Femeia aruncata sa nasca pe trotuar si alte mizerii medicale …nu sunt exceptii! IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta! HAOSUL AZILELOR PENTRU SENIORI-România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”; (Chemati-l pe Iliescu sa-si vada justitia multilateral de PeSeDiana si de neroada…) Mai multe probe adunate de DNA în ultimul dosar al lui Sebastian Ghiță, anulate de Tribunalul Prahova ;(La acelasi spital- unde femeile sunt aruncate- sa nasca pe trotuare…) S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa; Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”; Primarul din Urziceni, despre femeia(de etnie rromă) care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”; Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul; (Desi toti ”protectorii”ROMANIEI  stiau…) Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini; Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”; Despre alte ROMANISME  de la Auschwitz gasiti si aici…..Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei; Cum văd moldovenii suferințele oamenilor deportați de Stalin în Siberia și ce ravagii face încă propaganda rusă la Chișinău; Imperialismul rus ca ameninţare globală; De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române? Curluntrismul: Cum să-ți furi singur căciula, ca s-o dai la ruși; Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală; Fost șef al serviciilor din Ucraina confirmă întâlnirea dintre George Simion și FSB. Din 2021, Simion are intedicție de întrare și în Ucraina; (Protejati de doctorii in hotii judetene…umilesc contribuabilii care cotizeaza  statul-sistemul corrupt si mafiot !)Pacienți batjocoriți la Spitalul de Recuperare din Iași! Condamnați la schilodire pe viață. Managerul Carmen Cumpăt: „Nu mă interesează”;  

(Inca ALTI …) Șapte medici de la Județean, fără drept de practică după ce au fost acuzați oficial de uciderea unui pacient; CUM E BATJOCORITĂ DE SISTEM O FEMEIE NENOROCITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT STUPID DE MUNCĂ. CHIRURGUL CARE A OPERAT-O BLAMEAZĂ PUBLIC COMISIA DE MEDICI CE I-A REFUZAT FEMEII PENSIA DE INVALIDITATE; BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ; Desi ŞAPTE instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul, batranii ascunsi  de politai si de o doctorita a inimii… in gauri de sobolani au iesit la lumina! Bătrânii închişi în azilul groazei din Mureş scriau bileţele cu mesajul „ajutor” şi le aruncau pe stradă, în speranţa că cineva îi va ajuta; (Doar cateva lipitori mafiote care sugeau nevinovat sange in cardasie cu…Încrengăturile incredibile ale rețelei care ‘orchestra’ azilul groazei din Mureș: Patronul este vărul șefului AJPIS, care ar fi trebuit să monitorizeze centrul; (Pentru ca drumurile mafiei PUTINISTE duc  spre Austria…)Eugen Tomac a lansat procesul secolului: românii pot cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen; (Amintiri din SFANTA epoca PeSeDala…) ”Managere, ai trecut vreodată prin MIZERIA DE SPITAL pe care îl conduci?”. ”SF. IOAN”, infernul medicinei. MITĂ GREA, medici morți în gardă, fapte penale, pacienți batjocoriți și mizerie cruntă;Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN); Putin ca fantomă a istoriei. Nu am fi ajuns aici, dacă Occidentul nu ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei Interviu cu Gabriel Liiceanu; Regretele lui Putin și nostalgia bolșevismului; Statul român în război cu proprii cetățeni; Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier…De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E  strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier… (Pentru a pacali oamenii  la urmatoarele alegeri si……) Ca să-şi mai spele păcatele, Pandele a anunţat că duce 6000 de babe la Coldplay; (Unul dintre doctorii care ,in folosul lor- au fesenizat Avutia tuturor sindicalistilor din Romania ,a ajuns cersetor…)  Petiție să i se pună aer condiționat lui Ciorbea, că iarăși a apărut la bustul gol la geam;

Anul 2024. Avatarul neocomunist al revoluției din decembrie ’89 într-un scenariu de thriller politic; Rusia folosește criza alimentară ca armă de război. Geoană: Rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necessitate; Partidul lui Putin propune naționalizarea companiilor străine care părăsesc Rusia; Anii ’90 – imaginea dușmanului total: între mineriadă și bancheriadă; De ce o apără Ciolacu pe Firea în scandalul ”Azilurilor Groazei”; Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse”… Bumerangul războiului mereu se întoarce sau de ce Putin pierde războiul iar putinismul are șanse de victorie… Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells; „Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10; 25 de cărți ce mi-au marcat primii 25 de ani; (Pentru a bate palma cele 2 FIARE- cei 2 sfintisori ghicesc in carti…)  Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii; (Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar … )Putin își continuă șantajul la adresa lumii. Un plan ticălos precum cei ce l-au creat și-l susțin; Cele mai cunoscute mistere de pe pământ! Ce merită să știm?De la şantajul cu nuclearul şi gazele, la hrană. Putin arată o nouă sperietoare lumii; Există o “mare probabilitate” ca CPI să emită mai multe mandate de arestare pentru Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi… Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului; Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I); Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (II); Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V); Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”; (Sefii  post decembristi au alungat ,milioane de oameni datorita deserviciilor din sanatate,(in)justitie,invatamant,legislatie,birocratie,fiscalitate,imoralitate si batjocorirea valorilor,mineriade ,privati-hotie, etc Dumitru Sandu, sociolog: „

Vorbim despre un trend de lunga durata de nemultumire a populatiei din Romania in legatura cu evolutia economica si cu proasta functionare a institutiilor publice.” )Migratia, fenomenul care a cuprins aproape patru milioane de cetateni: tarile si regiunile in care se stabilesc romanii; Cauzele migrației – de ce migrează oamenii? Migranţii români pot aduce schimbarea acasă; Neîncrederea alungă tinerii din România: Peste 50% dintre copiii români vor să se mute în altă țară; Sondaj: de ce pleacă tinerii din România; Coșmarul unei românce care a lucrat îngrijitoare pentru bătrâni în Germania: ”Am răbdat de foame și de frig!”Salvați Copiii… Drama copiilor care au parintii la munca in strainatate; Salvați Copiii: Povești ale copiilor rămași singuri în țară, cu ambii părinți plecați în străinătate / Maria așteaptă vara pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă; Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate; SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate; Acum 25 (peste 30) de ani, în a doua zi de Crăciun, ILIESCU a legalizat AVORTUL. În 1990, s-au produs peste 1 MILION de întreruperi de sarcină; Baptiştii despre avort; Rata avorturilor din România, dublă faţă de media europeană; FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane; ORIGINEA MESIANICĂ A NOII ORDINI MONDIALE; Kremlinul șterge Rusia Kieveană din manualele de istorie; Minciunile Rusiei din anul care a trecut de la invazia Ucrainei; Harta pensiilor speciale. Magistrații iau de 4 ori cât diplomații și de 10 ori cât un fost professor; Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger… Celebrul actor Dustin Hoffman: Sunt un evreu român. Asta e în ADN-ul meu; Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine;

(HALAL  justitie…)Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două; Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”; Dumitru Bordeianu- Mărturisiri din mlaştina disperării; Cine conducea rețeaua din spatele azilului groazei din Mureș. Bătrânii erau ținuți ca în lagăre; Cum sunt țepuiți românii: ANPC a descoperit; Cum se razbuna lacomia bancherilor romani si lipsa de intelepciune a BNR si ANPC; Economistul-șef al BNR critică lăcomia bancherilor: Au avut un profit de 2 miliarde de euro; Contra „lăcomiei bancherilor şi bogătaşilor“; Roubini cere desfiintarea bancilor; Se fabrică o nouă pandemie. Laboratoarele Guvernului britanic pregătesc, deja, vaccinurile; De ce vrea Klaus Schwab să Vaccineze întreaga Omenire?- Un editorial al lui Steve Jalsevac în LifeSiteNews tradus pentru cititorii ActiveNews. Titlul și intertitlurile aparțin redacției; China, pregătiri de război. Ordinul dat de Xi Jinping; Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”; „După ocuparea Ucrainei, Rusia va da o bucată din ea Ungariei, la schimb cu ieșirea din UE și din NATO, apoi va «elibera» România, Polonia și țările baltice”. Planul dement al lui Putin – „Hitlerul acestui secol” -, conform unei prestigioase publicații…(Amintiri neuitate, dar …nejudecate!) Cum am fost gazați și bătuți la mitingul diasporei din 10 august 2018. 450 de răniți, niciun vinovat! (Romania este cea mai sufocata tara din lume ,din cauza sefilor…)Administrația publică, sufocată de angajați care plimbă hârtiile; Birocrația și centralizarea excesivă sufocă România; Revista presei internaționale, 17 august 2023; (Pretext pseudo-mesianic-demonic…) ANALIZA: Putin, patriarhul Kirill și „teroriștii gay”…Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă

///////////////////////////////////////////

(Pretext pseudo-mesianic-demonic…) ANALIZA: Putin, patriarhul Kirill și „teroriștii gay”

George Enache • Contributors.ro

Noțiunea de „geopolitică a religiei” are două înțelesuri complementare: pe de-o parte, este vorba de utilizarea mijloacelor politico-militare în vederea atingerii unor obiective religioase (impunerea în rândurile populației a unei anumite religii, cucerirea unui loc sfânt, etc.) iar, pe de altă parte avem utilizarea discursului religios și exploatarea sentimentelor religioase ale oamenilor în vederea atingerii unor obiective geopolitice, de acumulare de putere. Nu este deloc ușor să distingi între cele două aspecte, care de fapt coexistă în cadrul unui fenomen în desfășurare. Mereu au fost (și vor fi) oameni care vor vedea în primul rând scopurile religioase, în timp ce alții se vor folosi de ocazie pentru a-și atinge obiective de natură politică.

George Enache

Pentru adepții comunismului lucrurile erau clare: de-a lungul istoriei, religia a fost o iluzie, de care puternicii lumii s-au folosit ca de un văl, aruncat peste ochii celor ignoranți, pentru a acumula în voie bogății și putere. Din acest punct de vedere, o geopolitică a religiei din perspectivă comunistă nu ar avea decât al doilea înțeles, menționat mai sus. Aceiași comuniști au pretins că au rupt vălul ignoranței, propovăduind o nouă viziune, o ideologie eliberatoare pentru întreaga umanitate. Pentru ca acțiunea de eliberare a lumii să aibă loc în mod organizat, s-a creat Internaționala a III-a comunistă (Cominternul), cu sediul la Moscova. Se pretindea că nu poate exista partid comunist care să nu fie membru al Cominternului, iar ca un partid să fie membru al Cominternului trebuia să respecte cu strictețe indicațiile Moscovei, care stabilea ora exactă în ceea ce privește ortodoxia comunistă. Treptat, lumea a început să se întrebe: prin Comintern Moscova sprijină emanciparea lumii în spirit comunist, sau de fapt Moscova de folosește de mișcarea comunistă internațională pentru a-și atinge obiective proprii, geopolitice, care au prea puțin în comun cu idealul generos afirmat public? Compromis de instrumentalizările evidente generate de către Kremlin, care conduseseră la ideea că partidele comuniste din restul lumii sunt simple instrumente ale intereselor sovietice, Cominternul a fost oficial desființat în 1943, fiind înlocuit cu o structură considerată mai flexibilă, Cominformul, în care, chipurile, exista egalitate între partidele comuniste. A fost însă de ajuns ca liderul iugoslav, Tito, să iasă din front, pentru ca el să fie tratat ca un veritabil eretic, iar furia blocului comunist controlat de către URSS să se reverse ani la rândul asupra Iugoslaviei. Cominternul și alte structuri de acest gen au fost, prin urmare, instrumente excelente de proiectare în lume a influenței Moscovei, mult dincolo de granițele sovietice, fapt care a creat avantaje însemnate de natură geopolitică, mai ales în termeni de soft power. Însă ideea comunistă nu a fost singura exploatată de către liderii bolșevici.

ADVERTISEMENT

În luna decembrie 1940, la câteva luni de la ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei, își făcea apariția la Chișinău un arhiereu rus, care s-a prezentat drept Alexie de Tula, care a pretins să reorganizeze Biserica Ortodoxă din Basarabia, până atunci aflată sub autoritatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a o aduce sub omoforul sinodului de la Moscova. Lucrul acesta poate părea foarte straniu, dacă știm că atunci în URSS campania ateistă era la apogeu, iar la acel moment sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse practic nu mai exista, majoritatea absolută a ierarhilor fiind uciși sau în închisoare. De asemenea, serviciile represive sovietice trecuseră la arestarea preoților basarabeni care nu apucaseră să se refugieze dincoace de Prut. Ce rost avea să mai vină un ierarh să reorganizeze în Basarabia o biserică care, oricum, urma să fie distrusă în foarte scurtă vreme? După cum am spus deja, bolșevicii s-au delimitat cu oroare de religie, considerată expresie a unei etape revolute, de ignoranță, din istoria umanității și menținută artificial în societate de către clasele exploatatoare ca instrument de exploatare. Biserica Ortodoxă Rusă, în particular, era asociată cu țarismul și trebuia să dispară asemeni tuturor rămășițelor vechii orânduiri. Cu toate acestea, liderii sovietici și-au dat seama că religia și cultele pot fi exploatate ca instrumente de soft power, mai ales în relațiile internaționale, consolidând influența Moscovei în lume. De aici, această dualitate a puterii sovietice în ceea ce privește religia: pe de-o parte persecuție, pe de altă parte instrumentalizare în vederea atingerii unor obiective de natură geopolitică.

Biserica Ortodoxă Rusă în anii regimului bolșevic

Odată cu instaurarea puterii bolșevice, Biserica Ortodoxă Rusă a intrat în zodia persecuțiilor. Profitând de căderea regimului țarist (februarie 1917), Biserica Ortodoxă Rusă se reorganizase, alegând un patriarh, pe Tihon, după ce, de la Petru cel Mare, avusese în frunte un funcționar civil. În martie 1918, Tihon afirma: ,,Nu ne revine nouă să judecăm puterea pământească: orice putere îngăduită de Dumnezeu va vedea coborând asupra ei binevoirea noastră, dacă ea se va dovedi cu adevărat «slujitoare a lui Dumnezeu spre binele celor cârmuiți » (Romani, 13,4)”. Cuvintele sale nu au fost deloc bine primite de către bolșevicii care tocmai preluaseră puterea, prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, aceștia începând rapid persecuțiile antireligioase.

Marea foamete din 1921 – 1922 a fost o excelentă ocazie pentru bolșevici în a organiza o represiune pe scară largă a cultelor religioase. Patriarhul Tihon a adresat în august 1921 un apel Bisericii ruse (și de asemenea bisericilor străine) în vederea strângerii de fonduri pentru înfometați. Pentru a priva biserica de capitalul moral care l-ar fi dobândit în urma acestei acțiuni, guvernul emite un decret prin care se confiscau toate odoarele bisericilor. Dorind să evite dispariția unui imens patrimoniu cultural, Patriarhul Tihon a solicitat ca odoarele utilizate în mod nemijlocit la actul liturgic să fie păstrate, valoarea lor urmând să fie răscumpărată de către credincioși. Guvernul s-a folosit de afirmațiile patriarhului ca pretext pentru a declanșa o campanie intensă împotriva Bisericii, acuzând-o de reacționarism și de refuzul de a ajuta pe cei aflați în suferință. Chestiunea odoarelor bisericești a permis guvernului ca pentru prima oară să intenteze procese publice clericilor de vază, printre victime aflându-se și mitropolitul de Petrograd (Leningrad), Veniamin, care a fost condamnat și împușcat cu mai mulți colaboratori ai săi

Însuși patriarhul Tihon a fost arestat pe 9 mai 1922, stând în închisoare mai bine de un an. Eliberat în cele din urmă, Patriarhul își recunoștea „greșelile trecutului” și se angaja să nu mai critice actele guvernului sovietic. După moartea lui Tihon ziarul „Izvestia” publica un ,,testament”, prin care Patriarhul recunoștea noul regim, exprimându-și în același timp speranța că se va permite bisericii să educe copiii în spirit religios, școlile teologice să funcționeze normal iar publicațiile religioase să apară în mod regulat. Problema autenticității „testamentului” va suscita discuții extrem de aprinse și va crea premisele ca o mare parte din emigrația rusă să nu mai recunoască autoritatea canonică a urmașilor lui Tihon.

În anii în care au urmat, mii de preoți și monahi au fost uciși sau aruncați în închisoare, doar câțiva ierarhi au supraviețuit în libertate iar structurile ecleziastice au fost practic desființate.

Însă, odată cu atacul german din vara anului 1941 și marile înfrângeri din prima parte a războiului, Stalin își amintește brusc de „Maica Rusie” și de biserică ca factor mobilizator al populației. Ierarhii supraviețuitori sunt adunați la Kremlin, se reconstituie oficial un sfânt sinod și se alege un patriarh, în persoana mitropolitului Serghie. Se redeschid lăcașele de cult iar biserica primește resurse pentru a-și transmite mesajul în rândul populației (ironia sorții a făcut ca bunurile primite să fie cele alocate mișcărilor și publicațiilor ateiste). Efectul este formidabil, bisericile sunt pline, iar oamenii sunt îndemnați să se încreadă în Dumnezeu, în Stalin și în victorie, ierarhii nepregetând să susțină justețea „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Ierarhii ruși a adresat mesaje inclusiv soldaților români, aliații Germaniei, amintindu-le că românii și rușii au aceeași credință, deci nu trebuie să lupte unii cu alții.

Foarte important, după ce obiectivele de politică internă și externă din timpul războiului care necesitau implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse au fost în mare parte atinse, conducerea sovietică a considerat că viața religioasă a renăscut în URSS într-un mod profund nesănătos și periculos, astfel încât s-a început o nouă campanie ateistă, extrem de virulentă, fiind din nou arestați ierarhi și clerici ortodocși.

Refacerea structurilor Bisericii Ortodoxe Ruse a avut și alte rațiuni. Inamicii URSS au prezentat campania lor drept un adevărat război sfânt îndreptat împotriva comunismului ateu, puterile Axei având grijă să restaureze viața religioasă în teritoriile ocupate. Cu acest prilej, au existat ierarhi ortodocși, supraviețuitori ai masacrelor bolșevice, care au trecut de partea ocupantului. Așa s-au înființat/reorganizat în zona Ucrainei și Bielorusiei structuri ecleziastice diferite de Sinodul de la Moscova care, ulterior, odată cu retragerea forțelor Axei, s-au constituit în biserici ale exilului.

Un alt motiv l-a reprezentat activitatea Vaticanului în Europa de Est, acesta încercând să creeze un baraj în fața înaintării bolșevice, prin crearea unui front comun al statelor catolice și ortodoxe din regiune. Papa devine pentru Stalin aliatul numărul unu al „imperialismului” american. Pentru a-l combate, după ce armata sovietică se instaurează peste o bună parte a Europei, Stalin forțează desființarea Bisericilor greco-catolice și, cum în zona de influență sovietică se aflau majoritatea bisericilor ortodoxe, el preconizează o adevărată „Internațională” ortodoxă, patronată de Patriarhia rusă, care să se constituie într-o contrapondere la Biserica Catolică, „Internațională” care să promoveze pe plan extern interesele URSS și ale lagărului comunist. Principala misiune a bisericilor (nu doar a celor ortodoxe, dar a tuturor cultelor) din lagărul sovietic, în primii ani ai Războiului Rece, a fost „lupta pentru pace”, care însemna denunțarea neobosită a faptului că Occidentul vrea război în timp ce lagărul sovietic dorește pacea („URSS bastionul păcii e”). După cum se poate observa lesne, tema a revenit în aceste zile, conducătorii politici și religioși de la Moscova acuzând Occidentul (în special Statele Unite) de dorință de expansiune fără limite, fapt care a obligat Rusia să organizeze „operația militară specială” în Ucraina (care, astfel, ar fi de fapt o acțiune de autoapărare!).

În afara zonei de influență sovietică a rămas patriarhul de la Constantinopol, care a fost prezentat permanent drept o persoană supusă intereselor americane. În aceste condiții, noul lider al lumii ortodoxe trebuia să fie patriarhul rus, fapt care s-a încercat a fi confirmat printr-o conferință panortodoxă la Moscova, în 1948.

Rivalitatea Moscova-Constantinopol

De fapt, rivalitatea dintre Constantinopol și Moscova, veche de secole, doar intrase într-o nouă etapă. În condițiile destrămării Imperiului rus după primul război mondial, multe teritorii, cu o populație ortodoxă numeroasă, intraseră în componența a noi state. Cum situația în ceea ce privește situația cultelor în URSS era cea descrisă mai devreme, credincioșii ortodocși aflați în afara statului sovietic au solicitat Patriarhiei ecumenice recunoașterea autocefaliei, așa născându-se noi structuri ecleziastice ortodoxe în Polonia, Finlanda, Estonia, etc. Guvernul sovietic a impus Bisericii ruse (pe care, în același timp, o persecuta) să nu recunoască noua realitate și să considere pe mai departe zonele respective drept teritoriu canonic al Bisericii Ruse. După reocuparea unor teritorii, în urma celui de-al doilea război mondial, o parte din aceste biserici au fost (re)înglobate în cadrele Patriarhiei ruse, iar ortodocșii care au rămas în afara granițelor sovietice, dar despre care se considera că sunt legați istoric de Patriarhia de la Moscova, au trebuit să solicite de la aceasta o nouă autocefalie, cea acordată de Constantinopol nefiind considerată valabilă.

În 1923 are loc la Constantinopol Sinodul pan-ortodox convocat de către patriarhul ecumenic Meletie Metaxakis, foarte deschis colaborării cu alte biserici creștine, în special cu Biserica Anglicană. La acest sinod s-a pus problema „modernizării” Bisericii Ortodoxe, printre chestiunile discutate fiind și cea a îndreptării calendarului. Se știe că această îndreptare a produs mari frământări în lumea ortodoxă, apărând curentul calendarist, ai cărui aderenți au continuat să urmeze vechiul calendar iulian și să considere restul bisericii ca fiind schismatică. Printre adepții greci ai acestui curent, Meletie este perceput ca un diavol care a tulburat biserica. Este momentul care deschide, în unele medii ortodoxe radicale, opoziția la „ecumenism”, „globalizare” și, în general, la orice formă de modernitate. Meletie a trebuit să părăsească scaunul patriarhal de la Constantinopol, ajungând patriarh al Alexandriei. Din această poziție, el inițiază o acțiune misionară intensă în Africa subsahariană, punând bazele unei biserici ortodoxe în această parte a lumii, care, recent, a devenit ținta Patriarhiei ruse, prin crearea așa numitului Exarhat african, o structură bisericească supusă Moscovei, prin care se caută ruperea unei părți a clerului și a credincioșilor de patriarhia Alexandriei, ca represalii pentru că aceasta a sprijinit autocefalia bisericii din Ucraina.

Biserica rusă, date fiind condițiile obiective, nu a luat parte la sinodul din 1923. Cu toate acestea, ea s-a poziționat ferm pentru păstrarea vechiului calendar, punându-se în opoziție din nou cu Constantinopolul. După cum se știe, în România, Biserica Ortodoxă a impus calendarul îndreptat, fapt care a stârnit reacții de împotrivire, mai ales în zona Moldovei, revoltele fiind stimulate de agenți sovietici veniți de peste Nistru, care se foloseau de problema religioasă pentru a destabiliza România. Cum a fost ocupată Basarabia în 1940 s-a și introdus în biserică „stilul vechi”, ca o altă formă de diviziune ale celor două maluri ale Prutului. Disputele teologice și ecleziologice deveniseră pentru puterea sovietică pretexte excelente pentru a genera crize.

Revenind la situația de după 1948, „Internaționala ortodoxă” creată de Moscova și-a continuat misiunea până la începuturile Conciliului Vatican II, care-și propunea o reînnoire a Bisericii Catolice, precum și inițierea unui dialog cu Biserica Ortodoxă, în vederea anulării disputelor din secolele trecute. Foarte mulți din acea epocă au văzut în dialogul dintre catolici și ortodocși o formă de apropiere între părțile lumii, sfâșiate de realitatea Războiului Rece. De altfel, mișcarea ecumenică, în care erau implicate toate cultele creștine, mai mult sau mai puțin, se dezvoltase după Primul Război Mondial tocmai ca un răspuns creștin la ororile războiului, promovând pacea și apropierea între oameni, în numele lui Iisus Hristos.

Partenerul de dialog al Bisericii catolice în tot acest proces de apropiere, încheiat cu ridicarea reciprocă a anatemelor pronunțate în 1054, a fost patriarhul ecumenic Athenagoras, care a căutat să antreneze în proces și bisericile ortodoxe din lagărul comunist. Cum lumea intra în perioada de coexistență pașnică, prin slăbirea tensiunilor din anii ‘50, iar patriarhul ecumenic nu putea fi lăsat să negocieze singur în numele Ortodoxiei, Moscova a acceptat ca reprezentanți ai lumii ortodoxe de dincoace de Cortina de Fier să ia parte, ca observatori, la lucrările conciliului Vatican II și să participe activ la întâlnirile pan-ortodoxe de la Rhodos (1963, 1964) și de la Chambessy (1968).

Cum a fost subminat Sfântul și Marele Sinod Pan-ortodox din Creta (2016)

La Chambessy, în Elveția, se structurează un centru coordonat de Patriarhia ecumenică, unde se adună reprezentați ai tuturor bisericilor ortodoxe, scopul acestora fiind să pregătească documentele pentru un viitor „Sfânt și mare Sinod ortodox”, care să continue tradiția sinoadelor ecumenice și să rezolve marile probleme ale ortodoxiei secolului XX. Cu alte cuvinte, din 1978 până în 2016, s-au tot discutat teme și pregătit documente pentru marele sinod. Evident, pe o durată atât de lungă, unele teme au devenit caduce, altele au căpătat alte semnificații în funcție de noile contexte istorice, iar între reprezentanții diverselor biserici autocefale au existat permanent neînțelegeri de natură teologică, în multe cazuri în spatele disputelor teologice ascunzându-se de fapt interese politice.

Cu toate acestea, patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a fost implicat de când era simplu arhiereu în acest proiect, a insistat ca documentele pregătitoare să fie finalizate și discutate în diverse conferințe preconciliare, pasul penultim înaintea marelui sinod fiind sinaxa întâistătorilor bisericilor ortodoxe autocefale, din februarie 2016, de la Chambessy. Erau 10 documente care trebuiau analizate, pe patru teme nu s-a reușit consensul și au fost abandonate, urmând ca la sinod să se discute doar cele șase documente acceptate de către toți delegații.

Dar, cu puțin înainte de începerea Marelui Sinod, Biserica bulgară, a Antiohiei și a Georgiei s-au retras, sub diferite pretexte, astfel că Biserica rusă, constatând retragerea acestor biserici, s-a retras și ea, considerând sinodul drept nereprezentativ. În cele din urmă, acesta s-a ținut, într-o manieră restrânsă, însă impactul său s-a diminuat considerabil. Unii spun că cele trei biserici au fost stimulate de către Moscova pentru a se retrage, astfel încât Biserica rusă să nu iasă în față ca principală inițiatoare a „sabotajului”. Prin această manevră autoritatea Patriarhului ecumenic a fost subminată.

Apoi, documentele semnate la Creta au fost atacate sistematic, chestiunea pe care s-a bătut monedă cel mai mult fiind relațiile cu celelalte biserici creștine. S-a făcut apropierea dintre documentele de la Creta și cele adoptate în timpul conciliului de unire de la Florența din secolul al XV-lea, ierarhii semnatari fiind considerați schismatici și chiar apostați, iar cei care nu au semnat documentele au fost comparați cu Marcu al Efesului, ierarhul care s-a opus categoric înțelegerilor de la Florența. Toate aceste lucruri au stimulat opoziția grupărilor care de mai multă vreme se opuneau ierarhiei canonice din țări precum Grecia sau România, apărând însă și grupări noi, de „nepomenitori” ai ierarhiei legiuite. Toți aceștia tind să-l considere pe patriarhul Bartolomeu eretic iar pe patriarhul Kirill drept liderul adevărat al lumii ortodoxe. De aceea, unii s-au întrebat dacă în spatele neparticipării Bisericii ruse în Creta și a poziției adoptate ulterior de aceasta cu privire la documentele sinodului (pe care, la întâlnirile pregătitoare, le acceptase) se află nu rațiuni teologice, ci ele reprezintă doar un pretext, pentru a submina poziția Patriarhului ecumenic, într-o luptă pentru jurisdicție asupra lumii ortodoxe, dintre care cea mai spinoasă chestiune este Biserica Ortodoxă din Ucraina.Citeste continuarea pe Contributors.ro

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25520585-analiza-putin-patriarhul-kirill-teroristii-gay.htm

/////////////////////////////////////////

Revista presei internaționale, 17 august 2023

Postat de A. C. -17/08/2023

Rusia a reluat atacurile asupra infrastructurii de depozitare a cerealelor din regiunea de sud a Ucrainei, folosind drone pentru lovituri de noapte asupra silozurilor și a porturilor ucrainene aflate de-a lungul Dunării, scrie The Guardian, citând oficiali de la Kiev. Cotidianul britanic amintește că Rusia a vizat cu precădere în ultimele săptămâni porturile de la Dunăre, care se află la doar aproximativ 15 km de granița cu România, întrucât Kievul a folosit din ce în ce mai mult aceste terminale pentru transportul cerealelor către Europa, după ce Moscova a rupt un acord cheie pentru exportul pe Marea Neagră. ”În timp ce Rusia amenință navele din Marea Neagră, o rută românească oferă o cale de salvare” titrează New York Times, detaliind că în condițiile în care ”căile navigabile din Ucraina și din jurul Ucrainei devin tot mai riscante, Canalul Sulina – o întindere de apă de 40 de mile care leagă Marea Neagră de porturile românești, ucrainene și moldovenești din Delta Dunării – a menținut un flux pentru transportul cerealelor, devenind o cale vitală și sigură de salvare pentru Ucraina, datorită umbrelei de protecție a NATO”. ”Cunoscut, în afara cercurilor transportatorilor, mai degrabă ca o atracție pentru observatorii de păsări și alți iubitori de natură, canalul Sulina se află acum în atenția Statelor Unite și a Uniunii Europene ca un punct de trecere strategic, crucial pentru exportul de cereale ucrainene”, mai scrie New York Times. Pentru a accelera traficul și a reduce aglomerația, România a început să recruteze din rândul militarilor piloți maritimi care cunosc ruta și pericolele acesteia, pentru a completa lista de civili care ar putea dirija navele pe canalul Sulina către destinațiile lor, mai adaugă ziarul american. Agenția Reuters remarcă importanța portului Constanța, titrând că 8,1 milioane de tone de cereale ucrainene au fost transportate prin portul românesc de la Marea Neagră în perioada ianuarie-iulie. Această cantitate reprezintă 43% din volumul total manipulat prin portul Constanța în primele şapte luni ale acestui an, mai notează Reuters, observând că cerealele ucrainene concurează însă pentru a obține spaţiu de transport, întrucât portul se ocupă în mod tradiţional de exportul recoltelor României şi ale vecinilor săi fără ieşire la mare, inclusiv Ungaria şi Serbia. În cel mai bun an al său de dinainte de războiul din Ucraina, Constanţa a manipulat 25 de milioane de tone într-un an, dar unii operatori portuari spun că recordul va fi depăşit, deoarece mulţi au investit în creşterea capacităţii lor, mai scrie Reuters.

”O flotă militară unită din Bulgaria, Turcia și România ar putea opri Rusia la Marea Neagră”, titrează cotidianul bulgar 24Chasa, detaliind că ”această idee se aude din nou în cadrul NATO, după ce a fost respinsă o dată, în anul 2016. Atunci, propunerea a venit de la președintele României, Klaus Iohannis, ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia și la creșterea Flotei Ruse de la Marea Neagră. Bulgaria și Turcia au respins-o. Iar prim-ministrul bulgar de atunci, Boiko Borisov, a declarat că vrea să vadă veliere în Marea Neagră, nu nave de război”, mai scrie ziarul bulgar. Subliniind că acum crearea unei flote comune a celor trei țări din NATO în Marea Neagră ca o modalitate de a opri Rusia este din nou de actualitate, 24Chasa notează că ideea a fost inclusă într-un raport al lordului britanic Mark Lancaster (membru al parlamentului britanic și fost ministru de stat al forțelor armate) către Comitetul de apărare și securitate al Adunării Parlamentare a NATO și a fost discutată la Summit-ul Alianței de la Vilnius. Printre alte idei discutate se numără și desfășurarea unor convoaie militare ale NATO pentru paza navelor comerciale sau ca marina turcă să asigure siguranța navelor comerciale, mai ales că președintele turc Recep Erdogan a amenințat în iulie că navele sale de război vor păzi coridorul de cereale după ce Rusia s-a retras din acord. Până acum, însă, nu s-a observat o intensificare a prezenței navelor de război turcești pe rutele comerciale și singura măsură luată de NATO este întărirea supravegherii și protecției aeriene cu ajutorul unor avioane de luptă din Grecia și Turcia, mai scrie ziarul bulgar.

La nivel global, belgienii se pot lăuda că sunt cei mai bogați din lume, după cum remarcă Le Soir, detaliind că averea mediană în Belgia se ridică la 228.594 de euro, ceea ce înseamnă că jumătate dintre adulți dețin o avere totală peste această sumă și cealaltă jumătate sub această sumă. Pe a doua poziție se situează Australia cu o avere mediană de 226.310 euro, iar pe locul al treilea Hong Kong cu 185.118 euro. Aceste date rezultă din raportul cu privire la bogăția privată globală (Global Wealth Report) realizat de băncile elvețiene UBS și Credit Suisse care mai arată, potrivit revistei Forbes, o diminuare a numărului de milionari existenți în lume în anul 2022 cu 3,5 milioane. Concret, inflația, aprecierea dolarului, dar și deprecierea activelor financiare au coborât numărul milionarilor lumii la 59,4 milioane de persoane. În fruntea listei țărilor care au pierdut cel mai mult în 2022 la nivel de bogăție individuală se află Statele Unite, urmate de Japonia, China, Canada și Australia. Cele mai mari creșteri ale bogăției private au fost înregistrate în Brazilia, India, Mexic și Rusia. Astfel, pierderea averii globale private s-a concentrat în cele mai bogate regiuni, cum ar fi America de Nord și Europa, care au pierdut împreună 10,9 trilioane de dolari, în timp ce Asia a înregistrat pierderi de 2,1 trilioane de dolari. Există însă și un efect pozitiv asupra concentrării avuției globale. Odată cu scăderea bogăției totale, inegalitatea generală a bogăției a scăzut și ea în 2022, cota deținută de cei mai bogați 1% din lume scăzând la 44,5%. În plus, previziunile par a fi optimiste întrucât raportul preconizează o creștere cu 38% a bogăției private la nivel global pentru următorii cinci ani.

Carolina Ciulu, RADOR

////////////////////////////

Birocrația și centralizarea excesivă sufocă România

România este sufocată de birocrație și centralizare excesivă în domeniul absorbției finanțărilor europene din cadrul Politicii de Coeziune, a declarat, joi, la Deva, într-o conferință de presă, deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), președintele UDMR Hunedoara.

Potrivit acestuia, lentoarea cu care România absoarbe……………………………Cont. aici http://winklergyula.ro/ro/birocratia-si-centralizarea-excesiva-sufoca-romania/

/////////////////////////////////////////

(Romania este cea mai sufocata tara din lume ,din cauza sefilor…)Administrația publică, sufocată de angajați care plimbă hârtiile

Job la stat: un funcţionar cu sapa, alţi doi plimbă mapa. România are peste 500.000 de bugetari în administraţia publică centrală, însă doar puţin peste 150.000 sunt funcţionari publici, restul sunt demnitari sau personal auxiliar, scrie Jurnalul Naíonal.

Un funcţionar duce în spate alţi doi bugetari: secretare, consilieri, şoferi sau şefi şi înalţi demnitari. Birocraţie din administraţia publică are peste 3.200 de bugetari care plimbă hârtii prin Palatul Victoria, scriu jurnaliştii.

La Camera Deputaţilor şi în Senat lucrează, în total, 2.600 de angajaţi care-i deservesc pe cei aproape 500 de parlamentari. Preşedinţia are la dispoziţie peste 200 de angajaţi. Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi citi în ediţia de astăzi a Jurnalului Naţional.

https://www.antena3.ro/actualitate/administratia-publica-sufocata-de-angajati-care-plimba-hartiile-375838.html

//////////////////////////////////////////

(Amintiri neuitate, dar …nejudecate!) Cum am fost gazați și bătuți la mitingul diasporei din 10 august 2018. 450 de răniți, niciun vinovat

DE NEWSWEEK ROMÂNIA

După 5 ani de când un miting în Piața Victoriei, cunoscut drept ”mitingul diasporei” a degenerat în violențe extreme, cei vinovați au fost trimiși în judecată. Atunci, 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene.

 Newsweek vă prezintă cronologia evenimentelor din 10 august 2018, când 500 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după violențele din Piața Unirii din București.

Citește și: Dosarul 10 august, trimis în judecată după 5 ani de la violențele din Piața Victoriei. 16 inculpați

70 de oameni au ajuns la spital atunci. După 5 ani de la evenimente, Parchetul General a anunțat că dosarul în care au fost inculpați 15 jandarmi, inclusiv foști șefi care au coordonat represiunile, a fost trimis în judecată.

Dosarul 10 august. Cronologia evenimentelor de la mitingul diasporei

Totul a început pe 8 august, de fapt, când procurorii DIICOT au anunțat deschiderea unui dosar penal pe numele lui Ovidiu Grosu, care s-a autointitulat „adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august”.

Citește și: Coordonatorul represiunii din 10 august 2018 e păstrat Director în Jandarmerie. Are averea la secret

Grosu, pus sub control judiciar, a fost luat în vizor de oamenii legii după ce, în cadrul unei emisiuni la Antena 3 (post de televiziune apropiat puterii politice PSD-ALDE), i-a îndemnat pe cei care urmau să participle la protestul Diasporei să recurgă la violențe împotriva forțelor de ordine.

Pe 9 august, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, spunea într-o conferință de presă: „Am văzut şi citit ameninţări cu moartea, vărsare de sânge la adresa jandarmilor care ar urma să asigure buna desfăşurare a protestului.

Autorităţile nu vor tolera astfel de atitudini şi nu vor sta impasibile în faţa unor astfel de manifestări care sunt în afara cadrului legal. Nu vom tolera niciun fel de subordonare civică, de acţiuni violente”.

Citește și: Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, „omul în alb”: Nu pot fi filmat când trag cu pistolul

10 august – ziua protestului Diasporei

Primii protestatari au ajuns în Piața Victoriei încă din timpul nopții, fiind români veniți din diaspora. În jurul orei 13.00, în fața Guvernului, erau circa 200 de persoane.

Citește și: Jandarmeriada – Înainte și după 10 august. 12 zile negre. EXCLUSIV ONLINE

Ora 16.30: Aproximativ 1.500 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, Bulebardul Kiseleff fiind blocat. Sunt înregistrate primele îmbrânceli între protestatari și jandarmi, iar forțele de ordine folosesc gaze lacrimogene. Situația se detensionează în câteva minute. Totuși, câțiva protestatari primesc îngrijiri medicale, în Piață, de la echipele SMURD.

Citește și: Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei, preluat de Parchetul General

Ora 17.00: Traficul în Piața Victoriei este blocat, iar în Piață se dă din nou cu gaze lacrimogene. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, anunță la postul de televiziune Digi24 că protestatarii au forțat gardurile instalate în fața Guvernului.

Citește și: „Oameni buni, chiar aveți de gând să continuați să ne sufocați?“

Ora 17.58: Jandarmeria Română, pe pagina oficială de Facebook, anunță că în Piața Victoriei se înregistrează violențe: „Vă rugăm să vă delimitați de grupurile care provoacă violență! Un grup de oameni poate denatura complet scopul unui protest anunțat inițial, pe rețelele de socializare, ca fiind unul pașnic.”

Citește și: Carmen Dan, despre intervenția Jandarmeriei la protest: Nu am ce să-mi reproșez

Ora 18.00: Tensiunile între jandarmi și protestatari s-au diminuat. Până la această oră, 34 de protestatari și doi jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mii de oameni erau deja în fața Guvernului.

Citește și: Contre între protestatari și jandarmi, la sediul MAI, de 10 august. Jandarmeria amenință cu amenzi

Ora 18.30: Protestatarii forțează gardul din fața Guvernului, jandarmii intervin din nou cu gaze lacrimogene. Mai mulți protestatari intoxicați cu gaze sunt purtați pe brațe de alți participanți la miting sau de medici și duși spre ambulanțe.

Citește și: Ministerul de Interne va desecretiza convorbirile radio ale Jandarmeriei din 10 august

Ora 19.30: Zeci de mii de oameni participă la protestul din Capitală.

Ora 19.39: Jandarmeria Română, printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, face apel la protestatari să se retragă din primele rânduri, din fața Guvernului: „Cei care comit violențe aruncă din spatele lor cu obiecte contondente, sticle și bucați din asfalt. Agresorii îi folosesc astfel ca scut de protecție pentru a putea să continue violențele.”

Citește și: VIDEO Iohannis: Atacarea femeilor și copiilor este de neacceptat pentru un stat european

Ora 20.00: Metrorex informează că, prin decizia Direcției Generale de Management Operațional din cadrul MAI pentru asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, începând cu ora 20.00, stația de metrou din Piața Victoriei să fie închisă. Circulația metroului se reia, însă, în mod obișnuit începând cu ora 21.00.

Citește și: Dezinformare. Jandarmerița, la câteva minute după bătaie: „Fraților, unde dracu’ m-ați dus?”

Ora 20.30: Câțiva protestatari aruncă cu diverse obiecte în jandarmi. Jandarmii folosesc în continuare gazele lacrimogene. Grupurile violente nu sunt extrase din Piață de către oamenii legii.

Ora 20.37: Jandarmeria Română anunță pe pagina oficială de Facebook că în Piața Victoriei au apărut membri ai unor galerii de fotbal: „În Piața Victoriei și-au făcut apariția persoane cunoscute ca făcând parte din grupuri violente și galerii ale unor echipe de fotbal. Rugăm protestatarii de bună-credință să se delimiteze de aceste grupuri și să nu sprijine în niciun fel acțiunile lor violente!”

Citește și: O nouă platformă pentru reclamarea abuzurilor jandarmilor

Ora 21.30: Peste 100.000 de protestatari sunt în Piața Victoriei. Începând cu ora 20.00, jandarmii au folosit gazele lacrimogene la intervale de 15-20 de minute, Piața fiind „sufocată”. Mii de protestatari sunt puși la pământ din cauza gazelor. Peste 140 de persoane rănite, până la ora 21.30.

Ora 22.00: Jandarmeria anuță că va interveni în forță în Piața Victoriei, pentru restabilirea ordinii publice, susținând că „s-au făcut somaţiile legale, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute”.

Ora 22.45: Aproape 250 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Ce mai face colonelul Laurențiu Valentin Cazan, inculpat în dosarul 10 august

Ora 23.00: Scutierii intră în forță în protestatari, se folosesc în continuare gaze lacrimogene, dar și tunul cu apă, manifestanții fiind luați cu asalt de jandarmi. Protestatarii sunt, în general, pașnici, iar grupurile restrânse de

 persoane violente sunt în continuare lăsate în Piața Victoriei de către oamenii legii. Sunt difuzate primele imagini cu doi jandarmi, printre care o femeie, care sunt loviți de câțiva participanți la protest.

Cei doi sunt, însă, protejați tot de protestatari, care fac scut în jurul lor. Cei doi jandarmi au fost lăsați în urmă de colegii lor din același pluton. Protestatarii care i-au apărat îi conduc, în siguranță, spre colegii lor din același pluton.

După ora 23.00: Postul de televiziune Antena 3 anunță că o femeie jandarm a fost ucisă în bătaie de protestatari.

Ora 23.30: Președintele Klaus Iohannis postează pe Facebook următorul mesaj: „Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice.

Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei.

Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”

Ora 00.00: Mii de oameni protestează în continuare pașnic în Piața Victoriei, însă aceștia s-au împrăștiat spre zona Iancu de Hunedoara. Jandarmii acționează în continuare în forță.

Ora 1.00: Jandarmeria anunță că armele celor doi jandarmi loviți de unii participanți la protest au fost sustrase. Este vorba despre două arme de foc care ar fi fost furate, conform Jandarmeriei

Ora 1.17: Trei turiști israelieni aflați într-un taxi au fost opriți în trafic de jandarmi, la capătul Bulevardului Ion Mihalache. Cei trei au fost scoși din mașină, cu fața în jos, și au fost bătuți de oamenii legii, deși au precizat că sunt turiști. Ulterior, oamenii legii au explicat că au crezut că cei trei sunt protestatari violenți care voiau să fugă.

Citește și: Jandarmeriada – Minciunile Jandarmeriei

Bilanțul nopții, după protestul Diasporei, a fost de 452 de persoane rănite, care au primit îngrijiri medicale în Piața Victoriei. 70 de persoane au fost spitalizate în acea noapte.

Marți, 14 august, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu are ce să-şi reproşeze în privința violențelor din Piața Victoriei şi că Jandarmeria şi-a coordonat toată intervenţia sub supravegherea unui procuror militar.

Te-ar mai putea interesa

CFD-urile sunt populare, dar sunt oare sigure?

eToro

Actorul Darren Kent a murit la 39 de ani. A devenit celebru în „Game of Thrones” | Newsweek Romania

Acest truc ciudat aspiră toxinele și durerea din corp

Nuubu

Problemă de matematică. Rezolvă ecuația: ”70÷2×4+1-8=?” Doar cei foarte deștepți găsesc răspunsul | Newsweek Romania

Paturi inteligente noi disponibile la prețuri mici. Aruncați o privire la

Paturi inteligente | Anunț sponsorizat

Problema de matematică ”3+3(2×3)-3+3=?”, ușoară pentru copii, grea pentru adulți. O poți rezolva? | Newsweek Romania

Pune-ți pliculețele de ceai pe ochi și nu-ți va veni să crezi rezultatele

Știri

Artista care și-a mințit soțul o viață întreagă. Bărbatul nu a aflat adevărul niciodată | Newsweek Romania

by Taboola

Jandarmeria Bucureşti a prezentat un proces verbal de sesizare din oficiu, semnat de procurorul militar Bogdan Pîrlog (Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul București), care s-a aflat în Piaţa Victoriei la protestul Diasporei. Conform Jandarmeriei București, procurorul Pîrlog ar fi stat în Piața Victoriei începând cu ora 17.00 până la ora 4.00 dimineața.

https://newsweek.ro/actualitate/ce-s-a-intamplat-de-fapt-la-mitingul-diasporei-din-10-august-2018-cronologia-evenimentelor

//////////////////////////////////////////

„După ocuparea Ucrainei, Rusia va da o bucată din ea Ungariei, la schimb cu ieșirea din UE și din NATO, apoi va «elibera» România, Polonia și țările baltice”. Planul dement al lui Putin – „Hitlerul acestui secol” -, conform unei prestigioase publicații americane

Vladimir Putin și aliatul său din UE, Viktor Orban

A devenit limpede că intențiile lui Puțin nu se opresc la Ucraina, iar după ocuparea acestei țări, Rusia își va direcționa atacurile către România, Polonia și țările baltice, scrie influenta publicație americană „The Hill”, citată de G4Media, într-o amplă analiză dedicată războiului început pe 24 februarie. Din planurile lui Putin face parte și Ungaria lui Viktor Orban, care va fi răsplătită pentru rolul său de cal troian în NATO și în UE.

„The Hill” scrie că pentru Putin nu va fi o problemă epurarea etnică a 40 de milioane de ucraineni, dacă aceștia stau în calea planurilor sale. Va ucide și alunga atâția câți va fi nevoie pentru a ocupa întreaga țară. Sunt citate atrocitățile care au început să se înmulțească împotriva civililor, cum au fost măcelul din Bucea și bombardarea gării arhipline din Kramatorsk. Oamenii trebuie să fie îngroziți îndeajuns încât să fugă.

După ocuparea Ucrainei, „Putin va arunca fără îndoială o bucată din ea Ungariei, pentru că va fi acceptat să iasă din NATO și UE. Va bate palma și cu Marine Le Pen să părăsească NATO, dacă aceasta va câștiga alegerile prezidențiale din Franța. În orice caz, va merge mai departe pentru a «elibera» Lituania, Letonia, Estonia, România și Polonia, cel mai probabil pe fondul nepăsării lui Donald Trump, dacă acesta va fi reales în SUA la următoarele alegeri prezidențiale (în 2024 – n. red.)”, creionează „The Hill” un potențial scenariu viitor.

„Un nenorocit încerca să

facă tot el pe victima. Alta spunea că totul are legătură cu candidatura ei. Cei doi sunt, bineînțeles, soț și soție. Încrengătura politică a crimelor de la Voluntari are rădăcini puternice” – profesorul Naumescu despre „azilele groazei” din Voluntari

Rusia lui Putin seamănă în 2022 cu Rusia lui Lenin în 1918

„Putin este Hitlerul acestui secol”, concluzionează autorii analizei. Iar negocierile Rusiei cu Ucraina n-au cum să ajungă la vreun rezultat cât timp SUA nu oferă garanții explicite țării atacate. Așa cum a spus și premierul polonez, cu „Hitler” nu negociezi. Fie îl ucizi, fie îi determini pe oamenii lui să-l omoare, după ce vor realiza că pentru ei nu e avantajos ca el să rămână la putere.

Trebuie ca și „generalii lui Hitler” (în cazul de față, Putin) să înțeleagă clar că vor fi morți în câteva minute după ce vor fi lansat fie și o singură armă de distrugere în masă asupra Ucrainei, a SUA sau a oricărui alt aliat. Președintele american Biden trebuie să traseze urgent și public această linie roșie, se menționează în analiză.

În acest moment, situația Rusiei lui Putin seamănă cu ce a lui Lenin din 1918. Rusia a fost ruptă de sistemul financiar mondial, a pierdut accesul la rezervele valutare, posibilitatea de a opera companiile aeriene în frunte cu Aeroflot, nu mai poate exporta și importa o puzderie de produse non-energetice, se îndreaptă spre incapacitate de plată și Putin e silit să naționalizeze activele deținute de firmele străine. Mulți ani de aici înainte, chiar și după dispariția lui Putin, în Rusia nu vor mai fi investiții occidentale.

Dar toate acestea vor afecta Rusia pe termen lung, ceea ce înseamnă că va fi prea târziu. Pentru a-l opri acum pe Putin e necesar ca Germania și celelalte state din UE să întrerupă imediat importul de gaze și petrol din Rusia – tranzacții în valoare de 100 de miliarde de dolari – circa 91 de miliarde de euro. Doar așa s-ar putea opri mașinăria de război rusească înainte să distrugă complet Ucraina.

CITIȚI ȘI:

* Joc periculos: Zelenski l-a respins pe președintele german Steinmeier pentru îngăduința față de Putin, iar acum e refuzat de cancelarul Scholz, care se declară „iritat”

* Rușii plănuiesc un „carnaval al groazei“ pe 9 mai, în Mariupolul distrus. S-a ordonat curățarea de morți și dărâmături a unei zone în centru, pentru parada militară

* Ucrainenii l-au capturat pe finul ucrainean al lui Putin, într-o operațiune specială. Oligarhul pro-rus se deghizase în militar

* VIDEO. Putin amenință și Finlanda! Armament greu și rachete trimise de ruși la granița acesteia, ca răspuns la intenția de a adera la NATO

* Putin, exact ca Stalin: aproape 100.000 de ucraineni din Donbass au fost deportați în Siberia și la Cercul Polar

* La Mariupol, Rusia „a atacat cu arme chimice“, împrăștiate cu dronele. Un lider separatist ceruse „să afumăm cârtițele ucrainene” care rezistă în oraș

* Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

* „Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

* Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Finala Macron – Le Pen începe de la +4,5% pentru actualul președinte francez. În 2017, diferența a fost mai mică (2,7%), dar Macron a spulberat-o în turul 2 pe candidata extremei drepte

* Raportul SUA despre România: corupție generalizată, presă controlată de politicieni, jurnaliști hărțuiți și antisemitism în Parlament

* Trucurile Elenei Udrea în instanță: s-a smiorcăit, a amintit că e mamă, a invocat „grave probleme de sănătate”, a cerut azil politic în Grecia. Va fi extrădată în România, dar după cel puțin 7 zile în arestul bulgar

* Inflația în România a trecut de 10% pentru prima oară în ultimii 18 ani! Avem a treia inflație din UE, prețurile la alimente s-au mărit și cu 30-35%

* Alegeri FRF. Unanimitate în alegerea unanimă a unanimului candidat, Răzvan Burleanu! Reportaj în unanimitate

https://ziaristii.com/putin-este-hitlerul-acestui-secol-dupa-ocuparea-ucrainei-va-da-o-bucata-din-ea-ungariei-la-schimb-cu-iesirea-din-ue-si-nato-iar-rusia-va-elibera-romania-polonia-si-tar/

///////////////////////

Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”

de Cristian Hubali

Dictatorul criminal Vladimir Putin acționează exact ca predecesorul său din secolul trecut, odiosul Iosif Visarionovici Stalin: a pus la cale înfometarea populației ucrainene, cu scopul de a o lichida definitiv. S-a inspirat din gândirea bolnavă a fostului lider al URSS, care a ucis într-un singur an, pe vremea Holodomorului (1932-1933), peste 4 milioane de cetățeni din patria poetului Taras Șevcenko. Mai nou, conform unor cercetători, numărul de morți este estimat chiar la 10 milioane.

În 2006, decizia abominabilă a lui Stalin a fost declarată un act de genocid de către Parlamentul de la Kiev, aprobându-se o rezoluție specială în acest sens.

Publicația britanică „Daily Mail” constată că, la peste 50 de zile de la invazia brutală a lui Putin, oamenii pașnici sunt pur și simplu condamnați să moară de foame.

Fotografiile care o distrug pe Firea: monstrul

Godei a participat la botezul unuia dintre copiii ei, dar au fost împreună și în acțiuni electorale! Nevasta lui Pandele tocmai scrisese că Godei nu era membru PSD și că ea nu avea nicio treabă cu el

Este citat ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadim Pristaiko. Acesta spune că invadatorii ruși i-au lăsat pe conaționalii săi în pragul foametei, după ce au bombardat ferme, depozite de alimente, silozuri de cereale, centre comerciale și supermarketuri. Mai mult, au furat tractoare și combine de recoltat, apoi le-au condus peste graniță.

„Daily Mail”: „În cuvintele ambasadorului, aceasta pare a fi o «campanie țintită a lui Putin, pentru a încerca să omoare prin înfometare civili ucraineni nevinovați». În mod tragic, pare să funcționeze. Deja există rapoarte din estul Ucrainei despre oameni care beau apă din calorifere și bălți și chiar au ucis și gătit câini fără stăpân pentru a evita foamea. În condițiile în care rușii plănuiesc o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, este posibil ca astfel de povești să devină îngrozitor de comune”.

„Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor”

* „Paginile istoriei Ucrainei sunt pătate de suferință, dar cel mai întunecat capitol dintre toate este povestea de la începutul anilor 1930, când cel puțin 4 milioane de bărbați, femei și copii au murit într-o foamete condusă de la Moscova.”

* „Ucrainenii cunosc asta ca Holodomor, o «crimă prin înfometare». Mulți istorici îl văd ca pe un act de genocid, planificat și organizat de un singur om – dictatorul comunist Iosif Stalin.”

* „Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor. Cu câțiva ani mai devreme, pe fondul haosului revoluției ruse, ucrainenii făcuseră o încercare eșuată de libertate, fiind zdrobiți de Armata Roșie. De atunci, Stalin îi privea cu profundă neîncredere.”

* „El nu avea decât dispreț pentru limba, cultura și tradițiile Ucrainei și a fost înfuriat de reticența țăranilor acesteia de a îmbrățișa utopia sa marxistă. La începutul anilor 1930, el a decis să spargă rezistența ucrainenilor, lichidând țăranii mai bogați și forțându-i pe ceilalți să trudească neîncetat în vaste ferme de stat, pentru marea bunăstare a sovieticilor.”

* „Ceea ce a urmat a fost o tragedie la o scară de neimaginat. Pe măsură ce acoliții lui Stalin cutreierau mediul rural ucrainean, confiscând cereale pe care le putea vinde în străinătate, proviziile de hrană s-au diminuat și familiile au început să moară de foame.”

* „Până la începutul anului 1932, rapoartele de pe biroul lui Stalin spuneau despre țărani care își părăsesc casele în căutarea hranei, copii umflați de foame, oameni care trăiesc cu iarbă și ghinde, cadavre pe străzile orașelor Ucrainei.”

„Acești oameni curajoși au nevoie nu doar de pachete de mâncare, ci și de elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor”

* „În loc să intervină, Stalin i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni că «ascund» proviziile de cereale și le-a ordonat bătăușilor săi să le strângă cureaua. Astfel, numărul morților a crescut – de la mii la milioane.”

* „Astăzi, foametea este un element central al identității ucrainene – un stimulent al sentimentului lor de distincție națională, precum și o reamintire teribilă a suferinței lor din cauza Moscovei.”

* „Istoricii pro-Kremlin neagă că s-a întâmplat, în timp ce alții susțin că a fost exagerat de ucraineni. În urmă cu cinci ani, Putin însuși s-a plâns de «demonizarea» occidentală a lui Stalin. Pe vremea aceea, puțini oameni au observat. Dar poate că ar fi trebuit să-l vedem ca pe un semn a ceea ce va urma.”

* „Istoria nu se repetă niciodată exact. Dar, în acest caz, modelul de minciuni, propagandă, dispreț și cruzime, conceput de Kremlin pentru a pedepsi poporul ucrainean, este prea familiar. De data aceasta, însă, trebuie să învățăm din trecut. Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce ucrainenii mor de foame.”

* „Acești oameni curajoși au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi: nu doar pachete de mâncare pentru a lupta împotriva foametei, ci și elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor. Căci, pe termen lung, există un singur răspuns la situația lor: victoria.”

CITIȚI ȘI:

* Armata lui Zelenski i-a lichidat pe militarii ucraineni care au trădat în 2014, predând Crimeea și trecând în tabăra lui Putin pentru a întări flota rusă din Marea Neagră

* Răspuns unei „savante” îndrăgostite de Putin

* VIDEO. Rusia a interzis un desen animat sovietic din 1973, în care „Z” e considerat simbol fascist

* VIDEO. Primele imagini cu nava-amiral a flotei ruse după ce a fost lovită de rachetele ucrainene. Supraviețuitorii de pe crucișătorul “Moscova” au fost salvați de turci

* Alt 8-lea general rus lichidat în Ucraina era fiul unui ofițer sovietic care a participat la masacrul de la Katyn, din 1940, împotriva ofițerilor polonezi

* Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni militare speciale» vor regreta amarnic”

VIDEO. Cecenul Kadîrov, „luptătorul de pe Tik-Tok”, îi cere lui Putin să dea cu arma nucleară în ucraineni, „ca să nu mai glumească pe seama noastră”

* CTP despre Putin și Al Treilea Război Mondial: „Cimpanzeul sângeros e capabil de orice”

* Cum a fost capturat finul ucrainean al lui Putin. Voia să traverseze râul Nistru cu o barcă și să ajungă în Transnistria, cu ajutorul unor interlopi și polițiști corupți. Agenți FSB l-ar fi preluat și transportat la Moscova

* „După ocuparea Ucrainei, Rusia va da o bucată din ea Ungariei, la schimb cu ieșirea din UE și din NATO, apoi va «elibera» România, Polonia și țările baltice”

* Putin, exact ca Stalin: aproape 100.000 de ucraineni din Donbass au fost deportați în Siberia și la Cercul Polar

* Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

* „Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

* Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Beizadelele Kremlinului, crescute în Occidentul blamat de părinți. Ipocrizia liderilor de la Moscova

* Flavia Groșan, doctorița șoșocară din pandemie, e putinistă pe față. Ne trimite în Rusia, unde a avut ea revelații Covidioate

* Ciolacu și Ciucă au mințit cu nerușinare: România n-are niciun acord cu UE pentru finanțarea voucherelor de 50 de euro! Analist financiar: banii nu există

* Raportul SUA despre România: corupție generalizată, presă controlată de politicieni, jurnaliști hărțuiți și antisemitism în Parlament

* Ambasadorul României în SUA despre standul horror din New York: „E scandalos și rușinos! Nu am văzut nicio demisie și nicio asumare”

* Elena Udrea va fi extrădată! Nu i-a impresionat pe judecătorii bulgari nici cu lacrimile sale, nici cu minciuna că în România ar putea fi omorâtă

https://ziaristii.com/putin-ii-infometeaza-pe-ucraineni-ca-stalin-timpul-holodomorului-oamenii-beau-apa-din-calorifere-si-balti-de-foame-au-mancat-caini-fara-stapan/

/////////////////////////////////////////////

China, pregătiri de război. Ordinul dat de Xi Jinping

Într-o mișcare ce amintește de vremea când țara era condusă cu mână forte de Mao, Xi Jinping a ordonat Partidului Comunist să asculte orbește ordinul privind creșterea suprafeței arabile prin orice mijloace posibile. Oficial, PCC arată că scopul e unul singur – mai multe cereale pentru populație -, dar mulți analiști văd dincolo de comunicatele seci ale conducerii statului.

Realitatea este că Beijingul produce mai mult decât suficient orez, grâu și porumb pentru a hrăni toată populația, deci pericolul înfometării trebuie exclus. Atunci, de ce graba asta bruscă? Răspunsul nu poate fi decât acesta – Xi Jinping se pregătește pentru război!

China și proastele decizii din trecut

China de azi se bazează în principal pe importurile colosale de boabe de soia, porumb, grâu și alte cereale pentru a-și hrăni fermele de animale domestice. Zilnic, transportatorii aduc tone de mărfuri vrac în porturile chineze, grâne cumpărate din Rusia, Argentina, Brazilia, Canada și chiar Statele Unite.

Dar, dacă un război ar izbucni, toate aceste importuri ar dispărea dintr-o dată.

În China nu există teren agricol de rezervă pentru culturi, ceea ce îi lasă Beijingului puține opțiuni pentru a rezolva această problemă. Una dintre soluții are legătură cu ordinul recent dat de Xi Jinping – dezrădăcinarea copacilor plantați recent, un efort de împădurire susținut de PCC și intens lăudat de ONG-urile de mediu. Chiar și așa, pădurile Chinei sunt în mare parte pe pante, iar plantațiile noi de culturi agricole sunt adesea măturate de ploile teribile care lovesc țara cu regularitate.

În 1998, după ce fluviul Yangtze și-a ieșit din matcă în urma unor inundații nemaiîntâlnite (13 milioane de case au fost rase de pe fața Pământului!), autoritățile au înțeles că bilanțul a fost agravat de defrișările necontrolate. Astfel, s-a emis ordin pe toată China pentru oprirea exploatărilor forestiere și declanșarea unei campanii naționale de reîmpădurire; obiectivul trasat – 90 de miliarde de copaci în 10 ani! S-au înființat mii de pepiniere, iar o armată de silvicultori a început să lucreze pe pantele goale defrișate. În scurt timp, prin imaginile obținute din satelit, s-a văzut că în China acoperirea forestieră a crescut de la 12% la 24% din cuprinsul țării.

Din 2022, Xi a schimbat politica, iar noul ordin e axat exclusiv pe asigurarea hranei pentru impresionanta armată pe care China o are. „Trebuie mult teren agricol”, a cerut liderul de la Beijing, ale cărui temeri este clar că au legătură cu un eveniment care poate periclita lanțul alimentar (aprovizionarea cu cereale) al țării. Și ce altceva poate bloca importul de grâne decât un război care să cuprindă cele mai puternice națiuni de pe glob?!

Ce se întâmplă azi în China depășește orice scenariu hollywoodian. După ce au demarat cea mai mare campanie de împădurire din istorie, acum „soldații” lui Xi scot copacii din rădăcini, distrug și livezile de fructe cultivate de fermierii individuali. Chiar și micuțele ferme de porci, nu mai mari de câteva zeci de metri pătrați, sunt distruse pentru a elibera terenul de dedesubt, pe care poate fi cultivat orez sau grâu.

Disperarea cu care PCC caută să cultive cereale are la bază o statistică îngrijorătoare – China deține mai puțin teren arabil decât India și situația se înrăutățește de la an la an.

În mod normal, asta nu ar trebui să conteze deloc căci, în calitate de exportator de succes de produse tehnologice (din ce în ce mai avansate și costisitoare), China își permite să plătească oricât pentru importurile sale de alimente și furaje. Dar, dacă minirăzboiul din Ucraina se extinde?!

Pe 21 iunie, în Marea Adunare Națională, Xi Jinping a vorbit despre „circumstanțe extreme” care urmează a se petrece în lume, avertizând că țara trebuie să fie pregătită „pentru scenariile cele mai grave, pentru a supraviețui vânturilor puternice, apelor agitate și chiar furtunilor periculoase”. În codul militar, toate aceste cuvinte vorbesc despre pericolul războiului. La 6 iulie, vizitând Comandamentul Teatrului de Luptă din estul Chinei, a cărui jurisdicție include Strâmtoarea Taiwan, Xi a cerut o „instruire sporită în condiții reale de luptă a soldaților pentru a crește capacitatea de răspuns și a câștiga”.

Ce, dacă nu războiul ce bate la ușă?!

https://www.national.ro/politica/china-pregatiri-de-razboi-ordinul-dat-de-xi-jinping-800376.html

////////////////////////////////////////

De ce vrea Klaus Schwab să Vaccineze întreaga Omenire?- Un editorial al lui Steve Jalsevac în LifeSiteNews tradus pentru cititorii ActiveNews. Titlul și intertitlurile aparțin redacției

Iată întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toți. De răspunsul la ea s-ar putea să depindă viața noastră.

Ascultați ce spune Klaus Schwab în acest scurt video. Oamenii din toată lumea ar trebui să se gândească de ce a spus aceste lucruri?

Ce motive a avut să facă o asemenea declarație – vaccinarea totală – mai ales după tot ce am îndurat și am aflat în ultimii ani despre virusul COVID, despre obligativitate, despre vaccinuri și despre Schwab însuși și toți cei asociați cu el?

Ce argument ar putea avea care să justifice o asemenea pretenție globală?

LifeSiteNews a publicat o mulțime de articole despre criza COVID. A fost o aventură uimitoare, fără precedent în istorie, oferind noi dezvăluiri în fiecare zi.

La început, nu am știut aproape nimic despre virus: ce era, de unde provenea, cât de periculos era în realitate și cum trebuia tratat.

Am intuit însă că, în spatele călcării în picioare – perfect coordonate –a drepturilor umane fundamentale, a suspendării relațiilor normale medic-pacient și a practicilor medicale standard aprobate simultan în numeroase țări, după răspândirea virusului, se ascundea ceva foarte rău.

Lucrătorii din sănătate care nu s-au conformat au fost pedepsiți.

Companii, agenții guvernamentale, școli și universități au concediat sau exmatriculat cu cruzime mii de persoane care au refuzat să se supună.

Mai rău, bisericile au cedat presiunii guvernelor și și-au închis porțile, pedepsind clerul și laicii care ignorau directivele extreme și iraționale.

Cea mai mare parte dintre oameni s-au transformat în niște drone obediente, fără a-și mai pune întrebări despre toată această nebunie. Ca și cum am fi fost drogați.

Avem acum majoritatea răspunsurilor la întrebările inițiale. Pentru cei mai mulți, COVID-ul nu s-a dovedit mai periculos decât gripa obișnuită. Dar gripa ucide de multă vreme, anual, milioane de persoane dintre cele mai vulnerabile.

COVID-ul a făcut la fel. Am aflat însă că 85% din toate aceste decese puteau fi evitate.

Un mare număr de persoane au murit – mai bine zis au fost ucise – din cauza protocoalelor spitalicești obligatorii pentru tratarea COVID, care interziceau utilizarea unor protocoale mult mai puțin costisitoare, dar care erau mai sigure și mai eficiente.

A fost o crimă împotriva umanității.

Știm acum cu toții că virusul COVID este o armă biologică creată deliberat, la fel și injecțiile COVID – pe care ar trebui să refuzăm să le numim „vaccinuri”, deoarece au oferit avantaje foarte puține sau deloc.

Știm că a existat și o puternică implicare militară în crearea și producerea virusului și a injecțiilor.

În continuare, nu cunoaștem care sunt efectele pe termen lung ale virusului și ale injecțiilor.

În ce privește injecțiile, chestiunea este extrem de îngrijorătoare.

Să repetăm întrebarea principală a acestui articol, pe care toată lumea ar trebui să și-o pună:

„De ce Klaus Schwab, Bill Gates, Joe Biden, Justin Trudeau, Anthony Fauci, OMS și mulți alții dintre cei mai corupți și mai înverșunați propovăduitori ai reducerii populației și ai guvernării mondiale insistă cu toții că nimeni din lume nu va fi în siguranță până când toți oamenii nu vor fi injectați împotriva COVID?”

De ce vor ei să elimine un grup de control reprezentat de persoanele nevaccinate, care ne-ar permite să facem comparația cu efectele asupra miliardelor de persoane injectate cu „vaccinul” experimental?

Foarte bizar și suspect.

Dacă nu vă puneți această întrebare și nu sunteți foarte preocupați de ea, probabil că sunteți periculos de anesteziați, de neinformați sau prea speriați pentru a răspunde.

O altă explicație nu poate exista.

Bunul simț obișnuit ar trebui să îi spună oricui să facă exact contrariul a ceea ce aceste obscen de puternice persoane și organizații recomandă sau insistă.

Citește și:  VIDEO – Explozie de CANCERE GALOPANTE la YouTuberii VACCINAȚI! Sute de influenceri și-au spus povestea intr-un podacast celebru

Și, totuși, milioane de suflete sărmane încă mai poartă acele nefolositoare și dăunătoare măști, pentru că doctorii lor sau membrii familiei lor influențați de media fac presiuni asupra lor, pentru că la locul de muncă sau în universități sunt încă în mod straniu solicitate sau din alte motive.

Nici unul dintre aceste motive nu merită riscul.

Luați-vă un alt medic, găsiți-vă un alt loc de muncă, ignorați-i cu îngăduință pe membrii familiei sau căutați o altă școală.

De acord, toate acestea pot fi dificile, însă viața și sănătatea voastră pe termen lung sunt mai importante.

Este adevărat că majoritatea celor care s-au înțepat par să fie bine și nu au suferit încă nici o reacție adversă vizibilă.

Însă, a lua o decizie majoră pentru sănătate doar pe baza acestei simple observații este o nebunie. Înseamnă să confundați dorințele cu realitatea.

În schimb, ar trebui să ținem cu toții seama de următoarele:

Cei care promovează cu cea mai mare înverșunare injecțiile, inclusiv toată presa pe care o controlează, fac parte din elementele cele mai contrare eticii, sunt autoritari și nedemni de încrederea societății. Trecutul lor o demonstrează. Sunt binecunoscuți pentru obiectivul lor principal – puterea și controlul lumii. Nu dau doi bani pe viața umană individuală, pe libertate sau pe Dumnezeu.

Au suferit și au murit din cauza injecțiilor experimentale COVID mai multe persoane decât în urma oricărui alt „vaccin” din întreaga istorie. De departe. Este o realitate. Există multe dovezi solide în această privință. Ignorați statisticile și studiile false. Puțin contează că injecțiile nu v-au făcut rău, vouă, prietenilor sau familiei. Sunt încă multe aspecte îngrijorătoare care li se petrec injectaților, mai ales celor care își administrează – și continuă să o facă – așa-zisele „boostere”.

Inventatorul tehnologiei ARN-mesager și apărătorul libertății medicale, dr. Robert Malone, a afirmat într-un articol recent, în legătură cu „vaccinurile”:

„Aceste produse… nu oferă protecție împotriva infecției, nu împiedică infectarea, nu împiedică boala, nu împiedică răspândirea, nu împiedică spitalizarea, nu împiedică decesul. Iar ultimele date arată că pentru acești indivizi hiper-imunizați, hiper-inoculați, exacerbează de fapt riscurile de a dezvolta o boală sau de a muri, pentru că distrug sistemul imunitar.”

Atunci de ce ar risca cineva să le primească, să le promoveze sau să le facă obligatorii? Nu are nici un sens.

Producerea unui vaccin împotriva coronavirușilor este imposibilă, deoarece aceștia suferă în permanență mutații.

Numeroși oameni de știință au avertizat că este periculos să „vaccinezi” persoane cu un vaccin experimental împotriva unui virus nou, în timpul unei pandemii, deoarece aceasta creează variante mai periculoase, care ar putea avea consecințe catastrofale pe termen lung.

Știm de asemenea că injecțiile ARN-mesager au un potențial de modificare a geneticii umane din cauza modului în care sunt create.

De aceea, sunt numite mai corect„terapii genetice”.

Acest potențial ar putea fi cel mai periculos și mai înspăimântător dintre toate.

Cititorii obișnuiți ai LifeSiteNews știu multe despre aceste aspecte. Am prezentat un mare număr de dovezi irefutabile de la medici, oameni de știință și alți profesioniști de renume mondial, apropiați de domeniul medicinei – care nu au avut câștiguri financiare și nici alte beneficii pentru că au spus adevărul științific și medical despre COVID.

Dimpotrivă, au îndurat uriașe persecuții, amenințări, și-au pierdut slujbele, pozițiile, carierele și cea mai mare parte a veniturilor pentru că au respectat Jurământul lui Hipocrat sau pentru că au fost onești și etici în cercetările și declarațiile lor despre COVID și „vaccinuri”.

De ce nu i-ar crede cineva mai mult pe aceștia decât pe cei care beneficiază din plin – într-un fel sau altul – din promovarea sau obligativitatea „vaccinurilor”?

Citește și:  STUDIU ÎNFIORĂTOR

Bunul simț ar trebui să ne spună că e mai probabil să spună adevărul profesioniștii care nu au beneficii, ci persecuții, de pe urma avertizărilor lor privind aceste arme biologice și care totuși perseverează.

Așadar, de ce Klaus Schwab spune că toți oamenii din lume trebuie să fie injectați?

Nu are cum să fie pentru sănătatea noastră – orice ar spune – deoarece nimic nu dovedește acest lucru. Opusul este adevărat.

Atunci, injecțiile trebuie să aibă un alt scop. Ce scop? Trebuie să fie ceva foarte important.

Se cheltuie multe miliarde pentru asta, iar drepturile și libertățile sunt călcate în picioare peste tot, pentru ca acest program să fie impus.

De aceea întrebăm:

CARE ESTE SCOPUL REAL AL INJECȚIILOR COVID DESPRE CARE NU NI S-A SPUS NIMIC?

Există un consens care se formează printre profesioniștii onești din medicină că un scop important al injecțiilor este reducerea populației lumii.

Multe semne indică acest lucru – statistice, medicale, științifice și circumstanțiale.

Un aspect circumstanțial este că principalii promotori ai „vaccinurilor” sunt cu toții adepți ai reducerii populației.

Iată un alt citat din dr. Robert Malone:

„Ceea ce fac ei este să le impună oamenilor vaccinarea și cred că ucid oamenii cu această vaccinare. Este o crimă. Practic, asasinează oameni în spitale (cu protocoalele aprobate privind ventilarea și remdesivirul). Mortalitatea generală este acum mai mare în rândul celor vaccinați decât al celor nevaccinați.”

Sunt multe citate asemănătoare ale unor alți profesioniști importanți din domeniul medicinii, care acum au înțeles și au curajul să vorbească.

Spun „curaj” pentru că este nevoie de curaj să faci deschis asemenea declarații, din cauza inevitabilei reacții de ură care este organizată întotdeauna împotriva oricui expune aspecte negative despre agenda injecțiilor COVID.

Totuși, trebuie să fie și alte motive.

Există numeroase indicii că substanțele din injecții ar putea fi folosite la controlul oamenilor și la promovarea agendei transumaniste.

De ce afirm acest lucru? Principalii promotori ai „vaccinurilor” sunt adepți ai globalismului și ai Noii Ordini Mondiale, care în mod deschis au vorbit, finanțat și lucrat la mijloacelor de folosire a tehnologiei pentru a controla oamenii și pentru a combina omul cu tehnologia –Transumanismul.

Ei vorbesc și scriu de mulți ani despre o sclavie digitală globalistă pentru toți oamenii.

Acesta nu mai este un secret. Este o temă care se discută deschis de o bucată de vreme. LifeSiteNews a publicat numeroase articole despre aceste aspecte care sunt foarte avansate.

Nu doar câțiva, ci toți ar trebui să ne punem aceste întrebări și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a afla răspunsurile, să le spunem altora să facă la fel și apoi să stabilim împreună cu ceilalți ce se poate face.

Continuați să citiți și să cercetați, căutați oameni care gândesc la fel ca voi. ACȚIONAȚI. Vorbiți cu oficialii voștri aleși. Candidați – pentru orice funcție.

Dacă credeți în Dumnezeu, veți găsi o cale. Dacă nu, vă va fi mult mai dificil și aveți șanse mai mari să vă prăbușiți din cauza disperării sau a presiunilor de a vă supune pretențiilor globaliștilor.

Ne aflăm într-un război. Este un război real, dar foarte diferit de toate războaiele de până acum.

A sosit vremea să luptăm. Găsiți-vă un loc în luptă.

Nu încercați să vă ascundeți. Nu veți reuși.

https://www.nationalisti.ro/de-ce-vrea-klaus-schwab-sa-vaccineze-intreaga-omenire/

//////////////////////////////////////////////

Se fabrică o nouă pandemie. Laboratoarele Guvernului britanic pregătesc, deja, vaccinurile

Viitoarea pandemie începe tot în laborator

Potrivit unui comunicat al Guvernului britanic, laboratoarele Agenției de Securitate a Sănătății din această țară lucrează, deja, la producerea unor vaccinuri pentru viitoarea pandemie, dat fiind potențialele amenințări globale. Anunțul, în sine, este șocant, însă ce lipsește din toate discuțiile despre pandemia recentă este faptul că virusul Covid a fost creat artificial, lucru, de altfel, admis de întreaga comunitate științifică.

Dintre toate amenințările prezente, printre care se numără războaiele, armele nucleare, armele cu laser, armele electromagnetice, cea mai periculoasă și chiar iminentă este cea a armelor biologice. Până la apariția Covid, puteam vorbi despre teorii ale conspirației și atât, însă, de la lansarea acestui virus, nimic nu mai pare imposibil. Autoritățile sanitare din statele dezvoltate încearcă să țină în priză populația globului, pregătind, în laboratoare, un nou haos.

Comunicatul Guvernului britanic, în care ni se spune că se lucrează la vaccinuri pentru viitoarea pandemie, este mai mult decât sfidător. Cum să produci un vaccin pentru un virus care nu există? Iată că se poate. Centrul de Dezvoltare și Evaluare a Vaccinurilor (VDEC), al Agenției de Securitate a Sănătății din Marea Britanie (UKHSA), anunță că a început să cerceteze și să dezvolte vaccinuri împotriva celor mai mortali agenți patogeni din lume. Centrul va viza, în special, agenții patogeni pentru care nu există un vaccin sau care ar putea fi îmbunătățit, cum ar fi gripa aviară, variola maimuței sau hantavirusul, o infecție severă care se poate transmite de la rozătoare la om. ”VDEC este o schimbare extrem de interesantă pentru capabilitățile de cercetare și dezvoltare a vaccinurilor din Regatul Unit și o componentă vitală a activității esențiale a UKHSA, evidențiate în strategia noastră de 3 ani, inclusiv pregătirea Regatului Unit împotriva multor dintre cele mai mari amenințări cu boli infecțioase”, a declarat prof. Jenny Harries, directorul executiv al UKHSA.

Produs în 100 de zile

Scopul centrului britanic este de a implementa un vaccin eficient în 100 de zile de la identificarea unei noi amenințări pandemice, stabilind, astfel, un nou record, după ce vaccinul anti-Covid a fost realizat în mai puțin de 10 luni. Potrivit, Guvernului britanic, echipele VDEC desfășoară deja studii clinice de faza I pentru ceea ce ar putea fi primul vaccin mondial împotriva febrei hemoragice Crimeea-Congo, un virus care se răspândește prin mușcătura unei căpușe infectate și este, din păcate, fatal în aproximativ 30% din cazuri. Totodată, cercetătorii vizează și infecții comune, cum ar fi tuberculoza și Clostridium difficile, o infecție bacteriană care poate cauza probleme semnificative în mediile medicale.

”Bazându-se pe capacitățile dezvoltate în timpul pandemiei de Covid-19 pentru a testa vaccinurile emergente împotriva noilor variante, VDEC a fost creat pentru a continua această activitate și a-și extinde misiunea la o gamă largă de alți agenți patogeni și boli mortale. VDEC va juca un rol vital în realizarea Misiunii 100 de zile, o inițiativă importantă pentru a ne asigura că lumea este mai bine pregătită pentru următoarea pandemie prin accelerarea dezvoltării diagnosticelor, terapiilor și vaccinurilor, astfel încât să putem controla noile amenințări înainte ca acestea să aibă impactul pe care le-a avut Covid-19”, a afirmat prof. Isabel Oliver, director științific al UKHSA.

De la schimbările climatice

Conducerea Agenției de Securitate a Sănătății din Marea Britanie (UKHSA) susține că în laboratoarele centrului se fac pregătiri pentru o nouă boală X, un nou agent patogen.  ”Dacă nu putem preveni pandemia, atunci am început deja să dezvoltăm vaccinuri şi produse terapeutice pentru a o învinge. Schimbările climatice şi demografice fac ca o altă pandemie să devină din ce în ce mai probabilă. Ceea ce vedem este un risc în creştere la nivel global. O parte a acestui fapt se datorează urbanizării, unde este posibil ca virusul să sară la oameni, aşa cum s-a întâmplat în cazul gripei aviare. Pe de altă parte, situaţia se datorează şi schimbărilor climatice, unde căpuşele şi ţânţarii se mută în locuri unde înainte era frig şi acum devine din ce în ce mai cald”, a precizat prof. Jenny Harries, directorul executiv al UKHSA.

https://www.national.ro/sanatate/se-fabrica-o-noua-pandemie-laboratoarele-guvernului-britanic-pregatesc-deja-vaccinurile-800378.html

////////////////////////////////////////////

Roubini cere desfiintarea bancilor

Nouriel Roubini vrea sa reduca lacomia bancherilor

Analistul economic Nouriel Roubini, supranumit „profetul crizei”, sustine ca tot raul provine de la banci, care, in forma actuala, de „supermarketuri financiare”, functioneaza ilegal si trebuie desfiintate.

Nouriel Roubini vrea sa reduca lacomia bancherilor

Roubini sustine, citat de Business Insider, ca bancile ii trag pe oameni pe sfoara. „Singurul mod in care putem evita aceasta situatie este sa distrugem aceste supermarketuri financiare”, a declarat dur Roubini.

El sustine ca bancile au o serie de servicii – de investitii, de intermediere, de asigurare, etc. – care genereaza un „urias” conflict de interese. „Bancherii sunt lacomi. Trebuie sa ne asiguram ca se poarta cat mai corect.  O solutie ar fi separarea activitatilor bancilor, pentru a se reduce la minimum conflictul de interese”, a spus Roubini.

https://www.national.ro/news/roubini-cere-desfiintarea-bancilor-169780.html

//////////////////////////////////////////

Contra „lăcomiei bancherilor şi bogătaşilor“

William Totok

1 mai în Germania: Critici la adresa politicii de austeritate, violenţe la Berlin, greve de avertisment la întreprinderile constructoare de maşini, Porsche şi Daimler

În cursul demonstraţiilor prilejuite de ziua de 1 mai, sindicatele germane au criticat cursul de austeritate din ţările Uniunii Europene. Liderul Uniunii Sindicatelor Germane (DGB), Sommer, a spus la Stuttgart, unde s-a desfăşurat manifestaţia centrală, că politica actuală de austeritate distruge Europa în loc să faciliteze investiţii destinate viitorului. Uniunea Europeană are nevoie de un nou „plan Marshall“ care va contribui la asanarea economiilor afectate de criză. Liderul sindicatelor din construcţii (IG-BAU), Wiesehügel, a pledat pentru solidaritate cu ţări ca Spania şi Grecia, puternic afectate de criză. Salariaţii din Grecia şi Spania luptă pentru drepturile lor, a mai spus liderul sindical. Nu ei sunt de vină de provocarea crizei, ci „lăcomia bancherilor şi bogătaşilor“.

Dacă în cursul zilei demonstraţiile de 1 mai, la care au participat în Germania aproximativ 400 de mii de persoane, au decurs paşnic, la Berlin în cursul serii şi nopţii ele au degenerat în violenţe. Cîteva mii de poliţişti au intervenit contra celor circa 10.000 de demonstranţi care au atacat forţele de ordine cu pietre şi sticle, au incendiat maşini şi au spart vitrine. Mai multe persoane au fost reţinute.

Sindicatele germane au anunţat că începînd de astăzi vor avea loc greve de avertisment, deoarece concernele refuză ridicarea salariilor cu 6,5 la sută pentru cei 3,6 milioane de muncitori din sectorul metalurgic. Patronatul a oferit un spor de 3 la sută, ceea ce negociatorii sindicali nu acceptă. Primele întreprinderi afectate de grevă sunt Porsche şi Daimler.

https://www.rfi.ro/social-55309-contra-lacomiei-bancherilor-si-bogatasilor

///////////////////////////////////////

Economistul-șef al BNR critică lăcomia bancherilor: Au avut un profit de 2 miliarde de euro

Sistemul bancar a avut anul trecut un profit record pentru România, de peste 10 miliarde lei, care anul acesta „va fi depăşit cu mult” pentru că băncile au mărit dobânzile la credite şi au scăzut dobânzile oferite la depozite, a declarat miercuri Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR).

„În 2022, sistemul bancar a avut un profit record pentru România, de 10,2 miliarde lei, peste 2 miliarde de euro – şi care anul acesta va fi depăşit cu mult. Şi cum va fi depăşit? Printre altele şi pentru că, în primele patru luni ale acestui an, băncile au crescut marja dintre dobânzile la credite şi dobânzile oferite la depozite. Iată, în timp ce în perioada primelor patru luni ale anului, BNR a crescut dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, băncile comerciale, vorbesc per ansamblul sistemului, au crescut dobânda la creditele în lei noi cu 41 de puncte de bază, mai mult sau mai puţin în linie, dar au scăzut rata dobânzii oferite la depozitele nou constituite în lei cu 53 de puncte de bază. Deci, e clar, din această marjă crescută rezultă profit mai mult”, a precizat Valentin Lazea, la conferinţa organizată de Ziarul Bursa.

Obicei prost

În opinia sa, cu un profit crescut mult faţă de anul trecut, băncile vor deveni, inclusiv în România, o ţintă predilectă pentru politicieni în contextul anului electoral 2024.

„Chestia asta că băncile nu recompensează suficient pe deponenţi, din păcate nu e numai în România. Am văzut recent o cuvântare a lui Luis de Guindos, spaniolul de la Banca Centrală Europeană (BCE), care certa băncile comerciale din zona euro, spunându-le că ar trebui să treacă creşterile de dobânzi nu numai pe partea de credite, ci şi pe partea de deponenţi. Deci, aceste obiceiuri proaste nu sunt numai la noi, ci sunt şi în Europa”, a adăugat Valentin Lazea.

Articole relaționate

Consiliul Fiscal anunță că deficitul bugetar va sări de 6% din PIB

2 ore în urmă

INS: Producţia industrială a scăzut cu 4,8% ca serie brută în primele şase luni, faţă de perioada similară a anului trecut

10 ore în urmă

„Băncile vor spune: da, domnule, noi n-avem niciun interes să mai stimulăm publicul să economisească, că avem prea mulţi bani. Avem mai multe depozite decât credite şi asta nu din vina noastră, pentru că nu sunt proiecte bancabile suficiente în România. Şi au dreptate să spună asta. Numai că, oamenii tot economisesc la bănci în primul rând. Depozitele au crescut mai mult decât rata inflaţiei în această ultimă jumătate de an, publicul tot se duce la bănci şi nu se rezolvă dezideratul băncilor de a nu mai veni lumea cu bani la bănci. Lumea tot vine cu bani şi numai acumulează frustrare, pentru că în loc să le crească remunerarea iată, remunerarea pe care o primesc oamenii scade, ceea ce e aiurea, complet”, a mai spus oficialul BNR.

