Nu doar în inima laşă, trădătoare, criminală a lui Iliescu şi-a depus excrementele- gunoierul satan ci, în fiecare om! Până şi “Sfântul” Petru a fost umplut cu sămânţa trădării, dar el s-a pocăit, a plâns cu amar şi s-a născut din nou, ca să învăţăm din păţania lui şi a lui Iuda, care doar s-a căit şi s-a spânzurat, căci din inima lui a ieşit şi gândul vărsării de sânge nevinovat “Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. (Mat 15/10-20)

Nu se poate merge spre Canaan  cu Egiptul in inimă…
Seducerea-creştinătăţii Rugăciunea: cheia trezirii Rugaciunea si postul – Zi nationala de rugaciune...Biblioteca pentru Indumnezeirea oamenilor de pretutindeni

Nu se poate merge spre Canaan  cu Egiptul in inimă…

Mâncaseră mană ani de zile. Și, deodata, pofta le-a batut la usă: “Vrem carne!”. Au plâns, Dumnezeu i-a “ascultat”, și când au luat prima imbucătură, moartea i-a secerat…M-am întrebat mereu dacă și-au urat “Poftă bună” inainte de a mușca din pulpele de prepeliță… Nu cred ca au facut-o. Erau prea grăbiți ca să simtă gustul a ceea ce și-au dorit de ani de zile. Și oricum, poftă aveau deja din plin.

Am înteles că oamenii care merg spre Canaan cu Egiptul in inimaplâng din cauza poftei și nu din cauza prezenței lui Dumnezeu sau a umblării cu El.

Au plâns de 5 ori de la ieșirea din Egipt: când au cunoscut înfrângerea într-o luptă pe care nu trebuiau să o poarte (Deut. 1:45), când spusele celor 10 iscoade au fost mai importante decât ce spunea Iosua si Caleb, în Numeri 11 din cauza poftei, și la două înmormântări (Moise și Aaron), cum fac din obligație cei mai mulți…

Aveau motive reale să plângă pentru scopuri bune: trecerea Mării Roșii, inaugurarea Cortului, primirea poruncilor, așezarea Sarbatorilor, dar nu au făcut-o…

Știți ce ne lipsește nouă azi? Lacrimile… Rasul si distractia nu se notează sus, pentru că gâdilă doar firea, însă lacrimile sunt adunate de Dumnezeu în burduf… Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în Biblie au avut lacrimi: Neemia(plânsul zidurilor dărâmate), Ana(plânsul unui suflet amărât), Semănătorii(“cei ce seamănă cu lacrimi…”), Isus(plânsul milei) si multe alte exemple. Plângem si noi, e adevarat, dar mai mult pentru o vilă mobilată sau un model de mașină mai nouă. Pentru a avea ceea ce nu avem din punct de vedere material.

Am ajuns la concluzia că, atunci când lipsesc șervețelele ude dintr-o adunare, semnul prezenței Duhului acolo e sub semnul intrebarii. Am citit despre tineri care într-o anumita tabără, au mers să “se predea” în față mestecând gumă și râzând. Nu-mi imaginez ce “pocăință” urmează…

Îmi spunea dirijorul de orchestră, care azi e un frate în varsta: ”Când cântam noi, prin anii 70, nu vedeam partitura cum trebuie din cauza lacrimilor ce le aveam pe față…”. Azi, avem mult profesionalism, negative, partituri pe 4 voci dar nu mai avem lacrimi… Azi, dacă plânge cineva in Biserica, ne uitam cu mirare… Sau daca plange un tânăr langa noi, zicem: “Săracul, ce slab e din fire…Cine știe câte-o mai fi făcut și ăsta…”. Iar tu, mergi acasă satisfăcut ca fariseul, fără sa stii că sentința pozitivă a mântuirii s-a dat în dreptul vameșului (pentru că noi ca oameni, măsurăm pacatul dar Dumnezeu măsoara căința!)

Apoi, am observat că cei ce merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, nu înțeleg că mana din pustie e mai bună decât salata de castraveți cu pește prăjit din Egipt

Da, în Egipt se mânca bine. Aveai chiar și desert: pepenii. Și pentru o salată gustoasă puteai folosi si ceva usturoi sau ceapă.

In pustie? Ei bine, acolo copiii nu isi intrebau mamele: “Ce mancam, mâine?” pentru că toți știau că meniul e același: mană. Mic dejun, prânz și cină. Fără desert. Știți însă care e marea diferență? În Egipt, mâncai bine dar erai rob. În pustie mâncai mană, dar erai liber!.

Știți ce nu înțelegem noi azi? Că Dumnezeu hrănește sufletul mai întai și apoi firea (nevoile nu poftele!). Iar Diavolul începe cu firea (poftele nu nevoile), ca să iți ia sufletul. Te satură bine pe genunchii Dalilei ca să poți dansa orb între stâlpii care iți aduc moartea. În pustie, Dumnezeu a vrut să-I invețe minunea purtării de grijă. Asta era in spatele a zeci de vagoane de mană în fiecare zi. Și în spatele apei care tașnea din stâncă. N-au înțeles minunea asta. Rezultatul? Hainele și încălțămintea nu s-au învechit dar ei au murit…

Tu ce cauți in viata asta, stimate cititor? S-ar putea ca din punct de vedere material să ai doar mană. Poata o viață simplă, cu o situație materială la limită. Dar nu uita: cele mai frumoase experiențe cu Dumnezeu le-am auzit de la oamenii care din punct de vedere material au trăit la limita. Copiii lor, sunt azi in biserică chiar dacă poate uneori sandwich-ul a fost cu margarină și sare la școală fără vreun strop de salam.

Și in ultimul rand (mie greu sa spun asta dar Biblia o confirma): Cei care merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, ….nu mai ajung in Canaan.

Drumul din Egipt pana in Canaan trebuia sa dureze 11 zile. Dacă au ieșit luni (e o presupunere pentru o intelegere mai clară), ar fi trebui ca joia viitoare să fie in Canaan.

Cu lacrimi în ochi m-am gandit la momentul ieșirii din Egipt. Când tații s-au uitat la copiii lor gândindu-se: ”spre sfarsitul săptămânii viitoare, veți avea un viitor stralucit. Tata nu va mai fi rob. Si mama va putea sa se ingrijeasca de voi fără sa mai trebuiască să duca paie toata ziua pentru cărămizile Egiptului….” Ei bine, doar doi bărbați din 600.000 au vazut visul asta implinindu-se (dupa 40 de ani…).

Știți de ce? Nu din cauza că au curvit, nici că au fumat, nici că au baut. (nu-i așa că noi astea le condamnăm la cei din lume, satisfăcuți că noi nu le facem si mergem cu incredere spre rai??). Ei bine, ei au murit din cauza unei atituni greșite. Nu au înțeles căDumnezeul care poartă de grija prin iubire, merită recunoștință și nu comentarii. Spunea cineva că cel mai mare păcat al generatiei actuale e nerecunoștința. Sunt șanse mari să aibă dreptate.

Știți că Dumnezeul nostru e așa de răbdător încât a așteptat ca peste 1 milion de înmormântări să aibă loc în pustie fără fanfare, cor și predici pe puncte? Sincer, nu as vrea sa am parte de o astfel de răbdare… Aceeași răbdare și iubire pe care tinerii de azi o folosesc ca motiv de a păcătui: “Eh, Dumnezeu e bun si iarta, frate!!”.

Poate că ai ieșit din Egiptul acestei lumi. La botez, probabil că ai primit flori și poze frumoase. Dar asta nu e minune…Cea mai mare minune nu e să iesi din Egipt ci să ajungi în Canaan. Și acolo nu se ajunge fără lacrimi, fără experiențe cu Dumnezeu și fără o pocăință reală. Pentru ca, Dumnezeu caută calitate și nu …cantitate.

Drum bun spre Canaan, dar fără a purta Egiptul in inimă!

 

Rugăciunea: cheia trezirii

Rugăciunea: cheia trezirii

Paul Yonggi Cho

Descriere

Autorul împărtăşeşte secretul care se află în spatele creşterii fenomenale a celei mai mari biserici din lume – Yoido Full Gospel Church (Biserica Yoido a Evangheliei Depline) din Seul, Coreea. Dr. Cho afirmă: „Am scris această carte pentru că eu cred în trezire şi reînnoire. Dacă studiem istoria creştinismului vom observa că rugăciunea a fost cheia tuturor trezirilor spirituale.”

Folosindu-se de experienţa sa de păstor, dr. Cho răspunde unor întrebări generale, cum sunt: De ce să te rogi? Cum să te rogi? Când să te rogi?

În acelaşi timp, el tratează şi întrebări specifice, precum: „Care este legătura dintre rugăciune şi post? De ce postul sporeşte eficienţa rugăciunii? Ce realizează rugăciunea? Care este rolul Duhului Sfânt în rugăciune? Care sunt diferitele tipuri de rugăciune?

„Nu există om care să poată programa o trezire”, a spus dr. Cho, „pentru că numai Dumnezeu este Dătătorul vieţii. Însă… când vine „împlinirea vremii” şi câteva inimi înflăcărare încep să se roage, atunci istoria ne învaţă că este timpul ca valurile trezirii spirituale să ne inunde încă odată.”

Dr. Cho îşi fundamentează studiul pe o premisă foarte simplă: „Dumnezeu nu are copii favoriţi. Ceea ce a dat rezultate în viaţa mea, va da rezultate şi în viaţa ta… Dacă Dumnezeu a lucrat în trecut prin bărbaţi şi femei, El poate lucra acum şi prin tine.”

Cuprins:

Introducere
Prefaţă: Viaţa de rugăciune

I. Motivarea creştinilor la rugăciune
– Ce realizează rugăciunea
– Rugăciunea şi Duhul Sfânt
– Răspunsul personal la rugăciune

II. Cele trei tipuri de rugăciune
– Rugăciunea înseamnă cerere
– Rugăciunea înseamnă comunicare
– Rugăciunea înseamnă mijlocire

III. Formele rugăciunii
– Viaţa devoţională personală
– Timpul devoţional al familiei
– Rugăciunea în cadrul serviciilor divine ale bisericii
– Rugăciunea în cadrul celulelor
– Rugăciunea de la Muntele Rugăciunii
– Nopţile de rugăciune
– Postul şi rugăciunea
– Aşteptarea înaintea Domnului

IV. Metode de rugăciune
– Dezvoltarea stăruinţei în rugăciune
– Rugăciunea prin Duhul Sfânt
– Rugăciunea credinţei
– Ascultarea vocii lui Dumnezeu
– Importanţa rugăciunii în grup

V. Rugăciunea plină de putere se bazează pe legământul sângelui prin Hristos Isus
– Rugăciunea plină de putere

Concluzii: Pregăteşte-te să fii folosit!

Rugaciunea si postul – Zi nationala de rugaciune

In Evanghelia dupa Luca citim ca, inainte de nasterea bisericii in ziua cincizecimii, “ucenicii staruiau cu un cuget in rugaciuni si in cereri…” (Fapte 1, 14). Prin urmare biserica s-a nascut atunci cand Duhul Sfant S-a pogorat intr-o vreme de rugaciune staruitoare.

Inainte ca sa inceapa era misionara, Duhul Sfant le-a descoperit conducatorilor bisericii din Antiohia ca trebuie sa ii trimita pe Barnaba si pe Saul. Totusi, Duhul Sfant le-a vorbit numai dupa ce ei au postit si s-au rugat.

Martin Luther n-a fost multumit de lumea religioasa in care s-a nascut. Nevoia sa adanca de pietate personala l-a determinat sa petreaca mult timp in rugaciune pe cand era profesor de teologie la Universitatea din Wittenburg. In iarna anului 1512 el s-a incuiat intr-o camera din turnul Manastirii Negre din Witenburg si s-a rugat indelung cu privire la ceea ce descoperea in Scripturi. In urma acelei perioade de rugaciune si studiu s-a nascut Reforma, care ne-a dat adevarul biblic al justificarii prin credinta. Omul nu mai putea lucra pentru mantuirea sa, aceasta fiind darul lui Dumnezeu primit prin credinta.

Dupa ce focul trezirilor care au cuprins intreaga Europa a inceput sa se stinga, a aparut Iluminismul. Odata cu aceasta noua miscare ce a debutat in domeniul artelor si s-a raspandit apoi in toate sectoarele societatii europene, a reinviat conceptul pagan de valoare suprema a omului. Ratiunea a devenit mijlocul prin care erau judecate adevarul si realitatea, iar credinta parea a fi ceva cu totul neinsemnat. Nevoia de atunci era o adiere proaspata a Duhului Sfant.

John Wesley, fiul unui cleric anglican din Epworth, Anglia, era nemultumit de starea in care se gasea Biserica Anglicana. In seara zilei de 24 mai 1738, la ora noua fara un sfert, in timp ce asculta lectura prefatei lui Luther la Epistola catre Romani, John Wesley a experimentat o convertire adevarata. A fost nascut din nou. Acest lucru a condus la mai mult post si rugaciune din partea lui John, a lui Charles, fratele sau, si a lui George Whitefield. Mii de oameni se adunau impreuna ca sa asculte predicile din Cuvantul lui Dumnezeu pline de ungere proaspata. Astfel s-a nascut trezirea spirituala ce a cuprins intreaga lume.

In secolul al nouasprezecelea Dumnezeu a ridicat evanghelisti precum Charles Finney, Dwight L. Moody, C.H. Spurgeon si R.A. Terrey. Acesti oameni au predicat Evanghelia sub ungerea Duhului Sfant fiind motivati prin post si rugaciune continua.

Astazi trebuie sa facem o lucrare complexa si autentica pentru generatia noastra, dar pentru asta avem nevoie de un fond, un fond de post si rugaciune.

Dumnezeu sa ne ajute sa tinem cu seriozitate ziua aceasta si nu numai!

Maine 24 februarie este o zi nationala de rugaciune si post. ( postul pentru cei mai tari, chemati de Dumnezeu)

Anul acesta ne rugam pentru trei evenimente evanghelistice:

– impreuna cu Josh McDowell

– cu Andrew Palau

– si cu Franklin Graham impreuna cu bisericile din Romania.

ziua-nationala-de-rugaciune-2008-m.jpg

* articol prelucrat si adaptat de mine dupa un material de Paul Yonggi Cho – „Rugaciunea cheia trezirii”.

Biblioteca pentru Indumnezeirea oamenilor de pretutindeni

Dupa lungi ezitari, am hotarat totusi sa prezint o lista cu unele carti  de care imi amintesc ca le-am citit. Ele mi-au marcat copilaria si adolescenta iar tineretea mi-au indreptat-o spre calea catre cer. Desigur, Biblia ramane pe primul loc, dar si aceste carti au avut un rol aparte in modelarea caracterului meu.

Aceasta lista are menirea de a da un imbold “generatiei messenger” in a schimba timpul de la calculator cu lecturarea unor diamante pretioase… Pot sa spun cu toata convingerea ca din aceasta lista, nu exista vreo carte de care sa-mi para rau ca am citit-o. Dimpotriva, sunt cateva aici care le-am citit chiar si de 3 ori, pentru ca mesajul transmis sa-mi ramana aproape de suflet pentru totdeauna.

Va doresc o lecturare placuta a acestei liste si a cartilor din ea. Aproape toate din aceste carti le puteti comanda pe www.gramma.ro

Cer iertare cititorilor pentru ca nu am reusit (din lipsa de timp) inca sa trec la fiecare si autorul dar sper sa o fac cat de curand.

Nota 1: din nefericire, doar o parte din aceste carti le am in biblioteca personala… Cele mai multe le-am citit cand eram adolescent, imprumutandu-le de la biblioteca Bisericii. Am visat mereu sa am o biblioteca personala insa nu am reusit, dar, de curand, am inceput sa lucrez la aceasta dorinta:)

Nota 2: cele ingrosate, vi le recomand in mod special (cu sinceritate va pot spune ca sunt exceptionale).

101 carti citite

18-si-nu-mai-e-timp-de-pierdut Margaret Johnson
A doua sotie Kristina Roy
Adevarata fericire Kristina Roy
Afganistan, lacrimile mele David Leatherberry
Am indraznit sa-I spun Tata Bilquis Sheikh
Am iubit o fata Walter Trobisch
Amenintarea furtunii Billy Graham
Amintiri cu sfinti – 1 Daniel Branzei
Amintiri cu sfinti – 2 Daniel Branzei
Ana din Ava Ethel Daniels Hubbard
Asuma-ti riscul Ben Carson
Ben-Hur Lewis Wallace
Biblia pe care a citit-o Isus Philip Yancey
Binecuvantata fii inchisoare Nicole Valery-Grossu
Calatorie contra curentului Rose Warmer si Myrna Grant
Cand cerul plange Ted Dekker
Cand dorm copiii Trena McDougal
Cand Dumnezeu s-a apropiat Max Lucado
Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu Eric & Leslie Ludy
Cei pierduti Kristina Roy
Christos, marturia mea Traian Dorz
Coliba unchiului Tom Harriet Beecher Stowe
Crestinism pagan Frank Viola
Crucea si pumnalul David Wilkerson
Cu Dumnezeu in subterana Richard Wurmbrandt
Daca vrei sa umbli pe apa, trebuie sa cobori din barca John Ortberg
Viața și Jurnalul lui David Brainerd Jonathan Edwards
De ce intarzie trezirea Leonard Ravenhill
Dorie, fata pe care nu o iubea nimeni Doris VanStone, Erwin W. Lutzer
Dragoste si respect Emerson Eggerichs
Dulcele sarut al singuratatii Vladimir Pustan
Ei l-au cunoscut pe Dumnezeul lor – 1 Harvey
Ei l-au cunoscut pe Dumnezeul lor – 2 Harvey
Ei l-au cunoscut pe Dumnezeul lor – 3 Harvey
El a ales piroanele Max Lucado
El ramane credincios Carol Cymbala
Eliberata pe viata Rita Nightingale
Eu, Isaac, ma casatoresc cu tine Rebeca Ravi Zacharias
Fabiola Cardinal Wiseman
Fara Dumnezeu in lume Kristina Roy
Felinarul lui Trica  Herlene Sehauf Click
Funiile dragostei Ligia Seman
Genoveva
Graiul martirilor Petru Popovici
Hamid si Kinza  Patricia St. John
Hudson Taylor
Iarta-ma Natasa Serghei Kurdakov
Iertat de doua ori Harold Morris
Imitatio Christi Thomas Kempis
In asteptarea zorilor
In sfarsit acasa Kristina Roy
In tara soarelui Kristina Roy
Inchinarea – giuvaierul pierdut A.W.Tozer
Indrazneala credintei George Muller
Insetat dupa Dumnezeu John Piper
Intamplarile pelerinului in calatoria sa John Bunyan
Irina Hermann Hartfeld
Isus pe care nu l-am cunoscut Philip Yancey
Iudita
Jan Fugarul
Jessica
Lumini peste veacuri – I Petru Popovici
Lumini peste veacuri – II Petru Popovici
Lupta fiecarui baiat Stephen Arterburn, Fred Stoeker
Mai mult decat biruitori Richard Wurmbrandt
Maini inzestrate Ben Carson
Martirii din catacombe Richard W. de Haan
Misterul din padure Patricia St. John
Moartea unui guru Rabi Maharaj
Mozambic – dincole de umbra Ellie Heyn
Nobletea suferintei Sabina Wurmbrandt
O viata sub semnul slujirii Marcela Gorcea
Oameni fericiti Kristina Roy
Omul ceresc Fratele Yun
Paradisul regasit Kristina Roy
Pasiune si puritate Elisabeth Elliot
Pentru un mare pret Kristina Roy
Quo Vadis Henryk Sienkiewicz
Razboiul Sfant John Bunyan
Refugiul Corie Ten Boom
Reimaginarea Bisericii Frank Viola
Rodney, copilul tigan
Rugaciunea – cheia trezirii Paul Yonggi Cho
Rugul in flacari Petru Popovici
Samy Moris
Si lampile lor se sting J. F. Lovgren
Strigatul Bisericii prigonite Richard Wurmbrandt
Surprins de bucurie C.S.Lewis
Surprins de puterea Duhului Jack Deere
Taie-mi o felie de dragoste George Uba
Titus, un camarad al crucii Florence M. Kingsley
Tom, micul orfan handicapat
Torturat pentru Christos Richard Wurmbrandt
Torturat pentru credinta Haralan Popov
Umbra Celui Atotputernic Elisabeth Elliot
Un martor al lui Christos Sadhu Sundar Singh
Urme in zapada Patricia St. John
Vant proaspat, foc proaspat Jim Cymbala
William Carey Robert Farelly
Yoneko
Zvi – un destin extraordinar McQuaid Elwood

 

Seducerea-creştinătăţii

 

Introducere Copyright 1985 by Dave Hunt şi T.A. McMahon Editata de Harvest House Publishers Copyright al ediţiei româneşti 1994 by Editura Agape Traducător: Olimpiu S. Cosma ISBN 973-96438-3-3

 

 

