieți noi, curate, de ascultare, întorcând spatele păcatului și stilului vechi de viață și trăind în așa fel încât să-i placă Lui Dumnezeu. Nici unul dintre pașii mântuirii, nu sunt posibili prin eforturile omenești, fără ajutorul Duhului Sfânt.

Petru scrie mai multe despre botezul în apă, în prima sa epistolă.

1 Petru 3:21 „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Cristos,

Traducerea Cornilescu traduce cuvântul original din limba greacă „antitypon” prin expresia „icoană închipuitoare”. Termenul înseamnă, „ceea ce corespunde la…” sau „un lucru care a urmat un anumit tipar

Traducerile acestui verset din varianta actualizată (BVA) și cea fidelă (BTF) sunt mai explicite și mai ușor de înțeles:

1 Petru 3:20b, 21 (BVA) „… Dumnezeu le aşteptase atunci cu răbdare în timp ce Noe construia acea corabie, în ea au fost salvaţi (de la moarte) prin apă doar opt persoane. Această apă reprezintă (simbolic) botezul care ne salvează şi pe noi, deşi acum nu este vorba despre o salvare de la o murdărire fizică; ci el simbolizează garanţia unei conştiinţe (deja) curate înaintea lui Dumnezeu; iar acest lucru a fost posibil prin învierea lui Isus Cristos”

1 Petru 3:20b-21 „… odată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta în zilele lui Noe, în timp ce era în pregătire arca, în care puţine, adică opt suflete, au fost salvate prin apă; Și căreia botezul, fiindu-i o prefigurare, ne salvează acum, (adică, nu înlăturarea murdăriei cărnii, ci răspunsul unei conștiinţe bune către Dumnezeu), prin învierea lui Isus Cristos.” (BTF)

Apostolul Petru ne spune că rolul botezului nu este să ne spele de o murdărie fizică, ci dovada unei inimi și gândiri care în urma pocăinței sincere și a cererii de iertare au fost spălate cu sângele Lui Isus de toate păcatele comise, primind neprihănirea Lui.

Dumnezeu a avut răbdare ca Noe să termine de construit arca, înainte să toarne apele potopului care au acoperit Pământul în întregime, înecând toată nelegiuirea și pe cei care o practicau. A salvat doar 8 suflete neprihănite, din aproximativ 2 milioane de oameni, din apa potopului. Această apă în care au fost îngropați cei păcătoși împreună cu păcatele lor, și din care au fost salvați prin arcă doar Noe și familia lui, este de fapt prefigurarea botezului creștin.

Nașterea din nou nu se referă la o renaștere biologică, nu putem intra din nou în pântecele mamei, dar putem intra în apa botezului, care înlocuiește „apa”, lichidul amniotic, după ce am crezut și am primit sămânța Cuvântului Evangheliei, ca să ne naștem prin Duhul Sfânt. Isus este Cuvântul întrupat care a venit să locuiască printre noi și prin El intrăm în viața nouă. („Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr  Ioan 1:14a)

După nașterea din nou nu mai suntem din sămânța lui Adam, ci suntem copiii Lui Dumnezeu. Prima dată ne-am născut în păcat, pentru că Adam primul om, a păcătuit și noi am moștenit natura lui păcătoasă. Nașterea nouă, duhovnicească, este din al doilea Adam, adică din Isus, care este total neprihănit, fără nici un păcat, perfect curat și sfânt și moștenim natura Lui („De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă – 1 Corinteni 15:45). Noi suntem cei care trebuie să realizăm și să știm că acum nu mai suntem robi ai păcatului, ne naștem pentru a trăi o viață nouă, curată, fiind în sfârșit așa cum a intenționat Dumnezeu să fim, când a creat omul după chipul și asemănarea Lui. Ne-am întors inima spre El, pentru că El ne-a iubit întâi și nu mai vrem să trăim în păcat, ci suntem neprihănirea Lui Dumnezeu în Cristos („Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” – 2 Corinteni 5:21 ), nu ne mai aparținemIsus a plătit cel mai mare preț pentru răscumpărarea noastră (Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştriCăci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”- 1 Corinteni 6:19-20) și în noi locuiește același Duh, care L-a înviat pe Isus din morți. („Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” – Romani 8:11) Toate aceste versete ne arată că de noi depinde să știm ce avem în Cristos și să ne opunem păcatuluialegând ce este bine și plăcut înaintea Lui Dumnezeu.