Jefuitori ca barbarii

În opinia sa, „această tactică aplicată” nu este spre folosul nimănui.

„Bine, băncile vor spune: domnule, nu ne certaţi pe noi, vorbiţi cu acţionarii noştri, că ei ne cer să facem profit, vor dividende. Nu vă cert pe cei de faţă. Îi cert pe acţionarii dumneavoastră. De ce le zic acţionarilor că nu e bine acest lucru? Nu e bine din trei puncte de vedere, cel puţin. Nu e bine din punct de vedere al faptului că semnalele de politică monetară nu sunt transmise ca lumea. Politica monetară, când creşte dobânda, vrea să domolească cererea excesivă din economie. Şi cum să o facă? Pe două căi: odată făcând mai scumpă creditarea şi, doi, răsplătind mai bine economisirea, adică un non-consum. Ce înseamnă cerere excesivă? La noi, cererea excesivă nu trebuie privită în mod absolut, că e mare în chip absolut cererea. Ea este excesivă faţă de oferta de servicii şi de produse pe care e capabilă să o furnizeze economia românească. Deci, când zic cere excesivă, nu e cererea enorm de mare ci e mare faţă de oferta pe care e capabilă România să o ofere de bunuri şi servicii. Ca atare, diferenţa asta între cerere şi ofertă se rezolvă doar crescând oferta, nicidecum stimulând cererea. Dacă stimulezi cererea, o să ai deficite bugetare mai mari, o să ai deficite de cont curent mai mari, o să ai inflaţie mai mare etc”, a explicat economistul-şef al BNR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

///////////////////////////////////////////

Cum se razbuna lacomia bancherilor romani si lipsa de intelepciune a BNR si ANPC

Autor: Bancherul.ro

In 2010, odata cu implementarea, prin OUG 50, a unei directive europene privind transparenta contractelor de credit, bancherii romani, reprezentati de ARB, precum si BNR, in calitate de supraveghetor si ANPC, initiatoarea legii si autoritatea de protectie a clientilor bancilor, au fost obligati sa schimbe vechile formule de dobanda interna ale bancilor in EURIBOR, plus marja fixa.

Dar cum EURIBOR se afla la minime istorice, din cauza crizei, iar intre timp o serie de banci au abuzat de puterea lor pentru a majora dobanzile lor interne, dand vina pe criza, „inteleptii” de la BNR, bancherii si ANPC-ul n-au stiut cum sa rezolve problema.

Daca schimbau dobanda interna, de 3,4,5%, in EURIBOR, care era de doar 1%, pierdeau destul de mult. Iar daca aveau si o marja fixa mai mica decat cea standard, de 3-4%, paguba era si mai mare.

Aveau de ales, asadar, intre a renunta la dobanzile prea mari, pe care unele banci chiar le-au majorat, dupa criza, in loc sa le scada, sau a le mentine sub forma unor marje uriase, de 6-7%, constienti fiind ca in viitor, odata cu cresterea EURIBOR-ului, dobanzile vor deveni si mai mari.

Din pacate, unii bancheri s-au dovedit lacomi si cinici in acelasi timp, preferand sa transforme dobanzi de 8-10% in marje fixe plus EURIBOR. Asta sub ochii si consimtamantul supraveghetorului BNR si a protectiei consumatorului, ANPC.

Acum lacomia si lipsa de intelepciune incep sa se razbune: dobanzile uriase sunt acum anulate de catre justitie, fiind considerate clauze abuzive. Cu alte cuvinte, bancile lacome nu vor mai incasa dobanzi de 10%, ci de 0%.

Cazul Banca Romaneasca

Ultimul caz este cel al unui client al Bancii Romanesti, banca greceasca detinuta de NBG, National Bank of Greece, una dintre cele mai mari banci din Grecia.

Acesta avea in 2010 un credit cu o dobanda interna a bancii, de 3,5% la care se adauga o marja fixa de 4,85%, in total 8,35%. Dupa aparitia OUG, banca a fost nevoita sa schimbe dobanda interna, de 3,5%, in EURIBOR, care era de 1%, ceea ce insemna o pierdere de 2,5 puncte. Dar banca a fost lacoma si a transferat cele 2,5 puncte in marja fixa, pe care a majorat-o de la 4,85% la 7,25%.

Nu s-a multumit, asadar, cu o dobanda de 5,85%, care rezulta din marja fixa initiala de 4,85%, plus EURIBOR.

Clientul a refuzat noua formula de dobanda, a facut plangere la ANPC, care la randul sau a dat banca in judecata, solicitand instantei sa constate ca dobanda este o clauza abuziva si sa o elimine.

Ceea ce s-a si intamplat: in loc sa primeasca o dobanda de 5,85% pe an, una care, de altfel, era o dobanda in media pietei, banca va incasa de acum incolo o dobanda de 0%. Rezultatul lacomiei bancherilor si lipsei de intelepciune a autoritatilor: BNR si ANPC.

https://www.bancherul.ro/print.php?id_stire=12626

/////////////////////////////////////

Cum sunt țepuiți românii: ANPC a descoperit în magazine Mega Image diferențe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 900.000 de lei retailerului Mega Image SRL şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, conform Agerpres.

„În perioada 7 – 8 august 2023, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a verificat modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în lanţul de magazine aparţinând retailerului SC Mega Image SRL”, se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Conform sursei citate, echipele de comisari au controlat 64 de locaţii din regiune, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat următoarele sancţiuni: 90 amenzi contravenţionale în cuantum de 900.000 lei, 12 avertismente, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor în 11 locaţii, oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, şi propunerea încetării practicilor comerciale înşelătoare, pentru 4 locaţii.

„Când vorbim de dublu standard la nivel european, nu ar trebui să facem referire numai la produse. Consumatorul român nu este tratat la fel ca cel din ţările în care unii operatori economici îşi au originile. Dacă cei de acasă merită ce este mai bun, pare că cei de peste hotare, din România, pot fi trataţi altfel şi, credem noi, cu mai puţin respect. Aceşti giganţi financiari ar trebui să citească povestea lui Cuza, cu ocaua mică şi ocaua mare. Poate, în ghidul de bune practici pe care marii retaileri refuză să-l semneze, ar trebui introdusă şi povestea de mai sus”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Principalele abateri constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au fost: comercializarea unor produse fără a avea etichetă cu data deschiderii, comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită şi nerespectarea temperaturii de păstrare pentru produse alimentare.

Totodată, comisarii au constatat neconcordanţe între preţul produselor afişat la raft şi cel de la casa de marcat, condiţii igienice precare pentru depozitarea produselor alimentare, comercializarea unor produse fără a avea menţionate, pe etichetă, informaţiile în limba română, comercializarea unor produse congelate cu acumulări de gheaţă în exces şi nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor finite calde.

Pe lista de abateri se menţionează: neafişarea preţului produselor, la locul de comercializare şi comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, inclusiv a unor preparate finite, din zona gastro.

https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Economie/cum-sunt-tepuiti-romanii-anpc-a-descoperit-in-magazine-mega-image-diferente-intre-pretul-de-la-raft-i-cel-de-la-casa-de-marcat–217549783.html

///////////////////////////////////////

Cine conducea rețeaua din spatele azilului groazei din Mureș. Bătrânii erau ținuți ca în lagăre

Ies la iveală amănunte incredibile despre rețeaua care era în spatele azilului groazei din Mureș, acolo unde, în subsolul clădirii au fost găsiți mai mulți beneficiari în condiții greu de imaginat, asemnătoare cu orfelinatele din perioada lui Ceaușeșcu.

Procurorii din Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în cazul Centrului de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș.

Astfel au fost reținuți administratorul azilului din Mureș (Cosmin Papuc – administrator unic), o femeie care era împuternicită președinte a fundației și un agent de poliție, în dosarul deschis de procurori la azilul din Mureș, după descinderile de vineri.

Patronul este văr cu șeful AJPIS, demis de ministrul Muncii

Potrivit surselor media, Asociația Re-min din Mures a fost constituită în anul 2018, având ca membrii fondatori următoarele persoane: Cosmin Păpuc ( angajat la Penitenciarul Tg Mureș), Carmela Păpuc (mama polițistului de penitenciare), Roxana Dălălău (angajată a penitenciarului), Theodora Orza (actual inspector DGASPC Mureș) și Jolan Pașcu (mama unui agent de la IPJ Mureș care a fost reținut în acest caz). Agentul de poliție o ajuta pe mama sa, în sensul în care, în timpul liber, mergea la centrul respectiv și avea grijă de bătrâni.

Începând cu anul 2020, prin Asociația Re-min s-a înființat azilul din localitatea Bărdești, comuna Sîntana, iar în urmă cu doi ani azilul din Tîrgu Mureș de de strada Cornesti.

https://sfantulioancelnou.ro/carti/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.htm

///////////////////////////////////////////

Dumitru Bordeianu- Mărturisiri din mlaştina disperării

IN MEMORIAM

Căpitanului nostru, Corneliu Zelea Codreanu, lui Mota si Marin, si tuturor martirilor si eroilor legionari, ucisi în prigoane, anchete, în lagăre si închisori sau în alte împrejurări, în tară sau în exil. 

În loc de prefaţă

Aceste lucruri le scriu în frica lui Dumnezeu, în Care cred nelimitat, deoarece numai El stie că ceea ce mărturisesc este adevărat.

Le mai scriu apoi pentru toti camarazii nostri în viată, care nu au trecut pe unde am trecut noi: elevi, studenti si muncitori, si pentru toti camarazii care vor veni după noi.

De asemenea, le scriu si pentru cei ce cred în Dumnezeu, pentru cei cinstiti si de bună credintă, ca să cunoască si să înteleagă si ei de câtă ură, minciună si bestialitate a fost si este în stare o ideologie – ideologia comunistă – provenită nu de la oameni, ci de la diavolul.

Ce se poate opune dragostei, adevărului, luminii si blândetii, decât ura, minciuna, întunericul si bestialitatea?

Comunismul nu este decât prezenta satanei pe pământ.

Comunistii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opozitie cu aceea crestină, este religia urii, a minciunii si a crimei, ridicate la rangul de „virtuti”; si nu se răspândeste decât prin minciună, neîncredere, teroare si frică.

Pe plan spiritual, scopul său este dezumanizarea omului, iar pe plan material: mizerie, foamete si lipsă.

Cum s-ar explica altfel atâta ură, bestialitate, cinism si plăcere sadică de a-ti chinui semenul si a-l ucide?

În comunism, vrei nu vrei, trebuie să spui si să faci numai ceea ce ti se ordonă. Nu trebuie să gândesti, nu trebuie să judeci, vointa si libertatea nu mai există. Iar, dacă nu, pentru consolidarea puterii sunt  închisori, gulaguri, lagăre, canale, deportări, domicilii obligatorii si degradarea, siluirea constiintei, pierderea demnitătii umane, robotizarea si dirijarea tuturor actiunilor.

Asa s-a făcut comunismul dumnezeu. Şi cine a încăput pe mâna acestei stăpâniri satanice si-a pierdut si puterea de judecată si vointa si libertatea, rămânând nu doar cu foamea si frigul, nu doar cu umilinta si lipsa de comunicare, ci cu scrâsnetul si disperarea.

La Pitesti si Gherla, în demascări, omul astfel alterat si degradat, chinuit si chinuindu-si semenul, a ajuns să-si zdruncine sufletul.

Cum s-a actionat însă în aceste demascări, create pentru desfigurarea si pervertirea vointei si a conceptiei crestine despre lume si viată, si cum s-a înjosit fiinta umană, creată după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, sunt lucruri care trebuie mărturisite. De altfel, în încercare se cunoaste omul, în încercare se degradează sau se desăvârseste.

Încercările prin care a trecut tineretul legionar în reeducarea de la Pitesti si Gherla sunt însă cele mai mari si mai grele prin care a trecut Miscarea Legionară, de la înfiintarea ei până azi.

După cum unică este Miscarea Legionară în istorie, unic este si acest caz. Noi, tineretul legionar, nu ne-am luptat cu oamenii si cu slăbiciunile noastre în aceste încercări (demascări), ci cu oameni îndrăciti, posedati de puterea satanei, aruncati asupra noastră cu toată ura, cinismul si bestialitatea de care au putut da dovadă.

Fenomenul Pitesti – Gherla nu este numai unul iesit din comun ci, din punctul meu de vedere, este un fenomen mistic, pentru că acolo lupta s-a dat între cei ce-L slujeau pe Dumnezeu si cei posedati de duhurile satanei.

Mărturisirile acestea nu au pretentia unei scrieri literare. Sunt bucăti rupte din sufletul si constiinta unor tineri luptători, cinstiti înaintea lui Dumnezeu si cinstiti cu ei însisi; tineri care si-au pus tot ce aveau bun în ei în slujba ideii de dreptate, de libertate si de credintă.

Constienti de menirea lor istorică, ei au slujit neamul si Biserica lui Hristos împotriva comunismului – dusmanul de moarte al crestinismului – până la sacrificiul suprem.

Istoria nu consemnează în analele ei cazul unui alt tineret, asemănător tineretului legionar, care să fi trecut prin închisori comuniste ca acelea de la Pitesti si Gherla.

În prigoanele si închisorile suferite de legionari în asa-zisa democratie românească, apoi sub dictatura lui Carol al II-lea si Antonescu, constiinta celui ce suferea nu era siluită. În torturile si grozăviile petrecute la Pitesti si Gherla însă, s-a actionat direct si metodic asupra celui torturat, ca să i se spulbere întâi credinta în Dumnezeu, iar apoi conceptia despre lume si viată si convingerile politice.

În aceste mărturisiri nu voi acuza pe nici un detinut politic. Nam autoritatea, calitatea si dreptul de a face aceasta, ca unul care am trecut prin ce am trecut, ci voi mărturisi faptele asa cum s-au petrecut cu toti tinerii legionari trecuti prin Pitesti si Gherla.

Nu voi mărturisi faptele mele de eroism, ci pe ale altora. Se vor întreba cei ce vor avea răbdare să citească aceste rânduri, de ce nu mărturisesc nimic despre alte categorii politice de tineret, care au trecut prin Pitesti si Gherla. Iată motivul: n-am autoritatea, calitatea si dreptul să scriu si să vorbesc despre altii, căci, dacă as face-o (asa cum au făcut-o altii, care nici măcar n-au trecut prin Pitesti si Gherla) ar trebui să-i acuz pe unii, să-i scuz sau să-i părtinesc pe altii, mărturisirile nemaifiind atunci făcute în frica lui Dumnezeu.

Celelalte categorii politice de tineret, care au trecut si ele prin Pitesti si Gherla, au si ele în definitiv dreptul să vorbească despre cele întâmplate lor.

Eu nu vorbesc decât de camarazii mei si de mine si as dori ca fiecare să vorbească despre ai lui.

Eu vorbesc de ai mei pentru că sunt legionar si ei au fost si sunt legionari. Sufletele celor plecati dintre noi m-au îndemnat să scriu, să scriu tot, asa cum a fost – cine a initiat, cine a condus, cine sunt vinovatii (care au fost convinsi că nu vor răspunde de faptele lor), cine a executat planul, cine au fost cei înselati si cine au fost victimele acestei nemaiîntâlnite drame.

Dumitru Gh. Bordeianu Melbourne, 26 oct. 1989 

Lămuriri aspra cărtii

(Interviu cu Dumitru Bordeianu, din revista „Scara”, treapta a patra) 

O caracteristică esentială în ce priveste geneza Mărturisirilor mele este aceea că eu nu m-am simtit niciodată vrednic, raportat la această nemaiîntâlnită dramă, să scriu o astfel de carte. Imediat după încetarea demascărilor, ceva care nu era în fiinta mea îmi venea mereu în constiintă cu întrebarea: cine va fi în stare să scrie o mărturisire despre această dramă. Şi nu numai să scrie, ci să pătrundă în esenta acestei drame.

După eliberare am citit si am răscitit Demonii (Posedatii) lui Dostoievski. Deosebirea între posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti / Gherla este că primii erau în conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai. Şi apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiîntâlnite.

După ce am relatat această dramă unui mare teolog român (D.P.), acesta îmi dă dezlegarea, zicându-mi „Du-te si citeste vietile Sfintilor Părinti si atunci vei întelege”. Am citit pe Sfintii Părinti si atunci am înteles. Eu întotdeauna întelegeam că cel care este mereu în stare să scrie despre această dramă este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis în închisoare. Alte caracteristici ale genezei acestor mărturisiri constau în faptul că eu însumi am trăit această posedare până pe culmile disperării. Dacă smerenia este opusă mândriei si dacă trăirea uneia duce la Împărătia Cerurilor («Fericiti cei săraci cu duhul căci a acelora este împărătia Cerurilor»), iar cealaltă duce la iad, se vede care este răsplata.

Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost răsplătită de Dumnezeu înscriind în destinul meu ca pe mine să mă aleagă si să mă ajute, din cei care au trecut pe acolo, să scriu despre această dramă.

Mărturisirile mele descriu o problemă de metafizică. Cine nu-i certat cu metafizica crestină si cu Sfintii Părinti, va întelege si asimila aceste mărturisiri.

 Să încerc acum să expun cronologic geneza acestei cărti. În primul rând doresc să mentionez că purtam o corespondentă cu Horia Sima, care îmi ceruse să scriu despre toată experienta mea din închisori. Dar mă gândisem să-i spun Comandantului că nu mă pot angaja la asa ceva. Adică, ziceam, nu poti să scrii oricum sau într-un mod neinspirat despre ororile petrecute acolo, la Pitesti si Gherla. Pur si simplu nu mă simteam în stare.

Cum s-a întâmplat? În apropierea locului unde am stat imediat ce am ajuns în Australia, se găseste un pârâu pe care l-am recunoscut imediat ce l-am văzut – era pârâul lângă care m-am visat singur, scriind, pe vremea când eram încă în tară, în România. Şi îmi apare în constiintă: post si rugăciune. Am început să mă rog si să postesc aproape câteva săptămâni… Mă duceam în fiecare dimineată pe malul pârâului si pe zi ce trecea mi se lumina mintea: se derula acest film al întâmplărilor ca si cum s-ar fi petrecut acum. În general, când scrii o carte, ai o idee de cum va arăta la sfârsit; în acest caz nu miam făcut nici o schită, nici un plan. Şi am început chiar cu titlul: „ Mărturisiri din mlastina disperării”. Iar prima frază este chiar eticheta cărtii. Este o carte de inspiratie divină: am scris ce mi s-a spus să scriu, ceea ce am simtit si ceea ce îmi venea în memorie. În fiecare zi, de dimineată la ora 9 si până după-amiaza la ora 3, dictam toate aceste fapte, iar sotia mea le asternea pe hârtie. Scrierea efectivă a durat din februarie si până în decembrie 1990; se adunaseră cam 600 de pagini. Dar forma definitivă este cea publicată. Ca să rezum putin, eu sunt mărturisitorul prin care s-au făcut cunoscute toate acestea.

Credinta nelimitată în Dumnezeu face orice lucru posibil. Spunea Petre Ţutea că orice cultură care nu are teologia în ea, nu face doi bani. Pentru că sunt cărti care au o valoare omenească, dar din punctul de vedere al mărturisirii lui Dumnezeu sunt nule.

Unde nu există ispită, nu există virtute – spun Sfintii Părinti.

Virtutea crestină se testează numai la încercare. Nu întâmplător a îngăduit Dumnezeu să fie comunismul în Rusia. Dumnezeu nu a îngăduit comunismului să apară în Germania sau Anglia. Nimic nu se petrece în lumea văzută si nevăzută fără stirea, îngăduinta si voia lui Dumnezeu. Să nu confundăm politica de stat a rusilor cu  ortodoxismul rus. Şi mă refer la credinta slavului ce se miscă numai pe coordonatele acestea hristice. Aici în Rusia sunt milioane de martiri, victime ale bolsevismului. Iată un exemplu istorisit de părintele Dimitrie Bejan, care întâlnise pe unicul supravietuitor al masacrului celor 11000 de călugări, la Oranki. Călugărilor li se dăduse termen de trei zile să aleagă între comunism si Hristos. S-au hotărât în zece minute. Şi apoi timp de o lună îsi săpau singuri gropile, după care erau executati. Şi Dumnezeu a vrut ca unul singur să scape fugind, ca mai târziu să-l întâlnească pe părintele Bejan si să mărturisească toate acestea. Iată iconomia divină. Episcopul a spus acelor călugări: „Fratilor, a sosit momentul să luati cununa de martiri; sunteti cu satana sau cu Hristos?” Ce credintă aveau oamenii acestia! Nici un dezertor! Eu am văzut cu ochii mei, la Cotul Donului, în timpul războiului, cum Rusii dezgropau din pământ icoanele ascunse de furia comunismului si plângeau de bucurie, sărutându-le.

De ce părintele Arsenie Papacioc vorbea cu admiratie despre tinerii care cu piepturile goale au înfruntat tancurile în decembrie 1989? Pentru că neamurile si popoarele nu trăiesc prin lasi.

Dumnezeu nu ne-a părăsit nici în timpul dominatiei bolsevice. Cine nu a fost în legătură directă cu Dumnezeu, în gând si în inimă, nu a făcut nimic. Coordonata verticală este Dumnezeu. Comunismul este numai un preludiu al lui Antihrist. De aceea a lăsat Dumnezeu să vină comunismul; si lucrurile s-au cernut: s-a văzut cine au fost cei care nu si-au pierdut credinta. Să vedem lucrurile iubirii lui Dumnezeu; atâta ne-a iubit si ne iubeste Dumnezeu, cum noi cu mintea noastră nu putem gândi. Şi ne-a lăsat, ca prin acesti martiri, să ne fie neamul mântuit. În închisoare, majoritatea si-au păstrat credinta; poate multi nu au crezut atâta în Dumnezeu, dar au fost anticomunisti. Pentru că fericiti cei prigoniti pentru dreptate, că a acelora este Împărătia Cerurilor.

Eu nu am vrut să plec niciodată din tara mea. Avusesem ocazia să plec, atunci când eram tânăr, cu armata germană, la Orsova. Iarăsi, am avut posibilitatea, în mai 1948, să fug din România. Am ajuns în Australia mânat de destin. Eu înteleg destinul nu drept fatalitate ori predestinare sau soartă. Desigur că Dumnezeu,  în eternitate, stie ce se întâmplă cu noi. Dar asta nu este predestinare.

Destinul se explică asa: ceea ce se întâmplă între mine (creatura) si Dumnezeu (Creatorul). Eu nu mă pot răzvrăti, când am această constiintă. Este si o problemă de bun simt. Pentru cei care nu au în constiintă faptul că i-a făcut Dumnezeu, este o problemă aparte. Dar eu, constient că am fost creat de Dumnezeu, nu de … natură, trebuie să recunosc si să mă supun de bună voie Creatorului. De bună voie, pentru că mi-a lăsat libertatea. Satana spune continuu că nu vrea să-I slujească.

Trebuie să avem în vedere slăbiciunea noastră si puterea lui Dumnezeu, dar în momentul în care m-am supus voii lui Dumnezeu, slăbiciunea mea o ia Creatorul pe umerii lui. Eu trebuie doar să spun:

«Fie mie după cuvântul Tău». Aceasta este esenta.

Despre Occident aveam de atunci o părere proastă; sub aspectul credintei eram lămurit din România, înainte de a emigra.

Libertinajul acesta, promovat chiar de catolici, ce nu cred în Înviere… Aici, în Australia, ca peste tot, din punct de vedere economic este foarte bine, pentru că dumnezeul lor este banul.

La Pitesti totul a fost făcut pentru legionari. Asa a vrut Dumnezeu, ca acest tineret să treacă prin nemaiîntâlnite drame.

Fenomenul Pitesti se raportează strict la Miscarea Legionară. În timpul anchetelor, cei care nu erau legionari – foarte putini – au trecut aproape toti de partea lui Ţurcanu. Lupta dintre bine si rău a început în Cer, când satan s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Un credincios se înduhovniceste si tinde pe zi ce trece spre asemănarea cu Dumnezeu, este un urcus permanent spre Dumnezeu. Cel care recunoaste pe Dumnezeu Creatorul, I se închină, Îi face voia si Îi păzeste poruncile si este chemat la Împărătia Cerurilor. Ceilalti, necredinciosi si slujitori ai lui satan, merg tot în jos. Cum de îngăduie Dumnezeu acestea? Satan este lăsat să meargă până la ultima treaptă a răutătii – când va veni Antihrist, absolutul decăderii. Acolo Dumnezeu va pune punct si va veni Judecata.

Această carte nu este o carte de literatură legionară; desigur că este scrisă de un legionar, care trăieste legionarismul. Nu este o carte  de doctrină legionară, ci de trăire a doctrinei. Cartea explică un fenomen care apartine Miscării Legionare si se adresează, în primul rând, camarazilor mei si celor care vor să vină.

A fost mai mult decât o dramă ce s-a întâmplat la Pitesti – un experiment extraordinar, făcut de comunisti si de atei. Lor, acestora din urmă, nu prea le convine să se stie ce s-a petrecut. Pentru că, vă puteti imagina, fără acest Pitesti am fi fost tot în închisoare, deoarece nici unul din noi n-ar fi cedat. Nimeni nu ne putea zdruncina. Au declansat experimentul, dar nu direct, cu mâna lor, ci ovreieste, împingându-i pe altii să o facă. Bineînteles că nu au stiut de la început rezultatul: câti vor înnebuni, câti vor rezista, câti se vor sinucide etc. Pentru că este vorba de suflet. Au fost sase indivizi, sase călăi, care au acceptat si început totul. Nici Ţurcanu nu stia la ce urma să se ajungă. Călăii mari au fost nelegionari: Iordăchescu, Dobos, Leonida, si altii. Ei erau 10%, iar noi 90%. Toti acesti criminali au actionat prin tortură fizică asupra sufletului. Reeducarea a fost pregătită de ocultă (moscovită, românească si internatională) pentru tineretul legionar. Horia Sima spunea că distrugerea pepinierei – Frătiile de Cruce – de unde venea elita legionară, a fost unul din obiectivele asasinilor de la Pitesti. Pentru că esenta comunismului este următoarea: distrugerea din inima omului a ideii de Dumnezeu, când omul devine o frunză purtată de vânt, iar satana te duce unde vrea el. Teroarea a fost atât de înspăimântătoare pentru că s-a făcut cu noi si prin noi. Când vine dusmanul tău, te lupti cu el, după puteri. Aici însă nu, pentru că tu, fratele meu, vii la mine si mă bati. Martirii crestini erau doar ei si dusmanul – ei nu erau torturati de crestini. În cazul nostru nu era vorba numai de a te lepăda de credintă, ci de faptul că fratele tău a actionat împotriva ta. Adică acum vorbesc cu tine si tu mâine mă omori pe mine, eu care îmi puneam viata pentru tine. Aici este aspectul metafizic al problemei. Aceasta a fost marea încercare. În cel care s-a debusolat o clipă a intrat satana. Dumnezeu lasă ispita, dar diavolul nu te poate ispiti mai mult decât ti-a dat Dumnezeu putere să rezisti. Dumnezeu stie puterea noastră.

Torturat fiind, puteam să spun că nu mai sunt legionar, dar eu rămâneam. Dar în ceea ce priveste credinta, nu numai că spuneai că  nu mai crezi, dar trebuia să o si dovedesti, omorându-ti aproapele fără milă. Dar cum să-l omori pe fratele tău, când el strigă de durere!

Şi eu m-am lepădat de Miscarea Legionară, dar Horia Sima nu mi-a spus că nu mai sunt legionar. Aceasta a fost conjunctura. Într-un supliciu de durată si fără perspectivă am rezistat cât am putut.

Fiecare suflet a rezistat până la temperatura la care s-a topit. Eu am spus că nu mă mai rog. Deci eu am întrerupt, am rupt firul. Ar fi trebuit să încerc să rezist mai mult. Şi iată posedarea. Dumnezeu m-a lăsat să fiu muncit. Să fi avut tot Pământul ăsta pentru 1000 de ani, dar cu starea sufletească de atunci, cu frica de necunoscut, frica de a nu înnebuni, as fi refuzat totul pentru linistea sufletească. Patru ani am fost muncit. Nu mai puteam plânge – aceasta este împietrirea:

ruperea de Dumnezeu urmată de posedare.

Am cunoscut teroarea comunismului; toti am simtit apăsarea terorii, când libertatea a fost abolită. În închisoare erai înlăntuit; libertatea era anulată sub toate aspectele. S-a urmărit nu numai distrugerea Miscării Legionare ca formatiune politică, ci s-au folosit de o metodă pe care, probabil, o vor reedita. S-a întâmplat asa pentru că, se stie, războaiele s-au făcut cu tineri. Pe tânăr nu îl duci chiar asa de usor, deoarece el nu este atât de plin de păcate. Unor astfel de tineri Ţurcanu le-a făcut un soi de fise personale ce contineau detalii de ce a spus fiecare, ce a mintit, cum s-a comportat în anume situatii date. Da, satana este foarte inteligent si celor care îl slujesc le strecoară această inteligentă satanică, pe care au folosit-o si atunci când au pus în practică experimentul de la Pitesti. Şi nu e vorba de spălarea creierului, ci de posedarea satanică ce transformă oamenii în adevărati roboti, ca în America sau ca aici, în Australia.

Acolo, în închisoare, plutea duhul satanei – erau mii de demoni care pluteau în aer; ti se stimula memoria de o inspiratie negativă si îti aduceai aminte totul, de când erai copil. În lumea crestină, cei care-L hulesc pe Dumnezeu, stiind de Dumnezeu si de Biserică, sunt apostati. Ţurcanu a acceptat tot ce a făcut, stiind ce face.

În ceea ce mă priveste, greseala mea, pe care o s-o recunosc si la Judecata de Apoi, este că am spus public că nu mă mai rog. Şi din  acel moment nu m-am mai rugat, tăind legătura mea cu Creatorul.

Îngerul meu nu s-a depărtat de la mine, desi cel care mă stăpânea era duhul satanei, care se manifesta strecurându-mi în suflet acea frică metafizică de nedescris. Dacă cineva îmi pomenea atunci de diavol, mă îngrozeam. La fel, dacă era vorba de epileptici. Nu-mi era neapărat frică de Ţurcanu, ci frica de a nu înnebuni din cauza torturilor. După doi ani am reînceput să mă rog, dar era parcă degeaba: nu simteam nimic. Parcă erau numai vorbe goale – o rugăciune mecanică. Şi asta mă tortura cel mai mult. Un an de zile am fost torturat de propria mea afirmatie, cum că nu mai cred în Dumnezeu. Şi asta până l-am întâlnit pe Jimboiu, acest om care trăia într-o stare de sfintenie – un înger cu chip de om, ce mă făcea să nu-l pot privi în ochi.

Viata mi-a fost imposibilă până la Pastele lui 1954, când a intervenit tot mila lui Dumnezeu. În acea noapte, ajuns la limita răbdării, în disperarea mea, simteam tortura sufletească a unei fărâme de iad. Am spus: Doamne, eu nu mai pot. Fă cu mine ce vrei! Şi în momentul când am auzit clopotele bătând, am căzut în genunchi si am început să plâng, cerând iertare lui Dumnezeu. Şi din acea clipă am fost alt om. Dumnezeu a făcut această minune cu mine. Am simtit organic, fizic, cum a iesit o fortă – puterea satanei – din mine.

O oră am plâns fără întrerupere. Eram atât de epuizat fizic, dar fericit! Era fericirea învierii mele întru credintă. Parcă învinsesem tot iadul. Anii de închisoare rămasi, între 1954 si 1963, când am iesit de acolo, au fost floare la ureche, cu toate nenorocirile pe care le-am îndurat: frig, foame si izolare.

Cei vii, din afară, nu mă mai interesau. Eu personal am rupt-o cu lumea din afară; nu mă mai gândeam acolo, pentru a mă putea adapta la viata din închisoare. Ei, tortionarii, nu mai aveau constiinta răului pe care îl făceau. Erau atât de posedati, că nimic nu îi mai interesa, doar să iasă din închisoare si să ajungă într-un post mare, în Comitetul Central sau în Securitate, ca răsplată de la stăpân pentru „munca” depusă. Ei executau ordinele stăpânului, nu-si puneau problema ca să nu mai omoare. Spre exemplu Deac, boxerul, îti dădea lovitura de gratie zdrobindu-ti ficatul. El si altii, cum ar fi Leonida si Costăchescu, aveau metode din ce în ce mai dure, cu cât  rezistenta si îndârjirea noastră erau mai mari. O parte din ei s-au sinucis după ce au iesit din puscărie. La ei nu mai opera mila si dragostea. Era doar ură – ultima expresie a urii – si orgoliu.

Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fratii mei de suferintă – si nu doar de legionari – adică de cei ce s-au opus comunismului. Multi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau niste îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprisan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.

Un alt tânăr, pe care am avut ocazia doar să-l văd, a fost Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”. Acest om, la Târgu Ocna, se uita în ochii criminalilor si-i făcea miei. Şi erau cei mai mari zbiri; chiar si directorul închisorii nu-l putea privi în ochi.

Atât de mult influenta sufletul lui cald, încât cine l-a cunoscut s-a transformat complet.

Eu l-am cunoscut pe Jimboiu, un elev fidel de-al lui Gafencu.

Şi el spunea mereu rugăciunea inimii, trăind numai pe coordonatele dragostei fată de celălalt. Era de o bunătate si seninătate extraordinare; nu auzeai de la el un singur cuvânt de răzbunare si ură.

Un înger în trup. Am asistat odată la o extractie de măsea, fără anestezic, făcută lui Jimboiu. A durat foarte mult această interventie stomatologică, dar el nu a scos un sunet si nu a schitat un gest de durere.

M-a impresionat de asemeni foarte mult Badea Trifan, care a fost prefectul Brasovului. Era un om de o bunătate si o liniste sufletească rar întâlnite, ce avea deja 22 de ani de închisoare făcuti.

În Săptămâna Patimilor plângea, curgându-i siroaie de lacrimi, continuu, până în noaptea de Înviere. Trecuseră 2000 de ani, iar el plângea cum plângeau mironositele si Maica Sa, atunci.

 Pe printul Alexandru Ghica l-am cunoscut bine, stând cu el în aceeasi celulă. Şi el era un adevărat crestin, trăindu-si credinta de o intensitate rar întâlnită. Mai pot să enumăr pe Gioga Parizianu (care a fost chinuit fiind tinut într-o etuvă la 70 de grade Celsius), Mircea Nicolau, Berzea, Petrascu si multi altii care s-au si preotit când au iesit din închisoare. Pe unii i-am reîntâlnit când am fost recent în România. Toti acesti oameni sunt de o valoare morală extraordinară, intrând cu sigurantă în patrimoniul acesta moral si al suferintei neamului.

În România m-am întâlnit cu foarte multi tineri, în diverse ocazii (interviuri, cenacluri); pot spune că am trăit clipe extraordinar de fericite. Vedeam că nu vorbesc în pustiu. Erau studenti de la toate facultătile – tineri cinstiti, atrasi de credintă. Am fost la o adunare a revistei SCARA, unde au participat vreo douăzeci de tineri, eu fiind invitat să le vorbesc. Eram foarte emotionat, stare sufletească ce s-a transmis, cred eu, si participantilor.

Nu lasă Dumnezeu neamul acesta; persoana care va reface Miscarea Legionară trebuie să apară. „Un om si un neam sunt om si neam cât au înteles din Evanghelie” – spunea Mehedinti.

Este clar că revigorarea României este întoarcerea la Biserica lui Dumnezeu. Acest fenomen a început; cei alesi în neamul acesta se vor întoarce la Dumnezeu si la Biserica Lui si vor trăi dragostea pe care ne-a insuflat-o El s-o avem nu numai fată de prieteni, dar si fată de dusmani. Bisericile sunt pline de tineri oriunde am fost.

Dumnezeu nu va pierde acest neam. Pentru acestia Se va milostivi.

Deci nu reformele economice, ci credinta poporului Român va scoate tara din marasmul în care se găseste.

Cuvânt înainte

Autorul acestei cărti, Din mlastina disperării, dl. Bordeianu Gh. Dumitru, mi-a cerut să-i scriu prefata lucrării sale.

N-am cutezat să-i îndeplinesc dorinta, dintr-un sentiment de mare umilintă. Cum să-mi asez numele meu în fruntea unei cărti care te cutremură prin grozăvia întâmplărilor pe care le povesteste?

Am trecut si eu prin multe încercări si multi din camarazii mei de luptă au pătimit prin lagăre si închisori, sub regimul comunist, dar drama de la Pitesti întrece orice închipuire. Numai sufletele satanizate, numai mintile pervertite de puterile răului, numai instrumentele iadului puteau imagina si pune în aplicare acest sir de orori. A chinui făptura omenească, până la limita când nu mai avea de ales decât între a pieri în holocaustul suferintelor sau a se asimila conceptiei acestui proces de nimicire a persoanei umane, alcătuită după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, e un fapt de neîngăduit.

Dumitru Bordeianu este unul dintre supravietuitorii Pitestilor.

Ce scrie el nu e ceva auzit din gura altora, ci e propria lui mărturie, din mlastina disperării, cum numeste el însusi această teribilă pătimire. Au mai scris si alti autori lucrări despre Pitesti, dar aproape toate sunt redactate din auzite, din ce au prins din gurile altora. Fără a le tăgădui valoarea, dar până acum n-am tinut în mână o carte care să destăinuiască poporului nostru ce s-a întâmplat realmente la Pitesti. „A nu fabula”, cum se exprimă autorul, ci a striga din carnea si sângele tău chinurile ce le-ai îndurat, e o mărturie fără drept de replică. Bordeianu Dumitru este un mărturisitor al adevărului, a ceea ce s-a întâmplat efectiv si cumplit între zidurile acestei uzine a mortii fizice si morale.

Dumitru Bordeianu mai rectifică si o altă informatie, difuzată de anumiti autori sau gazetari, care afirmă că urgia de la Pitesti a fost îndreptată de regimul comunist contra tineretului românesc în general sau contra studentimii române, considerată ca un corp în sine. În realitate, după cum mărturiseste autorul acestor cutremurătoare dezvăluiri, urgia comunistă s-a îndreptat precumpănitor contra tineretului legionar din scoli si universităti.

Predilectia asasină a diriguitorilor din umbră ai acestui plan a căzut si mai greu spre cohortele fratilor de cruce din ultimii ani ai claselor superioare.

 Aceste capete demonice si-au fixat ca obiectiv să distrugă pătura de bază, din care se recrutau membrii Legiunii. Odată sleite de viată izvoarele de refacere ale Miscării, va dispărea însăsi Miscarea.

Asa se explică de ce în închisoarea Pitesti s-a aplicat cel mai dur si inuman regim de detentiune din România, din care n-a fost altă iesire pentru cei întemnitati decât moartea pe rugul chinurilor sau acceptarea de a tortura, după aceleasi metode, pe proprii lor frati.

Dumitru Bordeianu nu e dintre acei care ar vrea să-si ridice un piedestal din suferintele altora. El îsi recunoaste propriile lui slăbiciuni. Şi el a căzut în mlastina deznădejdii, suferind înfrângeri morale. Ce înăltător este exemplul lui! Cum spunea Căpitanul: „Ai gresit, plătesti si mergi înainte cu fata curată”.

Să ne închinăm cu evlavie în fata memoriei celor ce au preferat moartea decât degradarea umană, dar să avem cuvenita întelegere si pentru cei ce au încercat să se salveze, cu pretul cerut de chinuitori, după ce săptămâni si luni în sir au fost supusi celor mai groaznice suplicii.

Horia Sima 10 Decembrie, 1992

Activitatea

În toamna anului 1946, eram la Iasi, student al Facultătii de Medicină, când mi-am început activitatea în cadrul Corpului Studentesc Legionar (C.S.L.) al Universitătii iesene, avându-l ca sef pe Dumitru Moisiu.

În câteva zile făcusem cunostintă cu toti camarazii cu care trebuia să activez.

Nu voi descrie amănuntit în ce a constat activitatea noastră până la data arestării mele. Fiecare legionar cunoaste ce înseamnă activitate legionară – legături, informatii, sedinte, disciplină, pregătire, curaj – totul însemnând de fapt lupta, fără nici un compromis, împotriva a tot ce-i rău.

Arestarea

În noaptea zilei de 14 spre 15 mai 1948 au început arestările majoritătii legionarilor, cunoscuti de politia lui Antonescu. Am scăpat de această arestare pentru că nu am fost căutat la Iasi, unde nu-mi cunosteau adresa, ci la casa părintească, unde am fost căutat de către politia din Fălticeni. Iar politistii care voiau să se pună bine si cu noua orânduire socială – comunistii – s-au purtat cu părintii mei în cel mai ordinar mod, bruscându-i, intimidându-i si spunându-i mamei mele că o să mă pupe mort.

După această dată am părăsit Iasiul (eram în sesiunea de examene) si m-am ascuns, temporar, la familia unor prieteni.

Întorcându-mă apoi în Iasi, ca să îmi sustin unele examene la facultate, un coleg de liceu si de clasă, care locuia în aceeasi curte cu mine, m-a denuntat la Sigurantă.

Astfel că, în dimineata zilei de 12 iunie 1948, am fost arestat de doi comisari (comisarul sef Ciochină, cu care am stat, mai târziu, în închisoare), un comisar ajutor si un sergent de stradă, înarmat cu un pistol-mitralieră. Acesti politisti m-au căutat, pe la miezul noptii, la gazda unde locuiam, pe strada Săulescu nr. 18. Aici au intimidat si amenintat cu pistolul pe cei trei frati ai mei, ca să spună unde sunt ascuns. După vreo oră de amenintări cu pistolul, fratele cel mai mic,  Constantin, de numai 11 ani, le-a spus unde mă aflu, crezând că îl împuscă dacă nu spune unde sunt ascuns.

Imediat apoi politistii i-au arestat pe toti trei si au venit cu ei la casa unde eram ascuns. Acolo un politai îi păzea în stradă, cu arma automată, iar doi comisari au intrat în curte, cu pistoalele în mână.

Şeful a strigat la geam să nu încerc să fug, pentru că în stradă sunt arestati sub pază cei trei frati. Atunci m-am gândit la mama si m-am predat.

Sunt momente pe care le trăiesti o singură dată în viată. Îmi amintesc si acum cu durere că fratele cel mai mic, Constantin, nu ma putut privi în ochi.

În fata acestui spectacol, pe care nu-l mai puteam suporta, leam cerut comisarilor, pentru că m-au găsit pe mine si m-au arestat, să le dea drumul fratilor să se ducă acasă, deoarece ei nu îmi cunosc activitatea. La insistentele mele i-au lăsat să plece acasă pe Mihai si pe Constantin, dar pe Alexandru, cel mai mare dintre frati, l-au retinut cu mine. La perchezitia de la gazdă îi găsiseră niste poezii scrise cu cerneală verde.

De la locul de unde m-au arestat, strada Florilor nr. 2, aproape de Căminul studentesc Râpa Galbenă, până la clădirea Sigurantei, pe strada Copou, nu era departe. Era ziuă si nu m-au legat – vedea lumea – ci mergeam între cei doi comisari (mi s-a spus să nu fac nici o miscare si nici o tentativă de fugă, că voi fi împuscat pe loc). Când am ajuns la Sigurantă, ne-au lăsat liberi în holul clădirii, la intrare. În hol erau multi arestati si soseau încontinuu. Am avut ocazia, în acest timp scurt, să schimb câteva vorbe cu fratele meu, Alexandru. I-am spus să fie tare si, dacă este anchetat si bătut, să reziste, pentru că, în caz contrar, riscă să rămână în închisoare. Am mai adăugat să-i spună mamei să mă ierte, si că s-ar putea să nu mă mai vadă niciodată (lucru care s-a si întâmplat; ea a decedat în anul 1962, după colectivizare).

Între timp, vine un politist, ne ia sireturile de la pantofi si curelele de încins. Fratele meu, mirat, îmi face semn întrebându-mă ce înseamnă asta, la care îi răspund că asta face parte din regulamentul închisorii. Într-un moment de neatentie a politistului mi-am îmbrătisat fratele, l-am sărutat, si apoi ne-am despărtit, pentru 15 ani.

Cu câtă durere si strângere de inimă se despart fratii în astfel  de situatii! Am fost dus apoi într-o cameră la parter, cu gratii la geam, unde, spre surprinderea mea, am întâlnit camarazi cunoscuti:

pe inginerul Costică Butan (ofiter în rezervă si invalid de război, seful studentilor legionari de la Politehnica din Iasi) si pe Lates Mircea (sef de unitate la Facultatea de Agronomie din Iasi). Mi-am amintit de acesti doi camarazi pentru că, după 15 ani, când am terminat pedeapsa, ne-am întâlnit iar toti trei, în camera ofiterului de gardă de la poarta închisorii Aiud.

Era acolo un miros de urină insuportabil, deoarece arestatii nu erau dusi la WC, făcându-si nevoile în câteva cutii goale de conserve.

După masă, pe la orele 4-5, se deschide usa si un comisar cu o listă în mână strigă câteva nume. Întâi sunt scos eu, cu un alt camarad, pe nume Cojocaru. Suntem legati unul de altul de mână cu o sfoară (cătuse nu aveau pentru atâtia arestati, erau peste 500, băieti si fete) si dusi în spatele clădirii. Acolo ne astepta un jeep în care mai erau patru fete (studente), tot legate de mână.

Unul dintre politisti ne avertiză să nu încercăm nici o miscare, că vom fi împuscati. Pe mine si pe camaradul meu, Cojocaru, nu neau impresionat politistii cu pistoalele lor. Eram sătui de pistoale, de pe front; în schimb, cele patru fete erau înfricosate.

Galata

După o jumătate de oră ajungem la Galata, o fostă mănăstire de călugări, transformată în închisoare si situată pe o colină în vestul Iasilor. Aici au fost introduse si fetele care erau cu noi, într-o cameră mai mare, ale cărei geamuri aveau gratii. După vreo jumătate de oră, au fost aduse în această cameră încă sase fete, de la Sigurantă. În acest timp, eu si camaradul meu, încercam să le linistim.

După putină vreme se deschide usa si intră în cameră o arătare care numai a om nu semăna.

Relatez acest fapt, ca să se cunoască si să se înteleagă de ce elemente umane s-a servit regimul comunist ca să-i tortureze pe cei din închisori.

Cum a intrat în cameră acest monstru, a început să debiteze ceea ce învătase sau auzise de la partid: ,,Voi sunteti criminalii care  ati ucis clasa muncitoare, ati exploatat-o, ati tinut-o în întuneric si ati tratat-o ca pe robii si slugile voastre, dar să vă băgati în cap, că această clasă muncitoare o să vă zdrobească la timp, că v-ati găsit nasul cu noi”, afirmatii pe care, de altfel, le-am auzit tot timpul din gura paznicilor închisorilor prin care am trecut.

După ce termină, monstrul le spune fetelor să se întoarcă cu fata la perete, pe mine si pe camaradul meu dezbrăcându-ne la pielea goală si făcându-ne o perchezitie, de la batistă, până la cele două orificii ale tubului digestiv, ca nu cumva să fi ascuns acolo armament, cu care să distrugem clasa muncitoare.

După terminarea acestei operatii si după ce ne-am îmbrăcat, ne-a spus să ne întoarcem noi cu fata la perete, invitându-le pe fete să se dezbrace complet, cum ne dezbrăcasem si noi. Când au auzit asa ceva, fetele au ripostat energic iar una din ele, mai sportivă, s-a repezit asupra monstrului si l-a izbit de perete cu atâta putere, încât la lăsat năuc.

În urma celor întâmplate, paznicul a scos pistolul si le-a amenintat că, dacă nu se dezbracă, va face uz de armă, pentru că el reprezintă clasa muncitoare.

În această situatie, eu si camaradul meu am intervenit, spunându-i să-si pună arma la loc, iar fetelor să bată în usă si geamuri. Monstrul, cu arma în mână, insista însă ca fetele să se dezbrace pentru perchezitie. El reprezenta clasa muncitoare si lui totul îi era permis.

La auzul bătăilor în usă si în geamuri, precum si la strigătele fetelor, o functionară de la administratia închisorii, intrând în cameră, a rămas îngrozită de ceea ce a văzut.

Era o functionară din lumea veche si nu apucase să fie educată în spiritul ,,clasei muncitoare”. Aflând ceea ce se întâmplase, l-a admonestat pe paznic si la invitat să iasă afară. Pentru că acesta refuza, invocând mereu că el este trimisul clasei muncitoare, functionara s-a dus să-l denunte la directorul închisorii.

După putin timp vine directorul si, cu voce blândă, îi spune paznicului că un bărbat nu poate să facă perchezitie fetelor, ci numai o femeie, pentru că asa prevede regulamentul închisorii, si că el, în consecintă, trebuie să părăsească camera.

Directorul era, de asemenea, surprins să constate că în cameră au fost introdusi bărbati cu fetele, dând dispozitie să fim separati.

 Până seara, închisoarea s-a umplut cu noi arestati.

În ziua aceea nu ni s-a dat nimic de mâncare. Târziu, am fost repartizati câte sase pe celulă, fără tinete pentru necesităti si cu scânduri goale în loc de asternut. În mod normal, n-am fi putut încăpea toti în celulă, celulele fiind foste chilii pentru o singură persoană, cu usa deschizându-se în curte. Şi totusi, în această celulă am stat vreo zece zile.

Din cât am stat acolo, nu am putut uita trei fapte importante:

– în tot timpul petrecut acolo, mi s-a dat o singură masă pe zi, la prânz: o bucătică de pâine (vreo 200 de grame) si o zeamă, care nu stiai ce este.

– la Galata, ni s-a luat fiecărui arestat câte o mică autobiografie, fără a fi fortati să spunem de ce am fost arestati. De aceea, nici un arestat nu a declarat că este legionar.

– la sfârsitul celor zece zile, am fost scosi din celule, noaptea târziu, pe o vreme ploioasă, vreo douăzeci de arestati, sub o severă pază militară si dusi într-un cimitir. Fiind întuneric beznă, cei care ne escortau aveau felinare în mâini. Printre acestia, în afară de militari, erau si câtiva civili. Ajunsi în cimitir, ne-au fost arătate mai multe gropi, proaspăt săpate, asemănătoare gropilor comune. În fata acestei macabre privelisti, multi dintre noi erau convinsi că în acea noapte vom fi executati.

Mărturisesc că dacă as fi intuit ce mă astepta mai târziu, as fi preferat atunci moartea. După anii petrecuti în închisoare si după cele întâmplate la Pitesti si Gherla si mai târziu, am ajuns la convingerea că eroismul de moment este preferabil celui de durată, care macină, degradează, schimbă si distruge fiinta umană.

Cum stăteam în fata gropilor, unul dintre civili se desprinde de ceilalti si ne apostrofează cu cuvintele: ,,Voi, banditilor, sunteti cei mai mari dusmani ai clasei muncitoare, ai proletariatului; de aceea vam arestat, si veti fi aruncati în aceste gropi, si nici unul dintre voi nu va scăpa cu viată. Nu vă executăm în această noapte, pentru că nu avem săpate suficiente gropi, ca să încăpeti în ele toti cei arestati acum. Dar să stiti că cei arestati la 15 mai au fost executati si înmormântati în acest cimitir. După ce vom săpa suficiente gropi, atunci vă executăm si pe voi. Acum ne întoarcem la închisoare”.

Ce ni s-a întâmplat nouă, celor din grupa de 20, câti eram, li sa întâmplat si celorlalti în câteva nopti si tuturor celorlalti arestati din  închisoarea Galata, în afară de fete. Intimidarea însă, multi dintre noi au luat-o în serios, pentru că de la comunisti te puteai astepta la orice, în orice moment. Mai fusese un precedent: ofiterii polonezi împuscati în ceafă, la Katyn. Mai eram apoi convinsi si de faptul că bolsevicii n-aveau decât morala imoralitătii, si că ne găseam la un pas de Prut. Am trăit acele clipe cu atâta intensitate, că odată trecute n-am mai stiut dacă a fost vis sau realitate.

Ajunsi apoi în închisoare, în celule am putut reflecta mai bine asupra situatiei. Unii dintre noi erau convinsi că ne vor împusca sau că, în cel mai fericit caz, vom fi transportati în Siberia. Altii aveau convingerea că, dacă nu ne-au împuscat în acea noapte, însemna că nu fusese decât un act de intimidare.

După terminarea celor zece zile, cât am stat la această închisoare, am fost scosi din celulă, legati de mâini cu o funie, câte doi, si dusi în afara închisorii, la un camion militar acoperit cu prelată. Eram în jur de 30. În camion am fost culcati pe burtă, înghesuiti unul într-altul, cu capul pe podea si înconjurati de soldati înarmati. Un civil ne-a avertizat că, dacă ridicăm capul, vom fi împuscati fără somatie.

O! Cât de lung mi s-a părut acel drum! Era drumul nesigurantei totale. Ne gândeam că vom fi dusi ori la cimitir, să fim împuscati, ori la tren, să fim deportati în Siberia. Majoritatea dintre noi, după ce ne-am văzut în tren, am fost convinsi că destinatia noastră era Siberia.

Am fost deci transportati si înghesuiti în câteva vagoane-dubă.

Spre surprinderea noastră, am constatat acolo că vagoanele-dubă erau românesti, desi la gara Nicolina din Iasi, unde am fost dusi, erau si linii largi, pentru trenuri rusesti. Ne întrebam unde suntem dusi.

Credeam că ne duc cu tren românesc, până la Vadul Siretului, la frontiera cu Rusia, în regiunea Bucovinei, ca să mascheze oarecum drumul. Ce clipe, ce emotii, ce stări sufletesti, în fata necunoscutului!

După ce vagoanele-dubă au fost umplute, trenul a plecat. Spre surprinderea noastră însă, nu am recunoscut directia în care mergeam, din cauza întunericului si a obloanelor de la ferestruicile vagonului.

După câteva ore de mers am putut constata totusi prin oblonul de la geam că eram la Pascani, o gară pe care o cunosteam foarte bine. Le-am spus atunci camarazilor că eram în gara Pascani;  bănuiam că nu ne vor mai duce în Siberia, deoarece ar fi putut să o facă pe la Ungheni, mai aproape de Prut, decât prin Cernăuti, ci că ne vor duce la închisoarea din Suceava, pe care o cunosteam, o închisoare mai mare decât cea de la Iasi.

Într-adevăr, în câteva ore am ajuns în gara Burdujeni din Suceava, unde ne asteptau masini-dube, cu paznici si soldati înarmati. Paza de la gară la închisoare a fost mai putin represivă decât la Iasi.

După câteva ore am fost încarcerati în vestita închisoare „mormântul fără cruce”, cum o botezaseră detinutii de drept comun din Suceava. Închisoarea era a doua ca mărime, după Aiud, fiind zidită tot de austrieci. (Aici a fost întemnitat si s-a îmbolnăvit de tuberculoză Ciprian Porumbescu.) Închisoarea era în formă de pătrat, cu subsol, parter si două etaje, cu curte interioară, iar la exterior cu un gard de scânduri înalt de patru metri, si la fiecare cincizeci de metri avea un prepeleac, cu un soldat cu armă automată.

SUCEAVA

Celula 59/ subsol

În jurul datei de 25 iunie 1948, iată-ne depusi în vestita închisoare Suceava si încarcerati în celula 59 de la subsol, pe latura de nord. Această celulă este legată de întâmplări pe care nu le voi uita niciodată. Aici am stat până la 15 ianuarie 1949. Tot în această celulă am simtit pentru prima dată apăsarea spatiului, pierderea libertătii si durerea ruperii legăturii cu cei dragi. Aici am simtit din plin apăsarea închisorii si hăul ce se deschidea în fata noastră.

Aici am suportat bătăile si chinurile anchetei, care a durat până în luna decembrie 1948.

În această celulă am stat cu N. Cojocaru, cu care mai stătusem si la Galata, cu diaconul profesor Gheorghe Eftimie si cu doi muncitori.

După câteva zile, am aflat unele informatii despre cei arestati de la detinutii de drept comun care făceau de planton pe coridor si de la cei care împărteau masa. Printre acestia erau si oameni cumsecade.

Asa am aflat că toti cei arestati începând cu 15 mai 1948 si până la data când am venit noi, cei arestati în iunie, au fost încarcerati în această închisoare si că începând cu judetul Vaslui si Bacău, din toate judetele, până la frontiera de nord a Moldovei si Bucovinei, toti arestatii, bărbati si femei, se găseau în această închisoare. Ancheta si judecata, pentru această regiune a tării, nu s-a putut face la Iasi, deoarece orasul nu dispunea de o închisoare cu capacitate mare; de aceea s-a ales Suceava, care dispunea de un mare număr de celule si camere, unde puteau fi încarcerati câteva mii de arestati. Arestatii din sudul Moldovei, de la Vaslui si Bacău, până la Milcov si Dunăre, au fost depusi la închisoarea din Galati.

Tot de la detinutii de drept comun am aflat că ei sunt prelucrati si amenintati să păstreze cel mai perfect secret.

Ancheta

Pe sectia de anchetă de la parter erau cam 30 de celule. Unele erau transformate în birouri pentru comisarii-sefi, adusi din judetele  mai sus mentionate, fiecare cu bătăusii lor, care de care mai cinic, alesi dintre toate lepădăturile societătii.

Acesti comisari-sefi coordonau anchetele si triau declaratiile luate de la arestati. Toti însă aveau un trecut în Siguranta Statului, legat de Miscarea Legionară: făceau parte din fosta politie burgheză din timpul dictaturii lui Carol al II-lea si Antonescu, iar regimul comunist se servea de ei, ca de niste unelte docile, pentru că încă nu luase fiintă monstruoasa Securitate si regimul nu avea experti în materie de anchetă. Erau canalii, fără nici un pic de constiintă morală si frică de Dumnezeu, care serviseră sub mai multe regimuri, neavând nimic comun cu neamul nostru. Se puseseră cu totul în slujba unui dusman care, după ce s-a servit de ei cum a vrut, i-a arestat si i-a întemnitat la Făgăras, unde nu arareori s-au mâncat unul pe altul. Asa le-a plătit stăpânul pe care-l serviseră cu atâta abnegatie. Pe cei de la Iasi i-am cunoscut personal.

Legionarii de la Facultatea de Medicină din Iasi erau anchetati de un comisar-sef în etate, cu experientă în anchete, al cărui nume îmi scapă. Nu am avut de-a face cu el decât în câteva situatii; ultima dată, când am dat declaratia finală semnată în fata lui.

În schimb nu i-am putut uita pe cei doi bătăusi angajati tocmai atunci în politie, pe Behan si Danielevici. Erau de o ferocitate de nedescris.

Am aflat de asemenea că anchetele se făceau numai noaptea, de cum se însera până dimineata[1], si că bătăile si schingiuirile la care erau supusi cei anchetati erau atât de mari, că unii din ei erau dusi pe targă la celulele lor.

Din primele seri, de la celula unde eram, aproape de sectia de anchetă, auzeam clar vaiete si multă forfotă de pasi.

Atmosfera din celulă, din cauza lui Popa Alexandru, era imposibilă.

Popa Alexandru (Ţanu)

Acest individ era din Soroca (Basarabia) si fusese coleg de clasă cu Alexandru (Şura) Bogdanovici la liceul de acolo. Popa afirma că fuseseră buni prieteni.

A fost arestat în aceeasi zi cu mine în Iasi, unde era student în anul III la Facultatea de Agronomie. Din primul moment când ne-am întâlnit în celulă am ajuns în conflict cu el. Ca om, era de un orgoliu si de un sadism feroce. Cei doi muncitori cu care eram în celulă, legionari încercati, cu credintă în Dumnezeu si cu mult bun simt, neau spus, când Popa lipsea, că acesta nu numai că nu era legionar, dar nici măcar om nu era, ci dracul în persoană.

În celulă era tăcut, foarte atent la ce discutau altii; când intervenea, avea o plăcere deosebită să discute în contradictoriu. Nu s-a pronuntat niciodată clar, dacă crede sau nu în Dumnezeu. În discutiile cu diaconul Eftimie despre credintă, sustinea întotdeauna contrariul. Era, după părerea tuturor, un ateu convins. Ancheta lui a durat câteva zile, si se vedea după fata lui că nu luase nici măcar o palmă. Nimeni nu i-a pus vreo întrebare si nici el n-a spus nimic.

Iată câteva observatii, în legătură cu acest individ, care m-au determinat să cred că era un tip suspect:

– s-a atasat de Legiune datorită marii personalităti a lui Bogdanovici; – la anchetă n-a fost bătut; – atitudinea lui din celulă, fată de camarazi si Legiune, de un mutism desăvârsit, îti dădea imediat de gândit; – a luat o condamnare mică, corectională, de 7 ani; – când a început reeducarea la Suceava, a fost printre protagonisti, alături de Bogdanovici; – la Pitesti n-a luat nici o palmă, dimpotrivă, a fost, alături de Ţurcanu, autorul fizic al mortii lui Bogdanovici; – a plecat de la Pitesti la Gherla în iarna lui 1950, unde a devenit seful demascării. Acolo s-au comis fapte care au depăsit Pitestiul; – când am venit toti studentii cu condamnări mari de la Pitesti  la Gherla, el îsi disputa cu Ţurcanu sefia demascărilor; – a fost dus de la Gherla la Jilava odată cu Ţurcanu; – a făcut parte din lotul lui Ţurcanu, dar nu a fost executat. Tot el a fost acela care a dat declaratie că reeducarea de la Pitesti si Gherla a fost făcută din ordinul pe care l-a dat Horia Sima legionarilor, prin Vică Negulescu; – a fost martorul acuzării în procesul lui Vică Negulescu, unde a sustinut cele de mai sus. (La acest proces marele merit l-a avut Gheorghe Calciu, care a cerut în instantă să vină generalul Nicolski, seful Securitătii, cu care Calciu stătuse de vorbă la Pitesti, si care, bineînteles, n-a venit). După acest proces, Popa Ţanu a fost adus la Aiud si eliberat înainte de decretul din august 1964.

La plecarea mea din tară, în 1989, se găsea la Sibiu, făcea pe contabilul si era mare informator.

*

 În primele zece zile nu a fost nimeni chemat la anchetă. De aceea am avut timp suficient să mă gândesc, să-mi fac toate socotelile, ce declar si ce nu declar si în ce conditii. Aveam convingerea că seful meu direct, Moisiu, si cei cu care activasem, erau ferm hotărâti să nu spună nimic. Fiecare a rezistat până când a ajuns la limita puterilor fizice si sufletesti. Unul a cedat când i s-a prezentat în fata ochilor un altul desfigurat în bătăi, plin de sânge si cu răni pe tot corpul, fiind amenintat că asa va păti si el dacă nu spune tot ce stie. În fata acestei situatii, cei cu punctul de rezistentă joasă au cedat. Altul a cedat după prima bătaie, altul după o lună de bătaie, altii după două, trei, patru… luni, declarând până la urmă doar atâta cât să poată fi judecati si condamnati.

Redau două cazuri: al lui Şoltuz Laurentiu si al Oltei Manoliu (ambii studenti la Facultatea de Medicină din Iasi si originari din judetul Botosani) care n-au spus nimic la anchetă si au fost totusi judecati si condamnati – Şoltuz, la 20 de ani muncă silnică, iar Manoliu la 15 ani muncă silnică – numai pe ceea ce au declarat altii despre ei. Manoliu a iesit teafără, după cei 15 ani de închisoare, iar Şoltuz după 16 ani.

Regimul comunist, fiind în curs de consolidare si neavând cadre pregătite pentru a ancheta, s-a folosit de fostii anchetatori – cum am afirmat mai sus – ca să îmbrace în forme juridice cele  declarate de noi, în vederea condamnării. Misiunea lor era să bată, să bată si iar să bată, până ce te făceau una cu pământul. Pe ei nu-i interesa cantitatea si calitatea celor declarate; aceasta o făceau comisarii-sefi, coordonatori ai anchetelor. Acestia erau uneltele regimului.

Desi bătăile si torturile în aceste anchete au fost strigătoare la cer, nu s-a declarat nici zece la sută din ceea ce se stia, fapt confirmat în urma demascărilor de la Pitesti si Gherla.

Majoritatea dintre noi am sesizat acest lucru, permitând acelor ce nu fuseseră arestati să se ascundă. Când au apărut supliciile de la Pitesti si Gherla, cei supusi acestui tratament au declarat nu numai ce stiau, ci chiar si ceea ce gândiseră, văzuseră sau auziseră întâmplător.

Scopul regimului era ca toti cei arestati să fie judecati si condamnati la ani grei de închisoare, pentru ca la timpul planificat, avându-i în mână, să-i constrângă să declare si mai mult, prin actiunea de „demascare” de la Pitesti si Gherla.

Ţin să precizez că nici un legionar si nici o unitate legionară nau fost arestati în urma unor probe care să justifice darea în judecată.

Arestările legionarilor din toată tara au fost făcute numai datorită informatiilor furnizate de Siguranta Statului din timpul celor două dictaturi, a lui Carol al II-lea si a lui Antonescu. Prin urmare, este incontestabil că toti legionarii arestati de regimul comunist, începând cu 15 mai 1948, erau cei cunoscuti de vechea politie, datorită informatiilor anterioare. Criteriul era simplu: trebuia arestat oricine a fost legionar, fie că activa sau nu activa, pentru a fi pus sub cheie până vor începe torturile, care vor procura suficiente dovezi pentru exterminarea programată.

Sub dictatura lui Antonescu, Siguranta Statului constituise asazisele caziere politice ale tuturor legionarilor din timpul Statului National Legionar, pentru eventualitatea, bine gândită, a utilizării lor.

Majoritatea dintre ei au format batalioanele mortii de la Sărata (localitate situată în sudul Basarabiei).

Acolo, ofiterii activi si de rezervă, cât si gradele inferioare, au fost toti redusi la rangul de simpli soldati si trimisi pe front cu indicativul: „reabilitare post mortem”. Aceste batalioane au făcut minuni de vitejie împotriva bolsevicilor.

Comandantii de unităti erau avertizati ca toti acesti legionari, purtând indicativul mentionat, să fie trimisi în linia întâi sau în  misiuni periculoase, unde moartea era sigură. Deci Antonescu, alt călău al tineretului legionar, cunoscându-i acestuia puterea de sacrificiu, era convins că în felul ăsta va scăpa de ei.

Siguranta Statului a înregistrat si numele fratilor de cruce, elevi de liceu, cunoscuti din timpul guvernării legionare de unii din directorii, profesorii si chiar colegii lor, care i-au denuntat fără scrupule. (În timpul războiului, Frătiile de cruce si centrele studentesti au continuat să activeze în ilegalitate.) Acelasi procedeu l-au folosit si cu studentii universitătilor care nu erau legionari, precum si cu cei din aparatul de stat, din Cetătuile de fete si din Corpul muncitoresc si cel al Răzletilor.

Astfel că în 1945, când comunistii au acaparat puterea, aveau o oglindă fidelă a tuturor legionarilor din tară.

Şi s-a mai petrecut un fapt odios din punct de vedere moral:

toti ticălosii pusi în slujba regimului comunist trebuiau să-i denunte pe legionarii pe care-i cunosteau, precum si pe simpatizantii acestora, indiferent unde s-ar fi aflat. Detin aceste informatii sigure de la fosti ofiteri de politie din cadrul Sigurantei, oameni care mai aveau în ei un pic de constiintă natională, si de la fostii jandarmi, printre care si fratele meu Vasile.

*

 Închisorile din România în anul 1948 se catalogau în: închisori mari, mijlocii si mici. În ordinea capacitătii, cât si a renumelui lor de închisori mari, citez: Aiud, Suceava, Gherla, Pitesti, Jilava si Galati.

Închisori de categorie mijlocie: Râmnicu Sărat, Târgsor (oras situat la vest de Ploiesti, pentru elevi), Mislea (pentru femei), Mărgineni (cu atelierele de tâmplărie pentru export), Făgăras (închisoare destinată fostilor politisti), Dej, etc… Închisori mici se găseau în fiecare capitală de judet. Închisori cu regim special se găseau la subsolul Ministerului de Interne si pe strada Uranus din Bucuresti.

Închisori-spital, pentru detinutii bolnavi de tuberculoză: la Târgu Ocna, în Moldova, si la Văcăresti – pentru celelalte boli.

Închisorile erau împărtite pe sectii, unde erau atât celule, cât si camere, numite – în termeni de închisoare – „la comun”. Celulele erau de diferite mărimi; de regulă aveau 3-4 metri lungime si 1,5 metri lătime. Pe jos, unele aveau beton, altele scânduri de brad.

 Camerele aveau dimensiuni de 4-8-10 metri lătime si 10-15-20 metri lungime.

Fiecare închisoare era prevăzută cu celule de pedeapsă – „celule negre” – numite astfel pentru că nu aveau nici aerisire, nici geamuri si nici lumină; deci, întuneric total.

Toate închisorile dispuneau, la beci, de boxe, de celule de pedeapsă, mult mai greu de suportat si cu conditii mult mai inumane decât celulele negre. Fiecare nivel al închisorii avea patru celule negre.

Au existat un timp, la începutul arestărilor, asa-zisele celule albe (de unde expresia „te bag la alba”). Am aflat ce erau astfel de celule la Aiud, în anul 1954. Li se spunea „celule albe” pentru că ferestrele nu aveau sticlă; erau lipsite de mobilier. Cel hărăzit să fie detinut aici era dezbrăcat la cămasă si izmene, tot timpul sezonului rece.

Voi descrie topografia fiecărei închisori pe unde am trecut.

Şi pentru că mă găseam la închisoarea din Suceava, o voi prezenta, pe scurt, pe aceasta, clasată în categoria închisorilor mari, atât ca dimensiune, cât si ca faimă.

O caracteristică a celulelor si a camerelor, de la subsol la etajul doi, era că aveau dusumele de scânduri. Închisoarea a fost construită de austrieci, cât timp stăpâniseră Bucovina, de la 1775 la 1918, si aici erau închisi românii care-si cereau dreptul la libertate. Întreg subsolul era prevăzut numai cu celule. Începând cu parterul si terminând cu etajul doi, de o parte a coridorului erau celule, iar de cealaltă parte camere, variind între 5/10 metri si 10/10 metri.

Mobilierul celulei sau camerei era foarte sumar: un prici cu o rogojină în loc de saltea, tineta pentru necesităti fiziologice, si ulciorul cu apă de băut.

Ferestrele celulelor aveau dimensiuni în jur de 40/40 cm., iar ale camerelor mari 1,5/1 m. Toate geamurile erau prevăzute cu drugi grosi de fier. În afară de cele enumerate mai sus, nu exista nimic, nici măcar cuiere pentru a agăta o haină.

Obiectele de mobilier care au constituit tot timpul detentiei o problemă, aducând mari neajunsuri celor condamnati, au fost tinetele sau ulcioarele pentru apa de băut, precum si tinetele destinate necesitătilor fiziologice (urină si fecale). Aceste tinete erau confectionate din scânduri (doage de brad si cercuri de fier), cu  capacităti si înăltimi diferite, în functie de spatiul pe care-l serveau, dacă acesta era celulă sau cameră.

Îmi îngădui o paranteză, pentru a pune o întrebare unui interlocutor venit din lumea occidentală, de pildă: ce ar spune el, când ar auzi că cei condamnati au executat, să zicem 16 ani, sub regim comunist, la care se adaugă încă 7 ani din timpul dictaturii lui Carol al II-lea si a lui Antonescu, stând în tot acest timp într-un climat viciat de mirosul de urină si fecale? Poate unora nu le-ar veni să creadă, si atunci, fostii detinuti politici, împreună cu mine, i-am invita să vină să vadă că si azi, în România, aceste obiecte de tortură morală si fizică se găsesc încă în celulele si camerele închisorilor. Să vadă în ce fel de conditii de civilizatie si-au trăit mii de fiinte umane un sfert din viată.

Aici în Australia, unde am emigrat, am vizitat din curiozitate, de curând, o închisoare din Melbourne, Victoria: era mai degrabă o pensiune, în comparatie cu ceea ce am trăit eu si atâta tineret român, timp de 16 ani, în închisorile comuniste.

În timp ce ne făceam necesitătile fiziologice aerul din celulă devenea insuportabil. Tinetele erau desertate apoi de două ori pe zi, dimineata si seara, la closetele de la capătul etajului. Această operatie se efectua cu rândul, în asa fel încât cei din celule nu se puteau vedea sau cunoaste între ei.

Au fost cazuri la Jilava – si asta o stiu toti cei care au trecut pe acolo – când, într-o cameră cu o capacitate normală de 40 de detinuti, erau înghesuite 300 de persoane. La camerele din „reduit”, unde tinetele nu mai ajungeau, necesitătile se făceau pe jos. Aerul din cameră era nu numai insuportabil, dar si insuficient. Pentru a evita asfixia, se stătea cu schimbul în pragul usii, unde se strecura putin aer de afară.

În aceste camere au murit majoritatea celor în vârstă si bolnavii. Când am stat la Jilava, în 1956, această situatie însă nu mai exista.

Mă întreb, cum a fost posibil asa ceva? Şi totusi a fost posibil, dovadă mărturisirile miilor de detinuti[2].

Usa celulelor sau a camerelor era construită din lemn masiv, de obicei esentă tare de stejar, ferecată cu fier gros pentru a-i întări rezistenta. O broască mare se încuia cu cheia, iar deasupra ei un zăvor gros era tras pe dinafară, asigurând astfel cea mai perfectă sigurantă. La mijlocul usii, la o înăltime de un metru, se prevăzuse o vizetă de 25/15 cm., prelungită spre interior cu o policioară, cât încăpea o gamelă de tip militar. La partea exterioară a usii, un zăvor puternic asigura vizetei acelasi grad de sigurantă ca si la usă.

Deasupra, la înăltimea unui stat de om, usa era prevăzută cu un mecanism prin care se putea vedea în celulă. Căpăcelul vizetei acesteia putea fi miscat la stânga sau la dreapta, pentru ca gardianul să se uite înăuntru, în timp ce din celulă nu se putea privi afară.

În toate închisorile comuniste din România, nu era acelasi lucru să fii la subsol, la parter sau la etaj, la răsărit, la sud, la nord sau la apus. Iarna, cei ce se aflau la nord si est sufereau de frig, din cauza vântului, mai mult decât cei ce se aflau pe partea de sud si de vest.

Celulele de pedeapsă de la subsol erau mult mai greu de suportat decât cele de pe etaje. Una era să stai la Zarcă, si alta era să stai la a doua clădire, la Gherla si Aiud, unde erau numai camere, iar regimul era mai blând. Tot aici erau cazati si detinutii de drept comun, care făceau diferite munci în incinta închisorii (plantoane, bucătari, frizeri, băiesi, cizmari, croitori etc.) O problemă care a costat multe vieti a fost fumatul. Pentru un „chistoc” – în limbaj de fumători – aruncat intentionat de un paznic si ridicat de un detinut, s-a ajuns deseori la represalii fatale.

Regulamentul prevedea că detinutul, când era scos la plimbare în tarcuri special amenajate, trebuia să meargă cu mâinile la spate si privirea în pământ. Orice abatere de la această disciplină era aspru sanctionată cu arest sever de unde, dacă era iarnă, rar se mai iesea.

Numai bietii fumători stiu cât au suferit din cauza acestei patimi.

Pentru ei, închisoarea a fost mult mai grea decât pentru nefumători[3].

O altă încercare ce a măcinat din temelii viata detinutilor a fost foamea; foame redată cu autenticitate în poeziile lui Radu Gyr si Nichifor Crainic; foamea cronică, insuportabilă, care a umilit, a degradat si a pus în situatii de compătimit pe multi dintre detinutii incapabili să suporte ceva ce depăsea limitele răbdării. Cum era posibil ca, timp de 16 ani, să te roadă acest vierme neadormit, să nu te saturi niciodată si nici măcar să-ti potolesti, cât de cât, foamea?

Câtă vointă, câtă răbdare, câtă înfrânare, le-a trebuit acestor detinuti, ca să supravietuiască? Doamne! N-a fost o lună-două, un an-doi, ci 16 ani!

Ca fost student la medicină, cunoscând fiziologia si biochimia normală a omului, m-am întrebat întotdeauna care este limita de rezistentă a omului la foame. Şi mărturisesc că n-am găsit răspunsul.

As pune întrebarea si specialistilor: este oare posibil ca timp de 16 ani, în interval de 24 de ore, masa să nu varieze decât între 600 si 900 de calorii (în ultimii doi ani ajunsese în jur de 1000 de calorii), iar în conditiile de pedeapsă, în jur de câteva sute? Cât priveste valoarea nutritivă – hrana fiind alcătuită numai din deseuri, ce nu se vindeau la aprozarele socialiste – comunistii au găsit de cuviintă ca ea să fie cum a fost… Mâncarea era constituită din arpacas, orz decorticat, rar fasole, varză, dovleci, gulii, cartofi, care nu se vindeau, si napi porcesti. Iar carnea – resturi nevandabile: copite, bojoci, buze, pielite si capete de animale care, în tările capitaliste nu s-ar fi dat nici măcar câinilor. Şi toate acestea erau în bună parte alterate.

Îmi aduc aminte de un fapt pe care nu-l voi uita toată viata mea. Eram în curtea închisorii la Gherla, nu departe de bucătărie, când am văzut cum detinutii de drept comun scoteau din beciul sectiei a II-a capete de bovine intrate în putrefactie. Cu un băt lung introdus prin teste, ca să fie tinute la distantă, – atât era de insuportabil mirosul – cărăusii fugeau cât îi tineau picioarele până la bucătărie. Aici le azvârleau într-un butoi cu apă, unde erau spălate si puse în cazane, pentru hrana detinutilor politici. Cei de drept comun aveau un alt meniu.

Din cauza acestor deseuri multi detinuti s-au îmbolnăvit de ficat, de rinichi si de stomac, în special cei în vârstă si cei care în libertate avuseseră un regim alimentar mai deosebit.

Ce elemente nutritive puteau contine aceste alimente? Şi totusi detinutii politici au trăit cu asa ceva.

Îmi mai vine în minte acum si un alt caz, în care foamea a reusit să-l degradeze pe om până la starea de animal. Un fost mosier de origine greacă, pe nume Pană, în vârstă de 75 de ani si peste 1,80 m înăltime, care în libertate avusese o burtă mare, ajunsese acolo, din cauza slăbirii, să-si formeze pe pântece patru sorturi de piele.

L-am văzut la baie, dezbrăcat; arăta hidos. O dată, fiind scos cu alti detinuti în vârstă la bucătărie, să curete de bălegar burti de vacă alterate, a luat o fâsie si a ascuns-o sub un sort al burtii lui, ca so ducă si s-o mănânce în cameră. A fost văzut de un alt detinut, care din invidie l-a „turnat” la militianul de pază si la control i s-a descoperit alimentul cu pricina. Cât s-a rugat bietul om de militian să-l lase să o mănânce, asa alterată cum era, cu bălegar cu tot.

Militianul însă l-a bătut peste cap cu bucata de burtă până l-a umplut de sânge.

La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera si până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură[4].

Instrumentele de tortură erau: vâna de bou, cravasa, biciul si ciomagul.

Iată preparativele pentru administrarea bătăii celui ales. Acesta era asezat pe un fel de scrânciob, format din două scânduri; i se legau cu o sfoară mâinile si picioarele, i se introducea pe sub genunchi un ciomag si astfel, imobilizat burduf, era asezat pe două scaune; ciomagul sprijinit pe ele, forma axul de învârtire. Astfel că, pe rând, o dată tălpile, o dată fesele ajungeau sus, în pozitia de lovire.

Detinutul nu putea face nici o miscare, iar călăul putea să-l bată în orice pozitie, fără să întâmpine vreo rezistentă. Cei doi bătăusi se aruncau asupra victimei cu o furie demonică.

La începutul anchetelor băteau pe fesă si pe spatele gol, apoi din cauza rănilor pricinuite de lovituri, s-au gândit să-i acopere victimei spatele si fesele cu un servet ud, ca să-l poată bate la intervale de timp destul de scurte. Bătaia la tălpi îti distrugea pingelele de la încăltăminte după numai câteva sedinte. De aceea te încăltau cu niste saboti cu talpă de lemn, care erau mai rezistenti la bătaie. Acest sistem călăii îl denumeau „moriscă” sau „scrânciob” pentru că, prin învârtire, veneai în cele două pozitii: „tălpi” sau „fese”.

Cel mai greu de suportat era bătaia la tălpi cu ciomagul, căci simteai lovitura nu în tălpi, ci în ceafă. La fese băteau cu vâna de bou.

Alt supliciu folosea un fel de masă, numită „pat”, de lungimea staturii unui om, prevăzută cu belciuge la cap si la picioare. Spatele, de la ceafă la tălpi, rămânea liber, ca să poată fi lovit cu cravasa, biciul sau vâna de bou. Acest „pat” era fixat în cuie pe două capre de lemn, care rămâneau imobile în timpul bătăii. Cel mai greu de suportat era biciul cu curele subtiri, ca o coadă de cal. Mai lipseau bilele de plumb colturoase. De obicei această tortură era atât de sălbatică, încât cel supus chinului cădea în nesimtire. Pentru a-si reveni, era stropit cu apă, după care se îmbrăca si, sprijinit de un gardian, era readus în celulă.

După o astfel de sedintă victima era lăsată în celulă câteva zile, unde camarazii îl oblojeau, spălându-i rănile si aplicându-i comprese cu apă rece. Îl îmbărbătau si-i sustineau moralul ca să poată rezista, stiind că va fi dus din nou la schingiuire.

După câteva zile erai luat, tot noaptea, si dus într-o celulă în  aceeasi sectie, prevăzută cu mese, scaune, cerneală si hârtie, ca să scrii tot ce stiai. Bătăusul avea o notă de la comisarul-sef, despre ceea ce trebuia să declari. Detinutul era apoi lăsat din nou câteva zile, si după aceea dus iarăsi în celula destinată scrisului. Acum i se înmâna fituica, pe care era scris ce trebuia să declare. Îl lăsau acolo toată noaptea, timp suficient să mediteze si să decidă singur ce putea să spună din cele cerute. De multe ori această metodă îl punea în încurcătură si trebuia să fie foarte atent. Spre ziuă era readus în celulă, bucuros că nu mai trecuse prin „moriscă” sau „pat”. În schimb, începeau să-l frământe probleme de constiintă în legătură cu cele declarate în acea noapte. După alte câteva zile, era dus din nou în celulele de tortură, unde sedintele se repetau aidoma. Îi aplicau sedintele cu „morisca” sau „patul”, rareori amândouă. Totul era reluat, de cele mai multe ori: când în celula de tortură, când în cea de scris, până când se termina ancheta. În cazul meu, aceasta s-a terminat la începutul anului 1949.

Tortura era executată de către indivizi care nu aveau nimic comun cu constiinta si credinta. Supliciul era echivalent în gravitate cu pozitia avută în Miscare, cu cantitatea si calitatea celor imaginate a fi cunoscute de victimă, depinzând si de rezistenta sa fizică.

Noaptea târziu s-a tras zăvorul celulei si un paznic cu o hârtie în mână mi-a pronuntat numele. Am avut o tresărire si o strângere de inimă. Mi-am zis: iată, a venit ceasul să vezi cine esti, ce poti, de ce esti în stare si dacă ce ai gândit si exprimat merită supliciul la care urmează să fii supus. Numai încercarea te pune în situatia de a te cunoaste.

După ce m-am îmbrăcat, am întrebat paznicul dacă voi mai reveni în aceeasi celulă. Toti cei din celulă s-au trezit, mi-au strâns mâna si mi-au urat să fiu tare. Cum paznicul nu mă grăbea, m-am uitat o clipă la fetele lor si am observat pe ele un sentiment de compătimire. Paznicul mi-a răspuns că, de revenit, voi reveni în celulă, dar în altă stare. Cei din celulă au tresărit la gândul a ceea ce mă astepta.

Am fost scos din celulă si, până să ajung la subsol, trecând pe la sectia de la parter, unde se făceau anchetele, paznicul, care nu era încă îndoctrinat, mi-a zis ironic: „Nu-ti mai dau la c…, că-i rană, te altoiesc la spate”.

 Şi a început hora. Unul cu cravasa si altul cu biciul. Dacă loviturile cu cravasa mai erau suportabile, cele cu biciul produceau niste usturimi, de parcă-mi prăjeau jumări pe creier.

Nu mai stiu cât au lovit, stiu însă că am lesinat. M-au stropit apoi cu apă, si m-au lăsat putin, după care unul dintre ei mi-a spus:

„Îmbracă-te, banditule!”. Mi-am luat cămasa, apoi pantalonii dar, când să încalt pantofii, nu m-am putut apleca, parcă-mi plesnea pielea de pe spate, asa că m-am străduit să-i încalt din pozitia ridicat.

Unul dintre călăi a iesit putin afară; celălalt m-a întrebat sarcastic, stergându-si fata de sudoare: „Cum a fost, banditule, dusman al clasei muncitoare?” Nu stiu dacă în acel moment îi uram sau îi dispretuiam si dacă având posibilitatea să mă răzbun pe loc as fi făcut-o sau nu.

După putin timp usa s-a deschis si gardianul m-a măsurat din cap până-n picioare, în timp ce călăul i-a spus să mă ducă de unde ma adus. Mă sprijineam de paznic, pentru că mă usturau tălpile, parcă le puneam pe jar.

Când am ajuns la subsol, unde era celula mea, paznicul, fiind sigur că nu-l auzea si nu-l vedea cineva, mi-a spus încet: „Ţi-am spus eu, domnule, că aici e iadul pe pământ! Ce ati făcut, de vă omoară în halul acesta?” M-am uitat la el, dar nu i-am răspuns. Ce puteam să-i răspund, în acea clipă?

Abia asteptam să ajung în celulă. Mă usturau tălpile si pielea de pe fese si spate, atât de rău, încât cu fiecare pas simteam că îmi crapă pielea. Ajuns în celulă, parcă văd si acum pe fata camarazilor mei, durerea si compătimirea, de parcă ei ar fi fost în locul meu. Numi dădeam seama cum arătam la fată. În închisoare nu era nici o oglindă. S-au ridicat toti pe prici – afară de Popa Ţanu – iar eu m-am întins pe burtă, căci numai asa puteam sta; durerile le simteam aproape peste tot. Camarazii mei de celulă m-au dezbrăcat, eu nemaifiind capabil de nici o miscare. Corpul îmi ardea ca focul. Un camarad a exclamat privind rănile mele: „Aoleu, frate, e groaznic!” Le-am cerut să-mi pună ceva ud pe răni. Nu-mi mai era nici foame, nici sete, si nici nu mai eram în stare să gândesc. Îmi amintesc doar că spre seară le-am cerut apă să beau.

După ce s-a făcut ziuă, plantonul de drept comun de pe culoar a deschis usa sub pretext că voia să ia tineta de apă si ne-a comunicat foarte speriat: „Pe unul dintre ai dumneavoastră, atâta l-au bătut de o  lună încoace si n-au scos nimic de la el, încât acum ăstia l-au băgat la etuva care se vede de pe geamul din această celulă”. În momentul când am auzit de la planton numele victimei, pe care cei din celulă nu o cunosteau, parcă cineva mi-a înfipt un cutit în inimă si, fără sămi dau seama, am strigat: Gioga!

Gioga

Parizianu Gheorghe, zis Gioga, era un aromân din Bulgaria, venit cu familia în tară după cedarea Cadrilaterului. Am fost colegi de an la Facultatea de Medicină din Iasi, unde mi l-a prezentat Moisiu. Atunci l-am cunoscut bine si am lucrat cu el, până la arestarea lui, la 15 mai 1948. Îl iubeam si aveam toată admiratia pentru curajul, puterea lui de sacrificiu, precum si pentru felul de a se atasa de camarazii lui. Era numit „omul de granit”.

Aflasem că fusese arestat la 15 mai, si aveam toată convingerea că de la Gioga nici un anchetator nu va scoate nimic. Şi într-adevăr, de când fusese arestat si până la începutul lui iulie, bătăusii n-au putut scoate nimic de la el. Tot corpul lui, din cap până în tălpi, era numai o rană. În ziua când am aflat despre el, călăii îl băgaseră în etuvă la temperatură ridicată[5], doar-doar vor reusi să-l facă să vorbească.