Am scris această lucrare doar în silă, fără tragere de inimă, ştiind totuşi că trebuia s-o facem. Nu avem nici o dorinţă să provocăm controverse sau dezbinări. Singurul nostru scop este să denunţăm o amăgire, o seducţie care se răspîndeşte tot mai mult. Nimeni nu este invulnerabil faţă de ea. Toţi suntem afectaţi de ea, de la creştinul obişnuit pînă la conducătorii maturi şi respectaţi. Dorinţa noastră este să salvăm, şi nu să condamnăm. Majoritatea creştinilor sunt astăzi de acord să recunoască faptul că în cazul lui Jim Jones ceva nu a fost deloc în ordine; şi totuşi, pînă nu s-a întîmplat teribila sinucidere în masă de la Jonestown din Guyana, aproape nimeni n-a recunoscut acest lucru. Chiar cei care aveau bănuieli nu erau gata să adune dovezi suficiente pentru a le transforma în certitudini. Ştim astăzi că această atitudine, din nefericire, era complet greşită. A trebuit moartea a aproape o mie de persoane sincere ca să se trezească conştiinţele faţă de pericolele pe care le reprezintă sectele şi conducătorii lor. Toată lumea este acum de acord că aceste secte sunt periculoase, deşi evaluarea acestor grupări diferă încă în mare măsură. Suntem în pericolul de a lua noţiunea de „sectă” drept criteriu al răului şi apoi să fim orbi pentru orice altceva care nu ar corespunde unei anumite definiţii a acestui termen de „sectă”. Biserica are nevoie să înţeleagă şi să recunoască faptul că sectele nu constituie decît o parte dintr-o amăgire mult mai întinsă şi mai periculoasă, cunoscută sub expresia de „mişcarea New Age” (Noua Eră). -5- Ea este o coaliţie compusă dintr-un mare amestec de grupări legate între ele ca într-o reţea, lucrînd toate la instaurarea unei unităţi mondiale bazată pe experienţe şi credinţe religioase înrădăcinate în misticismul oriental. Cu toate acestea, numeroşi lideri creştini şi-au arătat aceeaşi silă de a deveni „prea negativi” faţă de mişcarea New Age cum au făcut-o altădată faţă de secte. în paginile următoare, de fiecare dată cînd vom folosi termenul „New Age” ne vom referi la această „mare amăgire” care, după avertismentul dat în Biblie, va veni în „zilele din urmă” peste întreaga lume şi va face ca omenirea să se închine Anticristului. Scriptura ne avertizează de asemenea că mulţi din cei care-şi zic creştini vor cădea pradă acestei înşelări, şi se va produce o mare apostazie înainte de revenirea lui Isus Cristos. Această înşelare va invada biserica mărturisitoare, precum şi societatea necreştină. De aceea, n-ar trebui să surprindă pe cineva faptul că asistăm în sînul bisericii la controverse tot mai mari privind mişcarea New Age. Ele au început deja, şi motivul lor este evident: creştinii se simt în largul lor atunci cînd discută despre secte exterioare bisericii tradiţionale, ca mormonii, Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină sau Hare Krishna. Cu toate acestea, mişcarea New Age implică lucruri care sunt solid înrădăcinate în biserica lui Isus Cristos, ca psihoterapia, vizualizarea, meditaţia, biofeedback-ul, mărturisirea pozitivă, gîndirea pozitivă sau gîndirea în posibilităţi, hipnoza, medicina holistică, şi o întreagă varietate de tehnici de dezvoltareîmbunătăţire a eului, de succes/reuşită şi de motivaţie. A critica vreuna din aceste metode aşa-zise „ştiinţifice” înseamnă să insulţi un mare număr de creştini, printre care mulţi lideri de frunte care practică şi răspîndesc aceste tehnici. Este tragic să constaţi în epoca noastră că creştinii, în general, sunt fie prea uşor de convins, fie imposibil de -6- convins. Prea puţini par gata să-şi facă timp să mediteze serios la aceste probleme şi să verifice ei înşişi ceea ce zic Scripturile. Cei care vor să scape de această amăgire care se răspîndeşte tot mai mult trebuie să revină la Biblie şi să ştie ce cred, şi de ce, decît să cadă pradă ispitei de a accepta nişte răspunsuri uşor de înţeles date de „experţi”, în cursul apostaziei care a fost profeţită, vor fi induşi în eroare chiar şi conducători (Matei 7:22-23), iar cei care le vor urma învăţăturile vor avea de suferit aceeaşi tragedie. Trebuie să fim siguri că-L urmăm pe Domnul, şi nu pe nişte oameni. Isus a zis: „Eu sunt Păstorul cel bun şi Eu cunosc pe (oile) Mele, şi ale Mele Mă cunosc pe Mine… Dar nu vor urma pe un străin, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor… ‘ Oile, cele care sunt ale Mele, ascultă de glasul Meu; şi Eu le cunosc, şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţa veşnică, şi niciodată nu vor pieri, şi nimeni nu le va răpi din mina Mea” (Ioan 10:14,5,27,28). Pentru ca să evităm amăgirea care stă la baza apostaziei, trebuie să fim capabili să deosebim glasul lui Cristos prin Cuvîntul Său din amestecul de adevăr şi minciună care este predicat în Numele Său şi care duce la confuzie. Ca să vă ajutăm să faceţi această deosebire, am făcut o cercetare temeinică a învăţăturilor moderne care sunt astăzi foarte răspîndite şi la modă. Unor cititori le va fi greu să accepte dovezile clare, deoarece sunt implicate cî-teva personalităţi creştine marcante. Cu toate acestea, dovezile vor vorbi de la sine. în paginile următoare, vom cita extrase din cărţi sau din predici, ca şi declaraţii făcute la televiziune, la radio, sau în cursul seminarilor, de către un număr de lideri creştini influenţi, atît bărbaţi, cît şi femei, din trecut şi din prezent. Mulţi dintre ei sunt slujitori ai Domnului sinceri şi consacraţi, a căror viaţă şi lucrare influenţează -l – mii de persoane. Nu putem decît să subliniem şi mai mult că noi îi considerăm pe conducătorii spirituali citaţi în această carte ca f ăcînd ei înşişi parte dintre victime, şi, într-o anumită măsură, toţi facem parte dintre ele. Aici trebuie clarificat faptul că nu vrem să condamnăm pe nimeni în mod abuziv sau să punem la îndoială motivaţia cuiva. Numai Dumnezeu poate să judece inimile oamenilor, şi trebuie să lăsăm lucrul acesta în seama Lui. Dar este responsabilitatea fiecărui creştin de a examina învăţăturile şi roadele, şi de a nu accepta să urmeze decît pe cele care sunt în mod limpede în acord cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Lucrul acesta este adevărat pentru cartea de faţă, ca şi pentru oricare alta. Insistăm de asemenea asupra faptului că persoanele ale căror nume le cităm nu sunt totdeauna cele care produc cel mai mare rău, nici nu sunt singurele pe care le-am putea da drept exemplu. Ele sunt numite doar pentru a furniza dovezi şi de a arăta întinderea amăgirii. Invităm pe cititor să nu judece persoanele date cu numele, ci mai curînd practicile şi învăţăturile denunţate. Această carte nu este un tratat de teologie destinat tăierii firului de păr în patru, ci un manual de supravieţuire spirituală. Ani de cercetări şi munţi de dovezi ne-au dat convingerea profundă că lumea este pe pragul de a cădea pradă amăgirii despre care au profeţit Isus şi apostolii că va preceda nemijlocit revenirea Domnului. Faptul că milioane de creştini devin victimele acestei amăgiri este pentru noi un subiect de mare îngrijorare. -8- 1 Succes şi vrăjitorie „Luaţi seama ca nimeni să nu vă ducă ca pradă prin filozofia şi amăgirea lui deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii, şi nu potrivit lui Cristos” (Coloseni 2:8). „Totuşi, cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?u (Luca 18:8) Este foarte posibil ca creştinismul să fie confruntat cu cea mai mare provocare din istoria lui: apariţia unei întregi serii de amăgiri puternice şi crescînde, care schimbă în mod subtil interpretările biblice şi subminează credinţa a milioane de oameni. Majoritatea creştinilor de abia îşi dau seama de ceea ce se întîmplă, şi cu atît mai puţin înţeleg ceea ce este în joc. Amăgirea este uimitor de uşoară, de necomplicată. Ea nu vine sub forma unui atac frontal provenind de la nişte credinţe creştine rivale. Ar fi posibil să te împotriveşti cu succes unor asemenea atacuri. în loc de asta, ea vine la unii creştini sub masca unor tehnici stimulatoare ale credinţei pentru cîştigarea de putere spirituală şi experimentarea de minuni, iar la alţii sub forma unor metode psihologice de îmbunătăţire sau dezvoltare a eului, prin care este posibilă realizarea deplină a potenţialului uman, toate acestea fiind văzute ca ajutoare ştiinţifice pentru o viaţă creştină reuşită şi plină de succes. Charles Colson a scris: -9- „Am vorbit despre atacuri frontale şi despre atacuri ascunse, prefăcute, perfide. Dar există ceva şi mai rău… Duşmanul se află în mijlocul nostru. S-a infiltrat atît de mult în tabăra noastră, încît mulţi nu mai pot face deosebire între duşman şi prieten, între adevăr şi rătăci-re”. (1) Un cal troian în interiorul bisericii? Chiar cei mai mari specialişti în secte n-au fost în stare să recunoască calul troian care a reuşit să pătrundă atît în biserică, cît şi între propriile lor rînduri, şi care-şi face de acum amăgirea din interior. Lucru ciudat, majoritatea conducătorilor creştini de astăzi care, pe drept, îşi ridică atît de tare vocea împotriva atîtor rele, vorbesc prea puţin, sau deloc, despre reînnoirea vrăjitoriei care invadează lumea şi biserica. Deseori, lucrul acesta reflectă o lipsă de discernămînt sau naivitate, şi, în unele cazuri, faptul că nu sunt gata să recunoască că este vorba despre ei înşişi. De ce? Pentru că majoritatea creştinilor sunt atît de neştiutori şi de neinformaţi asupra ocultismului, încît nu-1 mai recunosc de-cît în forme lui cele mai evidente. în afară de aceasta, nu sunt mulţi creştini care înţeleg pasajele din Biblie ce in- terzic practicarea ocultismului, aşa că nu le mai pot folosi pentru a recunoaşte vrăjitoria. în paginile care urmează, vom demonstra faptul alarmant că nu numai liberalii sunt pe cale de a fi amăgiţi în masă, ci şi conservatorii. Este groaznic să constaţi în ce măsură nişte credinţe şi metode anticreştine şi chiar oculte au putut fi integrate în creştinătate în cursul ultimilor ani. Şi această tendinţă se accelerează acum într-un mod alarmant. Momeala aflată pe cîrligul undiţei păgînismului a fost totdeauna promisiunea de a deveni „ca Dumnezeu”, pe care Şarpele i-a făcut-o Evei. încercarea de a ajunge la -10- această stare divină a implicat omenirea, de-a lungul întregii ei istorii, în numeroase forme de ocultism. Cuvîn-tul „vrăjitorie” a fost deseori folosit pentru a defini ansamblul de practici păgîne şi oculte. în paginile următoare, cînd vom folosi acest cuvînt, vom înţelege prin el orice încercare de manipulare a realităţii (interioare, exterioare, trecute, prezente sau viitoare), cu ajutorul diferitelor tehnici implicînd acţiunea spiritului asupra materiei. Aceste tehnici acoperă o întreagă gamă de la alchimie şi astrologie pînă la gîndirea pozitivă şi gîndirea în posibilităţi. Vrăjitoria: un duşman neidentificat Tehnicile străvechi de vrăjitorie, care implică acţiunea spiritului asupra materiei, par adesea eficace, şi sunt pe cale să schimbe radical lumea noastră, fie în domeniile ştiinţei şi ale medicinei, fie în psihologie şi învăţămînt. Laureatul Nobel Roger Sperry a declarat recent: „Conceptele actuale privind relaţiile între creier şi gîndire înseamnă o ruptură directă cu materialismul şi cu doctrinele behavioriste care au dominat neurologia timp de multe decenii”. (2) Fizicianul George Stanciu, coautor al lui The New Story of Science (Noua Istorie a Ştiinţei), afirmă: „Fizica, neurologia şi psihologia sunt pe cale să se debaraseze de materialismul secolului 19″. (3) Fizica devine iarăşi metafizică, deoarece ştiinţa se îndreaptă spre misticism. De exemplu, a fost pusă la punct dincolo de cortina de fier de către bulgarul Lozanov şi răspîndită rapid în Occident „superinstruirea” („superlearning”): „Lozanov a întrebuinţat elemente din yoga, muzică, hipnoză, training autogen, parapsihologic, artă dramatică, şi a prelucrat din ele aşa-zisa sugestologie, care aplică stări de conştientă schimbate asupra instruirii, vindecării şi dezvoltării de sine”. (4) -11- Ceea ce lumea numeşte „putere mintală”, mulţi creştini confundă cu „credinţa”. Tot aşa, „Forţa” impersonală, pe care ocultiştii o numesc şi Spirit (Minte) universal sau Natură universală, este acceptată naiv de către un mare număr de creştini şi necreştini ca fiind un alt mod de a-L desemna pe Dumnezeu, pe cînd în realitate este un înlocuitor al Lui. Prin urmare, ceea ce este deseori luat în biserică drept „puterea Duhului” poate fi cu greu deosebit de aşa-zisele „puteri mintale” sau „forţe spirituale” ale unui medium. Parapsihologii au realizat deja de mai mulţi ani experienţe ştiinţifice cu mediumi, şi ideea de „forţe psihice” cîştigă tot mai multă credibilitate. Persoanele care lucrează profesional ca mediumi nu mai sunt astăzi aşa de rare ca în urmă cu cîţiva ani, ci se numără cu sutele, şi sunt luate în serios de o mare parte din societate. în afară de aceasta, asemenea „puteri mintale” sunt dobîndite de o mare parte a populaţiei, datorită unei oferte variate de metode psihologice. Acestea nu sunt răspîndite numai de nişte grupări şi secte binecunoscute ca atare care folosesc acţiunea gîndirii asupra materiei, ca Scientologia, Forum-ul (altădată „est” – Er-hard Seminars Training — Seminarii de formare Erhard), Lifespring (Izvorul vieţii) şi Controlul Mintal Silva, dar ele sunt şi materialul obişnuit în seminariile (cursurile) de motivaţie şi succes PMA (Positive Mental Attitude). Capacitatea spiritului de a acţiona asupra materiei nu mai este considerată ca ceva ciudat sau ocult, ci se crede că ea face parte din potenţialul natural, normal, şi totuşi infinit al omului, şi că o poate dobîndi oricine se supune unor aşa-zise „legi ale succesului, ale reuşitei”. Totuşi, aceste legi ale Mişcării New Age nu sunt deloc noi, ci este vorba de aceeaşi străveche vrăjitorie cu o nouă etichetă sau nume. Multe din persoanele care practică aceste tehnici, printre care se află conducători creştini, nu par să-şi dea seama de adevărata natură a periculosului joc mintal pe care îl joacă. Vrăjitoria, chiar dacă este numită altfel, rămîne tot vrăjitorie. Ea se infiltrează pretutindeni în societatea noastră modernă din epoca spaţială, căutînd să-şi ascundă adevărata identitate sub o terminologie ştiinţifică sau psihologică şi sub etichetele de succes, motivaţie şi dezvoltare de sine. Manly P. Hali, fiind el însuşi ocultist şi unul din principalii experţi mondiali în materie de ocultism şi istorie a ocultismului, a declarat: „… Există dovezi din belşug că în multe forme ale gîndirii moderne – mai ales aşa-numita psihologie a prosperităţii’, metafizica dezvoltării puterii voinţei, şi sistemele de formare a unui comerciant sub Jnaltă presiune’ – s-a făcut apel la magia neagră care a trecut doar printr-o metamorfoză. Chiar dacă numele ei s-a schimbat, natura ei rămîne aceeaşi”. (5) Regula jocului se numeşte succes Astăzi, regula jocului se numeşte succes, reuşită, nu numai în lumea care ne înconjoară, ci şi în biserică. Smerenia a devenit demodată, iar actuală este stima, respectul de sine, deşi suntem îndemnaţi în Scriptură: „în smerenie, fiecare să socotească pe altul mai presus de el însuşi” (Filipeni 2:3). Mai înainte era un fapt cunoscut că păcatul de căpetenie al rasei umane era mîndria. Cu toate acestea, acum ni se spune că problema noastră nu este că avem o părere prea înaltă despre noi înşine, ci prea joasă, că noi toţi avem o proastă imagine despre noi înşine, şi că cea mai mare nevoie a noastră este să ne dezvoltăm stima de sine. Deşi Petru a scris: „Smeriţi-vă deci sub mî- g^ na puternică a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la vremea potrivită” (l.Petru 5:6), suntem încurajaţi să ne „vizualizăm” succesul, să ţintim printr-o viziune corespunzătoare la succese mai mari. Pavel a făcut această declaraţie -12- -13- inspirată: „(Isus) S-a golit de Sine însuşi, luînd un chip de rob… S-a smerit pe Sine însuşi, devenind ascultător pînă la moarte, însă moarte de cruce” (Filipeni 2:7,8). Iată cum o explică acum Robert Schuller, în contextul lumii noastre moderne aflată în căutarea succesului: „Isus îşi cunoştea propria Sa valoare, succesul Lui 1-a hrănit stima de Sine însuşi… El a suferit crucea ca să-Şi sfinţească stima de Sine. Şi El a purtat crucea ca să-ţi sfinţească stima ta de sine. Şi crucea va sfinţi glorificarea de sine (subliniat în original)!” (6) Succesul şi stima de sine au devenit atît de importante în biserică, încît par să pună în umbră orice altceva. Robejct.Schijllet. afirmă: „O persoană este în iad atunci cînd şi-a pierdut stima de sine”. (7) Considerat drept „cel mai important predicator creştin de televiziune”, (8) el este urmărit în fiecare duminică prin peste 200 de staţii TV de către cea 3 milioane de persoane. (9) Autor prolific, cărţile lui figurează frecvent pe lista bestsellerelor (cele mai bine vîndute) publicată de The New York Times. Potrivit lui Christianity Today, „Schuller atinge astăzi mai mulţi necreştini decît oricare alt lider creştin în America”. (10) Influenţa lui Schuller este enormă, şi „E-vanghelia succesului” (11) a lui este recunoscută şi predicată de un număr tot mai mare de conducători creştini. Ce găseşte Schuller greşit la vechea Evanghelie? Deşi Pa-vel a scris că „Cristos Isus a venit în lume ca să mîntuias-că pe păcătoşi” (l.Timotei 1:15), iar Cristos însuşi a zis că a venit să cheme pe „păcătoşi la pocăinţă” (Luca 5:32), Robert Schuller scrie: „Nu cred că s-a făcut ceva în Numele lui Cristos sau sub stindardul creştinismului care să se fi dovedit mai distrugător pentru personalitatea omenească, şi care deci să aibă atîtea efecte contrare eforturilor de evanghelizare, ca strategia adesea brutală, grosolană şi necreştină -14- prin care se încearcă să se facă oamenii conştienţi de starea lor de păcătoşi pierduţi”. (12) Dacă Moise ar trăi astăzi, nu s-ar zice despre el că a ales să „sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu” (Evrei 11:25), ci că a ales „să sufere prosperitatea, succesul şi popularitatea cu poporul lui Dumnezeu”. Se obişnuia să se zică: „Toţi cei ce vor să trăiască evlavios în Cristos Isus vor fi persecutaţi” (2.Timotei 3:12), dar astăzi se zice: „Toţi cei care vor să trăiască evlavios vor fi onoraţi şi vor avea succes în această lume”. Nu numai creştinii individuali, dar şi bisericile urmăresc acum suk-cesul. Cu cît este mai mare biserica, cu atît se consideră că este mai plină de succes. După acest criteriu, pastorul cel mai plin de succes din lume este Paul Yonggi Cho, care conduce cea mai mare biserică din lume, cu aproape 400.000 (între timp, numărul s-a apropiat de 1.000.000 – n. tr.) de membri. Pastorul Cho învaţă că gîndirea pozitivă, vorbirea pozitivă şi vizualizarea pozitivă sunt cheile succesului. Oricine poate în mod literal „să incubeze” („să clocească”) şi să dea naştere unei realităţi fizice, creînd în mintea cuiva o imagine foarte limpede, plină de viaţă, şi concentrîndu-se asupra acestei imagini. In prefaţa cărţii lui Y. Cho A patra dimensiune, Robert Schuller scrie: „Am descoperit în rugăciune realitatea acestei dimen- >. siuni dinamice care vine prin vizualizare… Nu încerca s-o înţelegi. începe pur şi simplu s-o apreciezi! E adevărată. Funcţionează. Eu am încercat-o”. (13) Facultăţile, seminariile creştine, societăţile misionare şi organizaţiile de caritate creştine joacă şi ele jocul succesului, şi majoritatea dintre ele folosesc tehnicile de „big business” (experienţa marilor întreprinzători în afaceri) ca să-şi conducă mai bine propriile afaceri. Dacă lucrul acesta funcţionează pentru Universitatea din California, de ce să nu funcţioneze pentru o facultate creştină? Dacă -15- funcţionează pentru General Motors, de ce să nu funcţioneze pentru o organizaţie creştină de caritate? Lucrul acesta este cu siguranţă adevărat atunci cînd se vorbeşte despre lucruri ca de exemplu contabilitatea şi manage-ment-ul. Cu toate acestea, vrăjitoria este larg răspîndită în lumea afacerilor, şi ea se introduce în biserică sub forma unor tehnici de succes/motivaţie, de atitudini mintale pozitive, şi de psihoterapii dintre cele mai recente, botezate cu nume creştine. Gîndeşte-te la bogăţie, şi vei deveni bogat în lumea afacerilor, majoritatea maeştrilor în tehnici de succes/motivaţie şi de atitudine mintală pozitivă au fost amăgiţi şi atraşi în vrăjitorie, şi ei amăgesc milioane de alte persoane. Majoritatea ideilor şi tehnicilor fundamentale din care se inspiră cursurile de dezvoltare de sine, care saturează literal societatea noastră de astăzi, pot fi atribuite unui singur om, Napoleon Hill. Ceva din uriaşa influenţă a lui Hill se vede limpede în următoarele observaţii ale lui Earl Nightingale, înregistrate pe o casetă a SMI-ului (Succes Motivation Institute). Earl Nightingale este astăzi unul din promotorii cei mai populari şi mai influenţi ai tehnicilor de succes şi motivaţie. El nu vorbeşte aici decît despre una din cărţile lui Hill: Think and grow rich (Gîndeşte-te la bogăţie şi vei deveni bogat). Nightingale a zis că ea este „una din cărţile cele mai uimitoare care au fost scrise vreodată”: „Fără îndoială că această singură carte a exercitat o influenţă mai mare asupra vieţii, realizărilor şi averii indivizilor decît oricare altă carie de felul ei. în toată lumea liberă există literalmente mii de oameni plini de succes în toate felurile de domenii de activitate, pentru că au cumpărat într-o zi un exemplar din această carte, rThink and grow rich’. Ei sunt gata să-ţi poves- -16- tească despre asta… Am stat în birouri de directori bogat lambrisate şi mochetate şi am ascultat oameni de afaceri cunoscuţi în toată lumea, unii dintre ei destul de bătrîni pentru a-mi fi tată, spunîndu-mi că totul le-a reuşit după ce au citit cartea Think and grow rich… Ce conţine deosebit această carte în comparaţie cu miile de cărţi consacrate dezvoltării de sine?… După ce a fost citită ultima pagină a cărţii, mina care a pus pe masă această carte este o altă mină. Omul care s-a ridicat apoi şi s-a dus în lume este un om diferit, un om schimbat… Acest om posedă acum talentul unic şi invizibil care îl face capabil să traducă nişte vise în realitate, să transforme gînduri în lucruri materiale… Cel care pî-nă atunci nu era decît pasager devine dintr-odată căpitanul”. (14) Og Mandino, super-om de afaceri şi unul din cei mai importanţi purtători de cuvînt ai motivaţiei, ale cărui cărţi s-au vîndut în peste 7 milioane de exemplare, plasează Think and grow rich printre cele mai bune 12 cărţi din toate timpurile dintre cele care tratează dezvoltarea de sine. (15) Cărţile lui Napoleon Hill sunt vîndute în librăriile creştine din toată ţara, şi sunt recomandate de numeroşi lideri creştini. în lucrarea lor intitulată Making the Most of Your Mind (Foloseşte toate posibilităţile gîndirii tale), cei doi autori Stephen B. Douglass şi Lee Roddy scriu: „în cursul ultimilor ani, un anume număr de cărţi scrise de autori necreştini a arătat că succesul este legat de puterea gîndirii. Autorii acestor lucrări au început să exploreze profunzimile capacităţilor potenţiale date de Dumnezeu inteligenţei umane. Napoleon Hill a fost unul din aceşti autori necreştini… După 20 de ani de cercetări, el a scris o serie de 8 volume intitulată ,The Law of Succes’ (Legea succesului). -17- Părţi din aceste volume sunt condensate în best-sellerul lui: .Think and grow ricti… Probabil că a făcut cercetarea cea mai utilă din toată istoria…u . (16) Notă: în urma publicării cărţii The Seduction of Christianity (Amăgirea creştinătăţii), Douglass şi Roddy au suprimat din cartea lor orice referire la Napoleon Hill. O înşelătorie subtilă Faptul că Napoleon Hill a fost urmat pe scară largă atît de oameni de afaceri de succes, cît şi de lideri creştini se împacă greu cu pledoaria lui în favoarea vrăjitoriei. Lucrările lui Hill prezintă regulat unele din învăţăturile oculte cele mai evidente care se pot găsi undeva. Totuşi, dacă creştinii care îi recomandă cărţile au un oarecare cuvînt de avertizare, este doar din cauza insistenţei lui Hill asupra bogăţiei. După ce au citat în mai multe rîn-duri extrase lungi din cele trei cărţi de Hill, cu comentarii favorabile, Douglass şi Roddy îşi avertizează cititorul că dacă au citat Think and grow rich (Gîndeşte-te la bogăţie şi vei deveni bogat), este „din cauza accentului pus pe activităţile şi atitudinile gîndirii, şi nu din cauza expunerii felului de a-ţi mări bogăţia”. (17) Cu toate acestea, învăţăturile lui Hill despre puterea gîndurilor sunt cu mult mai periculoase decît accentul pe care-1 pune pe bogăţie. Ceea ce vreau să spun atunci cînd îi menţionez pe Douglass şi Roddy este că ei sunt slujitori buni şi sinceri ai lui Dumnezeu, care nu s-ar ralia nici o clipă cu ocultismul lui Hill. Ei îl recomandă totuşi sus şi tare, ca şi lucrările lui, care conţin un ocultism pe care, se pare, l-au scăpat din vedere, şi care ar putea amăgi pe cei care vor citi ei înşişi cărţile lui Hill, încurajaţi de această recomandare. Hill explică în mod destul de amănunţit că el a aflat de la nişte duhuri aceste tehnici de -18- putere mintală conţinute în cărţile lui. Nişte demoni care se dau drept „Maeştri cereşti” sau slujit de Hill ca să amăgească milioane de indivizi care au adoptat tehnicile „succesului” pe care i le-au dezvăluit ei. Iată ce declară Hill: „Am avut deseori dovada că nişte prieteni nevăzuţi planează deasupra mea, imperceptibili pentru simţurile obişnuite. Am descoperit în cursul studiilor mele că există o grupă de fiinţe ciudate care conduc o şcoală de înţelepciune… Această Şcoală are Maeştri care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc… şi ca să reveleze direct cunoştinţă, cu voce auzibilă… Ştiu acum că unul din aceşti Maeştri a străbătut milioane de kilometri ca să vină să mă viziteze, în timpul nopţii, în biroul meu… Nu voi scrie tot ce mi-a zis el… Majoritatea dezvăluirilor lui au fost prezentate în capitolele acestei cărţi, şi altele vor urma în alte capitole. ,Tu ai meritat dreptul de a dezvălui altora un Secret Suprem’, mi-a zis vocea vibrantă. ,Tu ai fost călăuzit de această Mare Şcoală… Tu trebuie acum să dai lumii un plan amănunţit’…11 . (18) „Secretul Suprem”: o credinţă falsificată Secretele succesului, care constituie baza majorităţii cărţilor sau seminariilor asupra succesului şi motivaţiei, i-au fost dezvăluite lui Hill prin nişte demoni care se dau drept „Maeştri care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc”. Acest „Secret Suprem” pe care Hill a fost autorizat de ei să-1 „dezvăluie” lumii a fost păstrat timp de mii de ani de tradiţia ocultă, şi rămîne una din propunerile făcute Evei -19- de către şarpe pentru a deveni ca Dumnezeu: „Tot ceea ce gîndirea omului poate crede, gîndirea omului poate realiza”, (subliniat în original) (19) Această idee înşelătoare constituie fundamentul mişcării Human Potenţial (Potenţial uman), care nu este decît un alt nume pentru a desemna Mişcarea New Age. Dacă este adevărat că putem realiza tot ceea ce ne imaginăm, înseamnă că trebuie să fim nişte dumnezei. Acest „secret al erelor” este numit de Hill şi „puterea magică a credinţei”. (20) Premiza lui fundamentală e că mintea (inteligenţa) omenească posedă în ea însăşi puteri misterioase capabile să creeze propria noastră realitate: „într-adevăr, dacă crezi profund că vei avea o mare bogăţie, o vei obţine”. (21) Aceasta nu este altceva decît „credinţa” contrafăcută, falsificată a vrăjitorului, şi constituie baza a ceea ce lumea profană numeşte PMA (Positive Mental Attitude = Atitudine Mintală Pozitivă). „PMA, Ştiinţa Succesului” (22) a fost făcută renumită de către Napoleon Hill în cartea lui Succes Through A Positive Mental Attitude (O atitudine mintală pozitivă, cheia succesului), coautor cu el fiind W. Clement Stone, care i-a slujit de călăuză ca să „scoată din acest imens rezervor universal de inteligenţă infinită, în care este păstrată toată cunoştinţa şi toate faptele, şi care poate fi contactat prin subconştient…”. (23) PMA este încă esenţa, nucleul majorităţii metodelor de succes existente astăzi. Hill este cel care i-a pus temelia, şi el explică: „PMA este un catalizator care face să fie eficace orice combinaţie de principii ale succesului… PMA atrage norocul. Succesul este atins şi păstrat prin cei care încearcă şi continuă să încerce cu PMA. Este o lege universală… că noi transformăm în realitate fizică gîndurile şi atitudinile pe care le păstrăm în minţile noastre”. (24) Departe de a face din Dumnezeu obiectul încrederii sale, El care este plin de har şi de dragoste, dar care rămîne -20- suveran, această ,putere a credinţei’ permite celor care au fost iniţiaţi în secretele ei să comande anumitor forţe ca să se supună gîndurilor lor. Dacă oricine poate „face un miracol”, atunci nu mai este vorba de un miracol, de o minune autentică a lui Dumnezeu, ci de vrăjitorie, şi omul este cel care se joacă de-a Dumnezeu. Nu numai liberalii sunt pe cale să cadă în această capcană. Pastorul prezbiterian Ben Patterson, din Irvine în California, a observat următoarele: „De curînd, creştinii evanghelici au devenit mai liberali decît liberalii, cu cărţile despre dezvoltarea de sine, cu propovăduirea gîndirii pozitive şi cu Evanghelia succesului”. (25) Dacă cineva îşi închipuie că este de-ajuns să aibă anumite gînduri sau să pronunţe anumite cuvinte pentru ca Dumnezeu să fie obligat să răspundă într-un anumit mod, a alunecat deja în vrăjitorie şi, chiar dacă nu se dă drept Dumnezeu, încearcă cel puţin sar-L manipuleze pe Dumnezeu. Charles Capps, unul din liderii Mişcării Mărturisirii pozitive, a zis: „Aceasta nu este teorie, este o realitate. Este o lege spirituală. Este eficace de fiecare dată cînd este aplicată corect… Tu pui în mişcare aceste legi spirituale prin cuvintele gurii tale… Tot ceea ce vei rosti se va îndeplini”. (26) Yonggi Cho declară: „Prin cuvintele pe care le rostim creăm universul propriilor noastre împrejurări…”. (27) „Tu creezi prezenţa lui Isus cu gura ta… El este legat de buzele şi de cuvintele tale…u . (28) Asemănările între învăţăturile acestor lideri creştini şi „Secretul Suprem” dat lui Hill de către nişte fiinţe demonice ca să le dezvăluie lumii sunt cel puţin extrem de neliniştitoare. La fel de îngrijorător este faptul că nişte lideri creştini citează favorabil din scrierile lui Hill, deşi este evident că vrăjitoria este însăşi esenţa şi substanţa metodelor succesului pe care le învaţă el. -21- Noi nu condamnăm tot ceea ce scrie sau spune un lider creştin numai pentru că-1 citează pe Napoleon Hill. Totuşi, de aceea sunt acceptate ideile lui Hill, pentru că învăţăturile lui sunt amestecate cu multe lucruri bune. Iată de ce trebuie să ne luptăm pentru puritatea Cuvîntului lui Dumnezeu, împotriva amestecului cu falsificări ucigătoare, care se strecoară aşa de uşor atunci cînd nu veghem. Lupta pentru credinţă Iuda a scris că noi trebuie „să luptăm pentru credinţa încredinţată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Luptînd pentru adevăr, este imposibil să fii totdeauna „pozitiv”. H.A. Ironside, care a fost multă vreme pastor la Moody Memorial Church în Chicago, a declarat: „Credinţa înseamnă tot adevărul revelat, şi faptul de a lupta pentru tot adevărul lui Dumnezeu necesită anumite învăţături, afirmaţii sau cuvinte negative… Orice rătăciri, sau orice amestec de adevăr şi rătăcire, trebuie să fie clar denunţate şi respinse. A le scuza înseamnă a fi infidel faţă de Dumnezeu şi Cuvîntul Său, şi trădător faţă de sufletele aflate în pericol pentru care a murit Cristos”. (29) Da-vid Wilkerson, pastor, autor de bestsellere şi fondator al lui Teen Ghallenge, a zis: „Este un vînt rău… care suflă în casa lui Dumnezeu, amăgind mulţimile de popor ales al lui Dumnezeu… Este vorba de o caricatură a Scripturii, plecînd de la cartea lui Napoleon Hill tThink and grow rich’. Această Evanghelie pervertită vrea să transforme oamenii în dumnezei. Li se zice: ,Destinul vostru depinde de gîndurile voastre. Tot ceea ce vă puteţi imagina vă aparţine. Prin cuvintele voastre, aduceţi lucrul respectiv la existenţă. Creaţi-1 cu ajutorul unei atitudini mintale pozitive. Succesul, fericirea, sănătatea perfectă, toate acestea vă aparţin, cu condiţia să vă folosiţi gîndurile într-un mod creator. Transformaţivă visele în realitate folosind puterea minţii voastre’. Să ştim odată pentru totdeauna că Dumnezeu nu va abdica niciodată de la suveranitatea Sa în folosul puterii gîndirii noastre, fie ea negativă ori pozitivă. Trebuie să căutăm numai gîndirea lui Cristos, şi gîndirea Sa nu este materialistă; nu este polarizată asupra succesului sau bogăţiei. Gîndirea lui Cristos se preocupă doar cu gloria lui Dumnezeu şi supunerea faţă de Cuvîntul Său. Nu există nici o altă învăţătură care să ignore într-atî-ta Crucea şi stricăciunea gîndirii omeneşti. Ea lasă la o parte răutatea naturii noastre adamice decăzute. Ea întoarce privirea creştinului de la Evanghelia lui Cristos, Evanghelia mîntuirii veşnice, pentru a o fixa asupra unui profit pămîntesc. Sfinţi ai lui Dumnezeu, fugiţi departe de lucrurile acestea..Au (30) -22- -23- Păgînismul în haină modernă „Dumnezeule, naţiunile (paginii) Ţi-au invadat moştenirea… Ajută-ne, Dumnezeul mîntuirii noastre!” (Psalm 79:1,9). „Ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Dar eu nu vreau ca voi să vă faceţi părtaşi cu demonii” (l.Corinteni 10:20). Ştiinţa minţii, legătură între creştinism şi vrăjitorie Ernest Holmes a întemeiat Biserica Ştiinţei Religioase, cunoscută şi sub numele de Ştiinţa minţii, sprijinindu-se pe „Secretul Suprem” pe care „Maeştrii înţelepciunii” l-au dezvăluit lui Napoleon Hill. Ea este strîns înrudită cu Gîndirea Pozitivă a lui Norman Vincent Peale, şi cu Gîn-direa în Posibilităţi a lui Robert Schuller. De fapt, Peale atribuie lui Holmes meritul de a fi făcut din el un gîndi-tor pozitiv. (1) în 1958, Holmes a profeţit: „Noi am lansat o Mişcare care, în cursul următorilor 100 de ani, va fi marele şi noul impuls religios al timpurilor moderne… (destinat) să acopere lumea întreagă…”. (2) Iată cum a explicat Holmes acest „Secret Suprem”: „ŞTIINŢA MINŢII învaţă că Puterea creatoare, supremă şi originară a Universului, sursa oricărei substanţe, Viaţa în toate fiinţele vii, este un Principiu cosmic al Realităţii prezente în tot Universul şi în fiecare din noi. ŞTIINŢA MINŢII învaţă că omul îşi poate ţine sub control cursul existenţei lui… cu ajutorul proceselor -24- mintale care funcţionează în acord cu o Lege universală… Conform acestei Legi, ne creăm toţi propriile noastre experienţe de fiecare zi… prin forma şi desfăşurarea gîndurilor noastre”. (3) „Omul, prin gîndire, poate să transpună în realitate tot ceea ce-şi doreşte…’1 , (subliniat în original) (4) Acest principiu absolut fundamental al străvechii vrăjitorii s-a implantat puternic în lumea noastră modernă. El este piatra unghiulară a Mişcării potenţialului uman, şi ingredientul esenţial în seminariile PMA de succes şi motivaţie. El a devenit de asemenea legătura principală între vrăjitorie şi creştinism. Deşi este exprimat într-o frazeologie uşor diferită, constituie limbajul comun al tuturor acelora care, de bunăvoie sau nu, au înlocuit credinţa în Dumnezeu printr-o credinţă egoistă într-un fel de Forţă misterioasă care poate fi manipulată de gînduri-le noastre pentru a obţine ceea ce dorim. Norman Vincent Peale este, desigur, unul din cei mai plini de succes evanghelişti ai puterii minţii. El o explică în felul următor: „… Subconştientul tău… (are) puterea de a-ţi transforma visele în realităţi, atunci cînd aceste dorinţe sunt suficient de puternice”. (5) Este Dumnezeu un Placebo? Gîndirea în posibilităţi a lui Robert Schuller este acelaşi produs ca şi gîndirea pozitivă a lui Peale, comercializată sub o altă marcă. Schuller declară: „Crede acum -şi vei realiza ceea ce crezi”. (6) Paul Meyer, preşedintele lui Succes Motivation Institute (Institutul pentru succes şi motivaţie), exprimă lucrul acesta în felul următor: „Ima-ginează-ţi în mod clar, crede sincer, doreşte arzător, acţionează cu entuziasm, şi se va întîmpla neapărat”. (7) Paul Yonggi Cho a declarat: „Prin vizualizare şi vis -25- poţi să-ţi incubezi (cloceşti) viitorul şi să ,scoţi’ rezultatele”. (8) Asemenea învăţături au tulburat pe nişte creştini sinceri, şi i-au făcut să creadă că „credinţa” este o forţă care face lucrurile să se întîmple pentru că ei cred. Astfel, credinţa nu este pusă în Dumnezeu, ci este o putere îndreptată spre Dumnezeu, care îl forţează să facă pentru noi ceea ce am crezut noi că urmează El să facă. Cînd Isus a zis în mai multe rînduri: „Credinţa ta te-a salvat (vindecat)”, El nu voia să spună prin asta că exista un soi de putere magică eliberată prin faptul de a crede, ci că credinţa deschisese uşa pentru ca El să-i poată vindeca pe oameni. Dacă cineva este vindecat doar pentru că crede că va fi vindecat, atunci puterea se află în propria lui gîndire, iar Dumnezeu nu mai este decît un placebo care să-i activeze credinţa. Dacă totul lucrează după „legile succesului”, atunci Dumnezeu devine fără importanţă, şi harul este desfiinţat. Tot ceea ce trebuie atunci să facem este să practicăm „puterea credinţei” a lui Hill. Pe o casetă de motivaţie Amway, Robert Schuller rezumă toate acestea în felul următor: „Tu nu cunoşti puterea care se află în tine!… Tu poţi să transformi lumea în tot ceea ce-ţi doreşti. Da, tu poţi face ca lumea ta să devină tot ceea ce vrei ca ea să fie”. (9) Asemenea idei sunt acceptate în lume ca nişte principii PMA sănătoase, şi ele devin tot mai populare în sînul bisericii. De exemplu, în martie 1985, în marea biserică baptistă din Prestonwood în North Dallas, Texas, a avut loc prima conferinţă anuală despre Conducerea creştină (Christian Leadership). Vorbitorul principal a fost Paul Yonggi Cho, care prezintă aproape totdeauna învăţături biblice excelente, dar care din păcate sunt amestecate uneori cu idei oculte de vizualizare şi putere mintală. în 18 martie, alături de el pe estradă se găsea Mary Kay Ash, fondatoarea lui Mary Kay Cosmetics. în vorbirea ei, ea a -26- dezvăluit că învăţase dintr-o carte de Claude Bristol nişte principii foarte puternice de a ajunge la succes. De fapt, este un exemplu clasic de ocultism evident, redat aici sub denumirea de „putere mintală”, acceptat în această deghizare de către creştini, şi confundat cu credinţa. Doamna Ash a zis: „Claude Bristol a scris o carte intitulată ,The Magic of Believing’ (Magia credinţei), şi el a zis în această carte: ,Există oare ceva ca o Forţă, un factor sau o putere, numiţi-o cum vreţi, despre care ştiu cîţiva oameni şi pe care o folosesc ca să-şi învingă dificultăţile şi să ajungă la un succes răsunător?’… El (Bristol) a zis: ,Am descoperit puţin cîte puţin că există ceva ca un fir de aur care face ca viaţa să merite a fi trăită. Se poate defini acest fir printr-un singur cu-vînt: credinţa’. Acum ştiu că Bristol nu se interesa atît de mult de ceea ce cred oamenii, ci pur şi simplu a observat pute rea credinţei în acţiune, şi a notat în scris ceea ce a văzut”. (10) Credinţă în Dumnezeu, sau credinţă în Credinţă? Mulţi creştini sinceri au fost influenţaţi de această Evanghelie a vrăjitoriei, pînă ce-au ajuns să-şi imagineze că credinţa are o putere în ea însăşi. Şi, pentru ei, credinţa nu este pusă în Dumnezeu, ci este o putere îndreptată spre Dumnezeu, pentru a-L forţa să facă pentru noi ceea ce am crezut că va face. în cazul cel mai bun, lucrul acesta îl face dependent pe Dumnezeu de aceste aşa-zise „legi” pe care putem să le activăm prin „credinţă”; în cazul cel mai rău, îl elimină pe Dumnezeu complet din proces, punînd totul în propriile noastre mîini şi făcînd astfel din noi nişte dumnezei, care pot să aducă totul la existenţă doar prin „puterea credinţei noastre”. Dacă toa- -27- te funcţionează după o asemenea „lege”, atunci Dumnezeu nu mai este suveran, şi noi nu mai lăsăm nici un loc harului. Tot ceea ce trebuie să facem este să exercităm această „putere a credinţei”. Acesta este exact principiul fundamental al vrăjitoriei. Dimpotrivă, Isus a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu” (Marcu 11:22). Credinţa trebuie să aibă un obiect: Este o încredere absolută şi fără rezerve în Dumnezeu. Nu există nici o fiinţă, nici un lucru din univers care să fie total vrednic de încredere, în afară de Dumnezeu. Credinţa adevărată creşte dintr-o relaţie de supunere faţă de El. Dumnezeu răspunde la rugăciune pe baza suveranităţii Sale, înţelepciunii Sale, milei Sale şi harului Său, şi nu pentru că o „lege” oarecare îl forţează să acţioneze. El nu poate fi manipulat de oameni sau de îngeri, cu ajutorul proceselor mintale, al cuvintelor sau al oricărei alte tehnici. Obiectivul vrăjitorului: să fii stăpîn pe destin Dacă putem face ca Dumnezeu sau vreo altă Forţă cosmică să acţioneze după porunca noastră, din cauza gîndurilor pe care le emitem sau a cuvintelor pe care le rostim, atunci am atins obiectivul vrăjitorului: am devenit stăpînii propriului nostru destin, şi putem dobîndi tot ceea ce vrem prin simplul fapt că credem că se va întîm-pla ceea ce am cerut. Puterea este în credinţa noastră, şi Dumnezeu însuşi trebuie să facă ceea ce credem că va face, pentru că orice credem noi se va realiza! Larg răspîndită astăzi printre creştini, această idee înşelătoare este exact ceea ce l-au învăţat pe Hill „Maeştrii”, şi exact ceea ce el însuşi a ajuns să creadă şi să înveţe pe alţii -anume că şi el ar putea deveni un „Maestru”: „Cunoaşte-ţi propria ta minte. Trăieşte-ţi propria ta viaţă. Tu poţi să faci din viaţa ta ceea ce vrei să fie ea… O -28- credinţă încrezătoare în tine însuţi este un ingredient indispensabil pentru o viaţă fericită… Un Eu sănătos te face mai receptiv la influenţele care te călăuzesc şi care provin dintr-o lume aflată în afara cîmpului de acţiune al simţurilor noastre… Nişte forţe invizibile şi tăcute ne influenţează neîncetat… nişte fiinţe invizibile ne observă… Pot să găsesc o credinţă care-mi creşte foarte mult puterile… eu ştiu totdeauna că sunt stăpînul destinului meu, eu sunt Căpitanul sufletului meu…u . (11) Iată momeala atrăgătoare pusă pe cîrligul undiţei care 1-a dus cu sine pe Napoleon Hill tot mai adînc în vrăjitorie. El a respins pe Dumnezeul Bibliei şi credinţa creştină pe care tatăl lui încercase cu forţa să i le insufle pe cînd era mic, (12) şi el a ales în loc o Forţă impersonală sau un Spirit universal, (13) pe care 1-a numit „Dumnezeu”. Ceea ce a adoptat Hill nu este altceva decît ocultismul de bază al hinduismului şi al budismului, incluzînd reincarnarea, (14) însuşirea spiritului de a fi un mediu ocult (15) şi scrierea automată. (16) încurajarea şi promovarea vrăjitoriei nu este ascunsă ici şi colo în vreo propoziţie secundară, ci este prezentată pe faţă ca fiind tema centrală a tuturor cărţilor lui. Cum pătrunde amăgirea în biserică Cum se face deci că nişte lideri creştini pot să citească, se pare cu plăcere, şi pe urmă să recomande altora lucrările eretice şi profund oculte ale lui Napoleon Hill? Aceasta se datorează în parte faptului că psihologia sau tehnicile succesului folosite în afaceri sunt considerate ca fiind „neutre” şi deci inofensive pentru creştinism. Ideea unui potenţial uman nelimitat şi a unor puteri mintale miraculoase, care chipurile sunt ascunse în cele 90 procente din creierul nostru despre care se zice că sunt ne- -29- folosite, devine tot mai populară în lume şi crează confuzie în biserică. Douglass şi Roddy declară: „Dumnezeu a aşezat un principiu de necrezut în mintea umană, şi… dacă suntem încrezători, pozitivi şi plini de siguranţă, Dumnezeu poate să utilizeze… toate aceste reacţii chimice pe care o stare de spirit pozitivă le produce în noi, pentru a ne ajuta să îndeplinim tot ceea ce căutăm să facem”. (17) Este vorba aici de un amestec de adevăr şi rătăcire pe care nişte lideri creştini sinceri sunt pe cale să-1 introducă în biserică. Douglass şi Roddy afirmă limpede că ei „nu subscriu ideii că ar trebui înlocuită încrederea în Dumnezeu cu gîndirea pozitivă”. (18) Zicînd aceasta, ei cred că sunt la adăpost, şi atunci este uşor să nu vadă pericolul real. Problema reală nu este de a substitui o doctrină cu alta, căci aproape toată lumea ar recunoaşte şi ar respinge o rătăcire atît de evidentă. Problema, este confuzia. Nu se dă nici un avertisment pentru a semnala că principalii experţi pe care-i citează ca sprijin pentru tezele lor sunt nişte ocultişti. Napoleon Hill şi W. Clement Stone, de exemplu, vorbesc despre „Dumnezeu” în cărţile pe care le recomandă Douglass şi Roddy, dar „Dumnezeul” lor este o „Putere divină” metafizică (19) la care este posibil să recurgi folosind tehnici care utilizează puterea mintală. Hill şi Stone nu substituie credinţa prin PMA (Atitudine Mintală Pozitivă), ci susţin o idee cu mult mai periculoasă: cea care pretinde că PMA şi credinţa sunt unul şi acelaşi lucru, şi că a crede în puterea mintală înseamnă aproape acelaşi lucru ca a crede în Dumnezeu; că mintea umană este un fel de talisman magic care exercită o forţă metafizică (20) ce dispune de capacităţi infinite, pentru că ea n-ar fi, întrun anume fel, decît o parte a ceea ce ei numesc Inteligenţa Infinită. (21) Nu este vorba despre altceva decît despre „Dumnezeul” lui New Age şi al sectelor care folosesc ştiinţa mintală. -30- l n suport ideal pentru amăgire Ar fi imposibil să înţelegem lumea noastră modernă fără să privim modul în care ea a fost influenţată şi modelată de psihologie. Nici un alt factor nu exercită nici pe departe o influenţă atît de mare asupra convingerilor şi modurilor de viaţă din societatea contemporană. Această evoluţie a început aproape exclusiv după al doilea război mondial, care, potrivit revistei Life, a suscitat „cel mai mare val” istoric de interes pentru psihologie. (22) în 1946, Congresul Statelor Unite a votat o lege naţională asupra sănătăţii mintale (National Mental Health Act), lansînd un program naţional dispunînd de fonduri federale. Prin urmare, cursurile de psihologie au explodat literalmente în universităţile din toată ţara şi, de acolo, s-au răspîndit rapid în seminariile şi institutele biblice, înainte de război, „puţine şcoli de teologie se îngrijeau să ofere cursuri de consiliere spirituală” făcînd apel la psihologie, dar „odată cu începutul anilor cincizeci, aproape toate programaseră asemenea cursuri, şi mai mult de 80% dintre ele ofereau cursuri suplimentare în psihologie…”. (23) Astăzi, unele din cele mai mari nume de pe scena psihologiei au provenit din seminarii. Paul Vitz, profesor de psihologie la Universitatea din New York, a scris: „Psihologia, ca religie, exercită o mare putere pretutindeni în Statele Unite… (Ea) este în sine fundamental anticreştină… (şi totuşi) ea este foarte mult susţinută de şcoli, universităţi şi programe sociale finanţate de impozite luate de la creştini… Dar, pentru prima dată, începe a fi înţeleasă logica distrugătoare a acestei religii profane…11 . (24) Deja, în 1951, Cari Rogers se putea lăuda că „interesul profesional pentru psihoterapie” era „după toate probabilităţile domeniul ştiinţelor sociale cu cea mai rapidă -31- creştere astăzi”. (25) în prezent, în anii 80, psihologia beneficiază de statutul unui guru, ale cărui „norme ştiinţifice de comportare” debarasează conştiinţele de necesitatea de a se supune legilor morale ale lui Dumnezeu. în acest fel, aşa cum ea a ridicat vrăjitoria la rang de ştiinţă, psihologia a devenit principalul agent de schimbare şi transformare a societăţii. Ziaristul şi cercetătorul Martin L. Gross a spus foarte potrivit: „Psihologia ocupă însuşi centrul societăţii contemporane ca un colos internaţional ai cărui adepţi se numără cu sutele de mii… Cobaii ei de experienţă fac parte dintr-o omenire care se simte îndatorată faţă de ea, ba chiar recunoscătoare. Noi trăim într-o civilizaţie în care omul, mai mult ca niciodată înainte, se preocupă cu sine însuşi… Pe măsură ce etica protestantă se slăbea în societatea occidentală, cetăţeanul dezorientat s-a întors spre singura soluţie pe care o cunoştea: intervenţia expertului în psihologie, care pretinde că există un nou criteriu ştiinţific de comportare care a înlocuit tradiţiile în agonie… Luînd în gură numele sfînt al ştiinţei, expertul în psihologie pretinde că cunoaşte totul. Suntem neîncetat hrăniţi cu acest nou adevăr, din leagăn pînă la mormîntd . (26) Psihologia umanistă şi psihologia transpersonală acoperă în prezent întregul spectru al vrăjitoriei. De exemplu, atmosfera celei de a 22-a întîlniri anuale a Asociaţiei Psihologiei Umaniste, ţinută în Boston între 21-26 august 1984, a avut un miros greu de ocultism hinduist şi budist. Programul oficial zilnic includea printre altele: „Dimineaţa devreme: Yoga, Tai Chi, Meditaţie”. Cam jumătate din numărul grupelor constituite înainte sau după conferinţă aveau în mod vădit de a face cu vrăjitoria, cu subiecte ca: „Vizualizare şi Vindecare… Stări de transă şi Vindecare… Operaţii de alchimie… Imaginaţie ghidată… -32- Extaz şamanic (magic) şi Transformare… Noi suntem vrăjitori”. Măsura în care psihologia şi învăţămîntul au îmbrăţişat tradiţiile păgîne şi oculte din trecut se poate vedea citind această declaraţie a dr. Beverly Galyean, astăzi decedată, care era consilieră pe lîngă şcolile din Los An-geles, declaraţie aflată într-un articol pe care ea 1-a scris pentru Journal of Humanistic Psychology (Jurnal de psihologie umanistă): „In toate culturile, strămoşii şi-au umplut epopeile folclorice cu povestirile unor viziuni, vise, intuiţii pătrunzătoare şi dialoguri interioare cu fiinţe superioare, pe care le considerau ca fiind sursele lor fundamentale de înţelepciune şi cunoaştere. Acceptînd ca adevărate povestirile cercetătorilor spirituali din toate culturile, posedăm în prezent dovada existenţei diferitelor nivele de conştientă în natura omenească… Potenţialul omului este inepuizabil şi este realizat prin noi moduri de explorare (adică meditaţie, imaginaţie ghidată, lucru în timpul visului /dream work/, yoga, mişcare corporală /body movement/, conştientă senzorială, transferul de energie (vindecare), terapia reincarnării, şi studii ezoterice)… Meditaţia şi activităţile de imaginaţie ghidată se află în miezul programului de învăţămînt confluent şi holis-tic”. (27) Variante ale unei psihologii asemănătoare s-au infiltrat în biserici, în şcolile, seminariile şi institutele creştine, pentru că pastorii şi alţi lideri au acceptat pretenţia acestei psihologii că este ştiinţifică şi neutră. Majoritatea creştinilor n-au înţeles că credinţa creştină şi psihoterapia sunt în realitate două sisteme religioase rivale şi imposibil de împăcat. Unirea lor sub forma unei „psihologii creştine” crează un jug inegal care aduce în biserică in- -33- fluenţa amăgitoare şi seducătoare a psihologiei profane. Şi deoarece psihologii şi psihiatrii de frunte se ocupă acum aşa de puternic cu vrăjitoria şi cu glorificarea Eu-lui, psihologia creştină cade inevitabil pradă unora din aceste amăgiri şi le introduce în biserică. Seminariile de „Formare în direcţie spirituală” lansate de o biserică protestantă din Austin, Texas, sunt un bun exemplu de acest fel. Iată un extract din broşura lor: „Accentul este pus pe practică, şi foloseşte relaxarea, imaginaţia ghidată… dialogul interior, lucrul creator şi în timpul visului (gestalt and dream work)… bazate pe principiile direcţiei spirituale… din Vechiul şi Noul Testament… în tradiţia mistică şi ascetică a bisericii romano-catolice. Materialul conceptual este bazat pe Biblie, şi face apel la perspectivele psihologiei contemporane, în particular ale psihologiei transpersonale. Principalele şcoli de psihologie care joacă aici un rol sunt cea analitică (Jung) şi Psihosinteza (Assigioli). S-a folosit în mod semnificativ gîndirea psihanalitică (Horney, Erikson, Berne, etc.) şi cea umanistă (Fromm, Perls, Maslow, etc…)u . (28) Păgînism în haină modernă Lidera feministă Gloria Steinem a declarat: „De acum pînă în anul 2.000, sper că vom învăţa pe copiii noştri să-şi pună credinţa în potenţialul uman, şi nu în Dumnezeu…1 ‘. (29) Psihologii moderni se străduiesc să exploreze adînci-mile misterioase a ceea ce este socotit de către mulţi oameni că este un potenţial uman nelimitat, cu ajutorul imaginaţiei şi al jocurilor de roluri destinate să dezvolte „puterea de imaginaţie”. Tehnica lui Napoleon Hill, care constă în vizualizarea „ghizilor”, tehnică folosită de vrăjitori şi de alţi ocultişti de mii de ani, este în prezent una -34- din metodele de „transformare” cele mai senzaţionale şi cel mai des folosite de numeroşi psihologi care o promovează. Jean Houston de exemplu, cofondatoarea lui „Foundation for Mind Research” (Fundaţia pentru Cercetarea Mintală), unde guvernul a autorizat pentru prima oară folosirea LSD-ului pentru a studia profunzimile ascunse ale minţii, (30) face apel la numeroase tehnici ale străvechii vrăjitorii, (31) între altele la vizualizare şi chiar la materializarea a ceea ce se numeşte „Spirit Colectiv”, care se manifestă sub o formă aparent reală. (32) Demonii nici nu mai au nevoie să-şi ascundă activitatea. Majoritatea psihologilor şi mulţi oameni din biserică nu sunt gata să admită existenţa demonilor, oricare ar fi eforturile desfăşurate de aceştia din urmă ca să dovedească că ei există. Tot ceea ce se întîmplă este considerat ca fiind roadă imaginaţiei noastre aşa-zis nelimitate. Napoleon Hill era convins că cei nouă „Consilieri” ai lui nu erau decît roadă imaginaţiei lui, deşi ei erau atît de reali, încît la început l-au înspăimîntat. Iată ce scrie Hill: „Aceşti nouă bărbaţi (din trecut) erau Emerson, Paine, Edison, Darwin, Lincoln, Burbank, Napoleon, Ford şi Carnegie. în fiecare seară… ţineam un consiliu imaginar cu acest grup, pe care îl numeam ,Consilierii mei invizibili’. în cursul acestor consilii imaginare, făceam apel la membrii cabinetului meu ca să obţin de la fiecare cunoştinţele pe care le doream, adresîndu-mă individual fiecărui membru… După cîteva luni de asemenea procedură zilnică, am fost foarte uimit să descopăr că aceste personaje imaginare deveneau aparent reale. Fiecare din aceşti nouă bărbaţi aveau nişte caracteristici individuale care m-au surprins… Aceste reuniuni au devenit atît de reale, încît am început să mă tem de urmările lor, şi leam oprit timp de -35- mai multe luni. Aceste experienţe erau de o ciudăţenie atît de neliniştitoare, incit mă temeam că, continuîn-du-le, puteam să pierd din vedere faptul că aceste reuniuni erau doar experienţe ale imaginaţiei mele. Este pentru prima dată că am avut curajul să menţionez lucrul acesta… Continui să consider că reuniunile din cabinetul meu erau pur imaginare, dar… ele m-au condus pe căi glorioase de aventură… (şi) am fost călăuzit în chip miraculos prin greutăţi fără număr… Astăzi mă duc la consilierii mei cu orice problemă mai dificilă pe care o întîlnesc eu sau clienţii mei. Rezultatele sunt adesea uimitoare…”, (subliniat în original) (33) Puterea imaginaţiei? Tot aşa este cu psihologii de astăzi care folosesc aceeaşi tehnică fundamentală a vrăjitoriei: rezultatele adesea remarcabile pe care le produc aceste fiinţe misterioase, deşi sunt inexplicabile pentru ştiinţă, sunt cu toate acestea atribuite puterii imaginaţiei. în cursul unor seminarii intitulate „Puterea imaginaţiei”, sub egida Universităţii Marquette, psihologii au antrenat mii de persoane în America ca să vizualizeze nişte „călăuze interioare” asemănătoare cu cele ale lui Hill, cu rezultate la fel de uimitoare. Deşi se poate dovedi uşor că imaginaţia nu este nelimitată (cine poate să vizualizeze, de exemplu, o nouă culoare primară?), această credinţă înşelătoare s-a răs-pîndit pe larg în biserică. Puterea imaginaţiei este confundată aici cu inspiraţia şi cu puterea Duhului Sfînt. Pastorul corean Paul Yonggi Cho declară că Dumnezeu a creat lumea prin puterea „imaginaţiei” Sale, şi că omul, ca fiinţă spirituală avînd o „a patra dimensiune” ca Dumnezeu, poate şi el, ocultist sau creştin, să-şi creeze propria lume prin puterea imaginaţiei sale. (34) -36- Ocultiştii ştiu de multă vreme că mijlocul cel mai puternic de a intra în dimensiunea spirituală e cel al vizualizării, de care vom vorbi mai tîrziu în mod mai amănunţit. Norman Vincent Peale numeşte aceasta construirea de imagini pozitive (Positive Imaging), expresie pe care o derivă din cuvîntul imaginaţie, (35) şi este „gîn-dire pozitivă dusă un pas mai departe”. (36) Peale a zis: „Există în natura umană o forţă puternică şi misterioasă… un fel de mecanică mintală… un principiu puternic, vechi şi nou… Acest concept este o formă de activitate mintală numită crearea de imagini… Ea constă în faptul că cineva îşi reprezintă, îşi imaginează limpede, într-un mod conştient, un scop sau un obiectiv dorit, şi păstrează această imagine atîta timp, pînă ce se ancorează în subconştient, unde eliberează puternice energii disponibile… Atunci cînd acest concept de creare de imagini este practicat regulat şi sistematic, el permite rezolvarea problemelor, întărirea personalităţii, ameliorarea sănătăţii, şi creşterea considerabilă a şanselor de reuşită în indiferent ce activitate. Această idee de creare de imagini circula de multă vreme, şi ea era implicit prezentă în scrierile şi în discursurile mele din trecut”. (37) Păgînismul ar fi prompt respins de către creştini dacă ar păşi ţanţoş sau ar apărea dansînd sălbatic cu sulime-neala şi podoaba de pene care caracterizează religia an-tibiblică. Dar amăgitoarea vrăjitorie este primită cu căldură ca o adevărată prietenă şi ca o adevărată susţinătoare a creştinismului, atunci cînd se îmbracă cu un costum de om de afaceri, cu un guler sau cu o robă de cleric, şi cînd este prezentată în biserică ca ultima inovaţie în teologie, în psihologie, în medicină, în succesul comercial, şi în tehnicile de dezvoltare a potenţialului uman. -37- Faptele pe care urmează să le prezentăm de-a lungul capitolelor următoare reprezintă mult mai mult decît o colecţie de rătăciri izolate. Nu numai că extinderea vrăjitoriei este zguduitoare, dar se constată şi că pătrunderea ei în biserică urmează un plan care corespunde cu precizie avertismentelor date de Isus şi ucenicii Săi în privinţa marii înşelări care va veni peste lumea întreagă în zilele din urmă. Este deci necesar, în primul rînd, să înţelegem contextul profetic în care se înscrie această amăgire. -38- Semne ale vremurilor? „Şi cînd suflă vîntuî de la miazăzi, ziceţi: ,Va fi arşiţă’. Şi aşa se întîmplă. Făţarnicilor, faţa pămîntului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi: vremea aceasta însă cum de nu ştiţi s-o deosebiţi?” (Luca 12:55-56) Această carte nu este un tratat de teologie destinat să taie firul de păr în patru, ci un manual de supravieţuire spirituală. Profeţii numeroase, inclusiv cele ale lui Isus însuşi, ne avertizează că amăgirea spirituală care va veni peste lume chiar înainte de revenirea Sa va fi atît de puternică, încît va înşela, „dacă este posibil, şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Este raţional să presupunem că aceste avertismente au fost date ca să ne ajute să recunoaştem această amăgire atunci cînd va veni. Biblia conţine numeroase relatări din care se poate deduce că oamenii care trăiesc pe pămînt în vremea împlinirii profeţiilor vor fi în stare-să recunoască evenimentele din vremea lor ca împlinire a ceea ce au prezis^profeţii. De exemplu Petru, în vorbirea lui din ziua Cincizecimii (Rusaliilor), şi fă-cînd referire la ceea ce era pe cale să se petreacă în acea zi istorică, a declarat: „Aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel” (Fapte 2:16). Felul în care Isus privea profeţia era la fel de practic. El a numit pe cei doi ucenici pe drumul spre Emaus „oameni fără pricepere”, pentru că nau corelat profeţiile din Vechiul Testament cu evenimentele care I s-au întîmplat Lui (Luca 24:25,26). Iar în versetele citate la începutul acestui capitol, El a numit L pe evreii din vremea Lui „făţarnici”, pentru că n-au recunoscut, pe baza a ceea ce au spus propriii lor profeţi, semnele ce indicau vremurile unice în care trăiau. Oare Isus ne-ar zice şi nouă „oameni fără pricepere” şi „făţarnici” pentru că nu recunoaştem că trăim în „vremurile din urmă”, pe baza semnelor care ne-au fost date? Am putea oare să fim înşelaţi dacă nu luăm seama la aceste avertismente? Şi cum am putea să luăm seama la ele, dacă, la un moment dat, n-am corela aceste avertismente cu ceea ce se petrece în lume? De ce descrie Biblia zilele din urmă? Nu se poate ocoli faptul că Biblia se ocupă în mod repetat şi intenţionat de tema „zilelor din urmă”, şi dă numeroase semne prin care cei care trăiesc în vremea aceea să le recunoască. Isus a descris exact un anumit număr de semne, ca şi cum S-ar aştepta ca cei care vor trăi în zilele din urmă, deşi nu pot spune exact „ziua şi ceasul” venirii Sale (Matei 24:36), să fie capabili să recunoască momentul în care revenirea Sa este foarte aproape. După cît se pare, va fi extrem de important să poată fi capabili s-o facă. Referindu-Se la evenimentele viitoare pe care le-a descris în mod profetic, Isus a zis: „De la smochin însă învăţaţi pilda: Cînd ramura lui devine fragedă şi dă frunze, cunoaşteţi că vara este aproape. Aşa şi voi, cînd veţi vedea toate acestea, să cunoaşteţi că El este aproape, la uşi” (Matei 24:32-33). Nu e nici o îndoială raţională că Biblia descrie „zilele din urmă” cu intenţia evidentă ca, într-o zi, o anumită generaţie să fie capabilă ca să ştie că „El este aproape, la uşă (lit. uşi)”. Este responsabilitatea noastră să hotărîm dacă noi suntem această generaţie, sau nu. Trebuie să luăm această hotărîre nu pe baza unei „noi revelaţii”, a unei prejudecăţi personale, sau a unei dorinţe de a fi tot- -40- deauna „pozitivi”, ci luînd în serios profeţiile Bibliei, apoi examinînd faptele. Isus şi apostolii Săi au pus foarte tare accentul pe anumite semne, şi ne-au avertizat să nu adormim, ca să nu fim împiedicaţi în recunoaşterea lor şi să nu fim luaţi prin surprindere. Pavel a scris că creştinii nu sunt „în întuneric, pentru ca ziua aceea… să-i surprindă ca un hoţ” (l.Tesaloniceni 5:4). Cîteva dovezi convingătoare Criticii argumentează că unele din semnele pe care le-a dat Isus – războaie, ştiri de războaie, cutremure de pă-mînt, foamete, molime – s-au produs în cicluri de-a lungul întregii istorii. Prin urmare, faptul că ele se produc azi, chiar cu frecvenţă şi cu intensitate mai mare, nu dovedeşte în sine că suntem în „vremurile din urmă”. Vom vedea că nu e necesar să discutăm asupra acestui punct. Există alte semne foarte semnificative ale „vremurilor din urmă” la care nu se potriveşte acest argument. Aceste semne, în general neglijate, nu numai că indică revenirea lui Cristos ca fiind foarte aproape, dar şi atrag după sine consecinţe grave pentru toţi locuitorii planetei noastre. Suntem în pericol dacă le trecem cu vederea. Nu există nici o îndoială că generaţia noastră a fost martora unor evoluţii istorice unice, care sunt evenimente preliminare necesare ce conduc la bătălia de la Arma-ghedon. Totuşi, oricît de impresionante sunt aceste indicaţii, există ceva şi mai mult. Pentru prima dată în istorie, omenirea posedă acum în mîini armele teribile care fac posibilă distrugerea vieţii de pe planeta Pămînt. Fără existenţa acestor arme, profeţiile biblice care anunţă intervenţia lui Cristos pentru salvarea rasei umane de la dispariţie ar fi fără sens. De asemenea, dispunem, pentru prima dată în istorie, de sisteme de comunicare în masă şi de sisteme de prelucrare a -41- datelor necesare controlării întregii lumi din punct de vedere economic, politic şi militar. Astfel, pentru prima dată există mijloacele pentru împlinirea practică a profeţiilor din Apocalipsa 13 privind controlul lui Anticrist asupra lumii. Mai mult, faptul acesta a devenit realitate exact în clipa în care s-au împlinit toate celelalte ingrediente necesare pentru Armaghedon. Primul semn pe care 1-a dat Isus: o avertizare Este limpede că obiecţia uzată deja de atîta folosire a scepticilor, potrivit căreia fiecare, generaţie a crezut că trăieşte zilele din urmă, pe baza semnelor profeţite, e absurdă. Se poate ca generaţiile anterioare să fi avut acest gînd, dar nici o altă generaţie dinaintea noastră n-a dispus de dovezi suficiente ca să confirme această idee. De la exilul poporului evreu din anul 70 d. Cr., şi pînă în anul 1948, nici o generaţie n-a asistat la reîntoarcerea lui Israel în patria lui, ca să nu mai vorbim de celelalte evenimente şi evoluţii deosebite pe care le-am amintit deja. Generaţia noastră este prima din istorie care a văzut în zilele ei strîngerea tuturor ingredientelor necesare împlinirii profeţiilor biblice referitoare la sfîrşitul vremurilor. Există totuşi şi alte semne profeţite care sunt încă şi mai semnificative. Deşi sunt extrem de importante, toate dovezile impresionante pe care le-am putea da sau care au fost menţionate pînă aici n-ar putea să ne demonstreze cît de aproape suntem de revenirea lui Isus Cristos fără a avea alte confirmări esenţiale. Există multe alte semne de o natură diferită de cele pe care le-am dat deja, pe care experţii în profeţie biblică le trec cu vederea în totalitate sau le menţionează doar în trecere. Totuşi, ele sunt de fapt cele mai semnificative semne dintre toate, şi ne dau bune motive să credem că „El este aproape, (chiar) la uşă”. -42- După ce ucenicii Săi L-au întrebat pe Isus: „Care este semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului?”, primul lucru pe care li 1-a zis El a fost următorul: „Vedeţi să nu vă înşele cineva” (Matei 24:3,4}. El a continuat, avertizîn-du-i că zilele din urmă care Ii vor preceda nemijlocit revenirea vor fi caracterizate de cea mai mare amăgire şi înşelare pe care a cunoscut-o vreodată lumea. El a indicat că ea va fi o înşelare religioasă, şi că se va sprijini pe trei semne precise: 1) profeţi mincinoşi (falşi), 2) Cristoşi mincinoşi şi 3) miracole (minuni) mincinoase. înşelarea religioasă este primul semn major vestit de Isus pentru a indica faptul că a doua Lui venire este aproape. Este şi semnul cel mai important. Cristos şi apostolii Săi au subliniat lucrul acesta cu cea mai mare tărie, şi pe bună dreptate. A fi amăgit, înşelat de profeţii mincinoşi şi de Cristoşi mincinoşi atrage după sine urmări mult mai grave decît a fi o victimă a foametei, a bolii sau a războiului. Iată cum rezumă Isus avertismentul Său solemn: „Căci se vor ridica Cristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, astfel incit să înşele, dacă este posibil, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus-o mai dinainte” (Matei 24:24-25). Profeţi mincinoşi De-a lungul istoriei, tot mereu au apărut ici şi colo cîţi-„va profeţi mincinoşi. Isus ne-a avertizat că în zilele din urmă vor veni mulţi din aceştia, şi că ei vor înşela pe mulţi oameni. Pentru a se realiza lucrul acesta, trebuie să existe un interes mondial pentru tot ce ţine de viitor, şi convingerea că el poate fi prezis. în urmă cu doar 20 de ani, o asemenea atitudine ar fi părut cuiva ca foarte puţin probabilă într-o epocă a ştiinţei. Totuşi, această profeţie făcută de Cristos acum aproape 2000 de ani este pe cale -43- să se îndeplinească în era noastră spaţială. Luată în rîs odinioară şi considerată de ştiinţă ca o superstiţie, profeţia face astăzi obiectul unor experimentări şi este confirmată în laboratoare de cercetare, care o numesc în prezent „precunoaştere”. Acest termen oglindeşte dorinţa materialistă de a nega existenţa a tot ce este supranatural, şi în loc de asta de a explica capacitatea de a prezice viitorul printr-o putere pur naturală, care rezultă dintr-un potenţial uman care este presupus a fi infinit. Pe de o parte, această abordare neagă profeţia biblică, care este o revelaţie dată de Dumnezeu. Astfel, se deschide larg poarta de intrare a unor demoni care pot să înşele pe omul modern. (Deoarece însăşi existenţa lor este negată, nu există nimic care le-ar putea fi atribuit). Mai mult, nu pot exista profeţii mincinoase dacă precunoaşterea este un proces natural. Natura nu este nici adevărată, nici falsă (mincinoasă). Rezultă de aici că profeţii mincinoşi a căror venire ne-a fost anunţată de Isus au mai multă libertate de a înşela lumea, în era noastră spaţială, decît în oricare altă perioadă din istoria omenirii. Iar dorinţa crescîndă, la un anumit număr de creştini, de a accepta „revelaţii noi”, chiar dacă ele sunt contrare Bibliei, face şi ea ca biserica să fie tot mai vulnerabilă în faţa acţiunii profeţilor mincinoşi. Louisa Rhine, soţia lui J.B. Rhine, fondatorul Universităţii Duke şi părintele parapsihologiei în America, a strîns dovezi privind un anumit număr de cazuri convingătoare de „precunoaştere”. (1) în cursul experienţelor lor asupra „vederii unor locuri îndepărtate”, în cursul cărora nişte mediumi trebuiau să descrie nişte locuri îndepărtate, ale căror coordonate de latitudine şi longitudine erau alese la întîmplare de un computer, cercetătorii ştiinţifici Harold Puthoff şi Russel Târg au descoperit că unii mediumi, ca Hella Hammid, puteau descrie locul înainte chiar ca el să fie ales de computer! (2) Fostul as- -44- tronaut Edgar Mitchell, al şaselea om care a fost pe lună şi comandantul de bord al lui Apollo 14, a fondat Institutul de Ştiinţe Noetice, pentru a explora ceea ce a numit el „cel mai promiţător domeniu dintre toate: mintea umană”. Potrivit lui Mitchell, „interesul pentru potenţialul minţii omeneşti a crescut în mod fenomenal printre savanţii din cele mai diferite domenii”. (3) El consideră că precunoaşterea este un element important al acestui „potenţial”. Mitchell a declarat: „… Bărbaţi şi femei de renume, din domenii aşa de neaşteptate ca neuropsihologia, fizica teoretică şi antropologia, studiază în mod aprofundat anumite fenomene ca… aceste facultăţi mintale, greu de înţeles, dar clar demonstrate, posedate de anumiţi indivizi, facultăţi care merg de la telepatie şi clarviziune la precunoaştere şi te-lekinezie. Cine sunt deci aceşti oameni de ştiinţă care îndrăznesc să se intereseze de aceste subiecte considerate odinioară ca ,tabu? Ei sunt dr. Herbert Benson, de la Universitatea Harvard, dr. Elmer Green, de la clinica Men-ninger, dr. Charles Start, de la Universitatea California, dr. Stanley Krippner, preşedintele Institutului Saybrook, dr. Dan Goleman, redactor-şef la ,Psychology Today’ şi dr. Hal Puthoff, de la Institutul de Cercetări Stanford (SRI), ca să nu numim decît cîţiva”. (4) Faptul că ştiinţa recunoaşte din ce în ce mai mult „precunoaşterea” încurajează pe cetăţeanul normal de a acorda tot mai mult credit prezicerilor unui întreg şir de clarvăzători care se înmulţesc ca ciupercile. Odinioară, Edgar Cayce şi Jeane Dixon erau priviţi cu scepticism de către majoritatea oamenilor. Există astăzi sute de profeţi de meserie cu însuşiri de medium, care atrag o mare mulţime după ei. Zeci de cursuri felurite, de la Alpha Level Training (Unde Mintale Alfa) pînă la Mind Dynamics (Dinamica Minţii), destinate să dezvolte „puterile -45- mintale” cu caracter de medium, produc în serie mii de amatori capabili să facă tot ce făcea Cayce, şi mai multe încă. Absolvenţilor de la Controlul Mintal Silva, de exemplu, li se dau banii înapoi (pentru dreptul de înscriere) dacă nu reuşesc să diagnosticheze corect personalitatea oamenilor al căror nume li se dă, dar pe care nu i-au auzit niciodată vorbind, ca să nu mai vorbim de faptul că nu i-au văzut sau întîlnit niciodată. Unii din cei mai mari oameni de afaceri şi politicieni din lume nu vor să facă nimic fără să-şi consulte astrologul sau mediu-mul lor