Efeseni 1:13-14 „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastrepentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

Pecetea Duhului Sfânt pusă pe cei care credem în Isus, este garanția (arvuna) că suntem ai Lui Dumnezeu, îi aparținem Lui și vom moșteni viața veșnică, împreună cu toate beneficiile pe care aceasta le implică.

Efeseni 4:4-6 „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastreEste un singur Domno singură credinţă, un singur botezEste un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Botezul nu ne dă apartenența la o anumită biserică sau denominațiune, ne botezăm în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, și așa cum spune Pavel, facem parte dintr-un singur trup, biserica universală, trupul Lui Cristos, iar Isus este capul acesteia. Cu alte cuvinte, prin botezul în apă aparținem Lui Isus și trăim pentru El, spre slava Tatălui Ceresc, care devine Tatăl nostru.

Romani 6:3-12 „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea LuiNoi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a LuiŞtim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Cristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeuîn Isus Cristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”

Când intrăm în apa botezului prin credința în Isus, ne predăm Lui cu totul, declarăm că natura noastră firească, veche este moartă și nu mai vrem să ascultăm de poftele firii, pentru că Duhul Sfânt, prin adevărul Evangheliei, ne-a schimbat inima, dorințele și scopul. Nu mai dorim ce doream, acum vrem să-i facem pe plac Lui Isus. Aceasta este nașterea din nou… suntem morți față de păcat și vii pentru Cristos. Ieșim din apă pentru a trăi o viață nouă, așa cum, după ce mamei i „se rupe apa”, copilul se naște, ieșind din „apă” și intrând în noua viață, care este complet diferită de cea intrauterină. Prin botez încheiem un legământ cu Dumnezeu în care se „stipulează” că nu mai trăim pentru noi înșine ci pentru Isus, care ne-a răscumpărat cu prețul vieții Sale și renunțăm la toate drepturile, cu excepția dreptului de a fi ca El.

Adevărata libertate vine din dorința de a trăi doar pentru Cel care a murit în locul nostru. Doar când înțelegem ce mult ne iubește Isus, murind în locul nostru și spălându-ne păcatele cu sângele Lui, vom putea renunța cu totul la trecut și începe noua viață, liberi de păcat, curați, restaurați prin Duhul Sfânt și vom fi cu adevărat liberi și împliniți!

Romani 6:3,4 „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? ”Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”

 
 

BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

Picture

 

Toți creștinii, indiferent de denominațiune credem că Dumnezeu este unul singur și este tri-unitar: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. De asemenea toți suntem de acord că fără ajutorul Duhului Sfânt, nimeni nu poate crede că Isus este Fiul Lui Dumnezeu („… Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. –1 Corinteni 12:3b ) și nu poate fi născut din nou, fără convingerea de păcat, care este tot efectul lucrării Duhului Sfânt. Mai știm că Cuvântul lui Dumnezeu a fost insuflat celor care l-au scris, prin Duhul Sfânt și doar cu ajutorul Lui îl putem înțelege.
Duhul Sfânt deschide inima celui care aude Evanghelia, pentru a putea deveni receptivă la adevărul care i se transmite. Când cel care aude, acceptă adevărul și tot prin Duhul Sfânt, devine conștient că este păcătos și are nevoie de salvarea pe care o oferă Isus, se pocăiește sincer cerând iertare pentru păcatele personale și decide să-L urmeze pe Isus, întorcând spatele păcatului.Marcu 1:8 „Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”Faptul că toate cele patru Evanghelii (Matei 3:11Marcu 1:8Luca 3:16 , Ioan 1:33), ne spun că Isus este Cel care ne botează cu Duhul Sfânt, demonstrează importanța acestui botez. Primele trei Evanghelii sunt numite sinoptice pentru că prezintă evenimentele dintr-un punct similar de vedere, diferit de cel al Evangheliei lui Ioan. În concluzie, nu sunt multe subiecte care apar în toate cele patru Evanghelii, iar cele care apar, sunt foarte importante. Putem spune, fără teama de a greși, că importanța botezului cu Duhul Sfânt pentru creștini, este de necontestat.