Nu mai stiu cum a scăpat din etuvă, stiu doar că a fost condamnat pe declaratiile altora. Poate de la cei cu care avusese niste misiuni în munti sau din altă parte, anchetatorii obtinuseră declaratii ca să-l poată condamna; în nici un caz din spusele lui proprii.

Cât priveste activitatea lui de la Medicină, se pare că nu i-a interesat prea mult pe anchetatori, dovadă că eu nu am avut nici o confruntare cu el, cu toate că activasem împreună.

Am relatat cazul lui Gioga pentru că, într-o altă împrejurare, lam întâlnit la Pitesti.

Bătaia pe care am îndurat-o eu la 1 iulie era un procedeu curent, aplicat tuturor anchetatilor la prima întâlnire cu bătăusii.

Acestia întrebuintau toate metodele de bătaie de care dispuneau, ca să-l impresioneze pe cel anchetat, să-l determine să declare tot ceea ce stie. Metoda era concepută mai de sus, bătăusii nu aveau decât misiunea să o aplice pe parcursul anchetelor. Duritatea ei, cum am mai spus, era în functie de pozitia avută în organizatie de către cel anchetat.

*

După cele întâmplate, camarazii mei mi-au pus comprese pe răni, iar eu am avut timp să-mi fac un plan despre ceea ce să declar si ce să nu declar.

La câteva zile, la aceeasi oră din noapte, acelasi gardian cu fituica în mână, strigă numele meu si mă invită să ies din celulă.

Abia a tras zăvorul si a încuiat usa, că se si apropie de mine si îmi sopteste: „Cum te mai simti, domnule? În noaptea asta, ăstia iar te omoară în bătăi”. Mă uit la el, dau din cap, confirmându-i teama.

Odată ajunsi pe sectia de anchetă, spre surprinderea mea, nu mă mai duce în celula în care am fost torturat, ci într-o celulă cu mese, scaune, hârtie si cerneală de scris. N-am asteptat mult, că se trage zăvorul, se deschide usa si în clipa următoare, intră Blehan, cu miros de băutură după el. După întrebarea clasică: „Cum te simti, banditule?”, la care nu-i răspund, îmi spune să iau loc la masă, să iau hârtie si cerneală si să scriu tot ce stiu, azvârlindu-mi iar, înainte de a părăsi celula si a închide usa, calificativul obisnuit: banditule!

Rămas singur în celulă, am luat o coală de hârtie si am încercat să notez ceea ce voi declara. Am început prin a scrie câteva date biografice, apoi, în mare, am schitat motivul pentru care credeam eu că mă arestaseră, aceeasi declaratie ca la Galata. Cum stăteam si asteptam să vină Blehan si să vadă minimul ce scrisesem, mă vedeam deja dus în cealaltă celulă, unde aveam de înfruntat „morisca” si „patul”. Timpul trecea, dar Blehan nu mai venea; aveam impresia că fusesem uitat. Neavând ce face, mă apropii de usă si lipesc urechea, să ascult ce se petrece în sectie. Era liniste. Asteptarea mă nelinistea, dar credeam că în noaptea asta nu se va mai bate. Am început să mă plimb pe spatiul rămas liber când, pe neasteptate, aud cum se trage zăvorul si se deschide usa. În prag apăru Blehan. „Banditule! Ai declarat totul?” mă întâmpină el cu expresia passe-partout, la care iam răspuns foarte politicos: „Da, domnule anchetator!” Fără a privi hârtia de pe masă, a chemat paznicul care mă  adusese si m-a dat în primire. Gardianul, observând că nu am fost bătut, cu un aer mai prietenos mi-a zis: „În noaptea asta ati scăpat de bătaie, domnule”. „Da, domnule” a fost răspunsul meu, si am intrat în celulă.

Cum lampa era aprinsă, la zgomotul făcut de zăvor, camarazii mei s-au desteptat. Era aproape de ziuă. Îmi făceau semne, din care întelegeam că voiau să stie dacă s-a întâmplat ceva. Le-am făcut si eu semne, să-i linistesc, că nu s-a întâmplat nimic. Pe fetele lor am citit atunci bucuria că în noaptea aceea scăpasem nebătut. M-am întins apoi pe prici si am adormit.

M-am trezit târziu. Mentionez că la Suceava, cât au durat anchetele, nu erau restrictii privind întinsul pe prici si dormitul în timpul zilei. Probabil că această dispozitie venea de sus, pentru că pe durata anchetelor – când nu puteai sta pe sezut – era permis să stai întins.

Cum m-am trezit, a trebuit să povestesc camarazilor mei cum a decurs ancheta.

Cei cu care eram în celulă, în afară de Popa Ţanu, au fost toti crunt torturati, după aceleasi metode. Camarazii muncitori au fost atât de sălbatic chinuiti, încât unii au fost ucisi în timpul anchetelor, iar altii au înnebunit, foarte putini scăpând cu viată. La anchete, dar mai ales la demascări, atât anchetatorii cât si ofiterii politici li se adresau cu amenintarea: „Voi, banditilor, sunteti cei mai mari dusmani ai clasei muncitoare, pe voi o să vă stârpim până la unul”.

Acesti viteji n-au acceptat să li se pună cizma pe grumaz, zăbala în gură si ochelarii la ochi pentru a fi folositi de comunisti împotriva fratilor lor.

După câteva zile, la aceeasi oră din noapte, acelasi gardian ma condus din nou în celula unde făcusem declaratia scrisă. Aici mă astepta Blehan care, cu un rânjet de animal de pradă, mi s-a adresat cu limbajul obisnuit: „Banditule! Iată hârtie si cerneală, să scrii tot ce stii”. Şi a plecat trântind usa.

Rămas singur, parcă eram năuc, zicându-mi că ori eu sunt prea naiv ca să cred că-l voi putea duce de nas, ori ei sunt tâmpiti. Era o încercare pe care bătăusii voiau s-o facă si care putea să mă coste scump. Eram pus în fata unei dileme: declar sau nu declar tot ce stiam? M-am hotărât să dau aceeasi declaratie pe care o dădusem prima dată. Şi, cum după aprecierile mele, îmi mai rămăsese timp  înainte ca Blehan să apară, m-am apropiat de usă, am lipit urechea si … ceea ce am auzit în acea noapte pe sectia de anchetă îmi sună si azi în urechi, ca un ecou ce venea dintr-o lume unde geamătul, durerea si suferinta nu mai aveau hotar.

Ce m-a îngrozit atunci mai mult au fost strigătele si vaietele fetelor care erau anchetate. Parcă vedeam în fata mea pe mama si sora mea schingiuite, fără ca eu să le pot veni în ajutor. Aceste strigăte si vaiete îmi bubuiau în creier iar inima îmi era atât de zdrobită, încât nu mai stiam unde mă aflu. Chinul si vaietele acelor suflete curate, nevinovate, îmi provocau o astfel de durere, că-mi venea să urlu, constient fiind că nu puteam în nici un fel să le fiu de ajutor. Ce noapte îngrozitoare!

Aceste strigăte de durere se îngânau cu alte vaiete de supliciu, venite de la bărbati, care în chinul lor li se adresau mamelor, cu strigătul disperat: „Mamă! De ce m-ai mai făcut!?” M-am desprins de usă, m-am retras în fundul celulei si mi-am astupat urechile, că nu mai puteam suporta. În clipa aceea mi-au revenit în minte cuvintele gardianului care mă ducea la anchetă:

„Aici e, într-adevăr, iadul pe pământ”.

Spre ziuă, se deschise usa si apăru Blehan, asudat si congestionat la fată, si cu un glas răgusit îmi aruncă amenintarea:

„Acum, banditule, cred că ai declarat tot. Ai auzit ce se petrece în celule? Vă omorâm pe toti!”. Stăpânindu-mi starea de nervi, i-am răspuns calm: „Da, domnule anchetator!” Peste putin timp a venit paznicul să mă ducă în celula mea. Pe parcurs n-a uitat să mă felicite că nu mi se întâmplase nimic în noaptea aceea, afirmând că toti anchetatorii au înnebunit.

Când am ajuns în celulă, spre ziuă, camarazii mei erau toti treji si surprinsi agreabil că n-am îmbrătisat „morisca” si „patul”.

Mi-am exprimat teama, fiind convins că anchetatorii aveau totusi un plan, că stiau unele lucruri despre mine, dar că mă lăsau să vadă până unde cred eu că-i pot însela.

În zilele următoare, au fost crunt bătuti doi camarazi din celula noastră: Nicolae Cojocaru si Calistru Mircea. Când am văzut halul în care au fost adusi, mi-am zis că rândul meu nu va întârzia.

Într-adevăr, după câteva zile, acelasi gardian a venit să mă ducă în camera de tortură. Aici mă asteptau deja Blehan si Danielevici, cu niste fete buhăite si congestionate, mirosind a băutură  de-ti lua respiratia. Blehan s-a repezit la mine, m-a luat de gât si scrâsnind din dinti, a început litania cunoscută: „Până când, banditule, crezi tu că o să ne duci, crezi tu că noi suntem prosti? Nu, banditule, noi nu suntem prosti si o să-ti arătăm imediat că puterea este în mâna noastră”.

Asteptam cu înfrigurare urmarea. Şi a fost o poruncă scurtă:

„Îmbrătisează patul”. M-am întins pe „pat”, unde am fost legat de mâini si de picioare. În timp ce-si suflecau mânecile, îmi pregăteau moralul, pentru tortura promisă: „Ai să vezi tu, banditule, cât suntem noi de destepti”. În momentul următor, un răpăit de bici si de vână de bou a umplut celula. Nu puteam striga, pentru că mi-au astupat gura cu proprii ciorapi. Strângeam doar din dinti si măsele, neputând să urlu.

Nu stiu cât a durat operatia, dar îmi amintesc că n-am lesinat.

După un timp, călăii au plecat spre alte celule, cu alte victime, ca si mine. Cearceaful ud pus pe spate era ca un balsam pe rănile deschise.

Revenind bătăusii, s-au consultat între ei si au decis să nu continue bătaia, pentru că rănile vechi se deschiseseră din nou. M-au dezlegat, tinând să-mi amintească, cu multă convingere, că de acum voi declara totul. Gardianul chemat să mă aducă în celula mea, văzând în ce stare mă găseam, n-a îndrăznit să-mi mai pună vreo întrebare, multumindu-se să mă conducă de unde mă luase. Când m-au văzut camarazii mei, nu si-au putut stăpâni lacrimile, atât erau de impresionati.

După câteva zile, am fost dus iar în celula de scris si Blehan mi-a ordonat să scriu tot, că stiu si ei tot ce stiam eu.

După plecarea lui, am început să mă întreb dacă ei stiu întradevăr ceva despre mine. De un lucru nu mă îndoiam: că anchetatorii de la Fălticeni, care erau la Suceava pentru anchetarea arestatilor din judetul Baia, si care mă căutaseră la 15 mai la părintii mei, aveau cazierul meu politic, făcut în timpul lui Antonescu. Fapt confirmat de altfel si de fratele meu Vasile care era jandarm. Între 1941 si 1945 fusesem dat în urmărire prin posturile de jandarmi, fiind considerat un legionar periculos. În fata acestei evidente, acum nu mai puteam să neg că eram legionar. Şi m-am decis să recunosc că am fost legionar atât timp cât legionarii au fost la putere, pentru că Statul însusi se intitula „Stat National Legionar”, iar eu nu eram decât un cetătean al Statului. După căderea legionarilor, n-am mai avut nici o  legătură cu Miscarea Legionară.

Îmi făceam socoteala că această declaratie îi va satisface. Mai credeam însă că ei stiau mai mult despre mine, dar mă lăsau să vadă cât voi putea rezista. Am declarat deci, că am fost legionar numai în 1940, toamna, în legalitate.

Când a venit Blehan să vadă declaratia, a citit-o si apoi mi s-a adresat ca de obicei: „Vezi banditule, că ai fost legionar? Nu era mai bine să o declari fără ‘moriscă’ si ‘pat’? Vezi să nu mai faci astfel de greseli, pentru că o să te coste scump!” În urma acestei afirmatia a lui Blehan mi-am dat seama că bătăusii mai stiau si altceva despre mine.

Totusi atunci am fost condus de gardian la celulă, unde mă asteptau camarazii. S-au bucurat că nu fusesem bătut, dar au observat pe fata mea o expresie bizară, semn pentru ei că se mai întâmplase si altceva.

Confruntarea cu Moisiu

În noaptea dinaintea confruntării cu Moisiu am avut un vis urât. Îl vedeam pe Moisiu plin de sânge, desfigurat si privindu-mă cu multă ură. Nu cred în vise dar, a doua zi înainte de prânz, usa celulei s-a deschis si un gardian pe care nu-l mai văzusem, însotit de gardianul cunoscut, mi-a citit numele si m-a invitat să-l urmez.

Când am ajuns în sectia de anchetă, mi-am dat seama că nu mă duceau unde mai fusesem.

Ne-am oprit în fata unei celule, pe usa căreia, pe un carton, era scris: „Birou de anchetă Nr. 2”. Am fost introdus si, spre surprinderea mea, l-am văzut pe Moisiu, singur. Era tuns si cu o fată care mă înspăimânta. S-a uitat la mine si eu la el fără să schităm nici un gest.

Peste putin timp intră apoi si comisarul-sef, care coordona anchetele camarazilor cu care fusesem coleg. M-a privit mirat si m-a întrebat dacă eu sunt Bordeianu, student la Facultatea de Medicină din Iasi. La răspunsul meu afirmativ, mă întrebă dacă-l cunosc pe Moisiu, arătând spre seful meu pe Facultate. I-am răspuns că nu-l cunosc. A pus aceeasi întrebare si lui Moisiu. Acelasi răspuns negativ si din partea lui.

În concluzie, comisarul-sef, ca un avertisment, ne zice: „Poate  o să vă cunoasteti!” Cu aceasta, am fost readus în celulă, îngrozit de ceea ce văzusem pe chipul lui Moisiu. Când l-am văzut, am fost convins că atât el, cât si camarazii de la facultate nu vorbiseră nimic despre mine.

În momentul când am avut confruntarea cu Moisiu, acesta nu stia că Iosub Mihai si Ion Lunguleac, doi colegi de liceu si de facultate, erau arestati si că declaraseră anumite lucruri despre noi.

Am mai aflat de la Moisiu că, după confruntarea noastră, el a fost atât de crunt bătut, încît multe zile după aceea nu mai putuse să se miste.

A doua zi după confruntare am fost scos din celulă după acelasi ritual si dus la camera de tortură. Aici l-am găsit numai pe Blehan, care m-a luat imediat în primire. „Măi, banditule, nu-l cunosti pe Moisiu, seful tău de la Medicină?” Cu un calm abia retinut, i-am răspuns că n-am avut nici un sef, iar de numele de Moisiu n-am auzit niciodată. „Pentru că nu-l cunosti, descaltă pantofii, dă-ti jos cămasa si pantalonii si vino încoace”. M-a legat după ritual, asezat pe „moriscă”, mi-a pus sabotii în picioare si a început să mă lovească la tălpi cu ciomagul, tortură pe care o suportam cu atât mai greu cu cât loviturile se repetau în ceafă, de parcă îmi bătea cineva cuie în creier.

După „moriscă”, a urmat „patul”, unde mi-a aplicat tortura la fese cu vâna de bou. Nu m-a lăsat decât atunci când n-am mai miscat. Încet, am reusit să mă îmbrac si să-mi iau pantofii în mână, căci nu era chip să-i încalt; mă dureau tălpile de parcă as fi călcat pe jar. Gardianul a venit să mă ia. În drum spre celulă, văzând în ce hal eram, mi-a soptit, oarecum tulburat: „Domnule, declară si dumneata ceva, că ăstia te omoară. Au mai fost cazuri când i-au dus la politie în oras si nu s-au mai întors”. M-am uitat la el întrebător si am ridicat din umeri înainte de a intra în celulă, unde durerile si usturimea tălpilor si feselor mă făceau aproape să urlu.

Acolo mă astepta o surpriză. Nicolae Cojocaru si diaconul Eftimie erau întinsi pe prici, iar ceilalti camarazi le puneau comprese reci. Cum m-au văzut camarazii, m-au luat în brate si m-au asezat alături de cei doi chinuiti. L-am rugat pe Calistru să-mi pună si mie ceva ud pe tălpi si fese.

După câteva zile, când mă mai refăcusem putin, am fost condus în biroul comisarului-sef, unde l-am regăsit pe Moisiu  desfigurat, sprijinindu-se cu umărul de perete. S-a uitat la mine cu atâta durere, încât am simtit că fusese bătut pentru fiecare student de la Medicină în parte. Uitându-mă asa la el, îl aud cum îmi sopteste cu glasul aproape stins de parcă era în pragul mortii: „Camarade, de astăzi te descurci cum vei sti, eu nu-ti mai sunt sef”.

Am trăit atunci clipa unei dezamăgiri atât de mari, de parcă mă vedeam aruncat în haos. Clipa despărtirii, poate pentru totdeauna, de sefii si camarazii mei. Nu întelegeam deloc ce se petrecea în sufletul acelui om. Oare nu a mai putut suporta bătaia sau o făcuse doar de formă ca să audă comisarul-sef de după usă, ori să mă încerce. O avalansă de întrebări se prăvălea peste mine. Nu mai eram în stare să gândesc. În acel moment intră comisarul-sef, se uită la mine si-mi puse întrebarea: „Nu-l cunosti pe Moisiu?” I-am răspuns: „Nu-l cunosc, domnule comisar!” După răspunsul meu, i-a ordonat lui Moisiu să se dezbrace, la pielea goală. Când l-am văzut pe Moisiu dezbrăcat si ce avea pe corp, pentru moment mi-am pierdut cunostinta, văzând negru înaintea ochilor. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva, nici măcar în anchetele cele mai sălbatice. Tot trupul lui, din cap si până în tălpi, era o rană mare care supura. O durere de nedescris mi-a umplut sufletul, de parcă nu era fibră din corpul si din sufletul meu care să nu mă doară. Cine n-a trăit durerea, suferinta, peste limitele imaginabile, nu va putea niciodată întelege acest fenomen. Am fost si eu bătut crunt, dar ceea ce am văzut pe corpul lui Moisiu m-a topit.

Comisarul i-a făcut semn lui Moisiu să se îmbrace, în timp ce i se adresa: „Spune-i dobitocului acestuia să recunoască, că-l omor!

Iosub si Lunguleac au declarat tot”. La acest „sfat”, Moisiu a răspuns scurt: „Îl priveste!”. Comisarul, cu un ton enervat: „Păi, dă-i dezlegare, ca să stie omul ce face, că asa e la voi”. Moisiu n-a mai răspuns. M-am mai uitat o dată la el si iar mi-au dat lacrimile.

Comisarul m-a apostrofat cu cea mai stupidă ironie: „Îti plângi seful sau pe tine?” la care nu am mai răspuns.

Când auzisem numele celor doi, mi se tăiase răsuflarea. Abia atunci s-a făcut lumină în mintea mea. Nu fusese Moisiu cel care vorbise, căci nu-l cunoscuse pe Lunguleac sau pe ceilalti camarazi, ci numai cei doi spuseseră tot. Am fost apoi readus în celulă.

Mihai Iosub si Ion Lunguleac

Cei doi erau colegi de-ai mei, de liceu si de facultate. Prin martie 1948 Iosub, care era legionar în cadrul Facultătii de Medicină, a făcut imprudenta (fără să mă anunte, cum era obiceiul) să divulge prietenului său Lunguleac anumite secrete. Motivul pentru care Iosub avea încredere în Lunguleac era faptul că acesta, originar din Storojinet (în Bucovina de Nord, luată de rusi) îsi văzuse mama si pe cei trei frati deportati în Siberia în toamna lui 1940, unde au si murit.

Datorită acestei drame, Iosub se credea îndreptătit să-i destăinuie că el este legionar, că activează ca atare în cadrul Facultătii de Medicină din anul 1946, că seful unitătii anilor I si II as fi fost eu, de asemenea că mai erau si alti studenti legionari si că seful studentilor medicinisti legionari era un student din anul VI, pe nume Moisiu Dumitru.

A doua greseală a lui Iosub a fost că a făcut imprudenta să fugă din Iasi, după arestarea mea, în plină sesiune de examene; si a treia, că l-a luat pe Lunguleac cu el, în satul natal.

La acea dată politia îi controla pe la facultătile din Iasi si prin cămine pe studentii înscrisi la examene si prezenta acestora la ele. La un astfel de control făcut la căminul studentilor medicinisti, politia a aflat de la colegii nostri că Iosub si Lunguleac nu numai că nu s-au prezentat la examenul care avusese loc cu câteva zile mei înainte, dar chiar au plecat din cămin si n-au trecut nici pe la cantină. Cum era usor de aflat adresa lui Iosub de la secretariatul facultătii, a fost anuntată politia din Fălticeni, care a făcut într-o noapte o perchezitie la părintii lui Iosub. Aici i-a arestat din pat pe cei doi, i-a legat burduf si cu un jeep i-a dus în aceeasi noapte la Suceava, la numai 50 de kilometri de acel sat. La perchezitie politia a găsit la cei doi legitimatiile de studenti ai Facultătii de Medicină din Iasi.

Până la confruntarea mea cu ei, deci timp de vreo lună, au fost bătuti si torturati crunt. Dacă au declarat ceva, nu au făcut-o din alte motive decât că n-au mai putut suporta chinurile la care fuseseră supusi.

După confruntarea mea cu Moisiu, cei doi au fost si ei confruntati cu el. Lunguleac, pe bună dreptate, a declarat că nu-l cunostea. Iosub, la rândul lui, nu a recunoscut că era legionar sau că-l cunostea pe Moisiu.

 Anchetatorul, versat, după ce Lunguleac fusese bătut de mai multe ori fără să declare nimic, i-a făcut o propunere pe cuvânt de onoare – când se stia prea bine cât valora onoarea unui comunist – că-l va lăsa liber dacă va spune tot ce stia despre colegii lui legionari.

Această propunere l-a făcut pe Lunguleac să nu intuiască perfidia comisarului si să-l creadă de bună credintă, declarând tot ce stia. Un alt fapt care l-a determinat pe Lunguleac să facă acest pas chiar după anchetă era că suferea de boala lui Basedow. El nu putea suporta foamea. Ca urmare, confruntat cu Iosub, Lunguleac a declarat în fata acestuia tot ce îi spusese acesta. Pentru că nu recunostea, Iosub a fost torturat încă o săptămână si din nou confruntat cu Lunguleac până când a cedat, declarând totul.

Eu, fiind din nou confruntat cu cei doi, n-am recunoscut nimic, si atunci mi s-a aplicat cea mai cruntă „moriscă”.

Celula mea se transformase într-o adevărată cameră de spital, cu oameni schiloditi si atât de slăbiti, că se citea pe fetele lor că nu mai puteau rezista. Plantoanele de drept comun, îngrozite si ele de ceea ce vedeau în momentul când împărteau masa, confirmau că în întreaga închisoare domnea aceeasi atmosferă de cruntă schilodire.

Într-o zi, spre sfârsitul lunii septembrie, în jurul orei zece, am fost dus în cabinetul anchetatorului-sef. Eram atât de slăbit fizic si dezorientat de cele întâmplate, încât parcă nu mai aveam puterea să gândesc. Intrat în birou, am fost întâmpinat cu cuvintele:„Măi, banditule! Mori ca un prost, pentru că uite avem aici declaratiile prin care noi te putem trimite în judecată, să fii condamnat la ani grei de închisoare”. Mi-a dat să citesc toate declaratiile care mă priveau. A adus apoi pe Iosub si Lunguleac să confirme în fata mea că erau întradevăr declaratiile lor.

În urma acestor declaratii si confruntări cu ei m-am decis să recunosc activitatea mea legionară în cadrul Facultătii de Medicină din Iasi, precum si că am fost sef de unitate al anilor I si II.

Înscenarea de „reconstituire”

Era pe la începutul lui noiembrie 1948. Îmi amintesc bine că încă nu ninsese la Suceava.

Era o zi însorită dar rece când, dimineata pe la orele zece,  directorul închisorii, cu multi gardieni după el, a trecut din celulă în celulă, spunând că cine este student sau elev de liceu din Iasi, să iasă în curtea închisorii.

După aceea, anchetatorii ne-au grupat pe facultăti. De-o parte, Universitatea cu Facultătile ei, iar de cealaltă parte Politehnica cu facultătile ei. Era pentru prima dată de la arestarea mea când am putut să-mi văd camarazii de la facultate.

După ce au fost scosi toti studentii si elevii, am fost îmbarcati în camioane militare, acoperite cu prelate si păziti de soldati înarmati. Asa am fost condusi, pe facultăti, pe un platou în apropierea cetătii Sucevei. Ajunsi aici, s-a format un cordon de soldati înarmati cu pusti automate în jurul nostru. Spre surprinderea noastră însă, în afară de soldati, gardieni, anchetatori si bătăusi, acolo mai erau si fotografi.

Cei care conduceau înscenarea au ales o zi însorită, asemănătoare lunilor mai sau iunie, iarba fiind încă verde. Pentru ca anchetatorii să-si procure piese la dosar, necesare în fata instantei de judecată, deoarece la arestare nu găsiseră nimic incriminator asupra noastră, au înscenat cea mai monstruoasă minciună: „aspecte din activitatea legionară”, care au fost filmate si fotografiate, pentru a fi atasate la dosar, ca piese de acuzare.

S-a fotografiat o „sedintă de cuib în cadrul Facultătii”, noi fiind repartizati pe unităti, exact asa cum scria în „Cărticica sefului de Cuib”.

Ţinuta noastră vestimentară era civilă. Ne-au poruncit să ne dezbrăcăm. Am rămas numai în cămasă, cu mânecile suflecate, ca să se vadă că afară e cald si ne-am asezat pe iarba verde în apropierea unei pădurici. Apoi s-au desfăsurat „sedinte pe unităti” si „sedinte pe facultate”, unde a fost fotografiat Moisiu, primind raportul.

Au mai fost fotografiate si cărti de doctrină legionară, aduse bineînteles de anchetatori si confiscate din timpul lui Antonescu.

Aceste cărti trebuiau să se găsească la sefii de unităti în timpul „sedintei”.

Pentru a dovedi caracterul terorist al legionarilor, au fotografiat si mânuiri de arme militare, aduse de soldati, precum si trageri la tintă. S-a mai înscenat si un foc de noapte – cu toate că era ziuă – lângă care se vedeau armele făcute piramidă, ca la instruirea ostasilor, de unde trebuia să reiasă că legionarii, înarmati până în  dinti, reprezentau un mare pericol pentru siguranta Statului.

Dar cea mai sfruntată miselie a fost că cei denuntati la anchete, nefiind arestati încă, au fost înlocuiti acolo cu alti camarazi, care nu aveau nimic de-a face cu unitatea respectivă. Cel mai elocvent exemplu m-au fortat să-l dau eu, pozând pentru fratele meu Ion, cu care mă asemănam si al cărui nume a fost evocat la anchetă, desi nu fusese încă arestat. El nu făcea parte din Faculatea de Medicină, ci era student la Politehnică. Iosub Mihai, Ungureanu Alexe si Climescu, studenti la Medicină, au pozat pentru alti studenti de la Politehnică, încă nearestati si care erau prietenii lor. Acelasi procedeu a fost folosit si în cazul fetelor.

Miselia si minciuna se puteau deduce si din faptul că în aceste fotografii toti aveam părul la fel de scurt, căci fusesem tunsi când fusesem încarcerati la Suceava. Unii aveau mustată, ca mine care, în libertate, nu purtasem niciodată mustată. Unul singur purta, Costică Stamate. Îmi amintesc bine că, pentru înscenare, seful Centrului Studentesc Legionar (CSL), Nicolae Simionescu, s-a consultat cu Bogdanovici, seful Universitătii, cu Moisiu si Costică Butan, seful Politehnicii, fiindcă, cu voia sau fără voia noastră, anchetatorii ar fi făcut acelasi lucru[6].

Calculul nu a iesit precum fusese prevăzut, deoarece procesele celor din închisoarea Suceava s-au judecat în alte circumstante, pe care le voi relata la capitolul despre procese si complete de judecată.

După această mascaradă am fost din nou îmbarcati în camioane, însotiti de inseparabilii soldati înarmati si readusi în celulele noastre, unde au avut loc discutii, cu păreri si previziuni diferite. Anchetele au continuat si ele cu torturi de aceeasi intensitate până spre sfârsitul lunii decembrie.

Atmosfera de după înscenări

După această înscenare, detinutii erau într-o stare de plâns, fără asistentă medicală si cu un regim alimentar care-i adusese într-o stare încât abia se mai puteau tine pe picioare. Cea mai cruntă suferintă si cel mai greu de suportat a fost foamea, care, începând cu această dată ne va măcina în multii ani de închisoare. Fiecare a îndurat-o în functie de tipul constitutional si de vointa si stăpânirea de sine pe care le avea.

Din cauza acestei suferinte aproape de nesuportat, unii – putini la număr – au cedat la anchete, iar altii au făcut fel de fel de compromisuri. Pe vremea aceea, în Moldova se mai resimtea încă lipsa de alimente, după cei trei ani consecutivi de secetă, 1945-1947.

Nu voi uita niciodată că de Sfântul Dumitru (26 octombrie), aniversarea numelui meu, după masă, colega mea de an, detinută pe sectia de femei, fiind la plimbare – numai fetele aveau dreptul la zece minute de plimbare – s-a apropiat de geamul cu gratii si mi-a aruncat o pâine mare de 1 kilogram, urându-mi în soaptă: „La multi ani!” Gardianul care le păzea nu a observat-o, însă un soldat din turnul de veghe a văzut-o si a denuntat-o. A fost usor de recunoscut pentru că dintre toate fetele, numai una singură purta coade. Drept pedeapsă, fiind dusă la anchetă, a luat o bătaie pe care cred că n-a uitat-o nici până în ziua de azi. În plus, timp de o lună de zile nu a mai avut voie să iasă la plimbare sau să cumpere pâine.

Îndată ce am primit pâinea, am prevăzut că va veni perchezitia si de acea am împărtit-o repede între noi, înfulecând-o pe nerăsuflate.

Popa Ţanu nu a vrut să primească. Când au venit să perchezitioneze, obiectul delict dispăruse deja, iar noi nu am recunoscut nimic.

Într-o bună zi, pe la sfârsitul lui noiembrie, sunt scos cu Cojocaru ca să ducem fetelor o tinetă cu apă de băut de la fântâna din curtea închisorii. Cu această ocazie, datorită gardianului de pe sectia fetelor, care era mai cumsecade, am putut intra din celulă în celulă cu tinetele, ca să le vedem pe toate. Cu unele dintre ele am putut să vorbim, să schimbăm informatii, gardianul prefăcându-se că nu vede nimic. Ceea ce însă m-a impresionat în mod deosebit si foarte neplăcut în aceste celule a fost igiena. M-am îngrozit si în acelasi timp mi-am pus întrebarea: cum vor rezista si cum vor suporta femeile condamnate conditiile de închisoare? Prin structura lor anatomo-fiziologică ele aveau nevoie de o igienă corporală diferită de a bărbatilor, majoritatea fiind tinere.

Am văzut în aceste celule cârpe improvizate, de diferite mărimi si culori, spălate doar cu apă rece. Probabil că aceste cârpe erau rupte din combinezoanele lor si jena la care fuseseră supuse  aceste făpturi atât de gingase se citea pe fata lor. Mirosul în celulă era atât de insuportabil, încât nu era de mirare că li permisese o plimbare zilnică de zece minute, timp în care usile erau lăsate deschise. Era nevoie să li se usuce cârpele si să se aerisească celula.

Le-am întâlnit după eliberare pe unele dintre ele. Executaseră 16 ani de detentie si mi-au mărturisit că femeile au suportat mult mai greu, din acest punct de vedere, conditiile din închisoare.

În tot timpul anchetelor si proceselor nu s-a făcut baie, nu ni sau spălat rufele si nici nu am primit săpun. Să tragă concluzia ce se cuvine domnisoarele si doamnele din lumea civilizată. Toate femeile arestate din tara noastră sub regimul comunist au fost adevărate eroine. Cinste lor, de-a lungul istoriei!

Nu pot încheia acest capitol, fără a spune că au fost si orase ca:

Bucuresti, Timisoara, Galati, Cluj etc., unde torturile si bătăile au fost si mai feroce. Anchetele, înscenările, si procesele de la Suceava, asa cum s-au desfăsurat ele, amintesc însă permanent de cea mai odioasă politie si justitie. Şi aici, în bezna minciunii justitiei s-a petrecut pervertirea si degradarea.

Crăciunul anului 1948, la Suceava

Oamenii milostivi si buni crestini din Suceava si satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta si la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă detinutilor tot felul de alimente si îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestati la 15 mai, acesti piosi crestini au venit la poartă cu alimente.

De sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, orasul fiind plin de crestini de prin împrejurimi, ba chiar din Maramures, au încercat multi să aducă mâncare detinutilor. Slugile satanei însă, care-i înfometau pe cei arestati, i-au alungat cu vine de bou, răsturnându-le cosurile cu mâncare, înjurându-i si lovindu-i. Acesti fideli crestini s-au adunat apoi pe terenul târgului de vite unde aveau cărutele, făcând semne detinutilor, arătându-le cum li s-au răsturnat cosurile de alimente. Scena a fost văzută de altfel si de detinutii de pe latura cu poarta închisorii, ca si de cei de la primul etaj. Multe femei plângeau de ceea ce li se întâmplase.

 Pe la sfârsitul lui decembrie 1948, o mare parte din anchete erau deja terminate. Cei scăpati întregi din torturi îsi adunau gândurile, pregătindu-se sufleteste pentru marea sărbătoare a Nasterii Domnului.

Nu voi uita niciodată clipele de duiosie si înăltare sufletească, când din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui si până la stingere, ocupantele ieseau pe rând la geamul celulei si cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înăltător spre cer decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toti arestatii de pe acea parte a închisorii erau cântecele de leagăn, pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai stiau de ele.

De la subsol, de unde eram eu, nu se putea vedea ce se petrece peste zidul închisorii, însă cei de la etaj, de cum se însera, vedeau grupuri de oameni care ascultau de afară ce se cânta înăuntru.

Niciodată un colind de Crăciun nu mi s-a părut mai aproape de cer, mai simtit din adâncul inimii, mai melodios, decât cel îngânat de după gratii de fetele din închisoarea din Suceava.

Crăciunul si Anul Nou le-am petrecut în frig, foame si tristete.

Lua atunci fiintă cea mai odioasă politie secretă, Securitatea, iar pentru noi începeau înscenările de procese, cu anii grei de închisoare la care aveam să fim condamnati.

Izolarea

În ziua de 15 ianuarie 1949, de la sectia noastră din subsol se auzeau usi deschizându-se si pasi pe coridor. Înainte de prânz, un gardian cu o listă în mână a deschis celula noastră si mi-a citit numele, spunându-mi fraza pe care aveam să o aud timp de 15 ani:

„Fă-ti bagajul si iesi afară!” Mi-am făcut bagajul, format din câteva rufe pe care le-am îngrămădit într-o boccea si mi-am îmbrătisat camarazii cu care mă obisnuisem, alinându-ne durerile si suferintele atâtor luni de anchetă.

Aveam să nu-i mai întâlnesc niciodată, în afară de Popa Ţanu.

Iesit din celulă, mergeam în urma gardianului care, uitându-se pe o listă, s-a oprit în fata celulei nr. 15. În acea clipă n-am dat nici o importantă acestui număr, care simboliza cu anticipatie anii care  urmau.

Intrând, mă asteptam să văd un prici, dar în locul lui am descoperit sub un geam o rogojină ruptă si o pătură roasă si găurită.

În primul moment nu stiam ce să cred, pentru ce eram izolat si dacă voi sta aici până la proces sau voi fi dus cu alti camarazi. Am asteptat să vină masa de prânz. Nu stiam nici dacă gardianul care era pe sectia noastră era si aici. Mare mi-a fost mirarea ca, la ora prânzului, să constat că nu mi se mai deschidea usa să mi se toarne ciorba în gamelă ca până atunci, ci numai usita de sub vizetă.

Mi-am dat seama astfel că în afară de celulele comune mai existau si celule individuale, asa numitul regim de izolare. Conditiile erau cu totul diferite fată de celulele unde fusesem până atunci.

Nu după mult timp, si-a făcut aparitia si comandantul gardienilor, numit în limbajul lor primul, cu o hârtie în mână.

Trebuia să se convingă dacă numele meu corespundea cu cel notat pe hârtia lui. Mi-a cerut deci să-i spun ziua, luna, anul si locul nasterii, numele părintilor, unde am fost arestat si de cine, precum si profesia.

După stabilirea identitătii, mi-a precizat că eram izolat în această celulă cu un regim special, până la proces. Nu aveam voie să bat în usă si nici să-mi duc tineta de necesităti si apă de băut afară, acestea urmând a fi schimbate tot la trei zile. Nu aveam dreptul decât la rogojina si pătura care se găseau sub geam, pentru dormit. Inutil de precizat că nu aveam voie să cer nimic – regim fixat de către cei care m-au anchetat. Primul, după însiruirea acestor interdictii, a închis usa, a tras zăvorul si a dispărut. Puteam să urlu, să strig, să mă dau cu capul de pereti, să cer ajutor; nu mă auzea nimeni. Pentru prima dată eram singur, înspăimântător de singur. Frigul si foamea care mă rodeau erau, parcă, mai usor de suportat decât chinul întrebărilor si al contradictiilor din constiinta mea. Din cauza frigului nu puteam dormi.

Într-o noapte, târziu, neputând dormi, mă miscam prin celulă si am auzit cum se deschide zăvorul, apoi usa, si în cadrul ei apăru un individ într-o uniformă pe care nu o mai văzusem până atunci. Am înteles repede, după expresia cazonă cu care mi s-a adresat, cu cine aveam de-a face: „Banditule, îmbracă-te si vino după mine!” Cum dormeam îmbrăcat din cauza frigului, nu mai era nevoie să iau nimic pe mine. Frigul din corpul meu parcă dispăruse când în fata mea s-a deschis bezna necunoscutului, căci nu stiam dacă mă voi mai  întoarce în celulă si cum voi arăta atunci la înfătisare.

Iesit pe coridor, mi s-a ordonat să-mi pun mâinile pe cap, să nu scot un cuvânt si să merg în vârful picioarelor. Mergeam foarte încet, epuizat de un regim atât de inuman timp de aproape patruzeci de zile.

Ajuns pe sectia de anchetă, abia făcusem vreo zece pasi, că ofiterul mă ia în primire cu următoarele dispozitii: să mă apropii, sămi reazăm fruntea de perete, să tin în continuare mâinile pe cap, să nu mă uit nici în stânga, nici în dreapta si să nu fac nici o miscare.

Când am intrat în celulă am rămas uluit. Ofiterul care-mi ordonase ce-mi ordonase nu era altul decât avocatul meu apărător, desemnat din oficiu în procesul din iarna lui 1947, la Tribunalul Militar din Iasi.

Acela fusese un proces intentat de către Prefectura judetului Baia, referitor la cele întâmplate cu prefectul în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946.

Cine era acest ofiter? Se numea Ion Gheorghe, fost colonel magistrat si Presedinte al Tribunalului Militar Teritorial Iasi. După instalarea guvernului Groza, fusese epurat din Justitia Militară, profesând în continuare ca avocat.

Cum ajunsese apoi acest avocat, peste noapte, la acelasi grad de colonel, ca fost presedinte de tribunal militar, era usor de înteles!

După ce mi s-au verificat datele personale, mi s-a citit actul de acuzare:

„Presedintele Tribunalului Militar Iasi, trimite în judecată pe inculpatul mai sus mentionat:

– conform articolului 209, aliniat (a), pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale; – conform articolului 107, pentru crimă de complot; – conform articolului 102, pentru crimă de înaltă trădare.

Curtea va judeca cazul si va da sentinta, conform procedurii penale militare. Inculpatul a recunoscut faptele mentionate în actul de acuzare prin declaratia dată organelor de anchetă, fără presiune, de bună voie si semnată cu mână proprie”.

În clipa aceea revoltă mi-a cuprins toată fiinta. Parcă îmi amutise graiul.

Observând figura mea, colonelul a continuat cu o voce mai putin autoritară, precizând că inculpatul, adică eu, avea dreptul la apărare prin avocatul pe care-l va angaja, si că acest avocat va trebui  să cunoască dosarul clientului până în ziua procesului, ce va începe pe ziua de 21 februarie 1949 la orele 8 a.m.

M-a invitat apoi să semnez că am luat cunostintă de cele mentionate mai sus. M-am apropiat de masă, am luat hârtia ce mi se întindea, am semnat-o si m-am retras. Ofiterul care mă introdusese în sală m-a condus cu acelasi ritual la celula nr. 15 de la subsol. Cum lumina era încă stinsă în celulă, trăiam cu falsa impresie că aveam cu cine discuta cele petrecute cu câteva minute înainte, asa cum se întâmpla la comun.

Eram atât de năuc si de dezorientat de cele auzite, că pentru un moment m-am întrebat dacă era realitate sau un vis urât ceea ce se petrecea cu mine, sub influenta frigului si a foamei.

Nu stiu cât timp să fi trecut, până am văzut pe geam cum se crapă de ziuă. Picioarele îmi erau grele, ca de plumb. Cât m-am miscat prin celulă, frigul dispăruse parcă din corpul meu, cu toate că afară era o iarnă grea si un ger de crăpau pietrele. M-am întins pe rogojină îmbrăcat, am tras pătura peticită peste mine si am închis ochii.

Nu stiu cât am dormit si m-am trezit înghetat când gardianul mi-a deschis usita de sub vizetă ca să-mi ceară gamela. M-am ridicat greu de pe podea si i-am întins-o. Mi-a strecurat-o apoi cu ceai cald, care mi-a încălzit tot corpul si m-a trezit la realitate. Am început să derulez filmul pe care-l trăisem în noaptea aceea, încercând să descifrez, cât mă pricepeam, termenii juridici din actul de acuzare.

Crima de înaltă trădare o consideram cea mai gravă. Cât priveste complotul, acesta reiesea din înscenarea cu armele de lângă Cetatea Sucevei.

Ceea ce mă nelinistea însă si mă tulbura până la furie era regretul de a nu-i fi răspuns colonelului la fraza introdusă în declaratia mea cum că: „am declarat de bună voie si nesilit de nimeni”. Mă gândeam că studiind dosarul împreună cu avocatul, acesta va constata falsul si faptul va fi în favoarea mea.

O! Cât de naiv si nestiutor eram în materie de justitie comunistă! Abia după proces am aflat ce era această justitie, cum se aplica si cine decidea în realitate sentintele.

Procesul (mascarada justitiei)

În ziua de 21 februarie 1949 usa celulei s-a deschis si gardianul de pe sectie mi-a citit numele si m-a invitat să mă îmbrac.

Cu o voce mai omenească, mi-a mai spus: „Domnule, a sosit ceasul să vă duc în sala de sedinte, la proces!” Am încercat un sentiment de bucurie, gândind că îi voi revedea pe colegii si camarazii mei.

Am fost condus pe sectia de la parter, unde se făceau anchetele. Pe un carton era scris „Sala de sedinte”, sală opusă usii de intrare în închisoare. Când am intrat acolo, am observat improvizatia…………………………………………………………………………………………………………………………..

Cont.aici

https://sfantulioancelnou.ro/carti/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.htm

/////////////////////////////////////////

Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”

  Așa descriu membrii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) o vizită neanunțată pe care au făcut-o joi, 27 iulie, la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș, România.

Echipa care a mers la fața locului, după mai multe sesizări primite de la vecinii centrului, a găsit acolo 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, dar și alte patru persoane cu dizabilități grave ascunse în subsolul clădirii, care erau ținute în condiții inumane. Pacienții „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”, potrivit Centrul de Resurse Juridice CRJ, care a descris vizita pe site-ul asociației și pe pagina de Facebook.

CRJ mai precizează că una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție, cu leziuni la nivelul șoldului, „acoperită de muște, mirosind puternic a fecale”.

„O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și a mâinilor. Celelalte două persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele”, mai dezvăluie CRJ.

„La orele 13.30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgență ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliție și salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa și ieșise din acel spațiu, la parterul imobilului. (…) După aproximativ patru ore, la sugestia unui rezident și pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria Materiale de construcții. Am solicitat deschiderea ușii și am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte două persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 metri pătrați, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi”, precizează reprezentanții CRJ.

„Ca urmare a dialogului cu alți rezidenți am apreciat că se impune o evaluare a stării de sănătate a tuturor persoanelor din acest centru, ceea ce ne așteptăm să se întâmple în următoarele ore. După mai mult de 8 ore s-a dispus evaluarea medicală și relocarea tuturor rezidenților, centrul fiind acum închis”, menționează CRJ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a anunțat joi că un număr de 13 persoane cu afecţiuni cronice de la centrul de îngrijire din localitatea Bărdeşti au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

„Din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (patru persoane) şi localităţile Luduş (nouă persoane) şi Ideciu (trei persoane)”, a transmis ISU Mureş, potrivit Agerpres.

Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, joi seara, că a dispus Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei Re-Min, Centrul Căsuţa Lu Min din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti.

Şi premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă verificări din partea instituţiilor statului în cazul unor „abuzuri şi violenţe inadmisibile” comise împotriva unor beneficiari din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu’ Min, din judeţul Mureş, urmare a unor informaţii primite de la Centrul de Resurse Juridice.

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu Min din judeţul Mureş a fost închis în urma neregulilor constatate la controalele efectuate la toate centrele sociale din judeţ, iar alte centre au fost amendate cu suma totală de 672.000 de lei, se arată într-un comunicat al Prefecturii Mureş.

FOTO Copii cu dizabilit

Peste 100 de bătrâni au fost chinuiți și umiliți în azilele groazei chiar de către cei care trebuia să aibă grijă de ei. Aceștia erau înfometați, bătuți, ținuți în propriile fecale și lipsiți de îngrijiri medicale și chiar de igienă minimă.

După ce au fost scoase la iveală infracțiunile care se comiteau în acele cămine, instituțiile de ocrotire a copiilor, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități au fost controlate. S-au găsit nereguli în 9 astfel de centre.

Scandalul a ajuns și la Bruxelles. Europarlamentarul român Vlad Botoș a expediat o scrisoare în acest sens către Didier Reynders, comisar european cu atribuții privind justiția, și Vera Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori europene și transparență.

/////////////////////////////////////////

(HALAL  justitie…)Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două

Ștefan R. Apostol

În martie a.c., Elena Udrea şi Ioana Băsescu erau pe cale să-și primească sentințele

În martie a.c., Elena Udrea şi Ioana Băsescu erau pe cale să-și primească sentințele în dosarul de corupție în care cele două erau implicate. Era vorba de dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, iar decizia venea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) avusese deja două amânări de pronunțare, deși avocații inculapatelor avuseseră anumite solicitări. În schimb astăzi aflăm vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu.

Înalta Curte de Casație și Justiție și vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu

În urmă cu 14 ani, pe când Elena Udrea făcea parte din primul eșalon politic, alături de fostul președinte Traian Băsescu și fiica acestuia, Ioana Băsescu, conform procurorilor, ar fi fost implicată fraudulos în finanţările campaniei electorale din 2009.

Vezi și: Astăzi se va decide soarta Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu. Ce au solicitat avocații celor două inculpate

Dovezile de la dosar aduse de procurori le trimiteau pe cele două în fața judecătorilor, iar după o lungă perioadă de tergiversări și amânări, anul acesta în 2021 Curtea de Aple București anunța sentința, amândouă primind câte 5 și respectiv 8 ani de închisoare.

Vezi și: Informații de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce se întâmplă cu fostul ministru la penitenciar EXCLUSIV

Dar, astăzi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Conform informațiilor, ÎCCJ a anunțat încetarea procesului celor două, motivația magistraților fiind decizia CCR privind prescripția, iar sentința este una definitivă.

Elena Udrea primea 5 ani de la Curtea de Apel București

În urmă cu doi ani, în același dosar, Elena Udrea era judecată la Curtea de Apel București, iar judecătorii îi dădeau sentința pe 2 martie 2012 de 8 ani de închisoare, Elena Udrea fiind găsită vinovată la acel moment pentru șapte capete de acuzare.

Ulterior, avocații fostului ministru atacau în instanță decizia, mergând mai departe către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Vezi și: Lovitură pentru Elena Udrea la închisoare. Ce se întâmplă în acest an în prima zi de Paște

Acuzațiile de corupție pe care se bazau procurorii arătau că Elena Udrea a participat activ în finanțările campaniei electorale din 2009, capetele de acuzare fiind de corupție, delapidare și cel puțin un cap de acuzare de evaziune fiscală.

Ioana Băsescu a primit o sentință mai mare

De cealaltă parte, fiica fostului președinte Traian Băsescu, acuzată în același dosar, avea să primească o sentință mai mare, Curtea de Apel anunțând o sentință de 8 ani de închisoare, iar cel de-al treilea acuzat, Dan Andronic era achitat.

Vezi și: Elena Udrea și Ioana Băsescu încearcă să scape de închisoare. Ce se întâmplă chiar azi

Aceeași instanță bucureșteană anunța și o altă decizie care prevedeea confiscarea unor sume de bani de la Elena Udrea, fiind vorba de aproximativ un milion de lei.

Decizia de astăzi a ÎCCj, de altfel vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu, este una definitivă și astfel cele două scapă de anii de închisoare.

BOMBĂ! Halep, la PĂMÂNT! A primit LOVITURA de grație, s-a mai întâmplat doar acum 15…

Primele detalii din spital despre starea lui CRBL! Internat de urgență după ce a făcut…

Femeia pe care mama lui Cătălin Botezatu a vrut-o noră: ‘Cu ea am vrut să…

Urmăriți Playtech.ro și pe

Lovitură mare pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu din partea DNA. Se cere condamnarea lor definitivă

Vestea zilei direct de la BNR: dobânzile la credite stau

Toți șoferii care își cumpără mașini la mâna a doua în România trebuie să știe: anunțul RAR care te scapă de păcăleli, țepe

Gigi Becali mai anunță două transferuri la FCSB: „Am curaj, am schimbat strategia”

Meteorologii anunță temperaturi mai mici cu 14 grade. Elena Mateescu, ANM:

GSP.RO

„Nu mi-a venit să cred ce aud!” Întrebarea care a indignat-o pe vedeta Suediei. Și…

LIBERTATEA.RO

EXCLUSIV. Sora românului eliberat după 8 ani de captivitate, prima reacție: „Plâng de fericire”

IMPACT.RO

ȘOC! Antonia în cel mai minuscul costum de baie! S-a VĂZUT TOT: ‘Fă-mă să…’

PLAYSPORT

De ce Gigi Becali a făcut pace cu Armata și a intrat în Ghencea! Lovitură…

EGO.RO

Ce religie are Anca Serea, de fapt. Mulți erau curioși să știe ASTA, s-a aflat…

STIRILE PROTV

Loredana a povestit în detaliu cum a ucis-o pe Alina. A fost brutal de sinceră:…

CAPITAL.RO

S-a detonat BOMBA despre Elena UDREA! Traian BĂSESCU e la pământ

EVZ.RO

Pe ce risipesc ungurii banii. Pisici salvate de pompieri, oameni salvați din ghearele pisicilor

ADEVARUL

Cum a fost rezolvată crima din Mangalia. „Dacă nu prinzi autorul în primele 12 ore,…

ROMANIA TV

Tavi Clonda a izbucnit în lacrimi. Artistul a anunțat despărțirea: „Gata, a plecat. Sper să…

BZI.RO

Studenta criminală a fost eliberată. Acum vine șocul. Ce s-a aflat despre ea în a…

SPYNEWS.RO

Noi imagini în cazul crimei din Mangalia. Cine a trecut pe lângă valiza în care…

SPORT.RO

FOTO „Cum permite Ronaldo asta?!” Clipul cu care Georgina Rodriguez i-a înfuriat pe fani: „Respectă-l!”

///////////////////////////////////////////

Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine

Publicat de  Andrei Radu

Baia de padure inseamna petrecerea unui timp de relaxare si conectare cu natura cu scopul de a-ti imbunatati starea de sanatate. Afla mai multe despre beneficiile acestui minunat remediu disponibil in mijlocul naturii.

Cuprins:

Ce este baia de padure?

Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala

Cum se face o baie de padure?

Posibile riscuri

Ce este baia de padure?

Baia de padure este un antidot puternic impotriva presiunilor si agitatiei lumii moderne. Baia de padure ofera beneficii de durata bunastarii fizice si mentale si creeaza in tine o legatura profunda cu natura. In timpul unei astfel de experiente, oamenii trec printr-o serie de activitati care presupun folosirea puterilor de vindecare ale padurii pentru a-si reechilibra mintea si corpul.

Originara din Japonia si denumita oficial shinrin yoku, baia de padure este o metoda de ingrijire preventiva datorita beneficiilor psihice, fizice si spirituale pe care le ofera. Acest tip de terapie se bazeaza pe mii de ani de cunostinte intuitive. Oamenii fac parte din natura si au o nevoie profunda de a simti aceasta legatura.

Terapia japoneza shinrin yoku

Aceasta practica a luat nastere in Japonia la sfarsitul anilor 1980 si a fost inventata de Ministerul Japonez al Agriculturii, Padurilor si Pescuitului sub numele de ”Shinrin-yoku”. Tradus cu aproximatie, conceptul inseamna ”baie de padure”.

Oamenii de stiinta de acolo continua sa efectueze o multime de cercetari asupra beneficiilor sale, ajungand la concluzia ca isi merita locul in sistemul japonez de ingrijire a sanatatii. Potrivit unor cercetari mai generale in domeniul conexiunilor cu natura, beneficiile reale si pe termen lung sunt, printre altele, reducerea stresului, imbunatatirea imunitatii, scaderea tensiunii arteriale si recuperarea accelerata in urma unor boli sau traume.

Ce nu reprezinta baia de padure

Cei mai multi dintre noi ne gandim la o drumetie intensa cand auzim de o baie de padure. In schimb, aceasta activitatea presupune plimbarea intr-un ritm mult mai lent, fiind concentrata pe observarea completa a naturii din jurul nostru. Nu este vorba de a parcurge o distanta stabilita, de a creste ritmul cardiac sau de exercitiu fizic.

O baie de padure nu are nicio legatura cu sapunul sau samponul, insa poate oferi relaxare, asa cum ne asigura un dus revigorant.

Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala

Practica japoneza de shinrin yoku, sau baie de padure, este excelenta pentru sanatatea fizica si psihica. S-a dovedit ca reduce productia de hormoni de stres, imbunatateste senzatia de fericire, stimuleaza creativitatea, scade ritmul cardiac si tensiunea arteriala, imbunatateste sistemul imunitar si accelereaza recuperarea in urma afectiunilor.

Stimuleaza productia de ”celule ucigase”

Organismul contine celule ucigase naturale (”natural killers”- NK). Aceste celule ucigase cauta si distrug selectiv celulele canceroase si infectiile bacteriene din organism. De asemenea, sunt suficient de inteligente incat pot aborda o infectie virala aparuta in interiorul uneia dintre celule, fara a distruge intreaga celula.

Un studiu japonez a demonstrat ca dupa un camping de trei zile in padure, participantii au aratat o crestere cu 50% a activitatii celulelor ucigase. S-a demonstrat ca plimbarile de relaxare prin padure cresc imunitatea, scad riscul de cancer si grabesc recuperarea in urma unor boli. Potrivit unui alt studiu, chiar si cei care doar s-au uitat la copaci pe fereastra spitalului s-au refacut mai repede dupa o operatie la vezica.

Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala

Baia de padure nu numai ca imbunatateste activitatea celulelor ucigase, dar creste si numarul lor si pentru o durata semnificativa de timp. Efectele pozitive au durat mai mult de o saptamana dupa o plimbare prin padure.

Scade riscul de atac de cord

Mai multe studii privind efectele baii de padure au demonstrat capacitatea sa de a reduce semnificativ tensiunea arteriala, nivelul de stres si rata pulsului. O calatorie prin padure va creste, de asemenea, nivelul de adiponectina din corp. Acest hormon are un efect antiinflamator asupra celulelor vaselor de sange si s-a demonstrat ca scade riscul de atac de cord.

Protejeaza impotriva obezitatii si a diabetului

Adiponectina la un nivel ridicat poate, de asemenea, sa previna obezitatea si rezistenta la insulina. Substanta este secretata de celulele grase si regleaza metabolismul grasimilor, nivelul glucozei si cresterea in greutate. Baia de padure reduce nivelul glicemiei, chiar si la diabetici. Unii pacienti diabetici au facut o baie de padure la fiecare opt luni, timp de sase ani. Chiar daca timpul petrecut in padure a fost foarte distantat, nivelul glicemiei a prezentat in continuare imbunatatiri semnificative.

Mai multa energie si un somn mai bun

Multi dintre noi observam cat de revitalizant este sa respiram profund cand ne aflam in natura. Si lucrurile nu se petrec doar imaginatia noastra. S-a demonstrat ca baia de padure creste vigoarea si combate oboseala. In acelasi timp, stimuleaza productia de hormoni si procese din corp care imbunatatesc somnul. De asemenea, s-a demonstrat ca aceasta activitate reduce nivelul de dopamina si cortizol, ceea ce inseamna ca reduce stresul si calmeaza corpul si mintea.

Efecte de stimulare a starii de spirit

Un mic studiu efectuat pe 19 barbati a aratat ca anxietatea, depresia si starea de confuzie au fost imbunatatite dupa o baie de padure. Specialistii i-au comparat pe acesti oameni cu alte persoane care s-au plimbat printr-o zona urbana. Chiar daca ambele grupuri au avut parte de beneficii pentru sanatate datorita faptului ca au facut miscare, cei care s-au plimbat prin padure au fost clar mai castigati. Acesta este doar un exemplu al numeroaselor studii care arata efectele benefice asupra starii de spirit ale baii de padure.

Scade inflamatiile

Aerul forestier este in mod evident mai proaspat decat aerul din oras, sau chiar si alte medii naturale, deoarece copacii au importantul rol de a transforma dioxidul de carbon (CO2) in oxigen proaspat pentru plamanii nostri. In padure nu numai ca aerul este mai rece, dar compusii eliberati in mod natural de copaci scad inflamatia. D-limonenul gasit in aerul de padure reduce inflamatiile pulmonare. Cei cu probleme de respiratie precum astmul si bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC) au aratat imbunatatiri dupa o baie de padure, deoarece oxigenul este crescut si inflamatia se diminueaza.

Piele mai fina, mai frumoasa

Inflamatia este cauza a numeroase probleme aparute in organism, printre care si anumite afectiuni ale pielii. Potrivit cercetatorilor, cei cu eczeme si psoriazis isi pot imbunatati starea dupa o plimbare prin padure. Terpenele sunt unele dintre principalele componente antiinflamatoare emanate de copaci in aerul padurii si se gasesc in principal in conifere precum chiparosul, bradul si pinul.

Efect de alinare si calmare pentru durerile de muschi

Exista peste 40.000 de structuri cunoscute de terpene si au o mare varietate de efecte pozitive asupra organismului. Ameliorarea osteoartritei si a inflamatiei, reducerea durerilor articulare, de gat si de spate sunt doar cateva dintre beneficiile dovedite.

Doua grupuri de oameni cu dureri de gat au facut baie de padure, insa un grup a adaugat si exercitii de intindere si intarire a muschilor timp de patru ore. Cei care au facut si miscari de stretching si-au imbunatati semnificativ simptomele. Cu toate acestea, chiar si cei care nu au facut miscari suplimentare si-au ameliorat durerile, inflamatiile si si-au imbunatatit capacitatea de miscare.

Actiune antiinflamatoare

Diferitele tipuri de terpene s-au dovedit, de asemenea, eficiente impotriva inflamatiei din creier, ficat si pancreas, mentinand aceste organe vitale sanatoase. Terpenul borneol protejeaza creierul si sistemul nervos si poate ajuta la protejarea impotriva bolilor degenerative ale creierului cauzate de inflamatii, precum boala Alzheimer.

Asa cum am mentionat anterior, baia de padure ajuta la lupta impotriva dezvoltarii celulelor canceroase si asta se datoreaza in parte terpenei D-limonen. Aceasta terpena are proprietati anti-tumorale si studiile au aratat ca este ​​eficient impotriva cancerului de san, intestin, pancreas, ficat si colon.

Cum se face o baie de padure?

Deci, exista o anumita metoda prin care putem face bai de padure? Sau este la fel de simpla ca o plimbare in padure?

Conectarea cu natura este simpla, spun specialistii. ”Tot ce trebuie sa facem este sa acceptam invitatia. Mama Natura se ocupa de restul.”

Gasiti un loc

In functie de locul in care te afli, gaseste o sursa buna de natura. Nu trebuie sa patrundem adanc in padure pentru a avea parte de aceste beneficii. Trebuie doar sa cauti o zona cu verdeata. Poate fi un parc urban, o zona conservata sau o poteca prin padurile suburbane. Se considera ca padurile cu conifere sunt deosebit de benefice.

”Lasa-ti corpul sa te ghideze. Asculta unde vrea sa te duca”, spune doctorul japonez Qing Li. Unii oameni se vor simti mai bine in poienile insorite, altii in locurile mai intunecate. Asculta-ti propriul instinct. Persoanele care nu au acces la o padure sau nu pot iesi afara din anumite motive, pot folosi infuzii cu uleiuri esentiale de copac in casa si pot avea parte de aceleasi beneficii.

Activeaza-ti toate simturile

”Lasa natura sa patrunda prin urechi, ochi, nas, gura, maini si picioare”, spune Li. Asculta activ, miroase, atinge si priveste. ”Bea din aroma padurii si elibereaza-ti sentimentul de bucurie si calm”.

Nu te grabi

Pentru incepatori este recomandat mersul lent. Si este bine sa petrecem cat mai mult timp posibil. Vei observa efecte pozitive dupa douazeci de minute, spune Li, insa o vizita mai lunga, in mod ideal de patru ore, este mai buna.

Cum se face o baie de padure?

Incearca diferite activitati

Incearca sa faci yoga in padure, Tai Chi sau meditatie. Fa un picnic. Scrie o poezie. Studiaza plantele. Te poti aventura singur sau cu un insotitor. In Japonia, oamenii pot apela la serviciile unui terapeut de mers prin padure.

Apreciaza linistea

Unul dintre dezavantajele vietii urbane este zgomotul constant. Daca ai noroc, vei gasi o zona impadurita in care sa nu se auda sunete produse de om. Tacerea este revigoranta, iar o padure poate avea propriul sunet de vindecare: frunzele cazand, apa curgand, pasarile cantand. Petrece cateva momente in linistite langa un copac preferat. In acest fel, cand ne conectam cu natura, ni se aminteste ca facem parte dintr-un intreg mai mare. Si asta, remarca Li, ne poate face sa fim mai putin egoisti si sa ne gandim mai mult la altii.

Cat de des ar trebui sa facem aceste bai de padure?

Majoritatea studiilor au aratat ca beneficiile sunt mai mari daca facem astfel de excursii la fiecare patru saptamani. Cu cat poti merge mai des, cu atat mai bine. Cu toate acestea, rezultatele pozitive au fost inca observate chiar si la sapte zile dupa o calatorie in padure si chiar dupa 30 de zile.

Posibile riscuri

Riscurile ca plimbarea prin padure sa fie perturbata de anumite lucruri sunt foarte mici. Cu toate acestea, posibilele neplaceri pot fi cauzate eventual de tantari sau capuse. De asemenea, trebuie sa fiti atenti si la accidentarile care pot aparea pe terenul denivelat din padure.

Referinte:

https://www.forestholidays.co.uk/activities/forest-bathing/benefits/

https://time.com/5259602/japanese-forest-bathing/

https://greatergood.berkeley.edu/article/item/why_forest_bathing_is_good_for_your_health

https://www.mamanatural.com/forest-bathing/

Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

//////////////////////////////////

Celebrul actor Dustin Hoffman: Sunt un evreu român. Asta e în ADN-ul meu

De către Stirea Zilei   

Superstarul de la Hollywood, Dustin Hoffman, care la 8 august împlinește 86 de ani, a vorbit desăre originale sale românești și s-a declarat a fi un evreu român.

Dustin Lee Hoffman s-a născut pe 8 august 1937 în Los Angeles, California, în Statele Unite ale Americii. A venit pe lume în cadrul unei familii cu rădăcini evreiești, provenind dintr-o mamă de origine română numită Liliana și un tată de origine ucraineană numit Harry Hoffman. Părinții săi au părăsit România în 1937. El însuși a afirmat că este un evreu român. Tatăl său a lucrat ca decorator la Columbia Pictures și ulterior s-a dedicat vânzării de mobilă, conform Adevarul.

În 2006, Dustin Hoffman a discutat deschis despre rădăcinile sale românești și evreiești pentru prima dată, contribuind la volumul intitulat „Stars of David”, scris de Abigail Pogrebin, care a fost publicat un an mai târziu. Cu ocazia aceea, el a declarat: „Sunt un evreu de origine rusă și română. Îmi place heringul și vodca, și simt că aceste preferințe se trag din ADN-ul meu.”

Este binecunoscut pentru paleta largă de personaje pe care le poate interpreta. Este unul dinte actorii cameleon, foarte iubiți de regizori. A fost menționat în primele cronici pentru rolul din piesa de teatru Eh, care i-a adus două premii de specialitate: Theatre World Award și Drama Desk Award. La un an după aceste premii a urmat extraordinarul rol Benjamin Braddock din filmul The Graduate.

Din acest moment, cariera sa s-a axat mai mult pe producțiile cinematografice decât colaborările la televiziune și spectacolele de teatru. Dintre cele mai celebre filme în care a jucat, sunt Papillon, Marathon Man, Midnight Cowboy, Lenny, Toți oamenii președintelui, Kramer vs. Kramer, Tootsie, Rain Man și Wag the Dog.

A obținut în 2009 premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor la categoria muzical și de comedie pentru filmul Ultima șansă a lui Harvey. Fusese nominalizat pentru același premiu (aceeași categorie) în 2002 cu producția filmului Căpitanul Hook. A obținut Oscarul în 1988 pentru cel mai bun actor cu filmul Rain Man. Pentru același rol a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor de dramă și un premiu BAFTA în 1990 pentru Cea mai bună prestație masculină. Pentru rolul din filmul Tootsie a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în 1984 și Globul de Aur în 1983.

https://stireazilei.com/celebrul-actor-dustin-hoffman-sunt-un-evreu-roman-asta-e-in-adn-ul-meu/

////////////////////////////////////

Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger

DE ION PETRESCU

Toate lucrurile sunt dificile înainte să fie uşoare – zice un proverb chinezesc. Așa și venerabilul Henry Kissinger a aterizat la Beijing, pentru ca realismul geopolitic să fie restabilit între SUA și China.

Scriu aceste rânduri din perspectiva unui european care a poposit în capitala chineză, a parcurs drumul până la Marele Zid Chinezesc, „zidul lung de 10.000 Li”, cu o lungime de 21.196 km și o înălțime de 5 m, a văzut contrastul izbitor, dintre cum arată satele uitate în praful asiatic  și marile orașe, acolo unde mai toți tinerii vorbesc fluent limba engleză, iar unii seniori mai țin pe tarabe, la vânzare, în piețe, pentru turiștii amatori de pete de culoare, insigne de epocă, pe care surâde chipul lui  Mao Zedong.

Pildă de înțelepciune diplomatică

Cum societatea chineză este una eminamente previzibilă, vizita veteranului diplomat american Henry Kissinger a fost așteptată și pregătită cu minuțiozitate.

Din experiență proprie știu că atunci când sunt inițiative private, pe plan diplomatic, dacă acestea reușesc sunt imediat asumate de cei aflați la putere, dacă eșuează, apare automat scuza că nu este niciun amestec, de la nivel înalt, într-un demers individual, al cuiva cu experiență, dar care nu a ținut cont de atenționările înalților administratori ai unei națiuni.

Așa trebuie privită și atenționarea Washington-ului, care a spus că este la curent cu călătoria lui Kissinger în China, de săptămâna aceasta, dar a remarcat că fostul diplomat nu acționează în numele guvernului SUA.

CCTV a precizat că „La 20 iulie, președintele Xi Jinping s-a întâlnit cu fostul secretar de stat american Henry Kissinger, la Casa de oaspeți de stat Diaoyutai”. Era astfel salutat rolul central al omului de stat, în vârstă de 100 de ani, în deschiderea relațiilor dintre China și Statele Unite, în anii 1970.

De facto, Henry Kissinger a obținut trei victorii personale la Beijing – convorbirile succesive cu președintele chinez, cu șeful diplomației  Republicii Populare Chineze și cu ministrul Apărării.

Xi Jinping știa că la revenirea venerabilului ex-diplomat american la Washington D.C., sub o formă sau alta, direct sau în scris, îl va informa pe Joe Biden, asupra receptivității actualei conduceri a Republicii Populare Chineze de a detensiona, pe bază de dialog contructiv, relația bilaterală inevitabilă, cu superputerea economică și militară a lumii – Statele Unite ale Americii.

Pornind de la deloc inspirata sintagmă a președintelui american în funcție, de a îl eticheta public, pe omologul chinez drept un dictator, Xi Jinping ar fi putut să nu includă, pe agenda sa, un dialog cu fostul secretar de stat al SUA și consilier pentru securitate națională, în administrațiile președinților Richard Nixon și Gerald Ford, care a jucat un rol diplomatic cheie, în normalizarea legăturilor dintre Beijing și Washington.

Numai că, dincolo de fumigenele geopolitice utilizate de unii, pentru a induce o stare de îngrijorare, celor atenți la dinamicile actuale și cele posibile în viitor, pe continentul asiatic, în mod obiectiv, China condusă de comuniști are nevoie de pace, chiar dacă pe aceasta o consideră terți ca fiind cu un potențial agresiv.

Fără un mandat oficial, dar cu convingeri realiste, probabil că Henry Kissinger a obținut de la Xi Jinping unele răspunsuri, la subiecte de interes comun, pe agenda relației bilaterale americano-chineze.

Rămâne de văzut dacă mai tânărul – ca vârstă – Joe Biden va fi atent la ceea ce Kissinger îi va semnala că Beijingul dorește, pentru ca relațiile dintre SUA și statalitatea comunistă chineză la ajungă la un nivel amiabil.

Cert este că întâlnirea lui Kissinger cu Xi Jinping confirmă cât de mult este apreciat venerabilul diplomat, de conducerea Chinei.

Dezirabila cooperare

Wang Yi, diplomatul și politicianul chinez care activează ca director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez din ianuarie 2023 – fiind diplomatul cu cel mai înalt rang care reprezintă Republica Populară Chineză, în țară și peste hotare – a fost cel care l-a primit miercuri, pe Henry Kissinger, semn că vizita acestuia era evaluată ca o punte posibilă, spre relații mai bune, cu SUA.

Sigur că Wang Yi a ținut să îi precizeze ineditului oaspete american că este „imposibil să stăpânești sau să încercuiești” China, cu referire indirectă la relația specială a Statelor Unite ale Americii cu Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.

Ipoteza înaltului diplomat chinez, că SUA încearcă să transforme China… este una care omite o realitate vizibilă cu ochii, pentru cine poposește acolo, în a doua cea mai populată țară din lume, cu peste 1,4 miliarde de pământeni.

Simplul fapt că această țară se întinde pe echivalentul a cinci fusuri orare și se învecinează cu paisprezece țări pe uscat, având cu Rusia cea mai mare frontieră comună confirmă mozaicul locuitorilor, dintre care 91,1% sunt chinezi, restul minorități naționale.

Adevărata transformare a Chinei de azi o determină tacit, treptat, dar vizibil, tinerii de azi.

Indiscutabil este faptul că deținătorii puterii, componenți ai echipei lui Xi Jinping, beneficiază de avantajul sprijinirii pe structura partidului comunist și mai ales pe Armata Populară de Eliberare a Chinei, cu 2.035.000 de militari activi și peste 510.000 de rezerviști.

Dar, așa cum a dovedit-o războiul de pe Frontul de Est, dintre apărătorii Ucrainei și invadatorii ruși, una este să declari anumite efective pe hârtie și alta este să probezi eficiența lor, pe câmpul de luptă.

„Dezvoltarea Chinei are un impuls endogen puternic și o logică istorică inevitabilă” afirma Wang Yi, în fața lui Henry Kissinger, numai că de când am poposit la Beijing am înțeles că politica chineză este…pe o mie de ani, iar perioada de evoluție, oficial numită comunistă, constituie – comparativ – doar un grăunte de nisip, din deșertul Gobi, cel cu 1.295.000 de kilometri pătrați, al doilea din lume după deșertul Sahara.

„Politica Chinei față de Statele Unite menține un grad ridicat de continuitate și urmează liniile directoare fundamentale propuse de președintele Xi Jinping, care sunt respectul reciproc, coexistența pașnică și cooperarea câștig-câștig”, a adăugat Wang.

Respectul reciproc?

Poate fi reinstituit, precum s-a încercat pe timpul vizitei anterioare a lui Antony Blinken, care a purtat o convorbire de 35 de minute, cu Xi Jinping.

Coexistența pașnică?

Ar impune o diminuare rapidă a oratoriei reciproc ostile, în dosarul viitorului geopolitic al Taiwanului.

Cooperarea win-win?

Ține de voința ambelor părți, de a urmări beneficiul real – eliminând prejudecățile ideologice.

Wang Yi i-a spus lui  Kissinger, ceea ce Xi Jinping vrea de la Joe Biden:  „modalitatea potrivită pentru ca China și Statele Unite, două țări mari, să se înțeleagă una cu cealaltă”.

Este la fel de adevărat că laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Kissinger, s-a îmbogățit oferind consiliere companiilor americane în privința Chinei – și a avertizat împotriva unei întorsături de… șoim, în politica SUA, față de autoritățile chineze, fie acestea și comuniste.

Izolarea Beijingului, pe plan economic, s-a dovedit la fel de iluzorie ca și dorința eliminării influenței SUA în Asia, Taiwan-ul fiind vârful iceberg-ului geopolitic, care invită la cooperare, nu la confruntare – politică, economică, în final militară.

În esență, Wang Yi avea dreptate când afirma că „politica SUA față de China are nevoie de înțelepciune diplomatică, în stilul lui Kissinger, și curaj politic, în stilul lui Nixon”.

O înțelepciune care ar fi dezirabilă și pe Dâmbovița și un curaj care lipsește în palatele puterii mioritice.

Realitatea interdependenței 

Într-adevăr neașteptată a fost întâlnirea lui Kissinger, cea de marți, cu ministrul Apărării, Li Shangfu.

Li Shangfu este un inginer aerospațial chinez, general al Armatei Populare de Eliberare, consilier de stat al Republicii Populare Chineze și ministru al apărării naționale din martie 2023. De asemenea, este membru al Comisiei militare centrale.

El a fost sancționat de SUA, în urma achiziționării de avioane și echipamente de luptă din Rusia. Generalul Li Shangfu i-a spus lui Kissinger, că lumea și-a pus speranțe în China și SUA, ca „să-și asume responsabilitățile… și să mențină împreună prosperitatea și stabilitatea mondială”.

O bipolaritate momentan neluată în calcul, la Casa Albă.

„Calea dezvoltării pașnice pe care o urmărește China este o binecuvântare pentru lume, nu un dezastru pentru lume. SUA ar trebui să aibă o judecată strategică corectă”, a mai afirmat Li.

Un enunț amendabil și prin simplul fapt că rolul de mediator al Chinei, în conflictul militar ruso-ucrainean s-a dovedit a fi un simplu balon de săpun.

Li Shangfu a mai regretat faptul că „unii oameni” din SUA „determină ca relațiile chino-americane să plutească la un punct scăzut”.

Și reciproca este valabilă, de vreme ce partea chineză a refuzat să redeschidă căile de comunicații militare la nivel înalt, cu americanii, care au fost suspendate în luna august anul trecut, în urma călătoriei în Taiwan, a președintelui Camerei Reprezentanților SUA de atunci, Nancy Pelosi.

„Realitatea interdependenței dintre cele două țări a fost ignorată, istoria cooperării câștig-câștig a fost distorsionată, iar atmosfera de comunicare amicală a fost distrusă”, a atenționat ministrul chinez al apărării.

Când vrei să depășești o neînțelegere, îți asumi jumătatea ta de pas, înainte, spre rivalul aflat în așteptare.

Pentru ca relațiile dintre China și SUA să progreseze, Li a reamintit dorința președintelui chinez Xi Jinping,

care a propus „trei principii: respect reciproc, coexistență pașnică și cooperare câștig-câștig”.

Dar respectul începe cu pilde reciproce – momentan americanii având avantajul vixitelor la Beijing ale lui Antony Blinken – care s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping -, John Kerry – care a purtat un dialog cu premierul chinez Li Qiang – și Henry Kissinger – primit de trei oficiali cheie de la Beijing.

A uitat să precizeze generalul Li Shangfu, dacă „modul corect ca China și SUA să se înțeleagă între ele, în noua eră” implică și respectarea dreptului internațional.

Dar este bine că atât Kissinger, cât și Li au pledat pentru consolidarea relațiilor dintre armata chineză și cea americană, prima copiind tacit multe de la secunda, începând de la uniformele de campanie, până la ținta de a avea mai multe portavioane.

„Istoria și practica au demonstrat continuu că nici Statele Unite, nici China nu își pot permite să-l trateze pe celălalt ca pe un adversar”, i-a spus Kissinger lui Li.

Partea optimistă a întrevederii dintre generalul comunist chinez și celebrul diplomat american?

Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger

Li Shangfu a exprimat speranța  că „partea SUA va lucra cu China, pentru a pune în aplicare consensul”,

acela la care au ajuns Xi și omologul său american Joe Biden în Indonezia, în noiembrie anul trecut, în timpul unui summit bilateral, în marja întâlnirii G20.

Nu știm dacă vizita surprinzătoare de acum a lui Kissinger, în capitala chineză, va avea – fie și parțial -, efectele vizitei sale secrete la Beijing, din 1971, când a facilitat lui Richard Nixon, pe atunci președintele SUA, ca să normalizeze relațiile cu China.

În esență, Kissinger a avut dreptate, când trăgea un semnal diplomatic de alarmă:

„Statele Unite și China ar trebui să elimine neînțelegerile, să coexiste pașnic și să evite confruntarea.

Istoria și practica au dovedit continuu că nici Statele Unite, nici China nu își pot permite să-l trateze pe celălalt ca pe un adversar”.

În afară de Antony Blinken, Kissinger este singura persoană americană pe care a întâlnit-o Xi Jinping în ultimele săptămâni – o măsură a respectului pe care diplomatul veteran de 100 de ani, încă îl mai are în China.

Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, și trimisul special al SUA pentru climă, John Kerry, care au făcut, de asemenea, vizite la Beijing, nu au fost primiți de președintele Chinei.

Vizita lui Kissinger la Beijing rămâne o pildă de înțelepciune diplomatică, în contextul în care, în anul 2024, unul electoral în SUA, în mod obiectiv, la Washington D.C. și la Beijing nu sunt dezirabile tensionări artificiale ale relațiilor complexe bilaterale.

https://newsweek.ro/opinii/victoriile-de-la-beijing-ale-lui-henry-kissinger

/////////////////////////////////////////

Harta pensiilor speciale. Magistrații iau de 4 ori cât diplomații și de 10 ori cât un fost profesor

DE PETRE BĂDICĂ

Parlamentul, chemat să tranșeze soarta pensiilor speciale

România este împânzită de pensii speciale. Sunt peste 10 mii în total care costă bugetul statului în jur de un miliard și jumătate. Guvernul vrea să elaboreze o nouă lege prin care să le reducă.

Harta pensiilor speciale arată că există mai multe categorii care le primesc, sunt în număr de 10.500 și costă bugetul statului aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Magistrații se pensionează la vârsta de 60 de ani și vor primi o pensie specială importantă. Acum, pensia medie a magistraților este de 21.000 de lei.

21.000 lei/ lună pensia specială pentru magistrați

4.862 de foști magistrați au încasat în luna decembrie, în medie, suma de 21.333 lei, sumă din care statul a plătit aproape 20.000 de lei, dat fiind că o bună parte dintre foștii procurori și foștii judecători nu au avut contribuții la sistemul public de pensii.

1,31 milioane de români încasează lunar sub 1.000 de lei, cei mai mulți dintre aceștia 335.823 de persoane primind în luna decembrie sub 500 de lei, potrivit datelor CNPP.

Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.823.804 persoane, dintre care 2.200.689 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.937 de le

Newsweek a arătat că mai mulți judecători de la CCR iau pensii speciale care depășesc suma de 6.000 de euro pe lună.

Președintele CCR, care a analizat tăierea pensiilor speciale, ridică o pensie specială de 7.500 de euro și un salariu de peste 5.000 de euro. Poate fi vorba de imparțialitate în acest caz ? Mai sunt doi judecători CCR în aceeași situație.

Citește și: Șeful CCR are pensie specială 5.000€, leafă 7.500€. Judecă dacă e legal cumulul pensiei cu salariul.

Corpul Diplomatic, ajutat de stat

Sunt 753 de pensionari care provin din Corpul Diplomatic. Pensia medie era de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Spre exemplu, pe când era ministru de externe, Meleșcanu ridica o pensie specială de 9.000 de lei pe lună.

Citește și: Meleșcanu rămâne cu 16.000 lei/lună pensie specială după „tăieri”. A justificat crimele comuniștilor

Angajații din domeniul aviației care primesc pensie specială sunt în număr de 1.381. Primesc o pensie medie de 7.500 de lei, deși au contribuit pentru doar 2.000 de lei pe lună.

Pensiile parlamentarilor, suspendate

Parlamentarii și-au pierdut, din nou pensiile speiclae în luna iunie. Dar, vor ataca legea semnată de Iohannis și au șanse de câștig. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luna trecută în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

382 de parlamentari au votat „Pentru”, trei s-au abținut și trei nu au votat. De exemplu, Daea ridica 9.000 lei/lună, Nicolicea – 11.000 lei/lună.

Citește și: VIDEO Parlamentarii au rămas fără pensii speciale. Daea ridica 9.000 lei/lună, Nicolicea – 11.000

Pensia media lunară la Curtea de Conturi este de 8.502 lei, deși li s-ar fi cuvenit doar 5.780 lei.

Polițiștii și militarii susțin că pensiilor lor intră în categoria pensiilor speciale,ci în afctegorioa pensiilor de serviciu.

Spre exemplu, socrul lui Ponta câștigă 27.000 de lei ca șef la Curtea de Conturi. El mai încasează două pensii speciale în valoare totală de 10.000 de lei/lună.

Citește și: Socrul lui Ponta ia 27.000 lei/lună la Curtea de Conturi. Are și două pensii speciale de 10.000 lei

https://newsweek.ro/justitie/harta-pensiilor-speciale-din-romania-magistrati-militari-politisti

//////////////////////////////////////////

Minciunile Rusiei din anul care a trecut de la invazia Ucrainei

La aproape un an de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, narațiunile propagandistice ale Kremlinului s-au schimbat constant, în încercarea de a justifica războiul. De la scopul declarat iniţial al războiului – reacție la expansiunea NATO, denazificarea Ucrainei – s-a ajuns la prevenirea unui Al Treilea Război Mondial și protejarea poporului rus de coaliția occidentală anti-rusă.

Războiul informațional purtat de Rusia face apel la irațional prin inducerea de frică, panică și frustrare.

Pe acest fond, naraţiunile referitoare la puterea şi măreţia globală ale Rusiei, combinate cu idei despre invincibilitate și mesianism au fost folosite pentru a convinge comunitatea globală (și pe rușii înșiși) că victoria Rusiei este singurul final posibil al războiului.

Uacrisis.org a întocmit o listă a narațiunilor-cheie de dezinformare folosite de Kremlin, în încercarea de a justifica și alimenta războiul.

Semănarea îndoielii

Începând cu 24 februarie, propaganda rusă a încercat să-i convingă atât pe ucraineni, cât și pe partenerii occidentali să se îndoiască de eficiența furnizării de arme către Ucraina.

Convingerea că Rusia este mare și invincibilă s-a dovedit a fi supraevaluată, iar fiecare succes al armatei ucrainene a devenit un pas intermediar important către narațiunea-cheie rusă: Rusia nu-şi foloseşte toată capacitatea militară, Ucraina nu poate câștiga războiul.

Acesta este principalul argument pe care Kremlinul îl folosește atât pentru a submina furnizarea de arme către Ucraina, cât și pentru a determina guvernele occidentale să încerce a convinge Kievul să caute un compromis cu statul agresor.

Unul dintre scopurile acestei strategii de dezinformare este acela de a submina încrederea ucrainenilor în partenerii occidentali și invers, precum și de a semăna disperarea în țările UE.

Naraţiunea este combinată cu tradiționala propagandă despre guvernarea externă a Ucrainei. În acest fel, Rusia înfățișează capitularea Ucrainei drept singurul final posibil al războiului, care a fost deja decis de aliaţii săi occidentali, care vor forța Ucraina să facă concesii Rusiei, notează sursa citată.

O altă narațiune rusă constantă este aceea despre piața neagră a armelor din Ucraina. În ciuda faptului că a fost dezmințită în mod repetat de partenerii occidentali, această narațiune este încă folosită activ pentru a consolida vechea narațiune despre Ucraina prea coruptă pentru a adera la UE şi NATO.

Această narațiune a fost completată și de campanii masive de dezinformare pe rețelele de socializare, care aveau ca scop demonizarea și discreditarea voluntarilor ucraineni și a fundațiilor caritabile care strâng fonduri pentru a furniza echipament militar armatei, numindu-i hoți și escroci.

Un instrument alternativ de însămânţare a îndoielii a fost prezentarea sancțiunilor anti-ruse drept mai dăunătoare Europei decât Rusiei.

Poveștile de groază despre înghețarea în case a cetăţenilor Europei s-au dovedit însă mult supraevaluate, deoarece Europa a reușit să facă față ruperii de dependența de energia ieftină rusă. Prin urmare, narațiunea s-a transformat în una mai puțin amenințătoare: sancțiunile anti-ruse nu dăunează Rusiei.

Narațiunea clasică despre oboseala vestică  a fost ulterior combinată cu narațiunea despre sfârșitul popularității președintelui ucrainean și, de asemenea, a urmărit să demoralizeze societatea ucraineană și să o împingă la ideea inevitabilităţii compromisurilor cu Rusia.

Răspândind mesajul că războiul ruso-ucrainean este profitabil doar pentru corporațiile militare din Marea Britanie și SUA, propaganda rusă îi prezintă atât pe ucraineni, cât și pe ruși drept victime ale pragmatismului politic occidental. Tehnica semănării îndoielii este folosită şi pentru a submina credința ucrainenilor în sprijinul occidental.

Prezentându-i pe occidentali drept obosiți de război și de refugiații ucraineni, prin intermediul conturilor fictive şi al canalelor anonime de pe Telegram, Kremlinul încearcă să-i convingă pe ucraineni că sunt abandonați atât de propria lor țară, cât și de partenerii lor occidentali, împingându-i la disperare și demoralizare, menţionează Uacrisis.org.

Destabilizarea relațiilor Ucrainei cu țările învecinate

În timp ce Belarus rămâne un coagresor, stabilitatea și parteneriatul cu alte țări vecine este un alt factor important pentru victoria Ucrainei și aceasta este ceea ce Rusia încearcă să submineze.

Kremlinul nu este mulțumit de faptul că Polonia este un aliat ferm al Ucrainei, așa că a început să revitalizeze narațiunea clasică despre Polonia pregătindu-se să ocupe Halychyna ucraineană (o regiune istorică din vestul Ucrainei), care făcea parte din Polonia înainte de a deveni parte a Ucrainei în URSS.

În ciuda faptului că relația dintre Polonia și Ucraina a fost, în mod tradițional, plină de tensiuni bazate pe trecutul istoric zbuciumat, sprijinul puternic polonez, în timpul invaziei ruse pe scară largă, a unit cele două state într-o luptă împotriva inamicului comun.