spiritist. Acum, mai mult ca niciodată în istoria modernă, sunt prezente elementele care permit împlinirea acestei profeţii a lui Cristos, care vesteşte că mulţi profeţi mincinoşi vor înşela mulţi oameni. Este interesant de observat că multe preziceri făcute astăzi de către văzătorii moderni vorbesc despre venirea unor dezastre similare celor găsite în unele profeţii biblice, dar avînd în plus o notă de speranţă „pozitivă” care seamănă în chip ciudat cu anumite forme de „gîndire pozitivă” care se învaţă astăzi în biserică. Andrija Puha-rich este astăzi unul din cei mai străluciţi oameni de ştiinţă în domeniul medicinei, cu mai mult de 60 de brevete la activul său. Pasajul următor, extras dintr-o conferinţă dată de Puharich unor colegi de breaslă, arată genul de înşelare căreia îi cad pradă chiar cei mai inteligenţi oameni, deşi ea se află în contradicţie clară cu Biblia: „Eu sunt numai scribul; această informaţie… mi-a fost dată de o anumită sursă extraterestră… Voi cunoaşteţi această persoană sub numele de Iehova din Biblia creştină… Acest nume este titlul dat Şefului unei anumite civilizaţii… numită Hoova… situată la o distanţă de 52.000 de ani-lumină… Am pus în scris… pînă în cele mai mici amănunte, tot -46- ce se va întîmpla pînă în anul 2.000… (inclusiv) această perioadă de devastări, de cataclisme şi de distrugeri… Va fi greu (de supravieţuit), dar vreau să ştiţi că cei care o vor vrea, vor supravieţui… Colegii mei (şi eu însumi) am înţeles că voi puteţi face vindecări fără (ajutorul medicinii)… Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă folosiţi în mod corect gîndirea (mintea)…”. (5) Cristoşi mincinoşi Profeţia Domnului, privind apariţia multor Cristoşi mincinoşi în zilele din urmă, este şi ea pe cale să se îndeplinească. Desigur că au fost totdeauna cîţiva care au afirmat lucrul acesta despre sine, dar astăzi lumea este invadată de cei care pretind că sunt Cristos. Jim Jones şi Charles Manşon au fost doi dintre numeroşi alţii. Cea mai mare parte din acei guru orientali care au invadat occidentul de vreo 20 de ani pretind acelaşi lucru. Faptul că pe o pagină întreagă de reclame a putut să apară în ziarele cele mai importante de pe glob anunţul care proclama: „Cristosul este acum printre noi” nu este decît o indicaţie în plus că aceasta este o idee al cărei timp poate că a venit. Cei care au inspirat acest text au afirmat limpede ceea ce implica acest anunţ: „Cristosul” nu este Isus. Dovada biblică a duhului lui Anticrist este următoarea: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul? Acesta este Anticristul…” (l.Ioan 2:22). în cursul ultimilor 20 de ani, zeci de milioane de persoane din Occident s-au convertit la o doctrină fundamentală a misticismului oriental care, după părerea noastră, va juca un rol cheie în acceptarea Anticristului. Este vorba despre doctrina reincarnării, care este treptat pe cale să înlocuiască credinţa în înviere, altădată dominantă în Occident. Este aproape inevitabil ca cei care intră în -47- legătură cu ocultismul să sfîrşească, ca Napoleon Hill şi mulţi dintre cititorii săi, să creadă în reincarnare. Shirley MacLaine este un bun exemplu în privinţa acesta, şi recenta ei autobiografie, un best-seller, a convins pe mulţi cititori. (6) Este imposibil să crezi în acelaşi timp în înviere şi în reincarnare: sunt două lucruri care se exclud reciproc. Isus a înviat, nu S-a reincarnat, şi diferenţa între acestea două este atît evidentă, cît şi importantă. Reincarnarea este bazată pe credinţa în „legea lui kar-ma”, care cere chipurile ca omul să trăiască o serie de vieţi diferite, astfel ca să ispăşească faptele comise în cursul unei existenţe anterioare. De exemplu, un soţ care şi-a bătut soţia în viaţa lui de acum trebuie să revină la viaţă sub forma unei femei care va fi bătută de soţul ei. Astfel, karma nu poate rezolva problema răului, ci poate numai s-o perpetueze, s-o ducă mai departe la nesfîrşit, căci persoana care comite crima trebuie să devină victima unei crime identice. Lucrul acesta cere ca o altă persoană să comită această crimă, care persoană va deveni la rîndul ei o viitoare victimă, şi tot aşa, la infinit. în sens invers, experienţele acestei vieţi ar fi rezultatul lui karma dintr-o viaţă trecută, care rezultă ea însăşi dintr-o viaţă anterioară, pînă departe înapoi în trecutul nesfîrşit. Cînd a început deci totul? Hinduşii vorbesc despre o epocă în care cele trei gunas (însuşiri) ale divinităţii erau într-un echilibru perfect, şi cînd nu exista decît vid. Ceva anume a provocat un dezechilibru în sînul divinităţii. Astfel a început prakriti (dezvelire, manifestare), care n-a încetat de atunci. Ca urmare, fiecare ins recoltează toată karma rea care a început în divinitate şi care este ca şi incorporat în însăşi alcătuirea, structura universului. în ciuda faptului că această filozofie este absolut disperată, iraţională şi imorală, numeroşi psihiatri de renume cred în reincarnare. Aceasta din cauză că unii din pacienţii lor, cărora li se cerea, sub hipnoză, să-şi „retră- -48- iască” vieţile trecute, au dat date precise privind aşa-zise-le lor vieţi anterioare, inclusiv tot felul de fapte precise şi verificabile, pe care nu le-ar fi putut inventa ei înşişi. (7) Psihiatrul Helen Walmbach, de exemplu, a făcut ca peste 5.000 de pacienţi să-şi „retrăiască” vieţile, şi analiza ei aprofundată a acestor „memorii” înregistrate sună foarte convingător. (8) Ne vom ocupa mai tîrziu cu înşelarea implicată în transele hipnotice şi în alte forme de stări de conştientă modificate. Este evidentă importanţa reincarnării în pregătirea lumii ca să-1 accepte pe Anticrist. Nici un „Cristos” pretins n-ar putea afirma că este Mesia din Biblie fără să prezinte dovezile fizice care sunt urma cuielor în mîinile şi picioarele sale şi cea a suliţei în coasta sa. Cu toate acestea, dacă lumea nu aşteaptă pe Isus Cel înviat, ci ultima reincarnare a „duhului lui Cristos”, atunci n-ar mai fi necesare urmele de cuie sau rana produsă de suliţă. Anticristul poate pretinde că este Cristosul, şi va fi crezut, dacă posedă suficiente puteri oculte pentru a face aparent „minunile” care sunt aşteptate de la Cristos atunci cînd va reveni. Acesta ar putea fi foarte bine modul în care va „dovedi” cine este el. Pavel a avertizat că venirea Anticristului este „potrivit lucrării Satanei, în tot felul de fapte puternice, semne şi minuni mincinoase, şi în orice amăgire a nedreptăţii…” (2.Tesaloniceni 2:9,10). Faptul acesta pune într-o poziţie foarte vulnerabilă pe creştinii care acceptă ca venind de la Dumnezeu tot ceea ce pare a fi miraculos. Deşi miracolele (minunile) sunt importante, trebuie să veghem să nu le dăm o importanţă mai mare decît cea pe care le-o dă Scriptura. Isus însuşi a zis despre Ioan Botezătorul că nici un alt profet născut din femeie nu este mai mare ca el (Luca 7:28), şi totuşi ni se spune că Ioan Botezătorul „n-a făcut nici un semn (minune)” (Ioan 10:41). Şi se spune despre Isus că, în ciuda tuturor miracolelor pe care -49- le-a făcut, iudeii nu credeau în El (Ioan 12:37). Biblia nu învaţă că lucrul de care avem noi cea mai mare nevoie astăzi este o lucrare cu semne şi minuni, aşa cum se subliniază atît de apăsat în atîtea emisiuni creştine de TV. Ea ne avertizează mai degrabă că avem nevoie de discernă-mînt ca să ştim să facem deosebire între ceea ce este de la Dumnezeu şi ceea ce este de la Satana. Minuni false, mincinoase După ce a respins minunile biblice, ştiinţa de astăzi este pe cale să accepte minunile mincinoase ale Satanei -nu pentru ceea ce sunt ele, ci ca nişte aşa-zise puteri naturale ale gîndirii, pe care le numim „fenomene psihice”. Prin noua credinţă în puterile psihice (puterile „psi”), generaţia noastră este pregătită să accepte al treilea mod prin care Cristos ne-a avertizat că va acţiona amăgirea în zilele din urmă. Filmele de science-fiction au făcut credibile puterile supranaturale, pentru că mult din ceea ce au prezentat ele a devenit deja realitate. Astăzi se crede în aproape orice – nu ca o minune de la Dumnezeu, ci ca un rezultat al unei pretinse Forţe universale care se face folositoare omului. Deşi există încă mulţi sceptici, cercetarea psihicului uman a cîştigat foarte mult în importanţă în ultimii ani. Un procentaj ridicat nu numai dintre oamenii obişnuiţi, dar şi dintre oamenii de ştiinţă de frunte sunt convinşi în prezent că potenţialul uman cuprinde incredibile puteri mintale, ca precunoaşterea, telepatia, clarviziunea şi tele-kinezia. Aceste puteri sunt chipurile la dispoziţia tuturor celor ce ştiu cum să facă să acţioneze această Forţă, prin atingerea stării corecte de conştientă. Deşi sunt materialişti, sovieticii s-au angajat la fel de mult ca şi americanii în cercetarea fenomenelor psihicului omenesc. Bineînţeles, ei fac tot ce pot pentru a păstra -50- nişte explicaţii strict materialiste. Ei definesc de pildă telepatia ca fiind un „radio biologic”, în ciuda faptului că nu se poate detecta nici o undă radio emisă de creier la mai mult de cîţiva centimetri de craniu, şi că s-au condus cu succes experienţe de telepatie la distanţe foarte mari, şi chiar între pămînt şi cosmonauţi aflaţi pe orbită. Au fost scrise numeroase lucrări pentru a se publica rezultatele cercetării „psi”. Printre acestea, se pot cita: Frames of Meaning: The Social Construction of Extraordinary Science (Structurile semnificaţiei: construcţia socială a Ştiinţei extraordinarului); Parapsychology and the Experimental Methods (Parapsihologia şi metodele experimentale); Psychic Discoveries Behind the Iron Curtain (Descoperiri parapsihologice în spatele cortinei de fier); Brain, Mind and Parapsychology (Creier, gîndire şi parapsihologie), şi multe altele. Aşa cum a zis Marilyn Fer-gusqn: „în cursul istoriei, mulţi oameni de ştiinţă au fost atraşi de parapsihologie. Printre primii membri ai Society for Psychical Research (Societatea pentru Cercetarea Psihică), în Marea Britanie, se numără trei laureaţi ai Premiului Nobel: J.J. Thompson, care a descoperit electronul, Lord Rayleigh, care a descoperit argonul, şi Charles Richet. William James, considerat în general ca părintele psihologiei americane, a fost cofondatorul lui American Society for Psychical Research (Societatea Americană pentru Cercetarea Psihică). Printre premiaţii Nobel interesaţi în mod deosebit de cercetarea în parapsihologic figurează Alexis Carrel, Max Planck, Pierre şi Mărie Curie, Schrodinger, Charles Sherrington, şi Einstein… Cari Jung şi Wolfgang Pauli, laureat al unui premiu Nobel pentru fizică, au conceput împreună o teorie asupra sincronicităţii. Pierre Janet, mare om de ştiinţă francez din secolul 19, a făcut cercetări aprofundate în -51- parapsihologic. Luther Burbank şi Thomas Edison au arătat un viu interes pentru acest domeniu”. (9) Nu există nici cea mai mică îndoială că generaţia noastră, mai mult ca oricare altă generaţie din istoria omenirii, începe să fie profund influenţată de acest semn major, mult neglijat, dat de Isus pentru zilele din urmă: o amăgire religioasă care implică profeţi mincinoşi, Cris-toşi mincinoşi şi minuni mincinoase. Cu privire la multe alte semne care se împlinesc astăzi, se pare a fi cel puţin probabil ca lumea să fie pregătită pentru apariţia Anticristului ca niciodată înainte în istorie. Totuşi, există încă şi mai multe dovezi pentru aceasta, care sunt încă şi mai uimitoare şi mai convingătoare. -52- O religie mondială oficială? „… Cel ce se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, astfel că el însuşi se aşează în templul lui Dumnezeu, arătîn-du-se pe sine că este Dumnezeu” (2.Tesaloniceni 2:4). „Şi i se vor închina toţi locuitorii de pe pămînt” (Apocalipsa 13:8). Mulţi oameni cred că profeţia este un subiect captivant, care implică cele mai noi zvonuri despre un pretins complot al Comisiei Trilaterale, despre evenimentele cele mai recente din Orientul Mijlociu, sau despre noile manevre ale sovieticilor şi arabilor în campania lor continuă împotriva lui Israel. Oricît de interesante pot fi asemenea lucruri, există ceva cu mult mai important. Poate fi vital să stochezi un an produse alimentare atunci cînd se prevede o foamete sau să ai un adăpost potrivit pentru a supravieţui unui atac nuclear, dar toate acestea nu privesc decît situaţia noastră materială. Totuşi, a fi înşelaţi şi făcuţi să credem „minciuna”, despre care suntem avertizaţi că va înşela întreaga lume ca să accepte pe Anticrist, va avea consecinţe asupra destinului nostru veşnic (2.Tesalo-niceni 2:11,12). De 25 de ani asistăm la o adevărată explozie de secte şi de ocultism. Această explozie a început cu Mişcarea drogurilor şi s-a transformat într-o mistică orientată în principal spre practicile hinduse şi budiste. Contracultura care, la început, era o Mişcare mai ales politică de protest împotriva războiului din Vietnam şi împotriva relelor unei societăţi materialiste, a devenit o Mişcare spirituală, -53- sub influenţa drogurilor şi a misticismului oriental. Neputinţa ştiinţei materialiste de a da un răspuns chestiunilor fundamentale (ea ne-a condus mai degrabă la un holocaust nuclear şi la o catastrofă ecologică) a făcut pe omul modern să se întoarcă spre domeniul spiritual ca să obţină răspunsurile pe care le caută. Toate acestea pregătesc omenirea pentru viitoarea religie mondială a Anticristului, şi trebuie să luăm în serios avertismentele profetice pe care ni le da Biblia cu privire la aceasta. O societate controlată şi fără circulaţie a banilor lichizi Profeţiile din Biblie au multe de zis şi despre evenimentele politice, militare şi economice din zilele din urmă. Oricît de „negativ” ar suna lucrul acesta, Anticristul va stăpîni tot pămîntul. Biblia o declară într-un mod absolut limpede: „Şi (fiara) a făcut ca la toţi: cei mici şi cei mari şi cei bogaţi şi cei săraci… să li se dea un semn pe mina lor dreaptă şi pe frunte, şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decît cel ce are semnul” (Apocalipsa 13:16,17). La 1900 de ani după ce au fost scrise aceste rînduri de către apostolul Ioan sub inspiraţia Duhului Sfînt, ele îşi găsesc întregul lor înţeles în lumea noastră modernă. Sistemul actual de cărţi de credit a făcut ca împlinirea acestei profeţii să fie mai aproape decît ar fi putut crede cineva acum 50 de ani. Nu mai este un secret faptul că ne îndreptăm spre o societate fără nici o circulaţie monetară, şi aceasta va fi o etapă în plus spre împlinirea acestei profeţii. Doar în Statele Unite, există aproape 600 milioane de cărţi de credit în circulaţie. în 1983, s-a stabilit că suma tranzacţiilor frauduloase făcute cu cărţi de credit era de cea 200 milioane de dolari. Posibilitatea de falsificare a cărţilor de credit este eliminată de noile tehnici, -54- aşa ca cele puse la punct de societatea Light Signatures din Los Angeles. (1) Cu toate acestea, lucrul acesta nu rezolvă problema cărţilor pierdute sau furate. Singura soluţie adevărată este debarasarea completă de cărţile de credit, ca şi de banii lichizi. Modul logic de îndeplinire a acestui lucru este exact ceea ce a profeţit Biblia acum 1900 de ani: Va exista în final un număr de identificare ce nu poate fi îndepărtat, înscris pe mîna sau pe fruntea fiecărui locuitor al planetei noastre. Posedăm actualmente tehnologia necesară nu numai pentru a înscrie un asemenea număr pe piele, dar şi pentru a implanta un microprocesor, un microchip, capabil să înregistreze un număr considerabil de date, şi care ar fi complet de nedetectat decît prin scannere electronice. Aceasta este următoarea etapă logică pentru operaţiile bancare şi comerciale, dar ar putea să permită şi supravegherea prin satelit a mişcărilor fiecărei persoane de pe pămînt. Acesta este poate motivul pentru care „semnul fiarei” va fi introdus de către însuşi Anticrist. Au fost scrise volume întregi cu speculaţiile privind felul cum va arăta acest semn şi semnificaţia numărului „666″. Cel mai important lucru e să realizăm că primirea lui va fi un act de supunere faţă de Anticrist, făcînd ca toţi cei ce vor primi acest semn să renunţe la posibilitatea de a fi mîntuiţi. Cei ce nu-1 vor accepta vor pierde privilegiul de a putea cumpăra sau vinde. Alegerea va fi între timp şi veşnicie. Viitorul guvern mondial Problema nu este de a şti dacă, ci cînd va fi omenirea unită atît economic, cît şi politic, sub autoritatea unui guvern mondial unic. Toţi cei interesaţi de problemă pot să obţină lista numeroşilor lideri şi organizaţii mondiale care lucrează pe faţă pentru atingerea acestui obiectiv. -55- Cărţile scrise despre acest subiect sunt o sumedenie, de la cartea lui James P. Warburg The West In Crisis (Occidentul în criză), în care scrie: „Trăim într-o perioadă periculoasă de tranziţie, între era statelor-naţiuni deplin suverane, şi era guvernului mondial”, (2) pînă la cartea scrisă de Zbigniew Brezenski, consilier al preşedintelui pentru chestiuni de Securitate Naţională: Between Two Ages (între două ere), în care apără pe faţă necesitatea unui guvern mondial unic. Statele Unite au făcut deja declaraţii oficiale favorabile unei noi ordini mondiale, ca de exemplu următoarea declaraţie, adresată Secretarului General al Naţiunilor Unite: „Va fi greu de imaginat ca poporul american să nu răspundă într-un mod foarte pozitiv unui program convenit şi garantat vizînd instaurarea unui cod internaţional de lege şi ordine publică…”. (3) Washington Post a scris cu privire la administraţia Carter: „Dacă vă plac relatările cu conspiraţii şi comploturi secrete ca să pună stăpînire pe lume, veţi aprecia enorm administraţia preşedintelui ales Jimmy Carter. Cel puţin 13 membri din Comisia Trilaterală au poziţii cheie în guvern… fapt extraordinar dacă ţineţi seamă de faptul că Comisia Trilaterală nu are decît 65 de membri ameri-cam . (4) Chiar Ronald Reagan, care era socotit a fi un outsider care introduce oameni noi în guvern, a făcut imediat după victoria sa la alegeri în 1979 numirea ,„unei echipe de tranziţie’, însărcinată să selecţioneze şi să recomande candidaţii pentru principalele posturi din administraţie. Din cei 59 de membri ai acestei echipe, 28 erau membri ai CFR, 10 aparţineau grupului de elită secret zis .grupul Bilderberg’, iar nu mai puţin de 10 erau membri în Comisia Trilaterală”. (5) Un număr incalculabil de cărţi şi preziceri au fost consacrate viitorului guvern mondial. Cu toate acestea, rareori s-a menţionat ceea ce ne spune Biblia mai important în privinţa Anticristului. -56- Ar fi inutil să facem speculaţii mai departe despre comploturi mondiale care implică pe Trilateralişti, pe francmasoni, pe Illuminati, sau reţelele Mişcării New Age. Aceste organizaţii nu sunt decît nişte pioni dintr-un joc care îi depăşeşte. Nimeni nu va pune stăpînire pe lume printr-un complot. Este important să cunoşti indivizii şi grupările implicate, dar este mult mai important să înţelegi care este minciuna comună care îi înşală pe toţi. Creierul din culise este Satana în persoană, şi el este cel care e pe cale să pună stăpînire pe lume. Totuşi, chiar lucrul acesta nu se va putea întîmpla decît atunci cînd îl va permite Dumnezeu, şi el va putea fi făcut posibil după un anumit număr de evenimente uimitoare. Un scenariu foarte probabil este prezentat în cartea Peace, Prosperi-ty, and the Corning Holocaust (Pace, Prosperitate, şi Catastrofa pe cale să vină), de aceea nu ne vom ocupa aici cu această problemă. Cu toate acestea, oricare ar fi modul în care se va petrece acest eveniment, Biblia declară că el se va întîmpla: „Şi tot pămîntul se minuna în urma fiarei (Anticristul)… zicînd: Cine este asemenea fiarei, şi cine se poate război cu ea? I s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune” (Apocalipsa 13:3,4,7). în încercarea de a înţelege aceste profeţii, nu trebuie să uităm că Anticristul va fi cu mult mai mult decît un dictator politico-militar: el va fi şi Şeful venerat şi adorat al unei religii mondiale oficiale şi fără precedent. Supunerea întregii lumi înaintea Anticristului va fi o supunere de natură religioasă. Luarea lumii în stăpînire este înainte de toate un eveniment spiritual, programat de Satana încă din grădina Eden. Cei care vor nesocoti acest fapt nu vor înţelege natura reală a Anticristului şi vor fi mai mult expuşi să devină prada acestei amăgiri care va face ca întreaga lume să i se închine. Cînd cercetăm în final -57- profeţia în contextuf ei religios, ea îmbracă o semnificaţie şi urgenţă nouă. Care va fi secretul puterii lui? într-un limbaj fără ambiguitate, Biblia prezice că Anticristul se va da el însuşi drept Dumnezeu, şi că lumea întreagă – marxiştii, maoiştii, musulmanii, hinduşii, bu-diştii, ateii, cei care mărturisesc credinţa creştină, lumea întreagă – va da crezare acestei pretenţii uimitoare, şi se va închina înaintea lui. Lucrul acesta pare atît de fantastic, încît mulţi creştini sinceri au încercat să interpreteze această profeţie, spunînd că numai Europa occidentală (Imperiul Roman refăcut), probabil împreună cu restul lumii occidentale, va fi sub Anticrist. Cu toate acestea, termenii folosiţi în Apocalipsa 13 ca să descrie dominaţia Anticristului, fie ea politică sau religioasă, sunt fără echivoc: „tot pămîntul”, „orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune”, „toţi locuitorii pămîntului”, şi „pămîntul şi toţi cei ce-1 locuiesc”. Nu poate exista nici o îndoială în privinţa a ceea ce vrea să însemne lucrul acesta: rasa umană în întregime (cu excepţia unui mic număr care vor rezista şi care vor plăti cu viaţa această rezistenţă) se va închina unui simplu om şi-1 va considera ca fiind Dumnezeu. Cei care vor locui pe pămînt în acea epocă nu vor recunoaşte această pretenţie ca fiind minciuna nemaiauzită a unei falsificări diabolice. Aceasta va părea a fi o revelaţie sinceră a adevărului, dată de Mîntuitorul însuşi, de care lumea are neapărată nevoie. Iată ce zice Biblia: „De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna…” (2.Tesaloniceni 2:11). Şi (ei)… s-au închinat balaurului, pentru că dăduse autoritatea lui fiarei. Şi s-au închinat fiarei… -58- Şi i se vor închina toţi locuitorii de pe pămînt, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat” (Apocalipsa 13:3,4,8). Este sigur că nici sovieticii, nici chinezii, nici arabii, nici europenii din vest, nici americanii, nimeni de pe pămînt nu s-ar supune fără luptă autorităţii absolute a Anticristului dacă ar fi vorba de un simplu candidat la dictatura mondială. Chiar presupunînd că el ar ajunge să cucerească lumea sau s-o supună unui şantaj, datorită unei super-arme secrete, cu siguranţă că va trebui mai întîi să-i dezarmeze pe sovietici, pe chinezi, şi pe toţi cei pe care îi va fi cucerit, ca să-i ţină în supunere. Totuşi, Biblia indică faptul că armatele tuturor naţiunilor se vor aduna la Armaghedon împotriva Ierusalimului. Aceasta înseamnă că ele se vor afla tot în posesia armelor lor. Secretul logic al misterioasei puteri exercitate de Anticrist asupra întregii omeniri se află în faptul uimitor că lumea întreagă se va închina înaintea lui ca înaintea lui Dumnezeu. închinarea implică respectul şi supunerea. Puterea militară este rareori necesară pentru a forţa adepţii unei religii să se supună „dumnezeului” la care se închină ei. Cu toate acestea, Anticristul nu-şi va afirma această pretenţie curajoasă că este Dumnezeu ca un simplu mijloc ocolit de a pune stăpînire pe pămînt. în spatele acestui lucru este ceva mult mai profund. Noua religie mondială a Anticristului va fi prezentată ca fiind ştiinţifică. Această nouă ştiinţă religioasă va promite să conducă omenirea în experimentarea propriei ei divinităţi, spunînd că fiecare dintre noi este „Dumnezeu”. Această minciună fundamentală a şarpelui din grădina Eden va părea că este confirmată de puterile oculte, aparent divine, pe care le va manifesta Anticristul, şi pe care lumea întreagă le va căuta. Va fi o religie a dragostei de sine şi a închinării înaintea eului, centrată asupra -59- omului însuşi şi orientată spre căutarea succesului personal al omului mai curînd decît spre gloria adevăratului Dumnezeu. Este deja limpede că ne îndreptăm rapid în această direcţie. Toţi pot să aibă dovada acestui lucru privind Mişcarea New Age, care este o sinteză a ştiinţei şi a religiilor orientale. Noua ştiinţă „spirituală” Un alt nume dat Mişcării New Age este Mişcarea Ho-listică, cu privire la care vom avea mai tîrziu multe de zis. Sub această influenţă, ştiinţa, medicina, psihologia, sociologia şi învăţămîntul au făcut o schimbare clară de direcţie: ele se ocupă cu cele „spirituale”, dar nu în sens biblic. în realitate, aceste discipline s-au întors spre ocultism, şi creştinii ar trebui să fie conştienţi de amăgirea cu care sunt confruntaţi în toate domeniile societăţii moderne. Părinţii, în particular, au nevoie să se trezească la realitate, deoarece copiii lor sunt supuşi acestei amăgiri oculte, predată acum ca ştiinţă în şcolile noastre publice, sub egida „educaţiei holistice”. Lumea este pe cale de a fi influenţată în acceptarea religiei satanice viitoare a Anticristului ca fiind o tehnică mintală ştiinţifică. Această orientare spre o nouă „ştiinţă religioasă” este vădită, de cîţiva ani, în domeniul psihologiei, dar ea se accelerează în prezent. Psihologia umanistă şi psihologia transpersonală sunt puternic implicate în ceea ce ele numesc preocupări şi terapii „spirituale”. Nu este vorba de fapt decît de o reînviere a ocultismului sub o etichetă psihologică, aşa cum vom dovedi mai departe. Jean Hous-ton, fostă preşedintă a Asociaţiei de Psihologie Umanistă, este numită „Profetesa Posibilului” (6) (asupra ei a căzut fără îndoială mantaua lui Margaret Mead). Cunoscută ca o „vizionară uluitoare, erudită, şi doctrinară în Mişcarea -60- potenţialului uman”, (7) Jean Houston, principala purtătoare de cuvînt a viitoarei „transformări în Noua Eră (New Age)”, declara într-un interviu: „Prezic că generaţia noastră va vedea în esenţă apariţia unei noi Religii Mondiale… Cred că este pe cale să se nască un nou sistem spiritual…”. (8) Un număr crescînd de lideri mondiali influenţi exprimă, într-un vocabular New Age, credinţa tot mai răspîndită potrivit căreia guvernul mondial anunţat trebuie să fie întemeiat pe o nouă religie mondială. Cu cinci luni înainte de moartea sa la Los Angeles, Buckminster Fuller, cel mai renumit arhitect din lume, care a inventat domul geodezic, declara că viitorul omului, pe „vasul său spaţial numit Terra, va depinde în întregime” de cooperarea sa cu „Mintea Divină totdeauna prezentă în fiecare individ”. (9) Această credinţă care spune că putem capta această „Minte Divină” lăuntrică ca să obţinem „pacea, datorită meditaţiei orientale (yoga)”, (10) a fost tema majoră a unei recente şi prestigioase „Conferinţe Universale pentru pace”. Această conferinţă s-a ţinut în India, la Universitatea Spirituală Mondială, cartier general al lui Brahma Kumris Raja Yoga Society, afiliată la Naţiunile Unite. Printre cei 3.000 de delegaţi din 42 de ţări figurau persoane de vază, ca Dalai Lama, profesorul Willis Har-mon de la Universitatea Stanford şi de asemenea om de ştiinţă la SRI (Stanford Research Institute), şi Secretarul General Adjunct al Naţiunilor Unite, Robert Muller. în discursul său de deschidere adresat delegaţilor, Robert Muller a zis: „A venit timpul să obţinem pacea pe planeta noastră… Carta Naţiunilor Unite trebuie să fie completată cu o cartă de legi spirituale… Eu cred că problema noastră… este că am uitat… evoluţia noastră cosmică şi destinul nostru (spiritual)…”. (11) -61- Guru şi starea divină Profeţia citată la începutul acestui capitol, care vesteşte că „el însuşi se aşează în templul lui Dumnezeu, arătîn-du-se pe sine că este Dumnezeu” (2.Tesaloniceni 2:4) se va împlini mai întîi în persoana unui om anume, Anticristul, şi în templul care trebuie să fie reconstruit la Ierusalim. Există şi o a doua aplicaţie evidentă. Trupul omenesc este socotit a fi Templul lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să-I deschidem inima ca să-L primim pe Isus Cristos ca Mîntuitorul şi Domnul nostru şi ca să fim locuiţi de Duhul Său. Pavel scria creştinilor din Corint: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templu al lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (l.Corin-teni 3:16). Cu toate acestea, potrivit învăţăturii religiilor orientale, eul este Dumnezeu, însă noi nu ştim lucrul acesta. Duhul Anticristului va face pe oameni să privească în interiorul lor înşişi, în acest templu al inimii în care ar trebui să locuiască Duhul lui Dumnezeu, ca să-şi proclame propria lor divinitate. Scopul lui yoga este „realizarea de sine”, adică faptul de a-ţi adînci privirile în ceea ce ar trebui să fie templul singurului Dumnezeu adevărat, şi acolo, să descoperi acest pretins „Eu adevărat” sau „Eu superior”, şi să declari ca acest „eu” este Dumnezeu. Iată religia Anticristului. Pentru prima dată în istorie, ea este practicată pe scară largă în toată lumea occidentală, sub numele de Meditaţia Transcedentală, iar alte forme de yoga sunt în prezent predate în aproape toate YMCA şi YWCA (Uniuni creştine ale tinerilor bărbaţi şi ale tinerelor femei), în şcolile publice şi private, de la grădiniţă la universitate, şi în multe biserici. Omenirea este pe cale de a fi condiţionată să accepte un viitor stăpînitor mondial, căruia Satana îi va da puterile oculte necesare pentru „a dovedi” că el şi-a „realizat” efectiv propria sa „divinitate”. -62- Numeroşii guru care au invadat Occidentul convertesc activ milioane de indivizi la această religie satanică a Anticristului, cu un zel şi cu un succes care sunt fenomene noi pentru religiile orientale. Declarînd fiecare că-şi este dumnezeul lui însuşi, aceşti guru au pregătit lumea occidentală cu ideea şi cu practica efectivă a închinării înaintea unui om ca fiind Dumnezeu, şi cu credinţa că fiecare îşi poate realiza propria divinitate dacă merge pe urmele unui guru. Deci nu va surprinde pe nimeni faptul că Anticristul va pretinde că este Dumnezeu. Milioane de persoane care au adorat nişte guru ca Rajneesh şi Muktanan-da se vor închina cu uşurinţă Anticristului. Sutele de guru orientali ne pregătesc venirea ultimului guru. Numeroşii Cristoşi mincinoşi pregătesc terenul pentru venirea Anticristului. Psihiatrul din San Diego dr. Samuel H. Sandweiss este un exemplu din aceste milioane de occidentali care au fost convertiţi de un guru sau altul. Pasajul următor este extras dintr-o scrisoare pe care i-a scris-o soţiei sale în mai 1972 din India, unde se dusese să cerceteze un guru făcător de minuni, cunoscut sub numele de Sai Baba, care numără cea 20 de milioane de adepţi devotaţi: „Nu există nici o îndoială în mintea mea că Sai Baba este divin. Eu însumi sunt complet uimit auzindu-mă zicînd un asemenea lucru, eu care sunt un om raţional, un om de ştiinţă. Cred că Baba este o incarnare a lui Dumnezeu… Ce ciudat, că doar în urmă cu cîteva zile eram încă aşa de sceptic. Ieri am trăit mai multe miracole… Baba îmi permite să văd de aproape această putere minunată… Sunt martorul în carnea mea a unei experienţe uluitoare, de o mie de ori mai surprinzătoare decît basmele cu zîne pe care le povesteam celor patru copii ai mei… după ce-am văzut măreţia lui Baba, nu pot decît să accept deplin ceea ce zice. -63- Ieri… a venit aici un fizician nuclear foarte cunoscut, cu faimă internaţională… L-am văzut prosternat cu faţa la pămînt la picioarele lui Baba…”. (12) Apelul seducător al îndumnezeirii de sine Este adevărat că oamenii se alătură sectelor pentru tot felul de motive: ca să găsească aici dragostea, siguranţa, viaţa de părtăşie, propria lor identitate, sau să-L găsească pe Dumnezeu. Cu toate acestea, acest scop al „evoluţiei cosmice” şi al „destinului” omenirii, la care făcea aluzie Robert Muller de la Naţiunile Unite, este tema predominantă a majorităţii sectelor actualmente la modă în occident. De exemplu, această doctrină este învăţată de mormonii lui Joseph Smith, de către Biserica Ştiinţei Religioase a lui Ernest Holmes, şi de către Biserica Universală a lui Dumnezeu a lui Herbert W. Armstrong. David Spangler, crescut într-o biserică fundamentalistă şi în prezent unul din conducătorii cei mai influenţi ai Noii Ere, expune un tablou complet, care cuprinde evoluţia cosmică a „eului” pînă la divinitate, şi rolul cheie jucat de Lucîfer (Satana): „Cînd omul s-a angajat pe cărarea ,eulm , s-a angajat într-o mare aventură creatoare… care a constat în învăţarea semnificaţiei divinităţii, acceptînd să-şi ia responsabilitatea într-o lume microcosmică al cărei dumnezeu este el… Acolo, el poate spune: ,Am acceptat deplin şi absolut responsabilitatea a ceea ce sunt şi a cui sunt’… Fiinţa care ajută pe om să atingă acest punct este Lu-cifer… îngerul evoluţiei omului… spiritul de lumină în lumea microcosmică”. (13) Werner Erhard, fondatorul lui „est” (Erhard Seminars Training), declară: „Tu eşti dumnezeul universului tău”. (14) Seniorul Maiytreya anunţat de Benjamin Creme -64- afirmă: „Omul este Dumnezeu pe cale să Se arate… Planul Meu şi datoria Mea este să vă revelez o nouă cale… care va permite divinului din om să strălucească în toată splendoarea lui”. (15) Maharishi Mahesh Yogi, fondatorul sectei Meditaţia Transcedentală, deformează sensul Bibliei, zicînd: „Aşteaptă, şi să ştii că tu eşti Dumnezeu…”. (16) Sun Myung Moon a scris: „Dumnezeu şi omul sunt una şi aceeaşi persoană. Omul este Dumnezeu incarnat”. (17) Făcînd ecou la aceeaşi minciună care vine din grădina Eden, Ernest Holmes, fondator al Bisericii Ştiinţei Religioase, a declarat: „Toţi oamenii trec printr-o evoluţie spirituală, pînă ce… fiecare îşi exprimă din plin divinitatea sa…”. (18) Aşa cum a declarat Maestrul care a traversat planul astral ca să vorbească lui Napoleon Hill cu o voce auzibilă (privind persoana care a urmat învăţăturile Templului înţelepciunii): „Nu numai că el va putea înţelege adevăratul scop al vieţii, dar va avea şi puterea de a atinge acest scop, fără să fie necesar să treacă printr-o altă incarnare pe acest plan terestru (subliniat în original). Iar Maeştrii acestei Mari Şcoli, pe acest plan terestru şi pe toate celelalte planuri, se vor bucura de triumful lui, şi îi vor ura tot succesul ca să ajungă şi el la starea de Maestru”. (19) Faptul că acest mesaj al îndumnezeirii de sine cîştigă tot mai multă credibilitate şi primire în lumea întreagă este un alt semn care să ne convingă de faptul că venirea lui Cristos trebuie să fie aproape. Nu poate exista îndoială de faptul că această doctrină va juca un rol major pentru a face ca Anticristul şi religia lui mondială să fie acceptat de lume, aşa cum prezice Biblia. Nu este deloc surprinzător că lumea va urma asemenea învăţături. Dar există motive să ne alarmăm atunci cînd înţelegem pînă la ce punct zeificarea „eului” este strîns legată de Mişcarea Potenţialului Uman, şi pînă la ce punct a reuşit -65- această Mişcare să pătrundă în bisericile evanghelice, în-şelînd un număr copleşitor de creştini. „Eul” este tema predominantă a unui mare procent de cărţi şi de predici creştine. Fostul preot episcopalian Alan Watts, devenit Maestru budist Zen, este un bun exemplu de a vedea unde duce amăgirea pe „creştinii” care îi cad pradă. Watts a declarat: „Atracţia lui Zen, ca şi cea a altor forme de filozofie orientală, este datorată faptului că dezvăluie… un vast domeniu… unde eul poate în sfîrşit să se contopească cu Dumnezeu”. (20) Omul-Dumnezeu Lumea va fi covinsă că această stare divină oferită de secte şi de guru va fi fost aparent realizată de către Anticrist. Satana îi va da puteri supranaturale pentru ca să-şi sprijine pretenţia că este primul om care şi-a realizat din plin întregul potenţial al aşa-zisei divinităţi inerente a noastre. Faptul că acest uimitor stăpînitor mondial va fi un Maestru care a ajuns la „realizare de sine”, în sensul deplin al tradiţiei orientale, va fi „dovedit” de o demonstraţie de puteri supranaturale care vor părea că rivalizează cu minunile lui Isus Cristos descrise în Biblie. Lucrul acesta va da credit speranţei că orice altă fiinţă umană va putea şi ea să atingă scopul „realizării de sine”. Acestea vor părea a fi zorile extraordinar de promiţătoare ale unei Noi Ere pentru omenire şi pentru planeta noastră Terra! Este important să înţelegem că Anticristul nu va pretinde că este Dumnezeu în sensul clasic şi biblic al termenului, ci în sensul unui om care a ajuns la divinitate, la starea divină. De fapt, Anticristul va nega existenţa unui Dumnezeu Personal care a creat din nimic tot ce există. Respectabilitatea şi marea popularitate atinse de -66- această doctrină îşi găsesc un exemplu în persoana lui John Denver. Ca şi Marsha Mason şi multe alte celebrităţi binecunoscute, Denver era un discipol al lui Swami Muktananda înainte de moartea acestuia din urmă. Muktananda dădea discipolilor săi următorul sfat: „Aplecaţi-vă înaintea eului vostru. Daţi onoare şi înc-ki-naţi-vă înaintea propriului vostru eu. Dumnezeu locuieşte în voi ca Eul vostru”. (21) Inspirat de acest gînd profund, Denver a exprimat astfel obiectivul care este în prezent acela a milioane de occidentali, sub influenţa acestor guru: „într-una din aceste zile, voi fi atît de desă-vîrşit, încît nu voi mai fi o fiinţă omenească. Voi fi un dumnezeu”. (22) Acest concept, care părea de necrezut pentru aproape toată lumea din Occident acum cîţiva ani, este în prezent acceptat ca un adevăr eliberator de către cei care îl experimentează. Un număr tot mai mare de celebrităţi, ca de exemplu Shirley MacLaine, aduc mărturie puterii transformatoare a experienţelor lor mistice, în best-sellerul ei Out On a Limb (Afară pe o creangă), Shirley MacLaine explică faptul că ea acceptă acum ca adevărat ceea ce considera altădată ca „science-fiction sau… ocultism” pentru că „mi s-a întîmplat”. (23) Puterea acestei experienţe mistice (care este o formă de iniţiere) este exprimată în mod elocvent de Gerald Jampolski, prieten bun cu Robert Schuller şi invitatul său frecvent la emisiunea lui televizată „Hour of Power” (Ora Puterii). Acest psihiatru celebru, autor de best-sel-lere şi conferenţiar, vorbeşte despre întîlnirea lui cu Swami Muktananda: „El m-a atins cu nişte pene de păun. Am început să am impresia că spiritele noastre erau unite. Mi-a atins capul încă o dată cu mina. După aceea, au apărut în jurul meu nişte culori minunate. Mi se părea că-mi părăsisem trupul şi că-1 priveam de sus. Am văzut nişte culori a căror profunzi- -67- me şi strălucire erau dincolo de tot ceea ce putusem vreodată să-mi imaginez. Am început să vorbesc în limbi. în cameră a pătruns o minunată rază de lumină. Am hotărît atunci să încetez de a evalua tot ce mi se întîmplă şi să mă las pur şi simplu în braţele acestei experienţe, să mă fac una cu ea… în cursul următoarelor trei luni, nivelul meu de energie a rămas ridicat, şi aveam nevoie de foarte puţin somn. Eram plin de o conştientă de dragoste pe care n-o simţisem niciodată înainte într-un asemenea mod”. (24) într-un asemenea context, profeţiile privind Anticristul, care ar fi altfel de necrezut, devin credibile. Nu mai este greu să-ţi imaginezi că orice fiinţă umană se va închina înaintea lui. Dacă iniţierea dată de guru precum Muktananda are o asemenea putere de transformare, ce va fi cu iniţierea în împărăţia Noii Ere a Anticristului? Mai mult, Anticristul va simboliza divinitatea pe care toţi vor spera s-o atingă. Este important să nu uităm că fiecare va şti că nu înaintea Dumnezeului Bibliei se va închina el. Oamenii nu se vor închina adevăratului Dumnezeu, pentru că faptul de a-I recunoaşte existenţa i-ar face să-şi admită propria lor stare de inferioritate şi dependenţa lor totală de El. Cu toate acestea, recunoscîndu-1 pe Anticrist ca Dumnezeu, nu vor face decît să-şi reafirme propria pretenţie că au ajuns la starea divină. Anticristul va fi un om care va fi „realizat” pur şi simplu, înaintea lor, ceea ce toţi speră să devină. Iar faptul că el va fi atins acest obiectiv va fi dovada că toţi pot să ajungă la el. Toţi vor vrea să se aşeze la picioarele lui şi să se supună puterii lui, ca să înveţe secretul pe care 1-a descoperit el. Iniţierea luciferică Oricare ar fi natura exactă a „semnului” pe care Anticristul îl va cere să fie înscris pe mînă sau pe frunte, el -68- va avea mai mult decît un înţeles economic şi politic. Nu numai că el va da posesorului său dreptul de a cumpăra sau a vinde, dar el va identifica pe cei care aparţin împărăţiei Anticristului, fidelii săi discipoli care îl vor venera ca Dumnezeu. Astfel, implantarea acestui semn va fi o iniţiere în religia mondială oficială. Aceasta va atrage întreaga lume la închinarea înaintea Satanei: „Tot pămîn-tul… s-a închinat balaurului (Satana)” (Apocalipsa 13:3,4). Lucrul acesta pare imposibil de crezut, pentru că majoritatea oamenilor cred că închinătorii Satanei sunt nişte fiinţe fantastice care îndeplinesc nişte ritualuri ciudate la miezul nopţii într-un cimitir, la lună plină. Dimpotrivă, totul va fi foarte ştiinţific şi foarte respectabil. Puţini, dacă vor exista din aceia, îşi vor da seama că se închină Satanei. Iar cei care vor şti lucrul acesta, ca David Span-gler, îl vor chema Lucifer, care este chipurile „un agent al dragostei lui Dumnezeu care acţionează prin evoluţie”. (25) Spangler nu este singurul care să onoreze pe Lucifer. Şi asemenea idei, atunci cînd sunt repetate cu o frecvenţă suficientă, exercită o influenţă subtilă, chiar asupra creştinilor. Lucrul acesta este în mod deosebit adevărat în ce-i priveşte pe copii şi pe adolescenţi. Creştinii ar face bine să-şi dea seama ce se întîmplă cu copiii lor. Să luăm de exemplu recentul film de succes 2010. în acest film, apare deodată pe cer un nou soare, şi aduce pace pămîntului, chiar în clipa cînd americanii şi sovieticii sunt pe punctul de a se angaja într-un război nuclear. Filmul n-a spus lucrul acesta, dar Arthur C. Clarke 1-a scris în cartea lui: „Acest soare se numea Lucifer, fără îndoială în onoarea puterii pe care a arătat-o el. Spangler explică mai în amănunt relaţia care îl uneşte pe Anticrist de Satana, şi motivul pentru care Lucifer va fi venerat: „Cristos este aceeaşi forţă ca şi Lucifer…. (26) Lucifer pregăteşte omul pentru experienţă de a se da drept Cristos… (El este) marele Iniţiator… Lucifer lucrează în fie- -69- care din noi ca să ne conducă la plinătate. Pe măsură ce pătrundem în această Eră Nouă… fiecare din noi, într-un fel sau altul, va fi condus la punctul pe care eu îl socotesc iniţierea luciferică… cu care sunt în prezent confruntate numeroase persoane, şi în viitor vor fi încă multe altele, căci este o iniţiere în Noua Eră”. (27) Marea înşelăciune Astfel, lumea va trebui să treacă printr-o iniţiere luciferică ca să se închine Satanei, şi lucrul acesta va fi considerat ca cel mai recent pas înainte al ştiinţei. Aceasta ar fi părut imposibil în urmă cu numai 50 de ani, dar astăzi este în acord perfect cu tendinţele care devin tot mai puternice. Putem deja să asistăm la primele etape de realizare a profeţiilor biblice. O înşelăciune de necrezut se răspîndeşte în întreaga lume. Fiecare locuitor al pămîntului, în cursul ultimelor zile care vor preceda revenirea lui Cristos, va fi confruntat cu această înşelăciune şi va trebui să aleagă între adevărul lui Dumnezeu şi minciuna Satanei. Această amăgire va fi atît de puternică, încît Isus ne-a avertizat că vor fi înşelaţi „chiar şi cei aleşi”, „dacă este posibil”. Un asemenea limbaj ar trebui să-1 facă pe fiecare creştin să stea în gardă. Cel mai important pentru noi este să înţelegem că factorul care va ţine în picioare imperiul Anticristului va fi acceptarea a ceea ce numeşte Biblia „minciuna”, care pretinde că omul este Dumnezeu. Urmările acestui fapt ar trebui să fie clare: dacă noi pretindem că suntem Dumnezeu, am înjosit însăşi ideea de Dumnezeu. Nu noi suntem cei ridicaţi la nivelul lui Dumnezeu, ci noi L-am co-borît pe Dumnezeu la nivelul nostru. Dacă totul este Dumnezeu, cum învaţă hinduismul, atunci nimic nu este Dumnezeu, pentru că însuşi cuvîn-tul de „Dumnezeu” şi-a pierdut orice semnificaţie. Ast- -70- fel, a declara că omul este Dumnezeu înseamnă ateism religios. Acest soi de înşelăciune masivă nu se răspîndeşte într-o clipă. Ea cere o pregătire considerabilă. Cu toate acestea, este stabilit limpede că ea se va produce. Nu mai este pesimism, ci este realism. Faptul acesta n-ar trebui să ne ducă la fatalism, ci să ne facă să lucrăm cu şi mai mare zel la mîntuirea cîtor mai mulţi oameni posibil, înainte de a fi prea tîrziu. Biblia declară limpede că Cristos a murit pentru întreaga lume (Ioan 3:16, etc…), şi că Dumnezeu doreşte ca „toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (l.Timotei 2:4). Prin urmare, în ciuda profeţiilor privind înşelarea care vine şi luarea puterii în mînă de către Anticrist, noi trebuie să ne străduim să convertim pe toţi oamenii la Cristos. Este un scop vrednic de a fi atins, şi dragostea lui Cristos trebuie să ne constrîngă la aceasta, căci Dumnezeu nu vrea să piară nimeni. Totuşi, e nevoie de o pocăinţă şi de o convertire adevărată. Biblia spune clar, în mai multe rînduri, că problema este cea a adevărului, şi Pavel ne avertizează că toţi cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi” vor primi de la Dumnezeu însuşi „o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna” (2.Tesaloniceni 2:10,11). Fără nici o îndoială, trebuie să veghem cu grijă ca mesajul pe care îl predicăm să fie întradevăr adevărul. Vai, după cum vom vedea în paginile următoare, minciuna a intrat în biserică, iar cei care pretind că sunt creştini se alătură lumii în închinarea înaintea eului, cu aşa-zisele lui puteri mintale nelimitate. Deşi lucrul acesta poate să pară „negativ”, nu îndrăznim să ignorăm avertismentul solemn pe care ni-1 dă Biblia: apostazia va veni, nu ca o posibilitate sau eventualitate, ci ca o certitudine. De fapt, ni se spune foarte clar că mulţi din biserică vor fi amăgiţi înainte ca a doua venire a lui Cristos să aibă loc. -71- Apostazia se apropie „în ce priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strîngerea noastră împreună cu El… nimeni să nu vă înşele în vreun chip, pentru că ziua nu va veni pînă nu va fi venit mai întîi apostazia şi nu va fi fost descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării…” (2.Tesaloniceni 2:1,3). „Luaţi însă seama la voi înşivă, ca nu cumva… ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ca un laţ va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pămînt (Luca 21:34,35). Cele două pasaje din Scriptură, ca şi multe alte pasaje asemănătoare, prezintă un tablou foarte sumbru al viitorului. Va veni deodată o zi de judecată „ca un laţ”, în care vor fi luaţi „toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pămînt”. Sub influenţa unei înşelăciuni puternice, toţi cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi” (2.Tesaloniceni 2:10) şi al căror nume deci „n-a fost scris… în cartea vieţii Mielului” (Apocalipsa 13:8) vor crede minciuna, vor fi iniţiaţi în împărăţia Satanei şi se vor închina înaintea lui şi a Anticristului. Ce se va întîmpla cu creştinii? Marele număr de creştini din lume (poate mai multe sute de milioane) ar fi cu siguranţă un obstacol în calea Anticristului. Ideea că creştinii vor împiedica pe Anticrist să ia puterea în mînă prin convertirea lumii devine tot mai populară, deşi lucrul acesta nu se potriveşte cu afir- -72- maţiile Scripturii. Avînd în vedere numeroasele profeţii care spun că „întreaga lume” se va închina Anticristului, se pare limpede că creştinii vor trebui fie să-şi schimbe convingerile, fie să fie omorîţi. O interpretare posibilă a lui 2.Tesaloniceni 2:6,7 este cea că Duhul Sfînt care ră-mîne în credincioşii adevăraţi exercită o influenţă de reţinere, de împiedicare, „pînă ce este luat din mijloc”. Este sigur că această reţinere şi obstacolul reprezentat de creştini „va fi luat din mijloc” prin mutarea bruscă a celor aleşi, pe care Cristos îi va lua cu Sine în cer, în clipa cînd se va produce acest eveniment numit „răpire”. Aceasta este promisiunea Scripturii: „în casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe; dar dacă nu (ar fi aşa), v-aş fi spus că Mă duc să vă pregătesc un loc? Şi cînd Mă duc şi vă pregătesc un loc, vin iarăşi şi vă voi lua la Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:2,3). „Pentru că însuşi Domnul, cu strigătul de poruncă, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi cei morţi în Cristos vor învia întîi. Apoi, noi cei vii, care rămînem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, spre întîmpinarea Domnului în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (l.Tesa-loniceni 4:16-17). Un astfel de eveniment va crea în mod instantaneu un asemenea gol spiritual, încît Anticristul va putea trage foloase din asta. Apostazia care vine (îndepărtarea de la calea dreaptă a lui Dumnezeu) va putea atunci să se arate din plin. Minciuna că potenţialul uman infinit poate fi demonstrat de puterile mintale asemănătoare celor divine va părea să fie adevărul minunat care dă promisiunea unei Ere Noi. Această minciună este deja la lucru în lume. Conform lui 2.Tesaloniceni 2:3, trebuie ca apostazia să vină înainte de a putea avea loc răpirea („întîlnirea noastră cu El”) sau -73- de a se arăta Anticristul. Sunt multe dovezi care indică faptul că ea a început deja. Printre cei care-şi zic creştini, au existat totdeauna numeroşi apostaţi care neagă naşterea miraculoasă a lui Isus, divinitatea şi unicitatea Sa, autoritatea Scripturii, necesitatea izbăvirii prin jertfa lui Cristos pe cruce, şi alte adevăruri esenţiale ale credinţei. Babilonul există deja în sînul bisericii, sub forma apostaziei, ca pe vremea lui Pavel. Cu toate acestea, este limpede că apostolul nu vorbea despre aceasta, ci anunţa că va veni o apostazie care va fi mult mai rea decît orice altă apostazie anterioară, şi va fi cunoscută ca apostazia. Ea va influenţa întreaga biserică care va fi pe pămînt în perioada aceea. Ea va fi numită şi apostazia pentru că va fi fondată pe această minciună care pretinde că oamenii pot să devină nişte dumnezei. Transformarea bisericii De ce trebuie să vină mai întîî apostazia? După cît se pare, ea va face parte din marea amăgire şi marea înşelare care vor veni pe întreg pămîntul ca să pregătească preluarea puterii de către Anticrist. Prin urmare, cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntu-iţi” (2.Tesaloniceni 2:10) vor primi „o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna’. Nu va exista nici o speranţă de mîntuire pentru ei. Prin urmare, cei care vor primi pe Cristos în timpul necazului celui mare şi care vor suferi martiraj din cauza aceasta, vor fi din cei care nu vor fi auzit, nici nu vor fi respins înainte Evanghelia. Aceştia ar putea să aparţină unor denominaţiuni protestante tradiţionale şi bisericii catolice şi ortodoxe. Ei se cred creştini, dar nu l-au auzit niciodată pe pastorul sau pe preotul lor vestindu-le adevăratul mesaj al mîntuirii. -74- îndepărtare de credinţă sau de lume? Profeţia lui Pavel privind apostazia pare să se atenueze, să se şteargă în faţa optimismului care domneşte şi a prezicerilor privind o mare trezire care domină mediile creştine. Cu toate acestea, asemenea declaraţii făcute de mulţi lideri creştini privind succesul, prosperitatea, cucerirea de către creştini a lumii întregi pentru Cristos se bazează mai mult pe ideea populară că trebuie totdeauna să fii pozitiv, decît pe o învăţătură biblică sănătoasă. Nu este uşor să învingi ispita de a te alătura mulţimilor entuziasmate care primesc cu lăcomie ceea ce declară cutare sau cutare lider creştin, fără să verifice cu grijă în Biblie lucrul acesta. Cei care cred în împlinirea literală a numeroaselor profeţii privind apostazia, distrugerea şi judecata sunt etichetaţi ca nişte „elemente negative” sau nişte „profeţi ai nenorocirii”. Se întîmplă prea adesea ca creştinii ori să fie descurajaţi de profeţii nenorocirii, ori să fie duşi de entuziasmul celor care declară că biserica este pe cale de a trăi o mare trezire. Biblia pare să indice faptul că trezirea şi apostazia vor continua alături una de alta în timpul zilelor din urmă. De exemplu, parabola în care Isus vorbeşte despre omul care „dădea o cină mare, şi a invitat pe mulţi” (Lu-ca 14:16). După cît se pare, cei invitaţi acceptaseră la început invitaţia. Doar mai tîrziu, „la ceasul cinei”, cînd „a trimis pe robul său… să spună celor invitaţi: ,Veniţi, pentru că este deja gata'”, şi-au adus ei scuzele lor ca vai de ele: „am cumpărat un ogor”, „am cumpărat cinci perechi de boi”, „(tocmai) m-am căsătorit”, şi au refuzat să vină (Luca 14:18-20). Atunci, mîniat, stăpînul a zis robului său să se ducă şi să caute pe „cei săraci şi pe infirmi şi pe orbi şi pe şchiopi” şi sa-i silească să intre, pentru ca să i se umple casa. Desigur că acest pasaj ar putea fi interpretat în felul -75- următor: Mulţi din cei ce-şi zic creştini şi care frecventează bisericile nu sunt cu adevărat interesaţi de perspectiva de a fi răpiţi la cer ca să ia parte la „nunta Mielului” (Apocalipsa 19:7). După cit se pare, ei sunt prea preocupaţi de succesul lor aici pe pămînt ca să-şi ia timp să se intereseze de ceea ce consideră ei drept un „castel din Spania” acolo sus în cer. Cu toate acestea, în acelaşi timp, mulţimi de drogaţi, de marginalizaţi, de adepţi ai lui New Age, de criminali din închisoare, şi de alţi candidaţi neaşteptaţi se pocăiesc de păcatele lor, îl primesc pe Isus ca pe Mîntuitorul şi Domnul lor, şi vor fi luaţi sus la răpire. Oricare ar fi scenariul precis, Biblia zice foarte limpede că semnul major din zilele din urmă, chiar înainte de revenirea lui Cristos, va fi înşelarea religioasă. Faptul că această apostazie trebuie să vină, şi că se va regăsi în biserică acelaşi tip de înşelare ca cel care pregăteşte lumea necreştină pentru venirea Anticristului, nu numai că este perfect de înţeles, dar este în acord cu toată greutatea profeţiilor biblice. Lucrul acesta corespunde de asemenea cu numeroasele evenimente care se produc astăzi în lume, ca şi în biserică, şi despre care vom vorbi mai tîrziu. O anticreştinătate se dă drept creştinătate adevărată Venirea Anticristului va împlini perfect această profeţie a lui Cristos: „Vor veni mulţi în Numele Meu, zi-cînd: ,Eu sunt Cristosul’, şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:5). El va fi Cristosul mincinos a cărui venire pentru lume a fost pregătită de mulţi pretendenţi la poziţia lui Cristos: omul Satanei se va da drept omul lui Dumnezeu, Anticristul se va da drept Cristosul. Nu ar fi deci surprinzător faptul că religia mondială oficială este o creştinătate apostată care se dă drept creştinătate adevărată. Lucrul acesta este confirmat de exemple din ce în ce -76- mai numeroase şi mai evidente. Biserica Mormonă este unul dintre exemplele cele mai izbitoare şi mai reuşite. Ea a ajuns chiar să înşele pe mulţi creştini, care cred că biserica Mormonă este o denominaţiune creştină ca şi celelalte. Pretinzînd că reprezintă singura creştinătate adevărată, Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele Din Urmă neagă toate doctrinele esenţiale ale creştinismului. (Pentru un studiu complet al doctrinelor mormone, vezi cartea lui Ed Decker şi Dave Hunt, The God Makers -Făcătorii de Dumnezeu -, Harvest House, 1984). Conducătorii ei zic că mormonismul învaţă „ceea ce au învăţat (totdeauna) religiile Misterului, rivale păgîne ale creştinismului…”. Care este această învăţătură? „Este doctrina potrivit căreia oamenii pot să devină nişte dumnezei”. (1) Nu ar putea exista un exemplu mai bun de creştinătate apostată care pozează în creştinătate adevărată. Mormonismul este literalmente fondat pe cuvintele zise Evei de către Satana în grădina Eden, şi cei mai de frunte lideri mormoni au admis pe faţă lucrul acesta. De exemplu:^ „în după-amiaza Iui 8 iunie 1873, predicînd în Tabernacolul mormon din Salt Lake City, preşedintele Brig-ham Young a declarat: „Diavolul a zis adevărul (cînd a zis că noi vom fi ca nişte dumnezei)… Eu nu reproşez nimic Mamei noastre Eva. Pentru nimic în lume naş fi vrut ca ea să refuze fructul interzis”. (2) în cursul aceleiaşi predici, el a explicat şi faptul că datorită mîncării de către Eva a fructului interzis a fost deschisă omenirii calea divinităţii. Mormonismul pretinde cu mîndrie că supunerea în faţa profeţilor şi învăţăturilor lui, ca şi participarea la ritualurile sale secrete din templu sunt singurele mijloace de a ajunge la divinitatea promisă de Satana. Ambiţia oricărui mormon activ este să devină un (dumne)zeu, să-şi fabrice propria sa lume, -77- şi, datorită numeroaselor lui soţii-zeiţe, să populeze acea lume cu alţi Adam şi Eva, să trimită un alt Lucifer care să-i ispitească în grădina lor Eden, şi un alt Isus (fratele lui Lucifer) care să-i răscumpere, şi aşa mai departe, la infinit. Hinduismul posedă 330 de milioane de zei, dar mormonii au literalmente miliarde din aceştia. Fiecare din ei era la început un om păcătos care trăia pe o altă Terră, unde a fost răscumpărat de Isus Cel de pe Terra noastră, lucru care a făcut posibil ca el, în cursul epocilor, să-şi dovedească valoarea, practicînd fapte bune şi ritualuri oculte, şi să devină în final el însuşi un zeu. Compromisul, sămînţa apostaziei Dacă toate acestea sună straniu şi nebiblic, pentru mormoni creştinismul pare diabolic. John Taylor, al treilea preşedinte mormon, a spus că creştinismul „este născut în iad”, (3) că este „o grămadă de absurdităţi”, şi că „diavolul nu putuse inventa o maşină mai bună pentru a-şi răspîndi lucrarea…”. (4) Cu toate acestea, mulţi mormoni par să fie foarte sinceri în religia lor, şi aparenta lor sinceritate pare să indice că ei au fost înşelaţi să creadă că o minciună este adevărul. Apostazia din zilele din urmă va implica o înşelare şi mai puternică, care va pune stăpînire pe întreaga lume. Această apostazie nu va ajunge dintr-odată la deplina ei înflorire. Va trebui timp pentru ca ea să se dezvolte, şi există dovezi care arată că noi ne aflăm actualmente în această etapă de dezvoltare. Există exemple evidente, în întreaga comunitate creştină, de acceptare a mormonilor ca şi oricare altă denominaţiune creştină. Există staţii şi reţele de TV creştine unde li se cere în mod special invitaţilor să nu spună nimic negativ despre mormoni, despre Ştiinţa Creştină, etc… Totul trebuie să fie „pozitiv”. Un alt exemplu ar fi de oameni ca Norman Vincent -78- Peale, care socoteşte pe „profeţii” mormoni printre cei mai buni prieteni ai lui. Orator principal la recepţia organizată în cinstea împlinirii vîrstei de 85 de ani a actualului preşedinte al bisericii Mormone, Spencer W. Kimball, Peale a salutat în Kimball un mare om al lui Dumnezeu şi un autentic profet al lui Isus Cristos. Te poţi doar întreba la care „Dumnezeu” şi la care „Isus Cristos” se gîn-dea Peale. Brigham Young n-a făcut compromis: El a declarat pe faţă că Dumnezeul creştin este „diavolul mormon”. (5) Scientologia seamănă mult cu mormonismul. Avînd o origine mai recentă, ea incorporează deja anumite aspecte ale ştiinţei şi ale psihoterapiei moderne în această minciună străveche a unei divinităţi promise. Crezînd într-o stare de preexistentă care comportă (cum este în cazul mormonilor) numeroase asemănări cu hinduismul, Scientologia învaţă că toate fiinţele umane sunt nişte „dumnezei” necreaţi numiţi „tetani”. După ce au creat universul, tetanii s-au incarnat în creaturile pe care le-au făcut ei. Pe măsură ce formele primitive de viaţă deveneau tot mai evoluate (evoluţia este o doctrină centrală a hinduismului), „tetanii” care suntem noi s-au reincarnat de mai multe ori. în clipa în care evoluţia ne-a adus la starea de fiinţe umane, vom fi uitat cine suntem. Scientologia propune un proces psihoterapeutic pentru a trece prin nişte „engrame” acumulate în urma unor traumatisme primite în vieţile anterioare, ca să „realizeze” din nou adevărata identitate a cuiva de „tetan activ” (Dumnezeu), care lucrează fără limitări de spaţiu, timp şi materie. Şi aici este vorba despre minciuna exprimată ca o căutare după „adevăratul Eu”, ca o încercare de „realizare” a divinităţii noastre inerente sau a potenţialului nostru infinit. Regăsim această minciună în majoritatea sectelor şi într-o mare parte din psihoterapie. în sectele înteme- -79- iate pe ştiinţa minţii (Ştiinţa Creştină, Ştiinţa Religioasă, biserica Unitariană, etc.„), minciuna se transformă în ştiinţă a minţii creştinizate (psihologie). Pretinzînd că este o metodă neutră, ştiinţifică şi nereligioasă de dezvoltare de sine, această sinteză de pseudoştiinţă şi de religii orientale devine tot mai credibilă în medicină, afaceri, psihologie, în învăţămînt, şi chiar în gîndirea creştină. Ea este susţinută de numeroşi lideri influenţi, ca fostul astronaut Edgar Mitchell, doctor în ştiinţe, comandant de bord al lui Apollo 14 şi al şaselea om care a fost pe lună. Mitchell a făcut o experienţă mistică de „conştientă unitară” în cursul misiunii lui pe lună. Această experienţă i-a transformat viaţa într-atît, încît a părăsit programul de cercetări pentru spaţiul exterior ca să se lanseze în programul de cercetări asupra spaţiului interior, această nouă frontieră a ştiinţei moderne. (6) Alt fost astronaut, Brian O’Leary, cu un titlu de doctor în astrofizica, a făcut o experienţă similară, care îl face să creadă că „dezvoltarea de sine şi transformarea conştientei umane” ar fi următorul proiect de pionierat al ştiinţei. (7) în cursul unui interviu recent, O’Leary a declarat: „Acum şapte ani, am urmat cursurile Lifespring la Philadelphia, şi aceasta a trezit domenii din personalitatea mea a căror existenţă nici n-o bănuiam. Apoi am urmat alte cursuri speciale şi, acum vreo doi ani, am început să studiez învăţăturile lui MSIA (Movement of Spiritual Inner Awareness – Mişcarea pentru Trezirea Spirituală Interioară). De atunci, continui să plutesc!… în timpul unei retrageri pentru reculegere spirituală, am simţit din noii un sentiment… despre care ştiam că provine din fiinţa mea interioară… Şîiam, pur şi simplu, că spaţiul exterior este o manifestare a dezvoltării interioare… Pentru mine, spaţiul exterior nu este decît o metaforă fizică pentru desemnarea spaţiului interior… Sunt atîtea -80- I lucruri… pe care le-am putea face ca să grăbim venirea acestei Ere Noi… Cred că pasul realmente decisiv va fi făcut de un grup spiritual motivat…u . (8) Putem într-adevăr să-L găsim pe Dumnezeu în noi? Această credinţă în explorarea „spaţiului interior” pentru a descoperi şi explora acest potenţial uman despre care se pretinde că e nelimitat este exprimată tot mai des de către lideri creştini. Printre numeroasele exemple, să-1 cităm pe acela al lui Rodney R. Romney, pastor principal de la First Baptist Church (Prima biserică baptistă) din Seattle. Romney a scris o carte intitulată Journey to Inner Space: Finding God-in-Us (Călătorie în spaţiul interior: Cum să-L găsim pe Dumnezeu în noi). (9) Mesajul său este rezumat în litere de tipar groase pe ultima copertă: „MISIUNE: Să-L descoperi pe Dumnezeu. METODĂ: Descoperindu-te pe tine însuţi”. în interiorul cărţii, mesajul este bine explicat: „Să-L înţelegem pe Dumnezeu înseamnă în final să ne realizăm propria noastră divinitate”; (10) Isus nu era Dumnezeu, (11) ci „un simplu om care cunoştea legile lui Dumnezeu” (12) şi care Se aştepta ca ucenicii Săi „săL (re)cu-noască pe Cristos în propria lor conştientă”. (13) De acord fiind cu Mitchell şi O’Leary şi cu spiritul Mişcării New Age, Romney declară: „La fel cum noi am inaugurat era spaţiului exterior, asistăm la zorii unei ere a spaţiului interior, marcată de o mare Mişcare a Meditaţiei”. (14) Bineînţeles, swami, yoghinii, guru, vrăjitorii şi alţi ocultişti au „explorat acest spaţiu interior” de mii de ani, cu mult timp înainte ca cineva să se gîndească la călătoria în spaţiu. Romney ştie lucrul acesta, şi recomandă formele de misticism oriental, ca Zen, (15) Yoga, (16) su-fism (17) şi Meditaţia Transcedentală. (18) -81- Negînd faptul că moartea şi învierea lui Cristos sunt singurele mijloace ale mîntuirii noastre, Romney scrie: „El (Isus) a vrut să înfiinţeze o religie mondială care să înglobeze toate sufletele şi care să sintetizeze toate cre-deurile…”. (19) Aparent, toate religiile sunt în aceeaşi măsură adevărate. Nu e nimic rău în nici una din ele. Maica Tereza, care este aclamată şi onorată de lideri creştini, pare să fie de acord cu lucrul acesta. Trebuie s-o felicităm pentru slujba ei dezinteresată în favoarea acelora care trăiesc şi care suferă pe străzile Calcuttei. Cu toate acestea, ea a lipsit pe pacienţii ei de ocazia de a auzi clar mesajul Evangheliei. Există ceva mai important decît „a muri cu demnitate”. Ea a zis: „Da, sper să aduc oameni la convertire. Nu vreau să zic prin aceasta ceea ce credeţi dvs… Dacă, venind faţă în faţă cu Dumnezeu, noi îl acceptăm în viaţa noastră, atunci ne convertim. Noi devenim un hindus mai bun, un musulman mai bun, un catolic mai bun, oricare ar fi religia ta… Ce abordare ar trebui să folosesc? Pentru mine, desigur, va fi o abordare catolică, pentru tine ar putea fi o abordare hindusă, pentru altcineva o abordare budistă, după conştiinţa fiecăruia. Tu trebuie să-L primeşti pe Dumnezeu aşa cum îl vezi în spiritul tău”. (20) Un alt exemplu din acest tip de „toleranţă” este dat de vechea şi venerabila biserică anglicană St. James de lîngă Picadilly Square, o atracţie turistică binecunoscută, care se numeşte pe sine însăşi „biserică deschisă şapte zile pe săptămînă, pentru Londra şi lumea întreagă”, şi care este un loc de întîlnire a tuturor felurilor de activişti ai Noii Ere. Aici poţi să participi la cursuri regulate despre „Procesul de vindecare conform sufismului” sau despre „Yoga şi meditaţia”. Conferinţele speciale de luni seara s-au ocupat de teme ca „Sănătatea în Noua Eră… prin meditaşi – ţie şi vizualizare…”, „Astrologia pentru toată viaţa”, Grupările Noii Ere, inconştientul şi reţelele colective”, şi „O religie personală dincolo de dogme: nu cere lui Dumnezeu să-ţi ducă crucea, ci descoperă pe Dumnezeu în tine”. Este şocant şi tragic să descoperi că multe alte biserici sunt pe cale să devină centre ale New Age, în care mesajul predicat este în prezent cel al „căii largi” despre care Isus a zis că duce „la pierzare” (Matei 7:13). James Park Morton, decan la Catedrala episcopaliană St. John the Divine, la New York, a declarat într-un interviu recent: „Astfel, la Rusalii, am invitat principalul rabin din New York, abatele comunităţii Zen, un hindus, Satchi-tananda, un indian din America, şi imamul-şef al moscheii. Ne-am aşezat toţi în jurul altarului, şi ne-am rugat pentru pace, fiecare în felul nostru. Pe urmă, am primit toţi împărtăşania. Unii membri din biserică mi-au zis: ,Dar cum puteţi să faceţi aşa ceva? Ei nu ştiu nici măcar ce primesc!’ Eu le-am zis: ,Ei bine, nici eu nu ştiu de-adevăratelea ce primesc…’ Suntem tot mai mult chemaţi să înţelegem că Trupul lui Cristos este pămîntul, biosfera, această piele care ne cuprinde pe noi toţi”. (21) Afirmaţiile făcute de Cristos Nu numai că o asemenea încercare de a nega diferenţele evidente între religii este nebiblică, dar nu e nici măcar logică. De exemplu, în budism Dumnezeu nu există, şi scopul este să ajungi la starea de nirvana, ceea ce înseamnă să dispari complet, să te întorci în neant. Dar, în hinduism, există cea 330 de milioane de zei, şi scopul este „realizarea de sine”, să realizezi că fiecare este Dumnezeu. Deci este iraţional să zici că aceste două religii înva- -83- ţă acelaşi lucru, şi încă şi mai puţin că ele pot fi împăcate cu creştinismul, care este în întregime diferit atît faţă de una, cît şi faţă de cealaltă. Isus Cristos însuşi a făcut un anumit număr de afirmaţii precise care exclud toate celelalte religii. Fiecare este liber să respingă afirmaţiile Sale. Dar nimeni n-are dreptul să nege sensul precis a ceea ce a spus El: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine (Ioan 14:6). Noi nu trăim despărţiţi de vreun „eu superior” mitic, ci despărţiţi de singurul’şi unicul Dumnezeu adevărat, Creatorul tuturor. Şi nici nu-L găsim pe Cristos în noi, ci trebuie să-L invităm să intre. După ce a murit pentru păcatele noastre, a înviat dintre cei morţi şi S-a înălţat la cer, Isus Cristos a zis: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine (Apocalipsa 3:20). -84- Rădăcinile amăgirii „Iubiţilor, pe cînd îmi dădeam toată silinţa să vă scriu despre mîntuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa încredinţată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Nu e nevoie de prea multă perspicacitate ca să înţelegi că, pentru instaurarea religiei mondiale oficiale a Anticristului, în era noastră spaţială în care oamenii se închină ştiinţei, va trebui neapărat ca religia să se unească cu ştiinţa. Mulţi dintre conducătorii lumii au prezis deja de o vreme lucrul acesta. Preotul catolic şi paleontologul Teilhard de Chardin, precum şi psihologul C.G. Jung l-au vestit dinainte. Acest proces este deja bine stabilit, nu numai în lumea profană, ci mai ales în biserică. Practica hipnozei este un domeniu în care ştiinţa şi religia s-au întîlnit deja. Deşi făcînd parte integrantă din ocultism vreme de o mie de ani, hipnoza a fost acum acceptată ca „ştiinţifică” şi este chiar folosită de sute de psihologi creştini. Următoarea declaraţie, făcută de William Kroger şi William Fezler, amîndoi fiind o autoritate în materie de hipnoză, ar trebui să pună serios pe gînduri pe cei care au recurs la o oarecare formă de hipnoză, şi mai ales pe creştini: „Cititorul n-ar trebui să fie indus în eroare de presupusele diferenţe între hipnoză, Zen, yoga şi alte tehnici orientale de vindecare. Deşi folosesc practici diferite, ele sunt fundamental identice . (1) -85- Tot mai mulţi psihologi creştini recurg la hipnoză ca să-şi ajute clienţii să-şi „retrăiască” copilăria, sau chiar perioada dinainte de naştere, ca să vindece nişte traumatisme timpurii. Ei aduc la lumina zilei fapte precise, chiar dacă creierul copilului aflat înainte de naştere, la naştere şi la puţin timp după naştere nu este încă suficient dezvoltat ca să-i păstreze amintirile. Sursa acestor „amintiri” este deci cel puţin suspectă. Acelaşi lucru poate fi zis şi despre nişte amintiri care sunt adesea aduse la lumina zilei în ceea ce creştinii numesc „vindecarea interioară” (inner healing) sau „vindecarea memoriei”. Aceste tehnici pot fi nişte forme de hipnoză, şi vom vorbi mai tîr-ziu despre lucrul acesta. Cu toate acestea, putem deja să notăm anumite comentarii ale lui Bernard Diamond privind sugestia şi memoria. Profesor de drept şi de psihiatrie clinică, el este una din autorităţile mondiale în materie de hipnoză. Printre întrebările la care a răspuns dr. Diamond, în California Law Review, figurează următoarele: „Poate oare un hipnotizor, chiar dacă procedează cu competenţă şi cu atenţie, să împiedice implantarea de sugestii în mintea unui subiect hipnotizat? Nu, asemenea sugestii nu pot fi evitate. în cursul hipnozei, sau după hipnoză, poate oare hip-notizorul, sau însuşi subiectul, să facă deosebire între fapte reale şi fapte imaginate în tot ceea ce este readus în memorie? Din nou, răspunsul este negativ. Nimeni, oricare i-ar fi experienţa, nu poate verifica exactitatea amintirilor provocate de hipnoză”. (2) în ciuda acestui fapt, şi în numele ştiinţei, se face tot mai mult apel la hipnoză pentru a confirma credinţele religioase ale psihologiei, precum credinţa într-un „potenţial infinit care se află în subconştient”, sau credinţa în evoluţia conştientă a omului spre o aşa-zisă „stare de conştientă superioară”, capabilă de puteri mintale divine, -86- sau chiar, recent, credinţa în reincarnare. Sub hipnoză, psihiatrii îi fac pe pacienţii lor să „regreseze”, să „meargă înapoi” de la viaţa ca făt în uterul mamei la presupuse vieţi anterioare. Este limpede că asemenea „amintiri” nu provin din creier, ci din aceeaşi sursă amăgitoare care este „memoria” prenatală. Hipnoza scoate la iveală chiar „amintiri” precise ale unor evenimente viitoare! Un studiu făcut asupra a 6000 de subiecţi care au fost făcuţi să „meargă înapoi în timp” sub hipnoză a arătat că aproape 20% dintre ei au menţionat „existenţe anterioare pe alte planete”. (3) Teoria evoluţiei joacă un rol extrem de important în fuziunea religiei cu această pretinsă ştiinţă. Evoluţia este o teorie care nu-şi găseşte originea în ştiinţă, ci care este de mii de ani o parte esenţială a ocultismului. Hinduismul, cu răufăcătorul lui sistem de caste, este fondat pe o evoluţie cosmică tinzînd spre divinitate, care se sprijină pe karma şi pe reincarnare. Acceptarea în măsură tot mai mare a acestor idei în societatea occidentală este ilustrată de anunţul următor, apărut în „Calendarul de Duminică” din ziarul Los Angeles Times: SHRI MATAJI NIRMALA DEVI personalitatea spirituală cea mai importantă din lumea noastră modernă. Ea va trezi în tine forţa care-ţi va transforma viaţa şi va schimba lumea. Această trezire explică şi integrează toate marile religii. Ea aduce pacea interioară, sănătatea şi bucuria. Este ultima etapă a evoluţiei, promisă de tradiţii care se întind înapoi în timp pînă la originile conştientei spirituale a omenirii. PRIMA BISERICĂ METODISTĂ UNITĂ DIN HOLLYWOOD -87- Este aceasta într-adevăr ştiinţă? Unii psihiatri îşi fac pacienţii „să meargă înapoi în timp” chiar pînă la formele cele mai primitive de viaţă, în scopul de a trezi „amintiri” încă şi mai îndepărtate, pe cînd erau ei maimuţe, salamandre sau mormoloci. Jean Houston, femeie cu două titluri de doctor în teologie şi psihologie, conduce nişte secţii în cursul cărora îi face pe participanţi să trezească aceste „amintiri” îndepărtate. Următorul extras din relatarea unui reporter care descrie una din aceste sesiuni arată tipul de înşelare care a devenit obişnuit printre oamenii instruiţi ce se socotesc prea evoluaţi ca să mai creadă în păcat, în pocăinţă şi în iertarea dată de sacrificiul unui Isus (nu reincarnat) crucificat şi înviat: „,Aminteşte-ţi de felul cum trăiai ca peşte1 , a sugerat Jean Houston la Sacramento. Aproape o mie de persoane… s-au aruncat pe jos şi au început să dea din aripioarele’ lor de peşti, ca şi cum s~ar fi deplasat prin apă. ,Notează ce simţi cînd te deplasezi ca un peşte. Cu ce seamănă lumea ta, cum sună, cum miroase, ce gust are?’ ,Acum, te deplasezi pe pămînt’, a reluat Houston, făcîndu-ne să trecem prin stadiul de amfibie… Apoi Houston a sugerat: ,Aminteşte-ţi complet ce trăiai cînd erai reptilă… Unii dintre voi au început pe urmă să zboare, alţii să se caţere în copaci’… Sala s-a transformat într-o adevărată grădină zoologică, cu tot felul de zgomote şi de mişcări făcute de mamifere primitive, maimuţe şi primate. Houston ne-a cerut apoi să ne amintim de vremea cînd eram pameni primitivi care tocmai sunt pe cale să-şi piardă ,blana protectoare’ şi să evolueze în oameni moderni. -88- Acest exerciţiu deja intens care ne luase mai mult de o oră s-a terminat prin următoarea experienţă culminantă: ,Acum, vreau să mergeţi mai departe, pînă la următorul stadiu al evoluţiei voastre personale’. Ne-am transformat într-o grămadă de oameni care săreau de bucurie, uneori singuri, altădată în grupuri, care în final şi-au unit cu toţii mîinile şi vocile. Impactul era electric… Deveniserăm o mare zvîcnitoare de trupuri, aproape o mie de gospodine, terapeuţi, artişti, lucrători sociali, clerici, educatori, medici şi surori medicale… (care) umblau în patru labe, de-a valma unii peste alţii, bucurîn-du-ne şi învăţînd din nou ceea ce era ascuns profund în amintirile noastre”. (4) încurajată de prietena ei intimă Margaret Mead, Jean Houston a organizat un „Simpozion pentru liderii politici din guvernul american”, intitulat: „Societatea posibilă: o explorare a alternativelor politice practice pentru deceniul următor”. (5) Houston povesteşte cum a ghidat aproape 150 de persoane oficiale din guvern cu posturi foarte înalte: „Timp de trei zile… am văzut aceste persoane oficiale pe duşumea, şi i-am ghidat în călătorii interioare, explorînd societatea posibilă”. (6) Cu exemple ca acestea, care se înmulţesc în numele ştiinţei, profeţiile biblice privind amăgirea şi înşelarea care vor surveni chiar înainte de revenirea lui Cristos devin cu fiecare zi tot mai credibile şi mai de înţeles. Există în inima omenească nevoia profundă de a avea un scop şi de a înţelege lucrurile. Dacă sufletul nu posedă o relaţie personală îndestulătoare cu Dumnezeu, prin Isus Cristos, el se va prinde de orice pai, indiferent cît de şubred sau de straniu. Teilhard de Chardin: arhitectul apostaziei Nimeni n-a contribuit atît de mult la fuziunea ştiinţei cu religia ca preotul şi paleontologul francez Teilhard de -89- Chardin. Condamnat de Vatican ca apostat, dat afară din învăţămînt, interzicîndu-i-se săşi publice scrierile, acest iezuit controversat, cunoscut sub numele de părintele lui New Age, a devenit un erou al intelectualilor protestanţi. Pe urmă „a reintrat în graţiile Romei la 26 de ani după moartea sa” survenită în 1955. (7) Teilhard „a fost numele cel mai des menţionat de către 185 de lideri ai Mişcării New Age atunci cînd Marilyn Ferguson – care-şi pregătea cartea despre această Mişcare, The Aquarian Con-spiracy: Personal and Social Transformation in the 1980s (Conspiraţia Vărsătorului: transformări personale şi sociale în anii 80) – i-a întrebat de persoana care avusese cea mai mare influenţă asupra vieţii lor”. (8) Teilhard a expus „o nouă teologie, în care sufletul se dovedeşte ca forţa motrice a evoluţiei”, şi care duce la „trezirea supra-conştiinţei (colective)… şi la o nouă eră pentru pămînt”. (9) Sociologul şi antropologul H. James Birx explică faptul că Teilhard a susţinut: „apariţia unei supraomeniri profund morale, înnobilate de spiritul universal al Cristosului cosmic… Conştienta omenească, devenind din ce în ce mai complexă şi mai interdependentă, hrăneşte ceea ce Teilhard numeşte noosferă, învelişul mintal sau spiritual care înfăşoară pămîntul. Un al patrulea înveliş sau strat, teosfera, este văzut de Teilhard într-o viziune ca fiind punctul culminant… cînd spiritele umane, în convergenţa lor… vor transcende spaţiul şi materia, şi vor deveni una în chip mistic cu dumnezeul omega la punctul omega”. (10) Declarîndu-se pe sine însuşi teilhardian, Robert Muller consideră că cele mai importante puncte de cotitură din viaţa sa în cursul celor 36 de ani petrecuţi la Naţiunile Unite au fost „iluminările mele teilhardiene”. El îşi construieşte discursurile în jurul filozofiei teilhardiene „a evoluţiei globale, a noosferei, a metamorfozei, şi a naşterii unui creier colectiv în sînul speciei umane”, în care -90- integrează rolul O.N.U. (11) Jean Houston a demarat în viaţă ca tînără fată profund influenţată de lungile ei conversaţii cu Teilhard în Parcul Central din New York. (12) Este de înţeles că Muller, Houston şi mulţi alţi lideri ai Noii Ere au fost profund influenţaţi de Teilhard şi au devenit admiratorii lui. Dar este de neînţeles că lucrul acesta este adevărat şi cu privire la anumite persoane considerate drept lideri creştini. Filozofia lui Teilhard si creştinătatea Poate că nu există nici o altă femeie din acest secol care să fi exercitat asupra creştinătăţii de astăzi o influenţă atît de profundă ca Agnes Sanford, prolifică autoare de best-sellere şi conferenţiară. Mult citată şi recomandată de lideri creştini, Agnes Sanford este în mare parte responsabilă de introducerea în biserică a vizualizării şi a „vindecării memoriei”. Vom avea mai încolo multe de zis despre ea, dar aici vrem să facem observaţia că o mare parte din scrierile ei sunt o reflectare clară a filozofiei teilhardiene, lucru pe care ea pare să-1 admită. După ce a vorbit despre vindecarea subconştientului, (13) ea defineşte pe Dumnezeu ca „forţa fundamentală din viaţă care există sub forma unei radiaţii de energie… din care au evoluat toate lucrurile”, (14) şi ea declară că „Dumnezeu este întradevăr în flori şi în toate aceste mici fiinţe care ciripesc şi cîntă. El a făcut ca totul să iasă din Sine însuşi şi, într-un fel sau altul, a pus în toate o parte din Sine însuşi”. (15) Agnes Sanford a mai declarat: „Dacă se îndoieşte cineva de lucrul acesta, privindu-1 drept rodul unui gînd femeiesc nedemn de atenţie, şi prea uşuratic pentru a fi luat serios în considerare, să citească atunci TFenomenul uman’ şi TMediul divin , două cărţi scrise de Pierre Teilhard de Chardin, acest mare antropolog şi preistoric”. (16) -91- Un mare număr de alţi autori creştini foarte influenţi îl citează favorabil pe Teilhard, fără nici un cuvînt de avertizare. Printre aceştia, să-1 semnalăm pe Bruce Larson, conducător foarte respectat al bisericii prezbiteriene, şi orator principal la un congres prezbiterian recent care s-a ţinut la Dallas, numit „Congres despre Reînnoire”. Larson este un pastor popular, autor a 15 best-sellere. Destul de ciudat, el pare să-1 admire pe Teilhard de Chardin, numindu-1 „un gînditor creştin fundamental din epoca noastră”. (17) Un bufet frumos garnisit cu confuzie în cartea sa The Whole Christian (Creştinul integral), Bruce Larson declară de fapt într-un mod foarte limpede că „iertarea şi mîntuirea nu sunt posibile decît datorită dragostei lui Dumnezeu arătată în moartea şi învierea lui Isus Cristos”. (18) Vai, această declaraţie este îngropată, ascunsă în ceea ce numeşte el „un bufet frumos garnisit cu răspunsuri… care sunt toate valabile”. (19) El acordă credit indiferent cărui lucru, de la numeroasele psihologii pop, pînă la ocultism, totul fiind prezentat ca aparent binefăcător pentru viaţa creştină. în cazul cel mai bun, această carte duce la confuzie. Este mai probabil că ea prezintă un pericol mortal. Deşi el pare să susţină o „integralitate” care n-ar fi posibilă decît în Cristos, Larson prezintă transformarea unui „om de vîrstă medie” provocată de LSD ca una din „cele mai bune definiţii ale integralităţii”, şi ca un excelent exemplu de „forma cea mai sănătoasă de convertire…”: „Sunt fericit, şi nu cred nicidecum că lumea va merge în iad, ca atîţia alţii. Repet, sunt perfect conştient că există o putere supremă, din care orice fiinţă şi orice lucru este o parte. Majoritatea oamenilor numesc această putere ,Dum- -92- nezeu. Nu cred că e vreo diferenţă dacă eu o numesc ,dragoste . Doresc numai ca religia să poată obţine rezultate asemănătoare”‘. (20) Larson laudă o şcoală din Boston pentru că propune, printre alte materii şcolare, cursuri de yoga şi „dansul buricului”. (21) El elogiază pe Dolores Krieger, care învaţă pe infirmiere să „se slujească de mîinile lor ca de nişte baghete ghicitoare”, într-un ritual ocult de vindecare, şi care explică rezultatele zicînd „că o forţă numită prana (este un termen hindus) poate fi transmisă de la o persoană la alta prin atingere”. (22) El citează favorabil numeroase surse contestabile, de la Sigmund Freud, C.G. Jung şi Abraham Maslow, pînă la Fritz Perls, Tom Harris (autor al lui i’m Okay – Youre Okay – Eu sunt în regulă – Tu eşti în regulă -) şi Eric Berne (autorul lui Games People Play – Ce joacă oamenii). El declară că Cari Jung, care era ocultist şi anticreştin, „este unul din eroii mei”. (23) în ciuda acestor lucruri, cartea lui Larson este salutată cu bucurie de către mai mulţi lideri creştini respectaţi. Cînd vor înţelege oare asemenea oameni că recomandările lor nepăsătoare fac pe mulţi creştini să citească nişte cărţi pe care altfel le-ar fi putut evita, şi să accepte idei false şi periculoase, ca cele pe care le-am citat din lucrarea lui Larson The Whole Christian? „Planul pe cinci ani pentru evanghelizare în biserica prezbiteriană din Statele Unite” are titlul uimitor de Zorile Noii Ere. (24) Aceste cuvinte cheie sunt repetate de zeci de ori dea lungul broşurii oficiale destinate să prezinte acest „Plan” bisericii prezbiteriene. Ne-ar place să credem că această lozincă: Zorile Noii Ere a fost adoptată pentru că pare inspiratoare. Cu toate acestea, este greu de crezut că e posibil să fi lucrat comitetul responsabil timp de doi ani asupra acestui „Plan” fără să înţeleagă că acest termen de New Age (Noua Eră) avea deja o sem- -93- nificaţie recunoscută, şi că adoptarea lui de către o de-nominaţiune creştină putea în cazul cel mai bun să dea naştere la confuzie. Comitetul a făcut apel la acordarea „unei atenţii speciale Congresului Prezbiterian despre Reînnoire, care trebuia să se desfăşoare de la 7 la 11 ianuarie 1985 la Dallas, Texas”. (25) Ca vorbitor principal la acest congres, Bruce Larson a arătat deja ce înţelegea el prin această „nouă eră”: „Am crezut, şi acum cred din ce în ce mai mult, că trăim începutul unei noi ere extraordinare… (o) eră nouă care, cred eu, este deja iminentă… (şi care) va schimba viaţa tuturor locuitorilor acestei planete… Spaţiul interior şi inter-spaţiul vor deveni la fel de importante, dacă nu şi mai importante decît spaţiul exterior… Această speranţă nu este izolată. Cari Jung a declarat că în Isus Cristos a devenit posibilă o nouă treaptă pe scara evoluţiei. Pierre Teilhard de Chardin vorbeşte despre visul lui de a vedea apărînd o fiinţă nouă şi o societate nouă… Propriul meu vis este că noi suntem în pragul unei asemenea descoperiri”. (26) Zeificarea omului Apariţia „unei fiinţe noi şi a unei societăţi noi”, pe care le-au visat Teilhard şi Jung, cu siguranţă că nu este ceea ce promite Biblia, care vorbeşte despre învierea şi transformarea trupurilor celor răscumpăraţi la revenirea lui Isus Cristos. Teilhard a visat o omenire care să se contopească în „Dumnezeu”, fiecare realizîndu-şi propria sa divinitate în punctul Omega. Această credinţă a inspirat pe mulţi lideri actuali ai lui New Age. Una din principalele grupări de reţele ale Noii Ere se numeşte „Iniţiativa Planetară pentru Lumea pe care o Alegem”. Ea provine din O.N.U. şi numără printre organismele sale fondatoare Clubul din Roma şi Asociaţia de Psihologie Urnanistă. David Spangler şi Robert Muller fac parte din comitetul de conducere. Inspirată din teoriile lui Teilhard, sigla acestei grupări este un glob pămîntesc înconjurat de litera „omega”. Directorul ei, Donald Keys, a scris o lucrare destinată a fi un adevărat proiect pentru New Age, şi intitulat Earth At Omega (Pămîntul la Punctul Omega). După cum arată titlul, conţinutul ei reflectă ideile reilhardiene. Bineînţeles, ceea ce învăţa Teilhard nu îi era specific, ci era o formulare nouă a acestei minciuni străvechi din grădina Eden. Nu este deci de mirare că mulţi oameni care n-au auzit niciodată vorbindu-se despre Teilhard au fost înşelaţi de aceeaşi minciună. Totuşi, ceea ce este de mirare e să vezi în ce măsură se răspîndeşte această idee de zeificare a omului în sînul bisericii, şi aceasta include multe grupări evanghelice. Unii lideri spirituali, care susţin în prezent că ideea zeificării de sine este adevăratul creştinism, au fost asemenea campioni ai credinţei, încît pare imposibil să crezi ceea ce învaţă ei acum. Lucrarea lui Norman Grubb în slujba Domnului a început în anul 1919, cînd a făcut o lucrare de pionierat în mijlocul triburilor izolate din Congo, împreună cu marele misionar C.T. Studd, cu a cărui fiică s-a căsătorit mai tîrziu. Grubb a luat parte la fondarea lui Worldwide Evangelization Crusade (Cruciada de Evanghelizare Mondială) şi InterVarsity Christian Fellowship (Comunitatea Creştină Inter-universitară), iar unele din cărţile lui sunt clasice, ca de exemplu Reese Howells, Intercessor (Reese Howells, mijlocitor). Sprijinul actual al misiunii lui este o organizaţie numită Union Life (Viaţă de Unire), care publică o revistă cu acelaşi nume. Norman Grubb explică ceea ce crede el actualmente, şi aceasta seamănă mai mult a hinduism decît a creştinism: „Ceea ce numim noi ,Union Life’ nu are decît o singură şi unică temelie… adevărul conform căruia nu există -94- -95- decît o Persoană în univers, şi că fiecare lucru şi fiecare fiinţă sunt manifestări ale acestei Persoane, într-una din milioanele Sale de forme manifestate. Aceasta este unitatea… Dacă totul este El, într-o formă sau alta, negativă sau pozitivă, atunci nu există în Univers nimic altceva decît El… Nu există în univers nimic altceva decît Dumne-ZGlll” (subliniat în original). (27) Acesta este panteism, şi el conduce logic, pas cu pas, la contopirea ştiinţei cu religia. Dacă totul este Dumnezeu, ştiinţa este într-adevăr o religie. Lucrul acesta duce şi la negarea răului, a bolii şi a morţii, negare care se regăseşte în optimismul roz al sectelor fondate pe baza ştiinţei minţii. Căci chiar şi ceea ce ni se pare rău, inclusiv Satana, este o formă a lui Dumnezeu. Astfel, singura problemă este percepţia noastră imperfectă a realităţii. Bineînţeles, etapa următoare este atingerea obiectivului yo-ghinilor: să ne vedem pe noi înşine ca fiind Dumnezeu sub o formă omenească. Cum a scris Bill Volkman, redactorul lui Union Life, aceasta ne face să trăim ,ca nişte zei, fără să ne renegăm umanitatea’. El afirmă că „toţi oamenii sunt incarnări ale divinităţii”, exact aşa cum a fost Isus. (28) întrun interviu, Bill Volkmann a explicat ceea ce înţelegea el de fapt prin asta: „De ce caută oamenii neîncetat voia lui Dumnezeu? De cînd am înţeles exact ce era unirea, nu mai am nici o problemă în definirea a ceea ce este voia omului şi ceea ce este suveranitatea lui Dumnezeu. în ce mă priveşte, este vorba de unul şi acelaşi lucru. Şi ştiţi, eu unul nu mai caut voia lui Dumnezeu. Eu nu mai zic: ,Ce vrea El să fac?’, ci: ,Ce vreau ,eu să fac?”‘ (29) -96- Copii exacte ale lui Dumnezeu? Nu este posibil să vrei să înţelegi ceea ce se petrece totodată în lume şi în biserică astăzi fără să fii convins că profeţiile privind sfîrşitul vremurilor sunt pe cale să se împlinească în chip unic. Minciuna care va fi crezută de toată lumea, atunci cînd pămîntul va fi invadat în zilele din urmă de acest „duh de rătăcire”, este pe cale să devină „noul adevăr”. Nu numai că această minciună se află chiar la baza Mişcării New Age, dar ea este actualmente acceptată de către biserică. Unul din numeroasele exemple pe care le-am putea cita este acela al unui tînăr pastor dinamic numit Casey Treat. Noua lui sală de 3.500 de locuri, în Christian Faith Center (Centrul creştin al credinţei) în Seattle, statul Washington, este deja plină pînă la refuz. Unul din versetele favorite ale lui Casey, în predicile lui, este Geneza 1:26, unde Dumnezeu zice: „Să facem om după chipul nostru…”. Interpretarea lui Casey este foarte surprinzătoare, dar limpede: „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt au avut o mică conferinţă şi au zis: .Să facem omul o copie exactă a ceea ce suntem noi . Oh, nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar pe mine mă-nfioară! O copie exactă a lui Dumnezeu! Spuneţi cu glas tare: ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeul’ (Toată adunarea repetă cam şovăitor şi nu prea sigură de ea). Hai, ziceţi toţi împreună! (el îi conduce) ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeu!’ încă o dată! ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeu!’ (adunarea repetă tot mai tare, cu tot mai multă îndrăzneală şi entuziasm). Ziceţi-o cu convingere! (El urlă acum). ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeu!’ Strigaţi cit puteţi! Urlaţi! (El continuă să-i conducă, şi mulţimea se lasă antrenată). ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeu!’ ,Sunt o copie exactă a lui Dumnezeu!’ (El repetă de mai multe ori)… -97- Cînd Dumnezeu Se priveşte în oglindă, mă vede pe mine! Cînd mă privesc eu în oglindă, îl văd pe Dumnezeu! Oh, aleluia!… Ştiţi, cînd oamenii se supără şi vor să-mi închidă gura, îmi zic uneori…: Te crezi un mic dumnezeu? Mulţumesc! Aleluia! Chiar aşa este! ,Drept cine te crezi, cumva Isus?’ Da, chiar aşa! Mă auziţi? Sunteţi nişte băieţi pe cale să se joace de-a dumnezeii? De ce nu? Dumnezeu mi-a cerut s-o fac!… Şi pentru că sunt o copie exactă a lui Dumnezeu, o să fac ce face Dumnezeu! . (30) O minciună al cărei timp a venit Ceea ce pare cel mai semnificativ este faptul că, doar cu cîţiva ani în urmă, creştinii s-ar fi ridicat şi ar fi plecat din sală cînd ar fi auzit pe cineva încercînd să le sugereze că sunt nişte (dumne)zei. Astăzi nu mai pare să fie cazul de aşa ceva. A existat oare cineva care să observe că pastorul Treat, vorbind despre „copia exactă”, pe cînd Biblia vorbeşte numai despre „chip”, „imagine”, a dat o interpretare de o natură fundamental diferită? Este clar că e vorba de o minciună al cărei timp a venit. Numai cu cîţiva ani în urmă era extrem de greu să convingi pe creştini că mormonii speră să devină nişte dumnezei. Toţi cei care ar fi zis aşa ceva ar fi fost probabil acuzaţi că au ceva împotriva mormonilor şi că răs-pîndesc minciuni despre ei. Astăzi, mulţi creştini cred nu numai că ei o să devină nişte dumnezei, ca mormonii, dar că ei sunt deja dumnezei, ca hinduşii, şi că au nevoie doar să-şi „dea seama” de lucrul acesta. Ei aleg chiar anumite pasaje din Biblie ca să confirme această doctrină. Cum scrie Bill Volkman: „Isus însuşi este Cel care a pus această întrebare fariseilor: ,Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: -98- Sunteţi dumnezei’? (Ioan 10:34, citind Psalmul 82:6)… Dar de ce a zis Isus că ei ar fi dumnezei? Pentru că suntem toţi dumnezei! Toţi oamenii sunt nişte incarnări ale divinităţii (subliniat în original)”. (31) Norman Grubb, Bill Volkman şi Casey Treat nu sunt deloc singurii care învaţă că noi suntem dumnezei. Această doctrină este fundamentală în Mişcarea Mărturisirii Pozitive. Motivul pentru care ei spun că noi putem chipurile să „rostim cuvîntul creator” şi „să chemăm lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” exact cum face Dumnezeu este pentru că suntem dumnezei. Yonggi Cho, Charles Capps şi alţi „predicatori ai credinţei” vorbesc neîncetat despre om ca fiind „din clasa lui Dumnezeu”. Frederick K.C. Price, pastor cu popularitate din Los Angeles şi predicator la televiziune, a scris: „Cred că… Dumnezeu 1-a făcut pe om (dumne)zeu. Un zeu depinzînd de Dumnezeu”. (32) Charles Capps aprobă: „Isus a zis: ,Voi sunteţi dumnezei’. Cu alte cuvinte, Adam era dumnezeul acestui pămînt… Omul a fost creat… ca să fie dumnezeul pămîntului…”. (33) Kenneth Co-peland a zis: „Tu nu ai un Dumnezeu care trăieşte în tine, tu eşti un Dumnezeu!” (34) Robert Tilton, pastorul lui Word of Faith World Outreach Center (Centrul de Evanghelizare Mondială „Cuvîntul Credinţei”) din Dallas, Texas, a scris: „Tu eşti o creatură de aceeaşi natură ca Dumnezeu. De la început, tu ai fost conceput ca să fii un dumnezeu în această lume. Omul a fost conceput sau creat de Dumnezeu ca să fie dumnezeul acestei lumi… Desigur, omul a lăsat această suveranitate în mîinile Satanei, care a devenit dumnezeul acestei lumi”. (35) -99- „Voi sunteţi dumnezei” Biblia n-a zis niciodată că Dumnezeu a făcut din om un dumnezeu, sau că El că a promis omului că ar putea să devină un dumnezeu. Satana este cel care a făcut Evei această promisiune mincinoasă, şi ea n-ar fi avut nici un sens dacă Adam şi Eva ar fi fost creaţi ca dumnezei. Geneza 3:22-23 zice: „Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să-1 împiedicăm acum ca nu cumva să-şi întindă mîna ca să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el şi să trăiască veşnic. De aceea, Domnul Dumnezeu 1-a izgonit din grădina Edenului…” . Dumnezeu nu voia ca omul să trăiască veşnic în această stare decăzută de „divinitate”. Neascultarea a atras după ea cunoaşterea binelui şi răului, şi această cunoaştere (interzisă de Dumnezeu) distrusese bărbatul şi femeia pe care îi crease Dumnezeu. Ei deveniseră ca nişte „dumnezei, cunoscînd binele şi răul”. Ei erau acum adepţii lui Satana şi copii ai întunericului. Faptul de a pune mîna pe această cunoştinţă a fost pentru om declaraţia sa de independenţă. El însuşi a vrut să decidă ceea ce era bine ori rău, fără să trebuiască să-L consulte pe Dumnezeu. Este clar că dacă omul vrea să-şi stabilească propriile lui criterii despre bine şi rău, va rezulta de aici un haos complet. Ideea că omul poate cunoaşte prin el însuşi ceea ce este bine sau rău este o minciună care ne măguleşte orgoliul. Omul îl respinsese pe Dumnezeu ca şi Creator personal, care fixează toate standardele. Ca urmare, s-a făcut el însuşi propriul său dumnezeu. El s-a debarasat de toate cerinţele absolute ale moralei, ca să-şi facă propria sa voie. Ca să împiedice haosul total, Dumnezeu a imprimat într-un mod de neşters legile morale în conştiinţa oamenilor. Nu mai exista inocenţă. Legătura personală pe care o avuseseră Adam şi Eva cu Dumnezeu, bazată pe o în- -100- credere totală şi pe o dragoste desăvîrşită, era ruptă. Pentru prima dată în existenţa lor, făceau experienţa vinovăţiei în conştiinţa lor. Această experienţă i-a urmărit şi a continuat să-i urmărească pe urmaşii lor. Noi toţi am încercat în zadar să fugim de conştiinţa noastră sau s-o ignorăm, ori să ne conformăm fără succes cerinţelor ei. Cunoaşterea binelui şi răului a fost un blestem pentru rasa umană, căci, deşi fiind nişte „dumnezei”, nu putem nici face binele pe care ar trebui să-1 facem, nici evita răul pe care n-ar trebui să-1 facem. Pavel a exprimat tragedia acestei dependenţe de păcat pe care am moştenit-o cu toţii de la Adam şi Eva: „Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul, pe care nu-1 vreau, asta înfăptuiesc!… O, om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… Mulţumiri fie lui Dumnezeu (care mă izbăveşte) prin Isus Cristos, Domnul nostru!…” (Rom.7:19,24,25). Geneza 3 învaţă următoarele: 1) Omul n-a fost creat ca dumnezeu; 2) el a devenit un „dumnezeu” prin neascultare; 3) oricare ar fi semnificaţia acestui eveniment, el nu era dorit de Dumnezeu şi nu era bun; 4) el a atras după sine expulzarea omului din grădina Edenului, pentru că acest eveniment, după cît se pare, a distrus pe om din starea în care intenţionase Dumnezeu ca să fie el. Dumnezeu n-a vrut să permită lui Adam şi Eva să mănînce din pomul vieţii şi astfel să trăiască veşnic în starea lor „divină” decăzută. în Psalmul 82, s-a rostit judecata lui Dumnezeu împotriva conducătorilor lui Israel pentru că ei acţionau ca nişte dumnezei, supunîndu-se propriei lor legi. In versetele 6 şi 7, Dumnezeu a declarat: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei… Cu toate acestea, veţi muri ca nişte oameni”. -101- O acuzaţie teribilă Acest pasaj din Scriptură, citat şi de Isus, a liniştit adepţii sectelor şi ocultismului şi a provocat confuzie printre cei neştiutori. Mormonii, de exemplu, fac apel la acest pasaj ca să-şi justifice obiectivul de a deveni într-o zi dumnezei şi ca să-şi sprijine învăţătura potrivit căreia Satana a zis adevărul atunci cînd a oferit Evei divinitatea. Este limpede că această interpretare este falsă, căci Psalmul 82 nu spune: „Voi veţi deveni dumnezei”, cum speră mormonii, ci „voi sunteţi dumnezei”. Oricare ar fi semnificaţia acestei declaraţii, ea desemnează o stare pe care oamenii au atins-o deja, şi nu vreo nouă stare pe care o vom atinge în cele din urmă. Nu numai că Isus a zis liderilor religioşi din vremea Sa: „Voi sunteţi dumnezei”, ci le-a zis şi: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul” (Io-an 8:44). Aceasta era o acuzaţie teribilă. Satana, care zisese: „Mă voi face pe mine ca Cel Prea-înalt” (Isaia 14:14), a amăgit-o pe Eva ca să i se alăture în răzvrătirea lui împotriva Dumnezeului adevărat. Bineînţeles, promiţînd Evei o stare asemănătoare celei a unui dumnezeu, acest „tată al minciunii” (Ioan 8:44) a omis să-i zică că ea va deveni o pretendentă la o divinitate pe care se va strădui să pună mîna, răzvrătindu-se astfel împotriva adevăratului Dumnezeu, şi atrăgîndu-şi asupra sa judecata păstrată de Domnul pentru toţi dumnezeii falşi. Nu este de mirare că lumea se clatină, la marginea distrugerii: planeta noastră Terra adăposteşte în prezent cam 4,6 miliarde de dumnezei falşi, fiecare străduindu-se să domnească peste micul lui imperiu personal, într-o ciocnire permanentă a diferitelor interese proprii, la care nimeni nu vrea să renunţe. Singura speranţă pentru aceşti dumnezei este să abdice de pe tronul vieţii lor personale şi să se supună singurului Dumnezeu adevărat, prin Isus Cristos. -102- Lucrul acesta nu poate fi decît un alt semn al apostaziei crescînde, anume că înseşi versetele folosite de mult timp de mormoni şi de alte secte ca să le sprijine zeificarea de sine sunt în prezent invocate de către mulţi creştini evanghelici pentru a le justifica credinţa că este ceva natural, normal şi bine pentru oameni ca să fie nişte dumnezei. Numeroşi predicatori ai credinţei cred că de aceea 1-a creat Dumnezeu pe om cu natura unui dumnezeu, pentru că i-a dat stăpînire peste tot pămîntul. Ei învaţă că, în esenţa sa, căderea a constat din pierderea acestei stăpîniri în folosul Satanei, care a devenit deci cu această ocazie dumnezeul acestei lumi, şi că acum cade în sarcina omului să reia înapoi această stăpînire de la Satana, ca să domnească din nou ca dumnezeu peste acest pămînt. Ei se străduiesc să folosească Psalmul 82:6 pentru a confirma această doctrină. Ce a vrut Isus să zică? Dacă, la origine, nu s-a intenţionat ca omul să fie un dumnezeu, de ce a citat Isus celor care îl acuzau Psalmul 82:6? El a făcut-o din două motive: 1) Ca să demonstreze că ei nuşi înţelegeau propriile lor Scripturi, şi că deci nu erau autorizaţi să-L condamne pentru că El zicea că este Dumnezeu, şi 2) pentru a le arăta profunzimea şi grozăvia răzvrătirii lor. Isus nu le făcea evreilor de pe vremea Sa un compliment, ci le reamintea de răzvrătirea lor împotriva adevăratului Dumnezeu. Este adevărat că noi suntem nişte dumnezei, aşa cum a zis Isus, dar lucrul acesta nu este un bine. Prin răzvrătirea sa, omul s-a rupt de Dumnezeu ca să-şi ia libertatea. El este acum un mic dumnezeu independent. Este ceva teribil să fim numiţi nişte „dumnezei”, să fim identificaţi cu demonii care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi care caută să domnească în locul Său. -103- Faptul că am devenit nişte dumnezei atrage după sine nişte consecinţe foarte clare. Ieremia reaminteşte lui Israel că singurul Dumnezeu adevărat este Creatorul universului, şi că El a declarat că toţi cei care aspiră să ajungă la poziţia de dumnezeu vor pieri: „Domnul este adevăratul Dumnezeu, El este Dumnezeul cel viu şi împăratul veşnic. Pămîntul tremură la mînia Lui, şi naţiunile nu pot să suporte furia Lui. Aşa să le vorbiţi: Dumnezeii care n-au făcut cerurile şi pămîntul vor pieri de pe pămînt şi de sub ceruri” (Ieremia 10:10,11). Ni se spune că lacul de foc n-a fost pregătit pentru om, ci pentru Diavol şi pentru îngerii lui. Cu toate acestea, noi ne pregătim să suferim aceeaşi soartă, nu numai atunci cînd ne alăturăm răzvrătirii Satanei, ceea ce am făcut cu toţii, ci atunci cînd refuzăm să mărturisim ca păcat faptul că ne dăm drept nişte dumnezei. Dacă vrem să fim mîntuiţi, trebuie să mărturisim din plin natura reală a păcatului nostru: am încercat să ne dăm drept Dumnezeu. în locul acestei mărturisiri, se predică „mărturisirea pozitivă”: „Mărturisiţi vindecarea voastră, mărturisiţi prosperitatea voastră, mărturisiţi stăpînirea voastră pe care o aveţi asupra acestui pămînt, mărturisiţi drepturile voastre divine; porunciţi-I lui Dumnezeu să vindece şi să binecuvînteze!” O asemenea „mărturisire” nu este pocăinţa care ne permite să primim iertarea pe care o oferă Dumnezeu în virtutea faptului că Isus a plătit din plin preţul răzvrătirii noastre. Această „mărturisire pozitivă” nu este decît un nou mod de a declara că dorim aceeaşi divinitate pe care Satana i-a propus-o Evei. Această aspiraţie după divinitate este o ambiţie care a devenit după cit se pare o idee fixă şi de nevindecat pentru toată rasa umană. Ea este miezul ocultismului şi a şamanismului (adică a vrăjitoriei), şi constituie esenţa Mişcării Potenţialului Uman şi a religiei Anticristului. Ea in- -104- vadează lumea noastră modernă ca parte a amăgirii care ne pregăteşte pentru venirea acestui viitor dictator mondial. Este aceeaşi amăgire care a intrat şi intră în biserică ca un element cheie al apostaziei crescînde. Zeificarea de sine: o înşelăciune pentru timpul nostru Celebrul istoric Arnold Toynbee, după ce a studiat toate civilizaţiile din istorie, a ajuns la concluzia că închinarea de sine, idolatria de sine a fost religia supremă a omenirii, deşi a luat diferite forme. Omul (adică „eul”) este „Dumnezeul” ateismului umanist. Desigur că el nu este Dumnezeu în sensul biblic clasic de Creator care a făcut să răsară totul din nimic, şi care este distinct şi separat de creaţia Sa. După cum am văzut deja, acest Dumnezeu adevărat este negat de religia Anticristului, pentru ca „eul” să fie întronat în locul Său (2.Tesaloniceni 2:4). Pentru umanism, ca şi pentru mormoni, biserica unitariană, Ştiinţa Religioasă, hinduismul şi celelalte filozofii ale Noii Ere, omul este cel care a devenit (dumne)zeu: 1) printr-un proces de evoluţie, şi 2) prin stăpînirea forţelor inerente în natură sau în cosmos. Este supraomul lui Nietzsche şi Hitler. Cu toate acestea, numai în cursul ultimilor 25 de ani a devenit această obsesie religia populară a maselor. Istoricul Her-bert Schlossberg a zis: „Faptul de a înălţa omul la statutul de divinitate provine din vremurile cele mai îndepărtate ale antichităţii, dar transformarea sa în ideologie acceptată de marea masă este o trăsătură caracteristică a epocii noastre moderne”. (36) Ar trebui să adăugăm că „transformarea sa în ideologie acceptată de marea masă” şi răspîndirea sa în biserică pare să fie o îndeplinire clară a profeţiei, şi o indicare se- -105- rioasă că revenirea lui Cristos ar putea să fie foarte aproape. Pentru cei care resping punctul de vedere al Mărturisirii Pozitive, Satana înfăşoară abil aceeaşi minciună într-un ambalaj care o face acceptabilă: cea a limbajului pseudo-ştiinţific al psihologiei. Pălăria magicianului, din care intelectualii creştini au fost convinşi că pot face să iasă puteri mintale magice, este numită „subconştientul”. Aici se zice că trebuie găsită cheia vindecărilor miraculoase ale trupului, sufletului, duhului, gîndu-rilor şi emoţiilor. Satana adaugă la promisiunea sa privitoare la divinitate minciuna potrivit căreia noi posedăm în noi înşine tot ceea ce avem nevoie. De-am şti numai să intrăm în contact cu eul nostru adevărat, atunci vom putea exploata această putere. într-o formă sau alta, în lume sau în biserică, mulţi creştini ciugulesc din tot acest „bufet garnisit” cu diferite terapii, recomandate şi de unii lideri creştini. Multe din aceste influenţe au pătruns în biserică prin intermediul psihologiei creştine, şi al pseudopsihologiilor vindecării interioare şi vindecării memoriei. Numitorul lor comun este eul. Nu oricine se identifică cu dorinţa de a deveni un dumnezeu, dar este minciuna de care s-a lăsat atrasă nu numai Eva, ci şi urmaşii ei. Şi în măsura în care ne căutăm propria voie, în care căutăm să folosim pe Dumnezeu ca să ne facă voia, în care vrem să ne satisfacem dorinţele noastre egoiste, în care ne e teamă sau refuzăm să ne supunem în întregime voii lui Dumnezeu – în acea măsură ne înălţăm pe noi înşine la poziţia de dumnezei, fie că o recunoaştem, fie că nu. Se răspîndeşte tot mai mult învăţătura că noi nu avem nevoie să cerem lui Dumnezeu, ci că îi poruncim să ne dea tot ce este dreptul nostru divin de a poseda şi a ne satisface. Oricare ar fi eticheta pe ambalaj, conţinutul este mereu aceeaşi străveche stratagemă satanică: „Răspunsul se află în noi înşine”. Noi putem „să facem ceva” dacă în- -106 – văţăm „legile” şi „principiile” potrivite, şi dacă le punem în aplicare prin „credinţă”. Obiectivul rămîne mereu mulţumirea, răsplătirea eului într-un fel sau altul. Deşi există multe denumiri pentru ea, este vorba mereu de aceeaşi minciună care, potrivit profeţiilor biblice, va deveni noul „adevăr” pe care va fi clădită împărăţia Anticristului, şi care se va dovedi în cele din urmă că nu e altceva decît o temelie de nisip. Din această rădăcină a amăgirii a răsărit, s-a dezvoltat şi a înflorit întreg copacul vrăjitoriei, care aduce acum această roadă rea mîncată cu atîta lăcomie de către generaţia noastră. -107- Vrăjitorie, scientism şi creştinătate „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia se împotrivesc adevărului” (2.Timotei 3:8). „Un bărbat, numit Simon… practicînd magia şi uimind poporul Samariei… toţi… ziceau: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită mare” (Fapte 8:9,10). Creştinii ar trebui să fie profund neliniştiţi cînd văd tot mai mulţi pastori şi lideri creştini învăţînd pe alţii că oamenii sunt destinaţi să fie nişte dumnezei. Faptul că această doctrină se răspîndeşte în biserică în acelaşi timp în care este îmbrăţişată de către tot mai multe milioane de oameni în practic toate domeniile societăţii ca parte a Mişcării New Age în creştere nu poate fi o coincidenţă, între timp, şi unii oameni de ştiinţă au sprijinit prin prestigiul şi aprobarea lor aspiraţia spre divinitate. Doctrinele înrudite de „evoluţie” şi de „potenţial uman infinit” conduc logic la următoarele două concluzii gemene: Dumnezeu ca şi Creator al tuturor lucrurilor nu există, iar omul poate în cele din urmă să devină el însuşi un dumnezeu. Misticismul oriental oferă tehnici psiho-spirituale pentru o presupusă experimentare a cuiva în calitate de dumnezeu prin atingerea unor aşa-numite stări mai înalte de conştientă. După ce-au făcut această experienţă, cu ajutorul drogurilor şi al diferitelor forme de yoga, milioane de oameni sunt în prezent convinşi de lucrul acesta. -108 – în afară de aceasta, acum că ştiinţa promovează şi activează explorarea spaţiului interior, amăgirea a luat amploare. Un scientism arogant Unul dintre astrofizicienii cei mai renumiţi din lume, Robert Jastrow, a exprimat teoria larg răspîndită potrivit căreia evoluţia ar fi putut să înceapă pe unele planete cu 10 miliarde de ani înaintea Pămîntului. Ar putea deci să existe anumite creaturi a căror stare de dezvoltare, în raport cu fiinţele umane, ar fi comparabilă cu starea noastră de evoluţie raportat la viermii de pe pămînt. Jastrow sugerează că dacă, sau atunci cînd îi vom întîlni, ei ni se vor părea ca nişte dumnezei, posedînd atotputere şi atotştiinţă. (1) La asemenea creaturi, sau la noi înşine trebuie să privim pentru a fi salvaţi/mîntuiţi, şi nu la Dumnezeul Bibliei. Aceasta nu este ştiinţă, ci este ceea ce istoricul Herbert Schlossberg numeşte „un scientism arogant care merge cu mult dincolo de dovezile de care dispune”. (2) Religia scientismului cere un salt al credinţei care nu se sprijină pe nici o dovadă. El a fost popularizată de oameni precum Cari Sagan, care are o credinţă nelimitată în capacitatea cosmosului de a produce forme de viaţă tot mai evoluate. Biblia condamnă această religie şi îi descrie adepţii ca pe nişte nebuni care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului” (Romani 1:22,25). Imaginea populară a oamenilor de ştiinţă cu raţionament rece şi liber de orice prejudecată personală, care-şi întemeiază strict toate lucrurile pe fapte solid stabilite, este din nenorocire falsă. Remarcînd că „nu se poate face pur şi simplu apel la ,fapte’, căci faptele nu pot fi privite independent de o filozofie care slujeşte la interpretarea -109- lor”, (3) Schlossberg aduce dovezi că în cele din urmă „tecile ştiinţifice cad, şi ies la iveală săbiile ideologice”. (4) însuşi Aldous Huxley admitea că ştiinţa este „o personificare minunat de comodă, la un moment dat, a opiniilor profesorului X, Y sau Z”. (5) Referindu-se la prejudecăţile oamenilor de ştiinţă, prejudecăţi care sunt admise cu şovăială, C.S. Lewis a dedus de aici că: „… toată vasta structură a naturalismului modern (pare) să depindă nu de fapte pozitive, ci pur şi simplu de o prejudecată metafizică apriorică… (şi a fost) concepută nu pentru a aduna nişte fapte, ci pentru a-L exclude pe Dumnezeu”. (6) Scientism, evoluţie şi reincarnare Deşi materialiştii ştiinţifici se socotesc drept atei, ei ar putea fi consideraţi drept politeişti. Dumnezeii lor ies din găoace ca urmare a unor aşa-zise procese evolutive şi forţe naturale, cu care ei speră (sau se tem) să ia cîndva contact printr-un program spaţial. Sau, mai mult, aspiră să devină ca ei. Ceea ce ocultistul a sperat în mod tradiţional să îndeplinească prin intermediul practicilor mistice, materialistul ştiinţific visează s-o realizeze prin tehnologie: să cucerească atomul şi spaţiul, să descopere secretul vieţii, să elimine orice boală şi în final să exercite o putere absolută asupra tuturor forţelor naturii, ca un căpitan pe propriul lui destin şi ca stăpîn al universului. Mişcarea Potenţialului Uman propune un număr cres-cînd de tehnici care permit ca să zicem aşa luarea în mî-nă a propriei evoluţii, făcînd să progreseze specia nu pe plan fizic, ci pe plan metafizic, prin eliberarea puterilor care chipurile zac ascunse în alte stări de conştientă, puteri pe care vrăjitorii le-au cunoscut dintotdeauna, dar pe care omul modern începe numai acum să le exploreze în mod serios. Această religie umanistă care îl înlocuieşte -110- pe Dumnezeu printr-un „eu superior” şi cere o credinţă oarbă în nişte forţe impersonale şi neexplicate care ar fi condus evoluţia în timpul trecut, dar pe care am putea acum să le luăm în mîini, se dă drept ştiinţă. De exemplu, Institute For Conscious Evolution (Institutul Pentru Evoluţia Conştientă) oferă „servicii de consiliere în evoluţie” în Centrul său de Consiliere din San Francisco. El propune cursuri de Evoluţie Conştientă, pînă la gradul de licenţiat şi doctor în ştiinţe, în ciuda faptului că nimeni nu poate nici să explice, nici să demonstreze ce este în realitate „evoluţia conştientă”. Institutul publică o revistă trimestrială numită GAIA, ca şi ziarul Common Ground (Teren Comun), inspirat de New Age şi difuzat pe scară largă. El sponsorizează şi seminarii, ateliere de cercetare şi proiecte speciale, ca Proiectul său de Reţea pentru Comunitatea Terra, căruia tocmai i s-a acordat un credit de 125.000 de dolari pentru a studia transformările culturale, toate acestea în numele ştiinţei. (7) Un alt exemplu de direcţie spre care se îndreaptă această „ştiinţă” este reprezentat de metoda terapeutică ciudată a lui Jean Houston, amestec de Darwin şi Freud, care încearcă să găsească o inspiraţie pentru viitorul rasei umane prin aceea că ne face să ne „retrăim” vieţile trecute de reptile, de amfibii şi de maimuţe. Mulţi oameni de ştiinţă sunt din ce în ce mai mult atraşi de rădăcinile mistice ale evoluţiei. Ei îşi dau seama, cum a început să admită Colin Patterson, paleontolog-şef la British Museum de istorie naturală, că „afirmaţiile privind strămoşii speciilor nu sunt aplicabile asupra fosilelor descoperite… Ele sunt (mai degrabă) nişte poveşti născocite… care n-au nimic de-a face cu ştiinţa”. (8) Departe de a fi ştiinţifică, evoluţia a fost de milenii o parte integrantă a ocultismului şi misticismului, fiind înţeleasă dintotdeauna ca fiind mecanismul aflat în spatele reincarnării. Această doctrină, în mare măsură aflată pînă de -111 – curînd doar în Orient, este pe cale să înlocuiască progresiv în Occident credinţa în înviere, altădată dominantă. După cum am văzut deja, lucrul acesta se datorează în mare parte „dovezilor” reincarnării aduse de un număr crescînd de psihiatri, care-i fac pe pacienţii lor să-şi retrăiască sub hipnoză aşa-zise vieţi anterioare. Poţi doar să te miri cum este posibil ca, în biserică, nişte psihologi creştini şi alţi specialişti asemănători, care practică „vindecarea memoriei” pot să-şi justifice întrebuinţarea metodei „regresiunii” pînă în copilărie sau în pîntecele mamei, atunci cînd aceeaşi metodă poate fi extinsă pînă la a da la iveală „amintiri” la fel de clare şi de precise ale unor pretinse vieţi anterioare. La fel de importantă, dacă nu şi mai importantă, este întrebarea, de ce este de fapt necesar să se dezvolte şi să se urmărească noi tehnici care să facă să „funcţioneze” credinţa creştină, tehnici care n-au fost cunoscute de generaţii anterioare de creştini victorioşi, şi care nu sunt regăsite în Biblie. Este evident că aceste metode n-ar atrage pe nimeni, dacă mulţimi de creştini ar fi găsit bucuria şi plinătatea pe care le caută. Aceasta înseamnă pur şi simplu că creştinismul este deficient şi că are nevoie de un ajutor dinafară, sau că creştinismul biblic nu mai este deloc învăţat şi trăit în multe din bisericile noastre. Mişcarea „dezvoltării de sine” se răspîndeşte exploziv. Mii de casete cu auto-hipnoză sunt astăzi disponibile, pentru reprogramarea subconştientului, primirea puterilor oculte şi ajungerea la o reincarnare mai bună. Deşi creştinii ar evita casetele despre reincarnare şi ocultism, ei folosesc casete similare care le sunt recomandate pentru dezvoltarea personalităţii lor la locul de muncă, fără să bănuiască influenţa satanică subtilă pe care o pot ele exercita. Următoarea declaraţie făcută de Dick Sutphen, unul dintre principalii distribuitori de casete privind dezvoltarea de sine şi Mişcarea Potenţialului Uman, este tipi- -112- că pentru înşelarea crescîndă, pe care mulţi oameni continuă totuşi s-o considere drept ştiinţifică: „… Să revenim la început… Exista pe atunci un mare rezervor de energie, pe plan nefizic. Vom numi acest rezervor Dumnezeu, dar oricare alt nume ar putea fi la fel de potrivit… Apoi, ca urmare a expansiunii acestui rezervor de energie numit Dumnezeu, celulele cuprinse în acest mare corp al lui Dumnezeu se divid şi se subdivid, creînd fără încetare energie nouă… căci fiinţele umane sunt în realitate energie structurată. Să numim aceste noi celule ale lui Dumnezeu ,supra-suflete’… Cînd omul a evoluat de la stadiul de maimuţă la stadiul de fiinţă umană, s-a dezvoltat pînă în punctul în care şi-a putut arăta inteligenţa, permiţînd astfel ,suprasufletelor’ să dispună de un canal nou ca să-şi extindă energia… Şi toţi urmaşii lor vor păstra o memorie subconştientă profundă a altor sisteme stelare… Suprasufletul tău provine direct din celule sau suflete a căror origine ajunge înapoi în timp pînă la acest mare rezervor de energie pe care L-am numit Dumnezeu. Astfel, tu eşti o parte din Dumnezeu… TU EŞTI DUMNEZEU. Orice fiinţă vie şi individualizată este Dumnezeu. Noi împreună formăm un rezervor de energie numit Dumnezeu… Dacă eşti adus în stare de hipnoză pînă la cea mai recentă viaţă anterioară a ta, vei experimenta viaţa suprasu-fletului tău”‘. (subliniat în original) (9) „Religia Ştiinţei” Ceea ce ar trebui să ne avertizeze că ceva nu este în ordine este asemănarea evidentă între explicaţia ocultă pe care o dă Sutphen conştientei umane şi „inconştientul colectiv” al celebrului psiholog Cari Jung (o asemănare -113- pe care mulţi lideri creştini şi practicieni ai vindecării interioare au acceptat-o). Este uimitor cît de uşor pot fi convinşi acei creştini care au respins evoluţia să accepte un amestec de Darwin şi de Freud ori de Jung ca un „aditiv” destinat să completeze ceea ce pare să lipsească creştinismului biblic. Deşi este susţinută astăzi de majoritatea oamenilor de ştiinţă, această teorie de necrezut a unei evoluţii cosmice tot mai înalte, rezultînd din forţe naturale inerente universului, nu este roadă unei cercetări ştiinţifice, ci este o reformulare, în termeni moderni şi ştiinţifici, a ofertei mincinoase făcute de Şarpe care promite divinitatea. Cei care acceptă şi susţin această teorie o fac pe baza unei credinţe religioase care a găsit totuşi adeziune ca fiind ultima perfecţionare a ştiinţei, a medi-cinei, a psihologiei, a sociologiei şi a învăţămîntului. Sub asemenea forme cunosc şi consumă creştinii această minciună a Satanei, chiar fără să-şi dea seama ce fac. „Evoluţioniştii înşişi, ca şi creaţioniştii pe care-i combat periodic, nu sunt altceva decît nişte credincioşi”, declară paleontologul Colin Patterson, care a ajuns recent la această concluzie tulburătoare: „Sunt douăzeci de ani de cînd lucrez asupra acestei chestiuni (evoluţia), şi n-am găsit nici un singur lucru care să fie adevărat în ce-o priveşte. Este de-a dreptul şocant să afli că cineva poate să fie indus astfel în eroare atîta vreme”. (10) De atunci, el nu încetează să reamintească colegilor lui paleontologi că „nu se pot reconstitui strămoşii sau urmaşii unei fiinţe doar pe baza fosilelor disponibile”, (11) lucru pe care colegii lui nu doresc să-1 audă. Tot mai mulţi oameni de ştiinţă pun evoluţionismul la îndoială, dar faptul că ei resping pe Dumnezeu nu le lasă o altă alternativă. Oare refuzul lor de a acccepta o responsabilitate morală faţă de Creatorul lor îi face pe mulţi oameni de ştiinţă să se agate de evoluţie, în ciuda dovezilor evidente despre contrariu? într-o mărturisire neobişnuit de sinceră pentru o -114- vorbire publică, D.M.S. Watson, care a popularizat evoluţia la televiziunea britanică (cum a făcut-o Cari Sagan la televiziunea americană), a amintit colegilor săi biologi credinţa religioasă pe care o împărtăşeau cu toţii: „Evoluţia însăşi este acceptată de zoologi nu pentru că i s-ar fi observat realitatea, sau că i s-ar fi stabilit veridicitatea prin dovezi logice şi coerente, ci pentru că singura alternativă, adică creaţia programată, intenţionată, e de-a dreptul imposibil de crezut de către ştiinţă”. (12) Cei care aduc sacrificii pe altarul scientismului au fost îngroziţi şi şocaţi de discursul lui Robert Jastrow la cea de a 144-a Conferinţă naţională a Asociaţiei pentru Progresul Ştiinţei. Director al Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale, care depinde de NASA, Jastrow a reamintit în faţa a vreo 800 de colegi savanţi că există dovezi zdrobitoare care arată că universul a avut un început care cere intervenţia Creatorului, exact aşa cum declară Biblia. (13) Deşi recunoaşte că el însuşi este un agnostic, Jastrow a scris: „Curios, astronomii sunt tulburaţi de… dovada că universul a avut un început. Această reacţie a lor oferă o demonstraţie interesantă a răspunsului unui spirit ştiinţific – presupus a fi foarte obiectiv – atunci cînd o dovadă adusă de ştiinţa însăşi conduce la un conflict cu articolele din mărturisirea lor de credinţă… Există un fel de religie în ştiinţă, credinţa că… orice eveniment poate fi explicat ca fiind produsul unui alt eveniment anterior… Această convingere este violată de descoperirea că universul a avut un început în nişte condiţii în care legile cunoscute ale fizicii nu sunt valabile… Omul de ştiinţă nu mai stăpîneşte situaţia. Dacă ar lua serios în considerare implicaţiile acestei descoperiri, ar fi traumatizat de ea. Ca de obicei, atunci cînd inteligenţa este confruntată cu un traumatism, ea reacţionează prin ignorarea implicaţiilor…”. (14) -115- Ştiinţa religioasă şi legile ei Astfel, chiar în inima ştiinţei se află ceea ce Jastrow admite ca fiind „religie”. Această credinţă oarbă şi fără suport, conform căreia „orice eveniment poate fi explicat… (prin) vreun eveniment anterior”, a atras după sine consecinţe grave şi de durată lungă pentru omenire. Este argumentul clasic al ateismului: Nu există nici un „Dumnezeu” (desigur că nici nu e nevoie de vreun „Dumnezeu”), dacă totul poate fi explicat prin procese naturale guvernate de legi explicabile ştiinţific. Cu toate acestea, mulţi creştini îl supun pe Dumnezeu însuşi acestor legi, fără să bănuiască că procedînd astfel îl distrug. într-adevăr, cine are nevoie de Dumnezeu dacă totul se întîmplă conform legilor cărora chiar şi Dumnezeu trebuie să li Se supună? Faptul acesta elimină adevăratele minuni (ceea ce pare să fie un miracol rezultă din vreo „lege superioară”) şi face din rugăciune o tehnică destinată să elibereze puterea divină urmînd anumite principii, în loc de a se supune voinţei lui Dumnezeu şi de a se încredinţa înţelepciunii Sale, harului Său şi dragostei Sale. Astfel, această credinţă potrivit căreia totul este guvernat de o lege superioară îl elimină complet pe Dumnezeu pentru ateu, face din El o Forţă impersonală pentru ocul-tist, şi-L aşează într-o poziţie secundară pentru cei care practică Mărturisirea Pozitivă. Această credinţă nu este numai cea a scientismului, dar şi fundamentul ocultismului, al sectelor Ştiinţei Mintale şi al Mişcărilor Mărturisirii Pozitive, tot mai răspîndite în biserică. Deşi Kenneth Hagin şi Kenneth Copeland sunt incontestabil liderii Mişcării Mărturisirii Pozitive, Charles Capps este învăţătorul plin de popularitate care expune bazele acestei teologii în termenii cei mai clari. Capps prezintă ceea ce pare să fie o versiune evanghelică a învăţăturilor lui Mary Baker Eddy, fondatoarea Ştiinţei -116 – Creştine: că Isus a fost un Om de ştiinţă care a aplicat pur şi simplu legile inerente în univers, şi că noi putem „demonstra acelaşi adevăr” în propriile noastre vieţi printr-o aplicaţie ştiinţifică a legilor spirituale. Capps a scris: „Cuvîntul lui Dumnezeu este o lege spirituală. Ea funcţionează într-un mod la fel de sigur ca oricare altă lege naturală… Cuvintele, cînd sunt guvernate de o lege spirituală, devin forţe spirituale care lucrează în favoarea ta… Omul a fost creat cu o natură asemănătoare celei a lui Dumnezeu… un spirit deplin capabil să opereze la acelaşi nivel de credinţă ca şi Dumnezeu… Dumnezeu Şi-a eliberat credinţa Sa în cuvintele Sale… Ca să imiţi pe Dumnezeu, trebuie să vorbeşti ca El şi să acţionezi ca EL, LUMEA NATURALĂ TREBUIE SĂ FIE DOMINATĂ DE OAMENI CARE PRONUNŢĂ CUVINTELE LUI DUMNEZEU… Exista o putere creatoare care se scurgea din gura lui Dumnezeu, şi tu… ai aceeaşi putere care rămîne în tine… Aceasta nu este teorie. Este o realitate. Este o lege spi rituală. Ea are efect de fiecare dată cînd este aplicată corect… prin mărturisirea Cuvîntului lui Dumnezeu cu voce tare astfel (ca) să te poţi auzi tu însuţi vorbind… (Dumnezeu) a zis: „Este o aplicaţie ştiinţifică a înţelepciunii lui Dumnezeu la caracterul psihologic al omu-luiu (subliniat în original). (15) Activarea unei puteri spirituale care poate fi folosită de către oricine Credinţa în legile care controlează forţele spirituale, care controlează la rîndul lor lumea fizică prin puterea inerentă în cuvinte vorbite, este esenţa vrăjitoriei. Ocul- -117- tiştii susţin exact aceleaşi concepte ca şi liderii Mărturisirii Pozitive. Charles Capps declară că „cuvintele sunt cel mai puternic lucru din univers”. Trebuie oare să deducem din această declaraţie că cuvintele sunt mai puternice chiar decît Dumnezeu? Dumnezeu însuşi este Cel care eliberează puterea de necrezut conţinută în cuvinte, prin pronunţarea lor, şi la fel poţi şi tu, deoarece ai „aceeaşi natură ca şi Dumnezeu”. Vei obţine astfel „ceea ce spui”, fie ceva pozitiv, fie ceva negativ, pentru că „cuvintele sunt nişte containere” care au în ele însele şi prin ele însele o putere spirituală, care este eliberată de oricine le pronunţă. (16) Credinţa adevărată se dezvoltă pornind de la o relaţie cu Dumnezeu care face din noi canalele dragostei Sale, harului Său şi voii Sale; ea nu are nimic de a face cu faptul eliberării unei „puteri” prin rostirea pur şi simplu a anumitor cuvinte. Ceea ce înseamnă cuvintele Sale pentru mine, fie ele cuvinte de mîngîiere, fie de corectare, şi modul în care eu le transmit altora, depinde de relaţia mea personală cu El, şi nu de vreo putere inerentă a cuvintelor. Ocultiştii repetă un mantra (un cuvînt special încărcat cu putere spirituală) şi practică faptul de a decreta, adică repetarea de „mărturisiri pozitive” destinate să creeze ceea ce este rostit în cuvinte. Soka Gakkai (cunoscut mai bine în exteriorul Japoniei sub numele de „Nichiren Shoshu”) psalmodiază mantra „Nam-myoho-renge-kyo”, ca să „contopească veşnicia ultimă a vieţii interioare cu esenţa legii veşnice exterioare”. (17) Cei care aparţin grupărilor „I AM” (EU SUNT), ca Biserica Universală şi Triumfătoare a lui Elizabeth Clare Prophet, se adună nu ca să se roage, ci ca să „decreteze”, pentru că ei cred în „ştiinţa cuvîntului rostit, puterea creatoare a cuvîntului rostit”. (18) în sectele ştiinţei minţii nu se fac rugăciuni, ci se fac „afirmaţii pozitive”, ceea ce învaţă şi Mişcarea Mărturi- -118- L sirii Pozitive. A existat un timp cînd „mărturisirea” însemna pocăinţa şi faptul întoarcerii de la păcat. Cu toate acestea, unii ar considera aceasta ca o „mărturisire negativă”, adică cel mai rău din lucrurile care se pot face. Conform unei practici larg răspîndite astăzi în mediile creştine, aceasta se numeşte „să te rogi problema”, (19) în vreme ce ni se spune că ar trebui să ne rugăm numai soluţia: „Fă o mărturisire pozitivă”. De vreme ce puterea este inerentă chiar în cuvinte, o mărturisire „negativă” este la fel de puternică ca o mărturisire „pozitivă”. Relaţia între „gîndirea pozitivă” sau „gîndirea în posibilităţi” şi Ştiinţa Creştină ar trebui să fie limpede. în contradicţie cu faptele prezentate în Scriptură („Sufletul Meu este foarte întristat, pînă la moarte… Depărtează paharul acesta de la Mine… Totuşi, nu voia Mea, ci a Ta să se facă”), Capps zice cu privire la Isus: „El a petrecut mult timp în rugăciune, dar nu S-a rugat niciodată ,problema’. El S-a rugat ,răspunsul’… El a vorbit totdeauna despre rezultatul final, nu despre problemă. El n-a mărturisit niciodată împrejurările prezente. El a vorbit rezultatele dorite”. (20) Vrăjitorie, ritualuri şi Biserica în contrast cu doctrina biblică despre har, insistenţa pe faptul că Dumnezeu însuşi trebuie să-Şi lucreze propriile Sale minuni într-un cadru de legi care ne permit să avem acces la puterea spirituală şi să dispunem de ea prin gîn-durile noastre, prin cuvintele noastre sau prin faptele noastre, este baza pentru orice ritualism şi ocultism. Cînd vrăjitorul taie gîtul unui cocoş, îi stropeşte sîngele într-un anumit fel şi incantează o formulă magică, atunci zeii sunt obligaţi să intervină, pentru că sunt obligaţi de „legi spirituale” să facă aşa. Aceeaşi înşelare se află în spatele oricărui ritual religios, chiar dacă acesta este înde- -119- plinit în Numele lui Cristos. După cum explică Manly P. Hali, o autoritate în materie de ocultism: „Magia ceremonială este arta străveche de a invoca şi a stăpîni spirite prin aplicarea ştiinţifică a anumitor formule. Un magician, îmbrăcat în haine sacre şi avînd în mină o baghetă acoperită cu hieroglife, putea, prin puterea conţinută în anumite cuvinte şi simboluri, să stăpî-nească locuitorii invizibili ai elementelor şi lumii astrale… Cu ajutorul proceselor secrete ale magiei ceremoniale, este posibil să contactezi aceste creaturi invizibile şi să le obţii ajutorul în indiferent care întreprindere omenească”. (21) în vrăjitorie, totul se bazează pe folosirea de formule ezoterice bine definite. Prin cunoaşterea legilor spirituale, preotul (fie el vrăjitor, vindecător sau magician) a devenit intermediarul special între popor şi zei. Convenţia încheiată între preot şi lumea spirituală este numită „tîr-gul magicianului”. Ceea ce pare să fie o „minune” pentru poporul uimit nu este în realitate decît rezultatul acestui „tîrg secret”, despre care se crede că este produs de legile spirituale care guvernează nu numai ocultistul, dar şi spiritele (care-şi vînd puterea pe suflete omeneşti). Biblia interzice oamenilor orice contact sau tîrg făcut cu lumea spirituală (Deuteronom 18:9-14). Lucrul acesta nu poate duce decît la un dezastru, chiar dacă la început par să se producă nişte vindecări adevărate şi sentimente reale de dragoste şi de pace. Nu există nici o relaţie de cauză-efect între om şi spirite, fie ei îngeri sau demoni, la fel de puţin ca între om şi Dumnezeu; spiritele rele încurajează această idee în scopul de a înşela şi de a înrobi pe cineva. Nu trebuie să uităm vreodată că nu ne putem apropia de Dumnezeu decît ca păcătoşi nevrednici care se sprijină pe harul şi pe dragostea Sa. Această idee a unei „legi” spirituale, la care S-ar supune Dumnezeu însuşi, -120- este baza oricărui ritual şi ocultism. Deşi poate că n-au intenţionat s-o facă, cei care învaţă Mărturisirea Pozitivă nu fac adesea decît să prezinte, într-un limbaj biblic, teorii şi metode fundamental oculte, care duc la amăgire, învăţătura biblică despre cerere a fost înlocuită de ideea că noi îl putem aduce pe Dumnezeu să facă tot ceea ce vrem, urmînd regulile jocului. Vorbind despre o casă pe care voia s-o cumpere, Gloria Copeland povesteşte ceea ce urmează: „Am început să văd că aveam deja autoritate asupra acestei case, şi autoritate asupra banilor de care aveam nevoie pentru a o cumpăra. Am zis: ,în Numele lui Isus, iau autoritate asupra banilor de care am nevoie (am indicat suma precisă). Le ordon să vină la mine… în Numele lui Isus. Spirite care faceţi o slujbă pentru mine, du-ceţi-vă şi căutaţi aceşti bani’. (Apropo de îngeri: … Cînd vei deveni vocea lui Dumnezeu pe pămînt, punînd cuvintele Sale în gura ta, îi pui pe îngeri la lucru! Ei sunt nişte ajutoare de înaltă calificare şi pricepere; ei ştiu cum să-şi îndeplinească însărcinarea). (22) Nu credem că liderii Mişcării Mărturisirii Pozitive sunt implicaţi de bunăvoie în vrăjitorie. Cu toate aceţstea, acest mod de a se exprima, deşi pare biblic, promovează nişte concepte care nu pot fi găsite în Biblie, ci se regăsesc în literatura şi în practicile oculte. Mai mult, unii lideri ai Mărturisirii Pozitive nu numai că admit, dar şi învaţă că metodele, legile şi principiile pe care le utilizează sunt de asemenea folosite cu succes de către ocultişti. Nu se arată nicăieri în Biblie, nici măcar nu se face aluzie, că poporul lui Dumnezeu trebuie să folosească aceleaşi metode sau chiar aceeaşi putere ca şi păgînii. Totuşi, Yonggi Cho nu numai că spune că minunile trebuie să se supună toate legii sale „a celei de a patra dimensiuni”, (23) dar că oricine, inclusiv ocultiştii, pot „să aplice legea celei de a patra dimensiuni şi… să facă minuni”. (24) -121- Lucrul acesta sună ca „latura luminoasă şi cea întunecată a aceleaşi Forţe”. Cu toate acestea, pastorul Cho ne asigură că a învăţat aceasta de la „Duhul Sfînt” cînd a cerut în rugăciune să i se spună de ce ocultiştii puteau face minuni la fel ca şi creştinii. (25) Cho laudă pe ocultiştii budişti japonezi ai lui Soka Gakkai, care fac „minuni” vizualizînd „o imagine de prosperitate, şi repetînd fără încetare aceleaşi fraze… dezvoltînd astfel a patra dimensiune spirituală a omului”. (26) Şi el îi mustră pe creştini pentru că nu fac acelaşi lucru. (27) în foaia lui, Scrisoare săptămînală Profetică şi Economică (Prophecy and Economics Newsletter), Frank Goines declară că oricine, creştin sau nu, poate „să stăpînească complet şuvoiul de bogăţii pe care i-1 destinează Dumnezeu, (pentru că există) o lege a Prosperităţii… (pe care) oricine o poate folosi. … Rugăciunea este o aplicaţie ştiinţifică care urmează o lege exactă”, (subliniat în original) (28) Noul Testament ne avertizează că va exista o trezire a vrăjitoriei în zilele din urmă care precedă revenirea lui Isus Cristos, şi că lumea va refuza să se pocăiască de lucrul acesta (Âpocalipsa 9:21; 18:23; 21:8; 22:15). Două cuvinte greceşti diferite sunt traduse în versiunea King James prin vrăjitorie: mageia (din care a derivat cuvîntul „magie”) şi pharmakeia (din care a derivat „farmacie” sau „drog”). Un vrăjitor ia droguri sau practică anumite forme de yoga pentru a ajunge la o stare de conştientă modificată, astfel încît să contacteze „spirite”, care îi dau o cunoaştere şi puteri „magice”. Această trezire a puterii oculte va produce aceste „semne mari şi minuni” mincinoase pe care ni le-a anunţat Isus, şi care vor fi făcute de profeţii mincinoşi, nemijlocit înainte de revenirea Domnului, „astfel încît să înşele, dacă este posibil, şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Pavel ne-a mai dat în plus şi alte date, indicînd faptul că în zilele din urmă „făcătorii de mi- -122- nuni” moderni se vor împotrivi adevărului cu ajutorul puterii oculte, ca acei magicieni (vrăjitori) de la curtea lui Faraon, Iane şi Iambre, care puteau, pînă la un punct, să reproducă minunile înfăptuite de Dumnezeu prin Moise (2.Timotei 3:8). în domeniul material, vizibil, Dumnezeu trimite ploaia „peste cei drepţi şi cei nedrepţi”. Dar în domeniul spiritual, binecuvîntarea şi puterea lui Dumnezeu sunt prin har, şi nu prin Lege, şi sunt păstrate copiilor Săi care umblă prin credinţă şi în ascultare de voia Sa. Tot ceea ce este de natură spirituală, şi care poate să fie făcut şi de necreştini, este o înşelătorie de-a Satanei, şi n-are nimic de a face cu vreo putere legitimă dată omului de către Dumnezeu. Adevărata problemă Robert Jastrow a numit credinţa potrivit căreia orice eveniment ar fi rezultatul unor evenimente anterioare (toate guvernate de legi ştiinţific explicabile) „religia în ştiinţă”. Este limpede că numeroşi lideri creştini, motivaţi de un respect naiv faţă de ştiinţă şi de o înclinaţie pentru succes, au fost amăgiţi să încerce să facă creştinismul să fie ştiinţific. Dacă totul este produs de un proces de cauză-efect guvernat de legi fizice şi spirituale, atunci urmează că: 1) nu importă care fiinţă sau lucru, inclusiv Dumnezeu, sau (dumne)zei, trebuie să fie integrat în acest proces şi supus acestor legi; 2) nu există nici un act de creaţie pornind de la nimic, şi astfel nici un Creator separat şi distinct de creaţia Sa; 3) supranaturalul nu există, căci totul (inclusiv acţiunile zeilor) trebuie să fie guvernat de legile naturale; şi 4) puterile divine sunt accesibile tuturor. Pe de altă parte, dacă creaţia nu este rezultatul unui -123- proces natural guvernat de legi naturale, ea trebuie să fi fost un eveniment supranatural care să fi cerut intervenţia unui Creator. Acest fapt ne conduce obligatoriu la următoarele concluzii: 1) deoarece chiar originea universului este o minune, este limpede că nişte minuni pot surveni în mod repetat; 2) dacă trebuie să se producă nişte minuni, ele nu pot rezulta decît din acţiunea independentă a Creatorului, şi 3) deoarece nişte minuni nu sunt, prin definiţie, guvernate de legi de vreun anumit fel, nu există nici un ritual, nici o formulă, nici o rugăciune, nici o cerinţă, care să nu poată fi folosite de către oricine pentru a face o minune; aceasta trebuie să aibă loc doar prin har. Noi ne bazăm pe promisiunile lui Dumnezeu, din cauza integrităţii şi dragostei Sale, şi nu pentru că El este legat de o „lege ştiinţifică”. Dumnezeul Creator din Biblie nu este supus unor asemenea legi, şi El nu este angajat întro relaţie de cauză-efect cu creaţia Sa. Dacă acesta ar fi cazul, El însuşi ar fi una din datele problemei, ceea ce n-ar avea ca rezultat nici o soluţie reală. Deoarece El Se află în afara naturii, Dumnezeu nu este supus bolii, decăderii şi morţii care există în prezent şi care atrag întreg universul spre o distrugere inevitabilă. în realitate, cosmosul este marcat de pecetea morţii, căci este separat de Creatorul său prin răzvrătirea Satanei şi a omului, şi se află deci sub judecata lui Dumnezeu: „Plata păcatului este moartea”. Dar Dumnezeul transcendent al Bibliei poate interveni din exterior, făcîndu-Şi minunile. Printre acestea figurează o întreagă serie de triumfuri asupra legilor naturale; dar minunile cele mai importante sunt iertarea păcatului, răscumpărarea, învierea, şi crearea de noi creaturi destinate să locuiască într-un univers nou, pe care Dumnezeu îl va aduce într-o zi la existenţă pentru cei mîntuiţi. Pentru că El ne dă puterea de alegere, ca să putem alege liber să răspundem dragostei Sale, El nu va acţiona cu violenţă -124- asupra voii noastre. Fără să recurgem la tîrguielile practicate cu zeii păgîni, apropierea noastră de Dumnezeul Bibliei trebuie să se facă în starea noastră de păcătoşi nevrednici, bazîndu-ne pe harul şi pe mila Sa, şi convinşi că nu putem pronunţa, nici gîndi vreo formulă care L-ar sili să ne răspundă în vreun fel anume. Noi trebuie să venim la Dumnezeu aşa cum o cere El, crezînd că, născut fiind dintr-o fecioară, El a devenit Om ca să moară pentru păcatele noastre şi, după ce a plătit preţul pe care nu l-am fi putut niciodată plăti, a înviat dintre cei morţi şi este viu astăzi, căutînd să intre în inima tuturor celor care acceptă să-L primească ca Mîntui-tor şi Domn. Faptul de a admite că Dumnezeul adevărat nu este limitat de nişte legi deschide uşa pentru minuni, şi închide uşa pentru ocultism şi magie rituală, care nu sunt decît încercarea omului pentru a se da drept Dumnezeu. Dar acţionînd astfel, omul nu mai are controlul asupra lui însuşi şi asupra universului. Aceasta este problema. -125- 8 Tentaţia puterii „Dar Duhul spune limpede că, în vremurile din urmă, unii se vor îndepărta de la credinţă, luînd aminte la duhuri înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (l.Timo-tei 4:1). „Satana însuşi ia chip de înger de lumină” (2.Corin-teni 11:14). Din nefericire, nişte creştini care au gustat nişte minuni adevărate cad adesea pradă tentaţiei, ispitei de a putea controla apariţia şi creşterea puterii lui Dumnezeu cu ajutorul metodelor, principiilor şi legilor. Poate că unii nu sunt conştienţi de faptul că, făcînd lucrul acesta, au negat faptul că există miracole, minuni adevărate şi L-au închis pe Dumnezeu într-o cutie, unde este obligat să răspundă într-un mod dinainte hotărît gîndirii lor pozitive, mărturisirii lor pozitive, vizualizărilor lor şi afirmaţiilor lor. Faptul că ei au putut trece de graniţa ocultismului fără a-şi da seama de lucrul acesta nu-i împiedică pe ei şi pe adepţii lor de a suferi urmările acestui fapt. Folosindu-L pe Dumnezeu pentru propriile noastre scopuri Vrăjitorul îşi ascunde răzvrătirea prin înlocuirea Dumnezeului personal al Bibliei, care ne consideră ca fiind responsabili din punct de vedere moral şi Căruia trebuie să ne supunem, cu o „Forţă” impersonală şi metafizică, care poate fi manipulată într-un mod la fel de -126- „ştiinţific” ca şi energia atomică. Adesea, fără să-şi dea seama, nişte creştini sinceri acceptă aceeaşi idee fundamentală, care le este prezentată în termeni psihologici şi pseudo-creştini. Mărturisirea pozitivă, gîndirea pozitivă şi gîndirea în posibilităţi sunt exemple de acest fel. în best-sellerul lui cel mai celebru, The Power of Positive Thinking (Puterea gîndirii pozitive), din care s-au vîndut peste trei milioane de exemplare, Norman Vincent Peale dezvăluie faptul că întregul său sistem se bazează pe aceeaşi temelie. De exemplu, el declară: „Puterea rugăciunii este o manifestare de energie. Exact în felul în care există tehnici ştiinţifice pentru eliberarea energiei atomice, există şi procedee ştiinţifice pentru eliberarea energiei spirituale, prin mecanismul rugăciunii. Se pot observa prin dovezi nişte demonstrări senzaţionale ale acestei forţe stimulatoare… Este important să înţelegi că, atunci cînd te rogi, manipulezi cea mai formidabilă putere din lume… Se descoperă tot mereu noi şi recente tehnici spirituale… experimentaţi puterea rugăciunii…”. (1) Foarte adesea, mulţi din cei care pretind că vor să cunoască pe Dumnezeu nu vor să-L cunoască pe Dumnezeul adevărat, ci se interesează de un dumnezeu a cărui putere o