 

 

Duhul Sfânt este o persoană și nu un obiect, așa cum este tratat de unii creștini, pentru că are suflet. Asta nu înseamnă că este uman, El este Dumnezeu și este Duh, împreună cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Chiar Isus spune asta în:

Ioan 4:24 „„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.””

Dacă doriți să aprofundați ce spune Biblia despre Duhul Sfânt, puteți citi articolul Cine este și ce face Duhul Sfânt.

Isus Cristos este modelul nostru al creștinilor și toți dorim să ajungem cât mai asemănători cu El și să facem ce a făcut El, corect? Să vedem ce spun următoarele versete:

Matei 3:13-16 „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci, Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat*, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul ui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.”

Deci, Isus a fost botezat în apă, ca exemplu pentru noi. El nu avea nevoie să fie născut din nou, pentru că prin naștere nu a moștenit natura păcătoasă a lui Adam (Isus a fost conceput de la Duhului Sfânt prin fecioara Maria) și nu a comis nici un păcat, deci nu avea de ce să se pocăiască. Apoi Isus a fost botezat cu Duhul Sfânt. În Ioan 1:32b, Ioan Botezătorul spune: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.” Până la Isus, Duhul Sfânt nu rămânea permanent în nici o persoană, doar cobora peste prorocul ales de Dumnezeu, ca să vorbească prin el, cât timp prorocea. Au trecut generații întregi, fără ca Duhul Sfânt să coboare măcar o dată, fără să fie vreun proroc în poporul Lui Dumnezeu, din cauza împietririi inimii lor și a neascultării de Dumnezeu; iar de la finalul Vechiului Testament, de la ultima profeție primită prin Maleahi până la Isus au trecut 400 de ani de întuneric spiritual peste poporul evreu și întreaga lume. Cu atât mai semnificativ era faptul că Duhul Sfânt a revenit. Prin El, Ioan Botezătorul a slujit Domnului pregătind calea pentru Isus, împlinind ultima prorocie a Vechiului Testament din Maleahi 4:5-6.

Filipeni 2:6-8 „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”

​Isus Cristos a ales să apeleze la ajutorul Duhului Sfânt în locul propriei divinități. Isus a fost conceput prin Duhul Sfânt, a primit botezul Duhului Sfânt după botezul în apă, la maturitate, la 30 de ani, înainte să-și înceapă cu adevărat lucrarea și cu tot ajutorul Duhului Sfânt a trăit o viață curată fără păcat, făcând multe semne și minuni. (Căci Acela [Isus] pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.” – Ioan 3:34).

Faptele Apostolilor 1: 13-14 „Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile i cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.”

Între cei 120 care au așteptat în Ierusalim și au primit împlinirea promisiunii Tatălui, fiind botezați cu Duhul Sfânt, erau și Petru, Ioan, Iacov, Matei, precum și Maria mama Lui Isus și toți au dorit, au așteptat și au fost botezați cu Duhul Sfânt și au vorbit în alte limbi. De asemenea apostolul Pavel, cel care a scris mai mult de o treime din Noul Testament, a fost botezat cu Duhul Sfânt, chiar înainte de botezul în apă (Faptele Apostolilor 9:16-17).

Efeseni 1:13-14 „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastrepentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

Când cineva aude și crede adevărul Evangheliei primește „pecetea”, sigiliul Duhului Sfânt. Orice sigiliu este dovada că obiectul pecetluit aparține posesorului sigiliului. Această „pecete” a Duhului Sfânt, este de fapt acontul, garanția contractului persoanei pecetluite, cu Dumnezeu prin Isus Cristos, prin care este mântuită și moștenește viața veșnică, devenind parte a trupului lui Cristos, adică Biserica. Cât timp persoana respectă termenii contractului, va aparține Lui Isus și nimeni și nimic n-o va smulge din mâna Lui („Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” – Ioan 10:27-28).