Cu toate acestea, propaganda rusă nu încetează să exploateze narațiunea despre invazia poloneză. A fost folosit, în mod sistematic, pentru a distruge relațiile bilaterale dintre Kiev și Varșovia din 2014 încoace, fiind diseminat masiv prin conturi de tip bot în rețelele de socializare.

Naraţiunea a inclus mai multe aspecte: prezentarea polonezilor ca fiind sătui de refugiați ucraineni, portretizarea refugiaților ucraineni ca nerecunoscători și alimentând mitul revizionismului polonez.

Scopul final al unor astfel de falsuri este acela de a crea o imagine a Ucrainei ostilă Poloniei, de a demotiva cetățenii polonezi să-i ajute pe ucraineni și, prin urmare, să semene discordie.

Pentru a submina parteneriatul polono-ucrainean, propaganda rusă nu ocolește nici măcar cele mai absurde falsuri, cum ar fi cele despre fermierii polonezi care cumpără masiv terenuri ucrainene la prețuri mici și mobilizarea bărbaților ucraineni din Polonia pentru a fi trimişi cu forța să lupte în Ucraina.

Strategii similare au fost folosite pentru a agrava relațiile dintre Ucraina și Ungaria. În acest caz, efectul este sporit de lobby-ul Ungariei pentru interesele Rusiei în Europa și blocarea sistematică a ajutorului militar al UE pentru Ucraina.

Ea este completată și de retorica revizionistă a lui Viktor Orban, care își are rădăcinile în ideea de Ungaria Mare (statul cu granițele avute înainte de Tratatul de la Trianon din 1920) și privește nu numai Ucraina, ci și România, Slovacia, Croația și Serbia.

Pe acest fundal, falsurile rusești despre Ungaria care se pregătește să ocupe Zakarpattia (cea mai vestică regiune a Ucrainei care se învecinează cu Ungaria) par mai puțin absurde, încheie Uacrisis.org.

http://presamil.ro/minciunile-rusiei-din-anul-care-a-trecut-de-la-invazia-ucrainei/

/////////////////////////////////////

Kremlinul șterge Rusia Kieveană din manualele de istorie

Noile cărţi de istorie pentru şcolile generale din Rusia nu vor mai menţiona Rusia Kieveană, în ciuda recunoaşterii universale a capitalei Ucrainei ca fiind locul naşterii Rusiei moderne, scrie Rador.

Manualul din 2021 vorbeşte despre botezarea poporului kievean de către prinţul Vladimir, în secolul al X-lea. Noul manual face referire doar la „capitală”. Curând după invazia rusă a Ucrainei, unul dintre consilierii preşedintelui Putin şi fost ministru al culturii a prezis că Rusia va tipări curând cărţi de istorie care să cuprindă evenimentele istorice ale anului 2022.

Rusia a rescris istoria şi în trecut, ba chiar a modificat şi fotografii de arhivă. Cei care au mers la şcoală în anii 1970 îşi amintesc o fotografie a lui Lenin, stând pe o bancă, zâmbind şi discutând cu un bărbat invizibil. Acel bărbat era Stalin. Troţki a fost şters din toate fotografiile.

https://www.cotidianul.ro/kremlinul-sterge-rusia-kieveana-din-manualele-de-istorie/

//////////////////////////////////

ORIGINEA MESIANICĂ A

NOII ORDINI MONDIALE

Cucerirea mondi­alisto-mesianică implică două aspecte care la originea lor au fost două izvoare separate probabil de peste douăzeci de secole. Considerăm că cititorul are o idee despre poporul ales, Mesia şi mesianismul iudaic. Faţă cu această realitate geo-politică, cultural religioasă şi anesteziantă, reacţia popoarelor din jurul vechilor Iudei, ca şi din lumea contemporană a fost şi este una de degenerare, corupere, pervertire, înjo­sire, consecinţa politică fiind puterea mai mult sau mai puţin mascată, încă, a mesianismului jidovesc peste popoarele dege­nerate. În faţa acestui tablou, două atitudini par la fel de periculoase. Unii cred că este prea târziu, că nu se mai poate face nimic, forţa politicianismului mafiot, de pretutindeni, fiind consecinţa ireversibilă a slăbiciunii milioanelor de « cetăţeni cumsecade », alegătorii lambda care, scrutin după scrutin, au confundat zăpăceala lor cu datoria de cetăţean. Ceilalţi, precum struţul, după o viaţă ratată, cu capul în nisip, neagă existenţa complotului mesianist mondial.

Orice ar spune cei de pe urmă, complotul există, autorii, responsabilii şi profitorii lui se laudă cu el, în diverse ocazii. Negaţioniştii complotului vor spune că cele ce urmează sunt false. Acest lucru nu este posibil: textele iniţiatorilor complotului există, pot fi găsite de oricine, fără prea mare efort.

Scrise, separat, de teologul rus Serghei NILUS şi de francezul Georges BOUTMY, trăitor la Sankt Petersburg, Protocoalele Înţelepţilor Anonimi ai Sionului (ÎAS) datează de peste un secol. Ediţia Nilus a apărut în 1905, la Ţarskoe Selo, cea a lui Boutmy în 1911, la Petersburg. Practic, cele două ediţii sunt identice, diferenţele dintre ele limi­tându-se la ordonarea diferită a capitolelor identice. Protocoalele înţelepţilor IAS au fost redactate pe baza Proceselor Verbale ale celor 24 de şedinţe ale Primului Congres Sionist Mondial – Bâle, 1897. Ele constituie planul jidovesc de cucerire a puterii mondiale.

Cei interesaţi contestă autenticitatea Protocoalelor, pretinzând că ar fi vorba de un text fals! Nu poate fi vorba de aşa ceva, realitatea Protocoalelor verificându-se pe incon­testabilitatea evenimentelor istorice. Până astăzi, ele s-au împlinit punct cu punct, pe planurile social, moral, cultural şi politic ale cuceririi puterii mondiale…………………………………………………………………………….

Cont. aici   https://vk.com/@redactiaip-originea-mesianic-a-noii-ordini-mondiale

///////////////////////////////////////

FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane

Eurasianismul geopolitic orientat către exterior predicat astăzi de ideologul acestuia, Aleksandr Dughin sau de țarul Putin, nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior,constată https://cubreacovblog.wordpress.com

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”.

Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus).

Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică.

Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Printre atleții eurasianismului sin R.Moldova se regăsesc nume cunoscute publicului larg , iar majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse peste Prut, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului, este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular.

El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor.

Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”.

De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Eurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă.

Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt.

Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine:

52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate,

doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!),

5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”),

peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia,

5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA,

peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile,

peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri, peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori,

peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!),

31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani),

peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual.

La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin!

Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază!

Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.

Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/12/13/fundatura-eurasianismul-lui-putin-si-dughin-o-colectie-de-falsuri-prejudecati-clisee-dogmatice-speculatii-si-visuri-grandomane/

///////////////////////////////////

Rata avorturilor din România, dublă faţă de media europeană

DE THEODORA ŞUTIU  

Subiectul avorturilor a fost abordat de dr. Ana-Aurelia Chiș-Șerban și dr. Elena Popa, în cadrul Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, care a avut loc toamna aceasta la Pitești.

O statistică din anul 2018 publicată de Breitbart News arată că anul trecut, în întreaga lume, 41,9 milioane de femei au murit după avort, 8,2 milioane de decese au fost cauzate de cancere, 5 milioane de decese din cauza fumatului, iar 1,7 milioane de decese din cauza SIDA.

În România, în perioada 1958-2017, au fost înregistrate aproximativ 22,1 milioane de avorturi (exceptând sectorul privat medical), iar în 2017, 55.931, adică, la 100 de nou-născuţi vii, 30 de întreruperi de sarcină, informează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, în România, rata avorturilor este de peste două ori mai mare decât în UE, adică, 480 de avorturi la 1.000 de nașteri. De asemenea, numărul adolescentelor gravide este foarte mare, respectiv 12.073 de gravide adolescente (2012-2013), dintre care 7.547 au avortat.

Elevii vor educaţie sexuală în școli

Un studiu realizat de agenţia de cercetare IMAS arată că 70,3% dintre elevii din clasele V-VIII consideră că educaţia sexuală ar trebui predată în școli. Asta, în contextul în care 10 din 100 de mame din România au sub 19 ani. Mai grav este însă că ţara noastră se află pe primul loc în Europa și la mortalitatea maternă în rândul femeilor tinere.

Concret, 740 de femei au murit la naștere în perioada 2000-2017, conform unui raport al Ministerului Sănătăţii. Anul acesta, reprezentanţii OMS au cerut autorităţilor să introducă în programa școlară materia obligatorie Educaţia sexuală, arătând că în Portugalia copiii învaţă încă de la vârsta de 5 ani despre relaţii de prietenie, consimţământ și sexualitate, iar în Spania, Italia și Cipru, de la 14 ani, conform raportului SAFE al Federaţiei Internaţionale pentru Planificare Familială.

Întreruperea sarcinii, o problemă de sănătate publică

Cele două specialiste au amintit că, pe termen lung, prin complicaţiile post-avort (sinechie uterină, perforaţia uterului, afectare psihică, frica de sarcină, rușine, frigiditate etc.), rata natalităţii poate fi afectată.

În opinia lor, întreruperea de sarcină este o problemă de sănătate publică, cu implicaţii multiple, medicale, sociale, economice, religioase. Medicul de familie, cunoscându-și pacientele, poate identifica gravidele cu risc și, în colaborare cu ginecologul și cu psihologul (acolo unde există), poate contribui la reducerea incidenţei întreruperii de sarcină și a consecinţelor ei.

Legislaţia din România permite accesul femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină, fie ele la cerere sau în scop medical. Totuși, raportul „Refuzul la Efectuarea Avortului la Cerere în România 2019”, realizat de Centrul Filia, arată că din cele 158 de spitale publice care au fost contactate și care au infrastructura necesară pentru a face întreruperi de sarcină, în 51 (din 29 de judeţe) nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere.

Cifra reprezintă 32,2% dintre spitalele care au răspuns la sondaj. În același timp, nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 judeţe, adică 22,7%. Întreruperea de sarcină se face oricând în 40 de spitale din 24 de judeţe, echivalentul a 25,3% dintre spitalele care au răspuns la sondaj.

https://www.viata-medicala.ro/rata-avorturilor-din-romania-dubla-fa-a-de-media-europeana-17003

////////////////////////////////////////////

Baptiştii despre avort

Credincioşii creştini baptişti din România şi, de altfel, din toate celelalte ţări ale lumii, îşi

fundamentează crezul şi practica religioasă pe învăţăturile Sfintei Scripturi. În conformitate cu

Scriptura, viaţa este un dar pe care-l primim de la Dumnezeu. Dumnezeu este autorul, Dumnezeu este izvorul vieţii şi, prin urmare, Dumnezeu este singurul care are ultima autoritate de a decide în problema vieţii şi a morţii. În societatea modernă omul doreşte să se substituie autorităţii lui Dumnezeu în privinţa vieţii şi a morţii.

Un caz specific ar fi cazul avortului. Din diverse motive – sarcini nedorite, activităţi sexuale ilicite, crize sau accidente, probleme de sănătate, perspectiva naşterii unui copil cu malformaţii – apar o multitudine de situaţii în care femeia sau fata care a rămas însărcinată, încearcă să scape de sarcină.

Această încercare, de fapt, este decizia de a curma viaţa cuiva. Noi credem, pe baza Scripturii, că viaţa începe în clipa în care s-a produs fecundarea. Din acel moment, embrionul este viaţă umană. Persoana adultă este doar rezultatul unei creşteri neîntrerupte al acelui embrion; prin urmare, în orice fază se întrerupe viaţa, fie în perioada intrauterină, fie după naştere, fie la vârsta adultă, întreruperea vieţii reprezintă omucidere. Din păcate, foarte mulţi oameni, în diverse societăţi, diverse culturi şi chiar diverse religii, găsesc justificări sub presiunea istoricului la ceea ce este o problemă ontologică.

Credincioşii baptişti din România propovăduiesc, pe de o parte, aspectul sacru al vieţii, dreptul suveran al lui Dumnezeu de a decide cine să rămână în viaţă, când şi cât să rămână în viaţă, suveranitatea absolută a Creatorului şi ascultarea tuturor oamenilor de Creator, pe de altă parte, credincioşii baptişti propovăduiesc iertarea în jertfa lui Cristos pentru toţi oamenii care s-au făcut vinovaţi de păcate, şi, în cazul nostru, de păcatul avortului. De-a lungul şi de-a latul pământului, credincioşii baptişti se implică în rezolvarea acestei probleme, oferind învăţătura Scripturii cât se poate de clar, pe înţelesul tuturor. Apoi se implică în a oferi sprijin moral şi material tuturor fetelor sau femeilor care au rămas însărcinate şi din diferite motive nu-şi doresc sarcina. Credincioşii care aparţin cultului baptist oferă sprijin femeilor abandonate de partener sau familie pentru a le ajuta să nu întrerupă sarcina, pentru ca micuţul care rezultă din acea naştere să găsească un adăpost, o familie, un loc unde să poată creşte şi ajunge o persoană echilibrată în  societate.

Şi, poate cel mai important lucru, dorim să propovăduim soluţia lui Dumnezeu şi pentru cei care au căzut în acest păcat, iertarea pentru toţi cei care regretă  pruncuciderea şi doresc să-şi schimbe viaţa.

https://negrutpaul.wordpress.com/2009/02/10/baptistii-despre-avort/

/////////////////////////////////////////

Acum 25 (peste 30) de ani, în a doua zi de Crăciun, ILIESCU a legalizat AVORTUL. În 1990, s-au produs peste 1 MILION de întreruperi de sarcină

Acum 25(peste 30) de ani, pe 26 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale, organismul care preluase puterea în stat de la Nicolae Ceaușescu, a anunțat primele măsuri ale României libere.

Astfel, era abolită folosirea obligatorie a cuvântului „tovarășe”, se dădea liber la mărfuri de import: carne, banane, portocale, cafea sau coca-cola.

Totodată, în această zi mare pentru creștinătate, CFSN liberaliza complet avortul. În 1990, primul an de libertate, conform statisticilor oficiale, peste 1 milion de copii n-au mai apucat să vadă lumina zilei ca urmare a acestei decizii.

Tot în 26 decembrie, Petre Roman este numit prim-ministru.

VIDEO TULBURĂTOR Un copilaş avortat respiră în afara uterului înainte de a fi ucis

https://www.activenews.ro/prima-pagina/Acum-25-de-ani-in-a-doua-zi-de-Craciun-ILIESCU-a-legalizat-AVORTUL.-In-1990-s-au-produs-peste-1-MILION-de-intreruperi-de-sarcina-87115

////////////////////////////////////

SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate

Mama a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei; 58% dintre mamele plecate se întorc în țară o dată pe an

Peste jumătate de milion de copii (536.000) au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în ultimul an;

61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii);

57% dintre copiii intervievați declară că fie n-au fost întrebați de părinți dacă sunt de acord cu plecarea în străinătate, fie nu au fost de acord cu plecarea;

20% dintre adolescenții (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbește cu el o dată pe săptămână sau mai rar;

Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%).

Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu național complex realizat de Organizația Salvați Copiii România. Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%). Aproape o treime dintre copiii care au fost întrebați (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinților) la muncă în străinătate. În medie, mama pleacă prima dată la vârsta de 6 ani și 11 luni a copilului; a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei și dintre mamele plecate să muncească în străinătate, 58% se întorc în țară o dată pe an, relevă ancheta.

Experiența migrației este similară în urban și în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii). Prin raportare la volumul de referință utilizat în eșantionare, respectiv 3.896.943 de copii, rezultă că aproape un milion de copii, respectiv 954.000 de copii au sau au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei, până la data studiului.

Concluziile sondajului, precum și propuneri de măsuri care să vină în sprijinul acestei categorii vulnerabile  de copii, au fost dezbătute împreună cu  reprezentanți ai autorităţilor centrale și locale, ai școlilor și altor instituții relevante în cadrul Conferinței privind situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, organizată de Salvați Copiii, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.

Date relevante, care arată dimensiunea fenomenului copiilor rămași în țară, în urma migrației economice a părinților:

13,8% dintre copii au avut în ultimul an cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Prin extrapolare la populația de copii de referință (3.896.943), estimăm un volum de aproximativ 536.000 de copii care în ultimul an (iunie 2021-iunie 2022) au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate.

Conform estimărilor, per total 184.000 de copii sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate (iunie 2021-iunie 2022).

Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor. În cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și UK (14%).

Ierarhia motivelor care au stat la baza deciziei de a pleca la muncă în străinătate este aproximativ similară în cazul mamelor plecate și în cazul taților plecați. Se evidențiază însă, următoarele aspecte:

Motivația venitului individual scăzut în cazul mamelor (36%) ocupă o pondere mai mare decât în cazul taților (32%);

Motivația îmbunătățirii situației generale a familiei ocupă o pondere semnificativ mai mare pentru tați (33%) în comparație cu mamele (26%).

Motivația banilor pentru educația copiilor ocupă o pondere de două ori mai ridicată în rândul mamelor (11%) decât în rândul taților (5%).

87% dintre părinții plecați în străinătate în ultimul an obișnuiau/obișnuiesc să trimită bani aparținătorilor/copiilor rămași în țară.

Frecvența discuțiilor copiilor cu părintele plecat tinde să crească odată cu creșterea în vârstă a copilului, până la atingerea pragului de 14 ani pentru copil, după care tendința este ușor descendentă. Majoritatea copiilor vorbesc cu părintele plecat zilnic. Remarcăm faptul că 20% dintre adolescenții (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbește cu el o dată pe săptămână sau mai rar. Principalul mijloc de comunicare cu părinții plecați sunt platformele video (77%).

În medie, copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate merg semnificativ mai puțin la medic (2,2 ori pe an) decât copiii care nu se află în această situație (2,5 ori pe an), deși nevoile medicale în cele două categorii nu sunt semnificativ diferite.

Pentru puțin peste jumătate dintre copii (57%, aproximativ 305.000 de copii) aparținătorii declară că școala a fost informată cu privire la situația copilului cât timp părintele a fost plecat la muncă în străinătate. Probabilitatea de informare este ușor mai ridicată în mediul urban (58) decât în mediul rural (55%). Probabilitatea ca școala să fie anunțată scade semnificativ odată cu creșterea în vârstă a copiilor, nivelul de informare în cazul copiilor din ciclul primar fiind cel mai ridicat.

Este de remarcat faptul că, dacă în cazul aparținătorilor, 83% dintre aceștia declară că în decizia de plecare a părintelui a fost implicat și copilul, ponderea în care copiii declară că au fost implicați este semnificativ mai mică (62%).

Chiar dacă într-o pondere mică la nivelul populației de copii, în general, toate comportamentele de risc declarate de către aparținători caracterizează într-o măsură semnificativ mai mare copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate decât pe ceilalți copii.

Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de cinci ori mai mare (560%) de a consuma frecvent alcool, în comparație cu ceilalți copii;

Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate dublă prin comparație cu ceilalți copii de a fuma frecvent;

Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de șase ori mai mare de a genera conflicte cu ceilalți copii (în corelație cu problemele de externalizare identificate anterior și sentimentele negative pe care copilul le resimte);

Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de peste șase ori mai mare de a consuma etnobotanice sau substanțe interzise în comparație cu ceilalți copii.

Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de două ori mai mare decât în rândul celorlalți copii să aibă un comportament agresiv față de alți copii.

Deși situația materială a familiilor cu un membru plecat la muncă în străinătate este percepută a fi mai bună decât în cazul celorlalte familii, încrederea în evoluțiile viitoare la nivel de familie este mai reținută atât în privința performanțelor școlare ale copiilor cât și starea de sănătate a familiei și starea generală a gospodăriei. Astfel, aparținătorii copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate:

Au o probabilitate cu 11% mai mică decât ceilalți respondenți de a considera că în anul următor performanțele copiilor se vor îmbunătăți;

Au o probabilitate cu 8% mai mică de a considera că în anul viitor starea de sănătate a familiei se va îmbunătăți;

Au o probabilitate cu 7% mai mică de a considera că starea gospodăriei se va îmbunătăți în anul următor.

Referitor la acest aspect, ipoteza noastră are în vedere o stare de anxietate generată de nesiguranța locului de muncă și de sentimentul vulnerabilității ocupaționale care se reflectă și asupra sănătății și performanței școlare a copilului.

Fișa tehnică:

Colectarea datelor la nivel național și regional a fost efectuată în perioada 25 iulie-15 septembrie 2022 în regim ”față în față” la domiciliul respondenților. Colectarea s-a realizat pe următoarele nivele:

Un eșantion reprezentativ la nivel național pentru populația de copii cu vârste între 0-17 ani împliniți construit pe baza unei selecții stadiale, stratificată pe 4 categorii de vârstă a copilului (0-4 ani, 5-9 ani, 10-14 ani, 15-17 ani), gen (masculin, feminin) și mediu de rezidență (urban, rural). Volumul eșantionului a fost de 1101 gospodării, având o marjă de eroare de +/- 3%.

În fiecare județ au fost alese aleatoriu o localitate urbană și o localitate rurală. În fiecare localitate s-a pornit dintr-un punct periferic (intrare în localitate) spre centru. În fiecare gospodărie care a acceptat efectuarea interviului s-a eșantionat un singur copil, conform schemei de proporționalitate.

Interviul s-a realizat în gospodărie cu adultul care putea oferi date despre copilul eșantionat. În fiecare gospodărie s-a eșantionat un singur copil, indiferent de câți frați/surori erau în gospodărie. Pentru fiecare copil s-a intervievat un singur aparținător, cel mai apropiat de copil, indiferent de numărul adulților din gospodărie.

În cazul în care copilul avea vârsta de 10 ani împliniți, cu acordul părintelui și cu acordul copilului, operatorul a aplicat un chestionar și copilului. Aplicarea chestionarului pentru copil s-a realizat, pe cât s-a putut, fără intervenția sau controlul aparținătorului, prin chestionare auto-aplicate sau discuții semi-private operator-copil, supravegheate doar de aparținător.

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

Peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

https://www.svnews.ro/sondaj-national-1-din-4-copii-romani-au-sau-au-avut-macar-un-parinte-plecat-la-munca-in-strainatate-mama-a-fost-plecata-in-medie-32-ani-din-cei-45-in-care-copilul-s-a-confruntat-cu-migratia-mame/337584/

///////////////////////////////////////////

Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate

Conform datelor oficiale, sunt peste 80.000 de copii, la nivel național, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Neoficial, însă, cifrele sunt mult mai mari, deoarece un număr semnificativ de părinți nu au declarat plecarea la muncă în altă țară.

Plecarea unuia sau ambilor părinți în străinătate are un impact puternic la nivel emoțional și comportamental asupra copiilor. La nivel emoțional, se poate observa:

Lipsa de speranță și imposibilitatea de a întrevede un viitor fericit;

Lipsa de susținere și încurajare pentru orice activitate întreprinsă;

Lipsă de susținere în perioadele dificile;

Tendința de izolare și comunicare deficitară cu cei din jur.

La nivel comportamental, se poate observa:

Abandon școlar (situație întâlnită în special în cazul băieților);

Participarea scăzută la școală;

Izolare atât față de colegi cât și față de ceilalți elevi;

Tendința de asociere cu grupuri deviante;

Risc de consum de stupefiante.

Am abordat această temă în detaliu în cercetarea atașată acestui articol.

https://www.as2001alba.ro/wp/index.php/situatia-copiilor-cu-parinti-plecati-in-strainatate/

///////////////////////////////////////////

Salvați Copiii: Povești ale copiilor rămași singuri în țară, cu ambii părinți plecați în străinătate / Maria așteaptă vara pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă

Organizația Salvați Copiii a făcut publice povești a cinci copii care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, din septembrie anul trecut, arată că sunt 73.868 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Organizația are servicii adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii.

Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, din septembrie 2022, sunt 73.868 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat.

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii, potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii. Organizația a creat astfel servicii adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

Au beneficiat până acum de servicii de intervenție, peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas copiii sau părinți.

Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă şi la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în decembrie 2021, pe un eșantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii, arată că:

Intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantion. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferența fiind reprezentată de situațiile în care părinții nu au luat încă o decizie în acest sens. Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), observăm că foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenție, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).

Organizația Salvați Copiii România a făcut publice poveștile câtorva dintre copiii cu părinții plecați, “pentru a putea înțelege de la ei care sunt consecințele psiho-sociale și problemele cărora acești copii simt că trebuie să le facă față”, potrivit comunicatului de presă.

Maria, fetița care își așteaptă tatăl din vară

Maria are 10 ani și de când o știu pedagogii Salvați Copiii România, ea așteaptă vara. Nu pentru că e vacanță, ci pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă peste hotare.

Maria trăiește de mică alături de bunicii paterni, de când ambii părinți au decis să plece la muncă în străinătate, o încercare grea atât pentru părinți, cât și pentru copilă.

Locul de muncă pe care l-a obținut tatăl în străinătate este unul stabil, însă extrem de solicitant și timp de reîntors în România nu prea există. Depărtarea a șubrezit răbdarea tuturor, însă nu a slăbit iubirea și devotamentul fetei pentru tatăl său. Maria face canto și pian și așteaptă să vină vara.

Darius, copilul răbdător

Darius este clasa a doua. Dacă îl rogi să spună ceva despre el, atunci se descrie ca fiind un copil răbdător, plin de dor de tată. De altfel, când va fi mare, Darius spune că vrea să fie ca tatăl său, puternic, înalt, să știe multe lucruri, însă dacă pleacă în străinătate, va pleca cu băiatul său.

Tatăl copilului lucrează sezonier în străinătate, iar perioadele în care tatăl este plecat aduc copilului schimbări comportamentale, este mai trist, vorbește mai des de tata, nu are chef să facă lucruri pe care le face cu plăcere când tata este acasă. Legătura cu părintele plecat se ține în permanență telefonic și când se poate și pot încărca cartelele de telefon, și pe  WhatsApp.

Ana, copilul care nu mai mergea pe bicicletă

Ana iubea să meargă pe bicicletă. O învățase mama ei, care îi lăuda curajul. Până în ziua în care mama a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, Ana și mama obișnuiau să meargă cu bicicleta în fiecare duminică. Atunci povesteau multe și mama era doar pentru Ana.

Acum mama a plecat într-o țară din nordul Europei, iar Ana a rămas cu sora mamei. Se văd des în camera telefonului, dar acolo nu pot merge împreună pe bicicletă. Ana simte că a pierdut curajul. La centrul Salvați Copiii România, Ana preferă jocul în echipă și povestește mult cu ceilalți copii.

Un copil cu bunici

Dinu locuiește cu bunicii de când era mic și știe bine ce înseamnă viața fără părinți alături. Ambii părinți au plecat la muncă în străinătate.

Deși înțelege motivul plecării părinților și vede că de când au plecat, problemele financiare nu mai sunt atât de grele, tot îi este greu, tot îi este dor, tot se simte altfel, diferit. Este un copil cu bunici și fără părinți aproape.

De când vine la programul Salvați Copiii, încercăm să-l ajutăm să-și recapete zâmbetul, energia să-și găsească resursele, să-i arătăm că poate fi un elev bun. Lucrăm împreună la încrederea în sine, la importanța relațiilor și integrarea în grup. De asemenea, de acum poate pune întrebări, suntem aici să-l ajutăm la teme. Luăm legătura cu părinții, le povestim pașii timizi pe care îi facem împreună.

”Anul acesta va pleca și tata”

“Când mama mea pleacă, pur si simplu simt că nu mai trăiesc. Mami pleacă de când eu aveam 6 ani, iar fratele meu 2. Când a plecat prima data a plâns și am crezut că m-a părăsit, dar după, bunica mi-a explicat că a plecat pentru noi toți, pentru mai bine.

De fiecare dată când mami pleacă eu rămân cu bunicii, fratele și tata. Anul acesta urmează să plece și tata, atunci nu știu cum o să reacționez, dar cred că am să plâng”.

E povestea unei fetițe de numai 12 ani, care participă la activitățile psiho-educaționale organizate de Salvați Copiii.

Citește și:

Doi din cinci părinți care lucrează în străinătate nu vor veni acasă de Sărbători / Campanie de informare privind modificări legislative adoptate în 2022 pentru protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în afara țării

https://www.edupedu.ro/salvati-copiii-povesti-ale-copiilor-ramasi-singuri-in-tara-cu-ambii-parinti-plecati-din-tara-maria-asteapta-vara-pentru-ca-atunci-reuseste-sa-stea-mai-mult-timp-cu-tatal-sau-plecat-la/

//////////////////////////////////////////

Drama copiilor care au parintii la munca in strainatate

Chiar daca traim in epoca Social Media, in care distanta nu mai reprezinta un impediment in procesul de comunicare, aceste unelte moderne nu pot inlocui mangaierile si imbratisarile parintilor, care au decis sa plece in strainatate pentru a le oferi celor ramasi acasa o viata mai buna, sunt de parere psihologii.

Potrivit situatiei prezentate de Directia Protectia Copilului, la finele anului 2012, erau inregistrati in evidentele autoritatilor, un numar total de 79.901 copii cu parinti plecati la munca in afara Romaniei. Dintre acestia, 41% erau complet lipsiti de grija parinteasca: 22.993 copii aveau ambii parinti plecati in afara, iar 9.991 proveneau din familii in care parintele unic sustinator era plecat.

Specialistii considera ca acest fenomen poate genera o serie de efecte naucitoare care-i poate afecta viata emotionala a unui copil. Dintre cele mai des intalnite efecte identificate de specialisti, se enumera: depresia (care poate conduce si la sinucideri), scaderea performantelor scolare sau chiar abandonul scolar………………………………………………………………………..Cont. aici http://pluscommunication.eu/comunicate-de-presa-drama-copiilor-care-au-parintii-la-munca-in-strainatate/

/////////////////////////////////////////

Salvați Copiii

CINE SUNTEM

 CE FACEM

IMPLICĂ-TE!

COPII SINGURI ACASĂ

Mulți dintre părinții români sunt nevoiți să își caute un loc de muncă în străinătate. Lipsa lor determină schimbări dramatice în viața familiei.

Realizări și studii de caz

Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți sau a reprezentanților legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate și educaționale, la protecție juridică sau la beneficii sociale.

CÂȚI COPII AU RĂMAS SINGURI ACASĂ?

Dimensiunea fenomenului – statistici și estimări

Conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, 75.136 de copii aveau părinţii plecați la muncă în străinătate, în decembrie 2020, din care 13.253 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 9.409 copii cu părintele unic susţinător plecat.

Pentru anul 2017, când datele ANPDCA indicau un număr de 94.896 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, având ca sursă Inspectoratele Școlare Județene evidențiau însă un număr mult mai mare, de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete, surprinzând doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu vârsta între 3-17 ani) și neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar……………………………………..Cont. aici

https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-cu-parinti-plecati-la-munca-in-strainatate

//////////////////////////////////////////

Coșmarul unei românce care a lucrat îngrijitoare pentru bătrâni în Germania: ”Am răbdat de foame și de frig!”

Andrei Cristian Andrei Cristian

O româncă a răbdat de foame în Germania

– Simona C. a lucrat prima dată ca îngrijitoare în Occident în anul 2018, timp de câteva luni. În ianuarie 2020 a plecat din nou prin intermediul unei alte firme românești, în Germania. Dar aici a avut parte de necazuri: „Efectiv răbdam de foame”, a povestit femeia pentru Gândul.ro.

>>> Prețuri prea mari: milioane de germani trebuie să limiteze consumul de carne

O româncă a răbdat de foame în Germania

Deși a plecat ca îngrijitoare pentru bătrâni în Germania, în contract femeia era trecută menajeră, firma motivând că nu poate fi trecută drept  îngrijitoare pe contract, pentru că nu are calificarea necesară în domeniu.

„Contractul din Germania mi-a fost întocmit pe două luni de zile. Cum am ajuns acolo, am răbdat de foame și frig cum nu se putea. Începuse să se confirme ceea ce îmi povestise femeia care a fost înaintea mea”, spune Simona.

>>> Inflația din Germania a scăzut, dar 44% dintre nemți fac foamea

În contract scria negru pe alb că familia la care va locui îi va asigura cazarea și cele trei mese pe zi. În schimb, tot ce primea de mâncare erau două clătite la prânz și două felii de pâine cu două felii de parizer la cină, uneori, avea și un ou fiert.

„Dacă asta poate fi numită mâncare…era ceva de domeniul fanasticului. Mă aflam undeva într-o casă la 7 km de cea mai aproapiată localitate. Efectiv răbdam de foame. Bătrâna nu-mi dădea voie să plec nici cu bicicleta în timpul meu liber, adică în cele două ore de pauză la prânz.

După cele trei săptămâni petrecute, colega pe care am schimbat-o a vrut să vorbească cu bătrâna, întrebând-o în limba germană dacă ea a făcut plata la firmă, fiindcă nu și-a primit banii deloc”, spune Simona.

Bătrâna a anulat contractual

O româncă a răbdat de foame în Germania – La scurt timp, bătrâna a anunțat asistența socială din Germania și firma intermediară a anulat  contractul cu firma românească. Pe 28 februarie, Simona s-a trezit la ușă cu noua sa înlocuitoare, o poloneză și bătrâna a dat-o afară din casă.

„Ningea, era frig, zonă de munte, a fost un șoc pentru mine. Am început să scriu pe diverse grupuri și am scris pe grupul „Voluntar în Europa”, iar o doamna dispecer stabilită in Franța a fost atât de operativă, iar în aproximativ 5 ore a venit si m-a luat de acolo cu un microbuz. Oamenii aceia au pus bani mână de la mână să cumpere bilet să mă întorc în țară”, spune Simona.

Materialul complet AICI……………………………

https://ziarulromanesc.de/romani-in-diaspora/cosmarul-unei-romance-ingrijitoare-batrani-germania-foame-frig/

////////////////////////////////////////////

Sondaj: de ce pleacă tinerii din România

De către Carmen Lăiu

Neîncrederea în autorităţi și corupţia sunt principalele motive pentru care tinerii pleacă din ţară, potrivit unui barometru Europa FM realizat de IMAS în perioada 5-28 august 2019.

Mulţi dintre tinerii din România se gândesc la un moment dat dacă să rămână sau să plece din ţară, iar în cazul în care aleg plecarea, trebuie să decidă dacă se vor întoarce sau emigrarea rămâne o opţiune definitivă.

Chestionaţi asupra motivelor pe care cred că le au tinerii români care emigrează, respondenţii Barometrului Europa FM au menţionat: neîncrederea în autorităţi și corupţia (31,3%), nivelul scăzut de trai (31,1%), lipsa locurilor de muncă (21,8%), lipsa infrastructurii (5,3%), lipsa perspectivelor de a avansa în carieră (4,6%).

Majoritatea respondenţilor (61,2%) i-ar transmite unui tânăr care își face planuri de a pleca din ţară că decizia nu este una bună, în timp ce 33,9% i-ar aproba decizia de a emigra definitiv.

Deși migraţia tinerilor, un fenomen numit de sociologi „brain drain” (fuga creierelor), este un fenomen specific multor ţări, România are, în Europa, cea mai mare rată de emigraţie a tinerilor, potrivit unui studiu realizat de Pro Juvenes.

Aproape jumătate dintre tinerii între 16 și 35 de ani spun că își doresc să emigreze, afirma în 2018 sociologul Dumitru Sandu, prezentând rezultatele unui sondaj internaţional efectuat pe 30.000 dintre tinerii din Germania, Suedia, Marea Britanie, Irlanda, Slovacia, Letonia, Italia, Spania și România.

„Unul dintre marcatorii foarte puternici de probleme pe care le are România se leagă nu de cei plecaţi în străinătate, ci de exodul potenţial al tinerilor din România, aproximativ jumătate”, spune profesorul Sandu, subliniind că sondajul a arătat că, din cele 9 ţări studiate, numai în două tinerii sunt foarte îngrijoraţi de corupţia din administraţie: Italia și România.

În ce privește tinerii care studiază în străinătate, sociologul Alfred Bulai spune că aceștia sunt atrași de universităţile occidentale, care „au oferte irezistibile pentru că oferă studii de calitate la preţuri abordabile”, în timp ce sociologul Mircea Kivu afirmă că plecarea la studii este o experienţă pozitivă, care nu trebuie refuzată de cei care au această oportunitate, dar subliniază și nevoia realizării „unui proiect de ţară care să-i facă pe tineri să se întoarcă acasă după finalizarea studiilor”.

Comentând datele din anii 2017 și 2018, cercetătorul Iulian Stănescu, de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, avertizează asupra faptului că „nivelul de pesimism în societatea românească, pesimism legat de direcţia în care merge ţara, pesimism legat de relaţiile dintre oameni, pesimism legat de direcţia în care vor merge veniturile populaţiei, este la cote foarte mari, aproape record”.

Amintind de faptul că România a pierdut peste 16% din populaţie în ultimele 3 decenii, mai mult decât în fiecare din cele două războaie mondiale, cercetătorul punctează și faptul că România a pierdut mai multă populaţie și decât Bosnia Hertzegovina, care a traversat un război civil sângeros, iar această pierdere „este provocată, în proporţie de 20%, de ceea ce se întâmplă cu sporul natural, de diferenţa dintre decese și nașteri, dar 80% este spor migratoriu. Oamenii pleacă din România și pleacă în definitiv în căutarea unei vieţi mai bune, pe care nu o pot realiza aici”.

Cele mai mari temeri ale tinerilor din România se leagă de corupţie, sărăcie și nedreptate socială, arată un studiu realizat de Fundaţia „Friedrich Ebert” pe un eșantion cu vârste între 14 și 29 de ani. Studiul a constatat că tinerii sunt foarte încrezători în viitorul lor, dar nu și în cel al ţării, diferenţa de perspectivă datorându-se „în principal ușurinţei de a emigra, aceasta fiind considerată de majoritatea respondenţilor o opţiune bună pentru viitor, dacă viaţa lor în România nu le oferă rezultatele așteptate”. În același timp, studiul a descoperit că 30% dintre tinerii de 14-29 de ani își doresc să plece din ţară pe o perioadă de minimum 6 luni, procentajul fiind practic la jumătate faţă de anul 2014, când 60% dintre tineri luau în calcul opţiunea emigrării.

https://semneletimpului.ro/international/europa/romania/sondaj-de-ce-pleaca-tinerii-din-romania.html

////////////////////////////////

Neîncrederea alungă tinerii din România: Peste 50% dintre copiii români vor să se mute în altă țară

Raluca Juncu

Doar jumătate dintre copiii din România mănâncă zilnic fructe, în schimb 90%…

Doar jumătate dintre copiii din România mănâncă zilnic fructe

Top 7 cei mai frumoși vulcani stinși din Europa

Harta României în lecturi citite: ce cărți au ales românii în 2022

Avertisment DSP: Riscuri mari generate de ”boala apei de fântână”

Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, în vreme ce o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunitățile legate de educație (26,3%) și nemulțumirea sau neîncrederea față de condițiile de viață din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Organizația Salvați Copiii România.

Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăți este relevant și atunci când copiii admit că, în fața unei situații de abuz, doar puțin peste o treime se află în situația de a ști cui să ceară ajutorul și de a avea și încredere în acea persoană sau instituție de referință.

Motivele care îi determina pe copii să-și dorească emigrarea

Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, în vreme ce o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate.

Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără:

oportunitățile legate de educație (26,3%);

nemulțumirea față de condițiile de viață din România (21,9%);

reunirea cu rudele sau prietenii care au părăsit deja România este mai rar invocată (sub 5%), în condițiile în care, la nivelul eșantionului, puțin peste 7% dintre respondenți au indicat că au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

Datele anchetei realizate de Salvați Copiii România, care măsoară felul în care copiii își cunosc drepturile pe care le au și mecanismele de protecție ale acestora, au fost culese în perioada noiembrie – decembrie 2022, pe un eșantion reprezentativ la nivel naţional, format din copii din ciclul gimnazial și liceal. Marja de eroare este de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.

Citeste si:

MassMutual Romania participă la DevTalks 2023, în calitate de Sponsor Principal

Începe DevTalks România: Peste 3500 developeri se vor întâlni la ROMEXPO

Destinații de top pentru vacanțe, de la noul touroperator, Coral Travel

https://www.wall-street.ro/articol/Social/296082/neincrederea-alunga-tinerii-din-romania-peste-50-dintre-copiii-romani-vor-sa-se-mute-in-alta-tara.html#gref

////////////////////////////////////////////

Migranţii români pot aduce schimbarea acasă

DONATO DE ROSA

GIUSEPPE RUSSO

ANDREI SILVIU DOSPINESCU

Case frumoase, noi, ridicate în locuri pustii. Nici că ne-am putea imagina un tablou mai expresival efectelor generate de emigraţia românilor, pe care Banca Mondială a cercetat-o într-un raport recent.

Dacă vă întrebaţi cine sunt proprietarii acestor „case-fantomă“,trebuie doar să vă uitaţi la numărul mare de români care trăiesc şi lucrează în străinătate – între 3 şi 5 milioane, conform unor estimări sau 3,6 milioane, conform datelor ONU (2017). Dintre acestea, 2,7 milioane de persoane sunt apte de muncă, echivalentul a 20,6% din populația aflată la vârstă activă a României.

Exodul capitalului uman

În condiţiile în care mai bine de unul din patru absolvenţi de studii superioare (26,6%) pleacă din ţară, exodul creierelor poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării României, de vreme ce emigraţia permanentă a persoanelor cu studii superioare poate priva ţara de cunoştinţele şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea productivităţii şi a standardelor de viaţă, pe termen lung.

În oraşe înfloritoare, cum ar fi Bucureşti, Cluj, Iași şi Timișoara, este o provocare pentru angajatori identificarea unor candidaţi competenţi pentru locurile de muncă vacante. Criza de capital uman este încă şi mai acută când vine vorba de lucrătorii calificaţi, care lucrează manual, şi de lucrătorii înalt calificaţi, în special cei din domeniul IT&C, sănătate, învăţământ, ştiinţă şi inginerie.

În domeniul sănătăţii, exodul creierelor a devenit o urgenţă concretă, iar personalul calificat este din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, în 2017, numărul locurilor vacante din sectorul sănătăţii era dublu faţă de media pe economie, ceea ce înseamnă că multe locuri de muncă rămân neocupate.

Cu alte cuvinte, unul din patru medici a părăsit ţara. În perioada 2000-2013, numărul medicilor din România care au părăsit ţara a crescut cu peste 650%, depăşind 14.000 după 2013 (deci peste 25% din totalul medicilor). În consecinţă, multe localităţi din mediul rural au rămas fără asistenţă medicală, înrăutăţind situaţia – oricum foarte grea – a celor mai sărăci dintre români.

Mai devreme sau mai târziu, criza de capital va duce la majorări ale salariilor plătite pentru acele profesii care sunt cele mai căutate. Astfel de majorări pot diminua exodul creierelor şi îi pot convinge pe unii migranţi să revină acasă, deşi motivele deciziei de părăsire a ţării – în special pentru profesioniştii calificaţi – de multe ori nu sunt limitate doar la salarizare.

Copii lăsaţi acasă – apel la acţiune

Persoanele cu calificări scăzute sunt adesea atrase în străinătate de salariile mai bune. Acestea le permit să trimită bani acasă. Mulţumită acestor sume („remitenţe“), multe familii sărace, în special cele din mediul rural, şi-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă şi au putut ieşi din sărăcie.

Una dintre consecinţele emigrării este extrem de dureroasă. Generaţii întregi de copii, nu mai puţin de 100.000, conform datelor oficiale, rămân în ţară fără părinţi, deoarece aceştia pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Aceşti copii au mai puţine şanse să poată merge la şcoală decât alţi copii de aceeaşi vârstă şi sunt mult mai vulnerabili şi mai uşor de marginalizat şi de exclus de la accesul la diverse oportunităţi, se arată într-un studiu al Băncii Mondiale.

Aşadar, este nevoie de un sprijin instituţional mai puternic pentru cei care rămân în ţară. Acesta implică finanţare mai bună, o direcţionare mai eficientă a asistenţei sociale, precum şi un angajament mai bun pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi a învățământului pentru a putea garanta disponibilitatea unor oportunităţi reale, în special în zone rurale şi marginalizate.

În timp, în acest fel se va crea o piaţă a muncii mai bună în ţară, ceea ce va dilua fluxul de emigraţie.

O resursă strategică

Migranţii acumulează capital uman şi financiar care adesea este investit în activităţi productive în ţara de origine.

În acelaşi timp, din ce în ce mai mulţi studenţi români se înscriu în universităţi de top din Europa şi SUA. Numărul acestora aproape s-a dublat în ultimii 16 ani, ridicându-se la aproximativ 33.400 în 2016.

Oare vor reveni în România după absolvire? Unii aşa speră, pentru că vor să facă ceva bun pentru ţara lor. România ar putea urma exemplul altor ţări pentru a putea valorifica potenţialul unor tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ din străinătate, promovând anumite reţele de natură să încurajeze cooperarea şi schimbul de idei între studenţii, cercetătorii şi profesioniştii din ţară şi cei din străinătate.

Susţinerea dezvoltării României

Atunci când sunt întrebaţi de ce nu doresc să se întoarcă în ţară, migranţii care deţin diverse calificări invocă mediul politic, lipsa meritocraţiei şi nerecunoaşterea deplină a calificărilor ca fiind unele dintre cele mai semnificative obstacole.

Însă românii din străinătate au capacitatea şi dorinţa de a face o schimbare acasă. Lipsa unor obstacole în calea circulaţiei în interiorul UE, unde locuiesc majoritatea românilor care lucrează în străinătate, permanent sau temporar, vor ajuta România să profite de pe urma beneficiilor pe care le oferă migraţia circulară şi exodul creierelor.

Prin urmare, dimensiunea redusă a acestor obstacole care obstrucţionează circulaţia sugerează că emigraţia ar putea deja să evolueze spre o mişcare circulară, în cadrul căreia migranţii vin şi pleacă pentru scurte perioade de timp.

Fără doar şi poate, acest fapt va aduce beneficii economiei româneşti, de vreme ce migranţii circulari pot contribui la soluţionarea crizei de forţă de muncă existente, pot aduce cunoştinţe noi, competenţe noi, conexiuni internaţionale şi spirit antreprenorial.

Însă migranţii pot ajuta ţara şi în moduri mult mai semnificative. După cum s-a explicat în recent publicatul Diagnostic Sistematic de Țară pentru România, instituţiile constituie o constrângere critică pentru dezvoltarea ţării pe termen lung. Emigranţii români se pot întoarce acasă cu o perspectivă nouă asupra modului în care societatea poate fi mai corectă şi economia mai eficientă.

Acest lucru va contribui la transformarea instituţiilor şi crearea unei Românii mai puternice.

https://blogs.worldbank.org/ro/europeandcentralasia/migran-ii-rom-ni-pot-aduce-schimbarea-acas

/////////////////////////////////////////

Cauzele migrației – de ce migrează oamenii?

Migrația are cauze multiple, de la securitate, demografie și drepturile omului la sărăcie și schimbări climatice. Puteți afla mai multe în această sinteză.

©Ajdin Kamber/AdobeStock

Numărul total al persoanelor din afara UE cu reședința stabilită în UE la 1 ianuarie 2021 era de 23,7 milioane, conform Eurostat, biroul oficial de statistică al UE. Această cifră reprezintă 5,3% din populația UE. În majoritatea statelor UE, cele mai multe persoane cu altă naționalitate provin din afara UE.

Citiți mai multe despre migrație în Europa.

CE este migrația

Migrația reprezintă deplasarea persoanelor dintr-un loc în altul pentru a se stabili într-o altă locație. Migrația poate fi voluntară sau involuntară și se poate datora unor motive variate printre care cele economice, de mediu sau sociale.

Motivele migrației: factori de presiune și de atracție

Factorii de presiune sunt motivele pentru care persoanele își părăsesc țara. Factorii de atracție sunt motivele pentru care ele se mută într-o anumită țară. Există trei tipuri de factori majori de presiune și de atracție.

Factori socio-politici

Persecuția pe motivul apartenenței la o etnie, religie, rasă, politică sau cultură poate determina oamenii să-și părăsească țara. Un factor major este războiul, conflictele, persecuția din partea guvernului, sau un risc major ca acestea să se întâmple. Cei care fug de conflicte armate, de încălcări ale drepturilor omului sau de persecuții sunt de obicei refugiați umanitari. Aceasta va influența alegerea locului în care se stabilesc, deoarece unele țări au abordări mai liberale față de migranții umanitari. În primul rând, aceste persoane se îndreaptă, foarte probabil, către cea mai apropiată țară sigură care acceptă solicitanți de azil.

În ultimii ani, numeroase persoane fug în Europa din cauza conflictelor, a terorii și a persecuțiilor din țara de origine. Dintre cei 384 245 de solicitanți de azil cărora li s-a acordat protecție în UE în 2022, peste un sfert proveneau din Siria, țară devastată de război, urmată de Afganistan și Venezuela pe locurile doi, respectiv trei.

Factori demografici și economici

Schimbările demografice determină modul în care se produce deplasarea și migrația populației. Creșterea sau scăderea populației, gradul de îmbătrânire sau ponderea mare a tinerilor influențează creșterea economică și oportunitățile de ocupare a forței de muncă în țările de origine și politicile de migrație în țările de destinație.

Migrația demografică și economică este corelată cu standardele de muncă precare, șomajul ridicat și starea generală de fiabilitate economică a unei țări. Printre factorii de atracție se numără salarii mai mari, oportunități de angajare mai bune, un nivel de trai mai ridicat și oportunități în domeniul educației. În cazul în care condițiile economice nu sunt favorabile și riscă încă să se deterioreze, crește probabilitatea ca un număr mare de persoane să migreze în țări cu o situație mai bună.

Potrivit Organizației Internaționale a Muncii a ONU, numărul lucrătorilor migranți, definiți ca persoane care migrează pentru a se angaja, a fost de aproximativ 169 de milioane la nivel mondial în 2019, reprezentând peste două treimi din migranții internaționali. Peste două treimi din totalul lucrătorilor migranți se găsesc în țările cu un nivel ridicat al veniturilor.

Factori de mediu

Mediul a constituit întotdeauna un factor al migrației, deoarece oamenii fug din calea dezastrelor naturale, cum ar fi inundațiile, uraganele și cutremurele. Se preconizează că schimbările climatice vor accentua fenomenele meteorologice extreme, ceea ce ar putea cauza deplasarea unui număr mai mare de persoane.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, „migranții din motive de mediu sunt cei care, din cauza unor schimbări bruște sau progresive ale mediului înconjurător care le afectează viața sau condițiile de viață, sunt obligați să își părăsească locuințele temporar sau permanent, și care se deplasează în interiorul țării lor sau în străinătate”.

Este dificil să se estimeze numărul total de migranți din motive de mediu în întreaga lume, din cauza impactului altor factori precum creșterea demografică, sărăcia, guvernarea, securitatea umană și conflictele. Cifrele estimative variază între 25 de milioane și 1 miliard pe an, până în 2050.

Cum abordează UE acești factori?

Acces mai ușor la căi legale pentru lucrătorii migranți

Uniunea Europeană a încurajat migrația legală pentru a suplini deficitul de forță de muncă, pentru a umple lipsurile pe anumite calificări și pentru a stimula creșterea economică. Măsurile luate includ:

Cartea Albastră a UE: un permis de muncă și ședere care permite cetățenilor din afara UE să lucreze și să locuiască într-o țară din UE, cu condiția să aibă o diplomă sau o calificare echivalentă, și o ofertă de muncă care atinge un prag salarial minim.

Permisul unic: un permis combinat de muncă și ședere, eliberat pentru până la doi ani de o țară UE.

Statutul de rezident pe termen lung al UE: permite persoanelor din afara UE să rămână, să lucreze și să se deplaseze liber în UE pentru o perioadă nedeterminată.

Citiți mai multe despre modalitățile legale de a munci în UE.

Noul pact privind migrația și azilul

Timp de mulți ani, gestionarea eficientă a migrației pentru a soluționa situația solicitanților de azil și pentru a proteja frontierele externe a fost o prioritate a UE. În aprilie 2023, Parlamentul și-a stabilit poziția cu privire la noul Pact privind migrația și azilul, și va începe discuțiile cu statele membre cu obiectivul finalizării lor până în februarie 2024. Noul Pact stabilește proceduri mai bune și mai rapide în cadrul sistemului de azil și migrație al UE. Acesta reprezintă o revizuire a Regulamentului Dublin, care stabilește țara responsabilă de prelucrarea fiecărei cereri de azil. Sistemul propus încurajează contribuții flexibile din partea țărilor UE, mergând de la relocarea solicitanților de azil din țara de intrare până la repatrierea persoanelor considerate a nu avea drept de ședere. Noul sistem se bazează pe cooperarea voluntară și pe forme flexibile de sprijin, care ar putea deveni obligatorii în momente de presiune crescută.

Citiți mai multe despre răspunsul UE la provocarea migrației.

Mai multe informații despre migrația în Europa

Criza migrației din Europa în perioada 2015-2016

Date și cifre privind azilul și migrația în UE

https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/world/20200624STO81906/cauzele-migratiei-de-ce-migreaza-oamenii

/////////////////////////////////////////

(Sefii  post decembristi au alungat ,milioane de oameni datorita deserviciilor din sanatate,(in)justitie,invatamant,legislatie,birocratie,fiscalitate,imoralitate si batjocorirea valorilor,mineriade ,privati-hotie, etc Dumitru Sandu, sociolog: „Vorbim despre un trend de lunga durata de nemultumire a populatiei din Romania in legatura cu evolutia economica si cu proasta functionare a institutiilor publice.” )Migratia, fenomenul care a cuprins aproape patru milioane de cetateni: tarile si regiunile in care se stabilesc romanii

Anca OlteanuAnca Olteanu

Ecologiștii de la Greenpeace, nemulțumiți de proiectul Neptun Deep

Planeta, la mila naturii. Căldura, incendiile şi inundaţiile fac din vara lui…

Căldura, incendiile şi inundaţiile fac din vara lui 2023 „o vară a extremelor”

Raport SVN România: Brașovul devine cea mai mare piață rezidențială…

S-a lansat Green Report Podcast – întrebări și răspunsuri cu invitați excelenți

Migratia, fenomenul social si economic care a cuprins aproape patru milioane de romani, este responsabila pentru trei sferturi din declinul populatiei, propulsand diaspora romaneasca pe locul al cincilea in clasamentul comunitatilor care s-au stabilit peste hotare, principalele tari fiind Italia, Germania si Spania, potrivit unui raport realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

Emigratia a devenit un fenomen social si economic major in Romania, fiind responsabila pentru 75% din declinul populatiei, de la 22,4 milioane in anul 2000 la 19,5 milioane in 2018. Astfel, diaspora romaneasca a ajuns a cincea comunitate ca marime din lume. In 2015-2016, 3,6 milioane de oameni nascuti in Romania locuiau in tari membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), adica 17% din cei care s-au nascut in tara locuiau in state membre OCDE.

De la 1,1 milioane de romani in perioada 2000-2001, numarul emigrantilor romani a crescut cu 2,3 milioane in perioada 2015-2016. In acest timp, emigrantii romani i-au depasit pe cei din alte tari, precum Germania, Italia si Turcia.

Un numar similar de emigranti erau originari din Germania si Marea Britanie (aproape 3,4 milioane). Daca se exclud tarile din OCDE (Mexic si Polonia), diaspora romaneasca este a treia ca marime, dupa China si India.

Citeste si:

România și SUA vor înființa o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere

UE vs. încălzire globală: Blue Deal, pactul care vrea să prevină o lume fără apă

Ionel Burtea, Abund Berry: Am adus 15 muncitori din Nepal și mai urmează alți 25

Mai putin de 60.000 de romani locuiesc in tari care nu sunt membre OCDE, precum Cipru, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia si Moldova. Argentina, Africa de Sud si Brazilia gazduiesc, de asemenea, cativa romani.

10 tari sunt casa a peste 93% din emigrantii romani

Italia, cu aproape o treime din populatia migratoare a Romaniei (peste un milion) este tara care conduce clasamentul, urmata de Germania (680.000) si Spania (573.000). Aceste trei tari aduna doua treimi din emigrantii romani din OCDE, in 2015-2016.

Cele mai mari comunitati de romani din Italia sunt in regiunile Lazio (peste 200.000) si Lombardia (aproape 150.000), Piemont si Veneto (peste 100.000). In Spania, cei mai numerosi romani sunt in Madrid si Valencia (115.000), urmati de cei din Andaluzia si Catalonia (76.000). In Germania, cei mai multi romani locuiesc in Bavaria (aproape 135.000), Baden-Wurttemberg (118.000) si North Rhine-Westphalia (102.000).

Citeste si:

Robert Sroka, Abris: Raportările non-financiare sunt de fapt despre viitor

Românii, tentaţi să cumpere produse de pe piaţa neagră, la preţuri mai mici

Sărăcia bate România: 1 din 2 copii se află în risc de sărăcie severă

Alte cinci tari au o cota de 23% din diaspora romaneasca: Marea Britanie (225.000), Statele Unite (160.000), Ungaria (154.000), Canada (130.000) si Franta (105.000).

Israel, Austria si Belgia gazduiesc fiecare peste 50.000 de emigranti romani, in timp ce Irlanda, Suedia, Grecia si Danemarca au cate 20.000-30.000 de emigranti. Alte tari in care s-au stabilit in jur de 10.000 de romani sunt Elvetia, Portugalia, Australia, Olanda si Norvegia.

Fluxul anual legal de migranti din Romania catre alte state ale OCDE a crescut de patru ori, de la 88.000, in 2000, la 415.000, in 2016.

Multi romani, in special cei tineri, au intentia de a emigra. In ultimii ani, aproape 25% din romanii care locuiau in tara isi doreau sa se stabilesca permanent peste hotare daca aveau oportunitatea – cea mai mare rata inregistrata in regiune. Aproape jumatate din tinerii cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani din Romania intentionau sa emigreze.

Citeste si:

[REPORTAJ] Ce este și cum funcționează UE, locul de unde vin miliardele din PNRR

Oficial maghiar: UE vrea să mute investitorii din Ungaria în România

Ungaria nu vrea să dea mai mulți bani Uniunii Europene. Orban: Este inacceptabil

Emigrantii romani au, in mare parte, joburi care nu necesita o calificare. Insa, printre cei care parasesc Romania sunt si cei cu educatie universitara, multi fiind supracalificati. In cazul emigrantilor romani in tarile OCDE, este de trei ori mai probabil sa ocupe functii elementare, fata de cei nascuti in tara respectiva si au o sansa de 50% sa aiba joburi in care este nevoie de calificare. Aproape jumatate din emigrantii romani care au o diploma universitara au locuri de munca de necalificati.

Romanii, principalii emigranti dintre vecini

Dintre tarile vecine, Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Ucraina, Romania a fost principala tara de origine pentru imigrantii din tarile membre OCDE in 2015-2016, emigrantii romani reprezentand aproape jumatate din totalul regiunii, de 7,8 milioane.

Despre OCDE

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea si evaluarea aplicarii politicilor publice pentru asigurarea cresterii economice si dezvoltarii in randul statelor membre, precum si la nivel global.

Citeste si:

Ungaria vrea să-și mărească armata – cum vrea să-i recruteze pe tineri

România, nouă tentativă de a intra în Schengen

Salvați Copiii: 1 din 4 copii români au un părinte plecat în străinătate

Tarile membre OCDE sunt: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeenlanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, Marea Britanie si Statele Unite.

Romania si-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercitiilor anterioare de extindere, respectiv in aprilie 2004 si noiembrie 2012 si a reinnoit-o in 2016 si 2017.

Despre autor

Anca Olteanu

Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

https://www.wall-street.ro/articol/Social/242774/migratia-fenomenul-care-a-cuprins-aproape-patru-milioane-de-cetateni-tarile-si-regiunile-in-care-se-stabilesc-romanii.html#gref

/////////////////////////////////////////////////

Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”

De Andrei Stan

Ministerul rus de Externe a condamnat luni, 7 august, înlocuirea simbolurilor „patriei” de pe o celebră statuie din Kiev construită în epoca sovietică, relatează CNN și Sky News.

Citeşte întreaga ştire: Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”

Cont. aici …………………………………….https://www.libertatea.ro/stiri/reactia-moscovei-dupa-ce-ucraina-a-scos-secera-si-ciocanul-de-pe-monumentul-patriei-aceasta-e-intreaga-esenta-a-cyborgilor-de-la-kiev-4628076

////////////////////////////////////////

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V)

Publicat

de Teodosie Paraschiv

Despre transumanism

Cu ce credeți că se ocupă geneticienii, și pe ce credeți că sunt cheltuite miliarde de dolari? Poate omul să îmbunătățească firea umană creată de Dumnezeu? Ce implicații morale are încercarea unor cercetători de a introduce modificări în firea umană la nivel mondial? Urmează ei voia lui Dumnezeu? Le-a descoperit Dumnezeu tainele geneticii? Se pare că cercetătorii transumaniști vor să pună capăt erei umane. Cu alte cuvinte să distrugă firea umană prin alterare genetică.

În urmă cu câteva luni noțiunea de transumanism nu-mi spunea mare lucru. De fapt nici nu mi-a atras atenția. Însă de când studiez relația dintre civilizațiile străvechi pierdute, zeii pogorâți din cer, „extratereștri” și noile tehnologii, am început să dau frecvent peste acest termen. Transumanismul este legat strâns de noile tehnologii, extratereștri și noua ordine mondială. Se pare că această nouă ordine mondială va fi nu numai o nouă ordine morală, politică și socială, ci și una postcreștină și postumană.

Nu prea auzim vorbindu-se prea des despre acest subiect la TV sau radio. Oamenilor li se servesc știri proponderent negative, despre accidente, dezastre, războaie, conflicte de tot felul și multe reclame care invită la consum peste nevoi. Mass-media nu educă, ci spală pe creier, iar televiziunea este folosită pentru inducerea stării de transă hipnotică. Oamenii nu mai au nici o atracție pentru cunoaștere, aproape că au ajuns să urască o bună informare. Le vine tot mai greu să gândească. Sunt tot mai puțin interesați de viitorul lor și al generațiilor care vor veni.

Dar ce este transumanismul? În urmă cu vreo săptămână am dat peste un articol pe această temă. Întâlnisem deja termenul de mai multe ori în ultimile luni, așa că mi-a atras atenția. Articolul comentează un interviu acordat publicaţiei Playtech de către Dan Cautiş, fost profesor la Universitatea Politehnică din București, plecat din România în anii ’80 și care a predat, în cadrul Universității Georgetown, din Washington, SUA, cursuri despre transumanism, singularitate și impactul evoluției tehnologice asupra oamenilor.

În mare spus, transumaniștii profețesc apropierea unei ere postumane, grație evoluției tehnologiei în domenii precum genetica, inteligența artificială și nanotehnologia.

O mișcare culturală radicală, internațională, intelectuală și rapidă, cunoscută sub numele de „transumanism”, susține utilizarea noilor științe, inclusiv a modificărilor genetice, pentru a spori capacitățile mentale, abilitățile și aptitudinile fizice umane, astfel încât „ființele umane vor fi transformate în ființe cu mult extinse ca să merite eticheta post-umană”.[6]

Legat de modificarea genetică, Cautiş afirmă că „genetica, dintre toate, potrivit lui Francis Fukuyama (n.red. sociolog și politolog) [1], este cea mai periculoasă. Aici poate fi vorba despre o amenințare subversivă. Fukuyama aseamănă amenințarea genetică cu cea nucleară. Toate îmbunătățirile au și un efect negativ, dar nu poți spune nu acelor „îmbunătățiri”, a explicat el, dând exemplu efectele adverse ale unor medicamente.

„Ideea este că vrem să îi facem pe oameni mai buni, dar nu știu dacă este o idee bună să desființăm complet omenirea. Acești postoameni – nu știm ce vor fi. Ar putea fi binevoitori, dar ar putea fi și răuvoitori față de oamenii obișnuiți. Fukuyama mai spune că ar trebui să vedem cum a evoluat omenirea față de alte animale. E foarte posibil ca rasa umană să devină o rasă de sclavi”.

În urmă cu câțiva ani modificări artificiale ale genomului uman erau considerate doar apanajul marilor laboratoare complexe. Între timp, câțiva cercetători au dezvoltat o tehnologie nouă de a modifica genomul, cu o acuratețe maximă. Procedura a fost denumită CRISPR-CAS9, și acționează ca un foafece molecular. O adevărată alchimie.

Cautiş afirmă că „lumea se aștepta să dureze 30-40 de ani. Sunt enorm de mulți oameni creativi și enorm de multe fonduri care se duc în această direcție”, dar iată că modificarea genomului uman a devenit extrem de simplă. Deja există oameni de știință care vor să modifice genetic oameni, animale și plante pentru a-i face rezistenți la condițiile aspre de pe alte planete. Practic, aceștia propun ca, „în loc să încercăm să trasformăm planetele din vecinătatea noastră, mai bine să creăm rase noi, capabile să profite de mediile deja existente”. Părerea mea este că acești oameni de știință se cred deja semizei. Această tehnologie este semnalată și de Erich von Daniken în cartea sa Zeii nu ne-au părăsit niciodată.

Cautiș mai afirmă că „transumaniștii sunt foarte supărați pe trupul omenesc. Sunt foarte radicali în declarațiile lor. Spun că natura s-a comportat mizerabil cu trupurile noastre și trebuie să ne facem viitorul noi înșine”.

Ray Kurzweil, unul dintre cei mai vocali promotori ai transumanismului, crede că, până în 2030, creierul uman va fi conectat la cloud și că nanoroboții implantați direct în creier ne vor transforma în semizei. Tot el spune că anul 2029 va fi anul în care roboții vor ajunge la același nivel de inteligență ca oamenii. Ca o paranteză, aș aminti că în agenda ONU 2030 este anul în care toată omenirea ar trebui identificată biometric, de la nou-născut până la ultimul om de pe planetă. Să fie doar o coincidență? Nu cred.

Rabinul Michael Broyde a afirmat recent că legea evreiască ar susține realizarea de oamenii animalizați, astfel încât tehnologia să producă super-oameni. În octombrie 2011, pe websiteul Universității, Broyle spunea:

„Ingineria genetică, în care trăsăturile diferiților indivizi sau animale sunt combinate, a condus la combinații uimitoare … Legea evreiască ar susține himerismul uman-uman intenționat, în care materialul embrionar a doi fetuși este amestecat, sau himerismul uman-animal, în care celulele unui om sunt amestecate cu celule ale altui mamifer … procese și tehnologii care au ca rezultat copii sănătoși sau mai sănătoși sunt în mod intrinsec bune și trebuie să fie îmbrățișate fără teamă.”[3]

Aceste cercetări par să reflecte modul de operare pe care îngerii căzuți (Veghetorii) l-au folosit ca să introducă modificări în genomul uman și care în timp să se propage la nivel mondial. Avem destule dovezi că ne îndreptăm spre o eră postumană.

Dezbaterea asupra ingineriei liniei germinative este, prin urmare, cea mai criticată, pentru că, pe măsură ce schimbările în descendenții geneticieni sunt puse în mișcare, genotipul și fenotipul (natura, aspectul fizic și comportamentul) omenirii vor fi modificate fără speranță de inversare.

Potrivit „etiștilor”, cum ar fi Profesorul Julian Săvulescu de la Universitatea Oxford, nu numai că avem „o obligație morală” de a realiza astfel de oameni, dar embrionii care nu îndeplinesc anumite îmbunătățiri genetice în viitor nu ar trebui lăsați să trăiască. Dr. Richard Seed, un fizician din Chicago, merge mai departe, avertizând pe oricine care are intenția de a sta în calea acestui vis că ar trebui să-și regândească mai bine opoziția:

„Vom deveni dumnezei, curând. Nu vreți să contribuiți, nu participați, dar dacă aveți de gând să interferați cu mine ca să devin un zeu, veți avea probleme, va fi război ”.

Profesorii Seed și Săvulescu nu sunt singurii cu asemenea credințe puternice.

Astfel, de la planurile unei armata de oameni marionetă a lui Ilya Ivanov, din timpul lui Stalin, la experimentele pe ființe umane ale lui Menghele, din timpul lui Hitler, și până la Statele Unite, unde până în anii ’70 au fost sterilizați peste 60.000 de americani, din motive genetice, au existat mereu cercetători care au visat la realizarea unui suter-om.

Ingineria genetică a evoluat extrem de mult, dincolo de orice imaginație SF. Astăzi există kituri cu care îți poți modifica singur ADN-ul.

Am auzit de multe ori vorbindu-se că intrăm într-o nouă eră în care oamenii vor fi transformați prin trecerea la un nou nivel de existență. Asta îmi aduce aminte de ce profețeau unii Sf. Părinți, care spuneau că în vremurile de pe urmă, din cauza răutăților firea oamenilor se va schimba, și vor deveni scunzi ca demonii. Mă întrebam de multe ori, cum poate păcatul să modifice firea umană și să altereze ADN-ul, însă dacă iau în considerare experimentele pe care le fac geneticienii, înclin să cred că modificarea firii umane va fi rezultatul unui mare păcat, alterarea voită a genomului uman.

Natura umană însăși se află pe masa de operație, pregătită pentru alterări, pentru eugenie și „îmbunătățire” psihică, pentru o reproiectare totală. În laboratoarele academice și industriale, noii creatori își adună cu încredere puterile lor și își laudă îndemânarea lor, în timp ce pe stradă evangheliștii lor (transumaniști) profețesc zelos un viitor postuman.

Îndeamnă Dumnezeu la așa ceva? Nu cred. Mai degrabă cred că demonii sunt cei care îi călăuzesc pe oamenii de știință să altereze firea umană. Acum putem înțelege mai bine avertismentul lui Nicolai Berdiaev, care afirma că vechea magie renaște și se vulgarizează prin știință și tehnică. [4]

Grupările sataniste identifică pe Ea/Enki cu Satan. Enki este cel pe seama căruia este pusă crearea rasei umane prin inginerie genetică. Dacă Enki este identificat cu Satan, atunci toți zeii religiilor politeiste sunt demoni.

Ce legătură au toate acestea cu „extratereștri”?

Erich von Daniken susține că extratereștri (zeii din vechime) au creat, prin inginerie genetică, „extratereștri” umanoizi. [2] Un lucru asemănător afirmă și Steven M. Greer, cu diferența că entitățile biologice artificiale ar fi create în laboratoare secrete chiar pe Pământ de grupări subterane și oculte, pentru a simula o invazie extraterestră. [5] Ca director al Institutului pentru Viitorul Umanității și profesor de filozofie la Universitatea Oxford, Nick Bostrom este un alt avocat principal al transumanismului care, la fel ca Veghetorii despre care amintește Enoh, [7] prevede reconstrucția oamenilor prin alterare genetică cu animale, plante și alte forme de viață sintetice prin utilizarea științelor moderne. [6] Philip J. Corso, vorbind despre ingineria genetică amintește că „nu trebuie să uităm niciodată că, de-a lungul veacurilor, EBES (sau IGIGIS) sunt stăpânii manipulării genetice”.[8]

În concluzie, reținem următoarele:

liderii politici lucrează pentru instituirea unei noi ordini mondiale postcreștine și istaurarea unui guvern mondial,

mișcările spirituale anunță de peste 100 de ani sosirea unei noi ere, cea a Vărsătorului, care va înlocui era creștină,

cercetătorii din domeniul ingineriei genetice și transumaniștii profețesc intrarea într-o eră postumană,

pe plan religios masoneria militează pentru unirea tuturor religiilor, mai exact pentru impunerea unei religii satanice în locul celor existente,

rabinii evrei așteaptă sosirea iminentă a lui Mesia (Antihrist) și tot ei se grăbesc să reconstruiască templul de la Ierusalim.

Termeni: noua orgine mondială, guvern mondial, noua eră, era postcreștină, religie unică, Antihrist, templul de la Ierusalim.

Bibliografie

[1] Francis Fuckuyama, Viitorul nostru postuman. Consecințele revoluției biotehnologice, Editura Humanitas, București, 2004.

[2] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.

[3] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013.

[4] N. Berdiaev, Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992.

[5] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informații interzise, Editura Daksha, București, 2008.

[6] Thomas Horn, Apollyon Rising. 2012. The Lost Symbol Found and the Final Mystery of the Great Seal Revealed, Crane, Missouri, 2009.

[7] Cartea lui Enoh, ediția a cincea, editura Herald, București, 2016.

[8] Col. Philip J. Corso, Dawn of a New Age [http://www.openminds.tv/pdf/ufo-files/DawnOfANewAge.pdf]

https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2019/07/11/zeii-din-vechime-extraterestri-de-astazi-v/

/////////////////////////////////////////////////

Este noua ordine mondială o ordine satanică? (II)

Publicat

de Teodosie Paraschiv

Astăzi vom dezvolta un pic legătura dintre teosofie, spiritism și francmasonerie din perspectivă istorică.

Teosofia, spiritismul

Ca societăţi oculte, apăreau în sec. al XIX-lea, însă ca doctrină au însoţit permanent sectele gnostice şi religiile orientale. Studiind doctrina teosofică, vom constata uşor că ea este puntea de legătură între societăţile oculte şi tot ea este cea care a penetrat în conştiinţa creştinilor atât de uşor, făcându-i în acelaşi timp receptivi la orice sincretism. Dacă creştinismul occidental catolic a fost influenţat de teosofie cu multe secole în urmă, începând cu Albert cel Mare, iar protestantismul prin Eckhart, creştinismul oriental a suportat aceeaşi influenţă mai ales prin filosofii neognostici ruşi, cei mai notorii fiind Nicolai Berdiaev şi Bulgacov. Într-una din lucrările sale, Berdiaev afirmă că

„vechiul gnosticism renaşte într-o formă cvasi-ştiinţifică”.[1]

Spiritismul ca mişcare populară apare în 1848 în SUA. Comunicarea cu spiritele este un tip de magie. A favorizat răspândirea sincretismului religios.[2]

Societatea Teosofică a fost fondată tot în 1848. N. Berdiaev sesiza încă de la începutul sec. al XX-lea posibilitatea ca practicile oculte să se vulgarizeze, să devină o modă. Şi remarcă importanţa teosofiei în acest proces de popularizare.[3]

„Vin vremurile”, zicea el, „manifestării şi obiectivării învăţăturilor mistice ascunse.”

Şi au venit!

Teosofii militau pentru unirea religiilor şi a guvernelor, împăcarea ştiinţei cu religia, etc. Mişcarea şi doctrina teosofiei stau la baza filosofiei şi mişcării New Age.

Baha’i-ul apare în cadrul islamismului ca un fel de religie laică. Îşi propunea reformarea lumii şi urmărea mai multe obiective politice şi social-economice: guvern şi tribunal mondial, limbă şi religie unică. Mişcarea prezintă importanţă prin faptul că a depăşit graniţele islamului. Liderii baha’i s-au adresat liderilor politici şi religioşi chemându-i la cooperare în vederea atingerii obiectivelor amintite mai sus, la care adăugăm şi distrugerea creştinismului.

Martorii lui Iehova sunt o organizaţie politică ascunsă sub masca religiei. Mişcarea acţionează pentru distrugerea religiei creştine prin falsificarea adevărurilor evanghelice şi interpretarea în sens lumesc şi politic. Promovează instaurarea unui guvern mondial condus de Mesia, distrugerea creştinismului şi a celorlalte religii, promovarea numărului 666 ca semn al lui Mesia al lor. Martorii lui Iehova formează o organizaţie distructivă. Are ca scop demolarea vechii ordini creştine.

Şi alte secte, alături de martorii lui Iehova, aveau sarcina de a contribui la distrugerea vechii ordini creştine. Nu întâmplător, multe dintre ele cuprind mesaje apocaliptice şi milenariste, prin care anunţă o nouă eră.[4] Ele anunţau apropierea sfârşitului erei creştine şi sosirea unei noi ere, a unui mileniul de pace şi armonie. În realitate, toate aceste secte pregăteau conştiinţa oamenilor pentru primirea instituirii guvernului mondial şi a religiei unice a lui Antihrist.

Francmasoneria și ecumenismul

Aşa se prezentau lucrurile când francmasoneria fondează şi iniţiază dialogurile ecumenice. Privind în trecut, observăm că pe măsură ce ocultismul iese la suprafaţă, criza morală şi spirituală se agravează, adâncind prăpastia dintre Biserică şi societate.

În dorinţa de renovatio, de nouă ordine, alta decât cea creştină, rosicrucienii şi francmasonii au iniţiat şi sprijinit fărâmiţarea Bisericii. Cum s-a ajuns aici? S-a început cu pervertirea sistemului de valori creştin, prin introducerea de alternative la viaţă şi mântuire.

Penetrând gândirea creştină, ocultismul şi gnosticismul au dus inevitabil la crearea de partide. Aşa ne putem explica apariţia de numeroase ordine călugăreşti şi cavalereşti sau grupări mistice şi pietiste. Altfel spus, societatea începe să se dezbine. După ce a aruncat zâzanie, Satan avea doar să aştepte culegerea roadelor. Reforma avea să fie rodul zâzaniei sădite în minţile oamenilor.

Ce reprezintă revoluţia franceză de la 1789? Un triumf al umanismului şi al francmasoneriei. Ce mai observăm? Observăm că revoluţia franceză reprezintă doar partea văzută a unui proces îndelungat de separare a societăţii de Biserică. Francmasoneria creează noţiunea de stat laic şi-i atribuie drepturi asupra credincioşilor Bisericii, numindu-i de acum înainte cetăţeni ai statului.[5]

Dacă până acum acţiunile anticreştine erau considerate eretice şi uşor de observat şi combătut, de acum înainte, ereticii şi duşmanii Bisericii se vor ascunde sub un nou nume, cel de politician. Iată cum ereticii de ieri îşi schimbă numele pentru a fi mai greu de recunoscut şi de înfruntat.

Sosise, aşadar, vremea ca francmasoneria să atace Biserica sub o altă mască, fără frica de a fi descoperită. Nu întâmplător papii au interzis de nenumărate ori credincioşilor să intre în francmasonerie.[6]

De acum, francmasoneria ia controlul asupra maselor de credincioşi prin intermediul instituţiilor statului.[7] Aceasta a reprezentat o nouă fază în lupta francmasoneriei împotriva Bisericii. Următoarea fază avea ca obiectiv controlul ierarhiei bisericeşti. Într-o Biserică bine organizată era greu să te lupţi, întrucât ereticii erau excomunicaţi, iar ereziile combătute, oprind acţiunea de influenţare a maselor. Acum era nevoie de ceva nou. Era nevoie de infiltrarea ierarhiei în mod secret, pentru a trece la distrugerea Bisericii din interior, prin contrafacerea învăţăturii de credinţă şi prin concesiile pe care ierarhia trebuia să le acorde eterodocşilor şi puterii seculare.[8]

Primele încercări de dialog ecumenic au loc la numai câteva decenii după Revoluţia franceză. După aproape 100 de ani, dialogurile ecumenice încep să cuprindă mai toate confesiunile, inclusiv pe ortodocşi. Sub controlul francmasoneriei au loc primele dialoguri ecumenice inter-confesionale şi inter-religioase. Ele vizau două lucruri: minimalizarea învăţăturii de credinţă şi promovarea unei unităţi adogmatice, sincretiste. Aceste afirmații puteau fi ușor contrazise în urmă cu câteva decenii, însă acum această lucrare a fost dată pe față.

Mişcarea ecumenică reuneşte delegaţi ai diferitelor confesiuni şi religii pentru promovarea în comun a unor obiective politice şi sociale, prin Biserici. Iată denumirea unei astfel de asociaţii ecumenice: „Asociaţia internaţională pentru promovarea păcii între naţiuni prin Biserici.”

Ne întrebăm dacă francmasoneria are interes pentru religie, de unde vine aceasta? Fiind de origine păgână, necreştină, francmasoneria are ca principal obiectiv distrugerea creştinismului.[9] Toate celelalte scopuri pe care le putem identifica sunt subordonate acestuia.

Istoriografia consemnează că la 1850, „Comitetul Central Democratic European”, fondat de Giuseppe Mazzini îşi propunea ca obiectiv crearea Statelor Unite ale Europei”, astăzi Uniunea Europeană.[10] După ce reuşise împărţirea Europei pe naţiuni la 1848, francmasoneria se gândea deja la o uniune de state.

Dar mai erau multe piedici de trecut. Una dintre piedici era Biserica şi diversitatea de credinţe. Uniunea Statelor Europene impune mai întâi rezolvarea acestei probleme. Se cerea găsirea unei soluţii de depăşire a fundamentalismului dogmatic. În acest sens, francmasoneria a netezit calea în vederea începerii dialogului ecumenic. Francmasonii au fost cei care au făcut începutul şi au stăruit în dezvoltarea dialogului ecumenic. Francmasoneria avea nevoie de toleranţă şi linişte în rândul maselor pentru a putea să-şi continue drumul către organizarea guvernului mondial.

Un guvern mondial nu spune mare lucru neiniţiaţilor. Dar dacă ne gândim că un asemenea guvern mondial francmasonic va deţine controlul total asupra maselor şi al persoanei,[11] lucrurile se schimbă. Viitorul ne apare foarte sumbru, pentru că ceea ce ne aşteaptă este sclavia. Sub un guvern mondial nu va fi permisă decât o singură religie: religia stăpânilor, a francmasonilor, ritul paladin, adică închinarea la Lucifer.[12]

Cui se închină masonii? Lui Lucifer. El este Marele Arhitect. Să fie, oare, acesta adevărul? Oare nu știu masonii cui se închină cu adevărat? Numai ei știi cu adevărat cui se închină. Dar să dăm cuvântul lui Albert Pike, mason de gradul 33, ce spune într-o scrisoare pe care el a adresat-o, la data de 14 iulie 1889, celor 23 de Consilii Supreme ale lumii:

„Ceea ce trebuie să spunem gloatei este: Adorăm un dumnezeu, dar este dumnezeul care se adoră fără superstiții.”

„Le-o puteți repeta gradelor 32, 31 și 30 – religia masonică trebuie să fie menținută, de către noi toți, inițiații înaltelor grade, în puritatea doctrinei luciferice.”

„Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, atunci oare Adonai și preoții lui l-ar mai calomnia?”

și el a continuat:

„(…) adevărata și pura religie filosofică este credința în Lucifer, egalul lui Adonai.”

Iată ce scrie în cartea sa „Morală și dogmă”:

„(…) Adonai, rivalul lui Ball și al lui Osiris.”[13]

Adonai este rivalul lui Lucifer, atât în Biblie, cât și în scrierile lui Albet Pike.

„(…) dar Lucifer, Dumnezeu al luminii și Dumnezeu al Binelui, se luptă pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul Întunericului și al Răului.”[14]

Manly P. Hall este un alt mason de grad 33 care l-a identificat pe Lucifer ca dumnezeu al unora dintre colegii săi masoni. În cartea sa „Cheile pierdute ale francmasoneriei” a scris următoarele:

„Când masonul descoperă că cheile spre războinicul de pe soclu este adevărata aplicație a dinamului puterii vii, a aflat misterul Meșteșugului său. Energiile clocotitoare ale lui Lucifer sunt în mâinile lui și înainte de a putea păși înainte și în sus, el trebuie să dovedească facultatea de a aplica în mod cuvenit energia.”[15]

Exemplele ar putea continua, dar ne oprim aici. Este destul pentru a arăta că Marele Arhitect al masoneriei este de fapt Lucifer.

În imaginea de mai jos aveți un rezumat al celor prezentate până acum.

Satanismul influențează societățile oculte, spiritismul teosofia și masoneria. Teosofia și masoneria acționează în toate sectoarele de activitate, prin intermediul organizațiilor mondiale și naționale, cu scopul de a instaura o nouă ordine mondială și un guvern mondial. Concluzia este că sataniștii controlează lumea, iar în spatele lor se află Lucifer.

Organizații internaționale: Organizația Națiunilor Unite, Forumul Economic Mondial, NATO, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Mondială a Comerțului, Vatican, Consiliul Mondial al Bisericilor, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală (are ca siglă 666), Grupul Bilderberg și multe altele.

Bibliografie

[1] Nicolai Berdiaev, Sensul creaţiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 65.

[2] Spiritismul modern este astăzi un inepuizabil izvor de „spiritualitate New Age” (Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 65).

[3] Nicolai Berdiaev, op. cit., p. 281.

[4] Amănunte interesante despre rolul credinţelor milenariste în pregătirea unei noi ere, vezi la Lucian Bria, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Ed. Humanitas, 1993, p. 78-88; Idem, Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 131-134.

[5] Transformarea credinciosului în cetăţean „s-a născut în Franţa între 1789- 1791, chiar dacă a fost nevoie să curgă două veacuri peste el pentru a atinge vârsta maturităţii. Invenţia individului modern a fost o creaţie de o infatuare nemăsurată – liber-cugetătorii, radicalii şi voltairienii erau bucuroşi să se unească împotriva Bisericii Catolice, rămânând în acelaşi timp neîncrezători în popor”. (Jean Daniel, citat de Nathan Gardels în lucrarea „Schimbarea ordinii globale”, ed. cit., p. 24.)

[6] Christian Jacq, Francmasoneria. Istorie şi iniţiere, Ed. Venus şi Schei, Bucureşti-Braşov, 1994, p. 168.

[7] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O nouă viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 22.

[8] Cu privire la infiltrarea ierarhiei Bisericilor creştine, în general, vezi la Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 88-104. Referinţe cu privire la infiltrarea Bisericii Catolice , vezi la Christian Jacq, op. cit., iar cu privire la infiltrarea Vaticanului, vezi la David Yallop, În numele Domnului, Ed. All, Bucureşti, 1997. De asemenea, vezi şi studiul Cine atacă Biserica Catolică?, în Studii Istorice Româneşti, mai 1995, p. 37-58. Informaţii despre infiltrarea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române vezi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993.

[9] Recomandăm pentru amănunte lucrarea preotului anglican, francmason şi teosof, C. W. Leadbeater, Partea ocultă a francmasoneriei, Ed. Herald, Bucureşti, 1996.

[10] Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993, p. 63.

[11] Există o literatură bogată pe această temă, dar din păcate, prea puţine s-au tradus şi în limba română. Recomandăm pentru aprofundarea temei:

Texe Marrs, Project L.U.C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System. De asemenea, pot fi consultate Serge Monaste, Protocoalele de la Toronto. Naţiunile Unite contra creştinismului, Ed. Samisdat, (ISBN 937-98993-0-7); Maria Ioan Antonopol, Nu vă lepădaţi de Hristos, nu vă însemnaţi cu 666, Atena, 1993; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertăţii, Ed. Sofia, Bucureşti, 1999; Mitropolitul Calinic al Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993; Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, Ed. Axioma Edit, Bucureşti, 1999; Monahul Zosima Pascal-Prodromit, Sfârşitul omului, Ed. Credinţa strămoşească, 1998; Sf. Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa noastră, 2003. La această listă care rămâne deschisă, mai adăugăm: George Orwell, 1984, Ed. Hyperion, Chişinău, 1991.

[12] Mai multe referinţe la Danion Vasile, Dărâmarea idolilor. Despre rătăcirile contemporane, ed. cit., p. 150; Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 64; Damascene Christensen, Father Seraphim Rose His Life and Works, St. Herman Brotherhood, 2003, p. 673-701.

[13] Albet Pike, Morală și dogmă, p.697.

[14] Ibidem, p. 220-221.

[15] Manly P. Hall „Cheile pierdute ale francmasoneriei”, p. 48 apud A. Ralph Epperson, Noua Ordone Mondială, Editura Alma, Oradea, 1997, p. 74.

https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/23/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-ii/

//////////////////////////////////////////

Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici

Cele mai vizate sectoare ale statului român şi pe cale de consecinţă controlate de consilieri au fost cele de forţă, Ministerul de Interne şi Securitatea, precum şi Armata. Situaţia este explicabilă, dacă avem în vedere că liderii de la Kremlin erau adepţii manevrelor din umbră şi ai impunerii cu forţa a deciziilor pe care le luau. Gheorghe Apostol preciza că toate ministerele fuseseră „înfundate cu consilieri sovietici. Iar armata şi internele, mai ales securitatea, erau năpădite de ei” 8.