pot utiliza pentru propriile lor scopuri. Chiar titlurile unor broşuri aşa de răspîndite, ca God’s Creative Power Will Work for You (Puterea creatoare a lui Dumnezeu va lucra pentru tine) de Charles Capps, sau How to Write Your Own Ticket With God (Cum să închei o afacere bună cu Dumnezeu) de Kenneth Hagin, par să facă apel în chip josnic la slăbiciunea fundamentală a omului, indiferent cîte lucruri bune ar putea ele altfel să conţină. Ambiţia noastră egoistă ne orbeşte asupra faptului că Dumnezeu nu este un „geniu închis într-o sticlă”, care există pentru satisfacerea dorinţelor noastre ori de cîte ori îl chemăm. Ci El este Creatorul tuturor, care ne chea- -127- mă să ne întoarcem de la nebunia noastră şi să ne supunem voii Sale. Cît despre unii din cei care vorbesc din belşug despre supunere faţă de voia lui Dumnezeu, o bună parte din limbajul pe care-1 folosesc şi din ipotezele pe care se sprijină neagă această supunere. Un profet al lui Dumnezeu poate vorbi cu autoritate, dar numai ca slujitor al lui Dumnezeu îndeplinindu-I voia, şi nu ca un magician care stăpîneşte forţele cosmice prin faptul că cunoaşte legile care le guvernează. Temelia rugăciunii ascultate nu este o „mărturisire pozitivă”, ci ceea ce explică Ioan: „Şi aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El: că, dacă cerem ceva potrivit voii Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă orice I-am cere, ştim că avem ceea ce am cerut de la El” (l.Ioan 5:14,15). „Şi orice cerem, primim de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. Şi aceasta este porunca Lui, să credem în Numele Fiului Său Isus Cristos şi să ne iubim unul pe altul, după cum ne-a dat El poruncă” (l.Ioan 3:22,23). Biblia conţine numeroase promisiuni de binecuvîntare a lui Dumnezeu pentru poporul Său. Cu toate acestea, fie că este vorba de Israel, fie de creştini, aceste promisiuni, fie că privesc vindecarea, fie prosperitatea, depind totdeauna de înţelepciunea şi voia lui Dumnezeu, în situaţia dată, şi de supunerea poporului Său. De la natură suntem înclinaţi să nu păstrăm decît o singură condiţie de împlinire: capacitatea noastră de a „crede” că Dumnezeu ne va da ceea ce vrem. Cei care încearcă să-şi dezvolte o „credinţă” ce permite să ai totdeauna interpretarea unei „promisiuni” pentru ca ea să se realizeze, poate că n-au de fapt adevărata credinţă, care se încrede în dragostea lui Dumnezeu, nici adevărata înţelepciune, care îl lasă să lucreze după voia Sa şi nu după a noastră. Prin urmare, răspunsul Său, „nespus mai mult decît tot ce cerem sau -128 – înţelegem noi” (Efeseni 3:20), nu este poate ceea ce am „mărturisit” noi, ci va fi în final mult mai bun pentru noi, deşi viziunea noastră limitată nu ne-a permis să-1 vedem astfel pe moment. Moartea materialismului şi naşterea misticismului ştiinţific Vrăjitoria şi ştiinţa materialistă au acelaşi obiectiv, şi diferă numai prin mijloacele cu care-1 ating. Pretinzînd că nu este mai puţin „ştiinţific” decît un fizician sau un chimist, ocultistul se ocupă cu legi spirituale şi cu forţe metafizice (care guvernează după părerea lui elementele fizice), pe cînd omul de ştiinţă materialist se limitează în general la folosirea legilor fizice, pentru că el neagă existenţa a tot ce nu este fizic. Cu toate acestea, această atitudine este pe cale de schimbare. Mortimer J. Adler, genialul inspirator al lui Encyclopaedia Brittanica şi Great Books of the Western World (Marile cărţi ale lumii occidentale), a prezis că credinţa într-o realitate nefizică va fi în curînd considerată ca ştiinţă ortodoxă. (2) Va rezulta de aici că ştiinţa şi vrăjitoria vor deveni tot mai dificil de deosebit una de alta. După părerea noastră, această confuzie între ştiinţă, scientism şi vrăjitorie va fi un factor important în amăgirea crescîndă. Premiza majoră din spatele tuturor metodelor oculte, anume că gîndirea crează realitatea, este în prezent considerată de către un număr de oameni de ştiinţă eminenţi ca subînţeleasă de mecanica cuantică. Aceste teorii se extind chiar în domeniul artistic. „Comentînd misticismul religios atît de evident în pictura sa, Salvador Dali a declarat unui ziarist că a fost influenţat de spiritualitatea noii fizici (mecanica cuantică). ,Am înţeles că ştiinţa este pe cale să atingă o stare spirituală’, a zis Dali”. (3) După ce a luat interviuri mai multor oameni de ştiinţă emi- -129 – nenţi din Europa şi America, filozoful John Gliedmann a scris că „mai mulţi teoreticieni de prim rang au ajuns la aceeaşi concluzie uimitoare: cercetările lor sugerează existenţa unei lumi spirituale ascunse”. (4) Această trecere bruscă de la ştiinţă la misticism are un efect indirect şi asupra bisericii, şi el promite să fie copleşitor. Dr. Gliedmann prezintă astfel punctele de vedere ale cîtorva oameni de ştiinţă: „Unii (savanţi) sunt de acord cu Fritz London, fizician de renume, în a spune că formularea riguroasă a mecanicii cuantice făcute de (John) von Neumann demonstra că realitatea fizică era o ficţiune a imaginaţiei umane, şi că gîndirea era singura realitate adevărată. ,Este posibil’, au scris London şi unul din colaboratorii lui, ,ca să fie comunitatea ştiinţifică un fel de socie tate spirituală consacrată studiului fenomenelor imaginare, şi ca obiectele de studiu al fizicii să fie nişte fantome produse de observatorul însuşi”‘. (5) Asemenea idei se limitau nu cu mult timp în urmă la un număr relativ restrîns de ezoterişti, şi marea majoritate le considera ca fiind nebuneşti. Cu toate acestea, astăzi, deşi nu este nici logică, nici demonstrată, această credinţă fundamentală a ocultismului, pretinzînd că gîndirea îşi crează propria sa realitate (ca şi practicile pe care le antrenează ea), constituie temelia noii fizici şi a noii psihologii (transpersonale). Aceste idei au fost popularizate de către Mişcarea New Age, cunoscută şi sub numele de „Mişcarea Holistică”, „Mişcarea Potenţialului Uman” şi „Mişcarea Conştientei”. Universul nu mai este considerat ca o maşină, ci, cum a zis Eddington, „mai degrabă ca un gînd”. în excelenta lui lucrare, Idols For Destruction (Idoli pentru distrugere), istoricul Herbert Schlossberg explică ceea ce s-a întîmplat: „Mulţi fizicieni au devenit… idealişti care cred că gînz este realitatea ultimă, şi că materia nu este decît un -130- epifenomen… Sir James Jeans a spus că lucrurile par obiective ,numai din cauză că există în gîndirea vreunui spirit veşnic”. (6) Unii creştini citează asemenea declaraţii făcute de savanţi de primă mărime ca sprijin pentru credinţa biblică într-o realitate spirituală, ca şi cum aceasta ar dovedi că omul dispune de un potenţial infinit, neexploatat, sub forma unor „puteri mintale” uimitoare. Cu toate acestea, în loc de a fi încurajaţi de declaraţiile unor oameni de ştiinţă care descoperă puterea „spirituală”, creştinii au nevoie să-i recunoască pericolele. De exemplu, premiatul Nobel, Max Planck, a făcut următoarea observaţie, care este departe de a fi creştină: „Eu consider conştienta ca fiind fundamentală, iar materia ca derivînd din conştientă”. Inteligenţa umană este astfel înălţată la rangul de divinitate, şi dotată cu capacitatea de aşi crea propria realitate, printr-o manipulare a conştientei. Noua ştiinţă a sărit afară din tigaia materialismului, ca să cadă în focul misticismului şi al ocultismului, unde începe să producă efecte devastatoare atît în lume, cît şi în biserică. Noua ştiinţă religioasă Oamenii de ştiinţă acceptă tot mai mult ceea ce Wil-liam Tiller, profesor de ştiinţa materialelor la Universitatea Stanford, numeşte „energii noi, de care nu ne-am mai ocupat pînă acum în fizică”. (7) Oricare ar fi aceste „energii noi”, tot mai mulţi oameni consideră că ele nu sunt „fizice” în sensul materialist al termenului, ci că ele sunt într-un fel sau altul legate de conştienta umană. Ştiinţa s-a poticnit în domeniul „spiritului”, unde instrumentele şi metodele ei sunt disperat de neînsemnate, devenind astfel victima inevitabilă a propriilor ei închipuiri greşite. Mulţi savanţi, ca şi Tiller, ajung la concluzia că „noi toţi suntem interconectaţi la un anumit nivel al uni- -131- versului… Timpul, spaţiul şi materia sunt toate interschimbabile”. (8) Este ceea ce spune hinduismul de mii de ani. Dacă lucrul acesta este adevărat, atunci fiecare din noi este Dumnezeu, nu doar potenţial, ci în realitate, iar „realizarea de sine” (adică „realizarea de Dumnezeu”) poate foarte bine să fie atinsă, cum au zis-o yoghinii cu atîta insistenţă, privind pur şi simplu în interiorul nostru ceea ce suntem noi cu adevărat. Deşi o convertire la misticism nu priveşte poate decît o minoritate de savanţi, ei se fac cel mai mult auziţi, şi reprezintă ideea populară pe care şi-o face marele public despre ştiinţă. Pentru că aproape toată lumea, inclusiv mulţi creştini, o adoră ca pe o vacă sacră, ştiinţa este pe cale să influenţeze biserica în alunecarea ei spre vrăjitorie. Autointitulîndu-se ştiinţă, yoga (care este însuşi miezul hinduismului) a devenit în cursul ultimilor 20 de ani parte integrantă a societăţii noastre occidentale. Se predă yoga în aproape toate YMCA şi YWCA (Uniuni creştine de tineri şi tinere), în cluburi, în industrie, precum şi în multe biserici. îmbrăcată în haine occidentale, yoga s-a văzut acceptată în medicină, în psihologie, în învăţămînt şi în religie, sub denumiri frumoase, ca „centrare”, terapie de relaxare”, „autohipnoză” şi „vizualizare creatoare”. Yoga a fost concepută să ducă la „realizarea” unei „divinităţi” adevărate a cuiva, datorită unei călătorii meditative interioare, care situează în final sursa ultimă a tuturor lucrurilor în psihicul omului. Această credinţă, odinioară luată în derîdere şi considerată ca pură nebunie de către occidentalii cultivaţi, este acum luată în serios de milioane de persoane în occident, printre care figurează un număr crescînd de savanţi de primă mărime. De exemplu, Brian Josephson, de la Universitatea din Cam-bridge, laureat în 1973 al Premiului Nobel pentru fizică, „şi-a mizat imensa lui reputaţie ştiinţifică asupra posibilităţii de a ajunge să înţelegi mai bine realitatea -132 – obiectivă prin practicarea tehnicilor orientale tradiţionale de meditaţie”. (9) Holograme şi divinitate Departe de a fi aşa de absurdă cum păruse la început, această idee părea să se sprijine pe o misterioasă bază ştiinţifică. Poate că o să vedem curînd holograme în cine-ma-uri: imagini tridimensionale care fac ca acţiunea să iasă din ecran pentru a o face să se desfăşoare în sală, în mijlocul spectatorilor. O hologramă dispune de o proprietate uimitoare: dacă este tăiată în oricît de multe elemente, oricît de mici, deşi rezoluţia optică iese deformată, fiecare element reţine totalitatea imaginii complete. La fel este şi cu celulele corpului nostru: fiecare din ele posedă formula întreagă a ADN-ului, capabilă să reproducă întreg corpul. Iată de ce este teoretic posibil să „clonezi” o fiinţă umană completă pornind de la o singură celulă. Următoarea etapă logică constă în a sugera că fiecare din noi este o mică imagine holografică a întregului univers, un „Dumnezeu” care conţine în el însuşi tot ce există. Creştinii vor avea nevoie sa revină la Cuvîntul lui Dumnezeu ca să ştie ce cred şi de ce cred, astfel ca să ştie cum să trateze asemenea idei în zilele care vin. Din nefericire, numeroase învăţături foarte populare în biserică astăzi, departe de a respinge misticismul oriental, par să-l confirme. Putem de exemplu să cităm învăţătura lui Yonggi Cho privind „a patra dimensiune”. Plecînd de la principiul că o linie este situată într-o dimensiune, un plan în două dimensiuni, şi un cub în trei dimensiuni (fiecare nouă dimensiune incluzîndo pe precedenta), el continuă, zicînd: „Atunci Dumnezeu a vorbit inimii mele: ,Fiul meu… duhul este a patra dimensiune… La fel cum a treia di- -133- mensiune include şi controlează a doua dimensiune, tot aşa a patra dimensiune include şi controlează pe a treia, producînd o creaţie de ordine şi de frumuseţe’ . (10) „Există trei forţe spirituale pe pămînt. Spiritul lui Dumnezeu, spiritul omului şi spiritul Satanei… Aceste trei spirite se află toate în planul celei de a patra dimensiuni. Astfel, spiritele pot să planeze deasupra celei de a treia dimensiuni a materiei şi să exercite puteri creatoare… Duhul Sfînt a zis: ,Fiul Meu, omul încă nu-şi dă seama de puterea spirituală pe care i-am dat-o’. Da, am zis eu, înţelegînd ce vrea să zică Dumnezeu… Profeţii mincinoşi au putere în domeniul spiritului pentru că au ajuns să-şi realizeze potenţialul”. (11) „A patra dimensiune4 ‘ A zice că spiritul (duhul) este o a patra dimensiune care „include şi controlează” universul tridimensional contrazice totodată logica şi ştiinţa, ca şi Biblia. Nu numai că lucrul acesta neagă transcendenţa lui Dumnezeu, prin aceea că-L plasează într-o relaţie dimensională de cau-ză-efect cu universul fizic, dar prezintă de asemenea conceptul hindus despre Dumnezeu, care este Totul şi care a făcut ca totul să iasă din Sine însuşi. Lucrul cel mai neplăcut cu privire la „a patra dimensiune” a lui Yonggi Cho este modul său de a pretinde că Duhul Sfînt i-a dezvăluit aceasta. El citează chiar conversaţia pe care a avut-o cu Dumnezeu despre subiectul acesta. S-ar putea pune pe seama unei logici deficiente o idee greşită care ar fi prezentată ca venind de la el, dar faptul de a auzi o voce (audibilă sau neaudibilă) despre care cineva crede că vine de la Dumnezeu, şi care prezintă o informaţie falsă, este ceva mult mai grav. Nu numai că trebuie să respingem această „revelaţie”, dar faptul acesta ar trebui să -134 – ne reamintească „să cercetăm totul şi să ţinem ce este bun” (l.Tesaloniceni 5:21). Din această eroare decurge o altă eroare la fel de gravă: pretenţia că Duhul lui Dumnezeu, îngerii, demonii şi duhul omului rămîn toate în aceeaşi dimensiune. Şi prin aceasta se neagă transcendenţa lui Dumnezeu. Se ajunge în realitate la pretenţia Satanei: „Mă voi face pe mine însumi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14), pretenţie care constituia ea însăşi baza promisiunii făcute de Satana Evei, spunînd că şi ea ar putea să devină ca un (dumne)zeu. Dimpotrivă, Biblia îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind în El însuşi de o natură complet unică şi situîndu-Se pe un plan absolut unic: „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea” (l.Timo-tei 6:16). Dumnezeu a vrut ca spiritul omului să funcţioneze într-un trup, care îşi are domeniul de acţiune în universul fizic de spaţiu/timp/materie, şi care este supus legilor care păstrează ordinea în acest univers. Dumnezeu ne-a interzis să încercăm să contactăm spirite dezincarnate, fie ei îngeri, demoni sau duhuri ale morţilor. Aceştia trăiesc într-o altă dimensiune, care este legată de propriile ei legi. Noi nu putem nici să măsurăm aceste legi cu ajutorul instrumentelor noastre ştiinţifice, nici să le înţelegem slujindu-ne de experienţa noastră materială, nici să le manipulăm cu formule sau ritualuri. Cînd aceste entităţi pătrund în lumea fizică, sub formă de fenomene medi-umnice, lucrurile pe care le fac ne apar ca nişte minuni supranaturale, dar ele sunt la fel de normale în această dimensiune spirituală în care trăiesc, cum ni se par nouă normale evenimentele de fiecare zi în lumea vizibilă. Dumnezeu nu locuieşte în lumea spiritelor, nici nu este o parte a ei, la fel de puţin ca şi în lumea fizică. El Se află pe un plan al existenţei pure, complet diferit de orice alt- -135- ceva. Creatorul şi creaţia, fie ea fizică ori spirituală, sunt separaţi şi distincţi Unul de alta. Adevăratul supranatural nu vine decît de la El însuşi. Fenomenele mediumnice vin de la Satana şi de la demonii lui. Ei au ca scop înşelarea fiinţelor umane, făcîndu-le să creadă că au contactat adevărata putere supranaturală a lui Dumnezeu. Este esenţial ca să cunoaştem diferenţa. Vizualizarea: „Ca o găină care-şi cloceşte ouăle” Deşi probabil că nu-şi dă seama, pastorul Cho a expus o teorie fundamental ocultă, o apologetică a religiei naturii, adică a vrăjitoriei. El spune că, întrucît Dumnezeu „înglobează” universul fizic în întregime, poate deci să creeze materia plecînd de la Sine însuşi. Cum o face? Prin „incubare (clocire)”, care este termenul folosit de Y. Cho pentru a defini vizualizarea: „în Geneza, Duhul Domnului incuba… aşa cum îşi cloceşte o găină ouăle…”. (12) Biblia nu sugerează niciodată, şi cu atît mai mult nu învaţă că Dumnezeu crează folosind o tehnică oarecare, vizualizare sau altceva. Sugerarea modului cum crează Dumnezeu înseamnă să-I mărgineşti puterea la o metodă particulară, ceea ce este în mod vădit nepotrivit, căci Dumnezeu nu poate fi limitat în nici un fel. Lucrul acesta ne pregăteşte deja pentru înşelăciunea că, dacă noi putem într-un fel sau altul să folosim aceeaşi tehnică, vom putea atunci să facem ceea ce face Dumnezeu. Astfel, raţionamentul lui Y. Cho îl conduce la o altă eroare mai rea decît prima. Aceasta constă în a zice că, deoarece omul este şi el o fiinţă spirituală care posedă o „a patra dimensiune”, şi noi putem să vizualizăm, să in-cubăm, şi să creăm realitatea exact cum o face Dumnezeu, în urmarea pe care a scris-o la A patra dimensiune, pastorul Cho declară: „Trebuie să învăţăm să… vizualizăm si să visăm răs- -136 – punsul ca ceva împlinit, atunci cînd venim înaintea Domnului în rugăciune. Trebuie totdeauna să încercăm să vizualizăm rezultatul final atunci cînd ne rugăm. în acest fel, prin puterea Duhului Sfînt, putem să in-cubăm ceea ce vrem ca Dumnezeu să facă pentru noi… Dumnezeu a folosit acest mijloc de vizualizare a situaţiei pentru a-1 ajuta pe Avraam… Prin această vizualizare şi gîndirea corespunzătoare, Avraam… a putut să incubeze (viitorul) său copil şi să-şi alunge îndoielile din inimă… Lucrul principal este că noi ar trebui să cunoaştem importanţa vizualizării”. (13) Dacă vizualizarea ar fi aşa de importantă, ar fi normal să aştepţi ca Biblia să aibă ceva de spus cu privire la acest subiect. De fapt, cuvîntul „vizualizare” nu este folosit nici măcar o singură dată în toată Biblia, ca să nu mai vorbim de faptul că nu este explicat sau învăţat. Vom mai reveni asupra acestui subiect. Cu toate acestea, aici trebuie să înţelegem limpede că toată această metodă de vizualizare a unei imagini mintale clare destinate producerii unui efect asupra lumii fizice nu numai că e complet absentă din Biblie, dar ea este prezentă în toată literatura ocultă cît de departe în timp am putut noi s-o urmărim. De fapt, este vorba despre una din metodele cele mai fundamentale ale vrăjitoriei. Totuşi, vizualizarea e învăţată atît de către Cho, cît şi de către psihologi creştini în terapia lor, precum şi de conducătorii cursurilor de tehnică a succesului şi a motivaţiei. Ea e de asemenea principala tehnică folosită în vindecarea interioară, sau vindecarea memoriei, şi chiar în vindecarea la distanţă. Magia mintală: putere latentă a sufletului? De-a lungul istoriei ei, omenirea a fost obsedată de căutarea puterii, de la despoţi (care au căutat fără încetare să-şi impună altora autoritatea) pînă la alchimişti şi -137- savanţi moderni (care au căutat sursa puterii în substanţele fizice) şi la mistici (care au fost convinşi că cea mai mare putere există în interiorul omului). Acest mit al unei puteri infinite care s-ar afla în interiorul omului, şi căutarea după autoîmplinire sau autorealizare sunt astăzi deosebit de actuale şi la modă. După ce a efectuat cercetări aprofundate asupra psihologiei, ziaristul Martin L. Gross a declarat: „Unul din conceptele religioase cele mai puternice, în această a doua jumătate a celui de al 20-lea secol, este acela al Marelui Inconştient… în această religie a Inconştientului, conştientul nostru mintal este o realitate de ordinul al doilea… o simplă marionetă în mîinile adevăratului ,eu’ necunoscut…”. (14) Mitul modern cel mai atractiv, nedovedit, dar oferit maselor ca fapt ştiinţific de către mii de psihologi şi psihiatri, este teoria potrivit căreia ar exista, ascuns în vreo parte foarte profundă a psihicului, un potenţial de putere neexploatată şi nelimitată. Aceasta este ideea fundamentală care se află în spatele Mişcării Potenţialului Uman, şi sute de tehnici diferite sunt aruncate unui public credul, care-şi vede împlinite nevoile în aceasta. Fiecare din aceste tehnici este prezentată ca metoda cea mai rapidă, mai sigură şi mai eficace pentru eliberarea acestei pretinse puteri mintale. Şi creştinii au început să dea crezare acestei teorii, promovată de oameni foarte cunoscuţi în biserică, care ar trebui de fapt să ştie mai bine cum stau lucrurile. Pastorul şi autorul C.S. Lovett a scris: „Ai fi şocat dacă ai auzi că puterea de vindecare a lui Dumnezeu este la dispoziţia ta prin propriile tale gîn-duri, şi că tu însuţi poţi s-o declanşezi, prin credinţă!… Dacă ai avea un ACCES DIRECT la inconştientul tău, ai putea să comanzi ORICĂREI BOLI să fie vindecată într-o clipă. Aşa de multă putere îţi stă ţie la dispoziţie! Hotărit lucru, Isus avea acces la el, căci obţinea vindecări LA COMANDĂ. -138 – Dar Dumnezeu a vrut intenţionat ca această putere să fie în afara conştientei noastre. în acest fel, omul căzut în păcat n-o poate folosi spre rău. Există totuşi un mijloc indirect de a avea acces la ea: PRIN CREDINŢĂ… SUNĂ LUCRUL ACESTA CA ŞTIINŢA MINTALĂ? Recunosc asta. E adevărat că sectele au descoperit unele din legile de vindecare stabilite de Dumnezeu, şi că le folosesc ca să atragă oamenii în mreaja lor… Dar dă-mi voie să-ţi pun această întrebare: Trebuie să refuzi vindecarea credincioşilor născuţi din nou sub pretext că unele secte exploatează aceste legi…? Este ca şi cum ai arunca afară copilul odată cu apa de baie (Proverb: în prea mare zel, să arunci ce este bun împreună cu ce este rău – n. tr.). Este ridicol să zici: Nu pot să mă slujesc de aceste legi pentru că le folosesc adepţii Ştiinţei Minţii”, (subliniat în original) (15) Această declaraţie cuprinde erori evidente, care ar fi trebuit recunoscute pînă acum ca rătăciri, chiar dacă sunt învăţate pe larg în biserică, şi care nu sunt în realitate decît străvechea vrăjitorie prezentată într-o terminologie creştină. Lovett ne îndeamnă să avem credinţă în subconştientul nostru, asemănător cu cei care învaţă că trebuie să avem „credinţă în credinţa noastră”. Mai mult, el sugerează că Isus nu vindeca prin puterea lui Dumnezeu, ci făcînd apel la puterea inconştientului uman. Cu toate acestea, Isus a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu”. Făcuţi după „chipul (imaginea) Iui Dumnezeu” Primul lucru pe care ni-1 spune Biblia despre om este că el a fost creat „după chipul/imaginea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26,27). O imagine este reflectată de o oglindă. Fiind ca o oglindă a gloriei lui Dumnezeu, omul a fost creat ca să reflecte o realitate care este alta decît a sa proprie. Este la fel de absurd pentru un om, cum ar fi şi pen- -139- tru o oglindă, să încerce să-şi construiască o „bună imagine despre sine”! Dacă imaginea este deformată, soluţia cea bună pentru oglindă este să se pună într-o relaţie corectă cu persoana a cărei imagine ar trebui s-o reflecteze, şi nu să caute îmbunătăţirea de sine, încrederea de sine, etc… Toate aceste idei din psihologia modernă ne centrează asupra noastră înşine în loc să ne întoarcă spre Dumnezeu, în care se află singura soluţie adevărată. Omul este total dependent de Dumnezeu, fiind creat ca să reflecte caracterul lui Dumnezeu şi nu vreo bunătate sau putere care i-ar fi a lui proprie. Satana promisese Evei că ea ar putea fi „ca Dumnezeu”. Această promisiune n-ar fi avut nici un sens pentru ea dacă ar fi dispus în ea însăşi de puteri divine. în afară de aceasta, ştim că era o minciună, ceea ce dovedeşte că ea n-a putut dobîndi asemenea puteri în clipa aceea, şi nici noi nu le putem dobîndi acum. Puterile mediumnice nu sunt ceva inerent omului, ci provin din lumea demonilor. Satana vrea să-1 facă pe om ca să creadă că această putere vine din propriul lui psihic, din mintea sau din subconştientul lui, adică dintr-o sursă interioară lui însuşi, ca să ascundă faptul că-1 transformă pe om în sclav prin tentaţia puterii. Această minciună larg răspîn-dită a reuşit să-i înşele şi pe creştini, care confundă adesea parapsihologia (în engleză „ESP”, Extrasensory Per-ception, sau percepţie extrasenzorială) cu darurile Duhului Sfînt, pe care Ralph Wilkerson le numeşte „HSP” (Holy Spirit Perception, sau percepţia Duhului Sfînt). în cartea sa ESP or HSP? Exploring Your Latent Seventh Sense (ESP sau HSP? Explorează-ţi al şaptelea simţ latent), Wilkerson, care este pastor la Centrul Creştin Me-lodyland în California de sud, scrie: „De ce sunt unii în mod deosebit dotaţi cu HSP (Percepţia Duhului Sfînt): auzind vocea lui Dumnezeu, dis-cernînd demonii, dînd cuvinte de înţelepciune şi de cu~ -140- noştinţă, în timp ce alţii îl au în măsură mai mică şi nu-1 exprimă decît ocazional? Unele persoane par să fie din natură mai sensibile decît altele la acest al şaptelea simţ. Cei care au indieni din America printre strămoşii lor, cum este Oral Roberts, fac adesea dovada unei sensibilităţi speciale, atît în ce priveşte al şaselea simţ (ESP, percepţie extrasenzorială), cit şi al şaptelea simţ (HSP, percepţia Duhului Sfînt). Eu cred că lucrul acesta poate fi explicat prin dezvoltarea unei percepţii foarte fine, necesare supravieţuirii indianului primitiv… Se pare că femeile sunt mai sensibile la tot ceea ce se petrece pe tărîmul ascuns de dincolo de lume… Aceasta explică poate de ce aşa mulţi mediumi sunt femei”. (16) Dacă este adevărat că Adam, primul om, dispunea de puteri mediumnice înainte de a fi păcătuit, atunci Isus, al doilea Om, care a fost fără păcat, ar fi trebuit cu siguranţă să arate aceleaşi puteri. El a zis totdeauna că nu era El Cel care îndeplinea lucrările, ci Tatăl Său le îndeplinea prin El. în Ioan 1:47-51, cînd Isus i-a spus lui Natanael că-1 văzuse „sub smochin”, deşi era imposibil să-1 vadă fizic, Natanael a recunoscut lucrul acesta ca o dovadă că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Cristos a acceptat această recunoaştere. El nu 1-a asigurat pe Natanael că era o demonstraţie de „clarviziune” făcută posibil prin puterile mediumnice pe care le poseda ca ultimul Adam, Omul perfect. încă şi mai puţin 1-a încurajat pe Natanael sau pe altcineva să-şi dezvolte nişte puteri mediumnice, aşa cum recomandă astăzi unii lideri creştini. Puterile mediumnice în comparaţie cu minunile Singurele puteri supranaturale pe care creştinii trebuie să le arate sunt numite „darurile Duhului Sfînt”. Este evident că ele nu rezultă din vreo putere latentă, inerentă -141- omului, şi care s-ar fi activat. Dar, şi în acest caz, omul a devenit un canal pentru a exprima viaţa şi chipul/imaginea lui Dumnezeu. Scriptura pare să indice că nici o putere latentă nu rezidă în om. Sursa atît a fenomenelor mediumnice, cît şi cea a adevăratelor minuni, este exterioară omului, care seamănă cu un canal de transmisiune a puterii. Această analogie concordă cu l.Corinteni 12:7, care numeşte etalarea darurilor miraculoase drept o „arătare a Duhului”. Etalarea de puteri supranaturale făcute de către mediumi şi alţi şamani nu este cea a darurilor Duhului Sfînt, care ar veni peste ei ca urmare a pocăinţei, răscumpărării, credinţei şi supunerii lor în faţa a ceea ce zice Biblia. Acestea sunt manifestări ale unor duhuri rele, ale unor demoni sau chiar ale lui Satana însuşi. Samson a manifestat o putere supranaturală care în mod vădit nu-i era proprie. Isprăvile lui extraordinare nu se pot explica decît prin puterea supranaturală a lui Dumnezeu care lucra prin el. La fel, demonizatul din Marcu 5:2-13, pe care nu-1 putea lega nimeni, ci care f rîngea lanţuri de fier ca şi cînd ar fi fost de aţă, nu avea o putere a cărei sursă se afla în sine însuşi, ci el arăta astfel că are o putere demonică. Este limpede că oamenii nu dispun de vreo putere supranaturală care să le fie proprie. Cînd un om manifestă o asemenea putere, este vorba fie de puterea Duhului Sfînt, fie de cea a demonilor. Ea demonstrează lupta spirituală care se desfăşoară între Dumnezeu şi Satana pentru sufletele oamenilor. Nu există nici un teren neutru pe care omul şi l-ar putea revendica ca fiind al său propriu. Explicaţia puterii mediumnice nu trebuie căutată în vreo Forţă impersonală şi universală, care ar avea o parte întunecată şi o parte luminoasă. Două puteri spirituale sunt în conflict, cea a Dumnezeului Atotputernic, şi cea a lui Satana. Omul este miza acestei lupte. Dumnezeu dispune de toată puterea, dar nu vrea să violeze liberul arbitru pe -142- care 1-a dat omului: trebuie să alegem pe cine vrem să slujim. Arma pe care o foloseşte Satana pentru a-1 face pe om să i se alăture este minciuna care spune că noi am putea, independent de Dumnezeu, să trezim un potenţial infinit care ar locui în interiorul fiecăruia dintre noi. O gravă confuzie de termeni Chiar umaniştii cei mai convinşi vorbesc acum de „puterile spirituale” ca fiind mai mult decît o simplă metaforă. Oricare ar fi semnificaţia pe care un ateu ar putea-o da termenului de „spiritual”, ea este metafizică şi cu siguranţă nebiblică. De exemplu, într-o recentă Scrisoare informativă a lui Association for Humanistic Psy-chology (Asociaţia psihologiei umaniste), directorul executiv al AHP, Francis U. Macy, scria că „recentele conferinţe ale AHP propuneau sesiuni pe teme ca soluţiile psihologice şi spirituale de adus în faţa pericolului planetar…”. (17) Lăsînd deschisă chestiunea definiţiei date de Psihologia Umanistă noţiunii de „spiritual”, scrisoarea informativă mai spunea: „AHP s-a simţit totdeauna foarte apropiată de preocupările spirituale… Noi am fost deschişi faţă de practicile spirituale, fie că vin din orient, fie din occident. Noi ne-am făcut apărătorii reintegrării spiritualului în terapie. Deoarece apreciem şi practicăm cercetarea mistică, putem aduce mari servicii . (18) Acesta este deci misticismul ateu, o religie care neagă că este o religie, care pretinde că este ştiinţifică, şi care este complet opusă creştinismului biblic. Cu toate acestea, biserica a îmbrăţişat psihologia într-un mod atît de strîns, încît puţini creştini par să se întrebe ce vor să zică umaniştii atei cînd vorbesc despre „a se simţi foarte apropiaţi de preocupările spirituale”. Acesta este un lim- -143- baj religios. Psihiatrul Thomas Szasz declară: „… Nu numai că psihoterapia modernă… este o religie care se dă drept ştiinţă, ci este în realitate o religie falsă care încearcă să distrugă adevărata religie”. (19) Deoarece a urmat tendinţa ştiinţei, psihologia, această pseudoştiinţă, s-a întors şi ea spre misticism. în cartea lui From Shaman to Psychotherapist (De la şamanism la psihoterapie), Walter Bromberg scrie: „în generaţiile precedente, faptul de a atinge ,stări de conştientă modificate’ era considerat ca un semn de stricăciune şi viaţă uşuratică, dacă era căutat de bunăvoie, sau un semn de alienaţie mintală, dacă era trăit involuntar. Astăzi, a fi într-o stare ,euforică’ este esenţa sofisticării psihologice”. (20) Medicina modernă a făcut chiar saltul credinţei oarbe spre misticism. Declarînd în mod înşelător şi amăgitor că se interesează de tratamentul „gîndirii, trupului şi spiritului”, medicina holistică cîştigă tot mai multă popularitate şi respectabilitate. De fapt, interesul nou arătat pentru „spirit” în domeniile sănătăţii şi ale învăţămîntului nu face decît să însoţească transformarea uimitoare suferită de societatea occidentală, ca urmare a deschiderii ei faţă de misticismul oriental. Numeroşi creştini sunt în general prea prompţi în a presupune că dacă cineva foloseşte cuvinte ca „Dumnezeu”, „Cristos”, ori „duh (spirit)”, el le înţelege şi le defineşte în acelaşi fel ca şi ei, mai ales dacă o asemenea presupunere ar părea că pune „ştiinţa” de partea lor. Totuşi, este evident că „spirit” nu este un termen ştiinţific sau medical, ci unul religios. Cu toate acestea, cîţi creştini cer medicului lor sau psihologului lor explicaţii privind această religie a „spiritului” despre care ei tocmai le vorbesc pacienţilor lor, în numele ultimelor dezvoltări ale ştiinţei medicale? Psihologul Jack Gibb a exprimat foarte clar lucrul acesta: -144- „în Mişcarea Sănătăţii Holistice, un mare număr dintre noi pleacă de la principiul absolut că avem în noi tot ceea ce este necesar pentru a ne crea propria noastră viaţă… Eu cred că sunt Dumnezeu, şi cred că şi tu eşti unul…u . (21) Deşi unii medici, creştini sau necreştini, pot folosi termenul „holistic” doar pentru că toată lumea îl foloseşte, fără să-1 înţeleagă, marea majoritate a celor angajaţi în Mişcarea Holistică (Holistic sau Wholistic movement) practică o formă sau alta de vrăjitorie. Una din principalele somităţi în acest domeniu, antropologul Michael Harner de la Academia de Ştiinţe din New York, explică faptul că religia care se află în spatele medicinii holistice nu este altceva decît străvechiul şamanism (vrăjitorie) reînviat. Harner a declarat: „Domeniul medicinei holistice, în plină înmugurire, oferă un număr incredibil de experienţe şi tehnici practicate de multă vreme în şamanism… într-un sens, şamanismul este pe cale să fie reinventat în Occident…”. (22) Harner a făcut această declaraţie nu atît în calitate de critic, cît ca unul care crede în el. Ca şi Mircea Eliade, care a dovedit într-un mod foarte documentat, în lucrarea lui clasică despre şamanism (Shama-nism), că practicile şi principiile fundamentale ale vrăjitoriei sunt identice în toate locurile, şi au fost totdeauna aşa, la fel declară şi Harner: „Cuvîntul ,şaman provine din limba tungUşilor din Siberia. El a fost adoptat pe scară largă de către antropologi ca să desemneze, într-o mare varietate de culturi neoccidentale, nişte oameni care erau înainte numiţi ,vrăjiton, ,vindecăton’, ,vraci , ,magicieni’, etc… Şamanismul reprezintă sistemul de vindecare a trupului şi a spiritului cel mai raspîndit şi cel mai străvechi cunoscut de omenire… Este uimitor să constaţi similitudinea acestor metode şamanice, pretutindeni în lume, -145- chiar la popoare ale căror culturi sunt complet diferite în toate celelalte aspecte, şi care au fost separate de oceane şi prin continente în timp… de milenii…’. (23) Nu este deci surprinzător faptul că trezirea actuală a şamanismului ia exact aceeaşi formă în lumea noastră occidentală modernă şi sofisticată. Ceea ce este alarmant în cel mai înalt grad, este să constaţi în ce măsură practicile fundamentale ale şamanismului sunt pe cale să fie acceptate în biserică, sub etichete psihologice. în mod vădit, totdeauna a existat, şi mai există încă, o sursă comună de inspiraţie în şamanism, oricare ar fi locul unde a fost, şi unde este practicat el. Biblia nu ne lasă nici o îndoială în ce priveşte identitatea „creierului conducător din umbră” care amăgeşte întreaga rasă umană şi o împinge să accepte această falsă religie. Acesta nu este altul decît „dumnezeul acestei lumi”, Satana în persoană, secundat de slujitorii lui, fie ei oameni ori demoni. -146- Trezirea şamanismului „Te mărturisesc, înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cris-tos Isus…, predică Cuvîntul, fii gata în prilejuri potrivite şi nepotrivite, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată îndelungă-răbdarea şi învăţătura. Căci va fi o vreme cînd nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, care le vor gîdila urechea, şi pe de o parte îşi vor întoarce urechea de la adevăr, dar pe de alta se vor îndrepta spre povestiri închipuite” (2.Timotei 4:1-4). „Vizualizarea” şi „crearea ghidată de imagini mintale” au fost de mult timp recunoscute de către vrăjitorii de tot felul ca mijlocul cel mai puternic şi mai eficace de contactare a lumii spirituale pentru dobîndirea puterii supranaturale, a cunoştinţei şi a vindecării. Asemenea metode n-au fost niciodată învăţate sau practicate în Biblie ca să stimuleze credinţa ori rugăciunea. Cei care se străduiesc să le folosească nu urmează călăuzirea Duhului Sfînt, nici a Cuvîntului lui Dumnezeu, ci au recurs la o străveche tehnică ocultă. Există utilizări legitime ale imaginaţiei, ca de exemplu să-ţi imaginezi mintal ceea ce este descris într-o carte, să concepi, să planifici sau să repeţi ceva în gînd, ori să-ţi aminteşti un loc sau un eveniment. Asemenea procese mintale sunt suporturile normale ale activităţilor noastre cotidiene, şi nu implică o tentativă de a crea sau de a controla realitatea cu ajutorul puterii minţii. Tratînd tema vizualizării, în paginile următoare, nu ne vom referi la nici una din utilizările neoculte ale -147- imaginaţiei. Vizualizarea de care ne ocupăm este această străveche tehnică a vrăjitoriei, care este miezul şamanismului de mii de ani, dar care este tot mai mult practicată în societatea noastră modernă, şi care pătrunde în prezent tot mai mult în biserică. Ea se străduieşte să folosească imagini mintale păstrate limpede în minte, ca mijloc de vindecare a bolilor, de creare a prosperităţii şi de manipulare a realităţii într-un fel sau altul. Este ciudat faptul că un anumit număr de lideri creştini învaţă şi practică aceste tehnici în Numele lui Cristos, fără să-şi dea seama ce sunt ele în realitate. „Metoda metafizică” a lui Agnes Sanford Introducerea acestor metode oculte în creştinătate se poate pune în mare măsură în seama lui Agnes Sanford. Ea a influenţat fără îndoială biserica, şi mai ales pe caris-matici, mai mult ca oricare altă femeie din secolul acesta. John şi Paula Sandford, care se numără astăzi printre principalii promotori ai „vindecării interioare”, au zis despre Agnes Sanford că a fost „un precursor pentru noi toţi în domeniul vindecării interioare prin rugăciune, (şi) că ea fost şi primul nostru ghid în Domnul, prietena noastră şi consiliera noastră… Femeie cu o învăţătură creştină sănătoasă, ea… a fondat School of Pastoral Care (Şcoala de asistenţă pastorală)… (în care) numeroşi pastori, medici, infirmiere, etc… au venit ca să fie învăţaţi; printre aceştia figurează Francis MacNutt, Barbara Shle-mon, Tommy Tyson, Herman Riffel, Paula şi cu mine însumi, şi alţii, care de atunci au scris lucrări, sau au dobîndit o reputaţie în ce priveşte vindecarea omului interior”. (1) Această „femeie cu o învăţătură creştină sănătoasă”, fondatoare a „Şcolii de asistenţă pastorală”, a explicat concepţia ei doctrinară despre păcat şi despre răscumpărare în următorii termeni metafizici şi jun- -148- gieni, pe care i-ar accepta orice adept al sectelor ştiinţei minţii: „Dragostea lui Dumnezeu a fost ascunsă omului prin vibraţiile mintale negative ale acestei lumi păcătoase şi suferinde… Astfel, Domnul nostru, în grădina Gheţima-ne, a luat asupra Sa marea însărcinare pe care o numim Ispăşirea, prin care a re-unit pe om cu Dumnezeu. El Şi-a înjosit literal vibraţiile Sale mintale ca să le pună la nivelul vibraţiilor mintale ale omenirii, şi a acceptat în Sine gîndurile omeneşti de păcat şi boală, de durere şi de moarte… El a purificat astfel vibraţiile mintale care înconjoară lumea aceasta… Prin urmare, deoarece El a devenit o parte integrantă a inconştientului colectiv al rasei, atunci cînd a murit pe cruce o parte din omenire a murit împreună cu El… (şi) o anumită emanaţie sau energie invizibilă şi personalizată a spiritelor noastre s-a înălţat deja cu El în cer… Sîngele Său, esenţă misterioasă a vieţii… rămîne pe acest pămînt sub formă de plasmă, şi este purtat de vîn-turile cerului în orice ţară de sub soare, explodînd într-o reacţie în lanţ de putere spirituală… Dar cum putem face noi ca să pătrundă acest mare flux de viaţă într-o minte închisă?… Făcînd penitenţă pentru păcatele lumii, sau pentru păcatele unor conducători ai acestei lumi pentru care ne rugăm. De asemenea, aducîndu-i la crucea lui Cristos, şi primind pentru ei iertarea, vindecarea şi viaţa… Am învăţat să combin abordarea sacramentală cu abordarea metafizică… (Dar) nu toţi au mintea deschisă, nici facultatea de vizualizare necesară pentru a putea utiliza aceste metode metafizice”. (2) în cărţile ei, care sunt atît de vădit păgîne, Agnes Sanford nu face nici o diferenţă între adevăr şi eroare. Tot ceea ce pare să facă să curgă în ceea ce numeşte ea „acest şuvoi de energie”, (3) acest „voltaj înalt al creativităţii lui Dumnezeu”, (4) este pentru ea acceptabil. Pretinzînd că -149- „noi suntem o parte din Dumnezeu… El este în Natură, şi El este Natura”, (5) numindu-L pe Dumnezeu „Energia Primară” (6) şi pe Isus „cel mai profund dintre psihiatri”, (7) Agnes Sanford învăţa că noi putem literalmente să creăm virtuţi la ceilalţi prin puterea gîndirii noastre, (8) să vindecăm pe oameni de la distanţă, (9) şi chiar să le iertăm păcatele (10) prin vizualizare. A. Sanford îşi dă aprobarea ei sălbaticilor care dansează în junglă… popor primitiv care crează o atmosferă de credinţă prin culorile şi prin penele lui de război”, şi adepţilor sectelor ştiinţei minţii ,£are şi-au croit deja o cale a credinţei prin aceea că au negat tot ceea ce nu este bun”. (11) Deşi nu găseşte nici o vină în păgînism sau în Ştiinţa Creştină, pe care, după părerea ei, alţii sunt perfect liberi să le urmeze, A. Sanford explică faptul că preferinţa personală a făcut-o să adopte o tehnică diferită. Ea a introdus în biserică această tehnică, care a devenit un element esenţial a ceea ce este cunoscut sub numele de „vindecare interioară” sau „vindecarea memoriei”: „Cum să creez deci în mine însămi atmosfera credinţei: sentimentul că Dumnezeu îmi ascultă rugăciunea? Metoda pe care o folosesc este educarea unei imaginaţii creatoare… în vindecarea memoriei trebuie să păstrăm cu perseverenţă în imaginaţia noastră viziunea… acestei persoane… (fără să ţinem seama) de perversiunile ei… (trebuie s-o privim)… (ca) un sfînt al lui Dumnezeu, şi să transformăm în imaginaţia noastră aspectele întunecate şi îngrozitoare ale naturii ei în virtuţi sclipitoare şi în surse de putere. într-adevăr, în felul acesta pot fi transformate aceste persoane! Aceasta este mîntuirea!” (12) Aceasta este o metodă străveche de vindecare proprie vrăjitoriei sau şamanismului, care a fost deja creştini-zat” de către sectele pseudo-creştine ale ştiinţei minţii, ca -150 – Ştiinţa Religioasă şi biserica unitariană. De fapt, Agnes Sanford a învăţat probabil această tehnică de la o feme-ie-pastor din biserica unitariană. în prima ei carte, The Healing Light (Lumina vindecării), ea recomandă „biserica unitariană şi celelalte şcoli moderne de rugăciune” pentru metodele lor metafizice, care permit „proiectarea în chip mintal a puterii lui Dumnezeu în interiorul fiinţei umane”. Ea povesteşte pe urmă cum a întrebat pe o ,4oamnă-pastor” largă la spirit de ce nu reuşea să proiecteze puterea vindecării prin rugăciune la distanţă. Ea a primit atunci următorul sfat: „,O, draga mea, tu-i vezi încă bolnavi’, a strigat această frumoasă femeie-pastor aflată la anii bătrîneţii… ,Dacă subconştientul tău nu crede cu adevărat că ei se vor vindeca… nu faci decît să fixezi boala asupra lor. Cînd te rogi pentru cineva, draga mea, va trebui să înveţi să-1 vezi vindecat”. (13) ■■ Influenţa lui Agnes Sanford Richard Foster, unul din numeroşii admiratori ai lui Agnes Sanford, şi care a fost profund influenţat de ea, a declarat: ,Agnes Sanford, şi scumpul meu prieten, pastorul Bill Vaswig, m-au ajutat foarte mult să înţeleg valoarea imaginaţiei în rugăciune pentru alţii”. Foster spune că el a împrumutat din lucrarea lui Vaswig „ideea anumitor vizualizări” pe care le prezintă, (14) iar Vaswig le-a împrumutat de la Agnes Sanford. (15) Trezirea puterii imaginaţiei, prin folosirea viziunilor şi a vizualizărilor, este una din temele majore ale best-sellerului scris de Foster Celebration of Discipline (Celebrarea disciplinei), (16) care poate fi totuşi recomandat pentru încurajarea devotării înaintea Domnului şi a unei discipline mai mari în viaţa creştină. Mai departe, Foster zice: „Agnes Sanford e cea care m-a sfătuit… să mă rog cu ajutorul imagi- -151- naţiei… să-mi închipui vindecarea… şi multe alte lucruri. Am descoperit în ea un consilier extrem de înţelept şi competent… Cartea ei The Healing Gifts of the Spirit (Darurile de vindecare ale Duhului Sfînt) este o resursă excelentă”. (17) Tot ce a putut să spună Agnes Sanford, acest consilier competent” privind tema ei favorită, „rugăciunea cu ajutorul imaginaţiei”, era înrădăcinat în credinţele ei fundamental păgîne, peste care a plasat pur şi simplu o terminologie creştină şi psihologică, în special cea a lui Jung. Lucrul acesta ar trebui să le fie clar tuturor acelora care îi citesc scrierile. Iată aici un exemplu: „De secole, înţelepţii din India au călcat în picioare vîrfurile sublime ale meditaţiei, dezvoltîndu-şi prin aceasta puterile psihologice şi dînd naştere supra-sufle-tului lor. Spiritele morţilor pentru care ne-am rugat pe pămînt sunt la lucru prin noi… Este posibil să transmiţi această putere de vindecare fiinţei interioare (a bolnavilor) folosind legea sugestiei… Acela (care practică vindecarea) a deschis o trecere mintală între pe de o parte spiritul său, gîndul său subconştient şi trupul său, iar pe de altă parte trupul, gîndul subconştient şi spiritul pacientului…”. (18) Deşi este recomandat cu căldură de către numeroşi conducători creştini, mesajul din cărţile lui Sanford este în armonie cu învăţăturile fundamentale ale ocultismului. Lucrul acesta reiese clar nu numai din cărţile pro-priu-zise, ci şi din anumite confirmări pe care le-a primit, ca cel pe care i-1 dă, de exemplu, cel mai important susţinător al ocultismului hinduso-budist, The American Theosophist (Teozoful american): „… Un manual viu, permiţînd dezvoltarea propriilor potenţialităţi, pentru a trăi o viaţă mai bogată şi pentru a da mai mult”. (19) în ciuda acestui lucru, scrierile lui Agnes Sanford continuă să facă parte din cele care se vînd cel mai bine în librari- -152 – ile creştine din toată ţara. Unele reviste creştine reproduc periodic extrase din cărţile ei. Revista Charisma a publicat recent un capitol întreg. Este ceva foarte neliniştitor să constaţi că nişte conducători creştini ca Richard Fos-ter, conferenţiar la universitate şi seminar creştin, pot să accepte ceea ce a scris Agnes Sanford fără să respingă ocultismul ei izbitor. în loc să-şi pună cititorii în gardă împotriva învăţăturilor ei periculoase, ei îi recomandă călduros cărţile! Panteism, Jung şi vindecare interioară Am arătat deja că Agnes Sanford era o panteistă. Această filozofie şamanică impregnează toate conceptele şi învăţăturile ei fundamentale, ca de exemplu această declaraţie în care ea afirmă că „fiecare din celulele corpului tău posedă o gîndire rudimentară şi-ţi aude cuvintele”, (20) ca şi credinţa ei aparentă într-o preexistentă veşnică a omului, înainte de a se naşte pe pâmînt, tră-gînd în urma lui „un nor de glorie” şi păstrînd ,p memorie inconştientă a acelei ţări de unde am venit”. (21) Această formă de panteism se reflectă şi în credinţa ei universalistă că Jntreaga rasă trebuie să ajungă la o conştientă mai ridicată de Dumnezeu înainte ca toate lucrurile care sunt posibile cu Dumnezeu să se poată realiza efectiv”, (22) ca şi în învăţătura ei inspirată de Jung şi de ocultism, după care Isus Cristos ,& devenit pentru totdeauna parte integrantă din gîndirea colectivă a rasei… O parte din conştienta Sa este legată pe totdeauna cu adîn-cul minţii omului”. (23) Ocultismul jungian a devenit cadrul fundamental al acestui sistem şamanic de vindecare interioară pe care ea 1-a descoperit în metafizica sectelor ştiinţei minţii, şi pe care ea 1-a transmis bisericii evanghelice. Lucrul acesta este foarte clar în pasajul următor: „Există o legătură misterioasă între fiinţa inconştientă -153- a unei persoane şi adîncul minţii unei alte persoane. Mai mult, această legătură poate să se întoarcă înapoi în timp, în trecut, sau să se întindă spre viitor… Vorbirea în limbi… stimulează această putere latentă conţinută în mintalul inconştient al tuturor oamenilor, astfel că inconştientul se poate pune în legătură cu inconştientul unei persoane care se află într-un loc oarecare de pe pămînt, al unei persoane care a trăit în trecut sau care va veni la existenţă în viitor, sau chiar al unei fiinţe care vine din cer, al vreunui mare… mesager de lumină prin care El (Dumnezeu) poate să ne facă să ieşim din întuneric şi să ne facă să intrăm în lumina nemuririi”. (24) încrederea ei naivă în psihoterapie şi în psihologia jun-giană a condus-o pe Agnes Sanford să creadă că Cristos, prin incarnarea Sa, a intrat Jn inconştientul colectiv al rasei, în straturile profunde ale conştientei fiecărei persoane, stînd acolo la dispoziţie pentru vindecare şi ajutor”. (25) Lucrul acesta a făcut-o pe urmă să pună la punct „vindecarea interioară” şi „vindecarea memoriei”, (26) două tehnici care, în prezent, influenţează profund creştinătatea. Orice denunţare aparentă a caracterului ocult al practicilor şi credinţelor ei false, sau chiar orice avertisment la prudenţă privind învăţăturile ei sincretice străluceşte prin absenţă în scrierile şi vorbirile liderilor creştini care o recomandă, cel mai adesea în termeni entuziaşti. Cu asemenea idei care se răspîndesc pretutindeni, creştinul care neglijează să-şi ia responsabilitatea de a verifica toate lucrurile, printr-un studiu al Cuvîntulului lui Dumnezeu călăuzit cu rugăciune, va fi cu uşurinţă indus în eroare de către nişte păstori sinceri, dar induşi în eroare, care au omis să cerceteze temeinic învăţăturile lui Agnes Sanford şi ale altora care îi sunt asemănători. Vorbind de vindecarea interioară, pastorul şi autorul Ro-bert Wise scrie: „Denumirea şi ideea au început cu lucrarea lui Agnes Sanford… Făcînd parte din acele rare persoane cărora Duhul Sfînt le-a dat belşug de daruri, Agnes Sanford a putut să imprime propoziţii şi să găsească metafore care ne ajută să înţelegem cum acţionează puterea vindecării lui Dumnezeu. Raţiunea ei inspirată de Duhul a condus-o în domeniul terapiei prin rugăciune”. (27) în acord cu credinţele ei şamanice, Agnes Sanford îşi descrie „botezul cu Duhul Sfînt”, pe care 1-a primit „prin intermediul soarelui, al apei lacului şi al vîntului din pini”, (28) şi explică că lucrul acesta este posibil, pentru că chiar ,p stîncă emană o energie invizibilă… lumina Creatorului”, (29) pe care o descrie de asemenea ca pe „forţa vitală… din care au evoluat toate lucrurile”. (30) într-una din declaraţiile ei cele mai uimitoare, Agnes Sanford a scris: „Nu mai este posibil ca să îndeplinesc această lucrare (de rugăciune) în mod individual, de la persoană la persoană, căci cîmpul de lucru a devenit prea mare. De aceea, Domnul m-a condus să practic un mod de a mă ruga mai larg şi mai subtil. Faptul acesta mă cam nedumereşte într-un fel, pentru că nu pot să spun ce face spiritul meu, şi nici unde merge. Dar îmi este tot mai limpede că spiritul meu călătoreşte efectiv, şi că Dumnezeu lucrează slujindu-Se de corpul meu spiritual, chiar cînd mintea mea este complet inconştientă de lucrul acesta. De aceea, fă în gînd apel la mine, sau la altcineva, care va sluji de canal dragostei lui Cristos”. (31) Vrăjitoria „benignă” a lui Morton Kelsey Printre numeroşii lideri creştini care răspîndesc aceeaşi filozofie amăgitoare ca şi Agnes Sanford, unul din cei mai influenţi este preotul episcopalian şi psihologul jun- -154- -155- gian Morton Kelsey, care a fost şi prieten cu Agnes San-ford. Ea a fost o femeie simplă ale cărei povestiri fără afectare descriind nişte experienţe remarcabile au dus pe numeroşii ei admiratori (şi, printre ei, o bună parte din biserică) la practici oculte. în schimb, Kelsey este un gîn-ditor complex şi un scriitor atît prolific, cît şi convingător. Convingerile lui sunt fundamental jungiene, cel mai adesea ascunse sub un limbaj ce pare ortodox. După părerea lui, binele, răul, Satana, îngerii şi demonii sunt nişte construcţii arhetipice ale psihicului uman. (32) Acest fapt dă argumentelor lui o notă aducătoare de confuzie, dar şi deosebit de atrăgătoare. Ceea ce Agnes Sanford învăţa ca fiind roadă experienţei ei, Kelsey convinge biserica să-1 creadă prin raţionamentul său seducător: anume că magia, vrăjitoria şi celelalte forme ale şamanismului nu sunt rele în sine, ci sunt legitime atîta vreme cît sunt folosite cu dragoste şi pentru bine. (33) El scrie: „Nu este nimic rău în sine în puterea mediumnică sau în utilizarea ei… înseşi experienţele parapsihologice nu provin dintr-o altă lume. Ele nu sunt decît experienţe naturale ale psihicului uman, pe care omenirea le împărtăşeşte cu celelalte fiinţe vii, şi care pot uneori să fie dezvoltate… Cînd anumite persoane au experienţe profunde şi permanente cu Dumnezeu, se produc adesea fenomene parapsihologice. Clarviziunea, telepatia, precunoaşterea, psihokinezia şi vindecarea au fost observate în viaţa şi în anturajul a numeroşi lideri religioşi, şi la aproape toţi sfinţii creştini… Este o putere parapsihologică de aceeaşi natură pe care o poseda şi Isus însuşiu . (34) Kelsey şi şamanismul „creştin” După cum era de aşteptat, numeroşi lideri creştini din Mişcarea vindecării interioare care o recomandă pe Ag- -156- nes Sanford îl citează în general şi-1 admiră şi pe Kelsey, deşi el crede în aşa-zisa comunicare cu morţii şi că se pot primi sfaturile lor, lucru pe care şi el îl practică; (35) în plus, el pretinde că Duhul Sfînt nu este altul decît ,jeul”, (36) şi echivalează darurile Duhului Sfînt cu nişte puteri psihice şamanice, (37) care „se manifestă pur şi simplu pretutindeni unde creştinismul este viu”. (38) Kelsey, care crede că mama sa a murit pentru el, ,£um a făcut-o Domnul nostru”, (39) declară că „viziunea şamanică despre rău… făcea parte din punctul de vedere al viziunii lui Isus din Nazaret”. .(40) Mai mult, pentru el, un şaman (adică un vrăjitor, un magician, etc.) nu este rău în sine, ci este „un om în care se află concentrată puterea lui Dumnezeu, care poate astfel să se scurgă către alţii”. (41) Sprijinindu-se pe această credinţă, Kelsey declară: „Isus a fost un Om al puterii. El a fost mai mare decît toţi şamanii. Studenţii mei au început să înţeleagă rolul pe care îl juca Isus atunci cînd au citit cartea lui Mircea Eliade Shamanism (Şamanismul), şi cea a lui Carlos Castaneda: Journey to Ixtlan (Călătorie la Ixtlan)… Este o putere parapsihologică de aceeaşi natură cu cea pe care o poseda însuşi /sus”. (42) După cum am văzut deja, cuvîntul ,^şaman” este un termen utilizat de antropologii moderni pentru a desemna pe cei numiţi altădată „vrăjitori, vindecători, magicieni şi vraci”. Apostolul Pavel a scris: „Dimpotrivă, ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu” (l.Corinteni 10:20). Cu toate acestea, exact ca şi Agnes Sanford, Kelsey nu pare să creadă că şamanii sau idolatrii sunt implicaţi în ceva care este rău în sine. Potrivit lui Kelsey, clarviziunea, telepatia, experienţele de ieşire din trup, psihokinezia, şi celelalte forme a ceea ce numeşte el „parapsihologic” sunt manifestări ale puterii lui Dumnezeu. O asemenea implicare în domeniul „psihic”, indife- -157- rent de mijloace, nu poate duce la rău decît atunci cînd motivaţiile ne sunt rele. Mai mult, drogurile, bilele de cristal, ghicitul din cărţi de joc, astrologia, I Ching, hipnoza, transele mediumnice, yoga, şi celelalte metode de meditaţie orientală sunt toate metode neutre şi legitime pentru a intra în contact cu puterea lui Dumnezeu. (43) Intr-un context asemănător, Robert Schuller scrie: „Numeroase religii diferite, ca şi sisteme nereligioase de control mintal… folosesc o mare varietate de căi de acces la meditaţie. în toate formele… în Meditaţia Transcedentală, în Budismul Zen, în yoga, sau… în meditaţia… de tradiţie iudeo-creştină… cel care meditează se străduie să învingă distragerile gîndirii sale conştiente… Este important să ne amintim că meditaţia, în orice formă ar fi, nu e nimic altceva decît utilizarea legilor divine prin mijloace omeneşti… Suntem dotaţi cu un mare număr de puteri şi de forţe pe care încă nu le înţelegem deplin. Cele mai eficace mantra folosesc sunetul ,M’. Poţi să-ţi faci o idee repetînd de multe ori , 1 am, I am’ (,eu sunt’ în engleză)… Meditaţia Transcendentală, sau MT… nu este o religie şi nu e neapărat anticreştină”. (44) (MT este de fapt hinduism pur, şi duce la o separare veşnică de Cristos. Pentru mai multe amănunte, vezi lucrarea noastră The Cult Explosion, Explozia sectelor). Isus, şamanismul, inconştientul şi „realitatea spirituală” Pentru Kelsey, ceea ce este important e faptul că majoritatea marilor religii cred într-o realitate spirituală, şi că oamenii îl pot experimenta personal pe Dumnezeu, indiferent că El este o Persoană pentru ei, ori nu. (45) El recomandă „hinduismul, religia lui Zarathustra, şi… religiile populare chinezeşti” pentru această credinţă comună, (46) crede că Oracolul ocult de la Delphi era un mijloc legitim de a intra în contact cu Dumnezeu, (47) şi complimentează pe vechii greci şi romani pentru că ,£rau la fel de siguri de existenţa zeilor lor pe cît suntem noi astăzi de electricitate”. (48) El a mai declarat: „Vechii şamani şi vraci s-au văzut confruntaţi cu o putere (a lui Dumnezeu) despre care n-auziseră niciodată şi de care au fost aproape copleşiţi. Aceşti bărbaţi şi femei erau vindecători uimitori care transmiteau altora aceste ciudate puteri necunoscute”. (49) Potrivit lui Kelsey, această tradiţie şamanică a fost continuată de Isus: „Creştinismul afirmă că singurul mijloc sigur de a pătrunde în inconştient, sau de a intra în realitatea spirituală, este de a o face cu un conducător – Isus. Şamanismul ne arată totodată că Dumnezeu a lucrat în mijlocul oamenilor chiar înainte de Isus”. (50) Din aceste cuvinte, ai impresia că această „putere”, care pătrunde în întregul univers, şi care poate fi folosită spre bine sau spre rău, îşi are rădăcinile în inconştientul colectiv al lui Jung; Kelsey consideră că această putere este echivalentă cu conceptul creştin de „Dumnezeu”. Pentru Kelsey, care a ajuns la această înţelegere a creştinismului datorită luminilor pe care le-a primit de la „psihologia profunzimii” a lui Jung, „realitatea spirituală” nu este decît o construcţie a „inconştientului” omului, şi puterea aflată la lucru în spatele fenomenelor mediumnice sau oculte este ultimul arhetip integrator. Şamanii sunt cei consideraţi drept mediatorii acestei puteri psihice, mediumnice, pentru binele altora. După o discuţie amănunţită şi foarte favorabilă şamanismului, Kelsey ne împărtăşeşte încă o dată că creştinismul nu este decît o altă formă a străvechii vrăjitorii universal practicate, pe care o recomandă personal: „Cînd privim la lucrarea lui Isus, vedem… că viaţa Sa, faptele Sale, învăţătura Sa şi practicile Sale sunt mai cu- -158- -159- rînd inspirate de un şamanism bazat pe o relaţie intimă cu un dumnezeu şi tată iubitor. De fapt, s-ar putea face un studiu important pentru a compara lucrarea lui Isus cu cea a şamanismului… Cei uimiţi de lucrarea Sa de vindecare… sunt în neştiinţă despre experienţele de vindecare universal cunoscute… în majoritatea formelor de şamanism. Şamanul este mediatorul între realitatea individuală şi realitatea spirituală, fie ea bună ori rea. Ca atare, el poate vindeca bolile trupului şi ale sufletului. Prin faptul că Isus îşi preia rolul de vindecător, face legătura cu tradiţiile profetice şi şamaniste din Vechiul Testament pe care le-am amintit deja”. (51) Şamanism şi vizualizare Michael Harner, antropolog la Academia de ştiinţe din New York, plasează vizualizarea în capul listei tehnologiilor psiho-spirituale, atît de răspîndite în prezent, despre care spune că sunt o trezire a şamanismului, (52) pe care îl numeşte şi vrăjitorie sau magie. (53) Harner n-o spune în calitate de critic, ci ca susţinător ferm al şamanismului, ca atîţia alţi antropologi şi psihologi „transpersonali”. Recurgerea la vizualizare, care este de departe forma de şamanism cea mai eficace şi mai puternică, este pe cale să se răspîndească literalmente ca un exploziv în toată lumea necreştină. Vizualizarea, de asemenea, de la introducerea ei de către Agnes Sanford, este tot mai acceptată şi mai folosită în biserică. Explicînd rolul central jucat de vizualizare în şamanism, Harner declară: „Un şaman este un bărbat sau o femeie care, de bunăvoie, intră într-o stare de conştientă modificată, astfel ca să contacteze şi să utilizeze o realitate în mod normal ascunsă, spre a dobîndi cunoaştere, putere, şi să poată ajuta pe alţii… în această SCŞ (Stare de Conştientă Şamanică) poate -160- cineva ,să vadă’ în mod şamanic. Lucrul acesta poate fi numit ,a vizualiza’, ,a construi imagini1 , sau, cum zic băştinaşii aborigeni din Australia, a folosi ,ochiul tare’… Aşa cum a observat A.P. Elkins, antropolog australian de renume, viziunea experimentată de un şaman aborigen ,nu este o simplă halucinaţie. Este o stare mintală vizualizată şi exteriorizată, care poate exista, pentru o vreme, în mod independent de creatorul ei…”. (54) Psihologii afirmă că mintea noastră nu poate face nici o diferenţă între lumea „reală” (depinde de ceea ce se înţelege prin aceasta) şi o imagine clar creată în gîndirea noastră. într-o carte recentă, psihologul William Fezler face un pas mai departe spunînd că nu există nici o diferenţă reală între cele două. (55) în ultima lui lucrare, Cari Rogers susţine o realitate pur subiectivă, creată de fiecare individ. El sugerează că există „tot atîtea realităţi cîţi indivizi”, şi ne îndeamnă să ne pregătim pentru o lume fără „nici o bază solidă, o lume de procese şi schimbări… în care mintea (individuală)… crează noua realitate” (56) în asemenea teorii, îmbrăţişate de psihologi cu atîta renume ca Rogers, nu este nimic altceva decît străvechiul şamanism reformulat într-un limbaj academic respectabil. Zecile de teorii psihologice la modă şi de secte ale dezvoltării de sine nu sunt în realitate decît reapariţia în societatea modernă a străvechiului ocultism făcut acceptabil de către psihologie. Psihiatrul C.G. Jung, pe care Morton T. Kelsey 1-a ridicat la rangul de conducător creştin şi de sfînt, (57) credea că imaginile create în gîndire erau la fel de reale ca cele care provin de la obiecte exterioare. Profund implicat în ocultism, pînă la a participa la şedinţe spiritiste pentru a comunica cu morţii, Jung explica că „fantomele” pe care le zărise de cîteva ori erau exteriorizări” de imagini arhetipice ale propriei lui minţi, care-şi au sursa în psihicul profund al rasei umane. -161- Refuzînd să creadă într-o lume spirituală reală a demonilor sau îngerilor, psihologii joacă nişte jocuri mintale cu imagini vizuale pe care apoi creştinii le preiau şi pe care le consideră „ştiinţifice”, fără să bănuiască că se deschid pe ei înşişi spiritelor demonice. Potrivit lui Barbara Hannah, psihanalist jungian şi profesor la Institutul C.G. Jung, construcţia de imagini mintale, sau vizualizarea, este: ,,.. considerată ca instrumentul cel mai puternic, în psihologia jungiană, pentru a intra în contact direct cu inconştientul, si pentru a ajunge la o mai mare cunoaştere interioară . (58) Sub o etichetă „ştiinţifică”, vrăjitoria a devenit acum parte integrantă a societăţii noastre moderne. Există un efort conştient pentru fuzionarea ştiinţei cu şamanismul. Sub titlul „Oameni de ştiinţă şi şamani se întrunesc pentru a explora căi comune”, ziarul Brain/Mind Bulletin al lui Marilyn Ferguson anunţa una din aceste întruniri, tot mai numeroase. Ea a fost ţinută la Ojai în California în 3 iunie 1984, şi organizată de antropologul Joan Halifax, şi ea lider al Noii Ere. Neobişnuitul „program al conferinţei avea ca semn caracteristic legătura dintre tradiţiile ştiinţifice şi cele sacre”, şi a fost susţinut de nişte persoane luminate ca psihologul R.D. Laing şi specialistul în fiziologia plantelor Rupert Sheldrake. S-au întrunit „biologi, fizicieni, psihiatri, neurologi, ca şi vraci indieni din America şi Africa, lama tibetani, mistici Sufi, învăţători Zen şi specialişti în artele marţiale”. (59) Aproape nimeni nu face legătura cu rădăcinile păgîne ale acestor idei atunci cînd ele se prezintă sub o terminologie psihologică, ca de exemplu: cursuri de dezvoltare personală”, casetă de autohipnoză, sau seminarii de PMA (Atitudine Mintală Pozitivă), ori seminarii de succes şi motivaţie pentru oamenii de afaceri. Şamanismul este încă şi mai puţin probabil de a fi recunoscut ca atare -162- atunci cînd este naiv prezentat de către conducători creştini pe o bază aparent biblică. Astăzi, rîndurile din ce în ce mai mari ale susţinătorilor lui cuprind tot mai mulţi medici, psihologi, profesori de universitate şi de seminarii teologice, sociologi, teologi, lideri creştini, şi alte persoane inteligente cu pregătire înaltă, a căror influenţă este foarte mare. -163- 10 Alchimie mintală „în ciuda multelor tale vrăjitorii, în ciuda marii puteri a descîntecelor tale… nenorocirea va veni peste tine, şi n-o vei putea alunga prin farmece” (Isaia 47:9-11). Majoritatea cercetătorilor care au studiat renaşterea explozivă a misticismului recunosc acum că Occidentul îşi are propriii lui vrăjitori. Ei poartă costume de oameni de afaceri sau robe de clerici, şi mulţi dintre ei au diplome de doctor în medicină, teologie sau filozofie. Aproape toţi afirmă că ceea ce cred şi practică e cu adevărat ştiinţific. Mulţi neagă existenţa lui Dumnezeu, a lui Satana, a îngerilor sau a demonilor ca entităţi independente. Deci, ei atribuie sursa puterilor mediumnice acestui potenţial uman nelimitat care dormitează chipurile în inconştientul fiecăruia dintre noi. „Magia lor mintală” e puternică şi produce rezultate. în introducerea la cartea lui William Tezler Just Imagine: A Guide to Materializa-tion Using Imagery (Imaginaţi-vă numai: un ghid pentru a materializa lucrurile prin construcţia de imagini mintale”), William Kroger, psihiatru la Beverly Hills, spune: „Pe măsură ce se dezvoltă domeniile moderne ale psihologiei şi medicinei, suntem tot mai uimiţi să constatăm întinderea puterii exercitate de mintea omului… Nici un autor na explicat pînă acum cum să imaginezi ceva cu destulă forţă pentru a produce un rezultat concret în realitate. Just Imagine umple această lacună. Această lucrare de- -164- fineşte mijloacele de structurare a unei noi şi minunate realităţi. Metoda cuprinde folosirea de imagini mintale… care pot fi dezvoltate şi înfrumuseţate în mod progresiv, pînă ce influenţează realitatea în aşa măsură, încît devin realitate! Am lucrat în cursul ultimilor zece ani cu dr. Fezler, şi am observat cum îi învăţa pe pacienţii săi să producă imagini mintale destul de puternice pentru a se materializa..