Prin nașterea din nou, primim doar o măsură a Duhului Sfânt, de aceea bucuria mântuirii va ține doar o perioadă de timp, în funcție de mai mulți factori cum ar fi: cât de dedicați suntem, cât de mult timp petrecem cu Tatăl Ceresc în rugăciune, studiind Scriptura, cât de „vie” este biserica din care facem parte, cât de tare dorim să creștem spiritual etc. Din păcate, mulți creștini nu au căutat să primească botezul Duhului Sfânt, pentru ca bucuria lor să fie deplină și s-o poată continuu reînnoi, prin părtășia cu Duhul Sfânt și trăiesc doar cu amintirea bucuriei adânci și profunde a începutului umblării cu Isus.

Am auzit de multe ori următoarea afirmație: „Când am fost născuți din nou, primindu-L pe Isus ca Domn peste viața noastră, am primit și botezul cu Duhul Sfânt, pentru că doar prin El puteam veni la Isus.”

Să fie chiar așa? Eu știu sigur că experiența nașterii din nou nu a fost aceeași cu cea a botezului cu Duhul Sfânt, chiar a trecut ceva timp între cele două. Ambele evenimente nu pot avea loc fără participarea Duhului Sfânt. Când o persoană se naște din nou, Duhul Sfânt intră în inima sa și din interior produce schimbarea care va fi vizibilă la exterior, viața persoanei fiind total schimbată; iar în cazul botezuluiDuhul Sfânt coboară, este turnat peste persoană, scufundând-o complet (ca și apa unei cascade), acoperind-o complet cu prezența Sa. Termenul original pentru botez este „baptisma” și înseamnă scufundare, acoperire de jur împrejur. Duhul Sfânt vine de sus, prezența și efectele lui în viața celui care primește botezul fiind mult mai semnificative decât la mântuire, și nu pot fi ignorate nici de cel în cauză, nici de cei din jurul său, așa cum citim în toate instanțele prezentate în cartea Faptele Apostolilor.

Să vedem ce a spus Isus despre lucrarea Duhului Sfânt care produce nașterea din nou și apoi despre botezul cu Duhul Sfânt:

Ioan 4:14 „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.”

Când Isus s-a întâlnit cu femeia samariteancă, la fântână, i-a vorbit despre „apa vie”, care devine izvor de viață veșnică. Cred că ne este foarte clar că Isus vorbea despre Duhul Sfânt, sursa vieții veșnice. La următoarea referință pe această temă, în capitolul 7, apostolul Ioan ne spune că Domnul se referă la Duhul Sfânt:

Ioan 7:37-39 „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să beaCine crede în Minedin inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhulpe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

Cu siguranță că Domnul a considerat că are un mesaj foarte important, dacă „a strigat”, dorind să fie sigur că, captează atenția audienței și este ascultat. Isus vrea să fie sigur că mulțimea află că toți cei care cred în El și sunt mântuiți, pot primi Duhul Sfânt, trebuie doar să fie „însetați” de mai mult. Duhul Sfânt îi poate umple atât de mult, încât din inima fiecăruia „vor curge râuri de apă vie. Ar putea curge un râu fără să fie remarcat? Isus spune chiar că vor fi mai multe râuri, ceea ce va fi imposibil de ignorat de cei din jur. Odată ce Duhul Sfânt vine să locuiască într-o persoană, schimbarea este atât de evidentă că toți din jur vor remarca! Și vor auzi! De ce? Pentru că nimeni nu poate să țină doar pentru el vestea bună a Evangheliei! Nu cred că pot trece mai mult de câteva minute când discut cu cineva, fără să afle că Isus este Domnul vieții mele. Când „râurile de apă vie” curg din inimile noastre, ating tot ce ne înconjoară și schimbă atmosfera spirituală, oriunde ne aflăm.

Deci, în cele două pasaje de mai sus este vorba de Duhul Sfânt care lucrează în omul interior, în „inima” celui care crede, spre mântuire prin nașterea din nou.

Marcu 2:22 „„Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel, vinul cel nou sparge burdufurile şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.