Şeful consilierilor sovietici pe linie NKVD/KGB în România anilor 1944-1947 a fost Dimitri Gheorghievici Fedicikin. Personaj care acumulase o largă experienţă în Balcani, în anii 1930, în perioada imediat postbelică a ajuns să aibă o influenţă enormă la Bucureşti, dându-i indicaţii şi instrucţiuni lui Gheorghiu-Dej9, dar şi importanţilor agenţi ai serviciilor secrete sovietice în România, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) zis Pantiuşa. Din punct de vedere politic, activitatea lui Fedicikin în domeniul securităţii şi informaţiilor era dublată de către Andrei Ianuarevici Vîşinski, comisar adjunct al afacerilor externe al URSS10. Consilierii sovietici au fost prezenţi şi în alte servicii secrete româneşti. În timp ce Lucreţiu Pătrăşcanu era deţinut la Serviciul Special de Informaţii (1949-1951), pe lângă Secţia Juridică era ataşat consilierul sovietic Tiganov. În momentul în care SSI a fost înglobat în Securitate, Tiganov a devenit consilier al Direcţiei Anchete, condusă de Mişu Dulgheru 11.

Între anii 1949-1953, funcţia de şef al consilierilor sovietici din România, pe linia Securităţii, a fost deţinută de Aleksandr Mihailovici Saharovski, personaj cu o carieră importantă în KGB, dacă ţinem cont de faptul că el avea să ajungă apoi (1956-1971) şeful Direcţiei I Centrale (Informaţii Externe) din această temută poliţie politică 12. Însă în perioada în care s-a aflat în România, el s-a implicat direct şi profund în supervizarea serviciilor represive ale ţării. El a jucat un rol central chiar în cazul Pătrăşcanu. De fapt, în timpul anchetei acestuia instrucţiunile veneau de la Saharovski, secondat de Tiganov, şi de la Gheorghiu-Dej 13. Cei doi sovietici nu au fost singurii consilieri implicaţi în anchetarea fostului ministru al Justiţiei, de vreme ce în diferite acte oficiale, când erau menţionaţi anchetatorii, era folosită denumirea „brigadă de consilieri” 14.

7 Lavinia Betea, op. cit. , p. 261 (interviu cu Gheorghe Apostol); Iulian Stănescu, Gheorghe Apostol se confesează, în „Dosarele istoriei“, nr. 12 (64)/2001, p. 44.

8 Lavinia Betea, op. cit., p. 264 (interviu cu Gheorghe Apostol). Vezi şi Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Bucureşti, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, 1992, p. 68.

9 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, traducere din limba engleză de Doina Mihalcea-Ştiucă, Bucureşti, Editura All, 1994, p. 252.

10 Dennis Deletant, Influenţa sovietică asupra Securităţii române 1944-1953, în Romulus Rusan (ed.), Memoria ca formă de justiţie, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 42; Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. I, Rolul Poliţiei Politice şi al Spionajului în România Comunistă, cu o întâmpinare de Sorin Roşca Stănescu şi cuvântul înainte al autorului, postfaţă de Dan Pavel, comentarii de Cornel Dumitrescu şi Adrian Severin, Bucureşti, Editura Omega, 1999, pp. 99-104.

11 Claudiu Secaşiu, Drumul spre poliţia politică, în „Dosarele istoriei“, nr. 5/1996, p. 15; Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist. Studiu de caz, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, pp. 187-188.

12 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, op. cit., p. 469; Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 91-92, 96.

13 Lavinia Betea, op. cit., p. 187-188, 330-331, 337, 357; Claudiu Secaşiu, op. cit., p. 15; vezi şi ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, ff. 24-25.

14 Lavinia Betea, op. cit., pp. 187-188, 330-331 şi p. 337; vezi şi Cristian Popişteanu, Un epilog neaşteptat: Malenkov aprobă lichidarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în „Magazin istoric“, nr. 3, martie 1992, p. 37.

Dar consilierii sovietici nu s-au implicat doar în cazul Pătrăşcanu, ci şi în disputele dintre facţiunea Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe de o parte, şi facţiunea Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, pe de altă parte, dispute devenite acute la sfârşitul anilor 1940-începutul anilor 1950. La începutul anului 1952, Saharovski a trimis la Moscova rapoarte negative despre grupul Pauker-Luca-Georgescu, în timp ce Dej era prezentat ca fiind împiedicat în activitatea sa de către cei trei rivali15. Ca şi în cazul înlăturării lui Pătrăşcanu, îndepărtarea grupului Pauker-Luca-Georgescu s-a făcut sub directa supraveghere a sovieticilor, problema fiind tranşată chiar de Stalin în timpul unei întrevederi avute la Kremlin, în aprilie 1952, cu Gheorghiu-Dej, însoţit de Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Gheorghe Apostol16. Chiar Rezoluţia Plenarei CC al PMR, din 27-29 mai 1952, cu privire la „devierea de dreapta”, a fost redactată de un grup de comunişti români, se pare că de către Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, asistaţi de activişti sovietici, dintre care se evidenţia Mark Borisovici Mitin, „sfătuitor apropiat” al lui Dej17. Rezoluţia cu referire la „devierea de dreapta” a fost trimisă de Chişinevschi, şeful Secţiei Externe a CC al PMR, lui Şutov, agentul MGB la Bucureşti. În acelaşi timp, Şutov îi trimitea lui Chişinevschi cu regularitate directivele Moscovei18. Nu e inutil de menţionat că Gheorghiu-Dej dădea diferite petreceri nocturne – la Sanatoriul Otopeni, Predeal, Snagov, Herăstrău – la care participau nu doar apropiaţii săi români, ci şi consilierii sovietici, pe care îi cultiva intens. Dintre aceştia, un rol important avea să-l joace, până în 1956, chiar Mitin, membru al CC al PCUS 19.

Arestările numeroase care au urmat anihilării „devierii de dreapta”, în special între funcţionarii Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Naţionale, au făcut din nou simţită atotputernicia consilierilor sovietici. Chiar dacă nu existau probe împotriva arestaţilor, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, şi consilierul sovietic le-au recomandat anchetatorilor români să citească rezoluţia Plenarei, pentru a extrage de acolo „probele”20. Nu era important că nu existau dovezi împotriva celor arestaţi, „interesele superioare ale partidului” erau cele care contau, fapt subliniat de consilierii sovietici21. Aceştia din urmă au încercat chiar să lege „lotul de la Finanţe” de procesul lui Lászlo Rajk, din Ungaria22. Modul de desfăşurare a anchetelor a ieşit la iveală în contextul „reevaluărilor” politice de la sfârşitul anilor 1960. Locotenent-colonelul Francisc Butyka îşi amintea atunci despre ancheta grupului Luca: „În acea perioadă noi am avut consilieri sovietici care de la început au preluat iniţiativa. Şi ca regulă, şi în alte probleme de până atunci, nu s-a întreprins nimic fără ajutorul lor. Toate planurile de anchetă, inclusiv întrebările, erau

15 1952: Securitatea sovietică dezvăluie „păcatele” nomenclaturii de la Bucureşti, în „Cotidianul“, nr. 38, 23 iunie 1998, p. 12 (document descoperit la Moscova de Tatiana Pokivailova).

16 Robert Levy, Gloria şi decăderea Anei Pauker, traducere de Cristina Pupeza şi Ioana Gagea, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 175 (transcrierea şedinţei Biroului Politic al PMR, 29 noiembrie 1961, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, ff. 4-6).

17 Ibidem, p. 174, 297, nota 85; informaţiile provin din stenograma şedinţei Biroului Politic din 17 aprilie 1952, ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 30/1952, f. 5, şi de la Vladimir Tismăneanu.

18 Ibidem, p. 174.

19 Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, prefaţă de Mircea Mihăieş, traduceri de Mircea Mihăieş, Alina Ghimpu, Ioana Ploeşteanu, Diana Roţcu, Laura Sion, Bucureşti, Editura Univers, 1995, p. 132.

20 Robert Levy, op. cit., p. 179 (declaraţia lui Gheorghe Stoica, O discuţie cu Alexandru Drăghici, 3 iunie 1968, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/18.02.1972, vol. 7, f. 2).

21 Ibidem (declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 25 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 90-91; declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 18 iunie 1968, ASRI, fond P, dosar 40.005, vol. 182a, f. 6; declaraţia lui Petre M. Socol, 24 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 106-107).

22 Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 560.

traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei (nu numai în cazul Luca) erau formulate de dânşii”23. Desemnat de către Comisia Controlului de Partid să conducă ancheta privitoare la „devierea de dreapta”, Butyka a fost secondat de maiorii Gheorghe Mezei şi Teodor Rusu, menţinând legătură cu consilierii sovietici prin intermediul generalului Vladimir Mazuru, şeful Secţiei de anchete a Securităţii, sau direct la cabinetul ministrului de interne, Alexandru Drăghici24. Împotriva arestaţilor au fost utilizate presiunile fizice, altfel spus bătăile, la solicitarea expresă a ministrului de interne şi a consilierilor sovietici 25.

Consilierii sovieticii controlau instruirea cadrelor autohtone, iar în acelaşi timp supravegheau activitatea direcţiilor naţionale ale Securităţii26. Pe lângă fiecare direcţie centrală şi regională de Securitate trebuiau să existe cel puţin doi consilieri sovietici, care fixau sarcinile şi obiectivele operative ale fiecărei unităţi. Ei conduceau în realitate activitatea poliţiei politice a Bucureştiului. Şeful consilierilor sovietici deţinea aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi şeful Securităţii27. În timpul menţionatelor „reevaluări” iniţiate în Partidul Comunist Român în cea de-a doua jumătate a anilor 1960, Alexandru Drăghici avea să sublinieze poziţiile deosebit de importante deţinute de trimişii Moscovei: „Consilierii sovietici lucrau pe diferite trepte. Era cel mare, care era la nivelul meu, sfătuitorul meu, erau alţii pe direcţii şi cei ce lucrau pe direcţii de fapt aceştia conduceau problemele în amănunt” (repetiţiile sunt conforme cu originalul, n. n.). Drăghici avea să menţioneze chiar că în fapt consilierul detaşat pe lângă el îi verifica acţiunile 28.

Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a cunoscut prezenţa multor sovietici în anii 1950. A.M. Saharovski chiar ar fi spus la un moment dat: „serviciul de spionaj «din România», cum s-a referit el întotdeauna la DIE, a fost construit de ofiţeri sovietici, pe o fundaţie sovietică, şi are, deci (…) datoria să servească, cu prioritate, interesele sovietice”29. Sovieticii trasau direcţiile de activitate, adică ţările în care urmau să acţioneze românii, fixau obiectivele, implementau metodele şi mijloacele sovietice. În vreme ce la Securitatea internă activau câte doi consilieri pentru fiecare direcţie operativă, la DIE exista cel puţin un consilier pentru fiecare serviciu, cunoscut sub numele de razvedka sovetnik, „consilier de informaţii externe”. Ei erau în realitate conducătorii reali ai DIE 30.

Un grup de consilieri sovietici a activat la Ministerul Afacerilor Interne, o perioadă şeful lor fiind Ivan Sergheevici Matuşenko. Ca şi în cazul Securităţii, şi la MAI era necesară aprobarea consilierilor sovietici în toate problemele importante. Până în anul 1958 nu s-au înregistrat cazuri

23 Idem, Comuniştii români sub control sovietic, în Romulus Rusan (ed.), Anul 1947 – căderea cortinei, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 147 (declaraţia lui Francisc Butyka din 25 martie 1968, Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dosar 264, vol. 19, ff. 90-95); vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, Mecanismul represiunilor intrapartinice din România anilor ‘40-’50 (Pe baza materialelor din arhivele ruse), în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p. 417.

24 Marius Oprea, op. cit., p. 148.

25 Ibidem (Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dos. 264, vol. 19, f. 73-74, 104-117). Vezi şi ASRI, fond D, dosar nr. 9604, vol. 4, ff. 141 (Notă cu unele probleme privind pe Drăghici Alexandru în legătură cu procesul lui Vasile Luca), 180, 190.

26 Dennis Deletant, România sub regimul comunist, în româneşte de Delia Răzdolescu, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 76.

27 Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 149-150; idem, Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare, Bucureşti, Editura Venus, 1993, p. 61-62.

28 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, f. 23.

29 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. II, Viaţa mea alături de Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura Omega, 1999, p. 11.

30 Ibidem, p. 12-13; idem, Moştenirea Kremlinului…, pp. 158-159.

în care ministerul să transmită ordine structurilor subordonate fără aprobarea consilierilor sovietici 31.

În număr foarte mare au fost prezenţi consilierii sovietici şi în forţele armate ale Republicii Populare Române. Un consilier sovietic era deja prezent în noiembrie 1948 pe lângă Marele Stat Major al armatei române32, generalul Konstantin Stepanovici Kolganov. Acesta deţinea o autoritate deosebită, fapt reliefat şi de documentele interne, unde apare menţiunea că el ordona ofiţerilor români îndeplinirea anumitor dispoziţii33. Consilierii militari erau prezenţi la Marele Stat Major, Spatele armatei, Artileria antiaeriană, Comandamentele artileriei, aeronauticii, marinei, tancurilor, geniului, transmisiunilor, chimic, Direcţia cadre, Armata I, regiunile militare I, II şi III, corpurile I şi II, la cabinetul consilierului şef, generalul Kolganov. Într-o conferinţă care a avut loc la 8 iulie 1949, la Marele Stat Major al armatei române, erau prevăzute 41 de funcţii pentru consilieri: consilier superior, consilier armament şi muniţie, consilier dotare, consilier tehnic şi consilier (simplu)34. Secretariatul CC al PMR a hotărât, la 9 ianuarie 1950, să se ceară guvernului URSS suplimentarea numărului de consilieri pe lângă armata română35. Un „Tabel nominal cuprinzând ofiţerii sovietici”, din 23 mai 1950, menţiona existenţa a 40 de consilieri sovietici pe lângă forţele militare române. Dintre aceştia, 31 erau ofiţeri superiori, iar 9 ofiţeri inferiori. O dactilografă de pe lângă cabinetul consilierului şef era asimilată consilierilor 36.

Dintr-o mărturie aflăm că ofiţerii sovietici „erau câte trei-patru la fiecare mare comandament (comandamente de armă, regiuni militare) şi câte unul la corpurile de armată, divizii, brigăzi, regimente, precum şi la batalioanele şi divizioanele independente”37. La eşaloanele superioare, cel puţin formal, ei au fost bine primiţi, unii dintre comandanţii români dovedindu-se slugarnici, în vreme ce alţii şi-au arătat în mod deschis nemulţumirea faţă de subordonarea armatei române38. În schimb, la unităţi, consilierii au fost primiţi cu reţinere, cei mai mulţi dintre comandanţii români neconsultându-i sau neexecutând întrutotul indicaţiile lor. Probabil acest lucru a şi determinat autorităţile române şi sovietice ca la încheierea stagiului de trei ani a primei serii de consilieri sovietici la unităţi ei să nu mai fie înlocuiţi de un alt grup. Consilierii au rămas numai pe lângă marile comandamente 39.

Atât secretarul general al CC al PMR, Gheorghiu-Dej, cât şi ministrul Forţelor Armate, Emil Bodnăraş, solicitau sosirea consilierilor militari din Uniunea Sovietică. Bodnăraş a trimis la 30 ianuarie 1951 o scrisoare mareşalului M.A. Vasilievski, ministrul sovietic de război, cerând sosirea la Bucureşti a 49 de generali şi ofiţeri, în calitate de consilieri ai comandanţilor instituţiilor de învăţământ militar. După un an, la 30 ianuarie 1952, Gheorghiu-Dej trimitea la

31 Cristian Troncotă, Politica de cadre în instituţia Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), în „Revista istorică“, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pp. 450-451.

32 Florin Şperlea, Controlul Partidului Comunist asupra Armatei, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, ed. cit., p. 223 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 1.1673, c. 329-330).

33 Ibidem, p. 234 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 3.251, c. 307-312); vezi şi Alesandru Duţu, 1948. Armata română sub «lupa» consilierilor militari sovietici, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“, nr. 2-3 (24-25)/2004, p. 50-54; Laurenţiu Constantiniu, Florin Şperlea, Generali români în vizorul Moscovei, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“ nr. 4 (26)/2004, pp. 36-40.

34 Ioan Scurtu, op. cit., p. 13.

35 Ibidem.

36 Adrian Pop, op. cit., pp. 42-43 (document de la AMR, fond 3.027, dosar nr. 2014, ff. 75-76).

37 Grigore Răduică, Un ajutor nepreţuit cum se cuvine, în „Magazin istoric”, nr. 11, noiembrie 1998, p. 43; vezi şi Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August ’44, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p. 368.

38 Grigore Răduică, op. cit., p. 43; vezi şi Florin Şperlea, Nicolae Ceauşescu în fruntea Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1950-1953), în „Revista de istorie militară“, nr. 3-4/2001, pp. 6-7 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 4.2661, c. 713-714).

39 Grigore Răduică, op. cit., p. 43.

rândul său o scrisoare lui Bulganin, cerând pentru anul 1953 un număr de 79 de consilieri militari, aceştia urmând să activeze pe lângă corpurile de armată şi divizii. Prin intermediul consilierilor sovietici, aflaţi în număr mare în structurile militare româneşti, Kremlinul şi-a asigurat controlul asupra armatei române 40.

Comuniştii români manifestau o grijă aparte faţă de consilierii militari, care deţineau o influenţă sporită nu numai în chestiunile militare, ci şi în cele politice. Un exemplu este concludent. În 1951, generalul Riaposov, care deţinea funcţia de locţiitor al consilierului militar principal pentru probleme politice, îşi exprima îngrijorarea că „în România n-a avut loc până acum nici un proces politic important împotriva duşmanilor poporului” 41. Riaposov a avut la 15 aprilie 1952 o discuţie cu Gheorghiu-Dej, în care au fost abordate şi relaţiile secretarului PRM cu alţi lideri de la Bucureşti, cum erau Constantin Doncea, Teohari Georgescu şi Emil Bodnăraş 42.

Citeste si articolele:

Analiza dictaturii comuniste (XVIII)

Analiza dictaturii comuniste (XVII)

Analiza dictaturii comuniste (XVI)

Analiza dictaturii comuniste (XV)

Analiza dictaturii comuniste (XIV)

Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici

sâmbătă, martie 21, 2009 18:38

Posted in category Dictatura comunistă6 comentarii

ComunismConsilierii sovietici în sectoarele de forţă

Cele mai vizate sectoare ale statului român şi pe cale de consecinţă controlate de consilieri au fost cele de forţă, Ministerul de Interne şi Securitatea, precum şi Armata. Situaţia este explicabilă, dacă avem în vedere că liderii de la Kremlin erau adepţii manevrelor din umbră şi ai impunerii cu forţa a deciziilor pe care le luau. Gheorghe Apostol preciza că toate ministerele fuseseră „înfundate cu consilieri sovietici. Iar armata şi internele, mai ales securitatea, erau năpădite de ei” 8.

Şeful consilierilor sovietici pe linie NKVD/KGB în România anilor 1944-1947 a fost Dimitri Gheorghievici Fedicikin. Personaj care acumulase o largă experienţă în Balcani, în anii 1930, în perioada imediat postbelică a ajuns să aibă o influenţă enormă la Bucureşti, dându-i indicaţii şi instrucţiuni lui Gheorghiu-Dej9, dar şi importanţilor agenţi ai serviciilor secrete sovietice în România, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) zis Pantiuşa. Din punct de vedere politic, activitatea lui Fedicikin în domeniul securităţii şi informaţiilor era dublată de către Andrei Ianuarevici Vîşinski, comisar adjunct al afacerilor externe al URSS10. Consilierii sovietici au fost prezenţi şi în alte servicii secrete româneşti. În timp ce Lucreţiu Pătrăşcanu era deţinut la Serviciul Special de Informaţii (1949-1951), pe lângă Secţia Juridică era ataşat consilierul sovietic Tiganov. În momentul în care SSI a fost înglobat în Securitate, Tiganov a devenit consilier al Direcţiei Anchete, condusă de Mişu Dulgheru 11.

Între anii 1949-1953, funcţia de şef al consilierilor sovietici din România, pe linia Securităţii, a fost deţinută de Aleksandr Mihailovici Saharovski, personaj cu o carieră importantă în KGB, dacă ţinem cont de faptul că el avea să ajungă apoi (1956-1971) şeful Direcţiei I Centrale (Informaţii Externe) din această temută poliţie politică 12. Însă în perioada în care s-a aflat în România, el s-a implicat direct şi profund în supervizarea serviciilor represive ale ţării. El a jucat un rol central chiar în cazul Pătrăşcanu. De fapt, în timpul anchetei acestuia instrucţiunile veneau de la Saharovski, secondat de Tiganov, şi de la Gheorghiu-Dej 13. Cei doi sovietici nu au fost singurii consilieri implicaţi în anchetarea fostului ministru al Justiţiei, de vreme ce în diferite acte oficiale, când erau menţionaţi anchetatorii, era folosită denumirea „brigadă de consilieri” 14.

7 Lavinia Betea, op. cit. , p. 261 (interviu cu Gheorghe Apostol); Iulian Stănescu, Gheorghe Apostol se confesează, în „Dosarele istoriei“, nr. 12 (64)/2001, p. 44.

8 Lavinia Betea, op. cit., p. 264 (interviu cu Gheorghe Apostol). Vezi şi Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Bucureşti, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, 1992, p. 68.

9 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, traducere din limba engleză de Doina Mihalcea-Ştiucă, Bucureşti, Editura All, 1994, p. 252.

10 Dennis Deletant, Influenţa sovietică asupra Securităţii române 1944-1953, în Romulus Rusan (ed.), Memoria ca formă de justiţie, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 42; Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. I, Rolul Poliţiei Politice şi al Spionajului în România Comunistă, cu o întâmpinare de Sorin Roşca Stănescu şi cuvântul înainte al autorului, postfaţă de Dan Pavel, comentarii de Cornel Dumitrescu şi Adrian Severin, Bucureşti, Editura Omega, 1999, pp. 99-104.

11 Claudiu Secaşiu, Drumul spre poliţia politică, în „Dosarele istoriei“, nr. 5/1996, p. 15; Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist. Studiu de caz, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, pp. 187-188.

12 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, op. cit., p. 469; Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 91-92, 96.

13 Lavinia Betea, op. cit., p. 187-188, 330-331, 337, 357; Claudiu Secaşiu, op. cit., p. 15; vezi şi ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, ff. 24-25.

14 Lavinia Betea, op. cit., pp. 187-188, 330-331 şi p. 337; vezi şi Cristian Popişteanu, Un epilog neaşteptat: Malenkov aprobă lichidarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în „Magazin istoric“, nr. 3, martie 1992, p. 37.

Dar consilierii sovietici nu s-au implicat doar în cazul Pătrăşcanu, ci şi în disputele dintre facţiunea Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe de o parte, şi facţiunea Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, pe de altă parte, dispute devenite acute la sfârşitul anilor 1940-începutul anilor 1950. La începutul anului 1952, Saharovski a trimis la Moscova rapoarte negative despre grupul Pauker-Luca-Georgescu, în timp ce Dej era prezentat ca fiind împiedicat în activitatea sa de către cei trei rivali15. Ca şi în cazul înlăturării lui Pătrăşcanu, îndepărtarea grupului Pauker-Luca-Georgescu s-a făcut sub directa supraveghere a sovieticilor, problema fiind tranşată chiar de Stalin în timpul unei întrevederi avute la Kremlin, în aprilie 1952, cu Gheorghiu-Dej, însoţit de Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Gheorghe Apostol16. Chiar Rezoluţia Plenarei CC al PMR, din 27-29 mai 1952, cu privire la „devierea de dreapta”, a fost redactată de un grup de comunişti români, se pare că de către Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, asistaţi de activişti sovietici, dintre care se evidenţia Mark Borisovici Mitin, „sfătuitor apropiat” al lui Dej17. Rezoluţia cu referire la „devierea de dreapta” a fost trimisă de Chişinevschi, şeful Secţiei Externe a CC al PMR, lui Şutov, agentul MGB la Bucureşti. În acelaşi timp, Şutov îi trimitea lui Chişinevschi cu regularitate directivele Moscovei18. Nu e inutil de menţionat că Gheorghiu-Dej dădea diferite petreceri nocturne – la Sanatoriul Otopeni, Predeal, Snagov, Herăstrău – la care participau nu doar apropiaţii săi români, ci şi consilierii sovietici, pe care îi cultiva intens. Dintre aceştia, un rol important avea să-l joace, până în 1956, chiar Mitin, membru al CC al PCUS 19.

Arestările numeroase care au urmat anihilării „devierii de dreapta”, în special între funcţionarii Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Naţionale, au făcut din nou simţită atotputernicia consilierilor sovietici. Chiar dacă nu existau probe împotriva arestaţilor, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, şi consilierul sovietic le-au recomandat anchetatorilor români să citească rezoluţia Plenarei, pentru a extrage de acolo „probele”20. Nu era important că nu existau dovezi împotriva celor arestaţi, „interesele superioare ale partidului” erau cele care contau, fapt subliniat de consilierii sovietici21. Aceştia din urmă au încercat chiar să lege „lotul de la Finanţe” de procesul lui Lászlo Rajk, din Ungaria22. Modul de desfăşurare a anchetelor a ieşit la iveală în contextul „reevaluărilor” politice de la sfârşitul anilor 1960. Locotenent-colonelul Francisc Butyka îşi amintea atunci despre ancheta grupului Luca: „În acea perioadă noi am avut consilieri sovietici care de la început au preluat iniţiativa. Şi ca regulă, şi în alte probleme de până atunci, nu s-a întreprins nimic fără ajutorul lor. Toate planurile de anchetă, inclusiv întrebările, erau

15 1952: Securitatea sovietică dezvăluie „păcatele” nomenclaturii de la Bucureşti, în „Cotidianul“, nr. 38, 23 iunie 1998, p. 12 (document descoperit la Moscova de Tatiana Pokivailova).

16 Robert Levy, Gloria şi decăderea Anei Pauker, traducere de Cristina Pupeza şi Ioana Gagea, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 175 (transcrierea şedinţei Biroului Politic al PMR, 29 noiembrie 1961, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, ff. 4-6).

17 Ibidem, p. 174, 297, nota 85; informaţiile provin din stenograma şedinţei Biroului Politic din 17 aprilie 1952, ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 30/1952, f. 5, şi de la Vladimir Tismăneanu.

18 Ibidem, p. 174.

19 Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, prefaţă de Mircea Mihăieş, traduceri de Mircea Mihăieş, Alina Ghimpu, Ioana Ploeşteanu, Diana Roţcu, Laura Sion, Bucureşti, Editura Univers, 1995, p. 132.

20 Robert Levy, op. cit., p. 179 (declaraţia lui Gheorghe Stoica, O discuţie cu Alexandru Drăghici, 3 iunie 1968, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/18.02.1972, vol. 7, f. 2).

21 Ibidem (declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 25 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 90-91; declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 18 iunie 1968, ASRI, fond P, dosar 40.005, vol. 182a, f. 6; declaraţia lui Petre M. Socol, 24 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 106-107).

22 Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 560.

traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei (nu numai în cazul Luca) erau formulate de dânşii”23. Desemnat de către Comisia Controlului de Partid să conducă ancheta privitoare la „devierea de dreapta”, Butyka a fost secondat de maiorii Gheorghe Mezei şi Teodor Rusu, menţinând legătură cu consilierii sovietici prin intermediul generalului Vladimir Mazuru, şeful Secţiei de anchete a Securităţii, sau direct la cabinetul ministrului de interne, Alexandru Drăghici24. Împotriva arestaţilor au fost utilizate presiunile fizice, altfel spus bătăile, la solicitarea expresă a ministrului de interne şi a consilierilor sovietici 25.

Consilierii sovieticii controlau instruirea cadrelor autohtone, iar în acelaşi timp supravegheau activitatea direcţiilor naţionale ale Securităţii26. Pe lângă fiecare direcţie centrală şi regională de Securitate trebuiau să existe cel puţin doi consilieri sovietici, care fixau sarcinile şi obiectivele operative ale fiecărei unităţi. Ei conduceau în realitate activitatea poliţiei politice a Bucureştiului. Şeful consilierilor sovietici deţinea aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi şeful Securităţii27. În timpul menţionatelor „reevaluări” iniţiate în Partidul Comunist Român în cea de-a doua jumătate a anilor 1960, Alexandru Drăghici avea să sublinieze poziţiile deosebit de importante deţinute de trimişii Moscovei: „Consilierii sovietici lucrau pe diferite trepte. Era cel mare, care era la nivelul meu, sfătuitorul meu, erau alţii pe direcţii şi cei ce lucrau pe direcţii de fapt aceştia conduceau problemele în amănunt” (repetiţiile sunt conforme cu originalul, n. n.). Drăghici avea să menţioneze chiar că în fapt consilierul detaşat pe lângă el îi verifica acţiunile 28.

Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a cunoscut prezenţa multor sovietici în anii 1950. A.M. Saharovski chiar ar fi spus la un moment dat: „serviciul de spionaj «din România», cum s-a referit el întotdeauna la DIE, a fost construit de ofiţeri sovietici, pe o fundaţie sovietică, şi are, deci (…) datoria să servească, cu prioritate, interesele sovietice”29. Sovieticii trasau direcţiile de activitate, adică ţările în care urmau să acţioneze românii, fixau obiectivele, implementau metodele şi mijloacele sovietice. În vreme ce la Securitatea internă activau câte doi consilieri pentru fiecare direcţie operativă, la DIE exista cel puţin un consilier pentru fiecare serviciu, cunoscut sub numele de razvedka sovetnik, „consilier de informaţii externe”. Ei erau în realitate conducătorii reali ai DIE 30.

Un grup de consilieri sovietici a activat la Ministerul Afacerilor Interne, o perioadă şeful lor fiind Ivan Sergheevici Matuşenko. Ca şi în cazul Securităţii, şi la MAI era necesară aprobarea consilierilor sovietici în toate problemele importante. Până în anul 1958 nu s-au înregistrat cazuri

23 Idem, Comuniştii români sub control sovietic, în Romulus Rusan (ed.), Anul 1947 – căderea cortinei, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 147 (declaraţia lui Francisc Butyka din 25 martie 1968, Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dosar 264, vol. 19, ff. 90-95); vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, Mecanismul represiunilor intrapartinice din România anilor ‘40-’50 (Pe baza materialelor din arhivele ruse), în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p. 417.

24 Marius Oprea, op. cit., p. 148.

25 Ibidem (Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dos. 264, vol. 19, f. 73-74, 104-117). Vezi şi ASRI, fond D, dosar nr. 9604, vol. 4, ff. 141 (Notă cu unele probleme privind pe Drăghici Alexandru în legătură cu procesul lui Vasile Luca), 180, 190.

26 Dennis Deletant, România sub regimul comunist, în româneşte de Delia Răzdolescu, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 76.

27 Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 149-150; idem, Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare, Bucureşti, Editura Venus, 1993, p. 61-62.

28 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, f. 23.

29 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. II, Viaţa mea alături de Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura Omega, 1999, p. 11.

30 Ibidem, p. 12-13; idem, Moştenirea Kremlinului…, pp. 158-159.

în care ministerul să transmită ordine structurilor subordonate fără aprobarea consilierilor sovietici 31.

În număr foarte mare au fost prezenţi consilierii sovietici şi în forţele armate ale Republicii Populare Române. Un consilier sovietic era deja prezent în noiembrie 1948 pe lângă Marele Stat Major al armatei române32, generalul Konstantin Stepanovici Kolganov. Acesta deţinea o autoritate deosebită, fapt reliefat şi de documentele interne, unde apare menţiunea că el ordona ofiţerilor români îndeplinirea anumitor dispoziţii33. Consilierii militari erau prezenţi la Marele Stat Major, Spatele armatei, Artileria antiaeriană, Comandamentele artileriei, aeronauticii, marinei, tancurilor, geniului, transmisiunilor, chimic, Direcţia cadre, Armata I, regiunile militare I, II şi III, corpurile I şi II, la cabinetul consilierului şef, generalul Kolganov. Într-o conferinţă care a avut loc la 8 iulie 1949, la Marele Stat Major al armatei române, erau prevăzute 41 de funcţii pentru consilieri: consilier superior, consilier armament şi muniţie, consilier dotare, consilier tehnic şi consilier (simplu)34. Secretariatul CC al PMR a hotărât, la 9 ianuarie 1950, să se ceară guvernului URSS suplimentarea numărului de consilieri pe lângă armata română35. Un „Tabel nominal cuprinzând ofiţerii sovietici”, din 23 mai 1950, menţiona existenţa a 40 de consilieri sovietici pe lângă forţele militare române. Dintre aceştia, 31 erau ofiţeri superiori, iar 9 ofiţeri inferiori. O dactilografă de pe lângă cabinetul consilierului şef era asimilată consilierilor 36.

Dintr-o mărturie aflăm că ofiţerii sovietici „erau câte trei-patru la fiecare mare comandament (comandamente de armă, regiuni militare) şi câte unul la corpurile de armată, divizii, brigăzi, regimente, precum şi la batalioanele şi divizioanele independente”37. La eşaloanele superioare, cel puţin formal, ei au fost bine primiţi, unii dintre comandanţii români dovedindu-se slugarnici, în vreme ce alţii şi-au arătat în mod deschis nemulţumirea faţă de subordonarea armatei române38. În schimb, la unităţi, consilierii au fost primiţi cu reţinere, cei mai mulţi dintre comandanţii români neconsultându-i sau neexecutând întrutotul indicaţiile lor. Probabil acest lucru a şi determinat autorităţile române şi sovietice ca la încheierea stagiului de trei ani a primei serii de consilieri sovietici la unităţi ei să nu mai fie înlocuiţi de un alt grup. Consilierii au rămas numai pe lângă marile comandamente 39.

Atât secretarul general al CC al PMR, Gheorghiu-Dej, cât şi ministrul Forţelor Armate, Emil Bodnăraş, solicitau sosirea consilierilor militari din Uniunea Sovietică. Bodnăraş a trimis la 30 ianuarie 1951 o scrisoare mareşalului M.A. Vasilievski, ministrul sovietic de război, cerând sosirea la Bucureşti a 49 de generali şi ofiţeri, în calitate de consilieri ai comandanţilor instituţiilor de învăţământ militar. După un an, la 30 ianuarie 1952, Gheorghiu-Dej trimitea la

31 Cristian Troncotă, Politica de cadre în instituţia Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), în „Revista istorică“, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pp. 450-451.

32 Florin Şperlea, Controlul Partidului Comunist asupra Armatei, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, ed. cit., p. 223 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 1.1673, c. 329-330).

33 Ibidem, p. 234 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 3.251, c. 307-312); vezi şi Alesandru Duţu, 1948. Armata română sub «lupa» consilierilor militari sovietici, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“, nr. 2-3 (24-25)/2004, p. 50-54; Laurenţiu Constantiniu, Florin Şperlea, Generali români în vizorul Moscovei, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“ nr. 4 (26)/2004, pp. 36-40.

34 Ioan Scurtu, op. cit., p. 13.

35 Ibidem.

36 Adrian Pop, op. cit., pp. 42-43 (document de la AMR, fond 3.027, dosar nr. 2014, ff. 75-76).

37 Grigore Răduică, Un ajutor nepreţuit cum se cuvine, în „Magazin istoric”, nr. 11, noiembrie 1998, p. 43; vezi şi Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August ’44, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p. 368.

38 Grigore Răduică, op. cit., p. 43; vezi şi Florin Şperlea, Nicolae Ceauşescu în fruntea Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1950-1953), în „Revista de istorie militară“, nr. 3-4/2001, pp. 6-7 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 4.2661, c. 713-714).

39 Grigore Răduică, op. cit., p. 43.

rândul său o scrisoare lui Bulganin, cerând pentru anul 1953 un număr de 79 de consilieri militari, aceştia urmând să activeze pe lângă corpurile de armată şi divizii. Prin intermediul consilierilor sovietici, aflaţi în număr mare în structurile militare româneşti, Kremlinul şi-a asigurat controlul asupra armatei române 40.

Comuniştii români manifestau o grijă aparte faţă de consilierii militari, care deţineau o influenţă sporită nu numai în chestiunile militare, ci şi în cele politice. Un exemplu este concludent. În 1951, generalul Riaposov, care deţinea funcţia de locţiitor al consilierului militar principal pentru probleme politice, îşi exprima îngrijorarea că „în România n-a avut loc până acum nici un proces politic important împotriva duşmanilor poporului” 41. Riaposov a avut la 15 aprilie 1952 o discuţie cu Gheorghiu-Dej, în care au fost abordate şi relaţiile secretarului PRM cu alţi lideri de la Bucureşti, cum erau Constantin Doncea, Teohari Georgescu şi Emil Bodnăraş 42.

Citeste si articolele:

Analiza dictaturii comuniste (XVIII)

Analiza dictaturii comuniste (XVII)

Analiza dictaturii comuniste (XVI)

Analiza dictaturii comuniste (XV)

Analiza dictaturii comuniste (XIV)

/////////////////////////////////////

Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I)

Adrian Năstase are câteva momente “memorabile” ce merită amintite, înainte de a înşirui anchetele jurnaliştilor din presa vremii, cei care au trecut peste căluşul guvernării pesediste. Astfel Năstase Adrian este cel care:

Odată cu a doua căsătorie a devenit ginerele unui fost ministru ceauşist al agriculturii.

A dat numele socrului său unei săli de şedinţe din Ministerul Agriculturii (parcă Revoluţia din ’89 a fost anticomunistă?!).

A întrerupt o şedinţă a Guvernului României pentru a participa la lansarea (de către un pupincurist notoriu al dictaturii comuniste, adică Adrian Păunescu) unei cărţi de poezie (cei care au suferit în temniţele comuniste în timpul dictaturii, elogiată în cel mai deşănţat mod de Adrian Păunescu, sunt total neimportanţi pentru Năstase Adrian).

A numit în funcţii cheie ale aparatului de stat foşti nomenclaturişti comunişti, precum Octav Cozmâncă, sau foşti ofiţeri de securitate, precum Ristea Priboi.

A pus căluş presei libere, în special celei audio-vizuale, prin numirea în funcţii a unor lachei ai regimului şi persecutarea celor neînregimentaţi politic.

A trimis după gratii pentru trei zile pe autorii Raportului Armaghedon, printre care şi Mugur Ciuvică, mai ceva ca-n-tr-o ţară bananieră.

A intervenit în justiţie pentru mafiotul Tarău din Bihor (fiul prefectului pesedist din acea perioadă) printr-o afirmaţie celebră: “Nu cred în arestările de vineri după-amiază!”. Consecinţa: mafiotul Tarău a putut fugi în America, iar un procuror trimis să ancheteze alt procuror s-a sinucis (Năstase Adrian nu-l are pe conştiinţă?).

Ne-a pus să-i numărăm ouăle.

A făcut din România o ţară de asistaţi sociali, sugrumând libera iniţiativă, mai ales dacă respectivii nu cotizau la partidul-stat PSD

La referendumul din 2003 pentru modificarea Constituţiei a adus votanţi cu autobuzele, plus morţii de pe liste, pentru a obţine acel procent de jumătate plus unu necesar validării referendumului (ce n-a făcut Băsescu în toamna lui 2007, iar referendumul pentru votul uninominal n-a trecut).

A încercat să fure şi alegerile din 2004, dar a renunţat la întervenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, plus organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, care i-au cerut să fie corecte alegerile, altfel consecinţele putând fi dezastroase pentru România.

Este în spatele marilor tunuri financiare din acea perioadă, pe care le vom descrie pe larg în episoadele următoare.

Citeste si articolele:

Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VII)

Limba română nu-i pentru “valorile” pesedeului

Parlamentar PSD în “slujba poporului”

Lupul în haine de oaie

Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VI)

//////////////////////////////////////

Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului

de Maria Pană

Pandele, șantaj la Patriarh, Bănescu – amenințat. Soțul Gabrielei Firea, primarul Florentin Pandele din Voluntari, a pornit o cruciadă împotriva celor care o acuză pe consoarta sa că ar avea vreo implicare în povestea ororilor de la azilele din Ilfov.

„Aceste lucruri sunt lansate de USR”

Florentin Pandele a avut o intervenție, joi seară, la România TV, unde a acuzat o campanie a USR de discreditare a Gabrielei Firea.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„De câteva zile s-a pornit o campanie împotriva Gabrielei Firea. În urmă cu două luni de zile se spunea că Gabriela Firea că va da o lege în Parlament prin care va vinde copiii României.

Acum s-au pornit împotriva Gabrielei acțiuni cum că are ceva împotriva bătrânilor că sunt înfometați, că nu li se dau medicamente. Sunt lansate de o publicație haștagistă, toate aceste lucruri sunt lansate de USR și se știe foarte bine și de ce se dorește acest lucru”, a susținut Pandele la România TV.

Pandele invocă banii dați de Firea Bisericii

Pandele a lansat un atac dur la adresa Bisericii, cerându-i patriarhului Daniel „să ia atitudine”, după intervenția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, în scandalul azilelor groazei.

„Am citit postarea purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, credeți-mă, am crezut că este postarea unui membru USR.

Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri

Îmi aduc aminte când Gabriela Firea era primarul general al Capitalei și în litera și spiritul legii erau aprobate fonduri pentru bisericilor, fonduri pentru construirea catedralei Mântuirii Neamului, se lansase că nouă ne plac spațiile mici.

Haștagiștii nu știau ce să îi facă Gabrielei, iar USR-ul își rupeau hainele de pe ei în consiliul general și pe la televizoare spunând că nu trebuie dați bani la biserică. Ceea ce a făcut purtătorul de cuvânt al BOR, lansând un atac voalat la adresa Gabrielei… Am primit mesaj de la dumnealui că nu e adevărat, că nu a vrut să o atace pe Gabriela. Nu este adevărat, este o minciună, dânsul a aruncat o piatră în baltă și știm foarte bine că nu mai putem să o scoatem”, a declarat Florentin Pandele la România TV.

Pandele, șantaj la Patriarh, Bănescu – amenințat

El s-a declarat convins că intervenția purtătorului de cuvânt al BOR nu a fost întâmplătoare:

„Nu întâmplător au apărut aceste atacuri și ele vor continua! Este o regie foarte bine pusă la punct!

Citește și: Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, atac indirect, dar dur, la patronii politici ai dezastrului din căminele de bătrâni din Voluntari: „Proba supremă de abjecție și cinism”

Dânsul face parte din acest angrenaj foarte bine pus la punct. (…)

Ceea ce încearcă dumnealui să facă și să spele lucrurile este nimic. Ar trebui ca Patriarhul Daniel să ia atitudine. Dacă nu ia atitudine, înseamnă că este de acord cu ceea ce spune purtătorul de cuvânt al BOR.”.

https://defapt.ro/pandele-santaj-la-patriarh-banescu-amenintat/

//////////////////////////////////

Există o “mare probabilitate” ca CPI să emită mai multe mandate de arestare pentru Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi

Curtea Penală Internaţională (CPI) analizează legăturile dintre compania militară privată Wagner şi conducerea rusă, ceea ce ar putea duce la un nou mandat de arestare pentru liderul rus Vladimir Putin în legătură cu crimele comise de „wagnerieni” în Ucraina, a declarat David Scheffer, fost Ambasador General pentru crime de război al Departamentului de Stat al SUA, relatează VOA citată de Yahoo News.

„Există o mare probabilitate de noi mandate de arestare, din cauză că preşedintele Putin continuă să se expună aproape zilnic la comiterea de crime nemiloase sau la instigarea de crime grave”, a precizat Scheffer.

„Din cauza asocierii sale cu grupul Wagner, pe care Putin însuşi a recunoscut-o direct, el ar putea deveni ţinta unei investigaţii. În cele din urmă, Curtea Penală Internaţională ar putea emite un mandat de arestare pe numele lui Putin pe baza activităţilor Grupului Wagner”.

Curtea Penală Internaţională are o mare experienţă în gestionarea cazurilor care implică companii militare private similare şi guverne care sprijină şi finanţează astfel de „grupuri nestatale”, a adăugat el.

Declaraţia lui Putin despre faptul că Grupul Wagner a fost finanţat din bugetul Rusiei oferă motive pentru a trage la răspundere Rusia şi pe Putin pentru acţiunile „wagnerienilor”, a subliniat profesorul de drept Philippe Sands de la University College London, adăugând că remarcile lui Putin ar putea avea consecinţe grave în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a Moscovei pentru acţiunile mercenarilor Wagner şi pentru tragerea la răspundere personală a lui Putin în calitate de lider al Rusiei.

Părerile juridice sunt împărţite, dacă simpla finanţare a Grupului Wagner este sau nu o dovadă suficientă pentru a trage pe cineva la răspundere pentru o crimă internaţională.

Recunoaşterea de către Putin a unei legături directe cu Wagner înlătură posibilitatea ca acesta să nege „controlul suficient” asupra acţiunilor acestui grup militar privat, ceea ce ar putea consolida cazul pentru noi mandate de arestare.

Emiterea acestor mandate va depinde în primul rând de acţiunile procurorului CPI.

Şeful CPI, Piotr Hofmanski, a declarat că procurorul poate solicita mandate de arestare de la judecătorii de cameră preliminară, care vor stabili dacă există motive pentru emiterea unor viitoare mandate.

De asemenea, el a confirmat că procurorul investighează în mod activ noi cazuri în Ucraina şi în alte ţări, indicând că este posibil să apară şi alte acţiuni.

Mai trebuie remarcat faptul că statutul juridic al Grupului Wagner în Rusia rămâne neclar.

Reamintim că, în primăvara acestui an, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui Vladimir Putin şi al comisarului prezidenţial rus pentru drepturile copilului, Maria Alexeievna Lviva-Belova, relatează Guardian.

Într-o declaraţie, CPI a afirmat că există „motive rezonabile” pentru a crede că liderul rus „poartă răspundere penală” pentru „crima de război de deportare ilegală a populaţiei (copiilor) şi cea de transfer ilegal al populaţiei (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă”.

Acesta scrie că există, de asemenea, „motive rezonabile” pentru a crede că Lviva-Belova „poartă răspundere penală individuală” pentru „crimă de război de deportare ilegală a populaţiei (copiilor) şi cea de transfer ilegal al populaţiei (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă”.

https://epochtimes-romania.com/news/exista-o-mare-probabilitate-ca-cpi-sa-emita-mai-multe-mandate-de-arestare-pentru-putin-si-alti-inalti-oficiali-rusi—345554

//////////////////////////////////////////////

De la şantajul cu nuclearul şi gazele, la hrană. Putin arată o nouă sperietoare lumii

Lider peste o ţară pe care a aruncat-o în război şi a cărei economie este lovită dur de sancţiuni, Vladimir Putin a ţinut să transmită astăzi că preţurile mondiale la alimente vor creşte şi mai mult dacă presiunea economică internaţională asupra Rusiei va continua, relatează Reuters. Rusia este un important producător mondial de îngrăşăminte.

Pe de altă parte, ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patruşev, a declarat în cadrul unei reuniuni guvernamentale prezidate de preşedintele rus că securitatea alimentară a ţării este sigură şi că Moscova va continua să îşi îndeplinească obligaţiile de export pentru pieţele agricole globale

https://epochtimes-romania.com/news/de-la-santajul-cu-nuclearul-si-gazele-la-hrana-putin-arata-o-noua-sperietoare-lumii—325598

/////////////////////////////////////////////

Cele mai cunoscute mistere de pe pământ! Ce merită să știm?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel

Sursa: pixabay.comSursa: pixabay.com

Pământul este plin de mistere fascinante care au captivat imaginația oamenilor de-a lungul timpului. Iată care sunt cele mai populare!

Unele dintre cele mai cunoscute mistere de pe Pământ includ:

Piramidele din Egipt: Construcțiile masive din Egipt, precum piramidele de la Giza – Piramida lui Khufu, Piramida lui Khafre și Piramida lui Menkaure – ridică întrebări despre modul în care au fost construite cu precizie matematică, fără utilizarea tehnologiei moderne.

Stonehenge: Situat în Anglia, Stonehenge reprezintă un cerc de pietre uriașe dispus în mod misterios, ridicat acum peste 4000 de ani. Scopul exact al acestuia rămâne încă necunoscut, iar modul în care au fost transportate și amplasate aceste pietre mari reprezintă o enigmă.

Triunghiul Bermudelor: Această zonă din Oceanul Atlantic este faimoasă pentru dispariția misterioasă a mai multor nave și avioane fără nicio explicație aparentă, declanșând numeroase teorii și speculații.

Loch Ness: Legenda Monstrului din Loch Ness din Scoția atrage turiști și cercetători de zeci de ani. Există afirmații privind observarea unei creaturi marine mari, dar dovezi concrete nu au fost încă aduse la lumină.

Stone Spheres din Costa Rica: Sferele gigantice de piatră găsite în jungla din Costa Rica sunt o enigmă pentru cercetători, deoarece nu se știe cine le-a construit, scopul lor exact sau cum au fost ridicate.

Zonele bântuite și fenomene paranormale: Există numeroase locuri pe Pământ considerate bântuite, cum ar fi castelele, casele și cimitirele. De asemenea, fenomenele paranormale, cum ar fi apariția OZN-urilor, sunt subiect de cercetare și dezbateri.

Liniile Nazca: Situate în Peru, aceste linii misterioase, care formează desene gigantice vizibile doar din aer, nu au o explicație clară cu privire la modul în care au fost create.

Cetățile subterane Cappadocia: Aceste orașe subterane din Turcia au fost săpate în stâncă de către oamenii antici, dar modul în care au fost construite și scopul lor inițial nu este pe deplin înțeles.

Zonele cu gravitație zero: Existența unor zone inexplicabile cu gravitație scăzută sau chiar inexistentă, cum ar fi Punctul Vorticos din Oregon, SUA, au stârnit interesul cercetătorilor.

Moai din Insula Paștelui: Statuile masive, numite Moai, de pe Insula Paștelui (Râpa Nui) au fost transportate pe distanțe lungi și plasate pe platforme, dar tehnicile exacte utilizate în construcție rămân un mister.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute mistere de pe Pământ. Umanitatea continuă să exploreze și să încerce să dezlege aceste enigme, iar descoperirile viitoare ne pot rezerva surprize extraordinare!

Tu ce părere ai?

https://www.astrosens.ro/cele-mai-cunoscute-mistere-de-pe-pamant-ce-merita-sa-stim_6385.html

/////////////////////////////////////////////

(Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar … )Putin își continuă șantajul la adresa lumii. Un plan ticălos precum cei ce l-au creat și-l susțin

Cezar Gheorghe

Contributor

Un plan bine conturat al Rusiei, un plan ce din nou îndrăznește să țină “pâinea și cuțitul” în mâna Agresorului Rus, este în plină mișcare de ceva vreme si mai precis, de peste un an și jumătate, de când a început invadarea Ucrainei.

Sezonul precedent au furat mărfurile ucrainene și le-au vândut în nume propriu către țări din Orientul Mijlociu. Sezonul precedent au setat parametrii interni cu care au scos efectiv din teatrul operațional rusesc companii multinaționale ce operau terminale de export în porturile rusești și dețineau active în industria de procesare.

Efectiv, i-au alungat “confiscând” pe bani foarte puțini, active ce au fost construite pe baza de know-how și capital străin. O naționalizare fără precedent am putea spune. Un plan foarte bine pus la punct, ce urmărea supremația Rusiei pe piață globală a Hranei. Căci da, grâul este elementul social suprem în această lună. Nerușinare, tupeu, obrăznicie sunt epitetele ce pot contura imaginea acestui organism hâd ce deține puterea prin volumul hranei și nu se sfiește să șantajeze Lumea.

Având în acest sezon un volum de grâu de 87 milioane de tone volum de recoltă, plus un rest ne-exportat din sezonul precedent de 13.6 mil tone, cu un volum exportat în sezonul precedent de 55 mil tone, combinat, porturi cu ape adânci și porturi cu ape scăzute ca nivel de adâncime, Invadatorul Rus presează Lumea cu pâinea și cuțitul în mână.

Știa prea bine că nu va prelungi Acordul Cerealelor, știa prea bine că nimeni nu-i va satisface pretențiile absurde de a-i oferi ridicarea sancțiunilor pentru exportul de îngrășăminte și recuplarea la sistemele de plată SWIFT. Însă el a continuat în mod voluntar să ceară aceste lucruri, bravând și manipulând prin acțiuni fizice și minciuni sfruntate aruncate în spațiul public.

Da, dorea să i se permită transferul de amoniac lichid prin conducta ce lega combinatul Togliatti de porturile ucrainene de la Marea Neagră, Chornomorsk mai precis. Dorea acest lucru pentru că în mod implicit un organism privat, o entitate americană a fost propusă, spre a prelua de la frontieră supravegherea operațională și manipularea în portul de transfer a amoniacului lichid.

Efectiv, i-au alungat “confiscând” pe bani foarte puțini, active ce au fost construite pe baza de know-how și capital străin. O naționalizare fără precedent am putea spune. Un plan foarte bine pus la punct, ce urmărea supremația Rusiei pe piață globală a Hranei. Căci da, grâul este elementul social suprem în această lună. Nerușinare, tupeu, obrăznicie sunt epitetele ce pot contura imaginea acestui organism hâd ce deține puterea prin volumul hranei și nu se sfiește să șantajeze Lumea.

Având în acest sezon un volum de grâu de 87 milioane de tone volum de recoltă, plus un rest ne-exportat din sezonul precedent de 13.6 mil tone, cu un volum exportat în sezonul precedent de 55 mil tone, combinat, porturi cu ape adânci și porturi cu ape scăzute ca nivel de adâncime, Invadatorul Rus presează Lumea cu pâinea și cuțitul în mână.

Știa prea bine că nu va prelungi Acordul Cerealelor, știa prea bine că nimeni nu-i va satisface pretențiile absurde de a-i oferi ridicarea sancțiunilor pentru exportul de îngrășăminte și recuplarea la sistemele de plată SWIFT. Însă el a continuat în mod voluntar să ceară aceste lucruri, bravând și manipulând prin acțiuni fizice și minciuni sfruntate aruncate în spațiul public.

Da, dorea să i se permită transferul de amoniac lichid prin conducta ce lega combinatul Togliatti de porturile ucrainene de la Marea Neagră, Chornomorsk mai precis. Dorea acest lucru pentru că în mod implicit un organism privat, o entitate americană a fost propusă, spre a prelua de la frontieră supravegherea operațională și manipularea în portul de transfer a amoniacului lichid.

https://republica.ro/putin-isi-continua-santajul-la-adresa-lumii-un-plan-ticalos-ca-si-cei-ce-l-au-creat-si-l-sustin

//////////////////////////////////////////

(Pentru a bate palma cele 2 FIARE- cei 2 sfintisori ghicesc in carti…)  Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii

Externe

 Anna Neplii  

EXCLUSIV. Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii

Astăzi vom lua în considerare un subiect foarte sensibil – modul în care religia e uzitată ca instrument al politicii.

Sub conducerea vechiului KGB-ist Vladimir Gundyaev (aka Patriarhul Kirill), Biserica Rusă a devenit un proiect al FSB, asta după ce, de-a lungul deceniilor, va fi fost un proiect stalinist închinat imperialismului rusesc. Decenii în șir, așa-zisa Patriarhie a Moscovei a difuzat cea mai mizerabilă propagandă kremlinopată, împroșcând toate narațiunile anti-occidentale, totodată impunând propaganda rusă în țările ce continuă să-și ia ”lumina” de la Patriarhia Moscovei. Indiferent de statele în care activează, clericii ce răspund la ordinele Kremlinului sunt obligați, prin chiar fișa postului, să ofere informații serviciilor secrete rusești.

Acum, haideți să ne concentrăm și asupra modului în care criminalul în masă Vladimir Putin reușește să facă lobby Rusiei, uneori prin intermediul unor figuri ce se bucură de notorietate pretutindeni, cu atât mai mult în cadrul statelor UE și NATO. Din păcate, printre acestea se numără și actualul cap al Bisericii Catolice – Papa Francisc.   

Oare e posibil ca o persoană care ar trebui să fie ”de partea binelui și a păcii” să susțină obiectivele invadatorilor ruși?, vă veți întreba. Desigur, Papa Francisc nu exprimă această poziție în mod direct, iar din punct de vedere ”tehnic”, mesajele pe care le emite sunt ”pentru pace”. Totuși, dincolo de declarațiile populiste făcute în jurul laitmotivului ”să fie pace” și dincolo de susținerea generalistă ”cei responsabili să fie pedepsiți”, Papa nu a făcut și nici nu face clarificări cu privire la cine este vinovat pentru această stare de lucruri. De asemenea, Papa NU a condamnat public acțiunile barbare ale armatei și conducerii ruse.

În schimb, a se observa că Papa Francisc are obiceiul de a pune semnul egal între Ucraina și Rusia, adică pune victima și agresorul pe aceeași treaptă, statuând o echivalență mincinoasă și blamabilă din orice perspectivă etică.

Un exemplu ilustrativă e declarația Papei de anul trecut, emisă chiar cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, când a găsit de cuviință să o invoce pe fiica ideologului kremlinopat Alexandr Dughin, Daria Dughina, care a fost aruncată în aer lângă Moscova. Capul Bisericii Catolice a apreciat că Dughina a fost ”o victimă nevinovată a războiului”.

După audiențele de la Vatican, Francisc s-a adresat ”iubitului popor ucrainean, care suferă de ororile războiului de 6 luni”, comentând că ”oamenii nevinovați plătesc pentru nebunie”, în acest context amintind de Dughina – o propagandistă care a susținut în mod deschis războiul genocidar împotriva Ucrainei (ea nu era o ”civilă”, ci o combatantă hibridă a acestui război rusesc).

Ulterior, pe 9 noiembrie 2022, Papa a spus că războiul din Ucraina nu poate fi rezolvat ”cu ajutorul logicii infantile a armelor” și a făcut apel la dialog / negocieri. În acel moment, Ucraina cerea cu disperare arme de la partenerii occidentali, iar Rusia săvârșea crime de război în timp ce solicita, cu fățărnicie, dialog / negocieri.

”Sunt impresionat de cruzimea care nu este inerentă poporului rus, poate pentru că poporul rus este un popor grozav. Aceasta este brutalitatea mercenarilor, a soldaților care merg la război pentru aventuri… Prefer să mă gândesc la asta. Pentru că am foarte mult respect pentru poporul rus, pentru umanismul rusesc. Amintiți-vă de Dostoievski, care încă ne inspiră pe noi creștinii să gândim într-un mod creștin”, a spus Francisc în același discurs.

Totodată, Papa a subliniat că iubește foarte mult atât poporul ucrainean cât și pe cel rus. ”Am fost prins între două națiuni pe care le iubesc. Sfântul Scaun a avut multe întâlniri confidențiale, multe rezultate bune”, a adăugat el.

La rândul său, ambasadorul ucrainean la Vatican – l-am numit pe Andriy Yurash – a remarcat că e suficient să vizitezi Ucraina pentru a vedea cu ochiul liber consecințele ”umanismului” rus.

Pozițiile emise de Papa Francisc au ridicat din ce în ce mai multe întrebări. Anul trecut, în cadrul unui interviu cu Francisc, un jurnalist al revistei iezuite ”America” i-a transmis acestuia că mulți americani se întreabă de ce Suveranul Pontif evită să critice Rusia în mod direct pentru agresiunea săvârșită în Ucraina, spunând în schimb generalități despre necesitatea încetării războiului.

Papa Francisc a răspuns: ”Când vorbesc despre Ucraina, vorbesc despre un popor-martir. Dacă există un popor martir, înseamnă că există unul care îi chinuiește. Când vorbesc despre Ucraina, vorbesc despre cruzime, pentru că am multe informații despre brutalitatea trupelor care se ciocnesc. În general, cei mai violenți sunt probabil cei care sunt din Rusia, dar nu aparțin tradiției ruse, de exemplu cecenii, buriații și așa mai departe… Cel care atacă este statul rus. Asta se înțelege. Uneori încerc să nu precizez, ca să nu jignesc, ci mai degrabă să condamn în general, deși se știe pe cine judec. Nu am dat niciodată nimănui ocazia să creadă că ascund o agresiune. Aici, în această sală, am primit o delegație din Ucraina, de la guvern, de trei sau patru ori. Și lucrăm împreună. De ce nu-l numesc pe Putin? Pentru că nu este necesar, deja se știe.”

De-a lungul timpului, Papa Francisc aflându-se sub presiunea societății și a presei, se poate remarca o evoluție a opiniilor sale. El a admis că a da arme Ucrainei este moral, pentru că se apără.  Cu toate acestea, a continuat să pună semnul egal între violator și violat. 

”Ajută-l pe iubitul popor ucrainean în drumul spre pace și aruncă lumina Paștelui asupra poporului rus”, a spus Francisc în mesajul său de Paște transmis către întreaga lume, la 9 aprilie.

Cu câteva zile înainte, Vaticanul amintise mărturia unui tânăr ucrainean care s-a refugiat în Italia după ocupația rusă a Mariupolului și mărturia unui adolescent rus al cărui frate soldat a murit în cursul invaziei.

Totodată, anul trecut, în cadrul procesiunii Drumului Crucii, câțiva nativi din Ucraina și Rusia au purtat împreună o cruce. Mulți participanți și-au manifestat indignarea în fața acestui gest.

În plus, Papa Francisc continuă să facă lobby, într-un fel sau altul, pentru soluționarea unor chestiuni ale căror frâie se află oricum în mâna Kremlinului. De exemplu, la 30 iulie, el a cerut Rusiei să reia acordul de cereale la Marea Neagră, fapt ce a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale, în ciuda războiului.

”Fac un apel la frații mei, autoritățile Federației Ruse, pentru ca inițiativa Mării Negre să fie restabilită, iar cerealele să poată fi transportate în siguranță”, a spus Francisc.

Acesta este de fapt planul Federației Ruse – anume de a se asigura că lumea întreagă o imploră, prin intermediul unor voci ilustre, să restabilească acordul privind cerealele. Restabilirea aceasta este dorită chiar de Rusia, dar numai în condițiile propuse de Putin, evident.

Să nu uităm nici că, în perioada 28-29 iunie, trimisul special al Papei, cardinalul Matteo Zuppi, a efectuat o vizită în Rusia, ca parte a misiunii Vaticanului de ”a realiza o pace dreaptă” în Ucraina. Deși a declarat public că misiunea sa la Moscova cu privire la războiul din Ucraina s-a concentrat pe probleme umanitare și nu a inclus nicio discuție privind un plan de pace, Zuppi a subliniat urgenta necesitate de a pune capăt violenței și de a respecta viața umană, punând un accent deosebit pe asigurarea bunăstării copiilor. 

După aceea, în perioada 5-6 iunie, cardinalul Matteo Zuppi a vizitat Ucraina și a discutat cu președintele Zelenski, subiectul predilect fiind ”cooperarea umanitară în implementarea formulei de pace”. Care ”pace”?

Având în vedere toate circumstanțele, se pare că trimisul Papei a ascultat mai întâi poziția agresorului, iar apoi a prezentat Ucrainei condițiile acestuia.

Interesant este și că, în iulie anul trecut, într-un interviu acordat Reuters, Papa Francisc a anunțat că vrea să meargă la Moscova ca să discute cu Putin, ulterior urmând să vină la Kiev, pentru o întrevedere cu Zelenski. În pofida anunțului făcut public, Kremlinul nu a răspuns în niciun fel propunerii Suveranului Pontif. Drept urmare, Francisc și-a anulat și vizita pe care urma să o facă la Kiev. Asta în ciuda faptului că atât președintele Zelenski cât și primarul Kievului, Vitali Klychko, l-au invitat oficial pe Papă în capitala Ucrainei. Probabil că Putin a refuzat o întrevedere cu Papa pentru că nu avea sens să-și piardă vremea cu cineva care oricum nu-l deranjează cu absolut nimic, ba dimpotrivă.

Dacă veți analiza relațiile dintre Federația Rusă și Vatican veți realiza că pozițiile Papei Francisc nu-s întocmai surprinzătoare. Mai mult, o serie de surse neoficiale susțin că banii Rusiei nu sunt deloc străini de Banca Vaticanului.

La 28 aprilie 2023, Francisc a efectuat o vizită în Ungaria, unde s-a întâlnit în privat cu mitropolitul Ilarion (Alfeyev) al Budapestei și al întregii Ungarii. E bine de știut că acest individ a fost șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, motiv pentru care Ucraina a impus sancțiuni împotriva sa. Papa l-a îmbrățișat cu afecțiune. Cea mai recentă întâlnire dintre Papa Francisc și mitropolitul Ilarion avusese loc pe 22 decembrie 2021, la Vatican. Prima întâlnire a Papei cu Ilarion s-a petrecut la 20 martie 2013, chiar a doua zi după ce devenise conducător al Bisericii Catolice. 

În luna mai a anului în curs, Francisc a anunțat că dorește să aibă o întâlnire cu Patriarhul Kirill. El a mai menționat că avusese o discuție de 40 de minute cu acesta, pe Zoom. Francisc a precizat că menține legătura cu Kirill și prin intermediul mitropolitului Anthony, care este noul șef al Departamentului pentru Relațiile Externe al Patriarhiei Moscovei.

Amintim un aspect indubitabil: în predicile și discursurile sale de după începutul invaziei rusești, vechiul KGB-ist Kirill a insistat, în mod obsesiv, că ”Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni”, acuzând statele occidentale că ar fi generat conflictul.

Finalmente, Rusia și Papa Francisc sunt apropiați și de antipatia lor față de Statele Unite. Papa are o viziune de stânga asupra lumii, este cunoscut pentru anti-capitalismul și anti-imperialismul său, cu mențiunea că parcă nu vede imperialismul Rusiei. În trecut a sugerat că niște structuri planetare ale răului ar fi forțat Rusia să lupte pe teritoriul Ucrainei. Iar asta este, desigur, o teorie conspiraționistă de un cretinism evident și de pe Lună, dar care coincide 100% cu acuzațiile propagandistice ale forțelor ruse și pro-ruse.

https://www.podul.ro/articol/21375/exclusiv-papa-de-la-vatican-sau-papa-de-la-moscova-cum-face-papa-francisc-jocurile-lui-putin-anna-neplii

/////////////////////////////////

25 de cărți ce mi-au marcat primii 25 de ani

Publicat de

Ciobanuldeazi

Un sfert de veac! Atâtea minute, ore, zile și luni au trecut ca vântul, unele cu folos, altele în joacă. În acești 25 de ani am adunat sute de momente frumoase, de neuitat, și… multe cărți! Așa că m-am decis să îmi iau contul Goodreads la puricat și să aleg 25 de cărți ce m-au impresionat într-un fel sau altul. Că a fost o carte clasică polițistă sau o autobiografie marcantă, toate aceste 25 de titluri mi-au adus câte ceva memorabil, care împreună m-au clădit în cititorul înrăit pe care îl vedeți astăzi.

Ordinea este una mai mult cronologică, cât și aleatorie, în funcție de cum erau introduse pe Goodreads sau de cum îmi aduceam aminte de ele 😀 Sper că poate vă veți regăsi și voi în câteva dintre aceste lecturi, sau măcar să le căutați pentru că sunt tare bune și le recomand pe toate cu mare drag!

1. Năzdrăvăniile lui Păcală – acest erou al literaturii populare folclorice românești m-a făcut să devorez cartea în ziua în care a venit cu o comandă comună a clasei de la școală

2. Ion de Liviu Rebreanu – o carte ce m-a impresionat profund datorită tipologiei personajului omonim, ce iubea pământul mai mult decât orice pe lume; cu siguranță o voi reciti la un moment dat

3. Daphne Adeane de Maurice Baring – una dintre primele lecturi de-ale mele ce are în prim plan dragostea și ale ei infinite probleme și complicații

4. Crimă de pe terenul de golf de Agatha Christie – aceasta este prima carte citită de la Regina Crimei și implicit lectura ce m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de misterele autoarei; că tot suntem la Agatha, Asasinarea lui Roger Ackroyd sau clasicul Zece negri mititei sunt două romane ce mi-au plăcut extrem de mult, atât la prima, cât și la a doua recitire; pun aici și Autobiografia ei, un volum ce îmi este tare drag

5. Anna Karenina de Lev Tolstoi – acest clasic al literaturii universale mi-a fost mulți ani cartea cea mai dragă din toate cele citite, pe care o recomand tuturor atunci când sunt întrebată de cartea favorită; anul acesta de-abia aștept să o descopăr din nou

6. Clopotul de sticlă de Sylvia Plath – o carte emoționantă, de la început și până la sfârșit; e trecută pe lista cu cărți de recitit într-un viitor apropiat sau îndepărtat; de la Sylvia mi-a plăcut tare mult și colecția de poezii Poeme alese, unde lirismul te vrăjește instantaneu

7. Stephen eroul de James Joyce – îmi aduc aminte că eram la păscut cu văcuțele și citeam cartea aceasta și am întârziat când a venit momentul să le duc acasă doar ca să îmi termin lectura; de recitit cu siguranță

8. Cu sânge rece de Truman Capote – o carte foarte bună despre un caz real al doi ucigași; mi-a plăcut la nebunie stilul lent și descriptiv a lui Capote, ceea ce m-a făcut să citesc toate cărțile americanului ce sunt traduse la noi

9. Vrăjitoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt – cu ajutorul acestei colecții de proză scurtă am făcut cunoștință cu stilul captivant al belgianului, de care m-am îndrăgostit de la prima nuvelă

10. Lolita de Vladimir Nabokov – o carte tare iubită de mine datorită povestei scandaloase scrisă cu atâta atenție și delicatețe de rus; la fel ca și cu alți scriitori, am trecut și printr-o fază cu Nabokov în care îi citeam în fiecare lună câte o carte; Nabokov este un prozator remarcabil, la care îmi place să revin din când în când pentru profunzimea descrierilor detaliate și bine nuanțate

11. Jude neștiutul de Thomas Hardy – o carte deosebit de bună despre un ucenic zidar ce aspiră să devină cărturar; o altă carte m-a ținut peste program cu văcuțele pe câmp

12. Tunelul de Ernesto Sabato – o carte fascinantă despre o poveste de dragoste dintre un pictor și o femeie căsătorită cu un orb

13. Fascinație de Ann Patchett – o lectură hipnotică despre secretele unui destin marcat de junglele amazoniene

14.The Shining de Stephen King – cartea ce mi-a deschis orizonturile către genul thriller și cea care, alături de Misery, mi-a adus un alt scriitor favorit

15. Cianură pentru un surâs de Rodica Ojog-Brașoveanu – prima carte citită de la talentata româncă, ce m-a cucerit din primele pagini cu simpatica Melania Lupu

16. Othello de William Shakespeare – am avut o perioadă în liceu când citeam numai teatrul dramatic a lui Shakespeare, iar aceasta cu Othello și Iago este favorita mea; fun fact: eu mi-am dat licența din piesele de teatru ale dramaturgului englez, așa că am avut o perioadă și la facultate când citeam numai piesele sale

17. Stoner de John Williams – o lectură lentă, dar profundă, ce m-a emoționat cumplit

18. Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl – o lectură marcantă de îndeamnă cititorul la reflecție interioară

19. Jurnalul unei scriitoare de Virginia Woolf – cartea favorită a anului 2019, o lectură puternică și de o profunzime aparte

20. Arhitectura valurilor de Ana Blandiana – o colecție de poezii superbe, alături de Somnul din somn, A treia taină sau Ochiul de greier; antologia cu toate poemele sale e în curs de citire

21. O viață de om de Robert Seethaler – o frumusețe de carte despre solitudine

22. Pachinko de Min Jin Lee – o saga impresionantă despre familie, dragoste, pierdere, hotărâre, noroc, dar și multă perseverență; tot în categoria aceasta se numără și Leii Siciliei de Stafania Auci

23. Cartea miracolelor de K.J. Mecklenfeld – o carte ce mi-a plăcut la nebunie, pe care am citit-o pe nerăsuflate, fiind captivată de probele prin care trebuie să treacă Finn și prietenii săi

24. Micul saturnian de Octavian Soviany – o lectură delicată, ce pătrunde în suflet și emoționează; una dintre cele mai bune cărți românești din ultimul timp; la loc de cinste am și volumul Casa din Strada Sirenelor de la scriitorul român

25. Elogiu umbrei de Jun’ichirō Tanizaki – o cărticică splendidă despre simțul estetic japonez, în care elogiază delicatețea și nuanța tradiționalismului asiatic, punând în centrul său umbra și întunericul

Ei și pentru că nu m-am putut abține, am mai notat câteva titluri mai jos, la care, trebuie să recunosc, mai putea adăuga câteva, dar pe acelea le las pentru vreun top viitor 😉

Emma de Jane Austen, De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, Grădina de ciment de Ian McEwan, Colecționarul de John Fowles, Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger, Pe drum de Jack Kerouac, Disprețul de Albert Moravia, Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, Zenobia de Gellu Naum, Laptele negru al mamei de Cosmin Leucuța, Adio, arme de Ernest Hemingway, Iarna crimelor perfecte de Tony Mott, Filiera grecească de Bogdan Hrib, Atac în bibliotecă de George Arion, Gastro noir povestiri reunite de Bogdan Hrib, Vizita bătrînei doamne de Friedrich Durrenmatt, Pasărea albă de R.J. Palacio, Watchmen de Alan Moore, Dracula de Bram Stoker, seria Dar motan de Cristina Andone, Familia Romanov de Candace Fleming, Al cincilea copil de Doris Lessing, Cosmos de Carl Sagan și Esențialismul de Greg McKeown.

Sper ca următorii 25 de ani să îmi aducă și mai multe lecturi bune și foarte bune, cărți cu pasaje însemnate și povești ce-mi ating și răscolesc sufletul. Lecturi cât mai plăcute vă doresc și vouă, tututor celor ce mă citiți și îmi sunteți alături în această aventură a blogului și a bookstagramului! Mă-nchin vouă!

Pe mine mă găsiți aici, cu articole diverse și recenzii la cărțile citite, cât și pe Instagram, Goodreads și mai nou, Facebook

https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/01/14/25-de-carti-ce-mi-au-marcat-primii-25-de-ani/

//////////////////////////////////////////

„Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10

Publicat de

ciobanuldeazi

Asasinarea lui Roger Ackroyd este o carte polițistă scrisă de Regina Crimei, Agatha Christie, publicată pentru prima dată în iunie 1926.

Cartea a fost votată în 2013 de către British Crime Writers’ Association ca fiind cel mai bun roman crime scris vreodată, asta datorită construcției atent mânuite și a finalului surprinzător.

Agatha Christie o clasat-o ca fiind a doua din lista cu cărți preferate scrise de ea, după Zece negri mititei.

Așadar, motivele de mai sus sunt mai mult decât convingătoare pentru a vă convinge să îi acordați o șansă.

Eu am citit romanul zilele trecute pentru a doua oară, având în minte făptașul și în mare, organizarea intrigii. Cu toate acestea, am fost captivată pe tot parcursul lecturii de iscusimea scriitoarei britanice cu care a reușit să dea naștere unui roman de nota 10, cu mult suspans, personaje bine conturate și un final stupefiant.

Ca narator îl avem pe doctorul Sheppard care într-un sătul englezesc liniștit este nevoit să ia parte la investigațiile a doi morți. Primul mort este doamna Ferrars despre care se zvonește că și-ar fi ucis soțul în urmă cu un an de zile. Ea este găsită fără suflare în propria locuință, iar cauza decesului stă sub semnul întrebării, mulți întrebându-se dacă a fost otrăvită sau dacă și-a luat singură viață.

La doar câteva zile după această întâmplare, moare și presupusul său iubit, înstăritul Roger Ackroyd, care înaintea morții tocmai primise o scrisoare de la aceasta în care dezvăluie că a fost victima unui șantaj bănesc și emoțional.

Spre deosebire de doamna Ferrars, moarte lui Ackroyd este imediat clasată ca omucidere, iar incertidunile încep să apară.

Cum se întâmplă mai mereu în romanele Agathei Christie, avem parte mulți suspecți, fiecare membru de familie al decedatului având un motiv întemeiat pentru a comite crima.

Cazul devine tot mai greu de elucidat, așa că domnișoara Flora, viitoarea nevastă a fiului vitreg a lui Ackroyd, Ralph Paton, îl roagă pe Hercule Poirot să elucideze misterul, logodnicul său fiind principalul suspect.

„Din spatele zidului, în stânga mea, se ițea o figură bizară. Avea capul oval, ca un ou, parțial acoperit cu un păr de o culoare neobișniit de neagră, două mustăți imense și o pereche de ochi iscoditori.”

Detectivul belgian se află în satul liniștit ca pensionar, acum ocupându-se cu cultivarea dovlecilor. Acceptă cazul, la insistențele domnișoarei Flora, urmând a fi ajutat atât de inspectorul Davis, cât și de doctorul Sheppard.

Mi-a plăcut cartea tare mult, atât la prima lecturare, cât și acum, la recitire. Personajele reprezintă nucleul cărților Agathei, iar Asasinarea lui Roger Ackroyd excelează la acest capitol. Atât protagoniștii, cât și personajele secundare sunt conturate până la ultimul detaliu, trăsăturile lor fiind decojite pe rând pentru a intensifica suspansul până în punctul culminant, când toate indiciile elucidează cazul.

Intriga este construită magistral de Marea Doamnă a Literaturii Polițiste, fiecare detaliu reprezentând o piesă importantă din puzzle.

Mi-a plăcut cartea tare mult și mă bucur că am recitit-o, fiind mult mai atentă la felul în care s-a construit misterul în jurul criminalului.

Recomand cartea cu mare drag, este un must-read pentru toți șoarecii de bibliotecă, fiind un roman ce excelează la toate capitolele: intrigă, personaje, mister, final.

Cartea a apărut în această toamnă la Editura Litera în colecția Buzz Books.

///////////////////////////////////////////

Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells

Publicat de   ciobanuldeazi

Anul acesta m-am bucurat de lectura a câtorva clasici ai genului gotic, prin care se numără Dracula și Frankenstein și uite că sfârșitul lui 2021 mă prinde alături de un clasic al genului science-fiction, Omul invizibil. Lansat pentru prima dată în 1897, romanul a devenit o carte-cult ce a inspirat milioane de cititori și scriitori din întreaga lume. Farmecul cărții se datorează ingeniozității cu care a fost construită povestea, ce deși poate părea simplă și nesofisticată, este cu siguranță o lectură de căpătâi a genului SF.

H.G. Wells construiește cu grijă povestea omului invizibil, nepunând accent pe partea științifică, ci pe partea morală a personajului. Griffin este un cercetător talentat, care după mulți ani de experimente descoperă soluția magică ce îi permite corpului său să devină invizibil. Negândindu-se la consecințe, acesta înghite licoarea și astfel se produce fenomenul incredibil. Însă, ceea ce la început era o oportunitate uriașă, dându-i cercetătorului o libertate absolută, se transformă într-o cursă pentru supraviețuire.

De fiecare dată când iasă în public, Griffin trebuie să se înfășoare în pansamente și haine largi, tocmai pentru a încerca să nu lase spațiile esențiale goale la vedere.

„Căci omul care stătea înfipt acolo, gesticulând și urlând explicații fără noimă, era până la guler ca oricare om în toată firea, iar apoi numai exista nimic – nici urmă de cap!„

Romanul debutează cu venirea Omului invizibil la hanul La Poștalionul cu Cai, unde se cazează, adăpostindu-se de gerul de afară. Acesta își petrece tot timpul în cameră, cu draperiile trase și înconjurat de jurnale și sticluțe chimice, spre mirarea localnicilor. Curiozitatea acestora nu îl deranjează în mod special pe oaspetele misterios, însă atunci când în sat se produc furturi suspecte, atenția sătenilor se îndreaptă direct către Griffin.

Curând, aceștia vor afla de starea specială a acestuia, însă pentru niște minți simple de la țară, o astfel de minune științifică nu poate fi văzută decât cu ochi suspecți și cu mare incertitudine. Omul invizibil fuge, lăsând însă în urmă munca sa de-o viață. Cum va încerca să își recupereze caietele care ascuns secretul transformării sale și dacă va putea fi prins veți putea afla dacă lecturați cele aproape 200 de pagini.

Pentru mine a fost o lectură plăcută și rapidă, nu am putut să nu remarc inventivitatea cu care Wells a creat un așa personaj complex, mai ales pentru acele vremuri. Stilul este unul necomplicat, fără înflorituri inutile, totul bazându-se pe personajul principal. Acesta este centrul acțiunii și al descrierii, celelalte personaje jucând doar roluri de suport, punându-l pe acesta în antiteză cu anumite caracteristici și moravuri. Griffin nu este un erou, cu toate că reușește imposibilul, acesta trecând repede de partea întunecată a succesului. Romanul se concentrează pe partea întunecată a științei și felul în care este afectată chiar și o minte luminată a unui savant inteligent. Umanitatea, dar mai ales dezumanitatea este punctul central al cărții, protagonistul folosindu-și descoperirea în scopuri egoiste și malefice. Ceea ce începe ca un experiment revoluționar se transformă într-un eșec al moralității, Omul invizibil neîmpărtășind cu restul lumii acest proiect, ci decide să aleagă calea individualității și a terorii.

Recomand cu mare căldură cartea, este o poveste provocatoare ce ridică multe întrebări despre cine suntem cu adevărat și cine am putea deveni dacă ne-am lăsa pradă dorințelor primare. O adevărată capodoperă SF cu un erou din gama monstrului lui Frankenstein sau Dracula, unde întunericul și ale sale unghere intime sunt exploatate de-a lungul unei lecturi intense bine construite.

///////////////////////////////////////////

Bumerangul războiului mereu se întoarce sau de ce Putin pierde războiul iar putinismul are șanse de victorie

Scriam azi în Libertatea un amplu text (aici)) numit de redacție: Putin va pierde războiul, dar să nu devenim noi putiniști (redacția dă titluri). E un texte mai lung despre anatomia putinismului și a războiului văzut dinspre est și efectele lui posibile.

Când spun că putinismul are mari șanse de victorie – sau mai degrabă politica autoritară de război are șanse să devină element normativ și în Vest, nu vorbesc aiurea căci mă bazez pe niște autori la care eu țin mult: Arendt & Foucault. Ei au teoretizat acest fenomen: Efectul de bumerang în relația de putere.

Discutând despre relația dintre putere (hegemonică) și violență (dominație), Hannah Arendt a descris efectul de bumerang care apare atunci când guvernele imperiale transferă practicile de guvernare dezvoltate în colonii înapoi în metropolă. Ce ai aruncat din centru spre colonie revine acasă și te lovește.

În cele din urmă, violența folosită împotriva „supușilor” se va întoarce împotriva britanicilor înșiși, care vor deveni „ultimii supuși” – zice cumva Arendt.

Cu rădăcinile sale coloniale, metafora bumerangului transmite o veche teamă kantiană că popoarele europene sunt conduse ca și cum, la fel ca ”sălbaticii”, ar fi incapabile să se autoguverneze.

Antropologii au subliniat în repetate rânduri rolul coloniilor ca „laborator al modernității”, unde se testează cele mai noi tehnologii de putere. Cu toate acestea, atunci când metropolele au introdus acasă tehnici de putere colonială, și-au schimbat funcția în mod corespunzător. Proiectul Panopticon este un exemplu perfect. Inventat în Anglia pentru o fabrică pe care britanicii doreau să o deschidă în colonia rusă de pe teritoriul polonez invadat, proiectul a devenit util pentru o închisoare: de la Fabrică la Pușcărie e un pas.

Pe urmă vine Foucault. Bumerangul imperial sau bumerangul lui Foucault este teza conform căreia guvernele care dezvoltă metode represive pentru a controla teritoriile coloniale sfârșesc prin a folosi aceleași metode pe plan intern împotriva propriilor cetățeni. Este același concept inventat de Hannah Arendt în „Originile totalitarismului” pentru a explica originile fascismului european în prima jumătate a secolului XX.

Michel Foucault a vorbit în mod similar despre „efectul de bumerang” asupra puterilor coloniale europene. Bumerangul lui Foucault a fost folosit pentru a explica militarizarea continuă a poliției și desfășurarea internă a acesteia ca răspuns la protestele politice din centrele urbane. Astfel de fenomene s-au răspândit în întreaga lume. Globalizarea a venit și cu extinderea practicii puterii de a dezvolta poliția militarizată care continuă să fie un aspect important al politicii contemporane. Nu mai vorbesc de politica externă a fostelor puteri coloniale occidentale ale căror experimente timpurii au dus la o dezvoltare a unor aparate de stat coercitive complexe și a unor metode de contra insurgență.

În același sens funcționează și Rusia în Sistemul-lume chiar dacă are puțin o altă experiență în spate. Pentru asta cea mai bună carte este: Internal Colonization: Russia’s Imperial Experience de Alexander Etkind (din care povestesc ce e mai sus – sper să am curând un interviu cu el).

Revenind – avem toate șansele ca acest război – care nu e doar fierbinte în Ucraina ci e si unul rece-fierbinte cu NATO, unul economic, social, legislativ și geopolitic – are toate șansele să aibă efect de normalizare a unei politici de război în birocrație (prin militarizarea ei), în economie (reglementări statal-corporative, cheltuieli strategice – cine mai are dreptul să ceară transparență), în zonă socială (control total cu șanse de schimbare mică – legi in defavoarea populației în numele unui bine abstract), în zona politică (tot mai mare control al discursului, opiniile, mediei) etc.

Adică regulile politicii de război, politica militară devin și reguli ale politicii civile, sociale și economice.

Cum bine spune un amic: Adevărul devine secret de război, iar minciuna devine o obligație strategică și morală de război.

E o ipoteză care are în spate o realitate. Eu am mare încredere în Arendt & Foucault chiar dacă aș vrea ca ei să nu aibă dreptate.

https://www.romaniacurata.ro/bumerangul-razboiului-mereu-se-intoarce-sau-de-ce-putin-pierde-razboiul-iar-putinismul-are-sanse-de-victorie/

/////////////////////////////////////////

Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse” și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina

Acum mulți ani am lucrat pe tema Problema răului în gândirea rusă, iar mai târziu pe tema Escatologia în politica rusă. Erau teme de anii `90. Prin 2000 m-am rupt total de aceste domenii. Cărțile din acea epocă au ajuns undeva pe raftul de jos pe rândul din spate. E adevărat că mereu am tras cu ochiul spre subiect.

Recent am discutat mult pe subiectul: rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în configurarea arhitecturii regimului Putin și mai ales în ce privește rolul ei în problema militară și a războiului de ocupație dus de regim în Ucraina. A trebuit să redeschid uși închise și am încercat să clarific puțin situația. Să o luam pe rând.

Începuturi

Odată cu venirea…………………………………………………………. Cont aici https://www.romaniacurata.ro/ortodoxia-nucleara-teologia-lumii-ruse-si-rolul-bisericii-ortodoxe-ruse-in-razboiul-din-ucraina/

////////////////////////////////////////////

De ce o apără Ciolacu pe Firea în scandalul ”Azilurilor Groazei”

Mihai Goțiu

Nicușor Dan, USR-ul, BOR-ul și jurnaliștii autonomi/independenți (în special ăia de prin redacțiile și proiectele care nu încasează bani de la Guvern și partidele politice) ar fi de vină pentru ceea ce s-a întâmplat în ”Azilurile Groazei”, vrea să ne convingă Gabriela Firea, fost primar general al Bucureștiului și (încă) ministru al… Familiei, în postările ei recente, de pe Facebook.

(aproape) nimic surprinzător

Că Nicușor Dan și/sau USR ar fi ”de vină” pentru orice dezastru, mizerie, act de corupție, nepotism, impostură, captură a statului, tăieri ilegale de păduri, poluări, infringement etc. din ultimele mai bine de trei decenii din România nu e vreo surpriză. La fel cum nu sunt surprinzătoare amenințările cu procese din partea Gabrielei Firea pentru jurnaliștii care scriu despre încrengăturile ei cu toate lipitorile care s-au îndestulat (și se îndestulează) din banii bucureștenilor, de la afaceri imobiliare, distrugeri de spații verzi până la contracte publice legate de infrastructură ori banii destinați asistenței sociale.