^. (1) Vizualizarea creatoare Vizualizarea şamanică este o încercare de creare sau manipulare a lumii fizice prin practicarea „alchimiei mintale”. Ea este bazată pe această străveche credinţă a vrăjitoriei potrivit căreia întregul univers nu este decît o iluzie (numită maya în hinduism) creată de gîndirea noastră. Adelaide Bry, care figurează printre principalii susţinători ai vizualizării şamanice, o descrie ca „folosirea cu bună ştiinţă a puterii gîndirii tale pentru a-ţi crea propria realitate. Poţi să foloseşti vizualizarea ca să obţii tot ce doreşti…”. (2) Pe acelaşi principiu se bazează străvechea magie rituală, pe care o folosesc încă preoţii voodoo şi vracii, fie pentru a blestema, fie pentru a vindeca. Dar se consideră acum că este vorba despre o putere mintală neutră, f ăcînd parte din acest aşa-zis potenţial uman nelimitat pe care-1 posedăm toţi, cu condiţia să ştim cum să-1 facem să lucreze. Laurie Warner, propagandistă activă a Noii Ere, explică faptul că această credinţă „se regăseşte în toată literatura Evului Mediu”. Ea adaugă: „Toate metodele Noii Ere… meditaţia, yoga, aerobica, utilizarea de ioni, cristalografia, nutriţia, analiza tranzacţională, şi multe alte tehnici… toate pot fi considerate ca mijloace de amplificare şi transmutare a energiilor… -165- (şi) de eliberare a potenţialului nostru spiritual înnăscut. Suntem pe cale de a învăţa că ,energia ascultă de gîn-dire’ şi că, prin acţiunea interioară a acestei alchimii simbolice şi a acestei programări mintale, putem atinge stări de conştientă modificate şi cunoaşte noi tipuri de relaţie cu realităţile noastre”. (3) După ce a considerat timp de ani de zile asemenea credinţe ca fiind superstiţii primitive, omul modern descoperă în sfîrşit că există o putere de necrezut în „vizualizarea creatoare”, şi el o foloseşte într-o mare varietate de moduri. Nişte metode populare şi puternic oculte, ca de exemplu Controlul Mintal Silva, ,£st” (Erhard Se-minars Training) şi Dinamica Mintală, folosesc din belşug vizualizarea. Un raport special de la Psychosynthe-sis Institute (Institutul de Psihosinteză) declară că „folosirea imaginaţiei este una din noile tendinţe ale psihologiei şi învăţămîntului care se dezvoltă cel mai rapid…”. (4) în paragrafele introductive ale cărţii lui, psihologul William Fezler prezintă în mod convingător posibilităţile deosebit de seducătoare ale alchimiei mintale: „Toţi savanţii sunt de acord în a zice că materia poate fi transformată în energie. Dar şi contrariul este cu siguranţă posibil, Energia trebuie să fie capabilă să se transforme în iwterie. Mintea e energie. Gîndirea este energie. Mîncăm un măr, şi el se transformă în energie, el devine gîndire. De ce le este unora atît de greu să înţeleagă faptul că gîndirea este capabilă să se transforme din nou în măr? Nu un măr imaginar, ci un măr real… Materializarea este posibilă”. (5) Pentru a folosi eficient construcţia de imagini mintale în vindecarea bolnavilor, pretinde Agnes Sanford, este necesar un „antrenament mintal” pentru a dezvolta această „facultate creatoare, această parte a imaginaţiei creatoare care e cea mai asemănătoare lui Dumnezeu”. (6) Este aceeaşi învăţătură ca cea din Ştiinţa Creştină şi din -166- alte secte ale ştiinţei minţii. Din păcate, acelaşi lucru îl învaţă şi Yonggi Cho în cartea lui A patra dimensiune: „Dumnezeu a vorbit apoi inimii mele: ,Fiul Meu… a patra dimensiune o conţine şi o controlează pe a treia, producînd prin aceasta o creaţie ordonată şi frumoasă. Spiritul este această a patra dimensiune. ,Orice fiinţă umană este o fiinţă spirituală… Ele posedă în inimile lor a patra dimensiune, ca şi pe a treia’. în Geneza, Duhul (Spiritul) Domnului clocea, planînd deasupra apelor; El era ca o găină care-şi cloceşte ouăle, dînd apoi naştere puişorilor ei. în acelaşi fel, Duhul Sfînt cloceşte cea de a treia dimensiune, şi la fel face şi duhul rău… Te întrebi poate cum ne putem noi cloci sau incuba subconştientul… Noi nu posedăm decît un singur mijloc de a cloci: prin imaginaţia noastră, prin viziunile şi visele noastre… Prin vizualizare şi visare… tu poţi să-ţi cloceşti viitorul şi să dai naştere la rezultate… Astfel deci, explorînd sfera spirituală a celei de a patra dimensiuni, prin dezvoltarea viziunilor şi a viselor care se concentrează în imaginaţia lor, oamenii (creştini sau ocultişti) pot să clocească şi să incubeze a treia dimensiune, influenţînd-o şi transformînd-o. Aşa m-a învăţat Duhul Sfînt”. (7) ‘ . Vizualizarea: o tradiţie străveche Conform tradiţiei hermetice, zeul egiptean Thoth, cunoscut de greci sub numele de Hermes Ţrismegistus (Cel de trei ori puternic), a fost la originea alchimiei. El învăţa că lumea fizică poate fi transformată prin construcţia de imagini mintale. La fel de străveche, folosirea vizualizării în yoga, pentru a crea realitatea cu ajutorul gîndirii şi a ajunge la unire cu Totul (Brahman), datează de mii de ani. într-un interviu recent reprodus în The -167- Journal of Transpersonal Psychology (Jurnal de Psihologie Transpersonală), Dalai Lama declara că „folosirea imaginaţiei pentru generarea sau vizualizarea unei imagini cu ochiul minţii” face parte integrantă din Tantra Yoga. Şi el explica cum această practică străveche este asociată cu tehnici similare recent adoptate de psihoterapia modernă. (8) Conducătorii creştini care promovează şi susţin vizualizarea par să ezite în a admite că această tehnică este miezul credinţelor religioase care sunt inspirate de demoni, şi care sunt definitiv ostile creştinismului. Dimpotrivă, ei pretind că vizualizarea şamanică este o falsificare a adevărului divin pe care îl învaţă ei. Cu toate acestea, Biblia nu conţine nici o învăţătură sau practică a vizualizării pe care ar putea-o falsifica Satana. Vizualizarea este la fel de absentă în Biblie pe cît este de prezentă în ocultism. Nici Isaia, nici Ieremia, nici vreun alt profet din Biblie nu şi-a creat vreodată viziunile (vedeniile) prin vizualizare, ci el le-a primit prin inspiraţie de la Dumnezeu. Isus nu i-a învăţat pe ucenicii Săi că pot săL facă să apară ori de cîte ori vor prin vizualizare, nici că noi ar trebui să vizualizăm lucrurile pe care le cerem în rugăciune. Totuşi, lucrul acesta este învăţat astăzi de unii conducători creştini, care n-au nici o intenţie de a duce pe cineva la ocultism, dar care influenţează totuşi angajarea în această direcţie prin anumite metode pe care le recomandă. De-a lungul istoriei, exact ca şi astăzi în biserică, vizualizarea şamanică a fost asociată cu vindecarea, atît fizică, cît şi spirituală. Credinţe şi practici comune pot fi trasate din timpuri străvechi pînă astăzi. Nu poate exista legătură mai evidentă între păgînism sau ocultism şi practicile moderne ale psihologiei sau ale religiei decît vizualizarea. Numai creştinătatea biblică se menţine în afara acestor tradiţii păgîne şi li se opune. Doctorul în -168 – medicină Mike Samuels şi soţia sa Nancy, ocultişti practicanţi şi experţi în acest domeniu, observă următoarele în studiul lor decisiv asupra vizualizării: „Pentru adepţii egipteni ai lui Hermes, care credeau că totul este gîndire, boala trebuia să fie vindecată prin vizualizarea sănătăţii perfecte. La indienii Navajos, pentru vindecarea unui bolnav se folosesc vizualizări complexe şi concrete, la care participă un anumit număr de persoane. Acest ritual ajută pacientul să se vizualizeze pe sine însuşi perfect sănătos… Paracelsus, alchimist şi medic elveţian din secolul 16, credea că ,puterea imaginaţiei este un factor important în medicină. Ea poate să provoace boli la om, şi ea poate să le vindece’. Spre sfîrşitul secolului 19, Mary Baker Eddy a descoperit Ştiinţa Creştină… fondată pe conceptul (că)… boala este în esenţă un produs al minţii omeneşti… ,Originea oricărei boli este mintală… Orice boală este vindecată de Mintea divină'”. (9) Vizualizarea şamanică în lumea occidentală modernă Vindecătorii mediumnici Bill Henkin şi Amy Wallace subliniază că vizualizarea este una din tehnicile cele mai puternice şi mai intensiv folosite în vindecarea (medium-nică)”. (10) Steller a declarat că practicarea „imaginaţiei vizuale face în mod normal parte din programul de formare a mediumilor şi a vindecătorilor în… bisericile spiritiste”. (11) Shakti Gawain spune: „Vizualizarea creatoare este o tehnică prin care îţi foloseşti imaginaţia ca să creezi tot ceea ce doreşti… o stare de conştientă în care ştii că eşti creatorul neîncetat al propriei tale vieţi”. (12) In mulţumirile pe care le aduce la începutul cărţii ei, -169- Gawain aminteşte în mod deosebit „ghidul (ei) interior, care continuă să-mi arate drumul… şi care este în realitate responsabil cu scrierea acestei cărţi”. (13) în lucrarea lui Magic: An Ocult Primer (Magia: o introducere în ocultism), importantul ocultist David Conway explică absoluta necesitate a vizualizării în practica magiei rituale: ,,.. Tehnica vizualizării este ceva pe care pui stăpînire treptat, şi pe care ar trebui de fapt s-o stăpîneşti, dacă vrei să faci un progres în vreun tip de magie… Este singurul nostru mijloc de a putea acţiona asupra atmosferei eterice. Vizualizarea ne permite construirea propriilor noastre forme de gîndire, contactarea celor care există deja şi canalizarea pînă pe plan fizic a energiei elementale de care avem nevoie . (14) Bry spune că vizualizarea este „actualmente folosită de către tot mai multe categorii de oameni: medici, psiho-terapeuţi, atleţi, instructori, dieteticieni, artişti, oameni de afaceri şi amanţi, ca să cităm doar pe cîţiva”. (15) Un prospect recent, destinat unor ingineri şi directori înscrişi la un curs de dezvoltare personală la Societatea Hughes Aircraft în California de sud, anunţa că „minunatul secret… cunoscut şi practicat de toţi marii maeştri ai adevărului, este proiectarea unei imagini mintale pe ,ecranul gîndirii’, ca să efectueze o transformare a personalităţii”. (16) în iunie 1984, managerii din California ai lui Rockwell, membri ai Asociaţiei Naţionale a Managerilor, au finanţat un program cu titlul „Gînduri ale Noii Ere -Instruire în vizualizare, pentru dezvoltarea potenţialului vieţii noastre”. Acest program a fost animat de psihote-rapeutul Rita Uniman, care conduce Institutul de Psihologie Holistică. Cursul era anunţat ca o sinteză de religie orientală, de psihologie occidentală, de metodă de sănătate holistică şi de formare a potenţialului uman. (17) Exis- -170- tă mii de asemenea cursuri în lumea afacerilor. Adevărata lor natură religioasă este trădată în această declaraţie a Institutului de Psihosinteză, potrivit căreia, prin construirea de imagini mintale şi prin imaginaţie, ,,… noi suntem capabili să transcendem ordinea lumii, să participăm la viaţa veşnică şi la energia super-ce-rească. Deci, datorită acestui principiu, vom fi eliberaţi chiar de lanţurile destinului”. (18) în ciuda aparentelor avantaje iniţiale, Satana sfîrşeşte prin a-şi cere dreptul asupra tuturor celor care joacă jocuri mintale. Acest lucru este adevărat nu numai în cazul anumitor istorii individuale de groază care s-ar putea povesti. S-a dovedit în mod copleşitor că există un plan mult mai vast în spatele renaşterii ocultismului şi a drogurilor, plan din care vizualizarea şamanica face parte integrantă, în cartea sa Occult Preparations for a New Age (Pregătiri oculte pentru o Eră Nouă), teozoful Dane Rud-yar expune anumite aspecte ale strategiei şi speranţelor celor care încurajează asemenea tehnici: „Utilizarea tot mai răspîndită a LSD-ului şi a altor droguri psihedelice… (a avut) un puternic efect catartic sau purificator, spărgînd uşile de acces la minte şi apărările obişnuite construite în jurul eului de către cultura noastră tradiţională… Domeniul de acţiune al aspectului actual al contracul-turii se defineşte tot mai mult prin tot felul de cercetări ,psihice/mediumnice’, şi prin modernizarea străvechilor tehnici de yoga şi ale disciplinelor spirituale şi mintale… Persoanele care folosesc sau pretind că posedă clarviziunea (vederea la distanţă), care afirmă că contactează ghizi interiori, oameni din spaţiu sau vindecători dezin-carnaţi, sunt tot mai numeroase… Aceste manifestări… provoacă valabilitatea aspectelor esenţiale ale culturii noastre euro-americane… … Trăim o perioadă de tranziţie între vechea civilizaţie -171- L occidentală… şi un nou tip de cultură, care va fi fără îndoială de o natură globală”. (19) Fantezie sau exegeză Fie că este practicată de creştini ori de necreştini, vizualizarea este o tehnică pur ocultă care oferă o altă sursă de putere, de cunoaştere şi de vindecare, care, dacă ar putea fi utilizată efectiv, ar face din om un zeu în propriul lui drept, independent de Creatorul lui. Yonggi Cho se sforţează să fabrice exemple luate din Biblie, dar ele sunt clădite pe presupuneri nejustificate. Pentru că Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-şi ridice ochii spre cerul înstelat, spunîndu-i că urmaşii lui vor fi la fel de nenumăraţi ca stelele cerurilor, Yonggi Cho îşi imaginează că Avraam a început să vizualizeze nenumăraţi urmaşi, şi că această închipuire a dus la naşterea lui Isaac! Pe asemenea speculaţii îşi construieşte Yonggi Cho întreaga lui învăţătură asupra vizualizării. El scrie: „îmi imaginez că Avraam… privind stelele, nu putea Vedea decît feţele copiilor săi. Deodată, a crezut că-i aude pe toţi chemîndu-1: ,Părinte Avraam!’ … Cînd a închis ochii n-a putut adormi, căci vedea toate stelele preschimbîndu-se în feţele copiilor săi… Aceste imagini i-au revenit deseori în memorie şi… au devenit parte integrantă din cea de a patra dimensiune a sa… Aceste viziuni şi vise au început să-i domine trupul în vîrstă de o sută de ani, şi l-au transformat puţin cîte puţin într-un trup mai tînăr”. (20) Aceasta nu este exegeză biblică, ci fantezie pură. Nu punem motivaţiile lui Yonggi Cho sub semnul întrebării, dar trebuie să punem sub semnul întrebării metodele şi învăţătura lui. Din păcate, concluziile lui Yonggi Cho se acordă perfect cu tradiţia ocultă. Ele sunt totuşi preluate de mulţimi de creştini. Una din sămînţele apostaziei con- -172- stă în acceptarea fără discernămînt a tot ceea ce învaţă conducătorii creştini, în loc de a o compara cu grijă cu Cuvîntul lui Dumnezeu (cum au făcut cei din Bereea cu predicarea lui Pavel). Iată cum intră în biserică vizualizarea şi alte forme de vrăjitorie! Unii autori creştini, ca să-şi justifice recurgerea la vizualizare, citează acest pasaj unde este scris: „Unde nu este viziune, poporul piere”. Dar Dumnezeu face clar referire la viziunile (vedeniile) pe care le dă El, din propria Sa iniţiativă, profeţilor Săi aleşi, la timpul Său, aşa după cum vrea, şi după planul Său. Nu e deloc vorba de producerea propriei „viziuni”, prin crearea unei imagini foarte clare în propria imaginaţie a cuiva. Cu toate acestea, acest verset este folosit ca să sprijinească falsa învăţătură potrivit căreia oricine poate să-şi vizualizeze propria sa „viziune”, pe care Dumnezeu trebuie s-o onoreze. în Ie-remia 23:16, Dumnezeu avertizează exact împotriva aceleiaşi perversiuni: „Nu ascultaţi cuvintele profeţilor care vă profeţesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului”. „Vei fi ceea ce vezi” în capitolul următor, vom avea încă şi mai multe de spus despre această tendinţă crescîndă de a face apel, prin imaginaţie, la un Jsus” sau la un „Dumnezeu” fictiv, care apoi vine în mod literal să trăiască în gîndire. Oricare şaman ar recunoaşte că faptul de a vizualiza pe cineva sau ceva în gîndire este mijlocul cel mai rapid de a intra în contact cu nişte entităţi spirituale. Sub forma vizualizării, şamanismul este actualmente introdus în biserică de către numeroşi conducători creştini care nu-şi dau deloc seama despre ceea ce este vorba în realitate. Cartea lui Foster Celebration of Discipline (Celebrarea -173- disciplinei) a fost o lectură favorită a multor creştini evanghelici conservatori. Cu toate acestea, această lucrare învaţă că vizualizarea se poate folosi pentru transcen-derea timpului şi spaţiului şi înălţarea în însăşi prezenţa lui Dumnezeu: „Prin imaginaţie, permiţi trupului tău spiritual, strălucind de lumină, să iasă din trupul tău fizic… să se ridice prin nori în stratosfera… să meargă tot mai departe în spaţiul exterior, pînă ce nu mai rămîne altceva decît prezenţa caldă a Creatorului veşnic”. (21) Foster ne asigura că aceasta nu e doar visare sau imaginaţie, ci o realitate creată de gîndire. (22) Fără să o ştie, creştinii cad într-o străveche practică ocultă încercînd să creeze realitatea şi chiar să manipuleze pe Dumnezeu, prin formarea de imagini mintale vii. Y. Cho scrie: „Cînd ne rugăm, ar trebui totdeauna să ne străduim să vizualizăm rezultatul final (căutat)… Dacă nu ţi-ai vizualizat limpede în inima ta exact ceea ce doreşti, lucrul acesta nu poate deveni realitate pentru tine… Am învăţat pe creştinii noştri cum… să vizualizeze succesul… Prin vizualizare şi vise, poţi sa-ţi cloceşti viitorul şi să dai naştere la rezultate”. (23) Această folosire nebiblică a imaginaţiei ar da omului nişte puteri divine, după cum se poate vedea în descrierea următoare, făcută de William Fezler: „în Galileea, un Om numit Cristos îşi imaginează că nişte pîini şi cîţiva peşti se înmulţesc, şi El hrăneşte o mulţime de oameni. Credinţa Sa devine realitate. Gîndi-rea este mama faptei. Imaginea precede totdeauna manifestarea. într-un spital din Los Angeles, o tînără femeie atinsă de un cancer îşi imaginează că globulele ei albe sunt nişte călăreţi îmbrăcaţi cu o armură strălucitoare care pun în derută celulele canceroase, pe care şi le închipuie ca o chiftea putrezită. Spre marea stupefacţie a personalului medical, cancerul dispare… -174- Mai întîi gîndul, pe urmă materia. Materia este materializarea gîndirii. Iar cele două sunt inseparabile. Gîndi-rea şi trupul, energia şi materia, sunt una singură”. (24) Norman Vincent Peale defineşte vizualizarea drept „gîndirea pozitivă împinsă la un stadiu mai avansat”. (25) Din partea unui om care şi-a petrecut toată viaţa ca să promoveze Gîndirea Pozitivă, această afirmaţie este cu adevărat un sprijin! Bunny Marks, distribuitor direct al produselor firmei Amway Crown, explică puterea vizualizării într-o casetă de motivaţie intitulată „Vei fi ceea ce vezi”: „Astfel, primul lucru pe care trebuie să-1 facem dacă vrem să ajungem la o viaţă de succes şi să rămînem în ea, la o viaţă de belşug şi de fericire, este înainte de orice s-o vizualizăm. Noi creăm efectiv realitatea prin ceea ce vizualizăm. … Imaginea pe care o păstrezi în mintea ta se va developa în acelaşi fel cum se developează un film… Dacă începi să vizualizezi ceea ce doreşti, o vei obţine! Tu poţi să obţii tot ceea ce doreşti, dacă vrei cu adevărat să ai lucrul acela, şi dacă începi să-1 vizualizezi… Astfel, imaginea este secretul, este cheia, căci imagiz nea pe care o păstrezi (în gîndirea ta) este imaginea a ceea ce vei fi! (26) Cîteva probleme serioase Este de mirare faptul că susţinătorii vizualizării nu par să se intereseze vreodată de problemele evidente la care dă ea naştere. în afară de faptul că ea este una din căile cele mai rapide care duc la ocultism, există nişte consideraţii morale care sunt ignorate. Ce drept avem noi să tulburăm universul lui Dumnezeu prin puterea gîndirii noastre? Şi ce să mai zicem de manipularea altora prin faptul că ne impunem voinţa? Ignorînd după cît se pare aceste implicaţii grave, Agnes Sanf ord a declarat: -175 – „După cîteva luni de practică, am descoperit că-mi puteam influenţa copiii printr-un ,control la distanţă’… în mai puţin de un minut, copilul îşi schimba purtarea, şi se realiza ceea ce văzusem eu în gînd. Era ca şi cum aş fi scris şi aş fi pus în scenă o piesă de teatru, şi asistam la desfăşurarea pe scenă a acţiunii pe care o creasem în gîndirea mea. Noi suntem într-adevăr făcuţi după chipul Său… El e înainte de toate un Creator, şi aşa suntem şi noi”. (27) Ca atîţia conducători creştini de astăzi, Agnes Sanford credea că ,£xistă o putere, şi că ea funcţionează” pentru oricine, creştin sau nu, pentru că Dumnezeu lucrează „prin aplicarea legilor şi a puterilor pe care le-a creat…”. (28) Lucrul acesta contrazice atît Biblia, cît şi logica. Argumentul clasic al unui ateu este următorul: „Tu crezi că este vorba de o minune doar pentru că nu înţelegi legile naturii care guvernează această situaţie”. Toată lumea ştie instinctiv că tot ceea ce este guvernat de legile explicabile ştiinţific este un proces natural, în timp ce minunile sunt acte supranaturale ale lui Dumnezeu, în întregime independente de influenţa legilor de cauză şi efect. Mîntuirea, învierea, iertarea păcatelor şi vindecarea instantanee a bolilor organice sunt miracole care depăşesc limitările legilor fizice, şi care sunt deci manifestări ale harului suveran al lui Dumnezeu. Agnes Sanford a povestit istoria unei tinere mame, pe care ea încerca s-o înveţe vizualizarea Jn Numele lui Isus Cristos”. Tînăra femeie a protestat zicînd că nu este creştină. Agnes Sanford i-a răspuns că lucrul acesta nu are importanţă, deoarece această putere acţionează pentru oricine. Ea i-a zis: „Imaginează-ţi în gînd fiica ta aşa cum ai vrea să fie…”. (29) Din istoriile spuse de Agnes Sanford reiese că dacă am începe toţi să ne vizualizăm o lume de armonie şi dragoste, planeta noastră Pămînt s-ar transforma în paradis. Ea învăţa că „transmiţînd dragos- -176 – tea iertătoare a lui Cristos”, noi am putea „face să apară bunătatea naturală a tuturor celor pe care îi întîlnim”. (30) Conform anumitor experienţe pe care le-a relatat ea, Agnes era capabilă prin vizualizare şi puterea gîndirii ei, chiar să neutralizeze o persoană fără ca aceasta să aibă habar, şi să o schimbe pe loc; şi chiar să-i ierte păcatele şi să o elibereze de legături fără să pronunţe un singur cu-vînt. (31) Suntem noi cu adevărat nişte dumnezei? Dacă, aplicînd anumite principii sau legi, putem să schimbăm universul lui Dumnezeu, şi să remodelăm pe cei care locuiesc aici pentru a-i conforma dorinţelor noastre, atunci suntem cu adevărat nişte dumnezei. Nor-man Vincent Peale ne spune cum i-a silit vizualizarea pe membrii bisericii lui ca într-o duminică seara cu furtună să umple biserica (32) şi pe deasupra să-i dea sume mari de bani. El ilustrează această putere după cum urmează: „Fratele Andrews a zis: ,E un doctor în oraş… O să ne rugăm ca el să va dea… cinci mii de dolari. Nu numai că o să ne rugăm, dar o să-1 şi vizualizăm pe cale să vi-i dea”. (Norman Vincent Peale a revenit triumfător cu cei cinci mii de dolari ca să zică prietenului său care îl aştepta că doctorul, după ce refuzase mai întîi, îşi schimbase deodată părerea şi îi dăduse banii). Fratele Andrews i-a explicat ceea ce făcuse: ,Am trimis pur şi simplu un gînd, care a planat deasupra ta tot drumul, ca el s-o facă, şi gîndul meu 1-a lovit exact între ochi’. (Dr. Peale) a exclamat: ,Ştii, am văzut că 1-a atins acest gînd!’ El a zis: ,E1 a pătruns în creierul lui şi i-a schimbat părerea’. Dar lucrul acesta ar trebui să te facă şi pe tine -177- să-ţi schimbi părerea. Aminteşte-ţi doar aceasta: cînd vrei să realizezi ceva, păstrează în minte imaginea în care tu însuţi eşti pe cale de a realiza lucrul acela. Imaginează-ţi toate amănuntele. Fă-o cit mai realist posibil”. (33) De atunci, dr. Peale a practicat vizualizarea, aparent fără să-şi dea seama că foloseşte o tehnică şamanică pentru a încerca să-şi impună voia în faţa lui Dumnezeu sau a altor persoane. Peale scrie: „Crearea de imagini mintale se regăseşte… implicit în toate vorbirile şi scrierile mele… Nu am început decît recent… să fiu recunoscut de către oamenii de ştiinţă şi autorităţile medicale…” (34) Dacă realitatea ar putea fi efectiv creată sau manipulată prin vizualizare, faptul acesta va permite oricui să joace rolul de Dumnezeu faţă de univers. Ce s-ar întîmpla dacă nişte realităţi aflate în conflict ar fi vizualizate de către persoane diferite? Dacă vizualizarea ar face apel la vreo putere inerentă universului şi disponibilă tuturor, ea ar constitui ultima armă pusă la dispoziţia eului uman. Iar rezultatul, acesta nu ar fi paradisul pe pămînt, ci iadul. -178- 11 Idolatrie creştinizată? „Ascultarea (de Dumnezeu) este mai bună decît jertfele… Neascultarea este tot atît (de vinovată) ca păcatul ghicirii, şi împotrivirea ca nelegiuirea şi idolatria (1. Sa-muel 15:22-23). „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie… Dimpotrivă, ceea ce jertfesc ei (paginii), jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu” (l.Corinteni 10:14,20). Şamanismul promite o putere de vindecare şi de transformare obţinută prin contactarea unui univers paralel, de unde s-ar extrage chipurile această energie misterioasă. Acest contact s-ar opera în mintea noastră: gîndu-rile pe care le formăm şi cuvinele pe care le pronunţăm devin vehiculele puterii spirituale. Cei care acceptă acest concept devin victimele marii amăgiri care îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu ,£ul”. Căutînd putere pentru ,jeu”, ei s-au deschis puterii Satanei. Cu toate acestea, chiar în timp ce se strîng munţi de dovezi ale puterii distrugătoare şi răufăcătoare ale şamanismului, popularitatea şi acceptarea sa generală se dezvoltă exploziv în lumea necreştină, iar în forme ,£reştinizate” este acceptat tot mai mult în biserică. Aceasta se datorează ignorării avertismentelor date de Biblie privind ocultismul şi acceptării de bunăvoie a teoriilor psihologice şi a formulelor care duc la succes. Incapabili să recunoască faptul că vizualizarea şamanică nu este nici ştiinţifică, nici biblică, constatăm cu uimire că mulţi lideri creştini, prezentînd-o atît ca ştiinţifică, cît şi ca biblică, îi asigură răspîndirea. -179- în Wall Street Journal a apărut recent următorul comentariu: „O altă trăsătură a creştinătăţii coreene care nelinişteşte pe unii este tendinţa, încurajată de prelaţi ca d-1 Cho, de a cqnsidera creştinismul ca o cale spre prosperitatea materială. Unii critici spun că această tendinţă este o rămăşiţă a şamanismului, religia ancestrală şi primară de secole din Coreea şi din alte ţări din Asia de nord-est. în şamanism, ceri şamanului, un soi de vindecător sau vraci… să mijlocească la spirite ca să-ţi asigure sănătatea sau succesul în afaceri. Există în şamanismul corean un spirit mare, deasupra celorlalte spirite, care nu poate fi contactat de către şaman. Faptul acesta a permis creştinismului să prindă rădăcini, spune David Susan, misionar luteran, pentru că ,atunci cînd au venit primii misionari şi au zis: Există un Dumnezeu atotputernic care o să vă judece după ce muriţi, coreenii au zis: Ah, da, am auzit deja vorbin-du-se despre acest Dumnezeu’. Dar, într-un sens, lucrul acesta a făcut prea uşoară acceptarea creştinismului de către coreeni… Mulţi creştini coreeni consideră încă zeii şamanismului şi Dumnezeul creştinismului ca fiind spirite din aceeaşi familie”. (1) Această înclinaţie pentru şamanism nu se observă numai la coreeni, ci ea se află aproape pretutindeni în lume, aşa cum dovedeşte Michael Harner. (2) Chiar la creştinii evanghelici, asistăm la o acceptare uimitoare a unor erezii care amintesc de învăţătura radicală a transcendenta-liştilor (Ralph Waldo Emerson, Henry Thoreau, William Channing, Bronson Alcott, etc…), care au introdus în America o formă intelectualizată de şamanism la începutul secolului 19. Transcendentaliştii au făcut să izbucnească cu succes o revoltă împotriva fundamentalismului pe atunci dominant în Noua Anglie. Asistăm astăzi la reînvierea unor învăţături asemănătoare, dar, de această -180- dată, fundamentalismul însuşi este pe cale să fie revoluţionat din interior. Gîndirea Nouă: Noua Reînviere Transcendentalismul a favorizat răspîndirea a ceea ce este în prezent cunoscut sub numele „Gîndirea Nouă”, care pune accent pe faptul că gîndirea controlează toate lucrurile. Potrivit acestei doctrine, puterea gîndirii, fie ea pozitivă ori negativă, este suficientă pentru a crea o realitate fizică sau pentru a o distruge. Dumnezeu n-ar mai fi un Dumnezeu personal, ci o mare Minte care ar fi activată de gîndurile noastre, şi care le-ar manifesta sub o formă concretă. Corolarul acestei axiome este evident: omul este divin. Respinsă de biserica din epoca aceea ca erezie, Gîndirea Nouă a slujit de temelie sectelor ştiinţei minţii, ca Ştiinţa Creştină, Ştiinţa Religioasă şi biserica unitariană. Astăzi, biserica este invadată de o reînviere a Gîndirii Noi, numită acum Gîndire Pozitivă, Gîndire în Posibilităţi, Mărturisire Pozitivă, Atitudine Mintală Pozitivă, şi Vindecare Interioară. Ceea ce este îngrijorător, este să vezi că, de data aceasta, Gîndirea Nouă, care este în biserică ceea ce e New Age (Era Nouă) în lume, nu este respinsă, ci rămîne în sînul creştinătăţii evanghelice, ca să contribuie la confuzia şi amăgirea crescîndă. Una din tehnicile cele mai fundamentale din Gîndirea Nouă este vizualizarea, în prezent solid instalată în sînul bisericii. Chiar după ce a fost expulzată dintre principalele curente ale creştinismului de la începutul acestui secol, Gîndirea Nouă a supravieţuit la marginea bisericii, în anumite forme extremiste ale penticostalismului şi în organizaţii ca Camps Farthest Out (CFO). Sub influenţa lui Glenn Clark, fondatorul lui CFO, un număr uimitor de doctrine fundamentale ale ştiinţei minţii au pătruns în -181- biserica evanghelică. Clark învăţa că răul poate fi învins prin eliminarea completă din gîndurile noastre. (3) Ca urmare a acestei convingeri, Clark a pus la punct o abordare şamanică a rugăciunii. Iată ce scrie Charles Braden, istoric al Gîndirii Noi: „în toată America, sute de grupe de rugăciune, în mare parte formate din foşti participanţi la taberele CFO organizate de Clark, folosesc multe din tehnicile pe care le utilizează Gîndirea Nouă, iar interesul pentru vindecare pe care l-au trezit ele în biserici, vindecare nu numai a sufletului, ci şi a trupului, se potrivesc complet cu Gîndirea Nouă… Importanţa acestor tabere… stă în faptul că, prin intermediul lor, învăţăturile şi practicile Gîndirii Noi… au fost acomodate vocabularului ortodoxei credinţe creştine, şi astfel au devenit parte integrantă a vieţii normale a bisericii, fără ca majoritatea oamenilor să-şi fi dat vreodată seama de lucrul acesta”. (4) Printre oratorii iubiţi în taberele CFO în cursul anilor şaptezeci figurau Ruth Carter Stapleton, Rodney Rom-ney, Agnes Sanford, Tommy Tyson, Francis MacNutt, Norman Grubb şi John Sandford. Influenţa lor în sînul bisericii continuă să fie puternică, deşi popularitatea lui CFO propriu-zis s-a micşorat. în CFO s-a practicat mai întîi ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de „Vindecare Interioară” sau „Vindecare a Memoriei”, despre care vom vorbi mai pe larg. Robert Schuller şi Norman Vincent Peale au exercitat încă şi mai multă influenţă pentru menţinerea vie a Gîndirii Noi în biserică. După cum am văzut deja, Peale îl onorează pe întemeietorul Ştiinţei Religioase, Ernest Holmes, prin aceea că-1 numeşte un gînditor pozitiv. Noţiunea de „gîndire pozitivă” a fost preluată de Peale de la Charles Fillmore, cofondatorul Şcolii de Unitate pentru Creştinătate. (5) Dr. Peale a scris: „Lumea în care trăieşti este mintală şi nu fizică”, şi: ,£chimbă-ţi gîndu- -182 – rile, şi vei schimba totul”. (6) Potrivit lui Charles Braden, tatăl lui Peale a zis într-o zi fiului său: „Tu ai făurit un nou curent de gîndire creştină pornind de la un amestec de Ştiinţă mintală, metafizică, Ştiinţă Creştină, practică medicală şi psihologică, evanghe-lism baptist, mărturie metodistă, şi solid calvinism reformat olandez”. (7) în aprilie 1984, intervievat de un ziarist, Norman Vincent Peale a numit naşterea miraculoasă a lui Isus drept „un anume concept teologic” fără importanţă pentru mîntuire. (8) în cursul programului TV în octombrie 1984, Phil Donahue a negat necesitatea naşterii din nou. „Eu am propria mea relaţie cu Dumnezeu, voi o aveţi pe a voastră”, a răspuns el la o întrebare. „Cunosc un templu Shinto în Japonia unde am găsit într-o zi pacea veşnică pentru sufletul meu”. (9) Este evidentă legătura dintre Gîndirea Pozitivă sau Gîndirea în Posibilităţi, şi sectele Ştiinţei minţii, ca de exemplu Şcoala de Unitate pentru Creştinătate. în cartierul general al bisericii unitariene din apropierea lui Kansas City, în Missouri, dr. Robert Schuller s-a adresat unui important auditoriu de pastori şi de studen-ţi-pastori din această biserică. El a împărtăşit cu ei modul în care i se dezvoltase lucrarea, şi le-a arătat cum pot să aplice aceleaşi principii ca să îmbunătăţească creşterea bisericii lor. Răspunzînd la întrebări, Schuller a dat nişte răspunsuri foarte revelatoare. Cineva 1-a întrebat care era Jucrul care a contribuit cel mai mult la succesul lucrării sale”. El a răspuns: „Este abordarea noastră pozitivă”. (10) Răspunzînd la o altă întrebare, a precizat ce înţelege el prin aceasta. I s-a pus următoarea întrebare: „Dr. Schuller, se aude vorbindu-se mult în aceste zile despre New Age, Era Vărsătorului, despre gîndirea Noii Ere în care suntem implicaţi în materie de medicină holistică, şi despre di- -183- verse alte lucruri care fac parte din ceea ce se cheamă Noua Eră. Vreţi să explicaţi în ce va consta, după părerea dvs., rolul unui pastor al Noii Ere, în anii 80?” Schuller n-a protestat zicînd că nu ştie nimic despre New Age, nici că nu era un „pastor al Noii Ere”. Fără ezitare, a răspuns: „Ei bine, cred că asta depinde de locul unde lucrezi. Cred că avem responsabilitatea, în această Eră, să facem religia ,pozitivă’. Ştiu că asta nu va impresiona probabil pe prea mulţi dintre voi, pentru că voi sunteţi unitarieni, deci sunteţi pozitivi. Dar vorbesc foarte mult cu grupări care nu sunt pozitive… chiar cu cei pe care i-am numi fundamentalişti, care folosesc neîncetat cuvinte ca păcat, mîntuire, pocăinţă, vinovăţie, şi altele ca acestea. Atunci cînd am de a face cu aceşti oameni… ceea ce trebuie să facem este să pozitivăm cuvintele care n-au avut în trecut decît o interpretare negativă”. (11) Se asistă astăzi la o reînviere a Gîndirii Noi în biserică. Dar, de această dată, tehnicile ei fundamentale: „gîndire, vorbire şi vizualizare” sunt prezentate într-un limbaj pe care psihologia creştină ne-a influenţat şi determinat să-1 acceptăm. Kenneth Hagin Jr. a scris: „Cineva îmi va zice: ,Dumneavoastră vorbiţi despre gîndirea pozitivă!’ Aveţi dreptate! Eu cunosc pe Cel mai mare Gînditor Pozitiv care a existat vreodată: Dumnezeu! Biblia spune că El a chemat lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost… Doi din cei mai celebri oameni care învaţă gîndirea pozitivă sunt pastori”. (12) Desigur, este adevărat că gîndurile ne influenţează în multe feluri, dar nu este adevărat că „gîndirea”, „vorbirea ” şi „vizualizarea” conţin această putere practic nelimitată care le este atribuită, nici că ele constituie me- -184 – todele biblice capabile să ^libereze puterea lui Dumnezeu”. Tehnicile de manipulare a minţii, folosite pentru rezolvarea problemelor oamenilor şi crearea sănătăţii şi prosperităţii au aparţinut totdeauna de ocultism. Puterea „autosugestiei” Autosugestia, sau faptul de „a-ţi vorbi ţie însuţi” este o metodă care preconizează întărirea afirmaţiilor pozitive. Emile Coue a fost pionierul acestei metode la începutul secolului 20. Fraza lui magică: ,Jn fiecare zi şi în toate domeniile, merg din ce în ce mai bine”, a străbătut Eu-1 ropa şi America, a vindecat boli organice şi a transformat vieţi de oameni, înainte de a cădea în discreditare. (13) Sub diferite denumiri, aceeaşi idee capătă iarăşi viaţă în mişcările PMA (Atitudine Mintală Pozitivă), de reuşită şi de motivaţie, iar psihologia creştină e cea care a introdus-o în biserică. Deşi se străduieşte să facă o deosebire între propria sa metodă de autosugestie şi Mărturisirea Pozitivă, David Stoop, pastor şi psiholog clinician, declară: „Puterea eliberată de autosugestie este incredibilă. Nu numai că gîndurile şi cuvintele noastre ne crează emoţiile, dar ele sunt şi puterea de a ne vindeca sau de a ne îmbolnăvi, şi de a ne hotărî viitorul. Acest accent nou pus pe puterea minţii reflectă o reîntoarcere la străvechile concepţii privind legăturile reciproce între trup şi gîndire… Aceste principii sunt universale… Crezi că eşti pe cale să capeţi un guturai? Ia seama, lai şi căpătat!… Crezi că băieţii tăi o să facă prostii în casa bunicii? Aşa va şi fi, asta funcţionează totdeauna”. (14) Aici se pretinde nu numai că se pot influenţa sim-ptome psihosomatice prin ceea ce se gîndeşte, ci şi comportamentul „băieţilor în casa bunicii”! Mai înainte, s-ar -185- fi vorbit despre superstiţie, dar în prezent asemenea idei sunt socotite ştiinţifice, pentru că au fost incorporate în teorii şi terapii psihologice conflictuale privind gîndirea şi spiritul. Agnes Sanford a scris: „Următoarea descoperire aşteptată de ştiinţă este cea a unei vibraţii de foarte mare intensitate şi de o lungime de undă extrem de fină, încărcată cu o extraordinară putere de vindecare, creată de forţele spirituale care lucrează prin gîndirea omenească”. (15) Asemenea idei, care erau altădată visul vechilor alchimişti, sunt astăzi sfînta Graal a psihologiei. Deşi nu sunt mai aproape de descoperire şi nici nu procedează mai ştiinţific decît predecesorii lor, mulţi psihologi creştini întind această „momeală” unor suflete înspăimîntate aflate în căutarea păcii şi bucuriei. Primii creştini n-au găsit această pace şi această bucurie decît în Cristos crucificat şi înviat, şi doar în El. Denis Waitley dă următorul sfat: „Cea mai importantă cheie pentru o îmbunătăţire permanentă a respectului de sine este poate practica autosugestiei pozitive. Trebuie în fiecare clipă să ne alimentăm gîndurile cu imagini pozitive asupra noastră înşine şi asupra performanţelor noastre, într-un mod atît de perseverent şi de viu, încît imaginea pe care o avem despre noi înşine să fie modelată şi schimbată, cu timpul, pentru a se conforma unor standarde noi şi mai înalte”. (16) Noua „Ştiinţă a Minţii” Soluţia nu se mai află în adevărul biblic, ci în linguşelile şi în fanteziile minţii noastre. Ceea ce era altădată numită „mîndrie” este acum botezată „autosugestie pozitivă”. Ea este cultivată astăzi cu tot atîta silinţă cîtă se punea altădată pentru a o combate. Autoritatea aproape canonică care este dată în biserică psihologiei face ca -186- ceea ce altădată ar fi fost o rătăcire vădită, astăzi să fie considerată de creştini ca plină de sens, chiar ştiinţifică, într-una din lucrările lui, aclamată de conducători creştini de primă mărime, Waitley sugerează înregistrarea „autosugestiilor pozitive” şi ascultarea lor în mod repetat, pentru îmbunătăţirea „sănătăţii, stimei de sine şi creşterii creatoare”. (17) Se poate înţelege, după declaraţia următoare publicată de revista New Thought (Gîndire Nouă), în ce fel amăgitor s-a travestit cu bună ştiinţă şamanismul în „ştiinţă”, ca să-i asigure o acceptare largă: „Se petrece ceva minunat atît în culisele ştiinţei, cît şi ale închinării nedenominaţionale… Cercetătorii pot să arate că noi SUNTEM fiinţe spirituale, creaturi de lumină şi substanţă cosmică, că viaţa noastră este produsul aparatului gîndirii noastre, şi cît ne putem noi sluji de acest instrument asemănător unui ordinator, pentru a crea hologramele ,realităţii’ noastre… Cererea crescîndă pentru produsele consacrate dezvoltării de sine arată că a venit momentul pentru ca această informaţie să fie considerată ca prioritară încă din grădiniţă. Dar dacă nu-i dăm un alt nume, ca de exemplu ,fizică bioenergetică’, acesta va rămîne un concept religios, şi deci va fi menţinut în afara şcolilor noastre… El n-ar trebui să fie izgonit din şcolile noastre. Asta nu înseamnă religie. Este vorba despre o ştiinţă. La urma urmei, poate că este singura ştiinţă care există”. (18) Sub aceeaşi deghizare, prin care simpla vrăjitorie este dată drept „ştiinţă”, şamanismul a intrat în şcolile noastre publice. Pastorul luteran Bill Vaswig declară: „Agnes Sanford a,crezut de multă vreme în ,lumina’lui Dumnezeu, pe care o consideră ca pe o energie reală. Ideile ei au fost deseori confirmate de fizica şi psihologia modernă”. (19) Ca un exemplu de modul în care funcţionează lucrul acesta, Vaswig scrie: „Noi am vizualizat lumina şi energia lui Dumnezeu intrînd în trupul acestei femei şi vin- -187- decînd-o complet. Am păstrat-o în imaginaţia noastră… (şi) am mulţumit lui Dumnezeu că este aşa”. (20) In lumea seminariilor de reuşită şi motivaţie, imaginaţia este considerată cheia care dă acces la potenţialul uman infinit. Acesta este prezentat ca ultima descoperire ştiinţifică, produs de noua fizică. Waitley sugerează că nu trebuie să asculţi conştient de autosugestia pozitivă”, ci că „partea dreaptă a creierului” trebuie s-o poată înregistra” în subconştient, sub formă de „imagini şi sentimente despre tine însuţi…”. El adaugă cu subliniere: „Ceea ce vezi în imaginaţia ta îţi va guverna totdeauna lumea”. (21) Aceasta nu este o invitaţie ca să ne aţintim privirea asupra Domnului. în loc de a fi „transformaţi după chipul lui Cristos” meditînd prin credinţă asupra gloriei Sale (2.Corinteni 3:18), suntem învăţaţi să ne vizualizăm cum ne-ar place să fim, ca să ne transformăm noi înşine în imaginea pe care o avem în fantezie. Waitley declară: „Aşa cum te vezi pe tine însuţi în inima gîndurilor tale, înaintea ochiului tău lăuntric, aşa vei deveni cu adevărat”. (22) Pastorul şi autorul C.S. Lovett declară: „Imaginaţia este cheia creaţiei. Tot ceea ce face Dumnezeu, El o vede mai întîi în gîndirea Sa. La fel este şi pentru oamenii făcuţi după chipul Său… în vreme ce credinţa noastră ne permite să acceptăm ceea ce nu putem vedea… imaginaţia ne duce un pas mai departe, şi ne permite să ne REPREZENTĂM ceea ce nu putem vedea. Nu este remarcabil lucrul acesta?” (subliniat în original) (23) De la cuvinte la imagini Imaginile mintale care se pot reprezenta sau vizualiza nu mai sunt considerate ca simple ficţiuni ale minţii, ci ca realităţi create de gîndire, care pot chiar să aibă un -188- L efect asupra lumii fizice. De mii de ani, baza învăţăturii oculte este formată de relaţia intimă între gîndire, vorbire şi vedere (ca şi pe puterea care decurge de aici). Filozofia metafizică care stă la baza Gîndirii Pozitive şi a Gîndirii în Posibilităţi, precum şi aspectele majore ale Mişcării Mărturisirii Pozitive sunt întemeiate pe pretinsa putere inerentă gîndurilor şi cuvintelor. Charles Capps spune: „Cuvintele sunt lucrul cel mai puternic din univers”. (24) Dumnezeu, ca să zicem aşa, ar fi recurs la această putere conţinută în cuvinte pentru a crea universul, şi aceeaşi putere este chipurile şi la dispoziţia noastră, căci noi suntem creaturi „din aceeaşi clasă ca şi Dumnezeu, capabili să lucreze cu acelaşi fel de credinţă”. (25) Cum anume? Capps explică lucrul acesta: „Cuvintele sunt nişte rezervoare. Ele vehiculează cre dinţa, sau teama, şi ele produc efecte potrivit cu natura lor… Dumnezeu este un Dumnezeu al credinţei. Dum nezeu Şi~a eliberat credinţa în Cuvinte . (subliniat în original) (26) în şamanism, gîndurile, cuvintele şi imaginile mintale au aceeaşi putere ca idolii, şi sunt strîns legate de ei. Gîndirea Nouă a introdus acest şamanism fundamental în creştinătate. Din el s-a inspirat Agnes Sanford, şi acolo a găsit ea sursa tehnicilor de rugăciune pe care le-a predat atîtor lideri actuali ai bisericii. Ocultismul hindus este forma cea mai străveche şi universală a şamanismului. în lucrarea lui hotărîtoare, Hindu Polytheism (Politeismul hindus), Alain Danielou explică faptul că „limbii originare şi adevărate îi aparţin cuvintele sacre folosite în închinare şi’ numite mantra. Cuvîntul mantra înseamnă formă-gînd”. (27) Scripturile hinduse declară: „.. Se îndreaptă spre iad cei care cred că o imagine nu este decît o piatră, şi că Mantra nu este decît o simplă literă a alfabetului. Toate literele (cuvintele) sunt forme de Shakti (forţa) ca puteri ale sunetului”. (28) Astăzi, în America există -189- numeroase secte care reprezintă încercări de a sincretiza puterea mantra-lor hinduismului cu Gîndirea Nouă şi cu pseudo-creştinătatea. Biserica Universală şi Triumfătoare, condusă de Elizabeth Clare Prophet (Guru Ma) este una din cele mai cunoscute din aceste secte. Elisabeth Prophet a declarat: „Ştiinţa cuvîntului vorbit… permite rezolvarea unor probleme precise făcînd nişte invocări incisive, sub forma unor decrete transmise Maeştrilor cereşti… Deoarece esenţa lui prana prelungeşte şi îmbibă toată Materia… prin Cuvîntul vorbit putem şi noi să atingem o lume care are nevoie de vindecare. Astfel, pronunţarea sunetului este marea poruncă”. (29) Biblia nu ne învaţă asemenea metode. Pericolul lor stă în faptul că aceste tehnici mintale şamanice produc o stare mintală care se substituie soluţiei reale, pe care creştinul trebuie s-o găsească în legătura lui cu Cristos şi în umblarea lui prin credinţă. Vizualizarea zeităţilor Cel mai eficient mod în care ocultiştii îşi folosesc gîndirea este vizualizarea anumitor „forme-gînduri” precise în mintea lor. Această metodă şamanică a fost adoptată de Psihologia Umanistă şi de Psihologia Transpersonală. Ea a pătruns acum în biserică, sub masca psihologiei creştine. Dardik şi Waitley declară: „Vizualizarea este eficace, pentru că mintea noastră reacţionează automat la informaţiile pe care i le dăm, sub formă de gînduri, de imagini şi de emoţii… Faptul de a-ţi reprezenta în mod viu o scenă în gîndirea ta transformă această scenă într-o experienţă reală”. (30) Jose Silva, fondatorul lui Control Mintal Silva, este de acord cu această declaraţie. După părerea lui, ,4acă acţionezi urmînd un anumit număr de legi foarte simple, evenimentul imaginar va deveni real… -190- Cu cît înveţi mai bine să vizualizezi, cu atît va fi mai puternică experienţa ta de Control Mintal”. (31) Ocultiştii au susţinut de multă vreme că este posibil ca prin vizualizare gîndurile să capete existenţă, să se materializeze pe plan fizic. în lucrarea lor, Thought-Forms (Formelegînduri), Annie Besant, succesoarea lui H.P. Blavatsky, fondatoarea Societăţii Teozofice, şi consilierul ei intim C.W. Leadbeater, declară că ,prearea unui obiect poate fi definită ca emisia unei imagini mintale şi materializarea ei ulterioară… (imaginea) devine după o vreme un fel de creatură vie… (numită) ,un elemental”‘. (32) Vizualizarea permite un contact uimitor de uşor cu ceea ce vrăjitorii şi ceilalţi şamani au numit dintotdeauna „spiritele”. Harner explică faptul că „şamanul dispune cel puţin de unul, şi în general de mai multe ,spirite’ aflate în slujba lui. Fără un spirit păzitor, este practic imposibil să fii un şaman…”. (33) Omul modern urmează aceleaşi proceduri şamanice şi contactează aceleaşi „spirite”, dar el le numeşte „ghizi interiori” sau „ghizi imaginari”. Această metodă străveche a produs rezultate remarcabile în cazul dr, O. Cari Simonton şi al soţiei lui, Stephanie. Cei doi Simonton au devenit celebri pentru succesul pe care l-au obţinut cu canceroşi în ultimă fază. Unii au fost aparent vindecaţi prin puterea „ghizilor interiori”, după ce soţii Simonton i-au învăţat să-i vizualizeze pe aceşti ghizi. Mai înainte era un principiu, o axiomă ca oamenii de ştiinţă să mediteze asupra cauzei de producere a unui eveniment. Harner exprimă atitudinea de astăzi cînd pretinde că pentru a folosi „tehnici practicate de multă vreme în şamanism… ca vizualizarea… nu avem nevoie să înţelegem în termeni ştiinţifici cum şi de ce funcţionează lucrul acesta, la fel cum n-avem nevoie să ştim cum funcţionează acupunctura pentru a beneficia de ea”. (34) Mike Samuels, doctor în medicină, în binecunoscuta -191- lui carte Well Body Book (Cartea trupului sănătos) explică cum să intri în contact, prin vizualizare, cu propriul tău ,jdoctor imaginar” interior. Cu toate acestea, modul în care identifică el această entitate misterioasă, aparent atotştiutoare şi atotputernică, este contradictoriu şi foarte puţin mulţumitor. Pe de o parte, dr. Samuels repetă ca un papagal explicaţia psihologică atît de populară astăzi, sugerînd că acest ,4octor” aparent infailibil (care nu poate greşi), care vorbeşte cu propria lui „voce interioară” independentă, nu este decît una din numeroasele forme luate de înţelepciunea Infinită, care există chipurile în fiecare din noi, ca să comunice cu noi. Pe de altă parte, în Spirit Guides: Access to Inner Worlds (Ghizii-spirite: cum să ai acces la lumile interioare), Samuels declară foarte serios că ,4octorul lui imaginar” este în realitate „spiritul-ghid” al lui personal, pe care îl contactase ur-mînd instrucţiunile lui „Tunet Bubuitor”, un şaman (vraci) indian din America. (35) Vizualizîndu-L pe „Dumnezeu” sau pe Jsus”, ori lucrul pentru care se roagă, creştinul obişnuit nu-şi dă seama că urmează acelaşi procedeu care, potrivit şamanilor, deschide o „poartă magică” în spirit şi conduce în lumea vrăjitorului. Această tehnică simplă, dar puternică (folosită de mult timp de către şamani pentru a pătrunde în lumea spirituală, pentru a contacta entităţi spirituale şi a trata cu ele) este astăzi adoptată de medicină, de psihologie, de seminarii de reuşită/motivaţie şi de învăţămînt. Ea este de asemenea răspîndită şi învăţată de către un număr alarmant şi crescînd de lideri creştini, care ne îndeamnă să ne vizualizăm ideea despre Jsus”, şi care ne promit că această imagine creată în mintea noastră va deveni realul Isus, care va stabili atunci un contact autentic cu noi. C.S. Lovett a scris: „Acum vreo 300 de ani trăia un călugăr francez pe numele de Fratele Laurent, care… a pus la punct arta de -192- a VIZUALIZA pe Domnul Isus, şi lucrul acesta i-a revoluţionat viaţa… SCOPUL CEL MAI NOBIL ŞI MAI GLORIOS AL IMAGINAŢIEI ESTE SĂ DEA REALITATE DOMNULUI NEVĂZUT!… După cum ştii, mulţi tind să fie superstiţioşi cînd este vorba să-şi imagineze pe Domnul Isus… Darx vezi tu, Domnului nu-I pasă DELOC de felul în care II vizualizezi… Reprezintă-ţi-L cum doreşti, dar iubeşte-L… Eu ştiu din experienţă că te vei bucura mult mai mult de El dacă îi vei da mîinile ca să ţi le strîngă”. (subliniat în original) (36) Cum să-L întîlneşti pe propriul tău Isus? Cei care caută vindecarea şi succesul cedează adesea ispitei de a accepta tot ceea ce li se pare că produce rezultate, şi prin urmare de a-şi ajusta în consecinţă interpretarea pe care o dau ei Bibliei. Creştinii sunt învăţaţi să se „vizualizeze” pe o frumoasă plajă de nisip sau pe o paşnică culme înierbată şi să-L „vadă” pe Isus apropiindu-Se de ei. în toată America, specialişti în vindecarea memoriei conduc adunări întregi ca să-L vizualizeze pe Isus prezent în clipa vreunui eveniment neplăcut din copilărie, sau chiar înainte de naştere, şi a-L vedea sfinţind, iertînd sau transformînd, şi, cu aceeaşi ocazie, eliberîn-du-i de trecutul lor. Calvin Miller, unul din autorii creştini cei mai onoraţi astăzi, răspîndeşte ideea periculoasă că noi putem, prin puterea imaginaţiei noastre, să vizualizăm spre existenţă chiar pe Dumnezeu şi pe Cristos. într-o carte care prezintă şi multe învăţături de folos, Miller scrie: „Spre lumea spiritului se deschide o uşă: cea a imaginaţiei… Pentru a-L urma pe Cristos, trebuie să creăm în gîndirea noastră lumea invizibilă a lui Dumnezeu, altfel -193- nu vom sta niciodată în faţa ei. îl creăm astfel pe Cristos în gîndirea noastră… Nu putem comunica cu un Mîntuitor a cărui formă şi figură ne scapă. De fiecare dată cînd vorbesc la telefon cu fiul sau cu fiica mea, mă slujesc de vocea lor ca să-mi imaginez cum arată şi ce fac. La fel, în cursul conversaţiei mele cu Cristos, îl văd îmbrăcat cu o haină albă, dar care nu-L împiedică totuşi să fie ca un om din vremea mea. Absorb gloria din ochii Săi căprui, freamăt la^ vederea unei raze de soare aurii pe părul Său şaten. îi văd mîinile bătătorite întinzîn-du-se spre mine, şi spre toată această lume pe care o iubeşte. Cum? Nu eşti de acord? Părul Lui e negru? Ochii Lui sunt albaştri? Imaginează-ţi-L în felul tău. Domnia Lui este comoara ta, ca şi a mea. Imaginea Lui trebuie să fie reală pentru tine, ca şi pentru mine, chiar dacă imaginile noastre diferă. Cu toate acestea, cheia vitalităţii este imaginea… Puţin cîte puţin, prin atingeri imaginare succesive, îl definim şi ne închinăm înaintea Lui. Scriitorii Bibliei au făcut acelaşi lucru”. (37) Acest ,Jsus” vizualizat nu este decît un ajutor pentru credinţă, poate ca o icoană într-o biserică ortodoxă grecească? Dacă acesta este cazul, ne-ar fi permis oare să avem imagini mintale ale Divinităţii, în timp ce imaginile din lemn sau piatră ne sunt interzise? Sau vine cu adevărat la noi Isus însuşi de fiecare dată cînd ni-L imaginăm în gîndirea noastră, aşa cum învaţă unii? Dacă aşa este, n-ar părea oare că-L ţinem pe Isus legat cu o sfoară şi căL putem face să apară ori de cîte ori vrem? Biblia învaţă că Cristos a venit să locuiască în cei ce I-au deschis inima, care L-au primit ca Mîntuitor şi Domn. Isus a promis să nu părăsească sau să lase vreodată pe creştin. El a promis prezenţa Sa într-un mod special de -194- f iecare dată cînd doi sau trei se adună în Numele Său. Cu toate acestea, faptul de a Se arăta efectiv alor Săi este ceva complet diferit pentru El, şi El nu S-a arătat decît în ocazii rare. Cînd Isus S-a arătat deodată după înviere celor zece ucenici care se ascundeau în spatele uşilor încuiate, a fost un eveniment miraculos, hotărît de El, după planul Lui. Toma necredinciosul, care lipsea cu prilejul acesta, a trebuit să aştepte o săptămînă înainte ca Domnul înviat să i Se arate din nou şi să-i permită să-şi pună degetele în locul cuielor, şi mîna în coasta Sa străpunsă. Totuşi, suntem învăţaţi astăzi că Toma n-ar fi trebuit să aştepte nici cinci minute. El ar fi putut face să apară realul Isus pur şi simplu vizualizîndu-L; şi noi am putea face acelaşi lucru de cîte ori dorim. Isus a avut grijă să spună ucenicilor Săi că urma să plece, şi că va trimite Duhul Sfînt ca să fie cu ei. Mîngî-ietorul a venit. Noi ştim că El este prezent în viaţa noastră prin credinţă în promisiunile Sale, şi prin experienţa roadei Duhului. Vizualizarea lui Dumnezeu sau a lui Isus nu joacă nici un rol în aceasta, nu este necesară, şi de fapt este o încercare de a-L face să Se arate, în loc de a şti că El este prezent în noi. Este sigur faptul că Domnul nu ne-a dat nici o învăţătură privind necesitatea de a-L vizualiza ca să apară. N-a făcut nici măcar vreo aluzie la lucrul acesta. Noul Testament relatează un anumit număr de arătări ale lui Isus ucenicilor Săi în cursul celor 40 de zile care au urmat după învierea Sa, înainte de înălţarea Sa, şi chiar după aceea, lui Pavel pe drumul Damascului. N-a existat niciodată vreo cît de mică indicaţie că vreuna din aceste arătări ar fi fost provocate de cineva, decît prin iniţiativa Domnului însuşi, şi încă şi mai puţin că aceste apariţii ar fi fost rodul vizualizării. Dimpotrivă, dacă ele ar fi fost provocate prin vizualizare, argumentul folosit de Pavel în l.Corinteni 15, spunînd că aceste apariţii do- -195- vedesc învierea, şi-ar fi pierdut cea mai mare parte din forţa lui. Dacă cineva ar contacta alte fiinţe umane prin imaginaţie, în loc de a stabili un contact real cu ele, ar fi considerat cel puţin un dezaxat. Şi dacă el ar continua să afirme că prin aceasta ar stabili un contact real cu prietenii şi cu familia lui, ar fi cu siguranţă considerat ca un bolnav mintal. Există un contact autentic cu Cristos prin credinţă, şi printr-o părtăşie în inima pe care o dă El alor Săi. Dacă vrea, El poate chiar să Se arate pentru vreun motiv special. Dar dacă ne creăm un Isus imaginar în mintea noastră, şi dacă insistăm spunînd că este vorba despre realul Isus, şi că faptul de a vorbi despre această ficţiune a imaginaţiei noastre conduce la o experienţă spirituală autentică, atunci suntem cu adevărat amăgiţi. Şi este doar puţin altfel, însă tot o amăgire, dacă încercăm să creăm o atmosferă de înaltă sugestibilitate, care ne va permite să-I ,£imţim” prezenţa, sau să-L încurajăm într-un fel sau altul să Se arate. în aceste tehnici, sau altele asemănătoare, este cu siguranţă posibil să deschidem uşa spre contacte demonice, sau chiar să primim un „spirit-ghid” pe care îl luăm drept adevăratul Isus. „Dar funcţionează!” C.S. Lovett ne aminteşte că „nimeni de pe pămînt nu ştie, desigur, cum arăta Isus în realitate în forma Lui omenească”. (38) Prin urmare, toţi cei ce s-au angajat în această practică a vizualizării şi-au imaginat propriul lor Isus personal, cu care întreţin pe urmă o relaţie, în imaginaţia lor. Cu toate acestea, se pare că lucrul acesta funcţionează. Rita Bennett 1-a condus pe soţul ei Dennis, preot episcopalian, printr-o sesiune de vindecare a memoriei, în cursul căreia el L-a vizualizat pe Isus fiind împreună cu el în trecutul lui. „Dennis a adus mărturie că -196- Isus, în acest simplu exerciţiu de vizualizare, a putut să schimbe toate sentimentele fundamentale pe care le avea el privind… copilăria (şi) viaţa în general”. (39) Ca şi Lovett, Calvin Miller spune că nu este important să ştii cu ce seamănă Isus pe care îl vizualizează cineva. Dar El zice: „Cheia vitalităţii, totuşi, este imaginea (vizualizată)” (40) Te-ai putea întreba de ce este „imaginea” atît de importantă, dacă n-are nevoie să se asemene cu aspectul real al Celui pe care ea îl reprezintă. Lucrul acesta pare să fie idolatrie creştinizată. Hinduşii ar zice, de exemplu, că miile de imagini diferite care descriu noţiunea lor de divinitate sunt toate valabile, căci nu forma imaginii e cea care contează, ci utilitatea ei pentru închinător, căruia ea îi reaminteşte realitatea superioară pe care se presupune că o reprezintă ea. Pentru preoţii catolici carismatici Dennis şi Matthew Linn şi pentru Sheila Fabricant, imaginea vizualizată duce la un contact real cu Isus însuşi. Ei declară: „Deşi ea a făcut apel la imaginaţia ei, n-a atins-o numai imaginaţia ei, ci Isus însuşi…”. (41) Richard Foster promite că prin vizualizare noi ne întîlnim cu adevăratul Isus Cristos: ,,.. Tu poţi de fapt să te întîlneşti cu Cristosul cel viu în această experienţă. Acesta poate fi mai mult ca un exerciţiu al imaginaţiei, el poate fi o adevărată întîlnire faţă în faţă. Isus Cristos va veni de fapt la tine”. (42) în ciuda faptului că lucrul acesta în mod evident nu este biblic, vizualizarea lui Isus este o unealtă tot mai populară la psihologii creştini şi la practicienii vindecării interioare. Ruth Carter Stapleton scrie: „Dar, pe măsură ce meditaţia ghidată se continua, Betty L-a văzut deodată în imaginaţia ei pe Isus stînd în picioare în faţa ei. Braţele Lui au îmbrăţişat-o, şi El i-a zis că o iubeşte. Un asemenea moment mistic nu este deschis unei analize critice. -197- Aceste dimensiuni spirituale trec dincolo de facultăţile raţionale”. (43) Unii creştini fac astfel experienţe foarte reale prin vizualizarea lor înşile în prezenţa lui Dumnezeu, în ciuda faptului că Biblia declară că „El locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea” (l.Timotei 6:16). Richard Foster scrie: „Prin imaginaţie, tu permiţi trupului tău spiritual, strălucind de lumină, să se înalţe în afara trupului tău fizic. Uită-te înapoi astfel ca să te vezi pe tine însuţi… şi asigură-ţi trupul că vei reveni într-o clipă… Urcă-te tot mai sus în spaţiu, pînă ce nu mai există nimic decît prezenţa caldă a Creatorului veşnic. Odih-neşte-te în prezenţa Sa. Ascultă în linişte… toate instrucţiunile care-ţi sunt date”. (44) O nouă idolatrie „creştinizată? Rita Bennett susţine că dacă nu este bine să vizualizezi pe Isus pentru simplul motiv că nu ştim care este aspectul Său, atunci nu trebuie să fie un lucru bun nici reprezentarea lui Isus în pictură. (45) Bineînţeles, puţini creştini afirmă că o pictură cu Isus le dă călăuzire sau vindecare. Mai mult, dacă tot ceea ce avem noi este un „portret” pe care l-am zugrăvit în imaginaţia noastră, este la fel de nebunesc să comunicăm cu această imagine ca şi cu o imagine agăţată de perete. Din acest motiv insista A.W. Tozer asupra faptului că trebuie ,^ă distingem credinţa de vizualizare. Cele doua nu sunt identice. Una este morală, iar cealaltă este mintală”. (46) Oamenii sunt diferiţi în capacitatea lor de a vizualiza. Unii n-o pot face deloc. Dacă profunzimea unei experienţe spirituale sau realitatea ar depinde de vizualizarea unei imagini clare a lui Isus, mulţi ar fi dezavantajaţi. în plus, cea mai mare -198- problemă este pentru cei care vizualizează, căci ei au fost făcuţi să se încreadă mai curînd în propria lor imaginaţie decît în Dumnezeu. Tozer îşi continuă explicaţia: „Refuzul de a crede dovedeşte că oamenii iubesc mai mult întunericul decît lumina, în vreme ce incapacitatea de a vizualiza nu indică decît o lipsă de imaginaţie, adică ceva pentru care nu vom fi traşi la răspundere în faţa scaunului de judecată al lui Cristos… Aptitudinea de a vizualiza se întîlneşte la persoanele viguroase, oricare ar fi starea lor morală ori spirituală… Creştinul înţelept nu va permite ca siguranţa lui să depindă de puterea imaginaţiei lui”. (47) Pericolul imaginii mintale vine din faptul că ea pare să fie reală, şi în aceasta stă cel mai mare potenţial al ei de amăgire. Pentru fratele Laurent şi pentru Frank Lau-bach, experienţa este în sine autentică şi valabilă, şi această Jntîlnire mistică cu Dumnezeu, suflet cu suflet şi faţă cu faţă” transcende orice evaluare obiectivă, chiar luînd drept criteriu Biblia. Laubach declară că, chiar dacă lucrul acesta poate fi periculos, ,£ste dispus să-şi ia riscul… de a ajunge la conştienta de Dumnezeu… (căci) faptul acesta a făcut din Cristos ceea ce este, Cristos”. (48) Am face bine să ascultăm cuvintele lui Jean Calvin: ,,.. Cînd oamenii nefericiţi caută pe Dumnezeu… ei nu-L concep în felul în care Se face El cunoscut, ci şi-L imaginează după cum îl inventează propria lor îndrăzneală… Avînd o asemenea idee despre Dumnezeu, nimic din ceea ce pot ei să se silească să-I ofere în închinarea sau în supunerea lor n-are valoare în ochii Săi, pentru că nu Lui I se închină, ci, în locul Lui, visului şi născocirii propriei lor inimi”. (49) Mai există o altă problemă, şi mai evidentă, care pare totuşi să fie neglijată. Deoarece nici o reprezentare a lui Isus nu este fidelă originalului, este limpede că multe din -199- 1 aceste picturi, şi poate toate, pot să inducă pe creştini în eroare, influenţîndu-le modul de a gîndi despre El. Fă-cînd referire la una din picturile lui favorite cu Isus făcute de fiica sa Linda, C.S. Lovett recunoaşte: „Da, această pictură influenţează ideea pe care mi-o fac despre Isus. O iubesc, asta-i tot”. (50) Totuşi, nu numai Lovett, dar şi alţi susţinători ai vizualizării lui Isus şi Dumnezeu nu par să se îngrijoreze de faptul că, asemenea picturilor, vizualizarea de imagini mintale ale lui Isus induce de asemenea în eroare, şi aceasta în modul cel mai serios posibil, deoarece aceste imagini se iau drept realul Isus. Oare este biserica pe cale să fie amăgită de o nouă idolatrie ,preş-tinizată”, care este învăţată şi popularizată astăzi? J.I Packer face următoarea observaţie interesantă: ,,… Noi înţelegem porunca a doua aşa cum a fost de fapt totdeauna înţeleasă, adică subliniind principiul potrivit căruia (ca să-1 cităm pe Charles Hodge), ,idolatria nu constă numai în a te închina unor dumnezei falşi, ci şi în a te închina adevăratului Dumnezeu prin imagini’. în aplicaţia ei creştină, lucrul acesta înseamnă că noi nu trebuie să folosim nici o reprezentare vizuală sau pictată a Dumnezeului Trinitar, nici a uneia din Persoanele Treimii pentru scopul închinării creştine. Vă întrebaţi poate ce poate fi rău pentru închinător cînd se înconjoară de statuete şi imagini, dacă ele îl ajută să-şi înalţe inima la Dumnezeu?… Dacă oamenii găsesc cu adevărat că ele le sunt de folos, ce poţi să mai spui?… …Este sigur că dacă îţi concentrezi în mod obişnuit gîndurile asupra unei imagini sau a unei reprezentări a Celui căruia urmează să te rogi, vei ajunge să te gîn-deşti la El, şi să te rogi Lui aşa cum îl reprezintă imaginea. Astfel, în acest sens, tu te vei ^prosterne’ în faţa imaginii tale şi te vei ,închina ei’. In măsura în care această imagine nu ajunge să exprime tot adevărul privi- -200- tor la Dumnezeu, în aceeaşi măsură nu vei ajunge să te închini lui Dumnezeu în adevăr. Iată de ce ne interzice Dumnezeu, ţie şi mie, să folosim imagini şi picturi în închinarea noastră… în domeniul teologiei, urmărirea imaginaţiei propriei noastre inimi este un mijloc de a rămîne ignoranţi faţă de Dumnezeu, şi de a deveni închinători la idoli. în acest caz, idolul este o falsă imagine mintală a lui Dumnezeu, pe care ne-o ,fabricăm prin speculaţie şi imaginaţie”. (51) Idolatrie şi demoni Pavel dă un argument foarte puternic împotriva idolatriei cînd explică faptul că atunci cînd păgînii se închină la idoli, ei se închină în realitate unor demoni: „Ceea ce jertfesc ei (păgînii), jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Dar eu nu vreau ca voi să vă faceţi părtaşi cu demonii” (l.Corinteni 10:20). Scriptura stabileşte clar faptul că noi trebuie să cunoaştem pe Dumnezeul adevărat drept ceea ce este El în realitate, şi că noi trebuie să venim la El aşa cum cere El. Satana şi demonii lui, dimpotrivă, se vor ascunde în spatele oricărei măşti, şi vor răspunde oricărei imagini sau oricărui nume. Ei sunt plini de imaginaţie în folosirea diferitelor şiretlicuri ca să-i facă pe oameni să ajungă sub puterea lor. Pavel pare să zică că nu numai unii idoli, ci că toţi idolii sunt paravane pentru demoni. Din această cauză, vizualizarea lui Isus sau a lui Dumnezeu nu constituie o simplă eroare minoră, ci este extrem de periculoasă. Faptul că vizualizarea este în mod ideal potrivită pentru contactul cu demonii se dovedeşte prin aceea că e folosită chiar în acest scop, de mii de ani, în diversele forme de şamanism. Iar şamanul îţi va zice totdeauna că nu contează ce imagine îţi închipui, ci faptul că-ţi închipui o imagine e o necesitate. -201- Puţini închinători la idoli, oricare ar fi ei, ar recunoaşte că intenţia lor este să se închine unor demoni. Majoritatea dintre ei ar protesta energic, spunînd că ei consideră idolul ca un simbol al Dumnezeului adevărat. Ei au totuşi de a face cu demoni, pentru că folosesc o metodă interzisă de Dumnezeu. Oare sinceritatea” lor atunci cînd îl vizualizează pe Jsus” sau pe „Dumnezeu” constituie o scuză mai bună? Cu siguranţă că nu-i deranjează pe demoni să fie luaţi drept Isus, şi lucrul acesta slujeşte extrem de bine obiectivelor lor. C.S. Lewis rezumă aceste lucruri în alegoria lui, The Screwtape Letters (Scrisorile lui Zgîndărilă). Screwtape (Zgîndărilă) este un demon de rang înalt care dă nepotului său Wormwood (Pelin) sfaturi privitoare la cel mai bun mod de a amăgi pe creştini. Iată ce zice Screwtape cu privire la aceasta: „De fiecare dată cînd îşi aţintesc privirea asupra Duşmanului însuşi (Isus), suntem învinşi, dar există mijloace ca să-i împiedicăm să facă lucrul acesta. Cel mai simplu ar fi să-i facem să-şi întoarcă privirile de la El şi să le îndrepte asupra lor înşişi. Trebuie să veghem ca să-şi cerceteze propriile lor gînduri, şi să se silească să producă la acest nivel sentimente, prin acţiunea propriei lor voinţe… Oamenii nu se sprijină pe această percepţie directă a Lui pe care noi, din nefericire, n-o putem evita. Ei n-au cunoscut niciodată această lumină înspăimîntătoare, această strălucire ucigătoare şi fulgerătoare care este o sursă de durere permanentă în viaţa noastră. Dacă vei privi în gîndurile pacientului atunci cînd se roagă, nu vei găsi acea imagine. Dacă examinezi imaginea asupra căreia se concentrează el, vei vedea că ea este un ansamblu compus din tot felul de elemente ridicole. Tu vei găsi aici imagini derivate din reprezentări ale Duşmanului atunci cînd S-a arătat în cursul acelui episod nedemn cunoscut sub -202- numele de Incarnare. în afară de aceasta, vor exista imagini mai vagi, şi poate de-a dreptul barbare, asociate cu celelalte două Persoane ale Treimii. Tu vei vedea aici chiar puţină veneraţie personală (şi senzaţiile trupeşti care o însoţesc) atribuită imaginii iubite. Am cunoscut cazuri cînd cel pe care pacientul îl chema ,Dumnezeu era efectiv localizat în colţul din stingă al tavanului sau în propriul lui creier, ori într-un crucifix atîrnat de perete. Dar, oricare ar fi natura acestui obiect compus, trebuie să veghezi ca el să se roage la el, la acest obiect pe care şi 1-a fabricat, şi nu la Persoana care 1-a creat. Tu poţi chiar să-1 încurajezi să dea o mare importanţă îmbunătăţirii şi perfecţionării obiectului lui compus. Sugerează-i să menţină ferm acest obiect în imaginaţia lui în tot timpul rugăciunii. El nu are voie să facă niciodată deosebire între acest obiect şi Persoana reală. Dacă începe să se roage conştient, adresîndu-şi rugăciunile: ,nu la ceea ce cred eu că eşti Tu, ci Ţie, care singur ştii cine eşti’, atunci situaţia noastră este, pentru moment, disperată. Dacă se întîm-plă vreodată lucrul acesta, este posibil ca el să-şi respingă toate gîndurile şi toate imaginile. Sau le poate păstra, fiind însă deplin conştient de natura lor pur subiectivă. Omul se va încredinţa atunci Prezenţei perfect reale, exterioare şi invizibile, care este cu el în cameră. Acesta este cel mai rău lucru care s-ar putea întîmpla”. (52) -203- 12 O mîntuire psihologică „Luaţi seama ca nimeni să nu vă ducă ca pradă prin filozofia şi amăgirea lui deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos… lucruri… care au… o faimă de înţelepciune, printr-o închinare voită şi o smerire şi o asprime fără cruţare faţă de trup, fără însă de vreo cinstire -, ci sunt pentru satisfacerea cărnii” (Coloseni 2:8,22,23). însăşi puterea experienţelor care pot fi provocate prin vizualizare pare „să dovedească” că ele sunt autentice, nu numai în ochii necreştinilor, ci şi în cei ai liderilor creştini, într-un articol din revista Christan Life (Viaţa creştină), Robert L. Wise, pastor binecunoscut şi lider al Mişcării de trezire în biserica prezbiteriană, a prezentat o „nouă metodă de terapie prin rugăciune”, care, zice el, ,# fost pusă la punct spre mijlocul anilor 60 de către decana reînnoirii teologice episcopaliene, Agnes Sanford”. (1) Wise a povestit ceea ce s-a petrecut cînd L-a vizualizat pentru prima dată pe Isus în cursul unei sesiuni de „vindecare a memoriei”, sub călăuzirea unei conducătoare creştine care învăţase această tehnică de la A. Sanford: „Mai întîi, m-am vizualizat la vîrsta de opt ani. Am fost uimit să mă văd… ducînd pe spate o povară grea, (care) simboliza după cit se pare nevoile şi grijile mele trecute. ,Acum , mi-a zis instructoarea mea, ,vedeţi dacă puteţi să vă imaginaţi că Isus este pe cale să vi Se arate. Vedeţi-L îndreptîndu-Se spre dvs.. -204- Spre marea mea surpriză, eu care sunt pastor reformat ordinat şi doctor în psihologie, am văzut lucrul acesta realizîndu-se. O imagine a lui Isus s-a deplasat încet spre mine dinspre acel întunecat teren de joc. El a început să-şi întindă mîinile spre mine, într-un mod plin de dragoste şi de acceptare… Nu mai eram eu cel care cream această scenă. Imaginea lui Isus s-a aplecat asupra mea şi mi-a luat povara de pe spate. Şi El a făcut-o cu o asemenea forţă, încît am fost ridicat pur şi simplu de pe banca pe care şedeam”. (2) Un spirit-ghid numit Isus? Acela este oare Isus cel real? Rita Bennett spune: „Cînd ne rugăm şi încurajăm pe cineva să-L vizualizeze pe Isus, nu este importantă calitatea imaginii. (3) Dacă vrei, reprezintă-ţiL pe Isus aşa cum o face pictorul tău favorit”. (4) Cu toate acestea, Rita Bennett pare să fie convinsă că în asemenea experienţe este implicat ceva mai mult decît imaginaţia. Vorbind despre acest Isus fantezist creat iniţial de imaginaţie, dar care după aceea devine viu, ca într-un film care s-ar derula pe ecranul gîndirii, ea zice: „Este neapărat necesar să-I urmăm călăuzirea”. (5) Dacă este vorba despre Isus cel real, atunci ea dă un sfat sănătos. Totuşi, Biblia nu dă nici un exemplu sau învăţătură care să indice că Isus ar fi apărut sau va apare vreodată cuiva din cauză că el sau ea L-a vizualizat. El nu este un fel de geniu magic pe care îl putem invoca prin puterea gîndirii noastre. Ce este deci această imagine care devine atît de reală? Ce se petrece în mintea persoanei care vizualizează? în unele experienţe de vindecare interioară, ca cele descrise de Robert Wise, s-ar părea că s-a stabilit într-adevăr un contact cu vreo fiinţă spirituală. Mai mult, cînd acest -205- film imaginar începe să se proiecteze singur pe ecranul gîndirii, ceea ce zice sau face acest „Isus” pare să dea răspunsuri valabile la întrebări puse, şi să rezolve probleme complexe. Este posibil ca aceleaşi fiinţe demonice care se dau drept „spirite-ghizi” la ocultişti să apară creştinilor sub forma de Jsus”? Ar fi demonii capabili să folosească o asemenea tactică? Ar trebui să fie limpede că 1) această procedură nu este biblică; 2) ea a fost folosită de mii de ani în numeroase forme de vrăjitorie; 3) intervine altceva decît imaginaţia; şi 4) cei care practică această tehnică se expun riscului real de a se deschide influenţelor demonice. „Spiritele-ghizi”, care sunt o parte integrantă din ocultism de mii de ani, sunt contactate exact prin aceleaşi tehnici de vizualizare, şi sunt la fel de reale ca acest Jsus” vizualizat de un creştin. Călăuzirea lor nu este mai puţin precisă şi constrîngătoare. Deşi Dumnezeu este îndurător, creştinii care ar persista să practice nişte tehnici destinate să-L facă pe Isus să Se arate se află pe un teren periculos. Iată ce scrie pastorul şi autorul C.S. Lovett: „Aprinde ecranul imaginaţiei tale… O să facem un EXERCIŢIU ca să te ajutăm să-L vizualizezi pe Domnul. Vreau să fiu sigur că ai despre El o imagine mintală limpede… Dar, vezi tu, pe Domnul nu-L interesează CÎTUŞI DE PUŢIN modul în care îl vizualizăm… Cineva care a acceptat să Se umilească pe o cruce pentru noi n-o să Se supere de felul în care ni-L imaginăm noi în mintea noastră… Mulţumesc că m-ai făcut să înţeleg această folosire glorioasă a imaginaţiei mele… Modul meu de a Te vizualiza o să devină tot mai limpede, pe măsură ce vom petrece tot mai mult timp împreună”, (subliniat în original) (6) Psihospiritualitatea cîştigă teren Astfel, Lovett este de acord cu Calvin Miller în a zice că fiecare este liber să-L vizualizeze pe Isus cu ajutorul imaginii mintale pe care o găseşte ca fiind cea mai atrăgătoare. Richard Foster spune: „Trebuie să fim pur şi simplu convinşi de importanţa faptului de a gîndi în imagini şi de a face experienţa acestui lucru”. (7) Să ne amintim că nu vorbim aici despre numeroasele folosiri legitime ale imaginaţiei, ca de exemplu de imaginile vizuale folosite de artişti, de arhitecţi sau de oamenii obişnuiţi, care „văd” ceea ce le este descris, sau care retrăiesc, ori îşi amintesc ce-au trăit. Noi nu trebuie să evităm decît tehnicile special destinate manipulării realităţii sau chemării apariţiei şi ajutorului Divinităţii. în această lume interioară creată de gîndire, omul modern este confruntat cu aceleaşi viziuni imaginare care au înşelat pe ocultişti şi pe mistici timp de mii de ani, pentru că el a adoptat aceleaşi tehnici oculte. Morton Kelsey ne reaminteşte felul cum descrie Jung ceea ce a numit el „a pătrunde în inconştient”: „Un val neîncetat de fantezii fusese acum dezlănţuit, şi eu am făcut tot ce-am putut ca să nu-mi pierd capul, ci ca să găsesc un mijloc oarecare de a înţelege aceste lucruri ciudate”. (8) (Kelsey adaugă apoi propriul lui comentariu): „Misticii din toate religiile s-au angajat în aceeaşi călătorie (interioară) şi au descris acelaşi tip de întîlniri. Şamanii (vrăjitorii) din numeroase religii primitive au experimentat prin amputare şi moarte o reînnoire. Ei au înţeles ,aceste lucruri ciudate1 „. (9) Astfel, în numele ultimelor dezvoltări ale psihologiei, suntem readuşi la păgînism şi la şamanismul primitiv, care pătrund apoi în biserică, deoarece psihologia este privită ca o ştiinţă neutră. Este tragic să constaţi că lu- -206- -207- crul acesta s-a făcut deseori prin lideri creştini sinceri, care cred astfel că aduc o trezire în biserică. Aceşti oameni nu sunt conştienţi de faptul că în realitate ei sunt pe cale să adopte un şamanism travestit în psihologie, în dorinţa lor de a reface puterea lui Dumnezeu în materie de vindecare fizică şi emoţională. Ei sunt pe cale să creeze o puternică schimbare a modului