Ce compara Isus cu burdufurile și vinul? Burdufurile vechi reprezintă natura firească, carnală, care nu poate primi „apa vie” produsă de Duhul Sfânt, care este vinul nou. Pentru ca cineva să poată primi botezul cu Duhul Sfânt, trebuie să fie prima dată născut din nou, să-și crucifice natura carnală, pentru ca în „burduful nou” să poată primi Duhul Sfânt care „se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.”, cum spune Isus în Ioan 4:14.

Planul Lui Dumnezeu pentru noi, copiii Săi nu se oprește la a fi mântuiți, ci fiecare ar trebui să cerem și botezul cu Duhul Sfânt. Isus si Tatăl sunt una, și ambii doresc să ne dea Duhul Sfânt, împreună cu puterea și toate beneficiile care-L însoțesc.

Acum să analizăm ce relatează Luca despre ce le-a spus Isus ucenicilor, atât în Evanghelia sa, cât și în primul capitol din cartea Faptele Apostolilor:

Luca 24:49 „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.

Aici nu mai este vorba de intrarea Duhului Sfânt în inima credinciosului, unde să producă „apa vie”, ci este vorba despre coborârea Duhului Sfânt, de sus, „peste” cei care doresc și așteaptă împlinirea acestei promisiuni și care îi „îmbracă” cu „puterea de sus” ceea ce este similar cu imersarea, acoperirea de jur împrejur, adică botezul.

Prin coborârea Duhului Sfânt, s-a împlinit profeția prorocului Isaia din:

Isaia 44:3 „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscatvoi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale,”

Și Pavel folosește alt termen pentru botez în epistola către Tit:

Tit 3:4-7 „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Luiprin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfântpe care L-a vărsat din belşug peste noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem în nădejde moştenitori ai vieţii veşnice.”

Spălarea nașterii din nou, este un eveniment, urmat de „înnoirea produsă de Duhul Sfânt”, care a fost „vărsat din belșug peste” prin Isus, făcând referire la botezul cu Duhul Sfânt. După botez, Duhul Sfânt produce o continuă înnoire în duhul nostru, în omul dinăuntru, așa cum spune Pavel și în:

2 Corinteni 4:16 „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

Sunt atât de multe dispute pe tema botezului și nu este de mirare. Diavolul face mari eforturi să oprească creștinii să primească puterea și darurile care vin prin Duhul Sfânt. De ce? Pentru că devin martori eficienți ai Lui Isus, mărturia vieții lor are puterea unui bun exemplu, vor putea opera în darurile spirituale, provocând mari pagube împărăției întunericului și vor fi mai bine echipați pentru a putea spune ca și Pavel „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” în 2 Timotei 4:7.

Probabil ați auzit de multe ori că botezul cu Duhul Sfânt se primește când creștinul se naște din nou, iar darurile Lui erau doar pentru biserica primară, pentru că nu aveau Noul Testament în formă scrisă și aveau nevoie de ajutorul Duhului Sfânt să trăiască pe placul Lui Dumnezeu, iar noi avem tot ce trebuie să știm scris pe paginile Scripturii. Să fie chiar așa?

Ioan 14:16 „un alt Mângâietor, care SĂ RĂMÂNĂ CU VOI ÎN VEAC; şi anume Duhul adevărului,”

Cât timp spune Domnul Isus că vine Duhul Sfânt ca să rămână? Dumnezeu Îl va trimite ca să rămână veșnic cu noi.. Nu spune că va veni până când Biblia va fi complet scrisă și pe urmă va pleca. Nici Pavel nu spune că darurile Duhului Sfânt sunt disponibile până la o anumită dată, apoi lucrarea prin daruri va fi anulată, nici că vorbirea în limbi va fi o dovadă a primirii botezului cu Duhul Sfânt, până la un anumit moment. Vi se pare că nu mai este nevoie de minunile pe care le poate face doar Duhul Sfânt, prin creștini, pentru a dovedi că Evanghelia este adevărată? Sau că suntem atât de puternici încât darurile spirituale nu-și mai au rostul în viețile noastre?