Scandalul cu ”Azilurile Groazei” este, până la urmă, doar o mică mostră din ce a însemnat (înseamnă) acapararea Capitalei (și a periferiei, cu Voluntari în frunte) de diferite grupuri de interese (având ca punct culminant înființarea așa-ziselor companii municipale, în timpul mandatului Gabrielei Firea), revoltătoare prin lipsa oricărei urme de umanitate și detaliile terifiante (vârstnicii și/sau persoanele cu dizabilități torturate, înfometate, înșelate; modul în care s-au cheltuit banii – inclusiv prin cumpărarea de către ”boss” a unor servicii sexuale; etc.).

Surprinzătoare (prin curaj) sunt reacțiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, legate de scandal, care a pus degetul pe ipocrizia și fariseismului unora care îl au toată ziua pe Dumnezeu în gură, dar se comportă precum niște puișori ai celui cu coarne (nu mai e deloc surprinzător, însă, faptul că soțul doamnei Firea, Florentin Pandele, primar de Voluntari, a ținut să amintească câți bani – publici, îndeosebi – a direcționat soția către ”mântuirea” cu catedrale, și nici faptul că, ulterior, chiar dacă a revenit cu un răspuns la fel de ferm legat de fariseim și ipocrizie în numele Domnului, Vasile Bănescu a făcut și precizarea că se exprimă în nume personal, nu în cel al BOR; de altfel, colateral, acesta e un subiect de urmărit: dacă domnul Vasile Bănescu va supraviețui în funcție acestor poziționări publice ”personale”, ori doar se așteaptă liniștirea scandalului pentru eliberarea lui de responsabilitățile de reprezentare ale BOR).

Întrebarea e: vă surprinde sau nu că prim-ministrul Marcel Ciolacu o acoperă pe Gabriela Firea în tot acest scandal cu accente horror? Ținând cont de ambițiile fostului primar al Capitalei la șefia PSD, ba, la un moment dat, chiar la nominalizarea pentru o candidatură din partea PSD la președinția României, ar fi fost un moment mai mult decât oportun – de-a dreptul legitim – ca Marcel Ciolacu să scape de Gabriela Firea.

Cum să lovească Ciolacu în sistemul care l-a făcut prim-ministru?

Și, totuși, Ciolacu a dat ordin pe unitate, ca partidul să facă front comun în jurul doamnei Firea. Iar motivațiile sunt extrem de simple:

1. Lipsa unui alt candidat plauzibil pentru Primăria București la alegerile de anul viitor. Nu doar că PSD nu are o alternativă credibilă pentru o astfel de candidatură, ci, mai mult, în contextul unor alegeri abordate în tandem PSD – PNL, PNL ar putea emite pretenții pentru un candidat comun la Capitală. O competiție între Gabriela Firea (sprijinită de PNL) și Nicușor Dan ”de joacă”. La fel cum s-ar juca și o competiție între un candidat PNL susținut și de PSD și Nicușor Dan. O confruntare între Nicușor Dan și un candidat PSD (altul decât Firea) înclină către Dan, indiferent de ce ar face PNL (candidat propriu sau susținerea candidatului PSD – în primul scenariu e de așteptat ca electoratul de dreapta să se orienteze către cel mai bine poziționat candidat de dreapta, adică Nicușor Dan, în cel de-al doilea scenariu e destul de puțin probabil ca electoratul liberal să voteze un candidat PSD doar pentru că așa zic niște lideri PNL). Diferența dintre Firea și orice alt candidat PSD e că aceasta are câteva procente de electorat fidel (interesat, captiv/dependent ori, pur și simplu, influențat de propaganda la care a fost expus ani la rând) care pot face diferența.

2. Protejarea sistemului. Cazul ”Azilurilor Groazei” e un exemplu de manual pentru un stat captiv. Liderul grupului (așa cum rezultă din investigații, jurnalistice și penale) e Ștefan Godei, fost șofer (la Primăria Capitalei) al Gabrielei Firea și fost asociat într-un ONG de fațadă, în momentul declanșării afacerii, cu consilierul personal al Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe. Și nu e vorba de orice consilier, ci unul de cursă lungă, de trei decenii (dacă intrați pe pagina de Facebook a Ministerului Familiei și vedeți de câte ori apare în imagini Ligia Gheorghe, nu e greu de presupus că se pregătea și pentru funcții mai înalte care să-i recompenseze fidelitatea).

Godei e și fost lider al tineretului PSD, a fost angajat la Primărie imediat DUPĂ ce Firea a ajuns primar și era deja în afaceri (pe firmă, cu acte, oficial) cu Ligia Gheorghe. Abundă declarațiile ”de prețuire” pe care și le-au făcut unii altora, înaintea izbucnirii scandalului. Faptul că Andrei Răzvan Țicu, cel care a acoperit, în calitate de funcționar public, Afacerea ”Azilurilor Groazei”, vine pe filieră PNL, întregește tabloul sistemic.

Practic, Azilurile Groazei arată exact genul de cumetrii, de relații, de fidelități și ”oportunități” transpartinice pe care se bazează direcționarea banilor publici către un grup restrâns de interese, clientelar politic.

Să te dezici de liderul informal al unui asemenea grup ar fi un semnal extrem de prost pentru întreaga rețea clientelară, pentru întreg sistemul, acel sistem care l-a susținut și promovat, până la urmă, până la funcția de prim-ministru și potențial candidat pentru Cotroceni pe ultra-mediocrul Marcel Ciolacu. Când a ordonat controale pe linie în întreaga țară și rezultate într-un timp record (o săptămână), nu trebuie să ne așteptăm la cine știe ce demers justițiar, ci doar la eventuala băgare la apă a unor Acari Păuni de serviciu, care să mute atenția de la scandalul actual, care duce până la un ministru din Guvernul său și principalul candidat al PSD pentru Primăria București.

Pur și simplu, Marcel Ciolacu e obligat să o apere, să o acopere și să încerce să deturneze atenția publică de la Gabriela Firea, în scandalul Azilurilor Groazei. E obligat de sistemul care l-a cocoțat până în scaunul din Palatul Victoria și i-l flutură prin vise pe cel de la Cotroceni. Nimic nou sub soare și, până la urmă, nimic surprinzător. Surprinzător, totuși, ar fi ca acest lucru să nu coste electoral actuala coaliție de Guvernare. E drept, încă nu e clar cine ar putea beneficia politic, la nivel național, de revolta publică. La prima vedere, AUR și așa-zisul lor discurs ”anti-sistem” și Nicușor Dan. USR într-o mai mică măsură, mai ales de când au început să se fotografieze alături de PMP-ul nășit de Udrea (același sistem, doar cu culoare diferită). Dar până la alegeri mai e timp și loc suficient pentru surprize. Inclusiv plăcute.

PS: Felicitări jurnaliștilor de la Buletin de București și Centrul de Investigații Media, care au publicat primele investigații, celor care le-au promovat și dezvoltat, precum și Centrului pentru Resurse Juridice.

https://www.romaniacurata.ro/de-ce-o-apara-ciolacu-pe-firea-in-scandalul-azilurilor-groazei/

/////////////////////////////////////////

Anii ’90 – imaginea dușmanului total: între mineriadă și bancheriadă

Vasile Ernu

Anii 90 au produs traume imense: de la marele război nu avem o epocă mai violentă. Anii 90 sunt cei mai violenți – o violență structurală care atinge aproape toată societatea, toate păturile sociale. Mulți perdanți puțini câștigători. Eu o numesc Epoca canibală.

În anii 90 se construiesc eroi și antieroi noi. Alții decât cei din anii 60, 70, 80.

Imaginea eroului negativ – întruchiparea răului absolut – o capătă minerul. Tema tabu a ”elitei” și clasei de mijloc.

Dacă încalci tabuul „minerul diabolic” – atribuită universal întregului grup: ești terminat. Este un tabu sacru: „clasele privilegiate” care domină mass-media au stabilit – „minerul este răul absolut” și așa trebuie să rămână. A te solidariza azi cu suferința acestui grup social este și mai damnabil – tot mainstreamul de o violență și intoleranță sistemică rar întâlnită nu iartă. E ca o molimă – te-ai atins de cel „necurat” devii „necurat”. „Mainstreamul sacru” nu acceptă impurități – nuanțele sunt damnate. Cam în această zonă se află și săracul, pensionarul – categorii damnabile. Minerul însă e ”răul absolut”.

Eu am însă o nedumerire. De ce este ales Minerul ca „rău absolut” al anilor 90? Doar pentru mineriade?

Mai sunt câteva grupuri sociale, grupuri profesionale, care au ceva păcate mult mai grave decât ale minerilor. Da, o parte a minerilor – nu toți – au produs Mineriadele. Pentru asta există justiție: fiecare răspunde pentru greșelile făcute – păcatul unora nu se atribuie întregului grup profesional pe toată istoria. Dar mai avem și alte grupuri.

De exemplu Armata. Armata a produs la Revoluție morți destui. Armata însă se bucură de o încredere mare în rândul populației – românii au mare încredere în instituția Armată: pe locul doi cred.

De ce?

Alt exemplu: casta bancherilor. Anii 90 sunt anii marilor falimente și catastrofe financiare. Bancherii au fost casta care au produs catastrofe care au afectat viețile a milioane de români – de o violență și cu urmări de proporții greu de estimat. Violență care vine din aceasta zonă este imensă. Bancheriada a produs o violență de proporții mult mai mari. Această violență nu s-a micșorat ci s-a amplificat și sofisticat. Casta bancherilor însă este una aproape ”sacralizată” de mainstreamul mediatic și ”noua elită parvenită”.

De ce?

Întrebarea mea este simplă: de unde această diferență de percepție? De ce din cele trei grupuri care au produs violență în perioada anilor 90 un grup este damnat și condamnat la dispariție iar alte două sunt privilegiate? În ce constă acest secret?

Căci dacă am fi fost corecți ar fi trebuit să punem pe aceeași linie Minerii, Armata, Bancherii. Noi nu? Pe mineri îi distrugem radical, îi diabolizăm pentru eternitate pe toți de-a valma, fără minimă reținere la nuanțe. Armata însă nu. Bancherilor le ridicăm statuie – sunt noii ”mari preoți” ai cultului actual.

Deci secretul nu se ascunde în adevăr ci în cu totul alte lucruri. Adică nu adevărul ne interesează ci poate cu totul altceva. De ce urâm minerii și iubim bancherii dacă ambii au produs violență în anii 90?

Dacă am iubi adevărul imaginea ar arăta total altfel. Adevărul este o forță strașnică – noi însă preferăm să trăim în minciună. E mult mai comod.

E atât de ușor și facil să urăști pe cel fără putere și să te închini umil celui cu putere.

https://www.romaniacurata.ro/anii-90-imaginea-dusmanului-total-intre-mineriada-si-bancheriada/

/////////////////////////////////////////

Putin provoacă foamete, ca Stalin: Criză alimentară gravă. Euronews România: Prima impresie

//////////////////////////////////////////

Partidul lui Putin propune naționalizarea companiilor străine care părăsesc Rusia

Luca Cruceanu

Secretarul general al partidului Rusia Unită, Andrei Turchak, a declarat luni că propune naționalizarea proprietăților companiilor occidentale care își închid afacerile în țară în timpul operațiunii militare din Ucraina.

Turchak, de asemenea prim-vicepreședinte al Consiliului Federației (Camera Superioară a Parlamentului), a numit acțiunea acelor companii drept „faliment deliberat”, a publicat serviciul de presă al partidului.

„Occidentul a declanșat un război de sancțiuni împotriva Rusiei, nu numai la nivel guvernamental, ci și la nivel de afaceri. Unele companii își anunță retragerea din Rusia și închiderea întreprinderilor lor. În ultimul timp, a fost anunțat de finlandezii Valio și Paulig, Fazer a făcut același lucru cu o zi înainte”, a comentat el.

Turchak a subliniat că astfel de măsuri duc la concedierea unui număr mare de muncitori ruși peste noapte, precum și subminează propriile economii, relatează Prensa Latina.

El a subliniat că sarcina principală a țării este să salveze locuri de muncă și să nu permită distrugerea din interior a economiei și a potențialului de producție națională.

„Acesta este un adevărat război, purtat nu numai împotriva Rusiei în ansamblu, ci și împotriva cetățenilor săi. Nu vom sta cu mâinile în brațe. Vom lua măsuri dure de represalii, acționând în conformitate cu legile timpului de război”, a subliniat el.

https://www.forbes.ro/partidul-lui-putin-propune-nationalizarea-companiilor-straine-care-parasesc-rusia-250274

///////////////////////////////////////

Rusia folosește criza alimentară ca armă de război. Geoană: Rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necessitate

Darius Muresan

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, condamnă marţi, într-o postare pe Facebook, decizia unilaterală a Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră, în pofida demersurilor Turciei şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Acordul cvadripartit care garanta de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai.

Rusia a refuzat să prelungească acordul, semnat la 22 iulie 2022 cu Ucraina sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.

Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional, a anunţat ONU.

„Războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei continuă să aibă impact asupra milioanelor de oameni vulnerabili din întreaga lume. În contextul acesta instabil, este datoria noastră să construim şi să consolidăm rute alternative”, a mai scris Geoană pe reţeaua de socializare.

Înaltul oficial al NATO mai afirmă în mesaj că „mai mult ca oricând, trebuie să ne asigurăm că putem naviga cu încredere prin vremuri de profundă incertitudine, pentru noi, dar şi pentru întreaga lume”.

„Nu trebuie să lăsăm dependenţele unilaterale să definească destinul nostru, iar astăzi, rutele alternative nu sunt doar o opţiune, ci o necesitate”, a mai menţionat Geoană.

Acordul privind exportul de cereale ucrainene a permis, în pofida războiului, exportul a peste trei milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene.

CITEȘTE ȘI: Rusia închide nord-vestul Mării Negre. După retragerea din acordul privind cerealele nu mai există garanții de securitate pentru navele civile

https://www.defenseromania.ro/rusia-foloseste-criza-alimentara-ca-arma-de-razboi-geoana-rutele-alternative-nu-sunt-doar-o-optiune-ci-o-necesitate_623646.html

///////////////////////////////////////

Anul 2024. Avatarul neocomunist al revoluției din decembrie ’89 într-un scenariu de thriller politic

Cristian Felea

„Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost achitați torționarii lui Gheorghe Ursu are toate șansele să rămână un act simbolic nu doar al felului în care se face dreptate in România, ci și al perspectivei justiției asupra propriei ei istorii din comunism. (…) Ca om care am scris de nenumărate ori pe aceste teme și care mi-am dat ultimele trei decenii de viață realizării Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, mă simt umilită personal de această decizie și simt sentința Înaltei Curți – si sunt convinsă că, asemenea mie, simt nu numai colegii mei de la Sighet și de la București – ca pe o incredibilă insultă și ca pe o revoltătoare sfidare a societății civile, o sfidare care pune sub semnul întrebării, încă o dată, atât de tulburea definiție a României ca stat de drept.”[1]

Ana Blandiana, Președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței

1.Episod pilot, în loc de prefață: Concluziile raportului final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

Ne revoltă, din când în când, o hotărâre luată de un complet judecătoresc în deplin dispreț față de opinia publică, ori atitudinea unor procurori care pretind ca în cazul lor legile sau normele legale să fie aplicate selectiv[2], situațiile strigătoare la cer de amestec al politicului în justiție (vezi „Ordonanța 13”[3]) sau, în fine, deciziile sfidătoare pe care le ia Curtea Constituțională, ducându-ne cu gândul la vremuri ce ar fi trebuit să fie revolute.

Recentul caz al achitării definitive de către un complet de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (care survine unei alte achitări, pronunțată de un complet al Curții de Apel București, ce a fost atacată cu recurs) a unor foști lucrători ai securității statului comunist, într-un dosar în care erau acuzați că s-ar fi aflat la originea torturării și, în fond, a uciderii în detenție a dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu, a adus din nou oprobiul public și ne face să ne întrebăm: de fapt, în ce țară trăim?

Trăim într-o țară tânără, care în cei 145 de ani de independență recunoscută internațional, după Conferința de pace de la Berlin, a traversat doi ani de ocupație străină în Marele Război, doi ani de dictatură carlistă, patru ani de dictatură militară a lui Ion Antonescu și apoi 44 de ani de dictatură comunistă, cu variantele sale dictate de ocupația sovietică și apoi de schimbarea cursului către național-comunism (care s-a inspirat mult din dictatura antonesciană), cu 17 – 18 ani de dictatură dinastică a lui Nicolae Ceaușescu.

Ce interesează, însă, este ce am moștenit după Revoluția din 1989 – o mișcare revoluționară confiscată de personaje din planurile secunde ale fostului partid comunist și securității statului comunist –, care nu a putut fi dusă până la capăt; de mare folos aici ne este raportul „Comisiei Tismăneanu”, pe numele său oficial „Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”[4].

Horia Roman-Patapievici făcea observația – în eseul său „Revoluția de Centru” – că: (i) spre deosebire de Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, mișcarea dizidentă românească nu a jucat niciun rol în declanșarea evenimentelor și nici în gestionarea deznodământului lor; (ii) Revoluția Română a depins, în declanșarea ei, de modificarea situației geopolitice; ea nu a fost rezultatul unor negocieri între societate și partid, ca în Polonia și Ungaria, ci a unei înfruntări sângeroase de stradă, în care o revoltă populară spontană și haotică a fost reprimată cu mitralierele și blindatele; (iii) revolta populară a constituit pretextul declanșării unei acțiuni de preluare a puterii de către o grupare marginală din interiorul partidului comunist; această grupare nu a făcut niciodată dizidență deschisă, ci a fost marginalizată de cuplul Ceaușescu din motive dinastice.[5]

Preluând conducerea statului prin Ion Iliescu, neocomunismul și-a asigurat menținerea la putere și a administrat foarte profitabil pentru oamenii săi – chiar și în perioada guvernării CDR și a mandatului prezidențial al lui Emil Constantinescu; în fond, așa cum își amintea Radu Vasile, Emil Constantinescu fusese secretar de partid al unei „organizații de bază” din Universitate[6] -, care fie s-au îmbogățit, fie au ocupat funcții cheie în guvernare și alte instituții ale statului, tranziția către integrarea României în Occident.

În perioada de tranziție a fost construit, cu răbdare și insistență, un narativ al unei așa-zise securități formată din patrioți, după anul 1964, prin epurarea elementelor alogene plantate anterior de ocupantul sovietic – aceste istorii se găsesc în cărțile publicate și apoi prezentate public de foști ofițeri de securitate ca Iulian Vlad, Aurel Rogojan sau Filip Teodorescu (probabil nu întâmplător, ultimii doi au fost foarte implicați în procesul celor doi torționari ai lui Gheorghe Ursu, achitați de completul ÎCCJ). Iată cum expune chestiunea Raportul „Comisiei Tismăneanu”, la pagina 286:

În urma sarcinilor primite la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliul Securității Statului a trecut în 1967-1968 la analizarea abuzurilor și ilegalităților „în activitatea unor cadre din aparatul de Securitate”, urmărind între altele „modul în care s-a instituit și aplicat măsura internării administrative în locuri anume destinate”. Sintezele care au rezultat incriminează încălcări ale legii, dar afirmă legitimitatea acestor măsuri, ceea ce dovedește că, în fond, caracterul de poliție politică al Securității nu se diminuase, ci era mai bine camuflat sub masca „legalității socialiste”. Abuzurile și crimele produse sub acoperirea „măsurilor administrative” erau considerate „justificate în principiu”: „este cunoscut că între anii 1950-1958 [perioadă analizată de Comisia Consiliului Securității Statului – n.n.] elementele dușmănoase din țară și din exterior își intensificaseră activitatea ostilă împotriva regimului democrat-popular, creau greutăți în construcția socialismului, calomniau și defăimau politica partidului, ajungând până la săvârșirea de acte de teroare, sabotaj și diversiune. În aceste condiții, se impunea ca organele de partid și de stat să inițieze măsuri energice pentru a preveni și zădărnici orice încercare de a atenta la cuceririle revoluționare ale clasei muncitoare. Socotim deci justificată de principiu luarea unor măsuri de a împiedica elementele reacționare să întreprindă acțiuni dușmănoase, inclusiv internarea în colonii de muncă obligatorie, dar numai împotriva acelor care, în mod real, prezentau pericol pentru securitatea statului”.

Modul în care au fost concepute reglementările privind măsurile administrative au fost criticate, întrucât „prin conținutul lor larg și generic, fără stabilirea unor criterii de delimitare precisă a acelor persoane care prin manifestările lor constituiau un pericol real pentru securitatea statului de cele care își manifestau unele nemulțumiri personale și care nu periclitau ordinea socială și de stat au avut consecințe negative în justa aplicare a dispozițiunilor din actele normative respective”.

Ideea unei cezuri între comunismul internaționalist pro-sovietic ante-1964 și cel de inspirație națională post 1964, apărat de noua „securitate a patrioților”, se află la originea altor narative cu care suntem obișnuiți astăzi, expuse la unele televiziuni ori pe rețelele sociale de câțiva politicieni care preamăresc o Românie din vremea dictatorului Ceaușescu ce se dezvolta independent, avea o economie puternică și era vizibilă pe plan internațional, negociind între marile puteri.

Ei bine, Raportul „Comisiei Tismăneanu” constată că, de fapt, securitatea a fost una și aceeași tot timpul, folosind aceleași metode și mijloace și în același scop, ba mai mult, după anii șaptezeci ai secolului trecut și-a întărit controlul asupra societății, pentru că dictatorul Ceaușescu se temea să nu fie răsturnat de la putere (v. pagina 395):

Categoriile de surse, normele interne și metodele de lucru în rețeaua informativă a Securității descriu o instituție care în patru decenii de existență a funcționat cu un singur scop: controlul total asupra populației, pentru garantarea stabilității regimului comunist[7]. Motivele recrutării civililor ca informatori coincid cu motivele urmăririi altor civili, indiferent de vârstă, profesie, origine socială sau orientare politică. Aria de cuprindere a rețelei informative a avansat odată cu extinderea categoriilor de urmăriți: de la reprezentanții ori susținătorii vechiului regim și familiile lor la categoria „persoane fără antecedente” – cu toții au făcut obiectul unei supravegheri continue. Altfel spus, informatorii au fost recrutați pentru a urmări pe toată lumea, de la persoanele incompatibile cu regimul comunist prin trecutul lor, la persoane cu totul inofensive, suspecte tocmai prin neutralitatea lor. Prezența în rețea a surselor din cele mai diverse medii – de la deținuți politici la elevi, de la oameni de cultură la foști ilegaliști sau membri de partid – dovedește că întreaga populație era vizată, fără excepție. Extinderea rețelei informative la nivelul populației de vârstă școlară sau al pensionarilor „fără antecedente” atestă și o schimbare de perspectivă în evoluția Securității, ca instituție: dacă în primii ani de funcționare scopul dirijării informatorilor o constituiau „elementele dușmănoase”, urmărite pentru a fi reprimate, cu timpul, țintă au ajuns toți cetățenii, urmăriți pentru a fi împiedicați să reacționeze critic la adresa regimului și pentru a deveni complet obedienți. Rețeaua informativă s-a extins pe măsură ce Securitatea a trecut de la etapa violent-represivă la cea obsesiv-preventivă.

În fine, revenind la subiect, observ că regimul Iliescu nu s-a grăbit să schimbe ordinea lucrurilor după Revoluția din decembrie 1989, din simplul motiv că prin continuitate instituțională preeminența la putere îi era asigurată. Sistemul juridic, justiția în sine etc. au fost atunci și s-au menținut și după 2007 rezistente la schimbare, pentru că domnia legii și o justiție cu adevărat independentă nu erau compatibile cu ambițiile așa-zișilor „patrioți” moșteniți din sau inspirați de ceaușism. Cum constata și Raportul „Comisiei Tismăneanu”, la pagina 406:

Realitatea legislației comuniste este cea a unei legislații care, dincolo de oscilarea între formulări pompoase și reglementări ale terorii, a fost cea a unui stat fără sistem juridic, în sensul propriu al cuvântului. Un sistem – juridic sau de orice fel – se manifestă prin relații ferme între elementele ce-l compun. Un sistem juridic presupune norme juridice care să acopere toate domeniile vieții sociale, o ierarhie a acestora, cunoașterea și acceptarea lor de către destinatari și un sistem judiciar care să asigure aplicarea lor. Statul român postbelic nu a beneficiat de nici una dintre acestea. Normele juridice scăpau de sub reglementare multe domenii care erau reglate de către puterea administrativă – exemplul cel mai evident fiind cel al dreptului de proprietate, în condițiile în care prevederile constituționale în materie (…)  numai norme juridice nu pot fi socotite. De asemenea, nenumărate acte ale guvernului intrau în contradicție vădită cu Constituția, tratatele internaționale la care statul era parte – România a ratificat cu conștiinciozitate toate tratatele internaționale privind drepturile omului – ori legile, inversând ierarhia logică a normelor, legislația terorii a fost în mare parte secretă – din păcate, mai este și astăzi – iar sistemul judiciar era lipsit de orice urmă de independență. În aceste condiții, legislația României comuniste nu poate purta numele de sistem juridic, ci mai degrabă de haos juridic.

Consecințele acestor situații sunt vizibile încă și astăzi. Haosul legislativ, dificultățile sistemului judiciar și neîncrederea în legi și în aplicarea lor sunt rezultatul cel mai profund produs. Un sistem juridic poate fi anulat în câteva luni – așa cum s-a întâmplat imediat după preluarea puterii de către Partid – dar nu poate fi recreat printr-un proces invers tot în câteva luni. Ajunge să spunem că în 1994 încă mai exista, chiar în cadrul Ministerului de Justiție, legislație secretă cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor deținute – „legislație nepublicată” este exprimarea corectă politic – sau să amintim faptul că o bună parte a problemelor integrării au avut legătură de independența justiției pentru a proba cele afirmate mai sus.

2.Episodul I: Curtea Constituțională a ridicat mingea la fileu și Înalta Curte a lovit-o, dar ea s-a întors în teren de la CJUE

În eseul „Anii dinaintea revoluției: dictatura”, Ovidiu Pecican scrie[8]: „De peste Ocean, din Chicago, Mircea Eliade atrăgea (…) atenția asupra altui aspect simptomatic: <Într-un stat dictatorial condus de Numărul Unu, Doi, Trei etc. – există deja o ‘societate invizibilă’ și invulnerabilă>. Era vorba despre casta ofițerilor de decizie de la vârful serviciilor secrete române, împreună cu aliații lor din armată și cu activiștii politici ai Partidului Comunist. Tocmai această rețea <invizibilă> urma să-i vină de hac, peste puțini ani, cuplului dictatorial, punând mâna pe putere.”

Această castă i-a prins, judecat formal – un simulacru de proces, care și-a pus amprenta greu de șters și asupra justiției post-revoluționare – și executat prin împușcare pe Elena și Nicolae Ceaușescu, după care: (i) Ion Iliescu a preluat puterea în stat, în numele „castei revoluționare” și a înființat FSN; (ii) Ioan Mircea Pașcu a negociat, în numele noii puteri de la București, „tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică”, dând Moscovei asigurări că s-a încheiat perioada de frondă a comuniștilor români; (iii) a înăbușit mișcarea amplă de protest din Piața Universității, a frânt și înspăimântat societatea prin raidurile mineriadelor.

Miniștrii justiției din perioada primelor două mandate ale lui Ion Iliescu

Toate aceste acțiuni au fost, în fapt, o declarație – iterată de câte ori a fost cazul de membrii castei, fapt ce nu poate să ne scape, dacă privim atent realitatea – de revendicare a preeminenței la putere: „Noi v-am scăpat de dictator, nouă ni se cuvine puterea, atât politică, cât și economică!” Pentru cei sceptici, este suficient să citească de exemplu blogul lui Ion Cristoiu, care scrie despre Revoluție[9]:

Ieșirea în stradă la București n-a dus la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Mult legendarizata pornire spre Centru a muncitorilor (de ce muncitori, nu cumva, pentru că aceștia trebuiau să fie actorii principali din piesa regizată de Moscova?) ar fi fost un fâs dacă Securitatea lui Iulian Vlad mai întâi și Armata lui Victor Stănculescu mai apoi ar fi păstrat intact inelul invocat de Nicolae Ceaușescu la Proces.

Pentru accesul la putere, controlul justiției este esențial. „Casta” gândise și cântărise atent situația, inclusiv variantele de acțiune în materie pentru a satisface formal criteriile de integrare în Occident – NATO și Uniunea Europeană. Totul până la momentul în care Traian Băsescu a preluat funcția de președinte al României și a „trădat”: termen către care au trimis Adrian Năstase și ai lui, conștienți că Băsescu este tot un om al castei – poate ofițer de securitate acoperit, informator cu siguranță[10] – care a încălcat „obligația de loialitate” și a permis justiției să-și facă treaba în materie de corupție împotriva altor membri „meritorii”.

În aceste condiții, reduta restauraționistă pe care „casta” a păstrat-o sub control cu dificultate, dar și cu cerbicie, a fost (încă este) Curtea Constituțională a României și, pe cât posibil, au încercat același lucru și cu Înalta Curte de Casație și Justiție, principalul izvor de jurisprudență în România. Dar cel mai important este, la o adică, „jocul” care se poate face atunci când controlezi atât CCR cât și ÎCCJ, în plus ai la dispoziție și majoritatea în Parlament. Să luăm un exemplu, nu tocmai la întâmplare:

CCR emite Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată la 25 iunie 2018, prin care admite o excepție de neconstituționalitate privind o dispoziție din art.155, alin.(1) din Codul Penal, privind întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură; CCR a arătat, printre altele, că dispoziția menționată era lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” avea în vedere și acte care nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându‑i astfel acestuia să ia cunoștință de începerea unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.

Parlamentul nu a intervenit ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a CCR, pentru a revizui dispoziția, declarată neconstituțională, a articolului 155 alineatul (1) din Codul penal.

Apoi, CCR, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată la 9 iunie 2022, a admis o nouă excepție de neconstituționalitate privind articolul 155 alineatul (1) din Codul Penal. În această decizie, CCR a clarificat că Decizia nr. 297/2018 avea natura juridică a unei decizii de neconstituționalitate simple; subliniind lipsa unei intervenții a legiuitorului ulterior acestei Decizii nr. 297/2018, precum și faptul că efectul combinat al acestei din urmă decizii și al acestei lipse de intervenție determinase o nouă situație lipsită de claritate și de previzibilitate în ceea ce privește normele aplicabile întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, situație ce a determinat apariția unei practici judiciare neunitare, CCR a precizat că, între data publicării Deciziei nr. 297/2018 și intrarea în vigoare a unui act normativ care să stabilească norma aplicabilă, fondul activ al legislației nu conținea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

CCR a mai arătat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297/2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal la exigențele constituționale.

Cam atât despre rolul CCR în această istorie. Sub presiunea MCV și pentru că Parlamentul tot nu s-a sinchisit, Guvernul a adoptat OUG nr. 71/2022, intrată în vigoare la aceeași dată, prin care articolul 155 alineatul (1) din Codul penal a fost modificat în sensul că cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. De aici începe rolul ÎCCJ.

Prin Decizia nr. 67/2022, publicată la 28 noiembrie 2022, ÎCCJ a precizat că, în dreptul român, normele referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale sunt norme de drept penal material și că, în consecință, sunt supuse principiului activității legii penale, fără a aduce atingere principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este garantat, printre altele, la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României.

În consecință, ÎCCJ a statuat că o hotărâre definitivă de condamnare poate, în principiu, să facă obiectul unei contestații în anulare întemeiate pe efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă (lex mitior). O asemenea posibilitate ar fi însă exclusă atunci când instanța de apel a examinat deja problema prescripției răspunderii penale în cursul procesului care a condus la această hotărâre definitivă de condamnare.

Cea a urmat? A urmat „Marea Prescripție”: 5.500 de decizii de stingere a răspunderii penale, ca urmare a intervenției prescripției, pronunțate de judecătorii români începând cu 26 mai 2022[11]! Printre ei personaje unul și unul: Darius Vâlcov, Elena Udrea, Mihnea Costoiu, Nelu Iordache, Ioana Băsescu, inculpații din „dosare grele” care „Hexi Pharma” ori „Microsoft”.

Între timp, un complet de la Curtea de Apel Brașov a decis să admită solicitarea unei opinii în materie din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene; a rezultat o hotărâre care a revizuit nu atât deciziile CCR, cât mai ales pe cele ale ÎCCJ, pentru că Înalta Curte trebuia, era obligată, să pună în balanță deciziile CCR cu cele ale Dreptului european, dar nu a făcut-o. Și, cu toată teoria pe care am făcut-o până aici, cam pricepem de ce – altminteri am fi nevoiți să credem că judecătorii ÎCCJ care au semnat Decizia 67 din 2022 sunt neprofesioniști.

Pentru a întări, dacă mai este cazul, concluziile, sunt interesante câteva reacții publice la cald, după ce decizia CJUE din 24 iulie (vezi aici textul integral) a devenit publică:

• Procurorul șef al DNA, Marius Voineag[12]: Această hotărâre clarifică modul în care procurorii din cadrul DNA se vor raporta la Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea cauzelor aflate în instrumentarea direcției și au legitimat consecvența instituțională în interpretarea legislației naționale și europene, stabilind în mod edificator, modul de aplicare a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunilor de corupție și a celor asimilate infracțiunilor de corupție, respectiv fraude care lezează interesele financiare ale Uniunii Europene.

• Augustin Zegrean, fost președinte CCR[13]: Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România „nu respectați deciziile Înaltei Curți”, câtă vreme legea îi obligă să le respecte. De aceea avem dosare de 20 de ani nesoluționate și dosarul Revoluției este nesoluționat după 33 de ani, pentru că procurorul stabilește termenul de prescripție, nu legea, din păcate. Este o prescripție specială, peste care nu poate trece nici procurorul, dacă s-a trecut o dată și jumătate din pedeapsa primită de lege, atunci se prescrie, nu mai poate să facă alte prelungiri. Asta a vrut CCR să sancționeze, să nu se mai întâmple așa ceva.

3.Episodul II: Restaurație. Marota lui ‘64. Pseudopatriotism, rescrierea istoriei, smerirea prin tortură sau, după caz, în interes de castă

1. „Cazul Pârvulescu – Hodiș„, dosarul dizidentului Gheorghe Ursu

Cum ar zice onor Farfuridi, fiecare popor își are 64 al lui; pentru regimul ceaușist cezura anului 64 era importantă în contextul frondei în raport cu Moscova, ca act fondator al fuziuni marxismului cu naționalismul și abandonarea internaționalismului bolșevic. Perioada 1945 – 1964, după cum observă și istoricul Oliver Jens Schmitt, a fost cercetată cu voie de la puterea comunistă și criticată, a fost amplu cercetată și după Revoluție, în timp ce perioada 1965 – 1989 mai deloc, din tot felul de motive, multe subiective.

Cazul inginerului Gheorghe Ursu, care pe lângă ingineria în construcții era poet și scriitor, este revelator pentru ce anume a însemnat România post 1964. Era un om cu opinii, motiv pentru care încă din crudă tinerețe a fost anchetat de Siguranța regimului Antonescu și arestat, pentru manifestări ostile nazismului. Comuniștii îl vor exclude din partid în 1950, pentru abateri de la linia doctrinară.

După cutremurul din 1977, Gheorghe Ursu este revoltat că, la scurt timp, Nicolae Ceaușescu decide într-o ședință, la care a participat, să închidă șantierele de consolidare a imobilelor cu risc seismic. Inițial a fost tentat să ia cuvântul în ședință, dar s-a temut că va fi arestat pe loc. Ulterior a decis să publice o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă.

Scrie scrisoarea și, în 1977, încearcă că o plaseze în Franța, dar este refuzat. Revine în Franța în 1978, când se întâlnește cu Virgil Ierunca și de această dată reușește să plaseze scrisoarea. Cei doi convin ca, după lecturarea sa pe post, Ierunca să nu rostească numele lui Gheorghe Ursu, ci să o atribuie anonim „unui arhitect român”. Va fi citită pe post în ianuarie 1979.

Oricum, Gheorghe Ursu era deja urmărit de securitate, în dosarul „Călătorul”, așa că în cele din urmă, printr-un informator – o colegă de serviciu – anchetatorii află de jurnalul său, în care își expunea revolta față de regim. Se decide arestarea sa, dar nu de către securitate, ci de către miliție – poliția din regimul comunist – sub acuzația de trafic de valută.

Așa cum explică istoricul Mihai Demetriade, post ’64 securitatea prefera să acționeze indirect[14]: După ’64-’68, Securitatea a respectat mai strict comandamentele partidului, manifestând inclusiv o prudență fundamentală în afișarea, în logica acuzărilor infracțiunilor politice. Adică anchetăm, arestăm poate la fel de mulți, dar nu trebuie să se vadă asta și, mai ales, cum facem asta. Ceea ce presupunea diferite „strategii de finalizare”. Te arestăm, te anchetăm, dar nu rezolvăm noi până la capăt cazul, ci îl rezolvă fie procurorii, fie cei de la Miliție, ca în cazul nostru, Direcția proprie de Cercetări Penale, organizațiile obștești care te supun unor demascări publice, sindicatele etc. Deci Securitatea să nu mai fie vizibilă în actul pedepsitor.

Încăpută pe mâinile celor de la miliție, aflați sub presiunea ofițerilor de securitate, ancheta dizidentului Gheorghe Ursu, care ar fi trebuit să-i frângă voința, să-l umilească și să-l supună, să-l determine să-și învețe lecția, a deraiat în omor. Desigur, anchetatorii au mușamalizat omorul, însă după 1989, familia a cerut anchetarea cazului și pedepsirea vinovaților.

Și au existat condamnări. În anul 2000, o persoană care s-a aflat în detenție împreună cu dizidentul Gheorghe Ursu – Marian Clita, pe numele său -, a fost găsită vinovată și condamnată pentru uciderea acestuia. În anul 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu. În fine, în anul 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru implicarea sa în dispariția (distrugerea?) jurnalului lui Gheorghe Ursu.

Mai rămâneau să fie judecați cei care instigaseră în fapt la violență în timpul detenției lui Gheorghe Ursu – rele tratamente, tortură -, foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Iată ce declara, în noiembrie 2021, Andrei Ursu despre atmosfera din timpul procesului la Înalta Curte[15]:

O profundă dezamăgire că mai există oameni în sistem, în justiție, mulți ani au fost și procurorii din Parchetele Militare care au făcut jocul Securității la greu, că au rămas ușor influențabili sau înfricoșați de fosta Securitate. E incredibil de greu să-mi imaginez neverosimila influență pe care o mai au asupra unor oameni fără caracter, înfricoșați. (…) Noi am făcut apel după decizia din octombrie 2019 și am ajuns la Înalta Curte. Uitați, de doi ani se tergiversează, merge foarte greu.

După ce completul de la Înalta Curte i-a achitat pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, istoricul Mihai Demetriade a opinat că: Decizia ÎCCJ în cazul Ursu este un eșec sistemic. Nu doar al ÎCCJ, ci în primul rând al Parchetului Militar, pentru că acolo ar fi trebuit să aibă loc o investigație proactivă, determinată, care să coordoneze întreaga cazuistică. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Majoritatea probelor pe acest caracter sistemic au venit abia în apelul de la ÎCCJ aduse de părțile civile. Peste 240 de pagini abia în această fază procesuală, deși ar fi trebuit ca toată această cazuistică potențială să mobileze cazul în instanțele anterioare.

Și încă ceva, Parchetul trebuia să coordoneze și să conducă în mod activ ancheta. Nu e suficient ca părțile civile sau cei care au susținut părțile civile, de pildă, CNSAS, să vină cu documente, pentru că doar Parchetul știe cum trebuie articulate mult mai multe cazuri ca să demonstreze caracterul sistemic al represiunii. Că în 1985 avem mai multe cazuri similare în care tratamente neomenoase, tortura, au dus nu neapărat la asasinate, dar au provocat prejudicii fizice și psihice unor oameni. Că asta nu este o acțiune întâmplătoare a ofițerilor penaliști de la Miliție sau de la Securitate, un accident, ci urmarea finală a unor politici represive care au coordonat întreaga infrastructură.

Și faci asta plecând de la mai multe cazuri pe care le urmărești, la fel cum ai urmărit cazul. Adică ai mai multe anatomii specifice, similar de puternice, care duc către această concluzie. Parchetul nu a făcut asta de la bun început. A fost ca un tren fără locomotivă.

Cu alte cuvinte, când s-a ajuns la instanță cu un dosar în care erau inculpați adevărații făptuitori, cei care au comandat tortura – prin interpuși – care a dus la moartea dizidentului Gheorghe Ursu, sistemul de justiție românesc a condus prin „efort conjugat”, la un rezultat diferit: ofițerii de securitate „instigatori” au fost achitați, pe un rechizitoriu „subțire” și o prestație lamentabilă a procurorilor, care a ușurat judecătorilor sarcina achitării; spre deosebire de ofițerii de miliție, adică „executanții”, care au fost condamnați.

Nu în cele din urmă, să mai observăm un lucru: în motivarea judecătorilor de la Înalta Curte își face loc, triumfător, narativul lui ’64 al național-comunismului ceaușist (preluat de neocomuniști) – semnătura de neconfundat a „castei”[16]:

Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune. Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de Securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator), dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989, nu poate fi reținută de Înalta Curte.

Așadar, Înalta Curte reține că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacțiuni ale organelor de stat (chiar organe ale Securității) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenței, în perioada în care se reține comiterea infracțiunii de către inculpați, a unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităților de exterminare fizică sau psihică a populației sau a unei părți din acesta pe diverse motive (așa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reținute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced). Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situație premisă de intenție sistematică de exterminare din partea autorităților face diferența dintre infracțiunile contra păcii și omenirii și infracțiunile individuale cu același element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.).

1. „Cazul Piedone„

Cazul lui Cristian Popescu-Piedone, din nou primar al Sectorului 5 – apropo, un fotoliu pe care guvernele PSD, PNL și UDMR l-au protejat prin abuz în funcție, încălcând dispoziții dintr-o legislație primară –, este pilduitor pentru analiza de față, extrem de util pentru a înțelege cum funcționează justiția când ține seama de influențele dinspre „castă”.

Popescu-Piedone nu este un membru al „castei”, dar prezintă suficiente garanții pentru a putea fi „asociat” castei, dacă este util, în același timp devine „dispensabil” când nu mai este util. Popescu-Piedone a fost înainte de 1989 șef de local de alimentație publică pe litoral, deci avea „conexiuni” și „relații” cu diverși potentați comuniști, era un om cu „acces” cum se spune, recompensat cu o mică feudă productivă.

După 1989, a făcut afaceri, a devenit membru PSD, vedetă de știri TV ca președinte al Asociației Protecției Consumatorilor, bun la un moment dat să aducă voturi partidului în alegerile locale; deci, din 2008, devine primar în Sectorul 4. În mod fatidic, incendiul de la Clubul Colectiv marchează finalul mandatului său de primar la Sectorul 4, la fel cum a însemnat și finalul guvernului Victor Ponta.

Cineva, un om politic, trebuia să deconteze, să fie sacrificat pentru ca PSD să scape cu fața curată, să răspundă pentru tot acel cerc al corupției care a făcut posibil un incendiu devastator într-un local public, dar și intervenția haotică a salvatorilor, inexistența secțiilor de mari arși în spitale, într-un cuvânt 64 de morți și alte zeci de grav răniți. Cel selectat, și dispensabil, a fost Popescu-Piedone.

Popescu-Piedone nu a înțeles la început de ce trebuie să fie cercetat penal și judecat pentru că „a semnat ca primarul” autorizația de funcționare a unui local care a luat foc. Deși nu-l bănuiesc de lipsă de inteligență, remarc că Popescu-Piedone nu a putut să creadă mult timp că plătește oale sparte, că a devenit, ca în Vechiul Testament, un țap ispășitor pentru păcatele celor care l-au adus în PSD, perfect în rol de paratrăsnet al nemulțumirii populare.

Nu, Popescu-Piedone nu este stupid și cunoaște bine ce înseamnă „casta”, „sistemul”, așa că, fără să se împace cu soarta, s-a reorientat către un alt membru cert al castei, și anume Dan Voiculescu. De aici, cu noi garanții, sistemul l-a îmbrățișat din nou și a început munca de salvare a sa din „ghearele” justiției, ceea ce nu era tocmai complicat, din motivele pe care ni le descrie foarte clar avocatul Elenina Nicuț[17]:

În primul rând, să ne aducem aminte pentru ce a fost trimis în judecată – a fost trimis în judecată pentru două fapte de abuz în serviciu. Ce înseamnă abuzul în serviciu? Că un funcționar public încălcând legea – care lege trebuie să fie dispoziție legală prevăzută în lege primară, adică nu în legislație secundară. Lege primară înseamnă lege, Ordonanță simplă sau Ordonanță de Urgență. Funcționarul încălcând o astfel de dispoziție în exercitarea atribuțiilor de serviciu el provoacă anumite pagube, vătămări altor persoane.

Din tot noianul de dispoziții legale care s-au tot vehiculat și la fond și la apel, în final au rămas – în cazul lui Piedone – practic cele mai subțiri, din punctul meu de vedere. Și, mai precis, au rămas niște dispoziții din Codul Fiscal, potrivit cărora autorizația de funcționare se emite de către primar doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Aici, Curtea de Apel București a apreciat că în această sintagmă „condițiile prevăzute de lege” sunt prevăzute absolut toate condițiile care ar fi trebuit în mod normal să fie impuse solicitantului autorizării.

Eu am zis că este trasă de păr pentru că să faci apel la o dispoziție din Codul Fiscal, care reglementează raporturile fiscale, pentru a justifica o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de primar în materia autorizării – din start, era trasă de păr. Dacă voiau ceva cu adevărat care să stea în picioare ar fi trebuit să vină cu o încălcare a unor dispoziții primare din legile care prevedeau aceste proceduri de autorizare, dar ei nu le-au găsit.

Au fost eliminate, pe rând, din discuție toate dispozițiile, inclusiv cele care priveau legea privind protecția împotriva incendiilor și așa mai departe. Și a rămas efectiv această dispoziție din Codul Fiscal, dispoziție care dacă este o să o spunem până la capăt nu a fost pusă în discuție la nivel de urmărire penală. Ea a fost indusă abia în stadiul de judecată, la fond și la apel.

Cum spuneam, simplu. De fapt, Popescu-Piedone nici n-ar fi trebuit condamnat, dacă instanța ar fi judecat corect pe rechizitoriul și dovezile produse de procurori. Dar a fost condamnat, a stat cuminte încarcerat câteva luni, timp în care avocații s-au adresat ÎCCJ formulând o cerere de casare a sentinței în cazul său. Cu mari șanse de câștig, dacă ai în spate „casta”, pentru că, altminteri, mori cu dreptatea-n mână.

Iar completul de judecată, care, cum explică avocatul Elenina Nicuț, a luat în considerare doar temeinicia condamnării, modul în care aceasta „stătea” pe lege – În căile ordinare sunt foarte relevante și aspectele de fapt, pe când calea extraordinară se analizează exclusiv legalitatea. Cumva este mult mai matematică operațiunea judiciară –, a casat sentința.

După ce a fost eliberat, Popescu-Piedone a înțeles că nu a fost abandonat, că este din nou reprimit în preajma „celor puternici” și s-a simțit recunoscător, smerit, dar la fel de nedumerit ca în momentul în care asupra sa începuse cercetarea penală. În același timp, a avut grijă ca protectorii săi să știe că a învățat lecția trecutului și este împăcat cu soarta.

În 30 de ani de administrație să-mi zică mie orice politician din România că e fată mare. Fiecare cu păcatele lui. Eu am vrut să răspund pentru păcatele mele, nu pentru altcineva. Primul primar al țării a semnat ca și mine și nu răspunde. Pe 1 ianuarie i-am cerut grațierea.

Nu voi cere despăgubiri morale. Voi fi repus în funcție, voi duce mandatul până la capăt, mă voi gândi ce am de făcut în viitorul meu, dar a mă bate cu trecutul îmi ard prezentul. Nu am vârsta pentru așa ceva.

Dacă copiii mei erau acolo în acea seară și mureau, susțineam în continuare că sunt nevinovat. Ce s-a schimbat până astăzi? (…) Am respectat ad literam prevederile legii. Nu am eu ce să fac ca executant al legii dacă legiuitorul nu impune. Nu a făcut nimic statul. Nu s-a modificat nimic în legislație. (…) Am conștiința curată. Nu aveam cum să previn.[18]

4.Movie trailer, pentru final: Restaurație. Dintr-o pălită două chitite sau cum a fost scos la lumină scandalul azilurilor groazei ca să (i) îngroape scandalurile uriașe din justiție provocate de ÎCCJ și (ii) să sufoce competiția de la vârful partidului emanație

Ar fi fost minunat ca punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să fie pus în aplicare în acele prime zile ale Revoluției. Să ne amintim ce anume cereau revoluționarii din Timișoara în acel punct al proclamației citită public în Piața Operei:

Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.[19] Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.[20]

După cum bine știm acum, nici activiștii comuniști, nici foștii ofițeri de securitate și nici informatorii lor dovediți nu s-au dat deoparte în vreun fel din viața publică, dimpotrivă, cinic, fără rușine sau reținere, cu un tupeu exacerbat, au fost în primele rânduri ale puterii politice și economice, în șiruri strânse, coordonându-se de parcă ar fi primit un ordin expres în acest sens, de la niște comandanți dintr-un punct de comandă invizibil pentru opinia publică.

Mai mult decât atât, fiecare asalt era pregătit – încă mai este – prin tot felul de diversiuni și, după ce are loc și produce efecte, cei care l-au purtat cu succes nu se feresc să își pună public semnătura asupra victoriei, un soi de revendicare „patriotică” pe care se simt îndreptățiți să o clameze: „Ni se cuvine nouă, nu străinilor care vor să ne fure țara, deci stați liniștiți, noi patrioții avem grijă ca totul să fie bine în țară!”

Doar o lună și jumătate trecută din momentul în care PSD a preluat guvernul, prin liderul său, Marcel Ciolacu, și o simplă trecere în revistă a evenimentelor petrecute mai că te pune pe gânduri: o fi vorba de un nou episod al restaurației, ca în ianuarie 2017? Multe perdele de fum, acțiuni decise, luptă aprigă pentru putere dusă în spatele ușilor închise… totul indică încordarea care prefațează un asalt politic major.

De fapt, evenimentele trăite sunt ocurențe survenite în siajul „asaltului” dat de trupele și generalii lui Liviu Dragnea, deci suntem în plină restaurație: în contextul post-pandemic și al războiului dus de imperiul rus în Ucraina, neocomuniștii au anihilat practic competiția politică internă și nu mai sunt în opoziție decât cu Bruxellesul, uneori.

Marcel Ciolacu nu este la fel de impetuos ca Liviu Dragnea, este însă mult mai eficient, mai insidios. PSD, sub conducerea sa, și-a asociat PNL-ul printr-un contract de 7 ani și țintește să obțină în 2024 Cotroceniul, fotoliul de primar general al Capitalei și o majoritate care să-i permită să continue la Palatul Victoria. Pentru că nu mai are o opoziție, PSD-ul privește cu îngăduință spre AUR, așa cum Ion Iliescu privea odinioară, și atât de profitabil, spre PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor.

Țintele sunt ambițioase, abia atingerea lor va marca îndeplinirea obiectivelor restaurației, iar până în acel moment „casta” are nevoie de toți oamenii săi – membri de drept, asociați, simpatizanți -, mobilizați, gata să-și îndeplinească sarcinile. Context în care controlul justiției rămâne un factor cheie, fără de care nu pot fi evitate surprizele, pentru că surprizele neplăcute demobilizează și afectează unitatea de castă.

note:

[1] https://www.contributors.ro/o-sfidare/

[2] Vezi cazul recent Daniel Horodniceanu – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26382834-politistii-intimidati-vicepresedintele-csm-daniel-horodniceanu-dupa-oprit-trafic-audiati-intr-dosar-penal.htm

[3] https://newsweek.ro/justitie/sase-ani-de-la-ordonanta-13-doar-dragnea-a-platit-restul-psd-istilor-sunt-din-nou-la-guvernare

[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_Preziden%C8%9Bial%C4%83_pentru_Analiza_Dictaturii_Comuniste_din_Rom%C3%A2nia

[5] https://newsweek.ro/istorie/patapievici-revolutia-de-centru-reflectii-asupra-revolutiei-romane-si-a-revolutiilor-din-1989

[6] https://www.facebook.com/1431513113727213/posts/cursa-pe-contrasens-amintirile-unui-prim-ministrude-radu-vasilepartea-icapitolul/1438219163056608/

[7] Sublinierea îmi aparține

[8] Ovidiu Pecican – „Istoria României. Stat și cultură 1866 – 2018”, Ed. Cuantic 2023

[9] https://www.cristoiublog.ro/si-totusi-in-decembrie-1989-mamaliga-n-a-explodat/

[10] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/traian-basescu-verdict-definitiv-de-colaborare-cu-securitatea-iccj-1881425

[11] https://ziare.com/decizie-cjue/decizie-cjue-marea-prescriptie-aplicare-dosare-penale-inchise-1817809

[12] https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/ce-spune-voineag-dupa-hotararea-cjue-care-vizeaza-prescriptia-dna-a-actionat-just-si-coerent

[13] https://ziare.com/prescriere-fapte/augustin-zegrean-judecatori-europeni-invalidare-marea-prescriptie-1817251

[14] https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/cazul-ursu-ca-un-tren-fara-locomotiva-nu-stim-cu-ce-am-avut-de-a-face-juridic-inainte-de-89-propaganda-a-fost-luata-ca-adevar-istoric-interviu

[15] https://romania.europalibera.org/a/gheorghe-ursu-securitate-ucis-/31565985.html

[16] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/motivarea-iccj-in-cazul-ursu-nu-era-opozant-represiunea-securitatii-nu-mai-era-sistematica-in-1985-metodele-sunt-folosite-si-azi-2443271

[17] https://www.europafm.ro/elenina-nicut-avocat-despre-eliberarea-lui-cristian-popescu-piedone-fapta-a-existat-doar-ca-iccj-a-considerat-ca-nu-este-prevazuta-de-legea-penala-fapta-nu-s-a-potrivit-cu-articolul-din-codul-pen/

[18] https://ziare.com/piedone-eliberat-inchisoare-incendiu-colectiv/declaratii-piedone-eliberat-inchisoare-incendiu-colectiv-1811451

[19] Sublinierea îmi aparține

[20] https://ro.wikisource.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara

Articole pe aceeasi tema

Anul 2024. Pe mâinile cui vom da Bucureștiul la alegerile din 2024?

Anul 2024. Am intrat în regim de mobilizare generală!

Guvernul PSD-PNL între populism guvernamental și perspectiva anticipatelor. Un scenariu

Noi în anul două mii/ nu vom mai avea copii…

„Amintirile” ducelui Victor de Broglie. Discursul din 3 aprilie 1856/ Un testament moral și politic

https://www.contributors.ro/anul-2024-avatarul-neocomunist-al-revolutiei-din-decembrie-89-intr-un-scenariu-de-thriller-politic/

///////////////////////////////////////

(Unul dintre doctorii care ,in folosul lor- au fesenizat Avutia tuturor sindicalistilor din Romania ,a ajuns cersetor…)  Petiție să i se pună aer condiționat lui Ciorbea, că iarăși a apărut la bustul gol la geam

https://www.timesnewroman.ro/it-stiinta/victor-ciorbea-a-sarbatorit-alaturi-de-apropiati-30-de-ani-de-la-explozia-nucleara-de-la-cernobal/

https://www.timesnewroman.ro/politic/se-cauta-inlocuitor-pentru-victor-ciorbea-la-concurs-s-au-inscris-deja-42-de-specii/

800.000 de români au semnat în mai puțin de 24 de ore petiția „Să i se pună aer condiționat lui Victor Ciorbea”, menită să oblige autoritățile să intre în casă peste fostul primar, premier, ministru și avocat al poporului și să-i instaleze un aparat de aer condiționat.

Petiția vine ca reacție la faptul că Victor Ciorbea iarăși a apărut la bustul gol la geam, producând rumoare și leșinuri printre vecinii lui, dar și printre câțiva ghinioniști care treceau întâmplător prin zonă. Astfel de atentate la decență trebuie oprite, consideră semnatarii petiției.

Un detaliu important este că vecinii lui Victor Ciorbea au strâns bani și s-au oferit să-i cumpere un aparat de aer condiționat, dar au fost refuzați. Așa s-a ajuns la petiție, pentru că doar o intervenție decisă a statului l-ar putea obliga pe Ciorbea să monteze un aparat în propria casă.

Autorii petiției speră ca temperatura în casa lui Victor Ciorbea să coboare măcar la 19 grade Celsius, astfel încât acesta să fie nevoit să-și pună măcar un tricou pe el, deși preferabil și o cagulă.

https://www.timesnewroman.ro/monden/petitie-sa-i-se-puna-aer-conditionat-lui-ciorbea-ca-iarasi-a-aparut-la-bustul-gol-la-geam/

//////////////////////////////////////

(Pentru a pacali oamenii la urmatoarele alegeri si …) Ca să-şi mai spele păcatele, Pandele a anunţat că duce 6000 de babe la Coldplay

Căzut în dizgraţie după dezvăluirile din ultimele săptămâni, primarul comunei Voluntari încearcă din răsputeri să câştige inimile românilor! În urmă cu puţin timp, Florentin Pandele a promis că va duce 6000 de pensionari din Voluntari la mult aşteptatul concert Coldplay de pe Arena Naţională.

„Am înţeles că se înghesuie lumea la Coldplay mai ceva ca la moaşte. Păi ce, seniorii noştri n-au şi ei dreptul să asculte pop pe stadion? Am asigurat deja bugetul pentru 6000 de bilete, autocare, răcoritoare, chiar şi meet & greet cu trupa pentru cinci babe norocoase”, explică Pandele, care a fost nevoit să mai redirecţioneze nişte fonduri de la DGASPC, dar „hei, nici la Parascheva nu era gratis”.

Cu toate acestea, gestul lui Pandele s-ar putea să nu aibă rezultatul scontat. Mai mulţi bătrâni din localitate au declarat că nu le place Coldplay, cel puţin nu în ultimii ani, acuzând că Music of the Spheres ar fi un album super de c*cat, gen uber lame, mult mai puţin funky fresh decât A Rush Of Blood To The Head, care a fost blanao, Fuego-level shit, man.

https://www.timesnewroman.ro/monden/ca-sa-si-mai-spele-pacatele-pandele-a-anuntat-ca-duce-6000-de-babe-la-coldplay/

///////////////////////////////////

Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier…De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E  strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier.

Germina Nagat

DE ACELAȘI AUTOR

 Amarele ironii ale vieții

 Cazul Ursu, o sentință care ne face captivi în propriul trecut

 Trei omisiuni grave

Pretinde că o cheamă Themis și că ar fi zeița Justiției.

Gheorghe Ursu, inginerul omorât în bătaie la 15 noiembrie 1985 în arestul Miliției, după vizitele „tovărășești” ale Securității, nu reușește să scape nici după moarte de acest strigoi. O scurtă cronologie a cazului cred că ne-ar ajuta să înțelegem cum a fost posibil ca dosarul cu probele unei crime să devină tot mai gros și în același timp să dispară complet dreptatea.

În decembrie 1984, o tovarășă pe nume Părguța scotocește în biroul lui Gheorghe Ursu de la Institutul pentru Sistematizare Locuințe și Gospodărire Comunală București. E agasată de comentariile lui prea intelectuale, de citatele pe care le pune pe perete și de un caiet în care își notează „nu se știe ce”. Caietul e de fapt un jurnal, în care Gheorghe Ursu își descarcă obida față de mizeria de viață pe care o duceam cu toții, sub conducerea unui cizmar bâlbâit, absolvent de patru clase și o școală de partid la Moscova. Creatura Părguța dă fuga la securistul întreprinderii și îi predă caietul plin de insulte la adresa „înalților conducători”. De fapt, niște blasfemii, pe care niciun securist și niciun procuror comunist nu le-ar putea cita vreodată într-un document oficial. Cum să scrii despre tovarășa academician-doctor-inginer că e „o scroafă teroristă”?!

Ion Dumitraciuc e securistul întreprinderii și n-are competențe penale, fiind ofițer de contrainformații economice, așa că anunță Direcția VI, Cercetări Penale a Securității. De aici începe adevărata anchetă și, odată cu ea, calvarul lui Gheorghe Ursu și al familiei sale. În ianuarie 1985 se fac percheziții, se descoperă și se confiscă 38 de caiete în care Gheorghe Ursu stătea de vorbă cu sine, încă din tinerețe, plus alte înscrisuri „dușmănoase” (poezii, articole și reviste străine, corespondență privată). Jurnalul e studiat filă cu filă, prilej pentru securiști să dea o lovitură în „munca operativă”: îl identifică pe Gheorghe Ursu drept autorul unor „scrisori dușmănoase”, citite în 1979 la postul de radio „Europa Liberă”. În scrisorile cu pricina, un inginer constructor, specialist în consolidări, îl arăta lumii pe „geniul Carpaților” drept ceea ce era: un tiran idiot și cinic, care oprise consolidările la toate clădirile din București, avariate după cutremurul din 1977. Gravitatea și riscurile acestei dezvăluiri explică de ce numele autorului scrisorilor n-a fost citit pe post.

Gheorghe Ursu este chemat să dea declarații timp de câteva luni. Întrebările se repetă obsesiv – cine l-a ajutat să trimită scrisorile care îl „defăimau” pe Ceaușescu și câți bani a primit pentru ele, din cine e format grupul de scriitori care se distra pe plajă la 2 Mai făcând pamflete despre „înaltele personalități”. Toate declarațiile sunt luate de doi anchetatori penali de Securitate: mr. Marin Pârvulescu și cpt. Vasile Hodiș care, după ce aprofundează jurnalul, îi prezintă la semnat lui Gheorghe Ursu, la 4 martie 1985 (cruntă ironie a sorții!) un proces-verbal de consemnare a efectuării unor acte premergătoare, pentru infracțiunea de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Niciun cuvânt despre cei 17 dolari găsiți la percheziție, care vor constitui ulterior motivul oficial al arestării sale.

Conținutul caietelor-jurnal dă o importanță deosebită cazului, care ajunge pe masa lui Iulian Vlad. În mai 1985, generalul – în mod cert mai doxat decât subordonații săi – scrie o notiță în care le semnalează anchetatorilor două lucruri evidente: un document privat (un jurnal) nu putea încadra fapta la infracțiunea de „propagandă”; trebuia găsit altceva, care era chiar sub nasul lor, în jurnal. De ce nu se „adânciseră” legăturile cu scriitorii?!

Din acest punct, cazul ia un traseu imprevizibil pentru Gheorghe Ursu, dar deja „clasic” pentru Securitate. Folosindu-se de cei 17 dolari găsiți la percheziție, ancheta se închide oficial „pe linie de Direcția a VI-a” și continuă „sub acoperirea Miliției”. E o formulă care ilustrează „discernământul politico-juridic”, calitate de care a dat dovadă mr. Pârvulescu în anul 1985, potrivit chiar notării de serviciu din dosarul său de cadre. Oficial, România nu avea disidenți sau deținuți politic, ci doar infractori de drept comun. O vreme, Gheorghe Ursu e anchetat în „stare de libertate” (libertatea vânatului care va fi devorat, dar încă nu știe ce-l așteaptă), apoi în arestul Miliției. Între timp, e „pus în discuția colectivului” și dat afară din serviciu. Naiv incurabil, trăiește cu iluzia că a trecut ce a fost mai greu…

Arestul Miliției e în aceeași clădire cu Securitatea, tocmai pentru a rezolva mai ușor „sarcinile operative de o complexitate deosebită”. Cele două instituții sunt practic siameze, așa încât nici nu-i nevoie să te deplasezi după ștampila Securității dacă anchetezi în sediul Miliției, după cum o arată unele declarații date de Gheorghe Ursu în fața mr. Pârvulescu și cpt. Hodiș. Deși sunt ofițeri ai Direcției a VI-a Cercetări Penale, n-au nicio ezitare să aplice, la nevoie, ștampila Miliției. Cei doi s-au străduit din greu să „adâncească” legăturile cu scriitorii, după cum a ordonat Iulian Vlad, așa încât unele declarații în care e menționată Nina Cassian ajung, în original, în dosarul ei de urmărire. Totuși, n-au reușit să afle nimic. Gheorghe Ursu s-a încăpățânat să nu spună nimic incriminant despre anturaj, despre niciun prieten și mai ales despre nimeni din străinătate: a declarat obstinat că a făcut totul singur, nu l-a ajutat nimeni, jurnalul l-a ținut doar pentru sine și atât. Încăpățânarea asta e pedepsită cu bătăi sălbatice, repetate.

Potrivit martorilor, este adus de la anchetă „în pătură”, fiindcă nu se mai ține pe picioare. Aceiași martori declară acum sub jurământ că în arestul Miliției a fost anchetat de aceiași securiști care s-au ocupat de el și în libertate. Ultimul interogatoriu, din 15 noiembrie 1985, îi va fi fatal. Bătăile cu șpițul i-au perforat intestinul subțire și i-au provocat un șoc septic. Oficial însă, l-au doborât o ocluzie intestinală și un atac de cord. Alertate de familia din SUA, autoritățile americane pun întrebări supărătoare. Oficialii de la București se grăbesc să-l declare pe Gheorghe Ursu un „speculant notoriu”, dovada fiind valuta găsită la percheziție. „Discernământul politico-juridic” al apărătorilor Constituției comuniste, care garanta libertatea de expresie, funcționează până la capăt.

Andrei Ursu, care a moștenit de la tatăl său candoarea naivității și încăpățânarea, ambele la cote absolute, cere oficial în 1990 pedepsirea vinovaților. Începe o anchetă, dar tot atunci începe să bântuie și fantoma cu epoleți, care nu s-a mai desprins de „dosarul Ursu” cu niciun chip.

Mai întâi, dosarul penal deschis de Securitate – și nu butaforia creată de Miliție! – s-a rătăcit în meandrele concretului. A ajuns la CNSAS abia în 2007, la „marea predare de dosare”, iar Andrei Ursu l-a văzut pentru prima oară abia în octombrie 2014, în timpul celui de-al doilea episod de grevă a foamei. La rândul lui, dosarul de urmărire informativă „Udrea”, compus din 7 volume, a fost desecretizat abia în 2000, printr-o decizie a CSAȚ, și a ajuns la CNSAS în ianuarie 2015, trimis de Parchet. Abia după ce l-am citit am înțeles de ce a fost nevoie de o decizie a CSAȚ pentru ca Andrei Ursu să poată vedea dosarul de urmărire al tatălui său.

Acest construct arhivistic, compus din 7 volume și închis, potrivit copertei, în 1987, a fost golit de documentele originale și transformat într-un bric-a-brac suprarealist: începând cu volumul 2, e umplut cu fotocopii, fie după declarații arhivate în original în dosarul penal, fie după alte declarații care nu mai sunt de găsit nicăieri, fie ale unor ciorne de rapoarte și comunicate de presă de după 1990, unele datând chiar din 1993. Asta, deși oficial dosarul era închis din 1987…

Cele mai interesante sunt însă drafturile succesive ale comunicatelor de presă, formulate ca reacții la acuzațiile societății civile, care reclama că SRI obstrucționează ancheta. Din ele aflăm de pildă că, pe toată perioada anchetei din anii ’90, procurorii au fost „sprijiniți” de „ofițeri de informații”. Firește, pasajele cu pricina n-au fost păstrate și în textul final al comunicatelor… Din dosarul de 7 volume, doar primul mai conține documente originale, nu însă și coperta. Comparația cu microfilmul, preluat și el tot în 2015, a arătat că volumul 1 nu mai are coperta originală, pe care se afla mențiunea „urmează volumul 2, TO”. Adică, volumul 2, compus azi din talmeș-balmeșul amintit mai sus, conținea inițial transcrieri ale interceptărilor de tehnică operativă. O explicație simplă pentru dispariția lor ar fi faptul că transcrierile înregistrărilor, inclusiv din camerele de arest, se trimiteau în primul rând ofițerilor de caz – Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș.

În timpul în care probele din dosarele penal și informativ, care îi indicau pe cei doi securiști ca anchetatori principali, zăceau sub cheie și erau masiv modificate, s-au găsit alți vinovați pentru moartea lui Gheorghe Ursu (doi milițieni, un deținut de drept comun și un șef de la arhivă). Niciun vinovat de la Securitate! Motivele acestei „omisiuni” care a durat trei decenii au devenit explicite abia în sentința pronunțată de ICCJ la 27 iulie, motivată, în esență, astfel:

Gheorghe Ursu „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele statului, atâta timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a (sic!) ajuns la cunoștința publicului larg /…/ și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară” (p. 96 din motivare). Altfel spus, declarațiile preluate de Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, scoaterile la anchetă în sediul Miliției, dovedite cu martori, nu constituie dovada unei „relații de adversitate cu organele statului”. Asta pentru că lui Gheorghe Ursu nu i s-a rostit și numele la citirea scrisorilor la Europa Liberă și, în plus, la nivelul anului 1985, „nu s-a indicat nicio probă din care să rezulte folosirea acelor metode (tortura în anchetă, folosirea bătăii și a subalimentației prelungite, presiuni morale pentru constrângerea persoanelor de a declara ce li se impunea” (p. 90).

O mulțime de martori, anchetați în anii ‚80 – între care Petre Mihai Băcanu, Radu Filipescu, Mariana Besciu, muncitori arestați la Brașov, toți pentru infracțiuni de drept comun – au descris pe larg, în fața judecătorilor, cât de „pașnice” erau anchetele Securității sub acoperirea Miliției. Totuși, mărturiile lor nu au fost considerate relevante fiindcă nu descriu evenimente care să se fi petrecut fix în toamna lui 1985: „Intervalul de 2 ani, respectiv, 4 ani între evenimentul dedus judecății și cele descrise de martori este prea mare, iar evenimentele prezentate sunt total diferite de cele ce interesează cauza /…/ pentru a putea conchide că împrejurările descrise în aceste declarații existau întocmai sau cel puțin în mod asemănător la nivelul anului 1985” (subl.m. – p. 91). Anul 1985 trebuie să fi fost unul de excepție în istoria Securității, fiindcă n-a semănat deloc cu anii care l-au precedat și nici cu cei care i-au urmat…

Dar chiar și dacă anul 1985 ar fi fost identic cu ceilalți, cred judecătorii, tot nu s-ar fi dovedit situația-premisă, de care depinde încadrarea juridică a faptei. Din aceeași motivare, aflăm că „nu se poate dovedi existența unui conflict (adversități) între organele statului, pe de o parte, și populația civilă sau o colectivitate, pe de altă parte /…/” (p. 84). Acțiunea lui Gheorghe Ursu a fost „singulară” și nu s-a „înglobat într-o acțiune mai amplă, sistematică, în care și alte persoane comit astfel de acte, împotriva uneia sau mai multor persoane cu care au stabilit relații de adversitate”. Un conflict „limitat la câteva persoane determinate” nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase (p. 83).

Dar oare de câte persoane ar fi fost nevoie pentru a documenta „adversitatea populației” sau „o acțiune mai amplă, sistematică” în ochii judecătorilor? Un răspuns perfect acceptabil pentru instanță a venit prin mărturia generalului Vasile Mălureanu, care a vorbit despre prevenție, ca unic scop al acțiunilor Securității în anii ‚80, spre deosebire de represiunea violentă din epoca anterioară (1948-1965). Ca să fie mai convingător, generalul a adus în fața instanței și cifre, pe care le regăsim preluate întocmai în motivarea deciziei: cca 80.000-82.000 de persoane s-ar fi aflat în atenție în 1985, iar dintre ele „doar 16.000 aveau dosare de urmărire informativă”. În total, erau „în lucru” cca 0,36% din populația activă a țării, zice generalul Mălureanu. O nimica toată, cum ar veni, așadar, nici vorbă de o supraveghere extinsă sau de „acțiuni mai ample și sistematice”.

Problema cu cifrele din depoziția dlui Mălureanu este că nu corespund realității din arhivă. Evidențele CNSAS și cele create de CID (Centrul de Informatică și Documentare al Securității), primite anul trecut, arată că în perioada 1985-1989 s-au deschis 161.401 dosare noi (incluzând toate formele de urmărire), la care se adaugă dosarele deschise anterior și rămase în lucru (unele chiar până în 1989). La asta ar trebui să se adauge și bilanțul dosarelor din fondul informativ tocate sau arse la Revoluție, operațiune pe care generalul Mălureanu o cunoaște foarte bine, fiindcă a semnat personal mai multe procese-verbale de distrugere, când a început reconstituirea „marii incendieri” din decembrie ’89. Deși analiza represiunii nu se rezumă la numere și procente, o simplă adresă către CNSAS ar fi clarificat statisticile din această depoziție sau măcar ar fi adus lucrurile mai aproape de adevăr. Îmi amintesc perfect că, pentru construirea rechizitoriului, col. Gheorghe Cosneanu și alți procurori ai Parchetului Militar au bătut potecă la CNSAS timp de doi ani și au strâns date fără de care Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș n-ar fi ajuns niciodată în fața unui complet de judecată. La rândul lui, studiind ani întregi în arhivă, Andrei Ursu a ajuns să știe mai multe despre istoria Securității decât unii experți celebri, autori de opuri groase despre „intelligence-ul” din comunism.

Ni se spune că în sentința din 27 iulie, „adevărul juridiciar” a înlocuit cu totul adevărul istoric, cel trăit de noi toți. Dar cum putem vorbi despre un adevăr judiciar, dacă au fost aruncate în neant multe documente oficiale (inclusiv sute de sentințe definitive despre ofițerii poliției politice, publicate în Monitorul Oficial și incluse în probatoriul Parchetului), mărturii directe, sub jurământ, plus niște kilometri de rafturi cu dosare? Nu în ultimul rând, sofismele și raționamentul circular au înlocuit logica elementară. Citind sentința, ne putem întreba, deloc retoric, cum se face că Securitatea a deschis sute de mii de acțiuni de urmărire „preventive” în anii ’80, dacă nu exista nicio „stare de adversitate” între cetățeni și organele statului? Ce anume preveneau avertizările sau anchetele informative și cum s-a ajuns la dosarele care umplu rafturile din Popești-Leordeni? Cum se explică Revoluția din decembrie ’89, dacă românii aveau o relație atât de cordială cu Securitatea, care doar păzea Constituția și ne păzea și pe noi, părintește, să nu încălcăm legea? Și cum de libertatea ne-au adus-o niște morți, dacă nu eram căzuți sub puterea adversarului? Răspunsul ni l-a dat, fără s-o știe, Virgil Ierunca, atunci când a scris despre „spurcăciune peste memorie”: „Lucrul cel mai urgent: să nu uităm. Să nu uităm împreună!”

https://revista22.ro/opinii/germina-nagat/cazul-ursu-justitia-oarba-surda-si-cu-epoleti-pe-creier

////////////////////////////////////////

Statul român în război cu proprii cetățeni

Virgil Iordache

Din punct de vedere educativ ceea ce transmite statul român tinerilor prin achitarea anchetatorilor lui Gheorghe Ursu este că pot face orice fapte imorale în numele lui și vor fi răsplătiți și protejați. Nu e vorba numai de lucrătorii din instituțiile de forță, e un mesaj general pentru oricine e în formare că morala nu există când e vorba de relația cu statul, că orice este permis față de alți cetățeni, care pot fi și uciși „accidental”. Este o abordare totalitară în directă continuare a celei comuniste. Statul român continuă să fie în război cu proprii cetățeni care doresc un spațiu de libertate, doresc un stat care să servească interesele oamenilor, nu care să patroneze furtul și crima. Tactica este una a salamului, acțiuni mici, sub pragul de reacție socială masivă, în paralel cu acțiuni de sărăcire a populației și aducere în dependență materială de stat a cât mai multora, pentru ca reacțiile să nu poată lua amploare. Din interes financiar și de status cadrele didactice susțin implicit acest proiect și ca urmare rolul lor social devine tot mai nerelevant, nu poți să fii credibil când vorbești una și faci alta.

Din punct de vedere politic situația actuală era inevitabilă. Atâta vreme cât instituțiile care spun că susțin moralitatea în România au validat statul după 1989 în forma în care era, au validat și continuarea sistemului și practicilor. Cele mai multe surse de moralitate autentică publică, nefariseică, s-au mutat în zona seculară. Cele religioase marginale au fost obturate instituțional ca să nu aibă impact la scară națională și își duc crucea loialității față de prea mult rău față de prea puțin bine, în numele Bisericii nevăzute. Proiectul politic de reacții morale seculare a fost preluat parțial de sistem și suntem unde suntem. O țară în care a fura și a distruge vieți este moral de facto, conform regulilor general acceptate de comportament public informal. Tensiunea cu regulile formale și cu instituțiile NATO și UE nu pot schimba comportamentele și deciziile oamenilor, forma nu poate schimba fondul. Alegerea de a acționa într-un fel sau în altul devine strict personală. Alegerile împotriva tiparelor impuse de statul validat religios nu pot fi multe din cauza asimetriei de putere.

Cum cea mai mare parte a oamenilor care vor să contribuie la schimbarea în bine a instituțiilor au intrat în simbioză cu instituțiile de forță și serviciile într-un fel sau altul, situația parazitării statului de către nucleul dur ceaușist nu poate avea tracțiune publică. La asta se adaugă și inoportunitatea în condițiile războiului de la granițe, care explică absența de reacții ale ambasadelor care în alte împrejurări erau mai vocale, când oamenii agreați de ele ca vectori de comunicare erau afectați. Cazul Ursu e o problemă strict internă, o luptă personală a unui fiu pentru memoria tatălui său, cu susțineri civice dezinteresate. Cum nu poate exista vreo evoluție socială reală în bine în absența asumării realității trecutului, indiferent câți bani s-ar pompa tendința va fi în jos. Cardurile poate că vor fi mai pline, dar calitatea vieții se va degrada permanent.

Cei care și-au primit arginții instituționali acum văd prețul, vânzarea interesului public și lichidarea oricărei speranțe de mai bine în funcționarea statului în România. Cum oamenii nu pot suporta tensiuni de acest fel prea mult timp, ori se vor afunda, ori se vor ridica. Important e să nu arunce cu banii înapoi și să se spânzure. Nu ajută la nimic.

Pesimism insuportabil sau luciditate senină? O oportunitate de înviere. Sus să avem inimile

https://www.lapunkt.ro/2023/08/statul-roman-in-razboi-cu-proprii-cetateni/

////////////////////////////////////////

Regretele lui Putin și nostalgia bolșevismului

Vladimir Tismăneanu

El Lidero Maximo de la Kremlin și-a exprimat adesea regretele pentru disoluția imperiului întemeiat de Lenin. Pentru Vladimir Putin (65 de ani), ca și pentru Ghenadi Ziuganov (73 de ani), până recent conducătorul PC al Federației Ruse, ori pentru Vladimir Jirinovski (71 de ani), liderul demagogic al unui partid numit antifrastic „liberal democrat”, ori pentru național-bolșevicii grupați în jurul lui Eduard Limonov (74 de ani), dispariția URSS în decembrie 1991 a reprezentat o tragedie de proporții cosmice. Pentru Putin, Uniunea Sovietică a fost „Marea Rusie”, iar destrămarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. În plus, el l-a acuzat pe ultimul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov (86 de ani), de faptul că a renunțat la putere în 1991 chiar cu o zi înaintea datei la care era prevăzută semnarea, cu Ucraina, Belarus și Kazahstan, a acordului pentru constituirea unei noi Uniuni. Este simptomatic faptul că Putin își îndreaptă criticile înspre Gorbaciov, dar n-a pomenit nimic despre rolul decisiv al protectorului său de-odinioară, Boris Elțin (1931-2007), în acele evenimente care au schimbat înfățișarea lumii.

Visul internaționalist marxist a fost de fapt abandonat de Stalin încă din anii ’30. „Socialismul într-o singură țară”, strategia lui Stalin opusă globalismului revoluționar al lui Lev Davidovici Troțki cu a sa exaltată celebrare a „revoluției permanente”, nu însemna izolaționism, ci expansionism imperial ori, mai precis, imperialism expansionist. Stalin-Djugașvili a fost un marxist sui generis, a contopit în a sa Weltanschauung voluntarismul istoric leninist cu obsesiile extremei drepte pravoslavnice (o teză dezvoltată de Robert C. Tucker în volumul al doilea al biografiei pe care i-a dedicat-o lui Stalin, unde scria despre „bolșevismul de extremă dreapta”). Un alt istoric vorbea despre stalinism ca o logodnă între marxism și magie primitivă.

Într-unul din rarele sale momente de luciditate, Lenin a spus că dacă socialismul va învinge într-o țară mai avansată ca Rusia, primul stat socialist va redeveni unul „înapoiat”, dar de data aceasta din punct de vedere comunist. Declanșată acum 50 de ani, in ianuarie 1968, Primăvara de la Praga a pornit de la această premisă și a fost zdrobită de tancurile Pactului de la Varșovia. Eforturile lui Gorbaciov de a reveni la un fel de leninism soft au eșuat pentru că teoria era eronată chiar din punctul ei de pornire. Era o utopie care ignora subiectivitatea și batjocorea statul de drept. Pleca de la ideea, dezvoltată de nihiliștii ruși ai secolului al XIX-lea, că ființa umană este transformabilă prin propagandă, poate fi complet replăsmuită în numele unor scopuri absolute, sacralizate de un grup de ideologi fanatici. Dilema fatală a bolșevismului a fost aceea legată de relația dintre scopuri și mijloace, lucru accentuat, între alții, de Albert Camus în Omul revoltat.

Vladimir Putin este deopotrivă moștenitorul tradiției bolșevice în încarnarea ei stalinistă, dar și al autoritarismului încastrat în istoria etatismului autoritar de tip autocratic. Putinismul este structural opus valorilor proprii mișcării disidente din URSS și, în primul rând, celor simbolizate de angajamentul democratic al lui Andrei Saharov si al recent dispărutului Valeri Cealidze. În cel mai bun caz, lui Putin drepturile omului îi sunt indiferente. De fapt, le consideră o retorică enervantă și le detestă. Nu fac parte dintre admiratorii lui Gorbaciov, am scris adeseori despre erorile, amăgirile și eșecurile sale, dar nu pot să nu constat cât de mult a făcut acesta pentru dezagregarea unui sistem inuman, opresiv, înrădăcinat în violență ideologică și teroare polițienească. Un sistem pe care Putin și amicii săi l-au iubit și pe care îl regretă încă.

Mai puteţi citi:

12 ”apostoli” sub formă de carte

Paradisul femeilor: de la repetare la facere

Poemul ca Nostos

https://www.lapunkt.ro/2018/01/regretele-lui-putin-si-nostalgia-bolsevismului/

///////////////////////////////////////

Putin ca fantomă a istoriei. Nu am fi ajuns aici, dacă Occidentul nu ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei Interviu cu Gabriel Liiceanu

E-Mail

magda.gradinaru

MAGDA GRĂDINARU

Acest articol face parte din proiectul

INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA

realizat cu sprijinul

Konrad-Adenauer-Stiftung

Occidentul s-a ferit, după 1990, să condamne comunismul așa cum condamnase nazismul. Dacă ar fi făcut-o, n-ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei și nu am fi ajuns unde suntem astăzi, spune Gabriel Liiceanu, într-un dialog cu SpotMedia.ro.

Dacă un criminal e primit la toate curțile Europei și e aplaudat ca agent al democrației, el devine o minciună ontologică. Putin e acest personaj de gang remachiat și scos din culise, e fantoma istoriei care revine, le revenant, „cel ce se întoarce din morți”, cadavrul reanimat care aruncă bombe, lansează rachete și ucide strigând că e patriot.

Monica Lovinescu își nota pe 3 aprilie 2000, în Jurnalul său: „De ce am întârziat să notez că Rusia are un nou ţar, pe Putin?”, ne amintește scriitorul Gabriel Liiceanu. Dar Occidentul nu a tresărit atunci și astăzi, trupele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina.

Cum trăiți acest nou episod al istoriei, invazia Rusiei în Ucraina?

Emoțional vorbind, îl trăiesc cu furie, cu indignare, cu stupefacție continuă în fața a ce poate naște natura umană și cu senzația sufocantă de solidaritate neputincioasă. Dar și cu scârbă prelungită față de comunism – căci tot ce se petrece acum în Rusia e expresia unei istorii care vine de departe: în fruntea statului a ajuns un individ care, s-a spus, este dotat cu „ADN-ul KGB-istului”.

Ernst Jünger are în Jurnale pariziene o formidabilă expresie despre Hitler: „Și-au dichisit târfa, ca să ia chipul adevărului”. Asta, în termeni filozofici, se numește „minciună ontologică”: ceva real trece drept altceva decât este în mod real. Dacă un măgar, de pildă, care ar începe să ragă, ar fi aplaudat de toată lumea ca mare tenor, măgarul ar deveni o minciună ontologică. Dacă toată lumea laudă hainele împăratului gol, împăratul gol devine o minciună ontologică.

Dacă un criminal e primit la toate curțile Europei și e aplaudat ca agent al democrației, el devine o minciună ontologică. Putin e acest personaj de gang remachiat și scos din culise, e fantoma istoriei care revine, le revenant, „cel ce se întoarce din morți”, cadavrul reanimat care aruncă bombe, lansează rachete și ucide strigând că e patriot. El e efectiv decupat dintr-un film cu zombie și tocmai absurdul existenței lui ne ia prin surprindere și ne îngrozește.

Care sunt germenii, condițiile de posibilitate ale regimului autocrat din Rusia? Cum e posibil, în alte cuvinte, un lider ca Vladimir Putin?

O să vă mire poate ce spun. Ceea ce se întâmplă acum are la bază o vină istorică generată de o gafă ideologică: Occidentul s-a ferit, după 1990, să condamne comunismul, așa cum condamnase nazismul.

Dacă ar fi făcut-o, n-ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei. Și, în general, să aibă de-a face cu el, să stea la aceeași masă cu el în G8 și să pună pe picioare afaceri cu el. Dacă ar fi făcut analogia dintre nazism și comunism ca monstruozități simetrice ale secolului XX, nu am fi ajuns aici.

La scurtă vreme după instalarea lui Putin în funcția de președinte al Federației Ruse, Monica Lovinescu scrie, pe 3 aprilie 2000, în Jurnalul său:

„De ce am întârziat să notez că Rusia are un nou ţar, pe Putin? (…) A dobândit victoria nu doar prin falsificări de urne, nu numai cu sprijinul lui Elţîn, ci mai ales flatând şovinismul rus în războiul din Cecenia, unde, ca de fiecare dată când are mâinile libere, Armata Roşie violează, torturează, ucide pe civili. S-a deschis în Cecenia un lagăr, în principiu pentru a filtra pe terorişti, în fapt, pentru a supune pe toţi, de la copii la bătrâni, unor torturi inimaginabile.

Spion de rangul doi al KGB-ului, format de Andropov, mâncătorul de disidenţi, Putin, deşi este criticat în unele publicaţii mai lucide ale stângii, cum ar fi Le Nouvel Observateur, nu are de înfruntat obiecţii majore. Să ne închipuim, la 10 ani de la dispariţia lui Hitler, un cadru al Gestapo-ului ca lider al Germaniei în curs de democratizare. Nu-i aşa că nu se poate? E greu de înţeles, încât îţi vine să taci din simplu, iremediabil şi profund dezgust“.

Ei bine, dacă Occidentul n-ar fi refuzat să-l citească în această cheie pe Putin, dacă ar fi ținut cont, cu vorbele lui Geremek, că e nevoie de „unificarea memoriei europene”, dacă ne-ar fi lăsat să ne reculegem la nivel planetar în fața victimelor comunismului, așa cum ne-am recules în fața victimelor nazismului, atunci nu i-ar mai fi făcut lui Putin creditul că a venit la putere ca să pună Rusia pe calea modernizării și a democrației.

Ce putea ieși din recuzita unui fost ofițer KGB, altceva decât se afla în ea? Adică: obsesia (kaghebistă) a complotului universal anti-rusesc, propaganda menită să facă Occidentul să-și recuze propriile valori, tehnica seducției și a manipulării (Putin cântând „Blueberry Hills” de față cu staruri ale Hollywood-ului care-l aplaudă frenetic), minciuna, corupția, cinismul, trusa cu otrăvuri, cultul forței, violenței și urii, voluptatea de a înjosi, comportamentul prădătorului.