de a gîndi curent („paradigmele” Mişcării New Age), care transformă modul în care mii de pastori sau de viitori pastori văd creştinismul şi Biblia. în ultima lui carte, Signs and Wonders Lecture Notes (Note din conferinţe despre semne şi minuni), John Wimber scrie: „în clipa în care pregăteam acest manual, dr. C. Peter Wagner şi cu mine predam de trei ani cursul MC510. Acesta a constituit una din aventurile cele mai înviorătoare şi mai stimulatoare din viaţa noastră. Pînă în prezent, în ianuarie 1985, mai mult de 700 de studenţi au urmat cursul nostru la Seminarul Fuller în Şcoala pentru Misiunile Mondiale. Rezultatele au fost uimitoare. Peste 90 la sută din studenţi au recunoscut că-şi schimbaseră modul de a gîndi (,paradigma1 lor), şi că îşi făceau acum lucrarea într-un alt fel de a vedea lumea”. (10) Seminariile lui John Wimber sunt urmate de mii de pastori şi de lideri creştini. John Wimber este foarte sincer în dorinţa lui de a aduce o învăţătură biblică, şi cei care iau parte la cursul şi seminariile lui cred în general că au devenit mai biblici. Dar, pentru el ca şi pentru alţii, sursele extrabiblice şi lucrările pe care le recomandă sunt cele care crează problema majoră. Sub influenţa unor autori ca Sanford, Kelsey şi alţii, tot mai mulţi lideri creştini interpretează Scripturile prin ochelarii unui misticism combinat cu psihologie jungiană. -208- închipuiţi-vă numai! Este evident că o schimbare a modului de gîndire (schimbare de „paradigmă”), la care se referă Wimber, este pe cale să se producă în mintea a numeroşi conducători de biserici cu vederi foarte diferite. Preoţii catolici Dennis şi Matthew Linn au declarat: „Tot ceea ce retrăiesc viu în imaginaţia mea produce un asemenea efect asupra mea, de parcă aş experimenta-o cu adevărat”. (11) Pastorul luteran William Vaswig scrie: „Poate că lucrul cel mai important pe care m-a învăţat Agnes Sanford cu privire la rugăciune este că ea se află în strînsă legătură cu imaginaţia… Am avut totdeauna o atitudine cam negativă faţă de imaginaţie. Am auzit deseori vorbindu-se de rău despre imaginaţie: ,O, mai lasă-mă în pace cu imaginaţia ta…” Geneza 6:5 zice că imaginaţia omului era peste măsură de stricată… Eu cred că imaginaţia este una din cheile cele mai importante pentru a ne conduce la o rugăciune eficientă… Dumnezeu mă atinge prin imaginaţia mea… Imaginaţia este una din cheile unei relaţii de rugăciune cu Dumnezeu”. (12) Deoarece imaginaţia este cheia, atunci imaginea exactă a ceea ce se vizualizează nu este importantă. Se poate greu împăca o asemenea idee cu inspiraţia primită de la Dumnezeu; există totuşi la numeroşi scriitori creştini o tendinţă crescîndă de a privi aceste două lucruri ca fiind echivalente. Napoleon Hill, după cum am văzut deja, vizualiza anumite personaje importante din istorie, ca Dar-win şi Voltaire, care îl puneau în contact cu o sursă infinită de înţelepciune. El insista totuşi zicînd că aceasta nu era decît imaginaţie. Medicul O. Cari Simonton încurajează pe bolnavii de cancer să vizualizeze nişte „ghizi interiori”, şi unii pacienţi au parte de nişte vindecări aparent miraculoase prin această metodă. Consultat de alţi -209- medici, care îi trimit cazurile lor disperate, dr. Irving Oyle învaţă pe pacienţii săi să vizualizeze „animale de putere”, cum este coiotul, aşa de popular la şamanii indienilor din America, şi el obţine rezultate incredibile. Examinînd aceste exemple, şi ar putea fi citate şi altele, se poate afirma fără tăgadă că practica de a vizualiza pe „Isus”, aşa de răspîndită astăzi, este incontestabil asemănătoare practicilor oculte. Prin aceasta nu vrem să negăm faptul că Dumnezeu, în îndurarea Sa, poate apăra de o implicare în ocultism pe unii creştini care, din neştiinţă, au recurs la tehnici ale şamanismului. Cu toate acestea, nu putem deloc să aşteptăm ca Dumnezeu să onoreze aceste metode oculte ară-tîndu-Se pe Sine la cei care le folosesc. Este un lucru, pentru Domnul, să protejeze pe creştinii care se joacă în toată nevinovăţia cu o tablă de ghicire Ouija, dar este un cu totul alt lucru să presupunem că Dumnezeu le-ar vorbi prin intermediul acestui mijloc, sau al oricărui alt mijloc de ghicire, chiar o singură dată, ca să nu mai vorbim de ceva făcut în mod obişnuit. Mulţi creştini au încercat să folosească o tablă de ghicire fără să cunoască puterea care o însufleţea, şi au fost dezamăgiţi să vadă că ea nu funcţiona pentru ei. Mai tîrziu, au fost fericiţi de faptul că ea n-a funcţionat, şi au mulţumit Domnului că i-a ocrotit. Acelaşi lucru s-a verificat la creştinii care au încercat să-L vizualizeze pe Isus fără să se petreacă nimic. Pentru cei care stabilesc un contact cu ,Jsus” în acest fel, nu putem decît să-i avertizăm că nu există nici o bază biblică pentru această idee că Isus cel real ar putea să li Se arate în acest fel. De fapt, este chiar contrariul. Numeroase pasaje din Biblie, ca de exemplu Deuteronom 18, arată limpede că toate practicile oculte sunt absolut interzise poporului lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că toţi cei care se angajează în ocultism ajung îndată în puterea Satanei. Unii pot să aibă -210- o experienţă psihologică foarte emoţională şi catartică, care îi convinge că toate acestea sunt adevărate şi vin de la Dumnezeu. Deşi această experienţă nu este în mod direct demonică, este un fapt cert că-i atrage în această direcţie. Unii practicieni ai vindecării interioare se silesc să explice în termeni psihologici chiar arătările lui Jsus” care par reale, şi atribuie totul puterii imaginaţiei. Aceasta înlătură practic orice teamă de contact cu demonii sau de o amăgire a Satanei. Bineînţeles, lucrul acesta nu este biblic. Dacă o experienţă imaginată produce acelaşi efect asupra noastră ca şi o experienţă reală (aşa cum afirmă fără încetare liderii creştini care introduc în biserică teoriile şi practicile PMA – Atitudine Mintală Pozitivă -, ale reuşitei şi motivaţiei), atunci nu mai e nevoie să ne facem griji dacă este vorba de Isus cel real sau nu, deoarece un Isus imaginar este la fel de bun ca să ne rezolve problema. Iată-ne reveniţi la hinduism şi la Ştiinţa Creştină (care învaţă că totul este o iluzie creată de mintea noastră), şi astfel uşa este larg deschisă pentru tot felul de amăgiri. Isus, Măria şi alţi „ghizi interiori” Vindecări miraculoase, experienţe extatice de dragoste universală şi de transformare personală s-au produs nu numai prin vizualizarea lui Jsus”, ci şi prin vizualizarea duhurilor morţilor, a marilor sfinţi, a maeştrilor cereşti, şi a şefilor religioşi din trecut, ca de exemplu diferiţi gu-ru hinduşi sau Buda. Care este deosebirea? Jung ar zice că nu există nici una; şi aceasta pare să fie învăţătura nu numai a lui Kelsey, dar şi a unui număr de alţi lideri creştini. Morton T. Kelsey scrie: .Datorită accentului pus de Jung asupra imaginaţiei active, şi a înţelegerii lui a faptului că morţii continuă să trăiască în realitate, am putut -211- să Văd acest gen de întîlnire cu mama mea (decedată)… şi aceasta mi se părea ceva real”. (13) Dacă nu contează pe cine vizualizăm, pe Isus sau pe Buda, atunci nici faptul de a crede în Isus sau în Buda nu are importanţă; nu este decît o călătorie imaginară; imaginaţia este la fel de reală ca şi o experienţă adevărată. Este singura premiză pe care se poate spune că se bazează vindecarea interioară, deşi unii din practicienii ei ar putea să nege lucrul acesta. Imaginaţia este Creatorul unui întreg nou trecut, prezent şi viitor; şi ea este oare-jcum confundată cu revelaţia lui Dumnezeu. Unii membri ai societăţii Vineyard Christian Fellow-ships, lucrare condusă de John Wimber, s-au angajat profund în folosirea imaginaţiei, a vizualizării şi a vindecării interioare. Christian Research Institute (Institutul Creştin de Cercetare) a scris că Vineyard Fellowships consideră adesea experienţele spirituale ca „autentice în sine” şi că membrii acestei lucrări par să pornească de la principiul că „tot ce ia fiinţă în sînul lor vine de la Dumnezeu”. Faptul că John Wimber recomandă nişte autori ca Kelsey, Sanford, MacNutt, soţii Sandford şi fraţii Linn se potriveşte cu o folosire tot mai accentuată a unor tehnici psihospirituale şi pseudo-creştine, considerate ca îmbunătăţiri ale creştinismului biblic, şi judecate necesare pentru obţinerea unei eliberări şi victorii depline. Francis MacNutt spune: „Dacă cineva a fost lipsit într-un fel oarecare de dragostea unei mame, îi cer lui Isus (dacă este vorba de un catolic) s-o trimită pe mama Sa Măria… ca să facă toate aceste… lucruri pe care le fac mamele, pentru ca să dea copiilor lor dragostea şi siguranţa”. (14) Fraţii Linn, amîndoi iezuiţi, figurează printre cei mai importanţi lideri ai Mişcării vindecării interioare. Citînd un caz particular, fraţii Linn şi Sheila Fabricant au scris următoarele: -212- L „Judy a întîlnit-o pe Măria la poala crucii, uitîn-du-se (în imaginaţia ei) la Isus pe cale să moară… Ea a început să simtă sentimentele pe care le-a simţit Măria… Judy a lăsat-o pe Măria să plîngă pe umărul ei… Atunci Dennis (Linn) a încurajat-o pe Judy (în viziunea ei imaginară) să povestească Măriei tot ce avea pe inimă cu privire la moartea propriei ei mame, care era ceva dureros pentru ea. Judy şi-a amintit cît de înfricoşată se simţise în camera de spital unde se afla mama ei. Dar acum, Judy vedea în viziune aceeaşi cameră de spital, şi Măria era acolo şi o încuraja… După ce a rămas o clipă în această cameră şi s-a umplut de dragostea Măriei, Judy a rugat-o pe Măria să fie cu ea în clipa morţii mamei ei. Judy a văzut-o pe Măria făcîndu-L să intre şi pe Isus în cameră. (Ei citează apoi un alt caz, cel al lui Linda, care-şi ura identitatea sexuală, şi care, în timp ce făcea o călătorie interioară ghidată”, vizualizase un ,J.sus” care o îndemnase să-L ,4ea afară cu înjurături”). Astfel, în fiecare săptămînă, am cerut lui Isus să o însoţească la El acasă, ca să fie iubită de părinţii Lui, Măria şi Iosif… în rugăciunea noastră, ceream ca Măria şi Iosif să devină părinţii adoptivi ai lui Linda. Noi ceream de asemenea ca minunata dragoste pe care o aveau unul pentru altul… s-o învăluie pe Linda aşa cum îl învăluise pe Isus, să pătrundă în gîndirea ei şi în memoria ei subconştientă, din clipa conceperii ei, şi să-i transforme identitatea sexuală în lumină, în loc de întunericul în care fusese crescută”. (15) Este de mirare cum nişte creştini evanghelici, care ar respinge ideea că Măria şi Iosif pot fi implicaţi în vindecarea cuiva în ziua de azi, recunosc aceste practici ale unor vindecători interiori, pe care îi recomandă. Deoarece vizualizarea Măriei pare să fie la fel de eficace ca cea a lui Isus, cum fac diferenţa între cei doi creştinii evanghe- -213- lici care practică vindecarea interioară? Cum explică ei puterea vindecării aparent miraculoase a unei Marii pe care o vizualizează? Se pare că s-au luat multe libertăţi cu ceea ce era pînă acum considerat ca o regulă biblică, pentru ca să se adopte Mişcarea vindecării interioare. Re-comandîndu-i pe pater-ii Dennis şi Matthew Linn, John Wimber scrie: „Aceştia sunt pateri iezuiţi care au scris patru cărţi despre vindecarea fizică, psihologică şi spirituală. Ei au o pregătire superioară în psihologie, şi asociază cele mai bune cunoştinţe în acest domeniu cu o înţelegere teologică care coincide cu experienţa carismatică”. (16) Este absolut necesar să lăsăm Biblia să judece fiecare din experienţele noastre. Dacă o practică nu se bazează pe vreo învăţătură clară din Biblie, ea n-ar trebui acceptată de biserică astăzi, oricare ar fi frumuseţea şi caracterul aparent miraculos al experienţelor produse de această practică. Din nenorocire, este alarmant să vedem în ce măsură Sfînta Scriptură nu mai este considerată ca singurul ghid complet şi suficient, dat de Duhul Sfînt pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru corectare, pentru disciplinare în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit, cu totul înzestrat pentru orice lucrare bună (2.Timotei 3:16,17). Două atitudini principale au deschis uşa erorii în biserică: 1) Experienţa este considerată în sine ca un criteriu de autentificare, astfel că necesitatea unei autentificări biblice este privită ca fiind secundară în cazul cel mai bun; şi/sau 2) se acceptă teorii psihologice pentru a autentifica experienţe şi practici care nu pot fi justificate de Biblie. Aceste două atitudini se răspîndesc din ce în ce mai mult în biserică. -214- O iluzie fundamentală Potrivit Fundaţiei Ojai, o organizaţie fondată în California de sus care asigură răspîndirea misticismului oriental, şamanismul permite, prin vizualizare, efectuarea unor călătorii” în trecut, sub călăuzirea unui „spirit-ghid”, cu ajutorul unor exerciţii şi ritualuri bine definite”, ca să „trezească capacităţile care dorm în om şi conexiunile uitate… incluzînd eliminarea durerilor şi bolilor spirituale”. (17) Dacă înlocuim ,£pirit-ghid” cu Jsus” şi ,jexerciţii şi ritualuri bine definite” cu „vindecare interioară”, şi vom vedea limpede strînsa legătură între şamanism şi tehnicile creştine de vindecare interioară, precum şi „salvarea profană” oferită de psihologie. Fie ele creştine sau necreştine, aceste metode terapeutice au în comun aceeaşi iluzie, potrivit căreia salvarea sau vindecarea sunt obţinute prin dezrădăcinarea din memorie a „traumatismelor” din prima copilărie şi chiar din perioada de gestaţie. Aceste traumatisme ar fi chipurile profund îngropate în subconştientul nostru, de unde ne-ar dicta comportarea actuală fără ca noi să bănuim lucrul acesta. Astfel, greşeala este prea adesea atribuită trecutului şi altora mai degrabă decît nouă înşine. Poate să existe într-adevăr în trecutul nostru ceva care trebuie pus în ordine, care produce amărăciune faţă de cei care ne-au făcut un rău şi pe care nu i-am iertat niciodată. Putem de asemenea simţi un sentiment de vinovăţie pentru lucrurile pe care le-am făcut altora, pentru care n-am cerut iertare şi pe care nu le-am rezolvat. Nici un creştin n-ar trebui să continue să păstreze măcar o clipă asemenea lucruri pe conştiinţa lui, şi n-are voie să le păstreze. Tot ceea ce avem nevoie pentru a pune în ordine asemenea probleme se află în faptul că Cristos a murit pentru păcatele noastre, şi că El a înviat dintre cei morţi pentru ca să-Şi trăiască viaţa Sa în noi. Nici un păcătos -215- _ răzvrătit care a primit într-adevăr dragostea şi iertarea lui Dumnezeu nu poate să lipsească pe cei care l-au jignit de aceeaşi dragoste şi de aceeaşi iertare. Este într-adevăr aşa de simplu. Este „roadă Duhului” produsă de Cristos trăind în noi. Dacă acceptăm să privim acest adevăr în faţă, El ne va da atunci forţa de a-1 pune în practică. „Vindecarea interioară” este bazată pe un refuz de a accepta acest adevăr ca suficient pentru noi. Trebuie ,£eva în plus”, şi acest ,jceva” este împrumutat de la o întreagă varietate de psihoterapii, majoritatea dintre ele fiind inspirate de şamanism. Un mare număr din aceste terapii fac apel la o reconstituire în imaginaţie a unor traumatisme trecute, cu ajutorul unor metode mergînd de la tehnici respiratorii la visul ghidat şi la psihodramă. „Apelările controlate” acoperă o întreagă paletă, de la metoda Strigătului Primar (pusă la punct de Arthur Janov) şi echivalentul lui creştin”, Terapia de Integrare Primară (sistematizată de Cecil Osborne), pînă la diferiţi înlocuitori practicaţi în biserică de către specialişti itineranţi, în domeniul vindecării memoriei sau cel al vindecării interioare. Metoda Strigătului Primar este atît de groaznică, încît majoritatea practicienilor vindecării interioare ar denunţa-o. Cu toate acestea, acelaşi lucru e adevărat despre teoriile deterministe fundamentale care inspiră aceste psihoterapii, ca şi despre majoritatea metodelor de vindecare a memoriei, creştine sau nu. în plus, chiar unii psihologi creştini folosesc metoda Strigătului Primar. Descrierea următoare, făcută de Martin şi Deidre Bobgan în The Psychological Way/The Spiritual Way (Calea psihologică/Calea spirituală), arată cum metoda Strigătului Primar se înscrie în cadrul general al psihologiei deterministe, şi de asemenea cum se înrudeşte cu omologul ei „creştin”: „Cuvintele sacre ale Terapiei Primare sunt Suferinţa Primară (pe care) o acumulează copilul… ca urmare a – 216 – unor nevoi nesatisfăcute, ca de exemplu de a nu fi hrănit cînd îi este foame, de a nu fi schimbat cînd este ud… de a resimţi conflicte între nevoile lui şi aşteptările părinţilor… Toate acestea formează ceea ce Janov numeşte ,Fondul Primar de Suferinţă’. Cînd acest Fond devine suficient de adînc, un singur incident suplimentar este de-ajuns să antreneze pe copil într-o nevroză. Acest incident unic şi semnificativ este numit ,Evenimentul Primar Major’… El se produce între cinci şi şapte ani, şi rămîne îngropat în inconştient… După teoria lui Janov, pentru a fi vindecată, nevroza trebuie să se reîntoarcă la acest Eveniment Primar Major… să retrăiască emoţiile şi suferinţa care-1 însoţeau, ca să primească o vindecare. în sesiunile grupului domnesc… un adevărat haos şi o harababură totală… Unii adulţi sug din biberoane, alţii strîng în braţe jucării de pluş, alţii sunt în cărucioare special adaptate dimensiunilor lor… Există şi un simulator de naştere pentru cei care vor să experimenteze Evenimentele Primare pînă în epoca în care se găseau în pîntecele mamei sau în perioada alăptării… Alţii s-au întins pe jos, jucîndu-se, ciondănindu-se, lovind în jurul lor cu mîinile şi cu picioarele, gîlgîind, sufocîndu-se şi scîncind… ,Tăticule, fii drăguţ!’ ,Mămico, ajută-mă!’ ,Te urăsc! Te urăsc!…’ Această psihoterapie cu adevărat scîrboasă nu este de-cît una din foarte numeroasele terapii similare care atrag un mare număr de adulţi ce caută o uşurare pentru sufletul lor tulburat”. (18) Stanislav Grof este un alt pionier într-o formă asemănătoare de regresiune prin imaginaţie, care seamănă foarte mult cu vindecarea interioară practicată de creştini. Grof „a început ca un freudian strict, apoi s-a întors spre metodele jungiene şi transpersonale, ca să-şi justifice descoperirile…”. (19) Efectuînd ^cercetări în Ce- -217- hoslovacia în cursul anilor 60″, şi „folosind terapii psi-holitice (bazate pe folosirea LSDului)”, Grof a descoperit că schizofrenii, „sub efectul drogurilor halucinogene, retrăiau spontan şi cu forţă experienţe imaginare legate de naşterea lor”. (20) Grof a putut astfel să verifice, prin folosirea LSD-ului, teoriile pe care Freud şi Jung le descoperiseră cu ajutorul hipnozei, altă practică şamanică. Asemenea teorii sunt cele care constituie baza ^ştiinţifică” a psihoterapiei şi a vindecării interioare creştine. Zeificarea procesului naşterii Halucinaţiile provocate de LSD au devenit baza unei noi terapii numite „re-naşterea”. Ea a devenit una din metodele psihologice „pop” care se răspîndesc cel mai rapid. Toată lumea practică acum ritualul „vindecării memoriei”, de la practicienii individuali pînă la pastorii bisericii unitariene sau ai Ştiinţei Religioase. Adesea, această re-naştere se petrece în apă, şi pare să fie, pentru sectele ştiinţei minţii, reacţia la botezul creştin. Re-naşterea este o versiune occidentalizată a mitologiei antice strîns asociate cu cultul fertilităţii. Ea atribuie o semnificaţie mistică şi nişte puteri aproape divine procesului naşterii. Deşi Grof şi alţi psihologi, justificîndu-şi salvarea lor profană, sugerează că faptul de „a retrăi naşterea prin imaginaţie (este) miezul unei experienţe mistice”, (21) ei afirmă că declanşarea şi interpretarea acestei experienţe iese din domeniul ştiinţei. în afară de aceasta, ei persistă în folosirea acestei metode, în ciuda cercetărilor ştiinţifice care dovedesc, cum am arătat deja, că creierul unui bebeluş, înainte, în timpul, şi imediat după naştere, nu este suficient de dezvoltat ca să înregistreze amintiri. Iar acum re-naşterea a intrat în biserică. Rita Bennett numeşte propria ei formulă particulară de vindecare a memoriei „Retrăirea Scenei Cu Isus”. Metoda ei -218- pretinde că face să retrăiască trecutul, vizualizîndu-L pe Isus prezent în sînul matern, la naştere, sau în cursul traumatismelor primei copilării. Ea a stabilit o listă de „rugăciuni pentru vindecarea problemelor întîlnite în cursul importanţilor primi doi ani ai existenţei, probleme între care include faptul de a fi pe nedrept lăsat fără hrană sau ud, sau în suferinţă, sau în nevoia de a face o rîgîială, etc…”. (22) Aceste ritualuri ale re-naşterii, tot mai populare la creştini, par în esenţă să provoace aceleaşi „amintiri” ca cele produse de Stanislav Grof cu ajutorul LSD-ului sau ale exerciţiilor respiratorii care modifică starea de conştientă. Rita Bennett oferă „meditaţii” amănunţite pentru a-şi însoţi ritualul de vindecare cu aceste „amintiri” îndoielnice: „Dragă Doamne, Te rog să ştergi orice sentiment greşit de vinovăţie pe care îl simte această persoană pentru că i-a produs mamei sale dureri în timpul naşterii… Vizualizaţi-vă părinţii şi mulţumiţi-le pentru ceea ce au făcut în conceperea dvs. şi în naşterea dvs., vizualizaţi scena cu Isus”, etc…. (23) Este eficient? Ca să dovedească că da, Rita Bennett citează mărturii, ca de exemplu următoarea mărturie, adusă de un consilier de rugăciune de la catedrala Sf întul Filip din Atlanta”: „în lucrarea noastră de consiliere pentru vindecarea interioară, vreau să spun că nimic nu ne-a ajutat aşa de mult ca faptul că am învăţat să ne rugăm pentru tot ceea ce s-a petrecut din clipa concepţiei, trecînd prin perioada foetaîă şi procesul naşterii. Suntem recunoscători pentru aceste revelaţii… Ce bi-necuvîntare să poţi pur şi simplu participa la această lucrare!” (subliniat în original) (24) Mulţi conducători ai Mişcării de vindecare interioară învaţă, şi aproape toţi par să implice că trecutul este în realitate re-creat, prin vizualizarea lui Isus ajungîndu-se la sursa amintirilor” pentru a schimba istoria. MacNutt -219- explică faptul că Jsus, ca Domn al timpului, este capabil să facă ceea ce noi nu putem face… (Noi) cerem lui Isus să ne însoţească în trecut… Copilul interior din trecut este cel care primeşte vindecarea…”. (25) Ruth Carter Stapleton, care a învăţat de la Agnes Sanford vindecarea interioară, ca majoritatea celorlalţi lideri ai acestei Mişcări, vorbeşte despre o tînără femeie care s-a implicat în droguri şi delincventă din cauza dezgustului de sine” produs de starea ei de ,£opil nelegitim”. Soluţia oferită de Ruth Stapleton a fost s-o conducă pe tînăra femeie într-o „meditaţie ghidată”, în cursul căreia Cristos trebuia să fie vizualizat ca „prezent” în actul adulterului care dusese la conceperea ei, ca să-1 transforme într-un „act al lui Dumnezeu, sfînt şi pur… poruncit de Tatăl ceresc”. (26) Faptul de a şti că eşti conceput în mod nelegitim poate fi foarte neplăcut, dar ceea ce contează cu adevărat este relaţia noastră prezentă cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos. în ciuda acestui lucru, în loc de a conduce tînăra femeie la Cristos Cel înviat, pentru ca El să devină Mîn-tuitorul şi Domnul ei, Stapleton a condus-o la inventarea unui Isus imaginar, care a călătorit în trecut pentru a schimba adulterul într-un act al lui Dumnezeu sfînt şi pur! Francis MacNutt a scris: „Conceptul de bază al vindecării interioare este următorul: noi putem pur şi simplu să-I cerem lui Isus Cristos să dea înapoi timpul, pînă în clipa în care am fost răniţi, şi să ne elibereze de efectele prezente ale acestei răni…u . (27) Ar trebui să fie limpede acum că ceea ce este învăţat este o formă creştinizată de alchimie mintală, care se află în miezul şamanismului. Este vrăjitorie elementară, o încercare de manipulare a realităţii, fie ea trecute, prezente sau viitoare. în cazul cel mai bun, această practică nescripturală este o negare a atotputerii lui Dumnezeu, lăsînd să se înţeleagă faptul că El are nevoie de „vizualizarea noastră creatoare” pentru a-Şi aplica efectiv iertarea şi vindecarea Sa. în cazul cel mai rău, lucrul acesta ne pune în poziţia de dumnezei care pot, prin nişte ritualuri precise, să se slujească de El şi de puterea Sa ca de nişte unelte. Adresîndu-se adunării din Templul Universal al lui Cristos, la Chicago, o mare biserică unitariană, Ruth Stapleton a prezentat astfel baza metodei ei de vindecare interioară, explicînd de ce putem noi să recreem trecutul: „Dumnezeu este totul; şi tu eşti Dumnezeu. în tine trăieşte El, în tine are El mişcarea şi fiinţa”. (28) Mitul freudian al determinismului psihic Adevărata temelie a vindecării interioare este o acceptare greşită, dezinformată a teoriei freudiene, acum discreditată, despre determinismul psihic”. Cărţile de psihologie o definesc drept credinţa că comportamentul uman… depinde de cauze intrapsihice”, (29) şi că el este efectiv controlat de impulsuri, din care multe sunt îngropate în inconştient, sub nivelul de conştientă”. (30) Aceste două concepte proprii lui Freud şi lui Jung, cel a determinismului psihic şi cel al inconştientului, constituie baza vindecării interioare, fie ea în lumea profană sau în biserică. Cu toate acestea, este vădit că dacă teoria freudiană a determinării prezentului şi viitorului prin trecut este adevărată, atunci omul nu are liberul arbitru, şi el este condus de forţe inconştiente. Urmează apoi că el nu poate fi socotit personal responsabil de faptele lui. Metodele de vindecare interioară sunt uneori ocazia de a da vina pe alţii (părinţi, prieteni, sau chiar Dumnezeu), şi pe urmă să-i ierte. Oamenii se slujesc de teoria freudiană a inconştientului ca de o justificare. Martin Bobgan, psiholog şi autor, a zis: „Astăzi, principalele critici aduse psihologiei freudiene – şi ele sunt în prezent mai numeroase decît au fost -220- -221- vreodată – sunt îndreptate împotriva oricărei idei de inconştient. Astfel, din punct de vedere biblic, ca şi din punct de vedere ştiinţific, nimic nu justifică folosirea inconştientului, cum se face în psihologia freudiană, şi cum au adoptat-o practicienii vindecării interioare”. (31) Ca să-şi sprijine teoriile, Freud pretindea că „inconştientul este principala forţă de motivaţie, la originea oricărui comportament uman”. (32) Acceptat ca ştiinţific, acest concept freudian a jucat un rol important în convertirea occidentului la o filozofie orientală centrată asupra ,jeului”. Morton T. Kelsey scrie: „Nu se va sublinia niciodată înde-ajuns importanţa acestei teorii pentru toată gîndirea ulterioară despre natura personalităţii…”. (33) Iată un extras tipic dintr-un manual de curs universitar: „Fie că eşti de acord cu teoria lui Freud, fie că nu, este limpede că conceptele freudiene au schimbat complet concepţia noastră despre natura umană. De fapt, este fără îndoială drept să spunem că nici o altă fiinţă umană n-a revoluţionat atît de mult ca Freud înţelegerea noastră despre noi înşine”. (34) O altă invenţie a lui Freud care a influenţat profund societatea, şi care acum amăgeşte creştinătatea, a fost ideea potrivit căreia, „pentru toate scopurile practice, personalitatea adultului este deja formată către sfîrşitul anului al cincilea de viaţă”, (35) după ce a trecut „prin anumite stadii psihosexuale de dezvoltare” care determină personalitatea pe care el sau ea o va poseda ca adult”. (36) Este important să ştim că Freud şi Jung şi-au elaborat amîndoi teoriile fundamentale plecînd de la „amintiri” de experienţe trecute, trezite la pacienţii lor sub influenţa hipnozei, această străveche practică şama-nică. Arn observat deja că aceste amintiri sunt în cazul cel mai bun îndoielnice, pe care nu te poţi baza, şi foarte probabil demonice. (Pentru un studiu complet al hip- – 222 – nozei, a se vedea lucrarea lui Martin şi Deidre Bobgan, Hypnosis and the Christian – Hipnoza şi creştinul -, Bethany, 1984) şi paginile 111 la 128 din Peace, Prosperity and the Corning Holocaust – Pace, Prosperitate şi Holocaustul care vine – de Dave Hunt). Kelsey confirmă faptul că din cauza regresiunii sub hipnoză „a descoperit” Freud că pacienţii lui ,jerau conduşi de către idei, emoţii si sentimente refulate şi îngropate din copilărie…”. (37) In cursul aceleiaşi vorbiri în cadrul unui seminar, citate mai sus, Martin Bobgan a reamintit ascultătorilor lui că: «… recurgerea la trecut este un alt concept psihologic perfid care a fost amestecat cu nişte doctrine creştine pentru a fi folosit asupra creştinilor fără ca ei s-o bă-nuie. Nu găsesc nici o bază biblică în aceasta”. (38) Chiar creştinii au acceptat această teorie, în ciuda faptului că Biblia învaţă că starea noastră şi acţiunile noastre prezente sunt determinate de alegeri morale actuale mai curînd decît de traumatisme trecute. în afară de aceasta, Biblia nu dă nici un exemplu de vreun profet, preot sau apostol care să fi fost confruntat cu vreo problemă legată, chiar vag, de emoţii sau amintiri refulate sau îngropate. Dacă vindecarea interioară ar fi într-adevăr acest mare adevăr anunţat cu atîta forţă de cei care o practică, atunci Biblia ar avea cu siguranţă să ne ofere învăţături şi exemple cu privire la lucrul acesta. Dimpotrivă, Pavel, care ar fi un candidat de elecţie pentru vindecarea memoriei, din cauza pregătirii lui legaliste şi a crimelor lui comise împotriva Bisericii, înaintea convertirii sale, nu numai că era total eliberat de orice efect negativ, dar putea să şi declare: „Uitînd ce este în urma mea şi întinzîndu-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus” (Filipeni 3:13,14). în ciuda acestui fapt, John şi Paula Sandford, autori ai ,pelei mai complete cărţi scrise astăzi despre vindecarea interioară”, (39) declară: -223- „Trebuie să ne amintim că este necesar să examinăm cu atenţie întreaga istorie a persoanei… Lucrarea noastră nu se adresează numai adultului, ci şi copilului care trăieşte încă în inima lui… Resentimentele se ascund adesea sub nivelul sentimentelor şi gîndurilor, căci ele sunt formate fie în minte, în timpul gestaţiei, fie în clipa naşterii”. (40) Noi nu negăm că un eveniment trecut poate avea o anumită influenţă asupra atitudinilor noastre prezente. Dar nu este nici biblic, nici raţional să deducem de aici că Jntreaga istorie” trebuie să fie luată în cercetare, ca şi „resentimentele” care ,^e ascund sub nivelul sentimentelor şi gîndurilor”. în viaţa unei persoane, nu atît evenimentele sunt de o importanţă primordială, ci modul în care reacţionează ea la aceste evenimente. Reacţiile noastre nu s-au scurs în beton şi nici nu trebuie să rămînă pentru totdeauna aşa, ci ele se modifică pe măsură ce creştem în Domnul. Prin urmare, încercarea de a retrăi un eveniment traumatic trecut, ca şi cum ar fi înfipt şi stocat undeva în inconştient, ar face mai mult rău decît bine. Şi ce corvoadă nesfîrşită să dezgropi fiecare experienţă trecută! Noi nu suntem înlănţuiţi de trecutul nostru, aşteptînd ca o terapie oarecare să ne elibereze. Noi suntem liberi în Cristos. El este viaţa noastră. Această viaţă n-are nevoie de „vindecare interioară”, nici de vreo altă terapie nebiblică. Noi ne naştem din nou în ziua cînd El vine în inima noastră. începînd cu această zi, Duhul Sfînt lucrează în viaţa oricărui copil al lui Dumnezeu, transform îndu-i inima şi gîndurile. Ceea ce contează este dragostea noastră pentru El, credinţa noastră simplă în Cuvîntul Său, şi supunerea noastră zi de zi la călăuzirea Duhului Său. Secretul bucuriei şi al unei vieţi care aduce roadă, pentru noi creştinii, este relaţia noastră dinamică cu Cristos, care trăieşte acum în inima noastră. Cu toate acestea, soţii Sand- -224- ford învaţă că noi trebuie să „ne amintim” şi să ne pocă-im de păcatele pe care le-am comis şi de resentimentele pe care le-am format în sufletul nostru în timpul gestaţiei, ca să putem primi binecuvîntările crucii: „Cititorul trebuie acum să înţeleagă că duhul nostru poate să cunoască şi să înţeleagă tot ceea ce se petrece în jurul nostru atunci cînd suntem în pîntecul mamei;., în duhul ei (referindu-se la un anume caz), atunci cînd era în pîntecul mamei, ea îşi judecase tatăl şi mama pentru acel act de desfrînare, şi ea îşi judecase tatăl pentru beţia şi adulterul lui, şi pentru că el o părăsise, ca şi pe mama ei. Din cauza aceea, ea era condamnată 1) să respingă pe cineva (în acest caz pe soţul ei), aşa cum fusese şi ea respinsă; 2) să bea; 3) să comită adulter… Deoarece ea îşi urîse cele nouă luni petrecute în acest pîntece ruşinos, atunci cînd propria ei fetiţă s-a format în pîntecele ei, lucrul acesta a provocat în ea ură împotriva ei însăşi, şi ea a proiectat inconştient această ură asupra copilaşului ei”. (41) Este sigur că mulţi creştini suferă, în diferite grade, de una sau mai multe din următoarele probleme: frustrare, nelinişte (anxietate), patimi, remuscări, vinovăţie, resentiment, gelozie, nesiguranţă, teamă, poftă, etc. Biserica are cea mai mare nevoie de cei care au mila, timpul şi pregătirea necesară pentru a ajuta pe aceşti suferinzi. O carte excelentă referitoare la acest subiect este How To Counsel From Scripture (Cum să consiliezi bazat pe Scriptură) de Martin şi Deidre Bobgan. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. Dar trebuie s-o facem bazîndu-ne pe Biblie, şi nu pe teorii psihologice contestabile. Din păcate, în domeniul psihologiei, noi am adoptat credinţe şi practici care n-au bază nici ştiinţifică, nici biblică. Cum a zis psihologul Carol Tavris: „Printr-o curioasă ironie, mulţi oameni care nu se lasă -225- păcăliţi nici o clipă de astrologie se supun timp de ani de zile unei terapii în care survin adesea aceleaşi erori de logică şi de interpretare (ca astrologia)”. (42) „Rezolvarea” problemei care se crează Vindecarea interioară nu este nimic altceva decît psihanaliza creştina care foloseşte puterea de sugestie pentru a „rezolva” nişte probleme pe care adesea ea însăşi le-a creat. Se poate spune acelaşi lucru despre alte forme de psihoterapie. Ca mii de alte persoane, dr. Carney Landis, de la Institutul de psihiatrie de la Universitatea Columbia, a găsit că-i merge mult mai rău după psihanaliză. Psihiatrul său a recunoscut sincer înaintea lui că ,p psihanaliză ar putea crea o nevroză” la ,p persoană cu adevărat normală”, în final, Landis a ajuns la concluzia următoare: „Eu cred că… închipuirile copilăriei, sentimentele de irealitate, transferurile de dragoste, sunt în realitate cre ate de psihanaliză şi nu revelate de ea”. (43) Aşa s-a întîmplat cu numeroşi creştini sinceri care au devenit victimele vindecării interioare. Mărturiile entuziaste ascund această problemă foarte reală. în bisericile unde se începe practicarea vindecării interioare, nişte creştini care păreau foarte normali şi fericiţi în viaţa lor creştină au căzut în depresiune, după ce-au acceptat ideea distrugătoare că în realitate ei erau guvernaţi de răni şi resentimente profund îngropate în ei, şi de care nu erau nici măcar conştienţi. Procesul de vindecare a memoriei care era intenţionat să-i elibereze a creat în realitate nişte false amintiri, care i-au cufundat în confuzie. Ei nu mai pot să se sprijine, cu o credinţă simplă, pe promisiunile Bibliei, ci sunt în prezent dependenţi de practicieni şi de practici care se silesc să intermedieze binecuvîntările lui Dumnezeu prin experienţe emoţionale şi „purificări” periodice, cu ajutorul creaţiei ghidate de imagini mintale. -226- 13 Idolatria de sine „Cine se laudă, să se laude în Domnul… Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea pusă, care este Isus Cristos” (l.Corinteni 1:31; 3:11). Amăgirea creştinătăţii nu este deloc limitată la unele din elementele ei marginale. Miturile f reudian şi jungian ale determinismului psihic şi ale inconştientului au fost atît de universal acceptate, încît aceste ipoteze contestabile exercită acum o influenţă hotărîtoare asupra gîndirii creştine în întreaga biserică. Practicarea vizualizării şa-manice se generalizează, de la vindecarea interioară pînă la tehnicile de dezvoltare de sine. Acestea din urmă cuprind diferite forme de autohipnoză, de la Afirmaţiile Pozitive şi Mărturisirea Pozitivă, pînă la mesajele subliminale (care nu devin conştiente) de pe casete. Această amăgire atinge acum toate aspectele vieţii creştine şi infectează biserica, de la carismatici la anticarismatici, de la liberali la evanghelici, de la catolici la protestanţi, de la clerici la laici. Principalul vehicul al amăgirii este psihologia, calul troian prin excelenţă, care uneşte majoritatea acestor elemente şi care s-a strecurat prin toate obstacolele. în 1973, Jay Adams, autor a numeroase lucrări despre consiliere spirituală, a dat o serie de conferinţe într-un important seminar evanghelic. El a subliniat necesitatea de a se ţine strict de Biblie şi de a evita influenţele psihologiei. Adams a zis studenţilor şi profesorilor: „Cred că n-am nevoie să mai extind acest punct… Sunt sigur că -227- raţiunea primordială pentru care am fost invitat să ţin aceste conferinţe este convingerea noastră comună în privinţa acestui imperativ vital”. (1) Adams şi-a expus convingerea într-un mod perfect limpede: „După mine, faptul de a promova, de a introduce şi de a practica dogmele psihiatrice şi psihanalitice în biserică este la fel de păgîn şi eretic (deci periculos) ca şi faptul de a răspîndi învăţăturile unor secte dintre cele mai ciudate. Singura diferenţă capitală este că sectele sunt mai puţin periculoase, pentru că rătăcirile lor sunt mai uşor de identificat”. (2) El a dat acestui grup de viitori pastori următorul avertisment: „Este posibil ca membrii adunării voastre, prezbite-rii, diaconii şi alţi pastori (ca să nu mai vorbim de creştinii care sunt psihiatri sau psihologi) să cedeze presiunii mediului înconjurător şi să încerce să vă împiedice să vă faceţi lucrarea de consiliere într-un mod în întregime scriptural. Ei vor putea insista pe faptul că voi nu vă puteţi folosi Biblia ca manual de bază pentru consiliere, sau încerca să vă învinovăţească şi să vă facă să credeţi că pregătirea obţinută în seminar este insuficientă pentru misiunea voastră, sau să vă ispitească să cumpăraţi cele mai ademenitoare cărţi de psihologie ca să completaţi Biblia, sau să vă ceară să părăsiţi ceea ce ei numesc pe faţă sau implicit o metodă de consiliere arogantă, strimtă şi complet nepotrivită. Ei vor putea chiar să vă avertizeze şi să vă ameninţe, caricaturizînd metoda biblică: ,Gîndeşie-te la răul pe ca-re-1 poţi face dînd pur şi simplu nişte versete biblice aşa cum ai da nişte reţete sau nişte pastile'”. (3) Acest seminar a rămas un bastion al adevărului biblic, unul din foarte puţinele seminarii care nu au secţie de psihologie. în ciuda acestui fapt, psihologia a reuşit să pătrundă aici din ce în ce mai mult. La doisprezece ani du- -228- pă seria de conferinţe a lui Adams, ceea ce se mai numeşte încă consiliere pastorală” este predată de doi psihiatri şi un psiholog. Ei împărtăşesc această idee greşită, dar foarte răspîndită, că psihologia este o ştiinţă. (4) De fapt, este o pseudo-ştiinţă ciuruită de contradicţii şi confuzie. Manualul cursului predat în acest seminar prezintă antiteza a ceea ce Jay Adams credea că este orientarea acestei şcoli în 1973: „După unul din conceptele fundamentale ale acestei cărţi, tot adevărul este adevărul lui Dumnezeu, oricare ar fi provenienţa lui… Autorii speră că această lucrare va permite reducerea oricărui antagonism pe care l-ar fi putut nutri creştinii faţă de psihologie”. (5) Amăgirea psihologică Această abordare potrivit căreia „tot adevărul este adevărul lui Dumnezeu” ridică următoarea problemă fundamentală: Psihologia pretinde că oferă răspunsuri pe care în realitate nu poate niciodată să le dea, chiar dacă ar fi o ştiinţă. Noi n-avem nici un motiv de ceartă cu chimia, cu medicina, sau cu fizica. Dar contestăm această pretenţie a psihologiei de a studia şi de a înţelege ştiinţific inima omului, care este o fiinţă spirituală făcută după chipul lui Dumnezeu. A încerca să explici „ştiinţific” comportarea omenească înseamnă a nega liberul arbitru şi natura spirituală a omului. Dacă conştiinţa, personalitatea şi reacţiile umane ar putea fi explicate prin ştiinţă sau psihologie, atunci faptul de a zice: „Te iubesc!” n-ar avea mai mult sens decît a zice: ,Am o durere gastrointesti-nală”. Dragostea şi bucuria, ca şi un sentiment de dreptate, de frumuseţe, sau sensul lucrurilor, n-ar fi decît produsul unor procese naturale guvernate de legi ştiinţific explicabile şi prin urmare fără sens. Psihologia, în contrast cu consilierea biblică chiar prin definiţie, nu poate nici explica, nici proceda corect cu -229- faptul că omul este o fiinţă creată de Dumnezeu, şi încă şi mai puţin cu faptul că el este un om mîntuit, prin Cristos, care trăieşte în el. Ştiinţa poate să se ocupe de probleme ca deficienţele alimentare, sau dereglări chimice în creier, dar ea nu are nimic de zis în ceea ce priveşte gîndirea, care nu este ceva fizic. în afară de aceasta, nu numai că psihologia pretinde că face „ştiinţa” să se ocupe de probleme pe care nu poate nici măcar să le definească, şi încă mai puţin să le rezolve, dar ea pretinde şi faptul că satisface nişte nevoi despre care numai Biblia proclamă că le poate satisface. Astfel, psihologia este o religie rivală, în sensul deplin al cuvîntului, care nu va putea niciodată să fie unită cu creştinismul. Mai mult, psihoterapia prezintă un pericol care există implicit în toate religiile false: cei care o practică se deschid ei înşişi faţă de tot felul de amăgiri demonice. Dacă Biblia este adevărată, atunci psihologia are pretenţia să ne ofere ceea ce n-avem nevoie. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele privitoare la viaţă şi evlavie (2.Petru 1:3)… Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi să aibă din belşug (Ioan 10:10)… Le şi vorbim, nu în cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească, ci în cele învăţate de la Duhul” (i.Corinteni 2:13). G. Campbell Morgan a descris astfel viaţa creştină: „Cristos trebuie să ia chip în noi prin faptul că ni Se transmite pe Sine însuşi nouă… Aici atingem noi domeniul misterului… Nimeni nu poate înţelege perfect acest act al Duhului lui Dumnezeu prin care El transmite sufletului individual însăşi viaţa lui Cristos… In clipa în care sufletul nostru se supune chemării lui Cristos, Cristos ia chip în noi prin Duhul Sfînt. în clipa în care ne supunem Lui, făcînd din El Domnul absolut al vieţii noastre, iar încrederea noastră se odihneşte în -230- El pentru eliminarea păcatului şi pentru transmiterea vieţii, atunci, printr-un proces care depăşeşte total înţelegerea oamenilor, Duhul ne transmite viaţa lui Cristos, şi Cristos începe să trăiască, să domnească şi să lucreze în sufletul supus şi încrezător. Este imposibil să simulezi această viaţă a lui Cristos. Cristos trebuie să fie în noi. Sfinţenia, nu este cern., (ci) FI însuşi”. (6) Umanismul evanghelic Piatra unghiulară a psihologiei este această credinţă în bunătatea înnăscută a omului, în prezenţa acestui copil nevinovat care există în fiecare din noi. Sub această influenţă, tradiţia evanghelică este puţin cîte puţin înlocuită de o nouă concepţie umanistă despre om, pentru care accentul pus odinioară pe convingerea cu privire la păcat, pocăinţă şi nevrednicia omului înaintea lui Dumnezeu nu este decît „teologie nenorocită”. Potrivit acestei noi Evanghelii, trebuie să evităm tot ce ameninţă fragila stimă de sine a păcătosului. Următoarea declaraţie exprimă bine concepţiile false susţinute în mod obişnuit în acest domeniu: „într-un sens real, sănătatea unei întregi societăţi depinde de uşurinţa cu care indivizii vor reuşi să dobîn-dească o acceptare a persoanei lor. Astfel, de fiecare da tă cînd un procent important din populaţie nu poate aparent să ajungă la stima de sineT cum este cazul în America noastră modernă, atunci s-a deschis larg uşa unei ,holi mintale’, nevrozelor, urii, alcoolismului, dro gului şi dezordinilor sociale… . (subliniat în original) (7) Ura, violenţa şi dezordinile sociale nu sunt explicate aici ca avînd drept cauză răzvrătirea şi păcatul, ci fiind urmări ale unui respect de sine deficient, care oarecum nu este Ja îndemîna” acestor victime ale vieţii moderne. -231- Acum nu ni se mai spune că mîndria şi lipsa de pocăinţă pentru păcatul nostru au pus o mare barieră între oameni şi Dumnezeu, ci se spune că un asemenea mesaj este înjositor pentru „personalitatea noastră autentică”, şi că ceea ce avem noi nevoie este edificarea respectului nostru de sine. Aceleaşi idei sunt prezentate de cei care lucrează în domeniul succes/motivaţie: „Pe măsură ce te accepţi pe tine însuţi, te vei vedea ca o persoană care merită cu adevărat ,lucrurile bune din viaţă’… Shakespeare a zis: Jnainte de toate, să fii credincios faţă de tine însuţi’… De îndată ce-ţi recunoşti adevărata ta valoare, simptomele de vulgaritate, de lipsă de respect faţă de Dumnezeu, de neglijenţă, de promiscuitate, etc…, vor dispare. Aici, prietene, stă adevărata ta problemă”. (8) Această Evanghelie înşelătoare a cultului ,jeului” este acum predicată de pastori renumiţi, şi proclamată de vorbitori foarte cunoscuţi. Această psihologie egocentrică travestită sub o terminologie creştină ar fi uşor recunoscută drept ceea ce este, adică o înşelătorie vădită, dacă nu i s-ar da acestui aşa-zis „adevăr al lui Dumnezeu” din psihologie o autoritate cel puţin egală cu cea a Bibliei. Scriptura se deosebeşte de părerea actuală potrivit căreia multe din problemele omenirii ar rezulta dintr-o slabă stimă de sine saiTdintr-o slabă dragoste de sine. Dimpotrivă, apostolul Pavel ne avertizează că iubirea de sine şi egoismul, în vremurile din urmă, vor fi tocmai rădăcina acestor probleme. Oare nu se împlineşte deja această profeţie în zilele noastre? „Dar să ştii aceasta, că în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mîndri, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblîn-ziţi, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiţi, îngîmfaţi, -232- iubitori de plăceri mai mult decît iubitori de Dumnezeu” (2.Timotei 3:1-4). Unii din slujitorii lui Dumnezeu cei mai sinceri acceptă acum idei complet opuse celor pe care le apărau creştinii evanghelici cu cîţiva ani în urma. De aceea este atît de greu de demascat problema, pentru că psihologii şi psihiatrii în mod normal s-au străduit sincer să ajute pe alţi oameni. în afară de aceasta, psihiatrii sunt medici (ca Freud şi Jung). Profesia de medic susţine deci psihiatria, şi nimeni nu se bucură de atîta încredere în societate ca medicul de casă, în afară poate de pastor. Tot mai mulţi pastori obţin diplome de studii superioare în psihologie ca să poată ajuta mai bine pe cei care vin să caute ajutor la ei. Pastorii care nu au aceste diplome sunt obligaţi să accepte explicaţiile aparent aşa de pătrunzătoare ale experţilor. Dar, departe de a fi confirmată de Biblie, această nouă teologie sau psihologie a „respectului de sine” este opusă Scripturii. Dumnezeu a ales pe Moise, care „era foarte smerit, mai mult decît orice fiinţă omenească de pe suprafaţa pămîntului” (Numeri 12:3), ca să se împotrivească celui mai puternic stăpînitor de pe pămînt şi să izbăvească pe Israel, astfel ca gloria să fie a lui Dumnezeu şi nu a omului. Moise nu voia să răspundă la acest apel, considerîndu-se pe sine drept incapabil. Şi Dumnezeu, în loc să-i dea luni de consiliere psihologică pentru a-şi îmbunătăţi proasta lui imagine de sine şi a-şi întări respectul de sine, a promis lui Moise să fie cu el şi să facă minuni prin el (Exod 3). Suntem jefuiţi astăzi de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu (pe care le cunoşteau Moise şi alţi oameni ca el), spunîndu-ni-se că lipsa bucuriei şi a puterii în viaţa noastră se datorează unei proaste imagini de sine. Singura imagine corectă despre noi înşine o obţinem atunci cînd privim la Dumnezeu, nu cînd privim la noi -233- înşine. Şi această imagine nu este măgulitoare, dar ea ne schimbă viaţa şi ne întoarce de la ,£ul” nostru spre El. Cînd Isaia a văzut „pe Domnul pe un tron foarte înălţat”, atunci a strigat: „Vai de mine!… Sunt un om cu buze necurate” (Isaia 6:1-5). O privire asupra gloriei lui Dumnezeu, şi în comparaţie cu aceasta una asupra propriei nevrednicii, au schimbat viaţa lui Isaia. Cotitura din viaţa lui Iov s-a produs cînd a zis: ,,.. Dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea, mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă… Dumnezeu a binecuvîntat ultima parte a vieţii lui Iov mai mult decît prima…” (Iov 42:5, 6,12). Aşa a fost cu toţi bărbaţii şi femeile lui Dumnezeu din trecut. Dar astăzi o asemenea experienţă ar fi considerată ca păgubitoare din punct de vedere psihologic pentru respectul de sine. Principii vechi şi noi Din clipa în care se presupune că psihologia deţine o parte a adevărului lui Dumnezeu care lipseşte Bibliei, declaraţiile ei trebuie acceptate ca avînd o autoritate identică. Practic, asta înseamnă să dai psihologiei ultimul cu-vînt, căci cei care înţeleg Biblia, dar psihologia nu, nu sunt capabili să judece acest nou adevăr. Cei care au diplome în psihologie pot deci să facă declaraţii care n-ar putea fi contestate după nici un alt criteriu decît cel al psihologiei, fie în afara, fie în sînul bisericii. Această preoţie laică pretinde că are autoritatea de a dicta noi reguli „ştiinţifice” în toate domeniile, de la viaţa noastră intelectuală pînă la cea sexuală şi creşterea copiilor noştri. Aceste „sănătoase doctrine psihologice” devin noile criterii de interpretare a Bibliei. Cu toate acestea, un lucru este sigur: Biblia nu ne îndeamnă niciodată la acceptarea de sine, la dragostea de sine, la afirmarea de sine, la încrederea în sine, la stima de – 234 – sine, la respectul de sine, la iertarea de sine, nici la vreo altă formă de egoism aşa de populară astăzi. Soluţia depresiunii nu este acceptarea de sine, ci întoarcerea de la sine spre Cristos. Preocuparea de sine este însăşi antiteza a ceea ce învaţă Biblia, şi ar fi necunoscută în biserică astăzi dacă nu ar fi existat influenţa amăgitoare a psihologiilor egocentrice. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. Te gîndeşti imediat la o oglindă, care nu are decît un singur scop: să reflecte o realitate care nu este a ei proprie. Ar fi absurd pentru o oglindă să-şi dezvolte ,jo bună imagine de sine”. La fel de absurd şi cu siguranţă nebiblic este pentru noi oamenii să încercăm aşa ceva. Dacă există ceva ce nu e în ordine în imaginea reflectată de oglindă, singura soluţie pentru oglindă este să regăsească o relaţie corectă cu cel a cărui imagine ar trebui s-o reflecte ea. La fel este cu omul conceput să reflecte imaginea lui Dumnezeu. în măsura în care ne concentrăm asupra propriei imagini, oricît de sinceri am fi, ne lipsim pe noi înşine, şi lipsim pe Dumnezeu de această relaţie pe care trebuie s-o avem cu El, dacă vrem să-I reflectăm corect imaginea. Nimic nu pare să oprească răspîndirea acestor teorii nebiblice, ilogice şi insuportabile. Ar trebui să fie limpede că nici una din aceste doctrine egocentrice nu ne poate izbăvi de , £u”, care este adevăratul nostru duşman. Dimpotrivă, ,£ul” este întărit în domnia lui printr-o dezvoltare a respectului de sine, a încrederii în sine, a afirmării de sine, etc… Singurul lucru pe care Biblia ne cere să-1 facem cu eul nostru este să renunţăm la el, acceptînd moartea lui Cristos ca fiind a noastră. Lucrul acesta era de-ajuns apostolilor şi Bisericii primare. Astăzi se presupune că lucrul acesta nu mai funcţionează. A renunţa la noi înşine ne-ar distruge fragilul respect de noi înşine, şi prin urmare sentimentul de a avea o „personalitate autentică”. Ceea ce sugerează un autor creştin în ceea ce ur- -235- mează este destul de reprezentativ pentru ideile moderne astăzi: „Ca să-ţi edifici imaginea pe care o ai despre tine însuţi, fă o listă cu calităţile tale şi ţine-o la îndemînă… Făleşte-te cu tine însuţi din cînd în cînd… Ar trebui de asemenea să întrebuinţezi în fiecare zi cîteva minute doar ca să te priveşti ţintă în ochi (într-o oglindă). Făcînd aceasta, repetă unele afirmaţii pozitive despre lucrurile pe care le-ai făcut (foloseşte-ţi lista de victorii începînd cu etapa a 10-a). Repetă pe urmă toate lucrurile pozitive pe care ţi le-au zis alţii, sau ce-au putut să zică alţii despre tine… Există şi cazuri cînd chirurgia plastică poate fi un ajutor pentru îmbunătăţirea imaginii tale. Mai ales dacă ai un nas prea lung sau prea mare, urechi clăpăuge… sîni prea dezvoltaţi sau prea mici, etc…u . (9) Lucru curios, prea puţini conducători creştini par tulburaţi de faptul că creştinismul începe să se asemene bine cu psihologia umanistă. Comparaţi declaraţiile unor lideri creştini cu următorul citat din psihoterapeutul Na-thaniel Branden, din Los Angeles, autor al The Psycholo-gy of Seif (Psihologia Eului) şi al Honoring the Seif (Cum să onorezi Eul). Păcatul, şi chiar violenţa criminală, sunt considerate ca „probleme psihologice”. Nimeni nu face răul de bunăvoie. Noi toţi suntem victimele nevinovate ale unei boli de care nu putem fi făcuţi răspunzători. Urgia unei „proaste păreri de sine” se rostogoleşte peste lume, şi aceasta e cea care produce toate relele. Branden o explică astfel: „Nu există nici o problemă psihologică la care m-aş putea gîndi, de la depresiune la teama de relaţii intime şi de acolo la violenţă criminală, care să nu aibă drept cauză primară o proastă părere despre sine… Cită vreme vom refuza să ne onorăm ,eul’ şi să ne proclamăm cu mîndrie dreptul nostru de a face un lu- -236- cru, nu vom putea lupta ca să ajungem la stima de sine, şi nu vom ajunge la ea”. (10) Contrastînd cu aceste noi idei împrumutate din psihologia egocentrică, William Law exprimă punctul de vedere pe care 1-a susţinut Biserica de secole: „Oamenii sunt morţi pentru Dumnezeu, deoarece ei trăiesc pentru ei înşişi. Iubirea de sine, stima de sine şi căutarea eului sunt esenţa şi viaţa mîndriei. Iar diavolul, tatăl mîndriei, nu lipseşte niciodată din aceste pasiuni, nici nu este fără influenţă asupra lor. Fără moartea de sine, nu există speranţă de a scăpa de puterea Satanei asupra vieţii noastre… Ca să descoperim rădăcina mai profundă şi puterea mîndriei şi a preamăririi de sine, trebuie să intrăm în camera secretă a sufletului omenesc, de unde Duhul lui Dumnezeu, care singur dă umilinţă şi supunere smerită, a fost respins prin păcatul lui Adam… în locul cel mai profund din fiinţa interioară a omului îşi are Eul naşterea hidoasă. Acolo şi-a stabilit el tronul şi domneşte peste o împărăţie a mîndriei secrete, al cărei fast şi vanităţi exterioare nu sunt decît jucărioare copilăreşti şi trecătoare… Imaginaţia, cea mai recentă şi cea mai fidelă susţinătoare a Eului, depune la picioarele lui nişte lumi invizibile, şi coroana răzbunărilor secrete şi a unor onoruri imaginare. La acest Eu natural şi satanic trebuie să renunţăm, şi el trebuie crucificat, altfel nu este posibil să devii ucenic al lui Cristos. Este cea mai simplă interpretare care se poate da acestor cuvinte ale lui Isus: „Şi oricine (care) nu renunţă la sine însuşi, (care) nu-şi ia crucea lui şi (care) nu Mă urmează, nu poate fi ucenicul Meu1 . (11) -237- O epidemie de umilinţă? Cel mai mare păcat al omenirii este mîndria. Nu numai că aceasta este învăţătura limpede a Bibliei, dar chiar şi necreştinii o ştiu în inima lor. Din natură, tindem să avem despre noi o părere prea bună. S-a descoperit totuşi recent că acest adevăr biblic stabilit de multă vreme a fost o eroare. Luminaţi fiind de psihologie, pastori şi lideri creştini proclamă acum că, în fond, cel mai mare păcat al omenirii nu este mîndria, ci smerenia, umilinţa. Noi n-avem o părere prea bună despre noi înşine, ci una prea rea. Noi toţi avem o proastă imagine despre noi, un slab respect de noi înşine, din care nimic nu ne poate elibera, decît ritualurile psihologice, care au fost creştini-zate pentru biserică. Dar această părere pe care o dă psihologia este în contradicţie directă cu Filipeni 2:3: Jn smerenie, fiecare să socotească pe altul mai presus de el însuşi”. în Romani 12:3, Pavel ne îndeamnă foarte clar să nu avem despre noi o părere prea înaltă. Dar semnificaţia acestui avertisment este într-un fel sau altul complet inversată, ca să ni se spună că cel mai pare pericol peste care am putea da este să nu avem despre noi înşine o părere destul de înaltă. Sub această nouă inspiraţie, care a venit la noi prin apostolii psihologiei, liderii creştini consacră predici, se-minarii, şi chiar lucrări întregi evangheliei stimei sau respectului de sine. O asemenea epidemie de complexe de inferioritate”, dacă există, ar fi într-adevăr prima în istoria omenirii, şi ar fi fără îndoială produsă de valul de conferinţe, predici şi cărţi care ne avertizează cu privire la lucrul acesta. în loc să fie sarea şi lumina lumii, biserica s-a convertit la această filozofie lumească a succesului. Ea onorează acum modelul omului sigur de el însuşi şi de părerile lui, radiind neîncetat acceptarea de sine şi o bună – 238 – imagine despre sine. Craig W. Ellison a editat Seif Es-teem (Stima de sine), o compilare de scrieri ale principalilor psihologi creştini despre această temă, publicată de Christian Association for Psychological Studies (Asociaţia Creştină de Studii Psihologice). Printr-o curioasă ironie, nu numai că această idee modernă pe care au acceptat-o şi predicat-o oamenii se opune adevărului lui Dumnezeu, dar ea este şi contrazisă de descoperirile psihologiei însăşi. în lucrarea sa The Inflated Seif (Eul umflat), psihologul David G. Myers subliniază: „Jean-Paul Codol a condus douăzeci de experimente cu francezi, mergînd de la şcolarul de doisprezece ani pînă la adulţii salariaţi. Oricare ar fi indivizii luaţi în studiu şi metodele folosite, toate aceste persoane au arătat un sentiment de superioritate… Liceenii (americani) se încadrează ei înşişi în general printre cei mai buni din clasa lor… Judecind după răspunsurile lor (la teste de autoevaluare), se pare că liceenii americani nu sunt chinuiţi de sentimente de inferioritate. La rubrica ,aptitudini de conducere’, ,70 la sută se socotesc peste medie, doi la sută sub medie… La aptitudinea de a se înţelege cu ceilalţi6 , zero la sută din cei 829.000 de studenţi au răspuns la anchetă că se socotesc sub medie, 60 la sută se încadrează în primele zece procente, şi 25 la sută se consideră ca făcînd parte din cel mai bun prim procent!… Observaţi cum se opune radical această concluzie credinţei populare care pretinde că majoritatea dintre noi ar suferi de o slabă stimă de sine… Predicatorii care ţin vorbiri de încurajare ca să entuziasmeze eul ascultătorilor chipurile chinuiţi de o imagine proastă despre sine, predică despre o problemă care există doar rareori”. (12) 1 -239- Mitul urii de sine Isus a rezumat Legea şi Profeţii în ceea ce se cunoaşte drept Regula de aur: „Cum doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le la fel” (Luca 6:31). Dacă nu ar fi ştiut perfect de bine că orice fiinţă umană se iubeşte deja pe sine, Isus n-ar fi putut face niciodată o asemenea declaraţie. Dacă, din natură, ne urîm toţi pe noi înşine, atunci am dori să facem altora acelaşi rău pe care l-am dori să ni se facă nouă înşine. Dar cine îşi doreşte răul? Nimeni, în afară de cei ce şi-au pierdut minţile. Efeseni 5:29 declară acest adevăr universal pe care-1 recunoaştem cu toţii: „Căci nimeni nu şi-a urît vreodată carnea lui însuşi, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte…” în ciuda acestui lucru, un potop de emisiuni de radio şi de TV, de casete, de reviste şi de cărţi răspîndesc ideea că noi, de la natură, ne urîm, şi că trebuie să învăţăm să ne iubim pe noi înşine înainte de a-i putea iubi pe alţii, şi chiar pe Dumnezeu. Desigur, există mulţi care-şi exprimă în diferite grade şi ura faţă de sine. Dar poţi uşor săţi dai seama că ei nu se urăsc cu adevărat. Persoana care zice: „Sunt aşa de urît, mă urăsc!” nu se urăşte deloc, altfel s-ar bucura că este aşa urîtă. Din cauză că se iubeşte pe sine este ea aşa de chinuită de înfăţişarea ei exterioară, şi de reacţiile celorlalţi. Omul care se cufundă în depresiune şi care pretinde că se urăşte pentru că şi-a ratat viaţa, ar trebui dimpotrivă să se bucure că şi-a ratat viaţa dacă s-ar urî într-adevăr, în realitate, el este nenorocit că şi-a ratat viaţa tocmai pentru că se iubeşte pe sine. Criminalul care face aparent dovadă de remuşcări, pretinzînd că se urăşte din cauza crimelor pe care le-a comis, ar trebui să se bucure că se vede suferind în închisoare. Totuşi, el speră să scape de această soartă, ceea ce dovedeşte că se iubeşte pe sine în ciuda faptului că pretinde că se urăşte. La fel este cu cel care îşi ia viaţa. Majoritatea celor care trec prin -240- .. această tragedie consideră sinuciderea drept un mijloc de scăpare. Dar cine ajută pe cel pe care-1 urăşte să scape? Este ultima faptă a Eului care se sileşte să scape de împrejurări fără să-i pese de nimeni. Cel care se dispreţuieşte neîncetat nu se urăşte în realitate, şi n-are o părere proastă despre sine însuşi. El împărtăşeşte doar celorlalţi să nu corespunde standardelor pe care şi le-a fixat. Acesta nu este un simptom al unei slabe stime de sine, ci cealaltă faţă a mîndriei. A.W. To-zer a exprimat potrivit lucrul acesta: „înjosirea de sine este rea pentru motivul că ,eul’ trebuie să fie prezent pentru a se înjosi. ,Eul’, fie că se înalţă pe sine, fie că se tîrăşte în noroi, nu poate fi altceva decît plin de ură faţă de Dumnezeu… Fălirea este dovada că suntem mulţumiţi de noi; autocritica arată că suntem dezamăgiţi de noi. în cele două cazuri, dezvăluim că avem o părere înaltă despre noi înşine…”. (13) Friedrich Nietzsche, părintele filozofiei „Dumnezeu este mort” şi marele inspirator al lui Hitler, a fost cel care a pus bazele acestei interpretări moderne a Regulei de Aur a lui Cristos. Nietzsche a scris: „Tu îţi iubeşti aproapele pentru că nu te iubeşti pe tine. Tu fugi spre aproapele tău pentru că fugi de tine însuţi şi ai vrea să faci din asta o virtute! Dar îţi ghicesc eu generozitatea4 ! Tu nu poţi să te suporţi pe tine însuţi, şi tu nu te iubeşti destul”. (14) Nietzsche spune aici că noi nu reuşim să ne iubim înde-ajuns aproapele pentru că nu ne iubim destul pe noi înşine. El a fost unul dintre primii care s-au plîns de această epidemie” de ură de sine, pe care o deplîng astăzi liderii evanghelici. Timp de 1900 de ani, biserica a învăţat că noi suntem nişte fiinţe din natură centrate asupra noastră înşine, care nu au nevoie să înveţe să se iubească pe sine. Ceea ce suntem îndemnaţi este să-L iubim pe Dumnezeu şi pe ceilalţi. (Pentru un studiu excelent despre acest subiect, -241- vezi The Danger of Self-Love – Pericolul iubirii de sine -, de Paul Brownback, Moody Press, Chicago, 1982). Cu toate acestea, sub influenţa lui Fromm şi a altor psihologi, biserica a acceptat acum ideea că atunci cînd Isus a zis: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, El învăţa că noi ar trebui „să învăţăm să ne iubim mai întîi pe noi înşine”, înainte de a putea iubi pe Dumnezeu sau pe aproapele nostru. Robert Schuller a fost primul dintre liderii creştini care a reluat şi a apărat această re-interpre-tare radicală în cartea sa Self-Love, The Dynamic Force of Success (Dragostea de sine, forţa dinamică a sucesu-lui). Mulţi alţii i-au urmat exemplul, pînă ce această interpretare a ajuns să fie astăzi general admisă şi predicată de la amvoanele multor biserici evanghelice. Erorile psihoterapiei, oricît de sincer ar fi susţinute, ne strică inevitabil modul de a vedea Scriptura. Declaraţia lui Isus care ne cere să ne iubim aproapele ca pe noi înşine nu este limitată la cei care au o aşa-zisă ,4ragoste sănătoasă” pentru ei înşişi. O asemenea deosebire, pe care se silesc s-o facă psihologii creştini, nu poate veni din Biblie. Porunca se adresează fiecăruia dintre noi, şi nu se face nici cea mai mică aluzie la faptul că unii nu se iubesc destul sau într-un mod corect astfel ca să înţeleagă şi să asculte de ceea ce ne cere Isus. îndemnurile biblice de a nu avea o prea bună părere despre noi înşine, atunci cînd sunt interpretate în lumina psihologiei moderne, sunt în realitate înţelese ca nişte îndemnuri de a nu avea o prea proastă părere de noi înşine. Cei care nu ajung să accepte această nouă evanghelie „nu-şi cunosc pur şi simplu psihologia”, chiar dacă au o înţelegere foarte profundă a Scripturii. A încuraja închinarea înaintea ,jeului” la nişte creaturi ale căror păcate principale sunt toate centrate asupra „eului” înseamnă să arunci benzină într-un foc care a scăpat deja de sub control. A.W. Tozer ne arată adevărata perspectivă: -242- 1 ,„£u7′ este una din plantele cele mai rezistente care cresc în grădina vieţii. De fapt, nici un mijloc omenesc nu-1 poate dezrădăcina. Chiar în clipa cînd suntem siguri că a murit, apare în altă parte mai viguros ca niciodată, gata să ne tulbure pacea şi să ne otrăvească roadă vieţii… Creştinul victorios nu este cel care se înalţă sau care se dispreţuieşte. El nu se mai interesează de sine însuşi, ci de Cristos. El nu se mai preocupă de ceea ce este sau nu este. El crede că a fost crucificat cu Cristos, şi el nu doreşte nici să înalţe, nici să deprecieze un asemenea om”‘. (15) Psihoterapeuţi deziluzionaţi La stadiul la care am ajuns, cititorul ar trebui acum să fi înţeles perfect că psihologia joacă un rol major în amăgirea progresivă şi zguduitoare a creştinătăţii. Respectul profund şi autoritatea indiscutabilă acordate în biserică acestei regine păgîne sunt cu atît mai uimitoare, cu cît adevărata ei natură a fost în întregime expusă de către înşişi psihologii şi psihiatrii necreştini. Chiar în clipa în care propriul ei echipaj încearcă cu disperare să astupe toate spărturile acestei nave pe cale să se scufunde, creştinii continuă să se caţere pe bord cu un entuziasm mereu crescînd. Lucrul acesta este cu atît mai incredibil dacă luăm în considerare faptul că ei sunt pe cale nu numai să-şi schimbe dreptul biblic de întîi născut pentru o mîncare de linte, ci şi să cumpere un bilet pentru un vas sortit pieirii. Jacob Needleman scrie despre deziluzia celor care credeau înainte în psihoterapie, precum şi motivul pentru care psihoterapeuţii (printre care şi el) se întorc spre religiile orientale: „Psihiatria modernă s-a dezvoltat plecînd de la ideea -243- că omul trebuie să se schimbe el însuşi, fără să depindă pentru ajutor de un Dumnezeu imaginar. Acum peste un secol… psihicul omului a fost smuls din mîinile devenite neputincioase ale religiei organizate şi a fost plasat în domeniul naturii ca obiect de studiu ştiinţific… Prin aceasta, se născuse era psihologiei. Pînă la sfîrşi-tul celui de al doilea război mondial, cele mai bune creiere din noua generaţie au fost fascinate de credinţa în această nouă ştiinţă a psihicului. Datorită convingerii că de acum era deschisă o cale pentru a reduce confuzia şi a alina suferinţa omenirii, studiul gîndirii şi a simţirii a devenit un subiect normal de cercetare în universităţile americane… în faţa puterii zdrobitoare a acestei noi speranţe, religia organizată era neputincioasă. Concepţia despre natura omenească care ghidase tradiţia iudeo-creştină timp de două mii de ani trebuia acum să fie schimbată… Dar deşi psihiatria, sub numeroasele ei forme, continuă să se răspîndească în cultura noastră actuală, speranţa pe care o conţinea ea odată a dispărut încetul cu încetul… Promisiunea odinioară magică a unei transformări a minţii prin psihiatrie a dispărut în linişte… Psihiatrii înşişi… sunt disperaţi de incapacitatea lor de a-şi ajuta semenii… Un număr important şi crescînd de psihoterapeuţi sunt acum convinşi că religiile orientale oferă o înţelegere a minţii mult mai completă decît tot ceea ce a fost preconizat pînă aici de către ştiinţa occidentală. în acelaşi timp… numeroşi guru… îşi reformulează sistemele tradiţionale şi le adaptează limbajului şi atmosferei psihologiei moderne”. (16) Numeroase studii au demonstrat că mulţimea de probleme „psihologice” ale unei societăţi creşte în proporţie directă cu numărul de psihologi şi psihiatri. Jerome -244- 1 Frank, profesor emerit la facultatea de medicină de la Universitatea John Hopkins, el însuşi psihiatru, a declarat: „Cu cit sunt mai numeroase posibilităţile de tratament, şi cu cît sunt ele mai cunoscute, cu atît creşte numărul de persoane care caută să beneficieze de aceste tratamente. Psihoterapia este singura formă de tratament care, cel puţin într-o anumită măsură, pare să provoace boala pe care o tratează ea”. (17) Prăbuşire sub povara prea mare Deşi această profesie, cum zice Dorothy Tennov în Psychotherapy: The Hazardous Cure (Psihoterapia, metoda de tratament riscantă), „se prăbuşeşte sub povara prea mare a propriei ei ineficacităţi” şi face „ultime eforturi disperate pentru a-şi găsi un motiv plauzibil de supravieţuire”, (18) un public credul şi nişte servicii publice care au de cîştigat de pe urma ei continuă să-i susţină creşterea exponenţială. Nimeni n-a făcut dovadă de atîta credulitate în a-i accepta ideile ca înşişi conducătorii bisericilor. Nu numai că ei şi-au schimbat teologia ca să integreze în ea aceste adevăruri”, ci le-au şi transmis mai departe turmei lor încrezătoare. Există atîtea universităţi şi seminarii creştine care au o secţie de psihologie, atîţia pastori şi consilieri de echipe pastorale care au titluri academice în psihologie, încît pare că este prea tîrziu pentru a se schimba direcţia. într-un articol intitulat Psychology Goes Insane, Botches Role as Science (Psihologia devine nebună, ea a eşuat în rolul ei de ştiinţă), psihologul Ro-ger Mills scrie: „Astăzi, domeniul psihologiei este o adevărată harababură. Sunt tot atîtea tehnici, metode şi teorii cîţi cercetători şi psihoterapeuţi. -245- Am văzut personal nişte psihoterapeuţi convingîn-du-şi clienţii că toate problemele lor provin de la mama lor, de la stele, din constituţia lor biochimică, din regimul lor, din modul lor de viaţă, şi chiar din ,karma’ vieţilor lor anterioare”. (19) „Pe piaţa psihoterapeutică există astăzi la dispoziţia cumpărătorului vreo 200 de abordări terapeutice diferite şi peste 10.000 de tehnici specifice”. (20) Majoritatea se contrazic reciproc. în plus, departe de a fi un ajutor pentru viaţa creştină, cum se pretinde de atîtea ori, psihologia este în realitate o religie rivală care face concurenţă creştinismului. Jerome Frank a spus că psihoterapia „se aseamănă unei religii”. (21) Jolan Jacobi, unul din cei mai cunoscuţi elevi ai lui Jung, a admis acest lucru, şi a declarat că „psihoterapia lui Jung este… un mijloc de vindecare şi un mijloc de mîntuire… care îl duce pe individ la mîntuirea lui… şi îi asigură o direcţie spirituală”. (22) Lance Lee numeşte psihanaliza „o religie ascunsă în spatele unei vorbării ştiinţifice”, şi o „religie a substituirii, atît pentru practician, cît şi pentru pacient”. (23) Paul C. Vitz, profesor de psihologie la Universitatea din New York, vorbind despre obiectivul final al lui Jung, „realizarea sinelui”, pe care 1-a preluat şi Abraham Maslow într-o formă uşor schimbată, a zis că acestea sunt nişte „forme profane ale mîntuirii”. (24) William Kirk Kil-patrick, după ce a înţeles în cele din urmă că devotamentul lui pentru psihologie l-ar’îndepărta mult de credinţa biblică, a scris: „în ciuda creării unei adevărate armate de psihiatri, de psihologi, de specialişti în psihometrie, de consilieri şi de asistenţi sociali, nu se vede nici o micşorare a procentului de boli mintale, de sinucideri, de alcoolism, de toxicomanie, de purtare brutală faţă de copii, de divorţuri, de crime şi de