Dumnezeu nu-și lasă copiii pe Pământ, nici o clipă fără ajutorul puterii și al darurilor Duhului Sfânt. De noi depinde să le dorim, să le primim și să operăm în ele. Să privim mai atent contextul versetului folosit de cei care cred că darurile spirituale au încetat. De fapt, nici nu putem folosi un singur verset sau o secțiune de versete pentru a formula o doctrină. În schimb avem multe versete care dovedesc contrariul.

Ce spune de fapt versetul luat în contextul versetelor învecinate, așa cum trebuie să analizăm sensul oricărui adevăr biblic.

1 Corinteni 13: 8-10, 12 „Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi… Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţăAcum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Dumnezeu este dragoste și așa cum El este veșnic, nici dragostea nu va dispărea niciodată. Darurile spirituale se vor sfârși când va veni „ce este desăvârşit”, adică când va veni Isus Cristos, la răpire, ca să ne ridice la cer. Doar atunci vom „cunoaște totul pe deplin” și „cunoașterea în parte” va înceta. De ce? Pentru că vom ajunge în rai și acolo vom cunoaște tot adevărul și nu va mai fi nimic acoperit, vom vedea totul „față în față”.

Doar prin forțe proprii, nici un creștin nu poate rămâne mult pe calea credinței. Sunt multe învățături care îi limitează pe cei care le urmează, la a trăi doar cu „arvuna” Duhului Sfânt. Ca urmare, sunt lipsiți de putere și fac față cu greu provocărilor de zi cu zi. Cu cât suntem mai plini de puterea Duhului Sfânt și operăm în darurile spirituale, după cum decide Duhul Sfânt să ni le dea, cu atât mai mult vom crește spiritual, vom contribui la creșterea Împărăției Lui Dumnezeu și vom fi mai fermi în credință. Nu putem lua deciziile corecte doar bazându-ne pe ce scrie pe paginile Bibliei, fără să avem o relație vie cu Duhul Sfânt și să comunicăm cu El. De exemplu, Biblia ne învață cum să ne comportăm în cadrul căsniciei și cum ar trebui să fie, în linii mari, persoana cu care să ne căsătorim, dar nu ne spune și numele acesteia. Pentru a fi siguri că este persoana aleasă de Dumnezeu pentru noi, avem nevoie să auzim vocea Duhului Sfânt. Nu putem avea o relație cu adevărat profundă cu Duhul Sfânt, decât după ce ne-am născut din nou, am căutat și am cerut mai mult, am fost botezați cu Duhul Sfânt și continuăm să avem părtășie cu Duhul Sfânt, zidindu-ne prin rugăciunea în „alte limbi” și operând în darurile spirituale. În acest fel, Duhul Sfânt, ne umple din nou și din nou cu prezența și puterea Sa.

Unii creștini se tem să ceară botezul cu Duhul Sfânt, ca nu cumva să le facă rău, sau să ajungă înșelați de diavol. Dumnezeu nu ne dă nimic rău și nici nu ne-ar îndemna să cerem ceva care nu este sută la sută bun pentru noi. Cu cât studiem mai serios ce spune Biblia pe această temă, vom vedea că botezul cu Duhul Sfânt este cel mai minunat lucru care i se poate întâmpla unui creștin, după nașterea din nou.

Matei 7:11 „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!”

Luca 11:13 „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!’”

Deci, Duhul Sfânt este un dar minunat, și coboară peste noi, dacă ne dorim și cerem. Dumnezeu Tatăl este plin de bunătate și ne iubește necondiționat. Nu avem nici un motiv să credem că ne-ar pregăti un cadou care să ne facă rău. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8); bunătatea și îndurarea Lui se înnoiesc în fiecare dimineață (Plângerile Lui Ieremia 3:22-23). El este Cel care și-a dat Fiul la moarte în locul nostru, pentru că ne-a iubit dintotdeauna. Dragostea Lui față de noi, „agape” este cea mai perfectă și dezinteresată dragoste care există (1 Corinteni 13).