Da, dar Putin aparține, iată, vremurilor noastre.

Nu, nu e din vremurile noastre. Tocmai ăsta e motivul stupefacției noastre.

Nimic din ce se vede când privim într-acolo nu e ce vrea să pară. Comparată cu societățile civilizate ale lumii, Rusia lui Putin e o societate divergentă, „prepolitică” (Françoise Thom).

Igor Iurghens, consilier al președintelui Medvedev, a spus la un moment dat: „Rușii sunt foarte arhaici. (…) Noi nu suntem cetățeni, ci mai degrabă un soi de trib”.

Într-adevăr, partidele politice, alegerile și Parlamentul sunt acolo o butaforie. Puterea în Rusia nu e altceva decât cultul guvernării despotice cu rădăcinile adânc înfipte în tradiția locului.

Occidentul a sperat (din inocență? sau închizând ochii?) în anul 2000, când Putin a devenit președinte al Federației Ruse, că Rusia va fi împinsă pe calea pe care, măcar prin elite, a visat de câteva ori în istorie să intre; Occidentul a sperat în mod naiv că Putin va alege pentru țara lui exact ce ura mai mult și ce i-a învățat și pe o parte din concetățenii lui să urască: modelul european.

Cei mai importanți sovietologi au observat deja de ani buni (Françoise Thom, în primul rând, în remarcabila ei carte tradusă în română cu titlul Putin și putinismul) că substratul social al Rusiei nu-i permitea acesteia tranziția, evoluția către o societate cu adevărat modernă. Când patinezi, trebuie să ai sub picioare gheață, nu pietriș.

În clipa de față, Rusia este o societate organizată politic nu pe partide, ci pe clanuri care erodează serviciile și instituțiile statului.

Putin n-a făcut decât să consolideze această structură plurimafiotă, controlând-o și arbitrând-o ca autocrat absolut. Tranziția lui Putin s-a făcut către o societate antidemocratică împinsă la perfecțiune, bazată pe cultul forței și pe repudierea ideii de libertate. „Când ești puternic, spune un proverb rusesc, nu ai nevoie să fii inteligent”. Este de ajuns să ameninți tot timpul. Ceea ce Putin și face.

Putea fi prevăzut unde va ajunge Vladimir Putin? Ce i-a scăpat Occidentului?

Nu, Occidentul nu a prevăzut că el va ajunge chiar aici și că Rusia se va defini ca un stat terorist.

În schimb, a văzut la un moment dat, când era deja prea târziu, că lucrurile au luat-o la vale și că nu se mai pot opri. Cum să spun? Panta pe care au fost atrași a devenit prea abruptă și frânele nu au mai funcționat.

S-au lăsat momiți de la un an la altul să intre pe un drum pe care, dacă apuci, te rătăcești sau sfârșești lamentabil. N-au mai știut cum să iasă din cursa în care au intrat treptat: cursa cu petrol și gaze ieftine, cu investiții avantajoase în firme mixte, cu oligarhi cumpărând palate în marile capitale ale Europei și vile pe Coasta de Azur, cu beizadelele primite la Oxford și făcându-și cumpărăturile la Harrods, cu depozitele de miliarde deschise în marile bănci occidentale.

Sancțiunile date acum organizează o retragere căznită dintr-o fundătură, încearcă să dreagă tot ce occidentalii au stricat din clipa în care și-au ales, ca „partener solid și credibil de afaceri”, cea mai coruptă țară a lumii.

Cum poate fi Putin oprit? Din interior: societatea civilă – are Rusia o masă critică? –, oligarhii? Din exterior?

Nu e indicat să pariezi pe viitorul istoriei, de vreme ce nimeni nu poate calcula cu imprevizibilul, cu infinitele incidențe și combinații ale evenimentelor. Tot ce pot să spun este că a alege amenințarea ca armă favorită este cea mai neinspirată variantă de a face istorie.

Cu tot arsenalul lui nuclear, Putin nu locuiește singur planetă și e neinspirat să ameninți omenirea în întregul ei. Nu faci decât să o solidarizezi.

https://www.dw.com/ro/gabriel-liiceanu-putin-ca-fantom%C4%83-a-istoriei-spotmedia/a-61001750

/////////////////////////////////////////////

Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN)

 DIN ARTICOL Nașterea Eurasianismului

 Nu duce lipsă de dușmani Aleksandr Dughin, tatăl tinerei ucise în urma exploziei mașinii în care se afla – și care ar fi fost adevărata țintă a atentatului -, este marele preot al unui naționalism virulent care devine tot mai influent la Moscova, scrie CNN într-un portret dedicat celui supranumit „ideologul lui Putin”.

 La vârsta de 60 de ani, dintr-o familie de militari, parcursul său a fost remarcabil: de la ideolog de periferie, la liderul unui proeminent curent de gândire în Rusia, care vede țara în inima unui imperiu „eurasiatic”, ce va învinge decadența occidentală. Dughin este fondatorul spiritual al termenului „lumea rusă”. Cu timpul, acest curent de gândire a încorporat și un dispreț profund față de o identitate a Ucrainei în afara Rusiei. Aleksandr Dughin a ajutat și la revigorarea expresiei „Novorossiya” (Noua Rusie) – care include și teritorii care aparțin Ucrainei – înainte de anexarea Crimeei de către Rusia. Președintele Vladimir Putin a folosit această expresie când a declarat Crimeea parte a Rusiei în luna martie 2014. Dughin a manifestat un dispreț visceral față de împotrivirea ucrainenilor de a fi asimilați de „mama Rusia”. După ce zeci de protestatari pro-ruși au fost uciși în timpul confruntărilor de la Odesa, în luna mai 2014, el a spus: „Ucraina fie trebuie ștearsă de pe fața pamântului și reclădită de la zero, fie oamenii trebuie să înțeleagă. Cred că poporul ucrainean are nevoie de o revoltă totală la toate nivelele și în toate regiunile. O revoltă armată împotriva juntei. Nu numai în sud-est”. „Cred că trebuie uciși, uciși, uciși. Gata cu vorbăria. Este opinia mea de profesor”, a mai spus Dughin. Un an mai târziu, în 2015, el a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA, pentru „complicitate în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea, stabilitatea, suveranitatea sau integritatea teritorială a Ucrainei”. Nașterea Eurasianismului Lucrarea care l-a propulsat pe Dughin pe scena publică este „Bazele geopoliticii” (1997), în care își prezintă viziunea despre un imperiu eurasiatic, care se întinde la de la Dublin până la Vladivostok. Cartea propune crearea de instabilitate și discordie în Statele Unite, o anticipare a campaniei de dezinformare care a înconjurat alegerile prezidențiale din 2016, din SUA. „Este foarte important să fie introdusă dezordine geopolitică în activitatea internă din America, încurajând toate felurile de separatism și conflicte etnice, sociale și rasiale, prin susținerea activă a tuturor mișcărilor dizidente – extremiste, rasiste, secte -, destabilizând astfel procesul politic intern în SUA”, scria el în carte. Cartea a devenit best-seller în Rusia. John Dunlop, expert la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford, a scris în 2004 că nicio carte nu a avut „o influență asupra armatei, poliției și elitelor etatiste străine comparabilă” cu cea a lucrării lui Dughin. Cartea l-a împins pe Dughin către o carieră academică, iar pentru o perioadă a fost chiar președintele Departamentului de sociologie al Universității de stat din Moscova. Dughin a fost mereu unul dintre cei mai vocali suporteri ai lui Putin. În 2007, spunea: „Putin nu mai are oponenți și chiar dacă ar mai avea, ar fi bolnavi mintali și ar trebui internați în spital. Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut, Putin este de neînlocuit”. Treptat, vederile sale politice s-au mutat de la periferia dezbaterii politice din Rusia în centrul ei. În 2011, când era prim-ministru, Vladimir Putin a început să vorbească despre Uniunea Eurasiatică. Dughin a spus că Putin are nevoie de „o ideologie, un motiv pentru care trebuie să se întoarcă” pentru un al treilea mandat de președinte. Când Rusia a început să-i sprijine pe separatiștii din Donbas în 2014, Dughin era o figură importantă în Uniunea Tineretului Eurasiatic, care recruta oameni cu experiență militară pentru a lupta de partea autoproclamatei Republici Populare Donețk. Nu duce lipsă de dușmani Ca unul dintre arhitecții ideologici ai expansionismului rusesc, Dughin s-a referit la două „versiuni” ale lui Putin și a scris o carte numită „Putin vs. Putin”. El l-a descris pe Putin cel „selenar”, care este pragmatic și precaut, și pe Putin cel „solar”, dedicat restaurării unui imperiu Eurasiatic și confruntării cu Occidentul. În luna martie, după o lună de război în Ucraina, într-un interviu pentru un cotidian din Moscova, Dughin a declarat că „fără nicio îndoială Putin cel solar a câștigat și asta era menit să se întâmple, lucru pe care-l spun nu de anul trecut, ci de mulți ani”. „Rusia a traversat Rubiconul, ceea mă bucură foarte tare”, a mai spus ideologul. Pentru Dughin, acest lucru era esențial, pentru că – spune el – Occidentul folosea Ucraina ca să distrugă Rusia. „Ei cred că au o șansă să învingă Rusia; nu literal, pentru că este imposibil, ci s-o strivească și s-o oblige să se predea, excluzând-o din sistemul lor global.” De asemenea, era esențial – în opinia lui – ca Rusia să arate „opoziția fermă față de junta și nazismul ucrainean, care îi anihilează pe civilii pașnici”, precum și respingerea liberalismului și hegemoniei SUA – limbaj similiar cu cel folosit de Putin pentru a justifica invadarea Ucrainei. Cu siguranță, Dughin nu duce lipsă de dușmani în Rusia, mai notează CNN. Într-un interviu din 2019, el spunea: „Toți cei aflați la putere în Rusia sunt niște nemernici. Cu excepția lui Putin”.  În acest an, tot el declara că adeziunea lui la conceptul de „eurasianism” este la fel de puternică azi, ca atunci când a scris „Bazele geopoliticii”. „În centrul lui (al conceptului – n.r.) se află poporul rus. Și este deschis acelor popoare care vor să-și împletească destinul cu soarta poporului rus.” Pentru el, conflictul din Ucraina face parte din lupta existențială dintre decadența Occidentului și o societate construită pe tradiție, ierarhie și credință creștin-ortodoxă. În lumea lui Dughin, destinul Rusiei „nu va fi complet până nu vom uni toți slavii din est și toți frații eurasiatici într-un mare spațiu. Totul decurge din această logică a destinului – și asta se întâmplă și cu Ucraina”. Editor : Bogdan Păcurar

https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/aleksandr-dughin-marele-preot-al-imperiului-eurasiatic-putin-este-peste-tot-putin-este-totul-putin-este-absolut-cnn-2055819

////////////////////////////////////////

(Amintiri din SFANTA epoca PeSeDala…) ”Managere, ai trecut vreodată prin MIZERIA DE SPITAL pe care îl conduci?”. ”SF. IOAN”, infernul medicinei. MITĂ GREA, medici morți în gardă, fapte penale, pacienți batjocoriți și mizerie cruntă

De către Dan Cristian Iancu

Motto: ”Mai bine furam și intram la pârnaie decât internată la Sf. Ioan!”

„Sunt mutata intr-o rezerva cu doua paturi si din acel moment mi-am spus ca poate mai bine faceam vreo talharie, violam, furam ceva milioane sau macar vreo gaina si intram la parnaie.”

Miriam sufera de o boala considerata incurabila si a povestit experienta prin care a trecut atunci cand si-a petrecut o noapte la Spitalul Sf Ioan din Capitala. Ea a realizat si o serie de fotografii in rezerva care arata „ca o debara de obiecte dezafectate”.

„Domnule manager al Spitalului SF. Ioan, unde esti ma? Ai trecut vreodata prin mizeria de spital pe care il administrezi? La tine acasa la fel o fi? Nuuu, cred ca ai o vila frumoasa si o menajera, care nu sterge, cu acelasi mop, pisatul din baile rupte si imputite, iar apoi iti da cu el prin dormitor si bucatarie, asa cum se face in spitalul gospodarit de tine. Bai, Robert Agafitei, uita-te un minut pe geamul biroului tau, care pariez ca e mai mare decat debaraua imputita – foto mai jos, n.red. – si cu mucegai pe pereti in care am stat eu, pentru ca asa ii sade bine unui bolnav de plamani, ca sa-i vezi pe cerberii de la poarta, care castiga, ilegal si abuziv, mai multi bani decat ingerul de asistenta de la ATI. De mancare ce sa spun? Cata spaga va da ala de are contractul pentru hrana bolnavilor? Pai, mai managere, la 61.10 lei pe zi masa unui bolnav, asa cum scrie in decont, am primit la micul dejun doi biscuiti, o lingurita de margarina, o chifla si o lingurita de marmelada. La pranz, o ciorba de nemancat, facuta din conserve si acrita cu sare de lamaie si un ciocanel de pui cu o mamaliga, iar seara un orez cu lapte fara zahar si fara niciun gust. La orice carciuma de 61.10 lei, mananci boiereste si mai iei si la pachet”, a povestit o pacientă pe BLOGUL miriam-followme.ro. DAR CINE SĂ AUDĂ? Acest Agafiței, un jurist fără performanțe și fără istoric, abonat în mod mai mult decât straniu la funcția de MANAGER, sub toate partidele și guvernele, în pofida numeroaselor și marilor scandaluri penale din spitalele „sale” ? De altfel, se pare că marele „merit” medical al numitului Agafiței este acela că s-a aflat în postura de consilier juridic al fostului ministrul al Sănătății Eugen Nicolăescu – absolvent de ASE și acest Nicolaescu, că de Medicină nu avea cum. Mai departe, Agafiței a devenit TOT manager și anume la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof.dr. Nicolae Paulescu”. Pentru că nu putea decât manager.

De aici a fost recuperat, în 2014, de ministrul pesedisto-pontist Bănicioiu, SINGURUL DIN LUME care a condus atât sportul, cât și sănătatea, în aceeași țară.

Așadar, în 2014 Agafiței a fost preluat și girat total de suspectul – în cazul Colectiv, dar și în altele – Nicolae Bănicioiu, care l-a adus în mare grabă ca manager al spitalului Sf. Ioan. Mai departe, toți miniștrii Sănătății ce au urmat, în guvernul Cioloș, iar apoi în „magistralele” guverne PSDragnea, l-au ținut în brațe cu multă duioșie și bucurie. Oare ce știau acești miniștri ? NU E CAM CIUDAT? Vom vedea…

„Rezerva are opt metri patrati, e lunga si ingusta, cu doua paturi pe un perete, iar intre paturi e pus un cantar mare din acela pentru depozitele alimentare! Geamul nu se deschide decat zece centimetri, pentru ca se izbeste de patul meu. In ferestre, cineva si-a facut mila si pomana si a lipit cu scotch niste hartie care flutura ca in “Marile sperante”, altfel ma tampea soarele. Langa patul meu se afla o lada frigorifica dezafectata, pe care troneaza un aparat de aer conditionat dezafectat, plin de praf, alaturi, o masa dintr-un birou, patru stative de perfuzii scorojite si un cuier din fier, legat cu sarme. Pe peretele patului meu am o aplica dezmembrata cu un intrerupator smuls din zid, asta probabil foloseste ca in cazul in care, daca am nevoie de resuscitare, sa ma conecteze direct la firele din pereti. Nu, nu cred ca ma aflu intr-o rezerva de spital, ci intr-o debara cu obiecte dezafectate. (…)”

Corupție, mizerie și batjocură crasă față de pacienți

Absorbiți, din păcate, de atâtea și atâtea chestiuni arzătoare la ordinea zilei, în special cele care au ținut și țin de disputa politică nesfârșită din Parlament și de la televiziuni, am uitat și am ignorat în bună măsură că există și alte probleme în România, unele cel puțin la fel de acute și presante precum disputa politică. Dacă nu chiar mai mult.

CORUPȚIA, MIZERIA – la propriu și la figurat – și BATJOCURA PE FAȚĂ din multe spitale de „vârf” ale României reprezintă doar câteva din aceste probleme, cu implicații extrem de grave pentru sănătatea și viața oamenilor de rând și de bună credință.

Adică tot ce poate fi mai grav.

Am văzut ce s-a întâmplat în 2016 la Spitalul Malaxa din rețeaua Primăriei Generale a Capitalei, unde fostul manager Secureanu – girat atât de Sorin Oprescu, cât și, o perrioadă, de Gbriela Firea – a luat cu nonșalanță circa 9 milioane de lei din banii unității. Am văzut și multe alte anchete și arestări, inclusiv la Spitalul de Urgență Floreasca, sau, mult mai recent la Spitalul Județean Ilfov, ca să nu mai vorbim de cazurile Hexifarma și alte altele, strâns legate de aceleași rețele spitalicești.

Incredibilul caz Ciocâlteu

Fie că aparțin de Primăria Generală sau fac parte din rețeaua Ministerului Sănătății, spitalele nu își dezmint câteva din metehnele mizerabile și fundamentale, despre care ai putea zice că au rămas din vremea comunismului, dacă nu ar fi crescut astronomic abia … după 1990.

Un caz despre care s-a scris și s-a vorbit MULT MAI PUȚIN decât ar trebui este Spitalul Clinic de Urgență Sfantul Ioan din București. Ce se întâmplă, de fapt, acolo?

Conform propriei prezentări de pe site, spitalul Sf. Ioan își definește ca misiune asigurarea către pacienții săi a serviciilor de sănătate specifice în cel mai eficient mod posibil, concomitent cu promovarea și dezvoltarea cercetării știintifice de profil, precum și formarea de specialiști în patologiile tratate, având la bază o bogată tradiție și un personal universitar de înaltă ținută.

Mult spus și pompos. Mai rău. Departe de realitate. Foarte departe.

Ceva traditie ar exista, într-adevăr, spitalul fiind fondat in 1979. În prezent face parte din spitalele clinice afiliate UMF Carol Davila din București.

Fie și la o privire superficială oricine poate înțelege că, în ultimii ani, spitalul s-a aflat in centrul unor uriașe și multiple scandaluri. Unul foarte răsunator a fost anchetarea de către DNA a faptelor grave de corupție săvârșite de fostul manager, cunoscutul și până nu de mult respectatul profesor Alexandru Ciocâlteu,

împreuna cu directorul economic al spitalului, Petruta Lazăr, fost manager înaintea lui Ciocâlteu.

Alexandru Ciocâlteu este doctor in stiinte medicale din 1989 si a fost director al Spitalului clinic de urgenta „Sfantul Ioan” – Bucuresti, sef clinica nefrologie Spital Sf. Ioan, sef catedra nefrologie UMF Carol Davila.În perioada 1998 – 1999 a fost secretar de stat la Ministerul Sanatatii, iar in perioada 1999 – 2000 presedinte CNAS.

Ce vreți mai multă „respectabilitate” decât atât?

Medicul Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Capitală, a fost condamnat definitiv în luna iunie 2017 de către Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, 510.000 lei.

Instanţa a mai dispus ca Alexandru Ciocâlteu să stea sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Iniţial, Tribunalul Bucureşti îl condamnase pe medic la trei ani cu executare în penitenciar. În acelaşi dosar, Petruţa Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la acelaşi spital, a primit tot 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, cu un termen de supraveghere de 6 ani.  Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile înaintate de Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr, fiind desfiinţată sentinţa dată în ianuarie 2017 de Tribunalul Bucureşti, prin care cei doi medici primiseră 3 ani închisoare cu executare, respectiv 4 ani şi 8 luni cu executare, potrivit Agerpres. În schimb, instanţa a menţinut dispoziţia tribunalului privind confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceştia, fiind menţinut sechestrul asigurator pe bunurile lor.

Sf. Ioan, INFERNUL pe Pământ. Nimeni nu a luat nicio măsură până acum

„Gauri in tavane, pereti scorojiti si plini de igrasie, moloz, gandaci, paturi vechi si mizerie. Aceasta este inca radiografia multor spitale din mileniul III. Bucurestiul conduce detasat la cazurile de infectii intraspitalicesti, potrivit unor statistici efectuate de Ministerul Sanatatii. Chiar daca in unele dintre spitale este un amestec de nou si vechi, de gandaci si termopane, de paturi uzate si saloane de lux, impresia generala este ca spitalele sunt departe de a fi sigure si ca oricand cineva care intra in spital cu o boala se mai poate alege cu inca una, din cauza mizeriei.

Ultima experienta la Spitalul Sfantul Ioan impartasita de un fost pacient mi-a adus aminte iar de vremurile de trista amintire de dinainte de 1989. Si asta pentru ca managerul medical al unitatii Sf. Ioan este unul chiar din fruntea tarii, care ar trebui sa stie ca e vremea sa se intoarca si cu fata la electorat, adica la cei carora trebuie sa le aline suferinta. Este vorba de senatorul Alexandru Ciocalteu. Tocmai de aceea, ma gandesc ca rotatia la sefia unitatii medicale a unor sefi de clinici a facut ca doar o parte dintre vechile cladiri sa beneficieze de o „cosmetizare” adevarata si sa ofere conditii civilizate pacientilor confruntati ani la rand cu mizerie, gandaci si atmosfera degradanta. Fiecare director s-a batut sa aduca ceva bani si i-a investit acolo unde lucra ca medic.

Sunt corpuri din cladirea de la Sf. Ioan care arata dezolant. Peretii sunt prafuiti, scorojiti si cu igrasie pe la colturi, tamplaria e veche, din lemn, geamurile sunt murdare, iar in mozaicul de pe jos murdaria s-a depus strat peste strat. La etajul unu, pe hol, stau ingramadite vestiare vechi si rablagite, iar lumina chioara face peretii, de pe care straturile de vopsea se scorojesc, sa para si mai murdari. In capatul holului, vizavi de un salon, se afla un grup sanitar in care intri aplecand capul sa nu te loveasca mirosul naucitor. Totusi mirosul te loveste pentru ca la cele sase saloane cu cate opt paturi doar doua toalete din cele patru existente sunt accesibile. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe cele 40 de grade inregistrate saptamanile trecute, pacientii nu au beneficiat de nici un dus. „Ca sa nu-ti ajunga mirosurile la nas de la toalete, stai mai departe de usa”, imi spune pacientul care tocmai a fost pe la sectia de urologie-chirurgie si pe la nefrologie. Se pare ca seful de sectie, Petrisor Geavlete, este atat de sensibil, incat atunci cand acesta face vizita de dimineata nici o usa de la vreo toaleta nu sta deschisa de teama ca mirosurile sa nu ii provoace vreun disconfort acestuia. Asa ca, atata vreme cat dureaza vizita, pacientul se abtine de la necesitatile fiziologice.”

După Ciocâlteu, noua echipă de conducere AGAFIȚEI-GEAVLETE duce mai departe tradiția BATJOCURII, A MIZERIEI și a ILEGALITĂȚILOR DE TOT FELUL, dar nimeni nu vede. Sau nu vrea să vadă

Ceea ce ați citit înaintea subtitlului de mai sus scria, în 2007, jurnalista Cornelia Popescu, pe site-ul 9am.ro. Mai nimic nu s-a schimbat de atunci. Poate doar faptul că până și banii se dau în mod fraudulos către rezidenți, iar medicii își iau gradele profesionale și titlurile universitare în mod profund ILEGAL.

Vă prezentăm PE SCURT situația actuală, asupra căreia vom reveni mult mai pe larg.

Noua echipă de la conducerea spitalului, formata din managerul-jurist Robert Agafiței și directorul medical Bogdan Geavlete, nu este DELOC ocolită de scandaluri. DIMPOTRIVĂ. În iunie 2018, bloggerita Miriam Eugenia Soare a prezentat ,,conditiile de cosmar” pe care le-a gasit intr-o noapte de internare la Sfântul Ioan.

Evident că pe ștabii și Dumnezeii spitalului nu i-a interesat nici cât negru sub unghie. Ce, adică, se uită ei, DUMNEZEII din CERURI, la ce scrie o AMĂRÂTĂ DE PACIENTĂ, batjocorită și umilită într-o „rezervă„ ca un coș de gunoi ??

Mizerie de nedescris la Sf. Ioan, dar și salarii astronomice. Salvați-vă viața și banii, nu mergeți acolo!

Exact ca în 2007, cu deosebirea că acum salariile medicilor și ale conducerii sunt ASTRONOMICE față de atunci și față de orice. Păi vedem chiar pe site.

OFICIAL LE MERGE EXTREM DE BINE – 12.200 ron un asistent de cercetare, 16.000 ron directorul medical, 17.520 managerul … dar și … până la 20.200 medicii primari, până la 8.900 rezidenții, între 12.000 și 20.200 medicii-șefi, până la 15.200 medicii specialiști, 3.000 zugravul și tâmplarii, 3.357 șoferii etc, etc. Salarii cam bune, orice ați spune. Iar toate astea FĂRĂ SPORURI și alte câștiguri arhicunoscute, mult mai mari decât bietele salarii de sute de milioane de lei vechi!

Dar chiar și așa, MITA și ȘPAGA sunt mai în floare ca oricând, conform analizelor și monitorizării atente a unor organisme certificate și atestate internațional, după cum veți vedea mai jos.

Ca să îndrepte ceva din tot acest dezastru numit Spitalul Sf. Ioan, nu au făcu NIMIC nici Ponta, nici Cioloș și nici, evident, Dragnea, Grindeanu, Tudose sau Dăncilă. Sperăm sincer ca va interveni LUDOVIC ORBAN. Dar parcă ne e cam teamă…

Tot la acest spital sunt și probleme mari legate de acordarea sporurilor pentru medicii rezidenti, sindicatul Promedica individualizând spitalul Sf. Ioan printre cele care in care conducerea unitatii spitalicesti practică o modalitate discriminatorie în acordarea sporurilor salariale ale rezidenților. Conducerea, adică Agafiței și Geavlete, primul nefiind medic, dar fiind înfiptt în funcții de manager de mulți, foarte mulți ani. Vom vedea curând.

Plicuri fără frontiere la Sf Ioan, dintotdeauna

Revenim și vă arătăm cum era, spre pildă, în anul de grație 2007 – dar suntem convinși că și mult mai înainte – și cum se scria despre Spitalul Sf. Ioan. ATENȚIE, SUMELE SUNT ÎN LEI VECHI.

„Tarife preferentiale la Sf.Ioan. Pacientii internati la urologie-chirurgie, daca nu se plang de mizerie, sunt infricosati de tupeul asistentelor care aproape iti spun pe fata tariful care se practica. Pentru orice clisma, fiecare pacient trebuie sa cotizeze la buzunarul asistentei cu cate 50 de mii de lei. Apoi, daca este vorba de o clisma mai speciala, tariful creste la 150 de mii de lei. „Scorurile” cresc functie de dificultatea actiunii: 500.000 lei o ranestezie, cate 100.000 lei pentru asistentul de la chirurgie.

Si pentru ca saloanele de aproximativ 40 de metri patrati sunt adesea burdusite de pacienti nevoiti sa „convietuiasca” cate opt in salon, unii prefera sa scoata bani din buzunar pentru confortul lor. Asa ca daca este vorba cumva sa fie un pacient mai dificil care si-ar dori sa stea singur intr-o rezerva, ar trebui sa cotizeze functie de buna ori proasta dispozitie a celor din tura: daca esti pentru prima oara, ti se cere 1.500.000 pentru fiecare zi si daca ai deja ceva experienta, scazi pana la 500.000. „Oare ministrul Nicolaescu stie cum e sa iti astepti randul la operatie? Edilii nostri au fost internati macar o zi intr-un spital? Cunosc politicienii cat de umilit se simte pacientul daca nu are bani pentru atentiile zilnice catre asistente, brancardieri si asa mai departe”, se intreaba un pacient revoltat de conditiile de spitalizare.”

MITĂ DE TOP și în 2018-2019, tot la Sf. Ioan, dezvăluiă în mod OFICIAL, dar și prin mărturii ZGUDUITOARE

Iată ce scrie, recent, pe manager.ro, un oacient care a avut nefericirea de a merge la Sf. Ioan. Apropo, salariile în sistemul medical erau deja mărite.

„Zilele acestea am fost la spital pentru a vizita o ruda apropiata, aflata la reanimare. Familia mea a dat spagi atat de mari incat mi-a trecut prin cap, sincer va spun, ca daca voi fi vreodata bolnav grav, as dori sa „ma curat repede” pentru a nu ajunge sa stau cu saptamanile sau lunile prin spital si sa fiu o povara financiara pentru familie. Ce se intampla in spitalele romanesti este o combinatie de hotie, dezumanizare a personalului medical, grosolanie, lipsa de civilizatie, de compasiune si cersatorie. Un sistem mafiot care incepe de la poarta spitalului, de la paznic.

Bani luați cu japca de personalul medical, altfel plătiti cu salarii regești

Vorbind cu oamenii care asteptau pe holuri ca cei dragi sa iasa din operatie sau se aflau la reanimare, am aflat cat trebuie sa „cotizam” la personalul medical pentru ca ruda noastra sa aiba toate sansele la viata. Asistentii si infirmierii costa, la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, 60 de lei pe tura. Fara acesti bani, sansele sa iesi cu bine din spital se reduc substantial. Vorba aia, nu te baga nimeni in seama. Doamna A. (o voi numi asa) mi-a spus ca sotul sau se afla de doua luni la reanimare si ca pana acum a dat 60 de lei in fiecare zi doar la asistente si infirmiere. Asta inseamna 1.800 de lei pe luna, mai mult decat salariul mediu pe economie in Romania! Inmultind cu doi, presupunem ca femeia a dat pana acum, la asistenti si infirmieri, 3.600 de lei! Tot aceasta domna mi-a povestit despre o femeie nevoiasa, care avea doar 5 lei, singurii sai bani. I-a bagat in buzunarul asistentei sefe. Cand a vazut ca sunt „doar” 5 lei, aceasta i-a aruncat banii pe pat si i-a spus: „Eu lucrez 12 ore aici!”. Am aflat si ca „pretul” nu scade dupa ce pacientul este mutat de la reanimare inapoi la salon. Suma ramane batuta in cuie: 10 lei pe cap de asistent sau infirmier pe tura.

Sunt voci care sustin ca pacientii sunt de vina, pentru ca i-au invatat asa pe lucratorii din spitale. Aici este aceeasi intrebare: cine a fost primul, oul sau gaina? Cine este vinovat: pacientul ca a dat primul spaga sau angajatul din spital ca a cerut? Eu sunt ingaduitor. Stiu ca nu putem atinge un anumit nivel de civilizatie intr-un timp scurt. Insa condamn personalul din spitale pentru modul in care abuzeaza de spaga. Cred ca ar trebui sa se multumeasca cu mult mai putin si sa se mai uite si la oameni inainte de a intinde mana. Nu generalizez. Nu spun ca toti medicii, asistentii si infirmierii din spitale sunt asa. Sunt si exceptii. Eu stiu una. Am fost operat de urgenta la ganglioni si doctorul nu a vrut absolut niciun ban. Nici macar 50 de lei. 

O altfel de forma de cersetorie. Am mers cu sotia la spitalul Sf. Ioan cu o ora inainte sa se schimbe tura asistentelor. Pe cand sotia se afla in vizita in salonul de reanimare, una dintre noile asistente intrate pe tura de noapte a avut grija sa-i precizeze, sugestiv: „Eu sunt acum pe tura.” Bineinteles si-a facut treaba pe acolo si nu a plecat pana nu a primit spaga de 10 lei. Mai mult, daca nu dai banii, esti evacuat de urgenta din salonul de reanimare (si de pe hol daca nu sunt ore de vizita) si nu esti lasat nici macar sa bagi capul pe usa pentru a vedea daca ruda se simte bine. Apoi, noii infirmieri de pe tura, destul de nepasatori in primele momente cu ruda noastra, au devenit brusc numai lapte si miere dupa ce si-au primit „partea”. 

Acest flagel al spagii este atat de inradacinat in spitale incat cu greu va mai putea fi combatut.  Un al caz intalnit este cel al doamnei B., care a avut copilul bolnav si a stat cu el in spital un an. „Doar in primele doua-trei luni, spagile m-au costat circa 7.000 de lei”, mi-a spus ea.”

ATENȚIE. În septembrie anul acesta, topul mitei din spitale realizat de Anti-Bribery Synergy –un organism de certificare acreditat internațional și specializat in audit, evaluare si certificare a sistemelor de management anti-mită – situa Spitalul Sfantul Ioan pe locul 8 din cele 352 de spitale publice din Romania care au fost monitorizate de aceasta organizatie.

Titluri medicale FRAUDULOASE, pregătire de specialitate care tinde spre ZERO

Iar cel mai proaspăt scandal în care se regăsește spitalul Sfantul Ioan, aflat in desfășurare, îl reprezintă acuzațiile întemeiate de obținere frauduloasă a unor titluri medicale de către doi medici nefrologi de la Sf. Ioan: Ionel Alexandru Checheriță si Andrei Niculae. Publicația Libertatea a investigat și adus în atenție această situație, care s-a lăsat – deocamdată – doar cu o acțiune a Corpului de Control al Ministerului Sănătătii.

În aceste condiții putem să ne întrebăm dacă nu cumva și pregătirea medicală a acestor infractori în devenire nu tinde cumva spre ZERO. Păi altfel cum ar alerga după titluri frauduloase?

Dar ce rezultate să aibă această comisie când chiar seful Corpului de Control al MS, Constantin Dina. a fost sancționat de Universitatea Ovidius Constanța cu..retragerea titlului de conferențiar universitar ? ? ?

ARACIS a decis în cazul său că titlul academic de conferențiar i-ar fi fost acordat fără respectarea normelor.

ȘI FĂRĂ COMENTARII, am mai adăuga.

Un alt scandal ”marca Agafiței” . MEDIC de 38 de ani MORT în spital, ÎN TIMPUL GĂRZII. Accident de muncă, dar nicio problemă cu conducerea

„Adrian Fronea, medic primar ATI în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” Bucureşt, a fost găsit în stop cardio-respirator în cursul dimineţii de 6 martie 2018, în timpul programului de gardă.

Medicul efectua gărzi în cadrul spitalului conform programării lunare, aproximativ o gardă pe săptămână, în baza unui contract de gărzi.

În vârstă de 38 de ani, supraponderal, fumător, medicul Adrian Fronea nu era cunoscut cu patologie asociată.

În acest moment, organele abilitate desfăşoară o anchetă pentru stabilirea cauzelor decesului”, se arată, într-un comunicat al Spitalului Sf. Ioan.

Din primele informaţii, medicul, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit de colegi fără suflare chiar în Camera de Gardă. Au fost nevoiţi să spargă uşa.

În ciuda manevrelor de resuscitare, medicul anestezist nu a mai putut fi salvat. Conform unor surse agerpres.ro, medicul ar fi suferit un infarct.

Fiind considerat accident de muncă, inspectorii ITM au deschis o anchetă. Poliţiştii şi procurorii s-au prezentat la faţa locului pentru a efectua cercetări.

https://direct24.ro/2019/12/08/foto-managere-ai-trecut-vreodata-prin-mizeria-de-spital-pe-care-il-conduci-sf-ioan-infernul-medicinei-mita-pacienti-batjocoriti-mizerie-crunta-fapte-penal/

//////////////////////////////////////////

(Pentru ca drumurile mafiei PUTINISTE duc  spre Austria…)Eugen Tomac a lansat procesul secolului: românii pot cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat faptul că a reușit să înceapă un nou proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene privitor la refuzul Austriei de a primi România în Schengen. Tomac se folosește de dreptul Uniunii Europene și a dat în judecată Consiliul European pentru lipsa de acțiune în acest dosar.

Vezi și: Nouă metodă de tortură – Rușii le spun prizonierilor că Polonia a invadat Ucraina

Drept urmare, Tomac explică faptul că o dată cu acest nou proces, oamenii de afaceri din România care se consideră nedreptățiți că nu au acces pe piața liberă a Schengen se pot alătura demersului și pot solicita despăgubiri Austriei.

ADVERTISING

”Pe 8 decembrie anul trecut, Consiliul Miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană a avut pe ordinea de zi propunerea de a elimina frontierele interne pentru România, Bulgaria și Croația, propunere acceptată doar în cazul celei din urmă. Din momentul deciziei de a primi doar un stat din cele trei în spațiul Schengen s-a creat un conflict juridic care trebuie clarificat în justiția europeană.

Practic, în ședința JAI din 8 decembrie 2022, negocierea politică trebuia făcută în acord cu recomandările Comisiei Europene și ale Parlamentului European, care au cerut la unison admiterea tuturor celor trei state în spațiul Schengen.

Consiliul însă a luat două decizii: a acceptat Croația, stat care îndeplinește criteriile din 2021, dar a respins România și Bulgaria, state care îndeplinesc condițiile de a fi acceptate în Schengen din 2011!

În acest caz, regula unanimității a fost aplicată discriminatoriu, încălcându-se mai multe articole din Tratatul Uniunii Europene (TUE), Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) și, de asemenea, principii fundamentale ale dreptului european.

Acest conflict juridic trebuia reclamat de către Guvernul României, printr-o acțiune în anulare, în baza art. 263 din TFUE, întrucât s-au încălcat norme fundamentale de procedură și a fost încălcat Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei. Acțiunea trebuia formulată în termen de două luni, conform prevederilor din TFUE.

Întrucât statul român nu a reclamat acest conflict juridic și având în vedere că art. 263 din TFUE permite formularea acțiunilor la CJUE în nume propriu, am depus acțiunea în ultima zi în care decizia Consiliului JAI din 8 decembrie putea fi reclamată. Astfel, am deschis, la 6 februarie 2023, o acțiune la CJUE împotriva Consiliului UE în calitate de deputat în Parlamentul European.

Tot atunci, am lansat etapa premergătoare unei acțiuni în baza art. 265 din TFUE și am solicitat în mod oficial Consiliului Uniunii Europene să acționeze întru aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România.

Această procedură este obligatorie, iar Consiliul trebuie notificat înainte de a reclama la CJUE constatarea abținerii de a acționa a unei instituții europene, atunci când aceasta avea obligația de a o face.

Având în vedere că, în termen de două luni, Consiliul UE trebuia să-și clarifice poziția cu privire la nelegalitatea abținerii, iar Consiliul JAI avea obligația să pună capăt abținerii de a acționa, luând măsurile adecvate, răspunsul primit de la Consiliu în aprilie 2023 s-a dovedit evaziv și nesatisfăcător. Și asta pentru că și-a menținut în mod explicit refuzul de a acționa, în pofida termenilor trimiterii noastre preliminare. Această poziție a Consiliului constituie o lipsă persistentă de acțiune, dând astfel naștere dreptului nostru de a ne adresa CJUE.

În acest sens, am formulat o nouă acțiune, în baza art. 265 din TFUE, prin care reclamăm încălcarea prevederilor Tratatelor prin abținerea de către Consiliul Uniunii Europene de a acționa în sensul integrării României în spațiul Schengen.

Acțiunile pe care le-am depus la CJUE ne permit să invităm persoanele juridice române să se alăture demersului nostru. Orice persoană juridică română care consideră că îi este afectată activitatea și îngrădită libertatea de mișcare a bunurilor în spațiul UE se poate alătura ca parte în proces. Companiile românești pot solicita, în cadrul acestui proces, inclusiv despăgubiri, întrucât le este îngrădit accesul pe Piața Unică Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei.

Consider că trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru a corecta nedreptatea pe care un stat membru precum Austria o întreprinde fără niciun motiv rațional la adresa României.

Precizez, de asemenea, că acțiunea formulată în data de 6 februarie la CJUE, prin care reclamăm acest abuz de putere al Austriei, se bucură de o poziție favorabilă din partea Comisiei Europene.”, arată Eugen Tomac.

https://www.stiripesurse.ro/eugen-tomac-a-lansat-procesul-secolului-romanii-pot-cere-despagubiri-austriei-pentru-ca-nu-suntem-in-schengen-video_3013718.html

////////////////////////////////////////////

(Doar cateva lipitori mafiote care sugeau nevinovat sange in cardasie cu…Încrengăturile incredibile ale rețelei care ‘orchestra’ azilul groazei din Mureș: Patronul este vărul șefului AJPIS, care ar fi trebuit să monitorizeze centrul

Autor: Remus Vlad, Redactor

Ies la iveală amănunte incredibile despre rețeaua care era în spatele azilului groazei din Mureș, acolo unde, în subsolul clădirii au fost găsiți mai mulți beneficiari în condiții greu de imaginat, asemnătoare cu orfelinatele din perioada lui Ceaușeșcu.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în cazul Centrului de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș.

Astfel au fost reținuți administratorul azilului din Mureș (Cosmin Papuc – administrator unic), o femeie care era împuternicită președinte a fundației și un agent de poliție, în dosarul deschis de DIICOT la azilul din Mureș, după descinderile de vineri.

Patronul este văr cu șeful AJPIS, demis de ministrul Muncii

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, Asociația Re-min din Mures a fost constituită în anul 2018, având ca membrii fondatori următoarele persoane: Cosmin Păpuc ( angajat la Penitenciarul Tg Mureș), Carmela Păpuc (mama polițistului de penitenciare), Roxana Dălălău (angajată a penitenciarului), Theodora Orza (actual inspector DGASPC Mureș) și Jolan Pașcu (mama unui agent de la IPJ Mureș care a fost reținut în acest caz). Agentul de poliție o ajuta pe mama sa, în sensul în care, în timpul liber, mergea la centrul respectiv și avea grijă de bătrâni

Începând cu anul 2020, prin Asociația Re-min s-a înființat azilul din localitatea Bărdești, comuna Sîntana, iar în urmă cu doi ani azilul din Tîrgu Mureș de de strada Cornesti.

În prezent în asociația prin care s-au deschis aceste centre au rămas Cosmin Păpuc si Carmela Păpuc Carmela, însă cele două azile sunt conduse efectiv de Păpuc Cosmin.

De altfel, acesta din urmă este văr primar cu Cristian Răduț Cristian, fost director AJPIS Mureș până în 27 iulie,, când a fost demis de ministrul Muncii.

Astfel, centrul în care s-au descoperit ororile care au îngrozit România beneficia de protecția boss-ului AJPIS, care se pare ca ar fi în spatele activităților ilicite. „Păpuc Cosmin avea o siguranță pe el în momentul controalelor și cunoștea detalii din plângerile pe care persoanele le formulau, existând suspiciuni de legături cu funcționarii din cadrul AJPIS”, precizează surse din anchetă

https://www.stiripesurse.ro/increngaturile-incredibile-ale-retelei-care-orchestra-azilul-groazei-din-mures-patronul-este-varul-sefului-ajpis-care-ar-fi-trebuit-sa-monitorizeze-centrul_3010593.html

////////////////////////////////////////

Desi ŞAPTE instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul, batranii ascunsi  de politai si de o doctorita a inimii… in gauri de sobolani au iesit la lumina! Bătrânii închişi în azilul groazei din Mureş scriau bileţele cu mesajul „ajutor” şi le aruncau pe stradă, în speranţa că cineva îi va ajuta

Ies la suprafaţă detalii şocante în cazul azilului din Mureş, în care au fost descoperiţi şapte oameni ţinuţi în beci, în condiţii de lagăr. Şapte instituţii ale statului au verificat centrul în ultima lună şi nimeni nu i-a găsit pe bieţii oameni. Premierul Ciolacu a demis prefectul şi subprefectul de Mureş, iar Comitetul ONU împotriva Torturii cere măsuri ferme în cazul azilelor groazei. Imaginile de la Mureş sunt printre cele mai şocante pe care vi le-am prezentat în campania Oamenii Nimănui. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.

De Alex Prunean

VEZI ȘI

Cum sunt păcăliţi tinerii cu bilete la Untold sau Coldplay: „Suntem undeva la 100 de oameni şi toţi întrebăm de aceeaşi persoană”. Explicaţiile şarlatanilor Cum sunt păcăliţi tinerii cu bilete la Untold sau…

Mâner de frână de la bicicletă, cusut în piciorul unui pacient la Spitalul Urlaţi. Bărbatul a ajuns pe mâinile medicilor din Olanda: „M-a tăiat, a scos un fier de 8 cm” Mâner de frână de la bicicletă, cusut în…

Locurile în care poți primi 5.000 lei amendă dacă faci grătar. Sancţiuni uriaşe şi pentru cei care aruncă chibrituri aprinse sau gunoaie Locurile în care poți primi 5.000 lei amendă…

220 de urși ar urma să fie împușcați în România, anunță Mircea Fechet. Ordinul propus de fostul ministru al Mediului viza 500 de exemplare 220 de urși ar urma să fie împușcați în…

Spitalul groazei din Urziceni. Decizia primarului în cazul tinerei care a născut pe trotuar. Managerul, suspendat înainte de finalizarea anchetei Spitalul groazei din Urziceni. Decizia primarului…

Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost înjunghiată de zece ori și este în stare critică. După atac, iubitul s-a sinucis Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost…

Georgiana Pascu, Centrul de Resurse Juridice: Era piele şi os şi era acoperită de muşte. Se auzeau plânsete noaptea. 

Scena de groază apare de după o perdea de plastic, printre grămezi de moloz. Pe saltele murdare, flămânzi şi neajutoraţi, mai mulţi oameni ai nimănui aşteaptă o salvare. În subsolul azilului din Bărdeşti, zac patru persoane cu dizabilităţi grave. Un al cincilea reuşise să iasă din beci şi să ajungă la parterul centrului.

Nimeni nu ştia ce se întâmpla în spatele porţilor închise

00:00

Georgiana Pascu, Centrul de Resurse Juridice: O tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie, era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă. Ţin să cred că nu au fost cazaţi la subsol, peste noapte.

PE ACELAŞI SUBIECT

I-a murit părintele la 10 zile după ce l-a internat în „azilul groazei” din Mureş. „Când ne-am uitat la tata, parcă nu era tatăl nostru”

Azilul groazei din Mureş. Prefectul și subprefectul au fost demiși. Trei controale în două săptămâni, făcute de şapte instituţii ale statului. Nimeni nu a găsit nimic

Azilul groazei din Mureş. Pacienţii găsiţi în subsol erau aduşi şi din Bucureşti. Fondatorul centrului: „Aici a fost cazată până aseară şi mătuşa mea”

Reprezentanţii ONG-ului care au descoperit ororile continuă căutările. După patru ore, un rezident le dă un indiciu: într-o cameră, de trei metri pătraţi, fără aerisire şi lumină, au găsit alţi doi bolnavi. Uşa era blocată de o masă pe care se aflau mai multe cărămizi. Relele tratamente erau normă pentru toţi cei 30 de oameni din azil.

Georgiana Pascu – reprezentant Centru de Resurse Juridice: La doi dintre aceştia am putut vedea urme proaspete de legături.

Nimeni nu ştia ce se întâmpla în spatele porţilor închise. Această femeie îşi plânge tatăl după trei ani de la moarte.

Mioara, aparţinător: 10 zile a trăit. Când ne-am uitat la tata parcă nu era tatăl nostru, era slab, tras la faţă.

Oprea Dinu, aparţinător: Nu ne-a dat voie niciodată să intrăm în camera respectivă! Anunţăm înainte cu 2-3 ore să o vedem, o coborau afară!

Şapte instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul

Alex Prunean, reporter Observator: Ultimul control la acest centru a fost miercuri, dar inspectorii nu au găsit nimic în neregulă. Deşi se ştia deja public de modul în care cei de la centrele din Ilfov încercau să ascundă rezidenţii de ochii autorităţilor, şi aici controlul pare că s-a făcut în orb, doar în camerele prezentate de angajaţii azilului.

Răduţ Cristian, director executiv AJPIS Mureş: Au fost 4 inspectori de la AJPIS Mureş, au verificat, au fost 20 de beneficiari, pe care aceştia i-au identificat cu buletinul şi nu au sesizat altceva.

Şapte instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul. Nimeni nu a descoperit ororile. În 14 iulie, inspectorii dădeau amenzi în valoare de 88 de mii de lei pentru depuneri de gheaţă pe congelator, frigidere murdare sau lipsa unor becuri. Fiecare instituţie şi-ar fi făcut treaba pe felia ei. De oameni, nu s-a interesat însă nimeni cu adevărat.

Reporter: Dumneavoastră sunteţi al doilea om în judeţ, cine credeţi că nu şi-a făcut treaba?

Nicolae Florin Pălăşan, subprefect Mureş: O încapere era în spatele unei spălătorii de rufe, iar una declarată ca magazie şi că e blocată uşa. Şi dacă era blocată au zis e ok e blocată nu intrăm. Da, asta în 26 iulie.

Reporter: Cum e posibil să fie la faţa locului şi să nu vadă beciul?

Simona Bucura, ministrul Muncii: Uşile erau închise şi nu au ştiut că au beci.

Patronul spune că bolnavii de la subsol ar fi avut voie să se plimbe liberi

Patronul spune că totul este o neînţelegere: bolnavii de la subsol ar fi avut voie să se plimbe liberi.

Reporter: Dumneavoastră cât de des veneaţi aici să verificaţi?

Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: De 2-3 ori pe săptămână. Ieri a fost prima dată când i-am văzut că sunt la subsol. Noi nu am încercat să ne batem joc de nimeni!

În total, în centru se aflau 30 de persoane, peste limita pentru care centrul primise aprobarea de funcţionare. 17 dintre ei au fost aduşi prin contract de către DGASPC Covasna, 5 de la Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti, iar 8 au fost internaţi de familii.

Reporter: Şi când au dus-o la Târgu-Mureş?

Aparţinător: Acum vreo două, trei luni. Ea trebuia să stea undeva unde are protecţie permanentă.

Nicolae Gorunescu, fost director DGASPC Sector 6: Nu a fost găsit niciun copil. Sunt adulţi ce au fost găsiţi acolo.

Reporter: Adulţi din sectorul 6?

Nicolae Gorunescu, fost director DGASPC Sector 6: Da!

Bătrânii erau atât de chinuiţi, încât ajunseseră să scrie bileţele cu mesajul „ajutor”

Patronul centrului, Cosmin Păpuc, mai deţine un alt azil, în Târgu Mureş, închis în urma controalelor de la început lunii. Bătrânii erau atât de chinuiţi, încât ajunseseră să scrie bileţele cu mesajul „ajutor” şi pe care le aruncau pe stradă în speranţa că cineva îi va ajuta.

Păpuc este şi angajat Penitenciar, iar în declaraţia de aveare nu apar în proprietate cele două clădiri. Apar, însă, doar sumele încasate de pe urma lor: peste 300.000 lei pe an.

Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: Eu îmi asum tot!

Premierul Marcel Ciolacu a cerut toleranţă zero pentru vinovaţi şi a demis prefectul şi subprefectul de Mureş.

Marcel Ciolacu, premierul României: Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, poate lucrurile aveau o finalitate mult mai tragică.

Anchetă penală pe numele funcţionarilor publici privind abuzul în serviciu

Ministerul Muncii i-a suspendat din funcţie pe directorul AJPIS Mureş, directorul de la Inspecţia Socială şi inspectorii care au mers în control la azil.

Simona Bucura, ministrul Muncii: Mi-a fost foarte greu să accept aşa ceva şi îmi este foarte greu să accept că aşa ceva este posibil în România.

Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă penală privind săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii centrului.

https://observatornews.ro/eveniment/batranii-inchisi-in-azilul-groazei-din-mures-scriau-biletele-cu-mesajul-ajutor-si-le-aruncau-pe-strada-in-speranta-ca-cineva-ii-va-ajuta-534029.html

///////////////////////////////////////////

BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ

Postat de Ancuta Ciolan Stăvar

Bebeluși internați în saloane cu gândaci și grupuri sanitare mizerabile, vechi și ruginite, în Spitalul de Copii Cluj

În secția Pediatrie 1 din Spitalul de Copii Cluj, micii pacienți, unii dintre ei bebeluși, ajung să fie internați în saloane cu gândaci, cu o igienă precară și cu grupuri sanitare mizerabile și pline de rugină.

În loc să remedieze, de urgență, situația și să își ceară public scuze părinților internați acolo, alături de copiii lor, reprezentanții spitalului s-au preocupat, timp de două zile, să identifice mama care a reclamat situația. Și să „spoiască” saloanele, cu câteva ore înainte ca acolo să ajungă o echipă de control a DSP Cluj.

O mamă care a stat internată cu copilul în vârstă de câteva luni, în secția Pediatrie 1 a Spitalului de Copii reclamă condițiile de igienă precară de care a avut parte pe toată perioada internării: mobilier vechi și foarte uzat, tencuială căzută, mizerie, gândaci și sanitare mizerabile, pline de rugină, în baia salonului.

Așa arată baia unui salon din Spitalul de Copii Cluj, unde sunt internați copii și bebeluși…

„Pentru un salon unde este internat un bebe, condițiile sunt de nedescris. Este mizerie, sunt gândaci în salon, pe hol, în baie. Chiuveta este înfundată, nu este apă caldă în salon, iar tavanul din baie este găurit și gresia, dezlipită. Așa ceva nu ar trebui să existe în niciun spital, mai ales într-un spital de copii”, a declarat pentru ȘtiriMed o mamă internată în Pediatrie 1, alături de bebelușul său.

Femeia a preferat să își păstreze anonimatul, de frica unor posibile repercusiuni asupra ei și a micului pacient. Mai ales că, spune femeia, pe lângă faptul că îndură mizeria din spital „unii doctori vorbesc urât și ridică tonul la mămici, dacă îndrăznim să întrebăm ceva”.

Mama a făcut câteva fotografii, pe care le-a trimis redacției ȘtiriMed și este hotărâtă să depună plângeri către autoritățile de control.

gandaci spitalul de copii clujGândaci și mizerie în Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj

„Nu este normal să fie astfel de condiții. Dacă noi nu facem și nu zicem nimic, situația nu se va îmbunătăți”, a mai spus femeia.

…mizerie spitalul de copii cluj

Igienă precară în Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj…

ȘtiriMed a sesizat Direcția de Sănătate Publică, iar fotografiile au fost trimise directorului instituției, Dr. Mihai Moisescu. În același timp a fost sesizat și Consiliul Județean Cluj, instituție care finanțează și în subordinea căreia se află Spitalul de Copii Cluj.

La mai puțin de 24 de ore de la sesizarea ȘtiriMed, o echipă de control a DSP Cluj a ajuns în secția Pediatrie 1. Ce a găsit acolo? Grupurile sanitare cu probleme închise, la fel și saloanele neconforme. Și pacienții internați doar în saloanele renovate.

„Am constatat că ultima dezinsecție a fost făcută în urmă cu două săptămâni, saloanele 11, 12 și 13 erau conforme, grupurile sanitare neconforme erau închise, iar pacienților din saloanele fără grupuri sanitare li s-a asigurat acces la alte grupuri sanitare conforme, de la saloanele renovate. În perioada următoare, conform graficului de lucrări, vor intra în renovare și celelalte saloane”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj

REPREZENTANȚII SPITALULUI, PREOCUPAȚI SĂ AFLE CINE A DAT FOTOGRAFIILE PRESEI

Mai mult de 24 de ore le-a luat reprezentanților Consiliului Județean Cluj să ofere un punct de vedere, după ce le-au fost arătate fotografiile în care sunt evidente condițiile deloc adecvate pentru a spitaliza copii și bebeluși. Potrivit unor surse din spital, imediat ce au fost întrebați de situația din poze, principala preocupare a fost să identifice persoana care a făcut publice fotografiile.

…Gaură în tavanul unui grup sanitar din Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj

„Mamei respective i s-a oferit posibilitatea să folosească o baie de la un salon renovat, dar a refuzat pe motiv că este prea departe”, a spus directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu.

Deși, jurnaliștii ȘtiriMed au păstrat confidențialitatea femeii și în relația cu autoritățile.

Reprezentanții Connsiliului Județean Cluj spun că au trimis sesizarea jurnaliștilor ȘtiriMed, celor de la spital. pentru că spitalul este „singurul competent din punct de vedere legal și în măsură să rezolve atât problemele semnalate de dumneavoastră, cât și să se pronunțe asupra acestora”.

„Datorită specificului Clinicii Pediatrie I, aceasta nu a putut fi închisă total, astfel încât lucrările de modernizare și reparații s-au desfășurat etapizat. Într-o primă etapă, toate saloanele clinicii Pediatrie I și o parte din băi au fost renovate în anul 2022. Pentru băile rămase nerenovate spitalul a demarat procedura de achiziție care este în faza de evaluarea a ofertelor. Procedura va fi finalizată conform legii în 2-3 săptămâni. Aparținătorilor și pacienților internați în saloanele care au arondate băi nerenovate li se oferă posibilitatea de a folosi băile renovate. Dezinsecția a fost efectuată la nivelul secției în data de 03.07.2023”, au transmis reprezentanții Spitalului de Copii Cluj.

SPITALUL DE COPII CLUJ, ACELEAȘI PROBLEME DE ANI DE ZILE

În Spitalul de Copii Cluj, în special în secția Pediatrie 1, plângerile părinților cu privire la condiții și igienă deficitară, sunt frecvente. De ani de zile, părinții se plâng, iar autoritățile competente se fac că rezolvă problemele.

AICI un articol din mai 2022, tot despre grupuri sanitare insalubre.

AICI, un alt articol, de data aceasta despre mâncare neconformă în Spitalul de Copii Cluj.

AICI, un articol în care până și medicii se plâng de condițiile în care își desfășoară activitatea și de lipsa de implicare a managementului.

AICI, un articol din 2016, legat tot de condiții improprii în Spitalul de Copii Cluj

Într-un județ cu buget imens, cum este Clujul, multe investiții înn Spitalul de Copii Cluj s-au făcut cu donații și cu sprijinul unor ONG-uri. Dar, mai nou, managementul Spitalului de Copii Cluj refuză sprijinul venit dinspre societatea civilă pe motiv de „nu avem nevoie”.

Anul trecut, managerul Cornel Aldea a refuzat oferta venită din partea lui Codin Maticiuc, care își lua angajamentul să reabiliteze complet secția de Pediatrie 1, în cadrul inițiative #spitalepublicedinbaniprivați. AICI puteți citi mai multe detalii despre acel episod.

Dacă aveți informații sau fotografii despre lipsuri și condiții improprii în spitale din România, scrieți-ne pe contact@stirimed.ro. Noi nu putem rezolva problemele, dar vă ajutăm să le ducem în atenția autorităților care pot aduce schimbări.

//////////////////////////////////////

CUM E BATJOCORITĂ DE SISTEM O FEMEIE NENOROCITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT STUPID DE MUNCĂ. CHIRURGUL CARE A OPERAT-O BLAMEAZĂ PUBLIC COMISIA DE MEDICI CE I-A REFUZAT FEMEII PENSIA DE INVALIDITATE

Postat de Ancuta Ciolan Stăvar       

Cum e batjocorită de sistem o femeie nenorocită într-un accident stupid de muncă. Chirurgul care a operat-o blamează public comisia de medici ce i-a refuzat femeii pensia de invaliditate

O femeie din Brașov, care a rămas fără o mână în urma unui accident de muncă, a rămas și fără pensie de boală. Asta după ce o comisie de medici care stabilește cine ia și cine nu ia pensie de invaliditate, a decis că femeia are capacitate de muncă, așadar nu poate fi încadrată într-un grad de handicap.

Despre umilința la care a fost supusă femeia, Marinela Farcaș, a relatat pe pagian sa de Facebook, chiar unul din medicii care a operat-o, Șeful Secției Chirurgie Platiscă și Reconstructivă a Spitalului Clinic de Urgență Brașov, doctorul Dan Grigorescu.Postarea doctorului, însoțită de poze grăitoare, referitoare la starea pacientei, este intitulată „Prețul lacrimilor șterse cu greu”.

„Așa nu se mai poate! Am lăsat să treacă suficient timp pentru ca aceia care ar fi putut face ceva la modul omeniei profesionale s-o facă. N-au făcut-o! Pentru asta, voi ăia, medici ca și mine, aveți lipsa mea definitivă de stimă! Și acum, povestea!În urmă cu vreo doi ani, o femeie devenea victima unui accident de muncă, prin prinderea mâinii drepte, dominante (a tuturor celor 5 degete și a palmei) la un calandru fierbinte dintr-o călcătorie industrială. Rezultatul final, obținut după mai mult de 10 intervenții chirurgicale succesive, este cel din imagini. Atât s-a putut.”, spune medicul în postarea de pe pagina de socializare.

Potrivit echipei medicale care a operat-o pe femeie, în ciuda eforturilor, mâna pacientei nu mai este funcțională. Medicii nu au recurs la amputarea mâinii, pentru confortul psihic al femeii.

„Eforturile au fost mari, deoarece pacienta a vrut să aibă cât mai mult din mâna originală. Numai că o are, cum spunem, noi, plasticienii, mai mult „la inventar”, pentru că nu este funcțională aproape deloc

. E însă deosebit de importantă pentru pacientă din punct de vedere psihologic, atât timp cât nu se uită lumea la ea ca la circ, așa cum ar fi dacă i-ar lipsi de tot. Sau aproape deloc.”, explică medicul Dan Grigorescu

Șocul pacientei a fost imens în momentul în care, la Comisia de Evaluare pentru Încadrarea în Grad de Handicap, medicii din comisie au decis că femeia este aptă de muncă și că mâna ar fi funcțională. Astfel, că femeia a fost lăsată fără pensia de handicap, care ar constitui singura sursă a ei de venit.

„Evident că a venit și momentul evaluării de către specialiștii în domeniu LA NIVEL NAȚIONAL a capacității de muncă și, evident, și a încadrării într-una din variantele de pensie de boală cuprinse în lege.

Verdictul? Deficiență funcțională MINIMĂ, capacitate de muncă PĂSTRATĂ, NU SE ÎNCADREAZĂ în grad de invaliditate!

FĂRĂ PENSIE DE BOALĂ, deci… „V-au rămas falange la degete!”- i-au spus, doct, unii din comisie, fără să-i examineze funcțiile actuale ale restului de mână, mai întâi strivită și arsă, iar mai apoi reconstruită în multe ore de intervenții chirurgicale. „Nu aveți decât 40% deficit, așa că, ASTA E!”- au concluzionat, în dispreț față de situația DEFINITIVĂ a pacientei, unii ăia… Oameni buni! Toată lumea medicală știe că o structură fără funcție nu are, practic, nicio valoare în afară de, uneori, cea psihologică (hai să vă dau, în trecere, exemplul reconstrucției de sân după îndepărtarea celui original în cancerul mamar). Ce să mai spunem despre mână, care la om este organul esențial al muncii? Dacă nu poate „prinde” nimic cu ea, chiar „întreagă” fiind, cu toate degetele și falangele „originale” (ce ați zice, de pildă, de o mână paralizată?), poate oare cineva de pe Pământul ăsta munci?

Adică dăm ajutor social unor persoane integre fizic 100% și nu dăm o amărâtă de pensie uneia care s-a nenorocit muncind legal? Rușine să ne fie!”, a mai scris medicul Dan Grigorescu.

Doctorul spune că acum regretă că, împreună cu echipa medicală ce a operat-o pe femeie, nu i-au amputat acesteia mâna, dacă aceasta ar fi condiția ca ea să beneficieze de pensia de invaliditate.

Doctorul precizează că a făcut publice datele pacientei, cu acordul ei. Femeia vrea acum să îi dea în judecată pe mediciic care au decis că ea nu poate beneficia de pensie de handicap.

„Sper să aflați și voi ce preț au lacrimile pe care abia poți să ți le ștergi cu o mână ca asta!”, este emsajul doctorului Dan Grigorescu, către membrii Comisiei ce au umilit-o pe pacienta sa.

Cazul Marinelei Farcaș de la Brașov a ajuns și în atenția deputatului clujean Emanuel Ungureanu, ce deține și funcția de vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Ungureanu a precizat că „prioritatea zero pentru mine este schimbarea din temelii a sistemului de stabilire a criteriilor pentru încadrarea în grad de handicap a persoanelor cu dizabilități.”

https://stirimed.ro/cum-e-batjocorita-de-sistem-o-femeie-nenorocita-de-un-accident-stupid-de-munca-chirurgul-care-operat-o-blameaza-public-comisia-de-medici-ce-refuzat-femeii-pensia-de-invaliditate/

///////////////////////////////////////////

(Inca ALTI …) Șapte medici de la Județean, fără drept de practică după ce au fost acuzați oficial de uciderea unui pacient

Scris de Mariana Constandache

Moartea unui gălățean de 46 de ani, petrecută exact acum un an, după ce a fost plimbat mai multe zile de acasă la spital și mai apoi ținut ore în șir în frig și fără tratament, a scos la iveală o lungă listă de erori din partea personalului medical pe mâinile căruia a ajuns. Nu mai puțin de șapte medici, acuzați de ucidere din culpă și alte fapte care ar fi condus la moartea bolnavului, nu mai au voie să își exercite meseria.

Cazul Florin Nicu Chirilă, un fel de ”moartea domnului Lăzărescu” în variantă gălățeană, a ajuns într-un punct în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel au putut formula acuzații concrete împotriva personalului din Spitalul de Urgență Galați, unitate medicală unde bărbatul de 46 de ani a sperat că își va găsi vindecarea, dar și-a aflat moartea. Tragedia s-a petrecut pe parcursul mai multor zile, la finele lunii octombrie 2021, când Florin Chirilă ajungea, pe picioarele lui, cu simptome de pneumonie la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, ca să fie consultat și să i se administreze un tratament. A fost supus unui protocol absurd de testare pentru COVID-19 și chiar trimis acasă, deși era vaccinat cu două doze și venise la spital cu un test rapid, negativ, pe care și-l făcuse acasă, înainte de a pleca. Trimis acasă și revenit mai apoi, de două ori, cu ambulanța, în stări tot mai agravate, a fost ignorat, nu a primit un diagnostic corect în Urgențe și nici medicamente, singurul tratament care i-a fost administrat fiind statul, ore în șir, în frig, la containerele de triaj, în așteptarea unor rezultate la teste repetate și inutile. În acest timp, Florin Chirilă s-a simțit tot mai rău și, după un ”transfer” scurt la Spitalul TBC, după ce venise la Județean în șoc septic, a ajuns prea târziu la Reanimarea din Județean, unde a murit.

Prin mâinile cui a trecut victima

De pe 30 octombrie, când a ajuns prima dată la Spitalul Județean, până pe 2 noiembrie, când a murit, Florin Chirilă a trecut, într-o formă sau alta, prin mâinile a nu mai puțin de șapte medici, dintre care patru de la Urgențe. Doi dintre aceștia sunt medici cu mulți ani de experiență în spate pe linie de urgențe, iar doi, rezidenți aflați sub directa coordonare a specialiștilor. Lista inculpaților în dosarul anchetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este deschisă de un ”începător”, care l-a văzut două zile la rând pe pacientul Chirilă. Medicul rezident Bogdan Dumitru Cucu este acuzat de ucidere din culpă pentru că ”duminică, 31 octombrie 2021, în timpul serviciului desfășurat la containerele COVID, acesta nu l-a diagnosticat pe pacientul Chirilă Florin și nu a prezentat spre confirmare diagnosticul medicului specialist supraveghetor Șandru Lidia, nu a stabilit un tratament cu antibiotic și nu l-a supus spre confirmare medicului supraveghetor. În această stare, pacientul a așteptat în frig până la ora 20,00, nefiind internat de facto și neprimind niciun tratament adecvat. A solicitat să plece și i s-a permis, cu condiția semnării unui document prin care își asuma riscul de deces. Luni, 1 noiembrie, primind același pacient, din dispoziția medicului supraveghetor Șandru Lidia, a dispus un nou test PCR, al treilea, deși știa că rezultatul PCR din seara precedentă era negativ, valabil 48 de ore, timp în care nu i-a prescris niciun tratament, fapt care a redus șansele de supraviețuire a victimei”, a explicat procurorul Paula Tănase, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A doua pe lista anchetatorilor este dr. Lidia Șandru, unul dintre cei mai vechi specialiști de la Unitatea de Primiri Urgențe. Medicul este acuzat de abuz în serviciu și ucidere din culpă, anchetatorii acuzând-o nu doar de faptul că ar fi manifestat neglijență față de bolnav, în calitate de specialist și șef de tură, ci și că ar fi ignorat argumentele personalului de la Ambulanță. ”Mai mult, având rezultatele analizelor și testelor PCR ale pacientului Chirilă Florin Nicu, a dispus în mod inutil trimiterea pentru a treia oară a acestuia la containerele COVID în vederea retestării. Nu a ținut cont nici de explicațiile asistentei de la Ambulanță, care i-a menționat că pacientul avusese test negativ cu o seară înainte și că fusese ținut în frig 12 ore și că starea sa de sănătate era foarte degradată, că saturația de oxigen era de 74 la sută, astfel încât să intervină pentru salvarea vieții pacientului”, a completat procurorul Tănase.

Al treilea nume pe listă este tot al unui medic cu vechime. Amalia Florența Morcov, medic specialist în medicina de urgență la UPU Galați este vizată de acuzațiile de ucidere din culpă și abuz în serviciu. Doctorița Morcov era șef de tură pe 1 noiembrie, la UPU, zi în care Florin Chirilă era adus pentru a treia zi consecutiv la spital, în stare foarte gravă. Atunci nu i-ar fi administrat tratament cu antibiotice și ar fi semnat transferul intraspitalicesc fără ca măcar să îl vadă pe bolnav și fără să îl consulte. Același ”tratament” i l-ar fi aplicat bolnavului muribund și după ce acesta a fost trimis înapoi de la TBC, nesupraveghind, totodată, conform concluziilor din anchetă, nici activitatea rezidentei de care răspundea. Aceasta este Olguța Ciureanu, medic rezident la UPU, cercetată pentru ucidere din culpă, pentru că ”nu a consultat, nu a diagnosticat şi nu a prescris şi administrat urgent tratament adecvat cu antibiotice, sub supravegherea medicului specialist şef de tură Morcov Amalia-Florenţa”. Lista inculpaților în acest dosar este completată de alți trei medici de la Laboratorul de Analize Medicale, acolo unde au ajuns probele prelevate pentru investigarea stării pacientului. Anchetatorii au stabilit că toți cei trei laboranți au ignorat indicațiile de ”urgență” care însoțeau actele medicale ale bolnavului și au emis rezultatele nu după o oră, ci după cinci ore. Cei trei medici de la Laborator sunt: Cristina Morar, acuzată de abuz în serviciu, ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, Ana Anton, pentru abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice și George Țocu, pentru ucidere din culpă.

Au interzis să mai profeseze

Pe 1 noiembrie 2022, la un an de la moartea lui Florin Chirilă în condițiile descrise mai sus, procurorii au luat o primă măsură față de medicii vizați în anchetă. Toți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. ”Am instituit o serie de obligații și interdicții, printre care interdicția comunicării între aceștia, interdicția părăsirii localității, respectiv a exercitării profesiei în virtutea căreia au săvârșit faptele”, a menționat procurorul Paula Tănase. Foarte important de adăugat ar mai fi că în același dosar se fac cercetări și vizavi de moartea, tot în noiembrie 2021, a studentei Mihaela Anghele, decedată în condiții similare tot după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. Cercetările în această speță sunt în curs, motiv pentru care anchetatorii nu au făcut deocamdată foarte multe precizări, dar nu este exclus ca o parte a inculpaților din cazul lui Florin Chirilă să se regăsească și în lista capetelor de acuzare pentru moartea studentei.

Interdicția agravează deficitul de medici din UPU

Cu patru medici în minus la Urgențe, spitalul se va confrunta cu o agravare a crizei de personal, care se va răsfrânge direct asupra calității actului medical, deci asupra pacienților. ”Medicii au adus la conducerea spitalului ordonanțele respective de interzicere a exercitării profesiei, iar în acest sens unitatea noastră a dispus interzicerea profesiei de medic și a activității pe perioada controlului judiciar. Practic, medicii nu mai sunt la serviciu începând cu data de 1 noiembrie a.c. Problema cea mai gravă e că oricum unitatea noastră era în deficit de medici. Acum o să fie mult mai greu de acoperit turele, de acoperit gărzile”, a explicat dr. Ionuț Bogdan Băneșanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Galați.

https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/191776-sapte-medici-de-la-judetean-acuzati-oficial-de-uciderea-unui-pacient

//////////////////////////////////////

(Protejati de doctorii in hotii judetene…umilesc contribuabilii care cotizeaza  statul-sistemul corrupt si mafiot !)Pacienți batjocoriți la Spitalul de Recuperare din Iași! Condamnați la schilodire pe viață. Managerul Carmen Cumpăt: „Nu mă interesează”

Ciprian Boaru

Pacienții care au nevoie urgentă de serviciile Spitalului de Recuperare din Iași sunt duși cu vorba. Managerul Carmen Cumpăt a refuzat să comenteze situația internărilor

TITLURILE ZILEI

O ieșeancă are un mesaj pentru managerii maternităților din Iași. Tânăra a fost obligată să nască la o clinică privată din Constanța Am rămas foarte dezamăgită 8211 FOTO

O ieșeancă are un mesaj pentru managerii maternităților din Iași. Tânăra a fost obligată să nască la o clinică privată din Constanța: „Am rămas foarte dezamăgită” – FOTO

Umilință maximă pentru bolnavii de la Spitalul Sf. Spiridon Dan Timofte și Corneliu Mihai demiși pentru incompetență conduc acum unitatea medicală 8211 FOTO

Umilință maximă pentru bolnavii de la Spitalul „Sf. Spiridon”! Dan Timofte și Corneliu Mihai, demiși pentru incompetență, conduc acum unitatea medicală – FOTO

O ieșeancă este terorizată de propriile sale surori Bianca Macovei trăiește de ceva timp un adevărat coșmar Am să-ți scot dinții din gură îți smulg părul din cap 8211 FOTO

O ieșeancă este terorizată de propriile sale surori! Bianca Macovei trăiește, de ceva timp, un adevărat coșmar: „Am să-ți scot dinții din gură, îți smulg părul din cap” – FOTO

La volanul unui bolid de lux o femeie beată a fost la un pas de a face prăpăd în cartierul Mircea cel Bătrân din Iași dar i-au ieșit la timp polițiștii în față. S-a ales cu un dosar penal

La volanul unui bolid de lux, o femeie beată a fost la un pas de a face prăpăd în cartierul Mircea cel Bătrân din Iași, dar i-au ieșit la timp polițiștii în față. S-a ales cu un dosar penal

Scene de groază la Iași Petronel un tânăr de numai 27 de ani s-a sinucis din dragoste O iubea foarte mult și s-a certat cu iubita lui  EXCLUSIVFOTO

Scene de groază la Iași! Petronel, un tânăr de numai 27 de ani, s-a sinucis din dragoste: „O iubea foarte mult și s-a certat cu iubita lui” –  

Bolnavii care au nevoie de tratament la Spitalul de Recuperare din Iași nu mai au loc pe liste. Orice întârziere poate agrava starea de sănătate a pacienților. Pacienții cu sechele în urma unui accident vascular cerebral sau a unei tumori cerebrale sunt nevoiți să caute clinici private. Managerul Carmen Cumpăt a refuzat orice dialog cu reporterii BZI

Numele managerului Carmen Cumpăt, de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, reapare în atenția publică. De data asta, nemulțumirile vin din partea familiilor cu pacienți care au nevoie de recuperare în urma unui accident vascular cerebral, a unei tumori cerebrale, hernii sau alte afecțiuni. Doar unitatatea medicală, aflată în administrarea Primăriei Iași, poate asigura tratamentul și procedurile necesare pentru recuperarea pacienților. Asta și datorită echipamentelor performante. Pe perioada pandemiei de COVID-19, brusc, pacienți care aveau nevoie de serviciile spitalului nu mai aveau acces.

„Avem alt regim de lucru”, a transmis Carmen Cumpăt aparținătorilor unui pacient, refuzat la internarea în secția Recuperare Neuromotorie, fără prea multe explicații.

Îți amintești de Gheorghe Visu, actorul care l-a jucat pe State de România? Carmen Tănase a dat vestea despre el

PLAYTECH.RO

Îți amintești de Gheorghe Visu, actorul care l-a jucat pe State de România? Carmen Tănase…

Aceste numere de înmatriculare sunt interzise în România! De ce nu ai voie să le folosești

STIRILEBZI.RO

Aceste numere de înmatriculare sunt interzise în România! De ce nu ai voie să le…

Cu câți lei a ajuns să se vândă un porumb fiert, pe plajele din Mamaia. Riscurile pe care puțini turiști le cunosc

CANCAN.RO

Cu câți lei a ajuns să se vândă un porumb fiert, pe plajele din Mamaia….

Surse din cadrul spitalului arată că medicii de pe secția amintită primesc salariile în continuare, ca majoritatea cadrelor medicale, chiar dacă volumul de muncă a scăzut drastic. Între timp, pacienții care au nevoie urgentă de recuperare trebuie să apeleze la unitățile private care parctică costuri exorbitante. Asta doar dacă își permit financiar. Pacienții în stare mai gravă au șanse din ce în ce mai mici pentru a fi reintegrați pe piața muncii, fiind împinși inevitabil să depună cereri pentru alocarea pensiilor pe caz de boală.

Asta, în condițiile în care, cu un tratament corect, acest gen de stiuație poate fi evitat. Costurile pentru recuperarea unui pacient cu sechele dobândite în urma unei afecțiuni neurologice sunt mult mai mici față de cele pentru acoperirea cheltuielilor unui pensionar pe caz de boală. Mulți dintre pacienții cu deficit motor sunt tineri. De precizat că managerul ec. Carmen Cumpăt a fost informată de reporterii BZI în legătură cu situația internărilor de la Spitalul de Recuperare. Când a fost contactată telefonic, managerul a avut o reacție deplasată.

„Nu mă interesează”, a declarat managerul spitalului de Recuperare.

Carmen Cumpăt se laudă de fiecare dată in fața prietenilor ei că nu are nimeni ce să-i facă pentru că: ” pe mine mă susțin Relu Fenechiu și Mihai Chirica”.

Bolnavii sunt respinși de medici, din cauza lipsei de comunicare

O parte din medicii de la Spitalul de Recuperare din Iași pot fi acuzați că nu au abilități de comunicare atunci când trebuie să proceseze solicitările pacienților. Cei suferinzi primesc răspunsuri seci cum că nu ar exista paturi libere, când, de fapt, situația este cu totul alta în realitate.

„Pe această secție avem 70 de paturi. Cinci saloane se află în stadiul de reparații capitale. Avem disponibile 45 de paturi, dar ocupate 35-40, ca să existe o zonă tampon. În două săptămâni acoperim toare cererile. Sunt pacienți care sunt chemați la programare, dar refuză motivând că este pandemie”, a spus medicul neurolog Doru Baltag, director medical la Spitalul de Recuperare, singurul dispus să ofere un punct de vedere.

Modul în care este condus Spitalul de Recuperare ar trebui să intre în atenția municipalității ieșene. În edițiile trecute ale BZI s-a scris și despre situația spitalului „Arcadia”, condus de afaceristul Dan Fiterman. Un pacient care a venit la un control pentru o banală afecțiune, a murit la scurt timp.

Averea lui Carmen Cumpăt, ascunsă în pădurile din comuna Probota

Conform declarației de avere, Carmen Cumpăt are un salariu anual de 131.288 lei, la care se adaugă o bursă doctorală de 18.900 lei de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este managerul spitalului începând cu anul 2008. În acel an a reușit să facă recepția la vila din satul Breazu, din comuna Rediu, județul Iași. În 2004 a cumpărat un teren de 1.032 de metri pătrați, împreună cu soțul Petru Cumpăt. Imediat, a obținut o autorizație de construire, dar clădirea a fost finalizată după aproape 4 ani. Vila din satul Breazu are regimul de înălțime D+P+1 E, cu o suprafață construită de aproximativ 300 de metri pătrați. Este poziționată chiar lângă Biserica Nașterea Maicii Domnului, pe strada Pârâului.

Însă, averea familiei Cumpăt este dată de afacerea lui Petru Cumpăt din comuna Probota, sat Perieni. Pomicultura Ind SRL, firma lui Petru Cumpăt, deține nu mai puțin de 20 de hectare de teren agricol, situat în extravilanul comunei. Suprafețele au fost cumpărate de la diverși proprietari în anul 2014, la 6 ani de la numirea lui Carmen Cumpăt la conducerea spitalului. Pe terenul menționat este amenajată o pepinieră cu puieți de diferite soiuri. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de aproape 100.000 de euro, cu un profit de nici 10.000 de lei. La capitolul active imobilizate apare valoarea de 3,2 milioane de lei, peste 650.000 de euro.

https://www.bzi.ro/pacienti-batjocoriti-la-spitalul-de-recuperare-din-iasi-condamnati-la-schilodire-pe-viata-managerul-carmen-cumpat-nu-ma-intereseaza-4133605

//////////////////////////////////////////

Fost șef al serviciilor din Ucraina confirmă întâlnirea dintre George Simion și FSB. Din 2021, Simion are intedicție de întrare și în Ucraina

Autor

Costin Andrieş

Un fost șef al serviciilor de spionaj de la Kiev confirmă dezvăluirile făcute săptămâna trecută, într-un interviu pentru În Linie Dreaptă, de fostul ministru al Apărării Republicii Moldova, Anatol Șalaru, privind întâlnirea dintre George Simion și un șef al serviciilor speciale rusești (FSB) la Cernăuți, în urmă cu 12 ani. Cotidianul ucrainean Obozrevatel notează de asemenea, citând o sursă din cadrul serviciului de securitate ucrainean, că George Simion are interdicție de intrare în Ucraina de peste doi ani, interdicție valabilă până în martie 2024. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a inițiat, de asemenea, impunerea sancțiunilor împotriva senatorului Diana Șoșoacă.

Pentru a discuta problema, publicația ucraineană i-a contactat pe Anatol Șalaru și expertul militar ucrainean Oleksandr Skipalski, fost șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fost prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Generalul-locotenent Skipalski a declarat pentru Obozrevatel că este convins că declarațiile anti-ucrainene din România au fost inspirate de Rusia și că, din disperare, serviciile speciale ale Rusiei au trecut la demascarea propriilor agenți.

Oleksandr Skipalski, fost șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fostul prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU)

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării Republicii Moldova

Unul dintre ofițerii SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției Ianukovici a confirmat că a existat cel puțin o întâlnire între George Simion și rezidența serviciilor speciale ruse de pe teritoriul Ucrainei, a declarat fostul șef al serviciilor ucrainene, Oleksandr Skipalski, pentru Obozrevatel.

Afirmațiile făcute de deputatul din parlamentul României, George Simion, și senatoarea Diana Șoșoacă privind „necesitatea” anexării unei părți a teritoriului Ucrainei și întreruperea ajutorului acordat Ucrainei în lupta împotriva agresiunii Rusiei, au provocat reacții puternice în societatea ucraineană, scrie Obozrevatel. Un adevărat scandal a izbucnit în România atunci când fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a declarat că George Simion, liderul partidului AUR, s-a întâlnit în 2011, la Cernăuți, cu rezidentul FSB-ului din Ucraina.

George Simion face în mod activ politica Kremlinului în România și în regiune, adaugă publicația ucraineană. Încă de la începutul războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, Simion s-a opus implicării porturilor românești în transportul de cereale ucrainene și a declarat că infrastructura de transport din România ar trebui să lucreze exclusiv pentru români, nu și pentru Ucraina.

În februarie 2023, în timpul unui congres al AUR de la Alba Iulia, Simion a vorbit despre oportunitatea ca România să oprească orice ajutor suplimentar acordat vecinilor săi, atât Republicii Moldova, cât și Ucrainei (în special refugiaților ucraineni care și-au pierdut casele în urma bombardamentelor armatei ruse), subliniază mass-media de la Kiev.

În martie, în Parlament, George Simion a criticat dur dragarea de către Ucraina a canalului Bâstroe, spunând că „distruge Delta Dunării”. El a menționat că războiul din Ucraina nu îi dă dreptul țării vecine să adâncească canalul și a comparat în mod repetat Ucraina cu Rusia. De asemenea, Simion și partidul său au inițiat mitinguri în România la care s-a vorbit despre „răul sancțiunilor împotriva Rusiei”.

„Rusia vede că își pierde pozițiile aici și își folosește ultimele resurse pentru a adăuga tensiune în relațiile din triunghiul Ucraina – România – Moldova”, spune Skipalski. El consideră că cetățenii acestor trei țări trebuie să înțeleagă acest lucru, iar politicienii trebuie să ofere explicații alegătorilor:

„Deoarece activitatea serviciilor de informații nu se desfășoară la vedere, mulți oameni obișnuiți cad în capcana declarațiilor provocatoare ale celor care au fost instruiți să facă lucrări subversive de propagandă”.

Fostul ministru moldovean al Apărării Anatol Șalaru a delcarat că în România există puține sentimente pro-rusești, iar acestea sunt „agitate” de politicieni finanțați de Moscova.

„Sunt mulți idioți utili care spun: „Lăsați Ucraina, să ne dea înapoi pământul nostru și apoi o vom ajuta”.” Asta spun cei care sunt manipulați”, a declarat Șalaru pentru Obozrevatel.

Când George Simion a intrat în parlamentul din 2020, a obținut 9%, deși nimeni nu-i dădea nici măcar 1% înainte de alegeri. Potrivit lui Șalaru, Simion a fost ajutat să obțină acest rezultat de „foști ofițeri de informații pro-Moscova” care lucrează în România.

„Există firme care au colaborat cu Rusia, au primit bani de acolo, există politicieni care au fost de mai multe ori în Rusia și mereu au pledat pentru legături, susținere și colaborare cu Federația Rusă. Este ca și cu Medvedciuk al vostru. Simion este și el ajutat, posibil finanțat de aceleași persoane”, a declarat Șalaru pentru publicația ucraineană.

Șalaru este îngrijorat de faptul că, potrivit sondajelor, Simion are în prezent o susținere de 19-20%, iar dacă va obține 25-30% la alegerile din 2024, atunci partidul său, Alianța pentru Unirea Românilor ar putea ajunge la guvernare și va dicta termenii în următorii ani.

Nu există nicio îndoială că o astfel de posibilă răsturnare de situație va avea un impact negativ asupra relațiilor României cu Republica Moldova și Ucraina.

Întâlnire cu FSB la Cernăuți

Anatol Șalaru a declarat pentru OBOZREVATEL că, în 2015, Gheorghe Simion a fost expulzat din Republica Moldova din cauza legăturilor sale cu serviciile secrete rusești. Fostul ministru al apărării a fost informat despre întâlnirea dintre Simion și rezidentul FSB-ului din Ucraina de către directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova (principalul serviciu de informații al Republicii Moldova). Declarații apărute în presa din România prin interviul dat de Anatol Șalaru pentru ILD.

Potrivit lui Șalaru, când a aflat despre interdicția de intrare a lui Simion în Republica Moldova, l-a contactat pe șeful SIS Moldova și i-a cerut explicații. Acesta a spus că există motive întemeiate pentru ca lui George Simion să-i fie interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova – se afla de mai mulți ani sub „supravegherea atentă” a serviciilor speciale moldovenești și ucrainene, care au descoperit că, în 2011, Simion s-ar fi întâlnit cu un rezident FSB în Cernăuți, Ucraina.

Șalaru spune că după ce au fost făcute publice informațiile despre legăturile deputatului român cu FSB-ul rusesc, George Simion se teme de consecințe. „De obicei, el ar fi intentat imediat un proces, dar de data aceasta nu o face, pentru că îi este frică. În România, acum se propune înființarea unei comisii parlamentare”, a declarat fostul ministru moldovean al Apărării.

Potrivit lui Șalaru, Simion este considerat de Occident ca fiind nedemn de încredere: „În SUA, partidul AUR a fost declarat extremist și antisemit. Ei sunt singuri acum, nu au niciun partener, niciun prieten în Europa sau America. Poate vor avea în Rusia”.

Senatoarea Diana Șoșoacă primită la o recepție la Ambasada Rusiei în România de către Valeri Kuzmin, ambasadorul rus. Foto: Ambasada Federației Ruse în România

La unison cu Simion, acționează și senatorul român Diana Șoșoacă , care a depus un proiect de lege prin care propunea denunțarea tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre București și Kiev și a cerut anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei.