tot felul de răniri corporale în general. Contrar la ceea ce s-ar putea aştepta într-o societate -246- studiată cu atîta grijă şi asistată de atîţia experţi în sănătate mintală, s-a produs o creştere a procentului în toate aceste domenii. Se pare uneori că există un raport direct între numărul crescînd al celor care ajută şi numărul crescînd al celor care au nevoie de ajutor… Suntem siliţi să acceptăm posibilitatea ca psihologia şi profesiile care îi sunt înrudite să propună rezolvarea unor probleme la crearea cărora au contribuit ele însele”. (25) Se clădeşte pe temelie de nisip în faţa dovezilor copleşitoare care arată că psihoterapia este o pseudo-ştiinţă ciuruită de contradicţii şi confuzie, este de neînţeles faptul că marele vis al majorităţii psihologilor creştini mai e încă integrarea ei în creştinătate. Această posibilitate e susţinută de organisme ca Christian Association for Psychological Studies (Asociaţia Creştină de Studii Psihologice), de ziare ca Journal of Psychology and Theology (Jurnal de Psihologie şi Teologie), ca şi de numeroase cărţi. Nu numai că urmaşii lui Freud au schimbat de multe ori teoria sa originară, aşa cum a făcut şi Freud pe cînd trăia, dar ideile lui au fost „supuse unei critici sistematice şi generale de mai mulţi ani”, (26) iar psihanaliza, indiferent de formulare, a fost mult discreditată. (27) Premiatul Nobel Richard Feynman a spus că „psihanaliza nu este o ştiinţă”. (28) Paul Vitz, profesor asociat de psihologie la Universitatea din New York, „a criticat tendinţa creştinilor de a ,cumpăra la preţuri foarte mari şi de a revinde apoi la preţuri scăzute’ în ceea ce priveşte ştiinţele sociale, şi de a adopta curente, tendinţe iubite de gîndire într-o vreme cînd specialiştii necreştini încep să supună aceste curente unei critici aspre. Este un mod de a te căţăra în tren în clipa cînd el îşi încetineşte mersul”. (29) -247- Karl Popper, considerat de mulţi ca cel mai mare specialist în viaţă în materie de filozofie a ştiinţei, a spus că teoriile lui Freud, ,4eşi se dau drept ştiinţă, au în realitate mai multe puncte comune cu miturile primitive decît cu o ştiinţă”, şi că ele „se aseamănă mai mult cu astrologia decît cu astronomia”. (30) Cum zice E. Fuller Torrey, unul din cei mai buni cercetători din lume în psihiatrie: „Cu foarte puţine excepţii, tehnicile folosite de psihiatrii occidentali au exact acelaşi nivel ştiinţific ca cel al vrăjitorilor vindecători”. (31) Arthur Shapiro, profesor clinician de psihiatrie la Facultatea de Medicină Mount Sinai, numeşte psihanaliza ,p pedanterie a minţii”. El a zis: „Aşa cum luarea de sînge era poate principala tehnică placebo (placebo este un medicament fără valoare prin el însuşi, dar care produce adesea la pacient, prin autosugestie, efectul pe care el crede că îl are) din trecut, tot aşa, psihanaliza, cu zecile ei de ramificaţii sau vlăstare în psihoterapie, este placebo-ul cel mai răspîndit la ora actuală”. (32) Un coşmar orwellian? Este tulburător să-ţi dai seama că teoriile controversate pe care se bazează psihoterapiile inspiră nu numai practicile prolifice ale vindecării interioare şi ale psihologiei creştine, dar şi o nouă evanghelie a închinării înaintea ,jeului”, care amăgeşte actualmente biserica mai mult ca orice altceva în cursul istoriei ei. Acest împărat „în pielea goală” în faţa căruia se apleacă acum biserica nu este un nebun bătrîn şi vulnerabil ca în povestea cu „Hainele cele noi ale împăratului” de H.C. Andersen, ci un tiran rău şi calculat. Se pare în prezent că, fără o intervenţie miraculoasă, urmările pentru lume şi pentru biserică vor fi înspăimîntătoare, dincolo de tot ceea ce se poate imagina acum. Influenţa psihologiei în sînul bisericii se bazează -248- pe aceeaşi minciună ca şi în lumea profană: că autoritatea ei tiranică merită să fie recunoscuta, din cauza statutului ei de ştiinţă a comportamentului uman. Deoarece ea a acceptat falsele pretenţii ale psihologiei, societatea nu mai poate în prezent să-i limiteze puterea. Tendinţa a fost şi este deja clar stabilită. în cartea lui, The Power of Psychiatry (Puterea psihiatriei), Jonas Robitscher, psihiatru şi avocat, ne reaminteşte că: „Cultura noastră este impregnată de gîndirea psihiatrică. Psihiatria, care la început s~a îngrijit numai de bolnavi, şi-a întins plasa ca să prindă în ea pe toată lumea. Ea îşi exercită autoritatea asupra întregii populaţii prin metode care merg de la terapia forţată pînă la provocarea anumitor idei şi răspîndirea valorilor”. (33) Este adevărat că se ridică numeroase voci ca să protesteze împotriva falsificărilor şi ruşinii psihoterapiei. Dar amăgirea periculoasă nu face decît să se întindă. Este mult mai rău ca în povestea cu hainele împăratului. Există acum atîtea milioane de psihologi, de psihiatri, de sociologi, de consilieri sociali în psihiatrie, de profesori de universitate, de servicii publice, etc… care-şi cîştigă pîinea din menţinerea acestei înşelătorii, încît nu mai este realist să speri într-o schimbare a acestei tendinţe. Asociaţia unor foşti studenţi de la Universitatea Stan-ford a publicat o interesantă colecţie de articole scrise de experţi care cercetau dacă am depăşit în anul 1984 situaţia descrisă de George Orwell în renumita lui carte, sau nu. Concluziile unora dintre autori erau copleşitoare. Se semnala abuzul psihiatriei practicat în Uniunea Sovietică, dar se indica faptul că posibilităţi la fel de înspăimîntătoare existau şi într-o societate pretinsă liberă. Phillip G. Zimbardo remarca faptul că Orwell „a avut meritul de a vedea puterea potenţială a unor experţi, cărora societatea le cere să intervină în viaţa cetăţenilor pentru ,propriul lor bine”‘. Zimbardo sublinia de asemenea că Orwell „nu -249- făcuse decît nişte aluzii la întinderea şi însemnătatea acestei puteri care devenise atît de evidentă pentru noi în 1984″. El a continuat: „în această nouă ideologie a intervenţiei…, se asistă, în locul pedepsirii, al torturii, al exilului şi al altor măsuri care se iau într-un regim dictatorial, la alte măsuri luate întrun regim de tratament: intervenţie ca terapie, învă-ţămînt, serviciu social, reformă, reciclare şi reabilitare. Criticînd vehement rolul jucat de toţi cei ce lucrează în domeniul sănătăţii mintale, şi care ar constitui în 1984 noul Partid, ziaristul şi cercetătorul Peter Schrag ne avertizează împotriva pericolului de a accepta orbeşte această ideologie aparent inofensivău . (34) Cu toate acestea, Zimbardo şi Schrag nu au subliniat faptul că psihologia a pătruns masiv în domeniul spiritului”, şi nici că ea favorizează răspîndirea tehnicilor şa-manice. Faptul acesta creşte infinit puterea şi pericolul amăgirii şi al dominării psihologiei. Zimbardo recunoaşte totuşi rolul pe care l-ar putea juca tehnicile psiho-spiri-tuale de control mintal în dominarea a milioane de indivizi prin „mesia muritori”. (35) Aceşti guru nu sunt decît precursorii marelui guru, Anticristul în persoană. Amăgirea continuă să urmeze planul vestit de profeţi. Există tot mai multe asemănări între ceea ce se petrece în lume şi ceea ce se petrece în biserică. Cum să convingem pe cei care ne înconjoară să examineze din nou chestiunea, dar, de această dată, în mod obiectiv şi critic? împăratul nu mai are haine. El este complet gol! Dar atîţia conducători respectaţi şi sinceri preamăresc frumuseţea veşmintelor lui împărăteşti, în-cît cei care nu ajung să vadă această ţinută atît de lăudată sunt convinşi că viziunea lor e cea defectuoasă, şi îi încurajează să se folosească de imaginaţia lor! Această lipsă de obiectivitate deschide complet uşa pentru puterea amăgirii. -250- Mîntuirea biblică Biblia declară limpede că „Cristos a murit pentru păcatele noastre” (l.Corinteni 15:3) şi că cei care îl primesc ca Mîntuitor şi Domn sunt nişte creaturi noi, pentru care cele vechi au trecut, şi ceva nou a luat fiinţă (2.Corin~ teni 5:17). Trecutul nostru este rezolvat pe baza credinţei noastre în Dumnezeu şi pe baza lucrării îndeplinite de Cristos pe cruce, nu pe baza vreunui proces psihoterapeu-tic în care ar trebui să ne angajăm ca să moştenim promisiunile lui Dumnezeu (ceea ce Biblia nu învaţă, iar primii ucenici n-au practicat). în schimb, psihoterapia se sprijină pe ipoteza că trecutul nostru este totdeauna legat de noi, profund îngropat în inconştient, de unde determină atitudinile şi acţiunile noastre. Această formă de mîntuire necreştină propune ritualuri psihospirituale care să sape în trecut şi să şteargă iarăşi tăbliţele de lut scrise. în cazul cel mai bun, nu este decît un adaos nebiblic care micşorează puterea Crucii. în cazul cel mai rău, este un înlocuitor lumesc, profan al Evangheliei, care distruge credinţa adevărată în Dumnezeu. Noi nu negăm valoarea unui sfat de specialitate, pentru domeniile activităţii noastre cotidiene care nu sunt abordate de Biblie şi care ridică adesea probleme ce nu pot fi rezolvate numai prin relaţia noastră cu Dumnezeu în Isus Cristos. Cu toate acestea, dacă căutăm această consiliere, trebuie totdeauna să veghem ca ea să fie biblică, în măsura în care găsim ceva în Biblie referitor la situaţia noastră. în toate domeniile comportamentului uman şi în relaţiile umane, Cuvîntul lui Dumnezeu dă cel mai bun sfat. Cu toate că Proverbele şi Eclesiastul se ocupă în primul rînd cu asemenea probleme, exemple şi învăţături care să ne călăuzească în toate situaţiile se găsesc de-ajuns în toată Scriptura, care este un alt motiv pentru care întreaga Biblie să fie studiată ca o unitate. Ea oferă -251- solide învăţături morale şi chiar anumite sfaturi de valoare în chestiuni de alimentaţie şi de igienă. Totuşi, Biblia nu pretinde că este o carte de învăţătură în chimie, fizică, medicină, dietetică, drept, contabilitate, economie, etc… Lucrul acesta ne dă libertatea de.ci de a cere ajutorul nu numai al medicilor, avocaţilor, contabililor, etc…, ci şi al psihologilor pregătiţi, în domenii ca cel al problemei viitoarei profesii sau locului de muncă, ori prevederea comportamentului probabil al unui soţ psihopat sau alcoolic. Dar sunt rari psihologii ale căror sfaturi, chiar în aceste domenii limitate, să nu fie contaminate de ipotezele şi practicile înşelătoare de care psihologia este impregnată. Lucrul acesta este adevărat despre majoritatea psihologilor creştini. Dar nu este uşor pentru cei ce vor să rămînă strict biblici să se elibereze complet de influenţa tuturor anilor în care au studiat şi respectat aceste idei greşite. Acestea pot să le deformeze interpretarea Bibliei într-un mod de care ei înşişi nu sunt conştienţi. Ceea ce trebuie cu adevărat să facem este să ne întoarcem de la orice preocupare cu propriul Eu şi să ne aţintim privirea spre Cristos. Dumnezeu ne-a răscumpărat pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce suntem noi, sau chiar pentru ceea ce ar putea face din noi. Dumnezeu ne iubeşte pentru că El este dragoste, nu pentru că noi suntem vrednici a fi iubiţi sau simpatizaţi. Aceasta este o bază solidă pentru o încredere profundă în El. Această nouă învăţătură, care zice că Cristos ar fi murit pentru mine pentru că eu aş fi avut atîta valoare în ochii lui Dumnezeu, poate să-mi dea la început un sentiment de siguranţă mai puternic, dar lucrul acesta nu va dura decît atîta vreme cît voi simţi acest sentiment de valoare personală, întorcîndu-mi privirile de la Cel care mă iubeşte şi preocupîndu-mă de mine însumi ca obiect al dragostei Sale, voi fi lipsit de bucuria şi libertatea adevărată care -252- nu se află decît în El. A şti că Dumnezeu mă iubeşte, nu din cauza a ceea ce sunt, ci din cauza a ceea ce este El, mă eliberează cu adevărat şi-mi dă o siguranţă pe care evanghelia stimei de sine nu va putea niciodată să mi-o ofere. 1 -253- 14 Mîine, lumea întreagă! „De la idoli waţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său” (l.Tesaloniceni l:9b,10a). Nu am scris această carte motivat de dorinţa de a critica sau de a dezbina, ci pentru a răspunde unei nevoi foarte reale, demonstrată de şuvoiul crescînd de apeluri telefonice şi de scrisori din lumea întreagă şi care cer ajutor. Unii sunt iritaţi, aproape toţi sunt dezorientaţi. Ne rugăm ca această carte să fie un răspuns la numeroasele cereri de sfaturi cărora n-a fost posibil să se dea un răspuns aprofundat din lipsă de timp (Adeseori, nici nam răspuns). Vreau să vorbesc şi despre numeroasele întrebări puse de creştini tulburaţi, care au fost învăţaţi în domeniul lumii afacerilor tehnici oculte de control mintal, sau care s-au alăturat unor organizaţii pe care le credeau orientate creştin. Mulţi se simt neplăcut cînd au de a face cu tehnici ale ştiinţei minţii şi ale Atitudinii Mintale Pozitive (vizualizare, autosugestie pozitivă şi alte forme de au-tohipnoză, şi de psihologie a imaginii de sine), sau cu metode asemănătoare răspîndite în cursuri de promovare a vînzării sau de cîştigare de membri. Dar aceste persoane nu ştiu de ce se simt neplăcut, şi doresc o explicaţie. O problemă tot mai serioasă După ce-au devenit creştini, multe persoane angajate înainte în Mişcarea New Age şi care au cunoscut-o din -254- interior vor să ştie de ce regăsesc multe din aceste metode oculte în biserică sau în televiziunea creştină, şi de ce atît de puţini pastori par doritori sau capabili să abordeze această problemă. Tot mai mulţi oameni sunt neliniştiţi de faptul că majoritatea posturilor creştine de TV sunt controlate de o mînă de persoane care au ultimul cu-vînt în alegerea tuturor programelor. Influenţa şi puterea lor sunt foarte mari, dar ei nu dau socoteală nimănui, fiind izolaţi de Trupul lui Cristos, care îi susţine financiar, fără însă să le poată influenţa alegerea. Se poate spune acelaşi lucru despre reţeaua tot mai întinsă de televiziune creştină prin satelit. Iată reacţia tipică, exprimată în scris şi telefonic, a unei femei care-şi arată neliniştea în faţa învăţăturii care pătrunde în biserica ei prin satelit: „Eu practicam altădată karate, levitaţia (ridicarea) unor obiecte prin proiectarea de ,energie’ în ele cu ajutorul mîinilor mele, citirea de emanaţii, etc…, şi această ,putere’ aproape că m-a omorît în vremea aceea, căci mă poseda total. Nu văd mare deosebire între toate acestea şi ceea ce învaţă ei (ea numeşte mai mulţi lideri carismatici şi unul dintre principalii vorbitori creştini în domeniul motivaţiei şi al reuşitei). Oare nu-i face lucrul acesta pe oamenii din biserica noastră să se deschidă pentru ceva de care n-ar trebui să se atingă?… Se vorbeşte mult despre semne şi minuni, dar eu ştiu foarte bine că unele persoane aşazis vindecate n-au fost deloc vindecate. Nu vreau să-mi părăsesc biserica, dar simt că toate acestea nu sunt bune”. (1) Biserica locală e cea care ar trebui să dea mijloacele de înţelegere şi evitare a acestei amăgiri tot mai mari. Din nenorocire, deseori biserica locală e cea care încurajează şamanismul. Iată un extras dintr-o scrisoare scrisă de proprietara unei librării creştine, al cărei soţ este chirurg: -255- „Sinceră să fiu, cind am citit mai întîi cartea dvs. Peace. Prosperity, and the Corning Holocaust (Pace, Prosperitate şi Holocaustul care vine), am găsit-o interesantă, dar mult prea departe de preocupările mele… (Dar) cind pastorul nostru a condus biserica (metodistă unită) într-un exerciţiu de creare a unor imagini mintale (,închideţi ochii… Priviţi-L pe Isus intrînd pe uşă…’), J mi-am dat seama de îndată despre ce era vorba şi nu am luat parte cu ceilalţi la lucrul acesta… El participase recent la un seminar în California, şi el îi învaţă pe ceilalţi la Şcoala duminicală… o tehnică de vizualizare care 1-a ajutat pe fiul lui să-şi stăpînească durerea după o operaţie chirurgicală. El m-a întrebat ce gîndesc despre asta, şi eu i-am spus că seamănă a New Age… El mi-a răspuns că Biblia arată că Isus folosea imaginaţia ghidată prin folosirea pildelor (parabolelor)… Soţul meu a descoperit un exemplar dintr-un ziar New Age Journal în biblioteca medicilor din spitalul unde lucrează… Cineva îl pusese acolo fără să fie autorizat… Cursul pe care îl urmase pastorul nostru era menţionat în acest ziar”. (2) Nu există nici cea mai mică îndoială că asistăm la o reînviere mondială şi fără precedent a vrăjitoriei, care afectează profund nu numai toate domeniile societăţii noastre moderne, ci şi biserica. Numită Mişcarea New Age, Mişcarea Holistică, Mişcarea Potenţialului Uman, sau Mişcarea Conştientei, ea este în esenţă ceea ce antropologii numesc în prezent şamanism, care e pur şi simplu străvechiul ocultism făcut să sune a ceva natural, legat de pămînt, şi prin urmare sănătos şi normal. S-a avut grijă ca el să aibă o înfăţişare creştină. Ne-am străduit să vă facem să înţelegeţi diferitele mijloace folosite de această înşelătorie periculoasă ca să pregătească lumea pentru venirea Anticristului, mijloace pe care ea le utilizează şi pentru a amăgi în prezent însăşi creştinătatea. -256- 1 Ne-am dat osteneala să documentăm faptul că amăgirea este deja în mijlocul nostru, nu numai în lumea profană, dar şi în biserică, şi că evenimentele par să corespundă în mod exact profeţiilor care privesc epoca chiar dinaintea revenirii lui Isus pentru cei care îi aparţin. Ar trebui să fie limpede că nu suntem confruntaţi cu o colecţie de cîteva învăţături contestabile date ici şi colo, ci cu o introducere rapidă în biserică a unor idei care provin din reînvierea străvechiului ocultism, şi care ajung înapoi în timp pînă la minciuna şarpelui din grădina Edenului. Noi nu condamnăm în nici un fel pe cei care se angajează în psihologiile închinării la Eu, în vizualizare, în tehnicile de reuşită, de motivaţie şi de dezvoltare de sine, sau în celelalte practici contestabile pe care le-am expus. Nu sugerăm nici faptul că liderii creştini care promovează aceste idei cooperează cu bună ştiinţă cu spiritul Anticristului. Grija noastră a fost să demonstrăm că asistăm la o desfăşurare de manevre de amăgire în direcţia profeţită în mod special în Scriptură, şi că nimeni dintre noi nu este la adăpost de riscul de a fi amăgit sau de a amăgi pe alţii. Misionarii unei alte evanghelii Recent, unele dintre întreprinderile americane cele mai importante şi mai puternice, dispunînd de filiale în numeroase ţări, au început să finanţeze un efort misionar mondial fără precedent. Dar nu creştinismul este cel pe care îl aduc lumii aceşti experţi şi manageri, deveniţi dintr-odată misionari. Este misticismul oriental revăzut şi corectat, sub forma unor tehnici „ultimul răcnet” care asigură reuşita sau succesul personal şi eficacitatea în afaceri. Maeştrii Cereşti din Templul înţelepciunii care au traversat sfera astrală ca să dezvăluie ambasadorului” -257- lor, Napoleon Hill, formulele lor secrete de succes, ar trebui să fie satisfăcuţi de progresele realizate de către numeroşii lui discipoli. Comportarea rafinată, diplomele superioare, bogăţia şi respectabilitatea acestor noi misionari, care se simt ca acasă în toată lumea, le dau o credibilitate care face să fie foarte greu să te opui evangheliei lor deja seducătoare: cum să devii persoana care doreşti să fii, cum să te bucuri de viaţă, şi, mai ales, cum să reuşeşti în tot ceea ce faci. Ei formează o nouă generaţie sau rasă de forţe de conducere în lumea afacerilor, care vorbesc de unitate planetară şi de fraternitate, care se preocupă de ecologie şi de necesitatea de a ne pune cunoştinţele de specialitate la dispoziţia ţărilor în curs de dezvoltare. Ei vor în mod special să-şi împărtăşească tehnicile mintale psihospiri-tuale care ar trebui, după părerea lor, să ne ajute să ne îndeplinim complet umanitatea şi să transformăm în sfîrşit lumea noastră suferindă în paradis. Toate acestea sună atît de plăcut! Totuşi, exact acestea sunt obiectivele pe care Anticristul promite să le atingă. Cum să lucrezi deci la venirea unei lumi noi fără să aparţii taberei ei? Dacă ne aflăm cu adevărat în zilele din urmă, răspunsul la această întrebare ar putea să fie foarte important. O nouă escatologie Influenţa psihologiei egocentrice a atras un număr crescînd de creştini în predicarea unei noi evanghelii. în loc de a da convingerea cu privire la păcat, această evanghelie îl prezintă pe Isus drept un mijloc de realizare a ambiţiei Mişcării Potenţialului Uman de a preschimba această lume în paradis prin refacerea stimei sau respectului de sine al fiecărui om. Greaua povară de a vrea să salvezi lumea dintr-un dezastru ecologic şi de la distrugerea nucleară este o povară legitimă. Totuşi, mijlocul folo- -258- 1 sit pentru efectuarea acestei salvări trebuie să fie biblic. Altfel, creştinii ar putea să fie pe cale de a promova o mîntuire sau salvare umanistă şi poate chiar să coopereze cu forţele Anticristului. Dacă este adevărat că suntem în vremurile din urmă, atunci interpretările escatologiei (descrierile profetice din Biblie privind viitorul) vor fi tot mai importante şi mai controversate în zilele care vin. Există multe grupări care par să aibă puncte de vedere foarte diferite la chestiunea, dacă lumea poate fi salvată, şi dacă da, atunci cum. Există cu toate acestea un punct asupra căruia se armonizează cei care altfel au păreri atît de diferite. Această surprinzătoare unitate se exprimă într-o opoziţie crescîndă şi generală faţă de punctul de vedere tradiţional al fundamentaliştilor. Aceştia susţin că singura speranţă de salvare sau mîntuire pentru această lume, ca să-i evite distrugerea, constă într-o intervenţie miraculoasă a lui Isus Cristos. Un număr crescînd de lideri creştini şi de adepţi ai lor resping această idee. Ei resping deci şi ideea că creştinii sunt în realitate cetăţeni ai cerului, şi nu ai acestei lumi, şi că Cristos îşi va „răpi” curînd Biserica din această lume. Se respinge tot mai mult învăţătura care zice că Anticristul se va ridica să domnească asupra lumii într-o vreme de necaz, şi că Biserica va fi răpită (fie înainte, în timpul sau după necaz). Punctul de vedere al multor creştini privind viitorul lumii începe să se asemene tot mai mult cu speranţa umanistă. Aceasta pretinde că oamenii pot într-adevăr „să se regăsească pe sine” şi să se sprijine pe o fraternitate comună pentru a începe să se iubească şi să-şi trăiască din plin potenţialul uman şi personalitatea lor autentică. Două grupări se formează acum în sînul bisericii. Una dintre ele crede că peste biserică va veni o apostazie în zilele din urmă şi, în acelaşi timp, peste lume vor veni necazul cel mare şi judecata lui Dumnezeu. Noi trebuie să aducem la mîntuire pe cît mai mulţi oameni posibil, -259- chemîndu-i la o cetăţenie în ceruri. Cealaltă grupare, la fel de sinceră, cuprinde pe cei care cred că vocaţia sau chemarea primordială a bisericii este să rezolve problemele sociale, economice şi politice. Deşi se preocupă şi de mîntuirea sufletelor, ei cred că convertirea maselor va fi mijlocul de a cîştiga lumea pentru Cristos, de a lua înapoi puterea din mîinile Satanei, şi deci de a pune bazele împărăţiei, pentru ca Cristos să poată în sfîrşit să revină ca Rege şi să domnească. în sînul acestei din urmă grupări se află două curente divergente, ale căror obiective încep să semene din ce în ce mai mult. Pe de o parte, socialiştii creştini, care speră o redistribuire prin care cei bogaţi să împartă cu cei săraci, iar pe de altă parte, creştinii orientaţi spre reuşită, adepţi ai Mişcării Mărturisirii Pozitive sau ai Credinţei Pozitive, care speră ca toată lumea să se îmbogăţească. Din ce în ce mai izolaţi în colţul lor, fundamentaliştii afirmă că nici una din cele două grupări nu va reuşi, pentru că lumea se îndreaptă spre un necaz mare, al cărui punct culminant va fi lupta de la Armaghedon şi revenirea lui Cristos ca să salveze pe Israel, să pună capăt distrugerii şi să-Şi instaureze împărăţia. Acest scenariu fundamentalist este tot mai respins în sînul bisericii, şi considerat ca o escatologie „negativă şi pesimistă”. Am putea împiedica Armaghedonul prin ignorarea lui? Unii creştini cred în mod greşit că cei care iau în serios Armaghedonul sunt nişte fatalişti resemnaţi cu apropiata distrugere a lumii, şi chiar fericiţi să vadă semnele care o anunţă. Lucrul acesta nu este neapărat adevărat. Dacă lumea ar vrea să ia în serios aceste avertismente şi să se po-căiască, Dumnezeu Şi-ar putea opri judecata. El a făcut-o deja în trecut, ca în cazul oraşului Ninive, care s-a pocăit -260- atunci cînd Iona 1-a avertizat de apropiata lui judecată. Cu toate acestea, dacă profeţiile despre o judecată iminentă, numeroase şi foarte clare, sunt puse sub obroc de către biserică, nu există nici un motiv ca lumea să le ia în serios, şi încă şi mai puţin să se pocăiască. Am îndrăzni noi să ignorăm porţiuni întregi din Biblie pentru că le găsim deranjante şi „negative”? Nu vom împiedica Armaghedonul să aibă loc doar pentru că neam hotărît toţi să gîndim pozitiv. Fie că lucrul acesta place generaţiei noastre, fie că nu, fapt este că Biblia prezice efectiv, în termeni fără echivoc, că o mare judecată a lui Dumnezeu va veni peste planeta noastră. Şi ea îi arată şi motivele. După cum am văzut deja, lumea întreagă (cu excepţia celor aleşi) se va închina Satanei, şi ea se va închina înaintea omului pe ca-re-1 va fi ales el, Anticristul, ca înaintea lui Dumnezeu. Cei care vor trăi pe pămînt, uniţi sub autoritatea unui nou guvern mondial, după ce-au acceptat toţi o nouă religie mondială, se vor opune adevăratului Dumnezeu şi-şi vor atrage asupra lor dreapta Sa judecată. în acelaşi timp, răutatea lor se va arăta atunci cînd vor căuta să distrugă pe Israel, şi să se distrugă reciproc în bătălia de la Armaghedon. Isus însuşi a declarat că va interveni, nu numai pentru a salva pe Israel, dar şi pentru a salva însăşi omenirea, altfel „n-ar scăpa nici o carne” (Matei 24:22). Dacă ne punem în mod cinstit în faţa a ceea ce spune însăşi Biblia despre apropiata judecată, lucrul acesta trebuie să ne determine să cîştigăm pentru Cristos cu şi mai mult zel pe cei ce sunt pierduţi, înainte de a fi prea tîrziu. „Success-N-Life” (Succes-în-viaţă): o formă „creştină” a Mişcării Potenţialului Uman în cursul ultimilor 20 de ani, s-au dezvoltat în paralel două mişcări şi au pregătit terenul pentru o uimitoare -261- asociere care este chiar la începuturile ei. Pe de o parte, în lumea nereligioasă, Mişcarea PMA (Atitudine Mintală Pozitivă) a cunoscut o creştere exponenţială. în acelaşi timp, Mişcarea care a cunoscut creşterea cea mai rapidă din biserică cuprinde două grupări distincte, dar strîns înrudite: pe de o parte Gîndirea Pozitivă şi Gîndirea în Posibilităţi, ale căror doctrinari sunt Norman Vincent Peale şi Robert Schuller, ei înşişi inspiraţi de Gîndirea Nouă; pe de altă parte, Mărturisirea Pozitivă şi Cuvîntuli Credinţei, ale căror doctrinari sunt Kenneth Hagin şi Kenneth Copeland, ei înşişi inspiraţi de E.W. Kenyon, William Branham şi Mişcarea ,Arătării Fiului lui Dumnezeu” şi a „Ploii Tîrzii”. Peale şi Schuller sunt de mult timp vorbitori foarte apreciaţi în mediile PMA, şi e puţină diferenţă între ceea ce prezintă ei unui auditoriu creştin faţă de unul necreştin. Acest compromis al bisericii cu lumea se dezvoltă cu o viteză neliniştitoare, şi a primit tocmai din partea evanghelică un sprijin nesperat prin formarea de cluburi Success-N-Life (Succes-în-viaţă) sub inspiraţia lui Robert Tilton, pastorul inovator al lui Word of Faith World Outreach Center (Centrul de Evanghelizare Mondială „Cuvîntul Credinţei”) din Dallas, Texas. Un anunţ publicitar apărut în decembrie 1984 în ziarul Saturday Evening Post spunea următoarele: „PENTRU BĂRBAŢI ŞI FEMEI CARE VOR SĂ-ŞI REALIZEZE POTENŢIALUL LOR MAXIM Grupările locale ale Success-N-Life iau fiinţă în toată America. Conducători de întreprinderi şi de colectivităţi locale programează evenimente senzaţionale pentru bărbaţii şi femeile care vor să-şi realizeze potenţialul maxim în viaţă. Vorbitori de primă mărime… însoţiţi de mari artişti, sunt filmaţi în direct la televiziune, în cursul dineurilor sau în programe speciale retransmise prin satelit în toată ţara pe ecrane uriaşe. Aceste evenimente te vor ajuta să-ţi concretizezi şi să-ţi realizezi visele cele mai fierbinţi pe care le nutreşti pentru tine şi pentru familia ta”. (3)’ întrunirile lunare ale acestor cluburi, ca şi celelalte activităţi şi profituri ale lor, sunt destinate ridicării unei armate de creştini victorioşi şi prosperi, care vor putea finanţa sau participa în orice alt mod la cîştigarea lumii pentru Cristos. în cele şase luni care au urmat primei întruniri, în noiembrie 1984, aproape 800 de cluburi au fost înfiinţate în toată ţara, şi acest număr continuă să crească. Printre oratorii invitaţi în cursul acestei perioade, şi retransmişi în direct din Dallas, figurau Denis Waitley, Og Mandino şi Zig Ziglar. Nu mai este posibil să negi raporturile strînse între învăţătura dată în lume de către PMA şi Mişcarea Reuşitei şi Motivaţiei, şi învăţătura Gîndirii Pozitive, a Gîndirii în Posibilităţi şi a Mărturisirii Pozitive. Acestea nu sunt decît variante puţin deosebite între ele ale aceleiaşi teme, vîndute în prezent pentru prima dată sub o etichetă unică. „Oamenii-dumnezei” Robert Tilton apare tot mai mult ca unul din pastorii cei mai influenţi ai Americii. Cam 1400 de biserici repartizate în toată ţara (şi acest număr nu face decît să crească) sunt legate prin satelit de biserica din Dallas. Ele pot urmări în direct evenimente deosebite şi vorbitori de renume, conferinţe şi seminarii de învăţătură. Rămînînd în linia teologiei fundamentale a Mişcării Mărturisirii Pozitive, Tilton crede că omul a fost creat ca să fie dumnezeul acestui pămînt, că el a cedat această autoritate Satanei, care a devenit dumnezeul acestei lumi, şi că nouă ne revine misiunea de a lua această autoritate din mîinile Satanei şi de a ne regăsi locul de dumnezei ai acestei lumi. Pentru ca lucrul acesta să se poată produce, aşa cum -262- -263- învăţa E.W. Kenyon, trebuie, în calitate de creştini, să începem ,^ă umblăm cum a umblat Isus, fără nici un sentiment de inferioritate faţă de Dumnezeu… plini de o credinţă care va face să se clatine lumea…”. (4) Făcînd ecou la această învăţătură, Kenneth Copeland a declarat: „Tu transmiţi natura omenească copilului care s-a născut din tine… Pentru că eşti o fiinţă omenească, ai transmis această natură omenească acestui copil. Dumnezeu este Dumnezeu. El este Spirit… El ţi-a transmis natura Sa atunci cînd te-ai născut din nou. Petru a zis-o foarte limpede: ,Noi suntem părtaşi la natura divină’. Această Natură este viaţa veşnică în perfecţiunea ei absolută. Ea este cea care a fost implantată, injectată în fiinţa ta spirituală. Ea ţi-a fost dată de Dumnezeu exact în felul în care tu ai dat natura omenească copilului tău. Acest copil nu s-a născut balenă. El s-a născut om… Ei bine, acum, tu nu ai o fiinţă omenească, tu eşti o fiinţă omenească. Astfel, tu nu ai pe Dumnezeu în tine. Tu eşti un dumnezeu”. (5) După cum am dovedit deja, nu este vorba de un lapsus, nici de vreo doctrină nouă. Această învăţătură este astăzi în miezul Mişcării Mărturisirii Pozitive. I se poate regăsi originea în învăţăturile numeroaselor Mişcări anterioare, ca cele ale Arătării Fiului lui Dumnezeu şi Ploii Tîrzii. în scrierile doctrinarilor acestor Mişcări anterioare, ca Kenyon, Branham şi John G. Lake regăsim noi esenţialul învăţăturilor lui Hagin, Copeland, Capps, etc… Lake a scris: „Omul nu este o creaţie distinctă, despărţită de Dumnezeu. El e o parte din Dumnezeu însuşi. Dumnezeu vrea ca noi să fim dumnezei… El cheamă sufletul nostru să se trezească la înţelegerea acestei realităţi: fiinţa noastră interioară este fiinţa noastră adevărată. Omul interior este cel care ne guvernează cu adevărat. El este omul adevărat despre care Isus a zis că este un dumne- -264- zeu”. (6) Predicile lui Lake (Oamenii-dumnezei, etc.) sunt publicate astăzi de Christ for the Nations (Cristos pentru naţiuni). Pastorul şi autorul Earl Paulk este unul din liderii actuali ai acestei Mişcări în plină creştere. Paulk a zis: „Aşa cum cîinii fac căţei, iar pisicile fac pisoi, tot aşa, Dumnezeu face mici dumnezei… Cîtă vreme nu vom fi înţeles că suntem nişte mici dumnezei şi nu ne vom comporta ca nişte mici dumnezei, nu vom putea arăta împărăţia lui Dumnezeu”. (7) Consecinţa logică Aici este vorba de aceeaşi minciună folosită de Satana ca s-o înşele pe Eva. Pavel a învăţat că această minciună va fi acceptată de lumea întreagă sub domnia Anticristului. Faptul că lumea şi biserica o acceptă din ce în ce mai mult ar putea fi o indicare a faptului că ne apropiem de clipa arătării Anticristului. în Biblie este limpede afirmată originea minciunii din gura Şarpelui în grădina Edenului, şi avertizările despre reînvierea ei în zilele din urmă sunt foarte clare şi fără echivoc. Iată de ce este aşa de greu să înţelegi cum este posibil ca cineva care a citit Biblia, şi cu atît mai mult un conducător creştin, să se poată lăsa astfel amăgit. Cu toate acestea, exact lucrul acesta se petrece. Este înspăimîntător să vezi că această minciună străveche, expusă cu atîta claritate de către Biblie, este în prezent învăţată şi acceptată în biserică, ca şi cum ar fi un mare adevăr nou. La fel cum această minciună a atras după ea căderea originară a omului, ea are de jucat un rol special în amăgirea din zilele din urmă. Dacă este adevărat că noi suntem dumnezeii acestei lumi, avînd aceeaşi natură ca Dumnezeu, creaţi ca să stăpînim peste tot pă-mîntul, şi dacă putem obţine tot ceea ce zicem, pro- -265- clamîndu-ne ,4reptul divin”, atunci este o concluzie logică în toate acestea: noi trebuie să exercităm această putere ca să ne debarasăm de lumea bolii, a sărăciei, şi chiar a păcatului. Acesta a şi fost mesajul rostit în cursul unui „seminar televizat prin satelit” despre tema viitorului, care s-a ţinut între 9 şi 12 decembrie 1984 la Word of Faith -World Outreach Center al lui Robert Tilton în Dallas. Rezumînd mesajul din prima seară, pastorul Tilton a zis: „Eram aşezat acolo, şi-mi lăsam pur şi simplu fiinţa spirituală să absoarbă în ea toate acestea, ca să nu fie orbită de ochii mei de carne… O vedeam la fel de limpede cum văd această adunare. Şi n-o văd în împărăţia de o mie de ani, ci o văd acum… Noi suntem un grup puternic, şi n-o să intrăm şchio-pătînd (în împărăţie)… Cînd Dumnezeu a izbăvit pe copiii lui Israel, ei au plecat încărcaţi cu argint şi cu aur… El ne-a dat puterea să creăm belşugul, şi noi vedem deja producîndu-se lucrul acesta. Cred că în aceste zile din urmă credincioşii nu vor mai fi obligaţi să se aşe. în spatele autobuzului pe ultimul scaun! Noi sunte. dreptatea lui Dumnezeu! Vă spun, noi trăim ora cea mai glorioasă a bisericii… Vă spun că vom cuceri acest oraş, această naţiune şi lumea întreagă, prin această veste bună… a lui Isus Cristos!” (8) Este tulburător, dacă nu neliniştitor, să vedem că biserica din Laodiceea, căreia Cristos i-a zis: „O să te vărs din gura Mea”, se descrie pe sine în chip asemănător: ,$unt bogat, m-am îmbogăţit şi nu am nevoie de nimic” (Apo-calipsa 3:17). Această siguranţă entuziastă că creştinii vor cuceri lumea se răspîndeşte pretutindeni. Pentru mulţi susţinători ai Mărturisirii Pozitive, a-şi imagina că Isus trebuie să revină ca să salveze acest pămînt de la distrugere înseamnă să admiţi că am eşuat în sarcina care ne revenea. Iar a – 266 – 1 sugera că Cristos va răpi Biserica, în sens tradiţional, este un scenariu de fugă care nu se potriveşte cu cei care aşteaptă să fie învingători şi să înfiinţeze împărăţia lui Dumnezeu pe pămînt. Earl Paulk declară: „Cînd am început să facem observaţia că era… (absurd) pentru biserică să-şi ţină ochii aţintiţi asupra cerurilor, aşteptînd un fel de fugă teatrală departe de pămînt, unii au început să strige: ,Erezie!’ Dar… Cuvîntul dovedeşte că pămîntul aparţine Domnului, şi că prima însărcinare pe care biserica trebuie s-o împlinească este să-1 supună… Respinge tradiţiile şi ascultă ce încearcă Duhul lui Dumnezeu să spună bisericii… Nu aştepta să fii salvat printr-o ,răpire … Dacă vrei să-L faci pe Cristos să revină pe pămînt, poţi s-o faci… NOI PUTEM S-O FACEM!… Ia-ţi timp să ne contactezi. Dumnezeu este pe cale să-Şi mobilizeze armata”. (9) Deşi credinţele lor fundamentale diferă, cei care speră să clădească o împărăţie perfectă pe pămînt înainte de revenirea lui Cristos au un obiectiv care seamănă mult celui al umaniştilor, care caută să unifice lumea în dragoste, pace şi fraternitate. A ne realiza deplinul nostru potenţial, a ne îndeplini destinul, a aştepta noi culmi, a face faţă ameninţării unui dezastru ecologic şi a unei distrugeri nucleare, a salva lumea şi rasa umană prin instaurarea unui nou guvern mondial de dragoste şi de egalitate, iată un program foarte atrăgător pentru toată lumea! El ne măguleşte orgoliul, spunîndu-ne că, în fond, noi putem ajunge la ţintă. Şi dacă, ajungînd acolo, putem demonstra prin aceasta că suntem cu adevărat nişte dumnezei şi că omenirea şi cu Dumnezeirea sunt una, ce-ar putea fi mai nobil? Aceasta este părerea lui Scott Peck, un psihiatru despre care se spune că a devenit creştin scriind două recente best-sellere, People of The Lie (Poporul minciunii) şi -267- The Road Less Traveled (Drumul mai puţin umblat). Aceste lucrări, au apropiat pe creştini şi pe necreştini în viziunea reînnoită că ar trebui să-şi ia împreună în mîini destinul lor comun. Cele două cărţi au fost prezente într-o selecţie a celor mai bune cărţi ale anului făcută de una din cele mai importante reviste creştine. Ele figurau pe locul şapte, respectiv şase. (Selectarea s-a făcut prin voturile unei grupe de scriitori, de lideri şi de teologi evanghelici…). (10) Aceste două lucrări conţin noua spiritualitate „psihologică” despre care am vorbit, şi pe care biserica este pe cale să o accepte într-un mod atît de generalizat. După cum remarca un critic, Peck „lasă ca ceea ce socoteşte el că este o necesitate psihologică să dicteze adevărul teologic”. (11) Se poate clar observa cum se armonizează toate acestea cu amăgirea. Peck scrie: „Oricare ar fi felul nostru de a vorbi despre ceva fără a atinge miezul propriu-zis al chestiunii, toţi aceia dintre noi care postulează un Dumnezeu al dragostei şi care meditează serios asupra chestiunii ajung în final la această concluzie zguduitoare: Dumnezeu vrea ca noi să devenim El însuşi (sau Ea însăşi). Noi creştem spre divinitate. Dumnezeu este ţinta evoluţiei. Dumnezeu este sursa forţei de evoluţie, şi Dumnezeu îi este destinul final… Dacă credem că este posibil pentru om să devină Dumnezeu, această credinţă, prin însăşi natura ei, ne-ar obliga să încercăm să atingem ceea ce este la îndemîna noastră. Dar noi nu vrem… să ne luăm responsabilitatea pe care ne-o propune Dumnezeu… Cîtă vreme credem că divinitatea este un obiectiv imposibil de atins, nu avem motive să ne preocupăm de creşterea spirituală, n-avem nevoie să ne stimulăm ca să ajungem la nivele tot mai ridicate de conştiinţă şi activitate iubitoare…”. (12) Toate acestea ne sună foarte familiar. Dacă recunoaştem că purtăm divinitatea în noi de cînd ne naştem, faptul acesta ne pune în faţa obligaţiei de a ne purifica viaţa şi planeta. La urma urmei, o merităm, noi suntem din clasa lui Dumnezeu, şi putem s-o facem. Umaniştii zic lucrul acesta de ani de zile, dar acum li se alătură un număr de lideri creştini evanghelici care au cam acelaşi limbaj şi care lucrează la realizarea aceluiaşi obiectiv: crearea unei lumi noi de pace, de dragoste şi de fraternitate. Scopul este demn de recomandat, dar este extrem de important să ştim prin ce mijloace să-1 atingem. în locul acesta sunt capcanele. Dacă adevăratul Isus Se pregăteşte în realitate să „răpească” din lume pe cei care Ii aparţin (fie înainte, în timpul, sau după necazul cel mare), atunci cei care vor rămîne pe planeta Pămînt şi vor vrea să-şi întîlnească „Cristosul” vor fi fost în mod vădit înşelaţi. Cei care îl vizualizează pe Jsus” al lor personal aşa cum şi-L imaginează se pregătesc ei înşişi să fie amăgiţi. La fel este cu cei ce-şi urmează închipuirile inimii lor în loc să urmeze Biblia, aşteptînd un „Cristos” care va veni pe pămînt ca să ia în stăpînire frumoasa împărăţie pe care o vor fi clădit-o pentru revenirea Sa. Ar fi bine să ne amintim că, în Germania anilor treizeci, chiar creştinii evanghelici s-au lăsat multă vreme înşelaţi de Hitler. Cînd le-a apărut ca un pretendent posibil pentru titlul de Anticrist, era deja prea tîrziu ca să scape de urmări. Printre obiectivele pe care le afirmase el public figura refacerea unui creştinism pozitiv” în Germania. El restabilise legea şi ordinea, luase o poziţie fermă împotriva homosexualităţii, pornografiei şi prostituţiei, încuraja rugăciunea în şcoli, şi readusese pacea şi prosperitatea într-o naţiune care stătuse la marginea dezastrului. -268- 1 -269- Simplitatea Iui Cristos Oricare ne-ar fi punctul de vedere asupra evenimentelor de la sfîrşitul timpului, nu putem pretinde că suntem corecţi dacă nu luăm în serios avertismentele Bibliei în ce priveşte judecata lui Dumnezeu care vine peste lume, şi în ce priveşte amăgirea şi apostazia din ultimele zile. Dacă faptul de a gîndi astfel este socotit ca „negativ”, atunci aplicăm acest termen asupra lui Isus, lui Pavel, şi tuturor celor care ne-au prevenit că la sfîrşitul vremurilor se va vedea amăgirea şi distrugerea. Ei au vorbit mult şi despre împărăţia care vine. Pavel a declarat: „Carnea şi sîngele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (l.Corinteni 15:50). împărăţia deci nu poate fi cea de o mie de ani, în cursul căreia fiinţele omeneşti de carne şi sînge vor continua să se înmulţească pe pămînt. Cu atît mai mult, nu poate fi lumea noastră actuală cea pe care creştinii trebuie s-o cucerească şi să şi-o supună. Biblia ne spune de multe ori că împărăţia lui Dumnezeu este „o împărăţie veşnică”. (13) Vorbind despre Mesia care urma să vină, Isaia a profeţit că nu va avea sfîrşit nici împărăţia Sa, nici pacea pe care o va fi instaurat (Isaia 9:6,7). Potrivit acestei profeţii, împărăţia nu poate fi cea de o mie de ani, căci nu numai că această minunată vreme de pace pe care o va cunoaşte lumea sub domnia lui Cristos va avea un sfîrşit, dar se va termina printr-un mare război (Apocalipsa 20:7-9). Isus a spus limpede: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). Deşi împărăţia începe în inimile tuturor celor care se supun lui Cristos ca Regelui lor, arătarea exterioară a acestei împărăţii nu va avea loc deplin decît atunci cînd va fi distrus universul actual, şi va fi creat un nou univers, în care păcatul nu va pătrunde niciodată (2.Petru 3:10-13; Apocalipsa 21:1, etc…). Biblia ne cheamă la această împărăţie, care nu poate fi -270- 1 întemeiată cu ajutorul programelor şi eforturilor noastre, ci în care vom putea intra dacă ne pocăim de încercările noastre de a ne juca de-a dumnezeii şi de a ne da drept Dumnezeu. Viaţa veşnică este ceea ce oferă Dumnezeu unei rase care merită judecata veşnică, şi ea nu poate fi primită decît ca un dar gratuit al harului Său, de către cei care acceptă să-L primească pe Cristos ca pe singurul lor Mîntuitor şi Domn, pe El care a murit pentru păcatele lor şi care a înviat ca să-Şi trăiască viaţa Sa în ei. Lucrul acesta poate părea prea simplist pentru cei care sunt confruntaţi cu o lume cufundată în haos şi disperare, şi care cred că epoca noastră de progres are nevoie de metode moderne şi de terapii recent puse la punct de cutare sau cutare şcoală de psihologie. Totuşi, aceasta este prescripţia simplă dată de Dumnezeu în Cuvîntul Său. Şi deoarece boala fundamentală este tot aceeaşi, n-avem nici o nevoie de o versiune modernă a remediului. Avem o disperată nevoie de a reveni la simplitatea lui Cristos, şi de a începe serios să-L urmăm pe Păstorul cel Bun, în loc să urmăm pe toţi cei care pretind că vorbesc în Numele Lui. Nu ne credeţi pe cuvînt, ci cercetaţi voi înşivă totul. Fiţi ca locuitorii din Bereea, care n-au acceptat ceea ce le zicea Pavel doar pentru că era marele apostol al naţiunilor, ci cercetau în fiecare zi Scripturile ca să vadă dacă ceea ce li se spunea era exact (Fapte 17:11). Fiecare din noi trebuie să ajungă la o deplină convingere privitor la ceea ce credem, şi a motivelor pentru care credem. Şi noi trebuie s-o facem doar pe baza Bibliei, şi nu pe baza interpretării cuiva. Cu privire la aceasta ar putea fi citate multe pasaje din Scriptură, dar următoarele două pasaje par să fie deosebit de potrivite: „Căci harul lui Dumnezeu, aducînd mîntuire tuturor oamenilor, s-a arătat, învăţîndu-ne ca, tăgăduind nelegiuirea şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum -271- cumpătat şi drept şi evlavios, aşteptind binecuvintata nădejde şi apariţia gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Cristos” (Tit 2:11-13). „Dar ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere ca să cunoaştem pe Cel care este adevărat. Şi noi suntem în Cel care este adevărat, în Fiul Său, Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” (l.Ioan 5:20,21) -272- Note Capitolul 1 1. Charles Colson, The Struggle For Men’s Hearts and Minds (Pri-son Fellowship, 1983), p. 16. 2. Brain/Mind Bulletin, 10. 12. 1984, „New Story of Science: inclu-ding Mind in the world”, p. 1. 3. Ibid. 4. Human Potenţial, dec. 1984, Marta Vogel, „Superlearning: Mak-ing the Most of What We’ve Got”, p. 4. 5. Manly P. Hali, Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy (Los Angeles, 1969, ediţia a 16-a), p. CI, CIL 6. Robert Schuller, Living Positively One Day at a Time (Revell, 1981), p. 201. 7. Robert Schuller, Self-Esteem, The New Reformation (Word Books, 1982), p. 14-15. 8. Eternity, nov. 1983, Lloyd Billingsley, „The Gospel According to Schuller”, p. 23. 9. Time, 18. 03. 1985, p. 70.; Los Angeles Time, 29. 05. 1983, p. 1. 10. Christianity Today, 10. 08.1984, p. 23-24. 11. Ibid. 12. Time, op. cit. 13. Paul Yonggi Cho, The Fourth Dimension (Logos, 1979), Cuvînt înainte. 14. Success Motivation Cassette Tapes (Waco, TX), „Think and Grow Rich”, faţa 1. 15. Og Mandino, The Greatest Secret in the World, p. 276. 16. Stephen B. Douglass şi Lee Roddy, Making the Most of Your Mind (Here’s Life Publishers, 1983), p. 18-19. 17. Ibid., p. 263. 18. Napoleon Hill, Grow Rich With Peace of Mind (Ballantine Books, 1967), p. 158-60. 19. Ibid., p. 176. 20. Ibid. 21. Ibid. 22. Napoleon Hill şi W. Clement Stone, Success Through a Positive -273- Mental Attitude (Pocket Books, 1977), p. 55. 23. Ibid., p. 72. 24. Ibid., p. 16,18,78. 25. Christianity Today, 01. 03. 1985, „îs God a Psychotherapist?” by Ben Patterson, p. 22-23. 26. Charles Capps, The Tongue – A Creative Force (Harrison House, 1976), p. 24, 131, 132. 27. Paul Yonggi Cho, Solving Life’s Problems (Logos, 1980), p. 51. 28. Paul Yonggi Cho, The Fourth Dimension (Logos, 1979), p. 83. 29. H.A. Ironside, „Exposing Error: îs It Worth While?” Tractat. 30. David Wilkerson, „A Prophecy Wall of Fire”, se poate obţine de la World Challenge, Inc. P.O. Box 260. Lindale, TX 75771.’ Capitolul 2 1. James Reid, Ernest Holmes: The First Religious Scientist (Science of Mind Publications, Los Angeles), p. 14. 2. Ibid. 3. „The Viewpoint in the Science of Mind Concerning Certain Tradiţional Beliefs” (Science of Mind Publications). 4. Ernest Holmes, The Science of Mind, p. 30, citată în Science of Mind, sept. 1983, p. 47. 5. Norman Vincent Peale, Positive Imaging (Fawcett Crest, 1982), p.77. 6. Robert Schuller, Tough Times Never Last, But Tough People Do (Bantam Books, 1984), p. 161. 7. Mack R. Douglas, Success Can Be Yours (Zondervan, 1977), p. 37. 8. Cho, Fourth, p. 44. 9. Robert Schuller, Possibility Thinking: Goals, casetă audio Am-way Corporation. 10. Casetă audio de la First Annual Leadership Conference, Preston-wood Baptist Church, North Dallas, 18. 03. 1985, Mary Kay Ash. 11. HM, Grow Rich, p. 215-20. 12. Ibid., p. 117. 13. Ibid., p. 213-14. 14. Ibid. 15. HM, Think and Grow Rich (Fawcett, 1979), p. 137. 16. HM, Grow Rich, op. cit. p. 166. -274- 17. Douglass and Roddy, Most, op. cit. p. 50-51. 18. Ibid. 19. Hill and Stone, Success, op. cit. p. 44. 20. Ibid., p. 13. 21. Ibid.,p. 14. 22. Life, 7.01. 1957. 23. E. Brooks Holifield, A History of Pastoral Care in America: From Salvation to Self-realization (Abingdon Press, 1983), p. 270-271. 24. Paul Clayton Vitz, Psychology As Religion: The Cult of Self-worship (Eerdmans, 1977), p. 10. 25. Holifield, History, op. cit. p. 264. 26. Martin L. Gross, The Psychological Society (Random House, 1978), p. 3-5. 27. Journal of Humanistic Psychology, 1981, voi. 21, nr. 4, BeverlyColleene Galyean, „Guided Imagery in Education”, p. 58, 61. 28. Din broşură. 29. Saturday Review of Literature, mar. 1973. 30. The Tarrytown Letter, iunie/iulie 1983, „Jean Houston: The New World Religion”, p. 4. 31. Whole Life Times, oct./nov. 1984, p. 5, 26. 32. Robert Masters and Jean Houston, Mind Games: The Guide To Inner Space (Dell Publishing, 1972), p. 198-206. 33. Hill, Think, op. cit. p. 215-19. 34. Cho, Fourth, op. cit. p. 39-44. 35. Norman Vincent Peale, Positive Imaging (Fawcett Crest, 1982), Introducere, p. 1. 36. Ibid., p. 1. 37. Ibid., p. 1. Capitolul 3 1. Louisa Rhine, Hidden Channels of the Mind (Sloane Associates, 1961). 2. Russel Târg and Harold Puthoff, Mind-Reach (Dell Publishing, 1977), p. 111-19. 3. Scrisoare nedatată cu antetul lui Institute of Noetic Sciences, semnată de Edgar Mitchell, fondator. 4. Ibid. -275- 5. Din caseta 1 a unei conferinţe ţinută de Andrija Puharich la Colorado Psychotronics Association. 6. Shirley MacLaine, Out On A Limb (Bantam, 1983). 7. Martin and Deidre Bobgan, Hypnosis and the Christian (Bethany House Publishers, 1984), p. 23. 8. Helen Walmbach, Relieving Past Lives: The Evidence Under Hypnosis (Harper and Row, 1984). 9. Marilyn Ferguson, The Aquarian Conspiracy (J.P. Tarch-er, 1980), p. 175. Capitolul 4 1. Los Angeles Times, 28. 10. 1984, partea VI, p. 4. 2. James P. Warburg, The West In Crisis (Doubleday, 1959), p. 30. 3. The Economic and Social Conseiuences of Disarmament: U.S. Reply to the Inquiry of the Secretary-General of the United Nations (Washington, D.C.: USGPO, iunie 1964), p. 8-9. 4. Washington Post, 16.01. 1977. 5. Anthony Sutton and Patrick M. Wood, Trilaterals Over Washington, II (Scottsdale, AZ, 1981), p. 173. 6. Whole Life Times, oct./nov. 1984, Cover Story, p. 24. 7. Ibid., p. 5. 8. The Tarrytown Letter, iunie/iulie 1983, „Jean Houston: The New World Religion*’ (un interviu), p. 5. 9. Spectrum, nov./dec. 1984, Buckminster Fuller, „Human Integrity”,P.7. 10. India-West, 14. 01. 1983, p. 22. 11. Ibid., The Movement Newspaper, ian. 1983. 12. Samuel H. Sandweiss, M.D. Sai Baba, The Holy Man… and the Psychiatrist (San Diego, 1975), p. 79-82. 13. David Spangler, Reflections on The Christ (Findhorn, 1978), p. 36-37. 14. Werner Erhard, // God Had Meant Man to Fly, He Would Have Given Him Wings, p. 11. 15. Benjamin Creme, The Reappearance of the Christ and the Mas-ters of Wisdom (Londra: The Tara Press, 1980), Mesage nr. 81, 12. 09. 1979, p. 246. 16. Meditations of Maharishi Mahesh Yogi, p. 178. 17. Sun Myung Moon, Christianity In Crisis, p. 5. -276- 1 18. Ernest Holmes, What Religious Science Teaches, p. 21. 19. Hill, Grow Rich, op. cit. p. 164. 20. Alan Watts, This îs It, p. 90. 21. Newsweek, 20. 12. 1976, p. 66. 22. Ibid., p. 68. 23. Shirley MacLaine, Out On A Limb (Bantam Books, 1983), coperta a 2-a. 24. Din Teach Only Love, citată în Orange County Resources, „In-terview with Gerald Jampolsy” de către Phil Friedman, p. 3. 25. Spangler, Reflections, op. cit. p. 41. 26. Ibid., p. 40-41. 27. Ibid., p. 44-45. Capitolul 5 1. Milton R. Hunter, The Gospel Through the Ages (Salt Lake City, 1958), p. 110. 2. Deseret News, Church Section, 18. 06. 1973, p. 308, citat în Ed Decker şi Dave Hunt, The God Makers (Harvest House, 1984), p. 30. 3. Journal of Discourses, voi. 6, p. 176. 4. Ibid., p. 167. 5. Ibid., voi. 5,p. 331. 6. Scrisoare a lui Edgar Mitchell, material de reclame nedatat de la The Institute of Noetic Services, Sausalito, CA 94965; The Tarrytown Letter, feb. 1983, p. 3. 7. The Movement, dec. 1984, Roberts C. Taylor, „Brian O’Leary, The Threshold of Outer-Inner Space”, p. 10. 8. Ibid., p. 12-13. 9. Rodney R. Romney, Journey to Inner Space: Finding God-in-Us ■ (Abingdon, 1980). 10. Ibid., p. 26. 11. Ibid., p. 30. 12. Ibid., p. 28. 13. Ibid., p. 29. 14. Ibid., p. 14. 15. Ibid., p. 82. 16. Ibid., p. 83. 17. Ibid., p. 85. -277- 18. Ibid.,p. 84. 19. Ibid., p. 31. 20. Desmond Doig, Mother Teresa: Her People and Her Work (Harper and Row, 1976), p. 156. 21. The Tarrytown Lefter, nov. 1984, „Building the Earth at St. John the Divine: A Gothic Cathedral Shapes a New World View and a Wider Vision of Humanity”, p. 5. Capitolul 6 1. William Kroger and William Fezler, Hypnosis and Behaviour Modification: Imagery Conditioning (Lippincott, 1976), p. 412. 2. California Law Review, mar. 1980, Bernard L. Diamond, „In-herent Problems in the Use of Pretrial Hypnosis on a Prospective Witness”, p. 333-37. 3. Martin and Deidre Bobgan, Hypnosis and the Christian (Bethany House, 1984), p. 23. 4. Whole Life Times, oct./nov. 1984, nr. 38, Shepherd Bliss, „Jean Houston: Prophet of the Possible”, p. 24-25. 5. Ibid., p. 26. 6. Ibid. 7. Los Angeles Times, 11. 10. 1981, p. 1. 8. Ibid., p. I-B, 2; Marilyn Ferguson, The Aquarian Conspiracy (J.P. Tarcher, 1980), p. 420. 9. The Tarrytown Letter, iunie/iulie 1983, „Science and Soul in the Twentieth Century”, p. 3. 10. Los Angeles Times, op. cit. p. I-B, 1. 11. Holistic Life Magazine, 1983, Robert Muller, op. cit. p. 15-16. 12. Ibid. 13. Agnes Sanford, The Healing Gifts of the Spirit (Fleming H. Re-vell, 1966), p. 10-14. 14. Ibid., p. 22. 15. Ibid., p. 27. 16. Ibid., p. 25-26. 17. Bruce Larson, There’s A Lot More To Health Than Not Being Sick (Word Books, 1984), p. 124. 18. Bruce Larson, The Whole Christian (Word Books, 1978), p. 180. 19. Ibid., p. 23. 20. Ibid., p. 27. -278- 1 21. Ibid., p. 153. 22. Ibid., p. 132. 23. Ibid.,p. 16,120. 24. New Age Dawning (General Assembly Special Committee on E-vangelism and Church Grouth, Presbyterian Church USA), 1984. 25. Ibid., p. 12. 26. Larson, The Whole Christian, op. cit. p. 16,176. 27. Norman Grubb, Union Life Magazine, iunie 1978, p. 1, 3; ibid., dec. 1976, p. 2. 28. Bill Volkman, The Wink of Faith: Living ,As Gods” Without Denying Our Humanity (Union Life, 1983), p. 79- 85. 29. Cornerstone, 23. 10. 1980, interviu cu Bill Volkman. 30. Casey Treat, „Believing in Yourself”, caseta 2 dintr-o serie de 4 casete. 31. Volkman, Wink, op. cit. p. 83-84. 32. Scrisoare personală datată 25. 08. 1982. 33. Scrisoare personală datată 4. 06. 1982. 34. Kenneth Copeland, „The Force of Love”, caseta BCC-56. 35. Robert Tilton, God’s Laws of Success (Word of Faith, 1983), p. 170-171. 36. Herbert Schlossberg, Idols for Destruction (Thomas Nelson, 1983), p. 40. Capitolul 7 1. Robert Jastrow, „The Case for UFO’s”, în Science Digest, nov./ dec. 1980 p. 83-85. 2. Schlossberg, Idols, op. cit. p. 143. 3. Ibid., p. 144. 4. Ibid., p. 145. 5. Aldous Huxley, Brave New World Revisited (Harper Colophon, 1960),p. 80. 6. C.S. Lewis, They Asked for A Paper (Londra, 1962), p. 163. 7. Dintr-o broşură a lui Institute for Conscious Evolution, San Francisco, CA 94121. 8. Harper’s, feb. 1985, p. 45. 9. Self-Help Update, ian. 1985 (Scottsdale: Valley of the Sun books and tapes), p. 49-50. 10. Harper’s, feb. 1985, p. 49-50. -279- 11. Ibid. 12. Douglas Dewar and L.M. Davies, „Science and the BBC”, The Nineteenth Century and After, apr. 1943, p. 167. 13. Radix, iulie/august 1979, Paul Arveson and Walter Hearn, „God and the Scientists: Reflections on the Big Bang”, p. 9-14. 14. Los Angeles Times, 25. 06. 1978, partea VI, p. 1, 6. 15. Charles Capps, The Tongue – A Creative Force (Harrison House, 1976), p. 8-9, 17, 130-36. 16. Capps, Tongue, p. 146-7. 17. Seikyo Times, mar. 1983, p. 58. 18. E.C. Prophet. 19. Capps, Tongue, p. 146-47. 20. Ibid. 21. Hali, Philosophy, op. cit. p. CI. 22. Gloria Copeland, God’s Will îs Prosperity (Harrison House, 1978), p. 48-49. 23. Cho, Fourth, op. cit. p. 36-43. 24. Ibid., p. 64. 25. Ibid., p. 36-43. 26. Ibid., p. 64. 27. Ibid. 28. Frank Goines, Best of Profecy and Economics Newsletter, p. 53. Capitolul 8 1. Norman Vincent Peale, The Power of Positive Thinking (Fawcett Crest, 1983), p. 52-53. 2. Mortimer J. Adler, The Difference of Man and the Difference It Makes (New York, 1967), p. 294. 3. Schlossberg, Idols, p. 161. 4. Science Digest, iulie 1982, John Gliedman, „Scientist in Search of the Soul”, p. 78. 5. Ibid. 6. Schlossberg, Idols, p. 147-48. 7. William Tiller „Creating a New Funcţional Model of Body Hea-ling Energies”, Journal of Holistic Health (San Diego: The Word Shop, 1978), p. 73. 8. Ibid. -280- ^ 9. Science Digest, John Gliedman, op. cit. 10. Cho, Fourth, op. cit. p. 38-40. 11. Cho, The Fourth Dimension, Voi. 2 (Bridge Publishing, 1983), p. 38. 12. Cho, Fourth, p. 43. 13. Cho, Fourth, Voi. 2, p. 26-27. 14. Martin L. Gross, The Psychological Society (Random House, 1978), p. 43-44. 15. Personal Christianity, aug. 1979, C.S. Lovett, „The Medicine of Your Mind”. 16. Ralph Wilkerson, ESP or HSP? – Exploring Your Latent Se-venth Sense (Melodyland Publishers, 1978), p. 258- 59. 17. Assoeiation for Humanistic Psychology Newsletter, feb. 1984. 18. Ibid. 19. Thomas Szasz, The Myth of Psychotherapy (Doubleday, 1978), p. 27-28. 20. Walter Bromberg, From Shaman to Psychotherapist (Chicago, 1975), p. 336. 21. The Journal of Holistic Health, 1977, Jack Gibb, „Psycho-Socio-logical Aspects of Holistic Health”, p. 44. 22. Michael Harner, The Way of the Shaman (Harper and Row, 1980), p. 136. 23. Ibid., p. 20. Capitolul 9 1. John and Paula Sandford, The Transformation of the Inner Man (Logos, 1982), p. vi, 4. 2. Agnes Sanford, The Healing Light (Macalester, 1947), p. 125-26, 165; Sanford, The Healing Gifts of the Spirit (Revell, 1982), p. 140-41). 3. Sanford, Gifts, p. 48. 4. Sanford, Light, p. 146. 5. Ibid., p. 34-35. 6. Ibid., p. 30. 7. Ibid., p. 74. 8. Ibid., p. 60, 65-67. 9. Ibid., p. 28, 37, 94-95, 137-47. 10. Ibid.,p. 63-64,68,112. -281- 11. Agnes Sanford, The Healings Gifts of the Spirit ? Harmon, Willis 61 Harner, Michael 145,160,180,191 Harris, Tom 93 Henkin,Bill 169 Hill, Napoleon 16- 22, 28-30, 34, 35, 48, 65, 208, 258 hinduism 29, 32, 48, 53, 58, 70, -292- 78, 79, 82, 83, 87, 93, 95, 98, 105,132,134,152,158,165, 189,197, 211 hipnoză 6,11, 48, 49, 85, 86,112, 113,158, 218, 222, 223, 227, 254 Hitler, Adolf 105, 241, 269 Hodge, Charles 200 Holmes, Ernest 24, 64, 65,182 holograme 133,187 Houston, Jean 35, 60, 61, 88, 89, 91,111 Huxley, Aldous 110 Illuminati 57 Jacobi, Jolan 246 James, William 51 Jampolski, Gerald 67 Janet, Pierre 51 Janov, Arthur 216 Jastrow, Robert 109,115,116,123 Jones, Jim 5, 47 Josephson, Brian 132 Jung, Cari 51, 85, 93, 94,113,114, 153,154,159,161,162, 207, 208, 211, 217, 218, 221, 222, 227, 233, 246 karma 48, 87, 246 Kelsey, Morton 155-159,161, 207, 208, 211, 212, 222, 223 Kenyon, E.W. 262, 264 Keys, Donald 95 Kilpatrick, Kirk W. 246 Kimball, Spencer W. 79 Krieger, Dolores 93 Krippner, Stanley 45 Kroger, William 85,164 Laing, R.D. 162 Lake, John G. 264 Lance, Lee 246 Landis, Carney 226 Larson, Bruce 92-94 Laubach, Frank 199 Law, William 237 Leadbeater, CV. 191 Lewis, C.S. 202 Linn, Dennis şi Matthew 197, 209, 212, 214 London, Fritz 129 Lovett, C.S. 138,139,188,192, 196,197, 200, 206, 207 Lozanov11 Lucifer 64. 69, 70, 78 MacLaine, Shirley 48, 67 MacNutt, Francis 148,182, 212, 219, 220 Macy, Francis U. 143 magie 13,119,120,122,125,128, 160,170 Maharishi Mahesh Yogi 65 Mandino, Og 17, 263 Manşon, Charles 47 mantra 118,158,189 Marks, Bunny 175 Martorii lui Iehova 6 Maslow, Abraham 93, 246 Mason, Marsha 67 Maiytreya 64 Mărturisire Pozitivă 6, 21, 99, 104,106,116,118,119,121, 127,128,181,185, 227, 266 Mead, Margaret 60, 89 Meditaţia Transcedentală 62, 65, 158 medium/putere mediumnică 12, 29, 44-46,135,136,140-142, 156,158,159,164,169,171 -293- Meyer, Paul 25 Orwell, George 249 Miller, Calvin 193,197, 207 Osborne, Cecil 216 Mills, Roger 245 Ouija 210 (Mişcarea) Holistică 6, 33, 60, Oyle, Irving 210 130,144,145,170,183, 256 Packer, J.I. 200 Mişcarea Mărturisirii Pozitive panteism 153 21,119,121,189, 260, 263, Paracelsus, 169 264, parapsihologie 11,12, 44, 51, 52, Mişcarea Potenţialului Uman 20, 140,156,157 25, 61, 65,104,110,112,130, Patterson, Ben 21 138, 256, 258, 261 Patterson, Colin 111,114 Mitchell, Edgar 45, 80, 81 Pauli, Wolfgang 51 Moon, Sun Myung 65 Paulk, Earl 265, 267 mormoni 6, 64, 77-79, 98, 99, Peale, Norman Vincent 24, 37, 102,103,105 79,127,175,177,178,182, Morton, James Park 83 183, 262 Muller, Robert 61, 64, 90, 91, 95 Peck, Scott 267, 268 Myers, David G. 239 Perls, Fritz 93 Needleman, Jacob 243 placebo 25, 26, 248 Neumann, John von 130 Plank, Max 51,131 New Age (Noua Eră) 5, 6,12, 20, Popper, Karl 248 30, 57, 60, 61, 64, 66, 68, 70, potenţial uman 9, 20, 29, 34, 37, 73, 76-79, 81-83, 90, 91, 93, 44, 50, 73, 81,108,164,165, 94, 97, 98,102,103,105,108, 170 111,130,162,165,170,181, precunoaştere 44, 45, 50,156 183,184, 208, 254, 256 Price, Frederick K.C. 99 Nietzsche, Friedrich 105, 241 Prophet, Elizabeth Clare 190 Nightingale, Earl 16 prosperitate 13,15, 75,104,122, nirvana 83 128,148,180,185, 269 ocultism 10-13, 26, 27, 29, 30, 32, psihokinezie 156,157 34, 36, 37, 48, 53, 59, 60, 62, Puharich, Andrija 46 85, 87, 92,102,104,110-112, Puthoff, Harold 44, 45 112,116,118-122,125,126, Rajneesh 63 129-131,152,153,159,161, Rayleigh, lord 51 166-168,170-172,174,175, răpire 73, 76 179,185,188-191, 206, 207, Reagan, Ronald 56 210, 256, 257 reincarnare 29, 33, 47-49, 79, O leary, Brian 80, 81 86- 88,110-112 -294- Rhine, Louisa 43 Richet, Charles 51 Riffel, Herman 148 Robitscher, Jonas 249 Roddy, Lee 17,18, 30 Rogers, Cari 31,161 Romney, Rodney R. 81, 82,182 Rudyar, Dave 171 Sagan, Cari 109,115 Sai Baba 63 Samuels, Mike 169,191,192 Sandford, John (+Paula) 148, 182, 212, 223-225 Sandweis, Samuel H. 63 Sanford, Agnes 91148-157,166, 175-177,182,186,187,189, 204, 208, 209, 212, 220 Satchitananda 83 Schlossberg, Herbert 105,109, 110,130 Schrag, Peter 250 Schrodinger 51 Schuller, Robert 14,15, 24-26, 67,158,182,183, 242, 262 scientologie 12, 79 scriere automată 29 Shakti Gawain 169,170 Shapiro, Arthur 248 Sheldrake, Rupert 162 Sherrington, Charles 51 Shlemon, Barbara 148 Shri Mataji Nirmala Devi 87 Silva, Jose 190 Simonton, Cari 0.191, 209 Soka Gakkai 118,122 Spangler, David 64, 69, 95 Sperry, Roger 11 Stanciu, George 11 Start, Charles 45 Steinem, Gloria 34 Stone, Clement W. 20, 30 Stoop, David 185 Studd, Charles T. 95 succes 6, 9,12-16,19-23, 25, 27, 29, 75,179,183,193 sufism 81, 82,162 Susan, David 180 Sutphen, Dick 112,113 swami 81 Swami Muktananda 63, 67, 68 Szasz, Thomas 144 şamanism/şamani 104,145-148, 150,153,155-162, 165,168, 169,171,173,178-180,182, 189-192, 201, 207, 208, 210, 215, 216, 218, 220, 222, 227, 250, 255, 256. Ştiinţa Creştină 6, 78, 80,119, 166,169,181,183, 211 tai-chi 32 Târg, Russel 44 Tavris, Carol 225 telekinezie 45,50 telepatie 45, 50, 51,156,157 Tennov, Dorothy 245 tetani 79 Thompson, J.J. 51 Thoreau, Henry 180 Tiller, William 131 Tilton, Robert 99, 262, 263, 266 Toynbee, Arnold 105 Tozer, A.W. 198,199, 241, 242 transcedentalism 180,181 Treat, Casey 97-99 Tyson, Tommy 148,182 Uniman, Rita 170 -295- Vaswig, William 151,187, 209 vindecare interioară 85,106,114, 137,148,150,153,154,181, 182, 211, 212, 214-224, 226, 227 vindecarea memoriei 85, 91,106, 112,137,150,154,182,193, 196, 216, 218, 223 Vineyard Christian Fellowships 211 Vitz, Paul C. 31, 246, 247 vizualizare 6,13,15, 25, 26, 32, 34-37, 83, 91,126,132,136, 137,147-149,151,160-162, 165- 179,181,184,188,190-193, 195-202,204,205,207, 209-215, 219-221, 227, 254, 256, 257, 269 Volkmann, Bill 96, 98, 99 Voltaire 209 vorbire în limbi 154 vrăjitorie 9-13,16,18, 21, 24, 25, 27-29, 32-36, 38, 81,107,108, 110,117,119-123,129,132,136, 137,139,145,148,150,155, 159,160,162,165,173,187, 191,192, 206, 207, 220, 248, 256 Wagner, C. Peter 208 Waitley, Denis 186-188,190, 263 Wallace, Amy 169 Walmbach, Helen 49 Warburg, James P. 56 Warner, Laurie 165 Watson, D.M.S. 115 Watts, Alan 66 Wilkerson, Ralph 140 Wimber, John 208, 209, 212, 214 Wise, Robert L. 154, 204, 205 yoga 32, 33, 81, 82, 85,108,122, 132,158,165,167,168,171 Young, Brigham 77, 79 Zarathustra Zen 66, 81, 83, 85,158,162 Ziglar, Zig 263 Zimbardo, Phillip G. 249, 250 -296- Note explicative aerobică (engl. aerobics): sport: forma de gimnastică executată pe muzică şi dans avînd ca scop intensificarea alimentării cu oxigen a organismului. alchimie (alchimişti): chimie din evul mediu, în cadrul căreia se continuă şi se amplifică practicile meşteşugăreşti ale antichităţii de obţinere a unor produse, ca sticlă, coloranţi, metale, etc, adesea cu presupuse puteri miraculoase. behaviorism: teorie americană social-psihologică, care prin studiul comportării fiinţelor vii încearcă să înţeleagă caracteristicile psihice; care pune la baza psihologiei comportarea nediferenţiată a omului şi animalului faţă de un stimulent exterior organismului. Bilderberger: grupare ultrasecretă din cadrul francmasoneriei. catarctic: referitor la catarsis: eliberare de conflicte psihice şi tensiuni interioare printr-o descărcare emoţională a nervilor. ching (i ching): instrument de percuţie chinezesc, constînd din 12 fo-nolite (pietre care sună) suspendate. clarviziune: percepţie a unor obiecte sau evenimente aflate la depărtare în spaţiu, fără folosirea organelor de simţ obişnuite. a clona: a produce copii identice din punct de vedere genetic ale unor plante sau animale prin înmulţire asexuată realizată artificial. conştientă: faptul de a fi conştient de ceva, de a-ţi da seama, de a înţelege ceva; o cunoaştere/ştiinţă clară despre ceva, siguranţă, pricepere/inteligenţă. Este diferit de „conştiinţă”. dansul buricului: (demonstraţie de) dans oriental, în care dansatoarea îşi mişcă ritmic şoldurile şi muşchii abdomenului. emanatism (emanaţii, p. 255): doctrină religioasă-filozofică de tendinţă panteistă, potrivit căreia lumea nu este rezultatul unui act de creaţie, ci s-ar fi născut din substanţa divinităţii printr-un proces continuu de emanaţie. ezoteric: care poate fi înţeles numai de cei iniţiaţi; ascuns, secret. Grai: în literatura Evului Mediu: o piatră misterioasă, făcătoare de minuni; o cupă misterioasă, dătătoare de viaţă (despre care se zice că a fost înmuiată în sîngele lui Cristos). guru: învăţător religios în hinduism, onorat ca întrupare a unei fiinţe divine. -297- hipnoză: stare asemănătoare cu somnul, provocată artificial prin sugestie, în timpul căreia controlul conştient asupra propriei comportări şi contactul cu realitatea slăbeşte, acţiunile celui hipnotizat fiind supuse voinţei hipnotizorului. holografie: procedeu de înregistrare a imaginii spaţiale a unui obiect, care foloseşte lumina laserului. hologramă: fotografiere sau filmare tridimensională a unui obiect, care rezultă din holografie. inerent: care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărţit de un lucru sau de o fiinţă, care aparţine în mod firesc la ceva. karma: în budism, modul de viaţă care determină forma de reincarnare a unui om, respectiv soarta prezentă condiţionată de un mod de viaţă anterior (dintr-o altă viaţă). mantra: formulă magică a indienilor, constînd din repetarea unui simbol sonor, format din una sau mai multe silabe, pentru producerea unei stări mistice. medium, pi. mediumi: persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă, şi despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele şi poate servi ca intermediar între ele şi cei vii. nirvana: (în religia budistă, în filozofia indiană) stare mistică de fericire, presupusă a fi realizată prin eliberarea de grijile vieţii, de suferinţe şi prin contopirea sufletului cu esenţa divină, cu ajutorul contemplaţiei şi ascezei. ocultism: ansamblu de concepţii şi de practici superstiţioase privitoare la pretinse forţe supranaturale cu care unii oameni iniţiaţi în anumite secrete” sau înzestraţi cu facultăţi tainice ar putea comunica. Ouija (tablă): numele unui joc spiritîst de ghicire. outsider: Cuvînt englezesc (pronunţat aut-saidăr): 1. persoană individualistă, izolată, nesociabilă, persoană care nu face parte dintr-o colectivitate; 2. în sport, concurent cu o mică şansă de cîştig. panteism: concepţie filozofică care identifică divinitatea (Dumnezeu) cu întreaga natură. paradigmă: 1. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvînt; -298- 2. tablou al formelor unui cuvînt, dat ca model pentru flexiunea unei părţi de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părţi de vorbire. parapsihologic: ştiinţa despre fenomenele oculte, supranaturale, aflate în afara capacităţii normale de percepţie (de ex. telepatie, telekinezie, etc). psihedelic (drog): bazat pe o stare psihică euforică de tip transă, produsă în special prin droguri; aflat întro asemenea stare. reincarnare: trecerea, după moarte, în alt trup de om sau animal. sincretism: amestec de doctrine filozofice şi religii diferite şi contradictorii, care au fost reunite în mod forţat (ignorîndu-se deosebirile dintre ele). sufism: curent în mistica musulmană, apărut în sec. 8 şi răspîndit mai ales în Persia. El practică dispreţul faţă de lume (de ex. dervişul). swami: călugăr sau învăţător hindus. tai-chi: marele început primar din filozofia chineză, unirea principiilor masculin şi feminin. telekinezie: presupusă mişcare a obiectelor doar prin forţe mintale, supranaturale. telepatie: facultate psihologică atribuită unor oameni de a percepe fenomene şi procese sufleteşti dintr-un alt om şi de a transmite gînduri la distanţă fără intervenţia organelor de simţ. training autogen: metodă psihologică de autorelaxare prin autohip-noză. Creată de psihiatrul german J.H. Schultz. a vizualiza: a transpune idei într-o imagine. voodoo: cult secret magico-religios şi sincretic din Haiti, provenit din Africa de vest, amestecat cu elemente catolice. yoga: şcoală filozofică indiană care urmăreşte adîncirea cunoaşterii eului în scopul eliberării lui de viaţa materială şi al contopirii cu spiritul universal; ansamblu de exerciţii care duc la stăpînirea deplină a organismului uman prin încetinirea la maximum a respiraţiei, a bătăilor inimii şi prin realizarea stării de insensibilizare totală. Zarathustra (Zoroastru): reformator al religiei vechi persane, înainte de sec. 5 î. Cr. Pentru el, viaţa este o neîncetată luptă între bine şi rău, adevăr şi minciună, lumină şi întuneric (dualism). -299- învăţătura lui Zarathustra a fost dominantă in Persia în perioada de domnie a ahemenizilor (ultimul rege a fost Darius III, 330 î. Cr.) şi sasanizilor (224-642 d. Cr.). Zen: o ramură japoneză a budismului, care încearcă să ajungă la unirea cu Buda prin forţă vitală şi cea mai mare stăpînire de sine, realizate cu ajutorul meditaţiei. -300- Cuprins Introducere Capitolul 1 Capitolul 2 Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 6 Capitolul 7 Capitolul 8 Capitolul 9 Capitolul 10 Capitolul 11 Capitolul 12 Capitolul 13 Capitolul 14 Bibliografie Index Note explicative Succes şi vrăjitorie Păgînismul în haină modernă Semne ale vremurilor? O religie mondială oficială? Apostazia se apropie Rădăcinile amăgirii Vrăjitorie, scientism şi creştinătate Tentaţia puterii Trezirea şamanismului Alchimie mintală Idolatrie creştinizată O mîntuire psihologică Idolatria de sine Mîine, lumea întreagă! 5 9 24 39 53 72 85 108 126 147 164 179 204 227 254 273 291 297 -301-

 

 

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.