Ioan 14:15-17 „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”

Ioan 14:26 „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Termenul din limba greacă, tradus prin „Mângâietor” este „Parakletos” și are o semnificație mult mai largă, însemnând în același timp și: ApărătorAjutor, Sfătuitor, Mijlocitor, Cel care ne întărește. Asta înseamnă că este toate acestea, permanent pentru noi și nu ne lasă singuri niciodată, pe toți cei care-L iubim pe Isus si păzim poruncile Lui (Ioan 14:15). După înălțarea Lui Isus la cer, la cincizeci de zile (Cincizecime) de la învierea Sa, Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt să continue lucrarea de mântuire a omenirii, pentru care s-a jertfit Isus.

Isus le-a spus ucenicilor că este spre binele lor ca El să se înalțe la cer (Ioan 16:7), pentru că le va trimite „un alt Mângăietor”, adică pe cineva egal cu El, cu nimic inferior Lui. Isus avea limitele impuse de trăirea într-un trup uman, nu putea fi în mai multe locuri simultan, dar Duhul Sfânt nu are nici o limită, El este una dintre cele trei persoane ale Trinității, este Dumnezeu și are toate atributele pe care le au Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.

Ioan 20:21-22 „Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!”

Faptele Apostolilor 1:2-5 „de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.””

După ce Isus a fost înviat din morți, înainte să se ridice la cer, „a suflat peste ei (ucenici) şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!”, ceea ce în mod cert nu a fost botezul, pentru că așa cum citim în primul capitol din cartea Faptele Apostolilor, ultimele cuvinte ale Domnului au fost ca ucenicii să aștepte să primească promisiunea puterii, „fiind botezați cu Duhul Sfânt”. Cu siguranță experiența pe care au avut-o ucenicii după ce Isus a suflat peste ei, a fost minunată, dar a fost inferioară experienței botezului pe care l-au primit la Cincizecime. De ce? Probabil prima experiență cu Duhul Sfânt a fost pentru nașterea lor din nou (nefiind specificat putem doar presupune), motivându-i să dorească mai mult din Duhul Sfânt, și fiind gata să aștepte în Ierusalim în rugăciune, timp de zece zile. Nu știau cât va dura, Domnul le-a spus că urmau să fie botezați și să primească puterea „nu după multe zile”. Dar după ce au primit „puterea” prin botezul Duhului Sfânt, au fost total transformați, nu se mai temeau de opresiuni, dimpotrivă, erau fericiți să sufere pentru Domnul Isus („Ei (ucenicii) au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.” Faptele Apostolilor 5:41)

Faptele Apostolilor 1:8 „„Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voişi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.””

Cuvântul folosit în original, în greacă, pentru „puterea” Duhului Sfânt în Noul Testament este „Dunamis” și înseamnă puterea, tăria, abilitatea, puterea inerentă, care locuiește în cineva prin natura sa; puterea de a face minuni; puterea morală și excelența sufletească; puterea de a învinge orice forță sau armată inamică. O astfel de putere ne spune Domnul Isus că primim prin botez, devenind ceea ce vrea El să fim.

Planul Lui Dumnezeu este cel mai bun și este perfect în toate lucrurile. Domnul Isus le-a spus clar ucenicilor că trebuie să aștepte și să primească „putere” prin coborârea Duhului Sfânt și după aceea vor putea evangheliza nu doar pe cei apropiați, dar chiar pe oricine, oriunde în lume. Nu putem fi martorii Lui, fără puterea Duhului Sfânt. Ucenicii au trebuit să aștepte zece zile de la înălțarea Lui Isus până când Duhul Sfânt a fost trimis. Și ce intrare spectaculoasă în lumea noastră, a „puterii cerești”, care de această dată a venit ca să rămână!