În amendamentele la legea 129/1997 de ratificare, Șoșoacă propune completarea documentului: „România își anexează teritoriile sale istorice, și anume: Bucovina de Nord, Herțu, Budzhak (Cahul, Bolgrad, Izmail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.

Conform analiștilor de la Robert Lansing Institute, Șoșoacă s-a implicat într-o operațiune a serviciilor secrete militare rusești (cunoscute sub numele de GRU).

Interesant este faptul că Șoșoacă a candidat pentru senatori din partea aceluiași partid „Alianța pentru Unirea Românilor”, subliniază publicația ucraineană. După un timp, drumurile lor par să se fi despărțit, dar Anatol Șalaru crede că acest lucru s-a întâmplat doar pentru că atât Șoșoacă, cât și Simion au ambiții prezidențiale.

Generalul ucrainean i-a comparat pe acești politicieni români cu fostul deputat Ilie Kiva, cunoscut pentru declarațiile sale scandaloase (a fugit în Rusia). „Așa ceva (Diana Șoșoacă. – n.r.) s-a găsit și în România, dar în spatele ei este un grup de oameni. Dar, bineînțeles, aceasta este în primul rând opera serviciilor speciale ruse”, crede Skipalsky.

Generalul-locotenent spune că, pentru o lungă perioadă de timp, serviciile speciale rusești au făcut ravagii în Ucraina.

„Am făcut parte din categoria angajaților care erau îngrijorați de slăbirea regimului de contraspionaj din Ucraina cu mult înainte de confiscarea Crimeei noastre. Chiar și în timpul lui Ianukovici, aici era o adevărată desfrâu al elitei rusești – nu exista un regim de contrainformații. Ucraina s-a transformat într-un teritoriu unde serviciile speciale rusești au ținut întâlniri absolut liniștite”, a declarat Skipalsky, în traducerea site-ul TVR.

Invitat azi la emisiunea Ioanei Constantin de la B1, Anatol Șalaru a vorbit despre articolul din presa ucraineană:

„Din acest material se confirmă câteva lucruri:

– 1. Rusia îți demască și sacrifică toți agenții fiindcă e disperată și are nevoie de câștig

– 2. un ofițer de la informații sau contrainformații a confirmat cel puțin o întâlnire a lui George Simion cu rezidentul FSB din regiunea Cernăuți

– 3. din 2021, George Simion are interdicție de intrare în Ucraina, până în 2024.

În articolul apărut în presa ucraineană se vorbește de poziția pro-rusă și anti-ucraineană a lui George Simion și a domnei senator Șoșoacă”

Reacția AUR confirmă acuzațiile

La câteva ore după ce confirmarea venită din partea serviciilor ucrainene a fost preluată de presa românească, pagina de Facebook oficială a partidului AUR publică „o poziție publică pe care o exprimam ca urmare a știrilor false lansate la adresa AUR și a președintelui George Simion.” În aceast text scris în grabă, AUR reușește să confirme bănuielile și acuzațiile fostului ministru al Apărării Republicii Moldova și fostului șef al spionajului de la Kiev:

consideră Ucraina un stat inamic, chiar în mai mare măsură decât Rusia: descrie Ucraina drept „adversarii tradiționali ai intereselor României și Republicii Moldova„

neagă dreptul la integritatea teritorială a Ucrainei, care a fost recunocută de România în urma tratatului de bună înțelegere semnat de România și Ucraina în 1997, necesar aderării României la NATO; în alte cuvinte, comunicatul oficial prin care AUR spune că George Simion nu face jocul rușilor, neagă dreptul Ucrainei la integritatea sa teritorială: „Atunci când cheamă în ajutor lumea întreagă pentru a-și apăra țara de agresiunea Rusiei, președintele Zelenski e conștient că e beneficiarul și girantul acelorași rapturi, agresiuni și nedreptăți istorice care au răpit României Mari regiuni întregi aflate azi în componența Ucrainei? „

„Singurul lucru mai ridicol decât această campanie dezlănțuită împotriva noastră ar fi o dezmințire formală. Nu declarațiile mele de astăzi mi-ar putea spăla imaginea, ci istoricul faptelor mele”, a transmis George Simion pentru Libertatea.

„Indiferent de ceea ce spune astăzi un obscur ofițer de informații al unui stat care nu a fost vreodată printre primii 2.000 de prieteni ai României. Ceea ce am făcut eu, ceea ce s-a scris despre mine, ceea ce am declarat eu timp de aproape 20 de ani a ținut vie flacăra unionismului în cele două state românești de pe malurile Prutului”, a mai declarat Simion.

***

În continuare, puteți urmări integral interviul ILD, în care Anatol Șalaru vorbește pentru prima dată de întâlnirea dintre George Simion și agentul serviciilor rusești.

https://inliniedreapta.net/stiri/fost-sef-al-serviciilor-din-ucraina-confirma-intalnirea-dintre-george-simion-si-rezidentul-fsb-din-2021-simion-are-intedictie-de-intrare-in-ucraina/

//////////////////////////////////////

Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală

Scandalul „azilelor groazei” este imens, deosebit de grav, cu rădăcini adânci în istoria noastră multiseculară și în istoria recentă bântuită de mafia securisto-comunistă, antioccidentală, pretins-naționalistă – de unde și firescul coalizării acestor vectori în spatele famigliei PSD-iste din Voluntari.

Nedrept însă să criticăm paușal, căci există în România și oameni cu vocație care se dedică profesionist și cu devotament bătrânilor pe care îi au în îngrijire. Evident, viața acestora nu este deloc ușoară și niciodată nu vor fi răsplătiți îndeajuns – cel puțin în această lume.

Neîncrederea noastră funciară în instituțiile statului, de cele mai multe ori îndreptățită, atrage și neîncrederea în casele de bătrâni, indiferent dacă sunt sau nu private. Nu avem această cultură, deocamdată. Scandaluri precum cel pornit din Voluntari vor atrage alți ani de reticență față de asemenea instituții care sunt atât de necesare lumii în care trăim. Un tratament cu adevărat profesionist poate fi realizat numai de echipe de specialiști, nicidecum acasă, în familie. Dar aceasta presupune oameni dedicați, cu vocație de îngeri.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a fost atrasă aiurea în scandal, prin postările de bun simț făcute de un creștin autentic, purtătorul de cuvânt al patriarhiei BOR, Vasile Bănescu.

În cazul de față, Vasile Bănescu nu vorbește numai în nume propriu, cum a precizat, forțat de împrejurări, la un moment dat. Ci vorbește în numele oricărui creștin. Iar Patriarhul Daniel este și el un creștin. Și Patriarhul Daniel a avut drept prioritate, între altele, în întreaga sa activitate de ierarh, revigorarea acțiunilor de caritate și de implicare socială ale BOR. Iar realizările BOR din ultimii 10-20 ani la acest capitol sunt excepționale – iată o altă perspectivă care a fost uitată în aceste zile. Ar fi fost un nonsens să nu fie de acord cu postările lui Vasile Bănescu, fiindcă și-ar contrazice flagrant propria credință, propriile-i eforturi caritabile, de implicare în acțiuni sociale.

De aici și sprijinul firesc uneori implicit, alteori explicit pe care Patriarhul i l-a acordat purtătorului său de cuvânt – ale cărui luări de poziție publice reprezintă cu cinste, în scandalul recent, adevărata față, luminoasă, a Bisericii. Spre onoarea celor doi și a tuturor celor care i-au luat apărarea lui Vasile Bănescu, asemenea atitudine și discernământ, în momente atât de delicate pentru societate, reafirmă rolul Bisericii care este o trambulină către Prezentul lui Hristos.

Ca un fruct putred și plin de viermi care cade, în sfârșit, din copac, scandalul caselor de bătrâni devenite azile ale groazei este o oglindă care ni s-a pus în față: întrevedem astfel crasa lipsă de omenie a unora, deloc puțini, jegoșenia și prostia celor care se eschivează de la responsabilitățile care le revin. Numai șpagovenii, capsalii, șoșoacele sunt de partea lor.

Însă singura modalitate de a lupta contra răului este progresul constant în bine. Spre deosebire de cazurile monstruoase, scoase la lumină datorită unor jurnaliști adevărați, tanti Maria este unul dintre oamenii exemplari grație căreia încă mai avem viitor. Așa cum trebuie condamnați ferm cei care își bat joc de bătrâni, la fel trebuie să vorbim constant despre oameni precum tanti Maria.

Bătrânii noștri sunt trambuline ale trecutului. Depinde de fiecare dintre noi dacă vom folosi aceste trambuline pentru a ne arunca în spațiile improprii ale monstruosului non-uman ori dacă bătrânii noștri vor deveni trambuline purtătoare de viitor ale Omului real. Adică trambuline către Prezent.

Marius Vasileanu

sursa: contributors.ro

https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/marius-vasileanu-scandalul-azilelor-groazei-are-radacini-in-mafia-securisto-comunista-antioccidentala/

////////////////////////////////////////

Curluntrismul: Cum să-ți furi singur căciula, ca s-o dai la ruși

Autor

Costin Andrieş

Dan Dungaciu

General Ștefan Dănilă

Mircea Malița

Nicolae Ceaușescu

Propaganda rusească

Ucraina

S-a vorbit mult în ultimele luni despre nevoie de claritate morală în înțelegerea invaziei ruse din Ucraina. S-au făcut glume și s-a avertizat în fraze lungi și întortocheate că e vorba de o născocire „totalitară” și o „plagă” care pregătește un mare Reset și o mică vizită în Gulag celor care gândesc independent. „Independent” de logica elementară (o Ucraină victorioasă este un scut pentru România în fața amenințării rusești) și „independent” de orice formă de compasiune pentru drama umană uriașă care se petrece azi la câțiva kilometri de granița noastră. Claritatea morală poate fi definită pozitiv, ca discernământ, dar poate fi definită mai ales prin ceea ce nu e – nu e confuzie, nu e cinism, nu e autism moral și împietrire a inimii. Dincolo de orice abstracțiune, vedem concret în confuzia care întunecă atâtea minți din jurul nostru cum arată lipsa clarității morale.

Invitat la TVR să vorbească despre invazia din Ucraina, generalul Ștefan Dănilă, fost Șef al Statului Major al României între 2011 și 2015, a făcut o figură jalnică.

„Nu există bun și rău nici în scenariile următoare”, spune la TVR generalul Ștefan Dănilă, „pentru că putem să avem doar două scenarii, unul în care au câștigat rușii, unul în care au câștigat ucrainenii. Nu este chiar așa. Cel în care au câștigat ucrainenii, ce-au câștigat? Au reușit să îi împingă pe ruși dincolo de granițele lor… dacă au câștigat rușii, au puterea politică în Ucraina, au rămas cu ce au reușit să pună mâna până acum, cele patru regiuni plus Crimeea, parte a Federației Ruse, și ce-or mai vrea ei, sau…

TVR: Nu știm ce e bine, ce e rău în acest război?

Gen. Dănilă: Am spus că nu putem să ne poziționăm de-o parte sau de alta… sau să vedem lucrurile doar că sunt bine și rău pentru că la un moment dat trebuie să știm pentru ce ne pregătim, care sunt scenariile pentru viitor, pentru noi. Suntem aici și avem un vecin, Ucraina. Noi trebuie să avem o relație bună cu Ucraina pentru că sunt vecinii noștri. Această relație trebuie construită, trebuie să o construim de pe acum. O Ucraină care ar intra sub dominația rusă, dacă rușii ar învinge, ar fi o Ucraină NU mai periculoasă decât Ucraina care este pro-occidentală și atunci, noi de care parte putem să fim? Nu putem să fim împotriva Ucrainei, n-avem cum să fim împotriva Ucrainei pentru că Ucraina este vecinul nostru și trebuie să ne respectăm pe noi în primul rând, adică să avem obiectivele noastre. (…) Zelenski a deranjat când a spus ca Ucraina luptă și pentru noi. E posibil ca opinia publică din Europa și SUA să spună, „dar cum luptă Zelenski pentru mine? Că eu nu mai am curent, mi-a crescut prețul la combustibil, e criză economică din cauză că el se războiește cu Putin.” (video, TVR Info, 16 ianuarie 2023)

Deși avem după Bucea și Mariupol o imagine clară despre cum arată o ocupație rusească, de 11 luni abundă poveștile despre o Românie strivită între ciocan și nicovală, între doi coloși neprietenoși și despre cum toate problemele noastre se pot rezolva mâine cu un pic de curluntrism. Să ne poziționăm „pragmatic” și „înțelept” la mijloc între Rusia și Occident, între dușmanul și prietenii noștri, între căplău și victimele sale, cu fundul în două luntri. Așa cum face și generalul de mai sus, care nu știe dacă Rusia sau Ucraina este dușmanul nostru mai mare. Dar România nu este pusă azi să aleagă între două rele, ci se află într-o situație în care tabăra BINELUI este cum nu se poate mai limpede, mai clar și radical delimitată de RĂUL monstruos cu care se confruntă. Teama paralizantă care răzbate din cuvintele confuze și contradictorii ale generalului e absurdă și pentru că România se află acum, pentru prima dată în istorie, în interiorul Occidentului și în cea mai puternică alianță militară din istoria omenirii.

Nu rămâne mare lucru dacă încercăm să despicăm vorbele bălmăjite ale generalului Dănilă. Și e cu atât mai grav cu cât acest om vorbește, în mijlocul războiului, din poziția de fost șef al Armatei Române chiar în momentul în care Rusia anexa Crimeea și invada Ucraina în prima etapă, 2014. E vorba de cineva de la care publicul român așteaptă explicații, clarificări și mai ales soluții, nu filosofeli melancolice și confuze. În schimb, el spune la televiziunea națională că nu e sigur dacă e bine sau e rău ca ucrainenii să respingă invazia și să îi împingă pe ruși dincolo de granițele lor, contribuind astfel definitiv și la siguranța României. Dincolo de dezertarea de la responsabilitatea față de public, bâlbele de la TVR par și o încercare de asigurare că, în cazul în care rușii câștigă în Ucraina și intră în România (pentru că România fiind înconjurată de dușmani, NATO ne va abamdona rușilor), când vin să îl ridice, are pregătite citate prin care demonstrează că nu le-a fost niciodată dușman (misterioasa referință la „un moment în care trebuie să știm pentru ce ne pregătim, care sunt scenariile pentru viitor, pentru noi?”). Cât despre un posibil câștig al Ucrainei, vorba maestrului Cristoiu, anunțat ca posibil candidat PSD la prezidentiale, „dracu ne ia pe toți„.

Știm cu toții cum arată Ruski Mir, în detalii pe care am fi preferat să nu le vedem vreodată cu ochii noștri, dar fostul șef al Armatei Române încă spune că nu poate distinge binele de rău acolo unde răul e gigantic și monstruos, are imaginea peisajului apocaliptic de la Mariupol, iar victima lui e un lung convoi cu milioane de femei și copii. România sprijină totuși Ucraina, dar generalul întoarce și acest lucru cu roțile în sus și dă de înțeles că o face din constrângerea externă, care ne face imposibilă „neutralitatea” atât de dorită.

Aliații generalului în această operațiune specială de creat confuzie și pâclă morală nu sunt puțini. Avem profesori universitari, jurnaliști, experți militari, pianiști, filosofi și legiuni de ratați de internet ascunși prin beciuri, care se uită toți la gropile comune de la Bucea și cad răpuși de toropeală și plictis.

Curluntrismul acesta paralizant e, în mare parte, ecoul întârziat peste decenii al „diplomației” comuniste a lui Mircea Malița, care ne este încă prezentat ca un reper major de experți din Academia Română, ca Dan Dungaciu, politicieni apropiați de Academia Română, cum e chiar George Simion, și trăzniți excentrici rusofili, cum e Călin Georgescu. Ecourile malițiene răsună, iată, și din bălmăjelile unui șef al Armatei Române. Aceeași gândire de om crescut, format și pornit în cariera de curluntrist în epoca Ceaușescu, care nu mai paote gândi alt fel, s-a reprodus cu succes și după caderea comunismului.

„Școala Malița” a învățat generații întregi de funcționari, politicieni și militari că disimularea și viclenia sunt dovezi de inteligență superioară, generații care au umplut structurile statului cu oameni convinși că demnitatea se trăiește târându-te pe burtă și principialitatea este o forma de duplicitate. Curluntrismul e micul machiaverlâc al provincilialului complexat produs de comunism, care din viclenie își fură singur căciula, uitănd cum a sfârșit Ceaușescu: cel mai viclean fiu al poporului.

P.S. Sabin Orcan imi atrage atentia asupra urmatorului text publicat de generalul Dănilă pe 5 martie 2022:

„Continuarea susținerii militare a Ucrainei, în acest moment este o mare eroare, ar trebui să înceteze. Conducerea politică a Ucrainei a primit sprijin din partea SUA și ar trebui să se refugieze de urgență, pentru propria sa protecție, dar și pentru viitorul Ucrainei. Martirii nu vor fi utili într-un stat răvășit, distrus de război. Pentru a limita pierderile de vieți omenești și a distrugerilor irecuperabile, ar trebui ca ucrainenii să renunțe la rezistența armată, iar principalele sale forțe militare să se refugieze în statele membre NATO. Astfel vor rămâne o amenințare pentru ocupanți, dar nu vor da pretextul pentru continuarea distrugerilor și vor salva vieți și tehnică militară importantă.” Las aici linkul, să n-avem discuții: https://recomandari.blog/2022/03/05/ucraina-un-stat-atacat-nu-trebuie-sacrificat/

https://inliniedreapta.net/articole/curluntrismul-cum-sa-ti-fuli-singur-caciula-ca-s-o-dai-la-rusi/#comment-186286

///////////////////////////////////

De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române?

Carmen Valică

Prezența preoților la evenimente laice, de la începerea școlii la inaugurarea unei conducte de gaze nu e o surpriză în România, dar prezența Arhiepiscopului Teodosie la Ziua Marinei înseamnă alăturarea unui apologet al lui Vladimir Putin tocmai forțelor menite să apere Marea Neagră de acesta.

Tema principală a știrilor difuzate pe 15 august cu privire la Ziua Marinei a fost faptul că, după circa 10 minute de slujbă, după ce oficialii statului români au fost binecuvântați de Arhiepiscopul Teodosiei și au ascultat începutul acesteia, microfonul nu a mai mers.

Arhiepiscopul Tomisului a spus că cei vinovați vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.

Forțele Navale Române au anunțat public că vor trimite „o informare oficială cu privire la cele întâmplate” și au exprimat „regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei”. Nu ar fi fost un incident produs cu intenție.

De ce participă arhiepiscopul Tomisului la evenimentele Forțelor Navale Române?

Pe 15 august, la Constanța, președintele Klaus Iohannis a spus: „Ne aflăm pe țărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulți nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre”.

Liderul religios prezent la ceremonie, Arhiepiscopul Teodosie, crede însă că Vladimir Putin nu este un „răufăcător”, ci un ctitor și a rămas așa pentru că „nu a mitraliat ctitoriile”, potrivit Digi24.

Evenimentele de la Constanța ridică așadar o întrebare – de ce participă Arhiepiscopul Teodosie, care îl laudă pe Vladimir Putin pentru „ctitoriile” sale, la celebrarea Forțelor Navale menite să apere România tocmai de Vladimir Putin?

„Prezența Bisericii este binevenită, e o tradiție care trebuie menținută. Problema este persoana ÎPS Teodosie. Mi se pare complet nepotrivită invitarea sa la ceremonii de stat, ținând cont de atitudinea sa constantă față de autoritatea și legile țării”, spune eseistul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii.

Episcopul Teodosie, un ierarh care, în multe momente, lasă impresia că se situează deasupra legilor.

### VEZI ȘI… ###

Premieră | CNCD va cere explicații Bisericii în „cazul Teodosie”. Episcopul e acuzat de discriminare

Purtătorul de cuvânt al forțelor navale, Cornel Pavel invocă însă rangul Arhiepiscopului Teodosie, cel mai înalt din Constanța, potrivit pentru o sărbătoare de nivelul Zilei Marinei. În alte garnizoane, sunt invitați prelații din vârful ierarhiei acelor zone.

„Toate ceremoniile pe care le organizăm pentru sărbători importante, precum e cea de Ziua Marinei, conțin și un element de serviciu religios. Având în vedere că, la Constanța, Ziua Marinei Române este sărbătorită într-un cadru amplu și participă oficiali de rang înalt din țară, serviciul religios este oficiat de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Și alte ceremonii pe care le organizăm conțin un serviciu religios”.

ÎPS Teodosie a dăunat imaginii Bisericii prin acțiune sale, susține Patriarhia, care invocă modul în care episcopul s-a comportant în timpul pandemiei.

### VEZI ȘI… ###

Biserica Ortodoxă Română se „leapădă” de mult prea controversatul Teodosie

Teologul Paul Palencsar spune că prezența elementului religios în ceremonialul militar are o lungă tradiție în România și este un lucru bun, „nu e puțin lucru să ai certitudini pe câmpul de luptă”.

În plus, adaugă el, armata și, în mare parte, poporul își doresc prezența Arhiepiscopului Tomisului la un eveniment precum cel din 15 august.

Aceasta este oportună, adaugă el, cât timp „politicienii nu se folosesc în mod deviant de elementele religioase pentru a-și face imagine și atât timp cât biserica, la rândul ei, nu devine o debara a statului, așa cum, de pildă, se întâmplă în Rusia lui Putin, unde patriarhul Kiril susține războiul”.

La presiunea premierului ungar, Viktor Orban, patriarhul rus a fost retras de pe lista sancționaților din cel de al șaselea pachet al UE împotriva Rusiei

### VEZI ȘI… ###

Noi sancțiuni UE, aprobate numai după ce Patriarhul Kirill al Rusiei a fost retras de pe listă la insistența Ungariei

Despre invitarea la ceremonie a Arhiepiscopului care îl laudă pe Vladimir Putin, în condițiile în care acesta a adus un război violent la granițele Românei pe care și Forțele Navale au datoria să le apere, Paul Palencsar spune că acesta a fost invitat doar pentru că e Arhiepiscopul Tomisului. Dacă altă persoană avea aceeași funcție, aceea ar fi fost invitată.

„Trăim într-o perioadă în care aproape de litoralul României ajung mine, ele sunt dezamorsate de scafandri și militari români. Dacă la începutul războiului Arhiepiscopul Teodosie nu părea să empatizeze prea tare cu cei uciși cu cruzime la Bucea, Irpin, în alte suburbii ale Kievului, poate era prea departe de el, acum minele marine ajung aproape de el, nu mai are vreo scuză. Să îl numești pe cel care ucide civili nevinovați, mare ctitor de lăcașuri sfinte’ mi se pare prea mult”, spune Paul Palencsar despre persoana care deține în acest moment funcția de Arhiepiscop al Tomisului.

Slujba religioasă de sfințire a apelor Dunării la Brăila, ianuarie 2020, la care participă militari ai Forțelor Navale.

Slujba religioasă de sfințire a apelor Dunării la Brăila, ianuarie 2020, la care participă militari ai Forțelor Navale.

Pentru Theodor Paleologu însă, prin invitarea Arhiepiscopului Teodosie, statul român se lasă constant umilit „de cineva care are propriul război cu statul român, un comportament mereu provocator, sfidător și chiar scandalos în unele situații”.

Tradiția „simfoniei” între stat și biserică trebuie continuată, spune Paleologu, dar „Arhiepiscopului Teodosie este izolat, are propria agendă și e sfidător la adresa statului, de aceea e aberant ca statul să îl invite la ceremonii de stat. Pentru un Te Deum putea fi chemat orice preot militar, spune Theodor Paleologu, nu era nevoie de ÎPS Teodosie „ca să se dea, din nou, în spectacol”.

Arhiepiscopul Teodosie este unul dintre prelații ortodocși care transmit mesaje conspiraționiste și a negat existența pandemiei de Covid.

### VEZI ȘI… ###

Colonelul Gheorghiţă îi răspunde Arhiepiscopului Teodosie: Să încetăm cu neadevărurile. Mor oameni

Militarii, și statul în general, spune Paleologu ar trebui să fie preocupați de demnitatea statului pe care îl reprezintă.

În opinia lui Paul Palencsar, „că îl vedem cu ochi buni sau nu, că ne place sau nu ce spune și ce face Arhiepiscopul Teodosie de la Constanța, prezența sa la ziua Marinei este normală și necesară pentru că armata și Biserica, în istorie, au fost strâns împletite ca destine.

În demersul militar făcut de România și în Afganistan și în Irak, în calitate de forțe de menținere a păcii, preoții au fost prezenți lângă militari. Persoana vine și pleacă, dar funcția și demnitate arhiepiscopului rămâne”, insistă Palencsar.

Carmen Valică

A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

https://romania.europalibera.org/a/31991141.html

/////////////////////////////////////////

Imperialismul rus ca ameninţare globală

Ioan Stanomir

De la Oceanul  Arctic până în Africa de Sud, trecând prin Baltica, Marea Neagră, Siria şi Sahel, Rusia duce un război declarat  împotriva Occidentului  pe care îl percepe drept inamic implacabil. Politica de confruntare a  URSS devine politica oficială a  Federaţiei  Ruse. Războiul din Ucraina este doar o parte din acest tablou strategic. Tenacitatea criminală de care Rusia dă dovadă în Ucraina nu este un accident: în  tentativa de constituire a unei ordini internaţionale întemeiate pe rapt, agresivitate şi piraterie, distrugerea Europei Centrale şi de Est rămâne un obiectiv central al imperialismului rus.

Ordinea internaţională şi domnia fărădelegii

          Nimic nu este întâmplător în evoluţiile  ultimelor zile. De la  întâlnirea pe care  Rusia a  gazduit-o, adunând o parte dintre conducătorii Africii, până la lovitura de stat din Niger,  piesele acestui puzzle rus pot fi observate, ca parte a unui desen coerent. Ceea ce Rusia intenţionează, prin blocarea acordului  privind   cerealele, ca şi   prin sprijinul acordat celor ce  preiau puterea în zona Sahelului, este crearea unei turbulenţe dramatice în relaţiile internaţionale, ca fundal pentru impunerea unui nou set de valori şi comportamente.     

          De la URSS Federaţia Rusă a preluat această ambiţie a implicării în  zonele  a ceea ce numim astăzi, corect politic, Sudul  global. Educaţia istorică  permite refacerea contextului definit de prezenţa URSS în Africa  în anii de Război Rece.   Rusia de acum merge pe urmele de ieri ale URSS. Africa de Sud este, în această ordine de idei, un caz de manual. Investiţia sovietică în sprijinirea ANC  explică atitudinea pro-rusă a  administraţiei de acum :  memoria solidarităţii comuniste cântereşte, decisiv, în conturarea politicii sud – africane.

          Cât despre zona Sahelului, ea  este, o dată cu lovitura de stat din Niger, un teatru de operaţii al Rusiei. Steagurile ruse fluturate la Niamey marchează , simbolic, rolul Rusiei ca    potenţial aliat al regimului anti- occidental.  Armata de mercenari a lui Prigojin a fost şi este, în Africa, vârful de lance al Rusiei. Accesul la resursele minerale din Niger, eliminarea de pe teritoriul Nigerului a trupelor americane şi franceze, transformarea Sahelului în  zonă de tranzit pentru imigraţia ilegală, iată  câteva dintre ţintele subversiunii ruse.

          La distanţa de Africa, în America Centrală şi de Sud,  Federaţia Rusă este la fel de activă în cultivarea unei reţele de  alianţe. Nicaragua, Cuba şi   Venezuela sunt parte din  blocul pro-rus. Cât despre  Brazilia, ambiguitatea ei este deja evidentă, iar educaţia stângistă a preşedtelui Lula   explică afinitatea, măcar parţială, cu  Rusia şi interesele ei.

           Armele de care Rusia se serveşte în acest război global sunt redutabile şi diverse: traficul de arme,  loviturile de stat, cultivarea retoricii anti- coloniale, crearea unor condiţii de criză alimentară,  facilitarea imigraţiei ilegale spre Europa şi în particular spre  Polonia.   Ipocrizia acestui imperiu al răului este hrănită de ambiţiile sale nelimitate. Cei ce atacă civili în Ucraina, cei care sunt stăpânii unui   vast domeniu colonial au  temeritatea de a se descrie ca apărători ai dreptului  la auto-determinare al popoarelor africane.  Ca şi în era sovietică, alianţa impotriva Occidentului se  sprijină pe potenţialul de resentiment al aliaţilor din Sudul Global.

          Federaţia Rusă este pregătită, după toate aparenţele, să lupte până la capăt în acest nou Război Rece. Ordinea  internaţională pe care o schiţează Moscova o evocă pe aceea sovietică. Sclavia, arbitrariul, fărădelegea, crimele împotriva umanităţii,minciuna  sunt  parte din arhitectura  acestui viitor.   Alături de RP. Chineză, Federaţia Rusă  este un stat revizionist, iată ceea ce trebuie  reamintit, spre a lupta impotriva cântecului de sirenă al putinismului.

           Războiul din Ucraina  a generat un  val seismic care se resimte, dincolo de graniţele Europei. Bătălia din vecinătatea noastră geografică imediată este o batălie pentru viitor. Libertatea   naţiunilor noastre nu poate supravieţui în condiţiile  unei hegemonii ruse. Războiul  global  al Rusiei este o  ameninţare mortală pentru  fosta Europă captivă.

Distribuie acest articol

Articole pe aceeasi tema

Rusia lui Putin şi paranoia imperială

Spirala prețuri-salarii: o amenințare reală pentru România?

Cealaltă revelație a lui Prigojin

Putin, Prigojin şi Rusia de astăzi

Dilema strategică a Kievului. De ce ucrainenii nu văd niciun rost să negocieze acum cu Rusia

https://www.contributors.ro/imperialismul-rus-ca-amenintare-globala/

////////////////////////////////////

Cum văd moldovenii suferințele oamenilor deportați de Stalin în Siberia și ce ravagii face încă propaganda rusă la Chișinău

Oxana Bodnar • HotNews.ro

Moldovenii, dar și turiștii străini, au avut posibilitatea ca timp de trei săptămâni, să afle și să-și împărtășească emoțiile despre suferințele basarabenilor deportați de Stalin în Siberia, în cadrul unei expoziții amenajate în două vagoane din centrul Chișinăului. Corespondenta HotNews.ro a mers acolo și a stat de vorbă cu oamenii.

Cele 2 vagoane din centrul Chișinăului unde s-a organizat expoziția „Basarabeni în Gulag”

Expoziția imersivă „Basarabeni în Gulag” a avut loc între 6 și 30 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. În cele două vagoane, care aminteau de vagoanele de vite cu care au fost transportați basarabenii în Siberia, au fost expuse obiectele folosite de victimele deportărilor.

De asemenea, pe un ecran, vizitatorii au putut asculta și vedea mărturiile foștilor deportați. Oamenii au avut apoi prilejul să-și împărtășească impresiile în așa numita „carte a emoțiilor” aflată în muzeul improvizat.

„Tremur toată. Plâng. Am o problemă respiratorie și mi-am închipuit cum aș fi fost sufocat eu în acest calvar. Acum am fost de parcă am simțit pe pielea mea. Mulțumesc organizatorilor”, a scris o femeie.

„Aceste fapte au fost ascunse foarte minuțios în perioada Uniunii Sovietice. Și în prezent sunt multe minciuni din partea Rusiei. Trebuie arătate cât mai des arhivele pentru populație. Au fost timpuri foarte grele și trebuie să înțelegem că noi și acum trăiam în asemenea perioadă”, a mai scris alt vizitator al expoziției, în limba rusă.

„Experiența mea în acest vagon a fost una extremă, aș spune. Sunt la curent de mult timp cu realitatea trenului basarabenilor deportați, însă astăzi mi s-a făcut pielea de găină. Acest subiect va rămâne unul ireal pentru mine și poporul meu. Privesc la tot de aici cu groază”, a scris un vizitator.

Mărturiile de mai sus sunt doar câteva dintre cele scrise de vizitatorii care au trecut pragul celor două vagoane.

În cadrul expoziției a fost prezentată și istoria profesoarei Steliana Dan-Hartea, originară din Ploiești, România.

„Steliana Dan-Hartea, născută în 1913, a fost învățătoare în satul Calfa. Când după 28 iunie 1940, au venit sovieticii ea nu a refugiat, cum au făcut mulți, nici nu credea că o să fie supusă represiunilor, dar a fost acuzată că a fost membră a Frontului Renașterii Naționale. Noi nu știm soarta ei, bănuim că s-a stins acolo.

În 1941 a fost condamnată la cinci ani de Gulag, iar ulterior, în 1950 a fost condamnată repetat”, a povestit pentru HotNews.ro istoricul Ivan Duminica.

Nu toți vizitatorii care au venit la această expoziție au acceptat să vorbească în fața camerei. În ochii multora se vedeau lacrimi.

„Străbunicul are frați care au murit în astfel de vagoane, care nu s-au mai întors. Mie îmi este și greu să vorbesc despre asta și astăzi”, a zis o tânără, plângând.

„Din familia mea nimeni nu a fost deportat, dar îmi dau seama că a fost ceva groaznic, strașnic. Și aflându-mă aici mă ajută să înțeleg mai bine condițiile groaznice”, a spus un bărbat.

Efectele propagandei ruse asupra unei părți din societatea moldovenească

La un moment dat, una dintre vizitatoarele care vorbeau în limba rusă și-a manifestat nemulțumirea că genul acesta de expoziții au scopul de a-i face pe moldoveni „să se certe cu rușii”.

„Să le spună ucrainenilor și rușilor din Moldova ce ar trebui să zică”, a declarat femeia.

Mai multe persoane i-au cerut să vorbească în limba română, iar una dintre acestea i-a atras chiar atenția referitor la ce se întâmplă în Ucraina.

Dialogul care a urmat reflectă într-un bună măsură disensiunile ce există încă în societatea din Moldova, unde o parte a populației este vulnerabilă la propaganda rusă care susține că războiul din Ucraina a fost declanșat de SUA.

„- Rușii sunt fasciști, având în vedere ce fac astăzi în Ucraina.

– America face!

– Rușii au atacat Ucraina. Nu America.

– America. Uitați-vă la America.

– Nu. nu. Nu America”.

Ambasada Rusiei la Chișinău consideră expoziția „incitare la ură față de tot ce este rusesc”

În urmă cu 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul comunist sovietic a organizat cea mai amplă acțiune de deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.

În vagoane similare celor amplasate în Piața Marii Adunări Naționale au fost strămutate forțat 35.796 persoane, dintre care 11.889 erau copii.

De menționat, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova s-a arătat revoltată de organizarea expoziției „Basarabeni în Gulag” din Piața Marii Adunări Naționale, expoziție care evocă suferințele celor în total peste 90 de mii de români basarabeni, deportați de regimul comunist.

Într-un comunicat de presă, ambasada a menționat că mesajul acțiunilor este evident: incitarea intenționată la ură față de Rusia și tot ce este rusesc.

În replică, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a cerut autorităților ruse să se abțină de interferențe în treburile interne ale Republicii Moldova, „inclusiv în probleme bisericești și ce țin de istoria noastră”

Citește și: VIDEO Ce răspund găgăuzii când sunt întrebați ce cred despre România și UE care a investit 40 milioane de euro în regiune în ultimii 10 ani / „Maia Sandu este un conducător american”

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26433340-video-cum-vad-moldovenii-suferintele-oamenilor-deportati-stalin-siberia-efecte-are-inca-propaganda-rusa-chisinau.htm

//////////////////////////////////////////

Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei

E-Mail

emilian.isaila

EMILIAN ISAILĂ

Achitarea anchetatorilor care au provocat moartea, în anul 1985, a unui scriitor disident pentru legături cu postul de radio Europa Liberă, reprezintă un nou moment de prăbușire a încrederii opiniei publice în actul de justiție.

Directorul institutului de investigare a crimelor din perioada comunistă a declarat pentru Spotmedia.ro că textul prin care magistrații își justifică decizia reprezintă o rescriere a istoriei, dar și relansarea unor teorii național-comuniste, vehiculate de Nicolae Ceaușescu și acoliții săi în perioada regimului dictatorial.

Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei MOTIVARE. Textul prin care judecătorii își explică decizia din Dosarul Gheorghe Ursu a rescris istoria, conform unor experți în studierea perioadei comuniste – Foto: Canva, Arhiva/ Dosar

MOTIVARE. Textul prin care judecătorii își explică decizia din Dosarul Gheorghe Ursu a rescris istoria, conform unor experți în studierea perioadei comuniste – Foto: Canva, Arhiva/ Dosar

VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?

SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!

Motivarea judecătorilor Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu din dosarul disidentului Gheorghe Ursu, prin care au achitat ofițerii de securitate acuzați de infracțiuni contra umanității, a produs stupoare, dezamăgire și revoltă.

Mai multe organizații neguvernamentale au declanșat acțiuni de strângere de semnături pentru realizarea unor proteste publice, procurorii caută soluții pentru o cale extraordinară de atac, iar lideri politici, în frunte cu ministrul Justiției Alina Gorghiu (PNL), care a spus că ziua deciziei „a fost una tristă”, au considerat motivarea o tentativă de rescriere a istoriei.

„O spun foarte limpede, nu există niciun caz de ofițer de Securitate care să fi fost condamnat pentru abuzuri sau crime săvârșite în perioada regimului comunist. Din toate datele pe care le avem la nivelul institutului nu rezultă că ar exista un astfel de caz. Singurele condamnări s-au făcut la adresa unor comandanți de penitenciare”, a declarat, pentru spotmedia.ro, Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), institut care funcționează sub egida Guvernului României.

DanielSandruPolitologProfesor

COMUNISM. Daniel Șandru, directorul Institutului pentru investigarea crimelor din perioada comunistă, susține că niciun ofițer de Securitate nu a fost condamnat de instanțele din România pentru fapte de poliție politică – Foto: IICCMER

Pe parcursul a peste trei decenii de anchete ale procurorilor și procese, judecătorii au trimis la închisoare doi milițieni și un spărgător de case, găsiți vinovați pentru torturarea și uciderea disidentului Gheorghe Ursu, în timp ce ofițerii de securitate, care au planificat, coordonat și aplicat bătăile și torturile din septembrie 1985, au fost achitați.

O țară terorizată 50 de ani de Securitate află că reprezentanții ei torturau conform legii

„Știm cu toții discuția despre mineriade, despre crimele Securității, despre pensiile securiștilor, despre obsesia Securității în România și, din păcate, în ultimii 30 de ani noi nu am avut o discuție serioasă despre ce s-a întâmplat în regimul Ceaușescu, cu excepția câtorva momente punctuale. Nu am avut o discuție despre reconciliere”, a declarat pentru spotmedia.ro, Costin Ciobanu, cercetător în Științe Politice în cadrul Universității Royal Holloway, din Marea Britanie.

Dar o problemă mai mare decât achitarea, în acest caz, a fost motivarea scrisă de cei trei judecători, care susțin că Gheorghe Ursu n-a fost opozant al regimului Ceaușescu, iar metodele de anchetă folosite de ofițerii de Securitate sunt utilizate și astăzi de investigatorii din poliție și parchete.

„… se poate observa că așa-zisele acțiuni de reprimare și intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare și procedee probatorii folosite în anchetarea infracțiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea… sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înțeles cum astfel de acțiuni pot fi incluse în noțiunea de <alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice>. Într-adevăr, atunci când sunt aduse la cunoștința persoanei cercetate poate produce acesteia unele suferințe, însă sunt inerente oricărei activități de cercetare penală”, se arată în motivarea scrisă de cei trei judecători.  

„Diverși magistrați sau diverși oameni care au făcut parte din Securitate s-au bucurat de privilegii importante. Unele dintre cele mai mari pensii speciale care s-au acordat în România erau date unor oameni care au lucrat în zona Securității” – Costin Ciobanu, cercetător în științe politice la Universitatea Holloway, Marea Britanie

Securitatea rea și Securitatea bună

Politologul Daniel Șandru, directorul IICCMER, spune că motivarea judecătorilor este un document care falsifică istoria. Și nu numai atât, susține profesorul universitar, ci, de asemenea a fost șocat de faptul că în motivarea judecătorilor „e preluată ad litteram o temă elaborată la nivelul cel mai înalt al Partidului Comunist Român, chiar de către Nicolae Ceaușescu și acoliții săi și, ulterior, vehiculată în spațiul public, inclusiv în postcomunism, de către foștii ofițeri de Securitate, și anume aceea că a existat o securitate rea în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a Republicii Populare Române, și o securitate bună în vremea lui Nicolae Ceaușescu, ceea ce e un fals istoric și o formă parșivă de manipulare”.

Cercetătorul Costin Ciobanu explică faptul că în acest caz judecătorii au aplicat „o grilă extrem de îngustă” în ce privește acțiunile Securității din perioada regimului comunist.

„Nu poți să spui că Securitatea a fost o instituție legitimă a statului care a făcut cercetare și urmărire penală așa cum face azi, de exemplu, procuratura”, a spus expertul.

El mai spune că, în lume, în ce privește studiul politicii memoriei, România e considerată un caz extrem, având în vedere cât de extinse și invazive au fost acțiunile Securității ca poliție politică în comparație cu ce s-a întâmplat în alte țări din lagărul socialist.

Discursul național-comunist

Decizia Curții Supreme de Justiție în cazul Gheorghe Ursu confirmă încă o dată faptul că ofițerii de Securitate, deși au fost anchetați după Revoluție, nu au fost niciodată condamnați, deși instituția, în perioada regimului Ceaușescu, a fost cea care a avut rolul determinant în limitarea libertăților individuale și menținerea dictaturii.

VideoAnchetatoriSecuritate

DOSAR. Cei doi ofițeri de Securitate care au fost achitați de Curtea Supremă au supraviețuit și au vârste de peste 80 de ani

„…există o foarte mare rezistență a corpului ofițeresc care mai este încă în viață și care a făcut parte din fosta Securitate”, a declarat profesorul Daniel Șandru pentru spotmedia.ro.

„După anii ’90, ofițerii Securității au reușit, fiecare pe culoarele pe care le-a avut la dispoziție, să se branșeze fie în zona deciziilor politice sau administrative, fie în zona de afaceri, fie, de ce nu, chiar în zona culturii largi populare”, a explicat el.

„Discursul prin care se clamează revenirea la național-comunism și la eroismul Securității, care nu făceau abuzuri și crime la adresa propriei populații, e foarte larg răspândit”, spune Daniel Șandru. „Era pace și liniște, iar agenții Securității se ocupau cu apărarea țării, aceasta fiind o minciună sfruntată, pe care o vehiculează în permanență în spațiul public”, a mai spus directorul institutului care se ocupă cu investigarea crimelor din perioada comunistă.

Despre moartea inginerului și scriitorului Gheorghe Ursu s-au scris cărți și sute de articole, s-au realizat filme documentare, iar uciderea lui în urma torturii din birourile Securității, aflate în strada Eforie din București, a devenit o scenă simbol a suferinței și sacrificiului suprem făcute de un om care a militat pentru dreptate și libertate, folosindu-se de posibilitățile epocii, măiestria și consecvența sa.

O justiție, degeaba

Într-un sondaj din iunie 2023, realizat de ONG-ul Geeks For Democracy, alături de Cult Research, 74% dintre români considerau că „Justiția nu-și face treaba”, iar 57% considerau că și Poliția e în aceeași situație.

Când trei din patru români susțin că în România nu se face dreptate, judecătorii și procurorii sunt plătiți cam degeaba, contribuția lor la funcționarea societății tinzând către zero.

Lipsa de încredere e atât de mare în sistemul de justiție, încât o mare parte dintre cetățeni consideră că acesta funcționează doar pentru a proteja elita politico-economică, una care a acaparat toate resursele și conduce neoficial țara.

Din păcate, decizia judecătorilor de la Curtea Supremă nu face decât păstreze neîncrederea în autorități la un nivel scăzut, dar creează și contextul pentru proliferarea mișcărilor extremiste și apariția unor explozii sociale.

„La mijloc e vorba despre beneficiile acestor oameni. Știm cu toții, periodic avem discuții în spațiul public despre cum diverși magistrați sau diverși oameni care au făcut parte din Securitate s-au bucurat de privilegii importante. Unele dintre cele mai mari pensii speciale care s-au acordat în România erau date unor foști magistrați comuniști și unor oameni care au lucrat în zona Securității. E vorba despre absolvirea de orice vină a celor care au lucrat în Securitate, și care, într-o formă sau alta au contribuit la represiunea comunistă”, a declarat cercetătorul în știința politice Costin Ciobanu.

Motivarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, text integral

Citește și:

Gheorghe Ursu

Gheorghe Ursu, ucis din nou la Curtea Supremă. Securitatea, achitată – Video

Cum motivează

Cum motivează Înalta Curte de Casație și Justiție achitarea foștilor securiști acuzați că l-au torturat și ucis pe disidentul Gheorghe Ursu

Uciderea disidentului

Uciderea disidentului Gheorghe Ursu – un proces al comunismului fără sfârșit, fără vinovați și fără speranță

Hellvig, la

  35 de ani de la moartea disidentului Gheorghe Ursu: SRI se delimitează ferm de crimele Securităţii și speră că Justiţia va stabili adevărul

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cazul-ursu-si-rescrierea-istoriei-de-ce-niciun-ofiter-de-securitate-n-a-fost-condamnat-pentru-fapte-de-politie-politica

///////////////////////////////////////////

Despre alte ROMANISME  de la Auschwitz gasiti si aici…..

[1] Alexandra Coșlea, ’Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plin de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală.”’ (Hotnews.ro, 4 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.

[2] Ovidiu Vanghele, Bianca Albu, ’Lagărele Cristinei’ (Buletin de București, 9 februarie 2023), accesat 13 iulie 2023.

[3] ’Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini.’ (spotmedia.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.

[4] Ibid. A se vedea și ’Pandele știa situația din centrele de bătrâni: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei’ (spotmedia.ro, 10 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023 și Dora Vulcan, ’Demisiile din scandalul „azilelor groazei”. Acarul Păun a fost destituit, șefii se jură că n-au greșit și partidul îi crede.‘ (Europa Liberă România, 12 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.

[5] A se vedea Questions relating to the Obligation to Proescute or Extradite (Belgium v Senegal) (Judgment) [2012] ICJ Rep 422 [99] și Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (încheiată la 23 mai 1969) 1155 UNTS 331 art 53.

[6] Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) art 3.

[7] Z and Others v The United Kingdom App no 29392/95 (CtEDO, 10 mai 2001), para 73.

[8] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ’Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture’ (2022) 23.

[9] CEDO (n 6) art 1. Titlul I conține și articolul 3.

[10] Alexandru Mihăescu, ’Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale’ (G4media.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.

[11] Ireland v The United Kingdom App no 5310/71 (CtEDO, 20 martie 2018), para 167.

[12] Keenan v The United Kingdom App no 27229/95 (CtEDO, 3 aprilie 2001), para 116.

[13] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.

[14] Ibid.

[15] Peers v Greece App no 28524/95 (CtEDO, 19 aprilie 2001), para 74.

[16] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.

[17] Natasa Mavronicola, Torture, Inhumanity and Degradation under Article 3 of the ECHR: Absolute Rights and Absolute Wrongs (Hart Publishing 2021) 90.

[18] Jalloh v Germany App no 54810/00 (CtEDO, 11 iulie 2006), para 67.

[19] Svinarenko and Slyadnev v Russia App nos 32541/08 and 43441/08 (CtEDO, 17 iulie 2014), para 114.

[20] A se vedea stenogramele din referatul procurorilor DIICOT care conțin interceptări ale suspecților în –, ’Detalii șocante în dosarul azilurilor groazei. Stenograme: „Ăla cre’ că trebuie strâns de gât” / „I-am bătut p-ăștia de dimineață” (Digi24, 5 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.

[21] Ibid.

[22] ’„Javră ce ești.” Detalii incredibile despre tratamentele crunte la care erau supuși oamenii din azilele groazei din Ilfov – interceptări / Patru persoane arestate preventiv, 11, în arest la domiciliu’ (Hotnews.ro, 6 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.

[23] Ibid.

[24] Selmouni v France App no 25803/94 (CtEDO, 28 iulie 1999), para 100.

[25] Ibid.

[26] Mavronicola (n 17) 66-67.

[27] A se vedea Selmouni v France (n 24), para 98.

[28] Mavronicola (n 17) 69

[29] Ibid 72.

[30] X and Others v Bulgaria App no 22457/16 (CtEDO, 2 februarie 2021), para 178.

[31] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 27, 28.

[32] ’Statul știa din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau țipete, urlete, incidente și miros pestilențial” (Observator, 11 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.

[33] Ibid.

[34] Ibid.

[35] Ovidiu Vanghele și Bianca Albu, ’Toți știau. Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov (Buletin de București, 14 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.

[36] Ibid.

[37] Ibid.

[38] Ibid.

[39] n 22.

[40] M and Others v Italy and Bulgaria App no 40020/03 (CtEDO, 31 iulie 2012), para 100.

[41] Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (adoptată 10 decembrie 1984) 1465 UNTS 85 (Convenția împotriva torturii) art. 1.

[42] Ibid, art. 16.

[43] Committee Against Torture, ‘General Comment No. 2’ (24 ianuarie 2008) UN Doc CAT/C/GC/2 para 18.

[44] Ibid.

[45] Convenția împotriva torturii (n 41) art 2(1).

[46] Gerrit Zach, Moritz Birk, ’Article 16: Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 444.

[47] A se vedea raportul Raportorului Special ONU pentru tortură și tratamente cu cruzime, inumane ori degradante Manfred Nowak UNHRC, ’Report of the Special Rapporteur on torture, and other cruel, inhuman or degrading treatment or punishment’ (10 martie 2008) UN DOC A/HRC/7/3/Add.7 și cazurile în care acesta a concluzionat că există tratament degradant. De exemplu, detenția persoanelor pentru până la 61 de zile într-o celulă de închisoare din Indonezia ce sevește de fapt doar detențiilor pe termen-scurt; pagina 2.

[48] Gerrit Zach, ‘Article 1: Definition of Torture’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 50.

[49] Ibid 54.

[50] Bobi Neacșu, ’Stenograme DIICOT din ”azilele groazei”: Hainele bătrânilor, stropite cu insecticide împotriva păduchilor. Să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi?” (Libertatea.ro, 9 iulie 2023), accesat 17 iulie 2023.

[51] Zach (n 48) 56.

[52] Ibid.

[53] n 32.

[54] ’România are restanțe majore la implementarea deciziilor CEDO’ (Sinposis, 10 iulie 2023), accesat 17 iulie.

https://www.juridice.ro/697305/azilele-groazei-si-dreptul-international-al-drepturilor-omului-responsabilitatea-autoritatilor-de-a-preveni-acte-de-tortura-si-tratamente-inumane-ori-degradante.html

////////////////////////////////

Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”

Alexandra Coșlea • HotNews.ro

O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață când au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale, potrivit IGPR. Două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sunt vizate, de asemenea, de o anchetă. Locuitorii din Voluntari au povestit că bătrânii stăteau dezbrăcați la gardul centrelor și cerșeau bani sau mâncare trecătorilor. Neregulile din căminele de bătrâni au fost semnalate de o amplă investigație jurnalistică începând cu luna februarie.

Acțiune a politiei

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ministerul Familiei, despre consiliera Gabrielei Firea implicată în dosarul centrelor în care bătrânii erau supuși tratamentelor inumane: Este citată doar ca martor

Potrivit IGPR, 26 de suspecți au fost duși marți la audieri în acest dosar privind tratamente inumane ori degradante la care erau supuse persoanele adulte, încadrate în grad de handicap.

Aproximativ 100 de persoane în vârstă din cămine private din județul Ilfov au fost supuse unor rele tratamente, potrivit Digi 24.

Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane, a precizat comisar-șef de poliție Georgian Drăgan.

Zeci de bătrâni, transportați la spital

Mai multe ambulanțe și medici de la Spitalul Floreasca au ajuns la căminele sociale pentru a-i ajuta pe bătrâni, a declarat Bogdan Toma, ofițer DSU.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în ce3le trei azile din Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei, citați de Agerpres.

„Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD – Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri”, a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU.

„Condițiile de la Auschwitz”

„Condițiile de la Auschwitz, dacă vă închipuiți. Asta era aici. Îi vedeam la gard, cerșeau de mâncare, în pielea goală. În pielea goală erau ținuți la gard”, a povestit un bărbat care trece zilnic pe lângă un azil al groazei din Voluntari și a văzut rezidenții dezbrăcați înclusiv în sezonul rece, potrivit Digi24.

„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (…) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: ‘Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?”, au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni, transmite Agerpres.

Polițiștii susțin că s-au sesizat din oficiu în acest dosar.

Concomitent, procurorii investighează și două cauze în care sunt implicate și autoritățile, fiind puse în aplicare mandate la sediile unor instituţii publice şi private implicate în activitatea infracţională în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa.

Două instituții publice, investigate

Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, care nu deținea licență de funcționare, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost devzăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

Asociația primea banii, dar nu presta serviciile

Potrivit investigației, o organizație înființată de persoane apropiate Gabrielei Firea, primea 30.000 de euro pe lună de la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane încadrate cu grad de handicap într-un azil din Pipera, Voluntari, dar, de fapt, serviciile medicale nu erau oferite.

Este vorba despre Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, deținut de Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai Gabrielei Firea și soțului ei, Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, conform jurnaliștilor de investigație.

Un alt centru al asociației se află în comuna Afumați, unde peste 30 de oameni erau ținuți în condiții greu de crezut, azilul fiind infestat cu ploșnițe, iar mirosul de urină și fecale este pregnant.

Rezidenții din centrele unde în mod normal trebuia să primească îngrijiri ajungeau să fie mușcați de ploșnițe și să aibă escare adânci până la os, au descoperit jurnaliștii de investigație.

Condițiile inumane în care trăiau bătrânii au fost semnalate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov, iar Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav, mai arată jurnaliștii de investigație.

După descinderile DIICOT, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) cere Guvernul României să adopte de urgență un Plan național de prevenire a tratamentelor rele, inumane și degradante, conform solicitării oficialilor de la Strasbourg, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro.

CRJ a monitorizat și vizitat inopinat timp de 20 de ani centrele publice și private în unde sunt îngrijite persoane cu dizabilități, semnalând mai multe neregului de-a lungul timpului, însă ONG-ul susține că autoritățile competente au ignorat toate sesizările făcute și au nu dispus măsuri concrete.

CRJ nu mai are acces în centrele de îngrijire după ce în luna aprilie Ministerul Muncii a denunțat unilateral un acord care permitea ONG-ului să facă vizite inopinate în aceste cămine.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26375372-batrani-tinuti-lagar-camine-private-din-voluntari-rani-pana-plini-fecale-conditiile-auschwitz-cerseau-gard-pielea-goala.htm

//////////////////////////////////////////

(Desi toti “”protectorii””ROMANIEI  stiau…)Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini

Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 cu privire la relele tratamente la care erau supuși beneficiarii dintr-unul dintre cele trei azile din Ilfov.

Vecinii au anunțat posibila lipsă de îngrijire, posibile violențe, precum și posibile nereguli în autorizare și funcționare, scriu Centrul de Investigații Media și Buletin de București.

Prima petiție a fost făcută în 12 octombrie 2021, la o săptămână după ce 30 de bătrâni aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sector 3 sunt dați spre îngrijire permanentă în proaspăt înființatul centru din strada Ștefan cel Mare din Pipera, Voluntari.

Azilele de exterminare – când am încetat să fim oameni în statul eșuat?

Vecinii au trimis primul memoriu la Primăria Voluntari, întrebând dacă s-a schimbat destinația imobilului. Aceeași petiție a fost transmisă și la Direcția de Sănătate Publică Ilfov.

După două zile, au trimis o adresă și către ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), prima în care se vorbește despre posibile rele tratamente la care sunt supuși beneficiarii din centru.

În 5 noiembrie 2021, vecinii au sesizat Primăria Voluntari cu privire la disconfortul creat de faptul că vila în care funcționează centrul nu este racordată la canalizare.

În 10 noiembrie 2021, vecinii au sesizat din nou DSP Ilfov, afirmând că aud țipete și zgomote din interiorul centrului, precum și dese incidente pentru care sunt chemate Poliția și SMURD-ul.

În 22 noiembrie 2021, Primăria Voluntari primește o nouă adresă de la un grup mai mare de vecini care se plâng de același miros pestilențial emanat de la improvizația de la canalizare. Aceeași adresă este transmisă și Gărzii de Mediu, precum și DSP Voluntari.

În 23 noiembrie 2021, oamenii au scris Ministerului Muncii, oferind și mai multe detalii despre posibilele rele tratamente la adresa beneficiarilor din centru.

În 17 ianuarie 2022, asistați deja de o casă de avocatură, vecinii au întocmit o adresă-mamut pe care au trimis-o către toate instituțiile care, potrivit legii, ar fi trebuit să verifice tot ce se întâmplă în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz.

În 30 martie 2022, nemulțumiți că nu au primit niciun răspuns de la instituția condusă de Florentin Pandele, vecinii dau în judecată Primăria Voluntari. În cererea de chemare în judecată, oamenii vorbesc pe larg despre legăturile între familia Firea-Pandele și persoane implicate direct în administrarea Centrului.

În 9 martie 2023, Primăria Voluntari a pierdut procesul și a fost obligată să răspundă întrebărilor vecinilor.

Citește și:

Pandele știa

Pandele știa situația din centrele de bătrâni: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei

Primele demiteri

Primele demiteri în cazul azilelor groazei. Pe cine a dat afară Ciolacu și cine a sesizat Poliția

Azilele groazei:

Azilele groazei: Șeful DSP Ilfov a demisionat, deși jură că și-a făcut datoria. Rafila vine cu noutăți despre bătrânii salvați

Azilele groazei:

Azilele groazei: Avocatul Poporului spune că este suprinzător că niciuna dintre rudele persoanelor internate nu a sesizat niciodată nimic

https://spotmedia.ro/stiri/social/azilele-groazei-primaria-voluntari-a-fost-sesizata-inca-din-2021-de-catre-vecini

//////////////////////////////////////////

Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie a retras apelul într-un dosar, permiţând astfel achitarea definitivă a lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a fost achitat definitiv vineri de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care fostul deputat a fost judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Ploieşti, după ce Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi-a retras apelul.

Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiţi să menţină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă.

Sebastian Ghiţă a fost astfel achitat pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghita

Ghiţă anunţă că va candida la alegerile europarlamentare, pe lista Alianţei PRM +PRU

„Ia act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin”, se arată în decizia instanţei.

Pe de altă parte, magistraţii au respins o cerere a Parchetului General privind disjungerea dosarului şi continuarea procesului în cazul săvârşirii de către Sebastian Ghiţă a infracţiunii de şantaj, parte civilă fiind Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion SRL. Parchetul a motivat cererea sa prin faptul că Theodor Berna trebuie să spună dacă este de acord cu retragerea apelului de către SIIJ.

Unul dintre magistraţi, Geanina Cristina Arghir, a făcut opinie separată, în sensul admiterii cererii Parchetului şi continuarea judecării lui Sebastian Ghiţă într-un proces separat.

Conform procurorilor anticorupţie, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

„Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, susţineau procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.

Sursa: Agerpres

////////////////////////////////////////////

Primarul din Urziceni, despre femeia(de etnie rromă) care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”

Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin”.

autor

MEDEEA DUMITRACHE

”E o chestiune, Doamne fereşte, regretabilă, că s-a întâmplat aşa ceva, dar mă rog, rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru şi atunci vedem ce dispunem. Dacă este de vină Ministerul? Aştept un rezultat al anchetei, după care cu mare drag vă spun despre ce e vorba…”, a declarat, primarul din Urziceni, Constantin Sava, potrivit news.ro.

Întrebat cum ar putea fi vina ministerului, el a replicat: ”Nu ştiu… lipsa medicilor”.

Întrebat, de asemenea, despre faptul că Spitalul din Urziceni are Secţie de Ginecologie, el a răspuns: ”Da, are, fără doctori”.

”Din ce ştiu eu, până să aflu şi să văd ancheta, ştiu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”, a adăugat Sava.

CITEȘTE ȘI

politia

Un bărbat de 32 de ani a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat la Spitalul Urziceni

El a continuat referindu-se la medicii de familie: ”Întrebarea este de ce medicii de familie care iau iarăşi bani cu lopata nu înregistrează toţi oamenii şi toţi bolnavii din toate localităţile ţării ăsteia să vedem cum este. Mai ales o mamă care trebuie să nască şi cu copil mic. Medicii de familie şi-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani, iar aceşti oameni care sunt predispuşi, pentru că nu ştiu carte – cazul de faţă, surdomut, de ce nu merg după ei să spună: bă frate, gata, ţi-a venit timpul, cu o săptămână înainte, treci la internare… Săraca, dacă ea nu ştie de capul ei, e din comuna asta de aici, din Bărbuleşti… Nu contează că român, că e neamţ, că e ungur, e vorba de un caz social, e vorba de un om”, a susţinut Sava.

Pacienta, în vârstă de 24 de ani, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la spital la ora 05.00 şi, motivând că nu există pentru Obstetrică – Ginecologie medic de gardă, a fost chemată o Ambulanţă pentru a o transporta la alt spital. Un medic chirurg trebuia, însă, să supravegheze acordarea îngrijirii medicale femeii, dar, din verificări, reiese că nici măcar nu a fost însoţită până la ambulanţă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că o demisie de onoare sau o demitere a managerului Spitalului Urziceni este ”morală şi potrivită”, după ce o femeie a născut în faţa unităţii medicale. Managerul spitalului respectiv a fost amendat cu 4.000 de lei de către Inspecţia Sanitară de Stat.

Sursa: News.ro

///////////////////////////////////

Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”

O femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris, luni, pe Facebook, ambulanţierul Marian Iordache. 

autor

CRISTIAN ANTON

„Săptămâna începe cu o nouă viaţă! În această dimineaţă, în jurul orei 06,00, echipajul 97 al SAJ Ialomiţa, substaţia Urziceni, a asistat la naştere o tânără de 24 ani, mama celei de-a treia fetiţe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra, pentru profesionalism şi implicare!

P.S. – Aş atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total şi nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanţa. Un caz cu happy end, dar nu toate se pot încheia aşa”, este postarea făcută de ambulanţier.

Poliţia anunţă că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.

IPJ Ialomița s-a autosesizat și face cercetări

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, IPJ Ialomiţa s-a autosesizat. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. S-a constituit o echipă de cercetare la nivelul Poliţiei municipiului Urziceni şi se fac în acest moment verificări cu privire la toate aspectele. S-a deschis un dosar penal în cauză”, au precizat reprezentanţii IPJ Ialomiţa.

În spaţiul public au apărut imagini cu femeia care a născut pe trotuar.

Conducerea Spitalului Urziceni a refuzat sa fie  contactată pentru un punct de vedere.

Sursa: Agerpres

/////////////////////////////////////////////

 (Tot la spitalul unde femeile sunt aruncate sa nasca pe trotuare…) S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa

Medicii legiști din Ialomița au finalizat autopsia în cazul tânărului de 32 de ani, care a murit acasă după ce a fost îngrijit la Spitalul Municipal Urziceni.

autor

DANIEL NIȚOIU

Vă reamintim că, tot acolo, luni dimineață, o tânără a născut pe trotuarul din fața Camerei de Primiri Urgențe.

Polițiștii din Urziceni au audiat, luni, la Spitalul Municipal, toate persoanele cu care tânărul de 32 de ani a intrat în contact. Totodată, au fost ridicate și mai multe probe, vorbim de înscrisuri medicale, dar și imagini de pe camerele de supraveghere. La acestea se va adăuga la dosar și cauza morții, urmând ca procurorii să decidă dacă pun pe cineva sub acuzare, pentru infracțiuni de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Vă reamintim că, pe data de 31 iulie, la ora cinci dimineața, polițiștii din orașul Fierbinți-Târg au fost sesizați, prin apel 112, că un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Fierbinții de Jos a murit în locuința sa.

Anchetatorii au descoperit că, înainte să moară acasă, tânărul s-ar fi dus, duminică, la Spitalul Municipal Urziceni să ceară ajutor, pentru că ar fi avut dureri mari în piept. Acolo, spune soția acestuia, ar fi fost tratat superficial și trimis acasă, unde i-a murit în brațe.

CITEȘTE ȘI

urziceni

Filmul cazului scandalos de la Spitalul din Urziceni. S-au dat trei amenzi și s-a cerut o demisie „de onoare”

Managerul spitalului Urziceni a declarat public că medicul de gardă l-a consultat, i s-a făcut o electrocardiogramă, a stat sub observația medicului două ore, după care pacientul a spus că se simte bine și că vrea acasă. Medicul i-a recomandat la plecare un consult cardiologic amănunțit.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ancheta-pentru-ucidere-din-culpa-la-spitalul-municipal-din-urziceni-un-tanar-mort-acasa-dupa-ce-a-fost-ingrijit-la-spital.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

////////////////////////////////////////////

(Chemati-l pe Iliescu sa-si vada justitia multilateral de PeSeDiana si de neroada…) Mai multe probe adunate de DNA în ultimul dosar al lui Sebastian Ghiță, anulate de Tribunalul Prahova

Tribunalul Prahova a decis să steargă mai multe probe strânse de DNA în ultimul dosar al fostul deputat Sebastian Ghiță, fugit în Serbia.

Tribunalul Prahova a anulat mai multe probe strânse de procurorii DNA în ultimul dosar în care fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu mai multe contracte din domeniul IT primite de două dintre firmele sale de la diverse autorităţi publice.

Este vorba de dosarul în care Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în octombrie 2022, alături de Bogdan Padiu (director general al SC Teamnet International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi Cristian Anastasescu (administrator al SC Asesoft International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Ambele firme sunt controlate de Sebastian Ghiţă.

Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova a admis cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii lui Sebastian Ghiţă, fiind constatată neregularitatea rechizitoriului întocmit de DNA în legătură cu insuficienta descriere a elementelor materiale care s-ar circumscrie condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care Sebastian Ghiţă şi Bogdan Padiu au fost trimişi în judecată, inclusiv în ceea ce priveşte numărul actelor materiale, datele şi locul comiterii presupuselor fapte.

Ce susține DNA în dosar

De asemenea, magistratul a constatat „nulitatea absolută parţială” a unei ordonanţe din 2016 emisă de DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi a dispus excluderea din materialul probator a înscrisurilor şi informaţiilor în format electronic, furnizate în baza acestei ordonanţe de către unităţile bancare, care conţin tranzacţii financiare, rulajele conturilor identificate şi extrasele de cont.

CITEȘTE ȘI

În plus, au fost excluse de la dosar un raport de constatare din domeniul financiar-fiscal întocmit la data de 17.05.2019, precum şi declaraţiile date de Irina Socol împotriva lui Ghiţă.

Decizia nu este definitivă, însă DNA are termen cinci zile să transmită instanţei dacă menţine trimiterea în judecată, având în vedere eliminarea probelor menţionate, sau solicită restituirea dosarului.

În dosarul trimis în instanţă, DNA susţine că mai multe instituţii şi autorităţi publice au contractat, în perioada 2006 – 2015, programe informatice finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene, de la mai multe societăţi comerciale cu activitate în domeniul IT sau de la asocierea dintre acestea şi două societăţi iniţial deţinute, ulterior controlate de Sebastian Ghiţă (Teamnet International şi Asesoft International n.r.).

În această perioadă, segmentul proiectelor de infrastructură IT din România ar fi fost afectat, într-un mod determinant, de influenţa şi controlul deţinut de acesta, în acord cu factorul politic, asupra modului de încredinţare şi chiar de generare a marilor proiecte de IT, de către autorităţile publice. De regulă, câştigarea unei licitaţii privind achiziţia de servicii în domeniul IT, de către societăţile de profil, ar fi avut un preţ care se achita inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, pretins de acesta. Acest preţ ar fi fost achitat prin intermediul societăţilor controlate de inculpat, pe bază de operaţiuni fictive înregistrate între societăţile interesate în procedura achiziţiei şi societăţile controlate de inculpat”, spune DNA, potrivit Agerpres.

Ce sume ar fi cerut Sebastian Ghiță

Concret, Sebastian Ghiţă ar fi pretins şi ar fi primit diferite sume de bani, în perioada 2010-2014, de la reprezentanţii unei societăţi din domeniul IT, pretinzând sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra factorilor de decizie şi funcţionarilor publici implicaţi în proceduri de achiziţie publică, pentru a-i determina să atribuie acelei societăţi, contracte de achiziţie publică sau să permită derularea în bune condiţii a contractelor deja încheiate.

Provenienţa banilor reprezentând „preţul” intervenţiei ar fi fost disimulată, la indicaţiile lui Sebastian Ghiţă, în operaţiuni comerciale fictive între societatea care a primit contractele publice şi două firme controlate de fostul deputat, prin intermediul celorlalţi doi şi al unor societăţi offshore.

Plăţile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate şi care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalţi doi coinculpaţi, în calitate de administrator, respectiv director general al celor două firme controlate de Ghiţă.

Astfel, potrivit modalităţii indicate de Sebastian Ghiţă, în perioada 2010 – septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de fostul deputat suma totală de 29.464.441 lei, după cum urmează:

* 280.000 lei, în perioada iunie-iulie 2010;

* 8.212.191 lei, în perioada martie 2011-septembrie 2014;

* 1.116.614 lei, în perioada 2008 -2013;

* 2.233.592 lei, în perioada 2013-2014;

* 17.622.044 lei, în perioada ianuarie 2013-iulie 2014.

Presupusele intervenţii ar fi vizat implementarea/finanţarea/derularea în bune condiţii a unor proiecte din domeniul sănătăţii cum ar fi implementarea versiunii centralizate a SIUI (sistemul informativ unic integrat), Prescripţia electronică, Cardul Naţional de Sănătate, Dosarul electronic de sănătate, Sistemul informatic pentru gestiunea concediilor medicale, Sisteme pentru gestiunea reţetelor de medicamente necompensate, precum şi în alte domenii cum ar fi cadastrul (Registrul electronic National al Nomenclaturilor Stradale), externe (Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni), Casa de pensii (Dezvoltarea sistemului de administrare a documentelor şi proceselor de muncă în administraţia publică), Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă (gestionarea resurselor pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor aferente persoanelor aflate în căutare de muncă), mediu (servicii de elaborare a Planului de management integrat Delta Dunării), implementarea de sisteme informatice la unele consilii judeţene.

 https://stirileprotv.ro/justitie/mai-multe-probe-adunate-de-dna-in-ultimul-dosar-al-lui-sebastian-ghita-anulate-de-tribunalul-prahova.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

//////////////////////////////

HAOSUL AZILELOR PENTRU SENIORI-România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”

RADU STOCHIȚA

Îmbătrânirea în România este văzută mai degrabă ca o tragedie ce atrage asupra individului singurătatea și nesiguranța. Pentru bătrâni, oportunitățile de îngrijire sunt reduse. Îngrijirea bătrânilor, dar și asistența socială în general, a devenit un serviciu pe care statul l-a externalizat. Deși e construit din bani publici, a ajuns să fie în cele mai multe cazuri o afacere privată.

Într-o țară în care riscul de sărăcie și excluziune socială este de 34,4%, cel mai ridicat nivel din statele UE, iar pensia medie este de 1.855 de lei, cu o valoarea reală care a scăzut sub nivelul din 2012, din cauza inflației, să fii bătrân și singur a ajuns o poveste despre supraviețuire.

Chiar dacă ești un bătrân cu bani sau a cărui familie are posibilități materiale pentru a plăti asistența privată la un cămin, nu e o garanție că totul va fi bine. Dovadă stau ororile scoase la lumină de materialele jurnalistice ale Centrului pentru Investigații Media și Buletin de București, care s-au transformat apoi în dosare penale, aflate în ancheta procurorilor.

O altă realitate românească este că au plecat din țară milioane de oameni (statul nici măcar nu are o evidență clară a numărului lor), majoritatea în puterea vârstei, în căutarea unui loc de muncă mai bun, astfel încât îngrijirea adulților rămași în România la bătrânețe devine natural o chestiune delicată. Unii se întorc să aibă grijă de părinți. Totuși, pentru alții, abandonarea unui loc de muncă plătit de câteva ori mai bine decât în România nu este o opțiune.

Și chiar dacă ar fi, în multe cazuri, îngrijirea unui om bătrân presupune asistență specializată. Nu o poate face oricine, cu toată disponibilitatea și dragostea aflate la mijloc.

Așadar, ce opțiuni ai la îndemână în România, când ai nevoie de ajutor cu un bătrân care are nevoie de îngrijire? Nu multe. Am luat la mână aceste opțiuni, ca orice persoană care se izbește de o astfel de problemă în viața sa.

Poți să-l internezi într-un azil specializat, să-l dai spre îngrijire unor persoane care au o casă în care sunt îngrijiți mai mulți bătrâni sau să chemi „o doamnă la domiciliu”, contra cost.

Ce e mai grav? Niciuna din aceste opțiuni nu implică garanții că omul neajutorat pe care îl lași în îngrijirea altcuiva o va duce bine.

743

de cămine pentru bătrâni sunt în România

84

%

din ele sunt private

Sursa: Ministerul Muncii.

Căminele de bătrâni, o afacere în floare unde „mafia e mare”

Numărul azilelor pentru bătrâni a crescut rapid în ultimii ani. Aproape s-a dublat, de la 404 în 2019, până la 743 în prezent. Statul a contribuit substanțial la dezvoltarea acestor cămine, prin oferirea de fonduri nerambursabile în perioada 2019-2022, ce ajungeau până la 500.000 de euro și puteau acoperi cheltuielile de dezvoltare în totalitate.

Totuși, îngrijirea vârstnicilor în România rămâne în continuare un serviciu social deficitar, care este împărțit în mod inegal între autoritățile publice și firmele private. La nivel național, în 2023 sunt înregistrate oficial 32.570 de paturi în aceste cămine pentru vârstnici, licențiate de Ministerul Muncii.

Dintre aceste centre, doar 16% sunt de stat. Există județe, precum Satu Mare, unde toate căminele sunt private. Unele din aceste centre sunt destinate doar persoanelor vârstnice, în timp ce altele funcționează în regim mixt și de fapt sunt înregistrate ca „centre pentru persoanele cu dizabilități”.

Panorama a discutat cu Vlad, coordonator al unui azil de bătrâni din Ilfov, pe care și l-a înregistrat ca SRL. El a dorit să-și păstreze anonimatul, de teama urmărilor la care și-ar putea supune atât afacerea, cât și propria persoană, din cauză că în domeniul asistenței sociale „mafia este mare”, spune el.

Vlad a lucrat ca asistent medical în cadrul serviciilor sociale, iar experiențele negative pe care le-a văzut la diverse aziluri din București și Ilfov l-au împins să plece și să-și deschidă propriul centru, alături de mama sa.

Are experiență în centre pentru vârstnici și spune că a lucrat la azile mari din București, dar și din Ilfov. Unul dintre aceste centre a fost ulterior suspendat. Vlad își descrie experiența ca fiind „groaznică”.

„Am lucrat doi ani acolo și dacă îți spun ce se întâmpla, te îngrozești, doar că încerc să fiu precaut. Se știu toți între ei și de-abia ce mi-am pus un centru pe picioare”, spune el.

Centrul său de îngrijire este acreditat la ultima verificare, deschis de mai bine de un an, iar Vlad spune că nu a beneficiat de sprijin financiar din partea statului, chiar dacă statul oferă finanțări pentru dezvoltarea de servicii de asistență socială,

Pentru a-și face centrul, avea nevoie de o casă, pe care a închiriat-o. Apoi a amenajat-o cu aparatura medicală, dar și cu tot necesarul, de la produse de întreținere, la obiecte recreaționale, cum ar fi cărțile de joc.

Nu a dus nicio clipă lipsă de clienți. Într-un timp foarte scurt, căminul s-a umplut, spune Vlad.

„Oamenii au avut experiențe proaste în trecut, bătrânii erau cazați în condiții groaznice și voiau să le găsească un alt loc. A fost ușor să atrag clienți, deoarece cererea era deja mare, mai erau și cei care doreau să-și mute părinții în altă parte”, spune asistentul social devenit patron de cămin, pentru Panorama.

Acum, după ce au ieșit la iveală în public ororile din unele cămine de bătrâni, autoritățile statului au devenit brusc interesate de domeniu și fac paradă de forță. Au declanșat adevărate desanturi în toată țara. Nici căminul lui Vlad nu a fost ocolit.

I-au venit în control 14-15 oameni de la diverse instituții și au luat fiecare aspect la control, de la cuțitele din bucătărie, până la calitatea așternuturilor de pe paturi, povestește Vlad.

Deși controalele sunt justificate și ar fi trebuit, de altfel, să aibă loc regulat, riguros și mult mai demult, statul procedează acum așa cum ne-a obișnuit și cu alte ocazii: controale în forță și valuri de amenzi, pentru a arăta că se preocupă de o situație pe care o are sub supraveghere dintotdeauna, pentru a demonstra public că se preocupă.

Unul dintre efecte este chiar afectarea bătrânilor cazați în centre, conform Mihaelei Munteanu, director de comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).

„S-au dispus aceste controale în care se duc câte șase inspectori de la instituții diferite, fără o coordonare între ei. Intră într-un ONG sau serviciu public și cer documente la cei care sunt acolo. Din momentul acela, se pornește nebunia și avem situații în care beneficiarii au ajuns la psihiatrie, deoarece oamenii au decompensat sau inspectorii au plecat, când pacienții s-au dus la ei să-i îmbrățișeze, crezând că au vizite”, povestește Mihaela Munteanu, pentru Panorama.

Nu există o statistică oficială cu privire la numărul de bătrâni (ce nu suferă de handicap) care sunt instituționalizați în astfel de centre, indiferent de natura acestuia nu există date statistice. De asemenea, nu există niciun studiu general făcut pe situația vârstnicilor din România, iar cel mai adesea organizațiile neguvernamentale publică varii rapoarte, dar nu este îndeajuns, precum spune Mihaela Munteanu, Director de Comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).

Nu știm câți bătrâni avem în azile, dar știm câți bani produc

Până în 2017, Institutul Național de Statistică (INS) publica anual date referitoare la numărul de paturi din azilele de bătrâni, dar și la numărul de beneficiari aflați în medie în aceste centre. Din 2018, singurele date accesibile publicului se referă doar la numărul centrelor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, numărul de paturi, dar și tipul de proprietate: privat sau stat. Câți oameni trăiesc acolo nu se mai știe, oficial și public.

„Începând cu anul 2018, datele privind Căminele pentru persoane vârstnice (matricele ASS113C, ASS113D și ASS113E) nu sunt disponibile, deoarece Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se află în imposibilitatea de a furniza date fiabile”, a răspuns INS, la cererea Panorama.

DE 45

ori a crescut cifra de afaceri a căminelor private de bătrâni în 15 ani

750

lei pe lună poate primi de la stat o persoană care îngrijește un bătrân

O analiză a firmei de consultanță Frames arată că în România afacerile cu căminele de bătrâni au crescut de 45 de ori în ultimii 15 ani. Dacă în 2008, cifra de afaceri era de 4,6 milioane de lei, în 2022 ajungea la 206 milioane de lei. Pe lângă creșterile cifrei de afaceri, și profitul a crescut de 260 de ori, de la 170.000 de lei în 2008, la 46 de milioane de lei, în 2022.

În topul firmelor, se numără Asertivo Premium SRL, cu o cifră de afaceri de 7,7 milioane lei în 2022, ce oferă cămine în Otopeni, unde prețul pleacă de la 267 lei în cameră dublă pe zi și ajunge până la 367 de lei pe zi, în cameră single cu un nivel de îngrijire mai ridicat.

Pe locul doi, cu o cifră de afaceri de 5,61 milioane lei în 2022, se află Căminul Privat pentru Bătrâni din Sectorul 6 (Corsica Obiect SRL), unde tarifele încep de la 3.000 de lei pe lună pentru cazare în cameră cu patru paturi.

Am contactat mai multe cămine de bătrâni, iar tarifele încep din jurul valorii de 3.000 de lei, iar pentru cazarea în cameră single, prețurile variau între 3.500 și 4.000 de lei.

Un bătrân care se încadrează în media statistică, fără handicap, ce beneficiază de o pensie medie de 1.855 de lei, ar trebui deci să scoată din buzunar încă peste 1.000 de lei, pentru a se putea caza într-o astfel de locuință.

Trebuie spus că statul oferă fonduri ce pot ajuta cu instituționalizarea bătrânilor. Banii sunt disponibili prin intermediul primăriilor, dar nu se acordă oricărui vârstnic, ci doar celor care nu se pot îngriji singuri, nu realizează venituri îndeajuns de mari pentru a-și acoperi singuri cheltuielile, sunt singuri sau suferă de afecțiuni socio-medicale.

Căminele-fantomă, case pentru persoanele vârstnice

Pentru că cererea este foarte mare, iar birocrația pentru a obține autorizațiile de funcționare este mare și presupune respectarea unor reguli impuse de stat, există și multe centre pentru îngrijirea bătrânilor care funcționează „la negru”, fără aprobare de la autoritățile locale competente.

E vorba de case care adăpostesc bătrâni clandestin. Altele au autorizații, care se dau însă pe ochi frumoși, după cum s-a dovedit și în scandalul azilelor din Ilfov.

„Licența se dă doar pe documente, ceea ce este defectuos, așa s-a văzut și la Ilfov. E ca și cum ar trebui doar să ai dosarul potrivit, nu contează dacă ai beneficiarii în regulă, ceea ce nu este în regulă. Ceea ce se întâmplă zilele acestea este exact consecința faptului că în sistemul de licențiere lucrurile nu merg cum trebuie, iar la control merg și mai rău” spune Mihaela Munteanu, director de comunicare al FONSS.

La o simplă căutare pe Facebook a profilurilor publice ce conțineau cuvintele “casă îngrijit bătrâni”, găsești imediat astfel de afaceri, care nu se găsesc însă pe lista căminelor acreditate de Ministerul Muncii.

Am contactat un astfel de cămin din Ilfov, pe care l-am găsit pe Facebook. Explicația care ne-a fost oferită pentru că nu se regăsește pe lista oficială a căminelor de bătrâni a fost că este înregistrat ca un cămin pentru persoane dependente, care ia însă în îngrijire și bătrâni.

În urma controalelor dispuse de Guvern, după scandalul azilelor din Ilfov, au fost închise sau suspendate aproape 100 de centre unde erau îngrijiți bătrâni.

Varianta 3: caut o persoană să îngrijească o bătrânică

Dacă în azilele pentru bătrâni sunt peste 32.000 de paturi, la o populație de peste 3,6 milioane de vârstnici, e clar că numărul e insuficient. Există însă și soluții alternative, la mica înțelegere, de care grupurile de Facebook locale sunt pline.

Există și grupuri dedicate de Facebook, unde îngrijitorii își anunță oferta de lucru, discută salarii, dar oferă și sfaturi referitoare la condițiile de lucru. Angajarea unui îngrijitor nu se face întotdeauna cu acte, ci de multe ori se recurge la o plată zilnică sau orară, direct în mână.

Există îngrijitoare ce se ocupă de mai multe persoane, fac lucrul în schimburi, vin de câteva ori pe zi atunci când este nevoie, iar în restul timpului fac aceeași activitate, doar că în casa altcuiva.

Teoretic, consiliile locale pot veni în ajutorul acestor oameni care oferă servicii de asistenți sociali, cu care pot încheia contracte. Statul poate plăti însă doar jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu, care conform Legii Salarizării Cadru este de 2.535 de lei brut. În urma contractului cu statul, timpul de muncă de la locul principal de muncă al îngrijitorului informal se înjumătățește, iar asistentul urmează să încaseze venituri de la consiliul local ce vor ajunge la 1.267 de lei brut pe lună, adică undeva la 750 de lei.

Ce putem face mai departe pentru bătrânii asistați

Îngrijirea bătrânilor este deficitară și slab înțeleasă de autoritățile care o au în responsabilitate, pentru că nu există rapoarte sau investigații guvernamentale. Periodic, guvernul publică o strategie pentru persoanele vârstnice în care-și stabilește țintele, iar mai apoi elaborează o serie de pași pe care trebuie să-i urmeze. De cele mai multe ori, sunt doar vorbe rămase pe hârtie.

„Eu pot să vă spun un lucru absolut valabil. Noi nu evaluăm ce am făcut în perioada precedentă, mai facem una, că trebuie să facem, pentru că așa zic strategiile europene. Una dintre observațiile principale pe care noi le facem este că nu au fundamentarea pe perioada anterioară, iar această observație adesea trece nevăzută. Se ignoră cu desăvârșire. Noi bifăm că am mai făcut un document și nu ne trage nimeni de urechi. Ne facem că facem. Au mai existat astfel de strategii, dar nu există niciun studiu referitor la bătrânii din România”, spune Mihaela Munteanu, de la FONSS, pentru Panorama.

Nu atât banii ar fi problema. Finanțările în domeniul asistenței sociale există, iar în repetate rânduri, guvernul a oferit fonduri nerambursabile, pentru a dezvolta cămine pentru bătrâni. În mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului, pentru a oferi „servicii de suport pentru persoane vârstnice”. Furnizorii de servicii privați, dar și publici pot aplica pentru sume care cumulează 80 de milioane de euro, ce ar putea să meargă către construirea de centre sau reabilitarea celor existente.

Apelul face parte din Programul pentru Incluziune și Demnitate Socială (alocare de peste 4 miliarde euro), demarat din 2021 în cadrul căruia, România nu a implementat nimic, cu excepția unor întâlniri de promovare a programului, în perioada mai 2023.

În urma programului, vârstnicii ar beneficia de cel puțin 241 milioane de euro, doar că țintele sunt timide:

Creșterea capacității serviciilor de îngrijire pentru persoane vârstnice din mediu urban pentru cel puțin 1.900 de beneficiari.

Creșterea capacității serviciilor de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu cu cel puțin 2.000 de îngrijitori, pentru cel puțin 10.000 de persoane vârstnice din mediul rural.

Până când autoritățile cu responsabilități în protecția socială a bătrânilor vor ajunge să își facă treaba cu adevărat, iar banii europeni și de la statul român vor ajunge să fie puși în slujba beneficiarilor care au nevoie de ajutor, pare deci că mai avem de așteptat, iar situația generală nu se va schimba prea rapid.

Articol editat de Andrei Luca Popescu

https://panorama.ro/romania-ingrijire-batrani-azile-optiuni/

//////////////////////////////////////////

Femeia aruncata sa nasca pe trotuar sau alte mizerii medicale …nu sunt exceptii!

IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta!

De către Stirea Zilei

Un medic de la Spitalul Urlaţi este acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână de la bicicletă, fără să observe corpul străin, apoi l-a trimis acasă. Mânerul a fost extras de un medic din Olanda, relatează News.ro, care citează Observatorul Prahovean. Unitatea sanitară a declanşat o cercetare internă.

Tânărul a relatat că căzut de pe bicicletă, iar când s-a ridicat a observat că era julit la o mână şi că avea două găuri în pulpa piciorului şi era plin de sânge. Soţia sa a sunat la 112 şi bărbatul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Urlaţi, unde a fost preluat de medicul de gardă.

”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut şi pansat. Mi-a spus să mă duc acasă şi să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simţeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Ameţeam, nu puteam sta în picioare. A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul şi mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii şi să pun gheaţă. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat reţetă să cumpăr Nurofen şi să iau antibiotic timp de 7 zile”, a relatat pacientul, citat de Observatorul Prahovean.

Pe 20 iulie, bărbatul  a plecat în Olanda, unde era angajat cu  contract la un abator, însă a ajuns la destinaţie cu piciorul foarte umflat şi  dureros, încât nu se mai putea deplasa.

La recomandarea angajatorului s-a prezentat la o clinică din zonă pentru a fi consultat în vederea eliberării concediului medical, iar medicul care l-a consultat i-a spus că are un obiect străin în picior

”Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă”, povesteşte tânărul care a stat cu acel corp străin în picior trei săptămâni!.

La solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Spitalului Orăşenesc Urlaţi a transmis că la nivelul unităţii sanitare a fost demarată o cercetare internă ”urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”.

https://stireazilei.com/imagini-socante-un-medic-roman-i-a-cusut-pacientului-in-picior-manerul-de-frana-de-la-bicicleta/

//////////////////////////////////////////