Faptele Apostolilor 2:1-4 „În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”

Peste cei 120, care erau deja născuți din nou, s-au coborât 120 de limbi ca de foc, Persoana Duhului Sfânt s-a manifestat unic și personal pentru fiecare în parte. Toți au fost imersați de sus până jos, fiind acoperiți complet (aceasta este semnificația termenului „baptisma”, tradus prin botez) de prezența Duhului Sfânt, care este invizibil, dar a dorit să fie auzit („ un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic”) de toți din Ierusalim nu doar de ucenici și văzut de ucenici („Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei”). După ce au fost înconjurați complet de Duhul Sfânt, următorul pas a fost umplerea  și toți au început să vorbească „în alte limbi” decât cea ebraică, care era limba lor maternă, învățată. „Din prisosul inimii, vorbește gura”, așa cum spune Isus (Luca 6:45) Termenul grecesc original, tradus prin prisos este „perísseuma” și înseamnă „prea-plin, curge peste, peste limita de curgere.” Deci atunci când inima creștinului este umplută, fără să mai rămână spațiu neocupat, surplusul va face ca gura celui umplut să rostească ceea „ce îi va da Duhul să vorbească”.

Faptele Apostolilor 2:15-18 „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: ‘În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turnaîn zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

Petru, condus de Duhul Sfânt le reamintește iudeilor că sunt martori a ceea ce prorocul Ioel, inspirat de Duhul Domnului, scria cu mai mult de 800 de ani înainte de ziua Cincizecimii, despre coborârea Duhului Sfânt și manifestările care o însoțesc.

Prin cei o sută douăzeci, Duhul Sfânt a ales să rostească laude la adresa Lui Dumnezeu, în limbile iudeilor veniți din peste 15 zone geografice diferite și poate cu mult mai multe limbi și dialecte (Faptele Apostolilor 2:4-12). Efectul a fost maxim! Nu puteau contesta că era vorba despre Dumnezeul Adevărat și Atotputernic! Mulțimea era deja mirată, pentru că s-au strâns în jurul casei unde erau ucenicii, după ce au auzit vâjâitul similar unui vânt puternic, pe care l-a produs coborârea Duhului Sfânt. După ce Petru, plin de ungerea Duhului Sfânt le-a predicat Evanghelia, peste 3000 de suflete au crezut în Isus și au fost botezați în apă (Faptele Apostolilor 2:41)

Biserica primară a început cu un număr record de convertiți la prima evanghelizare și totul a fost ca urmare a lucrării supranaturale a Duhului Sfânt care i-a umplut pe ucenici și le-a dat darul vorbirii „în alte limbi”.

Faptele Apostolilor 2:36-38 „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Ar fi putut Petru să predice cu atâta putere, încât să străpungă inimile celor care până atunci nu au crezut că Isus era Fiul Lui Dumnezeu, dacă n-ar fi fost botezat cu Duhul Sfânt? Să ne amintim cât de temători erau toți și cum se ascundeau în spatele ușilor încuiate, „de teama iudeilor”. Curajul și impactul cuvintelor sale erau rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Glorie Domnului! După ce cei din mulțime recunosc că au o mare problemă și întreabă ce pot face, Petru le răspunde concis, la subiect, enumerându-le pașii mântuirii: pocăința de păcate, botezul în apă spre iertarea păcatelor și apoi primirea darului Duhului Sfânt.

Din păcate, importanța acestor pași a fost mult diluată de-a lungul istoriei bisericii și mulți cred că e suficient să rostească o mini-rugăciune ca să fie mântuiți. Puterea creștinilor și implicit a bisericii, vine doar de la Duhul Sfânt. Fără umplerea cu Duhul Sfânt, atât creștinii cât și biserica din care fac parte, sunt slabi, și nu reprezintă nici un pericol pentru împărăția întunericului.

Faptele apostolilor 9:31 „Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.”

Dacă despre biserica primară citim că creștea numeric cu ajutorul Duhului Sfânt, cu cât mai multă nevoie avem azi în biserică de ajutorul Lui?

Fiecare generație are propriile provocări și probleme și cât trăim pe Pământ, nu putem spune că ne suntem a tot-suficienți. Duhul Sfânt este gata în fiecare clipă să ne sară în ajutor și să ne conducă pe drumul cel mai drept spre veșnicie. Nici pentru apostoli nu a fost ușor, dar prezența Duhului Sfânt i-a transformat total, din cei care se temeau să nu fie omorâți pentru credința în Isus, în curajoșii gata să fie pedepsiți și torturați pentru Domnul lor.

Faptele Apostolilor 4:19-20 „Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascul